P. 1
Eseu Axiologie Si Filosofie

Eseu Axiologie Si Filosofie

|Views: 80|Likes:
Published by Ioana Maia

More info:

Published by: Ioana Maia on Jun 21, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/05/2013

pdf

text

original

Dincolo de '' Noua Barbarie'' Henry Michel, cum poate redeveni arhitectura un act de cultura?

In cartea sa Michel Henry descrie barbaria ca fiind catastrofa majora a vremurilor noastre si nu o simpla izbucnire accidentala a civilizaţiei, aşa cum au mai fost atâtea altele. Inca din primul capitol filozoful afirma faptul ca nu doar intram in “era barbariei”, dar ca ceea ce urmeaza “nu s-a mai vazut vreodata”. Este vorba, dupa cum arata autorul, de o denaturare a vieţii în integritatea sa, a carei esenţa consta în efortul de a se transforma şi de a se înfaptui. Ca inversare a acestui proces, barbaria rezultă din dezvoltarea orbească a tehnicii, considerata in general ca fiind pozitivă. Barbaria se leaga de viaţa, de esenţa acesteia dupa cum am mai spus. În parametri conceptuali ai fenomenalităţii vieţii, barbaria ocupă, nu un loc privilegiat opunându-se actelor culturale, ci este mai degraba un fenomen pe care cultura trebuia să îl supună şi descompună prin toate formele sale, pare să fie trecut cu vederea până la ignoranţă. Iar tocmai acestă raportare la barbarie o face să ne şocheze la fiecare apariţie proeminentă, dură, în cotidianitatea noastră. Datorită caracterului său dinamic, barbaria trebuie să fie determinată de un motor anume, de un principiu care să o menţină mereu în raport faţă de cultură, care să-i stea drept esenţă şi să-i fie mereu aceiaşi, indiferent din ce punct am privi-o. De aceea barbaria tinde a fi un caracter permanent al individului uman, în aceiaşi măsură ca şi cel al culturii. După Michel Henry, barbaria nu inseamna un stadiu primitiv, aşa cum suntem înclinaţi să credem, ci ea survine întrun moment de maximă perfecţiune a unei civilizaţii – căderea ei e liberă.

indiferent sub ce aspect se manifestă acesta. barbaria ca fenomen al vieţii. cum: “nu s-a mai vazut vreodata”. Alteritatea ca esenţialitate a barbariei. Iar pentru că nu poate fi ignorată din analiza oricăror interpretări care le vizează barbaria şi cultura. Cunoasterea adusa de ea.si odata cu ele posibilitatea de a trai fiecare zi” Se contureaza in discurs o clara opoziţie între “barbarie” pe de o parte şi sensibilitatea vieţii. Criza culturii. până acolo unde viaţa întâlneşte fenomenul morţii. De data aceasta. toate valorile sale se clatina. aşa cum a afirma Hegel. Doar cultura. Mecanismul alteritaţii devine mecanism în sine doar atunci când cultura se comporta. insa. în calitate de spirit al lumii. apare ca o consecinta a multiplicarii formelor cunoasterii care apartin stiintei si care aduc de fapt foarte multa incertitudine si foarte multa confuzie in toate sferele vietii . fenomenul finitudini ei. s-ar petrece cu totul altceva: aroganta stiinta bulverseaza fata pamantului. Pe ruinele vechilor sanctuare se inaltau altele.Motivul pentru care filozoful afirma faptul ca asistam la repetitia unui fenomen precum barbaria. “Deoarece viata insasi este afectata. cultura ca alteritate faţă de propria sa esenţă care este viaţa şi căreia îi este propria experienţă. sacrul . Dacă atât barbaria cât şi cultura pot fi uşor identificate într-o fenomenologie ca fenomene ale vieţii. aneantizeaza omul insusi. căreia îi este profund legată de la primul moment al ei. este acela ca au mai disparut civilizatii. Specificul culturii constă în manifestarea unui anumit suflet propriu. iar viata isi urma cursul. ci si etica. ''ca spirit înstrăinat de sine''. dar de fiecare data urma o alta. presupusa ca fiind un lucru bun. Ceea ce duce la extrema idee ca barbaria este chiar alteritatea culturii. mai marete sau mai rafinate. iar ceea ce contravine culturii este atunci însăşi barbaria. nu doar estetica. este cea prin care salvarea poate avea loc. doar ca intr-un fel diferit. prabusire care ne ameninta insasi existenta. ca esenţă a acestora. creatoare de cultură. atunci alteritatea este termenul mediu dintre acestea. pe de-o parte cu fenomenul barbariei. merge insa mana in mina cu prabusirea tuturor celorlalte valori. iar pe de altă parte cu cel al culturii. Aşa am putea spune pe scurt raportul alterităţii. alteritatea pare să fie ea însăşi un fenomen care însoţeşte viaţa. descriind astfel o anumita ciclicitate.

Arhitectul apare ca intermediar intre modul de viata si . intelectuale sau cognitive. nu e vorba despre o criza a culturii. Atita vreme cat ceea ce proiectam urmeaza a fi folosit de oameni. spirituale. Deci.Eseu despre om). toti vectorii civilizationali urcau si coborau impreuna. Astfel se pot explica formele de cultura si de civilizatie. Arhitectura presupune un act de transformare a mediului înconjurator într-o lume a omului prin investirea spatiului existential cu semnificatii umane. cat si manifestarile culturale pe care le imbraca trebuie sa reprezinte un punct de plecare.). s-au separat. ci una semnificanta. utilitara.“noua barbarie” le-a distrus. ce are ca efect prabusirea intr-o iluzie. modeleaza si filtreaza specific modul in care traieste atat ca fiinta biologica cat si sociala. etc. Omul vazut ca fiinta simbolizatoare (Ernst Cassirer . ci despre chiar distrugerea culturii. atat conditia umana in esenta ei. explozia stiintifica . eticii sau religiei sint nimicite pur si simplu. binele producea frumosul. Acum. conjuncturale (de natura functionala. Stiinta a produs hiperdezvoltarea unei hipercunoasteri inumane. un mod de existenta specific uman. Arhitectura nu este un produs al unui subiect creator liber de orice constrângeri si nu rezultatul unor determinari imediate. asemenea productiei de bunuri. toate acestea s-au rupt. structurala. Una dintre acestea ar fi ruptura cu traditia. Fundamentul cultural. coplesit de ce i se intimpla. de fapt. comerciala. iar sacrul le umplea pe toate cu lumina. amenintind sa distruga si omul insusi. afective. Modernitatea a avut consecinte negative in arhitectura. axiologic al umanitatii este inlaturat de catre slugile oarbe ale universului tehnicii. fiind inseparabili. ca manifestari ale relatiei omului cu lumea. Arhitectura trebuie sa reprezinte modul de raportare al omului la realitatea înconjuratoare dar nu o raportare pragmatica. cunoasterea producea binele.sensibile. ale massmediei si ale politicii. Arhitectura este un act de cultura dar si de civilizatie. Cultura este ansamblul faptelor spirituale care dobandesc valoare in timp(arta+filozofia+stiinta) iar civilizatia este nivelul de dezvoltare materiala si spirituala a unei societati. sustine Henry Michel. In civilizatiile anterioare. Valorile artei.

de o banalitate sfidatoare si o imoralitate aroganta.edificarea mediului construit ceea ce a condus la esecuri in special atunci cand ceea ce s-a proiectat nu corespunde modului real de viata. epoca moderna a scos din joc subiectivitatea si sfarseste acum prin devastarea planetei. a naturii. Transmiterea de semnificatii este necesara unei relatii optime intre om si cadrul construit. Ca o consecinta a golirii treptate de continut a creatiei arhitecturale în epoca moderna si contemporana. dar care subzista. Orice fenomen cultural poate fi analizat ca un sistem de semne. dar pe deplin inteligibile. Arhitectura poate redeveni un act de cultura prin revenirea la sensul originar al creatiei si prin accentuarea mesajului pe care forma arhitecturala trebuie sa il transmita. cu un fel de barbarie inca necunoscuta. ale individualismului si ale progresului tehnologic. ea este expresie a existentei umane strans legata de realitatea concreta dar si plina de semnificatii cu caracter universal. Existenta tehnicista si mediatica a invadat insa universitatile. Arhitectura trebuie inteleasa. Asta in timp ce noile “stiinte umane” contribuie si ele. a unei vointe smintite. care insa ii schimba atat natura cit si menirea. cu mijloace perverse aservite tehnicii si unor interese pur mercantile. deci. . luate de val. general. Cultivand prestigiul rigorii si al obiectivitatii. a autodistrugerii. hranindu-se cu tot felul de artefacte subculturale. izgonind cultura adevarata. Este vorba despre o iruptie a Raului. dupa cum cultura în ansamblul ei poate fi considerata un act de comunicare. acum revine in prim plan conceptul de semnificatie in teoria arhitecturii. la distrugerea propriului obiect de cercetare . odata cu cele ale societatii din care tocmai a fost exclusa. nu fac decât sa materializeze interese imediate sau se reprezinte pe sine.a omului si a umanitatii sale. O data cu modernitatea. dimensiunea transcendenta a creatiei arhitecturale se pierde treptat. Viata a fost indepartata dintre domeniile cunoasterii. de care pare sa nu aiba nevoie in mod intolerabil. Avem de-a face. iar edificiile. care se refugiaza in “clandestinitatea unui underground”. care instaleaza o societate lipsita de orice cultura.). din considerente complexe (mutatia catre noile idealuri ale libertatii.

ci ca un gest de investire a realitatii cu continuturi umane. adresat unei mase amorfe care oricum nu stie nimic si nu are nimic de spus. limbajul devine tot mai onomatopeic. Gandirea este redusa la cateva clisee. imaginea existentei umane. Aceasta este un act de cultura in momentul in care constituie expresia directa a prezentei omului in lume. prin intermediul unor fenomene de “intropatie si imitare”. materialiste si barbare. ci se manifesta spontan. Cunoasterea nu se mai transmite prin intermediul formelor nobile ale culturii. abstractizarea dusa la extrem in toate domeniile duce la pierderea valorilor. Indepartarea de realitate. a identitatilor. Arhitectura trebuie inteleasa nu ca o simpla organizare a spatiului. .subzistand sub forma nevoilor brute.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->