Armata şi Societatea în Tranzitie

Marian Zulean Mulţumiri
Există mai multe persoane şi instituţii cărora le sunt profund îndatorat pentru apariţia acestei cărţi. În primul rând, Ministerul Apărării Naţionale, Universitatea Bucureşti şi Administraţia Prezidenţială sunt locurile unde am lucrat pe timpul desfăşurării cercetării pentru această carte. În aceeaşi perioadă am beneficiat de bursa de studiu “Ron Brown Fellowship” (IREX-SUA) la Universitatea din Pittsburgh, NATO-EAPC Fellowship si Civic Education Project care mi-au oferit oportunităţi suplimentare pentru documentare. Biblioteca Centrului de studii europene de securitate “George C. Marshall” din Garmisch-Partenkirchen mi-a fost de mare ajutor în finalizarea acestei lucrări. Persoanele cărora le sunt dator, fie pentru discuţiile critice, feed-back sau sprijinul moral sunt foarte numeroase şi mă tem că nu pot fi atotcuprinzător în a le mulţumi. Aş aminti pe profesorul Martin Albrow de la London School of Economics, Charles Moskos, care m-a recomandat pentru admiterea ca membru al “Inter-University Seminar on Armed Forces and Society”, Jeffrey Simon de la National Defense University, Michael Cernea, de la Banca Mondială, Michael Brenner, de la Universitatea din Pittsburgh, pe referenţii tezei mele de doctorat, domnul general Mihail Ionescu, domnul profesor Vasile Secăreş şi domnul profesor Dumitru Sandu precum şi preşedintele comisiei, profesorul Ilie Bădescu.

1

O notă specială pentru “retururile” domnului profesor Sandu şi pentru oferta generoasă a Editurii Tritonic. Sprijinul şefilor şi colegilor mei de la Administraţia Prezidenţială şi înţelegerea familiei şi a prietenilor este de nepreţuit. Nu în ultimul rând, meritul fundamental pentru finalizarea acestui proiect îi aparţine profesorului Lazăr Vlasceanu, “părintele meu spiritual” şi îndrumătorul tezei mele de doctorat. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru calitatea cărţii îmi aparţine în totalitate.

CUPRINS:
INTRODUCERE PARTEA I. TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE ÎN ROMÂNIA CAPITOLUL I. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate I.1. Relaţiile dintre armată şi societate în contextul ştiinţelor sociale I.2. Modele de relaţii dintre armată şi societate I.2.a- modelul occidental I.2.b- modelul latino-american I.2.c- modelul comunist I.3. Conceptul de relaţii dintre armată şi societatea democraticădefinire operaţională CAPITOLUL II. Dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989 II. 1. Tradiţia (moştenirea istorică) II. 2. Perioada post-comunistă. Etape ale reformei II. 3. Instituţionalizarea controlului democratic civil (CDC) II.3.a. Cadrul legislativ privind controlul democratic civil II.3.b. Instituţii publice implicate în controlul democratic civil II.3.c. Rolul societăţii civile în realizarea controlului democratic civil II. 4. Profesionalizarea democratică a armatei II.4.a. Transformarea rolului, misiunilor şi a sistemului de planificare a apărării II.4.b. Schimbarea structurală a forţelor armate române II.4.c. Managementul resurselor umane. Noul sistem educaţional şi

2

de instrucţie II. 5. Relaţiile dintre armată şi societate în practică PARTEA A II-A. POLITICA DE SECURITATE ŞI FACTORII CARE CONTRIBUIE LA DEMOCRATIZAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE CAPITOLUL III. Politica de securitate în epoca globalizării III.1. Instituţii de securitate regională şi globală III.1.a. Organizaţia Naţiunilor Unite III.1.b. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa III.1.c. Uniunea Europeană III.1.d. Alianţa Atlanticului de Nord CAPITOLUL IV. Contextul internaţional. Politica de securitate şi relaţiile civil-militare în epoca globală IV.1. Globalizarea- conotaţii şi dimensiuni IV.1.a. Conotaţiile termenului de globalizare IV.1.b. Dimensiuni ale fenomenului globalizării IV.1.c. Globalizarea- ameninţare ori oportunitate? IV.2. Definirea conceptului de securitate în context global IV.2.a. Conceptualizarea securităţii IV.2.b. Ameninţări noi la adresa securităţii IV.3. Rolul asistenţei occidentale în democratizarea relaţiilor civil-militare şi a politicii de securitate IV.3.a. Asistenţa bilaterală IV.3.b. Asistenţa multilaterală. Rolul NATO şi al Parteneriatului pentru Pace CAPITOLUL V. Contextul intern V.a. Rolul opiniei publice în politica de securitate V.b. Constrângeri economice CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

3

2000. prin câteva studii publicate fie în România. Defence Planning in a Democracy. M. M. în Armed Forces and Society. O problemă importantă a democratizării este reforma forţelor armate şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. 2001. Professionalisation of Romanian Armed Forces. Changing CivilMilitary Relations in Eastern Europe./ Edmunds. SOWI. Palgrave. Acum.T.T./ Forester. Cu toate acestea. NATO sau UE) au cerut o astfel de schimbare. A. 4 .M. pe tema relaţiilor dintre armată şi societate în contextul transformării politicii de securitate. Summer. atât din Romania cât şi cea occidentală.Introducere După sfârşitul războiului rece. în Cottey. Zulean. fie în stăinătate1. în Cottey. după mai bine de un deceniu.A. 2002. L. nu a încă fost elaborat. după invitarea României în NATO. A. and NATO’s Enlargement. este important să vedem cum ţările est-europene. În literatura de specialitate./ Edmunds. Fall. un studiu sistematic academic. Controlul civil asupra armatei şi construirea unor mecanisme democratice de supervizare a armatei constituie indicatori importanţi pentru a descrie gradul de democratizare a unei ţări.. Paşcu. D. Ultimii 2-3 ani au incercat sa umple acest gol. în Forum 21. în Armed Forces and Society. Scopul acestui studiu este să descrie şi să analizeze dinamica democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România în contextul schimbării politicii de securitate. The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe..A. 1998. ţările est-europene au făcut eforturi să construiască economii de piaţă şi instituţii democratice. atât opinia publică precum şi instituţii internaţionale (OSCE. Zulean. Civil Armies. sub 1 Nelson. au reuşit să transforme relaţiile dintre armată şi societate. 2000./ Forester. Reform and Crisis in Romanian Civil-Military Relations. puţine sunt studiile care abordează problema politicii de securitate şi a reformei relaţiilor dintre armată şi societate. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. În cazul României. Palgrave. Watts. România în mod particular. I. Civil Societies.

Lucrarea are două părţi distincte. În timp ce prima parte este preponderent empirică. prezentând pe scurt moştenirea istorică şi etapele tranziţiei şi descriind principale realizări în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate.. rolul datelor factuale fiind de a oferi o bază pentru argumentele teoretice despre politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate în contextul globalizării. rolul teoriei fiind doar acela de a ajunge la o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. finalizându-se cu elaboratea unei definiţii operaţionale a relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic. respectiv dimensiunea societală şi 5 . folosind metode şi tehnici din sociologia militară. Analiza este când descriptivă şi explorativă. grupaţi pe două dimensiuni. prima parte având două capitole iar partea a doua având trei capitole. Primul capitol introduce teoria relaţiilor dintre armată şi societate. ştiinţele politice şi analiza politicilor publice. a doua parte este preponderent teoretică. când explicativă. Capitolul doi investighează dinamica democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. Prezentarea progreselor în transformarea relaţiilor dintre armată şi societate se face pe baza unor indicatori clari. prezintă cadrul teoretic şi câteva modele ale relaţiilor dintre armată şi societate în lumea contemporană.impactul globalizării. menirea sa fiind de a pune în relaţie aspecte fundamentale ale politicilor de securitate şi ale instituţiilor militare cu contextele mai cuprinzătoare in care aceste relaţii se configurează. şi să evalueze mecanismul de funcţionare a instituţiilor democratice. Cum sunt structurate relaţiile dintre armată şi societate? Care a fost procesul de transformare şi care au fost constrângerile predominante în modelarea noii politici de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate? Acestea sunt întrebările principale la care răspunde această carte. Abordarea este inter-disciplinară.

asupra apariţiei unor noi riscuri şi ameninţări şi descrie rolul asistenţei occidentale în construirea unei politici de securitate şi a unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Capitolul trei prezintă politica de securitate în epoca globală. Partea a doua investighează relaţiile dintre armată şi societate din perspectivă mai largă. patru şi cinci sunt mai degrabă explicative.cea legată de profesionalizarea armatei. Capitolul patru se ocupă de rolul contextului internaţional. 6 . în special de efectele globalizării asupra conceptualizării securităţii. cu focalizare pe instituţiile principale de securitate internaţională şi a rolului jucat de ele în transformării relaţiilor dintre armată şi societate. sprijinit sau împiedicat democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate şi transformarea politicii de securitate. Capitolul cinci surprinde principalele forţe şi constrângeri interne care au promovat. Capitolele trei. Ultimul subcapitol al părţii întâi evaluează cum funcţionează mecanismul controlui democratic civil în practică. ca o componentă principală instituţională a politicii de securitate. Ele ridică gradul de teoretizare şi încercă să explice care au fost principalii factori ce au contribuit la transformarea şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate în România.

alături de 2 În literatura de specialitate din România întâlnim atât sintagma “relaţii civil-militare” concomitent cu altele precum “relaţia civil-militar” sau “relaţia dintre armată şi societate”. Pentru a avea o bază de referinţă. relaţiile dintre două sfere: cea civilă şi cea militară. în practică. teoria de bază a relaţiilor dintre armată şi societate. Abordarea nu va fi însă una descriptivă ci va încerca să prezinte mecanismele democratice ale relaţiilor dintre armată şi societate să arate modul lor de funcţionare. va încerca să ajungă la o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. şi dezvoltată de către alţi sociologi militari şi politologi iar. Această definiţie va fi baza de construire a unor indicatori pentru analiza din capitolul empiric următor. mai apoi. Pentru a investiga problema transformării şi democratizării politicii de securitate în România şi a relaţiilor dintre armată şi societatea căreia armata îi aparţine această parte va prezenta. Samuel P. Huntington şi Morris Janowitz. obiectul de studiu al sociologiei militare. mai întâi. azi. TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE ÎN ROMÂNIA2 Armata a fost şi este o instituţie cvasi-universală. capitolul doi va debuta prin prezentarea moştenirii istorice şi instituţionale în domeniul politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate (pattern-ul comunist). 7 . aşa cum a fost ea concepută de către “părinţii fondatori”. anume “relaţiile sociale” (un subiect fundamental în sociologie).PARTEA I. Rezultatele analizei empirice. care a generat reflecţii de-a lungul timpului dar o teorie sistematică a relaţiilor dintre armată şi societate începe să se coaguleze abia în preajma celui de-al doilea război mondial şi constituie. Considerăm că ultima variantă surprinde mai bine subiectul pe care vrem să-l studiem în această carte. apoi va investiga modul de constituire a pattern-ului democratic al relaţiilor dintre armată şi societate.

Comte consideră conscripţia. armata a cunoscut transformări radicale. ca un element decisiv de reducere a armatelor la un rol secundar în societate. iar ofiţerii nu 3 Max Weber. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate în contextul ştiinţelor sociale Scopul acestui capitol este de a face o trecere în revistă a principalelor studii de sociologie militară şi a construi. Max Weber examinează armatele moderne şi le consideră ca oferind un model general pentru dezvoltarea instituţiilor birocratice3. instituite de către comunitate. Dar.1. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate I. în epoca modernă. Economy and Society. lansează ideea că aspectul militar al vieţii asociative este născut odată cu homo sapiens. baza teoretică pentru studiul democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. Capitolul I. Berkeley. 1978. cooperarea oamenilor fiind necesară pentru suprvieţuirea grupului. Considerat părintele sociologiei. consideră Comte. Desigur că elemente timpurii de reflecţie privind rolul armatei în societatea modernă întâlnim atât la filosofi politici. precum Alexis de Tocqueville dar şi la sociologi clasici precum Auguste Comte şi Max Weber. astfel. În viziunea sa. armele fiind primele unelte ale omului. în al său „Curs de filozofie pozitivă”. cum ar fi înlocuirea armatelor feudalilor cu o armată naţională de conscripţie (recrutare universală) şi trecerea liderilor militari sub autoritatea civilă a statului naţional. în statul modern omul nu se supune unor persoane ci unor reguli. adusă de Revoluţia franceză. 8 . Auguste Comte. University of California Press.prezentarea literaturii de specialitate vor constitui baza factuală pentru partea a doua a studiului.

Stouffer. a fost lansată în timpul celui de-al doilea război mondial printr-o echipă de cercetători. în contextul „statului garnizoană”. O altă linie de gândire. 186-245. “Social Science Research. precum şi contribuţia adusă de fondatorul Scolii sociologice de la Bucureşti. a căror muncă de cercetare a culminat cu editarea volumului „The American Soldier”. Ştiinţa naţiunii. Pentru prezentarea şcolii de geopolitică vezi I. în Sociologia militans. vezi Bernard Boene. Laswell lansează întrebarea-cheie „Cine ne apără de gardieni?” (“Who guards the guards?”engleză). Fundaţia Regele Mihai I. puterea lor fiind legitimată de aceleaşi reguli. War and the Military in the United States”. în anul 19496. 1995. care se supun aceloraşi norme ale birocraţiilor publice. 1946. Military Sociology. Temerea sa era că există riscul ca armata să înghită societatea civilă. armate de masă. Badescu. Ed. D. Sociologia şi geopolitica frontierei. O primă contribuţie în acest sens îi aparţine lui Harold Laswell. Kummel/A. Prufert (eds. 149-210. Totuşi. Plecând de la prezumţia că statele naţionale au creat. Gheorghe Brătianu). Ed. prin articolul „The Garrison State” (1941). învestite cu gestionarea monopolului violenţei în stat. Baden-Baden. condusă de Samuel A. Dungaciu. a acelei americane în special. D. Floare Albastră. pag.). Bucureşti. precursoare a şcolii americane de sociologie militară. cercetarea sociologică pe tema relaţiilor dintre armată şi societate (civil-military relations) îşi are obârşia în gândirea americană5 din preajma celui de-al doilea război mondial. 5 Pentru o analiză comprehensivă a istoriei sociologiei militare. articol situat la confluenţa între sociologie militară şi sociologie politică. Anton Golopenţia. 2000. prin studiul său „ Ştiinţa naţiunii”4. în perioada interbelică (Ion Conea. Dimitrie Gusti. Se cuvine menţionată aici şi contribuţia adusă studiilor despre rolul armatei în cadrul societăţii de către şcoala de geopolitică românească. în G. 6 9 . în epoca modernă. pag.reprezintă decât o categorie specială a funcţionarilor. Acest studiu a îmbogăţit cunoaşterea sociologică 4 Dimitrie Gusti.

în 1957. Acest tip de control este întâlnit în ţările în curs de dezvoltare.scalograma lui Guttman şi structura de analiză latentă a lui Paul Lazarsfeld). Huntington. identificat cu interesele specifice ale civililor. de Samuel P. Huntington. Pornind de la aceasta. lucrarea de referinţă a sociologiei militare. Pe de altă parte. rolul armatei într-o societate este discutat în termeni de „control civil”. ideologii şi instituţii dominante în societate”7. punând astfel bazele teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. Vintage Books Publishing. Aceasta este teza fundamentală de la care se porneşte în definirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate. Însă. The Soldier and the State.The Theory and Politics of Civil-Military Relations. 10 . a oferit oportunităţi pentru îmbogăţirea metodologiei de cercetare. a fost editată de către Samuel P.1957.2. dar s-a constituit şi ca bază a dezvoltării sociologiei militare continuată. Huntington a conceput relaţiile dintre armată şi societate ca o componentă instituţională principală a politicii de securitate. Una din tezele principale ale teoriei lui Huntington este identificarea a două forţe care modelează instituţiile militare specifice oricărei societăţi: “un imperativ funcţional ce depinde de ameninţările la adresa securităţii societăţii şi un imperativ societal provenind de la forţe sociale. În viziunea lui Huntington. Cel mai simplu mod de a reduce puterea militarilor în stat se face prin maximizarea puterii unui anumit grup civil în detrimentul altora (control civil subiectiv). noţiunea de controlul civil obiectiv este 7 Samuel P. Interacţiunea acestor forţe reprezintă miezul problemei relaţiilor dintre armată şi societate. problema centrală fiind aceea a relaţiei dintre corpul ofiţerilor şi stat. pag. mai târziu. Huntington şi Morris Janowitz.generală (a stat la baza teoriei grupurilor de referinţă a lui Robert Merton. “Militarul şi Statul”.

făcând armata neutră pe plan politic. luând 8 vezi M. The Professional Soldier. Totuşi. concluziile sale au ajuns a fi valabile ca punct de plecare pentru orice tip de analiză a relaţiilor dintre armată şi societate. Mai mult. respectiv ideologiile şi instituţiile. ceea ce Huntington a privit ca imperativ social. Janowitz. respectiv pentru orice experienţă sau model de dezvoltare democratică. trebuie avut în vedere că modelul său teoretic a fost prezentat de către decidenţii politici de la NATO şi OSCE ţărilor din estul Europei ca tip ideal al relaţiilor dintre armată şi societate.A Social and Political Portrait. studiul lui Huntington a fost scris în 1957 şi se bazează pe experienţa americană. Oricum. London: Colier-Macmillan ltd. rezultă că numai ameninţările externe pot explica singure evoluţia relaţiilor dintre armată şi societate. modelul său necesită o analiză detaliată şi trebuie testat în situaţia actuală din Europa de est. se caracterizează printr-o schimbare dinamică.opusă controlului civil subiectiv şi reprezintă maximizarea profesionalismului militar. militarii alcătuind un corp profesional ce se ocupă de managementul forţei în stat iar civilii din sfera politică ce conduc statul având legitimitatea oferită de alegeri democratice. dezirabil pentru tranziţia de la patternul comunist către un tip de pattern occidental. Aici. Din moment ce Huntington percepe imperativele sociale ca fiind constante în istoria Americii. Morris Janowitz. oferă un studiu empiric asupra militarului profesionist american din prima jumătate de secol XX. Nu acesta este cazul în tranziţia foarte complexă din estul Europei. 1960. 11 . în volumul său din 1960 „The Professional Soldier” 8. Desigur. Pentru realizarea unui control civil obiectiv perfect este nevoie de o clară separare a responsabilităţilor între civili şi militari. cu influenţe serioase asupra configuraţiilor specifice relaţiilor dintre armată şi societate.

12 . profesia de militar urmând schimbările sociale şi politice generale din societate. status şi prestigiu. Cele două puncte de vedere au lăsat o moştenire bicefală în paradigma relaţiilor dintre armată şi societate. interne şi internaţionale.N. Schiff şi J. cu vocaţie globală. Janowitz observă că schimbările produse la nivelul tehnologiei. 1998. Din punct de vedere al controlului civil asupra armatei. Tibil şi M. Sava. 1995).22. motivaţie. societăţii şi misiunilor armatei conduc la un rol din ce în ce mai politizat pentru militarii profesionişti. coordonată de I. el elaborează o perspectivă contrară celei a lui Huntington (viziunea contrară se referă la modul diferit în care cei doi concep rolul militarului profesionist). Dezbaterile pe tema convergenţei sau divergenţei sferelor continuă în revista Armed Forces and Society (vezi R. în timp ce o teorie comprehensivă a relaţiilor dintre armată şi societate. a operei lui Huntington şi Janowitz în particular. Ca o concluzie asupra teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. 9 Pentru o prezentare comprehensivă a teoriei relaţiilor civil-militare. Instituţia militară. stilul de viaţă. Janowitz este considerat celălalt „părinte fondator” al sociologiei militare. este convergentă societăţii civile. ar trebui să încorporeze şi studiul altor societăţi. se poate spune că Huntington oferă o viziune statică asupra relaţiilor dintre armată şi societate (concepute în sens de pattern-uri sau configuraţii). puteţi consulta antologia “Armata şi societatea”. în viziunea lui Janowitz. apărută la editura Info-Team.în considerare date despre origine socială. Burk. în special vol. supremaţia civililor se poatre realiza prin competiţia „inter-arme” sau competiţia pentru resurse şi influenţă. să analizeze mecanismele de control civil ale grupurilor de interese. mai mult pe experienţa americană. bazate însă. G. în timp ce Janowitz are o viziune mai dinamică. Zulean. Cu toate acestea. respectiv cel al divergenţei sferelor civilă şi militară şi al convergenţei9 lor. Amândoi oferă explicaţii complementare.

devenit ulterior Grupul de lucru pentru studiul reformei sectorului de securitate (SSR-WG) al Consorţiului academic al Parteneriatului pentru Pace. Desigur că există mai multe instituţii. Institutul „Democratic Control of Armed Forces” din Geneva sau Institutul Bundeswehr-ului de cercetări sociale (SOWI). un "colegiu invizibil" pentru mai mult de 800 de membri.Studiile sociologice pe tema relaţiilor dintre armată şi societate au continuat după anii 1960 şi s-au dezvoltat sub egida Seminarului inter-universitar „Armata şi Societatea”. militari. Grupul european de cercetare a armatei şi societăţii (ERGOMAS). care se ocupă azi de studiul relaţiilor dintre armată şi societate. Studiile lor au fost publicate în revista „Armed Forces and Society” . economie. asistenţă socială. În general. Au existat o mulţime de studii care au analizat relaţiile dintre 13 . Printre cele mai importante amintim Comitetul de cercetare RC 01 al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie (ISA). Germania. El este. psihologie. fondat în 1960 de către Morris Janowitz. un rol din ce în ce mai activ îl are Grupul de lucru pe tema relaţiilor dintre armată şi societate. şi cercetători din diverse instituţii. cum ar fi ştiinţe politice. antropologie. profesor emerit de sociologie la Universitatea Chicago. Seminarul inter-universitar „Armata şi Societatea (IUS) este un consorţiu de universităţi care a susţinut comunicarea şi critica studiilor pe tema relaţiilor dintre armată şi societate. cu sediul la GarmischPartenkirchen. sociologie. nu au existat critici radicale la adresa paradigmei occidentale bicefale (fondată de Huntington şi Janowitz). naţionale sau internaţionale. relaţii internaţionale. reprezentând peste 50 de ţări. publice şi private. reprezentând discipline variate. istorie. drept şi psihiatrie. În plan aplicativ. şi astăzi. Membrii acestui seminar inter-universitar sunt profesori universitari. studenţi.

MIT Press. The Civil-Military Problematique: Huntington. alături de Richard Kohn. dacă această diferenţă este în creştere şi cum anume influenţează această diferenţă strategia şi operaţiunile militare.armată şi societate atât din Occident cât şi în lumea a treia. au realizat un studiu empiric privind convergenţa sau divergenţa sferelor militară şi civilă în societatea americană. în cadrul institutului „Triangle Institute for Security Studies” de la Duke University. Profesorul Feaver. cadrul analitic fiind asemănător. însă. implicând câteva zeci de profesori şi depăşind anvergura studiului „The American Soldier”. Cel mai recent studiu de amploare din domeniu a fost elaborat în urma unui efort colectiv a 12 cercetători de marcă din cadrul Seminarului inter-universitar „Armata şi Societatea”. Winter. vol. datorate misiunilor specifice armatei11. dar această diferenţă nu trebuie exagerată. Feaver. paradigma HuntingtonJanowitz. în Armed Forces and Society. aparţine lui Peter Feaver de la Universitatea Duke10. no. apărută în timpul redactării acestui studiu.23. Concluziile acestui studiu nu infirmă. Diferite sunt doar aria de studiu şi obiectul cercetat. 11 Pentru rezultatele finale ale acestei cercetării puteţi consulta cartea editată recent de Peter Feaver şi Richard Kohn. 149-178.2. Concluzia primei faze a cercetării este că există o diferenţă de opinie şi valori între sferele civilă şi militară. problemele identificabile nu pot lua proporţiile unei crize în relaţiile dintre armată şi societate. Unele cauze sunt naturale şi funcţionale. dar toate se înscriu în aceeaşi paradigmă (în sensul lui Thomas Kuhn). care a provocat această paradigmă. Unul dintre ultimele studii. 2002. The Civil-Military Gap and American National Security. 14 . pag. Janowitz and the Question of Civilian Control. Acesta este cel mai important studiu empiric pe tema relaţiilor dintre armată şi societate desfăşurat vreodată. 10 P. Întrebările cheie au fost: dacă există diferenţe fundamentale între valorile şi opiniile militarilor şi ale societăţii civile după sfârşitul războiului rece. 1996.

Armata şi Societatea. 12 Vezi Charles Moskos. însă. Cu toate că lucrarea prezintă schimbările radicale ale armatelor moderne. 332-335. el compară etica militară (considerată drept conservatoare) cu patru manifestări ideologice (liberalism. şi poartă titlul „Militarul postmodern”12. I. În epoca globalizării (postmodernă). la nivel ideologic. Huntington13 descoperă cinci ideal-tipuri (configuraţii) de relaţii dintre armată şi societate: 1. Studiul pleacă de la premisa că militarul epocii moderne este asociat naşterii statului naţional din secolul nouăsprezece. The Postmodern Military. Oxford University Press. apud. teoria relaţiilor dintre armată şi societate a apărut în Occident. 2000. Huntington.în frunte cu Charles Moskos. David Segal. G. Zulean. conservatorism). marxism. Modele de relaţii dintre armată şi societate Aşa cum am arătat. În acest sens. M. Info-Team. fascism. Din acest exerciţiu metodologic. Sava. Tibil. 15 . 13 S. The Soldier and the State. Ideologie antimilitară-putere politică mare a militarilor-profesionalism militar scăzut (cazul SUA în timpul celui de-al doilea război mondial). militarul îşi pierde legăturile cu statul naţional. Huntington consideră că o problemă cheie a realizării „controlului civil obiectiv” este aceea a compatibilităţii. îndeplineşte mai multe tipuri de misiuni. pag. ed.P. John Allen Williams. organizaţia militară devine preponderent formată din voluntari şi are o mai mare permeabilitate către valorile societăţii civile.2. cu misiuni de a purta războaie clasice şi o cultură militară diferită de cea a societăţii civile. 1998. pentru a face inferenţe asupra profesionalismului militar. cercetătorii se focalizează numai aupra modelului occidental iar descoperirile nu au valoarea unei schimbări de paradigmă. N. cu armate de masă. a eticii profesionale militare cu ideologiile politice dominante în societate.

ci doar vom evidenţia câteva elemente fundamentale.înalt profesionalism militar (Prusia lui Bismark). dacă luăm în considerare organizarea relaţiilor dintre armată şi societate în spaţiul occidentului în secolul XX. Idelogie pro-militară.a. prin intermediul apartenenţei statelor europene la NATO. 3.înalt profesionalism militar (Marea Britanie).putere politică scăzută a militarilor-înalt profesionalism militar (SUA înainte de al doilea război mondial). 16 . Ideologie pro-militară. la scară globală. Desigur că nu există un model unic occidental. Modelul liberal (occidental) Modelul occidental a fost descris de S. 5. cel comunist şi cel intervenţionist. de aceea nu vom mai insista prea mult asupra descrierii acestuia.2. 4. şi în restul occidentului după al doilea război mondial. cu implicaţie analitică.P. Pornind de la configuraţiile (pattern-urile) descrise de către Huntington. cel puţin trei modele posibile pentru relaţiile dintre armată şi societate care ne interesează. întrucât ne oferă temeiuri pentru explicarea situaţiei României. Ba chiar. respectiv modelul liberal. I. Aceste modele au existat concomitent cu modelul liberal american. ar trebui sa includem aici şi modelul tradiţional al Rusiei ţariste sau al Germaniei bismarckiene.putere politică scăzută a militarilor. am identificat.putere politică mare a militarilor. respectiv a drumului parcurs de reformă şi a tipului de configuraţie a relaţiilor dintre armată şi societate care se prefigurează.2. ulterior. Prezentarea acestor modele este importantă. Ideologie antimilitară. care a fost extins.Huntington şi prezentat în capitolul anterior. Ideologie antimilitară-putere politică scăzută a militarilor-profesionalism militar scăzut (specific statelor totalitare moderne).

D. Expertiza militarului se referă la cunoştinţele înalt specializate şi la abilităţile specifice profesiei.C. Corporatismul se referă la un sens al unităţii organice şi unicităţii profesiei lor. este aceea că armata este de-politizată prin concentrarea militarilor asupra profesionalismului militar. În martie 1995 a avut loc la Washington. 15 Cu toate acestea. Africa. ci mai mult datorită tipurilor de cultură politică existente în societăţile non-occidentale şi caracteristicilor specifice elitelor civile. dictaturi militare).până în anii 80 ai secolului XX) sau Turciei. care trebuie să se reţină în a politiza armata pentru a servi scopurilor unui anumit grup civil. evaluările şi recomandările politice fiind făcute în spiritul teoriei sale. În cazul Americii Latine. Huntington. sudul Europei (Spania. dobândite în procesul de socializare militară. necesară pentru înţelegerea modului cum funcţionează practic patternul occidental. iar „exportul” 15 acestui model este greu de realizat. 14 Control civil obiectiv nu înseamnă dominarea instituţiei militare de către actori civili.O teză adiacentă. Modelul intervenţionist (latino-american) Acest tip de model poate explica intervenţiile militarilor în viaţa politică (lovituri de stat. I. nu numai datorită militarilor. responsabilitate şi corporatism.P. o conferinţă pe tema “Civil-Military Relations and the Consolidation of Democracy”. Cu toate că acest tip de control civil este dezirabil. subordonarea către autoritate civilă făcându-se prin internalizarea unor norme şi valori civice. cărora le trebuie timp pentru a fi socializaţi în spiritul acestei etici. 17 .b. Portugalia. Ca o finalitate implicită a profesionalizării armatei se realizează o separare a militarilor de restul societăţii şi se realizează controlul civil obiectiv14. ci crearea unui mecanism de supervizare a ei. Acest profesionalism este descris de Huntington ca fiind caracterizat de trei elemente: expertiză. modelul propus de Huntington. cu greu se poate afirma că poate fi întâlnit şi în alte tipuri de societăţi decât cea occidentală.. Grecia. atât de către militari cât şi de către civili.2. unde invitat de onoare a fost S. specifice ţărilor din America Latină. a fost luat drept model ideal pentru a fi “exportat” în Europa de Est. puse în practică în numele întregii societăţi (aceasta fiind făcută cu responsabilitate).

prezentând un caz sau altul. schimbări fundamentale în sistemul politic. fără a produce. pare important a studia mai degrabă motivaţia. sprijinite de sovietici (cum ar fi regimul marxist a lui Haile-Miryam din Etiopia). Cât despre interesul pentru o intervenţie în politică. 18 . Reamintim cazul îndepărtării regimului de stânga a lui Allende în Chile şi înlocuirea lui cu dictatura generalului Pinochet. iar etnicitatea constituie o altă sursă de crize sau de lovituri militare. însă. The Role of the Military in Politics. Tot în Africa există state multi-etnice. mai mult sau mai puţin justificat. New York: Fred A. sprijinit de americani. The Man on Horseback. Aşa a fost situaţia tragică din Rwanda din anii 1990. este bun pentru interesul naţional. 16 Vezi S. corporatism. oportunitatăţile oferite de societate. Ei ocupă mai degrabă rolul pompierului. O altă motivaţie pentru intervenţia armatei a fost cea socială. Pornind de la cele trei elemente ce caracterizează profesionalismul militar (expertiză. şi multe cazuri de lovituri de stat în Africa. Finner. Praeger. interesele din spatele acestor intervenţii şi cauzele lor. reprezentând şi clivajul dintre cele două blocuri. chemat să stingă anumite crize sociale sau politice. responsabilitate). întâlnită mai degrabă în timpul războiului rece. după care sunt înlocuiţi de o conducere civilă. că ceea ce este bine pentru interesul lor. studiat încă din anii 1950 de către sociologul britanic Samuel Finer în „The Man on Horseback”16. a conflictului dintre etniile tutsi şi hutu.mai recent şi în Pakistan. O criză economică sau politică şi o vulnerabilitate a regimului politic pot constitui tot atâtea oportunităţi pentru intervenţia militarilor. militarii se identifică adeseori cu interesul naţional şi cred. Acestea sunt legate într-un lanţ cauzal. Fără a fi descriptivi. armata este folosită adesea ca moderator al scenei politice. aceasta din urmă este justificarea cea mai des întâlnită pentru loviturile de stat (militarii ca salvatori ai naţiunii).

de-a lungul veacurilor. Este posibil să fi existat şi alte studii care au fost retrase din biblioteci după 1989 datorită caracterului lor ideologic. lucru explicabil pentru acea perioadă. Arădăvoaice. 1975 şi vol.studii. Cornel Codiţă sau Gh. clivajele etnice şi sociale. vol I. teoria relaţiilor dintre armată şi societate şi controlul democratic asupra armatei fiind un subiect de cercetare relativ tabu în ţări precum România. 19 . În perioada de deschidere din anii ‘70 au apărut cîteva cărţi de sociologie militară iar o generaţie. 18 vezi I. Această deschidere spre cercetare şi studiul sociologiei militare a fost restrânsă după 1977. precum şi „lupta de clasă” constituie tot atâtea vulnerabilităţi care pot favoriza sau oferi motivaţii pentru o dictatură militară. Janowitz sau Moskos erau studiaţi la cursurile de socialism ştiinţific ca “sociologi imperialişti americani”.c. Ed. Armele şi Politica. Un studiu este de remarcat la sfârşitul anilor 1980. II. în urma scadalului legat de secta “Meditaţia transcedentală”. Politică.Aşadar. 1 17 Vezi volumele colective Orientări şi tendinţe în sociologia militară contemporană. când Facultatea de sociologie de la Universitatea Bucureşti a fost desfiinţată. Militară. I. Ed.I-II. Ed. Lucrarea are meritul de a analiza multi-paradigmatic relaţia dintre arme şi politică.2. Acestea din urmă conţin studii ale unor sociologi militari precum Vasile Secăreş. Modelul comunist Deşi există o bogată literatură (şcoala sovietologilor) care descrie modelul comunist al relaţiilor dintre armată şi societate din timpul războiului rece. Militară.M. perspectiva sa este focalizată mai mult istoric şi nu are o bază empirică pentru capitolul despre România. foarte puţine sunt studii “autohtone”. După cum reiese din interviurile realizate în rândul foştilor ofiţeri MApN. 1977. Totuşi. a fost angajată în armată la Centrul de studii şi cercetării pentru istorie şi teorie militară17. formată din câţiva sociologi. 1989.Paşcu. vol. 1974 şi Sociologie militară. Acesta este singurul studiu pertinent la care am avut acces. autori precum Huntington. realizat de către Ioan Mircea Paşcu18.

Soldiers and the Soviet State.. Colton şi William Odom19. armată. William Odom concepe un model consensual al relaţilor civil-militare. The Soviet Military and the Communist Party. Nici unul dintre modele de mai sus nu are o valoare explicativă totală pentru cazul României. mai degrabă. 20 . Bacon Jr. 1990. cum consideră Odom.. însă. Colton are o viziune diferită. Timothy J. confundând armata cu un grup de generali.. El descoperă multe asemănări cu pattern-ul occidental. care erau reprezentanţii controlului partidului în armată. 1967. unul dintre specialiştii americani. Astfel. Înclinaţia spre conservatorism a militarilor face din armată un aliat natural al partidului unic. În concepţia lui Kolkowitz modelul relaţiilor dintre armată şi societate în ţările comuniste este unul conflictual.Studiile sovietologilor americani erau focalizate. focalizarea studiilor americane pe modelul Uniunii Sovietice şi. existând mai multe linii de uniune decât de divizare între partid şi armată. Totuşi. 1978. pentru că politica Partidului Comunist era consistentă cu interesele şi în avantajul ofiţerilor. William M. dar respinge ideea lui Kolkowitz că partidul ar fi controlat armata. a elaborat un studiu consistent despre relaţiile dintre armată şi 19 Kolkowitz. Principalele limite sunt legate de lipsa unor date empirice şi studii locale. avansând aşa-numitul model participativ. Există cel puţin trei autori relevanţi în acest domeniu. militarii fiind tentaţi să intervină direct în politică. The Party-Military Conection: A Critique. Colton T / Gustafson T. Partidul unic încearcă să contrabalanseze această intenţie prin crearea unor mecanisme de control şi îndoctrinare a militarilor. armata a fost un braţ administrativ al Partidului Comunist. el reţine dihotomia partid vs. În viziunea sa. W. nu în ultimul rând. Odom. considerarea armatei ca actor unitar.. R. pe cazul Uniunii Sovietice şi poartă amprenta războiului rece. acceptând ideea unor conflicte ocazionale între armată şi conducerea politică. respectiv Roman Kolkowitz.

prin intermediul lanţului de comandă militară şi prin “activul de partid”. există factori care puteau sau pot favoriza adoptarea modelului intervenţionist. Argumentul lui este că armata română. caracterizate de modelul occidental. Aşadar. avea mecanisme similare de control cu cele sovietice.. atât în spirit comunist cât şi naţionalist.societate în România20. nu este văzut de Bacon ca disfuncţional. deoarece aproape toţi ofiţerii sunt membri de partid. analiza va fi centrată pe dinamica procesului şi nu pe descrierea 20 Bacon W. după 1989. deşi a “evadat” din sfera rusească. pornind de la modelul comunist de relaţii dintre armată şi societate şi fixându-şi drept obiectiv integrarea în structurile euro-atlantice. România a început un proces de tranziţie. Caracteristică României este folosirea armatei ca instrument de propagandă şi socializare. Cu toate acestea. prezentate anterior. Comparând cele trei modele. Care este drumul parcurs de România şi ce model de organizare a relaţiilor dintre armată şi societate este în curs de realizare în România sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în continuare. avem trei modele relevante de relaţii dintre armată şi societate: cel comunist. prin intermediul Partidului Comunist Român. The Military and the Party in Romania. 21 . Civil-Military Relations in Comunist States. cel liberal şi cel intervenţionist. factori ce nu trebuie neglijaţi într-o analiză obiectivă. Desigur. în Herspring /Volgyes. Westview Press. Bacon conchide că modelului participativ al lui Colton se potriveşte cel mai bine pentru a descrie situaţia relaţiilor dintre armată şi societate româneşti din timpul războiului rece. Controlul dublu.

s-a concentrat în cea mai mare parte asupra grupului „Vişegrad”. Romania after Tyranny. Republica Cehă şi Polonia. vom folosi termenii de model şi configuraţie ca interşanjabili cu termenul de pattern. 22 Studiul tranziţiei este unul dintre subiectele în vogă în sociologie şi politologie. 23 24 Vezi nota 1. Literatura care studiază relaţiile dintre armată şi societate şi tranziţia est-europeană. Relaţiile civilmilitare democratice trebuie privite mai ales ca proces. Una dintre lucrările. 1991). Ioan Mircea Paşcu au scris câteva studii pe tema relaţiilor dintre armată şi societate şi a controlului democratic asupra armatei în România. deşi extensivă. Pattern-ul occidental este şi el în curs de revizuire. cele trei pattern-uri neexistând decât la modul ideal. scrise imediat după 1989. Huntington vorbeşte despre “al treilea val” al democratizării (The Third Wave. descriind mai degrabă tranziţia de la un model la altul22 şi factorii care au influenţat această tranziţie. Walter M. Vezi Nelson. teoria relaţiilor dintre armată şi societate.3 Relaţia dintre armată şi societatea democratică. în 1992. stadiul cunoaşterii în acest domeniu al ştiinţelor sociale şi modele relevante ale relaţiilor dintre armată şi societate cu scopul de a identifica „nişa” teoretică şi practică ce determină realizarea acestei analize. Autori precum Daniel Nelson. Nelson24. Westview Press. mai ales în contextual globalizării.pattern-urilor (modelelor)21 în sine. Larry Watts. şi cuprinde atât autori români cât şi americani. a fost editată de către Daniel N. I. respectiv Ungaria. 21 Conceptul de pattern are mai degrabă valoare euristică. anterior.definire operaţională Am prezentat. 22 . majoritatea publicate în limba engleză23. D. 1992. Daniel Nelson. foarte importantă ca bază de analiză ulterioară. mai întâi. un mecanism continuu în curs de adaptare. Bacon. Printre studiile ce au în vedere politica de securitate sau relaţiile dintre armată şi societate sunt cele ale lui Larry Watts. De aceea. existând un gol (nişă) de cunoaştere a cazului românesc. Samuel P. Pentru comprehensivitate trebuie prezentate. studiile ce au ca obiect România.

A. 2002. Studiile privind România au fost elaborate de către Ioan Mircea Paşcu. în Cottey.T. The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe./ Forester. de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann de la Marshall Center for European Security 25 26 Vezi Szayna. East European Military Reform after the Cold War. iar Summit-ul NATO de la Washington a făcut o promisiune fermă asupra “politicii uşilor deschise”. Acest studiu nu numai că menţionează România în analiză comparativă cu Cehoslovacia.M. la Madrid. Studiul lui Larry Watts reprezintă o bună bază documentaristică în privinţa contribuţiei armatei române la Revoluţia din 1989. Un alt studiu. 23 . Un alt studiu demn de menţionat este cel elaborat la Rand Corporation./ Edmunds./ Forester. dar recomandă guvernului american o implicare mai activă şi în sud-estul Europei25. cu valoare metodologică.A. în 1997. Defence Planning in a Democracy. Polonia. A. Marian Zulean şi Larry Watts. numărul de studii ce analizează reforma armatei române şi relaţiile dintre armată şi societate a crescut serios. După ce NATO a respins candidatura României. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. Timothy Edmunds şi Anthony Forester (Kings College-Marea Britanie) şi care şi-a propus să exploreze tipurile de pattern-uri emergente în estul Europei după războiul rece şi implicaţiile acelor transformări pentru cunoaşterea generală a teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. Unul dintre cercetările recente este „Transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în context comparativ”. 1995. St. 2000 şi M Zulean. Palgrave. Ungaria şi Bulgaria. în 1995. fiind editate deja două volume până la ora actuală.T.jr. Professionalisation of Romanian Armed Forces. Larrabee. rezultat al acestei cercetări26. în special după anul 1999.. A. Palgrave. şi Ioan Mircea Paşcu. rolul CADA şi primele măsuri de reformă în materia relaţiilor dintre armată şi societate. T. coordonat de către Andrew Cottey. Vezi I. de către Thomas Szayna şi Stephen Larrabee. a fost elaborat în 1998 şi publicat în anul 2000./ Edmunds. Paşcu. Rand. în Cottey.

Capitolul despre România a fost elaborat de către Peter Volten. percepţia şi înţelegerea clară a controlului democratic de către civil şi militari.de la NATO. Harmonie Paper 15. în sensul de comunitate de securitate. de exemplu. formulată de către Karl Deusch încă în anii 1950. ce cuprinde: • • • • divizare clară a rolurilor autorităţilor statului. care au folosit indici similari. supervizare guvernamentală pe timp de pace a militarilor prin miniştrii civili. numit “testul Carnovale-Simon”. 24 . În problema relaţiilor dintre armată şi societate. Din punct de vedere metodologic. un cunoscut specialist olandez în probleme româneşti. Primul studiu a fost realizat de către un colectiv de la Centrul de studii europene de securitate (CESS) al Universităţii din Gronigen27. cu alte ţări est-europene sau occidentale. al cărui studiu va fi menţionat ulterior.Studies. Acest studiu a adus împreună atât cercetători occidentali cât şi esteuropeni. a unei societăţi a riscului comun. Organising national defences for NATO membership. două cercetări recente sunt foarte relevante pentru această carte. în Europa. Problema relaţiilor dintre armată şi societate este analizată în contextul mai larg al reformei structurilor de apărare şi foloseşte ca mijloc de evaluare indicele compozit “Carnovale-Simon”. pentru a investiga posibila naştere. 2001. după numele lui Jeffrey Simon de la National Defense University-SUA şi a lui Marco Carnovale. cadrul teoretic comun permite o comparaţie a României. întrucât folosesc un indicator compozit pentru evaluarea relaţiilor dintre armată şi societate. Olanda. Germania. 27 Vezi CESS. supervizare a armatei de către parlamente.

raţiunea principală a acestei teze este de a umple golul de cunoaştere pe tema dinamicii relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. printre care şi România. Acesta fiind contextul. După cum se vede. Iasi. Pentru aceasta este necesar să clarificăm noţiunea de model (pattern) democratic al relaţiilor dintre armată şi societate şi să analizăm procesul de construire practică a acestui pattern. este un efort comun al unor specialişti.Al doilea studiu a fost elaborat. 25 . iar studiile în limba română lipsesc aproape cu desăvârşire. Conflict Studies Research Centre. Ideea unui indice compozit comprehensiv. Acestea sunt obiective subsecvente ale tezei. ocupându-se de reforma relaţiilor dintre armată şi societate în contexul mai larg al reformei şi integrării în NATO29. în noiembrie 2001. 28 Vezi G. de către Graeme Herd28. Studiul îşi propune să evalueze modul cum au transformat relaţiile dintre armată şi societate patru dintre candidaţii la NATO. mecanismul de monitorizare. însă. majoritatea civili. va fi preluată şi dezvoltată de studiul care urmează. 29 Vezi L. profesionalismul şi atitudinile ofiţerilor. Romanian Military Reform and NATO Integration. capacitatea organizaţiei militare. Center for Romanian Studies. o cercetare fundamentală pe tema democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România în contextul transformării politicii de securitate nu a fost făcută până acum. Herd. G102. sub îndrumarea lui Larry Watts. gen “testul Carnovale-Simon”. 2002. Oxford. din Ministerul Apărării Naţionale. Watts. cum ar fi cadrul legislativ al controlului civil. practicile bugetare. Civil-Military Relations in Post Cold War Europe. la cererea Institutului Hudson din SUA. şi editat. 2001. apărut în timpul elaborării acestei lucrări. Un ultim studiu. determinând factorii principali care au generat această transformare. pe baza unui indice cu şase itemi.

Therapy. în special corpul ofiţerilor de profesie Definire în sens larg Toate instituţiile de securitate naţională plus alte grupuri asociate Definire în sens restrâns Instituţiile guvernamentale şi ocupanţii posturilor Definire în sens larg Militarii şi elita politică Structurile de securitate interacţionează fără a ţine interacţionează cu elita cont de procesul democratic şi politică prin pacte opinia publică Sfera politică şi societatea civilă interacţionează cu Structurile de securitate interacţionează cu 3 30 Vezi Nelson.A Civil-Military Critique. Therapy. September. Pentru a delimita aceste sfere. în Defense and Security Analysis. o matrice cu două intrări. 2002. Nelson vine cu o schemă metodologică simplă. 26 . şi acesta are o valoare simplificatoare pentru realitate dar reprezintă un bun instrument pentru înţelegerea realităţii. Diagnosis. Figura 1 Definirea sferelor „civilă” şi militară” Militar Civil Definire în sens restrâns Forţele armate.A Civil-Military Critique”30. Ca orice model.Înainte de aceasta este necesar să clarificăm confuziile care încă mai există în cunoaşterea conceptelor cu care operează teoria şi practica relaţiilor dintre armată şi societate. cum ar fi cele referitoare la delimitarea sferelor „civilă” şi „militară” sau la utilizarea noţiunilor de „control democratic” şi „controlul civil”. D. Diagnosis. Daniel Nelson aduce o clarificare metodologică privind delimitarea sferelor civilă şi militară în studiul „Definition. respectiv consideră definirea în sens larg sau restrâns a celor două sfere. Definition.

se cade să remarcăm. în realitate. pentru început. De aceea. şi focalizarea reformei.în termenii lui Huntington. 27 .Toată sfera publică. numai că el era nedemocratic. exista şi înainte de 1989 un tip de control civil asupra armatei române. faptul că. definite în sensul restrâns. de tip subiectiv. Pentru a reveni în lumea actuală. În al doilea rând ne vom referi la noţiunile de „control democratic” şi „ control civil”. în manieră sistematică reforma întregului sector de securitate. de a urmări. inclusiv societatea civilă mass-media militarii. la începutul anilor 1990. o concentrare prea mare pe strategii de implementare a „controlului civil” riscă să orienteze reforma din România pe delimitarea tranşantă a sferelor civilă şi militară. tendinţa mai recentă fiind de a avea o abordare sistemică a reformei. confuziile din domeniu fiind făcute.relaţii tensionate potenţiale publicul larg. O astfel de confuzie riscă să aibă consecinţe practice. capitolul următor va descrie procesul de transformare a relaţiilor dintre societate. nu numai de către politicieni şi analişti români. definită în sens larg şi forţele armate. de tip conflictual. ci şi de către unii dintre cei care au asigurat asistenţă din Occident. Aceasta a fost. făcând ca tocmai o astfel de delimitare să ia forma unor efecte perverse. pe baza unui dialog despre amentinţările şi capacitatea naţiunii Aşa cum rezultă din această matrice. în România.

Babel. coduri) sau informale (autocontrol). L. care nu are neapărat un sens imperativ. • în al doilea rând. interne sau externe. Aşadar. “controlul social este rezultatul raporturilor de interdependenţă dintre elementele unui sistem şi al determinării componentelor de către sistemul căruia îi aparţin” (R. El poate fi reglemetat prin mijloace formale (norme instituţionale impersonale. Vlasceanu.eng. C. Aşadar.Cheia clarificării conceptuale rezidă în înţelegerea conceptului de control31. transparenţa deciziilor militarilor şi dreptul parlamentarilor de a chestiona oficialii armatei. ci se referă. Întrucât noţiunea de „control democratic” se referă la controlul armatei de către autorităţi civile legitime. Ed. controlul democratic nu constă numai în simpla dominare ierarhică a armatei de către civili. 1993. dar linia de forţă o reprezintă supervizarea („oversight”-lb. pag. proiectarea şi dezvoltarea politicii de apărare trebuie să se facă sub controlul autorităţilor civile. pe baza legitimităţii democratice. mecanismul de control democratic asupra militarilor are trei prevederi normative de bază: • prezumţia normativă principală este că militarii nu trebuie să se implice direct în politica internă şi că trebuie să rămână funcţionari publici apolitici ai guvernului ales în mod democratic.138). la procesul de formare a unui mecanism de management al relaţiilor dintre armata profesionistă şi autoritatea legitimă a statului. 31 În accepţiunea sociologiei clasice. 28 . mai degrabă. atunci evaluarea reformei ar trebui făcută în termeni de legalitate. care trebuie făcută la ordinul autorităţilor civile. al treilea element este legat de decizia de implicare a forţelor armate în caz de crize. legitimitate şi guvernare. militarii urmând doar să implementeze aceste decizii (această problemă devine delicată prin chestionarea „profesionalismului” militarilor de stabilire a nevoilor de dotare şi echipare). apud.) armatei de către Parlament. alese în mod democratic. • Mecanismul de control democratic al forţelor armate este mult mai complex. Dicţionar de sociologie. Boudon. ci într-o guvernare eficientă în domeniile apărării şi securităţii. Zamfir.

c. relaţiile dintre armată şi societatea de tip democratic. ca o componentă instituţională a politicii de securitate. b. dinamica transformării relaţiilor dintre armată şi societate în România pe linia celor doi vectori identificaţi în definiţia de mai sus. subsumaţi celor doi vectori. deci. Societatea civilă şi controlul democratic civil. respectiv acceptarea acestui control de către militari (vectorul militar). Cadrul constituţional şi legal privind controlul democratic civil (CDC). pentru rafinarea efortului analitic şi pentru evaluarea ulterioară a acestui proces. pornind de la analiza teoriei relaţiilor dintre armată şi societate trebuie să prezentăm o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societatea democratică. 29 . sunt înţelese ca un mecanism complex de supraveghere democratică a armatei. profesionalizarea instituţiei militare. avem nevoie de indicatori concreţi. Din această perspectivă. respectiv: • • instituirea normelor şi mecanismului democratic de supervizare a militarilor de către autorităţi civile alese în mod democratic (vectorul societal). de exercitare a controlului civil de către politicienii aleşi democratic şi existenţa unei armate profesionalizate ce funcţionează ca organizaţie expert pentru apărarea statului. Indicatori ce privesc societatea: a. Mai departe.Dacă admitem aceste distincţii conceptuale. Construirea instituţiilor politice de control democratic civil. Aceşti indicatori sunt: A. Vom urmări.

Schimbarea sistemului de educare şi instrucţie a militarilor. b. Traditions. Verba. CEU Press. Subcapitolele trei şi patru vor descrie relaţiile dintre armată şi societate pe cele două 32 Pentru o analiză a culturii politice a democraţiei (cultura civică) vezi G. iar pentru rolul traditiei vezi E. dar şi a stadiilor tranziţiei (transformării) după 1989. Pentru a descrie pattern-ul relaţiilor dintre armată şi societatea românească este nevoie. după 1989 Instituţiile democratice. mai întâi. se construiesc în urma unui proces îndelungat de socializare politică32. şi a sistemului de planificare a apărării. în special controlul civil asupra forţelor armate şi armata profesionistă. Almond şi S.B. Cultura civică. de prezentarea atât a rolului moştenirii istorice (tradiţiei). Bucureşti. 1996. Re-structurarea organizaţiei militare. Transformarea rolului şi misiunilor armatei. Capitolul II. Acestea vor fi descrise în subcapitolele unu şi doi. ca bază de plecare pentru studiul transformarii relaţiilor dintre armată şi societate. Indicatori ce privesc profesionalizarea armatei: a.Shils. 30 . Dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România. c. 1981.

33 Pentru analiza rolului moştenirii istorice vezi autori de sociologie istorică precum Theda Scokpol. Barrington Moore sau Craig Calhoun. După cucerirea otomană din 1453. respectiv dimensiunea societală şi dimensiunea militară.1. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. atât din sociologie33 cât şi din ştiinele politice. Cu toate că acest studiu nu are o abordare braudeliană (în sensul de studiu al fenomenelor de lungă durată) câteva cuvinte despre perioada premodernă sunt necesare pentru înţelegerea culturii de securitate a românilor. Tradiţia (moştenirea istorică) Rolul tradiţiei ca variabilă contextuală ce explică un fapt social a fost luat în considerare de către mai multe şcoli de gândire. O armată regulată a fost stabilită relativ târziu. Ultimul subcapitol va face o evaluare practică a relaţiilor dintre armată şi societate. II. Daniel Chirot. Desigur că instituţionalizarea controlului democratic civil. Biserica Ortodoxă a fost organizată ca “millet” (comunitate) sub domnia Patriarhiei. reforma structurilor şi cultura militară trebuie să ţină seama de tradiţie. sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Tradiţia istorică şi factorii culturali au fost luaţi în considerare în dezbaterea publică asupra instituţionalizării controlului civil al armatei.dimensiuni. În perioada Evului mediu religia a jucat un puternic rol ca barieră împotriva islamizării popoarelor din Balcani şi ca un mijloc de păstrare a identităţii. În primul rând putem afirma că România nu are o tradiţie militaristă. Deşi nu vom pătrunde adânc în istorie (pentru analize de tipul Scolii Annales) rolul tradiţiei ca punct de plecare in construirea de pattern-uri ale relaţiilor dintre armată şi societate sau a mentalităţilor este evident. Patriarhul era considerat ca paşă cu trei tuiuri şi avea foarte multe drepturi. 31 .

a fost creat cadrul legislativ pentru a reglementa implicarea armatei în viaţa politică şi statutul său non-politic. implicîându-se în Războiaile balcanice din 1912-1913. pentru prima dată în istoria sa. Biserica a moştenit astfel tradiţia imperiului bizantin şi nu a cunoscut discriminări rasiale sau etnice majore. în sondajele de opinie34. România a devenit. Principala forţă spirituală care a contribuit la naşterea statului modern român a fost naţionalismul. Ceea ce a contat în acele vremuri a fost creştinismul. treptat. după Războiul Crimeei. După Primul Război Mondial. socială şi culturală a ţării. Războiul de Independenţă (1877-1878) a implicat forţele armate române în operaţii militare împotriva Imperiului Otoman. 32 . I. Prima unire a Principatelor române ale Moldovei şi Valahiei a avut loc în 1859. au fost consolidate instituţiile statului de drept. Vezi barometrele semestriale ale Fundaţiei pentru o Societate Deschisă. Prin urmare. colonelul A. România a devenit unită şi independentă (1918). realizată sub conducerea unui militar. în birocraţia căruia oamenii nu au prea multă încredere pentru că instituţiile statale reprezentau armata de ocupaţie. Epoca modernă a marcat începutul afirmării armatei în viaţa politică.Nici o influenţă mutuală sau legătură culturală nu a intervenit între millete. Reminescenţe ale acestor atitudini se pot observa cu uşurinţă şi azi. După obţinerea independenţei. Ca părinte fondator al instituţiilor statului modern el şi-a bazat puterea pe armata naţională. nu loialitatea faţă de o naţiune sau faţă de tradiţiile etnice. o putere regională. Dar "pacea wilsoniană" a creat în Europa un „gol” de securitate 34 Neîncrederea în instituţiile statului şi încrederea în armata naţională atrage sufragiile majorităţii românilor. Cuza. iar două instituţii au fost fundamentale pentru acest lucru: biserica ortodoxă şi armata. putem afirma că moştenirea stăpânirii imperiale din Balcani a creat imaginea statului de tip autoritar.

precum dreptul Parlamentului de a face anchete şi a chestiona miniştrii. armata română din anii ‘60-‘70 avea misiuni şi reguli clare. De asemenea. nu cred că se poate vorbi de o profesionalizare a armatei române. România a făcut parte din Antanta Balcanică alături de Grecia. Turcia. Cu toate că termenul este folosit şi de sovietologi.între Puterile occidentale şi Uniunea Sovietică. se presupunea că nou-creata Ligă a Naţiunilor va supraveghea sistemul de securitate multilaterală. Iugoslavia şi din Mica Antantă. Ungariei sau Germaniei. regimul comunist. un corp ofiţeresc ce se profesionaliza şi soldaţi încorporaţi. mai întâi regimul Antonescu iar. De facto. În interiorul "cordonului sanitar" o inflaţie de tratate bilaterale şi regionale a încercat să realizeze securitatea acestor ţări. total. între 1945-1965. Peasants and Bureaucrats”. Dar sistemul de securitate regională a început să decadă după 1933. 1974). Între 1945 şi 1989. acele alianţe de securitate regională erau orientate împotriva unui eventual revizionism al Bulgariei. norme incipiente de control democratic. în sensul definit de Marybeth Ulrich şi prezentat în capitolul II. care se socializau şi îşi internalizau regulile profesionalismului militar. Constituţia din 1923 a instaurat şi consacrat un control democratic mai profund. Printre altele. după 1938. Astfel. ca „profesionalizare” faţă de perioada anterioară. Forţele Armate Române (FAR) au trecut prin trei faze importante: o fază de sovietizare. Curtea de Control avea dreptul să controleze toţi miniştrii. şi o 35 Termenul de profesionalizare este privit în contextul perioadei comuniste. precum Alex Alexiev (vezi “Soldiers. pot fi găsite în prima Constituţie Română (1866). Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a stabilit sa fie alcătuit din prinţul mostenitor. mai apoi. Cât priveşte controlul civil al forţelor armate. alături de Cehoslovacia şi Iugoslavia. o fază de profesionalizare35. după 1945. când regimul fascist a preluat puterea în Germania. Preşedintele Consiliului de Miniştri şi câţiva miniştri. Din păcate. Teoretic. 33 . aşa numitul "cordon sanitar". între 1965-1979. CISA. Din punct de vedere organizaţional. a întrerupt procesul de instituţionalizare a unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Franţa şi Marea Britanie au supravegheat acele alianţe.4 al acestei cărţi. şi a eşuat.

la 8 mai 1945. În particular. Duţu. Aceste măsuri au dus la un lung proces de deprofesionalizare a FAR.66-126. Dintre aceştia. prin recrutarea persoanelor cu origini în clasa muncitoare şi fără educaţie militară. devenită ulterior Departamentul Politic Superior al Armatei. Aşa cum arată arhivele prezentate de Al. ce se formase pe teritoriul URSS. în mod serios. pag. Tratatul de la Paris din 1947 a determinat reducerea FAR de la aproximativ 500 000 de persoane la 138 000. Educaţie şi Propagandă. o schimbare de direcţie şi a marcat începutul înfiinţării unei armate “naţionale” în România. capitolul 2. pentru a-i înlocui pe “vechii” ofiţeri. procesul de purificare a vechii armate “regale” (peste 100 de generali fiind încarceraţi sau ucişi) şi “comunizare”. Armata română în perioada 1944-1947. Retragerea armatei sovietice în 1958 a permis. La rândul său. a fost creat un nou corp de ofiţeri lipsiţi de experienţă. Astfel. la 84%. Epurarea armatei pe motiv că era armată burgheză nu se susţine. 34 . comuniştii români şi Securitatea. 20% dintre ofiţeri proveneau din zona elitei şi 80% din familii cu venituri modeste. în scopul asigurării unui control politic al Partidului Comunist asupra armatei36. doar 67% urmaseră şcoli elementare şi doar 64% urmaseră şi cursurile liceale. Partidul Comunist a folosit aceste reduceri pentru a iniţia. Tritonic. totuşi. 2003. Ed. Până în 1953 numărul noilor ofiţeri crescuse de la 6% din total. După cel de-al doilea război mondial. care au constituit Direcţia Superioară pentru Cultură. sub comanda generalului Nicolae Ceauşescu. 36 pentru detalii vezi Alesandru Duţu.fază de deprofesionalizare între 1980-1989. Partidul Comunist a creat şi structuri paralele în cadrul FAR. în măsura în care în anii 1950 existau trei mecanisme separate de control: comisarii ruşi. au fost selecţionaţi un număr de 1000 de oameni din cadrul Diviziei “Tudor Vladimirescu”.

“Armata naţională” şi doctrina sa au fost elaborate în întregime după 1965, când Nicolae Ceauşescu a devenit secretar general al Partidului Comunist Român. Apogeul puterii şi legitimităţii lui Ceauşescu a fost atins în 1968, când s-a opus public invaziei trupelor Tratatului de la Varşovia, conduse de Moscova, în Cehoslovacia. Aceasta a ajutat şi la schimbarea modului de percepere a ameninţărilor în România, Uniunea Sovietică devenind brusc o ameninţare la fel de mare ca şi Alianţa NATO. La rândul său, această nouă ameninţare necesita crearea unei armate mai profesioniste şi o politică de apărare clară. Aceasta a dus la aşa-numita abordare sistemică, ce consta dintr-o doctrină coerentă („lupta întregului popor”), o armată profesionistă şi mecanisme şi instituţii adecvate pentru a face legătură între cele două. Legea organizării apărării naţionale a Republicii Socialiste România (nr.14/1972) a devenit, astfel, fundamentul de creare a unui sistem de planificare independentă a apărării şi a unor forţe armate profesioniste în interiorul blocului sovietic. Scopul doctrinei era de a “lupta împotriva imperialismului”, utilizând strategii şi tactici derivate din experienţa tradiţională românească, combinate cu lecţii oferite de Iugoslavia, China şi Vietnam. În acest context, armata era concepută ca un “organism specializat” care s-ar fi opus direct inamicului, dar cu sprijinul suplimentar al “poporului înarmat”. În acest mod, strategia de apărare a României a legat forţele militare existente de societatea instruită, aceasta din urmă putând să ducă o campanie eficientă de partizanat, în caz de necesitate. Partidul Comunist a avut un rol de conducere în această structură, iar secretarul general, Nicolae Ceauşescu, era comandantul suprem al Forţelor Armate. Pentru a sprijini această strategie, industria românească de apărare a produs propriul său echipament militar, variind de la tancuri şi artilerie, până la aparate de zbor. Astfel, timp

35

de aproape două decenii, România a avut o politică de apărare coerentă şi o armată profesionistă, pentru apărarea teritorială. Din punct de vedere al selecţiei cadrelor, al expertizei de război, a spiritului de corp profesionalismul acelei armate era chestionabil. În anii ’80 acest model a devenit prea costisitor pentru a fi menţinut. O nouă misiuneaceea a “apărării realizărilor revoluţionare” - a fost adăugată la doctrina militară, împreună cu conceptul de “integrare economică şi socială”. Aceste modificări ale doctrinei au făcut posibil ca FAR să lucreze în economia naţională iar, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a fost înfiinţată o Direcţie pentru Lucrări în Economia Naţională (DLEN). DLEN coordona munca de construcţie practicată de armată, care includea sarcini cum ar fi construcţia de canale şi drumuri. Într-adevăr, peste 85 000 de persoane din personalul militar au fost utilizate în acest mod numai în 1989. În ultimii ani ai regimului comunist România avea o armată numeroasă, structurată pentru a apăra teritoriul naţional împotriva unui inamic superior într-un război clasic, dar nu foarte bine pregătită pentru a se adapta la noul context de securitate post-război rece. În plus, o mare parte a FAR a fost obligată să lucreze în economie şi a fost complet deprofesionalizată. Sub acest aspect, Ceauşescu ajunsese să se bazeze din ce în ce mai puţin pe FAR în rolul acestora de apărător al regimului şi din ce în ce mai mult pe “Securitate”. Pe de altă parte, liderii comunişti aveau o sarcină dificilă în a urmări o politică de securitate fără suport public şi atunci au încercat să obţină suporul publicului exacerbând pericolul extern şi făcând apel la memoria colectivă. Sfârşitul deceniului cinci a

constituit primul pas către legitimarea "naţională" a regimului comunist, când GheorghiuDej, conducătorul Partidului Comunist Român de atunci, a reuşit să obţină retragerea armatei sovietice din România. Ceauşescu, următorul conducător al Partidului Comunist,
36

a devenit conştient de forţa ideii naţionaliste şi a folosit acele ameninţări difuze pentru a obţine legitimitatea dictaturii sale. După 1965, regimul lui Ceauşescu a avut de înfruntat trei ameninţări principale: prima, din partea propriului popor, a doua, din partea "ţărilor frăţeşti"- coaliţia condusă de URSS şi a treia, din partea statelor capitaliste. Opunându-se invaziei URSS în Cehoslovacia el a obţinut, cu succes, nu numai susţinere populară, dar şi suport internaţional. El începe să re-scrie istoria, prezentându-se pe sine însuşi ca lider legitimat istoric, descendent al marilor domnitori. Un important mecanism propagandistic a lucrat pentru el cu contribuţia câtorva intelectuali. Principala acuză pe care Ceauşescu obişnuia să o lanseze înainte de 1989 era că România are de-a face cu o conspiraţie internaţională şi că pericolele sunt peste tot. Dar faptele au dovedit că lui nu-i păsa nici de securitatea sistemului comunist, nici de securitatea naţională. În primul rând, România avea oarecum o politică de “blatist” în interiorul Tratatului de la Varşovia. Pe de altă parte, din moment ce Ceauşescu a aprobat o reducere substanţială a ofiţerilor profesionişti, în 1987, şi a trimis armata să munceaască în agricultură sau să construiască canale, dovedeşte că nu punea prea mare preţ pe pregătirea armatei pentru înfruntarea unui pericol extern. Singurul lui duşman era cel intern, iar, pentru a asigura securitatea regimului s-a bazat pe servciul secret (Departamentul Securităţii Statului). În concluzie problemele majore în reformarea relaţiilor dintre armată şi societate după 1989 au fost: • • re-inventarea tradiţiei controlului democratic; societate civilă slabă;

37

Liderii militari români din acea perioadă. II. legaţi de elita comunistă. Această imagine este cheia înţelegerii procesului de democratizare a relaţilor civil-militare. Pe de-o parte. Armata era instruită în mod inadecvat. de tip urban. o armată supra-dimensionată şi. la ordinul Comandantului Suprem.2. decisiv. acest subcapitol descrie dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România. Participarea armatei la revoluţia din 1989 a lăsat o moştenire dublă pentru procesul de democratizare a relaţilor dintre armată şi societate. s-o folosească într-un război civil. s-au dovedit a fi incapabili să evalueze corect ameninţările reale. pregătită pentru un război clasic total iar liderii ei au încercat. Cu toate acestea. Etape ale tranziţiei Pornind de la definiţia operaţională. la răsturnarea regimului Ceauşescu şi la instituirea unui regim democratic. după 1989. cu scopul de a oferi o bază empirică analizelor din capitolele ce urmează. Una dintre cele mai izbitoare imagini ale anului 1989 a fost aceea a soldaţilor români în stradă şi mulţimea strigând “Armata e cu noi!”. prezentată la sfârşitul capitolului întâi şi de la baza documentară din subcapitolul anterior. participarea unora la reprimarea revoltei (17-22 decembrie) a creat un sentiment de culpă pentru 38 .• • o lipsă a civililor cu expertiză în domeniul securităţii. identificând etape (analitice) ale democratizării relaţiilor dintre armată şi societate şi punctând câteva momente cheie. armata a pactizat cu demonstranţii şi a contibuit. Ea arată o armată incapabilă sau lipsită de voinţa de a lupta cu un “inamic” incert şi neprevăzut. Perioada post-comunistă. în mare parte deprofesionalizată. este necesară o scurtă prezentare a cadrului politic al tranziţiei. Pentru început.

pag. 39 . Boulder: Westview. coalizarea armatei cu populaţia civilă şi conducerea luptelor după 22 decembrie au condus la creşterea stimei faţă de armată şi au oferit legitimitate procesului de reformă din interior. 1992. 248-250. desfiinţarea structurilor politice ale partidului comunist din armată şi interzicerea folosirii armatei ca forţă de muncă gratuită în economica naţională. în principal. D. ed. pe plan instituţional. acest lucru reducând. organizarea şi funcţionarea CSAT. transferarea controlului asupra Gărzilor Patriotice şi asupra Departamentului Securităţii către armată. pag. Nelson. care a statuat clar 37 Analiza contribuţiei CADA la declanşarea reformei armatei este făcută de L.. Această primă etapă. Pe de altă parte. plină de dezbateri şi frământări sociale şi politice.anumiţi lideri. Ca o consecinţă a revoluţiei din 1989. 39/1990. Un rol important în aceste iniţierea acestor schimbări a fost jucat de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA). Watts. tineri ofiţeri. în Controlul democratic asupra armatei. ai cărui membri erau. 3 38 Legea privind înfiinţarea. Cea mai notabilă contribuţie în instituţionalizarea controlului democratic civil în această perioadă este reprezentat de înfiinţarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ)38.95-126. nr. CADA37 a insistat pentru promovarea pe bază de merit şi pentru retragerea ofiţerilor compromişi prin faptul că au acordat sprijinul regimului ceauşist. una din primele “măsuri revoluţionare” a inclus schimbarea comandanţilor. s-a finalizat. The Romanian Army in the December Revolution and Beyond” în Romania after Tyranny. opoziţia la instituirea controlului civil. Prin CSAŢ se înfiinţa o agenţie pentru coordonarea concepţiei şi acţiunii executive în situaţii de criză. ulterior. Prima etapă a procesului de restructurare a armatei României a început cu de-politizarea şi reducerea numerică a forţelor armate. cu adoptarea Constituţiei României.

împreună cu programele NATO de asistenţă şi condiţionalitatea.inerentă criteriilor de aderare la NATO. au fost aduse îmbunătăţiri consistente procesului de planificare a apărării şi 40 . Odată cu aderarea la Parteneriatul pentru Pace sunt adoptate programe de reformă şi interoperabilitate (Planning and Review Process cu obiectivele sale de interoperabilitate) iar OSCE adoptă Codul de conduită. a fost numit un secretar de stat civil (Ioan Mircea Paşcu-1993). cu un capitol separat despre controlul civil asupra forţelor armate (Budapesta. în perioada guvernării coaliţiei Convenţiei Democrate-Partidul Democrat-UDMR. România devine prima ţară est-europeană ce solicită să devină membră a Parteneriatului pentru Pace (1994). decembrie 1994). în 1990. cu scopul de a pregăti experţi civili pentru domeniul securităţii. ba.au acţionat ca factori importanţi de influenţă asupra instituirii controlului democratic şi profesionalizării armatei. urmată de numirea unui ministru civil al apărării (ambasadorul Gheorghe Tinca) şi a fost adoptat cadrul legal pentru controlul democratic şi re-organizarea instituţiilor de securitate. Tot în această perioadă. procesul de reformă nu a încetat. dimpotrivă. După insuccesul de la Madrid. Ulterior. drepturile şi libertăţile cetăţenilor.principiile democratice de guvernare. în care candidatura României de a face parte din NATO a fost respinsă. Un alt moment care a contribuit la declanşarea restructurării şi reformei armatei a fost semnarea. În a doua etapă (1992-1996) are loc înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare (1992). instituţiile puterii de stat şi relaţiile dintre ele. a Tratatului de reducere a forţelor convenţionale în Europa (CFE). desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi dorinţa României de a se integra în NATO. O a treia etapă este cuprinsă între 1997-2000.

generalii Constantin Degeratu şi Mircea Chelaru40. 1999. în Problems of Post-Comunism. Summit-ul NATO de la Praga şi aşteptările României de a deveni membru au acţionat ca un stimulent important pentru un efort concertat de continuare a reformei societăţii şi armatei. 2001. pentru reforma armatei. au fost proiectate atunci. Din păcate. în special. prin care se propune pregătirea candidaţilor la NATO pe baza unui plan anual (Membership Action Plan-MAP). reprezentanţi ai scietăţii civile. când la putere se află Partidul Social Democrat. Tot acum se intensifică programele de asistenţă de securitate şi se desfăşoară un serios efort diplomatic39.sistemului de educaţie militară. Astfel. la Snagov în 31 martie 2001. de atenţie şi financiare. O serie de planuri şi strategii de reformă. 41 41 . care au semnat „Declaraţia-Apel a Forumului NATO 39 Pentru o analiză critică şi documentată a politicii externe româneşti din acea perioadă vezi Valentin Stan. prim-ministrul Adrian Năstase a reuşit să semneze un acord social cu sindicatele şi a semnat o declaraţie comună cu partidele parlamentare41 privind pregătirea pentru NATO. situaţie ce duce la alocarea unor resurse mai mici. Editura Universităţii Bucureşti. prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă privind planificarea apărării (1998) şi adoptarea Conceptului resurselor umane (1997). O ultimă etapă începe după alegerile din noiembrie 2000. partidele politice. July/August. 40 Vezi Larry Watts. care sunt implemetate şi azi. preşedintele Iliescu a convocat. în special legate de numele şefilor Statului Major General. Pentru realizarea consensului. din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate au existat câteva crize. pe plan intern se intensifică divergenţele în coaliţia de guvernământ şi se desfăşoară campania electorală. Un moment important în această etapă este cel al Summit-ului de la Washington. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. Cu toate acestea. România şi eşecul campaniei pentru Vest.

În planul diplomaţiei. condus de SUA. Subcapitolele următoare vor descrie modul în care a fost instituţionalizat controlul democratic civil şi cum armata a fost reformată şi şi-a însuşit mecanismul democratic de control. o nouă lege a de organizare a CSAT (care a păstrat pe fond acceasi misiune şi organizare. Un nou set de legi sau strategii a fost adoptat pentru a îmbunătăţi organizarea armatei sau controlul civil asupra armatei. dictate de prevederile constituţionale. Au fost luate măsuri coerente pentru realizarea Planului naţional de aderare.2002”. dar a adăugat obligativitatea unui raport anual către Parlament).3 Instituţionalizarea controlului democratic civil (CDC) Acest subcapitol descrie modul de instituire a cadrului constituţional şi legal al controlului democratic civil. instituţiile specifice pentru realizarea controlului şi mecanismul de funcţionare a acestui control. în noiembrie 2002. inclusiv de perfecţionare a cadrului controlului democratic civil asupra armatei. Printre ele. a fost adoptată o nouă Strategie de securitate naţională. să facă parte din NATO. ciclurile II şi III. inclusiv decizia de a trimite un batalion în Afganistan au contribuit la schimbarea percepţiei occidentale despre importanţa strategică şi pregătirea Armatei române la standardele NATO. II. exercitarea cu succes a Preşedinţiei OSCE şi organizarea Summit-ului V-10 „Primăvara Noilor Aliaţi” au fost acţiuni importante pentru promovarea rolului regional al României şi pentru imaginea externă. un set clar de măsuri de sprijin pentru Războiul global împotriva terorismului. fiind invitată. Nu în ultimul rând. 42 .

privind lipsa unei dezbateri în Parlament. Constituţia României stipulează că armata este exclusiv subordonată voinţei poporului în scopul garantării suveranităţii. integrităţii teritoriale şi democraţiei constituţionale a tării. Sava. cu lipsuri esenţiale privind atribuţiunile organismelor implicate în situaţii de criză42. Legea apărării naţionale completează Constituţia şi defineşte principiile fundamentale ale modului în care se execută apărarea naţională. structura sistemului naţional de apărare şi atribuţiunile autorităţilor publice privind apărarea. 39/1990 privind organizarea şi funcţionarea CSAŢ. În afară de aspectele procedurale.II. precum Legea privind pregătirea economiei naţionale şi teritoriului pentru apărare (nr. Legea privind organizarea şi funcţionarea MapN (41/1990. Din punctul de vedere al relaţiilor democratice civil-militare. Editura Forum. 43 . în câteva ore.a. 46/1996). Cadrul legislativ privind controlul democratic civil Fundamentarea juridică privind controlul democratic civil asupra armatei îşi are originile în Constituţia din decembrie 1991 şi în Legea apărării naţionale nr. pag.U. având un conţinut sumar. Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare (nr. modificată prin Ordonanţa de urgenţă din 26 ianuarie 2001) completează cadrul legislativ privind relaţiile dintre armată şi societate şi organizarea apărării. trebuie remarcat că această ordonanţă de urgenţă prevede atribuţiuni sporite pentru militari.1/1999 a fost adoptată. sub presiunea evenimentelor generate de revolta minerilor din ianuarie 1999. 305-320.U. Stările excepţionale. Există dezbateri serioase şi probleme nerezolvate în legătură cu Ordonanţa de urgenţă (OU) nr. Unele critici 42 Vezi C. Alte legi organice.73/1993). independenţei.3. O. 45/ 1994. nr. Monac şi C. 2000. nu respectă întocmai prevederile constituţionale de reglementare a stărilor excepţionale. după îndelungi tărăgănări. O.1/1999 privind regimul stării de asediu şi stării de urgenţă precum şi cu Legea nr.

să răspundă la întrebări specifice privind securitatea naţională a României. N. chiar dacă aceste atribuţiuni sunt dictate de situaţiile de criză. 44 . De asemenea. dar există şi probleme de ocolire a Legislativului de către executiv în 43 Aceste instituţii sunt prezentate detaliat în G. Diaconescu. legislativă şi judecătorească. Parlamentul promulgă legi privind apărarea naţională. De altfel. ele trebuie clar reglementate şi încadrate într-un orizont de timp. ordine publică şi siguranţă naţională. Dintre toate formele de control democratic. rolul Parlamentului este cel mai complex. altfel prezintă un risc pentru controlul democratic civil.b.consideră că. precum şi pe ministrul Apărării Naţionale. II. variind de la organizarea Ministerului Apărării Naţionale şi a forţelor armate la procedurile de planificare a apărării şi de protecţie socială. executivă. Parlamentul aprobă bugetele de apărare iar cheltuielile cu apărarea sunt transparente tuturor autorităţilor publice alese în mod democratic. corecturi ale acestei ordonanţe vor fi aduse în curând. 1996. Ed. Şerban. F. Instituţii publice implicate în controlului democratic civil43 În conformitate cu Constituţia. toate cele trei puteri publice. cheamă oficialii guvernului. Autoritatea Parlamentului este văzută ca fiind aceea de supraveghere a activităţilor armatei. Rolul comisiilor este foarte important în promovarea legilor privind apărarea şi securitatea naţională dar şi în aprobarea bugetului. Enciclopedică. Pavel. Controlul democratic asupra armatei. au atribuţiuni de monitorizare şi supraveghere a armatei. Parlamentul îşi exercită autoritatea solicitând rapoarte asupra programelor şi activităţilor militare şi prin intermediul comisiilor sale de apărare. Bucureşti.3. incluzând Parlamentul. această ordonanţă fiind depusă în Parlament. Pentru exercitarea unui control eficient trebuie înlăturate problemele privind încadrarea comisiilor cu experţi civili profesionişti.

ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor. în 2003.W. în mod unitar. Centre for European Security Studies. M. ceilalţi cinci miniştri CSAŢ fiind membri ai Guvernului. Consilierul pe probleme de securitate şi directorii Serviciilor de informaţii (SRI şi SIE) se subordonează direct Preşedintelui iar şeful Statului Major General se subordonează. Ionescu. Treptow. În aceeaşi ordine de idei. Decizia în această agenţie este luată de către un grup de 10 persoane. poziţie ce îi conferă o influenţă majoră în probleme de securitate naţională. distingea trei obstacole în funcţionarea perfectă a controlului parlamentar: lipsa de reglementări clare privind relaţia cu celelalte instituţii cu atribuţiuni de control. în calitatea acestuia de Comandant Suprem. CSAŢ organizează şi coordonează. prin amendamentele care vor fi aduse Constituţiei. 45 . Problema va fi analizată în subcapitolul următor. 1999. Dacă în 1990 existau în CSAŢ doar 5 civili din 10. Iaşi-Oxford-Portland. făcându-le astfel dependente de agenţiile guvernamentale44. lipsa iniţiativei celor controlaţi de a se prezenta în faţa Parlamentului şi lipsa de expertiză independentă a comisiilor parlamentare. precum declararea stării de mobilizare sau de asediu. vezi Organizing National Defences for NATO Membership.promovarea anumitor legi. pag. Acest lucru generează percepţia existenţei a „două guverne”45. Aceste aspecte vor fi corectate..M. Gronigen. în K. Harmonie Paper 15. Paşcu. unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Romania and Euro-Atlantic Integration. conduse de preşedintele României. activităţile ce privesc apărarea şi siguranţa naţională. 112-120. 45 Unul dintre criticii acerbi a acestei suprapuneri de responsabilităţi este profesorul olandez Peter Volten. indirect. El este Comandantul suprem şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ). Ioan Mircea Paşcu. pe atunci (1999) preşedinte al Comisiei de apărare. după 1997 doar şeful Statului Major General mai este militar de carieră. eds. 2001. pag.E.108-110. Parliamentary Control over the Military. Preşedintele ţării reprezintă Statul român şi este garantul independenţei. 44 I. Schimbarea structurii CSAŢ reflectă dinamica „controlului civil”.

cu putere extraordinară moştenită din perioada comunistă şi influenţă asupra SMG. primul ministru conduce activitatea executivă a Guvernului şi implementează politica de apărare. finalizată cu decizia de a păstra aceste instituţii. Din 2001 s-a aplicat noul sistem de planificare-programare şi bugetare (PPBES) iar sarcina planificării integrate a apărării a 46 . instituirea cadrului legal pentru controlul democratic civil şi instituţiile politice specifice. prin diferitele sale instituţii. Am prezentat. Statul General Major este parte a Ministerului Apărării şi este subordonat ministrului civil al Apărării. serviciilor de informaţii sau la nivel politic. iar în continuare va fi prezentat mecanismul de realizare a acestui control. are un rol important pentru controlul asupra armatei. bugetare şi achiziţii (înainte de 1989 bugetul militar era secret de stat). Un alt obstacol pentru implementarea mecanismului de control al bugetului a fost acela al existenţei industriei de apărare. O problemă intens dezbătută la începutul deceniului trecut a fost aceea a menţinerii curţilor militare şi a procurorilor militari. Cel mai important mecanism de control al instituţiilor publice este controlul asupra alocărilor bugetare. cuprinzând sistemul de planificare. mai sus.Primul ministru este vicepreşedinte al CSAŢ şi şef al Protecţiei Civile. prin intermediul ministrului Apărării. Curtea de Conturi este responsabilă pentru controlul modului în care au fost cheltuiţii banii publici iar Avocatul poporului are un rol important pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Puterea judecătorească. după model NATO. Perfecţionarea acestui tip de control a fost întârziată de previziuni incerte despre creşterea PIB şi imposibilitatea aplicării bugetării multianuale. Pe de altă parte. Curtea Constituţională este o instituţie ce garantează supremaţia Constituţiei şi tratează armata ca pe orice instituţie. verificând constituţionalitatea actelor normative ce privesc apărarea.

II. executive şi judecătoreşti. Instituţii. legislative. Rolul societăţii civile în realizarea controlului democratic civil Democraţia presupune separarea puterilor în stat. cele câteva asociaţii. însă nu este scopul acestui studiu de a examina calitatea 47 . În perioada comunistă nu exista o mişcare sau societate civilă independentă. Bugetul apărării este astăzi public şi supus auditului intern cât şi supervizării altor instituţii. După 1989 asistăm la o apariţie explozivă a organizaţiilor neguvernamentale (ONG). cum ar fi sindicatele sau Forumul Democraţiei şi Unităţii Socialiste fiind aflate sub controlul partidului comunist. prin absorţia Direcţiei de Planificare Strategică a SMG de către Direcţia de Planificare Integrată a Apărării. Mişcări de genul Solidarităţii poloneze sau Charta 77 din Cehia erau greu de creat în România. care controlează direct forţele armate. majoritatea bazându-se pe finanţare externă. contribuie la informarea largă a societăţii civile în probleme de securitate şi crează o expertiză a civililor.c. precum cumpărarea de maşini străine fără taxe vamale. De aceea am studiat instituirea cadrului legislativ şi am prezentat instituţiile politice. precum o presă independentă sau organizaţiile neguvernamentale şi institutele de cercetare independente (think-tanks). Cu toate acestea. precum Ministerul de Finanţe.3. Multe din ONG-urile locale au obiective colaterale economice. comisiile parlamentare sau Curtea de Conturi.fost trecută complet sub controlul ministrului civil. organizaţii ale „societăţii civile”. subordonată secretarului de stat pentru Politica de Apărare şi Integrare Euro-Atlantică. o societate democratică presupune existenţa unor mecanisme informale şi a unor instituţii non-statale pentru realizarea controlui civil indirect.

în Central European Issues. 48 . The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe.2. prin recomandări şi lobby asupra guvernelor. Tot un program asemănător a fost coordonat de către autorul acestui studiu în cadrul Fundaţiei Societatea Civilă. În ultima decadă au funcţionat mai multe organizaţii neguvernamentale preocupate de politica de securitate. Romania 2001. care a derulat în perioada 19961997 un program “Securitate şi transparenţă”. dea lungul timpului. au funcţionat ad-hoc şi au intrat în auto-desfiinţare pe măsură ce a încetat finanţarea externă a proiectului. reforma armatei şi relaţiile dintre armată şi societate. precum Asociaţia Euro-Atlantică „Manfred Woerner”. problema ce îi preocupa era rezolvată sau dispărea de pe agenda publică48. Asociaţia Euro-Atlantică „Manfred Woerner” a fost fondată în 1996.Marshall-Romania” sau. Asociaţia a organizat. de a informa opinia publică asupra problemelor de securitate şi de a construi reţele trans-naţionale de cooperare şi cercetare pe teme de securitate47. Fundaţia EURISC. mai recent. 5. finalizat cu (co)editarea culegerii de studii de sociologie militară “Armata şi Societatea”. Asfel. însă. Asociaţia „George C. pe atunci ministru al Apărării. 47 Michael Sheehan. o serie de conferinţe şi dezbateri prin care a promovat integrarea euro46 Pentru o analiză comprehensivă a societăţii civile româneşti vezi Making Civil Society Work. Michael Sheehan vede rolul ONG-urilor şi institutelor de cercetare după sfârşitul războiului rece ca fiind acela de a contribui la construirea stabilităţii şi păcii. 48 Aş remarca aici rolul destul de activ jucat de Centrul logistic Tac-Tic. finanţat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. studiu realizat de Fundaţia IDEE. pag. la iniţiativa ambasadorului Gheorghe Tinca. de a juca un rol de „câine de pază” al democraţiei.acestor instituţii46 ci ne vom concentra pe rolul ONG-urilor în influenţarea politicii de securitate şi în construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Au existat şi există câteva organizaţii şi fundaţii foarte active în planul societăţii civile. No. “Casa NATO”. multe dintre ele. Vol. 1999/2000. 44-49.

dar a cărei apariţie s-a oprit în anul 2000. fiind cea mai importantă organizaţie neguvernamentală pe probleme de securitate. „Central European Issues”. dar re-născută după 2001 are un rol catalizator pentru organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de probleme de securitate şi de integrarea euroatlantică. După 2001 a editat revista „Securitate şi Cooperare” şi a devenit cea mai activă organizaţie neguvernamentală pe probleme de securitate. Casa NATO. Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est. Marshall din Garmish-Partenkirchen şi şi-a propus să contribuie la construcţia unei societăţi democratice moderne şi la integrarea României în structurile euro-atlantice. organizaţie înfiinţată încă din 1992. Scopul fundaţiei este de a promova dialogul. Safeworld Foundation sau Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces. organizând o serie de conferinţe la care au participat importanţi decidenţi politici. români sau străini. Asociaţia „George C Marshall”-Romania a fost înfiinţată de către foştii absolvenţi ai Centrului George C. Cu sediul în fosta 49 . inclusiv a celor menţionate mai sus. atât români cât şi străini. Centre for European Security Studies din Groningen-Olanda. Fundaţia a desfăşurat o intensă activitate de cooperare internaţională cu Bertlesmann Foundation. cea mai mare realizare a sa a fost editarea revistei de limbă engleză. educaţia şi cercetarea în probleme de securitate şi în problema relaţiilor dintre armată şi societate. De departe. revistă ce publica studiile unor diplomaţi sau analişti. Fundaţia EURISC (European Institute for Risk and Communication Management) a fost înfiinţată în 1995 de către profesorul Adrian Gheorghe din Elveţia şi de către Liviu Mureşan. timp de câţiva ani.atlantică. ca director executiv.

rolul lor în elaborarea unor studii fundamentale pentru politica de securitate fiind limitat. De asemenea. Alături de instituţiile politice de control şi de ONG-uri. purtătorul de cuvânt al MapN. a organizat peste 85 de acţiuni în ultimii doi ani. ofiţerii cu informarea de la diverse eşaloane şi o mass media militară.. Diaconescu. Un pas important pentru relaţia armatei cu mass media a fost făcut în 1995 prin elaborarea „Instrucţiunilor privind organizarea activităţii de informare şi relaţii publice din armată”49. dar are un portofoliu foarte larg şi promiţător de acţiuni. inclusiv informarea tinerilor din societatea civilă. Şerban. în special conferinţe. jurnalişti de la cele mai importante ziare sau posturi de televiziune au început să se specializeze în probleme de securitate. Pavel.locuinţa a lui Nicolae Ceauşescu aceasta organizaţie-umbrelă a devenit membră a Atlantic Treaty Association. relaţia mass-media cu armata pare a fi al doilea mecanism important de succes pentru controlul civil asupra armatei. Controlul democratic…. precum Direcţia de Informare şi Relaţii Publice (prin preluarea unui serviciu de relaţii publice anterior). pag. 186-190. prin absolvirea cursurilor Colegiului Naţional de Apărare. fiind considerată a patra putere în stat. Alături de mecanismul de control al bugetului. 50 . lua fiinţă un sistem de instituţii. Prin aceste instrucţiuni. Cu toate acestea expertiza acestor organizaţii pare că se rezumă la conferinţe şi dezbateri. Un alt aspect important al controlului democratic civil este transparenţa. În conformitate cu raportul secretarului de stat 49 G. F. presa independentă este o frână importantă împotriva abuzurilor armatei. în această perioadă. De-a lungul acestor ani presa a acţionat ca un veritabil „câine de pază” al democraţiei. N.

profesionalizarea este un termen descriptiv pentru procesul prin care soldaţii profesionişti sunt socializaţi50. abordările recente utilizează termenul de ”profesionalizare” ca un termen specific normativ. aspectul celălalt ţine de asumarea misiunilor. scoate la iveală două abordări în problema profesionalizării. Cambridge & London: The Belknap Press of Harvard University Press. prin profesionaliare se înţelege înlocuirea armatelor de conscripţie universală cu voluntari.Sorin Encuţescu din octombrie 2001. internalizarea acestor norme de control democratic civil şi profesionalizarea armatei pentru a fi capabilă să îndeplinească eficient aceste misiuni. stabilite de către autoritatea legitimă. 1960) si S. London: Collier-Macmillan ltd. al democratizării întregii societăţi. Am descris aspectele instituţionale normative ale consacrării controlului democratic civil asupra armatei române. Dar controlul democratic presupune o relaţie biunivocă. În limbajul comun. The Professional Soldier. Vezi Capitolul I al acestui volum. Pe de altă parte. Marybeth Ulrich de la US War College face o distincţie 50 M. II. de către armată.A Social and Political Portrait . Huntington. 51 . 1957. Janowitz. The Soldier and the State. Literatura de specialitate.ilustrată prin opera lui Morris Janowitz . peste 100 de jurnalişti sunt acreditaţi la Ministerul Apărării. însă.4 Profesionalizarea democratică a armatei Profesionalizarea forţelor armate în Europa Centrală şi de Est reprezintă un element constitutiv al procesului democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. în mod eficient. pentru a descrie forţele armate ce îndeplinesc cerinţele unui guvern legitim. În abordarea sociologiei militare.

UK. Aşadar o armată profesionistă îndeplineşte următoarele caracteristici: misiuni clar definite. structurilor. pag. 1999. În viziunea acestu studiu. instrucţiei şi educaţiei FAR după 1989. o armată profesionistă este definită ca organizaţia militară care acceptă că rolul său este de a îndeplini cerinţele guvernului legitim şi este capabilă să îndeplinească eficient activităţile militare specifice52. schimbarea rolului şi misiunilor forţelor armate precum şi a sistemului de planificare a apărării. Am identificat trei vectori ai procesului de profesionalizare: a. Democratizing Communist Militaries. M. II. restructurarea organizaţiei militare. misiunilor şi a sistemului de planificare a apărării În perioada comunistă România avea o politică de apărare relativ bine structurată. Principalul argument este că România a pornit de la un nivel foarte redus de profesionalism democratic. expertizei. Watchfield.The Cases of the Czech and Russian Armed Forces. Acest capitol descrie transformarea rolului. şi profesionalismul armatei de tip democratic..a.”. reguli clare privind responsabilităţile armatei ca instituţie şi a militarului şi promovare pe bază de merit. 52 .importantă între profesionalismul armatei. menţinerea unei expertize specifice de luptă. schimbarea sistemului de educaţie şi instructie militară. b. Transformarea rolului. fapt crucial pentru înţelegerea cazului României51. al cărei obiectiv principal era apărarea graniţelor teritoriale ale ţării.4. Având în vedere definiţia 51 Ulrich. Michigan: University of Michigan Press. c. 109-112. 52 Această definiţie în sens larg a forţelor armate profesioniste a fost propusă de Anthony Forester de la Kings College şi acceptată de către participanţii la conferinţa “Transforming the Post-Communist Militaries. conferinţă la care a participat şi autorul acestui studiu. în general.

Institute for National Security Studies. New National Concepts and Defence Doctrines. În conformitate cu Constituţia din 1991. Prin urmare. Directiva Comandantului Suprem etc).. Nr 151. Armata română avea misiuni clare (Legea apărării. Washington D. Central And East European Security. un cadru legal şi responabilităţi clare. decembrie 1998. independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”54. pregătire specifică pentru un război clasic total. 1991. transformarea mediului european de securitate a influentat preocupările de securitate ale tărilor Europei Centrale şi de Est. afirmaţia existenţei unui anumit grad de profesionalism militar între anii 1965-1980. a doctrinei şi misiunilor FAR. când România şi-a depus candidatura pentru 53 J. 54 Constituţia României. 117. care necesita redefinirea conceptelor strategice. art. Aşa cum arăta Jeffrey Simon. necesitând o discutie societală şi consens mai largi asupra modului de rezolvare a acestor probleme”53. Astfel. putem afirma că. principala sarcină a elitei politice şi militare de după 1989 a fost aceea de a înlocui modelul autoritar de profesionalism cu unul democratic. Desigur. rolul FAR a fost definit ca fiind “garantarea suveranităţii. 53 . promovarea pe bază de merit coexista alături de promovarea pe criterii politice sau de clan. Până în 1994. forţele armate române au fost profesioniste.extinsă a profesionalismului militar. dar sarcina redefinirii noilor concepte de securitate (ca misiuni pentru armate) a devenit mai complicată o dată cu extinderea noilor probleme de securitate “dincolo de responsabilitătile şi capabilitătile fortelor militare traditionale. Simon. însă. problema profesionalismului individual este chestionabil. Aceasta nu contrazice. dar profesioniste într-un context autoritar. timp de aproape două deceniiexcluzând ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu. în Strategic Forum. Sfârşitul războiului rece a introdus un nou mediu de securitate.C.

program sau strategie potrivit programului de guvernare şi prevederilor Cărtii Albe. cât şi cele politice. însă. care a înlocuit Ordonanta de Urgenţă din 1998. în realitate. Olanda şi Statele Unite (Raportul Kievenaar). 63/2000. Concepte clare şi cuprinzătoare de securitate şi mecanisme eficace de planificare a apărării nu au fost proiectate. În anul 1994. În scopul îndeplinirii prevederilor Strategiei de Securitate Naţională. Ca rezultat. acestea erau confuze. în realitate. până în 1997. La nivelul strategiilor 54 . Potrivit acestei legi. sarcinile şi bugetul instituţiilor de securitate şi apărare. În conformitate cu Legea privind planificarea apărării naţionale a României nr. identificând un număr mare de riscuri de securitate. au căutat noi concepte strategice şi doctrine militare. au fost elaborate Conceptul Integrat de Securitate Naţională şi Doctrina Militară. planificarea apărării se bazează pe deciziile şi optiunile politice şi strategice făcute de Parlamentul. prezentat oficial Parlamentului. Preşedintele şi Guvernul României. ca şi de alte instituţii publice care îşi asumă responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării naţionale. aceste documente nu au fost ratificate de Parlament şi au fost returnate Ministerului Apărării pentru a fi redefinite. atât structurile militare. riscurile şi amenintările la adresa acestor valori. fiecare minister sau instituţie publică cu sarcini în domeniul apărării şi securităţii trebuie să îşi pregătească propriul plan departamental.Parteneriatul pentru Pace (PfP). valorile şi interesele naţionale. fără a oferi argumente clare asupra modului în care aceste riscuri trebuiau abordate de către FAR. După aceasta. guvernul elaborează Carta Albă a Apărării. stabilind obiectivele. Un rol important în realizarea conceptelor de planificare a apărării l-a jucat ajutorul oferit de Marea Britanie. ca şi principalele linii călăuzitoare pentru prevederea securitătii naţionale a României sunt definite printr-un document prezidenţial.Strategia de Securitate Naţională.

departamentale, Ministerul Apărării Naţionale, ca autoritate responsabilă pentru apărarea militară a ţării, elaborează Strategia Militară, iar Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii elaborează propriile lor strategii în conformitate cu reponsabilitătile lor (vezi Fig. 2). Figura 2 Planificarea politicii de securitate în România

Parlamentul

a prob ă

Carta Alb ă a Guvernului

Pre şedintele

prezintă Parlamentului

Strategia de securitate a României A României

G uvernul

a p robă

Strategia militară

Carta Albă a Guvernului
M inisterul Apărării

Strategia militară

Sursa: Carta Albă a Apărării, 2000

Prima Strategie de Securitate Naţională de după 1989 a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în iunie 1999. Potrivit acestui document, obiectivele strategiei de securitate a României sunt: garantarea drepturilor şi libertătilor fundamentale ale cetătenilor români; apărarea suveranitătii şi independentei României, ca stat national

55

unitar şi indivizibil, în conformitate cu spiritul şi litera Constitutiei; consolidarea statului de drept şi a institutiilor democratice; îmbunătătirea standardului de viată a populatiei; şi protejarea şi promovarea intereselor României în întreaga lume. În decembrie 2001, preşedintele Iliescu a prezentat Parlamentului noua Strategie de Securitate Naţională a României55 care propune o viziune mai clară asupra mediului de securitate şi a obiectivelor strategice ale României, defineşte interesele naţionale şi stabileşte direcţii principale de acţiune pentru asigurarea securităţii. Printre obiectivele stabilite sunt acelea de păstrare a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului, garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept, optimizarea capacităţii de apărare conform standardelor NATO etc. De data aceasta, noua strategie identifică atât factori de risc cât şi vulnerabilităţi din viaţa internă, stabileşte direcţii clare de acţiune în domeniul politico-administrativ, economic, social, educaţie, siguranţă naţională, apărare naţională sau politică externă. Este în curs de elaborare Carta Albă a Securităţii, menită să detalieze misiunile şi obiectivele agenţiilor guvernamentale şi ministerelor în conformitate cu prevederile Stategiei şi Programului de guvernare, alocând şi resursele necesare îndeplinirii acestor obiective. Potrivit prevederilor Legii privind planificarea apărării nationale nr 63/2000, Ministerul Apărării Nationale aplică un nou sistem de planificare, programare, evaluare şi bugetare (PPBES), începând cu 2002 (testat în anii 2000 şi 2001). În centrul acestui nou sistem stă o conceptie integrată de planificare şi administrare a resurselor financiare, materiale şi umane, care va ameliora capacitatea FAR de a-şi îndeplini criteriile operationale (vezi Figura 3). Cadrul de control democratic oferă conducerii civile oportunitatea de a stabili
55

Stategia de Securitate Naţională a României, în Monitorul Oficial, partea I, no. 822 , 20 decembrie 2001. 56

obiective pentru fortele armate - şi pentru o armată restructurată care să dovedească abilitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile. Într-adevăr, un oficial al Pentagon-ului observa, nu demult, că “... Directiva de planificare a apărării este una dintre cele mai bune din Europa de Est”, dar că “... nu este implementată complet”56. În realitate, construirea unui mecanism clar şi eficient de planificare (democratică) a apărării pentru România, care să includă şi civilii într-un mod adecvat, va fi, probabil, un proces foarte lung. Doctrina “apărării totale” din perioada comunistă, ca şi neadmiterea României în NATO, au acţionat ca o frână în schimbarea accelerată a FAR.Un studiu foarte recent, editat de către secretarul de stat pentru politica de apărare din MapN, George Cristian Maior, descrie modul în care a fost accelerat, în ultimii ani, procesul de includere a civilior în planificarea apărării şi realizarea, astfel, a a unui pattern democrat al relaţiilor dintre armată şi societate57.

56

R. Georgescu, NATO cere României să-şi evalueze mai bine resursele militare, România Liberă, 19 martie 2001, pag. 3.
57

Pentru detalii vezi G.C. Maior, M. Matei, Bridging the Gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe: Romania’s Defense Planning Case, în Mediterranean Quarterly, vol.14, no.2, Spring 2003.

57

b. Schimbarea structurală a forţelor armate române (FAR) Principalul obiectiv al reformelor structurale ale FAR a fost acela de a crea o armată flexibilă şi compatibilă cu forţele NATO.4.Ap. în noiembrie 1990 FAR şi-au redus numărul tancurilor de la 2850 la 1375.EVALUARE Precizări privind modul de îndeplinire a Dispoziţiilor Strategia militară a României Directiva de planificare a apărării Dispoziţii ale şefilor structurilor din compunerea structurii centrale a M. Direcţia pentru Planificarea Integrată a Apărării II. Etapa initială a 58 . stimulat de necesitătile revolutiei din 1989 şi de semnarea Tratatului privind Fortele Armate Conventionale (CFE) în Europa în 1990. modernizare şi pregătire a Armatei României P R O E G ŞI V A R L A U A M PE R A E R E LUNG TERMEN MEDIU PROIECţIE TERMEN Sursa: Ministerul Apărării Naţionale. initial.Ap. care să fie capabilă să ofere în mod adecvat securitatea poporului român.Figura 3 CICLUL DE PLANIFICARE-PROGRAMARE BUGETARE. Precizări privind modul de îndeplinire a dispoziţiilor E Programele de constituire. artileria de la 3789 la 1475 de piese şi numărul aparatelor de zbor de la 505 la 430.N. Dispoziţii privind modul de îndeplinire a Planului anual Bugetul anual al M. al vehiculelor blindate de la 3102 la 2100. Ca rezultat. Procesul de reformă a fost. Planul anual privind pregătirea şi modernizarea Armatei României.N.

în 1994. ca o perioadă de decomunizare. în primul rând. separat. În plus. primul studiu asupra profesionalizării FAR.reformei FAR a durat până în 1992 şi trebuie înteleasă. În acea perioadă . a realizat. Şi misiunile FAR s-au schimbat. Institutul pentru Studii Operativ-Strategice şi Istorie Militară.de la o fortă de 320 000 de persoane în 1989. Acesta a fost urmat. trupele româneşti luând parte la operaţiuni militare multinaţionale pentru prima dată în Kuweit şi Somalia. Gărzile Patriotice au fost demobilizate şi a fost înfiintat un sistem de rezerve teritoriale. Aceste schimbări au fost realizate în cadrul Procesului de Analiză şi Planificare (PARP) al PpP. în scopul creşterii interoperabilitătii cu NATO. în 1995. cât şi fortele combatante. O etapă mult mai organizată şi coerentă de reformă a început în 1993 şi a dus la aprobarea unei noi structuri a Ministerului Apărării Nationale în 1994. State Majore ale fortelor terestre.prioritătile reformei se concentrau asupra a patru arii cheie: 59 . din cadrul Ministerului Apărării Nationale. un document ce analiza modurile de îmbunătătire a calitătii structurilor militare româneşti. de “Armata 2000”. Aceasta a determinat o reducere generală de 727 de functii în minister şi introducerea a peste 100 de civili în pozitii care anterior fuseseă ocupate de personal militar. aeriene şi navale.înainte de 1998 . Ministerul Apărării Nationale a fost complet reorganizat în mai 1997schimbările afectând atât structurile centrale. dar abordarea sa a fost limitată la consideraţii privind creşterea numărului personalului “profesionist” (în sens de militari voluntari) în armată. a fost înfiintat un Stat Major General şi. şi mărimea fortelor armate ca întreg a fost redusă drastic . la 207 000 de persoane în 1999. Peste aceste reduceri specifice.

Şeful Statului Major General este şi şeful apărării şi ofiterul cu cel mai mare grad militar din România. Statul Major General a fost recent reorganizat pentru a include directorate “întrunite”. FAR sunt conduse de un Stat Major General şi constau în 3 serviciiforte terestre. similare cu cele din statele 60 . în ianuarie 2001. forte aeriene şi de apărare antiaeriană şi forte navale. Modernizarea infrastructurii generale. control şi informaţii (C3I) şi interoperabilizarea acestora cu NATO prin achizitionarea sistemelor de comunicatii STAR. în special privind ofiterii şi subofiterii. caracteristic pentru multe dintre fortele armate ale NATO. şi în special modificarea sa de la o “apărare totală” şi teritorială la un tip de proiecţie a puterii. Acest tip de organizare reflectă natura variabilă a profesionalizării FAR. Aceste forţe vor fi alocate atât pentru misiuni de securitate colectivă. Forţele teritoriale cuprind circa 45 000 de persoane şi constau în forţe de pregătire redusă şi forţe de rezervă. Actualizarea sistemelor nationale de comandă. Managementul direct al acestor forţe constituie responsabilitatea Statului Major General. a fost aceea de a adopta „Ordonanţa privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale”. cum ar fi operatiunile NATO de mentinere a păcii. Fortele operaţionale constau într-o Forţă de avertizare timpurie. întărirea capabilitătilor de apărare anti-aeriană prin instalarea noilor radare FPS 117 şi initierea Centrului de Operatiuni Aeriene Suverane (ASOC).• • Reforme privind managementul personalului. Acestea sunt pregătite în proporţie de 30-70% şi se intenţionează ca ele să fie gata de actiuni de luptă în 180 de zile. orientată spre facilitarea operatiunilor fortelor NATO pe teritoriul României. cât şi pentru apărarea natională. o Fortă de reactie rapidă şi o Forţă de suplimentare. Ele sunt organizate în Forte Operationale şi Forte Teritoriale. • • Una dintre primele măsuri luate de guvernul nou ales. Potrivit acestei legi. comunicare.

în L. direct.c. În al doilea rând. ca parte a celui de-al doilea ciclu al Planului de actiune privind candidatura la NATO (MAP). Personal Management and Reconversion. The Center for Romanian Studies.majore ale NATO şi ale SUA.000 militari. În România. sistemul tradiţional al FAR privind managementul a fost înlocuit cu o nouă abordare care urmăreşte să reconceptualizeze şi să reorganizeze managementul resurselor umane într-un mod mai rational.000 de civili58. Mai mult. Watts.70 61 . referitor la structura viitoare a FAR. în forma Conceptului de reformare a educaţiei militare. Pe baza acestor planuri. Romanian Military Reform and NATO Integration. II. şi un număr de 230 000 de persoane în timp de război (complet mobilizată). 58 Vezi George Maior. În primul rând.4. pag. Primul pas în acest proces a fost introdus în 1995. Managementul resurselor umane. fiind realizat în două moduri. în anul 2001 a fost iniţiat un proces de evaluare a misiunilor şi structurilor şi a fost elaborat programul „Forţa obiectiv 2007” care îşi propune să construiască o structură de 75. Acesta prezintă o schimbare majoră în structurarea fortelor armate exclusiv pe bază de voluntariat până în 2005 (70% comparativ cu procentul actual de 47%). din care 90% vor fi profesionişti şi 15. indirect prin recrutarea absolventilor unor institutii civile. Noul sistem educaţional şi de instrucţie Educaţia şi instrucţia reprezintă o parte centrală a oricărui proces de profesionalizare. prin educarea şi instruirea studentilor în institutii educationale cu specific militar. 2002. România urmăreşte să reducă mărimea armatei sale până la 112 000 de persoane în timp de pace. Statul Major General a publicat recent un document de planificare pe termen mediu intitulat Viziunea strategică 2010. Scopul acestui concept este dezvoltarea personalului militar profesionist.

reconversia şi demobilizarea şi promovarea bazată pe competentă şi potential. conducerea şi spiritul de cetătean responsabil. şcoli superioare pentru ofiteri de comandă (3 academii militare). În faza a doua . un Centru regional pentru managementul resurselor de apărare şi centre pentru învătarea limbilor străine. un Centru Regional de Instruire PfP.între 2004 şi 2007 . şcoli de educatie tehnică. întinzându-se de la 87000 până la 140 000 de persoane. dezvoltarea carierei. fiind elaborat un Plan cadru de actiune privind apărarea natională pentru 2000-2003 şi un Cadru pe termen lung (până în 2010). de 112 000 de ofiţeri şi 28 000 de civili. Aceste planuri au identificat 3 optiuni privind dimensiunea finală a FAR. Acest nou sistem este o parte a unei abordări holistice a managementului resurselor umane în armată. Institutiile de bază pentru educatia militară includ licee militare. a fost considerată ca reprezentând dimensiunea ideală pentru sistemul de apărare naţională a României. Cea de-a doua opţiune. 62 . Conceptul managementului resurselor umane oferă şi elemente de organizare a corpurilor de ofiteri superiori ale FAR . incluzând elemente din domenii diverse cum ar fi recrutarea şi selectia.o moştenire structurală din perioada comunistă. a fost definitivat cu ajutorul experţilor britanici. de instruire a ofiterilor de comandă şi de stat major. Conceptul managementului resurselor umane a fost elaborat iniţial în 1997. olandezi şi americani.Conceptul urmăreşte să dezvolte îndemânările de bază ale unui soldat profesionist. incluzând eficacitatea în luptă. data finală de atingere a acestui obiectiv fiind stabilită pentru 2003. şcoli post-liceale pentru ofiteri şi subofiteri. instructia de bază. un sistem de instruire pentru experti.reformele se vor concentra asupra modernizării echipamentului şi atingerea interoperabilitătii complete cu NATO. Ulterior.

Principalele prevederi ale Ghidului includ adoptarea unor cariere pe termen lung şi scurt. pag. În domeniul educativ. de instruire pentru misiuni de mentinere a păcii şi instruire privind planificarea apărării. Center for Romanian Studies. de exemplu. peste 1500 de ofiteri români au urmat cursuri în tările membre NATO. dintre care 44 de generali. 59 vezi gl. 2002. în L. au fost înfiintare Centre de învătare a limbilor străine. potrivit noilor sale misiuni şi roluri. constituie un cadru important pentru întregul proces de profesionalizare a FAR.124. Gheorghe. totalul forţelor active a fost redus cu peste 73% faţă de 1989. ca şi asistentă şi instruire pentru a-i ajuta în găsirea unei cariere civile. Promovarea este acum un proces transparent şi se bazează pe reguli clare. a oferit o abordare structurată pentru dezvoltarea interoperabilitătii FAR cu aliatii NATO.Ca urmare a reformelor. Ghidul carierei. Alte două initiative importante pentru reforma FAR includ Ghidul carierei militare şi Reconversia profesională. cariere ale subofiterilor ca forte combatante. cât şi din cel civil şi urmarea unor şcoli de instructie. Force Restructuring. au părăsit armata59. Reconversia profesională are o importantă fundamentală în contextul reducerii corpului de ofiteri. MAP a dus la grăbirea orientării reformei militare din România spre tipul de proiectie a puterii. Mai mult. Nevoia de interoperabilitate cu NATO în cadrul PpP a stabilit şi noi obiective şi strategii pentru reforma FAR. C. alegerea profesiei militare de către persoane atât din sistemul educational militar. 63 . Romanian Military Reform and NATO Integration. Watts (ed). PARP. Principalele măsuri includ prevederi privind protectia socială a ofiterilor ce părăsesc armata. numai în anul 2001 peste 4100 de ofiţeri. care a început să fie aplicat din iunie 2001. Ulterior.

În Programul său de guvernare. guvernul român a făcut progrese semnificative în materializarea acestor angajamente.ales în noiembrie 2000 . Mai specific. Preocupările MapN pe termen scurt privesc atragerea experţilor civili pentru o carieră în armată. Relatiile civil-militare în practică Daca în primul capitol a fost prezentat cadrul teoretic al studiului. capitolul următor a descris modul de instituţionalizare a controlului democratic civil asupra armatei (modelul liberal) pornind de la modelul comunist. în continuă perfecţionare.5. Romanian Military Reform and NATO Integration.Noul guvern român . Personal Management and Reconversion. în L. întărirea expertizei civile în Ministerul Apărării Nationale.70. 64 . ci ca un proces. Watts. profesionalizarea structurilor militare în România. îmbunătătirea managementului resurselor umane în cadrul fortelor armate este identificată ca obiectivul cheie al reformei până în 2004. redimensionarea structurii de personal. 2002. crearea unui sistem de rotaţie a personalului şi consolidarea clasei de experţi care lucrează la nivel NATO60. Instituirea controlului democratic civil asupra armatei nu trebuie privită ca un scop în sine. pag. The Center for Romanian Studies. II. Capitolul care urmează va analiza şi evalua modul în care funcţionează instituţiile de 60 Vezi George Maior. acesta include: • depolitizarea armatei şi reintroducerea competentei profesionale ca singurul criteriu de promovare.şi-a declarat ferm angajamentul pentru continuare reformei FAR. • • • Până în acest moment.

Aceasta evaluare va fi facută fie prin analiza concluziilor unor studii realizate de către experţi străini. a comisiilor de apărare ale parlamentului. 62 Vezi The Romanian National Security Policy and its Governmental Mechanism. Unul din studiile timpurii de evaluare a relaţiilor dintre armată şi societate şi a controlului democratic al FAR a fost realizat. ambasadorul Gheorghe Tinca. Printre deficienţele constatate sunt cele legate de comunicarea dintre Guvern şi anumite ministere. O concluzie generală a acelui studiu era aceea că „Ministerul Apărării Naţionale este hotărât să dezvolte controlul democratic asupra militarilor din subordine şi a luat măsuri pentru implementarea principiilor cerute de OSCE”. prin includerea preşedinţilor celor două comisii parlamentare pentru apărare. no. De asemenea.41998. DMCS Study. Întrucât studiul anterior a fost focalizat asupra MapN şi a armatei. 43/1996. şi propune ca proiectul Strategiei de securitate naţională să fie elaborat la nivelul Preşedinţiei. fie din analiza empirică a unei situaţii de criză. Printre neîmpliniri se numără legislaţia incompletă în organizarea apărării sau a strategiei de apărare. îmbunătăţirea comunicării sale cu Parlamentul. în 1998. precum şi unele recomandări legate de planificarea apărării sau de transparenţă. de către o echipă de experţi britanici de la Direcţia pentru Servicii de Management şi Consultanţă (DMCS)61 din ministerul britanic al apărării. a fost angajat un nou studiu pentru a evalua mecanismul executiv de realizare a politicii de apărare şi securitate62. DMCS Study. 65 . no. în 1996. inclusiv MapN. 61 Vezi Review of Paliamentary oversight of the Romanian MoD and the Democratic Control of its Armed Forces. studiul propune clarificarea rolului CSAŢ. la cererea fostului ministru român al apărării. şi îmbunătăţirea controlului asupra serviciilor secrete. Studiul a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea rolului şi componenţei CSAŢ. precum şi în domeniul regimului stării de urgenţă.control democratic.

autorul avertizează asupra pericolului unui sistem prezidenţial autoritar. Deşi studiul apreciază progresele făcute de România în domeniul relaţiilor dintre armată şi societate. pag. Totuşi. 105-123. fiind declasificate mai târziu. Documentele întocmite 63 Vezi Organising National Defences for NATO Membership. Unul dintre cele mai imporatnte studii despre România a fost elaborat de către Peter Volten de la Centrul pentru studii europene de securitate (CESS) al Universităţii din Gronigen.Concluziile rezultate din cele doua studii au fost avute în vedere în perioada următoare. Ultima problemă este legată de lipsa de expertiză independentă. Legea planificării apărării (1998. dar şi de acuza politicienilor că unii funcţionari şi ofiţeri nu sunt loiali puterii politice. autorul identifică 3 probleme importante: „problema duplicării rolului Guvernului şi CSAŢ”. când s-a adoptat Strategia de securitate naţională (1999). în anul 200163. În privinţa duplicării rolului CSAŢ-Guvern. programare şi bugetare a apărării (2000). atât din perspectivă academică cât şi practică. Aceste studii au avut o audienţă restrânsă. A doua problema identificată porneşte de la acuza funcţionarilor publici civili şi a ofiţerilor că puterea politică a politizat structurile de apărare prea mult şi că politicienii numiţi paralizează şi amână luarea deciziilor importante. după 2000 au fost realizate mai multe studii şi analize. 66 . tensiunile dintre funcţionarii publici (şi ofiţerii profesionişti) şi demnitarii numiţi politic precum şi lipsa de expertiză independentă. modificată în 2000) sau a fost implementat sistemul de planificare. 2001. CESS. Harmonie Paper 15. nu numai în rândul societăţii civile şi a mass-media ci şi a comisiilor parlamentare. Olanda. Multe dintre problemele semnalate de acest studiu au fost rezolvate în cadrul ciclurilor II şi III ale Planurilor naţionale anuale pentru pregătirea aderării la NATO.

2001. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. July-August. legate de numele generalilor Degeratu şi Chelaru. 67 . schimbarea rapidă a generalului Chelaru din funcţie. Totodată. Printre crizele menţionate de către Larry Watts. Cum statutul cadrelor militare interzice interferarea militarilor în politică. iar declaraţiile despre pericolul războiului civil au rămas nefondate. Bineînţeles că relaţiile dintre armată şi societate au cunoscut câteva situaţii de criză după 1989.de echipele de experţi NATO privind îndeplinirea obiectivelor acestor planuri sunt însă confidenţiale. simpla descriere a normelor de control democratic civil asupra forţelor armate şi evaluările făcute de experţi nu oferă o imagine completă asupra tipului de relaţii dintre armată şi societate şi a practicii CDC. Pentru o analiză complementară a aspectului practic vom studia modul de lucru al acestor instituţii într-o situaţie de criză (quasiexperiment). De aceea.4. vol. Pe de altă parte. Cu toate acestea. generalul Chelaru a făcut câteva afirmaţii publice despre pericolul desprinderii unor părţi din România. 48. Larry Watts menţionează crizele legate de impunerea de către regimul Constantinescu a principiului „supremaţiei civililor” în defavoarea principiului „împărţirii responsabilităţii”64. poate fi considerată ca un indicator pozitiv de lucru al instituţiilor de control democratic65. gl. care şi-a propus şi realizarea unor scopuri politice. fără incidente. în Problems of Post-Communism. 65 La câteva luni de la numirea în fiuncţia de şef al Statului Major General.militare a avut loc în anul 64 Vezi Larry Watts. incliusiv a celor active. o metodă quasi-experimentală (post-factum) de analiză a modului de lucru al instituţiilor de control democratic civil este acea de a urmări acţiunile lor de lucru într-o situaţie de criză. Chelaru a fost obligat să-şi dea demisia. Una din crizele ultime în domeniul relaţiilor civil. el a sprijinit înfiinţarea unei organizaţii nonguvernamentale a cadrelor militare. nici una nu este relevantă pentru a trage concluzii generale despre modul în care instituţiile de control democratic civil lucrează. no. în urma unor declaraţii politice nefondate şi a unor acţiuni cu caracter politic.

ameninţând cu marşul asupra Bucureştiului. Miron Cozma a anunţat un nou marş către Bucureşti. să declare stare de asediu iar pe şeful SMG să pregătească o strategie de restabilire a ordinii publice. militari profesionişti care participaseră la acţiuni de menţinerea păcii şi au reuşit stoparea marşului minerilor în data de 22 ianuarie. Prim-ministrul. condusă de Miron Cozma. Cu toate acestea. în calitatea sa de comandant suprem al forţelor armate. Radu Vasile. întrucât considera că Guvernul şi-a încălcat promisiunile şi a aflat că va fi investigat şi judecat pentru acţiunile anterioare. Jandarmeria a acţionat corespunzător şi a reuşit oprirea marşului minerilor 66 De remarcat că minerii din Valea Jiului sunt un grup social foarte puternic. în 1991. Cu toate acestea. marşul lor. 68 . care a reuşit prima revoltă în perioada comunistă (1977) iar în anii 1990-1991 au mărşăluit până la Bucureşti de trei ori. prin negocierea aşa zisei „păci de la Cozia”. o masă bine organizată de mineri a început marşul către Bucureşti şi au înfrânt forţele de poliţie şi jandarmi la Petroşani şi Costeşti (judeţul Vâlcea).1999 şi este legată de greva minerilor şi ameninţarea cu un marş asupra Bucureştiului. care a cerut Guvernului să adopte Ordonanţa de urgenţă privind starea de necesitate şi de asediu şi l-a împuternicit pe preşedintele României. a pornit. pe 15 februarie. ducând la schimbarea guvernului Roman. De data aceasta. a avut un rol important în de-tensionarea situaţiei şi întoarcerea minerilor la lucru. În această situaţie a fost convocat de urgenţă CSAŢ. Întrucât Guvernul luase măsuri radicale de reformă a industriei miniere. SMG şi armata au acţionat într-un mod profesionist. la începutul anului 1999. folosind tancuri fără muniţie pentru blocarea a 12 drumuri de access către Bucureşti. în caz că nu le sunt satisfăcute revendicările. cerând mărirea substanţială a salariilor şi exceptarea anumitor mine din Valea Jiului de la programul de închidere. Guvernul nu a aprobat greva şi a cerut Ministerului de Interne (MI) să ia măsurile legale pentru apărarea ordinii publice. o grevă generală. Liga minerilor din Valea Jiului66. sub comanda lui Miron Cozma. finalizat cu schimbarea guvernului şi a altor instituţii politice.

69 . din noiembrie 2002. pag. După ce declară că mecanismele democratice au funcţionat. în România. publicat şi de către presă69.în localitatea Stoeneşti (Olt). 1999. După acea criză. Vezi stenograma emisiunii TV. Emil Constantinescu. pentru ca apoi să fie anchetat şi condamnat. 29 iulie. Radu Vasile. are păreri similare. Editura Humanitas. Fostul preşedinte. 39-71. Un document important de evaluare a acelor evenimente îl reprezintă raportul întocmit de către SMG pentru şedinţa CSAŢ din 6 februarie 1999. Cursă pe contrasens. 6 februarie. de către Dan Diaconescu cu fostul preşedinte. Miron Cozma a fost mai întâi capturat. în Adevărul. cu amendamentul că acuză generalii MI de trădare68. Ca o concluzie generală a acestui capitol se poate infera că. iar invitaţia de a deveni membru al NATO. no. 2002. Cu toate acestea. 69 Vezi Raportul SMG. normele generale şi instituţiile de control democratic civil asupra forţelor armate au fost proiectate şi implementate. raportul respectiv condamnă lipsa deciziilor clare şi rapide la nivel politic. 2002. Emil Constantinescu. lipsa de profesionalism a personalului MI şi manipularea publicului prin intermediul mass media67. 2698. Fostul prim-ministru. Printre propunerile ce vizează îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate sunt cele legate de finalizarea cadrului legislativ privind situaţiile de criză. în cartea sa de memorii găseşte că principalele lipsuri de gestionare a acestei crize au fost legate de lipsa de informaţii relevante oferite de către serviciile de informaţii. realizată de către Agenţia Rador. pregătirea şi implementarea sistemului de management al crizelor şi alocarea de resurse pentru pregătirea instituţiilor. reprezintă o încununare a acestui fapt. atât elita politică cât şi elita militară au tras câteva concluzii relevante despre relaţiile dintre armată şi societate. mecanismele de control 67 68 Vezi Radu Vasile. greşelile tactice şi strategia confuză a MI şi face câteva propuneri.

democratic se pot perfecţiona, nici măcar ţările cu tradiţie democratică precum SUA nu consideră aceste mecanisme ca perfecte. Noile tipuri de misiuni şi noul sistem de planificare, programare şi bugetare permit o proiecţie multianuală şi o evaluare anuală a îndeplinirii misiunilor de către armată. Cele mai importante mecanisme de control democratic sunt cele de control parlamentar al alocaţiilor bugetare precum şi mecanismul ce verifică transparenţa deciziilor, unde rolul societăţii civile este determinant. Profesionalizarea armatei române mai are, însă, un drum lung de parcurs. Privind întregul proces de tranziţie de la modelul comunist de relaţii dintre armată şi societate la modelul liberal (occidental), evitând modelul intervenţionist, se poate afirma că procesul de reformă a fost iniţiat şi susţinut atât de factori interni cât şi externi. Explicarea acestui proces va constitui subiectul capitolului următor.

70

PARTEA A II-A.

FACTORII CARE CONTRIBUIE LA TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE

Prima parte a studiului a pus bazele teoretice ale analizei şi a urmărit procesul transformării relaţiilor dintre armată şi societate în România. Partea a doua, însă, are ca scop să identifice, atât pe baze teoretice cât şi pe baza datelor factuale din prima parte, care au fost factorii care au contribuit la transformarea relaţiilor dintre armată şi societate din România, în contextul mai larg al schimbării politcii de securitate. Pentru aceasta este nevoie să construim un model explicativ. Metodologia de cercetare porneşte de la demonstraţia lui King, Keohane şi Verba că analiza cantitativă şi calitativă sunt doar două stiluri de cercetare dar există doar o singură logică a inferenţei70. Ei spun că ...”unii cercetători consideră analizele statistice sistematice drept singura modalitate de obţinere a adevărului. Suporterii metodelor calitative protestează vehement…atât cercetarea cantitativă, cât şi cea calitativă pot fi sistematice şi ştiinţifice” 71. De aceea, acest studiu şi-a propus să aplice logica inferenţei prin metode calitative şi să analizeze transformarea relaţiilor dintre armată şi societate şi a politicii de securitate după 1989 în cazul românesc. Pentru distilarea procesului analitic, pornind de la analiza literaturii de specialitate şi analizând procesul de instituţionalizare a relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic (prezentate în capitolul II), precum şi dintr-un studiu-pilot comparativ pe trei ţări sud-est europene (efectuat de autor la Universitatea din Pittsburgh şi la Washington), prin interviuri realizate în România precum şi din observaţie participativă am construit un modelul explicativ, reprezentat în Figura 4.
70 71

VeziG. King, R. Keohane, S. Verba, Fundamentele cercetării sociale, Ed. Polirom, 2000, pag. 17-21. Idem, pag.18

71

Pentru construirea modelului explicativ am pornit de la două teze ale lui Huntington. Prima teză spune că relaţiile dintre armată şi societate reprezintă componenta instituţională principală a politicii de securitate, în timp ce a doua teză afirmă că problema centrală a relaţiilor dintre armată şi societate este aceea a identificării a două imperative ce modelează instituţiile civil-militare, respectiv imperativul funcţional (determinat de ameninţările la adresa securităţii) şi imperativul societal (determinat de forţele, ideologiile şi instituţiile dominante în societate. În viziunea lui Huntington, politica de securitate se desfăşoară la un nivel operaţional şi la un nivel instituţional. Dacă la nivel operaţional, politica de securitate constă în luarea de măsuri pentru a contracara ameninţările la adresa securităţii, la nivel instituţional se ocupă de organizarea relaţiilor dintre armată şi societate, pentru a dezvolta un astfel de mecanism care ar maximiza securitatea, fără sacrificarea unor valori sociale. Concluzia lui Huntington este că naţiunile care dezvoltă un echilibru propriu al relaţiilor dintre armată şi societate îşi sporesc şansa de a descoperi răspunsurile corecte la problemele operaţionale. Concluziile lui Huntington ne călăuzesc pentru construirea modelului teoretic ce explică democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate, punând în relaţiie politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate cu cele două imperative, respectiv cel funcţional, determinat de riscuri şi ameninţări (mai ales din contextul internaţional) şi cel societal (contextul intern). Un alt studiu teoretic ajutător este modelul lui Gustavsson, prin care acesta explică schimbarea politicii externe a unei ţări în sistemul internaţional72. În modelul lui Gustavsson, variabila dependentă (schimbarea politicii externe) este explicată printr-un

72

vezi J. Gustavsson, How Should we Study Foreign Policy Change, în Cooperation and Conflict, vol.34, issue 1, 1999, pag. 73-95.

72

iar cealaltă către propria societate. forţele armate dintr-o democraţie sunt un “Ianus” cu două feţe.model multi-cauzal. 5. Transaction Publishers.mediul riscurilor de securitate şi oportunităţilor de cooperare. Astfel. care funcţionează în cadrul procesului deciziei politice. precum şi influenţa lor asupra procesului de instituţionalizare a relaţiilor dintre armată şi societatea democratică (variabila 73 Vezi J. Pentru cei doi autori. pe trei nivele de analiză. factorii fundamentali structurali ce explică schimbarea politicii externe sunt un ansamblu de variabile grupate în două blocuri de factori: factori internaţionali şi factori interni. economice şi sociale. pag. am identificat că transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989 şi a politicii de securitate poate fi explicată prin două blocuri de variabile (variabile independente). Aceste blocuri de factori explicativi. Pentru factorii interni ei iau în calcul un set de aspecte precum cele politice. Aceşti factori nu pot produce singuri schimbarea ci sunt mediaţi de percepţia decidenţilor politici. Military and Society in 21st Century. respectiv: • • contextul internaţional (global). pentru a răspunde valorilor sociale democratice.Callaghan.(„imperativul social” din teoria lui Huntington). J. culturale. contextul intern. 2000. luând în considerare studiul-pilot desfăşurat pe baza unor interviuri cu experţi (vezi Anexa 1) şi datele factuale din capitolul doi. pornind de la sugestiile teoretice de mai sus. în urma unei cercetări comparative desfăşurate în anul 199973. Kuhlmann. Pe de altă parte. Al treilea studiu teoretic este cel elaborat de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann. una orientată către contextul internaţional. 73 .

precum SUA. De aceea capitolul următor se va ocupa de politica de securitate în contextul globalizării74. modul în care noi percepem securitatea. apoi gruparea acestora în indicatori complecşi. Transformarea politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate reprezintă un proces dinamic într-o lume dinamică. NUD*IST. au fost esenţiale pentru succesul construirii unui pattern democratic al relaţiilor dintre armată şi societate. Globalizarea este faptul social total care influenţează atât conceptul de securitate. 74 Inovaţia metodologică a acestui studiu constă în folosirea unui software pentru analiza calitativă a interviurilor. cum ar fi contextul extern sau contextul intern ca variabile independente.dependentă) vor fi studiate şi explicate detaliat în capitolele care urmează. cât şi deciziile legate de politica de securitate şi apărare (politica de securitate). prin care am reuşit gruparea nodurilor libere reieşite din transcrierea interviurilor în categorii principale. 74 . Desigur instituţiile de securitate regională şi globală au intrat şi ele în turbulenţa globalizării iar rolul asistenţei pentru democratizare sau refomă. asigurate atât de către instituţii de securitate cât şi de către mari puteri occidentale.

Profesionalizarea armatei ( dimensiunea militară) • Transformarea rolului şi misiunilor armatei Domenii ale politicii de securitate (nivel operaţional): • Militar. Control democratic civil (dimensiunea societală) • Cadrul legislativ al CDC • Instituţii publice de control democratic • Societatea civilă II.ansamblul de măsuri. decizii. proteja şi afirma interesele naţionale. Relaţii dintre armată şi societatea democratică (nivel instituţional) I. mijloace şi instituţii care au rolul de a realiza.Strategia militară • • • • • Politică externă Siguranţă naţională Economic Social Politico-administrativ Contextul internaţional • • • Globalizarea Conceptualizarea securităţii Asistenţa occidentală • • • Contextul intern Tradiţia istorică Opinia publică Constrângeri economice 75 .Figura 4 MODELUL EXPLICATIV POLITICA DE SECURITATE.

Radoi. tuturor acestor provocări. politica de securitate va fi privită ca o politică publică. Miroiu. traficul de droguri. nu poate adopta o astfel de politică şi aceasta s-a văzut recent. Vezi Chris Donelly. 151. Editura Politea. natura societăţii sale. Proliferarea armelor de distrugere în masă.) este mai complicată pentru că vizează provocările la adresa securităţii ca fiind de natură internă. funcţionarea instituţiilor sale şi bunăstarea cetăţenilor săi”76. M. “ceea ce este astăzi în pericol nu este teritoriul unui stat ci structura sa. pag. Scopul final al unei politici publice este de a produce „bunuri publice” iar apărarea naţională şi securitatea sunt bunuri publice ideale. Zulean. astăzi. Central and East European Security. a mijloacelor şi resurselor alocate pentru atingerea lor în situaţii specifice”75. M. Vol. 1998. pag. forţe poliţieneşti ineficiente şi corupţie la nivel guvernamental”77. exclusiv cu forţele proprii. Aşa cum afirma Chris Donelly. Nici un stat nu este atât de puternic încât să ignore aceste forţe sau să răspundă. crimă organizată. Nici chiar Statele Unite. Rethinking Security. Politica de securitate în epoca globalizării În acest capitol. La modul general. Majoritatea consideră că deschiderea graniţelor generează probleme de securitate. o politică publică este „o reţea de decizii legate între ele prin alegerea obiectivelor. Politici Publice. după evenimentele din 11 septembrie 2001. în NATO Review. întrucât sunt asociate cu imigraţie ilegală sau trafic. Dec. divizarea şi conflictele etnice sunt pericole ce pot fi abordate numai prin efort colectiv şi cooperare. Jeffrey Simon. terorismul global. Strategic Forum.24. Totuşi. singura super-putere globală. statele “slabe”. 32-34.r. 76 .Capitolul III. no. Winter 2000-2001. 2002. 48. asa cum spunea Jeffrey Simon “…Sarcina de a defini noi concepte de securitate în Estul Europei (sau politici de securitate-n. New National Concepts and Defense Doctrines. fără de care nu se poate vorbi de dezvoltarea unei ţări. 75 76 7 77 Vezi A.

ci şi unităţile subnaţionale sau cetăţenii. Acestea din urmă se centrează asupra teritorialităţii statului şi pun în relief dimensiunea militară a securităţii şi ameninţării. Accentul este pus pe identificarea explicită a problemelor ce pun în pericol nu doar statul-naţiune. în principal. dar consideră că alţi factori ameninţă din ce în ce mai mult supravieţuirea şi structura unui stat. Astfel de probleme îşi au originea în dinamicile demografice actuale. Indivizii şi naţiunile sunt astăzi martorii unor eforturi de regionalizare a relaţiilor politice şi de securitate în scopul consacrării stabilităţii şi al exploatării optime a capacităţilor economice în slujba dezvoltării regionale şi. tehnologie sau 77 .Globalizarea relaţiilor economice internaţionale evoluează astăzi în acelaşi timp cu fragmentarea şi regionalizarea politicii de securitate. admit o definiţie mai inclusivă a securităţii şi ameninţărilor. naţionale şi regionale ar putea duce la apariţia uneia dintre cele mai profunde şi vitale provocări la adresa relaţiilor de securitate. Dintre acestea. securitatea prin cooperare şi securitatea comună sunt două dintre cele mai frecvent utilizate. în fluxurile ilicite de droguri. cuprinzând. Cele dintâi. noţiunea tradiţională a ameninţării şi răspunsurilor militare. Ele recunosc problemele asociate cu conflictul militar. Divergenţele dintre forţele economice globale şi interesele politice subnaţionale. în schimb. în mişcările masive de populaţie. odată cu ariile transnaţionale sau regionale. dar în acelaşi timp depăşind. apărare colectivă şi încredere reciprocă. la nivel elementar. pentru supravieţuirea regumului. motivul pentru care în ultimul deceniu au fost vehiculate noi concepte ale securităţii internaţionale. Forţele politice locale nu mai deţin în totalitate controlul viitorului lor economic datorită intervenţiei unor factori ce nu mai pot fi circumscrişi între graniţele lor naţionale. Acesta este. completând conceptele tradiţionale de securitate colectivă.

Şi acesta este motivul pentru care astăzi se încearcă o relansare a conceptului de securitate prin cooperare. Din păcate. ci şi ca un mediu de dezvoltare economică şi socială. ele pot duce la forme tradiţionale de violenţă militară. internaţionale sau globale – să-şi coordoneze eforturile şi să coopereze mai strâns pentru atingerea aceloraşi obiective comune. o abordare colectivă şi multinaţională în acest domeniu ar putea oferi şi beneficii economice prin reducerea cheltuielilor publice pentru apărare şi 78 . în poluarea şi degradarea mediului. ideea de bază este aceea a diversităţii de roluri şi a diviziunii sarcinilor. aceste organisme nu au reuşit să îşi îndeplinească promisiunile. nici prin acţiuni unilaterale. aceea a naţiunilor ce caută soluţii paşnice la vechile probleme ale războiului şi păcii.informaţie. regimul politic şi societatea în ansamblu.pacea globală. însă. iar dacă nu sunt abordate constructiv şi în cooperare. punându-se accent pe egalitatea tuturor entităţilor participante. În securitatea prin cooperare. în schimbările ecologice globale şi abuzurile privind drepturile omului etc. există o recunoaştere a faptului că multe dintre aceste probleme noi şi complexe nu pot fi soluţionate nici prin intervenţie militară. Mai mult. Cel mai frecvent. Pe lângă întărirea securităţii. o redefinire a unui sistem de securitate în care toate naţiunile şi toate organizaţiile de securitate – fie ele sub-regionale. În consecinţă. astfel ameninţând statul. înţeleasă nu doar ca lipsă a războiului. În noua eră a globalizării securitatea prin cooperare oferă o viziune promiţătoare. regionale. astfel încât fiecare dintre acestea să contribuie la coerenţa şi adaptarea întregului sistem la noile circumstanţe. fiecare ţară participantă îşi poate spori şansele de influenţare a evenimentelor internaţionale comparativ cu riscul de a fi doar influenţată de acestea. această viziune a fost promovată de către organizaţiile multilaterale cum ar fi ONU sau OSCE.

Un prim aspect ar fi dificultatea de antrenare a tuturor armatelor într-un astfel de sistem. mai mult sau mai puţin. De asemenea. Stanford Center for International Security and Arms Control Conference. care influenţează. iar la utilizarea forţei se va recurge doar ca ultimă şi unică modalitate de intervenţie.prin deschiderea accesului la comerţul mondial. 78 Vezi Stanford News. Un alt aspect critic se referă la depăşirea decalajelor ce privesc securitatea şi insecuritatea dintre emisfera nordică şi cea sudică a globului. Un ultim aspect se referă la problema menţinerii statelor-naţiune ca unităţi viabile ale puterii 78. un sistem al securităţii prin cooperare ar putea să ducă la reducerea costurilor simultan cu creşterea eficacităţăii acestuia. Având în vedere noile riscuri şi ameniţări aduse de procesul globalizării şi propunerile pentru realizarea unei politici de securitate prin cooperare în zona euroatlantică vom prezenta în subcapitolul următor instituţiile care acţionează pentru realizarea securităţii. 79 . securitatea României şi tipul de relaţii dintre armată şi societate. Scopul central al securităţii prin cooperare ar fi acela de a împiedica statele să acumuleze sau să utilizeze mijloacele pentru o ofensivă împotriva altui stat. în special economice. O astfel de strategie mondială de apărare ar avea ca principiu central ideea că apărarea teritoriului naţional este singurul obiectiv legitim al forţelor militare naţionale. există şi numeroase aspecte critice ale aplicării sistemului securităţii prin cooperare. Sancţiunile împotriva statelor ce nu se conformează vor include sancţiuni non-militare. cum majoritatea statelor se confruntă cu presiuni de reducere a cheltuielilor pentru securitate. Rusia). în special a armatelor cu potenţial ridicat (de exemplu. Totuşi.

O. Figura 5 Instituţii interconectate de securitate în spaţiul Instituţii de securitate în spaţiul eurasiatic OSCE NATO CANADA UNITED STATES ELVEŢIA LIECHTENSTEIN FINLAND SWEDEN ICELAND NORWAY ESTONIA LATVIA LITHUANIA POLAND CZECH REP. Instituţii de securitate regională şi globală Acest subcapitol îşi propune să descrie rolul instituţiilor de securitate în spaţiul eurasiatic.III.M. Consiliul Europei BOSNIA HERZEGOVINA HOLY SEE MONACO YUGOSLAVIA III. principalele lor misiuni şi modul în care influenţează politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate din România. Principalele instituţii de securitate globale sau euro-atlantice sunt Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Acest subcapitol va investiga rolul lor în realizarea unor politici de securitate globale şi a unor relaţii dintre armată şi societate democratice.1. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) 80 . Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO). Uniunea Europeana (UE) şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). HUNGARY RUSSIA GERMANY AUSTRIA IRELAND ANDORRA CYPRUS MALTA SAN MARINO BELGIUM ITALY FRANCE LUXEMBOURG NETHERLANDS PORTUGAL SPAIN UNITED KINGDOM GREECE TURKEY BELARUS KAZAKHSTAN KYRGYZSTAN TAJIKISTAN TURKMENISTAN UZBEKISTAN EAPC Ţări invitate în NATO-2002 DENMARK SLOVAKIA SLOVENIA ROMANIA BULGARIA AZERBAIJAN GEORGIA ARMENIA MOLDOVA UKRAINE C S I E U ALBANIA CROATIA F.1.Y.a.R.

cât şi competenţa. raportarea încălcărilor legilor umanitare internaţionale. mai ales. După 1990. protecţia populaţiei civile din zonele de conflict. incluzând livrarea de ajutoare umanitare. culturală sau umanitară. dezarmarea şi demobilizarea. în acelaşi timp stabilind şi rolul primordial al Consiliului de Securitate al ONU în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. individual sau colectiv…” . ca şi gama sarcinilor ce trebuiau îndeplinite. Articolul 51 al Cartei ONU statuează “dreptul fundamental al tuturor ţărilor membre la auto-apărare. tendinţei marilor puteri (SUA sau unele state europene) de a acţiona unilateral sau multilateral în afara auspiciilor ONU.Creată după cel de-al doilea război mondial. În ciuda câtorva succese notabile. atât datorită lipsei unor mijloace şi instrumente de acţiune eficiente. pe lăngă sarcinile suplimentare de monitorizare şi aplicare a eventualelor acorduri de 81 . inclusiv prin utilizarea forţei armate. ONU a fost incapabilă în toată această perioadă să-şi ducă la îndeplinire mandatul său iniţial. urmărind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi cooperarea între state pentru rezolvarea problemelor internaţionale de natură economică. crearea unui mediu stabil pentru alegeri democratice. socială. numărul operaţiunilor de menţinere a păcii a crescut substanţial. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a vrut a fi „o organizaţie internaţională cu vocaţie de universalitate” atât în ceea ce priveşte aria sa de interese. Tot aici se stipulează că măsurile luate de ţările membre în termenii acestui articol trebuie imediat aduse la cunoştinţa Consiliului de Securitate al ONU şi în nici un caz nu trebuie să afecteze autoritatea şi responsabilitatea Consiliului de a întreprinde acţiunile necesare pentru menţinerea şi restaurarea păcii şi securităţii internaţionale. cât şi.

contactele dintre instituţiile ONU şi ale celorlalte organizaţii regionale de securitate fiind extinse. noul Concept Strategic al NATO. întărite.pace. în situaţia din fosta Iugoslavie). adoptat în 1999. fie au dus la scăderea prestigiului şi eficacităţii ONU prin incapacitatea de a-şi duce la îndeplinire un număr tot mai mare de sarcini. atât în ceea ce priveşte conţinutul. rezultatele acţiunilor ONU fie au fost superficiale. a fost dezvoltată ideea unui sistem de securitate în care securitatea colectivă să fie întărită de securitatea prin cooperare. conform capitolului VII din Carta ONU. 82 . Acesta este şi motivul pentru care. în ultimul deceniu al secolului XX. ONU a suferit numeroase eşecuri şi şi-a pierdut o parte din prestigiul său pe plan internaţional. de asemenea. statuează că nu este necesară aprobarea Consiliului de Securitate al ONU pentru o intervenţie NATO dacă aceasta consideră că interesele sale sunt puse în pericol. cât şi domeniul de acţiune (de pildă. Cu toate acestea. iar drepturile indivizilor şi ale comunităţilor naţionale să primeze asupra inviolabilităţii tradiţionale a statului-naţiune. de exemplu. Totuşi. situaţie ce poate semnifica marginalizarea ONU ca organizaţie globală de securitate. Mandatele au fost. trupele de menţinere a păcii (de exemplu în Somalia sau Bosnia) primind autorizaţia de a utiliza forţa. Mai mult. datorită dificultăţii atingerii consensului în cadrul Consiliului şi a reticenţei ONU privind implicarea în acţiuni de impunere a păcii. În acest sistem decizia de a utiliza forţa pentru impunerea sau menţinerea păcii îi aparţinea exclusiv Consiliului de Securitate al ONU. prin intervenţia NATO în conflictul din Kosovo fără un mandat explicit din partea ONU.

generată şi de refuzul celui mai mare contributor (SUA) de a-şi plăti datoriile. 83 . descrise anterior. P. F. în Turbulent Times: the Challenges of Managing International Conflict. au continuat. În ciuda deficienţelor şi eşecurilor sale .După cum afirmă Rolf Ekeus. În primul rând este vorba despre o criză de identitate. într-o anumită formă. 517-528. cele mai recente fiind legate de incompatibilitatea între filosofia Adunării Generale (a neintervenţiei în treburile interne ale unui stat) şi imperativele tot mai frecvente ale intervenţiei umanitare. Hampson. Aall. A doua provocare este legată de criza de încredere în urma deciziilor recente ale Consiliului de Securitate. unica organizaţie în care. inclusiv prin luarea în considerare a actorilor non-statali. toate statele lumii se pot reuni şi îşi pot prezenta punctele de vedere. să ia în considerare re-gândirea conceptului absolut de suvernitate pentru a permite intervenţia umanitară. ONU trebuie să facă faţă la patru provocări sau crize79. pag. A treia provocare este legată de adaptarea ONU la schimbările profunde impuse de fenomenul globalizării. USIP. legislativ şi administrativ. ONU rămâne. Somalia sau Irak. care îşi are originea în dezintegrarea coaliţiei învingătoare de după al doilea război mondial pe motive ideologice. Ultima criză este cea legată de criza financiară. editată de Ch. Nu rămâne decât ca liderii ONU şi ai ţărilor componente să dezvolte şi adapteze creativ structura şi principiile ONU. în cadrul unei structuri sistematizate normativ. să ia în considerare mai mult societatea civilă globală şi să permită realizarea securităţii colective. 79 vezi Rolf Ekeus. însă. Croker. New Challenges for the UN. la începutul mileniului trei. legate de crizele din Iugoslavia. Crizele. 2001.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) O altă instituţie ce ar putea promova securitatea colectivă este OSCE. Dezvoltarea relativ rapidă a noilor organisme ale OSCE (Consiliul miniştrilor de externe. cultural.1. Comitetul înalţilor oficiali. într-un nou context de securitate. după 1995. Conferinţa asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (CSCE). Procesul de instituţionalizare a OSCE a început prin Carta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990 şi a fost continuat prin Declaraţia de la Helsinki din 1992. măsuri pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi pentru cooperare în domeniile economic. Dincolo de obligaţia de a continua acordurile privind reducerea Forţelor 84 . necesitând un răspuns instituţional corespunzător. Lansat în 1972. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). care curpindea o gamă largă de norme şi standarde privind conduita internaţională şi angajamente pentru ghidarea relaţiilor între statele participante. Secretariatul de la Praga. măsuri pentru întărirea încrederii între acestea. Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului şi Centrul de prevenire a conflictelor din Viena) reflectă ambiţiile statelor membre de a înzestra OSCE cu o nouă putere şi legitimitate. devenită. Transformarea OSCE în organizaţie a reprezentat atât o culminare logică a muncii sale. Asia Centrală şi America de Nord.b. în special în domeniul politico-militar (măsuri de construire a încrederii şi securităţii). procesul CSCE a dus la adoptarea Actului Final de la Helsinki în 1975. tehnic şi ştiinţific.III. cât şi o recunoaştere a faptului că securitatea Europei devenise o preocupare cu adevărat pan-europeană. a constituit iniţial un proces politic consultativ pentru statele participante din Europa.

imposibil de atins. The OSCE. Andrew Cottey consideră că. În primul rând. OSCE nu dispune de angajamentul şi suportul marilor puteri europene şi. care o privesc cu rezerve (aceasta şi datorită dorinţei Moscovei de a conferi OSCE un rol mai important decât NATO). în Uncertain Europe: Building a New European Security Order. este aproape cert că aspiraţia OSCE de a deveni instituţia fundamentală a securităţii europene este greu de realizat. 43-61. deşi OSCE este cea mai inclusivă organizaţie regională de securitate.Armate Conveţionale din Europa (CFE) şi Măsurile privind clădirea încrederii şi securităţii (CSBM). Londra: Routledge. democraţia şi statul de drept. nu dispune de mijloace militare proprii. deşi a “achiziţionat” organismele ce îi pot oferi mijloacele pentru a detecta şi reacţiona rapid la eventualele crize sau conflice. precum şi dimensiunea socio-economică a securităţii (economia de piaţă. teoretic. iar consensul pentru o anumită acţiune este. în principal ONU. NATO şi UE. pag. ale SUA. libertatea de mişcare a cetăţenilor şi ideilor etc.Crowning jewel or talking shop?. De asemenea. iar organismele sale nu au experienţa practică şi pregătirea pentru folosirea colectivă a forţei în scopul menţinerii şi impunerii păcii. măsuri şi principii de conduită. editat de M. OSCE poate fi un forum adecvat pentru întărirea cooperării şi complementarităţii între organizaţiile şi instituţiile europene şi transatlantice de securitate. Timmins. ea nu are la bază un tratat care să fie semnat la integrarea în organizaţie şi respectat cu stricteţe. Smith şi G. abordează dimensiunea umană a securităţii (drepturile omului. În cel mai bun caz. mai ales. practic. se bazează pe voluntariat. În al doilea rând. Aceasta datorită faptului că un regim de securitate eficient este dificil de 80 Vezi Andrew Cottey.). 2001. OSCE ar trebui să constituie un regim de securitate eficient pan-european dar. integrare.). 85 . în realitate. Carta de la Paris statuează intensificarea cooperării. Cu toate acestea. este un regim lipsit de robusteţe80. ştiinţă şi tenhologie etc. OSCE cuprinde doar recomandări.

transparenţa informaţiilor şi accesul la informaii legate de forţele armate vor fi principiile ce ghidează această activitate. în 81 Code of Conduct on Politico-Military Aspects of Security. anume Codul de conduită în privinţa aspectelor politico-militare ale securităţii81. existenţei unor tensiuni şi contradicţii ăntre normele şi principiile de bază ale OSCE.. Cheltuielile de apărare vor necesita aprobarea Legislativului iar controlul cheltuielilor militare. lipsei unui mecanism de aplicare a normelor şi limitelor organizaţionale pentru combaterea riscurilor nemilitare. trupelor paramilitare. 1994. 86 . în Budapest Summit Meeting of the CSCE. Cu toate acestea. 6 decembrie.realizat datorită abordărilor competitive a statelor componente. lipsei de respect a normelor instituite. adoptat prin consens la Summit-ul de la Budapesta din 1994. Statele vor asigura şi menţine o supervizare eficientă şi controlul forţelor armate. OSCE a jucat un rol deosebit de important prin elaborarea unui document politic. • Acest document a avut o importanţă covârşitoare asupra eforturilor comunităţii internaţionale şi statelor est-europene de a defini parametri clari pentru conceptul de control democratic asupra armatelor şi a democratizării fostelor ţări comuniste. Secţiunea a VII-a a acestui cod este dedicată controlului democratic asupra armatei. din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate. Budapest. Rolul şi misiunile lor vor fi clar definite într-un cadru constituţional. forţelor de securitate internă şi serviciilor secrete şi reprezintă o contribuţie deosebită pentru codificarea unor norme şi definirea unor parametri juridici pentru realizarea controlului democratic. Cele mai importante norme prevăd că: • • Statele participante vor promova integrarea forţelor armate în societate ca expresie a democraţiei... Capitolul IV al Deciziei de la Budapesta. paramilitare şi de securitate prin autorităţi constituţionale investite cu legitimitate democratică.

III. respectiv decizia franco-britanică de a iniţia elaborarea unei politici europene de securitate şi apărare. aşa cum a dovedit în timpul Preşedinţiei-în-exerciţiu din 2001. O diferenţă esenţială între Londra şi Paris a fost aceea a impactului unei politici europene de apărare asupra Washington-ului. nu au fost capabile să ajungă la un consens în ceea ce priveşte elementele fundamentale atât ale unei politici externe şi de securitate comune. având în vedere faptul că. în stat care a acţionat pro-activ şi eficient pentru sporirea securităţii euroasiatice. încă din 1947. Franţa şi Marea Britanie.1. care vor necesita. „Procesul de la Saint-Malo”. De menţionat că România a parcurs un drum lung. Marea Britanie a consideră că se va produce exact contrariulîn cazul în care Europa va demonstra o capacitate serioasă de a-şi gestiona propriile probleme de securitate. Washington-ul se va retrage în izolaţionism. a constituit o adevărată “revoluţie în domeniul afacerilor militare”.c. mai devreme sau mai târziu politici externe şi de securitate comune. prin urmare. mai puternică. iar NATO se va 87 . Uniunea Europeană (UE) Uniunea Europeană (UE) devine un actor cu interese şi politici globale. la începutul anilor 1990. Recenta publicare a proiectului „Constituţiei europene” arată că Europa îşi constituie structuri (supra) statale coerente. În timp ce Franţa consideră că apariţia unei politici europene solide în domeniul apărării va consolida şi întări o Alianţă mai echilibrată şi. cele două mari puteri militare ale Europei Occidentale.general. transformându-se din stat monitorizat. cât şi asupra unei politici europene de securitate şi apărare.

nici după adoptarea Tratatului de la Amsterdam. Problemele apărute atunci nu au dispărut nici în timpul negocierii. respectiv o contribuţie la procesul internaţional de menţinere a păci. Iugoslavia intra în război. Summer 2000. La nivel internaţional începuse războiul din Golf. Britain. ci de a abilita Uniunea Europeană să vorbească cu o singură voce şi să arate o voinţă politică comună. 33.eu. în special instabilitatea din regiunea sud-est europeană şi din Orientul Mijlociu. Towards a Stronger Alliance. www. Acest ajutor substanţial poate fi implementat printr-un element politic. European Affairs.europa. preluat din Jelyon Howorth. În perioada când statele membre negociau Tratatul de la Maastricht numeroase evenimente modificau forma Europei. 2. PESA nu urmăreşte 82 John W. France and the European Defence Initiative.prăbuşi82. se poate spune că o politică externă şi de securitate comună ar fi necesară deoarece “Uniunea Europeană este un jucător economic major care trebuie să joace un rol politic corespunzător pe scena internaţională”83. Press Release.2000. Bruxelles.int.04. statele membre şi-au pus problema existenţei unei politici externe şi de securitate comune. Young. aproape 60% din cel pentru Rusia şi fostele republici sovietice şi 40% din efortul de reconstrucţie în Bosnia şi Herţegovina. 12. 1984. democraţiei şi drepturilor omului. vol. În acelaşi timp. France and the Unity of Europe. promovarea cooperării. Ele finanţează o treime din ajutorul global pentru Orientul Mijlociu (50% pentru teritoriile palestiniene). Britain. Germania se reunifica. p. Cortina de Fier între vestul şi estul Europei căzuse. 83 Javier Solana. Leicester: Leicester University Press. Obiectivul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) nu este de a elimina politicile externe ale statelor membre. În aceste circumstanţe. Astăzi. 88 . 42. Uniunea Europeană şi statele sale membre asigură astăzi mai mult de jumătate din fondurile de ajutor pentru dezvoltarea internaţională şi peste 50% din ajutorul umanitar mondial. nr. Survival.

cu saricini dincolo de „St. să fie capabilă să întâmpine multiple ameninţări. precum în fosta Iugoslavie. care au avut un rol esenţial în realizarea securităţii României de după sfârşitul războiului rece şi pentru reformă. traficul cu arme. independenţa şi securitatea sa. interesele sale fundamentale. Deşi. poate destabiliza statele vecine. în special cel de Justiţie şi afaceri interne. Până acum. Scopul final al PESA este ca până la finele anului 2003 să dispună de o forţă militară de 60000 de militari. în contextul războiului din Iraq.să se interpună în faţa sistemelor de apărare ale fiecărui stat membru individual. contrabanda cu materiale nucleare. 89 . Petersberg Tasks” este puţin probabil că va avea loc curând o criză profundă în NATO. a existat propunerea a 4 state europene (Franţa. fundamentalismul şi extremismul. o acomodare. Germania. extinderea NATO şi a UE erau văzute de România ca două procese complementare. precum şi programele PHARE or Pactul de Stabilitate au constituit mecanisme care au dus la extinderea conceptului de securitate în România şi la realizarea reformei. Prin negocierea celor 31 de capitole. De asemenea. apariţia unor conflicte sau războaie locale. O entitate regională capabilă să facă acest lucru obţine influenţă pe scena internaţională. ci. mobilizabilă în 60 de zile şi care poate fi susţinută minimum un an. Uniunea trebuie să apere valorile comune ale celor 15 (respectiv 25 în 2004). Noua Forţă de răspuns a NATO. creată la Summitul de la Praga se poate acomoda foarte bine cu Forţa de intervenţie europeană. mai degrabă. cu un comandament central european. cum ar fi proliferarea armelor de distrugere în masă. Un prim exerciţiu al forţei europene este realizat din martie 2003 prin desfăşurea a 320 de militari în misiunea din Macedonia. Belgia şi Luxemburg) de a crea o forţă europeană independentă de NATO.

noul 84 Informaţii despre organizarea NATO. Una dintre explicaţiile acestui succes este aceea că Alianţa s-a bazat pe împărtăşirea valorilor democratice iar democraţiile nu luptă niciodată una împotriva celeilalte.nato. adoptat la Roma în noiembrie 1991 se urmărea tocmai instaurarea unui climat de pace “echitabil şi viabil”84 în Europa. prin prevenirea sau soluţionarea paşnică a crizelor care ar fi putut ameninţa securitatea Europei. Apariţia unor noi ameninţări şi riscuri în Europa după 1989 a necesitat o restructurare şi completare a Alianţei. întrebarea care se pune acum este dacă NATO va reuşi nu numai să apere valorile liberal democrate. şi Summit-ul de la Roma. Prin noul Concept Strategic. în particular. de securitatea întregii Europe. Desigur.d. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) NATO a fost alianţa politico-militară cea mai de succes din istorie. s-a considerat că securitatea aliaţilor este indisolubil legată de cea a ţărilor vecine. în principal prin descurajare.1. totodată un vector de modernizare a ţărilor din estul Europei. dar să le şi promoveze cu succes la nivelul Eurasiei. dimensiunea sa politică fiind mai importantă decât dimensiunea militară. a fost necesară o identificare a pericolelor ce puneau pune în primejdie Alianţa şi.int 90 . în general. sunt disponibile la adresa de web: www.III. să realizeze un model de securitate prin cooperare. inclusiv cele din spaţiul central şi esteuropean şi. în ultimă instanţă. Deşi un instrument al razboiului rece pentru apărarea colectivă a ţărilor occidentale se pare că are şanse de a deveni un instrument politico-militar la scară globală şi. În acest sens extinderea NATO şi politica uşilor deschise capătă un rol special. Mai întâi. Dacă până atunci rolul NATO era acela de apărare a teritoriilor naţionale ale statelor membre (Articolul V al Tratatului Atlanticului de Nord). sub acest aspect.

în 1996. în baza Articolului 10 al Tratatului de la Washington. dezarmare şi neproliferare prin menţinerea consensului între acest obiectiv şi politica sa apărare. în baza deciziilor luate de miniştrii de externe ai Alianţei la Berlin. menţinerea unor capabilităţi militare eficiente pentru a face faţă tututror situaţiilor previzibile. pentru a sprijini aliaţii europeni să acţioneze autonom.Conceptul Strategic subliniază indivizibilitatea securităţii europene şi nord-americane şi importanţa unui parteneriat puternic şi dinamic între Europa şi America de Nord.Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic.Concept Strategic impunea re-direcţionarea liniei de acţiune a Alianţei. înspre Europa Centrală şi de Est. în situaţiile în care SUA sau Canada decid să nu participe la o anumită operaţiune. până la operaţiuni de răspuns la crize. dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei. adoptat la Summit-ul de la Washington) a constat în redefinirea conceptului strategic (pentru a include o abordare comprehensivă a acesteia şi nu doar dimensiunea sa militară) şi în sublinierea cooperării cu toate statele ce împărtăşesc obiectivele Alianţei. prin noi roluri şi sarcini. de la descurajare şi apărare colectivă. prin dezvoltarea următoarelor instrumente. ca cele din Bosnia sau Kosovo. de la caz la caz şi prin consens. mergând de la prevenirea şi gestionarea conflictelor la acţiuni de monitorizare a controlului armamentelor. politica de parteneriat. în scopul menţinerii păcii şi promovării democraţiei. incluzând următoarele elemente esenţiale: • prezervarea legăturii transatlantice . “primul val” al extinderii incluzând deja Ungaria. Cehia şi Polonia. prevenirea conflictelor şi managementul crizelor. convenite prin eventuale acorduri internaţionale. 91 • • • • • • . extinderea spre Est. parteneriatele speciale cu Rusia şi Ucraina şi Dialogul Mediteranean. fiind posibil să devină un aspect cheie al contribuţiei NATO la pacea şi securitatea euro-atlantică. Una dintre trăsăturile distinctive ale strategiei Alianţei după 1991 (care este reflectată şi în Conceptul Strategic din 1999. până la acţiuni de menţinere şi impunere a păcii. Parteneriatul pentru Pace. operaţiuni NATO de răspuns la criză. controlul armelor. cooperare şi dialog cu toate ţările democratice. apelând la resursele şi capabilităţile NATO.

alături de beneficiile extinderii zonei de securitate are şi o influenţă imensă asupra democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. cea mai importantă dintre aceste noi activităţi este în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor. Relevantă pentru studiul nostru este politica uşilor deschise şi extinderea sa spre estul Europei. incluse ca parte a pachetului pregătitor pentru admitere (Membership Action Plan. prin implicarea în conflictul din Kosovo. capitolul I). 92 . a unor opreaţiuni de răspuns la crize care nu se află sub incidenţa Articolului V al Tratatului de la Washington. în mod autonom. Politica de extindere spre estul Europei. De departe. dar defineşte sarcinile fundamentale de securitate ale Alianţei în termeni de activităţi noi. contribuind la eforturile întreprinse de ONU sau OSCE (aspect legiferat în toate documentele oficiale anterioare ale NATO). odată cu noul Concept Strategic de la Washington NATO dispune de bazele legale pentru a întreprinde acţiuni de răspuns la crize în mod autonom. Aceasta a ridicat unele întrebări privind instaurarea unei ere unipolare. Dacă până în aprilie 1999 rolul Alianţei în prevenirea şi soluţionarea crizelor nu putea fi decât unul de sprijin. prin posibilitatea iniţierii de către NATO. Această nouă “adaptare” a NATO a fost pusă în practică înainte chiar de adoptarea noului Concept Strategic. la început în studiul despre largirea NATO din 1995 iar. fără un mandat explicit din partea ONU sau OSCE.Conceptul Strategic din 1999 statuează că scopul esenţial al Alianţei este salvgardarea libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare. cu un NATO dominat de leadership-ul american. Acestea au fost cerinţe exprese. apoi.

a Study in Civil-Military Relations. însă. controlul Guvernului. Acelaşi studiu a stabilit următoarele patru criterii de evaluare a exercitării controlului democratic şi managementul armatei: 1. Există. a extinderii NATO şi a relaţiilor civil-militare în Europa Centrală. 1996. prin controlul bugetului apărării. încrederii în armată şi a răspunderii forţelor armate pentru a deveni eficiente86. în special între SUA şi unele ţări ale UE. pag. inclusiv controlul democratic asupra armatei”85. September 1995. azi poate deveni modelul de organizaţie ce promovează securitatea prin cooperare. National Defense University. supervizarea de către Parlament a armatei. reducerea capabilităţilor militare dintre SUA şi partenerii europeni. Brussels. NATO Enlargement and Central Europe. mai târziu pe baza MAP au avut loc evaluări ce au dus la o primă etapă a extinderii NATO (finalizată prin admiterea Cehiei. printre care şi România. o separaţie clară a autorităţii Preşedintelui şi Guvernului prin constituţie sau legi. În concluzie se poate afirma că. care se va finaliza în mai 2004. 4. dacă NATO a fost exemplul de succes al unei organizaţii ce promova apărarea colectivă. Poloniei şi Ungariei în NATO. 93 . ce pot împiedica realizarea acestui model.Capitolul întâi din “Study on NATO Enlargement “ a afirmat deschis că scopul lărgirii este de a “…încuraja şi sprijini reformele democratice. INSS. 2. Pe baza acestui Studiu iar. prin includerea altor 7 ţări est-europene. reinstaurarea prestigiului military. până în 1996 vezi studiul lui Jeffrey Simon. pag.2. asupra Statului Major General şi comnandanţilor militari prin intermediul unui ministru civil. tensiuni trans-atlantice. pentru studiul acestor criterii. 26-28.în 1997) şi o a doua etapă. pe timp de pace. 3. Aceste tensiuni se pot rezolva prin acomodarea Forţei de răspuns a NATO (NRF) cu Forţa de reacţie rapidă europeană. ajustarea 85 86 vezi Study on NATO Enlargement.

democraţia în Turcia sau democratizarea şi dezvoltarea noilor membri) ce iau în considerare realizarea securităţii individuale şi promovarea stabilităţii în spaţiul adiacent lor (vezi Fig. reforma structurilor de decizie şi acordarea unei mai mare independenţe pentru europeni.criteriilor de apartenenţă la NATO. Figura 6 NATO. pentru că deja cuprinde un nucleu de state liberal democrate (cu mici interpretări legate de pedeapsa cu moartea în SUA. De aceea. 6).Modelul securităţii prin cooperare NATO-Rusia PfP Securitate individuală Ucraina 94 . cel mai probabil că NATO va deveni principalul intrument pentru realizarea unei cooperări prin cooperare în spaţiul euroatlantic.

Managementul crizelor Extinderea NATO Adaptare după R. apoi implicare NATO în afara spaţiului său tradiţional (vezi ISAF-Afganistan) ca forţă de 95 . Se observă recent tendinţa SUA de a deveni un „securist global”. pe baza unor coaliţii ad-hoc. Dar criza instituţiilor globale sau inflaţia de instituţii şi organizaţii regionale transmit uneori semnale mixte şi cerinţe confuze. Cohen şi M. „coaliţii de voinţă”. Evenimentele de după 11 septembrie 2001. guvernele naţionale încerarcă realizarea unei securităţi prin cooperare. Mihalka Dialog Mediteranean În acest capitol am arătat că politica tradiţională de realizare a securităţii statului naţional este provocată de noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii şi se realizează altfel decât în perioada războiului rece. Urmare a unor fenomene atât de complexe. în special criza din Irak din 2003 au arătat necesitatea reconstruirii relaţiilor dintre aceszte instituţii internaţionale de securitate. acţionând rapid alături de câţiva parteneri.

care au dus la invitarea României în NATO. Revenind la subiectul relaţiilor dintre armată şi societate în Europa de Est. Vom prezenta în continuare influenţa grupului de variabile independente. în planul implementării unui control democratic civil asupra forţelor armate. a unei „securităţii prin cooperare”. condiţionare sau evaluare. UE. Ideea asigurării securităţii unui stat cu ajutorul propriilor mijloace. dar mai ales NATO au avut un rol esenţial. consultanţă sau training. Capitolul IV. instituţii precum OSCE. prin stat şi pentru stat. după cum nu mai este nici afirmaţia potrivit căreia securitatea este întotdeauna a statului. Am văzut că politica de securitate tradiţională cunoaşte provocări profunde iar contextul internaţional reprezintă mediul cu cea mai mare influenţă atît asupra conceptualizării securităţii cât şi asupra deciziilor legate de politica de securitate.peace-enforcement şi a ONU şi UE în procesele de reconstrucţie. adică a contextului internaţional şi a contextului intern în construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Dorinţa opiniei publice române de a se integra în UE sau NATO a fost sprijinită de către aceste instituţii prin “pachete” de asistenţă financiară. Contextul internaţional. Aceasta este o situaţie provizorie dar se impune o re-împărţire a responsabilităţilor globale. în principal militare. Şi aceasta atât datorită complexităţii şi 96 . atât la nivel consultativ cât şi prin ghidare. Globalizarea este fenomenul care provoacă transformări profunde atât în periferia cât şi în centrul sistemului mondial. nu mai este valabilă.

87 Pentru studiul expansiunii “sistemului capitalist mondial” începând cu secolul XVI vezi I. aceasta nu este un fenomen nou. Vom prezenta câteva din principalele procese ce însoţesc globalizarea. cât şi datorită capacităţilor din ce în ce mai scăzute ale acestora de a îndeplini funcţiuni esenţiale în mod autonom. primul având loc între 1850 şi 191487.conotaţii şi dimensiuni IV. de expansiune a sistemului mondial. 97 . Meridiane. Wallerstein. având în vedere faptul că globalizarea este fenomenul care influenţează atât procesul de concepere cât şi de elaborare a politicii de securitate a unei ţări. Conotaţiile termenului de globalizare Gândind globalizarea în sensul de creştere a interconexiunilor dintre oameni. Scopul subcapitolului următor este de a descrie şi analiza fenomenul foarte complex şi controversat al globalizării. Se vorbeşte chiar de un al doilea mare val al globalizării. IV.a. Ed. Sistemul mondial modern.1.1. 1994. Globalizarea. încă de acum 5000 de ani). Argumentul principal este că noile ameninţări afectează atât modul de concepere a securităţii cât şi modul practic de realizare a politicii de securitate.extinderii noilor pericole şi ameninţări la adresa securităţii statelor. Fenomenul poate fi regăsit încă din secolul al XV-lea (după unii autori.

ci se află la acelaşi nivel ca în secolul al XIX-lea. în care statele naţionale vor dispărea. ajungându- 98 . există o multitudine de tipuri de definiri ale conceptului de globalizare. Asia-Pacific şi America de Nord. Ei consideră că asistăm mai degrabă la un fenomen de “regionalizare” a lumii în trei mari blocuri economice: Europa. iar guvernele naţionale nu vor avea decât rolul de curea de legătură între capitalul global şi pieţele naţionale. Forţele internaţionale depind mai degrabă de puterea regulatorie a guvernelor naţionale. se va crea o piaţă unică globală. Teza lor principală este că globalizarea reconstituie puterea. Superglobaliştii definesc globalizarea ca o nouă epocă. ci consideră că aceasta ar fi un proces îndelungat. confruntat cu multe contradicţii pe parcurs. politice şi economice actuale. cel al pesimiştilor şi cel al transformaliştilor. Scepticii invocă mai ales argumente istorice şi consideră globalizarea ca un mit contemporan. Prin tezele care afirmă că noua economie globală va evolua prin noi forme de organizare socială globală şi că noua societate globală emergentă se instituie ca “sfârşit al istoriei” (conform expresiei lui Fukuyama) sau ca scop final al evoluţiei umane. Ei îşi bazează argumentaţia pe date statistice care arată că fluxurile comerciale şi de investiţii contemporane nu sunt deloc mai mari astăzi. Ei nu propun un model şi un sens al globalizării. Acestea vor fi disputate de către guvernele naţionale cu noi actori. Transformaliştii consideră globalizarea ca forţă principală a schimbărilor sociale.Astăzi. funcţiunile şi autoritatea guvernelor naţionale. viziunea superglobaliştilor se situează la intersecţia neomarxismului cu neoliberalismul. Într-o tentativă de sistematizare. definiţiile existente pot fi grupate în cel puţin trei curente: cel al superglobaliştilor.

Majoritatea ariilor 99 . în timp ce scepticii adoptă principiul „Nimic nou sub soare!” şi demonstrează asocierea globalismului cu capitalismul. corporaţii multinaţionale şi dintre alţi actori globali. creşterea interdependenţelor în toate domeniile vieţii sociale. state naţionale. despărţindu-se numai în privina proceselor inerente globalizării. Numai că analiza succintă a societăţilor contemporane indică în mod clar existenţa unor transformări care nu pot fi puse sub semnul unui „déjà vu”. suveranitatea este înţeleasă mai mult ca mijloc de negociere politică în cadrul unor reţele transnaţionale complexe şi mai puţin ca simbolistică a unor bariere teritoriale. Superglobaliştii şi transformaliştii se întâlnesc în formularea aceloraşi predicţii. numărul fenomenelor cu impact global se multiplică vertiginos. precum Romania. în final. ONG-uri. mai ales ale statelor medii şi mici. Pentru ei. guvernele naţionale ale tuturor statelor. interacţiunilor şi schimburilor dintre comunităţi.se. În aceste condiţii. ca un proces sau sumă de procese ce duc la creşterea conexiunilor globale. în sens larg. considerăm globalizarea ca un set de procese generate de reţelele interdependenţelor. suveranitatea naţională este confruntată cu creşterea influenţei unor noi tipuri de actori. rolul guvernelor naţionale este acela de catalizator al acţiunilor colective către scopul general al dezvoltării societăţii. pro-activă şi inteligentă. la divizarea puterii şi suveranităţii naţionale. devenind un fel de postulate ale contemporaneităţii: lumea este din ce în ce mai interdependentă. într-o măsură mai mare sau mai mică. Acest fenomen va afecta. Considerăm globalizarea. şi de aceea politica acestor guverne trebuie să fie mult mai flexibilă. În continuare. să admitem un set de afirmaţii cu care oricine este de acord. Într-un sens mai restrâns.

Dimensiuni ale fenomenului globalizării Fiind un fenomen complex şi în continuă expansiune.1. descriind subprocesele şi anticipând riscurile se pot elabora politici pro-active adecvate. Dimensiunea economică. ci mai degrabă fenomenul emergent de creare a unei pieţe globale. aproape că nu putem vorbi de vreun domeniu al vieţii sociale care să nu fie afectat de globalizare. Creşterea fluxurilor de bunuri şi de capital. detaliat. unii autori considerând chiar globalizarea economică ca singura globalizare vizibilă în acest moment. cu relevanţă pentru politica de securitate a statelor. este necesară studierea efectelor sale asupra domeniilor economice. cu anumite reglementări regionale şi o scădere drastică a taxelor vamale. având ca scop ultim dezvoltarea societăţii. IV. Argumentul nostru este că numai recunoscând riscurile globalizării. Din punct de vedere al organizării puterii într-o lume interdependentă. mai mult sau mai puţin dramatice. Multe dintre trăsăturile fundamentale ale “noii realităţi economice” în contextul globalizării sunt acum aproape unanim recunoscute.b. Globalizarea comerţului înseamnă nu numai schimbul de bunuri şi servicii între economii interdependente. pericolul nu vine de la globalizarea în sine ci de la nestudierea cu atenţie a impactului pe care acest fenomen îl are asupra guvernării.sociale vor fi afectate de globalizare şi. militare şi politice ale globalizării. De aceea vom analiza fenomenul complex ca multidimensional. Mai departe vor fi analizate. socio-culturale. politice. precum şi a importanţei corporaţiilor trans-naţionale în politica globală este cel mai puţin contestat aspect al globalizării. de accea. mai mari sau mai mici. Din datele istorice 100 . ecologice. care să nu cunoască schimbări. sociale. aspectele economice. militare etc.

Held et alt. procesul de liberalizare a comerţului a fost mult mai dificil. Deşi Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT) a creat un regim internaţional al comerţului. 1999. negocierile în cadrul GATT şi OMC (Organizaţia Internaţională a Comerţului) au fost dificile din cauza lipsei unor împuterniciri relevante de a rezolva disputele comerciale.). De aceea. economiile trebuie să fie mai adaptabile la şocuri externe. Globalizarea comerţului are însă efecte asupra managementului tuturor economiilor naţionale. Astfel. de promovarea liberalizării prin reglementări instituţionale (GATT) şi internaţionalizarea producţiei de bunuri (un computer are componente fabricate în Asia. cererea de protejare a economiilor naţionale a devenit 88 Vezi D. creşterea intensităţii relaţiilor comerciale şi liberalizarea tarifelor vamale produce o mai mare sensibilitate a economiilor naţionale la fluctuaţiile internaţionale ale cererii şi ofertei de bunuri.putem constata o creştere exponenţială a comerţului după al doilea război mondial şi încercarea de liberalizare treptată. Această evoluţie a fost facilitată de dezvoltarea infrastructurii în transport şi telecomunicaţii. 101 . asamblate în Europa de Est etc. în “Global Transformation”88. În primul rând. Pe de o parte. În al doilea rând. instituţionale. liberalizarea comerţului a avut efecte contradictorii până acum asupra statului bunăstării. fie că sunt dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Dacă la Bretton Woods s-au pus bazele instituţiilor ce reglementau fluxurile financiare (FMI) sau dezvoltarea structurală (Banca Mondială). Polity Press. autorii consideră că globalizarea comerţului produce efecte decizionale. distribuţionale şi structurale asupra economiilor. Global Transformations.

se confruntă cu rate înalte ale şomajului şi cu imigraţii masive de populaţie. ci şi sociale şi politice. Din punct de vedere social. globalizarea este 102 . ca şi de oameni cu religii. Prin creşterea semnificativă a puterii. necesită schimbări profunde în obiceiurile de muncă şi stilurile de viaţă ale oamenilor în ţările lor native. focalizată pe anumite industrii. culturi şi identităţi naţionale diferite. comunităţi. informaţii şi imagini. lipsite de o bază industrială tradiţională. astfel. în general în ţările subdezvoltate. dimensiunii şi uşurinţei comunicaţiilor. mai ales. globalizarea comerţului are un impact puternic asupra forţei de muncă şi distribuţiei veniturilor. Marile corporaţii îşi pot muta cu uşurinţă infrastructura industrială în zone în care forţa de muncă este mai ieftină şi reglementările mai puţine. Comunicarea este acum globală. societăţi. o mişcare uriaşă de idei. cerinţele globalizării şi. Ca rezultat. ale economiei globale. Dimensiunea socio-culturală. iar consecinţele nu sunt doar economice. Acest lucru poate duce chiar la declinul unor întregi zone care.mai fragmentată. iar pe de altă parte interdependenţa a făcut ca propriul export şi importul unor produse necesare propriei producţii să restrângă curentul anti-liberalizare. Aceasta implică. Pentru a face faţă competiţiei globale şi a supravieţui. şi aceasta implică o largă transformare socială. În al treilea rând. tehnologia informaţiei şi comunicării a înlăturat în mare măsură barierele naturale care până acum au separat pieţe. forţa de muncă din zona iniţială de locaţie devine inactivă. concomitent cu scăderea drastică a costurilor acestora. economiile naţionale sunt obligate să se “reinstrumenteze”. în primul rând. o modificare a practicilor sociale stabilite şi general acceptate şi recunoscute şi.

etnonaţionalismul produs de colapsul socialismului şi sfârşitul “echilibrului de teroare” între superputerile ostile. politică şi identitate personală. În mod similar. ca fiind cel mai important factor ce serveşte la promovarea “individualismului”. astfel. percepându-l ca pe unul dintre efectele negative ale capitalismului global. în schimb. Unii autori consideră că globalizarea poate crea “fragmentare” şi “tendinţe dezintegratoare”. legăturile globale mai strânse apropiind culturi diferite şi. cât şi de către guverne. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Distrugerea pădurilor şi efectele acesteia. globalizarea afectează conştiinţa indivizilor şi atitudinile lor faţă de cultură. putând spori şansele de conflict sau război între oameni de culturi şi identităţi naţionale diferite.noul tribalism. Alţii. consideră că globalizarea este o contra-forţă puternică în raport cu forţele distructive eliberate de sfârşitul războiului rece. Dimensiunea ecologică. În ceea ce priveşte consecinţele globalizării asupra fenomenelor socio-culturale părerile sunt împărţite. La nivelul său cel mai profund. Cum din ce în ce mai 103 . în vreme ce alţii consideră declinul rapid al diferenţelor culturale ca un proces de “McDonaldizare” sau ”Coca-Colonizare” a lumii. poluarea aerului sau dezastrele nucleare pot duce la degradarea mediului în alte părţi ale lumii. respectiv. şi nici o ţară nu poate găsi soluţii eficiente la aceste probleme fără a recurge la cooperare şi acţiuni comune.privită adesea negativ atât de către cetăţeni. Problemele ecologice depăşesc astăzi graniţele naţionale. unii analişti văd universalismul. prin care se înţelege credinţa în validitatea universală a noţiunii de drepturi ale omului.

care este subiectul cel mai afectat de provocările globalizării. diseminarea armelor de distrugere în masă şi ameninţarea nucleară etc. în sensul că stăpâneau spaţii geaografice şi comunităţi eterogene de populaţie. Este vorba aici de fenomene sau procese ce transgresează graniţele naţionale şi nu pot fi rezolvate în totalitate de guvernul unei singure ţări. a unor materiale distructive în atmosferă sau în masa lichidă. problemele de sănătate. aceasta influenţând semnificativ modul de guvernare.mulţi oameni călătoresc. Teritoriu. nu guvernate. ca apoi să capete valenţe statale. Monarhiile constituţionale absolutiste au făcut tranziţia către 104 . Un aspect important al globalizării este cel politic. putere şi securitate sunt concepte legate de esenţa statului naţional. se poate afirma că ele erau conduse. ori a unor substanţe chimice sau biologice (patogeni sau materiale genetice) care afectează sănătatea oamenilor şi fiinţa umană în ansamblu. din punctul de vedere al guvernării. indiferent de mijloacele avute la dispoziţie. cum ar fi SIDA. În sensul de expansiune teritorială a sistemului mondial. Dimensiunea politică. Imperiile erau forme de organizare bazate pe tribut în stadiile iniţiale. Astfel. dimensiunea ecologică a globalizării se centrează asupra mişcării greu de controlat. încălzirea globală provocată de om. dar nu aveau mijloace administrative adecvate. ci îşi poate găsi rădăcini în perioadele de expansiune a marilor imperii care au dominat istoria antică şi evul mediu. globalizarea nu este un fenomen nou. devin dificil de abordat într-o ţară fără a lua în considerare situaţia din altele. pe distanţe lungi. cum ar fi degradarea stratului de ozon. Însă. răspândirea virusului HIV la sfârşitul anilor 1970.

iar legitmitatea de a guverna este dată de un nivel minim de încredere al cetăţenilor. în special după căderea Cortinei de fier. Statul naţional era în perioada modernă cea mai mare inovaţie adusă în domeniul guvernării. precum România. Sistemul juridic şi poliţienesc era în mâinile statelor. care nu recunoşteau nici o autoritate superioară. pentru că suveranitatea şi guvernarea “naţională”. Diferendele dintre state se rezolvau prin războaie. nu au existat niciodată pentru statele medii şi mici. următoarele caracteristici: • • • • Sistemul mondial era format din state suverane teritorial.statul modern şi au creat un sistem interstatal după Pacea de la Westphalia (1648). sub forma statelor naţionale. Cetăţenii sunt loiali iar monopolul violenţei este exercitat de o armată de conscripţie universală. Acestea sunt tezele principale ale sociologiei naţionale de la Weber încoace. printre altele. în sensul prezentat anterior. statele naţionale au fost reorganizate şi guvernate ca democraţii 105 . Dreptul internaţional stabilea doar norme minimale de coexistenţă a statelor. Apoi. Odată cu aceste transformări. Guvernarea naţională este realizată printr-un instrument politic impersonal (birocraţia în sens weberian) cu jurisdicţie clară asupra unui teritoriu naţional şi având monopol asupra violenţei. Cum pot fi interpretate astăzi asemenea afirmaţii ? Să admitem că ele se circumscriu unui caz ideal. suveranitatea (relativă) asupra teritoriilor naţionale a devenit realitate foarte târziu. după primul război mondial (pacea wilsoniană) şi s-a amplificat la nivel global. După Held şi alţii modelul westphalian de organizare statală avea. mai ales odată cu amplificarea procesului de decolonizare din anii după cel de-al doilea război mondial.

Deşi rămân principalii actori politici. Un prim aspect de politică globală este faptul că anumite decizii transcend graniţele tradiţionale ale statelor naţionale. Acest fenomen aduce provocări esenţiale dimensiunilor teritoriale. 5000 4500 4000 3500 3000 2500 2000 1500 1000 500 0 1909 1956 1960 1968 ONG 1977 1981 1984 1986 1988 Anii Organizatii internationale de orga niza tii 106 . Aceasta l-a făcut pe Fukuyama să proclame “sfârşitul istoriei”. Dar acest “al treilea val al democratizării” (Huntington) se petrece în condiţiile accelerării evidente a altui set de procese. 7) creşterea spectaculoasă a numărului organizaţiilor nonguvernamentale şi organizaţiilor internaţionale. o decizie politică luată la. având consecinţe globale. Dezvoltarea acestor organizaţii sugerează internaţionalizarea deciziei politice. guvernele naţionale se văd astăzi confruntate cu apariţia unor noi actori care pot influenţa decizia lor în mod esenţial. Se poate vedea din graficul de mai jos (vezi Fig.globalizarea şi emergenţa unor politici publice globale. Figura 7 Cresterea numarului de organizatii non-statale în secolul XX Nr. să spunem Washington. de putere şi de securitate ale statelor naţionale. în secolul XX.liberale reprezentative.

care nu mai sunt exclusiv naţionale şi nu mai pot fi soluţionate individual. care protestează şi convoacă mitinguri şi adunări de protest ori de câte ori consideră că deciziile luate de o ţară pun în pericol mediul global. Pe plan mondial se vorbeşte azi de “bunuri publice globale”. Să nu uităm nici exemple mai evidente cum ar fi influenţa NATO. Global Transformations Ca exemplu de influenţă a deciziilor merită a fi menţionată influenţa organizaţiei Greenpeace. Globalizarea în domeniul militar se referă la reţelele de interdependenţă. Dimensiunea militară. Mai mult. de crearea unor instituţii care să vegheze la prezervarea acestor bunuri. care implică forţa şi ameninţarea sau promisiunea utilizării forţei.Sursa: Held et alt. se remodelează şi se restructurează acum. În acelaşi timp. statele îşi regândesc politicile naţionale de securitate şi apărare sau îşi redirecţionează atenţia spre formarea de alianţe noi sau spre integrarea în vechile alianţe restructurate pentru a putea contracara noile ameninţări ale erei globalizării. create pentru a contracara orice acţiune ce ar fi ţintit spre modificarea echilibrului de putere. de către fiecare ţară în 107 . Şi nu în ultimul rând.. pe distanţe mari. odată cu sfârşitul războiului rece asistăm la o intensificare a contactelor şi interconexiunilor complexe între grupurile de naţiuni care anterior erau ostile. UE sau ONU. putem aminti doar de influenţa tot mai mare a corporaţiilor transnaţionale asupra guvernelor naţionale. Vechile alianţe. tocmai pentru a face faţă noilor provocări şi ameninţări la adresa securităţii naţionale sau păcii mondiale. în contextul noului mediu creat de interdependenţele crescânde dintre naţiuni.

iar aceste oportunităţi “nu sunt fără riscuri – riscuri ale mişcărilor disproporţionale de capital şi riscuri ale degradării sociale.parte. 2001. de asemenea.c. Aşa cum se recunoştea într-un studiu elaborat de Fondul Monetar Internaţional..ameninţare sau oportunitate? Unii autori văd globalizarea ca un proces benefic. ca şi noţiunea de interoperabilitate între forţele armate ce fomează efectivele unei armate multinaţionale. economice şi de mediu produse de sărăcie”89. Alţii. este utilizată din ce în ce mai mult noţiunea de integrare a armatelor naţionale într-o structură regională sau internaţională. 108 . inevitabil şi ireversibil.. ameninţă bunăstarea şi standardele de viaţă ale cetăţenilor şi împiedică progresul social. considerând că sporeşte inegalitatea în interiorul şi între naţiuni. IV. Mai mult.”. chiar teamă. 89 Globalization.Threat or Opportunity?. însă. o privesc cu ostilitate.1. Globalizarea. Problemele militare capătă o dimensiune globală şi datorită existenţei sateliţilor pentru adunarea de informaţii strategice şi a rachetelor intercontinentale. dar nu progresează în mod egal. Ceea ce ne propunem noi este să considerăm globalizarea ca un fenomen obiectiv (fapt social total) şi să prezentăm atât efectele pozitive cât şi cele negative pe care aceasta le-ar putea avea asupra dezvoltării şi securităţii unei ţări. Rolul organizaţiei Al-Qaida în evenimentele de la 11 septembrie 2001 şi influenţa asupra politicilor de securitate globale este cel mai potrivit exemplu. IMF Issues Brief. o cheie spre viitoarea dezvoltare economică a lumii şi. “globalizarea oferă oportunităţi mari pentru dezvoltarea întregii lumi. regionale sau internaţionale.

se consideră că aceste efecte pozitive constituie suficiente motive pentru a urmări intensificarea şi dezvoltarea globalizării. Abdellatif. iar liberalizarea schimburilor comerciale implică o “mai mare diviziune a muncii între societăţi”90. 90 B. Înlăturarea barierelor comerciale duce la creşterea exporturilor şi la atragerea investiţiilor. susţinătorii globalizării sunt cei care percep direct şi imediat efectele ei. care au determinat reducerea costurilor în anumite domenii vitale pentru economie. îmbunătăţirea rezultatelor economice şi atragerea de noi investiţii. în Romanian Journal of International Affairs. Mai mult. Vol. De aceea. ceea ce sporeşte competitivitatea internaţională. ameliorând astfel nivelul de dezvoltare economică şi de integrare a comerţului şi economiei unei ţări. p. în domeniul economic. 109 . la pieţe mai largi. determină amplificarea productivităţii şi intensificarea exporturilor. chiar beneficiază de consecinţele pozitive ale acesteia. fiind asociată cu progresele tehnologice. Competiţia globală produce cooperare globală. Astfel. Globalization and its Consequences in the Third World.Efectele pozitive ale globalizării În general. se consideră că. Oportunitatea pe care globalizarea o oferă în sectorul economic este aceea de a atinge un fel de prosperitate comună globală. VI. la fluxuri de capital mai ridicate. No. de a ridica standardele de viaţă a milioane de oameni din întreaga lume prin creşterea eficienţei economice. 133-134. la o mai mare varietate de produse şi bunuri.H. telecomunicaţiile şi tranzacţiile financiare. 1-2. globalizarea va duce la integrarea economiilor naţionale în pieţele globale. cum ar fi transportul. ceea ce va facilita accesul tuturor ţărilor. inclusiv al ţărilor mici sau subdezvoltate. globalizarea ar facilita tranziţia de la o “economie de volum mare” la o “economie de valoare mare”.

în vreme ce simultan aceste procese promovează dezvoltarea şi utilizarea spaţiului cibernetic. poate. în general. analizate. 110 . sunt ignoraţi. prin urmare. Efectele negative ale globalizării Deşi beneficiile globalizării par să fie cu adevărat foarte promiţătoare. Ţările care s-au integrat cunosc o creştere economică mai mare şi 91 Vezi G. să interacţioneze într-un spirit de reciprocitate şi solidaritate. McMaster University. dincolo de graniţele statului. Oferind acestor organizaţii şi indivizi posibilitatea de exprimare. astfel promovând guvernarea democratică91. le sporeşte capacitatea de a afecta procesele globale. Dintr-un punct de vedere socio-cultural. Unele ţări se integrează în economia globală mult mai repede decât altele. globalizarea este considerată a fi civilizatoare. Institute on Globalization. Vorbind la modul general. tehnologia avansată oferă un forum de comunicare pentru organizaţii şi indivizi care. În domeniul cultural. astfel sporind şansele instaurării unei păci globale. nici omogenă.B. 1998. marea oportunitate oferită de globalizare este aceea ca naţiunile şi indivizii din întreaga lume să devină conştienţi că propriile lor interese sunt cel mai bine promovate prin respectarea intereselor tuturor celorlaţi şi. distribuţia acestora nu este nici uniformă.În acelaşi timp. Globalization Working Papers. dinamica globalizării deţine promisiunea promovării unei încrederi şi cooperări mai mari în interiorul fiecărei naţiuni şi între naţiuni. servind la întărirea perspectivelor pentru pace şi democraţie în lume. Globalization: Challenges and Opportunities. Madison. tehnologia creşte şansele ca preocupările lor să fie cunoscute şi. iar în domeniul politic ea încurajează “extinderea statului de drept şi dispariţia autorităţii birocratice”. Abilitatea indivizilor aflaţi oriunde în lume de a comunica rapid şi eficient.

No. Mai mult. democratice sau în curs de democratizare. 111 . pe când cele excluse de la integrare cunosc o adâncire a pauperizării lor. a valorilor şi normelor sacre ale ţărilor mici (deşi şi unele ţări dezvoltate resimt această presiune şi o resping)92. datorită interdependenţei create de globalizare. la slăbirea mobilităţii forţei de muncă. Liberalizarea comerţului poate duce la distrugerea societăţilor rurale şi a mediului înconjurător. Percepţia. globalizarea duce la reducerea suveranităţii statelor. simţindu-se presiunea unui model mai degrabă impus decât consimţit şi acceptat. globalizarea fiind considerată un mijloc de asigurare şi consolidare a dependenţei în termeni de valori economice. De exemplu. culturale şi chiar sociale. uneori având efecte devastatoare asupra economiilor naţionale. Small Developing States Versus Globalization. în Romanian Journal of International Affairs. politice. Pieţele financiare globale pot submina valoarea monedei naţionale a unei ţări.Testimonies Before the United Nations General Assembly. în principal a statelor mici. ce duce la pierderea identităţilor. forţând guvernul acestuia să-şi schimbe politica economică naţională şi să adopte măsurile şi deciziile dezirabile la nivel global dar. globalizarea face ca guvernele naţionale să nu-şi mai poată controla propriile economii. la ameninţarea diversităţii culturale şi autodeterminării.o reducere a sărăciei. În domeniul economic. iar cei mai mari perdanţi sunt statele cele mai mici şi mai slabe. o criză economică apărute oriunde în economia internaţională poate fi resimţită de toate celelate economii. În plan politic. indezirabile la nivel naţional sau local. uneori. VI. fie ele bogate sau sărace. este că era opţiunilor multiple a luat sfârşit. deşi 92 Petru Dumitriu. ţările nu-şi mai pot stabili propriile rate ale dobânzilor fără a lua în calcul ratele din celelate ţări. Vol. 1-2/2000.

Tehranian. sistemele de comunicaţii transnaţionale (cum ar fin Internet-ul sau televiziunea prin satelit) şi organizaţiile transnaţionale (interguvernamnetale. au o influenţă profundă asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul acestora. După cum se poate vedea. se poate spune că globalizarea are atât consecinţe negative. Common Security. Globalization: Key Concepts. operează în afara controlului statelor-naţiune şi totuşi. M. în contextul globalizării. În plan social. Montreal. Cum forţele globale par să slăbească puterea statului-naţiune din exterior. Dintr-o perspectivă culturalistă. ea îngustează şi 93 D. părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte beneficiile sau dezavantajele aduse de globalizare. Corporaţiile multinaţionale. tinde să restricţioneze activităţile şi să limiteze puterea guvernelor naţionale93. K. A Blueprint for Survival. Bahr. ele pot face acest lucru din interior. 112 . puterea ce există în afara statelor-naţiune. Relaţiile globale şi transnaţionale pot să consolideze localismul sau naţionalismul la scară redusă. Astfel.şi statele dezvoltate simt acut o anumită slăbire a propriei puteri decizionale. Globalismul şi interdependenţa ameninţă să diminueze capacitatea statelor de a-şi exercita puterea independent. Din acest punct de vedere. puterea statelor-naţiune este ameninţată din două direcţii. cât şi pozitive. pieţele financiare internaţionale. Grupurile etnice şi naţionale care încearcă să obţină independenţa lor faţă de structurile mai largi în care sunt incluse pot să solicite sprijinul organizaţiilor transnaţionale sau al sistemelor internaţionale de securitate pentru a le ajuta în afirmarea independenţei lor şi în revendicarea caracterului naţional. Bonnett. Coates. Palme Commission. în vreme ce naţionalismul la scară redusă sau localismul ameninţă să submineze unitatea statelor existente94. Canada. 1998. Congresul Mondial de Sociologie. 94 Vezi E. cum ar fi Uniunea Europeană sau non-guvernamentale). 1982.

intensifică şi reduce puterea politică şi omogenizează şi/sau pluralizează identităţile culturale95. conceptul de “securitate” a fost monopolizat de către disciplina academică a relaţiilor internaţionale. cu diferitele sale curente de gândire şi paradigme. Astfel. cu interese naţionale definite în mod obiectiv şi capabile să definească obiectiv 95 113 .a.măreşte diferenţele de venit între şi în interiorul naţiunilor. Din punctul de vedere al acestui studiu se poate afirma că globalizarea este fenomenul care influenţează atât modul de conceptualizare a securităţii cât şi politica de securitate.2. uneori dureroase. Dar dacă schimbările sunt profunde şi de dimensiuni mari. conceptul restrâns de securitate a fost promovat de către şcoala realistă. la fel ar putea fi şi oportunităţile oferite de aceasta. Globalizarea este pozitivă sau negativă în funcţie de locul şi modul în care o ţară se raportează la aceasta. în plan politic. iar. de cunoaşterea şi anticiparea posibilelor efecte ale globalizării de care ar putea beneficia fiecare ţară. Conceptualizarea securităţii Până în deceniul al nouălea al secolului XX.2. în care statul naţional era actorul principal. de capacitatea acesteia de a proiecta politici pro-active de dezvoltare. ca ansamblu de măsuri practice pentru realizarea securităţii. Iar succesul poate depinde de fiecare ţară în parte. IV. Definirea concepului de securitate în contextual globalizării IV. Realiştii considerau statele ca un dat. în modul lor de viaţă obişnuit. Provocările globalizării pot fi înfricoşătoare pentru unii. Nu există nici un dubiu că globalizarea va forţa cetăţenii întregii lumi să participe sau să asiste la schimbări profunde şi de perspectivă.

După sfârşitul războiului rece. constă în aceea că un grup de state se organizează pentru a se proteja împotriva unei agresiuni externe. aceea de “securitate colectivă”. de „pace eternă” şi au început să vorbească despre “pace pozitivă” sau “pace stabilă”. O extensie a conceptului de securitate. de sorginte kantiană. promovată iniţial de către Liga Naţiunilor. au promovat în anii ‘80 conceptul de “securitate comună”. a fost preluată şi continuată prin organizaţii precum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU. asistăm la o definire extinsă a conceptului de securitate. în sensul că ordinea socială poate fi construită sau distrusă iar statele pot fi înlocuite din calitatea lor de subiecţi principali pentru realizarea securităţii. care promova reţinerea de la cursa înarmărilor nucleare şi realizarea securităţii prin acţiune comună. sub influenţa şcolii culturaliste. Acest concept presupune că un grup de state suverane promit să se protejeze reciproc de un atac al unei naţiuni aparţinând acelei organizaţii. O altă extensie a conceptului de securitate. precum Johan Galtung.aceea de „apărare colectivă”. Şcoala critică (scandinavicii în special) vede sistemul mondial în termeni constructivişti. Treptat. În deceniul al optulea unii autori.prin articolele 41 şi 42) sau Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE devenită ulterior OSCE). au preluat ideea liberală.ameninţările la adresa securităţii lor. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) şi Tratatul de la Varşovia sunt organizaţiile tipice din timpul războiului rece care au semnat un tratat pentru realizarea apărării colective. în special a şcolii lui Barry Buzan. autori precum Egon Bahr. Întrebarea-cheie a acestei 114 .

prin cuprinderea mai multor dimensiuni. Mihalka porneşte de la definiţia lui Arnold Wolfers că securitatea poate fi definită în sensul de absenţa a oricăror ameninţări asupra unor valori comune şi propune definirea securităţii prin cooperare ca activitate a unor state de a micşora probabilitatea unor războaie sau a consecinţelor războiului dacă acesta se produce97. în ţările comuniste. 2001. Sub influenţa libertăţii fluxului de idei şi populaţie (flux generat de globalizare) există azi presiuni pentru lărgirea conceptului de securitate.3. 97 Idem.35. socială. economică sau de mediu. Acest tip de securitate prin cooperare cuprinde mai multe cercuri concentrice (vezi Figura 8). securitatea prin cooperare este un sistem strategic format în jurul unui nucleu de state liberal democratice. Aşadar se vorbeşte. cel puţin în spaţiul euro-asiatic. În studiul aminitit anterior. În viziunea unor analişti occidentali. Figura 8 96 Vezi Richard Cohen.şcoli este: „securitate pentru cine?”. pag. securitatea statului era de fapt securitatea “regimului politic”. îndreptată uneori chiar împotriva cetăţenilor săi. Michael Mihalka. de construirea unui concept precum “securitate democratică” (pentru a încorpora şi securitatea individuală) iar ca politică (normativă) de securitate se recomandă proiectarea stabilităţii în spaţiul adiacent şi promovarea conceptului de „securitate prin cooperare”. no. caracterizate de împrărtăşirea aceloraşi valori. ce se organizează într-o reţea de alianţe formale sau informale96. cum ar fi cea politică. Cooperative Security: New Horizons for International Order. S-a constatat că. 115 . The Marshall Center Papers.

care este realizarea securităţii tuturor cetăţenilor. vom avea de a face cu patru stări. respectiv insecuritate. putem considera securitatea ca un proces dinamic ce încearcă să aloce resursele pentru scopul ultim. Realizarea practică a securităţii prin cooperare va fi dezbătută în capitolul următor. obsesie. aleşi în mod democratic. 2000. pornind de la studiile făcute de Barry Buzan98 (care consideră că securitatea are atât o dimensiune obiectivă cît şi una subiectivă) am realizat următorul model explicativ al conceptului de securitate (vezi Fig. Editura Cartier. este să asigure o politică de securitate care va aloca resursele pentru realizarea acelei stări de 98 Vezi Barry Buzan. în funcţie de percepţia ameninţărilor. Pe de altă parte. De aceea rolul decidenţilor politici. 116 . În acest model teoretic. Popoarele. falsă securitate şi securitate.Acesta nu este decât un model normativ ce arată influenţa globalizării asupra conceptualizării securităţii. statele şi teama. prin suprapunerea celor două axe. Suprapunînd dimensiunea subiectivă a securităţii (ce actori se simt ameninţaţi?) cu dimensiunea obiectivă (existenţa reală a pericolului).9).

ale falsei securităţi şi ale obsesiei. sub influenţa păcii wilsoniene. Bineînţeles. după realizarea idealului naţional al Unirii. în perioada interbelică. sub egida generoasă a Ligii Naţiunilor ce promova securitatea colectivă. Astfel.securitate colectivă.. acesta este un model simplificator dar se pot găsi momente din istoria României ce pot exemplifica aceste două capcane. decidenţii politici au agreat realizarea acelui „cordon sanitar” între URSS şi Marile Puteri occidentale prin mici alianţe şi înţelegeri regionale. prin evitarea celor două capcane. naţiunea. Figura 9 Ce actori se simt ameninţati? (indivizi. grupuri sociale.) Pericolul este în mod obiectiv…? Prezent Absent 117 .

Pe de altă parte. Prin intermediul unui important aparat propagandistic a început să promoveze teza conspiraţiei universale asupra poporului român ceea ce a creat o obsesie a ameninţărilor externe. URSS şi Germania nazistă sfărâmând acest sistem ca pe un castel de nisip.Da Insecuritate Obsesie Politica de securitate democratică Nu Falsă securitate Securitate Acest sistem de securitate s-a dovedit a fi creat sentimentul unei false securităţi. pentru obţinerea sprijinului popular.2). iar un actor important în definirea politicii devine acum şi opinia publică. De data aceasta securitatea este concepută ca libertate a poporului de a-şi alege modul de viaţă. tipul de securitate democratică va oferi siguranţă tuturor indivizilor şi grupurilor sociale care împărtăşesc valorile democraţiei. Opoziţia sa la invazia sovietică asupra Pragăi i-a conferit legitimitate şi a început să se prezinte ca pe un continuator firesc al marilor domnitori.1 şi II. în perioada deceniilor şase. Spre deosebire de aceasta. Ceauşescu a realizat că ideologia comunistă este un liant fragil şi a început să promoveze naţionalismul. 118 . şapte şi opt ale secolului douazeci. obsesie ce s-a dovedit falsă şi s-a vindecat foarte greu (vezi capitolul II.

Aşadar. O altă cauză era invazia sau plecarea unei puteri străine. 119 . disoluţia statului a fost.2. etnicitate. la modul general. un rol esenţial în definirea politicilor de securitate îl are percepţia riscurilor şi ameninţărilor. precum şi definirea securităţii în contextul globalizării. În principiu. Explicaţiile tradiţionale asupra destrămării sau dispariţei unui stat se centrau. o consecinţă a războaielor între state. După sfârşitul războiului rece. indirect. globalizarea a influenţat modul de concepere a securităţii şi. acum. însă. riscurile specifice la adresa securităţii. democratizarea politicilor de securitate prin includerea activă a opiniei publice ca actor activ şi promovarea stabilitaţii prin extinderea NATO şi a Uniunii Europene au dus la realizarea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic în Europa de Est.ameninţări interne şi presiuni pentru secesiune. extinderea conceptului de securitate încât să cuprindă şi securitatea individului. limbă şi cultură. Subcapitolul următor va prezenta principalele ameninţări la adresa securităţii. în general. relaţiile dintre armată şi societate reprezintă componenta instituţională a politicii de securitate. Cum afirma Huntington. Ameninţări noi la adresa securităţii Dacă în capitolele anterioare au fost discutate riscurile şi oportunităţile aduse de globalizare pentru un stat.b. De aceea. Totuşi. vom discuta. factorii decizionali se confruntă cu două tipuri de riscuri . IV. globalizarea este forţa ce facilitează dezintegrarea unei ţări şi afectează suveranitatea ei. de obicei. precum şi ameninţări trans-naţionale. relaţiile dintre armată şi societate. pe clivajele istorice de-alungul liniilor de religie. Ameninţări interne De-a lungul istoriei.

120 . ambele contribuind la eroziunea conceptului de stat-naţiune.Am putea spune că globalizarea este forţa iniţială. dar de-a lungul istoriei el a fost întâlnit ca o consecinţă a războaielor dintre state. dezintegrarea unei ţări este facilitată şi de integrarea posibilă într-un nivel supra-naţional. iar clivajele religioase. dar poate facilita şi dezintegrarea statului. O altă consecinţă a globalizării. O astfel de deschidere este concomitentă cu asimilarea de cunoştinţe. deja. fie ale războaielor etnice. să ceară disoluţia lui. Mai mult. rezidă în multiplicarea conflictelor etnice şi exacerbarea naţionalismului. apoi. cu cât lumea devine mai “globalizată”. la o mai mare autonomie locală. ci şi în state dezvolate cum ar fi Italia (Liga Nordului) sau Spania (Gruparea bască ETA sau Catalonia). etnice. Aşa cum sugera Enriquez 99. Sunt evidente tendinţele separatiste nu numai în state în curs de dezvoltare. Fall. chiar la destrămarea unor ţări. Globalizarea nu aduce doar integrare ci şi fragmentare. pag. în “Foreign Policy”. cu atât mai puţin traumatic este pentru grupuri sociale sau etnice să-şi proclame independenţa. Desigur că riscul disoluţiei statului nu este nou. idei. la slăbirea puterii autorităţii centrale şi. sociale sau culturale favorizează sau intermediază efectele globalizării. capital şi oameni. Globalizarea implică o deschidere mai largă a graniţelor pentru bunuri. Dar azi. În multe locuri. cu cât un guvern în tranziţie dă de înţeles că misiunea sa este de a privatiza după reţetele FMI sau ale Băncii Mondiale. religioase sau invazii ale unor puteri străine. Too Many Flags ?. no. 116. declanşatoare. în unele cazuri. Enriquez. 30-40. cum ar fi 99 J. acestea au dus. acei cetăţeni care sunt afectaţi cel mai mult de efctele sau beneficiile globalizării îşi pot pune întrebarea cu ce îi ajută acel stat şi. în ultimul deceniu.

Ameninţări trans-naţionale Principalele ameniţări externe facilitate de globalizare sunt terorismul global. Multe state se confruntă cu grupuri minoritare ce luptă pentru o mai mare autonomie sau chiar încearcă să modifice graniţele naţionale. răspândirea unor maladii şi virusuri cum ar fi tuberculoza sau SIDA. sectele satanice etc. traficul de droguri şi crima organizată. măsuri ce pot fi induse şi de presiunile externe. care este adesea o consecinţă a războiului etnic. 121 .). deteriorarea sistemului educaţional şi “poluarea” morală sau culturală (cum ar fi pornografia. creşterea consumului de droguri. Terorismul este la fel de vechi precum istoria şi nu este o ameninţare nouă adusă de globalizare. limitarea accesului unui stat la sursele de energie. pierderea controlului statului asupra unor domenii. ca alte surse interne de insecuritate. Migraţia.Yugoslavia. Pot fi enumerate. accidentele ecologice şi deteriorarea mediului înconjurător. şi este posibil să devină una şi mai mare odată cu creşterea clivajelor economice dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate. deciziile politice care încalcă Constituţia unei ţări sau semnarea unor tratate ori acorduri ce ar putea pune în pericol interesele naţionale fundamentale ale unei ţări. este deja una dintre cele mai sensibile probleme din punct de vedere politic. corupţia şi activităţile ilegale ale economiei subterane. dar unele dintre caracteristicile globalizării cum ar fi deschiderea graniţelor. susţinute cu metode ale crimei organizate. comerţul liber şi sfârşitul războiului rece au influenţat modul în care acţionează teroriştii. sectoare sau obiective economice strategice sau pierderea unor importante pieţe interne sau externe pentru produsele şi serviciile unei ţări.

În timpul războiului rece terorismul a fost un mod de luptă pentru identitatea “naţională”. Terorismul internaţional în sprijinul terorismului intern sau în sprijunul unei confruntări politice. cât şi eroi. marile puteri. Milionarul Osama ben Laden. Astăzi suntem martorii unei mutări a acţiunilor teroriste din scena internă în cea internaţională. Un alt aspect al terorismului global este creşterea posibilităţii de a utiliza arme de distrugere în masă. a organizat atentatul din New York din 11 septembrie 2001. În perioada modernă. 5500 de persoane fiind rănite. Somalia. dominată de statele-naţiune. Persoane ca Golda Meir sau Yasser Arafat au fost consideraţi atât terorişti. 122 . care a sprijinit crearea unor tabere de instruire a grupărilor teroriste în Afganistan. ideologice sau religioase mai largi este principala formă a acţiunilor teroriste într-o lume globalizată. în principal. erau frecvente situaţiile când un stat eticheta o persoană ca terorist iar un al stat îl considera erou. În 1995 membrii cultului japonez Aum Shinri Kyo au împrăştiat gazul letal sarin în metroul din Tokyo. ca în mişcările de eliberare din anii 1960 sau în Irlanda de Nord. Un studiu european realizat de Institutul pentru Studii de Securitate al Organizaţiei Europei Occidentale considera că noul terorism într-o lume mai interdependentă are două caracteristici principale. de armamente şi de alte mijloace letale neconvenţionale. Ţintele erau. oferă exemplul edificator al privatizării terorismului cu consecinţe globale.deregularizarea şi privatizarea. proliferarea şi diseminarea necontrolată de tehnologii şi materiale nucleare. Un terorist arab sau un comando al Armatei de Eliberare Irlandeze (IRA) va întreprinde un plan sau un atac într-un loc în care „efectul CNN” este optim. Pakistan şi Yemen.

Comerţul internaţional cu droguri devine din ce în ce mai complex. aşa cum o nouă eră a cultivării de droguri şi tranzitării acestora continuă să evolueze. se poate afirma că globalizarea terorismului este o consecinţă a deregularizării şi adaptării sale la efectele lumii globalizate. posibilitatea unor războaie inter şi intra-state ce pot avea implicaţii negative asupra securităţii statelor vecine. completate de migraţia în masă. deterioarea mediului şi schimbările climatice. Teroriştii trans-naţionali beneficiază de formele moderne de comunicaţii şi transport. iar reţele criminale internaţionale beneficiază de reţele globale de comunicaţii şi transport şi de sisteme bancare globale pentru a-şi masca operaţiunile.Ca o concluzie. Ca un rezultat al vidului instituţional şi al crimei organizate. Traficul de droguri este un caz special al crimei organizate. 123 . asociată cu cea economică sau socială. pe care crima organizată l-a umplut cu uşurinţă. în aceste ţări corupţia politică. ce pot pune în pericol securitatea unui stat pot fi : • • • • pericolul nuclear. Alte ameninţări de natură globală. subdezvoltarea în unele părţi ale lumii şi expolzia demografică. sunt în creştere. accentuate de creşterea interdependenţelor dintre state. au surse globale de finanţare şi o mult mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte utilizarea armelor moderne Crima organizată şi traficul de droguri. ca o consecinţă a libertăţii democratice şi a deschiderii spre exterior. Fostele ţări comuniste se confruntă astăzi cu o intensificare a crimei organizate şi a traficului de droguri. Tranziţia lor spre economia de piaţă a fost iniţiată din temelii şi a produs un vid de securitate internă.

însă. chimice sau de altă natură. noi condiţii pentru reforma sistemului de securitate. Studiul pentru extinderea NATO din 1995 a indicat faptul că guvernele civile ar trebui să-şi controleze militarii şi să deţină anumite nivele ale capacităţilor armatei şi ale interoperabilităţii cu NATO. a fost întoarcerea României la ideantitatea sa occidentală. se 124 .• dezastrele naturale.cadru al Parteneriatului pentru pace iar mesajul transmis de preşedintele Iliescu în 2001. Nu degeaba România s-a grăbit să fie prima ţară ce a semnat documentul. nucleare. realizat sub umbrela NATO. România a decis să participe la realizarea mecanismului de securitate prin cooperare. De aceea. ce pot pune în pericol securitatea tuturor statelor din jur etc. Ultimele provocări în domeniul securităţii internaţionale au adus în discuţie problema democratizării relaţiilor dintre armată şi societate ca problemă de dezvoltare.3. una dintre ele fiind necesitatea de a crea o relaţii dintre armată şi societate democratice. problema demobilizării armatelor ca efect al tranziţiei de la regimul autoritar la democraţie şi al sfârşitului războiului rece precum şi noile roluri ale armatei pentru securitatea internaţională. Odată cu dorinţa de aderare la NATO apar. Principalele raţiuni pentru aceasta sunt: extinderea conceptului de securitate şi a domeniului politicii de securitate (analiştii vorbesc acum despre "securitatea umană" sau „securitatea individuală” pentru a cuprinde instabilitatea şi sărăcia ca ameninţări la adresa securităţii naţionale). Rolul asistenţei occidentale în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate Pentru a face faţă noilor tipuri de ameninţări. după mai mult de un deceniu de experienţă. IV. la reluarea campaniei pentru aderarea la NATO.

Dar a fost. şi o asistenţă orientată 125 . a urmărit susţinerea unor regimuri favorabile lor (fie democraţii. Întrucât asistenţa. moştenirile istorice privind asistenţa de securitate din perioada războiului rece au influenţat modul în care programele civil-militare au fost proiectate în estul Europei. de asemenea. să asigure securitatea locală şi să susţină "civilirea" graduală a activităţilor care nu sunt în mod necesar ale forţelor armate. după 1950. unde civilii aleşi în mod democratic pot câştiga controlul puterii politice. să creeze o poliţie civilă. fie dictaturi militare) aşa-numita asistenţă civil-militară a condus la scepticism. ca în America Latină. în special în România. Nu au existat însă programe specifice privind relaţiile dintre armată şi societate în Europa de Est. Scopul acestuii subcapitol este de a descrie rolul şi organizarea asistenţei occidentale în transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în Europa de Sud-Est.impune o descriere şi evaluare a impactului ajutorului occidental pentru democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. Asistenţa sovietică acordată Lumii a treia a creascut. Provocarea pentru orice program din domeniul relaţiilor dintre armată şi societate este să arate modurile în care poate fi obţinut un mecanism echilibrat. atât a SUA cât şi a URSS. Ele au fost încorporate în cadrul altor programe. Aceasta le va cere civililor să născocească o strategie care să includă reducerea graduală a prezenţei armate ca singura agenţie de stat responsabilă cu aspectele cheie ale securităţii interne şi dezvotării. relaţiile dintre armată şi societate reprezintă un capitol important al procesului de democratizare iar ajutorul occidental este una dintre cele mai importante resurse pentru construirea democraţiei. susţinând de-colonizarea şi dezvoltarea. Oricum. Pe de altă parte.

"Iluminarea" popoarelor subdezvoltate urmărea de fapt adoptarea de către acestea a sistemului socialist. precum E-IMET sau Parteneriatul pentru Pace pentru partea militară sau USAID.ideologic. Carnegie Endowment for International Peace. instituţiile de creditare internaţionale nu au programe 100 Fitch.S. No.C. 1999. în Armed Forces and Society. 101 T. National Endowment for Democracy (NED) din partea SUA sau Phare pentru EU. în locul unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Dar aşa-numitul Program de asistenţă militară SUA a fost criticat în Congres. Carothers. Vol. Spring. a fost orientat către America Latină. 1979: pp. Obiectivele politice au fost incluse sub denumirea de luptă de clasă. J. Aiding Democracy Abroad. după sfârşitul războiului rece fondurile de construcţie a unor pattren-uri civil-militare democratice în Europa de Est au fost încorporate în alte programe. considerându-se că ofiţerii pregătiţi de SUA au organizat lovituri de stat iar. De multe ori asistenţa sovietică s-a ciocnit cu cea americană în locuri precum Vietnam.. Korea. În termenii lui Thomas Carothers. Deşi "marketizarea" şi democratizarea sunt cunoscute ca obiective generale pentru tranziţiile ţărilor est-europene. The Political Impact of U. Ca rezultat. Military Aid to Latin America.3. Angola sau Afganistan. în timpul războiului rece. The Learning Curve. programele privind relaţiile dintre armată şi societate au o dublă focalizare: de sus în jos (sprijinind instituţiile şi shimbând constituţiile) şi de jos în sus (pregătind societatea civilă pentru a face faţă problemelor de securitate şi să-şi asume controlul civil)101. 126 . Ajutorul american acordat armatelor din afară. ei au instituit dictaturi personale.5.S. 360-385. Washington. În timpul anilor 1970 bugetul SUA alocat pregătirii şi educaţiei armatelor străine era de circa 90 de miliarde de dolari americani100. D.

Asistenţa lor a fost canalizată atât către societatea civilă. pentru a fi capabilă să-şi îndeplinească rolul de „câine de pază” al democraţiei cât şi pentru reforma armatei. De departe cea mai consistentă asistenţă bilaterală a fost cea americană.a. Asistenţa germană şi britanică a fost. S. National Endowment for Democracy. destul de consistentă. International Republican Institute şi National Democratic Institute. în 1991. Agency for International Development (USAID).După adoptarea de către NATO a noului concept strategic. de asemenea. pentru a fi interoperabilă cu NATO dar şi pentru a-şi însuşi mecanismele şi instituţiile specifice controlului democratic civil. Department of Defense (DoD). Programul “Joint Contact Team” şi Centrul european “George C. Programul de reducere a ameninţărilor prin cooperare (CTR). Marshall” pentru studii europene de securitate. SUA a introdus patru măsuri pentru implementarea controlului democratic civil în Europa de Est: Programul extins de educaţie şi pregătire militară internaţională (E-IMET).specifice privind democratizarea şi în mod particular privind schimbarea pattern-elor civil-militare. IV. Oricum. 127 .3. cuprinsă mai târziu în cadrul Parteneriatul strategic româno-american. asistenţa bilaterală a realizat mai mult în acest domeniu. Cele mai importante agenţii guvernamentale şi ONG-uri care s-au implicat în programe privind relaţiile dintre armată şi societate au fost U. Asistenţa bilaterală SUA a fost de departe cel mai mare donator pentru programele de asistenţă pentru democraţie şi securitate din Europa de est. Alte parteneriate strategice române au fost dezvoltate cu Franţa şi Italia.

Intenţia programului este să producă o bază de cunoaştere a activităţilor la nivel de ţară. În timp ce coordonarea strânsă dintre programele DOD 128 . După 1990. Biroul Iniţiativelor Democratice al USAID a susţinut un program pe această temă încă dinainte de 1989. prin experienţa sa în acest domeniu şi prin acţiunea sa către societatea civilă. ca parte a unui efort mai larg de susţinere a tranziţiilor spre democraţie. Centrul pentru democraţie şi guvernare al Biroului Global din USAID dezvoltă o cooperare pentru a implementa un set de activităţi care promovează democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate la un nivel global. USAID s-a implicat. USAID a plătit programe civil-militare conduse de alte agenţii SUA. În ultimii ani. Activităţile se vor desfăşura în toate cele patru regiuni. Pentagonul a devenit un competitor pentru USAID şi şi-a extins cercetările în acest domeniu datorită utilizării unui program IMET lărgit. Două tipuri de programe s-au adresat complexităţii relaţiilor dintre armată şi societate în cadrul USAID. într-o altă formă de asistenţă pentru relaţiile dintre armată şi societate. diseminarea informaţiilor şi cercetarea. totuşi. de asemenea.Asistenţa pentru societatea civilă. Cu siguranţă în domeniul construirii democraţiei şi guvernării USAID are un avantaj comparativ cu alte agenţii guvernamentale. USAID a fost cel mai important donator pentru societatea civilă din România. În prezent. Pentru Europa de Est. care să promoveze relaţii dintre armată şi societate democratice şi să accentueze atât implicarea directă cât şi responsabilitatea actorilor specifici privind proprietatea şi design-ul programului. USAID şi-a extins eforturile în acest domeniu pentru a include Africa şi Europa de Est. Alte activităţi vor include conferinţe regionale şi globale. După sfârşitul războilui rece.demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi ai unor conflicte dintre cele mai discutabile şi sângeroase din întreaga lume.

creată în 1983 pentru a ajuta la întărirea instituţiilor democratice din întreaga lume. cultură şi comunicaţii. guvernare democratică. NED în România a plătit mai multe programe de sprijinire a expertizei parlamentare sau transparenţei deciziilor politice şi libertăţii presei. În 1998. National Endowment for Democracy (NED) este o organizaţie privată. de asemenea. Prin intermeiul forumurilor. fără îndoială că necesitatea controlului civil poate fi întărită prin programe conduse de agenţii neguvernamentale (NGO). practici şi instituţi democratice. bipartiaznă. schimbul de "lecţii învăţate" privind relaţiile dintre armată şi societate democratice dintre ţări care au experimentat tranziţii similare. NDI furnizează asistenţă practică leaderilor civici şi politici care avansează valori. Finanţat prin alocări bugetare aprobate în Congres. meselor rotunde şi al experţilor internaţionali. Astfel.şi cele desfăşurate prin intermediu USAID este esenţială. societatea civilă şi leaderii militari pot construi o încredere mutuală şi pot traversa prăpastia dintre aceste comunităţi distincte. cât şi al obligaţiei pe care leaderii politici trebuie să şi-o asume pentru a se educa pe ei înşişi privind afacerile de securitate. USAID a semnat 129 . nonprofit. Programele IND subliniază rolul atât al ramurii executive cât şi al celei legisative în supraevgherea securităţii naţionale. granturile NED asistă organizaţiile din străinătate în munca pentru scopuri democratice. Programele de alocare încurajează dezvoltarea politică democratică cu preponderenţă în trei domenii funcţionale majore – pluralism. pentru a exercita această supraveghere în mod eficient. şi educaţie. Programele NDI sprijină. Atrăgând o reţea globală de experţi voluntari. Institutul Naţional Democratic (NDI) este o organizaţie nonprofit care urmăreşte întărirea şi extinderea democraţiei în lume. NDI ajută la crearea unui mediu neutru în care guvernul.

cum ar fi cele referitoare la Finanţarea armatelor străine (FMF).o înţelegere cu NDI cu scopul ca acesta din urmă să sprijine democratizarea la nivel global prin întărirea expertizei civililor în cadrul relaţiilor dintre armată şi societate. Asistanţa SUA acordată armatei. sub egida Freedom Support Act. The USAID FY 1998 Congressional Presentation. se desfăşoară o serie de programe de asistenţă pentru securitate. disponibil la: http://www. antiterorism şi menţinerea păcii. Acest program este în vigoare până în 2004. sprijinul USAID pentru tranziţia democratică a României ajută la îmbunătăţirea eficacităţii ramurilor executivă şi legislativă a guvernului şi măreşte participarea cetăţenilor la luarea deciziilor.usaid. Parlamentul şi-a îmbunătăţit serviciile din circumscripţiile electorale. asistenţă pentru fostele republici sovietice. Conform unei recente evaluări a USAID. prin Programul de susţinere a democraţiei esteuropene (SEED). Cele mai importante programe americane de asistenţă militară pentru România sunt Mil-to Mil. Guvernele locale au fost investite cu o autoritate mai mare şi şi-au îmbunătăţit capacităţile de management. Programele Pentagonului (E-IMET) La nivel global. Iniţiativa de la Varşovia şi Programul de 102 Vezi USAID. Programul de Educaţie şi Pregătire Militară Internaţională (IMET).htm 130 . asistenţă pentru lupta anti-drog. în primul rând datorită ONG-urilor şi guvernelor locale. ONG-urile s-au unit pentru a forţa legislaţia să promoveze alocări caritabile. Biroul primului ministru şi-a îmbunătăţit funcţiile de manaegment intern. Sondajele de opinie arată un nivel mai ridicat de încredere în oficialii locali decât în oricare alţi lideri civili102. Zeci de ONGuri şi-au îmbunătăţit serviciile. pentru non-proliferare. Romania. 1998.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro.info.

Congresul a îndreptat programul IMET către includerea personalului civil străin care a lucrat în poziţii care aveau legătură cu politica de securitate ca o clasă eligibilă pentru o astfel de pregătire.ofiţeri şi subofiţeri. România a primit între 1993 şi 2003 peste 79 milioane de dolari. iar datorită celui de-al doilea peste 10 milioane de dolari americani au fost alocate anual României începând cu 1996 pentru susţinerea activităţilor PfP (evaluare făcută în anul 2000). Programul IMET extins (EIMET) a devenit baza pentru implicarea Departamentului Apărării în pregătirea personalului civil într-un program mult mai important centrat pe îmbunătăţirea relaţiilor 103 vezi US military aid appropriations for Romania 1990-2003. Datorită primului. mai mult de 850 de activităţi au fost susţinute din 1993.5 milioane de dolari sub egida Freedom Consolidation Act pentru a finanţa pregătirea armatei pentru aderarea la NATO. Conform unor informaţii ale Pentagonului. Dacă prin celelalte programe s-au alocat fonduri pentru cumpărarea de armament sau realizarea unor exerciţii.în SUA pentru cursuri de scurtă şi de lungă durată. http://www. Programul oferă studenţilor străini expunerea la profesionalismul militar american în contextul vieţii şi culturii americane. IMET este cel mai important program pentru pregătirea militarilor şi civililor. De asemenea.fas. Acest program furnizează fonduri pentru a aduce personal militar străin. dintre care 7 milioane pentru programul IMET şi 72 de milioane pentru programul de asistenţă militară103. Senatul american a alocat României un grant de 11. IMET este un program gestionat de Pentagon şi administrat de către Biroul pentru afaceri politico-militare şi de către Agenţia pentru asistenţă de securitate a Pentagonului (DSAA).Educaţie şi Pregătire Militară Internaţională (IMET). în contextul extinderii NATO.org/asmp 131 . În anul fiscal 1990.

dintre armată şi societate. Observatorii sunt presaţi să determine câte incidente au fost evitate ca urmare a acestei experienţe educaţionale. În al doilea rând. în primul rând. Prin intermediul lor. întâlniri şi conferinţe cu experţi) şi pregătire militară. perfecţionând doctrina militară. asistenţa pentru activităţile bilaterale (discuţii la nivel înalt. fără accidente. Institutul de Studii de Securitate Naţională din Washington a realizat o evaluare cuprinzătoare a programelor IMET şi E-IMET. să ajute ţările să-şi utilizeze resursele într-un mod mai eficient. dar în mod clar. În 1999 IMET se extinsese şi adopta noi direcţii ca răspuns la schimbarea scenei politice globale. Statele Unite au folosit mijlocul educaţiei militare pentru a avansa în înţelegerea culturii americane. chiar şi în cadrul DOD. în special cum se relaţionează ele cu drepturile omului. lovituri militare sau violări ale drepturilor umane. este slab înţeleasă.e. Statele Unite au vrut.g. aşa cum atestă criticii. Statele Unite sunt considerate răspunzătoare pentru eşecuri. Cele mai importante activităţi ale consilierilor 132 . competenţa tehnică şi tactică şi abilităţile de management al apărării pentru a creşte încrederea naţională în problemele de securitate. Succesul unui astfel de program este foarte dificil de a fi măsurat în mod cuantificabil. privind educaţia şi pregătirea armatelor străine. În ultimii câţiva ani. Este definit în mod larg în termenii a ceea ce nu s-a întâmplat. instituţiilor şi valorilor. Abordarea tradiţională a Pentagonului. schimbări semnificative au avut loc în sensul că a aliniat mai bine obiectivele programului cu interesele de politică externă ale SUA. Asistenţa bilaterală a altor ţări Asistenţa germană cuprinde trei aspecte: detaşarea consilierilor militari la ministerul roman al apărării..

Italia.3. NATO a dezvoltat programele de informare pentru parteneri incluzând conferinţe şi seminarii (inclusiv la Colegiul de Apărare NATO de la Roma şi la Şcoala NATO (SHAPE) în Oberammergau. Conştient de lipsa unei expertize civile compatibile cu NATO. Rolul NATO şi a Parteneriatul pentru Pace. Marea Britanie şi Olanda au fost alţi importanţi parteneri şi donatori.b. Cât priveşte pregătirea şi educaţia. să contribuie la stabilirea unui institut de studii strategice şi să sfătuiască Secretarul de Stat pentru Politici Militare în probleme precum relaţiile dintre armată şi societate. alături de acordarea de fonduri sau trimiterea unor experţi şi consilier au fost înfiinţarea în România a Centrului Regional de Instruire PfP (cu sprijin britanic) şi a unor centre pentru învătarea limbilor străine. NATO a fost o organizaţie multinaţională capabilă şi interesată să promoveze un model civil şi militar democratic. serviciul militar alternativ. Pentru ţările din Europa de Est a acţionat mai mult ca un stimulent.militari au fost să asiste departamentele de logistică. 133 . programe de vizite etc. Asistenţa multilaterală. peste 100 ofiţeri au fost pregătiţi în academiile militare germane. care au acordat asistenţă pentru reformă. programele şi bugetul. strategia militară. Desigur că Franţa. aliaţii şi partenerii au derulat un mare număr de activităţi pentru a dezvolta expertiza civilă pe probleme de securitate. Printre cele mai importante realizări. în căutarea integrării către o lume occidentală mai prosperă. IV.

a fost Parteneriatul pentru Pace. precum în cazul Albaniei. Aceasta a inclus consultaţii cu partenerii din regiune. implicit în România. şi a rolului său ca element al demersului general al Alianţei pentru rezolvarea crizei din Kosovo. La întâlnirea miniştrilor Consiliului Nord Atlantic (NAC) din 10 – 11 ianuarie 1994 NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace. Într-un raport prezentat de Comitetul pentru Politica Militară al PpP se estimează că acesta a demonstrat flexibilitatea şi caracterul operaţional în programele de asistenţă. începând cu Golful Persic în 1991 şi terminând cu participarea la operaţiunea de stabilizare a Afganistanului (ISAF). 134 . iar asemenea cursuri sunt în număr tot mai mare printre naţiunile membre. Atât participanţii militari cât şi cei civili iau parte la ele şi astfel se formează o serie de experţi ai apărării în domeniul militar şi civil. diminuarea ameninţărilor la adresa păcii şi construirea unor relaţii puternice prin promovarea spiritului practic de cooperare şi asigurarea unor principii democratice care să susţină Alianţa. pentru a întări noile relaţii de securitate între alianţa Nord Atlantică şi partenerii săi est europeni. ci şi în domenii precum controlul financiar şi administraţia publică. creşterea stabilităţii. Principalul instrument NATO de asistenţă în Europa de Est. Sub egida PpP mai mult de 7000 de militari au luat parte la opera’iuni de menţinere a păcii. Principalele scopuri ale Parteneriatului au fost extinderea şi intensificarea cooperării politice şi militare în toată Europa. Parteneriatul a jucat un rol semnificativ în pregătirea candidaţilor pentru a fi admişi în NATO. şi nu doar în domeniul apărării.Participarea studenţilor din ţările partenere la cursurile NATO creşte.

transparenţa presei. propus de Thomas Carothers este de a-i înţelege efectele. Prin acest program. ducând la invitarea în NATO a şapte ţări est-europen. dar moştenirea istorică a războiului rece a fost un obstacol care a blocat un program coerent şi consistent al asistenţei occidentale. în special a sistemul juridic si armatei. Sub-programele de dezvoltare ale expertizei parlamentare.NATO face. reforma majorităţii instituţiilor statului. si asistenta pentru societatea civila. inclusiv a României. NATO acordă asistenţă. Asistenţa pentru schimbarea relaţiilor dintre armată şi societate este un punct important al procesului de democratizare a ţărilor est europene. Cel mai bun mod de a evalua impactul asistenţei pentru democraţie. Mai mult. de asemenea. o investiţie pe termen lung în stabilitatea europeană prin procesul de extindere aflat în desfăşurare. practică şi informaţională. pe baza evaluării tehnice a îndeplinirii a 135 . Invitarea României de a face parte din NATO. a confirmat angajamentul „uşilor deschise” luat de către NATO şi a fost adăugat un nou element pentru a revigora viziunea NATO de creştere a cooperării şi parteneriatului– Planul de Naţional Anual de Acţiune (MAP). deciziile politice şi politica bugetară pentru securitate au cuprins şi elemente din sfera relaţiilor dintre armată şi societate. în primii ani ai tranziţiei ale majorităţii ajutoarelor şi finanţelor au mers în ţările „Vişegrad” care au devenit ţări membre NATO. Rolul acestui instrument dde pregătire s-a văzut la Praga în 2002. Dar resursele alocate au fost prea scăzute comparativ cu necesităţile şi aşteptările regionale. Summit-ul de la Washington din aprilie curent. ţărilor aspirante la statutul de membru. Pentru România el a estimat că democraţiile Vestice şi Statele unite au avut un efect pozitiv într-un număr de sectoare. Cea mai importantă a fost realizarea de alegeri democratice.

Huntington. G.N. Tibil. Sava. apud. rolul complexului de factori interni fiind fundamental în construirea relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic. M.Info-Team.P. 136 . respectiv un imperativ funcţional (generat de ameninţările la adresa societăţii) şi un imperativ societal (generat de forţele şi ideologiile dominante în societate) putem deduce importanţa percepţiilor ameninţărilor de către cetăţeni. Zulean. I. Ed. Armata şi societatea.trei cicluri de pregătire MAP reprezintă un efect pozitiv al asistenţei occidentale. Contextul intern Atât Revoluţia din 1989 cât şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate au fost generate de un complex de factori endogeni. Întorcându-ne la Huntington104. pag. care afirma că instituţiile militare sunt configurate de două imperative. The Soldier and the State. care a sprijinit aspiraţiile şi planurile forţelor politice şi opiniei româneşti. 313. Capitolul V. precum şi 104 vezi S.

lupta împotriva corupţiei. Ed. în România ele instituţiile politice cunosc o dinamică profundă. J. În continuare vom discuta despre complexul de factori interni. 106 Democratizarea şi transformarea instituţiilor politice sunt descrise în amănunt în S. iar pentru o abordare comprehensivă a dezvoltării şi modernizării vezi L.rolul forţelor politice. respectiv factorul politic. Ed. a elaborat o constituţie democratică iar societatea civilă şi mass-media sunt active106. este făcut în jurul a două concepte-cheie: marketizare (construirea economiei de piaţă) şi democratizare. Polirom. Democratizarea. precum drepturile omului. resursele demografice şi vom prezenta pe larg rolul opiniei publice şi al constrângerilor economice în procesul general de transformare a relaţiilor dintre armată şi societate. Vlăsceanu. 1999. P. modernizarea sau dezvoltarea societăţii româneşti105. Trei. Constituţia şi ideologiile sunt stabile de multă vreme. Tot acest ansamblu de transformări societale de după 1989. aflate în continuă aşezare şi transformare. Aşa cum am văzut în capitolul anterior. Desigur că România a cunoscut două transferuri de putere politică pe cale democratică (1996 şi 2000). 1998. vol. Lewis.2. Developments in CEE Politics. La rândul lor aceste două aspecte ale tranziţiei sunt faţete ale unui proces mai amplu. Dacă în SUA politica. a construit instituţii politice. Spaţiul social al tranziţiei. în curs de perfecţionare. Politică şi dezvoltare. relaţiile interetnice. lupta împotriva traficului de fiinţe umane. 137 . prin condiţiile puse de “Studiul pentru extinderea NATO” sau prin “Membership Action Plan”. problema minorităţilor. White. numit uneori simplutranziţie. a protecţiei copiilor precum şi 105 Pentru studiul tranziţiei în România vezi D. implicit şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. este un proces continuu. NATO a monitorizat şi procese de politică internă. Duke University Press. Batt. Sandu. 2001.

problema minorităţilor.sustenabilitaea reformei printr-o economie de piaţă funcţională. este agenţia guvernamentală răspunzătoare cu promovarea politicilor şi strategiilor pentru cele 17 minorităţi naţionale. altădată excluse. care formează 11% din populaţia României. un actor important. Cele mai importante minorităţi din România sunt cea maghiară şi cea rromă. Conflictul etnic a fost şi este o ameninţare importantă pentru securitate în zona balcanică. pericolul este redus. Desigur că reformele au fost făcute de către forţele politice interne dar NATO a devenit un vector de modernizare. Minoritatea maghiară are azi propriul său partid (UDMR) şi a devenit parter al coaliţiilor sau partidelor aflate de la guvernare. a avut prioritate pe agenda politicienilor. 138 . azi departament independent. incorporat iniţial în cadrul Ministerului Informaţiilor Publice. Comunitatea europeană şi internaţională a apreciat în mod pozitiv această abordare. prin faptul că a monitorizat aceste procese. Dintre problemele cele mai stringente pentru contextul politic intern din deceniul nouă. Aşa cum am văzut. În timpul crizei din Kosovo. după 1996. dar dacă minorităţile etnice au toate drepturile şi participă la viaţa politică. în special a minorităţilor etnice. preşedintele SUA Bill Clinton a felicitat poporul român şi a lăudat măsurile politice luate ca model pentru rezolvarea problemelor etnice în Balcani. securitatea „naţională” din perioada comunistă era mai degrabă focalizată pe realizarea securităţii regimului iar unele minorităţi sau indivizi se simţeau ameninţate de structurile de securitate. După 1990 conceptul de securitate încearcă să încorporeze şi sfera securităţii individuale sau a unor grupuri sociale sau etnice. Departamentul Minorităţilor Naţionale.

mai bine instruite şi educate. 139 . lucrare editată de Centrul de cercetări pentru probleme de tineret. 107 Pentru o prezentare detaliată a rolului resurselor demografice în apărarea naţională vezi Tineretul şi sistemul de apărare naţională. Resursele demografice sunt importante în proiectarea politicilor de securitate. Tehnologia şi revoluţia în afaceri militare crează mai degrabă nevoia unor resurse umane calitative decât cantitative. 1997. 25. este azi aproape imposibil de susţinut din punct de vedere al resurselor demografice. a componenţei (militari voluntari sau conscripţi).Un alt factor ce ţine de contextul intern. cauza fiind atât sporul natural negativ cât şi fenomenul emigraţiei.000 militari şi cu o rezervă de până la 800000 de oameni. La recensământul populaţiei din 2002 a rezultat că populaţia României a scăzut faţă de 1992 cu aproape un milion de locuitori. cum era cazul anului 1989. Odată cu diminuarea presiunii blocurilor militare sau a ameninţărilor externe se relaxează şi politicile de apărare şi scade necesitatea încorporării unor cantităţi mari de resurse umane. pag. În toată Europa se produce azi un fenomen de reducere masivă a armatelor iar unul dintre factorii fundamentali pentru această reducere este cel legat de scăderea resurselor demografice107. foarte important pentru reforma relaţiilor dintre armată şi societate este cel jucat de demografie. Menţinerea unei armate de recrutare universală de circa 200.

în 2000. după decretul din 1968 prin care Ceauşescu încerca să stimuleze creşterea populaţiei). de 158. automat. populaţia şi.000 de oameni.2 0 0 0 M c ln a u s i Me a l Vr t âsa Ae g Fm i ei n n Fm e e a l 10 0 9 5 9 0 8 5 8 0 7 5 7 0 6 5 6 0 5 5 5 0 4 5 4 0 3 5 3 0 2 5 2 0 1 5 1 0 5 0 30 0 20 5 20 0 10 5 10 0 5 0 0 0 5 0 10 0 10 5 M ii 20 0 20 5 30 0 M ii T o sn s h ua d T o sn s h ua d Sursa: Institutul Naţional de Studii Statistice şi Economice Analizând piramida vârstelor din Figura 10 se poate vedea grafic cum. 140 .Figura 10 P P L T P V R T SS X . O U A IA E Â S E I E E L 1 IU IE2 0 A L 0 0 P P L IO B A EA DS X O UT N Y G N E O J L 1 N UY S T . după generaţia de 30 de ani (numită „generaţia decretului”. Dacă populaţia masculină de 19 ani este. resursa incorporabilă începe să scadă.

2001. Conferinţa de presă a MapN. Mihail Popescu. Din ansamblul de factori care constituie blocul de factori numit “context intern” vom prezenta mai departe pe cei care afectează aspectul instituţional al politicii de securitate. care ar trebui să genereze resursele pentru reformă. Influenţa are loc nu numai în perioada campaniilor electorale. V. Ministerului de Interne.000 pentru Ministerul de Interne108.000 de oameni.a. Sondajele de opinie. 108 Vezi discursul gl.000 pentru MapN şi circa 40. Anexa 4. necesarul de încorporare este azi de 30. prin votul pe care publicul îl dă unor programe sau platforme sau altora ci şi în perioada guvernării. 1999-2000. pag. resursele demografice au influenţat direct componenţa armatei. Rolul opiniei publice în democratizarea politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate În democraţii opinia publică influenţează politicile guvernului şi pe decidenţii care încearcă să (re)inventeze relaţiile dintre armată şi societate democratice. Din fericire. Ed.I. 26 iunie 2003 şi Carta Albă a M.127. 141 . campaniile de presă devin instrumente uzuale pentru luarea unor decizii. declanşată pe internet. relaţiile dintre armată şi societate şi politica de securitate după 1989. Aşadar. Decizia unei politici globale (cum ar fi interzicerea minelor anti-personal) a fost influenţată de o campanie a societăţii civile globale. ceea ce dovedeşte că o armată de 200.000 de oameni este practic imposibil de a fi alcătuită. şi anume implicarea opiniei publice în realizarea unei securităţi democratice şi construirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate precum şi influenţa jucată de resursele (constrângerile) economice.populaţia masculină de un an este de 111.

Acest barometru relevă un lucru extraordinar privind instituţiile. a avut loc într-un moment critic (criza din Kosovo). Rolul armatei în răsturnarea dictaturii lui Ceauşescu a contribuit. Primul aspect este încrederea în forţele armate. de asemenea. care arată o scădere a încrederii în armată. Începând cu 1995. 142 . Această încredere le-a permis decidenţilor să înceapă procesul reformei şi constituie un factor benign în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate.Trei sunt aspectele majore prin care opinia publică a influenţat politica de securitate şi a sprijinit. educaţia patriotică în timpul serviciului militar. şi a susţinut acţiunile NATO. la atitudinea pozitivă a publicului faţă de forţele armate. când guvernul român a adoptat o poziţie decisivă. profesionalizarea armatei. indirect. şi anume: • • • încrederea în armată percepţia ameninţării sprijinul pentru aderarea la NATO. Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Soros) a publicat semestrial un Barometru de opinie. publicul român se arată a fi cel mai încrezător în biserică şi în forţele armate (vezi Figura 10). Această încredere în armată poate fi explicată fie prin factori precum moştenirea istorică. Invitarea României în NATO va da un nou impuls de încredere publicului românesc. Trebuie să menţionăm că sondajul din mai 1999. întrun fel împotriva a jumătate din populaţie. fie ca un semn că forţele armate sunt una dintre puţinele instituţii care pot oferi un model de ordine într-o lume aflată în turbulenţa tranziţiei. alocarea de resurse pentru reformă şi aderarea la NATO.

Datorită faptului că în ultima parte a dictaturii sale Ceauşescu a realizat lipsa suportului popular pentru ideile 143 . mai 1998.Figura 11 Încrederea în instituţii Banci SRI Presedinte Institutii Biserica Armata Politie Justitie Parlament Guvern 0 20 40 60 80 100 Mai 2001 Mai 2000 Mai 1999 Mai 1998 Încredere multa/ foarte multa Sursa: Barometrul de Opinie Publică. percepţia ameninţărilor externe. mai 2000 şi mai 2001 În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect. Fundaţia Societatea Deschisă. trebuie spus că ele influenţează relaţiile dintre armată şi societate din cauza presiunilor pentru o securitate obsesivă sau pentru una falsă (vezi capitolul III). mai 1999.

În general. el a schimbat discursul public spre un fel de comunism “naţional”. Conflictul interetnic. la această obsesie. Propaganda sa a exacerbat pericolul ameninţărilor externe pentru a ascunde slăbiciunea regimului său. de asemenea. Cum percep românii ameninţările externe comparativ cu alţi est-europeni? Tendinţa generală este similară. Asemenea obsesii sunt explicabile nu numai prin influenţa variabilelor pre-tranziţie (influenţa propagandei lui Ceauşescu). percepţia pericolelor externe a scăzut din 1992 până în 1996. conflictiul din Transnistria sau soarta Moldovei. în 1992 şi 1996 arată o obsesie a românilor pentru faţă de ameninţările externe. cea a pericolului rusesc care era încă foarte mare în 1996 (55%). pericolul minorităţilor ca cetăţeni infideli. inclusiv ameninţarea generalului Lebed că în 24 de ore va ajunge la Bucureşti. Singura diferenţă importantă este că românii percep Rusia ca o 144 . dacă România se implică în conflictul transnistrean. Barometrul de opinie publică produs de Societatea “Paul Lazarsfeld” din Viena sub supervizarea lui Richard Rose de la Univeristatea Strathclyde.mai mult de 60% din populaţie. precum luptele de stradă dintre români şi etnicii maghiari din Târgu Mureş în 1990.cu o excepţie notabilă. Cum percepe publicul român pericolul extern? În 1992. a contribuit. publicul român era obsedat de: • • • un pericol rusesc. dar şi prin dezbaterile publice post-tranziţie despre implicarea Rusiei în revoluţia română. Acest lucru a generat o sensibilitate faţă de ameninţările externe.comuniste. un război cu o ţară vecină (nespecificată în barometru).

Republica Cehă şi Slovacia (în jur de 60%). University of Strathclyde: Glasgow. R. Împărtăşeşte publicul propunerea elitei de a se alătura celei mai puternice alianţe.mare ameninţare în 1992 şi această percepţie rămâne ridicată în 1996. Din păcate studiul nu s-a mai repetat în 2000. Public Perceptions of Threats to Security in post-Communist Europe. Wallace. Dar opinia variază între ţări. republicile Cehă şi Slovacă. Rose. Wallace şi Rose în studiul lor despre percepţiile publice în Europa postcomunistă sunt : “Este notabil faptul că regiunea se împarte în blocuri distincte.. O înaltă anxietate poate fi găsită şi printre români şi slovaci. dar şi a celor economice. sunt ţări care “s-au occidentalizat” cel mai mult în reformele economice şi politice109. după 1996. Se pare că NATO este considerat un soi de panaceu pentru rezolvarea nu numai a temerilor legate de securitate. 1997. C. NATO? În ultimii ani. Grupul care conduce cu un nivel extrem de înalt al neîncrederii în Rusia este format din Croaţia şi Polonia (71% în 1996) şi România. NATO a avut de-a face cu un fel de întrecere între ţările est-europene pentru admitere. Un procent înalt de 75-80% din publicul român susţine calitatea de membru NATO. Moştenirile istorice pot explica uşor aceste date. dar datele sunt utile pentru a argumenta că trendul de percepţie a riscurilor şi ameninţărilor externe este într-o descreştere vertiginoasă. Polonia. De asemenea. Fostele state sovietice au pe departe mai puţină teamă şi anxietate decât statele tampon Ungaria. în timp ce alte percepţii est-europene privind un pericol rusesc au crescut uşor de la 29% la 39%. Concluziile lui Haerpfer. Ultimul aspect este legat percepţia apărării colective (în cadrul NATO) şi a securităţii prin cooperare promovate de NATO ca instrument de rezolvare a acelor temeri legate de securitate. C. Acestea sunt ţările cele mai nerăbdătoare să se alăture EU şi NATO. 145 . aceasta fiind cea 109 Haerpfer.

”. ele reprezntând constrângeri importante 110 Vezi Eurobarometrul Central şi Est-European. 1997 . superficial.. 146 . Jumătate din respondenţi consideră că NATO este o garanţie a securităţii.Românii sunt fără nici un dubiu pentru aderarea la NATO şi sunt conştienţi de sprijinul (în principal ajutorul militar dar şi asistenţa indirectă. Motivele care explică această atitudine variază.. aşa cum spun autorii în concluzii că „. V. indirect prosperitatea naţiunii. Un sondaj de opinie realizat înaintea Summit-ului de la Praga de către Metro Media Transilvania cu sprijinul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă relevă.mai înaltă susţinere dintre ţările est-europene110. sprijinul pe care românii îl iau în considerare este unul emoţional. a fost influenţată de rolul jucat de armată în apărarea şi construirea naţiunii. această încredere este o resursă esenţială pentru reforma armatei şi construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. precum investiţiile) pe care Alianţa îl poate asigura României. De asemenea. Cu toate acestea. este potenţat de percepţia pericolelor externe sau de percepţia că. Oricare ar fi cauzele. se poate afirma că încrederea în armată are rădăcini istorice adânci. Constrângeri economice Desigur că încrederea în armată este o resursă simbolică importantă pentru reformă dar resursele economice sunt şi mai importante..b. prin integrarea în NATO se asigură. mai mult de 11% se aşteaptă ca NATO să aducă mai mult progres în general şi cooperare. Nr. ideologic sau impus de situaţie. 7. În concluzie..

reducerea armatei a mers chiar dincolo de obligaţiile Tratatului de reducere a forţelor convenţionale în Europa (CFE). constrângerile bugetare au obligat guvernele să continue re-alocarea resurselor către alte sectoare economice şi să înceapă o reformă timpurie a forţelor armate care era organizată pentru apărarea teritorială circulară şi era umflată numeric. când a crescut uşor. PIB-ul ţării descreştea în continuu.pentru ritmul reformei. cu excepţia anilor 1994-1995. Astfel. constrângerile financiare au avut o influenţă benignă în a începe reforma şi. Reforma a avut impact atât asupra cantităţii cât şi asupra calităţii dotării şi pregătirii. Acesta a influenţat cheltuielile pentru apărare în termeni reali (Figura 11). Una dintre constrângerile principale întâlnite de decidenţii români în reformarea relaţiilor dintre armată şi societate este cum să aloce mai potrivit resursele disponibile în conformitate cu cererea crescută pentru securitate. În prima fază. într-adevăr. Figura 12 Evoluţia cheltuielilor de apărare (1990-2002) 147 .

s-a hotarât alocarea a 2. vezi M. T. The Challenge of Military Reform in PostcommunistEurope. Professionalization of RAF. împreună cu şeful SMG. Cottey. Edmunds. Forester. în urma unor estimări riguroase şi critice ale pregătirii de luptă111 şi sub presiunea re-lansării campaniei de pregătire pentru aderarea la NATO. în A.124. 2002. până în 2005.1500 Milioane USD 1000 500 0 1996 2002 148 1990 1992 1994 1998 Anii Sursa: Ministerul Apărării Naţionale Pe fondul creşterii economice a trei ani consecutivi (2000-2003). Concluzii: 111 Pentru analiza critică a stării de luptă.38% din PIB pentru apărare. făcută la sfârşitul anului 2000 de ministrul apărării. 2000 . A. Zulean. pag. sub egida MAP.

În această etapă. depinzând de circumstanţele specifice României. luând în calcul atât extinderea conceptului de securitate. prin marea sa încredere acordată armatei a susţinut reforma dar “obsesia” ameninţărilor externe a fost un obstacol real la începutul anilor 1990. foarte 149 . dar rezultatul este relativ similar. România şi-a construit o politică de securitate şi un cadru democratic al relaţiilor dintre armată şi societate. România şi-a construit baza instutuţională pentru ca relaţiile dintre armată şi societate să se desfăşoare pe principii democratice. pentru a cuprinde şi securitatea individuală. Opinia publică. atenţia reformei armatei române se focalizează asupra resurselor umane. Se poate afirma că. cât şi participarea la proiecţia stabilităţii în alte regiuni adiacente. constrângerile bugetare au fost şi încă sunt o problemă importantă în schimbarea rapidă. Modul şi ritmul în care România a făcut acest lucru a fost diferit. comparativ cu al altor ţări esteuropene. Din nefericire. Ca efect al acestui proces şi al procesului mai larg de democratizare. conştientizarea ameninţărilor transnaţionale a constituit constrângerea. Dacă cerinţele NATO pentru democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate au constituit stimulentul în iniţierea schimbării. un ghid dar a asigurat şi asistenţă pentru factorii interni care au declanşat şi susţinut acest proces. urmând ca după 2004 să se focalizeze asupra dotării şi integrării totale în NATO. după invitarea de a fi membră NATO. în special politica “uşilor deschise” a NATO. Obiectivele reformei sunt acum. Proiectul integrării în structurile euroatlantice a fost puternic susţinut de public.După zece ani de tranziţie se poate spune că România a devenit parte a instituţiilor transatlantice de realizare a securităţii prin cooperare. până în acest moment. o importantă influenţă în construirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate a avut-o contextul internaţional. Această politică a constituit nu numai un stimulent. de asemenea. În cazul României.

pentru luarea unor decizii rapide în situaţii de urgenţă. un set de reguli şi de măsuri specifice problematicii celei de-a „doua generaţii” de reforme se impun pentru a realiza o bună guvernare şi o eficientizare a instituţiilor.). Problema se poate rezolva în context constituţional prin inserarea unor norme în proiectata Constituţie din 2003. însă. Chiar după integrarea în NATO. o separare clară a puterii preşedintelui şi prim-ministrului se impune. se impun câteva recomandări privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate. Ţinând cont de caracterul aplicat al acestui studiu. Totuşi. Deşi România a atins standardul minim pentru a considera că relaţiile dintre armată şi societate sunt democratice. Una dintre cele mai importante măsuri ar trebui să fie luată prin definirea clară a rolului CSAŢ în contextul puterii executive. pentru a evita tensiunile şi conflictele potenţiale. aici. Deşi practica anterioară nu a generat asemenea crize (cu exceptia câtorva tensiuni între Emil Constantinescu şi Radu Vasile) se poate imagina cu usurinţă un scenariu de coabitare dintre preşedinte şi prim ministru de orientări diferite. reforma va fi continuată.clare iar cadrul legislativ a fost stabilit. Criza descrisă în capitolul II. Procesul de reformă şi de democratizare a relaţiilor dintre armată şi societate nu se termină. adică focalizarea pe eficientizarea instituţiilor şi realizarea unei bune guvernări. 150 .5 şi dezvoltările recente legate de războiul global împotriva terorismului arată necesitatea unei instituţii precum CSAŢ. după mai 2004. Concentrarea reformelor de acum înainte se va face pe baza a ceea ce începe să fie denumită tot mai des “agenda generaţiei a doua de probleme” (“second generation problematique”-eng.

) iar noua Strategie de securitate are o abordare largă şi sistemică a tuturor sectoarelor din domeniul securităţii. legate de percepţia diferită asupra pericolului reprezentat de către Irak. în 1999. adoptată sub presiunea minerilor. Întrucât.eng. Integrarea euroatlantică este un obiectiv major al politicii externe româneşti şi devine o „ţintă în miscare” în actualul context. ar trebui ca decidenţii politici să se concentreze. mai mult asupra unei abordări sistemice şi asupra eficientizării instituţiilor de control democratic asupra sectorului de securitate. ar trebui proiectat şi implementat un sistem complet de norme şi instituţii. Elaborarea unor norme clare de management al crizelor reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Planului naţional de pregătire pentru aderarea la NATO. precum şi 151 . precum serviciile de informaţii. iar studiul crizelor arată multe lipsuri sau măsuri mai lente de reformă în alte sectoare ale sistemului de securitate. luând în considerare recentele tensiuni transatlantice. Păstrând obiectivul. necesitatea realizării unei securităţi prin cooperare în spaţiul euroatlantic este imperioasă dar percepţia diferită a riscurilor şi ameninţărilor. în acest stadiu al reformei. se vorbeşte în ultimii doi ani despre reforma sectorului de securitate (security sector reform. Sub presiunea globalizării. În al treilea rând.În al doilea rând. pe plan mondial. ciclul IV (2002-2003). În ultimul rând. legate de managementul crizelor. este necesar studiul noului mediu de securitate. Ordonanţa de urgenţă privind starea de asediu. decidenţii politici trebuie să fie flexibili în alegerea mijloacelor de realizare a acestui obiectiv. reforma a fost focalizată mai mult asupra instituţiilor de apărare. nu a fost încă discutată şi aprobată de către Parlament. industria de apărare sau Ministerul de Interne.

a modului de combatere a lor, respectiv a influenţei şi puterii în cadrul instituţiilor de securitate pot afecta acest obiectiv. De asemenea, decidenţii români ar trebui să fie conştienţi de faptul că democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate nu este un proces terminat ci ar trebui continuu îmbunătăţit şi perfecţionat. Democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate trebuie să se deplaseze de la o abordare “legalistă”, a stabilirii instituţiilor spre o abordare “educaţională” de învăţare şi experimentare a mecanismelor de funcţionare a relaţiilor dintre armată şi societate democratice şi de însuşire a normelor şi valorilor subsecvente. În timpul crizelor internaţionale din Kosovo (1999) şi Irak (2003) sau a mineriadei din 1999, România a dovedit faptul că mecanismul controlul democratic funcţionează. Din moment ce relaţiile democratice dintre armată şi societate sunt un obiectiv dezirabil şi pentru Occident, ar trebui ca un program coerent şi substanţial de asistenţă financiară pentru proiecte specifice (precum “managementul resurselor umane”) să continue a fi promovate, fie prin Banca Mondială, fie prin asistenţă bilaterală (gen USAID). Din punct de vedere teoretic, această teză a urmărit să demonstreze că există o nevoie imperioasă de definire a unui concept clar al “securităţii democratice”, a mecanismului de realizare a securităţii prin cooperare şi, subsecvent, o relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic, evitând confuziile. Înainte de toate, analiştii politici şi sociologii militari ar trebui să operaţionalizeze conceptul de relaţii dintre armată şi societate şi să propună un instrument pentru a măsura gradul de democratizare a relaţiilor dintre armată şi societate, instrument de genul indicelui complex folosit în această lucrare. Modelul explicativ propus în acest studiu monografic ar trebui testat în contextul celeorlalte state

152

est-europene iar, din lecţiile învăţate prin analiza comparativă respectivă, teoria generală a relaţiilor dintre armată şi societate, propusă de Huntington, va fi îmbogăţită şi îmbunătăţită. De asemenea, aceste lecţii pot fi folosite pentru decidenţii politicii de securitate internaţională, care vor să promoveze un pattern democratic al relaţiilor dintre armată şi societate în tări islamice, precum Irakul. Nu în ultimul rând, studiul acesta a avut mai mult o abordare instituţională clasică, dar teoriile recente neoinstituţionale ne îndeamnă să gândim în termeni de norme, valori, matrici cognitive, capital social sau reţele. Acestea vor fi obiectivele conceptele de bază ale unui studiu viitor, prin participarea autorului la o cercetare comparativă la nivel european pe tema diferenţelor culturale dintre organizaţiile militare şi societăţile pe care le reprezintă.

Bibliografie:
Abdellatif, B.H. (2001). Globalization and its Consequences in the Third World, în Romanian Journal of International Affairs, Vol. VI, No. 1-2.

153

Almond G., Verba S. (1996). Cultura civică, CEU Press, Bucureşti. Bacon, W. (1978). The Military and the Party in Romania, în Herspring, D., Volgyes,I., Civil-Military Relations in Comunist States, Westview Press. Babiuc, V. (1999). Un mare avantaj al MapN - o reforma a început din proprie iniţiativă. Revista Vol. 22, Nr 14, Bucureşti. Bădescu, I., Dungaciu, D. (1995). Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floare Albastră, Bucureşti. Bahr, E. (1982). Common Security. A Blueprint for Survival. Palme Commission. Bebler, A. (1997). Civil-Military Relations in Post-Communist States, Praeger: Westport, Connecticut, London. Boene, B. (2000). Social Science Research, War and the Military in the United States, în G. Kummel/A. D. Prufert (eds.), Military Sociology, Baden-Baden. Bugajski, J. (1998). Key Elements of Romania’s Security Strategy. CSIS Policy Paper. Buzan, B., Weaver, O., de Wilde, J. (1998). Security. A Framework for Analysis. Boulder, Colorado, London: Lynne Rienner. Callaghan, J., Kuhlmann, J. (2000) Military and Society in 21st Century, Transaction Publishers. Carothers, T. (1999) Aiding Democracy Abroad. The Learning Curve. Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C. CESS, Organising National Defences for NATO Membership, Harmonie Paper 15, CESS, 2001. Colton, T.J , Gustafson, T. (1990). Soldiers and the Soviet State. Princeton University Press, Princeton, New Jersey. Cottey, A., Edmunds, T., Forester, A. (2002). Democratic Control of the Military in Postcommunist Europe, Palgrave: Houndmills. Cunningham, G. (1997). EU and NATO Enlargement: How Public Opinion is Shaping up in Some Candidate Countries. NATO Review,May-June: Vol. 45, No.3. Danopoulos, C., Zirker, D. (1996). Civil-Military Relations in the Soviet and Yugoslav Successor States, Westview Press. Danopoulos, C., Zirker, D. (1999). The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Westview Press. Diaconescu, G., Serban, F., Pavel, N. (1996). Democratic Control over Army in Romania. Bucharest: Editura Enciclopedică. Diamond, L., Plattner, M.F. (1996). Civil-Military Relations and Democracy, Johns Hopkins University Press: Baltimore and London. Donnelly, C. (1997). Developing a National Strategy for the Transformation of the Defense Establishment in Post-Communist States. Central European Issues, Vol. 3, No. 2. Donelly, C. (Winter 2000-2001). Rethinking Security, în NATO Review, Vol. 48.

154

(2000). (1960). în Mediterranean Quarterly. vol. pag.. Kaplan. September. Vol. (1997).5. The Center for Romanian Studies. No. no. The Atlantic Monthly. Chaillot Paper 23. Nelson. VI. 76. (Spring 1979). Vol. Huntington. Civil-Military Relations in Post Cold War Europe. (2003). Romania after Tyranny. Russia e cea mai mare amenintare militara pentru Romania .2./Rose. şi Sava. Janowitz. Editura Forum. Maior. Armed Forces and Society. G. M. (Fall 1999).23. (1996). Institute for Security Studies of Western European Union. Diagnosis. Institute on Globalization. Miroiu. 14. M. New York: Vintage Books. în Armed Forces and Society.. The Postmodern Military.C. Small Developing States Versus Globalization. M. în Defense and Security 155 . (1957). (2001). 2002. McMaster University.P.. Oxford University Press. MIT Press. S. G. Monac. Bridging the gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe. în Foreign Policy. Haerpfer. C. Foreign Affairs. P. R. vol. Globalization Working Papers. în L. (2000).. The Democratic Control of Armed Forces.S. The Civil-Military Problematique: Huntington. (1997).P. R.Testimonies Before the United Nations General Assembly. The Political Impact of U. Editura Politeia. Military Aid to Latin America. Segal.Dumitriu. J. Mediafax News Agency. Feaver. Enriquez. Matei. Radoi. (2002). S. Maior. G. September 1995. Fitch. D. Conflict Studies Research Centre.P. M. 60-77. 21 Aprilie. R. C. Moskos. J. Joo. A. D. Feaver. Williams. No. Stările excepţionale.A Civil-Military Critique. (2000). The Civil-Military Gap and American National Security. C. NATO HQ. Princeton: Princeton University Press. Kolkowitz. The Professional Soldier. P. Vol. Spring. no. The Soldier and the State. G102. Sept/Oct. (2002). Glasgow: University of Strathclyde. (2002). 1996. 116. şi Kohn. (Fall 1992). Definition. C.A Social and Political Portrait.S.A.B. no. Herd. Public Perceptions of Threats to Security in Post-Communist Europe. R. P.3. Politici publice. Globalization: Challenges and Opportunities. (1998). G. (1998). 5.2. Therapy. Europe’s Fulcrum State. Janowitz and the Question of Civilian Control. Personal Management and Reconversion. Brussels. The Erosion of American National Interest. Romanian Military Reform and NATO Integration. (2002). J. Watts. 1-2. Huntington. (1999). Vol. D. Nelson./Wallace. R. 282. în Romanian Journal of International Affairs. Study on NATO Enlargement. No. Madison. C. (1967). Too Many Flags?. No.3. Westview Press. Zulean. London: Collier-Macmillan ltd. The Soviet Military and the Communist Party.

DMCS Study. Raportul SMG. Secăreş. Palgrave: Houndmills. (1999). Sandu. (1996). Ulrich.C. Stan. Simon. Strategic Forum. no. No.M. (1976). (2000). M. 20 decembrie 2001. (1995). Iaşi-Oxford-Portland. 43/1996. Editura Politică. Bucureşti. P. no. a Study in Civil-Military Relations. V. Zulean. A. în Monitorul Oficial. Central European Civil-Military Relations and NATO Expansion. (1989). M. Strategia de Securitate Naţională a României. The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe. (December 1998). Rand. M. New National Concepts and Defense Doctrines. East European Military Reform after the Cold War. Civil-Military Relations in South-East Europe. no. 822 .151.University of Michigan Press. Spaţiul social al tranziţiei.sfos. Westview Press: Boulder. NATO Enlargement and Central Europe. 2698. Central And East European Security. Paşcu. INSS. Info-Team. România şi eşecul campaniei pentru Vest.html Pantev.. S. Ed. http://www. CivilMilitary Relations in Communsit States./ Edmunds. în Central European Issues. J. Institute for National Security Studies. Washington. A.M. Vol. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. Simon.ro/pob/jun98/index. (1999).The Cases of the Czech and Russian Armed Forces./ Forester. Bucureşti. 1999.C. The University of Chicago Press. G. I. Sava.4-1998. Review of Paliamentary oversight of the Romanian MoD and the Democratic Control of its Armed Forces. D. Washington D. M. Shils. National Defense University. No. (1999). în K. Democratizing Communist Militaries.W. 5. W.. Defence Planning in a Democracy. partea I. (1999). Ann Arbor: University of Michigan Press. Simon.. F. D. Ed. Sheehan. (1995). (1999/2000). Bucureşti.(ed). (1978). no.Analysis. The Romanian National Security Policy and its Governmental Mechanism. Treptow. IISS-Sofia and PfP Consortium. 1999. Ulrich. 156 . V. J. Romania and Euro-Atlantic Integration. National Defense University. T. Parliamentary Control over the Military. eds. în Adevărul. Odom. Paşcu. Democratizing Communist militaries: the cases of the Czech and Russian armed forces. I. Armata şi Societatea. (1981). Szayna Thomas. Open Society Romania.M. N. în Herspring and Volgyes (eds). McNair Paper 39. Editura Polirom. Ionescu. Politică. J. Michigan. The Party-Military Conection: A Critique. DMCS Study. 2001. Tibil. M.2. Peterson. (1998). I.. 6 februarie. Armele şi Politica. în Cottey.E. Public Opinion Barometer (1995-1997). Polemologia şi problemele păcii. Larrabee. Tradition. Paşcu. Editura Universităţii Bucureşti. E.

Sistemul mondial modern. Watts.usaid. (1993). Watts. ed. Meridiane. (2000). L. L.htm Presentation. M.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro. Wallerstein. R. M. Vlăsceanu. Oxford. I. Vlasceanu. L. Zulean. Zulean. Weber. M. vol. Trapans. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. Centre for European Security Studies. Harmonie Paper 15. Nelson. L. (1978). The Romanian Army in the December Revolution and Beyond. Professionalisation of Romanian Armed Forces.II. Gronigen. Changing Civil-Military Relations in Eastern Europe. International Requirements and Assistance for Defence and Security Sector Reform. Palgrave Macmillan: Houndmills. P. M. (1998). Timothy Edmunds. Volten. (2002). Univversity of California Press. Anthony Forester. ed. DCAF.USAID. Zamfir. (1994). Reform and Crisis in Romanian Civil-Military Relations. (1992). SOWI. Summer. în Romania after Tyranny. Berkeley. Center for Romanian Studies. Editura Humanitas. Ed. Edirura Trei. Watts. Romanian Military Reform and NATO Integration. Andrew Cottey. Boulder: Westview. Babel. Watts. 2001. L. Fluri. Geneva. (2001). 2001). D.. Organizing National Defences for NATO Membership. în J. Politică şi dezvoltare. Defence and Security Sector Governance and Reform in South East Europe. L. Zulean. C. July/August. (2002). Vasile. în Problems of Post-Comunism. Romania. Ph. (2002).info. România încotro?. The USAID FY 1998 Congressional http://www. în The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe. în Forum 21. (2001). Cursă pe contrasens. în Armed Forces and Society. 157 . (2003). Economy and Society. Ed. Iasi. Dicţionar de sociologie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful