http://sociologie.webgarden.

com/menu/co municarea-nonverbal ORGANIZAŢIILE MODERNE - De ANTHONY GIDDENS
CONCEPTE DE BAZĂ ORGANIZAŢIILE ŞI VIAŢA MODERNĂ TEORII DESPRE ORGANIZAŢII Teoriile lui Weber despre birocraţie •Relaţiile formale şi informale din interiorul birocraţiilor •Cardul fizic al organizaţiilor •Teoria lui Michel Foucault despre organizaţii: controlul timpului si al spaţiului •Supravegherea în cadrul organizaţiilor •Subsupraveghere •Închisoarea •Birocraţia şi democraţia DEPĂŞIREA BIROCRAŢIEI? Modelul japonez INFLUENŢA MARILOR CORPORAŢII Extinderea corporaţiilor transnaţionale •Tipuri de corporaţii transnaţionale •Curente noi: redimensionarea şi descentralizarea •Organizaţiile ca reţele REORGANIZAREA TEHNOLOGIILOR ŞI A ORGANIZAŢIILOR MODERNE CONCLUZII REZUMAT LECTURI SUPLIMENTARE TERMENI IMPORTANŢI CONCEPTE DE BAZĂ •organizaţie •birocraţie •relaţii formale •relaţii informale •grupuri sociale Cândva, cu toţii ne năşteam acasă. Femeile năşteau practic, întotdeauna acolo unde şi

locuiau, iar oamenii acordau o mare importanţă locului anume unde se născuseră – în comunitatea locală sau în sat, în această casă sau în cealaltă. De obicei, naşterea se producea în camera mare sau în sufrageria casei locuite. De îndată ce începeau contracţiile viitoarei mame, femeile din partea locului se adunau să o asiste. De obicei, femeile năşteau în faţa locului din cămin, mai ales dacă afară era frig. Se aduceau paie care se împrăştiau pe jos, aşa cum se proceda în staul, atunci cand se năştea un viţel. La naştere, femeile aveau un alt ajutor decât acela pe care comunitatea îl putea oferi. Timp de secole, ideea de a chema pe cineva din afara comunităţii în ajutor a fost străină gândirii femeilor de la sate. „Femeile se ajută între ele” şi „ajutorul reciproc” sunt formule care se regăsesc constant în scrierile preoţilor şi ale funcţionarilor care înregistrau naşterile în secolul al XVIII – lea şi la începutul secolului al XIX – lea. Personajul principal era moaşa, o femeie cu experienţă în materie de asistare a naşterilor. Moaşa era, de regulă, cunoscută ca „mama bună” : ea era aceea care putea ameliora durerile şi problemele femeilor mai tinere, în momentele cheie ale sarcinii şi la naşterea propriu-zisă. Un document tratat în Franţa, în 1820, menţionează calităţile pe care trebuia sa le posede moaşa. Aceasta trebuia să fie „puternică, robustă, iute, agilă, fără defecte fizice, cu mâini lungi şi pricepute”. Latura spirituală era la fel de importantă: ea trebuia să fie „virtuoasă, discretă, prudentă, educată şi cu maniere decente” (Gelis, 1991). Pâna în anii ’50, majoritatea britanicilor s-au născut în propriile lor case, iar moaşa contiunua să joace un rol important în viaţa lor. Dar azi, obiceiul de a naşte la spital a devenit un fapt obişnuit, iar această schimbare a condus la unele transformări importante. Puţini dintre noi mai resimţim vre-o legătură emoţională cu locul naşterii noastre. şi de ce am resimţi-o? Locul acela este de acuma un spital larg, impersonal. După ce au existat secole de-a rândul, moaşe, în prezent acestea, fie au că dispărut complet, fie pur şi simplu mai joacă un rol secundar în primele faze ale sarcinii. Naşterea în sine este controlată şi monitorizată de către specialiştii din spital – doctori, asistente medicale şi alt personal medical. ORGANIZAŢIILE ŞI VIAŢA MODERNĂ Un spital modern poate fi un bun exemplu de organizaţie. O ORGANIZAŢIE este un grup mare de perosoane, stucturat într-un mod impersonal şi care are menirea de a asigura anumite obiective specifice; în cazul spitalului aceste obiective sunt: îngrijirea bolnavilor şi asigurarea diferitelor forme de tratament medical. În vremurile noastre, organizaţiile joacă un rol mult mai important în viaţa noastră zilnică decât în vreo altă epocă anterioară. În afara faptului că acestea contribuie la actul nostru de naştere, ele ne marchează traiectoria în viaţă şi ne însoţesc şi atunci când o părăsim. Chiar înainte de a ne naşte, mamele noastre şi probabil şi taţii noştri, au fost cuprinşi în programe de pregătire, controale de sarcină etc., întreprinse de spitale şi alte organizaţii medicale. Fiecare copil născut azi este înregistrat de către organizaţii guvernamentale. De fiecare dată când folosim telefonul, deschidem robinetul, aprindem televizorul sau călătorim cu o maşină, ne aflăm în contact cu, şi în oarecare măsură depindem de, anumite organizaţii. De obicei, acest lucru înseamnă mai multe organizaţii, aflate toate într-o interacţiune directă, atât între ele cât şi cu noi. De exemplu, compania furnizoare de apă ne oferă convingerea că, atunci când vom răsuci robinetul, va începe să curgă apa. Dar ea este independentă de alte organizaţii, cum ar fi cele care construiec şi repară rezervoarele, care la rândul lor depind de altele... deschidem robinetul acasă, dar apa vine

Dacă da. care operează tot mai mult pe scara mondială. pe arii extinse din societăţile cele mai puţin dezvoltate (de exemplu. în Marea Britanie. într-un mod stabil în spaţiu şi timp. Trebuie să ţinem cont de faptul că. întrucât Weber detecta atât o luptă. Weber considera organizaţiile ca fiind puternic ierarhice. Chiar şi azi. De exemplu. Vom analiza mai întâi ideile a doi autori care au avut un impact deosebit de puternic asupra gândirii sociologilor referitoare la organizaţii: Max Weber si Michel Foucault. În acest capitol vom examina dacă teoriile lui Weber sunt veridice. Organizaţiile au adesea ca efect faptul că nu putem deţine control asupra lucrurilor şi le pun sub controlul unor funcţionari sau experţi. despre care credea că are consecinţe complexe asupra vieţii sociale. apa potabilă este verificată cu rigurozitate împotriva contaminarii. iar o bună parte din apa folosită era poluată şi purtătoare de numeroase boli şi epidemii. sau mai bine zis grupul de companii furnizoare de apă. punând accentul pe importanţa centrală a scrisului în acest proces: o organizaţie are nevoie de reguli scrise pentru a funcţiona şi de dosare în care să fie stocată „memoria” ei. reprezintă doar unul dintre modurile în care suntem dependenţi de organizaţii. oamenii aduc apă în fiecare zi de la un izvor sau puţ.şi vom studia diferenţele care există între aceste diferite tipuri. universităţi sau închisori . În societăţile moderne. . Weber sublinia că dezvolatarea organizaţiilor depinde de controlul informaţiei. căci aprovizionarea constantă cu apă. Compania furnizoare de apă. acesta implică şi mai multe organizaţii – şi anume autorităţile răspunzătoare de standardele de sănătate. Putem înmulţi de zece ori efortul companiei. faptul este de o majoră importanţă pentru noi toţi. Ca surse de putere socială. În încheiere vom observa în ce măsură corporaţiile de afaceri şi alte organizaţii din societatea modernă sunt supuse proceselor majore de schimbare. În acest capitol ne vom ocupa de apariţia organizaţiilor moderne şi de consecinţele dezvoltării lor în viaţa noastră de azi. Dar influenţa copleşitoare pe care organizaţiile au ajuns să o execite asupra vieţii noastre nu poate fi concepută întru totul ca fiind benefică. iar acesta poate conţine bacterii care raspândesc boli. oamenii nu se puteau folosi de aspecte ale vieţii pe care acum aproape că le ignorăm. să luptãm în război – sau să suportăm anumite pedepse. El susţinea că organizaţiile sunt modalităţi de coordonare a activitaţilor umane sau a bunurilor produse de oameni. ci şi ai altor zeci de milioane de oameni simultan. de-a lungul istoriei umanităţii. înainte ca nivelul dezvoltării organizaţiilor să devină atât de ridicat ca azi. sunt nu doar furnizorii noştri. acum un secol. De exemplu. ni se cere tuturor de către guvern să facem anumite lucruri – să plătim taxe. organizaţiile pot supune astfel individul unor imperative cărora nu li se poate impotrivi. Asia sau Africa). TEORII DESPRE ORGANIZAŢII Max Weber a formulat prima interpretare sistematică asupra apariţiilor organizaţiei moderne. puţine case erau dotate cu canalizare. cât şi o legătură între organizaţiile moderne şi democraţie. asupra cărora nu putem avea vreo influenţă. să ne conformăm legilor.probabil de la mulţi kilometri depărtare. şcoli sau agenţii guvernamentale. puterea tinzând să se concentreze către vârf. nu există canalizare. Ne vom îndrepta atenţia apoi asupra unora dintre modurile de funcţionare a organizaţiilor – fie că sunt corporaţii de afaceri sau spitale. Vom acorda o atenţie deosebită marilor organizaţii de afaceri.

ca un model al grijii. dar treptat a fost extinsă pentru a defini organizaţiile mari în general. Acest gen de opinie s-a menţinut până în zilele noastre: birocraţia este frecvent asociată cu hârţogăria. Pentru a studia originile şi natura expansiunii organizaţiilor birocratice. autoritatea birocratică este singurul mod de adapatare la cerinţele administrative ale sistemelor sociale de mare întindere. cu atât mai mult regulile tind să cuprindă o mai mare varietate de cazuri. în cadrul ierarhiei. . • Comportamentul funcţionarilor de la toate nivelurile organizaţiei este reglementat prin legi scrise. care a adăugat cuvântului „birou”. susţin ei. Un tip ideal este o descriere abstractă. astfel încât să evidenţieze cele mai mai esenţiale caracteristici ale lor. Weber a construit un tip ideal de birocraţie. angajaţi cu normă întreagă. BIROCRAŢIA ar însemna deci conducerea de către funcţionari. După Weber. Totuşi. Un număr limitat de organizaţii birocratice. Cuvântul „birocraţie” a fost inventat de către Monsieur de Gournay în anul 1745. un termen derivat din verbul grecesc „a conduce”. preciziei şi eficienţei administrative. De exemplu. presupunând flexibilitate în interpretarea lor. Indivizii pot face carieră în interiorul organizaţiei. fix. însemnând atât încăperea cât şi masa de scris. Promovarea este posibilă pe baza competenţei. Cu cât funcţionarul deţine o funcţie mai înaltă. Birocraţia arată ca o piramidă. toate sarcinile sunt reglementate prin reguli stricte de procedură.Teoriile lui Weber despre birocraţie Toate organizaţiile de mare întindere. Există un lanţ al comenzilor de la vârf către bază. Dar birocraţiile s-au dezvoltat pe deplin abia în vremurile moderne. îi corespunde un salariu stabilit. Aceasta nu înseamnă că obligaţiile birocratice sunt doar o problemă de rutină. care au implicaţii semnificative în viaţa socială modernă. Weber considera că birocraţia prezintă multe neajunsuri importante. expansiunea birocraţiei este inevitabilă în societăţile moderne. după opinia lui Weber. Birocraţia ca termen a fost aplicată mai întâi doar funcţionarilor guvernamentali. cea mai eficientă formă de organizare pe care au conceput-o oamenii deoarece. a experienţei sau a celor doua calităţi laolaltă. De Gournay vorbea despre puterile crescânde ale funcţionarilor ca despre „o boală numită biromanie”. (Aici „ideal” nu se referă la ceea ce este de dorit. Astfel.) Weber a enumerat mai multe caracteristici ale tipului ideal de birocraţie (1978): • Ierahia clar demarcată a autorităţii. având poziţia de cea mai mare autoritate de vârf. Romancierul francez Honore de Balzac considera birocraţia „o putere uriaşă deţinută de pigmei”. sistemul funcţionăresc birocratic din China imperială era responsabil pentru afacerile generale ale guvernării. sarcinile în cadrul organizaţiei sunt distribuite ca „obligaţii oficiale”. Conceptul a fost de la bun început folosit într-un mod dispreţuitor. Însă alţi autori au prezentat birocraţia într-o lumină diferită. Birocraţia. Poziţia lui Weber asupra birocraţiei se situează undeva între cele două extreme. care fac posibilă coordonarea luării de decizii. Fiecare înalt funcţionar controlează şi supervizează pe cel aflat pe o treaptă inferioară lui. este în realitate. ci la o formă pură de organizare birocratică. construit prin accentuarea anumitor trăsaturi preluate din cazuri reale. au existat şi în societaţile tradiţionale. • Funcţionarii sunt salariaţi. ineficienţa şi risipa. tind prin natura lor să fie birocratice. evidenţia Weber. Fiecărei slujbe din interiorul ierahiei.

În comunităţile tradiţionale. Dezvoltarea birocraţiei. • Nici un membru al organizaţiei nu posedă resursele materiale cu care operează. Weber credea că. Grupul era capabil să conceapă proceduri . erau drept urmare rezolvate într-un mod mult mai eficient. Relaţiile formale şi informale din interiorul birocraţiilor În analiza sa asupra birocraţiei. relaţiilor dintre oameni aşa cum sunt stabilite de regulile organizaţiei (vezi exemple în fig. concluziona Blau. Majoritatea funcţionarilor erau însă reticenţi în a se apropia de superiorii lor. 1963). În birocraţii. fermierii şi meşteşugarii aveau de obicei. care avea ca sarcină investigarea posibililor evazionişti fiscali (Blau. logistica pe care o folosesc. controlul asupra propriilor lor procese de producţie. Viaţa de familie a funcţionarului este distinctă de activităţile de la locul de muncă. modul informal de operare permite adeseori o flexibilitate care nu ar putea fi obţinută altfel. Dar în birocraţii. întucât aveau impresia că aceasta ar putea sugera o lipsă de competenţă din partea lor şi le-ar reduce şansele de promovare. controlul asupra mijloacelor lor de producţie şi erau posesorii uneltelor folosite. controlul asupra propriilor lor procese de producţie. cu cât o organizaţie se apropie mai mult de tipul de birocraţie ideală. 11. fermierii şi meşteşugarii aveau de obicei. El punea adesea în legatură munca la birou cu aparatura sofisticată. regulile de procedură stabileau că nu aveau voie să consulte colegi care care lucrau având acelaşi nivel ca şi ei. după Weber.• Separarea sacinilor funcţionarului din interiorul organizaţiei de viaţa lui personală. fermierii şi meşteşugarii aveau de obicei.1). ci le şi diminua temerile legate de lucrul individual. Într-un studiu devenit clasic. Weber nu punea accent pe conexiunile informale şi relaţiile din cadrul grupurilor mici care pot exista în orice organizaţie. Acesta nu numai că le permitea să obţină sfaturi concrete. cu atât va fi mai eficientă în urmărirea obiectivelor pentru care a fost înfiinţată. Peter Blau a studiat RELAŢIILE INFORMALE dintr-o organizaţie guvernamentală. În comunităţile tradiţionale. O reţea coerentă de legături de loialitate este un prim nivel al GRUPULUI SOCIAL. Weber acorda un loc aparte RELAŢIILOR FORMALE din cadrul organizaţiilor. separă muncitorii de controlul asupra mijloacelor de producţie. fiind şi fizic separată de el. În comunităţile tradiţionale. Agenţii care descopereau probleme de evaziune fiscală pe care nu le stăpâneau îndeaproape trebuia să le discute cu superiorul lor direct. funcţionarii nu posedă birourile în care lucrează. care apare în rândul celor ce lucrează la acelaşi nivel. Problemele cu care se confruntau aceşti lucrători. mesele la care stau.

în timp ce o clasă poate fi alcătuită din săli de clasă. Pentru cei cu slujbe plicicoase. se presupune că politicile corporaţiilor de afaceri se stabilesc în şedinţele consiliului de administraţie. săli de sport. Conexiunile informale dintre înalţii funcţionari pot fi eficiente în moduri care să ajute organizaţia în întregul ei. Directorii diferitelor firme se consultă adesea între ei într-un mod informal şi pot face parte din aceleaşi cluburi sau asociaţii cu scopuri recreative. peste corporaţii diferite. aceşti funcţionari pot fi mai preocupaţi să promoveze sau să-şi promoveze propriile interese decât pe cele ale organizaţiei. Pe de altă parte. relevante pentru activitatea organizaţiei respective dar are importante caracteristici arhitecturale comune clădirilor altor organizaţii. Aceasta se întâmplă în parte deoarece lipsa de flexibilitate poate fi contracarată printr-o ocolire neoficială a regulilor formale. Clădirea care adăposteşte o anumită organizaţie are trăsături specifice. A decide pâna la ce punct procedurile informale contribuie sau împiedică eficienţa organizaţiilor este un lucru dificil. adesea doar câţiva dintre membrii consiliului conduc cu adevărat corporaţia. arhitectura unui spital diferă în unele privinţe de cea a unei firme de afaceri sau a unei şcoli. La vârf. Sistemele care seamănă cu tipul ideal a lui Weber tind să dea naştere unei adevărate încrengături de modalităţi neoficiale de a rezolva problemele. Reţele informale tind să apară la toate nivelurile organizaţiilor. de către directori şi deţinătorii principali de acţiuni. Reţelele informale de acest tip se pot întinde de asemenea. cabinetele de conultaţii. expunându-şi deciziile informal şi aşteptând decizia consiliului. Pavilioanele separate ale spitalului. şi totuşi există o asemănare generală: amândouă conţin coridoare cu uşi de intrare şi folosesc peste tot . În practică. De exemplu.informale care permiteau iniţiativă şi o mai mare responsabilitate decât erau prevăzute în regulile formale ale organizaţiei. procedurile informale ajută adesea la crearea unui mediu de lucru satisfăcător. De exemplu. Cadrul fizic al organizaţiilor Majoritatea organizaţiilor moderne funcţionează în cadre fizice special concepute. sălile de operaţie şi oficiile dau întregii clădiri un aspect anume. decât situaţiile formale în care ar trebui să se ia deciziile. laboratoare. legăturile şi conexiunile personale pot fi mai importante.

Birourile despre care Weber vorbea la modul abstract sunt totodată decoruri arhitecturale – încăperi. se poate întâmpla ca o şcoală să preia la un moment dat. holurilor şi al spaţiilor deschise din clădirea unei organizaţii poate oferi indicii de bază asupra sistemului de operare al autorităţilor sale. sintagma „etajul de sus” este folosită uneori pentru a desemna pe cei care deţin puterea supremă în organizaţie. 1979).decoraţii şi mobilier standardizat. în încăperi necompartimentate. este un spital”. grupurile de oameni lucrează în comun. Şi adesea arată asemător chiar şi din afară. Teoria lui Michel Foucault despre organizaţii: controlul timpului şi al spaţiului Michel Foucault a demonstrat că arhitectura unei organizaţii este direct legată de structura ei socială şi de sistemul de autoritate (Foucault. repetitive a unor tipuri de muncă industrială. 1970. putem surprinde noi puncte de vedere asupra problemelor analizate de Weber. organizaţii moderne au o oarecare asemănare între ele. geografia unei organizaţii afectează funcţionarea ei. Se poate spune că trecând pe lângă o clădire să ne întrebăm: „Aceasta este o şcoală?” Şi să primim răspunsul: „Nu. clădirile în care sunt de obicei. Deşi sunt necesare diferite modificări interioare. Proximitatea fizică facilitează formarea grupurilor primare. separate prin coridoare – în interiorul organizaţiilor. Datorită naturii plicticoase. ducând la o atitudine de opoziţie între „ei” şi „noi” între departamente. cu atât biroul său se află mai sus. în care cu cât poziţia cuiva este mai înaltă. În unele organizaţii. este necesară supravegherea permanentă pentru a se asigura că . mai ales acolo unde sistemele se bazează esenţialmente pe relaţiile informale. nu doar in interior. în timp ce distanţarea fizică poate polariza grupurile. Clădirile firmelor mari sunt construite uneori chiar în sensul fizic ca o ierarhie. Lăsând la o parte ţinuta vestimentară diferită a oamenilor care se află acolo. În multe alte sensuri. o clădire care a adăpostit cândva un spital. Studiind caracteristicile fizice ale organizaţiilor. cum ar fi liniile de producţie-asamblare. Supravegherea în cadrul organizaţiilor Modul de dispunere al camerelor.

aşa cum spunea Foucault. dar nu a explorat îndeajuns modul în care pot fi ele folosite pentru a reglementa comportamentul. În multe firme de afaceri. chiar şi cei aflaţi în poziţii relativ înalte de autoritate. influenţează sau determină elementele de autoritate. depinde de priceperea profesorului şi de înclinaţia copiilor de a se conforma cu ceea ce se aşteaptă de la ei. Organizaţiile nu pot opera eficient dacă munca angajaţilor nu se desfăşoară în mod corespunzător. Orarele reglementează avtivităţile în timp şi spaţiu – sau. Cel de-al doilea tip de supraveghere este mai subtil. Una este urmărirea directă a muncii subordonaţilor de către superiori. Aceste cărţi de muncă sunt folosite pentru a monitoriza comportamentul angajaţilor şi poate asigura recomandarea în vederea promovării. de unde activitatea poate fi supravegheată de către superiori. cu cât o persoană este situată mai jos. în decorul arhitectural al organizaţiilor moderne. în ce măsură se întâmplă acest lucru în practică. Supravegherea îmbracă două forme. de obicei dispuse în rânduri. Cataloagele din şcoală şi din colegii sunt de asemenea folosite pentru a monitoriza performanţa indivizilor. indivizii de la fiecare nivel al organizaţiei prezintă anual un raport asupra performanţei celor aflaţi direct în subordinea lor. ceea ce se obţine atât prin dispunerea fizică cât şi prin orarul precis şi detaliat al programului. Elevii stau la mese sau pupitre. Foucault punea mare accent pe măsura în care vizibilitatea sau lipsa ei. înregistrând detalii personale cât şi evaluări ale caracterului. În firmele de afaceri. ele . aşa cum arată Weber. Să luăm exemplul unei clase dintr-o şcoală. Acelaşi lucru este adesea adevărat pentru munca de rutină pe care o fac dactilografele. dar la fel de important. În organizaţiile din interiorul organizaţiilor moderne. Desigur. oamenilor li se cere să respecte un program fix. pe parcursul etapelor organizaţiei. este supusă supravegherii. putând fi văzuţi toţi de către profesor. toată lumea. Carnetele cu însemnările angajaţilor oferă adesea istoria completă a muncii lor. Copiii trebuie să pară activi sau absorbiţi în munca lor. care stau laolaltă în camere comune. El constă în deţinerea de dosare. Weber a înţeles importanţa înregistrărilor scrise (astăzi cel mai adesea computerizate) pentru organizaţiile moderne. Activitatea trebuie coordonată constant în timp şi spaţiu. cu atât este observat îndeaproape comportamentul ei. adică supervizarea activităţilor. sau fişe despre viaţa oamenilor. Vizibilitatea face ca subordonaţii să fie supuşi cu uşurinţă la ceea ce Foucault numea supraveghere.muncitorii menţin ritmul lucrului.

departe de mediul social extern.„distribuie corpurile în mod eficient” în cadrul organizaţiei. Dacă o universitate nu ar respecta un orar strict de cursuri. Orarul face posibilă folosirea intensivă a timpului şi spaţiului: fiecare din ele poate corela mulţi alţi oameni în numeroase Sub supraveghere. Proiectul nu a fost dus la îndeplinire întrutotul. Orarele reprezintă condiţia disciplinei organizaţionale. cealaltă în afară. Scopul acestei structuri era acela de a-i face pe puşcăriaşi să fie vãzuţi de gardieni în orice moment. deoarece încearcă să exercite maximul de control asupra comportamentului celor din interiorul său. cu celulele construite pe partea din afară. barăcile sau spitalele care seamănă la rândul lor cu nişte puşcării?” (1979) După părerea lui Foucault. dar unele dintre principiile sale de bază au fost încorporate în închisori construite în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. închisoarea modernă îşi are originea în Panopticon. cum ar fi închisorile. democraţia .ţinuţi închişi . Ferestrele turnului erau dotate cu storuri. şi pe care a încercat în repetate rânduri să o propună guvernului britanic. de exemplu. una cu faţa către turnul de inspecţie. s-ar prăbuşi în scurtă vreme într-un haos total. În fiecare celulă se aflau câte două ferestre. „Panopticon” era numele dat de Bentham unei închisori ideale pe care şi-o imaginase. În centru se afla turnul de inspecţie. Panopticon avea forma circulară. deoarece ele canalizează în aceeaşi direcţie activitatea unui număr mare de oameni. Închisoarea activităţi. În asemenea organizaţii. Foucault a acordat o mare atenţie organizaţiilor. în care indivizii sunt separaţi pentru perioade lungi de timp de lumea din afară. în aşa fel încât în timp ce personalul închisorii putea ţine prizonierii sub observaţie Birocraţia şi continuă. o organizaţie imaginată de filozoful şi gânditorul socialist Jeremy Bentham în secolul XIX. Închisorile ilustrează în amănunt natura supravegherii. şcolile. oamenii sunt încarceraţi . Europa şi Statele Unite. Foucault se întreba: „Este oare surprinzător că închisorile seamănă cu fabricile.

Aţi putea crede că este vorba despre o ţară care este sub dictatură. Roberto Michels (1967) a inventat o sintagmă care a devenit de atunci faimoasă. în care guvernul operează 2. o proglemă care a devenit şi mai mai importantă în prezent datorită impactului crescând al tehnologiilor de informare şi comunicare. conţinând în medie câte 20 de dosare despre fiecare cetăţean. După Michels. folosit pentru strângerea impozitelor şi informaţiile folosite pentru eliberarea permiselor de conducere şi alocarea numerelor pentru asigurarea naţională. 1994). Închipuiţi-vă că aţi auzit despre o ţară cu o populaţie de 26 de milioane de locuitori. El avea dreptate şi în legătură cu rolul supravegherii în societăţile moderne.Foucault avea dreptate în privinţa închisorilor. 1994). o societate în care informaţiile despre viaţa noastră sunt adunate la diferite tipuri de organizaţii. Diminuarea democraţiei o dată cu progresul formelor moderne de organizare şi control al informaţiei. Aşa cum am menţionat. Chiar şi azi. Cum poate supravieţui democraţia în faţa puterii crescânde pe care organizaţiile birocratice o exercită asupra noastră? În fond. în general. începând cu înregistrarea datei naşterii. De fapt este vorba despre Canada (Lyon. . puterea este ţinută de cei care se află înspre vârf. este vorba despre această pierdere a puterii: în organizaţiile de mare întindere şi. supravegherea ameninţă să pătrundă în cele mai mici detalii ale vieţii noastre. Oligarhia înseamnă puterea de guvernare a unui număr limitat de persoane. şcolarizarea şi angajamente profesionale. Cei din apropierea bazei organizaţiei se află inevitabil concentraţi doar pe îndeplinirea unor sarcini cotidiene şi nu au vreo putere asupra a ceea ce fac. el susţinea că există o lege de fier a oligarhiei. 10% din populaţie îşi au numele în computerul central al populaţiei. borocraţiile sunt necesare.220 de baze de date. până la nivelul veniturilor. într-o societate dominată de organizaţii. Studentul lui Weber. organizaţiile guvernamentale deţin imense cantităţi de informaţie despre noi. l-a preocupat în mod deosebit pe Weber. Trăim în ceea ce unii au numit societatea de supraveghere (Lyon. fluxul puterii către vârful piramidei este pur şi simplu o parte inevitabilă a unei lumi tot mai birocratizate – de unde şi termenul „lege de fier”. Ceea ce îl îngrijora cel maai mult era perspectiva guvernării de către birocraţi impersonali. majoritatea închisorilor seamănă surprinzător de mult cu Panopticon. Odată cu dezvoltarea computerelor şi a altor forme de echipament pentru procesarea electronică a datelor. specializate şi ierarhice. socotea Weber.

Limitele supravegherii Weber şi Foucault susţineau că modul cel mai eficient de a conduce o organizaţie este de a maximiza supravegherea. Guvernul deţinea informaţii detaliate despre cetăţenii ţării pentru a putea stopa de îndată orice poziţie împotriva dominaţiei sale. Întradevăr. cu linii de producţie-asamblare şi ierarhii rigide ale autorităţii. închisorile nici nu sunt un bun model pentru organizaţii în general. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care organizaţiile fondate pe baza principiilor formulate de către Weber şi Foucault. Sabel. colectarea de informaţie scrisă despre ei. întreaga societate ajungea să semene cu o uriaşă închisoare cu toate nemulţumirile. cum se întâmplă cu închisorile. au o atitudine cu precădere ostilă faţă de de cei cu autoritate asupra lor şi nu doresc să se afle acolo unde se află. un sistem . supravegherea continuă era de fapt necesară pentru a-i determina să lucreze rezonabil. care nu exercită (ca în cazul închisorilor) un control total asupra vieţii oamenilor în spaţii închise. 1982). 1991. Prea multă supraveghere directă duce la alinierea angajaţilor. Rezultatul era o formă de societate autoritaristă din punct de vedere politic şi. cum ar fi fabricile de mari dimensiuni. Acesta a fost chiar unul dintre principalele motive care au dus la destrămarea societăţilor comuniste în stilul celor sovietice. dar provoacă resentimente si adversitate. De fapt. Dar această opinie este eronată. s-au confruntat până la urmă cu mari probleme. situaţia este diferită. În aceste societăţi. adică de a avea o repartizare clară şi consistentă a autorităţii. să înfrunte un nivel prea ridicat al supravegherii în cel de-al doilea sens menţionat de Foucault. Dar în organizaţiile în care managerii doresc ca şi ceilalţi sa coopereze cu ei în scopul urmăririi comune a anumitor ţeluri. Oamenii sunt predispuşi de asemenea. ineficientă economic. care au impresia că li se refuză orice posibilitate de implicare în munca pe care o desfăşoară (Grint. Supravegherea directă s-ar putea să funcţioneze destul de bine atunci când oameni implicaţi. cel puţin dacă o aplicăm la firmele de afaceri. în ultima perioadă. conflictele şi modul de opoziţie pe care le generează închisorile. fie ei rude sau vecini. oamenii erau spionaţi cu regularitate de către poliţia secretă sau de către alţii aflaţi în serviciul ei. Muncitorii nu erau înclinaţi să se dedice muncii lor în asemenea decoruri.

apropiat de cel al lui Foucault. întotdeauna se dezvoltă o selecţie socială informală în cadrele birocratice şi ea este în realitate cea care funţionează. Birocraţii încă mai există în Occident. Companiile japoneze se deosebesc în mai multe privinţe de caracteristicile pe care Weber le asocia cu birocraţia: • Luarea de decizii de sus în jos. japonez Se spune asesea că succesul economic al Japoniei este datorat în principal caracteristicilor distincte ale corporaţiilor japoneze mari. Numeroase organizaţii se restructurează în aşa fel încât să devină mai puţin şi nu mai mult ierarhizate. care diferă substanţial de majoritatea firmelor de afaceri din Occident. În acest proces. universităţi şi organizaţiile de afaceri. Sugao este un absolvent de facultate care tocmai s-a angjat la Mitsubeni Bank din Tokio. El va deţine în firmă o poziţie de asistent de manager. dar ideea lui Weber că o ierarhizare de mari dimensiuni. administraţia spitalelor. aşa cum a arătat Peter Blau. birocraţia părea să fie dominantă. aşa cum a fost descris de către William Ouchi (1982). Chiar dacă. se părea că viitorul avea să adeverească anticipaţiile lui Weber: o birocratizare constantă crescândă. Lucrătorii de la nivelurile inferioare ale organizaţiei sunt consultaţi în legătură cu politicile pe care conducerea intenţionează să le aplice şi chiar cei mai importanţi funcţionari se întâlnesc cu regularitate cu ei. fiecare nivel fiind corespunzător numai faţă de cel aflat mai sus. aşa cum a trasat-o Weber. în devoltarea societăţolor occidentale s-a menţinut modelul lui Weber. În organizaţiile japoneze. angajaţii sunt mult mai puţin specializaţi decât omologii lor din Occident. în calitate de . începe să pară arhaică. Marile corporaţii japoneze nu formează o piramidă a autorităţii. • Mai puţină specializare. Apoi va lucra într-o sucursală locală un timp. petrecându-şi primul an învaţând în general cum funcţionează diferitele departamente ale băncii. În activităţile guvernamentale. Să luăm exemplul lui Sugao. DEMOCRAŢIEI? Multă vreme. multe corporaţii de afaceri Modelul din Occident urmează aşa-zisul „model japonez”.de DEPĂŞIREA care populaţia s-a eliberat.

Marile corporaţii din Japonia sunt obligate să-şi menţină oameni angajaţi pe viaţă: funcţionarul are o slujbă garantată. iar Sugao va fi ajuns şef de secţie. pentru a lucra la departamentul personal. • Siguranţa postului. Salariul şi responsabilitatea depind de vârstă – de perioada individului. • Orientarea către lucrul în grup. oamenii sunt implicaţi în mici „echipe” de colaborare sau grupuri de lucru.casier. Acest lucru este de fapt adevărat pentru majoritatea corporaţiilor occidentale. Între timp vor fi trecut zece ani. Angajaţii japonezi. unde va avea de-a face probabil de astă-dată cu finanţarea micilor întreprinzători. Dar procesul rotirii slujbelor nu se opreşte aici. nu poziţii individuale. lucrată la firma respectivă – mai curând decât o luptă competitivă pentru promovare. Când Sugao va ajunge la apogeul carierei sale. după care va fi adus înapoi la sediul central al băncii pentru a învăţa despre finanţe comerciale. • Contopirea muncii cu viaţa privată. Prin contrast. un stagiar tipic în managementul bancar din America de aceeaşi vârstă se va specializa cu siguranţă de la bun început într-un anumit domeniu bancar. Acest lucru este important deoarece contrazice presupusa lege de fier a oligarhiei. Grupurile şi nu membrii indviduali sunt evaluate ca performanţă. începând cu lucrătorii din prăvălia de la parter şi până la funcţionarii din vârful clădirii poartă adesea uniforma companiei. unde va rămâne până la vârsta de pensionare. va fi familiarizat deja cu toate sarcinile importante. Se va muta din nou la o altă sucursală a băncii. pretinzând în schimb un nivel înalt al loialităţii faţă de firmă. De acolo se va întoarce probabil la un sediu central. Spre deosebire de acestea. Spre deosebire de omologii lor occidentali. unde se va ocupa cu împrumuturile. în care relaţia dintre firmă şi angajat este doar economică. la sfârşit de . corporaţiile japoneze se îngrijesc multe dintre nevoile angajaţilor lor. după aproximativ 30 de ani de la începutul său ca stagiar. apoi se va întoarece la sediul central într-un alt post. Este posibil să se întâlnească pentru a cânta „cântecul companiei” în fiecare dimineaţă şi iau parte cu regularitate la activităţile recreative organizate de cãtre corporaţie. La toate nivelele corporaţiei. „ştatul de funcţiuni ale organizaţiei din companiile japoneze – hărţile sistemului de autoritate – indică doar grupuri. În tabloul făcut de Weber birocraţiei. există o clară demarcaţie între munca oamenilor din cadrul unei organizaţii şi activităţile lor din afara ei. Apoi va fi detaşat din nou la o sucursală.

Lucrătorii par să răspundă pozitiv faţă de nivelul mai înalt de implicare pe care-l oferă aceste uzine (White şi Trevor. au acum cântece ale companiei). printre care multe firme. Copiii acestora puteau beneficia . Organizaţiile care se pot asemăna cu tipul ideal al lui Weber sunt probabil mult mai puţin eficiente în realitate decât par. (Câteva corporaţii occidentale. Ouchi (1979. de împrumuturi din partea companiei. Înfăţişând exemplul corporaţiilor japoneze. în plus faţă de salariile lor. Formele de autoritate pe care Ouchi le numeşte clanuri – grupuri în care există legături personale strânse între membri – sunt mai eficiente decât tipurile de organizare birocratică. Statele Unite indică faptul că luarea unor decizii „de jos în sus” se dovedeşte valabilă şi în afara Japoniei. Termenul „transnaţional” este preferabil. 1983). 1982) susţinea că există limite evidente ale ierarhiei birocratice. care au devenit nume de marcă în Occident. firma producătoare de aparatură electrică Hitachi. cum ar fi IBM si Apple.saptămână. deoarece nu permit angajaţilor de la nivelurile inferioare să câştige sentimentul autonomiei faţă de sarcinile lor de lucru sau a implicării în acestea. inflexibile şi lipsite de implicare. Sunt de obicei denumite corporaţii transnaţionale (sau multinaţionale). De exemplu. INFLUENŢA MARILOR CORPORAŢII Unele corporaţii japoneze au avut un succes ramarcabil pe piaţa mondială. care pot ajuta financiar şi în cazul unor nunţi sau înmormântări. studiată de către Ronald Dore (1980). întrucât desemnează companiile care activează . asigură cazare pentru toţi angajaţii necăsãtoriţi şi aproape jumătate dintre angajaţii bărbaţi căsătoriţi..clan”. pentru educaţie. Sony sau Mitsubushi. dar în interiorul organizaţiilor occidentale se dezvoltă adesea şi sisteme informale de tip . Să ne ocupăm în continuare mai amănunţit de corporaţiile globale şi de companiile de afaceri pe scară mare. cum ar fi Toyota. aşa cum era definită de Weber. Lucrătorii primesc beneficii materiale din partea companiei. Pare de aceea rezonabil să tragem concluzia că modelul japonez oferă câteva lecţii relevante pentru conceptul weberian de birocraţie. Suprabirocratizarea organizaţiilor duce la „fisuri interne” în funcţionare din cauza naturii lor rigide. Grupurile de lucru din firmele japoneze sunt un exemplu.

Jumătate dintre cele o sută de unităţi economice printre care cele mai mari din lume sunt azi naţionale. O corporaţie transnaţională este o companie care are uzine sau filiale în două sau mai multe ţări. Brazilia. Cele mai mai mari companii transnaţionale sunt gigantice. faţă de paste 50 în prezent. majoritatea companiilor transnaţionale au sucursale în două până la cinci ţări. industrială şi agricolă. Participarea companiilor americane a scăzut totuşi semnificativ din anii ’60. Hong Kong. în timp ce cealaltă jumătate sunt corporaţii transnaţionale! Întinderea operaţiilor acestor companii este uluitoare. Primele 600 de companii mari transnaţionale deţin mai mult de o cincime din producţia totală. valoarea totală a vînzărilor depãşind produsul naţional brut al multor ţări. activităţile companiilor transnaţionale au devenit tot mai globale. Mexicul şi India deţinând cele mai înalte niveluri ale investiţiilor străine începând cu 1970 cea mai rapidă rată a creşterii investiţiilor corporaţiilor a fost cea din ţările recent industrializate din Asia: Singapore.peste graniţele naţionale. Acestea constituie încă. cea mai mare parte a investiţiilor companiilor transnaţionale are loc în interiorul lumii industrializate. mai curând decât pur şi simplu în interiorul unora sau mai multor naţiuni. Veniturile primelor 200 de mari companii au crescut de zece ori de la mijlocul anilor ’70 până în anii ’90. Aproximativ 70 dintre aceste companii gigant asigură jumătate din totalul vânzărilor globale (Dicken. în economia globală. Cu toate acestea. Extinderea corporaţiilor transnaţionale Extinderea corporaţiilor transnaţionale din ultimii 30 de ani nu ar fi fost posibilă fără progresele din transporturi şi comunicaţii. De-a lungul ultimilor 20 de ani. Contrar credinţei comune. perioadă în care companiile japoneze au avut o creştere spectaculoasă: în 1960 doar cinci companii japoneze se aflau printre primele 200 faţă de 28 în 1991. o mică minoritate. Călătoria cu avionul permite în prezent . 80 dintre primele 200 de corporaţii transnaţionale din lume au sediul în Statele Unite şi contribuie la puţin peste jumătate din totalul vânzărilor. Coreea de Sud şi Malaesia. implicarea companiilor transnaţionale în ţările Lumii a Treia este în curs de extindere. 1992). doar trei dintre cele mai mari 315 companii din lume în 1950 aveau fabrici de producere a pieselor în peste 20 de ţări.

oamenilor să se deplaseze în jurul lumii cu o viteză care ar fi părut de neconceput cu doar o jumătate de secol în urmă. microprocesoare. împreună cu cea a containerelor care pot fi transferate direct dintr-un tip de transport întrun altul. Actualmente sateliţii asigură 12. fac posibilă transportarea rapidă a materiei prime. industria electronică şi de alte bunuri de consum comercializate în lumea întregă. Companiile şi uzinele deţinute de corporaţia-mamă peste tot în lume sunt extensii culturale ale companiei iniţiale. Sediul din ţară sau ţările de origine a .V. Ele au o importanţă fundamentală în diviziunea internaţională a muncii – distribuţia mondială a locurilor de muncă. Sateliţii au fost utilizaţi pentru telecomunicaţii comerciale încă din 1965. în care politica companiei este stabilită şi. în care sucursalele de peste Ocean sunt conduse de către firmele locale din fiecare ţară. De exemplu. corporaţia Mitsubishi are o reţea masivă. de la sediul central din ţara de origine. adică producţia este controlată de trei sau patru corporaţii. Primul constă din corporaţiile transnaţionale etnocentrice. H. În cazul Statelor Unite şi a mai multor ţări industrializate de marcă. Aşa cum economiile naţionale au devenit tot mai concentrate – dominate de un număr limitat de companii foarte mari – la fel s-a întâmplat şi cu economia mondială. O a doua categorie este cea a corporaţiilor transnaţionale policentrice. prin intermediul căreia sunt transmise cinci milioane de cuvinte către şi de la sediul central din Tokyo. iar practicile ei sunt standardizate la nivel internaţional. când primul stelit permitea desfăşurarea a 240 de conversaţii telefonice simultan. care domină piaţa. De-a lungul ultimelor două-trei decenii. oligopoliile internaţionale s-au dezvoltat în producţia de automobile. pe cât posibil. Multe sectoare ale producţiei mondiale (cum ar fi agroafacerile) sunt ologopolii. Tehnologiile comunicaţionale permit în prezent comunicarea aproape instantaneu între părţi opuse ale lumii.000 de conversaţii simultane! Companiile transnaţionale de mari dimensiuni au acum propriile lor sisteme de comunicaţii prin satelit. Dezvoltarea unor cargoboturi extrem de mari (supertrailere). în fiecare zi. pusă în practică. firmele care domină pe plan naţional au totodată o prezenţă pe plan internaţional diversificată. Perlmutter împarte corporaţiile transnaţionale în trei tipuri. Tipuri de corporaţii transnaţionale Corporaţiile transnaţionale şi-au asumat un rol tot mai important în economia mondială a secolului XX.

cum ar fi Mitsubishi. Este tot mai mult doar o faţadă. inventare şi alte achiziţii tangibile. strict controlată de către corporaţia-mamă. Curente noi: redimenesionarea şi descentralizarea În pofida succesului lor schimbarea organizaţională se accelerează în rândul companiilor care operează la nivel global. în spatele căreia fac echipă un mănunchi de grupuri descentralizate şi subgrupuri care intră în contact continuu cu unităţi lucrative la fel de . MITI a produs o serie de planuri de dezvoltare care a coordonat răspândirea peste ocean a firmelor japoneze în ultimele două decenii. iar managerii din primul eşalon sunt foarte mobili. Unele. În ultimul rând. uneori cu implicarea apropiată a guvernului japonez. Ele oferă servicii financiare. corporaţia tipică nici nu mai este americană. nu mai foloseşte armate intregi de lucrători şi manageri intermediari. Există difernţe mari între corporaţiile de mari dimensiuni de la sfârşitul anilor ’90 şi cele de la începutul secolului. deplasăndu-se dintr-o ţară în alta după necesităţi (Perlmutter.. De fapt. Unul dintre tipurile distinctive japoneze de corporaţii transnaţionale constă din marile companii comerciale sau sogo shosha. Sistemele lor manageriale sunt integrate pe o bază globală. laboratoare. Aşa cum scria Robert Reich. propriile lor interese bazate pe producerea de bunuri. companiile japoneze tind să fie cele mai entocentrice. Aproximativ jumătate din exporturile şi importurile japoneze sunt prin primele cele mai mari zece sogo shosha. 1972). în interiorul cărora companiile mari îşi girează propriile afaceri. au de asemeni.. Dintre toate corporaţiile transnaţionale.companiei principale stabileşte linii mari. Ministerul Japonez al Comerţului Internaţional şi al Industrei (MITI) joacă un rol direct în supravegherea întreprinderilor străine stabilite pe teritoriul japonez decît în cazul guvernelor occidentale. organizatorice şi informaţionale altor companii. nu mai serveşte într-o varietate largă de fabrici. Acestea sunt conglomerate colosale care se preocupă în principal de finanţarea şi asigurarea comerţului. după estimările lui Perlmutter. corporaţiile transnaţionale geocentrice. Operarea lor la nivel mondial este de obicei. maşini. cu o structură managerială intrnaţională. vorbind despre corporaţiile din Statele Unite: Corporaţia tipic americană nu mai plănuieşte şi nu mai implementează producţia unor volume mari de bunuri şi servicii.

ca şi alte organizaţii. decât invers. Percy Barvenik. Compania globală care a fost cel mai radical descentralizată într-o perioadă scurtă de timp este Asea Brown Boveri. Ea a fost împărţită în 1. reţele Stanley Davis susţine că firmele de afaceri. una dintre cele mai mari firme de inginerie din lume. Cu cât economia mondială devine mai mare şi mai deschisă. Un observator comenta: „în anul care urmează toate companiile mari vor gãsi că este din ce în ce mai greu cu . Numărul de funcţionari de la sediul firmei din Zürich a fost redus de la 4. compania a disponibilizat mulţi angajaţi în cursul acestui proces. Aşa cum spune Davis: Fie că organizaţiile se micşorează ca urmare a redimensionării. legate între ele destul de slab.47). Imaginea structurii în economia nouă este însă mai asemănatoare cu . spaţiul dintre parţi este cel care le uneşte. Spaţiul este intangibil. Imaginea industrială a structurii. Acolo unde schimbarea devine mai profundă şi mai rapidă.000 la mai puţin de 200 (Naisbitt.răspândite din lumea întreagă (Reich. este arhitectura de tip malaxor a clădirilor.. ele îşi reorganizează totuşi spaţiul interior. de exemplu. Atunci cînd divizezi un întreg în părţi. 1992). cu atât va fi mai dominată de companiile Organizaţiile mici şi mijlocii” ca (ibid. iar intangibilitatea este din ce în ce mai evidentă atât în economia nouă cât şi în noile ei organizaţii. mai inovatoare. Ideea fixă că într-o economie globală uriaşă corporaţiile multinaţionale domină lumea afacerilor este cât se poate de greşită. vor avea performanţe mai scăzute decât – companiile mai mici. spune: „Creştem continuu dar şi scădem continuu”. cresc prin alianţe sau rămîn la aceleaşi dimensiuni.şi în general. o dată cu structurile noi puternice ale schimbării pe care le stimulează. p. birocraţiile în stil weberian sunt prea greoaie şi prea înţepenite în procedurile lor fixe pentru a se putea acomoda rapid. 1995).200 de organizaţii diferite. devin din ce în ce mai mult reţele. care implică luarea de decizii de jos în sus mai curând. mai rapide. Venitul ei anual se ridică la peste 30 de miliarde $ USA. Preşedintele ei. Ele se comportă astfel ca rãspuns la presiunile ce decurg din globalizare.

Se numeşte „just in time” fiindcă materialele ajung la fabrică doar cu puţin timp inainte. Întregul proces necesita o schimbare pentru a îmbunătăţi eficienţa. Persoanelor din fiecare birou li s-au cerut să trateze cererea aşa cum ar fi făcut-o de obicei. dar uneori putea necesita o perioadă de pănă la două săptămâni. Sistemul de producţie numit „just in time”. . Într-o piaţă globală. Firmele se află sub presiune din partea clienţilor pentru a livra căt se poate de rapid. Pentru a vedea dacă această situaţie putea fi simplificată şi redusă. Reducerea timpului este cheia reorganizării activităţilor în spaţiu. Între timp. o sucursală a IBM. cererile de credite erau rezolvate intr-o serie de etape. fiecare îndeplinită ca o sarcină specializată separată. Procesul luării de decizii în legătură cu acordarea de credite dura în medie cam şapte zile. Circuitul de şapte zile a fost redus la patru ore şi era nevoie de mai puţine persoane decât pentru modelul vechi. Corporaţiile europene si americane au încercat în ultima vreme să adopte unele dintre aceste practici. unii dintre solicitanţii de credite preferau alte locuri. Rezultatul a fost extraordinar. de a fi folosite. Michael Hammer şi James Champy (1993) dau un exemplu de la IBM Credit Corporation. compania era o birocraţie în sensul dat de Weber. De aceea nu este nevoie ca ele să fie depozitate într-un spaţiu de producţie o perioadă mai îndelungată. nu doar paşii individuali. un grup de consultanţi manageriali au înaintat ei înşişi o astfel de cerere de finanţare. Consultanţii au descoperit că munca reală dura cu totul doar 90 de minute. Restul – cea mai mare parte a celor şapte zile – era ocupat de înaintarea cererii de la un departament la altul. cu care au parcurs toate etapele procesului de autorizare. Blackburn. nu din oţel (Davis. 1990). a fost adoptat de către multe organizaţii de afaceri din afara Japoniei. Până de curând. iniţiat de Taiichi Ohno de la Toyota.construcţia atomilor. În esenţă. alcătuiţi din energie şi informaţie. Cu alte cuvinte. 1988). anevoios. Specialiştii din fiecare birou au fost înlocuiţi cu funcţionari cu atribuţii generale care puteau urmări procesul de creditare de la început pâna la sfârşit. iar clientul poate fi chiar la capătul celălalt al globului. doar să o facă imediat. producţia „just in time” înseamnă integrarea tuturor elementelor într-un proces de producţie – incluzând aici implicarea conducerii de la vârf – pentru a reduce din operaţiile superflue care duc la pierderi de timp (J. să nu o adauge la teancul de hârtii de pe masa lor.

Într-un anume sens. Bursa de mărfuri nu mai este. Aceasta se întâmplă parţial datorită uşurinţei cu care comunică azi oamenii între ei. Bursa de mărfuri? În centrul Londrei. Aceste clădiri.REORGANIZAREA TEHNOLOGIILOR ŞI A ORGANIZAŢIILOR MODERNE Organizaţiile din societăţile moderne. mai curând decât a bunurilor fizice. S-ar putea spune că ea se află peste tot şi nicăieri. tehnologia informaţiei şi comunicaţiile electronice fac posibilă transcenderea spaţiului si controlul asupra timpului în moduri necunoscute chiar în trecutul relativ apropiat. Unde se află. se preocupă de reorganizarea spaţiului şi timpului. Bursa de mărfuri constă dintr-un număr mare de dealeri. O altă cauză este şi creşterea importanţei informaţiei. pot fi transmise instantaneu în jurul lumii. Faptul că informaţii complexe. organizaţiile mari de azi se află „nicăieri”. instantaneu pe tot globul. Ele constau din multe grupuri şi indivizi dispersaţi. acolo unde comercianţii se agită într-o încăpere schimbând între ei diferite „hârtii„? Toate acestea au luat sfârşit. care găzduiesc birourile conducerii si personalului marilor corporaţii. tind să se concentreze pe arii restrănse. Dar în acelaşi timp. care trebuie să concureze între ele pe piaţa mondială. Locurile fizice şi bunurile nu au posibilitatea de a ocupa acelaşi spaţiu. constituie o mărturie a acestui adevăr. o trăsătură care va fi dezvoltată în continuare de reţelele informaţionale. bănci şi aşezăminte financiare. dar locurile fizice şi informaţia pot produce o serie de impulsuri electronice. în structurarea existenţei noastre sociale. contribuie de asemenea. de exemplu. majoritatea lucrând pe computer în birouri şi . stocate în computere. modifică unele aspecte ale vieţii noastre. la schimbarea formei multor organizaţii. cu şirul ei impunător de clădiri care se înalţă spre cer. ca pieţele de altădată. Zona de afaceri dintr-un mare oraş. nu-i aşa? Este exact ceea ce gândea Foucault. care alcătuiesc grupuri de oameni lucrând impreună în acelşi spaţiu fizic al clădirii cu birouri. Astfel că organizaţiile nu sunt la fel de constrânse „să fie„ undeva în aceeaşi măsură ca mai înainte. Organizaţiile trebuie să aibă un loc. Procesele de globalizare care sunt atât produsele cât şi forţa motrice din spatele acestor tehnologii. Acesta este îndeosebi adevărat pentru corporaţiile de afaceri. opinia sa este valabilă. Astăzi. un loc fizic pentru cumpărarea de mărfuri en gros şi de acţiuni.

alcătuită cu scopul de a îndeplini anumite obiective. Unele corporaţii rămân puternic birocratice şi puternic centrate într-o anumită ţară. agenţiile guvernamentale. grupuri situate în orice parte a lumii pot conlucra cu altele. Paris Tokyo şi Frankfurt. IBM. care implică o mare cantitate de luare de decizii de jos în sus. şi influenţele opuse. pe de o parte. se pare că va exista o permanentizare între tendinţele către marile dimensiuni. care îşi păzea cu stricteţe mai înainte autosuficienţa. spitalele şi închisorile. pentru a împărţi planificarea strategică şi a depăşi împreună problemele legate de producţie. Printre exemplele de organizaţii se numără corporaţiile de afaceri. care ne îndepărtează cu totul de opiniile cele mai pesimiste ale lui Weber? Unii cred că da. Sistemele birocratice sunt mai fluide în interior decăt îşi închipuia Weber şi sunt tot mai ameninţate de alte forme de organizare. şi care sunt într-un continuu contact direct traversând lumea. prin intermediul comunicaţiilor şi a computerului. mai puţin ierarhice. Vechea corporaţie transnaţională îşi desfăşoară activitatea mai mult de la sediul central. şcolile.decoruri diferite. dar trebuie să fim totuşi prudenţi în exprimarea opiniilor. în prezent. Naţiunile încă mai încearcă să influenţeze fluxul informaţiei. Dar tehnologiile comunicaţionale moderne fac ca acest lucru să fie tot mai dificil dacă nu imposibil. . de mari dimensiuni. iar unităţile ei de producţie şi sucursalele de peste ocean erau controlate de acolo. de exemplu. Majoritatea însă nu mai sunt nu mai sunt localizate undeva anume. cu omologii lor din New York. Cunoştinţele şi finanţele pot fi transferate pe glob sub formă de impulsuri electronice care se deplasează cu viteza luminii. universităţile. 1. Organizaţia poate fi definită drept o asociaţie de oameni. o dată cu transformarea spaţiului si timpului menţionată mai sus. al resurselor şi al banilor dincolo de graniţele lor. asemeni dinozaurilor. În viitorul apropiat. impersonalizate şi organizare ierarhică. Dar probabil că nu vor dispărea cu totul. sunt oare calea către viitor. pe de-alta. s-a asociat în anii ’80 şi începutul anilor ’90 cu câteva duzini de companii cu sediul în SUA şi peste 80 firme cu sediul în străinătate. Organizaţiile joacă un rol central în viaţa noastră. Corporaţia de mari dimensiuni este din ce în ce mai puţin o mare afacere decât o „reţea de intreprinderi” – o organizaţie centrală care concentrează laolaltă firme mici. CONCLUZII Reţelele. Astăzi.

6. Pe de-o parte. Când o corporaţie se află intr-o poziţie de comandă într-o anumită industrie. Deşi nu s-a putut demonstra că toate aceste explică de ce performanţele economice ale Japoniei le-au depăşit pe acelea ale majorităţii ţărilor occidentale. cât şi la ţinerea de dosare şi fişe despre ei. nici unul dintre ele nefiind dominant. unele firme din Occident. în ce priveşte caracteristicile lor ca organizaţii. Arhitectura organizaţiilor moderne este strâns legată de supraveghere. Lucrările lui Weber şi Michels identifică o tensiune între birocraţie şi democraţie. şi o separare între sarcinile funcţionarilor în interiorul organizaţiei şi viaţa din afara ei. avem de-a face cu un monopol. salariul ca şi responsabilitatea. atât în interiorul cât şi între organizaţii. 3. Decorul fizic al organizaţiilor influenţează puternic trăsăturile lor sociale. Corporaţiile japoneze diferă semnificativ de majoritatea companiilor occidentale. Birocraţia implică o clară determinare a ierarhiei autorităţii. Cele două curente se află în poziţie conflictuală. Toate organizaţiile moderne sunt în oarecare măsură birocratice prin natura lor. Pe de-alta. Membrii organizaţiei nu sunt posesorii resurselor materiale cu care lucrează. Studiul acestor legături informale este la fel de important ca şi caracteristicile formale asupra cărora se concentra Weber. sunt legate de vârstă şi experienţă. iar grupurile. una dintre trăsăturile cele mai importante ale ultimelor celor două secole a fost presiunea crescândă către obţinerea democraţiei. Lucrătorii de la nivelurile inferioare sunt des consultaţi de către personalul managerial. Marile corporaţii de afaceri domină în economiile capitaliste moderne. 4. mai curând decât indivizii.2. reguli scrise care guvernează conduita funcţionarilor oficiali (cei care muncesc cu normă întreagă pentru un salariu). în care un grup restrâns de mari corporaţii controlează o anumită industrie. majoritatea marilor . sunt evaluate ca performanţă. care oferă siguranţa că deciziile sunt luate după criterii comune. Ce mai comun tip este oligopolia. Odată cu globalizarea economiei. 5. ca mijloc de asigurare a obedienţei faţă de deţinătorii autorităţii. au adoptat unele aspecte ale sistemului de management japonez în ultimii ani. Reţelele informale tind să se dezvolte la toate nivelurile. Supravegherea se referă la supervizarea activităţii oamenilor. 7. procesele de lungă durată ale centralizării şi luării de decizii sunt asociate cu dezvoltarea societăţii moderne. Max Weber susţinea că democraţia modernă este un mijloc foarte eficient de organizare a unor mari mase de oameni.

Aproape cu siguranţă. informaţionale. împreună cu folosirea sporită a tehnologiilor în sensul dat de Weber. pot duce la o creştere generală a flexibilităţii organizaţiilor. Toate organizaţiile moderne depind de specializarea cunoştinţelor şi de transmiterea Profesionalizarea. ci vor coexista cu alte organizaţii 10. Marile corporaţii de afaceri au început să se restructureze în ultimii ani. organizaţiile birocratice nu vor dispărea. Ele operează în afara graniţelor naţionale. mai degrabă tipuri de informaţiei. decât ierarhii si birocratice grupuri. 9. . Multe din ele au devenit reţele relaxate de grupuri. Ca rezultat al „redimensionării” – împărţirea personalului prin reorganizare internă – ele devin tot mai simple şi mai puţin birocratice. Impactul acestor schimbări – în orice caz. pâna acum – a fost adesea exagerat.corporaţii au devenit transnaţionale sau companii multinaţionale. în două sau mai multe ţări. 8.