Note de curs Lector univ. Traian Briciu C. Disciplina: Organizarea judecătorească, a parchetelor, avocaturii şi activităţii notariale Capitolul I.

Consideraţii generale privind justiţia.
Secţiunea 1. Noţiunea de justiţie. Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod direct de studiul organizării judiciare:
a. într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a

decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii. În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia. Într-o astfel de viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine statului.
b. Într-o a doua accepţiune, mai restrâns, prin justiţie se înţelege ansamblul

instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară. Din această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului. Secţiunea 3. Justiţia ca serviciu public. Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizată în contextul sintetizării principiilor care guvernează organizarea justiţiei ca serviciu public. În literatura de specialitate principiile care stau la baza organizării judiciare sunt tratate ca principii ale organizării judecătoreşti, deşi unele dintre aceste principii interează mai mult procedura civilă decât organizarea judecătorească propriu –

1

zisă. Necesitatea tratării unitare a acestor principii impune ca sub anumite aspecte problematica abordată să intre în sfera procedurii civile. Se pot reţine, în general, următoarele principii1: justiţia constituie monopol de stat, organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie, accesul liber la justiţie, egalitatea în faţa justiţiei, gratuitatea justiţiei, colegialitatea, caracterul permanent şi sedentar al jurisdicţiilor. a. Justiţia constituie monopol de stat. În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asuma statul. Faptul că justiţia estze monopolul statului implică două consecinţe:
1. nici o altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite

nu pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se bucure de autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În acest sens, art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
2. cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este

monopolul statului este aceea că statul este obligat să împartă justiţia atunci când se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub sancţiunea săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest sens art.3 C.civ. prevede că “judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de
Sub imperiul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, s-a reţinut şi principiul unităţii funcţiei jurisdicţionale, potrivit căruia instanţele soluţionează toate cauzelefără a exista instanţe specializate. În acest sens, V.M. Ciobanu, op.cit., p.51. În prezent, având în vedere că noua lege de organizare judecătorească prevede constituirea tribunalelor specializate pentru minori şi familie, de muncă şi asigurări sociale, comerciale, administrative-fiscale, nu se mai poate vorbi de un principiu care să consacrate unitatea funcţiei jurisdicţionale. Autori de prestigiu, precum prof. I.Leş vorbesc chiar de un nou principiu al specializării instanţelor judecătoreşti. Pentru amănunte, a se vedea I.Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Ed. All Beck, 2004, p.56.
1

2

dreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să soluţioneze caiza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei de fapt ce caracterizează speţa. Însă, chiar dacă legea prezintă neclarităţi sau lacune, judecătorul este obligat să recurgă la interpretarea legii, iar în lipsă de text expres la analogia legii ori la analogia dreptului şi să rezolve cauza cu care a fost învestit.
b. Organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie.

Controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil şi reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar putea să apară în activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului că judecătorii pot greşi în opera lor de aplicare şi interpretare a legii. Acest principiu presupune ca instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate două câte două, astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi, prin exercitarea căilor de atac, în faţa unei instanţe superioare. Astfel, dacă o cauză este judecată în primă instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel, iar recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă am prezentat un caz în care procesul urmează trei faze – primă instanţă, apel şi recurs, nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdicţie. Recursul este o cale de atac extraordinară care nu permite discutarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, singurele problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se încadrează în motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege. Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi administrarea unui probatoriu complet este posibilă numai în faza judecăţii în primă instanţă şi în faţa instanţei de apel, motiv pentru care

3

chiar dacă legea prevede şi calea de atac a recursului, nu se poate vorbi decât de un dublu grad de jurisdicţie.
c. Egalitatea în faţa justiţiei. Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii

sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelaşi principiu este consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, care prevede că justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau orice ale criterii discriminatorii. Principiul egalităţii în faţa justiţiei presupune ca toate persoanele să aibă vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură. Părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi apărări şi aceleaşi căi de atac. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, egalitatea consacrată la nivel legislativ este mai greu de realizat în fapt deoarece considerente de ordin economic şi social pot influenţa accesul la justiţie şi poziţia în proces, pornirea şi derularea acestuia presupunând cheltuieli şi cunoştinţe de specialitate. Diferenţele de ordin financiar se pot reflecta într-un mai greu acces la justiţie sau în imposibilitatea angajării unui avocat care să realizeze o apărare specializată, fără de care drepturile procesuale conferite de lege pot fi pierdute prin neştiinţa părţii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru în situaţia procesuala a parţilor. Instanţa are obligaţia de a lamureasca parţile despre drepturile lor, sa dea îndrumari parţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile procesuale, atunci când nu sunt reprezentate sau asistate de avocat şi sa staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşala privind aflarea adevarului în
4

cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corecta a legii. Pe langa aplicarea dispoziţiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul procesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei juridice gratuite ( art.74-81 C.proc.civ.) care consta în apararea şi asistenţa gratuita a parţii de catre u avocat delegat de barou. Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistenţei judiciare gratuite vor fi puse în sarcina parţii adverse daca aceasta pierde procesul. d. Gratuitatea justiţiei. Principiul gratuitaţii justiţiei presupune ca parţile nu trebuie sa plateasca judecatorii care soluţioneaza pricina si nici ceilalţi angajaţi ai instanţei ce deservesc serviciul public pe care îl constituie justiţia. S-a apreciat ca gratuitatea justiţiei da prestigiu instanţelor de judecata şi în acelaşi timp determina pe judecatori, ori pe ceilalţi funcţionari, sa-şi îndeplineasca îndatoririle fara partinire. Totuşi înfaptuirea justiţiei implica cheltuieli atât din partea statului, care trebuie sa asigure condiţiile materiale pentru desfaşurarea activitaţii de judecata, cât şi din partea justiţiabililor, care sunt obligaţi sa plateasca taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile de avocat şi expert, atunci când este cazul, precum şi alte cheltuieli legate de administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea nu este totatla şi nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar încuraja apelarea la justiţie în scop de şicana sau pentru cauze care ar putea sa-şi gaseasca o soluţie amiabila. Este important însa, ca eforturile financiare pe care le reclama declanşarea şi susţinerea unui proces sa nu constituie o piedica în calea liberului acces la justiţie, principiu consacrat constituţional şi legal. Nu de puţine ori s-a semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justiţia sa devina un lux, inaccesibil celor lipsiţi de posibilitati materiale. Legislaţia taxelor judiciare de timbru ofera o serie
5

de scutiri legale, iar în celelate cazuri, partea care nu are posibilitatea de a avansa plata texelor judiciare de timbru poate obţine scutiri sau eşalonari la plata acestora.
d. Colegialitatea. Principiul colegialitaţii presupune ca judecata trebuie

facuta de mai mulţi judecatori şi se opune principiului judecatorului unic. În literatura de specialitate s-au adus argumente şi contraargumente pentru fiecare sistem. În favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele argumente: marirea responsabilitaţii judecatorului şi deci, o mai mare atenţie în judecarea cauzelor, micşorarea numarului de judecatori şi de aici posibilitatea unei mai bune remunerari a acestora, posibiltatea asigurarii unui mai bune specializari a judecatorilor. Principalele critici formulate la adresa sitemului judecatorului unic sunt cele legate de faptul ca un singur judecator este mai accesibil la corupţie. În favoarea principiului colegialitaţii s-au adus argumente precum: garantarea imparţialitaţii şi prevenirea arbitrariului datorita controlului reciproc dintre judecatori, posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin formarea unui complet înpreuna cu judecatori mai experimntaţi, garantarea unei justiţii mai bune datorita schimbului de idei între membrii completului.. Bineînţeles ca şi acestui sistem i se poate reproşa ca este mai costisitor şi ca existenţa mai multor judecatori nu este întotdeauna o garanţie penru înfaptuirea justiţiei în condiţii mai bune, mai ales atunci când pregatirea deficitara a unora dintre membrii completului face ca aceştia sa fie influenţaţi de unul dintre aceştia. Noua lege de organizare judiciară, în forma modificată, a adopat un sistem mai suplu, încercând sa îmbine avantajele celor doua sisteme cunoscute. În prima instanţa, în faţa judecatoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, cauza este judecata de un singur judecator. În caile de atac, în care se realizeaza controlul ierarhic, funcţionează principiul
6

colegialitaţii în formarea completului – doi judecatori în apel şi trei în recurs. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este consacrat principiul colegialităţii în forma completului de trei judecatori, noua judecatori sau Secţiilor Unite ( în acest caz la judecata trebuind sa ia parte cel puţin 3/4 din membrii în funcţie ).
e. Caracterul

permanent

şi

sedentar

al

jurisdicţiilor.

Instanţele

judecătoreşti sunt permanente. Activitatea acestora se desfăşoară în mod continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare şi de sărbătorile legale. Vacanţa judecătorească, care intervine în perioada 1 iulie – 31 august a fiecărui an, nu presupune o întrerupere a activităţilor instanţei, ci numai o diminuare a acesteia, necesară efectuării concediului de odihnă la care au dreptul magistraţii şi ceilalţi angajaţi ai instanţelor. Chiar şi în această perioadă vor continua să fie judecată, în materie civilă, cauzele declarate de lege ca fiind urgente, precum ordonanţele preşedinţiale, cele privind obligaţiile de întreţinere, acţiunile posesorii sau pe care instanţa le apreciază a fi urgente. În materie penală, cauzele cu arestaţi sunt judecate şi în cursul vacanţei judecătoreşti. În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că acestea localitatea de reşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil, determinat şi cunoscut. Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi procesuale să fie făcute în afara sediului acestora, atunci când acest lucru se impune, cum ar fi în cazul efectăurii unei cercetări la faţa locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa. Capitolul II. Organizarea şi conducerea instanţelor judecătoreşti şi a Ministerului Public.

7

Secţiunea 1. Sediul materiei. Sediul principal al materiei îl constituie Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară2, Legea nr.56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie3, în partea care nu a fost abrogată de noua lege privind organizarea judecătorească, Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor4, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii5 şi Codul deontologic al magistraţilor. Secţiunea 2. Structura instanţelor judecătoreşti. Potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, justiţia se realizează prin următoarele instanţe: a. judecătorii; b. tribunale; c. tribunale specializate; d. curţi de apel; e. Inalta Curte de Csaţie şi Justiţie. a. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor sunt prevăzute în anexă la Legea privind organizarea judiciară. Localităţile care fac parte din circumsripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. b. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori
Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827/13.09.2005. 3 Legea nr.56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.56/08.02.1999, fiind modificată prin O.U.G.nr.224/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606/25.11.2000 şi prin O.U.G. nr.113/30.08.2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.558/07.09.2001. Legea nr.56/1993 a fost în parte abrogată prin noua lege de organizare judiciară nr.304/2004. 4 Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826/13.09.2005. 5 Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827/13.09.2005.
2

8

şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii. Tribunalul Bucureşti funcţionează şi ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală. c. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ. Legea prevede următoarele instanţe specializate: tribunale pentru minori şi familie, tribunale de muncă şi asigurări sociale, tribunale comerciale, tribunale administrativ-fiscale. Tribunalele pentru minori şi familie judecă în primă instanţă următoarele categorii de cauze: în materie civilă, cauze referitoare la drepturile, obligaţiile şi interesele legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile parinteşti, cererile privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei, cererile privind încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de familie; în materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor. Când în aceeaşi cauză sunt sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa revine tribunalului pentru minori şi familie. Tribunalele de muncă şi asigurări sociale soluţionează în primă instanţă conflictele de muncă şi asigurări sociale. Tribunalele comerciale judecă în primă instanţă procesele şi cererile de natură comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară şi faliment, în afară de cele date prin lege în competenţa judecătoriilor. Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanţă cauzele în materie de contencios administrativ şi fiscal, precum şi cererile persoanelor
9

vătămate prin ordonanţe sau, după caz, dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale, în afară de cele date prin lege în competenţa curţilor de apel6. d. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor de apel, reşedinţele acestora şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecărei dintre acestea sunt prevăzute în anexa la legea de organizare judiciară. În prezent, în ţară funcţionează 15 curţi de apel. Curtea de Apel Bucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii. Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din circumsripţia acestora se înfiinţează la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate juridică şi îşi are sediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în patru secţii - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal – completul de 9 judecători şi Secţiile Unite. Instanţa supremă se compune dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, 4 preşedinţi de secţii şi judecători.
Potrivit art. 3 pct.1 C.proc.civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrative privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
6

10

În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi magistraţi – asistenţi, iar structura acesteia cuprinde Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcţii. Activitatea de judecată a instanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor, completului de 9 judecători şi în cadrul Secţiilor Unite, potrivit competenţelor stabilite de lege. Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. În principiu, instanţa supremă nu judecă cauze în fond, dar are plenitudine de competenţă în rezolvarea recursurilor. Singura secţie care are competenţă în privinţa judecării în fond este cea penală, care, potrivit art.22 din Legea nr.304/2004, judecă în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Csaţie şi Justiţie şi recursurile, în condiţiile prevăzute de lege. Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de competenţa fiecăreia, mai soluţionează şi cererile de strămutare, conflictele de competenţă, precum şi orice alte cereri prevăzute de lege. Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Completul de 9 judecători mai judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. Secţiile Unite ale instanţei supreme au în competenţă: judecarea recursurilor în interesul legii, soluţionarea sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie7 şi sesizarea Curţii Constituţionale

Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. Judecata va contunua după ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei.
7

11

pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Secţiile Unite pot lua decizii numai în prezenta a cel puţin ¾ din membrii în funcţie. Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în viaţa socio-politică relativ la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor militare, acestea continuă să funcţioneze şi în urma noii legi de organizare judiciară. Aceste instanţe şi parchete au următoarea structură: tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti. Procurorii militari sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă militară. Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor. Ei au totodată şi calitatea de militari activi. Secţiunea 3. Administrarea instanţelor judecătoreşti. Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitate de înfăptuire a justiţiei potrivit principiului independenţei, judecătorii supunându-se doar legii. Totuşi, justiţia reprezintă un serviciu public a cărui bună funcţionare reclamă o anumită organizare administrativă şi anumite organe care să răspundă de partea organizatorică a activităţii instanţelor judecătoreşti. Cel mai important organ al administrării justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii, dar atribuţii în administrarea justiţiei au şi Ministerul Justiţiei, inspectorii judecătoreşti, preşedinţii instanţelor şi alţi funcţionari angajaţi ai serviciilor auxiliare.
1. Consiliul Superior al Magistraturii.

1.1 Structura Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliului Superior al Magistraturii este un organism cu personalitate juridică, independent al cărui rol este de a garanta independenţa justiţiei faţă de celelalte autorităţi publice, de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii este un organism democratic, de largă reprezentativitate, compunerea acestuia reflectând voinţa magistraţilor.
12

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, după cum urmează: 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale magistraţilor; 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului. Consiliul Superior al Magistraturii are două secţii – una pentru judecători şi alta pentru procurori. Secţia pentru judecători este alcătuită din: 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale, 2 judecători de la judecătorii. Secţia pentru procurori este alcătuită din: un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Departamentul Naţional Anticorupţie; un procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel; 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi un procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce compun secţiile sunt aleşi de adunările generale ale judecătorilor sau după caz, ale procurorilor, prin vot secret, direct şi personal, după o procedură prevăzută de lege. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din judecătorii şi procurorii numiţi de Preşedintele României. Nu pot fi aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Validarea listelor cuprinzând magistraţii aleşi se face de către Senat. Reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii sunt aleşi de Senat, la propunerea organizaţiilor profesionale ale juriştilor, consiliilor profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiilor şi fundaţiilor, care au ca obiect unic de activitate apărarea drepturilor omului, confederaţiilor sindicale şi
13

patronale reprezentative la nivel naţional. Pot fi propuşi numai specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se bucură de o bună reputaţie profesională şi morală, nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, nu au calitatea de membri al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de demnitate publică. Hotărârile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României. 1.2. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt, în general, legate de misiunea acestuia de a apăra corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii magistratului în înfăptuirea justiţiei, precum şi acela de a apăra reputaţia profesională a magistraţilor. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se împart în cele ce revin plenului acestuia şi cele care sunt în competenţa secţiilor Consiliului. 1.2.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Plenul Consiliului Superior al magistraturii are competenţă în probleme relative la cariera magistraţilor, la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor, precum şi atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează organizarea judiciară. 1.2.1.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la cariera magistraţilor sunt următoarele: a. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari;
b.

dispune promovarea judecătorilor şi a procurorilor;
14

c.

numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

d.

eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari; propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi procurori, în condiţiile legii; îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

e.
f.

1.2.1.2. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor sunt următoarele:
a.

la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

b.

numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii;

c.

organizează şi validează examenul de capacitate al magistraţilor. Aprobă programul de formare profesională continuă a magistraţilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi parchetelor de pe lângă acestea;
15

d. e. f.

dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor; numeşte comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, în condiţiile legii; numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii. Desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii;

g.

aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiiţific al Institutului Nţional al Magistraturii;

h.

numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri şi desemnează magistraţii membri în Consiliul de conducere al şcolii.

i.

îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor în materie disciplinară, controlul acestora fiind realizat de completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 1.2.1.3. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor sunt următoarele: a. aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe lângă acestea, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;
16

b. c.

avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor; stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;

d.

la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte;

e.

la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabileşte numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi al prim – procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de pe lângă judecătorii, unde prim – procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;

f. g. h.

convoacă adunările generale ale magistraţilor, în condiţiile legii; aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe şi parchete; elaborează proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor.

1.2.1.4. Plenului Consiliului Superior al Magistraturii are anumite atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează organizarea judiciară, cum ar fi:
a.

adoptarea Codului deontologic al magistraţilor, Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentului privind procedura alegerii

membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte
17

regulamente şi hotărâri prevăzute de legea de organizare judiciară şi de legea privind statutul magistraţilor; b. asigurarea publicarii Codului deoantologic al magistraţilor şi a regulamentelor adoptate în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii; c.
d.

avizarea proiectelor de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei; poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei; publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, Partea a III a şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii a raportului privind starea justiţiei.

e.

1.2.2. Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii – pentru judecători şi pentru procurori – au următoarele atribuţii:
a. dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor, în condiţiile legii;

b. numesc în funcţii de conducere judecătorii şi procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului; c. examinează recomandările primite de la Colegiul de conducere al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind numirea în funcţie a judecătorilor în cadrul Curţii; d. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către magistraţii înscrişi la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de către cei care şi-au depus candidatura pentru promovarea în funcţii de conducere;

18

e. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile

de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, constituite în condiţiile legii; f. iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a magistraţilor; g. secţia pentru judecători este competentă să încuviinţeze percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor – asistenţi iar secţia pentru procurori încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a procurorilor; h. secţia pentru judecători numeşte şi promovează magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; i. propun Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui,vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
j. avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare din

funcţie a procurorului generalal Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorilor şefi de secţie din aceste parchete, precum şi a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism şi a adjunctului acestuia; k. aprobă transferul judecătorilor şi procurorilor; l. dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor; m. au rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute de legea privind statutul magistratului, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea – credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie infracţiune. Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
19

1.3. Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile se iau în plen sau în cadrul secţiilor, potrivit atribuţiilor care revin acestora. Conducerea Consiliului este asigurată de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor. Alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui se face de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în prezenţa a cel puţin 15 membri, cu votul majorităţii. În perioada mandatului, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror. Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor. Lucrările plenului sunt prezidate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României. În acest caz, Preşedintele României prezidează lucrările fără drept de vot. Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri. Hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor Consiliului. Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului. În lipsa acestora membri prezenţi aleg, cu votul majorităţii, un preşedinte de şedinţă. Lucrările secţiilor sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

20

Casaţie şi Justiţie, la lucrările secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii. Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot, în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară. Preşedintele României prezidează , fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice. Ordinea de zi a şedinţelor şi hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii sau pe pagina de internet a acestuia. 1.4. Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar pe întreaga durată a mandatului de 6 ani, fără a exista posibilitatea reînvestirii.. Calitatea de reprezentant al societăţii civile ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales local, funcţionar public, magistrat în activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau executor judecătoresc în exerciţiu. Tot în categoria incompatibilităţilor se poate încadra şi prevederea potrivit căreia din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluiaşi mandat, soţo sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv. Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează în următoarele situaţii: la expirarea mandatului, în caz de demisie, revocare din

21

funcţie8, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii, în caz de pierdere a funcţiei ce a determinat desemnarea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii9 şi prin deces. 2. Ministerul Justiţiei Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, care asigura elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de Guvernare în vederea bunei funcţionari a justiţiei şi vegheaza la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept. Ce mai importante atribuţii ale Ministerului Justiţiei în domeniul administrarii justiţiei sunt urmatoarele: a. asigura buna organizare şi funcţionare a justiţiei ca serviciu public şi vegheaza, potrivit competenţelor sale, la respectarea drepturilor omului şi a libertaţilor sale fundamentale în activitatea instanţelor judecatoreşti şi a parchetelor, precum şi la accesului liber şi facil la justiţie; b. elaboreaza strategii, programe şi proiecte de acte normative în domeniul justiţiei şi participa la corelarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar, cu normele de drept internaţional, cu documentele ONU, ale OSCE şi ale Consiliului Europei, normele dreptului comunitar şi euroatlantic, precum şi cu procedurile jurisdicţionale acceptate; c. examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei pentru asigurarea compatibilitaţii cu obligaţiile asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte; contribuie la activitatea de
Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului, în situaţia în care persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul neîndeplinirii atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistrturii. Competenţa luării măsurii revocării revine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Deasemeni, sancţiunea disciplinară aplicată unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii atrage de drept pierderea calităţii de membru al Consiliului. 9 Magistraţii aleşi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi pierd această calitate în cazul transferului sau al detaşării în funcţii din afara instanţelor sau, după caz, a parchetelor.
8

22

armonizare a legislaţiei în procesul de integrare europeana şi euroatlantica;
d. elaboreaza şi propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autoritaţi sau instituţii publice interesate, instrumentele juridice corespunzatoare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român prin convenţii internaţionale, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale unor tribunale penale internaţionale sau ale altor organisme internaţionale cu atribuţii jurisdicţionale; e. elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale şi participa, în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii internaţionale interesând domeniul justiţiei; avizeaza, în limitele competenţei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobarii negocierii lor; îndeplineşte sau asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei şi instanţelor judecatoresti, potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale; f. efectueaza studii, analize şi documentari privind necesitatea iniţierii, completarii sau modificarii unor acte normative din domeniul justiţiei; organizeaza şi coordoneaza activitatea desistematizare, simplificare şi perfecţionare a legislaţiei din domeniul sau de activitate; g. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi alte acte normative complexe ce intereseaza domeniul justiţiei şi asigura, dupa adoptare, editarea şi publicarea ediţiilor oficiale ale acestora; h. organizeaza examene sau concursuri în vederea admiterii în magistratura, examene de capacitate ale magistraţilor, precum şi cele de promovare în funcţie şi participa la examenele de numire şi de capacitate ale notarilor publici, ale executorilor judecatoreşti şi ale personalului propriu;
23

i. conduce, îndruma şi verifica activitatea privind executarea pedepselor privative de libertate aplicate condamnaţilor şi a unor masuri educative aplicate minorilor şi asigura condiţiile pentru respectarea drepturilor şi îndatoririlor prevazute de lege pentru aceste categorii de persoane; îndeplineşte atribuţiile prevazute în Convenţia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate şi în protocolul adiţional la aceasta, ratificate de România; j. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici şi a activitaţii notariale, legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare, legea cetaţeniei române, legea privind executoarii juecatoreşti, legea privind statutul funcţionarilor publici, legea bancara, dispoziţiile legale cu privire la asociaţii şi fundaţii şi cele relative la supravegherea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte legi speciale; k. coordoneaza, îndruma şi controleaza din punct de vedere administrativ şi metodologic activitatea de expertiza tehnica judiciara; organizeaza examenele pentru atribuirea calitaţii de expert tehnic judiciar şi testeaza specialiştii, în condiţiile legii; asigura perfecţionarea pregatirii profesionale a experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor; l. editeaza buletine informative, culegeri de acte normative şi de practica judiciara, precum şi alte materiale din domeniul sau de activitate. Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei. Atribuţiile acestuia au fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea judiciara, şi statutul magistratului, majoritatea competenţelor în materia carierei magistraţilor fiind preluate de Consiliul Superior al Magistraturii. Rolul ministrului justiţiei cade mai mult asupra necesitaţii asigurarii condiţiilor materiale pentru buna organizare şi funcţionare a actul de justiţie. Unele atribuţii ale ministrului justiţiei cu privire la recrutarea persoanelor care participa la realizarea justiţiei s-au menţinut.

24

Astfel, ministrul justiţiei numeşte asistenţii judiciari, la propunerea Consiliului Economic şi Social. Tot el aplică şi sancţiunile disciplinare acestora. 3. Preşedinţii instanţelor. Conducerea instanţelor judecătoreşti. Instanţele judecătoreşti sunt conduse de către un preşedinte. Preşedinţii tribunalelor, tribunalelor specializate şi ai curţilor de apel sunt ajutaţi, în activitatea de conducere, de către 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. Secţiile instanţelor sunt conduse de către un preşedinte. Rolul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor este unul administrativ. Ei adoptă măsuri manageriale pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate. Legea interzice cu desăvârşire orice imixtiune a conducerii administrative în activitatea de judecată. Verificările efectuate personal de preşedinţi sau vicepreşedinţi, ori, după caz, prin judecători inspectori trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat. În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la probleme generale de conducere a instanţei. Colegiul de conducere al curţii de apel exercită şi acţiunea disciplinară, în condiţiile legii. Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au următoarea componenţă:
a.

la curţile de apel: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor; la tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
25

b.

c.

la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4 judecători, aleşi pentru o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.

La instanţele judecătoreşti se organizează anual sau de câte ori este necesar adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au următoarele atribuţii: a. dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe; b. aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii; c. dezbat probleme de drept; d. analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii; e. formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii; f. aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere; g. iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.317/2004; h. îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurată de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii. Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi şi are următoarele atribuţii: a. aprobă Regulamentul privind organizarea şi funţionarea admininstativă, precum şi statele de fucţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

26

b.

recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor în funcţie cărora le expiră mandatul de 6 ani;

c.

propune

Consiliului

Superior

al

Magistraturii

numirea,

promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi; d. e. organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile legii; exercită acţiunea disciplinară preşedinţilor de împotriva secţii, preşedintelui, judecătorilor şi vicepreşedintelui,

magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva preşedinţilor curţilor de apel; f. g. propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Adunarea generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţii precum: a. aprobarea raportului anual de activitate; b. aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ al Ministerului Finaţelor Publice; c. alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii. 4. Personalul auxiliar de specialitate. Toate instanţele judecătoreşti şi parchetele au în structura lor următoarele compatimente: registratura, grefa, arhiva, biroul de informare şi relaţii publice şi biblioteca.

27

Aceste structuri nu participă în mod direct la înfăptuirea actului de justiţie, dar prin atribuţiile lor, stabilite prin Regulamentul de ordine interioară, au un rol important în înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti. Astfel, potrivit legii, grefierii participă la şedinţele de judecată şi la efectuarea actelor de urmărire penală în scopul consemnării operaţiilor realizate în cadrul procedurii judiciare. Secţiunea 4. Ministerul Public. Potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea prin procurori constituiţi în parchete. Natura juridică a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente controverse. Opiniile exprimate în literatura de specialitate au oscilat între a încadra Ministerul Public în categoria organismelor care exercită puterea judecătorească şi a plasa această autoritate în zona executivului. Prima opinie se întemeiază pe aşezarea topografică a instituţiei în Constituţie, în capitolul denumit ,,Autoritatea judecătorească,,. Această opinie nu poate fi acceptată, deoarece potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, ceea ce face incompatibilă instituţia cu atributele necesare pentru înfăptuirea justiţiei, adică independenţa totală de orice putere a statului. În plus, plasarea Ministerului Public între organismele care exercită puterea judecătorească ar fi contrară dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieşi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege,,. În realitate, rolul Ministerului Public este în strânsă conexiune cu activitatea de înfăptuire a justitiei în cauze penale şi civile, dar procurorii nu au aptitudinea de a soluţiona conflicte ivite în viaţa socială, aceasta atribuţie revenind exclusiv instanţelor judecătoreşti. 4.1. Organizarea Ministerului Public.
28

Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un parchet condus de un procuror general. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de procurori şefi. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o secţie pentru minori şi familie. 4.1.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. El reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelate autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie, procurorul inspector şef şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor. Aşa cum rezultă din cele de mai sus, legea reglementează existenţa unui organism larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv adunarea generală a procurorilor. Aceasta se convoacă de procurorul general, anual sau ori de câte ori este necesar. Competenţele acestui
29

organism sunt stabilite prin asemănare cu cele pe cre le deţin adunările generale ale judecătorilor în cadrul instanţelor judecătoreşti. 4.1.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ). In cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează . Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului. In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt încadraţi procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi încadraţi procurori care au o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi care au fost declaraţi admişi în urma unui interviu organizat de comisia costituită în acest scop, prin ordin al Procurorului general al Prachetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 4.1.3. Departamentul Naţional Anticorupţie ( D.N.A. ). Parchetul Naţional Anticorupţi reprezintă o structură autonomă în cadrul Ministerului Public, fiind specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. Departamentul are personalitate juridică. Activitatea acestui organism este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror sef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de doi procurori adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asupra problemelor generale de conducere ale de adunarea generală. depatamentului decide colegiul de conducere, constituit din procurorul şef, adjuncţii şi 5 procurori aleşi

30

Adunarea generală a procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie se convoacă de procurorul general al acestui parchet, anula sau ori de câte ori este necesar şi are competenţele similare cu cele prevăzute de lege pentru adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 4.1.4. Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii. Parchele sunt constituite pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali în timp ce parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii sunt conduse de primprocurori. În cadrul fiecărui parchet funcţionează câte un colegiu de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor şi care are în componenţă procurori care deţin funcţii de nivelul celor prevăzute de lege pentru colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti. În mod asemănător, în cadrul parchetelor funcţionează adunările generale ale procurorilor, cu competenţe similare cu cele ale adunărilor generale ale judecătorilor. 4.2. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public. 4.2.1. Principiile funcţionării Ministerului Public. Procurorii îţi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierahic. Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.

31

Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii procurorilor, legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este autonom. În acest sens, se prevede că procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, ţinând seama de probele administrate în cauză. Pe lângă controlul ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, legea reglementează şi controlul ministrului justiţiei. Potrivit art.69 din Legea nr.304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din iniţiativă proprie sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi. Controlul exercitat de ministrul justiţiei constă în verificarea modului în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. În cadrul atribuţiilor sale, ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. 4.2.2. Atribuţiile Ministerului Public. Atribuţiile procurorilor se manifestă în principal în materie penală, rolul acestora în procesul civil fiind diminuat. Potrivit dispoziţiilor legale, procurorii au următoarele atribuţii a. efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;

32

b.

conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală10;

c.
d. e.

sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale; exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege11; participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată12; exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti; apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;

f.
g.

h.

acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;

i.

studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea

Potrivit legii, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. 11 Potrivit art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004, prevede că atunci când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente. 12 Potrivit art.64 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului. Potrivit art.45 alin.3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt cazuri expres prevăzute de lege când participarea procurorului la procesul civil este obligatoriei, absenţa sa atrăgând nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii ( cererea privind punerea sub interdicţie a unei persoane, judecarea cererilor de expropriere, judecarea apelului sau recursului declarat în materia desenelor şi modelelor industriale, etc. ).
10

33

eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu; j. exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege. Capitolul III. Statutul magistraţilor. Secţiunea 1. Corpul magistraţilor. Potrivit legii de organizare judiciară, din corpul magistraţilor fac parte judecătorii, procurorii, constituiţi în parchete şi magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este asimilat magistraţilor, pe durata funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul Naţional de Criminologie şi din Institutul Naţional al Magistraturii. Secţiunea 2. Admiterea în magistratură. Formarea profesională iniţială a magistraţilor. Recrutarea magistraţilor se face prin concurs. Recutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de magistrat se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii. Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs, la care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte limba română şi este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de magistrat. Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror. În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la
34

activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate. Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii. După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror13. Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire, constituie vechime în magistratură. Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi obligat să restituie indemnizaţia14 şi cheltuielile de şcolarizare. Secţiunea 3. Magistraţii stagiari. Judecătorii şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor 3 medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii. Aceştia nu pot funcţiona decât la judecătorii sau la parchetele de pe lângă acestea.

Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 6 ani. 14 Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.
13

35

Durata stagiuluii este de 1 an. În această perioadă judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă. În ce priveşte competenţa funcţională, judecătorii stagiari vor putea să ia parte la activitatea de judecată dar numai în următoarele cazuri:
-

judecătorii stagiari – cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii, litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 10.000 RON, plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, somaţia de plată, reabilitarea, constatarea intervenirii amnistiei ori graţierii, infracţiunile în legătură cu care se sesizează direct instanţa judecătorească;

-

procurorii stagiari – au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

După parcurgerea perioadei de stagiu, magistraţii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care magistratul stagiar este respins la examenul de capacitate, este obligat să se înscrie la sesiunea următoare. Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar. Dacă absenţa de la examen este datorată unor motive justificate, se poate susţine examenul dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2

36

ani, în caz contrar, persoana în cauză trebuind să efectueze din nou stagiu prevăzut de lege. După validarea examenului de capacitate de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin grija acestui organism, se publică în Monitorul Oficial şi se afişază la sediile instanţelor şi parchetelor lista posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe. Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacuitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile în termen de 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial. Alegea este supusă regulii conform căreia judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de judecători, iar procurorii stagiari numai pentru posturi de procurori. Candidaţilor care nu au optat în termenul legal li se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie. Secţiunea 4. Numirea, promovarea, delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor. 4.1. Numirea magistraţilor. Judecătorii inamovibili şi procurorii care se bucură de stabilitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Regula o reprezintă numirea celor care au urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, au îndeplinit funcţia de judecători sau procurori stagiari şi au absolvit examenul de capacitate. În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, precum şi avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cu o vechime de specialitate de cel puţin 5 ani. Pot fi numiţi în magistratură, fără concurs, profesorii universitari din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi persoanele care au îndeplinit
37

funcţia de magistrat sau magistrat-asistent la Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie cel puţin 5 ani de la numire şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile. Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, cu ocazia citirii actului de numire, judecătorii şi procurorii depun jurământ în faţa magistraţilor instanţei sau ai parchetului la carea a fost numit. Jurământul se depune în forma solemnă prevăzută de art.32 alin.1 din legea privind statutul magistraţilor. Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Actele efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule. 4.2. Promovarea magistraţilor. 4.2.1. Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchete. Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs organizat la nivel naţional de Institutul Naţional al Magistraturii, la hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii. Promovarea magistraţilor se face numai cu consimţământul acestora. Pentru a putea participa la concursul de promovare magistraţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii a căror verificare revine Consiliului Superior al Magistraturii: -

în ultimii 3 ani înaintea concursului au avut calificativul foarte bine şi n-au săvârşit abateri disciplinare; îndeplinesc următoarele condiţii de vechime: 5 ani vechime în magistratură, pentru promovarea la tribunal, tribunal specializat sau parchetele de pe lângă aceste instanţe; 6 ani vechime în magistratură, pentru promovarea la curţile de apel sau la parchetele de pe lângă aceste instanţe; 8 ani de vechime în magistratură, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea prevede şi posibilitatea promovării pe loc în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. În acest caz, magistraţii
38

vor dobândi drepturile aferente funcţiei în care promovează dar nu vor fi obligaţi să schimbe instanţa la care au funcţionat înainte de promovare. 4.2.2. Promovarea în funcţiilor de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor. Numirea în funcţiile de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, pe baza unui concurs sau examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Institutul Naţional al Magistraturii. Magistraţii care candidează la aceste funcţii trebuie să fi obţinut calificativul foarte binela ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii de vechime în funcţia de magistrat:
-

5 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia;

-

6 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinte de secţie de tribunal sau tribunal specializat sau prim-procuror, adjunct al acestuia ori procuror şef de secţie la parchetele de pe lângă aceste instanţe;

-

8 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte secţie la curtea de apel,procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al acestuia, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă curte de apel.

4.2.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi accesul la funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Csaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă această instanţă.

39

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza unui raport consultativ întocmit de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii sau procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:
-

au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel; au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare; nu au fost sacţionaţi disciplinar; s-au remarcat în activitatea profesională; au o vechime în funcţia ade judecător sau procuror de cel puţin12 ani.

-

-

Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii acestei instanţe care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere arătate decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii. Revocarea din funcţiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele arătate la art.51 alin.2 din Legea nr.303/200415. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Departamentului Naţional Anticorupţie şi adjuncţii , procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al D.I.I.C.O.T. şi adjunţii acestora, sunt
În cazul în care nu mai îndepliniesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţie ; în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
15

40

numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror. Preşedintele poate refuza motivat nnumirea , aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţiile de conducere arătate anterior se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive arătate la art. 51 alin.2 din Legea nr.303/2004. 4.3. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor. Delegarea judecătorilor se poate dispune în cazul în care o instanţă nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze. Delegarea este un act ce poate interveni numai cu acordul judecătorilor. În cazul judecătoriilor, tribunalelor şi tribunalelor specializate, delegarea se dispune de către preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. În cazul curţilor de apel, delegarea se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui respectivei curţi de apel. În cazul procurorilor, aceştia pot fi delegaţi în interes de serviciu fără acordul lor, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În toate cazurile delegarea are un caracter esenţialmente temporar, putânduse dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită cu acordul magistratului cel mult 60 de zile într-un an. Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune detaşarea magistraţilor, numai cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul

41

Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice. Detaşarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi poate fi prelungită, cu acordul scris al magistratului, pe o perioadă de până la 3 ani. Delegarea şi detaşarea nu se pot face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care magistratul are dreptul să funcţioneze potrivit legii. Transferul magistraţilor de la o instanţă la altaă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. La cerere, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor de vechime impuse de legea de organizare judiciară. Secţiunea 5. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Incompatibilităţi şi interdicţii. 5.1. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Membrii Ministerului Public şi procurorii stagiari se bucură de stabilitate. Inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor care se prezintă ca un drept complex din care decurg toate atributele relative la statutul magistraţilor: transferarea, avansarea, delegarea, detaşarea şi eliberarea din funcţie. Tot în categoria de drepturi ce ţin de inamovibilitate se cuprinde şi acela că magistraţii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Numai în caz de infracţiune flagrantă, magistraţii pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus măsura. Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport de nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii prevăzute de lege. Salarizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se

42

stabileşte prin legea privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică. În scopul asigurării independenţei economice a magistraţilor legea le acordă acestora şi alte drepturi cu caracter patrimonial: asigurare pentru risc profesional, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, asistenţă medicală gratuită , medicamente şi proteze, dreptul la atribuirea locuinţelor e serviciu, care pot fi cumpărate după 10 ani de vechime în magistratură. Magistraţii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian. Magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Magistraţii sunt datori să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil. Magistraţii sunt obligaţi să desfăşoare activitatea judiciară în mod independent, să respecte secretul profesional şi să păstreze secretul deliberărilor. Magistraţii sunt obligaţi să prezinte, în termenele legale, declaraţia de avere şi declaraţia de interese. 5.2. Incompatibilităţi şi interdicţii. Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. În acest sens legea privind statutul magistraţilor prevede că magistraţilor le este interzis:
-

să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, bănci sau instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
43

-

-

să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Magistraţii nu pot face parte din partide politice şi să desfăşoare activităţi cu caracter politic. De asemenea, în exercitarea funcţiilor, ei trebuie să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. Magistraţilor le este interzis să exprime public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, precum şi să comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluţiile date în dosarele rezolvate de ei. Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă acestea se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele la care funcţionează respectivul magistrat. Ei nu pot îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, revine avocatului. Totuţi, magistraţii pot să pledeze numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în aceste cazuri, magistraţii nu trebuie să se folosescă de calitate ce o au pentru a influenţa soluţia instanţei sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa soluţia. Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare sau ştiinţifice sau la emisiuni audiovizuale fără caracter politic. Magistraţii mai pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale, cu acordul conducătorului instanţei sau al parchetului. Magistraţii au dreptul de a se asocia în asociaţii care îşi propun promovarea intereselor profesionale, pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional. Secţiunea 6. Răspunderea magistraţilor.
44

Potrivit legii privind statutul magistraţilor, aceştia răspund civil, disciplinar, administrativ şi penal. 6.1. Răspunderea civilă. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Codul de procedură penală stabileşte că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, răspunde pentru repararea pagubei pricinuite în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept. În alte cauze decât cele penale, cererea de repararea a prejudiciilor materiale cauzate prin erori judiciare nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, prin hotărâre judecătorească definitivă, răspunderea penală sau disciplinară a magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. Nu poate primi repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii de către magistrat. Persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune civilă numai împotriva statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Numai după ce prejudiciul a fost acoperit de stat, acesta se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului dacă eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de magistrat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. 6.2. Răspunderea disciplinară. Magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. Abaterile disciplinare sunt enunţiativ enumerate în legea privind statutul magistraţilor. Între acestea putem reţine: -

încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind magistraţii; nerespectarea prevederilor cuprinse în codul deontologic al magistraţilor;
45

-

intervenţiile

pentru

soluţionarea

unor

cereri

privind

satisfacerea intereselor peronale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, precum şi imixtiunea în activitatea altui magistrat; desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea -

convingerilor

politice

în

exercitatrea

atribuţiilor de serviciu; nerespectarea secretului deliberării; neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor; efectuarea cu întârziere a lucrărilor; absenţe nemotivate, întârzierea sau plecare de la program, în mod repetat; atitudini ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili. Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui magistrat, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către acesta a unor abateri disciplinare. Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Împotriva hotărârii date de acest organism în materie disciplinară, magistratul poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicarea. Recursul suspendă exercutarea hotărârii. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea acestuia fiind irevocabilă. Sancţiunile ce se pot aplica pentru abateri disciplinare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege:
-

avertismentul;
46

-

diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel;

-

revocarea din funcţia de conducere ocupată; excluderea din magistratură.

Capitolul IV. Organizarea si funcţionarea profesiei de avocat Secţiunea 1. Caracterizarea profesiei. Principii si reguli fundamentale de exercitare a profesiei. In art. 1 alin.1 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, se stipuleaza ca profesia de avocat este libera şi independenta, cu organizare şi funcţionare autonome. Exercitarea profesiei de avocat se face în condiţiile si limitele impuse de Constituţie, de Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, de statutul profesiei, astfel cum a fost acesta adoptat de Uniunea Naţionala a Barourilor din România si publicat in M.of. nr. 45/13 ianuarie 2005. Fata de realitatile existente in domeniul organizării si funcţionarii profesiei de avocat, s-a impus modificarea legii in sensul ca, aceasta profesie se exercita numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea şi funcţionarea de barouri în afară U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora fiind nule de drept. Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale: a) principiul legalităţii;
47

b) principiul libertăţii; c) principiul independentei; d) principiul autonomiei şi descentralizării; e) principiul păstrării secretului profesional. În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care este recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodata, de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. Pentru a se asigura conditiile necesare realizarii efective a activitatilor permise de lege, principiile de drept ce caracterizeaza profesia de avocat, drepturile avocatului in exercitarea profesiei creeaza obligatii corelative pentru autorităţile şi instituţiile publice, persoanele fizice sau juridice, in fata cărora avocatul asista sau reprezintă persoanele fizice sau juridice. Acestea au obligaţia sa permită şi sa asigure avocatului desfăşurarea nestingherita a activităţii sale, în condiţiile legii. In exercitarea profesiei şi în legătura cu aceasta avocatul este protejat de lege. Avocatul poate fi ales in mod liber de către persoana ce solicita serviciile acestuia. 1.1. Activitatea avocatului Activitatea avocatului se poate realiza prin una sau mai multe din activitatile următoarele: 1.1.1. consultaţii şi cereri cu caracter juridic
48

Consultatiile si cererile cu caracter juridic pot fi acordate în scris sau verbal în functie de solicitarile si de domeniile de interes ale clientului. Prin exprimarea generica, in aceasta categorie pot fi cuprinse activitati precum: a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizata; b) elaborarea de opinii legale; c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea; d) elaborarea proiectelor de acte normative; e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii; f) orice alte consultaţii în domeniul juridic. Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. 1.1.2 asistenta şi reprezentare juridică a clientilor Avocatul poate asigura asistarea şi reprezentarea clienţilor sai in fata instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice. In realizarea acestei activitati, avocatul poate folosi toate actele, mijloacele şi operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor clientului. 1.1.3. redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare

49

Un act juridic semnat în fata avocatului, care poarta o încheiere, o rezoluţie, o ştampila sau un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a consimţământului şi a datei actului poate fi prezentat notarului spre autentificare. Avocatul este obligat sa ţină evidenta actelor întocmite cu atestarea identitatii parţilor, a conţinutului, a consimtamantului si a datei şi sa le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. Atestarea consimtamantului parţilor si prezentarea actului astfel redactat spre autentificare, notarului, este o noua atribuite acordata avocatului prin modificările legii de organizare si funcţionare, precum si ale statutului. 1.1.4 asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fata altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate. 1.1.5 apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoana romana sau străină. 1.1.6 activităţi de mediere. Medierea este o modalitate de soluţionare a conflictelor, alternativa procesului obişnuit sau arbitral. Aceasta activitate este nou reglementata prin modificarile aduse legislatiei in domeniu, reprezentand o armonizare atat fata de cerintele pietei, cat si fata de legislatia europeana in domeniu. Medierea este o negociere asistată de un terţ (mediatorul), respectiv o tehnica consensuala de rezolvare a conflictelor, constând într-o comunicare permanent orientata către încheierea unei înţelegeri între părţi care au atât interese comune, cat şi divergenţe. Mediatorul propune părţilor în procedura de mediere o

50

soluţie, fără a avea atributia de a o impune acestora. Părţile în procedura de mediere pot accepta sau refuza, în scris, propunerea finala de mediere (tranzacţia). Medierea are un caracter voluntar şi se bazează pe convenţia părţilor (acord de mediere) de a rezolva o disputa sau o neînţelegere. Medierea este guvernata de principiul confidenţialităţii. Medierea este o procedura autonomă de reglementare a disputelor, conflictelor sau diferendelor intervenite între persoanele fizice şi/sau juridice. Acordul de mediere poate fi încheiat sub forma unei clauze contractuale sau sub forma unei convenţii separate. Părţile, prin acordul lor de mediere, pot alege un avocat pe care îl împuternicesc cu atribuţii de mediere. În exerciţiul atributiei de mediere, avocatul are următoarele îndatoriri: a) de a se informa în legătura cu conflictul şi cu poziţia fiecăreia dintre părţi; b) de a informa părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, fiindu-i interzis sa dea consultaţii juridice; c) de a facilita sau de a intermedia comunicarea între părţi; comunicarea nu necesita prezenta fizica a părţilor, avocatul putând comunica şi separat cu fiecare dintre acestea, cu informarea lor prealabilă; d) de a redacta propunerea de soluţie sub forma unei tranzacţii, parţiale sau totale, după caz. În procedura de mediere, părţile pot fi asistate de avocaţi, alţii decât avocatul mediator. Avocatul însărcinat cu medierea este impartial şi neutru în activitatea sa. El poate oferi informaţii juridice părţilor, dar îi este interzis sa încheie contracte de asistenta juridică cu acestea în legatura cu obiectul medierii, distinct de contractul de asistenta juridică în baza căruia se realizează medierea. Avocatul însărcinat cu medierea nu poate impune părţilor un compromis şi nu are dreptul de a incerca, dincolo de vointa concordanta a părţilor, un anume rezultat al medierii. Avocatul mediator trebuie sa respecte egalitatea părţilor şi punctele lor de vedere.
51

Avocatul mediator trebuie sa faciliteze comunicarea între părţi, în acest scop fiind dator sa se asigure de o buna cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor. El este dator sa se asigure ca realizarea drepturilor şi intereselor legitime nu vor fi tergiversate prin folosirea abuzivă a medierii. Avocatul mediator însărcinat cu medierea trebuie sa se asigure de rapiditatea, flexibilitatea şi confidenţialitatea procedurii, precum şi de rezonabilitatea rezultatului soluţionării conflictului. Avocatul mediator este obligat sa păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor şi asupra informaţiilor obţinute în procesul de mediere, inclusiv după semnarea acordului final de mediere (tranzacţie) sau, după caz, în perioada ulterioara încetării medierii. În caz de litigiu, avocatul mediator nu poate fi desemnat avocat al nici uneia dintre părţi. Între activitatea de mediator şi de arbitru nu exista incompatibilitate. Rezultatul medierii poate consta atât într-o reparatie, cat şi într-o recunoaştere reciprocă, prezentarea oficială de scuze, armonizarea intereselor părţilor, în vederea ameliorării relaţiilor lor viitoare etc. Rezultatul medierii se consemnează într-o tranzacţie, care are efectele prevăzute de lege. Medierea poate fi utilizata în toate cazurile în care, potrivit legii, părţile pot încheia un compromis, cu respectarea dispoziţiilor de ordine publica. În litigiile comerciale avocatul mediator poate participa, în aceasta calitate, în procedura concilierii prealabile pentru rezolvarea parţială sau totală a disputelor angajate între părţi. 1.1.7 activităţi fiduciare. Noţiunea de activitate fiduciara este de asemenea nou introdusa prin modificările la lege si la statut. Avocatul poate efectua una sau mai multe dintre următoarele activităţi fiduciare:

52

a) primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu; b) plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor financiare şi a bunurilor încredinţate; c) administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate. In virtutea mandatului dat de catre client avocatului pentru desfasurarea de activitati fiduciare, pot fi efectuate si urmatoarele activitati: a) activităţi de consultanţa; b) operaţiuni de conservare a substanţei şi valorii fondurilor financiare şi bunurilor încredinţate; c) operaţiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori mobiliare şi alte instrumente financiare, în condiţiile legii; d) administrarea şi valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de operaţiuni materiale şi efectuarea de operaţiuni juridice menite sa sporeasca valoarea şi lichiditatea plasamentelor; e) activităţi conexe cum ar fi completarea declaraţiilor de impozit şi plata acestora şi a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietăţi; culegerea fructelor şi încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investiţiilor; mijlocirea/medierea operaţiunilor financiare etc; f) orice operaţiuni în numerar privind plati, încasări, efectuari de depozite bancare, compensări, rambursări impuse de natura activităţii încredinţate. În exercitarea activităţilor fiduciare, avocatul are urmatoarele obligatii: a) sa respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut în contractul de asistenta juridică special încheiat. Când mandatul comporta împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a instraina bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni, numai

53

dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special şi în scris de către client; b) sa acţioneze cu buna-credinţa, profesionalism şi cu diligenta unui bun proprietar, fără sa se abata de la regulile specifice activităţii profesionale; c) sa administreze afacerile încredinţate în interesul exclusiv al clientului; d) sa nu influenteze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obţine beneficii proprii, în afară onorariului de avocat. e) sa informeze corect şi cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului fiduciar şi a rezultatelor obţinute. Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfăşoară activităţi fiduciare un cont la o banca reputata (cont fiduciar) destinat depozitarii de fonduri fiduciare. Notiunea de fonduri fiduciare este definita prin lege ca fiind orice suma primită de către avocat, cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea acestuia sau a bunurilor încredinţate. În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare. Toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client vor fi efectuate din contul fiduciar iar toate încasările rezultate din activităţile fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului respectiv. Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puţin o data la trei luni, dacă în contractul de asistenta juridică nu se prevede o perioada mai scurta. Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul fiduciar, precum şi instructa efectuarea de plati din acesta doar în următoarele situaţii: a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condiţiile şi limitele mandatului fiduciar; b) la instrucţiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reţinerii contravalorii onorariilor agreate pentru activităţile fiduciare;
54

c) în baza unei hotărâri judecătoreşti; d) în baza contractului de asistenta juridică, pentru încasarea onorariilor legate de activităţile fiduciare desfăşurate; e) în cazul în care este în curs o procedura executionala privind bunurile sau fondurile administrate. Avocatul nu are dreptul sa retragă fonduri sau sa efectueze plati din contul fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunostinta în scris opoziţia sa. Este permisă încheierea unui contract de asistenta juridică care sa prevadă plata, în parte, a onorariului pentru activităţi fiduciare, condiţionate de un eveniment care sa aibă loc sau de un rezultat care sa fie atins. Avocatul are obligaţia sa păstreze evidente scrise ale tuturor operaţiunilor efectuate în baza sau în legatura cu un mandat fiduciar (contracte, corespondenta, rapoarte de evaluare, extrase de cont etc). În cazul în care clientul solicita originalul acestor evidente, avocatul e îndreptăţit sa păstreze fotocopii pe format de hârtie sau electronic. Avocatul are obligaţia sa păstreze cel puţin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care sa arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfăşurat activităţi fiduciare: a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite şi/sau administrate; b) un inventar al bunurilor primite respective rambursate şi valoarea fondurilor primite şi rambursate precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data rambursarii acestora sau al rezultatului administrării şi valorificării acestora; c) operaţiunile fiduciare efectuate cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului operaţiunii. Avocatul este obligat sa înregistreze fiecare tranzacţie fiduciara cel mai târziu in 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor, aceste evidente legate de activităţile fiduciare fiind obligatoriu a se păstra o perioada de cel puţin 10 ani.

55

1.1.8 stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate. Stabilirea temporară a sediului unor societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului presupune utilizarea sediul profesional al avocatului pentru scopul limitat al constituirii legale şi autorizării functionarii societăţii comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societăţii în cauza. In vederea stabilirii temporare a sediului societăţii comerciale în cauza, avocatul va întocmi şi semna cu reprezentantul societăţii un contract separat de asistenta juridică având acest obiect. Perioada pentru care sediul societăţii în cauza este stabilit la sediul profesional al avocatului nu poate depăşi 1 an, iar dovada sediului se face cu contractul de asistenta juridică. Avocatul poate îndeplini orice formalităţi legale necesare în vederea înregistrării, în numele şi pe seama clientului, a societăţilor comerciale, a părţilor de interes, a părţilor sociale şi a acţiunilor, în condiţiile legii. Avocatul va întocmi şi păstra registre de părţi de interes, părţi sociale sau de acţiuni, emise de societăţile înregistrate de acesta în numele şi pe seama clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operaţiuni în aceste registre, inclusiv cesiuni şi constituiri de garanţii şi poate emite, la cererea persoanei îndreptăţite, extrase din aceste registre, în condiţiile legii. Activităţile prevăzute paragrafele 1.1.7. si1.1.8. se pot desfasura în temeiul unui nou contract de asistenta juridică. 1.1.9 orice mijloace şi cai proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.

56

Secţiunea 2. Formele de exercitare a profesiei de avocat. Avocatul isi poate exercita activitatea, la alegere, intr-una dintre formele de exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată. . 2.1 . Cabinetul individual. În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori. Cabinetul individual se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a cabinetului individual de avocat, acesta înregistrandu-se la barou. In cadrul unui cabinet individual, isi pot exercita profesia si avocati colaboratori ai avocatului titular, relaţiile dintre acestia stabilindu-se prin contractul de colaborare, incheiat în forma scrisă. Cabinetul individual se individualizează ca denumire prin numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat. 2.2 . Cabinete asociate Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei, drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si caracterul personal şi neputand fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale. Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaţilor asociaţi şi nici nu poate aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor aferente patrimoniului de afectatiune profesională a fiecărui cabinet intrat în asociere. Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate. Avocaţii din cabinetele asociate intra în relaţii cu clienţii în numele asocierii din care fac parte. Totodată, cabinetele asociate nu pot angaja clienţi cu interese contrare.
57

Un cabinet asociat nu poate accepta o cauza sau un client, dacă unul dintre cabinetele asociate se opune în mod justificat. Convenţiile de asociere se încheie în forma scrisă şi cuprind, in mod obligatoriu, menţiunile prevăzute in anexa aferenta din statut. 2.3 Cabinete grupate Cabinetele individuale se pot grupa in vederea creării de facilităţi tehnicoeconomice în vederea exercitării profesiei, insa, spre deosebire de cabinetele asociate, in acest caz se păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest caz nu se crează o formă de exercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu desfăşoară activitate avocaţială în comun, fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii exclusiv economice. In cazul cabinetelor grupate, acestea se vor individualiza prin numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate. 2.4 Societatea civilă profesională Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori sau avocaţi salarizaţi. Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot acorda asistenta juridică persoanelor cu interese contrare. Raportul civil se naşte între client şi societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând sa fie îndeplinite de oricare dintre avocaţii desemnaţi de avocatul coordonator fără a se cere opţiunea clientului. Denumirea acesteia trebuie sa contina numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi. Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în forma scrisă între avocaţii asociaţi, respectandu-se dispozitiile legii civile ce
58

reglementeaza contractul de societate civila, precum si dispozitiile speciale prevazute in statut. Societatea civilă profesională de avocaţi se poate reorganiza prin absorbţie, fuziune, divizare totală sau divizare parţială (desprindere). Divizarea se realizează prin împărţirea patrimoniului de afectatiune profesională între una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat, care exista sau care iau, astfel, fiinta. Societatea civilă profesională nu încetează în situaţia divizării parţiale (desprindere) în cazul în care o parte din patrimoniul sau de afectatiune profesională se desprinde şi se transmite către o alta forma de exercitare a profesiei de avocat, care exista sau care ia, astfel, fiinta. 2.5 . Societatea civila profesionala cu răspundere limitată Nou reglementata prin ultima modificare adusa legii nr. 51/1995 de organizare si functionare a profesiei de avocat, societatea civilă profesională cu răspundere limitată se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei. Infiintarea, organizarea si functionarea acestei forme de organizare a profesiei, respecta regulile generale stipulate in legea nr. 31/1990, privind societatile cu raspundere limitata, derogand de la aceste prevederi in conditiile legii speciale 51/1995 si fiind adaptate la specificul profesiei de avocat. Aporturile asociaţilor la capitalul social pot fi în industrie, în bani sau în natura, reprezentat de activitatea profesională, inclusiv aportul de clientela. Capitalul social al societăţii este reprezentat de părţi sociale transmisibile şi negociabile şi este de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 10.000 EURO.

59

Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995. Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în exerciţiul profesiei. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi. Avocaţii care îşi exercita profesia în cadrul vărsat. Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu răspundere limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui raza teritorială se afla sediul ei principal. Avocaţii asociaţi care îşi exercita profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi vărsat. Societăţile civile profesionale cu răspundere limitată sunt supuse regimului impozitării pe profit. Individualizarea prin denumire va conţine numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi cu răspundere limitată. Actul constitutiv şi statutul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată sunt încheiate în forma scrisă, cu respectarea anexelor din statut. Forma autentica este necesara pentru actul constitutiv daca printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un bun imobil. Pot avea calitatea de asociaţi doi sau mai mulţi avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei, înscrişi în acelaşi barou sau în barouri diferite. În acest caz societatea îşi va stabili sediul principal în circumscripţia unuia dintre barourile de apartenenţa al unuia dintre asociaţii fondatori. Actul constitutiv al unei asemenea societăţi se depune spre verificare la consiliul baroului de la sediul principal al societăţii. Actul constitutiv se va
60

societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi

angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi

transmite, în scop de informare şi către toate barourile unde sunt înscrişi asociaţi ai societăţii civile profesionale cu răspundere limitată. În cazul transmiterii părţilor sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei societăţi profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice alte drepturi, inclusiv clientela, aduse ca aport la capitalul societăţii de către respectivul asociat rămân proprietatea societăţii, dacă prin lege, actul constitutiv sau statutul societăţii nu se prevede altfel. Activitatea societatii civile profesionale cu răspundere limitată este condusă de adunarea generală a asociaţilor. Din punct de vedere executiv, societatea este condusă de un avocat coordonator ales de majoritatea avocaţilor asociaţi. Adunarea generală se convoacă de către oricare dintre asociaţi prin orice mijloace care sa poată proba realizarea convocării. Hotărârile adunării generale se iau prin votul asociaţilor reprezentând majoritatea părţilor sociale, iar pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaţilor. Avocatul coordonator va avea competentele stabilite prin actul constitutiv şi statutul societăţii. Avocatul coordonator al societăţii civile profesionale cu răspundere limitată trebuie sa detina calitatea de avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei şi vor fi aleşi dintre asociaţii societăţii, pentru un mandat de 2 ani. Puterile avocatului coordonator vor fi stabilite prin actul constitutiv al societăţii. De asemenea, asociaţii societăţii civile profesionale cu răspundere limitată pot hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor. Daca un asociat intenţionează sa transmită părţile sociale pe care le deţine într-o societate civilă profesională cu răspundere limitată, acesta este obligat sa isi notifice intenţie cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, către toţi ceilalţi asociaţi indicând persoana sau persoanele către care doreşte sa transmită respectivele părţi sociale şi preţul.
61

Transmiterea către terţi nu poate fi efectuată fără acordul unanim, exprimat în scris, al celorlalţi asociaţi, sau dacă în termenul menţionat, nici un asociat nu şia exercitat dreptul de preemţiune. Asociaţii rămaşi în societate au un drept de preemţiune la dobândirea părţilor sociale ale societăţii cu privire la care exista intenţia de înstrăinare. Acest drept de preemţiune urmează sa fie exercitat proporţional cu cota de capital deţinuta de fiecare dintre asociaţii rămaşi şi care intenţionează sa dobândească respectivele părţi sociale. Societatea va intra in lichidare si pentru situaţia in care, din orice motive, rămâne un singur asociat o perioada mai mare de 3 luni de zile. Asociatul are pentru aceasta si opţiunea de a continua activitatea sub forma cabinetului individual. 2.6 Principiile organizării si funcţionarii formelor de exercitare a profesiei de avocat Formele de exercitare a profesiei de avocat au la baza organizării si funcţionarii acestora următoarele principii:

cabinetele grupate, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi societăţile civile profesionale cu răspundere proprietate comuna. limitată pot avea şi

• • •

avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea baroului din care face parte. avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia. formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte între vii numai între avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei sau pot fi lichidate la încetarea calităţii, cu respectarea regimului investiţiilor reglementat prin prezenta lege.

62

Barourile ţin evidenta separată a avocaţilor pentru fiecare forma de exercitare a profesiei. • • au optat; • • • • • avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau avocatul salarizat în interiorul profesiei şi avocatul colaborator nu avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei nu obligaţia de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei; de avocat salarizat în cadrul profesiei; pot activa, în aceeaşi calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei; au drept la clientela proprie; privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului cat şi titularului cabinetului individual sau coordonatorului cabinetelor asociate, societăţilor civile profesionale sau al societăţilor civile profesionale cu răspundere limitată; • formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire, conform prevederilor Legii şi ale prezentului statut. În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot utiliza, la alegere, denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din ţara sau din străinătate. Secţiunea 3. Organizarea profesiei de avocat. patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi titularul cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot presta are regimul juridic al patrimoniului de afectatiune profesională; activităţi profesionale în afară formei de exercitare a profesiei pentru care

63

3.1 Baroul. Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, iar sediul baroului este în oraşul de resedinta al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti. Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu. Organele de conducere ale baroului sunt: a) adunarea generală; b) consiliul; c) decanul. 3.1.1 Adunarea generală. Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei. Competentele Adunarii generale sunt următoarele: a) stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele legii şi ale statutului; b) alege şi revoca decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi pe cei ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani şi poate fi reales o singura data. Decanul se alege dintre avocaţii cu o vechime de minimum 8 ani în profesie; c) alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor; d) aproba proiectul de buget al baroului şi da descărcare consiliului cu privire la activitatea şi gestiunea sa. Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului baroului. Convocarea se face prin afişare la sediul baroului, la sediul serviciilor de asistenta din judeţ şi prin publicare într-un ziar local cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.

64

Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de consiliul sau de comisia de cenzori ale baroului. La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este obligat sa convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii. În acest caz procedura convocării va fi efectuată cu cel puţin 7 zile înainte de data stabilită. Şedinţa adunării generale este condusă de decan împreună cu 5 membri aleşi prin vot deschis de cei prezenţi, dintre care unul va fi desemnat secretar. În caz de alegere sau de revocare a decanului ori a membrilor consiliului nici unul dintre aceştia nu va face parte din prezidiu, iar şedinţa va fi condusă de cel mai în varsta membru prezent. Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorităţii membrilor săi. În cazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale, de fata cu cei prezenţi, stabileşte o noua adunare generală în termen de cel mult 15 zile. Consiliul baroului are obligaţia sa îndeplinească procedura convocării cu cel puţin 7 zile înainte de data fixată. Adunarea generală convocată în aceste condiţii este legal constituită cu participarea a cel puţin o treime din numărul total al membrilor săi. Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt legal constituite numai cu prezenta majorităţii membrilor baroului. Pentru Baroul Bucureşti alegerea organelor de conducere a baroului se face prin desemnare de reprezentanţi - electori. 3.1.2 Consiliul baroului. Consiliul Baroului este format din 5 pana la 15 membri, aleşi pe o perioada de 4 ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr. Consiliul baroului are următoarele atribuţii:

65

a) adopta hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei; b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a baroului; c) întocmeşte, modifica şi da publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai baroului, şi îl comunica celor în drept; d) adopta măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic, pentru soluţionarea sesizarilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; e) verifica şi constata îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie şi aproba primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen; f) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia; g) soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale statutului profesiei; h) verifica şi constata dacă actele privind constituirea, modificarea şi schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare sau de conlucrare profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; organizează şi tine evidenta acestora; i) coordonează activitatea filialelor sau sucursalelor Casei de Asigurări a Avocaţilor din raza de competenta; j) organizează conferinţele de stagiu, cercurile de studii şi editează publicaţiile baroului; k) organizează şi indruma activitatea serviciilor de asistenta juridică din judeţ, potrivit legii şi statutului profesiei; l) sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor; m) suspenda din exercitarea profesiei, pe durata neplatii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3

66

luni de la scadenta acestora, dacă a fost avertizat despre neplata şi nu s-a conformat obligaţiei; n) soluţionează contestaţiile impotriva deciziei decanului privind onorariile; o) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului; p) accepta donaţiile şi legatele făcute baroului; q) aproba statul de funcţii şi angajează personalul baroului; r) întocmeşte proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale şi administrează patrimoniul baroului; s) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului şi a decanului, de gestiune curenta şi de gestionare a patrimoniului baroului; t) alege prodecanul baroului; u) soluţionează plângerile şi contestaţiile impotriva deciziilor decanului baroului; v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de Consiliul U.N.B.R. ori de biroul executiv al U.N.B.R. Consiliul baroului lucrează legal în prezenta a doua treimi din numărul membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi. 3.1.3 Decanul baroului. Decanul baroului are următoarele competente: a) reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din străinătate; b) convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului; c) aproba cererile de asistenta juridică gratuita; d) exercita căile de atac impotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi impotriva deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute cai de atac; e) ordonanţează cheltuielile baroului;

67

f) ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenta adunării generale sau a consiliului baroului. g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de conducere ale U.N.B.R. şi date în competenta sa. Prodecanul îl înlocuieşte pe decan la cererea sau în absenta acestuia. Dacă decanul şi prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţiile, consiliul baroului poate delega un consilier pentru a îndeplini, în tot sau în parte, atribuţiile decanului. La Baroul Bucureşti, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este înlocuit, la cerere sau în absenta sa, de către prodecanul pe care îl desemnează în scris. 3.2 Uniunea Naţionala a Barourilor din România - U.N.B.R. Uniunea Naţionala a Barourilor din România (U.N.B.R.) este formată din toate barourile din România şi are sediul în municipiul Bucureşti. U.N.B.R. este persoana juridică de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, acestea formându-se din contribuţia barourilor în cote stabilite de Congresul avocaţilor. Patrimoniul U.N.B.R. si poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii. Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi şi statutului profesiei. Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt: a) Congresul avocaţilor; b) Consiliul U.N.B.R.; c) Comisia permanenta a U.N.B.R.; d) preşedintele U.N.B.R. În cadrul U.N.B.R. se constituie şi funcţionează si: a) Comisia centrala de cenzori; b) Comisia centrala de disciplina; c) aparatul tehnic-administrativ.
68

3.2.1 Congresul avocaţilor. Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului U.N.B.R. Congresul avocaţilor se întruneşte anual în sesiune ordinară, la convocarea Consiliului U.N.B.R., iar la cererea a cel puţin unei treimi din numărul barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat sa convoace Congresul avocaţilor în sesiune extraordinară. Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii: a) analizează şi aproba raportul anual al Consiliului U.N.B.R.; b) alege Comisia centrala de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a Avocaţilor; c) face propuneri autorităţilor cu drept de initiativa legislativă privind profesia de avocat; d) adopta şi modifica statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de Consiliul U.N.B.R.; e) adopta hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei; f) alege şi revoca membrii Comisiei centrale de disciplina. Fiecare barou are dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrala de disciplina. Competenta şi procedura de judecata ale Comisiei centrale de disciplina se stabilesc prin statut; g) aproba bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuala; h) aproba bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuala a acestuia şi stabileşte cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R..

69

Cheltuielile necesare organizării congreselor se suporta de către fiecare barou în funcţie de numărul reprezentanţilor săi. Hotărârile congresului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organele profesiei. 3.2.2 Consiliul U.N.B.R. Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei. Mandatul de membru al Consiliului U.N.B.R. este de 4 ani. În cazul încetării mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul sau executa diferenţa de mandat. În caz de schimbare a decanului unui barou noul decan îl înlocuieşte de drept pe predecesorul sau. Celelalte vacante sunt completate la proximul congres al avocaţilor. Consiliul U.N.B.R. se întruneşte trimestrial la convocarea preşedintelui U.N.B.R. Convocarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei. Consiliul U.N.B.R. lucrează în prezenta a cel puţin doua treimi din numărul membrilor săi şi adopta hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii: a) este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigura activitatea permanenta a U.N.B.R.; b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor; c) rezolva orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenta exclusiva a Congresului avocaţilor; d) exercita controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente a U.N.B.R.; e) organizează examenul de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de limba romana ale avocaţilor străini;
70

f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor, constituit ca persoana juridică de drept privat nonprofit şi care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare; g) adopta hotărâri în toate problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor, precum şi recomandări privind relaţiile dintre barouri; h) asigura caracterul unitar al examenelor de primire şi de definitivare în profesie; i) organizează şi supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.; j) organizează şi editează publicaţiile U.N.B.R. şi sprijină publicaţiile barourilor; k) întocmeşte proiectul de buget al U.N.B.R. şi îl supune spre aprobare Congresului avocaţilor, precum şi execuţia bugetară anuala a bugetului U.N.B.R.; l) întocmeşte raportul anual de activitate şi de gestiune a patrimoniului U.N.B.R. şi le supune spre aprobare Congresului avocaţilor; m) stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. şi executarea de către barouri a hotărârilor adoptate de Congresul avocaţilor şi de Consiliul U.N.B.R.; n) alege şi revoca preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani; o) verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate; p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de neegalitate şi rezolva plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; q) înfiinţează Casa Centrala de Credit şi Ajutor a Avocaţilor şi controlează activitatea acesteia; r) coordonează activitatea Casei de Asigurări a Avocaţilor şi adopta regulamentul acesteia;
71

s) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi adopta hotărâri în interesul profesiei, cu respectarea legii; t) acorda, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de onoare, respectiv de preşedinte de onoare al U.N.B.R. 3.2.3 Comisia permanenta a U.N.B.R. Comisia permanenta a U.N.B.R.se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte barouri din ţara. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri. Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani. În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R., desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi inlocuitorul executa diferenţa de mandat. Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia de secretar al acesteia şi este desemnat prin vot de Comisia permanenta a U.N.B.R. Preşedintele U.N.B.R. este şi preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R. Comisia permanenta a U.N.B.R. are următoarele atribuţii: a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanenta şi de legatura cu barourile U.N.B.R.; b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului U.N.B.R. şi supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând decizii corespunzătoare; c) organizează serviciile Consiliului U.N.B.R. şi serviciile proprii şi angajează personalul acestora; d) asigura execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului U.N.B.R.; e) accepta donaţiile şi legatele făcute U.N.B.R.;
72

f) în realizarea atribuţiilor sale, emite decizii executorii. Comisia permanenta a U.N.B.R. este condusă de preşedintele U.N.B.R. şi lucrează valabil în prezenta majorităţii membrilor săi şi tot astfel adopta deciziile.
3.2.4

Preşedintele U.N.B.R. Preşedintele U.N.B.R. are următoarele atribuţii:

a) reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din străinătate; b) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea Consiliului U.N.B.R.; c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei permanente a U.N.B.R.; d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.; e) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.; f) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri, precum şi relaţiile dintre barouri; g) acorda sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale; h) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală. Preşedintele este înlocuit, la cerere sau în absenta sa, de către vicepreşedintele pe care îl desemnează în acest scop. Secţiunea 4. Primirea in profesie. Avocaţii stagiari. 4.1 Dobândirea calităţii de avocat. 4.1.1 Condiţiile de înscriere în avocatura.

73

Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoana trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii: a) sa fie cetăţean roman şi sa aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice; b) sa fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept; c) sa nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege; d) sa fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Îndeplinirea acestei condiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile prevăzute în statutul profesiei. Este nedemn a fi avocat, in conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea 51/1995, persoana care se gaseste in una dintre următoarele situaţii: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; d) falitul fraudulos, chiar reabilitat. 4.1.2 Avocatul străin. Membrul unui barou din alta ţara poate exercita profesia de avocat în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea cu privire la cetăţenia romana. Pentru a acorda consultanţa juridică privind dreptul romanesc, avocatul străin are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de limba romana, organizat de U.N.B.R.

74

Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în cadrul uneia dintre formele de organizare ale profesiei prevăzute in Legea 51/1995. Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în fata instanţelor judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de arbitraj internaţional. Onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra şi se vor plăti integral în România. Avocatul străin care exercita profesia în România este obligat sa se înscrie în tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor prezentei legi, ale statutului profesiei şi codului deontologic. 4.1.3 Primirea in profesie. Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, in condiţiile legii 51/1995 şi ale statutului profesiei. De la regula susţinerii examenului pentru intrarea in profesie, exista si excepţii, acestea aprobându-se, la cerere, in următoarele situaţii: a) pentru titularul diplomei de doctor în drept; b) pentru cel care pana la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. De asemenea, o alta excepţie se refera la persoanele care au deţinut funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând fi primite in profesia de avocat fara susţinerea unui examen. Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primită în profesia de avocat poate solicita aceasta cu cel puţin 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.
75

4.2 Avocaţii stagiari. La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare. Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie. Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumata numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în aceasta calitate şi care se bucura de o reputaţie profesională neştirbita. La înscrierea în barou avocatul depune în fata consiliului baroului, în cadru solemn, următorul jurământ: „Jur sa respect şi sa apar Constituţia şi legile tarii, drepturile şi libertăţile omului şi sa exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. În acest caz, jurământul va începe cu formula: Jur pe onoare şi constiinta!" Stagiul se va suspenda pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de lipsa motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului. Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista ori reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din Legea 51/1995. În perioada stagiului, avocatul are titlul profesional de avocat stagiar sub care este înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei. In perioada de stagiu, avocatul beneficiază de pregătire şi formare profesională iniţială aceasta realizându-se prin:
76

a) îndrumare şi formare profesională continua în cadrul formei de exercitare a profesiei cu care avocatul stagiar se afla în raporturi contractuale de colaborare sau în calitate de salarizat în interiorul profesiei; b) conferinţe de stagiu organizate de consiliul baroului; c) formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor denumit în continuare I.N.P.P.A.; . Avocatul stagiar, supunandu-se dispoziţiilor legale, statutare şi deontologice, are următoarele îndatoriri suplimentare: a) sa îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi sa-şi însuşească tehnica de practica avocaţială; b) sa participe la toate conferinţele de stagiu organizate de consiliul baroului, sa pregătească în scris subiectele conferinţelor şi lucrările avocaţiale repartizate de coordonatorul conferinţelor de stagiu; c) sa efectueze lucrările avocaţiale repartizate de avocatul îndrumător şi de serviciul de asistenta judiciară al baroului; d) sa participe la toate manifestările profesionale la care este convocat de către organele de conducere ale profesiei; e) sa desfăşoare o activitate efectivă în profesie şi sa anunţe în scris orice motiv de suspendare a stagiului. Avocatul stagiar care urmează cursurile de pregătire şi perfecţionare profesională organizate de I.N.P.P.A. este obligat sa îndeplinească şi îndatoririle ce decurg din aceasta calitate şi sa respecte contractul de formare profesională încheiat cu I.N.P.P.A.. Nerespectarea acestor îndatoriri se sanctioneaza ca abatere disciplinară. Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data înscrierii în Tabloul avocaţilor. Perioada în care avocatul stagiar urmează cursurile I.N.P.P.A. se include în durata stagiului.

77

Pentru a fi înscris în tabloul avocaţilor stagiari cu drept de exercitare a profesiei, avocatul stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare profesională sau un contract de salarizare în interiorul profesiei. Contractul se încheie cu una dintre formele de exercitare a profesiei, urmând ca avocatul sa efectueze perioada de stagiu sub îndrumarea unui avocat care îndeplineşte condiţiile cerute de lege. Contractul va menţiona obligaţia de a se asigura avocatului stagiar venitul minim garantat pe economia naţionala, distinct de veniturile ocazionale ale avocatului stagiar asigurate din asistenta judiciară pentru care a fost desemnat de serviciul de asistenta judiciară al baroului. 4.3 Definitivarea in profesie. Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor. Dobândeşte calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie beneficiind de scutirea de examen, dacă a fost definitivat în funcţia juridică pe care a exercitato înainte de primirea în avocatura sau a promovat examen de definitivare în aceasta funcţie. Cei care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în profesiile anterioare vor fi obligaţi sa susţină examenul de definitivare în avocatura. Avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare. 4.3.1 Examenul de definitivare în profesia de avocat. Examenul de definitivare în profesia de avocat se organizează de către fiecare barou, Consiliul U.N.B.R. urmând a asigura caracterul unitar al acestuia.
78

Regulamentul de examen va fi comunicat barourilor inclusiv prin afişare pe internet cu minimum 60 de zile anterior datei examenului şi va fi adus la cunostiinta candidaţilor prin grija consiliilor barourilor. Rezultatele examenului vor fi validate de consiliul baroului şi vor fi comunicate U.N.B.R.. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele examenului de absolvire. După promovarea examenului, candidatul dobândeşte titlul profesional de avocat definitiv şi va fi înscris în Tabloul avocaţilor definitivi. Acelasi titlu profesional il dobandeste si avocatul stagiar care a promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. , pe baza diplomei de absolvire a I.N.P.P.A., Consiliul Baroului urmând a emite decizia de constatare a calităţii de avocat definitiv şi a efectua, in consecinţa, înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi. Secţiunea 5. Incompatibilitati si interdicţii. 5.1 Incompatibilităţi Cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea 51/1995 reprezintă modalitati de asigurare pentru avocat a independentei specifice profesiei, dar si de păstrare a demnitatii si prestigiului corpului profesional. Cazurile de incompatibilitate vizeaza intreaga perioada in care o persoana are calitatea de avocat, incepand de la primirea în profesie cat şi, ulterior, in timpul exercitarii acesteia. Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel: a) faptele personale de comerţ exercitate cu sau fără autorizaţie; b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de comanditar într-o societate comercială în comandită simpla sau în comandită pe acţiuni; c) calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni;
79

d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic, sau membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată. Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile comerciale cu răspundere limitată sau la cele pe acţiuni. Avocatul poate îndeplini funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată, cu obligaţia de a aduce acest fapt la cunostinta decanului baroului în care îşi exercita profesia. Avocatul va furniza toate explicaţiile asupra condiţiilor în care el exercita funcţia de membru al consiliului de administraţie şi va prezenta toate documentele doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor confidenţialităţii. Dacă consiliul baroului apreciază ca exercitarea funcţiei de membru al consiliului de administraţie este sau devine incompatibilă cu demnitatea şi cu regulile de conduita impuse avocaţilor poate, în orice moment, sa solicite celui interesat sa părăsească funcţia pe care o ocupa. Decizia consiliului baroului va fi comunicată, de îndată, avocatului în cauza, încălcarea de către avocat a acestor prevederilor constituind abatere disciplinară grava. Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat. Incompatibilităţile prevăzute de lege se verifica şi se constata de către consiliul baroului, chiar şi din oficiu. Avocatul devenit incompatibil are obligaţia sa încunoştinţeze în scris consiliul baroului, solicitând trecerea sa de pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei pe Tabloul avocaţilor incompatibili. Continuarea exercitării profesiei după intervenirea cazului de incompatibilitate constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu consecinţele prevăzute de lege. Consiliul baroului poate emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul avocaţilor incompatibili, insa este obligatorie ascultarea avocatului.

80

Avocatul va fi convocat în vederea ascultării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Lipsa nejustificată a avocatului la data indicată în convocare nu împiedica luarea măsurii. 5.2 Interdicţii. Legea de organizare si funcţionare a profesiei reglementează interdicţii pentru avocaţi. Aceste interdictii sunt edictate in considerarea funcţiilor anterior deţinute si care ar putea impieta asupra obiectivitatii actului de justitie sau care ar putea crea premisele unei subiectivitati in aprecierea activitatii avocatului. Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în înţelesul Legii se înţeleg: judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, inclusiv instanţele militare la care avocaţii au funcţionat ca judecători, indiferent de secţia la care au funcţionat. În cazul în care, avocatul a funcţionat ca judecător la mai multe instanţe, interdicţia operează pentru fiecare instanţa şi se calculează distinct de la data încetării activităţii la instanţa respectiva. Aceeaşi interdicţie se aplica şi magistraţilor-asistenţi de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, executorilor judecătoreşti, grefierilor şi personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al Curţii Constituţionale. Avocaţii - fosti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenta juridică la organul de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 2 ani de la încetarea funcţiei respective. În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi în calitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cat şi organele de urmărire penală, pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod corespunzător.
81

Aceeaşi interdicţie se aplica avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul de a pune concluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat. Dispoziţiile referitoare la interdictii se aplica şi personalului auxiliar al organelor de urmărire penală. Interdicţiiile vizeaza de asemenea si calitatea de ruda sau afin al avocatului pana la gradul al treilea inclusiv, in acest caz fiind interzisa avocatului exercitarea profesiei in ceea ce priveşte instanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele de cercetare penală la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului. Avocatul care se afla în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu poate sa pledeze în cauzele ce se judeca de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenta juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe. Avocatul aflat în situaţia arătată nu poate acorda asistenta juridică invinuitilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale privind: a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legatura directa cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile impotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare; b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare; c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legatura cu traficul de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare; d) infracţiunea de spalare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, cu modificările ulterioare; e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul penal;

82

f) infracţiunile care impiedica înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din Codul penal; g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul penal. Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale impotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate sa pledeze în procese intentate statului roman, în fata instanţelor internaţionale. Aceste interdicţii nu se aplica în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acorda asistenta ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv. Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi conform legilor speciale, constituie abatere disciplinară grava. Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, in mod direct sau folosindu-se de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională în scopul eludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară grava. Consiliul baroului se poate sesiza şi din oficiu. Secţiunea 6. Incetarea si suspendarea calitatii de avocat. Transferul avocatului. 6.1 Încetarea calităţii de avocat. Calitatea de avocat încetează: a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei; b) prin deces; c) prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară; d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
83

Încetarea calităţii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului şi are drept consecinţa radierea celui în cauza din Tabloul avocaţilor. Avocatul care renunţa la exerciţiul profesiei va formula o cerere în scris. Renuntarea la exercitarea profesiei este insotita de obligatia avocatului ca, cu cel puţin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, sa finalizeze toate cauzele angajate sau sa asigure substituirea. Lista cuprinzând cauzele nefinalizate, numele avocaţilor care le vor prelua, va fi prezentata de către avocat baroului. În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către colaboratorii ori asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, consiliul baroului va desemna avocaţii ce le vor prelua. În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de lege, are dreptul sa solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare a exercitării profesiei se soluţionează de consiliul baroului. Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical privind menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării profesiei de avocat. Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou. Avocatul pensionar care continua exercitarea profesiei sau este menţinut în profesie este obligat sa contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor sociale pentru avocaţi. In cazul in care consiliul baroului da decizie de respingere a menţinerii în activitate, aceasta poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R. 6.2 Suspendarea calităţii de avocat. Calitatea de avocat este suspendată: a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;

84

b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; c) în caz de neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenta acestora şi pana la lichidarea integrala a datoriilor; d) la cererea scrisă a avocatului. Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care impotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa aducă atingere prestigiului profesiei, pana la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Avocatul este dator sa încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre orice situaţie care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară. Decanul şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la existenta unor situaţii ce ar duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa a avocatului. Pentru situaţiile ce ar putea duce la suspendarea exerciţiului profesiei, decizia se va emite de către consiliul baroului după ascultarea avocatului în cauza. Decizia consiliului baroului este executorie. Decizia se va menţona, în mod corespunzător, în Tabloul avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili. Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspenda executarea. Pentru situatia în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în cauza, consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor şi contribuţiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi ştergerea menţiunilor din tablou.

85

Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere disciplinară grava. Avocatul impotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii sa îşi asigure substituirea. 6.3 Transferul într-un alt barou. Avocatul poate sa solicite, pentru motive justificate, transferul în alt barou. In acest scop se va adresa în scris decanului baroului de la care doreşte sa se transfere. Cererea de transfer va fi însoţită de acte doveditoare şi de un certificat eliberat de baroul de la care se solicita transferul. Certificatul va indica datele personale, profesionale, disciplinare ale solicitantului şi va atesta ca solicitantul a achitat la zi taxele şi contribuţiile profesionale către barou, U.N.B.R. şi sistemul propriu de asigurări sociale. Consiliul baroului de la care se solicita transferul va elibera certificatul prin avizarea cererii de transfer, pe care o va inainta, împreună cu dosarul de înscriere în profesie, baroului la care se solicita transferul. Cererea de transfer se soluţioneaza pe baza unui raport întocmit de un consilier delegat, acesta verificand dosarul de înscriere în profesie al celui care solicita transferul, precum şi certificatului emis de catre baroul la care se solicita transferul. La soluţionarea cererii, consiliul baroului va avea în vedere şi respectarea de către petent a dispoziţiilor privind modul de organizare şi funcţionare a formelor de exercitare a profesiei, precum şi a condiţiilor de primire în profesie. Decizia se comunica solicitantului şi baroului din care acesta face parte, urmand a se face menţiuni corespunzătoare în Tabloul avocaţilor.

86

Decizia prin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată şi poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.

Secţiunea 7. Drepturile si obligaţiile avocatului. Reguli de deontologie profesionala. 7.1 Drepturile avocaţilor. Exercitarea profesiei de avocat conform principiilor înscrise in legea de organizare si funcţionare nr. 51/1995 presupune asigurarea unor drepturi si obligaţii pentru avocaţi. Drepturile avocaţilor sunt prevazute in art. 28-37 din legea de organizare si funcţionare nr. 51/1995. Acestea sunt urmatoarele: 7.1.1 dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoana fizica sau juridica. Acest drept de a asista şi de a reprezenta orice persoana fizica sau juridică poate exista doar în temeiul unui contract încheiat în forma scrisă, care dobândeşte data certa prin înregistrarea în registrul oficial de evidenta. Avocatul, precum şi clientul au dreptul sa renunţe la contractul de asistenta juridică sau sa îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului. 7.1.2 dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei. 7.1.3 dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.

87

În acest scop, avocatul poate sa îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul sau, va fi stabilit prin convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Acestui drept i se conferă eficacitate si prin dispoziţia legala ce prevede ca este titlu executoriu contractul de asistenta juridică, legal încheiat. Investirea cu formula executorie este de competenta judecătoriei în a carei raza teritorială se afla sediul profesional al avocatului. Restantele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului sau se recuperează conform statutului profesiei. 7.1.4 dreptul avocatului la asigurări sociale, in propriul sistem, in condiţiile legii Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se bazează pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Timpul servit în avocatura este considerat vechime în munca. 7.1.5 dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional. In vederea asigurarii secretului, este decretata de lege inviolabilitatea cu privire la actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul sau. Ca o consecinţa, percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi facuta decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. Este interzisa ascultarea şi înregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice, convorbirilor telefonice ale avocatului, precum si interceptarea şi înregistrarea corespondentei sale cu caracter profesional, fiind permisa excepţional, in condiţiile şi cu procedura speciale prevăzute de lege. Contactul dintre avocat şi clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
88

În cazul în care clientul se afla în stare de arest sau detenţie, administraţia locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestor drepturi. 7.1.6 dreptul avocatului la sediu profesional si la sedii secundare. Oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevazute de lege are dreptul la sediu profesional în circumscripţia baroului în care sunt înscrişi şi la sedii secundare în alt barou din ţara sau din străinătate unde sunt luate în evidenta. Ministerul Justiţiei asigura spaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii avocaţilor în sediul instanţelor judecătoreşti. 7.1.7 dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, in exercitarea profesiei. În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat. O serie de infractiuni savarsite impotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legatura cu aceasta reprezinta variante agravate ale infractiunilor prevazute de codul penal. Astfel, insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite impotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legatura cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, iar lovirea sau alte acte de violenta săvârşite împotriva avocatului se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, pentru acest ultim caz, acţiunea penală punandu-se în mişcare şi din oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală. Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea şedinţei de judecata, sa nu folosească cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi onoarei completului de judecata, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori reprezentanţilor acestora din proces. Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea enuntate, în fata instanţelor de judecata, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi
89

numai dacă aceste sustineri sunt în legatura cu apărarea în acea cauza şi sunt necesare stabilirii adevărului. Nerespectarea de către avocat a prevederilor legale mai sus mentionate constituie abatere disciplinară grava. Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă. Urmărirea penală şi trimiterea în judecata a avocatului pentru fapte penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legatura cu aceasta se pot face numai cu aprobarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei raza de competenta s-au săvârşit faptele. 7.2 Îndatoririle avocaţilor. Îndatoririle avocatului pot fi împărţite după cum se raportează la relaţia sa cu clientul, cu organele profesiei sau cu instanţa de judecată. 7.2.1. În raporturile cu clientul. Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecata sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, sa manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, sa pledeze cu demnitate fata de judecători şi de părţile din proces, sa depună concluzii scrise sau note de şedinţa ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanta de judecata dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat sa restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a primit. Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de către barou. Avocatul este obligat sa se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei.

90

Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se prevede că avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauza sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva parţii care l-a consultat mai înainte în legătura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauza. Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauza. Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nici o activitate profesională în acea cauza. Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător. 7.2.2. În raport cu organele profesiei. Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară. Avocatul este obligat sa ţină evidentele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi sa achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei. Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, sa folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.
91

De asemenea, este interzis avocatului sa folosească mijloace de reclama sau de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale. 7.2.3.În raporturile cu instanţele de judecată. Avocatul este obligat sa poarte roba în fata instanţelor judecătoreşti. Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei sa reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune aceasta ţinuta. În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să dovedească respect, cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu conştiincioazitate şi fermitate, în raport de interesele clientului său. Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la inducerea în eroare a magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură cu pricina. Aceste obligaţii sunt valabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu arbitrii, experţii sau alte persoane care participă la înfăptuirea actului de justiţie. 7.3 Reguli de deontologie profesionala. §1. Principiile şi regulile de baza ale relatiei dintre avocat şi client Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenta juridică, încheiat în forma scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia. Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenta juridică sunt stabilite prin prezentul Statut. Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. În exercitarea profesiei sale avocatul este independent. Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.
92

Constituie atingere a independentei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi inlaturate de către avocat, prin orice mijloace legale: a) existenta unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredinţată; b) prestarea de activităţi avocatiale în scopul de a se face placut clienţilor, magistraţilor sau publicului; c) prestarea de activităţi avocatiale din simpla complezenta; d) existenta oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional. Avocatul trebuie sa depună toată diligenta pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul este dator sa îşi sfatuiasca clientul cu promptitudine, în mod constiincios, corect şi cu diligenta. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat. Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilitatii avocatului şi profesiei. Avocatul este confidentul clientului în legatura cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale avocatului. Avocatul nu trebuie sa fie sfatuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauza, atunci când interesele clienţilor sunt conflictuale sau când exista, în mod real, riscul de a aparea un astfel de conflict de interese. Avocatul trebuie sa se abţină sa se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional risca sa fie violat sau când independenta sa risca sa fie ştirbită. Avocatul nu poate accepta o cauza a unui nou client, dacă secretul informaţiilor încredinţate de un client anterior risca sa fie afectat sau atunci când cunoaşterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client.
93

În cazul în care avocaţii practica profesia într-o forma asociativa, în colaborare sau în conlucrare cu alţi avocaţi, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplica tuturor avocaţilor. Exista conflict de interese, în situaţiile în care: a) în activitatea de consultanţa, când la data solicitării sale, avocatul care are obligaţia de a da clientului sau o informaţie completa, loiala şi fără rezerve, nu-şi poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau a mai multor clienţi, prin analiza situaţiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate, fie prin concretizarea rezultatului urmărit; b) în activitatea de asistare şi de apărare, atunci când la data sesizării sale, asistarea mai multor părţi ar determina avocatul sa prezinte o alta apărare, diferita de aceea pentru care ar fi optat, dacă i-ar fi fost încredinţată apărarea intereselor unei singure părţi, inclusiv în ceea ce priveşte tehnicile şi mijloacele profesionale ale apărării. c) prin modificarea sau evoluţia situaţiei ce i-a fost prezentată iniţial, avocatul descoperă una dintre dificultăţile arătate la lit. a) şi b). Nu exista conflict de interese: a) atunci când, după ce şi-a informat clienţii şi a primit acordul acestora, avocatul, în exercitarea diferitelor sale activităţi va incerca sa concilieze contrarietatea de interese; b) atunci când, în acord deplin cu clienţii, avocatul îi consiliaza ca, plecand de la situaţia ce i-a fost prezentată, sa adopte o strategie comuna, sau dacă, în cadrul unei negocieri, avocaţii care sunt membri ai aceleiaşi forme de exercitare a profesiei intervin separat pentru clienţi diferiţi care sunt însă informati cu privire la aceasta apartenenţa comuna; c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunostinta fiecăruia dintre clienţii potenţial afectaţi de asistenta juridică acordată, existenta sau posibilitatea creării unui conflict de interese, precum şi eventualele consecinţe nefavorabile ale

94

acestuia, fiecare dintre respectivii clienţi îşi dau acordul expres şi prealabil cu privire la prestarea activităţii de asistenta juridică. Cu excepţia unui acord între părţi, avocatul trebuie sa se abţină de la a se ocupa de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de interese, când avocatul apreciază ca nu poate asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional risca sa fie violat sau când independenta sa risca sa fie lezata. Avocatul va incerca în momentele oportune sa-şi consilieze clientul cu privire la posibilitatea soluţionării unui conflict pe cale amiabila sau printr-o cale legală alternativa, apta a protegui drepturile şi interesele legitime ale acestuia. Avocatul este obligat sa se asigure de răspundere profesională. Secretul profesional este de ordine publica. Avocatul este dator sa păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată. Avocatul nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o persoana sa divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul sau şi nici de către o alta autoritate sau persoana. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau atunci când exista o contestaţie în privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru necesitaţi stricte pentru apărarea sa. Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedica avocatul sa folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice. Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară grava. Obligaţia de a păstra secretul profesional, este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţile avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

95

Secţiunea 8. Răspunderea disciplinara a avocatului. 8.1 Notiune. Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii de organizare si functionare a profesiei sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legatura cu profesia sau în afară acesteia, de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Abaterea disciplinară, in sensul Legii 51/1995, este reprezentata de fapta săvârşită de un avocat, prin care se incalca dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care îşi are sediul secundar şi care este de natura sa prejudicieze onoarea sau prestigiul profesiei. Abaterea disciplinară grava este reprezentata încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995 şi din statut ce prevăd expres o astfel de calificare. Savarsirea de abateri disciplinare atrage raspunderea disciplinara a avocatului. Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă. Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă, luată în considerare la aplicarea sancţiunii. 8.2 Instantele disciplinare. Sesizarile cu privire la savarsirea de fapte ce pot constitui abateri discilpinare revin in atributiile avocatului care conduce asistenta judiciară de pe lângă fiecare instanta, acesta fiind obligat sa anunte în scris consiliului baroului despre faptele comise de orice avocat.
96

De asemenea, instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate sa înainteze consiliului baroului orice plângere facuta impotriva unui avocat şi sa îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecata pornită impotriva unui avocat. Consiliul baroului se poate sesiza si din oficiu prin hotărâre consemnată în procesul-verbal de şedinţa. Consiliul baroului are compententa anchetarii abaterii şi exercitarii acţiunii disciplinare, iar pentru decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R., organul competent este Consiliul U.N.B.R. Persoana anchetata sau trimisa în judecata disciplinară nu poate participa la dezbateri sau la luarea hotărârii. Instanţele disciplinare sunt: a) Comisia de disciplina a baroului care judeca în prima instanta, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din baroul respectiv. b) Comisia centrala de disciplina este organizată şi funcţionează in cadrul U.N.B.R. Aceasta judeca: 1) ca instanta de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor; 2) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei. c) Consiliul U.N.B.R., în plenul sau, constituit ca instanta discilpinara. Acesta are competenta de a judeca recursul declarat impotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplina, ca instanta de fond, fiind constituit ca instanta disciplinară în plenul sau, în afară de persoana implicata în cauza. Impotriva hotărârilor pronunţate de catre Comisia Centrala de Disciplina, precum si de catre Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanta disciplinară în plenul sau, partea interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea acesteia fiind definitiva şi irevocabilă.
97

Consiliile barourilor ţin evidenta sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui avocat, fiind obligate sa comunice situaţia disciplinară a avocatului la cererea organelor profesiei. 8.3 Procedura anchetei disciplinare Plângerea îndreptată impotriva unui avocat se adresează consiliului baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei. Dacă avocatul este pensionar care îşi continua activitatea în profesie, este incompatibil sau s-a retras din profesie, plângerea se adresează baroului în care avocatul este sau a fost înscris în tablou. Consiliul baroului va ancheta abaterea indicata în plângere sau în sesizare. Pentru abaterile disciplinare savarsite de decanii barourilor si de catre membrii consiliului U.N.B.R., plângerea sau sesizarea se înaintează Consiliului U.N.B.R. Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În acest scop, consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Dacă abaterea disciplinară s-a săvârşit pe raza unui alt barou, consiliul baroului poate decide efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de consiliul baroului pe raza căruia s-a săvârşit fapta. Anchetarea abaterii disciplinare a unui membru al Consiliului U.N.B.R. sau a unui decan se efectuează de către Consiliului U.N.B.R. În acest scop, consiliul va desemna pe unul dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Consilierul desemnat pentru efectuarea cercetării prealabile se poate abţine sau poate fi recuzat de avocatul cercetat. Cererea de recuzare se formulează în scris şi se judeca de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul U.N.B.R., în absenta consilierului recuzat. Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.
98

Cercetările se efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisa la sediul sau profesional. Convocarea se poate face şi prin înştiinţare în scris printr-un mijloc de comunicare ce asigura conservarea dovezii şi a datei la care s-a făcut înştiinţarea, ori prin luarea la cunostinta prin semnatura. Cercetarea se efectuează numai după încunoştinţarea avocatului cu privire la obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunostinta a conţinutului plângerii ori al sesizării. Avocatul cercetat poate da explicaţii scrise. Refuzul de a da curs convocării constituie o încălcare a îndatoririlor profesionale şi nu impiedica desfăşurarea anchetei disciplinare. În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri şi va culege informaţii, prin mijloacele prevăzute de lege. După efectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmeşte un referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi propunerea privind soluţionarea plângerii sau sesizării. Referatul astfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului, respectiv al U.N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării. În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea abaterii pe baza referatului şi a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia. Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului poate convoca avocatul anchetat, în vederea audierii sale. După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului, vor decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor. Soluţia se comunica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau direct prin semnatura pe copie, avocatului cercetat, persoanei care a făcut
99

plângerea şi preşedintelui U.N.B.R., în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzută la alin. 1. 8.4 Exercitarea actiunii disciplinare. În situaţia în care, în urma anchetarii abaterii, se decide exercitarea acţiunii disciplinare, Consiliul U.N.B.R, respectiv consiliul baroului vor desemna consilierul însărcinat cu susţinerea acesteia la instanta disciplinară. Acţiunea disciplinară se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept, cu indicarea persoanelor care urmează a fi citate în fata instanţei disciplinare, şi se semnează de către decanul baroului sau, după caz, de preşedintele U.N.B.R. În caz de abatere grava, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul desemnat de Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, preşedintele U.N.B.R. sau decanul poate solicita comisiei de disciplina competente suspendarea din profesie a avocatului în cauza, în condiţiile art. 581 din Codul de procedura civilă. Pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere disciplinară, procedura disciplinară se suspenda, urmând sa fie reluată după soluţionarea cauzei. Pe perioada suspendării procedurii de anchetare şi judecata pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, cursul termenului prevăzut la art. 71 alin. (4) din lege este oprit. Cursul termenului se reia după soluţionarea definitiva a cauzei. Preşedintele comisiei de disciplina va fixa, de îndată, termen de judecata cu citarea avocatului, a organului profesiei care a exercitat acţiunea şi a celorlalte persoane indicate în acţiune. Procedura de citare în fata instanţelor disciplinare se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În fata instanţei disciplinare avocatul se va infatisa personal. În cursul şedinţelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat.

100

Şedinţa instanţei disciplinare nu este publica, iar lucrările şedinţei se consemnează într-o încheiere. Lipsa părţilor regulat citate nu impiedica judecata, instanta disciplinară putându-se pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauza. Instanta disciplinară hotărăşte, cu majoritate de voturi, şi pronunţa o decizie disciplinară. Decizia disciplinară rămasă definitiva are autoritate de lucru judecat fata de părţi şi de organele profesiei. Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R. Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R. Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori încetarea acţiunii disciplinare se comunica, de asemenea, în condiţiile alin. (2). Recursul declarat impotriva măsurilor luate prin încheiere în condiţiile art. 74 alin. (2) din Lege şi impotriva deciziei disciplinare se depune şi se înregistrează la secretariatul baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R. După expirarea termenelor de declarare a recursului, recursul se înregistrează la comisia de disciplina care a pronunţat hotărârea, care, îl va inainta, de îndată, împreună cu dosarul cauzei, instanţei disciplinare competente. Recursul prevăzut la art. 72 alin. (3) din Lege este distinct de recursul prevăzut la art. 72 alin. (4) din Lege. Dispoziţiile privind procedura judecării acţiunilor disciplinare prevăzute în prezentul statut se completează cu prevederile Codului de procedura civilă. Căile de atac exercitate impotriva hotărârilor instanţelor disciplinare de fond se judeca şi au regimul caii de atac a recursului prevăzut de Codul de procedura civilă în cazurile în care hotărârile nu se ataca cu apel.
101

8.5 Sancţiunile disciplinare. In cazul savarsirii de abateri disciplinare, avocatului i se pot aplica urmatoarele sancţiuni disciplinare: a) mustrarea; b) avertismentul; c) amenda de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, pana la achitarea sumei. d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an; e) excluderea din profesie. În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nici o forma asistenta juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea organelor profesiei. Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată, decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare. În caz de abatere evidenta şi grava, instanta disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exerciţiul profesiei pana la judecarea definitiva a cauzei. Impotriva încheierii prin care s-a luat aceasta măsura se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenta.

102

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful