Clişee lingvistice întâlnite în limbajul elevilor

Masterand, Oană Izabela
Limba, fenomen de o complexitate extraordinară, este într-o necurmată schimbare, la care, într-un fel sau altul, participă fiecare vorbitor. Din această simplă constatare care este de ordinul evidenţei, se deduce uşor ideea de necesitate a cultivării limbii. Se mai înţelege, de asemenea, faptul că acţiunea de cultivare a limbii nu se va sfârşi niciodată, pentru că evoluţia limbii va ridica întotdeauna alte întrebări şi pentru că mereu vor veni alte generaţii dornice să se exprime corect şi frumos. Aşa se face că în presa de specialitate ori la diferite consfătuiri, chetiunea cultivării limbii a fost mereu abordată. Însă, modul natural şi obişnuit de a vorbi a creat şi impus în orice limbă un număr impresionant de structuri ce reflectă solidarizarea lexico-semantică printr-un proces care a fost calificat drept un adevărat „mariaj cvasiobligatoriu” între cuvinte1. Apar, astfel, acele grupări fixe de cuvinte, aşa-numitele clişee, întotdeauna organizate în aceeaşi structură, a căror frecvenţă mare conduce la o stereotipie a exprimării, ceea ce reiese şi din definiţia dată în Dicţionarul de terminologie retorică şi poetică: „Împrumutat din limbajul tipografic sau fotografic în care trimite la reproducerea în serie a imaginilor, termenul clişeu are, pe planul folosirii limbajului, sensul de formulă verbală refolosită, loc comun, stereotipie. Pe planul literaturii, clişeul, «expresie căutată care constituie o abatere stilistică de la normă» este văzut de majoritatea cercetătorilor ca un defect al stilului, o formulă stilistică uzată, banalizată în formă şi/sau conţinut, fără valoare expresivă, prezentând interes doar în măsura în care este obiectul unei înnoiri, care duce astfel la revitalizarea unor imagini fosilizate.2” Indiferent de sfera de aplicare a definiţiei, clişeul este, aşadar, un instrument care favorizează şi autorizează copierea. Valeria Guţu Romalo atrage atenţia asupra faptului că „o situaţie specială între construcţiile cu frecvenţă mare şi cu caracter fix reprezintă clişeele (lingvistice), a căror întrebuinţare nu se datoreşte unei neccesităţi, ci unei mode.

1 2

Stelian Dumitrăscel, Suntem cu toţii victimele inerţiilor lingvistice, în Jurnalul Naţional, p.8- 9. TRP, p.31.

240. aceeaşi listă de stereotipuri. Un oraş se află „sub teroarea apelor/caniculei” şi. fotbalul se transformă în „sportul rege ” ori „sportul cu balonul rotund”. Astfel. aduc precizie textului. conducând la formulări stereotipe. la rândul lor.(la începutul răspunsului) ş.rezolvi. „s-au călcat în picioare” la deschiderea unui nou magazin.. Direct interesat de informaţiile despre vreme.. muntele înalt. ci „mercurul termometrelor urcă”.. în timp ce „victima zace într-o baltă de sânge”. şi-a dezvoltat obişnuinţa de a decoda un mesaj uneori criptic. analizezi. elev silitor. Asemenea clişee s-au înrădăcinat şi în limbajul şcolar: profesorii folosesc adesea cuvinte şi structuri de tipul să-mi . pentru vorbitorii altor limbi. din seria precedentă. care are „preţuri pentru toate buzunarele” sunt câteva expresii-şablon pe care le putem citi zilnic în presă. şterse. deci. el are la dispoziţie formule „de-a gata”.Nejustificate de conţinutul comunicării. Apar şi câteva greşeli de alt ordin (spontane. bătrânul înţelept. la exemplele de această factură. aşa. pot fi adăugate caracterizări cum ar fi copil cuminte. la nesfârşit. Folosind limba maternă. Pentru vorbitorii limbii române. bine. alcoolul este „licoarea lui Bachus”. de cele mai multe ori. în presa românească. Elevii. Timişoara este „oraşul de pe Bega”. creează: trebuieşte (folosit nu numai de elevi). vremea nu se mai încălzeşte. În cazul unui accident. păi. la rândul lor. citeşti etc. care perpetuează nu doar aprecieri standardizate convenabile.a. monotone”3. au devenit veritabile clişee îmbinările care asociază automat unui substantiv un anumit adjectiv: frunza este verde. de altfel lucru imposibil din punct de vedere anatomic. Reluarea simplelor calificative automatizate este însă primul pas spre cursa în care vorbitorul comod cade. Limbajul utilizat în mass-media abundă în astfel de formule clişeice.. jurnaliştii nu fac decât să folosească. împreună cu un limbaj şi de multe ori cu expresii împrumutate dintr-un registru arhaic. „Oamenii s-au înghesuit/au luat cu asalt” sau. toţi martorii „se află în stare de şoc”. iar evenimentele din 11 septembrie sunt descrise ca „atentatele care au şocat o lume întreagă”. stereotipurile. Totuşi. comandnt vitez etc. ci şi adevărate norme de conduită şi de totală creditare. folosindu-şi propriile vocabule). Clişee lingvistice. copii. iar şarpele viclean. Din dorinţa de a evita repetiţiile. mama bună. uneori.. fata frumoasă. Textul meteorologic menţine o relaţie specială cu cititorul său. clişeele constituie o caracteristică negativă a exprimării. deci nedevenite 3 Valeria Guţu Romalo. p. . Aici. evenimentele prezentate în presă „au efecte devastatoare”. Bucureştiul devine „Micul Paris”. (şi.

(de tipul marele scriitor.. literaturizante (nefiinţă în loc de moarte) şi superlativele. „nu în ultimul rând”. În expunerile orale sau scrise ale unor elevi mai apar şi alte ticuri. la „limpezirea” comunicării. „în fond”. precum: zice. măiestrie artistică. „ca să zic aşa”. cu siguranţă. Cultivare alimbii înseamnă evitarea şi combaterea tendinţelor „lemnoase” din exprimare5.. nescrisă. la începutul discursului. nu-i aşa?. capodoperă a literaturii noastre etc. „e adevărat că”. prea frecvente la vârsta adolescenţei (foarte frumos. categoria etichetelor „consacrate” 4. gânduri sufleteşti. Limbă şi literatură. ştii. „în realite”. vara. în aprecierile critice referitoare la aceşti mari scriitori. referirile în aceiaşi termeni. Sunt destule cazuri în care se folosesc. preţiozităţile verbale. cel mai frumos dintre anotimpuri. exprimării înseamnă şi eficacitate informaţională. „poetul nepereche”). Didactica. Un efort minim de supraveghere a propriei exprimări ar duce. p. respectiv pe cel al lui Mihail Sadoveanu. Ar mai fi de amintit aici. „şi nu numai” etc. fie drept pretinse mijloace de succes. nota personală a limbajului. la o anumiă realitate (Eminescu este numit. după caz. „efectiv”. „practic”. „aşa după cum”. simbol al. Clişeul folosit în exprimare face ca limbajul să decadă spre platitudine. ci şi prin plasarea sa. însemnând „rural” şi opunându-se lui citadin. la eliminarea acestor cuvinte inutile şi. nemaipomenit). poate. „absolut”. „cum să zic”. Deşi sintagmele respective sunt remarcabile. toamna sau iarna devin. devenit tic verbal până şi la copii. tinzând să devină tot clişeu: patos. Idem. metaforici. „mă rog”. care înlocuiesc numele lui Mihai Eminescu.). Prospeţimea suscită atenţia celui ce receptează mesajul. mai ales în limbajul liceenilor. implicit. invariabil.clişee): cuvinte din folclor (pentru cuvinte populare). p. formulele: Luceafărul poeziei româneşti sau Ceahlăul literaturii române. supărător nu doar prin frecvenţă. nejustificată. primăvara. 20 . ci prin frecvenţa lor.. 4 5 Aurel Scorobete. eficienţă comunicativă. Este evident că în astfel de cazuri funcţionează o altă Cultivare a „normă”. fie drept cuvinte şi expresii „de umplutură: ăăă. cea a modei. prin întrebuinţarea lor repetată au devenit clişee. Este cazul să amintim aici şi de supărătorul deci. spre condiţia „limbii de lemn”. provincial. Stereotipiile de limbaj reflectă stereotipii de gândire şi banalitatea sau golul lumii spirituale interioare ale celui ce le afişează. iar banalitatea şi mimetismul reduc spre zero interesul celui ce ascultă. adică formulări stereotipe care mimează varietatea. Unele cuvinte şi construcţii supără nu prin folosirea lor greşită. În cazul elevilor din clasele gimnaziale. îîî. 98.

ale unui basm (A fost odată ca niciodată. iarăşi. Ş-am 6 Rodica Zafiu. . Sunt aduse astfel în circulaţie neologisme folosite cu insistenţă sau în contexte inadecvate. Stimaţi profesori). din rândul cărora se remarcă: în cadrul. problemă. transmiterea unor idei si sentimente deosebite. Ceea ce se poate spune în foarte multe feluri este redus. precum: major... în cerere. În limbajul administrativ se folosesc frecvent construcţii fixe. .domiciliat în. 2001.. determină reluarea în cheie ironică a clişeelor şi includerea lor in jocuri de cuvinte6. la ora actuală. vă rog să binevoiţi. vorbitorul s-a axat pe. De exemplu. cerute însă de nevoia unei exprimări concise. ale unei scrisori (Dragul meu. Printre construcţiile fixe acceptate se numără şi formulele de expresie convenţionale. domenii de utilizare a limbii în care şablonul este acceptat.. care să confere o anumită pregananţă îmbinărilor celor mai banale. ..”.” sau chiar „Raportul s-a axat în jurul problemei. datorate mai ales modei.. Cu bine).. aflat permanent în căutare de formule prestabilite. În lucrările ştiinţifice întâlnim. Reacţia cea mai eficientă la clişeizarea limbajului este cea produsă din interior: percepţia suprasaturaţiei generează adesea parodii. determinate de rigoarea demonstraţiei.. folosit des şi nu întotdeauna justificat în contexte ca: „Literatura noastră interbelică se axează pe. se respectă următoarea formulă: Subsemnatul. unele construcţii fixe. apoi o cunoaştere foarte exactă a bogatelor forme de manifestare a limbii. totuşi. Stilul artistic este cu totul refractar cuvintelor si îmbinărilor – şablon. repetate în situaţii speciale de comunicare. stereotipe. a se referi la etc. de exemplu: În urma cercetării se desprinde concluzia. în vederea unei cât mai corecte întrebuinţări a faptelor lingvistice. „În cuvântul său. Prolifrarea sintagmelor fixe atestă nevoia de clişee a limbajului. Ele se pot întâlni la începutul sau la sfârşitul unei cuvântări (Dragi colegi.. mai întâi... care comunică informaţia nouă într-un cadru deja familiar cititorului. sistematic la câte un astfel de tipar. Există.a. Un exemplu concludent în acest sens îl oferă verbul a se axa...În lucrările consacrate cultivării limbii române sunt consemnate deseori nenumărate clişee apărute în limbajul comun sau în publicistică. Unele dintre clişee se nasc şi din dorinţa de exprimare „aleasă”... menită să epateze. clare şi precise. fiind caracterizat prin îmbinări neaşteptate de cuvinte şi prin bogăţie lexicală. Diversitate stilistică în româna actuală.”. ancorare. cu sensul figurat a se orienta sau a se grupa în jurul unui obiectiv.. în principal ş. Nu trebuie să uităm că o comunicare inedită şi frumoasă presupune.

într-una dintre „notiţele” sale critice: „Învârteşte-ţi condeiul de zece ori în cerneală până să scrii un cuvânt şi – după ce l-ai scris – gândeşte-te de o sută de ori dacă nu trebuie şters”. pentru lecturi conştiente.încălecat pe-o şa/ Şi v-am spus povestea-aşa). Aceste formule convenţionale au fost impuse prin uzul îndelungat al colectivităţii şi trebuie admise ca atare. Simpla semnalare a clişeului nu este. cu deplină îndreptăţire. Susţinând ideea preocupării permanente pentru dobândirea măiestriei în exprimare. suficientă pentru a îmbunătăţi calitatea exprimării noastre. . Exemplele prezentate pot constitui o pledoarie pentru studierea temeinică a limbii române în şcoală. Caragiale afirma. în vederea înţelegerii conţinutului comunicării şi a folosirii sensurilor celor mai adecvate ale cuvintelor. condiţii absolut necesare pentru cel ce doreşte să vorbească şi să scrie corect şi expresiv. desigur.

Bibliografie 1. Suntem toţi victimele inerţiilor lingvistice. Val. . Clişee lingvistice. Limbă şi literatură. Diversitate stilistică în româna actuală. (2001). Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti. Ioan Cuza”. Iaşi: Editura Universităţii „Al. Scorobete.. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Zafiu. Rodica. Aurel. Stelian. 2. Guţu Romalo. 5.(1972). în: Corectitudine şi greşeală. Valeria. 2006. (1994). Didactica.). Dicţionar de terminologie retorică şi poetică. Panaitescu. 4. 29 martie. Timişoara: Editura Eubeea. (2000). (coord. Dumitrăscel. 3. în: Jurnalul Naţional.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful