Cum poate redeveni arhitectura un act de cultura?

de Mihalea Gabriel Ioan, Grupa 51B

Eseul de fata este elaborat pe baza a doua lucrari fundamentale, si anume: Barbaria, de Michel Henry si Obiectele Singulare, de Jean Baudrillard si Jean ouvel. Am sa incep acest eseu prin enuntarea a doua elemente de baza, ce au puterea de a reda actului arhitectural calitatea de a genera si produce cultura. Aceste doua elemente sunt: continuitatea si schimbarea. In cele ce urmeaza am sa incerc sa definesc aceste doua componente pe care arhitectura trebuie sa se realizeze, cu scurte incursiuni in istorie, scurte citate din lucrarile mentionate si eventuale exemple concrete ce au reusit sa redea arhitecturii, pe langa aspectele sale de funtionalitate si acela de a fii cultura. In primul rand, cultura reprezinta, conform lui Michel Henry, Orice cultura este o cultura a vietii, in sensul dublu, in care viata o exercita asupra ei insesi si prin care se transforma pe sine in asa fel incat este ea insasi ceea ce transforma si ceea ce este transformat. () Cultura desemneaza auto-transformarea vietii().1 Arhitectura, reprezinta reflexiile societatii la un moment dat in timp iar in sensul definirii culturii de catre Michel Henry, arhitectura este subiect si obiect al transformarii sale. Arhitectura este primul plan al definirii unei culturi pentru ca ea oglindeste societatea, in sensul larg al termenului. Constructiile dintotdeauna au avut o dubla calitate functionala si estetica, simbolica. Incepand cu antichitatea, cand grecii au ajuns la o maturitate absoluta in ceea ce priveste geometria aplicata in proportiile si estetica cladirilor pe de o parte si simbolurile introduse in configurarea si functionalitatea acestora pe de alta parte pana in momentul Evului Mediu si continuand cu Renasterea, o perioada de aur a arhitecturii si a semnificatiilor pe care aceasta trebuie sa le aibe, prin preluarea si reinterpretarea motivelor si elementelor antice (continuitate) si mai tarziu cu stilurile bine-cunoscute derivate din atitudinea specifica renascentista, iluminista: neoclasicismul, romantismul si eclectismul. Toate acestea au condus la obiecte arhitecturale pline de simboluri si
1

Michel Henry, Barbaria, pagina 12

semnificatii care au pus bazele unei culturi, putem spune chiar comune mai multor state din lume. Odata cu secolul al 19-lea, un secol in care stiinta a fost punctul central al dezvoltarii si interesului statelor (revolutia industriala), in comparatie cu trecutul in care religia, implicit cladirile de cult reprezentau centrul societatii, arhitectura a inceput sa se rupa de trecut, a incercat sa creeze identitate nationala prin stiluri specifice fiecarui popor in parte (in unele cazuri, spre exemplu in peninsula italica au existat chiar cinci stiluri simultan: stiluri regionale). Putem afirma, ca pana in acest moment al istoriei arhitecturii, continuitatea si schimbarea au fost prezente in actele arhitectonice si ele au fost acele elemente ce au facut din arhitectura un act de cultura, ce au creat un context; context de care in perioada urmatoare, sfarsitul secolului 19 si secolul 20, nu se va mai tine cont in crearea obiectelor arhitecturale. Stiinta, reprezinta o cunoastere obiectiva a lumii, pe cand lumea ni se arata in instantanee sensibile, simbolice si pline de coduri, ce necesita o decodificare corecta din partea noastra. Am putea spune in acest sens: arhitectura necesita o abordare subiectiva a creatorului si a utilizatorilor, ea presupune o relatie corecta, deci subiectiva, intre natura creator edificiu utilizator (natura in sensul general al termenului). In perioada modernista, in care stiinta a trecut pe locul intai in elaborarea unei constructii, partea subiectiva a acesteia a fost din ce in ce mai putin prezenta in silueta constructiei, si astfel arhitectura ca act de cultura a inceput sa se stearga usor usor din prezenta monumentala pe care o confera cladirii. Le Corbusier, inventatorul modernismului, a dus arhitectura la un alt nivel si a adaptat-o la nevoile societatii contemporane (schimbarea) insa el a pierdut din vedere relatia acesteia cu contextul, raportul trecut prezent viitor a fost redus doar la relatia prezent viitor (continuitatea a fost eliminata din actul arhitectural). De exemplu in viziunea sa, asupra Parisului (planul Voisin), Le Corbusier propunea demolarea totala a orasului si realizarea de cladiri inalte ce pluteau intr-un spatiu verde si pastrarea doar a anumitor obiecte arhitecturale vechi, precum catedrala Notredame, insa nu pentru calitatea ei estetica, simbolica subiectiva ci pentru simplu fapt ca reprezinta un moment important in tehnologia si tehnica constructiva, utilizand o

structura punctuala si zvelta ce permitea vitraje mari sistemul contructiv stilului gotic. Cum ar fii aratat acum Parisul, daca propunerea lui Le Corbusier ar fii fost aplicata? Ar fii fost un oras nou ce avea reminiscente punctuale in trecut insa nu indeajuns de puternice incat sa existe aceasta continuitate a istoriei, a reflexiilor societatii parisiene dealungul timpului, ce ar compune cultura si identitatea Parisului de acum. Exemple ce au fost in opinia mea imperios necesare a fii construite, pentru ca ele ne-au demonstrat ca utilizand numai componenta de schimbare, adaptare si eliminand continuitatea, fac din arhitectura sa nu mai fie un act de cultura. Aceastea sunt, la nivel urban dar si la nivelul obiectului arhitectural, orasele Brasilia si Chandigarh. In cazul orasului Chandigarh, proiectat de Le Corbusier nu tine cont atat la nivelul spatial-urban cat si la nivelul constructiilor de istoria si cultura societatii indiene; el realizeaza niste cladiri a caror semnificatii si simboluri sunt universal valabile, in sensul ca acestea pot sta foarte bine atat la Paris, Londra cat si New York; aceasta calitate a universalului , a unor cladiri fac ca ele sa nu se ancoreze in istoria si cultura unde ele sunt realizate, fac din acestea un moment in care elementul de continuitate al unei societati sa fie intrerupt. Este evident faptul ca si in edificiile moderniste, geometria, formele si proportiile acestora sunt sensibile si denota o valoare estetica, ele insa nu reprezinta in totalitate un act de cultura deoarece legatura cu natura, cosmos-ul este foarte slaba, semnificatiile si simbolurile cosmice nu se regasesc in acestea; asa cum templele antice abunda in simboluri si motive cosmice. Cladirile moderniste si ulterioare, nu folosesc coduri ce presupune pentru utilizatori o parcurgere, o cunoastere si o decodificare a acestora ci se releva ca atare si dintr-un singur gest. Asa cum se observa din interviul Jean Baudrillard si Jean Nouvel, stiinta este ceva firesc de care nu ne putem lipsii; omul a dorit sa cunoasca natura, a cercetat vegetatia, copacii si structura acestora precum si corpul uman a invatat din aceste lucruri, acum doreste sa cunoasca mai mult si mai profund, ajungand sa cunoasca la nivel de detaliu, molecular, cum functioneaza natura. Acesta dorinta fireasca nu trebuie interzisa, afirma Jean Nouvel, tocmai aceasta dorinta face ca lucrurile sa poata evolua. Lumea in care traim astazi se desfasoara in mare viteza, ne aflam tot timpul in miscare, iar transformarile, ce definesc cultura, se dezvolta si se succed cu o rapiditate fara precedent. Fluxurile de informatii care circula in prezent, nu permit oamenilor acele

momente de contemplare, de cunoastere, de decodificare, impreuna cu hiperstatialitatea la care societatea contemporana aspira, fac ca legaturile si coordonatele traditionale sa dispara. Jean Nouvel vorbeste de arhitectura ca fiind un proces, arhitectura in contemporaneitate, nu trebuie sa se dezvaluie dintr-odata, sa-si arate sensurile si sa-si exprime mesajul dintr-un singur gest (asa cum in perioada moderna s-a intamplat); arhitectura trebuie parcursa, citita si decodificata. Arhitectura acum, nu mai are o forma fixa insa ea trebuie sa tina cont de acel genius loci pe care fiecare bucata de pamant il are. Genius loci, spriritul timpului, releva tocmai acea continuitate ce permite arhitecturii sa devina un act de cultura. De asemenea, componenta de schimbare si adaptare, trebuie inclusa in proiectul de arhitectura, deoarece activitatile si functiunile cerute de societatea contemporana impun astfel de proiecte. Jean Nouvel spune despre arhitectura, ca in curand va fii nevoie de multe proiecte de reconvertire si mai putin de proiecte de constructii noi, pentru ca toate acele cladiri vechi, care si-au pierdut functiunea initiala, trebuiesc reconvertite, deoarece ele sunt incluse in oras, in cele mai multe cazuri definesc regiuni din oras, si pastrandu-le ele vor face ca orasul sa renasca din propria cenusa, asemenea pasarii Phoenix (in consecinta vor tine cont de continuitate si schimbare). In spiritul in care Michel Henry vorbeste despre barbarie - criza de cultura si cultura, ca fiind o continua transformare si devenire a vietii, arhitectura trebuie sa pastreze identitatea, continuitatea locului si sa permita schimbarea si adaptarea, pentru ca straturile istoriei ce s-au asezat in timp, trebuiesc pastrate, nu in sensul conservator ci in sensul de implicare a lor in societatea contemporana. Pentru ca numai astfel vom putea avea in dinamica vietii din prezent legaturi tari catre originile noastre.

BIBLIOGRAFIE: 1. Michel, Henry , Barbaria, Editura Insitutului European, Bucuresti, 2008 2. Jean Baudrillard, Jean 2005 ouvel, Obiectele Singulare, Editura Paideia, Bucuresti

3. Ciprian Mihali , Altfel de spatii , Editura Paideia, Bucuresti, 2010 4. Gabriel Liiceanu , Despre limita , Editura Humanitas, Bucuresti, 2009 5. Christopher Alexander , A City Is ot A Tree , articol