Capitolul I .

RISC OPERATIONAL
Cunoscut ca cel mai nou risc, riscul operational ridica astazi noi provocari managementului bancar. Dupa ce au dezvoltat o serie de tehnici de gestionare a riscurilor de credit si de piata, bancile si institutiile de supraveghere s-au concentrat la sfarsitul anilor 90 si catre alte riscuri . Aparitia riscului operational este datorata : evolutiei pietelor dezintermediere; financiare prin dereglementare, globalizare si

evolutiei produselo si a serviciilor; evolutiei tehnologiilor;

cauzelor externe: fenomene naturale sau actiuni umane (de la frauda la actiuni teroriste). 1.1 DEFINIREA RISCULUI OPERATIONAL

Conform Comitetului de la Basel, riscul operational este definit ca riscul inregistrarii de pierderi directe sau indirecte sau al nerealizarii profiturilor estimate datorita : u nor factori interni ( derularea neadecvata a unor activitati interne,existenta unui personal sau sisteme necorespunzatoare ) e venimentelor externe bancilor (conditii economice, schimbari in mediul bancar,progrese tehnologice , inclusiv frauda externa si dezastre naturale ). Definirea riscului operational presupune analiza tuturor componentelor sale: calitatea controlului bancar, riscul resurselor umane, riscul legal, riscul de preluare adversa, riscul de marketing si de management, riscul sistemelor informatice si de invechire a tehnologiei, riscul modificarii taxelor si impozitelor, riscul modificarilor reglementare, riscul legat de marimea afacerii, riscul sistemelor de securitate, riscul de catastrofe naturale. Riscurile operationale bancare sunt realitati ale domeniului bancar contemporan, iar abordarea lor corecta constituie o premisa a managementului eficient si a evitarii falimentului.. Conceptul de risc operational este prezent si in mediul bancar romanesc, fiind prevazut de la inceputul anului 2004 in legislatia bancara. Multe institutii financiare abordeaza intr-o perspectiva mai larga riscul operational, incluzand in aceasta categorie de risc, orice risc in afara riscurilor de credit si de piata. In categoria factorilor de risc operational sunt incluse : 1

Frauda interna Frauda externa

Practicile angajatilor si masurile de siguranta adoptate la fiecare loc de munca Clientii Produsele bancii si practicile de operare adoptate de banca Deficiente in infrastructura tehnica Perturbari in activitate si defectiuni de sistem

Intre toi aceti factori de risc operaional se remarca o pondere importanta a factorilor care au drept consecina perturbarea sau intreruperea activitaii pe o durata mai scurta sau mai lunga. De aceea, un interes major pentru managementul unei banci este reprezentat de tot ceea ce poate fi facut pentru asigurarea continuitatii activitatii (continuitate operationala), indiferent de tipul evenimentului perturbator care ar putea conduce la intreruperea operatiunilor. 1.2 CATEGORII DE RISCURI OPERATIONALE

In categoria riscului operational includem: 1.2.1. Riscul de decontare 1.2.2. Riscul sistemului informatic 1.2.3. Riscul sistemic 1.2.4. Riscul de frauda 1.2.5. Riscul de dezastru 1.2.6. Riscul personalului angajat 1.2.7. Riscul de conformitate Dupa alti autori riscurile operationale cuprind: Riscul prefaceri; Riscul procesului; Riscul platii si achitarii; Riscul managementului informational; Riscul resursei umane.

1.2.1. Riscul de decontare Riscurile de decontare pornesc de la micro sistemul de decontare si evaluare a riscului de plati si incasari intre conturile bancare ale clientilor, sau de la certificarea cecurilor, sau de la avalizarea biletelor la ordin, sau de la declaratiile la sistemele nationale de decontare, inclusiv specimene de semnaturi bancare, apoi se propaga la nivelul macro al sistemului institutional de decontare. Alaturi de riscul de decontare partenerii de tranzactie au de facut fata riscului de lichiditate, ori de cate ori nu primeste fondurile in momentul corespunzator si riscului de credit, atunci cand executarea celor doua elemente ale tranzactiei nu sunt simultane. 1.2.2. Riscul sistemului informatic Unul dintre riscurile operationale importante il reprezinta riscul de sistem informatic, care poate produce pierderi insemnate atat unei singure banci cat si mai multor banci implicate. Datorita faptului ca intreaga activitate bancara foloseste tehnica informatica, riscurile acestui domeniu sunt deosebite, iar managementul riscului informatic este deosebit de complex. Riscul informatic este generat de factorii care concep programele informatice, apoi de folosirea echipamentului informatic, de folosirea energiei electrice si a telecomunicatiilor. Informatica este un veritabil instrument de productie intr-o banca. Eficacitatea ei este un factor decisiv in bataile rentabilitatii si adaptarii la un mediu din ce in ce mai dificil si concurential. Erorile de conceptii, intarzierile in punerea in aplicarea noilor tehnologii, cu consecinte directe asupra rentabilitatii serviciilor. 1.2.3. Riscul sistemic Riscul sistemic se refera la manifestarea unei crize financiare generalizate atunci cand neandeplinirea obligatiilor financiare de catre o institutie bancara sau financiara, ori probleme foarte grave de lichiditate ale acestuia, determina manifestarea unor dificultati similare la alte institutii, printr-o reactie in lant propagata cu rapiditate in intregul sistem, din cauza interconexiunilor. Riscul sistemic afecteaza atat intermediarii de plati cat si agentii economici si consta in declansarea unei crize financiare, datorate panicilor bancare, caderii sistemelor de plata, neandeplinirii obligatiilor financiare a unei institutii bancare. Aceasta criza financiara se propaga in intregul sistem bancar din cauza interconexiunilor care exista intre aceste institutii. Mai nou si sistemele de plati de mica valoare care in trecut nu puteau genera risc sistemic, prin desfasurarea in prezent in retelele deschise de transferuri bancare (Internet) pot genera astfel de risc. Riscul sistemic reprezinta probabilitatea ca, prin neandeplinirea obligatiilor de catre un debitor, acesta sa provoace o reactie in lant antrenand, astfel, o criza financiara generalizata. 1.2.4. Riscul de fraud Riscul de frauda: reprezinta riscul de a suferi pierderi directe sau indirecte (de imagine) ca urmare a unei fraude interne (initiate de sau cu participarea angajatilor bancii). 3

Riscul de frauda reprezinta un risc operational specific, provocat fie de personalul bancii, fie de persoane din afara bancii. Riscul de deturnare a fondurilor sau riscul de furt corespunde unei operatii ilegale efectuate de un angajat al bancii in profitul sau. O astfel de situatie antreneaza pierderi financiare importante, cheltuieli de recuperare si o afectare a imaginii. Un exemplu clasic il constituie deturnarea de fonduri din conturile clientilor de catre un angajat al bancii, ceea ce necesita ca in practica sa se utilizeze o atribuire a portofoliilor clientilor pentru durate determinate si o buna supraveghere a conturilor. 1.2.5. Riscul de dezastru Bancile sunt supuse si ele catastrofelor naturale sau anumitor actiuni criminale. Luam exemplul cutremurului din Turcia din anul 2000, care a dus la falimentul multor banci, datorita distrugerilor suferite, atat fizice (cladiri, echipamente), cat si pierderea partiala sau completa a bazelor de date informatice. Actiunea criminala asupra Americii din 11 septembrie 2001, a creat serioase pagube bancii Bank of New York. 1.2.6. Riscul personalului angajat Personalul angajat este una din cele mai importante resurse al orcarei companii, nu numai a bancilor. Riscul de personal presupune realizarea incalcarilor voite ale normelor, regulilor de conduita si ale legilor. Este un risc foarte important pentru banca si greu de sesizat. El se masoara doar dupa ce evenimentul de risc s-a consumat si pagubele s-au produs. 1.2.7. Riscul de conformitate Riscul de conformitate reprezinta riscul unor pierderi financiare sau al unor sanctiuni de natura legala sau de reglementare ca urmare a neconfirmarii cu cerintele legii, ale regulilor si standardelor nationale si internationale in domeniul spalarii banilor, finantarii actelor de terorism si cunoasterii clientelei. Riscul legat de spalarea banilor: consta in inregistrarea de pierderi de imagine sau suportarea de sanctiuni ca urmare a derularii prin banca a unor operatiuni de spalare a banilor. Riscul de conformitate reprezinta si posibilitatea ca operatiunile bancare electronice sa comporte diferente, din punct de vedere legal, fata de procedurile clasice, bazate pe documente pe suport hartie. Aceasta categorie de risc este cu atat mai mare cu cat banca si clientul sunt situati in tari diferite sau in regiuni in care legislatia, in special cea din domeniul bancar, difera. 1.3. NOUL ACORD ASUPRA CAPITALULUI-ACORDUL BASEL II SI RISCUL OPERATIONAL

Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel, are ca scop formularea standardelor de supraveghere generale, ghidurilor si recomandarilor privind cele mai bune practici in domeniul bancar. Comitetul este convins ca riscul operational este un risc foarte important si bancile trebuie sa dispuna de capital suficient pentru acoperirea pierderilor cauzate de acest risc . Noul acord se bazeaza pe 3 piloni : Pilonul 1 reglementeaza cerintele minime de capital necesare pentru acoperirea unor riscuri specifice activitati bancare: risc de credit, risc de piata si risc operational; Pilonul 2 este reprezentat de procesul de supraveghere prudentiala, care impune autoritatilor de supraveghere nationale sa se asigure ca bancile dispun de proceduri interne sanatoase de evaluare a riscurilor proprii supravegherea asupra suficientei capitalului; Pilonul 3 urmareste intarirea disciplinei de piata prin cresterea transparentei financiare a bancilor. Abordarile fata de riscul operational se dezvolta rapid, si cu toate acestea, in timpul apropiat, ele nu vor putea atinge nivelul de precizie de care dispun abordarile pentru riscul de piata si riscul de credit. Se considera ca includerea riscului operational in calculul suficientei capitalului ponderat la risc, este necesara pentru stimularea dezvoltarii metodelor de estimare a riscului operational si asigurarea mentinerii din partea bancilor a capitalului suficient pentru acoperirea acestui risc. Basel II contine doua abordari simple pentru calcularea capitalului rezervat contra riscului operational Abordarea bazata pe indicatori de baza Abordarea standard

Capitolul II. SECURITATEA PROCESELOR SI CALITATEA VIETII

2.1. CONCEPTUL DE AMENINTARE, VULNERABILITATE SI RISC Fiecare actiune si deci fiecare intreprindere sunt supuse unor amenintari de tot felul, care, daca nu sunt contracarate corespunzator prin masuri si actiuni adecvate, se pot materializa in incidente sau evenimente nedorite, unele cu consecinte foarte grave asupra desfasurarii activitatii, determinand chiar esuarea sau stoparea acesteia. 5

Prin amenintare se intelege un pericol potential, care trebuie pus in evident tinandu-se seama de natura procesului protejat, de criminalitatea ce-l poate afecta, de marja erorilor si greselilor tehnologice, informationale sau umane, precum si de interesele competitorilor din mediu. Vulnerabilitatea reprezinta fie o zona sau un domeniu cu nivel de amenintare vizibil sau ridicat, fie un mediu favorabil pentru neglijenta, dezinteres sau criminalitate. Esenta de reflexivitate a securitatii impune angajarea, in cunostinta de cauza, in actiuni nesigure sau periculoase, astfel incat sa poata fi controlat, tolerat sau ignorant dinamismul conflictual al acestora, in vederea atingerii obiectivelor de eficienta propuse. Astfel de actiuni insotesc, de fapt, intreaga devenire a proceselor, pentru ca nu exista actiune, oricat de simpla, care sa nu implice asumarea unui risc functional (operational). Prin risc (fig. 1) se intelege, in general, probabilitatea de a infrunta o situatie reprevazuta sau de a suporta o paguba. Se definesc astfel atat necesitatea de a infrunta situatiile de nesiguranta, cat si obligativitatea de a actiona rational si de a mentine sub control incertitudinea normala a actiunii.

Fig. 1. Dinamica conceptului de risc Prin risc rational se intelege modalitatea de actiune bazata pe perceperea intuitiva (in cunostinta de cauza) a situatiei conflictuale, capabila sa contracareze pericolul prin masuri preventive si/sau sa aleaga o varianta de atenuare a unei situatii de criza. Actional, riscul rational (asumat) se concretizeaza in risc operational, reprezentand diferenta dintre eficacitatea variantei optime si eficacitatea variantei alese. R (Si) = max [ U* (S) ui ] unde: - i = 1,2,...,n, in care n este numarul starilor 6

- U* - valoarea optima a funcTiei utilitate - ui valoarea curenta a funcTiei utilitate. Ca urmare, riscul asumat este minim in momentul in care varianta adoptata (bine aleasa si realizata) se apropie de cea optimala. Evaluarea riscului, conditionata de teoriile riscului operational, de valentele managementului reflexiv, precum si de rationamentul nuantat, poate conduce la urmatoarea ierarhizare a valorilor de risc (fig. 2).

Fig. 2. Ierarhizarea valorii de risc

2.2. DETERMINAREA VALORII DE RISC SI ATITUDINEA FATA DE ACESTA Atribuirea pentru un eveniment a unui anumit risc (o anumita valoare) este conditionata de doi factori (fig. 3): posiblitatea de aparitie a evenimentului nedorit si consecintele producerii acestuia.

Fig. 3. Legatura dintre risc, posibilitatea de aparitie si consecintele evenimentului nedorit S-au formalizat: RISCUL = POSIBILITATEA CONSECINELE Din analiza formalizarii se pot trage urmatoarele concluzii: riscul poate fi ridicat in cazul in care fie posibilitatea, fie consecintele evenimentului nedorit sunt mari; in mod cert , este ridicat in cazul in care ambele sunt mari. Pentru analiza, se asociaza valori discrete posibilitatii si consecintelor unor evenimente nedorite si se determina nivelurile de risc astfel:

Tabelul 1. Posibilitatea

Tabelul 2. Consecinetele

Tabelul 3. Riscul Nota: Intotdeauna evenimentele nedorite ale caror consecinte sunt dezastruoase (5) sau foarte mari (4), indiferent de caracteristica de aparitie, impun masuri de securitate speciale. In cazul evenimentelor dezastruoase (seisme, indundatii), cu o anumita ciclicitate, rezultatul conjunctiei este mai mic dupa producerea unui eveniment si creste pe masura ce se apropie de termenul de producere (devine mai probabil) a altui eveniment. In cadrul fundamentarii analizei de risc este necesar sa se realizeze o corespondenta intre nivelurile de risc si acceptabilitatea acestuia pentru un anumit fenomen, proces sau sistem, element definitoriu atat in managementul riscului, cat si in cel al securitatii. In fig. 4 este prezentata o astfel de asociere bazata pe trei atitudini posibile fata de risc: acceptare, reducere sau asigurare.

Fig. 4. Atitudinea fata de risc Acceptarea (tolerarea) este adecvata fata de riscurile neglijabile si de o mica parte a celor minore care pot produce pagube, la randul lor, acceptabile. 9

Reducerea (compensarea selectiva) este adecvata fata de riscurile minime, medii si de o mica parte a celor majore, prin adoptarea unor masuri preventive care sa micsoreze posibiltatea producerii evenimentelor nedorite, si utilizarea unor proceduri si tehnici adecvate de reducere a consecintelor acestora. Asigurarea este o atitudine recomandata fata de riscurile dezastruoase si o parte a celor majore, inacceptabile, pentru care masurile de securitate proprii ar costa prea mult sau ar fi imposibil de adoptat datorita complexitatii; aceasta se refera, mai ales, la situatile catastrofale, inevitabile sau foarte greu de evitat.

Capitolul III. GESTIONAREA RISCURILOR BANCARE

In conformitate cu strategia adoptata, obiectivul financiar major al oricarei banci este obtinerea de profituri la un nivel scontat, actiune a carei realizare presupune si asumarea unui risc. Continutul economic al riscului este acela ca poate fi gestionat. Importanta gestiunii riscului ca activitate consta in posibilitatea de a prognoza intr-o anumita masura producerea evenimentului de risc si de a lua la timp deciziile necesare in vederea reducerii unor eventuale consecinte nefavorabile. In aceste conditii, banca urmareste maximizarea profitului sau , odata cu mentinerea riscului la un nivel acceptabil. Administrarea riscurilor se efectuaza printr-un complex dedecizii, realizat in structura organizatorica a bancii de catre factorii de decizie in adrulbazei normative, regulamentelor , procedurilor elaborate privind efectuarea iverselor operatiuni. Gestiunea moderna a riscurilor bancare presupune urmatoarele elemente: identificarea riscurilor are in vedere inventarierea pozitiilor riscante care pot afecta rezultatul bancii; cuantificarea riscurilor presupune exprimarea in cifre a posibilelor efecte ale producerii unei situatii de risc asupra profitului bancar; elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor prin aplicarea unor instrumente specifice;

3.1. IDENTIFICAREA I ANALIZA RISCULUI Unele riscuri sunt evidente pentru oricine, altele nu pot fi identificate, indiferent de masurile de precautie luate, pana la declanarea lor i provocarea de pierderi in activitaile 10

respective. In aceste condiii se recomanda o maxia atenie pentru identificarea oricarui risc posibil, pentru a elimina la maxim riscurile neidentificate. Munca de identificare este astfel foarte importanta. Afacerile nefiind statice, in anumite intervale de timp ,datele problemelor se schimba, ceea ce poate duce la aparitia de noi tipuri de riscuri. Analiza riscului este continua, ea nu se incheie niciodata, este la fel de continua cum sunt si schimbarile intervenite in tranzactiile bancare. Analiza inregistrarilor financiare poate duce la descoperirea riscului dupa apariia sa, in timp ce comunicaiile permanente si deschise dintre compartimentele bancii, care pot expune banca la riscuri, pot depista riscul chiar inainte ca acesta sa devina o realitate, acest fapt oferind posibilitatea controlarii riscului din momentul apariiei sale. Se elimina astfel posibilitatea unei pierderi inregistrate intre momentul apariiei unui risc si momentul descoperirii acestuia prin analiza inregistrarilor financiare si contabile. 3.2. CONTROLUL I ELIMINAREA RISCURILOR Pe masura ce riscul este identificat se trece in a doua etapa, care consta in eliminarea sau controlul riscului cat mai mult posibil. De obicei, cel mai potrivit moment pentru declanarea controlului riscului este cel in care o aciune se lanseaza i deci in care, prin prevederi de contract, se incearca ca riscul sa fie stapanit. In plus, controlul riscului constituie o sarcina permanenta i individuala ce se exercita in interiorul fiecarei banci, dar acesta se asigura si de banca centrala i in primul i in al doilea caz prin departamente specializate si de supraveghere. Departamentele implicate verifica: Daca s-au constituit la timp i in forma legala garaniile; Daca se respecta limitele contractului privind cuantumul i durata rambursarii; Daca apar incidente de plata atat in cazul plailor datorate altora de propriul client, cat i in cazul plailor curente catre clieni din partea altor ageni economici. Cererile respinse de banci pentru lipsa de acoperire sunt de regula raportate bancilor centrale. Banca centrala emite norme care reglementeaza expunerea la risc i, prin acestea, exercita controlul in bancile comerciale. 3.3. ASUMAREA RISCULUI

11

Dei bancherii sunt familiarizati cu asumarea riscurilor in activitatea zilnica de acordare a creditelor, sunt reticenti in asumarea partiala sau totala a riscurilor accidentale. Atunci cand vorbim de asumarea riscurilor, ne gandim la o asumare constienta. Nu trebuie scapat din vedere insa ca ne intalnim si cu asumarea inconstienta a riscului, ceea ce inseamna neluarea la cunostinta a riscului posibil.

3.4. TRANSFERUL RISCULUI In practica unor banci exista sistemul de transferare a riscului prin sistemul asigurarilor, polita de asigurare fiind considerata ca un mijloc de transferare a riscului. Din punct de vedere al evitarii concentrarii riscului, cu cat banca are mai multi debitori pentru aceeasi creanta, cu atat scade importanta insolvabilitatii unuia dintre ei. Pe de alta parte, prin reglementari proprii sau ale bancii centrale, concentrarea riscului este evitata si prin limita impusa in acordarea de imprumuturi unuia si aceluiasi debitor. Atunci cand se vorbeste de managementul riscului, acesta trebuie inteles pe plan mai larg ca o actiune, iar pe plan mai strict ca persoane responsabile cu supravegherea riscului. Problema este inteleasa si organizata ca atare si in functie de marimea bancii. Intr-un fel este organizat managementul riscului intr-o banca mica, altfel intr-o banca medie si altfel intr-o banca mare. Intr-o banca mica, persoana insarcinata cu managementul riscului va raspunde de toate componentele managementului riscului, plus alte sarcini suplimentare. Pentru bancile medii se pot crea posturi suplimentare, in functie de riscurile implicate. Bancile mari vor necesita personal specializat, care sa lucreze sub supravegherea unui ef responsabil cu functia generala a managerului riscului. Problema personalului nu schimba insa conceptul sau componentele ce trebuie luate in considerare, ci indica mai ales gradul riscului la care fiecare banca este supusa. Odata ce conducerea bancii a acceptat conceptul de management al riscului, trebuie stabilita procedura aferenta pe care se bazeaza activitatea persoanelor responsabile cu aceasta functie. Politica generala este definita in general in mediul bancar astfel: Banca trebuie protejata impotriva pierderilor care insumate in orice an financiar i-ar afecta semnificativ activele sau veniturile; Costul total al riscurilor trebuie mentinut la nivel minim. Fiecare banca, in functie de dimensiune si diversitate, isi structureaza propria organizare in domeniul managementului riscului, organizare care este de o maxima importanta pentru siguranta si viitorul sau.

12

Capitolul IV. MANAGEMENTUL RISCURILOR OPERATIONALE

4.1. NECESITATEA MANAGEMENTULUI RISCURILOR OPERATIONALE Pentru estimarea probabilitatii aparitiei riscului operational se utilizeaza sistemul de evaluare a indicatorilor calitativi (concluziile auditorilor, a auditorilor interni, a comisiei de cenzori a bancii) si cantitativi (informatia privind volumul, rulajul si pierderile, nivelul de risc al activitatii, exprimat prin stabilitatea veniturilor). Managementul riscului operational se bazeaza pe o structura organizationala si proceduri interne corecte. O alta metoda de dirijare a riscului operational consta in incheierea unor acorduri cu companii de asigurare si cu brocheri asiguratori. In practica este oportuna combinarea metodelor mentionate de gestiune a riscurilor operationale.

Instrumentul de control Controlul intern si auditul intern Sistemul de limite la riscul operational Sistemul de rapoarte pentru stabilirea problemelor potentiale Asigurarea si reasigurarea Formarea rezervelor (analogice rezervelor traditionale la credite)

Avantajele utilizarii Evaluarea independenta Limitarea pierderilor posibile Crearea stimulentelor pentru gestiunea riscului operational Trecerea riscurilor asupra asiguratorilor Posibilitatea compensarii pierderilor potentiale

Tabelul 4. Metodele de control a riscului operational Intrucat manifestarile posibile ale riscurilor operationale sunt foarte diverse, posibilitatea reala de a stabili un control asupra lor consta in divizarea fiecarui proces al bancii in operatiuni - parti componente, elaborarea unei harti tehnologice a circulatiei documentelor, identificarea si estimarea surselor de risc si a manifestarilor posibile a riscului pentru fiecare operatiune. Controlul intern trebuie sa fie instrumentul principal de dirijare a riscului operational. Menirea sa este de a servi in calitate de instrument de actiuni preventive, si nu de a constata faptele evenimentelor deja petrecute. 13

Riscul operational rezulta din organizarea interna sau ca urmare a unui eveniment extern care nu a fost prevazut sau caruia nu i s-a acordat atentie. Exista companii mai predispuse decat altele la manifestarile riscului operational. Externalizarea activitatilor sau strangerea lor sub aceeasi umbrela cum este cazul marilor grupuri financiare de exemplu sunt invitatii adresate riscului operational. Specialistii de la Risk Business va vor ghida in incursiunea in domeniul riscului operational, vor analiza metode de identificare a riscurilor operationale potentiale, de masurare, monitorizare si reducere a lor si vor prezenta importanta colectarii de date in anticiparea manifestarilor riscului operational. 4.2. MANAGEMENTUL CATEGORIILOR DE RISCURI OPERATIONALE 4.2.1. Managementul riscului de decontare Modalitatea de derulare a tranzactiilor care determina transferurile de fonduri, rezulta din intelegerea dintre doua parti privind efectuarea unui schimb, care este finalizata prin incheierea unei tranzactii. Acesta contine de regula doua etape: Prima consta in livrarea unui bun, prestarea unui serviciu sau transferul de proprietati asupra unui activ financiar; A doua parte din transferurile de fonduri banesti echivalente pentru stingerea obligatiilor partilor contractante asociate cu derularea celor doua etape ale unei tranzactii regasim cel putin urmatorii factori de riscuri posibile pe care si le-au asumat sau nu atat partile, cat si intermediarii implicati. Astfel avem: Diferenta de timp dintre momentul incheierii tranzactiei si momentul desfasurarii fiecarei dintre cele doua etape mentionate, cunoscuta sub denumirea de intarziere in executare; Nesimultaneitatea finalizari celor doua componente ale tranzactiei; Posibilitatea esecului in finalizarea etapei privind transferurile de fonduri banesti, datorat mediului de decontare; Riscurile cu care se confrunta intermediarii de plati, inclusiv banca Centrala in decontarea unei tranzactii, sunt similare celor pe care le suporta partile in ceea ce priveste o tranzactie obisnuita. Aceasta situatie se datoreaza faptului ca fiecare intermediar de plati primind si disponibilizand fonduri in relatia cu doi parteneri diferiti, sunt ei insusi parte la procesul de schimb. Amploarea luata de comertul electronic, necesitatea realizarii platilor in timp real, realizarea transferurilor de fonduri de mare valoare, implica extinderea si perfectionarea sistemelor electronice de plati si implicit cresterea riscurilor. Managementul acestor riscuri se realizeaza extrem de greu datorita necunoasterii lor si evidentierii acestora pe parcurs. Totusi ca o masura generala se impune securizarea sistemelor electronice de plati. 4.2.2. Managementul riscului sistemului informatic 14

Datorita rolului central al informaticii in activitatea bancara, riscurile aferente activitatii informatice pot face obiectul unei clasificari pe trei niveluri. Calificam astfel riscul informativ 1, categoria de riscuri legate de studiile informatice. Este vorba de riscul legat de probabilitatea unor erori in conceperea programelor informatice, denumite si risc de securitate logica. Aceasta poate avea ca origine o eroare de intelegere datorata unei analize prealabile necorespunzatoare a domeniului informatizat sau unei interventii inoportune de programare ce afecteaza un alt program. In mod legal, se ataseaza la aceasta categorie riscul de divulgare a unor informatii confidentiale in afara institutiei. Toate aceste riscuri diferite pot fi calificate individual astfel: risc de conceptie, risc de dezvoltare/riscul celui ce dezvolta un program, riscul de mentinere. Prejudiciul potential este in acelasi timp mare si dificil de coantificat. El nu se poate estima decat prin costul unei noi dezvoltari informatice, cu scopul de a pune la punct un sistem eficient, sau, indirect, prin pierderile de rezultat datorate calitatii neadecvate a gestiunii produselor/serviciilor sau a clientilor. Riscul informatic 2 este acela legat de tratamentele informatice care pot avea ca origine probleme de functionare a aplicatiilor in productie sau a softurilor. Acestea pot fi localizate in centrele informatice, la administratorii aplicatiilor sau la utilizatori. Se mai numeste si riscul de sistem si afecteaza atat modul propriu-zis de tratare a datelor, cat si actualizarea fiselor magnetice. Prejudiciul potential se poate traduce mai ales prin pierderi de fonduri sau, mai frecvent, printr-o lipsa de castiguri. Riscul informatic 3 priveste telecomunicatiile. Este vorba de pericolele legate de probabilitatea unor erori, pierderi sau alterari ale datelor si informatiilor transmise prin telefon, telex, posta si bazele de date. O eroare de destinatie, o citire gresita a unei teletransmisii de client sau utilizarea frauduloasa a unei retele pot conduce la prejudicii importante, cuantificabile indirect, ca si cele de mai sus. 4.2.3. Managementul riscului sistemic Preocuparea privind riscul sistemic revine Bancii Nationale a Romaniei, care este constienta ca sistemele de plati si decontari fac legatura intre activitatile din sectorul financiar si cel din sistemul economic real, scopul ei principal fiind de prevenire a transmiterii unor dificultati financiare in sistemul bancar. Cauzele acestui risc sistemic le gasim in: deficiente in sistemele de compensare sau de finalizare a platilor; acordarea multor credite de catre banci, care in timp se dovedesc a reprezenta credite neperformante; dezechilibre intre gestionarea mijloacelor de plata si intermediere financiara; utilizarea intr-o mare masura a decontarilor interbancare; neadaptarea procedurilor de securitate etc.

15

De asemenea, riscul sistemic apare si datorita falimentul unor banci, care sporeste neancrederea clientilor in sistemul bancar. In scopul evitarii falimentului bancar va recurge la: supravegherea temporara a retragerii depozitelor, la angajarea unor institutii financiare in gestiunea fondurilor bancii, la asigurarea depozitelor. In plan international se acorda o atentie deosebita zonelor unde exista o concentrare maxima de riscuri care pot declansa aparitiei riscului sistemic. Aceste zone cu o concentrare maxima de riscuri sunt sistemele interbancare de transfer de fonduri banesti de mare valoare sau sistemele alocate decontarii tranzactiilor cu valori mobiliare, tranzactiilor valutare si tranzactiilor cu derivate. Efectele unei asemenea risc se concretizeaza in: alterarea functiilor de baza ale sistemului financiar; generarea de costuri importante, care afecteaza economia reala.

Cu privire la acest risc, in abordarile de specialitate, se afirma ca actioneaza pe principiul dominoului, incapacitatea de plata a unui debitor afectand atat institutiile financiar bancare cu care se afla in legatura directa, precum si ansamblul institutiilor. La baza riscului sistemic se afla o serie de cauze, identificate de cercetatorii fenomenului, care pot fi sintetizate astfel: gradul sporit de indatorare al firmelor, ca urmare a comportamentului irational al managerilor, ceea ce conduce la o incetare generalizata a platilor, (in anumite perioade de supraandatorare este necesara interventia guvernului pentru solutionarea problemelor); hazardul moral, prin care o parte din povara si riscurile agentilor economici sunt redistribuite in societate; gradul sporit de contagiune, datorat complexitatii retelei comerciale si a sistemului de plati; reducerea rapida a lichiditatii pe piata financiara, cauzata de pierderea increderii in sistemul bancar si retragerea sau falimentul unor dealeri; corelarera necorespunzatoare, intre obligatiile pe termen scurt si activele cu maturitatea indepartata, manifestata la nivelul bancilor (retragerile masive de fonduri de catre deponenti antreneaza crize de proportii). Desi exista o identificare precisa a cauzelor care declanseaza o criza sistemica, se utilizeaza mai multe criterii de identificare, care semnaleaza o criza, atunci cand se depasesc anumite valori prag stabilite, ca de exemplu: ponderea creditelor neperformante in totalul activelor sistemului bancar sa nu depaseasca limita de 10%; costurile de solutionatre a crizelor sa reprezinte maxim 2% din PIB; De asemenea, este semnalizata o criza sistemica atunci cand: 16

s-au produs etatizari generalizate al bancilor;

activitatea bancara a incetat ca urmare a lichidarii sau inghetarii depozitelor. Recunoasterea starii de criza sistemica pe baza acestor criterii permite adoptarea unor masuri de prevenire timpurie, scop in care au fost dezvoltate: modele statistice; modele matematice.

A. In categoria modelelor statistice se inscriu: modelul senzitiv; modelul raspunsului calitativ.

In conformitate cu modelul senzitiv, informatia oferita de un indicator, in perioada de functionare normala a sistemului bancar, este comparata cu informatia din timpul crizei, stabilindu-se o valoare prag cu scopul semnalizarii pericolului declansarii crizei. Pentru fiecare indicator, este calculata o anumita valoare, ca raport intre semnalele false si semnalele adevarate. Cu cat nivelul raportului, denumit rata de bruiaj, este mai redus, cu atat indicatorii prezinta o mai mare acuratete si transmit mesaje de care trebuie sa se tina seama. Astfel, dintr-un numar de 26 de variabile, modelul senzitiv retine ca relevanti urmatorii indicatori: gradul de monetizare, creditul intern, raportul credit/PIB, productia industriala, rata interna a dobanzii reale, cursul de schimb, cursul actiunilor, variabile care furnizeaza mesaje despre supraandatorare, incetinirea ritmului de crestere economoca, reevaluarea activelor. Modelul raspunsului calitativ utilizeaza regresiile statistice, pentru a testa relatiile de cauzalitate, dintre o serie de variabile, si permite cunoasterea acelor indicatori bancari a caror degradare sau scadere semnalizeaza aparitia unei crize sistemice. Astfel, retin atentia problemele sistemului bancar referitor la: nivelul ridicat al ratelor de dobanda; cresterea lenta a productiei industriale; cresterea rapida a creditului intern; deprecierea cursurilor de schimb.

Alaturi de acesti factori de influenta, ambele modele prezinta impactul deosebit al liberalizarii financiare, al asigurarii depozitelor si al dezechilibrelor macroeconomice asupra iminentei de manifestare a riscului sistemic. B. Modelul matematic, elaborat pentru analiza riscului sistemic, are ca scop studierea modelului in care diferitele constrangeri institutionale influenteaza comportamentul bancilor si riscul unei stari de colaps. 17

Concret, modelul determina punctul in care sistemul de plati, bazat pe angajamentele de suportare in comun a pierderilor, se prabuseste, si se fundamenteaza pe analiza activitatii bancare in decursul a 4 perioade astfel: in perioada t0, bancile investesc in active cu grad scazut de lichiditate aducatoare de venituri; in perioada t1, un anumit numar de banci intra in incapacitate de plata; in perioada t2, bancile ramase in sistem trebuie sa suporte si obligatiile de plata ale bancilor falimentare; in perioada t3,se calculeaza profitul obtinut de fiecare banca. Bancile ajunse in momentul t2 dispun de trei posibilitati, astfel: sa-si achite obligatiile din rezervele pe care le detin; sa se imprumute pe piata interbancara sau sa dea faliment. In acest context, Banca Centrala indeplineste un rol important, intrucat ofera fonduri bancilor fara lichiditati in timpul crizei financiare, prin cele doua mecanisme consacrate, operatiuni de openmarket si operatiuni de rescontare, ceea ce semnifica un anumit cost suportat de institutia de emisiune. Astfel, este necesara compararea acestui cost cu cel antrenat de o criza sistemica. Dintre concluziile modelului retinem: un nivel sporit de active la nivelul sistemului bancar face posibila suportarea unui numar mai mare de faliment; cresterea nivelului rezervelor obligatorii conduce la scaderea riscului sistemic; prin fixarea unor plafoane maxime asupra sumelor nete datorate de banci, operatorul sistemului de plati poate reduce riscul sistemic. Desi managementul riscului sistemic intra in primul rand in sarcina autoritatii de reglementare si supraveghere, el nu este total strain de managementul fiecarei banci in parte. De cele mai multe ori, bancile nu percep foarte exact avantajele asigurarii impotriva riscului sistemic. Nici asiguratorii nu sunt foarte preocupati de aceasta problema, desi ar putea avea mari dificultati daca bancile asigurate adopta sisteme operationale similare, care esueaza in acelasi timp, dand nastere unui volum considerabil al solicitarilor de despagubire. In plus, se manifesta tendinta tot mai pronuntata a bancilor de a externaliza anumite functiuni specifice (de exemplu, sistemul de plati) catre un numar mic de firme specializate, fapt care poate conduce la un faliment al industriei respective. Exista aprecieri conform carora acesta este mai mult un risc strategic decat unul operational. Generalizarea practicii de a incheia contracte de asigurare impotriva riscurilor operationale de catre banci poate accentua riscul sistemic, mai ales daca asiguratorul (sau sindicatul de reasiguratori) este subcapitalizat. O despagubire foarte mare platita unuia sau mai multor banci asigurate poate determina falimentul asiguratorului, lasand descoperite celelalte banci care s-au asigurat la acea companie de asigurare. 4.2.4. Managementul riscului de frauda Frauda poate sa fie provocata de mai multi factori. Astfel regasim factorii care genereaza riscul de frauda in decontare si care sunt determinati de: Gestionarea bazelor de date de clienti, care pleaca de la lucratorul de ghiseu, respectiv introducerea corecta a detaliilor legate de datele de identificare ale clientului, specimenele de semnaturi, ale tuturor celor care au drepturi (pe categorii), de a dispune de cont. 18

Specimene de semnatura ale imputernicitilor, care efectueaza numai anumite operatiuni. Circuitul documentelor care poate genera fraude, respectiv cererile de ridicari de numerar, in ordinea fireasca si logica a derularii operatiunii. Necesitatea posibilitatii gasirii clientului dupa datele de identificare (CNP, in cazul in care se constata ca titularul de cont a produs o frauda). Identificarea agentului economic, ca persoana fizica, in functie de actele de identitate. Specimenele de semnatura. Identificarea emitentului de cec, bilet la ordin, fara acoperire. Corectitudinea actelor de la dosarul de deschidere de cont. Lipsa de document-influentarea lucratorului de ghiseu printr-un comportament specific al agentului economic, care sa nu genereze dubii asupra onestitatii acestuia. Riscul de neplata din cauza lipsei disponibilitatilor la un moment dat. Efectele superficialitatii si neatentiei, respectiv decontarii eronate din contul altor platitori, cu instrumente de plata de debit, generarea informatiei eronate in CIP si mai ales in Fisierul National al persoanelor juridice cu risc, sunt tot atatia factori generatori de riscuri. Frauda poate sa existe in operatiile de trezorerie, in pozitii deschise neacoperite, si in diferite procedee vicioase. Frauda generata din operatiunile de carduri care, datorita evidentei necorespunzatoare la nivelul departamentului clientului de specialitate, poate sa determine pierderi pentru banca.

4.2.5. Managementul riscului personalului angajat Este una din cele mai grele probleme cu care se confrunta sistemele bancare si nu numai acestea. Practic intreaga gama a riscurilor bancare poate sa fie determinate de incorectitudinile personalului propriu. Exemplele bancilor din tara nostra sau din strainatate sunt multiple si elocvente prin expunerile mari de riscuri pe care le-au pricinuit aceste incorectitudini. 4.2.6. Managementul riscului de conformitate Riscul de conformitate reprezinta riscul unor pierderi financiare sau al unor sanctiuni de natura legala sau de reglementare ca urmare a neconfirmarii cu cerintele legii, ale regulilor si standardelor nationale si internationale in domeniul spalarii banilor, finantarii actelor de terorism si cunoasterii clientelei. Riscul de conformitate reprezinta si posibilitatea ca operatiunile bancare electronice sa comporte diferente, din punct de vedere legal, fata de procedurile clasice, bazate de documente pe suport hartie. 19

Aceasta categorie de risc este cu atat mai mare in cazul cand banca si clientul sunt situati in tari diferite sau in regiuni in care legislatia, in special cea din domeniul bancar, difera. 4.3. ASIGURAREA RISCURILOR OPERATIONALE Pe langa constituirea capitalului minim obligatoriu si contractarea de asigurari specifice, bancile au la dispozitie si alte solutii pentru finantarea pierderilor din riscuri operationale, precum crearea de fonduri mutuale de auto-asigurare, securitizarea si planurile de risc cu durata limitat. Fondurile mutuale de auto-asigurare - se incheie un acord prin care mai multe banci contribuie cu resurse la constituirea unui fond din care vor fi acoperite eventualele pierderi. Bancile constituie capitalul initial al fondului si platesc o prima anuala, din care se acopera atat despagubirile, cat si costurile de administrare. In genere, aceasta solutie ofera bancilor posibilitatea de a-si finanta de o maniera putin costisitoare acele riscuri pe care companiile de asigurari nu le accepta sau pentru care solicita prime de asigurare exagerate. Dezavantajele acestor fonduri de auto-asigurare sunt aparitia cazurilor de selectie adversa si de hazard moral. In plus, este posibil ca o banca sa nu doreasca sa-si salveze o rivala, mai ales atunci cand pierderea poate fi atribuita unui management defectuos. Potrivit British Bankers Association, pentru ca solutia fondului sa fie eficienta, trebuie ca acesta sa aiba cel putin 30 de membri. Securitizarea transformarea activelor in titluri tranzactionate pe piata - poate actiona ca un substitut al asigurarii. Pentru banci, avantajul securitizarii consta in transferul riscurilor operationale aferente unui portofoliu de active - catre investitori, in cadrul pietei de capital. In comparatie cu asigurarea, securitizarea ofera un risc mai redus de contrapartida si o limita superioara de acoperire, datorita dispersiei riscului in cadrul pietei de capital si volumului mare de resurse disponibile pentru investitii. Un mijloc de securitizare a riscului operational consta in emiterea de obligatiuni. De exemplu, banca emite obligatiuni a caror valoare este legata de pierderea produsa de un anumit risc operational. Cumparatorul obligatiunii va beneficia de un randament atragator, dar, daca se produce riscul specificat in prospectul de emisiune, va pierde partial sau total suma investita si dobanda aferenta. Planurile de risc cu durata limitata au la baza o tehnica hibrida intre operatiunile bancare si cele de asigurari. In esenta, ele sunt programe de auto-finantare create cu participarea unui agent extern. Banca va constitui un cont administrat de acest agent extern, pe baza unui contract incheiat de regula pe trei ani si va plati periodic primele care sunt capitalizate in acest cont. Agentul extern poate oferi un excedent de asigurare pentru a limita pierderea bancii. In genere, intre banca si agent intervine un aranjament in baza caruia ei vor impartii orice pierdere care depaseste valoarea contului administrat, banca suportand de obicei partea cea mai mare. care Totodata, agentul extern se poate angaja sa ofere bancii o linie de finantare, in cazul in disponibilul din cont este epuizat ca urmare a acoperirii unei pierderi. 20

La incheierea contractului, daca in cont exista o suma disponibila, ea va fi restituita bancii dupa deducerea comisionului de gestiune. Planurile de risc cu durata limitata permit unei banci sa acopere pierderile din riscurile operationale pe o perioada mai mare, realizandu-se esalonarea in timp a costurilor suportate de banca, spre deosebire de politele de asigurare, care asigura dispersia pierderilor intre asigurati. Planurile de risc cu durata limitata nu sunt un substitut perfect al asigurarii, pentru ca reprezinta doar o forma de a esalona in timp finantarea riscurilor retinute de banca si nu realizeaza reducerea sau transferul propriu-zis al acestora. Asa cum reiese din proiectul Acordului Basel II, autoritatile de reglementare sunt dispuse sa recunoasca asigurarea drept un instrument de reducere a riscurilor operationale ale bancilor, cu conditia ca aspectele prezentate ca fiind limite actuale ale pietei sau ale produselor in fine sa fie serios abordate si clarificate la nivelul industriei serviciilor financiare. Nu in ultimul rand, mesajul transmis de Comitetul de la Basel arata ca protectia prin asigurare se dovedeste utila, dar nu scuteste bancile de responsabilitatea crearii unor sisteme interne de control al riscurilor, recomandand acestora sa adopte in paralel si politici de limitare a riscului de contrapartida. 4.3.1. Importanta asigurarii ca instrument de protectie impotriva riscului operational Proiectul Acordului de la Basel privind capitalul minim obligatoriu recunoaste rolul pe care asigurarea il poate avea in diminuarea impactului financiar al pierderilor operationale ale unei banci. Intr-un mediu din ce in ce mai competitiv, cum este cel al industriei bancare, transferul riscului catre un asigurator poate contribui la imbunatatirea indicatorilor de performanta si a fluxurilor de lichiditati, prevenind situatiile de criza. Mai mult, asigurarea propriu-zisa poate fi insotita de servicii conexe de management al riscurilor, care sa permita unei banci sa-si defineasca mai bine propriul profil de risc. In documentul consultativ asupra riscului operational, lansat de Comitetul de la Basel in anul 2001, se recunoaste faptul ca asigurarea poate fi privita ca un instrument de diminuare a impactului financiar al riscurilor operationale ale bancilor. In acceptiunea documentului mentionat, diminuarea impactului financiar se refera la faptul ca incheierea unei asigurari specifice impotriva riscurilor operationale poate conduce la un nivel mai redus al capitalului minim necesar alocat acestei categorii de riscuri. Totusi, se atrage atentia asupra faptului ca piata asigurarilor impotriva riscurilor operationale parcurge ea insasi o etapa de dezvoltare si maturizare, astfel ca bancile se pot afla in situatia de a inlocui riscul operational cu un risc de contrapartida. 4.3.2. Rolul managerului de asigurari in cadrul unei banci In unele banci multinationale, managerul de asigurari este plasat in afara functiei de management al riscurilor, ceea ce determina, in unele cazuri, o insuficienta coordonare intre managementul riscurilor si deciziile bancii in materie de asigurari. Analitic vorbind, aceasta separare poate conduce la o exagerare a rolului asigurarilor si a costurilor aferente, pierzand din vedere faptul ca acestea trebuie sa contribuie in primul rand la cresterea valorii de piata a bancii. In consecinta, tendinta manifestata in institutiile bancare cu o anumita experienta in 21

managementul riscurilor prin utilizarea asigurarilor este aceea de a integra managerul de asigurari in structura de management al riscurilor din cadrul bancii. 4.3.3. Produse de asigurare impotriva riscurilor operationale In economiile dezvoltate, asigurarile reprezinta instrumente consacrate, utilizate de banci de mai multe decenii pentru protectia impotriva riscurilor operationale, ele actionand in trei domenii fundamentale: raspunderea profesionala; daune asupra bunurilor si sediilor; atacuri criminale.

Iar politele de asigurare specifice oferite de companiile de asigurare acopera anumite segmente din domeniile mentionate. Desi se prezinta intr-o forma standard, aceste polite comporta unele adaptari - in functie de cerintele clientului asigurat -, in sensul eliminarii unor clauze sau introducerii de clauze suplimentare, totul cu reflectarea de rigoare in nivelul pretului. Politele de asigurare impotriva riscurilor operationale cel mai frecvent vandute de companiile de asigurare sunt: polita complexa de asigurare bancara (Fidelity/Banker's Blanket Bond) protejeaza angajatorii impotriva lipsei de onestitate sau a neindeplinirii sarcinilor de serviciu de catre angajati, ca si impotriva fraudei si falsurilor. Polita standard acopera si pierderile din daune produse asupra bunurilor aflate in proprietatea asiguratului (sedii, bunuri in tranzit, valuta falsa, diverse pierderi din tranzactii etc.); frauda prin computer (Electronic Computer Crime) - protejeaza asiguratul impotriva pierderilor produse de functionarea defectuoasa a retelei informatice, virusi, probleme de transfer al datelor, tranzactii frauduloase etc; raspunderea profesionala (Professional Indemnity) - acopera despagubirile platite tertilor datorita pierderilor suferite de acestia ca urmare a neglijentei sau erorilor profesionale ale salariatilor asiguratului; Directors & Officers' Liability - protejeaza directorii si functionarii impotriva pierderilor pe care le-ar avea de suportat acestia ca urmare a sentintelor judecatoresti pronuntate impotriva lor, in legatura cu modul de indeplinire a obligatiilor profesionale; raspunderea angajatorului (Employment Practices Liability) - acopera despagubirile care ar trebui platite de asigurat din cauza incalcarii legislatiei muncii (discriminare, nerespectarea contractului de munca etc.); proprietatea nefinanciara (Non-financial Property) - acopera riscurile uzuale care pot afecta bunurile din proprietatea asiguratului (incendiu, cutremur etc.); 22

 tranzactii neautorizate (Unauthorized Trading) - ofera tranzactii neautorizate, care pot reprezenta fraude prin computer sau inregistrari fictive; raspundere generala si alte raspunderi (General and Other Liability). In ultimul timp, marile companii de asigurare au pus la dispozitia bancilor produse de asigurare de tip cos pentru riscuri multiple. Ratiunea crearii acestor produse de asigurare consta in a oferi bancilor o acoperire cuprinzatoare, care sa elimine gap-urile si zonele de suprapunere (overlaps) care pot aparea in cazul utilizarii asigurarilor de tip clasic impotriva riscurilor individuale. Mai mult, permitand asiguratorilor sa ia in considerare corelatiile dintre riscurile generatoare de pierderi, pretul unei astfel de asigurari de tip cos este mai redus decat suma preturilor asigurarilor individuale. 4.3.4. Atitudinea bancilor fata de solutia asigurarii In momentul contractarii unei asigurari impotriva riscurilor operationale, o banca trebuie sa urmareasca, in primul rand, in ce masura contribuie aceasta la cresterea valorii sale de piata, si nu sa aiba in vedere doar costul. Contractarea unei asigurari poate creste valoarea de piata (masurata cel mai frecvent prin pretul pe piata al actiunilor) prin predictibilitatea fluxului de lichiditati, prevenirea unei catastrofe financiare, asistenta in monitorizarea si controlul riscurilor si utilizarea unui instrument de management al riscurilor eficient din punctul de vedere al costului. Este important de subliniat faptul ca simpla contractare a unei asigurari pentru reducerea capitalului minim obligatoriu nu conduce automat la cresterea valorii detinute de piata a bancii, mai ales cand costul de oportunitate al capitalului este redus. Contractarea unei asigurari trebuie sa se justifice prin aceea ca aduce beneficii si servicii pe care banca nu le-ar putea dezvolta prin forte proprii, in conditii de eficienta a costurilor. Conducerea bancii trebuie sa pledeze in fata actionariatului pentru necesitatea de a incheia asigurari impotriva riscurilor operationale, insistand asupra faptului ca acestea reprezinta un instrument eficient de monitorizare si control. Utilizarea politelor de asigurare specifice de catre o banca este, prin ea insasi, un semnal credibil al angajamentului pe linia unui management adecvat al riscurilor. Si aceasta, rin prisma urmatoarelor argumente: constientizarea riscurilor; cantarirea atenta a riscurilor, pentru a decide care dintre ele pot fi retinute si care trebuie transferate prin asigurare; analiza, impreuna cu asiguratorul, a instrumentelor de control al riscurilor deja utilizate; acceptarea monitorizarii externe si a investigatiilor intreprinse de compania de asigurari. 4.3.5. Avantaje ale asigurarilor pentru riscurile operationale 23

In esenta, rolul asigurarii este acela de a transfera impactul financiar al unui risc sau al unei combinatii de riscuri de la o entitate la alta. In sens strict, a transfera riscul nu reprezinta o modalitate de a controla riscul (controlul presupune evitarea, prevenirea sau reducerea evenimentelor de risc). Prin asigurare, se transfera pur si simplu catre o alta entitate impactul financiar al unui eveniment de risc, conform clauzelor stabilite. Contractand o asigurare impotriva unui anumit risc, banca se bazeaza pe capacitatea asiguratorului de a acorda despagubirea, conform conditiilor convenite, astfel ca decizia de transfer al riscului poate fi asimilata unei decizii de finantare. Asigurarea, ca instrument de reducere a riscului, ajuta banca sa evite sau sa diminueze pierderea (financiara sau de orice alta natura) generata de producerea unui risc. Teoretic, beneficiile pe care o banca le poate obtine de pe urma contractarii unor asigurari impotriva riscurilor sunt legate, pe de o parte, de inregistrarea unui flux predictibil de lichiditati si, pe de alta parte, de evitarea unor pierderi catastrofice. Pierderile operationale mari si impredictibile pot sa reduca dramatic lichiditatea unei banci, mergand pana la epuizarea capitalului alocat. Prin cumpararea unei polite de asigurare impotriva riscurilor operationale, banca plateste o prima de asigurare, in schimbul careia primeste garantia ca va fi despagubita in cazul producerii unui anumit risc. Aceasta inseamna ca asigurarea impotriva riscurilor operationale da posibilitatea unei banci sa elimine sau sa diminueze fluctuatiile mari ale fluxului de lichiditati produse de pierderi operationale mari si impredictibile. Reducerea fluctuatiilor cash-flow-ului genereaza si alte avantaje pentru banca, in sensul imbunatatirii veniturilor si, in continuare, al cresterii valorii de piata a bancii. Un alt avantaj vizeaza evitarea situatiilor catastrofice, prin faptul ca asigurarea acopera pierderile operationale mari care ar conduce la insolvabilitate. Desi unele banci (in special cele mari, de talie internationala) si-au dezvoltat sisteme proprii de management al riscurilor operationale, practica demonstreaza ca un asigurator dispune de mult mai multe resurse si expertiza in acest sens, dobandite ca urmare a administrarii unui portofoliu mare de riscuri preluate de la clienti din diferite sectoare de activitate. Prin contractarea unei polite de asigurare impotriva riscurilor operationale, bancile transfera riscul asupra asiguratorilor si beneficiaza, pe de o parte, de servicii eficiente si, pe de alta parte, de o monitorizare calificata. Primul aspect are la baza obiectul de activitate al unui asigurator, mai exact, evaluarea, controlul si finantarea riscurilor. Astfel, marile companii de asigurari au un avantaj fata de banci prin datele disponibile, experienta si marimea portofoliilor de riscuri gestionate. Pentru banci poate fi mai eficient din punctul de vedere al costurilor sa externalizeze o serie de elemente ale programului de management al riscurilor catre companiile de asigurare. Asiguratorii ofera servicii de evaluare si acoperire a daunelor, pe langa consultanta juridica si serviciile de administrare (cum sunt cele de incasare a despagubirii). Cel de-al doilea aspect se refera la faptul ca, in anumite cazuri, actionariatul poate solicita conducerii bancii sa investeasca in activitatile de management al riscurilor mai mult decat ar fi aceasta dispusa sa aloce. De aceea, este greu pentru actionari sa monitorizeze comportamentul conducerii pentru a se asigura de indeplinirea sarcinilor. In acest caz, o solutie posibila consta in contractarea unei asigurari, astfel incat sarcinile de monitorizare sa revina asiguratorului. 24

Activitatea de monitorizare realizata de asigurator sprijina, in realitate, manifestarea fortelor pietei. Riscul trebuie privit ca oricare alta marfa si poate fi tranzactionat. Probleme apar in momentul in care persoane sau grupuri interesate in activitatea unei banci (de exemplu, anumiti actionari sau managementul insusi) profita de pozitia pe care o detin si ii expun pe ceilalti la riscuri care nu sunt remunerate corespunzator. 4.4. MANAGEMENTUL RISCULUI LA NIVELUL ACTIVITATII BANCARE IN PERSPECTIVA INTEGRARII IN UNIUNEA EUROPEANA Bancile Romanesti vor trebui sa intreprinda masurile necesare in vederea alinierii la standardele internationale si principiile noului acord de la Basel in cea ce priveste managementul riscurilor implicate de activitatea desfasurata, urmarind gestiunea unitara a acestora. De asemenea bancile romanesti trebuie sa aiba in vedere implementarea, in cel mai scurt timp, a metodelor de evaluare a riscurilor prevazute de acordul Basel II. In iunie 1999, Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel a formulat o noua propunere referitoare la cerintele de capital in cazul bancilor, pentru a inlocui astfel mai vechiul Acord de la Basel asupra Capitalului 1988. Noul Acord a dat curs unei multimi de dezbateri si critici legate de implicatiile sale; unele detalii si parametri ai Acordului ce se vor modifica, dar structura de baza va ramane probabil neschimbata. Ceea ce isi propune Noul Acord este ca institutiile financiare sa devina mai constiente de riscurile a caror manifestare le poate afecta (si este vorba despre o gama mai larga de riscuri decat se prevede in mai vechiul Acord, incluzand riscul de credit, de piata si operational). Noul Acord se afla in prezent intr-o perioada de cautari si framantari menite sa-i descopere forma cea mai potrivita. In acest sens, au fost initiate pana in prezent trei consultari asupra Noului Acord, fiecare avand un puternic ecou si primind numeroase comentarii din partea institutiilor financiare. Gandit a fi implementat incepand cu anul 2006, Noul Acord de la Basel asupra Capitalului (denumit si Basel II) reprezinta o provocare adresata institutiilor financiare; in ciuda optiunilor mai largi pe care le au la dispozitie, acestea vor trebui sa fie capabile sa gestioneze eficient implementarea acestor optiuni, ca si relatia cu supraveghetorii, si sa asigure o transparenta sporita a activitatilor de management al riscurilor.

Capitolul V. CONCLUZII
Peisajul bancar romnesc s-a schimbat radical n ultimii ani, iar riscurile operaionale au cptat noi dimensiuni. Dac o singur banc sau un furnizor de servicii financiare are probleme, indiferent de natura lor, acestea pot provoca o reacie n lan capabil s penalizeze ntregul sistem bancar.

25

Managementul riscului operaional se bazeaz pe o structur organizaional i proceduri interne corecte Este important asigurarea riscurilor operaionale. Institutiile bancare au nevoie de o supraveghere foarte bun, de sisteme informatice avansate, personal calificat i n mare parte trebuie s adopte Acordul Basel II pentru a reduce riscurile operaionale.

26