DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NĂSTASE, DAN Drept diplomatic şi consular / Dan Năstase – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006. 352 p.; 20,5 cm. Bibliogr. ISBN 973-725-509-7 341.7(075.8) 341.8(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 ISBN 973-725-509-7

Redactor: Lucia PLENICEANU Tehnoredactor: Sonia MILITARU Bun de tipar: 20.03.2006. Coli de tipar: 22 Format: 16/70×100 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr. 313, Bucureşti, sector 6, O.P. 83 Tel / Fax: 316.97.90; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

CUPRINS

Abrevieri............................................................................................... Cuvânt înainte....................................................................................... Introducere........................................................................................... Relaţii politice şi relaţii diplomatice ................................................ Politica........................................................................................ Politica externă ........................................................................... Diplomaţia .................................................................................. Consideraţii asupra dreptului diplomatic ......................................... Valori şi principii........................................................................ Reguli ......................................................................................... Normele activităţii diplomatice .................................................. Definiţia dreptului diplomatic .................................................... Sursele dreptului diplomatic............................................................. Sursele de drept .......................................................................... Definiţia surselor dreptului diplomatic ....................................... Cutuma internaţională................................................................. Convenţia internaţională............................................................. Principiile dreptului internaţional ............................................... Alte surse.................................................................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular.................................... Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt ........................... Norme privind forurile internaţionale......................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare.......................................... Doctrina dreptului diplomatic şi consular ........................................ Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular .................. Aspecte istorice .......................................................................... Contribuţii la doctrina actuală ....................................................

10 11 13 13 13 13 17 20 20 20 21 22 23 23 24 26 28 29 30 32 33 34 38 42 42 42 44 5

Misiunea diplomatică ......................................................................... Funcţiile misiunii diplomatice.......................................................... Reprezentarea statului ................................................................ Servirea interesului de stat.......................................................... Negocierea.................................................................................. Informarea .................................................................................. Componenţa misiunii diplomatice ................................................... Privilegiile diplomatice .................................................................... Privilegiul inviolabilităţii............................................................ Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ............................................ Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie........................ Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice, de impozite şi de taxe ................................................................. Privilegiul imunităţii .................................................................. Misiunea diplomatică ad hoc .............................................................. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt ..................................... Diplomaţia şefului de stat şi de guvern ...................................... Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie ....................................................................... Consideraţii generale asupra misiunii diplomatice ad hoc............... Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc ....................................... Componenţa misiunii diplomatice ad hoc ................................. Sediul misiunii ad hoc ............................................................... Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc .................................... Forul internaţional .............................................................................. Conferinţa internaţională ................................................................. Definiţia conferinţei internaţionale ............................................ Practica organizării conferinţei internaţionale ........................... Organizaţia internaţională, for diplomatic ....................................... Definiţia organizaţiei internaţionale .......................................... Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională .................. Funcţionarul internaţional .......................................................... Reprezentarea diplomatică a statelor membre ale NATO în Consiliul Nord-Atlantic (excurs) ................................................... Relaţiile diplomatice ale NATO cu statele partenere ...................... 6

46 48 48 49 50 50 52 54 56 58 59 60 60 60 65 66 67 79 86 90 91 95 96 112 118 118 120 126 127 132 138 147 152

Organe subsidiare ale Consiliului Nord-Atlantic ............................ Secretarul general al NATO ...................................................... Secretariatul Internaţional al NATO .......................................... Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic ......................... Simbolurile NATO ..................................................................... Diplomaţia în Uniunea Europeană (excurs) ..................................... Valorile Uniunii Europene .............................................................. Principiile fundamentale ale Uniunii Europene .............................. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ............................. Politica Externă şi de Securitate Comună ....................................... Instituţiile Uniunii Europene ........................................................... Parlamentul European ................................................................ Consiliul European .................................................................... Consiliul (de Miniştri al) Uniunii Europene .............................. Comisia Europeană .................................................................... Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene ...................... Alte instituţii europene .............................................................. Actele juridice ale Uniunii Europene .............................................. Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene ........ Sediile Uniunii Europene ........................................................... Simbolurile Uniunii Europene ................................................... Cetăţenia Uniunii Europene ....................................................... Serviciul public pentru diplomaţie .................................................... Serviciul public intern pentru diplomaţie ......................................... Definiţia ministerului de externe ..................................................... Funcţiile ministerului de externe ..................................................... Atribuţiile ministerului de externe .................................................. Structura ministerului de externe .................................................... Serviciul public extern pentru diplomaţie ........................................ Relaţiile diplomatice ........................................................................... Stabilirea relaţiilor diplomatice ....................................................... Ruperea relaţiilor diplomatice ......................................................... Ambasada ............................................................................................ Funcţiile ambasadei ......................................................................... Reprezentarea statului acreditant ...............................................

153 153 154 155 155 156 158 159 160 161 168 169 169 170 171 173 174 176 177 177 180 181 181 182 184 184 186 186 189 193 194 194 197 202 203 203 7

Servirea intereselor statului acreditant ....................................... Negocierea ................................................................................. Informarea ................................................................................. Promovarea relaţiilor bilaterale ................................................. Înfiinţarea şi desfiinţarea ambasadei ............................................... Agrementul ................................................................................ Acreditarea ................................................................................ Desfiinţarea ambasadei .............................................................. Personalul ambasadei ...................................................................... Structura personalului ambasadei .............................................. Personalul ambasadei române ................................................... Ambasadorul ............................................................................. Corpul diplomatic ...................................................................... Privilegiile ....................................................................................... Inviolabilitatea ........................................................................... Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice şi de sarcini militare ................................................................... Privilegiul scutirii de impozite şi taxe ....................................... Privilegiul imunităţii .................................................................. Postul consular .................................................................................... Relaţiile consulare ........................................................................... Ruperea relaţiilor consulare ....................................................... Înfiinţarea postului consular ...................................................... Desfiinţarea postului consular ................................................... Personalul postului consular ............................................................ Funcţiile consulare .......................................................................... Privilegiile consulare ....................................................................... Privilegiul inviolabilităţii ........................................................... Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător ....................................................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală, de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare ................................................................. 8

205 206 206 207 208 211 213 216 218 218 224 226 229 231 232 245 246 247 248 249 251 257 258 260 261 266 267 271 282 283 287 289 294 295

................................................................................... Funcţionarul consular onorific ................................................. Aide-mémoire ..................... telegrame... Scrisoarea personală ............................................ La masa de negociere ............. Caracterul dramatic al negocierii ....................................... Negocierea diplomatică (excurs) ............. 298 298 302 309 309 313 314 315 318 333 335 335 335 336 337 339 339 341 342 347 9 ......................Privilegiul de a percepe taxe consulare ................................ Scrisori............................. Scena.................................................................................................................. Corespondenţa diplomatică (excurs) ............................................................................................... Publicul ......................................................... circulare .......................................................................................................................................................... Considerente definitorii ....................................................................................................... Memorandumul ............................ rapoarte........................................... Negociatorul .................................................. Bibliografie ................................................................................. Culisele ... Nota semnată ............................................................................................................................... Privilegiul imunităţii consulare ........... Nota diplomatică ........................ Nota colectivă ......................................................................... Nota verbală .............................................

including Diplomatic Agents Crc – Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare Crd – Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice Crsroi – Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale SAIEA – Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică ScdcR – Statutul corpului diplomatic şi consular din România 10 .ABREVIERI Cefc – Convenţia europeană privind funcţiile consulare Cms – Convenţia de la Viena privind misiunile speciale CpiisONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite CpiONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite CPPCAIPPiDA – Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons.

se constituie. Selecţia efectuată în vederea lecturii propuse şi adnotările au prilejuit evaluări şi ordonări de norme după criteriile actualităţii şi rigorii „economice”. parte a ansamblului de norme cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor şi ale organizaţiilor internaţionale.CUVÂNT ÎNAINTE Dreptul internaţional – corp de reguli referitoare la drepturile şi obligaţiile statelor în relaţiile dintre ele – conţine şi dreptul diplomatic şi consular. la instituţiile a căror activitate ei o conduc şi o reprezintă şi la instituţiile la a căror activitate participă. În vederea atingerii unui obiectiv anume din domeniul relaţiilor interstatale. mai precis a ramurii sale „externe”. dreptul diplomatic şi consular este privit ca „beneficiar” al surselor. Exercitarea diplomaţiei ca profesie este prezentată exclusiv în cadrul organizării. al pregătirii sau al îndeplinirii misiunii diplomatice. 11 . aşadar a dreptului internaţional public (jus gentium). în aceste prelegeri. termenul „misiune ad hoc” acoperă ceea ce în surse şi doctrină se mai numeşte „misiune specială” sau „misiune nepermanentă”. cu toate variantele. Pentru claritate. pe care o desfăşoară protagoniştii politicii internaţionale. fie după eşec. Ca urmare. Lectura selectivă a regulilor principale de drept diplomatic în vigoare este însoţită de explicaţii şi adnotări concentrate îndeosebi asupra semnificaţiilor definitorii ale diplomaţiei ca profesie şi ale instituţiilor prin intermediul cărora diplomaţia este exercitată în prezent. În cele ce urmează. din aceste prelegeri este de înţeles că dreptul diplomatic este dreptul misiunii diplomatice. misiunea diplomatică ad hoc. doctrinei şi principiilor de drept internaţional. cu încheiere fie după realizare. pentru o perioadă determinată. fiind considerat subramură a dreptului public. ca şi la drepturile şi obligaţiile companiilor şi ale indivizilor pe planul relaţiilor interstatale. Prima parte a prelegerilor se referă la primul plan al activităţii diplomatice.

fără îndoială. ambasadă. imunităţi”. postul consular) se constituie în vederea atingerii obiectivelor din domeniul relaţiilor diplomatice şi consulare şi este. Pentru claritate. relaţiile diplomatice propriu-zise rezultă numai din îndeplinirea unor acte anumite de către fiecare stat. În general. pot lipsi referirile detaliate la instituţii desuete precum legaţia. despre relaţii diplomatice. termenul „privilegiu” se referă la domeniul indicat prin grupul confuz de cuvinte de prea multe ori utilizate la pluralul care îi conferă dimensiunea de spuză imprecisă: „facilităţi. este evident că între două state care îşi primesc reciproc misiunile diplomatice „temporare” şi „permanente” există relaţii diplomatice. pentru a se evita excluderea nefirească a misiunilor diplomatice ad hoc din sfera relaţiilor diplomatice. În condiţiile în care două state schimbă doar misiuni diplomatice ad hoc se poate vorbi. de care se poate ocupa istoria diplomaţiei. post consular). care au aplicare actuală. Misiunea diplomatică permanentă (ambasada. aşadar. direcţie. Din parcurgerea normelor de drept diplomatic. departament. dar numai în înţelesul cel mai larg. constituită pentru a funcţiona permanent. 12 .A doua parte a prelegerilor se referă la activitatea diplomatică din cadrul componentelor serviciului public pentru diplomaţie (minister. Altminteri. privilegii. Acest grup de prelegeri prezintă regulile principale privind activitatea esenţială prin care se exercită profesia de diplomat şi funcţionarea instituţiilor serviciului public de diplomaţie. în înţelesul desprins riguros din dreptul diplomatic. nefiind suficient schimbul de misiuni diplomatice ad hoc. în aceste prelegeri.

identitatea naţională. la guvernare. la ansamblul afacerilor publice. Despre politica externă se discută.INTRODUCERE RELAŢII POLITICE ŞI RELAŢII DIPLOMATICE Profilul domeniului la care se referă dreptul diplomatic şi consular se clarifică prin configurarea domeniilor conexe: politica externă. care funcţionează monoton. Politica externă este instrumentul prin care se acţionează asupra împrejurărilor externe. în prezent. la evenimentele din acest domeniu. Politica este. 13 . inert. pentru că străinătatea este afară. Politica Vechii greci foloseau cuvântul politikê pentru a se referi la îndeletnicirea de a administra lumea şi pământurile polisului. sub constrângerea unor factori covârşitori precum identitatea naţională exprimată de „destinul istoric”. a relaţiilor externe proprii. dar şi a relaţiilor externe ale străinilor. interesul naţional. la confruntarea dintre partide. securitatea naţională şi securitatea internaţională. Statul face politică de stat. Celelalte organizaţii fac politică pentru a ajunge să facă politică de stat. în exteriorul statului propriu. „interesul naţional”. conducerea treburilor publice. Politica externă În străinătate şi în legăturile cu străinătatea. ca despre un instrument rigid. comunitate urbană şi totodată stat. se face politică externă. în general. Face politică acela care participă la conducerea treburilor publice.

politica externă apare de cele mai multe ori ca rezultatul momentan al unui proces complex de elaborare. Acţiunea externă a statului rezultă din decizii luate în timpul luptei interne pentru putere. Relaţiilor politice dintre guverne li se adaugă interesul faţă de mediul înconjurător. Interesele se constituie prin interacţiune socială şi deciziile de politică externă se iau sub influenţe culturale şi simbolice comune. asimilarea lor ca părţi integrante ale identităţii naţionale. a municipalităţilor. Participă la acest proces şi factori extraguvernamentali. dezvoltare. Strategiile pot fi diferite. considerate incontestabile. Procesul de constituire a politicii externe depinde de criterii numeroase şi felurite. De fapt. migraţie. dar nu exclusiv.La evoluţia identităţii naţionale contribuie şi adoptarea de norme internaţionale. regionale sau globale. Capacitatea guvernului de a orienta politica externă decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii. Numeroase componente ale politicii externe sunt preluate de factori neguvernamentali. care acţionează direct asupra împrejurărilor externe. Domeniul politicii externe este mai larg decât ansamblul relaţiilor interguvernamentale. Celelalte organizaţii au alte criterii prioritare. compus din luări de poziţie şi din acţiuni conturate irevocabil. a regiunilor. ale identităţii naţionale. În aceste domenii. a diferitelor organizaţii teritoriale. politica externă a statului rămâne instrumentul de reafirmare a suveranităţii statului şi a identităţii naţionale. Participanţii la elaborarea şi aplicarea politicii externe se străduiesc să cuprindă în politica externă totalitatea preocupărilor lumii. departe de a fi un instrument finit. O parte a politicii externe se constituie în afara nucleului statului. implicându-se nemijlocit în relaţiile internaţionale sau funcţionând ca grupuri de presiune. Ca urmare. Apare firesc şi concurenţa în privinţa obiectivelor prioritare. libertatea de credinţă. Serviciile publice nu-şi asumă şi nici nu pot să-şi asume gama întreagă de preocupări specifice politicii externe. serviciile guvernamentale sunt mai puţin competente decât organizaţiile şi grupurile specializate. Satisfacerea interesului naţional înseamnă şi luarea în considerare a intereselor 14 . naţionale. Guvernul acţionează după criteriul suveranităţii. fiind rezultatul contribuţiei provinciilor. În condiţiile interacţiunii cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale locale. politica externă rezultă din laboratoarele guvernamentale.

Politica externă a statului este activitatea prin care guvernul stabileşte. inclusiv în politica externă. politica pe care o ducea în Vietnam şi pe care Hans Morgenthau o critica în numele aceluiaşi interes naţional (BATTISTELLA. politica externă depinde de organizaţia cea mai puternică. care au componenţă transnaţională. pentru că statele nu au ajuns să recunoască o autoritate care să guverneze asupra acestor relaţii. Nu totdeauna se ajunge la armonizarea punctelor de vedere interne asupra interesului naţional. În anii 1960. în general. în numele interesului naţional. se recurge la „standarde multiple”. de interacţiune cu străinătatea. conferinţe ministeriale ale responsabililor de servicii diplomatice şi ale şefilor altor servicii publice. Relaţiile interne şi cele internaţionale sunt ameninţate permanent de pericolul deteriorării până la anulare. extraneitatea. atunci când politica externă serveşte participării la procesele de integrare regională. Anarhice. La nivelul instituţiilor şi al simbolurilor. politica din domeniul pensiilor. Politica externă. economice ale statului. 143). Determinante în politica externă sunt dimensiunile teritoriale. se alcătuiesc comisii. se realizează acorduri. elaborată de cei care au ajuns să facă politică de stat. politica în domeniul educaţiei. se întreprind măsuri pentru întreţinerea relaţiilor. Din doctrina politică rezultă că relaţiile internaţionale ar fi anarhice.private. defineşte şi reglementează raporturile cu guvernele străine şi participarea statului la relaţiile internaţionale. 15 . Ca urmare. Henry Kissinger apăra. Statele sunt prezente peste tot în lume pe scena politicii externe. 147). Întrucât condiţia esenţială a politicii externe este realitatea străinătăţii. demografice. Apar diferende şi este posibilă trecerea de la colaborare la confruntare. Alte servicii ale statului pun în acţiune alte politici ale statului: politica economică. politica din domeniul sănătăţii. În politică. adică de stat. se concep mecanisme pentru stabilitate. Au loc numeroase reuniuni ale reprezentanţilor de state la nivel înalt. în SUA. este aplicată de serviciile statului. în politica externă domină autoritatea publică. Tot atât de decisivă este istoria statului. Există organizaţii şi grupuri specializate care acţionează în domeniul politicii externe fără să aibă caracter exclusiv naţional. Apare şi o perspectivă supranaţională. relaţiile internaţionale sunt şi conflictuale (BATTISTELLA.

identitatea culturală (BATTISTELLA. Securitatea este şi condiţia ca toţi particularii să-şi poată promova şi apăra interesele private.Politica externă a statului se exprimă prin declaraţii ale autorităţilor. Ca urmare. Unii consideră interesul naţional ca principiu. punerea colectivă în valoare a fiinţei naţionale. Se susţine că politica externă şi politica militară sunt instrumente contrare. nu pot fi expuse. Preocuparea faţă de exercitarea forţei nu se exprimă doar în sfera reglementării conflictelor. Potrivit principiilor dreptului internaţional public. Politica externă este dominată de interesul faţă de securitate. Interesul naţional vizează supravieţuirea fizică. politica externă este privită ca instrumentul cu care sunt apărate. Politica externă ca politică de securitate vizează asigurarea răspunsului real la imperativele vitale care alcătuiesc interesul naţional: supravieţuirea. aptitudinea (autonomă) de a controla alocarea resurselor potrivit opţiunii guvernului. în relaţiile cu străinătatea. având câmpuri de acţiune incompatibile. independenţa politică. interesul naţional pare că transcende interesele private infranaţionale. care însă nu pot fi ignorate. Politica militară le-ar aparţine militarilor şi efectul ei ar fi războiul. lăsate în afara interesului naţional. Politica externă a statelor le-ar aparţine diplomaţilor şi efectul ei ar fi pacea. integritatea. Politica externă a statelor se află în raport direct cu politica militară. comercial le revine un loc important în politica externă. În acest 16 . Securitatea internaţională În elaborarea şi înfăptuirea politicii externe prevalează atenţia acordată acţiunilor în care se recurge la forţă. discursuri parlamentare. Interesul naţional Într-o viziune foarte răspândită. Diplomaţii şi militarii se întâlnesc însă atunci când participă şi colaborează la instituirea şi aplicarea măsurilor de suprimare sau de menţinere a păcii. interesele de durată ale comunităţii naţionale şi mai ales ale statului. intereselor pe plan economic. bunăstarea economică. 144). ar trebui ca în politica lor externă statele să prefere dreptul şi nu forţa. Enunţarea acestor valori evidenţiază că interesul naţional nu se reduce la însumarea intereselor private (ARON. 101). alţii ca fenomen. Politica lor externă ar fi astfel o politică de pace. discursuri ale reprezentanţilor statului în timpul vizitelor pe care le întreprind în străinătate sau le primesc din străinătate. Astfel descris.

după ce şi-a examinat exigenţele securităţii proprii. 134). Prin diplomaţie se înţelege activitatea reprezentanţilor statelor legată de raporturile dintre state. încearcă să şi le împlinească (WALTZ. protejarea sau utilizarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător. de statele străine. concordant sau discordant. Iluzoriu. Străinul nu aparţine comunităţii naţionale. decolonizarea. cetăţenia străină. solidarizări. cu politeţe. unui stat străin. distinct de celelalte state. admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaţie. coalizări. numele străin. Diplomaţia Termenul diplomaţie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă delicată cu tact. statului. cărora le-au corespuns. Prin diplomaţie se înţelege însă şi duplicitate. lumea se divide în ceea ce este şi ceea ce nu este străinătate. Statul propriu este statul în afara căruia este străinătatea. proliferarea armei nucleare. „războiul rece”. fiindu-i proprii o ordine străină. A spune că o ţară acţionează conform interesului ei naţional înseamnă că. Diplomaţia armonizează ordinea unui stat cu ordinea altui stat. „extinderea democraţiei”. Statele interacţionează în domeniul relaţiilor diplomatice prin diplomaţii lor. Relaţiile diplomatice şi consulare sunt relaţii între state şi statele sunt subiectele dreptului diplomatic şi consular. Diplomaţia este profesia reprezentării statului în 17 . grupările regionale şi transregionale (alieri. persoanele trăiesc şi locuiesc în lumea întreagă. Naţiunea străină este altă naţiune decât naţiunea proprie. Identitatea naţională orientează interesul naţional şi politica externă îndeosebi pe planul ordonării obiectivelor. conform percepţiei comune. declanşarea de conflicte etnice şi religioase. precum „revoluţia socială mondială”. pentru fiecare persoană. un stat străin cu un suveran străin şi o suveranitate străină. societatea exprimă nevoia de securitate pe care numai statul o poate satisface şi statul îşi justifică accesul la bogăţiile economice ale societăţii prin producţia pentru securitate.complex de interese împletite. ci unei alte comunităţi. Sunt doctrinari care. uniuni) de state. limba străină. În realitate. Fiecare persoană are un stat propriu. concretizate în tentative de control mondial. Diplomaţia statului este activitatea diplomatică desfăşurată de reprezentanţii lui. Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanţilor desemnaţi de state. Identităţile naţionale actuale sunt rezultatul tendinţelor globalizatoare.

al conferinţelor şi organizaţiilor. partea principală a diplomaţiei. Profesia de diplomat presupune aptitudini speciale. în primul rând. a celui care se pricepe să reglementeze. Totodată. Relaţiile diplomatice sunt relaţiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. se ajunge la desfăşurarea lucrărilor la nivel înalt. ca şi despre „diplomaţia franceză”. Diplomaţia este aşadar profesia diplomatului. Când se vorbeşte. dar această profesie nu îl situează pe diplomat printre artişti. diplomaţia la nivel înalt apare. transmit şi primesc mesaje. unde se desfăşoară. din comunicarea dintre şefii de state. Diplomaţia este şi denumirea corpului agenţilor diplomatici ai statului. pregătire. dar şi din comunicarea dintre alţi reprezentanţi ai statelor care participă la misiuni diplomatice. în cadrul unor delegaţii la forurile internaţionale. noţiunea semnifică serviciul diplomatic naţional. activitatea diplomatică şi unde. 18 . experienţă. de fapt. frecvent. în măsură considerabilă. Deşi este uzitată. militarii şi poliţiştii. în lumina realităţii ca fiind. cei care le practică cu pricepere deosebită. altfel decât cu forţa. Pe treapta supremă a ierarhiei diplomatice se află şeful statului. tradiţiile şi uzanţele legate de relaţiile dintre state. Realitatea impune considerarea diplomaţiei la nivel înalt ca fiind diplomaţia esenţială. Activitatea diplomatică constă. componente ale administraţiei statului. Datorită unor asemenea performanţe. aşa cum au statute proprii profesorii. Diplomatul este funcţionar public având statut propriu. ea în primul rând. nu doar în presă. Se spune că au talent. diferendele dintre state. dincolo de teorie. Chiar dacă se practică în formule ad hoc sau „speciale”. „diplomaţia rusă”. caracterizarea ca diplomaţie permanentă s-ar potrivi şi diplomaţiei din cadrul forurilor internaţionale. reprezintă permanent statul. se consideră că profesia este şi o artă. În toate profesiile apar „artişti”. negociază cu alte state. distincţia dintre formele de diplomaţie publică după criteriul formă permanentă/formă nepermanentă rămâne irelevantă. Aceste servicii.relaţiile cu alte state. Se recurge la acest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Fiecare din aceste servicii naţionale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfăptuire şi de apărare a intereselor statului naţional pe care îl reprezintă. în cadrul unor misiuni ad hoc sau în cadrul ambasadelor. dar şi în doctrină. diplomaţie permanentă. ca orice altă profesie. Diplomatul deţine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicând regulile. Toate profesiile au temei ştiinţific. despre „diplomaţia românească”. în primul rând în relaţiile politice cu alte state.

19 . a diferendului înainte de a se impune coerciţia violentă se regăseşte în învăţături cu notorietate impresionantă. Activităţile diplomatice înseamnă în primul rând dialog. Activităţile diplomatice le oferă statelor calea paşnică de soluţionare a problemelor din ansamblul relaţiilor dintre ele. 1539) Diplomaţiei îi este propriu gândul că şirul de violenţe neconvenabile poate fi evitat. dă-ţi silinţa ca. fără diminuare de rol. inclusiv instituţiilor pentru relaţii diplomatice. să te scuturi de el. adică activitatea serviciului diplomatic al statului. Recomandarea soluţiei stingerii. corespondenţă. Unei priviri sintetice asupra sensului major al activităţilor diplomatice şi consulare i se dezvăluie că prin aceste activităţi sunt puse în legătură statele suverane. schimburi de vizite. Această activitate le aparţine acestor instituţii. Îţi spun Eu ţie: Nu vei ieşi de-acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. Ele constituie mecanismul de întreţinere a relaţiilor dintre state. pe drum. prin dialog şi negociere. Calea diplomatică este calea utilizării compromisului pentru evitarea recurgerii la forţă. Ea constă din discursuri. misiunilor diplomatice. Activitatea diplomatică şi activitatea consulară decurg din atribuţiile instituţiilor autorităţii statului. reală şi nu se insistă pentru o judecată dreaptă. Unul dintre obiectivele definitorii ale activităţii diplomatice este reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor care apar între state. instituţiile diplomaţiei prin serviciile publice pot fi considerate. activităţile diplomatice ar fi forme de comunicare oficială între state. dacă se acceptă o pace strâmbă. apare ca aplicarea unei tehnici de comportament în conducerea relaţiilor interstatale. imaginară. Statele îşi rezolvă problemele de relaţii şi prin forţă. ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi temnicerul să te arunce’n temniţă. instituţii ale diplomaţiei auxiliare. „Când mergi cu pârâşul tău la judecător. activitatea diplomatică. În raport cu politica externă. fără ierarhizare pe axa importanţei. aşadar prin diplomaţie. În consecinţă. fără negarea necesităţii lor indiscutabile.” (BIBLIA. Reduse la esenţial. cancelariilor şi ambasadelor.Instituţiile diplomaţiei la nivel înalt şi ale diplomaţiei forurilor internaţionale sunt instituţii primordiale ale activităţii diplomatice.

CONSIDERAŢII ASUPRA DREPTULUI DIPLOMATIC

Valori şi principii Activitatea diplomatică aparţine domeniilor relaţiilor interumane, interacţiunii şi organizării sociale. Dreptul diplomatic contribuie la coerenţa relaţiilor interumane, intra- şi extracomunitare. Temeiul normelor dreptului diplomatic se constituie din valori şi principii care decurg din sentimentele, idealurile, scopurile şi interesele comunităţilor regionale sau naţionale şi sunt legate de moralitate, dreptate, adevăr, precum şi de mijlocirile acestora de ordin economic şi politic. Valorile, ca temei al dreptului diplomatic, sunt ceea ce, îndeobşte, în funcţie de merit, importanţă, semnificaţie, utilitate, interes sau cost, se estimează a fi de dorit ca bun, drept şi adevărat în legăturile dintre state, în relaţiile dintre reprezentanţii acestora. Rostul dreptului diplomatic îl constituie valorile care compun forţa comunităţilor, din care emană vitalitatea societăţii, valori precum libertatea, respectul faţă de ţară şi democraţie, solidaritatea, eficienţa, confortul. De la asemenea valori şi principii pornesc, în privinţa dreptului diplomatic, respectul pentru celălalt, pentru străinul care fie soseşte ca să îndeplinească o misiune, fie îi oferă reşedinţă celui trimis. Dreptul diplomatic îşi datorează durabilitatea şi coerenţa unor principii juridice, ca elemente primare, nu doar primordiale, ci şi supreme (de principiis non est disputandum) ale normelor: egalitatea suverană a statelor, respectarea drepturilor fiecărui stat, nerecurgerea la forţă. Reguli Orice formă de activitate se desfăşoară după reguli. Obligatorie sau recomandabilă, regula este mijloc de orientare în acţiune, standard de evaluare a acţiunii, ghid de desfăşurare a acesteia, astfel încât să fie posibilă acomodarea reciprocă a participanţilor la activităţi comune, a tuturor membrilor comunităţii. Pentru vorbitorii latinei clasice, regula era bucata dreaptă de lemn utilizabilă ca măsură sau ca sprijin, rigla sau echerul dulgherului, linia care marca locurile din arenă, de pornire şi de sosire, ale întrecerii. Marcus Fabius Quintilianus s-a referit la regula vorbirii corecte (emendate loquendi regula). Problemele de matematică se rezolvă prin aplicarea de reguli. Fondatorii ordinelor religioase au stabilit reguli de respectat de către membrii acestora.
20

Potrivit lui Marcus Tullius Cicero, regula care deosebeşte dreptatea de nedreptate este legea (Lex est iuris atque iniuriae regula). Orice generalizare validă pentru o vreme poate fi considerată regulă. Reţele invizibile de reguli şi de rânduieli sociale orientează şi influenţează comportamentul fiecăruia (VANDER ZANDEN, 4). Pe lângă cele menţionate, canonul, ceremonialul, convenţia, indicaţia, învăţătura, norma, obiceiul, ordinul, porunca, pravila, preceptul, prescripţia, rânduiala, ritualul, sorocul, tipicul, tocmeala, uzanţa, uzul, toate sunt reguli sau agregări de reguli. Numai despre unele dintre ele însă se poate spune că sunt standarde autoritare, tipare exemplare, modele cu putere modelatoare, norme (nu doar repere, rigle, echere, şabloane, ci mai ales rationis normae) stabilind drepturi, obligaţii şi răspunderi, precum cutuma, inveterata consuetudine sau obiceiul înrădăcinat („al pământului”), practica îndelungată, considerată a fi „lege nescrisă”. Normele activităţii diplomatice Regulile activităţii diplomatice au rădăcini adânci în tradiţie; ele au fost preluate şi cultivate ca rod al unor învăţături fundamentale. În diplomaţie, de pildă, funcţionează reguli care exprimă grija faţă de ordinea ierarhică, prin care se ia în considerare importanţa participanţilor la acţiuni. La o ceremonie diplomatică, rangul participantului este dat de însemnătatea a ceea ce reprezintă. Calităţile fizice, morale, intelectuale ale persoanei participante sunt, în această privinţă, criterii complinitoare.
Conform tradiţiei creştine, şi cel mai mic poate fi considerat cel mai mare dacă este trimisul celui mai puternic: „Şi le-a venit un gând (celor doisprezece ucenici, după a doua vestire a patimilor: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor») «Cine între ei ar fi mai mare?» Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine şi le-a zis: «Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare.»” (BIBLIA, 1533)

Activitatea diplomatică le revine şi le aparţine serviciilor publice. Relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare sunt relaţii interstatale. Ca urmare, normele după care funcţionează aceste relaţii aparţin dreptului internaţional public.
21

Prin normele de drept diplomatic se stabileşte modul de aplicare a normelor de drept internaţional public şi, ca urmare, dreptul diplomatic este subramură a dreptului internaţional public. Sunt doctrinari care consideră că dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului internaţional (PRADIER-FODERE, 16). Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept internaţional pentru activitatea diplomatică. De respectarea principiilor şi regulilor dreptului diplomatic depind desfăşurarea normală a relaţiilor interstatale şi realizarea obiectivelor şi a principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite. La fel ca pentru toate celelalte activităţi umane, şi pentru activitatea diplomatică normele cu puterea cea mai mare de a stabili drepturi şi obligaţii se găsesc în lege, aceste norme constituind reguli de comportament sau de acţiune, scrise sau recunoscute oficial a fi determinate şi impuse de autoritatea de reglementare, a căror respectare este recomandabilă sau obligatorie. Legea poate avea formă de decret, hotărâre, ordin, ordonanţă, regulament, sentinţă, statut, aşa cum este adoptată de autorităţile competente. Pentru dreptul diplomatic, ca pentru întreg dreptul internaţional, „legea” are în primul rând forma de convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală, normele fiind rezultatul consimţământului statelor care le adoptă. Definiţia dreptului diplomatic Dreptul diplomatic însumează regulile diplomaţiei, mai precis regulile profesiei de diplomat şi pe cele ale serviciului public de diplomaţie. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementează raporturile dintre instituţiile subiectelor de drept internaţional abilitate să se ocupe de relaţiile externe ale acelor subiecte. Aceste instituţii nu acţionează în nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, dar nu sunt şi subiecte de drept. Deşi apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, instituţiile care reprezintă statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se referă la organizarea, îndatoririle şi competenţa instituţiilor de relaţii externe ale subiectelor de drept internaţional. Subiectele de drept internaţional decid asupra reglementării activităţii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimţământului subiectelor de drept internaţional asupra normelor în conformitate cu care se desfăşoară activităţile diplomatice.
22

Dreptul diplomatic are în vedere îndeosebi favorizarea legăturilor de prietenie dintre state, indiferent de diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale. Dreptul diplomatic serveşte exercitării funcţiilor şi realizării scopurilor organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală, regională sau subregională. Totodată, dreptul diplomatic are menirea de a asigura eficacitatea misiunilor diplomatice pe care le îndeplinesc reprezentanţii statelor. Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcătuit din: relaţiile consulare dintre state şi statutul (organizarea şi funcţionarea) misiunilor consulare. Relaţiile consulare dintre state înseamnă colaborarea statelor în vederea protejării cetăţenilor proprii, a respectării drepturilor acestora. Statul îşi protejează cetăţeanul şi când se află în străinătate, adică sub incidenţa jurisdicţiei statului străin. Este necesară conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistenţei ordinilor juridice diferite şi pentru realizarea relaţiilor consulare (stabilirea de relaţii consulare, misiunile consulare etc.) Ca şi diplomatul, consulul îşi reprezintă statul. Sunt numeroase punctele în care reprezentarea diplomatică a statului şi reprezentarea lui consulară se contopesc. Numeroase norme le sunt comune. Ca urmare, este normală includerea dreptului consular în dreptul diplomatic. Este firesc să se considere că normele consulare alcătuiesc un capitol special al dreptului diplomatic. Comisia de Drept Internaţional a ONU tratează Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare ca parte a dreptului diplomatic. În activitatea diplomatică şi consulară, sunt foarte numeroase situaţiile în care misiunea consulară este componentă a ambasadei şi consulii fac parte din personalul diplomatic al ambasadei.
SURSELE DREPTULUI DIPLOMATIC

Sursele de drept Pentru cunoaşterea, respectarea şi aplicarea dreptului, trebuie ca provenienţa prevederilor să fie de recunoscut şi recunoscută. Mai mult, ca să poată fi înfăptuită, trebuie ca regula să aibă o formă. Ca regula să devină faptă, trebuie ca esenţa şi conţinutul dreptului să-şi găsească exprimarea. Pentru cunoaşterea, înţelegerea, interpretarea şi aplicarea normelor juridice, se impune, ca prim pas absolut necesar, receptarea exactă a formulei care o redă.
23

Dreptului îi sunt aşadar necesare modalităţi proprii de exprimare, surse, adică locuri în care să se formeze şi unde să fie de găsit (POPA, 120). Sursele dreptului sunt scrise, precum actele normative, sau nescrise, precum cutumele; oficiale, precum actele normative, sau neoficiale, precum cutumele, doctrina; directe, precum actele normative, contractele, convenţiile, sau indirecte (elaborate de organizaţii nestatale, pentru a fi validate), precum cutumele. Sunt surse care creează norma, precum cutuma, legea şi convenţia. Sunt surse care interpretează norma, precum doctrina şi deciziile jurisdicţionale, jurisprudenţa. Definiţia surselor dreptului diplomatic Dreptul internaţional public nu s-a constituit într-un anumit moment identificabil al istoriei. Cu atât mai puţin componentele lui, precum dreptul diplomatic şi dreptul consular. Prevederile dreptului internaţional public, ale dreptului diplomatic şi ale dreptului consular sunt roade ale strădaniei normative în care s-au angajat generaţii milenare succesive. Sursele dreptului diplomatic sunt formele în care statele convin să exprime şi să consacre normele în conformitate cu care se exercită activitatea diplomatică şi consulară. În general, statele ajung la acordul de voinţă asupra normelor de drept diplomatic şi consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres convenţia. Normele principale de drept diplomatic şi consular sunt parte a dreptului internaţional, întrucât sunt expresie a acordului de voinţă al statelor. Sursele dreptului diplomatic şi ale dreptului consular se regăsesc printre sursele dreptului internaţional public. Surse importante de drept diplomatic şi consular, precum Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, menţionează în preambuluri scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, pe care le au în vedere statele-părţi la aceste convenţii. În cadrul Naţiunilor Unite s-a convenit să se considere ca surse de drept internaţional, în temeiul cărora să se soluţioneze problemele relaţiilor dintre state, convenţiile internaţionale fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale
24

acceptate de drept, principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; deciziile jurisdicţionale; doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; sentinţele considerate ex aequo et bono cu acordul statelor în litigiu.1 Pe lângă normele rezultate din consimţământul statelor, există însă şi norme cu privire la activitatea diplomatică şi consulară cuprinse şi în dreptul intern. Statele au competenţa de a conveni norme de drept diplomatic şi consular şi de a formula, fiecare, norme proprii în acest domeniu. Raporturile de putere din cadrul comunităţii sau dintre comunităţi, tradiţiile, opţiunile şi deciziile personalităţilor politice, ale instituţiilor de stat şi ale reprezentanţilor acestora (funcţionari publici, diplomaţi, negociatori) au determinat conturarea de uzanţe, de reguli fără caracter juridic, dar şi de norme juridice. Elemente generatoare comune şi funcţii similare favorizează estomparea deosebirilor dintre regulile juridice şi cele fără acest caracter şi, în consecinţă, facilitează transformarea a numeroase uzanţe în cutumă. În realitate, se întâmplă şi ca reguli care nu au caracter juridic şi care nu sunt considerate printre izvoarele de drept să exercite o autoritate comparabilă cu normele juridice. Prin lege pot fi abrogate cutume, dar nu se poate să se elimine formarea de uzanţe, de cutume noi şi nici tranziţia regulilor de la o stare la alta. Unei priviri atente i se dezvăluie continuitatea nu numai dintre cutumă şi lege, ci şi dintre acestea şi alte agregări de reguli, din domenii aflate în sfera juridică, consistenţa obligaţiei evoluând, în această continuitate, pe o scală care include şi nivelul absenţei totale. Izvoarele dreptului, legile, cutumele, doctrina şi jurisprudenţa sunt de fapt componente ale structurii sociale. Uzanţele, obiceiurile,
___________________
1 Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Articolul 38, alineatul 1. Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica: a. convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept; c. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. Articolul 59. Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează. 25

tradiţiile nu îşi găsesc locul în domeniul mai riguros delimitat, din unghi „nomocratic”, al dreptului întemeiat exclusiv pe autoritate, dar fac cel puţin obiectul sferei mai cuprinzătoare a dreptului, considerat, în spiritul „sophocraţiei”, a fi ştiinţă. Reguli servind simultan aceleaşi valori şi principii se regăsesc, în aceeaşi epocă sau în epoci diferite, atât în legi şi cutume, cât şi în uzanţe, practici şi obiceiuri. Marcus Tullius Cicero recomanda acţiuni legi morique parendum (dând ascultare legilor şi obiceiurilor). Comunicarea dintre state şi reprezentanţii acestora se menţine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementează diplomaţia. Alături de normele juridice, uzanţele îşi vădesc importanţa ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului internaţional. Inseparabile de drept, funcţionând ca auxiliar care stimulează, favorizează şi confirmă înfăptuirea dreptului, a dreptăţii, uzanţele sunt considerate adjuvant necesar în procesul de dezvoltare a dreptului internaţional. Domeniul uzanţelor şi cel al normelor juridice sunt permeabile unul faţă de celălalt. Rolul uzanţelor este cu atât mai important cu cât ele se pot transforma în reguli cutumiare. În practica internaţională, îndeosebi în domeniile diplomatic şi consular, s-a format şi s-a consolidat în timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic şi consular, precum elementele de ceremonie diplomatică sau mijloacele de acţiune diplomatică şi consulară. Cutuma internaţională În limba latină clasică, consuetudo însemna obicei şi consuescere, a (se) obişnui. În limbajul modern, cutuma se referă la obiceiul comunităţii. Este posibil ca obiceiul să devină drept. Nu toate obiceiurile însă devin drept, ci doar cele pe care statul le recunoaşte a fi devenit drept. În dreptul internaţional, inclusiv în dreptul diplomatic şi consular, este necesar ca măcar două state, statul propriu şi statul străin, să consimtă că un obicei poate fi normă de drept. Se poate ca un obicei invocat de justiţiabili să fie validat de instanţă. În dreptul roman se considera că mos majorum poate deveni cutumă, dacă este vechi şi practicat de demult, longa diuturne inveterata consuetudo, precum şi dacă există părerea că este necesar, opinio necessitatis. Mai trebuia ca obiceiul să fi căpătat contur precis, să fi putut să funcţioneze cu exactitate, după reluări frecvente. Se respecta ca dreptate şi regulă obiceiul îndelungat, dacă nu exista
26

Louis al IX-lea (Saint Louis). „(…) atunci când statele acţionează considerând că aplică o regulă obligatorie şi răspund unei necesităţi (opinio iuris atque necessitatis). să stabilească şi sancţiuni. ca substanţă. a unei uzanţe constante şi uniforme de calificare unilaterală. anume constanţa şi uniformitatea.” 3 Fisheries Case. diuturna consuetudo pro jure et lege in his quae non excripta descendunt observari solet. pentru ca. s-au alcătuit colecţii scrise de cutume. traducând un drept pentru statul de azil şi un drept pentru statul teritorial. Şi cutuma internaţională se alcătuieşte din aplicarea într-atât de înrădăcinată a unor norme. le-a dat în 1270. ___________________ Asylum Case. Hegel considera culegerea de cutume a fi cod de legi (POPA. Arrêt du 20 novembre 1950. un usage constant et uniforme/a constant and uniform usage. Schwabenspiegel. este percepută ca valoare moştenită. Columbia nu a demonstrat existenţa. 125). Judgment of 20 November 1950/Affaire du Droit d'asile. cutuma internaţională este exprimarea tacită a consimţământului statelor cu privire la recunoaşterea unei reguli determinate ca normă de conduită obligatorie în relaţiile dintre ele. Se poate observa că. în 1230. faptele supuse Curţii evidenţiază prea multe contradicţii şi fluctuaţii. în cadrul practicii îndelungate. încât nu este posibilă degajarea unei cutume proprii Americii Latine cu forţă de drept. „oglinzi”. totodată. între 1273 şi 1282. care au în vedere examinarea respectării lor. Cutuma internaţională are. acceptată de state ca normă de drept. sau Les Établissements. În Evul Mediu.” 27 2 . încât acestea să devină temei pentru hotărârile instanţelor judecătoreşti. „în ceea ce priveşte dreptul internaţional american. cutuma internaţională este uzanţa constantă şi uniformă. exerciţiul considerat firesc datorită vechimii lui şi reluării lui frecvente. pe care regele Franţei.” 2 Cutuma se constituie totodată prin generalizarea practicii statelor.normă scrisă. eventual. Pe planul dreptului internaţional. pe plan regional sau local. precum Sachsenspiegel. Au fost întâi cutumiare norme precum aceea conform căreia agentul diplomatic este inviolabil. „Atributele prin care uzanţa devine cutumă sunt acelea care fac uzanţa acceptabilă ca lege. adică uzanţa internaţională.3 Norma aplicată repetat.

Norvegia şi Suedia ca invitate. Pe lângă statele iniţiatoare. Convenţia internaţională prin care se consacră acordul explicit al statelor în legătură cu norme referitoare la activitatea diplomatică şi consulară este sursa principală de drept diplomatic şi consular. la Sèvre. Olanda. Portugalia. sunt considerate norme practici nevalidate de trecerea timpului. instant customs (POPA. pe plan juridic. ca jus scripta şi ca expresie a consimţământului liber al statelor. în conformitate cu norma cutumiară potrivit căreia statul-gazdă este ţinut să acorde protecţie participanţilor la o conferinţă internaţională (ANGHEL 1987. Delegaţia sovietică a fost admisă doar la dezbaterile privind problemele teritoriale. Iugoslavia şi Turcia. Dreptul diplomatic şi consular a fost formulat în convenţii multilaterale. Convenţia internaţională Romanii desemnau prin cuvântul conventio un pact. a fost asasinat un membru al uneia dintre delegaţii. Convenţia internaţională este sursa principală de drept internaţional ca sursă de drepturi şi obligaţii. Din poziţia elveţiană rezultă că Elveţia îşi asumase obligaţia de a-i proteja pe membrii delegaţiilor. pentru a se găsi o soluţie situaţiei create după ce Turcia a denunţat Tratatul de pace încheiat în 1920. angajament reciproc. Elveţia a găzduit la Lausanne o conferinţă iniţiată de Franţa. În timpul lucrărilor. la conferinţă au fost reprezentate Japonia. În prezent. 127). Italia şi Marea Britanie. Convenţia internaţională este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state (POPA. convenţia înseamnă. contract. pact încheiat între două sau mai multe părţi. în codurile dreptului diplomatic şi consular şi în convenţii bilaterale. statul elveţian a refuzat să-şi asume răspunderea pentru a nu fi asigurat protecţia necesară. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internaţional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile nereglementate. o întrunire sau un acord. În relaţiile dintre state. 132). 127).Între 22 noiembrie 1922 şi 24 iulie 1923. militare şi regimul strâmtorilor. Grecia. precum şi Bulgaria. România. Albania. tratat. Spania. SUA ca observator. 28 . Arătând că victima nu fusese notificată ca participant la conferinţa internaţională.

Articolul 2. 29 4 . de această formulă sacrosanctă. rezolvarea diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. Organizaţia va asigura ca statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii. trebuie să-şi îndeplinească cu bunăcredinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte. în afară de aceste cuvinte. convenţia internaţională funcţionează ca şi legea – „formula ei [a legii]. 4. nimic nu are valoare de izvor formal de drept pozitiv…” (DJUVARA. Principiile dreptului internaţional Dreptul diplomatic (şi consular) izvorăşte şi din ceea ce Naţiunile Unite consideră a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverană a statelor. 253). Toţi membrii organizaţiei îşi vor rezolva diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate (pacta sunt servanda). să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei. 2. 7. abţinerea de la ameninţarea cu forţa şi de la folosirea ei4.Ca sursă de drept. spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de membru. în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: 1. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. Nici o dispoziţie a Cartei nu autorizează Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat şi nici nu va obliga statele membre să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza Cartei. Toţi Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite vor da organizaţiei întregul lor ajutor în orice acţiune întreprinsă de organizaţie în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere. prin care ea porunceşte normele sale şi. dar să se aducă atingere aplicării măsurilor de constrângere stabilite în caz de ameninţări împotriva păcii. 3. Toţi membrii organizaţiei. 5. în relaţiile lor internaţionale. ea [legea] consistă în cuvintele devenite solemne prin forma lor autentică. în caz de încălcări ale păcii şi în caz de acte de agresiune. 6. ___________________ Carta ONU. în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie.

Alte surse Prin analogie. Pe fond. Norme de drept diplomatic se găsesc şi în sentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie. Omul de stat peruan Victor Raul Haya de la Torre a fost acuzat că a participat la pregătirea unei lovituri de stat împotriva autorităţilor de la Lima. Ambasada Columbiei la Lima i-a oferit azil lui Victor Raul Haya de la Torre. Curtea a decis că nu îi revenea Columbiei ___________________ 5 Asylum Case. În 1949. / Affaire du Droit d'asile. de pildă. din decembrie 1950. Cazul s-a stins în 1950. Curtea nu a admis demersul Columbiei vizând interpretarea deciziei. în statutele unor organizaţii internaţionale care se referă.5 A urmat. norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatică în formele ei dintr-o perioadă anumită se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activităţi. în sensul că statul peruan nu avea obligaţia să acorde liberă trecere persoanei căreia i s-a acordat azilul. Norme privind ambasadele se extind şi asupra reprezentanţelor la organizaţiile internaţionale. La norme ale dreptului diplomatic se recurge când nu se găsesc soluţii formulate expres în dreptul consular. 349). supra. Curtea Internaţională de Justiţie a decis că azilul a fost acordat în afara ordinii legale. care a arătat că nu este datoare să predea persoana căreia îi acordase azil. 30 . În 1949. După părerea Curţii. deschizând cazul privind protecţia persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanele protejate de Franţa în Egipt. Curtea a fost sesizată pe tema disputei dintre Columbia şi Peru cu privire la dreptul de azil. i se ceruse Curţii să se pronunţe asupra caracterului azilului diplomatic şi a interpretării Convenţiei panamericane din 1928 privind dreptul la azil acordat în localurile misiunilor diplomatice. v. în alte sentinţe pronunţate de instanţe. întrucât guvernul egiptean nu şi-a continuat politica în conformitate cu care întreprinsese măsuri împotriva posesiunilor persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanelor protejate (EYFFINGER. Franţa a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie împotriva Egiptului. întrucât Columbia nu avea calitatea să aprecieze faptele săvârşite de Haya de la Torre. la sesizarea Columbiei. cazul Haya de la Torre. drepturile şi obligaţiile reprezentanţilor statelor. trebuie să se dea interpretare restrictivă Convenţiei panamericane din 1928. la competenţele.

dat fiind regimul persoanelor cu cetăţenie americană. Franţa. solicitând reparaţii pentru modul în care Guatemala a tratat persoana şi bunurile lui Friederich Nottebohm. referindu-se şi la cetăţenia germană a lui Nottebohm. de către Liechtenstein a naţionalităţii nu este opozabilă Guatemalei în ceea ce priveşte exerciţiul protecţiei. Judgment of 27 August 1952 / Affaire relative aux Droits des ressortissants des Etats-Unis d'Amérique au Maroc . putere protectoare a Marocului. nu era o legătură de origine. când a fost răsturnat. 7 Case concerning Rights of nationals of the United States of America in Morocco. Arrêt du 27 aout 1952. reglementat prin capitulaţii. întreprinsese măsuri de îngrădire a importurilor din SUA. resortisant din Liechtenstein.8 În 1979. Guatemala a susţinut că numai legătura de naţionalitate dintre stat şi individ dă statului drept la protecţie diplomatică. dar opţiunea le revine părţilor şi nu Curţii. Arrêt du 13 juin 1951. Franţa a sesizat Curtea împotriva SUA cu privire la drepturile persoanelor care au cetăţenia SUA şi cu privire la probleme ale jurisdicţiei consulare a SUA în Maroc. Judgment Of 6 April 1955 / Affaire Nottebohm (Exception préliminaire). dar a cerut ca azilul să înceteze imediat în conformitate cu decizia anterioară. Arrêt du 18 novembre 1953 & Affaire Nottebohm (deuxième phase) Arrêt du 6 avril 1955. SUA au sesizat Curtea în legătură cu ocuparea ambasadei americane din Teheran şi deţinerea ca ostatici a membrilor personalului diplomatic şi consular. Principatul Liechtenstein a introdus o acţiune împotriva Republicii Guatemala la Curtea Internaţională de Justiţie.6 În 1950.obligaţia să-l predea pe Haya de la Torre statului peruan. 8 Nottebohm Case (Preliminary Objection) Judgment of 18 November 1953 & Nottebohm Case (Second Phase). precum şi ___________________ Haya de la Torre Case. formal. 31 6 . la baza apartenenţei lui Nottebohmn la Liechtenstein.7 În acelaşi an. pe care să o fi putut exprima cetăţenia. Curtea a menţionat că sunt diferite căi de a încheia azilul. Curtea a arătat că plângerea Franţei privind încălcarea măsurilor ei nu era îndreptăţită. Curtea a declarat inacceptabilă solicitarea Principatului Liechtenstein. în Iran. regimul şahului şi ayatolahul Khomeini a devenit liderul Iranului. Guatemala a susţinut la Curte că solicitarea formulată de Liechtenstein nu poate fi acceptată. Judgment of 13 June 1951/Affaire Haya de la Torre. pentru că. Curtea a decis că Iranul avea obligaţia să îi elibereze pe ostatici şi să le permită să părăsească teritoriul iranian. Curtea a precizat că oferirea. strânsă.

să reconstituie situaţia iniţială a Ambasadei SUA în privinţa proprietăţii. În septembrie 1994. Order of 22 February 1996 Discontinuance / Incident Aérien du 3 Juillet 1988 (République Islamique d'Iran c. diplomaţia forurilor internaţionale şi activitatea serviciilor diplomatice şi consulare. În dreptul intern. înfiinţări sau desfiinţări de misiuni. În 1996 au ajuns la un acord. Iran) / Affaire relative au personnel diplomatique et consulaire des États-Unis a Téhéran (États-Unis d'Amérique c.). dispoziţii de aplicare a unor convenţii în acest domeniu. 32 9 . părţile au ajuns la un acord privind soluţionarea disputei lor şi cazul a ieşit din preocupările Curţii. ___________________ United States Diplomatic and Consular Staff in Teheran (United States Of America v.9 În 1989. 10 Aerial Incident of 3 July 1988 (Islamic Republic of Iran v. în identificarea şi înţelegerea normelor aplicabile activităţii diplomatice (şi consulare). în urma doborârii unui avion civil care zbura deasupra apelor teritoriale iraniene. Order of 15 December 1979 – Provisional Measures. Etats-Unis d'Amérique). Este utilă. sunt reglementate instituţii diplomatice (numiri. decizii judiciare cu privire la activitatea şi statutul diplomaţilor etc. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Procesul de codificare a dreptului diplomatic a evoluat diferit în privinţa diferitelor domenii ale activităţii diplomatice: diplomaţia la nivel înalt. arhivelor şi documentelor şi să întreprindă reparaţii. Order of 12 May 1981 – Removal From List. În 1981. Iranul a reclamat la Curte că SUA au încălcat dreptul internaţional şi ar trebui să despăgubească statul iranian şi familiile victimelor. Iran). părţile au cerut amânarea sine die a cazului.10 Curtea Internaţională de Justiţie s-a ocupat şi de probleme din domeniul normelor juridice privind organizaţiile internaţionale şi recent a avut în atenţie respectarea prevederilor dreptului consular. regulamente privind funcţionarea misiunilor. acolo fiind explicate cutumele şi prevederile din convenţii. şi doctrina. United States of America). Order of 24 December 1979 – Fixing Of Time-Limits (Memorial and Counter-Memorial).

se dezvăluie o „lacună”: nu s-a formulat şi nu s-a convenit până acum nici o normă juridică internaţională privind conduita. pe plan internaţional. în textul căreia se fac referiri şi la şefii de stat. În 1959. care a enumerat normele care nu sunt aplicabile diplomaţiei ad hoc şi a propus ca diplomaţiei ad hoc să i se aplice. La 8 decembrie 1969. Pe de altă parte. La 14 decembrie 1973. Adunarea Generală a ONU a trimis această decizie spre examinare subcomisiei Conferinţei de la Viena care elabora Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice. În doctrina dreptului constituţional şi a dreptului internaţional. drepturi şi obligaţii ca persoană. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional şi-a propus să examineze diplomaţia ad hoc în vederea elaborării reglementărilor necesare. Adunarea Generală a ONU a aprobat Rezoluţia nr. care a primit avizul favorabil al Adunării Generale a ONU. În 1960. Conferinţa de la Viena a propus Adunării Generale a ONU reexaminarea problemei în cadrul Comisiei. desemnarea şi atribuţiile şefului de stat sunt reglementate de dreptul intern. prin care a adoptat şi a deschis spre 33 . Poziţia lui corespunde drepturilor şi obligaţiilor statului pe care îl reprezintă. Independenţa lui în activitatea pe care o desfăşoară pe planul relaţiilor internaţionale este independenţa statului pe care îl reprezintă. prin analogie. drepturile şi obligaţiile şefului de stat. Dreptul diplomatic nu cuprinde reglementări asupra diplomaţiei la acest nivel. potrivit principiului jus repraesentationis omnimodae. şeful statului nu are competenţe. activitatea. Diplomaţia la nivel înalt se desfăşoară prin misiuni ad hoc la care şefii de state participă sau pe care şefii de state le înfiinţează şi le împuternicesc. 2530 (XXIV). diplomaţia ad hoc a fost abordată în cadrul sesiunii a XII-a a Comisiei.Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt Din confruntarea codurilor de drept diplomatic cu actualitatea activităţii şi a relaţiilor diplomatice. A fost elaborat un proiect de convenţie. 3166/XXVIII prin care a aprobat Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. normele care se aplică celorlalte misiuni diplomatice. Pe de o parte. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. se consideră că şeful de stat are drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale.

11 S-a stabilit intrarea în vigoare a Convenţiei după ce 22 de state decid să o ratifice sau să adere la ea. Convenţia va intra în vigoare a treizecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare. precum şi statelorpărţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. Această Convenţie va intra în vigoare a treizecea zi după data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. 2. 50: a) semnăturile puse pe această Convenţie et depunerea instrumentelor de ratificare şi de aderare. Consiliul Societăţii Naţiunilor a desemnat un comitet de experţi pe care i-a însărcinat să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional. Această Convenţie va fi deschisă pentru semnare statelor membre al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate sau ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Naţiunilor Unite. Norme privind forurile internaţionale În decembrie 1924. Această Convenţie se supune ratificării. Articolul 53. Articolul 54. 1. Pentru fiecare stat care va ratifica această Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. Articolul 52. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite.12 Convenţia de la Viena privind misiunile speciale a intrat în vigoare la 21 iunie 1985. 34 11 . 12 Cms. Această Convenţie va rămâne deschisă aderării tuturor statelor care aparţin uneia dintre categoriile menţionate la art. b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare conform art. Articolul 51. 51 şi 52. Articolul 50. 53. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor aparţinând uneia din categoriile menţionate la art. conform articolelor 50. Naţiunile Unite au fost de acord să invite să devină părţi la Convenţie şi statele care nu sunt membre ale forului mondial şi nici ale unor agenţii specializate şi nici ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică şi nici părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.semnare şi ratificare sau pentru aderare Convenţia cu privire la misiunile speciale. la New York. ___________________ Cms. până la 31 decembrie 1970. 50. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

a procesului de codificare. Convenţia a precizat că. desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept Internaţional care să întocmească studii cu privire la stadiul dreptului internaţional în domeniul identificat şi să elaboreze proiectele de articole. La 13 februarie 1946. se încearcă reprezentarea zonelor geografice şi a sistemelor juridice principale. Convenţia urmând să intre în vigoare. în ziua în care a depus spre păstrare instrumentul de aderare. 174(II)/21 noiembrie 1947 a Adunării Generale a ONU. În articolul final. care a inclus şi dreptul diplomatic şi consular. Prin cei 25 de membri ai comisiei. stabilit prin statut. în cadrul Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU. având fiecare câte un mandat de cinci ani. deschiderea spre semnare şi aderare a convenţiei. specialişti notorii în drept internaţional. că Adunarea Generală a ONU va iniţia studii şi va face recomandări în scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui. este promovarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi codificarea acestuia. redactarea proiectului de convenţie internaţională şi prezentarea lui statelor în vederea exprimării de opinii. 22 (I) prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei. în privinţa fiecărui membru al organizaţiei. pe baza unor rapoarte anuale. s-a precizat că aderarea se face prin predarea spre păstrare secretarului general al ONU a unui instrument de aderare. a fost constituită Comisia de Drept Internaţional a ONU şi s-a declanşat un proces amplu de studiu în vederea codificării.Carta întocmită la San Francisco şi semnată de reprezentanţii guvernelor Naţiunilor Unite la 26 iunie 1945 (Carta Naţiunilor Unite) a stabilit. În practica ONU. etapele codificării cuprind: identificarea domeniului. convocarea unei conferinţe internaţionale speciale care să dezbată proiectul de convenţie şi să-l adopte. atunci când instrumentul de aderare este predat în numele unui membru al 35 . propunându-le statelor membre să adere la ea. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. la articolul 13. prin Rezoluţia nr. sugestii şi propuneri. examinarea. I s-a stabilit secretarului general al ONU obligaţia de a-i înştiinţa pe toţi membrii organizaţiei despre primirea fiecărui instrument de aderare. Obiectivul Comisiei de Drept Internaţional. Preşedintele sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU are şi sarcina de a reprezenta Comisia de Drept Internaţional la lucrările Adunării. Ca urmare.

instituţia specializată sau instituţiile specializate cărora statul se obligă să îi/le aplice prevederile Convenţiei. s-a încheiat Aranjamentul provizoriu cu Elveţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite. În 1970. La cererea unei treimi a statelor-părţi la Convenţie. SUA au aderat la Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor 36 . La 4 august 1947. clauzele Convenţiei. prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. în conformitate cu legile sale. Prin instrumentul de aderare se precizează. se presupune că acesta este în măsură să îndeplinească. între ONU şi SUA s-a încheiat Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. S-a precizat că acordurile adiţionale menţionate se supun Adunării Generale a ONU în fiecare caz în parte. care a fost adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. s-a menţionat că aderarea la Convenţie se face prin depunerea la secretarul general al ONU a unui instrument de aderare. de către statul care aderă.Organizaţiei. la 4 august 1947. S-a precizat că fiecare instituţie specializată va comunica textul Convenţiei şi textele anexelor care o privesc membrilor proprii care nu sunt membri ai ONU. pe care îi va invita să adere prin depunerea instrumentelor de aderare la secretarul general al ONU sau la directorul general al instituţiei. avându-se în vedere sediul oficiului acestora de la Geneva. rezultă că această convenţie rămâne în vigoare între ONU şi fiecare membru al ONU care a depus instrumentul de aderare cât timp se păstrează calitatea de membru al Organizaţiei sau până când Adunarea Generală aprobă o convenţie generală revizuită şi statul membru devine parte la convenţia revizuită. precum şi oricărui stat membru al uneia sau mai multor instituţii specializate. supusă spre acceptare instituţiilor specializate şi spre aderare oricărui membru al ONU. În 1946. 169 (II) din 31 octombrie 1947 şi ratificată prin decizia Congresului SUA. La 21 noiembrie 1947. Din text. România a ratificat această convenţie la 21 aprilie 1956. secretarul general al ONU convoacă o conferinţă de revizuire. I s-a dat posibilitatea secretarului general al ONU să încheie cu unul sau cu mai multe dintre statele membre ale ONU acorduri adiţionale pentru adoptarea dispoziţiilor Convenţiei în ce îl/îi priveşte pe membrul/membrii ONU. În dispoziţiile finale ale Convenţiei. România a ratificat această convenţie la 27 iulie 1970. 179 (II). care îşi produce efectul de la data depunerii sale.

Privilegii şi imunităţi A. la New York. cele două prevederi vor fi.Unite. B. ARTICOLUL XV. considerate complementare. În 1962. a fost adoptat Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Capacitatea legală. când este posibil. s-a desfăşurat la Viena Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la reprezentarea statelor în ___________________ Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite.14 În 1961. în conformitate cu prevederile Rezoluţiei nr. Ca urmare. care va acţiona conform instrucţiunilor Consiliului Guvernatorilor. de directorul general. Prevederile Înţelegerii rămân aplicabile şi prevalente ori de câte ori aceste prevederi se află în conflict cu cele ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU. în acest scop. Delegaţii membrilor împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor. Acordul a prevăzut extinderea asupra conferinţei a Convenţiei asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. şi de membri. între Austria şi ONU s-a încheiat un acord cu privire la statutul participanţilor la Conferinţa de la Viena privind relaţiile diplomatice. În 1971. reprezentată. care a intrat în vigoare la 29 iulie 1957. Între 4 februarie şi 14 martie1975. Acest Statut conţine şi prevederi specifice dreptului diplomatic. privilegiile şi imunităţile menţionate în acest articol vor fi definite într-un acord separat sau în mai multe acorduri încheiate de Agenţie. Secţiunea 26. Comisia de Drept Internaţional a început să studieze relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale. Agenţia beneficiază pe teritoriul fiecărui stat membru de privilegiile şi imunităţile necesare exercitării funcţiilor ei. delegaţii la conferinţă au beneficiat de statutul reprezentanţilor statelor la reuniunile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. 14 SAIEA. 1289 (XIII) din 5 decembrie 1958 a Adunării Generale a ONU. prevederile acestei Înţelegeri vor prevala. dar în fiecare caz de conflict absolut. Comisia a prezentat Adunării Generale a ONU un proiect alcătuit din articole pentru o convenţie cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale. 37 13 . astfel încât ambele prevederi să fie aplicabile şi niciodată efectele celeilalte să nu fie limitate. guvernatorii desemnaţi în Consiliu împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor şi directorul general şi personalul Agenţiei beneficiază de privilegiile şi de imunităţile necesare exercitării independente a funcţiilor lor în legătură cu Agenţia.13 La 23 octombrie 1956. În măsura în care oricare din prevederile acestei Înţelegeri şi oricare din prevederile Convenţiei Generale se referă la acelaşi domeniu. C.

Carol Quintul.15 La 14 martie 1975. primul cod diplomatic. statutul agenţilor diplomatici. din 17 articole. adoptată la 19 martie 1815. al imunităţilor diplomatice. i s-au adus adăugiri referitoare la clasificarea agenţilor diplomatici. A fost prima conferinţă de codificare la care ONU a convocat toate statele. Institutul pentru Drept Internaţional a elaborat un cod referitor la privilegiile şi imunităţile consulilor. la ONU. infra. La 21 noiembrie 1818. la Aix-la-Chapelle. S-au adunat materiale şi s-a formulat propunerea să se actualizeze Regulamentul convenit în 1815. Primul cod al dreptului diplomatic a fost Anexa a XVII-a. de Consiliul Societăţii Naţiunilor să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional s-a ocupat şi de domeniul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. fără să se mai refere la cele patru categorii de state menţionate în convenţiile privind relaţiile diplomatice şi consulare. Această anexă cuprinde Regulamentul precăderii. şi Henry al VIII-lea al Angliei (15091547) au încheiat un tratat privind instalarea de ambasadori. ___________________ 15 v. s-a ajuns la formularea unui regulament. la sesiunea de la Cambridge a Institutului de Drept Internaţional. la Caracas. acestui regulament. În 1911. în decembrie 1924. 38 . În 1896. personalul misiunilor. Conferinţa panamericană de la Santiago de Chile a luat act de un proiect de cod cuprinzând 29 de articole privind activitatea diplomatică. împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană (1519-1556). Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare În 1520. În 1895. Comitetul de experţi însărcinat. experienţa statelor membre în domeniul conferinţelor internaţionale a fost înmănuncheată într-un proiect de regulament de procedură. a Actului final al Congresului de la Viena. Între 1980 şi 1982. aplicabil la conferinţele organizaţiei. a fost adoptată Convenţia de la Viena privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal. prin care s-a încercat o cale de evitare a diferendelor în materie.relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale. cinci state latino-americane au încheiat o convenţie privind relaţiile consulare.

Noutatea pe care a introdus-o această conferinţă.În 1925. la Havana. a Convenţiei interamericane privind azilul diplomatic (ANGHEL 1984. o convenţie internaţională. La 26 decembrie 1933. precum şi un cod al activităţii consulare. când a fost tratată. printr-un tratat şi la 28 martie 1954 prin încheierea. pe baza procedurilor ONU. activitatea de codificare se referea în primul rând la ambasadorul reprezentant al suveranului din statul propriu şi îi considera pe ceilalţi agenţi diplomatici componenţi ai suitei ambasadorului. o convenţie multilaterală privind relaţiile şi imunităţile diplomatice. potrivit recomandării Adunării Generale a ONU. prin Rezoluţia adoptată la 7 decembrie 1959. a fost situarea în centrul normelor a ambasadei. la Montevideo. la titlul Asylum. Adunarea Generală a ONU a mandatat. Adunarea Generală a ONU a recomandat. Institutul American de Drept Internaţional a abordat acelaşi domeniu. în continuarea atenţiei acordate acestei probleme încă din 1889. în condiţiile în care. să fie elaborată. În 1957. În 1928. în Tratatul de drept internaţional penal încheiat tot la Montevideo. a fost încheiată Convenţia latino-americană privind azilul politic. Conferinţa s-a desfăşurat între 2 martie şi 4 aprilie 1961. Institutul de Drept Internaţional a examinat regulamentul imunităţilor diplomatice. Comisia a prezentat un prim proiect al codului. pe baza acestui cod. în cadrul unei conferinţe de plenipotenţiari. Comisia de drept internaţional a definitivat proiectul codului alcătuit din 45 de articole. la Viena. statele latino-americane au încheiat o Convenţie privind azilul. în abordarea domeniului. Comisia de Drept Internaţional să pregătească un cod al normelor privind relaţiile diplomatice şi imunităţile. În 1958. a avut loc reuniunea în cadrul căreia a fost elaborată. 612). 39 . Preocupările statelor din America de Sud în acest domeniu au continuat şi s-au concretizat. La 5 decembrie 1952. La 20 februarie 1928. până la acea dată. Au participat. la Havana. ca. a şasea Conferinţă panamericană (13 state) a adoptat Convenţia privind funcţionarii diplomatici. ca urmare. în 1939. 685/VII. plenipotenţiari şi. la Montevideo. Secretarul general al ONU a invitat statele membre să formuleze observaţii. la Caracas. prin Rezoluţia nr. În 1929.

oricare ar fi diversitatea regimurilor constituţionale şi sociale. popoarele tuturor ţărilor recunosc statutul agenţilor diplomatici. statele-părţi amintesc că. Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparţine uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 48.16 ___________________ Crd. convenţia va intra în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. declară că sunt conştiente de scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite le va notifica tuturor statelor care aparţin uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48 a). Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare. dintr-o epocă îndepărtată. la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al Austriei şi apoi. Articolul 52. la Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. în conformitate cu articolele 48. Prezenta convenţie va fi ratificată. 49 şi 50. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a statelor. menţionează că sunt convinse că scopul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi.În Preambulul Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare. Articolul 51. Articolul 50. până la 31 martie 1962. Articolul 48. Articolul 49. 2. 40 16 . Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. 1. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. adoptată la 18 aprilie 1961. subliniază că sunt convinse că o convenţie internaţională cu privire la relaţiile. precum şi oricărui stat-parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie în modul următor: până la 31 octombrie 1961. privilegiile şi imunităţile diplomatice ar contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări. menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni.

la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. ale unor instituţii specializate ale ONU sau părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. membre ale ONU. În aprilie 1949. Articolul 76. la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria şi. Prezenta Convenţie va fi supusă ratificării. Prin Rezoluţia nr. Adunarea Generală a ONU a convocat pentru 1963. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. 1685/XVI din 18 decembrie 1961. precum şi oricărui stat parte la statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. apoi. printre care şi dreptul consular. Articolul 77. o conferinţă a ONU care să definitiveze o convenţie asupra relaţiilor consulare.17 România a aderat la Convenţie la 24 februarie 1972.România a ratificat convenţia prin Decretul Consiliului de Stat nr. Comisia s-a ocupat de acest domeniu în sesiunile din 1955 până în 1960. Comisia de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat 14 materii de codificat. când s-a ajuns la formularea unui proiect de cod. Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. Prezenta Convenţie va rămâne deschisă pentru aderarea oricărui stat aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74. 41 17 . Articolul 74. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare a fost adoptată la 24 aprilie 1963 şi a intrat în vigoare la 19 martie 1967. până la 31 martie 1964. 2. 1. Între 4 martie şi 24 aprilie 1963. la Viena. a avut loc la Viena Conferinţa plenipotenţiarilor din 92 de state. după cum urmează: până la 31 octombrie 1963. Articolul 75. ___________________ Crc. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 566 din 4 iulie 1968. Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. la New York. Prezenta Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. La aderare. România a declarat că articolele 48 şi 50 contravin dreptului tuturor statelor de a deveni părţi la tratatele multilaterale prin care se reglementează domenii de interes general.

În 1989. oferite de diverse surse. Aspecte istorice Elaborarea propriu-zisă a unei reflexii moderne asupra ius inter gentium a început în secolul al XVI-lea. 42 . profesor de teologie la Salamanca. când a pornit conturarea uzanţelor şi a regulilor diplomatice şi închegarea lor în sisteme. le explică. să pedepsească şi să facă război. le-au comentat sau au participat la dezbaterile cu privire la norme deja în vigoare. scopul statului este binele comun. le ordonează pe o axă istorică. statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Convenţiei europene cu privire la funcţiile consulare. puterea publică decurge din dreptul natural. statul are dreptul să-i protejeze pe oameni. ca şi societatea. Doctrinarii înşişi consideră că doctrina este doar sursă subsidiară a dreptului diplomatic şi consular. conţin două texte în domeniul dreptului internaţional: De potestate civili. uneori le ierarhizează. Relectiones Theologicae elaborate de Francisco de Vitoria (1480-1546). Doctrina dreptului diplomatic şi consular este împletită cu doctrina dreptului internaţional public. marea trebuie să rămână liberă. DOCTRINA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular Doctrina este sursă a dreptului diplomatic şi consular.” În concepţia lui Vitoria. Comisia de Drept Internaţional a prezentat Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale convenţii internaţionale privind statutul curierului diplomatic şi al valizei diplomatice neînsoţite. Francisco de Vitoria credea că statul este necesar omului.În 1967. Sublinia: „Ceea ce raţiunea naturală a stabilit între toţi oamenii este dreptul lumii. „dreptul la comunicare” este dreptul tuturor de a pleca şi de a veni oriunde pe lume. Doctrina semnalează normele. nu este de ignorat adevărul că normele au fost formulate pornindu-se de la contribuţia ştiinţifică a celor care au analizat raporturile juridice concrete. De Indis et de iure belli. dominican. Totuşi. ius gentium putea avea alte subiecte decât statele şi nu ar fi întemeiat pe respectul reciproc al suveranităţilor lor: violenţa nu conferă drepturi.

dar respectându-se caritatea şi fără lovirea celor nevinovaţi (copiii şi ambasadorii). la ale cărei legi se supun acţiunile oamenilor şi ale statelor. Suarez observase că nu poate exista un judecător între naţiuni şi că fiecare naţiune îşi este judecătorul propriu. avocat şi scriitor. „o societate a genului uman”. printre altele. Nu a publicat în timpul vieţii decât De iure praedae commentarius (1604-1606). El credea într-o societate universală. Grotius nu accepta ideea că lumea ar putea fi alcătuită dintr-un conglomerat de suveranităţi. în viziunea lui Grotius. în vremea lui. iezuit spaniol. tratatul intitulat De legationibus. un ansamblu de reguli obiective. chiar şi împotriva dreptului. Hugo de Groot (Grotius) (1583-1645) a fost ambasador suedez. Roma. adică inerente solidarităţii oamenilor. ci îl descoperă prin inteligenţă. poet. exilat în Germania şi ulterior în Anglia fiind protestant. El credea că. Grotius a admis totuşi şi un drept internaţional voluntar. plebiscitul sub constrângere nu are valoare. El şi-a notat observaţia că. rezultat 43 . Născut în Olanda. trebuie să se sprijine reciproc: legea umanităţi este că naţiunile îşi datorează asistenţă mutuală. că este necesară o Societate a Naţiunilor. Grotius este cunoscut mai ales pentru De iure belli ac pacis (1625). A publicat o lucrare despre dreptul de ambasadă (1585). Statele nu creează dreptul internaţional. Coimbra. statul ajunsese puterea politică supremă. Jean Bodin (1530-1596) a recomandat ca ambasadele permanente să fie încredinţate diplomaţilor prudenţi. teolog.trebuie ca un tratat să fie semnat liber. dar nu numai atât. ci şi comerciant. inerente naturii. Sintagma ius gentium se regăseşte şi în De legibus et deo legislatore (1612). Valladolid. jurist practician. deputat. Suarez a susţinut. deoarece lumea este împărţită în comunităţi politice distincte. Jurist italian. El considera totodată că războiul este singurul mijloc de restabilire a dreptăţii. toate aceste comunităţi au nevoie de celelalte. avocat. În domeniul diplomaţiei. Albericus Gentili (1552-1608) a fost profesor la Oxford. Dreptul internaţional este. filosof. lucrare elaborată de Francisco Suarez (1548-1617). profesor la Paris. rezident în Franţa. moderaţi şi discreţi. progresul dreptului internaţional nu se poate atinge decât pe calea respectului faţă de persoana umană. care a îndeplinit misiuni diplomatice încredinţate de Sfântul Scaun. Scrierile sale au fost descoperite şi utilizate de urmaşi. Statul îşi cucerise suveranitatea şi înţelegea să o apere. care constituia capitolul al doisprezecelea din lucrarea Mare Liberum.

E. Traian Chebeleu. din porunca lui Grigore Vodă Calimachi. în privinţa elaborării normelor de drept diplomatic şi consular. se numără Charles de Martens. printre care Mircea Maliţa. Printre ei. caracterizată de comportamentul principilor ca suverani absoluţi şi că nimic nu poate limita voinţa statului suveran. la Iaşi. Ernest Satow. diplomaţii negociază. Grotius le-a atribuit statelor obligaţii în raport cu supuşii şi faţă de vecini. capitolul al VII-lea. do Nascimento e Silva. În literatura parenetică moralizatoare sud-est europeană. la începutul secolului al XVI-lea. care au învăţat pre fiiu-său Theodosie…”. în acest context. ca primă încercare românească de a teoretiza eticheta de la Curte. şi tradusă în româneşte în prima parte a secolului al XVII-lea. în esenţă. Harold Nicolson. se desfăşoară în cadrul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU. domnul Ţării Munteneşti. La acelaşi nivel se situează contribuţiile judecătorilor la Curtea Internaţională de 44 . considerate astăzi lucrări de referinţă. „Cum să cade domnilor să şază la masă şi cum vor mânca şi vor bea” şi al VIII-lea „…pentru solii şi pentru războaie” din „Partea a doua a învăţăturilor lui Neagoe voevodul Basarab. tocmai în acest scop. În prezent. Dumitru Mazilu. „Condica ce are întru sine obiceiuri vechi şi nouă a prea înălţaţilor domni”. Raoul Genet. Ion Diaconu. prezintă interes. Philippe Cahier. Potrivit lui Grotius. D.din simplul consimţământ al statelor. Anghel. Peste încă mai bine de un secol. pe care istoricii literari o încadrează în „literatura de ceremonial”. Moussa Farag. Contribuţia românească la doctrina contemporană de drept diplomatic este marcată de numele unor iluştri teoreticieni şi diplomaţi. După război. S-au elaborat tratate specializate. Paul Pradier-Fodéré. ordinea supranaţională era incompatibilă cu această conduită. datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. al regilor. a căror trimite în străinătate corespunde unui drept special. P. Rodriguez Araya. vtori-logofătul Gheorgachi a scris. Produsul acestui joc liber al suveranităţilor este războiul. Intră în joc solii. Se trece de la câmpul de luptă la negocieri. El considera că societatea interstatală este. R. activitatea doctrinară de prim-plan. realizată iniţial în slavonă. Ion M. Heatley. G. Contribuţii la doctrina actuală Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat îndeosebi în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Opiniile separate îi oferă judecătorului posibilitatea să explice motivul pentru care a votat favorabil sau negativ. judecător la Curtea Internaţională de Justiţie între 1970 şi 1979. Federico de Castro y Bravo. 273). Unele opinii pot fi legea viitorului. Dacă argumentele pe care judecătorul le consideră conclusive nu se regăsesc în sentinţă. 45 .Justiţie care îşi exprimă opiniile cu privire la deciziile şi avizele Curţii. considera că opiniile separate exprimate de judecători sunt legate de realitate şi de evoluţia doctrinei juridice. opinia separată oferă posibilitatea exprimării lor. Altele însă pot însemna rezistenţa ideilor vechi. Opinia separată le poate fi de folos comentatorilor care examinează critic deciziile Curţii (EYFFINGER.

cuvântul missio se referă la acţiunea trimiterii. Se pare că doctrina de drept diplomatic este de acord că misiunea diplomatică este ori „temporară”. şi rolul. Misiunea este treaba încredinţată cuiva. demnitari şi funcţionari ai statului. sarcina cu care este învestită o persoană. Articolul 1. conform consimţământului propriu şi al statului străin. aşadar „permanente”. sunt misiunile celor care exercită diplomaţia ca profesie. (…) b) „misiune diplomatică permanentă” este misiunea diplomatică la care se referă Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici. 46 . ___________________ 18 Cms. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt. De fapt. Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat. Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate. pentru o perioadă neprecizată.MISIUNEA DIPLOMATICĂ În latină. misiunile corespund fie relaţiilor diplomatice privind împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări. şi misiuni diplomatice „permanente”18. care includ şi misiunile consulare. Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad hoc. Misiunea poate fi şi funcţia. există misiuni diplomatice la nivel înalt şi misiuni diplomatice auxiliare. Misiunile diplomatice auxiliare. pe durata lor. special. ori „permanentă” (MAZILU 2003. ad hoc. calitatea care i se atribuie pentru a o îndeplini. mai precis pentru o perioadă limitată. este adecvată exclusiv atingerii unui obiectiv distinct. precum şi ale locţiitorilor lor. misiuni diplomatice „temporare”. fie relaţiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de funcţii diplomatice generale. precum şi ansamblul de activităţi specifice funcţiei sau rolului. După rangul agenţilor diplomatici. fără limită de timp. înfăptuitori ai relaţiilor politice cu străinătatea. discontinue. ale şefului de guvern şi ale ministrului de externe. 239). continue.

aflate într-un moment critic deosebit. Gentili avea certitudinea că acest drept le revine tuturor statelor. respectării regulilor de curtoazie. Referindu-se la dreptul la ambasadă (jus legationis). reprezentanţilor statului acreditar le revin. Statul sau forul internaţional care primeşte o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod pasiv. Statul sau forul internaţional care constituie o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod activ. a postului consular) este posibilă numai după stabilirea de relaţii diplomatice. şi în asemenea momente. îndatoriri din sfera curtoaziei internaţionale. tocmai într-un moment de criză. să se acorde prioritate. Dreptul diplomatic nu prevede obligaţii pe planul comportamentului în ceea ce priveşte îndeplinirea actului de expulzare a unui diplomat. Înfiinţarea misiunii diplomatice „permanente” (a ambasadei. Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. întrucât actele lor care ar contraveni regulilor acesteia ar putea agrava situaţia relaţiilor bilaterale. toate componentele legăturilor dintre două state. Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinţă dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. practic. Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcţiona consimte. Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaţional. Prin renunţarea deliberată la curtoazie. în cazul încheierii unei misiuni diplomatice înainte de momentul care ar fi corespuns aşteptărilor. 47 . pentru ambasade. de state şi de foruri internaţionale. indiferent de religie. fie de decizia unuia dintre state notificată celuilalt stat. A. şi privind stabilirea de relaţii consulare. activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaţia altor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiunea va funcţiona sau funcţionează. Nu există obligaţia juridică internaţională de a primi o misiune diplomatică. Consimţământul statelor pentru constituirea de misiuni „permanente” depinde de consimţământul lor prealabil privind stabilirea de relaţii diplomatice. se adoptă o poziţie politică prin care se răspunde la ceea ce se consideră a fi ilegalitate comisă de celălalt stat sau viciu în conduita acestuia. Începerea. pentru posturile consulare. Cu toate acestea. Grija care le revine statelor faţă de starea relaţiilor dintre ele impune ca.Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează.

dovadă a maturităţii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă („putere”) a sistemului internaţional (BARSTON. sarcina. Descrierea concretă a funcţiilor principale ale misiunii diplomatice depinde de rangul agenţilor diplomatici şi de felul misiunii. reprezentarea este funcţia instituţiilor autorităţii publice din orice stat. misiunea. aşadar. Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităţii statelor. rolul. 161). este posibilă numai în condiţiile respectării egalităţii în drepturi dintre state. 48 . Izvoarele de drept nu oferă însă o listă exhaustivă şi exclusivă a acestor funcţii. Într-o instituţie. întrucât decurge din suveranitatea statului (CHEBELEU. ca funcţie a diplomaţiei. serviciul.FUNCŢIILE MISIUNII DIPLOMATICE Funcţia sau funcţiunea înseamnă ce este de îndeplinit într-o activitate. imn. Reprezentarea este funcţia diplomatică primordială (DIACONU II. Funcţiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. serviciul. Spunând functio. îndatorirea. 80). Persoana aflată în misiune diplomatică acţionează în viaţa publică din străinătate şi îşi demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat: drapel. Funcţiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea diplomatică Pe plan juridic. Reprezentarea statului Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate. Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăţiţi să-şi reprezinte statul propriu pentru adoptarea de convenţii internaţionale bilaterale şi multilaterale. ca obligaţii şi drepturi ale diplomaţilor. latinii se refereau la îndeplinirea unei îndatoriri. slujba. trebuie ca exercitarea să răspundă fără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaţional (DIACONU II. În relaţiile internaţionale. reprezentarea. Câteva funcţii pot fi menţionate ca trăsături comune definitorii ale tuturor misiunilor diplomatice. adresându-se reprezentanţilor altui stat sau ai altor state. 80). funcţiile misiunii diplomatice apar. stemă. Fără limitarea diversităţii activităţilor prin care se realizează aceste funcţii. Prin funcţie se înţelege şi gradul din ierarhia administrativă. 18). funcţia este activitatea administrativă prestată. postul.

de pildă. Consultările diplomatice.Reprezentarea diplomatică. Opţiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faţă de pacea şi securitatea internaţională şi poate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreţinerea relaţiilor externe. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şi apărarea intereselor de stat. şi reprezentarea din sfera dreptului civil (ANGHEL 1984. Pentru soluţionarea crizelor apărute în relaţiile dintre ele. şi menţin astfel pacea. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii. iar exerciţiile de eleganţă cărora li se acordă doar întâietate aparentă se încorporează în această competiţie. Servirea interesului de stat Motorul activităţii diplomatice îl constituie conjuncţia intereselor de stat. convergente sau divergente. în limitele admise de dreptul internaţional. 364). conduita lor elegantă sunt instrumente în operaţiile de slujire a intereselor naţionale. în relaţie cu un subiect de drept internaţional. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine. a intereselor cetăţenilor acestui stat. 363. Prin diplomaţie. care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin. Politeţea şi elocvenţa agenţilor diplomatici. Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat fie prin susţinerea lui. funcţia care întruneşte obligaţia şi dreptul agentului diplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate. statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre interesele lor contrare. este diferită de reprezentarea internaţională. Criteriul principal de evaluare a funcţiei de protejare. pe de o parte. Încă o distincţie este necesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar. sunt căi de soluţionare a diferendelor. a intereselor statului reprezentat şi ale cetăţenilor săi este legat de respectarea principiului pacta sunt servanda. stat terţ sau for internaţional. care pot fi. fie prin apărarea lui. armonizându-le. Competiţia reală care motivează întâlnirile diplomatice este între interese. de acomodare a intereselor divergente. 49 . fie prin împletirea susţinerii cu apărarea. faţă de interesele proprii. statele au posibilitatea de a recurge la proteste sau la dialog.

le ordonează. relevante pe plan politico-diplomatic. Negocierea În relaţiile internaţionale. le transmite. dar şi în ansamblu. În structura fiecărei acţiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta. individuale sau colective. negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. Informarea Statele în numele cărora agenţii diplomatici îşi realizează demersurile sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii pozitive sau negative. Prin negociere. întrucât negocierea este activitatea prin care se poate ajunge la soluţionarea prin înţelegere a problemelor care împiedică relaţiile dintre state. Misiunea diplomatică vehiculează informaţii: le culege. Negocierea caracterizează în fiecare detaliu. Informaţia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă la statele şi societăţile străine sau la statul propriu şi la societatea proprie. prin conduită şi formaţie profesională. disponibilitatea permanentă de cooperare. Aceste demersuri pot fi oficiale sau oficioase. în general. diplomaţia în ansamblu este sinonimă cu negocierea (DIACONU II. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. dacă statele sunt părţi ale unui diferend. 50 . astfel încât să nu se ajungă la diferend sau. simultan. verbale sau scrise. se convin modalităţi de acomodare a intereselor divergente ale statelor. negocierea este funcţie diplomatică. Ca urmare. Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar negociind. Agentului diplomatic i se cere să distingă între adoptarea unei poziţii injuste şi exercitarea legitimă a libertăţii de expresie. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend.Sunt pernicioase şi fără efect pozitiv real tonul agresiv sau discursurile tendenţioase. criteriile definitorii ale profesiei de diplomat. târguiala şi. publicabile sau confidenţiale. să devină părţi ale unei înţelegeri. activitatea diplomatică. Însuşiri necesare negociatorului au. 82). toţi cei care satisfac. le analizează. în conformitate cu dreptul internaţional. Mai mult.

Căile ilicite de informare sunt disimulate prin împletire cu acţiuni normale. Există pe alocuri şi uneori impresia că spionajul şi contraspionajul ar constitui partea secretă a diplomaţiei. Metodele „diplomaţiei secrete” contravin metodelor proprii diplomaţiei. Trebuie ca misiunea diplomatică să evite „pescuitul” în apele tulburi iscate de agitatorii vieţii sociale şi politice. În realitate. întrucât constituie deformarea diplomaţiei cu scopul obţinerii de avantaje pentru statele antrenate în politica sferelor de influenţă. să perpetueze. 5). adică prin contraspionaj. prin metode ilicite şi mijloace contrare dreptului internaţional. încercând să o controleze prin activităţi de supraveghere a spionilor. pentru a menţine aparenţa cooperării. 51 . întrucât face loc inegalităţii pe plan juridic între state şi favorizează poziţiile privilegiate ale unor state în dauna altora. Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menţinerea acestei funcţii a misiunii diplomatice pe planul cooperării. Diplomaţia se află în raport invers proporţional cu politica de forţă şi derapajul activităţii diplomatice spre forme de tipul „diplomaţiei secrete” ar stimula tendinţele de a menţine prin forţă preeminenţa unor state asupra altora ori de a perpetua crizele specifice statelor aflate în situaţie dezavantajoasă (DUCULESCU 1992.Utilizarea informaţiei false discreditează misiunea diplomatică. aservirea unor state. spionajul. Ea este o abatere gravă de la principiile imperative ale dreptului diplomatic. statele se adaptează la informarea ilicită. nu şi de jure. nici din iniţiativa lor. „diplomaţia secretă”. În divergenţă cu funcţia de informare a misiunii diplomatice se află spionajul. Regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. secretă a unei activităţi şi a celor care o desfăşoară. periclitarea securităţii. De facto. „diplomaţia secretă” oferă varianta excesivă a discreţiei diplomatice. Spionajul şi contraspionajul sunt activităţi fără legătură cu diplomaţia. „Diplomaţia secretă” are menirea să oculteze adevărul. Totodată. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. dar diplomaţia se numără printre domeniile de activitate care oferă cadru de disimulare a spionajului şi contraspionajului. Ca purtătoare de informaţie. misiunea diplomatică depinde de loialitatea faţă de statul propriu şi de păstrarea încrederii pe care i-o acordă străinătatea. culegerea clandestină de informaţii în scopul descoperirii elementelor caracteristice reale şi întocmirii de rapoarte numai pentru uzul statului care spionează. implică ostilitate. care presupune observarea unilaterală.

dacă este săvârşită de un diplomat. Dacă. nici să gândească în domeniul politic. funcţie auxiliară.Printre acţiunile sociale cu funcţii vădite se regăsesc şi funcţii latente. Unuia dintre membrii grupului îi revine funcţia suplimentară şi distinctivă de şef al misiunii. prejudicierea păcii. Elaborarea politicii externe a statului nu se numără printre funcţiile diplomatice. Nimeni nu a văzut o politică externă făcută de diplomaţi. încălcarea normelor legale. prin mijloace ilicite. în mod vădit se caută secrete industriale. Diplomatului „nu i se cere să fie om de acţiune. Competent. acestea alcătuiesc personalul diplomatic al misiunii. informaţii despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor dintr-un stat.” (COUVE DE MURVILLE. ci mai multe persoane. economice sau militare. angajaţi ai serviciului public pentru diplomaţie cărora li se încredinţează funcţii auxiliare). pentru desemnarea personalului misiunii diplomatice este statul care constituie misiunea diplomatică. de pildă. constituind. 52 . şi pe calea aceasta. Persoanele care realizează funcţiile misiunii diplomatice sunt fie reprezentanţi ai statului (demnitari sau diplomaţi numiţi pentru a îndeplini funcţii primordiale). dar realizează activităţi necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice alcătuiesc personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu al misiunii diplomatice. Nu este de neglijat că în activitatea prin care se culeg. Când pentru misiunea diplomatică este definitorie o anumită funcţie diplomatică. apare ierarhizarea funcţiilor: funcţie primordială. latent are loc inspectarea la faţa locului a capacităţilor celuilalt stat şi se înlătură posibilitatea agresiunii prin surprindere. Persoanele care nu participă nemijlocit la îndeplinirea funcţiilor diplomatice. în mod exclusiv. fie membri ai personalului diplomatic (diplomaţi. 28) COMPONENŢA MISIUNII DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este alcătuită din persoanele trimise să îndeplinească funcţii diplomatice şi să realizeze activităţile necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice. Când la realizarea funcţiilor misiunii diplomatice nu participă doar o singură persoană. Statul constituie misiunea diplomatică în scopul îndeplinirii simultane a tuturor acestor funcţii sau numai a uneia/unora dintre ele. grupul de reprezentanţi ai statului. prevenindu-se. se poate detecta o pereche de funcţii divergente.

Întârzierea în îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. pentru ca 53 . Pentru ca o persoană să poată participa la îndeplinirea funcţiilor dintr-o misiune diplomatică este nevoie şi de consimţământul statului în care misiunea diplomatică va funcţiona. Este persona non grata şi cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice. pentru că i s-a retras consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. statului care a constituit misiunea diplomatică îi revine obligaţia ca. Aşadar. obligaţia să aducă decizia la cunoştinţa statului pe teritoriul căruia îl trimite să funcţioneze. În acest caz. Componenţii misiunii diplomatice se ordonează conform ierarhiei interne stabilite prin reglementările statului care a constituit misiunea. Între şefii de misiuni diplomatice aflaţi în acelaşi timp în acelaşi stat străin sau la acelaşi for internaţional se stabileşte ordinea de precădere în conformitate cu care ei participă la întruniri şi ceremonii. În conformitate cu prevederile dreptului diplomatic.Dar componenţa personalului misiunii diplomatice depinde de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona. să recheme din misiune această persoană sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. componenţa misiunii diplomatice rezultă din respectarea simultană a drepturilor şi obligaţiilor în materie ale statelor implicate. este non grata membrul personalului diplomatic al misiunii diplomatice care nu este acceptat de statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. Consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează poate fi retras. fără întârziere. dar are. pentru ca fiecăruia să i se fixeze locul printre ceilalţi. Cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice pentru că lipseşte acest consimţământ este persona non grata. în acelaşi timp. Statul care constituie misiunea diplomatică are dreptul exclusiv să decidă cine să fie membru al personalului misiunii sale diplomatice. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin are dreptul să se opună includerii în personalul misiunii a oricăreia din persoanele desemnate şi incluse în misiune de statul care a constituit misiunea. adică persoană care nu este dorită sau nu este binevenită. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin nu este obligat să primească pe oricare dintre persoanele incluse în personalul misiunii de statul care a constituit misiunea.

este confirmată tocmai prin participarea la relaţiile internaţionale şi prin aplicarea. a reglementărilor privind misiunile diplomatice în legătură cu constituirea cărora a adoptat deciziile pertinente sau şi-a exprimat consimţământul.19 ___________________ 19 Cms. a normelor de drept diplomatic. Consimţământul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirmă şi se realizează prin acordarea de facilităţi acestor misiuni. 54 . dimpotrivă.” (COUVE DE MURVILLE. Rostul lor este întreţinerea condiţiilor necesare realizării funcţiilor în cadrul misiunilor diplomatice constituite de state pentru a le reprezenta şi pentru a le apăra interesele în străinătate. [Preambul]. îndreptăţit să acţioneze numai în măsura în care se conjugă drepturile şi obligaţiile stabilite de dreptul diplomatic pentru statul propriu şi statul străin.fiecăruia să i se precizeze îndreptăţirea de a trece înaintea altuia sau de a-i ceda altuia pasul. la elaborarea căreia nu este colaborator. ci. Independenţa statului nu este ştirbită. Aplicând o politică externă comandată. diplomatul este cel care se perfecţionează în a umbla legănat pe marginea prăpăstiilor. Acordând privilegii diplomatice. indiferent de regimurile lor constituţionale şi sociale. în acest scop. Nu trebuie ca privilegiile diplomatice şi imunitatea diplomatică să fie considerate avantaje individuale. ci mai degrabă precum Charlie Chaplin. Statele admit privilegiile diplomatice pentru a favoriza relaţiile dintre ele. cel trimis în misiune diplomatică are de satisfăcut aşteptări ample într-o ambianţă circumscrisă cu severitatea unor exigenţe contradictorii: „Nici precum Pilat. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. 31) PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Constituirea misiunilor diplomatice implică preocuparea faţă de condiţiile în care misiunile îşi exercită funcţiile. acordate persoanei care îndeplineşte misiunea diplomatică. acţionând la intersecţia intereselor statului propriu şi ale statelor străine. statul îşi manifestă suveranitatea. conform principiului după care nu trebuie împiedicată activitatea misiunii diplomatice (ne impediatur legatio). ca misiuni având caracter reprezentativ de stat. nici precum Isus. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor acestora. nici precum Charles de Gaulle.

prin cutumă sau pe calea unui acord.Privilegiile diplomatice sunt garanţia necesară împotriva obstacolelor şi a presiunilor diverse. Nu ar fi cu putinţă constituirea misiunilor diplomatice. al diplomaţilor şi al tuturor membrilor misiunilor diplomatice. al misiunilor diplomatice. 1 (…) nu se va face discriminare între state. Articolul 47. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor lor de posturile consulare în numele statelor (…). 21 Cms.21 Crd. între ele. prin acordarea de facilităţi şi de privilegii şi prin acceptarea imunităţii juridice. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în 55 . (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. 457). b) modificarea de către state. Totodată. statele au.. Crc. nu înseamnă şi deschiderea de căi pentru ingerinţa în treburile interne ale statului străin. Scopul lor principal este să faciliteze contactele în cadrul amplu al dezvoltării relaţiilor şi cooperării dintre state. [Preambul]. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile statului străin pe teritoriul căruia acţionează. Oferind şi asigurând condiţii de întreţinere a misiunilor diplomatice străine.). (…) scopul acestor privilegii şi imunităţi nu este avantajarea indivizilor. 2. [Preambul]. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător.. obligaţia de a nu face discriminări şi de a nu afecta drepturile statelor care nu sunt implicate direct în stabilirea şi realizarea acestor condiţii. ca organe de reprezentare a statelor (. conform dreptului diplomatic. în primul rând realizarea funcţiei lor de reprezentare. Articolul 49. Întreţinerea misiunii diplomatice. Totodată. Privilegiile diplomatice sunt esenţa statutului diplomatic. Din ignorarea prevederilor dreptului diplomatic referitoare la privilegii şi din încălcarea lor apar riscul blocării funcţiei de reprezentare şi cel al blocării misiunilor diplomatice. a întinderii facilităţilor. 20 Cms. al celor care desfăşoară activitate diplomatică.20 Misiunea diplomatică nu se supune decât jurisdicţiei statului care a constituit-o. fără acordarea de privilegii. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor misiunilor diplomatice. al regimului juridic propriu diplomaţiei (ANGHEL 1984.

22 Inviolabilitatea rezultă din protecţia prin lege sau prin virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. Crd. este model pentru celelalte privilegii diplomatice. drapelul şi stema statului care le-a constituit. Ele au. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Validitatea privilegierii depinde de respectarea de către statul privilegiat şi de reprezentanţii lui a legii statului privilegiator. Misiunea diplomatică poate utiliza în statul străin simbolurile de stat ale statului pe care îl reprezintă fără să încalce prevederile legale în materie ale statului străin. Misiunilor diplomatice li se asigură practic şi totodată simbolic exercitarea funcţiei de reprezentare. în activitate. întrucât prevederile privind concretizarea lui conţin subordonarea. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. este inviolabil dreptul la proprietate. Privilegiile se aplică în condiţiile în care privilegiaţii respectă legea statului privilegiator. (…) 1. Articolul 55. nimeni nu poate fi privat de acest drept… 56 . de asemenea. ca şi secretul. În conformitate cu Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. acordându-li-se dreptul de a utiliza.Privilegiile diplomatice sunt înlesnirile pe care statul străin le acordă misiunilor diplomatice şi personalului acestor misiuni în vederea îndeplinirii funcţiilor diplomatice. 22 Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Toate privilegiile diplomatice se acordă şi se concretizează în condiţiile în care misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile şi uzanţele statului pe teritoriul căruia funcţionează. Ele au. Privilegiul inviolabilităţii A fi inviolabil înseamnă a fi intangibil: jurământul este inviolabil. în această privinţă. la legea statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează. aşa cum este stabilit în dreptul diplomatic. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. de asemenea. Articolul 41. Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru. Crc. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. Acest privilegiu. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar.

documente ale misiunii. sediile lor. Misiunile diplomatice sunt privilegiate întrucât inviolabilitatea lor este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice. este de aşteptat ca statul ale cărui autorităţi decid să întreprindă măsuri coercitive împotriva unui membru al unei misiuni diplomatice străine să demonstreze că persoana în privinţa căruia s-a întrerupt acordarea privilegiului inviolabilităţii este vinovată. Astfel. Statul pe teritoriul căruia misiunile îşi desfăşoară activitatea are obligaţia să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii misiunilor diplomatice străine. membrii unei misiuni diplomatice au privilegiul de a fi scutiţi de controlul bagajului personal de către autorităţile statului străin. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. În general. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice Sediile în care misiunile diplomatice îşi desfăşoară activitatea beneficiază de inviolabilitate. fără admiterea şi aplicarea căruia eficienţa funcţiilor misiunii ar fi mult diminuată sau chiar nulă. pe de o parte. arestarea. în nici un caz. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţii este a statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează.sacralitate. Inviolabilitatea persoanei membrului misiunii diplomatice este considerată în doctrină privilegiul fundamental din care decurg toate privilegiile celelalte (CHEBELEU. Inviolabilitatea personală a membrului misiunii diplomatice Dreptul diplomatic şi consular stabileşte pentru membrii misiunii diplomatice privilegiul inviolabilităţii personale. 57 . împotriva membrilor misiunii. În toate cazurile în care se renunţă la aplicarea privilegiilor diplomatice. Autorităţile statului străin au. în ciuda argumentelor formulate şi bănuielilor exprimate de autorităţile statului străin. Dreptul diplomatic tace în privinţa eventualităţii în care membrul misiunii diplomatice refuză să admită controlarea bagajului său personal. În dreptul diplomatic nu se precizează dacă se admite controlarea bagajului personal al membrului misiunii diplomatice şi în situaţia în care acest bagaj conţine. 569). la măsuri de constrângere precum percheziţia. printre altele. sunt inviolabile persoanele demnitarilor şi ale diplomaţilor. obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei misiuni diplomatice. autorităţile statului care primeşte o misiune diplomatică nu pot recurge. detenţia. Pe de altă parte.

organizează acte împotriva securităţii unor asemenea misiuni şi reprezentanţi şi se angajează în comiterea lor. securitatea şi apărarea tuturor misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor care se află oficial pe teritoriul de sub jurisdicţia lor. apărării şi siguranţei misiunilor diplomatice şi consulare şi a chemat statele ca. ONU a recomandat statelor să coopereze strâns în domeniul protejării. ONU a condamnat întotdeauna energic actele de violenţă comise împotriva misiunilor diplomatice şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi a subliniat datoria statelor de a întreprinde toţi paşii adecvaţi pentru protejarea sediilor misiunilor diplomatice şi consulare şi pentru prevenirea oricărui atac împotriva reprezentanţilor diplomatici şi consulari. securitatea şi apărarea misiunilor şi reprezentanţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale ca şi ale funcţionarilor unor asemenea organizaţii. în repetate rânduri. considerată de unii doctrinari chiar principiu al dreptului diplomatic (DIACONU II. recunoscută necesitatea de a se garanta protecţia. rechiziţii etc. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice este o normă foarte veche de drept internaţional. 97). se acordă atenţie specială actelor de violenţă comise împotriva membrilor lor. provoacă. grupurilor şi organizaţiilor care încurajează.Privilegiul inviolabilităţii sediilor misiunilor diplomatice înseamnă şi că autorităţile statului pe teritoriul căruia misiunile funcţionează nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefilor de misiuni şi nu pot dispune percheziţii. incluzând măsuri practice de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale persoanelor. în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale de a garanta efectiv protecţia. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate În cadrul preocupării legate de nerespectarea inviolabilităţii misiunilor diplomatice. În cadrul ONU a fost. A fost manifestată preocuparea adâncă faţă de numărul din ce în ce mai mare de violări ale misiunilor diplomatice şi consulare şi ale reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi li s-a cerut statelor să respecte şi să aplice urgent principiile şi regulile dreptului internaţional referitoare la relaţiile diplomatice şi consulare şi îndeosebi să întreprindă toate măsurile necesare. în cazul apariţiei unei dispute în legătură cu violarea principiilor şi regulilor de drept internaţional privind inviolabilitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi 58 .

actele de violenţă împotriva misiunilor diplomatic nu se pot justifica niciodată. fără a o controla. cu valiza diplomatică şi cu utilizarea cifrului. Potrivit Adunării Generale a ONU. protejând-o. Comunicarea misiunii diplomatice cu instituţiile statului propriu se desfăşoară prin transmiterea de mesaje grafice sau verbale pe căile cele mai diverse. inclusiv la bunele oficii ale secretarului general al ONU. inclusiv a agenţilor diplomatici. permiţând comunicarea. Eficienţa misiunilor diplomatice depinde de libertatea comunicării cu instituţiile statului care le constituie.consulari. La ONU a fost instituită procedura de examinare a încălcărilor grave ale dreptului internaţional în privinţa securităţii misiunilor diplomatice23. Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. precum şi Rezoluţia 53/97 din 20 ianuarie 1999 privind examinarea măsurilor eficiente vizând protejarea şi securitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari. Rezoluţiile 35/168 din 15 decembrie 1980 şi 36/33 din 13 noiembrie 1981 ale Adunării Generale a ONU privind evaluarea măsurilor efective de sporire a protecţiei. să recurgă la mijloacele paşnice de soluţionare a disputelor. 59 23 . ONU le-a recomandat totodată statelor să coopereze strâns cu statul pe teritoriul căruia s-au comis abuzuri. îndeosebi cu elementele componente ale serviciului public de diplomaţie. de informare. securităţii şi apărării misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor diplomatici şi consulari. statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunii. Curier diplomatic curent este funcţionarul care însoţeşte valiza diplomatică şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. să facă schimb de informaţii şi să acorde asistenţa autorităţilor judiciare. de transmitere de mesaje. ___________________ v. Privilegiul libertăţii de comunicare Comunicarea este acţiunea de punere în comun. de construire şi de întreţinere a relaţiilor dintre persoane şi comunităţi. în special prin curier diplomatic. ca emiţători sau ca receptori de mesaje. Această comunicare este liberă dacă se află exclusiv sub controlul celor care participă la ea. În conformitate cu dreptul diplomatic.

a unei comunităţi cu alte interese. laolaltă cu bunurile lor. Statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea misiunea diplomatică are obligaţia de a le asigura membrilor misiunii libertatea de circulaţie chiar şi în situaţia în care relaţiile internaţionale s-ar deteriora într-atât încât s-ar ajunge la conflict armat. transportat în şi din străinătate. inclusiv mijloace de transport. de servicii publice. fără întârziere. dacă nu chiar divergente faţă de cele al statului şi ale comunităţii proprii. trebuie ca serviciul public de diplomaţie să nu permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice şi. dacă aceste obligaţii sunt incompatibile cu situaţia sa de cetăţean al altui stat. Privilegiul imunităţii În străinătate. a unor alte mentalităţi. a unei alte ordini juridice. Trebuie ca membrilor misiunii diplomatice şi familiilor lor să li se dea posibilitatea. Acest privilegiu este menit să prevină aplicarea prevederilor legale care ar putea stânjeni funcţiile misiunii diplomatice. locul unde membrii misiunii nu îşi mai pot desfăşura în siguranţă activitatea. În conformitate cu dreptul diplomatic. În vederea diminuării nesiguranţei care învăluie acţiunea celui aflat în afara 60 . dar se poate ca accesul lor în anumite zone să fie interzis sau limitat din motive de securitate naţională. în întregime sau măcar în parte diferite. care conţine corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie şi care nu poate fi deschis şi nici reţinut de autorităţile statelor străine. a unui alt regim politic. membrul misiunii diplomatice se confruntă cu imprevizibilitatea străinătăţii. Privilegiul scutirii de prestaţii personale. ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Membrii misiunii diplomatice au libertatea să circule pe teritoriul statului străin unde îşi desfăşoară activitatea. să părăsească. totodată.Valiza diplomatică este pachetul sau ansamblul de pachete. de impozite şi de taxe Membrul misiunii diplomatice este scutit de obligaţiile stabilite de legea statului pe teritoriul căruia misiunea sa diplomatică funcţionează.

sub nici o formă. anchetare. Gentili şi alţi câţiva jurişti consultaţi de britanici cu privire la acuzaţiile (complot vizând detronarea şi asasinarea reginei Elisabeth I) formulate la adresa ambasadorului Spaniei. 491). arestare împotriva persoanei aflate în misiune diplomatică (ANGHEL 1984. dar nici pentru fapte anterioare acesteia. dar poate fi eventual expulzat. se aplica regula că ambasadorul este protejat de imunitate. membrul misiunii diplomatice are nevoie de protecţia constând din privilegiul imunităţii. pentru actele civile. exceptarea lor de la supunerea faţă de jurisdicţia statului pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile (ANGHEL 1984. misiunii nu i se poate opune jurisdicţia acelui stat. lui i se păstrează nealterate privilegiile diplomatice. este supus jurisdicţiei civile din locul de reşedinţă şi că nu se supune jurisdicţiei penale din locul de reşedinţă. Mendoza a fost expulzat. Imunitatea de jurisdicţie a celor aflaţi în misiune diplomatică înseamnă. 488). În esenţă. au precizat că nu se poate ca Mendoza să fie citat în faţa unui tribunal englez pentru că este protejat de imunitatea de ambasador. Dacă diplomatului i se aplică exigenţele jurisdicţiei civile şi administrative. Dreptul diplomatic nu admite ca autorităţile statului în care misiunea funcţionează să îl supună. Faţă de jurisdicţia statului străin. Imunitatea diplomatică înseamnă imunitate de jurisdicţie. Mendoza. că el poate circula liber. judecare. le face posibilă independenţa în acţiune. la Londra. Imunitatea protejează misiunea diplomatică şi pe cel trimis să o realizeze. Nu este posibilă exercitarea constrângerii prin reţinere. Imunitatea de jurisdicţie confirmă şi întăreşte privilegiul inviolabilităţii. 61 . îndeosebi cel al inviolabilităţii. A. sancţionare. cât şi în domeniile civil şi administrativ.sistemelor juridic şi jurisdicţional al statului propriu. în esenţă. prin acordarea acestui privilegiu se închide calea jurisdicţională pe care autorităţile statului străin ar putea interveni în activitatea misiunii diplomatice şi în viaţa membrilor ei. În eventuale litigii privind raporturile juridice ale misiunii diplomatice cu instituţii şi persoane ale statului străin. nu este permisă judecarea membrului misiunii diplomatice pentru fapte din timpul misiunii. În 1584. membrul misiunii diplomatice beneficiază de imunitate. Încă pe vremea lui Alberico Gentili. Unele excepţii de la imunitatea de jurisdicţie civilă corespund cu excepţiile de la privilegiul scutirii de impozite şi taxe. jurisdicţiei penale. că. atât în domeniul penal.

improvizaţii subtile prin care se poate evita răspunderea sau privilegierea. conform dreptului diplomatic. întrucât beneficiază de imunitate de jurisdicţie. Imunitatea membrului misiunii diplomatice faţă de jurisdicţia statului străin nu înseamnă în nici un caz şi câtuşi de puţin imunitate şi faţă de jurisdicţia statului propriu. prejudiciatul se poate întoarce împotriva statului propriu sau a statului străin. de fapt. ci statul are nevoie de imunitate. nici misiunea şi nici membrii ei nu răspund în faţa legii interne a acestui stat. el nu ar beneficia în realitate de nici un privilegiu (ANGHEL 1984. Dacă diplomatului i s-ar acorda imunitate exclusiv pentru o asemenea activitate. fie între actele de realizare a funcţiilor diplomatice şi cele private aduc. Dacă se admite imunitatea de jurisdicţie. statul străin nu le poate aplica. sunt. Atunci când exercitarea funcţiilor diplomatice se împleteşte. 62 . dar statul care a constituit misiunea diplomatică nu poate evita răspunderea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional (ANGHEL 1984. 506). la înlăturarea privilegiului. întemeindu-şi pretenţia pe principiul egalităţii cetăţenilor.Sentimentul unui agent diplomatic cu experienţă profundă este că „mereu vizibil. răspunderea statului acreditant şi răspunderea diplomatului implicat nu se exclud. De altfel. Imunitatea diplomatică nu înseamnă impunitate. ci competenţa jurisdicţională a autorităţilor statului străin (ANGHEL 1984. Imunitatea nu ţinteşte răspunderea. în loc de rigoare în definirea câmpului de aplicare a privilegiului imunităţii. 27-28). diplomatul trăieşte sub un clopot de sticlă – este imun (…) imunitatea înseamnă să te afli sub clopotul de sticlă al imunităţii. Procedurile şi sancţiunile pe care. nu pentru ansamblul faptelor sale. Pe calea distingerii dintre activităţile oficiale şi cele private ale diplomatului se ajunge. cu acte de imixtiune în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. pot fi aplicate de statul care a constituit misiunea diplomatică. 523). 507-508). inseparabile. de fapt. Tentativele de disociere fie între răspunderea statului şi aceea a diplomatului. incasabil. cel care se fisurează este diplomatul” (COUVE DE MURVILLE. de pildă. Pentru activitatea oficială răspunde statul şi ca urmare nu sunt motive de privilegiere a diplomatului.

pe plan juridic. Trebuie ca renunţarea să fie expresă şi clară. Imunitatea de executare dispare atunci când se opune caracterului privat al bunurilor reţinute. 545). şi numai acest stat. măsurile de executare a hotărârii se pun în aplicare numai dacă se renunţă la imunitate şi în privinţa executării. 63 24 . Articolul 32 (…) 4. autorităţile statului care a constituit misiunea diplomatică evidenţiază. excluzând eventualitatea recursului abuziv la prevederile dreptului diplomatic (ANGHEL 1984. în general. Suspendarea imunităţii juridice sau renunţarea la imunitatea juridică face posibilă implicarea misiunii diplomatice şi a membrilor ei într-un proces juridic în străinătate. Prin renunţarea la privilegiul imunităţii. conformându-se şi curtoaziei internaţionale.Nu se admite invocarea imunităţii diplomatice de jurisdicţie în cazul unei crime de război. importanţa pe care o acordă relaţiilor diplomatice şi. Imunitatea diplomatică devine inoperantă numai dacă statul care a constituit misiunea diplomatică. suspendă imunitatea acestei misiuni sau renunţă ratione personae la imunitatea unuia dintre membrii misiunii. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să renunţe la imunitatea de jurisdicţie civilă a membrului misiunii implicat într-un proces civil.24 Imunitatea de executare înseamnă că nu este permisă supunerea membrului misiunii diplomatice la nici o formă de arestare sau de detenţie. ___________________ Crd. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. relaţiilor internaţionale. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să contribuie prin tot ce îi stă în putinţă. la obţinerea unei soluţii echitabile. pentru care este necesară o renunţare distinctă. Dacă nu sunt afectate funcţiile misiunii. În orice caz. Dacă statul care a constituit misiunea diplomatică renunţă la imunitatea de jurisdicţie civilă sau administrativă şi dacă din hotărârea instanţei rezultă că membrului acestei misiuni implicat îi revine obligaţia unei reparaţii. Nici misiunea diplomatică şi nici membrii ei nu pot suspenda imunitatea diplomatică şi nu pot renunţa la imunitatea diplomatică.

Imunitatea personală a membrului misiunii diplomatice pentru acte private se limitează la teritoriul statului străin. unde îşi desfăşoară activitatea ca membru al misiunii. de beneficiar al unei moşteniri sau de om de afaceri pe cont propriu. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. de proprietar. întrucât aceste activităţi nu au legătură cu funcţiile diplomatice (DIACONU II. la durata misiunii.Imunitatea este admisă rationae personae. se admite numai imunitatea ratione materiae şi. în cazul în care desfăşoară activităţi patrimoniale. ca urmare. ratione temporis. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. 64 . Dincolo de limita ratione temporis. ratione temporis şi rationae materiae. 116). Diplomatul nu beneficiază de imunitatea admisă ratione materiae.

Sunt în misiune diplomatică ad hoc şi delegaţiile sau delegaţii cărora li s-a încredinţat îndeplinirea anumitor funcţii diplomatice în una sau în mai multe ţări străine: negocierea sau verificarea aplicării unor acorduri generale sau privind domenii ale relaţiilor externe. a îngrijirii de morminte şi de monumente comemorative (ambasadorii at large). 5). fără îndoială.25 Noţiunile sunt sinonime (ANGHEL 1987. precum şi cei care îndeplinesc. a repatrierilor. importante. asupra ordinii publice. trimisă de un stat pe lângă un alt stat. în timp ce în realitate nu există decât un singur tip. Misiunea ad hoc este denumită şi misiune specială. precum acordurile militare.MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar. constituită în vederea unei funcţii anume. Din doctrină rezultă că. pentru a trata probleme definite sau pentru a îndeplini o sarcină definită. Denumită „specială”. cu statut diplomatic. Misiunea diplomatică ad hoc se utilizează atât în relaţiile externe bilaterale. în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia funcţioneză. reprezentând statul. încă una sau alte câteva funcţii specifice. 8). în terminologia dreptului diplomatic. „misiuni speciale” ___________________ Cms. a deplasării forţei de muncă. misiunea ad hoc a intrat abia în 1960. cu consimţământul celui din urmă. eventual. în timpul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU (ANGHEL 1987. este constituită pentru a exercita funcţia de reprezentare a statului şi. cât şi în forurile internaţionale. a colaborării în transporturi şi comunicaţii. (…) a) „misiune specială” este misiunea temporară. Articolul 1. Opţiunea pentru una dintre ele se impune pentru a înlătura impresia că ar coexista două tipuri de misiune. 65 25 . misiunea apare ca fiind constituită în vederea unei funcţii excepţionale. vamale. Sunt în misiune diplomatică ad hoc participanţii la reuniunile internaţionale. dar oarecare. financiare. „Ad hoc” confirmă că misiunea este normală.

În dreptul internaţional.(îşi reprezintă statul la ceremonii din state străine. precum şi de numeroasele reuniuni internaţionale la nivel înalt. 194-197). într-o anumită perioadă. pentru nici unul dintre actele lor oficiale externe. Se constituie misiuni diplomatice ad hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt. a altor întâlniri bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. de participările la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. de confirmarea deplinelor puteri. Se constituie şi misiuni diplomatice ad hoc considerate „secrete”. dacă prezintă deplinele puteri sau dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi de a 66 . prin care se iniţiază negocieri sau chiar se negociază fie ca să se obţină sau să se schimbe informaţii. de vizitele reciproce şi de alte întâlniri bilaterale. MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC LA NIVEL ÎNALT Activitatea diplomatică este dominată de acţiunile diplomatice la nivel înalt. Misiunile diplomatice ad hoc sunt „secrete” atunci când se caută limitarea la maximum a numărului de indivizi cărora să le fie accesibil. în forme şi cu prilejuri foarte variate. ale şefilor de stat sau de guvern. negociază etc. aşadar. în misiune ad hoc persoanele care întreprind vizite în străinătate pentru a pregăti acţiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau de guvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat (CHEBELEU. precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. În practică. a vizitelor la nivel înalt. Sunt. poartă mesaje. conţinutul activităţilor prin care se realizează funcţiile acestor misiuni. se consideră deseori că o acţiune diplomatică se desfăşoară la nivel înalt dacă statele participante sunt reprezentate de persoane care nu au nevoie. fie ca să se pregătească modificări în relaţiile internaţionale. aceste persoane au fost identificate în Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969. 197).) (CHEBELEU. care precizează că o persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat.

nu pretinde prezentarea de depline puteri.26 Potrivit Convenţiei, în virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, şefii de stat, şefii de guvern şi miniştrii afacerilor externe sunt consideraţi ca reprezentând statul lor, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.27 Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul de externe sau reprezentanţii lor desemnaţi ca locţiitori sunt misiuni ad hoc la nivel înalt. Misiunile ad hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliile naţionale aparţin, evident, diplomaţiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje prin care se prezintă scuze din partea autorităţilor de stat, autorităţilor unui stat străin sau se formulează solicitări de sprijin economic, medical etc. Diplomaţia şefului de stat şi de guvern Diplomaţiei actuale îi este caracteristică amplificarea dialogului la nivelul şefilor de stat şi de guvern, multiplicarea întâlnirilor oficiale dintre aceştia, ca forme eficiente de întreţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile dintre ţările lumii. Acţiunile diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maximă a intereselor naţionale şi, ca urmare, sunt obiectul organizării ample şi totodată minuţioase şi riguroase. Diplomaţia la nivel înalt şi, deodată cu ea şi datorită ei, întreaga sferă a diplomaţiei exercitate de demnitarii de stat, prin misiuni ad hoc, sunt preponderente, reflectând decizia oamenilor politici de a controla direct relaţiile internaţionale, de a participa fără mijlocire tehnică sau profesională la negocieri.
___________________
26 Cdt, Articolul 7. Depline puteri. 1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă a) prezintă deplinele puteri cuvenite sau b) dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri. 27 Cdt, Articolul 7 (…) 2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat (…). 67

Doctrina diplomatică tratează, în numeroase locuri, activitatea diplomatică a şefilor de stat ca pe un şir de misiuni ad hoc. Statele consideră că asemenea misiuni diplomatice au caracter special, oricât ar fi de frecvente şi chiar dacă, prin periodicitate regulată determinată, de exemplu, de cuprinderea lor în mecanismul unor organizaţii internaţionale, nu mai pot fi definite ca extraordinare. Aparent, şeful de stat intervine în relaţiile diplomatice doar în momente deosebite, având o contribuţie extraordinară, eventual solemnă. În realitatea actuală, şefii de stat desfăşoară însă o activitate diplomatică permanentă, după un program foarte dens. Agendele lor zilnice cuprind deseori mai mult de o întâlnire internaţională la nivel înalt. De altfel, fie că misiunile pe care le îndeplinesc sunt considerate ca fiind ad hoc sau „permanente”, fie că sunt îndeplinite de diplomaţi în cadrul serviciilor publice sau de „funcţionarii diplomatici extraordinari”28, toţi cei cărora li se încredinţează misiuni diplomatice sunt trimişi de statul pe care îl reprezintă să îndeplinească într-un stat străin sarcini diplomatice stabilite în cadrul sistemului naţional de elaborare şi de realizare a politicii externe, condus de şeful de stat. Şeful de stat este şi diplomat. Realizându-şi atribuţiile, el exercită şi această profesie. Dialogul diplomatic intens desfăşurat direct de şefii de stat constituie forma principală de susţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile internaţionale. Interesele naţionale majore sunt abordate concludent îndeosebi la întâlnirile bilaterale la nivel înalt, desfăşurate fie în cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participării şefilor de stat la reuniuni internaţionale. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt se realizează ca urmare a deciziei adoptate de statul care o constituie, dar depinde totodată de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia înaltul demnitar întreprinde, în calitate de înalt oaspete, o vizită în vederea realizării misiunii sale diplomatice. De regulă, conform curtoaziei internaţionale şi reglementărilor interne din numeroase state, consimţământul statului vizitat se formulează înainte de constituirea misiunii diplomatice ad hoc la nivel înalt şi constă din trimiterea unei invitaţii, pe cale diplomatică, aşadar printr-o acţiune de diplomaţie auxiliară, realizată de serviciile publice pentru diplomaţie. Din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei
___________________ v. Convenţia cu privire la funcţionarii diplomatici, pe care 13 state latino-americane au încheiat-o în 1928 la Havana. 68
28

internaţionale, nu se întreprinde o vizită la nivel înalt în străinătate fără invitaţie din partea autorităţilor statului vizitat. Totodată, din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei internaţionale, nu se refuză primirea unei vizite la nivel înalt dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Din curtoazie, nici o vizită la nivel înalt nu se refuză, ci, dacă există motive temeinice, se întârzie acordarea consimţământului, se amână fixarea perioadei şi trimiterea invitaţiei. Vizitele diplomatice la nivel înalt constituie evenimente curente, normale. Frecvenţa lor foarte mare a devenit posibilă în condiţiile în care mijloacele de comunicare şi de transport fac posibile pregătiri complexe executate cu promptitudine maximă şi deplasări rapide. În secolul al XIX-lea şi până în ultima parte a secolului al XX-lea vizitele la nivel înalt erau evenimente istorice extraordinare.
Cu două sute de ani în urmă, a avut loc vizita în Franţa a Suveranului Pontif. La 25 noiembrie 1804, Papa Pius al VII-lea a sosit la Fontainebleau (BORDONOVE, 186). În septembrie 1808, a avut loc la Erfurt o reuniune la nivel înalt franco-rusă. Împăratul Napoleon, care a pregătit în detaliu întâlnirea, i-a cerut principalului component al suitei sale, lui Charles Maurice Talleyrand-Périgord, să parcurgă întreaga corespondenţă diplomatică dintre Franţa şi Rusia şi îndeosebi rapoartele ambasadorului francez la Sankt-Petersburg, Armand de Caulaincourt. A dispus să se redacteze un proiect de convenţie bilaterală care să-i fie pe plac ţarului Rusiei, ale cărui prevederi să neliniştească Austria, dar să nu conţină explicit obligaţia Franţei de a se angaja alături de Rusia în zona Levantului (BORDONOVE, 227-234). În septembrie 1959, liderul URSS, Nichita Hruşciov, a efectuat o vizită în SUA. Cu câteva zile înainte de vizită, o rachetă de fabricaţie sovietică ajunsese pe suprafaţa Lunii, unde depusese drapelul şi stema URSS. Într-un discurs public prilejuit de vizită, N. Hruşciov i-a adresat gazdei sale, preşedintele Dwight Eisenhower, un mesaj, în care şi-a exprimat preocuparea realistă faţă de menţinerea păcii în lume fără să-şi disimuleze, nici măcar din politeţe aparentă, conduita arogantă: „Considerăm că sistemul nostru este mai bun şi voi credeţi că al vostru este mai bun, dar nu trebuie ca, din cauza acestui diferend, să trecem la luptă deschisă, pentru că nu numai ţările noastre ar suferi pierderi enorme, ci şi celelalte state ar fi antrenate în distrugerea lumii.” Pe lângă 69

convorbirile oficiale la Camp David, programul vizitei a cuprins activităţi precum participarea la un spectacol la Hollywood, despre care N. Hruşciov a formulat aprecieri negative, fără reţinere, şi o întâlnire cu muncitorii unei oţelării din Pittsburgh, la care a polemizat cu liderii sindicali. Evaluările iluzorii şi intenţiile reale ale lui N. Hruşciov au făcut ca urmările vizitei să nu fie pe măsura declaraţiilor exaltate ale liderului sovietic („Am venit să văd cum muncesc sclavii în capitalism şi recunosc că ei nu o duc rău!” „Eisenhower este un preşedinte mare!” „Trăiască prietenia sovietoamericană!”). În anii următori, a fost ridicat zidul de la Berlin şi a avut loc criza rachetelor din Cuba (DUROSELLE, 227-229). La 15 iulie 1971, preşedintele SUA, Richard Nixon, a anunţat, spre surprinderea opiniei publice a vremii, că, ţinând seama de dorinţa sa de a vizita China, liderii Republicii Populare Chineze l-au invitat la Beijing şi el a acceptat invitaţia cu plăcere. Vizita preşedintelui SUA în China s-a desfăşurat între 21 şi 28 februarie 1972. R. Nixon a declarat după vizită: „Această săptămână a schimbat lumea!” Vizita a fost importantă prin acordul SUA şi Chinei de a elimina posibilitatea agresiunii şi a ingerinţei în treburile interne din relaţiile reciproce (DUROSELLE, 245). La 24 aprilie 2005, la Jakarta, cu prilejul reuniunii multilaterale la nivel înalt afro-asiatice, dedicate aniversării Conferinţei de la Bandung din 1955, a avut loc între prim-ministrul japonez, Junichiro Koizumi, şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao, o întâlnire de cincizeci de minute, „cu uşile închise”, pentru o discuţie despre neînţelegerea dintre autorităţile celor două state cu privire la conduita japoneză faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi reacţia chineză faţă de această conduită. Cei doi intrerlocutori au ajuns la concluzia comună că trebuie să menţină cooperarea amicală bilaterală (MEDIAFAX, 24 aprilie 2005).

Dreptul diplomatic contemporan ne apare ca fiind incomplet tocmai în privinţa protagoniştilor diplomaţiei actuale, reprezentanţii supremi ai statelor în relaţiile internaţionale. Normele de drept internaţional referitoare la diplomaţia şefilor de stat au, în mare parte, caracter cutumiar (DIACONU II, p. 23). Constatăm că statele nu au convenit norme tocmai cu privire la activitatea diplomatică pe care o desfăşoară şefii de stat şi de guvern, ale căror întâlniri oficiale au impactul cel mai puternic asupra climatului de înţelegere şi cooperare din relaţiile internaţionale. Nu au fost definite, până în prezent, prin
70

convenţii internaţionale, conduita, drepturile şi obligaţiile şefului de stat pe planul relaţiilor internaţionale. Intensificarea diplomaţiei la nivel înalt nu a determinat mutaţii pe planul dreptului diplomatic. Şeful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecărui stat, care îi reglementează modul de desemnare şi atribuţiile. În general, dreptul intern stabileşte că şeful de stat întruchipează suveranitatea statului în fruntea căruia se află. Nu există nici o regulă internaţională în conformitate cu care să fie definit şeful de stat, deşi activitatea lui diplomatică şi necesitatea ca el să exercite profesiunea de diplomat sunt evidente. Nu i se cer scrisori de acreditare, altfel de împuterniciri, de autorizaţii. El acreditează trimişi în state străine şi primeşte trimişi ai statelor străine. Se admite că are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului în ierarhia autorităţilor unde ocupă locul cel mai important. Cu autoritatea şi legitimitatea conferite de sufragiului popular, aşadar de voinţa naţiunii, şeful de stat personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El are o poziţie aparte prin magistratura supremă pe care o exercită, pentru că nici o altă autoritate în stat nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia României stabileşte modalităţile în care se exercită de către Preşedinte rolul de reprezentare a intereselor statului în relaţiile internaţionale.29 În conformitate cu prevederile Constituţiei, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Prin funcţie, Preşedintele României personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El este ales de popor, prin vot universal, direct, datorită căruia simbolizează voinţa naţiunii. În România, nici o altă autoritate a statului nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia nu îi stabileşte preşedintelui anumite domenii de activitate, dar, din textul constituţional, rezultă că Preşedintelui României, în exercitarea funcţiei, nu îi poate rămâne indiferent nici un domeniu.
___________________
29

Constituţia României, Articolul 91 (1). Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţi diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. 71

Preşedintele României reprezintă statul în relaţiile externe şi, în acelaşi timp, personifică naţiunea întreagă, acţionează în numele statului. Preşedintele României se bucură de imunitate: nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Din comentariile doctrinare, rezultă că imunitatea instituită pentru preşedinte nu se aplică numai pe perioada funcţiei, ci şi după această perioadă, pentru fapte din timpul exercitării mandatului. Imunitatea este absolută şi poate fi ridicată doar în cazurile prevăzute de Constituţie. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. În România, Guvernul, alcătuit din primministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, asigură, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament, realizarea politicii interne şi externe a ţării. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului de credinţă pe care primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului îl depun individual în faţa Preşedintelui României. Textul constituţional precizează că Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii; Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Totodată, Constituţia stabileşte atribuţiile următoare ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil (celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege); la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că Preşedintelui României îi revine poziţia cea mai înaltă în elaborarea şi înfăptuirea politicii externe şi că, în cadrul statului român, deţine rangul suprem în activitatea diplomatică. În general, şefii de stat deţin, potrivit dreptului intern al fiecărui stat, poziţia supremă în conducerea politicii externe şi sunt principalii reprezentanţi în străinătate ai statului în fruntea căruia se află. Prin magistratura supremă pe care o exercită, datorită autorităţii şi
72

legitimităţii conferite de sufragiul popular, aşadar de voinţa naţiunii, şefului de stat sau de guvern care îşi asumă, potrivit prevederilor constituţionale, personificarea statului atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe, îi revine o poziţie unică în stat şi în raporturile cu statele străine, poziţie aparte pe care nici o altă autoritate în stat nu şi-o poate asuma.
Preşedintele SUA este responsabilul având rangul cel mai înalt în conducerea relaţiilor externe ale Statelor Unite. El participă la reuniuni internaţionale la nivel înalt, în cadrul cărora se consultă direct cu alţi şefi de state. În Federaţia Rusă, actele de putere sunt înfăptuite de preşedinte, Adunarea Federală, guvern şi instanţele judecătoreşti. Preşedintele este şeful statului. El adoptă măsuri pentru apărarea suveranităţii Federaţiei, a independenţei şi integrităţii ei, stabileşte direcţiile principale ale politicii interne şi externe, reprezintă Federaţia în interior şi în relaţiile internaţionale, înfăptuieşte conducerea politicii externe, poartă negocieri şi semnează tratate, semnează scrisorile de acreditare ale diplomaţilor ruşi şi primeşte scrisorile de acreditare ale diplomaţilor străini. Preşedintele Franţei, considerat „întâiul protector al Constituţiei”, are datoria să garanteze independenţa naţională, integritatea teritorială, precum şi respectarea acordurilor Comunităţii şi a tratatelor. El acreditează ambasadori pe lângă statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini; negociază şi ratifică tratate. Titular al domeniilor esenţiale de conducere a statului, preşedintele Franţei împarte unele atribuţii importante cu guvernul. În doctrină, se vorbeşte despre „diarhia” franceză sau despre caracterul „bicefal” (preşedinte şi prim-ministru) al statului francez. La reuniuni internaţionale la care se iau decizii politice importante, Franţa este reprezentată atât de preşedinte, cât şi de prim-ministru.

Sunt şi state (având regimuri parlamentare sau monarhice) în care locul principal în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, precum şi în reprezentarea statului la acţiunile diplomatice bilaterale şi multilaterale îi revine şefului de guvern. În regimurile de acest fel, primul-ministru are atribuţii substanţiale pe planul angajării statului în relaţiile internaţionale. În general, guvernele participă intens la activitatea internaţională la nivel înalt, în toate statele, indiferent dacă acestora le este
73

caracteristic regimul prezidenţial. după ce. unde este reprezentat de un guvernator. preşedintele reprezintă Federaţia în străinătate. se apropie de ministrul afacerilor externe. şeful de guvern se situează în proximitatea demnităţii supreme în stat. primesc şi acordă onorurile cele mai înalte. în numele Italiei. Dincolo de tradiţie. Parlamentul îl autorizează. preşedintele este şeful statului. dar are responsabilităţi superioare. De altfel. negociază. În vederea redării comparative a locului activităţilor externe ale şefului guvern în regimurile parlamentare. Funcţia reală de asigurare a stabilităţii politice a statului 74 . preşedintele Consiliului de Miniştri direcţionează politica generală a guvernului italian. Guvernele sunt chemate să pregătească. Ca urmare. acreditează ambasadori în statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini. Dincolo de diferenţele impuse de regimurile interne. Ca urmare. şefii de guvernare primesc şi întreprind vizite din şi în străinătate. fără a dobândi în totalitate alura simbolică a acesteia. în timp ce. să aprobe şi să aplice deciziile care se adoptă în activitatea diplomatică la nivel înalt. încheie. Monarhul de la Londra este şi şeful Commonwealth-ului şi şeful de stat al anumitor ţări din Commonwealth. ratifică tratatele internaţionale. să avizeze. Germania este reprezentată de cancelarul federal. Coroana britanică nu desfăşoară activitate politică. tratate. Actele care au forţă de lege şi alte acte sunt contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri. aplică uzanţe legate de reprezentarea la nivel înalt a statului. faţă de cele prezidenţiale şi semiprezidenţiale. s-ar putea considera că. În Italia. toate puterile în stat. îi acreditează şi îi primeşte pe reprezentanţii diplomatici. la întâlnirile bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. cel semiprezidenţial sau cel parlamentar. În Germania. Nici un act al şefului statului italian nu este valabil dacă nu este contrasemnat de miniştrii care l-au propus şi care îşi asumă responsabilitatea. participă la reuniuni internaţionale. Marea Britanie este reprezentată pe lângă puterile străine de către „ambasadorii majestăţii sale”. în realitate. în numele Federaţiei. în a doua ipostază. la acţiunile diplomatice la nivel înalt la care se adoptă decizii. în prima ipostază. în prealabil. care este responsabil şi pentru realizarea lor. Coroana britanică deţine. Liniile directoare ale politicii Germaniei sunt stabilite de cancelarul federal. el fiind cel care participă. după tradiţie. încheie tratate.

este acompaniată de funcţia simbolică pe care monarhia o îndeplineşte prin rituri, prin fastul arhitectural şi vestimentar tradiţional. Îndeplinindu-şi funcţia de reprezentant al Regatului Unit, de şef oficial al Bisericii Anglicane, Elisabeta a II-a s-a aflat în centrul unor ceremonii memorabile pentru „bunii şi loialii ei supuşi” britanici (încoronarea din 1952, jubileul domniei din 1977, centenarul reginei-mame din 2002), dar şi pentru opinia publică europeană (marcarea în 1995, la Londra, a Zilei Victoriei, în cadrul festivităţilor închinate împlinirii unei jumătăţi de veac de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial). De fapt, persoana cea mai importantă din Regatul Unit, întâiul om politic britanic, „Premier”-ul, este primul ministru al Majestăţii Sale, redactor al Discursului Tronului, prezentat la deschiderea sesiunilor parlamentare, numit şi revocat – teoretic – ad nutum de monarh. Şeful Cabinetului britanic reprezintă la nivelul cel mai înalt statul în relaţiile internaţionale, pe plan bilateral şi multilateral. Împăratul este simbolul Japoniei. Orice acte în legătură cu problemele statului japonez, pe care le îndeplineşte împăratul, sunt avizate şi aprobate de guvern, care este, pe această cale, responsabil. Împăratul Japoniei nu are atribuţii de guvernare. Printre actele pe care le poate îndeplini, cu aprobarea guvernului, împăratul Japoniei se numără atestarea deplinelor puteri şi a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor japonezi, ratificarea tratatelor, primirea ambasadorilor şi miniştrilor străini şi exercitarea de acte ceremoniale. Puterea executivă în Japonia aparţine guvernului, care, printre altele, conduce afacerile statului, reglementează afacerile externe, încheie tratate, cu aprobarea Parlamentului.

În relaţiile internaţionale funcţionează regula nescrisă, potrivit căreia statele acceptă ca, la acţiunile diplomatice la nivel înalt, să participe în conformitate cu normele constituţionale proprii, funcţiile participanţilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind obiecte de preocupare pe planul relaţiilor internaţionale.
Doctrina de drept diplomatic marchează exclusivitatea dreptului intern în această privinţă, de pildă în textul următor, vechi de aproape două secole: „Titlurile suveranilor nu emană din jus gentium. Fiecare popor este stăpân să-i dea şefului lui titlul care îi convine şi este în drept să pretindă să fie tratat în consecinţă de ceilalţi suverani şi de celelalte naţiuni.” (MEISEL, 27) 75

Actele cu efect juridic ale celor care îşi reprezintă statul în diplomaţia la nivel înalt sunt acte ale statului (ANGHEL 1987, 53; DIACONU II, 24). Cel care, în calitate de conducător al afacerilor externe ale statului, semnează tratate sau avizează şi contrasemnează legile de ratificare a acestora răspunde pentru acordarea şi primirea de acreditări, poate declara război şi poate încheia pace, are capacitatea maximă de a acţiona pe plan internaţional (ANGHEL 1987, 52-53). Din practica relaţiilor internaţionale, rezultă că statele admit şi respectă principiul jus repraesentationis omnimodae, conform căruia şeful de stat are, potrivit dispoziţiilor constituţionale din statul propriu, drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale (ANGHEL 1987, 54; CHEBELEU, 287; MAZILU 2003, 235). Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are caracter personal, ci decurge din drepturile internaţionale ale statului în numele căruia acţionează şi pe care îl reprezintă. Cutuma care s-a conturat cu veacuri în urmă în relaţiile diplomatice dintre monarhii absoluţi rămâne actuală (ANGHEL 1987, 54) şi se aplică în prezent în mod axiomatic (CHEBELEU, 287). În trecut, funcţiona o regulă potrivit căreia monarhii aveau întâietate faţă de preşedinţii de republici, dar această regulă a rămas în paginile cărţilor de istorie. În relaţiile internaţionale actuale, în raporturile la nivelul şefilor de stat se aplică principiul egalităţii suverane a statelor, exprimabil şi în formula, odinioară valabilă exclusiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, şi, ca urmare, nu se face deosebire de rang nici între monarhi, nici între preşedinţi şi nici între monarhi şi preşedinţi. Aşadar, din aplicarea principiului egalităţii suverane a statelor rezultă că prerogativele constituţionale interne nu disting între şefii de stat pe plan extern (ANGHEL 1987, 52). Învestirea celui care acţionează şi reprezintă pe plan extern statul la nivel înalt este, de obicei, însoţită de acte solemne, de notificare şi de felicitare, prin care sunt înştiinţate statele străine şi prin care statele străine declară că acceptă efectele învestirii pe planul relaţiilor internaţionale (ANGHEL 1987, 55). Mesajele sau gesturile prin care şeful de stat sau de guvern, care deţine locul suprem în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, este felicitat pentru învestire marchează momentul de acceptare externă a celui învestit. Prin onorarea cu felicitări, care se referă la responsabilităţi şi titluri, adresate celui învestit se exprimă respectul faţă de demnitatea statului. Sunt introduse sau confirmate în comunicarea diplomatică dintre state
76

modul de adresare, titlurile, denumirea funcţiilor, ca şi semnificaţia şi importanţa acestora. Conform regulilor de curtoazie internaţională, învestirea (depunerea jurământului de către preşedintele de republică, încoronarea monarhului) este, în general, urmată de notificarea oficială, în străinătate, a începutului de mandat (de domnie). Se trimit, pe cale diplomatică, mesaje prin care se formulează angajamente legate de perspectiva relaţiilor cu statele înştiinţate. Prin aplicarea regulilor de curtoazie internaţională, ca răspuns la asemenea mesaje se formulează şi se transmit, pe aceeaşi cale, mesaje care conţin felicitări şi urări, precum şi angajamente privind relaţiile bilaterale. Mesajul de răspuns poate avea şi semnificaţia recunoaşterii în funcţie a celui învestit atât ca titular al atribuţiilor şi competenţelor conferite de dreptul intern, cât şi ca purtător al titlurilor corespunzătoare acestor atribuţii şi competenţe.
La 23 martie 1737, regele Marii Britanii i s-a adresat lui Carlos de Bourbon cu mesajul următor: „Frate (Monsieur Mon Frère), cu multă plăcere am primit scrisoarea Voastră, prin care îmi aduceţi la cunoştinţă înălţarea Dumneavoastră pe Tronul Celor Două Sicilii. Permanent am fost interesat de tot ceea ce Vă priveşte şi nu mă îndoiesc că veţi fi convins de bucuria adevărată pe care am resimţit-o la acest eveniment fericit. Bunul Dumneavoastră Frate, George R., St. James, …” Pe lângă „bucuria pentru evenimentul fericit”, textul confirmă că suveranul britanic îl consideră pe destinatar „Frate”, adică şef de stat, şi reiterează recunoaşterea trecerii, conform păcii de la Viena din 1735, a Siciliei, de la Austria la Bourbonii spanioli (MEISEL, 63). La 23 ianuarie 2001, preşedintele României i-a trimis preşedintelui Statelor Unite ale Americii telegrama următoare: „Depunerea jurământului şi preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii îmi oferă plăcuta ocazie de a vă adresa cele mai calde felicitări şi urări de succes în greaua şi plina de responsabilităţi demnitate de şef al statului. Îmi exprim speranţa că în următorii patru ani ai mandatului dumneavoastră relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii se vor dezvolta şi amplifica, în beneficiul ambelor părţi, pentru pacea şi bunăstarea popoarelor noastre. România doreşte continuarea şi amplificarea relaţiei de parteneri strategici dintre ţările noastre. Eu cred că putem identifica noi căi şi mijloace de întărire a colaborării în plan politic şi economic. România şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a deveni membră a NATO cât mai curând cu putinţă, pentru a participa şi în acest fel la procesul de normalizare şi de stabilizare a situaţiei din 77

Balcani şi din fosta Iugoslavie. Prezenţa Statelor Unite în zonă, eforturile diplomaţiei americane au contribuit decisiv la reducerea tensiunii şi la instaurarea păcii în zonă. România, vital interesată de consolidarea stabilităţii Balcanilor, va sprijini eforturile Administraţiei dumneavoastră îndreptate în această direcţie. Reiterez speranţa că vom avea cât mai curând prilejul de a discuta despre priorităţile şi obiectivele colaborării româno-americane, despre adâncirea democraţiei şi relansarea economiei în România, cât şi despre posibilităţi concrete şi pragmatice de aprofundare a relaţiilor dintre România şi SUA.”

Şefilor de stat şi de guvern, aflaţi în misiune diplomatică, statele străine le acordă privilegii, prin care protejează şi sprijină misiunea diplomatică la nivel înalt. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se recunoaşte totodată o imunitate specifică. Dreptul diplomatic confirmă aceste modalităţi de susţinere a misiunilor diplomatice la nivel înalt.30 Statele nu au convenit, cel puţin până în prezent, cu privire la semnificaţia exactă, detaliată a „facilităţilor, privilegiilor şi imunităţilor recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială”. Fără îndoială, şeful misiunii diplomatice la nivel înalt este sprijinit şi ocrotit măcar de privilegiile şi de imunitatea pe care statele le acordă fiecărui diplomat în exercitarea neîngrădită a misiunii sale. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se permite şi li se ocroteşte comunicarea liberă în scopuri oficiale cu autorităţile statului propriu şi cu autorităţile altor state, li se acordă scutiri de impozite şi de taxe.
___________________ Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975) prevede, la articolul 50, că şeful de stat aflat în fruntea unei misiuni la un for internaţional beneficiază de facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat. Cms, Articolul 21. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt 1. Şeful statului trimiţător, când se găseşte în fruntea unei misiuni speciale, beneficiază, în statul primitor sau într-un stat terţ, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială. 2. Şeful de guvern (…) şi alte personalităţi de rang înalt, când participă la o misiune specială a statului trimiţător, beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ, în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. 78
30

Reşedinţa în străinătate a şefului de stat este inviolabilă. Pentru alte activităţi decât cele prin care îşi exercită atribuţiile de gazde, autorităţile statului vizitat pot pătrunde în reşedinţa rezervată înaltului oaspete numai cu permisiunea lui. Când se află în străinătate îndeplinind misiuni oficiale, şefului de stat sau de guvern i se recunoaşte, pe lângă imunitatea stabilită prin normele constituţionale interne, o imunitate în relaţiile internaţionale, imunitatea suveranului, care înseamnă exceptarea de la jurisdicţiile şi de la alte reglementări (reguli stabilite de organele locale de ordine publică) ale statului străin pe al cărui teritoriu se află. Această imunitate se extinde, de obicei, şi asupra membrilor de familie care îl însoţesc. În cazul în care înaltul reprezentant comite o infracţiune este expulzat şi eventual i se interzice accesul pe teritoriul statului unde a comis infracţiunea. Reparaţiile revin statului al cărui înalt reprezentant este considerat infractor. Şefii de stat şi de guvern nu sunt exoneraţi, nici conform prevederilor dreptului intern, nici conform prevederilor dreptului internaţional referitoare la imunitate, de răspunderea penală pentru crime de genocid, contra umanităţii şi pentru crimele de război, pentru care se supun jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (DIACONU II, 114). Autorităţile statelor vizitate la nivel înalt îi acordă protecţie, pe planul securităţii, şefului de stat sau de guvern care le este oaspete, măcar ca pentru o „persoană care se bucură de protecţie internaţională”. Dacă şeful de stat sau de guvern întreprinde o călătorie particulară în străinătate, fără ca autorităţilor statului străin să li se notifice o misiune diplomatică la nivel înalt, aşadar dacă face o călătorie „incognito”, nu poate beneficia de privilegii şi riscă să fie supus, pentru eventuale acte în contradicţie cu normele din statul în care se află, jurisdicţiei acestui stat. Privilegiile şi curtoazia i s-ar putea acorda doar din momentul notificării, respectiv al consimţământului autorităţilor străine privind fie şi o vizită privată, considerată „misiune diplomatică neoficială” (ANGHEL 1987, 59). Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie În Codex Theodosianus, culegere de legi care au reglementat viaţa romanilor înaintea epocii lui Iustinian, funcţionarii imperiali erau numiţi ministeriales. Ulterior, în Codex Iustinianus, funcţionarilor
79

imperiali li s-a spus ministeriani. Pentru Publius Vergilius Maro, minister era cel care slujea în timpul ospăţului şi, pentru Lucius Annaeus Seneca, era paharnicul. Caius Sallustius Crispus le spunea oamenilor regelui ministri regis. În antichitatea romană, sclavii erau cei cărora le reveneau ministerele, adică slujbele. La începuturile lumii moderne i se spunea „ministru” persoanei care avea de îndeplinit o misiune. Regii erau „miniştrii lui Dumnezeu pe pământ”. Totodată, regii, principii încredinţau unui „ministru” administrarea regatului, grija afacerilor publice. Regele Franţei Ludovic al XIV-lea l-a desemnat ca ministru pe Jean-Baptiste Colbert (1619-1683). În secolul al XVIII-lea, în Europa, erau consideraţi miniştri sau miniştri de stat cei care participau de regulă la consiliile conduse de suveran şi cei cărora li se acordau responsabilităţi în domenii precum finanţele, relaţiile externe. Miniştrii actuali sunt membri ai guvernelor şi conduc departamente ale administraţiei de stat: internele, externele, finanţele. Ministrul de externe este denumit şi „şef al diplomaţiei”. Totuşi, întâiul diplomat al unui stat şi conducătorul politicii externe este, potrivit prerogativelor constituţionale, şeful statului. Trebuie să fie menţionat ca protagonist pe scena diplomaţiei şi a politicii externe şi şeful guvernului. De fapt, ministrul de externe, membru al guvernului şi subordonat primului-ministru, conduce serviciul public pentru diplomaţie, alcătuit din serviciul diplomatic intern, adică ministerul de externe, căruia îi revine administrarea relaţiilor externe, şi serviciul diplomatic extern, adică reţeaua oficiilor diplomatice ale statului în străinătate.
Omagiind cariera unui diplomat, Charles Maurice TalleyrandPérigord sublinia: „Trebuie ca un ministru al afacerilor străine să fie dăruit cu un fel de instinct care, avertizându-l prompt, să-l împiedice, înaintea oricărei discuţii, să ajungă să se compromită. Îi este necesară facultatea de a se arăta deschis, rămânând impenetrabil; de a fi rezervat (…); de a fi abil până şi în alegerea distracţiilor sale; trebuie să poată purta o conversaţie simplă, variată, neaşteptată, mereu firească şi uneori naivă; într-un cuvânt, nu trebuie să înceteze vreun moment, în douăzeci şi patru de ore, să fie ministru al afacerilor străine. Toate aceste calităţi, oricât ar fi ele de rare, s-ar putea să nu fie suficiente, dacă buna-credinţă nu le-ar da o garanţie de care ele au mereu nevoie (…) Diplomaţia nu este o ştiinţă a vicleniei şi a duplicităţii. Buna-credinţă nu îndreptăţeşte niciodată viclenia, dar admite rezerva; şi rezerva are particularitatea că sporeşte încrederea. Dominat de onoare şi de 80

interesul ţării sale, (…) de iubirea de libertate întemeiată pe ordine şi pe drepturile tuturor, un ministru al afacerilor străine, când ştie să fie [ministru al afacerilor străine], se găseşte astfel plasat în situaţia cea mai bună pe care o poate pretinde un spirit elevat, [inspirându-se din] sentimentul datoriei. Nu se cunoaşte destul ce putere se află în acest sentiment.” (BORDONOVE, 359-360)

În esenţă, rolul ministrului de externe este să realizeze legătura şefului statului şi şefului guvernului cu instituţiile autorităţii din statele străine, să fie aşadar persoana de mijlocire, middleman (OPPENHEIM, 764), ale cărei declaraţii publice pot angaja responsabilitatea statului pe plan extern.
Doctrina a reţinut ca exemplară decizia din 5 aprilie 1933 a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională prin care se recunoaşte că declaraţia formulată de ministrul de externe ca răspuns la o întrebare a unui reprezentant diplomatic străin creează o obligaţie pentru statul ministrului de externe. Ministrul de externe norvegian îi transmisese şefului misiunii diplomatice daneze la Oslo comunicarea, consemnată şi într-o notă, că Norvegia nu se împotriveşte ca Danemarcei să i se recunoască suveranitatea asupra Groenlandei de Est (ANGHEL 1987, 67). Curtea a arătat că răspunsul oral dat de ministrul de externe la solicitarea unui reprezentant diplomatic străin cu privire la o problemă din aria sa de activităţi oficiale angajează statul pe care ministrul îl reprezintă şi ca urmare creează o obligaţie pentru acest stat (CHEBELEU, 299). Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că declaraţiile unor demnitari de nivel înalt sunt probatorii când confirmă fapte sau conduite31 (DIACONU II, 31) şi pot da naştere la obligaţii internaţionale dacă este evidentă intenţia statului de a şi le asuma32 (DIACONU II, 31).

În conformitate cu uzanţele, numirea ministrului de externe se aduce, prin intermediul serviciilor publice pentru diplomaţie, la cunoştinţa statelor cu care statul în care funcţionează ministrul abia numit are relaţii diplomatice. Ministrul de externe îşi inaugurează, de obicei, mandatul acordându-le, la minister, audienţă colectivă solemnă şefilor de misiuni diplomatice străine. Este larg răspândită şi practica
___________________
31 Case of Military and Paramilitary Activities in and against Nicaragua. 32 Nuclear Test Case. 81

pe diplomaţii şi consulii de carieră. O parte foarte mare a activităţii ministrului de externe este dedicată participării statului la forurile internaţionale. îşi pot transmite comunicări oficiale. potrivit reglementărilor interne şi internaţionale. în timp. Ministrul de externe are datoria de a-i informa pe şeful de stat. în septembrie. pe primul-ministru şi pe ceilalţi membri ai guvernului cu privire la evoluţiile pe plan internaţional care au sau pot avea efecte asupra promovării şi apărării intereselor statului. precum cel al României. aduce la Ministerul de Externe copiile scrisorilor de acreditare. Printre răspunderile prioritare ale ministrului de externe se numără şi aceea pentru păstrarea arhivei diplomatice a statului. Prin acest act. Ministrul de externe îi trimite în misiuni ad hoc sau permanente. Ministrul de externe este. care. în numele statului. printre altele: participarea. la 82 . informaţii. Este de datoria ministrului de externe să fie prezent la audienţele solemne. Activitatea concretă actuală a ministrului de externe are două laturi dominante: contribuţia la misiunile diplomatice ale conducerii statului prin lucrări pregătitoare şi premergătoare şi îndeplinirea misiunilor proprii. Oficiile diplomatice – ambasadele şi posturile consulare – din străinătate se organizează şi îşi desfăşoară activitatea executând ordinele şi instrucţiunile primite de la ministrul de externe. proiecte. înainte de a-şi începe activitatea. se deschide seria de audienţe în cadrul cărora ministrul şi ambasadorul pot aborda spectrul întreg al relaţiilor bilaterale. în cadrul cărora ambasadorii străini îşi prezintă scrisorile de acreditare şefului de stat. primul interlocutor politic al fiecărui ambasador străin. pot negocia. cuprinde. Sub conducerea ministrului de externe se redactează proiectele de convenţii bilaterale şi multilaterale la care statul urmează să devină parte şi se desfăşoară negocierea acestora în vederea pregătirii textelor pentru procedurile legale de exprimare a consimţământului. Majoritatea misiunilor ministrului de externe este constituită în prezent din participări la conferinţe internaţionale şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor internaţionale. Ministrului de externe îi revine responsabilitatea privind aplicarea prevederilor convenţiilor în vigoare la care statul este parte. adică în delegaţii sau la ambasade şi posturi consulare.de a se transmite din partea miniştrilor de externe în funcţie mesaje de felicitare ministrului care se află la începutul exercitării funcţiei. Programul anual al unui ministru de externe european. precum şi problematica vieţii internaţionale.

Ministrul de externe în funcţie nu are nevoie. la lucrările Consiliului de Securitate al ONU.dezbaterile generale ale Adunării Generale a ONU. cit. Un judecător de instrucţie belgian a emis. În conformitate cu dreptul internaţional. ministrul de externe beneficiază şi de prevederile recomandărilor ONU privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite împotriva persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională. la 11 aprilie 2000. 35 CPPCAIPPiDA.33 Ministrul de externe aflat în misiune pe teritoriul unui stat străin beneficiază de privilegii conform uzanţelor şi prevederilor dreptului diplomatic privind misiunile ad hoc34. participarea la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic. ministrul de externe. 83 34 33 . privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. participarea la reuniunile ministeriale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor zonale (Europa Centrală. pentru îndeplinirea obligaţiilor periodice ale statului (ca membru permanent sau nepermanent) faţă de acest for. în virtutea funcţiei lui şi fără a fi obligat să prezinte depline puteri. măcar ocazională. Cms. împotriva ministrului afacerilor externe în exerciţiu al Republicii Democratice Congo un mandat internaţional în scopul arestării sale provizorii înaintea unei cereri de extrădare către Belgia pentru ___________________ Cdt.35 Clarificări privind statutul ministrului de externe s-au formulat şi prin deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie. Articolul 7 (…) 2. când participă la o misiune specială a statului trimiţător. de facilităţi. este considerat ca reprezentându-şi statul pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat. Europa de Sud-Est.). în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă. participarea la reuniunile ministeriale bilunare ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene. Articolul 21. beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ. Din această răsfoire a agendei cu misiuni obligatorii ale ministrului de externe rezultă că el este în primul rând protagonistul acţiunilor diplomatice reglementate de dreptul diplomatic referitor la diplomaţia forurilor internaţionale. (…) ministrul afacerilor externe şi alte personalităţi de rang înalt. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt (…) 2. regiunea Mării Negre etc. de confirmarea deplinelor puteri. participarea. pentru nici unul dintre actele oficiale externe pe care le întreprinde. Totodată.

36 După activităţile specifice şi după atribuţii este firesc să se considere că fiecare stat desemnează pentru îndeplinirea funcţiei pe unul dintre cetăţenii proprii. Acceptând funcţia de ministru în guvernul georgian. care îndeplinea funcţia de ambasador al Franţei la Tbilisi şi avea cetăţenie dublă. principiul egalităţii suverane între toţi membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi imunitatea diplomatică a ministrului afacerilor externe al unui stat suveran. 17 octobre 2000. foarte rare de altfel. preşedintele Georgiei a desemnat-o pe Salomé Zourabişvili. care l-a primit la 12 iulie 2000. Republica Democratică Congo a acuzat Regatul Belgiei că emiterea de către Belgia a unui mandat de arestare împotriva ministrului afacerilor externe congolez violează principiul potrivit căruia un stat nu îşi poate exercita puterea pe teritoriul altui stat. care indică naţionalitatea congoleză. Requête introductive d'instance enregistré au Greffe de la Cour. desemnează Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles ca instanţă competentă şi invocă dispoziţiile legii belgiene din 1993 referitoare la reprimarea violărilor grave ale dreptului umanitar. Mandatul a fost difuzat în toate statele. s-a arătat că a fost violat dreptul internaţional prin competenţa universală prevăzută de legea belgiană în virtutea căreia a fost emis mandatul de arestare şi chiar prin mandatul de arestare. Expunerea cuprindea şi sublinierea că nesocotirea imunităţii ministrului afacerilor externe contravine jurisprudenţei internaţionale. inclusiv în Republica Democratică Congo. Prin acţiunea din 17 octombrie 2000. depusă la Grefa Curţii Internaţionale de Justiţie. Mandatul de arestare.pretinse crime constituind „violări grave ale dreptului internaţional umanitar”. dar nu se referă la funcţia de ministru al afacerilor externe. precum şi la Legea belgiană din 10 februarie 1999. În 2004. franceză şi georgiană. 84 36 . în funcţia de ministru de externe al Georgiei. Excepţiile. îndreptăţesc eventuale interogaţii cu privire la capacitatea statului în cauză de a îndeplini ansamblul funcţiilor specifice prin care se asigură suveranitatea sau disponibilitatea celor cărora le revine guvernarea în acel stat de a răspunde deplin la exigenţele suveranităţii. La Cour Internationale de Justice. În expunere. dreptului cutumiar şi curtoaziei internaţionale. Potrivit ministerului de externe francez. Salomé Zourabişvili a demisionat din funcţia de ambasador al Franţei în Georgia şi a renunţat la remuneraţia pe care o primea ca ambasador din partea statului francez. această situaţie singulară se înscrie ___________________ Congo c Belgique.

la întâmplare. între 19 iulie 1861 şi 22 ianuarie 1862 fusese ministru de externe al Moldovei. 238). Cea de-a doua va fi însărcinată cu toată corespondenţa Domnului în limbi străine. Între 17 ianuarie şi 10 noiembrie 1859. cât şi pentru cele de afară. cu Paşii de prin cetăţile marginii din dreapta Dunării. ministrul afacerilor străine al Munteniei a fost Dimitrie Brătianu. Mihail Kogălniceanu a fost ministru de externe al României între 26 august şi 28 noiembrie 1869. În primul deceniu al secolului al XX-lea. Paris. Ca urmare. Articolul 153. 25 avril 2005). de un sindicat din ministerul de externe francez (ACTUALITÉES DIPLOMATIQUES. Întâiul ministru al afacerilor străine al României („ministru al trebilor străine şi de stat”) s-a numit Apostol Arsache. (…) Va ţinea corespondenţia cu aghenţii Prinţipatului din Ţarigrad şi. 85 .în cadrul cooperării dintre Franţa şi Georgia şi guvernul francez a decis să considere că a încheiat cu Salomé Zourabişvili un contract de asistenţă tehnică. Între 26 ianuarie şi 27 martie 1859. Asemenea va fi însărcinat şi cu corespondenţa consulilor curţilor străine. Cancelaria va fi despărţită în două secţii: cea dintâi va fi însărcinată cu toate pitacele Domnului ce să dau pentru ocârmuirea trebilor din lăuntru precum şi cu primirea tuturor jălbilor ce se vor da către Domn. Marele postelnic este şeful canţelarii Domnului atât pentru trebile din lăuntru. între 27 aprilie şi 24 iulie 1876 şi între 3 aprilie 1877 şi 25 noiembrie 1878. apud DUCULESCU 1998. funcţia de ministru al afacerilor străine al Moldovei a fost deţinută de Vasile Alecsandri. în domeniul contenciosului administrativ. care între 10 octombrie 1959 şi 28 mai 1860 a fost şi ministru al afacerilor externe al Munteniei. îndeosebi păstrarea legăturilor şi întreţinerea legăturilor cu trimişii străini. Regulamentul organic al Valahiei pus în aplicare la 1 iulie 1831. ___________________ 37 În prima jumătate a secolului al XIX-lea. după ce. Caracterul neobişnuit al acestei situaţii este confirmat şi de luarea în considerare în cadrul Consiliului de Stat al Franţei a sesizării formulate. ce se află şezători în Principat. Trebuia să se îngrijească şi de corespondenţa şefului de stat cu străinătatea37 (NEGULESCU. de forma contractelor utilizate în Franţa pentru a se pune la dispoziţia guvernelor străine experţi de nivel înalt. Lui îi reveneau sarcinile diplomatice principale. secretarul de stat cel mai apropiat de şeful statului. de relaţiile externe al României se ocupa marele postelnic. ALEXIANU. El s-a aflat în funcţie între 22 ianuarie 1862 şi 24 iunie 1862. Salomé Zourabişvili a devenit beneficiara unei remuneraţii din partea guvernului francez în conformitate cu dispoziţiile legale în vederea aplicării unor asemenea contracte.

ministru de externe al României a fost Titu Maiorescu. Teodor Meleşcanu. G. este posibil consimţământul tacit. 86 . printr-un demers întreprins. Corneliu Mănescu. Ştefan Andrei. I. confirmat formal eventual după constituirea misiunii diplomatice ad hoc (ANGHEL 1987. Conform curtoaziei internaţionale. nu se trimite o delegaţie în străinătate fără certitudinea că nu sunt motive pentru care statul pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona să nu consimtă ca misiunea să fie constituită.funcţia i-a revenit pentru perioade scurte şi lui I. Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu. Între 11 ianuarie 1911 şi 17 ianuarie 1914. pe cale diplomatică. Ilie Văduva. Sergiu Celac. nu se ___________________ 38 Cms. Adrian Severin. Ioan Totu. Petre Roman. C. Grigore Preoteasa. În acelaşi timp. l’Etat de réception. Statul poate trimite o misiune specială pe lângă un alt stat cu consimţământul celui din urmă. Trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul statului primitor. 30-31). Ion Stoian. în general. conform curtoaziei internaţionale. Au fost miniştri de externe Take Ionescu (13 iunie 1920-11 decembrie 1921). l’Etat d’envoi. I. the sending state) şi depinde de consimţământul statului pe teritoriul căruia funcţionează (statul primitor.38 Nu este totuşi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor. Duca (19 ianuarie 1922-30 martie 1926). Avram Bunaciu. În cazul în care relaţiile dintre statul trimiţător şi statul primitor permit o abordare flexibilă. Andrei Pleşu. Ion Gheorghe Maurer. Misiunea diplomatică ad hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie (statul trimiţător. obţinut pe cale diplomatică sau pe oricare altă cale convenită sau acceptată reciproc. Adrian Năstase. nu se constituie o misiune diplomatică ad hoc. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA MISIUNII DIPLOMATICE AD HOC Misiunea ad hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprime voinţa acestui stat în cadrul funcţiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcţii. Articolul 2. the receiving state). Simion Bughici. Funcţia i-a revenit şi lui Grigore Gafencu între 21 decembrie 1938 şi 1 iunie 1940. De la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi până în prezent au fost miniştri de externe ai României: Ana Pauker. Din 24 noiembrie 1927 până la 10 noiembrie 1928 şi din 20 octombrie 1932 până la 30 august 1936. ministrul afacerilor străine al României a fost Nicolae Titulescu. Brătianu. George Macovescu.

cu consimţământul acestui stat. Articolul 6. despre o problemă care prezintă interes comun pentru toţi. Articolul 5. 42 Cms. Articolul 4. 87 39 . Asemenea încălcări ale regulilor de curtoazie internaţională sunt totodată abateri de la principiul egalităţii suverane a statelor: impunerea unei activităţi oficiale pe teritoriul unui stat străin fără consimţământul acestui stat şi nerecunoaşterea dreptului de a constitui o misiune diplomatică ad hoc unui stat. 41 Cms. Pentru trimiterea unei misiuni speciale nu sunt necesare relaţii diplomatice sau consulare. cărora le revine obligaţia de a informa statul primitor despre această caracteristică a misiunii. Două sau mai multe state pot trimite în acelaşi timp o misiune specială pe lângă un alt stat. Articolul 7.42 Pe teritoriul aceluiaşi stat străin primitor şi acreditant ajung să funcţioneze simultan cel puţin o misiune diplomatică ad hoc a statului trimiţător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. Conform dreptului diplomatic. să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaţia misiunii.refuză primirea unei misiuni diplomatice ad hoc dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Statul care doreşte să trimită aceeaşi misiune specială pe lângă două sau mai multe state le informează pe fiecare dintre statele primitoare când încearcă să le obţină consimţământul. cu acordul tuturor acestor state. conform Articolul 2. în condiţii similare. trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul fiecăruia dintre statele primitoare şi.40 Sunt situaţii în care o misiune diplomatică ad hoc reprezintă mai multe state. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 ___________________ Cms. Condiţia realizării acestor misiuni ad hoc simultane este acordul statelor participante. Două sau mai multe state care doresc să trimită o misiune comună pe lângă un alt stat informează statul de primire când încearcă să obţină consimţământul. Dacă misiunea diplomatică ad hoc se realizează în mai multe state primitoare. în timp ce se recunoaşte acest drept altui stat. totodată. pentru a trata împreună. 40 Cms.39 Este posibil ca o misiune diplomatică ad hoc să se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relaţii diplomatice (CHEBELEU. 198). se poate constitui misiunea diplomatică ad hoc şi dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu s-au stabilit relaţii diplomatice.41 Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca într-un stat primitor să funcţioneze simultan misiunile ad hoc ale mai multor state trimiţătoare pentru tratarea unei probleme a cărei soluţionare răspunde interesului comun al statelor trimiţătoare şi al statului primitor.

este autorizat să acţioneze în numele misiunii speciale şi să adreseze comunicări statului primitor.43 Între misiunea diplomatică ad hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanţi autorizaţi. între ele. reprezentantului vizat mai sus fie direct. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. care este rezultatul unei / unor convenţii între statul trimiţător şi statul ___________________ Cms. la începutul secolului al XIX-lea se înţelegea participarea. în lipsă de şef. 2. 44 Cms. b) modificarea de către state. la ceremonii în străinătate. 1. prin cutumă sau pe calea unui acord. discriminarea nu este permisă.44 Dreptul diplomatic stabileşte că misiunea diplomatică ad hoc. ca urmare. în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-a confirmat. Şeful misiunii speciale sau. nu au. Articolul 49. dacă statul trimiţător nu a numit un şef. 88 43 . a întinderii facilităţilor. aplică acelaşi tratament misiunii statului primitor. fie prin intermediul misiunii diplomatice permanente. participanţi aşadar la o misiune diplomatică ad hoc. de pe poziţia de stat primitor. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. dacă. în numele statului.a stabilit că funcţionarii diplomatici aflaţi în misiune extraordinară. Statele de ale căror decizii şi consimţăminte depinde misiunea diplomatică ad hoc sunt considerate. Totodată. Prin misiune extraordinară. desemnat de acest stat. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. în conformitate cu dreptul diplomatic. rang superior. Statul trimiţător nu poate considera că este obiectul unei discriminări atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şi misiunile altor state trimiţătoare. Statul primitor adresează comunicări privind misiunea specială şefului misiunii sau. în această calitate. În aplicarea dispoziţiilor acestei Convenţii nu se va face discriminare între state. egale pe plan juridic şi. 1. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. De atunci. statul primitor şi statul trimiţător pot conveni modalităţi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii. fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad hoc nu are ex proprio vigore precădere asupra ambasadei. unul din reprezentanţii statului trimiţător. Dacă nu afectează drepturile şi obligaţiile altor state. Articolul 14.

La 23 mai 2005. Funcţiile misiunii speciale încep de la intrarea misiunii în contact oficial cu ministerul de externe sau cu oricare alt organ al statului primitor în legătură cu care s-a convenit. programul vizitei întrerupte nu a fost realizat în întregime. Se poate ca acest acord să se refere la o dată anumită din calendar sau să decurgă din acordul privind constituirea misiunii. criminali de război de alianţa sovieto-americano-britanică). Miniştri japonezi au vorbit în public despre maniere străine de eticheta diplomatică. începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi un reprezentant al autorităţilor statului primitor. Începutul funcţionării unei misiuni speciale nu depinde de prezentarea acesteia de misiunea diplomatică permanentă a statului trimiţător. 89 45 . respectiv că misiunea este considerată încheiată.primitor.5 milioane de militari japonezi care şi-au pierdut viaţa în războaie. din 1853. Ca urmare a acestei decizii. Ulterior. Junichiro Koizumi declarase că întreprinde vizite la sanctuar în calitate de cetăţean şi nu în calitate de om de stat. La 20 mai 2005.45 Ca şi începutul misiunii. dar în relaţiile sociale este necesar să se păstreze obiceiul exprimării de regrete. după 1945. 23 mai 2005). anume din prevederile cu privire la funcţiile ei şi la durata acestora. printre care şi 14 militari consideraţi. a anunţat că îşi întrerupe vizita (misiunea diplomatică ad hoc) şi părăseşte Japonia. Articolul 13. Autorităţile japoneze au criticat virulent „proastele maniere” diplomatice ale Chinei. încheierea ei depinde de acordul la care ajung statul trimiţător şi statul primitor. 1. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe japonez a declarat că delegaţia chineză şi-a anulat programul brusc. Nu a putut avea loc întâlnirea programată dintre Wu Yi şi premierul japonez. Trebuie ca misiunea să se încheie dacă unul dintre statele trimiţător şi primitor notifică statului celălalt că recheamă misiunea. nici de remiterea de scrisori de acreditare sau de depline puteri. fără să prezinte scuze: „Se poate înţelege că evenimente care impun măsuri urgente pot determina anularea unui program.” (MEDIAFAX. Junichiro Koizumi. autorităţile chineze au explicat că misiunea lui Wu Yi a fost întreruptă din cauza declaraţiilor premierului japonez privind sanctuarul Yasukuni (monument consacrat celor 2. ___________________ Cms. 2. aflat în vizită la Tokyo. reamintind că nu acceptă ca alte state să-i dicteze conduita şi să se amestece în modul în care Japonia îşi onorează morţii. vicepremierul chinez Wu Yi.

47 Misiunii diplomatice ad hoc îi revine. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. (…) 2. servirea interesului de stat. dar. 90 . Articolul 20.Începerea misiunii diplomatice ad hoc. Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc Pentru misiunea diplomatică ad hoc este definitorie o anumită funcţie diplomatică. Dreptul internaţional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad hoc participante la lucrările unui for internaţional îşi reprezintă statul propriu fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri pentru adoptarea textului unei convenţii adoptate în cadrul forului. Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad hoc. este necesar să satisfacă şi exigenţele altor funcţii specifice domeniului diplomatic. funcţiile misiunii speciale. considerată a fi primordială. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia. în general. 200). precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau.46 Este posibil ca misiunea diplomatică ad hoc să continue. în primul rând.48 ___________________ 46 Cms. de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiţător cu consimţământul statului primitor. b) îndeplinirea sarcinii misiunii speciale. informarea şi să recurgă la negociere. pentru a o realiza. 2. pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre statul trimiţător şi statul primitor nu antrenează de la sine încheierea misiunilor speciale din momentul rupturii. 48 Cdt. d) notificarea de statul trimiţător că pune capăt misiunii sau că o recheamă. aşa încât celelalte funcţii specifice diplomaţiei în general par a fi auxiliare. aşadar semnificaţia la care se referă termenul ad hoc. precum reprezentarea. funcţia care o defineşte. 47 Cms. organizaţie sau organ. c) expirarea duratei afectate misiunii speciale. e) notificarea de statul primitor că misiunea este considerată încheiată. Funcţiile misiunii speciale se încheie îndeosebi prin: a) acordul statelor interesate. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor încetează (CHEBELEU. Articolul 7. activitatea ei şi încheierea ei nu depind de starea relaţiilor diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor şi nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state. Articolul 3. prin consimţământ mutual. Statul trimiţător şi statul primitor stabilesc. dacă nu se face o prorogare expresă.

b) sosirea şi plecarea definitivă ale oricărei persoane care îi însoţeşte pe membrii misiunii. Articolul 8. stabilirea componenţei misiunii ad hoc constă din etapele următoare: 1. 91 49 . Totuşi. După numirea membrilor misiunii. precum şi orice modificare ulterioară a acestei componenţe. În măsura în care obţine consimţământul statului primitor. pe membrii misiunii speciale. statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii diplomatice ad hoc.50 Statul trimiţător are obligaţia să ___________________ Cms. Articolul 11. desemnarea – statul trimiţător îi desemnează pe componenţii misiunii. 4. 5. trebuie ca statul trimiţător să transmită statului primitor informaţii cu privire la numărul. plecări definitive. În alcătuirea misiunii diplomatice ad hoc. consimţământul – statul primitor acceptă componenţa misiunii. componenţa misiunii este adusă la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. în legătură cu care s-a convenit: a) componenţa misiunii speciale. d) angajarea ca membru al misiunii sau ca persoană în serviciul privat şi concedierea persoanelor rezidente în statul primitor. de regulă ministerului de externe. 35). După desemnarea persoanelor din misiune. numele şi calitatea persoanelor din componenţa misiunii. decizia îi aparţine statului trimiţător. Notificarea urmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenţa misiunii. statul trimiţător nu este obligat să aştepte răspunsul pozitiv al statului primitor. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. notificarea – autorităţile statului trimiţător aduc la cunoştinţa autorităţilor statului primitor componenţa misiunii. în care acţionează statul trimiţător. după ce a transmis statului primitor toate informaţiile utile cu privire la efectivul şi componenţa misiunii speciale şi îndeosebi cu privire la numele şi calitatea persoanelor pe care îşi propune să le desemneze. 3. ci poate presupune că a obţinut consimţământul tacit al statului primitor (ANGHEL 1987. angajări şi concedieri. sosiri definitive. 50 Cms. b) sosirea şi plecarea definitivă ale membrilor misiunii precum şi încetarea funcţiilor lor în misiune. (…) statul trimiţător îi numeşte. informarea – statul trimiţător informează statul primitor despre componenţii desemnaţi ai misiunii.49 Etapa desemnării. 2.Componenţa misiunii diplomatice ad hoc În conformitate cu dreptul diplomatic. constând din: încredinţarea sau retragerea de funcţii. conform opţiunii proprii. numirea – statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii. este urmată de momentul consimţământului privind efectivul şi componenţa misiunii în care acţionează statul primitor.

52 Cms.51 Persoanele numite în componenţa misiunii diplomatice ad hoc au calitatea de membru al misiunii şi. 56 Cms. alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat56. În afară de cazul în care este imposibil. (…) 2. Articolul 1. 58 Cms. în cadrul acesteia. Personalul misiunii diplomatice ad hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după rolul care le este atribuit. Articolul 1. Articolul (…) e) „reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială” este persoana căruia statul trimiţător i-a atribuit această calitate. Articolul 1. (…) Se poate ca misiunea să cuprindă personal diplomatic. 54 Cms. Articolul 9. înainte de a avea loc. 57 Cms. 55 Cms. Articolul 1. le revine una dintre poziţiile următoare: şef al misiunii52. trebuie ca sosirea şi plecarea definitivă să fie notificate în prealabil. şi cel de serviciu. în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: cel diplomatic. Articolul 11. Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad hoc pot funcţiona şi persoane „în serviciu privat”59. (…) f) „membri ai misiunii speciale” sunt: şeful misiunii speciale. (…) h) „membru al personalului diplomatic” este membrul personalului misiunii speciale care are calitatea de diplomat în cadrul misiunii speciale. alcătuit din persoane cu sarcini domestice58. (…) j) „membru al personalului de serviciu” este membrul personalului misiunii speciale angajat pentru activităţi domestice şi alte sarcini similare 59 Cms. (…) k) „persoană în serviciul privat” este persoana utilizată exclusiv în serviciul privat al membrilor misiunii speciale. reprezentant al statului trimiţător53 sau membru al personalului54. 1. Articolul 1. 55 Astfel. reprezentantul statului trimiţător în misiunea specială şi membrul personalului misiunii speciale. 53 Cms. 92 51 . Articolul 1. ___________________ Cms. sosirea misiunii diplomatice ad hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor. (…) g) „membru al personalului misiunii speciale“ este membrul personalului diplomatic. (…) i) „membru al personalului administrativ şi tehnic“ este membrul personalului misiunii speciale angajat în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii speciale.notifice. (…) d) „şef de misiune specială” este persoana însărcinată de statul trimiţător să acţioneze în această calitate. cel administrativ şi tehnic. Articolul 1. alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice57. personal administrativ şi tehnic şi personal de serviciu. membru personalului administrativ şi tehnic şi membrul personalului de serviciu al misiunii speciale.

Statul primitor îşi poate rezerva dreptul prevăzut la paragraful 2 al acestui articol în privinţa cetăţenilor unui stat terţ care nu sunt cetăţeni ai statului trimiţător. reprezentantul statului trimiţător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu prezenţa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul este persona non grata. statul primitor nu este obligat să primească în misiune pe oricare dintre componenţii acesteia 61 (CHEBELEU. fără să motiveze. Poate. În dreptul diplomatic. 61 Cms. Totodată. 1. să o recheme din misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. Întârzierea în ___________________ Cms. Realizarea acestei posibilităţi depinde de consimţământul statului primitor. 199). Membrul misiunii care nu este reprezentant al statului trimiţător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenţa căruia statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul nu este acceptabil. statul trimiţător are posibilitatea să nu ia în considerare cetăţenia persoanelor cărora le acordă calitatea de reprezentant al statului şi a celor pe care le desemnează să fie membri ai personalului diplomatic şi să includă printre reprezentanţii săi şi printre membrii personalului diplomatic al misiunii şi cetăţeni ai altui stat. 93 60 . Dacă despre persoana numită statul primitor informează statul trimiţător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă.60 De altfel. totodată. Dacă a început să funcţioneze în misiune. statului trimiţător îi revine obligaţia ca. (…) Statul primitor poate să refuze admiterea misiunii speciale al cărei efectiv nu-l consideră rezonabil în privinţa circumstanţelor şi condiţiilor din acest stat şi necesităţilor misiunii. fără să datoreze explicaţii. care poate fi retras oricând. care poate să şi-l retragă oricând.Este de aşteptat ca statul trimiţător să încredinţeze îndeplinirea funcţiei primordiale şi a celor auxiliare ale misiunii diplomatice ad hoc cetăţenilor proprii. 2. fără întârziere. să refuze să admită orice persoană în calitate de membru al misiunii speciale. Articolul 8. Statul primitor are posibilitatea să refuze misiunea diplomatică ad hoc în cazul în care consideră că numărul componenţilor misiunii este prea mare. Articolul 10. fiecare etapă în stabilirea componenţei misiunii diplomatice ad hoc depinde de consimţământul statului primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic ai acesteia vor avea în principiu naţionalitatea statului trimiţător. Totodată. 3. această persoană nu poate fi membru al misiunii. Cetăţenii statului trimiţător nu pot să facă parte din misiunea specială decât cu consimţământul acestui stat.

63 ___________________ 62 Cms. în cadrul îndeplinirii funcţiilor diplomatice. care cunoşteau componenţa delegaţiei. după arestare. 2. O persoană poate fi non grata sau neacceptabilă înainte de a sosi pe teritoriul statului primitor. la 28 aprilie 2005. poliţia bulgară i l-a prezentat. statul primitor poate să refuze să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii speciale. în orice moment şi fără să-şi motiveze decizia. De altfel. Dacă statul trimiţător refuză să execute sau nu execută într-un interval rezonabil obligaţiile care îi incumbă în virtutea paragrafului 1 al acestui articol. înaintea sosirii delegaţiei sârbo-muntenegrene din care făcea parte.îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. Şeful misiunii diplomatice ad hoc În cadrul misiunii diplomatice ad hoc. după caz. adică funcţia pentru care a fost constituită ad hoc misiunea. Statul primitor poate. a celor care îndeplinesc funcţia diplomatică primordială. sfera activităţii membrilor misiunii diplomatice ad hoc este limitată întrucât le sunt interzise. funcţia primordială. a celor care îndeplinesc funcţii diplomatice auxiliare. în statul primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu vor exercita în statul primitor o activitate profesională sau comercială în scopul unui câştig personal. Aşadar. Statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor pe lângă misiunea specială. în rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc pot fi două categorii de diplomaţi: prima. l-ar fi declarat persona non grata. pe cetăţeanul sârbo-muntenegrean Cedomir Brankovici (urmărit de INTERPOL) a arătat că intrarea pe teritoriul bulgar a acestuia ar fi putut fi împiedicată numai dacă. şi a doua. să informeze statul trimiţător că oricare reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau oricare membru al personalului diplomatic al acesteia este persona non grata sau că oricare alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Articolul 48. 63 Cms. alte activităţi remunerate decât cele remunerate de statul trimiţător. este realizată de persoana desemnată ca reprezentant al statului trimiţător. autorităţile bulgare responsabile. Articolul 12.62 Tribunalul din Sofia căruia. 94 . având calitatea de reprezentant al statului.

ca şi suplinitorul lor eventual. 1. mai precis în localitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat. (…) 3. 67 Cms. tot prin convenţie. Sediul misiunii speciale se află în localitatea convenită prin acord comun între statele interesate. misiunea diplomatică ad hoc funcţionează în locul / locurile convenit/e de statul trimiţător şi statul primitor. În lipsa unui acord. Misiunile speciale ale două sau ale mai multor state nu se pot întruni pe teritoriul unui stat terţ decât după ce au obţinut 95 . sediul misiunii speciale se află în localitatea unde se găseşte ministerul de externe al statului primitor. 3 Dacă misiunea specială îşi îndeplineşte funcţiile în localităţi diferite. statul trimiţător îl desemnează pe şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanţi. Articolul 18.Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea. 2. Articolul 16. Nu se convine asupra sediului. dintre care statul trimiţător poate să desemneze un şef. 68 ___________________ 64 Cms. în legătură cu care s-a convenit: (…) e) desemnarea şefului misiunii speciale sau. Misiunea specială se constituie dintr-unul sau din mai mulţi reprezentanţi ai statului trimiţător. Ordinea de precădere a membrilor unei misiuni speciale este aceea notificată statului primitor sau statului terţ pe teritoriul căruia se întrunesc două sau mai multe misiuni speciale. a reprezentantului la care se referă paragraful 1 al Articolul 14. În cazul în care se convine că sunt necesare mai multe sedii.64 Desemnarea şefului misiunii ad hoc se aduce la cunoştinţa autorităţilor statului primitor.67 Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad hoc din state trimiţătoare diferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terţ este permisă numai dacă statul terţ îşi dă consimţământul şi numai cât timp acest consimţământ este în vigoare. sediul principal. 68 Cms. dacă se admite că misiunea funcţionează în capitala statului primitor.66 Sediul misiunii ad hoc În statul primitor. se desemnează.65 Statul trimiţător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad hoc şi notifică ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primitor. Articolul 17. Articolul 9. în lipsa şefului. Dacă misiunea cuprinde mai mulţi membri având calitatea de reprezentant al statului. Articolul 11. 66 Cms. statele interesate pot să convină că va avea sedii mai multe între care poate opta pentru un sediu principal. 65 Cms. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor.

În privinţa precăderii. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. 69 Cms. utilizată de protocolul statului pe teritoriul căruia ele se întrunesc. în afara unui acord special. Articolul 16. care îşi păstrează dreptul de a-l retrage. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. Articolul 47. Precăderea între două sau mai multe misiuni speciale care se întâlnesc pentru o ceremonie sau cu un prilej solemn este reglată după protocolul în vigoare în statul primitor. Statul primitor acordă misiunii speciale facilităţile necesare îndeplinirii funcţiilor sale.71 consimţământul expres al acestuia. Dându-şi consimţământul. statul terţ poate pune condiţii pe care statele trimiţătoare sunt obligate să le respecte. Când două sau mai multe misiuni speciale se întrunesc pe teritoriul statului primitor. la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad hoc. Aceeaşi obligaţie înseamnă şi că nu le este permis misiunilor diplomatice ad hoc să devină sediul unor activităţi contrare dreptului internaţional. 3. în limba utilizată pe teritoriul statului primitor sau ordinea stabilită prin acord special. se respectă ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiţătoare. Statul terţ îşi asumă faţă de statele trimiţătoare drepturile şi obligaţiile unui stat primitor în măsura pe care o indică dându-şi consimţământul. 1. Această obligaţie constă. 2. aşa cum sunt ele concepute în 96 . 2. 2. ţinând seama de natura şi de sarcinile misiunii speciale. în respectarea principiului neingerinţei. înlesnindu-i îndeplinirea funcţiilor specifice. 71 Cms.70 Privilegiilor acordate misiunii diplomatice ad hoc şi membrilor ei le corespunde obligaţia privilegiaţilor de a respecta legea statului primitor. La ceremonii. se respectă regulile de protocol ale statului primitor. notificate de statul trimiţător şi admise de statul primitor. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. Înlesnirile pe care statul primitor le acordă misiunii diplomatice ad hoc străine sunt privilegii care fac posibilă atingerea scopurilor misiunii. conform ordinii alfabetice a denumirii statelor. în primul rând. Articolul 22. 70 Cms.69 Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc Statul primitor are obligaţia de a-şi concretiza consimţământul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc străine. precăderea între aceste misiuni este determinată.

1. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. se va ţine seama de legile. statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad hoc exercitarea funcţiei de reprezentare. să respecte reglementările din statul primitor. în activitate. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. misiunea diplomatică ad hoc şi personalul ei au obligaţia ca. Articolul 19. 97 . Misiunea specială are dreptul de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu. Nu le este permis autorităţilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri de arestare şi de detenţie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc. ca şi prevederile convenţiilor bilaterale. simbolic. 2. de reglementările şi de uzanţele statului primitor. Totodată. astfel încât să li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. 72 Cms. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat.Practic şi. drapelul şi stema statului trimiţător. aşa cum sunt ele concepute în această Convenţie.74 Misiunii diplomatice ad hoc şi personalului ei li se acordă protecţie legală. 73 Cms. 74 Cms. în acelaşi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice. Articolul 19. Articolul 47. Respectul datorat de autorităţile statului primitor faţă de persoana membrului această Convenţie. ale dreptului internaţional şi să nu utilizeze privilegiile pentru a încălca principiul neingerinţei.72 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările în materie din statul primitor. totodată. (…) 2.73 În general. autorităţile statului primitor sunt obligate să aibă o conduită respectuoasă în relaţiile cu această persoană. În exercitarea dreptului acordat de acest articol (de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu). acordându-i dreptul de a utiliza.

Nu se poate ca aceste persoane să fie supuse la orice formă de arestare sau de detenţie. nu în numele statului trimiţător. numai în cazul unei acţiuni care priveşte activitatea lui profesională sau comercială. arătând: „Ne exprimăm regretul în urma acestei neînţelegeri şi pentru inconvenienţele suferite de senatori. a libertăţii şi a demnităţii lor. în afară de cazurile [dacă nu este vorba despre (…) b) o acţiune privind o succesiune 98 75 . 77 Cms. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau faţă de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale (…). Senatorul republican Richard Lugar şi senatorul democrat Barack Obama au aşteptat trei ore la Perm. Responsabilii locali vamali au avut anumite îndoieli privitoare la respectarea unor formalităţi de plecare şi a fost necesară verificarea statutului cursei. (…) 4. Dreptul diplomatic permite însă aplicarea unor asemenea măsuri.” (MEDIAFAX. cu titlu privat. executor testamentar. de la Moscova.misiunii diplomatice ad hoc înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăţii şi demnităţii acestei persoane. Statul primitor le acordă tratamentul respectuos care li se cuvine şi întreprinde toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere a acestor persoane. Avionul a putut decola după ce. 76 Cms. Articolul 31. înainte de a pleca spre Kiev. (…) 4. numai dacă această persoană este. Ministerul de externe rus a publicat ulterior o declaraţie.77 ___________________ Cms. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. fără legătură cu îndeplinirea funcţiilor oficiale sau numai în cazul unui prejudiciu produs cu un vehicul folosit în afara funcţiilor oficiale. s-a confirmat statutul diplomatic al cursei. administrator. Articolul 31. 28 august 2005) Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc nu i se pot aplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti76. vameşii ruşi au reţinut timp de trei ore o delegaţie din SUA care efectuase o vizită oficială în Rusia şi trebuia să călătorească în Ucraina. Articolul 29. moştenitor sau legatar.75 La 28 august 2005. Lugar a declarat că nu cunoaşte motivele incidentului. Persoana care reprezintă statul trimiţător în misiunea specială şi persoana membrului personalului diplomatic sunt inviolabile. pe aeroportul Perm. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei.

nici să confişte. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un vehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate] şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). autorităţile statului primitor nu pot. administrator. nici să rechiziţioneze. în afara situaţiei în care există motive serioase să se creadă că acest bagaj conţine obiecte care nu beneficiază de scutirea menţionată la paragraful 1 al acestui articol [adică scutirea pentru obiecte destinate uzului oficial al misiunii speciale şi obiecte destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni] sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus reglementărilor de carantină în statul primitor. Articolul 35. nici să percheziţioneze. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. autorităţilor statului primitor le revine obligaţia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii. Ca urmare. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. (…) 2. să pătrundă în aceste localuri. nici să supună măsurilor de executare aceste localuri. Totodată.Autorităţilor vamale străine le este permis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc doar dacă au informaţii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiecte decât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc le folosesc în activitatea lor oficială şi decât obiectele lor personale. Trebuie ca permisiunea să fie exprimată de un reprezentant în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. inspecţia se face numai în prezenţa persoanei interesate sau a reprezentantului ei autorizat. moştenitor sau legatar. fără permisiune. bunurile şi mijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcţiilor diplomatice. oricare ar fi această activitate. trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. 78 Cms. În asemenea caz. 99 . mobilierul. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de inspectarea bagajului lor personal. neîngăduind ca localul acesteia să fie invadat sau prejudiciat.78 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. în conformitate cu dreptul diplomatic.

mobilierul lor.80 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului primitor. dacă este cazul. Se poate presupune că a fost obţinut consimţământul în caz de incendiu sau de alt sinistru care ameninţă grav securitatea publică. acreditată pe lângă statul primitor.81 ___________________ Cms. de privilegiul rezultat din obligaţia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. fără consimţământul şefului misiunii speciale sau. păstrarea bunurilor şi a arhivelor unui stat terţ. Când funcţiile unei misiuni speciale se încheie. Articolul 25. confiscări sau măsuri de executare.autorizat al statului trimiţător. Articolul 26. se poate ca statul trimiţător să încredinţeze. bunurile şi arhivele. chiar dacă se desfăşoară un conflict armat. şi numai în cazul în care nu este posibilă obţinerea consimţământului expres al şefului misiunii speciale sau. Statul primitor are obligaţia specială de a adopta toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau prejudicierea localurilor misiunii speciale. este posibil ca. Dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu sunt relaţii diplomatice sau dacă aceste relaţii au fost rupte şi dacă funcţiile misiunii speciale s-au încheiat. 81 Cms. Arhivele şi documentele misiunii speciale sunt inviolabile în orice moment şi orice loc s-ar afla. imobilele. 2. Dacă relaţiile dintre statul primitor şi statul trimiţător se modifică negativ. Trebuie ca statul trimiţător să retragă aceste bunuri şi aceste arhive într-o perioadă rezonabilă. dacă este cazul. Nu le este permis agenţilor statului primitor să pătrundă în ele. rechiziţii. şi după încheierea funcţiilor ei. 100 79 . fie de şeful misiunii permanente a statului trimiţător. al şefului misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. Trebuie ca acestea să poarte ori de câte ori este necesar semne de identificare exterioare vizibile. 2. Localurile misiunii speciale. celelalte bunuri utilizate în vederea realizării funcţiilor misiunii speciale şi mijloacele ei de transport nu pot constitui obiectul oricărei percheziţii. trebuie ca statul primitor să respecte şi să protejeze localurile misiunii speciale cât timp aceste localuri îi sunt afectate misiunii speciale. bunurile şi arhivele misiunii diplomatice ad hoc să fie preluate de un alt stat. al şefului misiunii permanente. 1. 3. precum şi bunurile şi arhivele misiunii speciale. Localurile unde misiunea specială se instalează (…) sunt inviolabile.79 De privilegiul inviolabilităţii misiunea diplomatică ad hoc beneficiază permanent şi peste tot în privinţa documentelor şi a arhivei sale. Articolul 46. adică fie de şeful misiunii diplomatice ad hoc. acceptat de statul primitor. tulburarea păcii misiunii sau atingerea demnităţii sale. 80 Cms.

să-şi procure localurile necesare şi să obţină locuinţe convenabile pentru membrii ei. corespondenţa lor şi (…) bunurile lor beneficiază de asemenea de inviolabilitate. a corespondenţei şi a bunurilor ei private. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi al locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30. în afară de cazurile [dacă nu este vorba] despre o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. Articolul 31. de obicei ministerului de externe. 84 Cms. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. a documentelor.85 În conformitate cu dreptul diplomatic. 1. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. Articolul 23. Articolul 30. Privilegierea înseamnă că statul primitor permite şi protejează.Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. Articolul 11. (…) şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). Locuinţa privată a reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi protecţie ca şi localurile misiunii speciale. misiunea are obligaţia să notifice autorităţilor statului primitor. 101 82 . adresele acestor localuri. statul primitor are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a misiunii diplomatice.82 Dreptul diplomatic permite însă aplicarea de măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti privind locuinţa persoanei care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. Statul primitor sprijină misiunea specială.83 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor misiunii diplomatice ad hoc să poată fi pus în aplicare. 2. 36 şi 39.84 Misiunea diplomatică ad hoc este privilegiată şi pentru că statul primitor. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. dacă i se solicită. dar nu ___________________ Cms. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. 1. dacă ea solicită. (…) 4. numai în cazul unei acţiuni care priveşte un imobil aflat în statul primitor şi neaparţinând acestei persoane pe contul statului trimiţător sau care nu este folosit în scopurile misiunii. 83 Cms. Documentele lor. 85 Cms.

Statul primitor permite şi protejează comunicarea liberă a misiunii speciale în toate scopurile oficiale. Curierul misiunii speciale. care trebuie să fie purtător al unui document oficial care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care alcătuiesc valiza. inclusiv valiza şi curierul. cu secţiile proprii. 6. protejat de statul primitor. Valiza misiunii speciale nu poate fi deschisă şi nici reţinută. cu posturile consulare şi cu celelalte misiuni ad hoc ale statului trimiţător. 5. ca şi cu misiunile diplomatice ale acestuia. ale cărui autorităţi nu pot nici să-l aresteze. utilizând toate mijloacele adecvate. adică a întregii corespondenţe referitoare la misiune şi funcţiile diplomatice.controlează comunicarea misiunii diplomatice ad hoc. astfel încât să fie evident că sunt ale misiunii speciale. care constituie valiza misiunii speciale. având înscrise într-un document oficial împuternicirea şi precizarea numărului de pachete ale valizei. Expresia „corespondenţă oficială” se referă la toată corespondenţa legată de misiunea specială şi de funcţiile ei. Articolul 28. cu posturile sale consulare şi cu celelalte misiuni speciale sau secţiile proprii oriunde s-ar afla acestea. indiferent de sediul lor. Dreptul diplomatic obligă statul primitor să-l protejeze pe curierul misiunii diplomatice ad hoc. Curierii ad hoc ai misiunii diplomatice ad hoc beneficiază de privilegii numai până la remiterea curierului la destinaţie. 3. Comunicând cu guvernul statului trimiţător. El beneficiază de inviolabilitatea 102 86 . ca să preia direct şi liber valiza de la comandantul de navă sau de aeronavă. Dreptul diplomatic nu permite deschiderea şi nici reţinerea valizei misiunii diplomatice ad hoc. Trebuie ca pachetele care constituie valiza misiunii speciale să poarte însemne exterioare vizibile cu privire la caracterul lor şi să nu conţină decât documente sau obiecte de uz oficial ale misiunii speciale. Pachetele conţinând exclusiv documente sau obiecte de uz oficial. în exerciţiul funcţiunii sale. misiunea specială poate să utilizeze toate mijloacele de comunicare adecvate (…) 87 Cms. (…) 2. nici să-l deţină. Persoana curierului.86 Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenţei oficiale. Articolul 28. În situaţia în care un curier ad hoc este comandantul unei nave sau al unei aeronave comerciale. cu misiunile diplomatice.87 ___________________ Cms. 4. este. misiunea specială îl poate trimite la punctul de intrare autorizat pe unul dintre membrii ei. Când este practic posibil. Corespondenţa oficială a misiunii speciale este inviolabilă. este inviolabilă şi beneficiază de protecţia statului primitor. cu guvernul statului trimiţător. misiunea specială utilizează mijloacele de comunicare ale misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. se marchează vizibil.

de toate prestaţiile personale.Pentru a realiza funcţiile diplomatice. misiunea diplomatică ad hoc are obligaţia de a respecta reglementările statului primitor cu privire la securitatea internă. 103 . Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcţiile diplopersoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţie. direct şi liber. Se poate ca statul trimiţător sau misiunea specială să desemneze curieri ad hoc ai misiunii speciale. 88 Cms. de impozitele şi taxele naţionale. 7. de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii. contribuţiile şi găzduirile militare89. Totodată. membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor. Acest privilegiu poate fi invocat de misiunea diplomatică ad hoc doar în privinţa realizării funcţiilor diplomatice. pe care o are în răspundere. Articolul 34. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. În acest caz. 89 Cms. dispoziţiile paragrafului 6 al acestui articol vor fi aplicabile. Autorităţile statului primitor au obligaţia de a înlătura orice eventuală atingere a acestei libertăţi. Valiza misiunii speciale poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unei aeronave comerciale care trebuie să sosească la un punct de intrare autorizat. Articolul 27. este remisă de curierul ad hoc destinatarului. dar el nu este considerat curier al misiuni speciale. sub rezerva că imunităţile menţionate nu vor mai fi aplicate îndată ce valiza misiunii speciale. preluând-o din mâna comandantului de navă sau de aeronavă. misiunea diplomatică ad hoc şi pe membrii personalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune.88 Statul primitor scuteşte statul trimiţător. În urma unui aranjament cu autorităţile competente. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor cu privire la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive legate de securitatea naţională. tuturor membrilor misiunii speciale libertatea de deplasare şi de circulaţie în măsura necesităţii de îndeplinire a funcţiilor misiunii speciale. statul primitor le asigură. Trebuie ca acest comandant să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul de pachete care alcătuiesc valiza. regionale sau comunale. pe teritoriul său. 8. misiunea specială îl poate trimite pe unul dintre membrii ei să intre. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. contribuţiile şi găzduirile militare. în posesia valizei. Trebuie ca statul primitor să-i scutească pe reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi pe membrii personalului diplomatic al acestei misiuni de toate prestaţiile personale.

dacă nu sunt impozite şi taxe percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică de asemenea persoanelor în serviciul privat exclusiv al unui reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau al unui membru al personalului diplomatic al acestei misiuni. 91 Cms.91 ___________________ Cms. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fi extinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic în această misiune sunt. 3.matice ale misiunii ad hoc. cu condiţia a) ca el să nu fie cetăţean al statului primitor sau să nu aibă în acest stat reşedinţa permanentă. regională şi comunală. în această calitate. pentru localurile ocupate de misiunea specială. b) să fie supusă dispoziţiilor de securitate socială care pot fi în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. conform legislaţiei statului primitor. 1. pentru ce aparţine serviciilor aduse statului trimiţător. în măsura în care este admisă de acest stat.90 Privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială nu poate fi extins la cetăţenii statului primitor sau la cei care au reşedinţă permanentă şi nu poate fi invocat în situaţia în care membrii misiunii sunt angajatori şi trebuie să îndeplinească. Scutirea fiscală prevăzută în acest articol nu se aplică dacă trebuie. 2. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială sau membrii corpului diplomatic al acestei misiuni care au în serviciul lor persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol trebuie să respecte obligaţiile impuse angajatorului de dispoziţiile de securitate socială ale statului primitor. Prevederile dreptului diplomatic în materie nu împiedică aplicarea acordurilor bilaterale şi multilaterale cu privire la securitatea socială la care statul trimiţător şi statul primitor sunt părţi. 4. Dispoziţiile acestui articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale privind securitatea socială încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară de asemenea acorduri. 5. 104 90 . reglementările în domeniul securităţii sociale din statul primitor. Articolul 32. În măsură compatibilă cu natura şi durata funcţiilor exercitate de misiunea specială. scutiţi de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul primitor. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al acestui articol. ca aceste taxe şi impozite să fie plătite de persoana care tratează cu statul primitor sau cu un membru al misiunii speciale. 2. statul trimiţător şi membrii misiunii speciale care acţionează în cadrul acesteia sunt scutiţi de orice impozit şi taxă naţională. Articolul 24.

nici la cele de transport şi nici la costurile serviciilor de acest fel. afară dacă persoana interesată nu le posedă în contul statului trimiţător în scopurile misiunii. c) drepturilor de succesiune percepute de statul primitor. altele decât costurile de depozitare. pentru plata înregistrărilor.92 Membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul scutirii de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii pentru obiectele pe care le folosesc în activitatea lor oficială şi pentru obiectele personale. regionale sau comunale. cu excepţia a) impozitelor indirecte de natură a fi încorporate firesc în mărfuri şi servicii. În limitele dispoziţiilor legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. în ceea ce priveşte a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii speciale. nici impozitele şi taxele datorate pentru veniturile private obţinute în statul primitor şi pentru capitalul prelevat ca urmare a investiţiilor în întreprinderi comerciale din statul primitor şi nici pentru impozitele şi taxele percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile private situate pe teritoriul statului primitor. e) impozitelor şi taxelor percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. d) impozitelor şi taxelor asupra veniturilor private care îşi au sursa în statul primitor şi a impozitelor asupra capitalului prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul primitor. Articolul 35. regionale sau comunale nu se referă la impozitele indirecte incorporate în mărfuri şi servicii. a ipotecii şi a taxei de timbru. cu excepţia taxelor pentru localurile ocupate de misiune. nici la bunurile mobile ale unui membru decedat al misiunii. 93 Cms. statul primitor autorizează intrarea şi acordă scutire de drepturi de vamă. de transport şi costurile aferente serviciilor analoge. pentru plata înregistrării. nici la impozitele şi taxele datorate pentru bunurile imobile private pe care misiunea nu le foloseşte în contul statului trimiţător pentru funcţiile misiunii. a ipotecii şi a taxei de timbru. Articolul 33. a grefei. b) obiectelor destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni. de taxe şi redevenţe conexe. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de toate impozitele şi taxele reale. sub rezerva dispoziţiilor Articolul 44.Privilegiul scutirii de impozitele şi taxele naţionale. 1.93 ___________________ Cms. naţionale. achiziţionate în statul primitor şi supuse prohibiţiei la export în momentul decesului. sub rezerva dispoziţiilor articolului 24. 105 92 . a grefei. Acest privilegiu nu se referă însă la taxele de depozitare.

După arestare. să-l elibereze. Ei beneficiază de asemenea de imunitate juridică civilă şi administrativă în statul primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în statul primitor. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul imunităţii.94 Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce membrul personalului diplomatic al misiunii ad hoc participă la o procedură juridică. administrator. Ministerul Apărării al Uniunii SerbiaMuntenegru a anunţat că poliţia bulgară l-a arestat pe Cedomir Brankovici. la solicitarea Croaţiei. ___________________ 94 În acelaşi cadru. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. Poliţia bulgară l-a prezentat pe Cedomir Brankovici unui tribunal din Sofia. b) o acţiune privind o succesiune în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu sunt obligaţi să depună mărturie. Articolul 31. după ce Tribunalul districtual din Sisak (Croaţia) l-a acuzat pe Cedomir Brankovici de crime împotriva populaţiei civile. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la Cms.În statul primitor. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un autovehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. la 29 aprilie 2005. oricare ar fi această activitate. care a decis. colonel în armata Serbiei-Muntenegru. arătând că Cedomir Brankovici face parte dintr-o delegaţie oficială sârbo-muntenegreană în Bulgaria şi beneficiază de imunitate diplomatică (MEDIAFAX. 28 aprilie 2005). dacă nu este vorba despre a) o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. 3. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. Autorităţile bulgare au arătat că au dispus arestarea pe baza unui mandat de urmărire internaţională emis de INTERPOL. 1. 2. moştenitor sau legatar. La 28 aprilie 2005. 106 . membru al unei delegaţii (misiuni diplomatice ad hoc) sârbo-muntenegrene aflate în Bulgaria. care include imunitatea de jurisdicţie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. comise în august 1991. Ministerul Croat de Interne şi cel al Justiţiei şi-au manifestat intenţia de a cere extrădarea lui Cedomir Brankovici. ei mai sunt privilegiaţi întrucât nu au obligaţia de a depune mărturie.

107 . Articolul 41. în situaţia în care membrii personalului diplomatic al misiunii diplomatice permanente (ambasadei) a statului trimiţător în statul primitor sunt şi membrii ai personalului diplomatic al misiunii ad hoc. Dacă una dintre persoanele vizate la paragraful 1 al acestui articol se angajează într-o procedură. pe lângă privilegiile şi imunităţile cuvenite ca membri ai misiunii ad hoc. 3.imunitate. 2. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă. Statul trimiţător poate să renunţe la imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor lui în misiunea specială. prin adaptarea privilegiilor menţionate la situaţiile concrete. Agenţii diplomatici sau funcţionarii consulari incluşi într-o misiune specială îşi păstrează privilegiile de care beneficiază ca membri ai personalului ambasadei sau al oficiului consular. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu implică renunţarea la imunitate în privinţa măsurilor de executare. pentru conducerea sau pentru îndeplinirea unei misiuni ad hoc. 96 Cms. Dreptul diplomatic prevede că. Ca urmare. asimilându-i cu personalul diplomatic al misiunilor permanente. ea nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în privinţa oricărei cereri reconvenţionale legate direct de cererea principală. În mod firesc. 4. Este posibil ca membrilor misiunii diplomatice ad hoc să li se acorde privilegiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. să i se dea acreditări speciale unui ambasador care conduce o ambasadă. mutatis mutandis. 2. a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni şi a altor persoane care beneficiază de imunitate în virtutea articolelor 36-40. Dreptul diplomatic prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. nu i se pot aplica măsurile de executare. Articolul 9. nu există impedimente ca membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc să li se recunoască un statut asemănător cu statutul personalului diplomatic al ambasadei şi ca altor membri ai misiunii ad hoc să li se acorde tratament similar celui acordat personalului tehnic al unei ambasade.95 Se poate ca. Când membrii unei misiuni diplomatice permanente sau ai unui post consular în statul primitor sunt incluşi într-o misiune specială. fie. pentru care este necesară renunţare distinctă. fie prin analogie. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că persoana membrului personalului diplomatic al misiunii ad hoc nu rămâne inviolabilă.96 Când se ___________________ 95 Cms. ei îşi păstrează privilegiile şi imunităţile ca membri ai misiunii diplomatice permanente sau ai postului consular şi beneficiază în plus şi de privilegiile şi imunităţile acordate de această Convenţie. ei beneficiază de privilegiile acordate pentru ambele calităţi.

Articolul 37. 99 Cms. ca şi de scutirea de aplicarea legislaţiei privind securitatea socială.constată că ar fi de optat între prevederi ale dreptului diplomatic concurent. Membrii personalului de serviciu beneficiază şi de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele pentru salariile pe care le primesc în cadrul misiunii.97 Membrii personalului de serviciu al misiunii ad hoc beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de exercitare a sarcinilor în cadrul misiunii. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute la articolele 29 şi 34. menţionată la paragraful 2 al articolului 31. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. 98 Cms. Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii speciale sunt scutite de impozite şi de taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.99 ___________________ Cms. dacă este cazul. Altminteri. nu beneficiază de privilegii. Întrucât nu beneficiază de privilegiul imunităţii juridice. 197). este evident firesc să se aplice prevederea care se referă la privilegierea mai mare (CHEBELEU. 108 97 . Aceste persoane beneficiază şi de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 35 în privinţa obiectelor importate la prima lor intrare pe teritoriul statului primitor. Membrii personalului de serviciu al misiunii speciale beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în statul primitor pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi de taxe asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor. nici de imunităţi decât în măsura admisă de statul primitor. prevăzută la Articolul 32. Articolul 38. astfel încât să nu încalce.98 Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii beneficiază de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele aplicate salariilor pe care le primesc în carul misiunii şi de orice alt privilegiu acordat de statul primitor. Totodată. se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. în afara situaţiei în care imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul primitor. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. precum şi de privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiile acordate membrilor personalului diplomatic al acelei misiuni numai în împrejurările legate de realizarea sarcinilor în cadrul misiunii. trebuie ca autorităţile statului primitor să acţioneze. Articolul 36. prin exces.

în privinţa cetăţenilor statului primitor care fac parte din personalul misiunii diplomatice ad hoc a statului trimiţător. dacă nu sunt cetăţeni ai statului primitor sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. 101 Cms. 1. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni. beneficiază de privilegiile acordate personalului diplomatic. Trebuie ca. Articolul 39. autorităţile statului primitor să acţioneze. 109 100 . trec pe teritoriul altui stat. Dacă privilegii şi imunităţi speciale nu le sunt acordate de statul primitor. astfel încât să nu încalce. membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. dacă le sunt acordate de statul primitor. Articolul 40. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul misiunii ad hoc pot beneficia şi de alte privilegii. Membrii familiilor reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi ale membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de privilegiile şi de imunităţile prevăzute de articolele 29-35. prin exces. Totodată.100 Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul diplomatic al misiunii ad hoc a statului trimiţător beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. care sunt cetăţeni ai statului primitor sau care au reşedinţa permanentă în statul primitor. călătorind spre statul primitor sau înapoindu-se în statul trimiţător. 2. dacă îi însoţesc pe aceşti membri în misiunea specială. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor ___________________ Cms. care nu sunt cetăţeni şi nici rezidenţi ai statului primitor. dacă este cazul.Membrii familiilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. nu beneficiază decât de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor.101 Misiunea diplomatică ad hoc. Ceilalţi membri ai misiunii speciale şi persoanele în serviciul privat care sunt cetăţeni ai statului primitor sau au reşedinţa permanentă pe teritoriul statului primitor nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acest stat le recunoaşte privilegii şi imunităţi.

Statul terţ nu este obligat să respecte reglementările în privinţa persoanelor menţionate la paragrafele 1. După trecerea duratei de valabilitate a privilegiilor. decât dacă a fost informat anterior. Obligaţiile statelor terţe în virtutea paragrafelor 1. Statele terţe acordă corespondenţei şi altor comunicări oficiale în tranzit. inclusiv mesajelor codificate sau cifrate. 102 Durata privilegiilor în statul primitor este delimitată de intrarea membrului misiunii diplomatice ad hoc pe teritoriul statului primitor şi de părăsirea acestui teritoriu. ca şi în privinţa comunicărilor oficiale ale misiunii speciale şi a valizelor acesteia. 5. care însoţesc persoana vizată în acest articol paragraf. se menţine imunitatea de jurisdicţie în privinţa actelor de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. fie printr-o notificare. Dacă un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni traversează teritoriul sau se află pe teritoriul unui stat terţ. despre tranzitul acestor persoane ca membri ai misiunii speciale. statul terţ îi acordă inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. după încheierea funcţiilor lui în cadrul misiunii. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 al acestui articol. fie prin cerere de viză.103 ___________________ 102 Cms. Procedează la fel şi pentru membrii familiei beneficiari de privilegii şi imunităţi. 103 Cms. de la notificarea numirii sale la ministerul de externe sau la alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit. 2 şi 3 ale acestui articol. ele acordă curierului şi valizei misiunii speciale în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. nu trebuie ca statele terţe să împiedice trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii speciale şi a membrilor familiei lor. Când funcţiile unui membru al misiuni speciale se încheie. Oricare membru al misiunii speciale beneficiază de privilegii şi de imunităţi la care are dreptul de la intrarea pe teritoriul statului primitor pentru a-şi exercita funcţiile în misiunea specială sau. Articolul 43. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. În condiţii similare celor care sunt prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. 3. care călătoresc cu ea sau care călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se întoarce în ţara lor. 4. membri ai familiilor lor sau curieri şi dacă nu s-a opus. când utilizarea teritoriului statului terţ se datorează forţei majore. 2. 2. 2 şi 3 ale acestui articol se aplică şi în privinţa persoanelor menţionate în aceste paragrafe. aceeaşi libertate şi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. dacă se află deja pe acest teritoriu.statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. Articolul 42. privilegiile şi imunităţile sale încetează normal în momentul în care părăseşte teritoriul 110 .

Misiunea diplomatică ad hoc, membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale şi în caz de conflict, când, în măsura în care este necesar, statul primitor îi privilegiază, îndeplinindu-şi obligaţia de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului şi le facilitează retragerea arhivei misiunii.104

statului primitor sau la expirarea unui interval rezonabil care i se acordă în acest scop, dar se menţin în privinţa actelor îndeplinite de acest membru în exercitarea funcţiilor sale. 3. În cazul decesului unui membru al misiunii speciale, membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază, până la expirarea perioadei rezonabile care să le permită să părăsească teritoriul statului primitor. 104 Cms, Articolul 45. 1. Trebuie, chiar în caz de conflict, ca statul primitor să acorde facilităţi pentru a le permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului primitor, ca şi membrilor familiilor acestor persoane, oricare ar fi naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul lui într-o perioadă optimă. Trebuie, în particular, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ele însele şi pentru bunurile lor. 2. Trebuie ca statul primitor să acorde statului trimiţător facilităţi pentru retragerea de pe teritoriul statului primitor a arhivelor misiunii speciale. 111

FORUL INTERNAŢIONAL

Romanii, când aveau de rezolvat sau de aflat ceva, ieşeau, ca şi grecii în agora, să se întâlnească în foruri, fie, cei de pe mare, alergau pe puntea vaselor (per foros cursent – Cicero), fie cei de pe uscat, în pieţele oraşelor, pentru politică (Forum Aurelianum, Forum Pacis, Forum Apii), pentru negoţul de vite (forum boarium), de legume (forum piscatorium) sau pentru spectacole (constituitur in foro Laodiceae spectaculum – Cicero). Mai erau pentru romani „foruri” celulele fagurelui (Vergilius) sau tabla pe care se aruncau zarurile (forus aleatorius – Suetoniu). Astăzi forul este locul de deschidere vastă dintr-un oraş, ca şi reuniunea pentru dezbatere. Problemele primordiale pe care diplomaţia le are de rezolvat se abordează îndeosebi în foruri internaţionale, întrucât forurile internaţionale răspund nevoii statelor de solidaritate şi de cooperare. În esenţă, în forurile internaţionale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociază soluţii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum şi norme pe care statele le consideră necesare întreţinerii relaţiilor interstatale. Diplomaţia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient în abordarea problemelor primordiale, celorlalte forme de diplomaţie rămânându-le aspectele secundare (ANGHEL 1987, 74) şi cele auxiliare ale relaţiilor dintre state. Obiectivele principale al desfăşurării activităţii diplomatice în forurile internaţionale sunt pacea şi securitatea internaţională. Ideea soluţionării diferendelor dintre state în cadrul unor reuniuni internaţionale dăinuie de veacuri.
Căutând soluţii în vederea menţinerii păcii, Émeric Crucé, scriitor parizian, recomanda, în 1623, în pamfletul său Le nouveau Cynée, referindu-se la absurditatea războiului, ca prinţii să stabilească la Veneţia o adunare permanentă a ambasadorilor, care să tranşeze fără pasiune conflictele dintre statele reprezentate. 112

Valorile pe care se întemeiază diplomaţia prin foruri internaţionale sunt evidente în activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.105 Diplomaţia prin foruri este cu mult anterioară diplomaţiei moderne prin ambasade (DIACONU II, 133).
Conciliile ecumenice, reuniuni ale episcopilor creştini, a căror serie a început la Niceea în 325, au luat decizii doctrinare, au dat reglementări în domeniul disciplinei ecleziastice şi au avut, totodată, impact considerabil asupra mişcărilor sociale, ideologice şi culturale din Europa şi regiunile proxime spaţiului european, inclusiv asupra relaţiilor interstatale. Creştinătatea constituie o comunitate multimilenară, a cărei coeziune originară vine din religie şi din limbă, dar căreia i-au fost proprii sisteme de schimburi economice şi comerciale la definirea şi constituirea cărora s-a ajuns şi pe calea diplomaţiei prin foruri. În 1648, la Münster şi Osnabrück, în Westphalia, au fost încheiate, în cadrul unui congres interstatal, tratatele de pace de la sfârşitul Războiului de 30 de ani. Diplomaţia europeană modernă a fost inaugurată astfel: s-a confirmat ideea dominantă a păcii de la Augsburg că frontierele religioase trebuie să coincidă cu frontierele statelor (cuius regio, eius religio); Sfântul Imperiu Romano-German s-a sfărâmat în câteva sute de entităţi statale; ___________________
105 Carta ONU. Preambul. Noi, popoarele Naţiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi din alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mare libertate şi, în aceste scopuri, să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să acceptăm principii şi să instituim metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanţii lor, reuniţi în oraşul San Francisco şi având depline puteri, recunoscute ca valabile şi date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Naţiunilor Unite şi înfiinţează prin aceasta o organizaţie internaţională care se va numi Naţiunile Unite. 113

regele Franţei a devenit rege în regatul propriu; Elveţiei i s-a recunoscut independenţa faţă de Imperiul German; Spania a recunoscut independenţa Olandei, cedându-i părţi din Flandra, Brabant, Limburg şi colonii din Asia; Boemia şi Moravia au devenit posesiuni habsburgice. După sfârşitul hegemoniei papale şi destrămarea unităţii lumii creştine, s-a declanşat dorinţa de relaţii internaţionale, îndeosebi pentru soluţionarea problemelor din relaţiile cu „păgânătatea”. S-au încheiat tratate, ale căror capitole le recunoşteau statutul personal creştinilor care ajungeau pe pământurile otomane şi admiteau că nu sunt obligaţi să se supună legilor Coranului.

Nevoia vitală de echilibru în întreţinerea relaţiilor internaţionale a determinat apariţia primelor foruri internaţionale moderne.
La 20 noiembrie 1815, Rusia, Austria, Prusia şi Marea Britanie au încheiat o alianţă permanentă – Sfânta Alianţă (la care, din 1818, s-a alăturat şi Franţa), manifestată prin conferinţe la nivel înalt denumite congrese (Troppau – 1920, Verona – 1823). Organizaţia a apărut ca „sindicat monarhic” şi a acţionat ca directorat al Europei. A fost înlocuită de „concertul european”, care a însemnat tot un for, o serie de conferinţe ale statelor puternice. În 1899, SUA au iniţiat Conferinţa panamericană, care a constituit un Birou, pentru a genera, în 1910, Uniunea Panamericană, premergătoarea actualei Organizaţii a Statelor Americane. Statele au răspuns şi nevoii lor de foruri de colaborare tehnică şi au trecut la coordonarea unor domenii de activitate prin conferinţe periodice şi birouri permanente: Uniunea Telegrafică Internaţională (1865) şi Uniunea Poştală Universală (1874).

Instituţionalizarea forurilor internaţionale s-a intensificat după Primul Război Mondial, sub semnul necesităţii imperioase de a se menţine pacea prin garanţii bazate pe principii clare şi pe mecanisme juridice. În prezent, se face diplomaţie în foruri internaţionale diverse: coaliţii, alianţe politico-militare, conferinţe internaţionale, organizaţii internaţionale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeană, mişcarea statelor francofone, Commonwealth-ul) (ANGHEL 1987, 75). Societatea Naţiunilor a fost o etapă în care s-a acumulat o experienţă bogată, pe baza căreia a urmat proliferarea forurilor internaţionale.
114

Naţiunile Unite, instauratoare ale păcii după cel de-al Doilea Război Mondial, au fructificat această experienţă îndeosebi pe planul asocierii statelor suverane într-o organizaţie cu vocaţie universală, care, în prezent, este preocupată de pacea şi securitatea lumii, dar şi de identificarea şi soluţionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului înconjurător etc. Războiul rece s-a purtat între două foruri internaţionale, Pactul Atlantic şi Pactul de la Varşovia, închegate în jurul superputerilor, SUA şi URSS. În timpul acestei confruntări, a devenit evident că forurile regionale ar putea fi instrumente utile în edificarea unui sistem de securitate colectivă. Coexistenţa paşnică, necesară în condiţiile în care forurile opuse, funcţionând ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive cărora le fusese destinată ONU, s-a profilat graţie diplomaţiei forurilor internaţionale, prin care s-a realizat, într-o primă etapă, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi, ulterior, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. În prezent, participarea la activitatea forurilor internaţionale este considerată criteriu de apreciere a însemnătăţii rolului jucat de state în lume. Statul cu importanţă de prim rang apare ca protagonist pe scena internaţională, adică este membru permanent al Consiliului de Securitate, şi ia parte la reuniunile Grupului „celor opt”. Activitatea diplomatică se desfăşoară, normal, în măsură considerabilă, prin reuniuni internaţionale, în foruri înfiinţate de state, la care participă delegaţii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internaţionale şi misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, înfiinţând foruri internaţionale la care trimit misiuni diplomatice, acţionează ca subiecte de drept internaţional. Misiunile diplomatice la forurile internaţionale se întrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, străin pentru cvasitotalitatea participanţilor (cu excepţia celor care reprezintă statul-gazdă), dar se acreditează pe lângă for. Obiectul funcţiei diplomatice de reprezentare îi împarte pe participanţii la forurile internaţionale în patru categorii: 1. cei care reprezintă statul-gazdă; 2. cei care reprezintă celelalte state; 3. cei care reprezintă forul; 4 cei care reprezintă alte foruri. Forul ca personalitate de drept internaţional are şi calitatea de a fi acreditar, adică primeşte acreditările misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
115

Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care găzduieşte sediul forului şi, pe de altă parte, de for. În raport cu forul ca personalitate de drept internaţional, statele membre dispun de drept de legaţie specific relaţiilor multilaterale, adică pot participa cu delegaţii şi reprezentanţe la activitatea forului. Un stat devine stat-gazdă pentru un for internaţional numai după ce îşi exprimă consimţământul să găzduiască forul. Pentru găzduirea şi a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor străine şi a reprezentanţelor diplomatice permanente ale acestora şi ale altor foruri membre, este nevoie de consimţământul separat al statului-gazdă. Consimţind să intre în raportul juridic internaţional de primire pe teritoriul său a sediului forului şi a delegaţiilor statelor membre, statul îşi asumă obligaţia de a trata acel for şi acele state astfel încât forul să poată funcţiona. Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care conţin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazdă se împletesc cu şi depind de raporturile stabilite între statul-gazdă şi for. Între statul-gazdă, pe de o parte, for şi misiunile diplomatice la for, pe de altă parte, se formează un raport juridic specific de ospitalitate diplomatică (ANGHEL 1987, 287). Relaţiile dintre misiunile diplomatice la for, care participă temporar sau permanent la activitatea şi/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalităţii suverane a statelor, precum şi normelor juridice statutare ale forului (ANGHEL 1987, 78-81). În for, li se asigură relaţiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil căii diplomatice de soluţionare a problemelor din relaţiile internaţionale. În asemenea condiţii, este posibil ca forul internaţional să ofere cadrul propice dezvoltării progresive a dreptului internaţional. Forul internaţional este, de fapt, reuniunea diplomatică multilaterală la nivel înalt, la nivel ministerial sau la nivel de experţi. În general, reuniuni ale experţilor şi ale miniştrilor pregătesc treapta superioară a negocierilor şi a deciziilor care se desfăşoară la nivelul şefilor de stat şi de guvern. Forul internaţional are o durată limitată (conferinţa internaţională) sau o durată nelimitată, fiind aşadar „permanentă” (organizaţia internaţională) (ANGHEL 1987, 161).
116

Organizaţiile internaţionale sunt rezultatul perfecţionării diplomaţiei prin conferinţe. Instituţionalizarea întâlnirilor multilaterale care se dovedesc utile şi eficiente facilitează întrunirea participanţilor, fără a fi nevoie să se recurgă la mecanismul greoi şi irositor de timp al convocărilor şi al organizărilor ab origine. În general, organizaţiile internaţionale au fost constituite pornindu-se de la conferinţele internaţionale, pe care statele participante au decis să le transforme în instituţii cu activitate permanentă. Conferinţele internaţionale pot fi privite ca modalităţi temporare de înfăptuire a politicii externe a statelor, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt instituţii ale acestei politici. Spre deosebire de organizaţia internaţională, conferinţa internaţională nu întruneşte caracteristicile definitorii de subiect de drept internaţional. Când conferinţa internaţională ajunge, din obiect al dreptului internaţional, subiect de drept internaţional, înseamnă că a devenit organizaţie internaţională. Se depăşeşte, în procesul de instituţionalizare a conferinţei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Când statele consimt să doteze conferinţa internaţională cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, înfiinţează o organizaţie internaţională.
Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a devenit, printr-o evoluţie care a durat peste două decenii, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Consultările multilaterale dintre delegaţiile statelor europene, ale SUA şi Canadei au început la 22 noiembrie 1972, la Helsinki. Conferinţa la nivel înalt care a adoptat Actul final de la Helsinki s-a desfăşurat între 30 iulie şi 1 august 1975. A urmat un şir de reuniuni internaţionale privind aplicarea prevederilor Actului final, în cadrul a ceea s-a numit „procesul CSCE”. Organizaţia a fost înfiinţată la 14 decembrie 1995, la Budapesta.

Organizaţiile internaţionale sunt foruri internaţionale, care s-au instituţionalizat şi au dobândit personalitate internaţională. Fiind înfiinţate prin consimţământul statelor, ca forme ale colaborării dintre acestea, şi având rezoluţii stabilite prin negociere şi convenţie de state, forurile internaţionale pot fi doar subiecte derivate de drept internaţional. Numai statele au capacitate juridică deplină, în timp ce forurile au o capacitate juridică limitată de prevederile convenţiilor interstatale pe care se întemeiază. Forurile internaţionale dispun,
117

fără ca organizaţia să poată fi considerată în vreo împrejurare „super-stat”. de capacitate juridică pentru realizarea funcţiilor şi scopurilor lor. CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ Definiţia conferinţei internaţionale Conferinţa internaţională este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state să abordeze. realizarea unui acord interstatal. Ca urmare. Activitatea conferinţei internaţionale. Lucrările se încheie după ce timpul de lucru stabilit de participanţi s-a scurs sau după ce s-a atins obiectivul stabilit iniţial. în cele mai multe cazuri. În cadrul conferinţelor internaţionale se desfăşoară dezbateri. alianţă etc. posedă în măsură largă personalitate internaţională şi are capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. această activitate este obiectul dreptului diplomatic. are caracter diplomatic.) (CHEBELEU. pe teritoriul statului de reşedinţă şi al statelor participante. 118 . prin Cartă. fiind titulară de drepturi şi obligaţii. deci dacă are personalitate internaţională. Luând în consideraţie caracterul pe care Carta i l-a acordat Organizaţiei. Curtea Internaţională de Justiţie a dat un aviz consultativ cu privire la reparaţia prejudiciilor suferite în serviciul Naţiunilor Unite. Conferinţa internaţională este un eveniment unic. La 11 aprilie 1949. convocată din iniţiativa şi cu consimţământul statelor şi la care participă misiuni diplomatice ad hoc ale statelor. se prezintă proiecte. Curtea a constatat că. una sau mai multe probleme ale relaţiilor internaţionale.conform statutelor proprii. în cadru multilateral. 205-207). pentru că îndeplinirea funcţiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determină încheierea lucrărilor. Prelungirea duratei conferinţei nu înseamnă instituţionalizare. prin care a răspuns şi la întrebarea dacă Organizaţia Naţiunilor Unite are calitatea de a prezenta o reclamaţie internaţională. a cărui desfăşurare este legată direct de obiectivul pe care iniţiatorii şi-au propus să-l atingă. se negociază. participanţii având ca obiectiv. Instituţionalizarea înseamnă transformarea conferinţei într-un alt tip de for internaţional (organizaţie internaţională. i s-au conferit Organizaţiei drepturi şi obligaţii distincte de cele ale Membrilor şi a conchis că Organizaţia.

Georges Bidoult. Africa de Sud. Ucraina şi Iugoslavia. România. după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. România. Lipsită de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept internaţional. cu majoritate simplă. Marea Britanie şi URSS) erau reprezentate de miniştrii de externe. Obiectivul conferinţei era încheierea de tratate de pace între statele care se aflaseră în război. la parter. în cele cinci comisii politice şi teritoriale pentru cele cinci state menţionate şi în cele două comisii economice. SUA. cinci state (China. delegaţiilor din Mexic. la un etaj inferior.). Olanda. Brazilia. Belgia. Consiliul de Miniştri a elaborat proiectele tratatelor cu statele de la etajul „invitaţilor”: Italia.La 29 iulie 1946. statul-gazdă. la etajul de jos. Bulgaria. Sarcina delegaţiilor din statele membre ale ONU era să formuleze recomandări pentru a fi luate în considerare în vederea definitivării tratatelor. Polonia. Franţa. Bielorusia. Iran. la Paris a fost inaugurată Conferinţa de pace. negociere. conferinţa internaţională dispune de competenţe pe planul organizării lucrărilor (dezbatere. Lucrările s-au desfăşurat în plenare şi în comisia generală. Grecia. Ungaria şi Finlanda alcătuiau grupul statelor „foste inamice” şi aveau statut de invitate. participau la conferinţă prin reprezentanţi. Noua Zeelandă. care alcătuia „Comitetul miniştrilor afacerilor externe”. una pentru Balcani şi cealaltă pentru Finlanda. Egipt. Au participat 32 de state situate pe patru nivele: La etajul de sus. Preşedinţia conferinţei i-a revenit ministrului de externe al Franţei. de comisii. împreună cu membrii Consiliului miniştrilor afacerilor externe. Albania şi Austria li se rezervase doar o participare „consultativă”. 119 . Etiopia. Cuba. Norvegia. precum şi de elaborarea şi adoptarea regulilor proprii de funcţionare. în comisia juridică şi de redactare. delegaţiile din Italia. Canada. Bulgaria. grupul celor 21 de Puteri aliate şi asociate. India. Australia. care alcătuiau. Conferinţa a durat patru luni. Cehoslovacia. ŢUŢUI. Ungaria şi Finlanda. care aveau drept de vot la conferinţă. state membre ale ONU. de legitimitatea acceptată de statele participante necesară constituirii prezidiului. formulată în numele Naţiunilor Unite (LACHE. 234-245). în comisia militară. Delegaţia României a participat răspunzând la invitaţia statului-gazdă. adoptare de documente etc. Franţa. Propunerile rezultate din dezbateri se adoptau prin vot. Delegaţiile statelor „foste inamice” aveau dreptul să-şi prezinte punctele de vedere numai când erau solicitate să dea lămuriri şi explicaţii.

Astfel. Iniţierea şi convocarea de conferinţe în cadrul organizaţiilor internaţionale decurg potrivit procedurilor şi normelor acestora. Pregătirile propriu-zise au început la reuniunea de la 120 . precum şi a regulilor de procedură. la 14 august 1941. trebuie ca. Se oferă astfel prilej de aprofundare a tematicii. Numai prin realizarea acestei condiţii este posibil ca statele participante la conferinţa internaţională să se considere angajate faţă de prevederile adoptate. aprilie-iunie 1945). Între momentul lansării iniţiativei şi cel al convocării. Consultările pregătitoare se concentrează. poziţiile şi consimţământul în legătură cu ordinea de zi. mai multor state sau unei organizaţii internaţionale. Consultările pot avea loc pe cale bilaterală. asupra schiţării ordinii de zi a conferinţei. la orice nivel sau în cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. de obicei. având ca obiectiv întrunirea unei conferinţe internaţionale. Este posibil ca iniţiativa privind întrunirea unei conferinţe internaţionale să aparţină unui singur stat. efortul de a identifica poziţiile divergente şi de a căuta punctele comune. Aceste pregătiri. cuprins în documentul intitulat „Carta Atlanticului”. conţinutul lucrărilor şi al documentelor adoptate. de detaliere a problematicii de discutat. de precizare a obiectivelor urmărite. încă din această etapă.Desfăşurarea organizată a lucrărilor conferinţei internaţionale şi atingerea obiectivului urmărit prin conferinţă depind de adeziunea participanţilor şi a autorităţilor statului-gazdă la un cadru juridic elementar. la conferinţa internaţională. Practica organizării conferinţei internaţionale În prezent. Organizatorilor le revine. Roosevelt. au constat dintr-un şir de alte conferinţe internaţionale. care lansase cu aproape patru ani înainte. proiectul unei noi ordini internaţionale. la care s-a recurs în mod repetat pentru organizarea şi desfăşurarea de conferinţe internaţionale. au fost iniţiate de preşedintele SUA. Pregătirile pentru Conferinţa Naţiunilor Unite pentru organizaţia internaţională (San Francisco. statele lumii dispun de o sumă de practici. unele dintre aceste practici răspunzând aplicării unor reguli respectate de numeroase state. Franklin D. pe baza cărora să se poată desfăşura lucrările. statele să-şi poată exprima cu deplinătate voinţa. care pot fi considerate componente ale unor proceduri internaţionale de largă recunoaştere. se obişnuieşte să se organizeze consultări între eventualii participanţi.

în primul rând. care a obţinut reprezentarea prin trei delegaţii: a Uniunii. la conferinţa internaţională de la Ialta (4-11 februarie 1945). premierul britanic a propus înfiinţarea unei organizaţii mondiale şi a trei organizaţii regionale. SUA şi China au ajuns la concluzia că obiectivul conferinţei este înfiinţarea urgentă a unei organizaţii generale internaţionale pentru „menţinerea păcii şi a securităţii pe baza principiului egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace”. unde sunt întrunite condiţiile tehnice necesare. Ritmul pregătirilor a crescut şi. adică al celor desemnaţi de participanţi să o reprezinte. totodată. În cadrul acelei reuniuni pregătitoare s-a conturat obiectivul principal al viitoarei conferinţe: angajamentul Naţiunilor Unite de a instaura pacea şi securitatea în lume. în zone montane. pe insule. a Ucrainei şi a Bielorusiei. că locul de desfăşurare al conferinţei (sediul lucrărilor) este inviolabil şi că autorităţile statului-gazdă nu pot acţiona în acel loc (sediu) fără acordul conferinţei. 121 . experţii s-au întrunit la Dumbarton Oaks. În ultima vreme. Trebuie. s-a convenit modul de reprezentare la conferinţă a URSS. Statul-gazdă propune o localitate de pe teritoriul său. marcată de conferinţa internaţională de la Moscova (19-30 octombrie 1943). Uniunea Sovietică. În etapa următoare a pregătirilor. În acelaşi cadru. ca statul-gazdă. care să cuprindă 35-50 de ţări. în general. Se admite. ale statelor cu poziţie politică preponderentă pe plan internaţional se desfăşoară în localităţi izolate. Ca urmare.Washington (1 ianuarie 1942) a 26 de state. S-a convenit ca o conferinţă pregătitoare la nivel de experţi să ia în discuţie aceste propuneri. mai ales cele la nivel înalt. Pregătirile s-au încheiat abia după ce. ca să se evite eventuale atacuri teroriste sau să se împiedice accesul maselor de demonstranţi dornici să-şi manifeste nemulţumirea faţă de conduita politică a unor participanţi. şi nu în oraşe aglomerate. participante la Coaliţia împotriva Axei. dar şi ceilalţi participanţi să întreprindă măsuri pentru desfăşurarea lucrărilor în securitate şi să asigure protecţia delegaţiilor. lângă Washington (august-octombrie 1944). Participanţii la pregătirea conferinţei discută şi despre stabilirea locului de desfăşurare a lucrărilor. preşedintele SUA a propus o organizaţie mondială. conferinţele internaţionale. la conferinţa internaţională de la Teheran (8 noiembrie – 2 decembrie 1943). Marea Britanie.

să accepte ca România să participe la negocierile pentru armistiţiu de la Adrianopole. Otto von Bismarck. În cazurile în care organizatorul conferinţei internaţionale omite sau refuză deschis să invite state interesate.Potrivit uzanţelor şi sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. de a încheia tratate (exercitat chiar în timpul războiului abia încheiat. principiul egalităţii suverane a statelor este încălcat şi. I. Otto von Bismarck şi reprezentanţii Rusiei au pretextat că România nu poate fi admisă la Congres înainte de a i se recunoaşte independenţa. Doctrina de drept diplomatic se referă şi la necesitatea respectării principiului universalităţii forurilor internaţionale. nu şi-a putut reţine exclamaţia admirativă: „La Roumanie a ses hommes!” Anterior. rugându-l. la 11/23 februarie 1878. Carol I. Mihail Kogălniceanu. VOICU. a insistat ca România să fie admisă la Congres. Neţinând seama de dreptul recunoscut al statului român. au putut să pătrundă la 1 iulie 1878 în sala de şedinţe. subliniind că „nimeni nu poate să dispună de noi fără noi”. Cu procedeul discriminator al refuzului opus de organizatori invitării la o conferinţă internaţională a unui stat direct interesat de obiectul tematic al conferinţei s-a confruntat peste ani chiar 122 . organizaţie internaţională) participanţilor. şi ministrul român de externe. care s-a opus până în ultima clipă ca reprezentanţii României să fie admişi în sala de şedinţe. precum şi la elaborarea şi adoptarea de eventuale documente exprimând poziţii şi angajamente comune (ANGHEL 1987. simultan. are loc o abatere de la regulile de conduită în relaţiile internaţionale. convocarea conferinţei internaţionale se face prin invitaţii adresate de organizator (stat-gazdă. Mihail Kogălniceanu. i se adresase Marelui Duce Nicolae. unde Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs impresionant în apărarea drepturilor româneşti. Domnitorul României. fără discriminare. în conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferinţei. 98). atribut al suveranităţii. După dispute intense în cadrul Congresului. primul-ministru al României. 217-220). României i s-a refuzat dreptul de a participa la negocierile din cadrul Congresului de la Berlin din 1878. Ministrul de externe. de data aceea absolut fără succes. Brătianu. C. România şi Turcia au încheiat Convenţia privind remiterea fortăreţei de la Vidin trupelor române). în cadrul cărora s-a convenit şi un protocol conţinând recunoaşterea rolului de beligerantă al armatei române (NEAGU. când. la 10 ianuarie 1878.

este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante să le 123 . să admită prezenţa observatorilor. reprezentanţi ai statelor sau organizaţiilor care nu doresc să se implice în negocieri şi dezbateri. inclusiv asupra listei statelor invitate. este direct şi greu de pus în discuţie (ANGHEL 1987. să nu împiedice reprezentarea statelor la conferinţă şi desfăşurarea lucrărilor. inclusiv statului-gazdă. acte-finale). autorităţile statului-gazdă îşi exercită dreptul suveran de a nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive întemeiate. Dacă statul-gazdă este şi iniţiatorul conferinţei internaţionale. În general. Conform unei uzanţe care ar putea deveni regulă de curtoazie internaţională. care nu a fost invitată la Conferinţa de pace. 98). 36). Statele obişnuiesc ca. dar totodată contribuie la slăbirea prezenţei unui stat la lucrările conferinţei. ale cărui prevederi reglementau frontierele germane. precum aceea a neacceptării pe teritoriu a unui delegat străin la conferinţă. Îndeosebi la conferinţele la care au loc negocieri urmate de încheiere de documente (convenţii.Germania. Statele invitate confirmă primirea invitaţiei la conferinţă şi comunică organizatorului. posibilităţile şi modul lor de acţiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală şi la misiunile diplomatice ad hoc. componenţa misiunii (delegaţiei) care le reprezintă. unde a fost adoptat Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919. Autorităţile statului-gazdă pot să refuze prezenţa pe teritoriu a anumitor persoane. Conduita diplomaţilor participanţi la conferinţa internaţională. dar consideră necesar să se informeze asupra conţinutului acestora. atunci impactul intereselor acestui stat asupra organizării conferinţei internaţionale. la reuniunile internaţionale la care participă. se caută ca rezolvarea acestui tip de probleme. Statul-gazdă care nu permite unui stat să participe la conferinţa internaţională convocată de o organizaţie internaţională contravine curtoaziei internaţionale. statul-gazdă nu îl declară persona non grata pe conducătorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel înalt (ANGHEL 1987. precum şi numeroase măsuri îndreptate împotriva Germaniei. de pildă a celor declarate anterior persona non grata. Declarând persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinţa internaţională.

___________________ 106 Prin poziţia pe care o deţine. Se consideră că preşedintele nu are autoritate asupra conferinţei. în urma verificării. se recurge la formula preşedinţiei prin rotaţie. împuternicirile oficiale de a negocia şi de a exprima prin semnătură consimţământul statului reprezentat. prin procedura convenită la pregătiri. care se desfăşoară conform principiului egalităţii suverane. preşedintele conferinţei poate influenţa.prezinte organizatorilor. întrucât autoritatea este a conferinţei. mai ales atunci când are de soluţionat probleme procedurale. 124 . Articolul 7. în limba oficială a statului-gazdă. derularea lucrărilor.106 Deplinele puteri se verifică la începutul lucrărilor şi. propune interpretări ale regulamentului de desfăşurare a lucrărilor. a componenţei comisiilor şi secretariatului. 219). Plenara inaugurală constituie momentul desemnării. îndeosebi cu privire la procedură: atribuţiile şi competenţele Cdt. Se obişnuieşte ca lucrările conferinţei să înceapă cu o plenară inaugurală. Verdross (ANGHEL 1987. pentru câte o şedinţă. Reprezentanţii statelor participante se succed la preşedinţia lucrărilor. de obicei respectând criteriul listei alfabetice. Este cvasigenerală practica încredinţării preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. în ordinea stabilită la pregătiri. Prin conducerea dezbaterilor de către preşedintele conferinţei se înţelege că preşedintele îi invită la cuvânt pe participanţi. chiar dacă autoritatea asupra lucrărilor revine plenului. Preşedintele Conferinţei privind dreptul mării din 1958 a fost Wan Waithayakon din Thailanda. 108). În acest fel se respectă o tradiţie considerată regulă a curtoaziei internaţionale (ANGHEL 1987. cit. 110). Preşedinţia Conferinţei cu privire la relaţiile diplomatice (Viena. propune formule de soluţionare a confruntărilor. a preşedinţiei conferinţei. care cuprinde o ceremonie incluzând discursul de întâmpinare al reprezentantului statului-gazdă şi saluturile formulate de participanţi. inclusiv la negocierea de documente (CHEBELEU. Participanţii la conferinţă pot adopta un regulament al lucrărilor. delegaţii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la conferinţă) sunt acreditaţi sau legitimaţi în vederea participării la lucrări. a denumirilor statelor. serviciilor acestora de secretariat. 1961) i-a fost încredinţată reputatului jurist şi profesor austriac A. primite din partea autorităţilor proprii. Dacă nu toţi participanţii sunt de acord cu încredinţarea preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă.

mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participanţilor şi cele ale numărului de voturi necesar adoptării de decizii. În general. votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal – par appel nominal. Şi în cadrul Uniunii Europene. La conferinţele Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale puterea de vot depinde de mărimea capitalului. se admite că puterea de vot decurge din principiul egalităţii suverane a statelor. de patru cincimi etc. prezentarea amendamentelor. s-a dat o adevărată „bătălie diplomatică” cu privire la procedură. votul este ponderat. Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens. desfăşurarea lucrărilor în afara alianţelor militare. Valentin Lipatti şi George Vest: absenţa oricărei obiecţii exprimate de un reprezentant şi prezentate de acesta ca obstacol pentru adoptarea deciziei (LIPATTI 1993. conform căruia se atribuie câte un vot fiecărui stat reprezentat la conferinţă.preşedinţiei. Sunt conferinţe la care se practică şi votul ponderat. 32-33). 125 . a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. by rollcall. prin vot deschis. Finlanda (1972). limbile de negociere şi redactare. consensul necesar în adoptarea hotărârilor de fond şi procedurale. Conferinţa de la Dipoli a acceptat definiţia dată consensului de ambasadorii României şi SUA. La reuniunea pregătitoare de la Dipoli.). Votul constituie un punct nodal al procedurii. limitele cvorumului (numărul de participanţi necesar adoptării de decizii). Dincolo de forma de exprimare. rotaţia la preşedinţia lucrărilor. Prin regulamentele de procedură se stabileşte numărul de voturi necesar adoptării deciziilor: majoritate simplă sau majoritate calificată (de două treimi. ordinea luărilor de cuvânt (distingerea între declaraţiile de poziţie. prin eliminarea abordărilor „de la bloc la bloc” (între NATO şi Pactul de la Varşovia). relaţiile cu mass-media etc. prerogative exclusiv tehnice pentru secretariat. în cadrul căreia protagonistă a fost delegaţia României. prin corespondenţă). Proiectul românesc al regulilor de procedură a constituit temeiul regulilor adoptate: egalitatea în dezbateri şi negocieri a delegaţiilor statelor. alocuţiunile de fond şi intervenţiile cu privire la procedură – motion d’ordre sau point of order). prin vot secret. comisiilor şi secretariatului.

Apropierea şi gruparea statelor răspund. coaliţiile şi organizaţiile. Istoria relaţiilor internaţionale a consemnat grupări temporare de state pentru soluţionarea unei probleme a relaţiilor internaţionale prin război. Statele îşi asumă obligaţii în raport cu gruparea din care au hotărât să facă parte. Izolarea este o stare anormală. Printre numeroasele grupări de state. 126 . Gruparea de state se realizează prin convenţii internaţionale. Înseamnă că statele dispun de libertatea de a se asocia. izolarea nu se numără printre opţiunile statelor. statele se grupează. ca lume a statelor grupate. peste voinţa statului. Se adoptă norme stabile de participare la grupare. În realitate. Coaliţia de state având ca obiectiv purtarea unui război a devenit ilicită după ce Societatea Naţiunilor a decis astfel şi după ce au fost adoptate dispoziţiile Pactului BriandKellog. O asemenea grupare de state este coaliţia. de ansambluri de state suverane care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele se numără alianţele. impusă. Statele se aliază pentru a evita pericolul unei agresiuni externe. Statele care alcătuiesc o coaliţie au ca obiectiv comun coordonarea acţiunilor militare şi diplomatice. Fiecare grupare de state are ca urmare formularea de reguli şi de coduri interne. eventual. coaliţia de state este admisă dacă se demonstrează că răspunde unei agresiuni. de pildă. În prezent. alcătuiesc grupări de state pentru a dobândi coerenţă în participarea lor la viaţa lumii. ca sancţiune de celelalte state. nevoii de solidaritate. izolarea în relaţiile internaţionale este doar o excepţie teoretică. politicile de izolare adoptate de SUA sau de China nu au avut ca rezultat retrageri absolute din relaţiile cu alte state. FOR DIPLOMATIC Pe planul relaţiilor politice internaţionale. De fapt. Motivul principal de aliere între state este securitatea. pentru a câştiga războiul în care s-au angajat.ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ. de multe ori. să evite hegemonia unui stat vecin mai mare. dar uneori şi economice. mai puternic. Statul care hotărăşte să intre într-o alianţă de state are în vedere. În istoria relaţiilor internaţionale. care. Nici o regulă de drept internaţional nu le interzice statelor să se asocieze pentru a atinge obiective comune. apare mai puţin complicată în privinţa diversităţii intereselor divergente şi mai eficientă în realizarea intereselor comune.

care sunt active şi în prezent. 144). în 1878. când înfiinţează organizaţii internaţionale. statele au în vedere. prin intermediul organelor proprii organizaţiei (ANGHEL 1987. constituită de state. Comisia fluviului Rin. Comisia Europeană a Dunării a fost înfiinţată în 1856. precum comisiile fluviale. Prin Convention sur l’octroi de navigation du Rhin din 1804. 145). organizaţia internaţională este privită ca asociere de state suverane care urmăresc să atingă un obiectiv de interes comun. orientativ. Dintr-o încercare de a defini. însumând diverse asemenea tentative doctrinare. prin acordul lor de voinţă exprimat prin convenţie internaţională. pe baza principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional (ANGHEL 1987. înfiinţată prin decizia Conferinţei de Pace din 1919. O asemenea grupare este şi organizaţia interguvernamentală. statele au constituit organizaţii internaţionale cu competenţe preponderent tehnice. ca ansambluri de state suverane. Uniunea Poştală Universală. la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. să coopereze ca state egale pe planul suveranităţii lor. care funcţionează pentru realizarea scopurilor stipulate în actele constitutive. Statele îşi propun să-şi coordoneze acţiunile recurgând la organizaţiile internaţionale ca la centre de cooperare permanentă. s-a constituit prima organizaţie internaţională modernă. Istoria relaţiilor internaţionale conţine exemple numeroase de grupări de state. a apărut Organizaţia Naţiunilor Unite. În 1945. sintetic organizaţia internaţională. care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele. Prima organizaţie cu vocaţie politică a fost Societatea Naţiunilor. ar putea rezulta că organizaţia internaţională este instituţia permanentă. În 1875 a fost constituit Biroul Internaţional de Greutăţi şi Măsuri şi. 127 . Definiţia organizaţiei internaţionale În doctrina dreptului internaţional. Dincolo de varietatea de orientări şi de conduite.Opţiunea statelor de a participa la o grupare de state le indică orientarea politică în relaţiile internaţionale şi le dezvăluie conduita. În secolul al XIX-lea.

107 Pregătind textul celor două convenţii. Nu poate fi subiect principal de drept internaţional. cu toate că. c) să instituie proceduri legale. aşa cum este statul. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional a propus definiţia următoare: Organizaţia internaţională este asociere de state. prin expresia „organizaţie internaţională” se înţelege o organizaţie interguvernamentală. întrucât organizaţia internaţională nu-şi poate exercita suveranitatea. poate să desfăşoare activităţi şi să le suporte consecinţele (CĂPĂŢÂNĂ. Curtea a fost de părere că Organizaţia are capacitatea de a formula plângere dacă statul responsabil este sau nu este membru al Naţiunilor Unite. Curtea a precizat că Organizaţia. şi nici jurisdicţia teritorială (ANGHEL 1987. personalitate internaţională şi capacitatea de a acţiona pe plan internaţional.Sursele dreptului internaţional public. b) să achiziţioneze şi să dispună de proprietăţi imobile şi mobile. respectiv ale dreptului diplomatic definesc limitat organizaţia internaţională ca fiind organizaţie interguvernamentală. Avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie privind Cazul Bernadotte (1949). 108 Carta NU. fiind rezultat al exercitării suveranităţii statelor. În înţelesul Convenţiei. Cu unsprezece voturi împotriva a patru. totodată. CpiNU. înfiinţată prin actul de voinţă al unor state. Articolul 104. conform dreptului internaţional. nu este superstat. Articolul 1. neavând teritoriu (DIACONU I. în mare măsură. având patrimoniu. 128 . beneficiară de drepturi şi având obligaţii. Este aşadar subiect de drept internaţional diferit de stat.108 Asemenea persoanei juridice de drept civil. 159). 1. rezultă că organizaţia internaţională este o organizaţie interstatală. 447). Din definiţie. adică are aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. organizaţia internaţională este subiect derivat de drept internaţional (ANGHEL 1987. fără îndoială. Personalitatea juridică. constituită prin convenţie. Organizaţia internaţională are personalitate (capacitate) juridică (ANGHEL 1987. are. pentru atingerea unui obiectiv. organizaţia internaţională are o structură internă care funcţionează. 150). care îşi poate exterioriza voinţa şi care. Ca urmare. ___________________ 107 Cdt. prevăzută cu o constituţie (statut constitutiv) şi cu organe comune şi având personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor sale. Naţiunile Unite au personalitate juridică. 150). Articolul 2. 153-154). Au capacitatea a) să contracteze.

Problemele recurgerii la forţă. că este incompetentă să formuleze avizul solicitat şi a precizat că acest aviz poate fi rezultatul activităţii organizaţiei solicitatoare. ale dezarmării revin ONU şi nu organizaţiilor specializate. având în vedere efectele armelor nucleare asupra sănătăţii şi mediului. şi a precizat că atribuţiile OMS sunt limitate la domeniul sănătăţii publice.(DIACONU I. de a încheia tratate cu statele membre şi cu alte organizaţii internaţionale (CĂPĂŢÂNĂ. să se recurgă la ameninţarea cu utilizarea armei nucleare sau la utilizarea armei nucleare în orice circumstanţe. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite au solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) un aviz privind liceitatea utilizării armelor nucleare de către un stat aflat în conflict armat. aşa cum este această competenţă definită de actul constitutiv. ale reglementării armamentelor. organizaţia internaţională are competenţă funcţională atribuită de state şi nu este altceva decât instrument al cooperării interstatale care depinde voinţa statelor şi de cooperarea dintre state. OMS a întrebat dacă utilizarea de către un stat a armei nucleare în cursul unui război constituie încălcarea obligaţiilor statului utilizator. CIJ a decis. CIJ a reţinut că avizul solicitat avea în vedere nu efectele utilizării armei nucleare. În 1993 şi 1994. adică OMS este abilitată să se ocupe de efectele asupra sănătăţii ale utilizării armelor nucleare sau ale oricărei alte activităţi periculoase şi să adopte măsuri preventive pentru protejarea sănătăţii populaţiei. personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter funcţional. OMS are obligaţii decurgând din aplicarea principiului competenţei sale speciale. ci liceitatea acestei utilizări. cu unsprezece voturi împotriva a trei. Aşadar. ca subiect derivat de drept internaţional. în cadrul funcţiilor stabilite de statele care au constituit-o. 467-468) 129 .Organizaţia are dreptul. 156). Spre deosebire de personalitatea juridică a statului. pentru că organizaţia internaţională stă sub principiul specializării. Ca şi celelalte organizaţii internaţionale. Adunarea Generală a ONU a întrebat dacă este permis. în conformitate cu dreptul internaţional.

altele decât deciziile fiecărui stat membru în parte. Organizaţia internaţională poate încheia convenţii. pentru că personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este opozabilă chiar şi statelor nemembre. birou de corespondenţă. ca organizaţie. statele pot fi reprezentate pe lângă organizaţia internaţională prin misiuni permanente (DIACONU I. de pildă cu statul pe teritoriul căruia realizează programe. Ca urmare. organizaţia poate încheia contracte. reprezentanţi rezidenţi. organizaţia internaţională ia decizii. Organizaţia internaţională are dreptul de a-şi administra fondurile financiare. cât şi cheltuielile. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale. 130 109 . Organizaţia poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin centru de informare. rezultă că organizaţia internaţionale are. Din Avizul consultativ privind Cazul Bernadotte. Articolul 104. ca subiect de drept internaţional. Când. conform cărora reparaţia revine statului beneficiar al programului. atât veniturile. ONU şi Belgia au încheiat acorduri privind repararea prejudiciului cauzat de Misiunea ONU în Congo. ONU şi Congo. Numai statele-părţi la tratatul constitutiv pot să modifice acest tratat (DIACONU I. şi în 1965.109 Organizaţia are drept de legaţie activ şi pasiv. Organizaţia internaţională are drept la drapel şi la stemă (emblemă). Organizaţia internaţională adoptă decizii prin care este angajată numai ea. şi obligaţii internaţionale. Aceste decizii sunt aplicate de organele organizaţiei şi actele de aplicare a acestor decizii nu sunt acte ale statelor membre. îşi exercită voinţa proprie şi acţionează ca subiect autonom al ___________________ Carta Naţiunilor Unite. prin birouri de legătură sau misiuni de observare. Organizaţia nu-şi poate modifica obligaţiile care i-au fost stabilite de statele care au constituit-o. acorduri de exonerare de responsabilitate. 458) . prin organele sale. poate intenta acţiuni în justiţie. Potrivit capacităţii sale juridice interne. 464-465) . poate achiziţiona şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. nu şi statele membre. Sunt posibile reprezentări pe lângă alte organizaţii internaţionale sau ale acestora. În 1961.Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter obiectiv.

există şi membri asociaţi şi observatori. precum cele elaborate de o eventuală reuniune pregătitoare. alte documente de bază ale organizaţiei.relaţiilor internaţionale. În rândul observatorilor. Banca Reglementelor Internaţionale. a fost înfiinţat la Viena Institutul Comun. dar care are ca membri organizaţii internaţionale precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. acordurile organizaţiei cu statul-gazdă sau cu statul pe teritoriul căruia organizaţia desfăşoară o anumită activitate. Autonomia organizaţiei internaţionale implică şi independenţa funcţionarilor organizaţiei faţă de autorităţile statelor membre. 451) . Deciziile organelor organizaţiilor internaţionale pot fi adoptate prin vot majoritar sau prin consens şi pot avea caracter obligatoriu pentru statele membre sau pot fi doar recomandări. statutul personalului organizaţiei. Statele îşi exprimă acordul de voinţă de a înfiinţa o organizaţie internaţională şi de a fi membre ale acesteia încheind o convenţie (care se poate intitula tratat. Fără să fie subiecte de drept internaţional. căruia i s-a recunoscut personalitatea juridică. Ucraina şi Belarus au fost fondatoare al ONU. Fondul Monetar Internaţional şi OCDE. să asigure securitatea colectivă. În 1994. pe lângă statele cu acest statut se pot afla entităţi care au vocaţia de a deveni state (mişcările de eliberare naţională). cartă. Pe lângă membrii cu drepturi depline ai organizaţiei internaţionale. subiecte derivate ale dreptului internaţional au legitimat un subiect derivat de grad secundar al dreptului internaţional. ci fiind doar componente ale statului federal sovietic. Sursele dreptului aplicabil în privinţa organizaţiilor internaţionale sunt: regulile cutumiare şi regulile scrise conţinute în convenţia de bază a organizaţiei. organizaţii 131 . Statele le stabilesc organizaţiilor internaţionale pe care le constituie obiectivele definitorii. aşadar. Banca Mondială. pact. statut şi chiar constituţie). De la norma componenţei strict statale a organizaţiilor internaţionale se fac şi excepţii. îşi manifestă personalitatea juridică internaţională şi se comportă ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. Obiectivul Organizaţiei Naţiunilor Unite este să coordoneze acţiunea internaţională a statelor membre. regulamentele unor organe ale organizaţiei.

dreptul diplomatic reglementează organizarea şi funcţionarea reprezentanţei permanente la organizaţia internaţională a unui stat membru al organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. Secţiunea 15. Este posibilă constituirea reprezentanţei permanente şi dacă statul-gazdă nu recunoaşte statul trimiţător. fie de ministrul de externe (CHEBELEU. 2. Articolul V. Persoanele numite de un membru al unei 132 ONU a stabilit că trebuie ca reprezentanţii diplomatici permanenţi să-i prezinte secretarului general al ONU scrisori de acreditare semnate fie de Rezoluţia nr. Reprezentanţi permanenţi pe lângă Naţiunile Unite. 374). la sediul organizaţiei. fie de şeful guvernului. Guvernul Statelor Unite şi guvernul statului interesat. În urma constituirii reprezentanţei unui stat străin pe teritoriul statului-gazdă unde funcţionează organizaţia internaţională.110 Totodată. 127). Statul membru este mai puţin implicat în relaţia cu statul-gazdă. Dreptul diplomatic confirmă identitatea de misiune diplomatică a reprezentanţei permanente a statului interesat pe lângă organizaţia internaţională. Persoanele numite de un Membru pe lângă Naţiunile Unite. abordarea problematicii pe planul acestei relaţii revenind organizaţiei (DIACONU II. 127). exprimarea voinţei proprii. 3. care sunt desemnaţi conform acordului dintre secretarul general. ca să-şi asigure. Reprezentanţa permanentă este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie şi totodată al consimţământului exprimat în numele organizaţiei şi în numele statului-gazdă. 111 ___________________ 110 şeful statului. 279-293). 257 (III) din 3 decembrie 1948 a Adunării Generale a . „reprezentarea permanentă” în raport cu organizaţia (DIACONU II. Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională Statul membru organizaţiei internaţionale trimite pe lângă organizaţie o misiune diplomatică pentru o perioadă nelimitată. Drepturile observatorilor diferă de la o organizaţie la alta. 1. Membrii permanenţi ai personalului lor. rezultă relaţia trilaterală stat membru al organizaţiei internaţionale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanentă – organizaţia internaţională – statul-gazdă. în calitate de reprezentant permanent principal sau de reprezentant permanent având rangul de ambasador sau de ministru plenipotenţiar. 111 Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite.internaţionale sau organizaţii neguvernamentale.

4. în calitate de reprezentant permanent principal. Reprezentanţi permanenţi principali ai unui membru al unei instituţii specializate. la activitatea şi la poziţiile celorlalte reprezentanţe permanente. 127. Scopul principal al funcţiei de negociere exercitate de reprezentanţa permanentă este adoptarea de rezoluţii ale organizaţiei internaţionale. atât în interiorul cât şi în exteriorul districtului administrativ. ca şi membrii permanenţi ai personalului reprezentanţilor lor pe lângă o instituţie specializată. Negocierea la care participă reprezentanţa permanentă a unui stat la organizaţia internaţională are caracter multilateral şi obiectivul este armonizarea intereselor tuturor statelor membre (DIACONU II. Servirea interesului de stat se face îndeosebi prin exprimarea voinţei statului propriu în cadrul organizaţiei. 128). care adoptă şi aplică decizii ale organizaţiei (DIACONU II. Reprezentanţa permanentă vehiculează informaţii referitoare la activitatea organizaţiei. 133 . Funcţia de reprezentare se concretizează în participarea la lucrările organizaţiei şi în relaţiile cu celelalte misiuni permanente. informarea şi negocierea. la poziţiile statului propriu. Reprezentanţa permanentă îndeplineşte funcţii normale de misiune diplomatică: reprezentarea. alineatul 2 al Cartei. servirea interesului de stat. Membrii misiunii permanente a unui stat pe lângă organizaţia internaţională şi membrii misiunii diplomatice ad hoc a unui stat la reuniunile organizaţiei internaţionale participă şi la activitatea organelor organizaţiei. desemnaţi conform acordului dintre directorul general al instituţiei specializate. instituţii specializate definite în Articolul 57. având rang de ambasador sau de ministru plenipotenţiar pe lângă instituţia specializată la sediul ei în SUA. DIACONU I 458). Reprezentanţei permanente îi revine şi funcţia specifică a participării la activitatea organizaţiei internaţionale. pe teritoriul Statelor Unite. făcând parte din aceste organe.Statele care nu sunt membre ale organizaţiei internaţionale pot fi reprezentate pe lângă organizaţie de reprezentanţe permanente pentru observare. În cazul în care guvernul unui stat membru nu este recunoscut de Statele Unite. de aceleaşi privilegii şi imunităţi acordate de Statele Unite trimişilor diplomatici acreditaţi pe lângă ele. Guvernul Statelor Unite şi guvernul membrului interesat beneficiază. acestea pot restrânge privilegiile pentru reprezentanţii acelui guvern. sub rezerva condiţiilor şi obligaţiilor corespondente.

expresia „reprezentanţi” îi include pe toţi delegaţii. şeful reprezentanţei. decizia îi aparţine statului trimiţător. 134 112 . (…) Funcţiile misiunii permanente constau din: asigurarea reprezentării statului trimiţător la organizaţie. de organizaţie şi de statulgazdă. 114 CpiONU. Articolul 6. experţii tehnici şi secretarii reprezentanţei. 112 Reprezentanţa permanentă pentru observare are funcţii asemănătoare. acceptate de statul trimiţător. locţiitorii delegaţilor. Trebuie ca numărul componenţilor să nu depăşească limitele normale. Trimiţându-şi reprezentanţii permanenţi la organizaţia internaţională. ministrul de externe) emit scrisori de acreditare pentru şeful reprezentanţei permanente. urmărirea activităţilor în cadrul organizaţiei şi informarea guvernului statului trimiţător despre aceste activităţi. 113 Crsroi. tehnic-administrativ şi de serviciu115. protejarea intereselor statului trimiţător în relaţiile cu organizaţia. dar nu poate realiza funcţiile de negociere în cadrul organizaţiei şi de asigurare a participării statului propriu la activităţile organizaţiei. Articolul 10. care le transmite organizaţiei.114 Reprezentanţa permanentă este condusă de un şef de misiune şi este compusă din trei categorii de personal: diplomatic. asigurarea participării statului trimiţător la activităţile organizaţiei. Se va considera că. În alcătuirea reprezentanţei permanente. în acest articol. organizaţia internaţională îşi exercită pasiv dreptul de legaţie. Articolul 9.117 Adunarea Generală a ONU a recomandat ca şeful misiunii permanente să fie ___________________ Crsroi. negocierea cu şi în cadrul organizaţiei. Partea a II-a. statul membru îşi exercită dreptul de a participa la activitatea organizaţiei.116 Autorităţile statului trimiţător (şeful de stat sau de guvern. consilierii. 115 Crsroi.113 Reprezentanţi ai statelor la organizaţia internaţională sunt toţi componenţii reprezentanţei. 116 Crsroi. consilieri. menţinerea legăturii dintre statul trimiţător şi organizaţie. Reprezentanţii Membrilor (…) Secţiunea 16. promovarea realizării scopurilor şi principiilor organizaţiei prin cooperare cu organizaţia şi în cadrul ei. Articolul 14. 117 Crsroi. Articolul IV.Aceste funcţii fundamentale se îndeplinesc în forma proprie reprezentanţei permanente. experţi tehnici şi secretari ai delegaţiilor. locţiitorii. Primind reprezentanţe permanente la sediul ei şi misiuni diplomatice ad hoc la reuniunile ei. Articolul 13.

În statul-gazdă. plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor. titlul şi ordinea de precădere a membrilor reprezentanţei. Crsroi.118 Statul-gazdă poate expulza un membru al unei misiuni permanente pe care nu îl consideră acceptabil. asemenea trimişilor diplomatici. 120 Crsroi. reprezentanţii membrilor organizaţiei pe lângă organizaţie beneficiază. fie de statului trimiţător. Articolul 15. Statul trimiţător aduce la cunoştinţa organizaţiei componenţa reprezentanţei şi fiecare modificare a acestei componenţe: numirea. căruia i se transmite doar scrisoarea de acreditare. după înştiinţarea organizaţiei şi a statului-gazdă. a bagajelor şi a documen___________________ 118 119 Crsroi.119 În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. sosirea şi plecarea definitivă a oricărui membru de familie şi eventuala modificare a calităţii de membru de familie. modificările în statutul lor în timpul serviciului la misiunea permanentă. sosirea lor. Acreditarea se face pe lângă organizaţie şi nu pe lângă secretarul general al acesteia. Articolul 17. de privilegii precum: inviolabilitate personală. sosirea şi plecarea definitivă a persoanelor angajate în serviciul privat al membrilor reprezentanţei şi încetarea activităţii lor în această calitate. 135 . Articolul 16. conducerea reprezentanţei este preluată de un şef ad interim. adresele sediilor misiunii şi ale locuinţelor private. Ordinea de precădere a şefilor de reprezentanţe se stabileşte ţinând seama de ordinea alfabetică a denumirii statelor membre ale organizaţiei. începerea şi încetarea activităţii persoanelor rezidente în statul-gazdă care lucrează în cadrul personalului reprezentanţei permanente sau în serviciul privat al membrilor acesteia.120 Pe teritoriul statului care găzduieşte organizaţia şi unde ei funcţionează în această calitate.împuternicit prin scrisori de acreditare emise de şeful statului propriu sau de şeful guvernului sau de ministrul de externe. trebuie ca toate statele membre ale organizaţiei internaţionale să aibă posibilitatea să înfiinţeze misiuni permanente pe lângă organizaţia internaţională. Aceste informaţii sunt comunicate statului-gazdă fie de organizaţie. Dacă şeful reprezentanţei lipseşte. poziţia. funcţionează simultan misiunile diplomatice având rol de reprezentanţe permanente ale statelor membre ale organizaţiei internaţionale.

de care pot beneficia reprezentanţii diplomatici. Secţiunea 11. Reprezentanţii membrilor la organele principale şi subsidiare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la conferinţele convocate de Organizaţia Naţiunilor Unite beneficiază. care se găsesc în misiuni oficiale temporare. Statul-gazdă le acordă reprezentanţei permanente şi membrilor ei privilegii. membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice le revin obligaţiile de a respecta legile şi reglementările statului-gazdă şi de a nu se amesteca în afacerile interne ale statului-gazdă. 127). cu excepţia dreptului de a cere scutire de taxe vamale la mărfurile importate. ori de accize sau taxe de vânzare.122. Totodată. d) exceptarea lor şi a soţiilor lor de la restricţiile privind imigrarea. care se acordă reprezentanţilor diplomatici. pentru a facilita astfel îndeplinirea funcţiilor diplomatice de care depinde funcţionarea organizaţiei internaţionale. c) dreptul de a utiliza cifru şi de a primi documente sau corespondenţă prin curieri sau valize sigilate. Articolul 77. libertatea de comunicare cu utilizarea cifrului şi a curierului. de următoarele privilegii şi imunităţi: a) imunitate în privinţa arestării sau reţinerii personale şi sechestrării bagajului personal. când se află în exerciţiul funcţiunii şi când călătoresc spre şi de la locul întâlnirii. care nu fac parte din bagajele personale. exceptarea de la restricţiile în privinţa imigrării. f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajului lor personal. 122 Crsroi. 136 121 . precum şi imunitate de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite în calitate de reprezentanţi. g) orice alte privilegii. Articolul IV. dacă beneficiarul imunităţii de jurisdicţie comite o infracţiune gravă în raport cu legea penală a statului-gazdă. b) inviolabilitatea tuturor înscrisurilor şi documentelor. de la orice forme de înregistrare a străinilor sau de la orice obligaţii de serviciu naţional în ţara pe care o vizitează sau prin care călătoresc în exerciţiul funcţiunii. ___________________ CpiONU. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975). e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb acordate reprezentanţilor guvernelor străine. Aceeaşi convenţie prevede ca statul trimiţător să procedeze la fel dacă are loc o ingerinţă gravă în afacerile interne ale statului-gazdă. facilităţi în privinţa schimbului valutar121. imunităţi şi înlesniri care nu sunt incompatibile cu cele menţionate.telor. Temeiul acestor privilegii este strict funcţional (DIACONU II. statul trimiţător poate renunţa la imunitate sau îl recheamă pe cel în cauză şi dispune încheierea activităţii lui la misiunea permanentă. inclusiv în privinţa celor spuse şi scrise.

___________________ 123 124 Crsroi. Articolul 23.124 Localul reprezentanţei permanente şi arhivele ei beneficiază de inviolabilitate. arestarea. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. adică neîncercând nici o formă de control. Totodată. a valizei reprezentanţei şi a mesajelor cifrate.Dacă. căruia îi revine obligaţia ca. dacă nu renunţă la imunitatea lui de jurisdicţie. Articolul 22. Articolul 28. Crsroi. să-l urmărească şi să-l sancţioneze pe făptuitor. 137 . Autorităţile statuluigazdă nu pot. în nici un caz. în afara exercitării funcţiilor reprezentanţei permanente. în cazul unui atac. detenţia. ocrotind-o şi îngăduind-o. Statul-gazdă are obligaţia de a garanta înfăptuirea privilegiului protecţiei reprezentanţei permanente şi a personalului ei diplomatic împotriva atentatelor la securitate. Trebuie ca actele violente care ar impieta asupra libertăţii personalului reprezentanţei permanente să fie contracarate prin măsuri adecvate. un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente comite o infracţiune gravă evidentă la legislaţia penală a statuluigazdă sau dacă săvârşeşte un act de imixtiune gravă şi evidentă în treburile interne ale statului-gazdă. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţi este a statului-gazdă. Statul-gazdă are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a reprezentanţei permanente. Între reprezentanţa permanentă şi statul trimiţător se poate comunica prin utilizarea curierului reprezentanţei. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. să recurgă împotriva membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei permanente la măsuri de constrângere precum percheziţia. 125 Crsroi. Organizaţia sprijină reprezentanţa permanentă şi statul-gazdă în aplicarea prevederilor de drept diplomatic în privinţa privilegiilor. 2. autorităţile statului-gazdă sunt obligate să-i urmărească şi să-i sancţioneze pe cei care comit asemenea acte. alin.123 Autorităţile statului-gazdă au obligaţia să-i ocrotească pe membrii personalului diplomatic al reprezentanţei. statul trimiţător este obligat să-l recheme sau măcar să dispună încetarea funcţiilor acestuia.125 Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional.

în cazul în care nu renunţă la imunitatea de jurisdicţie. Articolul 26. din motive de securitate naţională. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă. cărora membrii acestui personal le sunt proprietari sau locatari. Articolul 31. Statului trimiţător îi revine obligaţia ca. accesul este posibil dacă reprezentanţa permanentă notifică deplasarea şi autorităţile statului-gazdă o acceptă. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Articolele 32. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor). regionale sau comunale. scutirea de impozite şi taxe naţionale. a unui membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente este posibilă numai după ce statul trimiţător renunţă la imunitatea juridică. în statul-gazdă. personale sau reale. prin misiunea diplomatică (reprezentanţa permanentă) şi prin misiunile ___________________ 126 127 Crsroi. chiar să le interzică. scutirea. scutirea de plata drepturilor de vamă. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. 34 şi 35. regionale sau comunale asupra localurilor reprezentanţei. accesul în anumite zone (cele de frontieră. În cazurile în care nu este interzis. naţionale. 126 Personalul diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de scutirea de orice impozite şi taxe. Crsroi. să întreprindă tot ce se poate pentru soluţionarea echitabilă a litigiului.Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente au libertatea de a circula pe teritoriul statului-gazdă. statul-gazdă poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. 138 . Articolul 30. ci doar reglementat.129 Funcţionarul internaţional În activitatea în cadrul organizaţiei internaţionale se intersectează funcţiile a două tipuri de serviciu diplomatic: primul tip: serviciul diplomatic extern al statului membru al organizaţiei. 128 Crsroi. care însă poate să le reglementeze.127 Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de imunitate de jurisdicţie în statul-gazdă. 33. 129 Crsroi.128 Implicarea într-un proces juridic. Ei nu sunt obligaţi să depună mărturie în instanţă. a taxelor şi a altor drepturi conexe.

Persoana care îndeplineşte continuu şi exclusiv funcţii în cadrul organelor integrate ale organizaţiei internaţionale. pentru a obţine din partea statului răspunzător reparaţia prejudiciilor cauzate Naţiunilor Unite. (…) este funcţionar internaţional cel care. Activitatea funcţionarului internaţional se desfăşoară în conformitate cu ordinea juridică internă a organizaţiei internaţionale. de jure şi de facto. remuneraţia. opozabilă statelor. 211). în conformitate cu un contract bazat pe statutul personalului organizaţiei. Funcţionarul ___________________ CIJ. victimei şi aparţinătorilor acesteia. Curtea Internaţională de Justiţie a admis că organizaţia internaţională are dreptul de exercita protecţie funcţională. Dreptul de a reclama este unul dintre drepturile necesare pentru atingerea scopurilor organizaţiei şi îndeplinirea funcţiilor ei. o reclamaţie internaţională. cu prevederile reglementărilor privind condiţiile de angajare. pentru a garanta independenţa agenţilor proprii. al doilea tip: serviciul diplomatic cu care poate fi asimilat ansamblul organelor integrate ale organizaţiei (ANGHEL 1987. secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite l-a demis. modalităţile de protecţie socială. pe directorul Secţiei de afaceri a Consiliului de Securitate. 131 Ibid. acuzat în legătură cu scandalul referitor la programul „Petrol pentru hrană” din Irak. trimis de ONU mediator în Orientul Mijlociu. Curtea a precizat că. ONU are dreptul să formuleze. a fost asasinat de extremişti israelieni. regulile privind cariera. în 1945.131 Atribuirea calităţii de funcţionar internaţional se face prin învestire de către unul dintre organele organizaţiei internaţionale. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit că ONU era îndreptăţită să ceară reparaţie pentru prejudiciul suferit prin dispariţia unui funcţionar internaţional aflat în serviciul ei. a fost înfiinţată o entitate cu personalitate juridică. remunerat sau neremunerat. 139 130 . În 2005. Ca urmare. angajat permanent sau temporar. a fost însărcinat de organizaţia internaţională să îndeplinească una dintre funcţiile organizaţiei (…). în urma unei anchete interne. este funcţionar internaţional. regimul disciplinar etc.diplomatice ad hoc ale statului membru la reuniunile organizaţiei. aşa cum statele au dreptul de exercita protecţie diplomatică. Avizul consultativ din 11 aprilie 1949 cu privire la Afacerea Bernadotte.130 Contele Bernadotte.

programul „Petrol pentru hrană”.000 de dolari din mita menţionată s-au plătit de companii sau de persoane afiliate acestora care au câştigat împreună contracte ale Naţiunilor Unite în valoare de peste 79 milioane de dolari (MEDIAFAX. Din relatările presei rezultă că Alexandr Iakovlev şi-a recunoscut vina de a fi primit. 9 august 2005). Kofi Annan. Biroul serviciilor de control intern ale organizaţiei desfăşoară o anchetă 140 . în schimbul încredinţării unui contract din program. Din rapoartele menţionate reiese că peste 950. susţinând că suma care figurează în contul său bancar i-ar fi fost lăsată moştenire de o mătuşă. a demisionat după ce a fost acuzat că i-ar fi procurat un loc de muncă fiului său la o firmă care făcea afaceri cu organizaţia. secretarul general al ONU. În iunie 2005. Boutros Boutros Ghali. ca mită. 1. Fostul şef al programului. al cărei proprietar este un văr al lui Boutros Boutros Ghali. pornind de la acuzaţiile de corupţie formulate la adresa unor funcţionari ai organizaţiei. Alexandr Iakovlev a fost arestat pe teritoriul SUA. înfiinţate de Iakovlev în anul 2000. Paul Volcker. apelând la serviciile unei companii independente de consultanţă. a primit. în rapoartele Comisiei Volcker. La solicitarea Procuraturii federale a SUA. fraudă şi spălare de bani în cadrul programului Naţiunilor Unite „Petrol pentru hrană”. în vederea anchetării modului în care a fost realizat. Benon Sevan. între 1996 si 2003. La 15 august 2005. în Antigua. împreună cu cumnatul fostului secretar general al ONU. paralel. un funcţionar al ONU cu o carieră de 20 de ani.internaţional a fost informat despre decizia secretarului general şi şi-a încetat imediat activitatea (MEDIAFAX. organele ONU au renunţat la imunitatea diplomatică a lui Aleksandr Iakovlev. un milion de dolari de la companii care doreau să obţină contracte în Irak în cadrul programului menţionat. Benon Sevan a respins acuzaţia. a ordonat o inspecţie la departamentul de achiziţii al organizaţiei. 9 august 2005). 9 august 2005). şi-a prezentat demisia.000 de dolari din partea companiei egiptene African Middle East Petroleum. după ce. fiind acuzat de luare de mită. Organele ONU au constituit comisia condusă de fostul preşedinte al Rezervelor federale ale SUA. Potrivit rapoartelor Comisiei Volcker.3 milioane de dolari au fost transferate într-un cont al firmei-fantomă Moxyco. a fost acuzat că. ca mită 160. Un purtător de cuvânt al ONU a precizat că. Aleksandr Iakovlev. Rapoartele Comisiei Volcker se referă şi la implicarea în faptele cercetate şi a fiului secretarului general al ONU (MEDIAFAX. La 9 august.

beneficiază de activitatea sa. Independenţa funcţionarului internaţional faţă de autorităţile statelor proprii. Ei se vor abţine de la orice act incompatibil cu situaţia lor de funcţionari internaţionali. cu alte state. funcţionarii împuterniciţi să reprezinte organizaţia. 1. ___________________ 132 Carta ONU. secretarul general şi personalul nu vor solicita şi nici nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la vreo autoritate exterioară organizaţiei. Articolul 100. El nu cere şi nu primeşte dispoziţii de la autorităţi din afara organizaţiei. pentru a decide ce este în conformitate cu interesele organizaţiei. în activitate. Funcţionarul internaţional este independent faţă de statul propriu şi faţă de statul pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile. fără a fi subordonat nici unuia dintre ele. Esenţa conduitei juridice a funcţionarului internaţional constă din independenţa faţă de autorităţile statului propriu şi loialitatea faţă de organizaţie.cu privire activitatea lui Aleksandr Iakovlev. În schimb. cu alte organizaţii internaţionale şi constituie misiuni pe teritoriile altor state decât statul-gazdă. organele acesteia fiind doar ele apte să interpreteze reglementările interioare proprii. În aceste situaţii. exclusiv interesul organizaţiei internaţionale. în conformitate cu obiectivele şi statutul organizaţiei internaţionale. Kofi Annan şi-a luat angajamentul să adopte măsuri energice pentru combaterea corupţiei din cadrul ONU (MEDIAFAX. 141 . care îşi desemnează reprezentanţii. reflectă autonomia organizaţiei internaţionale. se desemnează reprezentanţi ai organizaţiei internaţionale. funcţionarul internaţional este reprezentantul intereselor tuturor statelor care. funcţionarul internaţional se subordonează organizaţiei. 15 august 2005). El nu reprezintă nici o autoritate naţională.132 Organizaţia internaţională are relaţii cu statele membre. Totodată. Funcţionarului internaţional i se cere să răspundă la exigenţele autorităţii tuturor statelor membre ale organizaţiei internaţionale. 2. răspunzători numai faţă de organizaţie. nici pe a statului propriu. Fiecare membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internaţional al funcţiilor secretarului general şi ale personalului şi să nu caute să-i influenţeze în executarea sarcinilor. În îndeplinirea îndatoririlor lor. membre ale organizaţiei internaţionale. Misiunile se constituie şi reprezentarea se realizează prin decizia organelor organizaţiei internaţionale. Acceptarea de către funcţionarul internaţional a numirii lui în această calitate implică angajamentul de a servi.

Ca urmare.135 ___________________ 133 CpiisONU. Ca urmare. problema (…) se supune Curţii Internaţionale de Justiţie (…). Articolul 105. Dacă rezultatul la care se ajunge nu este satisfăcător (…). Statul elveţian este de acord că tribunalele elveţiene nu pot convoca Naţiunile Unite. Privilegiile de care beneficiază organizaţia îi garantează autonomia faţă de statele care consimt să i-o acorde. În cazul în care Curtea constată producerea abuzului. Consiliul Federal Elveţian recunoaşte personalitatea internaţională şi capacitatea juridică ale Naţiunilor Unite. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru realizarea scopurilor sale. statul (…) afectat are dreptul (…) să nu mai acorde organizaţiei privilegiul sau imunitatea de care s-a abuzat. funcţionând independent (ANGHEL 1987. pentru că astfel ar fi încălcat principiul egalităţii suverane a statelor. 158). scopul în vederea căruia au constituit-o. Este de dorit ca printre aceste state să se numere statul-gazdă şi statul pe teritoriul căruia organizaţia îşi desfăşoară reuniunile şi activităţile operaţionale. organizaţia în ansamblu şi persoana căreia i se atribuie calitatea de funcţionar internaţional al organizaţiei internaţionale sunt îndreptăţite să beneficieze şi beneficiază de privilegii pe teritoriul statelor unde funcţionează. Articolul 1. 142 . Totodată. 158) 135 Carta ONU. (ANGHEL 1987. Articolul VII. Este important ca acţiunile organizaţiei să nu fie supuse dreptului intern al unui stat.Statutul funcţionarului internaţional răspunde necesităţilor funcţiei. conform prevederilor dreptului internaţional. 134 Acordul de sediu dintre Elveţia şi ONU.133 Elveţia a acordat privilegii oficiului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dacă un stat (…) consideră că s-a produs un abuz de privilegiu sau de imunitate (…). 1. se organizează consultări între acest stat şi organizaţia internaţională pentru a se stabili dacă abuzul s-a produs şi pentru prevenirea repetării lui. ca Organizaţia să fie convocată în faţa instanţelor elveţiene (…).134 Statele privilegiază organizaţia internaţională pentru ca aceasta să-şi poată atinge. nu este posibil. dreptul diplomatic dezaprobă abuzul de privilegii în activitatea organizaţiilor internaţionale. Această protecţie acordată organizaţiei internaţionale şi funcţionarilor ei eliberează organizaţia şi pe funcţionarii ei de jurisdicţia tuturor statelor membre. Acest statut se aplică în conformitate cu convenţiile încheiate de state. Secţiunea 24.

Este totuşi de înţeles că nici o renunţare la imunitate nu se extinde asupra nici unei măsuri de executare. Fără să fie restricţionate prin controale financiare. Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secţiunea 6. de a opera conturi în orice fel de valută. b) exceptate de la plata taxelor vamale. se înţelege totuşi că obiectele importate cu aplicarea acestei excepţii nu vor fi vândute în ţara în care au fost importate decât în condiţiile convenite cu guvernul acelei ţări. Bunuri. decât costurile serviciilor de utilitate publică. privilegiul exceptării activelor. fonduri şi active. Bunurile şi activele Naţiunilor Unite. ca şi în general toate documentele care le aparţin sau sunt deţinute de ele sunt inviolabile oriunde ar fi amplasate. Secţiunea 2. activele. la rechiziţie. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. b) Naţiunile Unite sunt libere să-şi transfere fondurile. Organizaţia Naţiunilor Unite ia în considerare orice sesizare a guvernului oricărui membru. în măsura în care se consideră că se poate da curs unor asemenea sesizări fără prejudicierea intereselor Naţiunilor Unite. Exercitându-şi drepturile de la Secţiunea 5. Localurile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt inviolabile. într-un caz particular. la expropriere. bunurile şi activele ei. veniturilor şi bunurilor lor de la plata oricăror taxe directe. la orice formă de amestec prin acţiune executivă. Secţiunea 4. beneficiază de imunitate faţă de orice formă legală de proces. Secţiunea 7. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. Secţiunea 3. de fapt. aurul şi valuta dintr-o ţară în alta sau în cadrul unei ţări şi să convertească orice valută deţin în orice valută. aur sau valută de orice fel şi să opereze conturi în orice fel de valută. cu excepţia măsurii în care. se înţelege totuşi că Naţiunile Unite nu vor cere exceptare de la taxele care nu sunt.136 CpiONU. au renunţat în mod expres la imunitate. Organizaţia Naţiunilor Unite. de la interdicţii şi restricţii asupra importurilor şi exporturilor în privinţa obiectelor importate şi exportate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru uz oficial. reglementări sau moratorii de orice fel.___________________ 136 Dreptul diplomatic oferă cadrul în care organizaţiile internaţionale să poată beneficia de: privilegiul posibilităţii de a deţine fonduri. judiciară sau legislativă. Secţiunea 5. veniturile şi alte bunuri sunt a) exceptate de la plata oricăror taxe directe. de la interdicţii şi restricţii a importurilor şi exporturilor de obiecte pentru uz oficial şi de publicaţii proprii. aur sau valută de orice fel. privilegiul imunităţii juridice în cazul unor acţiuni privind bunurile lor mobile şi imobile. la confiscare. sunt imune la cercetare. privilegiul inviolabilităţii localurilor şi arhivelor lor. a) Organizaţia Naţiunilor Unite poate să deţină fonduri. de a transfera şi a converti mijloace de plată dintr-o ţară în alta sau în cadrul aceleiaşi ţări. Organizaţia Naţiunilor Unite. Articolul II. privilegiul exceptării de la plata taxelor vamale. c) exceptate de la taxele vamale. 143 . administrativă.

expropriate şi nici supuse constrângerii executive. care fac parte din preţ. oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine. de regulă generală.138 În august 2003. Au murit 22 de persoane. rechiziţionate. la solicitarea organizaţiei. autoritatea ei asupra sediului nu pot fi înţelese ca decurgând din suveranitatea asupra locului unde se află sediul. expropriate. 138 v. sediul ONU din Bagdad a fost devastat în urma unui atac cu un camion-capcană. confiscate.137 Sediile Uniunii Europene nu pot fi percheziţionate. judiciare sau legislative. Localurile instituţiilor specializate sunt inviolabile: bunurile şi activul lor. Organizaţia nu dispune de prevederi legale care să echivaleze cu normele civile şi interdicţiile şi restricţiile asupra importurilor şi exporturilor în privinţa publicaţiilor lor. (…) Secţiunea 5. administrative. nu pot fi percheziţionate. membrii vor efectua totuşi. Secţiunea 8. Pentru ca proprietăţile şi bunurile Uniunii Europene să fie supuse unor măsuri restrictive este nevoie de autorizaţia Curţii Europene de Justiţie. Dacă apare conflict între legislaţia SUA şi regulile stabilite de ONU. În zonă rămân aplicabile însă legile şi măsurile instanţelor SUA. Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. rechiziţionate. Acţiuni oficiale în această zonă pot fi întreprinse numai cu permisiunea secretarului general al ONU. 144 . aranjamente administrative adecvate pentru ca să fie remisă sau rambursată suma accizei sau a taxei. exceptarea de la accizele şi taxele asupra bunurilor mobile şi imobile.Zona din New York a sediului ONU se află sub controlul şi autoritatea Naţiunilor Unite. 137 v. Dreptul organizaţiei internaţionale de control asupra sediului propriu. confiscate. Articolul III. când Organizaţia Naţiunilor Unite face cumpărături importante. Autorităţile statului-gazdă au datoria să asigure liniştea în jurul sediului organizaţiei internaţionale şi să dispună de forţe de poliţie care. ibid. pentru uz oficial. CpiisONU. Cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite nu pretinde. când este posibil. de bunuri asupra cărora asemenea accize sau taxe sunt sau pot fi impuse. să asigure aplicarea legilor şi respectarea ordinii publice. trimisul special al secretarului general al ONU în Irak. printre care şi Sergio Vieira de Mello. se recurge la arbitraj.

Funcţionarului internaţional i se conferă privilegii în interesul organizaţiei internaţionale şi nu în avantaj personal. ci doar de posibilitatea de a-l expulza pe infractor din sediu. fără taxă. 318). de la restricţiile privind imigrarea şi înregistrarea străinilor. din respect faţă de cuvintele spuse sau scrise şi faţă de orice act întreprins în calitatea lor oficială. 145 139 . CpiONU. g) îndreptăţiţi să importe. 658). b) scutiţi de impozite pe salariile şi remuneraţiile care le sunt plătite de Organizaţia Naţiunilor Unite. pentru funcţionarii internaţionali proprii. pe teritoriul statului unde îşi exercită funcţia139. c) imuni faţă de obligaţiile legate de serviciul naţional. de facilităţi similare de repatriere în timpul crizelor internaţionale. Funcţionarul internaţional beneficiază de privilegii. în mod cu totul independent. (…) 2. Funcţionarul internaţional este privilegiat ca să poată promova interesele organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. la ocuparea iniţială a postului. a funcţiilor legate de Organizaţie. Chiar dacă organizaţiei internaţionale nu i se poate recunoaşte dreptul de a acorda azil la sediile ei. Secţiunea 18 Funcţionarii ONU sunt: a) imuni faţă de orice proces legal. Privilegiilor acordate organizaţiei internaţionale le corespund privilegiile acordate funcţionarului internaţional (ANGHEL 1987. mobilele şi bunurile lor. ea ar putea totuşi pretinde. dreptul de a-i proteja. asemenea trimişilor diplomatici. Este posibilă extinderea prevederilor cadrului legal propriu al organizaţiei internaţionale cu privire la privilegierea funcţionarului prin acorduri speciale între organizaţiile internaţionale şi statele-gazdă (CHEBELEU. 319).penale ale statului-gazdă. Reprezentanţii Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi funcţionarii organizaţiei beneficiază (…) de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru îndeplinirea. îndeosebi faţă de autorităţile statului-gazdă. în statul-gazdă. în privinţa schimbului de devize. mai ales în condiţiile în care imunitatea ei este încălcată. conform regulamentelor proprii de ordine interioară. d) imuni. împreună cu soţii /soţiile şi rudele care depind de ei. dar şi faţă de cele ale altui stat pe teritoriul căruia funcţionarul internaţional îşi ___________________ Carta ONU. în calitate de reprezentant al organizaţiei internaţionale. ai privilegiilor similare acordate funcţionarilor de rang corespunzător de la misiunile diplomatice. Articolul 105. Privilegiile îi permit libertatea de acţiune. laolaltă cu soţii / soţiile şi rudele care depind de ei. îi garantează independenţa faţă de autorităţile exterioare organizaţiei. Articolul V. f) beneficiari. Din statutul organizaţiei internaţionale decurge statutul funcţionarului internaţional. e) beneficiari.

de imunitate de jurisdicţie civilă pentru actele prin care îşi îndeplinesc funcţiile. Funcţionarii internaţionali „de profesie” beneficiază de inviolabilitatea persoanei. de investigare) li se acordă privilegii asemănătoare. se asigură respectarea principiului egalităţii suverane a statelor membre ale organizaţiei internaţionale (CHEBELEU. dar numai pentru perioada misiunii. cetăţeni ai statului-gazdă. Privilegiile îl protejează pe funcţionarul internaţional numai în cadrul funcţiei sale sau în relaţie cu exercitarea ei. de elaborare de studii. Experţilor în misiune (de mediere. de scutiri vamale şi fiscale. de întocmire de rapoarte. Funcţionarii internaţionali. 658). Privilegiile se acordă diferit diferitelor categorii de funcţionari internaţionali. Totodată.îndeplineşte funcţiile. nu beneficiază de privilegiul inviolabilităţii personale şi nici de cel al imunităţii de jurisdicţie decât pentru acte oficiale în îndeplinirea funcţiilor (CHEBELEU 660-665). 146 . de libertate de deplasare. prin privilegierea funcţionarului internaţional.

Cehia. Slovacia. În conformitate cu dreptul internaţional. obligaţia principală care decurge din alianţă este. Lituania. Olanda. care stabileşte obligaţii privind de cele mai multe ori garantarea reciprocă a securităţii în caz de agresiune din partea unui stat din afara grupării. Turcia. Luxemburg şi Olanda se angajau. În a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ungaria). Statelor aliate le revine obligaţia de a apăra statul agresat. Franţa. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă a 26 de state (Belgia. Spre deosebire de organizaţiile internaţionale interguvernamentale. Slovenia. grupări omogene de state ale căror ideologii dominante şi politici sunt asemănătoare. Aşadar. Bulgaria. Grecia. statele care alcătuiesc o alianţă adoptă standarde comune de înarmare. Portugalia. în primul rând. elaborează strategii comune şi formulează şi aplică o politică militară comună. Danemarca. sunt licite doar alianţele defensive. militară. Cooperarea militară în cadrul unui bloc politico-militar reflectă coordonarea politică. Canada. Spania. La 17 martie 1948. Italia. s-au format ca alianţe blocurile politico-militare. Polonia. Marea Britanie. Alianţa se defineşte şi în raport cu sursa ameninţării. blocurile politico-militare elaborează politici publice internaţionale doar în măsura în care urmăresc atingerea obiectivelor lor militare. Dacă se alcătuieşte o alianţă. pentru o jumătate de secol. instituţii ale relaţiilor internaţionale. Letonia. Germania. Islanda. Alianţa îşi propune să definească şi să identifice pericolul (inamicul) pentru a-l înlătura. Luxemburg. România. Alianţa poate avea şi instituţii permanente. Belgia. Statele dintr-un bloc politico-militar elaborează poziţii politice comune şi instituie instrumente comune ale blocului de dialog politic cu statele care nu fac parte din bloc. a fost semnat la Bruxelles tratatul prin care Anglia. Norvegia. Statele Unite al Americii. să-şi acorde asistenţă dacă ar suferi vreo 147 . Franţa.REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A STATELOR MEMBRE ALE NATO ÎN CONSILIUL NORD-ATLANTIC (EXCURS) Alianţa este gruparea de state printr-o convenţie internaţională. În consecinţă. se presupune că există cel puţin un inamic. Estonia.

Portugalia şi Italia să adere la pact. care. statele membre interacţionează prin misiuni militare şi misiuni diplomatice. socială şi culturală. Ulterior. la 15 martie 1949. NATO exprimă parteneriatul transatlantic al statelor membre din Europa şi al SUA. supremaţia legii. a unui Consiliu Consultativ. La 19 decembrie 1950. o organizaţie internaţională politică. NATO trece printr-un proces de adaptare la exigenţele secolului al XXI-lea. Locul de acţiune diplomatică este Consiliul Nord-Atlantic. Tratatul a prevăzut întrunirea. în acelaşi an. după încheierea „războiului rece”. Pactul a intrat în vigoare la 24 august. Senatul SUA a autorizat Administraţia să încheie. în timp de pace. A fost constituit Cartierul General Suprem din Europa al puterilor aliate (Supreme Headquarters of Allied Powers in Europe – SHAPE). SUA şi Canada. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (DIACONU III. înainte de a fi semnat. 148 . În cadrul NATO. 242). Doctrina de drept internaţional include NATO printre organizaţiile regionale politico-militare (DIACONU III. alianţe în afara ariei americane. În prezent. Consiliul miniştrilor l-a desemnat pe generalul american Dwight D. NATO a trecut la gestionarea colectivă a crizelor din Europa şi a continuat să aibă în atenţie provocările la adresa securităţii statelor membre. Islanda. la Ottawa. Din octombrie 1948 până în martie 1949. cultura şi civilizaţia comune. Tinde să devină. La 20 septembrie 1951.agresiune în Europa şi să se consulte în caz de agresiune pe un alt continent. Conceptele strategice al NATO au fost înnoite în diferitele etape din evoluţia Alianţei. S-a consolidat latura politică a parteneriatului prin accentul pus pe valorile în virtutea cărora acţionează statele membre ale Alianţei: libertatea. prin care forţa aliată se juxtapunea armatelor naţionale. referitor la reprezentanţii naţionali. Textul a fost publicat. dintr-o alianţă defensivă. la cererea semnatarilor. Ceremonia semnării s-a desfăşurat la 4 aprilie 1949. 243). La 11 iunie 1948. Danemarca. democraţia. Obiectivul iniţial al acestui parteneriat a fost asigurarea păcii şi stabilităţii continentului european. precum şi forme de cooperare economică. la 18 martie 1949. la Washington. s-a derulat procesul de elaborare a proiectului de Pact atlantic de către cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles. au invitat Norvegia. Eisenhower comandant suprem în Europa. având ca obiect principal securitatea şi incluzând dimensiunea militară iniţială. statele membre ale NATO au semnat Acordul privind Statutul Civil al NATO.

Consiliul se întruneşte cel puţin săptămânal la nivelul şefilor de stat sau de guvern. până când Consiliul de Securitate va fi adoptat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Acelaşi articol a stabilit că întrunirea Consiliului se face prompt şi în orice împrejurare şi că se pot constitui atâtea organisme subsidiare câte sunt necesare şi a menţionat că se impune în primul rând un Comitet al apărării. 149 140 . Aceste decizii exprimă voinţa colectivă a guvernelor statelor membre. Adoptarea deciziilor se face prin consens. Deciziile adoptate de Consiliul Nord-Atlantic au aceeaşi validitate. Fiecare ambasador. în mod egal. Consiliul Nord-Atlantic adoptă decizii şi emite declaraţii şi comunicate. care să recomande măsurile de aplicare a prevederilor privind dezvoltarea capacităţii individuale şi a celei colective de răspuns la un atac armat. statele membre au. al miniştrilor apărării sau al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale NATO. inclusiv prin folosirea forţei armate. În cadrul Consiliului. fiecare. exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite140. membru permanent al Consiliului NordAtlantic. Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite. de câte un membru permanent având rang de ambasador. Articolul 51. statele părţi au înfiinţat un Consiliu în cadrul căruia fiecare stat membru să fie reprezentat în procesul de analiză a problemelor legate de aplicarea Tratatului.În temeiul articolului 9 al Tratatului de la Washington. ___________________ Carta ONU. Guvernele statelor membre sunt reprezentate. în temeiul prezentei Carte. pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nordatlantice. indiferent de nivelul întrunirii. este însoţit de o delegaţie politică şi militară. al miniştrilor de externe. dreptul de a-şi exprima opiniile. Măsurile întreprinse în exercitarea dreptului la autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate. sprijinirea statului membru sau a statelor membre atacate prin acţiuni imediate. de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul Nord-Atlantic este organismul decizional cel mai important al NATO.

ar întruni caracteristicile generale comune ale delegaţiilor reale. lupta împotriva terorismului. ipotetic. El îndeplineşte o gamă largă de sarcini.Într-o delegaţie care. Ca şi subalternii săi. este numit de ministerul apărării. precum prevenirea conflictelor. de dezvoltarea cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană în domeniul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare. unde participă la elaborarea proiectelor de documente. precum şi aspecte ale politicii de securitate şi de informare. administrarea crizelor. planificarea apărării civile. dacă este cazul. controlul armamentelor şi dezarmarea. Secţia pentru resurse de apărare şi economico-financiară se ocupă de administrarea resurselor militare comune ale NATO. printre care: îi ţine locul reprezentantului permanent. Parteneriatului pentru Pace. Dialogul Mediteranean. de politica nucleară a NATO şi de evitarea proliferării armelor de nimicire în masă. de politica de apărare aeriană. prevenirea proliferării armelor de nimicire în masă. menţine legăturile de lucru cu delegaţiile permanente ale altor state şi cu oficialităţile NATO. ofiţer superior. Secţia pentru politica de apărare este condusă de un militar. de 150 . cât şi în operaţii. coordonează procesul de pregătire a acţiunilor diplomatice pe planul relaţiilor dintre statul său şi NATO. Ei participă la organizarea vizitelor oficiale din statul propriu la sediul NATO. de obicei. urmăreşte activitatea de ansamblu a delegaţiei permanente şi elaborează planificări şi rapoarte. de cooperarea pe planul armamentelor. Secţia pentru politica de apărare se ocupă îndeosebi de procesul de apărare în cadrul NATO. civili şi militari. ambasadorul îşi reprezintă statul şi interesele acestuia în cadrul organizaţiei. având rang diplomatic de ministru plenipotenţiar sau ministru consilier. care le permite forţelor armate ale statelor membre să coopereze atât în pregătire. Diplomaţii din secţia politică au sarcina de a prezenta politica şi poziţiile statului propriu organelor civile şi militare din subordinea Consiliului Nord-Atlantic. Primul colaborator al reprezentantului permanent este un diplomat de rang înalt (ministru plenipotenţiar sau ministru consilier). inclusiv în structuri ad-hoc. îşi reprezintă statul în forurile NATO. Şeful secţiei politice a delegaţiei permanente este. Ei participă şi la acţiunile de cooperare cu statele partenere în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic. Consiliului Rusia-NATO. consilier diplomatic şi are sarcina de a se ocupa de o serie amplă de probleme de securitate. Comisiei Ucraina-NATO. El este numit de şeful statului şi coordonat de ministerul de externe.

de procurarea de servicii şi bunuri pentru organizaţie. există şi o ordine de precădere după vechimea în funcţie a reprezentanţilor permanenţi. de obicei. de programul de investiţii al NATO. de cele mai multe ori. La nivelul reprezentanţilor permanenţi se întruneşte Consiliul Permanent. În cadrul delegaţiei permanente. Reprezentanţii permanenţi prezintă în Consiliu poziţiile şi 151 . proiecte elaborate în organele subsidiare. de finanţarea activităţilor politice şi militare ale Cartierului General de la Bruxelles. El are atribuţiile de a convoca şedinţele de Consiliu şi de a conduce aceste şedinţe atunci când se procedează la alegerea secretarului general al Alianţei. prin rotaţie în ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. Anual. de două ori pe an. dar locurile reprezentanţilor permanenţi la lucrări sunt fixate după ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. Consiliul Nord-Atlantic se întruneşte la nivelul şefilor de stat sau de guvern ori de câte ori este nevoie să se abordeze probleme importante. în momente importante legate de politica de securitate a Alianţei. Dezbaterile şi hotărârile din cadrul Consiliului Nord-Atlantic au. de edificarea sediului nou al NATO. administrează şi controlează sistemele locale de comunicaţie şi informare. Lucrările Consiliului Nord-Atlantic sunt prezidate de secretarul general al organizaţiei sau de adjunctul acestuia. ambasadorului reprezentant permanent cu vechimea cea mai mare îi revine funcţia onorifică de decan. În cadrul Consiliului Permanent. Reprezentanţii permanenţi acţionează în conformitate cu instrucţiunile primite din partea autorităţilor statului pe care îl reprezintă. unul dintre miniştrii de externe este preşedinte de onoare al Consiliului Nord-Atlantic. prin măsuri specifice adecvate. În cadrul Consiliului. asigură aplicarea politicilor de securitate ale NATO şi ale statului propriu. Întrunirile Consiliului la nivelul miniştrilor de externe au loc. ca temei recomandări. funcţionează şi reprezentantul statului-major al armatei statului reprezentat în Comitetul Militar al NATO.finanţarea structurii de comandă militară integrată. Secretarul general şi reprezentanţii permanenţi pot formula teme şi probleme pentru dezbaterile Consiliului. inclusiv în structurile din domeniile securităţii şi securităţii informaţiilor. Secţia pentru comunicare şi informare reprezintă statul în comitetele de specialitate ale NATO.

lansat la reuniunea la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic (Bruxelles. Hotărârile se adoptă prin consens. Ambasada Greciei în Armenia. La 18 septembrie 1993. Prima şedinţă a Consiliului-Nord Atlantic a avut loc la Washington. România a aderat la NATO. La 29 martie 2004. Prima şedinţă a Consiliului Permanent s-a desfăşurat la Paris. România a devenit membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică. prim-ministrul României i-a adresat secretarului general al NATO invitaţia de a vizita România şi a formulat solicitarea ca un ambasador al României să fie acreditat pe lângă Cartierul General al NATO de la Bruxelles. preşedintele României i-a trimis secretarului general al NATO o scrisoare prin care a formulat cererea oficială ca România să devină membru al NATO. La 20 decembrie 1990. ministrul de externe al României a semnat la Bruxelles Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace. Centrul de informare şi documentare al NATO de la Kiev a fost înfiinţat în 1997 pentru îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii dintre NATO şi Ucraina. RELAŢIILE DIPLOMATICE ALE NATO CU STATELE PARTENERE Sunt state cu care NATO are relaţii de parteneriat. asistenţă pentru cercetare şi sprijin în elaborarea de proiecte Oficiul de informare al NATO de la Moscova a fost înfiinţat în 2001. la 17 septembrie 1949. La 24 iulie 1990. 10-11 ianuarie 1994). aplicându-se principiul egalităţii suverane a statelor membre.propunerile statelor pe care le reprezintă şi îşi informează statele despre propunerile celorlalte state membre. Aceste state sunt reprezentate la Cartierul General al NATO de misiuni diplomatice. La 26 ianuarie 1994. la 28 aprilie 1951. preşedintele României a vizitat Cartierul General al NATO de la Bruxelles. La 4 noiembrie 1994. 152 . Pentru parteneriatul pe plan militar s-au instituit elemente de stat-major ale Parteneriatului pentru Pace. Centrul le furnizează cetăţenilor ucraineni informaţie. Ambasade ale statelor membre ale NATO în state cu care NATO are relaţii de parteneriat au rol de punct de contact al NATO: Ambasada Poloniei în Albania.

UE. preşedinte al Grupului pentru planificare nucleară. Comitetul Politic funcţionează la nivelul adjuncţilor reprezentanţilor permanenţi sau al consilierilor şi consultanţilor politici ai delegaţiilor permanente. unde poartă convorbiri la nivel înalt. Ambasada Lituaniei în Belarus. copreşedinte al Consiliului Permanent Comun NATORusia. Secretarul general al NATO desfăşoară o activitate diplomatică intensă. Ambasada Greciei în BosniaHerţegovina. precum şi o vizită la sediul ONU de la New York. Ambasada SUA în Kazahstan şi Ambasada României în Republica Moldova. Ambasada Portugaliei în Irlanda. preşedinte al Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. În noiembrie 2004. preşedinte al Comitetului pentru planificarea apărării. ORGANE SUBSIDIARE ALE CONSILIULUI NORD-ATLANTIC Comitetul Politic este organul subsidiar al Consiliului NordAtlantic în cadrul căruia se elaborează declaraţii şi comunicate. Ambasada Bulgariei în Georgia. Comitetul pentru bugetul militar. preşedinte al Grupului de cooperare mediteraneană. Asupra numirii lui se pronunţă guvernele statelor membre. Printre atribuţiile lui se numără acelea de preşedinte al Consiliului Nord-Atlantic. Comitetul pentru infrastructură. Are contacte cu deţinătorii funcţiilor de conducere din cadrul unor organizaţii internaţionale (ONU. El întreprinde vizite în statele membre şi partenere. Ambasada Ungariei în Croaţia. copreşedinte al Comisiei NATO-Ucraina. Comitetul pentru bugetul civil. Ambasada Turciei în Azerbaidjan. Secretarul general conduce Secretariatul Internaţional al NATO. a întreprins o vizită oficială de trei zile la Washington.Ambasada Sloveniei în Austria. prezidează Forţele operative pentru controlul armelor convenţionale şi este preşedintele Grupului executiv de lucru. Adjunctul secretarului general al NATO îl asistă pe secretarul general în exercitarea funcţiei. îl înlocuieşte în absenţă. Alte organe subsidiare sunt: Grupul executiv de lucru (pentru problemele legate de strategia din domeniul apărării). Comisia superioară de resurse. Ambasada Estoniei în Finlanda. Secretarul general al NATO Alianţa îl are ca şef executiv pe secretarul general. OSCE. Consiliul Europei). preşedintele Comitetului 153 .

Noua structură cuprinde şase departamente conduse de câte un asistent al secretarului general. a Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. În noiembrie 2002. la reuniunea la nivel înalt de la Praga. a Grupului de cooperare mediteraneană. a fost alcătuit din funcţionari desemnaţi de guvernele statelor membre sau recrutaţi de Alianţă un secretariat internaţional. Biroul pentru securitate este condus de un director. Funcţionarii Secretariatului executiv consemnează lucrările consiliilor şi comitetelor. de relaţii cu statele NATO şi cu statele partenere. procese-verbale. Secretariatul Internaţional este alcătuit din Biroul secretarului general. redactează agende. Secretariatul internaţional al NATO În conformitate cu Acordul privind Statutul civil. Cabinetul secretarului general al NATO este alcătuit din Cabinetul particular. s-a stabilit reorganizarea Secretariatului Internaţional prin introducerea de metode administrative moderne.NATO pentru apărarea aeriană. Secretariatul executiv asigură funcţionarea Consiliului NordAtlantic. preşedintele Comitetului mixt privind problemele proliferării. 154 . care este consilierul principal al secretarului general în domeniu. Are în subordine Serviciul de sisteme informatice. preşedintele Comisiei consultative comune. funcţionarii Secretariatului Internaţional i se subordonează secretarului general. a Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia. precum şi Biroul NATO pentru securitate. Planifică şi organizează reuniunile la nivel ministerial şi la nivel înalt. cinci departamente operative. rapoarte. Secretariatul executiv. a Comitetului pentru planificarea apărării şi a Grupului de planificare nucleară. a Comisiei NATO-Ucraina. Cabinetul particular al secretarului general include un consilier juridic şi un consilier pentru afacerile central şi est-europene. condus de un director. de planificare. Biroul administrativ şi Biroul inspectorului financiar. Biroul pentru informaţii şi presă şi Biroul pentru securitate al NATO. Biroul de informaţii şi presă este alcătuit din servicii de presă şi mijloace de informare publică. Obiectivele reorganizării au fost redistribuirea responsabilităţilor între departamente şi îmbunătăţirea coordonării în legătură cu problemele-cheie şi programele-cheie. În activitatea lor. Secretarul executiv al NATO i se subordonează secretarului general.

La 14 octombrie 1953. Simbolurile NATO La sediile NATO. în locurile unde se desfăşoară activitatea curentă a organizaţiei. în Belgia. cu lăţimea măsurând trei pătrimi din lungime. Secretariatul Internaţional. Consiliul NATO a aprobat drapelul organizaţiei: un compas (o stea) în culorile alb şi albastru pe fond albastru închis. care să răspundă nevoilor Alianţei în secolul al XXI-lea. în cadrul căruia criteriul principal a fost realizarea unei instalaţii ultramoderne. sediul permanent al Consiliului NordAtlantic se află la Bruxelles. de la Washington. apare emblema NATO. s-a decis construirea la Bruxelles a unui sediu nou pentru NATO. a fost inaugurat un nou sediu al NATO la Porte Dauphine de la Paris. A fost organizat un concurs de arhitectură. bineînţeles. La 15 decembrie 1959. menit să menţină caracterul dinamic al organizaţiei. preşedintele Comitetului Militar şi Statul-Major Militar Internaţional. unde îşi au birourile secretarul general. al cărei desen a fost conceput de un membru al personalului internaţional. Primul sediu al Cartierului General s-a aflat la Palais Chaillot de la Paris. În cadrul reuniunii la nivel înalt a NATO din 1999. la solemnităţi. în cadrul Cartierului General al NATO. 155 .Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic De la 16 octombrie 1967. adaptabile la procesul de înnoire continuă a organizaţiei. pe documente şi publicaţii şi.

Statele componente se situau pe picior de egalitate (LE DESSEIN. dreptul de a vota şi de a candida la alegerile municipale din statul pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa şi la alegerile pentru Parlamentul European..DIPLOMAŢIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (EXCURS) Statele se asociază şi în grupări pe care le dotează cu structură statală. Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională. măcar parţial. Uniunea Europeană este obiectivul de atins prin integrare (MTHIJSEN. O asemenea asociere implică participarea statelor la un proces de integrare în structura grupării.. atribuit lui Henri IV. condusă de Consiliul general. se găseşte un text notabil. astfel încât să se poată substitui. Pe plan juridic. şi şase consilii provinciale. 12 monarhice (şase ereditare şi şase elective) şi trei republici. Uniunea Europeană este un for politic în curs de edificare. dotat cu puteri supreme. 250). unde este schiţată o federaţie europeană pe baza redistribuirii de teritorii din 15 state. Le Grand dessein. Uniunea Europeană înseamnă ansamblul de drepturi acordate cetăţenilor statelor membre: dreptul de a circula şi a avea reşedinţă pe teritoriul statelor membre. 26-27). dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European. 5).. dreptul de a apela la Avocatul Poporului (MATHIJSEN. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru în statele în care statul propriu nu este reprezentat. Pe plan politic. În Memoriile ducelui Maximilien de Sully (Mémoires des sages et royales économies de l’État de Henry le Grand). se constată că Uniunea Europeană este „organizaţie de tip special” (DIACONU III. statelor din grupare. Tot pe plan juridic. Ele au convenit să se asocieze pentru a atinge 156 . în termenii dreptului internaţional. 5). ansamblu de state suverane care au consimţit să acţioneze împreună în domenii ale relaţiilor dintre ele. puterea politică şi puterea judiciară. Luând în considerare asemănările şi deosebirile Uniunii Europene cu alte organizaţii internaţionale ale statelor.

birouri de corespondenţă. Uniunea Europeană apare. La 7 februarie 1992. statele pot fi reprezentate pe lângă Uniunea Europeană prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin delegaţii permanente. Personalitatea juridică a Uniunii Europene. poate intenta acţiuni în justiţie. Ca urmare. ca şi personalitatea juridică a altor organizaţii internaţionale. pe teritoriile acestor state. achiziţionează şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. de pildă tratate cu statele care au solicitat să adere şi au încheiat negocierile de aderare. inclusiv funcţii în locul statelor membre. Uniunea Europeană exercită jurisdicţie independentă. Uniunea Europeană încheie contracte. are caracter obiectiv. are dreptul să încheie contracte. pentru că este opozabilă chiar şi statelor nemembre. cel puţin deocamdată. Uniunea Europeană încheie convenţii internaţionale. care ulterior a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999) şi prin Tratatul de la Nisa. Uniunea Europeană are organe comune şi personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. să dobândească şi să vândă bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie. 157 . adică aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. centre de informare. ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. reprezentanţi rezidenţi. reprezentanţi ai 12 state europene au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).) În lumina acestei decizii. semnat la 26 februarie 2001. 462). Uniunea Europeană este subiect derivat de drept internaţional. cu decizii obligatorii pentru persoane şi societăţi din statele membre şi pentru statele membre.obiective de interes comun prin intermediul organelor proprii organizaţiei pe care au constituit-o. În 1996. la Maastricht (Olanda). Convenţiile internaţionale dintre Uniunea Europeană şi un stat sau mai multe state sunt negociate de Comisia Europeană şi încheiate de Consiliul European în numele Comunităţii. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că Uniunea Europeană are competenţe atribuite şi numai asemenea competenţe (Curtea a decis că Uniunea Europeană nu poate legifera în domeniul drepturilor omului şi nu poate adera la Convenţia europeană a drepturilor omului. Uniunea Europeană are drept de legaţie activ şi pasiv. Uniunea Europeană adoptă norme care prevăd nemijlocit drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. Uniunea Europeană îşi exercită funcţiile pe care i le-au acordat statele membre prin tratatele succesive.

a independenţei şi a integrităţii Uniunii”. Uniunea are ca scop promovarea păcii. a fost semnat Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa (Constituţia). libera circulaţie a serviciilor.. într-o societate caracterizată de pluralism. Constituţia pentru Europa (CONFÉRENCE.. inclusiv ale persoanelor care aparţin minorităţilor. (3) cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. elaborat şi negociat în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. a forţei de muncă. egalitatea. Uniunea le oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate. ci a modificat tratatele constitutive ale Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului. la 1 noiembrie 2006 sau în luna următoare lunii în care va fi depus ultimul instrument de ratificare.Tratatul privind Uniunea Europeană nu a înlocuit. a capitalului şi a plăţilor. la Roma. respectarea drepturilor omului. solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. justiţie. Tratatul Uniunii Europene a fost construit pe trei „piloni”: (1) Comunitatea Europeană (Comunităţile Europene) caracterizată/e de libertăţile fundamentale ale pieţii comune: libera circulaţie a mărfurilor. Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom) şi Comunităţii Economice Europene. VALORILE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană s-a constituit şi se dezvoltă având ca temei următoarele valori: respectarea demnităţii umane. statul de drept. toleranţă. libertatea. a intereselor fundamentale. Uniunea coordonează politica statelor membre având ca scop atingerea obiectivelor comune şi îşi exercită asupra modului comunitar competenţele care i-au fost atribuite. acest Tratat va abroga Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene. (2) Politica Externă şi de Securitate Comună. libertatea de stabilire. democraţia. nediscriminare. La 29 octombrie 2004. a valorilor sale şi bunăstarea popoarelor sale. de securitate şi de dreptate fără frontiere interioare şi o piaţă interioară unde concurenţa este liberă şi nedeformată. Uniunea 158 . inclusiv „apărarea valorilor comune. le 13 octobre 2004) consfinţeşte Uniunea Europeană căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru a-şi atinge obiectivele comune. La intrarea în vigoare.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE Principiul atribuirii reglementează delimitarea competenţelor Uniunii. În virtutea principiului atribuirii. Respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la apărarea şi la dezvoltarea patrimoniului cultural european. solidaritatea dintre generaţii şi protejarea drepturilor copilului. Uniunea şi statele membre se respectă şi se sprijină reciproc în îndeplinirea de misiuni decurgând din Constituţie sau rezultând din actele instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea misiunii Uniunii şi se abţin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele acţiunii avute în vedere nu pot fi atinse în 159 . combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează dreptatea şi protecţia socială. Fiecare competenţă neatribuită Uniunii în Constituţie le aparţine statelor membre. inerentă structurii lor fundamentale politice şi constituţionale. menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. socială şi teritorială şi solidaritatea statelor membre. care tinde la lichidarea şomajului (la folosirea deplină a forţei de muncă) şi la progresul social. Uniunea acţionează în limitele competenţei pe care statele membre i le-au atribuit în Constituţie pentru a atinge obiectivele pe care le stabileşte. Constituţia şi dreptul adoptat de instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor care i s-au atribuit au întâietate faţă de dreptul din statele membre. Respectă funcţiile esenţiale ale statului. În virtutea principiului cooperării loiale. Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii reglementează exercitarea competenţelor. Promovează progresul ştiinţific şi tehnic. În virtutea principiului subsidiarităţii. inclusiv în privinţa autonomiei locale şi regionale. Promovează coeziunea economică. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. precum şi identitatea lor naţională. şi un nivel ridicat de protejare şi de îmbunătăţire a calităţii mediului.lucrează pentru dezvoltarea durabilă a Europei fondate pe creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor. în domeniile care nu aparţin competenţei sale exclusive. egalitatea dintre femei şi bărbaţi. în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii teritoriale. o economie socială de piaţă înalt competitivă.

Parlamentele naţionale veghează la respectarea acestui principiu conform procedurii prevăzute în protocol. 160 .măsură suficientă de statele membre. problemele comune de securitate în domeniul sănătăţii publice. În virtutea principiului proporţionalităţii. dezvoltare tehnologică şi spaţiu (fără să împiedice statele să-şi exercite competenţa proprie). DOMENIILE DE COMPETENŢĂ ALE UNIUNII EUROPENE Sunt domenii de competenţă exclusivă a Uniunii: uniunea vamală. Uniunea dispune de competenţă pentru acţiuni de sprijinire. politica monetară pentru statele a căror monedă este euro. cât şi la nivel regional şi local. Uniunea dispune şi de competenţa exclusivă de a încheia un acord internaţional când încheierea este prevăzută într-un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei interne sau în măsura în care încheierea este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le altereze conţinutul. socială şi teritorială. conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune de pescuit. Uniunea dispune de competenţă partajată cu statele membre în legătură cu piaţa internă. sport şi formare profesională. spaţiul de libertate. pentru anumite aspecte. securitate şi dreptate. Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii conform Protocolului asupra aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. atât la nivel central. politica socială. dar pot fi atinse mai bine. mediul. stabilirea de reguli ale concurenţei necesare funcţionării pieţei interne. la nivelul Uniunii. de coordonare sau de completare în domeniile protecţiei şi ameliorării sănătăţii umane. turism. pentru anumite aspecte. protejarea consumatorilor. transporturile. coeziunea economică. agricultura şi pescuitul. conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constituţiei. protecţie civilă. educaţie. cooperare administrativă. potrivit dimensiunilor şi efectelor acţiunii avute în vedere. industrie. dar nu şi în privinţa conservării resurselor biologice ale mării. energia. cercetare. tineret. reţelele transeuropene. cultură.

Competenţa Uniunii în materia Politicii Externe şi de Securitate Comune acoperă toate domeniile politicii externe astfel încât ansamblul problemelor privind securitatea Uniunii. Uniunea are competenţa de a defini şi de a-şi aplica Politica Externă şi de Securitate Comună. precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional. Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene va elabora această politică în cadrul liniilor strategice stabilite. la eliminarea sărăciei şi la protejarea drepturilor omului. Statele membre se vor pune de acord în Consiliul European şi în Consiliul de Miniştri asupra fiecărei probleme de politică externă şi de securitate comună de interes general. Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace adecvate. Consiliul European va identifica interesele strategice ale Uniunii şi va stabili obiectivele politicii externe şi de securitate comună. Uniunea îşi afirmă şi îşi promovează valorile şi interesele. Ele se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i afecteze eficienţa. în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite. utilizând mijloacele naţionale şi pe cele ale Uniunii. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comune. Din prevederile Constituţiei pentru Europa. Statele membre sprijină activ şi fără rezervă Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii în spirit de loialitate mutuală şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu. în special ale copilului. la comerţul liber şi echitabil. pe identificarea problemelor de interes general şi pe realizarea unui grad crescător de convergenţă a acţiunilor statelor membre. Politica Externă şi de Securitate Comună va fi executată de ministrul afacerilor externe al Uniunii şi de statele membre. la solidaritate şi respect mutual între popoare. în special a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. securitatea şi dezvoltarea durabilă a Planetei.POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ În relaţiile cu lumea. rezultă că Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene se întemeiază pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre. Contribuie la pacea. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comună care poate duce la apărarea comună. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta deciziile europene necesare Politicii Externe şi de Securitate Comune. pentru a defini o abordare 161 . În aplicarea prevederilor Constituţiei.

comună. Parlamentul European va fi consultat asupra principalelor aspecte şi opţiuni fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va fi informat în legătură cu evoluţia lor. 162 . pentru realizarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune. capacităţi civile şi militare pentru a contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Consiliu. decizii în unanimitate. Ea asigură Uniunii capacitatea operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. rezultă că politica de securitate şi de apărare comună include definirea progresivă a unei politici de apărare comune a Uniunii. Executarea acestor sarcini se va sprijini pe capacităţile furnizate de statele membre. a propunerilor ministrului de externe al Uniunii. Din Constituţie. Statele membre sunt solidare. statele membre vor asigura posibilitatea ca Uniunea să-şi realizeze interesele şi valorile pe scena internaţională. prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale. Prin convergenţa acţiunilor lor. conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Politica de Securitate şi Apărare Comună face. fiecare stat membru va consulta celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului de Miniştri. Înainte de a întreprinde orice acţiune sau de a asuma orice angajament care ar putea afecta interesele Uniunii. Se vor pronunţa asupra iniţiativei unui stat membru. Ea va duce la o apărare comună din momentul în care Consiliul European va decide astfel în unanimitate şi le va recomanda statelor membre să adopte o decizie în acest sens conform normelor constituţionale. Uniunea va putea recurge la această capacitate în misiuni în afara Uniunii. conform Constituţiei. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta. pentru a asigura menţinerea păcii. Statele membre vor pune la dispoziţia Uniunii. parte integrantă din Politica Externă şi de Securitate Comună. Politica Uniunii nu va afecta caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre şi va respecta obligaţiile decurgând din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi este compatibilă cu politica de securitate şi apărare comună. Statele membre care vor constitui împreună forţe multinaţionale vor putea de asemenea să le pună la dispoziţia Politicii de Securitate şi de Apărare Comune. în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună.

a participa la definirea unei politici europene a capacităţilor şi armamentului şi pentru a asista Consiliul în evaluarea ameliorării capacităţilor militare. Ministrul de externe al Uniunii va putea să propună să se recurgă la mijloace naţionale ca şi la instrumentele reuniunii. în continuare. Consiliul va putea încredinţa realizarea unei misiuni. inclusiv pe cele privind lansarea de misiuni. unui grup de state membre. Constituţia prevede ca acţiunea Uniunii Europene pe scena internaţională să se bazeze pe principiile conform cărora a fost înfiinţată. Angajamentele de cooperare în acest domeniu vor rămâne conforme angajamentelor asumate în cadrul NATO care va fi. a contribui la identificarea măsurilor utile consolidării bazei industriale şi tehnologice a sectorului apărării şi pentru a le aplica. baza apărării lor colective şi instanţa aplicării ei. Dacă un stat membru va fi obiectul unei agresiuni armate. a promova măsuri de satisfacere a acestor necesităţi. Nu va fi afectat caracterul specific al Politicii de Securitate şi Apărare Comune a unor state membre. potrivit Constituţiei. 163 . de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare). solidaritatea şi respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional. în acest scop. celelalte state membre îi vor datora ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele lor. o Agenţie în domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare. de cercetare. pentru statele membre ale NATO. pentru păstrarea valorilor Uniunii şi servirea intereselor ei. universalitatea şi caracterul unitar al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. obligaţia de a se angaja să-şi îmbunătăţească progresiv capacităţile militare şi vor institui. conform articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite. Statele membre care satisfac criterii mai ridicate ale capacităţilor militare şi care şi-au asumat angajamente mai constrângătoare în domeniu în vederea misiunilor celor mai pretenţioase vor stabili o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii.Statelor membre le revine. Consiliul va adopta în unanimitate deciziile privind Politica de Securitate şi Apărare Comună. egalitatea. respectarea demnităţii umane. în cadrul Uniunii. statul de drept. Parlamentul European va fi consultat şi informat asupra aspectelor principale şi a opţiunilor fundamentale ale Politicii de Securitate şi Apărare Comune. pentru a identifica nevoile operaţionale. s-a dezvoltat şi s-a extins şi pe care Uniunea are în vedere să le promoveze în lume: democraţia.

ca şi principiilor Actului final de la Helsinki şi obiectivelor Cartei de la Paris. În cadrul principiilor şi obiectivelor acţiunii sale exterioare. acoperind toate domeniile politicii externe şi de securitate. pentru menţinerea păcii. independenţei şi integrităţii.Potrivit Constituţiei. inclusiv celor referitoare la frontierele exterioare. pentru a susţine dezvoltarea durabilă pe plan economic. Constituţia stabileşte obligaţia ca statele membre să sprijine activ şi fără rezerve Politica Externă şi de Securitate Comună în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce. Constituţia le cere statelor membre să se abţină de la orice acţiune 164 . Deciziile europene ale Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii se vor referi la Politica Externă şi de Securitate Comună. în vederea apărării valorilor proprii. pentru a încuraja integrarea tuturor statelor în economia mondială. Uniunea se va strădui să dezvolte relaţii şi să construiască parteneriate cu state terţe. în scopul esenţial al eradicării sărăciei. pentru a contribui la elaborarea măsurilor internaţionale de păstrare şi de ameliorare a calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale. statul de drept. ca şi la alte domenii care aparţin acţiunii externe şi privesc relaţiile Uniunii cu o ţară. cu organizaţii internaţionale. Uniunea se va pronunţa în favoarea soluţiilor multilaterale pentru problemele comune. drepturile omului şi principiile dreptului internaţional. social şi în privinţa mediului a statelor în curs de dezvoltare. să lucreze de comun acord la dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii lor politice reciproce. ţările şi regiunile care se confruntă cu catastrofe naturale sau de origine umană şi pentru a promova un sistem internaţional întemeiat pe cooperare multilaterală consolidată şi o bună guvernare mondială. a securităţii. pentru a consolida şi a susţine democraţia. inclusiv prin înlăturarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului internaţional. Uniunea îşi va stabili şi va aplică o Politică Externă şi de Securitate Comună. conform principiilor şi scopurilor Cartei Naţiunilor Unite. în vederea unei dezvoltări durabile. pentru a ajuta populaţiile. o regiune sau constituie o abordare tematică. regionale şi mondiale care împărtăşesc principiile menţionate. îndeosebi în cadrul Naţiunilor Unite. a intereselor fundamentale. prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale. Consiliul European va decide în unanimitate asupra recomandărilor Consiliului de Miniştri. Uniunea va stabili şi va realiza politici comune şi va acţiona pentru a asigura un grad înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale.

dar va accepta că decizia europeană angajează Uniunea. fie la cererea unui stat membru. ministrul de externe al Uniunii va convoca. Dacă se va impune.contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i prejudicieze eficacitatea de forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. pe baza orientărilor generale şi liniilor strategice definite de Consiliul European. Dacă se va impune o decizie rapidă. în patruzeci şi opt de ore sau. modalităţile de aplicare a deciziilor europene şi consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre pentru desfăşurarea politicii lor. Consiliul de Miniştri va adopta deciziile europene necesare stabilirii şi aplicării Politicii Externe şi de Securitate Comune. semnificaţia şi mijloacele de pus la dispoziţia Uniunii. dacă este necesar. cât mai repede. Dacă o situaţie internaţională va impune acţiunea operaţională a Uniunii. Uniunea îşi va desfăşura Politica Externă şi de Securitate Comună definind orientările generale. prin care va stabili obiectivele. Consiliul European va fi convocat în reuniune extraordinară pentru definirea liniilor strategice adecvate ale politicii Uniunii în această privinţă. Fiecare stat membru. Consiliul va decide în unanimitate. 165 . adoptând decizii europene care stabilesc acţiunile Uniunii. În spiritul solidarităţii reciproce. ca urmare a unei anumite evoluţii pe plan internaţional. decizia Uniunii nu va fi adoptată. fie din oficiu. având cel puţin o treime din populaţia Uniunii. reuniunea extraordinară a Consiliului. poziţiile Uniunii. statul membru care se va abţine de la vot se va abţine şi de la orice acţiune susceptibilă a fi în conflict cu acţiunea Uniunii bazată pe decizia europeană şi celelalte state îi vor respecta poziţia. Dacă membrii Consiliului care se vor abţine vor reprezenta cel puţin o treime din statele membre. Aceste decizii europene vor angaja statele membre în luările lor de poziţie şi în conduita lor în acţiune. Consiliul va adopta deciziile europene necesare. Consiliul European va defini orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune. ministrul de externe al Uniunii sau acesta sprijinit de Comisie vor putea sesiza Consiliul asupra oricărei probleme de Politică Externă şi de Securitate Comună şi supune iniţiative şi propuneri. ca şi condiţiile şi perioada de realizare a acţiunii. inclusiv în legătură cu problemele având implicaţii în domeniul apărării. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi va putea însoţi abţinerea de o declaraţie oficială şi nu va fi obligat să aplice decizia europeană.

un reprezentant special căruia să-i confere un mandat în legătură cu problemele politice speciale. unde vor apăra poziţiile Uniunii. în consultări cu statul membru implicat. o soluţie acceptabilă pentru acest stat. prezentată ca urmare a unei solicitări specifice a Consiliului European. Statele membre participante vor informa statele neparticipante şi pe ministrul de externe al Uniunii despre lucrările şi problematica dezbătută în cadrul organizaţiilor internaţionale şi la conferinţele internaţionale. I-40).Consiliul va decide cu majoritate calificată când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei decizii europene a Consiliului European referitoare la interese şi obiective strategice ale Uniunii. are intenţia să se opună adoptării unei decizii europene înainte de a fi adoptată cu majoritate calificată. Când Consiliul European sau Consiliul de Miniştri va stabili o abordare comună a Uniunii (Constituţia. când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei propuneri a ministrului de externe al Uniunii. Statele membre îşi vor coordona acţiunea în organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. pentru motive politice naţionale vitale. ministrul de externe al Uniunii şi miniştrii afacerilor externe din statele membre îşi vor coordona activitatea în Consiliu. în exer166 . unde nu vor participa toate statele membre. Consiliul va putea numi. va putea să ceară sesizarea Consiliului European pentru adoptarea unei decizii europene în unanimitate. Uniunea va putea încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în problemele Politicii Externe şi de Securitate Comune. la propunerea ministrului de externe al Uniunii. În absenţa unui rezultat. În organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. Reprezentantul special îşi va exercită mandatul sub autoritatea ministrului. cei care vor participa vor apăra poziţiile Uniunii. votând cu majoritate calificată. Consiliul. inclusiv în cazul Consiliului de Securitate al ONU. Dacă un membru al Consiliului va declara că. când decizia europeană va aplica o decizie europeană stabilind o acţiune sau o poziţie a Uniunii şi când decizia europeană se va referi la numirea unui reprezentant special. Statele membre al Uniunii. vor apăra. nu se va trece la vot şi ministrul de externe al Uniunii va căuta. care vor fi şi membre ale Consiliului de Securitate al ONU. Ministrul de externe al Uniunii va asigura organizarea acestei coordonări.

Uniunea va putea încheia un acord de asociere cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale pentru a crea o asociaţie caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce. al acordurilor cu implicare bugetară notabilă pentru Uniune şi al acordurilor privind domenii cărora li se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura 167 . Va supraveghea şi aplicarea politicilor convenite. poziţiile şi interesele Uniunii. formulând avize adresate Consiliului. Un Comitet Politic şi de Securitate va urmări situaţia internaţională în domeniile relevante ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va contribui la stabilirea politicilor. Uniunea va putea încheia. La propunerea negociatorului. sub responsabilitatea Consiliului şi a ministrului de externe al Uniunii. autorizând deschiderea negocierilor şi desemnându-l pe negociatorul-şef al echipei de negociatori ai Uniunii. în condiţiile stabilite prin Constituţie. va autoriza semnarea şi încheierea acordurilor. fără a prejudicia activitatea ministrului de externe al Uniunii. Comisia sau ministrul de externe al Uniunii va prezenta recomandări Consiliului.citarea funcţiilor lor. să adopte măsuri adecvate privind controlul politic şi direcţia strategică de operaţii. Consiliul va putea autoriza Comitetul în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia. un acord cu una sau mai multe ţări sau organizaţii internaţionale. a aplicării provizorii. care va adopta decizii europene. La propunerea negociatorului. Negocierea acordurilor dintre Uniune şi statele terţe sau organizaţiile internaţionale se va desfăşura conform prevederilor Constituţiei. fără a prejudicia responsabilităţile care le revin conform Cartei Naţiunilor Unite. de acţiuni comune şi de proceduri particulare. aşa cum este determinată de Consiliu. al aderării Uniunii la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. organizând proceduri de cooperare. Comitetul Politic şi de Securitate va exercita. Consiliul va autoriza începerea negocierilor. controlul politic al direcţiei strategice a operaţiilor de gestionare a crizei. al acordurilor creând un cadru instituţional specific. Consiliul va putea da directive negociatorului şi va putea desemna un comitet special în consultare cu care să se desfăşoare negocierile. Acordurile încheiate de Uniune vor lega instituţiile Uniunii şi statele membre. dacă va fi cazul. va stabili directivele de negociere. Consiliul va adopta decizia europeană privind încheierea acordului. În cazul acordurilor de asociere. Consiliul va adopta decizia europeană de autorizare a semnării acordului şi.

regulamente. Parlamentul European. care prezintă o declaraţie în Parlamentul European. Consiliul (Consiliul de Miniştri).specială prin care se cere aprobarea Parlamentului European. Comisia Europeană. conform procedurilor şi condiţiilor prevăzute de Constituţie. În prezent. ale cetăţenilor şi ale statelor membre. guvernele statelor membre ale Uniunii Europene îl desemnează pe preşedintele Comisiei Europene. după ce va avea aprobarea din partea Parlamentului European. eficacităţii şi continuităţii politicii şi acţiunii sale. de comun acord cu preşedintele desemnat al Comisiei. legături oportune şi cu alte organizaţii internaţionale. Membrii Consiliului European şi cei ai Parlamentului European sunt aleşi la nivel naţional. în limitele puterilor conferite prin Tratatul Uniunii Europene. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi emit. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Uniunea Europeană va dispune de un cadru instituţional vizând promovarea valorilor Uniunii. Instituţiile vor coopera loial. INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE În prezent. Parlamentul European a solicitat ca fiecare membru al Comisiei Europene să compară. de altfel. Cadrul instituţional va cuprinde: Parlamentul European. cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană şi cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Comisia (Comisia Europeană). urmărirea obiectivelor Uniunii. Consiliul European. 168 . directive şi decizii obligatorii. cu Consiliul Europei. Fiecare instituţie va acţiona în limitele atribuţiilor conferite în Constituţie. Uniunea va stabili orice cooperare utilă cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor specializate. asigurarea coerenţei. Consiliul European. înainte de vot. Consiliul va adopta decizia europeană de încheiere a acordului. Uniunea va asigura. în faţa comitetului parlamentar responsabil pentru domeniul de competenţă. Parlamentul îi aprobă în grup pe preşedintele şi pe membrii Comisiei Europene. servirea intereselor Uniunii. După intrarea în vigoare a Constituţiei pentru Europa. Guvernele statelor membre îi desemnează pe membrii Comisiei Europene. înaintea de a primi aprobarea acestuia.

Parlamentul European În conformitate cu prevederile Constituţiei. aleşi prin sufragiu universal. funcţiile legislativă şi bugetară. Consiliul European va fi alcătuit din şefi de stat sau de guvern din statele membre. Potrivit Constituţiei. În prezent. Consiliul European se va pronunţa prin consens. pentru personal. pentru comitete şi delegaţii. de asemenea. pentru relaţii publice. El va exercita. pentru un mandat de cinci ani. Nu va putea exercita mandat naţional. Va prezenta un raport Parlamentului European după fiecare reuniune a Consiliului European. pe baza lucrărilor Consiliului afacerilor generale. pentru studii. format din şefii de stat şi de guvern din statele membre. pentru traduceri şi servicii generale şi pentru finanţe şi control financiar) şi de un serviciu juridic. direct. împreună cu Consiliul Europei. împreună cu preşedintele Comisiei. Parlamentul European (nu mai mult de 750 de cetăţeni europeni. va asigura continuitatea lucrărilor. pentru administraţie. liber şi secret. În cazurile în care Constituţia nu dispune altfel. Parlamentul European dispune de un Secretariat General condus de un secretar general alcătuit din opt directorate generale (pentru preşedinte. Consiliul European îşi va alege. Va defini priorităţile politice generale. conform criteriului pragului minim de şase membri pe stat membru şi al celui maxim de 86 de locuri) va exercita. care va putea fi reînnoită o dată. A fost stabilit un Cod de conduită al personalului parlamentului. Consiliul European Tratatul Uniunii Europene în vigoare a instituţionalizat Consiliul European. din preşedintele Consiliului European şi din preşedintele Comisiei Europene. dar nu va avea funcţii legislative. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună. preşedintele pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Preşedintele Consiliului European va conduce lucrările Consiliului European. 169 . convocat de preşedintele Consiliului European. pentru informaţii. Consiliul European se va întruni trimestrial. cu majoritate calificată. La lucrările Consiliului European vor participa miniştrii de externe ai statelor membre. Vor putea fi convocate şi reuniuni extraordinare. funcţiile de control politic şi consultativ şi îl va alege pe preşedintele Comisiei Europene. fără a prejudicia atribuţiile ministrului afacerilor externe al Uniunii.

Acest mod de adoptare a deciziilor deosebeşte Uniunea Europeană de celelalte foruri internaţionale constituite pe baza dreptului internaţional. Consiliul Uniunii Europene este o instituţie a Comunităţii Europene. Fiecărui stat membru îi revine pentru câte şase luni. La reuniuni participă uneori mai mulţi miniştri ai aceluiaşi stat. Miniştrii de externe se întrunesc în Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE). împreună cu Parlamentul 170 . potrivit Tratatului Uniunii Europene.Consiliul (de miniştri al) Uniunii Europene În prezent. dar ei nu constituie o conferinţă interguvernamentală. se votează cu utilizarea ponderilor: Belgia – cinci voturi. dar în interesul comunităţii. să implice guvernul statului propriu. Belgia. Olanda. la propunerea Comisiei Europene. Majoritatea calificată se poate obţine dacă se combină state mici cu state mari. Irlanda. Finlanda. Consiliul (Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene) va exercita. dar este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre. Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile economice generale ale statelor membre şi are puterea de a adopta decizii. fiind în acelaşi timp interguvernamental şi comunitar („supranaţional”). Eventualele divergenţe dintre interesele comunitare şi interesele statelor membre se rezolvă prin ceea ce. Germania şi Franţa – câte 10 voturi etc. Preşedintele Comisiei Europene şi membrii Comisiei participă la reuniunile Consiliului. Portugalia. Ei acţionează ca reprezentanţi ai statului propriu. Votul are loc la solicitarea preşedintelui sau a unuia dintre membrii Comisiei Europene. Austria. şi norma se adoptă dacă se înregistrează numărul cerut de voturi. Danemarca. preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Luxemburg – două voturi. Luxemburg. Germania. Suedia. Consiliul Uniunii Europene adoptă o normă. De la 1 ianuarie 1996 ordinea de rotaţie la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a fost următoarea: Italia. Consiliul Uniunii Europene poate adopta decizii obligatorii pentru statele membre prin vot majoritar. Membrii Consiliului Uniunii Europene acţionează conform recomandărilor guvernului propriu. În cazurile în care. Grecia. Marea Britanie. Consiliul Uniunii Europene este alcătuit din reprezentanţi la nivel ministerial ai fiecărui stat membru. potrivit domeniului de competenţă. în Tratatul Comunităţii. După intrarea în vigoare a Constituţiei. Franţa. autorizaţi. pe rând. dacă Consiliul Uniunii aprobă cu majoritate simplă. Spania. este menţionat ca „solidaritatea statelor membre”.

Va asigura reprezentarea externă a Uniunii. deciziile se vor adopta cu majoritatea calificată. Va lua iniţiativa programărilor anuale şi multianuale pentru a se ajunge la acorduri interinstituţionale. abilitat să voteze. Preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene nu vor participa la vot în cadrul Consiliului European. Consiliul Afacerilor Generale va asigura coerenţa lucrărilor formelor diferite de întrunire ale Consiliului. Va supraveghea aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Va pregăti reuniunile Consiliului European. funcţiile legislativă şi bugetară. Cu excepţia Consiliului Afacerilor Generale. egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului. cuprinzând cel puţin 15 dintre ei şi reprezentând state membre care cuprind cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene. Lista celorlalte forme ale Consiliului de Miniştri va fi adoptată cu majoritate calificată de Consiliul European. Şedinţele Consiliului. Comisia Europeană În conformitate cu Constituţia. Consiliul va adopta decizii cu majoritate calificată. Lucrările Consiliului de Miniştri vor fi pregătite de un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre. preşedinţia Consiliului va fi asigurată prin rotaţie de reprezentanţii statelor membre în Consiliu. în afară de cazurile în care Constituţia prevede altfel. Va executa bugetul şi va gira programele.European. Va elabora activităţile externe ale Uniunii. Comisia Europeană va promova interesul general al Uniunii Europene. execuţie şi gestiune conform condiţiilor prevăzute de Constituţie. Va trebui ca minoritatea de blocaj să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului. majoritatea calificată se va defini ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului. reprezentând state membre care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii. Consiliul se va întruni în forme diferite. vor fi publice. Consiliul va fi alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. în care se vor dezbate şi se vor adopta proiecte de acte legislative. Va exercita funcţii de coordonare. 171 . conform liniilor strategice fixate de Consiliul European. Va veghea la aplicarea Constituţiei. cu excepţia Politicii Externe şi de Securitate Comune. Dacă nu va adopta propuneri ale Comisiei sau ale ministrului afacerilor externe al Uniunii. În Consiliu.

eficacitatea şi colegialitatea şi îi va numi pe vicepreşedinţi dintre membrii Comisiei. Comisia îşi va exercita responsabilităţile cu independenţă deplină. Consiliul va adopta lista membrilor Comisiei. în afară de cazul în care Consiliul European nu va decide altfel în unanimitate. Prima Comisie Europeană numită în aplicarea Constituţiei va fi compusă din câte un reprezentant din fiecare stat membru. Consiliul European va numi cu majoritate calificată Comisia pe baza aprobării ei de către Parlamentul European. După încheierea mandatului primei Comisii. Preşedintele Comisiei Europene va fi propus Parlamentului European de Consiliul European. pe baza principiilor următoare: statele membre sunt egale în determinarea ordinii trecerii timpului de prezenţă a resortisanţilor lor în cadrul Comisiei. numărul membrilor Comisiei. Membrii Comisiei vor fi aleşi. 172 . care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei. cu excepţia cazurilor în care Constituţia prevede altfel. instituţie. incluzându-i pe preşedinte şi pe ministrul de externe. organ sau organism şi se vor abţine de la orice act incompatibil cu exercitarea funcţiilor lor sau cu executarea sarcinilor lor. Alegerea se va face cu majoritatea membrilor Parlamentului. fiecare Comisie este alcătuită astfel încât să reflecte evantaiul demografic şi geografic al ansamblului statelor membre. După adoptarea moţiunii. Membrii Comisiei nu vor solicita şi nu vor primi instrucţiuni din partea nici unui guvern. inclusiv ministrul de externe. membrii Comisiei vor demisiona colectiv. va decide cu privire la organizarea internă a Comisiei pentru a-i asigura coerenţa.Un act legislativ al Uniunii va putea fi adoptat numai pornind de la o propunere a Comisiei. pe baza sugestiilor statelor membre. Selectarea membrilor Comisiei se va face prin rotaţie între statele membre şi conform deciziei Consiliului European. De comun acord cu preşedintele Comisiei. Mandatul Comisiei va fi de cinci ani. Comisia va răspunde colegial în faţa Parlamentului European. potrivit Constituţiei. Preşedintele Comisiei va defini orientările în cadrul cărora Comisia îşi va exercita misiunea. dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă. care va putea adopta o moţiune de cenzură. inclusiv din preşedinte şi din ministrul afacerilor externe. va fi de două treimi din statele membre. ţinându-se seama de competenţa lor generală şi de angajamentul lor european.

ministrul de externe al Uniuni se sprijină pe un Serviciu european pentru acţiunea externă. Ministrul de externe al Uniunii. cu majoritate calificată şi cu acordul preşedintelui Comisiei. El va reprezenta Uniunea pentru domeniile aparţinând Politicii Externe şi de Securitate Comune. parlamentarii europeni au votat în favoarea formării unui serviciu diplomatic al UE. după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei. dacă Uniunea doreşte să se impună mai clar pe plan extern. Va fi preşedintele Consiliului Afacerilor Generale şi unul din vicepreşedinţii Comisiei. Rezoluţia adoptată de PE îi aminteşte 173 . Ministrul de externe va conduce Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii. va putea fi destituit cu aceeaşi procedură. această acţiune fiind calificată drept „foarte importantă”. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiune externă vor fi stabilite prin decizie europeană adoptată de Consiliu. La 27 mai 2005. eventual. dialogul politic cu terţii şi va exprima poziţia Uniunii în organizaţiile internaţionale sau la conferinţele internaţionale. va contribui. la elaborarea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va asigura aplicarea deciziilor europene adoptate de Consiliul European şi de Consiliul de Miniştri. care va decide asupra propunerii ministrului de externe al Uniunii. Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene Comisiei Europene îi va reveni numirea. Ministrul afacerilor externe al Uniunii – pentru domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune – şi Comisia – pentru celelalte domenii ale acţiunii externe – vor putea formula împreună propuneri Consiliului de Miniştri. Va veghea la coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Va contribui cu propunerile sale la elaborarea acestei politici şi o va executa ca mandatar al Comisiei. în numele Uniunii. prin propunerile sale. care va prezida lucrările Consiliului Afacerilor Generale.Dacă i se va cere de către preşedintele Comisiei. oricare membru al Comisiei va demisiona. va purta. a ministrului afacerilor externe al Uniunii Europene. ca şi din personal detaşat de la serviciile diplomatice naţionale. În realizarea mandatului său. care va lucra în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi va fi alcătuit din funcţionari ai serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei. care.

statele membre ale Uniunii membre ale Consiliului de Securitate vor solicita ca ministrul de externe al Uniunii să fie invitat să prezinte poziţia Uniunii. Ele nu vor mai fi reprezentanţe comerciale. Rezoluţia arată că Parlamentul este convins că serviciul ar trebui încorporat. în ceea ce priveşte organizarea şi bugetul. Tribunalul şi tribunalele specializate şi va asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Constituţiei. comentând că. care citează surse din Parlamentul European şi analişti. Alte instituţii europene Potrivit Constituţiei. Parlamentul fiind cel ce trebuie să aprobe cheltuielile administrative ale Comisiei şi Consiliului.Comisiei că legislativul european trebuie să fie de acord cu orice decizie în privinţa înfiinţării efective a acestui serviciu – cunoscut ca Serviciul pentru Acţiune Externă. Când Uniunea va stabili o poziţie cu privire la o temă de pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU. astfel. în structura Comisiei Europene. dezvoltare şi ajutor de urgenţă. relatează EUObserver. Referindu-se la cele 128 de delegaţii ale Comisiei Europene în lume. ci vor prezenta poziţiile comune ale UE”. guvernele au fost de acord să înceapă demersurile pentru crearea serviciului diplomatic imediat ce va fi semnat Tratatul constituţional. Aceasta este o aluzie clară la puterea PE asupra resurselor financiare ale Uniunii. fiind autonom şi deci prea independent. La sfârşitul negocierilor privind Constituţia europeană. cu personal din statele membre. serviciul diplomatic european l-ar ajuta pe ministrul de externe al Uniunii Europene – post care va fi înfiinţat de Constituţia europeană – să-şi îndeplinească mandatul. deoarece a fost considerată parte a unui plan de rezervă ce are menirea de „a salva unele aspecte din Constituţie. numit prin rotaţie. Conform deputatului german de centru-dreapta Elmar Brock. Brock a adăugat că „acestea ar putea fi transformate în ambasade ale UE. în cazul în care aceasta nu va fi adoptată democratic”. eveniment ce a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2004. executivul de la Bruxelles ar deveni o „simplă organizaţie gen piaţă comună”. Parlamentarul german a criticat sugestia Berlinului. 174 . Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va cuprinde Curtea de Justiţie. conform căreia Comisia Europeană ar rămâne fără responsabilităţi pentru comerţ. Declanşarea discuţiilor privind diplomaţia europeană a stârnit comentarii. Una dintre temerile exprimate de PE în legătură cu serviciul diplomatic european este că acesta nu va face parte nici din Comisie şi nici din Consiliu.

Curtea va fi alcătuită din câte un judecător din fiecare stat membru şi va fi asistată de avocaţi generali. Parlamentul European. cu titlu prejudicial. Va fi singura instituţie abilitată să autorizeze emiterea de euro. Curtea va decide cu privire la recursul solicitat de un stat membru. dar vor putea fi numiţi şi pentru alte termene de câte şase ani. Va trebui ca judecătorii şi avocaţii generali să ofere toate garanţiile de independenţă. Ei vor fi numiţi prin acordul comun al statelor membre pentru şase ani. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale vor constitui Sistemul european al băncilor centrale. controlul conturilor Uniunii. Va fi alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. titulari ai unui mandat electoral într-o colectivitate regională sau locală sau răspunzători politic în faţa unei adunări alese. va examina conturile tuturor încasărilor şi cheltuielilor Uniunii şi va asigură gestiunea financiară corectă. de o persoană fizică sau de o persoană morală. Obiectivul principal al sistemului va fi menţinerea stabilităţii preţurilor. Comitetul Regiunilor va fi compus din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. Constituţia defineşte Banca Centrală Europeană ca instituţie cu personalitate juridică. conform Constituţiei. Consiliul şi Comisia vor fi asistate de organele consultative al Uniunii Europene: Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. Tribunalul va cuprinde cel puţin câte un judecător din fiecare stat membru. la cererea unei jurisdicţii naţionale. Curtea de Conturi va fi instituţia care va asigura. asupra interpretării dreptului Uniunii sau asupra validităţii actelor adoptate de instituţii. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale din statele membre a căror monedă este euro şi care vor constitui Eurosistemul vor conduce politica monetară a Uniunii.Statele membre vor stabili căile de recurs necesare pentru asigurarea protecţiei jurisdicţionale efective în domeniile acoperite de dreptul Uniunii. Comitetul Economic şi Social va fi compus din reprezentanţi ai organizaţiilor de angajatori şi din alţi actori reprezentativi ai societăţii 175 .

Legea-cadru europeană este definită ca act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în privinţa rezultatelor aşteptate. Consiliul va adopta recomandări şi va decide asupra propunerilor Comisiei în toate cazurile în care Constituţia prevede adoptarea de acte la propunerea Comisiei. care să completeze sau să modifice anumite elemente neesenţiale ale legii sau ale legii-cadru. în interesul general al Uniunii. Recomandările şi avizele nu au efect constrângător. Deciziile europene şi regulamentele europene vor fi adoptate de Consiliul European şi. civic. formulată împreună cu Parlamentul European şi cu Consiliul. de Banca Centrală Europeană. profesional şi cultural. recomandările şi avizele. Legile şi legile-cadru vor putea delega Comisiei puterea de a adopta regulamente europene delegate.civile. pentru a exercita competenţele Uniunii. obligatorie şi aplicabilă direct în toate statele membre. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII EUROPENE Din Constituţie rezultă că instituţiile europene vor utiliza. Decizia europeană este definită ca act nelegislativ obligatoriu. este obligatoriu numai pentru aceştia. regulamentul european. precum: legea europeană. decizia europeană. Legea europeană este definită ca act legislativ cu semnificaţie generală. Legile şi legile-cadru se vor adopta la propunerea Comisiei. îşi vor exercita deplin independenţi funcţia. lăsând instanţelor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor. Dacă îi desemnează pe destinatari. Membrii acestor comitete nu vor fi legaţi de un mandat imperativ. Regulamentul european este definit ca act nelegislativ. legea-cadru europeană. cu semnificaţie generală pentru aplicarea actelor legislative şi a anumitor dispoziţii constituţionale. 176 . acte juridice ale Uniunii Europene. Statele membre vor întreprinde toate măsurile necesare în dreptul intern pentru aplicarea actelor juridice constrângătoare ale Uniunii. în cazuri speciale. îndeosebi în domeniile social-economic.

Nu pot fi percheziţionate. Delegaţiile Uniunii se vor afla sub autoritatea ministrului de externe al Uniunii şi vor acţiona în cooperare strânsă cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre. birouri de corespondenţă. reprezentanţi rezidenţi. centre de informare. Delegaţiile Uniunii în state terţe şi pe lângă organizaţii internaţionale vor asigura reprezentarea Uniunii. De câte ori este posibil. parte a Constituţiei. Cooperarea lor se va intensifica prin schimb de informaţii şi prin evaluări comune. pe lângă Uniunea Europeană. pe teritoriul statelor membre. potrivit Constituţiei. Uniunea. rezultă că. confiscate sau expropriate. rechiziţionate. guvernele statelor membre vor adopta dispoziţii adecvate în vederea remiterii sau rambursării sumei totale a drepturilor indirecte şi a taxelor la vânzare 177 . Vor contribui la realizarea dreptului de protejare a cetăţenilor europeni pe teritoriul statelor terţe.Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Statele sunt reprezentate. Uniunea va beneficia de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale în condiţiile stabilite prin Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Uniunii Europene. Constituţia stabileşte că localurile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. Bunurile şi averile Uniunii nu pot fi obiect al nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară neautorizată de Curtea de Justiţie. veniturile şi bunurile ei sunt exonerate de orice impunere directă. Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în state terţe şi la conferinţele internaţionale precum şi reprezentanţii lor pe lângă organizaţiile internaţionale vor coopera. Constituţia prevede ca misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în statele terţe şi cele de pe lângă organizaţiile internaţionale să coopereze şi să contribuie la formularea şi realizarea abordării comune a problematicii relaţiilor internaţionale. pentru asigurarea respectării şi realizării deciziilor europene care vor stabili acţiuni şi poziţii ale Uniunii. prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană este reprezentată pe lângă state de delegaţii permanente. proprietăţile. Arhivele Uniunii sunt inviolabile. Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene Din Constituţie.

prohibiţii şi restricţii de import şi de export în privinţa articolelor destinate folosirii oficiale. pentru folosinţa ei. Aceste permise le vor fi eliberate funcţionarilor şi agenţilor în condiţiile stabilite de statutul funcţionarilor şi de regimul altor agenţi ai Uniunii. În domeniile vămii şi controlului. dacă nu se convin condiţii în acest sens cu guvernul acelui stat. taxelor şi drepturilor care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate generală. Preşedinţii instituţiilor Uniunii le vor putea elibera membrilor şi agenţilor instituţiilor Uniunii permise a căror formă va fi stabilită cu majoritate simplă de Consiliu printr-un regulament european şi care vor fi recunoscute ca titluri valabile de circulaţie de autorităţile statelor membre. Membrii Parlamentului European nu vor putea fi cercetaţi. membrilor Parlamentului European li se vor acorda de guvernul propriu facilităţile recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară şi de guvernele celorlalte state membre facilităţile recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară. Comisia poate încheia acorduri prin care aceste permise să fie recunoscute ca titluri valabile de circulaţie pe teritoriul statelor terţe. achiziţii importante. În timpul sesiunilor Parlamentului European. aplicarea acestor dispoziţii nu va putea avea ca efect denaturarea concurenţei în interiorul Uniunii. pe teritoriul 178 . deţinuţi sau urmăriţi pentru motive legate de părerilor lor sau pentru voturile în exercitarea funcţiunii lor. membrii acestuia vor beneficia. Articolele importate astfel nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul statului unde au fost introduse. Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate. Instituţiile Uniunii beneficiază pe teritoriul fiecărui stat de tratamentul pe care acel stat îl acordă misiunilor diplomatice în privinţa comunicaţiilor oficiale şi al transferului tuturor documentelor lor. al căror preţ cuprinde drepturi şi taxe de această natură. Totodată. Uniunea este exonerată şi de orice drept de vamă şi de orice prohibiţie şi restricţie de import şi de export în privinţa publicaţiilor ei. Uniunea este exonerată de orice drept de vamă. Nu se va acorda nici o exonerare în privinţa impozitelor.care sunt cuprinse în preţurile bunurilor imobiliare sau mobiliare când Uniunea va efectua. Nu se va putea stabili nici o restrângere administrativă sau de alt fel în legătură cu libera circulaţie a membrilor Parlamentului European în deplasările la/de la locul reuniunii Parlamentului European.

imunităţile şi facilităţile uzuale. 179 . în profitul Uniunii. în ambele cazuri. în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb. Ei vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe mobilierul şi efectele proprii cu ocazia începerii funcţiei în statul interesat şi de dreptul de a le reexporta cu scutire de taxe la încheierea funcţiei. Imunitatea îi va acoperi şi în deplasările la/de la locul de activitate a Parlamentului European. sub rezerva. pe de o parte. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii nu vor fi supuşi nici unei dispoziţii care limitează imigrarea. Aceste dispoziţii li se vor aplica şi soţilor (soţiilor) şi membrilor lor de familie. de facilităţile recunoscute prin uzanţe funcţionarilor organizaţiilor internaţionale. Aceste privilegii li se vor aplica şi membrilor organelor consultative ale Uniunii. Reprezentanţii statelor membre participanţi la lucrările instituţiilor Uniunii. în ambele cazuri. în calitate oficială. în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul deplasării lor la destinaţie sau al întoarcerii de la locul reuniunii. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii se vor supune. sub rezerva. inclusiv pentru cuvintele rostite şi actele scrise. de imunităţile recunoscute membrilor parlamentului din statul propriu. la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a statua asupra litigiilor între Uniune şi funcţionari şi alţi agenţi. nici formalităţilor de înregistrare a străinilor. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia. în condiţiile şi potrivit procedurii stabilite de legea europeană. de privilegiile. sub rezerva aplicării dispoziţiilor Constituţiei cu privire. Ei continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiilor lor. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei. pe de altă parte. în condiţiile pieţii interne şi de a-l reexporta tot fără taxe. ca şi consilierii şi experţii lor vor beneficia. la regulile responsabilităţii funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept va fi exercitat.naţional. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept este exercitat. Pe teritoriul oricărui stat membru nu vor putea fi nici deţinuţi şi nici nu vor putea fi obiect al urmăririlor judiciare. Pe teritoriul fiecărui stat membru şi oricare le-ar fi naţionalitatea. achiziţionat în statul ultimei lor reşedinţe din care provin. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe automobilul pentru uz personal.

ca şi copiilor. Ei vor fi exceptaţi de impozitul naţional în această privinţă. Sediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este la Luxemburg. îşi vor stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. ca păstrându-şi domiciliul în statul domiciliului fiscal. Sediul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene se află la Bruxelles. Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg. Sediile Uniunii Europene Din Constituţie. Fiecare instituţie a Uniunii va fi obligată să ridice imunitatea acordată unui funcţionar sau altui agent în toate cazurile în care consideră că ridicarea imunităţii nu contravine intereselor Uniunii. Sediul comisiilor Parlamentului European este la Bruxelles. 180 . numai pentru exercitarea funcţiei lor în serviciul Uniunii. Sediul Curţii de Conturi a Uniunii Europene se află la Luxemburg. Dispoziţia se va aplica şi soţiilor (soţilor). Statul membru al Uniunii pe teritoriul căruia este situat sediul Uniunii le va acorda misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune privilegiile şi imunităţile diplomatice uzuale. sesiunile Consiliului se ţin la Luxemburg. În vederea aplicării impozitelor asupra veniturilor şi asupra averii. În lunile aprilie. atât în statul de reşedinţă. Bunurile lor mobile de pe teritoriul statului de şedere vor fi exonerate de impozit asupra succesiunilor în acest stat. dacă acest stat este membru al Uniunii. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care. Sediul Băncii Centrale Europene se află la Frankfurt.unui impozit asupra salariilor acordate de Uniune. unde se ţin cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare. cât şi în statul domiciliului fiscal. Privilegiile le vor fi acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul Uniunii. în măsura în care acestea (aceştia) nu vor exercita activitate profesională proprie. rezultă că sediile instituţiilor Uniunii se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre. vor fi consideraţi. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. iunie şi octombrie. inclusiv sesiunea bugetară. altul decât statul domiciliului fiscal. a drepturilor de succesiune ca şi a convenţiilor care tind să evite dublele impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii. Sediul Secretariatului General al Parlamentului European şi serviciile sale se află la Luxemburg.

Sediul Băncii Europene de Investiţii se află la Luxemburg. Drapelul Uniunii reprezintă un cerc din douăsprezece stele pe fond albastru. au fost precizate simbolurile Uniunii. de a recurge la mediatorul european. Deviza Uniunii este „Unitate în diversitate”. de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale fiecărui stat membru în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. Cetăţenii Uniunii beneficiază de drepturi şi se supun îndatoririlor prevăzute de Constituţie: dreptul de a circula şi de a se afla liber pe teritoriul statelor membre. pe teritoriul statelor terţe unde nu este reprezentat statul membru ai cărui resortisanţi sunt. care se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte. 181 . Ziua Europei se celebrează la 9 mai în întreaga Uniune. în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. Sediul Europolului se află la Haga. Moneda Uniunii este euro. Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite de Constituţie şi de măsurile adoptate în aplicarea acesteia. precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre limbile Constituţiei şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă.Sediile Comitetului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social sunt la Bruxelles. Imnul Uniunii este extras din Oda Bucuriei din Simfonia a noua de Ludwig van Beethoven. dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. Simbolurile Uniunii Europene Prin Constituţie. dreptul de a beneficia. Cetăţenia Uniunii Europene Fiecare persoană care are naţionalitatea unui stat membru posedă cetăţenia Uniunii. dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European ca şi la alegerile municipale în statul membru unde îşi au reşedinţa.

SERVICIUL PUBLIC PENTRU DIPLOMAŢIE Doar proiectarea ordinii cronologice a codificării în domeniul dreptului diplomatic asupra tipurilor de misiune diplomatică a putut determina părerea că misiunea diplomatică ad hoc ar fi o formă nouă de diplomaţie. serviciului public pentru diplomaţie îi revine administrarea relaţiilor externe ale statului. Misiunea diplomatică permanentă este totuşi mai nouă decât misiunea diplomatică ad hoc. Acest serviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe. S-ar putea ca elementul component cel mai dinamic al acestui serviciu. 182 . cu definirea lor mai clară. Dacă misiunile diplomatice ad hoc au îndeosebi obiective legate de substanţa politicii externe. Serviciul public pentru diplomaţie este necesar în primul rând pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalţi demnitari. prin precizarea şi amplificarea exigenţelor. Diplomatul ad hoc îşi va continua mobilitatea în sfera diplomaţiei primordiale. ambasada. 1). 133). ci dimpotrivă. dar absolut necesar. să devină virtuală şi sediul ambasadei să treacă în reţeaua informatică internaţională. 191. MAZILU 2003. rămâne fără temei real în prezent şi în viitorul previzibil eventuala înscriere a ambasadei printre formele perimate de diplomaţie. de aplicare şi de consiliere (BARSTON. în timp ce misiunea diplomatică permanentă ar fi forma tradiţională. care s-a aflat chiar la originea diplomaţiei şi a fost multă vreme singura formă de diplomaţie (DIACONU II. ca instrument de organizare a elaborării ei. fără diminuarea condiţiilor juridice de exercitare. inclusiv pe planul mobilităţii diplomatice ad hoc primordiale. Chiar dacă ambasadei i s-ar putea atribui şi recunoaşte o anumită „clasicitate” în sfera formelor de diplomaţie. Funcţiile ambasadei vor fi exercitate mai intens şi mai eficient. „clasică” (CHEBELEU. 239). în timp ce diplomatul de la ambasadă va continua să rămână sedentar.

secţiuni ale altor ministere. prin a căror activitate se realizează politica externă. 183 . Elemente specifice ale serviciului public intern pentru relaţiile diplomatice intră şi în componenţa altor ministere şi instituţii ale autorităţilor statului. Aceste ministere participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cu personal (reprezentanţi ai statului. compartimente specializate ale serviciilor parlamentare şi ale administraţiei prezidenţiale. cuprind instituţii precum ministerul de externe. ambasadele. internă şi externă. funcţionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic). consulatele.Serviciul public pentru activitatea diplomatică se află sub autoritatea ministrului de externe. Cele două ramuri ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. filialele unor instituţii de propagandă (institute culturale).

s-a stabilit că toate problemele oficiale încredinţate misiunii diplomatice se tratează. ___________________ Crd. ARTICOLUL 41. care este nucleul serviciului public intern pentru activitatea diplomatică. 142 Convenţia de la Havana cu privire la agenţii diplomatici (1928). cu Ministerul de externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. membru al guvernului. încredinţate misiunii de către statul acreditant. 184 141 .141 Această regulă clasică142 îi rezervă exclusiv Ministerului de Externe atribuţia de a realiza comunicarea cu străinătatea (CHEBELEU. în dreptul diplomatic. 2. agenţii diplomatici se vor adresa ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat al statului în care sunt acreditaţi. ministerul de externe este inconturnabil în relaţiile diplomatice.SERVICIUL PUBLIC INTERN PENTRU DIPLOMAŢIE DEFINIŢIA MINISTERULUI DE EXTERNE Ministerul este instituţia specializată a autorităţii executive în stat care realizează funcţiile guvernării în domeniul care i se atribuie. în primul rând. conform reglementărilor constituţionale şi programului de guvernare. 20). ori cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit. În comunicările lor oficiale. Comunicările cu celelalte autorităţi se vor face. Articolul 13. 300). alin. Ministrul de externe conduce ministerul de externe. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar. Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului. întrucât. prin intermediul ministrului sau al secretarului menţionat. Ministerul este condus de un ministru. Ministerul de externe reprezintă statul în relaţiile internaţionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaţii. trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său. Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinţa domeniului lor de activitate şi pot angaja statul în relaţiile externe numai cu împuternicire specială (DIACONU II. de asemenea. Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat.

serviciul public intern pentru activitatea diplomatică este asigurat de Departamentul de Stat. aspecte ale relaţiilor interstatale (DIACONU II. ministerul de externe este un departament guvernamental (Office: the Foreign and Commonwealth Office). fiecare în domeniul său. ministerul fiind receptorul mesajelor şi emiţătorul lor. pentru a aborda problematica relaţiilor externe ale statului (BARSTON. ministerul de externe este instituţia principală care coordonează interacţiunea statului cu celelalte subiecte de drept internaţional (CHEBELEU. În Franţa funcţionează Ministerul Afacerilor Străine (Le ministère des Affaires Étrangères). ca instituţie nodală în relaţiile internaţionale. 301). În state diferite.Astfel acest minister apare. apoi Ministerul Afacerilor Străine. se consideră fireşti informarea şi chiar consultarea ministerului de externe de către misiunile diplomatice străine de fiecare dată când ele comunică nemijlocit şi întreprind acţiuni în contact direct cu alte instituţii ale statului (CHEBELEU. ca principal purtător de cuvânt (CHEBELEU. 185 . Doctrinarii dreptului diplomatic au observat că. 297) şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaţional. Totuşi. În Marea Britanie. atât din curtoazie. conducători ai instituţiilor autorităţii de stat recurg. 104). prin întâlniri. funcţionează ministere ale treburilor / afacerilor / relaţiilor / externe (Ministerio de Assuntos / Negocios / Relaciones Exteriores). în practica relaţiilor diplomatice. a devenit evidentă tendinţa ca şi alte ministere să abordeze. în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi. 19). dar şi a relaţiilor pe planuri multiple dintre state. În aceste condiţii. În America Latină. corespondenţă. din reglementări. convorbiri telefonice. ministerul de externe a purtat şi poartă denumiri diferite. în prima parte a secolului al XIX-lea s-a numit „Canţelaria Domnului pentru trebile de afară”. în îndeplinirea funcţiilor care le revin. în epoci diferite. Miniştrii şi alţi demnitari. vizite. şi la „diplomaţia personală” sau „directă”. În România. Prezenţa permanentă a ministerului de externe în relaţiile externe ale statului este necesară în vederea îndeplinirii fără excepţiei a funcţiei de realizare a politicii externe în conformitate cu exigenţele interesului naţional (CHEBELEU. Frecvenţa acţiunilor diplomatice de acest tip este un simptom al amplificării relaţiilor diplomatice. 300). În prezent. se numeşte Ministerul Afacerilor Externe. 298 şi 301). În SUA. cât şi pentru eficienţa demersurilor.

Ministerul de externe susţine şi apără. strategic şi economic. 1. reglementare. sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte. Ministerul de externe reprezintă autorităţile statului în relaţiile cu străinătatea. elaborează cadrul normativ şi instituţional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE Pentru înfăptuirea funcţiilor specifice. în subordinea guvernului. Conectează statul la instituţiile internaţionale cu caracter politic. ca de la subiect de drept internaţional către alt subiect/alte subiecte de drept internaţional. FUNCŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE În domeniul propriu de activitate. continental. ministerul de externe exercită câteva funcţii generale: reprezentare.958 de posturi. interesele naţionale ale statului. 186 . control. Serviciul public pentru activitatea diplomatică din România cuprindea în 2004. ministerului de externe i s-au stabilit atribuţii adecvate. ministerul de externe este instituţie a administraţiei publice centrale. regional şi subregional. cu personalitate juridică.În România. administrare. Ministerului de externe îi revine organizarea instituţiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare. din care 597 în minister. Ministerul de externe coordonează reprezentarea statului prin realizarea funcţiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice. Promovează aceste interese în organizaţii internaţionale cu caracter universal. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului de guvernare în domeniul politicii externe. În cadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăţii comunicări în numele statului. Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale în domeniul politicii externe. în relaţiile cu străinătatea. În vederea realizării acestor scopuri. organizare.

aderarea la acestea sau denunţarea lor.Acest minister administrează întreţinerea relaţiilor cu alte state. depune instrumentele de ratificare sau de aderare. Ministerul de externe are în atenţie prezenţa instituţiilor naţionale şi a cetăţenilor în străinătate. aplicând legea. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării. Prin ministerul de externe. efectuează schimbul instrumentelor de ratificare. Propune semnarea. Instituţiile statului primesc asistenţă din partea ministerului de externe în derularea relaţiilor cu străinătatea. culturale. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora. prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. Ministerul de externe iniţiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale. aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale. participarea la activitatea organizaţiilor internaţionale cu caracter universal. promovează interesele 187 . lingvistice şi religioase. cu luarea în considerare a tendinţelor şi proceselor din economia mondială. Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate. Iniţiază activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele. regional şi subregional. respectând normele internaţionale. Ministerul de externe al României colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale. în conformitate cu Programul de guvernare şi cu Programul de dezvoltare a României pe termen mediu. întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional. În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluţia raporturilor internaţionale şi sunt semnalate tendinţele care apar în viaţa internaţională. se menţine legătura dintre stat şi conaţionalii din afara frontierelor. pe baza legislaţiei naţionale şi în conformitate cu practica internaţională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statul este parte şi respectându-se legislaţia statului de reşedinţă a acestora. notifică aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor. eliberează documente certificând deplinele puteri. ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate. ratificarea. dezvoltării şi exprimării identităţii etnice.

şi Comunităţile Economice Europene şi statele membre ale acestora. pe de altă parte. 20/1993. ministerul de externe păstrează sigiliul de stat al României. sprijină sau coordonează. Ministerul de externe a fost reprezentat sau a participat. în prezent. Potrivit legii. precum şi activităţile desfăşurate de România în instituţiile create prin acest acord. cu caracter regional şi cu alte grupări economice. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României. după caz. Ministerul de externe organizează. potrivit legii. de comunicare şi de imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare. cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale miniştrilor. după caz. la etapele procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Normele legale de funcţionare prevăd ca ministerul de externe român să păstreze originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale. cooperează cu ministerele interesate la elaborarea. Totodată. după caz. participă sau colaborează.economice ale României în relaţiile cu alte state. cererile de agrement şi de exequatur. asigurând preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere. realizarea şi promovarea în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate a unei strategii de informare. pe de o parte. Ministerul de externe supune spre aprobare şefului statului scrisorile de acreditare. îndrumă şi controlează activitatea 188 . împreună cu Ministerul Integrării Europene. normele legale de funcţionare stabilesc că ministerul de externe român asigură. îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului european instituind asocierea dintre România. alături de ministerul integrării europene şi de celelalte ministere. precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universală. aceleaşi norme prevăd că ministerul de externe român participă. la negocierea şi la încheierea de tratate. semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr. la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. în funcţie de tematica şi calendarul stabilite de Consiliul Afacerilor Generale. Totodată. originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi să îndeplinească obligaţiile decurgând din această calitate. luând parte la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european.

Ministerul de externe avizează acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică. de personalul diplomatic. care se ocupă de relaţiile politice. Pe lângă direcţiile „de relaţii”. Înainte de încheierea documentelor aferente acestor acţiuni. de circulaţia şi păstrarea documentelor curente. funcţionează Protocolul naţional. consular. economice şi culturale ale statului cu statele străine. de analiza şi de coordonarea activităţii de informare. ai comunităţii oamenilor de afaceri şi îşi orientează acţiunea în satisfacerea solicitărilor cetăţeanului. Totodată. de sistemul informatic al serviciului pentru activitatea diplomatică şi consulară. tehnic-administrativ şi de serviciu. În realizarea obiectivelor sale. precum şi proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state. avizează proiectele de acorduri. ministerul de externe dezvoltă relaţii de cooperare cu alte instituţii guvernamentale. de recepţionarea şi transmiterea comunicărilor prin mijloace specifice activităţii diplomatice. personalul diplomatic şi consular lucrează în direcţii. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale. care îndeplineşte sarcini conform legislaţiei în vigoare şi uzanţelor internaţionale. reprezentanţi ai societăţii civile. Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internaţională de către instituţiile şi reprezentanţii statului. de administrarea şi de 189 . În cadrul ministerului de externe român. de arhiva istorică. dar care au legătură cu domeniul relaţiilor internaţionale. de relaţiile culturale externe. STRUCTURA MINISTERULUI DE EXTERNE În cadrul ministerului de externe. în măsura în care acestea intră în domeniul său de competenţă. ţine legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare străine în conformitate cu regulile şi cu practica internaţională.reţelei externe a misiunilor diplomatice şi consulare ale statului şi organizează curierul diplomatic. există şi direcţii care se ocupă de aspectele juridice ale relaţiilor externe. grupate geografic. de relaţiile statului cu forurile internaţionale şi de participarea la activitatea acestora.

sărbătorirea zilelor naţionale. 190 . Direcţiile ministerului de externe coordonează componentele serviciului public extern pentru activitatea diplomatică. minister şi misiuni. precum şi aprecieri şi reacţii la politica externă a statelor străine. Se redactează proiectele mesajelor şi discursurilor care prezintă politica externă a statului. Se redactează rapoarte. se urmăreşte evoluţia situaţiei internaţionale. Se formulează propuneri privind: marcarea pe planul relaţiilor externe a inaugurărilor de instituţii şi a învestirilor în funcţiile de nivel înalt din statele străine. a aniversărilor de evenimente importante în dezvoltarea legăturilor bilaterale şi în activitatea forurilor internaţionale. faţă de crizele internaţionale şi modalităţile de soluţionare a acestora. Se evaluează impactul evenimentelor internaţionale asupra intereselor statului. Se pregătesc mandatele şi strategiile de negociere. protocoale etc. Activitatea direcţiilor are ca obiect relaţiile statului cu alte state şi cu organizaţiile mondiale. şeful guvernului şi ministrul de externe.finanţarea componentelor interne şi externe ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. participarea lor la forurile internaţionale. sinteze documentare şi informări pentru şeful statului. regionale şi subregionale la care statul participă. Ele realizează îndrumarea activităţii misiunilor diplomatice în străinătate ale statului prin transmitere permanentă de informări şi instrucţiuni. Se elaborează sau se avizează proiectele de convenţii (tratate. Ministerul de externe publică poziţiile de politică externă ale statului faţă de evenimentele din lume.) bilaterale şi multilaterale. prin solicitarea de informaţii şi de rapoarte şi prin analize periodice. ca membru sau observator sau la lucrărilor cărora este invitat. cu privire la politica internă şi politica externă a statelor străine. manifestarea solidarităţii internaţionale. Direcţiile înfăptuiesc obligaţiile legale ale MAE. În cadrul direcţiilor. se elaborează proiectele de exprimare şi de concretizare a politicii externe a statului. Direcţiile organizează acţiunile diplomatice la nivel înalt. relaţiile dintre acestea. În direcţii se supraveghează modul de aplicare a prevederilor convenţiilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. sunt identificate tendinţele caracteristice pe planul relaţiilor dintre state şi dintre ceilalţi participanţi la sistemul internaţional. În cadrul lor.

pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare. instituit prin Legea nr. 191 . Elaborează proiectele convenţiilor consulare şi avizează proiectele de convenţii pe planul relaţiilor juridice externe. Legea precizează că ministrul afacerilor externe. dacă. au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul afacerilor externe. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. Această direcţie îndrumă şi orientează activitatea misiunilor consulare în străinătate. secretarul general şi secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României pe durata exercitării funcţiei. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. prin statut. diplomaţi de carieră şi au un statut socioprofesional specific. Legea menţionată a stabilit că membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. Din Lege rezultă că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. la ambasadele. de regulă. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. nu se stabileşte altfel.Direcţiile menţin legături permanente cu misiunile diplomatice străine. precum şi cu personal contractual. Direcţia consulară a ministerului de externe coordonează relaţiile statului în domeniul consular. 269 din 17 iunie 2003. Drepturile şi obligaţiile personalului diplomatic şi consular sunt stabilite de Statutul corpului diplomatic şi consular. secretarii de stat. Direcţia Protocolului asigură aplicarea în activităţile de relaţii a regulilor de curtoazie internaţională şi urmăreşte modul de concretizare a privilegiilor şi imunităţilor stabilite de prevederile convenţiilor bilaterale şi multilaterale. subsecretarii de stat. Ministerul de externe român este încadrat cu personal diplomatic şi consular. rezolvă în conlucrare cu acestea toate problemele specifice domeniului. Potrivit articolului 2 al legii. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. Menţine legătura permanentă cu posturile consulare străine. cu alţi funcţionari publici. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii.

a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al ministrului. Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare. ataşat diplomatic) sau gradele consulare (consul general. la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare. ministru plenipotenţiar. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret. secretar I.Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente. 192 . în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori. Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot dobândi gradele diplomatice (ambasador. membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă. Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe. agent consular). secretar II. ministru-consilier. secretar III. încadrarea personalului. consul. după caz. consilier diplomatic. cu excepţia gradului de ambasador. viceconsul. funcţii diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le deţin. de către preşedintele României. Conform Statutului. modificarea. la propunerea ministrului afacerilor externe.

Condiţia esenţială pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi trimiterea de misiuni diplomatice este consimţământul mutual. Instituţiile serviciului public extern pentru diplomaţie au caracter permanent şi. înfiinţarea. există dincolo de prezenţa în cadrul lor a celor trimişi să facă parte din personalul misiunilor. la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi. 359). a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului Cultural Roman. Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică se formează prin stabilirea de relaţii diplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaţie. posturile consulare şi alte misiuni.SERVICIUL PUBLIC EXTERN PENTRU DIPLOMAŢIE Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică este alcătuit din misiunile diplomatice permanente: ambasadele. în general şi firesc. persoanele se succed.143 Stabilirea de relaţii diplomatice şi de relaţii consulare este urmată. fără ca încheierea prezenţei lor în misiune sau înlocuirile să-i afecteze caracterul permanent (CHEBELEU. precum institutele culturale. În România. Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimţământ mutual. de trimiterea de misiuni diplomatice. Se pot înfiinţa ambasade sau posturi consulare numai cu consimţământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vor funcţiona. adică prin trimiterea de misiuni diplomatice în străinătate. dacă este cazul. ca urmare. 193 . desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice permanente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ___________________ 143 Crd. respectiv consulare. Articolul 2. În îndeplinirea misiunii diplomatice permanente. reprezentanţele la forurile internaţionale.

prin reprezentare. 121). Domeniul diplomaţiei este mai larg decât cel al relaţiilor diplomatice. stabilind relaţii diplomatice. dincolo de cadrul acestui fel de relaţii sau în lipsa lor. 239). dintre comunităţi şi dintre state sunt de natură politică. în evoluţia conlucrării dintre state. religioasă. 359) permanentă (CHEBELEU. 84). marcând caracterul permanent. Sunt doctrinari care consideră că. Când un stat îşi trimite reprezentanţi pe lângă un alt stat apare competiţia dintre competenţele suverane. culturală. economică. 357). dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaţii diplomatice (ANGHEL 1984. Statele edifică relaţiile diplomatice şi întreţin misiunile diplomatice specifice acestor relaţii – misiuni „permanente”. care îşi admit reciproc. adică având durată nederminantă – pentru a dispune de un instrument de comunicare oficială (ANGHEL 1984. Şi relaţiile diplomatice au loc în această înşiruire. STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă. juridică. Normele dreptului diplomatic o reglementează. personalitatea juridică internaţională (MAZILU. Misiunile diplomatice se realizează şi în afara relaţiilor diplomatice. umanitară.RELAŢIILE DIPLOMATICE Relaţiile dintre persoane. Acest tip de relaţii înseamnă un grad superior de conlucrare între state. militară etc. Este necesar să fie reglementată funcţionarea serviciului public extern 194 . Activităţile de pe planul relaţiilor diplomatice fac parte din sfera activităţii diplomatice. Relaţiile diplomatice sunt proprii statelor. maturitatea şi complexitatea conlucrării (ANGHEL 1984. socială. 49). relaţiile diplomatice semnifică stadiul normal (CHEBELEU. informare. negociere. Relaţiile diplomatice implică această competiţie.

Având în vedere ceea ce precede. f. Am onoarea a aduce la cunoştinţa Domniei Voastre cele ce urmează: La Conferinţa Micii Înţelegeri de la Zagreb. care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest scop. 239 –241. SCHIMBUL DE SCRISORI DINTRE N. drept rezultat al convorbirilor noastre.pentru activitate diplomatică. respectiv trimiţător. în primul rând în conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. URSS. TITULESCU ŞI M. asigurarea 195 . Relaţiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. care decurge din suveranitatea statului acreditant. titulare de drepturi şi obligaţii internaţionale şi participante la relaţiile reglementate de dreptul internaţional. LITVINOV. din 22 ianuarie 1934. Aceste relaţii rezultă din exercitarea liberă a voinţei persoanelor juridice internaţionale. vol. Fond 71/1920-1944. Acordul de stabilire a relaţiilor diplomatice este premers de actul politic de voinţă al fiecărui stat. Relaţiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaţională deplină. Vă rog să primiţi. la începutul lui iunie. clauze în cuprinsul tratatelor. Guvernul Regal al României a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu URSS şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Numai subiectul de drept internaţional poate stabili relaţii diplomatice. schimburi de scrisori între miniştrii de externe144 sau între alţi plenipotenţiari. Ambasada sau postul consular îşi au independenţa lor. Am ferma convingere că relaţiunile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. Consiliul Permanent al Micii Înţelegeri a constatat la Geneva că condiţiunile politice şi diplomatice îngăduiesc acum fiecăruia dintre statele membre ale Micii Înţelegeri să acţioneze conform rezoluţiei din Zagreb în momentul oportun. 82. cei trei miniştri de afaceri străine au decis între ei că ar fi oportun ca statele membre ale Micii Înţelegeri să reia relaţiile diplomatice normale cu URSS de îndată ce condiţiunile diplomatice şi politice necesare vor fi întrunite. 9 IUNIE 1934. respectiv a statului de reşedinţă. 144 Domnule Ministru. Domnule Comisar al Poporului. ţinându-se cont de competenţa teritorială a statului de reşedinţă. sunt fericit de a vă informa că. În urma convorbirilor mele cu Domnia Voastră. Acordurile prin care se stabilesc relaţiile diplomatice pot fi tratate. Prevederile astfel convenite ___________________ Arhiva MAE. LA GENEVA. Domnule Comisar al Poporului. dar se impune şi protejarea suveranităţii teritoriale a statului acreditar.

Articolul 74. trebuie ca acordul dintre state să se refere explicit la stabilirea de relaţii diplomatice. Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu Guvernul Regal al României şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Domnule Ministru. 67) Relaţiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit. juridice şi sociale. economice şi sociale diferă. politice. Statele membre ale ONU şi-au asumat obligaţia să coopereze chiar dacă sistemelor lor politice. sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia. Încheierea unui tratat nu are prin sine vreun efect în privinţa relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare. Litvinov. Încheierea unui tratat nu presupune în sine vreun efect pe planul relaţiilor diplomatice sau consulare. acest tratat nu implică stabilirea de relaţii diplomatice.146 consideraţiunii mele celei mai înalte. 122) Pentru instituirea relaţiilor diplomatice. Nicolae Titulescu. Preambul (…) Luând în considerare importanţa menţinerii şi întăririi păcii interna196 . 146 General Assembly – Twenty-fifth Session. Sunt fericit a vă informa că drept rezultat al convorbirilor noastre. Resolution adopted on the Reports of the Sixth Committee. Am ferma convingere că relaţiile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. 2625 (XXV). 145 Cdt. în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite. Vă rog să primiţi.constituie acordul-cadru pentru convenţiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei. comisar al poporului la afacerile străine. întrucât semnifică permanenţa conlucrării complexe (CHEBELEU. asigurarea consideraţiunii mele celei mai înalte. altul decât cel al stabilirii de relaţii diplomatice. privilegiile suplimentare etc (ANGHEL 1984. ministrul afacerilor străine al României.145 În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţile diplomatice s-a menţionat că stabilirea de relaţii diplomatice este realizabilă indiferent de deosebirile dintre regimurile constituţionale. Relaţii diplomatice sau consulare şi încheierea de tratate Ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state. Declaraţie în legătură cu principiile dreptului internaţional cu privire la relaţiile de prietenie şi cooperare între state. Dacă două state încheie un tratat pentru reglementarea relaţiilor lor într-un domeniu oarecare. Domnule Ministru al Afacerilor Străine.

s-a întâmplat să se decidă ruperea relaţiilor diplomatice fără temei juridic. aşadar faţă de acte contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciat pacea şi securitatea internaţională. 67). economice şi sociale sau de nivelul dezvoltării lor (…). De altfel. fie aplicând decizia unui for internaţional. a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei / ambasadelor) (ANGHEL 1884. prin acte individuale. astfel. Statul care rupe relaţiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaţii. 134). egalitate. ci din nemulţumire faţă de abateri de la curtoazia internaţională. 68-69). sau definitivă. Întreruperea relaţiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare. discreţionare. 68). Încetarea relaţiilor diplomatice rezultă din declaraţii sau din acte fără echivoc (ANGHEL 1984. a statului suveran. Ca rezultat al deciziei unilaterale. poştale. care nu implică folosirea forţei armate. maritime. Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri. ruperea relaţiilor ţionale bazate pe libertate.RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Încetarea relaţiilor diplomatice este temporară. Ruperea relaţiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele între care relaţiile diplomatice au fost stabilite (ANGHEL 1984. când relaţiile diplomatice se întrerup. 197 . prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie. precum şi ruperea relaţiilor diplomatice. Ruperea relaţiilor diplomatice face parte dintre măsurile pe care organizaţiile internaţionale le prevăd pentru ca. 68). Relaţiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un moment de instabilitate gravă şi situaţia autorităţilor menite să asigure concretizarea relaţiilor diplomatice este neclară (CHEBELEU. trebuie să fie luate spre a se da urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri.147 Ruperea relaţiilor diplomatice este licită nu doar când se invocă motive cu caracter juridic. 138). Ele pot să cuprindă întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare. telegrafice. Articolul 41. când relaţiile diplomatice se rup (ANGHEL 1984. statele membre să exercite. aeriene. dreptate şi respect pentru drepturile umane fundamentale şi a dezvoltării relaţiilor de prietenie între naţiuni indiferent de sistemele lor politice. 147 Carta ONU. ci şi când se fac referiri la abateri de la curtoazie (ANGHEL 1984.

Astfel se explică declaraţia privind ruperea relaţiilor diplomatice făcută. Motivele politice care determină ruperea relaţiilor diplomatice pot fi mai puţin durabile decât motivele de curtoazie. Efectele ei sunt însă bilaterale.diplomatice poate avea motive diverse. Nemulţumirea politică poate fi satisfăcută mai uşor şi mai repede decât nemulţumirea faţă de afectarea spiritului de prietenie din relaţii. Nu numai încălcările dreptului internaţional duc la astfel de decizii. 1 DIN 25 IANUARIE/7 FEBRUARIE 1918. l'huissier vient de me remettre une note du Commissaire du Peuple aux Affaires Etrangères. II.2. Le Gouvernement des Soviètes prend la responsabilité de la conservation de ce fonds et la remise de ce fonds entre les mains du peuple roumain. Toutes les relations diplomatiques avec la Roumanie sont interrompues. Fond 71/1914. Şi actele contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. Comunicat difuzat Arhiva MAE. à 2 heures d'après-midi. le 13/26 janvier 1918. vol. 34. Le fonds roumains en or qui se trouve à Moscou est déclaré intangible pour l'oligarchie roumaine. Vol. portant qu'un delai de 10 heures était donné à 198 . apare în situaţia de învinuit (ANGHEL 1984. LA IAŞI. 33. Considérant que la mesure préventive de brève arrestation du Ministre Plénipotentiaire roumain n'a pas eu d'effet. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinţe inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinţează nu numai ambasada statului care a rupt relaţiile diplomatice. NR. pot nemulţumi – chiar fără temei juridic – într-atât încât să determine ruperea relaţiilor diplomatice. Le 15 janvier. Fond 71/1914. prin ruperea relaţiilor diplomatice. de Radio Petrograd. E. de către statul cu care s-au rupt relaţiile diplomatice. ci neapărat şi ambasada celuilalt stat. Ruperea relaţiilor diplomatice este aşadar unilaterală. deci şi abaterile de la curtoazie. pentru ruperea cărora este suficientă declaraţia unilaterală iniţială. Arhiva MAE. le Conseil des Commissaires de Peuple dispose: I. ca reacţie. le Consulat Roumain et en général tous les agents du Gouvernement Roumain sont renvoyés par le chemin le plus court au delà de la frontière. E. Asemenea declaraţie nu modifică situaţia juridică a relaţiilor diplomatice. RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD PRIN STOCKHOLM ŞI PARIS. Scopul replicii este apărarea demnităţii şi a reputaţiei statului care. Partea a II-a. 73). ___________________ 148 DISPOZIŢIILE CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI. Chiar ruperea relaţiilor diplomatice este resimţită ca nesocotire a curtoaziei. ca act inamical. que les crimes suivent leurs cours.148. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE.2. (…) Palais Tauride. Partea a II-a.

La 24 iunie. 88497 DIN 12 DECEMBRIE 1941.Relaţiile diplomatice sunt incompatibile cu soluţionarea problemelor din relaţiile interstatale prin recurgerea la forţă. 103. la 7 decembrie.9. Încetarea războiului permite reluarea relaţiilor diplomatice pe care războiul le-a întrerupt sau restabilirea relaţiilor diplomatice. în cazul în care măcar unul dintre statele beligerante decisese să le rupă. că a fost numit în alt post şi. la 11 februarie. elle quittâ la Russie avec tout son personnel. CĂTRE LEGAŢIA SUA LA BUCUREŞTI. NOTA l'honneur de communiquer au Gouvernement des Etats-Unis d'Amérique qu'en conformité avec les dispositions du Pacte Tripartite et en respect des 199 MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. (…). s-a cerut Legaţiei Greciei să părăsească România şi interesele greceşti au fost preluate de Legaţia Elveţiei. La 22 iunie. preluate de Legaţia Elveţiei. Australiei şi Uniunii Sud-Africane în România de Legaţia Elveţiei. Fond/71/1939. vol. 76). 340. 149 Arhiva MAE. f. declanşarea războiului întrerupe ipso facto relaţiile diplomatice. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iugoslavia şi interesele iugoslave au fost preluate de Legaţia Elveţiei. s-a declanşat starea de război cu URSS şi interesele ruse au fost preluate de Legaţia Bulgariei. Les démarches indirectes qu'avaient faites mes collègues de France et d'Amérique pour obtenir un sursis ont demeuré infructueuses. par la voie de Suède. interesele României în Anglia au fost preluate de Legaţia Suediei. Canadei. După ultimatumul englez din 30 noiembrie. Legaţia de la Belgrad şi reprezentarea intereselor statului olandez au fost preluate de Legaţia Suediei. la 8 decembrie. iar cele ale Angliei. Ca urmare. c'était une procédure d'expulsion. au fost rupte relaţiile diplomatice cu China. înainte de declanşarea războiului. unul dintre state să declare că rupe relaţiile diplomatice (ANGHEL 1984. La 12 decembrie a început starea de război cu SUA149. La 7 mai. Canada şi. Ministrul Belgiei a comunicat. În 1941. S-a întâmplat ca. relaţiile diplomatice ale României au evoluat după cum urmează: Ministrul Olandei a notificat la 12 februarie că pleacă. cu Australia şi Uniunea Sud-Africană. s-a declanşat starea de război cu Anglia. la 14 februarie. E. La 14 octombrie. în afara celor umanitare. La 21 iulie. Legaţia SUA a notificat că a preluat interesele belgiene. Potrivit presei. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iranul şi interesele României în Iran au fost preluate de Turcia şi cele ale Iranului în România de Legaţia Suediei. la Mission roumaine pour que. La note était comminatoire. Le Gouvernement Royal Roumain a . declaraţia engleză privind starea de război cu România din 5 decembrie.

12. 228 DIN 18 DECEMBIRE 1941 A LEGAŢIEI EGIPTULUI LA BUCUREŞTI. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. la 8 septembrie. le Cabinet de Bucarest ne voit aucun inconvénient à la reprise par la Suisse des intérêts égyptiens. Dans l'attente de votre obligeante réponse. Bucarest. f. ci-après. România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria şi. comme suite à l'état de guerre intervenu entre les Etats-Unis d'Amérique. România a rupt relaţiile diplomatice cu Germania şi la 24 august a declarat război Germaniei. 151 Arhiva MAE. Bucarest. Avons fait part cette décision légation Roumanie Caire. du Ministère Royale des Affaires Etrangères d'Egypte: „Gouvernement Royal a décidé le 15 décembre rompre les relations diplomatiques avec Roumanie. l'Italie et le Japon d'autre part. le texte du télégramme en date du 15 décembre courant. j'ai l'honneur de faire connaître à Votre Excellence que le Gouvernement Royal d'Egypte a demandé au Conseil Fédéral d'assumer désormais la représentation des intérêts égyptiens en Roumanie. La Légation Royale d'Egypte présente ses meilleurs compliments au Ministère Royal des Affaires Etrangères et a l'honneur de lui communiquer. NOTA VERBALĂ NR. vol. Egipt. J'ai donc l'honneur de faire appel aux extrêmes bons offices de Votre Excellence en vue d'apprendre si. 5764 DIN 19 DECEMBRIE 1941. La 15 decembrie. 298. la 6 iunie. le 18 décembre 1941. 200 . Ressortissants roumains sont autorisés à quitter Egypte . s-a declanşat starea de obligations solidaires prévues par ce Pacte. 12. comme je me plais à l'espérer.Ministère -” La Légation d'Egypte saisit l'occasion de renouveler au Ministère Royal des Affaires Etrangères les assurances de sa haute considération. 150 Arhiva MAE. La 30 august. Accordons toutes facilités pour départ son personnel. Prière aviser gouvernement roumain et demander vos passeports et saufconduit puis câbler date départ. Egipt. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR SRĂINE. le 12 décembre 1941. Fond 71/1920-1944. et le Reich allemand. la Roumanie elle-même se trouve en état de guerre avec les Etats-Unis d'Amérique. În 1942. SUA au declarat război României. Conformément aux instructions de mon Gouvernement.Interesele României la Washington au fost preluate de Legaţia Suediei şi cele ale SUA la Bucureşti de Legaţia Elveţiei. d'une part. În 1944. NOTA LEGAŢIEI ELVEŢIEI LA BUCUREŞTI NR. Fond 71/1920-1944. vol. Egiptul a rupt relaţiile diplomatice cu România150 şi interesele celor două state au fost preluate de legaţiile elveţiene151. Prière prendre toutes dispositions pour faciliter départ ressortissants égyptiens et leur donner aide et assistance. je prie Votre Excellence d'agréer les assurances de ma haute considération et mes sentiments dévoués. Cette requête a été agréée sous réserve de l'assentiment du Gouvernement Royal de Roumanie.

La 31 octombrie. Obligaţiile asumate prin convenţii internaţionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare fără excepţie. România a rupt relaţiile diplomatice cu Japonia. culturale. 140). 93). Ruperea relaţiilor diplomatice are ca efect desfiinţarea ambasadelor (DIACONU II. Dreptul internaţional nu permite ca ruperea relaţiilor diplomatice să fie utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. comerciale. Interesele ungare au fost preluate de Legaţia Suediei. ___________________ Cdt. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare. 201 152 . 61). Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre părţile la un tratat este fără efect asupra relaţiilor juridice stabilite între ele prin tratat. dar nu are ca efect ruperea relaţiilor economice.război. Chiar dacă ambasadele se retrag. rămân posibile misiunile diplomatice ad hoc (CHEBELEU.152 De altfel. Singurul angajament pus în discuţie este cel din acordul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. culturale dintre state. Articolul 63. nu este posibil ca prin decizia de rupere a relaţiilor bilaterale pe planul activităţii serviciilor publice de diplomaţie să fie blocate comunicarea dintre state. relaţiile lor economice. legăturile interumane dintre naţiuni (ANGHEL 1984. afară dacă şi în măsura în care existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare este indispensabilă pentru aplicarea tratatului.

În secolul al XVI-lea. ca şi personalul care exercită funcţiile misiunii. S-a răspândit apoi în toată Europa. ambasada se număra printre instituţiile obişnuite ale statului. Îndeobşte se înţelege că ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un for internaţional. În 1601.AMBASADA Din mărturii de la începutul mileniului trecut reiese că se folosea cuvântul germanic ambaht. o altă capitulaţie i-a conferit Franţei protejarea Locurilor Sfinte din 202 . pentru a-l desemna pe „cel care conduce” sau cel care era „trimis în toate părţile”. Prin anii 1520-1525. ambasada este instituţia administrativă constituită de stat (subiect de drept internaţional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaţional). pentru a denumi reprezentarea statului în alt stat: ambaxade şi apoi ambassade. Statul care constituie ambasada este acreditant. 361). În 1480. în vederea realizării relaţiilor diplomatice bilaterale. În secolul al XIII-lea funcţionau agenţi diplomatici permanenţi veneţieni (CHEBELEU. o capitulaţie i-a acordat ambasadorului francez precădere între ceilalţi ambasadori. condusă de ambasador. În termeni juridici. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar. prin secolul al XIV-lea. În 1581. Instituţia ambasadorului permanent a început să funcţioneze din Quattrocento. Nevoia acreditării ambasadorilor în posturi fixe a venit din sporirea activităţilor diplomatice legate de convenţii şi alianţe. Din acest cuvânt s-a tras italienescul ambasciata. Polonia şi Danemarca nu aveau însă reprezentanţi diplomatici la Paris. Franţa avea în a doua parte a secolului al XVI-lea rezidenţi la Cracovia şi Copenhaga. pe care francezii îl preluaseră. instituţia ambasadorului permanent s-a generalizat în peninsula italiană. provenit din galicul ambactos. cu consimţământul acestuia. Charles al VIII-lea a fost reprezentat pe lângă toţi prinţii italieni.

b) apărare a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în statul acreditar în limitele admise de dreptul internaţional.153 Prin funcţiile enunţate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. ARTICOLUL 3. 203 . Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) reprezentare a statului acreditant în statul acreditar. Reprezentarea statului acreditant Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaţiile cu guvernul statului acreditar. îndeplinindu-şi astfel obligaţiile decurgând din stabilirea relaţiilor diplomatice. Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcţie a ambasadei. apărarea intereselor statului acreditant. Comisia ONU pentru dreptul internaţional a sintetizat îndatoririle ambasadei. Marea Britanie şi Olanda au obţinut privilegii asemănătoare. 1. negocierea. FUNCŢIILE AMBASADEI În cursul elaborării textului Convenţiei privind relaţiile diplomatice. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu. Funcţiile enumerate conturează ansamblul activităţilor diplomatice ale statului acreditant. d) informare prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi elaborare de rapoarte pentru guvernul statului acreditant. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. Dar funcţia de reprezentare este mai cuprinzătoare. informarea şi promovarea relaţiilor bilaterale. constituie ambasade.Palestina. c) negociere cu guvernul statului acreditar. pe care statul acreditar le admite. e) promovare de relaţii de prietenie şi dezvoltare de relaţiile economice. stabilind cinci funcţii preponderente: reprezentarea statului acreditant. nu se limitează la 153 ___________________ Crd. pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant. Statele care stabilesc relaţii diplomatice doresc să comunice între ele şi. pentru a facilita comunicarea oficială. În 1583 şi 1612. Statutul ambasadorilor veneţieni stabilea că au de transmis autorităţilor trimiţătoare câte o telegramă pe zi şi să facă un raport Senatului la încheierea misiunii.

Dreptul internaţional a stabilit că şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri. consultări.154 Din limbaj. inclusiv reşedinţa şefului de misiune. negocieri (DIACONU II. 155 Crd. Ambasada. Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant. dar şi de ceilalţi diplomaţi ai ambasadei. ai ambasadelor. cu consimţământul statului acreditar. (…) 2.reprezentarea guvernului. întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenţelor (DIACONU II. 82). În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. statul este prezent în viaţa publică a statului acreditar. Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună stema statului acreditant pe localurile misiunii.155 Reprezentarea diplomatică se realizează. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) b) şefii de misiune diplomatică pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar. Agenţii diplomatici de la ambasadă participă. Prin ambasada sa. pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar. Agentul diplomatic. ___________________ 154 Cdt. Articolul 7. în primul rând. pe care ambasada îl reprezintă. 360). de către ambasador. îşi reprezintă statul în trei direcţii principale: faţă de instituţiile autorităţilor din statul acreditar. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar. ARTICOLUL 20. printr-o varietate mare de activităţi: expuneri. rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcţionează ca urmare a stabilirii de relaţii diplomatice între două state. 81). îşi exercită. aşadar la ambasade. reprezentându-şi statul. demersuri. care înfăţişează demnitatea şi independenţa statului acreditant (ANGHEL 1984. 204 . (…). sub conducerea ambasadorului. faţă de cetăţenii statului acreditant aflaţi pe teritoriul statului acreditar şi faţă de ambasadele statelor străine din statul acreditar. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru actele ambasadei. ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităţi ale statului (ANGHEL 1984. la ambasadori şi la însărcinaţii cu afaceri a. 362). întrucât funcţia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale. i. îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice. dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul şi stema. şi pe mijloacele de transport ale acestuia. la solemnităţi.

Are rolul de voce autentică a autorităţilor din acest stat. Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nu doar de autorităţile acreditante. în apropiere de Bagdad. Nici serviciul public pentru diplomaţie în ansamblu şi nici componentele lui.Potrivit unei uzanţe extinse. conform căreia militarii au respectat toate procedurile pentru operaţiile de control şi nu s-au abătut de la regulament. prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcţii. apare 205 . pe care militari americani l-au ucis. ministerul de externe italian l-a convocat pe ambasadorul SUA în Italia pentru o convorbire la preşedinţia Consiliului de Miniştri al Italiei despre concluziile anchetei americane asupra morţii agentului secret Nicola Calipari. Servirea intereselor statului acreditant Ambasada este un instrument al statului acreditant. acţionând pe cale politică şi pe cale juridică. în aceeaşi măsură. La 27 aprilie 2005. la 4 martie 2005. ministerul de externe al Turciei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri a. al Ambasadei Rusiei pentru a-i înmâna o nota de protest faţă de adoptarea în Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a unei declaraţii privind „genocidul armenilor”. de celelalte state participante la relaţiile diplomatice internaţionale.i. în relaţiile cu autorităţile statului acreditar. ci. aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă. Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent. ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici (CHEBELEU. şi de cele ale statului acreditar. la Ankara. Ca urmare a devierilor de la acest rol. Aplică. ambasada organizează acţiuni solemne de marcare a zilei naţionale a statului acreditant în statul acreditar. ale cărei concluzii i-au exonerat pe militarii americani implicaţi în incident. 162). Misiunea ambasadorului american era dificilă. prim-ministrul declarase că ancheta nu era încheiată. întrucât italienii care au participat la anchetă au refuzat să semneze concluziile acesteia şi. Ambasadorului SUA i-a revenit sarcina să încerce să-l convingă pe prim-ministrul Italiei de justeţea anchetei. La 26 aprilie 2005. În convorbiri ambasadorul a susţinut poziţia autorităţilor militare americane. numai cu câteva ore înaintea convorbirii de la preşedinţia Consiliului de Miniştri de la Roma.

156 Negocierea Prin negociere. Ambasadorul şi ceilalţi agenţi diplomatici sunt consideraţi surse oficiale de informaţii cu privire la ţara proprie. Este posibil ca. cultura. legislaţia ambelor state. În postura de furnizor de informaţii despre statul pe care îl reprezintă. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le. economia. temporar. din vizite la instituţii. agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu. 365). Cu consimţământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat terţ nereprezentat în acest stat. Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaţiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar. prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar. rostul de a da relaţiilor bilaterale temeiul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. din observarea dezbaterilor parlamentare. negociind. Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină. Specifice pentru funcţia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state.riscul ca ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi până la urmă de jure a misiunii diplomatice. şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral (ANGHEL 184. 206 156 . Statele moderne utilizează ambasadele pentru a se supraveghea reciproc (ANGHEL 1984. pe care le promovează şi le apără. ambasada să ocrotească şi interesele altui stat decât statul acreditant. Agentul diplomatic îşi culege informaţiile din convorbiri cu oficialităţile şi cu politicienii de cele mai diverse orientări. ambasada soluţionează problemele care împiedică relaţiile bilaterale. acreditant şi acreditar. 113). dar şi furnizează sistematic informaţii despre politica. în primul rând. Informarea Funcţia de informare. extinde aceste relaţii. Articolul 46. statul acreditant poate să-şi asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale cetăţenilor acestuia. a reuniunilor ___________________ Crd. care culege. cu acordul statului acreditar. în vederea elaborării de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are.

Promovarea relaţiilor bilaterale Din funcţia de servire a interesului naţional. menţionat separat. în cursul misiunii. incluse chiar în documente solemne. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică (DIACONU II. În vederea informării. împotriva lor. valoarea menţionată să se dovedească a fi superioară oricărui alt fel de argumentaţii. evident. nici din iniţiativa lor. din întâlnirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media (CHEBELEU. În toate împrejurările. Calitatea distinctivă a informaţiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. de instrument de observare a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar.” Dincolo de aceste închipuiri despre diplomaţie şi. Se reia din când în când fabulaţia că diplomatul ar fi „omul onest trimis în străinătate să mintă pentru binele ţării sale”. pentru reliefare. economică. Informaţia diplomatică nu este menită să producă satisfacţie sau insatisfacţie. Este posibil ca. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaţiilor dintre două guverne. precum şi cu cele mai înalte ale guvernului şi ale societăţii. socială. Este ascultat. 171). Prin punerea ei în practică. urmat şi obţine rezultate sonore dacă partenerii lui de negocieri sau cei cu care discută au convingerea că vorbeşte într-adevăr în numele guvernului său. de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora. datoria agentului diplomatic este să fie de bună-credinţă. ci să ofere temei de evaluare a situaţiei dintr-un domeniu sau altul (CHEBELEU. de investigare a posibilităţilor de dezvoltare a acestor relaţii. În acelaşi spirit reapare şi preceptul: „Spune adevărul ca să-l derutezi şi să-l consternezi pe adversarul tău. face parte şi rolul.publice în sferele politică. 207 . nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat. regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false.. 170). de aplicare a soluţiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor. ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea guvernului străin din ţara de reşedinţă. 84). al ambasadei. culturală etc. este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru colaboratorii lui să menţină contactul cu nivelurile cele mai mici. oricât de laborioase. Ambasadorul este răspunzător pentru iniţierea şi întreţinerea acestor contacte.

ambasada este consecinţa relaţiilor diplomatice. Statelor şi ___________________ 157 Arhiva MAE. că: „Diplomaţia este capacitatea şi abilitatea de a comunica. LEGEA SUPLIMENTARĂ DIN 2/14 FEBRUARIE 1879 PENTRU ÎNFIINŢAREA PRIMELOR NOUĂ LEGAŢII ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE. de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept internaţional. Se poate ca ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirea relaţiilor diplomatice. precum şi de consimţământul acestora. inclusiv prin înscrierea acestei funcţii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări doctrinare. ÎNFIINŢAREA ŞI DESFIINŢAREA AMBASADEI Ambasadele şi posturile consulare depind. La 27 mai 2005. prevenind. la încheierea misiunii sale ca ambasador al SUA la Ankara. la toţi de faţă şi viitori sănătate. 86-87. succesiv.I. A. Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaţie. cât şi prin conduita sa. ambasadele se constituie reciproc. adică la amplificarea lor (DIACONU II. pe care le constituie.” Agentul diplomatic protejează relaţia pe care o serveşte. când este posibil. în declaraţii pentru presă. dacă mă uit înapoi. dar a menţionat totodată. să contribuie la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale în domeniul cărora îşi exercită misiunea. 171).Ambasadorul contribuie la evoluţia relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar atât prin actele sale concrete. 85).157 În general. Agentul diplomatic şi. nu cred ca aş face altceva diferit faţă de ceea ce am făcut. regret ca unii mă consideră arogant. realităţile. după declanşarea operaţiunii militare din Irak. dificultăţile sau crizele (CHEBELEU. f.. în privinţa criticilor care i s-au adus că ar fi avut un comportament arogant. nu regret nimic şi. Corpurile 208 . Decizia privind înfiinţarea ambasadei îi revine statului acreditar. Carol I. prin graţia Lui Dumnezeu şi voinţa naţională Domn al Românilor. de relaţiile diplomatice şi consulare dintre acestea. şi turcii au înţeles care erau problemele. au fost unele dificultăţi în relaţii. la evenimentele diplomatice la care a participat şi care au marcat dezvoltarea legăturilor americanoturce. 247. respectiv le primesc. am crezut că este absolut esenţial ca relaţiile bilaterale să revină pe calea cea bună şi să mă asigur că şi americanii. Eric Edelman s-a referit. abordându-i problematica în mod pozitiv. în primul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat. vol.

Asupra raportului ministrului nostru al afacerilor străine sub nr 11017. Berlin. contra a douăsprezece. legaţiile au dispărut treptat.159 Legiuitoare au votat şi noi sancţionăm ce urmează: Lege Suplimentară relativă la legaţiunile şi consulatele române în străinătate. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. Secretar. Având în vedere art. la 11 septembrie 1917. Roma. Pisca. şi s-a adoptat cu majoritate de treizeci şi trei de voturi. 8. După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar. 363-365). 1. Felul misiunii decurge din clasa căreia îi aparţine şeful ei.forurilor internaţionale le revine rolul de acreditant şi cel de acreditar. vol. pe măsura generalizării ambasadelor (CHEBELEU. În baza Jurnalului Consiliului Nostru de Miniştri sub nr. 82/SUA. 2. DECRETUL NR. 9. Internunţii conduc internunţiaturi. 158 Crd. Sunt instituite legaţiuni în posturile următoare: 1. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. Londra. Titlul I. şi activităţi de îndeplinire a funcţiei ecleziastice. Articolul 14. Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie / primesc. cu reşedinţa la Washington. Ferdinand. 5. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. Viena. 7. alin. Miniştrii conduc legaţii. Petersburg. (…) Această Lege s-a votat în Senat. b) clasa trimişilor. Dimitrie Ghika. 302. probl. Constantinopole. ambasada poate exercita şi funcţii consulare. 95. (…) dat la Iaşi. 15 din Legea pentru reorganizarea Ministerului Afacerilor Străine. o legaţiune a României în Statele Unite ale Americii de Nord. 6. pe baza dreptului canonic. Articolul 3. Arhiva MAE. 209 .158 Ambasadorii conduc ambasade. Vicepreşedinte.Se înfiinţează pe ziua de 1 octombrie 1917. Aceşti reprezentanţi vor putea fi însărcinaţi de guvern să reprezinte şi pe lângă alte curţi cari nu sunt enumerate în acest articol. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe… Articolul 15. pe lângă activitatea diplomatică normală. Am decretat şi decretăm: Art. 1. Belgrad. Legaţiuni. Paris. Art. În a doua parte a secolului al XX-lea. 159 Crd. 2. de întreţinere a relaţiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar.1027 DIN 11/24 SEPTEMBRIE 1917. chiar dacă nu îl joacă simultan. 1 . D. Athena. 3. Despre personalul diplomatic. în şedinţa sa de la 2 februarie 1879. Nunţii conduc nunţiaturi şi desfăşoară. încheiat în şedinţa sa din 6 august 1917. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare. precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine. 4.

după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate. actualul agent diplomatic al ţării la Roma. Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat. 19315. Statul acreditant. conform suveranităţii proprii. Necesitatea obţinerii consimţământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne. 2. Am decretat şi decretăm ce urmează: Art I Dl C. Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni. 1. este necesar ca statul acreditar să desemneze persoana care să fie şef de misiune160 şi ca statul acreditant să o accepte. Condiţia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opţiunea statului acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. 210 . istoric. (…).În vederea debutului real al ambasadei. el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa permanentă. dar acest acord nu implică şi obligaţia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăţit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state. 162 Crd. conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei. cultural. Decretul nr. este numit în postul de ministru rezident al României la Atena (…) Carol. poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic. după caz. Asupra Raportului ministrului nostru secretar de stat la 160 Departamentul Afacerilor Străine nr. criteriul menajării eventualelor sensibilităţi ale statului acreditar pe plan politic. 3305 din 28 decembrie 1879 / 9 ianuarie 1880.162 ___________________ Arhiva MAE. 1. 161 Crd. Articolul 5. de statul acreditant. Dosar 77/E. problema se poate soluţiona prin desemnarea de locţiitori. pe lângă consimţămintele necesare privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi constituirea misiunilor. Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată. pe teritoriul mai multor state. afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres. Acest criteriu este soluţia la problemele care se pot ivi la intersectarea menţionată de suveranităţi. 266).161 Statul acreditar îi primeşte pe diplomaţii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. în mai multe state. Articolul 4. 4. Esarcu. religios (ANGHEL 1984.

membrii misiunii diplomatice să aibă naţionalitatea statului acreditant. Deşi ştiu ce importanţă au pentru Soviete reprezentanţii comerciali – dovadă că. a ocupat variate şi importante posturi în instituţiile economice ale statului. député. ancien ministre d'Etat . a studiat dreptul la Universitatea din St. Arhiva MAE. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. TITULESCU DE LA CAP MARTIN. Articolul 5. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională. Dosar 16/Repr. este situaţia în care mai multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat.Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaţie internaţională. dacă statul acreditar nu se opune. în principiu. naţionalitatea statului acreditant. en qualité d'Envoyé extraodinaire et Ministre plénipotentiaire de Roumanie auprès du Gouvernement de la République. Pentru Majestatea Sa Regele. El dă asupra lui următoarele informaţiuni: născut în 1892.166 Este dreptul statului ___________________ Crd. dreptul diplomatic stabileşte ca. 165 Crd. Articolul 6. Articolul 8.163 Mai rară. Litvinov cere . 11081 DIN 8/21 AUGUST 1917 CĂTRE ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL SUA. TELEGRAMA NR. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea.165 Agrementul Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitării agrementului. „în principiu”. la Praga. NOTA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. le Docteur Angélesco en la dite qualité. actualmente este reprezentant comercial al Sovietelor la Paris. 164 Crd. 37. Petersburg. Professeur à l'Université de Bucarest. dar nu imposibilă. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. En portant ce qui précède à votre connaissance j'ai l'honneur de vous prier de vouloir bien intervenir auprès de Votre Gouvernement afin d'obtenir l'agrément d'usage pour la nomination du M. Dosar 77/A. … 3. 1. în timpul războiului a fost mobilizat ca ofiţer. J'ai l'honneur de vous informer que à la suite de la création 163 d'une Légation de Roumanie à Washington. 4. le Gouvernement Royal a décidé de nommer Monsieur le Docteur Constantin Angélesco.164 Totuşi. 437 DIN 4 AUGUST agrementul ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti pentru Mihail Ostrovski. 166 Arhiva MAE. O. a fost numit ca ministru reprezentantul 211 1934 A LUI N.

care nu poate să-şi preia misiunea. ca presiune asupra instituţiilor care examinează solicitarea. Dacă numele şefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat înaintea acordării agrementului. În 1932. de către statul trimiţător. Întârzierea sau amânarea răspunsului conţine sugestia ca statul acreditant să desemneze pe altcineva. Răspunsul negativ se transmite în modalităţi cât mai discrete. Statul acreditar nu este obligat să primească persoane nedorite în rândul personalului ambasadelor străine. 265). inclusiv în scris. Atât statul acreditar. conform deciziei sale suverane. un simptom al unei crize în relaţiile diplomatice bilaterale.acreditar de a consimţi sau de a nu consimţi în privinţa desemnării ambasadorului din statul acreditant. Sunt cu adânc respect al Majestăţii Voastre. după ce ţarul a refuzat să-l primească pe ambasadorul britanic întrucât nu i se ceruse ţarului agrement (ANGHEL 1984. Formularea. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului. statul acreditar are obligaţia cutumiară să-l transmită cât mai repede. mi-a spus că cunoaşte foarte bine pe Osatrovski. Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a-mi comunica dacă consimte a da agrementul cerut. se încalcă o regulă de curtoazie. relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Anglia s-au întrerupt pentru trei ani. în ţara de reşedinţă. că el este unul din principalii factori ai apropierii franco-ruse şi. Statul acreditar nu comercial de acolo – chiar cum nu cunosc nimic despre persoana propusă de Litvinov. Reacţia eventuală constând din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. cât şi statul acreditant ar fi nevoite să se confrunte cu inconvenientul publicării unui mesaj negativ care ar putea fi. Oricare ar fi răspunsul care trebuie să fie dat. măcar în aparenţă. în consecinţă. că Sovietele nu puteau face o alegere mai bună pentru România. a răspunsului pozitiv încheie schimbul de mesaje prin care se asigură continuarea normală a relaţiilor diplomatice. Asigurarea caracterului confidenţial al procedurii de solicitare şi de acordare a agrementului oferă posibilitatea evitării unui eventual refuz frontal. (…) 212 . a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi înţeleasă. m-am adresat la Quai d’Orsay. Formularea publică a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comportă primejdia deteriorării relaţiilor bilaterale.

(…) 2. Acreditarea Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării. 213 . ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpului diplomatic. dacă este cazul. Misiunea diplomatică începe de facto la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar. Prima acţiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea – procedura prin care statul acreditant îi confirmă calitatea de ambasador (ANGHEL 1984.167 Nimic nu îndreptăţeşte autorităţile statului acreditant să insiste pentru revizuirea răspunsului negativ (ANGHEL 1984. Când soseşte în statul acreditar. 275). ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. se impune respectarea practicii în materia acreditării din statul acreditar. 275). Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului agrementului. statul acreditant are posibilitatea să renunţe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva. acreditarea constă din prezentarea scrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităţi îndreptăţite să le primească. autorităţilor statului/statelor de tranzit. Autorităţile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi. 277) şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi îşi confirmă consimţământul în această privinţă. de către şeful serviciului de protocol diplomatic. În esenţă. Articolul 4. Primirea fără discriminare a trimişilor diplomatici străini constituie obligaţie juridică şi totodată o cerinţă a curtoaziei internaţionale. întrucât agrementul obţinut nu implică obligaţia acreditării persoanei agreate (ANGHEL 1984. După notificarea sosirii sale în statul acreditar. în numele ministrului de externe. traseu) autorităţilor statului acreditar şi.este obligat să-şi explice răspunsul. de gesturi solemne. În intervalul de timp de la agrement la acreditare. care urmează agrementului (ANGHEL 1984. Începutul misiunii este marcat de ceremonii. semnificând dorinţa de inaugurare favorabilă. oră. În orice caz. După exprimarea consimţământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat. 1. 273). ambasadorul este întâmpinat. ___________________ 167 Crd.

Se consideră că şeful misiunii şi-a asumat funcţiile în statul acreditar imediat după ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau după ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului de Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform practicii în vigoare în statul acreditar.168 Regulile de curtoazie internaţională completează această prevedere cu exigenţa că. Scrisorile de acreditare (litterae fidei. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi de ora sosirii şefului misiunii. 1. În audienţă la ministrul de externe. ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare. se parcurg câteva etape formale inevitabile. ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic. 2. care trebuie aplicată uniform. întocmite într-o limbă de circulaţie internaţională sau în limba statului acreditant. Textul scrisorilor de acreditare adresate de şeful statului acreditant şefului statului acreditar (cu una Crd. lettres de créance. 180). 214 . de la care va primi informaţii necesare cu privire la practica din statul acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice (ANGHEL 1984. ARTICOLUL 13. Letters of Introduction – pentru înaltul comisar în relaţiile diplomatice dintre statele din Commonwealth. menţionând numele ambasadorului. până la începerea misiunii sale. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice este determinată de data şi de ora sosirii fiecăruia. ale căror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadrul unei ceremonii complexe. calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui de a vorbi şi de a acţiona în numele autorităţilor statului acreditar. însoţite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar. Letters of Credence. Pentru a se ajunge la debutul misiunii. îndeosebi cu decanul corpului diplomatic. şeful de misiune diplomatică îşi asumă funcţiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare.___________________ 168 Până la prezentarea scrisorilor de acreditare. Îi revine fiecărui stat obligaţia de a asigura uniformitatea faţă de fiecare clasă de diplomaţi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică. Respectarea acestei exigenţe se impune întrucât. conţin declaraţiile de voinţă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului pe care o certifică. în conformitate cu normele dreptului diplomatic. inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. bula – pentru reprezentantul Sfântului Scaun). şeful de misiune diplomatică se abţine de la orice activitate publică.

de pildă. I request that Your Royal Highness will receive Mr. de câte ori a avut prilejul. DIN 19 FEBRUARIE / 3 MARTIE 1879. De regulă. especially when in 215 . WHITE CA MINISTRU AL ANGLIEI LA BUCUREŞTI . pentru bunăvoinţa cu care a fost onorat. I have determined to appoint William Arthur White Esquire. I doubt not that Mr. despre calităţile căruia se subliniază că oferă garanţia îndeplinirii misiunii astfel încât să poată beneficia de încredere. Şi în secolul al XIV-lea. în privinţa acreditării şi a scrisorilor de acreditare. My Brother and Cousin. dacă este cazul. White will fulfil the important duties of his Mission in such a manner as to merit your Approbation and Esteem.dintre formulele Excelenţă. scrisoarea de acreditare a ambasadorului care îşi începe misiunea se prezintă. Dosar 4/Repr. Being 169 desirous to maintain and strengthen the Friendship and good Understanding which happily subsist between Great Britain and the Principality of Romania. Acele scrisori funcţionau şi ca salvconducte şi puteau cuprinde mesaje şi instrucţiuni cifrate. după caz. comunică decizia de desemnare a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar. Sir. Companion of my most honourable Order of Bath. precum şi cu încredere. White in a favourable manner and will give entire Credence to all that he shall say to you in My name. Majestate. and to prove himself worthy of this new mark of My Confidence. 1 SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI W. sau cu solemnitate caldă: Foarte drag şi mare prieten) exprimă dorinţa de a întreţine şi de a aprofunda relaţiile cordiale dintre cele două state. laolaltă cu scrisoarea de rechemare a ambasadorului precedent. Şeful de stat semnatar îi reînnoieşte şefului de stat adresant asigurările de stimă înaltă şi de prietenie constantă. W. În prezent. În încheierea textului se formulează rugămintea ca ambasadorul să fie primit cu bunăvoinţă. Tradiţia utilizării scrisorilor de acreditare ca instrument de inaugurare a misiunii diplomatice durează de veacuri. ___________________ Arhiva MAE. se continuă o îndelungată tradiţie169 a relaţiilor diplomatice moderne. A. scrisorile de acreditare includeau solicitarea unui suveran adresată altui suveran de a avea încredere în purtătorul lor. dându-i-se crezare deplină mai ales când îi transmite adresantului asigurări de stimă înaltă şi prietenie constantă şi urări de prosperitate statului acreditar. Domnule Preşedinte. who has for some time been entrusted with the charge of British Interests in Romania to be My Envoy Extraodinary and Minister Plenipotentiary at the Court of Your Royal Highness. România. În scrisoarea de rechemare se comunică decizia de a i se încredinţa ambasadorului rechemat o misiune nouă şi se exprimă convingerea că acesta a mulţumit.

March 3. precum schimbarea de regim politic sau chiar placing this Letter in the hands of Your Royal Highness. evenimente care produc modificări structurale majore ale statului. pentru a-l însoţi în deplasarea la sediul şefului de stat. Nisch. Se rostesc alocuţiuni. se prezintă onoruri militare. Le Bon Frère M. M. Animé du vif désir de rendre de plus en plus intimes et cordiales les relations de mon pays avec la Roumanie. Arhiva MAE. he shall assure you of My Esteem and Regard and express to you the sentiments of invariable Friendship and highest consideration with which I am Sir My Brother and Cousin Your Royal Highness Good Sister and Cousin. 1879. P. Je prie Votre Altesse Royale de daigner continuer à M. Pétroniévitch la bienveillance dont Elle a bien voulu l'honnorer jusqu'à présent et de lui accorder pleine et entière confiance surtout lorsqu'il donnera à Votre Altesse Royale les assurances de la haute estime et de la sincère amitié. Un agent de protocol se deplasează la biroul sau la domiciliul ambasadorului. 216 . La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de faţă ministrul afacerilor externe şi membrii principali ai serviciilor civile şi militare ale şefului de stat. La sosirea la sediul şefului de stat. Pétroniévitch et le zèle qu'il a constamment déployé comme Agent diplomatique auprès du Gouvernement de Votre Altesse Royale. avec lesquelles je suis de Votre Altesse Royale. Les qualités qui distinguent M.Procedura prezentării scrisorilor de acreditare are caracter solemn. Altesse Royale et Cher Frère. Desfiinţarea ambasadei Ambasada se desfiinţează sub impactul unor evenimente majore în relaţiile bilaterale sau în evoluţia statului care a constituit-o: ruperea relaţiilor diplomatice. Victoria R et I Windsor Castle. pour le développement des rapports de bon voisinage entre nos deux pays m'inspirent la conviction qu'il remplira à notre satisfaction commune les fonctions auxquelles je l'appelle. După convorbire. un agent de protocol îl însoţeşte pe ambasador la domiciliu. SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI M. Prince de Serbie. Se prezintă cele două suite. Ambasadorul este primit de şeful serviciului de protocol şi este prezentat şefului de stat. Obrenovitch. le 26 mai 1879. Preşedintele îl invită pe ambasador la un dialog de câteva minute. DIN 26 MAI/7 IUNIE 1879. j'ai l'honneur de porter à la connaissance de Votre Altesse Royale que j'ai nommé Monsieur Milan Pétroniévitch pour me représenter auprès d'Elle en qualité de Ministre Résident. PETRONIEVICI CA MINISTRU AL SERBIEI LA BUCUREŞTI.1. Dosar 17/Repr.

să obţinem la Berlin înainte de 10 aprilie exequaturul pentru reprezentantul nostru consular. Dacă desfiinţarea ambasadei nu înseamnă neapărat încetarea relaţiilor diplomatice. pentru predarea şi continuarea normală a serviciului. Fond 71/1920-1944. 1/1938. Cu începere de la 11 aprilie. 94. în vedere să ___________________ Arhiva MAE. Ministrul Austriei ne-a comunicat verbal că a fost chemat la Viena pentru a primi instrucţiuni fiind invitat a încredinţa geranţa legaţiunii sale legaţiunii Reichului. Rog a vă pune în raport cu guvernul pe lângă care sunteţi acreditat. stabilirea de relaţii diplomatice. 217 .dispariţia temporară sau definitivă a unui stat170. Vol. Statele au. MINISTRU LA VIENA. Ambasada se desfiinţează provizoriu sau definitiv şi în condiţiile în care statul acreditant nu poate asigura condiţiile materiale minime pentru prezenţa în misiune a reprezentanţilor săi. ministrul Germaniei ne informează că „reprezentanţii diplomatici ai Austriei în străinătate au primit instrucţiunea de a se încorpora împreună cu întreg personalul reprezentanţiunilor Reichului”. 269. (…) Cred necesar. CIRCULARA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. urmată eventual de apariţia unui stat nou sau a unor state noi. La rândul său. ruperea relaţiilor diplomatice implică desfiinţarea ambasadei. Nici rechemarea ambasadorului. Cauza cea mai frecventă de desfiinţare a ambasadei este ruperea relaţiilor diplomatice (DIACONU II. 271. cerând preciziuni asupra atitudinii ce înţelege a adopta faţă de noua situaţiune creată atât în ceea ce priveşte reprezentanţa Austriei. Aştept instrucţiunile Excelenţei Voastre. 170 serviciul consular şi autorităţile locale încetează automat (…) Aflu din cercurile legaţiunii germane şi cele oficiale austriece că dacă nu anunţăm înainte de 10 aprilie data plecării noastre suntem expuşi după acest termen a nu mai beneficia de prerogativele diplomatice. în general. Arhiva MAE. Fond 71/1920-1944. în multe cazuri. GURĂNESCU. Asemenea evenimente impun. 183). orice activitate între legaţiune. Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaţiilor politice internaţionale. Dosar A. cât şi aceea a statelor respective în Austria. 518 DIN 31 MARTIE 1938 DE LA AL. 60). f. 1/1938. TELEGRAMA NR. reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariţia ambasadei. Decizia de desfiinţare a ambasadei implică sfârşitul activităţii ambasadorului şi a întregului personal. Dosar A. 355. 15469 DIN 15 MARTIE 1938. f. reparcurgerea etapelor necesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaţională. vol. nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinţarea ambasadei (ANGHEL 1984.

ambasada există în continuare. e) expresia „agent diplomatic” se referă la şeful misiunii sau la un membru al personalului diplomatic al misiunii. ___________________ 171 Crd. Articolul 1. data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor. PERSONALUL AMBASADEI Substanţa ambasadei constă din membrii personalului ei. care nu este angajat al statului acreditant. 187). personalul tehnicadministrativ şi personalul de serviciu. 218 .asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual în cadrul relaţiilor diplomatice bilaterale. f) expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se referă la membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnic-administrativ al misiunii. 359) . ca misiune diplomatică. Formal. care nu sunt angajaţi ai statului acreditant. misiunea diplomatică nu se întrerupe din asemenea cauze (CHEBELEU. există indiferent de componenţa personalului. Dacă încetează activitatea în ambasadă a unui membru al personalului ambasadei. ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii. d) expresia „membrii personalului diplomatic” se referă la membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi. h) expresia „om de serviciu particular” se referă la una din persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii. b) expresia „membrii misiunii” se referă la şeful misiunii şi la membrii personalului misiunii. Structura personalului ambasadei Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic. În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari.171 Ambasada. din persoanele trimise să desfăşoare activităţile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost constituită (ANGHEL 1984. a oricărora dintre membri. … a) expresia „şef de misiune” se referă la persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate. a oricăruia dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal. g) expresia „membrii personalului de serviciu” se referă la membrii misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenţi diplomatici. c) expresia „membrii personalului misiunii” se referă la membrii personalului diplomatic.

Articolul 7. comerciale. Statul acreditar poate cere ca numele ataşaţilor militari. Agenţilor diplomatici nu le este permis ca. Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată de către şeful misiunii ministerului de externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. dreptului intern (ANGHEL 1984. Trebuie însă ca.Membrii personalului ambasadei sunt desemnaţi de autorităţile statului acreditant. în această privinţă. în afara sarcinilor pe care le au de îndeplinit în misiune şi pentru care sunt retribuiţi de statul acreditant. 137). navali sau aerieni. de care depinde misiunea diplomatică. (…) 2. după criterii care decurg din legile proprii ale fiecărui stat. pe membrii personalului misiunii.173 Structura personalul ambasadei.175 Reglementarea raporturilor interne. revine ministerului de externe al statului acreditar. să le aplice ambasadelor străine un tratament uniform. dintre membrii personalului diplomatic şi stabilirea şi aplicarea de măsuri în vederea rezolvării problemelor apărute pe planul îndeplinirii funcţiilor diplomatice şi pe planul relaţiilor interumane. fără discriminare. să practice. 173 Crd. care se îndeplinesc prin acţiuni politice. profesii sau activităţi comerciale de pe urma cărora să obţină venituri. din ambasadă. 175 Crd. consulare etc. răspunde funcţiilor variate care revin misiunii diplomatice constituite de statul acreditant. să refuze să admită funcţionari de o anumită categorie. navali sau aerieni să-i fie supuse spre aprobare. Statul acreditar poate (…). care are obligaţia de a informa în această privinţă statul acreditar. Articolul 11. (…) statul acreditant îi desemnează.172 De altfel. 174 Crd. Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal. 219 172 . în statul acreditar. Statul acreditar poate să ceară ca statul acreditant să-i supună spre aprobare includerea în personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor desemnate să îndeplinească funcţiile de ataşaţi militari. după cum consideră de cuviinţă. statul acreditar nu este obligat să accepte în componenţa personalului ambasadelor străine orice fel de funcţionari. Articolul 42.174 Stabilirea ierarhiilor în cadrul personalului ambasadei se face de statul acreditant. ___________________ Crd. îndeosebi a celui diplomatic. 258). (ANGHEL 1984. Articolul 17.

dar dorinţa nu i s-a îndeplinit. O normă a dreptului diplomatic stabileşte ca. o altă normă permite ca mai multe state să desemneze ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat de reşedinţă. Reacţia lui Dannyl Ayalon nu a întârziat şi a constat într-o plângere adresată consilierului juridic al guvernului cu privire la comportamentul lui Sylvan Shalom. secretar al ambasadorului Dannyl Ayalon. soţia ministrului de externe israelian. naţionalitatea statului acreditant. unul din protejaţii premierului Ariel Sharon. Liran Peterzil. dacă statul acreditar nu se opune. Shmuel Hollander. Chiar înainte de formularea concluziilor. un anchetator special a interogat zeci de martori. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea. A urmat demiterea lui Liran Peterzyl din dispoziţia lui Sylvan Shalom. Articolul 6.177 În cazul în care statul acreditant ar opta pentru desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetăţean al statului acreditar sau a ___________________ Crd. Totodată. Sylvan Shalom. 177 Crd. în principiu. agenţii diplomatici să fie cetăţeni a statului acreditant. Totuşi. Potrivit precizărilor responsabilului pentru controlul funcţiilor publice din Israel. La rândul lui. A considerat că vina pentru nerealizarea întâlnirii era a unui funcţionar de la Ambasada Israelului la Washington. în principiu. interpreta de programe de music hall din SUA. ar fi dorit să aibă. a călătorit în Israel. Sylvan Shalom a declanşat o anchetă administrativă cu privire la comportamentul lui Dannyl Ayalon şi al soţiei sale în relaţiile cu personalul ambasadei de la Washington. Potrivit presei. Judith Nir Moses Shalom. în acest cadru. Madonna. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. o întâlnire cu Madonna.În septembrie 2004. înainte de a întocmi un raport care să fie supus verificărilor la ministerul de externe. a fost făcută de guvern.176 Norma a fost formulată ţinând seama de loialitatea pe care diplomatul o datorează statului acreditant (DIACONU II. Articolul 8. 1. 74). 220 176 . în care se sublinia că acesta i-a demis secretarul sub presiunea exercitată de Judith Nir Moses Shalom. Sylvan Shalom a declarat că responsabilitatea pentru numirile în funcţiile diplomatice îi revine şi a ţinut să adauge că numirea lui Dannyl Ayalon. Sylvan Shalom a declarat că se opune prelungirii misiunii lui Dannyl Ayalon la Washington. cu acel prilej.

Articolul 10. dacă este necesar.unui cetăţean dintr-un alt stat. 1. faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei unui membru al misiunii. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al misiunii şi. faptul că ei părăsesc serviciul acestor persoane. care poate oricând să şi-l retragă. în calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul la privilegii şi imunităţi. Ori de câte ori este posibil. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce priveşte cetăţenii unui al treilea stat care nu sunt cetăţeni ai statului acreditant. 180 Crd. Articolul 8. sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor la misiune. 221 . Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului acreditar decât cu consimţământul acestui stat. Nu se poate ca statul acreditant să fie constrâns să constituie o misiune cu o componenţă numerică insuficientă în raport cu sarcinile încredinţate.179 Normele de drept diplomatic nu permit ca numărul membrilor personalului ambasadei să depăşească efectivul pe care statul acreditar îl consideră acceptabil. Acest consimţământ poate fi retras oricând. Cele două state pot.178 Statului acreditant îi revine obligaţia de a înştiinţa statul acreditar despre desemnarea membrilor personalului diplomatic. Se notifică ministerului de externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii. c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul persoanelor menţionate la alineatul de mai sus şi. sosirea în misiune. 1. trebuie ca statul acreditar să-şi dea consimţământul. d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar. dar statul acreditant este obligat să ia în considerare şi condiţiile interne ale statului acreditar. dacă este cazul. despre angajarea. Articolul 11. (…) 2. despre sosirea lor şi a familiilor lor la misiune. să încheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor diplomatice. dacă este cazul. concedierea şi plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari. având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză. sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea obiectul unei notificări prealabile. Trebuie ca statul acreditar să fie înştiinţat şi despre situaţiile în care se produc modificări în componenţa familiilor personalului misiunii. despre plecarea irevocabilă a lor şi a familiilor de la misiune. 2.180 ___________________ 178 Crd. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii. 179 Crd. statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal. 3.

pe teritoriul statului acreditar. presa a relatat că ambasadorul SUA in Turcia. economia de piaţă liberă şi democraţia. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: … b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că. statul acreditar are dreptul să decidă că unul dintre membrii personalului unei ambasade străine este inadmisibil. care împărtăşesc valori comune. ___________________ 181 Crd. Abdullah Gul. precum cele ale drepturilor omului. Articolul 43. Nu se poate ca agentul diplomatic să mai fie prezent în misiune dacă statul acreditar nu îl recunoaşte ca membru al misiunii. fie statul acreditar. se poate ca un agent diplomatic să fie declarat de statul acreditar persona non grata. acest stat refuză să-l recunoască pe agentul diplomatic ca membru al misiunii. care şi-a încheiat misiunea.Asupra încheierii prezenţei în misiunea diplomatică a unui agent diplomatic decid fie statul acreditant. precum şi în timp ce se află în misiune. căruia i-a spus că este satisfăcut de contribuţia pe care a putut să o aibă. în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 9. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar că funcţiile agentului diplomatic au luat sfârşit… 182 Crd. Diplomatul american a adăugat că relaţiile dintre SUA şi Turcia se pot dezvolta în continuare. în perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador la Ankara. Ambasadorul american şi ministrul turc au examinat acţiunile bilaterale viitoare precum vizita la Washington a premierului turc şi vizita la Ankara a unei delegaţii a Congresului SUA. după funcţia de ambasador al SUA la Ankara. Eric Edelman va prelua un post important la Pentagon. ca şi pentru Turcia. la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. şi-a luat rămas-bun de la ministrul de externe al Turciei.181 La 27 mai 2005.182 În orice moment. O asemenea decizie se poate adopta cât timp acel membru al personalului ambasadei străine se deplasează să ajungă în misiune. sunt aliate şi aderarea Turciei la UE constituie un obiectiv important şi pentru SUA. Eric Edelman. Presa a relatat că. 222 . întrucât cele două state. Articolul 43. Agentul diplomatic se află în misiune până când autorităţile statului acreditant decid încetarea îndeplinirii sarcinilor pe care i le-au încredinţat şi înştiinţează statul acreditar despre această decizie. Astfel.

încercând să influenţeze organizaţia obştească poloneză Uniunea Polonezilor din Belarus. Din relatările presei. statul acreditar poate refuza să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. apare obligaţia statului acreditant de a decide că sarcinile încredinţate celui declarat persona non grata sau considerat a fi inacceptabil încetează dacă nu a ajuns în misiune sau de a-l rechema din misiune. autorităţile poloneze au decis să expulzeze un diplomat. consilier. Aleksander Kwasniewski. secretar I la Ambasada Poloniei la Minsk. ar ___________________ 183 Crd. 223 . a declarat că Polonia.Se poate ca statul acreditar să informeze statul acreditant despre oricare din membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o ambasadă străină că este inacceptabil. Semnificaţia declaraţiei şi a informării este. Articolul 9. se amestecă în treburile interne ale Republicii Belarus.183 Pe teritoriul Republicii Belarus activează o asociaţie a etnicilor polonezi. că statul acreditar nu-i mai recunoaşte calitatea de membru al misiunii diplomatice agentului diplomatic declarat persona non grata sau funcţionarului considerat inacceptabil. Autorităţile de la Minsk au respins cererea şi au acuzat Polonia că foloseşte această asociaţie pentru a organiza „o revoluţie în Belarus”. Statul acreditar poate oricând şi fără a trebui să motiveze hotărârea să informeze statul acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol. care a cerut autorizaţia de a organiza un congres. Aleksandr Lukaşenko. autorităţile din Belarus l-au declarat persona non grata pe un diplomat polonez. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar. la 18 mai 2005. La 17 mai 2005. În acest caz. după caz. Preşedintele Republicii Belarus. 1. 2. de la ambasada belarusă la Varşovia. Reprezentanţi ai statului poolonez au acuzat autorităţile de la Minsk că încearcă să controleze asociaţia menţionată şi s-au referit la acţiuni de intimidare a etnicilor polonezi întreprinse de organele de securitate ale statului belarus. statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii. În consecinţă. cerându-i să părăsească teritoriul statului acreditar în decurs de o lună. Ca retorsiune. în esenţă. Decizia de a declara ilegal congresul a fost calificată ca fiind „scandaloasă” de preşedintele polonez.

că din personalul diplomatic al ambasadelor României în străinătate pot face parte cei care sunt îndreptăţiţi să ocupe o funcţie publică. în urma unei intervenţii în cursul căreia a fost reţinută. Articolul 17.184 ___________________ ScdcR. Ministerul de externe polonez s-a referit la „criza gravă” din relaţiile dintre cele două state şi a precizat că ambasadorul polonez nu se va reîntoarce la Minsk până când situaţia din Belarus nu se va modifica. Manifestanţii au instalat un cort în faţa sediului ambasadei. conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare. nu fac parte din partide politice. ambasadorul polonez la Minsk a fost rechemat la Varşovia. au dobândit diploma de licenţă la o instituţie de învăţământ superior. În aceeaşi zi. Ministerul de externe din Polonia s-a adresat Comisiei Europene solicitând sprijin pentru asigurarea drepturilor minorităţii poloneze din Belarus. Reglementările româneşti stabilesc. La 21 iulie 2005. cunosc cel puţin o limbă străină etc. la 26 iulie.rezulta că aceste momente de criză din relaţiile diplomatice dintre Polonia şi Belarus aveau ca fundal politic neînţelegerea dintre cele două state cu privire la activitatea minoritarilor polonezi din Belarus şi la modul de tratare a acestor minoritari. autorităţile din Belarus au decis să-l expulzeze pe diplomatul polonez Andrzej Buczak. La 28 iulie. A fost convocată chiar o şedinţă a guvernului polonez care s-a ocupat de „situaţia din Belarus”. structura de personal şi regulamentul de funcţionare ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe. nu 224 184 . să-şi exercite drepturile politice şi civile. se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare. şi preşedinta asociaţiei. Personalul ambasadei române În conformitate cu legile române. În apropierea ambasadei belaruse din Varşovia a avut loc o acţiune de protest împotriva reţinerii abuzive de către autorităţile belaruse a reprezentanţilor Uniunii Polonezilor din Belarus şi a unor ziarişti polonezi. trupe ale forţelor speciale belaruse au preluat controlul asupra sediului Asociaţiei Polonezilor din Belarus. a unui diplomat de la Ambasada de la Varşovia a statului belarus. Disputa a continuat cu expulzarea. printre altele. pentru scurt timp. care îndeplinea funcţia de consul. (1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. ca retorsiune.

Ministrul apărării naţionale îi numeşte pe ataşaţii apărării. face parte din partide politice.Funcţionarii desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în serviciul exterior acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se face de către ministerul de externe. organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. emis de centrul medical care deserveşte Ministerul Afacerilor Externe. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale se face de către Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului. Ministrul finanţelor îi numeşte pe specialiştii în probleme financiar-bancare. cu avizul ministerului de externe. precum şi specialiştii în probleme financiar-bancare se subordonează autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia. atestată pe bază de act medical de specialitate. secretar de stat sau subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Institutul Cultural Român şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate. Ministrul de interne îi numeşte pe ataşaţii de afaceri interne şi pe membrii personalului încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. 225 . are o stare de sănătate corespunzătoare. care au atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale. Tot el numeşte şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. (1) lit. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. (1) lit. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. g) persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. al relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale. ataşaţii apărării şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. c) şi g) persoanele care urmează a fi numite în funcţiile de ministru. care consultă Ministerul Culturii şi Cultelor. Persoanele de la ambasadele româneşti. cunoaşte cel puţin o limbă străină. ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României.

Persoana având rolul de ambasador poate fi şeful ambasadei. indiferent de gradul diplomatic al persoanei căreia i s-a atribuit acest rol şi chiar indiferent dacă persoana face parte din rândul diplomaţilor de carieră. Potrivit unei formulări mai precise. deci şi ambasadorii. oricărei persoane trimise în misiune în străinătate. ambasadorul este reprezentantul oficial al unui stat pe lângă alt stat. acordarea acestui grad este apanajul preşedintelui României. specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. desfiinţate sau modificate şi reprezentanţii diplomatici. Articolul 10. precum şi şeful unei misiuni ad hoc. sunt acreditaţi ___________________ 185 ScdcR. În România. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret de către Preşedintele României. pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice ale acestora privind negocierea aderării României la Uniunea Europeană. Gradul diplomatic de ambasador este cel mai înalt în ierarhia diplomatică. care acţionează în urma unei propuneri formulate de ministrul de externe. în limita posturilor alocate prin hotărâri ale guvernului. deţinătoare a rangului administrativ cel mai înalt din ambasadă. precum şi alte ministere şi instituţii desemnează. norma constituţională stabileşte că misiunile diplomatice. la propunerea ministrului afacerilor externe.185 Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni diplomatice. „ambasador al culturii orientale”. 226 . Este considerată ambasador orice persoană care reprezintă în străinătate un domeniu de activitate din ţara proprie sau din regiunea proprie: „ambasador al sportului românesc”.Ministerul Integrării Europene. Ambasadorul În limbajul comun. deci şi ambasadele sunt înfiinţate. În România. cu avizul ministerului de externe. la ambasada României din statul care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi la ambasadele României din alte state membre sau candidate la Uniunea Europeană. pregătirea pentru aderare şi armonizarea legislaţiei române cu reglementările comunitare. Acţiunile ambasadorului şi mesajele pe care el le transmite în forme foarte variate sunt percepute ca emanând nemijlocit de la şeful statului acreditant. şeful unei misiuni diplomatice pe lângă un for internaţional. i se spune ambasador oricărei persoane purtătoare de mesaj adresat străinătăţii.

187 Titlul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar este o relicvă. ___________________ Constituţia României. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.şi rechemaţi de preşedintele României. se formulează de către ministrul de externe. ca urmare a propunerii guvernului. În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor şi în concordanţă cu sensul major al regulilor de curtoazie. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. a mecanismului de exprimare a consimţământului statelor de a fi părţi contractante ale tratatelor. stabilindu-se că. (…) (2) Preşedintele. diplomaţi de carieră care. în calitate de ambasador. Articolul 14. nu depăşesc vârsta legală de pensionare. 188 Crd. Acest atribut a ajuns însă desuet ca urmare a complicării.186 Practic. în dreptul diplomatic a fost consacrată. Articolul 91. 227 186 . propunerea persoanei care să fie şef al unei misiuni diplomatice permanente româneşti în străinătate (al unei ambasade). c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe. 1. învestit cu puteri depline. prin normă juridică. Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. 187 ScdcR. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor188. la încheierea misiunii. Agenţilor diplomatici care în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se aflau în misiune extraordinară li se recunoştea rangul superior în raport cu alţi agenţi diplomatici. de regulă. la propunerea Guvernului. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. în afară de precădere şi etichetă. În afară de precădere şi de etichetă. b) clasa trimişilor. ministrul afacerilor externe propune. În mod excepţional pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care îndeplinesc condiţiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. Atributul plenipotenţiar dezvăluia cândva că purtătorul lui avea mandat de negociator. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. 2. îndeplinind exigenţele pentru intrarea în componenţa personalului diplomatic. prin introducerea ratificării. Cel propus poate fi angajat al personalului diplomatic al serviciului naţional de diplomaţie (diplomat „de carieră”) sau o persoană participantă la viaţa publică. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor. egalitatea dintre reprezentanţii diplomatici. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 a stabilit că agenţii diplomatici în misiune extraordinară nu sunt consideraţi a avea rang superior. Articolul 19.

şeful misiunii diplomatice este „reprezentant unic” al României pe lângă statul acreditar. ca şi celorlalţi. Ambasadorul nu este ambasada. Articolul 20. În fiecare stat procedura primirii şefilor de misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă. 190 Crd. 116). Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la care şi-au asumat funcţiile (…)(…) 3.___________________ 189 Pentru stabilirea clasei şefilor de misiune este nevoie de acordul statului acreditant şi al statului acreditar. mai precis cu data şi ora la care şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau la care şi-a notificat sosirea şi a prezentat o copie a scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt minister în legătură cu care s-a convenit anterior. Articolul 18. 1. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun. pe fiecare ambasador. 190). ambasadorul deţine rolul primordial. după aceleaşi criterii. în timp ce instituţia durează dincolo de succesiunea lor. la primire.190 Această normă consolidează regula de curtoazie potrivit căreia ofensa adusă agentului diplomatic înseamnă ofensă adusă celui/ statului pe care îl reprezintă şi omagiul. 192 ScdcR. Articolul 15. ordinea de prezentare a scrisorilor de acreditare sau a copiei acestora fiind determinată de data şi ora sosirii ambasadorului în statul de acreditare.191 Sunt state în care se acceptă uzanţe speciale în privinţa reprezentantului Sfântului Scaun.189 Statul acreditar are obligaţia de a-l trata în acelaşi mod. Persoanele se succed la îndeplinirea misiunii. ANGHEL 1984. Ordinea de precădere a ambasadorilor acreditaţi în acelaşi stat se stabileşte în conformitate cu data şi ora la care fiecare ambasador şi-a asumat funcţia. ca rang şi răspundere. Articolul 16. asigurându-i aceeaşi procedură. În cadrul ambasadei. În conformitate cu normele româneşti. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor.192 În spiritul şi litera dreptului diplomatic. El conduce ambasada (ANGHEL 1984. şeful de misiune diplomatică este distinct de misiunea diplomatică şi nu trebuie să fie confundat cu aceasta (CAHIER. Condiţia esen- Crd. 55. 191 Crd. gestul de curtoazie faţă de agentul diplomatic se răsfrânge asupra celui/statului reprezentat. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar este reprezentantul unic al României în ţara în care a fost acreditat şi îl reprezintă pe Preşedintele României pe lângă şeful statului acreditar. 228 .

Corpul diplomatic Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar alcătuiesc corpul diplomatic.p. Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. i. atunci când ambasadorul lipseşte. Numele însărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii. în cazul în care acesta este împiedicat să facă acest lucru de către Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditant. 229 193 . fie. după înştiinţarea autorităţilor statului acreditar. 293).t. Ambasada este cu putinţă fără ambasador. Însărcinat cu afaceri a. şef de misiune. căruia îi revine provizoriu (ad interim) poziţia de şef al ambasadei. ca titular (en pied – e.i.. 382-382). ambasada o conduce însărcinatul cu afaceri a. Spre deosebire de însărcinatul cu afaceri a. care devine. Articolul 19. însărcinatul cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada în afara oricărui provizorat. Însărcinatul cu afaceri ad interim (a. 1. cu consimţământul statului acreditar. care funcţionează conform cutumei. Dacă lipseşte ambasadorul. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile. Ministerul de externe al ___________________ Crd.) al poziţiei de şef al ambasadei (CHEBELEU. al ambasadei. (ANGHEL 1984. un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlul provizoriu de şef al misiunii. i. 2.ţială a şefului de misiune este misiunea. să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale misiunii. provizoriu. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar.193 Este nevoie de consimţământul statului acreditar numai în cazul în care autorităţile statului acreditant sunt nevoite să numească un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca însărcinat cu afaceri a. şi unul dintre membrii personalului tehnic-administativ. sau en titre – e. numai dacă nici unul dintre aceştia nu se află în statul acreditar şi dacă statul acreditar consimte. al ambasadei poate fi unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei şi. instituţie notorie.) al ambasadei este membrul personalului ambasadei care îi ţine locul ambasadorului. Nu este cu putinţă şeful de misiune fără misiune. un membru al personalului administrativ şi tehnic poate.i.i.

fie ambasadorului britanic (în state din Commonwealth). Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar (ANGHEL 1984.194 Această asociaţie a diplomaţilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. 195 v. transmiţând mesaje solemne sau formulând luări de poziţie îndeosebi în domeniul relaţiilor diplomatice. de prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade.). ţinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor. Sub preşedinţia ministrului de externe al Olandei. Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Astfel. curtoazie internaţională. privilegii diplomatice. având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaţi: ceremonii. Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun195. respectarea normelor de drept internaţional. El se poate adresa autorităţilor statului acreditar în numele corpului diplomatic. Haga. 3. ___________________ 194 Convenţia pentru reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale. fie ambasadorului francez (în state francofone). decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcţie în statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare (CHEBELEU. Corpul diplomatic este o asociaţie de persoane. de la transmiterea de felicitări. 407). Crd. 230 . corpul diplomatic de la Haga alcătuieşte Consiliul Administrativ Permanent al Biroului Administrativ al Curţii Permanente de Arbitraj. Demersurile pe care corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităţile statului acreditar acoperă o gamă largă de acţiuni. 1907. până la formularea de proteste. Articolul 16. Articolul 49. Corpului diplomatic i se încredinţează şi funcţii cu efecte care depăşesc sfera relaţiilor cu autorităţile statului acreditar. Decanul corpului reprezintă corpul diplomatic când autorităţile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităţi sau pentru comunicări. 243 şi urm.statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpului diplomatic.

de asemenea. Se asociază pentru consultări şi pentru demersuri politice comune şi diplomaţii din state participante la alte foruri internaţionale sau din state situate în aceeaşi zonă geografică. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. adică privilegii. economice sau culturale dintre state. PRIVILEGIILE ___________________ 196 În urma consimţământului dat cu privire la ambasada străină. statul acreditar are obligaţia să le acorde ambasadei şi membrilor ei „toate” înlesnirile196. ţinând cont de preşedinţia în exerciţiu semestrială şi promovând poziţiile şi orientările de politică externă comună. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. 197 Crd. protocolului etc. recunoscându-le şi protejându-le libertatea de comunicare şi de circulaţie. Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor misiunii. Potrivit dreptului diplomatic. El le prezintă ambasadorilor exigenţele specifice statului acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice. care funcţionează ca grupuri care reproduc organizarea generală a UE. în privinţa privilegiilor.dar numai după consultarea corpului diplomatic şi având consimţământul acestuia. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. În cadrul corpului diplomatic. În acelaşi timp. Ele au. Articolul 25. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. nepretinzându-le prestaţii şi nepercepându-le taxe. au loc şi asocieri care reflectă relaţiile politice. ceremoniilor. asociere a ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Decanul corpului diplomatic primeşte vizitele ambasadorilor care îşi încep misiunea şi pe ale celor care o încheie. Astfel. ambasada are obligaţia de a respecta legile statului acreditar. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului acreditant. Articolul 41. 231 .197 Crd. Decanul corpului diplomatic îşi îndeplineşte funcţiile specifice fără a fi câtuşi de puţin lider al asociaţiei. respectându-le imunitatea juridică. s-au constituit şi sunt foarte active asocierile diplomaţilor din statele Uniunii Europene. asigurându-le inviolabilitatea. statului acreditar îi revine obligaţia de a facilita funcţiile diplomatice ale acesteia. Ambasada are.

Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcţiile. acordându-i dreptul de a utiliza.Statul acreditar îi asigură ambasadei exercitarea funcţiei de reprezentare. La 3 iulie. Ihab al-Sherif. dar nu indiferent de libertatea lor de acţiune. În septembrie 2004. faţă de inviolabilitatea membrilor personalului (ANGHEL 1984. După doi ani de la codificarea dreptului diplomatic. astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune să fie contracarate pe cale legală. ucis de o grupare potrivnică guvernului de la Bagdad. incluzând şi antepunerea bunurilor imobile şi a echipamentelor. Îndeplinirea plenară. că de acest privilegiu se beneficiază în limitele stabilite de reglementările în materie din statul acreditar. la 8 iulie.198 Inviolabilitatea Prevederile dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei şi personalului ei protecţie legală. La 24 mai 2005. persoane neidentificate au lansat o sticlă incendiară în direcţia ambasadei Siriei din Berlin. asupra însărcinatului cu afaceri a. Nu au fost găsite explicaţii privind motivele atacului. nici o acţiune de evaluare a pagubelor. 562). 3. a funcţiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcătuiesc. Nu au fost victime. şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. în activitate. infra). un angajat al ambasadei pakistaneze la Bagdad a fost răpit pe când se afla în drum spre o moschee. a fost răpit şi apoi. fără vreun impediment. El a fost eliberat după două săptămâni. (v. adică antepunerea inviolabilităţii ambasadei. La 5 iulie. Comisia de drept internaţional a ONU a precizat. drapelul şi stema statului acreditant. mai multe persoane înarmate au atacat maşina ambasadorului ceh. Se perimează inevitabil iluziile precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituţiei faţă de drepturile celor care o servesc şi pe care trebuie să-i servească. inclusiv a localurilor şi a mobilierului ei. al ___________________ 198 Crc. În aprilie 2005. nu au fost necesare nici intervenţia pompierilor. 232 . codificând dreptul consular.i. securitatea ambasadelor şi a corpului diplomatic de la Bagdad a devenit tot mai precară. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. Articolul 29. Începând din 2004 şi îndeosebi în cursul anului 2005.

Tot în iulie. Secretarul general al Naţiunilor Unite. Acelaşi purtător de cuvânt a precizat că decizia a fost luată din grijă faţă de securitatea personalului ambasadei pakistaneze din Irak şi va fi revizuită când se va constata ameliorarea situaţiei. persoane înarmate au atacat maşina unor diplomaţi cehi din Bagdad.i. Kofi Annan şi-a exprimat speranţa că autorii acestor acte vor fi urgent depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei. s-a tras cu arma. Guvernul irakian a făcut un apel la ambasadele de la Bagdad. În 2005 au luat amploare informaţiile privind posibilitatea lansării de atacuri împotriva unor obiective americane din Arabia Saudită. libertăţii sau demnităţii reprezentan233 . care circula. Diplomatul a fost rănit. sănătăţii. cerându-le să nu îşi retragă personalul în pofida atacurilor tot mai frecvente asupra misiunilor diplomatice din Irak. Kofi Annan. Atacul s-a produs la circa o sută de metri de localul ambasadei. gruparea liderului organizaţiei Al-Qaida din Irak. La 8 august. au fost răpiţi însărcinatul cu afaceri a. a criticat aspru atacurile îndreptate împotriva diplomaţilor străini din Irak şi a subliniat că alegerea diplomaţilor ca ţintă nu poate avea nici o justificare. prin centrul Bagdadului. La 21 iulie. La 27 iulie. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. Departamentul de Stat al SUA a decis ca ambasada SUA de la Ryad şi consulatele americane de la Jeddah şi Dhahran să fie închise cel puţin în acea zi. autorităţile statului acreditar au obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei ambasade. Nu a fost clar dacă atacul a fost îndreptat împotriva diplomaţilor sau împotriva poliţiştilor. Poliţiştii irakieni care îi însoţeau pentru a le asigura paza au răspuns cu focuri de armă. Pe de o parte. a anunţat prin televiziune că i-a executat pe cei doi diplomaţi algerieni.Ambasadei Bahreinului. Cei doi au fost atacaţi în timp ce se deplasau cu un automobil de teren de la sediul ambasadei la reşedinţa şefului de misiune. Nici o persoană nu a fost ucisă sau rănită. Acţiunea autorităţilor este mai eficientă dacă are susţinere în cadrul juridic intern al statului acreditar. după ce în aceeaşi zi a fost ţinta unei tentative de asasinat la Bagdad. la bordul unui automobil cu însemne diplomatice. integrităţii corporale. Codul penal român condamnă infracţiunile contra vieţii. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe pakistanez a anunţat la 5 iulie că ambasadorul Pakistanului în Irak va fi transferat la Amman. Abu Mussab al-Zarqawi. al Ambasadei Algeriei la Bagdad şi un membru al personalului diplomatic al aceleiaşi ambasade.

Din relatări a rezultat că mai avuseseră loc anterior atacuri asupra cetăţenilor ruşi din Polonia. care strigau lozinci antiruse şi care le-au furat copiilor telefoanele mobile. adăugând că „nu poate fi vorba despre un accident 234 . reţinute la Ambasada SUA sau la ministerul de externe de la Teheran sau luate ca ostatici oriunde şi să le acorde protecţie deplină acestor persoane. potrivit acordurilor în vigoare între Iran şi SUA şi dreptului internaţional general. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. La 15 decembrie 1979. cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. Un reprezentant al ministerului a declarat că se pregătesc măsuri dure în legătură cu incidentul de la Varşovia. trebuie ca autorităţile statului acreditar să recurgă chiar la protecţie poliţienească specială (CHEBELEU. Mass-media din Rusia a relatat că. Dacă este necesar. Vladimir Putin. ambasada SUA în Bosnia a fost evacuată din cauza unei ameninţări neprecizate. Preşedintele Federaţiei Ruse. patru copii. în apropierea localului ambasadei. La 10 aprilie 2005. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. din familiile personalului ambasadei Rusiei la Varşovia au fost atacaţi de 15 tineri polonezi. La 1 august 2005. Ministerul de externe chinez a răspuns. relaţiile internaţionale depind de inviolabilitatea ambasadelor. exprimându-şi regretul faţă de cele întâmplate. 574). Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Sarajevo a arătat că a avut loc. o operaţie a forţelor de ordine care a durat mai mult de o oră. prin care cetăţenii chinezi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conduita autorităţilor japoneze faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. ambasadorul Poloniei la Moscova a fost convocat la ministerul de externe al Federaţiei Ruse. că trebuie ca guvernul iranian să asigure eliberarea imediată. a evocat incidentul la televiziune calificându-l ca „gest inamical” şi ca „delict”.tului unui stat străin (CHEBELEU. ambasada Japoniei la Beijing a protestat împotriva demonstraţiilor de stradă organizate în preajma ambasadei şi a consulatelor Japoniei. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). 571). La 29 august 2005. Ambasada a transmis imediat o notă de protest ministerului de externe polonez. MAE rus a anunţat că „aşteaptă scuze oficiale” din partea Poloniei. la 31 iulie 2005. fără excepţie. a tuturor persoanelor care au cetăţenia SUA.

cetăţenii Rusiei ar fi fost mâhniţi. Ulterior. întrucât incidentul are legătură cu „climatul antirusesc care se accentuează în ultimul timp în Polonia. Membrilor personalului ambasadei li s-a cerut să nu iasă pe stradă neînsoţiţi. posesor de paşaport diplomatic. Dacă aşa ceva li s-ar fi întâmplat copiilor personalului de la ambasada pe care o conduc. după ce a fost bătut de doi indivizi neidentificaţi. dar nu s-ar fi simţit vinovaţi. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe polonez a declarat că „incidentul ţine de huliganismul ordinar” şi că li s-au cerut explicaţii oficiale autorităţilor ruse. că „incidente de felul celui în care au fost implicaţi copiii de la ambasada rusă se întâmplă peste tot şi nu este nevoie de gesturi politice. la radio. un diplomat de la Ambasada Poloniei la Moscova a fost atacat. ambasadorul polonez la Moscova a declarat: „Ca ambasador şi ca polonez. Ambasada Poloniei la Moscova le-a atras atenţia cetăţenilor polonezi aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse să fie prudenţi şi vigilenţi. calificând incidentul ca fiind regretabil. La 11 august. inclusiv în urma declaraţiilor neprieteneşti ale oamenilor politici polonezi”. de o persoană care l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele. La 2 august. întrucât atacul a fost acţiunea unor extremişti îndreptat împotriva unor copii şi nu o acţiune a polonezilor împotriva ruşilor.simplu. cerându-le ca vinovaţii să fie identificaţi şi pedepsiţi şi securitatea ambasadei poloneze de la Moscova să fie întărită. Totuşi. un membru al personalului tehnico-administrativ al Ambasadei Poloniei la Moscova. şeful de cabinet al preşedintelui Poloniei a declarat. În aceeaşi zi. La 10 august. a fost internat în spital cu diagnosticul de contuzie cerebrală. ministerul de externe al Rusiei a anunţat că forţele de ordine ruse au declanşat o anchetă şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea securităţii ambasadei poloneze. pot spune că sunt foarte mâhnit şi le cer scuze copiilor personalului ambasadei ruse din Polonia. Ambasadorul polonez la Moscova a transmis ministerului de externe al Rusiei o notă referitoare la incident. Procuratura teritorială din Moscova a deschis un dosar penal privind incidentul. conform Codului Penal al Rusiei. ministrul de externe polonez a declarat: „S-au înregistrat prea multe cazuri de partea rusă pentru a nu încerca să găsim un răspuns la această situaţie.” La 7 august. Ministerul de externe al Rusiei a răspuns cu un mesaj de „compasiune”.” Ministerul de externe din Polonia a anunţat că le-a adresat un protest ferm autorităţilor ruse. Poliţia din Moscova a anunţat că a extins 235 . precum scuzele”. în apropierea localului ambasadei. cu sarcini în domeniul telecomunicaţiilor. a colaboratorilor acesteia şi a familiilor lor.

La 11 august. în numele conducerii Departamentului de politică externă al Rusiei. să dispună ca autorităţile ruse să întreprindă măsuri ferme pentru identificarea şi pedepsirea agresorilor şi să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor polonezi aflaţi în Rusia. Paralel. care este păzită de cinci poliţişti.măsurile de protecţie în jurul localului ambasadei Poloniei. în nici un caz. care fac tot posibilul pentru prinderea vinovaţilor şi că s-au întreprins măsuri suplimentare de securitate în privinţa Ambasadei Poloniei şi a personalului ei. la 10 august. poliţia poloneză a reuşit să aresteze două persoane având legătură cu atacul de la Varşovia. Diamandi şi a perso___________________ Crd. Un post de televiziunea de la Moscova a comentat. Preşedintele Poloniei. Consiliul Comisarilor Poporului de la Petrograd a decis arestarea şi încarcerarea în fortăreaţa Petropavlovsk a ministrului plenipotenţiar C. detenţia. scorul este de 3-3!” Pe de altă parte. un ziarist polonez a fost bătut la Moscova. autorităţile statului acreditar nu pot recurge împotriva membrilor ambasadei străine. Articolul 29. Ambasadorul Poloniei la Moscova a precizat că nu va fi formulat un protest aparte cu privire la agresarea ziaristului polonez. 236 199 . Statul acreditar îl tratează cu respectul ce i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. şi de patru patrule de gardă. noaptea. arestarea. precum percheziţia. Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. Un reprezentant al serviciilor de securitate ruse a menţionat că este posibil să se fi acţionat „ochi pentru ochi”. a diplomatului polonez. Adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse. libertăţii şi demnităţii sale. Serghei Kisliak. Vladimir Putin. din 31 iulie. s-a întâlnit cu ambasadorul Poloniei la Moscova. Serghei Kisliak a menţionat că incidentul este anchetat minuţios de organele de ordine ruse. regrete profunde în legătură cu agresarea huliganică. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. ziua. la 11 august: „Acum. Aleksander Kwasniewski. i-a cerut preşedintelui Rusiei. întrucât autorităţile poloneze aşteaptă reacţia preşedintelui Vladimir Putin la mesajul preşedintelui Alexander Kwasniewski.199 La 13 ianuarie 1917. asupra copiilor personalului ambasadei ruse. la măsuri de constrângere. căruia i-a exprimat. într-un pasaj subteran situat în apropiere de locuinţă.

Ştim că a fost reţinut pentru scurt timp. 12 RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD. Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea pentru că autorităţile din Belarus au reţinut. ___________________ Arhiva MAE. Totuşi. Diamandi comunicatul Consiliului Comisarilor Poporului. Dosar 77/D. LA 4/17 FEBRUARIE 1918. C. în apropiere de Minsk. aflat în stare de ebrietate. ANTONESCU DE LA PARIS. La 15 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat: „Am informat Guvernul din Belarus că suntem îngrijoraţi de faptul că autorităţile au reţinut pentru scurt timp un diplomat american care urma să participe la întâlniri diplomatice de rutină în oraşul Gomel. 570). TRANSMISĂ DE MINISTRUL V. 237 200 . a primit o scrisoare din partea ambasadorului SUA la Petrograd. agenţii de circulaţie din statul în care misiunea diplomatică funcţionează îl pot opri pe membrul acestei misiuni. ca mediator şi şi-ar fi asumat rolul de garant în vederea aplanării conflictului. dar am ridicat totuşi această problemă. în conformitate cu care eliberarea personalului Legaţiei României depindea de satisfacerea pretenţiei ca Guvernul României să întreprindă măsuri în vederea eliberării trupelor ruse încercuite şi arestate pe frontul românesc. Diamandi a răspuns că nu acceptă să fie pus în libertate în asemenea condiţii şi a arătat că refuză să trateze afaceri de stat în închisoarea unde se afla ca urmare a unei infracţiuni violente de drept internaţional. să mai conducă automobilul.” Presa a relatat că diplomatul american reţinut de poliţia din Belarus urma să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale care i se opun preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. un diplomat american. C.nalului Legaţiei României. potrivit căreia eliberarea sa ar fi fost rezultatul convorbirilor purtate de corpul diplomatic de la Petrograd in corpore cu Vladimir Lenin şi că ambasadorul SUA s-ar fi oferit. într-un anumit fel. Diamandi a precizat că.200 La 24 august 2005. pentru a înlătura astfel eventualitatea unui accident (CHEBELEU. pentru scurt timp. prin care era dezminţită informaţia difuzată de ziarul oficial maximalist Pravda. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. Ne-am exprimat îngrijorarea foarte clar. După eliberare. Militari ruşi au pătruns în localul Legaţiei României şi i-au arestat pe membrii personalului acesteia. la 19 ianuarie. comandantul fortăreţei i-a adus la cunoştinţă lui C.

99). înaintea călătoriei cu avionul (CHEBELEU. inclusiv reşedinţa şefului misiunii. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. ___________________ 201 Crd. 238 . cât şi locuinţele membrilor personalului diplomatic al ambasadei sunt în aceeaşi măsură inviolabile (CHEBELEU. CHEBELEU. 1. trebuie ca agentul diplomatic sau reprezentantul său autorizat să fie de faţă. Localurile în care funcţionează ambasada.Statului acreditar în care privilegiul inviolabilităţii personale a unui diplomat a fost încălcat îi revine obligaţia de a adopta măsuri reparatorii (ANGHEL 1984. 570). 573). 570). ca reşedinţă a agentului diplomatic. Diplomatul nu poate pretinde să beneficieze de privilegiul inviolabilităţii personale dacă din imprudenţă se implică în situaţii riscante sau dacă provoacă el însuşi conflicte în care este agresat (CHEBELEU.201 În practică. la aeroport.202 Local al ambasadei înseamnă clădirile sau părţile de clădire care se utilizează pentru realizarea funcţiilor misiunii. Dacă se recurge la control. … i) expresia „localurile misiunii” se referă la clădirile sau părţile de clădiri şi din terenul aferent care. controlul bagajului personal ar fi justificat de bănuiala întemeiată că acesta conţine alte obiecte decât cele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. Totuşi. 202 Crd. Articolul 36. dar se permite controlul bagajului personal dacă există bănuiala întemeiată că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. 575). indiferent de proprietar. 587. Articolul 1. indiferent de proprietar. şi bagajul agentului diplomatic este controlat electronic. indiferent dacă folosirea are ca temei un contract de închiriere (DIACONU II. Statul acreditar beneficiază de inviolabilitatea localului ambasadei prin care este reprezentat în statul acreditar. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. În asemenea caz. Ambasada utilizează pe teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau ca reşedinţe. Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de controlul bagajului său personal de către autorităţile statului acreditar. sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii. (…) 2.

136). ___________________ Crd. birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în care este stabilită misiunea însăşi. Se facilitează astfel şi activităţile specifice ale corpului diplomatic. Statul acreditant nu trebuie să stabilească. tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia. 1. precum şi mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul nici unei percheziţii. al ambasadorului sau al însărcinatului cu afaceri a. trebuie ca statul acreditar să acţioneze pentru prevenirea de acte violente îndreptate împotriva aceluiaşi local (ANGHEL 1984.204 Pe de o parte. trebuie ca autorităţile statului acreditar să se abţină de la acte de autoritate în localul ambasadei şi. Respectând Rezoluţia Adunării Generale a ONU prin care Ierusalimului i s-a stabilit regim internaţional. nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu (DIACONU II.. Localurile misiunii. Nu este permis ca agenţii statului acreditar să pătrundă în ele decât cu consimţământul şefului misiunii. 2. Ambasada este privilegiată şi întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice în statul acreditar. fără să fi obţinut în prealabil consimţământul expres al statului acreditar.i.Stabilirea de sedii ale ambasadei se face numai cu consimţământul statului acreditar. mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo. şi-au menţinut ambasadele la Tel Aviv (ANGHEL 1984. pe de altă parte. care este obligat să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii ambasadei. 135). rechiziţii. se înfiinţează eventual birouri ale ambasadei (ANGHEL 1984.203 Localul principal al ambasadei. printre care şi România. În alte localităţi. 98). Capitala Israelului a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim. Localurile misiunii sunt inviolabile. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii. Responsabil pentru asigurarea inviolabilităţii localului ambasadei este statul acreditar. rechiziţii etc. Articolul 22. şi nu pot dispune percheziţii. 239 203 . 204 Crd. sechestru sau măsuri executorii. 565). Inviolabilitatea localului ambasadei implică obligaţia specială a autorităţilor statului acreditar de la care nu se admite derogare. Articolul 12. Privilegiul inviolabilităţii localului ambasadei înseamnă şi că autorităţile statului acreditar nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefului misiunii. numeroase state. 3. sediul ei se stabileşte în localitatea unde funcţionează guvernul statului acreditar.

240 . 584). de privilegiul rezultat din obligaţia statului acreditar de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. precum şi arhivele. Inviolabilitatea rămâne intangibilă şi dacă se ___________________ 205 Crd. Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. Inviolabilitatea localurilor şi a bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcţiilor diplomatice (DIACONU II. niciunde şi niciodată. Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei condiţii nu se poate invoca privilegiul inviolabilităţii. Nu sunt diferenţe între privilegiul inviolabilităţii acordat statului acreditar pentru localul ambasadei. a corespondenţei şi a bunurilor private. cu bunurile care se găsesc în acestea. bunurile şi arhivele. 99). Ies de sub incidenţa inviolabilităţii documentele al căror conţinut vădeşte că au rezultat din culegerea de informaţii pe căi ilicite. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state sau dacă o misiune este rechemată definitiv sau temporar: a) statul acreditar este obligat.Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum. documentele şi arhiva acesteia şi acelaşi privilegiu acordat diplomatului pentru reşedinţa şi bunurile lui (ANGHEL 1984. Articolul 24. să respecte şi să ocrotească localurile misiunii. 563). 206 Crd. 586). Condiţia unică a respectării inviolabilităţii este ca arhiva. de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt transportate. Articolul 45. imobilul este considerat în continuare imobil de ambasadă şi statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui local (ANGHEL 1984. Ambasada beneficiază. aşadar documente concordante cu funcţiile diplomatice. prin documentele pe care le conţine. unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. să aibă caracter diplomatic. Asemenea documente pot fi utilizate în instanţă ca probe. c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. imobilele.206 Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. precum şi bunurile şi arhivele sale. Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat şi apoi părăsit de ambasadă. Este posibil ca. a documentelor. chiar în caz de conflict armat. b) statul acreditant poate încredinţa paza localurilor misiunii. în cazul în care sunt prezentate instanţei (ANGHEL 1984. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului acreditar. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul acreditant şi statul acreditar se rup sau se întrerup.205 Documentele din arhiva ambasadei rămânând inviolabile indiferent de persoana care le gestionează. bunurile şi arhivele ambasadei să fie preluate de un alt stat.

3. de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale.209 Această prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretată extins. Articolul 30. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. 209 Crd. 99). 36 şi 39. dacă i se solicită. 1. să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii lor. ambasada are obligaţia să notifice autorităţilor statului acreditar. în cadrul legislaţiei sale. Articolul 21. Documentele sale. dacă este nevoie. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. oricare ar fi ea. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. Articolul 11. de obicei ministerului de externe. 208 Cms.208 Ambasada este privilegiată şi pentru că statul acreditar. în sensul că statul acreditar ar avea obligaţia de a pune la dispoziţia ambasadei localuri (DIACONU II. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi a locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30. 1.210 ___________________ Crd. pe care agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. fie să ajute statul acreditant să-şi procure localurile în alt fel.întreprind măsuri de executare ca urmare a unei acţiuni reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. Articolul 41. adresele acestor localuri.. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar. administrator.207 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor ambasadei să poată fi pus în aplicare. 210 Crd. corespondenţa sa şi (…) bunurile sale beneficiază de asemenea de inviolabilitate. ci cu titlu particular sau a unei acţiuni privind o activitate profesională sau comercială. de asemenea. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii… 241 207 . 1. . a unei acţiuni privind o succesiune. 2.. El trebuie. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. 2.

Acordând azilul 242 . Nota a cuprins constatarea că pichetarea ambasadei este o acţiune civică autorizată. a personalului acestora. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse deteriorării. respectiv trimiţător. Teza extrateritorialităţii localului ambasadei. care nu împiedică accesul în localul ambasadei al personalului acesteia şi nici pe cel al vizitatorilor. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. Această teză stă la temeiul ideii că localul ambasadei sau al postului consular ar fi teritoriu al statului acreditant. În notă s-a precizat că organele de ordine ucrainene au întărit paza în jurul localului ambasadei. Curtea Internaţională de Justiţie a subliniat incompatibilitatea conduitei statului iranian cu obligaţia stabilită de dreptul internaţional privind protejarea ambasadei şi a consulatelor SUA. ministerul de externe ucrainean l-a convocat pe ambasadorul din Belarus pentru a-i înmâna o notă referitoare la decizia autorităţilor de la Kiev privind verificarea informaţiilor despre evenimentele din jurul localului Ambasadei Republicii Belarus. inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii. a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul misiunii. 567-568). fără ca autorităţile statului acreditar să poată interveni. pe care statele din America Latină îl consideră a fi găzduirea din motive umanitare la ambasadă a persoanei urmărite de autorităţile statului acreditar pentru delicte politice. Ulterior. că trebuie ca guvernul iranian să asigure readucerea în posesia şi sub controlul exclusiv al autorităţilor SUA a Cancelariei Ambasadei SUA de la Teheran şi a Consulatului. are ca temei închipuirea unui teritoriu simbolic. precum şi al „azilului diplomatic”. precum şi dacă liniştea necesară activităţii prin care misiunile îşi exercită funcţiile este tulburată şi dacă se aduc atingeri demnităţii misiunilor.La 15 decembrie 1979. care implică îngăduinţă faţă de folosirea localurilor de misiuni diplomatice şi consulare şi în alte scopuri decât cele legate de funcţiile ambasadei şi ale postului consular. La 5 mai 2005. a arhivelor şi a mijloacelor de comunicaţie ale acestora (ANGHEL 1984. fără consimţământul şefului de misiune. la 24 mai 1980. ca o proiecţie în străinătate a unui spaţiu imaginar unde li s-ar îngădui autorităţilor statului acreditant să-şi exercite prerogativele. În esenţă. în localuri. potrivit acordurilor bilaterale şi dreptului internaţional.

Haya de la Torre. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că soluţionarea problemei azilului acordat ar fi posibilă prin două acte succesive: autorităţile statului acreditar să ceară ca azilantul să părăsească teritoriul statului acreditar. era refugiat politic sau comisese un delict de drept comun. precum şi la întrebarea dacă statului peruan. azilul diplomatic este evident incompatibil cu funcţiile ambasadei şi. R. şeful Alianţei Populare Revoluţionare Americane. care era acuzat de autorităţile peruane că provocase o rebeliune militară. Acordarea azilului nemulţumeşte forţele politice care guvernează în statul acreditar şi cărora azilantul li se opune. ambasada Columbiei la Lima (Peru) i-a acordat azil diplomatic omului politic peruan Victor Raul Haya de la Torre (1895-1979). R. Guvernul de la Lima a refuzat. R. Haya de la Torre ca fiind refugiat politic şi a cerut ca statul peruan să emită un document care să-i permită lui V. Haya de la Torre a comis un delict de drept comun şi nu putea beneficia de azil. avea capacitatea să stabilească dacă azilantul. Haya de la Torre să părăsească teritoriul peruan. fiind posibile urmări precum declararea ambasadorului persona non grata sau ruperea relaţiilor diplomatice.politic. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdicţia statului acreditar nu are caracter juridic. V. voinţa ambasadei de a înceta acordarea azilului să se manifeste prin formularea cererii ca autorităţile statului acreditar să emită un permis de părăsire de către azilant a teritoriului statului acreditar (salvconduct) (ANGHEL 1984. stat acreditar. susţinând că V. R. Ambasadorul Columbiei l-a calificat pe V. ambasada se amestecă în treburile interne ale statului acreditar în măsura în care contribuie direct la sustragerea azilantului de sub jurisdicţia statului căruia îi este cetăţean. ca urmare. 613-615). Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie au avut de răspuns la întrebarea dacă statul columbian. Admiterea azilului diplomatic deschide calea crizei în relaţiile diplomatice. În aceste condiţii. La 3 ianuarie 1949. este de neconceput înscrierea printre funcţiile diplomatice a acordării azilului diplomatic (DIACONU II. ci are caracter umanitar şi poate fi considerată legitimă numai în condiţiile iminenţei şi persistenţei unui pericol. 101). stat acreditant. Între Columbia şi Peru a apărut un diferend pe care cele două state l-au supus Curţii Internaţionale de Justiţie. îi 243 . Neacordarea azilului diplomatic nemulţumeşte forţele politice din rândul cărora face parte azilantul şi care ar putea să ajungă să guverneze în statul acreditar.

Curtea a observat că statul peruan nu a cerut plecarea refugiatului de pe teritoriul propriu şi. unde a fost considerat „oaspete”. imobil în care autorităţilor statului acreditar. V. obligate să respecte privilegiul diplomatic al inviolabilităţii. L Gutierrez s-a refugiat la reşedinţa ambasadorului Braziliei. când i s-a permis să se exileze în Mexic. dar nu a putut prelua puterea. s-a refugiat la Ambasada SUA de la Budapesta. pentru că este ingerinţă. Mindszenty să plece în străinătate (CHEBELEU. după o criză politică îndelungată. R. ca urmare. autorităţile ungare şi-au schimbat poziţia şi i-au permis lui J. întrucât acuzaţia de rebeliune militară nu intră în sfera dreptului comun. fostul şef al statului acreditar Ecuador s-a aflat într-un local al unei ambasade. Haya de la Torre ar fi fost delincvent de drept comun. fiind împiedicat de armată. azilul diplomatic încalcă suveranitatea statului. În 1957 a câştigat alegerile prezidenţiale. R. Autorităţile ungare au refuzat să-i permită să plece în străinătate. prin azil. cardinalul catolic Jozsef Mindszenty. marcată de manifestaţii de protest. în incinta ambasadei americane. Curtea Supremă de Justiţie a răspuns negativ la ambele întrebări. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. primatul Ungariei. dar a precizat că statul peruan nu a reuşit să demonstreze că V. şi justificarea esenţială a azilului constă din iminenţa sau persistenţa pericolului pentru refugiat. dar numai în anumite condiţii. timp 15 ani. La 20 noiembrie 1950. să-i acorde azil. Statul acreditar nu poate să continue procedurile iniţiate împotriva celui pe care îl urmăreşte fără a încălca inviolabilitatea localului misiunii diplomatice. În 1956. A revenit în Peru în 1957. nu era obligat să emită salvconductul. Haya de la Torre a rămas în localul ambasadei columbiene de la Lima până în 1954. La 20 aprilie 2005. Parlamentul Republicii Ecuador l-a destituit pe şeful statului ecuadorian. conform căreia ambasada poate. Curtea internaţională de Justiţie a interpretat prevederea Convenţiei panamericane de la Havana asupra dreptului de azil (1929). Columbia revendicase dreptul de a formula o calificare unilaterală şi definitivă obligatorie pentru Peru. După destituire. 617-618). Patru zile. să fie împiedicată acţiunea judiciară a autorităţilor care acţionează pentru a aplica o lege. J. Mindszenty a rămas.revenea obligaţia de a garanta părăsirea în condiţii de securitate a teritoriului peruan de către azilant. preşedintele Lucio Gutierrez. În 1971. la Quito. arătând că nu se poate ca. nu le este permis să pătrundă fără 244 .

împreună cu soţia şi cu fiica sa. poliţia ecuadoriană a organizat o diversiune la intrarea în imobil. către un aeroport. La 24 aprilie 2005. pentru a facilita soluţionarea crizei. Ministrul de externe ecuadorian a declarat că autorităţile ecuadoriene şi-au rezervat dreptul să le ceară autorităţilor braziliene extrădarea lui L. L. în primele ore ale dimineţii. Gutierrez. însoţit de patru militari ai Grupului pentru operaţii speciale din poliţia ecuadoriană. GÉNÉRALE A/RES/53/97. Gutierrez. în timpul cărora doi protestatari au decedat. ___________________ NATIONS UNIES. L. cu care s-a îndreptat. unde a fost găzduit. Distr. 20 janvier 1999. cu chipul acoperit cu un passe-montagne. În cele patru zile. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate Rezoluţia Adunării generale a ONU nr. Cinquante-troisième session. având pe cap o cască. într-o reşedinţă militară. imobilul a fost înconjurat de zeci de manifestanţi care cereau ca L. a ieşit din localul diplomatic. Gutierrez. Pentru a-i facilita ieşirea discretă din imobilul diplomatic. de unde a părăsit teritoriul ecuadorian la bordul unui avion brazilian. dar nu din simpatie pentru L.permisiunea ambasadorului statului acreditant şi au datoria să împiedice pătrunderea oricărei persoane care nu beneficiază de o asemenea permisiune. Point 147 de 211 l’ordre du jour. 53 din 1997211 a stabilit că trebuie ca statele să respecte dispoziţiile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice şi consulare şi a subliniat că statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor şi a misiunilor diplomatice şi consulare împotriva grupurilor organizaţiilor care ar avea intenţia să atenteze împotriva securităţii lor. Examen de mesures efficaces visant à renforcer la protection et la sécurité des missions et des représentants diplomatiques et consulaires. Gutierrez a ajuns la Brasilia. Résolution adoptée par l’Assemblée générale [sur le rapport de la Sixième Commission (A/53/628)] 53/97. 245 . unde a înscenat măsuri de protecţie ample în jurul unui automobil cu însemne diplomatice. După câteva ore de zbor. Autorităţile braziliene au precizat că au acţionat „în conformitate cu tradiţia şi cu tratatele internaţionale”. s-a urcat într-un automobil de teren. Assemblée générale. Gutierrez să fie judecat pentru că ordonase împotriva protestatarilor de la Quito acţiuni de reprimare. dacă împotriva fostului preşedinte se deschid proceduri penale.

să aplice un plan special de protejare a diplomaţilor. în conformitate cu dreptul internaţional. Privilegiul libertăţii de comunicare Eficienţa ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate componentele serviciului public de diplomaţie. A precizat chiar că şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. ocrotind-o şi îngăduind-o. în special a celor care constau din acte de violenţă. Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatică să fie deschisă şi nici să fie reţinută de autorităţile statului acreditar şi ale statelor străine de tranzit. se dusese într-un loc considerat primejdios. adică neîncercând nici o formă de control. autorităţile statului căruia 246 . la nivel naţional şi internaţional. Aici. determinarea statelor arabe islamice să-şi diminueze prezenţa diplomatică în Irak. pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice sau consulare. răpit la 3 iulie. Statul acreditar şi statele de tranzit îi datorează curierului diplomatic ocrotire. Ministrul de interne irakian încerca. organizatorii răpirilor de diplomaţi şi ai atacurilor împotriva acestora. după cum a declarat. ONU le-a cerut statelor să întreprindă măsuri adecvate. îndeosebi abuzurile grave.Pe aceeaşi cale. a valizei diplomatice şi a mesajelor cifrate. la Bagdad. acelaşi ministru a arătat că dispunea de informaţii potrivit cărora anumiţi ambasadori se întâlnesc cu terorişti şi le-a atras atenţia celor care se implică în acţiuni riscante că trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru securitatea proprie. Totodată. În 2005. Dacă autorităţile statului străin îşi exprimă dorinţa ca valiza diplomatică să fie deschisă. Ihab al-Sherif. Între ambasadă şi statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic. asigurarea privilegiul inviolabilităţii. urmăreau – potrivit observatorilor politici – izolarea guvernului irakian pe plan internaţional şi. Statul acreditar are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunilor. Curierul diplomatic însoţeşte valiza diplomatică. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. comunicare liberă înseamnă excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public de diplomaţie. îndeosebi.

1. Corespondenţa oficială a misiunii este inviolabilă. Nu trebuie ca serviciul public de diplomaţie să permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice. 7. ci de comandantul de aeronavă comercială desemnat printr-o împuternicire oficială. Valiza diplomatică este însoţită de curierul diplomatic sau neînsoţită de curier. care însă poate să reglementeze.212 Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar. nici reţinută. 4.valiza diplomatică îi aparţine pot consimţi sau pot decide ca valiza diplomatică să fie readusă la instituţia de provenienţă. ___________________ 212 Crd. precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant. Articolul 27. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în orice scopuri oficiale. dar el nu este considerat curier diplomatic. Trebuie ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. Acest comandant trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul pachetelor din care se compune valiza diplomatică. Misiunea poate trimite pe unul din membrii săi să ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei. misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare adecvate. În acest caz. 5. chiar să interzică. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. Pentru a comunica cu guvernul. care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică. inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă. dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile. Curierul diplomatic. 3. este ocrotit în exercitarea funcţiilor sale de statul acreditar. 247 . sub rezerva că imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grijă. oriunde se găsesc acestea. misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege toată corespondenţa referitoare la misiune şi la funcţiile sale. 6. Totuşi. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. Pachetele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. care precizează numărul pachetelor din componenţa valizei diplomatice. 2. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune.

248 .. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. Trebuie ca statul acreditar să acorde. 106). În cazurile în care nu este interzis. ca şi membrii familiei acestor persoane. de servicii publice şi de sarcini militare Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului acreditar sau ___________________ 213 Crd. să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor. Articolul 26. statul primitor îi privilegiază şi prin îndeplinirea obligaţiei de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului. ambasada. inclusiv a diplomaţilor. s-ar ajunge la reducerea inacceptabilă a posibilităţilor ambasadei de a-şi realiza funcţiile (DIACONU II. În caz de conflict.213 Astfel. chiar în caz de conflict armat. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegiile deja acordate în privinţa lor şi a bunurilor lor şi. statul acreditar poate să interzică sau să limiteze prin reglementări speciale accesul în zone precum cele de frontieră. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. înlesniri pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi. Articolul 44. Dacă statul acreditar ar extinde în mod exagerat zonele de interzicere a circulaţiei străine. accesul în anumite zone al agentului diplomatic.din motive de securitate naţională. accesul este posibil. altele decât cetăţenii statului acreditar. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. El trebuie îndeosebi. să părăsească teritoriul său în termenele cele mai potrivite. 214 Crd. indiferent de naţionalitatea lor. ci doar reglementat. statul acreditar poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. dacă ambasada notifică deplasarea şi autorităţile statului acreditar o acceptă. dacă este nevoie. 214 Privilegiul scutirii de prestaţii personale. în măsura în care este necesar. statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii.

Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic. de orice serviciu public.215 Privilegiul scutirii de impozite şi taxe Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. indiferent de natura sa şi de sarcinile militare. agentul diplomatic este. regionale sau comunale. − scutirea. 1. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol. 217 Crd Articolul 28. 2. 216 Crd.stânjenitoare pentru funcţiile diplomatice) ale cetăţeanului statului acreditar. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. 218 Crd. contribuţiile şi încartiruirile militare. − drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale217. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. ___________________ 215 Crd. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari216. ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau şefului misiunii. scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar. naţionale. 1. 2. conform legislaţiei statului acreditar. cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Articolul 35. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile statului 249 . Articolul 33. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar218. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Trebuie ca statul acreditar să-i scutească pe agenţii diplomatici de orice prestaţie personală. precum rechiziţiile. personale sau reale. 3. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă în acesta reşedinţa lor permanentă. Articolul 23. Drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale sunt scutite de orice impozite şi taxe. şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditant sau într-un al treilea stat.

5. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri. pentru realizarea scopurilor misiunii. 1. altele decât cheltuielile de depozitare. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în care este admisă de acest stat. acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care angajează. Agentul diplomatic plăteşte impozitele indirecte încorporate. a taxelor şi a altor drepturi conexe219. de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare. În asemenea caz. care fac parte din gospodăria sa. ca membru al misiunii. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale. 4. de la această excepţie se face excepţie şi nu se percep taxe de succesiune asupra bunurilor imobile aflate pe teritoriul statului acreditar exclusiv în legătură cu prezenţa în misiune a celui decedat. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta. prin natura lor. dacă nu le deţine în contul statului acreditant. 219 Crd. fără a fi cetăţean al statului acreditar şi fără reşedinţă permanentă pe teritoriul statului acreditar. Articolul 36. sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar.− scutirea de plata drepturilor de vamă. Totuşi. 250 . Agentul diplomatic nu este scutit de drepturile de succesiune percepute de statul acreditar. 2. în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. statul acreditar acordă intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă. inclusiv efectele destinate instalării sale. De privilegiul scutirii de taxe şi impozite se ţine seama cu şase excepţii. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. taxelor şi altor drepturi conexe. afară de cazul că ar exista motive serioase să se creadă că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol. El datorează impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare de pe teritoriul statului acreditar. pentru: a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii.

statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar. 504). Agentului diplomatic îi revine plata impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. ipotecă şi de timbru în ce priveşte bunurile imobiliare. Numai în cazul în care. cu excepţii legate de unele aspecte ale jurisdicţiei civile şi administrative (ANGHEL 1984. Altminteri. ipoteca şi timbrul privind bunurile imobiliare. grefa. 251 220 .Nu i se acordă agentului diplomatic scutire de la plata impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare provenite din statul acreditar şi nici de la plata impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant. 220 Privilegiul imunităţii Statul acreditar este obligat să nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. grefă. pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. personale sau reale. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 23. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdicţia statului acreditar. ci persoana diplomatului. pentru realizarea scopurilor misiunii. în privinţa întregii lor activităţi. c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar. sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din Articolul 39. f) drepturilor de înregistrare. trebuie ca agentul diplomatic să respecte normele legale în vigoare în statul acreditar care prevăd că este obligat să plătească înregistrarea. ___________________ Crd. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a agentului diplomatic se permit excepţii pentru acţiuni privind imobile private. regionale sau comunale cu excepţia: a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. având calitatea de şef de misiune sau fiind cel care tratează cu statul acreditant. pe teritoriul acestui stat. naţionale. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. Articolul 34. Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe.

clară şi autorizată de statul acreditant. 506-507). agentul diplomatic îşi pierde imunitatea de jurisdicţie numai dacă statul acreditant renunţă în mod expres la această imunitate. afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală.şi pentru activităţi profesionale şi comerciale diferite de cele prin care se exercită funcţiile diplomatice. Dreptul diplomatic distinge între actele oficiale şi cele private ale membrilor personalului ambasadei. Trebuie ca renunţarea să fie expresă. în afară de cazurile prevăzute de alineatele a. 3. 1. Aşadar.. Implicarea unui diplomat într-un proces juridic în statul acreditar este posibilă numai după renunţarea la imunitatea juridică. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate. pentru care este necesară o renunţare distinctă. El se bucură. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. 2 Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. Articolul 31. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie pe baza Articolului 37 intentează o acţiune. administrator. dar nu în ceea ce priveşte activitatea diplomaţilor (ANGHEL 1984. dacă nu este vorba: a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. Articolul 32. 252 221 . ci cu titlu particular. Nu poate fi luată nici o măsură de executare faţă de agentul diplomatic. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar.222 ___________________ Crd. c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială. 2. de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia. 1. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. oricare ar fi ea. b şi c de la paragraful 1 din prezentul articol. b) de o acţiune privind o succesiune. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea ratione personae sau o poate suspenda. 4. indiferent dacă aceste acte pot fi considerate ca aparţinând exercitării funcţiilor diplomatice sau ca fiind private. 222 Crd. 3..221 Diplomatul beneficiază de imunitate în legătură cu toate actele sale. de asemenea. şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale.

2. membrii familiei 253 . Imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în cazul în care acţiunea este intentată chiar de agentul diplomatic. În caz de deces al unui membru al misiunii. Totuşi.Din analizele întreprinse de doctrinarii dreptului diplomatic. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. Articolul 32. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. se admite numai imunitatea ratione materiae. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oameni de serviciu particulari care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost acordate de statul acreditar.223 Excepţiile de la imunitatea care i se acordă agentului diplomatic sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea agentului. Dincolo de limita ratione temporis. Articolul 38. 578). 1. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie … intentează o acţiune. iar dacă se află deja pe acest teritoriu. … 3.225 ___________________ 223 Crd. Totuşi. de îndată ce numirea sa a fost comunicată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. aceste privilegii şi imunităţi încetează în mod normal în momentul în care această persoană părăseşte ţara sau la expirarea unui termen raţional care îi va fi fost acordat în acest scop. dar ele continuă până în acel moment. 3.224 Imunitatea personală a agentului diplomatic pentru acte private se limitează la teritoriul statului acreditar. agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale. 2. 225 Crd. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. 224 Crd. rezultă că. chiar în caz de conflict armat. 1. nici un stat nu este dispus să admită ca diplomaţii săi aflaţi în misiune în străinătate să fie supuşi unei jurisdicţii străine (CHEBELEU. Articolul 39. Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunităţi iau sfârşit. Orice persoană având drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de ele de îndată ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. la durata misiunii. practic. ratione temporis.

Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar se datora exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al misiunii. membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegii şi de imunităţi. beneficiază. dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar.De imunitatea de jurisdicţie beneficiază şi familia diplomatului. Mai beneficiază de privilegiul imunităţii de jurisdicţie membrii personalului administrativ şi tehnic al ambasadei. statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului. de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-35. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu-şi are reşedinţa permanentă în acest stat ori a unui alt membru al familiei sale care face parte din gospodăria sa. 3. Totuşi. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al Articolului 36 în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. 4. În caz de deces al unui membru al misiunii. dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată la paragraful 1 al Articolului 31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii.226 sale continuă să beneficieze de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază. până la expirarea unui termen potrivit. precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective. 254 . Articolul 39 … 3. Crd. precum şi de scutirea prevăzută la Articolul 33. dar numai pentru actele prin care îşi exercită funcţiile lor. ei nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul acreditar. care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii. 1. cu excepţia acelora care vor fi fost achiziţionate în această ţară şi care fac obiectul unor interziceri de export în momentul decesului său. Articolul 37. 226 Crd. ca şi familiile lor. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-36. cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar. până la expirarea unui termen potrivit. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. 2. În toate celelalte privinţe. 4. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar.

Christopher van Goethen a părăsit imediat teritoriul României. Biroului Central al Detaşamentului de Infanterie Marină al Armatei SUA de la Quantico. membru al personalului tehnic al Ambasadei SUA în România. După accident. statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor. care i-a acordat o viză de paşaport. comandant al detaşamentului de securitate de la această ambasadă. precum şi pentru a nu se fi supus unui ordin sau regulament. în cazul în care această viză este cerută pentru a merge să-şi asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se întoarce în ţara sa. Articolul 40. 2. în urma căruia a decedat un cetăţean român. călătorind spre statul acreditar sau înapoindu-se în statul acreditant. statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. pentru ucidere din culpă şi obstrucţionarea justiţiei. a publicat un comunicat din care reiese că Christopher Van Goethen a fost acuzat de încălcarea unor prevederi ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA.227 ___________________ Crd. În acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în ţara lor. În condiţii similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. La 18 aprilie 2005. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui al treilea stat. inclusiv mesajelor 255 227 . Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului. pentru adulter şi comportament reprobabil sub influenţa alcoolului. Virginia. Autorităţile române au întreprins demersuri insistente pe lângă autorităţile americane în vederea cercetării şi judecării cazului în conformitate cu prevederile legale.La 4 decembrie 2004. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. S-a abătut de la regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav. (RD) 1. sergentul american Christopher van Goethen. 3. pentru fals în declaraţii oficiale. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. trec pe teritoriul altui stat. se afla la volanul unui automobil cu care se deplasa prin Bucureşti. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii. Ambasada. a fost acuzat de mai multe violări ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA: pentru conducerea imprudentă a unui autovehicul.

fusese ambasadorul Ciprului la Teheran. Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu îl poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant. formulând o plângere prin care l-a acuzat pe Stavros Loizides de incorectitudine în domeniul financiar şi de hărţuire sexuală. 4. În aprilie 2005. cât şi comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore. ambasadei şi personalului ei li se aplică reglementările dreptului intern din acest stat (ANGHEL 1984. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. 228 Crd. despre conduita şi faptele considerate în afara legii.228 Fiind instituţie constituită de statul acreditant. aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. Presa a relatat că plângeri asemănătoare despre Stavros Loizides au apărut şi la sfârşitul misiunii sale anterioare din Africa de Sud. La 9 august 2005. autorităţile statului acreditant au posibilitatea ca. până la 4 august. Ele acordă curierilor diplomatici cărora li s-a acordat o viză de paşaport.Agentul diplomatic nu este imun faţă de jurisdicţia statului acreditant. 256 . 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică atât persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe. ministerul de externe din Grecia a anunţat că ambasadorul Greciei in Slovacia a fost arestat de autorităţile de la Atena şi suspendat din funcţie în urma unei anchete asupra posibilei sale implicări într-o afacere de trafic cu arme. care. Articolul 31. având cetăţenie iraniană. … 4. Ministerul de externe de la Nicosia a arătat că serviciile juridice ale ministerului şi procurorii vor decide asupra cursului pe care trebuie să-l ia plângerea menţionată. CHEBELEU. 117. O angajată a ambasadei cipriote la Teheran. dacă această viză este cerută. 578). Ca urmare. şi valizelor diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să le-o acorde. în cod sau cifrate. să informeze statul acreditant. li s-a adresat autorităţilor cipriote. ministerul de externe din Cipru a anunţat că autorităţile cipriote au declanşat o anchetă cu privire la acuzaţiile care i-au fost aduse lui Stavros Loizides. în vederea rechemării din misiune şi declanşării procedurilor legale cuvenite.

interesele. îl desemna pe consilierul regal. În timp de pace. Franţa era autorizată să-i salarizeze pe consuli oriunde în Imperiu. prin consulat. la Marsilia. prim-consul a ajuns Napoleon Bonaparte. Revoluţia Franceză le-a încredinţat guvernarea republicană unor magistraţi supremi. faţă de care poate exercita şi anumite competenţe administrative. îndeplinind. François I. termenul a evoluat de la concile sau console. dar. Consulul era iniţial un negustor însărcinat să-şi reprezinte naţiunea. consulul este un agent al statului care acţionează în străinătate. Mulţi consuli îndeplineau funcţii judiciare. în 1799. stabileau libertatea comerţului. veghind la aplicarea tratatelor şi a uzanţelor internaţionale. în mare măsură. În prezent. juridice şi comerciale. după 18 Brumar. misiunea de a le acorda asistenţă cetăţenilor statului propriu. a fost proclamat „consul pe viaţă”. în aceste domenii. care. în antichitate. printre altele. în secolul al XIII-lea. autorităţile statelor au început să acorde atenţie circulaţiei oamenilor şi bunurilor. financiare. privind Europa ca pe o piaţă vastă. Oficialilor turci li se 257 . Astfel. la consul în secolul al XVIII-lea. libertatea de şedere şi de navigaţie. Ca şi astăzi. când. Acelaşi cuvânt.POSTUL CONSULAR Latinii foloseau cuvântul consul referindu-se la fiecare din cei doi „colegi” (consuli) cărora le revenea magistratura supremă. istoricii înţeleg şi regimul politic instaurat în Franţa. denumiţi consuli. Tribunalele turce au fost îndepărtate de litigiile dintre francezi. ca succesori ai posesorilor de prerogative regale. de pildă. capitulaţiile încheiate între Imperiul Otoman şi regele Franţei. în 1802. Consulat mai este şi denumirea postului consular şi a imobilului în care acesta îşi are sediul. în locul Directoratului. ulterior. consulatul era funcţia consulului. şi de afacerile dintre francezi şi turci. se referea la magistratul municipal. reprezentându-le. fiind şi reprezentanţi ai autorităţilor. la Roma. Altminteri. În 1525. În franceză. în latina medievală.

229 Se poate ca. să instituie reciproc. Pentru Franţa şi Turcia. RELAŢIILE CONSULARE Relaţiile consulare se stabilesc între două state. Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică. Articolul 2. invocând prezenta Convenţie. a unui tratament mai favorabil… 232 Cefc. inamicul comun era Imperiul Habsburgic. dacă nu există o indicaţie contrară. reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul propriu. Articolul 2. Articolul 72 … 2. statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice. 258 229 . principiul reciprocităţii. De altfel. 231 Crc. În esenţă. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământ reciproc. în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state care convin să stabilească relaţii diplomatice. Stabilirea relaţiilor consulare 1.231 Pe plan european.ordonase să sprijine şi să aplice deciziile autorităţilor franceze. consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare. prin cutumă sau prin acord. Articolul 44. se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare. Franţa apărea ca protectoarea catolicilor din Levant. (…) 2. stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea relaţiilor consulare230. în această sferă. în conformitate cu dreptul consular. … nu vor fi considerate ca discriminatorii … b) acordarea reciprocă. … Nici o Parte Contractantă nu poate pretinde. fiscală şi privată. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. tratamente favorabile. 230 Crc.232 Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să ___________________ Crc. în relaţiile bilaterale. Statele pot. ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite. Li se acorda francezilor în Turcia o poziţie privilegiată judiciară. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state.

Nediscriminarea 1. întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare în statul trimiţător. scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale. 1.233 Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice (CHEBELEU. 156). în ordinea descrescătoare. a ordinii juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă. potrivit convenţiilor bilaterale. prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini. statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state. Postul consular este o „misiune diplomatică permanentă”. statele îşi pot trata posturile consulare reciproc asemănător. 2. Ca primă urmare. adică o misiune căreia la înfiinţare nu i se determină durata de funcţionare. Postul consular este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare. statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. Articolul 73. De altfel. viceconsulat sau agenţie consulară. Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaţionale care să confirme. b) faptul că statele îşi acordă reciproc. 259 233 . În legătură cu a doua urmare. câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale.se realizeze prin consimţământ mutual şi ca şi din acest domeniu să excludă discriminarea. În aplicarea dispoziţiilor acestei convenţii. relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaţiile consulare altui stat. nu vor fi considerate ca discriminatorii a) faptul că statul de reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii. dacă de pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. prin cutumă sau prin acord. un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. după rang. Postul consular poate fi. Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi la aceste acorduri. de fapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice. să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de aplicare. Crc. Totuşi. consulat. 2. a claselor de posturi consulare: consulat general. Consulatul general şi consulatul sunt înfiinţate ___________________ Crc Articolul 72.

235 După modul în care se constituie. 5. relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile dintre state s-au deteriorat grav. Articolul 4. postul consular poate fi de carieră – trimis (missus) când este condus de un funcţionar consular de carieră. Din doctrina dreptului diplomatic şi consular rezultă că aşa cum se poate ca două state să stabilească relaţii consulare. Articolul 1. Articolul 4. circumscripţia consulară. relaţiile consulare se rup. … 2. în afara sediului acestuia.de statul trimiţător cu consimţământul statului de reşedinţă. … 260 234 . chiar dacă nu au stabilit relaţii diplomatice.237 Ruperea relaţiilor consulare Dacă unul dintre statele care au stabilit relaţii consulare dispare. (…) 2. Consimţământul statului de reşedinţă se cere şi dacă un consulat general sau un consulat deschid un viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât aceea în care consulatul general sau consulatul sunt stabilite. Există două categorii de funcţionari consulari: funcţionari consulari de carieră şi funcţionari consulari onorifici. (…) 4. 236 Crc. (…) Crc. Această posibilitate decurge din conţinutul juridic specific al relaţiilor ___________________ Crc. sau onorific – consul ales (electus) când este condus de un funcţionar consular onorific. aceste relaţii încetează. Articolul 1.234 Viceconsulatul şi agenţia consulară sunt înfiinţate de consulatul general sau de consulat. viceconsulat sau agenţie consulară. rangul şi circumscripţia postului consular şi le supune aprobării statului de reşedinţă. Statul trimiţător fixează sediul. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă se cere şi pentru deschiderea unui birou care face parte din consulatul existent. Articolul 1. 3 Statul trimiţător nu poate modifica ulterior sediul. … a) prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general. şi dacă s-a recurs la război (DIACONU II. consulat. 235 Crc. Dacă unul din statele care au stabilit relaţii consulare decide că trebuie ca aceste relaţii să înceteze. 237 Crc. 151). 1. … b) prin expresia „circumscripţie consulară” se înţelege teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea funcţiilor consulare. ca teritoriu al exercitării funcţiilor consulare.236 Fiecărui post consular îi corespunde. rangul sau circumscripţia postului consular decât cu consimţământul statului de reşedinţă. fiind subordonate consulatului general sau consulatului. şi dacă relaţiile diplomatice s-au rupt.

261 238 . Pentru înfiinţarea postului consular este obligatoriu consimţământul statului de reşedinţă.. Trebuie ca statul pe teritoriul căruia un stat străin îşi înfiinţează postul consular să consimtă la această înfiinţare. Funcţiile unui membru al postului consular încetează dacă unul dintre cele două state titulare ale relaţiilor consulare. În alte cazuri însă statele ajunse în conflict şi-au încredinţat cetăţenii protecţiei unui stat neimplicat. . Statul trimiţător are dreptul să înfiinţeze postul consular. ___________________ Crd. Determinantă în păstrarea relaţiilor consulare tocmai în momentele critice ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autorităţilor din statele implicate faţă de menţinerea mijloacelor de protejare a cetăţenilor proprii (ANGHEL 1978. dar le-au păstrat pe cele consulare. de vreme ce. 108-110).consulare (CHEBELEU. state între care relaţiile diplomatice s-au rupt au decis să-şi transforme ambasadele în posturi consulare. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare. 158).238 În 1961.. În 1965. Trebuie ca decizia privind încetarea relaţiilor consulare dintre două state să fie consemnată în documente. decid astfel. mai ales că dreptul diplomatic stabileşte că relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile diplomatice au încetat. dar pentru ca postul să fie înfiinţat. Întreruperea sau ruperea relaţiilor consulare nu poate fi înţeleasă de la sine. SUA au rupt atât relaţiile diplomatice cât şi pe cele consulare cu Cuba. Funcţionarii consulari sunt trimişi în misiune numai de state. prin formulări clare (ANGHEL 1978. simultan sau separat. Acordul bilateral privind stabilirea de relaţii consulare nu include acest consimţământ şi nici nu poate să-l includă. este necesar consimţământul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. Numai statele înfiinţează posturi consulare. statele arabe au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. 3. Înfiinţarea postului consular Consistenţa relaţiilor consulare dintre două state rezultă din concretizarea funcţiilor consulare în activitatea consulatelor. care sunt instituţii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. aşadar stabilit. 81). În practică. 92). postul consular funcţionează ratione loci. de pildă. Articolul 2.

(…) modalitatea de numire şi de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. 75-76). Unui stat nu îi este permis să înfiinţeze un post consular pe teritoriul unui stat. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular ţin simultan de dreptul internaţional şi de dreptul intern al celor două state implicate241 (ANGHEL 1978. precum şi orice alt element ___________________ Crc. Practic.Începerea misiunii consulare depinde de numirea şefului de post consular şi de acceptarea lui. 240 Crc. dacă este consul sau consul general. Articolul 10. şef al unui Consulat General al României. Articolul 4. regulamentele şi uzanţele statului trimiţător şi respectiv ale statului de reşedinţă. iar acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinţă. prin care se precizează persoana. Dreptul internaţional nu are prevederi speciale legate de numirea şefului de post consular. cele două acte sunt componentele unui acord între două state. numirea în funcţia de consul general. dacă i s-a încredinţat o misiune de carieră sau una onorifică. 136). Documentul prin care se notifică numirea şefului de post consular este patenta (lettre de provision. Statul de reşedinţă al postului consular nici nu se poate implica în adoptarea deciziei de desemnare a şefului de post consular. fără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acest sens. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiţător. Şefii de post consular sunt numiţi de statul trimiţător şi sunt admişi pentru exercitarea funcţiilor lor de către statul de reşedinţă. Numirea şi admiterea şefilor de post consular 1. prin care se exprimă voinţa statului trimiţător şi a statului de reşedinţă care să poată avea efecte normale pe planul activităţii consulare (ANGHEL 1978. commission) sau un instrument similar.240 În România. circumscripţia şi sediul. 262 239 . Fiecare stat acţionează în conformitate cu normele sale interne când desemnează sau când acceptă un şef de post consular. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular sunt părţi ale aceluiaşi contract. nici nu are obligaţia de a-l accepta. Stabilirea unui post consular 1 Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat. 241 Crc. Articolul 10. 137-138). fără ca statul pe teritoriul căruia va funcţiona postul consular să fie de acord cu înfiinţarea postului consular şi cu funcţionarea lui239 (ANGHEL 1978. (…) 2. se face prin Hotărâre a Guvernului.

acceptându-i cererile şi recomandările pe care le formulează în calitate oficială. circumscripţia consulară şi sediul postului consular. sub formă de patentă. în conformitate cu legile în vigoare. culturale şi ştiinţifice. dar este posibil totuşi ca patenta să fie emisă şi de un alt reprezentant al administraţiei publice. comerciale.242 Ca şi scrisoarea de acreditare a ambasadorului. categoria şi clasa sa. Totodată. Patenta este valabilă în măsura în care datele pe care le conţine despre persoana celui trimis să fie şef de post consular. turistice. patenta consulului este emisă de şeful statului. categoria funcţionarului. postul consular. garantându-i drepturile şi imunităţile proprii însărcinării sale. 263 242 . Şeful de post consular primeşte de la statul trimiţător un document. Nivelul de adresare a patentei corespunde nivelului de emitere. ___________________ Crc. Articolul 11. Patenta poartă semnătura oficială şi este sigilată oficial. Patenta consulară sau notificarea numirii 1. sau un act similar. 141-142). clasa lui consulară sunt precise şi exacte. numele şi prenumele său. ca regulă generală. statul trimiţător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicaţiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol. având o anumită circumscripţie consulară şi precizează că şeful de post consular a primit instrucţiuni şi are competenţa să protejeze. precum prim-ministrul sau ministrul de externe. şef al unui post consular. în conformitate cu statutul său şi cu dispoziţiile convenţiei consulare bilaterale. Prin patentă. atestând calitatea sa şi indicând. drepturile şi interesele cetăţenilor şi persoanelor juridice din statul trimiţător şi să sprijine derularea relaţiilor economice. cu uzanţele şi cutuma curente în relaţiile dintre statele prietene. care poartă antetul ministerului de externe. Dacă statul de reşedinţă este de acord.considerat util de către emiţător. prin patentă se exprimă rugămintea ca guvernului statului de reşedinţă. Fiecare eventuală modificare a acestor date impune reînnoirea patentei (ANGHEL 1978. ministrul comunică numirea unui cetăţean al statului pe care îl reprezintă în calitate de consul. întocmit pentru fiecare numire. (…) 3. magistraţii şi autorităţile civile ale acestui stat să-i recunoască persoanei desemnate calitatea de consul şef al postului consular. precum şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie bilaterale.

însoţită de o notă verbală. este facultatea pe care autorităţile civile o conferă unei decizii papale sau altor acte eclezistice în scopul de a le da forţă executorie pe teritoriul propriu (regium placet). să acorde protecţie şi asistenţă persoanelor fizice şi juridice ale statului trimiţător şi să ocrotească interesele acestui stat în statul de reşedinţă. Şeful de post consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie a statului de reşedinţă denumită exequatur. şef de post consular. autorităţile publice române sunt rugate să primească solicitările şi propunerile pe care consulul. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. care poartă antetul ministerului de externe emiţător. şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul. Articolul 11. Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 14. guvernului statului pe teritoriul căruia şeful de post consular trebuie să-şi exercite funcţiile. exequaturul este ordinul de punere în executare a unei decizii de drept străine sau a unei sentinţe arbitrale. privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în temeiul convenţiei ___________________ Crc. Prin exequatur. 264 243 . îndeosebi catolice.244 Pe lângă înţelesul utilizat în acest context. de decizie de recunoaştere oficială a consulului şi de autorizare a exercitării funcţiilor consulare.Patenta este prezentată autorităţilor statului de reşedinţă pe cale diplomatică. oricare ar fi forma acestei autorizaţii. În dreptul francez. le formulează în calitatea sa oficială sau în numele guvernului statului trimiţător şi să-i asigure facilităţile. ca persoana desemnată a fi consul. Prin exequatur. în cercurile religioase creştine. fie prin transmitere. din împuternicirea guvernului statului de reşedinţă. 2. Statul trimiţător transmite patenta sau actul similar.243 Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinţă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcţiilor consulare este exequaturul. Exequaturul 1. având o anumită circumscripţie consulară. prin toate mijloacele legale. la ministerul de externe al statului de reşedinţă. (…) 2. exequatur. 3. admite. Articolul 12. fie direct. şef de post consular să exercite funcţiile consulare încredinţate de guvernul statului trimiţător. văzând patenta consulară prin care consulul a fost numit şef de post consular. în conformitate cu prevederile convenţiei consulare bilaterale. 244 Crc. într-o audienţă. potrivit principiilor dreptului internaţional. ministrul de externe al statului de reşedinţă arată că. Statul care refuză să elibereze un exequatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său.

3. ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister. notificarea se face în prealabil. Articolul 15. În acest caz. dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile în aceeaşi măsură ca şi şefului de post.247 ___________________ 245 Crc. Exercitarea temporară a funcţiilor şefului de post consular 1. De regulă. şeful de post consular poate fi admis provizoriu să-şi exercite funcţiile. statul de reşedinţă nu este obligat să-i acorde unui gerant interimar înlesnirile. Dacă şeful de post consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul său este vacant. sunt aplicabile dispoziţiile prezentei convenţii. fie şi provizoriu. funcţiile. de către autoritatea competentă a statului trimiţător. Admiterea provizorie a şefilor de post consular. membri ai misiunii. Totuşi. 2.246 Continuitatea misiunii consulare se asigură. Autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să acorde asistenţă şi protecţie gerantului interimar. De regulă. nici funcţionar consular al statului trimiţător în statul de reşedinţă. i se eliberează exequatur numai şefului de post consular. Există posibilitatea ca activitatea şefului de post consular să înceapă înainte de emiterea exequaturului. 246 Crc. în primul rând prin informarea celor responsabili din circumscripţia consulară. Statul de reşedinţă poate condiţiona de consimţământul său admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic. Articolul 13. În timpul cât aşteaptă eliberarea exequaturului. în cazul în care acesta este împiedicat să o facă. El este. Exequaturul este semnat de ministrul de externe şi sigilat oficial. de către şeful de post consular. prin preluarea temporară a funcţiilor de către un gerant. fie. în caz de necesitate. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a asigura condiţii de îndeplinire a misiunii de către cel acceptat. statul de reşedinţă este obligat să informeze autorităţile competente ale circumscripţiei consulare. fie. în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţă. În timpul activităţii sale. obligat să vegheze la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru ca şeful de post consular să poată să se achite de obligaţiile misiunii sale şi să beneficieze de tratamentul prevăzut de dispoziţiile prezentei convenţii.245 Pe lângă emiterea exequaturului.consulare bilaterale. 247 Crc. nu şi celorlalţi consuli. Notificarea către autorităţile circumscripţiei consulare imediat după ce şefului de post consular i s-a admis să-şi exercite. Articolul 14. de asemenea. privilegiile şi imunităţile de care şeful de post consular se bucură numai pe baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu 265 . un gerant interimar poate acţiona provizoriu ca şef de post consular. Numele şi prenumele gerantului interimar sunt notificate fie de către misiunea diplomatică a statului trimiţător.

el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile diplomatice. dacă statul de reşedinţă nu se opune. să-l recheme pe un membru al postului consular. Se poate ca statul trimiţător să desfiinţeze postul consular. Trebuie ca statul de le îndeplineşte. prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresată statului trimiţător de a-şi retrage consulul. dar doreşte să evite deteriorarea relaţiilor cu statul trimiţător. Decizia privind încetarea de către funcţionarul consular a exercitării funcţiilor sale adoptată de statul trimiţător se comunică statului de reşedinţă. chiar şi în cazul în care misiunea se încheie în împrejurările unui conflict. implică riscul prejudicierii relaţiilor consulare. Consulii cărora li s-a încheiat misiunea şi familiile lor au obligaţia de a părăsi cât mai repede cu putinţă teritoriul statului de reşedinţă. 4. Dacă statul de reşedinţă este nevoit să recurgă la o asemenea decizie. Se poate ca statul de reşedinţă să-l declare pe un membru al postului consular străin persona non grata. 266 . Decizia unilaterală a statului de reşedinţă privind încetarea misiunii unui consul străin. inclusiv sub forma retragerii exequaturului. în condiţiile în care unul dintre titularii acestor relaţii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinţă. Dreptul internaţional prevede de altfel posibilitatea unei succesiuni de acte în care statul trimiţător este cel care poate întreprinde măsura iniţială (rechemarea) în privinţa consulului căruia urmează să-i înceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de reşedinţă.Desfiinţarea postului consular Misiunea consulară încetează dacă încetează relaţiile consulare. inclusiv prin punerea la dispoziţie de mijloace de transport. este necesar să procedeze astfel încât să se ajungă la încetarea misiunii prin comunicări clare şi prin colaborare cu statul trimiţător. Statul de reşedinţă are obligaţia de a facilita. Atunci când un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar de către statul trimiţător în condiţiile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. în urma unei demiteri sau a încredinţării unei sarcini noi. Se poate ca un membru al postului consular să-şi prezinte demisia sau să decedeze. nemaifiind subiect de drept internaţional. să comunice că acesta a devenit inacceptabil sau să-i retragă exequaturul. plecarea de pe teritoriul lui a consulilor şi a familiilor acestora.

g) prin expresia „membrii postului consular” se înţelege funcţionarii consulari. Postul consular este condus. precum şi angajaţi administrativi sau tehnici. spre deosebire de funcţionarii consulari. asemenea celorlalţi funcţionari consulari. i) prin expresia „membru al personalului particular” se înţelege o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. (…). h) prin expresia „membrii personalului consular” se înţelege funcţionarii consulari. după rang. viceconsul sau agent consular. consul. Între doi şefi de post consular din aceeaşi clasă. PERSONALUL POSTULUI CONSULAR La postul consular lucrează funcţionari consulari pentru realizarea funcţiilor consulare. (…) d) prin expresia „funcţionar consular” se înţelege orice persoană. e) prin expresia „angajat consular” se înţelege orice persoană angajată în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular. de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general. b) consuli. 267 248 . Şefii de post consular se împart în patru clase. însărcinată în această calitate cu exercitarea funcţiilor consulare. inclusiv şeful de post consular. alcătuind personalul consular. cu excepţia şefului postului consular. în cadrul clasei.249 Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcţiilor consulare. distincţia în ordinea ___________________ Crc. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. din care fac parte şi şeful postului consular. pentru conducerea ansamblului de activităţi ale postului consular (ANGHEL 1978. după data admiterii prin exequatur sau. şi alte categorii de personal.reşedinţă să le permită să ia cu ei şi bunurile pe care le-au dobândit în timpul misiunii. eventual. 119). persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. Articolul 1. Clasele şefilor de post consular 1. Locul şefului de post consular în ordinea de precădere se stabileşte după clasă şi. Articolul 9. admişi la aceeaşi dată. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. precum şi. 1. c) viceconsuli. d) agenţi consulari. 249 Crc.248 Personalul postului consular include personalul consular. f) prin expresia „membru al personalului de serviciu” se înţelege orice persoană în serviciul casnic al unui post consular. chiar dacă normele legale în vigoare interzic exportul acestora. şi anume: a) consuli generali. a admiterii provizorii.

data admiterii determină ordinea de precădere. înainte de a obţine exequaturul. Comunicarea se face astfel încât să nu li se ignore sau să nu li se încalce autorităţilor statului de reşedinţă dreptul de a declara persoanele numite. Statul de reşedinţă poate. să solicite statului de reşedinţă să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular.250 Membrii personalului consular al postului consular sunt numiţi de autorităţile competente ale statului trimiţător. statul trimiţător comunică autorităţilor statului de reşedinţă numele. Ordinea de precădere a şefilor de post consular din fiecare clasă este determinată de data acordării exequaturului. Statul trimiţător poate. Articolul 19. În cadrul procedurii de numire.de precădere se face după data prezentării patentei. prenumele şi clasa celor numiţi.252 Nu este obligatoriu ca statul trimiţător să desemneze un şef pentru o agenţie consulară. în ordinea de precădere. Statul trimiţător notifică statului de reşedinţă. este admis cu titlu provizoriu să-şi exercite funcţiile. Totuşi. dacă legile şi regulamentele sale o cer. ordinea de precădere este determinată de datele la care şi-au început exercitarea funcţiilor geranţii interimari şi care au fost indicate în notificări (…) 6. 2. (…) statul trimiţător îi poate numi. Articolul 16. 4. după şefii de post consular aflaţi în exerciţiul funcţiunii. Geranţii interimari se situează în ordinea de precădere după toţi şefii de post consular. 3. Şefii de post consular au precădere asupra funcţionarilor consulari care nu au această calitate. Geranţii interimari se situează. 251 Crc. Între ei. 4. conform voinţei sale. 252 Crc. pe membrii personalului consular. această ordine este menţinută şi după acordarea exequaturului. inacceptabile. să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. categoria şi clasa tuturor funcţionarilor consulari. dacă legile şi regulamentele sale o cer. în cazul în care şeful de post consular. 2. alţii decât şeful de post consular (…). Numirea membrilor personalului consular (…) 3. Ordinea de precădere între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeaşi dată este determinată de data prezentării patentei lor sau a actului similar sau de data notificării … făcute statului de reşedinţă. Numirea membrilor personalului consular 1. cu timp suficient înainte.251 Şi membrii personalului consular care nu sunt şefi de post consular pot primi exequatur. dacă este cazul. Se poate ca activitatea agenţiei să fie girată ___________________ Crc. 268 250 . Articolul 19. numele şi prenumele. Precăderea între şefii de post consular 1.

Articolul 22. 256 Crc.253 Trebuie ca numărul membrilor personalului consular al postului consular să nu depăşească nevoile reale în activitatea prin care se realizează relaţiile consulare.254 Statul trimiţător stabileşte ordinea de precădere a membrilor personalului consular al postului consular. având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză.256 Pe lângă numirea funcţionarilor consulari. Efectivul personalului consular. Funcţionarii consulari nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului de reşedinţă decât cu consimţământul expres al acestui stat care poate să şi-l retragă oricând. trebuie să obţină consimţământul autorităţilor din statul de reşedinţă. iniţial şi ori de câte ori este modificată. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va stabili sau va admite agenţii consulare girate de agenţi consulari care nu au fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimiţător. 2. 269 253 . Articolul 69. Agenţi consulari care nu sunt şefi de post consular 1. Trebuie să fie ___________________ Crc. precum şi despre toate celelalte date legate de statutul acestor funcţionari.de un agent consular. Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea statului trimiţător. Statul de reşedinţă îşi poate rezerva acelaşi drept în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii unui stat terţ care nu sunt şi cetăţeni ai statului trimiţător. Articolul 20. în lipsa unei asemenea misiuni în statul de reşedinţă. Acest număr este stabilit de statul trimiţător. 254 Crc. dar asupra lui se poate pronunţa şi statul de reşedinţă. Naţionalitatea funcţionarilor consulari 1. Această ordine se comunică autorităţilor statului de reşedinţă. Ordinea de precădere între funcţionarii consulari ai unui post consular şi orice schimbări care îi sunt aduse sunt notificate de misiunea diplomatică a statului trimiţător sau. 255 Crc. despre plecarea lor şi. de către şeful postului consular ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister.255 Dacă statul trimiţător decide să desemneze un funcţionar consular dintre cetăţenii statului de reşedinţă sau ai unui alt stat străin. Precăderea între funcţionarii consulari ai unui post consular. trebuie ca statul trimiţător să înştiinţeze statul de reşedinţă despre sosirea la post a celor numiţi ulterior. Articolul 21. dacă este cazul. 3. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular. statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile şi normale. despre încetarea exercitării funcţiilor consulare.

Notificarea către statul de reşedinţă a numirilor.259 În conformitate cu dreptul consular.260 ___________________ 257 Crc. Articolul 57. navă sau aeronavă. Când este posibil. 270 . Funcţionarii consulari de carieră nu vor exercita în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. 2. c) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi. o persoană poate fi numită funcţionar consular de mai multe state. sosirea lor la postul consular după numire. Numirea aceleiaşi persoane ca funcţionar consular de către două sau mai multe state.258 Trebuie ca membrii postului consular să respecte regulile în vigoare în statul de reşedinţă cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea mijloacelor de călătorie. cu consimţământul statului de reşedinţă.257 Cu consimţământul statului de reşedinţă. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care locuieşte împreună cu el şi. Dispoziţii speciale referitoare la ocupaţia particulară cu caracter lucrativ. dacă este cazul. simultan. precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular. Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul. le sunt interzise funcţionarilor consulari de carieră activităţile profesionale sau comerciale din care pot obţine foloase personale. faptul că o persoană devine sau încetează să mai fie membru al familiei. Articolul 18. plecare lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor. 259 Crc. sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea să facă obiectul unei notificări prealabile. încetarea serviciului lor în această calitate. Asigurarea contra pagubelor. 1. 260 Crc. Se notifică ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţii desemnate de a acest minister: a) numirea membrilor postului consular.înştiinţate autorităţile statului de reşedinţă şi despre situaţia persoanelor din familia funcţionarului consular care îl însoţesc la post. precum şi despre momentul în care serviciul lor încetează. sosirilor şi plecărilor. Se comunică date şi despre sosirea şi plecarea personalului particular. 258 Crc. Articolul 56. Articolul 24. să numească aceeaşi persoană în calitate de funcţionar consular în acest stat. dacă este cazul. d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunităţi. Două sau mai multe state pot.

162). funcţiile consulare se realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător. Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul acreditar. 156-157). Spre deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional. 1. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat în străinătate. documentele.262 FUNCŢIILE CONSULARE Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice. inclusiv evidenţa acestora. 99). postul consular are nevoie de sediu într-o clădire. 1. în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare ale statului trimiţător în statul de reşedinţă (CHEBELEU. corespondenţa. documentele.). (…) k) expresia „arhive consulare” cuprinde toate înscrisurile. filme. (…) j) expresia „localuri consulare” se referă la clădirile sau la părţile de clădiri şi la terenul aferent care.261 În componenţa postului consular intră şi arhiva care cuprinde toate înscrisurile. 156. precum şi mijloacele folosite pentru protecţie şi păstrare. filmele. sunt folosite exclusiv de postul consular (…). 271 . 262 Crc. Clădirea sau partea de clădire folosită exclusiv de postul consular este local consular. ___________________ 261 Crc. DIACONU II. dischete etc. indiferent în a cui proprietate se află. Articolul 1. atât cât admite ordinea juridică a acestui stat (CHEBELEU. casete. cărţile. Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. corespondenţa. indiferent de suportul lor material (hârtie. fişierele şi mobilierul utilizate pentru a le proteja şi păstra. Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. benzile de magnetofon şi registrele postului consular. pe teritoriul statului de reşedinţă a postului consular.Pentru exercitarea funcţiilor consulare. Postul consular îşi exercită funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. Articolul 1. precum şi materialul de cifru.

ci şi în numele unui alt stat. este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul consular a fost constituit. un post consular al statului trimiţător poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ. precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună. de misiunile diplomatice (…). Ele sunt exercitate. Postul consular îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară. Exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei consulare. un funcţionar consular poate. Pentru derogare de la această regulă. 264 Crc.266 În ambasadă se poate organiza o secţie consulară. 272 263 . În acest scop este nevoie de extinderea acordului consular bilateral iniţial. Articolul 8.265 Pentru realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie neapărat de constituirea de posturi consulare. pe care le poate exercita şi ambasada. 266 Crc.Atribuţiile funcţionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la relaţiile consulare. să-şi exercite funcţiile în afara circumscripţiei sale consulare. Exercitarea funcţiilor consulare într-un stat terţ. După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă şi afară de cazul când acesta se opune. ___________________ Crc.264 Este posibil ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele statului trimiţător. Exercitarea de funcţii consulare în numele unui stat terţ. Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular. întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar modificarea preconizată. În împrejurări speciale. Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare. Exercitarea funcţiilor consulare. Statul trimiţător poate. după notificarea către statele interesate şi afară de cazul când unul dintre ele se opune în mod expres la aceasta.263 Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă. 265 Crc. Articolul 3. de asemenea. cu consimţământul statului de reşedinţă. întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie exercitate de misiunile diplomatice. Articolul 6. prin care postul consular a fost constituit. să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea de funcţii consulare într-un alt stat. Articolul 7. anume de consimţământul statului de reşedinţă care admite că împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei.

194). Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă. Funcţiile consulare sunt. autorităţilor de stat sau locale. ___________________ Crc. pe de altă parte. Competenţele şi responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale interne ale statului trimiţător. cu consimţământul statului de reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie astfel afectat. Într-un stat în care statul trimiţător nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatică a unui stat terţ. pe de o parte. să fie însărcinat să îndeplinească acte diplomatice. Articolul 70. 2.. 195). 273 267 . prerogativele. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică … 2. Un funcţionar consular poate. 1.. după uzanţe. b) autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă. se poate ca funcţionarul consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. Îndeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari. după notificarea de către statul de reşedinţă. substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine pe teritoriul propriu (ANGHEL 1978. misiunea diplomatică poate să se adreseze: (a) autorităţilor locale din circumscripţia consulară. dacă legile. să fie însărcinat să reprezinte statul trimiţător pe lângă orice organizaţie interguvernamentală.268 Această prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional (ANGHEL 1978. Numele membrilor misiunii diplomatice ataşaţi secţiei consulare sau însărcinaţi în alt mod cu exercitarea funcţiilor consulare ale misiunii sunt notificate ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini ai statului trimiţător (ANGHEL 1978. 209). Mai mult. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau acordurile internaţionale respectiv permit aceasta. în statul de reşedinţă. în vederea exercitării funcţiilor consulare.Ambasada li se adresează. În exercitarea funcţiilor consulare.267 Se poate ca statul trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. ale postului consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de consimţământul statului de reşedinţă. 3. 268 Crc. un funcţionar consular poate. Articolul 17.

economic. Cefc. în special în domeniile comercial. 2. La scurtă vreme după această vizită. social. Funcţionarii consulari au dreptul să-i protejeze pe cetăţenii statului trimiţător şi să le apere drepturile şi interesele. documente secrete de la un fost agent al serviciilor de informaţii ale armatei germane. Conform ştirilor difuzate de mass-media din Germania. ştiinţific şi al educaţiei. ca şi în domeniile maritim şi al aviaţiei civile (…). economice.271 Din relatările mass-media din Europa reiese că. pe căi licite. culturale şi ştiinţifice între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova în orice alt mod relaţii amicale între ele (…) Cefc. turistic. Funcţii consulare. informaţii şi să informeze statul trimiţător şi persoanele interesate despre statul de reşedinţă. Articolul 5. culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în (…) b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale. Articolul 5. 270 Crc. despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale. Articolul 2. (…) 2. în decembrie 2004. persoane fizice sau juridice. pentru a rezolva discret o problemă apărută pe planul relaţiilor consulare germano-ruse. Ei [funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul de a favoriza interesele statului trimiţător. Articolul 2.000 de euro. Articolul 5. întreruperea misiunii şi rechemarea au avut ca scop evitarea unui scandal diplomatic. prin toate mijloacele licite. şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei din Germania a întreprins o vizită la Moscova. 1. Funcţiile consulare constau în: (…) c) a se informa. 3) să culeagă.Postul consular are îndreptăţirea să îndeplinească îndatoririle următoare: 1) să protejeze şi să apere drepturile şi interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. ___________________ Crc. în limitele admise de dreptul internaţional (…). profesional. Funcţiile consulare constau în: a) a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. economice. plătind circa 10. 274 269 .269 2) să favorizeze relaţiile bilaterale ale statului trimiţător şi statului de reşedinţă270. artistic. Funcţii consulare. misiunea unui funcţionar al postului consular rus de la Hamburg a încetat şi funcţionarul a fost rechemat. (…) [Funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul (…) de a promova şi dezvolta (…) cooperarea dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă. a face rapoarte în această privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate (…). întrucât funcţionarul consular rus fusese surprins pe când încerca să cumpere. 271 Crc. Funcţii consulare.

persoane fizice şi juridice. cu privire la aceste obligaţii. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-i înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător.4) să funcţioneze ca birou de evidenţă a cetăţenilor statului trimiţător din statul de reşedinţă şi de înregistrare a acestora şi să le emită documente de identitate şi de călătorie. paşapoarte. să publice anunţuri. Articolul 5.. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să îndeplinească formalităţile în legătură cu serviciul naţional obligatoriu. că această înregistrare este relevantă (ANGHEL 1978. Articolul 7. 273 Crc. 250). La postul consular se primeşte orice fel de declaraţie prevăzută de legile şi de reglementările statului de reşedinţă. b) să le emită şi să le înnoiască cetăţenilor statului trimiţător şi oricărei persoane îndreptăţite documente de identitate. precum şi vize pentru persoanele care doresc să meargă în statul trimiţător. paşapoarte şi alte documente de călătorie. Articolul 5. Cefc.272 Dreptul funcţionarului consular de a-i înregistra pe cetăţenii statului trimiţător este cutumiar.273 ___________________ Crc. precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă în statul trimiţător (. Funcţiile consulare constau în: (…) e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor. asistenţei sociale şi medicale. dar nu implică şi obligaţia statului de reşedinţă de a considera. ai statului trimiţător (…). în ceea ce îl priveşte. c) să acorde şi să înnoiască viza de intrare în statul trimiţător. oferindu-le informaţii şi comunicări oficiale cu privire la obligaţiile cetăţeneşti. Emiterea de documente de călătorie la postul consular exprimă suveranitatea statului trimiţător în raporturile cu persoanele care îi sunt cetăţeni şi care sunt beneficiare ale acestei funcţii numai cu condiţia să aibă această cetăţenie (CHEBELEU. 176). la referendumuri şi la alegeri şi sprijin pentru a putea participa la ele. 275 272 . îndrumări şi servicii îndeosebi în domeniile securităţii sociale. să formuleze convocări şi orice alte documente adresate cetăţeanului statului trimiţător. 5) să le acorde ajutor şi asistenţă cetăţenilor statului trimiţător. Funcţii consulare. inclusiv cu obligaţiile militare ale cetăţeanului statului trimiţător.). Funcţii consulare. incontestabil de către autorităţile statului de reşedinţă. b) să le trimită cetăţenilor statului trimiţător notificări individuale cu privire la referendumurile şi alegerile naţionale şi locale şi să primească buletinele de vot ale cetăţenilor statului trimiţător abilitaţi să participe la referendumurile şi alegerile menţionate. Funcţiile consulare constau în: (…) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător. Articolul 8. în special cele cu privire la cetăţenie. Cefc.

2. Cefc. Articolul 12. să primească. de documente şi de obiecte de orice natură remise de cetăţenii statului trimiţător sau în contul lor. Articolul 16. în special în privinţa cetăţeniei. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să întocmească sau să transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţenilor statului trimiţător. Asistenţa acordată de funcţionarul consular cetăţenilor statului trimiţător are două laturi definitorii: comunicarea cu aceşti cetăţeni pentru informarea şi orientarea lor şi comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. De la postul consular. în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţă nu se opun la aceasta (…).274 În faţa funcţionarului consular. în conformitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. Cefc. de stare civilă şi administrative. Funcţionarii consulari au dreptul să primească orice declaraţie care ar putea fi pretinsă de legile şi reglementările statului trimiţător. b) să oficieze o căsătorie cu condiţiile ca măcar unul dintre soţii viitori să fie cetăţean al statului trimiţător şi nici unul dintre ei să nu fie cetăţean al statului de reşedinţă şi ca legile şi 276 . Funcţionarii consulari îi pot consilia pe cetăţenii statului trimiţător cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legile şi reglementările asupra securităţii sociale şi asistenţei sociale şi medicale din statul de reşedinţă şi să le acorde întreaga asistenţă în materie. 1. rentele sau indemnizaţiile datorate cetăţenilor statului de reşedinţă şi să transmită aceste prestaţii celor care au dreptul la ele. Articolul 5. Cefc.Cetăţenii statului trimiţător sunt îndreptăţiţi să solicite şi să primească ajutor şi asistenţă din partea postului consular. Articolul 13. cetăţeanul statului trimiţător poate solicita şi poate primi sfaturi şi asistenţă cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legea statului de reşedinţă în domeniile securităţii sociale. vărsămintele de pensii. Funcţionarii consulari pot să primească depuneri de sume de bani. Cefc. ca şi unele funcţii de ordin administrativ. când beneficiarul nu este reprezentat în mod adecvat în statul de reşedinţă. 274 Crc. Funcţionarii consulari pot să emită certificate de origine sau de provenienţă pentru mărfuri sau alte lucruri similare. Funcţiile consulare constau în: (…) f) a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare. 1. pentru demersuri în scopul concretizării sprijinului necesar (CHEBELEU. în conformitate cu legile şi reglementările statului trimiţător şi acordurile internaţionale în vigoare. Cefc. cetăţeanul statului trimiţător poate depune jurământul prevăzut de legea statului trimiţător. În special. Funcţii consulare. Articolul 11. îndeosebi cele din domeniul securităţii sociale. Articolul 10. 6) să exercite şi să emită acte notariale. 179). ei pot. asistenţei sociale şi medicale.

275 reglementările statului de reşedinţă să nu se opună oficierii căsătoriei de către funcţionarul consular. a tuturor actelor şi contractelor indiferent dacă nici una dintre părţi nu are cetăţenia statului trimiţător. 275 Crc. 234-235). cu condiţia ca actele şi contractele să se refere la bunuri situate în statul trimiţător sau să fie destinate să producă efecte pe teritoriul acestuia. deşi pot fi considerate ilicite. în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţă. Actele menţionate la alineatul 1 nu comportă excepţii de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de legile şi reglementările statului de reşedinţă. sub rezerva dreptului autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de reşedinţă de a le lua în interesul justiţiei. Articolul 18. Dacă în statul de reşedinţă se permite să se preia şi să se remită succesiuni de importanţă mică fără obţinerea prealabilă a unui mandat judiciar. Articolul 19. Emiterea sau primirea în formă notarială sau în formă analogă prevăzută de legea statului trimiţător a tuturor actelor şi contractelor privindu-l pe cetăţeanului statului trimiţător. persoane fizice sau juridice. Cefc. Cefc.Funcţionarul consular exercită atribuţii de notar şi de ofiţer de stare civilă: emite sau transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţeanului statului trimiţător. oficiază căsătorii dacă măcar unul dintre soţii viitori este cetăţean al statului trimiţător. funcţionarul consular are dreptul să preia şi să remită astfel de succesiuni cetăţenilor statului trimiţător. 7) să apere interesele cetăţenilor statului trimiţător în privinţa succesiunilor. dacă nici unul dintre ei nu este cetăţean al statului de reşedinţă şi dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun unei asemenea oficieri a căsătoriei. Actele emise de funcţionarul consular şi neadmise de statul de reşedinţă sunt cel mult valabile în ordinea juridică a statului trimiţător. Funcţii consulare. 277 . Măsurile de conservare sau de dispunere privind aceste lucruri sau sume de bani se supun legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. încălcări ale suveranităţii statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. a contractelor de căsătorie în care cel puţin una dintre părţi are cetăţenia statului trimiţător. Funcţiile consulare constau în: (…) g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător. Când un cetăţean al statului trimiţător a decedat în statul de reşedinţă şi nu îşi are domiciliul şi nici reşedinţa acolo. funcţionarul consular în a cărui circumscripţie s-a produs decesul poate să-i preia lucrurile personale şi sumele de bani rămase de la cel decedat pentru a le asigura păstrarea imediată. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). 2. Articolul 5.

Articolul 20. va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie din altă sursă. este sau ar putea fi interesat în aceste bunuri. Funcţii consulare. sau. cetăţeni ai statului trimiţător. 3. Articolul 14. în circumscripţia în care bunurile sunt situate.8) să apere interesele minorilor şi ale incapabililor. are dreptul să-l reprezinte pe cetăţean în ceea ce priveşte interesele cetăţeanului în succesiune sau bunuri. 2. conform articolului 23. procura prezumată îşi încetează efectul din ziua în care mandatul se încheie la cererea celui interesat. Procura prezumată a funcţionarului consular îşi încetează efectul din ziua în care este informat că acel cetăţean îşi apără interesele în statul de reşedinţă fie personal. interesele minorilor şi ale celor fără capacitate. la rândul lui. cetăţeni ai statului trimiţător. a celui de care cel interesat este reprezentat sau în alt mod. b) să vegheze asupra intereselor acestor minori sau ale celor lipsiţi de capacitate. Dacă autorităţile statului de reşedinţă sunt cele care organizează tutela sau curatela. 4. 1. îl informează pe funcţionarul consular interesat. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau de curatelă se află în statul de reşedinţă. 3. 276 Crc. fie prin intermediul unui reprezentat desemnat după cum se cuvine. care. mai ales atunci când este cerută instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei (…). şi când un cetăţean al statului trimiţător. cetăţeni ai statului trimiţător. Dacă funcţionarului consular i s-a dat un mandat judiciar. ca şi cum cetăţeanul i-ar fi dat o procură. 1. nu are posibilitatea să-şi exercite drepturile. 2. Dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun şi fără prejudicierea oricărei măsuri pe care autorităţile competente ale acestui stat le-ar putea întreprinde. Când un defunct lasă bunuri în statul de reşedinţă şi când un cetăţean al statului trimiţător. funcţionarii consulari au dreptul de a apăra interesele minorilor şi ale altor lipsiţi de capacitate. Funcţiile consulare constau în: (…) h) a apăra.276 Cefc. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică dacă există compatibilitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. care nu îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă şi care nu este reprezentat legal. funcţionarul consular din circumscripţia unde succesiunea este administrată sau girată. şi să organizeze îndeosebi tutela sau curatela. în lipsă. care îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă. în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Articolul 5. 278 . funcţionarii consulari au dreptul: a) să propună acestor autorităţi persoana susceptibilă să fie desemnată tutore sau curator. Cefc.

datorită absenţei lor sau din orice altă cauză. să comunice şi să discute cu ei şi să-i consilieze. Funcţii consulare. funcţionarii consulari au dreptul: a) (…) să se afle pe lângă aceşti cetăţeni. conform acordurilor internaţionale în vigoare sau. să autentifice acte judiciare. ei nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele (…). cu consimţământul acestor autorităţi. a navelor fluviale. dacă este cazul. Articolul 4. adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci când. în instanţe în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor].278 11) să exercite drepturile de control şi de inspecţie asupra navelor maritime. în lipsa unor asemenea acorduri. Articolul 5. Funcţii consulare. în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). Funcţiile consulare constau în: (…) j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare sau. Articolul 5. c) să-i asiste pe aceşti cetăţeni în raporturile lor cu autorităţile administrative (…) [competente din circumscripţia lor]. 278 Crc. 279 Crc. în lipsa acestor acorduri.279 Crc. când legile şi reglementările din statul de reşedinţă nu se opun. să acţioneze în calitate de interpret pe contul acestor cetăţeni.277 10) să transmită acte judiciare şi extrajudiciare sau să efectueze comisii rogatorii. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Funcţionarii consulari au dreptul. în statul de reşedinţă. f) să propună un traducător care să le acorde asistenţă cetăţenilor menţionaţi în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor] sau. Funcţiile consulare constau în: (…) i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare. Funcţii consulare. să transmită acte extrajudiciare sau să execute comisii rogatorii la cererea statului trimiţător. Articolul 5. e) să le asigure. Cefc. Funcţiile consulare constau în: (…) k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi 279 . În vederea protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. Articolul 9. d) să-i ajute. a reprezenta pe cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere. asistenţa unui jurist. dacă statul de reşedinţă nu se opune. a aeronavelor şi a echipajelor lor având naţionalitatea statului trimiţător. în materie civilă şi comercială. să se informeze cu privire la incidentele care îi afectează pe aceşti cetăţeni.___________________ 277 9) să-i reprezinte pe cetăţenii statului trimiţător sau să le asigure reprezentarea adecvată în faţa autorităţilor statului de reşedinţă. Cefc.

ofiţeri şi marinari (…). 280 Crc.Unii doctrinari consideră că supravegherea şi protejarea navelor maritime sunt funcţii primordiale ale posturilor consulare. imediat după ce li se permite practica liberă. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă. Articolul 30. a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave. Articolul 31. a face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi a reglementa. în general. ca şi asupra echipajelor lor (…). destinaţia şi încărcătura. să primească declaraţiile asupra curselor lor. Când o navă a statului trimiţător se află într-un port al statului de reşedinţă sau aruncă ancora în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. să ancheteze incidentele şi să soluţioneze divergenţele dintre căpitan.280 regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat. consulii francezi depindeau de Ministerul Marinei (ANGHEL 1978. rămânerea şi plecarea navei 280 . precum şi pe alte persoane aflate la bord. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Funcţionarul consular. divergenţele de orice natură între căpitan. intrarea. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-l interogheze pe căpitan şi pe membrii echipajului statului trimiţător. d) să faciliteze. prin activitatea lui. Funcţiile consulare constau în: l) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k) din prezentul articol. în măsura în care legile şi regulamentele statului trimiţător autorizează aceasta. Funcţionarii consulari au dreptul de a acorda asistenţa adecvată navelor statului trimiţător care se află în porturile şi în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. 292). Funcţii consulare. a examina şi a aviza documentele de bord şi. călătoria. b) să examineze şi să vizeze documentele de bord. 2. ofiţeri şi marinari. funcţionarii consulari competenţi pot. Se pot duce la postul consular dacă au timp disponibil înainte de plecarea navei. (…) Cefc. Căpitanul şi membrii echipajului sunt autorizaţi să comunice cu funcţionarul consular. depoziţii sau să efectueze declaraţii maritime referitoare la evenimentele care îi privesc pe căpitan şi pe membrii echipajului. să examineze şi să vizeze documentele de bord. exprimă atenţia firească pe care statul trimiţător o acordă ansamblului de activităţi naţionale desfăşurate în străinătate prin prezenţa navei acolo (ANGHEL 1978. 293). când legea statului trimiţător dispune. Articolul 28. c) să ia. precum şi echipajelor lor. 1. Articolul 5. privesc nava. 12) să acorde asistenţă navelor şi echipajelor lor. Cefc. să se ducă personal la bord sau să trimită un delegat.. Cefc.

să întocmească sau să semneze declaraţii sau documente stabilite de dreptul maritim al statului trimiţător cu privire la: I. Cefc. Articolul 32. III. Funcţii consulare. Funcţionarii consulari sau delegaţii lor au dreptul să acorde ajutor şi asistenţă căpitanului sau membrilor echipajului în raporturile lor cu autorităţile administrative sau judiciare ale statului de reşedinţă. înscrierea unei ipoteci sau a altui drept real care grevează nava. Cefc. e) să emită. admise de legea statului trimiţător. Articolul 5. funcţionarii consulari au dreptul să exercite orice alte funcţii consulare conferite de statul trimiţător neinterzise de legislaţia statului de reşedinţă sau cărora acest stat nu li se opune. Articolul 33. (…) funcţionarii consulari au dreptul: a) să întreprindă măsuri pentru menţinerea ordinii şi a disciplinei la bordul navei statului trimiţător. în numele statului trimiţător. de asemenea.281 Postul consular îşi desfăşoară activitatea în contact cu autorităţile statului de reşedinţă din circumscripţia consulară. Articolul 34. orice modificare în privinţa proprietăţii unei nave din acest registru. h) să primească. care nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune sau care sunt menţionate în acordurile internaţionale în vigoare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) m) a exercita orice alte funcţii încredinţate unui post consular de către statul trimiţător. Articolul 44. inclusiv a celor licenţiaţi. IV. înscrierea sau radierea unei nave în/din registrele statului trimiţător. Cefc. b) să soluţioneze divergenţele dintre căpitan şi echipaj. 2 Ei pot. licenţierea şi debarcarea căpitanului sau a membrilor echipajului. V.13) să îndeplinească şi alte funcţii încredinţate de statul trimiţător. pierderea navei sau avariile suferite de aceasta. 281 . înarmarea sau dezarmarea unei asemenea nave. 1. îmbarcarea. să adopte dispoziţiile necesare pentru repatrierea acestor persoane. i) să adopte măsuri pentru respectarea la bordul navei a legii statului trimiţător în domeniul navigaţiei. postul consular poate să ia în/din portul şi în/din apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. inclusiv pe cele legate de salarii şi de contractele de angajare. Mai mult decât îndeplinirea funcţiilor consulare prevăzute de Convenţie. g) să adopte dispoziţii privind angajarea. Dacă în practica din statul de reşedinţă se admite. documentele necesare ca nava să-şi continue drumul. Cefc. II. 281 Crc. f) să emită şi să înnoiască documentele speciale privindu-i pe marinari. inclusiv spitalizării căpitanului şi a membrilor echipajului. Funcţionarii consulari pot să adopte dispoziţiile necesare asigurării asistenţei medicale.

în măsura în care le este permis. Articolul 28. ale statului de reşedinţă. În exercitarea funcţiilor consulare. precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă are caracter politic. funcţionarii consulari au dreptul de a se adresa: autorităţilor administrative şi judiciare competente din circumscripţia lor. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta 282 . administrative şi judiciare. În acelaşi timp. în 1967. Indiscutabil este şi caracterul politic al funcţiei consulare de informare (ANGHEL 1978. (…) Statul de reşedinţă acordă orice înlesniri pentru îndeplinirea funcţiilor postului consular. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului trimiţător. au crezut de cuviinţă. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie consulară (ANGHEL 1978. în legătură cu probleme privind această circumscripţie. condiţia esenţială a privilegiilor consulare de care beneficiază284. în 1963. şi Consiliul Europei. se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri în sfera politică. ___________________ 282 Cefc. 212).283 Funcţionarii consulari au. Articolul 55. în privinţa funcţiilor consulare. 284 Crc. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. autorităţilor centrale competente. statul de reşedinţă are obligaţia de a acorda postului consular „orice” înlesnire. Articolul 3. PRIVILEGIILE CONSULARE Potrivit dreptului consular. 283 Crc. 1. Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite. Cu toate acestea. 210-211). potrivit practicii din acest stat. foarte asemănătoare cu funcţia diplomatică de informare. Această funcţie are caracter politic evident (ANGHEL 1978. sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant. să acorde întâietate protejării intereselor statului trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia. pentru a rezolva probleme din circumscripţia consulară.legătura şi cu autorităţile centrale ale statului de reşedinţă. ei au obligaţia de a respecta legile statului acreditar. Respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă 1. 213).282 În general.

Drapelul naţional al statului trimiţător poate fi arborat.Sunt doctrinari care consideră că privilegiile consulare au provenit în sfera normelor cutumiare şi în codurile consulare dintre regulile de curtoazie internaţională. Articolul 29. dar numai parţial. de regulamentele şi de uzanţele statului de reşedinţă. Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept diplomatic ne impediatur officium. iar scutul cu stema poate fi aşezat pe clădirea postului consular şi la poartă. 283 . atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. Ca urmare. cât şi de către conaţionalii funcţionarului consular. cu dreptul diplomatic. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat (ANGHEL 1978. 285 Crc. de la origine. de câte ori este cazul. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Există în dreptul consular restricţii pe care dreptul diplomatic nu le conţine (CHEBELEU. Statul de reşedinţă îi asigură postului consular exercitarea funcţiei de reprezentare. Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 1. fiind. 333). 679). derogări de la jurisdicţia statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. trebuie să întreprindă. întrucât se poate ca postul consular să fie marcat vizibil cu însemne solemne (CHEBELEU. În exercitarea dreptului acordat prin acest articol se va ţine seama de legile. Privilegiul inviolabilităţii Autorităţile statului de reşedinţă au. 677.). precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport. aplică principiul egalităţii suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a coopera şi de a avea relaţii amicale durabile (ANGHEL 1978. 324). obligaţia de a-l respecta pe funcţionarul consular străin şi de a-i proteja libertatea şi demnitatea. 2. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului trimiţător. 321 sqq. 3. Statul trimiţător are dreptul să-şi folosească drapelul naţional şi scutul cu stema sa în statul de reşedinţă. dreptul consular se aseamănă. conform dreptului consular. iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin. măsuri prin care să împiedice uzurparea autorităţii legile şi regulamentele statului de reşedinţă. conform prevederilor acestui articol.285 Prin acordarea acestui privilegiu se facilitează identificarea postului consular atât de către organele de ordine locale. În privinţa privilegiilor de acordat postului consular şi funcţionarului consular. 685).

ele au obligaţia de a înştiinţa statul trimiţător. arestarea şi deţinerea funcţionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care funcţionarul consular beneficiază. Statul de reşedinţă le va acorda funcţionarilor consulari respectul cuvenit şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei lor. trebuie ca procedura să fie aplicată cu menajamentele cuvenite funcţionarului consular potrivit poziţiei sale oficiale. 2. astfel încât să nu fie împiedicată îndeplinirea funcţiilor consulare. trebuie ca procedura îndreptată împotriva lui să fie deschisă în termenul cel mai scurt. să-l încarcereze sau să-l urmărească penal pe funcţionarul consular străin. Articolul 41. Când.286 Din prevederile dreptului consular se înţelege că. Deţinerea funcţionarului consular este însă posibilă dacă autorităţile judiciare competente decid astfel definitiv. în împrejurările menţionate la paragraful 1 al acestui articol. funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi vreunei alte forme de limitare a libertăţii lor personale decât în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 1 al acestui articol. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente.287 Inviolabilitatea persoanei funcţionarului consular nu este aşadar ___________________ Crc. libertăţii lor şi demnităţii lor. în general.sale. trebuie ca statul de reşedinţă să informeze. detenţie preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui. Notificarea cazurilor de arestare. Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari 1. actele de violenţă împotriva lui (ANGHEL 1978. 287 Crc. Când o procedură penală este angajată împotriva unui funcţionar consular. Protecţia funcţionarilor consulari. detenţie sau urmărire. Parţial. Crc. ca urmare. Se menţine fără excepţie obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l respecta pe funcţionarul consular străin pentru poziţia sa oficială. statul de reşedinţă este obligat să-l prevină neîntârziat pe şeful de post consular. ca urmare a comiterii unei crime grave. În caz de arestare. 335-336). 284 286 . statul trimiţător. Articolul 42. 3. Articolul 40. conform dreptului consular. asigurându-i astfel inviolabilitatea persoanei. astfel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stânjenită cât mai puţin. a devenit necesară punerea în detenţie preventivă a funcţionarului consular. funcţionarul consular este obligat să se prezinte ca martor în situaţia menţionată. excepţie de la privilegiul inviolabilităţii şi. Totuşi. Dacă acesta este vizat el însuşi de una din aceste măsuri. Dacă autorităţile statului de reşedinţă decid să-l aresteze. pe cale diplomatică. Funcţionarii consulari nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente. prezentarea funcţionarului consular ca martor în cadrul unei proceduri penale angajate împotriva lui nu constituie.

Inviolabilitatea localurilor consulare 1. pe care statele o pot corecta prin convenţii bilaterale.i. 689). 341).).. Postul consular beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu (ANGHEL 1978. Trebuie ca autorităţile statului de reşedinţă să apere liniştea şi demnitatea postului consular prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea acestor localuri şi. (…) 3. 1. Autorităţile statului de reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale decât cu consimţământul şefului de post consular. rezultă că măsurile de întreprins le depăşesc pe cele obişnuite din sfera asigurării ordinii publice. mai mult. Nu este permisă utilizarea postului consular ca sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional.absolută. se consideră că derogarea de la inviolabilitatea absolută a localului admisă în dreptul consular este o eroare. dreptul consular admite însă consimţământul tacit. Statul trimiţător şi ___________________ 288 Crc. 285 . 682).288 (ANGHEL 1978. Crc. Întrucât prevederea de drept diplomatic subliniază caracterul special al obligaţiei care le revine autorităţilor statului de reşedinţă.) din statul de reşedinţă. spre deosebire de inviolabilitatea diplomatului (CHEBELEU. Articolul 31. Nici măcar autorităţile statului nu au dreptul să pătrundă în localurile consulare (ANGHEL 1978. (.289 În doctrină. 342). (…) Totuşi. al persoanei desemnate de acesta sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător. consimţământul şefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu sau de alt sinistru care impune măsuri de protecţie imediată. 340 sqq. 289 Crd. Localurile misiunii sunt inviolabile.) statul de reşedinţă are obligaţia specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea liniştii postului consular sau atingerea demnităţii sale. Pentru autorităţile statului de reşedinţă. Nu li se permite agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele fără consimţământul şefului misiunii (…). Articolul 31. Localurile consulare sunt inviolabile (…) 2.. în care se poate introduce prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilităţii absolute (CHEBELEU. trebuie ca aceleaşi autorităţi să nu pătrundă în spaţiile de lucru ale postului consular fără consimţământul şefului de post consular sau al şefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau însărcinat cu afaceri a. Articolul 22.

Protecţia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor statului trimiţător în circumstanţe excepţionale 1. Acest ___________________ Crc. b) statul trimiţător poate încredinţa paza localurilor consulare. Articolul 55. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare. nici bunurilor. statul de reşedinţă este obligat să acorde protecţie localurilor consulare. ca şi a bunurilor care se găsesc în ele şi a arhivelor consulare unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. 3. se vor întreprinde toate măsurile adecvate ca să se evite împiedicarea exercitării funcţiilor consulare şi statului trimiţător i se va vărsa o indemnizaţie promptă. Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. chiar dacă se află în conflict militar cu statul trimiţător. inclusiv bunurilor şi arhivei postului consular293. 293 Crc. 291 Crc. ca şi mijloacele sale de transport. mobilierul lor şi bunurile postului consular. (…) 4. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia să protejeze exercitarea funcţiilor consulare şi totodată să despăgubească fără întârziere postul consular. Articolul 27. în acest scop. indiferent de condiţii. aceste birouri nu sunt considerate ca făcând parte. 286 290 . Chiar dacă s-ar impune o expropriere. 292 Crc. Articolul 33. din localurile consulare.291 Postul consular beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor consulare. ca şi bunurile postului consular şi arhivele consulare. nici mobilierului.290 Inviolabilitatea localurilor consulare înseamnă şi că autorităţile statului de reşedinţă nu pot aplica nici acestor localuri. Dispoziţiile paragrafului 2 din acest articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular a birourilor altor organisme sau agenţii. Articolul 31. Dacă.personalul postului consular au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. adecvată şi efectivă. să respecte şi să protejeze localurile consulare. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. nici mijloacelor de transport ale postului consular măsuri de rechiziţie pentru apărarea naţională sau în scopuri de utilitate publică. În cazul ruperii relaţiilor consulare între două state: a) statul de reşedinţă este obligat. ar fi necesară exproprierea. cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de postul consular. Localurile consulare. chiar în caz de conflict armat. (…) 2. conform acestei convenţii. În acest caz. nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziţie în scop de apărare naţională sau de utilitate publică.292 Permanent.

2. în cadrul legilor şi al regulamentelor sale. Comunicarea postului consular cu instituţiile statului trimiţător se desfăşoară pe căi diverse. Totodată: a) dacă statul trimiţător nu este reprezentat în statul de reşedinţă printr-o misiune diplomatică. pe teritoriul său. Postul consular este privilegiat şi pentru că statul de reşedinţă. dacă este necesar. Statul trimiţător şi funcţionarii lui consulari au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. a bunurilor care se găsesc acolo şi a arhivelor consulare. sau b) dacă statul trimiţător nu are în statul de reşedinţă misiune diplomatică şi nici un alt post consular. 353). este obligat să-l sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. dacă i se solicită.privilegiu a dobândit în timp o recunoaştere foarte largă. Privilegiul libertăţii de comunicare În conformitate cu dreptul consular. acest post consular poate fi însărcinat cu paza localurilor postului consular care a fost închis. 294 Nu îi este permis postului consular să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. cu consimţământul statului de reşedinţă. pe care. precum şi. 287 . îl consolidează (ANGHEL 1978. Trebuie ca statul de reşedinţă să faciliteze dobândirea. a localurilor necesare postului consular sau să ajute statul trimiţător să-şi procure localuri în alt mod. permiţând comunicarea. fiind acordat şi respectat fără excepţie (ANGHEL 1978. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. sunt aplicabile prevederile alineatului a) din paragraful 1 al acestui articol. Localurile 1. protejând-o. 2. Articolul 30. fără a o controla. sunt aplicabile prevederile alineatelor b) şi c) din paragraful 1 al acestui articol. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a postului consular. c) statul trimiţător poate încredinţa protecţia intereselor sale şi a celor ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. În caz de închidere temporară sau definitivă a unui post consular. de asemenea. totodată. El este consolidat de privilegiul libertăţii de comunicare. 294 Crc. de către statul trimiţător. cu exercitarea funcţiilor consulare în circumscripţia acestui post consular. ca statul de reşedinţă să ajute postul consular. Trebuie. în special prin curier consular. 354). să le obţină membrilor săi locuinţe convenabile. dar are un alt post consular pe teritoriul statului de reşedinţă.

curierul este protejat de statul de reşedinţă. Dreptul consular nu permite ca valiza consulară să fie deschisă şi nici reţinută de autorităţile statului de reşedinţă. Convenţia stabileşte că trebuie ca valiza consulară să fie returnată dacă nu se acceptă deschiderea ei. nici persoană având reşedinţa permanentă în statul de reşedinţă. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi la funcţiile sale. 6. cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător. 4. Comunicând cu guvernul. curierul nu trebuie să fie cetăţean al statului de reşedinţă. prevederile paragrafului 5 al acestui articol sunt aplicabile. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial. În exercitarea funcţiilor sale.___________________ Curier consular curent este funcţionarul care însoţeşte valiza consulară şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. 3. valiza diplomatică sau consulară şi mesajele în cod sau cifrate. inclusiv curierii diplomatici şi consulari.295 295 Crc. sub rezerva că imunităţile menţionate încetează din momentul în care curierul îi remite 288 . Nu trebuie ca valiza consulară să fie deschisă. Libertatea de comunicare 1. Dacă autorităţile statului refuză să satisfacă această cerere. Există posibilitatea ca autorităţile statului de reşedinţă să ceară deschiderea valizei consulare. Curierul beneficiază de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenţie. 2. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenţa lor de către un reprezentant autorizat al statului trimiţător. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. oriunde s-ar găsi ele. care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care constituie valiza consulară. Articolul 35. postul consular poate folosi toate mijloacele de comunicaţie adecvate. În acest caz. Totuşi. nici reţinută. dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conţine alte obiecte decât corespondenţa. Statul de reşedinţă permite şi protejează comunicarea liberă a postului consular pentru orice scopuri oficiale. 5. În afara cazului în care statul de reşedinţă consimte. Totuşi. valiza este înapoiată la locul de origine. postul consular nu poate instala şi nici nu poate utiliza un post de radioemisie decât cu asentimentul statului de reşedinţă. misiunile sale diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. cu excepţia situaţiei în care este cetăţean al statului trimiţător. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă. documentele şi obiectele vizate la paragraful 4 al acestui articol. dacă bănuieşte că ar conţine şi altceva decât corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie de provenienţă. Pachetele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială. Statul trimiţător.

297 Acest privilegiu asigură exercitarea funcţiilor consulare destinatarului valiza consulară care i-a fost încredinţată. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. având. Articolul 36. şi valiza consulară tranzitează teritoriul unui stat terţ. de la comandantul navei sau al avionului. 681). dacă este cazul. s-a remarcat similaritatea dintre regimurile de privilegiere în domeniul libertăţii de comunicare pentru ambasadă şi pentru postul consular (CHEBELEU. Printr-un aranjament cu autorităţile locale competente. 297 Crc. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului trimiţător să fie uşurată: a) Trebuie ca funcţionarii consulari să aibă libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător şi acces la ei. Articolul 54. mesajele în cod sau cifrate ale postului consular. Trebuie să li se 289 . viză. 296 Crc.Privilegiile consulare privind comunicarea sunt valabile şi în cazurile în care corespondenţa oficială. 7. Obligaţiile statelor terţe (…) se aplică şi (…) când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. dar el nu este considerat curier consular. (…) 3. Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător Postul consular beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător. 4. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător 1. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial. indicând numărul pachetelor din care se compune valiza consulară. postul consular îl poate trimite pe unul din membrii săi să preia valiza. Statului de reşedinţă îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular cetăţenilor statului trimiţător. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarilor consulari de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. curierul consular.296 În doctrina dreptului diplomatic şi consular. precum şi în caz de forţă majoră. dacă aceasta este necesară. direct şi liber.

trebuie ca autorităţile competente ale statului de reşedinţă să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător când. apărarea intereselor minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. primirea declaraţiilor asupra curselor acestor nave. autorităţile statului de reşedinţă au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu oficiul consular. Articolul 38. În exercitarea funcţiilor lor.). să informeze fără întârziere postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul. actele notariale şi de stare civilă. Informaţii în caz de deces. b) să notifice fără întârziere postului consular competent toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetăţean minor sau incapabil al statului trimiţător. 1. precum şi echipajelor lor. Corelativ. ofiţeri şi marinari. un 290 . tutelă sau curatelă. (Totuşi. dacă şi în măsura în care acest lucru este admis de legile. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. … b) În situaţia în care cetăţeanul în cauză cere acest lucru. apărarea intereselor în succesiuni. Autorităţile statului de reşedinţă sunt obligate să aducă. acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor. c) dacă o navă având naţionalitatea statului trimiţător naufragiază sau eşuează în marea teritorială sau în apele interioare ale statului de reşedinţă sau dacă un avion înmatriculat în statul trimiţător suferă un accident pe teritoriul statului de reşedinţă. postul consular în circumscripţia căruia a avut loc decesul. acordarea de ajutor şi asistenţă. Articolul 36. Crc. în circumscripţia consulară.privind eliberarea de documente de călătorie. b) autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă. fără întârziere. examinarea şi avizarea documentelor de bord şi efectuarea de anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi reglementarea divergenţelor de orice natură între căpitan. sunt obligate: a) să informeze fără întârziere.298 acorde cetăţenilor statului trimiţător aceeaşi libertate de comunicare cu funcţionarii consulari şi de acces la ei (…). nu trebuie ca transmiterea acestei informaţii să prejudicieze aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă cu privire la numirea tutorelui sau a curatorului. Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. de naufragiu şi accident aerian. Crc. Articolul 37. reprezentarea juridică. 1. la cunoştinţa oficiului consular întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului trimiţător. 298 Crc. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale. funcţionarii consulari pot să se adreseze: a) autorităţilor locale competente ale circumscripţiei lor consulare. Dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă deţin informaţii. în caz de deces al unui cetăţean al statului trimiţător.

în acest caz.Privilegiul consular al comunicării libere cu cetăţenii statului trimiţător se concretizează. prin vizitarea celui privat de libertate. în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. e) să le asigure. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. în instanţe. măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. să discute şi să corespondeze cu el şi să întreprindă măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată. Cu toate acestea. 299 Crc. d) să îi ajute. când legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun. Acelaşi privilegiu corespunde cu obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l cetăţean al statului trimiţător este arestat. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. dacă este cazul. în orice moment. trebuie ca funcţionarii consulari să se abţină să intervină în favoarea unui cetăţean încarcerat. totodată. care sunt obligate să informeze persoana în cauză despre drepturile care îi revin. încarcerat sau pus în stare de detenţie preventivă sau reţinut sub orice formă de detenţie. încarcerată sau pusă în stare de detenţie preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţie trebuie transmisă fără întârziere de către aceste autorităţi. b) să se informeze în legătură cu orice incident care afectează interesele cetăţenilor din statul trimiţător. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. încarcerat sau aflat în detenţie în circumscripţia consulară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti. cu funcţionarul consular prin vizite directe la postul consular. 1. Articolul 4. corespondenţa cu acesta. c) să-i ajute pe aceşti cetăţeni în relaţiile lor cu autorităţile judiciare [competente din circumscripţie]. (…) c) Funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. funcţionarii consulari sunt îndreptăţiţi: a) (…) să ia legătura cu aceşti cetăţeni pentru a comunica şi pentru a discuta cu ei şi pentru a-i consilia. 2. dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. 291 . încarcerat. În scopul protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. Cefc. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. asistenţa unui jurist. Au.299 Acest privilegiu al funcţionarului consular corespunde cu dreptul cetăţenilor din statul trimiţător aflaţi în străinătate de a comunica. f) să propună un traducător pentru a le acorda asistenţă în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. sub rezerva că trebuie ca aceste legi şi regulamente să permită realizarea deplină a scopurilor cărora le sunt destinate drepturile acordate pe baza acestui articol. Trebuie ca drepturile la care se referă paragraful 1 al acestui articol să se exercite în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. când cetăţeanul în cauză se opune la o asemenea intervenţie. Articolul 36.

un cetăţean al statului trimiţător este obiectul unei măsuri privative de libertate din partea autorităţilor menţionate.. să se prezinte la postul consular. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi.301 Autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a-l informa pe funcţionarul consular imediat după ce au aflat despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni în legătură cu care funcţionarul consular ar putea avea dreptul de a reprezenta interese ale cetăţenilor din statul trimiţător. La rândul lui. aceste autorităţi au întreprins în privinţa unui cetăţean al statului trimiţător măsuri de privare de libertate. 1. Articolul 5. Autorităţile competente transmit fără întârziere orice comunicare între funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. acest funcţionar va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie dintr-o altă sursă. cu condiţia însă ca aceste legi şi reglementări să permită reaşezarea deplină a scopurilor pentru care au fost acordate (. Aceste drepturi se exercită conform legilor şi reglementărilor din statul de reşedinţă. func___________________ Cefc. Totodată. care nu execută o sentinţă sau o decizie administrativă definitivă. are datoria de a le transmite autorităţilor statului de reşedinţă informaţii din acelaşi domeniu. Funcţionarul consular are dreptul să-l viziteze pe cetăţean şi să discute cu el. se află în statul de reşedinţă. Cetăţenii statului trimiţător au permanent dreptul să comunice cu funcţionarii consulari competenţi (…) şi. Cefc. Aplicând reglementările statului de reşedinţă şi dacă acestea permit realizarea deplină a comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. în ceea ce îl priveşte.300 Dacă autorităţile statului de reşedinţă iau cunoştinţă despre un cetăţean al statului trimiţător căruia i se cuvine aplicarea regimului de tutelă sau de curatelă. Articolul 5. în circumscripţia consulară. 292 300 .informa fără întârziere pe funcţionarul consular atunci când. Funcţionarul consular este informat fără întârziere de autorităţile competente ale statului de reşedinţă când. 301 Cefc.. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a transmite fără întârziere toate mesajele componente ale comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut fără a fi în situaţia executării unei sentinţe sau a unei hotărâri administrative definitive. care.). (…) 3. trebuie ca ele să-l informeze pe funcţionarul consular. căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau curatelă. ele îl vor informa pe funcţionarul consular interesat. în limitele circumscripţiei sale.

să discute şi să corespondeze cu el.ţionarului consular îi revine obligaţia de a informa autorităţile statului de reşedinţă dacă află înaintea lor despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni. cu privire la cazul „SUA împotriva Mexicului – Avena şi alţi cetăţeni mexicani”. şi a fost ratificat de SUA şi de celelalte state semnatare ale Convenţiei de la Viena în 1969. Curtea a constatat. statul care a întreprins măsuri de privare de libertate şi condamnare a unui cetăţean străin este obligat să-l informeze fără întârziere pe funcţionarul consular din statul acestui cetăţean. 169). în 1963. în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. În cazul „Paraguay contra SUA”. Curtea a confirmat că. În martie 2004. 293 . dar funcţionarilor lor consulari nu li s-a permis să ia legătura cu aceşti cetăţeni. După aceste decizii ale Curţii. că SUA au comis o încălcare similară a dreptului consular. Kofi Annan. În 2001. în relaţiile consulare. în 1979. Acest protocol a fost propus chiar de Statele Unite. Condoleezza Rice. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. de secretarul american de stat. conform unei scrisori datate 7 martie 2005 şi transmise secretarului general ONU. SUA au admis că au încălcat prevederea dreptului consular conform căreia funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător încarcerat. Protocolul le cere statelor semnatare să recunoască jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul străinilor deţinuţi şi care pretind că le-a fost încălcat dreptul de a se întâlni cu funcţionarii consulari ai statelor lor în timp ce sunt privaţi de libertate într-un stat străin. La 28 februarie 2004. SUA s-au retras dintre semnatarii Protocolului opţional al Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare. în cazul „SUA contra Iran” privindu-i pe cei 52 de cetăţeni americani luaţi ostatici la Teheran. Din relatările mass-media rezultă că numeroase state au recurs la acest protocol pentru a-şi proteja cetăţenii condamnaţi la moarte în SUA. au refuzat să aplice decizia Curţii şi au permis executarea unui cetăţean german (DIACONU II. Curtea Internaţională de Justiţie a dat. o sentinţă prin care a permis ca 51 de mexicani condamnaţi la moarte să fie audiaţi din nou. SUA au invocat acest protocol în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. în cazul „LaGrand”. dar au refuzat să amâne pedepsirea cu moartea a unui cetăţean paraguayan.

statul de reşedinţă le asigură tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său.302 Se poate interzice sau limita. 294 302 .” Acelaşi purtător de cuvânt a menţionat că mai puţin de 30 la sută dintre semnatarii Convenţiei de la Viena (166 de ţări) au acceptat şi protocolul opţional. ceea ce presupune efectiv supervizarea sistemului nostru penal intern. Brazilia şi Canada. accesul este posibil dacă postul consular notifică deplasarea şi autorităţile statului de reşedinţă o acceptă. se invocă şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase. din motive de securitate naţională. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Funcţionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului de reşedinţă. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. accesul funcţionarilor consulari în anumite zone. În cazurile în care nu este interzis. care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. Articolul 34. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. adăugând că printre cei care nu au semnat protocolul se numără Spania. accesul într-o zonă precum cea de frontieră. ___________________ Crc. Libertatea de deplasare. Denunţarea protocolului este o modalitate de autoprotecţie în faţa viitoarelor decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie care ar interpreta în mod similar convenţia consulară sau ar afecta sistemul nostru penal în moduri pe care nu le-am anticipat când am ratificat documentul. Totuşi. prin reglementări speciale. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. ci doar reglementat. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a explicat: „Curtea Internaţională de Justiţie a interpretat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiilor consulare într-un mod pe care nu l-am anticipat şi care se referă la anchetele penale ale statului şi la pedeapsa cu moartea. statul de reşedinţă poate să reglementeze sau să interzică.Comentatorii prin mass-media ai deciziei americane au remarcat că SUA doresc să contracareze presiunile internaţionale privind aplicarea pedepsei cu moartea.

Totuşi. 2. 304 Crc. Articolul 32. 306 Crc. indiferent de caracterul lui. Localurile consulare şi reşedinţa şefului de post consular de carieră. contribuţiile şi încartiruirile militare. de înmatriculare şi de permise de şedere304. 1. dacă ei nu exercită nici o altă ocupaţie particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă.Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală. Articolul 52. 1. regionale sau comunale. 2. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. contribuţii şi încartiruiri militare Funcţionarul consular este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului trimiţător sau stânjenitoare pentru funcţiile consulare) ale cetăţeanului statului de reşedinţă. de obligaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine le impun în materie de permise de muncă. asupra cărora statul trimiţător sau orice persoană acţionând în numele acestui stat este proprietar sau locatar. sunt scutite de orice impozite şi taxe de orice fel. precum şi de permise de muncă305. Membrii postului consular sunt scutiţi. ca şi de sarcinile militare. Scutirea fiscală a localurilor consulare 1. 305 Crc. personale sau reale. regionale sau comunale. de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii. Membrii personalului particular al funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari sunt scutiţi de obligaţiile menţionate la paragraful 1 din acest articol. nici unui membru al familiei sale. Trebuie ca statul de reşedinţă să-i scutească pe membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. ___________________ 303 Crc. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari306. Articolul 47. în ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. Scutirea de permise de muncă. El este şi privilegiat şi prin scutirile de prestaţii personale303. naţionale. Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. dispoziţiile paragrafului 1 din acest articol nu se aplică nici funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. cum ar fi rechiziţiile. cu excepţia taxelor percepute ca remune295 . − scutirea de impozite şi taxe naţionale. Scutirea de prestaţii personale. naţionale. Articolul 46. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari.

2. de grefă. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al acestui articol nu se aplică acestor impozite şi taxe. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 din acest articol nu li se aplică trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile de securitate socială ale statului de reşedinţă le impun celui care angajează. membrii postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi. când. cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reşedinţă. de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reşedinţă. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. 3. în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. regionale şi comunale. Scutirea de regimul de securitate socială. Scutirea fiscală 1. sub rezerva articolului 32. 2. rare pentru servicii prestate special. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică şi membrilor personalului particular care sunt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular. 3 Membrii postului consular 296 . 1. care-şi au sursa în statul de reşedinţă. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţă. a taxelor şi a altor drepturi conexe308. − scutirea de plata drepturilor de vamă. f) taxelor de înregistrare. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţă sau să nu-şi aibă reşedinţa permanentă în acest stat şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate socială care sunt în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate. sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din acest articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 32. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar307. 2. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de orice impozite şi taxe personale sau reale. cu excepţia: a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în preţul mărfurilor sau serviciilor. în măsura în care ea este admisă de acest stat. 4. 307 Crc. naţionale. Articolul 48. inclusiv câştigurile de capital. Articolul 49. de ipotecă şi de timbru.− scutirea. c) drepturilor de succesiune şi de mutaţie percepute de către statul de reşedinţă. 308 Crc. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari.

Crc. membru al postului consular sau al familiei unui membru al postului consular. Angajaţii consulari beneficiază de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.− scutirea de taxe naţionale. Scutirea de taxe vamale. Ele nu pot fi supuse controlului decât dacă există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele menţionate la alineatul b al paragrafului 1 din acest articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau supus legilor şi regulamentelor sale de carantină. inclusiv efectele destinate instalării sale. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv prezenţei în acel stat a defunctului în calitate de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular. împreună cu permiterea exportului bunurilor mobile ale acestuia309. impozite şi alte redevenţe conexe. Articolele de consum nu trebuie să depăşească cantităţile necesare pentru folosirea directă de către cei interesaţi. transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular. statul de reşedinţă este obligat: a) să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului. Scutirea fiscală a localurilor (…) nu se aplică (…). cad în sarcina 297 . statul de reşedinţă autorizează intrarea şi acordă scutirea de orice taxe vamale. b) obiecte de uz personal ale funcţionarului consular şi ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. Articolul 32. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile ale unui defunct. Acest control nu poate avea loc decât în prezenţa funcţionarului consular sau a membrului interesat al familiei sale. Articolul 50. Crc. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. Articolul 51. În caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el. Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal. care angajează persoane ale căror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reşedinţă trebuie să respecte obligaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. cu excepţia celor care au fost dobândite în statul de reşedinţă şi care fac obiectul unei prohibiţii de export în momentul decesului. dacă. 309 Crc. b) să nu perceapă taxe naţionale. 3. 1. 2.

680). Articolul 39. Articolul 43. Cefc. precum şi pe cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţă drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţător le prevăd pentru actele consulare. funcţionarii consulari pot să perceapă drepturi şi taxe prevăzute de statul trimiţător. 2. Sumele percepute ca drepturi şi taxe prevăzute la paragraful 1 al acestui articol şi chitanţele aferente sunt exonerate de orice impozit sau taxă în statul de reşedinţă. Privilegiul de a percepe taxe consulare Statul trimiţător stabileşte taxe de încasat de la cei care beneficiază de acte consulare. 310 Crc. Totuşi. 298 . De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a funcţionarilor consulari se permit excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului trimiţător. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare.310 Privilegiul imunităţii consulare Imunitatea de jurisdicţie a funcţionarilor consulari se limitează la fapte din sfera atribuţiilor consulare. 311 Crc. pe care acesta nu l-a încheiat expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător sau b) intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. 1. reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Statul de reşedinţă acordă postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe. Drepturi şi taxe consulare. de o navă sau de o aeronavă. Drepturile şi taxele percepute astfel sunt convertibile liber şi transferabile în moneda statului trimiţător. Imunitatea de jurisdicţie. 2. prevederile paragrafului 1 al acestui articol nu se aplică în caz de acţiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau un angajat consular.Privilegiul acordat postului consular şi funcţionarului consular privind scutirea vamală este identic cu cel acordat ambasadei şi diplomaţilor (CHEBELEU. În timpul exercitării funcţiilor lor.311 Dreptul diplomatic îl persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. Articolul 42. 1.

de asemenea. Ei au.exceptează pe diplomat de la obligaţia de a depune ca martor. 190). În ceea ce îi priveşte pe aceşti funcţionari consulari. El poate să obţină mărturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular sau să accepte o declaraţie scrisă din partea sa ori de câte ori acest lucru este posibil. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. Articolul 71. Excepţiile de la imunitatea care i se acordă funcţionarului consular sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea funcţionarului. în timp ce dreptul consular nu îl exceptează pe funcţionarul consular de la această obligaţie. de asemenea. Dacă statul de reşedinţă nu le acordă funcţionarilor consulari. Nu trebuie ca angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu să refuze să depună ca martori. cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 3 al acestui articol. precum şi membrii familiilor funcţionarilor consulari menţionaţi în paragraful 1 al acestui articol nu beneficiază de facilităţi. 1. privilegii şi imunităţi suplimentare. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. Obligaţia de a depune ca martor. Membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în cursul procedurilor judiciare şi administrative. nici o măsură coercitivă sau o altă sancţiune nu i se poate aplica. aceştia nu beneficiază de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitatea personală pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al Articolului 44. întrucât în numeroase legislaţii această obligaţie este prevăzută anume pentru funcţionarul consular (CHEBELEU. Dacă împotriva unui asemenea funcţionar consular se angajează o acţiune penală. Ceilalţi membri ai postului consular care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. membrii familiei lor. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica un funcţionar consular în îndeplinirea funcţiilor sale. procedura trebuie să fie condusă.312 Crc. 2. Cetăţeni ai statului de reşedinţă şi persoane care au reşedinţa permanentă în acest stat. Dacă un funcţionar refuză să depună ca martor. facilităţi. 312 Crc. 3. DIACONU II. în afară de cazul în care persoana se află în stare de arest sau de detenţie. Membrii familiei unui membru al postului consular şi membrii personalului particular care sunt ei înşişi cetăţeni ai 299 . să respecte obligaţia prevăzută în Articolul 42. 1. 686. statul de reşedinţă trebuie. Membrii postului consular nu sunt obligaţi să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor lor şi să prezinte corespondenţa şi documentele oficiale referitoare la acestea. Articolul 44. 2. dreptul să refuze să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător.

după încheierea funcţiilor consulare. 3. b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a) din acest paragraf şi membrilor personalului său particular.Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce funcţionarul consular participă la o procedură juridică. dacă se găseşte pe acest teritoriu. Orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie de la intrarea sa pe teritoriul de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu poate fi socotită că implică renunţarea la imunitate în ceea ce priveşte măsurile de executare a hotărârii. Articolul 45.314 statului de reşedinţă sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază nici ei de facilităţi. Ca urmare. Statul trimiţător poate renunţa la privilegiile şi imunităţile unui membru al postului consular (…). din 300 . 2. Dreptul consular prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă (…) şi să fie comunicată în scris statului de reşedinţă. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la imunitate.313 Durata privilegiilor în statul de reşedinţă este delimitată de intrarea funcţionarului consular pe teritoriul statului de reşedinţă şi părăsirea acestui teritoriu. 4. 314 Crc. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Articolul 57. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că funcţionarul consular nu mai beneficiază de inviolabilitate. Articolul 53. Totuşi. Dacă un funcţionar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicţie (…). Privilegiile şi imunităţile prevăzute în acest capitol nu sunt acordate: a) angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare. c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită el însuşi în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. statul de reşedinţă trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice în mod excesiv exercitarea funcţiilor postului consular. 1. 313 Crc. (…) 2. pentru care este necesară o renunţare distinctă. De privilegii beneficiază şi membrii familiei funcţionarului consular care îl însoţesc în misiune. Crc. el nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. 1. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. Renunţarea la privilegii şi imunităţi.

În caz de deces al unui membru al postului consular. Dacă funcţionarul consular traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui stat terţ care i-a acordat o viză. aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular. 3. privilegiile şi imunităţile lor încetează din momentul când ele încetează să mai locuiască împreună sau să mai fie în serviciul unui membru al postului consular. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază până la prima din datele următoare: aceea la care părăsesc teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. existând totuşi rezerva că. care le-a încuviinţat trecerea acordându-le viză. dacă aceste persoane intenţionează să părăsească teritoriul statului de reşedinţă într-un termen rezonabil. precum şi acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului său particular încetează în mod normal la prima din datele următoare: în momentul în care persoana în cauză părăseşte teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop. chiar în caz de conflict armat.315 momentul intrării sale în funcţie la postul consular. Când funcţiile unui membru al postului consular încetează. atunci când. 2 Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. în cazul în care aceasta este necesară. 4. beneficiază de privilegiile şi libertăţile consulare. Articolul 54. Nu trebuie ca statul terţ să le împiedice trecerea nici celorlalţi membri ai postului consular şi nici membrilor familiilor acestora. imunitatea de jurisdicţie se menţine fără limite de durată. 5. dar el subzistă până în acest moment. care îi însoţesc. călătorind spre statul de reşedinţă sau înapoindu-se în statul trimiţător. Obligaţiile statelor terţe. privilegiile şi imunităţile lor se menţin până în momentul plecării. în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale. în condiţiile în care au satisfăcut exigenţele pentru obţinerea vizei de trecere. care îi însoţesc. 315 Crc. pentru a se duce să-şi preia funcţiile sau să ajungă la post sau pentru a se întoarce în statul 301 . începând cu una din datele următoare: aceea de când membrul postului consular beneficiază de privilegii şi imunităţi conform paragrafului 1 al acestui articol. Totuşi. Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui post consular pe teritoriul unui stat terţ se aplică şi în caz de forţă majoră. trec pe teritoriul altui stat. În ceea ce priveşte persoanele menţionate la paragraful 2 al acestui articol. precum şi membrii personalului său particular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie. 1.Funcţionarii consulari şi membrii familiilor lor. privilegiile şi imunităţile sale.

3. 2 şi 3 ale acestui articol li se aplică şi persoanelor menţionate în aceste paragrafe.Agenţii diplomatici care îndeplinesc funcţii consulare beneficiază de privilegii diplomatice. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici. 302 . continuă să fie determinate de regulile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică (…) 4. statul terţ îi va acorda imunităţile prevăzute în celelalte articole din prezenta convenţie care îi pot fi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. 317 Crc. El nu este trimis de statul trimiţător. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. Articolul 68. precum şi de consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea se îndeplineşte. când îl însoţesc pe funcţionarul consular sau călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se înapoia în statul trimiţător. Statul terţ va proceda la fel pentru membrii familiei care locuiesc împreună cu funcţionarul consular şi care beneficiază de privilegii şi imunităţi. Caracterul facultativ al instituţiei funcţionarilor consulari onorifici. funcţionarul consular onorific nu primeşte salariu. Spre deosebire de funcţionarii consulari de carieră. ca şi comunicărilor oficiale şi valizelor consulare. ci este ales dintre rezidenţii de pe teritoriul statului de reşedinţă sau dintre cetăţenii acestui stat. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. Articolul 70. Privilegiile şi imunităţile membrilor misiunii diplomatice. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol.316 FUNCŢIONARUL CONSULAR ONORIFIC Realizarea relaţiilor consulare prin funcţionari consulari onorifici depinde de opţiunea statului trimiţător privind încredinţarea misiunii consulare unui asemenea funcţionar. 4. În condiţiile similare prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. 316 Crc. trimiţător. statele terţe nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a membrilor familiilor care locuiesc împreună cu ei. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. dacă aceasta este necesară.317 Pentru activitatea sa. 2.

în fiecare clasă după şefii de post consular de carieră. este indiscutabilă supunerea lui la ___________________ Crc. în timp ce circula cu automobilul său în apropierea aeroportului de la Port-au Prince. Precăderea între şefii de post consular (…) 5. nu au rezultat date semnificative cu privire la autorul şi la motivele atacului. Dacă sunt şefi de post consular. Statul de reşedinţă este obligat să acorde funcţionarului consular onorific protecţia care poate fi necesară pe baza poziţiei sale oficiale. Aşadar. a fost împuşcat în abdomen şi a murit. la 31 mai 2005. de taxe vamale) (DIACONU II. Ambasada Franţei în Haiti a anunţat că. 319 Crc. necunoscuţi au tras cu arma asupra unui comisariat de poliţie. Paul-Henri Mourral. Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui acord bilateral. consulul onorific francez din Cap-Haitien. dar nuanţează prevederile asupra inviolabilităţii localurilor şi arhivelor şi asupra unor scutiri (de percheziţie. în ordinea de precădere. şefi de post consular se situează. inclusiv protecţie319. care consemnează dorinţa fiecărui stat de a numi funcţionari consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat. Funcţionarul consular onorific îşi realizează funcţiile specifice în statul căruia îi este cetăţean. în ordinea de precădere. 196). practic. Dreptul consular îi acordă funcţionarului consular onorific un set minim de privilegii asemănătoare cu privilegiile funcţionarului consular de carieră. Funcţionarii consulari onorifici. Şi statul de reşedinţă poate cere limitarea funcţiilor unui funcţionar consular onorific (DIACONU II. funcţionarii consulari onorifici se situează. 303 318 .funcţionarilor consulari onorifici le este permis să aibă o ocupaţie paralelă lucrativă chiar şi în domeniul comercial (ANGHEL 1978. de executare a bunurilor şi a averii. În aceeaşi zi. sarcinile pe care statul trimiţător le încredinţează unui funcţionar consular onorific sunt mai restrânse decât cele încredinţate unui funcţionar consular de carieră.318 Statul de reşedinţă care a consimţit ca un funcţionar consular onorific să îndeplinească funcţiile consulare încredinţate de un stat străin are obligaţia să-i acorde funcţionarului consular onorific toate înlesnirile în vederea realizării funcţiilor menţionate. După primele investigaţii. Articolul 16. după funcţionarii consulari de carieră. 196-198). la Port-au-Prince. de impozite locale. 450). Din analizele doctrinare rezultă că. Articolul 64.

Dacă i se solicită. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare din momentul intrării sale în funcţie. 321 Crc. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Articolul 59. statul pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific este obligat să-l sprijine pe funcţionarul consular onorific să-şi procure local pentru sediu. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare până în momentul în care funcţiile consulare încetează. Funcţionarul consular onorific nu poate să-şi utilizeze sediul pentru activităţi contrare dreptului internaţional şi are obligaţia să nu îi dea localului consular utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. Nici angajaţii consulari ai postului consular condus de un funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegii. El are obligaţia de a respecta legile şi reglementările din statul în care funcţionează. Articolul 58. privilegiile funcţionarului consular onorific care îşi exercită funcţiile consulare rămân în vigoare. 304 320 . Statul de reşedinţă adoptă măsurile necesare pentru a proteja localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea liniştii sau atingerea demnităţii postului consular. ca urmare trebuie ca autorităţile statului pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific să apere liniştea şi demnitatea acestui post prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea localului în care postul funcţionează.321 ___________________ Crc.320 Statul de reşedinţă îi asigură postului consular condus de un funcţionar consular onorific exercitarea funcţiei de reprezentare.jurisdicţia acestui stat. (…) 3. Protecţia localurilor consulare. Privilegiile (…) nu sunt acordate membrilor familiei unui funcţionar consular onorific sau unui angajat consular într-un post consular condus de un funcţionar onorific. Membrii familiei unui funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegiile consulare. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului care a constituit misiunea consulară. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul inviolabilităţii sediului său şi. În eventualitatea unui conflict armat.

conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. protejând-o. Articolul 61. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le este proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular condus de funcţionarul consular onorific. Comunicarea funcţionarului consular onorific cu instituţiile statului care a constituit postul consular se poate desfăşura pe toate căile de comunicare specifice misiunilor consulare. 2. ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător. în vederea realizării funcţiilor misiunii care îi revine. Scutirea fiscală a localurilor consulare. şi valiza consulară beneficiază de privilegiile consulare care să-i permită tranzitul liber. dacă este cazul. având. viză. naţionale sau comunale. dacă acestea sunt păstrate separat de alte arhive şi documente. În conformitate cu dreptul consular. 305 . 1. cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hârtii şi documente şi. fără a o controla. în această calitate.Funcţionarul consular onorific beneficiază de scutirea de impozite şi taxe naţionale. inclusiv prin curier consular. statul în care funcţionarul consular onorific îşi realizează misiunea are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a acestui funcţionar. Arhivele şi documentele consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar găsi. cu excepţia taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. ca şi bunurile. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. mesajele în cod sau cifrate ale funcţionarului consular onorific. din motive de securitate naţională. Articolul 60. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. Când tranzitează teritoriul unui stat terţ. permiţând comunicarea.323 Funcţionarul consular onorific are. corespondenţa oficială. al căror proprietar este statul trimiţător. de corespondenţa particulară a şefului de post consular şi a oricărei persoane care lucrează cu el. curierul consular. cărţile sau documentele care se referă la profesiunea sau comerţul lor. în special. Localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific. accesul în anumite zone. 323 Crc. sunt scutite de orice impozite sau taxe de orice natură. precum şi în caz de forţă majoră.322 Funcţionarul consular onorific beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor sale consulare. Posturile consulare care sunt conduse de funcţionari ___________________ 322 Crc. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. libertatea de a circula pe teritoriul statului în care funcţionează. Acest stat poate însă să reglementeze sau să-i interzică.

(…) 4. Corelativ. autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu funcţionarul consular onorific. să le acorde şi să le faciliteze cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară asistenţă juridică. Articolul 58. Autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea sunt obligate să aducă. să efectueze acte notariale şi de stare civilă. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarului consular onorific de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. să primească declaraţiile asupra curselor acestor nave. să apere interesele minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. cetăţeni ai statului care a constituit misiunea consulară. ___________________ Crc.324 Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului care a constituit misiunea consulară. ofiţeri şi marinari. autorităţile statului în care funcţionează au obligaţia să înştiinţeze autorităţile statului care a constituit postul consular. să acorde ajutor şi asistenţă. În cazul în care funcţionarul consular onorific este deţinut preventiv sau este obiectul urmăririi penale. Beneficiind de acest privilegiu. fără întârziere. Schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în ţări diferite şi conduse de funcţionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimţământului celor două state de reşedinţă. la cunoştinţa funcţionarului consular onorific întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. precum şi echipajelor lor. Statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular şi cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. 306 324 . să apere interesele în succesiuni ale cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. să acorde asistenţă navelor şi aeronavelor statului care a constituit misiunea consulară.consulari onorifici şi care funcţionează în state diferite pot comunica prin valiza consulară numai cu consimţământul statelor în care funcţionează. funcţionarul consular onorific poate să elibereze documente de călătorie. să examineze şi să avizeze documentele de bord şi să efectueze anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi să reglementeze divergenţele de orice natură dintre căpitan.

cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii oficiale de un post consular condus de un funcţionar onorific: steme. Pentru stemele şi drapelele statului care a constituit misiunea consulară. nici alte redevenţe. nici taxe vamale. indiferent de natura lui. poate să întreprindă măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. pentru mobilierul de birou. materialul şi rechizitele de birou şi obiectele similare furnizate postului consular de către statul trimiţător sau la cererea sa. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentele pe care le poate adopta. contribuţii şi încartiruiri militare. pentru rechizite şi alte materiale de acest fel. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a percepe taxe consulare. ştampile şi sigilii. firme. precum şi de sarcinile militare ca rechiziţii. poate să poarte corespondenţă cu acesta. ştampile şi sigilii. Articolul 62. pe care le foloseşte în îndeplinirea funcţiilor consulare şi numai în acest fel. de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru următoarele obiecte. sarcini militare precum rechiziţiile. drapele. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. cu excepţia celor care exercită în statul de reşedinţă o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. ţinând seama de reglementările din acest stat. pentru cărţi şi imprimate oficiale. 327 Crc.Funcţionarul consular îl poate vizita pe cel privat de libertate. sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. servicii de interes public. Funcţionarii consulari onorifici. în statul în care funcţionează postul său consular. imprimate oficiale. o activitate profesională sau comercială în profit personal. funcţionarul consular onorific nu îi datorează statului în care îşi îndeplineşte misiunea. pentru firme. 326 Crc. cu excepţia cheltuielilor de depozitare.327 Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii funcţionarului consular onorific de impozite şi taxe se referă la ___________________ Crc. Statul de reşedinţă trebuie să scutească pe funcţionarii consulari onorifici de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. Scutirea vamală.325 Funcţionarul consular onorific este privilegiat prin scutire de unele obligaţii – prestaţii personale. funcţionarul consular onorific este privilegiat şi prin scutirea de obligaţiile privind înmatricularea şi permisele de şedere. Articolul 67. precum şi de cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute.326 Dacă nu exercită. impozite şi de alte redevenţe conexe. nici impozite. contribuţiile şi încartiruirile militare. statul de reşedinţă acordă intrarea şi scutirea de orice taxe vamale. mobilierul de birou. 307 325 . Articolul 65. cărţi.

acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Trebuie ca funcţionarul consular onorific să participe la procedura penală deschisă împotriva lui. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor sale consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. 308 328 .329 ___________________ Crc. astfel încât funcţiile consulare să fie împiedicate cât mai puţin. trebuie ca autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi exercită funcţiile consulare să ţină seama de poziţia lui oficială. procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt. procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular onorific pe baza poziţiei sale oficiale şi. imunitatea lui de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea. Statul care a constituit postul consular poate renunţa la privilegiile funcţionarului consular onorific. Procedura penală. Totodată. Ca urmare. dacă funcţionarul consular onorific participă la o procedură juridică. autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care funcţionează nu îl pot convoca nici măcar ca martor şi nici ca expert în legislaţia statului care a constituit postul consular pentru că beneficiază de imunitate de jurisdicţie. 329 Crc. Articolul 66. Atunci când apare necesitatea ca un funcţionar consular onorific să fie pus în stare de detenţie preventivă. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Dacă împotriva unui funcţionar consular onorific este angajată o procedură penală. Funcţionarul consular onorific este scutit de orice impozit şi taxe asupra indemnizaţiilor şi onorariilor pe care le primeşte de la statul trimiţător pentru exercitarea funcţiilor consulare. Articolul 63. Totuşi. Totodată.indemnizaţiile şi onorariile pe care le primeşte pentru exercitarea funcţiilor consulare de la statul care a constituit postul consular. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă însă că funcţionarul consular onorific nu mai beneficiază de privilegiul inviolabilităţii. Privilegiul imunităţii pentru actele de îndeplinire a funcţiilor consulare rămâne în vigoare timp nelimitat. în afară de cazul în care se află în stare de arest sau detenţie.328 Pentru actele prin care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte funcţiile consulare. de la care se permit însă excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului care a constituit postul consular şi reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul.

Divergenţa intereselor produce diferendul. Ca urmare. Cei care ajung. pe de altă parte. negocierea este instrumentul indispensabil reglementării diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. convergenţa intereselor. 280-281). părţi ale înţelegerii. părţi ale diferendului. foruri internaţionale) în relaţiile cărora a apărut un diferend sunt participaţi la diferend. fie în conformitate cu înţelegerea la care părţile ajung edificând soluţia prin oferte şi acceptări ale componentelor acesteia. Obiectivul negocierii este înţelegerea. Prin astfel de nuanţări se marchează. Temeiul relaţiilor este interesul comun. caracterul informal al debutului negocierii. Cei (persoane. 309 . disponibilitatea de a negocia şi. Soluţionarea diferendului înseamnă obţinerea unui acord durabil. Prin negociere se pot depăşi crizele din relaţiile internaţionale.NEGOCIEREA DIPLOMATICĂ (EXCURS) CONSIDERENTE DEFINITORII Negocierea este activitatea de realizare a înţelegerii prin care se poate ajunge la soluţionarea unui diferend. Uneori negocierea este denumită „schimb de vederi” sau „consultare” (DIACONU III. pe de o parte. la înţelegere cu privire la soluţionarea diferendului din relaţiile lor sunt participanţi la înţelegere. după ce soluţia este stabilită şi aplicată fie în conformitate cu voinţa uneia dintre părţi. Pe planul relaţiilor internaţionale. întrucât corespunde intereselor lor şi ale comunităţii. grupuri de persoane. se realizează dialogul necesar convieţuirii în pace (LIPATTI. organizaţii. state. Diferendul este o problemă nesoluţionată apărută în relaţiile dintre părţile la diferend. impusă cu forţa părţilor celorlalte. comunităţi. relaţiile întemeiate pe acord sunt deranjate. societăţi. chiar periclitate de dezacord. care ameliorează relaţiile dintre părţi. 5). prin negociere. Esenţa soluţiei este decizia comună a părţilor diferendului devenite părţile înţelegerii. Diferendul perturbator se încheie după soluţionarea problemei.

___________________ 330 Forurile internaţionale. Statele care se angajează neîntârziat în negociere îşi menţin libertatea de a edifica direct. negocierea este considerată a fi mijloc flexibil şi eficient de soluţionare a diferendelor dintre state şi pentru formularea de norme internaţionale noi de comportament. Organizaţia Naţiunilor Unite. 37). Intervenţia în procesul de soluţionare a diferendului a unui terţ îngrădeşte această libertate. În acest cadru.. pentru părţile implicate şi pentru securitatea internaţională. negocierii i se rezervă locul întâi în textul Declaraţiei de la Manila cu privire la soluţionarea paşnică a disputelor internaţionale. incertitudinea să se diminueze şi să se asigure. Această primordialitate reflectă tendinţa generală de a recurge întâi la negociere pentru obţinerea înţelegerii necesare. atmosfera de încredere necesară. poate. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. astfel încât conduita lor să poată fi previzibilă. Pornind de la prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi de la această menţiune solemnă din Declaraţia de la Manila. să sprijine statele care au ajuns să fie părţi ale unui diferend să devină părţi ale unei înţelegeri. conferinţele şi organizaţiile internaţionale sunt instrumente de negociere permanentă. Recalling 310 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY. încetarea diferendului şi oferind posibilitatea cea mai generoasă de identificare şi de adoptare a soluţiei necesare (DIACONU III. În enumerarea mijloacelor paşnice prin care statele caută să-şi soluţioneze fără întârziere şi echitabil disputele internaţionale. principiile şi normele dreptului internaţional. soluţionându-şi diferendul pe calea negocierii (TOWARDS.330 Principles and guidelines for international negotiations. considerând urgentă. o soluţie cât mai adecvată intereselor pe care şi le apără. Adunarea Generală a ONU situează negocierea printre mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor dintre state la care statele pot recurge conform opţiunii lor libere şi le cere statelor să aibă în vedere. căreia nu îi revine şi nici nu trebuie să-i revină rolul de „poliţist-mondial”. the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. 282). Soluţiile adoptate prin negociere multilaterală cât mai largă conţin şi garanţia aplicabilităţii. când negociază. [on the report of . Adunarea Generală a ONU a stabilit principii şi îndrumări pentru negocierile internaţionale. în schimb. la care statele recurg ca să-şi administreze relaţiile reciproce. 279-280). în negociere. nemijlocit.. The General Assembly. mai ales atunci când adoptarea se face prin consens (DIACONU III..

the peaceful settlement of disputes among States and for the creation of new international norms of conduct. (f) States have the duty to cooperate with one another.the purposes and principles of the Charter of the United Nations. economic and social systems. irrespective of the differences in their political. the right of free choice of those means. Noting that the identification of principles and guidelines of relevance to international negotiations could contribute to enhancing the predictability of negotiating parties. (e) Any agreement is void if its conclusion has been procured by the threat or use of force in violation of the principles of international law embodied in the Charter. in this context. in accordance with the Charter of the United Nations. (c) States have the duty to fulfil in good faith their obligations under international law. social. Reaffirms the following principles of international law which are of relevance to international negotiations: (a) Sovereign equality of all States. 2 Taking into account the objectives of the United Nations Decade of International Law. the general welfare of nations and international cooperation free from discrimination based on such differences. Conscious of the existence of different means of peaceful settlement of disputes. notwithstanding differences of an economic. Reaffirming the provisions of the Declaration on Principles of International Law concerning Friendly Relations and Cooperation among States in accordance with the Charter of the United Nations and of the Manila 1 Declaration on the Peaceful Settlement of International Disputes. (g) States shall settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security. 1. non-exhaustive frame of reference for negotiations. the peaceful settlement of disputes and the creation of new international norms of conduct of States. (d) States have the duty to refrain in their international relations from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of any State. in order to maintain international peace and security and to promote international economic stability and progress. in the various spheres of international relations. as enshrined in the Charter and recognized by international law. Considering that international negotiations constitute a flexible and effective means for. among other things. 311 . Bearing in mind that in their negotiations States should be guided by the relevant principles and rules of international law. or in any other manner inconsistent with the purposes of the United Nations. Recognizing that the following could offer a general. are not endangered. political or other nature. and justice. Bearing in mind the important role that constructive and effective negotiations can play in attaining the purposes of the Charter by contributing to the management of international relations. reducing uncertainty and promoting an atmosphere of trust at negotiations. and reaffirming. (b) States have the duty not to intervene in matters within the domestic jurisdiction of any State.

acceptabile mutual. [on the report of Principles and guidelines for international negotiations.331 ___________________ 331 the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. in international negotiations the States whose vital interests are directly affected by the matters in question. Affirms the importance of conducting negotiations in accordance with international law in a manner compatible with and conducive to the achievement of the stated objective of negotiations and in line with the following guidelines: (a) Negotiations should be conducted in good faith. 312 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY. o atmosferă constructivă şi să se abţină de la orice act sau gest care ar putea submina negocierea şi progresul ei. (c) The purpose and object of all negotiations must be fully compatible with the principles and norms of international law. (…) 2. Adunarea Generală a ONU atrage atenţia asupra asigurării compatibilităţii dintre scopul negocierii şi principiile dreptului internaţional. subliniază importanţa participării la negociere a statelor ale căror interese sunt afectate direct de diferend. Adunarea Generală a ONU se referă la necesitatea încrederii între părţile participante la negociere. Statele sunt îndrumate să adere la cadrul de desfăşurare a negocierii agreat mutual şi să încerce să menţină. (f) States should facilitate the pursuit or conclusion of negotiations by remaining focused throughout on the main objectives of the negotiations. (e) States should endeavour to maintain a constructive atmosphere during negotiations and to refrain from any conduct which might undermine the negotiations and their progress. astfel încât acesta să poată fi atins. including the provisions of the Charter. in an appropriate manner. în cazul în care negocierea intră în impas. în cursul negocierii.Exprimând exigenţa ca negocierea să se desfăşoare în conformitate cu dreptul internaţional şi într-o manieră compatibilă cu obiectivul negocierilor. (b) States should take due account of the importance of engaging. să se străduiască să-şi continue eforturile în vederea obţinerii unei soluţii drepte. (d) States should adhere to the mutually agreed framework for conducting negotiations. The General Assembly. Desfăşurarea fără blocaje a negocierii şi încheierea ei depind de concentrarea statelor-părţi asupra obiectivului principal de atins. . Adunarea Generală a ONU le recomandă statelor ca. Şi în acest context. (g) States should use their best endeavours to continue to work towards a mutually acceptable and just solution in the event of an impasse in negotiations.

negociatori sadea sunt îndeosebi cei care au aptitudinea de a-l asculta pe celălalt şi harul de a ajunge să-l înţeleagă într-atât încât să-şi poată imagina că s-ar afla în locul lui la masa de negociere. de a nu le expune în orice moment. Trebuie ca negociatorul să dispună de educaţie şi de pregătire culturală la nivelul care face posibilă dotarea lui cu simţul umorului. 6). intropatie). cu abilitatea de a recurge în măsura adecvată la ironie şi cu priceperea angajării cu demnitate şi eficienţă într-un duel de replici (LIPATTI. perseverenţă. Pregătirea negociatorului include adecvarea comportamentului. Sunt incompatibile cu conduita negociatorului de meserie optimismul excesiv. cunoştinţe aprofundate în domeniile dreptului. înclinaţie spre cooperare. autocontrol. morală şi fizică a negociatorului. istoriei.NEGOCIATORUL Negocierea este o profesie. trebuie ca negociatorul să desfăşoare o singură activitate. de a-şi stăpâni emoţiile. o activitate pentru a cărei exercitare este nevoie de specializare. în general. prin empatie (Einhfuhlung. 6). Însuşirile necesare negociatorului le au. inclusiv prin fuziune afectivă. subestimarea negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere (LIPATTI. răbdare. Negociatorului îi este necesară concentrarea permanentă spre cunoaşterea celuilalt negociator. Printre diplomaţi. Această încredere se bazează pe capacitatea de a-şi controla reacţiile. 313 . abilitatea de a utiliza limbi străine. El are fără încetare nevoie de încrederea că este posibilă parcurgerea drumului până la edificarea înţelegerii. În acest scop. deprinderi temeinice în domeniile literaturii şi artelor. Cunoaşterea prin intuiţie simpatetică” a partenerului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere oferă posibilitatea unei cooperări reale şi fructuoase. dobândirea de deprinderi şi cunoştinţe specifice. de a evita crispările. toţi cei care satisfac prin conduită şi formaţie profesională criteriile definitorii ale profesiei de diplomat: eleganţă. în timp ce negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere îşi prezintă poziţia: ascultarea cu atenţie maximă a acestei prezentări în vederea desprinderii în detaliu a elementelor utile înţelegerii preocupărilor părţii celeilalte. Îndeplinirea funcţiei de negociator depinde de soliditatea intelectuală.

la care stau faţă în faţă negociatorii. Evenimentele şi acţiunile dintr-un plan au ca efect fie dinamizarea. o reprezentaţie cu scenarişti. Pe de alta. dar mai ales adversitatea faţă de conduita. se exclude orice moment de ignorare a elementelor de convergenţă pe care se întemeiază relaţiile afectate de o anumită divergenţă. atitudinile acestuia. care face imposibil dialogul. Angajarea în negociere în vederea rezolvării prin înţelegere a unui diferend le impune celor care au optat astfel să aibă constant în vedere primordialitatea înţelegerii. scena ar fi sala de negociere. spectatorii ar fi persoanele interesate să cunoască desfăşurarea negocierii şi rezultatele ei. Pe de o parte. Viziunea teatrală este explicabilă. unde decorul este dominat de masa de negociere. în cadrul căruia se propun formule de înţelegere. în cadrul cărora se distribuie roluri.Sentimentele negative faţă de negociatorul părţii celeilalte îl descalifică pe negociator. 314 . culisele ar fi birourile organizaţiilor sau instituţiilor reprezentate de negociatori. Cele trei planuri se oglindesc fiecare în celelalte. orientarea ideologică. se desfăşoară o activitate birocratică. CARACTERUL DRAMATIC AL NEGOCIERII Este împărtăşită larg viziunea că negocierea are formă teatrală. Actorul negocierii este negociatorul. evaluările şi reevaluările succesive ale stadiului negocierii şi ale rezultatelor ei. dialogul negociatorilor la masa de negociere. fie înfăţişarea fizică a celuilalt. este defavorabilă activităţii lor. În această viziune. Este nocivă antipatia care are ca sursă fie vocea. fie blocarea evenimentelor şi acţiunilor din planurile celelalte. la care participă demnitari. se schimbă argumente. întrucât negocierea se desfăşoară pe trei planuri paralele: lucrările de precizare a problemei de rezolvat prin înţelegerea preconizată. Incompatibilitatea afectivă a negociatorilor. despre căile şi mijloacele de obţinere a înţelegerii şi despre consecinţele ei. regizori. la negocieri participă echipe de negociatori. tehnocraţi şi funcţionari. scenografi şi actori. De cele mai multe ori. În consecinţă. Protagonişti sunt şefii echipelor de negociatori. formarea şi modificările opiniei publice despre şansele de realizare a înţelegerii. Menţinerea acestei linii de conduită este cu putinţă numai dacă interesul în realizarea înţelegerii este real şi stringent.

Negociatorului îi este necesară cunoaşterea în profunzime a domeniului în care se preconizează realizarea înţelegerii. Această claritate vine îndeosebi din convingerea lui că slujeşte o cauză justă. nici într-o arenă. într-o formă sau alta. Sunt foarte utile distingerea divergenţei de interese. Totodată. ci au între ei masa de negociere. nici învinşi. ci cooperare. Nu poate avea. în convenţiile internaţionale se include totdeauna. Negociatorul are nevoie de concepţia cu privire la această problemă a organizaţiei sau a instituţiei pe care o reprezintă. măsurarea gravităţii acestei divergenţe şi estimarea urgenţei cu care se impune găsirea soluţiei. adică de convorbire. nici pe un ring de box. demnă de apărat.Culisele Trebuie ca negociatorul să aibă în vedere că slujeşte două imperative: înţelegerea şi interesul părţii pe care o reprezintă. Dacă are rezultat. În nici un fel de negociere. Negociatorii sau echipele de negociatori. Negocierea nu este dispută. Informaţiile despre concepţia părţii celeilalte asupra diferendului şi despre transformările treptate ale acestei concepţii sunt esenţiale pentru adoptarea deciziilor cu privire la 315 . De altfel. Negocierea nu se pierde şi nu se câştigă. negocierea se încheie cu înţelegerea realizată. trebuie ca atât organizaţia sau instituţia. nici învingători. Succesul negociatorului depinde de claritatea viziunii lui în privinţa rezultatelor de obţinut. dar în nici un caz în negocierea internaţională nu se poate ajunge la rezultat prin constrângere. Fiecare parte vine la negociere cu memoria instituţională proprie. Participarea la negociere depinde de pregătirea şi alimentarea unui flux abundent de informaţii cât mai consistente şi mai variate pe temele legate de diferend. care se aşază faţă în faţă. o clauză de „salvare” care prevede că fiecare parte are posibilitatea să denunţe convenţia atunci când consideră că interesul ei suprem este ameninţat de continuarea aplicării ei. nu se află pe un teren de luptă. Organizaţiei sau instituţiei şi negociatorului le este necesară descrierea clară a problemei de rezolvat. 5). Trebuie ca negociatorul să fie sigur că înţelegerea la care se ajunge este în aceeaşi măsură valabilă pentru ambele părţi. adică nu se poate impune înţelegerea. cât şi negociatorul să aibă disponibilitatea permanentă de a-şi completa şi de a-şi modifica această concepţie în cursul negocierii. a înţelegerii de edificat (LIPATTI. aşadar.

în ordinea în care doreau să intervină. Ne luam apoi rămas bun. cam totdeauna acelaşi: după un schimb foarte scurt de banalităţi protocolare. cu excepţia noastră. care. aveau loc. nu fără a fi făcut şi un superficial schimb de informaţii despre culisele conferinţei (…) Fiecare păstra însă pentru sine informaţiile de preţ şi nu arunca pe masa comună decât date fără prea mare valoare. Imperativul slujirii fidele a interesului părţii pe care o reprezintă îi impune negociatorului să cunoască şi să ia în considerare şi interesele aliaţilor. la diferite misiuni permanente ale ţărilor în cauză. Fiecare parte negociatoare caută să afle „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celeilalte părţi şi să disimuleze cât mai bine cu putinţă „ţinta” proprie şi „limita de rezistenţă” proprie. Şi aceasta. chipurile. Uneori sovieticii practicau şi o «intoxicare» menită să ne determine. ci doar răspundeam la invitaţia celorlalţi. întrucât. conform mandatului pe care-l aveam şi a tacticii pe care voiam s-o promovăm. Povesteşte Valentin Lipatti: „Ne întâlneam. trasând linia generală de conduită. care nu luam niciodată iniţiativa unor asemenea schimburi de vederi. cu mici nuanţe. Negociatorul desfăşoară o negociere principală şi. Şi atunci ieşea scandal: iritaţi de argumentele noastre. Urmau la cuvânt. lua cuvântul şeful delegaţiei sovietice sau locţiitorul său. simultan. Ambasadorii (…) [din] RDG. în acelaşi timp. care expunea obiectul consfătuirii. reprezentanţii celorlalte cinci ţări socialiste. fără să criticăm. trebuie să obţină confirmări nu numai de la cel în numele căruia negociază.elaborarea şi adaptarea progresivă a concepţiei proprii. câteva negocieri secundare. Scenariul era. să facem front comun în faţa duşmanilor … (…) Alteori (…) ne vedeam obligaţi (…) să contestăm brutal «linia de conduită» impusă de sovietici. Căci nu trebuia depăşit un anumit prag. sprijineau cu toţii ideile şi poziţiile sovietice. sovieticii apelau la «corul antic». rând pe rând. În 1973. în general. în timpul negocierilor privind Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. (…) 316 . conform ritualului. în timpul negocierii principale. Există mereu riscul ca înţelegerea la care se ajunge prin negociere să transforme o duşmănie veche într-o prietenie nouă. pentru a ne preciza poziţia. care să spulbere mitul prieteniei şi întrajutorării tovărăşeşti (…) Era practic un «dialog de surzi» şi mai totdeauna o controversă România-URSS. să se deterioreze prietenii vechi. declaraţiile celorlalţi. ci şi de la aliaţii acestuia. „şedinţele de consfătuire” ale reprezentanţilor statelor Tratatului de la Varşovia. dar. asistată de chibiţi. paralel cu negocierile propriu-zise. Noi luam cuvântul în general la sfârşitul reuniunii.

în care fiecare dintre părţi să obţină ceea ce dorea. trebuia să găsesc acea idee sau formulare căreia el îi acorda toată importanţa şi să o blochez la rândul meu. Consensul devenea astfel singura noastră armă eficientă de negociere. riscând să-şi piardă funcţia. aveam de promovat o idee sau formulare care era blocată de partenerul X. Valentin Lipatti s-a deplasat de la Helsinki. (…) Cehoslovacia sau (…) Ungaria îşi făceau datoria cu mai mult sau mai puţin succes. îndrăznea să spună că «ar trebui poate să luăm în seamă şi argumentele tovarăşilor români». sub presiunea de a obţine un aranjament favorabil acelei organizaţii sau acelui stat. chiar dacă. aceasta îmi era acceptabilă. cu care puteam vinde şi cumpăra. într-o discuţie confidenţială cu ministrul de externe George Macovescu. Dacă unul dintre ei. privirea mustrătoare a lui Kovaliov îl readucea repede la realitate şi «disidentul» de o clipă o lăsa încurcată… Dacă treaba nu se potolea în acest fel. Îmi cream astfel. (…) Bulgaria. după ce vom fi primit fiecare instrucţiuni suplimentare. de pildă.” (LIPATTI. locul consultărilor. 52-53) 317 . Cel care negociază ca reprezentant al unei organizaţii sau al unui stat se află. Adoptarea deciziei necesare pentru continuarea negocierii este rodul unei negocieri paralele interinstituţionale în statul participant la negociere.” (LIPATTI. Partida se încheia la egalitate. pentru a pune la punct. în mod artificial. în care ne spuneam pe faţă tot ce trebuia să ne spunem. în timpul participării la consultările multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. În 1973. Ne apărea cu claritate că pentru a ne atinge obiectivele trebuia să blocăm cu precauţie. Negociatorul este dependent de modul în care cel în numele căruia negociază îşi formulează şi îşi adoptă deciziile. 92-94) Negociatorul se sprijină pe activitatea unui laborator de stratageme prin care se concretizează strategia de realizare a înţelegerii şi tactica de negociere. interesele celor care ne făceau greutăţi şi să-i determinăm să accepte tratative do ut des. urmând să reluăm. Dacă. Am discutat (…) despre posibilităţile pe care consensul le putea oferi în această privinţă. o monedă de schimb. aspecte ale tacticii de negociere pe care o aplica: „Rostul întâlnirii noastre era să stabilim împreună care erau greutăţile majore ale negocierii şi ce tactici urma să folosim pentru a le depăşi.Polonia. urma o răfuială între noi şi sovietici. dar şi cu fermitate. la Copenhaga. mai binevoitor sau mai distrat. criticându-ne sau ridicând în slavă justeţea liniei preconizate de sovietici. pe fond.

Variantele de soluţie sau de părţi ale acesteia se pregătesc astfel încât din prezentarea şi examinarea lor să reiasă că se acordă fără dubiu atenţia cuvenită intereselor părţii celeilalte. 5-6). fie modul de comunicare. Sugestiile. negociatorul poate avea în vedere fie natura rezultatelor.Este importantă. concepând proiecte multiple ale soluţiei în jurul căreia să se poată edifica înţelegerea. cu stimularea şi punerea în valoare a imaginaţiei. Pe o asemenea cale s-ar ajunge la o înţelegere viciată şi deci fragilă. O singură variantă este exclusă şi deci de nediscutat: concesia ca efect al presiunii. dacă perioada de realizare a scopului înţelegerii este sau nu este negociabilă. Scopului maximal de prezentat i se poate adăuga o menţiune privind timpul în care se doreşte atingerea lui: imediat sau într-o perioadă nedefinită. pe care trebuie să le studieze. de arta sinonimiei (LIPATTI. negociatorul îşi ţese autoritatea şi credibilitatea necesare la masa de negociere. Activitatea din „culisele” negocierii include şi acumularea. fără viabilitate. astfel încât o asemenea evaluare să contribuie la dobândire sentimentului că s-a încheiat cea mai bună afacere posibilă. ordonarea şi verificarea fără excepţie a tuturor informaţiilor relevante vehiculate înainte de începerea negocierii şi în timpul acesteia. ca un şahist. sunt obligaţii ale negociatorilor a căror îndeplinire răspunde exigenţelor privind menţinerea spiritului de cooperare şi desăvârşirea misiunii proprii (MALIŢA. fixarea scopului înţelegerii în forma în care să fie prezentat părţii celeilalte. Când îşi alege tactica. Scena. La masa de negociere Analizarea continuă şi interpretarea permanentă a mesajelor transmise de partea cealaltă la masa de negociere. încă de la început sau pe parcursul negocierii. în pregătirea negocierii. Inspirat de situaţiile ipotetice. Are nevoie neapărat de talentul de a se exprima verbal fluent. de a redacta precis şi de a dispune. LIPATTI. în exprimarea verbală şi în redactarea de texte. În alegerea tacticii de negociere. 185. precum şi argumentele de susţinere a acestora se pregătesc atât cu pasiune. Se poate preciza. cât mai aproape de semnificaţia autentică a poziţiilor şi argumentelor ei. 318 . trebuie ca fiecare parte să identifice factorii de care depinde succesul negocierii. 5-6). cât şi cu luciditate. propunerile şi poziţiile variate de prezentat în cursul negocierii.

formularea şi prezentarea de concesii. dacă nu pentru a demonstra că este dispus să şi le însuşească. propunerile şi poziţiile prezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere sunt de respins. 85) Negocierea se desfăşoară în conformitate cu tactici de conturare şi de obţinere a înţelegerii. în aceeaşi măsură cu interesele părţii pe care o reprezintă. de obicei. admiţând cu consecvenţă că. Aşadar. o adresează părţii celeilalte/părţilor celorlalte a/ale diferendului. Ca urmare. Acest debut al negocierii conţine. Se poate ajunge la înţelegere numai dacă interesele sunt respectate. negociatorul aplică principiul cooperării. reprezentată de negociator. pe care partea diferendului. Formularea ex abrupto a unei cerinţe radicale privind conţinutul înţelegerii periclitează atmosfera propice înţelegerii şi spiritul de cooperare necesar la masa 319 . trebuie să se acorde atenţie primordială intereselor în raport cu poziţiile prin care aceste interese sunt apărate şi promovate. propuneri sau poziţii formulate de pe partea cealaltă a mesei de negociere. El le poate chiar relua în cursul negocierii. explicit sau implicit. Se poate interpreta esenţa acestei expuneri şi ca prezentare a cerinţei principale. Activitatea la masa de negociere începe. dar se poate avea în vedere abandonarea şi modificarea poziţiilor adoptate şi prezentate în cursul negocierii. şi mesajul părţii reprezentate privind dispoziţia reală de a negocia astfel încât părţile diferendului să devină părţi ale unei înţelegeri. măcar situându-le sub propunerea: „Vă rog să mă corectaţi dacă greşesc!” (FISHER. Elaborarea şi aplicarea acestor tactici cuprind: adoptarea şi prezentarea de poziţii faţă de diferend în general şi faţă de poziţiile părţii celeilalte. pentru edificarea înţelegerii nu trebuie să se ia în calcul abandonarea intereselor. negociatorul de meserie consideră firească şi posibilitatea acceptării acestor sugestii. Se poate ca interesul invariabil să fie slujit cu o varietate amplă de poziţii susţinute cu varietăţi ample de argumente. re-expunându-le. formularea de argumente pentru susţinerea poziţiilor proprii. Conduita empatică şi respectarea principiului cooperării fac posibilă asimilarea profesională de către negociator a ideii că nu toate sugestiile. În elaborarea tacticilor de negociere.Căutând empatia. constituie temei al negocierii şi interesele părţii reprezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. cu expunerea generală a negociatorului asupra obiectului înţelegerii de edificat. propuneri sau poziţii. Abandonarea intereselor este sursă de neînţelegere. că nu este necesară căutarea unei argumentaţii de respingere a fiecărei sugestii.

Mai mult. Repulsia lor faţă de principiul nerecurgerii la forţă decurge. Atât la începutul. iar. din grija ca o preeminenţă a acestui principiu să nu marginalizeze chestiunea inviolabilităţii frontierelor. dar şi permanent în cursul ei se adoptă o conduită evident favorabilă criteriilor obiective de evaluare a propunerilor formulate la masa de negociere. dar nu puteam renunţa în nici un caz la prezentarea de propuneri menite să expliciteze şi să consolideze aplicarea principiului nerecurgerii la forţă. dispoziţia de a negocia serios. Kovaliov. şi A. Apare chiar pericolul ca negocierea să se blocheze. cât şi în cele ale părţii celeilalte. care avea propuneri de aplicare a principiului reglementării paşnice a diferendelor dintre state – nu se înghesuiau să ne sprijine (…). pe de alta. pe de o parte. În 1973. însărcinat să examineze măsuri de aplicare a principiilor de drept internaţional. Încă de la începutul negocierii. au negociat organigrama fazei a doua a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. După o discuţie nocturnă cu Kovaliov. cât şi pe parcursul negocierii atmosfera favorabilă dialogului şi asigurarea continuării lui cât timp este necesar se obţin şi prin prezentarea soluţiilor dorite sub forma unor variante supuse dezbaterii la masa de negociere. Valentin Lipatti a notat: „Renunţasem la includerea expresă a nefolosirii forţei sau a ameninţării cu forţa în titlul punctului unu al ordinii de zi a conferinţei. Rămâne indiscutabilă fermitatea în apărarea intereselor proprii şi în respectarea principiilor universale care guvernează relaţiile dintre state. atât în laboratoarele părţii pe care o reprezintă. nici occidentalii – cu excepţia Elveţiei. precum şi dorinţei de a pune de acord interesele care au cauzat sau pot cauza divergenţe demonstrează şi dorinţa reală de a ajunge la înţelegere. care constituia pentru ei o prioritate absolută. la Geneva. de măsuri de aplicare a lor. Sovieticii însă nu voiau decât crearea unei subcomisii care să se ocupe de principii şi. G. Inexistenţa unui organ de lucru subsidiar – care să examineze şi să convină asemenea prevederi – ar fi anulat toată strădania noastră. Întâietatea acordată grijii faţă de evoluţia relaţiilor deteriorate de diferend. negociatorul de meserie caută insistent să imagineze variante ale poziţiilor pe care le are de prezentat şi să stimuleze inventarea de astfel de variante.de negociere. din partea României. Pe de altă parte. din partea URSS. eventual. Valentin Lipatti. în care (…) i-am expus pe 320 . Referindu-se la necesitatea constituirii unui organ subsidiar de lucru. din doctrina „suveranităţii limitate” la care nu renunţaseră.

Nivelul profiturilor permise are un efect important asupra modului în care interacţionează negociatorii. Se poate descrie negocierea ca adoptarea şi părăsirea succesivă a poziţiilor proprii. şi „limita de rezistenţă”. am putut găsi o soluţie acceptabilă. se manifestă plenar dispoziţia de a respecta şi de a aplica principiile de conlucrare şi de a conlucra fără ezitare. una dintre părţi vinde şi alta cumpără. care ar putea fi satisfăcător pentru ambele părţi. în timpul negocierilor. în negociere. şi anume crearea unui organ special de lucru (Special Working Body). În esenţă. negociatorul îşi elaborează stratagemele. În cele mai multe cazuri. când partea cealaltă cunoaşte „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celui care a formulat oferta sau când are mijloace de a 321 . În cursul negocierii. „nivelul înţelegerii”. strategiile care prevăd o ofertă iniţială extremă par a favoriza încheierea fructuoasă a negocierilor pentru cei care recurg la stratagema ofertei iniţiale extreme. cel care a formulat-o poate obţine. în reciprocitate. După oferta iniţială extremă. Devine posibil ca. având un statut egal cu subcomisia însărcinată să redacteze principiile. Partea cealaltă utilizează oferta iniţială ca pe un indiciu cu privire la „ţinta” şi la „limita de rezistenţă” a părţii care a formulat oferta. În negocierile dintre state. care dă nivelul celei mai proaste înţelegeri acceptabile. stratagemele privind. După formularea ofertei iniţiale a uneia dintre părţi „ţinta” părţii celeilalte se poate modifica în favoarea părţii care a formulat oferta. Negociatorul acordă atenţie îndeosebi stratagemelor pe care să le poată utiliza pentru a realiza o afacere optimă în vederea profitului propriu. ce voiam. 464-466). imaginea că este generos. întrucât are posibilitatea de a face concesii considerabile. cealaltă parte să propună concesii importante. urma să se consacre examinării măsurilor de aplicare a principiilor nerecurgerii la forţă şi reglementării paşnice a diferendelor. Pornind de la tactica stabilită în „culise”. însemnând ce aşteaptă fiecare parte de la negociere. care. prezentate ca fiind cereri sau oferte.şleau ce gândeam. o problemă politico-militară nu se deosebesc de stratagemele la care se recurge pentru soluţionarea unei dispute în familie şi nici de cele comerciale (FELDMAN. 87-88) Simultan. de pildă. negociatorii au în vedere: „ţinta”. Fiecare parte care negociază doreşte să obţină un profit cât mai mare.” (LIPATTI. Oferta iniţială extremă nu are efectul dorit la sfârşitul negocierilor.

În acest caz. care nu duce la înţelegere. să nu fie tardivă. O asemenea impresie dăunează climatului de conlucrare de care depinde realizarea înţelegerii în urma negocierii. ca şi formularea de discursuri în stil de rechizitoriu cu privire la aceste poziţii şi la susţinătorul lor afectează climatul necesar pentru realizarea înţelegerii. Pentru edificarea înţelegerii privind soluţionarea diferendului şi simultan cu această edificare trebuie ca părţile diferendului să devină părţile înţelegerii şi negociatorii care le reprezintă să lucreze umăr-laumăr. în spiritul câştigului reciproc. Situarea faţă-în-faţă. Negociatorul care poate declara convingător. cealaltă parte să conchidă că ofertantul nu şi-a propus să negocieze serios. Este posibil şi ca. Negociatorii se confruntă cu diferendul de soluţionat.influenţa aceste repere. la oferta iniţială extremă este posibil să se răspundă cu o conduită fermă în negociere. impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte. Efectul unei asemenea strategii constă în sporirea înclinaţiei părţii celeilalte spre concesie. ci la eşecul negocierilor. după oferta iniţială extremă. că înţelege poziţia prezentată de negociatorul de pe partea cealaltă a mesei de negociere contribuie substanţial la îmbunătăţirea atmosferei necesare dialogului. 322 . Îmbunătăţirea relaţiilor sociale cu partea cealaltă se obţine prin edificarea unei atmosfere amicale şi unei stări sufleteşti pozitive în timpul negocierii. astfel încât înţelegerea să fie aplicabilă în timp util. diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii. în cursul negocierii. de cealaltă parte a aceleiaşi mese reflectă situarea una faţă de cealaltă a părţilor diferendului. inclusiv părerea că se recurge la stratageme insidioase. de o parte a mesei de negociere şi. pentru a-şi explica semnificaţia poziţiilor prezentate oficial. Din conduita excesiv de apropiată pot rezulta impresii confuze. Polemica în legătură cu poziţiile prezentate în cursul negocierii. Printre metodele de a obţine concesii se numără: îmbunătăţirea stării sufleteşti a celeilalte părţi sau consolidarea relaţiilor sociale cu partea cealaltă. Negocierea în care participanţii cooperează. Negociatorii acordă importanţă timpului necesar pentru obţinerea înţelegerii. ci să împiedice realizarea unei înţelegeri. dar nu se confruntă între ei. respectiv. Calitatea atmosferei sporeşte însă dacă negociatorii dialoghează şi neoficial. sporirea senzaţiei celeilalte părţi că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm. determină rezultate satisfăcătoare.

323 . care. chiar dacă partea care a impus presiunea timpului ar dori să le continue. Pentru a fi eficientă. în negociere. Se abate de la principiul cooperării negociatorul care încearcă să ocupe. Unul dintre aceste mituri se referă la tipurile de negociator: „agresiv” şi „maleabil”.Impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte se poate obţine prin susţinerea cu insistenţă a unui termen limită pentru negociere. laborios în privinţa elaborării şi prezentării. Agresivitatea şi încăpăţânarea sunt însă pernicioase. de oferte numeroase şi variate. şi. examinează cu exigenţă argumentele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. Lupta lor se duce „cu metode şi finalităţi paşnice” (LIPATTI. dezamăgitoare. pe de altă parte. În realitate. de regulă. sau tipul negociatorului flexibil. Despre cel „agresiv” se crede că este dispus să participe la un duel verbal. este posibil ca negocierea să devină sursă de încordare şi nu de acord. aşadar improprii negocierii. Cu negociatori care prin conduita lor introduc în negociere înverşunarea şi produc o înţelegere precară. pe de o parte receptiv faţă de ofertele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. aşadar nu la înţelegere şi. poate fi identificat tipul negociatorului perseverent. negociatorul care tinde să fie prea îngăduitor cu negociatorul părţii celeilalte este demis. în cursul negocierii. Despre cel „maleabil” se crede că este dispus să fie concesiv ca să evite confruntarea verbală. trebuie ca această strategie să fie credibilă. declanşat prin adoptarea de poziţii extreme şi desfăşurat în vederea apărării acestor poziţii cu încăpăţânare. Părţile care negociază au nevoie permanent de sentimentul că şansele lor de a ajunge la o înţelegere avantajoasă sunt egale. 6). înaintea oricărei concesii. Garantarea egalităţii este asigurată prin respectarea principiului că negocierea este cooperare. Partea care adoptă această strategie poate recurge la ameninţarea că. după trecerea momentului limită. Negociatorii nu sunt combatanţi nici atât cât să satisfacă ideea confruntării care îi opune pe sportivi. o poziţie de forţă şi se străduieşte să o menţină. va recurge la o acţiune inacceptabilă pentru partea cealaltă. opinia publică despre ele conţine mituri având ca sursă reflectarea reciprocă a mijloacelor de negociere de utilizare a forţei. Strategia implică riscul ca negocierile să eşueze la apropierea termenului fixat. Prin maleabilitatea invariabilă a unuia dintre negociatori se ajunge la impunerea deciziei uneia dintre părţi. Fiind căi alternative de soluţionare a diferendului. Această abatere implică riscul de a bloca negocierea.

la Helsinki. propuse doar în reciprocitate. excluzând concesiile unilaterale. se poate preciza că împrejurările devin dezavantajoase pentru partea cealaltă. cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii. de abordat doar de negociatorii ajunşi la un grad foarte înalt de profesionalizare (LIPATTI. dar oricum inacceptabilă. Sporirea senzaţiei părţii celeilalte că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm se poate obţine prin trecerea de la oferta iniţială fie extremă. La concesia următoare. La concesia următoare se argumentează că a fost posibilă în circumstanţe unice. se asociază fiecare concesie cu elemente de consolidare a poziţiei celui concesiv. Negociatorii URSS au propus ca ordinea de zi să aibă trei puncte: 1) securitate. urmările conferinţei. întrucât devin imposibile anumite garanţii care ar asigura aplicarea corectă a înţelegerii. Cu privire la „organismul permanent”. Trebuie să se evite orice element care ar putea fi interpretat ca fiind dovadă de slăbiciune de câte ori se propune o concesie. 2) cooperarea economică şi culturală şi 3) organismul permanent al conferinţei. Statele occidentale au propus ca domeniului umanitar şi celui al cooperării culturale să li se rezerve un punct distinct pe ordinea de zi. Îmbinarea eficientă dintre fermitate şi flexibilitate este totuşi o performanţă foarte dificil de atins. fie moderată. Trebuie ca prima concesie să fie însoţită de precizarea că este singura concesie posibilă. Conform acestei strategii. în cadrul negocierilor pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.Sunt compatibile fermitatea în apărarea intereselor părţii reprezentate şi receptivitatea faţă de interesele părţii celeilalte şi faţă de formele de exprimare a acestor interese. dar cedând 324 . Prin înţelegerea la care s-a ajuns în urma negocierii. s-a stabilit ca ordinea de zi să aibă patru puncte: securitatea. Delegaţia URSS. statele occidentale au susţinut că nu este necesară instituţionalizarea conferinţei. ştiinţifică şi privind mediul. la concesii puţine minime. cooperarea economică. Negociatorul de meserie ştie că se poate ceda foarte puţin şi doar în momentul potrivit (LIPATTI. 6). 6). care a ştiut înainte de începerea negocierii că occidentalii doresc neapărat să înscrie pe ordinea de zi problematica umanitară. Sunt utile aplicării acestei strategii explicaţiile credibile de după fiecare concesie. Această strategie nu permite să i se dea părţii celeilalte impresia că după o concesie sunt posibile şi alte concesii. a acceptat îndeplinirea acestei dorinţe. „partea cea mai grea a muncii de negociere”. În 1973. s-a edificat înţelegerea privind ordinea de zi a conferinţei. tehnică.

Ruşii au procedat la fel şi în privinţa „organismului permanent”. acesta a fost mitul în umbra căruia autorităţile de la Moscova au obţinut confirmarea împărţirii postbelice a Europei prin Actul final de la Helsinki (LIPATTI. argumentează. În cursul negocierii. argumentaţia convingătoare. apud TUŢESCU). discursuri cu privire la păreri diferite sau contrare (VIGNAUX. produce o anumită impresie asupra negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. Masa de negociere este masă de dialog. adică în cadrul unei reuniuni polemice în care se conjugă şi se ciocnesc interese (PLANTIN. în realitate. De fapt.3. acceptând dramatic ca în ordinea de zi să se vorbească doar de urmările conferinţei. menită să prezinte concesiile ca având temei logic. Deşi. 37-38). 0). 9. constă şi din dialog (TUŢESCU. negociatorul recurge la toate funcţiile limbajului vorbit: se exprimă. îndeosebi. Chapitre IV. întrucât numai astfel răspunde exigenţei profesionale fundamentale privind soluţionarea prin înţelegere a unei probleme pe calea negocierii. făcându-i pe occidentali să creadă că doreşte să poată dirija un for continental pentru a domina Europa. descrie situaţii din domeniile la care se referă dialogul şi. având caracter social. 5. Jucându-şi rolul. prin schimb de enunţuri. spre deosebire de demonstraţie. demonstraţia este deschisă. instrumentul negociatorului este argumentaţia şi nu demonstraţia. întrucât. constă din retorică şi. Chapitre IV. nu presupune rigoarea constrângerii 325 . dramatizând fiecare cedare parţială. care este componenta unui sistem izolat şi care se adresează oricui. La masa de negociere se face schimb de mesaje. instituţionalizarea era contrară intereselor sovietice. propunând acest punct. URSS. aparţinând domeniului logicii. Première partie. Argumentele Calea directă către diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii este persuasiunea.). 36. Acţiunea negociatorului poate fi explicată prin teoria modernă a argumentaţiei. Argumentaţia este ansamblul de mijloace („strategii discursive”) din domeniul exprimării prin cuvinte utilizate de negociator pentru a obţine adeziunea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere (TUŢESCU. Chapitre IV. Première partie. şi-a oferit o sursă bogată de posibilităţi de cedare. expuneri. Se argumentează. întrucât. p. apud TUŢESCU. Première partie. în cadrul unei dezbateri. 0).treptat.

Din ea rezultă exclusiv dacă obiectul la care se referă este adevărat sau fals. negări polemice şi discursuri polemice. Negociatorul îşi ţese sau îşi edifică argumentaţia înlănţuind premise şi justificări şi propunând concluzii (TUŢESCU. a evoluţiei treptate. contraria refutare). simultan. Demonstraţia este doar o explicaţie. Pentru respingerea aserţiunii negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. denumită de Aristotel antisilogism. Première partie. a contrazicerii. 60-61. apud TUŢESCU. şi după ce. 1). Interlocutorii/negociatorii au măcar un singur obiectiv comun asupra căruia sunt de acord: realizarea discuţiei sau a negocierii. potrivit refutaţiei sofistice. Ca instrument al negociatorului. În argumentaţie. combaterea de argumente. Dezbaterea.1). argumentele se înlănţuie prin forţa de argumentare şi contradicţia argumentativă (TUŢESCU. 4) şi procesul edificării decurge sub semnul probabilului. o disensiune. Lanţul de argumente se alcătuieşte în dezbatere. totuşi. este. care se poate realiza numai cu acordul participanţilor de a dialoga. după logica impreciziei. a apărut nevoia trecerii de la disensiune la consens. fie falsă. Negocierea se bazează pe comunicarea prin cuvinte şi nu este posibilă decât ca formă de cooperare. 5. 19 apud TUŢESCU. Chapitre IV. precum şi alţi conectivi: conjuncţiile or. Chapitre IV.2). întrucât comunicarea prin cuvinte depinde de cooperarea dintre cei care îşi transmit şi recepţionează mesajele. se foloseşte contraargumentaţia. Première partie. constând din argumentaţie şi contraargumentaţie (nostra confirmare. în timp ce edificiul este în acelaşi timp cel mult verosimil. fiind tautologică. argumentaţia este utilă după ce a apărut o problemă. Chapitre X. acest instrument conţine ca element distinctiv conjuncţia adversativă dar. cuprinde aserţiuni. I.(PERELMAN – OLBRECHTS-TYTECA. Chapitre IV. adverbul dimpotrivă (GRICE. cooperarea este temeiul oricărui 326 . Première partie. care. 5. 255) şi i se adresează anume negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. „argumentaţia care contrazice concluzia adversarului”. Argumentaţia înseamnă însă construcţie (EGGS. fie adevărată. după ce a fost formulată o părere. 18. Argumentaţiei îi este necesar aşadar dialogul. De altfel. prin formularea şi argumentarea unei alte teze. Première partie. o teză. În ipostază negativă. Acest acord înseamnă că fiecare interlocutor/negociator va participa la discuţie respectând exigenţele minime de care depinde desfăşurarea discuţiei.

Totodată. Negociatorul poate utiliza argumente prin care să susţină obţinerea de anvantaje unilaterale. astfel încât să accepte o anumită concluzie sau să acţioneze într-un anumit fel. Regulile cooperării verbale sunt: pertinenţa mesajului (Parlez à propos!) să fie asigurată prin întreaga contribuţie verbală la discuţie. înspăimântătoare. caracterul convingător al argumentelor prezentate. Pe de altă parte. Chapitre X. dintre care esenţială este a ceea a menajării negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. orientarea negocierii spre concluzia preconizată (TUŢESCU. în timpul negocierii. întrucât scopul discuţiei este influenţarea celui căruia i se vorbeşte de către cel care vorbeşte. Argumentele la care negociatorul recurge în cursul negocierii îi reflectă trăsăturile sociale. atacuri şi insulte. să fie demn. nelăudându-se (KERBRAT-ORECCHIONI. i se recomandă negociatorului: să fie prudent. pentru a asigura eficienţa argumentaţiilor proprii. psihice şi culturale. evitând expresiile excesive sau şocante. Pe de o parte. fără a-şi afecta alura. Tot el însă poate utiliza şi argumente în avantajul ambelor părţi.schimb de cuvinte (TUŢESCU. descurajante. cantitatea de informaţie furnizată să fie suficientă. maniera în care se contribuie la discuţie să răspundă la exigenţele de claritate şi concizie. calitatea informaţiei să corespundă interdicţiei ca locutorul să nu afirme ceea ce consideră că este fals. trebuie ca negociatorul să manifeste faţă de negociatorul de pe partea cealalată a mesei de negociere solicitudine şi să se abţină de la orice cuvânt şi de la orice gest care ar putea fi înţeles ca zeflemea sau ironie deplasată. Pentru ca negociatorul să poată să-şi atingă scopul prin argumentaţia sa. I. apud TUŢESCU. să fie modest. 1). neînjosindu-se când este constrâns să facă un pas înapoi. Première partie. I. să fie decent. Chapitre X. sub presiunea evenimentelor. 1.2). 327 . Din gama argumentelor cu care se poate interveni în cursul negocierii fac parte şi cele referitoare la evenimente nedorite. Première partie. 235-236. I. îndeosebi pe cele ale politeţii. trebuie ca. nepunând întrebări la care să i se dea răspunsuri neplăcute şi nespunând necuviinţe care să-i lezeze pe cei pe care îi reprezintă în negociere. trebuie ca negociatorul să-şi protejeze înfăţişarea proprie. 1. Chapitre X. Ca urmare. trebuie ca negociatorul să evite desconsiderarea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere prin formularea brutală de pretenţii nechibzuite. De respectarea acestor reguli depind eficienţa negocierii. răspunzând prompt şi fără excepţie la critici. Première partie. neadmiţând să-i fie încălcate drepturile. el să respecte regulile curtoaziei.1).

Uneori. se sugerează renunţarea la ele sau încetarea lor. dacă nu cumva totul. Argumentul reciprocităţii porneşte de la asemănarea dintre două evenimente şi evocă elementele simetrice. identice. încât să se ajungă în punctul unei crize grave în negociere. a unui grup. a altui grup. care nu 328 . Se evidenţiază consecinţele favorabile sau defavorabile ale unui act sau ale unui eveniment. 381-394. ar fi pe cale să accepte poziţia celeilalte. invocând egalitatea. 475. precum şi criteriul raporturilor dintre evenimentele reale (PERELMAN – OLBRECHTSTYTECA. asupra altei persoane. Argumentarea prin exemplificări incontestabile ajută la stabilirea de reguli noi. superioritatea. Argumentul sacrificiului constă din oferta prin renunţare în schimbul înţelegerii. Se argumentează invocându-se legături precum cele dintre cauză şi efect. şi. ca urmare. scopuri şi mijloace. incluziunea etc. şi ameninţarea explicită.) Argumentul comparaţiei se referă la asemănările şi la deosebirile dintre evenimente. Se atrage atenţia asupra inutilităţii unor investiţii materiale. peste limitele admise de exigenţele profesionale. Se întâmplă ca una dintre părţi să adopte o poziţie într-atât de negativă. Sunt momente în care negocierea decurge surprinzător. 298.În vederea clasificării argumentelor s-au aplicat criteriul corespondenţei cu formule logice şi matematice. 334. în aparenţă. Argumentul orientării se construieşte în jurul întrebării incitatoare „Încotro ne îndreptăm?” sau a variantei ei dramatice „Unde vom ajunge?” Argumentul abaterii de la termen/ţintă face apel la temerea compromiterii unui angajament. 481). ascendenţa. Stratagemele negative Negocierea este activitatea căreia îi este specific progresul pascu-pas. (Prietenul prietenului meu îmi este prieten. Argumentul tranzitivităţii propune trecerea unei calităţi a unei persoane. în timp ce argumentarea prin ilustrări vizând imaginaţia poate consolida adeziunea la respectarea unor reguli consacrate. stratagemele negociatorului includ. de încredere etc. Se avertizează asupra irosirii unor eforturi şi se susţine necesitatea continuării lor. Negociatorul care încearcă să obţină prea mult dintr-o singură „lovitură” riscă să piardă foarte mult. imediat după ce.

în şedinţa de deschidere a consultărilor multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. nefiind de aşteptat să dea vreun rezultat. La 22 noiembrie 1972. Valentin Lipatti. Incorectitudinea manifestată. continuarea normală a negocierilor este posibilă cât timp presiunea nu ajunge să domine dialogul. Este posibil doar ca partea cealaltă să adopte o poziţie de rezistenţă sporită şi să devină mai rigidă în participarea la negociere. reprezentantul Finlandei. În promisiune se poate insinua şi o ameninţare. incorectitudinea sunt stratageme contrare principiului cooperării şi. În cazul în care se recurge la astfel de stratageme. de pildă. ameninţarea. a refuzat să dea cuvântul reprezentantului României. prin încălcarea regulilor de desfăşurare a negocierii în scopul dezavantajării unuia dintre negociatori se contracarează prin respingerea ei energică şi prin argumentarea utilităţii regulii abia încălcate în vederea consolidării ei. Ameninţarea nu se numără printre instrumentele negociatorului de meserie. ca urmare. Este exclus ca ameninţarea care ar viza exclusiv partea cealaltă să aibă vreun efect pozitiv pe planul negocierii. Când se recurge la ea în cursul negocierii. la Helsinki. Promisiunea că se va renunţa la o eventuală sancţiune conţine şi ameninţarea cu sancţiunea. Evitarea acestei situaţii nocive se poate realiza prin menţinerea cu insistenţă în centrul atenţiei a obiectului înţelegerii preconizate. Această strategie cuprinde şi demersuri prin care se formulează. Presiunea. se poate sugera că aplicarea ameninţării nu depinde de partea implicată în negocieri care a formulat-o. Neadevărurile ajunse pe masa de negociere se combat cu argumente prin care se reconstituie realitatea şi prin prezentarea cărora se demonstrează că informaţiile vehiculate în cursul negocierii sunt verificate în detaliu. promisiuni. de atacuri personale împotriva negociatorului sau a liderilor forului reprezentat la negociere. nu sunt de considerat în descrierea tehnicii de negociere decât în măsura în care negociatorul este nevoit să se confrunte cu ele şi să le depăşească pentru a face posibilă continuarea negocierii şi edificarea înţelegerii. cu utilizarea de zvonuri. presiunea apare în forme specifice „războiului psihologic”. 329 . în schimbul concesiei dorite. deşi acesta solicitase cuvântul. Pentru a se evita o asemenea evoluţie a negocierilor. fără întârziere şi fără excepţie. minciuna. care asigura preşedinţia lucrărilor.are însă consistenţă. a propunerilor şi argumentelor care servesc edificarea înţelegerii.

de căi şi de mijloace. Temeiul alcătuirii unei asemenea coaliţii este obţinerea de avantaje în raport cu cei neorganizaţi. faţă de seturile celorlalţi. parţial divergente. nota: „(…) trebuia să stabilim. Rezultate Succesul negocierii depinde de rezultatele ei. Fiecare parte dispune de un set de rezultate posibile ale înţelegerii preconizate. se alcătuiesc. 91) Se coalizează cei care nu pot ajunge singuri să obţină o înţelegere avantajoasă pentru ei. 91) Coaliţii În negocierea multilaterală. Se poate descrie rezultatul la care se ajunge prin negociere având ca model fie „suma zero”. negociatorul principal din partea României. diferite sau chiar opuse faţă de obiectivele celorlalţi participanţi. Condiţia ca asocierea să fie posibilă este asumarea de către negociatori a regulii conform căreia rezultatele înţelegerii îi revin fiecărei părţi proporţional cu contribuţia ei. Între participanţii care doresc să atingă obiective comune. alianţe sau cel puţin conivenţe cu alte ţări (…) Nu trebuia să rămânem niciodată singuri (…) Consensul trebuia mânuit cu grijă. Pe marginea negocierilor de legate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa.conform regulii. de la caz la caz. care erau grele şi multe. şi să izbutim să ne păstrăm identitatea. dar fiecare participant în parte dispune de seturi proprii. Pentru a se coaliza au de rezolvat problema modului de asociere şi problema distribuirii câştigului obţinut la încheierea negocierii. fără să ne izolăm în mod periculos. de feluritele recompense care pot fi proiectate. prin care poate realiza acel scop. parţial comune. Valentin Lipatti. dar şi cu explicaţia că moţiunea de ordine fusese solicitată pentru împiedicarea adoptării de decizii care ar fi putut prejudicia convenirea normelor de procedură (LIPATTI. mai mult sau mai puţin consistente. pentru a deveni productiv şi a nu degenera într-un veto steril.” (LIPATTI. Numai în acest fel puteam să ne promovăm obiectivele. ridicând pancarta cu inscripţia „România” şi strigând: Point of order! Incorectitudinea a fost prezentată la ministrul de externe finlandez. simultan cu un protest. coaliţii. participanţii au acelaşi scop. când o parte câştigă şi cealaltă 330 . în cursul negocierii. rămaşi în afara coaliţiei.

bazat pe experienţa lor anterioară şi pe modul în care percep satisfacţia altora din alte negocieri. fiind un aspect al cooperării. Pentru fiecare participant. Rezultatul pe care participanţii la negociere îl consideră adecvat. când ambele părţi pot să beneficieze sau să piardă. Cooperarea. Situarea negocierii sau a conlucrării sub acest nivel de comparaţie pune în pericol continuarea ei.pierde. pentru evaluarea oricărei conlucrări este nevoie de un nivel de comparaţie (THIBAUT & KELLY). faţă de rezultatul estimat înainte de începerea negocierii. internaţională este considerată durabilă şi satisfăcătoare în funcţie de recompense şi de costuri. câştigând ceva. convenabil şi cuvenit. Rezultatul superior nivelului bilanţului de referinţă este considerat satisfăcător şi înţelegerea realizată chiar dacă. negocierea se deosebeşte total de confruntare. fie în servicii. De altfel. pare dezavantajoasă. Rezultatul pe care un participant la negociere estimează că ar putea să-l obţină din cea mai bună variantă posibilă de evoluţie a negocierii constituie nivelul bilanţului de referinţă. fie în bunuri. conlucrarea 331 . cu înţeles de interacţiune economică sau de conlucrare socială. În timpul negocierii se fac deseori bilanţuri de etapă. interpersonală sau intercomunitară. În evaluarea oricărei conlucrări se compară rezultatul final cu nivelul celorlalte variante posibile de rezultat (THIBAUT & KELLY). constituie nivelul bilanţului optim la care se raportează bilanţurile parţiale şi bilanţul final. Cât timp obiectivul înţelegerii rămâne imperios pentru părţile participante la negociere. fie în informaţii (FOA. cooperarea. În general. & FOA. E. aşadar şi negocierea înseamnă atât recompense. care constau fie în poziţia socială. V). Este posibil ca aceleaşi recompense şi costuri să-i satisfacă diferit pe participanţi. Condiţia înţelegerii este ca fiecare parte la negociere să contribuie potenţial la schimbul de valori (bunuri) şi să-şi poată realiza speranţa că va obţine ceva din acest schimb. cât şi costuri (THIBAUT & KELLY). părţile îşi calculează câştigul scăzând costurile din recompense. fie în bani. Negocierea are succes când situaţia obţinută prin aplicarea înţelegerii la care s-a ajuns este preferabilă situaţiei dinaintea înţelegerii sau situaţiei la care s-ar fi putut ajunge fără realizarea înţelegerii. „Suma variabilă” le dă ambelor părţi sentimentul că au ajuns la înţelegere. Negocierea în ansamblu depinde de rezultat: continuă dacă rezultatul este pozitiv sau se întrerupe dacă rezultatul este negativ. Negociatorii în special şi părţile pe care ei le reprezintă conlucrează. După stabilirea recompenselor şi a costurilor. fie „suma variabilă”. fie în iubire.

după cooperare îndelungată. Se revine la cooperare dacă unul dintre ei decide să opteze astfel. R. a lăcomiei celeilalte. în continuare nici unul nu mai cooperează şi pierd amândoi. varianta de a mărturisi dacă nu mărturiseşte celălalt. 467-468) obţinute dintr-o conlucrare. optând pentru varianta dezavantajoasă. care duce la o pedeapsă îndelungată. & RAIFFA) 332 332 . dar să fie mai avantajoasă pentru unul dintre ei. se optează pentru cooperare. Dacă mărturiseşte doar unul dintre ei. Negociatorul se află în situaţia de a soluţiona „dilema prizonierului”332. Includerea celui care nu cooperează într-un cadru al cooperării va duce la o cooperare mai durabilă după reluarea cooperării. Ei ştiu că. pentru fiecare. De obicei. contrară acesteia. pentru că. Prima evaluare a situaţiei nu ţine seama de comportamentul retaliatoriu posibil al celuilalt în viitor. având în vedere beneficiile scontate de părţi de la înţelegerea proiectată. Se caută exploatarea celuilalt. dacă mărturiseşte celălalt.nefavorabilă în termeni absoluţi continuă dacă rezultatul ei mizerabil este superior celorlalte variante posibile. Ulterior. chiar dacă pierde în timp ce celălalt are de câştigat. când luarea în considerare a retalierii duce la concluzia că rezultatul poate fi dezavantajos pentru amândoi. Ca o consecinţă. Combinaţia de opţiuni dezavantajoase pentru ambele părţi ar putea fi consecinţa zgârceniei uneia. (LUCE. pedeapsa este foarte îndelungată. dar nici de pierdut prea mult. şi câştigă pe seama celuilalt. Realizarea unei asemenea înţelegeri depinde de generozitatea negociatorului şi a părţii care cedează. se pot alege cu o pedeapsă de maximum opt ani. D. din care nu are de câştigat nici unul. riscă un an de închisoare. Cea mai avantajoasă variantă pentru amândoi este să nu mărturisească. Acest tipar include opţiunile tactice proprii şi opţiunile tactice probabile ale negociatorului celuilalt. dacă nu mărturisesc fapta pe care au săvârşit-o împreună. cel care a mărturisit va fi închis trei luni şi cel care nu a mărturisit zece ani. întrucât iniţiativele şi reacţiile îi sunt circumscrise de ___________________ Procurorul le spune celor doi bănuiţi de crimă că. Nu este atractivă pentru nici unul varianta de a mărturisi. separat. Negociatorul îşi schiţează tiparul beneficiului pe care partea reprezentată la negociere îl scontează de la înţelegerea proiectată. Este riscant pentru fiecare să nu mărturisească. Este posibil ca o combinaţie de opţiuni să ducă la un rezultat pozitiv pentru ambii participanţi. unul dintre parteneri decide să adopte o opţiune în afara cooperării. Este tentantă. dacă mărturisesc. Fiecare combinaţie de opţiuni duce la un anumit rezultat. Este revelatoare în analiza rezultatului negocierii aplicarea unei matrice a beneficiilor (payoff matrix) (FELDMAN.

în consecinţă. Din cercetările asupra ameninţării. astfel încât să-şi poată cunoaşte şi explica în totalitate motivaţiile. opţiunea raţională. Negocierea implică posibilitatea ca părţile să ajungă la o înţelegere prin aplicarea căreia fiecare parte să fie avantajată sau cel puţin să nu fie dezavantajată faţă de situaţia în care nu s-ar fi realizat înţelegerea. Presiunea publică afectează eficienţa negociatorului. 333 . ci la dezavantajarea amândurora. conlucrarea lor rămâne minimă. este sursă de presiune suplimentară asupra negociatorului. 473-474). transparenţa publică a negocierii. Pe acest plan. În lumea dominată de criteriile pieţii. Când este nevoit să apară în public. chiar când conlucrarea este. Mai mult. se optează deseori pentru competiţie. Dacă s-ar ajunge la înţelegerea ca părţile să recurgă alternativ la beneficii. adoptă o poziţie fermă şi relativ lipsită de maleabilitate. fără îndoială. domină şi comportamentul competitiv (FELDMAN. ar trebui ca resursele să fie distribuite proporţional cu mărimea nevoilor. Rezultatul înţelegerii preconizate prin negociere ar fi echitabil dacă beneficiul fiecărei părţi ar fi proporţional cu costul şi dacă raportul beneficiu/cost ar fi similar pentru părţi. Un criteriu aplicabil ar putea fi respectarea principiului egalităţii în drepturi a părţilor reprezentate. ele ar obţine profituri similare. Negociatorul este scutit de acest fel de presiune când negocierea se desfăşoară cu discreţie. Dacă s-ar lua în considerare nevoile părţilor. nu s-ar ajunge la sporirea câştigului acelei părţi. Regulile negocierii nu le permit negociatorilor să comunice nici înaintea negocierilor.imperative generale şi el este constrâns să acţioneze în limitele mandatului. nici în cursul lor. Publicul Desfăşurarea negocierii sub observaţia publicului. precum şi posibilitatea să fie mai multe înţelegeri la care să se poată ajunge şi fiecare parte să aibă preferinţe divergente faţă de înţelegere (DEUTSCH). Sunt nevoiţi să se raporteze ori de câte ori au de soluţionat o problemă de acest tip la schema abstractă a tiparului beneficiilor. rezultă că gradul de conlucrare scade cu cât este mai mare posibilitatea de ameninţare cu folosirea armelor (DEUTSCH). Dacă una dintre părţi ar introduce în negociere ameninţarea pentru a beneficia în dauna celeilalte. indiferent de costuri. negociatorul doreşte să lase impresia că este puternic şi competent şi.

pentru a le reorienta şi pentru a le controla. dar poate contribui la escaladarea conflictelor. Dacă generalizările stereotipice specifice opiniei publice sunt însuşite de negociator. Se cultivă inerţia percepţiei sociale prin exploatarea decalajului dintre imaginea reală actuală a unor persoane. dirijate spre gândurile şi sentimentele fiecărei persoane. Opinia publică asupra evenimentelor din relaţiile internaţionale este distorsionată de propagandă şi contaminată de stereotipii. Reprezentanţii statului propriu apar virtuoşi.Cursul negocierii este influenţat şi de impresiile unilaterale ale negociatorului şi de cele ale publicului asupra părţii celeilalte. credinţa şi superstiţiile. a unor grupuri sau comunităţi şi imaginea iniţială formată. Când negociatorul nu este împuternicit să decidă asupra formei finale a înţelegerii negociate. 334 . Opinia publică este agresată continuu de acţiunile politice prin care se propagă sistematic ideologiile. Se întreprind operaţii complexe. Empatia este exclusă: nu se înţelege clar ce simte şi ce doreşte „inamicul”. este posibil ca această formă finală să fie diferită de forma convenită de negociatori şi astfel este posibilă prelungirea negocierilor. Negociatorului îi este imperios necesară comunicarea cu organizaţia pe care o reprezintă sau cu instituţiile statului pe care îl reprezintă. asupra comunicării dintre negociator şi instituţiile sau autorităţile pe care le reprezintă la negociere. Opinia publică nu declanşează conflicte. Se cultivă ignorarea elementelor care ar putea modifica orientarea politică iniţială. în negociere apar complicaţii care conţin riscul abaterii de la obiectivul prevenirii sau încheierii ostilităţilor. se exercită presiuni asupra convingerilor. luându-se în considerare instinctele. „Inamicul” are imagine diabolică. Prejudecata are impact negativ asupra spiritului critic al negociatorului. invincibili. tot ca efect al propagandei. ca să atragă militanţi în rândurile proprii şi ca să-i deruteze pe militanţii adverşi. în cele mai multe cazuri. Negociatorii aflaţi sub presiunea opiniei publice pot fi influenţaţi de orientarea acesteia. asupra comunicării cu negociatorul părţii celeilalte. similare celor de dresare a animalelor. Cercurile politice acţionează asiduu asupra opiniei publice. Statelor străine percepute ca inamice li se atribuie comportamente false. descrise prin utilizarea de clişee arbitrare. asupra valorificării informaţiilor de utilizat în cursul negocierii. recurgând la mijloace de persuasiune numeroase şi diverse. sentimentele.

Nota verbală nu se semnează. cu foruri internaţionale şi reprezentanţii lor. nota semnată. nota verbală circulară. Textul este însoţit. nota identică) se redactează în limba oficială a statului reprezentat. 335 . număr de înregistrare. eventual. În textul notei verbale se utilizează doar formele verbale pentru persoana a treia şi nu se utilizează formele verbale pentru persoana întâi şi nici cele pentru persoana a doua. ştampila emitentului. precum şi a regulilor de curtoazie internaţională. Se schimbă note diplomatice între instituţiile serviciilor publice de diplomaţie: între ministerele de externe. de o traducere neoficială într-o limbă utilizată larg în relaţiile internaţionale. Valabilitatea notei diplomatice depinde de respectarea. în conţinut şi formă. între ambasadă şi ministerul de externe al statului acreditar. a principiilor şi a normelor dreptului internaţional.CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ (EXCURS) Are caracter diplomatic corespondenţa (alcătuită din note diplomatice. memorandumuri şi scrisori) pe care demnitarii unui stat. instituţiile serviciului public pentru diplomaţie al statului şi reprezentanţii lor o poartă cu demnitari şi cu instituţii diplomatice din străinătate. nota colectivă. între ambasade etc. Nota verbală Nota verbală este un document purtând antetul emitentului. menţiuni privind locul şi data emiterii şi apostila persoanei responsabile pentru emitere. aide-mémoire-uri. NOTA DIPLOMATICĂ Nota diplomatică conţine o comunicare oficială între subiecte de drept internaţional întreprinsă pe cale diplomatică. Nota diplomatică (nota verbală.

de pildă atunci când în nota iniţială se formulează o propunere. nota semnată următoare: 9 octombrie 1900. fără modificări. domnul W. îi atrag din nou atenţia Excelenţei Voastre asupra acestei propuneri. care se reia. Arthur S. politice.” La 9 octombrie 1900. Hardy. Nota semnată Nota semnată este instrument de corespondenţă între ministerele de externe. prin care se exprimă regretul guvernului Statelor Unite pentru inexistenţa unui tratat de extrădare între România şi Statele Unite şi dorinţa Statelor Unite de a începe negocierile în această privinţă. trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. Se redactează utilizându-se formele verbale pentru persoanele întâi şi a doua (plural). Textul notei semnate se înscrie sub antetul instituţiei emitente. Redactarea notelor verbale în vederea efectuării schimbului de note verbale se face în urma negocierii prevederilor de inclus în textul notei iniţiale şi de reluat în nota de răspuns. Dacă Excelenţa 336 . Notele verbale au conţinut identic. în nota de răspuns. pentru a transmite sau pentru a reînnoi instituţiei destinatare expresia consideraţiei sale. Atena şi Belgrad. Schimbul de note verbale având conţinut identic are semnificaţia de acord interstatal. Nota semnată începe cu formula de apel „Doamnă/Domnule (funcţia)” sau „Excelenţă” şi se încheie. Domnule Ministru. i-a adresat ministrului afacerilor străine al României. Rockhill. Nota verbală circulară este emisă de ministerul de externe al statului acreditar către ambasadele străine pentru a le transmite comunicări de interes general.Textul notei verbale începe cu salutul instituţiei emitente adresat instituţiei destinatare urmat de menţiunea că instituţia emitentă are onoare să facă o comunicare anume. înainte de semnătura persoanei emitente. să primiţi asigurarea înaltei mele consideraţii. Prin notă verbală se transmit comunicări administrative. care până acum a rămas fără răspuns. Nota verbală se încheie cu menţiunea că instituţia emitentă foloseşte prilejul emiterii notei verbale. juridice. din 18 ianuarie 1899. între ambasade sau între alte instituţii omoloage. W. de exemplu în domeniul protocolului. Excelenţă (sau Doamnă/Domnule <funcţia>). Alexandru Marghiloman. Referitor la Nota predecesorului meu. poartă număr de înregistrare şi conţine menţiuni privind data şi locul redactării. cu o formulă de tipul: „Vă rog.

i-a adresat trimisului extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. Atena şi Belgrad. Aducând această chestiune în atenţia Excelenţei Voastre. Hardy. Nota comună care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente se înmânează în audienţă comună la ministerul de externe al statului acreditar. pe care îl voi considera drept proiect al tratatului propus de guvernul dvs. fie note separate. deşi se redactează şi se transmite în conformitate cu exigenţele proprii uneia dintre formele de notă diplomatică. Voi rămâne îndatorat Excelenţei Voastre dacă veţi fi atât de amabil să-mi trimiteţi cât mai curând posibil o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de guvernul Statelor Unite. transmisă ministerului de externe al statului acreditar de mai multe ambasade străine. Arthur S. ministrul afacerilor străine al României. dar simultan la ministerul de externe al statului acreditar. Nota colectivă Nota colectivă conţine comunicarea solemnă scrisă. vă rog să-mi permiteţi să vă asigur de înalta mea stimă şi consideraţie. nota verbală şi nota semnată au aceeaşi valoare: angajează statul instituţiei emitente. cu acelaşi text. (…). redactat în conformitate cu acordul tuturor ambasadelor emitente. Ultimatumul nu este instrument al corespondenţei diplomatice. din partea fiecărei ambasade emitente. Cuprinde menţiuni privind locul şi data redactării. Domnule Ministru. rămân al Dvs. La 20 decembrie 1900. am onoarea să vă informez că Guvernul Regal este pregătit să încheie o convenţie de extrădare cu guvernul Statelor Unite şi că lasă la dispoziţia guvernului american maniera în care vor începe negocierile. Nota comună redactată separat de fiecare ambasadă emitentă se transmite separat.Voastră ar fi dispusă să ia în considerare această propunere mi-ar face plăcere să vă trimit pentru analiză o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de Statele Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru încheierea unui astfel de tratat. Ultimatumul este 337 . Pe plan juridic. nota semnată următoare: 20 decembrie 1900. Sperând într-o apreciere favorabilă din partea Excelenţei Voastre. Hardy. Alexandru Marghiloman. 214). Se redactează fie o singură notă care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente. Ca răspuns la Nota Excelenţei Voastre din 9 octombrie anul curent.. MILLIN. Marghiloman (HITCHINS.

când slăbiciunea militară a URSS aparţine trecutului şi situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi ___________________ 333 Carta ONU. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea cu forţa a Basarabiei şi guvernul sovietic a declarat deschis acest lucru nu o singură dată. România. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei. în relaţiile lor internaţionale. călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei. ministrul de externe al URSS i-a înmânat ministrului României la Moscova nota următoare: „În anul 1918. Basarabia. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.un act politic impropriu diplomaţiei. cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţia naţională. populată în principal cu ucrainieni. Ultimatul conţine şi cererea categorică a unui răspuns prompt. 338 . (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: (…) 4.333 Scopul ultimatumului este notificarea unei poziţii irevocabile sau a formulării unei cerinţe însoţite de prezentarea măsurilor preconizate în cazul neîndeplinirii ei. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei. Recurgerea la ultimatum este abatere de la principiul de drept internaţional referitor la neutilizarea în relaţiile dintre state a ameninţării cu forţa. La 26 iunie 1940. 2 să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei (…). Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1. este drept că numai într-o măsură neînsemnată. un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta. să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia. Acum. cu Republica Sovietică Ucraineană. Articolul 2. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei.

precum şi argumente istorice. Memorandumul nu se 339 .propunerile de faţă ale URSS şi că astfel va fi posibilă rezolvarea pe cale paşnică a conflictului prelungit dintre URSS şi România. culturale şi juridice pentru susţinerea acestei poziţii. Memorandumul nu are antet. precum şi de încălcările repetate ale spaţiului aerian românesc săvârşite de aviaţia militară sovietică. Considerentele prezentate sau de prezentat se detaliază. Li se adaugă descrierea amplă a poziţiei statului reprezentat cu privire la problematica abordată. 136). nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. ca şi aide-mémoire-ul. Textul memorandumului nu începe cu formulă de adresare. MEMORANDUMUL Memorandumul sau memoriul este instrumentul utilizat. Conţine rezumatul considerentelor prezentate în convorbiri sau pe acela al considerentelor de discutat. AIDE-MÉMOIRE Aide-mémoire-ul (denumit şi pro memoria) este instrumentul utilizat pentru consemnări privind convorbirile.” (Arhiva MAE. Aide-mémoire-ul nu are antet. 1940 – 1941. în vederea rezolvării paşnice a problemei. În convorbirea cu ministrul României la Moscova. 91) Guvernul român era preocupat de prezenţa în apropierea Nistrului şi a graniţei bucovinene a 24 de divizii ale armatei sovietice. vol. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. susţinute de brigăzi de transportoare blindate. Emitentul înmânează aide-mémoire-ul celui sau celor cu care a purtat convorbirile la încheierea acestora. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în cursul zilei de 27 iulie curent. fond 71/URSS. fond 71/URSS. ministrul de externe sovietic a accentuat că. Aide-mémoire-ul nu se semnează. vol. 1940. În textul aidemémoire-ului se menţionează locul şi data redactării. În textul memorandumului se menţionează locul şi data redactării. Textul aide-mémoire-ului nu începe cu formulă de adresare. economice. iunie-iulie. pentru consemnări privind convorbirile. politice. înaintea acestora sau după ele. spera ca guvernul român să răspundă în aceeaşi zi întrucât toate termenele au expirat (Arhiva MAE.

2) bijoux. C. en premier lieu. etc. tableaux de maîtres. a avut loc Conferinţa economică europeană. livres rares. şi s-a discutat despre recuperarea bunurilor acestor state aflate în URSS. testaments. appartenent à S. comprenant les actes de propriété d’un très grand nombre de biens fonciers). bijoux. Textul redactat în limba franceză menţionează: Le dépôt fait par la Roumanie en Russie – communément désigné sous le nom de „Trésor roumain de Moscou” – est composé de: 1) totalité de l’encaisse métallique. issu de la guerre et dans les circonstances suivantes: Au mois du septembre 1916. papiers de famille. Delegaţia României. Ce dépôt a été.semnează. Les circonstances étaient telles que l’on était amené à songer même à la dure éventualité de l’abandon du sol national. de la Banque Nationale de Roumanie (banque privée avec le privilège d’Etat). documents. Emitentul îi transmite memorandumul destinatarului ca anexă la o notă verbală sau la o notă semnată. la această conferinţă. în cadrul căreia au fost abordate raporturile statelor europene cu URSS. ainsi que l’avoir de la Banque Nationale de Roumanie (…) Le gouvernement roumain fut obligé (…) de pourvoir à des nouvelles mesures de sécurité générale. en or. en fixait les conditions (…) Le transport du stock métallique (…) fut effectué… La révolution ayant éclaté en Russie en 1917. sous la pression formidable de celui-ci. le gouvernement roumain fut obligé. etc. d’accord avec les Etats Majors alliés.. condusă de prim-ministrul Ion I. dépôts de la Caisse des Dépôts et Consignations de Roumanie. fut décidée l’évacuation des valeurs et le transfert à Jassy du siège. Brătianu. en date de 14/27 décembre 1916. archives et tableaux. La Roumanie fut alors consilliée de mettre en sûreté à Moscou l’encaisse métallique de la Banque Nationale de Roumanie. sous la menace de l’invasion du territoire par l’ennemi. le gouvernement provisoire russe 340 . en dehors des mesures militaires dictées par les circonstances. la Genova. parmi lesquelles. a prezentat. Între 10 aprilie şi 22 mai 1922. appartenant à l’Académie Roumaine et à la Pinacothèque…. de prendre. Une entente intervenue à ce sujet entre le gouvernement roumain et le gouvernement russe. les forces roumaines étaient obligées de se replier en combattant. 5) documents. autres mesures de conservation. à la suite des événiments. 4) valeurs et archives appartenant à des institutions financières et banques privées (archives du Crédit Foncier Rural. la Reine de Roumanie. M. au moment où. titres. à son tour. un memoriu privind tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. appartenent à des particuliers et consistant en valeurs.

Le 27 février. où se trouvait le Trésor roumain (…) Les luttes politiques s’envenimant par la suite. (ROMAŞCANU. Nicolae Titulescu. lue à monsieur Fritsche. à son tour. des scellés sur les chambres fortes. à son consul général à Moscou. ministrul afacerilor străine al României. sous la forme d’une note verbale. (…) fut effectuée le 14 février 1918. Se poate recurge la acest instrument de corespondenţă când între emitent şi destinatar relaţiile personale sunt bune. auprès des commissaires du peuple. dans les circonstances plus haut exposées. commissaire aux Affaires Extérieures. afin de lui faire prendre des mesures de police contre les troupes russes débandées qui ravagaient la Moldavie (…) le gouvernement des Soviéts se déclarait en état de guerre avec la Roumanie (…) l’ambassade de France à Pétrograde fut chargée de la protection des intérêts roumains (…) l’ambassadeur de France donna. Fritsche demanda au consul général de France de déposer entre ses mains les clefs des dépôts. les gouvernements alliés étaient intervenus auprès du gouvernement roumain. après l’arrivée au pouvoir du parti maximaliste. de la Bucureşti. Cette démarche. les représentants des Soviéts à Moscou commencèrent de manifester l’intention de s’emparer du trésor. ainsi que des autres dépôts de l’Etat roumain (…) … à la suite de l’abandon du front Sud-Est par les troupes russes. M. Fritsche a répondu que „les valeurs appartenant au gouvernement roumain étaient (…) purement et simplement confisquées (…) (…) un «lourd mystére» pèse sur le sort du trésor roumain de Moscou (…) (…) le gouvernement roumain. la mission de faire une démarche conservatoire. La 3 decembrie 1927. 169-175) SCRISOAREA PERSONALĂ Scrisoarea personală este instrumentul prin care corespondează diplomatul sau demnitarul căruia i s-au încredinţat sarcini de reprezentare în cadrul unei instituţii a serviciului public pentru diplomaţie al statului propriu cu un diplomat sau cu un demnitar cu sarcini similare dintr-o instituţie a unui serviciu public pentru diplomaţie străin. fort de son droit (…) demande que la Conférence réunie à Gênes – prenant en considération sa juste requête – veuille décider la restitution intégrale du dépôt fait par la Roumanie en Russie. qu’il ne pouvait consentir (…) M.avait fait apposer. A l’observation du consul général de la France. îi scria ministrului Greciei la 341 . (…) la situation était devenue très grave à Moscou (…) Mais.

este un mare noroc pentru România de a fi beneficiat pentru susţinerea cauzei sale drepte de concursul unei voci atât de autorizate ca a dumneavoastră. Vă rog să credeţi. 233) SCRISORI. Apoi am arătat cum. La 29 noiembrie 1928. Churchill a răspuns că el are impresiunea că primul rezultat al acestei campanii este o cristalizare mai puternică a stării de lucruri 342 . scumpul meu ministru.” (TITULESCU. Apoi Churchill m-a întrebat surâzând ce gândesc de campania lordului Rothermere. că avem însă anume interese speciale. circulare. N. Churchill a răspuns că recunoaşte că România este o ţară care are interese în materia aceasta. CIRCULARE Are caracter diplomatic şi corespondenţa oficială dintre instituţiile diplomatice ale aceluiaşi stat. Am răspuns că nu am timp să mă ocup personal. TELEGRAME. care este punctul nostru de vedere în chestiunea reparaţiunilor. Am răspuns că. rapoarte. la Bucureşti. Constă din scrisori. Titulescu. îndeplinesc o foarte plăcută datorie. utilizată nemijlocit pentru realizarea funcţiilor diplomatice.Paris. Oricare ar fi rezultatul dezbaterilor. nu ne-ar rămâne nimic pentru sinistraţii noştri de război. Am auzit aci. Politis: „Scumpul meu ministru. cordiale şi devotate. chiar dacă anuităţile ce ne-ar reveni ar acoperi anuităţile datoriilor de război. prin fixarea cotei de 1% din reparaţiunile germane şi prin amânarea reparaţiunilor Austriei şi Ungariei. de care vroim să se ţină cont şi că dorim ca detenta ce se urmăreşte prin acordul cu Germania să-şi producă efectele nu numai în Apus. în sentimentele mele cele mai bune. dacă Marea Britanie şi Franţa ajung la un acord. nu România îl va zădărnici prin atitudinea ei. dar şi la Răsărit. ministrul României la Londra. RAPOARTE. Nicolae Titulescu. dar. între altele. renumele dumneavoastră de jurist elocvent este prea bine stabilit printre marile instanţe europene ca să mai fie necesar să vă repet pe larg cu ce interes şi cu ce rară plăcere am citit şi admirat frumoasa dumneavoastră pledoarie în favoarea punctului de vedere român. exprimându-vă mulţumirile cele mai călduroase ale Guvernului român şi ale mele personal pentru concursul pe care ni l-aţi dat în faţa Curţii internaţionale de la Haga. acesta m-a întrebat. transmitea Ministerului Afacerilor Străine. atunci lordul Rothermere ar avea dreptul la recunoştinţa României. dacă cele spuse mie de persoanele autorizate sunt exacte. N. telegrame. telegrama cifrată următoare: „Cu prilejul vizitei ce am făcut lui Churchill.

Am răspuns că prin reforma noastră agrară ideile de ordine s-au consolidat în regiunea noastră şi că ce ne trebuie azi este concursul tuturor pentru stabilizarea monedei şi a înzestrării armatei cu cele necesare. se adresa ministerului de la Bucureşti şi formula. ministrul afacerilor străine al României. Anglia sau alt stat? b) în ce consistă exact asigurările Statelor Unite cu privire la embargo până la votarea unei legi a neutralităţii care să-l autorize? c) ce este exact cu privire la pretinsa divergenţă dintre Guvernul canadian şi delegatul lui la Geneva? d) cum vede Eden desfăşurarea lucrurilor la Geneva şi atitudinea celorlalte state producătoare de petrol? Dacă este 343 . pentru a nu face să li se nască ispita periculoasă la vecinii noştri din impresiunea ce am da că nu am fi la înălţimea misiunii noastre europene. Afecţiuni amicale.în Europa Centrală. În acest scop aş fi recunoscător dacă domnul Eden ar binevoi să-mi dea personal desluşiri asupra următoarelor chestiuni: a) cine ia la Geneva iniţiativa embargoului. Ştirile date de presă că în cazul unui embargo de petrol România ar frauda dispoziţiunile Genevei sunt calomnioase şi stupide. Cum însă nici una din legaţiuni ale căror informaţiuni ar fi putut să-mi fie de folos nu s-a gândit să-mi telegrafieze. N. Rog a le cere din partea mea o informaţiune cât mai precisă şi mai supravegheată. Berlin. ceea ce nimeni nu doreşte. dat fiind că pe baza lor avem de luat deciziuni. Punctul de vedere român în chestiunea embargoului este următorul: România îl acceptă dacă toate ţările producătoare de petrol îl acceptă şi ele. prin telegramă cifrată. Nicolae Titulescu. 2. Stupide pentru că. Am răspuns că trebuie să fim precauţi cu rezultatele viitoare ale unor asemenea campanii. Roma. ministrul afacerilor străine al României. Nicolae Titulescu. căci nu trebuie să ne ascundem că revizuirea înseamnă război. se adresa prin telegramă cifrată Legaţiei României de la Londra şi dispunea: „Rog a te duce numaidecât la Foreign Office şi a vedea în numele meu pe Eden. 3.” (TITULESCU. Londra. pentru a-i comunica următoarele: 1. 568) La 5 decembrie 1935. dacă ni se face dezonoarea de a se suspecta buna noastră credinţă trebuie să se facă cel puţin credit inteligenţei noastre de a nu recurge la complicitatea Ungariei nesancţionistă şi vrăjmaşă nouă pentru a frauda dispoziţiunile pactului. Praga şi Belgrad să-mi comunice direct la Cap Martin consecinţele crizei politice austriece. Titulescu. Churchill părea preocupat de faptul că în momentul de faţă lumea este frământată de mari mişcări de idei.” (TITULESCU. cerinţele următoare: „Mulţumesc pentru informaţiunile date cu privire la asasinarea lui Dolfuss. vă rog să telegrafiaţi de urgenţă legaţiunilor din Paris. 250-251) Aflat în străinătate.

S. asigurările ce i se vor cere. Dacă Eden nu te poate primi. transmitea la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine telegrama următoare: „Călătoria contelui von der Schulenburg la Berlin şi şederea lui prelungită în Germania preocupă cercurile diplomatice din amândouă taberele. şi anume: va aluneca Uniunea Sovietică în războiul mondial? Până acum. La 25 aprilie 1941. să înfrunte orice risc. este gata. URSS se teme prea mult de puterea militară a Reichului şi este prea dornică să mai câştige timp ca să nu dea deocamdată. pe care l-am încheiat dezvoltând unele din părerile cuprinse în scrisoarea către domnul Cretzianu” (GAFENCU. Întrebarea e însă dacă. 182 – 183). M-am străduit prin telegrame şi rapoarte să lămuresc politica realistă şi prudentă a Uniunii Sovietice: nici un risc şi cât mai multe profituri (…) Toate aceste argumente (…) sunt valabile şi astăzi.R. 706) La 23 aprilie 1941.S. ce dată prevede el pentru punerea acestui embargo? Mulţumesc dinainte lui Eden pentru toate desluşirile ce-mi va da şi ce-mi sunt necesare pentru a răspunde la rândul meu întrebărilor ce mi se pun în ţară de guvern şi cercurile petroliere interesate. trimisul extraordinar şi ministrul plenipotenţiar al României la Moscova. cere raporturi de încredere cât mai lipsite de echivoc. în caz de insucces. I. într-un fel sau altul. care urmăreşte probabil dobândirea unor precizări de ordin economic şi apropierea Rusiei de politica alianţei tripartite. pregăteşte o acţiune diplomatică energică la Moscova pentru a obţine o clarificare deplină a situaţiei.unanimitate de principiu. nemulţumit de atitudinea Sovietelor în chestiunea iugoslavă. trimiţând copiii şi bunurile în patrie. a stârnit bănuiala că această acţiune de clarificare. Dramatica înlănţuire de evenimente din zilele din urmă aşază într-o lumină cât mai vie problema în jurul căreia se căznesc de atâtea luni toţi diplomaţii străini din Moscova. Grigore Gafencu. dacă acţiunea Germaniei nu va fi de-a dreptul provocatoare. în împrejurările de azi. părerea mea era: hotărât nu. Această clarificare este cu atât mai trebuincioasă cu cât dependenţa economică tot mai accentuată a Reichului faţă de U.” (TITULESCU. argumentele acestea mai îngăduie o concluzie atât de categorică. Se presupune că guvernul german. Grigore Gafencu trimitea prin curier raportul strict confidenţial la care s-a referit în telegrama cifrată: „Domnule Ministru. Faptul că membrii Ambasadei Germaniei iau unele măsuri de prevedere. Aştept curierul ca să trimit raportul amănunţit al situaţiei. Impresia generală este însă că. D-nii Schulenburg şi Rosso sunt încredinţaţi că nimic nu s-a schimbat în politica realistă şi prudentă a d-lui Stalin (…) 344 . Răspunsul dumitale la această telegramă îl aştept cel mai târziu până sâmbătă dimineaţă. rog a vedea imediat pe Vansittart.

raportul cu privire la acţiunile diplomatice (vizite. se descriu convorbiri. când se referă la acţiunile diplomatice ale şefului guvernului. În practica redactării rapoartelor. În raport. se expun fapte. se întocmesc rapoarte distincte. timpul consumat şi banii cheltuiţi pentru desfăşurarea acţiunii diplomatice în conformitate cu mandatatul stabilit.” Şeful statului român. pe care a notat: «Nu tocmai. şi a pus rezoluţiile: (pe prima pagină) «Dl Cretzianu este rugat să-mi ceară instrucţiuni pentru răspuns. În cadrul ramurilor internă şi externă ale serviciului public pentru diplomaţie. În aceste împrejurări. ca un act de apărare proprie (…) Ciocnirea posibilă între ordinea nouă şi Rusia Sovietică (…) sileşte guvernul sovietic să-şi revizuiască politica faţă de statele vecine (…) E un moment care ne-ar putea fi prielnic şi pe care l-am putea folosi pentru întărirea hotarului nostru înspre URSS.» şi (pe ultima pagină) «Dl.». raportul justifică. se explică acţiuni şi se prezintă utilitatea şi rezultatele acestora. au apărut exigenţe vizând asigurarea coeziunii şi coerenţei tematice a raportului. ci cel mult să provoace o discuţie (…) II. explicit sau implicit. şefului guvernului. când se referă la acţiunile ministrului de externe şi ale ambasadorilor. Se cere ca. într-un raport. instrucţiuni de la mine» (GAFENCU. Totodată. Luarea de poziţie de către URSS în conflictul dintre ţările balcanice cu ordinea nouă a fost pricepută şi simţită de marile mase. Nu se amalgamează. Pentru acţiuni distincte. în redactare. să se separe relatările şi evaluările redactorului de relatările şi evaluările formulate în timpul 345 . trebuie ca textul raportului să se refere numai la obiectivul enunţat în titlu. care poate avea urmări neprevăzute (…) V. ale ministrului de externe şi ale ambasadorilor. convorbiri. era firesc ca negocierile ruso-japoneze să stârnească cel mai viu interes (…) IV. a citit acest raport. referiri la două sau mai multe acţiuni. numărul de participanţi. Cretzianu. reuniuni). Sunt semne că războiul a intrat într-o fază nouă. când se referă la acţiunile ambasadelor şi ale compartimentelor ministerului. se utilizează ca instrument de comunicare. În conformitate cu aceste exigenţe. temei al deciziilor politice şi administrative. Ion Antonescu. Diplomaţii anglo-saxoni şi diplomaţii statelor balcanice în luptă cu Germania au fireşte tendinţa de a da o mai mare însemnătate pactului de amiciţie încheiat de URSS cu Iugoslavia (…) III. fireşte fără iluzii deşarte şi cu foarte multă prudenţă. negocieri. şi ministrului de externe. Aceste rapoarte sunt adresate şefului statului. care au un simţ mai viu pentru fatalităţi istorice decât mulţi diplomaţi. 183 – 194).niciodată Rusia nu s-a gândit să provoace un conflict.

proiecte de convenţii. numai prin acronim. ulterior. note-verbale. În redactarea corespondenţei diplomatice se ţine cont de exigenţe legate de claritate. urmată. se redau din programul acţiunii numai elementele legate strict de esenţa mandatului şi se face analiza acţiunii. biografii. la prima menţiune. conţinut şi încheiere. Raportul a cărui redactare necesită mai mult decât două-trei pagini se începe cu un rezumat de cel mult o jumătate de pagină. În conţinutul raportului.) considerate părţi integrante ale raportului se includ în anexe. complet. în continuare. Situaţia se prezintă în introducere şi în prima parte a conţinutului. în introducere. În încheiere. evaluarea îndeplinirii mandatului. a activităţii. referitoare la esenţa mandatului. expresiile afective (autointerogaţii. Se evită precauţiile retorice inutile. exclamaţii). Este de aşteptat ca raportul să conţină precizări privind prenumele. să prezinte situaţia. indici. pe cel mult două-trei pagini şi se structurează astfel încât. prenumele şi numele întregi. se formulează propuneri. denumirea instituţiilor se redă. fără discuţie. Introducerea cuprinde definirea misiunii. într-o singură frază explicită. Se precizează totodată cine a stabilit mandatul acţiunii. cu argumentări.acţiunii diplomatice sau pe marginea acesteia de alte persoane sau instituţii. şi numai cu iniţiala prenumelui urmată de nume. repetiţiile şi transformarea textului în labirint. Se evită digresiunile. date ordonate în tabele etc. coerenţă logică. din care să rezulte clar rezultatele acţiunii şi efectele acestora. Se asigură un permanent control asupra stilului de redactare şi nu se recurge la formulări inadecvate limbajului administrativ. 346 . la prima menţiune. prin trimiteri şi retrimiteri la paragrafe anterioare sau ulterioare. termeni proprii. se caracterizează prin: vocabular adecvat. analiza şi propunerile rezultate din acţiunea diplomatică la care se referă. data şi locul acestora. precum familiarităţile. Detaliile (transcrieri de convorbiri/„stenograme”. „Stimate…”). incluzând poziţiile prezentate. de acronim şi. numele şi funcţia persoanelor participante la acţiunea diplomatică descrisă şi denumirea oficială a evenimentelor şi acţiunilor menţionate. între paranteze. liste. adresări specifice eventual doar corespondenţei personale („Dragă…”. rigoare pe toate planurile. În rapoarte. din care să reiasă domeniul acţiunii şi obiectivul ei. Stilul diplomatic este identic cu stilul ştiinţific în măsura în care. Persoanele menţionate în textul raportului se redau cu funcţia. concizie. Raportul se redactează concis.

Jerphagnon. George Allen and UNWIN. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. De la manière de négocier avec les souverains. Gérard Watelet. 1964 CALLIÈRES. M. Le droit diplomatique contemporain. Paris. 1999 BOURQUIN. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod. 1985 BORDONOVE. 1716 347 BATTISTELLA.. 2001 BODIN Jean. London. 1996 diplomatice. 4. 2002 Biblia sau Sfânta Scriptură. Dreptul consular.. Drept diplomatic şi consular.. ANGHEL. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. BARSTON. A la recherche d’une diplomatie collective în „The Japanese Annual of International Law”. Tokyo. 1987 Paris. Libraire E. Editura Lumina Lex. 1984 multilaterală.. privilegiile şi imunităţile ANGHEL. sprijinit pe numeroase osteneli. Paris. Genève. Diplomaţia ad-hoc şi diplomaţia ARON. London Bucureşti. Talleyrand. Dario. 8e édition.BIBLIOGRAFIE AKEHURST. în and New York. Prince des diplomates. M. redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania. 1960 CAHIER. Răspunderea în dreptul internaţional. Paris. du choix des ambassadeurs et des envoyés et des qualités nécessaires pour réussir dans ces emplois. Longman. Raymond. ANGHEL. Ion M. P. 1998 . Bucureşti. 2-ième édition. Une notion.. Relaţiile. Paris. 1984 ANGHEL. Arhiepiscopul Clujului. 1580). Editura Lumina Lex. Bucureşti. Presse de sciences po. Ion. Ion M. Versiune diotorisită după Septuaginta. François de. nr. sous la direction de Frédéric Charillon. Dro. I. Dreptul diplomatic. PUF.. Modern Diplomacy. fifth edition. Goyard-Fabre et L. R. 1998 Bucureşti. ed. Michael. M. Georges. Dreptul diplomatic. 1978 ANGHEL. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Exposé du droit universel (Juris universi distributio. trois discours. Calmann-Lévy. A Modern Introduction to International Law. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Second Edition. 1984 „Politique étrangère: nouveaux regards”. Libraire Minard. L’intérêt national. Editions Pygmalion. de l’utilité des négociations. Ion M. Philippe. Paix et guerre entre les nations. et trad. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. S. Références inédites.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Soluţionarea unui conflict: procese constructive şi distructive. Mircea. introduction par Alain Fenet. M. Ion. Constanţa. Constanţa. 2001 DESTREMAU. 2000 CICERO. Bucureşti. Regimul juridic al persoanelor juridice străine în România. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. Jules. Bernard. VASILESCU. Presses Universitaires de Rennes. ministère des Affaires étrangères. Georgeta. Genesi e fondamento delle immunità diplomatiche. VIDA. 1998 DUCULESCU. Coorganisation: Anne Simon. Roma. Nicolescu. New York. MURARU. Editura Academiei. Ediţie îngrijită de Nicolae C. O. Tratat de drept internaţional public. Plon. Colloque du 2 février 2002. Yale University Press. New Haven. Bruxelles. 1982 348 CONFÉRENCE DES REPRÉSENTANTS DES GOUVERNEMENTS DES ÉTATS MEMBRES. Paris. Le diplomate. CĂLINOIU. Editura Enciclopedică. Maurice. Paris. le 13 octobre 2004. Victor. Bucureşti. P. Crestomaţie de drept constituţional. III. 2003 COUVE DE MURVILLE.un. Emeric. Bucureşti. DUCULESCU.. Constituţia României – comentată şi adnotată. Ion. 1973 DIACONU. Naţiunile Unite. [Contribuţie] în Romain Gary. II. Victor. Lumina Lex. including Diplomatic Agents. Marcus Tullius. 2003. DEMETRESCU. 1992 établissant une Constitution pour l’Europe. Florin. CĂLINOIU. 2002. Plon. DUCULESCU. Victor. Note-relatări. 2004. DELEANU. [1998] DUCULESCU. Oficiul de Informare Publică. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. Camil. Constituţia României – comentată şi adnotată. Le Nouveau Cynée ou Discours d’état. Paris CRUCÉ. Derrière la façade. Editura Universităţii din Oradea. Continuitate şi discontinuitate în dreptul internaţional. Editura Academiei Române. CĂPĂŢÂNĂ. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică). Bucureşti. Georgeta. Hachette. CIG 87/1/04Objet: Traité . Sous la direction de Mireille Sacotte. Une politique étrangère (1958-1969). IORGOVAN. Paris. Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons. daccessdds. Bucureşti. Edition critique par Astrid Guillaume. 1969 CHEBELEU. Traian. Quai d’Orsay.. Antonie. Maurice.a. 2005 DJUVARA. 1926 CARLINO. Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România. Connecticut.. f. Drept raţional. Ioan.org/doc/RESOLUTION/GEN/ COUVE DE MURVILLE. 1915 Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. ÉcrivainDiplomate. Mihai. Dreptul diplomatic şi consular. Editura ALL. 1994 DEUTSCH. izvoare şi drept pozitiv. 1995 DUCULESCU. Editura Lumina Lex. Ioan. De legibus CONSTANTINESCU.CAMBON. volumele I.

The Classics of International Law).. le générique. & FOA. DUCULESCU. J. London. 1931-1932 GENTILI. în THIBAUT. 13e édition mise à jour – 2002. Paul. 1933 GREEN. responsable de l’édition Bruce Patton. Diplomaţia secretă. nr. Grammaire du discours argumentatif. R. 1985 FISHER. Nicolae. The International Court of Justice 1946-1996. McGraw-Hill Book Company. 1976. Drept internaţional public. Editions Kimé. Paris. André. Paris. Washington. Resource theory of social exchange. 1993 ECOBESCU. Clarendon Press (Carnegie Endowment for International Peace. Bucureşti. traduit de l’anglais par Léon Brahem. 1981) FOA. Dreptul tratatelor. coll. General Learning Press. Paris.org/doc/ RESOLUTION/GEN EYFFINGER. Partea generală. 1976 EGGS. Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor. 2002 ECOBESCU. Morristown. Editura „Continent XXI”. Arthur. CARSON. Le topique. DUCULESCU. Applications. 30. 1996 FARAG. Oxford. 1995 GAIUS. Ekkehard. Bruxelles. KASPI. Les Belles Lettres. 1982 (Getting to yes.. Drept comunitar european. Paris. Theories. Kluwer Law International. SPENCE. Traité de diplomatie et droit diplomatique. William. Maryan. Hague. Bucureşti. Victor. Institutes. Oxford University Press (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. Moussa. Augustin. Victor. Contemporary Trends in Social Psychology. Manuel de pratique diplomatique – L’Ambassade. Bucureşti. Bucureşti. Culegere de documente. Roger & URY. Comment réussir un négociation. Misiune la Moscova 1940-1941. quatrième tirage revu et corrigé par Michèle Ducos. H. Raoul. Social Psychology. coll. 1979 GROTIUS. Boston. 1992 DUROSELLE.. Jean-Baptiste. A. De Jure Belli Libri Tres. Casa Europeană. Nicolae. 1925 349 . V.. Victor. Plymouth. Research. The Classics of International Law). J. Victor. Grigore. Hyperion XXI. Nicolae.. Houghton Mifflin Company. Editons du Seuil. Bucureşti. Armand Colin. H. Texte établi et traduit par Julien Reinach. Univers enciclopedic. New Jersey. Macdonald and Evans. daccessdds. 2003 GAFENCU. De Jure Belli ac Pacis Libri Tres. Editura Politică. Law of Peace. All Back. E. 1994 Establishment of an International Law Commission. 1982 GRICE. DUCULESCU. 1995 ECOBESCU. 1972 FELDMAN. le figuré. Histoire des relations internationales de 1945. Logique et conversation.DUCULESCU. Editors. FUEREA.un. 1991 GENET. International Law. în „Communication”. Robert S. Estover. Paris.

Mircea. după 1860 MATHIJSEN. 2001 MARTENS. România şi Conferinţa de Pace de la Paris din 1946. Catherine. introduction par Alain Fenet. Editura Ştiinţifică. Archives de Quai d’Orsay. [Bucureşti]. Bucureşti. 2003 MAZILU. Dumitru. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. 1995 LE NOUVEAU CYNÉE ou Discours d’etat. cu o nouă traducere a originalului slavon de G.GROTIUS. 1957 MALIŢA. Presses Universitaires de Rennes. Editura politică. ŢUŢUI. Leipzig. Cluj-Napoca. Editura Lumina Lex.org/ cijwww/ cdecisions/ csummaries/ INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE / COUR INTERNATIONALE DE JUSTICE. Bucureşti. Bucureşti. Editura Minerva. Lumina Lex. Charles de. R. Pierre. Mihăilă. Bucureşti. Compendiu de drept european. Armand Colin. Drept diplomatic şi consular. Viorel. text ales şi stabilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. D. LIPATTI. Drept internaţional comunitar. Dumitru. Le guide diplomatique. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Violeta. 2001 MAZILU. 2002 MAZILU. Diplomacy and the Study of International Relations. Despre dreptul războiului şi al păcii. Edition critique par Astrid Guillaume. Drept comunitar general. Miodrag. L’Implicite. Wiley. Diplomaţia. Case Summaries / Résumé des arrêts. Redacţia publicaţiilor pentru străinătate „România”. Bucureşti. ediţia a II-a. Diplomaţia... Tratat. Bucureşti. studiu introductiv şi note de Dan Zamfirescu şi G. Dreptul internaţional public. & RAIFFA. Amintirile unui negociator. www. D. Hugo. 1972 MARCU. 2001 ordonnances. 1970 MALIŢA. Gheorghe. 1986 LACHE. 1978 LE DESSEIN EUROPÉEN. DIACONU. HEATLEY. Bucueşti. Paris. Bucureşti. Ediţia a 7-a. Bucureşti. Dumitru. Mircea. MILLIN. Teoria generală a dreptului. Games and Decisions. Ştefan. 2004. avis consultatifs et ÎNVĂŢĂTURILE lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Paris. Valentin. Imprimerie Nationale Éditions. Lumina Lex. 2001 MAZILU. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Keith. 1919 Documente diplomatice şi consulare. Şcoli şi instituţii. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires. Lumina Lex. Editura Dacia. Editura didactică şi pedagogică. New York. Editura Militară. Teoria şi practica negocierilor. P. Editura Lumina Lex. 1993 LUCE. H. 2002 350 . În tranşeele Europei. 1970 KERBRAT-ORECCHIONI. Dumitru. Tratat privind teoria şi practica negocierilor. d’Emeric Crucé. Bucureşti. Relaţii româno-americane 1859-1901. 2002 MARCU. Bucureşti. HITCHINS. Mihăilă. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. Editura Club Europa. 1968 Oxford. Viorel.icj-cij.

19 octombrie 2003. 1960 RODRIGUEZ ARAYA. Bucureşti.. Avec la participation de Yvon Roé d’Albert. Pierre-Jean (de l’Académie Française).un. Droit international public. Arta diplomatică.MEISEL. Traités et documents diplomatiques. Paul. Paul. RELAŢIILE româno-sovietice. 1999 RÉMY.1990 POPA. Universitatea Bucureşti. Thémes. 1899 QUINTILIANUS. profesionalidad. Mihail Gr. Traité de l’argumentation. 1948/1955 OPPENHEIM. Dalloz. GROS. Monique Constant. The Peace. 2001 REUTER. vol.. Isabelle Richefort.A. Editura politică. Droit international public. 1972 NEAGU. La diplomacia. Paris. Nicolae. David. 8th edition. 1966 NICOLSON. Neuchâtel/Londra. Harold. Christian. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei. Teoria generală a dreptului. Ltd.. edited by Lauterpacht PERELMAN. Bucureşti. I. ed II. Princeton University Press. Institutio oratoria REFERENDUMUL NAŢIONAL privind revizuirea CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI. 5e édition. Ioan. Unele aspecte diplomatice ale recunoaşterii Arnold. Bucureşti. Romulus. A Translation with Commentary. André. H. daccessdds. Bucureşti. Diplomacy in International Law. Paris. 1823 independenţei naţionale a României şi Congresul de la Berlin. Lucie. evolución. Introduction à l’étude linguistique de la parole argumentative. Tezaurul românesc de la Moscova. R. Leiden. 1917-1934. 1977 NEGULESCU. PLANTIN. Libraire. Cours de droit diplomatique. VOICU. NASCIMENTO E SILVA. George. [Princeton]. La nouvelle rhétorique.. I. Harold. 14e édition. Clyde. Florence Le Core pour la direction et la coordination des recherches. Bucureşti. Regia Autonomă Monitorul Oficial“. Editions Klimé. à Dresde. Reprinted 2001 by The Lawbook Exchange. Întreprinderile „Eminescu” S. Editura politică. Paris. 2003 Relations between States and Inter-Governmental Organizations. Paul. Editura Enciclopedică. Glossary. Trésors et secrets du Quai d’Orsay. International Law – A Treatise. reglementación. Facultatea de Drept. Rosario. 1952. chez Chr. Paris. Essais sur l’argumentation. L. I. Tome premier. 1944 NICOLSON.org/doc/RESOLUTION/ GEN/. do. Chaïm et OLBRECHTS-TYTECA. Universitaire de France. vol. I. G. and Bibliography. vol. Diplomatie/Diplomacy. JC Lattès. Presse. Presse Universitaire de France. Bucureşti. Marcus Fabius. E.1958 REUTER. 1992 PRADIER-FODERE. 1932 ROMAŞCANU.. Éditions de l’Université de Bruxelles 2000 PHARR.. 1934 RUZIÉ. vol. ALEXIANU. 1999 351 . P. Paris. Paris. The Theodosian Code and Novels and the Sirmondian Constitutions. în „Diplomaţia română în slujba independenţei”. Cours de style diplomatique. Documente.

introduction. 1979 WATS. et apostolicae adversus anglicanae sectae errores. Bruxelles. Bucureşti. studiu şi text. 2003 TUŢESCU. Introduction à l’étude du discours.htm. New York. 1959 TITULESCU. VANDER ZANDEN. Essai d’une logique discursive. Jean. fide. Ioan Voicu. 2003 Gheorgachi 1762. 1967 TOWARDS a strategy of peaceful settlement of international disputes and global reconciliation. vol. Ernest. Librairie Droz. MacGraw Hill. II. De Potestate Civili. volume one. John R. L’argumentation. New York. 1957 SIMONESCU. Bucureşti. Editura Politică. Selections from three works: De Legibus.. Traducere SALMON. Georges. 1994 SATOW. De triplici virtute theologica. Jean. Confesiunile unui bătrân diplomat.. 0. Essays on International Politics. Manuel de droit diplomatique. Baltimore. ac Deo Legislatore. London. Contele de. în Peaceful settlement of international disputes. Genève. et charitate. (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. Bucureşti. Nicolae Micu. Bibliothèque des textes philosophiques. Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”. Wiley. Discord and Colaboration. Humanitas. Macmillan. & KELLEY. The Classics of International Law). XXIst Century International Law basic texts selected and systematized by Nicolae Ecobescu. 1980 WALTZ.ro/eBooks/lls/Mariana Tutescu–Argumentation/ index. Bruylant. Heads of Governments and Foreign Ministers în „Recueil des Cours de l’Académie de Droit International”. Arnold. 2003. The Social Experience. Theory of International Politics. 1994 WOLFERS. coll. Kenneth. din franceză de Ileana Sturdza. The Social Psychology of Groups. The Johns Hopkins University Press. Bucharest. L’Argumentation. Paris. 1976 VITORIA. Random House. Chapitre IV. Diplomatic Ceremonial and Protocol – Principles. Arthur. coll. 1970. 1988 VIGNAUX. Londra. F. Oxford University Press.unibuc. Orders and Advisory Opinions THIBAUT. Condica lui SUAREZ. Leçon sur le pouvoir politique. A Guide to Diplomatic Practice. Mariana. Universitatea din Bucureşti. traduction et note par Maurice Barbier. Judgements. Dan.. Vrin. spe. H. Documente diplomatice. Literatura românească de ceremonial. 1944 THE PERMANENT COURT OF INTERNATIONAL JUSTICE. www.SAINT-AULAIRE. An Introduction to Sociology. F. H. J. W. James W. The Legal Position in International Law Heads of States. Procedures & Practices. Première partie. 1962 WOOD. New York. 249. Nicolae. London 352 . Paris. de. 1939 Defensio fide catholicae.. SERRES.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful