You are on page 1of 10

METODE SI TEHNICI SPECIFICE DE MANAGEMENT

Asa cum reiese si din cursul dumneavoastra aceste tehnici ofer posibilitatea fundamentrii tiinifice a planurilor i programelor printr-un management strategic ,operational ,previzional si prin metode de stimulare a creativitatatii. Tehnicile folosite pot fi generale sau cantitative (matematice). Tehnicile matematice sunt: analiza grafurilor, analiza drumului critic, cercetrile operaionale, programare liniar, analiza punctului critic. Tehnicile generale se refer la folosirea creativitii: Brainstorming, Delphi, reuniunea panel, managementul prin obiective. Brainstorming include o serie strict de reguli cu scopul de a promova generarea ideilor i evitarea inhibrii membrilor grupului. Grupul este condus de un moderator, nici o idee nu e ridicol, membrii grupului sunt ncurajai s defineasc orice idee, fiecare idee aparine grupului i nu celui care a formulat-o, nici o idee nu e criticat, scopul este de a genera idei i nu de a le evalua. Tehnica a fost utilizat n publicitate i n simularea negocierii. Tehnica Delphi implic solicitarea i apoi compararea raionamentelor anonime despre un subiect de interes prin intermediul unor chestionare secveniale, urmate de sintetizarea informaiilor i de un feed back al opiniilor exprimate. Const n colectarea unor raionamente, opinii, prin intermediul chestionarelor trimise prin pot. Participanii au posibilitatea s-i evalueze propriile rspunsuri. Tehnica grupului nominal este o sintez a primelor dou, fiind mai puin utilizat, pentru c decizia reprezint un compromis, grupul putnd fi dominat de o personalitate i necesitnd timp de analiz mai mare. Calitatea deciziilor este punctul de plecare n msurarea eficienei lor. Unele au impact puternic asupra succesului organizaiei, altele sunt mai puin importante. Toate au un efect mai mare sau mai mic asupra organizaiei, membrilor si, ralaiilor sale cu mediul n care acioneaz. Tehnica Brainwriting- ideile sunt scrise pe foaie i predate unui vecin din grup. Fiecare alege trei idei care i se par bune i iar se plaseaz foaia vecinului. Plasarea dureaz pn cnd grupul alege n consens ideile cele mai bune. Sinectica (metoda Gordon) este o metod iterativ. Liderul enun o problem, o persoan rezum ceea ce a neles i face o analiz succint. Fiecare formuleaz apoi soluii. Tehnica panel este o schematizare a metodei Gordon, n cadrul creia dou

grupuri de specialiti propun soluii dirijai de un moderator i asistai de un public ce poate interveni cu ntrebri. Managementul prin obiective nu este numai o tehnic de evaluare a performanelor i o metod de motivare, ci i un sistem managerial ce integreaz sistematic multe activiti, pentru a realiza eficient obiectivele organizaiei. Ca abordare practic a fost introdus n anii 50, dup lucrarea lui Druker, The practice of management. Are la baz valorile comportamentului n relaiile interumane, care promoveaz respectul pentru atitudinile pozitive, participarea, creativitatea oamenilor n cadrul organizaiei. Caracteristicile sale sunt: implicarea managementului de vrf n stabilirea obiectivelor, pentru c e mai uor pentru angajai s se implice ntr-un proiect susinut de cei de sus participarea tuturor nivelurilor de management n procesul de stabilire a obiectivelor controlul frecvent al performanelor i evaluarea pe baza rezultatelor obinute. Se acord o mare importan feedback-ului. Libertatea mare n alegerea metodelor prin care s fie ndeplinite obiectivele. Procesul managementului prin obiective cuprinde mai multe faze: pregtirea (sunt formulate premisele stabilirii obiectivelor), stabilirea obiectivelor (formularea i dimensionarea lor n funcie de premise i stabilirea standardelor), execuia i evaluarea ( aprecierea performanelor i acordarea recompenselor). Premisele pot fi externe (date de mediul politic, social, tehnologic, economic, de cererea pe piaa produsului i de factorul pia- amplasare, fora de munc, materii prime i materiale) i interne (investiii, strategii, programe, politici). Obiectivele se stabilesc n urma discuiei cu subalternii i ele trebuie s fie verificabile, de obicei exprimate n termeni cantitativi. Trebuie de asemenea precizat termenul de realizare. Avantajele acestei tehnici sunt: un management mai bun, realismul obiectivelor, clarificarea organizrii i a rolului structurii organizatorice, implicarea personalului inclusiv n stabilirea obiectivelor, un control eficace. Dezavantajele apar atunci cnd managerii nu cunosc obiectivele sau acestea nu sunt bine definite, iar obiectivele pe termen scurt se confund cu cele pe termen lung. Apare riscul inflexibilitii i tendina de a folosi obiective cantitative acolo unde nu este neaprat nevoie. Metode si tehnici specifice de management

Conceptul de metoda si tehnica de management Metoda de management reprezinta un ansamblu de principii, tehnici, procedee si instrumente care indica maniera in care se desfasoara anumite functii ale managementului (asigurand rezolvarea corecta a problemelor care decurg din aceste functii) in vederea realizarii obiectivelor organizatiei.

Tehnica de management cuprinde un ansamblu de reguli specifice, procedee si instrumente prin care se solutioneaza concret problemele ce decurg din functiile managementului. Tehnica de management reprezinta mijlocul de operationalizare a principiilor si regulilor unei metode. Metodele si tehnicile de management reprezinta modalitati folosite de manageri pentru a previziona activitatile viitoare, a organiza munca subalternilor, a coordona actiunile acestora, pentru a-l antrena la stabilirea si la realizarea obiectivelor, pentru a controla activitatea angajatilor din subordine si de a regla activitatea firmelor. In activitatea de management a unei organizatii este necesar sa se foloseasca metode si tehnici ale managemen 929i84j tului, intrucat managerii trebuie sa solutioneze probleme diverse, pentru fiecare dintre acestea fiind indicate metode sau tehnici specifice.

I. Extrapolarea

Metode si tehnici specifice de management previzional

Extrapolarea porneste de la ideea ca, legea cresterilor din trecut va determina cresterea viitoare cel putin pentru o perioada scurta de timp.Ea poate fi folosita cu succes in previziunile pe termen scurt, in perioada de timp care precede inovarea. Limita principala a tehnicilor de extrapolare consta in aceea ca, acestea nu au in vedere efectul ce-l provoaca progresul tehnic, ca urmare a unor idei inovatoare sau alti factori care se modifica radical fata de perioada precedenta. Tehnica Delphy Tehnica Delphy este o metoda intensiva folosita in special in prognoza comerciala si tehnologica pe termen lung. Metoda consta in consultarea unui grup de specialisti asupra problemelor care formeaza obiectul cercetarii. Specialistii lucreaza individual. Etapele aplicarii tehnicii Delphy sunt urmatoarele: a). Pregatirea si lansarea anchetei Organizatorii anchetei definesc domeniul prognozat, intocmesc un chestionar cu intrebari vizand domeniul respectiv si selectioneaza specialistii care vor fi selectionati prin formular. Chestionarele sunt intocmite si expediate specialistilor. b). Desfasurarea propriu-zisa a anchetei

Etapa consta in completarea chestionarului si prelucrarea raspunsurilor primite. Daca nu se obtine un acord de minimum 50% privind opiniile exprimate de specialisti la subiectul acordat, se va intocmi un nou chestionar de va avea ca anexa, sinteza raspunsurilor la chestionarul anterior. Noul chestionar va solicita pareri suplimentare din parte specialistilor, pentru lamurirea unor aspecte. Specialistii consultanti trebuie sa aprofundeze primele lor raspunsuri. Cunoscand opiniile exprimate de celelalte persoane chestionate, fiecare specialist va putea tine seama in completarea celui de al doilea chestionar, de unele aspecte ale problemei pe care initial le-a neglijat, sau de factori pe care i-a ignorat. Iteratiile vor continua pana se obtine o acceptare de minim 50% asupra opiniilor exprimate de specialisti. c). Valorificarea rezultatelor analizei cuprinde analiza, sintetizarea si interpretarea informatiilor culese. In urma analizei rezultatelor, managementul organizatiei va adopta deciziile necesare. Factorii de succes ai tehnicii Delphy sunt urmatorii: Precizarea clara a problemelor si a experientei si pregatirii participantilor la ancheta; II. Precizarea limitei de timp pentru returnarea chestionarelor completate; Precizarea modului de cointeresare a specialistilor. Metode si tehnici de stimulare a creativitatii

Sub impactul progresului tehnico-stiintific, se amplifica performantele economice ale organizatiilor, precum si decalajele economice dintre ele. Decalajele economice dintr-o firma sunt generate de decalajele inregistrate in domeniul tehnic, tehnologic si al managementului. Aceste decalaje scad capacitatea competitiva a firmelor, ducand in final la falimentul acestora. In conditiile economiei capitaliste, supravietuirea si progresul organizatiilor impune evitarea decalajelor, prin atragerea resurselor umane din organizatie, la activitatile de inovare, cercetare-dezvoltare etc. Aceste procese au la baza, creativitatea personalului, adica capacitatea personalului de a produce idei noi. Cele mai cunoscute metode si tehnici de stimulare a creativitatii sunt:

A.

Brainstormingul

Brainstormingul este o tehnica de stimulare a creativitatii prin care, pe calea discutiilor de grup, se urmareste obtinerea a cat mai multor idei privind modul de rezolvare a unor probleme, in speranta ca in randul lor se va gasi si solutia optima cautata. Ipoteza de la care pleaca brainstormingul este ca, in orice domeniu de activitate, problemele pot fi rezolvate mai bine decat in prezent, insa pentru aceasta trebuie gasite idei noi, care sa sparga bariera rutinei. Ideile se gasesc in stare latenta, in fiecare colectiv, insa lipsa unui climat psihosocial corespunzator, duce la pierderea acestor idei, care pot fi valoroase. Brainstormingul urmareste tocmai crearea cadrului corespunzator care sa permita exprimarea organizata a ideilor, iar apoi valorificarea lor. Pentru desfasurarea sedintelor de brainstorming si obtinerea celor mai valoroase idei, trebuie respectate urmatoarele cerinte: Eliberarea participantilor de orice argumentatie negativa sau pozitiva in timpul sedintei; toate propunerile se vor evalua constructiv; fi; Propunerile vor fi scurte, la obiect, fara argumentari lungi; Se va crea un climat de acceptare a oricarei idei, oricat de socanta sau nerealista ar

Se vor incuraja participantii sa emita idei noi, pornind de la rationamente deja facute; Se va programa sedinta dimineata, cand participantii sunt odihniti; Se va acorda libertatea de comportament participantilor; Se vor inregistra exact si complet, toate discutiile si ideile emise.

Sedinta de brainstorming se va desfasura in urmatoarele etape: a). Etapa de pregatire, in care: Se stabileste si se delimiteaza problema care va fi pusa in discutie; Se aleg participanti la reuniune (intre 5-12 persoane), cu o pregatire eterogena; Se alege coordonatorul grupului.

b). Desfasurarea propriu-zisa a sedintei, cuprinde:

Prezentarea problemei de catre coordonatorul grupului; Anuntarea regulilor de desfasurare a reuniunii; Stabilirea duratei sedintei, intre 20 si 60 de minute; Desfasurarea discutiilor pe marginea problemei.

Dupa emiterea de participanti a unei idei, coordonatorul grupului inregistreaza ideea, el neimplicandu-se in discutii, pentru a nu inhiba membrii grupului. Tehnica Little (Tehnica Gordon) este o varianta a brainstormingului, deosebindu-se de aceasta prin faptul ca, in afara de coordonatorul sedintei, nici un participant nu cunoaste exact subiectul ce se va discuta. Coordonatorul grupului va pune intrebari generale, fara legatura cu problema vizata, trecand treptat, in timp, la focalizarea spre domeniul dorit. Durata globala a discutiilor pe problema este de cateva ore, intr-un numar de cateva sedinte consecutive, fiecare sedinta incadrandu-se in limita de timp de 20-60 minute. Gordon, autorul acestei tehnici de stimulare a creativitatii, sustine ca prin acest mod de orientare al discutiilor spre problematica vizata, se evita implicarea egocentrica a participantilor, evitandu-se riscul gasirii unei solutii superficiale. Tehnica ochiului proaspat porneste de la ideea ca, reuniunile de grup sunt mai eficiente prin participarea unor persoane mai putin experimentate in problemele discutate. Eficienta sedintei creste, intrucat participantii la discutii sunt neinitiati, eliminandu-se astfel rutina, unul dintre impedimentele creativitatii, care distruge deseori rutina. Se recomanda ca participantii sa fie specialisti cu experienta, impreuna cu elevi si studenti.

B.

Carnetul colectiv

Tehnica brainstormingului si variantele sale au dezavantajul ca, in cele mai multe cazuri conduc la idei superficiale generate de durata redusa a sedintelor de creativitate. Procesul de creatie presupune parcurgerea a patru etape: a). Informarea si documentarea in care creatorul de idei ia contact cu mediul exterior. b). Incubarea, etapa in care autorul isi imobilizeaza la maximum resursele intelectuale, imaginatia si fantezia. Incubarea presupune activitatea febrila a subconstientului pe termen lung. c). Iluminarea consta in aparitia in mod spontan din subconstient a intuitiei, care ilumineaza constientul.

d). Verificarea este etapa de validare a solutiei din etapa de iluminare. Procesul de creatie este mai eficace prin imbinarea muncii in echipa, cu munca individuala. Avand in vedere cerintele procesului de creatie sau etapele sale sau nevoia de amplificare a eficacitatii muncii de creatie prin lucru in echipa, tehnica carnetului colectiv este recunoscuta de specialisti ca fiind una dintre cele mai eficiente tehnici de stimulare creativitatii. Etapele implementarii tehnicii carnetului colectiv sunt urmatoarele: 1. constituirea unui grup de creativitate in care fiecare membru primeste un carnet de lucru, in care este inscrisa problema care trebuie rezolvata. Grupul este constituit din 5-12 persoane si este coordonat de un manager. 2. notarea in caiet, pe parcursul unei luni de zile calendaristice de catre fiecare membru al grupului, a tuturor ideilor sale privind rezolvarea problemei vizate. 3. intocmirea de catre fiecare participant la finalul perioadei de timp alocate, a unui rezumat continand cea mai buna idee a sa. 4. predarea carnetului la sfarsitul perioadei managerului de grup. Acesta va studia atent fiecare carnet si va intocmi un rezumat care contine solutiile problemei propuse. 5. returnarea caietelor si rezumatelor catre membrii grupului.

6. organizarea unei discutii de grup cu participarea intregii echipe de creativitate, avand ca scop fixarea asupra celei mai bune idei privind problema analizata. C. Sinectica

Sinectica este o tehnica de stimulare a creativitatii, bazata pe asociatii libere de idei, in care se urmareste identificarea principiilor creativitatii indivizilor si a grupurilor de creativitate, precum si folosirea principiilor in cadrul unor tehnici asociate sinecticii cum este analogia. Sinectica porneste de la urmatoarele postulate: Creativitatea este latenta in fiecare persoana.

Creativitatea este mai apropiata de procesul emotional si inovational, decat de intelect si ratiune. Elementele emotionale si inovationale pot fi dezvoltate prin practica si educatie.

Procesul de creatie se formeaza in etape: informare documentare, incubare, iluminare, verificare.

Creativitatea de grup este guvernata de aceleasi legi ca si creativitatea individuala. Talentele creative scad daca nu sunt cultivate.

Toti oamenii sunt creativi. Creativitatea se amplifica daca oamenii depasesc prin educare, blocajul gandirii creative. Oamenii cu un moral scazut sunt mai putin creativi, deoarece moralul scazut strica echilibrul interior al individului, diminuandu-I creativitatea. Potentialul creativ al oamenilor este folosit in mica masura.

Creativitatea poate fi dirijata spre anumite obiective, amplificandu-si eficienta comparativ cu creativitatea nedirijata. Ideile se produc prin asociere; prin asocierea unor idei rezulta o idee noua.

Nu conteaza doar valoarea ideilor exprimate, ci si numarul lor; sansa gasirii ideilor noi creste daca numarul ideilor emise creste. Sinectica se bazeaza pe 2 procedee operationale: Transformarea neobisnuitului (a noului) in elemente familiare prin plasarea problemei intr-un cadru cunoscut; Transformarea elemetelor cunoscute in elemente neobisnuite, prin schimbare.

Tehnica de lucru pentru sinectica este analogia. In practica sunt utilizate 3 tipuri de analogii: 1. analogia personala ca presupune ca fiecare membru al grupului de sinectica sa se identifice cu problema care trebuie dezvoltata. 2. analogia directa care se refera la compararea in paralel a doua lucruri si intelegerea functionarii lor. 3. analogia simbolica care consta in stabilirea unor asociatii libere si spontane de idei intre problema de rezolvat si un grup de cuvinte, legate sau nelegate de problema, dar cu sens pentru aceasta. Succesul sinecticii depinde de echipa de creativitate, pentru care se recomanda persoane cu pregatire eterogena, nespecialisti in problema analizata. Acestia se pot detasa mai usor de solutiile cunoscute, aducand viziuni boi asupra problemelor.

D.

Tehnica notarii ideilor in timpul somnului

Aceasta tehnica are la baza ideea ca, in timpul somnului, logica constienta nu mai este un factor care blocheaza stabilirea de legaturi intre oameni sau fenomene. In timpul somnului, utilizand baza de date a creierului, se pot stabili relatii eliberate de conventii ducand la combinatii noi, incompatibile in starea de constienta. Cerintele de baza pentru aplicarea eficace a tehnicii notarii ideilor in timpul somnului sunt urmatoarele: Insusirea inainte de culcare a datelor problemei.

Accesul rapid la carnetul de note pentru notarea ideilor pe care subiectul si le aminteste la trezire. Notarea tuturor imaginilor care apar, fie inainte de a dormi fie la trezire Discutarea noutatilor in echipa si selectarea celor mai bune idei.

Se recomanda organizattorilor sedintelor de creativitate sa telefoneze participantilor in dimineata de dupa reuniune, in scopul culegerii ideilor aparute peste noapte.

E.

Tehnica Philips6-6

Aceasta tehnica presupune organizarea unei reuniuni cu participarea unui numar relativ mare de persoane (30 de persoane). Participantii vor dezbate o anumita problema in sedinta de creativitate, pe durata de timp de pana la 2 ore. Principalele caracteristici ale tehnicii Philips6-6 sunt urmatoarele: Cei 30 de participanti la reuniune sunt impartiti in grupuri de cate 6 membri, dintre care unul este ales reprezentantul grupului. Grupurile se constituie eterogen. Coordonatorul sedintei va prezenta in plen, in fata tuturor participantilor, problema care trebuie solutionata. Fiecare grup discuta pe marginea problemei, timp de 6 minute, iar reprezentantul grupului noteaza ideile exprimate. Opiniile fiecarui grup sunt apoi prezentate de catre reprezentatii fiecarui grup, in cadrul unei reuniuni generale a tuturor participantilor. Au loc dezbateri cu privire la solutiile propuse da fiecare grup.

In final, este aleasa solutia problemei, solutie care va trebui insusita de toti participantii. Operativitatea tehnicii Philips6-6 o face aplicabila rezolvarii diferitelor probleme dintr-o organizatie. Pentru gasirea solutiei optime, la reuniune vor participa doar manageri de baza, de mijloc si de varMetode si tehnici specifice de management

Conceptul de metoda si tehnica de management Metoda de management reprezinta un ansamblu de principii, tehnici, procedee si instrumente care indica maniera in care se desfasoara anumite functii ale managementului (asigurand rezolvarea corecta a problemelor care decurg din aceste functii) in vederea realizarii obiectivelor organizatiei. Tehnica de management cuprinde un ansamblu de reguli specifice, procedee si instrumente prin care se solutioneaza concret problemele ce decurg din functiile managementului. Tehnica de management reprezinta mijlocul de operationalizare a principiilor si regulilor unei metode. Metodele si tehnicile de management reprezinta modalitati folosite de manageri pentru a previziona activitatile viitoare, a organiza munca subalternilor, a coordona actiunile acestora, pentru a-l antrena la stabilirea si la realizarea obiectivelor, pentru a controla activitatea angajatilor din subordine si de a regla activitatea firmelor. In activitatea de management a unei organizatii ,asa cum ati subliniat prin cursul domniei voastre de nenumarate ori, este necesar sa se foloseasca metode si tehnici ale managementului , intrucat managerii trebuie sa solutioneze probleme diverse, pentru fiecare dintre acestea fiind indicate metode sau tehnici specifice.Permanenta si puternica sete de cunoastere,face ca MANAGERUL sa fie ,,deschis permanent catre nou si noutati si mai ales in cadrul organizatiilor unde se aplica si implementeaza intocmai aceste tehnici specifice de management.

You might also like