Adrian Paunescu

Poezii
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Chiamă-i Doamne înapoi Că şi-aşa au dus-o prost, Şi fă-i tineri cum au fost, Fă-i mai tineri decât noi. Pentru cei ce ne-au făcut Dă un ordin, dă ceva Să-i mai poţi întârzia Să o ia de la început. Au plătit cu viaţa lor Ale fiilor erori, Doamne fă-i nemuritori Pe părinţii care mor. Ia priviţi-i cum se duc, Ia priviţi-i cum se sting, Lumânări în cuib de cuc, Parcă tac, şi parcă ning. Plini de boli şi suferind Ne întoarcem în pământ, Cât mai suntem, cât mai sunt, Mângâiaţi-i pe părinţi. E pământul tot mai greu, Despărţirea-i tot mai grea, Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Dar de ce priviţi asa,

1

Fata mea şi fiul meu, Eu sunt cel ce va urma Dragii mei mă duc şi eu. Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Rămas bun, băiatul meu, Rămas bun, fetiţa mea, Tatăl meu, băiatul meu, Mama mea, fetiţa mea.

Steaguri albe
Mă rog cu puterea cuvântului Pentru copiii pământului, Mă rog cu dulceaţa colinzilor De sănătatea părinţilor. Florile, florile dalbe, Iar pe lume steaguri albe. Mă rog cu lumina minunilor În amintirea străbunilor, Mă rog cu nădejdile omului De echilibrul atomului. Florile, florile dalbe, Iar pe lume steaguri albe. Mă rog cu putinţa mătuşilor Contra venirii cenuşilor, Mă rog cu blândeţea din flaute Un happy end să ne caute. Florile, florile dalbe, Iar pe lume steaguri albe. Mă rog cu pecete de fulgere Să ne ferim de distrugere, Mă rog cu puterea cuvântului De sănătatea pământului. Florile, florile dalbe, 2

Iar pe lume steaguri albe

Iubiţi-vă pe tunuri
Mă voi feri ca de foc de pericolul Că dragostea să devină Obiect al meditaţiei, Al speculaţiei, Al filozofiei. Ferească Dumnezeu De acea dragoste retorică, În stare să ucidă Numai eroii Pe scenele de scândura uscată. Alt fel de dragoste am trăit eu În zilele şi-n nopţile vieţii mele. Am fost devorat, De patimi reale, Şi nici un regizor Nu mi-a putut iscăli pieptul Cu biata lui cerneală roşie, De care s-au învrednicit toţi actorii. Eu însumi am ceva teatral În fiinţa mea. Dar eu nu sunt actorul, Eu nu sunt regizorul, Eu sunt autorul Tragediei pe care o joacă atâţia. Adolescenţi şi adolescente Se vor regăsi teatral În poemele mele de dragoste Pe care le restitui lumii Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd Şi nu pot. Căci nici o boală nu devine Mai mică în tine Dacă se molipsesc şi alţii de ea; O, dragostea mea devăstătoare, Câţi tineri îşi vor face iluzia 3

Că-i poţi salva când te vor ciţi În cuvintele mele. Nu există propriu-zis experienţă umană, Nimic nu e valabil decât o singură dată, Ca o seringă în vremea modernă. Totul se aruncă după folosinţă, Înclusiv dragostea unui poet Citită în cărţile lui. Nici Biblia nu foloseşte, Nici Biblia n-are un conţinut exemplar, Experienţa din Cântarea Cântărilor Se pierde ca un proces verbal de şedintă, Nu e nimic de făcut, Nu e nimic de ales Din toate acele cuvinte, Decât plăcerea estetică. Eu simt autorul tragediei, Eu declam împreună cu actorii, Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii, Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii, Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului În acest final de veac În care dragostea A ajuns atât de prost vandabilă. Se joacă, dragii mei, Tragedia dragostei În faţa scaunelor goale. Murim şi nimeni nu se uită la noi, Actorii turbează pe scândura goală Şi poate ca de-atâta singurătate În sălile în care joacă Ei încep să ia în serios Rolurile din tragedia dragostei. N-a fost chip să scap de aceste cuvinte, A trebuit să vi le spun Gelos pe Shakespeare, Care a avut răbdarea Să-şi omoare toţi eroii, Stiind Că vă fi absolvit de marea lui vină Pentru că, între timp, oricum, 4

Toţi aveau să moară, De moarte firească. Dar eu sunt poet liric, Eu încă n-am deprins învăţul De-a pune la persoana a treia Ceea ce devoră persoana întâi. Şi de-atâtea ori am simţit nevoia Să mă salvez cu un plural al majestăţii Şi n-am putut şi unii dintre voi Au numit, prosteşte, Această care mi s-a întâmplat, Egoism. Şi nici nu am blestemată Răceala de cuget A şefului de cadre Care iubeşte-n taină, În vreme ce acţionează Cu dosare şi referinţe de tot felul Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor Care iubesc. Dragostea mea are un aspect Aproape clasic, În romantismul ei Desuet şi expresionist. Iubesc În numele tuturor umilinţelor, Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite De legi fără de lege. Vai mie, autor de tragedii, O s-ajung exemplar, o să se predea Lecţii de literatură universală Pe textele mele, Biată autopsie, Vinovată şi impudică autopsie, Câti din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri C-au luat note mici La lecţia "Poezia lui Adrian Păunescu", N-aţi fi azi în stare Să mă ucideţi Pentru poezia de dragoste La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

5

şi pacea Va fi şi Truda de-a le păstra. Pentru că-n clădirea teatrului nostru A ascuns armata Toata muniţia. Împulsuri în această direcţie. Teatral uneori Pentru că în oraşul nostru Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi Întrucât primaria e plina de funcţionari. toate drapelele. Vă voi trece clasa. teatral. Pe voi şi pe femeile voastre. Implorindu-vă. bucuraţi-vă. într-adevăr. În faţa cărora îngenunchez Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi Şi pentru misteru1 care ne leagă. Veţi supravieţui în poezia mea. 6 . plângând. Sunt făcut să par altceva. Teatral. fraţii mei tineri. vă voi trece veacul. Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste. Şi rugindu-vă. Bucuraţi-vă că mai aveţi Poeti din acest os. Ordonidu-vă: Pace şi dragoste Şi dacă sunt pe lume şi dragostea. Eu iubeam şi scriam Poezie de dragoste. Iar pe voi.Vă voi trece clasa. bieţii mei prieteni! Scriu poezie de dragoste Şi ştiu că n-am nici o şansă În timpul vieţii mele. Suport interdictia de a vă fi unul din semeni. O. Păsări de această marcă. Teatral uneori. Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit În sintaxa unei singure orientari. Care nu e reglementată Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri. Bucuraţi-vă. Să lucrez ca orbetele Pentru infăţişarea voastră festivă.

Pentru că iubirea e moarte. Se sărută pe scenă cu o actriţă. Iubirea e tragică. dar pasionata lor Iubire de oameni. nu. Luaţi această carte-n mâini. nu pariaţi prea mult Pe această iluzie. ea e dragoste. Toată poezia mea de dragoste E o imensa vatră de cenuşă La temelia unui rug Ce arde încă. Când iubitul ei. În sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie. eterna contradicţie Dintre artă şi viaţă! Nu vă luaţi după spusele mele. Poezia mea nu e de dragoste.Pe voi. o fată pură plânge. O. Poezia mea de dragoste nu e iniţiere. Dar abia aşteaptă să coboare Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă În fierbintea. Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic. Vai. 7 . Această machetă a unui teatru tragic. urâtă. ci după cele scrise Citiţi cartea mea Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi. la balcon. Iubirea e tragică Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată. Măreaţă cum e În scriitura pe care au învăţat-o. Nimic nu se învaţă de la nimeni Până când nu înveţi acel lucru Din propria ta experienţă. care mă veţi ciţi crezând Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste Vă rog. Undeva. actor la Teatrul municipal. Voi mă veţi iubi Abia după ce Veţi ajunge-n situaţia mea. În versurile mele nu veţi găsi Descrise somptuos Poziţiile dragostei Ca-n manualele de pornografie indiana Sau chiar daneză.

În numele singurei religii care ne uneşte. Îmbrăţişaţi-vă. sărutaţi-vă. Fără nici o ruşine. Până le veţi scoate din funcţiune. Păsările şi peştii. Chiar şi această carte care nu are decât meritul Că aparţine unui om Care în viaţa lui. Iubiţi-vă. banii voştri. Bibliotecile şi spitalele. Căci fiecare dintre voi E un cuplu De la care ar putea începe Iaraşi BR> Lumea. Iubiţi-vă pe tunuri! Iubiţi-vă până le veţi hodorogi. deşi n-a avut norocul Să facă dragoste pe nici un tun. Iubiţi-vă. Iubiţi-vă pe tunuri! Concediaţi tunarii Şi dezamorsaţi obuzele Şi daţi-ne acest prim şi netrecător Semn al păcii universale. Când n-a dormit şi n-a scris. Iubiţi-vă aruncând din mâini Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini. Oamenii şi munţii. oglinzile.N-am decât orgoliul de-a mă alatura Cu toată cenuşa distrugerii mele Cenuşilor voastre. Actele voastre. Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor. Şi pentru că pământul e rece. Credinţa în continuitatea speciei umane. Sub ochii holbaţi ai armatelor. Nu pregetăţi. 8 . O. aruncaţi-vă hainele de pe voi. Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde. tineri ai planetei mele Convulsionată de-atâtea arme. voi. Mormintele şi bisericile. Şi când veţi vedea În faţa ochilor voştri arzând de iubire Tunurile veacului pregătindu-se s-ă-distrugă Câmpiile şi fabricile.

năpădit de iarbă.A iubit Cu disperarea condiţiei umane. 9 . Şi patul de sub şira mea. Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri! Poetul Aş sta. Din somnul ca un trist magnet Ce ştie doar să cheme. Cu timpul s-ar dărăpăna Şi-n casă-ar fi ruine Şi peste molcomul prăpăd Peste privirea-mi oarbă Cu gura începând să vad Eu. Ţi-aş mai încredinţa încet Mistere şi poeme. Cu lacomia venitului de pe front. Podeaua care-l ţine. Facă-se profeţia mea. Albitul firii mele os. Schiloada chipăroasă. Lovit pieziş de vreme Şi-ncet ca un izvor supus Ţi-aş murmura poeme. Ar face gura şi-ar sopti Despre ce e şi nu mi-i În veacul de schizofrenii Pân-la sfârsitul lumii Şi dacă varul cel nestins. aşa cu faţa-n sus. Lovit de pietre dureros Şi mărunţit de-o coasă. Cu grija medicului Şi cu dăruirea muribundului.

tainic. Ruina e departe. Să fiu doar calcar şi cuvânt Şi-un ultim strop de sânge. Aş sta aici. Către o casă.Ce-i una cu folosul. pus hotar pieziş. Iar eu cu inima te ştiu Pe viaţă şi pe moarte. Eu. Şi sunt întrebări prin natura puzderii Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară Şi vara ne-nchide în toamna afară Femeie. Din toţi pereţii daţi cu var M-aş reîntoarce-n lume. Să-mbătrânesc de tine. Pastel de toamnă Pe muntele negru de frunza de vară Te chem cu accent brumariu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Şi cade lumina şi trage să moară. blând şi tutelar. Până să-nceapă tristul drum De dincolo de şoaptă. Aicea la munte mai poate să spere Şi cel care moare că moartea-i departe Şi noi să fugim şi să scriem o carte 10 . unde-acum Şi moartea mai aşteaptă. Călcând tăceri postume. bărbat sub pecetea tăcerii. Ca vremii. Să-mi sugă oasele-n pământ De parcă oase-aş plânge. Cu cinic urlet dinadins Mi-ar înghiţi şi osul. pe-acest prundiş Pe care-mi este bine. Să-ţi spun că încă nu-i târziu.

Te plâng până ochii îmi ies din orbite. neblândo şi iar nestrăino. Că sufletul meu te consideră mamă. Să trecem în moarte din cauze varii. Că suntem în lume pe-acolo prin partea Pe unde întârzie poşta şi moartea Dumnezeul salvării Închide fereastra. straniu. Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec. Dă zgomotul mării afară din casă. perdeaua o lasă. Fii azi râzătoare. Să fiu tot o rană. Cu marea venind către noi ca barbarii. Din dragostea noastră nebună şi bună. Că norii se-adună şi vremea se strică Şi eu. să fii tot o rană. te ţin ca pe-o fiică. fii azi optimistă. perechea. Nestinso. S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec. împasul. Dă marea afară din casă şi vino. Eu las adevărul acesta să steie. 11 . Pe ochi desena-te-voi. Că inima-mi pica din piept şi mă cheamă.În ea cuprinzând ale toamnei mistere. plângând lângă tot ce mă doare. Pereche de umbra noptatecă pune În contul durerii că eşti slăbiciune. Soluţia buna e-n noi şi există Şi dacă. Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie. iubito. cu sare. femeie visată. Îmi eşti dulcea umbra. Materia-n fierberea ei grosolană. mai vechea. stând sub grijă. nu odată. drama cu mii de soluţii greşite. Ar fi să ne stingem curând. La noapte. Dar tu dintre toate mai nouă. Tu.

sa-ţi treacă de coapsă. şantinele de veghe. ţi-aş naşte copila. Vreau linişte. Din dragostea noastră. linişte. Şi mută din tine în mine durerea. Ţi-ai naşte copilul. Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea Te-nchină şi crede. Să intre săratele zbateri şi unde Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde. Să vina să stingă cu tot vicleşugul Şi lampa din casă şi ochii şi rugul 12 . Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa Ar face să cânte prin noi suferinţa. În pumni de olar ar surâde argila Şi daca nu e Dumnezeu să audă Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă.Cu marea în casă. prin timpul prea greu S-ar naşte el. Vreau moartea să vină să lupte cu mine. Iubito. în val. Să intre barbara şi tulburea mare Prin noi în pământul pe care nu-l doare. Să dăm alor noştri şi dramă şi boală. moartea e oarecine. Copiilor noştri să dăm să învingă Prin ei tragedia cu chip de seringă. şi-n pat arşi de lună. Cu jale cu tot şi cu clipa temută. consfinţând cu toţi solii Mutarea în mine a dramei şi bolii. marea m-apasă. Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra. Şi daca se-ngăduie fapta aceasta. Să rupa. Eu sunt cineva. Să vina fatal. amână secunda fatală. Căci marea e singura lumii pedeapsă. Căci marea e singura morţii pereche. Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre Alţi doi să repete-ntrebările noastre. în mine te mută. Să-mi spele armura. Dă zgomotul mării afară din casă. vindecător Dumnezeuul.

pur şi tânăr. Iubito de carne. să-l crească În ritm fără pauză neomenească. 13 . Da sângele tău. Din mare să-ţi bată mătănii catargul. Iubito. Şint legile care fac vieţi şi morminte. el şovăie. departe. rodniciei. iată-l. Dar ăstea sunt simple şi bune cuvinte. Iubito de taină şi jale-mpreună. iubito de lună. iubito de şoapte. Suav miazăzi şi brutal miazănoapte. iubito. Tu meriţi pământul să-ti stea sub picioare. din Marea Norvegă. Cum buzele tale îşi tânguie arcul. Fii gazdă nu bolii. Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine O grijă la mine şi moartea la tine. Regină prea blândă şi nemuritoare. vino. fiinţei. Cum inima mea te-a găsit şi te ştie Şi eşti bucurie. mirare. seminţei. Hai. Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă Din Marea Niponă. Apleaca-ţi fiinţa prin ceaţa albastră Să naştem salvarea din dragostea noastră Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine. ci vietii. Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare. să-ţi fie bine. pedeapsa. Să vina să urle ca mama şi tatăl Îi sunt duşi la moarte. Iubito de neguri. Să vină mai repede. bolnavul de moarte. şi eşti tragedie. în liniştea mea neguroasă. Dă pantecul tău. Sătulul de viaţă. Dă zgomotul mării afară din casă Şi-n larmele lumii şi-n templele mării Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.Şi-apoi să mă ducă departe.

lângă tine suflet. Să-ţi fie bine. Mama şi tata ţie-ţi vor face Leagăn de stele şi de ninsori. Şi. Visul e lumea ce eu ţi-am promis. copile. copile. îmbătrânesc. Că eu în tine mă nasc din nou. Te-asteaptă vise. eu îţi dau pâine. Cu ceruri blânde şi fără sfârşit. capul pe pernă. să dormi în pace. Capu-l pe perna pune-l. Astăzi. ai tai sunt vii Şi mai au viaţă şi mai au zile. că eu te apăr. copile. Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine. cor de copii. Totul e bine. plâng şi te leagan. Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă. Ca să creşti mare. legănându-te.Leagăn pentru toată copilăria Pune-ţi. În vise viaţa este eternă. Tu pâinea asta o muşti firesc. Dormi. Eu. capul pe pernă. fericitule. Trupul tau fraged ca un mesteacăn Să se îndoaie galeş în somn. 14 . Că-n vise viaţa este eternă. prunc adormit. Pat de rachită mirositoare. Leagăn albastru şi-ncondeiat. La geam lumina lunii ţi-o scapăr Luminii tale să-i dau ecou. Nici nu e bine tu să le şti. Să ai lumina la ursitori. prea tinere domn. Copile dulce. Pentru copilul care răsare Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat. Dormi şi viseaza bunul tău vis. Pune-ţi. Să crezi că pururea ei vor trăi. copile. Lumea-ngenunche la a ta tâmplă.

Mi-e dor de casa mea din amintire. Şi Şi Şi În iată-l. Mi-o-nchipui iar. Poate că mâine îţi va fi greu. Ea nu se află azi în nici un sat. clipa când atât de-aproape-i sunt. Încă mi-e dor de casa mea. cărnii mele i se face frică. Un pumn de var în zid şi altu-n oase. Sau vitele îi calcă în copite. pune mâna pe pământ. Bătrânii mei se află în pereţi. Mi-e dor de dorul fostei mele vieţi. veghează tata. O rezidesc din lacrimi şi neştire. cu-o bucurie tristă. El mă zideste-ncet în casa lui. Mi-e dor de casa mea pe negândite. Mie-mi trec anii. dor de casa mea. Băiatul meu zideşte el. 15 . Stau. S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani.Mama te leagană. frumosul meu. ţie-ţi vin anii. Mi-e dor de-o casă care nu există. când am plecat. Cu cer în cer şi-n gard cu-o fântânea. nu se joacă. Care-a plecat şi ea. Dar nani-nani. în acelaşi fum. Făcătorii de case Mi-e dor de casă. Încât băiatul meu şi-al nimănui. Somnul ţi-l apară ochi părinteşti. Iubindu-şi fiul şi uitându-şi tatăl. acum. stă şi se ridică. el şi casa. Dormi şi visează că lumea-i gata Şi te asteaptă numai să creşti. când iată-l. Nălucă-nlăcrimatei sale case.

toate rudele. Şi Clujul e. Dor de Cluj Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului. fiindu-i dor mereu De-o casă ca un fulgerat de apă. Roş-galben-albastre sunt razele Clujului. Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud. fiu de ţărani din fierbintele sud. hohotire de clopote. Eu. Dar astăzi e linişte dulce în inima Prea mult patimitului nostru Ardeal. Un creier cu gânduri aprinse în el. ce dor mi-e de Cluj. tot. Dar şi de-aş avea tot o singură naştere Aici aş muri de o mie de ori. Mereu născători şi mereu muritori. Şi ce-i mulţumire. în marea lui trecere Şi e printre noi şi din nou printre duşi. Ce dor mi-e de Blaga. şi ce e reproş Se-adună nostalgic la cumpana nopţilor Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi. Acelaşi e Clujul. Dumitru şi Ana şi Tina şi Ioan. Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului. aceiaşi sunt oamenii. Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului Să cad furtunos peste Cluj ca un cal. Aici învăţară ai mei. şi clipele libere. Când noaptea se lasă tresar amintirile Şi trec literaţi spre un magic castel. Mereu către dealul ciudat al Feleacului Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean. El trece spre moarte. 16 . Şi ce n-a fost voie. Tărână e şi viaţa mea e groapa Lângă-nălţarea lujerului meu.Şi carnea mea. Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul.

Disperaţii. Ce vremuri de vremelnicii sărace. Făt-Frumos Oameni. oameni. Dă semne de cădere şi de pace. E un tiran . V-aţi spălat de superstiţii.de tirania pâinii Aicea în castelul fără geamuri Şi tigrii lui domestici sar în hamuri Şi-n lanţuri lupi se gudură.Furtuna din veac mai de preţ le făcu. Însă-i nu-i destul folos Dacă peste tot ce este 17 . Cei tineri pe piept au insigne cu "U". nu câinii. Dezamăgita. Şi-acum aştept voios în noaptea moartă Pe cineva să vină mai încoace. fericiţii. Atât de senin se transcriu tragediile. Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace. Castel medieval Condamnă toţi şi numai unul iartă. Ce simplu cântăm: "Blaga-i mut ca o lebădă" Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud. Mi-am dejugat şi tidva lângă poartă. tulburea mea soartă. Legendele iartă momentul cel crud. Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor. Miroase a pustiu şi a cenuşă. fraţii mei. De demoni şi dumnezei. În beciuri e-o uzină de cătuşe.

Nu-i lăsati sub gând satanic. redaţi-i 18 . Daţi-i voi mai mare preţul. Vin la voi acum plângând. Unde este Consânzeana. Fiincă unde nu-i poveste Lume nu-i şi om nu este Şi. Feriţi epoca modernă De rigizi şi scofâlciţi. nimica nu-i. Din prea mult entuziasm Să nu spargeţi Voroneţul. oameni. Doborâţi himera jos. El venea la noi pe jos Şi ni l-au răpit piraţii. Oameni. mai râvniţi la basm. Vameşi vigilenţi. Mai visaţi de vreţi să fiţi Fericiţi cu capu-n pernă. de fapt. Era numai visul moale Al vreunui trist băiat. pe ce pământ? Mă ridic plângând de jos. Unde vă e basmul. Ca la un pierdut examen. mecanic. În ce bolţi. N-a stat nimănui în cale. Gura-mi sângeră ca rana. Voi. Să respire sterp. Făt-Frumos şi toţi ai lui. Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos? Făt-Frumos n-a existat. care aveţi copii. Ca şi când nu ar fi. reveniţi în lume. Pe umana noastra culme Regăsiţi pe Făt-Frumos.V-aţi spălat şi de poveste. Oameni. L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Ochii mari. 19 . Afară roiesc întunerici Aici suntem noi luminoşi Se ceartă-ntre ele biserici Făcându-şi acelaşi reproş. am curaj şi mă tem. e a ta. Daţi-i viaţa înapoi.Actele lui Făt-Frumos. întuneric şi tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu. mişcarea buzii. Făt-Frumosul din iluzii Şi frumos numai prin voi. iubirea Şi totuşi există iubire Şi totuşi există blestem Dau lumii. dau lumii de ştire Iubesc. Pretenţii nici n-am de la lume Un pat. Şi tu şi iubirea există Şi moartea există în ea Îmi place mai mult când eşti tristă Tristeţea. Totuşi. de fapt. Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumea femeie Cu plozi scrişi în numele meu. Şi Şi Şi Şi totuşi totuşi totuşi totuşi e stare de veghe murim repetat mai cred în pereche ceva sa-ntâmplat. Motoarele lumii sunt stinse Reţele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeşte-le tu c-un sărut.

să rămân în Bucureşti. Prăval peste tine pădurea: Adio. şi-mi place-n anotimpul de vacanşă să-ntârzii. Şi totuşi există iubire Şi totuşi există blestem Dau lumii. am curaj şi mă tem. De el ne-am săturat. dau lumii de ştire Iubesc. visam s-ajung să pot şi eu vedea celebrii câini ce au covrigi în coadă şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea. şi-acum. 20 . Mă-ntorc la silaba dintâi. copilăria toată.Genunchii mi-i plec pe podele Cu capul mă sprijin de cer. Pe piatra lui am tot bătut cadenşa şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi. Deşi închiziţii te cer. el e un prag lovit să vezi alt prag. când sunt sătul de locul zilnic mă simt golit şi-mi e deodata drag. Ce spun se aude aiurea. pe cât m-afund în viaţă mă simt atras de fleacuri omeneşti. dar el ne place. spre un Olimp ascuns pe orice stradă în cautarea marii poezii. Aici m-au sufocat cu dulce teii şi au trecut aiurea anii mei aici copiii mi-au venit la viaţă şi am născut şi-am îngropat idei. La Bucureşti. Îndrăgostit de Bucureşti Nu ştiu de ce. adică rămâi. Tu eşti în puterile mele.

Dar ne gândeam că o să aibă. Mă pregătesc să fug din nou în ţară şi să ciştig aripi dumnezeieşti. să cântăm Că autobuzul nostru E cel care dezgheaţă Drumul pe care mergem. 3 august 1989 Şoferul şi nevastă-sa Ne urcasem cu toţii în autobuz Care nu era confortabil. 21 . Noi cântam cântece de-ale noastre. Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat. vechi. dar cel mai drag ne e în orice caz. dar era independent. Alţii cu o tandră ironie. Pe care nu le mai cântasem de multă vreme Şi unii din cauza vitezei. Care-i îmbăta. şi-n curţi se face vin din must de struguri şi toţi bucureştenii au umor. Se dezgheţau drumurile. N-avea fiecare locul său. L-am părăsit destul. dar simt că toamna-i anotimpul meu. să pot gusta melancolia toamnei în fiecare colţ de Bucureşti. nu este el cel mai frumos din lume. când frunze şi lumini pe bulevarde mai dau halou părerilor de rău. Era primăvară. Când pe terase se mai bea o bere şi oamenii romanţe triste vor. Se dezgheţau drumurile.Eu vara aş iubi-o pe orbeşte. Am început să zicem. ca azi să-l caut şi să-l găsesc întodeauna treaz. Venea vara.

. M-aţi ales să conduc autobuzul. Lucrase mult şi cinstit. a lui.Pe direcţia aceea spre munte. Şoferul era tânăr. Conducea pentru prima oară Un asemenea autobuz.. Fusese ajutor de şofer. Tramvaiele înghesuite între sine Şi aceeaşi reţea. Ăsta-i omul care ne trebuie Şi el dădea din mână cu modestie Rugându-ne să nu-l mai lăudăm. după cum frâna. Era fără îndoială cel mai bun şofer Dintre toţi şoferii noştri. chiar şi aceasta lepădare. strigăm noi. Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător. Nu mai mersese niciodată un autobuz. Asta-i treaba mea. În fond e autobuzul dvs. Ne ajungea bucuria Că mergem cu toţii spre marele munte. Şi autobuzul mergea mai departe Şi-n diverse localităţi. Numai nebuni ocazionali. în care ne opream. Eu sunt al dvs. Spre marele munte. Era un autobuz unic Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi. Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun. Numai turişti particulari. După cum mergea. Noi am aplaudat. Cal încurcăm la condus. Ăsta conduce exceptional. Mulţi urcau Şi nimeni nu mai voia să coboare. De laudele noastre. 22 . Şoferul conducea exceptional. Aşa că nu ne interesa destinaţia. Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate De reţeaua electrică Şi lipsite de orice independenţă.

Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie. Ştim valoarea lui adevărată. Strigam noi Şi el dădea moale din mână. lasa modestia la o parte. care n-am avut niciodată posibilitatea Unui asemenea drum. Şi noi strigam iarăşi. Să nu-l mai încomodăm la condus. Şi hai. Eşti al nostru. Pe care o întrerupem noi din când în când Cu cântece despre el şi de drumul nostru. Stăteam claie peste grămadă în autobuz. Ca şi el e om. Lasă frate. Eşti dintre ai noştri. Până când câţiva meseriaşi L-au rugat să oprească pentru câteva minute Ca să-i faca o cuşca de protecţie. 23 . Trebuia să fie atent la drum. Bravo. Nene şoferule. Se aude în toată maşina o muzică eroica. Da-o dracului de modestie Noi. Ura. Să ne odihnim şi noi. A dat drumul şi la muzică. Dar uneori îi blocam o mână sau un picior. Şi el nu mai putea să ne oprească. Drumul continua. să fim atenţi şi cu nevastă-sa. Au zis alţii. În cabina lui blindată! Ce hotărât conduce. Rămâi între noi. Am început să obosim. opreşte. În autribuz vara e cald Iarna e frig. Că drumul e lung şi se plictiseşte omul. mă. Iar noi eram prea mulţi Şi începusem să-l încomodăm.Nimeni nu conduce mai bine ca el. Dar să-şi ia şi nevasta lângă el.

somnul. Aşa e la orice coborâre. Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta. Şi şoferul conduce autobuzul Din ce în ce mai nervos. După ce ni s-au spart cauciucurile Şi după ce şoferul a dărâmat Cu lovituri de autobuz Case şi biserici. Pentru că n-am mai oprit demult. Sate şi oraşe. Începem să coborâm. Muntele e tot mai departe. Geamurile autobuzului nu mai există demult. Şi-avem nevoie şi noi De pâine. Şi-ntr-adevăr. A început să facă şi accidente. Alii ne-am uscat de foame şi de sete. Şoferul şi nevastă-sa. de apă. Nu mai e nimeni în autobuz. Probabil c-am început să-l şi enervăm Cu mofturile noastre Setea. Şi numai ei doi. Se uită doar înainte. Am intrat pe un fel de linie ferată. Unii au murit. Vecină cu drumul. Alţii am îngheţat de frig. Dar el nu mai aude. Marile piscuri îi cheamă. Mai e puţin combustibil.Să te odihneşti şi dumneata. de un răgaz. foamea. El conduce. Dar autobuzul coboară Halucinând pe linia moartă De cale ferată. Uşile au ruginit şi nu se mai deschid. Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan. conduce exceptional. Că n-o fi foc. În cabina blindată. Dar ne e foame. Viteza creşte. Alţii au fugit. 24 . strigam toţi. Şi bineînţeles că viteza creşte. E cel mai bun.

cum gâfâie-n dragoste mirii. În veac cu poliţie multă. concertul mărunt al pieirii. pe om când acasă trăieste. cu cât mă coboară pe mine. poporul de rău şi păcate. mă simt răstignit pe şuruburi. el trage din zid cu urechea. de cei ce ţin arme în liră de cei care mint şi conspiră. Când excursia începuse atât de frumos Către marele munte. ce face cu mine nu-i veghea. ne întră-n cearceaf şi sub piele. Dar nu el ascultă orbeşte. electronice unde în ochi şi în tălpi ne pătrunde. cu-atât el mai mare devine. Şi de ce tac toţi pasagerii Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii. Ascultă fereastra deschisă şi viermii urcând în caisă. Prin mări.Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc. 25 . putere zeiască şi oarbă el scris e şi-n firul de iarbă. poate. Iubirea mi-o suge prin tuburi. Ai zice că apără. în creier de gânduri săi-l spele. cineva mă ascultă. 12/13 iulie 1987 Cineva mă ascultă În veac cu putere ocultă din zid cineva mă ascultă. din zid.

Doamne. Undeva. fă-mă călugăr Şi cheamă-mă până la tine Să-ţi spun adevarul Despre marele dezastru pământesc. Au fost ofensaţi. Dar călugării au totuşi O oarecare liberă trecere La vamile cerului. Au fost haituiţi. Lasă-mă să urc şi să-ţi spun. Nu mai are nici o realitate. Bătrânii sunt puşi la zid Sub nişte taloane de pensii Care sunt trase din tunuri Ale binevoinţei generale. la Cheia. Ore de clasă nu mai sunt. Voi gasi-o chiar dacă Nu e în evidenţa primăriei din Mîneciu O voi gasi-o după miros. Doamne. După mirosul de tămâie. După mirosul morţilor După mirosul viilor. Copiii nu mai au decât recreaţii şi examene. 26 . O voi gasi-o şi voi veni Să-ţi spun ce rău e pe pământ Să-ţi spun că-n luptele pentru dreptate Dreptate a ieşit Atât de zdrobitor victorioasă Încât a devenit idee.1981 Călugăr Doamne. Am auzit eu că există O scară de răşină de brad Care ajunge până la tine. Doamne e nedrept totul. fă-mă călugăr.

în fine Doamne. te rog. Al mânăstirii tale cu 5 continente. primeşte-mă în audienţă Pe mine. să ne spunem cu patos braşoave. Aşa că. hai. doar ce nu-i. Hai. să ne spunem minciuni importante. fi bun şi primeşte-mă Că. să vedem cine minte mai mult.În rest muncim până ne cad mâinile din umeri Şi nu mai ştim pentru cine muncim Mai ales că ei ne dau să facem Lucruri pe care tot ei le considera inutile Şi ne reproşează nouă Că facem lucruri inutile. călugărul cel mai limbut. Doamne. hai. Nu mai am pe unde urca Vine omenirea flămândă Să mănânce scara de răşină Care duce la tine. Doamne. Dar. Dar. hai. alttel. fă-mă călugăr. Cum şi eu minciunile tale le-ascult. şi pe mine mă lasă Să palavrăgesc doar ce nu-i. hai. e foarte frumoasă Minciuna aceasta pe care mi-o spui. să ne spunem minciuni şi mai mici. dacă întârzii. E foarte frumoasă. Aşa cum amanţii le mint pe amante Şi ele îi mint pe pământ pe aici. Dar. Fă-mă şi ascultă-mă La ora când mânăstirea ta Cu 5 continente Şi cu 4 miliarde de prăpădiţi Instalează ultimele arme În clopotniţă! 10 decembrie 1983 Minciunile Dar. Ascultă delirul consoanelor grave. 27 . Dar.

hai. Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt. V-am spus că fac teribil de urât De sunt călcat puţin pe libertate. V-am spus s-aveţi pentru persoana mea Un plus de-ngrijorare şi de teamă. dragă Păcală. De a ne face nouă zile grele. Că poate prin rău vom ajunge la bine. hai. 1984 Analfabeţilor V-am spus că sunt un om periculos Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă. V-am spus ca sunt oşteanul credincios Dar care doar cu inamici se bate. Dar. C-o să vă coste scump măruntul moft.Concurs de minciuni la echipe şi solo Şi ies campioni mincinoşii cei mari. V-am spus că n-o să placa nimănui Pornirea voastră. Dar. Cenzori capricioşi ai vremii mele. Dar. V-am spus să puneţi mâna să munciţi. E multă minciună la noi pe pământ. V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi. tu ce faci acolo? În campionate de ce nu apari? Se minte cum nu s-a minţit niciodată. Sunt false recursuri şi nu-i judecată. să minţim în direct şi-n răspăr. Minciuna supremă va fi adevăr. tulbure şi sumbră. 28 . Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră. V-am spus că vremurile s-au schimbat Şi că situaţia e mai complexă. să minţim fără nici o ruşine.

concetăţeni analfabeţi. încordaţi-vă minţile odihnite 29 . V-am spus că bătălia pentru om Nu iartă astăzi nici o dezertare Şi voi v-aţi decorat voi între voi Când lupta este în desfăşurare. Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura Şi voi într-una fără să-l ciţiti Îl pomeniţi până vă doare gura. V-am spus şi am puterea să mai spun Ca nu încape muntele în seră Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad Şi de la căprioară la panteră.servitor. Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte. Şi lumea nu se poate cuceri Umflând la cifre şi mimind tumulturi Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi. V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx. V-am spus că muzica nu-i un microb Care ameninţă civilizaţii E-a omului pentru a fi mai bun. V-am spus. 1979 Probă olimpică Mintea mea obosită nu e mai proastă decât mintea voastră odihnită. hai să gândim împreună. Cultura nu-i ceva ca o anexă. Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte. hai gândiţi şi voi. V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i. Cu papagali care ţin loc de vulturi.Nu-i intelectualul .

Ruşii. de-a cărui trecere vă ţiuie urechile. e un melc mort. suntem în Estul Europei. mintea mea obosită. mai aşteptăm două sute de ani.şi produceţi gânduri. aţi avut scutire. ca prin undelemn îngheţat ca prin ochi de sticlă. o socoteală matematică greşită. gândiţi. un biet accident istoric. melcul. nu mai amânaţi aceasta. Ce cânt acele broboane de sudoare de pe frunţile voastre? Străduiţi-vă. 10 noiembrie 1983 Regresăm Nu-i nimic. ce dracu! Vă depăşeşte în viteză broasca ţestoasă. aţi avut permisie. ar fi trist pentru voi şi vaţi fi pus mintea la uscat pe gardurile în care închideţi. e-n regulă. ce dracu! Gândiţi. ce-o să fie. concentraţi-vă.000 de ani. da. gândiţi-vă. cu depline sentimente de posesiune şi protecţie. dormiţi de 2. da. vă mişcaţi ca prin corpuri solide. aţi avut concediu mental. ariciul v-apare ca un ideal imposibil. nu uitaţi. Maghiarii. aveţi minţile odihnite.000. 30 .

aşa suntem noi. Tu nu auzi constructor de motoare. nu bateţi din picioare. noi regresăm cu talent. nu chemaţi salvarea. nu vă pripiţi noi regresăm cu plăcere. marş! 8 aprilie 1988 Motorul greşit Şi dacă după cum s-a auzit şi dacă după cum un simţ o spune întregul drum e o deşărtăciune şi chiar motorul e croit greşit! Maşina e din ce în ce mai grea. e-n regulă. daţi în Paşte. n-avem nevoie. nu cricniţi. când nu voiau vecinii. prea greoi nu poartă. da. n-aveam voie. nu. daţi în Paşte. Bulgarii. noi nu ne luăm după nimeni decât când regresează. noi nu puteam. noi. noi nu.Polonezii. noi nu progresăm. nu vrem noi. nu-i nimic. aveţi răbdare. mai vedem noi. regresaţi cu noi! Înapoi. asta e. că ţi l-am da pe-acesta înapoi? E un motor prea leneş. mai vedem. ci-i purtat de fiecare. Două sute de ani! Atât! Aveţi răbdare. da. 31 . o-mpingem năzuind la zile bune şi aşteptăm s-apară o minune să ne putem urca şi noi în ea. că se interpretează. când vor vecinii. ai dracului. asta e. nu exageraţi.

probabil mă consideră ciumat. o lacrimă fiinţei mele daţi-i şi-o s-auziţi de omul scufundat. tăcut şi umilit. Iubire? Vis de mâine? Regăsire? N-au gizii mei un minim interes poveşti cu dulci iluzii să-mi înşire din starea condamnatului să ies. eu vad pierind. sclavul trist al tristei mele harpe. eu însumi scriu acum la lampa mică să nu mă vadă cei care se bat. Prietenii mă ocolosc de frică. Se pregăteşte marele exemplu! 32 . De n-aş avea puterea diavolească să înţeleg că totul a căzut. sclavul trist al harpei mele tristre. mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe să merg în ea. dar vin heralzii cinici să-mi izbească scrisorile prăpădului de scut. când au venit piraţii şi apele din mătci ni le-au furat. Ce să mai cânt. cu ochii. mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea. m-aş stinge şi m-aş duce. Eu. să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea. nici nu mai am nevoie de o cruce. prăpădul întinzându-se îl văd şi nu mai e nimic să mai reziste acestei sinucideri în prăpăd. l-împingem noi. 1983 Condamnaţi Eu. ce-am iubit.Şi zi de zi motorul nostru moare şi-n loc să meargă el. M-aş îneca.

Eu. sărută-mi gâtul gata pentru streang. Murind. din aproape în aproape. ei au meditatori. 1981-1983 Sunt radical Sunt radical mai precis sunt pentru păstrarea unui just raport între minciună şi adevăr. între plus şi minus. Voi nu vedeţi ea nu mai aveţi ţară şi ca străini vi-s pruncii.Acela. între eroi şi eroi. măcar s-ajung la Dumnezeu. Ce să mai cânt? Doar calea pân-la gide! Ce să mai cânt? Pe voi. dintr-o gaură de şarpe. cobitori. învaţă ei ceva pe dinafară. Din harpa mea ridicolă şi tandră învoluntar un cântec fără rang te cheamă lângă mine. sclavul trist al tristei mele harpe. sunt eu! Ca un berbec am să mă duc în templu. mai precis. 33 . cântăreţul soarelui din nord. de-aicea. noi suntem un pustiu nemuritor. zic Casandrele. Voi nu simtiţi că nu mai aveţi ape? V-au luat piraţii tot pe vasul lor şi iată. rostesc un acatist şi-un dezacord. ca pe eroi? Îmi vine şi a plânge şi a râde că nu există cale înapoi. sunt radical. hai Casandra. eu. dar n-au părinti.

decât dacă ucizi. ca au ajutat o bătrâna să treaca strada dar de ce asa de multi. zece elevi au declarat la şcoală. în ziua aceea. construim socialismul cu oamenii şi pentru oameni. Cam asta ar fi situaţia sunt radical şi o privesc în fata. 34 . guvernăm în numele poporului. vorbim în numele poporului. ba mai mult." este adevărată. Sunt radical adica îmi închipui că dacă ecuaţia "poporul ne-a ales. cred că nu e bună legea care te condamnă mai grav dacă ucizi un urs decât dacă ucizi un om. fără să-l întrebi pe om. oraşul sau satul. te condamnă mai grav dacă vorbeşti. s-a mirat dirigintele pentru ca bătrâna nu voia să treaca strada au raspuns ei. dacă ai opinii. Sunt radical.mi-e silă de demagogia socialistă mai tare decât de demagogia burgheză pentru că o simt apăsându-mă cu mult mai de aproape. nu e corect să-i distrugi omului casa. când i-a întrebat dirigintele ce fapte bune au săvârşit.

as putea dicta un poem şi de la un telefon public. adica mi-e groaza de remuscarile care nu mai pot salva nimic. Sunt radical. cred ca Maresalul Ion Antonescu. ar putea fi declarat fără rezerve. Sunt radical. marele veraţice. erou al Romaniei post-mortem şi martir universal. mai ales viata care şi asa se incapaţineaza de câteva generaţii incoace să se duca în pastele mă-sii. îmi plac prunele. libertatea. piersicile. femeia. dacă ar fi rejudecat de un tribunal impartial. ci o tara emotionata ca va trebui să traverseze. şi bătrâna nici nu e bătrâna. dar tot radical sunt şi mentionind ca n-aş putea face aceasta decât dacă şi cea careia îi dictez ar avea telefon. 35 . şi strugurii tamiiosi. granitele istorice. Sunt radical. bătrâna nu vrea să treaca strada. şi lucrurile stau chiar asa.dacă bătrâna nu vrea să treaca strada e greu să te lauzi ca eşti cel mai bun dintre oameni pentru ca o obligi să traverseze. bătrâna nu se afla pe strada nici nu exista strada. Sunt radical.

Sunt radical. Dacii liberi Noi n-am avut nevoie 36 .măcar după lectura Pactului Ribbentrop-Molotov. 1 august 1988 Din nou. nu cred să existe accident mai rodnic şi lege mai contrariata decât omul. apa în stare de gândire. cred în valoarea frunzei de varza aplicata pe lucrurile dureroase ale corpului. despre apa care sunt. nu cred să existe înger mai urât şi demon mai frumos decât omul. apa într-o nevindecabila formula chimica. când ploua şi când ninge ştiu ca e vorba despre mine. despre apa care sunt. Sunt radical. si. Sunt radical. Din mine insumi şi din ceilalti extrag radacina patrata şi observ ca nu e decât apa. apa cu suflet şi cu virtejuri. mai mult decât atât.

Şi devenim recolte. La focuri. Şi temelia ţării S-o întărim cu oase Şi iubitori de pace. La Sarmisegetuza. Urmaşilor în care Reinviem acum. 37 . Şi vrednici de război. Această dăm de ştire.Să luam adeverinţe Că vieţuim acasă. Dar veşnic ţineţi minte Că peste dacii liberi Au tot călcat invazii Şi altfel de romani. Să vă hrănim pe voi. Şi stelele din ceruri Din sânge ni se rup. Am fost şi vom rămâne De-a pururi dacii liberi Şi iubitori de pace. Noi am rămas în glie Şi devenim pădure. Şi vrednici de război. Nu ne-au învins romanii Şi-am râs de toţi barbarii Strigând la ei cu steagul Făcut din cap de lup. De sub pământul nostru. Cu tot ce năzăreşte Din firea noastră veche. În patrie la noi. Femeile iubindu-şi Să nască dacii liberi Spre răzbunarea noastră Pe cel din urmă drum. Numiţi şi ţara noastră Cu numele ei dacic Iubiţi pe nou veniţii După atâţia ani. cu Zamolxe.

Dar dacă e nevoie Ne vom scula oricând.Dăm Romelor de ştire. Că numai oboseală Ne-a aşezat sub scoarţă. Prin ierburi murmurind. Iertările tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă că ochii mei sunt când senini când verzi că port ninsori sau port noroi pe tâmplă ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi văd lumea prin lunete măritoare şi vad grădini cu arme mari de foc sub mâna mea deja planeta moare şi în urechi am continentul rock ai să ma ierţi că sunt labilitate că trec peste extreme fulgerând ai să mă ierţi preablânda mea de toate eu sunt nemuritorul tău de rând ai să ma ierţi că nu pot fără tine şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi mie pierzându-te-mi va fi mai bine eu tristul cel mai liber dintre toţi şi cum se-ntâmplă moartea să le spele pe toate-nobilându-le fictiv ai să te-apleci deasupra morţii mele şi tot ai să mă ierţi definitiv ai să mă ierţi în fiecare noapte şi-am să te mint în fiecare zi şi cât putea-va sufletul să rabde cu cât îţi voi greşi te voi iubi 38 .

lacrimi multe s-au plâns Însă pentru potop. ori că suntem cuminţi. Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.. acolo şi ei. ca şi când aş urla. Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii? Pe pământul de cruci. Într-un biet orăşel. Cine are părinţi. Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc De atâţia copii şi de-atât nenoroc Nişte cruci. ies arare la porţi Despre noi povestind. cu părinţii bătrâni Dacă lemne şi-au luat. Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini. după lungi săptămâni Fii bătrâni ce suntem. Mai aşteaptă şi-acum. Ne-amintim. şi de ei. Ochii lumii plângând. semne de la strămoşi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi. când scriu. ei albiră de dor Să le fie copilul c-o treaptă mai domn. Că din toate ce sunt. după actele lor. Ce părinţi? Nişte oameni. Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat. Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. Eu îi ştiu şi îi simt. încă vii. 39 .. Nu contează deloc.Repetabila povară Cine are părinţi. Câtă muncă în plus. respirând tot mai greu. numai om să nu fii. Dacă nu au murit trişti în casele lor. şi ce chin. pătimind undeva. dacă oasele-i dor. într-o zare de sat. Care ştiu dureros ce e suta de lei. pe pământ nu în gând. ci părinte de fii. pe pământ nu în gând Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând Că am fost. cel mai greu e să fii Nu copil de părinţi. ca de moşii lor morţi. Între ei şi copii e-o prăsilă de câini. De sunt tineri sau nu. cât nesomn! Chiar acuma. Şi ca nişte stafii. Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi. încă nu-i de ajuns. că n-am fost.

Ne-au făcut. deşi pururi a nins. Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici. ba n-aud. Cocoşaţi. Când vom şti disperaţi veşti.Cine are părinţi. Şi de ce încă nu e potop pe cuprins. Mai avem. Unde-avem şi noi însine ai noştri copii. Deşi lumea în care părinţi am ajuns De-o vecie-i mereu zguduită de plâns. oamenii sunt umbre tăcute de îngeri. ne-au crescut. Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând. Iar când vom începe şi noi a simţi Că povară suntem. când n-ai ce să-i mai rogi. ce azi nu se ştiu. Case cuprind sufletul zilnicei frângeri. nimeni aici legea cerească n-o calcă. într-un ritm infernal. mai avem scurtă vreme de dus Pe conştiinţă povara acestui apus Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer. cocârjaţi. sufletu-n plop. Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital. Deşi plouă mereu. pentru-ai noştri copii. sus la obirsie. Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot? Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga. 40 .. sus la izvor. Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot. Enervanţi pot părea. păsări adorm dacă amurgul le-atinge. Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer. ba fac paşii prea mici. ne-au adus până-aci. Vom pricepe de ce fiii uită curând. Cine are părinţi are încă trecut. Şi în genere sunt şi niţel pisălogi. Şi abia într-un trist şi departe târziu. încă nu e pierdut.. ninge. Ba nu văd. trupul se-apleacă în salcă. Sara pe deal Iese amurg dintr-o bătaie de clopot caii culeg iarba din ultimul tropot.

oarbe caruţe mai cară.S-a auzit de peste uliţi o veste. într-un temei lasă întreaga porunca. sara pe deal. Ziua s-a stins. florile ţin sipete de adevăruri. omului bun. dangatul parcă revarsă. În cimitir. Sara pe deal. oile nu mai pasc iarbă. fetişizându-ne plânsul. nimeni nimic. anii se-ncarcă de vină cum ne-ating. noi între noi să mai gustăm cât se poate sara pe deal. Caii în apus pasc magnetismul chindiei. casa puternică fie-i. Urmele lor sunt sau copiii sau munca. toate se-ntorc ireductibil spre ceruri. pofta din ei este oarbă. un nou născut viu într-o iesle mai este. în amintiri satul miroase a pâine. mâine. sara pe deal. iar după ei se mai aude o toacă. înspre pământ nu mai spune. cucii dispar lângă clopotniţa arsă. ca o pecete de ceară. Şi să privim cerul cu tragice stele. totul deodata învie. Sara pe deal seamănă cel mai ades cu sara pe deal cum o scria Eminescu sara pe deal e şi-aici cum şi-ntr-însul. capul se-apleacă pe pernă. sara pe deal. mieii o pasc. sara pe deal. nici nu vom şti unde pleacă. de nebunesc şi domestic. care mai ia forma poruncilor grele. muzică din poezie. cade-n fântâni ziua să urce iar. oamenii trec. Iarăşi amurg. fiinţele cum le declină. sara pe deal nu e decât un amestic de fabulos. cea mai de preţ dintre toate. 41 . zeamă de zarzară crudă. Misticul sat luneca în rugăciune. lemne de foc. parte din noaptea eternă. ultim sărut. nevinovaţi.

Dacă întinzi mâna cu-o mică lumină ai să şi simţi vrejuri crescând în grădină. să o numim suflet din sufletul nostru. muştele bat. creşte-n dovleci dor de sămânţa întreagă. parcă-ntrupându-şi-l veşnic. starea de om trece spre starea cea pură. cade pe om. 42 . sau parcă latră un câine. cei pedepsiţi. Sara pe deal. fum doborât dintr-un sfeşnic. ca şi o seară apare. podul pe râu scârţâie şi se îndoaie. cresc dintr-o apă uitată. cânepa fumegă bice. cei cautaţi mult mai târziu se arată. Poartă în sâni dorul de-o mână bărbată. suflet din el. plânge-un copil. fetele mari grup se întorc de la luncă. toate rămân. azi nici un om nu are dreptul să moară. nişte pândari. Dulce-albăstrui caută suflet de iapă. Sara pe deal. sara pe deal e ca un duh de bunică. precum au fost în natură. carii bătrâni de-o veşnicie lucrează. alta va şti să-l înceapă. ea nu mai e. semn de-nnorare şi ploaie. Lâna-n fuior în turbioane se leagă.ţipă guzgani. dulce vânare de vară. spune că asta ni-i rostul. nu au curajul s-o strice. Plaurii morţi. cine-are timp să-i audă. Sara pe deal. blânde bunici îi însoţesc din fereastră. Sara pe deal. unde ai noştri fac focul. sfinţi înţelepţi celor cuminţi li se-arată. ultimi copii strigă pe uliţa noastră. coacem porumb. sara pe deal. sara pe deal. haulituri îşi aruncă. uite un mânz care moare. cumpănă sinea nu-şi strică. parcă de ieri luna răsare-nspre mâine. printre copii zgomotul lor isca groază. fruct zemuit împrăştiat pe tot locul.

nu a murit idealul. Hai. tu rămâi un mit. te-am iubit! Vezi că se confirmă bârfa despre mine: Te-am lasat deodată crud şi nefiresc Totuşi ţine minte. toate-s foarte bune. te-am iubit. sara pe deal. Te-am iubit desigur. că şi eu mi-l schimb Salutări miresei. Nu-i nici o problemă. pleacă. Eu voi ţine minte scurta nebunie Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns. Oraţie de nuntă Astfel după tine se încheie toate.. Trag oblonul negru la fereastra mea. vrednic şi întreg. vreau singurătate. Nu mai vreau iubire. Nuntă fericită. Întră în mulţime. Iar când noi toţi vom murmura ce ne doare. sara pe deal. şi cu voluptate Şi credeam în tine. suntem aici: Oamenii. salutări la mire. voi abandona. trei persone care ne-au ascuns. Avusesem dreptul şi eu.sara pe deal.Şi Dealul. La o nebunie. Şi cu pasiune. Nu mai vreau decepţii. tu să ne dai o creştinească iertare. sufletul mare al lumii. ţine bine minte 43 . Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o Nici n-ar fi nevoie. la un ultim glonţ Ultima speranţă.. adio. ultima-ncercare Dar în magazie era doar găblonz. nimeni n-o să ştie Două.. ochii în lacrimi ai mumii. Poate se rezolvă toate între timp. întinde mâna pentru despărţire Schimbă-ţi telefonul.. cum mi-ar sta să neg. Nu întoarce capul.Sara. ca oricare.

prea bătrân. Nu ştiu de ce Şi nu ştiu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele Prea târziu. Mi-e Mi-e Mi-e Mi-e Mi-e Mi-e dor de tine tine de tine înlăuntrul meu de tine nu ştiu cum. mă trezesc doritor să rămân şi. nu ştiu ce. Îmi pasă Mi-e dor de tine Şi nu-mi ajung celelalte Uite ca un surogat Pentru puritate Nu s-a găsit. dor de tine ca de acasă. unde sunt. n-am avut nici noroc. cu grele picioare. 44 . Îmi pasă! Detalii Ştiu unde Nu ştiu de unde.Te salvez de mine fiindcă te iubesc. la Paris Prea târziu am ajuns la Paris. nici chemări. nici curaj. m-ating de pavaj.

45 . oraş al eternei lumini. Numai lanţ şi numai za. prea bătrân. eu în peşteri. Numai rău şi nici un bine. hai acasă. De la noi până la lume. aş avea locul meu. noapte bună. dar mă cheamă absurd nebunia pe roţi. dacă nu-ntârziam. în memorie-i gol. pentru opera lui. cât mi-a fost inetrzis. n-are rost să rămân. să fiu numai român. Condamnat. îi dormeam pe la uşi. pentru veci. lângă voi aş cădea. măcar piatră să-i fiu. Şi mi-e dor de Brâncuşi. Unde-i ea şi unde-s eu. acum.Nu-i de mine nimic din infernul modern. ce să caut aici. pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern. de pe oricare loc. era bine să-l gust. îi umblam la fereşti. Numai fiare fără nume. De la mine pân' la ea. lume De la mine pân' la tine Numai fluturi şi albine. 1995 Lume. orice drum la Paris mi se pare prea greu. prea bătrân. amintirea s-a şters. Prea târziu am ajuns. abia mă mai scol. cel mai mult de Brâncuşi. la Paris. e prea scump pentru mine să mor în străini. Numai piese de muzeu. prea târziu am ajuns la Paris. într-un straniu pariu. E trei sferturi sub ierbi generaţia mea. De la tine pân' la mine. fără nimeni din toţi? invalizi glorioşi. eu plec. azi.

Invers. E ca un fel de rupere de ere Şi ca un întuneric luminat. Şi. s-a-ntâmplat. Numai tu. Din neanţ la dumneavoastră. De la noi până la noi. de la noi la noi. De-atâta umilinţă şi păcat. Numai stare de război. pe pământul îngheţat. Numai vreme friguroasă. De la mine pân' la ei. De la eu până la însumi. De-atâta moarte câtă ni s-a dat. Ei acolo. Numai lupte şi scântei. totuşi. De la toate pân' la toate. Numai gratii la fereastră. Numai ei. din doi în doi. eu aici. Lumina lunii drepturile-şi cere Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere Şi vânturile primenirii bat. vai. 46 . Numai guşteri şi ruine. E prea puţin o singură-Nviere. E lupta-ntre femeie şi bărbat. 7 noiembrie 1997 E prea puţin De-atâtea zilnice-ncercări mizere. Numai tu şi eu şi plânsu-mi. singurătate. în tot ce.De la lume pân' acasă. Şi-ntre noi e-un fel de bici. Ca la un alt scandal pentru putere. zilnic. De la voi la oarecine. Şi.

Mai cumplită. Noi . Dar câţi oameni au nume? Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine. e uitarea de sine.E prea puţin o singură-Nviere. nici tată. altă rană. Pe pământ. Poate că. oricum. între noi. cei mai mulţi n-au nici mamă. tot ce-i rău ne-răieşte. Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.parinţi nu avem. N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns Că-i o problemă foarte grea. 10 aprilie 1997 Târziu Când v-am rugat să-i ocrotim. oricum. Când v-am rugat a nu-i uita. 25 aprilie 1997 Orfani A fi om e mai greu decât plumbul pe lume. Şi eu v-am zis că nu e timp. Şi mai mare ca noi e. peste traiul de câine. Suntem răi între noi. cum destinul ne arată. Un popor de orfani. 47 . Şi-am fost ridicol stăruind Şi-am încercat să vă mai spun Şi noi m-aţi învinovăţit Şi m-aţi considerat nebun. Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte. Noi nici nume n-avem. într-o lume orfană.

Şi iarăşi e-un fior fierbinte În graniţele inutile. Şi jaful vostru mi-a răspuns Cu literele unei legi. e gata casa lor Şi v-aţi putea şi voi mândri Că daţi o casă celor morţi. E gata casa vieţii lor. Ne mai trimite-un preşedinte. S-o dăm artiştilor pribegi. Dar locatarii nu mai sunt. Mai multe astăzi decât ieri. 48 . Deşi ei v-au cerut-o. Ne-aducem iarăşi. În voie mişună reptile. Mai strigă ruşii: înainte! De Yalta tragicelor file. Şi voi aţi construit minciuni. Când voi i-aţi condamnat pe ei La trai pe muchie de cuţit? O locuinţă v-am cerut. aminte. Ea. Şi-acum de ce vă bucuraţi De arta celor ce-au murit. Acum. toţi. 20 mai 1994 Căruciorul cu rotile America nu se dezminte. În căruciorul cu rotile. Din lacrimile fostei mile.Că suntem nişte pasageri. Artiştii au ajuns pământ. Târziu răspuns şi ipocrit. Prin orizonturi numai ţinte. tocmai în aceste zile. vii.

Sub zdreanţa lui. năuci. N-ai nici un tren. El ispăşeste râsul tuturor. cerşetorul. anume. 20 martie 1997 Bătrânul cerşetor La colţul străzii e un cerşetor Cu mâna-ntinsă. înt-o doară. 49 . Nici nu ştiu unde Vrei să te duci. Şi cine observă. minunea se-ntrupează. 9 aprilie 1997 Unde să pleci Află şi-nvaţă Acest refren: Până la moarte. El e bătrân şi înţelegător. Se scoală morţii din morminte. Clipă absurdă Şi. Imperturbabil. În el e Dumnezeu. ce stă de paza.Şi. fără nume. sub căruţul cu rotile. El. Ca el e-aici din vremuri de demult. a uitat să moară. dar. cu toţii. către-o altă lume Decât aceea unde. cu cei mici. Adolescenţii se mai ţin de glume Şi-i pun în palmă semne de-ale lor. în acest tumult. noi. Cu noi.

Încă de ieri. într-un pantec. adio. Trenul cu care Crezi c-ai să pleci. Acarii însuşi Se simt şomeri. dublu mixt Trăiesc aici. Încă-i abstractă Iubirea mea. Care Care Care Care plecare. Din ce în ce mai singur şi mai trist.Încă nu-i gata. Când amândoi Nu ne cunoaştem Noi între noi? Nu fi precoce. pe lume Nici n-ai venit Şi. Suferi cumplit. 50 . Maternitatea Unde urmează Să mi te naşti. sub cerul Astrilor căşti. Nici nu mai ştiu cât pot să rezist. 28 decembrie 1997 Viaţa. Deocamdată. Cât tu. peron? Ce despărţire. pardon. În hale reci. Creşte. Nu insista. dar mă simt că sunt departe.

dacă nu te-aş iubi Altceva nu-i nimic Şi mereu mă complic Şi ce simplu mi-ar fi. dacă-aş trage unde e uşor. Eu detest relaţia burgheză. cenuşa să rezume focul. Mă-ncredinţez iluziei deşarte Că mă salvează regăsirea-n Christ. 51 . nu m-a ocolit norocul. prea mult. azi. Nu-i o simplă încăpăţânare. Dar. Deşi mi-a fost întotdeauna greu. tocmai din motivul că sunt viu. Ca să devin o piesă de muzeu. Dacă m-aş lua după pretexte. nici nu trebuia s-aud de tine şi-mi era mai de folos să mor. Şi. ajung un fel de dublu-mixt. dar aleg o cale complicată. dar pricep că mi-ar fi fost rentabil să privesc destinul ca pe-un sport. 18 iulie 1997 Ce simplu mi-ai fi. vai. Şi de-aş cădea.Închis într-un ziar şi într-o carte. sorocul. M-am băgat de bună voie slugă. Dacă nu te-aş iubi. dragostei morale ce ţi-o port. pentru un ambiţios pariu. aşa cum cere jocul. Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte. Şi-am transformat în foc destinul meu Ca. Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu C-a-ntârziat şi-aşa. totuşi.

1 ianuarie 1997 Bucureşti 52 . totuşi. tatăl ei de soartă la mezat. mă închin la legile naturii şi salut iubirea. te iubesc în felul unui trăznet. ca scandal. Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie cu acest fel de a trăi al meu. fără care-ar fi cu mult mai greu. 31 decembrie 1996 .decorată circumstanţial. vreau să ştii că. Mama ei de viaţă prefacută. dragostea e o dificultate. din pacate. te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful