P. 1
Fundamentele psihologiei - sinteza cursului

Fundamentele psihologiei - sinteza cursului

|Views: 32|Likes:
Published by amen
Titular disciplină: Prof.univ.dr. Mihai GOLU
Titular disciplină: Prof.univ.dr. Mihai GOLU

More info:

Published by: amen on Jun 14, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/07/2011

pdf

text

original

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Titular disciplin : Prof.univ.dr.

Mihai GOLU
ă ţ

SINTEZA CURSULUI

Cap. I. OBIECTUL PSIHOLOGIEI
ă ăţ ş ă

1. Psihologia ca tiin
ş ş ţ

independent s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei de
ă ţ

na tere” fiind semnat în 1879, prin înfiin area la Leipzig de c tre savantul german, Wilhelm Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale. Pentru prima dat , fenomenele vie ii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri i specula ii filosofice i incluse în programul cercet rii tiin ifice sistematice, aplicându-li-se opera iile m sur rii, cuantific rii i criteriile obiectivit ii i cauzalit ii. Foarte curând, îns , aveau s apar divergen e în leg tur cu definirea i circumscrierea obiectului noii tiin e. De i denumirea p rea s impun de la sine identitatea acestui obiect – psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = tiin a despre psihic, s-a dovedit c , în realitate, modul de în elegere a naturii i structurii interne a psihicului uman nu a fost câtu i de pu in unitar. Astfel, s-au configurat trei orient ri diferite i în mare m sur opuse, i anume:
ă ţ ş ăţ ş ă ă ş ă ţ ş ş ţ ă ţ ş ă ă ă ş ţ ş ş ă ă ţ ă ă ă ţă ş ţă ş ă ă ţ ţ ş ă ş ţ ş ă ă

a) orientarea care reducea psihicul uman la con tiin
ş ţ ş

i care sus inea c obiectul
ş

psihologiei îl reprezint studiul con tiin ei (respectiv, al proceselor psihice con tiente); b) orientarea care sus inea c elementul esen ial i determinant al vie ii psihice a omului este incon tientul, acesta trebuind, chipurile, s reprezinte principalul domeniu de preocupare al psihologiei (psihologia abisal sau psihanaliza elaborat de S. Freud); c) orientarea care sus inea c adev rata i autentica realitate psihologic o constituie reac iile externe de r spuns (secretorii i motorii) la ac iunea diver ilor stimuli din mediu i, ca atare, obiectul psihologiei trebuie s fie studiul comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american J. B. Watson, 1912/1913). 2. În prezent, au fost dep ite limit rile i absolutiz rile pe care se bazau orient rile men ionate . Astfel, se admite c sfera no iunii de „psihic uman” este mai larg decât sfera no iunii de „con tiin ”, ea incluzând într-o rela ionare de tip sistemic trei componente: incon tientul, subcon tientul i con tientul, toate împreun formând domeniul de studiu al psihologiei.
ă ş ş ş ţ ăţ ş ă ţ ă ţ ă ă ş ă şă ă ş ş ţ ş ă ţ ă ş ă ă ţ ă ă ă ş ţ ş ţ ă ţ

1

Pe de alt parte, planul subiectiv (psihic) intern i planul obiectiv (comportamental) extern nu se mai rup artificial unul de cel lalt i nu se mai opun ca entit i antagonice ireductibile; dimpotriv , se recunoa te i se afirm unitatea indisociabil a lor sub egida principiului unit ii „con tiin -activitate”. Finalmente, psihologia se define te ca tiin a care studiaz , cu ajutorul unor metode
ă ă ţ ş ş

obiective specifice, organizarea psihocomportamental
ă ţ ş ş

sub aspectul determinismului,
ş

mecanismelor i legilor devenirii i func ion rii ei, în plan animal i uman, în unitatea contradictorie a individualului, particularului i generalului, universalului. Aceast defini ie stabile te în mod real sfera de cuprindere a domeniului i justific diferen ierile i delimit rile
ă şă ţ ă ă ş ţ ă ş
ş

existente în interiorul lui: a) psihologia animal
ă

i b) psihologia uman .
ă
ă ă

Psihologia uman are, la rândul ei, o latur general care ne ofer tabloul global al organiz rii psihocomportamentale a omului normal (mediu), f când abstrac ie de vârst , sex, context socio-cultural, ocupa ie (profesie) etc., i o latur particular-diferen ial , care se centreaz pe studiul i explicarea ipostazelor concrete în care se poate afla organizarea psihocomportamental func ie de: vârst , sex, mediu socio-cultural, activitate profesional ,
ş ă ă ă ţ ş ă ă
ă ţ ă

nivel de dezvoltare, natura devia iilor i tulbur rilor patologice: psihologia genetic
ă ă ş ş ţ ă

dezvolt rii, psihologia vârstelor, psihologia colar , psihologia muncii, psihologia militar ,
ă şă

psihologia crea iei, psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comercial psihologia social , psihologia medical , psihopatologia etc.
ă ă ţ

i economic ,

Cap. II. SPECIFICUL CUNOA TERII PSIHOLOGICE METODELE PSIHOLOGIEI
Ş

1. Specificul cunoa terii psihologice. Modelul tradi ional al cunoa terii tiin ifice constituit sub autoritatea mecanicii i fizicii clasice formula cerin a ca orice domeniu, luat ca obiect de studiu, s posede propriet i nemijlocit observabile i perceptibile, care s poat fi m surate i cuantificate. Psihicul ca atare este lipsit de asemenea propriet i, el nu are nici lungime, nici grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici gust. Singura dimensiune, care se recuno tea proceselor i tr irilor psihice era durata; dar, numai pe baza ei, nu era posibil construirea unui sistem complet de coordonate i m sur tori, care s fie tratabil matematic.
ă ă ă ş ă ă ş ş ţă ş ă ă ă ş ţă ă ţ ş ţ ş ş ţ
ş

2

ă

ă

ţă

ţ

ă

ă

ş

ă

ş

ş

ă

ş

ş

ăţ

ţ

ş

ă

ţă

ă

ă

ş

i a

Acesta era principalul argument invocat de marele filosof german, Immanuel Kant, pentru a respinge în mod categoric posibilitatea desprinderii psihologiei de filosofie i constituirea ei într-o tiin independent .
ţ ă ş ş ş ă ţ ăţ ş

În aceste condi ii, ca unic
ţ ă ş ţ

modalitate de ob inere a datelor necesare descrierii
ţ

con inuturilor i st rilor psihice interne (ale con tiin ei) era considerat metoda introspec iei (privirea cu propriul ochi interior spre ceea ce se petrece în momentul dat pe scena con tiin ei i relatarea verbal a celor constatate). Psihologia bazat pe utilizarea exclusiv a acestei
ă ţ ş ă ă ă ş ă ţ ş

decenii ale sec. XIX i în primele trei decenii ale sec. XX (Th. Lipps, N. Ach, O. K lpe, Marbe, Ed. Titchener). Pentru a satisface cerin a observabilit ii nemijlocite, behaviorismul a aruncat peste bord lumea subiectiv intern a con tiin ei, re inând ca obiect al cunoa terii psihologice reac iile de r spuns ale subiectului la stimulii obiectivi din afar . Dar, a a cum se va remarca ulterior, procedând astfel, behaviorismul a constituit o „psihologie f r suflet”, o psihologie
ă ş ăă ă ă ţ ş ţ ţ ş ă ă ţă ţ ű ş

nu a „omului subiect”, ci a „omului robot”. Ie irea din acest impas metodologic este posibil
ă ă ă ţ ş ş ş ă ă

numai în m sura în care se admite c o cunoa tere tiin ific poate s aib nu numai un caracter nemijlocit, ci i unul mijlocit, observarea obiectului realizându-se indirect prin
ă şă ş

intermediul unor efecte i fenomene prin care el se manifest
ăţ ă

informa ia obiectiv despre natura, con inutul i dinamica proceselor psihice particulare se ob in pe baza observ rii, înregistr rii i analizei r spunsurilor i conduitelor subiectului în situa ii obiective concrete.
ă ă ş ţ ş ă ş ă ă ţ ş ă ţ

2. Metodele psihologiei. Cunoa terea psihologic se realizeaz prin utilizarea unui larg
ăţ

repertoriu de metode i procedee. Dup pozi ia pe care o au fa metodele psihologiei le împ r im în dou grupe: pasive i active.
ş ţ ă ă ţă ş

de fenomenul studiat,

Pasive sunt considerate acele metode care se adreseaz fenomenelor a c ror declan are se produce spontan, în situa ia concret în care se afl subiectul în momentul dat. În rândul lor includem: metoda observa iei i metoda biografic . Active sunt metodele prin care cercet torul ac ioneaz direct asupra subiectului i provoac manifestarea procesului psihic, a tr s turii de personalitate sau a comportamentului propus pentru a fi studiat. Din aceast categorie fac parte: experimentul de laborator, experimentul natural, ancheta, chestionarul, analiza produselor activit ii, testele sau probele psihometrice. Metoda central în cercetarea psihologic trebuie considerat experimentul de
ş ă
ţă

laborator. El dep e te toate celelalte metode în precizie, obiectivitate
ş şă
3

i grad de

ş

ă

ă

ş

Cunoa terea psihologic
ş

devine prin excelen

ă

ă

ă

ţ

ă

ă

ş ă

metode a primit denumirea de introspec ionist
ţ

i ea s-a afirmat puternic în ultimele dou

i se exprim . i

ă ă

ă

ă

ă

ş

ă

ţ

ţ

ş

o cunoa tere mijlocit : datele

ă

controlabilitate a variabilelor. Metoda experimental permite cercet torului: s intervin activ
ă ţ ă ş ş ă ă ă ă ţ

i s

provoace fenomenul studiat; s
ş

izoleze, s
ă

dozeze i s
ă ş

controleze variabilele –
ţ

independente, dependente i intermediare; s modifice i s varieze condi iile de manifestare a fenomenului; s compare rezultatele grupului experimental cu cele ale grupului de control, care nu a fost supus regimului experimental; s repete acela i model experimental de mai multe ori, pe acela i subiect sau grup de subiec i; s releve condi ionarea reciproc dintre variabile. Ca limite ale experimentului de laborator se men ioneaz : caracterul relativ artificial al situa iei în care este plasat subiectul, izolarea acestuia de contextul natural al existen ei i activit ii sale; nu poate fi folosit în mod universal, existând anumite fenomene
ă ş ţ ţă ă ţ ă ţ ă ţ ş ş ă ă

psihocomportamentale care nu pot fi provocate sau nu se permite, din punct de vedere etic, s se provoace experimental.

3. Strategii în cercetarea psihologic . Fiind subordonat unor obiective i finalit i cu semnifica ie general , cercetarea psihologic dobânde te un caracter continuu i sistematic.
ă ţă ş ş ă ş ă
ă

Ea nu se reduce la simple explor ri secven iale, independente unele de altele, ci se realizeaz
ş ţ ă

ca un demers integrat, întemeiat pe anumite principii i considera ii metodologice generale.
ş

Un asemenea demers îl numim strategie de cercetare. Complexitatea

i diversitatea
ş

fenomenelor psihocomportamentale au dus la structurarea mai multor tipuri de strategii, i anume: a) strategii transversale, care constau în studiul nivelului de dezvoltare i func ionare a organiz rii psihocomportamentale la indivizi de aceea i vârst ; b) strategii longitudinale, care rezid în studiul organiz rii psihocomportamentale a unui individ sau grup de indivizi pe parcursul mai multor etape de vârst , de exemplu: la vârsta de 3 ani, la vârsta de 5 ani, la vârsta de 7 ani, la vârsta de 11 ani etc; folosind asemenea strategii, se pot identifica i stabili particularit ile curbei evolu iei psihice, amplitudinea diferen elor dintre etapele de vârst ; c) strategii genetice; prin care se urm re te cunoa terea mecanismelor, legit ilor i factorilor form rii i dezvolt rii proceselor psihice i comportamentelor – în plan istoric, filogenetic i în plan individual, ontogenetic;
ă şă ş ş ă ş ş ţă ş ş ă ă ţ ţ ţă ş ă ă ă ş ă ţ ş

d) strategii diferen iale, prin care se eviden iaz
ţ ă
ţ

i se evalueaz deosebirile de ordin calitativ
ş ă

în organizarea psihocomportamental între: om i animal, copil i adult, b rbat i femeie,
ş ş ă

normal i patologic, între persoane de aceea i vârst
ş ş ş

i acela i sex etc; studiul deosebirilor
ă ş

interindividuale i intergrupale este la fel de important pentru cunoa terea psihicului în toat complexitatea sa ca i studiul asem n rilor i aspectelor comune;
ş ă ă ş
4

ă

ă

ă

ă

ş

ă

ţ

ş

e) strategii clinice, care au ca scop studiul i explicarea abaterilor i tulbur rilor patologice în sfera psihicului i comportamentului, cauzate de focare organice sau de deregl ri func ionale ale creierului.
ţ ă ş ş ă ş ş

Cap. III. PRINCIPIILE METODOLOGICE ALE PSIHOLOGIEI

fenomenelor concrete. Esen iale sunt urm toarele principii: a. pr. determinismului (extern); b. pr. rela ion rii neuro-psihice; c. pr. reflect rii i model rii informa ionale; d. pr. ac iunii i al unit ii con tiin -activitate; e. pr. genetic i al istorismului; f. pr. sistemicit ii. a. Principiul determinismului (extern) impune obligativitatea analizei i explic rii psihicului pe baza unor condi ii i cauze reale obiective. Aceste condi ii i cauze rezid în ac iunea asupra organelor de sim ale animalului sau omului a stimulilor de diferite modalit i i grade de complexitate. În sfera fenomenelor psihocomportamentale avem de a face cu un determinism mijlocit.
ş ă ă ş ă ş ţă ţ ţ ă ş ţ ş ţ ă ş ţă ş ăţ ş ţă ş ţ ţ ă ş ă ă ţ ă ţ

Aceasta înseamn c ac iunea oric rui stimul extern se refract
ţ ă ţ ă ă ţ

i se modific de st rile i
ţ ş

condi iile interne ale subiectului. Ca urmare, rela ia dintre stimulul extern (S) i reac ia de r spuns (R) nu este de tip cauzal univoc, ci de tip probabilist: stimulul extern dat nu duce în mod necondi ionat i invariant la producerea uneia i aceleia i reac ii de r spuns, ci numai cu
ă ă ţ ş ş ş ţ ă

o anumit probabilitate, existând posibilitatea ca subiectul s dea i o alt reac ie sau chiar s
ţ ă ă ş ă ă ţ ă ă ă

nu r spund deloc, în func ie de starea lui psihofiziologic intern la momentul respectiv. Astfel conchidem c procesele i actele psihocomportamentale ale omului se înscriu în sfera unui determinism complex multivariat, pe care-l numim statistic.
ă ş ă

Cât prive te natura substan ial-calitativ
ţ ş ş

a factorilor determinativi externi, pentru

psihicul i comportamentul uman, rolul principal revine factorilor socio-culturali, principiul determinismului luând forma specific a principiului condi ion rii social-istorice i istoricoculturale. Aceasta înseamn c de psihic uman propriu-zis se poate vorbi numai la individul socializat, care se na te, tr ie te i- i desf oar activitatea într-un anumit mediu social.
ă şă ş ş ş ă ş ă ă ş ă ţ ă

5

ă

ăţ

metodologice generale care s asigure coordonatele de referin
ă

ale analizei i interpret rii

ă

ş ă

Cunoa terea psihologic se cere a fi orientat
ă ş

i coordonat de un set de principii

b) Principiul rela ion rii neuropsihice impune necesitatea ca psihicul în întregul s u, inclusiv forma lui superioar de manifestare – con tiin a uman – s fie considerat i definit ca func ie a sistemului nervos, a creierului. Mecanismul producerii oric rui proces psihic, de la cel mai simplu, pân la cel mai complex, este de natur reflex , fiind mediat de procese fiziologice nervoase (excita ie, inhibi ie, modul ri ale amplitudinii i frecven ei influxului nervos etc.). Creierul îns nu genereaz percep ii, idei, tr iri emo ionale, atitudini etc. în virtutea simplei structuri celulare interne a lui, ci numai pe baza recep ion rii, prelucr rii i interpret rii stimulilor din afara sa. Din principiul rela ion rii neuro-psihice, deriv mai departe principiul unit ii dialectice a psihologicului i fiziologicului. Potrivit acestuia, nici un proces psihic nu se poate realiza f r un anumit ansamblu de transform ri i fenomene neurofiziologice
ă ş ă ş ăă ţă ă ă ţ ă ş ă ă ţ ţ ă ţ ă ă ţ ş ă ţ ţ ă ă ă ă ţ ş ă ă ţ ş ă ă ă
ă ţ

specifice. Din punct de vedere genetic i cronologic, fiziologicul precede i condi ioneaz
ţ ş ţ ţ ş ş ă ă

psihologicul; psihologicul posed îns caracteristici i determina ii calitative proprii, devenind ireductibil la fiziologic (atributele de subiectiv i ideal sunt aplicabile numai proceselor psihice, nu i celor fiziologice, care apar in fenomenelor substan ial-energetice obiective). Pe
ăă ă ş ă ţ ş ţ ş

m sur ce structura psihic a individului se maturizeaz
ă ţ ă ăţ ş ţ ă

i se consolideaz , ea cap t o activ asupra st rii
ş ă ă ăţ ă ă

relativ autonomie fa
ă

de baza fiziologic ini ial , exercitând o influen
ă ţ

generale a organismului – influen a psihosomatic , care face posibile sugestia, autosugestia i psihoterapia.
ă
ţ ă ş

c) Principiul reflect rii
ă

existen iale sau a statutului ontologic al psihicului. El ne r spunde, a adar, la întrebarea „în ce
ă ă ă Ş ă ă

form

sau modalitate exist
ă

psihicul?”.

i r spunsul va fi: psihicul exist ca o form
ţ şă ăţ

ca informa ie. Percep iile, reprezent rile, no iunile care alc tuiesc scheletul intelectului, al con tiin ei sunt în sine modele informa ionale interne ale lucrurilor, fenomnelor i situa iilor obiective externe. Faptul c psihicul este de natur reflectoriu-informa ional îl argument m prin aceea c el a ap rut din necesit i de adaptare la un anumit mediu existen ial mai complex, caracteristic regnului animal, i îndepline te pretutindeni i în orice moment un rol
ă ă şă ţ ş ş ţă ş ă ă ă ţ ă ă ţ ş ţ ţ ş ă ţ ă ţ

reglator, optimizator, organizator. Ca i informa ia, psihicul exprim de organizare la nivelul sistemelor animale i umane.
ţ ş ş

i ne d m sura gradului

interdependen a legic dintre planul comportamental extern i planul subiectiv intern. Forma primordial de manifestare a psihicului, în ontogenez , o constituie ac iunea direct a copilului cu obiectele i lucrurile din jurul s u. Prin interiorizare treptat , stadial , schemele
6

ă

ş

ă

ă

ţ

ă

ş

ă

ăţ

ş

ă

ţă

ş

d) Principiul ac iunii
ţ

i al unit ii con tiin -activitate ne oblig

s

recunoa tem

ş ă

particular de reflectare, respectiv, reflectare de spe subiectiv

i ideal (nonsubstan ial ) i

ş

ă

ă

ţ

ă

ţ

ă

ă

i model rii informa ionale st

la baza în elegerii naturii

(m surare), de grupare, de asamblare etc. devin matrici ale structur rii opera iilor mentale, care dobândesc autonomie complet , putându-se desf ura f r apelarea la suport obiectual sau imagistic, de-abia în jurul vârstei de 14 ani.
ţ ş ă ş ă ăă şă ă ţ ă ă

Pe m sur ce se formeaz
ţ şă

i se consolideaz , structurile interne ale con tiin ei devin
ţ ş ţ

premis

i factor reglator al ac iunii externe, condi ionând calitatea i eficien a ei. Se închide
ţ ăţ

e) Principiul genetic i al istorismului ne arat c psihicul nu trebuie considerat ca un dat sau ca ceva predeterminat i imuabil, ci ca ceva devenit i evolutiv. Atât psihicul în ansamblul s u, cât i diferitele procese care-l compun au o genez – în plan filogenetic, istoric i în plan individual, ontogenetic. Identificarea i descrierea stadiilor i formelor pe care le îmbrac în fiecare stadiu trebuie s constituie unul din obiectivele esen iale ale cercet rii psihologice. Traiectoria dinamicii psihicului în plan individual tinde s se suprapun cu traiectoria dinamicii organismului, punând în eviden trei mari segmente: segmentul ascendent antientropic, în interiorul c ruia au loc procesele de dezvoltare, consolidare, maturizare, segmentul optimumului func ional, în cadrul c ruia toate componentele sistemului se men in la valori ridicate,
ă ă ş ţ ă ţ ă ăţ ă ă ă ţ ă ă ş ş ş ă ş ă ş ş ă ă
ş

i segmentul descendent entropic, în cadrul c ruia se acumuleaz efectele entropice, de
ş

regresie i dezorganizare. f) Principiul sistemicit ii reclam necesitatea de a aborda psihicul prin prisma exigen elor metodologiei cibernetico-sistemice. Astfel, el nu trebuie privit ca un simplu conglomerat sau ca o simpl sum aritmetic de elemente în sine independente, ci ca un sistem, ale c rui
ă ţ ă ă ă ă ă ţ ă
ţă

componente (procese, st ri, tr s turi) se afl
ţ ă ă ă ă ţ

acea calitate emergent a unit ii supraordonate, gra ie c reia, în orice proces particular se imprim pecetea întregului – stilul, tipul etc. – i efectul influen rii celorlalte. Abordarea
ă ă ă ăţ ă ţ ş ţă ă ă

sistemic

se opune astfel abord rii atomare, bazat
ţ ă

pe principiul descompunerii –

recompunerii, dezvoltat de asocia ionism.

Cap. IV. PROBLEMA LEGILOR ÎN PSIHOLOGIE

explice riguros i obiectiv modul de fiin are i manifestare (desf urare) a fenomenelor pe
7

ă

Scopul principal al oric rei tiin e este acela de a descoperi i formula legi, prin care s
şă ş ş ţ ţ ş ă ş

ă

condi ionându-se reciproc. Aceast intercondi ionare este atât de puternic , încât genereaz
ă

ş

astfel circuitul ac iune
ţ

con tiin

ţ

şă

ş ă

de organizare

i desf urare a ac iunilor externe – de descompunere, de comparare

ă

ac iune.

într-o rela ie legic

unele cu altele,

care le studiaz . Legea este în eleas ca o rela ie de condi ionare sau determinare mai mult sau
ş ţă ş ţ ă ţ ă ă şă ţ

mai pu in stabil
ţă ţ

i repetabil între dou sau mai multe fenomene. Cu cât cerin a stabilit ii i i mai
ş ă ă ă ă

repetabilit ii este satisf cut mai bine, cu atât legea este considerat mai valabil
ş ă

veridic , i invers. Din acest punct de vedere, cele mai „tari” sunt considerate legile mecanicii i fizicii clasice. Mult vreme, psihologia a mers pe linia descoperirii unor asemenea legi. S-a dovedit îns c bilan ul este mai mult decât nesatisf c tor, doar legile psihofizice care descriu rela ia dintre intensitatea stimulului i intensitatea reac iei (senza iei) pot fi încadrate în categoria legilor tari (dinamice). În rest, rela ia dintre variabilele independente (stimulii, situa iile) i cele dependente (procesele psihice, comportamentele) se înscrie în sfera probabilit ii. Ca urmare, legea care o exprim devine una statistic . Aceasta înseamn c ea se deduce i se formuleaz pe baza unui ansamblu mare de cazuri individuale sau de m sur tori; de asemenea, ea nici nu poate fi
ţ ă şă ă ş ă ă ă ă ă ă ţă ş ţ ţ ţ ţ ş ă ă ţ ă ă ă ş

verificat

i confirmat pe cazuri individuale, ci, numai la nivel de grup sau de „popula ie”.
ă ă ş ă

A adar, orice lege psihologic presupune i se bazeaz pe individual, dar nu-l exprim
ţ ş

în mod direct, ci numai indirect, prin intermediul unei tendin e centrale (o medie aritmetic , de pild ) i al unui indice de dispersie (abaterea standard, de pild ).
ăţ ă ă ş ă

Cum continuumul probabilit ii se cuprinde între 0 i 1, punând în eviden
ş ă

psihologia vor avea grade de t rie diferite. Gradul cel mai slab de t rie îl vor avea acelea care graviteaz în jurul probabilit ii de 0,50; corespunz tor, cu cât rela ia descris de lege se îndep rteaz mai mult de 0,50 spre 1 sau spre 0, cu atât gradul de t rie cre te. Dup sfera de cuprindere, legile psihologice se împart în: particulare, care se refer la anumite procese psihice (ex. legile senza iei, legile percep iei, legile memoriei etc.) i generale, care se refer la organizarea i func ionarea sistemului psihic în ansamblu (ex. legile dezvolt rii, legile asocia iei, legile organiz rii ierarhice, legea motiva iei). Dup con inut, legile psihologice au fost împ r ite în: legi de func ionare, legi de
ş ă
ţ

compozi ie, organizare sau structur
ţ ţ
ţ

i legi de dezvoltare. Din prima categorie fac parte:
ţ

legile senza iei, percep iei, memoriei, gândirii; din a doua categorie pot fi men ionate legea pregnan ei, legea bunei forme, legea integr rii; din categoria a treia fac parte legea diferen ierii – individualiz rii, legea stadialit ii. Unul i acela i proces, ca i psihicul în ansamblu, se subordoneaz concomitent tuturor celor trei categorii de legi.
ă ş ş ş ţă ă ţ ă ţ

Cap. V. PSIHICUL UMAN
8

ă

diferite de nedeterminare (incertitudine), rezult c
ă ă

i legile statistice cu care opereaz
ă

ă

ş

ţ

ţ

ă

ţ

ş

ţ

ţă

ă

ţ

ţ

ţ

ă

ş

ţă

ă

ţă

ţ

ţ

ă

ă

grade

ă

ă

ă

ă

ă

ă

1. No iunea de psihic. Probabil c în istoria tiin ei nu exist un alt concept a c rui definire s fi suscitat atâtea dispute i controverse ca cel de psihic. Tocmai pe t râmul lui s-a produs scindarea gândirii filosofice în materialist , care va subordona psihicul determina iilor i însu irilor materiei, i idealist , care va lega psihicul de determina iile pur spirituale,
ţ ă ş ş ţ ă ş ă ş ă ă ă ţ ş ă ă
ţ

extramateriale, transcendentale. Psihologia tiin ific se întemeiaz esen ialmente pe principii materialiste, considerând
ă ţ ă ţ ă ă ţ ş

psihicul ca fenomen natural, care se individualizeaz

prin atribute calitative specifice,
ă

ireductibile la atributele altor fenomene naturale. Definirea lui se realizeaz printr-o serie de raport ri corelate, i anume:
ă ă ă ţ ţ ş ă ţ

a) raportarea la lumea extern , din care rezult
ă ă ă ş ă ă ş

natura sa existen ial
ţ

de form

subiectiv , ideal de reflectare i de form particular de informa ie la nivelul organismelor animale, bazat pe semnalizare-designare-reprezentare; b) raportarea la sistemul nervos, la creier , din care rezult statutul lui de func ie specific a creierului realizat în cadrul comunic rii informa ionale a individului cu lumea extern ; c) raportarea la serviciile de adaptare i de reglare ale organismului animal, din care decurge statutul s u de form specific , calitativ superioar , a vie ii de rela ie, i rolul instrumental-reglator în desf urarea comportamentului. 2. Specificul psihicului uman. Privit pe scar evolutiv , filogenetic , psihismul nu reprezint un continuum plat, uniform, ci o succesiune de trepte, distan ate unele de altele, dup gradul de diferen iere i complexitate structural-func ional . Treapta cea mai de sus, care se distan eaz cel mai mult de cea imediat inferioar , o ocup psihicul uman. Putem astfel afirma c principala caracteristic a psihicului uman, const în aceea c el este forma cea mai înalt de organizare i func ionare, dintre toate formele de psihism cunoscute nou .
ă ă ă ă ă ţ ş ă ă ă ă ă ţ ă ş ţ ă ţ ă ă ă ă şă ş ţ ă ă ă ş ă ţ ă ă ă ţ ă ă

Superioritatea absolut
ş ţ

a psihicului uman în raport cu psihicul animal rezid
ţ ă ţ

în
ţă

diferen ierea i dezvoltarea excep ional a proceselor informa ionale cognitive, a capacit ii de în elegere, explicare, interpretare, decizie, crea ie (proiec ie, planificare, anticipare etc.),
ă ş ţ ţ ţ ţ

precum

i în apari ia

i dezvoltarea comunic rii verbale, limbajul devenind cel mai
ţ

perfec ionat instrument de codificare-vehiculare a semnalelor (informa iei). La om, psihicul se
ă ţ ş ş ă

realizeaz
ţ

i în forma con tiin ei. Aceast superioritate o punem pe seama a doi factori
ş ă

b)complexitatea i specificul influen elor mediului socio-cultural.
ţ ş

9

ă

esen iali: a) complexitatea structural-func ional
ţ

extraordinar

a creierului uman

i

3. Psihicul uman ca sistem. Psihologia contemporan abordeaz psihicul ca sistem, de pe pozi iile metodologiei sistemice. Prin natura componentelor sale, este un sistem informa ional-energetic, deci nonsubstan ial. Se încadreaz în categoria sistemelor: dinamice (evolutive, cu autoorganizare), semideschise, supercomplexe i probabiliste. De asemenea, se include în clasa sistemelor cibernetice, fiind dotat cu mecanisme de autoreglare: feedback negativ (de stabilizare – homeostazia psihic ), feedback pozitiv antientropic (de optimizare i
ş ş ă ş ă ţ ţ ţ ă ă

de dezvoltare), feedthrought (de mediere anticipare).

i de transfer), feedbefore (de prospectare-

precon tient i subsistemul con tient.
ţ ă ă ă

Subsistemul incon tient cuprinde o component
ş

înn scut , ansamblul tendin elor,
ş

conservarea fiin ei biologice a personalit ii umane, i o component dobândit , ansamblul experien elor timpurii i al preceptelor con tiin ei morale a societ ii, asimilate i interiorizate în primii cinci ani de via . Subsistemul subcon tient cuprinde, pe de o parte, con inuturile informa ional-cognitive i actele care au fost cândva con tiente, dar care în prezent se realizeaz f r controlul
ă ăă ă ş ţ ş ş ă ş ţ ţ
ş

con tient, iar pe de alt parte, amintirile, cuno tin ele i schemele operatorii latente, care intr
ş ţ ş ă ţ ţ ş

succesiv în fluxul actual al con tiin ei, în func ie de solicit ri i situa ii. Tot în subcon tient se includ i acele elemente care emerg din incon tient, a teptând s intre în con tiin . Subsistemul con tient este nivelul superior, evolutiv cel mai înalt pe care îl atinge organizarea psihicului, fiind propriu, în forma sa specific , numai omului. Func ionarea sa se bazeaz pe principiul disocierii, al analizei critice, al teleonomiei (formularea anticipat a scopurilor), al planific rii, al realit ii. Structural, subsistemul con tient cuprinde procese cognitive (senza ii, percep ii, reprezent ri, gândire, imagina ie), tr iri emo ional-afective, structuri motiva ionale (trebuin e, interese, idealuri etc.), ac iuni i acte voluntare despre care putem da seama i pe care le putem controla i justifica, explica. Întreaga dinamic a proceselor i actelor con tiente este
ă şă ş ş ş ă ş ţ ş ţ ţ ţ ă ţ ă ţ ţ ş ţă ă ă ă ţ ă
ş

mediat e limbajul verbal, de analiz
ă

i deliber ri mentale succesive.
ş

Fiind nivelul cel mai nou din punct de vedere filogenetic i istoric, subsistemul
ă şă

con tient va fi componenta cea mai activ
ă ş

i dinamic a psihicului uman, care, pe de o parte,
ă

se caracterizeaz prin disponibilitatea cea mai mare la schimbare-dezvoltare, iar pe de alt

10

ăţ

ă

ş

ş

ă

ţă

ş

pulsiunilor, trebuin elor
ţ ţ

i instinctelor determinate biologic
ş ţă

i legate de afirmarea

ş

ă

ş

ş

ţ

ş

ş

ş

ţ

ăţ

ş

ş

ş ş

interac iune
ş

i intercondi ionare: subsistemul incon tient, subsistemul subcon tient sau

ă

Sistemul psihic uman se compune din trei subsisteme aflate într-o permanent
ţ

i

ţ

ş

ş

parte, va înregistra grade de organizare-func ionare diferite atât în succesiunea istoric a genera iilor, cât i în interiorul aceleia i genera ii, de la un individ la altul. De aceea, în evaluarea dezvolt rii i organiz rii psihocomportamentale a unei persoane, elementul de referin esen ial trebuie s fie subsistemul con tient.
ş ă ş ă ş ă ă ţ ăţ ţ ş ş ţ ă ţ ţ

Tocmai în cazul acestui subsistem se diferen iaz
ţ ş ă ă ş ţ

i ating valorile cele mai ridicate
ţă ţ

func iile: cognitiv , proiectiv (modele i proiecte mentale de transformre a realit ii imediate, de creare a unei realit i noi – vezi inven iile), de planificare i anticipare – predic ie i de
ă ţ şă ş ţ ţ ş ţ ţ ş ţ ţă ţ

reglare prin analiz critic
ă ţ

i compara ie criterial .
ă

Interac iunea dintre cele tei subsisteme care alc tuiesc sistemul psihic uman are un caracter circular (realizând-se atât în sens ascendent – influen a incon tientului asupra subcon tientului i con tientului, cât i în sens descendent – influen a con tientului asupra subcon tientului i incon tientului) i dialectic (incluzând atât compatibilitate i sinergie finalist , cât i contradic ie, antagonism finalist – ceea ce „cere”, de pild , incon tientul la momentul dat poate s fie respins de con tient i viceversa). De aici, deriv dramatismul i imprevizibilitatea comportamentelor umane.
ş ă ş ş ă ş ă ş ă ş ş ş ş ţ ş ş ş ş ş ţ

Cap. VI. PROCESELE DE PRELUCRARE-GESTIONARE A INFORMA IILOR
Ţ

Adaptarea la condi iile mediului extern este imposibil f r un minimum de „date” i „informa ii” despre însu irile lucrurilor i situa iilor concrete, despre rela iile dintre acestea,
şă ş ţ ăă ă ţ ş ş ţ ţ

despre legit ile care le guverneaz . Captarea i prelucrarea informa iilor din lumea extern
ţ ţ ă ţ ş ă ş ţă ă

i

utilizarea lor în reglarea i optimizarea reac iilor de r spuns, a ac iunilor instrumentale reprezint func iile esen iale ale sistemului psihic. La nivelul omului, aceast func ie se va realiza prin intermediul unor procese înalt diferen iate i specializate: senza ia, percep ia, reprezentarea, imagina ia, gândirea, memoria.
ţ ş ţ ţ ă ţ ă

1. Senza ia. Aceasta este procesul psihic de captare i prelucrare a informa iilor despre propriet i (însu iri) singulare ale stimulilor externi specifici. la baza ei, st sensibilitatea – func ie de recep ie-semnalizare, care deriv din excitabilitatea sau iritabilitatea primar – i se realizeaz de mecanisme structurale specializate denumite analizatori. Atât dup natura mecanismului, cât i dup natura însu irilor pe care le reflect , senza ia se realizeaz într-o mare diversitate de modalit i (tipuri). Distingem: a) categoria senza iilor
11

ţ

ă

ă

ş

ş

ţă

ă

ţ

ă

ş

ţ

ş

ă

ş

ţ

ă

ă

ţă

care ne furnizeaz informa ii despre lumea extern (exterocep ia): senza iile cutano-tactile, senza iile vizuale, senza iile auditive, senza iile olfactive, senza iile gustative; b) categoria senza iilor care ne furnizeaz informa ii despre pozi iile posturale i actele motorii ale
ă ş ţ ţ ţ ţ ă ţ ţ ţ ţ ţ ă ţ ă

membrelor, capului i trunchiului (propriocep ia); c) categoria senza iilor care ne furnizeaz informa ii despre modific rile i varia iile mediului intern al organismului (interocep ia).
ţ ţ ţ ţ ş ă ş ţ

Condi iile principale pentru a se produce o senza ie sunt: integritatea structurală ă ă

func ional a analizatorului i ac iunea stimulului specific la intensitatea corespunz toare (s fie cel pu in egal cu valoarea pragului inferior absolut al sensibilit ii respective).
ţă ă ă ă ţă ţ ş ă ă ţ ţ

Senza iile se caracterizeaz
ş

prin urm toarele propriet i principale: modalitatea

(calitatea), intensitatea, durata i tonul afectiv. a. Modalitatea este proprietatea unei senza ii de a reflecta selectiv anumite însu iri ale stimulului specific (de pild , în cazul senza iilor vizuale: lungimea de und care d tonul cromatic; în cazul senza iilor tactile: duritatea, asperitatea, întinderea sau lungimea etc.). b. Intensitatea este proprietatea senza iei de a reflecta i aprecia înc rc tura energetic sau for a de ac iune a stimulului specific. c. Durata este proprietatea senza iei de a reflecta i de a se manifesta pe durata de ac iune a stimulului. Nici o senza ie nu se produce concomitent cu declan area ac iunii stimulului specific, ci cu o anumit întârziere pe care o numim laten ; de asemenea, ea nici nu dispare imediat cu încetarea ac iunii stimulului continuând câteva miimi de secunde i dup aceea – efectul de urm sau imaginea consecutiv . d. Tonul afectiv este proprietatea senza iei de a se asocia cu o anumit tr ire emo ional – pl cut sau nepl cut , agreabil sau dezagreabil . Legile sensibilit ii. Sensibilitatea este o func ie dinamic evolutiv . Dinamica ei este surprins într-o serie de legi generale: 1) legi evolutive (legea diferen ierii, legea specializ rii, legea complexific rii); 2) legi psihofizice (legea raportului invers propor ional între valoarea pragului absolut i nivelul sensibilit ii E = 1/I, unde E = nivelul sensibilit ii, I = intensitatea stimulului, legea raportului constant a pragurilor diferen iale dx/x = constant, unde dx = frac iunea de intensitate a stimulului specific ce trebuie ad ugat la stimulul ini ial pentru a determina o modificare abia con tientizabil a intensit ii senza iei; legea progresiei: în timp ce intensitatea stimulului cre te în progresie geometric , intensitatea senza iei cre te în progresie aritmetic E = K log. X + C, unde E = intensitatea senza iei, X = intensitatea stimulului, K i C = ni te constante; legile psihofizice prezentate mai sus au fost formulate de Bouguer (francez), Weber i Fechner (germani) i le poart numele.
ă ş ş ş ş ţ ă ş ţ ă ş ţ ţă ă ş ţ ă ă ţ ţ ţă ţă ş ţ ă ă ţ ă ă ă ţ
ţă

12

ş

ţ

ş

ţ

ă

ş

ă ă

ă

ă ă

ăţ

ş

ţ

ş

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ă

ă

ă

ţ

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ă

ţ

ă

ă

ţ

3) legi psihofiziologice (legea adapt rii, legea sensibiliz rii, legea depresiei, legea
ă ăţă ţ
ţ

contrastului, legea sinesteziei); 4) legi socioculturale (legea înv estetiz rii, legea profesionaliz rii).
ă ă

2. Percep ia. Percep ia reprezint un nivel calitativ superior al proces rii informa iei extrase din interac iunea actual a subiectului cu obiectul. Ea are la baz senza ia i se constituie prin articularea i integrarea senza iilor, dar nu este reductibil la acestea, a a cum sus inea coala asocia ionist . Imaginea perceptiv sau perceptul este un model informa ional
ă ţ ş ă ă ţ ă ş ţ ş ţ ş ţ ă ă ţ ţ ă ă ţ
ţ

complex, care ne raporteaz la obiect ca întreg,în identitatea lui individual sau categorial
ă ă ă ă ă

specific . A percepe înseamn a putea da r spunsuri corecte la întrebarea „Ce este acestaaceasta?” Spre deosebire de senza ie, care se produce oarecum spontan i pasiv de îndat ce stimulul specific ac ioneaz asupra organului de sim corespunz tor, percep ia presupune o implicare mai activ a subiectului, care recurge la opera ii i strategii speciale de explorare,
ă ţ ă ş ţ ţ ă ă ţ ă ş ţ

c utare, selec ie, evaluare, comparare. De aceea, definiea percep iei ca reflectare nemijlocit
ţ ă ă

sau imediat

este improprie, ea fiind mediat
ţ şă

în realitate de opera iile succesive ale

subiectului. Astfel, desf urarea percep iei ia un caracter fazic. Experimental, s-a demonstrat
ş ţ ă

existen a urm toarelor faze: a) detec ia, care const
ţ

în sesizarea ac iunii stimulului i
ă

încadrarea lui în spa iu i timp; b) discriminarea, care rezid în desprinderea stimulului din contextul celorlal i; c) identificarea, care se concretizeaz în integrarea final a modelului informa ional al stimulului i în elaborarea r spunsului „este x”; d) interpretarea, în cadrul c reia se desprinde semnifica ia stimulului identificat i se pune în rela ie cu scopul activit ii subiectului. Dup con inut i mecanism, distingem: percep ii monomodale (ex. percep ia
ă ţă ţ
ţ

vizual , percep ia auditiv , percep ia tactil ) i percep ii plurimodale, care au la baz
ţ ă
ţ

interac iunea între doi sau mai mul i analizatori i care integreaz informa ii despre mai multe genuri de însu iri ale obiectului. În seria formelor complexe ale percep iei umane se includ: percep ia spa iului (form , volum, distan , pozi ie), percep ia timpului (durate, intervale vide, succesiuni), percep ia mi c rii (direc ie, vitez ), percep ia limbajului (oral, scris), i percep ia muzicii (raporturi de în l ime, linie melodic , structur armonic ). Legile percep iei. Aspectele esen iale ale percep iei sunt exprimate de un ansamblu de legi, pe care le împ r im în urm toarele grupe: a) legi ale asocia iei (asem nare, contrast, contiguitate spa io-temporal ), care ac ioneaz în etapele ini iale ale form rii mecanismelor i schemelor perceptive în raport cu o clas sau alta de obiecte); b) legi de structur (legea bunei
13
ă ţ

ă

ş

ţ

ă

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ă

ş

ţ

ă

ţ

ş

ş

ş

ă

ă

ă

ţ

ă

ă

rii-optimiz rii, legea

ţ

ă

ţ

ţ

ţ

ă

ţ

ţ

ă

ţ

ş

ă

ş

ă

ş

ă

ţ

ă

ţă

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ţ

ţ

ăţ

ţ

ă

ş

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ă ş

ţă

ă ă

forme, legea pregnan ei, legea bunei continuit i, legea destinului comun, legea unum-duo
ă ă ă

etc), care exprim func ionarea mecanismelor i schemelor perceptive consolidate i atest
ş ţ ş ă ă ţ ţ ă

ireductibilitatea percep iei la o simpl sum de senza ii); c) legi generale, supraordonate (legea integralit ii, legea selectivit ii, legea semnifica iei, legea constan ei, legea obiectualit ii).
ţă ţ ţ ţă ţă

3. Reprezentarea. Dac senza ia i percep ia ne ofer informa ii despre obiectele care
ş ă

ac ioneaz hic et nunc asupra organelor noastre de sim , reprezentarea reflect
ţ ţ ă ţ ţ

informa ii despre un obiect sau altul în absen a acestuia. Astfel, ea devine prima treapt în organizarea i func ionarea activit ii mentale autonome (operarea pe plan mintal cu imagini ale unor obiecte i fenomene percepute cândva în trecut i ale c ror modele informa ionale au
ă ă şă ţ ă ş ţă ţ ş ş ă

fost stocate i p strate în memoria de scurt
ă ş

i lung durat ).
ţă ă

reactualizare sau de elaborare a imaginii unui obiect în absen a lui i b) produsul, respectiv, imaginea con tientizat . Procesul poate avea o desf urare spontan , involuntar , luând aspectul unui flux de reactualiz ri (amintiri) mai mult sau mai pu in haotice, amalgamate sau
şă ă ă ţ şă ă
ă ş

una inten ionat , voluntar , imaginile succedându-se într-o ordine logic
ţă ă ă ă ă ţ

unui scop. Produsul poate fi caracterizat dup urm toarele calit i (propriet i): a) claritatea sau pregnan a, în func ie de care distingem reprezent ri intense sau vii i reprezent ri pasive sau terse; b) completitudinea, pe baza c reia delimit m reprezent ri bogate, care tind s se suprapun peste imaginile perceptive, i reprezent ri s race sau lacunare (în principiu,
ă ă ă ă ă ă ă ă ş ă ş ă ş ă ţ
ţ

imaginea-reprezentare este mai s rac , mai rezumativ
ă ă
ţ ţ

decât imaginea-perceptiv ); c)
ă

relevan a sau semnifica ia, care permite delimitarea reprezent rilor relevante, în care se
ş ş ţ ş ă

selecteaz

i se re in notele cele mai caracteristice
ţ

i semnificative ale obiectului, i
ă

reprezent ri derizorii, care con in note accidentale, nesemnificative (de regul , reprezentarea reflect în mai mare m sur semnificativul, relevantul, caracteristicul decât percep ia); d) gradul de generalitate, dup care distingem reprezent ri individuale, care reflect obiecte concrete singulare (o anumit persoan , o anumit cas , un anumit obiect, etc.) i reprezent ri generale, care reflect prototipul unei clase de obiecte asem n toare (reprezentarea de cas în general, de om, în general, de copac, în general); de regul , imaginea-reprezentare are un grad de generalitate mai înalt decât perceptul; e) caracterul mijlocit, care const în aceea c
ţ ă ţ ă ă ă ă ă ă ş ă ă ă ă ă ă ă ţ ă ă ă ă

elementele inorma ionale constitutive ale imaginii-reprezentare sunt furnizate de senza ii i percep ii; f) caracterul panoramic, care rezid în transformarea seriilor i succesiunilor de dimensiuni (însu iri) care se etaleaz în percep ie în configura ii simultane.
14

ş

ţă

ş

ş

ţ

ţ

ă

ţ

ă

Termenul de reprezentare desemneaz

dou

realit i: a) procesul de ecforare-

ţ

ă

ţ

ţă

ş

ţ

ă

ă

ţ

i ne ofer

i fiind subordonate

ş

ţ

4. Gândirea. Gândirea este procesul psihic de cunoa tere cel mai complex i calitativ cel mai înalt. Ea permite omului reflectarea i luarea în st pânire mintal a generalului, esen ialului i necesarului din realitatea extern . Spre deosebire de percep ie, care este legat strict de prezent, hic et nunc, gândirea se organizeaz ca activitate intelectual multifazic , întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale: prezent, trecut, viitor. Ea realizeaz o permanent corelare între diverse momente i st ri ale „obiectului”: folose te informa ia despre trecutul obiectului pentru a explica
ş ţ ş ţ ă ă ă ă ş ă ă ă ă ţ ă ş ţ ă ă ş ş ş

prezentul lui; integreaz informa ia despre trecutul i prezentul obiectului pentru a determina (prevedea) starea lui în viitor. Gândirea confer activit ii de cunoa tere atributele abstractiz rii, predic iei, anticip rii, teoretiz rii. Fiind un proces i o structur multidimensional de maxim complexitate, gândirea
ţ ă ş ă ă ă ă ş ă ă ţ ă ş ţă ă ţ ă

poate fi descris

i definit din unghiuri diferite: cognitiv-procesual, structural-opera ional,

structural-informa ional.
ă ă

Din punct de vedere cognitiv-procesual, gândirea este activitatea intelectual discursiv
ă ţ ţ ă

de prelucrare criterial-logic a informa iilor furnizate de percep ie sau memorie, în vederea
ă şă

în elegerii, explic rii i interpret rii fenomenelor din univers (natur
ă ă ţ ş ă ţ

diferitelor tipuri de situa ii problematice, a elabor rii diferitelor proiecte i planuri de activitate creatoare, a elabor rii i adopt rii deciziilor optime de ac iune. Din punct de vedere structural-opera ional, gândirea este un sistem ordonat de opera ii sau de transform ri care se aplic unei situa ii ini iale (A0) pentru aducerea ei într-o stare final (scop) (A*), ce reprezint un r spuns, un rezultat sau o solu ie. În lumina acestei defini ii, gândirea ne dezv luie o anumit organizare dinamic intern ,
ş ţ ă ă ă ţ ă ă ă ţ ă ţ ţ ă ă ţ ţ ţ ă ş ă ş

în cadrul c reia vom identifica dou (specifice).
ă

Opera iile generale sunt: analiza, sinteza, abstractizarea, concretizarea. Analiza const
ă ţă ţ

în descompunerea pe plan mintal, a obiectului în p r i componente pentru dezv luirea i descrierea-explicarea structurii lui interne; sinteza este opera ia invers , de reconstituire, pe plan mintal a obiectului, extr gându-se i re inându-se informa ia esen ial despre structura lui intern . Rezultatul unei sinteze poate deveni „obiect” pentru o nou analiz (analiza prin sintez ); abstractizarea rezid în selectarea-re inerea elementelor i însu irilor esen iale i l sarea în afar a celor neesen iale, secundare; generalizarea este opera ia de extindere a unor însu iri sau rela ii extrase prin abstractizare la toate obiectele care fac parte din aceea i clas ;
15

ă

ş

ş

ţ

ş

ă

ş

ă

ă

ţ

ă

ţ

ş

ţ

ţ

ţ

ţ

ş

ă

ă

ţ

i societate), a rezolv rii

tipuri mari de opera ii: generale

i particulare

ţ

ă

ă

ă

ş

ă

concretizarea este o opera ie de aplicare a principiilor i legilor generale la analiza i interpretarea cazurilor i situa iilor particulare.
ă şă ş ş ţ ţ ş

Opera iile particulare (specifice) sunt cele care se formeaz
ă ă ţ ţ ţ ş

i se utilizeaz în interiorul

diferitelor tiin e: matematic , fizic , chimie, biologie, psihologie, sociologie etc. Opera iile gândirii au caracter formal, în sensul c se aplic unor constructe ideale, simbolice, desprinse de suportul obiectual concret, i reversibil, în sensul c pentru orice transformare exist una invers sau opus , a c rei aplicare duce la revenirea la situa ia sau starea ini ial . Din punct de vedere structural-informa ional, gândirea trebuie definit ca un sistem de no iuni noi, organizat dup criteriile esen ialit ii i generalit ii. No iunea devine în acest caz unitatea structural a baz a gândirii. No iunile pot fi empirice, reflectând însu iri neesen iale, desprinse în cadrul cunoa terii comune, al experien ei cotidiene, i tiin ifice, reflectând însu iri esen iale desprinse în cadrul cunoa terii tiin ifice. Dup sfera de cuprindere, se delimiteaz : no iuni individuale, care se raporteaz la obiecte singulare, luate separat, no iuni particulare, care reflect însu iri comune unor grupe de obiecte i no iuni generale, categoriale care cuprind însu irile esen iale comune mai multor clase de obiecte sau tuturor obiectelor (ex. no iunea de „existen ”. Un nivel superior la integrare a con inuturilor informa ionale (respectiv, a no iunilor) este judecata. Aceasta afirm sau neag ceva despre altceva suportând testul adev rului. Orice judecat este adev rat sau fals , dup cum con inutul ei corespunde sau nu realit ii. La rândul lor, constructele informa ionale ale judec ilor se integreaz în structuri
ţ ţ ş ţă ă ţă ţ ţ ă ă ă ă ă ă ă ă ţ ţ ţ ăţ ţ ţ ş ţ ş ş ă ţ ă ţ ă ă ţ ş ş ţ ş ţ ş ş ţ ş ţ ş ţ ă ă ţ ţă ş ţă ţ ă ţ ă ţ ă ţ ţ ă ă ă ă ă ş ă ă

informa ionale
ţ

i mai complexe de tipul ra ionamentelor. În ra ionament se surprinde
ă ţ ţă ş

discursivitatea gândirii, mi carea ei de la anumite date sau judec i ini iale c tre un anumit rezultat final (o concluzie) în care s apar informa ii sau adev ruri noi. Ra ionamentul se realizeaz în trei forme principale: inductiv , în care, pornindu-se de la judec i individuale, particulare se ajunge la o concluzie general , deductiv , în care se porne te de la general, particular i se merge spre particular, individual, i analogic , în care se compar dou obiecte pentru a li se pune în eviden , asem n rile, ceea ce au în comun.
ţ ş ţ ă ă ş ă ă ăţ ş ă ă ş ă ă ţă
ă

Formele gândirii. Gândirea se diferen iaz
ţ
ţ

pe plan opera ional i informa ional, i 2)
ă

Gândirea algoritmic se caracterizeaz prin aceea c aplicarea unei anumite succesiuni de opera ii (transform ri) duce în mod necesar la rezultatul scontat; gândirea euristic are un caracter explorator, se desf oar dup principiul încercare-eroare, succesiunea de opera ii la
16
ă

ţ

ş ă

ă

ă

ă

ă

şă

ă

ş ă

gândirea euristic

i, de asemenea: 1) gândirea convergent

i 2) gândirea divergent .

şă

îmbr când mai multe forme: a) în plan opera ional distingem: 1) gândirea algoritmic
ă

ă

ţ

ă

ă

ă

ă

ţ

ţ

g sirea solu iei corecte; gândirea convergent porne te de la un num r mare de elemente, de date pentru a ajunge în final la un num r mic de elemente sau date (ea comprim câmpul informa ional); gândirea divergent porne te de la un num r mic de elemente sau date i
ş ă şă ş ă
ţ

ajunge în final la un ansamblu mare de elemente sau date (ea diversific informa ional).
ţ

simbolic-abstract . Gândirea intuitiv-concret se caracterizeaz prin predominarea codific rii figural-imagistice a con inuturilor informa ionale i prin dependen a de suportul perceptiv; gândirea simbolic-abstract se caracterizeaz prin predominarea codific rii informa ionale i prin deta area de suportul perceptiv.
ş ă ţ

5. IMAGINA IA. De i nu întotdeauna i s-a recunoscut identitatea de sine, imagina ia este un proces distinct de prelucrare i utilizare a informa iei.
ă ţ ţ ş ş
Ţ

Pe de o parte, ea vine, în continuarea reprezent rii, bazându-se pe memorie, pe de alt
ţ ă ă ă

parte, ea deviaz printr-o bucl traiectoria care începe spre gândire, ocupând astfel o pozi ie aparte pe continuumul activit ii cognitive a omului. Specificul imagina iei ni se dezv luie în urm toarele elemente: 1) generarea de imagini noi, pornind fie de la fapte reale date în experien a anterioar , fie crearea prin mecanisme proprii de imagini „pure”, f r leg tur aparent cu realul; 2) operarea cu imagini exclusiv în limitele imageriei secundare i ale fanteziei, realizându-se combin ri, amplific ri, reordon ri, etc.; 3) o minim originalitate a modului de operare cu datele ini iale i a produsului final; 4) caracterul conven ional, figurativ i simbolistic al func iei designative a imaginilor elaborate. Imagina ia este elementul central în structura creativit ii, ca dimensiune global a personalit ii. Formele imagina iei. Imagina ia se manifest sub mai multe forme, diferen ierea f cându-se dup natura produsului i dup domeniul de aplica ie. Dup primul criteriu, se
ă ţ ş ă ţ ă ţ ă ă ţ ş
ţ

delimiteaz : 1) imagina ia reproductiv
ţ ţ ă

i 2) imagina ia creatoare; dup cel de-al doilea
ă ţ ă ă ă

criteriu, distingem: 1) imagina ia artistic (literar , muzical , plastic ); 2) imagina ia tehnic , exprimat în inova ii i inven ii; 3) imagina ia tiin ific , exprimat în conceperea strategiilor i proiectelor de cercetare, în elaborarea modelelor explicative etc.; 4) imagina ia arhitecturalţ ţ ţ ş ă ă ă ă ţ ş ţ ţ ş ţ ă ş ă

constructiv , exprimat în crearea unor forme i stiluri noi de construc ii; 5) imagina ia managerial , care const în elaborarea celor mai ingenioase i eficiente moduri de conducere i administrare etc.
17

ă

ş

ă

ţ

şă

b) În plan informa ional, se diferen iaz : 1) gândirea intuitiv-concret
ă ă
ă

ş

ă

ă

ş

ă

ă

ţă

ţ

ţ

ă

ă

ş

ăă

ş

ş

ă

ă

ă

ă

ş

ş

ţ

ţ

ă

ă

ă

ă

ţă

ă

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ă

ţ

ă

ă

ă

ţ

ă

ţă

ţ

ă

i l rge te câmpul

i 2) gândirea

ă

ş

Procedeele imagina iei. Ca activitate intelectual finalist , imagina ia se sprijin pe o serie de procedee specifice, precum: 1) Schimbarea propor iilor lucrurilor prin diminuarea sau amplificarea lor (ex. „Guliver în ara piticilor”, „Fl mânzil ”, „Setil ” etc.); 2) Amalgamarea – combinarea de elemente i tr s turi esen iale luate de la lucruri diferite (ex. Ducipalul lui Al. Macedon); 3) Schimbarea raporturilor cauzale (ex. un piepten aruncat de F t-Frumos duce la apari ia unei p duri); 4) Substitu ia (înlocuirea unor elemente cu altele, a unor obiecte cu altele); 5) Schematizarea (redarea unor fenomene, procese rela ii printr-o schem ); 6) Tipizarea (redarea unei tr s turi generale printr-un prototip individual: avari ia întruchipat de Hagi Tudose);
ă ţ ă ă ă ţ ţ ă ţ ă ţ ă ă ş ă ă ă ţ ţ ă ţ ă ă
ţ

6. MEMORIA. Memoria este procesul prin care se realizeaz gestionarea informa iilor i experien elor cotidiene prin: fixare sau engramare, p strare, reorganizare i reactualizare.
ă ş ş ţ ş ă ă ţ ş ş ş

necunoscutului în cunoscut. Evaluarea func ion rii i eficien ei memoriei o realiz m dup urm torii parametri: 1. Durata engram rii materialului considerat (cu cât mai scurt , cu atât mai bine); 2. Volumul materialului re inut i reprodus dup o singur percepere (prezentare); 3. Tr inicia p str rii materialului memorat; 4. Fidelitatea recunoa terii i reproducerii; 5. Completitudinea reproducerii; 6. Capacitatea de cuprindere (diversitatea modal : cu cât mai întins , cu atât mai bine). Valorile acestor parametri depind atât de factorii subiectivi (particularit ile individuale i st rile subiective de moment), cât i de factori obiectivi (volumul materialului, modul lui de
ţ ş ă ţă ă ă ş ş ă ă ă ă ă ş ţ ă ă ă ă ă ţ ş ă ţ

prezentare, gradul lui de organizare, sistematizare). Ac ionând în mod adecvat asupra acestor factori, memoria poate fi îmbun t it . Formele memoriei. Ca i alte procese psihice, memoria se poate realiza la niveluri integrative diferite i în forme diferite. Dup prezen a inten iei i contextului voluntar, se
ş ă ţ ş ţ ţ ă ş ţ ţ ă ş ş ă ţă ă

disting: 1) memoria involuntar

reactualiza un fapt, o informa ie etc.) i 2) memoria voluntar (prezen a inten iei i a
ă

scopului); dup gradul de în elegere a celor memorate, se diferen iaz : 1) memoria mecanic
ă ţ ţ ă ă ţ ă ă ă

i 2) memoria logic ; dup durata p str rii celor achizi ionate, au fost identificate: 1) memoria
18

ş

ţ

ţ

ă

ş

ţ

ă

Ea confer

Eului nostru identitate

i continuitate în timp,

i asigur

transformarea

(absen a inten iei i a scopului de a re ine, p stra i

de scurt durat , pentru care limita superioar a p str rii este de trei minute, i 2) memoria de lung durat , pentru care limita superioar a p str rii echivaleaz cu durata vie ii individului;
ă ţ ă ţ ă ţ ş ă ă ă ă ă ă ă ă ă ă ţ ă

dup

con inut, se delimiteaz : 1) memoria informa ional-cognitiv , prin care se i se actualizeaz toate cuno tin ele noastre despre lume i despre
ţ ş ş ţ ş ă ă ă ă şă ş ş ţ ă ă ţ

achizi ioneaz , se p streaz
ş

noi în ine, 2) memoria afectiv , care realizeaz p strarea i evocarea întregii experien e emo ionale, pl cute sau nepl cute, i care se integreaz în dispozi ia general de fond, 3)
ş ş ă ţ ă ă ă ă ă ă ţ ă ş ă ă ţ

memoria motiva ional , legat
ă ţ

de p strarea trebuin elor primare înn scute
ş ă ă

i a celor

secundare, dobândite; 4) memoria motorie, care asigur p strarea i actualizarea schemelor
ă ţ ă ş

mi c rilor obiectuale
ţ ă ş ă ş ă

i instrumentale care alc tuiesc praxia; dup
ă ţ ţ

canalele senzoriale
ă

implicate în recep ionarea i integrarea informa iei, se diferen iaz : 1) memoria vizual , 2)
ş ă

memoria auditiv , 3) memoria tactil , 4) memoria olfactiv , 5) memoria gustativ
ă

i 6)

memoria kinestezic . În sfâr it, pe lâng o memorie evocativ , prin care aducem trecutul în actualitate i-l integr m în activitatea i comportamentul cotidian, trebuie admis existen a i a unei memorii prospective, de fixare, p strare i conectare la prezent a evenimentelor i
ă ş ţ ş ă ş ă ş ă ş ă ă ţ ş ă

ac iunilor ce urmeaz s se produc în viitor. Aceast form de memorie maximal dezvoltat la om face posibil programarea, planificarea i anticiparea în reglarea comportamentului.
ă ă ş ă ă ă ă ţ

Uitarea este un fenomen opus memoriei i const în tergerea sau sc derea sub pragul de actualizare a informa iilor, experien elor, amintirilor de un gen sau altul. Ea are atât o latur pozitiv , cât i una negativ . Latura pozitiv rezid în aceea c ne ajut s ne debaras m de informa ii i date nesemnificative i inutile, l sând locul liber pentru achizi ionarea altora mai importante; latura negativ const
ş ă ţ ă ă ă ă ă ă ş ş ş ţ ă ţ ă ş ă ş

în blocarea sau eliminarea din fluxul actual al
ă ş

con tiin ei a unor informa ii i date importante i necesare pentru finalizarea optim a unei activit i. Dinamica ei depinde de natura i caracterul materialului memorat. Astfel, uitarea se
ăă ş ţă

produce mai rapid i în ra ii mai mari în cazul unui material f r sens (ex. silabe, cuvinte f r
ş ăă ţ ş ţ

în eles) decât în cazul materialului cu sens; se produce mai repede i mai intens în cazul unui material neorganizat, fragmentat, decât în cazul unui material bine sistematizat i organizat logic; se produce mai repede i mai intens în cazul unui material lipsit de semnifica ie pentru noi, decât în cazul unui material cu semnifica ie mare. Uitarea nu ac ioneaz ca o fatalitte decât în cazuri patologice, de amnezie total . În mod normal, ea poate fi inut sub control, determinând-o s ac ioneze selectiv. Cerin a principal pentru stabilirea efectului negativ al uit rii const în activarea i înt rirea (consolidarea) periodic a celor pe care le apreciem ca fiind importante i necesare în activitatea noastr viitoare.
ă ş ă ă ă ţ ţ ă ă ţ ă ă ţ ţ ş

19

ă

ă

ă

Cap. VII. PROCESELE DE ENERGIZARE, POTEN ARE, DIREC IONARE A COMPORTAMENTULUI
Ţ ţ Ţ

Dac din procesele cognitive omul reu e te s diferen ieze, s identifice, s interpreteze,
ă ţ ă ş ă ţ ş ă ă ă ă ţ ş ă ţ

s în eleag
ţ ă

i s explice ceea ce se afl
ţ ş

i se întâmpl în jurul s u, prin procesele de
ă ş ă ă

energizare, poten are i direc ionare el devine capabil s ia o anumit atitudine i s se exprime activ i selectiv prin comportamente specifice. În categria acestor procese includem motiva ia i afectivitatea.
ă ş ş
ţ

1. Motiva ia. Prin termenul de motiva ie se desemneaz
ş ţ ţ ă

un întreg ansamblu de

„entit i” psihice care reflect
ţă

oscila iile, disonan ele i deficitele care apar în cadrul
ţ ă ţă

diferitelor componente ale sistemului personalit ii, determinând subiectul s ac ioneze în direc ia înl tur rii lor i restabilirii echilibrului. Luat global, motiva ia reprezint , a adar, for a motrice intern a comportamentului i activit ii, conferindu-ne caracterul de fiin e active i relativ autonome. Orice act comportamental integrat are o anumit baz motiva ional , iar motiva ia devine o lege general de organizare a comportamentului. Elementul central al structurii motiva ionale este trebuin a. Aceasta exprim nevoia puternic consolidat de ceva anume: hran , ap , aer, odihn , mi care, ad post, informa ie,
ă ţ ă ţ ă ă ş
ţ

frumos etc. Nesatisfacerea îndelungat
ţă

a unei trebuin e duce la perturb ri majore ale
ă ţ

echilibrului psihic al personalit ii. De aceea, trebuin ele, prin actualizare, genereaz cele mai puternice motive sau mobiluri de ac iune. Genetic, trebuin ele umane se împart în dou grupe mari: primare sau înn scute (aici intrând, în primul rând, trebuin ele biologice i fiziologice) i secundare sau dobândite (aici intrând trebuin ele de cunoa tere, trebuin ele estetice,
ţ ş ţ ţ ţ ş ţ
ă

trebuin ele religioase, trebuin ele morale). Luând drept criteriu urgen a i ordinea de satisfacere, A. Maslow a construit „piramida trebuin elor”, larg acceptat în psihologie. În forma ei final , piramida cuprinde 8 clase, care în ordine, de jos în sus, sunt urm toarele:
ă ţ ă ă ă ţ ş ţ

I trebuin e biologice IV trebuin ele Eului trebuin e estetice
ţ ţ ţ

II trebuin e de securitate
ţ

III trebuin e de afiliere social VI trebuin e de cunoa tere
ş ţ

V trebuin e de autorealizare VIII trebuin e de concordan .
ăţ ţ

VII

cu atât mai improbabil , cu cât este mai continuu satisf cut ; 2) o trebuin nu apare ca motiv decât dac cea anterioar ei a fost satisf cut ; 3) efectul perturbator al nesatisfacerii cronice a unei trebuin e este cu atât mai mare, cu cât trebuin a respectiv se situeaz mai aproape de
20

ăţ

Din analiza acestei piramide se degaj urm toarele aspecte i rela ii: 1) o trebuin
ăţ ţ ş ă ă ă ă

este

ţ

ţ

ş

ă

ă

ă

ă

ă

ţ

ă

ă

ă

ă

ţ

ţ

ă

ă

ţă

ţ

ă

ă

ţ

ş ş

ă

ţ

ă

ş

ă

ă

ă

ţ

ă

ă

ă

ă

ş

ţ

ţ

ş

baza piramidei; 4) activarea i satisfacerea trebuin elor se subordoneaz legii alternan ei – o trebuin o dat satisf cut se retrage l sând locul alteia.
ă ă ţ ă ţ ă ţ ă ţ ă ş ă ă ă ăţ

Pe lâng

trebuin e, în alc tuirea sferei motiva ionale a omului intr
ă ă ă ş

alte dou
şă ă ă

componente: interesele i idealurile. Interesele realizeaz leg tura noastr selectiv
ş ţă ă ă ă ţ ş ă

i relativ
ţ

stabil cu diferite aspecte ale realit ii i domenii de activitate; idealurile reprezint for a de proiec ie i propulsie a etaloanelor i modelelor de devenire a propriei personalit i. Dup efectul în timp pe care îl are satisfacerea lor, trebuin ele pot fi împ r ite în
ş ţă ţ ţă ă ţ ş ţ ă ă ş ţ

pozitive, care contribuie la men inerea echilibrului personalit ii sau la stimularea
ă ţ ş ă ă ţă ţ ă ţ ţ

i

men inerea proceselor de dezvoltare, i negative, care determin degrad ri i tulbur ri serioase ale tabloului psihocomportamental (ex. trebuin e de alcool, trebuin e de droguri etc.).
ăţ ţ

Raportat la performan a activit ii, motiva ia pune în eviden
ş ş ţă ăţ ţ ţă ţ ţ ă ă

o anumit intensitate
ă ă ţ

optim – optimum motiva ional. În principiu, activit ile u oare i mai pu in atr g toare prin con inutul lor reclam o motiva ie mai puternic , iar cele dificile i atractive prin con inut reclam o stare de motiva ie mai slab . 2. Afectivitatea. Sub denumirea de afectivitate se reune te un an ansamblu de structuri
ăţ ăţ ş ţ ă ţ ş ă ţ ă ţ

specifice, raportul de concordan (st rile proprii de motiva ie) persoanele din jur).
ţ ă

sau discordan

dintre dinamica evenimentelor interne
ţ

i dinamica evenimentelor externe (situa iile, obiectele,

Orice tr ire i component emo ional se caracterizeaz prin urm toarele propriet i: 1) polaritatea (semn pozitiv – pl cere, relaxare, satisfac ie, bucurie, sau semn negativ – tensiune, insatisfac ie, repulsie, suferin ); 2) intensitatea (înc rc tura energetic pe care o antreneaz cu sine tr irea emo ional ; aceasta poate fi slab , medie sau mare; intensitatea cea mai mare o au afectele);
ă ă ă ă ă ă ă ă ăţ ţ ţ ţă ă ă ă ş ă

3) durata sau stabilitatea (scurt , medie, lung ; emo iile sunt de durat sentimentele sunt de durat lung );
ţ ă ă ă ă

4) convertibilitatea (proprietatea structurilor afective de a- i modifica semnul în timp: iubirea poate trece în ur , iar ura poate trece în iubire); 5) ambivalen a (proprietatea unei structuri afective de a include concomitent tr iri de semn opus, pozitiv i negativ, ex. gelozia). Genetic, se delimiteaz emo ii primare, înn scute (teama, frica, pl cerea, bucuria) i emo ii secundare, dobândite (emo iile estetice, sentimentele morale). Dup gradul de complexitate, se diferen iaz emo iile simple (tonul emo ional care
ţ ă ă ă ţ ă ţ ţ ţ ş ă ă ă ş ă ţ ă ş

acompaniaz

procesele cognitive, tr irile de esen

ş

scurt ,

organic , st rile de afect), emo iile

21

complexe (emo iile situa ionale curente, emo iile integrate activit ii – de joc, de înv are etc.) i structurile afective superioare (sentimentele).
ţ ă ă ă ă ş ţă ă ş ţă ş ş ţ ţ ţ ţ

Afectivitatea trebuie considerat o component indispensabil , necesar a vie ii noastre psihice; ea confer rela iilor omului cu lumea un caracter activ i selectiv. În func ie de semnul dominant al organiz rii afectivit ii, tindem s ne apropiem i s ne integr m în lume, s stabilim i s men inem raporturi de comunicare i cooperare cu cei din jur sau, dimpotriv , s ne retragem i s ne izol m de lume. F r emo ii, f r sentimente, existen a uman ar deveni cenu ie, omul a fi un simplu robot, care nu ar face decât s reac ioneze mecanic la stimulii externi. Afectivitatea ne raporteaz nu numai la lumea extern , la celelalte persoane din jur, ci i la propria persoan , fiecare din noi dezvoltând fa de propriul Eu tr iri pozitive, de satisfac ie, de stim , de acceptare, de mândrie de sine etc. Modul în care ne autopercepem i ne autotr im condi ioneaz modul în care ne rela ion m cu ceilal i. Afectivitatea joac un rol esen ial în activitate, sus inând i orientând, ca i motiva ia, desf urarea ei. Pe fond de indiferen afectiv , performan a în orice activitate este sc zut ; la
ă ţ ş ă ţ ă ş ş ţ ţ ă ăţ ţ ă şă ă ţ ă ţ ă ă ţ ş ă ăţ ă ş ă ă ţ ă ş ă ţ ăă ţ ăă ă ă ş ă ă ş ţ ă ş ă ă ă ă ţă ă ţ ţ ă

fel se întâmpl

i în cazul unor emo ii prea puternice (afecte); devine astfel justificat
ă
ţ

introducerea no iunii de optimum emo ional. Aceasta exprim intensitatea pe care trebuie s-o posede o tr ire emo ional pentru a facilita finalizarea eficient a activit ii. De aici decurge necesitatea dezvolt rii controlului voluntar asupra intensit ii tr irilor emo ionale, pentru a nu le permite s ne dezorganizeze gândirea i ac iunea. Modul de structurare i func ionare a afectivit ii depinde nu numai de firea omului, de
ă ţ ş ţă ă ţ ş ţ ă ţă ă ţă ş ă ă ţ ă ţ

individualitatea lui, ci i de regimul educa ional, de împrejur rile de via . Astfel, o persoan
ă ă ş ăţ

controleze foarte bine emo iile situa ionale prevenind instalarea timidit ii, dup cum i invers, o persoan din fire pu in sau deloc emotiv , într-un climat educa ional represiv i în
ţ ă ă ăţ ă ăţ ş ă ţă ţ ă ţ ţ ţ ă

împrejur ri de via
ă

dure, dramatice poate deveni timorat , cu rezisten

sc zut la ac iunea

factorilor afectogeni.

Cap. VII. COMUNICARE I LIMBAJ
Ş

adic , de a emite c tre cei din jur anumite mesaje cu diferite con inuturi i semnifica ii i de a recep iona de la ace tia mesajele lor.
ă ş ţ ţ ş ă ţ ă

Aceast capacitate are premise i mecanisme naturale, neurofiziologice, i este modelat i structurat socio-cultural.
ă
22

ş

ă

ăţ

Una din capacit ile esen iale ale omului ca fiin
ţ ţă

social este aceea de a comunica,

şă ă

emotiv din fire, prin exerci ii de voin
ţ ă

i suport adecvat din afar poate s ajung s - i

ăţ

ă

ţ

ş

ş

ă

ş

De i termenul de comunicare a intrat în uzul cotidian ca sinonim cu termenul de schimb
şă ţ

în general, sub influen a teoriei informa iei i a teoriei organiz rii, cel pu in în lingvistic
ţ ş ă ş ţ ă ţ

psihologie, sfera lui se limiteaz la procesele de emitere, transmitere i receptare a mesajelor
şă

informa ionale în cadrul rela iei dintre: dou persoane umane, o persoan uman
şă

sau alt ma in , o persoan uman
ă ă ş ă ă

i un animal.
ă ă

Dup suportul de codificare a mesajelor, comunicarea interuman este de dou feluri:
ă şă

nonverbal

i verbal .
ă ă

Comunicarea nonverbal se realizeaz sub mai multe forme: comunicarea prin corp ( inut , îmbr c minte, machiaje, gestic , mimic ), comunicarea prin spa iu i teritorii (modul de organizare a ambian ei, distan e fizice interpersonale i intergrupale în diferite situa ii), comunicarea prin imagini (afi e, fotografii, benzi desenate, ilustra ii, cinema). Comunicarea verbal se realizeaz cu ajutorul mijloacelor lingvistice – alfabete, reguli gramaticale – elementul principal de codificare a mesajului fiind cuvântul. Limbajul verbal este modul de func ionare a limbii la nivel individual; limba este o categorie socio-istoric , fiind produsul comunic rii în decursul timpului în cadrul unei colectivit i. Ea se compune dintr-un vocabular (tezaur de cuvinte), dintr-un alfabet (pentru
ş ă ă ţă ţ ă ă ţ ş ş ţ ţ ş ţ ă ă ă ă ă ţ

codificarea mesajelor scrise)
ş

i dintr-un ansamblu de reguli gramaticale (morfologice,
ă ţ ţ

semantice i sintactice). În raport cu indivizii concre i, lua i separat, limba se prezint ca un
şă şă ş şă

dat obiectiv, pe care ace tia trebuie s
ă ş

i-l însu easc
ă

is

i-l interiorizeze ca instrument de
ş

comunicare interpersonal . Ceea ce rezult este limbajul verbal individual, i organizarea lui va prezenta diferen e mai mari sau mai mici de la o persoan la alta. Structura psihologic a limbajului include trei componente principale: componenta
ă

Componenta fizic reprezint ansamblul sunetelor articulare (vocale i consoane) care
ăţ

formeaz cuvintele (unit i fonetice de baz ale limbii) i literele care se pun în coresponden
ă ş ă ă ţă ţ ă

sunetelor articulate, ob inându-se codifcarea grafic a mesajelor. În m sura în care limbajul realizeaz transmiterea informa iilor, componenta fizic devine suportul substan ial-energetic indispensabil de obiectivare i codicare a lor. Componenta formal-gramatical const din ansamblul normelor i regulilor de formare
ă ş ă ă ş ţ ă ţ ă

a cuvintelor i propozi iilor, astfel încât ele s fie inteligibile, adic înc rc tura informa ional pe care o poart s poate fi u or i corect decodificat .
ţ ă ă ă ă ă ş ş ţ ă ă ş

Componenta semantic este alc tuit din ansamblul leg turilor de designare dintre cuvinte – ca semne – i mul imea obiectelor, lucrurilor, fiin elor fenomenelor, rela iilor, etc. din jurul nostru. Leg tura designativ este mediat de o imagine, o schem sau un construct
23

ţ

ş

ă

ă

ţ

ă

ă

şă

fizic , componenta formal-gramatical
ă ă
ă

i componenta semantic .

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ţ

ţ

ă

ş

ă

ţ

ş

i

i computer

ţ

conceptual i formarea ei în ontogenez are la baz un act de înv are condi ionat . Rodânduse i consolidându-se treptat în procesul comunic rii, o asemenea leg tur devine atât de puternic , încât cele dou entit i ini ial separate i exterioare una în raport cu cealalt devin organic articulate, fiind percepute ca un tot unitar. În plan intern, componenta semantic are o organizare în forma unei re ele ierarhizate, cu conexiuni atât pe vertical , cât i pe orizontal . Se pot pune în eviden cel pu in trei zone concentrice ale sistemului conexiunilor semantice între cuvintele vocabularului nostru individual: a) zona central sau nucleu, în care se situeaz cuvintele cele mai familiare, cu frecven a cea mai mare în procesul comunic rii noastre cotidiene; b) zona secundar , în care
ă ăţ ă ă ă ă ţ ţ ăţ ă ş ă ţ ă ă ş ţ ţă ă ă ă ă ă ş ă ţ ţă ţ ţ ş ş ă ă ş

se integreaz cuvintele cu un grad de familiaritate mai redus i cu frecven
ă ţ ă ă ţ

mai mic în
ţ

procesul comunic rii curente; c) zona ter iar , în care se includ cuvintele mai pu in cunoscute i rar folosite în comunicarea obi nuit .
ţ ţ ă ţ ş ă ş ş

Raportul de pondere dintre cele trei zone define te în mare m sur
ă ş ă ă

competen a

lingvistic sau verbal a unei persoane, capacitatea sa de comunicare. Astfel, cu cât zona central are o arie mai întins , iar celelalte dou – una mai redus , cu atât nivelul de competen verbal este mai înalt, i invers. Probele de vocabular i de în elegere verbal ocup un loc important în diagnosticul inteligen ei i al profilului personalit ii.
ş ă ă ă ţă ţ ş ş ţ ş ă ăţ ă ă ă ă

În psihologie se face în prezent o distinc ie între competen a verbal
ţ ă ţ ă ă ă

i performan a

verbal : prima este o capacitate virtual , latent , cea de a dou este o capacitate în act. În leg tur cu cea dintâi sunt înc dispute între reprezentan ii concep iei imanentiste sus inut de N. Chomsky, i reprezentan ii concep iei determinist-genetiste, dezvoltat de J. Piaget. O solu ie corect nu poate fi g sit decât adoptând principiul interac iunii ereditate x mediu i al dublei condi ion ri. Nu se poate merge atât de departe cu ipoteza eredit ii încât s se afirme c structurile verbale i gramaticale sunt întegral înn scute, condi iile de mediu i stimularea din afar neavând nici o importan , dup cum nici invers, nu se poate merge atât de departe cu ipoteza genetist , încât s se afirme c limbajul se dobânde te printr-un act mecanic de implantare, indiferent i independent de condi iile interne ale copilului. Formele limbajului. Fiind nu numai un simplu instrument fizic de obiectivare i
ă ă ş ţ ş ă ă ă ă ăţ ă ţ ă ş ă ă ţă ă ş ă ă ă ţ ă ţ ţ ş ă ţ ţ ţ ă ă ă

codificare a informa iei, ci i un mod de conduit
ă ţ şă

– conduita verbal
ă

– limbajul se
ă

structureaz

i func ioneaz în mai multe forme. O prim diferen iere se produce dup natura
ş

componentei fizice, rezultând limbajul oral i limbajul scris. O a doua diferen iere se face
ă ă

dup

planul în care se realizeaz , rezultând: limbajul extern, utilizat în principiu, în

ş

ţ

24

comunicarea cu cei din jur, i limbajul intern, utilizat în activitatea mintal (de gândire) i în comunicarea cu sine însu i. O a treia diferen iere se produce în sfera limbajului oral (extern),
ă şă ţ ş ş ş ţ ă ş

delimitându-se:
ăţ

monologul, comunicarea se desf oar într-un singur sens – de la emi tor la receptor (auditoriu), i dialogul, comunicarea se desf oar în dublu sens, emi torul i receptorul schimbându- i succesiv locurile. Func iile limbajului. Se recunoa te unanim c limbajul verbal îndepline te mai multe
ţ ă ă ă şă ş ă ş ş ţ
ţ

func ii în via a individual
ţ

i social . Exist îns deosebiri mai mult sau mai pu in esen iale
ă ă ţ

între autori în clasificarea acestor func ii. Indiferent de criteriul pe care-l adopt m, vom reg si urm toarele func ii principale: a) de comunicare; b) de cunoa tere (cuvântul este un instrument de extragere, organizare i prelucrare a informa iilor lor); c) de reglare (cuvântul
şă ă ş ţ ş ţ ă

influen eaz
ţ

desf urarea atât a proceselor psihice pe plan subiectiv intern, cât
ă

comportamentelor pe plan obiectiv extern); d) ludic (jocuri de cuvinte cu caracter distractiv).

Cap. VIII. PROCESELE DE REGLARE: ATEN IA I VOIN A
Ţ Ş Ţ

1. ATEN IA. Pozi ia aten iei în structura psihologiei generale a fost puternic
ăţ

controversat : din element central în psihologia introspec ionist devine lipsit de consisten
ă ă ă ţ ă ă

în behaviorism. De asemenea, s-a discutat mult dac trebuie considerat un proces, o stare, o activitate sau o condi ie facilitatoare. Prima constatare de care trebuie s inem seama în definirea aten iei trebuie s fie aceea c ea nu posed un con inut informa ional propriu; cea de a doua constatare trebuie s fie
ş ş ă ţ ă ă ă ţ ţă ţ ţ ă ă ţ

aceea c

aten ia caracterizeaz

toate procesele psihice de cunoa tere
ă ă

i toate actele
ă

comportamentale finaliste, con tiente. Din cele dou constat ri se desprinde concluzia c
ţ ş

termenul cel mai adecvat pentru definirea aten iei este cel de mecanism psihic de reglare.
ă şă

Astfel, aten ia este mecanismul psihic prin intermediul c ruia se poten eaz
ţ ş ă ă ă ţ

i se orienteaz

selectiv activitatea perceptiv , activitatea mintal (de gândire) i activitatea motorie extern , creându-se condi ii psihofiziologice optime de finalizare. Aten ia pune în eviden o serie de tr s turi sau calit i, care: au valori diferite la diferite persoane, ceea ce face necesar testarea i evaluarea ei. Cele mai importante calit i care se cer a fi determinate i m surate sunt:
ţ ş ă ş ă ă ş ş ţă ă ţă ă ă ăţ ţ ţ ă

controlului voluntar în cadrul percep iei, gândirii i ac iunii; 2) distributivitatea, care const în concentrarea simultan a con tiin ei i controlului voluntar asupra a dou sau mai multor
25

ş

concentrarea, care exprim

gradul de activare
ş ţ

i intensitatea focaliz rii con tiin ei
ă ţ

ş

ă

ăţ

ă

şă

ş

ţ

ţ

ş

ţ

ă

Ţ

ş

i a

1) i

obiecte sau activit i; 3) stabilitatea, proprietate a aten iei de a se men ine la nivel optim de concentrare pe toat durata desf ur rii unei activit i; opus ei este instabilitatea, care are
ţă ş ăţă ăţ ţ ă ţ ţă ă şă ţ ţ ş ţ ă ţ ă ţă ţ

influen

puternic perturbatoare atât asupra înv
ş ţ

rii, cât i asupra activit ii profesionale; 4)
ăţ ş ă

mobilitatea, proprietatea aten iei de a- i deplasa punctul optimei concentr ri în concordan
ţă ă ţ ţ ş

cu succesiunea evenimentelor i secven elor activit ii; opusul ei este rigiditatea sau fixitatea – stagnarea aten iei într-un punct. În explicarea aten iei se confrunt dou tipuri de modele: fiziologice i psihofiziologice. Primele pun accentul pe rolul sistemului reticulat activator ascendent i pe raporturile de induc ie reciproc dintre excita ie i inhibi ia central de care se leag în plan comportamental
ă ş ă ş ă ţ ţ ă ţ ş ă ă ţ ţ

reflexul de orientare i mozaicul cortical cu crearea succesiv
ş ţ

i selectiv a dominantelor

func ionale. Celelalte (psihofiziologice) pun accentul pe interac iunea dintre mecanismele
ţ ş ţ ă

neuronale

i factorii psihici, cum ar fi: motiva ia, valoarea scopului, dependen a sau
ţ ţ ş

independen a de câmp, respectiv, introversia i extraversia., for a voin ei, autocomanda i autostimularea verbal .
ă ă

2. Voin a. Voin a este modalitatea superioar
ă ţ
ţ

de autoreglare a sistemului
ş ş

psihocomportamental, care în forma sa complet , este proprie omului i se împlete te strâns cu dezvoltarea func iilor con tiin ei. Stimulii specifici care determin constituirea blocului func ional al reglajului voluntar sunt obstacolul i dificultatea sarcinilor c rora individul uman trebuie s le fac fa înc din primele zile dup na tere. Ca factori interni favorizan i se men ioneaz for a proceselor nervoase fundamentale – excita ia i inhibi ia –, echilibrul acestor procese, motiva ia, rezisten a la tenta ii. Rezult atunci c voin a nu se reduce la un simplu impuls spre ac iune i nu este nici o
ă ă ă ă ă ăţ ş ţ ţ ă ţ ă ţ ţ ţ ş ţ ă ţ ţ ş ă ă ăţ ă ă ă ş ţ ă ş

for

spiritual pur , ci o construc ie psihofiziologic complex , care se dezvolt treptat în
ă ş ţă

ontogenez în contextul activit ii fizice i intelectuale – în „lupt ” cu obstacole de diferite grade de dificultate. O astfel de în elegere a naturii i rolului voin ei ne permite s dep im atât teoria
ă ă ă ăţ şă ă ţ ş ţ

liberului arbitru, potrivit c reia voin a este o for
ţ ă ş

primordial , situat în afara oric rui
ţ ă

determinism, cât i teoria fatalist , a destinului implacabil, care consider ac iunile voluntare ale omului ca fiind supuse unui determinism intern, orb, ca în psihanaliz , sau ambiental, ca în behaviorism.
ă ă

Prezen a mecanismelor reglajului voluntar confer
ă

subiectului uman atributul
ţ

autodetermin rii, dar aceasta în eleas
ă

nu în sensul sustragerii ac iunii unor factori

26

ţ

ţ

extravoli ionali, ci în sensul libert ii de a face op iuni i de a elabora decizii care s concorde cu principiul necesit ii obiective.
ăţ ă ş ţ ţ ţă ţă ţ

Actul voluntar are o structur psihologic multifazic , el punând în eviden
ă ş ă ţ ă ţ ş

câteva
ş

verigi, i anume: 1) apari ia impulsului spre ac iune i formularea scopului, 2) analiza i lupta motivelor (atunci când subiectul este confruntat cu mai multe cerin e sau solicit ri, care trebuie supuse evalu rii comparative); 3) elaborarea i adoptarea deciziei de ac iune i instalarea st rii subiective de autodeterminare: „Vreau acest lucru”, „Vreau s ac ionez a a”; 4) execu ia (trecerea efectiv la atingerea scopului propus, cu surmontarea obstacolelor care pot apare pe traiectoria ac iunii); 5) analiza rezultatului i generarea informa iei feedback de validare sau de corec ie. Ca mecanism reglator cu sfer de ac iune la nivelul sistemului supraordonat al personalit ii, voin a se concretizeaz printr-un set de tr s turi generale,
ă ţ ă ă ţ ă ă ţ ţă ţ ţ ş ţ ă ţ ş ţ ă ă ş ţ ş ă ă ţ ţ

precum: 1) for a sau t ria, care exprim gradul de efort pe care o persoan poate s -l sus in
ţ ă ă ă ţ ă ă ţ

pentru învingerea obstacolelor interne sau externe; 2) perseveren a, care const în men inerea
ă ă

sau repetarea efortului voluntar pân la finalizarea ac iunii; 3) consecven a, care reprezint
ţ ş ţ ă ă ţ

rezisten a liniei de conduit adoptate la influen a perturbatoare, precum i concordan a dintre vorbe i fapte; 4) fermitatea, care exprim capacitatea subiectului de a- i men ine hot rârea luat , în pofida diverselor presiuni ce se exercit din afar asupra lui; 5) independen a, care reprezint capacitatea subiectului de a lua pe cont propriu adoptarea deciziei i hot rârii de ac iune, f r a apela la sprijin extern; 6) ini iativa, care exprim gradul de activism intern al subiectului, promptitudinea de implicare în ac iune într-o situa ie sau alta.
ţ ţ ă ţ ăă ţ ă ş ă ţ ă ă ă ă ţ ş ă ş

Cap. IX. PERSONALITATEA

1. Preciz ri terminologice. În psihologie, ca de altfel, i în celelalte tiin e socioumane, circul , de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ, persoan , personalitate. La o analiz mai atent , cei trei termeni exprim con inuturi diferite.
ă ă ă ţ ă ă ă ă ţ ş ş
ă

Termenul de individ desemneaz

acea entitate indivizibil

care este determinat
ă

biologic. El este aplicabil în descrierea i analiza nu numai a omului, ci a oric rui organism viu – plant sau animal.
ă ş ă

Termenul de persoan
ă

este corespondentul, în plan social, al individului în plan
ş ţ ă

biologic. El desemneaz individul uman ca entitate concret într-un cadru rela ionl dat, a a cum este perceput de cei din jur. Termenul de personalitate este legat în sociologie, istorie, etic , filosofie de atributul valorii; în psihologie el se ia într-o accep iune diferit , ca desemnând modul i gradul de
27

ş

ă

ă

ţ

integrare i ierarhizare sistemic a comportamentelor biologice, psihice i socioculturale la omul normal considerat într-un mediu social concret. Astfel, din punct de vedere semantic i opera ional, personalitatea este un concept integrator supraordonat, care subordoneaz toate celelalte concepte ale psihologiei, inclusiv pe cele de psihic, con tiin , comportament. Din punct de vedere ontologic, pesonalitatea reprezint o realitate complex , care face
şă ă ă ăţ ş ă ţ ş ş ă ş

obiect de studiu pentru biologia uman , pentru psihologie, pentru sociologie, pentru etic filosofie.
ă

i

Psihologia se ocup cu studiul componentei psihice i a comportamentelor mediate psihic, ale acestei realit i. 2. Direc ii de definire a personalit ii în psihologie.
ă
ţă

De când personalitatea a devenit un domeniu specific de cercetare psihologic (deceniul al treilea al sec. XX), definirea ei a suscitat mari controverse, ceea ce a facut s
ţ ţ ă ă

apar un num r foarte mare de defini ii: în 1950, McClelland inventaria nu mai pu in de 100 formul ri diferite, iar la începutul deceniului al IX lea, num rul acestora dep ea 150. Este meritul lui G. Allport de a fi realizat o prim sistematizare a defini iilor existente,
ă ţ şă ă ă ă

el identificând trei grupe mari: 1) defini ii prin efect extern; 2) defini ii prin structur intern i 3) defini ii pozitiviste.
ă ţ ţ ţ ş

Defini ia care pare s aib circula ia cea mai mare este urm toarea: „Personalitatea este
ă şă

unitatea bio-psiho-social care se formeaz stadial în ontogenez i relativ stabil de raportare a omului la lume i la sine însu i”.
ş ş ă ă ş

i determin un mod specific

În descrierea personalit ii, întâlnim patru modele mai importante: 1) modelul analitic al tr s turilor; 2) modelul factorial (tr s turile sunt înlocuite cu factori, numeric mai pu in i mai
ţ ş ţ ă ă ţă ă ă

riguros

definibili);

3)

modelul
ţ

blocurilor

func ionale:

blocul

dinamico-energetic

(temperamentul) blocul conativ-rela ional (caracterul), blocul instrumental (aptitudinile), blocul de orientare i axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-Five, care pune la baza structurii personalit ii cinci dimensiuni: extraversia (arat capacitatea de orientare a persoanei c tre exterior, modul de implicare în ac iune, sociabilitatea); agreabilitatea (include diferen e individuale relevate de interac iunea social – prietenie, pl cere); con tiinciozitatea (vizeaz , modul concret al individului de a aborda sarcinile, activit ile, problemele care apar
ţ ă ş ă ţă ă ţ ă ţ ţ ă ă ţă ş

în via a lui); stabilitatea emo ional
ţ ţ ţ

(diferen e individuale referitoare la caracteristicile diferitele caracteristici ale func iilor
ţ ăţ ă

structurii emo ionale); cultura sau intelectul (arat

intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experien ).

28

ă

ă

ş

ţ

ă

ă

ă

ţă

ţ

ţ

Structura i tr s turile de baz ale personalit ii se consider în principiu elaborate la vârsta de 20-24 de ani – o dat cu trecerea de la adolescen a târzie la maturitate.
şă ă ă şă ă ţ ţă ţ ă ă ă ă ş

În aceast structur
ă

i în aceste tr s turi se reflect
ţ ţ

i se împletesc într-un mod specific:
ţ

generalul („În anumite privin e to i oamenii sunt la fel”) particularul („În anumite privin e unii oameni sunt la fel) i individualul („În anumite privin e nici un om nu este la fel cu cel lalt”).
ă ă ţă ş ă ţ ş

În descrierea i analiza personalit ii se apeleaz la procedeul clasific rilor tipologice.
ş ă ţ ţă

Criteriile sunt foarte diferite prin con inutul pe care-l vizeaz
ţă Ş
ă ţ

i prin aria de cuprindere:
ţă ţă ş

criterii temperamentale (personalit i introvertite i personalit i extravertite, sau: personalit i flegmatice, personalit i colerice etc.); criterii caracteriale (personalit i integre i personalit i coruptibile); criterii aptitudinale (personalit i înalt productive i eficiente, personalit i medii, personalit i slab productive i eficiente); criterii de organizare intern (personalit i mature i armonios dezvoltate, personalit i mature accentuate, personalit i imature etc.).
ţă ţă ă ş ţă ţă ş ţă ş ţă ţă ş ţă ş ă

BIBLOIGRAFIE

Militar , Bucure ti, 1978
ş ă şă Ş
ţ ş

4. N. Ey, 5. S. Freud, 6. M. Golu, 7. M. Golu,

Con tiin e, Editura tiin ific
ă

Introducere în psihanaliz , Editura D.P., Bucure ti, 1978 Pecep ie i activitate, Editura tiin ific , Bucure ti, 1971
şă ş ş ă ţ Ş
ş ţ

Principii de psihologie cibernetic , Editura tiin ific Enciclopedic , Bucure ti,1975.
ş
ţă

8. M. Golu, 9. M. Golu,

Dinamica personalit ii, Editura Geneze, Bucure ti, 1993. Fundamentele psihologiei, Editura Funda iei „România de Mâine”, Bucure ti, 2000.
ş ă ţ ş

10. M. Golu, A. Dicu 11. N. Hayes, S. Orrell 12. K. Horney,

Introducre în psihologie, Editura tiin ific , Bucure ti, 1972. Introducere în psihologie, Editura All, Bucure ti, 1997. Direc ii noi în psihanaliz , Editura Univers enciclopedic, Bucure ti, 1995.
ă ţ

29

ţ

ş

Ş

şă

ş

ş

ă

ş

3. V. Ceau u,
ş

Cunoa terea psihologic

i condi ia incertitudinii, Editura

i Enciclopedic , Bucure ti, 1983

i

ş

ţă

ş

2. G. Allpert,

Structura i dezvoltarea personalit ii, Ed. D.P., Bucure ti, 1981

ş

ş

1. A. Adler,

Cunoa terea omului, Editura I.R.I., Bucure ti, 1996

ţ

Editura Anima, Bucure ti, 1994
ă

15. A.N. Leontiev, 16. R. Linton,

Probleme ale dezvolt rii psihicului Fundamentele cultural al personalit ii, Editura tiin ific , Bucure ti, 1958
ă ă ţ Ş
ţă

17. I. Mânzat, 18. M rgineanu, 19. St. Odobleja,
ă

Psihologia sinergetic , Editura ProHumanitas, 1999 Condi ia uman , Editura tiin ific , Bucure ti, 1973
ă şă ş ă ţ Ş
ă ţ

Psihologia consonantist , Editura tiin ific Bucure ti, 1982
ţ Ş
ă

i Enciclopedic ,

M. Richelle,
ş ă ţ Ş
ţ

21. J. Piaget, 22. J. Piaget,

Psihologia inteligen ei, Editura tiin ific , Bucure ti, 1968
ă

Dimensiunile interdisciplinare ale psihologiei, Editura Didactic i Pedagogic , Bucure ti, 1972
ş ă
ş

23. P. Popescu-Neveanu, Pesonalitatea i cunoa terea ei, Editura Militar , Bcure ti, 1969 24. P. Popescu-Neveanu, Sensibilitatea, Editura tiin ific , Bucure ti, 1970 M. Golu,
ă

25. I. Radu i colab.,
ş

Introducerea în psihologia contemporan , Editura Sincron, ClujNapoca, 1991
ş ă

26. N. Wiener, 27. M. Zlate, 28. M. Zlate,

Cibernetica, Editura Tehnic , Bucure ti, 1970 Introducere în psihologie, Editura Polirom, Ia i, 1998 Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Ia i, 1999
ş ş

TESTE AUTOEVALUARE Testul I 1. Moduri de delimitare i definire a obiectivului de studiu al psihologiei; 2. Rela ia psihologic cu celelalte tiin e; 3. Principalele etape ale evolu iei cunoa terii psihologice;
ă şă ş ţ ş ţ ă ţ ş

4. Psihologia general

i psihologiile de ramur . Testul II

1. Specificul cunoa terii psihologice; 2. Strategiile principale în cercetarea psihologic ;
30

ş

20. F. Parot,

Introducere în psihologie, Editura Humanitas, Bucure ti, 1995

ă

14.C.G. Jung,

Puterea sufletului, (Antologie) (Prima parte: Psihologia analitic ),
ş

ş

ş

ă

ă

ţ

ţă

Ş

ş

ş

ă

ş

ş

ă

13. G. Ionescu,

Tulbur rile personalit ii, Editura Asklepios, Bucure ti, 1997.

ş

ş

3. Modelele psihologiei; imaginarea unor proiecte de cercetare cu principalele metode. Testul III
ş ă ţ

1.

De ce este necesar desprinderea i formularea unor principii metodologice

generale în psihologie ?
ă ş ţ

2. 3. 4.

Principiul determinismului extern; con inut i valoare metodologic ; Principiul rela ion rii psihic-creier; con inut i importan metodologic;
ţ ţ ă ş ăţ ş ţ ă ţ ţ

Principiul reflect rii
ă ţ ş ţ

i model rii informa ionale; importan a lui pentru

realizarea unei în elegeri tiin ifice a naturii psihicului;
ăţ ş ţă ţ ş ţ

5. 6. psihologiei.

Principiul ac iunii i al unit ii con tiin -activitate; Principiul genetic i al istorismului; argumentarea ac iunii lui în sfera
ţ ş ţ

Testul IV 1. No iunea de lege i legitate în psihologie; 2. Tipuri de legi în domeniul psihologiei (dup sfera de cuprindere, dup con inutul pe care-l guverneaz ).
ă ţ ă ă ş ţ ţ

Testul V 1. no iunea de psihic; evolu ia ei istoric ; 2. Tipurile de raport ri necesare pentru definirea no iunii de psihic; 3. Specificul psihicului umane; 4. Structura sistemului psihic uman; 5. Analiz comparativ a subsistemelor componente ale sistemului psihic uman: incon tientul, subcon tientul, con tientul.
ş ş ş ă ă ţ ă ă ţ

Testul VI 1. Sensibilitatea: defini ie, legi; 2. No iunea de analizator; 3. Defini ia i caracteristicile senza iei; 4. Senza iile care furnizeaz informa ii despre însu irile stimulilor externi; 5. Senza iile propriaceptive i kinestezice; 6. Senza iile organice; 7. Defini ia percep iei; disputa dintre asociationism i gesaltism ; 8. Legile percep iei: asocia ioniste, gestaltiste, generale; 9. Percep ia complex : a spa iului, a timpului, a mi c rii; 10. Rolul percep iei în reglarea ac iunilor motorii;
ţ ţ
31

ă ş

ş

ş

ţ

ş

ă

ţ

ă

ţ

ţ

ş

ţ

ţ ţ

ţ ţ ţ

11. Analiza comparativ dintre senza ie i percep ie; 12. Defini ia i tr s turile reprezentatorii; 13. Tipologia reprezent rilor; 14. Valoarea instrumental a reprezent rii; 15. Defini ia i caracterizarea psihologic general a gândirii; 16. Modele teoretice explicative ale gândirii; 17. Structura de con inut a gândirii; 18. Structura operatorie a gândirii; 19. Principalele forme ale gândirii; 20. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor; 21. Stadiile genetice ale dezvolt rii opera iilor gândirii; 22. Defini ia i caracterizarea psihologic general a imagina iei 23. Formele imagina iei 24. Rolul imagina iei în activitatea de crea ie 25. Defini ia i caracterizarea general a memoriei 26. Procesele memoriei i factorii care condi ioneaz calitatea i eficien a lor 27. Formele memoriei; aspecte diferen iale 28. Modele explicative ale func iilor mnezice
ţ ţ ţ ş ă ţ ş ă ş ţ ţ ţ ţ ţ ă ă ş ţ ţ ă ţ ă ă ş ţ ă ă ă ă ă ş ţ ţ ş ţ ă

Testul VII 1. Defini ia i caracterizarea general a motiva iei 2. Func iile motivului 3. Structura intern a sferei motiva ionale 4. Rela ia dintre motiva ie i performan a în activitate 5. Defini ia i caracterizarea general a afectivit ii 6. Caracteristicile emo iilor 7. Structura sferei afective: emo ii primare – emo ii secundare; sentimente, pasiuni 8. Locul emo iei în structura i dinamica afectivit ii Testul VIII 1. Definirea i caracterizarea psihologic a comunic rii 2. Limbajul nonverbal i limbajul verbal 3. Formele limbajului verbal 4. Func iile limbajului
ţ ş ă ă ş ţă ş ţ ţ ţ ţ ţă ă ş ţ ţ ş ţ ţ ţ ă ţ ţ ă ş ţ

32

Testul IX 1. Defini ia aten iei 2. Mecanismele psihofiziologice ale aten iei 3. Calit ile aten iei 4. Formele aten iei 5. Defini ia i caracterizarea psihologic general a voin ei 6. Structura psihologic a actului voluntar 7. Calit ile volu ionale ale personalit ii
ţă ţ ţă ă ţ ă ă ş ţ ţ ţ ţă ţ ţ ţ ţ

Testul X 1. Defini ia personalit ii; criterii, divergen e 2. Modele teoretice ale personalit ii 3. Temperamentul: defini ie, tipologie
ă ţă ă ţ ţ ţă

4. Caracterul: defini ie, structur
ţ ţ

5. Aptitudinile: defini ie, clasificare.

TEME PENTRU LUCR RI INDIVIDUALE …………………………………………………………………………………………………...
Ă

SUBIECTE ORIENTATIVE PENTRU EXAMEN
ă

1. Principiul determinismului: importan a lui metodologic tiin ific ;
ţ ă ţ ş

pentru psihologia

2. Principiul reflect rii i model rii informa ionale: importan a lui pentru în elegerea i 3. explicare naturii psihicului; 4. Obiectul i esen a opzi iei dintre asocia ionism i gestaltism; 5. Indicatorii comportamentali ai con tiin ei; 6. Rela ia con tient-incon tient; 7. Strategii în cercetarea psihologic ;
ş ţ ă ă ş ş ţ ţ ş ş ţ ţ ţ ş ş ţ ţ ţ ă ş ă

8. Analiz

comparativ

între metoda observa iei

i metoda experimentului de

laborator; 9. Raportul ereditate-mediu în determinarea organiz rii psihocomportamentale a omului; 10. Sensibilitatea i legile ei; 11. Defini ia i caracterizarea psihologic general a senza iei;
33

ţ

ă

ă

ă

ş

ş

ţ

12. Caracterizarea principalelor modalit i de senza ii; 13. Legile generale ale percep iei; 14. Percep ia spa iului, timpului i mi c rii; 15. Determinan ii obiectivi i subiectivi ai percep iei; 16. Defini ia i caracterizarea psihologic a reprezent rilor; 17. Calit ile reprezent rilor; 18. Principalele tipuri de reprezent ri; 19. Structura de con inut a gândirii; 20. Structura operatorie a gândirii; 21. Modele explicative ale gândirii; 22. Tipologia gândirii; 23. Analiza psihologic a procesului de rezolvare a problemelor; 24. Formele imagina iei; 25. Formele memoriei; 26. Calit ile memoriei; 27. Dinamica uit rii; 28. Verigile func ionale ale limbajului; 29. Particularit ile psihologice ale limbajului oral i ale celui scris; 30. Func iile limbajului; rela ia dintre ele; 31. Calit ile aten iei; 32. Modele psihologice ale aten iei; 33. Particularit ile psihologice ale afectivit ii; 34. Structura psihologic a procesului emo ional; 35. Forme de organizare ale afectivit ii; 36. Rolul emo iei în activitate; 37. Mecanismul procedurii emo iei; 38. Definirea i caracterizarea general a motiva iei; 39. Forme i niveluri de integrare a motiva iei; 40. Motiva ie i frustrare; 41. Structura i fazele actului voluntar; 42. Calit ile voin ei; 43. Tipuri de defini ii ale no iunii de personalitate; 44. Temperamentul: caracterizare i criterii de clasificare; 45. Caracterul: defini ie, structur .
ă ţ
34

ă

ţ

ş

ţ

ţ

ţă

ţ

ţ

ţă ă

ă ş ă

ţă

ă

ş

ş

ţ

ţ

ţ

ţ

ţ

ş

ă

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ţ

ţ

ţă

ţă

ţ

ş

ţ

ş

ş

ş

ş

ţ

ţ

ţ

ţă ţă ţă ţă ţ

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->