DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NĂSTASE, DAN Drept diplomatic şi consular / Dan Năstase – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006. 352 p.; 20,5 cm. Bibliogr. ISBN 973-725-509-7 341.7(075.8) 341.8(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 ISBN 973-725-509-7

Redactor: Lucia PLENICEANU Tehnoredactor: Sonia MILITARU Bun de tipar: 20.03.2006. Coli de tipar: 22 Format: 16/70×100 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr. 313, Bucureşti, sector 6, O.P. 83 Tel / Fax: 316.97.90; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

CUPRINS

Abrevieri............................................................................................... Cuvânt înainte....................................................................................... Introducere........................................................................................... Relaţii politice şi relaţii diplomatice ................................................ Politica........................................................................................ Politica externă ........................................................................... Diplomaţia .................................................................................. Consideraţii asupra dreptului diplomatic ......................................... Valori şi principii........................................................................ Reguli ......................................................................................... Normele activităţii diplomatice .................................................. Definiţia dreptului diplomatic .................................................... Sursele dreptului diplomatic............................................................. Sursele de drept .......................................................................... Definiţia surselor dreptului diplomatic ....................................... Cutuma internaţională................................................................. Convenţia internaţională............................................................. Principiile dreptului internaţional ............................................... Alte surse.................................................................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular.................................... Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt ........................... Norme privind forurile internaţionale......................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare.......................................... Doctrina dreptului diplomatic şi consular ........................................ Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular .................. Aspecte istorice .......................................................................... Contribuţii la doctrina actuală ....................................................

10 11 13 13 13 13 17 20 20 20 21 22 23 23 24 26 28 29 30 32 33 34 38 42 42 42 44 5

Misiunea diplomatică ......................................................................... Funcţiile misiunii diplomatice.......................................................... Reprezentarea statului ................................................................ Servirea interesului de stat.......................................................... Negocierea.................................................................................. Informarea .................................................................................. Componenţa misiunii diplomatice ................................................... Privilegiile diplomatice .................................................................... Privilegiul inviolabilităţii............................................................ Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ............................................ Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie........................ Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice, de impozite şi de taxe ................................................................. Privilegiul imunităţii .................................................................. Misiunea diplomatică ad hoc .............................................................. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt ..................................... Diplomaţia şefului de stat şi de guvern ...................................... Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie ....................................................................... Consideraţii generale asupra misiunii diplomatice ad hoc............... Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc ....................................... Componenţa misiunii diplomatice ad hoc ................................. Sediul misiunii ad hoc ............................................................... Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc .................................... Forul internaţional .............................................................................. Conferinţa internaţională ................................................................. Definiţia conferinţei internaţionale ............................................ Practica organizării conferinţei internaţionale ........................... Organizaţia internaţională, for diplomatic ....................................... Definiţia organizaţiei internaţionale .......................................... Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională .................. Funcţionarul internaţional .......................................................... Reprezentarea diplomatică a statelor membre ale NATO în Consiliul Nord-Atlantic (excurs) ................................................... Relaţiile diplomatice ale NATO cu statele partenere ...................... 6

46 48 48 49 50 50 52 54 56 58 59 60 60 60 65 66 67 79 86 90 91 95 96 112 118 118 120 126 127 132 138 147 152

Organe subsidiare ale Consiliului Nord-Atlantic ............................ Secretarul general al NATO ...................................................... Secretariatul Internaţional al NATO .......................................... Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic ......................... Simbolurile NATO ..................................................................... Diplomaţia în Uniunea Europeană (excurs) ..................................... Valorile Uniunii Europene .............................................................. Principiile fundamentale ale Uniunii Europene .............................. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ............................. Politica Externă şi de Securitate Comună ....................................... Instituţiile Uniunii Europene ........................................................... Parlamentul European ................................................................ Consiliul European .................................................................... Consiliul (de Miniştri al) Uniunii Europene .............................. Comisia Europeană .................................................................... Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene ...................... Alte instituţii europene .............................................................. Actele juridice ale Uniunii Europene .............................................. Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene ........ Sediile Uniunii Europene ........................................................... Simbolurile Uniunii Europene ................................................... Cetăţenia Uniunii Europene ....................................................... Serviciul public pentru diplomaţie .................................................... Serviciul public intern pentru diplomaţie ......................................... Definiţia ministerului de externe ..................................................... Funcţiile ministerului de externe ..................................................... Atribuţiile ministerului de externe .................................................. Structura ministerului de externe .................................................... Serviciul public extern pentru diplomaţie ........................................ Relaţiile diplomatice ........................................................................... Stabilirea relaţiilor diplomatice ....................................................... Ruperea relaţiilor diplomatice ......................................................... Ambasada ............................................................................................ Funcţiile ambasadei ......................................................................... Reprezentarea statului acreditant ...............................................

153 153 154 155 155 156 158 159 160 161 168 169 169 170 171 173 174 176 177 177 180 181 181 182 184 184 186 186 189 193 194 194 197 202 203 203 7

Servirea intereselor statului acreditant ....................................... Negocierea ................................................................................. Informarea ................................................................................. Promovarea relaţiilor bilaterale ................................................. Înfiinţarea şi desfiinţarea ambasadei ............................................... Agrementul ................................................................................ Acreditarea ................................................................................ Desfiinţarea ambasadei .............................................................. Personalul ambasadei ...................................................................... Structura personalului ambasadei .............................................. Personalul ambasadei române ................................................... Ambasadorul ............................................................................. Corpul diplomatic ...................................................................... Privilegiile ....................................................................................... Inviolabilitatea ........................................................................... Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice şi de sarcini militare ................................................................... Privilegiul scutirii de impozite şi taxe ....................................... Privilegiul imunităţii .................................................................. Postul consular .................................................................................... Relaţiile consulare ........................................................................... Ruperea relaţiilor consulare ....................................................... Înfiinţarea postului consular ...................................................... Desfiinţarea postului consular ................................................... Personalul postului consular ............................................................ Funcţiile consulare .......................................................................... Privilegiile consulare ....................................................................... Privilegiul inviolabilităţii ........................................................... Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător ....................................................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală, de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare ................................................................. 8

205 206 206 207 208 211 213 216 218 218 224 226 229 231 232 245 246 247 248 249 251 257 258 260 261 266 267 271 282 283 287 289 294 295

........................................................................ Nota diplomatică .......................................................... Nota colectivă ............Privilegiul de a percepe taxe consulare ................................................................................................. Scena... Scrisori................................................................................................ Scrisoarea personală ............................. Privilegiul imunităţii consulare ................................................................................................ rapoarte............. Corespondenţa diplomatică (excurs) .... Caracterul dramatic al negocierii ............................................ circulare ......................................................................................................................... Memorandumul ......................................................................................................................... telegrame......................... Funcţionarul consular onorific ............................................................................................................................................................................................................................................................... Nota semnată ............... Culisele ................. Nota verbală ........................ Negociatorul ....... Considerente definitorii .......................... 298 298 302 309 309 313 314 315 318 333 335 335 335 336 337 339 339 341 342 347 9 .... Aide-mémoire . Negocierea diplomatică (excurs) ............................ Publicul ......................................................................... La masa de negociere ...................................................................................................... Bibliografie .............

including Diplomatic Agents Crc – Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare Crd – Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice Crsroi – Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale SAIEA – Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică ScdcR – Statutul corpului diplomatic şi consular din România 10 .ABREVIERI Cefc – Convenţia europeană privind funcţiile consulare Cms – Convenţia de la Viena privind misiunile speciale CpiisONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite CpiONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite CPPCAIPPiDA – Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons.

ca şi la drepturile şi obligaţiile companiilor şi ale indivizilor pe planul relaţiilor interstatale. dreptul diplomatic şi consular este privit ca „beneficiar” al surselor. fiind considerat subramură a dreptului public. pentru o perioadă determinată. în aceste prelegeri. al pregătirii sau al îndeplinirii misiunii diplomatice. Ca urmare. Pentru claritate. termenul „misiune ad hoc” acoperă ceea ce în surse şi doctrină se mai numeşte „misiune specială” sau „misiune nepermanentă”. parte a ansamblului de norme cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor şi ale organizaţiilor internaţionale. din aceste prelegeri este de înţeles că dreptul diplomatic este dreptul misiunii diplomatice. Lectura selectivă a regulilor principale de drept diplomatic în vigoare este însoţită de explicaţii şi adnotări concentrate îndeosebi asupra semnificaţiilor definitorii ale diplomaţiei ca profesie şi ale instituţiilor prin intermediul cărora diplomaţia este exercitată în prezent. cu încheiere fie după realizare. În vederea atingerii unui obiectiv anume din domeniul relaţiilor interstatale. În cele ce urmează. Prima parte a prelegerilor se referă la primul plan al activităţii diplomatice. cu toate variantele. se constituie. doctrinei şi principiilor de drept internaţional. aşadar a dreptului internaţional public (jus gentium). pe care o desfăşoară protagoniştii politicii internaţionale. mai precis a ramurii sale „externe”.CUVÂNT ÎNAINTE Dreptul internaţional – corp de reguli referitoare la drepturile şi obligaţiile statelor în relaţiile dintre ele – conţine şi dreptul diplomatic şi consular. fie după eşec. misiunea diplomatică ad hoc. Selecţia efectuată în vederea lecturii propuse şi adnotările au prilejuit evaluări şi ordonări de norme după criteriile actualităţii şi rigorii „economice”. Exercitarea diplomaţiei ca profesie este prezentată exclusiv în cadrul organizării. la instituţiile a căror activitate ei o conduc şi o reprezintă şi la instituţiile la a căror activitate participă. 11 .

de care se poate ocupa istoria diplomaţiei. ambasadă. care au aplicare actuală. privilegii. Misiunea diplomatică permanentă (ambasada.A doua parte a prelegerilor se referă la activitatea diplomatică din cadrul componentelor serviciului public pentru diplomaţie (minister. Pentru claritate. pentru a se evita excluderea nefirească a misiunilor diplomatice ad hoc din sfera relaţiilor diplomatice. termenul „privilegiu” se referă la domeniul indicat prin grupul confuz de cuvinte de prea multe ori utilizate la pluralul care îi conferă dimensiunea de spuză imprecisă: „facilităţi. Altminteri. aşadar. direcţie. relaţiile diplomatice propriu-zise rezultă numai din îndeplinirea unor acte anumite de către fiecare stat. este evident că între două state care îşi primesc reciproc misiunile diplomatice „temporare” şi „permanente” există relaţii diplomatice. post consular). despre relaţii diplomatice. fără îndoială. dar numai în înţelesul cel mai larg. imunităţi”. în aceste prelegeri. Acest grup de prelegeri prezintă regulile principale privind activitatea esenţială prin care se exercită profesia de diplomat şi funcţionarea instituţiilor serviciului public de diplomaţie. nefiind suficient schimbul de misiuni diplomatice ad hoc. departament. În general. postul consular) se constituie în vederea atingerii obiectivelor din domeniul relaţiilor diplomatice şi consulare şi este. În condiţiile în care două state schimbă doar misiuni diplomatice ad hoc se poate vorbi. constituită pentru a funcţiona permanent. în înţelesul desprins riguros din dreptul diplomatic. pot lipsi referirile detaliate la instituţii desuete precum legaţia. 12 . Din parcurgerea normelor de drept diplomatic.

13 . Politica Vechii greci foloseau cuvântul politikê pentru a se referi la îndeletnicirea de a administra lumea şi pământurile polisului. în exteriorul statului propriu. Statul face politică de stat. inert. dar şi a relaţiilor externe ale străinilor. sub constrângerea unor factori covârşitori precum identitatea naţională exprimată de „destinul istoric”. securitatea naţională şi securitatea internaţională. la ansamblul afacerilor publice. la confruntarea dintre partide. a relaţiilor externe proprii. ca despre un instrument rigid. Despre politica externă se discută. identitatea naţională. la guvernare. care funcţionează monoton. la evenimentele din acest domeniu. în prezent. conducerea treburilor publice. „interesul naţional”. se face politică externă. Politica este. comunitate urbană şi totodată stat. Face politică acela care participă la conducerea treburilor publice. în general. Politica externă În străinătate şi în legăturile cu străinătatea. pentru că străinătatea este afară. interesul naţional. Politica externă este instrumentul prin care se acţionează asupra împrejurărilor externe.INTRODUCERE RELAŢII POLITICE ŞI RELAŢII DIPLOMATICE Profilul domeniului la care se referă dreptul diplomatic şi consular se clarifică prin configurarea domeniilor conexe: politica externă. Celelalte organizaţii fac politică pentru a ajunge să facă politică de stat.

care acţionează direct asupra împrejurărilor externe. Procesul de constituire a politicii externe depinde de criterii numeroase şi felurite. Satisfacerea interesului naţional înseamnă şi luarea în considerare a intereselor 14 . Capacitatea guvernului de a orienta politica externă decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii. libertatea de credinţă. politica externă a statului rămâne instrumentul de reafirmare a suveranităţii statului şi a identităţii naţionale. O parte a politicii externe se constituie în afara nucleului statului. politica externă rezultă din laboratoarele guvernamentale. dar nu exclusiv. Participă la acest proces şi factori extraguvernamentali. politica externă apare de cele mai multe ori ca rezultatul momentan al unui proces complex de elaborare. regionale sau globale.La evoluţia identităţii naţionale contribuie şi adoptarea de norme internaţionale. Ca urmare. Celelalte organizaţii au alte criterii prioritare. ale identităţii naţionale. Participanţii la elaborarea şi aplicarea politicii externe se străduiesc să cuprindă în politica externă totalitatea preocupărilor lumii. Guvernul acţionează după criteriul suveranităţii. implicându-se nemijlocit în relaţiile internaţionale sau funcţionând ca grupuri de presiune. dezvoltare. compus din luări de poziţie şi din acţiuni conturate irevocabil. Strategiile pot fi diferite. serviciile guvernamentale sunt mai puţin competente decât organizaţiile şi grupurile specializate. fiind rezultatul contribuţiei provinciilor. Apare firesc şi concurenţa în privinţa obiectivelor prioritare. a regiunilor. Interesele se constituie prin interacţiune socială şi deciziile de politică externă se iau sub influenţe culturale şi simbolice comune. Relaţiilor politice dintre guverne li se adaugă interesul faţă de mediul înconjurător. De fapt. naţionale. considerate incontestabile. Acţiunea externă a statului rezultă din decizii luate în timpul luptei interne pentru putere. a municipalităţilor. Serviciile publice nu-şi asumă şi nici nu pot să-şi asume gama întreagă de preocupări specifice politicii externe. În aceste domenii. Domeniul politicii externe este mai larg decât ansamblul relaţiilor interguvernamentale. În condiţiile interacţiunii cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale locale. departe de a fi un instrument finit. a diferitelor organizaţii teritoriale. Numeroase componente ale politicii externe sunt preluate de factori neguvernamentali. migraţie. asimilarea lor ca părţi integrante ale identităţii naţionale.

Întrucât condiţia esenţială a politicii externe este realitatea străinătăţii. Determinante în politica externă sunt dimensiunile teritoriale. se realizează acorduri. se alcătuiesc comisii. inclusiv în politica externă. 143). Din doctrina politică rezultă că relaţiile internaţionale ar fi anarhice. demografice. În politică. în general. politica din domeniul pensiilor. Alte servicii ale statului pun în acţiune alte politici ale statului: politica economică. 15 . Politica externă. care au componenţă transnaţională. economice ale statului. politica pe care o ducea în Vietnam şi pe care Hans Morgenthau o critica în numele aceluiaşi interes naţional (BATTISTELLA. Henry Kissinger apăra. 147).private. Statele sunt prezente peste tot în lume pe scena politicii externe. conferinţe ministeriale ale responsabililor de servicii diplomatice şi ale şefilor altor servicii publice. în SUA. în numele interesului naţional. Relaţiile interne şi cele internaţionale sunt ameninţate permanent de pericolul deteriorării până la anulare. politica din domeniul sănătăţii. defineşte şi reglementează raporturile cu guvernele străine şi participarea statului la relaţiile internaţionale. politica externă depinde de organizaţia cea mai puternică. adică de stat. Anarhice. Au loc numeroase reuniuni ale reprezentanţilor de state la nivel înalt. extraneitatea. Ca urmare. relaţiile internaţionale sunt şi conflictuale (BATTISTELLA. În anii 1960. Nu totdeauna se ajunge la armonizarea punctelor de vedere interne asupra interesului naţional. este aplicată de serviciile statului. în politica externă domină autoritatea publică. Apare şi o perspectivă supranaţională. Tot atât de decisivă este istoria statului. de interacţiune cu străinătatea. Există organizaţii şi grupuri specializate care acţionează în domeniul politicii externe fără să aibă caracter exclusiv naţional. Politica externă a statului este activitatea prin care guvernul stabileşte. politica în domeniul educaţiei. se recurge la „standarde multiple”. Apar diferende şi este posibilă trecerea de la colaborare la confruntare. pentru că statele nu au ajuns să recunoască o autoritate care să guverneze asupra acestor relaţii. se concep mecanisme pentru stabilitate. atunci când politica externă serveşte participării la procesele de integrare regională. La nivelul instituţiilor şi al simbolurilor. elaborată de cei care au ajuns să facă politică de stat. se întreprind măsuri pentru întreţinerea relaţiilor.

Politica militară le-ar aparţine militarilor şi efectul ei ar fi războiul. în relaţiile cu străinătatea. Se susţine că politica externă şi politica militară sunt instrumente contrare. Ca urmare. politica externă este privită ca instrumentul cu care sunt apărate. Potrivit principiilor dreptului internaţional public. Politica externă este dominată de interesul faţă de securitate. interesul naţional pare că transcende interesele private infranaţionale. aptitudinea (autonomă) de a controla alocarea resurselor potrivit opţiunii guvernului. independenţa politică. bunăstarea economică. discursuri parlamentare. care însă nu pot fi ignorate. Interesul naţional vizează supravieţuirea fizică.Politica externă a statului se exprimă prin declaraţii ale autorităţilor. Securitatea internaţională În elaborarea şi înfăptuirea politicii externe prevalează atenţia acordată acţiunilor în care se recurge la forţă. comercial le revine un loc important în politica externă. interesele de durată ale comunităţii naţionale şi mai ales ale statului. În acest 16 . ar trebui ca în politica lor externă statele să prefere dreptul şi nu forţa. 101). Diplomaţii şi militarii se întâlnesc însă atunci când participă şi colaborează la instituirea şi aplicarea măsurilor de suprimare sau de menţinere a păcii. discursuri ale reprezentanţilor statului în timpul vizitelor pe care le întreprind în străinătate sau le primesc din străinătate. Politica externă a statelor se află în raport direct cu politica militară. 144). intereselor pe plan economic. alţii ca fenomen. lăsate în afara interesului naţional. Astfel descris. Politica externă a statelor le-ar aparţine diplomaţilor şi efectul ei ar fi pacea. Politica lor externă ar fi astfel o politică de pace. integritatea. Enunţarea acestor valori evidenţiază că interesul naţional nu se reduce la însumarea intereselor private (ARON. având câmpuri de acţiune incompatibile. Unii consideră interesul naţional ca principiu. Politica externă ca politică de securitate vizează asigurarea răspunsului real la imperativele vitale care alcătuiesc interesul naţional: supravieţuirea. identitatea culturală (BATTISTELLA. Preocuparea faţă de exercitarea forţei nu se exprimă doar în sfera reglementării conflictelor. nu pot fi expuse. Interesul naţional Într-o viziune foarte răspândită. Securitatea este şi condiţia ca toţi particularii să-şi poată promova şi apăra interesele private. punerea colectivă în valoare a fiinţei naţionale.

„extinderea democraţiei”. Statele interacţionează în domeniul relaţiilor diplomatice prin diplomaţii lor. unui stat străin. Identităţile naţionale actuale sunt rezultatul tendinţelor globalizatoare. Diplomaţia este profesia reprezentării statului în 17 . conform percepţiei comune. „războiul rece”. Prin diplomaţie se înţelege activitatea reprezentanţilor statelor legată de raporturile dintre state. Diplomaţia Termenul diplomaţie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă delicată cu tact. uniuni) de state. cărora le-au corespuns. Prin diplomaţie se înţelege însă şi duplicitate. persoanele trăiesc şi locuiesc în lumea întreagă. după ce şi-a examinat exigenţele securităţii proprii. statului. cetăţenia străină. Naţiunea străină este altă naţiune decât naţiunea proprie. A spune că o ţară acţionează conform interesului ei naţional înseamnă că. ci unei alte comunităţi. decolonizarea. solidarizări. societatea exprimă nevoia de securitate pe care numai statul o poate satisface şi statul îşi justifică accesul la bogăţiile economice ale societăţii prin producţia pentru securitate. admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaţie.complex de interese împletite. Sunt doctrinari care. lumea se divide în ceea ce este şi ceea ce nu este străinătate. 134). declanşarea de conflicte etnice şi religioase. Statul propriu este statul în afara căruia este străinătatea. Identitatea naţională orientează interesul naţional şi politica externă îndeosebi pe planul ordonării obiectivelor. proliferarea armei nucleare. Fiecare persoană are un stat propriu. Diplomaţia armonizează ordinea unui stat cu ordinea altui stat. protejarea sau utilizarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător. numele străin. încearcă să şi le împlinească (WALTZ. un stat străin cu un suveran străin şi o suveranitate străină. Diplomaţia statului este activitatea diplomatică desfăşurată de reprezentanţii lui. concordant sau discordant. distinct de celelalte state. În realitate. Relaţiile diplomatice şi consulare sunt relaţii între state şi statele sunt subiectele dreptului diplomatic şi consular. coalizări. fiindu-i proprii o ordine străină. Iluzoriu. precum „revoluţia socială mondială”. de statele străine. Străinul nu aparţine comunităţii naţionale. cu politeţe. limba străină. pentru fiecare persoană. Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanţilor desemnaţi de state. grupările regionale şi transregionale (alieri. concretizate în tentative de control mondial.

ea în primul rând.relaţiile cu alte state. ca şi despre „diplomaţia franceză”. cei care le practică cu pricepere deosebită. altfel decât cu forţa. al conferinţelor şi organizaţiilor. în primul rând în relaţiile politice cu alte state. Datorită unor asemenea performanţe. „diplomaţia rusă”. de fapt. se ajunge la desfăşurarea lucrărilor la nivel înalt. unde se desfăşoară. Diplomaţia este şi denumirea corpului agenţilor diplomatici ai statului. Fiecare din aceste servicii naţionale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfăptuire şi de apărare a intereselor statului naţional pe care îl reprezintă. frecvent. militarii şi poliţiştii. nu doar în presă. În toate profesiile apar „artişti”. în cadrul unor delegaţii la forurile internaţionale. transmit şi primesc mesaje. diferendele dintre state. Realitatea impune considerarea diplomaţiei la nivel înalt ca fiind diplomaţia esenţială. Când se vorbeşte. Chiar dacă se practică în formule ad hoc sau „speciale”. dar şi din comunicarea dintre alţi reprezentanţi ai statelor care participă la misiuni diplomatice. dar această profesie nu îl situează pe diplomat printre artişti. pregătire. dincolo de teorie. din comunicarea dintre şefii de state. caracterizarea ca diplomaţie permanentă s-ar potrivi şi diplomaţiei din cadrul forurilor internaţionale. Deşi este uzitată. despre „diplomaţia românească”. în lumina realităţii ca fiind. tradiţiile şi uzanţele legate de relaţiile dintre state. a celui care se pricepe să reglementeze. Diplomaţia este aşadar profesia diplomatului. ca orice altă profesie. Diplomatul este funcţionar public având statut propriu. Diplomatul deţine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicând regulile. în cadrul unor misiuni ad hoc sau în cadrul ambasadelor. reprezintă permanent statul. dar şi în doctrină. în măsură considerabilă. 18 . Relaţiile diplomatice sunt relaţiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. partea principală a diplomaţiei. Activitatea diplomatică constă. aşa cum au statute proprii profesorii. negociază cu alte state. se consideră că profesia este şi o artă. diplomaţie permanentă. diplomaţia la nivel înalt apare. noţiunea semnifică serviciul diplomatic naţional. Profesia de diplomat presupune aptitudini speciale. activitatea diplomatică şi unde. Se spune că au talent. Se recurge la acest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. experienţă. Aceste servicii. în primul rând. Toate profesiile au temei ştiinţific. Pe treapta supremă a ierarhiei diplomatice se află şeful statului. componente ale administraţiei statului. distincţia dintre formele de diplomaţie publică după criteriul formă permanentă/formă nepermanentă rămâne irelevantă. Totodată.

19 . activitatea diplomatică. Activităţile diplomatice le oferă statelor calea paşnică de soluţionare a problemelor din ansamblul relaţiilor dintre ele. a diferendului înainte de a se impune coerciţia violentă se regăseşte în învăţături cu notorietate impresionantă. fără ierarhizare pe axa importanţei. prin dialog şi negociere. să te scuturi de el. Ea constă din discursuri. instituţii ale diplomaţiei auxiliare. adică activitatea serviciului diplomatic al statului. Unei priviri sintetice asupra sensului major al activităţilor diplomatice şi consulare i se dezvăluie că prin aceste activităţi sunt puse în legătură statele suverane. În consecinţă. dacă se acceptă o pace strâmbă.” (BIBLIA. Această activitate le aparţine acestor instituţii. „Când mergi cu pârâşul tău la judecător. aşadar prin diplomaţie. 1539) Diplomaţiei îi este propriu gândul că şirul de violenţe neconvenabile poate fi evitat. inclusiv instituţiilor pentru relaţii diplomatice. Calea diplomatică este calea utilizării compromisului pentru evitarea recurgerii la forţă. fără negarea necesităţii lor indiscutabile. apare ca aplicarea unei tehnici de comportament în conducerea relaţiilor interstatale. dă-ţi silinţa ca. instituţiile diplomaţiei prin serviciile publice pot fi considerate. schimburi de vizite. corespondenţă. Activităţile diplomatice înseamnă în primul rând dialog. Ele constituie mecanismul de întreţinere a relaţiilor dintre state. Statele îşi rezolvă problemele de relaţii şi prin forţă. ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi temnicerul să te arunce’n temniţă. Îţi spun Eu ţie: Nu vei ieşi de-acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. misiunilor diplomatice. imaginară. În raport cu politica externă. activităţile diplomatice ar fi forme de comunicare oficială între state.Instituţiile diplomaţiei la nivel înalt şi ale diplomaţiei forurilor internaţionale sunt instituţii primordiale ale activităţii diplomatice. pe drum. Reduse la esenţial. Unul dintre obiectivele definitorii ale activităţii diplomatice este reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor care apar între state. reală şi nu se insistă pentru o judecată dreaptă. fără diminuare de rol. Activitatea diplomatică şi activitatea consulară decurg din atribuţiile instituţiilor autorităţii statului. Recomandarea soluţiei stingerii. cancelariilor şi ambasadelor.

CONSIDERAŢII ASUPRA DREPTULUI DIPLOMATIC

Valori şi principii Activitatea diplomatică aparţine domeniilor relaţiilor interumane, interacţiunii şi organizării sociale. Dreptul diplomatic contribuie la coerenţa relaţiilor interumane, intra- şi extracomunitare. Temeiul normelor dreptului diplomatic se constituie din valori şi principii care decurg din sentimentele, idealurile, scopurile şi interesele comunităţilor regionale sau naţionale şi sunt legate de moralitate, dreptate, adevăr, precum şi de mijlocirile acestora de ordin economic şi politic. Valorile, ca temei al dreptului diplomatic, sunt ceea ce, îndeobşte, în funcţie de merit, importanţă, semnificaţie, utilitate, interes sau cost, se estimează a fi de dorit ca bun, drept şi adevărat în legăturile dintre state, în relaţiile dintre reprezentanţii acestora. Rostul dreptului diplomatic îl constituie valorile care compun forţa comunităţilor, din care emană vitalitatea societăţii, valori precum libertatea, respectul faţă de ţară şi democraţie, solidaritatea, eficienţa, confortul. De la asemenea valori şi principii pornesc, în privinţa dreptului diplomatic, respectul pentru celălalt, pentru străinul care fie soseşte ca să îndeplinească o misiune, fie îi oferă reşedinţă celui trimis. Dreptul diplomatic îşi datorează durabilitatea şi coerenţa unor principii juridice, ca elemente primare, nu doar primordiale, ci şi supreme (de principiis non est disputandum) ale normelor: egalitatea suverană a statelor, respectarea drepturilor fiecărui stat, nerecurgerea la forţă. Reguli Orice formă de activitate se desfăşoară după reguli. Obligatorie sau recomandabilă, regula este mijloc de orientare în acţiune, standard de evaluare a acţiunii, ghid de desfăşurare a acesteia, astfel încât să fie posibilă acomodarea reciprocă a participanţilor la activităţi comune, a tuturor membrilor comunităţii. Pentru vorbitorii latinei clasice, regula era bucata dreaptă de lemn utilizabilă ca măsură sau ca sprijin, rigla sau echerul dulgherului, linia care marca locurile din arenă, de pornire şi de sosire, ale întrecerii. Marcus Fabius Quintilianus s-a referit la regula vorbirii corecte (emendate loquendi regula). Problemele de matematică se rezolvă prin aplicarea de reguli. Fondatorii ordinelor religioase au stabilit reguli de respectat de către membrii acestora.
20

Potrivit lui Marcus Tullius Cicero, regula care deosebeşte dreptatea de nedreptate este legea (Lex est iuris atque iniuriae regula). Orice generalizare validă pentru o vreme poate fi considerată regulă. Reţele invizibile de reguli şi de rânduieli sociale orientează şi influenţează comportamentul fiecăruia (VANDER ZANDEN, 4). Pe lângă cele menţionate, canonul, ceremonialul, convenţia, indicaţia, învăţătura, norma, obiceiul, ordinul, porunca, pravila, preceptul, prescripţia, rânduiala, ritualul, sorocul, tipicul, tocmeala, uzanţa, uzul, toate sunt reguli sau agregări de reguli. Numai despre unele dintre ele însă se poate spune că sunt standarde autoritare, tipare exemplare, modele cu putere modelatoare, norme (nu doar repere, rigle, echere, şabloane, ci mai ales rationis normae) stabilind drepturi, obligaţii şi răspunderi, precum cutuma, inveterata consuetudine sau obiceiul înrădăcinat („al pământului”), practica îndelungată, considerată a fi „lege nescrisă”. Normele activităţii diplomatice Regulile activităţii diplomatice au rădăcini adânci în tradiţie; ele au fost preluate şi cultivate ca rod al unor învăţături fundamentale. În diplomaţie, de pildă, funcţionează reguli care exprimă grija faţă de ordinea ierarhică, prin care se ia în considerare importanţa participanţilor la acţiuni. La o ceremonie diplomatică, rangul participantului este dat de însemnătatea a ceea ce reprezintă. Calităţile fizice, morale, intelectuale ale persoanei participante sunt, în această privinţă, criterii complinitoare.
Conform tradiţiei creştine, şi cel mai mic poate fi considerat cel mai mare dacă este trimisul celui mai puternic: „Şi le-a venit un gând (celor doisprezece ucenici, după a doua vestire a patimilor: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor») «Cine între ei ar fi mai mare?» Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine şi le-a zis: «Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare.»” (BIBLIA, 1533)

Activitatea diplomatică le revine şi le aparţine serviciilor publice. Relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare sunt relaţii interstatale. Ca urmare, normele după care funcţionează aceste relaţii aparţin dreptului internaţional public.
21

Prin normele de drept diplomatic se stabileşte modul de aplicare a normelor de drept internaţional public şi, ca urmare, dreptul diplomatic este subramură a dreptului internaţional public. Sunt doctrinari care consideră că dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului internaţional (PRADIER-FODERE, 16). Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept internaţional pentru activitatea diplomatică. De respectarea principiilor şi regulilor dreptului diplomatic depind desfăşurarea normală a relaţiilor interstatale şi realizarea obiectivelor şi a principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite. La fel ca pentru toate celelalte activităţi umane, şi pentru activitatea diplomatică normele cu puterea cea mai mare de a stabili drepturi şi obligaţii se găsesc în lege, aceste norme constituind reguli de comportament sau de acţiune, scrise sau recunoscute oficial a fi determinate şi impuse de autoritatea de reglementare, a căror respectare este recomandabilă sau obligatorie. Legea poate avea formă de decret, hotărâre, ordin, ordonanţă, regulament, sentinţă, statut, aşa cum este adoptată de autorităţile competente. Pentru dreptul diplomatic, ca pentru întreg dreptul internaţional, „legea” are în primul rând forma de convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală, normele fiind rezultatul consimţământului statelor care le adoptă. Definiţia dreptului diplomatic Dreptul diplomatic însumează regulile diplomaţiei, mai precis regulile profesiei de diplomat şi pe cele ale serviciului public de diplomaţie. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementează raporturile dintre instituţiile subiectelor de drept internaţional abilitate să se ocupe de relaţiile externe ale acelor subiecte. Aceste instituţii nu acţionează în nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, dar nu sunt şi subiecte de drept. Deşi apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, instituţiile care reprezintă statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se referă la organizarea, îndatoririle şi competenţa instituţiilor de relaţii externe ale subiectelor de drept internaţional. Subiectele de drept internaţional decid asupra reglementării activităţii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimţământului subiectelor de drept internaţional asupra normelor în conformitate cu care se desfăşoară activităţile diplomatice.
22

Dreptul diplomatic are în vedere îndeosebi favorizarea legăturilor de prietenie dintre state, indiferent de diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale. Dreptul diplomatic serveşte exercitării funcţiilor şi realizării scopurilor organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală, regională sau subregională. Totodată, dreptul diplomatic are menirea de a asigura eficacitatea misiunilor diplomatice pe care le îndeplinesc reprezentanţii statelor. Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcătuit din: relaţiile consulare dintre state şi statutul (organizarea şi funcţionarea) misiunilor consulare. Relaţiile consulare dintre state înseamnă colaborarea statelor în vederea protejării cetăţenilor proprii, a respectării drepturilor acestora. Statul îşi protejează cetăţeanul şi când se află în străinătate, adică sub incidenţa jurisdicţiei statului străin. Este necesară conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistenţei ordinilor juridice diferite şi pentru realizarea relaţiilor consulare (stabilirea de relaţii consulare, misiunile consulare etc.) Ca şi diplomatul, consulul îşi reprezintă statul. Sunt numeroase punctele în care reprezentarea diplomatică a statului şi reprezentarea lui consulară se contopesc. Numeroase norme le sunt comune. Ca urmare, este normală includerea dreptului consular în dreptul diplomatic. Este firesc să se considere că normele consulare alcătuiesc un capitol special al dreptului diplomatic. Comisia de Drept Internaţional a ONU tratează Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare ca parte a dreptului diplomatic. În activitatea diplomatică şi consulară, sunt foarte numeroase situaţiile în care misiunea consulară este componentă a ambasadei şi consulii fac parte din personalul diplomatic al ambasadei.
SURSELE DREPTULUI DIPLOMATIC

Sursele de drept Pentru cunoaşterea, respectarea şi aplicarea dreptului, trebuie ca provenienţa prevederilor să fie de recunoscut şi recunoscută. Mai mult, ca să poată fi înfăptuită, trebuie ca regula să aibă o formă. Ca regula să devină faptă, trebuie ca esenţa şi conţinutul dreptului să-şi găsească exprimarea. Pentru cunoaşterea, înţelegerea, interpretarea şi aplicarea normelor juridice, se impune, ca prim pas absolut necesar, receptarea exactă a formulei care o redă.
23

Dreptului îi sunt aşadar necesare modalităţi proprii de exprimare, surse, adică locuri în care să se formeze şi unde să fie de găsit (POPA, 120). Sursele dreptului sunt scrise, precum actele normative, sau nescrise, precum cutumele; oficiale, precum actele normative, sau neoficiale, precum cutumele, doctrina; directe, precum actele normative, contractele, convenţiile, sau indirecte (elaborate de organizaţii nestatale, pentru a fi validate), precum cutumele. Sunt surse care creează norma, precum cutuma, legea şi convenţia. Sunt surse care interpretează norma, precum doctrina şi deciziile jurisdicţionale, jurisprudenţa. Definiţia surselor dreptului diplomatic Dreptul internaţional public nu s-a constituit într-un anumit moment identificabil al istoriei. Cu atât mai puţin componentele lui, precum dreptul diplomatic şi dreptul consular. Prevederile dreptului internaţional public, ale dreptului diplomatic şi ale dreptului consular sunt roade ale strădaniei normative în care s-au angajat generaţii milenare succesive. Sursele dreptului diplomatic sunt formele în care statele convin să exprime şi să consacre normele în conformitate cu care se exercită activitatea diplomatică şi consulară. În general, statele ajung la acordul de voinţă asupra normelor de drept diplomatic şi consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres convenţia. Normele principale de drept diplomatic şi consular sunt parte a dreptului internaţional, întrucât sunt expresie a acordului de voinţă al statelor. Sursele dreptului diplomatic şi ale dreptului consular se regăsesc printre sursele dreptului internaţional public. Surse importante de drept diplomatic şi consular, precum Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, menţionează în preambuluri scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, pe care le au în vedere statele-părţi la aceste convenţii. În cadrul Naţiunilor Unite s-a convenit să se considere ca surse de drept internaţional, în temeiul cărora să se soluţioneze problemele relaţiilor dintre state, convenţiile internaţionale fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale
24

acceptate de drept, principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; deciziile jurisdicţionale; doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; sentinţele considerate ex aequo et bono cu acordul statelor în litigiu.1 Pe lângă normele rezultate din consimţământul statelor, există însă şi norme cu privire la activitatea diplomatică şi consulară cuprinse şi în dreptul intern. Statele au competenţa de a conveni norme de drept diplomatic şi consular şi de a formula, fiecare, norme proprii în acest domeniu. Raporturile de putere din cadrul comunităţii sau dintre comunităţi, tradiţiile, opţiunile şi deciziile personalităţilor politice, ale instituţiilor de stat şi ale reprezentanţilor acestora (funcţionari publici, diplomaţi, negociatori) au determinat conturarea de uzanţe, de reguli fără caracter juridic, dar şi de norme juridice. Elemente generatoare comune şi funcţii similare favorizează estomparea deosebirilor dintre regulile juridice şi cele fără acest caracter şi, în consecinţă, facilitează transformarea a numeroase uzanţe în cutumă. În realitate, se întâmplă şi ca reguli care nu au caracter juridic şi care nu sunt considerate printre izvoarele de drept să exercite o autoritate comparabilă cu normele juridice. Prin lege pot fi abrogate cutume, dar nu se poate să se elimine formarea de uzanţe, de cutume noi şi nici tranziţia regulilor de la o stare la alta. Unei priviri atente i se dezvăluie continuitatea nu numai dintre cutumă şi lege, ci şi dintre acestea şi alte agregări de reguli, din domenii aflate în sfera juridică, consistenţa obligaţiei evoluând, în această continuitate, pe o scală care include şi nivelul absenţei totale. Izvoarele dreptului, legile, cutumele, doctrina şi jurisprudenţa sunt de fapt componente ale structurii sociale. Uzanţele, obiceiurile,
___________________
1 Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Articolul 38, alineatul 1. Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica: a. convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept; c. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. Articolul 59. Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează. 25

tradiţiile nu îşi găsesc locul în domeniul mai riguros delimitat, din unghi „nomocratic”, al dreptului întemeiat exclusiv pe autoritate, dar fac cel puţin obiectul sferei mai cuprinzătoare a dreptului, considerat, în spiritul „sophocraţiei”, a fi ştiinţă. Reguli servind simultan aceleaşi valori şi principii se regăsesc, în aceeaşi epocă sau în epoci diferite, atât în legi şi cutume, cât şi în uzanţe, practici şi obiceiuri. Marcus Tullius Cicero recomanda acţiuni legi morique parendum (dând ascultare legilor şi obiceiurilor). Comunicarea dintre state şi reprezentanţii acestora se menţine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementează diplomaţia. Alături de normele juridice, uzanţele îşi vădesc importanţa ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului internaţional. Inseparabile de drept, funcţionând ca auxiliar care stimulează, favorizează şi confirmă înfăptuirea dreptului, a dreptăţii, uzanţele sunt considerate adjuvant necesar în procesul de dezvoltare a dreptului internaţional. Domeniul uzanţelor şi cel al normelor juridice sunt permeabile unul faţă de celălalt. Rolul uzanţelor este cu atât mai important cu cât ele se pot transforma în reguli cutumiare. În practica internaţională, îndeosebi în domeniile diplomatic şi consular, s-a format şi s-a consolidat în timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic şi consular, precum elementele de ceremonie diplomatică sau mijloacele de acţiune diplomatică şi consulară. Cutuma internaţională În limba latină clasică, consuetudo însemna obicei şi consuescere, a (se) obişnui. În limbajul modern, cutuma se referă la obiceiul comunităţii. Este posibil ca obiceiul să devină drept. Nu toate obiceiurile însă devin drept, ci doar cele pe care statul le recunoaşte a fi devenit drept. În dreptul internaţional, inclusiv în dreptul diplomatic şi consular, este necesar ca măcar două state, statul propriu şi statul străin, să consimtă că un obicei poate fi normă de drept. Se poate ca un obicei invocat de justiţiabili să fie validat de instanţă. În dreptul roman se considera că mos majorum poate deveni cutumă, dacă este vechi şi practicat de demult, longa diuturne inveterata consuetudo, precum şi dacă există părerea că este necesar, opinio necessitatis. Mai trebuia ca obiceiul să fi căpătat contur precis, să fi putut să funcţioneze cu exactitate, după reluări frecvente. Se respecta ca dreptate şi regulă obiceiul îndelungat, dacă nu exista
26

adică uzanţa internaţională. eventual. 125).3 Norma aplicată repetat. să stabilească şi sancţiuni. „în ceea ce priveşte dreptul internaţional american. Louis al IX-lea (Saint Louis). anume constanţa şi uniformitatea. pe care regele Franţei.” 3 Fisheries Case. pentru ca. care au în vedere examinarea respectării lor. diuturna consuetudo pro jure et lege in his quae non excripta descendunt observari solet. încât acestea să devină temei pentru hotărârile instanţelor judecătoreşti. un usage constant et uniforme/a constant and uniform usage. totodată. traducând un drept pentru statul de azil şi un drept pentru statul teritorial. „oglinzi”. în 1230. Judgment of 20 November 1950/Affaire du Droit d'asile. precum Sachsenspiegel. a unei uzanţe constante şi uniforme de calificare unilaterală. Şi cutuma internaţională se alcătuieşte din aplicarea într-atât de înrădăcinată a unor norme. Au fost întâi cutumiare norme precum aceea conform căreia agentul diplomatic este inviolabil. acceptată de state ca normă de drept. Se poate observa că. sau Les Établissements. ca substanţă. în cadrul practicii îndelungate. Pe planul dreptului internaţional. între 1273 şi 1282. Hegel considera culegerea de cutume a fi cod de legi (POPA. le-a dat în 1270. În Evul Mediu. „(…) atunci când statele acţionează considerând că aplică o regulă obligatorie şi răspund unei necesităţi (opinio iuris atque necessitatis). Cutuma internaţională are. s-au alcătuit colecţii scrise de cutume. încât nu este posibilă degajarea unei cutume proprii Americii Latine cu forţă de drept.” 2 Cutuma se constituie totodată prin generalizarea practicii statelor. ___________________ Asylum Case.” 27 2 . cutuma internaţională este exprimarea tacită a consimţământului statelor cu privire la recunoaşterea unei reguli determinate ca normă de conduită obligatorie în relaţiile dintre ele. exerciţiul considerat firesc datorită vechimii lui şi reluării lui frecvente. Columbia nu a demonstrat existenţa. cutuma internaţională este uzanţa constantă şi uniformă. faptele supuse Curţii evidenţiază prea multe contradicţii şi fluctuaţii.normă scrisă. Arrêt du 20 novembre 1950. pe plan regional sau local. este percepută ca valoare moştenită. Schwabenspiegel. „Atributele prin care uzanţa devine cutumă sunt acelea care fac uzanţa acceptabilă ca lege.

Iugoslavia şi Turcia. Olanda. 132). Din poziţia elveţiană rezultă că Elveţia îşi asumase obligaţia de a-i proteja pe membrii delegaţiilor. ca jus scripta şi ca expresie a consimţământului liber al statelor. Convenţia internaţională prin care se consacră acordul explicit al statelor în legătură cu norme referitoare la activitatea diplomatică şi consulară este sursa principală de drept diplomatic şi consular. statul elveţian a refuzat să-şi asume răspunderea pentru a nu fi asigurat protecţia necesară. pact încheiat între două sau mai multe părţi. convenţia înseamnă. Portugalia. Italia şi Marea Britanie. Albania. Dreptul diplomatic şi consular a fost formulat în convenţii multilaterale. Grecia. Norvegia şi Suedia ca invitate. în codurile dreptului diplomatic şi consular şi în convenţii bilaterale. În relaţiile dintre state. precum şi Bulgaria. tratat. instant customs (POPA. la conferinţă au fost reprezentate Japonia. pentru a se găsi o soluţie situaţiei create după ce Turcia a denunţat Tratatul de pace încheiat în 1920. Pe lângă statele iniţiatoare. angajament reciproc. Convenţia internaţională este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state (POPA. Convenţia internaţională Romanii desemnau prin cuvântul conventio un pact. 127). Delegaţia sovietică a fost admisă doar la dezbaterile privind problemele teritoriale. contract. Convenţia internaţională este sursa principală de drept internaţional ca sursă de drepturi şi obligaţii. sunt considerate norme practici nevalidate de trecerea timpului.Între 22 noiembrie 1922 şi 24 iulie 1923. Elveţia a găzduit la Lausanne o conferinţă iniţiată de Franţa. Arătând că victima nu fusese notificată ca participant la conferinţa internaţională. pe plan juridic. la Sèvre. militare şi regimul strâmtorilor. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internaţional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile nereglementate. în conformitate cu norma cutumiară potrivit căreia statul-gazdă este ţinut să acorde protecţie participanţilor la o conferinţă internaţională (ANGHEL 1987. Spania. 28 . În timpul lucrărilor. SUA ca observator. România. a fost asasinat un membru al uneia dintre delegaţii. o întrunire sau un acord. 127). În prezent.

Nici o dispoziţie a Cartei nu autorizează Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat şi nici nu va obliga statele membre să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza Cartei. rezolvarea diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. Principiile dreptului internaţional Dreptul diplomatic (şi consular) izvorăşte şi din ceea ce Naţiunile Unite consideră a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverană a statelor.Ca sursă de drept. Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. în caz de încălcări ale păcii şi în caz de acte de agresiune. Toţi Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite vor da organizaţiei întregul lor ajutor în orice acţiune întreprinsă de organizaţie în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere. în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. trebuie să-şi îndeplinească cu bunăcredinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte. dar să se aducă atingere aplicării măsurilor de constrângere stabilite în caz de ameninţări împotriva păcii. ea [legea] consistă în cuvintele devenite solemne prin forma lor autentică. Articolul 2. 5. în relaţiile lor internaţionale. Toţi membrii organizaţiei îşi vor rezolva diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. abţinerea de la ameninţarea cu forţa şi de la folosirea ei4. nimic nu are valoare de izvor formal de drept pozitiv…” (DJUVARA. 253). 6. 29 4 . prin care ea porunceşte normele sale şi. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate (pacta sunt servanda). spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de membru. Organizaţia va asigura ca statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii. ___________________ Carta ONU. convenţia internaţională funcţionează ca şi legea – „formula ei [a legii]. 7. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: 1. 4. în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. 2. de această formulă sacrosanctă. în afară de aceste cuvinte. Toţi membrii organizaţiei. 3. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei.

După părerea Curţii. în alte sentinţe pronunţate de instanţe. Curtea Internaţională de Justiţie a decis că azilul a fost acordat în afara ordinii legale. supra. cazul Haya de la Torre. care a arătat că nu este datoare să predea persoana căreia îi acordase azil. Curtea a fost sesizată pe tema disputei dintre Columbia şi Peru cu privire la dreptul de azil. din decembrie 1950. i se ceruse Curţii să se pronunţe asupra caracterului azilului diplomatic şi a interpretării Convenţiei panamericane din 1928 privind dreptul la azil acordat în localurile misiunilor diplomatice. de pildă. Curtea nu a admis demersul Columbiei vizând interpretarea deciziei. În 1949. 349). în sensul că statul peruan nu avea obligaţia să acorde liberă trecere persoanei căreia i s-a acordat azilul. la competenţele. întrucât Columbia nu avea calitatea să aprecieze faptele săvârşite de Haya de la Torre. Pe fond. drepturile şi obligaţiile reprezentanţilor statelor. Ambasada Columbiei la Lima i-a oferit azil lui Victor Raul Haya de la Torre. / Affaire du Droit d'asile. Cazul s-a stins în 1950. Omul de stat peruan Victor Raul Haya de la Torre a fost acuzat că a participat la pregătirea unei lovituri de stat împotriva autorităţilor de la Lima. v. Curtea a decis că nu îi revenea Columbiei ___________________ 5 Asylum Case.5 A urmat. în statutele unor organizaţii internaţionale care se referă. la sesizarea Columbiei. întrucât guvernul egiptean nu şi-a continuat politica în conformitate cu care întreprinsese măsuri împotriva posesiunilor persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanelor protejate (EYFFINGER. Norme de drept diplomatic se găsesc şi în sentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie. La norme ale dreptului diplomatic se recurge când nu se găsesc soluţii formulate expres în dreptul consular. Norme privind ambasadele se extind şi asupra reprezentanţelor la organizaţiile internaţionale. norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatică în formele ei dintr-o perioadă anumită se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activităţi. trebuie să se dea interpretare restrictivă Convenţiei panamericane din 1928. deschizând cazul privind protecţia persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanele protejate de Franţa în Egipt. În 1949. 30 .Alte surse Prin analogie. Franţa a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie împotriva Egiptului.

dar opţiunea le revine părţilor şi nu Curţii. 31 6 . întreprinsese măsuri de îngrădire a importurilor din SUA. Franţa. Curtea a declarat inacceptabilă solicitarea Principatului Liechtenstein. Curtea a menţionat că sunt diferite căi de a încheia azilul. putere protectoare a Marocului. Guatemala a susţinut că numai legătura de naţionalitate dintre stat şi individ dă statului drept la protecţie diplomatică. la baza apartenenţei lui Nottebohmn la Liechtenstein. Curtea a arătat că plângerea Franţei privind încălcarea măsurilor ei nu era îndreptăţită. formal. nu era o legătură de origine. dar a cerut ca azilul să înceteze imediat în conformitate cu decizia anterioară. când a fost răsturnat. precum şi ___________________ Haya de la Torre Case. 7 Case concerning Rights of nationals of the United States of America in Morocco. resortisant din Liechtenstein. 8 Nottebohm Case (Preliminary Objection) Judgment of 18 November 1953 & Nottebohm Case (Second Phase). de către Liechtenstein a naţionalităţii nu este opozabilă Guatemalei în ceea ce priveşte exerciţiul protecţiei. Arrêt du 18 novembre 1953 & Affaire Nottebohm (deuxième phase) Arrêt du 6 avril 1955. regimul şahului şi ayatolahul Khomeini a devenit liderul Iranului. Curtea a precizat că oferirea. solicitând reparaţii pentru modul în care Guatemala a tratat persoana şi bunurile lui Friederich Nottebohm.8 În 1979. reglementat prin capitulaţii. pentru că. pe care să o fi putut exprima cetăţenia. referindu-se şi la cetăţenia germană a lui Nottebohm. Judgment Of 6 April 1955 / Affaire Nottebohm (Exception préliminaire). Guatemala a susţinut la Curte că solicitarea formulată de Liechtenstein nu poate fi acceptată.7 În acelaşi an. SUA au sesizat Curtea în legătură cu ocuparea ambasadei americane din Teheran şi deţinerea ca ostatici a membrilor personalului diplomatic şi consular. Judgment of 13 June 1951/Affaire Haya de la Torre. Arrêt du 13 juin 1951.6 În 1950. strânsă. Principatul Liechtenstein a introdus o acţiune împotriva Republicii Guatemala la Curtea Internaţională de Justiţie. Curtea a decis că Iranul avea obligaţia să îi elibereze pe ostatici şi să le permită să părăsească teritoriul iranian. dat fiind regimul persoanelor cu cetăţenie americană. Judgment of 27 August 1952 / Affaire relative aux Droits des ressortissants des Etats-Unis d'Amérique au Maroc .obligaţia să-l predea pe Haya de la Torre statului peruan. Arrêt du 27 aout 1952. Franţa a sesizat Curtea împotriva SUA cu privire la drepturile persoanelor care au cetăţenia SUA şi cu privire la probleme ale jurisdicţiei consulare a SUA în Maroc. în Iran.

32 9 . Order of 12 May 1981 – Removal From List. decizii judiciare cu privire la activitatea şi statutul diplomaţilor etc. Order of 15 December 1979 – Provisional Measures. Iran).). şi doctrina. ___________________ United States Diplomatic and Consular Staff in Teheran (United States Of America v. Iranul a reclamat la Curte că SUA au încălcat dreptul internaţional şi ar trebui să despăgubească statul iranian şi familiile victimelor.10 Curtea Internaţională de Justiţie s-a ocupat şi de probleme din domeniul normelor juridice privind organizaţiile internaţionale şi recent a avut în atenţie respectarea prevederilor dreptului consular. părţile au ajuns la un acord privind soluţionarea disputei lor şi cazul a ieşit din preocupările Curţii. Order of 22 February 1996 Discontinuance / Incident Aérien du 3 Juillet 1988 (République Islamique d'Iran c. sunt reglementate instituţii diplomatice (numiri. regulamente privind funcţionarea misiunilor. În septembrie 1994. Order of 24 December 1979 – Fixing Of Time-Limits (Memorial and Counter-Memorial). în urma doborârii unui avion civil care zbura deasupra apelor teritoriale iraniene. Este utilă. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Procesul de codificare a dreptului diplomatic a evoluat diferit în privinţa diferitelor domenii ale activităţii diplomatice: diplomaţia la nivel înalt. în identificarea şi înţelegerea normelor aplicabile activităţii diplomatice (şi consulare). acolo fiind explicate cutumele şi prevederile din convenţii. diplomaţia forurilor internaţionale şi activitatea serviciilor diplomatice şi consulare. înfiinţări sau desfiinţări de misiuni. Iran) / Affaire relative au personnel diplomatique et consulaire des États-Unis a Téhéran (États-Unis d'Amérique c. În dreptul intern. În 1996 au ajuns la un acord.să reconstituie situaţia iniţială a Ambasadei SUA în privinţa proprietăţii. United States of America). 10 Aerial Incident of 3 July 1988 (Islamic Republic of Iran v. În 1981. dispoziţii de aplicare a unor convenţii în acest domeniu. părţile au cerut amânarea sine die a cazului. arhivelor şi documentelor şi să întreprindă reparaţii.9 În 1989. Etats-Unis d'Amérique).

se dezvăluie o „lacună”: nu s-a formulat şi nu s-a convenit până acum nici o normă juridică internaţională privind conduita. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional şi-a propus să examineze diplomaţia ad hoc în vederea elaborării reglementărilor necesare. şeful statului nu are competenţe. se consideră că şeful de stat are drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale. care a primit avizul favorabil al Adunării Generale a ONU. prin care a adoptat şi a deschis spre 33 . desemnarea şi atribuţiile şefului de stat sunt reglementate de dreptul intern. care a enumerat normele care nu sunt aplicabile diplomaţiei ad hoc şi a propus ca diplomaţiei ad hoc să i se aplice. pe plan internaţional. drepturi şi obligaţii ca persoană. Poziţia lui corespunde drepturilor şi obligaţiilor statului pe care îl reprezintă. Conferinţa de la Viena a propus Adunării Generale a ONU reexaminarea problemei în cadrul Comisiei. prin analogie. La 8 decembrie 1969. Dreptul diplomatic nu cuprinde reglementări asupra diplomaţiei la acest nivel. 3166/XXVIII prin care a aprobat Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. La 14 decembrie 1973. Adunarea Generală a ONU a trimis această decizie spre examinare subcomisiei Conferinţei de la Viena care elabora Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice.Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt Din confruntarea codurilor de drept diplomatic cu actualitatea activităţii şi a relaţiilor diplomatice. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. drepturile şi obligaţiile şefului de stat. activitatea. A fost elaborat un proiect de convenţie. Diplomaţia la nivel înalt se desfăşoară prin misiuni ad hoc la care şefii de state participă sau pe care şefii de state le înfiinţează şi le împuternicesc. Independenţa lui în activitatea pe care o desfăşoară pe planul relaţiilor internaţionale este independenţa statului pe care îl reprezintă. diplomaţia ad hoc a fost abordată în cadrul sesiunii a XII-a a Comisiei. În doctrina dreptului constituţional şi a dreptului internaţional. potrivit principiului jus repraesentationis omnimodae. Adunarea Generală a ONU a aprobat Rezoluţia nr. În 1959. în textul căreia se fac referiri şi la şefii de stat. Pe de altă parte. normele care se aplică celorlalte misiuni diplomatice. În 1960. Pe de o parte. 2530 (XXIV).

51 şi 52. Articolul 53. Articolul 51. 1. 12 Cms. 34 11 . Această Convenţie va fi deschisă pentru semnare statelor membre al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate sau ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice. la New York. precum şi statelorpărţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. Această Convenţie va rămâne deschisă aderării tuturor statelor care aparţin uneia dintre categoriile menţionate la art. 53. Această Convenţie se supune ratificării. 2. Articolul 54. 50: a) semnăturile puse pe această Convenţie et depunerea instrumentelor de ratificare şi de aderare. conform articolelor 50. Această Convenţie va intra în vigoare a treizecea zi după data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare conform art. Articolul 52.12 Convenţia de la Viena privind misiunile speciale a intrat în vigoare la 21 iunie 1985. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.11 S-a stabilit intrarea în vigoare a Convenţiei după ce 22 de state decid să o ratifice sau să adere la ea. Articolul 50. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Naţiunilor Unite. 50. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor aparţinând uneia din categoriile menţionate la art. Norme privind forurile internaţionale În decembrie 1924. Consiliul Societăţii Naţiunilor a desemnat un comitet de experţi pe care i-a însărcinat să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional. Naţiunile Unite au fost de acord să invite să devină părţi la Convenţie şi statele care nu sunt membre ale forului mondial şi nici ale unor agenţii specializate şi nici ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică şi nici părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.semnare şi ratificare sau pentru aderare Convenţia cu privire la misiunile speciale. până la 31 decembrie 1970. ___________________ Cms. Convenţia va intra în vigoare a treizecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare. Pentru fiecare stat care va ratifica această Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

că Adunarea Generală a ONU va iniţia studii şi va face recomandări în scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui. se încearcă reprezentarea zonelor geografice şi a sistemelor juridice principale. Prin cei 25 de membri ai comisiei. propunându-le statelor membre să adere la ea. în ziua în care a depus spre păstrare instrumentul de aderare. la articolul 13. În articolul final. având fiecare câte un mandat de cinci ani. În practica ONU. Preşedintele sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU are şi sarcina de a reprezenta Comisia de Drept Internaţional la lucrările Adunării. 22 (I) prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei. Ca urmare. specialişti notorii în drept internaţional. deschiderea spre semnare şi aderare a convenţiei. etapele codificării cuprind: identificarea domeniului. I s-a stabilit secretarului general al ONU obligaţia de a-i înştiinţa pe toţi membrii organizaţiei despre primirea fiecărui instrument de aderare. în privinţa fiecărui membru al organizaţiei. convocarea unei conferinţe internaţionale speciale care să dezbată proiectul de convenţie şi să-l adopte. Convenţia urmând să intre în vigoare. care a inclus şi dreptul diplomatic şi consular. examinarea. pe baza unor rapoarte anuale. stabilit prin statut.Carta întocmită la San Francisco şi semnată de reprezentanţii guvernelor Naţiunilor Unite la 26 iunie 1945 (Carta Naţiunilor Unite) a stabilit. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. redactarea proiectului de convenţie internaţională şi prezentarea lui statelor în vederea exprimării de opinii. este promovarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi codificarea acestuia. sugestii şi propuneri. a procesului de codificare. desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept Internaţional care să întocmească studii cu privire la stadiul dreptului internaţional în domeniul identificat şi să elaboreze proiectele de articole. în cadrul Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU. s-a precizat că aderarea se face prin predarea spre păstrare secretarului general al ONU a unui instrument de aderare. 174(II)/21 noiembrie 1947 a Adunării Generale a ONU. a fost constituită Comisia de Drept Internaţional a ONU şi s-a declanşat un proces amplu de studiu în vederea codificării. Obiectivul Comisiei de Drept Internaţional. La 13 februarie 1946. atunci când instrumentul de aderare este predat în numele unui membru al 35 . prin Rezoluţia nr. Convenţia a precizat că.

SUA au aderat la Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor 36 . clauzele Convenţiei. În 1970. de către statul care aderă. rezultă că această convenţie rămâne în vigoare între ONU şi fiecare membru al ONU care a depus instrumentul de aderare cât timp se păstrează calitatea de membru al Organizaţiei sau până când Adunarea Generală aprobă o convenţie generală revizuită şi statul membru devine parte la convenţia revizuită. S-a precizat că acordurile adiţionale menţionate se supun Adunării Generale a ONU în fiecare caz în parte. S-a precizat că fiecare instituţie specializată va comunica textul Convenţiei şi textele anexelor care o privesc membrilor proprii care nu sunt membri ai ONU.Organizaţiei. la 4 august 1947. Prin instrumentul de aderare se precizează. precum şi oricărui stat membru al uneia sau mai multor instituţii specializate. instituţia specializată sau instituţiile specializate cărora statul se obligă să îi/le aplice prevederile Convenţiei. La 4 august 1947. La cererea unei treimi a statelor-părţi la Convenţie. România a ratificat această convenţie la 21 aprilie 1956. se presupune că acesta este în măsură să îndeplinească. s-a încheiat Aranjamentul provizoriu cu Elveţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite. În 1946. în conformitate cu legile sale. România a ratificat această convenţie la 27 iulie 1970. între ONU şi SUA s-a încheiat Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. Din text. pe care îi va invita să adere prin depunerea instrumentelor de aderare la secretarul general al ONU sau la directorul general al instituţiei. supusă spre acceptare instituţiilor specializate şi spre aderare oricărui membru al ONU. care a fost adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. I s-a dat posibilitatea secretarului general al ONU să încheie cu unul sau cu mai multe dintre statele membre ale ONU acorduri adiţionale pentru adoptarea dispoziţiilor Convenţiei în ce îl/îi priveşte pe membrul/membrii ONU. s-a menţionat că aderarea la Convenţie se face prin depunerea la secretarul general al ONU a unui instrument de aderare. care îşi produce efectul de la data depunerii sale. secretarul general al ONU convoacă o conferinţă de revizuire. 179 (II). La 21 noiembrie 1947. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. avându-se în vedere sediul oficiului acestora de la Geneva. prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. În dispoziţiile finale ale Convenţiei. 169 (II) din 31 octombrie 1947 şi ratificată prin decizia Congresului SUA.

Privilegii şi imunităţi A. 37 13 . 1289 (XIII) din 5 decembrie 1958 a Adunării Generale a ONU. care va acţiona conform instrucţiunilor Consiliului Guvernatorilor. 14 SAIEA. Secţiunea 26. În 1971.Unite.13 La 23 octombrie 1956. privilegiile şi imunităţile menţionate în acest articol vor fi definite într-un acord separat sau în mai multe acorduri încheiate de Agenţie. Ca urmare. în conformitate cu prevederile Rezoluţiei nr. Acordul a prevăzut extinderea asupra conferinţei a Convenţiei asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. Comisia de Drept Internaţional a început să studieze relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale. în acest scop.14 În 1961. prevederile acestei Înţelegeri vor prevala. Agenţia beneficiază pe teritoriul fiecărui stat membru de privilegiile şi imunităţile necesare exercitării funcţiilor ei. Între 4 februarie şi 14 martie1975. considerate complementare. Prevederile Înţelegerii rămân aplicabile şi prevalente ori de câte ori aceste prevederi se află în conflict cu cele ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU. la New York. de directorul general. Delegaţii membrilor împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor. cele două prevederi vor fi. reprezentată. când este posibil. şi de membri. În măsura în care oricare din prevederile acestei Înţelegeri şi oricare din prevederile Convenţiei Generale se referă la acelaşi domeniu. care a intrat în vigoare la 29 iulie 1957. între Austria şi ONU s-a încheiat un acord cu privire la statutul participanţilor la Conferinţa de la Viena privind relaţiile diplomatice. Acest Statut conţine şi prevederi specifice dreptului diplomatic. delegaţii la conferinţă au beneficiat de statutul reprezentanţilor statelor la reuniunile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Comisia a prezentat Adunării Generale a ONU un proiect alcătuit din articole pentru o convenţie cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale. a fost adoptat Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). guvernatorii desemnaţi în Consiliu împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor şi directorul general şi personalul Agenţiei beneficiază de privilegiile şi de imunităţile necesare exercitării independente a funcţiilor lor în legătură cu Agenţia. În 1962. Capacitatea legală. dar în fiecare caz de conflict absolut. astfel încât ambele prevederi să fie aplicabile şi niciodată efectele celeilalte să nu fie limitate. ARTICOLUL XV. C. s-a desfăşurat la Viena Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la reprezentarea statelor în ___________________ Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. B.

în decembrie 1924. În 1895.15 La 14 martie 1975. 38 . Între 1980 şi 1982. de Consiliul Societăţii Naţiunilor să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional s-a ocupat şi de domeniul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. Primul cod al dreptului diplomatic a fost Anexa a XVII-a. La 21 noiembrie 1818. a fost adoptată Convenţia de la Viena privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal. fără să se mai refere la cele patru categorii de state menţionate în convenţiile privind relaţiile diplomatice şi consulare. la Aix-la-Chapelle. împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană (1519-1556).relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale. Această anexă cuprinde Regulamentul precăderii. Institutul pentru Drept Internaţional a elaborat un cod referitor la privilegiile şi imunităţile consulilor. acestui regulament. s-a ajuns la formularea unui regulament. la Caracas. În 1911. al imunităţilor diplomatice. şi Henry al VIII-lea al Angliei (15091547) au încheiat un tratat privind instalarea de ambasadori. statutul agenţilor diplomatici. A fost prima conferinţă de codificare la care ONU a convocat toate statele. a Actului final al Congresului de la Viena. În 1896. la sesiunea de la Cambridge a Institutului de Drept Internaţional. infra. experienţa statelor membre în domeniul conferinţelor internaţionale a fost înmănuncheată într-un proiect de regulament de procedură. primul cod diplomatic. cinci state latino-americane au încheiat o convenţie privind relaţiile consulare. adoptată la 19 martie 1815. din 17 articole. Comitetul de experţi însărcinat. ___________________ 15 v. S-au adunat materiale şi s-a formulat propunerea să se actualizeze Regulamentul convenit în 1815. Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare În 1520. Conferinţa panamericană de la Santiago de Chile a luat act de un proiect de cod cuprinzând 29 de articole privind activitatea diplomatică. Carol Quintul. i s-au adus adăugiri referitoare la clasificarea agenţilor diplomatici. aplicabil la conferinţele organizaţiei. personalul misiunilor. prin care s-a încercat o cale de evitare a diferendelor în materie. la ONU.

în cadrul unei conferinţe de plenipotenţiari. la Montevideo. Conferinţa s-a desfăşurat între 2 martie şi 4 aprilie 1961. Noutatea pe care a introdus-o această conferinţă. statele latino-americane au încheiat o Convenţie privind azilul. Au participat. Comisia de Drept Internaţional să pregătească un cod al normelor privind relaţiile diplomatice şi imunităţile. prin Rezoluţia adoptată la 7 decembrie 1959. La 5 decembrie 1952. ca. ca urmare. a avut loc reuniunea în cadrul căreia a fost elaborată. Adunarea Generală a ONU a mandatat. în abordarea domeniului. activitatea de codificare se referea în primul rând la ambasadorul reprezentant al suveranului din statul propriu şi îi considera pe ceilalţi agenţi diplomatici componenţi ai suitei ambasadorului. la Havana. Adunarea Generală a ONU a recomandat. la titlul Asylum. În 1958. 685/VII. Institutul American de Drept Internaţional a abordat acelaşi domeniu. a şasea Conferinţă panamericană (13 state) a adoptat Convenţia privind funcţionarii diplomatici. plenipotenţiari şi. 39 . la Caracas. a fost situarea în centrul normelor a ambasadei. prin Rezoluţia nr. a Convenţiei interamericane privind azilul diplomatic (ANGHEL 1984. În 1928. pe baza procedurilor ONU. să fie elaborată. Preocupările statelor din America de Sud în acest domeniu au continuat şi s-au concretizat. o convenţie multilaterală privind relaţiile şi imunităţile diplomatice. La 26 decembrie 1933. La 20 februarie 1928. precum şi un cod al activităţii consulare. În 1929. a fost încheiată Convenţia latino-americană privind azilul politic. 612). în continuarea atenţiei acordate acestei probleme încă din 1889. la Havana. până la acea dată. o convenţie internaţională. Secretarul general al ONU a invitat statele membre să formuleze observaţii. printr-un tratat şi la 28 martie 1954 prin încheierea. în 1939. potrivit recomandării Adunării Generale a ONU. pe baza acestui cod. Comisia de drept internaţional a definitivat proiectul codului alcătuit din 45 de articole. în condiţiile în care. Institutul de Drept Internaţional a examinat regulamentul imunităţilor diplomatice. la Montevideo. la Viena.În 1925. În 1957. Comisia a prezentat un prim proiect al codului. în Tratatul de drept internaţional penal încheiat tot la Montevideo. când a fost tratată.

a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate.În Preambulul Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. oricare ar fi diversitatea regimurilor constituţionale şi sociale. Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparţine uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 48. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. Articolul 51. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. dintr-o epocă îndepărtată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al Austriei şi apoi. în conformitate cu articolele 48. Articolul 50. adoptată la 18 aprilie 1961. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. 1. semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare. 40 16 . statele-părţi amintesc că. privilegiile şi imunităţile diplomatice ar contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări. 2. menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni.16 ___________________ Crd. popoarele tuturor ţărilor recunosc statutul agenţilor diplomatici. Articolul 49. menţionează că sunt convinse că scopul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi. Articolul 52. Prezenta convenţie va fi ratificată. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite le va notifica tuturor statelor care aparţin uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48 a). convenţia va intra în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. declară că sunt conştiente de scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a statelor. până la 31 martie 1962. 49 şi 50. la Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York. precum şi oricărui stat-parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie în modul următor: până la 31 octombrie 1961. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare. subliniază că sunt convinse că o convenţie internaţională cu privire la relaţiile. Articolul 48.

Prezenta Convenţie va fi supusă ratificării. La aderare. 1. la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria şi. când s-a ajuns la formularea unui proiect de cod. precum şi oricărui stat parte la statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. Adunarea Generală a ONU a convocat pentru 1963. Prezenta Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ___________________ Crc. 2. Comisia s-a ocupat de acest domeniu în sesiunile din 1955 până în 1960. Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. până la 31 martie 1964. Articolul 77. ale unor instituţii specializate ale ONU sau părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. Articolul 74. o conferinţă a ONU care să definitiveze o convenţie asupra relaţiilor consulare. Comisia de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat 14 materii de codificat. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. 566 din 4 iulie 1968. 41 17 . Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare a fost adoptată la 24 aprilie 1963 şi a intrat în vigoare la 19 martie 1967. Între 4 martie şi 24 aprilie 1963. Articolul 76. Articolul 75. În aprilie 1949. 1685/XVI din 18 decembrie 1961. la New York. apoi.România a ratificat convenţia prin Decretul Consiliului de Stat nr.17 România a aderat la Convenţie la 24 februarie 1972. Prezenta Convenţie va rămâne deschisă pentru aderarea oricărui stat aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74. România a declarat că articolele 48 şi 50 contravin dreptului tuturor statelor de a deveni părţi la tratatele multilaterale prin care se reglementează domenii de interes general. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin Rezoluţia nr. Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. a avut loc la Viena Conferinţa plenipotenţiarilor din 92 de state. Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. membre ale ONU. la Viena. printre care şi dreptul consular. după cum urmează: până la 31 octombrie 1963.

42 .În 1967. statul are dreptul să-i protejeze pe oameni. le ordonează pe o axă istorică. conţin două texte în domeniul dreptului internaţional: De potestate civili. profesor de teologie la Salamanca. ca şi societatea. marea trebuie să rămână liberă. În 1989. Francisco de Vitoria credea că statul este necesar omului. ius gentium putea avea alte subiecte decât statele şi nu ar fi întemeiat pe respectul reciproc al suveranităţilor lor: violenţa nu conferă drepturi. DOCTRINA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular Doctrina este sursă a dreptului diplomatic şi consular. statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Convenţiei europene cu privire la funcţiile consulare. Relectiones Theologicae elaborate de Francisco de Vitoria (1480-1546). oferite de diverse surse.” În concepţia lui Vitoria. uneori le ierarhizează. Doctrinarii înşişi consideră că doctrina este doar sursă subsidiară a dreptului diplomatic şi consular. nu este de ignorat adevărul că normele au fost formulate pornindu-se de la contribuţia ştiinţifică a celor care au analizat raporturile juridice concrete. Doctrina dreptului diplomatic şi consular este împletită cu doctrina dreptului internaţional public. Totuşi. le explică. scopul statului este binele comun. le-au comentat sau au participat la dezbaterile cu privire la norme deja în vigoare. De Indis et de iure belli. Sublinia: „Ceea ce raţiunea naturală a stabilit între toţi oamenii este dreptul lumii. Aspecte istorice Elaborarea propriu-zisă a unei reflexii moderne asupra ius inter gentium a început în secolul al XVI-lea. „dreptul la comunicare” este dreptul tuturor de a pleca şi de a veni oriunde pe lume. puterea publică decurge din dreptul natural. Doctrina semnalează normele. dominican. să pedepsească şi să facă război. când a pornit conturarea uzanţelor şi a regulilor diplomatice şi închegarea lor în sisteme. Comisia de Drept Internaţional a prezentat Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale convenţii internaţionale privind statutul curierului diplomatic şi al valizei diplomatice neînsoţite.

teolog. că este necesară o Societate a Naţiunilor. Roma. tratatul intitulat De legationibus. A publicat o lucrare despre dreptul de ambasadă (1585). Nu a publicat în timpul vieţii decât De iure praedae commentarius (1604-1606). exilat în Germania şi ulterior în Anglia fiind protestant. profesor la Paris. Suarez a susţinut. dar nu numai atât. ci îl descoperă prin inteligenţă. Născut în Olanda. avocat şi scriitor. chiar şi împotriva dreptului. El credea că. Statele nu creează dreptul internaţional. Statul îşi cucerise suveranitatea şi înţelegea să o apere.trebuie ca un tratat să fie semnat liber. printre altele. Scrierile sale au fost descoperite şi utilizate de urmaşi. rezultat 43 . Dreptul internaţional este. El considera totodată că războiul este singurul mijloc de restabilire a dreptăţii. „o societate a genului uman”. poet. Sintagma ius gentium se regăseşte şi în De legibus et deo legislatore (1612). adică inerente solidarităţii oamenilor. avocat. rezident în Franţa. progresul dreptului internaţional nu se poate atinge decât pe calea respectului faţă de persoana umană. În domeniul diplomaţiei. deputat. filosof. Jurist italian. Valladolid. lucrare elaborată de Francisco Suarez (1548-1617). deoarece lumea este împărţită în comunităţi politice distincte. moderaţi şi discreţi. un ansamblu de reguli obiective. Jean Bodin (1530-1596) a recomandat ca ambasadele permanente să fie încredinţate diplomaţilor prudenţi. în viziunea lui Grotius. Coimbra. în vremea lui. Hugo de Groot (Grotius) (1583-1645) a fost ambasador suedez. iezuit spaniol. Grotius nu accepta ideea că lumea ar putea fi alcătuită dintr-un conglomerat de suveranităţi. trebuie să se sprijine reciproc: legea umanităţi este că naţiunile îşi datorează asistenţă mutuală. la ale cărei legi se supun acţiunile oamenilor şi ale statelor. plebiscitul sub constrângere nu are valoare. statul ajunsese puterea politică supremă. El credea într-o societate universală. care constituia capitolul al doisprezecelea din lucrarea Mare Liberum. El şi-a notat observaţia că. care a îndeplinit misiuni diplomatice încredinţate de Sfântul Scaun. dar respectându-se caritatea şi fără lovirea celor nevinovaţi (copiii şi ambasadorii). Suarez observase că nu poate exista un judecător între naţiuni şi că fiecare naţiune îşi este judecătorul propriu. toate aceste comunităţi au nevoie de celelalte. Grotius este cunoscut mai ales pentru De iure belli ac pacis (1625). Grotius a admis totuşi şi un drept internaţional voluntar. jurist practician. Albericus Gentili (1552-1608) a fost profesor la Oxford. ci şi comerciant. inerente naturii.

D. Ion Diaconu. Raoul Genet. şi tradusă în româneşte în prima parte a secolului al XVII-lea. G. al regilor. După război. do Nascimento e Silva. Anghel. care au învăţat pre fiiu-său Theodosie…”. În literatura parenetică moralizatoare sud-est europeană. Harold Nicolson. La acelaşi nivel se situează contribuţiile judecătorilor la Curtea Internaţională de 44 . ca primă încercare românească de a teoretiza eticheta de la Curte. Contribuţii la doctrina actuală Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat îndeosebi în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. se desfăşoară în cadrul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU. Traian Chebeleu. „Cum să cade domnilor să şază la masă şi cum vor mânca şi vor bea” şi al VIII-lea „…pentru solii şi pentru războaie” din „Partea a doua a învăţăturilor lui Neagoe voevodul Basarab. printre care Mircea Maliţa. Ion M. a căror trimite în străinătate corespunde unui drept special. la începutul secolului al XVI-lea. realizată iniţial în slavonă. Se trece de la câmpul de luptă la negocieri. tocmai în acest scop. caracterizată de comportamentul principilor ca suverani absoluţi şi că nimic nu poate limita voinţa statului suveran. la Iaşi. prezintă interes. Grotius le-a atribuit statelor obligaţii în raport cu supuşii şi faţă de vecini. Dumitru Mazilu. S-au elaborat tratate specializate. Heatley. Rodriguez Araya. în acest context. capitolul al VII-lea. ordinea supranaţională era incompatibilă cu această conduită. Produsul acestui joc liber al suveranităţilor este războiul. Contribuţia românească la doctrina contemporană de drept diplomatic este marcată de numele unor iluştri teoreticieni şi diplomaţi. El considera că societatea interstatală este. R. considerate astăzi lucrări de referinţă. domnul Ţării Munteneşti. Intră în joc solii. Paul Pradier-Fodéré. se numără Charles de Martens. datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. P. Moussa Farag. Printre ei.din simplul consimţământ al statelor. „Condica ce are întru sine obiceiuri vechi şi nouă a prea înălţaţilor domni”. Philippe Cahier. În prezent. E. Ernest Satow. vtori-logofătul Gheorgachi a scris. diplomaţii negociază. din porunca lui Grigore Vodă Calimachi. în esenţă. Peste încă mai bine de un secol. Potrivit lui Grotius. pe care istoricii literari o încadrează în „literatura de ceremonial”. activitatea doctrinară de prim-plan. în privinţa elaborării normelor de drept diplomatic şi consular.

Altele însă pot însemna rezistenţa ideilor vechi.Justiţie care îşi exprimă opiniile cu privire la deciziile şi avizele Curţii. Opinia separată le poate fi de folos comentatorilor care examinează critic deciziile Curţii (EYFFINGER. 45 . opinia separată oferă posibilitatea exprimării lor. considera că opiniile separate exprimate de judecători sunt legate de realitate şi de evoluţia doctrinei juridice. 273). Unele opinii pot fi legea viitorului. Federico de Castro y Bravo. judecător la Curtea Internaţională de Justiţie între 1970 şi 1979. Opiniile separate îi oferă judecătorului posibilitatea să explice motivul pentru care a votat favorabil sau negativ. Dacă argumentele pe care judecătorul le consideră conclusive nu se regăsesc în sentinţă.

De fapt.MISIUNEA DIPLOMATICĂ În latină. fără limită de timp. sarcina cu care este învestită o persoană. ad hoc. şi rolul. precum şi ansamblul de activităţi specifice funcţiei sau rolului. misiunile corespund fie relaţiilor diplomatice privind împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări. sunt misiunile celor care exercită diplomaţia ca profesie. aşadar „permanente”. 46 . Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad hoc. special. ___________________ 18 Cms. ale şefului de guvern şi ale ministrului de externe. şi misiuni diplomatice „permanente”18. Se pare că doctrina de drept diplomatic este de acord că misiunea diplomatică este ori „temporară”. Articolul 1. conform consimţământului propriu şi al statului străin. discontinue. există misiuni diplomatice la nivel înalt şi misiuni diplomatice auxiliare. ori „permanentă” (MAZILU 2003. cuvântul missio se referă la acţiunea trimiterii. Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat. Misiunea este treaba încredinţată cuiva. Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici. fie relaţiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de funcţii diplomatice generale. care includ şi misiunile consulare. calitatea care i se atribuie pentru a o îndeplini. După rangul agenţilor diplomatici. pe durata lor. continue. înfăptuitori ai relaţiilor politice cu străinătatea. Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate. 239). mai precis pentru o perioadă limitată. (…) b) „misiune diplomatică permanentă” este misiunea diplomatică la care se referă Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. este adecvată exclusiv atingerii unui obiectiv distinct. demnitari şi funcţionari ai statului. pentru o perioadă neprecizată. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt. Misiunile diplomatice auxiliare. Misiunea poate fi şi funcţia. misiuni diplomatice „temporare”. precum şi ale locţiitorilor lor.

de state şi de foruri internaţionale. întrucât actele lor care ar contraveni regulilor acesteia ar putea agrava situaţia relaţiilor bilaterale. Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcţiona consimte. tocmai într-un moment de criză. îndatoriri din sfera curtoaziei internaţionale. respectării regulilor de curtoazie.Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează. toate componentele legăturilor dintre două state. Dreptul diplomatic nu prevede obligaţii pe planul comportamentului în ceea ce priveşte îndeplinirea actului de expulzare a unui diplomat. şi privind stabilirea de relaţii consulare. Statul sau forul internaţional care constituie o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod activ. Gentili avea certitudinea că acest drept le revine tuturor statelor. Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinţă dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. şi în asemenea momente. aflate într-un moment critic deosebit. reprezentanţilor statului acreditar le revin. Nu există obligaţia juridică internaţională de a primi o misiune diplomatică. Referindu-se la dreptul la ambasadă (jus legationis). se adoptă o poziţie politică prin care se răspunde la ceea ce se consideră a fi ilegalitate comisă de celălalt stat sau viciu în conduita acestuia. Consimţământul statelor pentru constituirea de misiuni „permanente” depinde de consimţământul lor prealabil privind stabilirea de relaţii diplomatice. Înfiinţarea misiunii diplomatice „permanente” (a ambasadei. în cazul încheierii unei misiuni diplomatice înainte de momentul care ar fi corespuns aşteptărilor. Cu toate acestea. a postului consular) este posibilă numai după stabilirea de relaţii diplomatice. Statul sau forul internaţional care primeşte o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod pasiv. activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaţia altor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiunea va funcţiona sau funcţionează. Prin renunţarea deliberată la curtoazie. pentru ambasade. Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. fie de decizia unuia dintre state notificată celuilalt stat. A. practic. să se acorde prioritate. pentru posturile consulare. Grija care le revine statelor faţă de starea relaţiilor dintre ele impune ca. indiferent de religie. Începerea. Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaţional. 47 .

Izvoarele de drept nu oferă însă o listă exhaustivă şi exclusivă a acestor funcţii. trebuie ca exercitarea să răspundă fără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaţional (DIACONU II. 80). întrucât decurge din suveranitatea statului (CHEBELEU. Funcţiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea diplomatică Pe plan juridic. slujba. Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităţii statelor. 48 . Reprezentarea este funcţia diplomatică primordială (DIACONU II. dovadă a maturităţii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă („putere”) a sistemului internaţional (BARSTON. serviciul. Câteva funcţii pot fi menţionate ca trăsături comune definitorii ale tuturor misiunilor diplomatice. funcţia este activitatea administrativă prestată. Descrierea concretă a funcţiilor principale ale misiunii diplomatice depinde de rangul agenţilor diplomatici şi de felul misiunii. ca obligaţii şi drepturi ale diplomaţilor. postul. aşadar. sarcina. 18). ca funcţie a diplomaţiei. stemă. Prin funcţie se înţelege şi gradul din ierarhia administrativă. misiunea. este posibilă numai în condiţiile respectării egalităţii în drepturi dintre state. Într-o instituţie. îndatorirea. imn. adresându-se reprezentanţilor altui stat sau ai altor state. În relaţiile internaţionale. Funcţiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. funcţiile misiunii diplomatice apar. latinii se refereau la îndeplinirea unei îndatoriri.FUNCŢIILE MISIUNII DIPLOMATICE Funcţia sau funcţiunea înseamnă ce este de îndeplinit într-o activitate. reprezentarea este funcţia instituţiilor autorităţii publice din orice stat. 80). Fără limitarea diversităţii activităţilor prin care se realizează aceste funcţii. rolul. Persoana aflată în misiune diplomatică acţionează în viaţa publică din străinătate şi îşi demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat: drapel. Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăţiţi să-şi reprezinte statul propriu pentru adoptarea de convenţii internaţionale bilaterale şi multilaterale. 161). reprezentarea. Spunând functio. serviciul. Reprezentarea statului Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate.

convergente sau divergente. de acomodare a intereselor divergente. stat terţ sau for internaţional. Consultările diplomatice. iar exerciţiile de eleganţă cărora li se acordă doar întâietate aparentă se încorporează în această competiţie. Servirea interesului de stat Motorul activităţii diplomatice îl constituie conjuncţia intereselor de stat. Opţiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faţă de pacea şi securitatea internaţională şi poate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreţinerea relaţiilor externe. a intereselor statului reprezentat şi ale cetăţenilor săi este legat de respectarea principiului pacta sunt servanda. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii. Încă o distincţie este necesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar. faţă de interesele proprii. Pentru soluţionarea crizelor apărute în relaţiile dintre ele. Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat fie prin susţinerea lui. pe de o parte. Competiţia reală care motivează întâlnirile diplomatice este între interese. fie prin împletirea susţinerii cu apărarea. 364). care pot fi. fie prin apărarea lui. în limitele admise de dreptul internaţional. Criteriul principal de evaluare a funcţiei de protejare. a intereselor cetăţenilor acestui stat. Politeţea şi elocvenţa agenţilor diplomatici. statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre interesele lor contrare. sunt căi de soluţionare a diferendelor. în relaţie cu un subiect de drept internaţional. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine. şi menţin astfel pacea. şi reprezentarea din sfera dreptului civil (ANGHEL 1984. de pildă. funcţia care întruneşte obligaţia şi dreptul agentului diplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate. 49 . conduita lor elegantă sunt instrumente în operaţiile de slujire a intereselor naţionale. Prin diplomaţie. care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şi apărarea intereselor de stat. armonizându-le. 363. statele au posibilitatea de a recurge la proteste sau la dialog.Reprezentarea diplomatică. este diferită de reprezentarea internaţională.

să devină părţi ale unei înţelegeri. Negocierea În relaţiile internaţionale. întrucât negocierea este activitatea prin care se poate ajunge la soluţionarea prin înţelegere a problemelor care împiedică relaţiile dintre state. le transmite. diplomaţia în ansamblu este sinonimă cu negocierea (DIACONU II. Agentului diplomatic i se cere să distingă între adoptarea unei poziţii injuste şi exercitarea legitimă a libertăţii de expresie. criteriile definitorii ale profesiei de diplomat. individuale sau colective. În structura fiecărei acţiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta. negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. disponibilitatea permanentă de cooperare. prin conduită şi formaţie profesională. Prin negociere. Aceste demersuri pot fi oficiale sau oficioase. publicabile sau confidenţiale. Negocierea caracterizează în fiecare detaliu. se convin modalităţi de acomodare a intereselor divergente ale statelor. Însuşiri necesare negociatorului au. simultan. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. negocierea este funcţie diplomatică. Mai mult. le ordonează. dar şi în ansamblu. Misiunea diplomatică vehiculează informaţii: le culege. le analizează. relevante pe plan politico-diplomatic. Informaţia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă la statele şi societăţile străine sau la statul propriu şi la societatea proprie. Informarea Statele în numele cărora agenţii diplomatici îşi realizează demersurile sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii pozitive sau negative. în general. astfel încât să nu se ajungă la diferend sau. dacă statele sunt părţi ale unui diferend. 82). toţi cei care satisfac. târguiala şi. 50 .Sunt pernicioase şi fără efect pozitiv real tonul agresiv sau discursurile tendenţioase. Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar negociind. activitatea diplomatică. Ca urmare. în conformitate cu dreptul internaţional. verbale sau scrise.

nici din iniţiativa lor.Utilizarea informaţiei false discreditează misiunea diplomatică. Totodată. Spionajul şi contraspionajul sunt activităţi fără legătură cu diplomaţia. „diplomaţia secretă” oferă varianta excesivă a discreţiei diplomatice. De facto. să perpetueze. pentru a menţine aparenţa cooperării. nu şi de jure. Căile ilicite de informare sunt disimulate prin împletire cu acţiuni normale. „Diplomaţia secretă” are menirea să oculteze adevărul. Diplomaţia se află în raport invers proporţional cu politica de forţă şi derapajul activităţii diplomatice spre forme de tipul „diplomaţiei secrete” ar stimula tendinţele de a menţine prin forţă preeminenţa unor state asupra altora ori de a perpetua crizele specifice statelor aflate în situaţie dezavantajoasă (DUCULESCU 1992. Ea este o abatere gravă de la principiile imperative ale dreptului diplomatic. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. misiunea diplomatică depinde de loialitatea faţă de statul propriu şi de păstrarea încrederii pe care i-o acordă străinătatea. prin metode ilicite şi mijloace contrare dreptului internaţional. Ca purtătoare de informaţie. secretă a unei activităţi şi a celor care o desfăşoară. culegerea clandestină de informaţii în scopul descoperirii elementelor caracteristice reale şi întocmirii de rapoarte numai pentru uzul statului care spionează. Metodele „diplomaţiei secrete” contravin metodelor proprii diplomaţiei. În realitate. 51 . Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menţinerea acestei funcţii a misiunii diplomatice pe planul cooperării. spionajul. încercând să o controleze prin activităţi de supraveghere a spionilor. implică ostilitate. 5). adică prin contraspionaj. periclitarea securităţii. întrucât constituie deformarea diplomaţiei cu scopul obţinerii de avantaje pentru statele antrenate în politica sferelor de influenţă. care presupune observarea unilaterală. dar diplomaţia se numără printre domeniile de activitate care oferă cadru de disimulare a spionajului şi contraspionajului. Trebuie ca misiunea diplomatică să evite „pescuitul” în apele tulburi iscate de agitatorii vieţii sociale şi politice. „diplomaţia secretă”. statele se adaptează la informarea ilicită. întrucât face loc inegalităţii pe plan juridic între state şi favorizează poziţiile privilegiate ale unor state în dauna altora. În divergenţă cu funcţia de informare a misiunii diplomatice se află spionajul. Regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. Există pe alocuri şi uneori impresia că spionajul şi contraspionajul ar constitui partea secretă a diplomaţiei. aservirea unor state.

dacă este săvârşită de un diplomat. acestea alcătuiesc personalul diplomatic al misiunii. prejudicierea păcii. dar realizează activităţi necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice alcătuiesc personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu al misiunii diplomatice. Statul constituie misiunea diplomatică în scopul îndeplinirii simultane a tuturor acestor funcţii sau numai a uneia/unora dintre ele. 28) COMPONENŢA MISIUNII DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este alcătuită din persoanele trimise să îndeplinească funcţii diplomatice şi să realizeze activităţile necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice. angajaţi ai serviciului public pentru diplomaţie cărora li se încredinţează funcţii auxiliare). Persoanele care nu participă nemijlocit la îndeplinirea funcţiilor diplomatice. fie membri ai personalului diplomatic (diplomaţi. prevenindu-se. Diplomatului „nu i se cere să fie om de acţiune. şi pe calea aceasta. Dacă. informaţii despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor dintr-un stat. nici să gândească în domeniul politic. de pildă. Nimeni nu a văzut o politică externă făcută de diplomaţi. economice sau militare. prin mijloace ilicite. grupul de reprezentanţi ai statului. în mod exclusiv. Persoanele care realizează funcţiile misiunii diplomatice sunt fie reprezentanţi ai statului (demnitari sau diplomaţi numiţi pentru a îndeplini funcţii primordiale). încălcarea normelor legale. funcţie auxiliară. Competent. latent are loc inspectarea la faţa locului a capacităţilor celuilalt stat şi se înlătură posibilitatea agresiunii prin surprindere. pentru desemnarea personalului misiunii diplomatice este statul care constituie misiunea diplomatică. Când pentru misiunea diplomatică este definitorie o anumită funcţie diplomatică. apare ierarhizarea funcţiilor: funcţie primordială. 52 . Nu este de neglijat că în activitatea prin care se culeg.Printre acţiunile sociale cu funcţii vădite se regăsesc şi funcţii latente. constituind. ci mai multe persoane. Unuia dintre membrii grupului îi revine funcţia suplimentară şi distinctivă de şef al misiunii.” (COUVE DE MURVILLE. Când la realizarea funcţiilor misiunii diplomatice nu participă doar o singură persoană. se poate detecta o pereche de funcţii divergente. în mod vădit se caută secrete industriale. Elaborarea politicii externe a statului nu se numără printre funcţiile diplomatice.

dar are. pentru că i s-a retras consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. în acelaşi timp. Între şefii de misiuni diplomatice aflaţi în acelaşi timp în acelaşi stat străin sau la acelaşi for internaţional se stabileşte ordinea de precădere în conformitate cu care ei participă la întruniri şi ceremonii. Este persona non grata şi cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin nu este obligat să primească pe oricare dintre persoanele incluse în personalul misiunii de statul care a constituit misiunea. Cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice pentru că lipseşte acest consimţământ este persona non grata. componenţa misiunii diplomatice rezultă din respectarea simultană a drepturilor şi obligaţiilor în materie ale statelor implicate. pentru ca 53 . Întârzierea în îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. În acest caz. Componenţii misiunii diplomatice se ordonează conform ierarhiei interne stabilite prin reglementările statului care a constituit misiunea. Consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează poate fi retras. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin are dreptul să se opună includerii în personalul misiunii a oricăreia din persoanele desemnate şi incluse în misiune de statul care a constituit misiunea. În conformitate cu prevederile dreptului diplomatic. Aşadar. adică persoană care nu este dorită sau nu este binevenită. să recheme din misiune această persoană sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona.Dar componenţa personalului misiunii diplomatice depinde de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona. obligaţia să aducă decizia la cunoştinţa statului pe teritoriul căruia îl trimite să funcţioneze. fără întârziere. Pentru ca o persoană să poată participa la îndeplinirea funcţiilor dintr-o misiune diplomatică este nevoie şi de consimţământul statului în care misiunea diplomatică va funcţiona. este non grata membrul personalului diplomatic al misiunii diplomatice care nu este acceptat de statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. Statul care constituie misiunea diplomatică are dreptul exclusiv să decidă cine să fie membru al personalului misiunii sale diplomatice. statului care a constituit misiunea diplomatică îi revine obligaţia ca. pentru ca fiecăruia să i se fixeze locul printre ceilalţi.

Statele admit privilegiile diplomatice pentru a favoriza relaţiile dintre ele. [Preambul]. Rostul lor este întreţinerea condiţiilor necesare realizării funcţiilor în cadrul misiunilor diplomatice constituite de state pentru a le reprezenta şi pentru a le apăra interesele în străinătate. la elaborarea căreia nu este colaborator. nici precum Charles de Gaulle. dimpotrivă. ci mai degrabă precum Charlie Chaplin.” (COUVE DE MURVILLE.19 ___________________ 19 Cms. în acest scop. Aplicând o politică externă comandată. 31) PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Constituirea misiunilor diplomatice implică preocuparea faţă de condiţiile în care misiunile îşi exercită funcţiile. Acordând privilegii diplomatice. ca misiuni având caracter reprezentativ de stat. a normelor de drept diplomatic. ci. diplomatul este cel care se perfecţionează în a umbla legănat pe marginea prăpăstiilor. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. conform principiului după care nu trebuie împiedicată activitatea misiunii diplomatice (ne impediatur legatio). ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor acestora. 54 . îndreptăţit să acţioneze numai în măsura în care se conjugă drepturile şi obligaţiile stabilite de dreptul diplomatic pentru statul propriu şi statul străin. a reglementărilor privind misiunile diplomatice în legătură cu constituirea cărora a adoptat deciziile pertinente sau şi-a exprimat consimţământul. acordate persoanei care îndeplineşte misiunea diplomatică. este confirmată tocmai prin participarea la relaţiile internaţionale şi prin aplicarea. nici precum Isus. acţionând la intersecţia intereselor statului propriu şi ale statelor străine.fiecăruia să i se precizeze îndreptăţirea de a trece înaintea altuia sau de a-i ceda altuia pasul. Independenţa statului nu este ştirbită. cel trimis în misiune diplomatică are de satisfăcut aşteptări ample într-o ambianţă circumscrisă cu severitatea unor exigenţe contradictorii: „Nici precum Pilat. Consimţământul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirmă şi se realizează prin acordarea de facilităţi acestor misiuni. indiferent de regimurile lor constituţionale şi sociale. Nu trebuie ca privilegiile diplomatice şi imunitatea diplomatică să fie considerate avantaje individuale. statul îşi manifestă suveranitatea.

Crc. Articolul 49. al celor care desfăşoară activitate diplomatică. 1 (…) nu se va face discriminare între state. 2. prin acordarea de facilităţi şi de privilegii şi prin acceptarea imunităţii juridice. ca organe de reprezentare a statelor (..Privilegiile diplomatice sunt garanţia necesară împotriva obstacolelor şi a presiunilor diverse. Întreţinerea misiunii diplomatice. al diplomaţilor şi al tuturor membrilor misiunilor diplomatice.. între ele. statele au. Scopul lor principal este să faciliteze contactele în cadrul amplu al dezvoltării relaţiilor şi cooperării dintre state. prin cutumă sau pe calea unui acord.21 Crd. Oferind şi asigurând condiţii de întreţinere a misiunilor diplomatice străine. [Preambul]. Totodată. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. Totodată. conform dreptului diplomatic. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. b) modificarea de către state. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. Privilegiile diplomatice sunt esenţa statutului diplomatic. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor lor de posturile consulare în numele statelor (…). (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. obligaţia de a nu face discriminări şi de a nu afecta drepturile statelor care nu sunt implicate direct în stabilirea şi realizarea acestor condiţii. al regimului juridic propriu diplomaţiei (ANGHEL 1984. 20 Cms. 457). ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor misiunilor diplomatice. Din ignorarea prevederilor dreptului diplomatic referitoare la privilegii şi din încălcarea lor apar riscul blocării funcţiei de reprezentare şi cel al blocării misiunilor diplomatice. misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile statului străin pe teritoriul căruia acţionează. nu înseamnă şi deschiderea de căi pentru ingerinţa în treburile interne ale statului străin. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în 55 . al misiunilor diplomatice. a întinderii facilităţilor. Nu ar fi cu putinţă constituirea misiunilor diplomatice. Articolul 47. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. 21 Cms.20 Misiunea diplomatică nu se supune decât jurisdicţiei statului care a constituit-o. [Preambul].). în primul rând realizarea funcţiei lor de reprezentare. (…) scopul acestor privilegii şi imunităţi nu este avantajarea indivizilor. fără acordarea de privilegii.

este inviolabil dreptul la proprietate.Privilegiile diplomatice sunt înlesnirile pe care statul străin le acordă misiunilor diplomatice şi personalului acestor misiuni în vederea îndeplinirii funcţiilor diplomatice. la legea statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează. nimeni nu poate fi privat de acest drept… 56 . este model pentru celelalte privilegii diplomatice. drapelul şi stema statului care le-a constituit. de asemenea. Crd. În conformitate cu Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Crc. Ele au. în această privinţă. Ele au. Validitatea privilegierii depinde de respectarea de către statul privilegiat şi de reprezentanţii lui a legii statului privilegiator. 22 Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Acest privilegiu. (…) 1. Privilegiile se aplică în condiţiile în care privilegiaţii respectă legea statului privilegiator. Toate privilegiile diplomatice se acordă şi se concretizează în condiţiile în care misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile şi uzanţele statului pe teritoriul căruia funcţionează. Misiunilor diplomatice li se asigură practic şi totodată simbolic exercitarea funcţiei de reprezentare. Articolul 55. Privilegiul inviolabilităţii A fi inviolabil înseamnă a fi intangibil: jurământul este inviolabil. de asemenea. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. în activitate. aşa cum este stabilit în dreptul diplomatic. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. Articolul 41. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. acordându-li-se dreptul de a utiliza.22 Inviolabilitatea rezultă din protecţia prin lege sau prin virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. ca şi secretul. întrucât prevederile privind concretizarea lui conţin subordonarea. Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru. Misiunea diplomatică poate utiliza în statul străin simbolurile de stat ale statului pe care îl reprezintă fără să încalce prevederile legale în materie ale statului străin.

Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice Sediile în care misiunile diplomatice îşi desfăşoară activitatea beneficiază de inviolabilitate. Dreptul diplomatic tace în privinţa eventualităţii în care membrul misiunii diplomatice refuză să admită controlarea bagajului său personal. Inviolabilitatea personală a membrului misiunii diplomatice Dreptul diplomatic şi consular stabileşte pentru membrii misiunii diplomatice privilegiul inviolabilităţii personale. Autorităţile statului străin au. 569). documente ale misiunii. împotriva membrilor misiunii. Astfel. Pe de altă parte. autorităţile statului care primeşte o misiune diplomatică nu pot recurge. Misiunile diplomatice sunt privilegiate întrucât inviolabilitatea lor este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice.sacralitate. Statul pe teritoriul căruia misiunile îşi desfăşoară activitatea are obligaţia să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii misiunilor diplomatice străine. printre altele. În dreptul diplomatic nu se precizează dacă se admite controlarea bagajului personal al membrului misiunii diplomatice şi în situaţia în care acest bagaj conţine. sunt inviolabile persoanele demnitarilor şi ale diplomaţilor. În toate cazurile în care se renunţă la aplicarea privilegiilor diplomatice. detenţia. obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei misiuni diplomatice. În general. 57 . membrii unei misiuni diplomatice au privilegiul de a fi scutiţi de controlul bagajului personal de către autorităţile statului străin. este de aşteptat ca statul ale cărui autorităţi decid să întreprindă măsuri coercitive împotriva unui membru al unei misiuni diplomatice străine să demonstreze că persoana în privinţa căruia s-a întrerupt acordarea privilegiului inviolabilităţii este vinovată. Inviolabilitatea persoanei membrului misiunii diplomatice este considerată în doctrină privilegiul fundamental din care decurg toate privilegiile celelalte (CHEBELEU. fără admiterea şi aplicarea căruia eficienţa funcţiilor misiunii ar fi mult diminuată sau chiar nulă. la măsuri de constrângere precum percheziţia. în nici un caz. sediile lor. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţii este a statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. în ciuda argumentelor formulate şi bănuielilor exprimate de autorităţile statului străin. arestarea. pe de o parte.

provoacă. în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale de a garanta efectiv protecţia. ONU a recomandat statelor să coopereze strâns în domeniul protejării. incluzând măsuri practice de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale persoanelor. se acordă atenţie specială actelor de violenţă comise împotriva membrilor lor. A fost manifestată preocuparea adâncă faţă de numărul din ce în ce mai mare de violări ale misiunilor diplomatice şi consulare şi ale reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi li s-a cerut statelor să respecte şi să aplice urgent principiile şi regulile dreptului internaţional referitoare la relaţiile diplomatice şi consulare şi îndeosebi să întreprindă toate măsurile necesare.Privilegiul inviolabilităţii sediilor misiunilor diplomatice înseamnă şi că autorităţile statului pe teritoriul căruia misiunile funcţionează nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefilor de misiuni şi nu pot dispune percheziţii. recunoscută necesitatea de a se garanta protecţia. 97). apărării şi siguranţei misiunilor diplomatice şi consulare şi a chemat statele ca. securitatea şi apărarea tuturor misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor care se află oficial pe teritoriul de sub jurisdicţia lor. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate În cadrul preocupării legate de nerespectarea inviolabilităţii misiunilor diplomatice. considerată de unii doctrinari chiar principiu al dreptului diplomatic (DIACONU II. În cadrul ONU a fost. rechiziţii etc. în repetate rânduri. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. securitatea şi apărarea misiunilor şi reprezentanţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale ca şi ale funcţionarilor unor asemenea organizaţii. grupurilor şi organizaţiilor care încurajează. în cazul apariţiei unei dispute în legătură cu violarea principiilor şi regulilor de drept internaţional privind inviolabilitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi 58 . organizează acte împotriva securităţii unor asemenea misiuni şi reprezentanţi şi se angajează în comiterea lor. ONU a condamnat întotdeauna energic actele de violenţă comise împotriva misiunilor diplomatice şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi a subliniat datoria statelor de a întreprinde toţi paşii adecvaţi pentru protejarea sediilor misiunilor diplomatice şi consulare şi pentru prevenirea oricărui atac împotriva reprezentanţilor diplomatici şi consulari. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice este o normă foarte veche de drept internaţional.

statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunii. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. ONU le-a recomandat totodată statelor să coopereze strâns cu statul pe teritoriul căruia s-au comis abuzuri. ___________________ v. actele de violenţă împotriva misiunilor diplomatic nu se pot justifica niciodată. precum şi Rezoluţia 53/97 din 20 ianuarie 1999 privind examinarea măsurilor eficiente vizând protejarea şi securitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari. protejând-o.consulari. 59 23 . Rezoluţiile 35/168 din 15 decembrie 1980 şi 36/33 din 13 noiembrie 1981 ale Adunării Generale a ONU privind evaluarea măsurilor efective de sporire a protecţiei. Comunicarea misiunii diplomatice cu instituţiile statului propriu se desfăşoară prin transmiterea de mesaje grafice sau verbale pe căile cele mai diverse. La ONU a fost instituită procedura de examinare a încălcărilor grave ale dreptului internaţional în privinţa securităţii misiunilor diplomatice23. În conformitate cu dreptul diplomatic. permiţând comunicarea. Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. Privilegiul libertăţii de comunicare Comunicarea este acţiunea de punere în comun. Această comunicare este liberă dacă se află exclusiv sub controlul celor care participă la ea. cu valiza diplomatică şi cu utilizarea cifrului. de transmitere de mesaje. să recurgă la mijloacele paşnice de soluţionare a disputelor. securităţii şi apărării misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor diplomatici şi consulari. fără a o controla. în special prin curier diplomatic. ca emiţători sau ca receptori de mesaje. inclusiv la bunele oficii ale secretarului general al ONU. să facă schimb de informaţii şi să acorde asistenţa autorităţilor judiciare. Potrivit Adunării Generale a ONU. de informare. de construire şi de întreţinere a relaţiilor dintre persoane şi comunităţi. Curier diplomatic curent este funcţionarul care însoţeşte valiza diplomatică şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. îndeosebi cu elementele componente ale serviciului public de diplomaţie. inclusiv a agenţilor diplomatici. Eficienţa misiunilor diplomatice depinde de libertatea comunicării cu instituţiile statului care le constituie.

care conţine corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie şi care nu poate fi deschis şi nici reţinut de autorităţile statelor străine.Valiza diplomatică este pachetul sau ansamblul de pachete. Privilegiul imunităţii În străinătate. dacă nu chiar divergente faţă de cele al statului şi ale comunităţii proprii. Acest privilegiu este menit să prevină aplicarea prevederilor legale care ar putea stânjeni funcţiile misiunii diplomatice. trebuie ca serviciul public de diplomaţie să nu permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice şi. locul unde membrii misiunii nu îşi mai pot desfăşura în siguranţă activitatea. să părăsească. În vederea diminuării nesiguranţei care învăluie acţiunea celui aflat în afara 60 . a unei comunităţi cu alte interese. de impozite şi de taxe Membrul misiunii diplomatice este scutit de obligaţiile stabilite de legea statului pe teritoriul căruia misiunea sa diplomatică funcţionează. membrul misiunii diplomatice se confruntă cu imprevizibilitatea străinătăţii. transportat în şi din străinătate. a unor alte mentalităţi. dar se poate ca accesul lor în anumite zone să fie interzis sau limitat din motive de securitate naţională. ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. a unei alte ordini juridice. Privilegiul scutirii de prestaţii personale. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Membrii misiunii diplomatice au libertatea să circule pe teritoriul statului străin unde îşi desfăşoară activitatea. a unui alt regim politic. dacă aceste obligaţii sunt incompatibile cu situaţia sa de cetăţean al altui stat. în întregime sau măcar în parte diferite. În conformitate cu dreptul diplomatic. Trebuie ca membrilor misiunii diplomatice şi familiilor lor să li se dea posibilitatea. laolaltă cu bunurile lor. totodată. Statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea misiunea diplomatică are obligaţia de a le asigura membrilor misiunii libertatea de circulaţie chiar şi în situaţia în care relaţiile internaţionale s-ar deteriora într-atât încât s-ar ajunge la conflict armat. inclusiv mijloace de transport. fără întârziere. de servicii publice.

lui i se păstrează nealterate privilegiile diplomatice. exceptarea lor de la supunerea faţă de jurisdicţia statului pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile (ANGHEL 1984. pentru actele civile. jurisdicţiei penale. judecare. 491). au precizat că nu se poate ca Mendoza să fie citat în faţa unui tribunal englez pentru că este protejat de imunitatea de ambasador. 488). În esenţă.sistemelor juridic şi jurisdicţional al statului propriu. Imunitatea de jurisdicţie a celor aflaţi în misiune diplomatică înseamnă. este supus jurisdicţiei civile din locul de reşedinţă şi că nu se supune jurisdicţiei penale din locul de reşedinţă. le face posibilă independenţa în acţiune. Imunitatea de jurisdicţie confirmă şi întăreşte privilegiul inviolabilităţii. misiunii nu i se poate opune jurisdicţia acelui stat. În 1584. Mendoza. membrul misiunii diplomatice are nevoie de protecţia constând din privilegiul imunităţii. la Londra. sub nici o formă. Încă pe vremea lui Alberico Gentili. sancţionare. Gentili şi alţi câţiva jurişti consultaţi de britanici cu privire la acuzaţiile (complot vizând detronarea şi asasinarea reginei Elisabeth I) formulate la adresa ambasadorului Spaniei. atât în domeniul penal. Dacă diplomatului i se aplică exigenţele jurisdicţiei civile şi administrative. Dreptul diplomatic nu admite ca autorităţile statului în care misiunea funcţionează să îl supună. că el poate circula liber. arestare împotriva persoanei aflate în misiune diplomatică (ANGHEL 1984. în esenţă. îndeosebi cel al inviolabilităţii. Imunitatea diplomatică înseamnă imunitate de jurisdicţie. membrul misiunii diplomatice beneficiază de imunitate. 61 . dar poate fi eventual expulzat. că. nu este permisă judecarea membrului misiunii diplomatice pentru fapte din timpul misiunii. Nu este posibilă exercitarea constrângerii prin reţinere. se aplica regula că ambasadorul este protejat de imunitate. Imunitatea protejează misiunea diplomatică şi pe cel trimis să o realizeze. Unele excepţii de la imunitatea de jurisdicţie civilă corespund cu excepţiile de la privilegiul scutirii de impozite şi taxe. cât şi în domeniile civil şi administrativ. anchetare. Faţă de jurisdicţia statului străin. Mendoza a fost expulzat. prin acordarea acestui privilegiu se închide calea jurisdicţională pe care autorităţile statului străin ar putea interveni în activitatea misiunii diplomatice şi în viaţa membrilor ei. dar nici pentru fapte anterioare acesteia. În eventuale litigii privind raporturile juridice ale misiunii diplomatice cu instituţii şi persoane ale statului străin. A.

Imunitatea membrului misiunii diplomatice faţă de jurisdicţia statului străin nu înseamnă în nici un caz şi câtuşi de puţin imunitate şi faţă de jurisdicţia statului propriu. Procedurile şi sancţiunile pe care. 506). Dacă se admite imunitatea de jurisdicţie. de fapt.Sentimentul unui agent diplomatic cu experienţă profundă este că „mereu vizibil. la înlăturarea privilegiului. nici misiunea şi nici membrii ei nu răspund în faţa legii interne a acestui stat. prejudiciatul se poate întoarce împotriva statului propriu sau a statului străin. de fapt. ci statul are nevoie de imunitate. 27-28). cel care se fisurează este diplomatul” (COUVE DE MURVILLE. fie între actele de realizare a funcţiilor diplomatice şi cele private aduc. Imunitatea nu ţinteşte răspunderea. sunt. De altfel. Atunci când exercitarea funcţiilor diplomatice se împleteşte. el nu ar beneficia în realitate de nici un privilegiu (ANGHEL 1984. 62 . 523). inseparabile. întrucât beneficiază de imunitate de jurisdicţie. Tentativele de disociere fie între răspunderea statului şi aceea a diplomatului. diplomatul trăieşte sub un clopot de sticlă – este imun (…) imunitatea înseamnă să te afli sub clopotul de sticlă al imunităţii. ci competenţa jurisdicţională a autorităţilor statului străin (ANGHEL 1984. Pentru activitatea oficială răspunde statul şi ca urmare nu sunt motive de privilegiere a diplomatului. 507-508). de pildă. improvizaţii subtile prin care se poate evita răspunderea sau privilegierea. pot fi aplicate de statul care a constituit misiunea diplomatică. nu pentru ansamblul faptelor sale. statul străin nu le poate aplica. Pe calea distingerii dintre activităţile oficiale şi cele private ale diplomatului se ajunge. Dacă diplomatului i s-ar acorda imunitate exclusiv pentru o asemenea activitate. incasabil. răspunderea statului acreditant şi răspunderea diplomatului implicat nu se exclud. conform dreptului diplomatic. întemeindu-şi pretenţia pe principiul egalităţii cetăţenilor. Imunitatea diplomatică nu înseamnă impunitate. cu acte de imixtiune în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. în loc de rigoare în definirea câmpului de aplicare a privilegiului imunităţii. dar statul care a constituit misiunea diplomatică nu poate evita răspunderea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional (ANGHEL 1984.

Dacă nu sunt afectate funcţiile misiunii. Suspendarea imunităţii juridice sau renunţarea la imunitatea juridică face posibilă implicarea misiunii diplomatice şi a membrilor ei într-un proces juridic în străinătate. suspendă imunitatea acestei misiuni sau renunţă ratione personae la imunitatea unuia dintre membrii misiunii. măsurile de executare a hotărârii se pun în aplicare numai dacă se renunţă la imunitate şi în privinţa executării. şi numai acest stat. în general. Trebuie ca renunţarea să fie expresă şi clară. importanţa pe care o acordă relaţiilor diplomatice şi. autorităţile statului care a constituit misiunea diplomatică evidenţiază. Articolul 32 (…) 4. relaţiilor internaţionale.24 Imunitatea de executare înseamnă că nu este permisă supunerea membrului misiunii diplomatice la nici o formă de arestare sau de detenţie. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să renunţe la imunitatea de jurisdicţie civilă a membrului misiunii implicat într-un proces civil. pe plan juridic. ___________________ Crd. conformându-se şi curtoaziei internaţionale. În orice caz. Dacă statul care a constituit misiunea diplomatică renunţă la imunitatea de jurisdicţie civilă sau administrativă şi dacă din hotărârea instanţei rezultă că membrului acestei misiuni implicat îi revine obligaţia unei reparaţii. Prin renunţarea la privilegiul imunităţii. 545). Imunitatea de executare dispare atunci când se opune caracterului privat al bunurilor reţinute. Imunitatea diplomatică devine inoperantă numai dacă statul care a constituit misiunea diplomatică. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. excluzând eventualitatea recursului abuziv la prevederile dreptului diplomatic (ANGHEL 1984. pentru care este necesară o renunţare distinctă. 63 24 . la obţinerea unei soluţii echitabile.Nu se admite invocarea imunităţii diplomatice de jurisdicţie în cazul unei crime de război. Nici misiunea diplomatică şi nici membrii ei nu pot suspenda imunitatea diplomatică şi nu pot renunţa la imunitatea diplomatică. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să contribuie prin tot ce îi stă în putinţă.

Diplomatul nu beneficiază de imunitatea admisă ratione materiae. 64 . ca urmare.Imunitatea este admisă rationae personae. unde îşi desfăşoară activitatea ca membru al misiunii. la durata misiunii. Dincolo de limita ratione temporis. de beneficiar al unei moşteniri sau de om de afaceri pe cont propriu. Imunitatea personală a membrului misiunii diplomatice pentru acte private se limitează la teritoriul statului străin. de proprietar. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. ratione temporis şi rationae materiae. 116). în cazul în care desfăşoară activităţi patrimoniale. ratione temporis. se admite numai imunitatea ratione materiae şi. întrucât aceste activităţi nu au legătură cu funcţiile diplomatice (DIACONU II.

misiunea apare ca fiind constituită în vederea unei funcţii excepţionale. „Ad hoc” confirmă că misiunea este normală. misiunea ad hoc a intrat abia în 1960. a deplasării forţei de muncă. Din doctrină rezultă că. Misiunea diplomatică ad hoc se utilizează atât în relaţiile externe bilaterale. (…) a) „misiune specială” este misiunea temporară. precum şi cei care îndeplinesc. financiare. în timpul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU (ANGHEL 1987. Articolul 1. constituită în vederea unei funcţii anume. fără îndoială. în terminologia dreptului diplomatic. importante. vamale. Opţiunea pentru una dintre ele se impune pentru a înlătura impresia că ar coexista două tipuri de misiune. Misiunea ad hoc este denumită şi misiune specială. a repatrierilor. trimisă de un stat pe lângă un alt stat. precum acordurile militare. 65 25 . cu consimţământul celui din urmă. Sunt în misiune diplomatică ad hoc participanţii la reuniunile internaţionale. asupra ordinii publice.MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar. în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia funcţioneză. „misiuni speciale” ___________________ Cms. Denumită „specială”. pentru a trata probleme definite sau pentru a îndeplini o sarcină definită. dar oarecare. Sunt în misiune diplomatică ad hoc şi delegaţiile sau delegaţii cărora li s-a încredinţat îndeplinirea anumitor funcţii diplomatice în una sau în mai multe ţări străine: negocierea sau verificarea aplicării unor acorduri generale sau privind domenii ale relaţiilor externe. reprezentând statul. cu statut diplomatic. a colaborării în transporturi şi comunicaţii. 8). cât şi în forurile internaţionale. este constituită pentru a exercita funcţia de reprezentare a statului şi. eventual. a îngrijirii de morminte şi de monumente comemorative (ambasadorii at large).25 Noţiunile sunt sinonime (ANGHEL 1987. în timp ce în realitate nu există decât un singur tip. încă una sau alte câteva funcţii specifice. 5).

Se constituie misiuni diplomatice ad hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt. aceste persoane au fost identificate în Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969. precum şi de numeroasele reuniuni internaţionale la nivel înalt.(îşi reprezintă statul la ceremonii din state străine. prin care se iniţiază negocieri sau chiar se negociază fie ca să se obţină sau să se schimbe informaţii. aşadar. conţinutul activităţilor prin care se realizează funcţiile acestor misiuni. 197). MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC LA NIVEL ÎNALT Activitatea diplomatică este dominată de acţiunile diplomatice la nivel înalt. de participările la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. În dreptul internaţional. în misiune ad hoc persoanele care întreprind vizite în străinătate pentru a pregăti acţiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau de guvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat (CHEBELEU. fie ca să se pregătească modificări în relaţiile internaţionale. care precizează că o persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat.) (CHEBELEU. a altor întâlniri bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. poartă mesaje. pentru nici unul dintre actele lor oficiale externe. 194-197). a vizitelor la nivel înalt. ale şefilor de stat sau de guvern. în forme şi cu prilejuri foarte variate. Sunt. negociază etc. într-o anumită perioadă. dacă prezintă deplinele puteri sau dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi de a 66 . de confirmarea deplinelor puteri. de vizitele reciproce şi de alte întâlniri bilaterale. Se constituie şi misiuni diplomatice ad hoc considerate „secrete”. se consideră deseori că o acţiune diplomatică se desfăşoară la nivel înalt dacă statele participante sunt reprezentate de persoane care nu au nevoie. În practică. Misiunile diplomatice ad hoc sunt „secrete” atunci când se caută limitarea la maximum a numărului de indivizi cărora să le fie accesibil. precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale.

nu pretinde prezentarea de depline puteri.26 Potrivit Convenţiei, în virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, şefii de stat, şefii de guvern şi miniştrii afacerilor externe sunt consideraţi ca reprezentând statul lor, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.27 Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul de externe sau reprezentanţii lor desemnaţi ca locţiitori sunt misiuni ad hoc la nivel înalt. Misiunile ad hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliile naţionale aparţin, evident, diplomaţiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje prin care se prezintă scuze din partea autorităţilor de stat, autorităţilor unui stat străin sau se formulează solicitări de sprijin economic, medical etc. Diplomaţia şefului de stat şi de guvern Diplomaţiei actuale îi este caracteristică amplificarea dialogului la nivelul şefilor de stat şi de guvern, multiplicarea întâlnirilor oficiale dintre aceştia, ca forme eficiente de întreţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile dintre ţările lumii. Acţiunile diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maximă a intereselor naţionale şi, ca urmare, sunt obiectul organizării ample şi totodată minuţioase şi riguroase. Diplomaţia la nivel înalt şi, deodată cu ea şi datorită ei, întreaga sferă a diplomaţiei exercitate de demnitarii de stat, prin misiuni ad hoc, sunt preponderente, reflectând decizia oamenilor politici de a controla direct relaţiile internaţionale, de a participa fără mijlocire tehnică sau profesională la negocieri.
___________________
26 Cdt, Articolul 7. Depline puteri. 1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă a) prezintă deplinele puteri cuvenite sau b) dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri. 27 Cdt, Articolul 7 (…) 2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat (…). 67

Doctrina diplomatică tratează, în numeroase locuri, activitatea diplomatică a şefilor de stat ca pe un şir de misiuni ad hoc. Statele consideră că asemenea misiuni diplomatice au caracter special, oricât ar fi de frecvente şi chiar dacă, prin periodicitate regulată determinată, de exemplu, de cuprinderea lor în mecanismul unor organizaţii internaţionale, nu mai pot fi definite ca extraordinare. Aparent, şeful de stat intervine în relaţiile diplomatice doar în momente deosebite, având o contribuţie extraordinară, eventual solemnă. În realitatea actuală, şefii de stat desfăşoară însă o activitate diplomatică permanentă, după un program foarte dens. Agendele lor zilnice cuprind deseori mai mult de o întâlnire internaţională la nivel înalt. De altfel, fie că misiunile pe care le îndeplinesc sunt considerate ca fiind ad hoc sau „permanente”, fie că sunt îndeplinite de diplomaţi în cadrul serviciilor publice sau de „funcţionarii diplomatici extraordinari”28, toţi cei cărora li se încredinţează misiuni diplomatice sunt trimişi de statul pe care îl reprezintă să îndeplinească într-un stat străin sarcini diplomatice stabilite în cadrul sistemului naţional de elaborare şi de realizare a politicii externe, condus de şeful de stat. Şeful de stat este şi diplomat. Realizându-şi atribuţiile, el exercită şi această profesie. Dialogul diplomatic intens desfăşurat direct de şefii de stat constituie forma principală de susţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile internaţionale. Interesele naţionale majore sunt abordate concludent îndeosebi la întâlnirile bilaterale la nivel înalt, desfăşurate fie în cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participării şefilor de stat la reuniuni internaţionale. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt se realizează ca urmare a deciziei adoptate de statul care o constituie, dar depinde totodată de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia înaltul demnitar întreprinde, în calitate de înalt oaspete, o vizită în vederea realizării misiunii sale diplomatice. De regulă, conform curtoaziei internaţionale şi reglementărilor interne din numeroase state, consimţământul statului vizitat se formulează înainte de constituirea misiunii diplomatice ad hoc la nivel înalt şi constă din trimiterea unei invitaţii, pe cale diplomatică, aşadar printr-o acţiune de diplomaţie auxiliară, realizată de serviciile publice pentru diplomaţie. Din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei
___________________ v. Convenţia cu privire la funcţionarii diplomatici, pe care 13 state latino-americane au încheiat-o în 1928 la Havana. 68
28

internaţionale, nu se întreprinde o vizită la nivel înalt în străinătate fără invitaţie din partea autorităţilor statului vizitat. Totodată, din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei internaţionale, nu se refuză primirea unei vizite la nivel înalt dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Din curtoazie, nici o vizită la nivel înalt nu se refuză, ci, dacă există motive temeinice, se întârzie acordarea consimţământului, se amână fixarea perioadei şi trimiterea invitaţiei. Vizitele diplomatice la nivel înalt constituie evenimente curente, normale. Frecvenţa lor foarte mare a devenit posibilă în condiţiile în care mijloacele de comunicare şi de transport fac posibile pregătiri complexe executate cu promptitudine maximă şi deplasări rapide. În secolul al XIX-lea şi până în ultima parte a secolului al XX-lea vizitele la nivel înalt erau evenimente istorice extraordinare.
Cu două sute de ani în urmă, a avut loc vizita în Franţa a Suveranului Pontif. La 25 noiembrie 1804, Papa Pius al VII-lea a sosit la Fontainebleau (BORDONOVE, 186). În septembrie 1808, a avut loc la Erfurt o reuniune la nivel înalt franco-rusă. Împăratul Napoleon, care a pregătit în detaliu întâlnirea, i-a cerut principalului component al suitei sale, lui Charles Maurice Talleyrand-Périgord, să parcurgă întreaga corespondenţă diplomatică dintre Franţa şi Rusia şi îndeosebi rapoartele ambasadorului francez la Sankt-Petersburg, Armand de Caulaincourt. A dispus să se redacteze un proiect de convenţie bilaterală care să-i fie pe plac ţarului Rusiei, ale cărui prevederi să neliniştească Austria, dar să nu conţină explicit obligaţia Franţei de a se angaja alături de Rusia în zona Levantului (BORDONOVE, 227-234). În septembrie 1959, liderul URSS, Nichita Hruşciov, a efectuat o vizită în SUA. Cu câteva zile înainte de vizită, o rachetă de fabricaţie sovietică ajunsese pe suprafaţa Lunii, unde depusese drapelul şi stema URSS. Într-un discurs public prilejuit de vizită, N. Hruşciov i-a adresat gazdei sale, preşedintele Dwight Eisenhower, un mesaj, în care şi-a exprimat preocuparea realistă faţă de menţinerea păcii în lume fără să-şi disimuleze, nici măcar din politeţe aparentă, conduita arogantă: „Considerăm că sistemul nostru este mai bun şi voi credeţi că al vostru este mai bun, dar nu trebuie ca, din cauza acestui diferend, să trecem la luptă deschisă, pentru că nu numai ţările noastre ar suferi pierderi enorme, ci şi celelalte state ar fi antrenate în distrugerea lumii.” Pe lângă 69

convorbirile oficiale la Camp David, programul vizitei a cuprins activităţi precum participarea la un spectacol la Hollywood, despre care N. Hruşciov a formulat aprecieri negative, fără reţinere, şi o întâlnire cu muncitorii unei oţelării din Pittsburgh, la care a polemizat cu liderii sindicali. Evaluările iluzorii şi intenţiile reale ale lui N. Hruşciov au făcut ca urmările vizitei să nu fie pe măsura declaraţiilor exaltate ale liderului sovietic („Am venit să văd cum muncesc sclavii în capitalism şi recunosc că ei nu o duc rău!” „Eisenhower este un preşedinte mare!” „Trăiască prietenia sovietoamericană!”). În anii următori, a fost ridicat zidul de la Berlin şi a avut loc criza rachetelor din Cuba (DUROSELLE, 227-229). La 15 iulie 1971, preşedintele SUA, Richard Nixon, a anunţat, spre surprinderea opiniei publice a vremii, că, ţinând seama de dorinţa sa de a vizita China, liderii Republicii Populare Chineze l-au invitat la Beijing şi el a acceptat invitaţia cu plăcere. Vizita preşedintelui SUA în China s-a desfăşurat între 21 şi 28 februarie 1972. R. Nixon a declarat după vizită: „Această săptămână a schimbat lumea!” Vizita a fost importantă prin acordul SUA şi Chinei de a elimina posibilitatea agresiunii şi a ingerinţei în treburile interne din relaţiile reciproce (DUROSELLE, 245). La 24 aprilie 2005, la Jakarta, cu prilejul reuniunii multilaterale la nivel înalt afro-asiatice, dedicate aniversării Conferinţei de la Bandung din 1955, a avut loc între prim-ministrul japonez, Junichiro Koizumi, şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao, o întâlnire de cincizeci de minute, „cu uşile închise”, pentru o discuţie despre neînţelegerea dintre autorităţile celor două state cu privire la conduita japoneză faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi reacţia chineză faţă de această conduită. Cei doi intrerlocutori au ajuns la concluzia comună că trebuie să menţină cooperarea amicală bilaterală (MEDIAFAX, 24 aprilie 2005).

Dreptul diplomatic contemporan ne apare ca fiind incomplet tocmai în privinţa protagoniştilor diplomaţiei actuale, reprezentanţii supremi ai statelor în relaţiile internaţionale. Normele de drept internaţional referitoare la diplomaţia şefilor de stat au, în mare parte, caracter cutumiar (DIACONU II, p. 23). Constatăm că statele nu au convenit norme tocmai cu privire la activitatea diplomatică pe care o desfăşoară şefii de stat şi de guvern, ale căror întâlniri oficiale au impactul cel mai puternic asupra climatului de înţelegere şi cooperare din relaţiile internaţionale. Nu au fost definite, până în prezent, prin
70

convenţii internaţionale, conduita, drepturile şi obligaţiile şefului de stat pe planul relaţiilor internaţionale. Intensificarea diplomaţiei la nivel înalt nu a determinat mutaţii pe planul dreptului diplomatic. Şeful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecărui stat, care îi reglementează modul de desemnare şi atribuţiile. În general, dreptul intern stabileşte că şeful de stat întruchipează suveranitatea statului în fruntea căruia se află. Nu există nici o regulă internaţională în conformitate cu care să fie definit şeful de stat, deşi activitatea lui diplomatică şi necesitatea ca el să exercite profesiunea de diplomat sunt evidente. Nu i se cer scrisori de acreditare, altfel de împuterniciri, de autorizaţii. El acreditează trimişi în state străine şi primeşte trimişi ai statelor străine. Se admite că are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului în ierarhia autorităţilor unde ocupă locul cel mai important. Cu autoritatea şi legitimitatea conferite de sufragiului popular, aşadar de voinţa naţiunii, şeful de stat personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El are o poziţie aparte prin magistratura supremă pe care o exercită, pentru că nici o altă autoritate în stat nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia României stabileşte modalităţile în care se exercită de către Preşedinte rolul de reprezentare a intereselor statului în relaţiile internaţionale.29 În conformitate cu prevederile Constituţiei, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Prin funcţie, Preşedintele României personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El este ales de popor, prin vot universal, direct, datorită căruia simbolizează voinţa naţiunii. În România, nici o altă autoritate a statului nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia nu îi stabileşte preşedintelui anumite domenii de activitate, dar, din textul constituţional, rezultă că Preşedintelui României, în exercitarea funcţiei, nu îi poate rămâne indiferent nici un domeniu.
___________________
29

Constituţia României, Articolul 91 (1). Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţi diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. 71

Preşedintele României reprezintă statul în relaţiile externe şi, în acelaşi timp, personifică naţiunea întreagă, acţionează în numele statului. Preşedintele României se bucură de imunitate: nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Din comentariile doctrinare, rezultă că imunitatea instituită pentru preşedinte nu se aplică numai pe perioada funcţiei, ci şi după această perioadă, pentru fapte din timpul exercitării mandatului. Imunitatea este absolută şi poate fi ridicată doar în cazurile prevăzute de Constituţie. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. În România, Guvernul, alcătuit din primministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, asigură, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament, realizarea politicii interne şi externe a ţării. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului de credinţă pe care primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului îl depun individual în faţa Preşedintelui României. Textul constituţional precizează că Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii; Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Totodată, Constituţia stabileşte atribuţiile următoare ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil (celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege); la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că Preşedintelui României îi revine poziţia cea mai înaltă în elaborarea şi înfăptuirea politicii externe şi că, în cadrul statului român, deţine rangul suprem în activitatea diplomatică. În general, şefii de stat deţin, potrivit dreptului intern al fiecărui stat, poziţia supremă în conducerea politicii externe şi sunt principalii reprezentanţi în străinătate ai statului în fruntea căruia se află. Prin magistratura supremă pe care o exercită, datorită autorităţii şi
72

legitimităţii conferite de sufragiul popular, aşadar de voinţa naţiunii, şefului de stat sau de guvern care îşi asumă, potrivit prevederilor constituţionale, personificarea statului atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe, îi revine o poziţie unică în stat şi în raporturile cu statele străine, poziţie aparte pe care nici o altă autoritate în stat nu şi-o poate asuma.
Preşedintele SUA este responsabilul având rangul cel mai înalt în conducerea relaţiilor externe ale Statelor Unite. El participă la reuniuni internaţionale la nivel înalt, în cadrul cărora se consultă direct cu alţi şefi de state. În Federaţia Rusă, actele de putere sunt înfăptuite de preşedinte, Adunarea Federală, guvern şi instanţele judecătoreşti. Preşedintele este şeful statului. El adoptă măsuri pentru apărarea suveranităţii Federaţiei, a independenţei şi integrităţii ei, stabileşte direcţiile principale ale politicii interne şi externe, reprezintă Federaţia în interior şi în relaţiile internaţionale, înfăptuieşte conducerea politicii externe, poartă negocieri şi semnează tratate, semnează scrisorile de acreditare ale diplomaţilor ruşi şi primeşte scrisorile de acreditare ale diplomaţilor străini. Preşedintele Franţei, considerat „întâiul protector al Constituţiei”, are datoria să garanteze independenţa naţională, integritatea teritorială, precum şi respectarea acordurilor Comunităţii şi a tratatelor. El acreditează ambasadori pe lângă statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini; negociază şi ratifică tratate. Titular al domeniilor esenţiale de conducere a statului, preşedintele Franţei împarte unele atribuţii importante cu guvernul. În doctrină, se vorbeşte despre „diarhia” franceză sau despre caracterul „bicefal” (preşedinte şi prim-ministru) al statului francez. La reuniuni internaţionale la care se iau decizii politice importante, Franţa este reprezentată atât de preşedinte, cât şi de prim-ministru.

Sunt şi state (având regimuri parlamentare sau monarhice) în care locul principal în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, precum şi în reprezentarea statului la acţiunile diplomatice bilaterale şi multilaterale îi revine şefului de guvern. În regimurile de acest fel, primul-ministru are atribuţii substanţiale pe planul angajării statului în relaţiile internaţionale. În general, guvernele participă intens la activitatea internaţională la nivel înalt, în toate statele, indiferent dacă acestora le este
73

în numele Italiei. după tradiţie. faţă de cele prezidenţiale şi semiprezidenţiale. În vederea redării comparative a locului activităţilor externe ale şefului guvern în regimurile parlamentare. s-ar putea considera că. preşedintele reprezintă Federaţia în străinătate. Coroana britanică nu desfăşoară activitate politică. Ca urmare. Liniile directoare ale politicii Germaniei sunt stabilite de cancelarul federal. Dincolo de diferenţele impuse de regimurile interne. în prima ipostază. tratate. în timp ce. la acţiunile diplomatice la nivel înalt la care se adoptă decizii. preşedintele Consiliului de Miniştri direcţionează politica generală a guvernului italian. toate puterile în stat. care este responsabil şi pentru realizarea lor. să aprobe şi să aplice deciziile care se adoptă în activitatea diplomatică la nivel înalt. Dincolo de tradiţie. la întâlnirile bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. aplică uzanţe legate de reprezentarea la nivel înalt a statului. fără a dobândi în totalitate alura simbolică a acesteia. ratifică tratatele internaţionale.caracteristic regimul prezidenţial. să avizeze. încheie. În Germania. după ce. încheie tratate. De altfel. şeful de guvern se situează în proximitatea demnităţii supreme în stat. Actele care au forţă de lege şi alte acte sunt contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri. participă la reuniuni internaţionale. se apropie de ministrul afacerilor externe. îi acreditează şi îi primeşte pe reprezentanţii diplomatici. Parlamentul îl autorizează. Ca urmare. Funcţia reală de asigurare a stabilităţii politice a statului 74 . în a doua ipostază. unde este reprezentat de un guvernator. primesc şi acordă onorurile cele mai înalte. negociază. în numele Federaţiei. preşedintele este şeful statului. acreditează ambasadori în statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini. şefii de guvernare primesc şi întreprind vizite din şi în străinătate. În Italia. Monarhul de la Londra este şi şeful Commonwealth-ului şi şeful de stat al anumitor ţări din Commonwealth. Germania este reprezentată de cancelarul federal. Coroana britanică deţine. el fiind cel care participă. în prealabil. Guvernele sunt chemate să pregătească. dar are responsabilităţi superioare. Nici un act al şefului statului italian nu este valabil dacă nu este contrasemnat de miniştrii care l-au propus şi care îşi asumă responsabilitatea. Marea Britanie este reprezentată pe lângă puterile străine de către „ambasadorii majestăţii sale”. în realitate. cel semiprezidenţial sau cel parlamentar.

este acompaniată de funcţia simbolică pe care monarhia o îndeplineşte prin rituri, prin fastul arhitectural şi vestimentar tradiţional. Îndeplinindu-şi funcţia de reprezentant al Regatului Unit, de şef oficial al Bisericii Anglicane, Elisabeta a II-a s-a aflat în centrul unor ceremonii memorabile pentru „bunii şi loialii ei supuşi” britanici (încoronarea din 1952, jubileul domniei din 1977, centenarul reginei-mame din 2002), dar şi pentru opinia publică europeană (marcarea în 1995, la Londra, a Zilei Victoriei, în cadrul festivităţilor închinate împlinirii unei jumătăţi de veac de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial). De fapt, persoana cea mai importantă din Regatul Unit, întâiul om politic britanic, „Premier”-ul, este primul ministru al Majestăţii Sale, redactor al Discursului Tronului, prezentat la deschiderea sesiunilor parlamentare, numit şi revocat – teoretic – ad nutum de monarh. Şeful Cabinetului britanic reprezintă la nivelul cel mai înalt statul în relaţiile internaţionale, pe plan bilateral şi multilateral. Împăratul este simbolul Japoniei. Orice acte în legătură cu problemele statului japonez, pe care le îndeplineşte împăratul, sunt avizate şi aprobate de guvern, care este, pe această cale, responsabil. Împăratul Japoniei nu are atribuţii de guvernare. Printre actele pe care le poate îndeplini, cu aprobarea guvernului, împăratul Japoniei se numără atestarea deplinelor puteri şi a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor japonezi, ratificarea tratatelor, primirea ambasadorilor şi miniştrilor străini şi exercitarea de acte ceremoniale. Puterea executivă în Japonia aparţine guvernului, care, printre altele, conduce afacerile statului, reglementează afacerile externe, încheie tratate, cu aprobarea Parlamentului.

În relaţiile internaţionale funcţionează regula nescrisă, potrivit căreia statele acceptă ca, la acţiunile diplomatice la nivel înalt, să participe în conformitate cu normele constituţionale proprii, funcţiile participanţilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind obiecte de preocupare pe planul relaţiilor internaţionale.
Doctrina de drept diplomatic marchează exclusivitatea dreptului intern în această privinţă, de pildă în textul următor, vechi de aproape două secole: „Titlurile suveranilor nu emană din jus gentium. Fiecare popor este stăpân să-i dea şefului lui titlul care îi convine şi este în drept să pretindă să fie tratat în consecinţă de ceilalţi suverani şi de celelalte naţiuni.” (MEISEL, 27) 75

Actele cu efect juridic ale celor care îşi reprezintă statul în diplomaţia la nivel înalt sunt acte ale statului (ANGHEL 1987, 53; DIACONU II, 24). Cel care, în calitate de conducător al afacerilor externe ale statului, semnează tratate sau avizează şi contrasemnează legile de ratificare a acestora răspunde pentru acordarea şi primirea de acreditări, poate declara război şi poate încheia pace, are capacitatea maximă de a acţiona pe plan internaţional (ANGHEL 1987, 52-53). Din practica relaţiilor internaţionale, rezultă că statele admit şi respectă principiul jus repraesentationis omnimodae, conform căruia şeful de stat are, potrivit dispoziţiilor constituţionale din statul propriu, drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale (ANGHEL 1987, 54; CHEBELEU, 287; MAZILU 2003, 235). Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are caracter personal, ci decurge din drepturile internaţionale ale statului în numele căruia acţionează şi pe care îl reprezintă. Cutuma care s-a conturat cu veacuri în urmă în relaţiile diplomatice dintre monarhii absoluţi rămâne actuală (ANGHEL 1987, 54) şi se aplică în prezent în mod axiomatic (CHEBELEU, 287). În trecut, funcţiona o regulă potrivit căreia monarhii aveau întâietate faţă de preşedinţii de republici, dar această regulă a rămas în paginile cărţilor de istorie. În relaţiile internaţionale actuale, în raporturile la nivelul şefilor de stat se aplică principiul egalităţii suverane a statelor, exprimabil şi în formula, odinioară valabilă exclusiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, şi, ca urmare, nu se face deosebire de rang nici între monarhi, nici între preşedinţi şi nici între monarhi şi preşedinţi. Aşadar, din aplicarea principiului egalităţii suverane a statelor rezultă că prerogativele constituţionale interne nu disting între şefii de stat pe plan extern (ANGHEL 1987, 52). Învestirea celui care acţionează şi reprezintă pe plan extern statul la nivel înalt este, de obicei, însoţită de acte solemne, de notificare şi de felicitare, prin care sunt înştiinţate statele străine şi prin care statele străine declară că acceptă efectele învestirii pe planul relaţiilor internaţionale (ANGHEL 1987, 55). Mesajele sau gesturile prin care şeful de stat sau de guvern, care deţine locul suprem în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, este felicitat pentru învestire marchează momentul de acceptare externă a celui învestit. Prin onorarea cu felicitări, care se referă la responsabilităţi şi titluri, adresate celui învestit se exprimă respectul faţă de demnitatea statului. Sunt introduse sau confirmate în comunicarea diplomatică dintre state
76

modul de adresare, titlurile, denumirea funcţiilor, ca şi semnificaţia şi importanţa acestora. Conform regulilor de curtoazie internaţională, învestirea (depunerea jurământului de către preşedintele de republică, încoronarea monarhului) este, în general, urmată de notificarea oficială, în străinătate, a începutului de mandat (de domnie). Se trimit, pe cale diplomatică, mesaje prin care se formulează angajamente legate de perspectiva relaţiilor cu statele înştiinţate. Prin aplicarea regulilor de curtoazie internaţională, ca răspuns la asemenea mesaje se formulează şi se transmit, pe aceeaşi cale, mesaje care conţin felicitări şi urări, precum şi angajamente privind relaţiile bilaterale. Mesajul de răspuns poate avea şi semnificaţia recunoaşterii în funcţie a celui învestit atât ca titular al atribuţiilor şi competenţelor conferite de dreptul intern, cât şi ca purtător al titlurilor corespunzătoare acestor atribuţii şi competenţe.
La 23 martie 1737, regele Marii Britanii i s-a adresat lui Carlos de Bourbon cu mesajul următor: „Frate (Monsieur Mon Frère), cu multă plăcere am primit scrisoarea Voastră, prin care îmi aduceţi la cunoştinţă înălţarea Dumneavoastră pe Tronul Celor Două Sicilii. Permanent am fost interesat de tot ceea ce Vă priveşte şi nu mă îndoiesc că veţi fi convins de bucuria adevărată pe care am resimţit-o la acest eveniment fericit. Bunul Dumneavoastră Frate, George R., St. James, …” Pe lângă „bucuria pentru evenimentul fericit”, textul confirmă că suveranul britanic îl consideră pe destinatar „Frate”, adică şef de stat, şi reiterează recunoaşterea trecerii, conform păcii de la Viena din 1735, a Siciliei, de la Austria la Bourbonii spanioli (MEISEL, 63). La 23 ianuarie 2001, preşedintele României i-a trimis preşedintelui Statelor Unite ale Americii telegrama următoare: „Depunerea jurământului şi preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii îmi oferă plăcuta ocazie de a vă adresa cele mai calde felicitări şi urări de succes în greaua şi plina de responsabilităţi demnitate de şef al statului. Îmi exprim speranţa că în următorii patru ani ai mandatului dumneavoastră relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii se vor dezvolta şi amplifica, în beneficiul ambelor părţi, pentru pacea şi bunăstarea popoarelor noastre. România doreşte continuarea şi amplificarea relaţiei de parteneri strategici dintre ţările noastre. Eu cred că putem identifica noi căi şi mijloace de întărire a colaborării în plan politic şi economic. România şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a deveni membră a NATO cât mai curând cu putinţă, pentru a participa şi în acest fel la procesul de normalizare şi de stabilizare a situaţiei din 77

Balcani şi din fosta Iugoslavie. Prezenţa Statelor Unite în zonă, eforturile diplomaţiei americane au contribuit decisiv la reducerea tensiunii şi la instaurarea păcii în zonă. România, vital interesată de consolidarea stabilităţii Balcanilor, va sprijini eforturile Administraţiei dumneavoastră îndreptate în această direcţie. Reiterez speranţa că vom avea cât mai curând prilejul de a discuta despre priorităţile şi obiectivele colaborării româno-americane, despre adâncirea democraţiei şi relansarea economiei în România, cât şi despre posibilităţi concrete şi pragmatice de aprofundare a relaţiilor dintre România şi SUA.”

Şefilor de stat şi de guvern, aflaţi în misiune diplomatică, statele străine le acordă privilegii, prin care protejează şi sprijină misiunea diplomatică la nivel înalt. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se recunoaşte totodată o imunitate specifică. Dreptul diplomatic confirmă aceste modalităţi de susţinere a misiunilor diplomatice la nivel înalt.30 Statele nu au convenit, cel puţin până în prezent, cu privire la semnificaţia exactă, detaliată a „facilităţilor, privilegiilor şi imunităţilor recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială”. Fără îndoială, şeful misiunii diplomatice la nivel înalt este sprijinit şi ocrotit măcar de privilegiile şi de imunitatea pe care statele le acordă fiecărui diplomat în exercitarea neîngrădită a misiunii sale. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se permite şi li se ocroteşte comunicarea liberă în scopuri oficiale cu autorităţile statului propriu şi cu autorităţile altor state, li se acordă scutiri de impozite şi de taxe.
___________________ Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975) prevede, la articolul 50, că şeful de stat aflat în fruntea unei misiuni la un for internaţional beneficiază de facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat. Cms, Articolul 21. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt 1. Şeful statului trimiţător, când se găseşte în fruntea unei misiuni speciale, beneficiază, în statul primitor sau într-un stat terţ, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială. 2. Şeful de guvern (…) şi alte personalităţi de rang înalt, când participă la o misiune specială a statului trimiţător, beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ, în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. 78
30

Reşedinţa în străinătate a şefului de stat este inviolabilă. Pentru alte activităţi decât cele prin care îşi exercită atribuţiile de gazde, autorităţile statului vizitat pot pătrunde în reşedinţa rezervată înaltului oaspete numai cu permisiunea lui. Când se află în străinătate îndeplinind misiuni oficiale, şefului de stat sau de guvern i se recunoaşte, pe lângă imunitatea stabilită prin normele constituţionale interne, o imunitate în relaţiile internaţionale, imunitatea suveranului, care înseamnă exceptarea de la jurisdicţiile şi de la alte reglementări (reguli stabilite de organele locale de ordine publică) ale statului străin pe al cărui teritoriu se află. Această imunitate se extinde, de obicei, şi asupra membrilor de familie care îl însoţesc. În cazul în care înaltul reprezentant comite o infracţiune este expulzat şi eventual i se interzice accesul pe teritoriul statului unde a comis infracţiunea. Reparaţiile revin statului al cărui înalt reprezentant este considerat infractor. Şefii de stat şi de guvern nu sunt exoneraţi, nici conform prevederilor dreptului intern, nici conform prevederilor dreptului internaţional referitoare la imunitate, de răspunderea penală pentru crime de genocid, contra umanităţii şi pentru crimele de război, pentru care se supun jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (DIACONU II, 114). Autorităţile statelor vizitate la nivel înalt îi acordă protecţie, pe planul securităţii, şefului de stat sau de guvern care le este oaspete, măcar ca pentru o „persoană care se bucură de protecţie internaţională”. Dacă şeful de stat sau de guvern întreprinde o călătorie particulară în străinătate, fără ca autorităţilor statului străin să li se notifice o misiune diplomatică la nivel înalt, aşadar dacă face o călătorie „incognito”, nu poate beneficia de privilegii şi riscă să fie supus, pentru eventuale acte în contradicţie cu normele din statul în care se află, jurisdicţiei acestui stat. Privilegiile şi curtoazia i s-ar putea acorda doar din momentul notificării, respectiv al consimţământului autorităţilor străine privind fie şi o vizită privată, considerată „misiune diplomatică neoficială” (ANGHEL 1987, 59). Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie În Codex Theodosianus, culegere de legi care au reglementat viaţa romanilor înaintea epocii lui Iustinian, funcţionarii imperiali erau numiţi ministeriales. Ulterior, în Codex Iustinianus, funcţionarilor
79

imperiali li s-a spus ministeriani. Pentru Publius Vergilius Maro, minister era cel care slujea în timpul ospăţului şi, pentru Lucius Annaeus Seneca, era paharnicul. Caius Sallustius Crispus le spunea oamenilor regelui ministri regis. În antichitatea romană, sclavii erau cei cărora le reveneau ministerele, adică slujbele. La începuturile lumii moderne i se spunea „ministru” persoanei care avea de îndeplinit o misiune. Regii erau „miniştrii lui Dumnezeu pe pământ”. Totodată, regii, principii încredinţau unui „ministru” administrarea regatului, grija afacerilor publice. Regele Franţei Ludovic al XIV-lea l-a desemnat ca ministru pe Jean-Baptiste Colbert (1619-1683). În secolul al XVIII-lea, în Europa, erau consideraţi miniştri sau miniştri de stat cei care participau de regulă la consiliile conduse de suveran şi cei cărora li se acordau responsabilităţi în domenii precum finanţele, relaţiile externe. Miniştrii actuali sunt membri ai guvernelor şi conduc departamente ale administraţiei de stat: internele, externele, finanţele. Ministrul de externe este denumit şi „şef al diplomaţiei”. Totuşi, întâiul diplomat al unui stat şi conducătorul politicii externe este, potrivit prerogativelor constituţionale, şeful statului. Trebuie să fie menţionat ca protagonist pe scena diplomaţiei şi a politicii externe şi şeful guvernului. De fapt, ministrul de externe, membru al guvernului şi subordonat primului-ministru, conduce serviciul public pentru diplomaţie, alcătuit din serviciul diplomatic intern, adică ministerul de externe, căruia îi revine administrarea relaţiilor externe, şi serviciul diplomatic extern, adică reţeaua oficiilor diplomatice ale statului în străinătate.
Omagiind cariera unui diplomat, Charles Maurice TalleyrandPérigord sublinia: „Trebuie ca un ministru al afacerilor străine să fie dăruit cu un fel de instinct care, avertizându-l prompt, să-l împiedice, înaintea oricărei discuţii, să ajungă să se compromită. Îi este necesară facultatea de a se arăta deschis, rămânând impenetrabil; de a fi rezervat (…); de a fi abil până şi în alegerea distracţiilor sale; trebuie să poată purta o conversaţie simplă, variată, neaşteptată, mereu firească şi uneori naivă; într-un cuvânt, nu trebuie să înceteze vreun moment, în douăzeci şi patru de ore, să fie ministru al afacerilor străine. Toate aceste calităţi, oricât ar fi ele de rare, s-ar putea să nu fie suficiente, dacă buna-credinţă nu le-ar da o garanţie de care ele au mereu nevoie (…) Diplomaţia nu este o ştiinţă a vicleniei şi a duplicităţii. Buna-credinţă nu îndreptăţeşte niciodată viclenia, dar admite rezerva; şi rezerva are particularitatea că sporeşte încrederea. Dominat de onoare şi de 80

interesul ţării sale, (…) de iubirea de libertate întemeiată pe ordine şi pe drepturile tuturor, un ministru al afacerilor străine, când ştie să fie [ministru al afacerilor străine], se găseşte astfel plasat în situaţia cea mai bună pe care o poate pretinde un spirit elevat, [inspirându-se din] sentimentul datoriei. Nu se cunoaşte destul ce putere se află în acest sentiment.” (BORDONOVE, 359-360)

În esenţă, rolul ministrului de externe este să realizeze legătura şefului statului şi şefului guvernului cu instituţiile autorităţii din statele străine, să fie aşadar persoana de mijlocire, middleman (OPPENHEIM, 764), ale cărei declaraţii publice pot angaja responsabilitatea statului pe plan extern.
Doctrina a reţinut ca exemplară decizia din 5 aprilie 1933 a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională prin care se recunoaşte că declaraţia formulată de ministrul de externe ca răspuns la o întrebare a unui reprezentant diplomatic străin creează o obligaţie pentru statul ministrului de externe. Ministrul de externe norvegian îi transmisese şefului misiunii diplomatice daneze la Oslo comunicarea, consemnată şi într-o notă, că Norvegia nu se împotriveşte ca Danemarcei să i se recunoască suveranitatea asupra Groenlandei de Est (ANGHEL 1987, 67). Curtea a arătat că răspunsul oral dat de ministrul de externe la solicitarea unui reprezentant diplomatic străin cu privire la o problemă din aria sa de activităţi oficiale angajează statul pe care ministrul îl reprezintă şi ca urmare creează o obligaţie pentru acest stat (CHEBELEU, 299). Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că declaraţiile unor demnitari de nivel înalt sunt probatorii când confirmă fapte sau conduite31 (DIACONU II, 31) şi pot da naştere la obligaţii internaţionale dacă este evidentă intenţia statului de a şi le asuma32 (DIACONU II, 31).

În conformitate cu uzanţele, numirea ministrului de externe se aduce, prin intermediul serviciilor publice pentru diplomaţie, la cunoştinţa statelor cu care statul în care funcţionează ministrul abia numit are relaţii diplomatice. Ministrul de externe îşi inaugurează, de obicei, mandatul acordându-le, la minister, audienţă colectivă solemnă şefilor de misiuni diplomatice străine. Este larg răspândită şi practica
___________________
31 Case of Military and Paramilitary Activities in and against Nicaragua. 32 Nuclear Test Case. 81

precum cel al României. în cadrul cărora ambasadorii străini îşi prezintă scrisorile de acreditare şefului de stat.de a se transmite din partea miniştrilor de externe în funcţie mesaje de felicitare ministrului care se află la începutul exercitării funcţiei. Prin acest act. O parte foarte mare a activităţii ministrului de externe este dedicată participării statului la forurile internaţionale. proiecte. pe primul-ministru şi pe ceilalţi membri ai guvernului cu privire la evoluţiile pe plan internaţional care au sau pot avea efecte asupra promovării şi apărării intereselor statului. Oficiile diplomatice – ambasadele şi posturile consulare – din străinătate se organizează şi îşi desfăşoară activitatea executând ordinele şi instrucţiunile primite de la ministrul de externe. aduce la Ministerul de Externe copiile scrisorilor de acreditare. pe diplomaţii şi consulii de carieră. îşi pot transmite comunicări oficiale. care. Ministrul de externe îi trimite în misiuni ad hoc sau permanente. în septembrie. printre altele: participarea. Ministrul de externe are datoria de a-i informa pe şeful de stat. Sub conducerea ministrului de externe se redactează proiectele de convenţii bilaterale şi multilaterale la care statul urmează să devină parte şi se desfăşoară negocierea acestora în vederea pregătirii textelor pentru procedurile legale de exprimare a consimţământului. informaţii. primul interlocutor politic al fiecărui ambasador străin. Ministrului de externe îi revine responsabilitatea privind aplicarea prevederilor convenţiilor în vigoare la care statul este parte. Ministrul de externe este. adică în delegaţii sau la ambasade şi posturi consulare. la 82 . în numele statului. Majoritatea misiunilor ministrului de externe este constituită în prezent din participări la conferinţe internaţionale şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor internaţionale. precum şi problematica vieţii internaţionale. cuprinde. Programul anual al unui ministru de externe european. potrivit reglementărilor interne şi internaţionale. pot negocia. Activitatea concretă actuală a ministrului de externe are două laturi dominante: contribuţia la misiunile diplomatice ale conducerii statului prin lucrări pregătitoare şi premergătoare şi îndeplinirea misiunilor proprii. în timp. Este de datoria ministrului de externe să fie prezent la audienţele solemne. înainte de a-şi începe activitatea. se deschide seria de audienţe în cadrul cărora ministrul şi ambasadorul pot aborda spectrul întreg al relaţiilor bilaterale. Printre răspunderile prioritare ale ministrului de externe se numără şi aceea pentru păstrarea arhivei diplomatice a statului.

Din această răsfoire a agendei cu misiuni obligatorii ale ministrului de externe rezultă că el este în primul rând protagonistul acţiunilor diplomatice reglementate de dreptul diplomatic referitor la diplomaţia forurilor internaţionale. de confirmarea deplinelor puteri. participarea la reuniunile ministeriale bilunare ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene. participarea la reuniunile ministeriale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor zonale (Europa Centrală. ministrul de externe beneficiază şi de prevederile recomandărilor ONU privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite împotriva persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională.35 Clarificări privind statutul ministrului de externe s-au formulat şi prin deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie. participarea. Ministrul de externe în funcţie nu are nevoie. în virtutea funcţiei lui şi fără a fi obligat să prezinte depline puteri. participarea la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic. Cms. la 11 aprilie 2000. ministrul de externe. Europa de Sud-Est. În conformitate cu dreptul internaţional. 83 34 33 . în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt (…) 2. pentru îndeplinirea obligaţiilor periodice ale statului (ca membru permanent sau nepermanent) faţă de acest for. măcar ocazională. beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ. când participă la o misiune specială a statului trimiţător. de facilităţi. Articolul 21. este considerat ca reprezentându-şi statul pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat. privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. Totodată.33 Ministrul de externe aflat în misiune pe teritoriul unui stat străin beneficiază de privilegii conform uzanţelor şi prevederilor dreptului diplomatic privind misiunile ad hoc34. pentru nici unul dintre actele oficiale externe pe care le întreprinde. 35 CPPCAIPPiDA. Un judecător de instrucţie belgian a emis. cit. Articolul 7 (…) 2. (…) ministrul afacerilor externe şi alte personalităţi de rang înalt.). la lucrările Consiliului de Securitate al ONU. împotriva ministrului afacerilor externe în exerciţiu al Republicii Democratice Congo un mandat internaţional în scopul arestării sale provizorii înaintea unei cereri de extrădare către Belgia pentru ___________________ Cdt.dezbaterile generale ale Adunării Generale a ONU. regiunea Mării Negre etc.

această situaţie singulară se înscrie ___________________ Congo c Belgique. în funcţia de ministru de externe al Georgiei. La Cour Internationale de Justice. franceză şi georgiană. Requête introductive d'instance enregistré au Greffe de la Cour. dar nu se referă la funcţia de ministru al afacerilor externe. Excepţiile. îndreptăţesc eventuale interogaţii cu privire la capacitatea statului în cauză de a îndeplini ansamblul funcţiilor specifice prin care se asigură suveranitatea sau disponibilitatea celor cărora le revine guvernarea în acel stat de a răspunde deplin la exigenţele suveranităţii. care l-a primit la 12 iulie 2000. Republica Democratică Congo a acuzat Regatul Belgiei că emiterea de către Belgia a unui mandat de arestare împotriva ministrului afacerilor externe congolez violează principiul potrivit căruia un stat nu îşi poate exercita puterea pe teritoriul altui stat. Expunerea cuprindea şi sublinierea că nesocotirea imunităţii ministrului afacerilor externe contravine jurisprudenţei internaţionale. inclusiv în Republica Democratică Congo. dreptului cutumiar şi curtoaziei internaţionale. Mandatul a fost difuzat în toate statele. care îndeplinea funcţia de ambasador al Franţei la Tbilisi şi avea cetăţenie dublă. Potrivit ministerului de externe francez. În 2004. 84 36 . 17 octobre 2000. foarte rare de altfel. Prin acţiunea din 17 octombrie 2000. depusă la Grefa Curţii Internaţionale de Justiţie. desemnează Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles ca instanţă competentă şi invocă dispoziţiile legii belgiene din 1993 referitoare la reprimarea violărilor grave ale dreptului umanitar. Acceptând funcţia de ministru în guvernul georgian.36 După activităţile specifice şi după atribuţii este firesc să se considere că fiecare stat desemnează pentru îndeplinirea funcţiei pe unul dintre cetăţenii proprii. care indică naţionalitatea congoleză. s-a arătat că a fost violat dreptul internaţional prin competenţa universală prevăzută de legea belgiană în virtutea căreia a fost emis mandatul de arestare şi chiar prin mandatul de arestare. principiul egalităţii suverane între toţi membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi imunitatea diplomatică a ministrului afacerilor externe al unui stat suveran. Mandatul de arestare. precum şi la Legea belgiană din 10 februarie 1999. Salomé Zourabişvili a demisionat din funcţia de ambasador al Franţei în Georgia şi a renunţat la remuneraţia pe care o primea ca ambasador din partea statului francez.pretinse crime constituind „violări grave ale dreptului internaţional umanitar”. În expunere. preşedintele Georgiei a desemnat-o pe Salomé Zourabişvili.

Trebuia să se îngrijească şi de corespondenţa şefului de stat cu străinătatea37 (NEGULESCU. la întâmplare. Cancelaria va fi despărţită în două secţii: cea dintâi va fi însărcinată cu toate pitacele Domnului ce să dau pentru ocârmuirea trebilor din lăuntru precum şi cu primirea tuturor jălbilor ce se vor da către Domn. de relaţiile externe al României se ocupa marele postelnic. (…) Va ţinea corespondenţia cu aghenţii Prinţipatului din Ţarigrad şi. îndeosebi păstrarea legăturilor şi întreţinerea legăturilor cu trimişii străini. între 19 iulie 1861 şi 22 ianuarie 1862 fusese ministru de externe al Moldovei. 85 .în cadrul cooperării dintre Franţa şi Georgia şi guvernul francez a decis să considere că a încheiat cu Salomé Zourabişvili un contract de asistenţă tehnică. Marele postelnic este şeful canţelarii Domnului atât pentru trebile din lăuntru. Mihail Kogălniceanu a fost ministru de externe al României între 26 august şi 28 noiembrie 1869. secretarul de stat cel mai apropiat de şeful statului. Asemenea va fi însărcinat şi cu corespondenţa consulilor curţilor străine. Întâiul ministru al afacerilor străine al României („ministru al trebilor străine şi de stat”) s-a numit Apostol Arsache. ce se află şezători în Principat. între 27 aprilie şi 24 iulie 1876 şi între 3 aprilie 1877 şi 25 noiembrie 1878. Caracterul neobişnuit al acestei situaţii este confirmat şi de luarea în considerare în cadrul Consiliului de Stat al Franţei a sesizării formulate. Lui îi reveneau sarcinile diplomatice principale. apud DUCULESCU 1998. care între 10 octombrie 1959 şi 28 mai 1860 a fost şi ministru al afacerilor externe al Munteniei. Cea de-a doua va fi însărcinată cu toată corespondenţa Domnului în limbi străine. ministrul afacerilor străine al Munteniei a fost Dimitrie Brătianu. Regulamentul organic al Valahiei pus în aplicare la 1 iulie 1831. El s-a aflat în funcţie între 22 ianuarie 1862 şi 24 iunie 1862. ___________________ 37 În prima jumătate a secolului al XIX-lea. după ce. cât şi pentru cele de afară. 25 avril 2005). 238). cu Paşii de prin cetăţile marginii din dreapta Dunării. ALEXIANU. Ca urmare. în domeniul contenciosului administrativ. În primul deceniu al secolului al XX-lea. de un sindicat din ministerul de externe francez (ACTUALITÉES DIPLOMATIQUES. Între 26 ianuarie şi 27 martie 1859. Între 17 ianuarie şi 10 noiembrie 1859. Salomé Zourabişvili a devenit beneficiara unei remuneraţii din partea guvernului francez în conformitate cu dispoziţiile legale în vederea aplicării unor asemenea contracte. Articolul 153. de forma contractelor utilizate în Franţa pentru a se pune la dispoziţia guvernelor străine experţi de nivel înalt. Paris. funcţia de ministru al afacerilor străine al Moldovei a fost deţinută de Vasile Alecsandri.

Funcţia i-a revenit şi lui Grigore Gafencu între 21 decembrie 1938 şi 1 iunie 1940. l’Etat d’envoi. Corneliu Mănescu. Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu. Petre Roman. the receiving state). Andrei Pleşu. Trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul statului primitor. Avram Bunaciu. Între 11 ianuarie 1911 şi 17 ianuarie 1914.38 Nu este totuşi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor. I. Conform curtoaziei internaţionale. obţinut pe cale diplomatică sau pe oricare altă cale convenită sau acceptată reciproc. C. Au fost miniştri de externe Take Ionescu (13 iunie 1920-11 decembrie 1921). În acelaşi timp. nu se ___________________ 38 Cms. pe cale diplomatică. George Macovescu. ministru de externe al României a fost Titu Maiorescu. Sergiu Celac. Articolul 2. Din 24 noiembrie 1927 până la 10 noiembrie 1928 şi din 20 octombrie 1932 până la 30 august 1936. Ştefan Andrei. nu se constituie o misiune diplomatică ad hoc. În cazul în care relaţiile dintre statul trimiţător şi statul primitor permit o abordare flexibilă. I. 86 . Ion Gheorghe Maurer. G. Adrian Severin. este posibil consimţământul tacit. printr-un demers întreprins. ministrul afacerilor străine al României a fost Nicolae Titulescu. De la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi până în prezent au fost miniştri de externe ai României: Ana Pauker. în general. Brătianu. confirmat formal eventual după constituirea misiunii diplomatice ad hoc (ANGHEL 1987. Simion Bughici.funcţia i-a revenit pentru perioade scurte şi lui I. the sending state) şi depinde de consimţământul statului pe teritoriul căruia funcţionează (statul primitor. Grigore Preoteasa. Ilie Văduva. Teodor Meleşcanu. l’Etat de réception. nu se trimite o delegaţie în străinătate fără certitudinea că nu sunt motive pentru care statul pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona să nu consimtă ca misiunea să fie constituită. Ioan Totu. 30-31). Adrian Năstase. Duca (19 ianuarie 1922-30 martie 1926). Statul poate trimite o misiune specială pe lângă un alt stat cu consimţământul celui din urmă. Ion Stoian. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA MISIUNII DIPLOMATICE AD HOC Misiunea ad hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprime voinţa acestui stat în cadrul funcţiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcţii. conform curtoaziei internaţionale. Misiunea diplomatică ad hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie (statul trimiţător.

cu consimţământul acestui stat. 40 Cms. Dacă misiunea diplomatică ad hoc se realizează în mai multe state primitoare. despre o problemă care prezintă interes comun pentru toţi. totodată.41 Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca într-un stat primitor să funcţioneze simultan misiunile ad hoc ale mai multor state trimiţătoare pentru tratarea unei probleme a cărei soluţionare răspunde interesului comun al statelor trimiţătoare şi al statului primitor. se poate constitui misiunea diplomatică ad hoc şi dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu s-au stabilit relaţii diplomatice. trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul fiecăruia dintre statele primitoare şi. Două sau mai multe state pot trimite în acelaşi timp o misiune specială pe lângă un alt stat. în timp ce se recunoaşte acest drept altui stat. 87 39 . 42 Cms. Condiţia realizării acestor misiuni ad hoc simultane este acordul statelor participante.refuză primirea unei misiuni diplomatice ad hoc dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Conform dreptului diplomatic. pentru a trata împreună. Articolul 6.39 Este posibil ca o misiune diplomatică ad hoc să se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relaţii diplomatice (CHEBELEU. să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaţia misiunii. Două sau mai multe state care doresc să trimită o misiune comună pe lângă un alt stat informează statul de primire când încearcă să obţină consimţământul.40 Sunt situaţii în care o misiune diplomatică ad hoc reprezintă mai multe state.42 Pe teritoriul aceluiaşi stat străin primitor şi acreditant ajung să funcţioneze simultan cel puţin o misiune diplomatică ad hoc a statului trimiţător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. conform Articolul 2. Articolul 4. Statul care doreşte să trimită aceeaşi misiune specială pe lângă două sau mai multe state le informează pe fiecare dintre statele primitoare când încearcă să le obţină consimţământul. cărora le revine obligaţia de a informa statul primitor despre această caracteristică a misiunii. cu acordul tuturor acestor state. 198). Asemenea încălcări ale regulilor de curtoazie internaţională sunt totodată abateri de la principiul egalităţii suverane a statelor: impunerea unei activităţi oficiale pe teritoriul unui stat străin fără consimţământul acestui stat şi nerecunoaşterea dreptului de a constitui o misiune diplomatică ad hoc unui stat. Articolul 7. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 ___________________ Cms. în condiţii similare. 41 Cms. Articolul 5. Pentru trimiterea unei misiuni speciale nu sunt necesare relaţii diplomatice sau consulare.

Dacă nu afectează drepturile şi obligaţiile altor state. reprezentantului vizat mai sus fie direct. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. Statul primitor adresează comunicări privind misiunea specială şefului misiunii sau. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. dacă statul trimiţător nu a numit un şef. Totodată. ca urmare. în numele statului. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. Prin misiune extraordinară. este autorizat să acţioneze în numele misiunii speciale şi să adreseze comunicări statului primitor. discriminarea nu este permisă. 1. unul din reprezentanţii statului trimiţător. la începutul secolului al XIX-lea se înţelegea participarea. între ele. desemnat de acest stat. 44 Cms. nu au. în această calitate. dacă. Articolul 49. statul primitor şi statul trimiţător pot conveni modalităţi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii. De atunci. Articolul 14. 88 43 . Statele de ale căror decizii şi consimţăminte depinde misiunea diplomatică ad hoc sunt considerate. participanţi aşadar la o misiune diplomatică ad hoc. fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad hoc nu are ex proprio vigore precădere asupra ambasadei.43 Între misiunea diplomatică ad hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanţi autorizaţi. prin cutumă sau pe calea unui acord. în lipsă de şef. b) modificarea de către state. a întinderii facilităţilor.44 Dreptul diplomatic stabileşte că misiunea diplomatică ad hoc. aplică acelaşi tratament misiunii statului primitor. în conformitate cu dreptul diplomatic. la ceremonii în străinătate. 2. egale pe plan juridic şi. Şeful misiunii speciale sau. 1. În aplicarea dispoziţiilor acestei Convenţii nu se va face discriminare între state. rang superior. Statul trimiţător nu poate considera că este obiectul unei discriminări atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şi misiunile altor state trimiţătoare.a stabilit că funcţionarii diplomatici aflaţi în misiune extraordinară. în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-a confirmat. fie prin intermediul misiunii diplomatice permanente. de pe poziţia de stat primitor. care este rezultatul unei / unor convenţii între statul trimiţător şi statul ___________________ Cms.

anume din prevederile cu privire la funcţiile ei şi la durata acestora.” (MEDIAFAX. după 1945. Trebuie ca misiunea să se încheie dacă unul dintre statele trimiţător şi primitor notifică statului celălalt că recheamă misiunea. Funcţiile misiunii speciale încep de la intrarea misiunii în contact oficial cu ministerul de externe sau cu oricare alt organ al statului primitor în legătură cu care s-a convenit. criminali de război de alianţa sovieto-americano-britanică). programul vizitei întrerupte nu a fost realizat în întregime. 89 45 . Începutul funcţionării unei misiuni speciale nu depinde de prezentarea acesteia de misiunea diplomatică permanentă a statului trimiţător. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe japonez a declarat că delegaţia chineză şi-a anulat programul brusc. Se poate ca acest acord să se refere la o dată anumită din calendar sau să decurgă din acordul privind constituirea misiunii. Miniştri japonezi au vorbit în public despre maniere străine de eticheta diplomatică.45 Ca şi începutul misiunii. 1. încheierea ei depinde de acordul la care ajung statul trimiţător şi statul primitor. Ulterior. reamintind că nu acceptă ca alte state să-i dicteze conduita şi să se amestece în modul în care Japonia îşi onorează morţii. printre care şi 14 militari consideraţi. Junichiro Koizumi declarase că întreprinde vizite la sanctuar în calitate de cetăţean şi nu în calitate de om de stat. La 20 mai 2005.primitor. ___________________ Cms. a anunţat că îşi întrerupe vizita (misiunea diplomatică ad hoc) şi părăseşte Japonia. Articolul 13. dar în relaţiile sociale este necesar să se păstreze obiceiul exprimării de regrete. aflat în vizită la Tokyo. La 23 mai 2005.5 milioane de militari japonezi care şi-au pierdut viaţa în războaie. din 1853. autorităţile chineze au explicat că misiunea lui Wu Yi a fost întreruptă din cauza declaraţiilor premierului japonez privind sanctuarul Yasukuni (monument consacrat celor 2. respectiv că misiunea este considerată încheiată. 23 mai 2005). începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi un reprezentant al autorităţilor statului primitor. fără să prezinte scuze: „Se poate înţelege că evenimente care impun măsuri urgente pot determina anularea unui program. nici de remiterea de scrisori de acreditare sau de depline puteri. Nu a putut avea loc întâlnirea programată dintre Wu Yi şi premierul japonez. vicepremierul chinez Wu Yi. Ca urmare a acestei decizii. Junichiro Koizumi. Autorităţile japoneze au criticat virulent „proastele maniere” diplomatice ale Chinei. 2.

48 ___________________ 46 Cms. organizaţie sau organ. 200). chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor încetează (CHEBELEU. Articolul 7. (…) 2.46 Este posibil ca misiunea diplomatică ad hoc să continue. aşadar semnificaţia la care se referă termenul ad hoc. e) notificarea de statul primitor că misiunea este considerată încheiată. servirea interesului de stat.47 Misiunii diplomatice ad hoc îi revine. Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad hoc. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre statul trimiţător şi statul primitor nu antrenează de la sine încheierea misiunilor speciale din momentul rupturii. pentru a o realiza. Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc Pentru misiunea diplomatică ad hoc este definitorie o anumită funcţie diplomatică. pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă. în general. funcţia care o defineşte. considerată a fi primordială. Articolul 3.Începerea misiunii diplomatice ad hoc. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. 48 Cdt. c) expirarea duratei afectate misiunii speciale. Funcţiile misiunii speciale se încheie îndeosebi prin: a) acordul statelor interesate. dacă nu se face o prorogare expresă. funcţiile misiunii speciale. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia. precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau. activitatea ei şi încheierea ei nu depind de starea relaţiilor diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor şi nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state. Dreptul internaţional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad hoc participante la lucrările unui for internaţional îşi reprezintă statul propriu fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri pentru adoptarea textului unei convenţii adoptate în cadrul forului. Statul trimiţător şi statul primitor stabilesc. b) îndeplinirea sarcinii misiunii speciale. dar. prin consimţământ mutual. aşa încât celelalte funcţii specifice diplomaţiei în general par a fi auxiliare. 2. informarea şi să recurgă la negociere. în primul rând. de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiţător cu consimţământul statului primitor. este necesar să satisfacă şi exigenţele altor funcţii specifice domeniului diplomatic. d) notificarea de statul trimiţător că pune capăt misiunii sau că o recheamă. 47 Cms. Articolul 20. precum reprezentarea. 90 .

2. după ce a transmis statului primitor toate informaţiile utile cu privire la efectivul şi componenţa misiunii speciale şi îndeosebi cu privire la numele şi calitatea persoanelor pe care îşi propune să le desemneze. În măsura în care obţine consimţământul statului primitor. 5. notificarea – autorităţile statului trimiţător aduc la cunoştinţa autorităţilor statului primitor componenţa misiunii. sosiri definitive. informarea – statul trimiţător informează statul primitor despre componenţii desemnaţi ai misiunii. în legătură cu care s-a convenit: a) componenţa misiunii speciale. Articolul 11. trebuie ca statul trimiţător să transmită statului primitor informaţii cu privire la numărul. După desemnarea persoanelor din misiune. Articolul 8. 35). pe membrii misiunii speciale.49 Etapa desemnării.50 Statul trimiţător are obligaţia să ___________________ Cms. (…) statul trimiţător îi numeşte. consimţământul – statul primitor acceptă componenţa misiunii. Totuşi. După numirea membrilor misiunii. 50 Cms. conform opţiunii proprii. b) sosirea şi plecarea definitivă ale membrilor misiunii precum şi încetarea funcţiilor lor în misiune. decizia îi aparţine statului trimiţător. plecări definitive. precum şi orice modificare ulterioară a acestei componenţe. angajări şi concedieri. numele şi calitatea persoanelor din componenţa misiunii. În alcătuirea misiunii diplomatice ad hoc. este urmată de momentul consimţământului privind efectivul şi componenţa misiunii în care acţionează statul primitor. 4. Notificarea urmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenţa misiunii.Componenţa misiunii diplomatice ad hoc În conformitate cu dreptul diplomatic. numirea – statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii. 91 49 . stabilirea componenţei misiunii ad hoc constă din etapele următoare: 1. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. b) sosirea şi plecarea definitivă ale oricărei persoane care îi însoţeşte pe membrii misiunii. de regulă ministerului de externe. ci poate presupune că a obţinut consimţământul tacit al statului primitor (ANGHEL 1987. constând din: încredinţarea sau retragerea de funcţii. componenţa misiunii este adusă la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. desemnarea – statul trimiţător îi desemnează pe componenţii misiunii. în care acţionează statul trimiţător. d) angajarea ca membru al misiunii sau ca persoană în serviciul privat şi concedierea persoanelor rezidente în statul primitor. 3. statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii diplomatice ad hoc. statul trimiţător nu este obligat să aştepte răspunsul pozitiv al statului primitor.

Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad hoc pot funcţiona şi persoane „în serviciu privat”59. Articolul 9. (…) d) „şef de misiune specială” este persoana însărcinată de statul trimiţător să acţioneze în această calitate. trebuie ca sosirea şi plecarea definitivă să fie notificate în prealabil. Articolul 1. Articolul 11. înainte de a avea loc. Personalul misiunii diplomatice ad hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după rolul care le este atribuit. alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice57. În afară de cazul în care este imposibil. (…) f) „membri ai misiunii speciale” sunt: şeful misiunii speciale. alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat56. 56 Cms. (…) 2. 57 Cms. (…) h) „membru al personalului diplomatic” este membrul personalului misiunii speciale care are calitatea de diplomat în cadrul misiunii speciale. (…) g) „membru al personalului misiunii speciale“ este membrul personalului diplomatic. sosirea misiunii diplomatice ad hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor. 55 Astfel. (…) i) „membru al personalului administrativ şi tehnic“ este membrul personalului misiunii speciale angajat în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii speciale. în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: cel diplomatic. le revine una dintre poziţiile următoare: şef al misiunii52. Articolul 1. 1. în cadrul acesteia. 52 Cms. Articolul (…) e) „reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială” este persoana căruia statul trimiţător i-a atribuit această calitate. (…) k) „persoană în serviciul privat” este persoana utilizată exclusiv în serviciul privat al membrilor misiunii speciale. (…) j) „membru al personalului de serviciu” este membrul personalului misiunii speciale angajat pentru activităţi domestice şi alte sarcini similare 59 Cms.notifice. membru personalului administrativ şi tehnic şi membrul personalului de serviciu al misiunii speciale. reprezentantul statului trimiţător în misiunea specială şi membrul personalului misiunii speciale. 92 51 . Articolul 1. ___________________ Cms. 53 Cms. Articolul 1. Articolul 1. 55 Cms. cel administrativ şi tehnic. şi cel de serviciu. Articolul 1. 54 Cms. (…) Se poate ca misiunea să cuprindă personal diplomatic. Articolul 1.51 Persoanele numite în componenţa misiunii diplomatice ad hoc au calitatea de membru al misiunii şi. personal administrativ şi tehnic şi personal de serviciu. alcătuit din persoane cu sarcini domestice58. 58 Cms. reprezentant al statului trimiţător53 sau membru al personalului54.

reprezentantul statului trimiţător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu prezenţa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul este persona non grata. 3. statul trimiţător are posibilitatea să nu ia în considerare cetăţenia persoanelor cărora le acordă calitatea de reprezentant al statului şi a celor pe care le desemnează să fie membri ai personalului diplomatic şi să includă printre reprezentanţii săi şi printre membrii personalului diplomatic al misiunii şi cetăţeni ai altui stat. Poate. 61 Cms. Statul primitor are posibilitatea să refuze misiunea diplomatică ad hoc în cazul în care consideră că numărul componenţilor misiunii este prea mare. Realizarea acestei posibilităţi depinde de consimţământul statului primitor.60 De altfel. 2. Cetăţenii statului trimiţător nu pot să facă parte din misiunea specială decât cu consimţământul acestui stat. Statul primitor îşi poate rezerva dreptul prevăzut la paragraful 2 al acestui articol în privinţa cetăţenilor unui stat terţ care nu sunt cetăţeni ai statului trimiţător. Totodată. statul primitor nu este obligat să primească în misiune pe oricare dintre componenţii acesteia 61 (CHEBELEU. să refuze să admită orice persoană în calitate de membru al misiunii speciale. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic ai acesteia vor avea în principiu naţionalitatea statului trimiţător. să o recheme din misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. 199). fără să datoreze explicaţii. Totodată. Întârzierea în ___________________ Cms. totodată. Dacă despre persoana numită statul primitor informează statul trimiţător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă. (…) Statul primitor poate să refuze admiterea misiunii speciale al cărei efectiv nu-l consideră rezonabil în privinţa circumstanţelor şi condiţiilor din acest stat şi necesităţilor misiunii. fără întârziere. statului trimiţător îi revine obligaţia ca. 93 60 . Dacă a început să funcţioneze în misiune. Articolul 10. În dreptul diplomatic. această persoană nu poate fi membru al misiunii. Membrul misiunii care nu este reprezentant al statului trimiţător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenţa căruia statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul nu este acceptabil.Este de aşteptat ca statul trimiţător să încredinţeze îndeplinirea funcţiei primordiale şi a celor auxiliare ale misiunii diplomatice ad hoc cetăţenilor proprii. care poate fi retras oricând. fără să motiveze. 1. Articolul 8. care poate să şi-l retragă oricând. fiecare etapă în stabilirea componenţei misiunii diplomatice ad hoc depinde de consimţământul statului primitor.

O persoană poate fi non grata sau neacceptabilă înainte de a sosi pe teritoriul statului primitor. care cunoşteau componenţa delegaţiei. funcţia primordială. De altfel. în orice moment şi fără să-şi motiveze decizia. după caz. 94 . Articolul 12. în statul primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu vor exercita în statul primitor o activitate profesională sau comercială în scopul unui câştig personal. pe cetăţeanul sârbo-muntenegrean Cedomir Brankovici (urmărit de INTERPOL) a arătat că intrarea pe teritoriul bulgar a acestuia ar fi putut fi împiedicată numai dacă. autorităţile bulgare responsabile. înaintea sosirii delegaţiei sârbo-muntenegrene din care făcea parte. Statul primitor poate. şi a doua. Statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor pe lângă misiunea specială. l-ar fi declarat persona non grata. având calitatea de reprezentant al statului. alte activităţi remunerate decât cele remunerate de statul trimiţător. să informeze statul trimiţător că oricare reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau oricare membru al personalului diplomatic al acesteia este persona non grata sau că oricare alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. statul primitor poate să refuze să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii speciale. Articolul 48. în cadrul îndeplinirii funcţiilor diplomatice.62 Tribunalul din Sofia căruia. în rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc pot fi două categorii de diplomaţi: prima. a celor care îndeplinesc funcţii diplomatice auxiliare. după arestare. la 28 aprilie 2005. 63 Cms. sfera activităţii membrilor misiunii diplomatice ad hoc este limitată întrucât le sunt interzise. Şeful misiunii diplomatice ad hoc În cadrul misiunii diplomatice ad hoc. 2. adică funcţia pentru care a fost constituită ad hoc misiunea. poliţia bulgară i l-a prezentat. a celor care îndeplinesc funcţia diplomatică primordială. Dacă statul trimiţător refuză să execute sau nu execută într-un interval rezonabil obligaţiile care îi incumbă în virtutea paragrafului 1 al acestui articol.63 ___________________ 62 Cms. este realizată de persoana desemnată ca reprezentant al statului trimiţător.îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. Aşadar.

66 Cms. Articolul 17.65 Statul trimiţător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad hoc şi notifică ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primitor. sediul principal. În cazul în care se convine că sunt necesare mai multe sedii. Misiunile speciale ale două sau ale mai multor state nu se pot întruni pe teritoriul unui stat terţ decât după ce au obţinut 95 . Articolul 9. misiunea diplomatică ad hoc funcţionează în locul / locurile convenit/e de statul trimiţător şi statul primitor. În lipsa unui acord. dacă se admite că misiunea funcţionează în capitala statului primitor. Dacă misiunea cuprinde mai mulţi membri având calitatea de reprezentant al statului. 3 Dacă misiunea specială îşi îndeplineşte funcţiile în localităţi diferite. 1. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. Articolul 11. Articolul 16. Misiunea specială se constituie dintr-unul sau din mai mulţi reprezentanţi ai statului trimiţător. Nu se convine asupra sediului. sediul misiunii speciale se află în localitatea unde se găseşte ministerul de externe al statului primitor.66 Sediul misiunii ad hoc În statul primitor. 68 Cms.64 Desemnarea şefului misiunii ad hoc se aduce la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. 2. dintre care statul trimiţător poate să desemneze un şef. Ordinea de precădere a membrilor unei misiuni speciale este aceea notificată statului primitor sau statului terţ pe teritoriul căruia se întrunesc două sau mai multe misiuni speciale. Articolul 18.Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea. statul trimiţător îl desemnează pe şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanţi. 68 ___________________ 64 Cms. ca şi suplinitorul lor eventual. în legătură cu care s-a convenit: (…) e) desemnarea şefului misiunii speciale sau. (…) 3. mai precis în localitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat. Sediul misiunii speciale se află în localitatea convenită prin acord comun între statele interesate. 65 Cms. a reprezentantului la care se referă paragraful 1 al Articolul 14. în lipsa şefului.67 Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad hoc din state trimiţătoare diferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terţ este permisă numai dacă statul terţ îşi dă consimţământul şi numai cât timp acest consimţământ este în vigoare. statele interesate pot să convină că va avea sedii mai multe între care poate opta pentru un sediu principal. se desemnează. 67 Cms. tot prin convenţie.

statul terţ poate pune condiţii pe care statele trimiţătoare sunt obligate să le respecte. Aceeaşi obligaţie înseamnă şi că nu le este permis misiunilor diplomatice ad hoc să devină sediul unor activităţi contrare dreptului internaţional. 3. în afara unui acord special. Precăderea între două sau mai multe misiuni speciale care se întâlnesc pentru o ceremonie sau cu un prilej solemn este reglată după protocolul în vigoare în statul primitor. în primul rând. Statul terţ îşi asumă faţă de statele trimiţătoare drepturile şi obligaţiile unui stat primitor în măsura pe care o indică dându-şi consimţământul. La ceremonii. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. se respectă ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiţătoare. Articolul 22. Când două sau mai multe misiuni speciale se întrunesc pe teritoriul statului primitor. în respectarea principiului neingerinţei. 2. care îşi păstrează dreptul de a-l retrage. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. utilizată de protocolul statului pe teritoriul căruia ele se întrunesc. precăderea între aceste misiuni este determinată. 2. 71 Cms. conform ordinii alfabetice a denumirii statelor. 69 Cms. Articolul 16. în limba utilizată pe teritoriul statului primitor sau ordinea stabilită prin acord special. la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad hoc. 2. Statul primitor acordă misiunii speciale facilităţile necesare îndeplinirii funcţiilor sale. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. aşa cum sunt ele concepute în 96 . ţinând seama de natura şi de sarcinile misiunii speciale. Dându-şi consimţământul. Articolul 47. 70 Cms. Această obligaţie constă. înlesnindu-i îndeplinirea funcţiilor specifice.În privinţa precăderii. 1. notificate de statul trimiţător şi admise de statul primitor.69 Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc Statul primitor are obligaţia de a-şi concretiza consimţământul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc străine. Înlesnirile pe care statul primitor le acordă misiunii diplomatice ad hoc străine sunt privilegii care fac posibilă atingerea scopurilor misiunii. se respectă regulile de protocol ale statului primitor.70 Privilegiilor acordate misiunii diplomatice ad hoc şi membrilor ei le corespunde obligaţia privilegiaţilor de a respecta legea statului primitor.71 consimţământul expres al acestuia.

statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad hoc exercitarea funcţiei de reprezentare. 1. astfel încât să li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune. 97 . Misiunea specială are dreptul de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor.73 În general. Articolul 19. să respecte reglementările din statul primitor.72 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările în materie din statul primitor. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. autorităţile statului primitor sunt obligate să aibă o conduită respectuoasă în relaţiile cu această persoană. 74 Cms. 73 Cms. 2. ale dreptului internaţional şi să nu utilizeze privilegiile pentru a încălca principiul neingerinţei. în activitate. Articolul 47. misiunea diplomatică ad hoc şi personalul ei au obligaţia ca. Nu le este permis autorităţilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri de arestare şi de detenţie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc. 72 Cms. se va ţine seama de legile. (…) 2. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. Articolul 19.Practic şi. de reglementările şi de uzanţele statului primitor. drapelul şi stema statului trimiţător.74 Misiunii diplomatice ad hoc şi personalului ei li se acordă protecţie legală. ca şi prevederile convenţiilor bilaterale. simbolic. totodată. Respectul datorat de autorităţile statului primitor faţă de persoana membrului această Convenţie. În exercitarea dreptului acordat de acest articol (de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu). Totodată. aşa cum sunt ele concepute în această Convenţie. acordându-i dreptul de a utiliza. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. în acelaşi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice.

” (MEDIAFAX. Ministerul de externe rus a publicat ulterior o declaraţie. nu în numele statului trimiţător.misiunii diplomatice ad hoc înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăţii şi demnităţii acestei persoane. 77 Cms. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau faţă de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale (…). numai dacă această persoană este. Responsabilii locali vamali au avut anumite îndoieli privitoare la respectarea unor formalităţi de plecare şi a fost necesară verificarea statutului cursei. Persoana care reprezintă statul trimiţător în misiunea specială şi persoana membrului personalului diplomatic sunt inviolabile. moştenitor sau legatar. executor testamentar. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. Statul primitor le acordă tratamentul respectuos care li se cuvine şi întreprinde toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere a acestor persoane. în afară de cazurile [dacă nu este vorba despre (…) b) o acţiune privind o succesiune 98 75 . vameşii ruşi au reţinut timp de trei ore o delegaţie din SUA care efectuase o vizită oficială în Rusia şi trebuia să călătorească în Ucraina. (…) 4. Articolul 29. (…) 4. Articolul 31. 28 august 2005) Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc nu i se pot aplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti76. arătând: „Ne exprimăm regretul în urma acestei neînţelegeri şi pentru inconvenienţele suferite de senatori. de la Moscova. Lugar a declarat că nu cunoaşte motivele incidentului. 76 Cms.77 ___________________ Cms. Nu se poate ca aceste persoane să fie supuse la orice formă de arestare sau de detenţie. administrator. fără legătură cu îndeplinirea funcţiilor oficiale sau numai în cazul unui prejudiciu produs cu un vehicul folosit în afara funcţiilor oficiale. Dreptul diplomatic permite însă aplicarea unor asemenea măsuri. a libertăţii şi a demnităţii lor. Avionul a putut decola după ce. numai în cazul unei acţiuni care priveşte activitatea lui profesională sau comercială. pe aeroportul Perm. s-a confirmat statutul diplomatic al cursei. cu titlu privat. Senatorul republican Richard Lugar şi senatorul democrat Barack Obama au aşteptat trei ore la Perm. înainte de a pleca spre Kiev.75 La 28 august 2005. Articolul 31. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale.

Totodată. nici să percheziţioneze. În asemenea caz. bunurile şi mijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcţiilor diplomatice. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. în afara situaţiei în care există motive serioase să se creadă că acest bagaj conţine obiecte care nu beneficiază de scutirea menţionată la paragraful 1 al acestui articol [adică scutirea pentru obiecte destinate uzului oficial al misiunii speciale şi obiecte destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni] sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus reglementărilor de carantină în statul primitor. Trebuie ca permisiunea să fie exprimată de un reprezentant în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. mobilierul. autorităţilor statului primitor le revine obligaţia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un vehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate] şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). (…) 2. autorităţile statului primitor nu pot.78 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu. în conformitate cu dreptul diplomatic. nici să rechiziţioneze. neîngăduind ca localul acesteia să fie invadat sau prejudiciat. administrator. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de inspectarea bagajului lor personal. 78 Cms. trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. 99 . să pătrundă în aceste localuri. nici să confişte.Autorităţilor vamale străine le este permis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc doar dacă au informaţii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiecte decât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc le folosesc în activitatea lor oficială şi decât obiectele lor personale. fără permisiune. nici să supună măsurilor de executare aceste localuri. inspecţia se face numai în prezenţa persoanei interesate sau a reprezentantului ei autorizat. Articolul 35. moştenitor sau legatar. oricare ar fi această activitate. Ca urmare. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător.

fără consimţământul şefului misiunii speciale sau. fie de şeful misiunii permanente a statului trimiţător. 2. Dacă relaţiile dintre statul primitor şi statul trimiţător se modifică negativ. rechiziţii. Se poate presupune că a fost obţinut consimţământul în caz de incendiu sau de alt sinistru care ameninţă grav securitatea publică.80 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază. Articolul 25. bunurile şi arhivele misiunii diplomatice ad hoc să fie preluate de un alt stat. păstrarea bunurilor şi a arhivelor unui stat terţ. celelalte bunuri utilizate în vederea realizării funcţiilor misiunii speciale şi mijloacele ei de transport nu pot constitui obiectul oricărei percheziţii. dacă este cazul. 81 Cms. al şefului misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. confiscări sau măsuri de executare. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului primitor. Nu le este permis agenţilor statului primitor să pătrundă în ele. se poate ca statul trimiţător să încredinţeze. 80 Cms. 1. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. trebuie ca statul primitor să respecte şi să protejeze localurile misiunii speciale cât timp aceste localuri îi sunt afectate misiunii speciale. bunurile şi arhivele. Statul primitor are obligaţia specială de a adopta toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau prejudicierea localurilor misiunii speciale. Arhivele şi documentele misiunii speciale sunt inviolabile în orice moment şi orice loc s-ar afla.79 De privilegiul inviolabilităţii misiunea diplomatică ad hoc beneficiază permanent şi peste tot în privinţa documentelor şi a arhivei sale.81 ___________________ Cms. mobilierul lor. Trebuie ca statul trimiţător să retragă aceste bunuri şi aceste arhive într-o perioadă rezonabilă. acceptat de statul primitor. precum şi bunurile şi arhivele misiunii speciale. acreditată pe lângă statul primitor. Trebuie ca acestea să poarte ori de câte ori este necesar semne de identificare exterioare vizibile. şi după încheierea funcţiilor ei. Localurile misiunii speciale.autorizat al statului trimiţător. 100 79 . de privilegiul rezultat din obligaţia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. Articolul 26. şi numai în cazul în care nu este posibilă obţinerea consimţământului expres al şefului misiunii speciale sau. al şefului misiunii permanente. este posibil ca. imobilele. 2. tulburarea păcii misiunii sau atingerea demnităţii sale. Dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu sunt relaţii diplomatice sau dacă aceste relaţii au fost rupte şi dacă funcţiile misiunii speciale s-au încheiat. Localurile unde misiunea specială se instalează (…) sunt inviolabile. chiar dacă se desfăşoară un conflict armat. Articolul 46. dacă este cazul. adică fie de şeful misiunii diplomatice ad hoc. 3. Când funcţiile unei misiuni speciale se încheie.

1.84 Misiunea diplomatică ad hoc este privilegiată şi pentru că statul primitor. (…) şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). adresele acestor localuri. dar nu ___________________ Cms. a documentelor.Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. statul primitor are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a misiunii diplomatice. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. în afară de cazurile [dacă nu este vorba] despre o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. Documentele lor. Locuinţa privată a reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi protecţie ca şi localurile misiunii speciale. Articolul 11. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. 83 Cms. dacă ea solicită. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii.85 În conformitate cu dreptul diplomatic. Articolul 31. de obicei ministerului de externe. 1.82 Dreptul diplomatic permite însă aplicarea de măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti privind locuinţa persoanei care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. a corespondenţei şi a bunurilor ei private. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. Articolul 30. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi al locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30. Statul primitor sprijină misiunea specială. numai în cazul unei acţiuni care priveşte un imobil aflat în statul primitor şi neaparţinând acestei persoane pe contul statului trimiţător sau care nu este folosit în scopurile misiunii. dacă i se solicită. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor.83 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor misiunii diplomatice ad hoc să poată fi pus în aplicare. (…) 4. 36 şi 39. 85 Cms. 101 82 . Articolul 23. să-şi procure localurile necesare şi să obţină locuinţe convenabile pentru membrii ei. corespondenţa lor şi (…) bunurile lor beneficiază de asemenea de inviolabilitate. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. 84 Cms. misiunea are obligaţia să notifice autorităţilor statului primitor. 2. Privilegierea înseamnă că statul primitor permite şi protejează.

Valiza misiunii speciale nu poate fi deschisă şi nici reţinută. care constituie valiza misiunii speciale.controlează comunicarea misiunii diplomatice ad hoc. 6. Corespondenţa oficială a misiunii speciale este inviolabilă. Statul primitor permite şi protejează comunicarea liberă a misiunii speciale în toate scopurile oficiale. Curierul misiunii speciale. misiunea specială utilizează mijloacele de comunicare ale misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. este. indiferent de sediul lor. Articolul 28. 3. Expresia „corespondenţă oficială” se referă la toată corespondenţa legată de misiunea specială şi de funcţiile ei. În situaţia în care un curier ad hoc este comandantul unei nave sau al unei aeronave comerciale. 4. cu posturile consulare şi cu celelalte misiuni ad hoc ale statului trimiţător. protejat de statul primitor. în exerciţiul funcţiunii sale. care trebuie să fie purtător al unui document oficial care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care alcătuiesc valiza. Dreptul diplomatic nu permite deschiderea şi nici reţinerea valizei misiunii diplomatice ad hoc. astfel încât să fie evident că sunt ale misiunii speciale.87 ___________________ Cms.86 Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenţei oficiale. Pachetele conţinând exclusiv documente sau obiecte de uz oficial. Persoana curierului. (…) 2. Comunicând cu guvernul statului trimiţător. se marchează vizibil. nici să-l deţină. Când este practic posibil. Trebuie ca pachetele care constituie valiza misiunii speciale să poarte însemne exterioare vizibile cu privire la caracterul lor şi să nu conţină decât documente sau obiecte de uz oficial ale misiunii speciale. cu misiunile diplomatice. 5. misiunea specială poate să utilizeze toate mijloacele de comunicare adecvate (…) 87 Cms. Dreptul diplomatic obligă statul primitor să-l protejeze pe curierul misiunii diplomatice ad hoc. inclusiv valiza şi curierul. Curierii ad hoc ai misiunii diplomatice ad hoc beneficiază de privilegii numai până la remiterea curierului la destinaţie. utilizând toate mijloacele adecvate. este inviolabilă şi beneficiază de protecţia statului primitor. ca şi cu misiunile diplomatice ale acestuia. adică a întregii corespondenţe referitoare la misiune şi funcţiile diplomatice. ale cărui autorităţi nu pot nici să-l aresteze. ca să preia direct şi liber valiza de la comandantul de navă sau de aeronavă. Articolul 28. cu guvernul statului trimiţător. misiunea specială îl poate trimite la punctul de intrare autorizat pe unul dintre membrii ei. cu posturile sale consulare şi cu celelalte misiuni speciale sau secţiile proprii oriunde s-ar afla acestea. El beneficiază de inviolabilitatea 102 86 . având înscrise într-un document oficial împuternicirea şi precizarea numărului de pachete ale valizei. cu secţiile proprii.

8. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. pe care o are în răspundere. regionale sau comunale. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor cu privire la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive legate de securitatea naţională. 89 Cms. În acest caz. Trebuie ca statul primitor să-i scutească pe reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi pe membrii personalului diplomatic al acestei misiuni de toate prestaţiile personale. 103 . Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcţiile diplopersoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţie. Trebuie ca acest comandant să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul de pachete care alcătuiesc valiza. direct şi liber.Pentru a realiza funcţiile diplomatice. misiunea diplomatică ad hoc şi pe membrii personalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune. contribuţiile şi găzduirile militare89. Totodată. de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii. Articolul 34. sub rezerva că imunităţile menţionate nu vor mai fi aplicate îndată ce valiza misiunii speciale. contribuţiile şi găzduirile militare. tuturor membrilor misiunii speciale libertatea de deplasare şi de circulaţie în măsura necesităţii de îndeplinire a funcţiilor misiunii speciale. de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. Acest privilegiu poate fi invocat de misiunea diplomatică ad hoc doar în privinţa realizării funcţiilor diplomatice. misiunea specială îl poate trimite pe unul dintre membrii ei să intre. de impozitele şi taxele naţionale. dar el nu este considerat curier al misiuni speciale. misiunea diplomatică ad hoc are obligaţia de a respecta reglementările statului primitor cu privire la securitatea internă. pe teritoriul său. statul primitor le asigură. membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor. 88 Cms. 7. Articolul 27. Autorităţile statului primitor au obligaţia de a înlătura orice eventuală atingere a acestei libertăţi. În urma unui aranjament cu autorităţile competente. Valiza misiunii speciale poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unei aeronave comerciale care trebuie să sosească la un punct de intrare autorizat. Se poate ca statul trimiţător sau misiunea specială să desemneze curieri ad hoc ai misiunii speciale. este remisă de curierul ad hoc destinatarului. de toate prestaţiile personale. preluând-o din mâna comandantului de navă sau de aeronavă. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. în posesia valizei.88 Statul primitor scuteşte statul trimiţător. dispoziţiile paragrafului 6 al acestui articol vor fi aplicabile.

2. Prevederile dreptului diplomatic în materie nu împiedică aplicarea acordurilor bilaterale şi multilaterale cu privire la securitatea socială la care statul trimiţător şi statul primitor sunt părţi. dacă nu sunt impozite şi taxe percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al acestui articol. Dispoziţiile acestui articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale privind securitatea socială încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară de asemenea acorduri. 4. ca aceste taxe şi impozite să fie plătite de persoana care tratează cu statul primitor sau cu un membru al misiunii speciale. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică de asemenea persoanelor în serviciul privat exclusiv al unui reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau al unui membru al personalului diplomatic al acestei misiuni. pentru ce aparţine serviciilor aduse statului trimiţător. Articolul 32. Scutirea fiscală prevăzută în acest articol nu se aplică dacă trebuie. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic în această misiune sunt. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului primitor. 3.matice ale misiunii ad hoc. b) să fie supusă dispoziţiilor de securitate socială care pot fi în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. în această calitate. 104 90 . în măsura în care este admisă de acest stat. 5.91 ___________________ Cms. 1. pentru localurile ocupate de misiunea specială. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială sau membrii corpului diplomatic al acestei misiuni care au în serviciul lor persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol trebuie să respecte obligaţiile impuse angajatorului de dispoziţiile de securitate socială ale statului primitor. 2. scutiţi de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul primitor. cu condiţia a) ca el să nu fie cetăţean al statului primitor sau să nu aibă în acest stat reşedinţa permanentă. reglementările în domeniul securităţii sociale din statul primitor. În măsură compatibilă cu natura şi durata funcţiilor exercitate de misiunea specială. 91 Cms. statul trimiţător şi membrii misiunii speciale care acţionează în cadrul acesteia sunt scutiţi de orice impozit şi taxă naţională. regională şi comunală. Articolul 24. conform legislaţiei statului primitor.90 Privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială nu poate fi extins la cetăţenii statului primitor sau la cei care au reşedinţă permanentă şi nu poate fi invocat în situaţia în care membrii misiunii sunt angajatori şi trebuie să îndeplinească. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fi extinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii.

de taxe şi redevenţe conexe. nici impozitele şi taxele datorate pentru veniturile private obţinute în statul primitor şi pentru capitalul prelevat ca urmare a investiţiilor în întreprinderi comerciale din statul primitor şi nici pentru impozitele şi taxele percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. d) impozitelor şi taxelor asupra veniturilor private care îşi au sursa în statul primitor şi a impozitelor asupra capitalului prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul primitor. a grefei. pentru plata înregistrării. nici la impozitele şi taxele datorate pentru bunurile imobile private pe care misiunea nu le foloseşte în contul statului trimiţător pentru funcţiile misiunii. 93 Cms. e) impozitelor şi taxelor percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. cu excepţia taxelor pentru localurile ocupate de misiune. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile private situate pe teritoriul statului primitor. regionale sau comunale nu se referă la impozitele indirecte incorporate în mărfuri şi servicii. statul primitor autorizează intrarea şi acordă scutire de drepturi de vamă. Acest privilegiu nu se referă însă la taxele de depozitare. sub rezerva dispoziţiilor Articolul 44. altele decât costurile de depozitare. a ipotecii şi a taxei de timbru. pentru plata înregistrărilor.93 ___________________ Cms. 105 92 .Privilegiul scutirii de impozitele şi taxele naţionale. Articolul 33. cu excepţia a) impozitelor indirecte de natură a fi încorporate firesc în mărfuri şi servicii. Articolul 35. a grefei. nici la bunurile mobile ale unui membru decedat al misiunii. a ipotecii şi a taxei de timbru. În limitele dispoziţiilor legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. b) obiectelor destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni. afară dacă persoana interesată nu le posedă în contul statului trimiţător în scopurile misiunii. naţionale. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de toate impozitele şi taxele reale. de transport şi costurile aferente serviciilor analoge. achiziţionate în statul primitor şi supuse prohibiţiei la export în momentul decesului. 1. nici la cele de transport şi nici la costurile serviciilor de acest fel. c) drepturilor de succesiune percepute de statul primitor. sub rezerva dispoziţiilor articolului 24. în ceea ce priveşte a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii speciale. regionale sau comunale.92 Membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul scutirii de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii pentru obiectele pe care le folosesc în activitatea lor oficială şi pentru obiectele personale.

2. arătând că Cedomir Brankovici face parte dintr-o delegaţie oficială sârbo-muntenegreană în Bulgaria şi beneficiază de imunitate diplomatică (MEDIAFAX. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la Cms. comise în august 1991. 3. dacă nu este vorba despre a) o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. care include imunitatea de jurisdicţie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. După arestare. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale.94 Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce membrul personalului diplomatic al misiunii ad hoc participă la o procedură juridică. ___________________ 94 În acelaşi cadru. oricare ar fi această activitate. Ei beneficiază de asemenea de imunitate juridică civilă şi administrativă în statul primitor. să-l elibereze. Ministerul Apărării al Uniunii SerbiaMuntenegru a anunţat că poliţia bulgară l-a arestat pe Cedomir Brankovici. b) o acţiune privind o succesiune în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. 28 aprilie 2005). ei mai sunt privilegiaţi întrucât nu au obligaţia de a depune mărturie. care a decis. colonel în armata Serbiei-Muntenegru. membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul imunităţii. după ce Tribunalul districtual din Sisak (Croaţia) l-a acuzat pe Cedomir Brankovici de crime împotriva populaţiei civile. administrator. Ministerul Croat de Interne şi cel al Justiţiei şi-au manifestat intenţia de a cere extrădarea lui Cedomir Brankovici. 1. 106 . la 29 aprilie 2005. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. la solicitarea Croaţiei. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. Poliţia bulgară l-a prezentat pe Cedomir Brankovici unui tribunal din Sofia. membru al unei delegaţii (misiuni diplomatice ad hoc) sârbo-muntenegrene aflate în Bulgaria. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un autovehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate.În statul primitor. moştenitor sau legatar. La 28 aprilie 2005. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu sunt obligaţi să depună mărturie. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. Autorităţile bulgare au arătat că au dispus arestarea pe baza unui mandat de urmărire internaţională emis de INTERPOL. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în statul primitor. Articolul 31.

3. Articolul 9. ei beneficiază de privilegiile acordate pentru ambele calităţi. mutatis mutandis. prin adaptarea privilegiilor menţionate la situaţiile concrete.95 Se poate ca. Dacă una dintre persoanele vizate la paragraful 1 al acestui articol se angajează într-o procedură.96 Când se ___________________ 95 Cms. în situaţia în care membrii personalului diplomatic al misiunii diplomatice permanente (ambasadei) a statului trimiţător în statul primitor sunt şi membrii ai personalului diplomatic al misiunii ad hoc. nu există impedimente ca membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc să li se recunoască un statut asemănător cu statutul personalului diplomatic al ambasadei şi ca altor membri ai misiunii ad hoc să li se acorde tratament similar celui acordat personalului tehnic al unei ambasade. ei îşi păstrează privilegiile şi imunităţile ca membri ai misiunii diplomatice permanente sau ai postului consular şi beneficiază în plus şi de privilegiile şi imunităţile acordate de această Convenţie. fie. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu implică renunţarea la imunitate în privinţa măsurilor de executare. Statul trimiţător poate să renunţe la imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor lui în misiunea specială. Ca urmare. 96 Cms. Este posibil ca membrilor misiunii diplomatice ad hoc să li se acorde privilegiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Dreptul diplomatic prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. 4. 107 . Dreptul diplomatic prevede că. În mod firesc. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă.imunitate. Agenţii diplomatici sau funcţionarii consulari incluşi într-o misiune specială îşi păstrează privilegiile de care beneficiază ca membri ai personalului ambasadei sau al oficiului consular. asimilându-i cu personalul diplomatic al misiunilor permanente. să i se dea acreditări speciale unui ambasador care conduce o ambasadă. pe lângă privilegiile şi imunităţile cuvenite ca membri ai misiunii ad hoc. a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni şi a altor persoane care beneficiază de imunitate în virtutea articolelor 36-40. 2. pentru care este necesară renunţare distinctă. Articolul 41. ea nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în privinţa oricărei cereri reconvenţionale legate direct de cererea principală. Când membrii unei misiuni diplomatice permanente sau ai unui post consular în statul primitor sunt incluşi într-o misiune specială. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că persoana membrului personalului diplomatic al misiunii ad hoc nu rămâne inviolabilă. nu i se pot aplica măsurile de executare. pentru conducerea sau pentru îndeplinirea unei misiuni ad hoc. 2. fie prin analogie.

se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor.constată că ar fi de optat între prevederi ale dreptului diplomatic concurent. 108 97 . Altminteri. Întrucât nu beneficiază de privilegiul imunităţii juridice. în afara situaţiei în care imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul primitor. nici de imunităţi decât în măsura admisă de statul primitor. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. Membrii personalului de serviciu beneficiază şi de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele pentru salariile pe care le primesc în cadrul misiunii. menţionată la paragraful 2 al articolului 31. nu beneficiază de privilegii.98 Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii beneficiază de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele aplicate salariilor pe care le primesc în carul misiunii şi de orice alt privilegiu acordat de statul primitor. este evident firesc să se aplice prevederea care se referă la privilegierea mai mare (CHEBELEU. Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii speciale sunt scutite de impozite şi de taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. prin exces. 197). Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute la articolele 29 şi 34. Totodată. precum şi de privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiile acordate membrilor personalului diplomatic al acelei misiuni numai în împrejurările legate de realizarea sarcinilor în cadrul misiunii. 99 Cms. Articolul 36.97 Membrii personalului de serviciu al misiunii ad hoc beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de exercitare a sarcinilor în cadrul misiunii. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. ca şi de scutirea de aplicarea legislaţiei privind securitatea socială. Articolul 38. prevăzută la Articolul 32. Membrii personalului de serviciu al misiunii speciale beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în statul primitor pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi de taxe asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor. Articolul 37. dacă este cazul. Aceste persoane beneficiază şi de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 35 în privinţa obiectelor importate la prima lor intrare pe teritoriul statului primitor. astfel încât să nu încalce. trebuie ca autorităţile statului primitor să acţioneze. 98 Cms.99 ___________________ Cms.

nu beneficiază decât de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor. autorităţile statului primitor să acţioneze. Totodată.101 Misiunea diplomatică ad hoc. în privinţa cetăţenilor statului primitor care fac parte din personalul misiunii diplomatice ad hoc a statului trimiţător. Membrii familiilor reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi ale membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de privilegiile şi de imunităţile prevăzute de articolele 29-35. beneficiază de privilegiile acordate personalului diplomatic. astfel încât să nu încalce. Dacă privilegii şi imunităţi speciale nu le sunt acordate de statul primitor. dacă nu sunt cetăţeni ai statului primitor sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. 109 100 . Trebuie ca. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor ___________________ Cms.100 Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul diplomatic al misiunii ad hoc a statului trimiţător beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. dacă le sunt acordate de statul primitor.Membrii familiilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc. Ceilalţi membri ai misiunii speciale şi persoanele în serviciul privat care sunt cetăţeni ai statului primitor sau au reşedinţa permanentă pe teritoriul statului primitor nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acest stat le recunoaşte privilegii şi imunităţi. 2. dacă îi însoţesc pe aceşti membri în misiunea specială. prin exces. care nu sunt cetăţeni şi nici rezidenţi ai statului primitor. călătorind spre statul primitor sau înapoindu-se în statul trimiţător. Articolul 40. Articolul 39. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni. trec pe teritoriul altui stat. 1. care sunt cetăţeni ai statului primitor sau care au reşedinţa permanentă în statul primitor. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. dacă este cazul. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. 101 Cms. Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul misiunii ad hoc pot beneficia şi de alte privilegii.

2. ele acordă curierului şi valizei misiunii speciale în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. 103 Cms. care călătoresc cu ea sau care călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se întoarce în ţara lor. Când funcţiile unui membru al misiuni speciale se încheie. Oricare membru al misiunii speciale beneficiază de privilegii şi de imunităţi la care are dreptul de la intrarea pe teritoriul statului primitor pentru a-şi exercita funcţiile în misiunea specială sau. Obligaţiile statelor terţe în virtutea paragrafelor 1. se menţine imunitatea de jurisdicţie în privinţa actelor de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. după încheierea funcţiilor lui în cadrul misiunii. Procedează la fel şi pentru membrii familiei beneficiari de privilegii şi imunităţi. de la notificarea numirii sale la ministerul de externe sau la alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit. 5. Articolul 43. 4.statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. În condiţii similare celor care sunt prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. despre tranzitul acestor persoane ca membri ai misiunii speciale. Dacă un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni traversează teritoriul sau se află pe teritoriul unui stat terţ. decât dacă a fost informat anterior. membri ai familiilor lor sau curieri şi dacă nu s-a opus. care însoţesc persoana vizată în acest articol paragraf. După trecerea duratei de valabilitate a privilegiilor. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. 2. inclusiv mesajelor codificate sau cifrate. fie prin cerere de viză. privilegiile şi imunităţile sale încetează normal în momentul în care părăseşte teritoriul 110 . Articolul 42. 3.103 ___________________ 102 Cms. 2 şi 3 ale acestui articol se aplică şi în privinţa persoanelor menţionate în aceste paragrafe. fie printr-o notificare. aceeaşi libertate şi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. ca şi în privinţa comunicărilor oficiale ale misiunii speciale şi a valizelor acesteia. Statul terţ nu este obligat să respecte reglementările în privinţa persoanelor menţionate la paragrafele 1. Statele terţe acordă corespondenţei şi altor comunicări oficiale în tranzit. 102 Durata privilegiilor în statul primitor este delimitată de intrarea membrului misiunii diplomatice ad hoc pe teritoriul statului primitor şi de părăsirea acestui teritoriu. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 al acestui articol. 2 şi 3 ale acestui articol. nu trebuie ca statele terţe să împiedice trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii speciale şi a membrilor familiei lor. când utilizarea teritoriului statului terţ se datorează forţei majore. statul terţ îi acordă inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. dacă se află deja pe acest teritoriu.

Misiunea diplomatică ad hoc, membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale şi în caz de conflict, când, în măsura în care este necesar, statul primitor îi privilegiază, îndeplinindu-şi obligaţia de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului şi le facilitează retragerea arhivei misiunii.104

statului primitor sau la expirarea unui interval rezonabil care i se acordă în acest scop, dar se menţin în privinţa actelor îndeplinite de acest membru în exercitarea funcţiilor sale. 3. În cazul decesului unui membru al misiunii speciale, membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază, până la expirarea perioadei rezonabile care să le permită să părăsească teritoriul statului primitor. 104 Cms, Articolul 45. 1. Trebuie, chiar în caz de conflict, ca statul primitor să acorde facilităţi pentru a le permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului primitor, ca şi membrilor familiilor acestor persoane, oricare ar fi naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul lui într-o perioadă optimă. Trebuie, în particular, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ele însele şi pentru bunurile lor. 2. Trebuie ca statul primitor să acorde statului trimiţător facilităţi pentru retragerea de pe teritoriul statului primitor a arhivelor misiunii speciale. 111

FORUL INTERNAŢIONAL

Romanii, când aveau de rezolvat sau de aflat ceva, ieşeau, ca şi grecii în agora, să se întâlnească în foruri, fie, cei de pe mare, alergau pe puntea vaselor (per foros cursent – Cicero), fie cei de pe uscat, în pieţele oraşelor, pentru politică (Forum Aurelianum, Forum Pacis, Forum Apii), pentru negoţul de vite (forum boarium), de legume (forum piscatorium) sau pentru spectacole (constituitur in foro Laodiceae spectaculum – Cicero). Mai erau pentru romani „foruri” celulele fagurelui (Vergilius) sau tabla pe care se aruncau zarurile (forus aleatorius – Suetoniu). Astăzi forul este locul de deschidere vastă dintr-un oraş, ca şi reuniunea pentru dezbatere. Problemele primordiale pe care diplomaţia le are de rezolvat se abordează îndeosebi în foruri internaţionale, întrucât forurile internaţionale răspund nevoii statelor de solidaritate şi de cooperare. În esenţă, în forurile internaţionale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociază soluţii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum şi norme pe care statele le consideră necesare întreţinerii relaţiilor interstatale. Diplomaţia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient în abordarea problemelor primordiale, celorlalte forme de diplomaţie rămânându-le aspectele secundare (ANGHEL 1987, 74) şi cele auxiliare ale relaţiilor dintre state. Obiectivele principale al desfăşurării activităţii diplomatice în forurile internaţionale sunt pacea şi securitatea internaţională. Ideea soluţionării diferendelor dintre state în cadrul unor reuniuni internaţionale dăinuie de veacuri.
Căutând soluţii în vederea menţinerii păcii, Émeric Crucé, scriitor parizian, recomanda, în 1623, în pamfletul său Le nouveau Cynée, referindu-se la absurditatea războiului, ca prinţii să stabilească la Veneţia o adunare permanentă a ambasadorilor, care să tranşeze fără pasiune conflictele dintre statele reprezentate. 112

Valorile pe care se întemeiază diplomaţia prin foruri internaţionale sunt evidente în activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.105 Diplomaţia prin foruri este cu mult anterioară diplomaţiei moderne prin ambasade (DIACONU II, 133).
Conciliile ecumenice, reuniuni ale episcopilor creştini, a căror serie a început la Niceea în 325, au luat decizii doctrinare, au dat reglementări în domeniul disciplinei ecleziastice şi au avut, totodată, impact considerabil asupra mişcărilor sociale, ideologice şi culturale din Europa şi regiunile proxime spaţiului european, inclusiv asupra relaţiilor interstatale. Creştinătatea constituie o comunitate multimilenară, a cărei coeziune originară vine din religie şi din limbă, dar căreia i-au fost proprii sisteme de schimburi economice şi comerciale la definirea şi constituirea cărora s-a ajuns şi pe calea diplomaţiei prin foruri. În 1648, la Münster şi Osnabrück, în Westphalia, au fost încheiate, în cadrul unui congres interstatal, tratatele de pace de la sfârşitul Războiului de 30 de ani. Diplomaţia europeană modernă a fost inaugurată astfel: s-a confirmat ideea dominantă a păcii de la Augsburg că frontierele religioase trebuie să coincidă cu frontierele statelor (cuius regio, eius religio); Sfântul Imperiu Romano-German s-a sfărâmat în câteva sute de entităţi statale; ___________________
105 Carta ONU. Preambul. Noi, popoarele Naţiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi din alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mare libertate şi, în aceste scopuri, să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să acceptăm principii şi să instituim metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanţii lor, reuniţi în oraşul San Francisco şi având depline puteri, recunoscute ca valabile şi date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Naţiunilor Unite şi înfiinţează prin aceasta o organizaţie internaţională care se va numi Naţiunile Unite. 113

regele Franţei a devenit rege în regatul propriu; Elveţiei i s-a recunoscut independenţa faţă de Imperiul German; Spania a recunoscut independenţa Olandei, cedându-i părţi din Flandra, Brabant, Limburg şi colonii din Asia; Boemia şi Moravia au devenit posesiuni habsburgice. După sfârşitul hegemoniei papale şi destrămarea unităţii lumii creştine, s-a declanşat dorinţa de relaţii internaţionale, îndeosebi pentru soluţionarea problemelor din relaţiile cu „păgânătatea”. S-au încheiat tratate, ale căror capitole le recunoşteau statutul personal creştinilor care ajungeau pe pământurile otomane şi admiteau că nu sunt obligaţi să se supună legilor Coranului.

Nevoia vitală de echilibru în întreţinerea relaţiilor internaţionale a determinat apariţia primelor foruri internaţionale moderne.
La 20 noiembrie 1815, Rusia, Austria, Prusia şi Marea Britanie au încheiat o alianţă permanentă – Sfânta Alianţă (la care, din 1818, s-a alăturat şi Franţa), manifestată prin conferinţe la nivel înalt denumite congrese (Troppau – 1920, Verona – 1823). Organizaţia a apărut ca „sindicat monarhic” şi a acţionat ca directorat al Europei. A fost înlocuită de „concertul european”, care a însemnat tot un for, o serie de conferinţe ale statelor puternice. În 1899, SUA au iniţiat Conferinţa panamericană, care a constituit un Birou, pentru a genera, în 1910, Uniunea Panamericană, premergătoarea actualei Organizaţii a Statelor Americane. Statele au răspuns şi nevoii lor de foruri de colaborare tehnică şi au trecut la coordonarea unor domenii de activitate prin conferinţe periodice şi birouri permanente: Uniunea Telegrafică Internaţională (1865) şi Uniunea Poştală Universală (1874).

Instituţionalizarea forurilor internaţionale s-a intensificat după Primul Război Mondial, sub semnul necesităţii imperioase de a se menţine pacea prin garanţii bazate pe principii clare şi pe mecanisme juridice. În prezent, se face diplomaţie în foruri internaţionale diverse: coaliţii, alianţe politico-militare, conferinţe internaţionale, organizaţii internaţionale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeană, mişcarea statelor francofone, Commonwealth-ul) (ANGHEL 1987, 75). Societatea Naţiunilor a fost o etapă în care s-a acumulat o experienţă bogată, pe baza căreia a urmat proliferarea forurilor internaţionale.
114

Naţiunile Unite, instauratoare ale păcii după cel de-al Doilea Război Mondial, au fructificat această experienţă îndeosebi pe planul asocierii statelor suverane într-o organizaţie cu vocaţie universală, care, în prezent, este preocupată de pacea şi securitatea lumii, dar şi de identificarea şi soluţionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului înconjurător etc. Războiul rece s-a purtat între două foruri internaţionale, Pactul Atlantic şi Pactul de la Varşovia, închegate în jurul superputerilor, SUA şi URSS. În timpul acestei confruntări, a devenit evident că forurile regionale ar putea fi instrumente utile în edificarea unui sistem de securitate colectivă. Coexistenţa paşnică, necesară în condiţiile în care forurile opuse, funcţionând ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive cărora le fusese destinată ONU, s-a profilat graţie diplomaţiei forurilor internaţionale, prin care s-a realizat, într-o primă etapă, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi, ulterior, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. În prezent, participarea la activitatea forurilor internaţionale este considerată criteriu de apreciere a însemnătăţii rolului jucat de state în lume. Statul cu importanţă de prim rang apare ca protagonist pe scena internaţională, adică este membru permanent al Consiliului de Securitate, şi ia parte la reuniunile Grupului „celor opt”. Activitatea diplomatică se desfăşoară, normal, în măsură considerabilă, prin reuniuni internaţionale, în foruri înfiinţate de state, la care participă delegaţii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internaţionale şi misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, înfiinţând foruri internaţionale la care trimit misiuni diplomatice, acţionează ca subiecte de drept internaţional. Misiunile diplomatice la forurile internaţionale se întrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, străin pentru cvasitotalitatea participanţilor (cu excepţia celor care reprezintă statul-gazdă), dar se acreditează pe lângă for. Obiectul funcţiei diplomatice de reprezentare îi împarte pe participanţii la forurile internaţionale în patru categorii: 1. cei care reprezintă statul-gazdă; 2. cei care reprezintă celelalte state; 3. cei care reprezintă forul; 4 cei care reprezintă alte foruri. Forul ca personalitate de drept internaţional are şi calitatea de a fi acreditar, adică primeşte acreditările misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
115

Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care găzduieşte sediul forului şi, pe de altă parte, de for. În raport cu forul ca personalitate de drept internaţional, statele membre dispun de drept de legaţie specific relaţiilor multilaterale, adică pot participa cu delegaţii şi reprezentanţe la activitatea forului. Un stat devine stat-gazdă pentru un for internaţional numai după ce îşi exprimă consimţământul să găzduiască forul. Pentru găzduirea şi a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor străine şi a reprezentanţelor diplomatice permanente ale acestora şi ale altor foruri membre, este nevoie de consimţământul separat al statului-gazdă. Consimţind să intre în raportul juridic internaţional de primire pe teritoriul său a sediului forului şi a delegaţiilor statelor membre, statul îşi asumă obligaţia de a trata acel for şi acele state astfel încât forul să poată funcţiona. Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care conţin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazdă se împletesc cu şi depind de raporturile stabilite între statul-gazdă şi for. Între statul-gazdă, pe de o parte, for şi misiunile diplomatice la for, pe de altă parte, se formează un raport juridic specific de ospitalitate diplomatică (ANGHEL 1987, 287). Relaţiile dintre misiunile diplomatice la for, care participă temporar sau permanent la activitatea şi/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalităţii suverane a statelor, precum şi normelor juridice statutare ale forului (ANGHEL 1987, 78-81). În for, li se asigură relaţiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil căii diplomatice de soluţionare a problemelor din relaţiile internaţionale. În asemenea condiţii, este posibil ca forul internaţional să ofere cadrul propice dezvoltării progresive a dreptului internaţional. Forul internaţional este, de fapt, reuniunea diplomatică multilaterală la nivel înalt, la nivel ministerial sau la nivel de experţi. În general, reuniuni ale experţilor şi ale miniştrilor pregătesc treapta superioară a negocierilor şi a deciziilor care se desfăşoară la nivelul şefilor de stat şi de guvern. Forul internaţional are o durată limitată (conferinţa internaţională) sau o durată nelimitată, fiind aşadar „permanentă” (organizaţia internaţională) (ANGHEL 1987, 161).
116

Organizaţiile internaţionale sunt rezultatul perfecţionării diplomaţiei prin conferinţe. Instituţionalizarea întâlnirilor multilaterale care se dovedesc utile şi eficiente facilitează întrunirea participanţilor, fără a fi nevoie să se recurgă la mecanismul greoi şi irositor de timp al convocărilor şi al organizărilor ab origine. În general, organizaţiile internaţionale au fost constituite pornindu-se de la conferinţele internaţionale, pe care statele participante au decis să le transforme în instituţii cu activitate permanentă. Conferinţele internaţionale pot fi privite ca modalităţi temporare de înfăptuire a politicii externe a statelor, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt instituţii ale acestei politici. Spre deosebire de organizaţia internaţională, conferinţa internaţională nu întruneşte caracteristicile definitorii de subiect de drept internaţional. Când conferinţa internaţională ajunge, din obiect al dreptului internaţional, subiect de drept internaţional, înseamnă că a devenit organizaţie internaţională. Se depăşeşte, în procesul de instituţionalizare a conferinţei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Când statele consimt să doteze conferinţa internaţională cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, înfiinţează o organizaţie internaţională.
Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a devenit, printr-o evoluţie care a durat peste două decenii, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Consultările multilaterale dintre delegaţiile statelor europene, ale SUA şi Canadei au început la 22 noiembrie 1972, la Helsinki. Conferinţa la nivel înalt care a adoptat Actul final de la Helsinki s-a desfăşurat între 30 iulie şi 1 august 1975. A urmat un şir de reuniuni internaţionale privind aplicarea prevederilor Actului final, în cadrul a ceea s-a numit „procesul CSCE”. Organizaţia a fost înfiinţată la 14 decembrie 1995, la Budapesta.

Organizaţiile internaţionale sunt foruri internaţionale, care s-au instituţionalizat şi au dobândit personalitate internaţională. Fiind înfiinţate prin consimţământul statelor, ca forme ale colaborării dintre acestea, şi având rezoluţii stabilite prin negociere şi convenţie de state, forurile internaţionale pot fi doar subiecte derivate de drept internaţional. Numai statele au capacitate juridică deplină, în timp ce forurile au o capacitate juridică limitată de prevederile convenţiilor interstatale pe care se întemeiază. Forurile internaţionale dispun,
117

de capacitate juridică pentru realizarea funcţiilor şi scopurilor lor. în cadru multilateral.conform statutelor proprii. Ca urmare. prin care a răspuns şi la întrebarea dacă Organizaţia Naţiunilor Unite are calitatea de a prezenta o reclamaţie internaţională. În cadrul conferinţelor internaţionale se desfăşoară dezbateri. participanţii având ca obiectiv. alianţă etc. 205-207). a cărui desfăşurare este legată direct de obiectivul pe care iniţiatorii şi-au propus să-l atingă. Prelungirea duratei conferinţei nu înseamnă instituţionalizare. deci dacă are personalitate internaţională. fiind titulară de drepturi şi obligaţii. Curtea Internaţională de Justiţie a dat un aviz consultativ cu privire la reparaţia prejudiciilor suferite în serviciul Naţiunilor Unite. convocată din iniţiativa şi cu consimţământul statelor şi la care participă misiuni diplomatice ad hoc ale statelor. Luând în consideraţie caracterul pe care Carta i l-a acordat Organizaţiei. Curtea a constatat că. CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ Definiţia conferinţei internaţionale Conferinţa internaţională este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state să abordeze. Instituţionalizarea înseamnă transformarea conferinţei într-un alt tip de for internaţional (organizaţie internaţională. în cele mai multe cazuri. fără ca organizaţia să poată fi considerată în vreo împrejurare „super-stat”. pe teritoriul statului de reşedinţă şi al statelor participante. realizarea unui acord interstatal. Activitatea conferinţei internaţionale.) (CHEBELEU. La 11 aprilie 1949. are caracter diplomatic. această activitate este obiectul dreptului diplomatic. i s-au conferit Organizaţiei drepturi şi obligaţii distincte de cele ale Membrilor şi a conchis că Organizaţia. se prezintă proiecte. una sau mai multe probleme ale relaţiilor internaţionale. prin Cartă. Lucrările se încheie după ce timpul de lucru stabilit de participanţi s-a scurs sau după ce s-a atins obiectivul stabilit iniţial. Conferinţa internaţională este un eveniment unic. se negociază. posedă în măsură largă personalitate internaţională şi are capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. pentru că îndeplinirea funcţiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determină încheierea lucrărilor. 118 .

care aveau drept de vot la conferinţă. Preşedinţia conferinţei i-a revenit ministrului de externe al Franţei. 234-245). Iran. Ungaria şi Finlanda. Australia. state membre ale ONU. delegaţiilor din Mexic. ŢUŢUI. Canada. Albania şi Austria li se rezervase doar o participare „consultativă”. de legitimitatea acceptată de statele participante necesară constituirii prezidiului. una pentru Balcani şi cealaltă pentru Finlanda. Africa de Sud. în comisia juridică şi de redactare. Consiliul de Miniştri a elaborat proiectele tratatelor cu statele de la etajul „invitaţilor”: Italia. care alcătuia „Comitetul miniştrilor afacerilor externe”. România. România. Noua Zeelandă. Ucraina şi Iugoslavia. la parter.La 29 iulie 1946. Georges Bidoult. Au participat 32 de state situate pe patru nivele: La etajul de sus. la Paris a fost inaugurată Conferinţa de pace. Belgia. negociere. Conferinţa a durat patru luni. Propunerile rezultate din dezbateri se adoptau prin vot. 119 . de comisii.). care alcătuiau. Franţa. la etajul de jos. conferinţa internaţională dispune de competenţe pe planul organizării lucrărilor (dezbatere. Norvegia. Bulgaria. Grecia. delegaţiile din Italia. cu majoritate simplă. Sarcina delegaţiilor din statele membre ale ONU era să formuleze recomandări pentru a fi luate în considerare în vederea definitivării tratatelor. Ungaria şi Finlanda alcătuiau grupul statelor „foste inamice” şi aveau statut de invitate. împreună cu membrii Consiliului miniştrilor afacerilor externe. în comisia militară. Olanda. Bielorusia. Bulgaria. Obiectivul conferinţei era încheierea de tratate de pace între statele care se aflaseră în război. în cele cinci comisii politice şi teritoriale pentru cele cinci state menţionate şi în cele două comisii economice. cinci state (China. Brazilia. Marea Britanie şi URSS) erau reprezentate de miniştrii de externe. Cehoslovacia. SUA. Cuba. Franţa. participau la conferinţă prin reprezentanţi. statul-gazdă. Egipt. precum şi de elaborarea şi adoptarea regulilor proprii de funcţionare. după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Polonia. grupul celor 21 de Puteri aliate şi asociate. Lipsită de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept internaţional. formulată în numele Naţiunilor Unite (LACHE. Lucrările s-au desfăşurat în plenare şi în comisia generală. India. adoptare de documente etc. Delegaţiile statelor „foste inamice” aveau dreptul să-şi prezinte punctele de vedere numai când erau solicitate să dea lămuriri şi explicaţii. Etiopia. la un etaj inferior. Delegaţia României a participat răspunzând la invitaţia statului-gazdă.

la care s-a recurs în mod repetat pentru organizarea şi desfăşurarea de conferinţe internaţionale. poziţiile şi consimţământul în legătură cu ordinea de zi. Între momentul lansării iniţiativei şi cel al convocării. Practica organizării conferinţei internaţionale În prezent. Organizatorilor le revine. Consultările pot avea loc pe cale bilaterală. mai multor state sau unei organizaţii internaţionale. precum şi a regulilor de procedură. care lansase cu aproape patru ani înainte. au fost iniţiate de preşedintele SUA. aprilie-iunie 1945). Pregătirile propriu-zise au început la reuniunea de la 120 . la orice nivel sau în cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. Este posibil ca iniţiativa privind întrunirea unei conferinţe internaţionale să aparţină unui singur stat. la conferinţa internaţională. se obişnuieşte să se organizeze consultări între eventualii participanţi. Pregătirile pentru Conferinţa Naţiunilor Unite pentru organizaţia internaţională (San Francisco. au constat dintr-un şir de alte conferinţe internaţionale. trebuie ca. efortul de a identifica poziţiile divergente şi de a căuta punctele comune. pe baza cărora să se poată desfăşura lucrările. încă din această etapă. Franklin D. la 14 august 1941. asupra schiţării ordinii de zi a conferinţei. Roosevelt. Astfel. conţinutul lucrărilor şi al documentelor adoptate. statele să-şi poată exprima cu deplinătate voinţa.Desfăşurarea organizată a lucrărilor conferinţei internaţionale şi atingerea obiectivului urmărit prin conferinţă depind de adeziunea participanţilor şi a autorităţilor statului-gazdă la un cadru juridic elementar. statele lumii dispun de o sumă de practici. Se oferă astfel prilej de aprofundare a tematicii. de obicei. proiectul unei noi ordini internaţionale. cuprins în documentul intitulat „Carta Atlanticului”. care pot fi considerate componente ale unor proceduri internaţionale de largă recunoaştere. Numai prin realizarea acestei condiţii este posibil ca statele participante la conferinţa internaţională să se considere angajate faţă de prevederile adoptate. de detaliere a problematicii de discutat. Iniţierea şi convocarea de conferinţe în cadrul organizaţiilor internaţionale decurg potrivit procedurilor şi normelor acestora. Aceste pregătiri. Consultările pregătitoare se concentrează. de precizare a obiectivelor urmărite. având ca obiectiv întrunirea unei conferinţe internaţionale. unele dintre aceste practici răspunzând aplicării unor reguli respectate de numeroase state.

unde sunt întrunite condiţiile tehnice necesare. în primul rând. În ultima vreme. totodată. premierul britanic a propus înfiinţarea unei organizaţii mondiale şi a trei organizaţii regionale. În cadrul acelei reuniuni pregătitoare s-a conturat obiectivul principal al viitoarei conferinţe: angajamentul Naţiunilor Unite de a instaura pacea şi securitatea în lume. Trebuie. conferinţele internaţionale. s-a convenit modul de reprezentare la conferinţă a URSS. S-a convenit ca o conferinţă pregătitoare la nivel de experţi să ia în discuţie aceste propuneri. că locul de desfăşurare al conferinţei (sediul lucrărilor) este inviolabil şi că autorităţile statului-gazdă nu pot acţiona în acel loc (sediu) fără acordul conferinţei. Participanţii la pregătirea conferinţei discută şi despre stabilirea locului de desfăşurare a lucrărilor. la conferinţa internaţională de la Teheran (8 noiembrie – 2 decembrie 1943). lângă Washington (august-octombrie 1944). în general. Pregătirile s-au încheiat abia după ce. În etapa următoare a pregătirilor. Ca urmare. mai ales cele la nivel înalt. în zone montane. 121 . pe insule. adică al celor desemnaţi de participanţi să o reprezinte. În acelaşi cadru. care să cuprindă 35-50 de ţări. şi nu în oraşe aglomerate. ca să se evite eventuale atacuri teroriste sau să se împiedice accesul maselor de demonstranţi dornici să-şi manifeste nemulţumirea faţă de conduita politică a unor participanţi. care a obţinut reprezentarea prin trei delegaţii: a Uniunii. Marea Britanie. dar şi ceilalţi participanţi să întreprindă măsuri pentru desfăşurarea lucrărilor în securitate şi să asigure protecţia delegaţiilor. a Ucrainei şi a Bielorusiei.Washington (1 ianuarie 1942) a 26 de state. preşedintele SUA a propus o organizaţie mondială. ale statelor cu poziţie politică preponderentă pe plan internaţional se desfăşoară în localităţi izolate. la conferinţa internaţională de la Ialta (4-11 februarie 1945). Ritmul pregătirilor a crescut şi. ca statul-gazdă. Uniunea Sovietică. experţii s-au întrunit la Dumbarton Oaks. participante la Coaliţia împotriva Axei. Se admite. Statul-gazdă propune o localitate de pe teritoriul său. SUA şi China au ajuns la concluzia că obiectivul conferinţei este înfiinţarea urgentă a unei organizaţii generale internaţionale pentru „menţinerea păcii şi a securităţii pe baza principiului egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace”. marcată de conferinţa internaţională de la Moscova (19-30 octombrie 1943).

I.Potrivit uzanţelor şi sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. precum şi la elaborarea şi adoptarea de eventuale documente exprimând poziţii şi angajamente comune (ANGHEL 1987. România şi Turcia au încheiat Convenţia privind remiterea fortăreţei de la Vidin trupelor române). nu şi-a putut reţine exclamaţia admirativă: „La Roumanie a ses hommes!” Anterior. au putut să pătrundă la 1 iulie 1878 în sala de şedinţe. Otto von Bismarck şi reprezentanţii Rusiei au pretextat că România nu poate fi admisă la Congres înainte de a i se recunoaşte independenţa. la 11/23 februarie 1878. când. simultan. După dispute intense în cadrul Congresului. şi ministrul român de externe. primul-ministru al României. Otto von Bismarck. În cazurile în care organizatorul conferinţei internaţionale omite sau refuză deschis să invite state interesate. unde Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs impresionant în apărarea drepturilor româneşti. în conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferinţei. Domnitorul României. atribut al suveranităţii. i se adresase Marelui Duce Nicolae. Ministrul de externe. Doctrina de drept diplomatic se referă şi la necesitatea respectării principiului universalităţii forurilor internaţionale. României i s-a refuzat dreptul de a participa la negocierile din cadrul Congresului de la Berlin din 1878. Cu procedeul discriminator al refuzului opus de organizatori invitării la o conferinţă internaţională a unui stat direct interesat de obiectul tematic al conferinţei s-a confruntat peste ani chiar 122 . Mihail Kogălniceanu. Carol I. are loc o abatere de la regulile de conduită în relaţiile internaţionale. organizaţie internaţională) participanţilor. să accepte ca România să participe la negocierile pentru armistiţiu de la Adrianopole. C. Mihail Kogălniceanu. convocarea conferinţei internaţionale se face prin invitaţii adresate de organizator (stat-gazdă. Brătianu. de a încheia tratate (exercitat chiar în timpul războiului abia încheiat. Neţinând seama de dreptul recunoscut al statului român. de data aceea absolut fără succes. a insistat ca România să fie admisă la Congres. care s-a opus până în ultima clipă ca reprezentanţii României să fie admişi în sala de şedinţe. principiul egalităţii suverane a statelor este încălcat şi. VOICU. rugându-l. la 10 ianuarie 1878. 217-220). subliniind că „nimeni nu poate să dispună de noi fără noi”. fără discriminare. în cadrul cărora s-a convenit şi un protocol conţinând recunoaşterea rolului de beligerantă al armatei române (NEAGU. 98).

36). precum aceea a neacceptării pe teritoriu a unui delegat străin la conferinţă. Statul-gazdă care nu permite unui stat să participe la conferinţa internaţională convocată de o organizaţie internaţională contravine curtoaziei internaţionale. dar totodată contribuie la slăbirea prezenţei unui stat la lucrările conferinţei. care nu a fost invitată la Conferinţa de pace. este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante să le 123 . dar consideră necesar să se informeze asupra conţinutului acestora. autorităţile statului-gazdă îşi exercită dreptul suveran de a nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive întemeiate. Autorităţile statului-gazdă pot să refuze prezenţa pe teritoriu a anumitor persoane. Conduita diplomaţilor participanţi la conferinţa internaţională. reprezentanţi ai statelor sau organizaţiilor care nu doresc să se implice în negocieri şi dezbateri. unde a fost adoptat Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919. Conform unei uzanţe care ar putea deveni regulă de curtoazie internaţională. posibilităţile şi modul lor de acţiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală şi la misiunile diplomatice ad hoc. Statele invitate confirmă primirea invitaţiei la conferinţă şi comunică organizatorului. inclusiv asupra listei statelor invitate. Declarând persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinţa internaţională. acte-finale).Germania. componenţa misiunii (delegaţiei) care le reprezintă. să admită prezenţa observatorilor. Dacă statul-gazdă este şi iniţiatorul conferinţei internaţionale. să nu împiedice reprezentarea statelor la conferinţă şi desfăşurarea lucrărilor. este direct şi greu de pus în discuţie (ANGHEL 1987. precum şi numeroase măsuri îndreptate împotriva Germaniei. Îndeosebi la conferinţele la care au loc negocieri urmate de încheiere de documente (convenţii. de pildă a celor declarate anterior persona non grata. 98). În general. Statele obişnuiesc ca. atunci impactul intereselor acestui stat asupra organizării conferinţei internaţionale. inclusiv statului-gazdă. se caută ca rezolvarea acestui tip de probleme. la reuniunile internaţionale la care participă. statul-gazdă nu îl declară persona non grata pe conducătorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel înalt (ANGHEL 1987. ale cărui prevederi reglementau frontierele germane.

110). în limba oficială a statului-gazdă. întrucât autoritatea este a conferinţei. Prin conducerea dezbaterilor de către preşedintele conferinţei se înţelege că preşedintele îi invită la cuvânt pe participanţi. pentru câte o şedinţă. 124 . Preşedinţia Conferinţei cu privire la relaţiile diplomatice (Viena.prezinte organizatorilor. 219). ___________________ 106 Prin poziţia pe care o deţine. Participanţii la conferinţă pot adopta un regulament al lucrărilor. care se desfăşoară conform principiului egalităţii suverane. Dacă nu toţi participanţii sunt de acord cu încredinţarea preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. se recurge la formula preşedinţiei prin rotaţie. mai ales atunci când are de soluţionat probleme procedurale. în urma verificării. Preşedintele Conferinţei privind dreptul mării din 1958 a fost Wan Waithayakon din Thailanda. primite din partea autorităţilor proprii. derularea lucrărilor. prin procedura convenită la pregătiri. preşedintele conferinţei poate influenţa. a componenţei comisiilor şi secretariatului. Articolul 7. 1961) i-a fost încredinţată reputatului jurist şi profesor austriac A. Se obişnuieşte ca lucrările conferinţei să înceapă cu o plenară inaugurală. a denumirilor statelor. împuternicirile oficiale de a negocia şi de a exprima prin semnătură consimţământul statului reprezentat. a preşedinţiei conferinţei. Verdross (ANGHEL 1987. cit. delegaţii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la conferinţă) sunt acreditaţi sau legitimaţi în vederea participării la lucrări.106 Deplinele puteri se verifică la începutul lucrărilor şi. de obicei respectând criteriul listei alfabetice. Este cvasigenerală practica încredinţării preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. care cuprinde o ceremonie incluzând discursul de întâmpinare al reprezentantului statului-gazdă şi saluturile formulate de participanţi. În acest fel se respectă o tradiţie considerată regulă a curtoaziei internaţionale (ANGHEL 1987. serviciilor acestora de secretariat. inclusiv la negocierea de documente (CHEBELEU. Se consideră că preşedintele nu are autoritate asupra conferinţei. în ordinea stabilită la pregătiri. Plenara inaugurală constituie momentul desemnării. 108). Reprezentanţii statelor participante se succed la preşedinţia lucrărilor. propune interpretări ale regulamentului de desfăşurare a lucrărilor. chiar dacă autoritatea asupra lucrărilor revine plenului. îndeosebi cu privire la procedură: atribuţiile şi competenţele Cdt. propune formule de soluţionare a confruntărilor.

125 . mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participanţilor şi cele ale numărului de voturi necesar adoptării de decizii. comisiilor şi secretariatului. prin vot secret. Finlanda (1972). Dincolo de forma de exprimare. La conferinţele Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale puterea de vot depinde de mărimea capitalului. prezentarea amendamentelor. alocuţiunile de fond şi intervenţiile cu privire la procedură – motion d’ordre sau point of order). prin eliminarea abordărilor „de la bloc la bloc” (între NATO şi Pactul de la Varşovia). în cadrul căreia protagonistă a fost delegaţia României. relaţiile cu mass-media etc. limitele cvorumului (numărul de participanţi necesar adoptării de decizii). rotaţia la preşedinţia lucrărilor. votul este ponderat. La reuniunea pregătitoare de la Dipoli. de patru cincimi etc. prin corespondenţă). Prin regulamentele de procedură se stabileşte numărul de voturi necesar adoptării deciziilor: majoritate simplă sau majoritate calificată (de două treimi. ordinea luărilor de cuvânt (distingerea între declaraţiile de poziţie. se admite că puterea de vot decurge din principiul egalităţii suverane a statelor. prin vot deschis. s-a dat o adevărată „bătălie diplomatică” cu privire la procedură. by rollcall. limbile de negociere şi redactare. votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal – par appel nominal. conform căruia se atribuie câte un vot fiecărui stat reprezentat la conferinţă. În general. Votul constituie un punct nodal al procedurii. desfăşurarea lucrărilor în afara alianţelor militare. Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens. Proiectul românesc al regulilor de procedură a constituit temeiul regulilor adoptate: egalitatea în dezbateri şi negocieri a delegaţiilor statelor. Sunt conferinţe la care se practică şi votul ponderat. consensul necesar în adoptarea hotărârilor de fond şi procedurale. a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.preşedinţiei. Valentin Lipatti şi George Vest: absenţa oricărei obiecţii exprimate de un reprezentant şi prezentate de acesta ca obstacol pentru adoptarea deciziei (LIPATTI 1993. Şi în cadrul Uniunii Europene. Conferinţa de la Dipoli a acceptat definiţia dată consensului de ambasadorii României şi SUA. 32-33). prerogative exclusiv tehnice pentru secretariat.).

În prezent. mai puternic. să evite hegemonia unui stat vecin mai mare. 126 . Statele se aliază pentru a evita pericolul unei agresiuni externe. coaliţia de state este admisă dacă se demonstrează că răspunde unei agresiuni. Apropierea şi gruparea statelor răspund. alcătuiesc grupări de state pentru a dobândi coerenţă în participarea lor la viaţa lumii. FOR DIPLOMATIC Pe planul relaţiilor politice internaţionale. Motivul principal de aliere între state este securitatea. Istoria relaţiilor internaţionale a consemnat grupări temporare de state pentru soluţionarea unei probleme a relaţiilor internaţionale prin război. ca sancţiune de celelalte state. dar uneori şi economice. Se adoptă norme stabile de participare la grupare. statele se grupează.ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ. În istoria relaţiilor internaţionale. eventual. de ansambluri de state suverane care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele se numără alianţele. Înseamnă că statele dispun de libertatea de a se asocia. Statul care hotărăşte să intre într-o alianţă de state are în vedere. Statele îşi asumă obligaţii în raport cu gruparea din care au hotărât să facă parte. De fapt. Gruparea de state se realizează prin convenţii internaţionale. Nici o regulă de drept internaţional nu le interzice statelor să se asocieze pentru a atinge obiective comune. coaliţiile şi organizaţiile. de multe ori. politicile de izolare adoptate de SUA sau de China nu au avut ca rezultat retrageri absolute din relaţiile cu alte state. Printre numeroasele grupări de state. pentru a câştiga războiul în care s-au angajat. nevoii de solidaritate. de pildă. peste voinţa statului. impusă. În realitate. apare mai puţin complicată în privinţa diversităţii intereselor divergente şi mai eficientă în realizarea intereselor comune. Statele care alcătuiesc o coaliţie au ca obiectiv comun coordonarea acţiunilor militare şi diplomatice. care. O asemenea grupare de state este coaliţia. izolarea în relaţiile internaţionale este doar o excepţie teoretică. Fiecare grupare de state are ca urmare formularea de reguli şi de coduri interne. Izolarea este o stare anormală. Coaliţia de state având ca obiectiv purtarea unui război a devenit ilicită după ce Societatea Naţiunilor a decis astfel şi după ce au fost adoptate dispoziţiile Pactului BriandKellog. izolarea nu se numără printre opţiunile statelor. ca lume a statelor grupate.

144). În 1945. sintetic organizaţia internaţională. 127 . 145). Uniunea Poştală Universală. Dintr-o încercare de a defini. pe baza principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional (ANGHEL 1987. în 1878. prin acordul lor de voinţă exprimat prin convenţie internaţională. prin intermediul organelor proprii organizaţiei (ANGHEL 1987. Statele îşi propun să-şi coordoneze acţiunile recurgând la organizaţiile internaţionale ca la centre de cooperare permanentă. statele au constituit organizaţii internaţionale cu competenţe preponderent tehnice.Opţiunea statelor de a participa la o grupare de state le indică orientarea politică în relaţiile internaţionale şi le dezvăluie conduita. ar putea rezulta că organizaţia internaţională este instituţia permanentă. Prin Convention sur l’octroi de navigation du Rhin din 1804. Comisia fluviului Rin. ca ansambluri de state suverane. Istoria relaţiilor internaţionale conţine exemple numeroase de grupări de state. Comisia Europeană a Dunării a fost înfiinţată în 1856. orientativ. În 1875 a fost constituit Biroul Internaţional de Greutăţi şi Măsuri şi. când înfiinţează organizaţii internaţionale. organizaţia internaţională este privită ca asociere de state suverane care urmăresc să atingă un obiectiv de interes comun. care funcţionează pentru realizarea scopurilor stipulate în actele constitutive. care sunt active şi în prezent. s-a constituit prima organizaţie internaţională modernă. înfiinţată prin decizia Conferinţei de Pace din 1919. care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele. la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Dincolo de varietatea de orientări şi de conduite. să coopereze ca state egale pe planul suveranităţii lor. a apărut Organizaţia Naţiunilor Unite. constituită de state. precum comisiile fluviale. statele au în vedere. În secolul al XIX-lea. însumând diverse asemenea tentative doctrinare. Prima organizaţie cu vocaţie politică a fost Societatea Naţiunilor. Definiţia organizaţiei internaţionale În doctrina dreptului internaţional. O asemenea grupare este şi organizaţia interguvernamentală.

înfiinţată prin actul de voinţă al unor state. constituită prin convenţie. Nu poate fi subiect principal de drept internaţional. Curtea a precizat că Organizaţia. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor sale. Articolul 104. Naţiunile Unite au personalitate juridică. În înţelesul Convenţiei. Cu unsprezece voturi împotriva a patru. respectiv ale dreptului diplomatic definesc limitat organizaţia internaţională ca fiind organizaţie interguvernamentală. totodată. 1.107 Pregătind textul celor două convenţii. personalitate internaţională şi capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. având patrimoniu. Articolul 1. prin expresia „organizaţie internaţională” se înţelege o organizaţie interguvernamentală. fără îndoială. Avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie privind Cazul Bernadotte (1949). şi nici jurisdicţia teritorială (ANGHEL 1987. adică are aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. care îşi poate exterioriza voinţa şi care. b) să achiziţioneze şi să dispună de proprietăţi imobile şi mobile. ___________________ 107 Cdt.108 Asemenea persoanei juridice de drept civil. 447). nu este superstat. Organizaţia internaţională are personalitate (capacitate) juridică (ANGHEL 1987. CpiNU. poate să desfăşoare activităţi şi să le suporte consecinţele (CĂPĂŢÂNĂ. Au capacitatea a) să contracteze. Este aşadar subiect de drept internaţional diferit de stat. cu toate că. prevăzută cu o constituţie (statut constitutiv) şi cu organe comune şi având personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. 150). organizaţia internaţională are o structură internă care funcţionează.Sursele dreptului internaţional public. 128 . organizaţia internaţională este subiect derivat de drept internaţional (ANGHEL 1987. 150). 153-154). Personalitatea juridică. conform dreptului internaţional. pentru atingerea unui obiectiv. beneficiară de drepturi şi având obligaţii. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional a propus definiţia următoare: Organizaţia internaţională este asociere de state. are. aşa cum este statul. în mare măsură. întrucât organizaţia internaţională nu-şi poate exercita suveranitatea. 159). Ca urmare. Curtea a fost de părere că Organizaţia are capacitatea de a formula plângere dacă statul responsabil este sau nu este membru al Naţiunilor Unite. c) să instituie proceduri legale. Articolul 2. Din definiţie. rezultă că organizaţia internaţională este o organizaţie interstatală. neavând teritoriu (DIACONU I. 108 Carta NU. fiind rezultat al exercitării suveranităţii statelor.

În 1993 şi 1994.(DIACONU I. ci liceitatea acestei utilizări. ale reglementării armamentelor. de a încheia tratate cu statele membre şi cu alte organizaţii internaţionale (CĂPĂŢÂNĂ. cu unsprezece voturi împotriva a trei. Adunarea Generală a ONU a întrebat dacă este permis. pentru că organizaţia internaţională stă sub principiul specializării. organizaţia internaţională are competenţă funcţională atribuită de state şi nu este altceva decât instrument al cooperării interstatale care depinde voinţa statelor şi de cooperarea dintre state. personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter funcţional. CIJ a reţinut că avizul solicitat avea în vedere nu efectele utilizării armei nucleare. aşa cum este această competenţă definită de actul constitutiv. în conformitate cu dreptul internaţional.Organizaţia are dreptul. adică OMS este abilitată să se ocupe de efectele asupra sănătăţii ale utilizării armelor nucleare sau ale oricărei alte activităţi periculoase şi să adopte măsuri preventive pentru protejarea sănătăţii populaţiei. 467-468) 129 . Problemele recurgerii la forţă. să se recurgă la ameninţarea cu utilizarea armei nucleare sau la utilizarea armei nucleare în orice circumstanţe. Spre deosebire de personalitatea juridică a statului. Ca şi celelalte organizaţii internaţionale. 156). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite au solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) un aviz privind liceitatea utilizării armelor nucleare de către un stat aflat în conflict armat. CIJ a decis. Aşadar. în cadrul funcţiilor stabilite de statele care au constituit-o. ale dezarmării revin ONU şi nu organizaţiilor specializate. având în vedere efectele armelor nucleare asupra sănătăţii şi mediului. că este incompetentă să formuleze avizul solicitat şi a precizat că acest aviz poate fi rezultatul activităţii organizaţiei solicitatoare. ca subiect derivat de drept internaţional. OMS a întrebat dacă utilizarea de către un stat a armei nucleare în cursul unui război constituie încălcarea obligaţiilor statului utilizator. şi a precizat că atribuţiile OMS sunt limitate la domeniul sănătăţii publice. OMS are obligaţii decurgând din aplicarea principiului competenţei sale speciale.

acorduri de exonerare de responsabilitate. 458) . 464-465) . Numai statele-părţi la tratatul constitutiv pot să modifice acest tratat (DIACONU I. Ca urmare. cât şi cheltuielile. ca subiect de drept internaţional. de pildă cu statul pe teritoriul căruia realizează programe. conform cărora reparaţia revine statului beneficiar al programului. organizaţia internaţională ia decizii. nu şi statele membre. Potrivit capacităţii sale juridice interne. poate intenta acţiuni în justiţie. Organizaţia internaţională poate încheia convenţii. îşi exercită voinţa proprie şi acţionează ca subiect autonom al ___________________ Carta Naţiunilor Unite. Organizaţia nu-şi poate modifica obligaţiile care i-au fost stabilite de statele care au constituit-o.109 Organizaţia are drept de legaţie activ şi pasiv. prin organele sale. Organizaţia internaţională adoptă decizii prin care este angajată numai ea. Din Avizul consultativ privind Cazul Bernadotte. poate achiziţiona şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. pentru că personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este opozabilă chiar şi statelor nemembre. şi obligaţii internaţionale. ONU şi Congo. reprezentanţi rezidenţi. organizaţia poate încheia contracte.Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter obiectiv. prin birouri de legătură sau misiuni de observare. 130 109 . statele pot fi reprezentate pe lângă organizaţia internaţională prin misiuni permanente (DIACONU I. ca organizaţie. Organizaţia internaţională are dreptul de a-şi administra fondurile financiare. Organizaţia internaţională are drept la drapel şi la stemă (emblemă). Când. atât veniturile. altele decât deciziile fiecărui stat membru în parte. rezultă că organizaţia internaţionale are. În 1961. ONU şi Belgia au încheiat acorduri privind repararea prejudiciului cauzat de Misiunea ONU în Congo. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale. Aceste decizii sunt aplicate de organele organizaţiei şi actele de aplicare a acestor decizii nu sunt acte ale statelor membre. Articolul 104. Sunt posibile reprezentări pe lângă alte organizaţii internaţionale sau ale acestora. birou de corespondenţă. şi în 1965. Organizaţia poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin centru de informare.

pact.relaţiilor internaţionale. Pe lângă membrii cu drepturi depline ai organizaţiei internaţionale. Fără să fie subiecte de drept internaţional. îşi manifestă personalitatea juridică internaţională şi se comportă ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. În rândul observatorilor. dar care are ca membri organizaţii internaţionale precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Statele îşi exprimă acordul de voinţă de a înfiinţa o organizaţie internaţională şi de a fi membre ale acesteia încheind o convenţie (care se poate intitula tratat. alte documente de bază ale organizaţiei. organizaţii 131 . precum cele elaborate de o eventuală reuniune pregătitoare. Fondul Monetar Internaţional şi OCDE. În 1994. statutul personalului organizaţiei. subiecte derivate ale dreptului internaţional au legitimat un subiect derivat de grad secundar al dreptului internaţional. Deciziile organelor organizaţiilor internaţionale pot fi adoptate prin vot majoritar sau prin consens şi pot avea caracter obligatoriu pentru statele membre sau pot fi doar recomandări. Sursele dreptului aplicabil în privinţa organizaţiilor internaţionale sunt: regulile cutumiare şi regulile scrise conţinute în convenţia de bază a organizaţiei. Ucraina şi Belarus au fost fondatoare al ONU. regulamentele unor organe ale organizaţiei. Obiectivul Organizaţiei Naţiunilor Unite este să coordoneze acţiunea internaţională a statelor membre. Autonomia organizaţiei internaţionale implică şi independenţa funcţionarilor organizaţiei faţă de autorităţile statelor membre. căruia i s-a recunoscut personalitatea juridică. cartă. acordurile organizaţiei cu statul-gazdă sau cu statul pe teritoriul căruia organizaţia desfăşoară o anumită activitate. aşadar. există şi membri asociaţi şi observatori. 451) . Statele le stabilesc organizaţiilor internaţionale pe care le constituie obiectivele definitorii. statut şi chiar constituţie). ci fiind doar componente ale statului federal sovietic. a fost înfiinţat la Viena Institutul Comun. pe lângă statele cu acest statut se pot afla entităţi care au vocaţia de a deveni state (mişcările de eliberare naţională). De la norma componenţei strict statale a organizaţiilor internaţionale se fac şi excepţii. Banca Mondială. Banca Reglementelor Internaţionale. să asigure securitatea colectivă.

2. rezultă relaţia trilaterală stat membru al organizaţiei internaţionale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanentă – organizaţia internaţională – statul-gazdă. 111 ___________________ 110 şeful statului. Reprezentanţa permanentă este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie şi totodată al consimţământului exprimat în numele organizaţiei şi în numele statului-gazdă. 279-293). 127). 1. Este posibilă constituirea reprezentanţei permanente şi dacă statul-gazdă nu recunoaşte statul trimiţător. fie de ministrul de externe (CHEBELEU. Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională Statul membru organizaţiei internaţionale trimite pe lângă organizaţie o misiune diplomatică pentru o perioadă nelimitată. Articolul V. Persoanele numite de un membru al unei 132 ONU a stabilit că trebuie ca reprezentanţii diplomatici permanenţi să-i prezinte secretarului general al ONU scrisori de acreditare semnate fie de Rezoluţia nr. ca să-şi asigure.internaţionale sau organizaţii neguvernamentale. 374). abordarea problematicii pe planul acestei relaţii revenind organizaţiei (DIACONU II. Persoanele numite de un Membru pe lângă Naţiunile Unite.110 Totodată. exprimarea voinţei proprii. Dreptul diplomatic confirmă identitatea de misiune diplomatică a reprezentanţei permanente a statului interesat pe lângă organizaţia internaţională. în calitate de reprezentant permanent principal sau de reprezentant permanent având rangul de ambasador sau de ministru plenipotenţiar. Guvernul Statelor Unite şi guvernul statului interesat. 3. Reprezentanţi permanenţi pe lângă Naţiunile Unite. În urma constituirii reprezentanţei unui stat străin pe teritoriul statului-gazdă unde funcţionează organizaţia internaţională. „reprezentarea permanentă” în raport cu organizaţia (DIACONU II. 127). Secţiunea 15. Membrii permanenţi ai personalului lor. dreptul diplomatic reglementează organizarea şi funcţionarea reprezentanţei permanente la organizaţia internaţională a unui stat membru al organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. 257 (III) din 3 decembrie 1948 a Adunării Generale a . care sunt desemnaţi conform acordului dintre secretarul general. Drepturile observatorilor diferă de la o organizaţie la alta. 111 Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. la sediul organizaţiei. fie de şeful guvernului. Statul membru este mai puţin implicat în relaţia cu statul-gazdă.

în calitate de reprezentant permanent principal. Membrii misiunii permanente a unui stat pe lângă organizaţia internaţională şi membrii misiunii diplomatice ad hoc a unui stat la reuniunile organizaţiei internaţionale participă şi la activitatea organelor organizaţiei. desemnaţi conform acordului dintre directorul general al instituţiei specializate. Reprezentanţi permanenţi principali ai unui membru al unei instituţii specializate. În cazul în care guvernul unui stat membru nu este recunoscut de Statele Unite. Negocierea la care participă reprezentanţa permanentă a unui stat la organizaţia internaţională are caracter multilateral şi obiectivul este armonizarea intereselor tuturor statelor membre (DIACONU II. sub rezerva condiţiilor şi obligaţiilor corespondente. Reprezentanţa permanentă vehiculează informaţii referitoare la activitatea organizaţiei. 127. la poziţiile statului propriu. Servirea interesului de stat se face îndeosebi prin exprimarea voinţei statului propriu în cadrul organizaţiei. servirea interesului de stat. pe teritoriul Statelor Unite. care adoptă şi aplică decizii ale organizaţiei (DIACONU II. de aceleaşi privilegii şi imunităţi acordate de Statele Unite trimişilor diplomatici acreditaţi pe lângă ele. acestea pot restrânge privilegiile pentru reprezentanţii acelui guvern. ca şi membrii permanenţi ai personalului reprezentanţilor lor pe lângă o instituţie specializată.Statele care nu sunt membre ale organizaţiei internaţionale pot fi reprezentate pe lângă organizaţie de reprezentanţe permanente pentru observare. Guvernul Statelor Unite şi guvernul membrului interesat beneficiază. Reprezentanţa permanentă îndeplineşte funcţii normale de misiune diplomatică: reprezentarea. Reprezentanţei permanente îi revine şi funcţia specifică a participării la activitatea organizaţiei internaţionale. Scopul principal al funcţiei de negociere exercitate de reprezentanţa permanentă este adoptarea de rezoluţii ale organizaţiei internaţionale. atât în interiorul cât şi în exteriorul districtului administrativ. alineatul 2 al Cartei. la activitatea şi la poziţiile celorlalte reprezentanţe permanente. informarea şi negocierea. având rang de ambasador sau de ministru plenipotenţiar pe lângă instituţia specializată la sediul ei în SUA. Funcţia de reprezentare se concretizează în participarea la lucrările organizaţiei şi în relaţiile cu celelalte misiuni permanente. DIACONU I 458). 4. 133 . instituţii specializate definite în Articolul 57. 128). făcând parte din aceste organe.

locţiitorii. Primind reprezentanţe permanente la sediul ei şi misiuni diplomatice ad hoc la reuniunile ei. Articolul 6. tehnic-administrativ şi de serviciu115. statul membru îşi exercită dreptul de a participa la activitatea organizaţiei. Trebuie ca numărul componenţilor să nu depăşească limitele normale.117 Adunarea Generală a ONU a recomandat ca şeful misiunii permanente să fie ___________________ Crsroi. Partea a II-a.114 Reprezentanţa permanentă este condusă de un şef de misiune şi este compusă din trei categorii de personal: diplomatic. 112 Reprezentanţa permanentă pentru observare are funcţii asemănătoare. experţii tehnici şi secretarii reprezentanţei. 117 Crsroi. În alcătuirea reprezentanţei permanente. decizia îi aparţine statului trimiţător. Trimiţându-şi reprezentanţii permanenţi la organizaţia internaţională. 113 Crsroi. Articolul 9. acceptate de statul trimiţător.116 Autorităţile statului trimiţător (şeful de stat sau de guvern. consilieri. 134 112 . Reprezentanţii Membrilor (…) Secţiunea 16. şeful reprezentanţei.Aceste funcţii fundamentale se îndeplinesc în forma proprie reprezentanţei permanente. 115 Crsroi. (…) Funcţiile misiunii permanente constau din: asigurarea reprezentării statului trimiţător la organizaţie. în acest articol. Articolul 10. asigurarea participării statului trimiţător la activităţile organizaţiei. negocierea cu şi în cadrul organizaţiei. promovarea realizării scopurilor şi principiilor organizaţiei prin cooperare cu organizaţia şi în cadrul ei. locţiitorii delegaţilor. consilierii. 116 Crsroi. Articolul 14. Articolul IV. Se va considera că. expresia „reprezentanţi” îi include pe toţi delegaţii. experţi tehnici şi secretari ai delegaţiilor.113 Reprezentanţi ai statelor la organizaţia internaţională sunt toţi componenţii reprezentanţei. organizaţia internaţională îşi exercită pasiv dreptul de legaţie. de organizaţie şi de statulgazdă. menţinerea legăturii dintre statul trimiţător şi organizaţie. ministrul de externe) emit scrisori de acreditare pentru şeful reprezentanţei permanente. 114 CpiONU. dar nu poate realiza funcţiile de negociere în cadrul organizaţiei şi de asigurare a participării statului propriu la activităţile organizaţiei. urmărirea activităţilor în cadrul organizaţiei şi informarea guvernului statului trimiţător despre aceste activităţi. care le transmite organizaţiei. protejarea intereselor statului trimiţător în relaţiile cu organizaţia. Articolul 13.

Dacă şeful reprezentanţei lipseşte. căruia i se transmite doar scrisoarea de acreditare. fie de statului trimiţător. modificările în statutul lor în timpul serviciului la misiunea permanentă. asemenea trimişilor diplomatici. a bagajelor şi a documen___________________ 118 119 Crsroi. Articolul 17. Ordinea de precădere a şefilor de reprezentanţe se stabileşte ţinând seama de ordinea alfabetică a denumirii statelor membre ale organizaţiei. 135 . Statul trimiţător aduce la cunoştinţa organizaţiei componenţa reprezentanţei şi fiecare modificare a acestei componenţe: numirea. sosirea lor. după înştiinţarea organizaţiei şi a statului-gazdă. În statul-gazdă. Articolul 16. Crsroi. titlul şi ordinea de precădere a membrilor reprezentanţei. sosirea şi plecarea definitivă a oricărui membru de familie şi eventuala modificare a calităţii de membru de familie. conducerea reprezentanţei este preluată de un şef ad interim. Articolul 15. 120 Crsroi. reprezentanţii membrilor organizaţiei pe lângă organizaţie beneficiază. poziţia. de privilegii precum: inviolabilitate personală. Acreditarea se face pe lângă organizaţie şi nu pe lângă secretarul general al acesteia. adresele sediilor misiunii şi ale locuinţelor private.118 Statul-gazdă poate expulza un membru al unei misiuni permanente pe care nu îl consideră acceptabil. funcţionează simultan misiunile diplomatice având rol de reprezentanţe permanente ale statelor membre ale organizaţiei internaţionale. trebuie ca toate statele membre ale organizaţiei internaţionale să aibă posibilitatea să înfiinţeze misiuni permanente pe lângă organizaţia internaţională. începerea şi încetarea activităţii persoanelor rezidente în statul-gazdă care lucrează în cadrul personalului reprezentanţei permanente sau în serviciul privat al membrilor acesteia. sosirea şi plecarea definitivă a persoanelor angajate în serviciul privat al membrilor reprezentanţei şi încetarea activităţii lor în această calitate.împuternicit prin scrisori de acreditare emise de şeful statului propriu sau de şeful guvernului sau de ministrul de externe.120 Pe teritoriul statului care găzduieşte organizaţia şi unde ei funcţionează în această calitate.119 În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. Aceste informaţii sunt comunicate statului-gazdă fie de organizaţie. plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor.

Temeiul acestor privilegii este strict funcţional (DIACONU II. Articolul IV. Reprezentanţii membrilor la organele principale şi subsidiare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la conferinţele convocate de Organizaţia Naţiunilor Unite beneficiază. care se găsesc în misiuni oficiale temporare. inclusiv în privinţa celor spuse şi scrise. g) orice alte privilegii. facilităţi în privinţa schimbului valutar121. care se acordă reprezentanţilor diplomatici. libertatea de comunicare cu utilizarea cifrului şi a curierului. ___________________ CpiONU. când se află în exerciţiul funcţiunii şi când călătoresc spre şi de la locul întâlnirii. f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajului lor personal. b) inviolabilitatea tuturor înscrisurilor şi documentelor. precum şi imunitate de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite în calitate de reprezentanţi.telor. 136 121 . Totodată. membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice le revin obligaţiile de a respecta legile şi reglementările statului-gazdă şi de a nu se amesteca în afacerile interne ale statului-gazdă. de următoarele privilegii şi imunităţi: a) imunitate în privinţa arestării sau reţinerii personale şi sechestrării bagajului personal. 122 Crsroi. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975). exceptarea de la restricţiile în privinţa imigrării. d) exceptarea lor şi a soţiilor lor de la restricţiile privind imigrarea. 127).122. ori de accize sau taxe de vânzare. care nu fac parte din bagajele personale. statul trimiţător poate renunţa la imunitate sau îl recheamă pe cel în cauză şi dispune încheierea activităţii lui la misiunea permanentă. c) dreptul de a utiliza cifru şi de a primi documente sau corespondenţă prin curieri sau valize sigilate. Statul-gazdă le acordă reprezentanţei permanente şi membrilor ei privilegii. e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb acordate reprezentanţilor guvernelor străine. dacă beneficiarul imunităţii de jurisdicţie comite o infracţiune gravă în raport cu legea penală a statului-gazdă. Aceeaşi convenţie prevede ca statul trimiţător să procedeze la fel dacă are loc o ingerinţă gravă în afacerile interne ale statului-gazdă. cu excepţia dreptului de a cere scutire de taxe vamale la mărfurile importate. Secţiunea 11. pentru a facilita astfel îndeplinirea funcţiilor diplomatice de care depinde funcţionarea organizaţiei internaţionale. imunităţi şi înlesniri care nu sunt incompatibile cu cele menţionate. de la orice forme de înregistrare a străinilor sau de la orice obligaţii de serviciu naţional în ţara pe care o vizitează sau prin care călătoresc în exerciţiul funcţiunii. Articolul 77. de care pot beneficia reprezentanţii diplomatici.

125 Crsroi. arestarea.124 Localul reprezentanţei permanente şi arhivele ei beneficiază de inviolabilitate. în cazul unui atac. în nici un caz. Articolul 23. Articolul 22.123 Autorităţile statului-gazdă au obligaţia să-i ocrotească pe membrii personalului diplomatic al reprezentanţei. ___________________ 123 124 Crsroi. Între reprezentanţa permanentă şi statul trimiţător se poate comunica prin utilizarea curierului reprezentanţei.125 Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. ocrotind-o şi îngăduind-o. un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente comite o infracţiune gravă evidentă la legislaţia penală a statuluigazdă sau dacă săvârşeşte un act de imixtiune gravă şi evidentă în treburile interne ale statului-gazdă.Dacă. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţi este a statului-gazdă. statul trimiţător este obligat să-l recheme sau măcar să dispună încetarea funcţiilor acestuia. 137 . 2. Trebuie ca actele violente care ar impieta asupra libertăţii personalului reprezentanţei permanente să fie contracarate prin măsuri adecvate. Totodată. Autorităţile statuluigazdă nu pot. Crsroi. adică neîncercând nici o formă de control. în afara exercitării funcţiilor reprezentanţei permanente. Organizaţia sprijină reprezentanţa permanentă şi statul-gazdă în aplicarea prevederilor de drept diplomatic în privinţa privilegiilor. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. dacă nu renunţă la imunitatea lui de jurisdicţie. a valizei reprezentanţei şi a mesajelor cifrate. căruia îi revine obligaţia ca. Articolul 28. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. să recurgă împotriva membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei permanente la măsuri de constrângere precum percheziţia. autorităţile statului-gazdă sunt obligate să-i urmărească şi să-i sancţioneze pe cei care comit asemenea acte. alin. Statul-gazdă are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a reprezentanţei permanente. Statul-gazdă are obligaţia de a garanta înfăptuirea privilegiului protecţiei reprezentanţei permanente şi a personalului ei diplomatic împotriva atentatelor la securitate. detenţia. să-l urmărească şi să-l sancţioneze pe făptuitor.

Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. 129 Crsroi. regionale sau comunale asupra localurilor reprezentanţei. 138 . statul-gazdă poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. Articolul 26. care însă poate să le reglementeze. Statului trimiţător îi revine obligaţia ca. Ei nu sunt obligaţi să depună mărturie în instanţă. Articolul 31. să întreprindă tot ce se poate pentru soluţionarea echitabilă a litigiului. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. a unui membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente este posibilă numai după ce statul trimiţător renunţă la imunitatea juridică. Articolele 32. naţionale. chiar să le interzică. regionale sau comunale. cărora membrii acestui personal le sunt proprietari sau locatari.128 Implicarea într-un proces juridic. scutirea. accesul este posibil dacă reprezentanţa permanentă notifică deplasarea şi autorităţile statului-gazdă o acceptă. 34 şi 35. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor). scutirea de impozite şi taxe naţionale. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. În cazurile în care nu este interzis. 128 Crsroi. scutirea de plata drepturilor de vamă. în cazul în care nu renunţă la imunitatea de jurisdicţie. Crsroi.129 Funcţionarul internaţional În activitatea în cadrul organizaţiei internaţionale se intersectează funcţiile a două tipuri de serviciu diplomatic: primul tip: serviciul diplomatic extern al statului membru al organizaţiei. prin misiunea diplomatică (reprezentanţa permanentă) şi prin misiunile ___________________ 126 127 Crsroi. Articolul 30.127 Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de imunitate de jurisdicţie în statul-gazdă. din motive de securitate naţională. ci doar reglementat. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă. accesul în anumite zone (cele de frontieră. 33. personale sau reale. a taxelor şi a altor drepturi conexe. în statul-gazdă.Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente au libertatea de a circula pe teritoriul statului-gazdă. 126 Personalul diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de scutirea de orice impozite şi taxe.

în urma unei anchete interne. Avizul consultativ din 11 aprilie 1949 cu privire la Afacerea Bernadotte. angajat permanent sau temporar. Persoana care îndeplineşte continuu şi exclusiv funcţii în cadrul organelor integrate ale organizaţiei internaţionale. Curtea Internaţională de Justiţie a admis că organizaţia internaţională are dreptul de exercita protecţie funcţională. modalităţile de protecţie socială.131 Atribuirea calităţii de funcţionar internaţional se face prin învestire de către unul dintre organele organizaţiei internaţionale. victimei şi aparţinătorilor acesteia. remunerat sau neremunerat. în conformitate cu un contract bazat pe statutul personalului organizaţiei. Funcţionarul ___________________ CIJ.diplomatice ad hoc ale statului membru la reuniunile organizaţiei. de jure şi de facto. al doilea tip: serviciul diplomatic cu care poate fi asimilat ansamblul organelor integrate ale organizaţiei (ANGHEL 1987. a fost asasinat de extremişti israelieni. trimis de ONU mediator în Orientul Mijlociu. aşa cum statele au dreptul de exercita protecţie diplomatică. Curtea a precizat că.130 Contele Bernadotte. În 2005. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit că ONU era îndreptăţită să ceară reparaţie pentru prejudiciul suferit prin dispariţia unui funcţionar internaţional aflat în serviciul ei. a fost înfiinţată o entitate cu personalitate juridică. regulile privind cariera. cu prevederile reglementărilor privind condiţiile de angajare. opozabilă statelor. în 1945. Dreptul de a reclama este unul dintre drepturile necesare pentru atingerea scopurilor organizaţiei şi îndeplinirea funcţiilor ei. regimul disciplinar etc. pentru a garanta independenţa agenţilor proprii. acuzat în legătură cu scandalul referitor la programul „Petrol pentru hrană” din Irak. 131 Ibid. pentru a obţine din partea statului răspunzător reparaţia prejudiciilor cauzate Naţiunilor Unite. o reclamaţie internaţională. este funcţionar internaţional. pe directorul Secţiei de afaceri a Consiliului de Securitate. Activitatea funcţionarului internaţional se desfăşoară în conformitate cu ordinea juridică internă a organizaţiei internaţionale. ONU are dreptul să formuleze. a fost însărcinat de organizaţia internaţională să îndeplinească una dintre funcţiile organizaţiei (…). 211). remuneraţia. Ca urmare. (…) este funcţionar internaţional cel care. secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite l-a demis. 139 130 .

după ce. ca mită 160. programul „Petrol pentru hrană”. Paul Volcker. În iunie 2005. în rapoartele Comisiei Volcker. Din relatările presei rezultă că Alexandr Iakovlev şi-a recunoscut vina de a fi primit. ca mită. Benon Sevan. susţinând că suma care figurează în contul său bancar i-ar fi fost lăsată moştenire de o mătuşă. La 15 august 2005. Benon Sevan a respins acuzaţia. Din rapoartele menţionate reiese că peste 950. în schimbul încredinţării unui contract din program. în Antigua. paralel.3 milioane de dolari au fost transferate într-un cont al firmei-fantomă Moxyco. apelând la serviciile unei companii independente de consultanţă. Potrivit rapoartelor Comisiei Volcker. fiind acuzat de luare de mită. a fost acuzat că. 9 august 2005). organele ONU au renunţat la imunitatea diplomatică a lui Aleksandr Iakovlev. un milion de dolari de la companii care doreau să obţină contracte în Irak în cadrul programului menţionat. 9 august 2005).000 de dolari din partea companiei egiptene African Middle East Petroleum. a demisionat după ce a fost acuzat că i-ar fi procurat un loc de muncă fiului său la o firmă care făcea afaceri cu organizaţia. 1. în vederea anchetării modului în care a fost realizat. a primit. La 9 august. înfiinţate de Iakovlev în anul 2000. Kofi Annan. Un purtător de cuvânt al ONU a precizat că. La solicitarea Procuraturii federale a SUA.000 de dolari din mita menţionată s-au plătit de companii sau de persoane afiliate acestora care au câştigat împreună contracte ale Naţiunilor Unite în valoare de peste 79 milioane de dolari (MEDIAFAX. Rapoartele Comisiei Volcker se referă şi la implicarea în faptele cercetate şi a fiului secretarului general al ONU (MEDIAFAX. a ordonat o inspecţie la departamentul de achiziţii al organizaţiei. pornind de la acuzaţiile de corupţie formulate la adresa unor funcţionari ai organizaţiei. Fostul şef al programului. Alexandr Iakovlev a fost arestat pe teritoriul SUA. împreună cu cumnatul fostului secretar general al ONU.internaţional a fost informat despre decizia secretarului general şi şi-a încetat imediat activitatea (MEDIAFAX. Boutros Boutros Ghali. al cărei proprietar este un văr al lui Boutros Boutros Ghali. fraudă şi spălare de bani în cadrul programului Naţiunilor Unite „Petrol pentru hrană”. 9 august 2005). Organele ONU au constituit comisia condusă de fostul preşedinte al Rezervelor federale ale SUA. Biroul serviciilor de control intern ale organizaţiei desfăşoară o anchetă 140 . şi-a prezentat demisia. secretarul general al ONU. Aleksandr Iakovlev. între 1996 si 2003. un funcţionar al ONU cu o carieră de 20 de ani.

15 august 2005). ___________________ 132 Carta ONU. El nu cere şi nu primeşte dispoziţii de la autorităţi din afara organizaţiei. pentru a decide ce este în conformitate cu interesele organizaţiei. membre ale organizaţiei internaţionale. El nu reprezintă nici o autoritate naţională. organele acesteia fiind doar ele apte să interpreteze reglementările interioare proprii. care îşi desemnează reprezentanţii. Misiunile se constituie şi reprezentarea se realizează prin decizia organelor organizaţiei internaţionale. 1. Totodată. reflectă autonomia organizaţiei internaţionale. Fiecare membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internaţional al funcţiilor secretarului general şi ale personalului şi să nu caute să-i influenţeze în executarea sarcinilor. exclusiv interesul organizaţiei internaţionale. nici pe a statului propriu. fără a fi subordonat nici unuia dintre ele. cu alte organizaţii internaţionale şi constituie misiuni pe teritoriile altor state decât statul-gazdă. în activitate. funcţionarul internaţional este reprezentantul intereselor tuturor statelor care. se desemnează reprezentanţi ai organizaţiei internaţionale. secretarul general şi personalul nu vor solicita şi nici nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la vreo autoritate exterioară organizaţiei. În schimb. funcţionarul internaţional se subordonează organizaţiei. În îndeplinirea îndatoririlor lor. în conformitate cu obiectivele şi statutul organizaţiei internaţionale. Ei se vor abţine de la orice act incompatibil cu situaţia lor de funcţionari internaţionali. Funcţionarul internaţional este independent faţă de statul propriu şi faţă de statul pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile.132 Organizaţia internaţională are relaţii cu statele membre. Esenţa conduitei juridice a funcţionarului internaţional constă din independenţa faţă de autorităţile statului propriu şi loialitatea faţă de organizaţie.cu privire activitatea lui Aleksandr Iakovlev. răspunzători numai faţă de organizaţie. 2. Articolul 100. funcţionarii împuterniciţi să reprezinte organizaţia. Funcţionarului internaţional i se cere să răspundă la exigenţele autorităţii tuturor statelor membre ale organizaţiei internaţionale. Kofi Annan şi-a luat angajamentul să adopte măsuri energice pentru combaterea corupţiei din cadrul ONU (MEDIAFAX. În aceste situaţii. 141 . Acceptarea de către funcţionarul internaţional a numirii lui în această calitate implică angajamentul de a servi. beneficiază de activitatea sa. cu alte state. Independenţa funcţionarului internaţional faţă de autorităţile statelor proprii.

pentru că astfel ar fi încălcat principiul egalităţii suverane a statelor. se organizează consultări între acest stat şi organizaţia internaţională pentru a se stabili dacă abuzul s-a produs şi pentru prevenirea repetării lui. Consiliul Federal Elveţian recunoaşte personalitatea internaţională şi capacitatea juridică ale Naţiunilor Unite. ca Organizaţia să fie convocată în faţa instanţelor elveţiene (…). scopul în vederea căruia au constituit-o. 1. 134 Acordul de sediu dintre Elveţia şi ONU. dreptul diplomatic dezaprobă abuzul de privilegii în activitatea organizaţiilor internaţionale. nu este posibil. statul (…) afectat are dreptul (…) să nu mai acorde organizaţiei privilegiul sau imunitatea de care s-a abuzat. (ANGHEL 1987. Acest statut se aplică în conformitate cu convenţiile încheiate de state. Totodată. problema (…) se supune Curţii Internaţionale de Justiţie (…). Articolul 1. conform prevederilor dreptului internaţional.133 Elveţia a acordat privilegii oficiului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 142 . 158) 135 Carta ONU. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru realizarea scopurilor sale. Secţiunea 24. Este important ca acţiunile organizaţiei să nu fie supuse dreptului intern al unui stat. organizaţia în ansamblu şi persoana căreia i se atribuie calitatea de funcţionar internaţional al organizaţiei internaţionale sunt îndreptăţite să beneficieze şi beneficiază de privilegii pe teritoriul statelor unde funcţionează.134 Statele privilegiază organizaţia internaţională pentru ca aceasta să-şi poată atinge.Statutul funcţionarului internaţional răspunde necesităţilor funcţiei. 158). Articolul VII. Articolul 105. Dacă rezultatul la care se ajunge nu este satisfăcător (…). Ca urmare.135 ___________________ 133 CpiisONU. Ca urmare. Dacă un stat (…) consideră că s-a produs un abuz de privilegiu sau de imunitate (…). funcţionând independent (ANGHEL 1987. Această protecţie acordată organizaţiei internaţionale şi funcţionarilor ei eliberează organizaţia şi pe funcţionarii ei de jurisdicţia tuturor statelor membre. Este de dorit ca printre aceste state să se numere statul-gazdă şi statul pe teritoriul căruia organizaţia îşi desfăşoară reuniunile şi activităţile operaţionale. Statul elveţian este de acord că tribunalele elveţiene nu pot convoca Naţiunile Unite. Privilegiile de care beneficiază organizaţia îi garantează autonomia faţă de statele care consimt să i-o acorde. În cazul în care Curtea constată producerea abuzului.

Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fără să fie restricţionate prin controale financiare. se înţelege totuşi că Naţiunile Unite nu vor cere exceptare de la taxele care nu sunt. privilegiul exceptării activelor. ca şi în general toate documentele care le aparţin sau sunt deţinute de ele sunt inviolabile oriunde ar fi amplasate. activele. aur sau valută de orice fel şi să opereze conturi în orice fel de valută. decât costurile serviciilor de utilitate publică. la orice formă de amestec prin acţiune executivă. Exercitându-şi drepturile de la Secţiunea 5. Organizaţia Naţiunilor Unite. Articolul II. Secţiunea 5. veniturile şi alte bunuri sunt a) exceptate de la plata oricăror taxe directe. administrativă. se înţelege totuşi că obiectele importate cu aplicarea acestei excepţii nu vor fi vândute în ţara în care au fost importate decât în condiţiile convenite cu guvernul acelei ţări. cu excepţia măsurii în care. de fapt. aurul şi valuta dintr-o ţară în alta sau în cadrul unei ţări şi să convertească orice valută deţin în orice valută. a) Organizaţia Naţiunilor Unite poate să deţină fonduri. Secţiunea 2. de a opera conturi în orice fel de valută. la rechiziţie. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. judiciară sau legislativă. fonduri şi active. la confiscare. veniturilor şi bunurilor lor de la plata oricăror taxe directe. de la interdicţii şi restricţii asupra importurilor şi exporturilor în privinţa obiectelor importate şi exportate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru uz oficial. Bunurile şi activele Naţiunilor Unite. Localurile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt inviolabile. într-un caz particular. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. Bunuri. Este totuşi de înţeles că nici o renunţare la imunitate nu se extinde asupra nici unei măsuri de executare. Secţiunea 6. b) Naţiunile Unite sunt libere să-şi transfere fondurile. sunt imune la cercetare. privilegiul exceptării de la plata taxelor vamale. în măsura în care se consideră că se poate da curs unor asemenea sesizări fără prejudicierea intereselor Naţiunilor Unite. 143 . Secţiunea 3. Secţiunea 4. de la interdicţii şi restricţii a importurilor şi exporturilor de obiecte pentru uz oficial şi de publicaţii proprii. privilegiul inviolabilităţii localurilor şi arhivelor lor. Organizaţia Naţiunilor Unite. b) exceptate de la plata taxelor vamale. de a transfera şi a converti mijloace de plată dintr-o ţară în alta sau în cadrul aceleiaşi ţări. privilegiul imunităţii juridice în cazul unor acţiuni privind bunurile lor mobile şi imobile.136 CpiONU. Secţiunea 7. bunurile şi activele ei. c) exceptate de la taxele vamale.___________________ 136 Dreptul diplomatic oferă cadrul în care organizaţiile internaţionale să poată beneficia de: privilegiul posibilităţii de a deţine fonduri. reglementări sau moratorii de orice fel. aur sau valută de orice fel. au renunţat în mod expres la imunitate. beneficiază de imunitate faţă de orice formă legală de proces. Organizaţia Naţiunilor Unite ia în considerare orice sesizare a guvernului oricărui membru. la expropriere.

de regulă generală. trimisul special al secretarului general al ONU în Irak.Zona din New York a sediului ONU se află sub controlul şi autoritatea Naţiunilor Unite. când Organizaţia Naţiunilor Unite face cumpărături importante. Dreptul organizaţiei internaţionale de control asupra sediului propriu. pentru uz oficial. confiscate. Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. Localurile instituţiilor specializate sunt inviolabile: bunurile şi activul lor. oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine. administrative.137 Sediile Uniunii Europene nu pot fi percheziţionate. printre care şi Sergio Vieira de Mello. Acţiuni oficiale în această zonă pot fi întreprinse numai cu permisiunea secretarului general al ONU. care fac parte din preţ. Au murit 22 de persoane. Articolul III. 137 v. Cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite nu pretinde. exceptarea de la accizele şi taxele asupra bunurilor mobile şi imobile. expropriate. rechiziţionate. În zonă rămân aplicabile însă legile şi măsurile instanţelor SUA. CpiisONU. ibid. se recurge la arbitraj. să asigure aplicarea legilor şi respectarea ordinii publice.138 În august 2003. la solicitarea organizaţiei. 138 v. aranjamente administrative adecvate pentru ca să fie remisă sau rambursată suma accizei sau a taxei. Dacă apare conflict între legislaţia SUA şi regulile stabilite de ONU. confiscate. Pentru ca proprietăţile şi bunurile Uniunii Europene să fie supuse unor măsuri restrictive este nevoie de autorizaţia Curţii Europene de Justiţie. expropriate şi nici supuse constrângerii executive. rechiziţionate. de bunuri asupra cărora asemenea accize sau taxe sunt sau pot fi impuse. autoritatea ei asupra sediului nu pot fi înţelese ca decurgând din suveranitatea asupra locului unde se află sediul. sediul ONU din Bagdad a fost devastat în urma unui atac cu un camion-capcană. 144 . când este posibil. judiciare sau legislative. membrii vor efectua totuşi. (…) Secţiunea 5. Organizaţia nu dispune de prevederi legale care să echivaleze cu normele civile şi interdicţiile şi restricţiile asupra importurilor şi exporturilor în privinţa publicaţiilor lor. Secţiunea 8. Autorităţile statului-gazdă au datoria să asigure liniştea în jurul sediului organizaţiei internaţionale şi să dispună de forţe de poliţie care. nu pot fi percheziţionate.

Articolul V. c) imuni faţă de obligaţiile legate de serviciul naţional. 658). în privinţa schimbului de devize. Privilegiilor acordate organizaţiei internaţionale le corespund privilegiile acordate funcţionarului internaţional (ANGHEL 1987. în mod cu totul independent. g) îndreptăţiţi să importe. b) scutiţi de impozite pe salariile şi remuneraţiile care le sunt plătite de Organizaţia Naţiunilor Unite. conform regulamentelor proprii de ordine interioară. ai privilegiilor similare acordate funcţionarilor de rang corespunzător de la misiunile diplomatice. ci doar de posibilitatea de a-l expulza pe infractor din sediu. a funcţiilor legate de Organizaţie. Privilegiile îi permit libertatea de acţiune. Din statutul organizaţiei internaţionale decurge statutul funcţionarului internaţional. Secţiunea 18 Funcţionarii ONU sunt: a) imuni faţă de orice proces legal. e) beneficiari. pentru funcţionarii internaţionali proprii. dreptul de a-i proteja. Funcţionarul internaţional beneficiază de privilegii. 318). pe teritoriul statului unde îşi exercită funcţia139. mobilele şi bunurile lor. la ocuparea iniţială a postului. dar şi faţă de cele ale altui stat pe teritoriul căruia funcţionarul internaţional îşi ___________________ Carta ONU. îi garantează independenţa faţă de autorităţile exterioare organizaţiei. 145 139 . laolaltă cu soţii / soţiile şi rudele care depind de ei. CpiONU. în statul-gazdă. Reprezentanţii Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi funcţionarii organizaţiei beneficiază (…) de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru îndeplinirea. Funcţionarul internaţional este privilegiat ca să poată promova interesele organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. Este posibilă extinderea prevederilor cadrului legal propriu al organizaţiei internaţionale cu privire la privilegierea funcţionarului prin acorduri speciale între organizaţiile internaţionale şi statele-gazdă (CHEBELEU. (…) 2. în calitate de reprezentant al organizaţiei internaţionale. împreună cu soţii /soţiile şi rudele care depind de ei. asemenea trimişilor diplomatici. ea ar putea totuşi pretinde. d) imuni. f) beneficiari. îndeosebi faţă de autorităţile statului-gazdă. de facilităţi similare de repatriere în timpul crizelor internaţionale. din respect faţă de cuvintele spuse sau scrise şi faţă de orice act întreprins în calitatea lor oficială. mai ales în condiţiile în care imunitatea ei este încălcată. fără taxă. Funcţionarului internaţional i se conferă privilegii în interesul organizaţiei internaţionale şi nu în avantaj personal. 319). Articolul 105.penale ale statului-gazdă. de la restricţiile privind imigrarea şi înregistrarea străinilor. Chiar dacă organizaţiei internaţionale nu i se poate recunoaşte dreptul de a acorda azil la sediile ei.

dar numai pentru perioada misiunii. de investigare) li se acordă privilegii asemănătoare. prin privilegierea funcţionarului internaţional. nu beneficiază de privilegiul inviolabilităţii personale şi nici de cel al imunităţii de jurisdicţie decât pentru acte oficiale în îndeplinirea funcţiilor (CHEBELEU 660-665). Privilegiile se acordă diferit diferitelor categorii de funcţionari internaţionali. de libertate de deplasare. de scutiri vamale şi fiscale.îndeplineşte funcţiile. de imunitate de jurisdicţie civilă pentru actele prin care îşi îndeplinesc funcţiile. 146 . Funcţionarii internaţionali. 658). Experţilor în misiune (de mediere. de întocmire de rapoarte. Totodată. Privilegiile îl protejează pe funcţionarul internaţional numai în cadrul funcţiei sale sau în relaţie cu exercitarea ei. Funcţionarii internaţionali „de profesie” beneficiază de inviolabilitatea persoanei. se asigură respectarea principiului egalităţii suverane a statelor membre ale organizaţiei internaţionale (CHEBELEU. cetăţeni ai statului-gazdă. de elaborare de studii.

se presupune că există cel puţin un inamic. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă a 26 de state (Belgia. instituţii ale relaţiilor internaţionale. Canada. Germania. Turcia. În a doua jumătate a secolului al XX-lea. Islanda. Alianţa îşi propune să definească şi să identifice pericolul (inamicul) pentru a-l înlătura. Luxemburg. Slovenia. Belgia. Statele dintr-un bloc politico-militar elaborează poziţii politice comune şi instituie instrumente comune ale blocului de dialog politic cu statele care nu fac parte din bloc. statele care alcătuiesc o alianţă adoptă standarde comune de înarmare. Franţa. Lituania. în primul rând. Italia. Grecia.REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A STATELOR MEMBRE ALE NATO ÎN CONSILIUL NORD-ATLANTIC (EXCURS) Alianţa este gruparea de state printr-o convenţie internaţională. Statelor aliate le revine obligaţia de a apăra statul agresat. elaborează strategii comune şi formulează şi aplică o politică militară comună. care stabileşte obligaţii privind de cele mai multe ori garantarea reciprocă a securităţii în caz de agresiune din partea unui stat din afara grupării. Statele Unite al Americii. Norvegia. Alianţa poate avea şi instituţii permanente. Estonia. Spre deosebire de organizaţiile internaţionale interguvernamentale. Polonia. Slovacia. Cehia. Luxemburg şi Olanda se angajau. grupări omogene de state ale căror ideologii dominante şi politici sunt asemănătoare. sunt licite doar alianţele defensive. Danemarca. Alianţa se defineşte şi în raport cu sursa ameninţării. Spania. Ungaria). Portugalia. obligaţia principală care decurge din alianţă este. Dacă se alcătuieşte o alianţă. Aşadar. pentru o jumătate de secol. Cooperarea militară în cadrul unui bloc politico-militar reflectă coordonarea politică. Franţa. blocurile politico-militare elaborează politici publice internaţionale doar în măsura în care urmăresc atingerea obiectivelor lor militare. a fost semnat la Bruxelles tratatul prin care Anglia. România. Marea Britanie. s-au format ca alianţe blocurile politico-militare. În consecinţă. Bulgaria. militară. Olanda. Letonia. În conformitate cu dreptul internaţional. să-şi acorde asistenţă dacă ar suferi vreo 147 . La 17 martie 1948.

În cadrul NATO. statele membre interacţionează prin misiuni militare şi misiuni diplomatice. Islanda. SUA şi Canada. Senatul SUA a autorizat Administraţia să încheie. 148 . Ceremonia semnării s-a desfăşurat la 4 aprilie 1949. în timp de pace. supremaţia legii. Din octombrie 1948 până în martie 1949. Textul a fost publicat. 243). referitor la reprezentanţii naţionali. Obiectivul iniţial al acestui parteneriat a fost asigurarea păcii şi stabilităţii continentului european. S-a consolidat latura politică a parteneriatului prin accentul pus pe valorile în virtutea cărora acţionează statele membre ale Alianţei: libertatea. la Ottawa. NATO trece printr-un proces de adaptare la exigenţele secolului al XXI-lea. alianţe în afara ariei americane. La 19 decembrie 1950. democraţia. precum şi forme de cooperare economică. au invitat Norvegia. având ca obiect principal securitatea şi incluzând dimensiunea militară iniţială. la 18 martie 1949. a unui Consiliu Consultativ. Tratatul a prevăzut întrunirea. cultura şi civilizaţia comune. Consiliul miniştrilor l-a desemnat pe generalul american Dwight D. în acelaşi an. La 11 iunie 1948. Conceptele strategice al NATO au fost înnoite în diferitele etape din evoluţia Alianţei. Ulterior. În prezent. statele membre ale NATO au semnat Acordul privind Statutul Civil al NATO. La 20 septembrie 1951. dintr-o alianţă defensivă. Locul de acţiune diplomatică este Consiliul Nord-Atlantic. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (DIACONU III. prin care forţa aliată se juxtapunea armatelor naţionale. la 15 martie 1949. Danemarca. Tinde să devină. NATO a trecut la gestionarea colectivă a crizelor din Europa şi a continuat să aibă în atenţie provocările la adresa securităţii statelor membre. A fost constituit Cartierul General Suprem din Europa al puterilor aliate (Supreme Headquarters of Allied Powers in Europe – SHAPE). o organizaţie internaţională politică. care. socială şi culturală. 242). Eisenhower comandant suprem în Europa. NATO exprimă parteneriatul transatlantic al statelor membre din Europa şi al SUA. după încheierea „războiului rece”. la Washington. Doctrina de drept internaţional include NATO printre organizaţiile regionale politico-militare (DIACONU III. înainte de a fi semnat. la cererea semnatarilor.agresiune în Europa şi să se consulte în caz de agresiune pe un alt continent. Portugalia şi Italia să adere la pact. s-a derulat procesul de elaborare a proiectului de Pact atlantic de către cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles. Pactul a intrat în vigoare la 24 august.

Consiliul Nord-Atlantic adoptă decizii şi emite declaraţii şi comunicate. Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite.În temeiul articolului 9 al Tratatului de la Washington. Guvernele statelor membre sunt reprezentate. statele membre au. în temeiul prezentei Carte. până când Consiliul de Securitate va fi adoptat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. 149 140 . statele părţi au înfiinţat un Consiliu în cadrul căruia fiecare stat membru să fie reprezentat în procesul de analiză a problemelor legate de aplicarea Tratatului. sprijinirea statului membru sau a statelor membre atacate prin acţiuni imediate. Măsurile întreprinse în exercitarea dreptului la autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate. de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. membru permanent al Consiliului NordAtlantic. Consiliul se întruneşte cel puţin săptămânal la nivelul şefilor de stat sau de guvern. în mod egal. inclusiv prin folosirea forţei armate. este însoţit de o delegaţie politică şi militară. exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite140. indiferent de nivelul întrunirii. Acelaşi articol a stabilit că întrunirea Consiliului se face prompt şi în orice împrejurare şi că se pot constitui atâtea organisme subsidiare câte sunt necesare şi a menţionat că se impune în primul rând un Comitet al apărării. de câte un membru permanent având rang de ambasador. Aceste decizii exprimă voinţa colectivă a guvernelor statelor membre. dreptul de a-şi exprima opiniile. Fiecare ambasador. al miniştrilor apărării sau al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale NATO. Articolul 51. Consiliul Nord-Atlantic este organismul decizional cel mai important al NATO. Deciziile adoptate de Consiliul Nord-Atlantic au aceeaşi validitate. pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nordatlantice. fiecare. al miniştrilor de externe. Adoptarea deciziilor se face prin consens. ___________________ Carta ONU. În cadrul Consiliului. care să recomande măsurile de aplicare a prevederilor privind dezvoltarea capacităţii individuale şi a celei colective de răspuns la un atac armat.

Ei participă şi la acţiunile de cooperare cu statele partenere în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic. precum şi aspecte ale politicii de securitate şi de informare. precum prevenirea conflictelor. ar întruni caracteristicile generale comune ale delegaţiilor reale. printre care: îi ţine locul reprezentantului permanent. lupta împotriva terorismului. Comisiei Ucraina-NATO. ipotetic. Secţia pentru politica de apărare este condusă de un militar. de obicei. dacă este cazul. inclusiv în structuri ad-hoc. unde participă la elaborarea proiectelor de documente. Parteneriatului pentru Pace. El este numit de şeful statului şi coordonat de ministerul de externe. coordonează procesul de pregătire a acţiunilor diplomatice pe planul relaţiilor dintre statul său şi NATO. Diplomaţii din secţia politică au sarcina de a prezenta politica şi poziţiile statului propriu organelor civile şi militare din subordinea Consiliului Nord-Atlantic. de politica nucleară a NATO şi de evitarea proliferării armelor de nimicire în masă. de 150 . Primul colaborator al reprezentantului permanent este un diplomat de rang înalt (ministru plenipotenţiar sau ministru consilier). de cooperarea pe planul armamentelor. administrarea crizelor. ofiţer superior. cât şi în operaţii. Şeful secţiei politice a delegaţiei permanente este. Secţia pentru politica de apărare se ocupă îndeosebi de procesul de apărare în cadrul NATO. menţine legăturile de lucru cu delegaţiile permanente ale altor state şi cu oficialităţile NATO. Secţia pentru resurse de apărare şi economico-financiară se ocupă de administrarea resurselor militare comune ale NATO. Dialogul Mediteranean. îşi reprezintă statul în forurile NATO. de dezvoltarea cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană în domeniul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare. controlul armamentelor şi dezarmarea. consilier diplomatic şi are sarcina de a se ocupa de o serie amplă de probleme de securitate.Într-o delegaţie care. urmăreşte activitatea de ansamblu a delegaţiei permanente şi elaborează planificări şi rapoarte. având rang diplomatic de ministru plenipotenţiar sau ministru consilier. ambasadorul îşi reprezintă statul şi interesele acestuia în cadrul organizaţiei. prevenirea proliferării armelor de nimicire în masă. Consiliului Rusia-NATO. Ca şi subalternii săi. planificarea apărării civile. El îndeplineşte o gamă largă de sarcini. este numit de ministerul apărării. de politica de apărare aeriană. Ei participă la organizarea vizitelor oficiale din statul propriu la sediul NATO. care le permite forţelor armate ale statelor membre să coopereze atât în pregătire. civili şi militari.

funcţionează şi reprezentantul statului-major al armatei statului reprezentat în Comitetul Militar al NATO. Secretarul general şi reprezentanţii permanenţi pot formula teme şi probleme pentru dezbaterile Consiliului. Reprezentanţii permanenţi acţionează în conformitate cu instrucţiunile primite din partea autorităţilor statului pe care îl reprezintă. de finanţarea activităţilor politice şi militare ale Cartierului General de la Bruxelles. administrează şi controlează sistemele locale de comunicaţie şi informare. în momente importante legate de politica de securitate a Alianţei. de obicei. de două ori pe an. Secţia pentru comunicare şi informare reprezintă statul în comitetele de specialitate ale NATO. La nivelul reprezentanţilor permanenţi se întruneşte Consiliul Permanent. prin rotaţie în ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. inclusiv în structurile din domeniile securităţii şi securităţii informaţiilor. Dezbaterile şi hotărârile din cadrul Consiliului Nord-Atlantic au. proiecte elaborate în organele subsidiare. El are atribuţiile de a convoca şedinţele de Consiliu şi de a conduce aceste şedinţe atunci când se procedează la alegerea secretarului general al Alianţei. dar locurile reprezentanţilor permanenţi la lucrări sunt fixate după ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. de cele mai multe ori. de procurarea de servicii şi bunuri pentru organizaţie. ambasadorului reprezentant permanent cu vechimea cea mai mare îi revine funcţia onorifică de decan. În cadrul Consiliului Permanent. există şi o ordine de precădere după vechimea în funcţie a reprezentanţilor permanenţi. În cadrul Consiliului. Consiliul Nord-Atlantic se întruneşte la nivelul şefilor de stat sau de guvern ori de câte ori este nevoie să se abordeze probleme importante. În cadrul delegaţiei permanente. de edificarea sediului nou al NATO. unul dintre miniştrii de externe este preşedinte de onoare al Consiliului Nord-Atlantic.finanţarea structurii de comandă militară integrată. asigură aplicarea politicilor de securitate ale NATO şi ale statului propriu. prin măsuri specifice adecvate. ca temei recomandări. de programul de investiţii al NATO. Reprezentanţii permanenţi prezintă în Consiliu poziţiile şi 151 . Întrunirile Consiliului la nivelul miniştrilor de externe au loc. Lucrările Consiliului Nord-Atlantic sunt prezidate de secretarul general al organizaţiei sau de adjunctul acestuia. Anual.

asistenţă pentru cercetare şi sprijin în elaborarea de proiecte Oficiul de informare al NATO de la Moscova a fost înfiinţat în 2001. Ambasade ale statelor membre ale NATO în state cu care NATO are relaţii de parteneriat au rol de punct de contact al NATO: Ambasada Poloniei în Albania. La 20 decembrie 1990. RELAŢIILE DIPLOMATICE ALE NATO CU STATELE PARTENERE Sunt state cu care NATO are relaţii de parteneriat. Centrul de informare şi documentare al NATO de la Kiev a fost înfiinţat în 1997 pentru îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii dintre NATO şi Ucraina. Pentru parteneriatul pe plan militar s-au instituit elemente de stat-major ale Parteneriatului pentru Pace. Prima şedinţă a Consiliului Permanent s-a desfăşurat la Paris. preşedintele României a vizitat Cartierul General al NATO de la Bruxelles. 152 . La 26 ianuarie 1994. Hotărârile se adoptă prin consens. aplicându-se principiul egalităţii suverane a statelor membre. Aceste state sunt reprezentate la Cartierul General al NATO de misiuni diplomatice. La 24 iulie 1990. Prima şedinţă a Consiliului-Nord Atlantic a avut loc la Washington. Ambasada Greciei în Armenia. La 4 noiembrie 1994. Centrul le furnizează cetăţenilor ucraineni informaţie. preşedintele României i-a trimis secretarului general al NATO o scrisoare prin care a formulat cererea oficială ca România să devină membru al NATO. la 28 aprilie 1951. prim-ministrul României i-a adresat secretarului general al NATO invitaţia de a vizita România şi a formulat solicitarea ca un ambasador al României să fie acreditat pe lângă Cartierul General al NATO de la Bruxelles. La 18 septembrie 1993. România a devenit membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică. lansat la reuniunea la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic (Bruxelles.propunerile statelor pe care le reprezintă şi îşi informează statele despre propunerile celorlalte state membre. 10-11 ianuarie 1994). la 17 septembrie 1949. ministrul de externe al României a semnat la Bruxelles Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace. La 29 martie 2004. România a aderat la NATO.

preşedinte al Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. Alte organe subsidiare sunt: Grupul executiv de lucru (pentru problemele legate de strategia din domeniul apărării). precum şi o vizită la sediul ONU de la New York. prezidează Forţele operative pentru controlul armelor convenţionale şi este preşedintele Grupului executiv de lucru. preşedintele Comitetului 153 . Asupra numirii lui se pronunţă guvernele statelor membre. copreşedinte al Consiliului Permanent Comun NATORusia. copreşedinte al Comisiei NATO-Ucraina. preşedinte al Grupului de cooperare mediteraneană. Ambasada Bulgariei în Georgia.Ambasada Sloveniei în Austria. Secretarul general al NATO Alianţa îl are ca şef executiv pe secretarul general. Are contacte cu deţinătorii funcţiilor de conducere din cadrul unor organizaţii internaţionale (ONU. Ambasada Lituaniei în Belarus. OSCE. Ambasada Estoniei în Finlanda. unde poartă convorbiri la nivel înalt. îl înlocuieşte în absenţă. Secretarul general conduce Secretariatul Internaţional al NATO. Ambasada Turciei în Azerbaidjan. preşedinte al Comitetului pentru planificarea apărării. ORGANE SUBSIDIARE ALE CONSILIULUI NORD-ATLANTIC Comitetul Politic este organul subsidiar al Consiliului NordAtlantic în cadrul căruia se elaborează declaraţii şi comunicate. Comitetul pentru bugetul civil. În noiembrie 2004. Comisia superioară de resurse. Secretarul general al NATO desfăşoară o activitate diplomatică intensă. Printre atribuţiile lui se numără acelea de preşedinte al Consiliului Nord-Atlantic. Ambasada Greciei în BosniaHerţegovina. El întreprinde vizite în statele membre şi partenere. preşedinte al Grupului pentru planificare nucleară. Adjunctul secretarului general al NATO îl asistă pe secretarul general în exercitarea funcţiei. a întreprins o vizită oficială de trei zile la Washington. UE. Comitetul pentru bugetul militar. Comitetul pentru infrastructură. Ambasada SUA în Kazahstan şi Ambasada României în Republica Moldova. Consiliul Europei). Ambasada Portugaliei în Irlanda. Comitetul Politic funcţionează la nivelul adjuncţilor reprezentanţilor permanenţi sau al consilierilor şi consultanţilor politici ai delegaţiilor permanente. Ambasada Ungariei în Croaţia.

Cabinetul secretarului general al NATO este alcătuit din Cabinetul particular. Planifică şi organizează reuniunile la nivel ministerial şi la nivel înalt. În activitatea lor. condus de un director. a Grupului de cooperare mediteraneană. Noua structură cuprinde şase departamente conduse de câte un asistent al secretarului general.NATO pentru apărarea aeriană. Secretariatul internaţional al NATO În conformitate cu Acordul privind Statutul civil. procese-verbale. Secretariatul executiv. Are în subordine Serviciul de sisteme informatice. Obiectivele reorganizării au fost redistribuirea responsabilităţilor între departamente şi îmbunătăţirea coordonării în legătură cu problemele-cheie şi programele-cheie. Biroul administrativ şi Biroul inspectorului financiar. preşedintele Comitetului mixt privind problemele proliferării. Cabinetul particular al secretarului general include un consilier juridic şi un consilier pentru afacerile central şi est-europene. la reuniunea la nivel înalt de la Praga. cinci departamente operative. Biroul pentru informaţii şi presă şi Biroul pentru securitate al NATO. care este consilierul principal al secretarului general în domeniu. precum şi Biroul NATO pentru securitate. a Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. a Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia. Funcţionarii Secretariatului executiv consemnează lucrările consiliilor şi comitetelor. de relaţii cu statele NATO şi cu statele partenere. 154 . s-a stabilit reorganizarea Secretariatului Internaţional prin introducerea de metode administrative moderne. Biroul de informaţii şi presă este alcătuit din servicii de presă şi mijloace de informare publică. de planificare. În noiembrie 2002. a Comitetului pentru planificarea apărării şi a Grupului de planificare nucleară. a fost alcătuit din funcţionari desemnaţi de guvernele statelor membre sau recrutaţi de Alianţă un secretariat internaţional. Secretarul executiv al NATO i se subordonează secretarului general. redactează agende. Secretariatul executiv asigură funcţionarea Consiliului NordAtlantic. a Comisiei NATO-Ucraina. Biroul pentru securitate este condus de un director. Secretariatul Internaţional este alcătuit din Biroul secretarului general. funcţionarii Secretariatului Internaţional i se subordonează secretarului general. preşedintele Comisiei consultative comune. rapoarte.

Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic De la 16 octombrie 1967. adaptabile la procesul de înnoire continuă a organizaţiei. Consiliul NATO a aprobat drapelul organizaţiei: un compas (o stea) în culorile alb şi albastru pe fond albastru închis. în cadrul căruia criteriul principal a fost realizarea unei instalaţii ultramoderne. s-a decis construirea la Bruxelles a unui sediu nou pentru NATO. pe documente şi publicaţii şi. menit să menţină caracterul dinamic al organizaţiei. al cărei desen a fost conceput de un membru al personalului internaţional. Secretariatul Internaţional. în locurile unde se desfăşoară activitatea curentă a organizaţiei. a fost inaugurat un nou sediu al NATO la Porte Dauphine de la Paris. cu lăţimea măsurând trei pătrimi din lungime. 155 . la solemnităţi. Simbolurile NATO La sediile NATO. La 14 octombrie 1953. în cadrul Cartierului General al NATO. sediul permanent al Consiliului NordAtlantic se află la Bruxelles. de la Washington. care să răspundă nevoilor Alianţei în secolul al XXI-lea. în Belgia. preşedintele Comitetului Militar şi Statul-Major Militar Internaţional. În cadrul reuniunii la nivel înalt a NATO din 1999. Primul sediu al Cartierului General s-a aflat la Palais Chaillot de la Paris. bineînţeles. La 15 decembrie 1959. apare emblema NATO. A fost organizat un concurs de arhitectură. unde îşi au birourile secretarul general.

. 250). Uniunea Europeană este un for politic în curs de edificare. 26-27). 5). măcar parţial. dreptul de a apela la Avocatul Poporului (MATHIJSEN. 12 monarhice (şase ereditare şi şase elective) şi trei republici. dotat cu puteri supreme. în termenii dreptului internaţional. Pe plan juridic. Pe plan politic. 5). Luând în considerare asemănările şi deosebirile Uniunii Europene cu alte organizaţii internaţionale ale statelor. Tot pe plan juridic. şi şase consilii provinciale. condusă de Consiliul general.DIPLOMAŢIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (EXCURS) Statele se asociază şi în grupări pe care le dotează cu structură statală. Uniunea Europeană este obiectivul de atins prin integrare (MTHIJSEN. atribuit lui Henri IV. astfel încât să se poată substitui. Statele componente se situau pe picior de egalitate (LE DESSEIN. dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European. dreptul de a vota şi de a candida la alegerile municipale din statul pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa şi la alegerile pentru Parlamentul European. se constată că Uniunea Europeană este „organizaţie de tip special” (DIACONU III.. statelor din grupare. ansamblu de state suverane care au consimţit să acţioneze împreună în domenii ale relaţiilor dintre ele. Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională. Ele au convenit să se asocieze pentru a atinge 156 . Le Grand dessein. se găseşte un text notabil. Uniunea Europeană înseamnă ansamblul de drepturi acordate cetăţenilor statelor membre: dreptul de a circula şi a avea reşedinţă pe teritoriul statelor membre. puterea politică şi puterea judiciară. O asemenea asociere implică participarea statelor la un proces de integrare în structura grupării. În Memoriile ducelui Maximilien de Sully (Mémoires des sages et royales économies de l’État de Henry le Grand). unde este schiţată o federaţie europeană pe baza redistribuirii de teritorii din 15 state. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru în statele în care statul propriu nu este reprezentat..

Ca urmare. În 1996. Uniunea Europeană încheie convenţii internaţionale. ca şi personalitatea juridică a altor organizaţii internaţionale.) În lumina acestei decizii. de pildă tratate cu statele care au solicitat să adere şi au încheiat negocierile de aderare. centre de informare. La 7 februarie 1992. cu decizii obligatorii pentru persoane şi societăţi din statele membre şi pentru statele membre. Uniunea Europeană încheie contracte. birouri de corespondenţă. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că Uniunea Europeană are competenţe atribuite şi numai asemenea competenţe (Curtea a decis că Uniunea Europeană nu poate legifera în domeniul drepturilor omului şi nu poate adera la Convenţia europeană a drepturilor omului. ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. inclusiv funcţii în locul statelor membre. la Maastricht (Olanda). reprezentanţi rezidenţi. Uniunea Europeană are drept de legaţie activ şi pasiv. Personalitatea juridică a Uniunii Europene. Uniunea Europeană îşi exercită funcţiile pe care i le-au acordat statele membre prin tratatele succesive. să dobândească şi să vândă bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie.obiective de interes comun prin intermediul organelor proprii organizaţiei pe care au constituit-o. Convenţiile internaţionale dintre Uniunea Europeană şi un stat sau mai multe state sunt negociate de Comisia Europeană şi încheiate de Consiliul European în numele Comunităţii. Uniunea Europeană este subiect derivat de drept internaţional. reprezentanţi ai 12 state europene au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Uniunea Europeană apare. cel puţin deocamdată. semnat la 26 februarie 2001. poate intenta acţiuni în justiţie. 462). statele pot fi reprezentate pe lângă Uniunea Europeană prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin delegaţii permanente. are caracter obiectiv. achiziţionează şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. are dreptul să încheie contracte. pentru că este opozabilă chiar şi statelor nemembre. pe teritoriile acestor state. adică aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. Uniunea Europeană adoptă norme care prevăd nemijlocit drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. Uniunea Europeană exercită jurisdicţie independentă. 157 . care ulterior a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999) şi prin Tratatul de la Nisa. Uniunea Europeană are organe comune şi personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre.

statul de drept.. egalitatea. Uniunea 158 . acest Tratat va abroga Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene. VALORILE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană s-a constituit şi se dezvoltă având ca temei următoarele valori: respectarea demnităţii umane. solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. a intereselor fundamentale. La intrarea în vigoare. respectarea drepturilor omului. a forţei de muncă. libertatea de stabilire. inclusiv ale persoanelor care aparţin minorităţilor.. a capitalului şi a plăţilor. Uniunea le oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate. (3) cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. Constituţia pentru Europa (CONFÉRENCE. justiţie. la 1 noiembrie 2006 sau în luna următoare lunii în care va fi depus ultimul instrument de ratificare. ci a modificat tratatele constitutive ale Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului. toleranţă. libera circulaţie a serviciilor. la Roma. le 13 octobre 2004) consfinţeşte Uniunea Europeană căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru a-şi atinge obiectivele comune. democraţia. de securitate şi de dreptate fără frontiere interioare şi o piaţă interioară unde concurenţa este liberă şi nedeformată. inclusiv „apărarea valorilor comune. a independenţei şi a integrităţii Uniunii”. Uniunea are ca scop promovarea păcii. La 29 octombrie 2004.Tratatul privind Uniunea Europeană nu a înlocuit. Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom) şi Comunităţii Economice Europene. a valorilor sale şi bunăstarea popoarelor sale. nediscriminare. Tratatul Uniunii Europene a fost construit pe trei „piloni”: (1) Comunitatea Europeană (Comunităţile Europene) caracterizată/e de libertăţile fundamentale ale pieţii comune: libera circulaţie a mărfurilor. libertatea. a fost semnat Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa (Constituţia). elaborat şi negociat în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. într-o societate caracterizată de pluralism. Uniunea coordonează politica statelor membre având ca scop atingerea obiectivelor comune şi îşi exercită asupra modului comunitar competenţele care i-au fost atribuite. (2) Politica Externă şi de Securitate Comună.

şi un nivel ridicat de protejare şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la apărarea şi la dezvoltarea patrimoniului cultural european. Constituţia şi dreptul adoptat de instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor care i s-au atribuit au întâietate faţă de dreptul din statele membre. inerentă structurii lor fundamentale politice şi constituţionale. o economie socială de piaţă înalt competitivă. socială şi teritorială şi solidaritatea statelor membre. Uniunea şi statele membre se respectă şi se sprijină reciproc în îndeplinirea de misiuni decurgând din Constituţie sau rezultând din actele instituţiilor Uniunii. solidaritatea dintre generaţii şi protejarea drepturilor copilului. inclusiv în privinţa autonomiei locale şi regionale. Promovează progresul ştiinţific şi tehnic. în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii teritoriale. Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele acţiunii avute în vedere nu pot fi atinse în 159 . care tinde la lichidarea şomajului (la folosirea deplină a forţei de muncă) şi la progresul social. Uniunea acţionează în limitele competenţei pe care statele membre i le-au atribuit în Constituţie pentru a atinge obiectivele pe care le stabileşte. În virtutea principiului cooperării loiale. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. egalitatea dintre femei şi bărbaţi. precum şi identitatea lor naţională. menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. în domeniile care nu aparţin competenţei sale exclusive. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE Principiul atribuirii reglementează delimitarea competenţelor Uniunii. combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează dreptatea şi protecţia socială. În virtutea principiului atribuirii. În virtutea principiului subsidiarităţii. Fiecare competenţă neatribuită Uniunii în Constituţie le aparţine statelor membre. Promovează coeziunea economică.lucrează pentru dezvoltarea durabilă a Europei fondate pe creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor. Statele membre facilitează îndeplinirea misiunii Uniunii şi se abţin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii reglementează exercitarea competenţelor. Respectă funcţiile esenţiale ale statului.

coeziunea economică. dar nu şi în privinţa conservării resurselor biologice ale mării. sport şi formare profesională. socială şi teritorială. Parlamentele naţionale veghează la respectarea acestui principiu conform procedurii prevăzute în protocol. cât şi la nivel regional şi local. la nivelul Uniunii. Uniunea dispune şi de competenţa exclusivă de a încheia un acord internaţional când încheierea este prevăzută într-un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei interne sau în măsura în care încheierea este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le altereze conţinutul. Uniunea dispune de competenţă pentru acţiuni de sprijinire. atât la nivel central. DOMENIILE DE COMPETENŢĂ ALE UNIUNII EUROPENE Sunt domenii de competenţă exclusivă a Uniunii: uniunea vamală. industrie. educaţie. pentru anumite aspecte. politica monetară pentru statele a căror monedă este euro. transporturile. politica socială. Uniunea dispune de competenţă partajată cu statele membre în legătură cu piaţa internă. reţelele transeuropene. 160 . cultură.măsură suficientă de statele membre. protecţie civilă. de coordonare sau de completare în domeniile protecţiei şi ameliorării sănătăţii umane. protejarea consumatorilor. conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune de pescuit. tineret. pentru anumite aspecte. dar pot fi atinse mai bine. energia. Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii conform Protocolului asupra aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. cooperare administrativă. mediul. potrivit dimensiunilor şi efectelor acţiunii avute în vedere. problemele comune de securitate în domeniul sănătăţii publice. dezvoltare tehnologică şi spaţiu (fără să împiedice statele să-şi exercite competenţa proprie). spaţiul de libertate. conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constituţiei. În virtutea principiului proporţionalităţii. agricultura şi pescuitul. cercetare. turism. securitate şi dreptate. stabilirea de reguli ale concurenţei necesare funcţionării pieţei interne.

rezultă că Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene se întemeiază pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre. Uniunea are competenţa de a defini şi de a-şi aplica Politica Externă şi de Securitate Comună. securitatea şi dezvoltarea durabilă a Planetei. la eliminarea sărăciei şi la protejarea drepturilor omului. În aplicarea prevederilor Constituţiei. la solidaritate şi respect mutual între popoare. precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional. Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene va elabora această politică în cadrul liniilor strategice stabilite. utilizând mijloacele naţionale şi pe cele ale Uniunii. Uniunea îşi afirmă şi îşi promovează valorile şi interesele. Competenţa Uniunii în materia Politicii Externe şi de Securitate Comune acoperă toate domeniile politicii externe astfel încât ansamblul problemelor privind securitatea Uniunii. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comună care poate duce la apărarea comună. în special a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Politica Externă şi de Securitate Comună va fi executată de ministrul afacerilor externe al Uniunii şi de statele membre. Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace adecvate. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta deciziile europene necesare Politicii Externe şi de Securitate Comune. pe identificarea problemelor de interes general şi pe realizarea unui grad crescător de convergenţă a acţiunilor statelor membre. pentru a defini o abordare 161 . în special ale copilului. în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite. Consiliul European va identifica interesele strategice ale Uniunii şi va stabili obiectivele politicii externe şi de securitate comună. Din prevederile Constituţiei pentru Europa. la comerţul liber şi echitabil. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comune. Contribuie la pacea. Statele membre se vor pune de acord în Consiliul European şi în Consiliul de Miniştri asupra fiecărei probleme de politică externă şi de securitate comună de interes general. Statele membre sprijină activ şi fără rezervă Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii în spirit de loialitate mutuală şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu.POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ În relaţiile cu lumea. Ele se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i afecteze eficienţa.

Din Constituţie. capacităţi civile şi militare pentru a contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Consiliu. rezultă că politica de securitate şi de apărare comună include definirea progresivă a unei politici de apărare comune a Uniunii. în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună. parte integrantă din Politica Externă şi de Securitate Comună. Statele membre sunt solidare. fiecare stat membru va consulta celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului de Miniştri. Prin convergenţa acţiunilor lor. Uniunea va putea recurge la această capacitate în misiuni în afara Uniunii. conform Constituţiei. Statele membre care vor constitui împreună forţe multinaţionale vor putea de asemenea să le pună la dispoziţia Politicii de Securitate şi de Apărare Comune. Politica de Securitate şi Apărare Comună face. conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite. statele membre vor asigura posibilitatea ca Uniunea să-şi realizeze interesele şi valorile pe scena internaţională. Parlamentul European va fi consultat asupra principalelor aspecte şi opţiuni fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va fi informat în legătură cu evoluţia lor. Ea va duce la o apărare comună din momentul în care Consiliul European va decide astfel în unanimitate şi le va recomanda statelor membre să adopte o decizie în acest sens conform normelor constituţionale.comună. pentru a asigura menţinerea păcii. Înainte de a întreprinde orice acţiune sau de a asuma orice angajament care ar putea afecta interesele Uniunii. Se vor pronunţa asupra iniţiativei unui stat membru. a propunerilor ministrului de externe al Uniunii. Ea asigură Uniunii capacitatea operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale. pentru realizarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune. 162 . Executarea acestor sarcini se va sprijini pe capacităţile furnizate de statele membre. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta. Politica Uniunii nu va afecta caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre şi va respecta obligaţiile decurgând din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi este compatibilă cu politica de securitate şi apărare comună. Statele membre vor pune la dispoziţia Uniunii. decizii în unanimitate.

statul de drept. Consiliul va adopta în unanimitate deciziile privind Politica de Securitate şi Apărare Comună. egalitatea. Constituţia prevede ca acţiunea Uniunii Europene pe scena internaţională să se bazeze pe principiile conform cărora a fost înfiinţată. Consiliul va putea încredinţa realizarea unei misiuni. pentru a identifica nevoile operaţionale. potrivit Constituţiei. Dacă un stat membru va fi obiectul unei agresiuni armate. s-a dezvoltat şi s-a extins şi pe care Uniunea are în vedere să le promoveze în lume: democraţia. pentru statele membre ale NATO. solidaritatea şi respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional. Statele membre care satisfac criterii mai ridicate ale capacităţilor militare şi care şi-au asumat angajamente mai constrângătoare în domeniu în vederea misiunilor celor mai pretenţioase vor stabili o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. a participa la definirea unei politici europene a capacităţilor şi armamentului şi pentru a asista Consiliul în evaluarea ameliorării capacităţilor militare. în cadrul Uniunii. universalitatea şi caracterul unitar al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. unui grup de state membre.Statelor membre le revine. o Agenţie în domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare. în continuare. Parlamentul European va fi consultat şi informat asupra aspectelor principale şi a opţiunilor fundamentale ale Politicii de Securitate şi Apărare Comune. conform articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite. de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare). pentru păstrarea valorilor Uniunii şi servirea intereselor ei. obligaţia de a se angaja să-şi îmbunătăţească progresiv capacităţile militare şi vor institui. de cercetare. 163 . respectarea demnităţii umane. Nu va fi afectat caracterul specific al Politicii de Securitate şi Apărare Comune a unor state membre. inclusiv pe cele privind lansarea de misiuni. Angajamentele de cooperare în acest domeniu vor rămâne conforme angajamentelor asumate în cadrul NATO care va fi. a promova măsuri de satisfacere a acestor necesităţi. în acest scop. Ministrul de externe al Uniunii va putea să propună să se recurgă la mijloace naţionale ca şi la instrumentele reuniunii. celelalte state membre îi vor datora ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele lor. a contribui la identificarea măsurilor utile consolidării bazei industriale şi tehnologice a sectorului apărării şi pentru a le aplica. baza apărării lor colective şi instanţa aplicării ei.

regionale şi mondiale care împărtăşesc principiile menţionate. cu organizaţii internaţionale. să lucreze de comun acord la dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii lor politice reciproce. ca şi la alte domenii care aparţin acţiunii externe şi privesc relaţiile Uniunii cu o ţară. social şi în privinţa mediului a statelor în curs de dezvoltare. inclusiv prin înlăturarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului internaţional. ca şi principiilor Actului final de la Helsinki şi obiectivelor Cartei de la Paris. Uniunea se va pronunţa în favoarea soluţiilor multilaterale pentru problemele comune. pentru menţinerea păcii. pentru a contribui la elaborarea măsurilor internaţionale de păstrare şi de ameliorare a calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale. Deciziile europene ale Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii se vor referi la Politica Externă şi de Securitate Comună. Consiliul European va decide în unanimitate asupra recomandărilor Consiliului de Miniştri. ţările şi regiunile care se confruntă cu catastrofe naturale sau de origine umană şi pentru a promova un sistem internaţional întemeiat pe cooperare multilaterală consolidată şi o bună guvernare mondială. îndeosebi în cadrul Naţiunilor Unite. Constituţia le cere statelor membre să se abţină de la orice acţiune 164 . pentru a ajuta populaţiile. pentru a susţine dezvoltarea durabilă pe plan economic. Uniunea se va strădui să dezvolte relaţii şi să construiască parteneriate cu state terţe. pentru a consolida şi a susţine democraţia. Uniunea îşi va stabili şi va aplică o Politică Externă şi de Securitate Comună. inclusiv celor referitoare la frontierele exterioare. Constituţia stabileşte obligaţia ca statele membre să sprijine activ şi fără rezerve Politica Externă şi de Securitate Comună în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce.Potrivit Constituţiei. prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale. a intereselor fundamentale. în scopul esenţial al eradicării sărăciei. în vederea unei dezvoltări durabile. conform principiilor şi scopurilor Cartei Naţiunilor Unite. drepturile omului şi principiile dreptului internaţional. statul de drept. o regiune sau constituie o abordare tematică. În cadrul principiilor şi obiectivelor acţiunii sale exterioare. pentru a încuraja integrarea tuturor statelor în economia mondială. a securităţii. independenţei şi integrităţii. Uniunea va stabili şi va realiza politici comune şi va acţiona pentru a asigura un grad înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale. acoperind toate domeniile politicii externe şi de securitate. în vederea apărării valorilor proprii.

ministrul de externe al Uniunii sau acesta sprijinit de Comisie vor putea sesiza Consiliul asupra oricărei probleme de Politică Externă şi de Securitate Comună şi supune iniţiative şi propuneri. ministrul de externe al Uniunii va convoca. Consiliul European va defini orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune. Consiliul va adopta deciziile europene necesare. Fiecare stat membru. în patruzeci şi opt de ore sau. cât mai repede. Consiliul European va fi convocat în reuniune extraordinară pentru definirea liniilor strategice adecvate ale politicii Uniunii în această privinţă. prin care va stabili obiectivele. Consiliul va decide în unanimitate. statul membru care se va abţine de la vot se va abţine şi de la orice acţiune susceptibilă a fi în conflict cu acţiunea Uniunii bazată pe decizia europeană şi celelalte state îi vor respecta poziţia.contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i prejudicieze eficacitatea de forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. adoptând decizii europene care stabilesc acţiunile Uniunii. ca urmare a unei anumite evoluţii pe plan internaţional. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi va putea însoţi abţinerea de o declaraţie oficială şi nu va fi obligat să aplice decizia europeană. fie la cererea unui stat membru. Uniunea îşi va desfăşura Politica Externă şi de Securitate Comună definind orientările generale. fie din oficiu. 165 . Aceste decizii europene vor angaja statele membre în luările lor de poziţie şi în conduita lor în acţiune. inclusiv în legătură cu problemele având implicaţii în domeniul apărării. dacă este necesar. Dacă o situaţie internaţională va impune acţiunea operaţională a Uniunii. modalităţile de aplicare a deciziilor europene şi consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre pentru desfăşurarea politicii lor. poziţiile Uniunii. semnificaţia şi mijloacele de pus la dispoziţia Uniunii. Dacă se va impune o decizie rapidă. pe baza orientărilor generale şi liniilor strategice definite de Consiliul European. Consiliul de Miniştri va adopta deciziile europene necesare stabilirii şi aplicării Politicii Externe şi de Securitate Comune. decizia Uniunii nu va fi adoptată. având cel puţin o treime din populaţia Uniunii. ca şi condiţiile şi perioada de realizare a acţiunii. Dacă se va impune. Dacă membrii Consiliului care se vor abţine vor reprezenta cel puţin o treime din statele membre. În spiritul solidarităţii reciproce. reuniunea extraordinară a Consiliului. dar va accepta că decizia europeană angajează Uniunea.

pentru motive politice naţionale vitale. Reprezentantul special îşi va exercită mandatul sub autoritatea ministrului. nu se va trece la vot şi ministrul de externe al Uniunii va căuta. unde vor apăra poziţiile Uniunii. Dacă un membru al Consiliului va declara că. prezentată ca urmare a unei solicitări specifice a Consiliului European. unde nu vor participa toate statele membre. care vor fi şi membre ale Consiliului de Securitate al ONU. cei care vor participa vor apăra poziţiile Uniunii. ministrul de externe al Uniunii şi miniştrii afacerilor externe din statele membre îşi vor coordona activitatea în Consiliu. când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei propuneri a ministrului de externe al Uniunii. va putea să ceară sesizarea Consiliului European pentru adoptarea unei decizii europene în unanimitate. în consultări cu statul membru implicat. un reprezentant special căruia să-i confere un mandat în legătură cu problemele politice speciale. vor apăra. Statele membre participante vor informa statele neparticipante şi pe ministrul de externe al Uniunii despre lucrările şi problematica dezbătută în cadrul organizaţiilor internaţionale şi la conferinţele internaţionale. când decizia europeană va aplica o decizie europeană stabilind o acţiune sau o poziţie a Uniunii şi când decizia europeană se va referi la numirea unui reprezentant special. o soluţie acceptabilă pentru acest stat. În absenţa unui rezultat. inclusiv în cazul Consiliului de Securitate al ONU. are intenţia să se opună adoptării unei decizii europene înainte de a fi adoptată cu majoritate calificată. Ministrul de externe al Uniunii va asigura organizarea acestei coordonări. votând cu majoritate calificată. Statele membre îşi vor coordona acţiunea în organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. În organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. Statele membre al Uniunii. la propunerea ministrului de externe al Uniunii. Consiliul va putea numi. Uniunea va putea încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în problemele Politicii Externe şi de Securitate Comune. în exer166 . Consiliul.Consiliul va decide cu majoritate calificată când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei decizii europene a Consiliului European referitoare la interese şi obiective strategice ale Uniunii. I-40). Când Consiliul European sau Consiliul de Miniştri va stabili o abordare comună a Uniunii (Constituţia.

În cazul acordurilor de asociere. dacă va fi cazul. formulând avize adresate Consiliului. Comisia sau ministrul de externe al Uniunii va prezenta recomandări Consiliului. al acordurilor creând un cadru instituţional specific. La propunerea negociatorului. organizând proceduri de cooperare. Negocierea acordurilor dintre Uniune şi statele terţe sau organizaţiile internaţionale se va desfăşura conform prevederilor Constituţiei. Comitetul Politic şi de Securitate va exercita. al acordurilor cu implicare bugetară notabilă pentru Uniune şi al acordurilor privind domenii cărora li se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura 167 . al aderării Uniunii la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. de acţiuni comune şi de proceduri particulare. care va adopta decizii europene. Acordurile încheiate de Uniune vor lega instituţiile Uniunii şi statele membre. sub responsabilitatea Consiliului şi a ministrului de externe al Uniunii. Consiliul va adopta decizia europeană privind încheierea acordului. Un Comitet Politic şi de Securitate va urmări situaţia internaţională în domeniile relevante ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va contribui la stabilirea politicilor. controlul politic al direcţiei strategice a operaţiilor de gestionare a crizei. aşa cum este determinată de Consiliu. a aplicării provizorii.citarea funcţiilor lor. în condiţiile stabilite prin Constituţie. autorizând deschiderea negocierilor şi desemnându-l pe negociatorul-şef al echipei de negociatori ai Uniunii. Consiliul va autoriza începerea negocierilor. să adopte măsuri adecvate privind controlul politic şi direcţia strategică de operaţii. fără a prejudicia responsabilităţile care le revin conform Cartei Naţiunilor Unite. La propunerea negociatorului. va autoriza semnarea şi încheierea acordurilor. va stabili directivele de negociere. un acord cu una sau mai multe ţări sau organizaţii internaţionale. fără a prejudicia activitatea ministrului de externe al Uniunii. Consiliul va putea da directive negociatorului şi va putea desemna un comitet special în consultare cu care să se desfăşoare negocierile. Consiliul va putea autoriza Comitetul în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia. Va supraveghea şi aplicarea politicilor convenite. poziţiile şi interesele Uniunii. Uniunea va putea încheia. Uniunea va putea încheia un acord de asociere cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale pentru a crea o asociaţie caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce. Consiliul va adopta decizia europeană de autorizare a semnării acordului şi.

regulamente. de altfel. Fiecare instituţie va acţiona în limitele atribuţiilor conferite în Constituţie. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi emit. guvernele statelor membre ale Uniunii Europene îl desemnează pe preşedintele Comisiei Europene. în faţa comitetului parlamentar responsabil pentru domeniul de competenţă. Comisia Europeană. Consiliul (Consiliul de Miniştri). înaintea de a primi aprobarea acestuia. Consiliul European. Parlamentul European a solicitat ca fiecare membru al Comisiei Europene să compară. Cadrul instituţional va cuprinde: Parlamentul European. în limitele puterilor conferite prin Tratatul Uniunii Europene. de comun acord cu preşedintele desemnat al Comisiei. Guvernele statelor membre îi desemnează pe membrii Comisiei Europene. Parlamentul îi aprobă în grup pe preşedintele şi pe membrii Comisiei Europene. În prezent. Uniunea va asigura. eficacităţii şi continuităţii politicii şi acţiunii sale. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. legături oportune şi cu alte organizaţii internaţionale. Comisia (Comisia Europeană).specială prin care se cere aprobarea Parlamentului European. care prezintă o declaraţie în Parlamentul European. Uniunea va stabili orice cooperare utilă cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor specializate. cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană şi cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. 168 . servirea intereselor Uniunii. asigurarea coerenţei. Instituţiile vor coopera loial. Parlamentul European. Membrii Consiliului European şi cei ai Parlamentului European sunt aleşi la nivel naţional. cu Consiliul Europei. INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE În prezent. Consiliul European. conform procedurilor şi condiţiilor prevăzute de Constituţie. Consiliul va adopta decizia europeană de încheiere a acordului. înainte de vot. urmărirea obiectivelor Uniunii. directive şi decizii obligatorii. După intrarea în vigoare a Constituţiei pentru Europa. ale cetăţenilor şi ale statelor membre. Uniunea Europeană va dispune de un cadru instituţional vizând promovarea valorilor Uniunii. după ce va avea aprobarea din partea Parlamentului European.

În prezent. din preşedintele Consiliului European şi din preşedintele Comisiei Europene. aleşi prin sufragiu universal. pentru informaţii. pentru un mandat de cinci ani. fără a prejudicia atribuţiile ministrului afacerilor externe al Uniunii. preşedintele pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună. pentru traduceri şi servicii generale şi pentru finanţe şi control financiar) şi de un serviciu juridic. va asigura continuitatea lucrărilor. Consiliul European va fi alcătuit din şefi de stat sau de guvern din statele membre. convocat de preşedintele Consiliului European. Consiliul European se va întruni trimestrial. Consiliul European îşi va alege. pentru comitete şi delegaţii. funcţiile legislativă şi bugetară. Potrivit Constituţiei. pentru personal. pe baza lucrărilor Consiliului afacerilor generale. format din şefii de stat şi de guvern din statele membre. liber şi secret. pentru administraţie. conform criteriului pragului minim de şase membri pe stat membru şi al celui maxim de 86 de locuri) va exercita. funcţiile de control politic şi consultativ şi îl va alege pe preşedintele Comisiei Europene. A fost stabilit un Cod de conduită al personalului parlamentului. de asemenea. direct. Parlamentul European dispune de un Secretariat General condus de un secretar general alcătuit din opt directorate generale (pentru preşedinte. cu majoritate calificată. La lucrările Consiliului European vor participa miniştrii de externe ai statelor membre. dar nu va avea funcţii legislative. Va defini priorităţile politice generale. pentru studii. În cazurile în care Constituţia nu dispune altfel. El va exercita. Preşedintele Consiliului European va conduce lucrările Consiliului European. împreună cu preşedintele Comisiei. Consiliul European se va pronunţa prin consens.Parlamentul European În conformitate cu prevederile Constituţiei. pentru relaţii publice. Parlamentul European (nu mai mult de 750 de cetăţeni europeni. care va putea fi reînnoită o dată. 169 . Nu va putea exercita mandat naţional. Va prezenta un raport Parlamentului European după fiecare reuniune a Consiliului European. împreună cu Consiliul Europei. Consiliul European Tratatul Uniunii Europene în vigoare a instituţionalizat Consiliul European. Vor putea fi convocate şi reuniuni extraordinare.

Consiliul Uniunii Europene este alcătuit din reprezentanţi la nivel ministerial ai fiecărui stat membru. Fiecărui stat membru îi revine pentru câte şase luni. Miniştrii de externe se întrunesc în Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE). Olanda. Suedia. dar este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre. Grecia. Marea Britanie. se votează cu utilizarea ponderilor: Belgia – cinci voturi. Preşedintele Comisiei Europene şi membrii Comisiei participă la reuniunile Consiliului. este menţionat ca „solidaritatea statelor membre”. dar în interesul comunităţii. dacă Consiliul Uniunii aprobă cu majoritate simplă. dar ei nu constituie o conferinţă interguvernamentală. Eventualele divergenţe dintre interesele comunitare şi interesele statelor membre se rezolvă prin ceea ce. Austria. Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile economice generale ale statelor membre şi are puterea de a adopta decizii. La reuniuni participă uneori mai mulţi miniştri ai aceluiaşi stat. Consiliul (Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene) va exercita. fiind în acelaşi timp interguvernamental şi comunitar („supranaţional”). potrivit domeniului de competenţă. De la 1 ianuarie 1996 ordinea de rotaţie la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a fost următoarea: Italia. la propunerea Comisiei Europene. Danemarca. Spania. împreună cu Parlamentul 170 . După intrarea în vigoare a Constituţiei. Finlanda. Acest mod de adoptare a deciziilor deosebeşte Uniunea Europeană de celelalte foruri internaţionale constituite pe baza dreptului internaţional. autorizaţi.Consiliul (de miniştri al) Uniunii Europene În prezent. Luxemburg – două voturi. Ei acţionează ca reprezentanţi ai statului propriu. Luxemburg. Consiliul Uniunii Europene poate adopta decizii obligatorii pentru statele membre prin vot majoritar. Germania. potrivit Tratatului Uniunii Europene. Majoritatea calificată se poate obţine dacă se combină state mici cu state mari. Franţa. Germania şi Franţa – câte 10 voturi etc. Votul are loc la solicitarea preşedintelui sau a unuia dintre membrii Comisiei Europene. în Tratatul Comunităţii. Portugalia. În cazurile în care. Consiliul Uniunii Europene adoptă o normă. pe rând. Irlanda. Membrii Consiliului Uniunii Europene acţionează conform recomandărilor guvernului propriu. Belgia. să implice guvernul statului propriu. Consiliul Uniunii Europene este o instituţie a Comunităţii Europene. preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. şi norma se adoptă dacă se înregistrează numărul cerut de voturi.

Va trebui ca minoritatea de blocaj să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului. Consiliul va adopta decizii cu majoritate calificată. Va exercita funcţii de coordonare. Lista celorlalte forme ale Consiliului de Miniştri va fi adoptată cu majoritate calificată de Consiliul European. Comisia Europeană va promova interesul general al Uniunii Europene. majoritatea calificată se va defini ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului. cu excepţia Politicii Externe şi de Securitate Comune. cuprinzând cel puţin 15 dintre ei şi reprezentând state membre care cuprind cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene. reprezentând state membre care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii. Va supraveghea aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Consiliul Afacerilor Generale va asigura coerenţa lucrărilor formelor diferite de întrunire ale Consiliului. Consiliul va fi alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Consiliul se va întruni în forme diferite. preşedinţia Consiliului va fi asigurată prin rotaţie de reprezentanţii statelor membre în Consiliu. 171 .European. Cu excepţia Consiliului Afacerilor Generale. abilitat să voteze. Va executa bugetul şi va gira programele. în afară de cazurile în care Constituţia prevede altfel. Va lua iniţiativa programărilor anuale şi multianuale pentru a se ajunge la acorduri interinstituţionale. vor fi publice. conform liniilor strategice fixate de Consiliul European. execuţie şi gestiune conform condiţiilor prevăzute de Constituţie. Va pregăti reuniunile Consiliului European. funcţiile legislativă şi bugetară. În Consiliu. Şedinţele Consiliului. Dacă nu va adopta propuneri ale Comisiei sau ale ministrului afacerilor externe al Uniunii. Va elabora activităţile externe ale Uniunii. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii. în care se vor dezbate şi se vor adopta proiecte de acte legislative. Va veghea la aplicarea Constituţiei. egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului. Comisia Europeană În conformitate cu Constituţia. Preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene nu vor participa la vot în cadrul Consiliului European. Lucrările Consiliului de Miniştri vor fi pregătite de un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre. deciziile se vor adopta cu majoritatea calificată.

incluzându-i pe preşedinte şi pe ministrul de externe. pe baza principiilor următoare: statele membre sunt egale în determinarea ordinii trecerii timpului de prezenţă a resortisanţilor lor în cadrul Comisiei. fiecare Comisie este alcătuită astfel încât să reflecte evantaiul demografic şi geografic al ansamblului statelor membre. va fi de două treimi din statele membre. care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei. ţinându-se seama de competenţa lor generală şi de angajamentul lor european. membrii Comisiei vor demisiona colectiv. eficacitatea şi colegialitatea şi îi va numi pe vicepreşedinţi dintre membrii Comisiei. După încheierea mandatului primei Comisii. cu excepţia cazurilor în care Constituţia prevede altfel. pe baza sugestiilor statelor membre. Membrii Comisiei vor fi aleşi. Selectarea membrilor Comisiei se va face prin rotaţie între statele membre şi conform deciziei Consiliului European. care va putea adopta o moţiune de cenzură. organ sau organism şi se vor abţine de la orice act incompatibil cu exercitarea funcţiilor lor sau cu executarea sarcinilor lor. instituţie. inclusiv din preşedinte şi din ministrul afacerilor externe. Mandatul Comisiei va fi de cinci ani. Preşedintele Comisiei va defini orientările în cadrul cărora Comisia îşi va exercita misiunea. dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă. Comisia îşi va exercita responsabilităţile cu independenţă deplină. numărul membrilor Comisiei. inclusiv ministrul de externe. în afară de cazul în care Consiliul European nu va decide altfel în unanimitate. Preşedintele Comisiei Europene va fi propus Parlamentului European de Consiliul European. După adoptarea moţiunii. De comun acord cu preşedintele Comisiei. Consiliul va adopta lista membrilor Comisiei. 172 . Prima Comisie Europeană numită în aplicarea Constituţiei va fi compusă din câte un reprezentant din fiecare stat membru. Alegerea se va face cu majoritatea membrilor Parlamentului.Un act legislativ al Uniunii va putea fi adoptat numai pornind de la o propunere a Comisiei. va decide cu privire la organizarea internă a Comisiei pentru a-i asigura coerenţa. Membrii Comisiei nu vor solicita şi nu vor primi instrucţiuni din partea nici unui guvern. Consiliul European va numi cu majoritate calificată Comisia pe baza aprobării ei de către Parlamentul European. potrivit Constituţiei. Comisia va răspunde colegial în faţa Parlamentului European.

prin propunerile sale. care va prezida lucrările Consiliului Afacerilor Generale. care va decide asupra propunerii ministrului de externe al Uniunii. eventual. care. cu majoritate calificată şi cu acordul preşedintelui Comisiei. Ministrul de externe va conduce Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii. El va reprezenta Uniunea pentru domeniile aparţinând Politicii Externe şi de Securitate Comune. La 27 mai 2005. Va contribui cu propunerile sale la elaborarea acestei politici şi o va executa ca mandatar al Comisiei. în numele Uniunii. va contribui. care va lucra în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi va fi alcătuit din funcţionari ai serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei. Rezoluţia adoptată de PE îi aminteşte 173 . ca şi din personal detaşat de la serviciile diplomatice naţionale. la elaborarea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va asigura aplicarea deciziilor europene adoptate de Consiliul European şi de Consiliul de Miniştri. dialogul politic cu terţii şi va exprima poziţia Uniunii în organizaţiile internaţionale sau la conferinţele internaţionale. după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei. ministrul de externe al Uniuni se sprijină pe un Serviciu european pentru acţiunea externă. În realizarea mandatului său. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiune externă vor fi stabilite prin decizie europeană adoptată de Consiliu. Va fi preşedintele Consiliului Afacerilor Generale şi unul din vicepreşedinţii Comisiei. Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene Comisiei Europene îi va reveni numirea. oricare membru al Comisiei va demisiona. Va veghea la coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Ministrul de externe al Uniunii. va purta. această acţiune fiind calificată drept „foarte importantă”. a ministrului afacerilor externe al Uniunii Europene. Ministrul afacerilor externe al Uniunii – pentru domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune – şi Comisia – pentru celelalte domenii ale acţiunii externe – vor putea formula împreună propuneri Consiliului de Miniştri.Dacă i se va cere de către preşedintele Comisiei. parlamentarii europeni au votat în favoarea formării unui serviciu diplomatic al UE. va putea fi destituit cu aceeaşi procedură. dacă Uniunea doreşte să se impună mai clar pe plan extern.

Conform deputatului german de centru-dreapta Elmar Brock. statele membre ale Uniunii membre ale Consiliului de Securitate vor solicita ca ministrul de externe al Uniunii să fie invitat să prezinte poziţia Uniunii. Rezoluţia arată că Parlamentul este convins că serviciul ar trebui încorporat. Tribunalul şi tribunalele specializate şi va asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Constituţiei. comentând că. fiind autonom şi deci prea independent. în ceea ce priveşte organizarea şi bugetul. ci vor prezenta poziţiile comune ale UE”. Referindu-se la cele 128 de delegaţii ale Comisiei Europene în lume. în cazul în care aceasta nu va fi adoptată democratic”. Declanşarea discuţiilor privind diplomaţia europeană a stârnit comentarii. Parlamentarul german a criticat sugestia Berlinului. cu personal din statele membre. 174 . guvernele au fost de acord să înceapă demersurile pentru crearea serviciului diplomatic imediat ce va fi semnat Tratatul constituţional. Una dintre temerile exprimate de PE în legătură cu serviciul diplomatic european este că acesta nu va face parte nici din Comisie şi nici din Consiliu. relatează EUObserver. Când Uniunea va stabili o poziţie cu privire la o temă de pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU. La sfârşitul negocierilor privind Constituţia europeană. Aceasta este o aluzie clară la puterea PE asupra resurselor financiare ale Uniunii. conform căreia Comisia Europeană ar rămâne fără responsabilităţi pentru comerţ. eveniment ce a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2004. Brock a adăugat că „acestea ar putea fi transformate în ambasade ale UE. executivul de la Bruxelles ar deveni o „simplă organizaţie gen piaţă comună”. serviciul diplomatic european l-ar ajuta pe ministrul de externe al Uniunii Europene – post care va fi înfiinţat de Constituţia europeană – să-şi îndeplinească mandatul. dezvoltare şi ajutor de urgenţă. care citează surse din Parlamentul European şi analişti. deoarece a fost considerată parte a unui plan de rezervă ce are menirea de „a salva unele aspecte din Constituţie. în structura Comisiei Europene. numit prin rotaţie. Alte instituţii europene Potrivit Constituţiei. Ele nu vor mai fi reprezentanţe comerciale. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va cuprinde Curtea de Justiţie.Comisiei că legislativul european trebuie să fie de acord cu orice decizie în privinţa înfiinţării efective a acestui serviciu – cunoscut ca Serviciul pentru Acţiune Externă. astfel. Parlamentul fiind cel ce trebuie să aprobe cheltuielile administrative ale Comisiei şi Consiliului.

Ei vor fi numiţi prin acordul comun al statelor membre pentru şase ani.Statele membre vor stabili căile de recurs necesare pentru asigurarea protecţiei jurisdicţionale efective în domeniile acoperite de dreptul Uniunii. Comitetul Regiunilor va fi compus din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale din statele membre a căror monedă este euro şi care vor constitui Eurosistemul vor conduce politica monetară a Uniunii. va examina conturile tuturor încasărilor şi cheltuielilor Uniunii şi va asigură gestiunea financiară corectă. Curtea va decide cu privire la recursul solicitat de un stat membru. Tribunalul va cuprinde cel puţin câte un judecător din fiecare stat membru. Curtea de Conturi va fi instituţia care va asigura. Va trebui ca judecătorii şi avocaţii generali să ofere toate garanţiile de independenţă. conform Constituţiei. asupra interpretării dreptului Uniunii sau asupra validităţii actelor adoptate de instituţii. de o persoană fizică sau de o persoană morală. Comitetul Economic şi Social va fi compus din reprezentanţi ai organizaţiilor de angajatori şi din alţi actori reprezentativi ai societăţii 175 . Obiectivul principal al sistemului va fi menţinerea stabilităţii preţurilor. controlul conturilor Uniunii. Va fi alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. titulari ai unui mandat electoral într-o colectivitate regională sau locală sau răspunzători politic în faţa unei adunări alese. la cererea unei jurisdicţii naţionale. cu titlu prejudicial. Curtea va fi alcătuită din câte un judecător din fiecare stat membru şi va fi asistată de avocaţi generali. Va fi singura instituţie abilitată să autorizeze emiterea de euro. Parlamentul European. Consiliul şi Comisia vor fi asistate de organele consultative al Uniunii Europene: Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale vor constitui Sistemul european al băncilor centrale. Constituţia defineşte Banca Centrală Europeană ca instituţie cu personalitate juridică. dar vor putea fi numiţi şi pentru alte termene de câte şase ani.

Recomandările şi avizele nu au efect constrângător. Regulamentul european este definit ca act nelegislativ. îşi vor exercita deplin independenţi funcţia.civile. pentru a exercita competenţele Uniunii. legea-cadru europeană. în cazuri speciale. regulamentul european. civic. profesional şi cultural. precum: legea europeană. 176 . acte juridice ale Uniunii Europene. care să completeze sau să modifice anumite elemente neesenţiale ale legii sau ale legii-cadru. obligatorie şi aplicabilă direct în toate statele membre. cu semnificaţie generală pentru aplicarea actelor legislative şi a anumitor dispoziţii constituţionale. Decizia europeană este definită ca act nelegislativ obligatoriu. recomandările şi avizele. Deciziile europene şi regulamentele europene vor fi adoptate de Consiliul European şi. îndeosebi în domeniile social-economic. Consiliul va adopta recomandări şi va decide asupra propunerilor Comisiei în toate cazurile în care Constituţia prevede adoptarea de acte la propunerea Comisiei. Legea-cadru europeană este definită ca act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în privinţa rezultatelor aşteptate. formulată împreună cu Parlamentul European şi cu Consiliul. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII EUROPENE Din Constituţie rezultă că instituţiile europene vor utiliza. Statele membre vor întreprinde toate măsurile necesare în dreptul intern pentru aplicarea actelor juridice constrângătoare ale Uniunii. decizia europeană. de Banca Centrală Europeană. este obligatoriu numai pentru aceştia. Legile şi legile-cadru se vor adopta la propunerea Comisiei. în interesul general al Uniunii. Dacă îi desemnează pe destinatari. Legea europeană este definită ca act legislativ cu semnificaţie generală. Legile şi legile-cadru vor putea delega Comisiei puterea de a adopta regulamente europene delegate. Membrii acestor comitete nu vor fi legaţi de un mandat imperativ. lăsând instanţelor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor.

Uniunea va beneficia de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale în condiţiile stabilite prin Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Uniunii Europene. confiscate sau expropriate. guvernele statelor membre vor adopta dispoziţii adecvate în vederea remiterii sau rambursării sumei totale a drepturilor indirecte şi a taxelor la vânzare 177 . proprietăţile. Arhivele Uniunii sunt inviolabile. Vor contribui la realizarea dreptului de protejare a cetăţenilor europeni pe teritoriul statelor terţe. prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană este reprezentată pe lângă state de delegaţii permanente. Cooperarea lor se va intensifica prin schimb de informaţii şi prin evaluări comune. Uniunea. De câte ori este posibil. Bunurile şi averile Uniunii nu pot fi obiect al nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară neautorizată de Curtea de Justiţie. centre de informare. Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în state terţe şi la conferinţele internaţionale precum şi reprezentanţii lor pe lângă organizaţiile internaţionale vor coopera. parte a Constituţiei. pe teritoriul statelor membre. Constituţia stabileşte că localurile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. potrivit Constituţiei. Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene Din Constituţie. veniturile şi bunurile ei sunt exonerate de orice impunere directă. Delegaţiile Uniunii în state terţe şi pe lângă organizaţii internaţionale vor asigura reprezentarea Uniunii. pe lângă Uniunea Europeană. rechiziţionate. Delegaţiile Uniunii se vor afla sub autoritatea ministrului de externe al Uniunii şi vor acţiona în cooperare strânsă cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre. Constituţia prevede ca misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în statele terţe şi cele de pe lângă organizaţiile internaţionale să coopereze şi să contribuie la formularea şi realizarea abordării comune a problematicii relaţiilor internaţionale. rezultă că. birouri de corespondenţă.Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Statele sunt reprezentate. pentru asigurarea respectării şi realizării deciziilor europene care vor stabili acţiuni şi poziţii ale Uniunii. reprezentanţi rezidenţi. Nu pot fi percheziţionate.

Articolele importate astfel nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul statului unde au fost introduse. Instituţiile Uniunii beneficiază pe teritoriul fiecărui stat de tratamentul pe care acel stat îl acordă misiunilor diplomatice în privinţa comunicaţiilor oficiale şi al transferului tuturor documentelor lor. achiziţii importante. prohibiţii şi restricţii de import şi de export în privinţa articolelor destinate folosirii oficiale. aplicarea acestor dispoziţii nu va putea avea ca efect denaturarea concurenţei în interiorul Uniunii. Preşedinţii instituţiilor Uniunii le vor putea elibera membrilor şi agenţilor instituţiilor Uniunii permise a căror formă va fi stabilită cu majoritate simplă de Consiliu printr-un regulament european şi care vor fi recunoscute ca titluri valabile de circulaţie de autorităţile statelor membre. taxelor şi drepturilor care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate generală. În domeniile vămii şi controlului. Totodată. În timpul sesiunilor Parlamentului European. membrilor Parlamentului European li se vor acorda de guvernul propriu facilităţile recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară şi de guvernele celorlalte state membre facilităţile recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară. Nu se va putea stabili nici o restrângere administrativă sau de alt fel în legătură cu libera circulaţie a membrilor Parlamentului European în deplasările la/de la locul reuniunii Parlamentului European. Uniunea este exonerată şi de orice drept de vamă şi de orice prohibiţie şi restricţie de import şi de export în privinţa publicaţiilor ei. membrii acestuia vor beneficia. deţinuţi sau urmăriţi pentru motive legate de părerilor lor sau pentru voturile în exercitarea funcţiunii lor. al căror preţ cuprinde drepturi şi taxe de această natură. Nu se va acorda nici o exonerare în privinţa impozitelor. Comisia poate încheia acorduri prin care aceste permise să fie recunoscute ca titluri valabile de circulaţie pe teritoriul statelor terţe. pentru folosinţa ei. dacă nu se convin condiţii în acest sens cu guvernul acelui stat. Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate. Aceste permise le vor fi eliberate funcţionarilor şi agenţilor în condiţiile stabilite de statutul funcţionarilor şi de regimul altor agenţi ai Uniunii. pe teritoriul 178 . Membrii Parlamentului European nu vor putea fi cercetaţi.care sunt cuprinse în preţurile bunurilor imobiliare sau mobiliare când Uniunea va efectua. Uniunea este exonerată de orice drept de vamă.

sub rezerva. achiziţionat în statul ultimei lor reşedinţe din care provin. Aceste dispoziţii li se vor aplica şi soţilor (soţiilor) şi membrilor lor de familie. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii nu vor fi supuşi nici unei dispoziţii care limitează imigrarea. Imunitatea îi va acoperi şi în deplasările la/de la locul de activitate a Parlamentului European. la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a statua asupra litigiilor între Uniune şi funcţionari şi alţi agenţi. în condiţiile şi potrivit procedurii stabilite de legea europeană. Ei vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe mobilierul şi efectele proprii cu ocazia începerii funcţiei în statul interesat şi de dreptul de a le reexporta cu scutire de taxe la încheierea funcţiei. la regulile responsabilităţii funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept este exercitat. în ambele cazuri. în profitul Uniunii. ca şi consilierii şi experţii lor vor beneficia. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe automobilul pentru uz personal. în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb. pe de altă parte. în condiţiile pieţii interne şi de a-l reexporta tot fără taxe. 179 . Pe teritoriul oricărui stat membru nu vor putea fi nici deţinuţi şi nici nu vor putea fi obiect al urmăririlor judiciare. sub rezerva. în ambele cazuri. de facilităţile recunoscute prin uzanţe funcţionarilor organizaţiilor internaţionale. pe de o parte. Pe teritoriul fiecărui stat membru şi oricare le-ar fi naţionalitatea. sub rezerva aplicării dispoziţiilor Constituţiei cu privire. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii se vor supune. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei. inclusiv pentru cuvintele rostite şi actele scrise. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia.naţional. Reprezentanţii statelor membre participanţi la lucrările instituţiilor Uniunii. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept va fi exercitat. imunităţile şi facilităţile uzuale. de imunităţile recunoscute membrilor parlamentului din statul propriu. în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul deplasării lor la destinaţie sau al întoarcerii de la locul reuniunii. Ei continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiilor lor. în calitate oficială. nici formalităţilor de înregistrare a străinilor. Aceste privilegii li se vor aplica şi membrilor organelor consultative ale Uniunii. de privilegiile.

unui impozit asupra salariilor acordate de Uniune. Sediul Băncii Centrale Europene se află la Frankfurt. îşi vor stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. Ei vor fi exceptaţi de impozitul naţional în această privinţă. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. Dispoziţia se va aplica şi soţiilor (soţilor). Sediul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene se află la Bruxelles. iunie şi octombrie. a drepturilor de succesiune ca şi a convenţiilor care tind să evite dublele impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii. Sediul Secretariatului General al Parlamentului European şi serviciile sale se află la Luxemburg. rezultă că sediile instituţiilor Uniunii se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre. atât în statul de reşedinţă. sesiunile Consiliului se ţin la Luxemburg. ca şi copiilor. 180 . inclusiv sesiunea bugetară. Sediile Uniunii Europene Din Constituţie. Privilegiile le vor fi acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul Uniunii. Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg. vor fi consideraţi. ca păstrându-şi domiciliul în statul domiciliului fiscal. altul decât statul domiciliului fiscal. Fiecare instituţie a Uniunii va fi obligată să ridice imunitatea acordată unui funcţionar sau altui agent în toate cazurile în care consideră că ridicarea imunităţii nu contravine intereselor Uniunii. cât şi în statul domiciliului fiscal. dacă acest stat este membru al Uniunii. Sediul Curţii de Conturi a Uniunii Europene se află la Luxemburg. unde se ţin cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare. Bunurile lor mobile de pe teritoriul statului de şedere vor fi exonerate de impozit asupra succesiunilor în acest stat. Sediul comisiilor Parlamentului European este la Bruxelles. Statul membru al Uniunii pe teritoriul căruia este situat sediul Uniunii le va acorda misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune privilegiile şi imunităţile diplomatice uzuale. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care. În vederea aplicării impozitelor asupra veniturilor şi asupra averii. numai pentru exercitarea funcţiei lor în serviciul Uniunii. Sediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este la Luxemburg. În lunile aprilie. în măsura în care acestea (aceştia) nu vor exercita activitate profesională proprie.

Imnul Uniunii este extras din Oda Bucuriei din Simfonia a noua de Ludwig van Beethoven. Moneda Uniunii este euro. Simbolurile Uniunii Europene Prin Constituţie. Cetăţenia Uniunii Europene Fiecare persoană care are naţionalitatea unui stat membru posedă cetăţenia Uniunii. 181 . pe teritoriul statelor terţe unde nu este reprezentat statul membru ai cărui resortisanţi sunt. Deviza Uniunii este „Unitate în diversitate”. de a recurge la mediatorul european. dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. Sediul Băncii Europene de Investiţii se află la Luxemburg. în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European ca şi la alegerile municipale în statul membru unde îşi au reşedinţa. Sediul Europolului se află la Haga. precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre limbile Constituţiei şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă. Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite de Constituţie şi de măsurile adoptate în aplicarea acesteia. dreptul de a beneficia. au fost precizate simbolurile Uniunii. Cetăţenii Uniunii beneficiază de drepturi şi se supun îndatoririlor prevăzute de Constituţie: dreptul de a circula şi de a se afla liber pe teritoriul statelor membre. Ziua Europei se celebrează la 9 mai în întreaga Uniune. Drapelul Uniunii reprezintă un cerc din douăsprezece stele pe fond albastru. de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale fiecărui stat membru în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat.Sediile Comitetului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social sunt la Bruxelles. care se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte.

prin precizarea şi amplificarea exigenţelor. să devină virtuală şi sediul ambasadei să treacă în reţeaua informatică internaţională. 191. inclusiv pe planul mobilităţii diplomatice ad hoc primordiale. Misiunea diplomatică permanentă este totuşi mai nouă decât misiunea diplomatică ad hoc. serviciului public pentru diplomaţie îi revine administrarea relaţiilor externe ale statului. de aplicare şi de consiliere (BARSTON. Serviciul public pentru diplomaţie este necesar în primul rând pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalţi demnitari. 133). „clasică” (CHEBELEU. dar absolut necesar. Dacă misiunile diplomatice ad hoc au îndeosebi obiective legate de substanţa politicii externe. ambasada. S-ar putea ca elementul component cel mai dinamic al acestui serviciu.SERVICIUL PUBLIC PENTRU DIPLOMAŢIE Doar proiectarea ordinii cronologice a codificării în domeniul dreptului diplomatic asupra tipurilor de misiune diplomatică a putut determina părerea că misiunea diplomatică ad hoc ar fi o formă nouă de diplomaţie. fără diminuarea condiţiilor juridice de exercitare. rămâne fără temei real în prezent şi în viitorul previzibil eventuala înscriere a ambasadei printre formele perimate de diplomaţie. ci dimpotrivă. 1). Diplomatul ad hoc îşi va continua mobilitatea în sfera diplomaţiei primordiale. în timp ce diplomatul de la ambasadă va continua să rămână sedentar. Acest serviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe. Chiar dacă ambasadei i s-ar putea atribui şi recunoaşte o anumită „clasicitate” în sfera formelor de diplomaţie. ca instrument de organizare a elaborării ei. 182 . Funcţiile ambasadei vor fi exercitate mai intens şi mai eficient. cu definirea lor mai clară. 239). care s-a aflat chiar la originea diplomaţiei şi a fost multă vreme singura formă de diplomaţie (DIACONU II. MAZILU 2003. în timp ce misiunea diplomatică permanentă ar fi forma tradiţională.

internă şi externă.Serviciul public pentru activitatea diplomatică se află sub autoritatea ministrului de externe. cuprind instituţii precum ministerul de externe. secţiuni ale altor ministere. compartimente specializate ale serviciilor parlamentare şi ale administraţiei prezidenţiale. 183 . prin a căror activitate se realizează politica externă. ambasadele. funcţionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic). Cele două ramuri ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. consulatele. filialele unor instituţii de propagandă (institute culturale). Elemente specifice ale serviciului public intern pentru relaţiile diplomatice intră şi în componenţa altor ministere şi instituţii ale autorităţilor statului. Aceste ministere participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cu personal (reprezentanţi ai statului.

ministerul de externe este inconturnabil în relaţiile diplomatice. în dreptul diplomatic. de asemenea. În comunicările lor oficiale. întrucât. Ministerul este condus de un ministru. 142 Convenţia de la Havana cu privire la agenţii diplomatici (1928). 20). prin intermediul ministrului sau al secretarului menţionat. Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului. ori cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar. alin. 184 141 .SERVICIUL PUBLIC INTERN PENTRU DIPLOMAŢIE DEFINIŢIA MINISTERULUI DE EXTERNE Ministerul este instituţia specializată a autorităţii executive în stat care realizează funcţiile guvernării în domeniul care i se atribuie. Ministrul de externe conduce ministerul de externe.141 Această regulă clasică142 îi rezervă exclusiv Ministerului de Externe atribuţia de a realiza comunicarea cu străinătatea (CHEBELEU. conform reglementărilor constituţionale şi programului de guvernare. ARTICOLUL 41. Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat. care este nucleul serviciului public intern pentru activitatea diplomatică. 300). Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinţa domeniului lor de activitate şi pot angaja statul în relaţiile externe numai cu împuternicire specială (DIACONU II. membru al guvernului. încredinţate misiunii de către statul acreditant. cu Ministerul de externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. agenţii diplomatici se vor adresa ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat al statului în care sunt acreditaţi. trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său. 2. s-a stabilit că toate problemele oficiale încredinţate misiunii diplomatice se tratează. Ministerul de externe reprezintă statul în relaţiile internaţionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaţii. în primul rând. ___________________ Crd. Comunicările cu celelalte autorităţi se vor face. Articolul 13.

se numeşte Ministerul Afacerilor Externe. dar şi a relaţiilor pe planuri multiple dintre state. 298 şi 301). Miniştrii şi alţi demnitari. aspecte ale relaţiilor interstatale (DIACONU II. ca principal purtător de cuvânt (CHEBELEU. cât şi pentru eficienţa demersurilor. din reglementări. ca instituţie nodală în relaţiile internaţionale. prin întâlniri. În Franţa funcţionează Ministerul Afacerilor Străine (Le ministère des Affaires Étrangères). 104). Doctrinarii dreptului diplomatic au observat că. conducători ai instituţiilor autorităţii de stat recurg. ministerul de externe a purtat şi poartă denumiri diferite. în îndeplinirea funcţiilor care le revin. atât din curtoazie. În aceste condiţii. Frecvenţa acţiunilor diplomatice de acest tip este un simptom al amplificării relaţiilor diplomatice. în practica relaţiilor diplomatice. Prezenţa permanentă a ministerului de externe în relaţiile externe ale statului este necesară în vederea îndeplinirii fără excepţiei a funcţiei de realizare a politicii externe în conformitate cu exigenţele interesului naţional (CHEBELEU.Astfel acest minister apare. în epoci diferite. serviciul public intern pentru activitatea diplomatică este asigurat de Departamentul de Stat. convorbiri telefonice. în prima parte a secolului al XIX-lea s-a numit „Canţelaria Domnului pentru trebile de afară”. În România. ministerul fiind receptorul mesajelor şi emiţătorul lor. 297) şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaţional. funcţionează ministere ale treburilor / afacerilor / relaţiilor / externe (Ministerio de Assuntos / Negocios / Relaciones Exteriores). vizite. 185 . corespondenţă. În SUA. În state diferite. ministerul de externe este instituţia principală care coordonează interacţiunea statului cu celelalte subiecte de drept internaţional (CHEBELEU. se consideră fireşti informarea şi chiar consultarea ministerului de externe de către misiunile diplomatice străine de fiecare dată când ele comunică nemijlocit şi întreprind acţiuni în contact direct cu alte instituţii ale statului (CHEBELEU. Totuşi. În Marea Britanie. pentru a aborda problematica relaţiilor externe ale statului (BARSTON. 301). În prezent. în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi. 19). ministerul de externe este un departament guvernamental (Office: the Foreign and Commonwealth Office). a devenit evidentă tendinţa ca şi alte ministere să abordeze. fiecare în domeniul său. şi la „diplomaţia personală” sau „directă”. apoi Ministerul Afacerilor Străine. În America Latină. 300).

organizare. regional şi subregional. Ministerul de externe coordonează reprezentarea statului prin realizarea funcţiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice.În România. FUNCŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE În domeniul propriu de activitate. în relaţiile cu străinătatea. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE Pentru înfăptuirea funcţiilor specifice. 186 . În cadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăţii comunicări în numele statului.958 de posturi. continental. în subordinea guvernului. Ministerul de externe susţine şi apără. ministerul de externe exercită câteva funcţii generale: reprezentare. 1. control. strategic şi economic. din care 597 în minister. Ministerului de externe îi revine organizarea instituţiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare. elaborează cadrul normativ şi instituţional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program. reglementare. sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. Serviciul public pentru activitatea diplomatică din România cuprindea în 2004. Ministerul de externe reprezintă autorităţile statului în relaţiile cu străinătatea. Conectează statul la instituţiile internaţionale cu caracter politic. ministerul de externe este instituţie a administraţiei publice centrale. Promovează aceste interese în organizaţii internaţionale cu caracter universal. Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale în domeniul politicii externe. ca de la subiect de drept internaţional către alt subiect/alte subiecte de drept internaţional. În vederea realizării acestor scopuri. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului de guvernare în domeniul politicii externe. administrare. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte. ministerului de externe i s-au stabilit atribuţii adecvate. cu personalitate juridică. interesele naţionale ale statului.

cu luarea în considerare a tendinţelor şi proceselor din economia mondială. Iniţiază activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele. Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate. întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional. notifică aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor. ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate. se menţine legătura dintre stat şi conaţionalii din afara frontierelor. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării. ratificarea. Instituţiile statului primesc asistenţă din partea ministerului de externe în derularea relaţiilor cu străinătatea. regional şi subregional. culturale. promovează interesele 187 . participarea la activitatea organizaţiilor internaţionale cu caracter universal. aplicând legea. depune instrumentele de ratificare sau de aderare. lingvistice şi religioase. pe baza legislaţiei naţionale şi în conformitate cu practica internaţională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statul este parte şi respectându-se legislaţia statului de reşedinţă a acestora. în conformitate cu Programul de guvernare şi cu Programul de dezvoltare a României pe termen mediu. eliberează documente certificând deplinele puteri. Prin ministerul de externe.Acest minister administrează întreţinerea relaţiilor cu alte state. respectând normele internaţionale. În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluţia raporturilor internaţionale şi sunt semnalate tendinţele care apar în viaţa internaţională. Ministerul de externe are în atenţie prezenţa instituţiilor naţionale şi a cetăţenilor în străinătate. Propune semnarea. Ministerul de externe iniţiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora. Ministerul de externe al României colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale. aderarea la acestea sau denunţarea lor. efectuează schimbul instrumentelor de ratificare. prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale. dezvoltării şi exprimării identităţii etnice.

originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi să îndeplinească obligaţiile decurgând din această calitate. pe de o parte. Ministerul de externe supune spre aprobare şefului statului scrisorile de acreditare. semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr. în funcţie de tematica şi calendarul stabilite de Consiliul Afacerilor Generale. alături de ministerul integrării europene şi de celelalte ministere. 20/1993. la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. pe de altă parte. Ministerul de externe organizează. sprijină sau coordonează. ministerul de externe păstrează sigiliul de stat al României. la etapele procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Normele legale de funcţionare prevăd ca ministerul de externe român să păstreze originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale. aceleaşi norme prevăd că ministerul de externe român participă. după caz. Totodată. participă sau colaborează. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României.economice ale României în relaţiile cu alte state. realizarea şi promovarea în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate a unei strategii de informare. normele legale de funcţionare stabilesc că ministerul de externe român asigură. precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universală. cu caracter regional şi cu alte grupări economice. cererile de agrement şi de exequatur. de comunicare şi de imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare. Totodată. asigurând preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere. în prezent. precum şi activităţile desfăşurate de România în instituţiile create prin acest acord. îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului european instituind asocierea dintre România. luând parte la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european. Ministerul de externe a fost reprezentat sau a participat. cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale miniştrilor. la negocierea şi la încheierea de tratate. cooperează cu ministerele interesate la elaborarea. împreună cu Ministerul Integrării Europene. după caz. Potrivit legii. după caz. şi Comunităţile Economice Europene şi statele membre ale acestora. potrivit legii. îndrumă şi controlează activitatea 188 .

Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internaţională de către instituţiile şi reprezentanţii statului. Înainte de încheierea documentelor aferente acestor acţiuni. consular. de administrarea şi de 189 . grupate geografic. dar care au legătură cu domeniul relaţiilor internaţionale. care îndeplineşte sarcini conform legislaţiei în vigoare şi uzanţelor internaţionale. de relaţiile culturale externe. ministerul de externe dezvoltă relaţii de cooperare cu alte instituţii guvernamentale. Pe lângă direcţiile „de relaţii”.reţelei externe a misiunilor diplomatice şi consulare ale statului şi organizează curierul diplomatic. care se ocupă de relaţiile politice. precum şi proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state. economice şi culturale ale statului cu statele străine. de recepţionarea şi transmiterea comunicărilor prin mijloace specifice activităţii diplomatice. În cadrul ministerului de externe român. ai comunităţii oamenilor de afaceri şi îşi orientează acţiunea în satisfacerea solicitărilor cetăţeanului. În realizarea obiectivelor sale. STRUCTURA MINISTERULUI DE EXTERNE În cadrul ministerului de externe. de analiza şi de coordonarea activităţii de informare. Ministerul de externe avizează acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică. ţine legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare străine în conformitate cu regulile şi cu practica internaţională. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale. în măsura în care acestea intră în domeniul său de competenţă. personalul diplomatic şi consular lucrează în direcţii. funcţionează Protocolul naţional. tehnic-administrativ şi de serviciu. de circulaţia şi păstrarea documentelor curente. există şi direcţii care se ocupă de aspectele juridice ale relaţiilor externe. de personalul diplomatic. Totodată. de sistemul informatic al serviciului pentru activitatea diplomatică şi consulară. de relaţiile statului cu forurile internaţionale şi de participarea la activitatea acestora. reprezentanţi ai societăţii civile. avizează proiectele de acorduri. de arhiva istorică.

ca membru sau observator sau la lucrărilor cărora este invitat. Se evaluează impactul evenimentelor internaţionale asupra intereselor statului. Direcţiile ministerului de externe coordonează componentele serviciului public extern pentru activitatea diplomatică. Se redactează rapoarte. În direcţii se supraveghează modul de aplicare a prevederilor convenţiilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. a aniversărilor de evenimente importante în dezvoltarea legăturilor bilaterale şi în activitatea forurilor internaţionale. faţă de crizele internaţionale şi modalităţile de soluţionare a acestora. Se redactează proiectele mesajelor şi discursurilor care prezintă politica externă a statului. regionale şi subregionale la care statul participă. Ele realizează îndrumarea activităţii misiunilor diplomatice în străinătate ale statului prin transmitere permanentă de informări şi instrucţiuni. sunt identificate tendinţele caracteristice pe planul relaţiilor dintre state şi dintre ceilalţi participanţi la sistemul internaţional.finanţarea componentelor interne şi externe ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. precum şi aprecieri şi reacţii la politica externă a statelor străine. minister şi misiuni. Activitatea direcţiilor are ca obiect relaţiile statului cu alte state şi cu organizaţiile mondiale. şeful guvernului şi ministrul de externe. se urmăreşte evoluţia situaţiei internaţionale. Ministerul de externe publică poziţiile de politică externă ale statului faţă de evenimentele din lume. se elaborează proiectele de exprimare şi de concretizare a politicii externe a statului. cu privire la politica internă şi politica externă a statelor străine. protocoale etc. manifestarea solidarităţii internaţionale. În cadrul direcţiilor. 190 . Se formulează propuneri privind: marcarea pe planul relaţiilor externe a inaugurărilor de instituţii şi a învestirilor în funcţiile de nivel înalt din statele străine. sinteze documentare şi informări pentru şeful statului. În cadrul lor. participarea lor la forurile internaţionale. Se pregătesc mandatele şi strategiile de negociere. Se elaborează sau se avizează proiectele de convenţii (tratate. prin solicitarea de informaţii şi de rapoarte şi prin analize periodice.) bilaterale şi multilaterale. sărbătorirea zilelor naţionale. Direcţiile înfăptuiesc obligaţiile legale ale MAE. relaţiile dintre acestea. Direcţiile organizează acţiunile diplomatice la nivel înalt.

Menţine legătura permanentă cu posturile consulare străine. Legea menţionată a stabilit că membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. secretarii de stat. la ambasadele. 269 din 17 iunie 2003. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. Legea precizează că ministrul afacerilor externe. au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul afacerilor externe. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare. Din Lege rezultă că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. precum şi cu personal contractual. Ministerul de externe român este încadrat cu personal diplomatic şi consular. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. diplomaţi de carieră şi au un statut socioprofesional specific. Această direcţie îndrumă şi orientează activitatea misiunilor consulare în străinătate. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. instituit prin Legea nr. prin statut. Potrivit articolului 2 al legii. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. Elaborează proiectele convenţiilor consulare şi avizează proiectele de convenţii pe planul relaţiilor juridice externe. rezolvă în conlucrare cu acestea toate problemele specifice domeniului. dacă. Direcţia consulară a ministerului de externe coordonează relaţiile statului în domeniul consular.Direcţiile menţin legături permanente cu misiunile diplomatice străine. de regulă. cu alţi funcţionari publici. secretarul general şi secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României pe durata exercitării funcţiei. subsecretarii de stat. Direcţia Protocolului asigură aplicarea în activităţile de relaţii a regulilor de curtoazie internaţională şi urmăreşte modul de concretizare a privilegiilor şi imunităţilor stabilite de prevederile convenţiilor bilaterale şi multilaterale. nu se stabileşte altfel. 191 . Drepturile şi obligaţiile personalului diplomatic şi consular sunt stabilite de Statutul corpului diplomatic şi consular.

de către preşedintele României. Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe. ministru plenipotenţiar. 192 . ministru-consilier. Conform Statutului. viceconsul. după caz. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret. în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. la propunerea ministrului afacerilor externe. Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare. consul. secretar I. a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al ministrului. cu excepţia gradului de ambasador. consilier diplomatic. modificarea. ataşat diplomatic) sau gradele consulare (consul general. Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot dobândi gradele diplomatice (ambasador.Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente. la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare. agent consular). secretar II. funcţii diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le deţin. membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă. încadrarea personalului. secretar III. suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori.

dacă este cazul. Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimţământ mutual. în general şi firesc. posturile consulare şi alte misiuni.SERVICIUL PUBLIC EXTERN PENTRU DIPLOMAŢIE Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică este alcătuit din misiunile diplomatice permanente: ambasadele. precum institutele culturale. Instituţiile serviciului public extern pentru diplomaţie au caracter permanent şi. la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi. Se pot înfiinţa ambasade sau posturi consulare numai cu consimţământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vor funcţiona. de trimiterea de misiuni diplomatice. În România. 359). înfiinţarea. reprezentanţele la forurile internaţionale. persoanele se succed. Condiţia esenţială pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi trimiterea de misiuni diplomatice este consimţământul mutual. a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului Cultural Roman. ___________________ 143 Crd. Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică se formează prin stabilirea de relaţii diplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaţie. În îndeplinirea misiunii diplomatice permanente. există dincolo de prezenţa în cadrul lor a celor trimişi să facă parte din personalul misiunilor. respectiv consulare. Articolul 2.143 Stabilirea de relaţii diplomatice şi de relaţii consulare este urmată. adică prin trimiterea de misiuni diplomatice în străinătate. fără ca încheierea prezenţei lor în misiune sau înlocuirile să-i afecteze caracterul permanent (CHEBELEU. desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice permanente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 193 . ca urmare.

Şi relaţiile diplomatice au loc în această înşiruire. în evoluţia conlucrării dintre state. 49). juridică. religioasă. Relaţiile diplomatice sunt proprii statelor. 357). 359) permanentă (CHEBELEU. Când un stat îşi trimite reprezentanţi pe lângă un alt stat apare competiţia dintre competenţele suverane. care îşi admit reciproc. maturitatea şi complexitatea conlucrării (ANGHEL 1984. socială. 84). Domeniul diplomaţiei este mai larg decât cel al relaţiilor diplomatice. personalitatea juridică internaţională (MAZILU. economică. Misiunile diplomatice se realizează şi în afara relaţiilor diplomatice. 239). umanitară. militară etc. negociere. Statele edifică relaţiile diplomatice şi întreţin misiunile diplomatice specifice acestor relaţii – misiuni „permanente”. dintre comunităţi şi dintre state sunt de natură politică.RELAŢIILE DIPLOMATICE Relaţiile dintre persoane. Acest tip de relaţii înseamnă un grad superior de conlucrare între state. STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă. relaţiile diplomatice semnifică stadiul normal (CHEBELEU. Normele dreptului diplomatic o reglementează. 121). dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaţii diplomatice (ANGHEL 1984. informare. Este necesar să fie reglementată funcţionarea serviciului public extern 194 . dincolo de cadrul acestui fel de relaţii sau în lipsa lor. adică având durată nederminantă – pentru a dispune de un instrument de comunicare oficială (ANGHEL 1984. Relaţiile diplomatice implică această competiţie. prin reprezentare. marcând caracterul permanent. stabilind relaţii diplomatice. Activităţile de pe planul relaţiilor diplomatice fac parte din sfera activităţii diplomatice. Sunt doctrinari care consideră că. culturală.

respectiv a statului de reşedinţă. Am onoarea a aduce la cunoştinţa Domniei Voastre cele ce urmează: La Conferinţa Micii Înţelegeri de la Zagreb. din 22 ianuarie 1934. 9 IUNIE 1934. respectiv trimiţător. Guvernul Regal al României a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu URSS şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. ţinându-se cont de competenţa teritorială a statului de reşedinţă. Numai subiectul de drept internaţional poate stabili relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaţională deplină. Având în vedere ceea ce precede. Consiliul Permanent al Micii Înţelegeri a constatat la Geneva că condiţiunile politice şi diplomatice îngăduiesc acum fiecăruia dintre statele membre ale Micii Înţelegeri să acţioneze conform rezoluţiei din Zagreb în momentul oportun. f. 82. schimburi de scrisori între miniştrii de externe144 sau între alţi plenipotenţiari. Fond 71/1920-1944. Aceste relaţii rezultă din exercitarea liberă a voinţei persoanelor juridice internaţionale. Am ferma convingere că relaţiunile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest scop. Relaţiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. dar se impune şi protejarea suveranităţii teritoriale a statului acreditar. cei trei miniştri de afaceri străine au decis între ei că ar fi oportun ca statele membre ale Micii Înţelegeri să reia relaţiile diplomatice normale cu URSS de îndată ce condiţiunile diplomatice şi politice necesare vor fi întrunite. LA GENEVA. Domnule Comisar al Poporului. 239 –241. asigurarea 195 . TITULESCU ŞI M. URSS. Domnule Comisar al Poporului. Vă rog să primiţi. SCHIMBUL DE SCRISORI DINTRE N. care decurge din suveranitatea statului acreditant. Ambasada sau postul consular îşi au independenţa lor. Prevederile astfel convenite ___________________ Arhiva MAE. 144 Domnule Ministru. În urma convorbirilor mele cu Domnia Voastră. clauze în cuprinsul tratatelor. drept rezultat al convorbirilor noastre. LITVINOV. Acordurile prin care se stabilesc relaţiile diplomatice pot fi tratate. la începutul lui iunie. Acordul de stabilire a relaţiilor diplomatice este premers de actul politic de voinţă al fiecărui stat.pentru activitate diplomatică. în primul rând în conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. titulare de drepturi şi obligaţii internaţionale şi participante la relaţiile reglementate de dreptul internaţional. vol. sunt fericit de a vă informa că.

privilegiile suplimentare etc (ANGHEL 1984. Litvinov.145 În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţile diplomatice s-a menţionat că stabilirea de relaţii diplomatice este realizabilă indiferent de deosebirile dintre regimurile constituţionale.146 consideraţiunii mele celei mai înalte. Vă rog să primiţi. în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite. comisar al poporului la afacerile străine. 146 General Assembly – Twenty-fifth Session. Domnule Ministru al Afacerilor Străine. Nicolae Titulescu. Încheierea unui tratat nu presupune în sine vreun efect pe planul relaţiilor diplomatice sau consulare. Încheierea unui tratat nu are prin sine vreun efect în privinţa relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare. Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu Guvernul Regal al României şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Preambul (…) Luând în considerare importanţa menţinerii şi întăririi păcii interna196 . 122) Pentru instituirea relaţiilor diplomatice. sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia. 2625 (XXV). acest tratat nu implică stabilirea de relaţii diplomatice. Articolul 74. trebuie ca acordul dintre state să se refere explicit la stabilirea de relaţii diplomatice. Am ferma convingere că relaţiile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. 67) Relaţiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit. Domnule Ministru. Declaraţie în legătură cu principiile dreptului internaţional cu privire la relaţiile de prietenie şi cooperare între state. politice. Sunt fericit a vă informa că drept rezultat al convorbirilor noastre. Relaţii diplomatice sau consulare şi încheierea de tratate Ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state. economice şi sociale diferă.constituie acordul-cadru pentru convenţiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei. întrucât semnifică permanenţa conlucrării complexe (CHEBELEU. Resolution adopted on the Reports of the Sixth Committee. juridice şi sociale. Dacă două state încheie un tratat pentru reglementarea relaţiilor lor într-un domeniu oarecare. ministrul afacerilor străine al României. asigurarea consideraţiunii mele celei mai înalte. Statele membre ale ONU şi-au asumat obligaţia să coopereze chiar dacă sistemelor lor politice. altul decât cel al stabilirii de relaţii diplomatice. 145 Cdt.

care nu implică folosirea forţei armate. constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciat pacea şi securitatea internaţională. ci şi când se fac referiri la abateri de la curtoazie (ANGHEL 1984. Ele pot să cuprindă întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare. Statul care rupe relaţiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaţii. 67). Ca rezultat al deciziei unilaterale. 68). 138). a statului suveran. fie aplicând decizia unui for internaţional. 134). ruperea relaţiilor ţionale bazate pe libertate.RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Încetarea relaţiilor diplomatice este temporară. statele membre să exercite. a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei / ambasadelor) (ANGHEL 1884. discreţionare. ci din nemulţumire faţă de abateri de la curtoazia internaţională. Relaţiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un moment de instabilitate gravă şi situaţia autorităţilor menite să asigure concretizarea relaţiilor diplomatice este neclară (CHEBELEU. Ruperea relaţiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele între care relaţiile diplomatice au fost stabilite (ANGHEL 1984. 197 . prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie. Întreruperea relaţiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare. 68-69). 68). egalitate. 147 Carta ONU. s-a întâmplat să se decidă ruperea relaţiilor diplomatice fără temei juridic. De altfel. dreptate şi respect pentru drepturile umane fundamentale şi a dezvoltării relaţiilor de prietenie între naţiuni indiferent de sistemele lor politice. telegrafice. poştale. prin acte individuale. Ruperea relaţiilor diplomatice face parte dintre măsurile pe care organizaţiile internaţionale le prevăd pentru ca. sau definitivă. Încetarea relaţiilor diplomatice rezultă din declaraţii sau din acte fără echivoc (ANGHEL 1984. astfel. economice şi sociale sau de nivelul dezvoltării lor (…). aşadar faţă de acte contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. aeriene. precum şi ruperea relaţiilor diplomatice. maritime.147 Ruperea relaţiilor diplomatice este licită nu doar când se invocă motive cu caracter juridic. trebuie să fie luate spre a se da urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri. când relaţiile diplomatice se întrerup. Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri. când relaţiile diplomatice se rup (ANGHEL 1984. Articolul 41.

Comunicat difuzat Arhiva MAE. le Consulat Roumain et en général tous les agents du Gouvernement Roumain sont renvoyés par le chemin le plus court au delà de la frontière. Le Gouvernement des Soviètes prend la responsabilité de la conservation de ce fonds et la remise de ce fonds entre les mains du peuple roumain. l'huissier vient de me remettre une note du Commissaire du Peuple aux Affaires Etrangères. II. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinţe inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinţează nu numai ambasada statului care a rupt relaţiile diplomatice. Nemulţumirea politică poate fi satisfăcută mai uşor şi mai repede decât nemulţumirea faţă de afectarea spiritului de prietenie din relaţii. Arhiva MAE. Efectele ei sunt însă bilaterale. NR. Le 15 janvier. Toutes les relations diplomatiques avec la Roumanie sont interrompues. portant qu'un delai de 10 heures était donné à 198 . Fond 71/1914. Fond 71/1914. Ruperea relaţiilor diplomatice este aşadar unilaterală. deci şi abaterile de la curtoazie. que les crimes suivent leurs cours. LA IAŞI. Şi actele contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. à 2 heures d'après-midi. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. le 13/26 janvier 1918. le Conseil des Commissaires de Peuple dispose: I.148. vol. 33. Partea a II-a. apare în situaţia de învinuit (ANGHEL 1984. pentru ruperea cărora este suficientă declaraţia unilaterală iniţială.diplomatice poate avea motive diverse. ci neapărat şi ambasada celuilalt stat. Nu numai încălcările dreptului internaţional duc la astfel de decizii. Le fonds roumains en or qui se trouve à Moscou est déclaré intangible pour l'oligarchie roumaine. Astfel se explică declaraţia privind ruperea relaţiilor diplomatice făcută. prin ruperea relaţiilor diplomatice. pot nemulţumi – chiar fără temei juridic – într-atât încât să determine ruperea relaţiilor diplomatice. ca act inamical. Considérant que la mesure préventive de brève arrestation du Ministre Plénipotentiaire roumain n'a pas eu d'effet. Asemenea declaraţie nu modifică situaţia juridică a relaţiilor diplomatice. Motivele politice care determină ruperea relaţiilor diplomatice pot fi mai puţin durabile decât motivele de curtoazie. E. 73).2.2. ___________________ 148 DISPOZIŢIILE CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI. 34. E. Scopul replicii este apărarea demnităţii şi a reputaţiei statului care. (…) Palais Tauride. de Radio Petrograd. Partea a II-a. ca reacţie. RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD PRIN STOCKHOLM ŞI PARIS. 1 DIN 25 IANUARIE/7 FEBRUARIE 1918. Chiar ruperea relaţiilor diplomatice este resimţită ca nesocotire a curtoaziei. de către statul cu care s-au rupt relaţiile diplomatice. Vol.

la 8 decembrie. 88497 DIN 12 DECEMBRIE 1941. s-a declanşat starea de război cu URSS şi interesele ruse au fost preluate de Legaţia Bulgariei. Ministrul Belgiei a comunicat. vol. Australiei şi Uniunii Sud-Africane în România de Legaţia Elveţiei. unul dintre state să declare că rupe relaţiile diplomatice (ANGHEL 1984. La 21 iulie. la 11 februarie. par la voie de Suède. În 1941. CĂTRE LEGAŢIA SUA LA BUCUREŞTI. f. La 7 mai. c'était une procédure d'expulsion. E. Încetarea războiului permite reluarea relaţiilor diplomatice pe care războiul le-a întrerupt sau restabilirea relaţiilor diplomatice. la 7 decembrie. preluate de Legaţia Elveţiei. (…). Fond/71/1939. După ultimatumul englez din 30 noiembrie. s-a declanşat starea de război cu Anglia. s-a cerut Legaţiei Greciei să părăsească România şi interesele greceşti au fost preluate de Legaţia Elveţiei. 340. Potrivit presei.Relaţiile diplomatice sunt incompatibile cu soluţionarea problemelor din relaţiile interstatale prin recurgerea la forţă. declanşarea războiului întrerupe ipso facto relaţiile diplomatice. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iranul şi interesele României în Iran au fost preluate de Turcia şi cele ale Iranului în România de Legaţia Suediei. Le Gouvernement Royal Roumain a . declaraţia engleză privind starea de război cu România din 5 decembrie. la Mission roumaine pour que. La note était comminatoire. înainte de declanşarea războiului. 103. Ca urmare. La 14 octombrie. în cazul în care măcar unul dintre statele beligerante decisese să le rupă. La 22 iunie. 76). Canadei. Les démarches indirectes qu'avaient faites mes collègues de France et d'Amérique pour obtenir un sursis ont demeuré infructueuses. cu Australia şi Uniunea Sud-Africană.9. La 12 decembrie a început starea de război cu SUA149. S-a întâmplat ca. interesele României în Anglia au fost preluate de Legaţia Suediei. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iugoslavia şi interesele iugoslave au fost preluate de Legaţia Elveţiei. NOTA l'honneur de communiquer au Gouvernement des Etats-Unis d'Amérique qu'en conformité avec les dispositions du Pacte Tripartite et en respect des 199 MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. elle quittâ la Russie avec tout son personnel. în afara celor umanitare. la 14 februarie. Legaţia SUA a notificat că a preluat interesele belgiene. Legaţia de la Belgrad şi reprezentarea intereselor statului olandez au fost preluate de Legaţia Suediei. iar cele ale Angliei. că a fost numit în alt post şi. relaţiile diplomatice ale României au evoluat după cum urmează: Ministrul Olandei a notificat la 12 februarie că pleacă. 149 Arhiva MAE. Canada şi. au fost rupte relaţiile diplomatice cu China. La 24 iunie.

la 8 septembrie. 12. România a rupt relaţiile diplomatice cu Germania şi la 24 august a declarat război Germaniei. Cette requête a été agréée sous réserve de l'assentiment du Gouvernement Royal de Roumanie. je prie Votre Excellence d'agréer les assurances de ma haute considération et mes sentiments dévoués. l'Italie et le Japon d'autre part. comme je me plais à l'espérer. În 1942. NOTA LEGAŢIEI ELVEŢIEI LA BUCUREŞTI NR.Interesele României la Washington au fost preluate de Legaţia Suediei şi cele ale SUA la Bucureşti de Legaţia Elveţiei. Egipt. România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria şi. 298. J'ai donc l'honneur de faire appel aux extrêmes bons offices de Votre Excellence en vue d'apprendre si. SUA au declarat război României. vol. 228 DIN 18 DECEMBIRE 1941 A LEGAŢIEI EGIPTULUI LA BUCUREŞTI. 12.Ministère -” La Légation d'Egypte saisit l'occasion de renouveler au Ministère Royal des Affaires Etrangères les assurances de sa haute considération. et le Reich allemand. Avons fait part cette décision légation Roumanie Caire. Egipt. NOTA VERBALĂ NR. Bucarest. comme suite à l'état de guerre intervenu entre les Etats-Unis d'Amérique. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. vol. La 15 decembrie. le Cabinet de Bucarest ne voit aucun inconvénient à la reprise par la Suisse des intérêts égyptiens. Fond 71/1920-1944. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR SRĂINE. 200 . La 30 august. Conformément aux instructions de mon Gouvernement. d'une part. 151 Arhiva MAE. le texte du télégramme en date du 15 décembre courant. j'ai l'honneur de faire connaître à Votre Excellence que le Gouvernement Royal d'Egypte a demandé au Conseil Fédéral d'assumer désormais la représentation des intérêts égyptiens en Roumanie. Prière prendre toutes dispositions pour faciliter départ ressortissants égyptiens et leur donner aide et assistance. 5764 DIN 19 DECEMBRIE 1941. Fond 71/1920-1944. Bucarest. Ressortissants roumains sont autorisés à quitter Egypte . la Roumanie elle-même se trouve en état de guerre avec les Etats-Unis d'Amérique. f. Egiptul a rupt relaţiile diplomatice cu România150 şi interesele celor două state au fost preluate de legaţiile elveţiene151. le 18 décembre 1941. Dans l'attente de votre obligeante réponse. le 12 décembre 1941. În 1944. La Légation Royale d'Egypte présente ses meilleurs compliments au Ministère Royal des Affaires Etrangères et a l'honneur de lui communiquer. la 6 iunie. ci-après. Accordons toutes facilités pour départ son personnel. du Ministère Royale des Affaires Etrangères d'Egypte: „Gouvernement Royal a décidé le 15 décembre rompre les relations diplomatiques avec Roumanie. Prière aviser gouvernement roumain et demander vos passeports et saufconduit puis câbler date départ. 150 Arhiva MAE. s-a declanşat starea de obligations solidaires prévues par ce Pacte.

comerciale. ___________________ Cdt.152 De altfel. dar nu are ca efect ruperea relaţiilor economice.război. culturale dintre state. Interesele ungare au fost preluate de Legaţia Suediei. 61). 201 152 . Singurul angajament pus în discuţie este cel din acordul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. 140). Chiar dacă ambasadele se retrag. legăturile interumane dintre naţiuni (ANGHEL 1984. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare. afară dacă şi în măsura în care existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare este indispensabilă pentru aplicarea tratatului. Articolul 63. 93). relaţiile lor economice. nu este posibil ca prin decizia de rupere a relaţiilor bilaterale pe planul activităţii serviciilor publice de diplomaţie să fie blocate comunicarea dintre state. România a rupt relaţiile diplomatice cu Japonia. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre părţile la un tratat este fără efect asupra relaţiilor juridice stabilite între ele prin tratat. Dreptul internaţional nu permite ca ruperea relaţiilor diplomatice să fie utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. La 31 octombrie. rămân posibile misiunile diplomatice ad hoc (CHEBELEU. Obligaţiile asumate prin convenţii internaţionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare fără excepţie. Ruperea relaţiilor diplomatice are ca efect desfiinţarea ambasadelor (DIACONU II. culturale.

prin secolul al XIV-lea. o capitulaţie i-a acordat ambasadorului francez precădere între ceilalţi ambasadori. pentru a-l desemna pe „cel care conduce” sau cel care era „trimis în toate părţile”. ca şi personalul care exercită funcţiile misiunii. Nevoia acreditării ambasadorilor în posturi fixe a venit din sporirea activităţilor diplomatice legate de convenţii şi alianţe. ambasada este instituţia administrativă constituită de stat (subiect de drept internaţional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaţional). Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar. În 1581. ambasada se număra printre instituţiile obişnuite ale statului. S-a răspândit apoi în toată Europa. În secolul al XVI-lea. Prin anii 1520-1525. provenit din galicul ambactos. În 1480.AMBASADA Din mărturii de la începutul mileniului trecut reiese că se folosea cuvântul germanic ambaht. Statul care constituie ambasada este acreditant. Instituţia ambasadorului permanent a început să funcţioneze din Quattrocento. cu consimţământul acestuia. condusă de ambasador. instituţia ambasadorului permanent s-a generalizat în peninsula italiană. Polonia şi Danemarca nu aveau însă reprezentanţi diplomatici la Paris. Charles al VIII-lea a fost reprezentat pe lângă toţi prinţii italieni. Franţa avea în a doua parte a secolului al XVI-lea rezidenţi la Cracovia şi Copenhaga. În secolul al XIII-lea funcţionau agenţi diplomatici permanenţi veneţieni (CHEBELEU. 361). în vederea realizării relaţiilor diplomatice bilaterale. pentru a denumi reprezentarea statului în alt stat: ambaxade şi apoi ambassade. Îndeobşte se înţelege că ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un for internaţional. Din acest cuvânt s-a tras italienescul ambasciata. o altă capitulaţie i-a conferit Franţei protejarea Locurilor Sfinte din 202 . În termeni juridici. În 1601. pe care francezii îl preluaseră.

Funcţiile enumerate conturează ansamblul activităţilor diplomatice ale statului acreditant. c) negociere cu guvernul statului acreditar. d) informare prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi elaborare de rapoarte pentru guvernul statului acreditant. În 1583 şi 1612. pe care statul acreditar le admite. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. e) promovare de relaţii de prietenie şi dezvoltare de relaţiile economice.Palestina. Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcţie a ambasadei. îndeplinindu-şi astfel obligaţiile decurgând din stabilirea relaţiilor diplomatice. Reprezentarea statului acreditant Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaţiile cu guvernul statului acreditar. ARTICOLUL 3. constituie ambasade. b) apărare a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în statul acreditar în limitele admise de dreptul internaţional. Dar funcţia de reprezentare este mai cuprinzătoare.153 Prin funcţiile enunţate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) reprezentare a statului acreditant în statul acreditar. Comisia ONU pentru dreptul internaţional a sintetizat îndatoririle ambasadei. apărarea intereselor statului acreditant. negocierea. Statutul ambasadorilor veneţieni stabilea că au de transmis autorităţilor trimiţătoare câte o telegramă pe zi şi să facă un raport Senatului la încheierea misiunii. pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant. pentru a facilita comunicarea oficială. informarea şi promovarea relaţiilor bilaterale. nu se limitează la 153 ___________________ Crd. 1. stabilind cinci funcţii preponderente: reprezentarea statului acreditant. 203 . FUNCŢIILE AMBASADEI În cursul elaborării textului Convenţiei privind relaţiile diplomatice. Statele care stabilesc relaţii diplomatice doresc să comunice între ele şi. Marea Britanie şi Olanda au obţinut privilegii asemănătoare.

de către ambasador. dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul şi stema. la ambasadori şi la însărcinaţii cu afaceri a. întrucât funcţia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale.155 Reprezentarea diplomatică se realizează. consultări. statul este prezent în viaţa publică a statului acreditar. Articolul 7. ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităţi ale statului (ANGHEL 1984. pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar. 81). ___________________ 154 Cdt. aşadar la ambasade. Dreptul internaţional a stabilit că şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri. negocieri (DIACONU II. şi pe mijloacele de transport ale acestuia. ai ambasadelor. pe care ambasada îl reprezintă. care înfăţişează demnitatea şi independenţa statului acreditant (ANGHEL 1984. Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună stema statului acreditant pe localurile misiunii. rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcţionează ca urmare a stabilirii de relaţii diplomatice între două state. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru actele ambasadei. întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenţelor (DIACONU II. 362). sub conducerea ambasadorului. printr-o varietate mare de activităţi: expuneri. îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice.154 Din limbaj. reprezentându-şi statul. ARTICOLUL 20. (…) 2. în primul rând. 204 . Agenţii diplomatici de la ambasadă participă. Ambasada. îşi exercită. inclusiv reşedinţa şefului de misiune. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar. i. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) b) şefii de misiune diplomatică pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar. Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant. îşi reprezintă statul în trei direcţii principale: faţă de instituţiile autorităţilor din statul acreditar.reprezentarea guvernului. la solemnităţi. Prin ambasada sa. demersuri. (…). faţă de cetăţenii statului acreditant aflaţi pe teritoriul statului acreditar şi faţă de ambasadele statelor străine din statul acreditar. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. 155 Crd. dar şi de ceilalţi diplomaţi ai ambasadei. Agentul diplomatic. 82). cu consimţământul statului acreditar. 360).

În convorbiri ambasadorul a susţinut poziţia autorităţilor militare americane. ministerul de externe al Turciei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri a. şi de cele ale statului acreditar. al Ambasadei Rusiei pentru a-i înmâna o nota de protest faţă de adoptarea în Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a unei declaraţii privind „genocidul armenilor”. Servirea intereselor statului acreditant Ambasada este un instrument al statului acreditant. Aplică. ambasada organizează acţiuni solemne de marcare a zilei naţionale a statului acreditant în statul acreditar. prim-ministrul declarase că ancheta nu era încheiată. numai cu câteva ore înaintea convorbirii de la preşedinţia Consiliului de Miniştri de la Roma. Nici serviciul public pentru diplomaţie în ansamblu şi nici componentele lui. ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici (CHEBELEU. ministerul de externe italian l-a convocat pe ambasadorul SUA în Italia pentru o convorbire la preşedinţia Consiliului de Miniştri al Italiei despre concluziile anchetei americane asupra morţii agentului secret Nicola Calipari. întrucât italienii care au participat la anchetă au refuzat să semneze concluziile acesteia şi. ale cărei concluzii i-au exonerat pe militarii americani implicaţi în incident. prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nu doar de autorităţile acreditante. Misiunea ambasadorului american era dificilă. în aceeaşi măsură. Ca urmare a devierilor de la acest rol. la 4 martie 2005. în relaţiile cu autorităţile statului acreditar. a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcţii. aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă. în apropiere de Bagdad. 162). ci.i. la Ankara.Potrivit unei uzanţe extinse. de celelalte state participante la relaţiile diplomatice internaţionale. apare 205 . Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent. conform căreia militarii au respectat toate procedurile pentru operaţiile de control şi nu s-au abătut de la regulament. pe care militari americani l-au ucis. La 26 aprilie 2005. La 27 aprilie 2005. acţionând pe cale politică şi pe cale juridică. Are rolul de voce autentică a autorităţilor din acest stat. Ambasadorului SUA i-a revenit sarcina să încerce să-l convingă pe prim-ministrul Italiei de justeţea anchetei.

din vizite la instituţii. Statele moderne utilizează ambasadele pentru a se supraveghea reciproc (ANGHEL 1984. agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu. legislaţia ambelor state. Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină. Agentul diplomatic îşi culege informaţiile din convorbiri cu oficialităţile şi cu politicienii de cele mai diverse orientări.156 Negocierea Prin negociere. În postura de furnizor de informaţii despre statul pe care îl reprezintă. din observarea dezbaterilor parlamentare. cu acordul statului acreditar. Este posibil ca.riscul ca ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi până la urmă de jure a misiunii diplomatice. Cu consimţământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat terţ nereprezentat în acest stat. acreditant şi acreditar. Articolul 46. 365). care culege. ambasada soluţionează problemele care împiedică relaţiile bilaterale. dar şi furnizează sistematic informaţii despre politica. şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral (ANGHEL 184. 206 156 . Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaţiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar. negociind. a reuniunilor ___________________ Crd. rostul de a da relaţiilor bilaterale temeiul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. statul acreditant poate să-şi asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale cetăţenilor acestuia. Ambasadorul şi ceilalţi agenţi diplomatici sunt consideraţi surse oficiale de informaţii cu privire la ţara proprie. pe care le promovează şi le apără. economia. extinde aceste relaţii. ambasada să ocrotească şi interesele altui stat decât statul acreditant. cultura. prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar. 113). Informarea Funcţia de informare. Specifice pentru funcţia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state. în primul rând. clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le. temporar. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. în vederea elaborării de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are.

urmat şi obţine rezultate sonore dacă partenerii lui de negocieri sau cei cu care discută au convingerea că vorbeşte într-adevăr în numele guvernului său. menţionat separat. Calitatea distinctivă a informaţiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. de instrument de observare a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaţiilor dintre două guverne. în cursul misiunii. Este posibil ca.” Dincolo de aceste închipuiri despre diplomaţie şi. Este ascultat. oricât de laborioase. socială. pentru reliefare. face parte şi rolul. În acelaşi spirit reapare şi preceptul: „Spune adevărul ca să-l derutezi şi să-l consternezi pe adversarul tău. 84). Informaţia diplomatică nu este menită să producă satisfacţie sau insatisfacţie. Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat. 207 . regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea guvernului străin din ţara de reşedinţă. nici din iniţiativa lor. ci să ofere temei de evaluare a situaţiei dintr-un domeniu sau altul (CHEBELEU. Promovarea relaţiilor bilaterale Din funcţia de servire a interesului naţional. de aplicare a soluţiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. valoarea menţionată să se dovedească a fi superioară oricărui alt fel de argumentaţii. împotriva lor. de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora. precum şi cu cele mai înalte ale guvernului şi ale societăţii. evident. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică (DIACONU II. din întâlnirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media (CHEBELEU.. Ambasadorul este răspunzător pentru iniţierea şi întreţinerea acestor contacte.publice în sferele politică. de investigare a posibilităţilor de dezvoltare a acestor relaţii. al ambasadei. Se reia din când în când fabulaţia că diplomatul ar fi „omul onest trimis în străinătate să mintă pentru binele ţării sale”. incluse chiar în documente solemne. este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru colaboratorii lui să menţină contactul cu nivelurile cele mai mici. culturală etc. În toate împrejurările. Prin punerea ei în practică. economică. 171). În vederea informării. datoria agentului diplomatic este să fie de bună-credinţă. 170).

Carol I. că: „Diplomaţia este capacitatea şi abilitatea de a comunica. abordându-i problematica în mod pozitiv. Agentul diplomatic şi. adică la amplificarea lor (DIACONU II. nu regret nimic şi. dar a menţionat totodată. în declaraţii pentru presă. au fost unele dificultăţi în relaţii. Statelor şi ___________________ 157 Arhiva MAE. la încheierea misiunii sale ca ambasador al SUA la Ankara.Ambasadorul contribuie la evoluţia relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar atât prin actele sale concrete. în privinţa criticilor care i s-au adus că ar fi avut un comportament arogant. Eric Edelman s-a referit. A. ambasadele se constituie reciproc. inclusiv prin înscrierea acestei funcţii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări doctrinare. cât şi prin conduita sa. 247. realităţile. şi turcii au înţeles care erau problemele. pe care le constituie. la evenimentele diplomatice la care a participat şi care au marcat dezvoltarea legăturilor americanoturce. dificultăţile sau crizele (CHEBELEU.. La 27 mai 2005. ambasada este consecinţa relaţiilor diplomatice. 86-87. prevenind. LEGEA SUPLIMENTARĂ DIN 2/14 FEBRUARIE 1879 PENTRU ÎNFIINŢAREA PRIMELOR NOUĂ LEGAŢII ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE. prin graţia Lui Dumnezeu şi voinţa naţională Domn al Românilor. 85).” Agentul diplomatic protejează relaţia pe care o serveşte. Se poate ca ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirea relaţiilor diplomatice. când este posibil. 171). Corpurile 208 . ÎNFIINŢAREA ŞI DESFIINŢAREA AMBASADEI Ambasadele şi posturile consulare depind. de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept internaţional. vol. Decizia privind înfiinţarea ambasadei îi revine statului acreditar. am crezut că este absolut esenţial ca relaţiile bilaterale să revină pe calea cea bună şi să mă asigur că şi americanii. respectiv le primesc. în primul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat. nu cred ca aş face altceva diferit faţă de ceea ce am făcut. dacă mă uit înapoi.157 În general. la toţi de faţă şi viitori sănătate. succesiv. precum şi de consimţământul acestora.I. după declanşarea operaţiunii militare din Irak. de relaţiile diplomatice şi consulare dintre acestea. f. regret ca unii mă consideră arogant. Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaţie. să contribuie la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale în domeniul cărora îşi exercită misiunea.

Berlin. Belgrad. 82/SUA. Arhiva MAE. 1. Felul misiunii decurge din clasa căreia îi aparţine şeful ei. vol. probl. 1. 158 Crd. Athena. Asupra raportului ministrului nostru al afacerilor străine sub nr 11017. Dimitrie Ghika. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe… Articolul 15. precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine. (…) dat la Iaşi. Sunt instituite legaţiuni în posturile următoare: 1. Art. Paris. 95. Având în vedere art. încheiat în şedinţa sa din 6 august 1917. D.forurilor internaţionale le revine rolul de acreditant şi cel de acreditar. 1 . 5. b) clasa trimişilor. În baza Jurnalului Consiliului Nostru de Miniştri sub nr. În a doua parte a secolului al XX-lea. Constantinopole. pe măsura generalizării ambasadelor (CHEBELEU. DECRETUL NR. Legaţiuni. la 11 septembrie 1917. de întreţinere a relaţiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar.158 Ambasadorii conduc ambasade. pe baza dreptului canonic. După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar. 209 . 363-365). Petersburg. Miniştrii conduc legaţii. pe lângă activitatea diplomatică normală. şi s-a adoptat cu majoritate de treizeci şi trei de voturi. Despre personalul diplomatic. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. Am decretat şi decretăm: Art. chiar dacă nu îl joacă simultan. Secretar. Londra. 302. 7. 9. o legaţiune a României în Statele Unite ale Americii de Nord. Vicepreşedinte. Articolul 3. şi activităţi de îndeplinire a funcţiei ecleziastice. Titlul I. 15 din Legea pentru reorganizarea Ministerului Afacerilor Străine. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. Articolul 14. (…) Această Lege s-a votat în Senat. Viena.1027 DIN 11/24 SEPTEMBRIE 1917. legaţiile au dispărut treptat. în şedinţa sa de la 2 februarie 1879. Pisca. Roma. Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie / primesc. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. 3. contra a douăsprezece. Aceşti reprezentanţi vor putea fi însărcinaţi de guvern să reprezinte şi pe lângă alte curţi cari nu sunt enumerate în acest articol. cu reşedinţa la Washington. ambasada poate exercita şi funcţii consulare. 8. 2.Se înfiinţează pe ziua de 1 octombrie 1917. 2. 6. Nunţii conduc nunţiaturi şi desfăşoară. 159 Crd. alin.159 Legiuitoare au votat şi noi sancţionăm ce urmează: Lege Suplimentară relativă la legaţiunile şi consulatele române în străinătate. Ferdinand. 4. Internunţii conduc internunţiaturi.

conform suveranităţii proprii. Decretul nr. 19315.În vederea debutului real al ambasadei. (…). Am decretat şi decretăm ce urmează: Art I Dl C. Esarcu. conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei. Asupra Raportului ministrului nostru secretar de stat la 160 Departamentul Afacerilor Străine nr. după caz.161 Statul acreditar îi primeşte pe diplomaţii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. de statul acreditant. religios (ANGHEL 1984. 266). 2. cultural. Articolul 4. Statul acreditant. istoric. Dosar 77/E. 1. Acest criteriu este soluţia la problemele care se pot ivi la intersectarea menţionată de suveranităţi. în mai multe state. este necesar ca statul acreditar să desemneze persoana care să fie şef de misiune160 şi ca statul acreditant să o accepte. criteriul menajării eventualelor sensibilităţi ale statului acreditar pe plan politic. după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate. actualul agent diplomatic al ţării la Roma. pe teritoriul mai multor state. 4. problema se poate soluţiona prin desemnarea de locţiitori. afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres. 3305 din 28 decembrie 1879 / 9 ianuarie 1880. Necesitatea obţinerii consimţământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne. Condiţia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opţiunea statului acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. 162 Crd. poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic. Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni. dar acest acord nu implică şi obligaţia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăţit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată. pe lângă consimţămintele necesare privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi constituirea misiunilor. Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată. 210 . el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa permanentă. Articolul 5.162 ___________________ Arhiva MAE. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state. Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat. 161 Crd. este numit în postul de ministru rezident al României la Atena (…) Carol. 1.

a ocupat variate şi importante posturi în instituţiile economice ale statului. O. membrii misiunii diplomatice să aibă naţionalitatea statului acreditant. 165 Crd. dacă statul acreditar nu se opune. 4. Arhiva MAE. Professeur à l'Université de Bucarest. „în principiu”. TELEGRAMA NR. Petersburg. 437 DIN 4 AUGUST agrementul ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti pentru Mihail Ostrovski.163 Mai rară. dreptul diplomatic stabileşte ca. député.165 Agrementul Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitării agrementului. ancien ministre d'Etat . 37. Articolul 8. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. dar nu imposibilă. 166 Arhiva MAE. actualmente este reprezentant comercial al Sovietelor la Paris.166 Este dreptul statului ___________________ Crd. Articolul 6. Litvinov cere . J'ai l'honneur de vous informer que à la suite de la création 163 d'une Légation de Roumanie à Washington. … 3. NOTA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. Deşi ştiu ce importanţă au pentru Soviete reprezentanţii comerciali – dovadă că. En portant ce qui précède à votre connaissance j'ai l'honneur de vous prier de vouloir bien intervenir auprès de Votre Gouvernement afin d'obtenir l'agrément d'usage pour la nomination du M. la Praga. TITULESCU DE LA CAP MARTIN. 1.Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaţie internaţională. le Gouvernement Royal a décidé de nommer Monsieur le Docteur Constantin Angélesco. El dă asupra lui următoarele informaţiuni: născut în 1892. Articolul 5. en qualité d'Envoyé extraodinaire et Ministre plénipotentiaire de Roumanie auprès du Gouvernement de la République. a studiat dreptul la Universitatea din St. a fost numit ca ministru reprezentantul 211 1934 A LUI N. naţionalitatea statului acreditant. în timpul războiului a fost mobilizat ca ofiţer. 164 Crd. le Docteur Angélesco en la dite qualité. este situaţia în care mai multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat. 11081 DIN 8/21 AUGUST 1917 CĂTRE ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL SUA. Dosar 77/A. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea. în principiu. Dosar 16/Repr. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. Pentru Majestatea Sa Regele.164 Totuşi.

Aducerea la cunoştinţa opiniei publice. Atât statul acreditar. Oricare ar fi răspunsul care trebuie să fie dat. conform deciziei sale suverane. Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a-mi comunica dacă consimte a da agrementul cerut. inclusiv în scris. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului. Formularea publică a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comportă primejdia deteriorării relaţiilor bilaterale. În 1932. de către statul trimiţător. a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi înţeleasă. Răspunsul negativ se transmite în modalităţi cât mai discrete. că el este unul din principalii factori ai apropierii franco-ruse şi. m-am adresat la Quai d’Orsay. mi-a spus că cunoaşte foarte bine pe Osatrovski. că Sovietele nu puteau face o alegere mai bună pentru România. Formularea. se încalcă o regulă de curtoazie. Dacă numele şefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat înaintea acordării agrementului. Reacţia eventuală constând din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. Întârzierea sau amânarea răspunsului conţine sugestia ca statul acreditant să desemneze pe altcineva. cât şi statul acreditant ar fi nevoite să se confrunte cu inconvenientul publicării unui mesaj negativ care ar putea fi. ca presiune asupra instituţiilor care examinează solicitarea. 265). în consecinţă. a răspunsului pozitiv încheie schimbul de mesaje prin care se asigură continuarea normală a relaţiilor diplomatice. în ţara de reşedinţă. după ce ţarul a refuzat să-l primească pe ambasadorul britanic întrucât nu i se ceruse ţarului agrement (ANGHEL 1984. statul acreditar are obligaţia cutumiară să-l transmită cât mai repede. care nu poate să-şi preia misiunea.acreditar de a consimţi sau de a nu consimţi în privinţa desemnării ambasadorului din statul acreditant. măcar în aparenţă. Statul acreditar nu comercial de acolo – chiar cum nu cunosc nimic despre persoana propusă de Litvinov. Sunt cu adânc respect al Majestăţii Voastre. Asigurarea caracterului confidenţial al procedurii de solicitare şi de acordare a agrementului oferă posibilitatea evitării unui eventual refuz frontal. Statul acreditar nu este obligat să primească persoane nedorite în rândul personalului ambasadelor străine. un simptom al unei crize în relaţiile diplomatice bilaterale. relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Anglia s-au întrerupt pentru trei ani. (…) 212 .

Începutul misiunii este marcat de ceremonii.este obligat să-şi explice răspunsul. 277) şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi îşi confirmă consimţământul în această privinţă.167 Nimic nu îndreptăţeşte autorităţile statului acreditant să insiste pentru revizuirea răspunsului negativ (ANGHEL 1984. în numele ministrului de externe. (…) 2. acreditarea constă din prezentarea scrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităţi îndreptăţite să le primească. Prima acţiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea – procedura prin care statul acreditant îi confirmă calitatea de ambasador (ANGHEL 1984. dacă este cazul. În intervalul de timp de la agrement la acreditare. traseu) autorităţilor statului acreditar şi. În orice caz. de gesturi solemne. statul acreditant are posibilitatea să renunţe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva. semnificând dorinţa de inaugurare favorabilă. autorităţilor statului/statelor de tranzit. Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului agrementului. În esenţă. 275). care urmează agrementului (ANGHEL 1984. Când soseşte în statul acreditar. întrucât agrementul obţinut nu implică obligaţia acreditării persoanei agreate (ANGHEL 1984. ___________________ 167 Crd. După exprimarea consimţământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat. Autorităţile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi. 1. Articolul 4. Acreditarea Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării. de către şeful serviciului de protocol diplomatic. 273). ambasadorul este întâmpinat. După notificarea sosirii sale în statul acreditar. Misiunea diplomatică începe de facto la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar. 213 . ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpului diplomatic. Primirea fără discriminare a trimişilor diplomatici străini constituie obligaţie juridică şi totodată o cerinţă a curtoaziei internaţionale. 275). se impune respectarea practicii în materia acreditării din statul acreditar. ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. oră.

ale căror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadrul unei ceremonii complexe. Respectarea acestei exigenţe se impune întrucât. în conformitate cu normele dreptului diplomatic. inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. lettres de créance. ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic. care trebuie aplicată uniform. ARTICOLUL 13. 214 . de la care va primi informaţii necesare cu privire la practica din statul acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice (ANGHEL 1984. ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice este determinată de data şi de ora sosirii fiecăruia. Letters of Introduction – pentru înaltul comisar în relaţiile diplomatice dintre statele din Commonwealth. bula – pentru reprezentantul Sfântului Scaun). 180). Letters of Credence. Textul scrisorilor de acreditare adresate de şeful statului acreditant şefului statului acreditar (cu una Crd. conţin declaraţiile de voinţă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului pe care o certifică. menţionând numele ambasadorului.___________________ 168 Până la prezentarea scrisorilor de acreditare. îndeosebi cu decanul corpului diplomatic. Scrisorile de acreditare (litterae fidei. Pentru a se ajunge la debutul misiunii. calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui de a vorbi şi de a acţiona în numele autorităţilor statului acreditar. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi de ora sosirii şefului misiunii. 2. 1.168 Regulile de curtoazie internaţională completează această prevedere cu exigenţa că. şeful de misiune diplomatică îşi asumă funcţiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare. Se consideră că şeful misiunii şi-a asumat funcţiile în statul acreditar imediat după ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau după ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului de Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform practicii în vigoare în statul acreditar. însoţite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar. până la începerea misiunii sale. În audienţă la ministrul de externe. întocmite într-o limbă de circulaţie internaţională sau în limba statului acreditant. se parcurg câteva etape formale inevitabile. şeful de misiune diplomatică se abţine de la orice activitate publică. Îi revine fiecărui stat obligaţia de a asigura uniformitatea faţă de fiecare clasă de diplomaţi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică.

În scrisoarea de rechemare se comunică decizia de a i se încredinţa ambasadorului rechemat o misiune nouă şi se exprimă convingerea că acesta a mulţumit. Majestate. Sir. Acele scrisori funcţionau şi ca salvconducte şi puteau cuprinde mesaje şi instrucţiuni cifrate. comunică decizia de desemnare a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar. sau cu solemnitate caldă: Foarte drag şi mare prieten) exprimă dorinţa de a întreţine şi de a aprofunda relaţiile cordiale dintre cele două state. My Brother and Cousin. Companion of my most honourable Order of Bath.dintre formulele Excelenţă. în privinţa acreditării şi a scrisorilor de acreditare. scrisoarea de acreditare a ambasadorului care îşi începe misiunea se prezintă. de pildă. I doubt not that Mr. and to prove himself worthy of this new mark of My Confidence. Dosar 4/Repr. În prezent. după caz. despre calităţile căruia se subliniază că oferă garanţia îndeplinirii misiunii astfel încât să poată beneficia de încredere. A. În încheierea textului se formulează rugămintea ca ambasadorul să fie primit cu bunăvoinţă. pentru bunăvoinţa cu care a fost onorat. de câte ori a avut prilejul. De regulă. DIN 19 FEBRUARIE / 3 MARTIE 1879. White will fulfil the important duties of his Mission in such a manner as to merit your Approbation and Esteem. Şi în secolul al XIV-lea. Domnule Preşedinte. dacă este cazul. ___________________ Arhiva MAE. se continuă o îndelungată tradiţie169 a relaţiilor diplomatice moderne. Being 169 desirous to maintain and strengthen the Friendship and good Understanding which happily subsist between Great Britain and the Principality of Romania. White in a favourable manner and will give entire Credence to all that he shall say to you in My name. especially when in 215 . W. Tradiţia utilizării scrisorilor de acreditare ca instrument de inaugurare a misiunii diplomatice durează de veacuri. 1 SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI W. dându-i-se crezare deplină mai ales când îi transmite adresantului asigurări de stimă înaltă şi prietenie constantă şi urări de prosperitate statului acreditar. laolaltă cu scrisoarea de rechemare a ambasadorului precedent. scrisorile de acreditare includeau solicitarea unui suveran adresată altui suveran de a avea încredere în purtătorul lor. Şeful de stat semnatar îi reînnoieşte şefului de stat adresant asigurările de stimă înaltă şi de prietenie constantă. I request that Your Royal Highness will receive Mr. who has for some time been entrusted with the charge of British Interests in Romania to be My Envoy Extraodinary and Minister Plenipotentiary at the Court of Your Royal Highness. precum şi cu încredere. România. WHITE CA MINISTRU AL ANGLIEI LA BUCUREŞTI . I have determined to appoint William Arthur White Esquire.

pour le développement des rapports de bon voisinage entre nos deux pays m'inspirent la conviction qu'il remplira à notre satisfaction commune les fonctions auxquelles je l'appelle. SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI M. Se prezintă cele două suite.Procedura prezentării scrisorilor de acreditare are caracter solemn. Obrenovitch. DIN 26 MAI/7 IUNIE 1879. Preşedintele îl invită pe ambasador la un dialog de câteva minute. După convorbire. Arhiva MAE. Dosar 17/Repr. Altesse Royale et Cher Frère. Desfiinţarea ambasadei Ambasada se desfiinţează sub impactul unor evenimente majore în relaţiile bilaterale sau în evoluţia statului care a constituit-o: ruperea relaţiilor diplomatice. March 3. La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de faţă ministrul afacerilor externe şi membrii principali ai serviciilor civile şi militare ale şefului de stat. Le Bon Frère M. se prezintă onoruri militare. Se rostesc alocuţiuni. La sosirea la sediul şefului de stat. Pétroniévitch et le zèle qu'il a constamment déployé comme Agent diplomatique auprès du Gouvernement de Votre Altesse Royale. 216 . PETRONIEVICI CA MINISTRU AL SERBIEI LA BUCUREŞTI. Animé du vif désir de rendre de plus en plus intimes et cordiales les relations de mon pays avec la Roumanie. 1879. P. Ambasadorul este primit de şeful serviciului de protocol şi este prezentat şefului de stat. pentru a-l însoţi în deplasarea la sediul şefului de stat. avec lesquelles je suis de Votre Altesse Royale. Prince de Serbie. le 26 mai 1879.1. Je prie Votre Altesse Royale de daigner continuer à M. Les qualités qui distinguent M. M. Un agent de protocol se deplasează la biroul sau la domiciliul ambasadorului. evenimente care produc modificări structurale majore ale statului. j'ai l'honneur de porter à la connaissance de Votre Altesse Royale que j'ai nommé Monsieur Milan Pétroniévitch pour me représenter auprès d'Elle en qualité de Ministre Résident. Pétroniévitch la bienveillance dont Elle a bien voulu l'honnorer jusqu'à présent et de lui accorder pleine et entière confiance surtout lorsqu'il donnera à Votre Altesse Royale les assurances de la haute estime et de la sincère amitié. un agent de protocol îl însoţeşte pe ambasador la domiciliu. he shall assure you of My Esteem and Regard and express to you the sentiments of invariable Friendship and highest consideration with which I am Sir My Brother and Cousin Your Royal Highness Good Sister and Cousin. precum schimbarea de regim politic sau chiar placing this Letter in the hands of Your Royal Highness. Victoria R et I Windsor Castle. Nisch.

217 . Fond 71/1920-1944. ministrul Germaniei ne informează că „reprezentanţii diplomatici ai Austriei în străinătate au primit instrucţiunea de a se încorpora împreună cu întreg personalul reprezentanţiunilor Reichului”. Arhiva MAE. 271. Dacă desfiinţarea ambasadei nu înseamnă neapărat încetarea relaţiilor diplomatice. 1/1938. TELEGRAMA NR. nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinţarea ambasadei (ANGHEL 1984. GURĂNESCU. MINISTRU LA VIENA. Asemenea evenimente impun. reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. 15469 DIN 15 MARTIE 1938. urmată eventual de apariţia unui stat nou sau a unor state noi. Decizia de desfiinţare a ambasadei implică sfârşitul activităţii ambasadorului şi a întregului personal. 518 DIN 31 MARTIE 1938 DE LA AL. în general. 355. Rog a vă pune în raport cu guvernul pe lângă care sunteţi acreditat. pentru predarea şi continuarea normală a serviciului. să obţinem la Berlin înainte de 10 aprilie exequaturul pentru reprezentantul nostru consular. 170 serviciul consular şi autorităţile locale încetează automat (…) Aflu din cercurile legaţiunii germane şi cele oficiale austriece că dacă nu anunţăm înainte de 10 aprilie data plecării noastre suntem expuşi după acest termen a nu mai beneficia de prerogativele diplomatice. Statele au. f. Ministrul Austriei ne-a comunicat verbal că a fost chemat la Viena pentru a primi instrucţiuni fiind invitat a încredinţa geranţa legaţiunii sale legaţiunii Reichului. Cauza cea mai frecventă de desfiinţare a ambasadei este ruperea relaţiilor diplomatice (DIACONU II. reparcurgerea etapelor necesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaţională. Nici rechemarea ambasadorului. CIRCULARA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. în multe cazuri. 94. Vol. Dosar A. 269. 1/1938. cerând preciziuni asupra atitudinii ce înţelege a adopta faţă de noua situaţiune creată atât în ceea ce priveşte reprezentanţa Austriei. ruperea relaţiilor diplomatice implică desfiinţarea ambasadei. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariţia ambasadei. stabilirea de relaţii diplomatice. Fond 71/1920-1944. cât şi aceea a statelor respective în Austria. vol. în vedere să ___________________ Arhiva MAE. Ambasada se desfiinţează provizoriu sau definitiv şi în condiţiile în care statul acreditant nu poate asigura condiţiile materiale minime pentru prezenţa în misiune a reprezentanţilor săi. f. Aştept instrucţiunile Excelenţei Voastre. Dosar A. Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaţiilor politice internaţionale. 60). (…) Cred necesar. La rândul său. orice activitate între legaţiune. Cu începere de la 11 aprilie. 183).dispariţia temporară sau definitivă a unui stat170.

personalul tehnicadministrativ şi personalul de serviciu. c) expresia „membrii personalului misiunii” se referă la membrii personalului diplomatic. Dacă încetează activitatea în ambasadă a unui membru al personalului ambasadei. ambasada există în continuare. h) expresia „om de serviciu particular” se referă la una din persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii. Formal. 359) . f) expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se referă la membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnic-administrativ al misiunii. care nu sunt angajaţi ai statului acreditant. b) expresia „membrii misiunii” se referă la şeful misiunii şi la membrii personalului misiunii.asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual în cadrul relaţiilor diplomatice bilaterale. misiunea diplomatică nu se întrerupe din asemenea cauze (CHEBELEU. d) expresia „membrii personalului diplomatic” se referă la membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi. există indiferent de componenţa personalului. 187). a oricăruia dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenţi diplomatici. … a) expresia „şef de misiune” se referă la persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate. Structura personalului ambasadei Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic. e) expresia „agent diplomatic” se referă la şeful misiunii sau la un membru al personalului diplomatic al misiunii. ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii. ___________________ 171 Crd. a oricărora dintre membri. În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari. din persoanele trimise să desfăşoare activităţile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost constituită (ANGHEL 1984. data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor. PERSONALUL AMBASADEI Substanţa ambasadei constă din membrii personalului ei. Articolul 1.171 Ambasada. ca misiune diplomatică. g) expresia „membrii personalului de serviciu” se referă la membrii misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii. 218 . care nu este angajat al statului acreditant.

după criterii care decurg din legile proprii ale fiecărui stat. în această privinţă. 137). 173 Crd. în statul acreditar. îndeosebi a celui diplomatic. 174 Crd. navali sau aerieni. să refuze să admită funcţionari de o anumită categorie. statul acreditar nu este obligat să accepte în componenţa personalului ambasadelor străine orice fel de funcţionari. Statul acreditar poate cere ca numele ataşaţilor militari.173 Structura personalul ambasadei. Articolul 42. Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal.174 Stabilirea ierarhiilor în cadrul personalului ambasadei se face de statul acreditant. fără discriminare. navali sau aerieni să-i fie supuse spre aprobare.Membrii personalului ambasadei sunt desemnaţi de autorităţile statului acreditant. care se îndeplinesc prin acţiuni politice. Statul acreditar poate (…). 258). să practice. Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată de către şeful misiunii ministerului de externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. pe membrii personalului misiunii. 219 172 . de care depinde misiunea diplomatică. profesii sau activităţi comerciale de pe urma cărora să obţină venituri. dintre membrii personalului diplomatic şi stabilirea şi aplicarea de măsuri în vederea rezolvării problemelor apărute pe planul îndeplinirii funcţiilor diplomatice şi pe planul relaţiilor interumane. Articolul 7. Agenţilor diplomatici nu le este permis ca. Statul acreditar poate să ceară ca statul acreditant să-i supună spre aprobare includerea în personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor desemnate să îndeplinească funcţiile de ataşaţi militari. după cum consideră de cuviinţă. care are obligaţia de a informa în această privinţă statul acreditar. (ANGHEL 1984. Articolul 17. în afara sarcinilor pe care le au de îndeplinit în misiune şi pentru care sunt retribuiţi de statul acreditant. (…) statul acreditant îi desemnează. dreptului intern (ANGHEL 1984.175 Reglementarea raporturilor interne. ___________________ Crd. (…) 2. din ambasadă.172 De altfel. consulare etc. să le aplice ambasadelor străine un tratament uniform. comerciale. Trebuie însă ca. răspunde funcţiilor variate care revin misiunii diplomatice constituite de statul acreditant. revine ministerului de externe al statului acreditar. 175 Crd. Articolul 11.

unul din protejaţii premierului Ariel Sharon. A considerat că vina pentru nerealizarea întâlnirii era a unui funcţionar de la Ambasada Israelului la Washington. ar fi dorit să aibă. Potrivit precizărilor responsabilului pentru controlul funcţiilor publice din Israel. dar dorinţa nu i s-a îndeplinit. agenţii diplomatici să fie cetăţeni a statului acreditant. O normă a dreptului diplomatic stabileşte ca. Potrivit presei. Reacţia lui Dannyl Ayalon nu a întârziat şi a constat într-o plângere adresată consilierului juridic al guvernului cu privire la comportamentul lui Sylvan Shalom. a călătorit în Israel. Judith Nir Moses Shalom. interpreta de programe de music hall din SUA. Sylvan Shalom a declarat că se opune prelungirii misiunii lui Dannyl Ayalon la Washington. 74). 177 Crd. A urmat demiterea lui Liran Peterzyl din dispoziţia lui Sylvan Shalom. în principiu. La rândul lui. 1. soţia ministrului de externe israelian. cu acel prilej. a fost făcută de guvern. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. în acest cadru. Chiar înainte de formularea concluziilor. Liran Peterzil. o întâlnire cu Madonna. Madonna. Totuşi. înainte de a întocmi un raport care să fie supus verificărilor la ministerul de externe.În septembrie 2004. Sylvan Shalom. dacă statul acreditar nu se opune. secretar al ambasadorului Dannyl Ayalon. Sylvan Shalom a declanşat o anchetă administrativă cu privire la comportamentul lui Dannyl Ayalon şi al soţiei sale în relaţiile cu personalul ambasadei de la Washington. Sylvan Shalom a declarat că responsabilitatea pentru numirile în funcţiile diplomatice îi revine şi a ţinut să adauge că numirea lui Dannyl Ayalon.177 În cazul în care statul acreditant ar opta pentru desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetăţean al statului acreditar sau a ___________________ Crd. Totodată. Shmuel Hollander. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea. în principiu. Articolul 6. o altă normă permite ca mai multe state să desemneze ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat de reşedinţă. naţionalitatea statului acreditant.176 Norma a fost formulată ţinând seama de loialitatea pe care diplomatul o datorează statului acreditant (DIACONU II. un anchetator special a interogat zeci de martori. Articolul 8. 220 176 . în care se sublinia că acesta i-a demis secretarul sub presiunea exercitată de Judith Nir Moses Shalom.

1. trebuie ca statul acreditar să-şi dea consimţământul. 3. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului acreditar decât cu consimţământul acestui stat. Articolul 8. c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul persoanelor menţionate la alineatul de mai sus şi. să încheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor diplomatice. Articolul 10. 179 Crd. Cele două state pot.179 Normele de drept diplomatic nu permit ca numărul membrilor personalului ambasadei să depăşească efectivul pe care statul acreditar îl consideră acceptabil. Trebuie ca statul acreditar să fie înştiinţat şi despre situaţiile în care se produc modificări în componenţa familiilor personalului misiunii. despre sosirea lor şi a familiilor lor la misiune.unui cetăţean dintr-un alt stat. 2. faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei unui membru al misiunii. Nu se poate ca statul acreditant să fie constrâns să constituie o misiune cu o componenţă numerică insuficientă în raport cu sarcinile încredinţate. sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea obiectul unei notificări prealabile. Ori de câte ori este posibil. în calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul la privilegii şi imunităţi. Acest consimţământ poate fi retras oricând. concedierea şi plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari. dacă este cazul. dacă este cazul.180 ___________________ 178 Crd. sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor la misiune. despre angajarea. având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză. 1. faptul că ei părăsesc serviciul acestor persoane. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al misiunii şi. 221 . dacă este necesar. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii. sosirea în misiune. d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar. 180 Crd. (…) 2. statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal. dar statul acreditant este obligat să ia în considerare şi condiţiile interne ale statului acreditar. Se notifică ministerului de externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii. Articolul 11.178 Statului acreditant îi revine obligaţia de a înştiinţa statul acreditar despre desemnarea membrilor personalului diplomatic. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce priveşte cetăţenii unui al treilea stat care nu sunt cetăţeni ai statului acreditant. care poate oricând să şi-l retragă. despre plecarea irevocabilă a lor şi a familiilor de la misiune.

precum cele ale drepturilor omului. ca şi pentru Turcia. care împărtăşesc valori comune. Articolul 43. Nu se poate ca agentul diplomatic să mai fie prezent în misiune dacă statul acreditar nu îl recunoaşte ca membru al misiunii.181 La 27 mai 2005. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: … b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că. fie statul acreditar. acest stat refuză să-l recunoască pe agentul diplomatic ca membru al misiunii. Eric Edelman va prelua un post important la Pentagon. pe teritoriul statului acreditar. presa a relatat că ambasadorul SUA in Turcia. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar că funcţiile agentului diplomatic au luat sfârşit… 182 Crd. 222 . Agentul diplomatic se află în misiune până când autorităţile statului acreditant decid încetarea îndeplinirii sarcinilor pe care i le-au încredinţat şi înştiinţează statul acreditar despre această decizie. întrucât cele două state. la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Presa a relatat că. Astfel. precum şi în timp ce se află în misiune. după funcţia de ambasador al SUA la Ankara. care şi-a încheiat misiunea. şi-a luat rămas-bun de la ministrul de externe al Turciei. sunt aliate şi aderarea Turciei la UE constituie un obiectiv important şi pentru SUA. Articolul 43. Eric Edelman.182 În orice moment. Ambasadorul american şi ministrul turc au examinat acţiunile bilaterale viitoare precum vizita la Washington a premierului turc şi vizita la Ankara a unei delegaţii a Congresului SUA. în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 9. căruia i-a spus că este satisfăcut de contribuţia pe care a putut să o aibă. ___________________ 181 Crd. statul acreditar are dreptul să decidă că unul dintre membrii personalului unei ambasade străine este inadmisibil. Abdullah Gul. se poate ca un agent diplomatic să fie declarat de statul acreditar persona non grata.Asupra încheierii prezenţei în misiunea diplomatică a unui agent diplomatic decid fie statul acreditant. O asemenea decizie se poate adopta cât timp acel membru al personalului ambasadei străine se deplasează să ajungă în misiune. Diplomatul american a adăugat că relaţiile dintre SUA şi Turcia se pot dezvolta în continuare. în perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador la Ankara. economia de piaţă liberă şi democraţia.

statul acreditar poate refuza să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. consilier. Reprezentanţi ai statului poolonez au acuzat autorităţile de la Minsk că încearcă să controleze asociaţia menţionată şi s-au referit la acţiuni de intimidare a etnicilor polonezi întreprinse de organele de securitate ale statului belarus. după caz. cerându-i să părăsească teritoriul statului acreditar în decurs de o lună. ar ___________________ 183 Crd. Statul acreditar poate oricând şi fără a trebui să motiveze hotărârea să informeze statul acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Semnificaţia declaraţiei şi a informării este. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar. Autorităţile de la Minsk au respins cererea şi au acuzat Polonia că foloseşte această asociaţie pentru a organiza „o revoluţie în Belarus”. că statul acreditar nu-i mai recunoaşte calitatea de membru al misiunii diplomatice agentului diplomatic declarat persona non grata sau funcţionarului considerat inacceptabil. 223 . Preşedintele Republicii Belarus. se amestecă în treburile interne ale Republicii Belarus. la 18 mai 2005. 2. Din relatările presei. statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii. care a cerut autorizaţia de a organiza un congres. Aleksandr Lukaşenko. autorităţile din Belarus l-au declarat persona non grata pe un diplomat polonez. În consecinţă. autorităţile poloneze au decis să expulzeze un diplomat. a declarat că Polonia. La 17 mai 2005.183 Pe teritoriul Republicii Belarus activează o asociaţie a etnicilor polonezi. În acest caz. 1. în esenţă.Se poate ca statul acreditar să informeze statul acreditant despre oricare din membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o ambasadă străină că este inacceptabil. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol. apare obligaţia statului acreditant de a decide că sarcinile încredinţate celui declarat persona non grata sau considerat a fi inacceptabil încetează dacă nu a ajuns în misiune sau de a-l rechema din misiune. Articolul 9. Decizia de a declara ilegal congresul a fost calificată ca fiind „scandaloasă” de preşedintele polonez. secretar I la Ambasada Poloniei la Minsk. de la ambasada belarusă la Varşovia. încercând să influenţeze organizaţia obştească poloneză Uniunea Polonezilor din Belarus. Aleksander Kwasniewski. Ca retorsiune.

(1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. care îndeplinea funcţia de consul. au dobândit diploma de licenţă la o instituţie de învăţământ superior. autorităţile din Belarus au decis să-l expulzeze pe diplomatul polonez Andrzej Buczak. În aceeaşi zi. ambasadorul polonez la Minsk a fost rechemat la Varşovia. printre altele. structura de personal şi regulamentul de funcţionare ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe. ca retorsiune. trupe ale forţelor speciale belaruse au preluat controlul asupra sediului Asociaţiei Polonezilor din Belarus. să-şi exercite drepturile politice şi civile. Personalul ambasadei române În conformitate cu legile române. conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare. pentru scurt timp. Reglementările româneşti stabilesc. În apropierea ambasadei belaruse din Varşovia a avut loc o acţiune de protest împotriva reţinerii abuzive de către autorităţile belaruse a reprezentanţilor Uniunii Polonezilor din Belarus şi a unor ziarişti polonezi. Ministerul de externe din Polonia s-a adresat Comisiei Europene solicitând sprijin pentru asigurarea drepturilor minorităţii poloneze din Belarus. Articolul 17. la 26 iulie. nu 224 184 .184 ___________________ ScdcR. Ministerul de externe polonez s-a referit la „criza gravă” din relaţiile dintre cele două state şi a precizat că ambasadorul polonez nu se va reîntoarce la Minsk până când situaţia din Belarus nu se va modifica. Manifestanţii au instalat un cort în faţa sediului ambasadei. nu fac parte din partide politice. A fost convocată chiar o şedinţă a guvernului polonez care s-a ocupat de „situaţia din Belarus”. cunosc cel puţin o limbă străină etc. Disputa a continuat cu expulzarea. că din personalul diplomatic al ambasadelor României în străinătate pot face parte cei care sunt îndreptăţiţi să ocupe o funcţie publică. şi preşedinta asociaţiei.rezulta că aceste momente de criză din relaţiile diplomatice dintre Polonia şi Belarus aveau ca fundal politic neînţelegerea dintre cele două state cu privire la activitatea minoritarilor polonezi din Belarus şi la modul de tratare a acestor minoritari. La 28 iulie. se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare. în urma unei intervenţii în cursul căreia a fost reţinută. a unui diplomat de la Ambasada de la Varşovia a statului belarus. La 21 iulie 2005.

Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se face de către ministerul de externe. are o stare de sănătate corespunzătoare. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României. precum şi specialiştii în probleme financiar-bancare se subordonează autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia. Tot el numeşte şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. (1) lit. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. g) persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. ataşaţii apărării şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. secretar de stat sau subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. care consultă Ministerul Culturii şi Cultelor. Ministrul finanţelor îi numeşte pe specialiştii în probleme financiar-bancare. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. cunoaşte cel puţin o limbă străină. 225 . a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate.Funcţionarii desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în serviciul exterior acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice. Persoanele de la ambasadele româneşti. c) şi g) persoanele care urmează a fi numite în funcţiile de ministru. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. atestată pe bază de act medical de specialitate. al relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale. (1) lit. ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni. care au atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Ministrul de interne îi numeşte pe ataşaţii de afaceri interne şi pe membrii personalului încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. emis de centrul medical care deserveşte Ministerul Afacerilor Externe. cu avizul ministerului de externe. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale se face de către Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. Institutul Cultural Român şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate. face parte din partide politice. Ministrul apărării naţionale îi numeşte pe ataşaţii apărării.

Acţiunile ambasadorului şi mesajele pe care el le transmite în forme foarte variate sunt percepute ca emanând nemijlocit de la şeful statului acreditant. precum şi alte ministere şi instituţii desemnează. la ambasada României din statul care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi la ambasadele României din alte state membre sau candidate la Uniunea Europeană. în limita posturilor alocate prin hotărâri ale guvernului. sunt acreditaţi ___________________ 185 ScdcR. Articolul 10. 226 . desfiinţate sau modificate şi reprezentanţii diplomatici. În România. Este considerată ambasador orice persoană care reprezintă în străinătate un domeniu de activitate din ţara proprie sau din regiunea proprie: „ambasador al sportului românesc”.185 Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni diplomatice. acordarea acestui grad este apanajul preşedintelui României. specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. precum şi şeful unei misiuni ad hoc. ambasadorul este reprezentantul oficial al unui stat pe lângă alt stat. cu avizul ministerului de externe. şeful unei misiuni diplomatice pe lângă un for internaţional. i se spune ambasador oricărei persoane purtătoare de mesaj adresat străinătăţii. pregătirea pentru aderare şi armonizarea legislaţiei române cu reglementările comunitare. deci şi ambasadele sunt înfiinţate. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret de către Preşedintele României. oricărei persoane trimise în misiune în străinătate. pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice ale acestora privind negocierea aderării României la Uniunea Europeană. Potrivit unei formulări mai precise. la propunerea ministrului afacerilor externe. indiferent de gradul diplomatic al persoanei căreia i s-a atribuit acest rol şi chiar indiferent dacă persoana face parte din rândul diplomaţilor de carieră. În România. deţinătoare a rangului administrativ cel mai înalt din ambasadă. „ambasador al culturii orientale”. Ambasadorul În limbajul comun. norma constituţională stabileşte că misiunile diplomatice. Gradul diplomatic de ambasador este cel mai înalt în ierarhia diplomatică. care acţionează în urma unei propuneri formulate de ministrul de externe. deci şi ambasadorii.Ministerul Integrării Europene. Persoana având rolul de ambasador poate fi şeful ambasadei.

şi rechemaţi de preşedintele României. prin introducerea ratificării. în calitate de ambasador. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor şi în concordanţă cu sensul major al regulilor de curtoazie. în afară de precădere şi etichetă. Atributul plenipotenţiar dezvăluia cândva că purtătorul lui avea mandat de negociator.187 Titlul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar este o relicvă. 227 186 . diplomaţi de carieră care. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 a stabilit că agenţii diplomatici în misiune extraordinară nu sunt consideraţi a avea rang superior. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. nu depăşesc vârsta legală de pensionare. Articolul 91. b) clasa trimişilor. Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. propunerea persoanei care să fie şef al unei misiuni diplomatice permanente româneşti în străinătate (al unei ambasade). În afară de precădere şi de etichetă. de regulă. Acest atribut a ajuns însă desuet ca urmare a complicării. a mecanismului de exprimare a consimţământului statelor de a fi părţi contractante ale tratatelor. Agenţilor diplomatici care în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se aflau în misiune extraordinară li se recunoştea rangul superior în raport cu alţi agenţi diplomatici. ministrul afacerilor externe propune.186 Practic. ___________________ Constituţia României. Articolul 14. Articolul 19. egalitatea dintre reprezentanţii diplomatici. 2. la încheierea misiunii. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor188. în dreptul diplomatic a fost consacrată. 188 Crd. învestit cu puteri depline. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. prin normă juridică. stabilindu-se că. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor. Cel propus poate fi angajat al personalului diplomatic al serviciului naţional de diplomaţie (diplomat „de carieră”) sau o persoană participantă la viaţa publică. îndeplinind exigenţele pentru intrarea în componenţa personalului diplomatic. se formulează de către ministrul de externe. (…) (2) Preşedintele. 1. În mod excepţional pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care îndeplinesc condiţiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. la propunerea Guvernului. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe. ca urmare a propunerii guvernului. 187 ScdcR.

la primire. Articolul 20.192 În spiritul şi litera dreptului diplomatic. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la care şi-au asumat funcţiile (…)(…) 3. asigurându-i aceeaşi procedură. 55. ca rang şi răspundere. ordinea de prezentare a scrisorilor de acreditare sau a copiei acestora fiind determinată de data şi ora sosirii ambasadorului în statul de acreditare. şeful misiunii diplomatice este „reprezentant unic” al României pe lângă statul acreditar. 228 . El conduce ambasada (ANGHEL 1984. după aceleaşi criterii. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun. Persoanele se succed la îndeplinirea misiunii.189 Statul acreditar are obligaţia de a-l trata în acelaşi mod. 192 ScdcR. Articolul 16.190 Această normă consolidează regula de curtoazie potrivit căreia ofensa adusă agentului diplomatic înseamnă ofensă adusă celui/ statului pe care îl reprezintă şi omagiul. Articolul 15. mai precis cu data şi ora la care şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau la care şi-a notificat sosirea şi a prezentat o copie a scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt minister în legătură cu care s-a convenit anterior. Articolul 18. În fiecare stat procedura primirii şefilor de misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă. în timp ce instituţia durează dincolo de succesiunea lor. şeful de misiune diplomatică este distinct de misiunea diplomatică şi nu trebuie să fie confundat cu aceasta (CAHIER. 1. 191 Crd. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. Condiţia esen- Crd. 190). Ordinea de precădere a ambasadorilor acreditaţi în acelaşi stat se stabileşte în conformitate cu data şi ora la care fiecare ambasador şi-a asumat funcţia. În cadrul ambasadei. În conformitate cu normele româneşti. pe fiecare ambasador. ANGHEL 1984. 116).___________________ 189 Pentru stabilirea clasei şefilor de misiune este nevoie de acordul statului acreditant şi al statului acreditar. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar este reprezentantul unic al României în ţara în care a fost acreditat şi îl reprezintă pe Preşedintele României pe lângă şeful statului acreditar.191 Sunt state în care se acceptă uzanţe speciale în privinţa reprezentantului Sfântului Scaun. ca şi celorlalţi. gestul de curtoazie faţă de agentul diplomatic se răsfrânge asupra celui/statului reprezentat. ambasadorul deţine rolul primordial. 190 Crd. Ambasadorul nu este ambasada.

căruia îi revine provizoriu (ad interim) poziţia de şef al ambasadei.p. şef de misiune.) al poziţiei de şef al ambasadei (CHEBELEU. al ambasadei poate fi unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei şi. ca titular (en pied – e. Ambasada este cu putinţă fără ambasador.) al ambasadei este membrul personalului ambasadei care îi ţine locul ambasadorului. i. i. Însărcinat cu afaceri a. Ministerul de externe al ___________________ Crd. cu consimţământul statului acreditar. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile. 293). instituţie notorie. care funcţionează conform cutumei. şi unul dintre membrii personalului tehnic-administativ. un membru al personalului administrativ şi tehnic poate. 2.t. sau en titre – e. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar. al ambasadei. Corpul diplomatic Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar alcătuiesc corpul diplomatic. provizoriu. însărcinatul cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada în afara oricărui provizorat. atunci când ambasadorul lipseşte. Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. Spre deosebire de însărcinatul cu afaceri a. Numele însărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii. Nu este cu putinţă şeful de misiune fără misiune. un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlul provizoriu de şef al misiunii. care devine. în cazul în care acesta este împiedicat să facă acest lucru de către Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditant.ţială a şefului de misiune este misiunea. Însărcinatul cu afaceri ad interim (a. (ANGHEL 1984.i. după înştiinţarea autorităţilor statului acreditar. Dacă lipseşte ambasadorul. fie. să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale misiunii. 382-382).193 Este nevoie de consimţământul statului acreditar numai în cazul în care autorităţile statului acreditant sunt nevoite să numească un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca însărcinat cu afaceri a. ambasada o conduce însărcinatul cu afaceri a. 1. 229 193 .i..i. numai dacă nici unul dintre aceştia nu se află în statul acreditar şi dacă statul acreditar consimte. Articolul 19.

Sub preşedinţia ministrului de externe al Olandei. transmiţând mesaje solemne sau formulând luări de poziţie îndeosebi în domeniul relaţiilor diplomatice. El se poate adresa autorităţilor statului acreditar în numele corpului diplomatic. 3. Corpul diplomatic este o asociaţie de persoane. Decanul corpului reprezintă corpul diplomatic când autorităţile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităţi sau pentru comunicări. Demersurile pe care corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităţile statului acreditar acoperă o gamă largă de acţiuni. fie ambasadorului francez (în state francofone). Crd. respectarea normelor de drept internaţional. Astfel. Haga. de prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade. de la transmiterea de felicitări. Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar (ANGHEL 1984. ţinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor. 230 . Corpului diplomatic i se încredinţează şi funcţii cu efecte care depăşesc sfera relaţiilor cu autorităţile statului acreditar. decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcţie în statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare (CHEBELEU. Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. 1907. Articolul 16. 243 şi urm.statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpului diplomatic. fie ambasadorului britanic (în state din Commonwealth). Articolul 49. privilegii diplomatice. 407). 195 v.). Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun195. având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaţi: ceremonii. până la formularea de proteste.194 Această asociaţie a diplomaţilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. corpul diplomatic de la Haga alcătuieşte Consiliul Administrativ Permanent al Biroului Administrativ al Curţii Permanente de Arbitraj. ___________________ 194 Convenţia pentru reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale. curtoazie internaţională.

adică privilegii. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. recunoscându-le şi protejându-le libertatea de comunicare şi de circulaţie. Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor misiunii. În cadrul corpului diplomatic. asigurându-le inviolabilitatea. PRIVILEGIILE ___________________ 196 În urma consimţământului dat cu privire la ambasada străină. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. 231 . Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. 197 Crd. nepretinzându-le prestaţii şi nepercepându-le taxe. în privinţa privilegiilor. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. El le prezintă ambasadorilor exigenţele specifice statului acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice. statul acreditar are obligaţia să le acorde ambasadei şi membrilor ei „toate” înlesnirile196. Ambasada are. de asemenea. s-au constituit şi sunt foarte active asocierile diplomaţilor din statele Uniunii Europene.dar numai după consultarea corpului diplomatic şi având consimţământul acestuia. economice sau culturale dintre state. ceremoniilor. Decanul corpului diplomatic îşi îndeplineşte funcţiile specifice fără a fi câtuşi de puţin lider al asociaţiei. respectându-le imunitatea juridică. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului acreditant. În acelaşi timp. ţinând cont de preşedinţia în exerciţiu semestrială şi promovând poziţiile şi orientările de politică externă comună. protocolului etc. au loc şi asocieri care reflectă relaţiile politice. Se asociază pentru consultări şi pentru demersuri politice comune şi diplomaţii din state participante la alte foruri internaţionale sau din state situate în aceeaşi zonă geografică. Astfel. Potrivit dreptului diplomatic. care funcţionează ca grupuri care reproduc organizarea generală a UE. Decanul corpului diplomatic primeşte vizitele ambasadorilor care îşi încep misiunea şi pe ale celor care o încheie. Articolul 25. statului acreditar îi revine obligaţia de a facilita funcţiile diplomatice ale acesteia. ambasada are obligaţia de a respecta legile statului acreditar.197 Crd. asociere a ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Ele au. Articolul 41.

(v. Articolul 29.Statul acreditar îi asigură ambasadei exercitarea funcţiei de reprezentare. şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. inclusiv a localurilor şi a mobilierului ei. La 5 iulie. în activitate. adică antepunerea inviolabilităţii ambasadei. 3. Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcţiile. Comisia de drept internaţional a ONU a precizat. acordându-i dreptul de a utiliza. securitatea ambasadelor şi a corpului diplomatic de la Bagdad a devenit tot mai precară. infra).i. În septembrie 2004. persoane neidentificate au lansat o sticlă incendiară în direcţia ambasadei Siriei din Berlin. 232 . Îndeplinirea plenară. După doi ani de la codificarea dreptului diplomatic. fără vreun impediment. astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune să fie contracarate pe cale legală. incluzând şi antepunerea bunurilor imobile şi a echipamentelor. dar nu indiferent de libertatea lor de acţiune. Nu au fost victime. asupra însărcinatului cu afaceri a.198 Inviolabilitatea Prevederile dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei şi personalului ei protecţie legală. Începând din 2004 şi îndeosebi în cursul anului 2005. La 24 mai 2005. nu au fost necesare nici intervenţia pompierilor. la 8 iulie. al ___________________ 198 Crc. 562). un angajat al ambasadei pakistaneze la Bagdad a fost răpit pe când se afla în drum spre o moschee. În aprilie 2005. faţă de inviolabilitatea membrilor personalului (ANGHEL 1984. El a fost eliberat după două săptămâni. a funcţiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcătuiesc. mai multe persoane înarmate au atacat maşina ambasadorului ceh. Nu au fost găsite explicaţii privind motivele atacului. ucis de o grupare potrivnică guvernului de la Bagdad. codificând dreptul consular. Ihab al-Sherif. La 3 iulie. nici o acţiune de evaluare a pagubelor. drapelul şi stema statului acreditant. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. Se perimează inevitabil iluziile precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituţiei faţă de drepturile celor care o servesc şi pe care trebuie să-i servească. a fost răpit şi apoi. că de acest privilegiu se beneficiază în limitele stabilite de reglementările în materie din statul acreditar.

La 8 august. Abu Mussab al-Zarqawi. autorităţile statului acreditar au obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei ambasade. cerându-le să nu îşi retragă personalul în pofida atacurilor tot mai frecvente asupra misiunilor diplomatice din Irak. gruparea liderului organizaţiei Al-Qaida din Irak. al Ambasadei Algeriei la Bagdad şi un membru al personalului diplomatic al aceleiaşi ambasade. după ce în aceeaşi zi a fost ţinta unei tentative de asasinat la Bagdad. au fost răpiţi însărcinatul cu afaceri a. libertăţii sau demnităţii reprezentan233 . Nici o persoană nu a fost ucisă sau rănită. la bordul unui automobil cu însemne diplomatice. sănătăţii. care circula. La 27 iulie. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. Codul penal român condamnă infracţiunile contra vieţii. Acelaşi purtător de cuvânt a precizat că decizia a fost luată din grijă faţă de securitatea personalului ambasadei pakistaneze din Irak şi va fi revizuită când se va constata ameliorarea situaţiei. Atacul s-a produs la circa o sută de metri de localul ambasadei.Ambasadei Bahreinului. Pe de o parte. Acţiunea autorităţilor este mai eficientă dacă are susţinere în cadrul juridic intern al statului acreditar. a criticat aspru atacurile îndreptate împotriva diplomaţilor străini din Irak şi a subliniat că alegerea diplomaţilor ca ţintă nu poate avea nici o justificare. Nu a fost clar dacă atacul a fost îndreptat împotriva diplomaţilor sau împotriva poliţiştilor. a anunţat prin televiziune că i-a executat pe cei doi diplomaţi algerieni. Tot în iulie. Diplomatul a fost rănit. În 2005 au luat amploare informaţiile privind posibilitatea lansării de atacuri împotriva unor obiective americane din Arabia Saudită. s-a tras cu arma.i. persoane înarmate au atacat maşina unor diplomaţi cehi din Bagdad. prin centrul Bagdadului. Kofi Annan şi-a exprimat speranţa că autorii acestor acte vor fi urgent depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei. Kofi Annan. integrităţii corporale. Guvernul irakian a făcut un apel la ambasadele de la Bagdad. Secretarul general al Naţiunilor Unite. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe pakistanez a anunţat la 5 iulie că ambasadorul Pakistanului în Irak va fi transferat la Amman. Departamentul de Stat al SUA a decis ca ambasada SUA de la Ryad şi consulatele americane de la Jeddah şi Dhahran să fie închise cel puţin în acea zi. Poliţiştii irakieni care îi însoţeau pentru a le asigura paza au răspuns cu focuri de armă. La 21 iulie. Cei doi au fost atacaţi în timp ce se deplasau cu un automobil de teren de la sediul ambasadei la reşedinţa şefului de misiune.

prin care cetăţenii chinezi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conduita autorităţilor japoneze faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. adăugând că „nu poate fi vorba despre un accident 234 . ambasadorul Poloniei la Moscova a fost convocat la ministerul de externe al Federaţiei Ruse. la 31 iulie 2005. care strigau lozinci antiruse şi care le-au furat copiilor telefoanele mobile. a evocat incidentul la televiziune calificându-l ca „gest inamical” şi ca „delict”. potrivit acordurilor în vigoare între Iran şi SUA şi dreptului internaţional general. La 29 august 2005. Un reprezentant al ministerului a declarat că se pregătesc măsuri dure în legătură cu incidentul de la Varşovia. 571). Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. ambasada SUA în Bosnia a fost evacuată din cauza unei ameninţări neprecizate.tului unui stat străin (CHEBELEU. Din relatări a rezultat că mai avuseseră loc anterior atacuri asupra cetăţenilor ruşi din Polonia. 574). exprimându-şi regretul faţă de cele întâmplate. La 1 august 2005. Preşedintele Federaţiei Ruse. Ministerul de externe chinez a răspuns. Mass-media din Rusia a relatat că. La 10 aprilie 2005. în apropierea localului ambasadei. relaţiile internaţionale depind de inviolabilitatea ambasadelor. o operaţie a forţelor de ordine care a durat mai mult de o oră. ambasada Japoniei la Beijing a protestat împotriva demonstraţiilor de stradă organizate în preajma ambasadei şi a consulatelor Japoniei. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. fără excepţie. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). Ambasada a transmis imediat o notă de protest ministerului de externe polonez. reţinute la Ambasada SUA sau la ministerul de externe de la Teheran sau luate ca ostatici oriunde şi să le acorde protecţie deplină acestor persoane. Dacă este necesar. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Sarajevo a arătat că a avut loc. că trebuie ca guvernul iranian să asigure eliberarea imediată. trebuie ca autorităţile statului acreditar să recurgă chiar la protecţie poliţienească specială (CHEBELEU. cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. din familiile personalului ambasadei Rusiei la Varşovia au fost atacaţi de 15 tineri polonezi. Vladimir Putin. a tuturor persoanelor care au cetăţenia SUA. patru copii. MAE rus a anunţat că „aşteaptă scuze oficiale” din partea Poloniei. La 15 decembrie 1979.

a colaboratorilor acesteia şi a familiilor lor. În aceeaşi zi. posesor de paşaport diplomatic. conform Codului Penal al Rusiei. pot spune că sunt foarte mâhnit şi le cer scuze copiilor personalului ambasadei ruse din Polonia. La 11 august. dar nu s-ar fi simţit vinovaţi. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe polonez a declarat că „incidentul ţine de huliganismul ordinar” şi că li s-au cerut explicaţii oficiale autorităţilor ruse. ambasadorul polonez la Moscova a declarat: „Ca ambasador şi ca polonez. Ministerul de externe al Rusiei a răspuns cu un mesaj de „compasiune”. Dacă aşa ceva li s-ar fi întâmplat copiilor personalului de la ambasada pe care o conduc. La 2 august. întrucât atacul a fost acţiunea unor extremişti îndreptat împotriva unor copii şi nu o acţiune a polonezilor împotriva ruşilor. Ambasadorul polonez la Moscova a transmis ministerului de externe al Rusiei o notă referitoare la incident. întrucât incidentul are legătură cu „climatul antirusesc care se accentuează în ultimul timp în Polonia. Ambasada Poloniei la Moscova le-a atras atenţia cetăţenilor polonezi aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse să fie prudenţi şi vigilenţi. Totuşi. ministrul de externe polonez a declarat: „S-au înregistrat prea multe cazuri de partea rusă pentru a nu încerca să găsim un răspuns la această situaţie. La 10 august. în apropierea localului ambasadei. un diplomat de la Ambasada Poloniei la Moscova a fost atacat.simplu. un membru al personalului tehnico-administrativ al Ambasadei Poloniei la Moscova. Membrilor personalului ambasadei li s-a cerut să nu iasă pe stradă neînsoţiţi. cetăţenii Rusiei ar fi fost mâhniţi. calificând incidentul ca fiind regretabil. Poliţia din Moscova a anunţat că a extins 235 . cu sarcini în domeniul telecomunicaţiilor.” La 7 august. că „incidente de felul celui în care au fost implicaţi copiii de la ambasada rusă se întâmplă peste tot şi nu este nevoie de gesturi politice. şeful de cabinet al preşedintelui Poloniei a declarat. după ce a fost bătut de doi indivizi neidentificaţi. la radio. Procuratura teritorială din Moscova a deschis un dosar penal privind incidentul. cerându-le ca vinovaţii să fie identificaţi şi pedepsiţi şi securitatea ambasadei poloneze de la Moscova să fie întărită. Ulterior. inclusiv în urma declaraţiilor neprieteneşti ale oamenilor politici polonezi”. a fost internat în spital cu diagnosticul de contuzie cerebrală. de o persoană care l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele. precum scuzele”.” Ministerul de externe din Polonia a anunţat că le-a adresat un protest ferm autorităţilor ruse. ministerul de externe al Rusiei a anunţat că forţele de ordine ruse au declanşat o anchetă şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea securităţii ambasadei poloneze.

Preşedintele Poloniei. scorul este de 3-3!” Pe de altă parte. în numele conducerii Departamentului de politică externă al Rusiei. ziua. la 10 august. arestarea. Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. un ziarist polonez a fost bătut la Moscova.măsurile de protecţie în jurul localului ambasadei Poloniei. precum percheziţia. care fac tot posibilul pentru prinderea vinovaţilor şi că s-au întreprins măsuri suplimentare de securitate în privinţa Ambasadei Poloniei şi a personalului ei. şi de patru patrule de gardă. i-a cerut preşedintelui Rusiei. la 11 august: „Acum. regrete profunde în legătură cu agresarea huliganică. întrucât autorităţile poloneze aşteaptă reacţia preşedintelui Vladimir Putin la mesajul preşedintelui Alexander Kwasniewski. Diamandi şi a perso___________________ Crd. căruia i-a exprimat. Articolul 29. Serghei Kisliak a menţionat că incidentul este anchetat minuţios de organele de ordine ruse. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. Aleksander Kwasniewski. autorităţile statului acreditar nu pot recurge împotriva membrilor ambasadei străine.199 La 13 ianuarie 1917. Un post de televiziunea de la Moscova a comentat. Vladimir Putin. care este păzită de cinci poliţişti. Statul acreditar îl tratează cu respectul ce i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. detenţia. din 31 iulie. Ambasadorul Poloniei la Moscova a precizat că nu va fi formulat un protest aparte cu privire la agresarea ziaristului polonez. La 11 august. asupra copiilor personalului ambasadei ruse. Un reprezentant al serviciilor de securitate ruse a menţionat că este posibil să se fi acţionat „ochi pentru ochi”. Consiliul Comisarilor Poporului de la Petrograd a decis arestarea şi încarcerarea în fortăreaţa Petropavlovsk a ministrului plenipotenţiar C. libertăţii şi demnităţii sale. să dispună ca autorităţile ruse să întreprindă măsuri ferme pentru identificarea şi pedepsirea agresorilor şi să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor polonezi aflaţi în Rusia. s-a întâlnit cu ambasadorul Poloniei la Moscova. a diplomatului polonez. poliţia poloneză a reuşit să aresteze două persoane având legătură cu atacul de la Varşovia. Serghei Kisliak. în nici un caz. noaptea. într-un pasaj subteran situat în apropiere de locuinţă. la măsuri de constrângere. Paralel. 236 199 . Adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse.

Diamandi a precizat că.nalului Legaţiei României. Diamandi a răspuns că nu acceptă să fie pus în libertate în asemenea condiţii şi a arătat că refuză să trateze afaceri de stat în închisoarea unde se afla ca urmare a unei infracţiuni violente de drept internaţional. LA 4/17 FEBRUARIE 1918. în conformitate cu care eliberarea personalului Legaţiei României depindea de satisfacerea pretenţiei ca Guvernul României să întreprindă măsuri în vederea eliberării trupelor ruse încercuite şi arestate pe frontul românesc. C. Totuşi. să mai conducă automobilul. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat: „Am informat Guvernul din Belarus că suntem îngrijoraţi de faptul că autorităţile au reţinut pentru scurt timp un diplomat american care urma să participe la întâlniri diplomatice de rutină în oraşul Gomel. Diamandi comunicatul Consiliului Comisarilor Poporului. Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea pentru că autorităţile din Belarus au reţinut. Militari ruşi au pătruns în localul Legaţiei României şi i-au arestat pe membrii personalului acesteia. ___________________ Arhiva MAE. 12 RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD. După eliberare. prin care era dezminţită informaţia difuzată de ziarul oficial maximalist Pravda. Ştim că a fost reţinut pentru scurt timp. dar am ridicat totuşi această problemă. în apropiere de Minsk. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. potrivit căreia eliberarea sa ar fi fost rezultatul convorbirilor purtate de corpul diplomatic de la Petrograd in corpore cu Vladimir Lenin şi că ambasadorul SUA s-ar fi oferit.” Presa a relatat că diplomatul american reţinut de poliţia din Belarus urma să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale care i se opun preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. C. TRANSMISĂ DE MINISTRUL V. Dosar 77/D. un diplomat american. ca mediator şi şi-ar fi asumat rolul de garant în vederea aplanării conflictului. aflat în stare de ebrietate. pentru scurt timp. 237 200 . comandantul fortăreţei i-a adus la cunoştinţă lui C. La 15 ianuarie. într-un anumit fel. Ne-am exprimat îngrijorarea foarte clar. pentru a înlătura astfel eventualitatea unui accident (CHEBELEU. 570). agenţii de circulaţie din statul în care misiunea diplomatică funcţionează îl pot opri pe membrul acestei misiuni.200 La 24 august 2005. ANTONESCU DE LA PARIS. a primit o scrisoare din partea ambasadorului SUA la Petrograd. la 19 ianuarie.

Articolul 36. Ambasada utilizează pe teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau ca reşedinţe. 99). 573). 238 . … i) expresia „localurile misiunii” se referă la clădirile sau părţile de clădiri şi din terenul aferent care. inclusiv reşedinţa şefului misiunii. 587. Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de controlul bagajului său personal de către autorităţile statului acreditar. controlul bagajului personal ar fi justificat de bănuiala întemeiată că acesta conţine alte obiecte decât cele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar.Statului acreditar în care privilegiul inviolabilităţii personale a unui diplomat a fost încălcat îi revine obligaţia de a adopta măsuri reparatorii (ANGHEL 1984. Dacă se recurge la control. indiferent de proprietar. înaintea călătoriei cu avionul (CHEBELEU. În asemenea caz. Articolul 1. 202 Crd. indiferent de proprietar. Totuşi. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. trebuie ca agentul diplomatic sau reprezentantul său autorizat să fie de faţă. sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii. (…) 2. Localurile în care funcţionează ambasada. dar se permite controlul bagajului personal dacă există bănuiala întemeiată că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. 570). Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. 1. şi bagajul agentului diplomatic este controlat electronic. ___________________ 201 Crd.202 Local al ambasadei înseamnă clădirile sau părţile de clădire care se utilizează pentru realizarea funcţiilor misiunii. 575). 570). CHEBELEU. ca reşedinţă a agentului diplomatic. Statul acreditar beneficiază de inviolabilitatea localului ambasadei prin care este reprezentat în statul acreditar. la aeroport. indiferent dacă folosirea are ca temei un contract de închiriere (DIACONU II.201 În practică. cât şi locuinţele membrilor personalului diplomatic al ambasadei sunt în aceeaşi măsură inviolabile (CHEBELEU. Diplomatul nu poate pretinde să beneficieze de privilegiul inviolabilităţii personale dacă din imprudenţă se implică în situaţii riscante sau dacă provoacă el însuşi conflicte în care este agresat (CHEBELEU.

98). 3. ___________________ Crd. sediul ei se stabileşte în localitatea unde funcţionează guvernul statului acreditar.i. trebuie ca statul acreditar să acţioneze pentru prevenirea de acte violente îndreptate împotriva aceluiaşi local (ANGHEL 1984. rechiziţii. precum şi mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul nici unei percheziţii. birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în care este stabilită misiunea însăşi.203 Localul principal al ambasadei. pe de altă parte. Inviolabilitatea localului ambasadei implică obligaţia specială a autorităţilor statului acreditar de la care nu se admite derogare. Articolul 22. Se facilitează astfel şi activităţile specifice ale corpului diplomatic. mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo. nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu (DIACONU II. 135). numeroase state. sechestru sau măsuri executorii. Responsabil pentru asigurarea inviolabilităţii localului ambasadei este statul acreditar.. Nu este permis ca agenţii statului acreditar să pătrundă în ele decât cu consimţământul şefului misiunii. 565). rechiziţii etc. se înfiinţează eventual birouri ale ambasadei (ANGHEL 1984. Ambasada este privilegiată şi întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice în statul acreditar. Localurile misiunii sunt inviolabile. 1. Privilegiul inviolabilităţii localului ambasadei înseamnă şi că autorităţile statului acreditar nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefului misiunii. Articolul 12. 2. şi nu pot dispune percheziţii. Capitala Israelului a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim. Respectând Rezoluţia Adunării Generale a ONU prin care Ierusalimului i s-a stabilit regim internaţional. şi-au menţinut ambasadele la Tel Aviv (ANGHEL 1984. 136). Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii. Statul acreditant nu trebuie să stabilească. trebuie ca autorităţile statului acreditar să se abţină de la acte de autoritate în localul ambasadei şi. printre care şi România. 204 Crd. 239 203 . care este obligat să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii ambasadei. În alte localităţi.Stabilirea de sedii ale ambasadei se face numai cu consimţământul statului acreditar. fără să fi obţinut în prealabil consimţământul expres al statului acreditar. tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia. Localurile misiunii. al ambasadorului sau al însărcinatului cu afaceri a.204 Pe de o parte.

Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei condiţii nu se poate invoca privilegiul inviolabilităţii. Asemenea documente pot fi utilizate în instanţă ca probe. precum şi bunurile şi arhivele sale. Ies de sub incidenţa inviolabilităţii documentele al căror conţinut vădeşte că au rezultat din culegerea de informaţii pe căi ilicite. a documentelor. 563). de privilegiul rezultat din obligaţia statului acreditar de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. Articolul 24. unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. imobilele. precum şi arhivele. Condiţia unică a respectării inviolabilităţii este ca arhiva. b) statul acreditant poate încredinţa paza localurilor misiunii. niciunde şi niciodată. imobilul este considerat în continuare imobil de ambasadă şi statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui local (ANGHEL 1984.Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum. a corespondenţei şi a bunurilor private. Inviolabilitatea localurilor şi a bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcţiilor diplomatice (DIACONU II. Ambasada beneficiază. c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. prin documentele pe care le conţine. bunurile şi arhivele. Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat şi apoi părăsit de ambasadă. să aibă caracter diplomatic. 240 . documentele şi arhiva acesteia şi acelaşi privilegiu acordat diplomatului pentru reşedinţa şi bunurile lui (ANGHEL 1984. Nu sunt diferenţe între privilegiul inviolabilităţii acordat statului acreditar pentru localul ambasadei. Inviolabilitatea rămâne intangibilă şi dacă se ___________________ 205 Crd. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state sau dacă o misiune este rechemată definitiv sau temporar: a) statul acreditar este obligat. Articolul 45. în cazul în care sunt prezentate instanţei (ANGHEL 1984. Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află.205 Documentele din arhiva ambasadei rămânând inviolabile indiferent de persoana care le gestionează. bunurile şi arhivele ambasadei să fie preluate de un alt stat. 586). 99). 206 Crd. cu bunurile care se găsesc în acestea. de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt transportate. 584). chiar în caz de conflict armat. să respecte şi să ocrotească localurile misiunii. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului acreditar. aşadar documente concordante cu funcţiile diplomatice. Este posibil ca. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul acreditant şi statul acreditar se rup sau se întrerup.206 Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de inviolabilitatea locuinţei.

208 Cms. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii… 241 207 .. Articolul 30. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său. să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii lor. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. 210 Crd.întreprind măsuri de executare ca urmare a unei acţiuni reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar.3.208 Ambasada este privilegiată şi pentru că statul acreditar. pe care agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii. 1. corespondenţa sa şi (…) bunurile sale beneficiază de asemenea de inviolabilitate. de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale. în cadrul legislaţiei sale. 2. administrator. 36 şi 39. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. Documentele sale. ci cu titlu particular sau a unei acţiuni privind o activitate profesională sau comercială. Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. de obicei ministerului de externe. 1. 2. Articolul 21. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. 1. 99). adresele acestor localuri. oricare ar fi ea. 209 Crd. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar. dacă este nevoie.209 Această prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretată extins.. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi a locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30.210 ___________________ Crd. a unei acţiuni privind o succesiune. ambasada are obligaţia să notifice autorităţilor statului acreditar. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. de asemenea.207 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor ambasadei să poată fi pus în aplicare. Articolul 41. El trebuie. . dacă i se solicită. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. Articolul 11. fie să ajute statul acreditant să-şi procure localurile în alt fel. în sensul că statul acreditar ar avea obligaţia de a pune la dispoziţia ambasadei localuri (DIACONU II.

precum şi dacă liniştea necesară activităţii prin care misiunile îşi exercită funcţiile este tulburată şi dacă se aduc atingeri demnităţii misiunilor. Acordând azilul 242 . fără ca autorităţile statului acreditar să poată interveni. ministerul de externe ucrainean l-a convocat pe ambasadorul din Belarus pentru a-i înmâna o notă referitoare la decizia autorităţilor de la Kiev privind verificarea informaţiilor despre evenimentele din jurul localului Ambasadei Republicii Belarus. precum şi al „azilului diplomatic”. la 24 mai 1980. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. a arhivelor şi a mijloacelor de comunicaţie ale acestora (ANGHEL 1984. Ulterior.La 15 decembrie 1979. Nota a cuprins constatarea că pichetarea ambasadei este o acţiune civică autorizată. În esenţă. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). pe care statele din America Latină îl consideră a fi găzduirea din motive umanitare la ambasadă a persoanei urmărite de autorităţile statului acreditar pentru delicte politice. are ca temei închipuirea unui teritoriu simbolic. La 5 mai 2005. În notă s-a precizat că organele de ordine ucrainene au întărit paza în jurul localului ambasadei. a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul misiunii. ca o proiecţie în străinătate a unui spaţiu imaginar unde li s-ar îngădui autorităţilor statului acreditant să-şi exercite prerogativele. inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii. în localuri. a personalului acestora. că trebuie ca guvernul iranian să asigure readucerea în posesia şi sub controlul exclusiv al autorităţilor SUA a Cancelariei Ambasadei SUA de la Teheran şi a Consulatului. Această teză stă la temeiul ideii că localul ambasadei sau al postului consular ar fi teritoriu al statului acreditant. 567-568). Curtea Internaţională de Justiţie a subliniat incompatibilitatea conduitei statului iranian cu obligaţia stabilită de dreptul internaţional privind protejarea ambasadei şi a consulatelor SUA. potrivit acordurilor bilaterale şi dreptului internaţional. fără consimţământul şefului de misiune. respectiv trimiţător. care nu împiedică accesul în localul ambasadei al personalului acesteia şi nici pe cel al vizitatorilor. care implică îngăduinţă faţă de folosirea localurilor de misiuni diplomatice şi consulare şi în alte scopuri decât cele legate de funcţiile ambasadei şi ale postului consular. Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse deteriorării. Teza extrateritorialităţii localului ambasadei.

Haya de la Torre ca fiind refugiat politic şi a cerut ca statul peruan să emită un document care să-i permită lui V. voinţa ambasadei de a înceta acordarea azilului să se manifeste prin formularea cererii ca autorităţile statului acreditar să emită un permis de părăsire de către azilant a teritoriului statului acreditar (salvconduct) (ANGHEL 1984. V. Guvernul de la Lima a refuzat. Haya de la Torre. 613-615). Ambasadorul Columbiei l-a calificat pe V. Acordarea azilului nemulţumeşte forţele politice care guvernează în statul acreditar şi cărora azilantul li se opune. Neacordarea azilului diplomatic nemulţumeşte forţele politice din rândul cărora face parte azilantul şi care ar putea să ajungă să guverneze în statul acreditar. Admiterea azilului diplomatic deschide calea crizei în relaţiile diplomatice. La 3 ianuarie 1949. precum şi la întrebarea dacă statului peruan. azilul diplomatic este evident incompatibil cu funcţiile ambasadei şi. susţinând că V. avea capacitatea să stabilească dacă azilantul. era refugiat politic sau comisese un delict de drept comun. ambasada se amestecă în treburile interne ale statului acreditar în măsura în care contribuie direct la sustragerea azilantului de sub jurisdicţia statului căruia îi este cetăţean. 101). În aceste condiţii. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că soluţionarea problemei azilului acordat ar fi posibilă prin două acte succesive: autorităţile statului acreditar să ceară ca azilantul să părăsească teritoriul statului acreditar. Între Columbia şi Peru a apărut un diferend pe care cele două state l-au supus Curţii Internaţionale de Justiţie. ca urmare. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdicţia statului acreditar nu are caracter juridic. R. ambasada Columbiei la Lima (Peru) i-a acordat azil diplomatic omului politic peruan Victor Raul Haya de la Torre (1895-1979). îi 243 . Haya de la Torre a comis un delict de drept comun şi nu putea beneficia de azil. fiind posibile urmări precum declararea ambasadorului persona non grata sau ruperea relaţiilor diplomatice.politic. şeful Alianţei Populare Revoluţionare Americane. este de neconceput înscrierea printre funcţiile diplomatice a acordării azilului diplomatic (DIACONU II. R. ci are caracter umanitar şi poate fi considerată legitimă numai în condiţiile iminenţei şi persistenţei unui pericol. R. stat acreditant. R. stat acreditar. care era acuzat de autorităţile peruane că provocase o rebeliune militară. Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie au avut de răspuns la întrebarea dacă statul columbian. Haya de la Torre să părăsească teritoriul peruan.

pentru că este ingerinţă. L Gutierrez s-a refugiat la reşedinţa ambasadorului Braziliei. În 1956. azilul diplomatic încalcă suveranitatea statului. Haya de la Torre ar fi fost delincvent de drept comun. nu era obligat să emită salvconductul. întrucât acuzaţia de rebeliune militară nu intră în sfera dreptului comun. Haya de la Torre a rămas în localul ambasadei columbiene de la Lima până în 1954. Mindszenty a rămas. ca urmare. Curtea Supremă de Justiţie a răspuns negativ la ambele întrebări. Columbia revendicase dreptul de a formula o calificare unilaterală şi definitivă obligatorie pentru Peru. fostul şef al statului acreditar Ecuador s-a aflat într-un local al unei ambasade. obligate să respecte privilegiul diplomatic al inviolabilităţii. şi justificarea esenţială a azilului constă din iminenţa sau persistenţa pericolului pentru refugiat. Mindszenty să plece în străinătate (CHEBELEU. conform căreia ambasada poate. Patru zile. prin azil. în incinta ambasadei americane. A revenit în Peru în 1957. dar a precizat că statul peruan nu a reuşit să demonstreze că V. după o criză politică îndelungată. primatul Ungariei. După destituire. În 1957 a câştigat alegerile prezidenţiale.revenea obligaţia de a garanta părăsirea în condiţii de securitate a teritoriului peruan de către azilant. să-i acorde azil. La 20 noiembrie 1950. arătând că nu se poate ca. La 20 aprilie 2005. R. 617-618). preşedintele Lucio Gutierrez. J. imobil în care autorităţilor statului acreditar. V. Parlamentul Republicii Ecuador l-a destituit pe şeful statului ecuadorian. unde a fost considerat „oaspete”. Curtea a observat că statul peruan nu a cerut plecarea refugiatului de pe teritoriul propriu şi. fiind împiedicat de armată. timp 15 ani. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. Statul acreditar nu poate să continue procedurile iniţiate împotriva celui pe care îl urmăreşte fără a încălca inviolabilitatea localului misiunii diplomatice. când i s-a permis să se exileze în Mexic. s-a refugiat la Ambasada SUA de la Budapesta. În 1971. nu le este permis să pătrundă fără 244 . Curtea internaţională de Justiţie a interpretat prevederea Convenţiei panamericane de la Havana asupra dreptului de azil (1929). autorităţile ungare şi-au schimbat poziţia şi i-au permis lui J. să fie împiedicată acţiunea judiciară a autorităţilor care acţionează pentru a aplica o lege. cardinalul catolic Jozsef Mindszenty. la Quito. dar numai în anumite condiţii. Autorităţile ungare au refuzat să-i permită să plece în străinătate. dar nu a putut prelua puterea. marcată de manifestaţii de protest. R.

în primele ore ale dimineţii.permisiunea ambasadorului statului acreditant şi au datoria să împiedice pătrunderea oricărei persoane care nu beneficiază de o asemenea permisiune. de unde a părăsit teritoriul ecuadorian la bordul unui avion brazilian. Assemblée générale. Point 147 de 211 l’ordre du jour. Gutierrez a ajuns la Brasilia. Gutierrez să fie judecat pentru că ordonase împotriva protestatarilor de la Quito acţiuni de reprimare. Examen de mesures efficaces visant à renforcer la protection et la sécurité des missions et des représentants diplomatiques et consulaires. GÉNÉRALE A/RES/53/97. cu chipul acoperit cu un passe-montagne. Autorităţile braziliene au precizat că au acţionat „în conformitate cu tradiţia şi cu tratatele internaţionale”. L. împreună cu soţia şi cu fiica sa. cu care s-a îndreptat. Pentru a-i facilita ieşirea discretă din imobilul diplomatic. După câteva ore de zbor. unde a înscenat măsuri de protecţie ample în jurul unui automobil cu însemne diplomatice. Résolution adoptée par l’Assemblée générale [sur le rapport de la Sixième Commission (A/53/628)] 53/97. Gutierrez. într-o reşedinţă militară. a ieşit din localul diplomatic. pentru a facilita soluţionarea crizei. Gutierrez. dacă împotriva fostului preşedinte se deschid proceduri penale. Ministrul de externe ecuadorian a declarat că autorităţile ecuadoriene şi-au rezervat dreptul să le ceară autorităţilor braziliene extrădarea lui L. poliţia ecuadoriană a organizat o diversiune la intrarea în imobil. imobilul a fost înconjurat de zeci de manifestanţi care cereau ca L. s-a urcat într-un automobil de teren. Gutierrez. însoţit de patru militari ai Grupului pentru operaţii speciale din poliţia ecuadoriană. către un aeroport. având pe cap o cască. L. Cinquante-troisième session. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate Rezoluţia Adunării generale a ONU nr. În cele patru zile. unde a fost găzduit. Distr. ___________________ NATIONS UNIES. dar nu din simpatie pentru L. 20 janvier 1999. 53 din 1997211 a stabilit că trebuie ca statele să respecte dispoziţiile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice şi consulare şi a subliniat că statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor şi a misiunilor diplomatice şi consulare împotriva grupurilor organizaţiilor care ar avea intenţia să atenteze împotriva securităţii lor. 245 . în timpul cărora doi protestatari au decedat. La 24 aprilie 2005.

În 2005. răpit la 3 iulie. Aici. comunicare liberă înseamnă excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public de diplomaţie. să aplice un plan special de protejare a diplomaţilor. pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice sau consulare. a valizei diplomatice şi a mesajelor cifrate. Statul acreditar şi statele de tranzit îi datorează curierului diplomatic ocrotire. Statul acreditar are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunilor. la Bagdad. ONU le-a cerut statelor să întreprindă măsuri adecvate. în conformitate cu dreptul internaţional. la nivel naţional şi internaţional. după cum a declarat. Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatică să fie deschisă şi nici să fie reţinută de autorităţile statului acreditar şi ale statelor străine de tranzit. ocrotind-o şi îngăduind-o. determinarea statelor arabe islamice să-şi diminueze prezenţa diplomatică în Irak. Ministrul de interne irakian încerca. Curierul diplomatic însoţeşte valiza diplomatică. autorităţile statului căruia 246 .Pe aceeaşi cale. Dacă autorităţile statului străin îşi exprimă dorinţa ca valiza diplomatică să fie deschisă. organizatorii răpirilor de diplomaţi şi ai atacurilor împotriva acestora. Privilegiul libertăţii de comunicare Eficienţa ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate componentele serviciului public de diplomaţie. se dusese într-un loc considerat primejdios. Între ambasadă şi statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic. îndeosebi. în special a celor care constau din acte de violenţă. acelaşi ministru a arătat că dispunea de informaţii potrivit cărora anumiţi ambasadori se întâlnesc cu terorişti şi le-a atras atenţia celor care se implică în acţiuni riscante că trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru securitatea proprie. Totodată. Ihab al-Sherif. îndeosebi abuzurile grave. urmăreau – potrivit observatorilor politici – izolarea guvernului irakian pe plan internaţional şi. asigurarea privilegiul inviolabilităţii. adică neîncercând nici o formă de control. A precizat chiar că şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian.

care însă poate să reglementeze. misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar. este ocrotit în exercitarea funcţiilor sale de statul acreditar. Trebuie ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. 7. Curierul diplomatic. Acest comandant trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul pachetelor din care se compune valiza diplomatică. Articolul 27. misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare adecvate. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în orice scopuri oficiale. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. Valiza diplomatică este însoţită de curierul diplomatic sau neînsoţită de curier. Pentru a comunica cu guvernul. oriunde se găsesc acestea. 3. inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. care precizează numărul pachetelor din componenţa valizei diplomatice. ci de comandantul de aeronavă comercială desemnat printr-o împuternicire oficială. dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile. nici reţinută. 4. 6. 2. 5. sub rezerva că imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grijă. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă. 1. Corespondenţa oficială a misiunii este inviolabilă. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. Pachetele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant. 247 .valiza diplomatică îi aparţine pot consimţi sau pot decide ca valiza diplomatică să fie readusă la instituţia de provenienţă. Nu trebuie ca serviciul public de diplomaţie să permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice. Misiunea poate trimite pe unul din membrii săi să ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege toată corespondenţa referitoare la misiune şi la funcţiile sale. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. Totuşi. chiar să interzică.212 Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar. dar el nu este considerat curier diplomatic. În acest caz. ___________________ 212 Crd. care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică.

altele decât cetăţenii statului acreditar. dacă este nevoie. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. dacă ambasada notifică deplasarea şi autorităţile statului acreditar o acceptă. 106). În caz de conflict. ci doar reglementat. Articolul 26. Dacă statul acreditar ar extinde în mod exagerat zonele de interzicere a circulaţiei străine. înlesniri pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi. accesul în anumite zone al agentului diplomatic. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegiile deja acordate în privinţa lor şi a bunurilor lor şi. inclusiv a diplomaţilor. statul acreditar poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. Trebuie ca statul acreditar să acorde. 214 Privilegiul scutirii de prestaţii personale. 214 Crd. chiar în caz de conflict armat. statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii.213 Astfel. 248 . din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. ca şi membrii familiei acestor persoane. accesul este posibil. statul primitor îi privilegiază şi prin îndeplinirea obligaţiei de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului. statul acreditar poate să interzică sau să limiteze prin reglementări speciale accesul în zone precum cele de frontieră. ambasada. Articolul 44. El trebuie îndeosebi. să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor. indiferent de naţionalitatea lor. de servicii publice şi de sarcini militare Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului acreditar sau ___________________ 213 Crd.. în măsura în care este necesar.din motive de securitate naţională. În cazurile în care nu este interzis. să părăsească teritoriul său în termenele cele mai potrivite. s-ar ajunge la reducerea inacceptabilă a posibilităţilor ambasadei de a-şi realiza funcţiile (DIACONU II.

ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau şefului misiunii. 2. Articolul 23. 218 Crd. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. 1. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. 216 Crd. regionale sau comunale. 3. 1. personale sau reale. Articolul 35. Drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale sunt scutite de orice impozite şi taxe. naţionale. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. indiferent de natura sa şi de sarcinile militare. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile statului 249 . Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. 2. precum rechiziţiile. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol. − scutirea. − drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale217. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic. şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditant sau într-un al treilea stat. contribuţiile şi încartiruirile militare. Articolul 33. ___________________ 215 Crd. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari216.stânjenitoare pentru funcţiile diplomatice) ale cetăţeanului statului acreditar. agentul diplomatic este. Trebuie ca statul acreditar să-i scutească pe agenţii diplomatici de orice prestaţie personală. conform legislaţiei statului acreditar. de orice serviciu public. cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar218. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant.215 Privilegiul scutirii de impozite şi taxe Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar. 217 Crd Articolul 28. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă în acesta reşedinţa lor permanentă.

5. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta. fără a fi cetăţean al statului acreditar şi fără reşedinţă permanentă pe teritoriul statului acreditar. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în care este admisă de acest stat. Agentul diplomatic nu este scutit de drepturile de succesiune percepute de statul acreditar. altele decât cheltuielile de depozitare. Totuşi. în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale. inclusiv efectele destinate instalării sale. prin natura lor. De privilegiul scutirii de taxe şi impozite se ţine seama cu şase excepţii. Articolul 36. Agentul diplomatic plăteşte impozitele indirecte încorporate. pentru: a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii. de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare. afară de cazul că ar exista motive serioase să se creadă că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol.− scutirea de plata drepturilor de vamă. 4. 2. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. 219 Crd. 1. statul acreditar acordă intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă. care fac parte din gospodăria sa. sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. a taxelor şi a altor drepturi conexe219. ca membru al misiunii. 250 . În asemenea caz. pentru realizarea scopurilor misiunii. dacă nu le deţine în contul statului acreditant. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. de la această excepţie se face excepţie şi nu se percep taxe de succesiune asupra bunurilor imobile aflate pe teritoriul statului acreditar exclusiv în legătură cu prezenţa în misiune a celui decedat. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri. taxelor şi altor drepturi conexe. acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care angajează. El datorează impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare de pe teritoriul statului acreditar.

grefă. Agentului diplomatic îi revine plata impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din Articolul 39. ipotecă şi de timbru în ce priveşte bunurile imobiliare. b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar. ci persoana diplomatului. pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar. trebuie ca agentul diplomatic să respecte normele legale în vigoare în statul acreditar care prevăd că este obligat să plătească înregistrarea. regionale sau comunale cu excepţia: a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. având calitatea de şef de misiune sau fiind cel care tratează cu statul acreditant. ___________________ Crd. în privinţa întregii lor activităţi. cu excepţii legate de unele aspecte ale jurisdicţiei civile şi administrative (ANGHEL 1984. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 23. afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant. f) drepturilor de înregistrare. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe. personale sau reale. naţionale. Articolul 34. pe teritoriul acestui stat. ipoteca şi timbrul privind bunurile imobiliare. grefa. 251 220 .Nu i se acordă agentului diplomatic scutire de la plata impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare provenite din statul acreditar şi nici de la plata impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdicţia statului acreditar. pentru realizarea scopurilor misiunii. Numai în cazul în care. 504). 220 Privilegiul imunităţii Statul acreditar este obligat să nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a agentului diplomatic se permit excepţii pentru acţiuni privind imobile private. Altminteri. c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar.

de asemenea. Articolul 31. Aşadar. b şi c de la paragraful 1 din prezentul articol. şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea ratione personae sau o poate suspenda. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie pe baza Articolului 37 intentează o acţiune. 3. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală. 2 Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială. 2. dacă nu este vorba: a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. Implicarea unui diplomat într-un proces juridic în statul acreditar este posibilă numai după renunţarea la imunitatea juridică. administrator. Articolul 32. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. indiferent dacă aceste acte pot fi considerate ca aparţinând exercitării funcţiilor diplomatice sau ca fiind private. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie. Nu poate fi luată nici o măsură de executare faţă de agentul diplomatic. El se bucură.221 Diplomatul beneficiază de imunitate în legătură cu toate actele sale. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. ci cu titlu particular. 4. 222 Crd. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate. în afară de cazurile prevăzute de alineatele a. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. 506-507). afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. pentru care este necesară o renunţare distinctă. b) de o acţiune privind o succesiune. dar nu în ceea ce priveşte activitatea diplomaţilor (ANGHEL 1984. agentul diplomatic îşi pierde imunitatea de jurisdicţie numai dacă statul acreditant renunţă în mod expres la această imunitate.şi pentru activităţi profesionale şi comerciale diferite de cele prin care se exercită funcţiile diplomatice. 1. Trebuie ca renunţarea să fie expresă. oricare ar fi ea.222 ___________________ Crd. de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia. clară şi autorizată de statul acreditant. Dreptul diplomatic distinge între actele oficiale şi cele private ale membrilor personalului ambasadei.. 3. 252 221 .. 1.

Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunităţi iau sfârşit. practic. Articolul 32. 224 Crd. 1. agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale. iar dacă se află deja pe acest teritoriu. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost acordate de statul acreditar. Totuşi. Dincolo de limita ratione temporis. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. Articolul 38. … 3. ratione temporis. la durata misiunii. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie … intentează o acţiune. 225 Crd. aceste privilegii şi imunităţi încetează în mod normal în momentul în care această persoană părăseşte ţara sau la expirarea unui termen raţional care îi va fi fost acordat în acest scop. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. se admite numai imunitatea ratione materiae. În caz de deces al unui membru al misiunii. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oameni de serviciu particulari care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat. rezultă că.224 Imunitatea personală a agentului diplomatic pentru acte private se limitează la teritoriul statului acreditar. Totuşi. membrii familiei 253 .225 ___________________ 223 Crd. 1. 2. nici un stat nu este dispus să admită ca diplomaţii săi aflaţi în misiune în străinătate să fie supuşi unei jurisdicţii străine (CHEBELEU. dar ele continuă până în acel moment.Din analizele întreprinse de doctrinarii dreptului diplomatic. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii.223 Excepţiile de la imunitatea care i se acordă agentului diplomatic sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea agentului. Orice persoană având drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de ele de îndată ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său. 3. 578). Articolul 39. Imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în cazul în care acţiunea este intentată chiar de agentul diplomatic. chiar în caz de conflict armat. de îndată ce numirea sa a fost comunicată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. 2. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală.

care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă. beneficiază. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. Crd. 4. 2. până la expirarea unui termen potrivit. 226 Crd. În caz de deces al unui membru al misiunii. 3. Articolul 39 … 3. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-36. 4. statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii. până la expirarea unui termen potrivit. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. ca şi familiile lor. membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegii şi de imunităţi. ei nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul acreditar. cu excepţia acelora care vor fi fost achiziţionate în această ţară şi care fac obiectul unor interziceri de export în momentul decesului său. precum şi de scutirea prevăzută la Articolul 33. Totuşi. În toate celelalte privinţe. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al Articolului 36 în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.226 sale continuă să beneficieze de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază.De imunitatea de jurisdicţie beneficiază şi familia diplomatului. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii. Mai beneficiază de privilegiul imunităţii de jurisdicţie membrii personalului administrativ şi tehnic al ambasadei. Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu-şi are reşedinţa permanentă în acest stat ori a unui alt membru al familiei sale care face parte din gospodăria sa. dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă. 1. sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată la paragraful 1 al Articolului 31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. 254 . de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-35. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar se datora exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al misiunii. dar numai pentru actele prin care îşi exercită funcţiile lor. Articolul 37. precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective.

pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. pentru fals în declaraţii oficiale. 2. Christopher van Goethen a părăsit imediat teritoriul României. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui al treilea stat.La 4 decembrie 2004. în cazul în care această viză este cerută pentru a merge să-şi asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se întoarce în ţara sa. comandant al detaşamentului de securitate de la această ambasadă.227 ___________________ Crd. în urma căruia a decedat un cetăţean român. Virginia. Biroului Central al Detaşamentului de Infanterie Marină al Armatei SUA de la Quantico. În condiţii similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. pentru adulter şi comportament reprobabil sub influenţa alcoolului. care i-a acordat o viză de paşaport. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. a publicat un comunicat din care reiese că Christopher Van Goethen a fost acuzat de încălcarea unor prevederi ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA. S-a abătut de la regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav. Ambasada. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii. Articolul 40. pentru ucidere din culpă şi obstrucţionarea justiţiei. inclusiv mesajelor 255 227 . (RD) 1. După accident. se afla la volanul unui automobil cu care se deplasa prin Bucureşti. membru al personalului tehnic al Ambasadei SUA în România. statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor. sergentul american Christopher van Goethen. Autorităţile române au întreprins demersuri insistente pe lângă autorităţile americane în vederea cercetării şi judecării cazului în conformitate cu prevederile legale. statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit. 3. În acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în ţara lor. trec pe teritoriul altui stat. pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului. călătorind spre statul acreditar sau înapoindu-se în statul acreditant. a fost acuzat de mai multe violări ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA: pentru conducerea imprudentă a unui autovehicul. precum şi pentru a nu se fi supus unui ordin sau regulament. La 18 aprilie 2005.

Ca urmare. 228 Crd. ministerul de externe din Grecia a anunţat că ambasadorul Greciei in Slovacia a fost arestat de autorităţile de la Atena şi suspendat din funcţie în urma unei anchete asupra posibilei sale implicări într-o afacere de trafic cu arme.228 Fiind instituţie constituită de statul acreditant. care. formulând o plângere prin care l-a acuzat pe Stavros Loizides de incorectitudine în domeniul financiar şi de hărţuire sexuală. să informeze statul acreditant. autorităţile statului acreditant au posibilitatea ca.Agentul diplomatic nu este imun faţă de jurisdicţia statului acreditant. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. fusese ambasadorul Ciprului la Teheran. 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică atât persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe. şi valizelor diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să le-o acorde. CHEBELEU. 256 . ministerul de externe din Cipru a anunţat că autorităţile cipriote au declanşat o anchetă cu privire la acuzaţiile care i-au fost aduse lui Stavros Loizides. Articolul 31. Presa a relatat că plângeri asemănătoare despre Stavros Loizides au apărut şi la sfârşitul misiunii sale anterioare din Africa de Sud. Ele acordă curierilor diplomatici cărora li s-a acordat o viză de paşaport. 4. despre conduita şi faptele considerate în afara legii. li s-a adresat autorităţilor cipriote. … 4. Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu îl poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant. aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. dacă această viză este cerută. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore. până la 4 august. în cod sau cifrate. cât şi comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice. 117. 578). având cetăţenie iraniană. În aprilie 2005. în vederea rechemării din misiune şi declanşării procedurilor legale cuvenite. Ministerul de externe de la Nicosia a arătat că serviciile juridice ale ministerului şi procurorii vor decide asupra cursului pe care trebuie să-l ia plângerea menţionată. O angajată a ambasadei cipriote la Teheran. La 9 august 2005. ambasadei şi personalului ei li se aplică reglementările dreptului intern din acest stat (ANGHEL 1984.

prin consulat. de pildă. în 1799. capitulaţiile încheiate între Imperiul Otoman şi regele Franţei. în antichitate. în mare măsură. ca succesori ai posesorilor de prerogative regale. Oficialilor turci li se 257 . Franţa era autorizată să-i salarizeze pe consuli oriunde în Imperiu. În timp de pace. care. Altminteri. Astfel. Revoluţia Franceză le-a încredinţat guvernarea republicană unor magistraţi supremi. îndeplinind. ulterior. consulatul era funcţia consulului. libertatea de şedere şi de navigaţie. la consul în secolul al XVIII-lea. reprezentându-le. interesele. dar. istoricii înţeleg şi regimul politic instaurat în Franţa. Tribunalele turce au fost îndepărtate de litigiile dintre francezi. termenul a evoluat de la concile sau console. François I. îl desemna pe consilierul regal. veghind la aplicarea tratatelor şi a uzanţelor internaţionale. În franceză. faţă de care poate exercita şi anumite competenţe administrative. a fost proclamat „consul pe viaţă”. misiunea de a le acorda asistenţă cetăţenilor statului propriu. printre altele. se referea la magistratul municipal. în locul Directoratului. la Marsilia. Consulul era iniţial un negustor însărcinat să-şi reprezinte naţiunea. Mulţi consuli îndeplineau funcţii judiciare. prim-consul a ajuns Napoleon Bonaparte. financiare. autorităţile statelor au început să acorde atenţie circulaţiei oamenilor şi bunurilor. în latina medievală. fiind şi reprezentanţi ai autorităţilor. Consulat mai este şi denumirea postului consular şi a imobilului în care acesta îşi are sediul. Acelaşi cuvânt. În 1525. stabileau libertatea comerţului. în 1802. şi de afacerile dintre francezi şi turci. consulul este un agent al statului care acţionează în străinătate. Ca şi astăzi. în aceste domenii. denumiţi consuli. la Roma. privind Europa ca pe o piaţă vastă. după 18 Brumar.POSTUL CONSULAR Latinii foloseau cuvântul consul referindu-se la fiecare din cei doi „colegi” (consuli) cărora le revenea magistratura supremă. în secolul al XIII-lea. când. juridice şi comerciale. În prezent.

232 Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să ___________________ Crc. Li se acorda francezilor în Turcia o poziţie privilegiată judiciară.229 Se poate ca. statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice. consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare. invocând prezenta Convenţie. ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite. se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare. Pentru Franţa şi Turcia. Articolul 2. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământ reciproc. inamicul comun era Imperiul Habsburgic. în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state care convin să stabilească relaţii diplomatice. prin cutumă sau prin acord. Stabilirea relaţiilor consulare 1. RELAŢIILE CONSULARE Relaţiile consulare se stabilesc între două state. Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică. Articolul 44.231 Pe plan european. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state. în această sferă. dacă nu există o indicaţie contrară. De altfel. fiscală şi privată. să instituie reciproc. a unui tratament mai favorabil… 232 Cefc. 231 Crc. reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul propriu. în conformitate cu dreptul consular. tratamente favorabile. 230 Crc. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. (…) 2. … Nici o Parte Contractantă nu poate pretinde. … nu vor fi considerate ca discriminatorii … b) acordarea reciprocă. stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea relaţiilor consulare230. 258 229 . în relaţiile bilaterale. În esenţă. Statele pot.ordonase să sprijine şi să aplice deciziile autorităţilor franceze. principiul reciprocităţii. Franţa apărea ca protectoarea catolicilor din Levant. Articolul 2. Articolul 72 … 2.

de fapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice. 1. să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de aplicare. În legătură cu a doua urmare. b) faptul că statele îşi acordă reciproc. În aplicarea dispoziţiilor acestei convenţii. a ordinii juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă. prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini. adică o misiune căreia la înfiinţare nu i se determină durata de funcţionare. scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale. viceconsulat sau agenţie consulară.233 Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice (CHEBELEU. consulat. câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale. Consulatul general şi consulatul sunt înfiinţate ___________________ Crc Articolul 72. statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state. De altfel. Postul consular poate fi.se realizeze prin consimţământ mutual şi ca şi din acest domeniu să excludă discriminarea. în ordinea descrescătoare. a claselor de posturi consulare: consulat general. statele îşi pot trata posturile consulare reciproc asemănător. întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare în statul trimiţător. statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. potrivit convenţiilor bilaterale. Ca primă urmare. relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaţiile consulare altui stat. Totuşi. Postul consular este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare. Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi la aceste acorduri. un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaţionale care să confirme. 2. 2. prin cutumă sau prin acord. Postul consular este o „misiune diplomatică permanentă”. Articolul 73. dacă de pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. după rang. 259 233 . 156). Crc. Nediscriminarea 1. nu vor fi considerate ca discriminatorii a) faptul că statul de reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii.

Această posibilitate decurge din conţinutul juridic specific al relaţiilor ___________________ Crc. … b) prin expresia „circumscripţie consulară” se înţelege teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea funcţiilor consulare. 235 Crc. sau onorific – consul ales (electus) când este condus de un funcţionar consular onorific. 237 Crc. Din doctrina dreptului diplomatic şi consular rezultă că aşa cum se poate ca două state să stabilească relaţii consulare.236 Fiecărui post consular îi corespunde. Articolul 4. Articolul 1. aceste relaţii încetează. Articolul 1. chiar dacă nu au stabilit relaţii diplomatice.237 Ruperea relaţiilor consulare Dacă unul dintre statele care au stabilit relaţii consulare dispare. relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile dintre state s-au deteriorat grav. 151). relaţiile consulare se rup. în afara sediului acestuia. 5. rangul şi circumscripţia postului consular şi le supune aprobării statului de reşedinţă. ca teritoriu al exercitării funcţiilor consulare. 1. … 2. Consimţământul statului de reşedinţă se cere şi dacă un consulat general sau un consulat deschid un viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât aceea în care consulatul general sau consulatul sunt stabilite. fiind subordonate consulatului general sau consulatului. şi dacă relaţiile diplomatice s-au rupt. 3 Statul trimiţător nu poate modifica ulterior sediul. Dacă unul din statele care au stabilit relaţii consulare decide că trebuie ca aceste relaţii să înceteze. postul consular poate fi de carieră – trimis (missus) când este condus de un funcţionar consular de carieră. şi dacă s-a recurs la război (DIACONU II.de statul trimiţător cu consimţământul statului de reşedinţă. (…) 2. … a) prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general. … 260 234 . Articolul 1. viceconsulat sau agenţie consulară. (…) 4.234 Viceconsulatul şi agenţia consulară sunt înfiinţate de consulatul general sau de consulat. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă se cere şi pentru deschiderea unui birou care face parte din consulatul existent. 236 Crc. circumscripţia consulară. consulat. (…) Crc. rangul sau circumscripţia postului consular decât cu consimţământul statului de reşedinţă. Statul trimiţător fixează sediul. Articolul 4.235 După modul în care se constituie. Există două categorii de funcţionari consulari: funcţionari consulari de carieră şi funcţionari consulari onorifici.

dar pentru ca postul să fie înfiinţat.. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare. mai ales că dreptul diplomatic stabileşte că relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile diplomatice au încetat. În practică. aşadar stabilit. . SUA au rupt atât relaţiile diplomatice cât şi pe cele consulare cu Cuba. Funcţiile unui membru al postului consular încetează dacă unul dintre cele două state titulare ale relaţiilor consulare. statele arabe au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. Trebuie ca decizia privind încetarea relaţiilor consulare dintre două state să fie consemnată în documente.. Întreruperea sau ruperea relaţiilor consulare nu poate fi înţeleasă de la sine.238 În 1961. Înfiinţarea postului consular Consistenţa relaţiilor consulare dintre două state rezultă din concretizarea funcţiilor consulare în activitatea consulatelor. Statul trimiţător are dreptul să înfiinţeze postul consular. Pentru înfiinţarea postului consular este obligatoriu consimţământul statului de reşedinţă. de vreme ce. 81). de pildă. 92). Numai statele înfiinţează posturi consulare. Funcţionarii consulari sunt trimişi în misiune numai de state. 158). dar le-au păstrat pe cele consulare. Acordul bilateral privind stabilirea de relaţii consulare nu include acest consimţământ şi nici nu poate să-l includă. postul consular funcţionează ratione loci. În 1965. ___________________ Crd. care sunt instituţii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. Trebuie ca statul pe teritoriul căruia un stat străin îşi înfiinţează postul consular să consimtă la această înfiinţare. simultan sau separat.consulare (CHEBELEU. Articolul 2. 108-110). 261 238 . decid astfel. este necesar consimţământul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. 3. prin formulări clare (ANGHEL 1978. state între care relaţiile diplomatice s-au rupt au decis să-şi transforme ambasadele în posturi consulare. În alte cazuri însă statele ajunse în conflict şi-au încredinţat cetăţenii protecţiei unui stat neimplicat. Determinantă în păstrarea relaţiilor consulare tocmai în momentele critice ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autorităţilor din statele implicate faţă de menţinerea mijloacelor de protejare a cetăţenilor proprii (ANGHEL 1978.

regulamentele şi uzanţele statului trimiţător şi respectiv ale statului de reşedinţă. Statul de reşedinţă al postului consular nici nu se poate implica în adoptarea deciziei de desemnare a şefului de post consular. dacă i s-a încredinţat o misiune de carieră sau una onorifică. şef al unui Consulat General al României. numirea în funcţia de consul general. 240 Crc. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiţător. Articolul 4. Stabilirea unui post consular 1 Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat. nici nu are obligaţia de a-l accepta. Dreptul internaţional nu are prevederi speciale legate de numirea şefului de post consular. Unui stat nu îi este permis să înfiinţeze un post consular pe teritoriul unui stat. Şefii de post consular sunt numiţi de statul trimiţător şi sunt admişi pentru exercitarea funcţiilor lor de către statul de reşedinţă. (…) modalitatea de numire şi de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. Practic. circumscripţia şi sediul. Numirea şi admiterea şefilor de post consular 1. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular sunt părţi ale aceluiaşi contract. 262 239 . fără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acest sens. commission) sau un instrument similar. (…) 2.240 În România. prin care se exprimă voinţa statului trimiţător şi a statului de reşedinţă care să poată avea efecte normale pe planul activităţii consulare (ANGHEL 1978. 75-76). dacă este consul sau consul general. iar acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinţă. cele două acte sunt componentele unui acord între două state. 136). Articolul 10.Începerea misiunii consulare depinde de numirea şefului de post consular şi de acceptarea lui. se face prin Hotărâre a Guvernului. precum şi orice alt element ___________________ Crc. Articolul 10. fără ca statul pe teritoriul căruia va funcţiona postul consular să fie de acord cu înfiinţarea postului consular şi cu funcţionarea lui239 (ANGHEL 1978. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular ţin simultan de dreptul internaţional şi de dreptul intern al celor două state implicate241 (ANGHEL 1978. Documentul prin care se notifică numirea şefului de post consular este patenta (lettre de provision. 241 Crc. Fiecare stat acţionează în conformitate cu normele sale interne când desemnează sau când acceptă un şef de post consular. prin care se precizează persoana. 137-138).

în conformitate cu legile în vigoare. Patenta poartă semnătura oficială şi este sigilată oficial. ca regulă generală. Fiecare eventuală modificare a acestor date impune reînnoirea patentei (ANGHEL 1978. cu uzanţele şi cutuma curente în relaţiile dintre statele prietene. turistice. în conformitate cu statutul său şi cu dispoziţiile convenţiei consulare bilaterale. sau un act similar.considerat util de către emiţător. care poartă antetul ministerului de externe. Şeful de post consular primeşte de la statul trimiţător un document. garantându-i drepturile şi imunităţile proprii însărcinării sale. culturale şi ştiinţifice. categoria funcţionarului. 263 242 . acceptându-i cererile şi recomandările pe care le formulează în calitate oficială. comerciale. Articolul 11. sub formă de patentă. circumscripţia consulară şi sediul postului consular. având o anumită circumscripţie consulară şi precizează că şeful de post consular a primit instrucţiuni şi are competenţa să protejeze. precum şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie bilaterale. clasa lui consulară sunt precise şi exacte. Nivelul de adresare a patentei corespunde nivelului de emitere. Patenta consulară sau notificarea numirii 1. (…) 3.242 Ca şi scrisoarea de acreditare a ambasadorului. postul consular. drepturile şi interesele cetăţenilor şi persoanelor juridice din statul trimiţător şi să sprijine derularea relaţiilor economice. prin patentă se exprimă rugămintea ca guvernului statului de reşedinţă. întocmit pentru fiecare numire. 141-142). Dacă statul de reşedinţă este de acord. ___________________ Crc. numele şi prenumele său. precum prim-ministrul sau ministrul de externe. categoria şi clasa sa. şef al unui post consular. Totodată. Prin patentă. magistraţii şi autorităţile civile ale acestui stat să-i recunoască persoanei desemnate calitatea de consul şef al postului consular. dar este posibil totuşi ca patenta să fie emisă şi de un alt reprezentant al administraţiei publice. statul trimiţător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicaţiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol. patenta consulului este emisă de şeful statului. atestând calitatea sa şi indicând. Patenta este valabilă în măsura în care datele pe care le conţine despre persoana celui trimis să fie şef de post consular. ministrul comunică numirea unui cetăţean al statului pe care îl reprezintă în calitate de consul.

prin toate mijloacele legale. admite. Exequaturul 1. ministrul de externe al statului de reşedinţă arată că. este facultatea pe care autorităţile civile o conferă unei decizii papale sau altor acte eclezistice în scopul de a le da forţă executorie pe teritoriul propriu (regium placet).244 Pe lângă înţelesul utilizat în acest context. 3. îndeosebi catolice. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. ca persoana desemnată a fi consul. exequatur. Articolul 12.Patenta este prezentată autorităţilor statului de reşedinţă pe cale diplomatică. văzând patenta consulară prin care consulul a fost numit şef de post consular. în cercurile religioase creştine. care poartă antetul ministerului de externe emiţător. 264 243 . Articolul 11. Prin exequatur. într-o audienţă. din împuternicirea guvernului statului de reşedinţă. fie direct. în conformitate cu prevederile convenţiei consulare bilaterale. Şeful de post consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie a statului de reşedinţă denumită exequatur. 2. autorităţile publice române sunt rugate să primească solicitările şi propunerile pe care consulul. guvernului statului pe teritoriul căruia şeful de post consular trebuie să-şi exercite funcţiile. (…) 2. privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în temeiul convenţiei ___________________ Crc. având o anumită circumscripţie consulară. şef de post consular. însoţită de o notă verbală.243 Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinţă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcţiilor consulare este exequaturul. oricare ar fi forma acestei autorizaţii. potrivit principiilor dreptului internaţional. Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 14. exequaturul este ordinul de punere în executare a unei decizii de drept străine sau a unei sentinţe arbitrale. de decizie de recunoaştere oficială a consulului şi de autorizare a exercitării funcţiilor consulare. le formulează în calitatea sa oficială sau în numele guvernului statului trimiţător şi să-i asigure facilităţile. la ministerul de externe al statului de reşedinţă. În dreptul francez. Statul trimiţător transmite patenta sau actul similar. Prin exequatur. fie prin transmitere. să acorde protecţie şi asistenţă persoanelor fizice şi juridice ale statului trimiţător şi să ocrotească interesele acestui stat în statul de reşedinţă. şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul. Statul care refuză să elibereze un exequatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său. 244 Crc. şef de post consular să exercite funcţiile consulare încredinţate de guvernul statului trimiţător.

în cazul în care acesta este împiedicat să o facă. notificarea se face în prealabil. fie. 246 Crc. în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţă. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a asigura condiţii de îndeplinire a misiunii de către cel acceptat. Exequaturul este semnat de ministrul de externe şi sigilat oficial. de către şeful de post consular. El este. Autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să acorde asistenţă şi protecţie gerantului interimar. În acest caz. în primul rând prin informarea celor responsabili din circumscripţia consulară. în caz de necesitate. membri ai misiunii. un gerant interimar poate acţiona provizoriu ca şef de post consular. Exercitarea temporară a funcţiilor şefului de post consular 1.245 Pe lângă emiterea exequaturului. fie şi provizoriu. În timpul cât aşteaptă eliberarea exequaturului. i se eliberează exequatur numai şefului de post consular. obligat să vegheze la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru ca şeful de post consular să poată să se achite de obligaţiile misiunii sale şi să beneficieze de tratamentul prevăzut de dispoziţiile prezentei convenţii. nici funcţionar consular al statului trimiţător în statul de reşedinţă. 3.247 ___________________ 245 Crc. sunt aplicabile dispoziţiile prezentei convenţii. fie. De regulă. 2. de asemenea.consulare bilaterale. Articolul 13. prin preluarea temporară a funcţiilor de către un gerant. funcţiile. statul de reşedinţă nu este obligat să-i acorde unui gerant interimar înlesnirile. privilegiile şi imunităţile de care şeful de post consular se bucură numai pe baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu 265 . dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile în aceeaşi măsură ca şi şefului de post. Statul de reşedinţă poate condiţiona de consimţământul său admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic. ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister. 247 Crc. În timpul activităţii sale. Dacă şeful de post consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul său este vacant. Articolul 14. Articolul 15. De regulă. Admiterea provizorie a şefilor de post consular. şeful de post consular poate fi admis provizoriu să-şi exercite funcţiile. nu şi celorlalţi consuli. Numele şi prenumele gerantului interimar sunt notificate fie de către misiunea diplomatică a statului trimiţător.246 Continuitatea misiunii consulare se asigură. Notificarea către autorităţile circumscripţiei consulare imediat după ce şefului de post consular i s-a admis să-şi exercite. statul de reşedinţă este obligat să informeze autorităţile competente ale circumscripţiei consulare. Există posibilitatea ca activitatea şefului de post consular să înceapă înainte de emiterea exequaturului. Totuşi. de către autoritatea competentă a statului trimiţător.

Decizia unilaterală a statului de reşedinţă privind încetarea misiunii unui consul străin. inclusiv prin punerea la dispoziţie de mijloace de transport. în condiţiile în care unul dintre titularii acestor relaţii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinţă. Decizia privind încetarea de către funcţionarul consular a exercitării funcţiilor sale adoptată de statul trimiţător se comunică statului de reşedinţă.Desfiinţarea postului consular Misiunea consulară încetează dacă încetează relaţiile consulare. Se poate ca statul trimiţător să desfiinţeze postul consular. să-l recheme pe un membru al postului consular. Se poate ca un membru al postului consular să-şi prezinte demisia sau să decedeze. nemaifiind subiect de drept internaţional. în urma unei demiteri sau a încredinţării unei sarcini noi. prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresată statului trimiţător de a-şi retrage consulul. dacă statul de reşedinţă nu se opune. implică riscul prejudicierii relaţiilor consulare. plecarea de pe teritoriul lui a consulilor şi a familiilor acestora. Se poate ca statul de reşedinţă să-l declare pe un membru al postului consular străin persona non grata. Dacă statul de reşedinţă este nevoit să recurgă la o asemenea decizie. să comunice că acesta a devenit inacceptabil sau să-i retragă exequaturul. Statul de reşedinţă are obligaţia de a facilita. Consulii cărora li s-a încheiat misiunea şi familiile lor au obligaţia de a părăsi cât mai repede cu putinţă teritoriul statului de reşedinţă. Atunci când un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar de către statul trimiţător în condiţiile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile diplomatice. 266 . este necesar să procedeze astfel încât să se ajungă la încetarea misiunii prin comunicări clare şi prin colaborare cu statul trimiţător. dar doreşte să evite deteriorarea relaţiilor cu statul trimiţător. chiar şi în cazul în care misiunea se încheie în împrejurările unui conflict. Dreptul internaţional prevede de altfel posibilitatea unei succesiuni de acte în care statul trimiţător este cel care poate întreprinde măsura iniţială (rechemarea) în privinţa consulului căruia urmează să-i înceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de reşedinţă. 4. Trebuie ca statul de le îndeplineşte. inclusiv sub forma retragerii exequaturului.

cu excepţia şefului postului consular.249 Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcţiilor consulare.248 Personalul postului consular include personalul consular. f) prin expresia „membru al personalului de serviciu” se înţelege orice persoană în serviciul casnic al unui post consular. b) consuli. Şefii de post consular se împart în patru clase. de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general. în cadrul clasei. însărcinată în această calitate cu exercitarea funcţiilor consulare. şi anume: a) consuli generali. pentru conducerea ansamblului de activităţi ale postului consular (ANGHEL 1978. viceconsul sau agent consular. d) agenţi consulari. (…) d) prin expresia „funcţionar consular” se înţelege orice persoană. după rang. asemenea celorlalţi funcţionari consulari. c) viceconsuli. eventual. precum şi. 267 248 . din care fac parte şi şeful postului consular. persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. alcătuind personalul consular. după data admiterii prin exequatur sau. Articolul 1. şi alte categorii de personal. spre deosebire de funcţionarii consulari. g) prin expresia „membrii postului consular” se înţelege funcţionarii consulari. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. i) prin expresia „membru al personalului particular” se înţelege o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. 119). (…). PERSONALUL POSTULUI CONSULAR La postul consular lucrează funcţionari consulari pentru realizarea funcţiilor consulare. Articolul 9. distincţia în ordinea ___________________ Crc. e) prin expresia „angajat consular” se înţelege orice persoană angajată în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular. Între doi şefi de post consular din aceeaşi clasă. a admiterii provizorii. 249 Crc. chiar dacă normele legale în vigoare interzic exportul acestora. inclusiv şeful de post consular. precum şi angajaţi administrativi sau tehnici. Postul consular este condus. 1. h) prin expresia „membrii personalului consular” se înţelege funcţionarii consulari. Locul şefului de post consular în ordinea de precădere se stabileşte după clasă şi. Clasele şefilor de post consular 1. consul. admişi la aceeaşi dată.reşedinţă să le permită să ia cu ei şi bunurile pe care le-au dobândit în timpul misiunii. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu.

este admis cu titlu provizoriu să-şi exercite funcţiile. Articolul 19. Precăderea între şefii de post consular 1. Numirea membrilor personalului consular 1. numele şi prenumele. pe membrii personalului consular. 2. dacă legile şi regulamentele sale o cer. după şefii de post consular aflaţi în exerciţiul funcţiunii. să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. 4. Articolul 16. (…) statul trimiţător îi poate numi. În cadrul procedurii de numire. Se poate ca activitatea agenţiei să fie girată ___________________ Crc. Ordinea de precădere între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeaşi dată este determinată de data prezentării patentei lor sau a actului similar sau de data notificării … făcute statului de reşedinţă. înainte de a obţine exequaturul. Între ei. Totuşi. cu timp suficient înainte. ordinea de precădere este determinată de datele la care şi-au început exercitarea funcţiilor geranţii interimari şi care au fost indicate în notificări (…) 6. Numirea membrilor personalului consular (…) 3.251 Şi membrii personalului consular care nu sunt şefi de post consular pot primi exequatur. Şefii de post consular au precădere asupra funcţionarilor consulari care nu au această calitate. Statul de reşedinţă poate. 251 Crc. inacceptabile. 252 Crc.250 Membrii personalului consular al postului consular sunt numiţi de autorităţile competente ale statului trimiţător. Geranţii interimari se situează în ordinea de precădere după toţi şefii de post consular. Articolul 19. categoria şi clasa tuturor funcţionarilor consulari. conform voinţei sale.de precădere se face după data prezentării patentei. această ordine este menţinută şi după acordarea exequaturului. 2. în cazul în care şeful de post consular. statul trimiţător comunică autorităţilor statului de reşedinţă numele. 3. data admiterii determină ordinea de precădere. Ordinea de precădere a şefilor de post consular din fiecare clasă este determinată de data acordării exequaturului.252 Nu este obligatoriu ca statul trimiţător să desemneze un şef pentru o agenţie consulară. prenumele şi clasa celor numiţi. alţii decât şeful de post consular (…). Geranţii interimari se situează. Statul trimiţător poate. să solicite statului de reşedinţă să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. 268 250 . Comunicarea se face astfel încât să nu li se ignore sau să nu li se încalce autorităţilor statului de reşedinţă dreptul de a declara persoanele numite. în ordinea de precădere. 4. dacă este cazul. Statul trimiţător notifică statului de reşedinţă. dacă legile şi regulamentele sale o cer.

având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va stabili sau va admite agenţii consulare girate de agenţi consulari care nu au fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimiţător. despre încetarea exercitării funcţiilor consulare. statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile şi normale. Articolul 20. Statul de reşedinţă îşi poate rezerva acelaşi drept în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii unui stat terţ care nu sunt şi cetăţeni ai statului trimiţător. Acest număr este stabilit de statul trimiţător. 269 253 . de către şeful postului consular ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. Trebuie să fie ___________________ Crc. în lipsa unei asemenea misiuni în statul de reşedinţă. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular. 256 Crc. despre plecarea lor şi.256 Pe lângă numirea funcţionarilor consulari. Această ordine se comunică autorităţilor statului de reşedinţă. Ordinea de precădere între funcţionarii consulari ai unui post consular şi orice schimbări care îi sunt aduse sunt notificate de misiunea diplomatică a statului trimiţător sau.de un agent consular. iniţial şi ori de câte ori este modificată. Articolul 69. precum şi despre toate celelalte date legate de statutul acestor funcţionari. Articolul 22. dar asupra lui se poate pronunţa şi statul de reşedinţă.255 Dacă statul trimiţător decide să desemneze un funcţionar consular dintre cetăţenii statului de reşedinţă sau ai unui alt stat străin.254 Statul trimiţător stabileşte ordinea de precădere a membrilor personalului consular al postului consular. Precăderea între funcţionarii consulari ai unui post consular. 3.253 Trebuie ca numărul membrilor personalului consular al postului consular să nu depăşească nevoile reale în activitatea prin care se realizează relaţiile consulare. Articolul 21. dacă este cazul. Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea statului trimiţător. 254 Crc. trebuie să obţină consimţământul autorităţilor din statul de reşedinţă. Efectivul personalului consular. 2. trebuie ca statul trimiţător să înştiinţeze statul de reşedinţă despre sosirea la post a celor numiţi ulterior. Funcţionarii consulari nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului de reşedinţă decât cu consimţământul expres al acestui stat care poate să şi-l retragă oricând. 255 Crc. Naţionalitatea funcţionarilor consulari 1. Agenţi consulari care nu sunt şefi de post consular 1.

Asigurarea contra pagubelor. Când este posibil. sosirilor şi plecărilor. Două sau mai multe state pot. le sunt interzise funcţionarilor consulari de carieră activităţile profesionale sau comerciale din care pot obţine foloase personale.260 ___________________ 257 Crc. cu consimţământul statului de reşedinţă. încetarea serviciului lor în această calitate. să numească aceeaşi persoană în calitate de funcţionar consular în acest stat. Dispoziţii speciale referitoare la ocupaţia particulară cu caracter lucrativ. faptul că o persoană devine sau încetează să mai fie membru al familiei. sosirea lor la postul consular după numire.înştiinţate autorităţile statului de reşedinţă şi despre situaţia persoanelor din familia funcţionarului consular care îl însoţesc la post. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care locuieşte împreună cu el şi. Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul. Articolul 57. Articolul 18. dacă este cazul. precum şi despre momentul în care serviciul lor încetează. c) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi. navă sau aeronavă. plecare lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor. Se comunică date şi despre sosirea şi plecarea personalului particular. o persoană poate fi numită funcţionar consular de mai multe state. 260 Crc. sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea să facă obiectul unei notificări prealabile. 2. Se notifică ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţii desemnate de a acest minister: a) numirea membrilor postului consular.257 Cu consimţământul statului de reşedinţă. 270 . Numirea aceleiaşi persoane ca funcţionar consular de către două sau mai multe state. d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunităţi. 259 Crc. precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular. 1. 258 Crc. Notificarea către statul de reşedinţă a numirilor.259 În conformitate cu dreptul consular. simultan. Articolul 56. dacă este cazul. Funcţionarii consulari de carieră nu vor exercita în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal.258 Trebuie ca membrii postului consular să respecte regulile în vigoare în statul de reşedinţă cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea mijloacelor de călătorie. Articolul 24.

precum şi mijloacele folosite pentru protecţie şi păstrare. (…) j) expresia „localuri consulare” se referă la clădirile sau la părţile de clădiri şi la terenul aferent care. 1. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat în străinătate. Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul acreditar. (…) k) expresia „arhive consulare” cuprinde toate înscrisurile. 262 Crc. documentele. atât cât admite ordinea juridică a acestui stat (CHEBELEU. indiferent în a cui proprietate se află. corespondenţa. documentele. 271 . casete.). inclusiv evidenţa acestora. 162). precum şi materialul de cifru. DIACONU II. Articolul 1. corespondenţa. Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. filmele. benzile de magnetofon şi registrele postului consular. Clădirea sau partea de clădire folosită exclusiv de postul consular este local consular. fişierele şi mobilierul utilizate pentru a le proteja şi păstra. 1. Postul consular îşi exercită funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. Spre deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional. dischete etc. pe teritoriul statului de reşedinţă a postului consular. 156-157). în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare ale statului trimiţător în statul de reşedinţă (CHEBELEU. 99). Articolul 1.261 În componenţa postului consular intră şi arhiva care cuprinde toate înscrisurile. filme. indiferent de suportul lor material (hârtie. sunt folosite exclusiv de postul consular (…). postul consular are nevoie de sediu într-o clădire. cărţile. Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă.Pentru exercitarea funcţiilor consulare. funcţiile consulare se realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător. ___________________ 261 Crc. 156.262 FUNCŢIILE CONSULARE Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice.

263 Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă. precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună.266 În ambasadă se poate organiza o secţie consulară. Statul trimiţător poate. întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie exercitate de misiunile diplomatice. de misiunile diplomatice (…). 265 Crc. Postul consular îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară. este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul consular a fost constituit. Exercitarea funcţiilor consulare într-un stat terţ. ___________________ Crc. Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular. anume de consimţământul statului de reşedinţă care admite că împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei. Exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei consulare. un funcţionar consular poate. să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea de funcţii consulare într-un alt stat. Articolul 8. 266 Crc. să-şi exercite funcţiile în afara circumscripţiei sale consulare. cu consimţământul statului de reşedinţă. În împrejurări speciale. Articolul 3. de asemenea. Exercitarea funcţiilor consulare. pe care le poate exercita şi ambasada.Atribuţiile funcţionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la relaţiile consulare. Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare. Pentru derogare de la această regulă. întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar modificarea preconizată. 264 Crc. prin care postul consular a fost constituit. În acest scop este nevoie de extinderea acordului consular bilateral iniţial. un post consular al statului trimiţător poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ.265 Pentru realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie neapărat de constituirea de posturi consulare. Articolul 7. Articolul 6. După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă şi afară de cazul când acesta se opune. ci şi în numele unui alt stat. 272 263 . după notificarea către statele interesate şi afară de cazul când unul dintre ele se opune în mod expres la aceasta. Ele sunt exercitate.264 Este posibil ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele statului trimiţător. Exercitarea de funcţii consulare în numele unui stat terţ.

268 Crc. Într-un stat în care statul trimiţător nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatică a unui stat terţ. Articolul 17. Numele membrilor misiunii diplomatice ataşaţi secţiei consulare sau însărcinaţi în alt mod cu exercitarea funcţiilor consulare ale misiunii sunt notificate ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. ale postului consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi. astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini ai statului trimiţător (ANGHEL 1978. pe de altă parte. Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă. autorităţilor de stat sau locale. să fie însărcinat să îndeplinească acte diplomatice. Îndeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari. în statul de reşedinţă. substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine pe teritoriul propriu (ANGHEL 1978.268 Această prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional (ANGHEL 1978. 209).. pe de o parte.267 Se poate ca statul trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. 1.Ambasada li se adresează. după uzanţe. 194). în vederea exercitării funcţiilor consulare. 195). b) autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă. cu consimţământul statului de reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie astfel afectat. după notificarea de către statul de reşedinţă. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică … 2. se poate ca funcţionarul consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. un funcţionar consular poate. Articolul 70. Competenţele şi responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale interne ale statului trimiţător. ___________________ Crc. Funcţiile consulare sunt. 3. 2.. Mai mult. misiunea diplomatică poate să se adreseze: (a) autorităţilor locale din circumscripţia consulară. dacă legile. Un funcţionar consular poate. să fie însărcinat să reprezinte statul trimiţător pe lângă orice organizaţie interguvernamentală. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau acordurile internaţionale respectiv permit aceasta. prerogativele. 273 267 . În exercitarea funcţiilor consulare. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de consimţământul statului de reşedinţă.

La scurtă vreme după această vizită. culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă. prin toate mijloacele licite. social. întrucât funcţionarul consular rus fusese surprins pe când încerca să cumpere. în decembrie 2004.269 2) să favorizeze relaţiile bilaterale ale statului trimiţător şi statului de reşedinţă270. Articolul 5. în limitele admise de dreptul internaţional (…). ___________________ Crc.271 Din relatările mass-media din Europa reiese că. Funcţionarii consulari au dreptul să-i protejeze pe cetăţenii statului trimiţător şi să le apere drepturile şi interesele. profesional. turistic. 2. (…) 2. a face rapoarte în această privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate (…).000 de euro. Funcţiile consulare constau în (…) b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale. Articolul 5. misiunea unui funcţionar al postului consular rus de la Hamburg a încetat şi funcţionarul a fost rechemat. Funcţiile consulare constau în: a) a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. 1. culturale şi ştiinţifice între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova în orice alt mod relaţii amicale între ele (…) Cefc. documente secrete de la un fost agent al serviciilor de informaţii ale armatei germane. întreruperea misiunii şi rechemarea au avut ca scop evitarea unui scandal diplomatic. Funcţiile consulare constau în: (…) c) a se informa. ca şi în domeniile maritim şi al aviaţiei civile (…). economic. informaţii şi să informeze statul trimiţător şi persoanele interesate despre statul de reşedinţă. ştiinţific şi al educaţiei. 3) să culeagă. pe căi licite. pentru a rezolva discret o problemă apărută pe planul relaţiilor consulare germano-ruse. Articolul 2. economice. Articolul 2. 274 269 . Ei [funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul de a favoriza interesele statului trimiţător. Funcţii consulare. şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei din Germania a întreprins o vizită la Moscova. artistic. plătind circa 10. despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale. economice. Conform ştirilor difuzate de mass-media din Germania. Articolul 5.Postul consular are îndreptăţirea să îndeplinească îndatoririle următoare: 1) să protejeze şi să apere drepturile şi interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. 270 Crc. Funcţii consulare. (…) [Funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul (…) de a promova şi dezvolta (…) cooperarea dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă. Cefc. 271 Crc. Funcţii consulare. persoane fizice sau juridice. în special în domeniile comercial.

250). Articolul 5. 5) să le acorde ajutor şi asistenţă cetăţenilor statului trimiţător. 275 272 . precum şi vize pentru persoanele care doresc să meargă în statul trimiţător. îndrumări şi servicii îndeosebi în domeniile securităţii sociale. La postul consular se primeşte orice fel de declaraţie prevăzută de legile şi de reglementările statului de reşedinţă. ai statului trimiţător (…). 273 Crc. persoane fizice şi juridice. Articolul 5. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-i înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător. Articolul 8. să publice anunţuri. la referendumuri şi la alegeri şi sprijin pentru a putea participa la ele.4) să funcţioneze ca birou de evidenţă a cetăţenilor statului trimiţător din statul de reşedinţă şi de înregistrare a acestora şi să le emită documente de identitate şi de călătorie..273 ___________________ Crc. paşapoarte. b) să le emită şi să le înnoiască cetăţenilor statului trimiţător şi oricărei persoane îndreptăţite documente de identitate. Cefc. inclusiv cu obligaţiile militare ale cetăţeanului statului trimiţător. cu privire la aceste obligaţii. să formuleze convocări şi orice alte documente adresate cetăţeanului statului trimiţător. că această înregistrare este relevantă (ANGHEL 1978. Funcţiile consulare constau în: (…) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător. Funcţiile consulare constau în: (…) e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor. în ceea ce îl priveşte. Cefc. Funcţii consulare. în special cele cu privire la cetăţenie. precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă în statul trimiţător (. Emiterea de documente de călătorie la postul consular exprimă suveranitatea statului trimiţător în raporturile cu persoanele care îi sunt cetăţeni şi care sunt beneficiare ale acestei funcţii numai cu condiţia să aibă această cetăţenie (CHEBELEU. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să îndeplinească formalităţile în legătură cu serviciul naţional obligatoriu.272 Dreptul funcţionarului consular de a-i înregistra pe cetăţenii statului trimiţător este cutumiar. asistenţei sociale şi medicale. oferindu-le informaţii şi comunicări oficiale cu privire la obligaţiile cetăţeneşti. Articolul 7. Funcţii consulare. c) să acorde şi să înnoiască viza de intrare în statul trimiţător.). dar nu implică şi obligaţia statului de reşedinţă de a considera. b) să le trimită cetăţenilor statului trimiţător notificări individuale cu privire la referendumurile şi alegerile naţionale şi locale şi să primească buletinele de vot ale cetăţenilor statului trimiţător abilitaţi să participe la referendumurile şi alegerile menţionate. 176). incontestabil de către autorităţile statului de reşedinţă. paşapoarte şi alte documente de călătorie.

Articolul 16. 6) să exercite şi să emită acte notariale. când beneficiarul nu este reprezentat în mod adecvat în statul de reşedinţă. De la postul consular. Funcţionarii consulari pot să primească depuneri de sume de bani. Cefc. În special. b) să oficieze o căsătorie cu condiţiile ca măcar unul dintre soţii viitori să fie cetăţean al statului trimiţător şi nici unul dintre ei să nu fie cetăţean al statului de reşedinţă şi ca legile şi 276 . Funcţionarii consulari au dreptul să primească orice declaraţie care ar putea fi pretinsă de legile şi reglementările statului trimiţător. Asistenţa acordată de funcţionarul consular cetăţenilor statului trimiţător are două laturi definitorii: comunicarea cu aceşti cetăţeni pentru informarea şi orientarea lor şi comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. Articolul 11. cetăţeanul statului trimiţător poate solicita şi poate primi sfaturi şi asistenţă cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legea statului de reşedinţă în domeniile securităţii sociale. 274 Crc. Cefc. îndeosebi cele din domeniul securităţii sociale. Funcţii consulare. Funcţionarii consulari îi pot consilia pe cetăţenii statului trimiţător cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legile şi reglementările asupra securităţii sociale şi asistenţei sociale şi medicale din statul de reşedinţă şi să le acorde întreaga asistenţă în materie. ei pot. 1. pentru demersuri în scopul concretizării sprijinului necesar (CHEBELEU.Cetăţenii statului trimiţător sunt îndreptăţiţi să solicite şi să primească ajutor şi asistenţă din partea postului consular. cetăţeanul statului trimiţător poate depune jurământul prevăzut de legea statului trimiţător.274 În faţa funcţionarului consular. Articolul 12. 179). Cefc. asistenţei sociale şi medicale. rentele sau indemnizaţiile datorate cetăţenilor statului de reşedinţă şi să transmită aceste prestaţii celor care au dreptul la ele. Articolul 5. 2. Articolul 13. în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţă nu se opun la aceasta (…). vărsămintele de pensii. Cefc. Articolul 10. Funcţionarii consulari pot să emită certificate de origine sau de provenienţă pentru mărfuri sau alte lucruri similare. în conformitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. Cefc. 1. să primească. în conformitate cu legile şi reglementările statului trimiţător şi acordurile internaţionale în vigoare. de documente şi de obiecte de orice natură remise de cetăţenii statului trimiţător sau în contul lor. Funcţiile consulare constau în: (…) f) a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare. în special în privinţa cetăţeniei. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să întocmească sau să transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţenilor statului trimiţător. ca şi unele funcţii de ordin administrativ. de stare civilă şi administrative.

Funcţiile consulare constau în: (…) g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător.Funcţionarul consular exercită atribuţii de notar şi de ofiţer de stare civilă: emite sau transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţeanului statului trimiţător. Când un cetăţean al statului trimiţător a decedat în statul de reşedinţă şi nu îşi are domiciliul şi nici reşedinţa acolo. 2. 277 . Actele menţionate la alineatul 1 nu comportă excepţii de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de legile şi reglementările statului de reşedinţă. funcţionarul consular are dreptul să preia şi să remită astfel de succesiuni cetăţenilor statului trimiţător. Emiterea sau primirea în formă notarială sau în formă analogă prevăzută de legea statului trimiţător a tuturor actelor şi contractelor privindu-l pe cetăţeanului statului trimiţător. Articolul 18.275 reglementările statului de reşedinţă să nu se opună oficierii căsătoriei de către funcţionarul consular. Măsurile de conservare sau de dispunere privind aceste lucruri sau sume de bani se supun legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. deşi pot fi considerate ilicite. Funcţii consulare. Cefc. 7) să apere interesele cetăţenilor statului trimiţător în privinţa succesiunilor. dacă nici unul dintre ei nu este cetăţean al statului de reşedinţă şi dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun unei asemenea oficieri a căsătoriei. oficiază căsătorii dacă măcar unul dintre soţii viitori este cetăţean al statului trimiţător. a tuturor actelor şi contractelor indiferent dacă nici una dintre părţi nu are cetăţenia statului trimiţător. Articolul 19. cu condiţia ca actele şi contractele să se refere la bunuri situate în statul trimiţător sau să fie destinate să producă efecte pe teritoriul acestuia. încălcări ale suveranităţii statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. a contractelor de căsătorie în care cel puţin una dintre părţi are cetăţenia statului trimiţător. în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţă. funcţionarul consular în a cărui circumscripţie s-a produs decesul poate să-i preia lucrurile personale şi sumele de bani rămase de la cel decedat pentru a le asigura păstrarea imediată. 275 Crc. sub rezerva dreptului autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de reşedinţă de a le lua în interesul justiţiei. Articolul 5. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). Cefc. 234-235). persoane fizice sau juridice. Actele emise de funcţionarul consular şi neadmise de statul de reşedinţă sunt cel mult valabile în ordinea juridică a statului trimiţător. Dacă în statul de reşedinţă se permite să se preia şi să se remită succesiuni de importanţă mică fără obţinerea prealabilă a unui mandat judiciar.

Articolul 5. 2. funcţionarii consulari au dreptul de a apăra interesele minorilor şi ale altor lipsiţi de capacitate. în lipsă. cetăţeni ai statului trimiţător. procura prezumată îşi încetează efectul din ziua în care mandatul se încheie la cererea celui interesat. în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă. şi când un cetăţean al statului trimiţător. este sau ar putea fi interesat în aceste bunuri. Dacă autorităţile statului de reşedinţă sunt cele care organizează tutela sau curatela. Funcţii consulare. Când un defunct lasă bunuri în statul de reşedinţă şi când un cetăţean al statului trimiţător. 2. sau. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau de curatelă se află în statul de reşedinţă. îl informează pe funcţionarul consular interesat. 3. care. funcţionarii consulari au dreptul: a) să propună acestor autorităţi persoana susceptibilă să fie desemnată tutore sau curator. cetăţeni ai statului trimiţător. Dacă funcţionarului consular i s-a dat un mandat judiciar. Cefc. a celui de care cel interesat este reprezentat sau în alt mod. 1. care nu îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă şi care nu este reprezentat legal. mai ales atunci când este cerută instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei (…). 3. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică dacă există compatibilitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. 4. ca şi cum cetăţeanul i-ar fi dat o procură. cetăţeni ai statului trimiţător. nu are posibilitatea să-şi exercite drepturile. interesele minorilor şi ale celor fără capacitate. 1. conform articolului 23. va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie din altă sursă. care îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) h) a apăra.8) să apere interesele minorilor şi ale incapabililor. are dreptul să-l reprezinte pe cetăţean în ceea ce priveşte interesele cetăţeanului în succesiune sau bunuri. Procura prezumată a funcţionarului consular îşi încetează efectul din ziua în care este informat că acel cetăţean îşi apără interesele în statul de reşedinţă fie personal. Dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun şi fără prejudicierea oricărei măsuri pe care autorităţile competente ale acestui stat le-ar putea întreprinde. şi să organizeze îndeosebi tutela sau curatela. la rândul lui. Articolul 14. 276 Crc.276 Cefc. fie prin intermediul unui reprezentat desemnat după cum se cuvine. Articolul 20. funcţionarul consular din circumscripţia unde succesiunea este administrată sau girată. în circumscripţia în care bunurile sunt situate. b) să vegheze asupra intereselor acestor minori sau ale celor lipsiţi de capacitate. 278 .

să transmită acte extrajudiciare sau să execute comisii rogatorii la cererea statului trimiţător. în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). Cefc. În vederea protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. dacă statul de reşedinţă nu se opune. Funcţionarii consulari au dreptul.277 10) să transmită acte judiciare şi extrajudiciare sau să efectueze comisii rogatorii. Funcţiile consulare constau în: (…) i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare. să autentifice acte judiciare. a reprezenta pe cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere. 279 Crc. Funcţii consulare. c) să-i asiste pe aceşti cetăţeni în raporturile lor cu autorităţile administrative (…) [competente din circumscripţia lor]. cu consimţământul acestor autorităţi. Articolul 5. în instanţe în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor]. să acţioneze în calitate de interpret pe contul acestor cetăţeni. în materie civilă şi comercială. Articolul 5. funcţionarii consulari au dreptul: a) (…) să se afle pe lângă aceşti cetăţeni. să comunice şi să discute cu ei şi să-i consilieze. în lipsa acestor acorduri. să se informeze cu privire la incidentele care îi afectează pe aceşti cetăţeni. conform acordurilor internaţionale în vigoare sau. d) să-i ajute. 278 Crc. ei nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele (…). a navelor fluviale. Articolul 5. Funcţii consulare.278 11) să exercite drepturile de control şi de inspecţie asupra navelor maritime. în statul de reşedinţă. e) să le asigure. Articolul 9. Articolul 4. asistenţa unui jurist. a aeronavelor şi a echipajelor lor având naţionalitatea statului trimiţător. datorită absenţei lor sau din orice altă cauză. Funcţiile consulare constau în: (…) j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare sau. adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci când. când legile şi reglementările din statul de reşedinţă nu se opun. Funcţiile consulare constau în: (…) k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi 279 . în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă.___________________ 277 9) să-i reprezinte pe cetăţenii statului trimiţător sau să le asigure reprezentarea adecvată în faţa autorităţilor statului de reşedinţă.279 Crc. Funcţii consulare. dacă este cazul. Cefc. în lipsa unor asemenea acorduri. f) să propună un traducător care să le acorde asistenţă cetăţenilor menţionaţi în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor] sau.

280 regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat. funcţionarii consulari competenţi pot. Articolul 28. exprimă atenţia firească pe care statul trimiţător o acordă ansamblului de activităţi naţionale desfăşurate în străinătate prin prezenţa navei acolo (ANGHEL 1978. să ancheteze incidentele şi să soluţioneze divergenţele dintre căpitan. în măsura în care legile şi regulamentele statului trimiţător autorizează aceasta. 292). ca şi asupra echipajelor lor (…). Când o navă a statului trimiţător se află într-un port al statului de reşedinţă sau aruncă ancora în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. în general. Articolul 30.. să examineze şi să vizeze documentele de bord. 293). depoziţii sau să efectueze declaraţii maritime referitoare la evenimentele care îi privesc pe căpitan şi pe membrii echipajului. divergenţele de orice natură între căpitan. să primească declaraţiile asupra curselor lor. Cefc. călătoria. b) să examineze şi să vizeze documentele de bord. Căpitanul şi membrii echipajului sunt autorizaţi să comunice cu funcţionarul consular. când legea statului trimiţător dispune. precum şi pe alte persoane aflate la bord. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă. intrarea. destinaţia şi încărcătura. 2. Funcţii consulare. ofiţeri şi marinari. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-l interogheze pe căpitan şi pe membrii echipajului statului trimiţător. Funcţionarul consular. Articolul 31. precum şi echipajelor lor. (…) Cefc. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Funcţionarii consulari au dreptul de a acorda asistenţa adecvată navelor statului trimiţător care se află în porturile şi în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. Articolul 5. prin activitatea lui. ofiţeri şi marinari (…).Unii doctrinari consideră că supravegherea şi protejarea navelor maritime sunt funcţii primordiale ale posturilor consulare. să se ducă personal la bord sau să trimită un delegat. 280 Crc. imediat după ce li se permite practica liberă. consulii francezi depindeau de Ministerul Marinei (ANGHEL 1978. privesc nava. a face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi a reglementa. d) să faciliteze. a examina şi a aviza documentele de bord şi. c) să ia. 1. rămânerea şi plecarea navei 280 . Se pot duce la postul consular dacă au timp disponibil înainte de plecarea navei. 12) să acorde asistenţă navelor şi echipajelor lor. a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave. Funcţiile consulare constau în: l) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k) din prezentul articol. Cefc.

Articolul 34. Articolul 5. Funcţionarii consulari pot să adopte dispoziţiile necesare asigurării asistenţei medicale. IV. b) să soluţioneze divergenţele dintre căpitan şi echipaj. inclusiv spitalizării căpitanului şi a membrilor echipajului. II. Funcţii consulare. Mai mult decât îndeplinirea funcţiilor consulare prevăzute de Convenţie. documentele necesare ca nava să-şi continue drumul. licenţierea şi debarcarea căpitanului sau a membrilor echipajului. 2 Ei pot. Cefc. înscrierea sau radierea unei nave în/din registrele statului trimiţător.13) să îndeplinească şi alte funcţii încredinţate de statul trimiţător. Cefc. Articolul 32. Articolul 33.281 Postul consular îşi desfăşoară activitatea în contact cu autorităţile statului de reşedinţă din circumscripţia consulară. înscrierea unei ipoteci sau a altui drept real care grevează nava. pierderea navei sau avariile suferite de aceasta. să întocmească sau să semneze declaraţii sau documente stabilite de dreptul maritim al statului trimiţător cu privire la: I. admise de legea statului trimiţător. f) să emită şi să înnoiască documentele speciale privindu-i pe marinari. Dacă în practica din statul de reşedinţă se admite. îmbarcarea. Funcţiile consulare constau în: (…) m) a exercita orice alte funcţii încredinţate unui post consular de către statul trimiţător. 1. inclusiv a celor licenţiaţi. Articolul 44. de asemenea. h) să primească. funcţionarii consulari au dreptul să exercite orice alte funcţii consulare conferite de statul trimiţător neinterzise de legislaţia statului de reşedinţă sau cărora acest stat nu li se opune. înarmarea sau dezarmarea unei asemenea nave. Cefc. care nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune sau care sunt menţionate în acordurile internaţionale în vigoare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă. inclusiv pe cele legate de salarii şi de contractele de angajare. 281 Crc. Funcţionarii consulari sau delegaţii lor au dreptul să acorde ajutor şi asistenţă căpitanului sau membrilor echipajului în raporturile lor cu autorităţile administrative sau judiciare ale statului de reşedinţă. V. orice modificare în privinţa proprietăţii unei nave din acest registru. postul consular poate să ia în/din portul şi în/din apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. e) să emită. 281 . Cefc. să adopte dispoziţiile necesare pentru repatrierea acestor persoane. în numele statului trimiţător. III. g) să adopte dispoziţii privind angajarea. (…) funcţionarii consulari au dreptul: a) să întreprindă măsuri pentru menţinerea ordinii şi a disciplinei la bordul navei statului trimiţător. i) să adopte măsuri pentru respectarea la bordul navei a legii statului trimiţător în domeniul navigaţiei.

funcţionarii consulari au dreptul de a se adresa: autorităţilor administrative şi judiciare competente din circumscripţia lor. în 1963. Articolul 3. 212). toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta 282 . sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant. şi Consiliul Europei. ___________________ 282 Cefc. precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. 210-211). Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă are caracter politic. în privinţa funcţiilor consulare. în legătură cu probleme privind această circumscripţie. condiţia esenţială a privilegiilor consulare de care beneficiază284. 1. 213). pentru a rezolva probleme din circumscripţia consulară. Articolul 28. ei au obligaţia de a respecta legile statului acreditar. statul de reşedinţă are obligaţia de a acorda postului consular „orice” înlesnire. Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite. (…) Statul de reşedinţă acordă orice înlesniri pentru îndeplinirea funcţiilor postului consular. administrative şi judiciare. autorităţilor centrale competente. Indiscutabil este şi caracterul politic al funcţiei consulare de informare (ANGHEL 1978. în măsura în care le este permis. Cu toate acestea. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului trimiţător. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie consulară (ANGHEL 1978. au crezut de cuviinţă. Articolul 55.283 Funcţionarii consulari au. Această funcţie are caracter politic evident (ANGHEL 1978. ale statului de reşedinţă.282 În general. să acorde întâietate protejării intereselor statului trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia. se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri în sfera politică.legătura şi cu autorităţile centrale ale statului de reşedinţă. 283 Crc. PRIVILEGIILE CONSULARE Potrivit dreptului consular. Respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă 1. foarte asemănătoare cu funcţia diplomatică de informare. în 1967. În exercitarea funcţiilor consulare. potrivit practicii din acest stat. În acelaşi timp. 284 Crc. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor.

iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat (ANGHEL 1978. Statul de reşedinţă îi asigură postului consular exercitarea funcţiei de reprezentare. întrucât se poate ca postul consular să fie marcat vizibil cu însemne solemne (CHEBELEU. 283 . Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept diplomatic ne impediatur officium. 679). 321 sqq. dar numai parţial.). Există în dreptul consular restricţii pe care dreptul diplomatic nu le conţine (CHEBELEU. 677. obligaţia de a-l respecta pe funcţionarul consular străin şi de a-i proteja libertatea şi demnitatea. fiind. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Drapelul naţional al statului trimiţător poate fi arborat. 333). atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. 285 Crc. de la origine. măsuri prin care să împiedice uzurparea autorităţii legile şi regulamentele statului de reşedinţă. de regulamentele şi de uzanţele statului de reşedinţă. conform prevederilor acestui articol. 324). de câte ori este cazul.Sunt doctrinari care consideră că privilegiile consulare au provenit în sfera normelor cutumiare şi în codurile consulare dintre regulile de curtoazie internaţională. Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 1. aplică principiul egalităţii suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a coopera şi de a avea relaţii amicale durabile (ANGHEL 1978. În exercitarea dreptului acordat prin acest articol se va ţine seama de legile. dreptul consular se aseamănă. iar scutul cu stema poate fi aşezat pe clădirea postului consular şi la poartă. 3. precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport. Statul trimiţător are dreptul să-şi folosească drapelul naţional şi scutul cu stema sa în statul de reşedinţă. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului trimiţător. Privilegiul inviolabilităţii Autorităţile statului de reşedinţă au. Articolul 29. derogări de la jurisdicţia statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. cu dreptul diplomatic. trebuie să întreprindă. conform dreptului consular. În privinţa privilegiilor de acordat postului consular şi funcţionarului consular. Ca urmare.285 Prin acordarea acestui privilegiu se facilitează identificarea postului consular atât de către organele de ordine locale. 2. 685). cât şi de către conaţionalii funcţionarului consular.

sale. statul de reşedinţă este obligat să-l prevină neîntârziat pe şeful de post consular. Dacă autorităţile statului de reşedinţă decid să-l aresteze. Dacă acesta este vizat el însuşi de una din aceste măsuri. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. a devenit necesară punerea în detenţie preventivă a funcţionarului consular. trebuie ca procedura îndreptată împotriva lui să fie deschisă în termenul cel mai scurt. Deţinerea funcţionarului consular este însă posibilă dacă autorităţile judiciare competente decid astfel definitiv. 335-336). Când o procedură penală este angajată împotriva unui funcţionar consular. Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari 1. ele au obligaţia de a înştiinţa statul trimiţător. Articolul 42.287 Inviolabilitatea persoanei funcţionarului consular nu este aşadar ___________________ Crc. în împrejurările menţionate la paragraful 1 al acestui articol. Crc. Protecţia funcţionarilor consulari. Articolul 40. detenţie preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui. să-l încarcereze sau să-l urmărească penal pe funcţionarul consular străin. funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi vreunei alte forme de limitare a libertăţii lor personale decât în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Când. conform dreptului consular. Cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 1 al acestui articol. arestarea şi deţinerea funcţionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care funcţionarul consular beneficiază. ca urmare. libertăţii lor şi demnităţii lor. Articolul 41. detenţie sau urmărire. Funcţionarii consulari nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente. trebuie ca procedura să fie aplicată cu menajamentele cuvenite funcţionarului consular potrivit poziţiei sale oficiale. În caz de arestare. Se menţine fără excepţie obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l respecta pe funcţionarul consular străin pentru poziţia sa oficială. 287 Crc. Statul de reşedinţă le va acorda funcţionarilor consulari respectul cuvenit şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei lor. pe cale diplomatică. trebuie ca statul de reşedinţă să informeze. asigurându-i astfel inviolabilitatea persoanei. prezentarea funcţionarului consular ca martor în cadrul unei proceduri penale angajate împotriva lui nu constituie. Notificarea cazurilor de arestare. statul trimiţător. 3. excepţie de la privilegiul inviolabilităţii şi. actele de violenţă împotriva lui (ANGHEL 1978. astfel încât să nu fie împiedicată îndeplinirea funcţiilor consulare. astfel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stânjenită cât mai puţin. Totuşi.286 Din prevederile dreptului consular se înţelege că. Parţial. în general. ca urmare a comiterii unei crime grave. 284 286 . 2. funcţionarul consular este obligat să se prezinte ca martor în situaţia menţionată.

Localurile misiunii sunt inviolabile. 1. se consideră că derogarea de la inviolabilitatea absolută a localului admisă în dreptul consular este o eroare. trebuie ca aceleaşi autorităţi să nu pătrundă în spaţiile de lucru ale postului consular fără consimţământul şefului de post consular sau al şefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau însărcinat cu afaceri a. 285 . 682). Articolul 31. Nu li se permite agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele fără consimţământul şefului misiunii (…). consimţământul şefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu sau de alt sinistru care impune măsuri de protecţie imediată.i. 341).). (. spre deosebire de inviolabilitatea diplomatului (CHEBELEU. 289 Crd.288 (ANGHEL 1978. Articolul 22. Crc. Pentru autorităţile statului de reşedinţă.) statul de reşedinţă are obligaţia specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea liniştii postului consular sau atingerea demnităţii sale. Articolul 31. Întrucât prevederea de drept diplomatic subliniază caracterul special al obligaţiei care le revine autorităţilor statului de reşedinţă. Statul trimiţător şi ___________________ 288 Crc. pe care statele o pot corecta prin convenţii bilaterale. Localurile consulare sunt inviolabile (…) 2. al persoanei desemnate de acesta sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător. Nu este permisă utilizarea postului consular ca sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. în care se poate introduce prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilităţii absolute (CHEBELEU. dreptul consular admite însă consimţământul tacit. (…) Totuşi. rezultă că măsurile de întreprins le depăşesc pe cele obişnuite din sfera asigurării ordinii publice.) din statul de reşedinţă. Nici măcar autorităţile statului nu au dreptul să pătrundă în localurile consulare (ANGHEL 1978. mai mult. Postul consular beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu (ANGHEL 1978. 340 sqq.289 În doctrină. (…) 3.. 689).absolută. Inviolabilitatea localurilor consulare 1. Autorităţile statului de reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale decât cu consimţământul şefului de post consular. Trebuie ca autorităţile statului de reşedinţă să apere liniştea şi demnitatea postului consular prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea acestor localuri şi. 342)..

Acest ___________________ Crc. să respecte şi să protejeze localurile consulare. se vor întreprinde toate măsurile adecvate ca să se evite împiedicarea exercitării funcţiilor consulare şi statului trimiţător i se va vărsa o indemnizaţie promptă. Protecţia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor statului trimiţător în circumstanţe excepţionale 1. statul de reşedinţă este obligat să acorde protecţie localurilor consulare. conform acestei convenţii. nici bunurilor. nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziţie în scop de apărare naţională sau de utilitate publică. 292 Crc. 291 Crc. 293 Crc. ca şi bunurile postului consular şi arhivele consulare. Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. (…) 4. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de postul consular. b) statul trimiţător poate încredinţa paza localurilor consulare. 3. ca şi mijloacele sale de transport. Localurile consulare. adecvată şi efectivă. ca şi a bunurilor care se găsesc în ele şi a arhivelor consulare unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare. În acest caz. Dispoziţiile paragrafului 2 din acest articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular a birourilor altor organisme sau agenţii. inclusiv bunurilor şi arhivei postului consular293. (…) 2. 286 290 .291 Postul consular beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor consulare. Articolul 31. ar fi necesară exproprierea. Chiar dacă s-ar impune o expropriere. aceste birouri nu sunt considerate ca făcând parte. chiar dacă se află în conflict militar cu statul trimiţător. mobilierul lor şi bunurile postului consular.personalul postului consular au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. din localurile consulare. Dacă.290 Inviolabilitatea localurilor consulare înseamnă şi că autorităţile statului de reşedinţă nu pot aplica nici acestor localuri.292 Permanent. În cazul ruperii relaţiilor consulare între două state: a) statul de reşedinţă este obligat. indiferent de condiţii. chiar în caz de conflict armat. Articolul 27. nici mobilierului. în acest scop. nici mijloacelor de transport ale postului consular măsuri de rechiziţie pentru apărarea naţională sau în scopuri de utilitate publică. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia să protejeze exercitarea funcţiilor consulare şi totodată să despăgubească fără întârziere postul consular. Articolul 33. Articolul 55.

353). dacă este necesar. cu exercitarea funcţiilor consulare în circumscripţia acestui post consular. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. dacă i se solicită. Trebuie ca statul de reşedinţă să faciliteze dobândirea. protejând-o. 2. El este consolidat de privilegiul libertăţii de comunicare. sau b) dacă statul trimiţător nu are în statul de reşedinţă misiune diplomatică şi nici un alt post consular. sunt aplicabile prevederile alineatului a) din paragraful 1 al acestui articol. totodată.privilegiu a dobândit în timp o recunoaştere foarte largă. Localurile 1. este obligat să-l sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. c) statul trimiţător poate încredinţa protecţia intereselor sale şi a celor ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. pe teritoriul său. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a postului consular. acest post consular poate fi însărcinat cu paza localurilor postului consular care a fost închis. Privilegiul libertăţii de comunicare În conformitate cu dreptul consular. în cadrul legilor şi al regulamentelor sale. Totodată: a) dacă statul trimiţător nu este reprezentat în statul de reşedinţă printr-o misiune diplomatică. de asemenea. de către statul trimiţător. dar are un alt post consular pe teritoriul statului de reşedinţă. permiţând comunicarea. să le obţină membrilor săi locuinţe convenabile. pe care. Statul trimiţător şi funcţionarii lui consulari au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. 294 Crc. ca statul de reşedinţă să ajute postul consular. Postul consular este privilegiat şi pentru că statul de reşedinţă. Trebuie. 287 . îl consolidează (ANGHEL 1978. fiind acordat şi respectat fără excepţie (ANGHEL 1978. precum şi. Comunicarea postului consular cu instituţiile statului trimiţător se desfăşoară pe căi diverse. 2. Articolul 30. sunt aplicabile prevederile alineatelor b) şi c) din paragraful 1 al acestui articol. a bunurilor care se găsesc acolo şi a arhivelor consulare. 294 Nu îi este permis postului consular să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. a localurilor necesare postului consular sau să ajute statul trimiţător să-şi procure localuri în alt mod. În caz de închidere temporară sau definitivă a unui post consular. 354). în special prin curier consular. fără a o controla. cu consimţământul statului de reşedinţă.

misiunile sale diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. inclusiv curierii diplomatici şi consulari. În afara cazului în care statul de reşedinţă consimte. prevederile paragrafului 5 al acestui articol sunt aplicabile. postul consular nu poate instala şi nici nu poate utiliza un post de radioemisie decât cu asentimentul statului de reşedinţă.___________________ Curier consular curent este funcţionarul care însoţeşte valiza consulară şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. Statul de reşedinţă permite şi protejează comunicarea liberă a postului consular pentru orice scopuri oficiale. În exercitarea funcţiilor sale. În acest caz. 3. dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conţine alte obiecte decât corespondenţa.295 295 Crc. 6. curierul nu trebuie să fie cetăţean al statului de reşedinţă. Statul trimiţător. Pachetele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială. care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care constituie valiza consulară. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenţa lor de către un reprezentant autorizat al statului trimiţător. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă. Nu trebuie ca valiza consulară să fie deschisă. Articolul 35. documentele şi obiectele vizate la paragraful 4 al acestui articol. sub rezerva că imunităţile menţionate încetează din momentul în care curierul îi remite 288 . Convenţia stabileşte că trebuie ca valiza consulară să fie returnată dacă nu se acceptă deschiderea ei. cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător. Curierul beneficiază de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenţie. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi la funcţiile sale. Totuşi. 4. dacă bănuieşte că ar conţine şi altceva decât corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie de provenienţă. nici reţinută. oriunde s-ar găsi ele. postul consular poate folosi toate mijloacele de comunicaţie adecvate. 2. Comunicând cu guvernul. 5. Există posibilitatea ca autorităţile statului de reşedinţă să ceară deschiderea valizei consulare. cu excepţia situaţiei în care este cetăţean al statului trimiţător. valiza este înapoiată la locul de origine. Dacă autorităţile statului refuză să satisfacă această cerere. Dreptul consular nu permite ca valiza consulară să fie deschisă şi nici reţinută de autorităţile statului de reşedinţă. Totuşi. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. Libertatea de comunicare 1. nici persoană având reşedinţa permanentă în statul de reşedinţă. curierul este protejat de statul de reşedinţă. valiza diplomatică sau consulară şi mesajele în cod sau cifrate. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial.

curierul consular. Statului de reşedinţă îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular cetăţenilor statului trimiţător. 296 Crc. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. Printr-un aranjament cu autorităţile locale competente. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial. mesajele în cod sau cifrate ale postului consular. (…) 3. Articolul 54. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. de la comandantul navei sau al avionului. postul consular îl poate trimite pe unul din membrii săi să preia valiza. s-a remarcat similaritatea dintre regimurile de privilegiere în domeniul libertăţii de comunicare pentru ambasadă şi pentru postul consular (CHEBELEU. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător 1. direct şi liber. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului trimiţător să fie uşurată: a) Trebuie ca funcţionarii consulari să aibă libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător şi acces la ei. având. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător Postul consular beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat.Privilegiile consulare privind comunicarea sunt valabile şi în cazurile în care corespondenţa oficială. 7. viză. dacă este cazul. dacă aceasta este necesară. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarilor consulari de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. precum şi în caz de forţă majoră. şi valiza consulară tranzitează teritoriul unui stat terţ. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. Obligaţiile statelor terţe (…) se aplică şi (…) când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. dar el nu este considerat curier consular. 297 Crc. 4. Articolul 36. indicând numărul pachetelor din care se compune valiza consulară. 681).296 În doctrina dreptului diplomatic şi consular.297 Acest privilegiu asigură exercitarea funcţiilor consulare destinatarului valiza consulară care i-a fost încredinţată. Trebuie să li se 289 .

dacă şi în măsura în care acest lucru este admis de legile. Articolul 36. … b) În situaţia în care cetăţeanul în cauză cere acest lucru. precum şi echipajelor lor. Autorităţile statului de reşedinţă sunt obligate să aducă. ofiţeri şi marinari. postul consular în circumscripţia căruia a avut loc decesul. Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. un 290 . b) să notifice fără întârziere postului consular competent toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetăţean minor sau incapabil al statului trimiţător. acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor. Crc. Articolul 38.). (Totuşi. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător.privind eliberarea de documente de călătorie. b) autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă. primirea declaraţiilor asupra curselor acestor nave. Crc. Corelativ. reprezentarea juridică. autorităţile statului de reşedinţă au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu oficiul consular. apărarea intereselor minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. 1. 298 Crc. apărarea intereselor în succesiuni. Articolul 37. c) dacă o navă având naţionalitatea statului trimiţător naufragiază sau eşuează în marea teritorială sau în apele interioare ale statului de reşedinţă sau dacă un avion înmatriculat în statul trimiţător suferă un accident pe teritoriul statului de reşedinţă. în circumscripţia consulară. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale. Dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă deţin informaţii. la cunoştinţa oficiului consular întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului trimiţător. în caz de deces al unui cetăţean al statului trimiţător. În exercitarea funcţiilor lor. actele notariale şi de stare civilă. funcţionarii consulari pot să se adreseze: a) autorităţilor locale competente ale circumscripţiei lor consulare. 1. Informaţii în caz de deces.298 acorde cetăţenilor statului trimiţător aceeaşi libertate de comunicare cu funcţionarii consulari şi de acces la ei (…). sunt obligate: a) să informeze fără întârziere. de naufragiu şi accident aerian. tutelă sau curatelă. nu trebuie ca transmiterea acestei informaţii să prejudicieze aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă cu privire la numirea tutorelui sau a curatorului. să informeze fără întârziere postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul. fără întârziere. trebuie ca autorităţile competente ale statului de reşedinţă să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător când. examinarea şi avizarea documentelor de bord şi efectuarea de anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi reglementarea divergenţelor de orice natură între căpitan. acordarea de ajutor şi asistenţă.

încarcerat sau pus în stare de detenţie preventivă sau reţinut sub orice formă de detenţie. încarcerată sau pusă în stare de detenţie preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţie trebuie transmisă fără întârziere de către aceste autorităţi. Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată.Privilegiul consular al comunicării libere cu cetăţenii statului trimiţător se concretizează. Cefc. când legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun. în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. Articolul 36. trebuie ca funcţionarii consulari să se abţină să intervină în favoarea unui cetăţean încarcerat. Cu toate acestea. Articolul 4. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. f) să propună un traducător pentru a le acorda asistenţă în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. corespondenţa cu acesta. dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. Trebuie ca drepturile la care se referă paragraful 1 al acestui articol să se exercite în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. 299 Crc. în acest caz. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. Acelaşi privilegiu corespunde cu obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l cetăţean al statului trimiţător este arestat. dacă este cazul. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. încarcerat. care sunt obligate să informeze persoana în cauză despre drepturile care îi revin. sub rezerva că trebuie ca aceste legi şi regulamente să permită realizarea deplină a scopurilor cărora le sunt destinate drepturile acordate pe baza acestui articol. c) să-i ajute pe aceşti cetăţeni în relaţiile lor cu autorităţile judiciare [competente din circumscripţie]. d) să îi ajute. Au. 1. încarcerat sau aflat în detenţie în circumscripţia consulară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti. b) să se informeze în legătură cu orice incident care afectează interesele cetăţenilor din statul trimiţător. cu funcţionarul consular prin vizite directe la postul consular. prin vizitarea celui privat de libertate. asistenţa unui jurist. funcţionarii consulari sunt îndreptăţiţi: a) (…) să ia legătura cu aceşti cetăţeni pentru a comunica şi pentru a discuta cu ei şi pentru a-i consilia. În scopul protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. e) să le asigure. totodată. în orice moment. 291 . să discute şi să corespondeze cu el şi să întreprindă măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie.299 Acest privilegiu al funcţionarului consular corespunde cu dreptul cetăţenilor din statul trimiţător aflaţi în străinătate de a comunica. în instanţe. (…) c) Funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. 2. când cetăţeanul în cauză se opune la o asemenea intervenţie.

Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător. 292 300 .. care. să se prezinte la postul consular. ele îl vor informa pe funcţionarul consular interesat. în circumscripţia consulară. în limitele circumscripţiei sale.301 Autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a-l informa pe funcţionarul consular imediat după ce au aflat despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni în legătură cu care funcţionarul consular ar putea avea dreptul de a reprezenta interese ale cetăţenilor din statul trimiţător. are datoria de a le transmite autorităţilor statului de reşedinţă informaţii din acelaşi domeniu. acest funcţionar va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie dintr-o altă sursă. aceste autorităţi au întreprins în privinţa unui cetăţean al statului trimiţător măsuri de privare de libertate. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. cu condiţia însă ca aceste legi şi reglementări să permită reaşezarea deplină a scopurilor pentru care au fost acordate (. 301 Cefc. Cetăţenii statului trimiţător au permanent dreptul să comunice cu funcţionarii consulari competenţi (…) şi. în ceea ce îl priveşte. căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau curatelă. trebuie ca ele să-l informeze pe funcţionarul consular.). Articolul 5. Aplicând reglementările statului de reşedinţă şi dacă acestea permit realizarea deplină a comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. se află în statul de reşedinţă. Articolul 5.300 Dacă autorităţile statului de reşedinţă iau cunoştinţă despre un cetăţean al statului trimiţător căruia i se cuvine aplicarea regimului de tutelă sau de curatelă. 1..informa fără întârziere pe funcţionarul consular atunci când. Cefc. func___________________ Cefc. un cetăţean al statului trimiţător este obiectul unei măsuri privative de libertate din partea autorităţilor menţionate. Aceste drepturi se exercită conform legilor şi reglementărilor din statul de reşedinţă. care nu execută o sentinţă sau o decizie administrativă definitivă. Funcţionarul consular este informat fără întârziere de autorităţile competente ale statului de reşedinţă când. (…) 3. Autorităţile competente transmit fără întârziere orice comunicare între funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. Funcţionarul consular are dreptul să-l viziteze pe cetăţean şi să discute cu el. Totodată. La rândul lui. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a transmite fără întârziere toate mesajele componente ale comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut fără a fi în situaţia executării unei sentinţe sau a unei hotărâri administrative definitive.

în 1979. Curtea Internaţională de Justiţie a dat. o sentinţă prin care a permis ca 51 de mexicani condamnaţi la moarte să fie audiaţi din nou. 293 . în relaţiile consulare.ţionarului consular îi revine obligaţia de a informa autorităţile statului de reşedinţă dacă află înaintea lor despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni. Protocolul le cere statelor semnatare să recunoască jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul străinilor deţinuţi şi care pretind că le-a fost încălcat dreptul de a se întâlni cu funcţionarii consulari ai statelor lor în timp ce sunt privaţi de libertate într-un stat străin. 169). Kofi Annan. Acest protocol a fost propus chiar de Statele Unite. în cazul „SUA contra Iran” privindu-i pe cei 52 de cetăţeni americani luaţi ostatici la Teheran. SUA s-au retras dintre semnatarii Protocolului opţional al Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare. cu privire la cazul „SUA împotriva Mexicului – Avena şi alţi cetăţeni mexicani”. După aceste decizii ale Curţii. în 1963. Curtea a constatat. dar au refuzat să amâne pedepsirea cu moartea a unui cetăţean paraguayan. SUA au invocat acest protocol în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. dar funcţionarilor lor consulari nu li s-a permis să ia legătura cu aceşti cetăţeni. conform unei scrisori datate 7 martie 2005 şi transmise secretarului general ONU. Din relatările mass-media rezultă că numeroase state au recurs la acest protocol pentru a-şi proteja cetăţenii condamnaţi la moarte în SUA. SUA au admis că au încălcat prevederea dreptului consular conform căreia funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător încarcerat. să discute şi să corespondeze cu el. În cazul „Paraguay contra SUA”. Curtea a confirmat că. În 2001. Condoleezza Rice. În martie 2004. de secretarul american de stat. au refuzat să aplice decizia Curţii şi au permis executarea unui cetăţean german (DIACONU II. La 28 februarie 2004. în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. în cazul „LaGrand”. şi a fost ratificat de SUA şi de celelalte state semnatare ale Convenţiei de la Viena în 1969. că SUA au comis o încălcare similară a dreptului consular. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. statul care a întreprins măsuri de privare de libertate şi condamnare a unui cetăţean străin este obligat să-l informeze fără întârziere pe funcţionarul consular din statul acestui cetăţean.

din motive de securitate naţională. prin reglementări speciale.” Acelaşi purtător de cuvânt a menţionat că mai puţin de 30 la sută dintre semnatarii Convenţiei de la Viena (166 de ţări) au acceptat şi protocolul opţional. accesul este posibil dacă postul consular notifică deplasarea şi autorităţile statului de reşedinţă o acceptă.Comentatorii prin mass-media ai deciziei americane au remarcat că SUA doresc să contracareze presiunile internaţionale privind aplicarea pedepsei cu moartea. ceea ce presupune efectiv supervizarea sistemului nostru penal intern. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a explicat: „Curtea Internaţională de Justiţie a interpretat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiilor consulare într-un mod pe care nu l-am anticipat şi care se referă la anchetele penale ale statului şi la pedeapsa cu moartea. statul de reşedinţă le asigură tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său. adăugând că printre cei care nu au semnat protocolul se numără Spania. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. Brazilia şi Canada. ___________________ Crc. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Funcţionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului de reşedinţă. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. accesul într-o zonă precum cea de frontieră. ci doar reglementat.302 Se poate interzice sau limita. Libertatea de deplasare. care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. Articolul 34. În cazurile în care nu este interzis. accesul funcţionarilor consulari în anumite zone. 294 302 . statul de reşedinţă poate să reglementeze sau să interzică. Denunţarea protocolului este o modalitate de autoprotecţie în faţa viitoarelor decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie care ar interpreta în mod similar convenţia consulară sau ar afecta sistemul nostru penal în moduri pe care nu le-am anticipat când am ratificat documentul. se invocă şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. Totuşi.

cum ar fi rechiziţiile. 304 Crc. 2. Articolul 32. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari306. 1. Trebuie ca statul de reşedinţă să-i scutească pe membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. în ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. ca şi de sarcinile militare. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. nici unui membru al familiei sale. dacă ei nu exercită nici o altă ocupaţie particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. naţionale. de înmatriculare şi de permise de şedere304. Membrii personalului particular al funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari sunt scutiţi de obligaţiile menţionate la paragraful 1 din acest articol. Scutirea de permise de muncă.Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală. Localurile consulare şi reşedinţa şefului de post consular de carieră. Scutirea fiscală a localurilor consulare 1. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Scutirea de prestaţii personale. 1. 305 Crc. cu excepţia taxelor percepute ca remune295 . asupra cărora statul trimiţător sau orice persoană acţionând în numele acestui stat este proprietar sau locatar. Articolul 47. de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii. Articolul 46. Totuşi. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. regionale sau comunale. regionale sau comunale. indiferent de caracterul lui. precum şi de permise de muncă305. personale sau reale. naţionale. contribuţiile şi încartiruirile militare. ___________________ 303 Crc. de obligaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine le impun în materie de permise de muncă. sunt scutite de orice impozite şi taxe de orice fel. dispoziţiile paragrafului 1 din acest articol nu se aplică nici funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. contribuţii şi încartiruiri militare Funcţionarul consular este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului trimiţător sau stânjenitoare pentru funcţiile consulare) ale cetăţeanului statului de reşedinţă. Articolul 52. 2. 306 Crc. Membrii postului consular sunt scutiţi. El este şi privilegiat şi prin scutirile de prestaţii personale303.

precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de orice impozite şi taxe personale sau reale. 2. − scutirea de plata drepturilor de vamă. c) drepturilor de succesiune şi de mutaţie percepute de către statul de reşedinţă. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol. şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţă. de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reşedinţă. f) taxelor de înregistrare. de ipotecă şi de timbru. membrii postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi. 3 Membrii postului consular 296 . Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică şi membrilor personalului particular care sunt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate. 3. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. când. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar307. regionale şi comunale. Scutirea de regimul de securitate socială. 1. 307 Crc. în măsura în care ea este admisă de acest stat. 4. Articolul 49. de grefă. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. cu excepţia: a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în preţul mărfurilor sau serviciilor. naţionale. 2. Scutirea fiscală 1. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 din acest articol nu li se aplică trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile de securitate socială ale statului de reşedinţă le impun celui care angajează. cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. sub rezerva articolului 32. 2. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al acestui articol nu se aplică acestor impozite şi taxe. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reşedinţă. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 32.− scutirea. a taxelor şi a altor drepturi conexe308. care-şi au sursa în statul de reşedinţă. Articolul 48. în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51. 308 Crc. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţă sau să nu-şi aibă reşedinţa permanentă în acest stat şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate socială care sunt în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. rare pentru servicii prestate special. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din acest articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă. inclusiv câştigurile de capital.

309 Crc. împreună cu permiterea exportului bunurilor mobile ale acestuia309. Crc. Articolul 51. Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale.− scutirea de taxe naţionale. Articolele de consum nu trebuie să depăşească cantităţile necesare pentru folosirea directă de către cei interesaţi. b) obiecte de uz personal ale funcţionarului consular şi ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el. statul de reşedinţă autorizează intrarea şi acordă scutirea de orice taxe vamale. Scutirea fiscală a localurilor (…) nu se aplică (…). după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. 2. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal. membru al postului consular sau al familiei unui membru al postului consular. 3. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv prezenţei în acel stat a defunctului în calitate de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular. b) să nu perceapă taxe naţionale. cad în sarcina 297 . cu excepţia cheltuielilor de depozitare. inclusiv efectele destinate instalării sale. transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular. statul de reşedinţă este obligat: a) să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului. Scutirea de taxe vamale. Angajaţii consulari beneficiază de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Crc. Articolul 32. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. Ele nu pot fi supuse controlului decât dacă există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele menţionate la alineatul b al paragrafului 1 din acest articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau supus legilor şi regulamentelor sale de carantină. cu excepţia celor care au fost dobândite în statul de reşedinţă şi care fac obiectul unei prohibiţii de export în momentul decesului. În caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el. impozite şi alte redevenţe conexe. 1. dacă. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile ale unui defunct. Articolul 50. care angajează persoane ale căror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reşedinţă trebuie să respecte obligaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează. Acest control nu poate avea loc decât în prezenţa funcţionarului consular sau a membrului interesat al familiei sale.

298 . 311 Crc. 2. 680). 1.310 Privilegiul imunităţii consulare Imunitatea de jurisdicţie a funcţionarilor consulari se limitează la fapte din sfera atribuţiilor consulare. Privilegiul de a percepe taxe consulare Statul trimiţător stabileşte taxe de încasat de la cei care beneficiază de acte consulare. 1. 2. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a funcţionarilor consulari se permit excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului trimiţător. În timpul exercitării funcţiilor lor. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare. Drepturi şi taxe consulare. 310 Crc. de o navă sau de o aeronavă. precum şi pe cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute.Privilegiul acordat postului consular şi funcţionarului consular privind scutirea vamală este identic cu cel acordat ambasadei şi diplomaţilor (CHEBELEU.311 Dreptul diplomatic îl persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. prevederile paragrafului 1 al acestui articol nu se aplică în caz de acţiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau un angajat consular. reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Articolul 42. Articolul 43. Drepturile şi taxele percepute astfel sunt convertibile liber şi transferabile în moneda statului trimiţător. Cefc. pe care acesta nu l-a încheiat expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător sau b) intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. Totuşi. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţă drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţător le prevăd pentru actele consulare. Sumele percepute ca drepturi şi taxe prevăzute la paragraful 1 al acestui articol şi chitanţele aferente sunt exonerate de orice impozit sau taxă în statul de reşedinţă. Articolul 39. Statul de reşedinţă acordă postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe. Imunitatea de jurisdicţie. funcţionarii consulari pot să perceapă drepturi şi taxe prevăzute de statul trimiţător.

686. Dacă un funcţionar refuză să depună ca martor. Nu trebuie ca angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu să refuze să depună ca martori. 2. Dacă statul de reşedinţă nu le acordă funcţionarilor consulari. 3. de asemenea. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica un funcţionar consular în îndeplinirea funcţiilor sale. Excepţiile de la imunitatea care i se acordă funcţionarului consular sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea funcţionarului. 2. Membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în cursul procedurilor judiciare şi administrative. precum şi membrii familiilor funcţionarilor consulari menţionaţi în paragraful 1 al acestui articol nu beneficiază de facilităţi. întrucât în numeroase legislaţii această obligaţie este prevăzută anume pentru funcţionarul consular (CHEBELEU. Ei au. de asemenea. să respecte obligaţia prevăzută în Articolul 42.312 Crc. nici o măsură coercitivă sau o altă sancţiune nu i se poate aplica. Obligaţia de a depune ca martor. Cetăţeni ai statului de reşedinţă şi persoane care au reşedinţa permanentă în acest stat. El poate să obţină mărturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular sau să accepte o declaraţie scrisă din partea sa ori de câte ori acest lucru este posibil. Dacă împotriva unui asemenea funcţionar consular se angajează o acţiune penală. privilegii şi imunităţi suplimentare. în timp ce dreptul consular nu îl exceptează pe funcţionarul consular de la această obligaţie. dreptul să refuze să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător. aceştia nu beneficiază de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitatea personală pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al Articolului 44. membrii familiei lor. În ceea ce îi priveşte pe aceşti funcţionari consulari. DIACONU II. 1. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 3 al acestui articol.exceptează pe diplomat de la obligaţia de a depune ca martor. 312 Crc. facilităţi. în afară de cazul în care persoana se află în stare de arest sau de detenţie. procedura trebuie să fie condusă. Articolul 71. 190). care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. statul de reşedinţă trebuie. Membrii familiei unui membru al postului consular şi membrii personalului particular care sunt ei înşişi cetăţeni ai 299 . Membrii postului consular nu sunt obligaţi să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor lor şi să prezinte corespondenţa şi documentele oficiale referitoare la acestea. Ceilalţi membri ai postului consular care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. 1. Articolul 44.

Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare. 3. din 300 . 313 Crc. Ca urmare. b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a) din acest paragraf şi membrilor personalului său particular. Articolul 45. De privilegii beneficiază şi membrii familiei funcţionarului consular care îl însoţesc în misiune. 314 Crc. Totuşi. după încheierea funcţiilor consulare. 4. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu poate fi socotită că implică renunţarea la imunitate în ceea ce priveşte măsurile de executare a hotărârii. Articolul 53. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. 1. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă (…) şi să fie comunicată în scris statului de reşedinţă. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la imunitate. Orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie de la intrarea sa pe teritoriul de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. 2. (…) 2. Renunţarea la privilegii şi imunităţi. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că funcţionarul consular nu mai beneficiază de inviolabilitate. c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită el însuşi în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. Privilegiile şi imunităţile prevăzute în acest capitol nu sunt acordate: a) angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă.Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce funcţionarul consular participă la o procedură juridică. statul de reşedinţă trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice în mod excesiv exercitarea funcţiilor postului consular. pentru care este necesară o renunţare distinctă. dacă se găseşte pe acest teritoriu. Crc. Articolul 57. Dacă un funcţionar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicţie (…). Statul trimiţător poate renunţa la privilegiile şi imunităţile unui membru al postului consular (…). el nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. Dreptul consular prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă.313 Durata privilegiilor în statul de reşedinţă este delimitată de intrarea funcţionarului consular pe teritoriul statului de reşedinţă şi părăsirea acestui teritoriu. 1.314 statului de reşedinţă sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază nici ei de facilităţi.

privilegiile şi imunităţile lor încetează din momentul când ele încetează să mai locuiască împreună sau să mai fie în serviciul unui membru al postului consular. începând cu una din datele următoare: aceea de când membrul postului consular beneficiază de privilegii şi imunităţi conform paragrafului 1 al acestui articol. În caz de deces al unui membru al postului consular. Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui post consular pe teritoriul unui stat terţ se aplică şi în caz de forţă majoră. 4. dar el subzistă până în acest moment. Când funcţiile unui membru al postului consular încetează.315 momentul intrării sale în funcţie la postul consular. privilegiile şi imunităţile sale. În ceea ce priveşte persoanele menţionate la paragraful 2 al acestui articol. trec pe teritoriul altui stat. în condiţiile în care au satisfăcut exigenţele pentru obţinerea vizei de trecere. pentru a se duce să-şi preia funcţiile sau să ajungă la post sau pentru a se întoarce în statul 301 . în cazul în care aceasta este necesară. existând totuşi rezerva că. dacă aceste persoane intenţionează să părăsească teritoriul statului de reşedinţă într-un termen rezonabil. Obligaţiile statelor terţe. Articolul 54. imunitatea de jurisdicţie se menţine fără limite de durată. precum şi acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului său particular încetează în mod normal la prima din datele următoare: în momentul în care persoana în cauză părăseşte teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop. călătorind spre statul de reşedinţă sau înapoindu-se în statul trimiţător. 2 Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. atunci când. care îi însoţesc. precum şi membrii personalului său particular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale.Funcţionarii consulari şi membrii familiilor lor. beneficiază de privilegiile şi libertăţile consulare. aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular. în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale. 1. 5. Nu trebuie ca statul terţ să le împiedice trecerea nici celorlalţi membri ai postului consular şi nici membrilor familiilor acestora. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază până la prima din datele următoare: aceea la care părăsesc teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. Dacă funcţionarul consular traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui stat terţ care i-a acordat o viză. 3. 315 Crc. Totuşi. care le-a încuviinţat trecerea acordându-le viză. chiar în caz de conflict armat. privilegiile şi imunităţile lor se menţin până în momentul plecării. care îi însoţesc.

Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici.316 FUNCŢIONARUL CONSULAR ONORIFIC Realizarea relaţiilor consulare prin funcţionari consulari onorifici depinde de opţiunea statului trimiţător privind încredinţarea misiunii consulare unui asemenea funcţionar. funcţionarul consular onorific nu primeşte salariu. statul terţ îi va acorda imunităţile prevăzute în celelalte articole din prezenta convenţie care îi pot fi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. Privilegiile şi imunităţile membrilor misiunii diplomatice. Statul terţ va proceda la fel pentru membrii familiei care locuiesc împreună cu funcţionarul consular şi care beneficiază de privilegii şi imunităţi. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. Articolul 68. menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol. Spre deosebire de funcţionarii consulari de carieră. El nu este trimis de statul trimiţător. Caracterul facultativ al instituţiei funcţionarilor consulari onorifici. 2. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. precum şi de consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea se îndeplineşte. statele terţe nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a membrilor familiilor care locuiesc împreună cu ei. Articolul 70. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică (…) 4. 2 şi 3 ale acestui articol li se aplică şi persoanelor menţionate în aceste paragrafe. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii.Agenţii diplomatici care îndeplinesc funcţii consulare beneficiază de privilegii diplomatice. continuă să fie determinate de regulile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice. 317 Crc. dacă aceasta este necesară. 3. ca şi comunicărilor oficiale şi valizelor consulare.317 Pentru activitatea sa. 302 . trimiţător. 316 Crc. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. În condiţiile similare prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. când îl însoţesc pe funcţionarul consular sau călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se înapoia în statul trimiţător. 4. ci este ales dintre rezidenţii de pe teritoriul statului de reşedinţă sau dintre cetăţenii acestui stat.

consulul onorific francez din Cap-Haitien. sarcinile pe care statul trimiţător le încredinţează unui funcţionar consular onorific sunt mai restrânse decât cele încredinţate unui funcţionar consular de carieră. Statul de reşedinţă este obligat să acorde funcţionarului consular onorific protecţia care poate fi necesară pe baza poziţiei sale oficiale. Articolul 16. şefi de post consular se situează. Precăderea între şefii de post consular (…) 5. inclusiv protecţie319. Aşadar.funcţionarilor consulari onorifici le este permis să aibă o ocupaţie paralelă lucrativă chiar şi în domeniul comercial (ANGHEL 1978. 303 318 . În aceeaşi zi. în ordinea de precădere. Funcţionarii consulari onorifici. 450). după funcţionarii consulari de carieră. funcţionarii consulari onorifici se situează. Dacă sunt şefi de post consular. este indiscutabilă supunerea lui la ___________________ Crc. la 31 mai 2005. a fost împuşcat în abdomen şi a murit. la Port-au-Prince. 196). Dreptul consular îi acordă funcţionarului consular onorific un set minim de privilegii asemănătoare cu privilegiile funcţionarului consular de carieră. Articolul 64. de executare a bunurilor şi a averii. de impozite locale. în ordinea de precădere. Funcţionarul consular onorific îşi realizează funcţiile specifice în statul căruia îi este cetăţean. în fiecare clasă după şefii de post consular de carieră.318 Statul de reşedinţă care a consimţit ca un funcţionar consular onorific să îndeplinească funcţiile consulare încredinţate de un stat străin are obligaţia să-i acorde funcţionarului consular onorific toate înlesnirile în vederea realizării funcţiilor menţionate. Şi statul de reşedinţă poate cere limitarea funcţiilor unui funcţionar consular onorific (DIACONU II. dar nuanţează prevederile asupra inviolabilităţii localurilor şi arhivelor şi asupra unor scutiri (de percheziţie. 319 Crc. Paul-Henri Mourral. necunoscuţi au tras cu arma asupra unui comisariat de poliţie. Ambasada Franţei în Haiti a anunţat că. care consemnează dorinţa fiecărui stat de a numi funcţionari consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat. nu au rezultat date semnificative cu privire la autorul şi la motivele atacului. Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui acord bilateral. în timp ce circula cu automobilul său în apropierea aeroportului de la Port-au Prince. Din analizele doctrinare rezultă că. După primele investigaţii. 196-198). de taxe vamale) (DIACONU II. practic.

(…) 3. statul pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific este obligat să-l sprijine pe funcţionarul consular onorific să-şi procure local pentru sediu. Protecţia localurilor consulare. Privilegiile (…) nu sunt acordate membrilor familiei unui funcţionar consular onorific sau unui angajat consular într-un post consular condus de un funcţionar onorific. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare până în momentul în care funcţiile consulare încetează. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Funcţionarul consular onorific nu poate să-şi utilizeze sediul pentru activităţi contrare dreptului internaţional şi are obligaţia să nu îi dea localului consular utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. privilegiile funcţionarului consular onorific care îşi exercită funcţiile consulare rămân în vigoare. În eventualitatea unui conflict armat. Membrii familiei unui funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegiile consulare. Articolul 58. Nici angajaţii consulari ai postului consular condus de un funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegii. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul inviolabilităţii sediului său şi. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului care a constituit misiunea consulară. Dacă i se solicită.320 Statul de reşedinţă îi asigură postului consular condus de un funcţionar consular onorific exercitarea funcţiei de reprezentare. 304 320 . Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare din momentul intrării sale în funcţie. Articolul 59. 321 Crc.jurisdicţia acestui stat. ca urmare trebuie ca autorităţile statului pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific să apere liniştea şi demnitatea acestui post prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea localului în care postul funcţionează. Statul de reşedinţă adoptă măsurile necesare pentru a proteja localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea liniştii sau atingerea demnităţii postului consular.321 ___________________ Crc. El are obligaţia de a respecta legile şi reglementările din statul în care funcţionează.

cu excepţia taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. statul în care funcţionarul consular onorific îşi realizează misiunea are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a acestui funcţionar. curierul consular. Articolul 60. precum şi în caz de forţă majoră. ca şi bunurile. Comunicarea funcţionarului consular onorific cu instituţiile statului care a constituit postul consular se poate desfăşura pe toate căile de comunicare specifice misiunilor consulare. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. accesul în anumite zone. Scutirea fiscală a localurilor consulare.Funcţionarul consular onorific beneficiază de scutirea de impozite şi taxe naţionale. fără a o controla. cărţile sau documentele care se referă la profesiunea sau comerţul lor. 2. Arhivele şi documentele consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar găsi. având. În conformitate cu dreptul consular. 323 Crc. Acest stat poate însă să reglementeze sau să-i interzică. Localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hârtii şi documente şi. al căror proprietar este statul trimiţător. Când tranzitează teritoriul unui stat terţ. ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător. în vederea realizării funcţiilor misiunii care îi revine. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le este proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular condus de funcţionarul consular onorific. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. corespondenţa oficială. naţionale sau comunale. 1. protejând-o.322 Funcţionarul consular onorific beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor sale consulare.323 Funcţionarul consular onorific are. libertatea de a circula pe teritoriul statului în care funcţionează. viză. în această calitate. în special. şi valiza consulară beneficiază de privilegiile consulare care să-i permită tranzitul liber. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. dacă este cazul. dacă acestea sunt păstrate separat de alte arhive şi documente. din motive de securitate naţională. 305 . inclusiv prin curier consular. permiţând comunicarea. mesajele în cod sau cifrate ale funcţionarului consular onorific. Articolul 61. de corespondenţa particulară a şefului de post consular şi a oricărei persoane care lucrează cu el. sunt scutite de orice impozite sau taxe de orice natură. Posturile consulare care sunt conduse de funcţionari ___________________ 322 Crc.

324 Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului care a constituit misiunea consulară.consulari onorifici şi care funcţionează în state diferite pot comunica prin valiza consulară numai cu consimţământul statelor în care funcţionează. Autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea sunt obligate să aducă. funcţionarul consular onorific poate să elibereze documente de călătorie. 306 324 . cetăţeni ai statului care a constituit misiunea consulară. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarului consular onorific de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. să apere interesele minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. În cazul în care funcţionarul consular onorific este deţinut preventiv sau este obiectul urmăririi penale. ___________________ Crc. fără întârziere. Beneficiind de acest privilegiu. autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu funcţionarul consular onorific. să apere interesele în succesiuni ale cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. la cunoştinţa funcţionarului consular onorific întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. Schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în ţări diferite şi conduse de funcţionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimţământului celor două state de reşedinţă. ofiţeri şi marinari. (…) 4. să primească declaraţiile asupra curselor acestor nave. Statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular şi cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. să examineze şi să avizeze documentele de bord şi să efectueze anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi să reglementeze divergenţele de orice natură dintre căpitan. Corelativ. Articolul 58. autorităţile statului în care funcţionează au obligaţia să înştiinţeze autorităţile statului care a constituit postul consular. să le acorde şi să le faciliteze cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară asistenţă juridică. precum şi echipajelor lor. să efectueze acte notariale şi de stare civilă. să acorde asistenţă navelor şi aeronavelor statului care a constituit misiunea consulară. să acorde ajutor şi asistenţă.

o activitate profesională sau comercială în profit personal. Scutirea vamală. 327 Crc. nici alte redevenţe.326 Dacă nu exercită. sarcini militare precum rechiziţiile. servicii de interes public. ştampile şi sigilii. pentru cărţi şi imprimate oficiale. poate să întreprindă măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. cu excepţia celor care exercită în statul de reşedinţă o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a percepe taxe consulare. Articolul 62. Pentru stemele şi drapelele statului care a constituit misiunea consulară. nici impozite. precum şi de sarcinile militare ca rechiziţii. ţinând seama de reglementările din acest stat. Articolul 65. pentru rechizite şi alte materiale de acest fel. indiferent de natura lui. materialul şi rechizitele de birou şi obiectele similare furnizate postului consular de către statul trimiţător sau la cererea sa. în statul în care funcţionează postul său consular. 307 325 . pentru mobilierul de birou. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere.325 Funcţionarul consular onorific este privilegiat prin scutire de unele obligaţii – prestaţii personale. Statul de reşedinţă trebuie să scutească pe funcţionarii consulari onorifici de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. cărţi. contribuţii şi încartiruiri militare. statul de reşedinţă acordă intrarea şi scutirea de orice taxe vamale. pentru firme. nici taxe vamale. de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru următoarele obiecte. Articolul 67.327 Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii funcţionarului consular onorific de impozite şi taxe se referă la ___________________ Crc. funcţionarul consular onorific este privilegiat şi prin scutirea de obligaţiile privind înmatricularea şi permisele de şedere. 326 Crc. firme. funcţionarul consular onorific nu îi datorează statului în care îşi îndeplineşte misiunea. poate să poarte corespondenţă cu acesta. contribuţiile şi încartiruirile militare.Funcţionarul consular îl poate vizita pe cel privat de libertate. cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii oficiale de un post consular condus de un funcţionar onorific: steme. precum şi de cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. impozite şi de alte redevenţe conexe. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentele pe care le poate adopta. imprimate oficiale. mobilierul de birou. drapele. pe care le foloseşte în îndeplinirea funcţiilor consulare şi numai în acest fel. sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. ştampile şi sigilii. Funcţionarii consulari onorifici.

Privilegiul imunităţii pentru actele de îndeplinire a funcţiilor consulare rămâne în vigoare timp nelimitat. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. dacă funcţionarul consular onorific participă la o procedură juridică. Dacă împotriva unui funcţionar consular onorific este angajată o procedură penală. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor sale consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. trebuie ca autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi exercită funcţiile consulare să ţină seama de poziţia lui oficială.328 Pentru actele prin care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte funcţiile consulare. procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt. în afară de cazul în care se află în stare de arest sau detenţie. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă însă că funcţionarul consular onorific nu mai beneficiază de privilegiul inviolabilităţii. Articolul 63. Atunci când apare necesitatea ca un funcţionar consular onorific să fie pus în stare de detenţie preventivă. Totodată. Procedura penală. imunitatea lui de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea. Trebuie ca funcţionarul consular onorific să participe la procedura penală deschisă împotriva lui. autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care funcţionează nu îl pot convoca nici măcar ca martor şi nici ca expert în legislaţia statului care a constituit postul consular pentru că beneficiază de imunitate de jurisdicţie. 308 328 . Funcţionarul consular onorific este scutit de orice impozit şi taxe asupra indemnizaţiilor şi onorariilor pe care le primeşte de la statul trimiţător pentru exercitarea funcţiilor consulare.329 ___________________ Crc. procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular onorific pe baza poziţiei sale oficiale şi. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Articolul 66. Totodată. Ca urmare. Statul care a constituit postul consular poate renunţa la privilegiile funcţionarului consular onorific.indemnizaţiile şi onorariile pe care le primeşte pentru exercitarea funcţiilor consulare de la statul care a constituit postul consular. de la care se permit însă excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului care a constituit postul consular şi reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. astfel încât funcţiile consulare să fie împiedicate cât mai puţin. 329 Crc. Totuşi.

întrucât corespunde intereselor lor şi ale comunităţii. convergenţa intereselor. Obiectivul negocierii este înţelegerea. chiar periclitate de dezacord. state. Diferendul perturbator se încheie după soluţionarea problemei. foruri internaţionale) în relaţiile cărora a apărut un diferend sunt participaţi la diferend. Cei care ajung.NEGOCIEREA DIPLOMATICĂ (EXCURS) CONSIDERENTE DEFINITORII Negocierea este activitatea de realizare a înţelegerii prin care se poate ajunge la soluţionarea unui diferend. organizaţii. Diferendul este o problemă nesoluţionată apărută în relaţiile dintre părţile la diferend. Prin negociere se pot depăşi crizele din relaţiile internaţionale. prin negociere. impusă cu forţa părţilor celorlalte. disponibilitatea de a negocia şi. părţi ale diferendului. 5). fie în conformitate cu înţelegerea la care părţile ajung edificând soluţia prin oferte şi acceptări ale componentelor acesteia. Uneori negocierea este denumită „schimb de vederi” sau „consultare” (DIACONU III. care ameliorează relaţiile dintre părţi. după ce soluţia este stabilită şi aplicată fie în conformitate cu voinţa uneia dintre părţi. 309 . Prin astfel de nuanţări se marchează. 280-281). caracterul informal al debutului negocierii. se realizează dialogul necesar convieţuirii în pace (LIPATTI. Ca urmare. pe de o parte. părţi ale înţelegerii. Pe planul relaţiilor internaţionale. comunităţi. Esenţa soluţiei este decizia comună a părţilor diferendului devenite părţile înţelegerii. grupuri de persoane. la înţelegere cu privire la soluţionarea diferendului din relaţiile lor sunt participanţi la înţelegere. Soluţionarea diferendului înseamnă obţinerea unui acord durabil. Divergenţa intereselor produce diferendul. Temeiul relaţiilor este interesul comun. pe de altă parte. negocierea este instrumentul indispensabil reglementării diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. societăţi. relaţiile întemeiate pe acord sunt deranjate. Cei (persoane.

mai ales atunci când adoptarea se face prin consens (DIACONU III.330 Principles and guidelines for international negotiations. the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101.. nemijlocit. soluţionându-şi diferendul pe calea negocierii (TOWARDS. negocierea este considerată a fi mijloc flexibil şi eficient de soluţionare a diferendelor dintre state şi pentru formularea de norme internaţionale noi de comportament. când negociază. Soluţiile adoptate prin negociere multilaterală cât mai largă conţin şi garanţia aplicabilităţii. Intervenţia în procesul de soluţionare a diferendului a unui terţ îngrădeşte această libertate. în schimb. Recalling 310 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY.. o soluţie cât mai adecvată intereselor pe care şi le apără. negocierii i se rezervă locul întâi în textul Declaraţiei de la Manila cu privire la soluţionarea paşnică a disputelor internaţionale. În enumerarea mijloacelor paşnice prin care statele caută să-şi soluţioneze fără întârziere şi echitabil disputele internaţionale. Adunarea Generală a ONU situează negocierea printre mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor dintre state la care statele pot recurge conform opţiunii lor libere şi le cere statelor să aibă în vedere. poate. conferinţele şi organizaţiile internaţionale sunt instrumente de negociere permanentă. pentru părţile implicate şi pentru securitatea internaţională. 37). Statele care se angajează neîntârziat în negociere îşi menţin libertatea de a edifica direct. 282). atmosfera de încredere necesară. considerând urgentă. Pornind de la prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi de la această menţiune solemnă din Declaraţia de la Manila. Adunarea Generală a ONU a stabilit principii şi îndrumări pentru negocierile internaţionale. În acest cadru. [on the report of . 279-280). incertitudinea să se diminueze şi să se asigure. astfel încât conduita lor să poată fi previzibilă. The General Assembly. încetarea diferendului şi oferind posibilitatea cea mai generoasă de identificare şi de adoptare a soluţiei necesare (DIACONU III.___________________ 330 Forurile internaţionale.. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. Această primordialitate reflectă tendinţa generală de a recurge întâi la negociere pentru obţinerea înţelegerii necesare. să sprijine statele care au ajuns să fie părţi ale unui diferend să devină părţi ale unei înţelegeri. la care statele recurg ca să-şi administreze relaţiile reciproce. principiile şi normele dreptului internaţional. în negociere. căreia nu îi revine şi nici nu trebuie să-i revină rolul de „poliţist-mondial”. Organizaţia Naţiunilor Unite.

Considering that international negotiations constitute a flexible and effective means for. political or other nature. Recognizing that the following could offer a general. (g) States shall settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security. Bearing in mind that in their negotiations States should be guided by the relevant principles and rules of international law. in accordance with the Charter of the United Nations. Noting that the identification of principles and guidelines of relevance to international negotiations could contribute to enhancing the predictability of negotiating parties. and justice. are not endangered. (f) States have the duty to cooperate with one another. and reaffirming. among other things. social. (c) States have the duty to fulfil in good faith their obligations under international law. as enshrined in the Charter and recognized by international law. the right of free choice of those means. the peaceful settlement of disputes and the creation of new international norms of conduct of States.the purposes and principles of the Charter of the United Nations. (b) States have the duty not to intervene in matters within the domestic jurisdiction of any State. irrespective of the differences in their political. in the various spheres of international relations. or in any other manner inconsistent with the purposes of the United Nations. non-exhaustive frame of reference for negotiations. in order to maintain international peace and security and to promote international economic stability and progress. economic and social systems. 2 Taking into account the objectives of the United Nations Decade of International Law. (e) Any agreement is void if its conclusion has been procured by the threat or use of force in violation of the principles of international law embodied in the Charter. in this context. the peaceful settlement of disputes among States and for the creation of new international norms of conduct. Reaffirming the provisions of the Declaration on Principles of International Law concerning Friendly Relations and Cooperation among States in accordance with the Charter of the United Nations and of the Manila 1 Declaration on the Peaceful Settlement of International Disputes. (d) States have the duty to refrain in their international relations from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of any State. 1. Conscious of the existence of different means of peaceful settlement of disputes. Reaffirms the following principles of international law which are of relevance to international negotiations: (a) Sovereign equality of all States. reducing uncertainty and promoting an atmosphere of trust at negotiations. notwithstanding differences of an economic. 311 . Bearing in mind the important role that constructive and effective negotiations can play in attaining the purposes of the Charter by contributing to the management of international relations. the general welfare of nations and international cooperation free from discrimination based on such differences.

să se străduiască să-şi continue eforturile în vederea obţinerii unei soluţii drepte. Statele sunt îndrumate să adere la cadrul de desfăşurare a negocierii agreat mutual şi să încerce să menţină. in international negotiations the States whose vital interests are directly affected by the matters in question. [on the report of Principles and guidelines for international negotiations. in an appropriate manner. acceptabile mutual. (b) States should take due account of the importance of engaging. (d) States should adhere to the mutually agreed framework for conducting negotiations. astfel încât acesta să poată fi atins. The General Assembly. subliniază importanţa participării la negociere a statelor ale căror interese sunt afectate direct de diferend. Adunarea Generală a ONU se referă la necesitatea încrederii între părţile participante la negociere. în cazul în care negocierea intră în impas. .Exprimând exigenţa ca negocierea să se desfăşoare în conformitate cu dreptul internaţional şi într-o manieră compatibilă cu obiectivul negocierilor. (g) States should use their best endeavours to continue to work towards a mutually acceptable and just solution in the event of an impasse in negotiations. 312 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY. (…) 2. Şi în acest context. Adunarea Generală a ONU le recomandă statelor ca. Desfăşurarea fără blocaje a negocierii şi încheierea ei depind de concentrarea statelor-părţi asupra obiectivului principal de atins. (f) States should facilitate the pursuit or conclusion of negotiations by remaining focused throughout on the main objectives of the negotiations. (c) The purpose and object of all negotiations must be fully compatible with the principles and norms of international law. Adunarea Generală a ONU atrage atenţia asupra asigurării compatibilităţii dintre scopul negocierii şi principiile dreptului internaţional. în cursul negocierii. o atmosferă constructivă şi să se abţină de la orice act sau gest care ar putea submina negocierea şi progresul ei.331 ___________________ 331 the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. including the provisions of the Charter. Affirms the importance of conducting negotiations in accordance with international law in a manner compatible with and conducive to the achievement of the stated objective of negotiations and in line with the following guidelines: (a) Negotiations should be conducted in good faith. (e) States should endeavour to maintain a constructive atmosphere during negotiations and to refrain from any conduct which might undermine the negotiations and their progress.

în general. de a evita crispările. Însuşirile necesare negociatorului le au. de a nu le expune în orice moment. Cunoaşterea prin intuiţie simpatetică” a partenerului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere oferă posibilitatea unei cooperări reale şi fructuoase. 6). dobândirea de deprinderi şi cunoştinţe specifice. Îndeplinirea funcţiei de negociator depinde de soliditatea intelectuală. perseverenţă. În acest scop. Această încredere se bazează pe capacitatea de a-şi controla reacţiile. negociatori sadea sunt îndeosebi cei care au aptitudinea de a-l asculta pe celălalt şi harul de a ajunge să-l înţeleagă într-atât încât să-şi poată imagina că s-ar afla în locul lui la masa de negociere. Negociatorului îi este necesară concentrarea permanentă spre cunoaşterea celuilalt negociator. inclusiv prin fuziune afectivă. abilitatea de a utiliza limbi străine. trebuie ca negociatorul să desfăşoare o singură activitate. 6). înclinaţie spre cooperare. cu abilitatea de a recurge în măsura adecvată la ironie şi cu priceperea angajării cu demnitate şi eficienţă într-un duel de replici (LIPATTI. Trebuie ca negociatorul să dispună de educaţie şi de pregătire culturală la nivelul care face posibilă dotarea lui cu simţul umorului. istoriei. subestimarea negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere (LIPATTI. Pregătirea negociatorului include adecvarea comportamentului. de a-şi stăpâni emoţiile. răbdare. El are fără încetare nevoie de încrederea că este posibilă parcurgerea drumului până la edificarea înţelegerii. o activitate pentru a cărei exercitare este nevoie de specializare. cunoştinţe aprofundate în domeniile dreptului. deprinderi temeinice în domeniile literaturii şi artelor. în timp ce negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere îşi prezintă poziţia: ascultarea cu atenţie maximă a acestei prezentări în vederea desprinderii în detaliu a elementelor utile înţelegerii preocupărilor părţii celeilalte. morală şi fizică a negociatorului.NEGOCIATORUL Negocierea este o profesie. intropatie). autocontrol. Printre diplomaţi. 313 . prin empatie (Einhfuhlung. Sunt incompatibile cu conduita negociatorului de meserie optimismul excesiv. toţi cei care satisfac prin conduită şi formaţie profesională criteriile definitorii ale profesiei de diplomat: eleganţă.

314 . evaluările şi reevaluările succesive ale stadiului negocierii şi ale rezultatelor ei. Este nocivă antipatia care are ca sursă fie vocea. la negocieri participă echipe de negociatori. la care participă demnitari. De cele mai multe ori. tehnocraţi şi funcţionari. o reprezentaţie cu scenarişti. se exclude orice moment de ignorare a elementelor de convergenţă pe care se întemeiază relaţiile afectate de o anumită divergenţă. fie înfăţişarea fizică a celuilalt. întrucât negocierea se desfăşoară pe trei planuri paralele: lucrările de precizare a problemei de rezolvat prin înţelegerea preconizată. În această viziune. în cadrul căruia se propun formule de înţelegere. scena ar fi sala de negociere. Actorul negocierii este negociatorul. în cadrul cărora se distribuie roluri.Sentimentele negative faţă de negociatorul părţii celeilalte îl descalifică pe negociator. Pe de alta. fie blocarea evenimentelor şi acţiunilor din planurile celelalte. scenografi şi actori. Viziunea teatrală este explicabilă. Pe de o parte. despre căile şi mijloacele de obţinere a înţelegerii şi despre consecinţele ei. Protagonişti sunt şefii echipelor de negociatori. Evenimentele şi acţiunile dintr-un plan au ca efect fie dinamizarea. CARACTERUL DRAMATIC AL NEGOCIERII Este împărtăşită larg viziunea că negocierea are formă teatrală. se desfăşoară o activitate birocratică. unde decorul este dominat de masa de negociere. culisele ar fi birourile organizaţiilor sau instituţiilor reprezentate de negociatori. Incompatibilitatea afectivă a negociatorilor. atitudinile acestuia. dar mai ales adversitatea faţă de conduita. se schimbă argumente. spectatorii ar fi persoanele interesate să cunoască desfăşurarea negocierii şi rezultatele ei. Angajarea în negociere în vederea rezolvării prin înţelegere a unui diferend le impune celor care au optat astfel să aibă constant în vedere primordialitatea înţelegerii. la care stau faţă în faţă negociatorii. care face imposibil dialogul. În consecinţă. dialogul negociatorilor la masa de negociere. este defavorabilă activităţii lor. Menţinerea acestei linii de conduită este cu putinţă numai dacă interesul în realizarea înţelegerii este real şi stringent. regizori. Cele trei planuri se oglindesc fiecare în celelalte. orientarea ideologică. formarea şi modificările opiniei publice despre şansele de realizare a înţelegerii.

Negociatorului îi este necesară cunoaşterea în profunzime a domeniului în care se preconizează realizarea înţelegerii. Informaţiile despre concepţia părţii celeilalte asupra diferendului şi despre transformările treptate ale acestei concepţii sunt esenţiale pentru adoptarea deciziilor cu privire la 315 . Negocierea nu este dispută. Dacă are rezultat. nu se află pe un teren de luptă. ci cooperare. adică de convorbire. Sunt foarte utile distingerea divergenţei de interese. trebuie ca atât organizaţia sau instituţia. Nu poate avea. Trebuie ca negociatorul să fie sigur că înţelegerea la care se ajunge este în aceeaşi măsură valabilă pentru ambele părţi. Participarea la negociere depinde de pregătirea şi alimentarea unui flux abundent de informaţii cât mai consistente şi mai variate pe temele legate de diferend. o clauză de „salvare” care prevede că fiecare parte are posibilitatea să denunţe convenţia atunci când consideră că interesul ei suprem este ameninţat de continuarea aplicării ei. Fiecare parte vine la negociere cu memoria instituţională proprie. măsurarea gravităţii acestei divergenţe şi estimarea urgenţei cu care se impune găsirea soluţiei. nici învinşi. aşadar. Negociatorii sau echipele de negociatori. 5). care se aşază faţă în faţă. demnă de apărat. În nici un fel de negociere. Totodată. dar în nici un caz în negocierea internaţională nu se poate ajunge la rezultat prin constrângere. adică nu se poate impune înţelegerea. Organizaţiei sau instituţiei şi negociatorului le este necesară descrierea clară a problemei de rezolvat. Negocierea nu se pierde şi nu se câştigă. într-o formă sau alta. în convenţiile internaţionale se include totdeauna. ci au între ei masa de negociere.Culisele Trebuie ca negociatorul să aibă în vedere că slujeşte două imperative: înţelegerea şi interesul părţii pe care o reprezintă. cât şi negociatorul să aibă disponibilitatea permanentă de a-şi completa şi de a-şi modifica această concepţie în cursul negocierii. a înţelegerii de edificat (LIPATTI. De altfel. negocierea se încheie cu înţelegerea realizată. Negociatorul are nevoie de concepţia cu privire la această problemă a organizaţiei sau a instituţiei pe care o reprezintă. nici învingători. Această claritate vine îndeosebi din convingerea lui că slujeşte o cauză justă. Succesul negociatorului depinde de claritatea viziunii lui în privinţa rezultatelor de obţinut. nici pe un ring de box. nici într-o arenă.

care să spulbere mitul prieteniei şi întrajutorării tovărăşeşti (…) Era practic un «dialog de surzi» şi mai totdeauna o controversă România-URSS. la diferite misiuni permanente ale ţărilor în cauză. lua cuvântul şeful delegaţiei sovietice sau locţiitorul său. trebuie să obţină confirmări nu numai de la cel în numele căruia negociază. care expunea obiectul consfătuirii. Şi aceasta. rând pe rând. simultan. în ordinea în care doreau să intervină. asistată de chibiţi. Ambasadorii (…) [din] RDG.elaborarea şi adaptarea progresivă a concepţiei proprii. Urmau la cuvânt. pentru a ne preciza poziţia. sprijineau cu toţii ideile şi poziţiile sovietice. În 1973. în timpul negocierii principale. trasând linia generală de conduită. Există mereu riscul ca înţelegerea la care se ajunge prin negociere să transforme o duşmănie veche într-o prietenie nouă. să facem front comun în faţa duşmanilor … (…) Alteori (…) ne vedeam obligaţi (…) să contestăm brutal «linia de conduită» impusă de sovietici. în acelaşi timp. Şi atunci ieşea scandal: iritaţi de argumentele noastre. Povesteşte Valentin Lipatti: „Ne întâlneam. întrucât. în timpul negocierilor privind Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Căci nu trebuia depăşit un anumit prag. paralel cu negocierile propriu-zise. Fiecare parte negociatoare caută să afle „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celeilalte părţi şi să disimuleze cât mai bine cu putinţă „ţinta” proprie şi „limita de rezistenţă” proprie. „şedinţele de consfătuire” ale reprezentanţilor statelor Tratatului de la Varşovia. câteva negocieri secundare. cu excepţia noastră. Imperativul slujirii fidele a interesului părţii pe care o reprezintă îi impune negociatorului să cunoască şi să ia în considerare şi interesele aliaţilor. conform ritualului. dar. reprezentanţii celorlalte cinci ţări socialiste. Negociatorul desfăşoară o negociere principală şi. (…) 316 . ci şi de la aliaţii acestuia. fără să criticăm. cam totdeauna acelaşi: după un schimb foarte scurt de banalităţi protocolare. sovieticii apelau la «corul antic». care nu luam niciodată iniţiativa unor asemenea schimburi de vederi. declaraţiile celorlalţi. în general. care. ci doar răspundeam la invitaţia celorlalţi. cu mici nuanţe. Ne luam apoi rămas bun. conform mandatului pe care-l aveam şi a tacticii pe care voiam s-o promovăm. să se deterioreze prietenii vechi. chipurile. Scenariul era. Uneori sovieticii practicau şi o «intoxicare» menită să ne determine. aveau loc. nu fără a fi făcut şi un superficial schimb de informaţii despre culisele conferinţei (…) Fiecare păstra însă pentru sine informaţiile de preţ şi nu arunca pe masa comună decât date fără prea mare valoare. Noi luam cuvântul în general la sfârşitul reuniunii.

pentru a pune la punct. după ce vom fi primit fiecare instrucţiuni suplimentare. Cel care negociază ca reprezentant al unei organizaţii sau al unui stat se află. pe fond. într-o discuţie confidenţială cu ministrul de externe George Macovescu. în timpul participării la consultările multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. la Copenhaga. aspecte ale tacticii de negociere pe care o aplica: „Rostul întâlnirii noastre era să stabilim împreună care erau greutăţile majore ale negocierii şi ce tactici urma să folosim pentru a le depăşi. urma o răfuială între noi şi sovietici. în care ne spuneam pe faţă tot ce trebuia să ne spunem. aceasta îmi era acceptabilă. Îmi cream astfel.” (LIPATTI. Am discutat (…) despre posibilităţile pe care consensul le putea oferi în această privinţă. în mod artificial. Dacă. trebuia să găsesc acea idee sau formulare căreia el îi acorda toată importanţa şi să o blochez la rândul meu. urmând să reluăm. interesele celor care ne făceau greutăţi şi să-i determinăm să accepte tratative do ut des. Partida se încheia la egalitate. dar şi cu fermitate. chiar dacă. 52-53) 317 . mai binevoitor sau mai distrat. locul consultărilor. în care fiecare dintre părţi să obţină ceea ce dorea. cu care puteam vinde şi cumpăra. Consensul devenea astfel singura noastră armă eficientă de negociere. riscând să-şi piardă funcţia. 92-94) Negociatorul se sprijină pe activitatea unui laborator de stratageme prin care se concretizează strategia de realizare a înţelegerii şi tactica de negociere. Adoptarea deciziei necesare pentru continuarea negocierii este rodul unei negocieri paralele interinstituţionale în statul participant la negociere. privirea mustrătoare a lui Kovaliov îl readucea repede la realitate şi «disidentul» de o clipă o lăsa încurcată… Dacă treaba nu se potolea în acest fel. o monedă de schimb. Negociatorul este dependent de modul în care cel în numele căruia negociază îşi formulează şi îşi adoptă deciziile. îndrăznea să spună că «ar trebui poate să luăm în seamă şi argumentele tovarăşilor români». Ne apărea cu claritate că pentru a ne atinge obiectivele trebuia să blocăm cu precauţie. aveam de promovat o idee sau formulare care era blocată de partenerul X.Polonia. (…) Cehoslovacia sau (…) Ungaria îşi făceau datoria cu mai mult sau mai puţin succes. sub presiunea de a obţine un aranjament favorabil acelei organizaţii sau acelui stat. criticându-ne sau ridicând în slavă justeţea liniei preconizate de sovietici.” (LIPATTI. de pildă. În 1973. Valentin Lipatti s-a deplasat de la Helsinki. (…) Bulgaria. Dacă unul dintre ei.

încă de la început sau pe parcursul negocierii. Activitatea din „culisele” negocierii include şi acumularea. Scena. negociatorul îşi ţese autoritatea şi credibilitatea necesare la masa de negociere. în exprimarea verbală şi în redactarea de texte. cât şi cu luciditate. LIPATTI. Inspirat de situaţiile ipotetice. pe care trebuie să le studieze. Pe o asemenea cale s-ar ajunge la o înţelegere viciată şi deci fragilă. 318 . de arta sinonimiei (LIPATTI. Variantele de soluţie sau de părţi ale acesteia se pregătesc astfel încât din prezentarea şi examinarea lor să reiasă că se acordă fără dubiu atenţia cuvenită intereselor părţii celeilalte. Când îşi alege tactica. de a redacta precis şi de a dispune. fie modul de comunicare. trebuie ca fiecare parte să identifice factorii de care depinde succesul negocierii. fără viabilitate. ordonarea şi verificarea fără excepţie a tuturor informaţiilor relevante vehiculate înainte de începerea negocierii şi în timpul acesteia. precum şi argumentele de susţinere a acestora se pregătesc atât cu pasiune. 185. În alegerea tacticii de negociere. Sugestiile. propunerile şi poziţiile variate de prezentat în cursul negocierii.Este importantă. astfel încât o asemenea evaluare să contribuie la dobândire sentimentului că s-a încheiat cea mai bună afacere posibilă. cât mai aproape de semnificaţia autentică a poziţiilor şi argumentelor ei. La masa de negociere Analizarea continuă şi interpretarea permanentă a mesajelor transmise de partea cealaltă la masa de negociere. dacă perioada de realizare a scopului înţelegerii este sau nu este negociabilă. Scopului maximal de prezentat i se poate adăuga o menţiune privind timpul în care se doreşte atingerea lui: imediat sau într-o perioadă nedefinită. 5-6). negociatorul poate avea în vedere fie natura rezultatelor. concepând proiecte multiple ale soluţiei în jurul căreia să se poată edifica înţelegerea. Se poate preciza. sunt obligaţii ale negociatorilor a căror îndeplinire răspunde exigenţelor privind menţinerea spiritului de cooperare şi desăvârşirea misiunii proprii (MALIŢA. 5-6). în pregătirea negocierii. O singură variantă este exclusă şi deci de nediscutat: concesia ca efect al presiunii. Are nevoie neapărat de talentul de a se exprima verbal fluent. cu stimularea şi punerea în valoare a imaginaţiei. ca un şahist. fixarea scopului înţelegerii în forma în care să fie prezentat părţii celeilalte.

În elaborarea tacticilor de negociere. Activitatea la masa de negociere începe. dar se poate avea în vedere abandonarea şi modificarea poziţiilor adoptate şi prezentate în cursul negocierii. admiţând cu consecvenţă că. explicit sau implicit. propunerile şi poziţiile prezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere sunt de respins. Aşadar. de obicei. re-expunându-le. pe care partea diferendului. negociatorul de meserie consideră firească şi posibilitatea acceptării acestor sugestii. Se poate ajunge la înţelegere numai dacă interesele sunt respectate. în aceeaşi măsură cu interesele părţii pe care o reprezintă. măcar situându-le sub propunerea: „Vă rog să mă corectaţi dacă greşesc!” (FISHER. 85) Negocierea se desfăşoară în conformitate cu tactici de conturare şi de obţinere a înţelegerii. că nu este necesară căutarea unei argumentaţii de respingere a fiecărei sugestii. Conduita empatică şi respectarea principiului cooperării fac posibilă asimilarea profesională de către negociator a ideii că nu toate sugestiile. reprezentată de negociator. Acest debut al negocierii conţine. formularea de argumente pentru susţinerea poziţiilor proprii. constituie temei al negocierii şi interesele părţii reprezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. cu expunerea generală a negociatorului asupra obiectului înţelegerii de edificat. propuneri sau poziţii. pentru edificarea înţelegerii nu trebuie să se ia în calcul abandonarea intereselor. Abandonarea intereselor este sursă de neînţelegere. trebuie să se acorde atenţie primordială intereselor în raport cu poziţiile prin care aceste interese sunt apărate şi promovate. Se poate interpreta esenţa acestei expuneri şi ca prezentare a cerinţei principale. Elaborarea şi aplicarea acestor tactici cuprind: adoptarea şi prezentarea de poziţii faţă de diferend în general şi faţă de poziţiile părţii celeilalte. Formularea ex abrupto a unei cerinţe radicale privind conţinutul înţelegerii periclitează atmosfera propice înţelegerii şi spiritul de cooperare necesar la masa 319 . propuneri sau poziţii formulate de pe partea cealaltă a mesei de negociere. Se poate ca interesul invariabil să fie slujit cu o varietate amplă de poziţii susţinute cu varietăţi ample de argumente. şi mesajul părţii reprezentate privind dispoziţia reală de a negocia astfel încât părţile diferendului să devină părţi ale unei înţelegeri. Ca urmare. formularea şi prezentarea de concesii. o adresează părţii celeilalte/părţilor celorlalte a/ale diferendului.Căutând empatia. El le poate chiar relua în cursul negocierii. negociatorul aplică principiul cooperării. dacă nu pentru a demonstra că este dispus să şi le însuşească.

iar. Încă de la începutul negocierii. de măsuri de aplicare a lor. G. Valentin Lipatti a notat: „Renunţasem la includerea expresă a nefolosirii forţei sau a ameninţării cu forţa în titlul punctului unu al ordinii de zi a conferinţei. care constituia pentru ei o prioritate absolută. Atât la începutul. au negociat organigrama fazei a doua a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. din grija ca o preeminenţă a acestui principiu să nu marginalizeze chestiunea inviolabilităţii frontierelor. la Geneva. dispoziţia de a negocia serios. şi A. dar nu puteam renunţa în nici un caz la prezentarea de propuneri menite să expliciteze şi să consolideze aplicarea principiului nerecurgerii la forţă. nici occidentalii – cu excepţia Elveţiei. Sovieticii însă nu voiau decât crearea unei subcomisii care să se ocupe de principii şi. pe de o parte. din partea URSS. care avea propuneri de aplicare a principiului reglementării paşnice a diferendelor dintre state – nu se înghesuiau să ne sprijine (…). După o discuţie nocturnă cu Kovaliov. În 1973. cât şi în cele ale părţii celeilalte. negociatorul de meserie caută insistent să imagineze variante ale poziţiilor pe care le are de prezentat şi să stimuleze inventarea de astfel de variante. Apare chiar pericolul ca negocierea să se blocheze. Repulsia lor faţă de principiul nerecurgerii la forţă decurge.de negociere. Valentin Lipatti. Referindu-se la necesitatea constituirii unui organ subsidiar de lucru. pe de alta. din partea României. eventual. însărcinat să examineze măsuri de aplicare a principiilor de drept internaţional. în care (…) i-am expus pe 320 . Întâietatea acordată grijii faţă de evoluţia relaţiilor deteriorate de diferend. precum şi dorinţei de a pune de acord interesele care au cauzat sau pot cauza divergenţe demonstrează şi dorinţa reală de a ajunge la înţelegere. Inexistenţa unui organ de lucru subsidiar – care să examineze şi să convină asemenea prevederi – ar fi anulat toată strădania noastră. cât şi pe parcursul negocierii atmosfera favorabilă dialogului şi asigurarea continuării lui cât timp este necesar se obţin şi prin prezentarea soluţiilor dorite sub forma unor variante supuse dezbaterii la masa de negociere. Pe de altă parte. atât în laboratoarele părţii pe care o reprezintă. Mai mult. dar şi permanent în cursul ei se adoptă o conduită evident favorabilă criteriilor obiective de evaluare a propunerilor formulate la masa de negociere. din doctrina „suveranităţii limitate” la care nu renunţaseră. Kovaliov. Rămâne indiscutabilă fermitatea în apărarea intereselor proprii şi în respectarea principiilor universale care guvernează relaţiile dintre state.

însemnând ce aşteaptă fiecare parte de la negociere. care. o problemă politico-militară nu se deosebesc de stratagemele la care se recurge pentru soluţionarea unei dispute în familie şi nici de cele comerciale (FELDMAN. care ar putea fi satisfăcător pentru ambele părţi. cel care a formulat-o poate obţine. una dintre părţi vinde şi alta cumpără. După oferta iniţială extremă. de pildă. întrucât are posibilitatea de a face concesii considerabile. „nivelul înţelegerii”. cealaltă parte să propună concesii importante. În cele mai multe cazuri. imaginea că este generos. În esenţă. ce voiam. Oferta iniţială extremă nu are efectul dorit la sfârşitul negocierilor. Devine posibil ca.” (LIPATTI. În cursul negocierii. negociatorii au în vedere: „ţinta”. se manifestă plenar dispoziţia de a respecta şi de a aplica principiile de conlucrare şi de a conlucra fără ezitare. în reciprocitate. am putut găsi o soluţie acceptabilă. urma să se consacre examinării măsurilor de aplicare a principiilor nerecurgerii la forţă şi reglementării paşnice a diferendelor. După formularea ofertei iniţiale a uneia dintre părţi „ţinta” părţii celeilalte se poate modifica în favoarea părţii care a formulat oferta. stratagemele privind. negociatorul îşi elaborează stratagemele. în timpul negocierilor. strategiile care prevăd o ofertă iniţială extremă par a favoriza încheierea fructuoasă a negocierilor pentru cei care recurg la stratagema ofertei iniţiale extreme. 464-466). prezentate ca fiind cereri sau oferte. în negociere. Se poate descrie negocierea ca adoptarea şi părăsirea succesivă a poziţiilor proprii. şi anume crearea unui organ special de lucru (Special Working Body). Nivelul profiturilor permise are un efect important asupra modului în care interacţionează negociatorii. când partea cealaltă cunoaşte „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celui care a formulat oferta sau când are mijloace de a 321 . având un statut egal cu subcomisia însărcinată să redacteze principiile.şleau ce gândeam. şi „limita de rezistenţă”. Fiecare parte care negociază doreşte să obţină un profit cât mai mare. Partea cealaltă utilizează oferta iniţială ca pe un indiciu cu privire la „ţinta” şi la „limita de rezistenţă” a părţii care a formulat oferta. care dă nivelul celei mai proaste înţelegeri acceptabile. Pornind de la tactica stabilită în „culise”. Negociatorul acordă atenţie îndeosebi stratagemelor pe care să le poată utiliza pentru a realiza o afacere optimă în vederea profitului propriu. În negocierile dintre state. 87-88) Simultan.

Îmbunătăţirea relaţiilor sociale cu partea cealaltă se obţine prin edificarea unei atmosfere amicale şi unei stări sufleteşti pozitive în timpul negocierii. inclusiv părerea că se recurge la stratageme insidioase. respectiv. Din conduita excesiv de apropiată pot rezulta impresii confuze. Este posibil şi ca. cealaltă parte să conchidă că ofertantul nu şi-a propus să negocieze serios. că înţelege poziţia prezentată de negociatorul de pe partea cealaltă a mesei de negociere contribuie substanţial la îmbunătăţirea atmosferei necesare dialogului. ci să împiedice realizarea unei înţelegeri. sporirea senzaţiei celeilalte părţi că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm. 322 . după oferta iniţială extremă. astfel încât înţelegerea să fie aplicabilă în timp util. Printre metodele de a obţine concesii se numără: îmbunătăţirea stării sufleteşti a celeilalte părţi sau consolidarea relaţiilor sociale cu partea cealaltă. de cealaltă parte a aceleiaşi mese reflectă situarea una faţă de cealaltă a părţilor diferendului. diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii. Calitatea atmosferei sporeşte însă dacă negociatorii dialoghează şi neoficial. să nu fie tardivă. Negociatorul care poate declara convingător. de o parte a mesei de negociere şi. ca şi formularea de discursuri în stil de rechizitoriu cu privire la aceste poziţii şi la susţinătorul lor afectează climatul necesar pentru realizarea înţelegerii. la oferta iniţială extremă este posibil să se răspundă cu o conduită fermă în negociere.influenţa aceste repere. ci la eşecul negocierilor. În acest caz. determină rezultate satisfăcătoare. dar nu se confruntă între ei. impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte. Efectul unei asemenea strategii constă în sporirea înclinaţiei părţii celeilalte spre concesie. Situarea faţă-în-faţă. în spiritul câştigului reciproc. care nu duce la înţelegere. O asemenea impresie dăunează climatului de conlucrare de care depinde realizarea înţelegerii în urma negocierii. Polemica în legătură cu poziţiile prezentate în cursul negocierii. Negociatorii acordă importanţă timpului necesar pentru obţinerea înţelegerii. în cursul negocierii. Pentru edificarea înţelegerii privind soluţionarea diferendului şi simultan cu această edificare trebuie ca părţile diferendului să devină părţile înţelegerii şi negociatorii care le reprezintă să lucreze umăr-laumăr. Negociatorii se confruntă cu diferendul de soluţionat. pentru a-şi explica semnificaţia poziţiilor prezentate oficial. Negocierea în care participanţii cooperează.

poate fi identificat tipul negociatorului perseverent. Se abate de la principiul cooperării negociatorul care încearcă să ocupe. Lupta lor se duce „cu metode şi finalităţi paşnice” (LIPATTI. Despre cel „maleabil” se crede că este dispus să fie concesiv ca să evite confruntarea verbală. înaintea oricărei concesii. Această abatere implică riscul de a bloca negocierea. opinia publică despre ele conţine mituri având ca sursă reflectarea reciprocă a mijloacelor de negociere de utilizare a forţei. de oferte numeroase şi variate. Strategia implică riscul ca negocierile să eşueze la apropierea termenului fixat. Despre cel „agresiv” se crede că este dispus să participe la un duel verbal. declanşat prin adoptarea de poziţii extreme şi desfăşurat în vederea apărării acestor poziţii cu încăpăţânare. Garantarea egalităţii este asigurată prin respectarea principiului că negocierea este cooperare. Negociatorii nu sunt combatanţi nici atât cât să satisfacă ideea confruntării care îi opune pe sportivi. de regulă. care. Partea care adoptă această strategie poate recurge la ameninţarea că. o poziţie de forţă şi se străduieşte să o menţină. Cu negociatori care prin conduita lor introduc în negociere înverşunarea şi produc o înţelegere precară. 6). 323 . şi. pe de o parte receptiv faţă de ofertele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. va recurge la o acţiune inacceptabilă pentru partea cealaltă. În realitate. în cursul negocierii. aşadar nu la înţelegere şi. Părţile care negociază au nevoie permanent de sentimentul că şansele lor de a ajunge la o înţelegere avantajoasă sunt egale. trebuie ca această strategie să fie credibilă. în negociere.Impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte se poate obţine prin susţinerea cu insistenţă a unui termen limită pentru negociere. Pentru a fi eficientă. este posibil ca negocierea să devină sursă de încordare şi nu de acord. Fiind căi alternative de soluţionare a diferendului. laborios în privinţa elaborării şi prezentării. dezamăgitoare. examinează cu exigenţă argumentele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. Agresivitatea şi încăpăţânarea sunt însă pernicioase. pe de altă parte. negociatorul care tinde să fie prea îngăduitor cu negociatorul părţii celeilalte este demis. după trecerea momentului limită. sau tipul negociatorului flexibil. aşadar improprii negocierii. chiar dacă partea care a impus presiunea timpului ar dori să le continue. Unul dintre aceste mituri se referă la tipurile de negociator: „agresiv” şi „maleabil”. Prin maleabilitatea invariabilă a unuia dintre negociatori se ajunge la impunerea deciziei uneia dintre părţi.

Statele occidentale au propus ca domeniului umanitar şi celui al cooperării culturale să li se rezerve un punct distinct pe ordinea de zi. excluzând concesiile unilaterale. dar oricum inacceptabilă. Sunt utile aplicării acestei strategii explicaţiile credibile de după fiecare concesie. tehnică. propuse doar în reciprocitate. Prin înţelegerea la care s-a ajuns în urma negocierii. de abordat doar de negociatorii ajunşi la un grad foarte înalt de profesionalizare (LIPATTI. se asociază fiecare concesie cu elemente de consolidare a poziţiei celui concesiv. În 1973. dar cedând 324 . la concesii puţine minime. întrucât devin imposibile anumite garanţii care ar asigura aplicarea corectă a înţelegerii. Sporirea senzaţiei părţii celeilalte că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm se poate obţine prin trecerea de la oferta iniţială fie extremă. 6). Delegaţia URSS. urmările conferinţei. s-a edificat înţelegerea privind ordinea de zi a conferinţei. cooperarea economică. se poate preciza că împrejurările devin dezavantajoase pentru partea cealaltă. ştiinţifică şi privind mediul. Negociatorul de meserie ştie că se poate ceda foarte puţin şi doar în momentul potrivit (LIPATTI. Negociatorii URSS au propus ca ordinea de zi să aibă trei puncte: 1) securitate. Trebuie ca prima concesie să fie însoţită de precizarea că este singura concesie posibilă. s-a stabilit ca ordinea de zi să aibă patru puncte: securitatea. Această strategie nu permite să i se dea părţii celeilalte impresia că după o concesie sunt posibile şi alte concesii. care a ştiut înainte de începerea negocierii că occidentalii doresc neapărat să înscrie pe ordinea de zi problematica umanitară. statele occidentale au susţinut că nu este necesară instituţionalizarea conferinţei. Conform acestei strategii. 2) cooperarea economică şi culturală şi 3) organismul permanent al conferinţei. 6). a acceptat îndeplinirea acestei dorinţe. Cu privire la „organismul permanent”. Trebuie să se evite orice element care ar putea fi interpretat ca fiind dovadă de slăbiciune de câte ori se propune o concesie. fie moderată. „partea cea mai grea a muncii de negociere”.Sunt compatibile fermitatea în apărarea intereselor părţii reprezentate şi receptivitatea faţă de interesele părţii celeilalte şi faţă de formele de exprimare a acestor interese. Îmbinarea eficientă dintre fermitate şi flexibilitate este totuşi o performanţă foarte dificil de atins. cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii. la Helsinki. La concesia următoare se argumentează că a fost posibilă în circumstanţe unice. în cadrul negocierilor pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. La concesia următoare.

propunând acest punct. 0). dramatizând fiecare cedare parţială. Deşi. nu presupune rigoarea constrângerii 325 . întrucât. Jucându-şi rolul. Ruşii au procedat la fel şi în privinţa „organismului permanent”. 36. Chapitre IV. apud TUŢESCU). Chapitre IV. Masa de negociere este masă de dialog. demonstraţia este deschisă. 37-38). adică în cadrul unei reuniuni polemice în care se conjugă şi se ciocnesc interese (PLANTIN. constă din retorică şi. negociatorul recurge la toate funcţiile limbajului vorbit: se exprimă. care este componenta unui sistem izolat şi care se adresează oricui. Acţiunea negociatorului poate fi explicată prin teoria modernă a argumentaţiei. În cursul negocierii. Argumentele Calea directă către diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii este persuasiunea.3. Première partie. Première partie. descrie situaţii din domeniile la care se referă dialogul şi. îndeosebi. 9. acesta a fost mitul în umbra căruia autorităţile de la Moscova au obţinut confirmarea împărţirii postbelice a Europei prin Actul final de la Helsinki (LIPATTI. având caracter social.). instituţionalizarea era contrară intereselor sovietice. constă şi din dialog (TUŢESCU. şi-a oferit o sursă bogată de posibilităţi de cedare. instrumentul negociatorului este argumentaţia şi nu demonstraţia. p. întrucât numai astfel răspunde exigenţei profesionale fundamentale privind soluţionarea prin înţelegere a unei probleme pe calea negocierii. Se argumentează. Chapitre IV. Première partie. URSS. 5. acceptând dramatic ca în ordinea de zi să se vorbească doar de urmările conferinţei. argumentaţia convingătoare. apud TUŢESCU. De fapt. Argumentaţia este ansamblul de mijloace („strategii discursive”) din domeniul exprimării prin cuvinte utilizate de negociator pentru a obţine adeziunea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere (TUŢESCU. spre deosebire de demonstraţie. menită să prezinte concesiile ca având temei logic. întrucât. prin schimb de enunţuri. în cadrul unei dezbateri. expuneri. făcându-i pe occidentali să creadă că doreşte să poată dirija un for continental pentru a domina Europa. 0). argumentează. discursuri cu privire la păreri diferite sau contrare (VIGNAUX. în realitate.treptat. produce o anumită impresie asupra negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. aparţinând domeniului logicii. La masa de negociere se face schimb de mesaje.

care. Dezbaterea. argumentaţia este utilă după ce a apărut o problemă. 255) şi i se adresează anume negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. Din ea rezultă exclusiv dacă obiectul la care se referă este adevărat sau fals. fie falsă. În argumentaţie. Negocierea se bazează pe comunicarea prin cuvinte şi nu este posibilă decât ca formă de cooperare. Pentru respingerea aserţiunii negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. negări polemice şi discursuri polemice. 5.2). În ipostază negativă. Lanţul de argumente se alcătuieşte în dezbatere. 1). Interlocutorii/negociatorii au măcar un singur obiectiv comun asupra căruia sunt de acord: realizarea discuţiei sau a negocierii. 4) şi procesul edificării decurge sub semnul probabilului. cooperarea este temeiul oricărui 326 . a evoluţiei treptate. 19 apud TUŢESCU. o disensiune. 60-61. după ce a fost formulată o părere. Ca instrument al negociatorului. o teză. totuşi. I. 18. după logica impreciziei. contraria refutare). combaterea de argumente. întrucât comunicarea prin cuvinte depinde de cooperarea dintre cei care îşi transmit şi recepţionează mesajele.1). se foloseşte contraargumentaţia. cuprinde aserţiuni. a contrazicerii. fiind tautologică. De altfel. Argumentaţiei îi este necesar aşadar dialogul. Première partie. fie adevărată. Première partie. prin formularea şi argumentarea unei alte teze.(PERELMAN – OLBRECHTS-TYTECA. denumită de Aristotel antisilogism. care se poate realiza numai cu acordul participanţilor de a dialoga. simultan. 5. adverbul dimpotrivă (GRICE. în timp ce edificiul este în acelaşi timp cel mult verosimil. precum şi alţi conectivi: conjuncţiile or. Première partie. potrivit refutaţiei sofistice. acest instrument conţine ca element distinctiv conjuncţia adversativă dar. este. Acest acord înseamnă că fiecare interlocutor/negociator va participa la discuţie respectând exigenţele minime de care depinde desfăşurarea discuţiei. constând din argumentaţie şi contraargumentaţie (nostra confirmare. argumentele se înlănţuie prin forţa de argumentare şi contradicţia argumentativă (TUŢESCU. şi după ce. Chapitre IV. Demonstraţia este doar o explicaţie. apud TUŢESCU. a apărut nevoia trecerii de la disensiune la consens. Negociatorul îşi ţese sau îşi edifică argumentaţia înlănţuind premise şi justificări şi propunând concluzii (TUŢESCU. Chapitre X. Chapitre IV. Première partie. „argumentaţia care contrazice concluzia adversarului”. Argumentaţia înseamnă însă construcţie (EGGS. Chapitre IV.

trebuie ca. Tot el însă poate utiliza şi argumente în avantajul ambelor părţi. Regulile cooperării verbale sunt: pertinenţa mesajului (Parlez à propos!) să fie asigurată prin întreaga contribuţie verbală la discuţie. în timpul negocierii. Première partie. el să respecte regulile curtoaziei. răspunzând prompt şi fără excepţie la critici. să fie demn. Première partie. Chapitre X. Negociatorul poate utiliza argumente prin care să susţină obţinerea de anvantaje unilaterale. Chapitre X. nepunând întrebări la care să i se dea răspunsuri neplăcute şi nespunând necuviinţe care să-i lezeze pe cei pe care îi reprezintă în negociere. Pentru ca negociatorul să poată să-şi atingă scopul prin argumentaţia sa. să fie modest. Argumentele la care negociatorul recurge în cursul negocierii îi reflectă trăsăturile sociale. caracterul convingător al argumentelor prezentate. De respectarea acestor reguli depind eficienţa negocierii.schimb de cuvinte (TUŢESCU. 327 . să fie decent. trebuie ca negociatorul să manifeste faţă de negociatorul de pe partea cealalată a mesei de negociere solicitudine şi să se abţină de la orice cuvânt şi de la orice gest care ar putea fi înţeles ca zeflemea sau ironie deplasată. atacuri şi insulte. îndeosebi pe cele ale politeţii. 1. calitatea informaţiei să corespundă interdicţiei ca locutorul să nu afirme ceea ce consideră că este fals.2). I. maniera în care se contribuie la discuţie să răspundă la exigenţele de claritate şi concizie. 235-236. Totodată. i se recomandă negociatorului: să fie prudent. dintre care esenţială este a ceea a menajării negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. cantitatea de informaţie furnizată să fie suficientă. trebuie ca negociatorul să evite desconsiderarea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere prin formularea brutală de pretenţii nechibzuite. psihice şi culturale. descurajante. trebuie ca negociatorul să-şi protejeze înfăţişarea proprie. I. Pe de o parte. 1). I. Pe de altă parte. Chapitre X. pentru a asigura eficienţa argumentaţiilor proprii. evitând expresiile excesive sau şocante. orientarea negocierii spre concluzia preconizată (TUŢESCU. Ca urmare. 1. apud TUŢESCU. astfel încât să accepte o anumită concluzie sau să acţioneze într-un anumit fel. nelăudându-se (KERBRAT-ORECCHIONI. fără a-şi afecta alura. Din gama argumentelor cu care se poate interveni în cursul negocierii fac parte şi cele referitoare la evenimente nedorite. întrucât scopul discuţiei este influenţarea celui căruia i se vorbeşte de către cel care vorbeşte. neadmiţând să-i fie încălcate drepturile. înspăimântătoare. Première partie. neînjosindu-se când este constrâns să facă un pas înapoi.1). sub presiunea evenimentelor.

Argumentul reciprocităţii porneşte de la asemănarea dintre două evenimente şi evocă elementele simetrice. Se evidenţiază consecinţele favorabile sau defavorabile ale unui act sau ale unui eveniment. Sunt momente în care negocierea decurge surprinzător. de încredere etc. Argumentul tranzitivităţii propune trecerea unei calităţi a unei persoane. care nu 328 . 298. se sugerează renunţarea la ele sau încetarea lor. Argumentul sacrificiului constă din oferta prin renunţare în schimbul înţelegerii. peste limitele admise de exigenţele profesionale. superioritatea. Stratagemele negative Negocierea este activitatea căreia îi este specific progresul pascu-pas. imediat după ce. Se argumentează invocându-se legături precum cele dintre cauză şi efect. în aparenţă. (Prietenul prietenului meu îmi este prieten. scopuri şi mijloace. în timp ce argumentarea prin ilustrări vizând imaginaţia poate consolida adeziunea la respectarea unor reguli consacrate. a altui grup. a unui grup. Argumentul orientării se construieşte în jurul întrebării incitatoare „Încotro ne îndreptăm?” sau a variantei ei dramatice „Unde vom ajunge?” Argumentul abaterii de la termen/ţintă face apel la temerea compromiterii unui angajament. încât să se ajungă în punctul unei crize grave în negociere. stratagemele negociatorului includ. asupra altei persoane.) Argumentul comparaţiei se referă la asemănările şi la deosebirile dintre evenimente. şi ameninţarea explicită. Negociatorul care încearcă să obţină prea mult dintr-o singură „lovitură” riscă să piardă foarte mult. Argumentarea prin exemplificări incontestabile ajută la stabilirea de reguli noi.În vederea clasificării argumentelor s-au aplicat criteriul corespondenţei cu formule logice şi matematice. precum şi criteriul raporturilor dintre evenimentele reale (PERELMAN – OLBRECHTSTYTECA. Se atrage atenţia asupra inutilităţii unor investiţii materiale. 475. ascendenţa. dacă nu cumva totul. identice. şi. ar fi pe cale să accepte poziţia celeilalte. ca urmare. Uneori. 334. invocând egalitatea. 381-394. 481). Se avertizează asupra irosirii unor eforturi şi se susţine necesitatea continuării lor. incluziunea etc. Se întâmplă ca una dintre părţi să adopte o poziţie într-atât de negativă.

incorectitudinea sunt stratageme contrare principiului cooperării şi. în şedinţa de deschidere a consultărilor multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. fără întârziere şi fără excepţie. Incorectitudinea manifestată. În promisiune se poate insinua şi o ameninţare.are însă consistenţă. continuarea normală a negocierilor este posibilă cât timp presiunea nu ajunge să domine dialogul. ameninţarea. în schimbul concesiei dorite. reprezentantul Finlandei. promisiuni. Este exclus ca ameninţarea care ar viza exclusiv partea cealaltă să aibă vreun efect pozitiv pe planul negocierii. Când se recurge la ea în cursul negocierii. minciuna. a propunerilor şi argumentelor care servesc edificarea înţelegerii. Pentru a se evita o asemenea evoluţie a negocierilor. deşi acesta solicitase cuvântul. a refuzat să dea cuvântul reprezentantului României. presiunea apare în forme specifice „războiului psihologic”. La 22 noiembrie 1972. Valentin Lipatti. nefiind de aşteptat să dea vreun rezultat. la Helsinki. cu utilizarea de zvonuri. care asigura preşedinţia lucrărilor. Ameninţarea nu se numără printre instrumentele negociatorului de meserie. Evitarea acestei situaţii nocive se poate realiza prin menţinerea cu insistenţă în centrul atenţiei a obiectului înţelegerii preconizate. prin încălcarea regulilor de desfăşurare a negocierii în scopul dezavantajării unuia dintre negociatori se contracarează prin respingerea ei energică şi prin argumentarea utilităţii regulii abia încălcate în vederea consolidării ei. Promisiunea că se va renunţa la o eventuală sancţiune conţine şi ameninţarea cu sancţiunea. În cazul în care se recurge la astfel de stratageme. Această strategie cuprinde şi demersuri prin care se formulează. Presiunea. nu sunt de considerat în descrierea tehnicii de negociere decât în măsura în care negociatorul este nevoit să se confrunte cu ele şi să le depăşească pentru a face posibilă continuarea negocierii şi edificarea înţelegerii. de atacuri personale împotriva negociatorului sau a liderilor forului reprezentat la negociere. Neadevărurile ajunse pe masa de negociere se combat cu argumente prin care se reconstituie realitatea şi prin prezentarea cărora se demonstrează că informaţiile vehiculate în cursul negocierii sunt verificate în detaliu. de pildă. Este posibil doar ca partea cealaltă să adopte o poziţie de rezistenţă sporită şi să devină mai rigidă în participarea la negociere. ca urmare. 329 . se poate sugera că aplicarea ameninţării nu depinde de partea implicată în negocieri care a formulat-o.

Pentru a se coaliza au de rezolvat problema modului de asociere şi problema distribuirii câştigului obţinut la încheierea negocierii. dar fiecare participant în parte dispune de seturi proprii. şi să izbutim să ne păstrăm identitatea. Condiţia ca asocierea să fie posibilă este asumarea de către negociatori a regulii conform căreia rezultatele înţelegerii îi revin fiecărei părţi proporţional cu contribuţia ei. rămaşi în afara coaliţiei. Se poate descrie rezultatul la care se ajunge prin negociere având ca model fie „suma zero”.conform regulii. Fiecare parte dispune de un set de rezultate posibile ale înţelegerii preconizate. parţial divergente.” (LIPATTI. de feluritele recompense care pot fi proiectate. coaliţii. Rezultate Succesul negocierii depinde de rezultatele ei. fără să ne izolăm în mod periculos. Temeiul alcătuirii unei asemenea coaliţii este obţinerea de avantaje în raport cu cei neorganizaţi. se alcătuiesc. de la caz la caz. Numai în acest fel puteam să ne promovăm obiectivele. faţă de seturile celorlalţi. alianţe sau cel puţin conivenţe cu alte ţări (…) Nu trebuia să rămânem niciodată singuri (…) Consensul trebuia mânuit cu grijă. mai mult sau mai puţin consistente. simultan cu un protest. în cursul negocierii. prin care poate realiza acel scop. când o parte câştigă şi cealaltă 330 . Pe marginea negocierilor de legate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. pentru a deveni productiv şi a nu degenera într-un veto steril. nota: „(…) trebuia să stabilim. dar şi cu explicaţia că moţiunea de ordine fusese solicitată pentru împiedicarea adoptării de decizii care ar fi putut prejudicia convenirea normelor de procedură (LIPATTI. diferite sau chiar opuse faţă de obiectivele celorlalţi participanţi. care erau grele şi multe. negociatorul principal din partea României. Valentin Lipatti. Între participanţii care doresc să atingă obiective comune. de căi şi de mijloace. ridicând pancarta cu inscripţia „România” şi strigând: Point of order! Incorectitudinea a fost prezentată la ministrul de externe finlandez. 91) Coaliţii În negocierea multilaterală. participanţii au acelaşi scop. 91) Se coalizează cei care nu pot ajunge singuri să obţină o înţelegere avantajoasă pentru ei. parţial comune.

fie în informaţii (FOA. După stabilirea recompenselor şi a costurilor. pentru evaluarea oricărei conlucrări este nevoie de un nivel de comparaţie (THIBAUT & KELLY). În timpul negocierii se fac deseori bilanţuri de etapă. E. convenabil şi cuvenit. conlucrarea 331 . fie în servicii. V). cu înţeles de interacţiune economică sau de conlucrare socială. părţile îşi calculează câştigul scăzând costurile din recompense. fie în bani. Este posibil ca aceleaşi recompense şi costuri să-i satisfacă diferit pe participanţi. fie „suma variabilă”. câştigând ceva. Negocierea are succes când situaţia obţinută prin aplicarea înţelegerii la care s-a ajuns este preferabilă situaţiei dinaintea înţelegerii sau situaţiei la care s-ar fi putut ajunge fără realizarea înţelegerii. Rezultatul superior nivelului bilanţului de referinţă este considerat satisfăcător şi înţelegerea realizată chiar dacă. În general. care constau fie în poziţia socială. Negocierea în ansamblu depinde de rezultat: continuă dacă rezultatul este pozitiv sau se întrerupe dacă rezultatul este negativ. Condiţia înţelegerii este ca fiecare parte la negociere să contribuie potenţial la schimbul de valori (bunuri) şi să-şi poată realiza speranţa că va obţine ceva din acest schimb. Negociatorii în special şi părţile pe care ei le reprezintă conlucrează. faţă de rezultatul estimat înainte de începerea negocierii. bazat pe experienţa lor anterioară şi pe modul în care percep satisfacţia altora din alte negocieri. aşadar şi negocierea înseamnă atât recompense. cooperarea. fie în bunuri. interpersonală sau intercomunitară. De altfel. & FOA. pare dezavantajoasă. fie în iubire. Rezultatul pe care un participant la negociere estimează că ar putea să-l obţină din cea mai bună variantă posibilă de evoluţie a negocierii constituie nivelul bilanţului de referinţă. Situarea negocierii sau a conlucrării sub acest nivel de comparaţie pune în pericol continuarea ei. fiind un aspect al cooperării. cât şi costuri (THIBAUT & KELLY). Cât timp obiectivul înţelegerii rămâne imperios pentru părţile participante la negociere. negocierea se deosebeşte total de confruntare. când ambele părţi pot să beneficieze sau să piardă. Cooperarea. constituie nivelul bilanţului optim la care se raportează bilanţurile parţiale şi bilanţul final. Rezultatul pe care participanţii la negociere îl consideră adecvat. Pentru fiecare participant.pierde. internaţională este considerată durabilă şi satisfăcătoare în funcţie de recompense şi de costuri. „Suma variabilă” le dă ambelor părţi sentimentul că au ajuns la înţelegere. În evaluarea oricărei conlucrări se compară rezultatul final cu nivelul celorlalte variante posibile de rezultat (THIBAUT & KELLY).

(LUCE. riscă un an de închisoare. Se caută exploatarea celuilalt. varianta de a mărturisi dacă nu mărturiseşte celălalt. după cooperare îndelungată. a lăcomiei celeilalte. & RAIFFA) 332 332 . dacă nu mărturisesc fapta pe care au săvârşit-o împreună. având în vedere beneficiile scontate de părţi de la înţelegerea proiectată. Nu este atractivă pentru nici unul varianta de a mărturisi. întrucât iniţiativele şi reacţiile îi sunt circumscrise de ___________________ Procurorul le spune celor doi bănuiţi de crimă că. Ca o consecinţă. Fiecare combinaţie de opţiuni duce la un anumit rezultat. Ei ştiu că. în continuare nici unul nu mai cooperează şi pierd amândoi. Prima evaluare a situaţiei nu ţine seama de comportamentul retaliatoriu posibil al celuilalt în viitor. pentru că. pentru fiecare. dar nici de pierdut prea mult. se pot alege cu o pedeapsă de maximum opt ani. pedeapsa este foarte îndelungată. Cea mai avantajoasă variantă pentru amândoi este să nu mărturisească. se optează pentru cooperare.nefavorabilă în termeni absoluţi continuă dacă rezultatul ei mizerabil este superior celorlalte variante posibile. care duce la o pedeapsă îndelungată. Dacă mărturiseşte doar unul dintre ei. Ulterior. dar să fie mai avantajoasă pentru unul dintre ei. Negociatorul se află în situaţia de a soluţiona „dilema prizonierului”332. Realizarea unei asemenea înţelegeri depinde de generozitatea negociatorului şi a părţii care cedează. Acest tipar include opţiunile tactice proprii şi opţiunile tactice probabile ale negociatorului celuilalt. Este tentantă. când luarea în considerare a retalierii duce la concluzia că rezultatul poate fi dezavantajos pentru amândoi. dacă mărturiseşte celălalt. 467-468) obţinute dintr-o conlucrare. De obicei. optând pentru varianta dezavantajoasă. unul dintre parteneri decide să adopte o opţiune în afara cooperării. Este posibil ca o combinaţie de opţiuni să ducă la un rezultat pozitiv pentru ambii participanţi. Combinaţia de opţiuni dezavantajoase pentru ambele părţi ar putea fi consecinţa zgârceniei uneia. cel care a mărturisit va fi închis trei luni şi cel care nu a mărturisit zece ani. chiar dacă pierde în timp ce celălalt are de câştigat. contrară acesteia. din care nu are de câştigat nici unul. dacă mărturisesc. separat. Este revelatoare în analiza rezultatului negocierii aplicarea unei matrice a beneficiilor (payoff matrix) (FELDMAN. Se revine la cooperare dacă unul dintre ei decide să opteze astfel. Includerea celui care nu cooperează într-un cadru al cooperării va duce la o cooperare mai durabilă după reluarea cooperării. D. Este riscant pentru fiecare să nu mărturisească. R. Negociatorul îşi schiţează tiparul beneficiului pe care partea reprezentată la negociere îl scontează de la înţelegerea proiectată. şi câştigă pe seama celuilalt.

domină şi comportamentul competitiv (FELDMAN. este sursă de presiune suplimentară asupra negociatorului. Publicul Desfăşurarea negocierii sub observaţia publicului. indiferent de costuri.imperative generale şi el este constrâns să acţioneze în limitele mandatului. astfel încât să-şi poată cunoaşte şi explica în totalitate motivaţiile. Negociatorul este scutit de acest fel de presiune când negocierea se desfăşoară cu discreţie. chiar când conlucrarea este. se optează deseori pentru competiţie. Regulile negocierii nu le permit negociatorilor să comunice nici înaintea negocierilor. Un criteriu aplicabil ar putea fi respectarea principiului egalităţii în drepturi a părţilor reprezentate. 333 . rezultă că gradul de conlucrare scade cu cât este mai mare posibilitatea de ameninţare cu folosirea armelor (DEUTSCH). nici în cursul lor. În lumea dominată de criteriile pieţii. nu s-ar ajunge la sporirea câştigului acelei părţi. Negocierea implică posibilitatea ca părţile să ajungă la o înţelegere prin aplicarea căreia fiecare parte să fie avantajată sau cel puţin să nu fie dezavantajată faţă de situaţia în care nu s-ar fi realizat înţelegerea. adoptă o poziţie fermă şi relativ lipsită de maleabilitate. ele ar obţine profituri similare. opţiunea raţională. Sunt nevoiţi să se raporteze ori de câte ori au de soluţionat o problemă de acest tip la schema abstractă a tiparului beneficiilor. fără îndoială. transparenţa publică a negocierii. Când este nevoit să apară în public. precum şi posibilitatea să fie mai multe înţelegeri la care să se poată ajunge şi fiecare parte să aibă preferinţe divergente faţă de înţelegere (DEUTSCH). negociatorul doreşte să lase impresia că este puternic şi competent şi. Rezultatul înţelegerii preconizate prin negociere ar fi echitabil dacă beneficiul fiecărei părţi ar fi proporţional cu costul şi dacă raportul beneficiu/cost ar fi similar pentru părţi. Mai mult. ci la dezavantajarea amândurora. Dacă s-ar lua în considerare nevoile părţilor. Din cercetările asupra ameninţării. Pe acest plan. Presiunea publică afectează eficienţa negociatorului. conlucrarea lor rămâne minimă. 473-474). Dacă s-ar ajunge la înţelegerea ca părţile să recurgă alternativ la beneficii. în consecinţă. ar trebui ca resursele să fie distribuite proporţional cu mărimea nevoilor. Dacă una dintre părţi ar introduce în negociere ameninţarea pentru a beneficia în dauna celeilalte.

Dacă generalizările stereotipice specifice opiniei publice sunt însuşite de negociator. Statelor străine percepute ca inamice li se atribuie comportamente false. recurgând la mijloace de persuasiune numeroase şi diverse. Negociatorului îi este imperios necesară comunicarea cu organizaţia pe care o reprezintă sau cu instituţiile statului pe care îl reprezintă. luându-se în considerare instinctele. „Inamicul” are imagine diabolică.Cursul negocierii este influenţat şi de impresiile unilaterale ale negociatorului şi de cele ale publicului asupra părţii celeilalte. Opinia publică asupra evenimentelor din relaţiile internaţionale este distorsionată de propagandă şi contaminată de stereotipii. Se cultivă inerţia percepţiei sociale prin exploatarea decalajului dintre imaginea reală actuală a unor persoane. asupra comunicării cu negociatorul părţii celeilalte. Opinia publică este agresată continuu de acţiunile politice prin care se propagă sistematic ideologiile. ca să atragă militanţi în rândurile proprii şi ca să-i deruteze pe militanţii adverşi. Empatia este exclusă: nu se înţelege clar ce simte şi ce doreşte „inamicul”. sentimentele. 334 . descrise prin utilizarea de clişee arbitrare. dar poate contribui la escaladarea conflictelor. Prejudecata are impact negativ asupra spiritului critic al negociatorului. credinţa şi superstiţiile. în negociere apar complicaţii care conţin riscul abaterii de la obiectivul prevenirii sau încheierii ostilităţilor. Se cultivă ignorarea elementelor care ar putea modifica orientarea politică iniţială. Se întreprind operaţii complexe. se exercită presiuni asupra convingerilor. Negociatorii aflaţi sub presiunea opiniei publice pot fi influenţaţi de orientarea acesteia. în cele mai multe cazuri. invincibili. Opinia publică nu declanşează conflicte. similare celor de dresare a animalelor. este posibil ca această formă finală să fie diferită de forma convenită de negociatori şi astfel este posibilă prelungirea negocierilor. Cercurile politice acţionează asiduu asupra opiniei publice. Reprezentanţii statului propriu apar virtuoşi. Când negociatorul nu este împuternicit să decidă asupra formei finale a înţelegerii negociate. asupra comunicării dintre negociator şi instituţiile sau autorităţile pe care le reprezintă la negociere. pentru a le reorienta şi pentru a le controla. a unor grupuri sau comunităţi şi imaginea iniţială formată. asupra valorificării informaţiilor de utilizat în cursul negocierii. tot ca efect al propagandei. dirijate spre gândurile şi sentimentele fiecărei persoane.

NOTA DIPLOMATICĂ Nota diplomatică conţine o comunicare oficială între subiecte de drept internaţional întreprinsă pe cale diplomatică. între ambasade etc. număr de înregistrare. Nota verbală Nota verbală este un document purtând antetul emitentului. cu foruri internaţionale şi reprezentanţii lor.CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ (EXCURS) Are caracter diplomatic corespondenţa (alcătuită din note diplomatice. ştampila emitentului. Nota verbală nu se semnează. Nota diplomatică (nota verbală. a principiilor şi a normelor dreptului internaţional. de o traducere neoficială într-o limbă utilizată larg în relaţiile internaţionale. Valabilitatea notei diplomatice depinde de respectarea. instituţiile serviciului public pentru diplomaţie al statului şi reprezentanţii lor o poartă cu demnitari şi cu instituţii diplomatice din străinătate. Textul este însoţit. eventual. În textul notei verbale se utilizează doar formele verbale pentru persoana a treia şi nu se utilizează formele verbale pentru persoana întâi şi nici cele pentru persoana a doua. menţiuni privind locul şi data emiterii şi apostila persoanei responsabile pentru emitere. precum şi a regulilor de curtoazie internaţională. nota colectivă. memorandumuri şi scrisori) pe care demnitarii unui stat. aide-mémoire-uri. între ambasadă şi ministerul de externe al statului acreditar. nota identică) se redactează în limba oficială a statului reprezentat. 335 . nota semnată. în conţinut şi formă. Se schimbă note diplomatice între instituţiile serviciilor publice de diplomaţie: între ministerele de externe. nota verbală circulară.

Alexandru Marghiloman. Nota semnată începe cu formula de apel „Doamnă/Domnule (funcţia)” sau „Excelenţă” şi se încheie. Arthur S. juridice. Rockhill. Textul notei semnate se înscrie sub antetul instituţiei emitente. Dacă Excelenţa 336 . Excelenţă (sau Doamnă/Domnule <funcţia>). pentru a transmite sau pentru a reînnoi instituţiei destinatare expresia consideraţiei sale. Schimbul de note verbale având conţinut identic are semnificaţia de acord interstatal. Referitor la Nota predecesorului meu. Atena şi Belgrad. cu o formulă de tipul: „Vă rog.Textul notei verbale începe cu salutul instituţiei emitente adresat instituţiei destinatare urmat de menţiunea că instituţia emitentă are onoare să facă o comunicare anume. prin care se exprimă regretul guvernului Statelor Unite pentru inexistenţa unui tratat de extrădare între România şi Statele Unite şi dorinţa Statelor Unite de a începe negocierile în această privinţă. Hardy. îi atrag din nou atenţia Excelenţei Voastre asupra acestei propuneri. de exemplu în domeniul protocolului. fără modificări. Notele verbale au conţinut identic.” La 9 octombrie 1900. domnul W. Nota verbală se încheie cu menţiunea că instituţia emitentă foloseşte prilejul emiterii notei verbale. Redactarea notelor verbale în vederea efectuării schimbului de note verbale se face în urma negocierii prevederilor de inclus în textul notei iniţiale şi de reluat în nota de răspuns. Nota semnată Nota semnată este instrument de corespondenţă între ministerele de externe. din 18 ianuarie 1899. să primiţi asigurarea înaltei mele consideraţii. Prin notă verbală se transmit comunicări administrative. nota semnată următoare: 9 octombrie 1900. Nota verbală circulară este emisă de ministerul de externe al statului acreditar către ambasadele străine pentru a le transmite comunicări de interes general. între ambasade sau între alte instituţii omoloage. Se redactează utilizându-se formele verbale pentru persoanele întâi şi a doua (plural). i-a adresat ministrului afacerilor străine al României. înainte de semnătura persoanei emitente. care până acum a rămas fără răspuns. care se reia. trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. poartă număr de înregistrare şi conţine menţiuni privind data şi locul redactării. în nota de răspuns. Domnule Ministru. de pildă atunci când în nota iniţială se formulează o propunere. W. politice.

Ultimatumul nu este instrument al corespondenţei diplomatice. Pe plan juridic. Nota colectivă Nota colectivă conţine comunicarea solemnă scrisă.. La 20 decembrie 1900. Se redactează fie o singură notă care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente. Cuprinde menţiuni privind locul şi data redactării. dar simultan la ministerul de externe al statului acreditar. Ultimatumul este 337 . vă rog să-mi permiteţi să vă asigur de înalta mea stimă şi consideraţie. rămân al Dvs. Hardy. 214). Voi rămâne îndatorat Excelenţei Voastre dacă veţi fi atât de amabil să-mi trimiteţi cât mai curând posibil o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de guvernul Statelor Unite. Nota comună care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente se înmânează în audienţă comună la ministerul de externe al statului acreditar. transmisă ministerului de externe al statului acreditar de mai multe ambasade străine. (…). Domnule Ministru. MILLIN. am onoarea să vă informez că Guvernul Regal este pregătit să încheie o convenţie de extrădare cu guvernul Statelor Unite şi că lasă la dispoziţia guvernului american maniera în care vor începe negocierile. Atena şi Belgrad. cu acelaşi text.Voastră ar fi dispusă să ia în considerare această propunere mi-ar face plăcere să vă trimit pentru analiză o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de Statele Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru încheierea unui astfel de tratat. Hardy. Alexandru Marghiloman. pe care îl voi considera drept proiect al tratatului propus de guvernul dvs. i-a adresat trimisului extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. Ca răspuns la Nota Excelenţei Voastre din 9 octombrie anul curent. fie note separate. deşi se redactează şi se transmite în conformitate cu exigenţele proprii uneia dintre formele de notă diplomatică. nota verbală şi nota semnată au aceeaşi valoare: angajează statul instituţiei emitente. din partea fiecărei ambasade emitente. ministrul afacerilor străine al României. Arthur S. nota semnată următoare: 20 decembrie 1900. redactat în conformitate cu acordul tuturor ambasadelor emitente. Aducând această chestiune în atenţia Excelenţei Voastre. Sperând într-o apreciere favorabilă din partea Excelenţei Voastre. Nota comună redactată separat de fiecare ambasadă emitentă se transmite separat. Marghiloman (HITCHINS.

când slăbiciunea militară a URSS aparţine trecutului şi situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări. Acum. populată în principal cu ucrainieni. Articolul 2. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta. Ultimatul conţine şi cererea categorică a unui răspuns prompt. ministrul de externe al URSS i-a înmânat ministrului României la Moscova nota următoare: „În anul 1918. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei. 338 . Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice. România. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. 2 să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei (…). fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. Basarabia. să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia. La 26 iunie 1940.un act politic impropriu diplomaţiei. un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia. este drept că numai într-o măsură neînsemnată. cu Republica Sovietică Ucraineană. cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţia naţională. Recurgerea la ultimatum este abatere de la principiul de drept internaţional referitor la neutilizarea în relaţiile dintre state a ameninţării cu forţa.333 Scopul ultimatumului este notificarea unei poziţii irevocabile sau a formulării unei cerinţe însoţite de prezentarea măsurilor preconizate în cazul neîndeplinirii ei. călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea cu forţa a Basarabiei şi guvernul sovietic a declarat deschis acest lucru nu o singură dată. URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi ___________________ 333 Carta ONU. în relaţiile lor internaţionale. Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: (…) 4.

iunie-iulie. spera ca guvernul român să răspundă în aceeaşi zi întrucât toate termenele au expirat (Arhiva MAE. În textul memorandumului se menţionează locul şi data redactării. fond 71/URSS. MEMORANDUMUL Memorandumul sau memoriul este instrumentul utilizat. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. Memorandumul nu are antet. Considerentele prezentate sau de prezentat se detaliază. Textul aide-mémoire-ului nu începe cu formulă de adresare. Emitentul înmânează aide-mémoire-ul celui sau celor cu care a purtat convorbirile la încheierea acestora.propunerile de faţă ale URSS şi că astfel va fi posibilă rezolvarea pe cale paşnică a conflictului prelungit dintre URSS şi România. ministrul de externe sovietic a accentuat că. culturale şi juridice pentru susţinerea acestei poziţii. pentru consemnări privind convorbirile.” (Arhiva MAE. 1940 – 1941. fond 71/URSS. Aide-mémoire-ul nu are antet. susţinute de brigăzi de transportoare blindate. politice. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în cursul zilei de 27 iulie curent. Textul memorandumului nu începe cu formulă de adresare. În convorbirea cu ministrul României la Moscova. Memorandumul nu se 339 . precum şi argumente istorice. Li se adaugă descrierea amplă a poziţiei statului reprezentat cu privire la problematica abordată. În textul aidemémoire-ului se menţionează locul şi data redactării. Aide-mémoire-ul nu se semnează. în vederea rezolvării paşnice a problemei. Conţine rezumatul considerentelor prezentate în convorbiri sau pe acela al considerentelor de discutat. ca şi aide-mémoire-ul. vol. vol. 91) Guvernul român era preocupat de prezenţa în apropierea Nistrului şi a graniţei bucovinene a 24 de divizii ale armatei sovietice. 136). 1940. înaintea acestora sau după ele. economice. AIDE-MÉMOIRE Aide-mémoire-ul (denumit şi pro memoria) este instrumentul utilizat pentru consemnări privind convorbirile. precum şi de încălcările repetate ale spaţiului aerian românesc săvârşite de aviaţia militară sovietică. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule.

Delegaţia României. La Roumanie fut alors consilliée de mettre en sûreté à Moscou l’encaisse métallique de la Banque Nationale de Roumanie. Une entente intervenue à ce sujet entre le gouvernement roumain et le gouvernement russe. autres mesures de conservation. a avut loc Conferinţa economică europeană. sous la menace de l’invasion du territoire par l’ennemi. în cadrul căreia au fost abordate raporturile statelor europene cu URSS. la această conferinţă. en or. en date de 14/27 décembre 1916. appartenent à S. Textul redactat în limba franceză menţionează: Le dépôt fait par la Roumanie en Russie – communément désigné sous le nom de „Trésor roumain de Moscou” – est composé de: 1) totalité de l’encaisse métallique. appartenent à des particuliers et consistant en valeurs. archives et tableaux. C. de prendre. a prezentat. au moment où. etc. Les circonstances étaient telles que l’on était amené à songer même à la dure éventualité de l’abandon du sol national. bijoux. le gouvernement provisoire russe 340 . en fixait les conditions (…) Le transport du stock métallique (…) fut effectué… La révolution ayant éclaté en Russie en 1917. livres rares. à la suite des événiments. de la Banque Nationale de Roumanie (banque privée avec le privilège d’Etat). dépôts de la Caisse des Dépôts et Consignations de Roumanie. un memoriu privind tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.semnează. titres. Emitentul îi transmite memorandumul destinatarului ca anexă la o notă verbală sau la o notă semnată. la Genova. M. issu de la guerre et dans les circonstances suivantes: Au mois du septembre 1916. 4) valeurs et archives appartenant à des institutions financières et banques privées (archives du Crédit Foncier Rural. Brătianu. tableaux de maîtres. en premier lieu. la Reine de Roumanie. ainsi que l’avoir de la Banque Nationale de Roumanie (…) Le gouvernement roumain fut obligé (…) de pourvoir à des nouvelles mesures de sécurité générale. testaments. Între 10 aprilie şi 22 mai 1922. papiers de famille. sous la pression formidable de celui-ci. le gouvernement roumain fut obligé. condusă de prim-ministrul Ion I. 5) documents. parmi lesquelles. documents. à son tour. les forces roumaines étaient obligées de se replier en combattant. comprenant les actes de propriété d’un très grand nombre de biens fonciers). şi s-a discutat despre recuperarea bunurilor acestor state aflate în URSS. fut décidée l’évacuation des valeurs et le transfert à Jassy du siège. 2) bijoux. appartenant à l’Académie Roumaine et à la Pinacothèque…. Ce dépôt a été. d’accord avec les Etats Majors alliés. en dehors des mesures militaires dictées par les circonstances. etc..

les représentants des Soviéts à Moscou commencèrent de manifester l’intention de s’emparer du trésor. (…) fut effectuée le 14 février 1918. A l’observation du consul général de la France. fort de son droit (…) demande que la Conférence réunie à Gênes – prenant en considération sa juste requête – veuille décider la restitution intégrale du dépôt fait par la Roumanie en Russie. Cette démarche. auprès des commissaires du peuple. Se poate recurge la acest instrument de corespondenţă când între emitent şi destinatar relaţiile personale sunt bune. 169-175) SCRISOAREA PERSONALĂ Scrisoarea personală este instrumentul prin care corespondează diplomatul sau demnitarul căruia i s-au încredinţat sarcini de reprezentare în cadrul unei instituţii a serviciului public pentru diplomaţie al statului propriu cu un diplomat sau cu un demnitar cu sarcini similare dintr-o instituţie a unui serviciu public pentru diplomaţie străin. de la Bucureşti. sous la forme d’une note verbale. îi scria ministrului Greciei la 341 . où se trouvait le Trésor roumain (…) Les luttes politiques s’envenimant par la suite. Fritsche a répondu que „les valeurs appartenant au gouvernement roumain étaient (…) purement et simplement confisquées (…) (…) un «lourd mystére» pèse sur le sort du trésor roumain de Moscou (…) (…) le gouvernement roumain. M. commissaire aux Affaires Extérieures. Le 27 février. (ROMAŞCANU. la mission de faire une démarche conservatoire. après l’arrivée au pouvoir du parti maximaliste. à son consul général à Moscou. qu’il ne pouvait consentir (…) M. à son tour. Nicolae Titulescu. afin de lui faire prendre des mesures de police contre les troupes russes débandées qui ravagaient la Moldavie (…) le gouvernement des Soviéts se déclarait en état de guerre avec la Roumanie (…) l’ambassade de France à Pétrograde fut chargée de la protection des intérêts roumains (…) l’ambassadeur de France donna. les gouvernements alliés étaient intervenus auprès du gouvernement roumain. ainsi que des autres dépôts de l’Etat roumain (…) … à la suite de l’abandon du front Sud-Est par les troupes russes. dans les circonstances plus haut exposées. lue à monsieur Fritsche. des scellés sur les chambres fortes. (…) la situation était devenue très grave à Moscou (…) Mais. ministrul afacerilor străine al României. La 3 decembrie 1927.avait fait apposer. Fritsche demanda au consul général de France de déposer entre ses mains les clefs des dépôts.

Oricare ar fi rezultatul dezbaterilor. Apoi Churchill m-a întrebat surâzând ce gândesc de campania lordului Rothermere. este un mare noroc pentru România de a fi beneficiat pentru susţinerea cauzei sale drepte de concursul unei voci atât de autorizate ca a dumneavoastră. Am auzit aci. telegrama cifrată următoare: „Cu prilejul vizitei ce am făcut lui Churchill. îndeplinesc o foarte plăcută datorie. transmitea Ministerului Afacerilor Străine.Paris.” (TITULESCU. Nicolae Titulescu. TELEGRAME. între altele. utilizată nemijlocit pentru realizarea funcţiilor diplomatice. prin fixarea cotei de 1% din reparaţiunile germane şi prin amânarea reparaţiunilor Austriei şi Ungariei. dacă Marea Britanie şi Franţa ajung la un acord. care este punctul nostru de vedere în chestiunea reparaţiunilor. scumpul meu ministru. CIRCULARE Are caracter diplomatic şi corespondenţa oficială dintre instituţiile diplomatice ale aceluiaşi stat. Politis: „Scumpul meu ministru. nu România îl va zădărnici prin atitudinea ei. Churchill a răspuns că el are impresiunea că primul rezultat al acestei campanii este o cristalizare mai puternică a stării de lucruri 342 . în sentimentele mele cele mai bune. de care vroim să se ţină cont şi că dorim ca detenta ce se urmăreşte prin acordul cu Germania să-şi producă efectele nu numai în Apus. rapoarte. La 29 noiembrie 1928. circulare. Am răspuns că. acesta m-a întrebat. cordiale şi devotate. că avem însă anume interese speciale. atunci lordul Rothermere ar avea dreptul la recunoştinţa României. RAPOARTE. dar. dacă cele spuse mie de persoanele autorizate sunt exacte. nu ne-ar rămâne nimic pentru sinistraţii noştri de război. Titulescu. Constă din scrisori. dar şi la Răsărit. Churchill a răspuns că recunoaşte că România este o ţară care are interese în materia aceasta. renumele dumneavoastră de jurist elocvent este prea bine stabilit printre marile instanţe europene ca să mai fie necesar să vă repet pe larg cu ce interes şi cu ce rară plăcere am citit şi admirat frumoasa dumneavoastră pledoarie în favoarea punctului de vedere român. exprimându-vă mulţumirile cele mai călduroase ale Guvernului român şi ale mele personal pentru concursul pe care ni l-aţi dat în faţa Curţii internaţionale de la Haga. ministrul României la Londra. telegrame. Vă rog să credeţi. N. chiar dacă anuităţile ce ne-ar reveni ar acoperi anuităţile datoriilor de război. la Bucureşti. Apoi am arătat cum. N. 233) SCRISORI. Am răspuns că nu am timp să mă ocup personal.

se adresa prin telegramă cifrată Legaţiei României de la Londra şi dispunea: „Rog a te duce numaidecât la Foreign Office şi a vedea în numele meu pe Eden. Londra. Stupide pentru că. Anglia sau alt stat? b) în ce consistă exact asigurările Statelor Unite cu privire la embargo până la votarea unei legi a neutralităţii care să-l autorize? c) ce este exact cu privire la pretinsa divergenţă dintre Guvernul canadian şi delegatul lui la Geneva? d) cum vede Eden desfăşurarea lucrurilor la Geneva şi atitudinea celorlalte state producătoare de petrol? Dacă este 343 . Berlin. prin telegramă cifrată. 2. căci nu trebuie să ne ascundem că revizuirea înseamnă război. se adresa ministerului de la Bucureşti şi formula. Roma.” (TITULESCU. Churchill părea preocupat de faptul că în momentul de faţă lumea este frământată de mari mişcări de idei. Afecţiuni amicale. pentru a-i comunica următoarele: 1. Nicolae Titulescu. 568) La 5 decembrie 1935. Rog a le cere din partea mea o informaţiune cât mai precisă şi mai supravegheată. dacă ni se face dezonoarea de a se suspecta buna noastră credinţă trebuie să se facă cel puţin credit inteligenţei noastre de a nu recurge la complicitatea Ungariei nesancţionistă şi vrăjmaşă nouă pentru a frauda dispoziţiunile pactului. În acest scop aş fi recunoscător dacă domnul Eden ar binevoi să-mi dea personal desluşiri asupra următoarelor chestiuni: a) cine ia la Geneva iniţiativa embargoului. Titulescu. Punctul de vedere român în chestiunea embargoului este următorul: România îl acceptă dacă toate ţările producătoare de petrol îl acceptă şi ele. Cum însă nici una din legaţiuni ale căror informaţiuni ar fi putut să-mi fie de folos nu s-a gândit să-mi telegrafieze.” (TITULESCU. ministrul afacerilor străine al României. vă rog să telegrafiaţi de urgenţă legaţiunilor din Paris. N. Nicolae Titulescu. Ştirile date de presă că în cazul unui embargo de petrol România ar frauda dispoziţiunile Genevei sunt calomnioase şi stupide. pentru a nu face să li se nască ispita periculoasă la vecinii noştri din impresiunea ce am da că nu am fi la înălţimea misiunii noastre europene. 250-251) Aflat în străinătate. Praga şi Belgrad să-mi comunice direct la Cap Martin consecinţele crizei politice austriece. ministrul afacerilor străine al României. cerinţele următoare: „Mulţumesc pentru informaţiunile date cu privire la asasinarea lui Dolfuss. Am răspuns că trebuie să fim precauţi cu rezultatele viitoare ale unor asemenea campanii. ceea ce nimeni nu doreşte. dat fiind că pe baza lor avem de luat deciziuni. 3.în Europa Centrală. Am răspuns că prin reforma noastră agrară ideile de ordine s-au consolidat în regiunea noastră şi că ce ne trebuie azi este concursul tuturor pentru stabilizarea monedei şi a înzestrării armatei cu cele necesare.

în împrejurările de azi. I. într-un fel sau altul.S. Grigore Gafencu. rog a vedea imediat pe Vansittart. care urmăreşte probabil dobândirea unor precizări de ordin economic şi apropierea Rusiei de politica alianţei tripartite. Răspunsul dumitale la această telegramă îl aştept cel mai târziu până sâmbătă dimineaţă. este gata. cere raporturi de încredere cât mai lipsite de echivoc. asigurările ce i se vor cere. Întrebarea e însă dacă. nemulţumit de atitudinea Sovietelor în chestiunea iugoslavă.S. D-nii Schulenburg şi Rosso sunt încredinţaţi că nimic nu s-a schimbat în politica realistă şi prudentă a d-lui Stalin (…) 344 . în caz de insucces. Faptul că membrii Ambasadei Germaniei iau unele măsuri de prevedere. Impresia generală este însă că. şi anume: va aluneca Uniunea Sovietică în războiul mondial? Până acum. M-am străduit prin telegrame şi rapoarte să lămuresc politica realistă şi prudentă a Uniunii Sovietice: nici un risc şi cât mai multe profituri (…) Toate aceste argumente (…) sunt valabile şi astăzi. să înfrunte orice risc. Dramatica înlănţuire de evenimente din zilele din urmă aşază într-o lumină cât mai vie problema în jurul căreia se căznesc de atâtea luni toţi diplomaţii străini din Moscova. ce dată prevede el pentru punerea acestui embargo? Mulţumesc dinainte lui Eden pentru toate desluşirile ce-mi va da şi ce-mi sunt necesare pentru a răspunde la rândul meu întrebărilor ce mi se pun în ţară de guvern şi cercurile petroliere interesate. transmitea la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine telegrama următoare: „Călătoria contelui von der Schulenburg la Berlin şi şederea lui prelungită în Germania preocupă cercurile diplomatice din amândouă taberele. La 25 aprilie 1941. Grigore Gafencu trimitea prin curier raportul strict confidenţial la care s-a referit în telegrama cifrată: „Domnule Ministru. 706) La 23 aprilie 1941.unanimitate de principiu. argumentele acestea mai îngăduie o concluzie atât de categorică. trimisul extraordinar şi ministrul plenipotenţiar al României la Moscova. pregăteşte o acţiune diplomatică energică la Moscova pentru a obţine o clarificare deplină a situaţiei. Aştept curierul ca să trimit raportul amănunţit al situaţiei. părerea mea era: hotărât nu.” (TITULESCU. 182 – 183). pe care l-am încheiat dezvoltând unele din părerile cuprinse în scrisoarea către domnul Cretzianu” (GAFENCU. Dacă Eden nu te poate primi. dacă acţiunea Germaniei nu va fi de-a dreptul provocatoare. Această clarificare este cu atât mai trebuincioasă cu cât dependenţa economică tot mai accentuată a Reichului faţă de U. Se presupune că guvernul german. trimiţând copiii şi bunurile în patrie. URSS se teme prea mult de puterea militară a Reichului şi este prea dornică să mai câştige timp ca să nu dea deocamdată.R. a stârnit bănuiala că această acţiune de clarificare.

reuniuni).” Şeful statului român. când se referă la acţiunile ministrului de externe şi ale ambasadorilor. raportul cu privire la acţiunile diplomatice (vizite. când se referă la acţiunile diplomatice ale şefului guvernului. şi ministrului de externe. În raport. pe care a notat: «Nu tocmai. fireşte fără iluzii deşarte şi cu foarte multă prudenţă. Cretzianu. ci cel mult să provoace o discuţie (…) II. Ion Antonescu. într-un raport. se întocmesc rapoarte distincte. temei al deciziilor politice şi administrative. când se referă la acţiunile ambasadelor şi ale compartimentelor ministerului. Aceste rapoarte sunt adresate şefului statului. să se separe relatările şi evaluările redactorului de relatările şi evaluările formulate în timpul 345 . În aceste împrejurări. au apărut exigenţe vizând asigurarea coeziunii şi coerenţei tematice a raportului. se explică acţiuni şi se prezintă utilitatea şi rezultatele acestora. care poate avea urmări neprevăzute (…) V. convorbiri. instrucţiuni de la mine» (GAFENCU. În cadrul ramurilor internă şi externă ale serviciului public pentru diplomaţie.niciodată Rusia nu s-a gândit să provoace un conflict. explicit sau implicit. Totodată. timpul consumat şi banii cheltuiţi pentru desfăşurarea acţiunii diplomatice în conformitate cu mandatatul stabilit. era firesc ca negocierile ruso-japoneze să stârnească cel mai viu interes (…) IV. ca un act de apărare proprie (…) Ciocnirea posibilă între ordinea nouă şi Rusia Sovietică (…) sileşte guvernul sovietic să-şi revizuiască politica faţă de statele vecine (…) E un moment care ne-ar putea fi prielnic şi pe care l-am putea folosi pentru întărirea hotarului nostru înspre URSS. care au un simţ mai viu pentru fatalităţi istorice decât mulţi diplomaţi. în redactare. referiri la două sau mai multe acţiuni. a citit acest raport. şi a pus rezoluţiile: (pe prima pagină) «Dl Cretzianu este rugat să-mi ceară instrucţiuni pentru răspuns. Sunt semne că războiul a intrat într-o fază nouă. Diplomaţii anglo-saxoni şi diplomaţii statelor balcanice în luptă cu Germania au fireşte tendinţa de a da o mai mare însemnătate pactului de amiciţie încheiat de URSS cu Iugoslavia (…) III. trebuie ca textul raportului să se refere numai la obiectivul enunţat în titlu. negocieri. şefului guvernului.». Pentru acţiuni distincte. Se cere ca. raportul justifică. Luarea de poziţie de către URSS în conflictul dintre ţările balcanice cu ordinea nouă a fost pricepută şi simţită de marile mase. 183 – 194). Nu se amalgamează. În conformitate cu aceste exigenţe. se expun fapte. numărul de participanţi. se utilizează ca instrument de comunicare. În practica redactării rapoartelor. se descriu convorbiri. ale ministrului de externe şi ale ambasadorilor.» şi (pe ultima pagină) «Dl.

se caracterizează prin: vocabular adecvat. date ordonate în tabele etc. concizie. conţinut şi încheiere. în continuare. între paranteze. Se evită digresiunile. prin trimiteri şi retrimiteri la paragrafe anterioare sau ulterioare. Introducerea cuprinde definirea misiunii. din care să reiasă domeniul acţiunii şi obiectivul ei. Situaţia se prezintă în introducere şi în prima parte a conţinutului. Se precizează totodată cine a stabilit mandatul acţiunii. numele şi funcţia persoanelor participante la acţiunea diplomatică descrisă şi denumirea oficială a evenimentelor şi acţiunilor menţionate. adresări specifice eventual doar corespondenţei personale („Dragă…”. expresiile afective (autointerogaţii. şi numai cu iniţiala prenumelui urmată de nume. repetiţiile şi transformarea textului în labirint. ulterior. coerenţă logică. termeni proprii. într-o singură frază explicită. numai prin acronim. Raportul a cărui redactare necesită mai mult decât două-trei pagini se începe cu un rezumat de cel mult o jumătate de pagină.acţiunii diplomatice sau pe marginea acesteia de alte persoane sau instituţii. pe cel mult două-trei pagini şi se structurează astfel încât. complet. urmată. fără discuţie. referitoare la esenţa mandatului. liste. să prezinte situaţia. biografii. În conţinutul raportului. 346 . Stilul diplomatic este identic cu stilul ştiinţific în măsura în care. Raportul se redactează concis. a activităţii. Persoanele menţionate în textul raportului se redau cu funcţia. data şi locul acestora. note-verbale. se formulează propuneri. analiza şi propunerile rezultate din acţiunea diplomatică la care se referă. se redau din programul acţiunii numai elementele legate strict de esenţa mandatului şi se face analiza acţiunii. Se asigură un permanent control asupra stilului de redactare şi nu se recurge la formulări inadecvate limbajului administrativ. la prima menţiune. rigoare pe toate planurile. de acronim şi. În încheiere. „Stimate…”). cu argumentări. exclamaţii). denumirea instituţiilor se redă. În rapoarte. Se evită precauţiile retorice inutile. în introducere. din care să rezulte clar rezultatele acţiunii şi efectele acestora. Detaliile (transcrieri de convorbiri/„stenograme”. precum familiarităţile.) considerate părţi integrante ale raportului se includ în anexe. evaluarea îndeplinirii mandatului. prenumele şi numele întregi. la prima menţiune. indici. Este de aşteptat ca raportul să conţină precizări privind prenumele. proiecte de convenţii. incluzând poziţiile prezentate. În redactarea corespondenţei diplomatice se ţine cont de exigenţe legate de claritate.

1999 BOURQUIN. Prince des diplomates. Calmann-Lévy. Ion M. 1964 CALLIÈRES. Diplomaţia ad-hoc şi diplomaţia ARON. Libraire Minard. PUF. Longman. London Bucureşti. sous la direction de Frédéric Charillon. L’intérêt national. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Presse de sciences po. Ion M. Drept diplomatic şi consular. M. du choix des ambassadeurs et des envoyés et des qualités nécessaires pour réussir dans ces emplois. Ion. Dreptul diplomatic. 8e édition. privilegiile şi imunităţile ANGHEL. Dro. A Modern Introduction to International Law. ed. 1985 BORDONOVE. Editura Lumina Lex. Gérard Watelet. Bucureşti. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. Paris. Relaţiile. 1716 347 BATTISTELLA. Raymond. Ion M. nr. I. BARSTON. 1996 diplomatice. Paris. M. Michael. 1998 Bucureşti. Genève. De la manière de négocier avec les souverains. Dario. Bucureşti. Exposé du droit universel (Juris universi distributio. et trad.. Philippe. ANGHEL. ANGHEL. în and New York. sprijinit pe numeroase osteneli. Talleyrand. Goyard-Fabre et L. Dreptul diplomatic. 1984 multilaterală. redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania.. Versiune diotorisită după Septuaginta. Editura Lumina Lex. Paix et guerre entre les nations. 2001 BODIN Jean. 1580). M. 1984 ANGHEL. 1998 . trois discours. 2002 Biblia sau Sfânta Scriptură. 2-ième édition. Tokyo. Paris. R. Jerphagnon. 1960 CAHIER.BIBLIOGRAFIE AKEHURST. Răspunderea în dreptul internaţional. S. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.. Le droit diplomatique contemporain. Georges.. Dreptul consular.. 1984 „Politique étrangère: nouveaux regards”. Références inédites. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod. Bucureşti. Arhiepiscopul Clujului. fifth edition. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1987 Paris. Editions Pygmalion. François de. Modern Diplomacy. de l’utilité des négociations. 1978 ANGHEL. Une notion. London. P. A la recherche d’une diplomatie collective în „The Japanese Annual of International Law”. Second Edition. George Allen and UNWIN. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 4... Libraire E. Paris. Editura ştiinţifică şi enciclopedică.

Derrière la façade. 2005 DJUVARA.CAMBON. Continuitate şi discontinuitate în dreptul internaţional. Connecticut. Bucureşti. Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România. M. 2000 CICERO. Paris. De legibus CONSTANTINESCU. Nicolescu. Une politique étrangère (1958-1969). Ioan. Editura Academiei Române. Quai d’Orsay. Oficiul de Informare Publică. Bucureşti. CĂPĂŢÂNĂ. New Haven. 1995 DUCULESCU. Constituţia României – comentată şi adnotată. Bruxelles. MURARU. O. Traian. Drept raţional. Genesi e fondamento delle immunità diplomatiche. 1926 CARLINO. DUCULESCU. New York. 1973 DIACONU. Tratat de drept internaţional public. CIG 87/1/04Objet: Traité . Crestomaţie de drept constituţional. Victor. Yale University Press. Note-relatări. izvoare şi drept pozitiv. Bucureşti.un. Editura Universităţii din Oradea. DELEANU. Victor. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. le 13 octobre 2004. 1969 CHEBELEU. 2003 COUVE DE MURVILLE. CĂLINOIU. Plon. Paris. Ion. including Diplomatic Agents. Editura ALL. daccessdds. Lumina Lex. Mihai. 1915 Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. Antonie. f. Naţiunile Unite. Editura Academiei. Dreptul diplomatic şi consular. [1998] DUCULESCU. Ion. 2001 DESTREMAU. Camil. Constituţia României – comentată şi adnotată. Paris CRUCÉ. Victor. Bernard. 1994 DEUTSCH. CĂLINOIU. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică). Editura Lumina Lex. III.a. Jules. Maurice. DUCULESCU. Hachette. Soluţionarea unui conflict: procese constructive şi distructive. introduction par Alain Fenet. Georgeta. Emeric. Constanţa. Sous la direction de Mireille Sacotte. Mircea. Presses Universitaires de Rennes. [Contribuţie] în Romain Gary. 2004. Constanţa. Le Nouveau Cynée ou Discours d’état..org/doc/RESOLUTION/GEN/ COUVE DE MURVILLE. P. 1982 348 CONFÉRENCE DES REPRÉSENTANTS DES GOUVERNEMENTS DES ÉTATS MEMBRES. Marcus Tullius.. Paris. Colloque du 2 février 2002. Roma. Florin.. Coorganisation: Anne Simon. 1992 établissant une Constitution pour l’Europe. Ioan. Edition critique par Astrid Guillaume. Bucureşti. VASILESCU. Georgeta. ministère des Affaires étrangères. Regimul juridic al persoanelor juridice străine în România. VIDA. Maurice. Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons. ÉcrivainDiplomate. Ediţie îngrijită de Nicolae C. Editura Enciclopedică. 2003. IORGOVAN. II. 2002. Bucureşti. Plon. Le diplomate. 1998 DUCULESCU. DEMETRESCU. volumele I.

Paris. 1982 (Getting to yes. 1995 ECOBESCU. Ekkehard. Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor. Grigore. The International Court of Justice 1946-1996. coll. 30. J. 1996 FARAG. De Jure Belli ac Pacis Libri Tres. Applications. Boston. Research. Bucureşti. William. Macdonald and Evans. General Learning Press. Paris. nr. KASPI. Kluwer Law International. traduit de l’anglais par Léon Brahem. 1995 GAIUS. V. Victor. Armand Colin. Bruxelles. Paul. Contemporary Trends in Social Psychology. Editura Politică. Bucureşti. Bucureşti. Les Belles Lettres. 1933 GREEN. Theories. Hague. The Classics of International Law). 1981) FOA. 1992 DUROSELLE.DUCULESCU. Law of Peace. Oxford.un. Drept comunitar european. Houghton Mifflin Company. daccessdds. McGraw-Hill Book Company. Misiune la Moscova 1940-1941. Arthur. 2003 GAFENCU. quatrième tirage revu et corrigé par Michèle Ducos.. Partea generală. Institutes. Social Psychology. Oxford University Press (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. CARSON. Traité de diplomatie et droit diplomatique. Robert S. Jean-Baptiste. 1972 FELDMAN. DUCULESCU. SPENCE. le figuré. 1982 GRICE. în „Communication”. le générique.. Resource theory of social exchange. DUCULESCU. New Jersey. Dreptul tratatelor. Le topique. Paris. J. Manuel de pratique diplomatique – L’Ambassade. Logique et conversation. H. Editons du Seuil. Nicolae. R. 1991 GENET. în THIBAUT. Victor. Morristown. 1976 EGGS. Augustin. Moussa. Hyperion XXI. 1994 Establishment of an International Law Commission. All Back. Nicolae. Histoire des relations internationales de 1945. Texte établi et traduit par Julien Reinach. Editors. 1979 GROTIUS. Editura „Continent XXI”. 13e édition mise à jour – 2002. Culegere de documente. DUCULESCU. Comment réussir un négociation.. Victor.org/doc/ RESOLUTION/GEN EYFFINGER. Casa Europeană. coll. London. Editions Kimé.. Raoul. FUEREA. 1925 349 . Univers enciclopedic. Maryan. The Classics of International Law). 1993 ECOBESCU. 1931-1932 GENTILI. Washington.. A. Plymouth. E. Paris. Paris. Clarendon Press (Carnegie Endowment for International Peace. International Law. Bucureşti. Drept internaţional public. Nicolae. & FOA. André. 1985 FISHER. De Jure Belli Libri Tres. responsable de l’édition Bruce Patton. Grammaire du discours argumentatif. Bucureşti. Diplomaţia secretă. Estover. 2002 ECOBESCU. 1976. H. Roger & URY. Victor.

Presses Universitaires de Rennes. Mircea. studiu introductiv şi note de Dan Zamfirescu şi G. Hugo. Viorel. R. & RAIFFA. Viorel. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Compendiu de drept european. Bucureşti. Mihăilă. Games and Decisions. 1993 LUCE. Dreptul internaţional public. Şcoli şi instituţii. 2001 MARTENS. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. 2004. Ştefan. Drept comunitar general. Diplomaţia. după 1860 MATHIJSEN. introduction par Alain Fenet. Editura Ştiinţifică. Editura politică. Drept internaţional comunitar. Teoria generală a dreptului. Bucureşti. Leipzig.GROTIUS. Editura Lumina Lex. Tratat privind teoria şi practica negocierilor. Relaţii româno-americane 1859-1901. Diplomaţia. LIPATTI. HEATLEY. Editura Militară. Teoria şi practica negocierilor. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Wiley. Keith. Bucureşti. Dumitru. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Bucureşti. 1978 LE DESSEIN EUROPÉEN.org/ cijwww/ cdecisions/ csummaries/ INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE / COUR INTERNATIONALE DE JUSTICE. Gheorghe. Amintirile unui negociator. Violeta. Dumitru. 2003 MAZILU. Lumina Lex. Archives de Quai d’Orsay. DIACONU. Tratat. P. 1972 MARCU. text ales şi stabilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. Dumitru. Editura Club Europa. Case Summaries / Résumé des arrêts. Le guide diplomatique.. Catherine. HITCHINS. H. 1968 Oxford. Cluj-Napoca. www. MILLIN. 1970 KERBRAT-ORECCHIONI. d’Emeric Crucé. Bucueşti. 2002 MARCU. New York. Redacţia publicaţiilor pentru străinătate „România”. D. Lumina Lex. cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Charles de. Paris. Diplomacy and the Study of International Relations. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume.. D. Despre dreptul războiului şi al păcii. Mircea. Paris. Bucureşti. Editura Minerva. L’Implicite. Valentin. 1919 Documente diplomatice şi consulare. [Bucureşti]. 2002 350 . În tranşeele Europei. Lumina Lex. 2001 MAZILU. 1986 LACHE. 1970 MALIŢA. 2001 ordonnances.icj-cij. Drept diplomatic şi consular. Ediţia a 7-a. Dumitru. 2001 MAZILU. Edition critique par Astrid Guillaume. România şi Conferinţa de Pace de la Paris din 1946. Editura Dacia. Miodrag. 1995 LE NOUVEAU CYNÉE ou Discours d’etat. ŢUŢUI. Pierre. avis consultatifs et ÎNVĂŢĂTURILE lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti. Bucureşti. ediţia a II-a. Mihăilă. Bucureşti. Bucureşti. 1957 MALIŢA. Imprimerie Nationale Éditions. Armand Colin. 2002 MAZILU. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires.

1948/1955 OPPENHEIM. reglementación. Leiden. Cours de style diplomatique. Tezaurul românesc de la Moscova. Traité de l’argumentation. I. 1952. L. Unele aspecte diplomatice ale recunoaşterii Arnold. Monique Constant.. 2003 Relations between States and Inter-Governmental Organizations. Ioan. Presse Universitaire de France. Mihail Gr. Editura politică. 1823 independenţei naţionale a României şi Congresul de la Berlin. P. G.A. chez Chr. Paris. E. Introduction à l’étude linguistique de la parole argumentative. and Bibliography. Editura politică. Avec la participation de Yvon Roé d’Albert. Droit international public. Pierre-Jean (de l’Académie Française). Institutio oratoria REFERENDUMUL NAŢIONAL privind revizuirea CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI. La diplomacia.un. Christian. Thémes. 1934 RUZIÉ. Paul. edited by Lauterpacht PERELMAN. Bucureşti. André. 1966 NICOLSON. A Translation with Commentary. David. I. 1999 RÉMY. I. I. Bucureşti. Cours de droit diplomatique. Paris. Princeton University Press. Presse. 1977 NEGULESCU. Chaïm et OLBRECHTS-TYTECA.1958 REUTER. 1960 RODRIGUEZ ARAYA. Facultatea de Drept.. Universitaire de France. Traités et documents diplomatiques. Rosario. Libraire.. Essais sur l’argumentation. Paris. 1932 ROMAŞCANU. Tome premier. Nicolae.. The Theodosian Code and Novels and the Sirmondian Constitutions.1990 POPA. vol. Paul. Trésors et secrets du Quai d’Orsay. ALEXIANU. Întreprinderile „Eminescu” S. 1944 NICOLSON. în „Diplomaţia română în slujba independenţei”. GROS. 8th edition. 2001 REUTER. Florence Le Core pour la direction et la coordination des recherches. Harold. ed II.MEISEL. Paul. H. 1917-1934. 1992 PRADIER-FODERE. vol. Regia Autonomă Monitorul Oficial“. daccessdds. International Law – A Treatise. Lucie. La nouvelle rhétorique. Editura Enciclopedică. 5e édition. [Princeton]. Diplomacy in International Law.. PLANTIN. Harold. Éditions de l’Université de Bruxelles 2000 PHARR. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei. The Peace. Universitatea Bucureşti. vol. Documente. Paris. vol. 1999 351 . Editions Klimé. do. Ltd. Marcus Fabius.org/doc/RESOLUTION/ GEN/. Glossary. Dalloz. evolución. Paris. Bucureşti. Clyde. à Dresde. Arta diplomatică. Bucureşti. 1972 NEAGU. George. Bucureşti. NASCIMENTO E SILVA. profesionalidad. Teoria generală a dreptului. 14e édition. Neuchâtel/Londra. VOICU. RELAŢIILE româno-sovietice. Reprinted 2001 by The Lawbook Exchange.. Diplomatie/Diplomacy. 19 octombrie 2003. Paris. Isabelle Richefort. 1899 QUINTILIANUS. Romulus. Bucureşti. R. JC Lattès. Droit international public.

XXIst Century International Law basic texts selected and systematized by Nicolae Ecobescu. Procedures & Practices. Librairie Droz.. Introduction à l’étude du discours. 1994 SATOW. Chapitre IV. New York. An Introduction to Sociology.. 1967 TOWARDS a strategy of peaceful settlement of international disputes and global reconciliation. 1980 WALTZ. 1970. Wiley. F. Universitatea din Bucureşti. Orders and Advisory Opinions THIBAUT. Editura Politică. Bruxelles. 1994 WOLFERS. 1976 VITORIA. 1988 VIGNAUX. Bucureşti. Judgements. studiu şi text. Bruylant.. Kenneth. H. volume one. Jean.unibuc. 1957 SIMONESCU. Heads of Governments and Foreign Ministers în „Recueil des Cours de l’Académie de Droit International”. VANDER ZANDEN. Selections from three works: De Legibus. 2003 Gheorgachi 1762. & KELLEY. introduction. Bucureşti. Genève. H. New York. Essai d’une logique discursive. The Johns Hopkins University Press. Traducere SALMON. Theory of International Politics. Random House. Bucureşti. traduction et note par Maurice Barbier. Jean. Nicolae Micu. Literatura românească de ceremonial. et apostolicae adversus anglicanae sectae errores. Londra. London. Paris. L’argumentation. 0. The Classics of International Law). A Guide to Diplomatic Practice. Baltimore. L’Argumentation. Mariana. De Potestate Civili. James W. vol. The Social Experience. de. Arnold. 1962 WOOD. Manuel de droit diplomatique. MacGraw Hill. W. Georges. Bibliothèque des textes philosophiques. De triplici virtute theologica.SAINT-AULAIRE. 1944 THE PERMANENT COURT OF INTERNATIONAL JUSTICE. Paris. Ioan Voicu. Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”. 2003 TUŢESCU. Bucharest. Arthur. Humanitas. Confesiunile unui bătrân diplomat. Discord and Colaboration. coll.ro/eBooks/lls/Mariana Tutescu–Argumentation/ index. spe. 2003. Ernest. din franceză de Ileana Sturdza. în Peaceful settlement of international disputes. The Legal Position in International Law Heads of States. Macmillan. Nicolae. J. Diplomatic Ceremonial and Protocol – Principles. Contele de. Condica lui SUAREZ. 1939 Defensio fide catholicae. Leçon sur le pouvoir politique. (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. London 352 . coll. Première partie. Oxford University Press. II. F. Documente diplomatice. 1979 WATS. New York. fide.. John R. Dan. Vrin. The Social Psychology of Groups. www. Essays on International Politics. ac Deo Legislatore. 249. et charitate. 1959 TITULESCU. SERRES.htm.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful