You are on page 1of 2

„ENIGMA OTILIEI”, G. Călinescu - Fişă recapitulativă – - Încadrarea în specia literară Introducere Integrarea autorului în epoca literară.

Privire generală asupra activităţii sale literare. Cuprins - apartenenţa la gen şi specie literară/ roman obiectiv (definiţie, trăsături); balzacianismul; - perspectiva narativă – naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient; focalizarea este zero; - modurile de expunere: predomină naraţiunea care se îmbină cu dialogul şi descrierea (câmpia Bărăganului) - tema şi motivele literare; - relaţii temporale şi spaţiale – prima jumătate a secolului XX, Bucureşti şi împrejurimile; - structura şi compoziţia: • tematica: paternitatea, familia, moştenirea, eşecul marital şi erotic • acţiunea – planuri narative (lupta dusă de clanul tulea de a pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu; destinul lui Felix Sima; planuri secundare) - secvenţe narative (Succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor), completată prin inserţia unor micronaraţiuni în structura romanului.) - incipit şi final - acţiunea propriu-zisă (momentele subiectului) - conflictul (conflict succesoral, conflict erotic) • Construcţia personajelor Pornind de la la teza „obiectul romanului este omul ca fiinţă morală”, G. Călinescu distinge două feluri de indivizi, în funcţie de capacitatea de adaptare la lume: cei care se adaptează moral (au o concepţie morală asupra vieţii, sunt capabili de motivaţia actelor proprii: Pascalopol şi Felix) şi cei care se adaptează automatic/ instinctual (organizaţi aproape schematic şi ilustrând câte un tip uman: cocheta, fata bătrână, avarul, „baba absolută”, dementul senil). Ca într-un roman al educaţiei sentimentale, Felix (proiecţie a autorului în adolescenţă) „e înconjurat de măştile iubirii şi ale geloziei, ale rapacităţii sau generozităţii” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”). Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul balzacian porneşte de la caracterele clasice (avarul, ipohondrul, gelosul), cărora realismul le conferă dimensiune socială şi psihologică, adăugând un alt tip uman, arivistul. Romanul realist tradiţional devine o adevărată comedie umană, plasând în context social personaje tipice. Tendinţa de generalizare conduce la realizarea unei tipologii (fiecare personaj întruchipează o singură trăsătură de caracter). Însă romancierul depăşeşte însă estetica realistă şi pe cea clasică. Trăsături ale formulei estetice moderne sunt: ambiguizarea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi mediu: alienarea şi senilitatea (naturalismul), reflectarea inversă prin dispunerea personajelor în planuri antitetice. • Limbajul prozei narative: limbaj uniformizat, fraza amplă. Încheiere Nicolae Balotă („De la Ion la Ioanide”) surprinde momentele diverse şi dimensiunile „satiriconului călinescian”, subliniind astfel elementele de modernitate ale romanului: - cultivarea grotescului pe mai multe planuri, - dizolvarea tragicului şi convertirea lui în farsă, - observarea unui engrenaj comic-mecanic al comportamentelor, a unei psihologii a anchilozei, a maniei, - reprezentarea ca într-un bâlci a paiaţelor, a marionetelor ca în adevăratele spectacole de pantomimă – „totul este privit cu ironia spectatorului avertizat” - lipsa de problematizare moral-spirituală, - lipsa patosului, a pitorescului, - complacerea în imaginea experienţelor erotice, - eliminarea implicaţiilor etice din ţesătura unei povestiri în care jocul artistic privilegiază esteticul

uneori antitetice.„ENIGMA OTILIEI”. despre acest personaj. .Fişă recapitulativă – . comportament.modalităţi de caracterizare: → directe: de narator (portret fizic) şi autocaracterizare → indirecte prin procedeele romanului modern: ▫ Prin metoda comportamentismului. Otilia se află în raport de opoziţie: .ca element antitetic. Astfel. Pascalopol şi Stănică Raţiu (orfanul este unul dintre personajele balzaciene preferate ale lui G. G. personalitatea Otiliei se răsfrânge poliedric în conştiinţa tuturor celorlalte personaje. alături de Felix şi Pascalopol. gesturi. el consemnând numai ceea ce vede şi aude (fapte. dar imposibil de încadrat într-o tipologie comportamentală. ▫ Caracterizarea prin mediu este metoda balzaciană prin care se pun în evidenţă trăsături de caracter cu ajutorul elementelor mediului în care personajele evoluează. Privire generală asupra activităţii sale literare. în faţa celor orbiţia de patima averii. care creează percepţii diferite. ca şi Felix. Călinescu). complex/ rotund. principal. replici) fără să pătrundă în conştiinţa eroinei. feminitatea însăşi.Caracterizarea Otiliei – Introducere Integrarea autorului în epoca literară. . . Încheiere Amestec de copilărie şi adolescenţă.încadrarea personajului în roman: personaj titular. ▫ Prin metoda oglinzilor paralele (pluriperspectivism).femeia ideală. Călinescu . .încadrarea personajului în tipologie: este încadrată în categoria orfanului. cu instinct feminin sigur. este motivat caracterul enigmatic al personajului. în faţa tuturor eroinelor. Cuprins . funcţia naratorului se restrânge la o viziune „din afară” (naratorul renunţă la omniscienţa practicată în cazul lui Felix).relaţia persoană – personaj literar . astfel încât chipul ei se recompune din multiplele faţete întrezărite sub diferite unghiuri. Faţă de celelalte personaje. ea reprezintă feminitatea în procesul ei de formare (Pompiliu Constantinescu). central. pentru că este enigmatică şi pentru că este privită din mai multe unghiuri.