ARHIEPISCOPIA TOMISULUI - Istorie si traditie in Eparhia Tomisului

Propovaduirea credintei crestine in Scythia Minor de catre unii dintre Sfintii Apostoli ai Mantuitorului Hristos a insemnat, fara indoiala si hirotonirea primilor ierarhi locali. Sfanta Scriptura releva foarte clar practica apostolilor de a aseza ierarhi in toate cetatile in care au propovaduit si au infiintat comunitati crestine. Exemplul cel mai clar este oferit, in acest sens, de catre Sfantul Apostol Pavel care, nu numai ca a hirotonit episcopi pentru comunitatile crestine pe care le-a infiintat, dar a si mentinut cu acestia stranse legaturi, indrumandu-i si sfatuindu-i prin cuvantul vorbit sau scris. Logica istorica ne determina sa presupunem ca astfel de episcopi au hirotonit si au asezat in Dobrogea si Sfintii Apostoli Andrei si Filip care au propovaduit, asa cum am aratat deja, in teritoriul dintre Dunare si Mare.Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane) mentioneaza faptul ca la Odessos (Varna de astazi), Sfantul Apostol Andrei a hirotonit episcop pe ucenicul sau Amplias sau Apian. Este confirmat astfel, si in cazul acestui Apostol, obiceiul hirotonirii si asezarii la carma comunitatilor intemeiate de el a unor episcopi. Nici Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, si nici celelalte documente care amintesc propovaduirea sa in Scythia, nu fac insa referire, din pacate, la hirotonirea vreunui episcop aici. Mai clare sunt, din acest punct de vedere, documentele referitoare la misiunea Sfantului Apostol Filip in Scythia. Lucrarea lui pseudo-Abdias, Istoria luptei apostolice, pomeneste hirotonirea in Scythia a unui episcop, iarMartirologiul lui Adon aminteste ca: "...Filip, dupa ce a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scitie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi (s.n.), s-a intors in Asia...". Asadar, propovaduirea Sfintilor Apostoli Andrei si Filip pe teritoriul Dobrogei s-a soldat, cum firesc si era, cu asezarea aici a unor episcopi pentru buna carmuire si sporirea comunitatilor locale. Nu stim cati episcopi au fost randuiti in Scythia de catre Sfintii Apostoli. Istoria lui pseudo-Abdias pomeneste despre unul singur in timp ce Martirogiul lui Adon foloseste pluralul: "a asezat [in Scythia] ...episcopi". Cert este faptul ca de la un anumit moment al istoriei conducerea ierarhica a provinciei s-a unificat. Scythia Minor in intregime a intrat sub obladuirea unui singur episcop care isi avea resedinta in metropola provinciei, Tomis. Acest fapt il cunoastem de la istoricul bisericesc Sozomen (sec. VI). Relatand intalnirea din anul 369 dintre episcopul tomitan Bretanion si imparatul Valens el aminteste "un vechi obicei, care se pastreaza si acum, ca un singur episcop sa pastoreasca Bisericile intregului neam". Este de presupus ca acest vechi obicei s-a impus cu ceva timp inainte de edictul de la Mediolanum (313) cand religia crestina a capatat libertatea. Pastrarea sa si dupa acest moment - cand in general structurile organizatorice ale Bisericii crestine cunosc o dezvoltare tot mai mare - se poate explica tocmai prin vechimea sa, vechime care i-a dat autoritate pe plan local. Din punct de vedere bisericesc (canonic) Episcopia Tomisului depindea la inceput de Heracleea tracica. Ulterior, dupa ridicarea in rang a scaunului bisericesc din orasul Constantinopol, noua capitala a imperiului, Tomisul a intrat sub directa jurisdictie a acestuia. In acest ultim moment hirotoniile ierarhilor tomitani se faceau chiar la Constantinopol. Primul ierarh dobrogean cunoscut dupa nume este episcopul Evanghelicus (in jurul anului 303). El este cunoscut din Actul martiric al Sfintilor Mucenici Epictet Preotul si Astion Monahul. Episcopul Evanghelicus i-a botezat pe parintii Fericitului Astion - Alexandru si Marcellina - sositi la Halmyris in cautarea fiului lor. Referitor la orasul de resedinta al acestui ierarh dobrogean documentul este insa destul de vag. Din el aflam doar ca Evanghelicus era "episcopul lui Hristos" care vizita cetatile acestei provincii. Este de presupus insa ca in anul 303, data patimirii Sfintilor Mucenici, obiceiul carmuirii intregii provincii de catre un singur ierarh era deja generalizat in provincie. Ca atare, episcopul Evanghelicus poate fi considerat, pe buna dreptate, ca fiind episcop al orasului Tomis, primul ierarh

tomitan cunoscut dupa nume. La inceputul secolului al secolului al IV-lea in Scythia Minor sunt cunoscuti alti doi episcopi. Este vorba de ep. Efrem si ep. Tit. Despre primul dintre acestia stim ca a venit din Palestina in timpul ep. Hermon al Ierusalimului (300-314) pentru a predica crestinismul in Scitia. El a murit ca martir in timpul persecutiei lui Diocletian (303-304). Tot ca martir a patimit si cel de-al doilea episcop, Tit (c.319-324), dupa cum aflam din Acta Sanctorum, dar in timpul persecutiei lui Licinius (pe la 2-3 ianuarie 319-324). El a fost, dupa cate se pare, aruncat in mare deoarece a refuzat sa indeplineasca serviciul militar, incompatibil cu slujirea sa arhiereasca. Oinscriptie pastrata chiar la Muzeul de Arheologie din Constanta cu textul "Aici odihneste martirul lui Hristos si episcopul..." pare a se referi chiar la acest episcop tomitan. Demn de semnalat este si faptul ca un episcop de la Tomis a participat si la Sinodul I ecumenic tinut in orasul Niceea in anul 325. De acest fapt ne asigura istoricul bisericesc Eusebiu de Caesareea, participant la acest Sinod, care, in lucrarea sa Despre viata imparatului Constantin, afirma ca: "nici scitul [ierarhul provinciei Scythia Minor] nu lipsea din ceata". Numele acestui episcop tomitan nu este cunoscut insa. La Sinodul I ecumenic a fost condamnata erezia preotului Arie din Alexandria. Potrivit acestei invataturi gresite Dumnezeu-Fiul, cea de-a doua persoana a Sfintei Treimi, este mai mic decat Dumnezeu-Tatal. In realitate, cele trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sunt deofiinta (au aceeasi fiinta comuna), deci sunt egale intru totul. Unul dintre cei mai renumiti ierarhi ai orasului Tomis a fost episcopul Bretanion. Despre acesta avem mai multe informatii oferite de documentele bisericesti. Mai intai este vorba despre intalnirea dintre el si imparatul Valens, intalnire care a avut loc la Tomis in anul 369. Cu prilejul campaniei militare indreptata impotriva gotilor stabiliti dincolo de Dunare, imparatul a intreprins si o vizita in orasul Tomis. Infocat sustinator al ereziei ariene, condamnata deja la Sinodul I ecumenic, Valens i-a cerut episcopului Bretanion sa intre in comuniune cu arienii. Episcopul nu s-a lasat insa induplecat si, plin de curaj, l-a infruntat pe imparat aparand dreapta credinta. Iata cum descrie istoricul bisericesc Sozomen acest eveniment deosebit de important pentru intreaga Biserica crestina: "Se spune ca scitii [locuitorii Scythiei Minor - Dobrogea] au ramas statornici in vechea credinta [credinta ortodoxa]. Neamul acesta are multe orase, sate si cetati, dar metropola este Tomis, oras mare si bogat pe tarmul marii, pe malul stang, pentru cine navigheaza in Pontul Euxin [Marea Neagra]. Este un vechi obicei, care se pastreaza si acum, ca un singur episcop sa pastoreasca Bisericile intregului neam. In timpul in care vorbim, ele erau pastorite de Bretanion, iar imparatul Valens a venit la Tomis. Dupa ce a intrat in biserica, indemnandu-l cu obisnuia el, sa se uneasca cu cei din erezia potrivnica [ariana], Bretanion a vorbit in fata imparatului cu indrazneala, despre dogma Sinodului din Niceea, apoi l-a parasit si s-a dus in alta biserica, iar poporul l-a urmat". Datorita acestei indrazneli fara precedent, episcopul Bretanion a suferit, pentru o vreme, chiar exilul. Se mai stie, apoi, despre episcopul Bretanion ca a purtat corespondenta cu Sfantul Vasile cel Mare si ca a mijlocit trimiterea moastelor Sfantului Sava de la Buzau in Capadocia, la Sfantul Vasile cel Mare. De altfel, si Sfantul Bretanion era capadocian de neam. Dupa unii istorici Actul martiric al Sfantului Sava ar fi fost scris chiar de el. Pentru viata sa curata si zelul deosebit in apararea dreptei credinte, episcopul Bretanion al Tomisului a fost canonizat inca din vechime. El este praznuit in fiecare an la data de 25 ianuarie, zi la care in Acta Sanctorum se spune: "la Tomis, in Scythia, se sarbatoreste ziua Sfantului Bretanion episcopul, care a stralucit in Biserica printr-o admirabila sfintenie si zel pentru credinta soborniceasca, sub imparatul arian Valens, caruia i s-a impotrivit".

ARHIEPISCOPI AUTOCEFALI DE TOMIS Dupa pastoria episcopului Bretanion scaunul bisericesc de la Tomis a fost ridicat la rangul de Arhiepiscopie autocefala. Aceasta inseamna ca intaistatatorii ei depindeau din punct de vedere bisericesc direct de Patriarhia de la Constantinopol, iar nu indirect prin intermediul altui scaun mitropolitan. Era si urmarea prestigiului pe care scaunul de la Tomis la dobandit in timpul pastoririi episcopului Bretanion. Primii arhiepiscopi autocefali de Tomis se pare ca au fost chiar urmasii directi ai Sfantului Bretanion: Terentius (Gherontius) si Sfantul Theotim I. Primul dintre acestia a participat in anul 381 la Sinodul al II-lea ecumenic care s-a tinut in capitala Imperiului bizantin, Constantinopol. Sinodul a condamnat invatatura gresita a ereticilor pnevmatomahi care negau Dumnezeirea Sfantului Duh. Terentius (Gherontius) a semnat actele acestui Sinod fiind declarat de imparatul Teodosie I cel Mare normativ pentru credinta ortodoxa. Ultimul ierarh tomitan din secolul al IV-lea, Sfantul Theotim I (390-407), era scit de neam, adica localnic geto-daco-roman. Cel mai probabil, Theotim a vietuit o vreme intr-una dintre manastirile provinciei de unde a fost ridicat pe scaunul episcopal datorita vietuirii sale deosebite. Istoricii bizantini ne spun despre el, in acest sens, ca era "barbat crescut in filosofia [monahala]", ca purta plete, pe care si le lasase din momentul imbratisarii acestui fel de viata, si ca avea un trai cumpatat: nu avea o ora fixa pentru masa, ci manca si bea numai atunci cand ii era foame sau sete; "caci ca un filosof ce era ne spune istoricul bisericesc Sozomen - s-a supus acestor necesitati ale firii numai de nevoie si nu din placere". Theotim este, astfel, primul episcop de Tomis despre care stim sigur ca provenea din randurile cinului monahal, cel mai probabil local. El era, de altfel, si scriitor ascetic, cateva fragmente din operele sale scurte pastrandu-se pana astazi. Despre el documentele ne mai spun ca a propovaduit credinta crestina printre barbarii huni care atunci se aflau la Dunarea de Jos si ca dobandise de la Dumnezeu puterea de a face minuni. De altfel, pentru acest dar primit de la Dumnezeu hunii chiar il numeau pe episcopul Theotim I "zeul romanilor". In activitatea misionara intreprinsa printre hunii de la Dunarea de Jos Theotim I a fost sprijinit si de Sfantul Ioan Hrisostom, bun prieten al sau. Prietenia celor doi a fost dovedita, de altfel, de episcopul tomitan in anul 403, cand Sfantul Theotim I, aflat la Constantinopol, l-a aparat cu mult curaj pe Sfantul Ioan Hrisostom impotriva intrigilor tesute impotriva lui de patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412). Pentru evlavia si viata sa curata, pentru zelul sau misionar si minunile pe care le-a savarsit, episcopul Theotim I a fost cinstit ca sfant inca din vechime, ziua sa de praznuire fiind 20 aprilie. De-a lungul secolului al V-lea la Tomis sunt cunoscuti dupa nume nu mai putin de cinci arhiepiscopi. Numele primului dintre ei, Timotei I, este legat mai ales de Sinodul al III-lea ecumenic care s-a tinut in orasul Efes in anul 431. La acest Sinod a fost condamnata invatatura gresita a lui Nestorie care sustinea ca Iisus Hristos nu a fost si Dumnezeu ci numai om, si, ca atare, Maica Domnului nu trebuie considerata Nascatoare de Dumnezeu, ci numai Nascatoare de om sau, cel mult, de Hristos. Episcopul Timotei I a fost unul dintre ierarhii care au participat la acest Sinod semnand la sfarsit - al 170-lea semnatar - sentinta de condamnare al ereziei nestoriene. Prin aceasta Timotei I, asemenea inaintasilor sai de la Tomis, s-a dovedit a fi aparator al credintei ortodoxe. Tot lui, unul dintre catehumenii botezati de el, i-a inchinat un monument pe care l-a ridicat la Tomis. Pe placa comemorativa a acestui monument era incrustata inscriptia: "Fericitului Timotei, din partea lui Dinias, foarte de curand luminat (botezat) Emmanuil". Urmasul in scaun al lui Timotei a fost Ioan I, bun teolog, care a luat parte activa la discutiile teologice ale vremii. Despre el unul dintre contemporani, Marius Mercator ( p. 451), afirma ca era "unul din cei mai buni teologi ai timpului" si unul dintre "cei mai aprigi adversari ai nestorianismului si

eutihianismului" care , spre deosebire de altii, n-a combatut o invatatura teologica gresita pentru ca apoi sa cada el insusi in alta opusa. El s-a mentinut totdeauna pe linia invataturii adevarate. Calitatea sa de bun teolog se vede si in acea ca a combatut cu succes erezia lui Eutihie chiar inainte de condamnarea oficiala a acesteia la Sinodul al IV-lea ecumenic. Episcopul Ioan I de Tomis a combatut toate aceste erezii si in scris, in lucrari raspandite intre contemporani in limba latina. In anul 449 arhiepiscop al Tomisului era Alexandru (449-451). In acel an el a participat la un sinod tinut la Constantinopol in care a fost condamnat arhimandritul eretic Eutihie. Acesta era intemeietorul unei alte invataturi gresite potrivit careia firea umana a Mantuitorului Hristos a fost inghitita la intrupare de firea sa Divina. Ca urmare Mantuitorul Iisus Hristos a fost - sustinea Eutihie doar Dumnezeu, iar nu si om. Prin invatatura sa gresita, asemenea si celorlalti eretici, Eutihie anula opera mantuitoare a Mantuitorului Hristos. Eutihie si invatatura sa au fost condamnati la cel de-al IV-lea Sinod ecumenic care s-a tinut in orasul Calcedon in anul 451. Episcopul Alexandru al Tomisului, situat inca de la declansarea disputei teologice pe pozitia ortodoxa nu a putut, insa, participa la acest Sinod din pricina deselor incursiuni ale hunilor in Scythia Minor, carora el a trebuit sa le faca fata alaturi de credinciosii sai. Totusi, dupa incheierea Sinodului, el a semnat hotararile principale luate in cadrul Sinodului. Nu se cunoaste cu exactitate data pana la care episcopul Alexandru a carmuit Eparhia Tomisului. Ea nu s-a putut intinde, insa, decat cel mult pana in anul 458 cand la Tomis este cunoscut un nou ierarh: Theotim II. Acestuia din urma i s-a adresat in anul 458 imparatul Leon I cel Mare (457-474) printr-o scrisoare, in care ii cerea parerea asupra hotararilor Sinodului al IV-lea ecumenic si a tulburarilor sangeroase produse in Egipt in urma acestui Sinod. Raspunzand scrisorii imparatului, Theotim II isi face cunoscut punctul sau de vedere asupra problemelor aduse in discutie, afirmand - in problema disputei asupra dreptei credinte - ca primeste fara rezerva hotararile Sinodului de la Calcedon. Ultimul arhiepiscop autocefal cunoscut la Tomis a fost Petru (c. 470-496). Numele sau este mentionat de Dionisie Exiguul in Prefata sa la traducerea in limba latina a Epistolei sinodale a Sfantului Chiril al Alexandriei impotriva ereticului Nestorie. El a pastorit cel mult pana in anul 498, cand pe scaunul ierarhic de la Tomis este intalnit mitropolitul Paternus. MITROPOLITI DE TOMIS In jurul anului 480 imparatul bizantin Zenon (474-491) a emis o lege prin care s-a intreprins o importanta reforma bisericeasca in Imperiu. Potrivit acestei legi fiecare cetate din Imperiu trebuia sa-si aiba propriul episcop care sa se ingrijeasca de treburile sale bisericesti. In privinta provinciei Scythia, legea stipula urmatoarele: "... dupa ce am luat in considerare starea sfintelor biserici care se afla sub autoritatea cetatii Tomis, din provincia Scythia, si anume ca nu este posibil ca aceste sfinte biserici, din cauza incursiunilor continui ale barbarilor sau coplesite de saracie, sa fie astfel pastorite decat prin grija iubitorului de Dumnezeu, episcopul Tomisului, care este si metropola neamului, hotaram ca ele sa faca exceptie de la aceasta sacra lege si sa nu i se supuna obligativitatii ei in nici un fel, ci sa ramana in starea ei proprie". Asadar provincia Scythia Minor era exceptata de la aceasta lege, ea ramanand in continuare sa fie carmuita in intregime de catre ierarhul de la Tomis. Motivatia acestei exceptii era, asa duca cum foarte clar rezulta din cuprinsul legii, saracia care domina bisericile provinciei, saracie cauzata in principal de incursiunile barbare. Domnia lui Zenon a fost urmata insa de domina imparatului Anastasius (491-518). In timpul acestuia situatia Scythiei Minor s-a schimbat radical. Redresarea finantelor Imperiului de catre acest imparat s-a resimtit imediat si asupra situatiei din provincie. Atat sub Anastasius, dar si sub urmasii sai, in

Dobrogea au fost refacute mai multe orase iar situatia economica a provinciei s-a redresat simtitor. Iata cum, la foarte scurt timp de la emiterea legii lui Zenon motivele care au determinat exceptarea provinciei Scythia de la aplicarea ei au disparut. Acest fapt a permis ridicarea scaunului bisericesc de la Tomis la rangul de Mitropolie si infiintarea in provincie a nu mai putin de 14 scaune episcopale: Axiopolis (Cernavoda), Capidava, Carsium (Harsova), Callatis (Mangalia), Constantiana (Capul Dolojman), Histria (Istria), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Troesmis (Iglita), Noviodunum (Isaccea), Aegyssus (Tulcea), Salsovia (Mahmudia), Halmyris (Dunavatul de Sus), Zaldapa (Abtaat Kalesi - R. Bulgaria) si Dionysopolis (Balcic - R. Bulgaria). Toate aceste scaune ierarhice noi depindeau din punct de vedere ierarhic de Mitropolia Tomisului. Intre ele cea mai importanta era Episcopia de la Axiopolis. Trebuie precizat si faptul ca un scaun ierarhic bisericesc a functionat si la Sucidava-Moesica, astazi localitatea Izvoarele (fosta Parjoaia) din sud-vestul Dobrogei. Cetatea Sucidava-Moesica nu se afla intre granitele provinciei Scythiei Minor, asa incat aici legea lui Zenon a putut fi aplicata inca de la inceput. Afirmatia este intarita si de descoperirile arheologice bisericesti importante care au fost facute la Sucidava. Primul al Tomisului a fost Paternus (498-520). El este cunoscut mai ales din neintelegerile teologice pe care le-a avut cu monahii din eparhia sa. Acestia din urma, deoarece mitropolitul refuza sa le accepte formula teologica "unul din Sfanta Treime a patimit in trup", l-au acuzat la Constantinopol ca este adept al ereziei nestoriene. Pentru a se dezvinovatii Paternus a plecat si el la Constantinopol. Aici el a luat parte in anul 520 la sedinta sinodului care l-a ales pe patriarhul ecumenic Epifanie (520-535). El a semnat circulara prin care participantii la sinod anuntau alegerea noului patriarh, in calitate de "...episcop mitropolit al provinciei Scythia" (... episcopus provinciae Scythiae metropolitanus). Numele mitropolitului Paternus mai este pomenit si intr-o inscriptie gravata pe un disc de argint aurit care a apartinut catedralei de la Tomis. Cel de-al doilea mitropolit al Tomisului cunoscut astazi este Ioan II (c. 530-c.550). Numele sau este pomenit in Epilogul unei lucrari florilegiu intitulata Collectio Palatina. Sirul mitropolitilor tomitani din secolul al VI-lea este incheiat de Valentinian. Ca si alti inaintasi ai sai, Valentinian a fost implicat in disputele teologice din timpul sau. Este vorba de problema "celor trei capitole" - persoana si opera episcopului Teodor de Mopsuestia (392-428), scrierile episcopului Teodoret de Cyr ( 458) contra Sfantului Chiril al Alexandriei si a Sinodului al III-lea de la Efes si scrisoarea episcopului Ibas al Edessei (435-437) impotriva Sfantului Chiril - pe care adeptii moderati ai ereticului Eutihie - cereau sa fie condamnate in schimbul revenirii lor la Biserica Ortodoxa. Mitropolitul Valentinian al Tomisului a refuzat insa sa subscrie edictului de condamnare a "Celor trei capitole" emis de imparatul Iustinian in anul 544. Tot in legatura cu aceasta problema teologica el a purtat corespondenta si cu papa Vigilius (537-555) al Romei, unul dintre principalii protagonisti ai acestei dispute. In cele din urma, la Sinodul al V-lea ecumenic care s-a tinut la Constantinopol in anul 553, cele trei capitole au fost condamnate. Mitropolitul Valentinian nu a participat la acest Sinod, insa numele sau a fost pomenit de doua ori in cadrul sedintelor. Despre celelalte scaune episcopale infiintate in Scythia Minor avem foarte putine informatii documentare. Doar la Callatis este cunoscut dintr-o inscriptie numele episcopului Stefan si, poate, dupa unii si pe cel al unuia dintre urmasii sai la conducerea Episcopiei locale, Petru. Ambii au pastorit in secolul al VI-lea. Existenta unor episcopi crestini si in restul cetatilor scythane mentionate mai sus este dovedita si de vestigiile arheologice importante descoperite intre ruinele acestor cetati.

Concluzii Secolele IV-VI reprezinta perioada de varf a Eparhiei Tomisului. Este perioada in care pe scaunul tomitan sunt cunoscuti nu mai putin de patru Sfinti Episcopi - Efrem, Tit, Bretanion si Theotim I - primii doi martiri, ultimii fermi aparatori ai credintei crestine si distinsi prin vietuirea lor curata. Buni teologi, ierarhii tomitani au participat activ la disputele teologice din vremea lor situandu-se in mod constant pe pozitia ortodoxa. Trei dintre ei - primul necunoscut astazi, Terentius (Gherontius) si Timotei I - au participat chiar la primele trei Sinoade ecumenice, un altul - Alexandru - desi nu a participat la Sinodul al IV-lea ecumenic a semnat hotararile acestuia, iar ultimul - Valentinian - a fost mentionat in cadrul sedintelor Sinodului al V-lea ecumenic de la Constantinopol. Nu in ultimul rand, buna lor pregatire teologica este afirmata plenar de Ioan I, ierarhul tomitan care a combatut in scrierile sale invataturile gresite ale lui Nestorie si Eutihie, ultima dintre ele chiar inainte de condamnarea ei oficiala la Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon (451). Ortodoxia dobrogeana, in ciuda plasarii geografice a provinciei - la granita de nord a Imperiului - nu a fost asadar una izolata, ci integrata pe deplin celei universale, la apararea si afirmarea careia si-a adus in mod constant contributia.