ARGUMENT

Îmbrăcămintea este un bun vestimentar pe care oamenii îl folosesc pentru apărarea corpului de intemperii şi în scop estetic.Ambele funcţii au determinat o varietate de produse şi modele care să satisfacă cerinţele omului în funcţie de necesităţi.În etapa actuală se întâlnesc, diferite tipuri de înbrăcăminte, diferite tipuri de îmbrăcăminte, care se pot clasifica după diverse criterii şi anume: După materia primă: îmbrăcăminte din ţesuturi, tricoturi şi blănuri După anotimpul în care se poartă: îmbrăcăminte subţire folosită în anotimpurile călduroase, care se produce din ţesături şi tricoturi subţiri, bune conductoare de căldură îmbrăcăminte semigroasă folosită în anotimpurile de toamnă şi primăvară, care se produce din ţesuturi şi tricoturi mai groase îmbrăcăminte groasă folosită pe timpul iernii, care produce din material gros sau din blănuri sau conductoare de căldură Îmbrăcămintea exterioară sau de zi se poartă peste lenjerie. Această categorie vestimentală poate căpăta caracteristici specifice anotimpului în care se poartă, prin adaptarea de materiale corespunzătoare în procesul de confecţii. Îmbrăcămintea de zi se utilizează în activitatea zilnică a anului atât în casă, pe stradă, sau cu ocazia unor festivităţi. Îmbrăcămintea ca obiect vestimental, diferă de la o zonă geografică la alta atât pe plan mondial cât şi pe plan mondial. Acestea deosebiri sunt determinate de factorii climatici şi naţionali care determină regiunile geografice respective. Moda este un ansamblu de gusturi, preferinţe care predomină la un moment dat în cadrul societăţi. Apariţia modei la îmbrăcăminte este determinată de o serie de factori decisivi cum ar fi: linia de concepţie, materiile prime şi auxiliare apărute în zona geografică în care trăieşte populaţia, motivele populare din zonă şi destinaţia îmbrăcămintei. Frumuseţea îmbrăcămintei este ansamblul de forme, armonii şi culori pe care trebuie să le îndeplinească vestimentaţia oamenilor. Noţiuni de frumuseţe derivă din cuvântul frumos a cărui provenienţă este de origine latină care înseamnă ‚formos’.

Descrierea produsului

Bluza de damă este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin pe umeri nelipsit din garderoba oricărei fete şi chiar a femeilor de orice vârstă. Bluza de damă se poate purta cu o fustă sarafan sau pantalon, în toate anotimpurile şi aproape în orice ocazie. Bluzele se pot confecţiona într-o varietate multiplă de materiale, culori şi imprimeuri care trebuie să confere purtătoarei o frumuseţe şi o eleganţă deosebită.

1

În cazul meu am ales să confecţionez o bluză cu mânecă lungă, cu revere şi guler încheiate în faţă cu ajutorul nasturilor. Materialul ales este satenul de culoare gri, iar pentru a da o notă de eleganţă purtătoarei, la guler şi revere am aplicat materialul cu partea lucioasă. Ca orice produs de îmbrăcăminte bluza de damă este compusă din: Detalii principale: § Faţă - 2 buc, § Spate – 1 buc, § Mâneci – 2 buc. Detalii secundare: § Guler – 1 buc, § Bizeţi – 2 buc. Procesul tehnologic de confecţionare a bluzei începe cu confecţionarea detaliilor secundare, asamblarea detaliilor principale şi finisarea bluzei care constă, pe lângă alte operaţii şi în călcarea finală, dând produsului un aspect şi o eleganţă deosebite.

2

Alegerea materialelor
Pentru producerea îmbrăcămintei se folosesc materiale textile de bază şi materiale auxiliare. Aceste materiale la îmbrăcăminte au roluri diferite şi se adaptă în funcţie de specificul produsului la care se aplică şi de destinaţia acesteia în procesul purtării. După importanţa pe care o au în comparaţia produsului materialele utilizate pot avea funcţia de bază fiind numite materiale de bază, sau funcţia auxiliară denumite materiale auxiliare.

Materiale de bază
Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl îndeplineşte materialul de bază. Ca urmare, materialul de bază se numeşte materialul care îndeplineşte funcţia principală la produs şi este întrebuinţat la confecţionarea feţei produsului. Excepţie apar la anumite vestimente cum ar fi: pardesiuri pentru ploaie sau bluze de vânt, unde materialul, de bază poate fi utilizat şi pentru dublarea acesteia având în acest caz şi rol de căptuşeală sau de materialul auxiliar. Pentru confecţionarea îmbrăcămintei se pot folosi diferite materiale de bază, aceasta fiind în funcţie de produs (jachete, pardesiuri, rochi, etc) cât şi funcţie de care are produsul confecţionat în procesul purtării(îmbrăcăminte de seară, lucru etc ). Materialele care pot fi utilizate cu rol de material de bază sunt ţesăturile, tricoturile, blănurile, piei naturale sau sintetice şi textile neţesute. Ţesăturile din masă sunt materiale textile obţinute prin încrucişarea firelor de mătase cu mătase naturală sau cu alte fire. Ţesăturile care conţin numai fire din mătase se numesc ţesături din mătase naturale, iar cele care conţin şi alte fire se numesc ţesături tip mătase sau mătase în amestec. Ţesăturile din mătase se produc pe lăţime de 100 cm în culori, cu imprimeuri florale sau cu dungi şi conuri. Principalele vestimente la care se utilizează ţesăturile din mătase, lenjeria de corp, rochii, bluze, cămăşi, fuste, cămăşi pentru bărbaţi şi cravate. Tricoturi Pentru îmbrăcămintea exterioară sunt tricoturile care se produc din fire de bumbac, lână, mătase, fire sintetice sau fire în amestec. Aceste tricoturi se produc sub formă de metraj, sub formă tubulară sau ca semifesanate. Tricoturile destinate îmbrăcămintei exterioare sunt mai groase decât cele pentru lenjerie şi cu un grad mai ridicat la rezistenţă şi stabilitate. Culorile sub care se produc aceste ţesături sunt diversificate, ele putând şi în culori uni şi cu desene în relief sau în culori.

3

Materiale auxiliare
Ca materiale auxiliare se consideră materiale utilizate la confecţionarea îmbrăcămintei care în funcţie de produs şi model, pot lipsi din componenţa produsului. Principalele materiale auxiliare sunt căptuşelile, întăriturile, aţa de cusut, furniturile şi diverse garnituri. Aţa de cusut Este o materie auxiliară folosită la asamblarea şi prelucrarea îmbrăcămintei sau pentru alte scopuri. În industria de confecţii aţa de cusut are diferite întrebuinţări şi se produce din fire naturale sau sintetice clasificându-se astfel: După destinaţie în procesul confecţiei: aţa pentru cusături tighel având fineţea în m: 48/3; 54/3; 85/3 şi 100/4 sau exprimată în tex (Tx): 21X3; 19X3; 12X3; 12X3 şi 10X4. Aţa pentru cusături tigheli, este o aţă obişnuită care se foloseşte în procesul confecţionări, la cusături de îmbinare sau de fixare a detaliilor îmbrăcămintei. Aţa sintetică Este produsă din fire sintetice pure, sau în amestec cu fire naturale. Aceasta aţă este utilizată la coaserea îmbrăcămintei din ţesături şi tricoturi de natură sintetică sau în amestec cu alte fibre. De asemenea aţa sintetică mai poate şi întrebuinţată la coaserea articolelor din blănuri. Alegerea aţei de cusut şa îmbrăcăminte, se face avându-se în vedere produsul de confecţionat, materialele folosite la confecţionare şi culoarea materialelor utilizate. În general, la alegerea aţei de cusut vor şi respectate următoarele tehnice: aţa folosită pentru confecţionare trebuie să corespundă ca rezistenţă cu materialul de bază şi auxiliar ale produsului confecţionat. Un fir de aţă cu rezistenţă redusă duce la degradarea vestimentului înainte de vreme prin ruperea cusături. fineţea firului de aţă trebuie să corespundă cu fineţea materialelor la îmbrăcăminte. În acest sens pentru asigurarea unui aspect plăcut al cusăturii este recomandat ca firul de aţă să aibă o fineţe mai mare decât materialele cusute. Această condiţie se pune îndeosebi la materialele subţiri. culoarea aţei de cusut se stabileşte la culoarea materialelor cusute, avându-se în vedere ca aţa adaptată să aibă o nuanţă mai închisă decât materialele cusute. pentru coaserea materialelor sintetice, se recomandă aţa din fire sintetice care reprezintă aceleaşi caracteristici cu materialele cusute(elasticitate, rezistenţă, aspect) sau aşa din bumbac cu concentraţie redusă.

4

PROIECTAREA SABLOANELOR
CONSTRUCTIA TIPARULUI DE BAZA
Realizarea tiparului clasic,se realizeaza pe baza următoarelor dimensiuni principale: Ic =164 cm; Pb= 42 cm; Ad= 6 cm 1. Calculul dimensiunilor de bază a.Dimensiuni de lungime Lungimea taliei Lt = Ic/2 –2 =164/2- 2 = 39 cm Lungimea braţului Lb = Ic/ 3 + k = 162/3+6 = 60,6 cm Lungimea şoldului Lş = Ic /8 = 164 /8 = 20,5 cm b.Dimensiuni de lăţime Lăţimea spatelui Ispt = Pb /3 + 2 = 42/3 +2 = 16 cm Lăţimea pieptului Ipt = Pg /3 + 3 = 42/ 3 +2 = 17 cm. 2. Trasarea linilor de bază a.în lungime Linia bustului AB = Pb/4 +9 = 42 / 4 +9 = 19,5 cm Linia taliei Linia şoldului AT = Lt = 39 cm TS = Ls = 20,5 cm

3. Trasarea linilor de contur Rascroitura gatului la spate Aa = (Pb+Ad) / 8 = (42 + 6) / 8 = 6 cm ; aa1= Aa/4 +0,5 = 2 cm Linia umarului – înclinatia A1a2 = 2 cm; lungimea unim a1 cu a2 si prelungim a2a3= 1 cm Mijlocul spatelui AC= AB/ 2 = 19,5 /2 = 9,75 cm Linia laterala T3T4= T3T5= 2,5 – 3 cm Rascroitura gatului la fata lungimea A2A4= Aa + 1cm = 7 cm Inaltimea A2G = A4G1 = aa1+ 1cm = 3 cm; adancimea GG2 = GG1 = 7 cm TT1 = SS1= LL1 = 2 cm

5

Linia umarului la faţă şi pensa de bust. Poziţia liniei umarului se obtine , unind punctele A1 cu G1. Poziţia pensei de bust B2B5 = B2B3/2 = 10,5 cm Se ridica o perpendiculara din B5, si se obtine, punctul P1, la intersectia cu dreapta A1G1, in functie de care se determina P; P1P = 0,5 cm Deschiderea pensei determina P2 latura a pensei B5P1= B5P/2. In P1 se traeaza un arc de cerc, pe care se P1P2= (Pb/10) – (0,5-1cm) = 3,7 cm B5P3= B5P P3P4= a1a3- (G1P+1cm )

Punctul P2 se uneste cu punctul B5, si se prelungeste in sus, obtinandu-se a doua Înclinaţia liniei umarului B1a4 = Pb/ 4= 42/4 = 10,5 cm Lungimea liniei umarului P3P4 + G1P = a1a3-1cm ; Răscroitura braţului B3R = 4,5 cm.

Definitivarea liniei taliei si terminatiei T1T6= L1L3 = 1 cm Rezerva de suprapunere a pieptilor G2G3= L3L4= 3 cm Rezerva de îndoire G3G4= L4L5= 4-5 cm: G4G5 = 1 cm Pensele de ajustare pe linia taliei Pensa din faţă se obţine prin prelungirea în jos a liniei PB5 în funcţie de care se stabilesc punctele F, I, t, t1,si t2: B5F= 5-6 cm ; tt1 = tt2= 1-1,5 cm Pensa din spate Bb =BB1 /2 bb1 = 5-6 cm; t 3t4 = t 3t5= 1-1,5 cm: l1 l 2=5-6 cm

6

7

CONSTRUCŢIA MÂNECII 1.Calculul dimensiunilor de bază Dimensiuni de lungime Lungimea braţului Lb = Ic/ 3 + k = 164/3+6 = 60,6 cm 2.Trasarea liniilor de bază Linia capului de maneca AB = Pb/4 + 4 cm = 42/4 +4 = 14,5 cm Linia de terminatie Linia cotului Lăţimea feţei de mânecă Linia interioară a feţei. BB2= LL1= 4 cm B1B3 = BB1 - BB2 C1C3= 1,5 cm Conturul capului de mânecă AA2= AA1 /2 = 8,25 cm BR = B3R (de la piepti) + a,5 cm= 4,5 cm B1R1= BR + 2cm = 6,5 cm R1R2= 2,5 cm Din punctele A si A1, se traseaza perpendiculare pe dreptele RA2 si A2R2 unde rezulta intersectiile a si a1 aa1= (Aa/3)- 0,2 = 2,5 cm; a1a3 = (A1a/3)- 1,3cm = 1,8 cm. Se unesc punctele B2, R, a2, A2, a3, R2, B3 AL = Lm = 60,6 cm BC = (BL/2 ) – 2cm =46/2-2= 21 cm AA1= Pb / 3 + 2,5 = 42/3 +2,5 = 16,5 cm

3.Trasarea liniilor de contur bază

8

Încadrarea şabloanelor pe material
Şablonarea este operaţia de conturare a şabloanelor pe suprafaţa materialelor de croit. Această operaţie cuprinde lucrări de aşezare a şabloanelor şi apoi trasarea croitului pe material. Pentru executarea operaţiei de şablonare se folosesc diferite procedee, cum ar fi: şablonare prin conturare cu cretă sau creion şablonare cu trafarete şablonare (încadrare) cu calculator Indiferent de procesul folosit, la efectuarea acestei operaţii trebuie ţinut seama de următoarele condiţii tehnice: aşezarea şabloanelor pe material se va face prin respectarea firului de urzeală, din material cu firul indicat pe şablon aşezarea şabloanelor pe material se va face conform indicaţiilor marcate pe şabloane respectarea flauşului şi a desenului din material la toate piesele componente aşezarea şi combinarea şabloanelor pe material se va face avându-se în vedere ca suprafaţa materialului să fie cât mai raţională Şablonarea prin conturare Se va face prin amplasarea şabloanelor pe material şi apoi trasarea conturului acestora cu cretă sau creion special. Şabloanele se pot aplica pe materialul dublu sau pe materialul desfăcut. Materialul şablonat pe desfăcut este utilizat mai raţional decât cel pe dublu prin faptul că marginea desfăcută are mai multe posibilităţi de încadrare a şabloanelor. După numărul completelor de şabloane folosite pentru un şpan şablonările pot fi simple sau combinate. Şablonările simple Cuprind completul de şabloane pentru un produs şi pot fi aplicate atât pe materialul dublu cât şi pe materialul desfăcut. Şablonările combinate Cuprind două sau mai multe complete de şabloane. Şablonarea cu traforete Are un randament ridicat, dar confecţionarea traforetelor este destul de costisitoare. Pentru aplicarea acestui procedeu se formează şpanul de material peste care se aşază traforetul de conturat( marcat) pe suprafaţa materialului. Conturarea traforetului pe margine se face cu praf de talc sau praf de cretă, folosindu-se u burete sau un tampon. Şablonarea prin calculator Este operaţia modernă care se aplică numai la întreprinderile dotate cu calculator. Operaţia se desfăşoară la o masă de lucru dotată cu calculator unde se stabilesc încadrarea şabloanelor şi consumul stabilit pentru fiecare încadrare. După o încadrare se face transpunerea la scara 1: 1 pe hârtie urmând ca acesta să fie folosită ca şablon de croire.

9

Procesul de confecţionare al produsului
Confecţionarea detaliilor secundare. Confecţionarea gulerului şi confecţionarea manşelor şi a clapelor. Confecţionarea detaliilor principale: Confecţionarea feţii, a spatelui şi a mânecilor. Asamblarea detaliilor principale (faţa şi spatele) pe părţile laterale şi pe umeri. Aplicarea detaliilor secundare (aplicarea mânecilor şi a manşelor). Finisarea mânecilor la partea inferioară prin aplicarea manşetei şi finisarea bluzei la partea superioară prin aplicarea gulerului şi finisarea bluzei la partea inferioară prin îndoire sau cusătura ascunsă sau prin brodare. Ajustarea bluzei pe corp cu ajutorul penselor duble. Finisarea finală a bluzei care constă în: descălcarea tuturor cusăturilor curăţarea de aţe etichetarea călcarea finală controlul tehnic de calitate împachetare Călcatul interfazic şi controlul tehnic interfazic se execută fluxul tehnologic. Bluza de damă este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin pe umeri care îmbracă corpul în partea superioară şi împreună cu o fustă, pantalon şi sarafan dă o notă de eleganţă purtătoarei. După croirea tuturor detaliilor obţinem un semifabricat iar pentru obţinerea unui produs finit trebuie să parcurgem mai multe etape de lucru şi operaţii de execuţie. Detalii principale: § Faţă 2 bucăţi § Spate 1 bucată § Mânecă 2 bucăţi Detalii secundare: § Guler 1 bucată § Bizeţi 2 bucăţi § Clape 2 bucăţi § Fermoar 1 bucată După croirea tuturor detaliilor (semifabricat) şi verificarea acestora urmează verificarea detaliilor care se execută cu maşina Triploc care execută o cusătură clasică. Ca la orice produs de îmbrăcăminte urmează confecţionarea detaliilor secundare: Confecţionarea gulerului se face cu ajutorul maşinii de cusut printr-o cusătură de încheiere, introducându-se cu ajutorul fierului de călcat cu aburi. Confecţionarea clapelor prin cusătura de încheiere, întoarcere pe faţă şi presarea acestora tot cu fierul de călcat. Asamblarea bizeţilor la faţă prin cusătura de încheiere, executarea reverelor ( 3cm ) întoarcerea acestora în partea interioară şi presarea lor.

10

Asamblarea detaliilor principale ( faţă + spate ) pe linia umărului şi în părţile laterale prin o cusătură de încheiere şi descălcarea cusăturilor. Finisarea bluzei la partea superioară prin aplicarea gulerului cu ajutorul maşinii de cusut şi a bentiţei de finisare şi presarea acestuia cu ajutorul fierului de călcat cu apă. Încheierea şi aplicarea mânecilor prin cusătura de încheiere. Finisarea mânecii la partea inferioară printr-o bentiţă de finisare care conferă bluzei un aspect plăcut. Ajustarea bluzei pe corp prin pense duble şi presarea acestora cu ajutorul fierului de călcat cu abur. Poziţionarea clapelor şi aplicarea acestora printr-o cusătură de încheiere, presarea acestora şi fixarea Finisarea bluzei la partea inferioară cu ajutorul cusăturii ascunse pentru a da un aspect mai plăcut produsului. Finisarea bluzei cuprinde următoarele operaţii: Poziţionarea butonierelor şi a nasturilor Executarea but. coaserea nasturilor Curăţarea de aţe Controlul tehnic de calitate Călcarea finală conferă produsului un confort şi o notă de eleganţă deosebită.

Unelte şi utilaje folosite la confecţionarea produsului
Realizarea operaţiilor ce compun o piesa de îmbrăcăminte necesita o gama variata de unelte. Într-un proces de producţie modern, rolul uneltelor de producţie este foarte important. În ordinea cronologica, privind folosirea lor, uneltele se împart în: unelte pentru măsura şi desen unelte pentru tăiat unelte pentru cusut unelte pentru călcat Unelte pentru măsură şi desen Panglica sau centimetrul : Centimetrul este o lungime de 150 cm şi o latime de 2 cm. Pentru utilizarea practica panglica- centimetrul are doua fete, cifrele fiind imprimate în ordine crescătoare pe o parte de la stânga la dreapta şi partea a doua de la dreapta la stânga, de la 1 la 150. La ambele capete se capsează o tabla protectoare care niciodată nu depăşeşte primul centimetru. Echerul : Este un instrument clasic pentru desen şi poate avea capetele de diverse mărimi, de la 20 cm pana la 50 cm. De obicei ipotenuza este gradata în centimetri şi în milimetri, fiind astfel practica la stabilirea unor cote în timpul desenului.

11

El este executat din lemn sau material plastic şi se foloseşte în special pentru trasarea dreptelor perpendiculare. Rigla : Este tot un instrument clasic pentru desen, care se prezintă în diverse dimensiuni, fiind executat în special din lemn. Rigla se foloseşte la trasarea liniilor drepte, pentru ca este gradata în centimetri şi în milimetri, se poate folosi şi la determinarea anumite dimensiuni, în timpul executării desenului. Florarul : Este un instrument pentru desen care prin construcţia sa cuprinde diverse curburi convexe şi concave, absolut necesare pentru realizarea unui desen tehnic. De obicei, florarul este executat din material plastic. Folosirea lui la tipare sau a unor detalii, asigura ca liniile arcuite sa fie trasate corect, dând astfel o calitate superioara lucrărilor desenate şi o influenta pozitiva asupra calităţii intr-un final. Creta de croitorie : Are forma pătrata sau dreptunghiulară. Însuşirea ei este ca se desenează uşor cu ea pe ţesături, iar urmele lăsate se pot şterge prin simpla frecare cu o perie. Creta se fabrica în diverse culori şi în alb, astfel ca pentru orice ţesătura sa se poată desena cu ea. Creta de croit se foloseşte la însemnarea conturilor tiparelor pe ţesături, precum şi la diverse însemnări precum şi la diverse însemnări în timpul efectuării probelor, iar după proba, la însemnarea retuşurilor de executat. Unelte pentru tăiat În condiţiile producţiei după măsura şi comanda individuala croitul şi respectiv tăiatul ţesăturii se face cu foarfecele de croitorie acţionat manual. Foarfecele de croitorie se compune din doua părţi care sunt prinse intre ele cu un bold cu piuliţa. Fiecare parte din foarfece are o ureche şi o lama. Urechile foarfecelui sunt diferite în funcţie de mărime şi destinaţie, prin ele făcându-se acţionarea manuala a lamelor. Lamele sunt de diferite forme, lungimi, latini şi grosimi, în funcţie de destinaţia foarfecelui respectiv la tăierea ţesăturilor. Foarfecele destinat pentru tăierea materialelor subţiri are forma mai mica, mai supla şi ambele urechi egale în care se introduce cate un deget pentru manevrare. Foarfecele destinat pentru broderie are un format special, ambele lame terminându-se cu un vârf ascuţit asigurând astfel posibilitatea de a se decupa ţesătura pe lângă broderia efectuata. Foarfecele destinat pentru tăiatul ţesăturilor mai groase are format mai mare, cu lame mai late şi mai groase. La acest tip de foarfece, urechile sunt de doua feluri : cea superioara este rotunde în care se introduce degetul cel mare de la mana. cea din partea inferioara este mai mare, de format oval, putându-se introduce în ea trei degete. Unelte pentru cusut

12

În confecţionarea de îmbrăcăminte, una din principalele operaţii o constituie cusutul propriu-zis. Operaţiile de cusut se realizează manual şi cu maşina de cusut. În cazul cusutului manual se întrebuinţează acul de cusut şi degetarul. Acul de cusut Este un element perfecţionat cu care se pot realiza cele mai deosebite cusături manuale. Acul de cusut se clasifica în trei grupe, după dimensiuni : ace scurte ace semilungi ace lungi Din familia acelor face parte şi acul cu gămălie. Acul cu gămălie este realizat din sârmă de oţel, deosebirea faţă de acul de cusut fiind înlocuirea urechii acului cu o gămălie. Această schimbare se explică prin aceea că acul cu gămălie este destinat ca un instrument ajutător costului prin prinderea pieselor pregătite pentru cusut Degetarul Este un instrument important în realizarea cusutului manual. Este executat din metal în formă de trunchi de con şi se fabrică în două variante: trunchi de con fără fund, acest tip în folosesc în special croitorii, deoarece obişnuiesc ca acul să fie împins cu latura degetului trunchi de con cu fund, acest tip îl folosesc în special croitoresele deoarece obişnuiesc să îl împingă acul în ţesătură cu această parte, degetul este prevăzut complet cu lăcaşuri în care se propteşte acul când este împins în ţesătură Aceste măsuri de protecţie evită înţeparea gravă a degetului ca poate avea urmări neplăcute. Unelte pentru călcat Operaţiunile de călcat, denumite presare umidotermică, sunt importante în confecţionarea unui produs de îmbrăcăminte. Ele se referă la decoltarea ţesăturii înainte de croit, întinderea sau scăderea unei părţi ale preselor, descălcatul, călcatul final al produsului. Fierul de călcat Este unealta cea mai importantă din procesul umidotermic deoarece fără acesta nu se poate executa fără nici o formă operaţia de călcat. Fierul de călcat se fabrică în mai multe tipuri în funcţie de natura combustibilului şi destinaţia lui. Procesul de producţie în industria confecţiei este dotat cu diferite utilaje atât pentru coasere cât şi pentru tratamentul umidotermice al materialelor şi semifabricatului. La tratamentul umidotermic al confecţionării sunt utilizate la utilaje manuale. Utilaje pentru călcat manual Mobilierul pentru călcat se folosesc pentru aşezarea materialelor şi produselor în procesul de călcat şi se compune din; Mese de călcat care pot fi: simple cu dispozitiv de aburire cu aspirator de abur

13

Forme de călcat care pot fi: perne: · simple · cu aspirator de abur · cu forme portabile (mobile) Mesele de călcat pot fi de mai multe feluri: Masă simplă de călcat: Este construită din lemn sau metal cu dimensiuni determinate de volumul produselor şi tehnologia umitermică. Masa de călcat cu abur: Se utilizează pentru călcarea produselor plane sau tubulare. Masa de călcat produse plane este utilizată la operaţiile de netezire, aburire şi descălcare. Maşinile folosite la confecţionarea produsului 1 Maşina simplă de cusut: Maşina simplă de cusut reprezintă utilajul principal în întreprinderile de confecţii. Este întrebuinţată la majoritatea operaţiilor din procesul confecţionării datorită cusăturii clasice pe care o realizează. Maşina simplă de cusut e utilizată pentru formarea cusăturii tighel formată din două fire de aţă, unul la suveică şi unul la ac. Este acţionată de un motor electric cu putere de la 0,23 – 0,4 W asigurând o viteză de coasere de la 2000 – 6000 impulsuri /minut.

Întreprinderile de confecţii sunt dotate cu maşini simple de tipul: Metalotehnica, Super PFAFF, Dűrkopp, Singer, NEECHI, Minerva Hazuic. 2. Maşina triploc

14

Maşina triploc face parte din categoria maşinilor speciale de cusut şi realizează cusătură de încheiere – sulfirare.

Cusătura se realizează cu trei fire de aţă înfilate astfel: unul la ac şi două la cele două apucătoare. Acţionarea maşinii se face de la un motor electric cu puterea de 0,25 KW şi turaţia n = 3000 rot/min, viteza de coasere fiind între 4000 - 4500 impulsuri pe minut. Maşina poate avea unul sau două ace şi poate funcţiona cu 2,3,4 sau 5 fire de aţă. Această maşină funcţionează cu două apucătoare: – Aparatul superior aflat în partea dreaptă – Aparatul inferior aflat în partea stângă Descrierea maşinii Triploc Se compune din două părţi principale: masa şi corpul maşinii. Organele de lucru ale maşinii Triploc sunt: – acul – apucătorul inferior şi cel superior – transportatorul – picioruşul de presare – placa acului – cuţitele Acul: transportă firul prin material şi formează bucle pentru împletire. Acele utilizate sunt de tipul 1886 – 27 x 32,5 având fineţea de 70 – 80 – 90 în funcţie de materialele prelucrate. Apucătorul inferior : este montat în partea stângă sub placa acului în vederea formării punctului de legătură a cusăturii. Apucătorul superior: este organul care conduce al doilea fir şi-l depune în faţa acului. Placa acului: fiind organul care fixează materialul de cusut. Transportorul: care este format din: · transportorul principal · transportorul secundar Transportorul principal e montat în faţă, iar cel secundar este montat în spate. 15

Picioruşul: este organul de lucru care are rolul de a presa materialul de cusut pe transportor. Cuţitele: sunt organele de lucru care au rolul să taie marginea materialului înaintea coaserii. Formarea cusăturii triploc este destinată în special operaţiilor de surfilare sau încheiat surfilat. Pasul cusăturii este reglabil cu lungimea de 1,2 – 3,5 mm iar înălţimea de 2,5 – 6 mm cele trei fire de aţă se înfileză astfel: q firul de coasere este înfilat la ac şi trece prin straturile de material îmbinând detaliile. q un al doilea fir este condus la apucătorul inferior care e montat în stânga acului având rolul de festonare a marginilor. q al treilea fir este condus la apucătoerul superior care se află în dreapta acului şi are rolul de legătură a firului de la ac şi de la apucătorul inferior. Deservirea maşinii se face de către un singur muncitor, care trebuie să respecte toate regurile de pregătire pentru lucru cum ar fi: q înfilarea aţei q reglarea cusăturii q coaserea şi încheierea lucrării Coaserea propiu–zisă se face după ce cusătura este reglată, prin acţionarea pedalei care ridică picioruşul pentru a introduce materialul sub picioruş. Curăţirea maşinii se face zilnic de deşeuri textile. Normele de întreţinere a maşinii prevăd următoarele lucrări: curăţire ungere intervenţii accidentale

Norme generale de protecţia muncii
Definiţia: Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionale având drept scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii şi integrităţii corporale şi societăţii salariaţilor şi altor persoane participante la locul de muncă. Normele de protecţia muncii se aplică cursanţilor, salariaţilor, persoanelor angajate cu convenţie civilă precum şi elevilor, studenţilor în perioada efectuării protecţiei profesionale. Echipamentul individual de protecţie reprezintă mijlocul cu care este dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva facturilor de risc. Înainte de începerea lucrului operatorul, cursantul va verifica dacă utilajele sau maşinile se găsesc în stare perfectă de funcţionare. Definiţia accidentului de muncă Prin accidentul de muncă se înţelege vătămare violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută şi profesională care are loc în timpul procesului de muncă sau îndatoririlor de serviciu indiferent de natura juridică a contractului la baza căruia se

16

desfăşoară activitatea şi care provoacă capacitatea temporară pentru lucru cel puţin trei zile, invaliditate sau deces. Nu se consideră accident de muncă, accidentul unei acţiuni neglijente. Accidentul de muncă se poate clasifica în raport cu urmările produse şi numărul persoanelor accidentate: A/Accidente – invaliditate de muncă de cel puţin trei zile. B/Accidente – care produc invaliditate. C/Accidente – mortale D/Accidente – colective când sunt accidente de cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză. Incapacitatea temporară de muncă Aceasta e o concesivă mai puţin gravă a unui accident de muncă şi constituie incapacitate temporară a victimei care se face medical şi se atestă printr-un certificat. Invaliditatea Ca urmare a unui accident de muncă constă într-o infinitate ca urmare a unui accident care poate fi permanentă şi poate duce la pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă. În funcţie de afectarea capacităţii există următoarele grade de invaliditate: Gradul 1: persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de muncă. Gradul 2: persoana afectată şi-a pierdut parţial sau total capacitatea de muncă. Gradul 3: când persoana afectată şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă dar îşi poate continua activitatea la acelaşi loc de muncă însă în condiţiile unui program redus. Clasificarea accidentelor de muncă A/ După numărul accidentate pot fi: a) individual – când este afectată o singură persoană b) colectiv – când sunt afectate cel puţin trei persoane B/ După urmările asupra victimei accidentele pot fi: a) accidente care produc invaliditatea b) mortal C/ După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea: a) accidente mecanice la maşina de cusut b) accidente electrice la maşina de cusut c) accidente chimice d) accidente termice e) accidente de iradiere 1 Cauze tehnice Starea necorespunzătoare a maşini şi instalaţiilor electrice dar şi a sculelor. lipsa dispozitivelor de protecţie defecte de structură sau lipsuri constructive 2 Cauze organizatorice Organizarea necorespunzătoare a locului de muncă, aici intră: a) accidente mecanice care se produc în urma unor accidente b) uneltele şi agregatele utilizate în procesul de producţie Accidente termice Aceste se datorează acţiunii vătămătoare a temperaturii ridicate sau a temperaturi mai scăzute a organismului uman.

17

Principalele accidente termice sunt: 1 arsurile 2 şocuri termice Arsurile: Leziuni locale ale ţesuturilor produse prin acţiunea unei temperaturi ridicate în următoarele condiţii prin contact direct cu pielea. Accidente electrice: Acestea se produc prin acţiunea violentă a curentului electric asupra omului se împart în 2 : Electrocutări (şocuri electrice) Accidente provocate de trecerea prin corpul omenesc a unui curent electric. Arsura electrică este un traumatism produs de acţiunea curentului electric. Măsuri P.S.I. Definiţia: incendiul este fenomenul de ardere a materialelor combustibile prin care se produc pierderi de bunuri materiale şi uneori de vieţi omeneşti. Arderea: este o reacţie chimică prin care se combină o substanţă combustibilă cu oxigenul, cu degajare de căldură şi lumină. Pentru combaterea incendiilor pot fi utilizate diferite mijloace, dar cele mai importante sunt: a) nisipul: poate fi utilizat în combaterea incendiilor în care ard materialele lemnoase, chimice, electrice şi textile. b) Apa: este un mijloc principal de combatere a focului care poate fi utilizat prin diferite forme: - jet: când ard materiale solide de natură lemnoasă - ploaie: când ard materiale fibroase(textile) păioase - pulverizată: când ard materiale combustibile, solide şi lichide - abur: când ard materialele uscate şi gazoase, iar arderea se produce în mediul închis. c) substanţe chimice: reprezintă un mijloc important pentru combaterea focului în care ard substanţe chimice şi electrice d) Spuma mecanică: este o substanţă chimică care se produce prin amestec cu emulsie. Amestecul se realizează cu o instalaţie specială acţionată mecanic e) Bioxidul de carbon: este un gaz incolor care prin presiune trece in stare lichidă fiind rău conductor de electricitate. Este utilizat la combaterea incendiilor electrice.

18

Bibliografie
Gheorghe Ciontea Utilajul şi tehnologia meseriei Confecţioner îmbrăcăminte din ţesături şi tricoturi

Eugenia Creangă

Croitoria de la clasic la modern

19

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful