www.cartiaz.

ro – Carti si articole online de la A la Z

CHIMIE ANORGANICA Capitolul I NOŢIUNI FUNDAMENTALE
1.1.

Materia.

Universul este format din materie, prezentă sub două forme: substanţă şi energie radiantă. Materia este în continuă transformare. Substanţa reprezintă o formă de existenţă a materiei cu o compoziţie şi structură definită. O anumită cantitate dintr-o substanţă sub o formă şi un volum oarecare, reprezintă un corp realizat din substanţa respectivă (de exemplu: dacă considerăm ca substanţă - fierul, un cui reprezintă un corp realizat din fier). Substanţele se clasifică în substanţe pure şi amestecuri. Substanţa pură are o compoziţie determinată, indiferent de modul de obţinere şi are proprietăţi fizice constante (densitate, temperatura de topire, de fierbere, lichefiere etc.), iar prin procedee fizice obişnuite, nu poate fi descompusă în alte substanţe. În natură, în cele mai multe cazuri, substanţele nu sunt pure, ci impure, adică conţin şi alte substanţe denumite “impurităţi “. Purificarea substanţelor impure poate fi realizată prin diferite procedee, funcţie de starea de agregare: filtrare, decantare, distilare, evaporare, cristalizare. Substanţele pure pot fi:

1

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
- substanţe simple, care prin metode chimice nu pot fi descompuse în alte componente - cu caracter de metal ( cupru, sodiu, calciu, fier), cu caracter de nemetal (oxigen, azot, clor, sulf, carbon)) sau cu caracter de metal şi nemetal (stibiu, arsen); - substanţe compuse (denumite şi combinaţii) care rezultă din combinarea a două sau mai multe substanţe simple şi pot fi descompuse în substanţele din care s-au obţinut ( sulfat de sodiu, sulfură de fie, carbonat de calciu). Amestecurile sunt formate din diferite cantităţi de substanţe diferite, putând fi omogene sau eterogene. Amestecul omogen are aceleaşi proprietăţi în tot volumul său (de exemplu: soluţia de zahăr), spre deosebire de amestecul eterogen (de exemplu: laptele). În amestecuri, fiecare substanţă componentă îşi păstrează proprietăţile specifice (de exemplu: amestecul de pilitură de fier şi sulf). În anumite condiţii, de exemplu , sub acţiunea căldurii, dintr-un amestec de două sau mai multe substanţe se formează una sau mai multe substanţe cu proprietăţi diferite de cele ale componentelor; înseamnă că a avut loc o transformare chimică (reacţie chimică), iar rezultatul este o combinaţie chimică (de exemplu: prin încălzirea amestecului de pilitură de fier şi sulf se obţine sulfura de fier).

1.2. Transformările materiei
Transformările materiei au loc prin mişcare, care reprezintă o formă de existenţă a materiei. Fenomenele care au loc în univers se datorează diferitelor tipuri de mişcare a materiei: mecanică, fizică, chimică, biologică, ce constituie obiectul de studiu a diferitelor ramuri ale chimiei. Mişcarea mecanică a materiei reprezintă deplasarea unui corp în spaţiu; mişcarea fizică constă în mişcarea moleculelor (căldura); mişcarea fotonilor cauzează lumina, mişcarea

2

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
electronilor –electricitatea; mişcarea chimică constă în cedarea şi acceptarea de electroni ai atomilor; mişcarea biologică reprezintă o formă complexă de mişcare a materiei vii ( organisme vegetale, animale). Chimia este ştiinţa fundamentală care studiază materia şi transformările sale. Transformările suferite de materie pot fi de natură fizică sau chimică. Prin transformările fizice (fenomene fizice) se modifică proprietăţile fizice ale materiei, fără a rezulta substanţe noi, pe când transformările chimice (fenomenele chimice) modifică proprietăţile chimice ale materiei, ducând la apariţia de substanţe noi. Chimia studiază starea generală, compoziţia, structura, obţinerea, proprietăţile şi tranformările substanţelor, cauzele şi legile după care au loc acestea din urmă. Chimia cuprinde două mari domenii: chimia organică în cadrul căreie se studiază materia alcătuită din compuşii carbonului (hidrocarburi şi derivaţii acestora) şi chimia anorganică care studiază subtanţele care nu conţin carbon, cu excepţia unor compuşi simpli ai carbonului (oxizi, carbonaţi, carburi). Proprietăţile substanţelor, modalităţile şi procedeele utilizate, fac obiectul de studiu şi cercetare a ramurilor chimiei:
-

chimia fizică – studiul proprietăţile fizice ale substanţelor şi relaţia dintre energie şi transformăirile chimice; electrochimia- studiul reacţiilor chimice, ca urmare a efectului electricităţii şi a reacţiilor chimice însoţite de fenomene electrice; fotochimia – studiul proceselor chimice produse sub influenţa luminii; radiochimia – studiul proprietăţilor subtanţelor radioactive; chimia analitică – identificarea şi determinarea cantitativă a elementelor compomnente ale substanţelor;

-

-

3

ro – Carti si articole online de la A la Z - chimia nucleară – studiul transformărilor nucleelor atomice.analiza chimică. materia poate exista în trei stări de agregare: solidă.1. metoda de descompunere a substanţei compuse în componentele din care este alcătuită ( determinarea identităţii şi /sau a cantităţii fiecărui component). creşterea plantelor).sinteza chimică. În condiţii obişnuite. de împrăştire a particulelor componente. substanţa se află într-o stare fizică denumită stare de agregare. 1. procesele nucleare şi a atomilor obţinuţi prin reacţii nucleare. Transformările fizice Stările de agregare ale materiei În anumite condiţii de temperatură şi presiune. substanţele simple se găsesc în stare liberă. - - - - Chimia studiază compoziţia substanţelor compuse.cartiaz. . chimia agricolă (agrochimia))– studiul proceselor chimice din domeniul agriculturii (cultura. geochimia – studiul compoziţiei straturilor geologice ale Pământului. dar în compoziţia substanţelor nou formate. ele devin elemente chimice. chimia biologică (biochimia) – studiul mecanismelor în organismele vii. În natură. instalaţii şi tehnologii industriale). lichidă. chimia industrială – studiul obţinerii substanţelor chimice la scară industrială ( procedee.2.www. gazoasă. determinate de tendinţa de apropiere şi respectiv. obţinerea unei substanţe compuse din substanţele componente din care trebuie formată. 4 . prin doua metode fundamentale: .

Soarele). particulele componente (atomi.materia are volum propriu şi ia forma vasului în care se află. . stelele.materia nu are volum şi formă proprie. neordonată (masele plastice. ioni. molecule) au energie cinetică redusă şi sunt strâns unite datorită unor forţe de atracţie puternice. volumul şi densitatea lichidului este: m=V·ρ Starea gazoasă . laptele. sarea) sau amorfă. 5 . nu au formă proprie (apa. ceara).ro – Carti si articole online de la A la Z Starea solidă .structura poate fi cristalină. . electroni.forma a materiei care există numai în condiţii de temperatură înaltă: . datorită particulelor care formează reţele cristaline (zahărul. oxigen.materia are formă şi volum propriu. oxid de carbon). .www. ioni.cartiaz. . Plasma .relaţia dintre masa.particulele componente au o mare mobilitate şi ocupă volumul vasului în care se află ( gaz metan.se găseşte în proporţie de 90% în univers. ordonată.este un gaz ionizat format din atomi. vinul) datorită forţelor de atracţie mai slabe dintre particule decât în cazul substanţelor solide.relaţia dintre masa. fulgerul. şi fotoni ce formează un amestec neutru din punct de vedere electric (flacăra. . volumul şi densitatea caracteristice subtanţei solide este: m=V·ρ Starea lichidă .

proprietăţi fizice şi chimice diferite de cele ale substanţelor iniţiale. Transformările chimice Reacţiile chimice transformă substanţele în alte substanţe cu compoziţie. astfel: Sublimare →→→ →→→→→→→→→→→→ ↑ SOLID topire vaporizare LICHID ↓ GAZ →→→ ←←← solidificare →→→ ←←← condensare ↑ ↓ ←←←←←←←←←←←←←←← desublimare Topirea reprezintă trecerea unei substanţe din starea solidă în starea lichidă. Reacţiile chimice sunt de diferite tipuri: 6 .www. dar sub acţiunea presiunii. Transformările de stare ale substanţelor pot fi reprezentate scematic.2. lichidă sau gazoasă. Vaporizarea este trecerea substanţei din starea lichidă în stare gazoasă prin absorbţie de căldură şi poate fi realizată prin evaporare sau fierbere.2. Sublimarea constă în trecerea unei substanţe din starea solidă direct în stare de vapori. Lichefierea este procesul de trecere a unei substanţe gazoase în stare lichidă la temperatură obişnuită. prin absorbţie de căldură. o substanţă se poate afla în una din stările de agregare: solidă. procesul invers.ro – Carti si articole online de la A la Z În anumite condiţii normale de temperatură şi presiune. structură. fiind denumit solidificare.cartiaz. 1. procesul invers este condensarea.

Compoziţia chimică a materiei În natură. cu forme diverse determinate de conţinutul de apă şi de substanţă uscată constituită din: 7 . elementele predominante din natură. fie sub formă de substanţe compuse (carbonaţi. elementele chimice se găsesc fie sub formă de substanţe libere simple (hidrogenul. fierul. sodiul). precum şi aluminiul.ro – Carti si articole online de la A la Z .cartiaz. oxigenul.www.3. potasiul. clorul şi fosforul ( cca.1. 1. vegetală şi animală. 25%). siliciul (25%). rezultând doi noi compuşi chimici: AB + CD → AC+ BD 1. În scoarţa pământului (litosfera). materia vie.reacţii de combinare a două substanţe sau mai multe substanţe (reactivi) din care rezultă o nouă substanţă (produs de reacţie): A+B=AB . titanul. sulfaţi.3. sodiul.reacţii de substituţie prin care un element înlocuieşte un alt element din alt compus chimic: AB + C → AC + B . azotaţi. magneziul. învelişul apos (hidrosfera) şi învelişul gazos al pământului (atmosfera).reacţii de descompunere a unei substanţe în două saumai multe substanţe noi: AB = A + B . calciul. hidrogenul.reacţii de dublu schimb în care elementele unui compus binar înlocuiesc câte un alt element din celălat compus binar. are o compoziţie chimică deosebit de complexă. clorul. sunt: oxigenul(50%). apa).Compoziţia chimică a materiei vii Ca urmare a procesului de evoluţie.

fosfor. se formează biomolecule anorganice sau organice. şi anume: carbon. oxigen. azot.3 60 4. siliciu. cupru. protide. alcaloizi.5 22. . majoritatea fiind asociate sub formă de biomolecule. În tabelul 1 este prezentat procentual.substanţe organice: glucide. Alte 20 elemente chimice reprezintă 0. plumb. reprezintă un procent de aprox.7 6. taninuri. Conţinut (%) A B Clasa de compuşi Biomolecule anorganice Apa Compuşi minerali Biomolecule organice Glucide Plante 77. zinc. iod. animale şi a organismului uman.5 18 Animale 64. Elementele minerale din organismele vii sunt denumite bioelemente. lignine. enzime. 0. conţinutul principalelor biomolecule în organismele vegetale. acizi nucleici. Tabelul 1. animale şi organismul uman. denumite macroelemente. Elemente chimice se regăsesc în cantităţi extrem de mici. magneziu.3 35. clor.074% din materia vie. titan.27% din substanţa uscată a materiei vii. microelementele. printre care: fluor. terpenoide.2 Om 64 60 4 36 1 8 fitohormoni. Ţesuturile vegetale şi animale conţin cca. sodiu. reprezintă categoria de microelemente (oligoelemente). din care un număr de 12 elemente constituie 99% din materia vie. staniu.5 75 2. bor. potasiu. 60 de elemente chimice. . Funcţie de tipul elementelor chimice care reacţionează între ele sau cu alte substanţe.ro – Carti si articole online de la A la Z . oligoelemente şi microelemente. molibden.cartiaz. cu proprietăţi diferite de cele ale componentelor.www. Conţinutul procentual al principalelor biomolecule din organismele vegetale. hidrogen. cobalt. hormoni. fier. lipide. mangan. calciu. vitamine.substanţe anorganice (substanţe minerale) clasificate în macroelemente. sulf. plastice sau de constituţie. pigmenţi.

27 Tabelul 4. Conţinutul procentual al elementelor cuaternare în plante şi animale.Br 66 17. Distribuţia bioelementelor în lumea vie. Scoarţa terestră Organismul uman 9 .V Si. Răspândirea elementelor chimice în litosferă şi în organismul uman.Co Ti.03 3 C O H N În tabelul 3 este prezentat conţinutul în procente a biomoleculelor în lumea vie.Zn. Elemente Separat O C H2 N Ca P K Na S Mg Cl F.2 0.53 0.5 4 11.27 0.27 0. Tabelul 3.05 0. răspândirea elementelor chimice în litosferă şi respectiv. iar în tabelul 4.B.27 0. în organismul uman.Sn.6 10. În tabelul 2 este prezentat conţinutul procentual al elementelor cuaternare din plante şi animale: Tabelul 2.9 0.cartiaz.2 99. Element: Organism Plante Animale 54 21 38 62 7 10 0.3 0. care reprezintă 96. carbon.Mn.4 0. hidrogen şi azot. denumite elemente cuaternare: oxigen.2% din masa organismelor vii.4 1.www.2 2.Fe.I.Pb.8 15 20 În organismele animale şi vegetale predomină patru elemente chimice.As.27 Conţinut % Pe grupe 96.08 0.7 17.Mo.6 0.73 3.ro – Carti si articole online de la A la Z Lipide Protide 0.Cu.

www.31 0.46 0. animale şi al organismului uman. iar a unui copil.2. până la 87% din greutatea corpului. Organismul unui adult conţine până la 70% apă.cartiaz.22 0.4 0. Alimentele contribuie la desfăşurarea metabolismului uman. iar azotul este prezent în procent de 73.19 Element chimic H O C N Ca P Cl K S Na Mg Conţinut % 63 25 9. Ţinand cont de provenienţa naturală sau de procesare.5 1. componetele alimentelor se clasifică în următoarele categorii: 10 .08 0.03 0.3% în ţesuturile vegetale şi animale prin gruparea amino ( – NH 2 ) a aminoacizilor. Hidrogenul este elementul cu cea mai mare răspândire ca număr de atomi.ro – Carti si articole online de la A la Z Element chimic O Si Al Fe Ca Na K Mg Ti H C Conţinut % 47 28 9 4.5 3. fie că reprezintă materii prime agroalimentare. procesate. Compoziţia chimică a alimentelor Alimentele sunt definite ca substanţe sau produse.22 0.3. 1. carbonul reprezintă 37-50% din substanţa uscată.06 0. fie produse prelucrate.5 2.2 0.5 2. semiprocesate sau neprocesate ce pot fi ingerate de către oameni. Apa reprezintă un component vital al organismelor vegetale.5 2.05 0. oxigenul este singurul element care pătrunde în ţesuturile plantelor şi animalelor sub formă de molecule gazoase sau dizolvate în apă. fiind formate din substanţe organice şi anorganice de provenienţă şi în proporţii diverse.01 În materia vie.

fluorul etc. substanţe incorporate-aditivi alimentari (conservanţi. acizi anorganici.1. B. enzime). sodiu. iodul. etc.3. fosfor. apă. magneziu. contaminante. potasiu. substanţe azotate-proteice şi neproteice. cobaltul. 1.macroelemente. Clasificare Funcţie de cantitatea substanţelor minerale aflate în produsele alimentare. organoleptizante.3. molibdenul. zincul. acestea se clasifică în : a) macroelemente ( g/100g produs) : potasiu.cartiaz. b) microelemente (mg/100g produs) denumite şi oligoelemente: fierul.. antioxidanţi. c) ultramicroelemente (micrograme/100g produs): elemente cu radioactivitate naturală (radiu.ro – Carti si articole online de la A la Z A. siliciul.www. substanţele chimice native anorganice din alimente (substanţele minerale).3. toriu etc). Funcţie de rolul lor în metabolismul uman. Substanţe chimice native anorganice (substanţe minerale) din alimente 1. bariul. manganul. 11 .3. sunt considerate: a) esenţiale . clor. vitamine. substanţe native: componente anorganice (apa. sărurile minerale. substanţe accidentale. în concentraţie de peste 1% produs alimentar: calciu. consrevanţi. cuprul. lipide. acizi organici.. sodiu. substanţe minerale). adăugate neintenţionat. sulf. C. magneziu. sol). componente organice (glucide. antioxidanţi etc). accidental în produsele alimentare sau datorită poluării mediului (aer.

91 0.05 0.03 Cl 0.cartiaz.24 Substanţele minerale existente în legume şi fructe determinate din cenuşa rezultată după incinerare.57 SO3 0. molibden. aluminiu. pământ) din cenuşa insolubilă în HCl 10%. cupru.85 0. mangan.95 0. bismut.3. seleniu.03 0. nichel. siliciu. siliciu. 12 .01 0.7 2. sunt bazice ( oxizi de sodiu.www. 1. calciu.28 0. în concentraţie mai mică de 1%: crom. pietriş.68 1. zinc. argint. brom. aur. fier. c) substanţele de contaminare.56 0.07 0.48 0. Tabelul 5.58 0.03 0.05 0. vanadiu.03 0. cobalt. În tabelul 6 sunt prezentate câteva elemente chimice din unele specii de fructe şi legumel proaspte.Conţinutul de substanţe minerale din produsele alimentare Conţinutul de substanţe minerale din produsele alimentare este determinat prin analiza chimică a conţinutului de cenuşă.79 1. b) posibil esenţiale: bariu.03 Cenusa 1. fier). galiu.01 K2O 0. fosfor). manngan. fluor.1 0. zinc. magneziu.microelemente. bor).05 0.3. acide ( oxizi de sulf.03 0.02 SiO2 0.01 0.49 1.01 CaO 0. aluminiu.78 0. materii necomestibile (nisip.68 0.ro – Carti si articole online de la A la Z .04 0.37 Na2O 0. De exemplu. din cenuşa solubilă în HCl 10% sau cenuşa netă. în cantităţi infime: plumb. b) conţinutul de substanţe minerale native sau incorporate. Conţinutul mediu în substanţele minerale şi în cenuşă la unele cereale. sau microelemente ( cupru. iod. seminţele de cereale conţin substanţe minerale în cantităţi importante ( tabelul 5). şi anume: a) conţinutul global de substanţe minerale al produsului din cenuşa totală sau brută.52 0.2. stronţiu.01 0.02 0. titan. procente substanţă uscată Continutul mediu în % substanţă uscată Specia P2O5 Grâu Secară Orz Ovăz Porumb 0.05 0.68 1. obţinută prin calcinarea probei de analizat. potasiu.02 0. staniu. c) impurităţi. carbon.

48 0.4 3.5 0.45 2.5 0.minerale % 0.ro – Carti si articole online de la A la Z Tabel 6.6 0.4 0.39 0. Conţinutul de elemente minerale ale unor specii de fructe şi legume.49 0.5 0.48 0. Tabelul 7.45 0.3 0.6 0.18 0.6 0.7 0.5 0.minerale % 0. Conţinutul mediu în substanţe minerale totale ale fructelor şi legumelor.1 4 0.4 0.1 0.4 0.3 0.8 0.4 Specia Mure Pere Piersici Portocale Prune Smochine Struguri Visine Zmeura Ardei Castravet i Cartofi Subst.63 0. Specia Banane Capsuni Cirese Mere Pere Piersici Portocale Prune Struguri Ceapa Castraveti Fasole Gulii Morcovi Mazare boabe Spanac Salata Tomate Telina Varza alba K 380 155 250 120 130 230 187 250 250 128 174 215 337 226 321 742 321 316 337 475 Na 3 5 3 2 3 3 3 3 6 26 13 10 55 116 22 70 58 125 131 31 Ca 7 30 18 5 9 6 43 14 10 31 20 43 90 59 33 130 108 43 16 50 Mg 35 13 12 5 7 10 12 9 10 7 11 31 47 19 43 57 39 51 33 24 Fe 0.66 1.32 0.4 0.44 0.6% .6 0.cartiaz.5 0.3 şi 2.4 0. în mg.www.51 0.7 0. la 100g material proaspăt.7 1.49 0.99 13 .6 P 30 25 21 10 9 20 22 18 12 12 11 55 21 62 82 21 20 26 47 În tabelul 7 este prezentat conţinutul total de substanţe minerale exprimat în procente care se observă că variază între 0.65 0. la 100g material proaspăt Specia Afina Agrise Alune Ananas Banane Caise Castane Capsuni Cirese Coacaze negre Coacaze rosii Grape fruit Subst.33 0.83 0.5 0.

Apa liberă poate fi îndepărtată uşor din produsele alimenzare prin stoarcere.4 0. În plus.15 0. în micro. datorită grupărilor organice funcţionale hidrofile: hidroxilice. -COOH. Conţinutul de apă din alimente Conţinutul de apă din alimente determină calitatea alimentelor şi de asemenea.3.9 0. Apa legată poate fi fixată în produsele alimentare.3.57 1. Apa liberă există în organismele vii. –OH.85 0.9 1.3.02 0. au loc 14 . uscare. Eliminarea apei legate din alimente se face greu.42 1.şi macrocapilare.67 0. Apa din alimente se găseşte sub două forme: apă liberă şi apă legată.chimice în macromolecule. influenţează proprietăţile şi stabilitatea acestora. datorită higroscopicităţii componentelor hidrofile. formând soluţii coloidale.18 0.28 Ceapa Conopida Dovlecei Fasole pastai Gulii Mazare verde 0.95 1. carboxilice.85 0. dar dacă se îndepărtează în cantităţi mari.6 1.77 1.75 0. sub formă de soluţii ale substanţelor solubile din sucul celular sau intercelular. fără modificarea majoră a celorlalţi componenţi ai alimentelor.52 0. alimentele conţin apa higroscopică.www.54 2.32 2. aminice –NH2 .44 0.58 0.72 0.cartiaz.99 0.5 0.89 0.92 1. amidice –CONH2 .ro – Carti si articole online de la A la Z Gutui Lamai Mandarine Mere Migdale Nuci Marar Morcovi radacini Patlagele vinete Patrunjel Patrunjel radacini Praz Ridichi de luna Ridichi de iarna Spanac Sparanghel Salata Tomate Usturoi Telina radacini Varza alba Varza rosie Varza Bruxelles 0. prin legături fizice în microcapilare şi prin legături fizico.7 0.98 2.6 1.

15-0.lapte . carne de pui 67-72%) 62-845 87-91% 65-95% (salată – 94. cartofi – 75.fructe proaspete . mere – 84.pâine coaptă . şi anume : .4%.58%) 13-20% Între moleculele de apă din mediu înconjurător şi moleculele de apă din alimente există un schimb permanent până se atinge un echilibru (umiditatea relativă de echilibru) valoare caracteristică fiecărui tip de produs.amidon 55.1. cum sunt: pierderea capacităţii alimentelor de rehidratare.89%.etc.cereale boabe . porumb – 13.9%.85. floarea soarelui – 8.3%.36%) 0.74% ( carne de vită 60-75%.95.peşte . ridichi – 93. Alimentele proaspete au valori diferite ale conţinutului de apă. Capitolul II LEGILE FUNDAMENTALE ALE CHIMIEI 2.40% 22-48% 79-90% (pepeni – 88.3%. struguri – 79%) 12-15% (seminţe de grâu – 13. carne de porc 5073%. Legea conservării masei 15 .ro – Carti si articole online de la A la Z un procese ireversibile. castraveţi .zahăr .www.degradarea soluţiilor soluţiilor coloidale.carne .cartiaz.3%.legume proaspete . denaturarea proteinelor.

Poate exista impresia că unele substanţe dispar. A. exprimată în erg. pe cale experimentală. ca urmare unor experienţe de oxidare a metalelor. însă transformările chimice conduc la substanţe noi. suma greutăţilor (maselor) substanţelor intrate în reacţie este egală cu suma greutăţilor (maselor) substanţelor obţinute prin reacţie”. cât şi masei energiei din sistem. În secolul al XX-lea. legea poate fi demonstrată în cazul reacţiilor chimice obişnuite. A.Lavoisier a demonstrat că „ în toate reacţiile chimice. Corelaţia dintre masă şi energie este exprimată prin relaţia lui Einstein: E = m · c2 unde E este energia. M. 16 . Einstein a demonstrat că masa se poate transforma în energie radiantă.cartiaz. La sfârşitul aceluiaşi secol.ro – Carti si articole online de la A la Z În natură se observă transformarea substanţelor având ca rezultat apariţia de noi substanţe. neputând fi demonstrată dacă procesul chimic transformă masa în energie radiantă sau energia radiantă în masă.V. m reprezintă masa (g).www. iar c este viteza luminii (cm/s). masa totală a substanţelor participante la aceste procese rămâne constantă” Întrucât energia este o a doua formă de existenţă a materiei. iar legea conservării masei se aplică atât masei materiei. Legea conservării masei poate fi enunţată şi astfel:” la toate procesele chimice. încât atâta cât se ia de la un corp tot atât se va adăuga la alt corp”. ea se poate transforma şi trece de la un obiect la altul. În realitate.Lomonosov a făcut observaţia că „toate schimbările care se produc în univers se întâmplă în aşa fel. În secolul al XVIII-lea. materia nu se poate crea şi nici distruge. În laborator.

2. are loc după anumite reguli. De exemplu. de exemplu. indiferent de proporţia dintre componentele unui amestec de gaze.hidrogenul şi oxigenul pentru formarea apei: 2 vol. Cl2 (raport 2:1) (raport 1:1) . O2 1 vol. De exemplu: .ro – Carti si articole online de la A la Z 2.hidrogenul şi clorul pentru formarea acidului clorhidric: În secolul al XVIII-lea. L.Proust a enunţat Legea constanţei compoziţiei (legea proporţiilor definite sau legea proporţiilor constante): „orice compus chimic conţine totdeauna aceleaşi elemente combinate în aceleaşi proporţii de masă”. Legea proporţiilor multiple S-a observat că unele substanţe simple se combină între ele pentru a forma combinaţii în diferite raporturi masice. Legea constanţei compoziţiei (legea proporţiilor definite) Combinarea elementelor chimice ce formează o substanţă. hidrogenul şi oxigenul se combună în raport masic de 1:8. în raport de 1:16.2. pentru formarea apei. ele reacţionează întotdeauna în raport de volume (cantităţi strict determinate). deci cantităţile de oxigen din ambele combinaţii se găsesc în raport de 8 : 16 sau 1: 2. H2 + 1 vol. raporturile masice în care se combină azotul şi oxigenul. În cazul oxiziilor de azot. H2 + 1 vol.3.J.www.cartiaz. iar pentru formarea apei oxigenate. sunt următoarele: 17 . pentru a forma aceeaşi substanţă.

sulful se combină cu oxigenul în raport masic de 16:16 pentru a forma bioxidul de sulf ( SO2). raportul masic între sulf şi carbon este 16:6.carbonul se combină cu oxigenul în raport masic de 6:16 pentru a forma bioxidul de carbon (CO2). referindu-ne la cele două reacţii. de exemplu că: .Richter a studiat modul de combinare a unor elemente chimice şi a observat. diferitele mase ale uneia substanţele simple care intră în combinaţie cu o masă dată din cealată substanţă simplă. molecula-gram de sulfură de carbon (CS2) conţine 64g sulf şi 12g carbon. 18 . Dalton a enunţat legea proporţiilor multiple: „dacă două substanţe simple se combină pentru a forma mai multe substanţe compuse. raportul masic S:C este 64:12 sau 32:6.4. Deci. În cazul reacţiei directe dintre dintre sulf şi carbon. J. 2.www. .B. Legea proporţiilor reciproce (legea proporţiilor echivalente) În secolul al XVIII-lea. sunt 8:16:32:40 sau 1:2:3:4:5 La începutul secolului al XIX-lea.ro – Carti si articole online de la A la Z Protoxidul de azot Monoxid de azot Trioxid de azot Bioxid de azot Pentoxid de azot 14: 8 14:16 14:24 14:32 14:40 Raporturile în care se găsesc cantităţile de oxigen cu care se combină azotul în cazul celor cinci oxizi. aşadar.cartiaz. se găsesc între ele în raporturi de numere întregi mici”.

masa carbonului este considerată ca fiind B. Hidrogenul se combină cu oxigenul. în raport de 40:16. cu calciu. de exemplu. clorul şi azotul în raport de 1:8. 24:16 şi 12:16 sau 20:8. oxigenul se combină cu alte substanţe simple. se găsesc în raport egal cu A:B sau multiplii acestuia”. atunci masele promelor două substanţe care se pot combina între el. În mod similar. în combinaţiile lor. magneziu. fomând oxizii respectivi ( CaO. CO).5 şi respectiv. fiind C. 1:35. masa sulfului este considerată ca fiind A. carbon.ro – Carti si articole online de la A la Z Enunţul legii este : „dacă A şi B reprezintă masele a două substanţe care se combină cu aceeaşi cantitate C a unei a treia substanţe. MgO şi respectiv. 6:8. Numărul care arată câte grame dintr-o substanţă simplă se combină cu 8 g de oxigen sau 1g de hidrogen sau înlocuiesc aceste cantităţi .7 .www.cartiaz. iar masa oxigenului este considerată ca 19 . 12:8. 1:4. În cazul menţionat. se numeşte echivalentul chimic al elementului.

materia era considerată ca fiind constituită din patru elemente de bază: apa. aerul şi focul. alchimiştii au descoperit numeroase elemente chimice. Teoria nucleară a atomului a lui Rutherford 20 . considerând atomul ca fiind o sferă solidă cu masă proprie. J.. Scurt istoric. care se pot combina între ele datorită unor forţe de atracţie şi respingere. 3. În antichitate a fost introdusă noţiunea de atom.2.www. pământul. În perioada evului mediu.Teorii privind structura atomului Atomul este cea mai mica parte in care se poate diviza o substanţa simplă şi care păstrează individualitatea acesteia. în speranţa descoperirii metodei de obţinere a aurului din diferite substanţe. În anul 1803. În secolul V î.J. fiecare element având acelaşi tip de atomi identici..Dalton a enunţat teoria atomistă. denumire care provine din limba greacă (atomos).1. denumiţi electroni. Acest prim model al atomului a fost denumit prăjitura lui Thompson.. Thompson a presupus că atomul este divizibil.ro – Carti si articole online de la A la Z Capitolul III ATOMUL 3. J. fiind format dintr-o sferă cu electricitate pozitivă în care se găsesc particule cu sarcină negativă. însemnând „indivizibil”.Hr.cartiaz. În anul 1897.

3. denumite cuante de energie. In mod asemănător cu sistemului solar. Energia absorbită sau emisă este: E = E2 . 21 . modelul conceput fiind denumit modelul planetar al atomului. Bohr a propus un model al atomului în care electronii se rotesc in jurul nucleului pe traiectorii bine definite. nucleu este plasat în centrul atomului. prin emiterea energiei absorbite. S-a dedus că numărul de electroni ce înconjoară nucleul trebuie să fie egal cu numărul de sarcini pozitive ale nucleului pentru ca atomul să fie neutru.3. faptul că un atom poate absorbi energie. conform căreia. Planck a arătat prin teoria cuantică. Bohr În anul 1913.E1. nucleul este format din particule (nucleoni) : particule încărcate pozitiv (protoni) şi unel neutre (nucleoni). atomul este format din electroni (sarcină negativă) şi nucleu format din protoni (sarcina pozitivă) şi neutroni. iar electronii se rotesc in jurul acestuia. numite orbite. teoria cuantică a lui M. Rutherford a enunţat teoria nucleară a atomului.Einstein. Modelul planetar al atomului propus de Rutherford arată asemănarea dintre structura materiei la nivel macrocosmic cu cea la nivel microcosmic.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z În anul 1912. ca fiind formată din cantităţi extrem de mici de energie. trecând la o stare de energie E1. pornind de la modelul atomului lui Rutherford. E. N. la o altă stare de energie.Planck şi extinsă de A. Planck a considerat energia radiantă. M. Forţele de atracţie dintre nucleu şi electroni sunt asemănătoare gravitaţiei. Bohr a elaborat teoria structurii atomului de hidrogen. E2 (E1 < E2) ca apoi. Teoria lui N. să revină la starea de energie E1. În acest model.www. În mod analog substanţei formate din particule.

ştiind că υ = c/ λ.4. care este absorbită sau emisă de un corp şi frecvenţa υ.ro – Carti si articole online de la A la Z Prin relaţia : E = h · υ considerată ecuaţia fundamentală a teoriei cuantice. care caracterizează raza şi de un număr cuantic k. 22 . privind stările staţionare (nivele de energie) şi 3.cartiaz. dacă se ciocneşte cu un foton. au condus la elaborarea postulatelor lui Bohr.Einstein a explicat că luminia este compusă din fotoni. care defineşte forma eliptică a orbitei electronului.6249·10 erg·s.www. n. a condus la ecuaţia fotoelectrică a lui Einstein: h · υ = Ei + ½ m · v2 în care: energia fotonului (h · υ ) este egală cu energia necesară îndepărtării electronului ( Ei ) plus energia cinetică a fotoelectronului (½ m · v2 ). h · υ . Energia este dependentă de un număr cuantic principal. are valoarea de 6. h. cu energia E=h·υ Demonstraţia prinvind pierderea unui electron de către un atom de metal. Teoriile emise de Planck şi Einstein referitoare la lumina de frecvenţă υ emisă sau absorbită de materie numai în cuante de energie condiţia frecvenţei luminii emise de atom. Teoria lui Bohr-Sommerfeld Teoria lui Bohr-Sommerfeld se bazează pe faptul că mişcarea periodică sub influenţa unei forţe centrale duce la orbite eliptice cu nucleul situat în centru. legătura dintre cantitatea de energie (E) de lungimea de undă λ. Constanta lui Planck. A. Planck a demonstrat astfel.

18 electroni pe stratul L (n=2) etc.ro – Carti si articole online de la A la Z Structura fină a liniilor spectrale ale atomilor obţinute prin revenirea electronilor la nivelele de energie iniţiale. Q. este explicată prin existenţa unor substraturi ale fiecărui nivel de energie. M. 23 .cartiaz. Considerând modelul atomului din teoria Bohr-Sommerfeld.www. Stratul electronic este format din electronii cu acelaşi numărul cuantic principal: K (n=1). O. (+l l . n. Electronul este caracterizat prin numere cuantice: . care caracterizează momentul magnetic propriu electronului. s. +l). are valori între 0 şi n-1. care caracterizează momentul magnetic creat prin rotaţia electronului pe orbita lui. Fiecare strat conţine un număr maxim de 2n2 electroni: 2 electroni pe stratul K (n=1). pentru rotaţia în acelaşi sens sau în sens contrar faţă de axa proprie. care caracterizează distanţa orbitei staţionare a electronului faţă de nucleul atomului. are valori de la 1 la 7. n. L. care formează învelişul electronic al atomului. fiind notate K. Electronii gravitează pe orbite caracterizate de numărul cuantic principal. se consideră că structura electronică a atomului ca fiind stratificată.numărul cuantic secundar. sunt formate de substraturi electronice caracterizate de m = 2l+1 valori pentru un număr cuantic secundar cu valori de la –l la +l. după absorbţie de energie. Orbitele caracterizate de un număr cuantic principal. . . fiind o măsură a semiaxei mici a elipsei.numărul cuantic magnetic. L (n=2). fiind multiplu de h/2π . 8 electroni pe stratul L (n=2). N. are două valori: +1/2 şi – ½ unităţi cuantice h/2π. are 2l+1 valori.numărul cuantic de spin. m. care corespunde momentului unghiular al electronului pe orbită. 0 . M (n=3) şi aşa mai departe. în mişcarea de rotaţie în jurul axei sale. adică a semiaxei mari a orbitei staţionare. n. P şi respectiv.număr cuantic principal. l.

E. 6 (total: 8) M (n=3): l= 0. max.cartiaz. electroni = 2 L (n=2): l= 0. Schrödinger a explicat fenomenele legate de structura atomului prin principiile mecanicii cuantice. 3 şi respectiv. 1. zonă în care electronul se roteşte cu maximă probabilitate în jurul nucleului. -1. 2. +2) şi (-3. dar şi proprietăţi de undă (relaţia λ = h/mv). orbite: 1 şi respectiv. înlocuind noţiunea de orbită cu orbital. max. 3 nr. orbite: 1. 3. 0. +1. 5 nr. nr. max. 5 şi respectiv. -1.+1) şi (-2. pe cele trei coordonate ox. oy şi oz. De Broglie că electronul are proprietăţi de particulă. max. (-1. max. orbite: 1. 0. electroni = 2 şi respectiv. +2. -2.+1). +2) nr. a considerat că mişcarea de undă se propagă în spaţiu. orbite: 1. 24 . 7 nr. 6. 3 m= 0 . 0.ro – Carti si articole online de la A la Z Exemplificăm distribuţia electronilor în straturile electronice: K (n=1): l = 0 m=0 nr. -1. (-1. +3) nr. 10 şi respectiv. 2 m= 0 . 6 şi respectiv 10 (total: 18) N (n=4): l= 0. max. +1.www.5. 14 (total: 32) 3. 0. Teoria lui Schrödinger În anul 1930. 1. max. (-2. electroni = 2. Bazându-se pe concepţia lui L. 0. +1. max. 1 m= 0 şi (-1.+1) nr. electroni = 2. 0.

Forma nu este simetrică. 2. 25 .... 1. să fie cât mai mare”.. 4. se face în mod succesiv.numărul cuantic azimutal.. orbitalii se numesc s p d f g h . şi numai dacă spinii lor au direcţii opuse. ± 2. ci bilobară. notat 1s şi are simetrie sferică (de exemplu.. oy şi oz. tetralobare.număr cuantic principal... Pauli: „doi electroni ai aceluiaşi atom nu pot avea cele patru numere cuantice” . Etot este energia totală. Epot este energia potenţială particulei. m. ceea ce înseamnă că un orbital poate fi ocupat de cel mult doi electroni.. deci câte trei pentru fiecare strat principal cu n ≥ 2. v este viteza particulei.www. n . ± 3. ± l Orbitalul s este caracterizat prin n=1 şi l = 0. Orbitalii atomului sunt caracterizaţi de : . Orbitalii p sunt orientaţi în spaţiu pe axele ox. Configuraţia electronică reprezintă totalitatea electronilor distribuiţi pe straturile. 3.. după reguli ale mecanicii cuantice: a) principiul de excludere enunţat de W. adică sunt antiparaleli. substraturile şi orbitalii atomului unui element chimic.numărul cuantic magnetic. 5. b) regula lui Hund: „distribuţia electronilor se face astfel încât numărul electronilor cu spin paralel. n-1.... Orbitalii d fiecare strat principal are cinci orbitali cu forme mai complexe.. orbitalul ocupat de electronul atomului de hidrogen). 2. Completarea cu electroni a orbitalilor atomilor.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z Amplitudinea undei (ψ) este introdusă în ecuaţia de undă a lui Schrödinger: Δ2ψ + 8πm/h2 (Etot – Epot) ψ = 0 unde m este masa particulei.... necuplaţi. ±1. cu valori l = 0. cu valori m= 0. .. l. n. cu valori n = 1. 3..

Ulterior. O Fluor. Gell-Mann si G.www. reacţia chimică de pierdere a oxigenului. care se gaseşte in nucleu si poate exista in dubleţi sau tripleţi. denumita quark. demonstrându-se astfel ca nucleu este divizibil. Capitolul IV OXIDAREA ŞI REDUCEREA În vechile teorii. Exemple ale configuraţiilor electronice ale unor elemente chimice: Beriliu. F 1s2 2s2 1s2 2s2 2p2 1s2 2s2 2p3 1s2 2s2 2p4 1s2 2s2 2p5 sau sau sau sau sau ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑↓ ↑↓ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑↓ ↑↓ ↑↓ În 1964 M. astfel încât orbitalii sunt ocupaţi cu electroni în ordinea creşterii energiei lor. iar reducerea. C Azot. oxidarea şi reducerea au însemnat şi procesele chimice de pierdere şi respectiv. N Oxigen.Zweig a descoperit particula subatomică.cartiaz. Be Carbon. oxidarea consta în combinarea unei substanţe cu oxigenul.ro – Carti si articole online de la A la Z c) principiul stabilităţii sau a minimei energii: electronii au tendinţa de a ocupa niveluri de energie cât mai joase. Exemplul clasic este oxidarea hidrogenului şi reducerea oxigenului în reacţia de formare a apei: 2H2 + O2 = 2H2O 26 . de combinare a hidrogenului dintr-o substanţă.

Procesul de oxidare reprezintă cedare de electroni.ro – Carti si articole online de la A la Z Ulterior. reducerea este procesul invers oxidării. Exemplu: În reacţia dintre hidrogenul sulfurat şi clor: H2S + Cl2 = S + 2HCl sulful se oxidează (cedează 2 electroni ): -2 0 S .cartiaz. atomul. în reacţia dintre fier şi acid clorhidic are loc oxidarea fierului de la 0 la +2 şi reducerea hidrogenului de la +1 la 0. într-o reacţie.www. prin studiile efectuate asupra reacţiilor în care nu participă oxigen sau hidrogen. de exemplu.2e = S clorul se reduce ( primeşte un electron): 0 -1 Cl +e = Cl Din punct de vedere electronic. oxidarea este procesul prin care atomul cedează electroni unui alt atom. iar reducerea reprezintă acceptarea de electroni. substanţa (molecula. iar substanţa care cedează 27 0 +1 +2 0 . În conceptul modern. numărul de oxidare poate avea valori de la +7 la -4. Astfel. cele două noţiuni au fost explicate prin modificarea structurii electronice a atomilor elementelor participante la reacţii. ionul) care acceptă electroni se reduce şi se numesşte agent oxidant. Procesul simultan de reducere şi oxidare se mai numeşte reacţie redox. numărul de oxidare poate varia de al -4 la +7. În procesul de reducere. prin acceptarea de electroni. fie din partea unui atom. Fe+ 2H Cl → Fe Cl 2 + H 2 Deci. fie din partea unui ion. din punct de vedere electronic.

azotaţi. În ecuaţiile redox. bromul. iar HCl agent oxidant. metale (sodiu.www. iar ca agenţi reducători: carbonul. cloraţi. magneziu. hipocloritul de potasiu sau de sodiu.ro – Carti si articole online de la A la Z electroni se oxidează şi se numeşte agent reducător. fiecare reducător se transformă într-un anumit oxidant şi respectiv fiecare oxidant se transformă numai într-un anumit reducător. Echilibrul cu schimb de electroni se poate scrie în forma generală : Red Ox + ze– Prin cedarea sau acceptarea unui anumit număr de electroni. adică a transferului de electroni. acesta din urmă are rol de reducător.cartiaz. oxidul de carbon. acidul azotic. În reacţia chimică dintre bioxidul de siliciu şi magneziul. clorul. permanganatul de potasiu. peroxizii. stabilirea coeficienţilor stoechiometrici se face prin analizarea preoceselor de oxidare şi reducere. iar acceptorul de electroni se numeşte oxidant (prescurtat Ox). fier). În cazul exemplului de mai sus Fe este agent reducător. Cuplurile oxidant/reducător sunt bine definite prin numărul de electroni transformaţi între cele două specii care alcătuiesc cuplul redox. apa oxigenată. 28 . Reducerea siliciului +4 0 0 +2 SiO2 + 2Mg = Si + 2MgO Oxidarea magneziului Ca agenţi oxidanţi sunt utilizaţi: oxigenul. aluminiu. potasiu. donorul de electroni se numeşte reducător (prescurtat Red). pe baza respectării legii conservării masei: 2KMnO4 + 5H2S + 6 HCl = 2KCl +2MnCl2 + 5S + 8H2O 3Cu + 8HNO3 = 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O În echilibrele cu transfer de elctroni. hidrogenul. bicromatul de potasiu.

adică reacţii de oxido . Al. +5. +2 +1. +3 +1.ro – Carti si articole online de la A la Z Întrucât electronii nu pot exista liberi.O. +7 –1. Într-o reacţie chimică cu transfer de elctroni un atom cedează electroni (se oxidează) şi un atom acceptă electroni (se reduce).O. +5. +7 –1. +4. +7 +2. +5 +3 Simbol F Cl Br I O S N Nemetal N. Ni. +6 +2. +4. +3. +4 +2.reducere sau reacţii redox. –1 –2. –1 –1. pentru ca o specie chimică să cedeze electroni trebuie să se găsească în prezenţa altei specii chimice capabilă să accepte aceşti electroni. K. +4. Mg. +3 Cu Au Hg Sn Pb As Au +1.. +5. Zn.cartiaz. +1. cel mai des întâlnite în practică Element Chimic Simbol Na. +1. Ag Ca. Din acest motiv nu pot exista independent numai reacţii de oxidare sau numai reacţii de reducere. +3. În tabelul 8 sunt trecute elementele cu mai multe N. +2 +2. +5 29 . +2. Numărul electronilor cedaţi în procesul de oxidare este egal cu cel al electronilor acceptaţi în procesul de reducere. Tabelul nr. +1 +2 +3 +4 +3. Red1  oxidare→ Ox1 + ze–    Ox2 + ze–  reducere→ Red2 Red1 + Ox2 Ox1 + Red2 Pentru a înţelege echilibrele cu transfer de elctroni şi a putea prevede produşii de reacţie într-o reacţie redox este necesar să cunoşti modalitaţile de stabilire a numărului de oxidare (N. Si Cr Mn Fe Metal N. ci au loc totdeauna reacţii care cuprind ambele procese.O. cel mai des întâlnite în practică. +7 –2. +6 –3..O.O.). +3. +4 –3. 8 Elementele cu mai multe N.www.

cunoscut sub numele de sulfatare. împiedică funcţionarea la parametrii optimi ai acumulatorului. +3 Bi +3. etc. Deoarece prin funcţionare acidul sulfuric se consumă densitatea acestuia scade. În bateriile tradiţionale trebuie adăugată periodic apă distilată deoarece aceasta se consumă în timpul reacţiei de electroliză care se produce la încărcarea 30 . +3. Pe măsură ce acumulatorul funcţionează se formează sulfat de plumb (PbSO 4): granulele de PbSO4.www. Acest tip de acumulator poate funcţiona mai mulţi ani în condiţii de temperatură variind între –35oC şi +40oC. În anul 1859 Gaston Planté a inventat pila numită acumulatorul cu plumb şi a formulat definiţia unui acumulator: „Acumulatorul este un generator electrochimic care acumulează energie electrică şi o restituie sub formă de curent". Astăzi termenul de baterie se foloseşte pentru dispozitivele formate dintr-o singură pilă: baterie de ceas. se măresc cu timpul. Iniţial concentraţia acidului sulfuric este de 34% (aceasteia corespunzându-i o densitate de 1. Acumulatorul cu plumb este format din şase celule eletrochimice legate în serie. Acidul sulfuric se consumă în timpul funcţionării.cartiaz. +5 P -3. de lanternă. Acest fenomen. O baterie este un acumulator format din mai multe pile electrochimice legate în serie. devin greu solubile şi acoperă suprafaţa activă a electrozilor. fiecare generând o forţă electromotoare de 2 V. iniţial fine. Acumulatorul cu plumb este o pilă secundară deoarece poate fi reîncărcată.ro – Carti si articole online de la A la Z Co +2. Acumulatorul cu plumb s-a dezvoltat ca sursă portabilă de curent continuu începând cu anul 1915 când au apărut demaratoarele automate la automobile.26 g/mL). Măsurarea densităţii soluţiei de acid sulfuric este o modalitate utilă şi puţin laborioasă de apreciere a stării de încărcare a acumulatorului cu plumb. +5 Elementele galvanice surse de energie electrică Reacţiile redox reversibile sunt folosite în celulele electrochimice pentru producerea curentului electric. +1.

În versiunea alcalină a acestei pile NH4Cl a fost înlocuită cu hidroxid alcalin. reacţia chimică care stă la baza funcţionării sale este ireversibilă. denumită ulterior baterie primară. formată prin omogenizarea oxidului de mangan cu clorura de amoniu. Din acest motiv tip de baterie se numeşte pilă uscată. aceasta se acoperă cu un strat protector de oxid de zinc. Aceasta reduce mobilitatea ionilor din sistem tensiunea produsă diminuându-se. Aceste pile au un timp de funcţionare mai mare decât cele care conţin NH4Cl deoarece în urma reacţiei redox care are loc la anod. Pila cu mercur este tot o pilă uscată în care anodul este de zinc iar catodul un fir din oţel în contact cu un amestec de oxid de mercur (II). Se prelungeşte astfel timpul de funcţionare pentru aceste pile. Marele avantaj al acestor pile îl constituie faptul că electrolitul suport este în stare solidă. câteva ore. hidroxid de potasiu şi hidroxid de zinc. 31 . În interiorul cilindrului se află o bară din grafit – catodulul – înconjurată de o pastă umedă. În anul 1868 George Leclanché a inventat bateria zinc-carbon.www. Acumulatoarele moderne au electrozi confecţionaţi dintr-un aliaj de calciu şi plumb care împiedică electroliza apei. Tensiunea generată de o asemenea pilă este de 1. nivelul ei rămânând practic constant. O astfel de pilă este formată dintr-un cilindru de zinc.300 V. Pe măsură ce pila funcţionează se formează o combinaţie complexă a zincului cu amoniacul care cristalizează. Potenţialul acestei pile este de 1.500 V. deoarece nu mai poate fi încărcată. Temperatura favorizează mobilitatea speciilor chimice din sistem şi mai ales a combinaţiei chimice care se îndepărtează de anod.cartiaz. Pentru a prelungi timpul de funcţionare acest tip de baterie se poate încălzi uşor. Aceste pile pot avea dimensiuni foarte mici şi pot fi folosite pentru alimentarea ceasurilor electronice şi calculatoarelor de buzunar. care reprezintă anodul.ro – Carti si articole online de la A la Z acumulatorului.

Energia care se degajă în reacţia metanului cu oxigenul folosită pentru încălzire sau pentru funcţionarea unor motoare poate fi utilizată pentru producerea curentului electric.www. Sunt pile în care electrolitul suport este în stare solidă. telefon mobil. Această pilă a constituit modelul pentru dezvoltarea pilelor cu combustibil. Pilele fără electrolit au un anod de magneziu şi un catod de cupru acoperit cu clorură de cupru (I) şi funcţionează numai în contact cu apa de mare. într-un program finanţat de NASA. Electronii trec printr-un circuit exterior de la metan (agentul reducător) la oxigen (agentul oxidant). care devine astfel electrolitul suport. calculator. casetofon. În New York şi Tokyo există centrale electrice echipate cu pile hidrogen–oxigen.cartiaz. O asemenea pilă cântăreşte în jur de 250 kg şi nu este utilizată efectiv ca sursă portabilă de curent. Misiunile Apollo au folosit o pilă cu combustibil bazată pe reacţia oxigenului cu hidrogenul pentru obţinerea apei de băut. Asemenea pile cu combustibil funcţionează în marile metropole în momentele în care consumul de electricitate este foarte mare. Aceste sisteme sunt folosite în vestele de salvare cu care sunt dotate avioanele şi vapoarele.ro – Carti si articole online de la A la Z Având ca model pila Leclanché au fost fabricate pile uscate fără electrolit suport. etc. Produşii de reacţie formaţi aderă la suprafaţa electrozilor ca în cazul acumulatorului cu plumb diminuând timpul de viaţă al pilei. Capitolul V LEGĂTURI CHIMICE 32 . În condiţii optime de exploatare un acumulator nichel-cadmiu poate fi folosit 2 ani. Acumulatoarele Nichel-Cadmiu sunt pile secundare utilizate în aparatele electronice portabile: radio. aparat foto. Pilele cu combustibil sunt sistemele electrochimice în care are loc o alimentare continuă în reactanţi.

Kossel şi I. Legătura chimică este forţa exercitată între grupuri de atomi sau ioni care determină formarea unei unităţi stabile.ro – Carti si articole online de la A la Z Pentru a forma combinaţii chimice stabile din punct de vedere energetic.Lewis. NH3 ) b) multiple: omogene (N2) eterogene ( HCN) c) coordinative ( [NH ]+. a stratului electronic exterior. Legătura ionică 33 . fiind foarte reactivi datorită energiei mari pe care o posedă. Langmuir explică natura legăturilor chimice ca fiind dată de electronii necuplati de pe stratul exterior al învelişului electronic al atomilor care reacţionează în procesul chimic respectiv. fie prin cedare sau acceptare de electroni (electrovalenţa). [Cu (NH3) 4 +]2+ ) 5. explică formarea legăturilor chimice dintre elemente în scopul formării de substanţe compuse cu molecule şi structuri stabile. Majoritatea atomilor tind către configuraţia de octet (regula octetului).cartiaz. care reacţionează ca grupare sau specie de sine stătătoare. (Cl2.www. Tipurile de legături chimice sunt: 1. H2. AlCl3) 2. legături ionice (de exemplu: NaCl. atomii se combină între ei.1. fie prin punere de electroni în comun (covalenţa ). prin tendinţa acestora de a realiza configuraţia stabilă de dublet sau octet. Teoria lui Lewis denumită teoria electronică a valenţei sau a valenţei directe. legături covalente: a) simple : omogene. W.N. G. O2) eterogene (HCl.

Cu +. Mn 7+. cu posibilitatea de a se transforma în mai mulţi ioni pozitivi cu diferite valenţe: Fe 2+. valenţa negativă. numărul de electroni acceptaţi pe stratul electronic exterior de la (-4) la (-1).ro – Carti si articole online de la A la Z Legătura ionică sau electrovalentă sau heteropolară reprezintă forţa de atracţie electrostatică dintre ionii pozitivi şi ionii negativi. 34 .acceptarea electronului cedat de atomul de sodiu. formaţi prin transferul unui electron cedat de atomul de sodiu şi acceptat de atomul de clor: .cedarea unui electron din stratul exterior al atomului de sodiu.→ Na +ClElectrovalenţa reprezintă numărul de electroni cedaţi din stratul electronic exterior .cartiaz. Elementele de tranziţie. adică prin transfer de electroni. Fe 3+. se realizează o legătură ionică.e. pentru a atinge configuraţia electronică stabilă de octet a ultimului strat electronic. în cazul elementelor din grupele principale IA-IVA ale tabelului periodic şi respectiv. cu formare de ion pozitiv: Na .Cu 2+. cu formare de ion negativ: Cl + e. formaţi prin cedare şi respectiv. pot realiza configuraţia stabilă de octet prin cedare de electroni ai orbitalilor d sau f.→ Na+ .valenţa pozitivă de la (+1) la (+4). Un exemplu clasic îl constituie formarea moleculei de clorură de sodiu (NaCl) prin realizarea unei legături ionce. pentru completarea stratului său electronic în configuraţie de octet. Aceasta reprezintă regula octetului de valenţă.www. de atracţie între ionii Na + şi Cl-. formându-se o moleculă de clorură de sodiu: Na+ + Cl. metalele din grupele IB-VIIB.→ ClDatorită atracţiei electrostatice dintre cei doi ioni cu sarcini electrice de semn contrar. prin acceptare de electroni. În acest mod se formează un compus ionic. Mn 2+.

hexagonală etc. Legătura formată între atomi de nemetale prin punerea în comun a uneia sau mai multor perechi de electroni se numeşte legătură covalentă.2. tetragonală.cartiaz. Br2) prin punerea în comun de către fiecare atom. H2 este reprezentată astfel: H· + ·H = H·· H sau H−H 35 . caracteristică substanţei respective (cubică.1. Substanţele cristaline nu sunt formate din molecule.) cu o distribuţie uniform alternantă a ionilor pozitivi şi negativi. ci din cristale cu formă spaţială determinată.ro – Carti si articole online de la A la Z Compuşii ionici în stare solidă sunt caracterizaţi prin stabilitate şi ordonare a particulelelor în celule elementare care formează reţele cristaline unde ionii pozitivi şi negativi alternează în mod regulat şi uniform.www.2. Legătura covalentă se poate forma între atomi de nemetal identici (legătură covalentă nepolară) sau între atomi diferiţi (legătură covalentă polară). fiind determinat de forma geometrică spaţială a celulei elementare a reţelei ionice. rombică. câte unui electron necuplat şi 5. astfel încât substanţele disociază. N2. 5.Lewis şi dezvoltată de I. În soluţie. Legătura covalentă Teoria electronică a valenţei lui G. legătura ionică (electrovalentă) dă posibilitatea ionilor din molecule de a se mişca liber.Lamgmuir a explicat formarea moleculelor formate din atomi identici (H 2. a realizarea configuraţiei stabile. Numărul ionilor de semn contrar din jurul unui ion reprezintă numărul de coordinare a acestui ion. Legătura covalentă nepolară Formarea moleculei de hidrogen.

molecula de CO2 este lineară (O=C=O).2.300 .cartiaz. fiind denumită şi moleculă polară.www. δ+ δ- H − Cl sau H − Cl Legătura dintre atomi realizată prin punerea în comun a unor perechi de electroni necuplati din stratul de valenţă se numeşte legătură covalentă. care. Întrucât centrul sarcinii pozitive coincide cu centrul sarcinii negative. cu centrul de sarcină negativă (δ-) deplasat spre Cl şi centrul de sarcină pozitivă (δ+) deplasat spre H.cuantică a covalenţei 36 . 5. legătura dintre cei doi atomi de azot fiind formată din trei perechi de electroni puşi în comun de fiecare atom de azot (legătură covalentă triplă nepolară): N≡ N 5.2. Molecula formată este un dipol. De aceea. Molecula de azot (N2) este nepolară. unghiul format de cele două legături fiind de 104. molecula este nepolară. are o simetrie tetraedrică. HCl are loc prin punerea în comun a câte un electron de către atomii fiecărei molecule. De exemplu.ro – Carti si articole online de la A la Z Între atomii identici de hidrogen s-a format o legătură covalentă datorită perechii (dubletului) de electroni puşi în comun şi care aparţin ambilor atomi. H−O.2.3. sarcina negativă are centru deplasat spre atomul elementului cu un caracter mai puternic electronegativ. având electronegativităţi diferite. iar molecula de tetraclorura de carbon. spre deosebire de legătura ionică. Legătura covalentă polară Formarea unei molecule de amoniac. este rigidă şi orientată în spaţiu. CCl4. Teoria mecanică. Molecula de apă. NH3 sau a unei molecule de acid clorhidric. H 2O ( H − O − H) nu este lineară.

orbitalii electronici atomici se transfomă în orbitali moleculari prin dispunerea echilibrată a densităţii electronice. Implicit. pentru formarea unei legături covalente. sp3 .cartiaz. sp2 . p → d şi apoi s → d. dar de spin opus. În aceste cazuri. formând orbitali hibrizi. în rotaţia lor în jurul nucleului. unde orbitalii de formă sferică a electronilor s puşi în comun de către fiecare atom. se întrepătrund. formându-se un orbital molecular. ca spaţiu în care probabilitatea este maximă ca electronii să se găsească la un moment dat. . p şi chiar d. formând un orbital molecular de formă alungită. prin punerea în comun de electroni. datorită tranziţiilor electronice 2s → 2p. Hibridizarea poate fi de tip sp. dar şi spndm datorată tranziţiilor s → d.cuantică a covalenţei explică formarea legăturii covalente pornind de la existenţa orbitalilor. Covalenţa unor elemente se explică prin trecerea unor electroni de pe orbitali s pe orbitali p.hibridizare sp3 ↑↓ 2s2 ↑ ↑ 2p2 → ↑ 2s1 ↑ ↑ ↑ 2p3 2p0 ↑ 2p1 → . are loc o redistribuire a densităţii electronice în moleculă.ro – Carti si articole online de la A la Z Teoria mecanică. de pe orbitali s pe orbitali d. Un caz special este formarea moleculei de hidrogen. În cazul altor molecule. de pe orbitali p pe orbitali d.hibridizare sp2 ↑ 2s1 ↑ ↑ 2p2 → ↑ 2s1 ↑ 2p1 37 .hibridizare sp ↑↓ 2s2 ↑↓ 2s2 . fiecare atom trebuie să aibe un orbital ocupat numai cu un singur electron.www.Aceştia pot fi electroni de tip s.

între care există legături covalente coordinative. Legătura π este formată din câte doi electroni p (px.ro – Carti si articole online de la A la Z Teoria mecanică. Ionul complex este format dintr-un ion de metal (ion central) şi molecule sau ioni (liganzi). două legături π .www.→ [Zn (OH )4 ] 2ionul de tetrahidroxozinc (II) 38 . De exemplu între ionul de Cu2+ şi molecule de amoniac: Cu 2+ + 4NH3 → [Cu (NH3 )4 ] 2+ ionul de tetraaminocupru (II) NH3 H3N Cu 2+ NH3 Dar şi între alţi ioni metalici şi alte molecule sau ioni: Cr 3+ NH3 + 6H2O → [Cr( H2O )6 ] 3+ ion de hexahidroxocrom (III) Zn 2+ +4OH.cartiaz. py. se realizează o legătură coordinativă. 5.cuantică a covalenţei prezintă formarea de legături simple ( σ ) între doi atomi prin punerea în comun a unei perechi de elctroni s (de exemplu legătura H − H). Densitatea de electroni a legăturilor π este în plan perpendicular pe planul legăturii simple σ şi în acelaşi timp perpendiculare între ele. a unui electron s şi a unui electron p (de exemplu legătura H − C). Dubla sau tripla legătură covalentă se formează dintr-o legătură simplă σ şi una şi respectiv. Legătura coordinativă În cazul în care perechea de electroni pusă în comun provine de la un singur atom dintre cei doi atomi participanţi la reacţie.3. sau a doi electroni p (de exemplu Cl − Cl ). pz).

există următoarele tipuri de soluţii: gaze în gaze. donorul este atomul 4 de azot şi respectiv. iar atomul care acceptă aceeaşi pereche de electroni. iar substanţa dizolvată (solutul) este componenta care se află în proporţie mai mică în soluţia respectivă. Atomul care cedează perechea de electroni se numeşte donor. 6. gaze în solide. de oxigen . cât şi datorită interacţiunii moleculelor de apă.www. se numeşte acceptor.ro – Carti si articole online de la A la Z Combinaţia complexă se formează prin legatura dintre ionul complex şi un ion de semn opus acestuia (cationi metalici): [Co(NH 3)6]Cl3 clorură de hexaaminocobalt (III).1. Capitolul VI SOLUŢII Soluţiile reprezintă amestecurile omogene a două sau mai multe componente în diferite proporţii. lichide în lichide. 39 . lichide în solide. Dizolvarea Dizolvarea este procesul prin care particulele solutului difuzează printre cele ale solventului. iar acceptorul este ionul de hidrogen (protonul). solide în solide. lichidă şi gazoasă). lichide în lichide. Dizolvantul (solventul) este componenta în exces. În cazul formării ionului de amoniu NH + şi a ionului de hidroniu [ H 3O ]+ . gaze în lichide.cartiaz. Funcţie de starea de agregare a componentelor (solidă. datorită atât a mişcării moleculare.

. M sau [X].cartiaz.1M). Soluţiile care conţin mici cantităţi (volume) de solut sunt diluate.concentraţie molară sau molaritatea soluţiei notată CM. exoterm denumit şi solvatare. Apa este cel mai răspândit dizolvant în natură. Cantitatea de substanţă dizolvată existentă în soluţie poate fi exprimată prin: . lichide şi gazoase. procesul se numeşte hidratare. 1M. 0. soluţiile sunt concentrate. endoterm.concentraţie procentuală ( procente de volum) exprimată în unităţi de volum a unei substanţe lichide la 100 de unităţi de volum de soluţie (de exemplu: soluţie de alcool 80%). care reprezintă masa de substanţă dizolvată la 100 de unităţi de masă de soluţie (de exemplu: soluţie 10% NaCl). molară. dublu-molară. Concentraţia unei soluţii reprezintă cantitatea sau volumul de solut existentă într-o anumită cantitate sau volum de solvent. decimolară. În cazul în care solventul este apa. .concentraţie normală sau normalitatea soluţiei notată cu C N care reprezintă numărul de echivalenţi-gram de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie (de 40 . care reprezintă numărul de moli (moleculă-gram) de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie (de exemplu: soluţie semimolară. ioni) şi cele ale solventului este un proces chimic. iar în caz contrar.ro – Carti si articole online de la A la Z Fenomenul de desprindere a particulelor de pe suprafaţa solutului şi difuzarea acestora printre moleculele solventului (dizolvarea) este un proces fizic. . 0.procente de masă)).concentraţie procentuală (C% . 2M. Fenomenul de interacţiune a particulelor de solut (molecule.www. putând dizolva substanţe solide.5M.

0. 6.5N.1N. reprezintă o soluţie suprasaturată. la echilibru. ceea ce arată faptul că moleculele de solut se transformă în mai multe particule. Solubilitatea Solubilitatea sau gradul de solubilitate a unei substanţe dizolvate (solut) reprezintă cantitatea maximă de substanţă care se poate dizolva într-o anumită cantitate de dizolvant (solvent) în condiţii de echilibru. la o stare de echilibru dinamic între cantitatea de substanţă nedizolvată şi substanţă dizolvată. dublunormală. 1N. 2N). soluţia este o soluţie nesaturată.cartiaz. seminormală. fiind considerată soluţie saturată. 0.2..la o anumită temperatură. 6.www. Procesul de dizolvare a unei substanţe ajunge la un moment dat.ro – Carti si articole online de la A la Z exemplu: soluţie decinormală.Teoria disociaţiei electrolitice S-a observat că unele soluţii conţin mai multe particule decât numărul de molecule ale substanţei dizolvate care nu sunt atomii componenţi ai moleculelor respective. soluţia care conţine o cantitate mai mare de substanţă dizolvată decît soluţia saturată. În cazul în care o soluţie conţine o cantitate mai mică de substanţă dizolvată. 41 . normală. soluţia conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată într-un dizolvant.3. concentraţia soluţiei nu mai creşte: substanţă nedizolvată substanţă dizolvată (în soluţie) Deci la o anumită temperatură. după care.

iar substanţele ale căror soluţii nu conduc curentul electric. se numesc neelectroliţi (majoritatea substanţelor organice).ro – Carti si articole online de la A la Z Aşadar. disociaţia electrolitică a În cazul fiecărui electrolit. adică disociază.cartiaz. faţă de cantitatea totală a acesteia. substanţele ale căror soluţii apoase conduc curentul electric se numesc electroliţi (de exemplu: acizii.www. în timpul dizolvării. Gradul de disociere electrolitică ( α ) reprezintă substanţa dizolvată disociată în ioni liberi ce conduc curentul electric. 42 . numai o anume cantitate de substanţă este disociată în ioni liberi. astfel încât ionii se desprind din reţea şi trec în soluţie înconjuraţi de moleculele de apă. într-o soluţie de o anumită concentraţie. are loc un proces denumit disociere sau ionizare a substanţelor ionice şi polare dizolvate sub acţiunea moleculelor de dizolvant. La dizolvarea compuşilor ionici are loc o interacţie a ionilor din reţeaua cristalină şi dipolii de apă. Arrhenius arată că moleculele unui electrolit dizolvat în apă se scindează în ioni cu sarcină pozitivă şi ioni cu sarcină negativă. este un proces reversibil: NaOH H2SO4 NaCl → → → Na+ + OHH+ + HSO4 Na + + Clscindarea moleculelor unei combinaţii ionice într-un dizolvant. S. bazele. a unei sări. Procesul de disociaţie electrolitică constă în are loc prin unei baze. sărurile). acid şi respectiv. fiind hidrataţi. Prin teoria disociaţiei electrolitice. Pe baza studiilor lui van’Hoff.

ro – Carti si articole online de la A la Z După valoarea gradului de disociere electrolitică. Fracţiunea ionilor disociaţi reprezintă chiar concentraţia ionilor în soluţie. denumită activitatea ionilor.1. care disociază total şi electroliţi slabi. În cazul electroliţilor slabi. Electroliţi slabi Electroliţii slabi sunt în majoritate. n3 etc.3.. electroliţii se grupează în: electroliţi tari.www. acizi şi baze organice şi unele săruri anorganice. fa . disociaţia electrolitică este o reacţie de echilibru între moleculele nedisociate (AB) şi ionii formaţi în soluţie ( A + şi B-)..2. săruri) şi care sunt complet disociate în soluţii apoase... n2... poate fi exprimată prin tăria ionilor ( μ ): μ = ½ · ( c1n1 2 + c2n2 2 + c3n3 2 + . reprezentată astfel: AB A+ + B- 43 . c3 reprezintă concentraţiile ionilor de valenţă corespunzătoare: n 1.. Dacă se notează: activitatea unui ion a... soluţiile acestora conţinând un număr mic de ioni. baze. concentraţia reală a ionului în soluţie c. coeficientul de activitate.. 6. care disociază puţin în soluţie apoasă. există relaţia: a = fa · c Intensitatea câmpului electric ca rezultat al ionilor din soluţie.. 6.cartiaz.3. Electroliţi tari Electroliţii tari sunt substanţe chimice cu structură cristalină ioncă în stare solidă (acizi. c2.) unde: c1..

cu semn schimbat. gradul de disociere electrolitică a apei (α ) este de 18 ·10-10 .cartiaz. Deci la temperatura obişnuită este: [ H3O+ ] · [ OH. numit produsul ionic al apei: [ H3O+ ] · [ OH.α ) α α 6.] = 10-7 ioni-gram/L În mod uzual. Disociaţia electrolitică a apei O mică parte din moleculele de apă disociază în ioni de hidrogen (care în soluţie se prezintă sub formă de hidroniu) şi ioni de hidroxid: H–O–H + H–O– H → H3O+ + OHDeoarece raportul moleculelor de apă disociate este de 1/556 000 000.3.] este constant.] = Kw = 1.www. exprimat prin exponentul respectiv.] / [ H2O ] 2 Produsul concentraţiilor ionilor de hidroniu şi a ioni de hidroxid. relaţia dintre constanta de echilibru. concentraţia acestor ioni se exprimă prin pH-ul soluţiei.10 · 10 -14 ioni-gram/L În acest caz .] / [ A B ] Dacă se notează concentraţia soluţiei c (mol/L) şi gradul de disociere α.3. K şi gradul de disociere electrolitică este exprimată de legea diluţiei lui Ostwald: K = ( α c ) · ( α c ) / ( 1 – α ) · c = α2 · c / ( 1 .ro – Carti si articole online de la A la Z 1. Constanta de disociere electrolitică a apei este: Kw = [ H3O+ ] · [ OH.α Constanta de echilibru este: K = [ A+ ] · [ B. de exemplu: 44 . concentraţia ionilor de hidroniu este egală cu concentraţi ionilor de hidroxid : [ H3O+ ] = [ OH.

soluţiile fiind considerate: - puterni acide slab acide slab bazice puternic bazice pH = ( 0 . combinaţiile anorganice se clasifică în oxizi.www. 7.14 ) - Capitolul VII COMBINAŢII ANORGANICE Fie naturale.ro – Carti si articole online de la A la Z pH = .cartiaz. fie de sinteză. baze şi săruri.lg [ H3O+ ] = . acizi.lg [ OH.1. funcţie de compoziţia. Scurt istoric 45 .] = 7 Valorile pH-ului sunt cuprinse în intervalul 0-14.10 ) pH = ( 11 .3 ) pH = ( 4 – 7 ) pH = ( 7 . proprietăţile fizice şi chimice.

Lavoisier. noţiunea de bază a fost definită ca urmare a experimentului prin care a obţinut o substanţă de masă constantă la calcinarea unei sări. Tachenius a introdus noţiunea de acid (acidus înseamnă acru) şi a stabilit că în reacţia acidului cu o bază se formează o substanţă denumită sare. Hantsch. luând în considerare schimbul de ioni H+ care poate avea loc între unele specii chimice. Gay-Lussac. structura şi comportamentul acizilor şi bazelor au fost explicate prin: Teoria ionică Chimistul suedez Svante Arrhenuis a stabilit. denumită basis. Berzelius. Teoria protolitică În anul 1923. teoriile multor savanţi. a bazelor.www. Lowry au propus noi definiţii pentru noţiunile de acid şi bază.N. O bază este o substanţă care se dizolvă în apă punând în libertate ionul hidroxil HO–. Von Liebig. sau a sărurilor. moleculele lor se disociază în ioni: substanţele ionizează.cartiaz.N. De asemenea. Gerhardt. că proprietăţile unor soluţii pot fi înţelese pe deplin numai admiţând că la dizolvarea în apă a acizilor. chimistul danez J.ro – Carti si articole online de la A la Z În secolul al XVII-lea. În secolele XVII şi XIX. Arrhenuis a dat următoarele definiţii: Un acid este o substanţă care se dizolvă în apă punând în libertate ionul de hidrogen H+. au contribuit la elaborarea teoriei acizilor polibazici alui J. Brönsted şi chimistul englez T. cât şi a determinării oxizilor ca anhidride ale acizilor de către A. în 1887. 46 . Berthollet. Compoziţia. a legii bazicităţii acizilir a lui Ch.

H+ este alcătuit din particulele elementare: un proton. Acizii Lewis sunt însă mult mai numeroşi şi includ substanţe care au un atom cu octet incomplet (AlCl3) sau cationi metalici.N. Teoria electronică G. J.1. cuprinzând alături de hidroxizi şi substanţe care nu conţin gruparea HO–.N. N.ro – Carti si articole online de la A la Z Pentru ionul H+ se foloseşte în general denumirea de proton. Lewis a formulat în anul 1938 următoarele definiţii pentru acizi şi baze: Un acid este o substanţă care poate juca rol de acceptor de electroni.N. Oxizi 7.cartiaz.N. Protonul H+. el nu poate exista liber în soluţie. Clasificare 47 . J. Brönsted şi T.2. este o particulă foarte mică şi extrem de reactivă. Toate bazele de tip Brönsted – Lowry sunt şi baze Lewis. O bază este o substanţă care poate accepta protoni. Pe baza proprietăţii lor de a accepta protoni în reacţii chimice. 7. noţiunea de bază se lărgeşte. de aceea. Conform acestei definiţii.www. O bază este o substanţă care poate juca rol de donor de electroni. Nu trebuie să uiţi însă că H+ este nucleul atomului de H.2. Să nu confuzi deci protonul H+ cu particula elementară proton p+. Brönsted şi T. Un acid este o substanţă care poate să cedeze protoni. În toate reacţiile protonul cedat de acid este acceptat de o altă specie chimică. p+ şi un neutron n0. Această teorie este cea mai generală. Lowry au dat definiţia protolitică a acizilor. Lowry au dat definiţia protolitică a bazelor.

Fe2O3. oxid feric. oxid de magneziu. CO. la 4°C Cl2O Monoxid de clor(gaz) + H2 O = apa (lichid) 2HClO acid hipocloros (soluţie) . oxid de calciu. oxid feros. oxid de carbon. CO2. trioxid de azot. caracteristică apei oxigenate (H2O2). cum sunt: +1 +1 X2O + H2O = HXO +4 X O2 + H2O = H2XO3 Exemple: . NaO. NO. dioxid de sulf. SO2. Funcţie de comportarea oxizilor cu apa. formând o bază: +2 +2 48 .cartiaz.2. oxizii sunt clasificaţi în oxizi acizi (anhidride acide). conform unor reacţiei generale. în cazul uniu elementul chimic monovalent. Proprietăţi generale Oxizii acizi reacţionează cu apa. dioxid de azot. Peroxizii sunt combinaţii care conţin în molecule gruparea – O – O – numită peroxidică. . dioxid de carbon.2. monoxid de azot. pentoxid de azot. FeO. 7.www. N2O5. MgO. N2O3. formând un acid. Exemple de oxizi: oxid de sodiu.reacţia cu apa a monoxidului de clor gazos trecut peste oxid mercuric.reacţia dioxidului de sulf cu apa SO2 + H2O = H2SO3 Oxizii bazici reacţionează cu apa.ro – Carti si articole online de la A la Z Oxizii sunt combinaţiile oxigenului cu un alt element chimic cu formula generală a oxizilor este X2O. NO2. CaO. oxizi bazici (anhidride bazice) şi oxizi amfoteri.

molecula de acid disociază în ion de hidroniu (H3O+) şi ion . denumiţi oxizi indiferenţi. HCl. acizii slabi: HX + H2O radicalul acid. cât şi ca un acid: Al2O3 + H2O = Al(OH)3 care poate disocia ca o bază → Al3+ + 3OHsau H3AlO3 care poate disocia ca un acid → 3H+ + AlO33Există oxizi care nu sunt anhidride nici de baze şi nici de acizi.3. Acizi Acizii sunt substanţe care conţin în molecula lor ioni de hidrogen. H 2SO4 în prima treaptă de ionizare. în funcţie de condiţii.cartiaz.www. acid percloric. X-: 49 H 3O+ + X- În soluţie. cum sunt: oxidul de carbon. HClO4. 7. care în soluţie apoasă disociază astfel: acizii tari: HX → H+ + X unde HX poate fi de exemplu: acid clorhidric. Exemplu: formarea hidroxidului de aluminiu prin reacţia cu apa a oxidului de aluminiu care poate disocia atât ca o bază.ro – Carti si articole online de la A la Z M O + H2O = M(OH)2 Exemplu: CaO + H2O = Ca(OH)2 Oxid de calciu hidroxid de calciu Oxizii amfoteri formează cu apa acizi sau baze. acid sulfuric. monoxidul de azot.

www. Clasificare a) Funcţie de compoziţia moleculară.3 . b) Funcţie de numărul de protoni (H +) din molecule.hidracizi( HX ).: HCl. PO4 3-). H3PO4 . H3PO4. pe care îi poate pune în libertate în soluţie sau care pot fi înlocuiţi de cationi.+ H2O HPO42.. acizii sunt clasificaţi în: . . acizii se clasifică în: acizi monobazici: HCl HCl + . compuşi binari. H3AsO4).+ H2O H3O+ + H2PO4H3O+ + HPO42H3O+ + PO4 3H3O+ + SO4 2→ H + + ClH + + NaCl Na+ → Molecula de acid disociază punând în libertate a unui proton sau a mai multor protoni şi radicalul acid. 50 .1. acid sulfhidric.acizi tribazici: H3PO4 + H2O H2PO4. nemetalul fiind notat cu X (de ex.oxoacizii ( H – O – X ) . format din elementul central sau gruparea formată din atomii elementului central şi cei ai oxigenului ( de exmplu: Cl -. HNO3.+ H2O . nemetalul X. H2S) . etc. în molecula cărora ionul de hidrogen este legat direct de elementul central. CO3 2.acizi bibazici: H2SO4 + H2O → H3O+ + HSO4HSO4. compuşi multiatomici în molecula cărora protonul este legat de atomul de oxigen care este legat şi de atomul central. 7. H2S.cartiaz. H2SO4. NO3-. SO4 2-. ( de exemplu: H2CO3.ro – Carti si articole online de la A la Z HX + H2O H 3O+ + X- unde HX poate fi de exemplu: acid fosforic.

K3.5∙10-3 7.+ H2O Etapa 3 HPO42. Acizii tari sunt complet disociaţi în soluţie. acizii sunt tari sau slabi. Acizii polibazici disociază în mai multe etape de ionizare.cartiaz.+ H2O H3O+ + PO4 3K3 = [ H3O+ ]∙[PO4 3-] / [ HPO4 2.] K3 = 4.La o concentraţie dată. În soluţie apoasă. Ka. pentru cele trei etape de disociere. funcţie de concentraţia de ioni din soluţie. În cazul acidului fosforic. Proprietăţi generale 51 .ro – Carti si articole online de la A la Z Radicalul acid se comportă ca o grupare stabilă şi participă în aceeaşi compoziţie şi structură în reacţii chimice: De exemplu: H2SO4 + 2NaOH = Na2SO4 + 2H2O 7.] K2 =0. cărora le corespunde câte o de constantă de aciditate. acizii disociază în ionul de hidroniu şi ionii radicalilor acizi.3.2. de exemplu. K1.3. corespund trei constante de aciditate: Etapa 1 H3PO4 + H2O Etapa 2 H2PO4.8 ∙10-13 H3O+ + HPO4 K2 = [ H3O+ ]∙[HPO4 2-] / [ H2PO4.K2. Acizi tari şi acizi slabi Bazicitatea unui acid ( valenţa radicalului acid) este dată de numărul atomilor de hidrogen care pot fi puşi în libertate sau înlocuiţi.www.3. pe când acizii slabi sunt caracterizaţi de constanta de aciditate.2∙ 10-8 H3O+ + H2PO4K1 = [ H3O+ ] ∙ [H2PO4-] / [H3PO4] K1 = 7.

pe când acizii slabi sunt caracterizaţi de prin constanta de echilibru : HX + H2O X.ro – Carti si articole online de la A la Z Acizii sunt caracterizati prin: . acidul este mai puternic disociat.www. cu formare de săruri şi apă: +2 +2 2HX + M O = M X2 + H2O acid oxid sare apă 2HCl + CuO = CuCl2 + H2O . cu formare de săruri şi degajare de hidrogen: +2 +2 2HX + acid M metal = M X 2 + H2 ↑ sare hidrogen 2HCl + Zn = ZnCl2 + H2 ↑ . fiind considerat un acid tare.ionizarea în soluţie: Cu cât concentraţia de ioni din soluţie la o diluţie dată. Acizii tari sunt complet disociaţi în ionul de hidroniu şi radicalul acid.reacţia cu metale.] ∙ [ H3O+ ] / [HX ] ∙ [H2O ] 52 . cu formare de săruri şi apă: +1 +1 HX + M OH = M X + H2O acid bază sare apă HCl + KOH = KCl + H2O .reacţia cu oxizi bazici.reacţia cu bazele.+ H3O+ K = [ X. este mai mare.cartiaz.

4. 7. deci de concentraţia ionilor de hidroxid în soluţie. hidroxizii metalelor alcalino-pământoase sunt mai puţin solubili în apă ( BeOH)2. b) Funcţie de gradul de disociere în soluţie apoasă.baze solubile: hidroxizii metalelor alcaline (LiOH. Mg(OH)2. H3PO4 are trei constante de ionizare). fie.ro – Carti si articole online de la A la Z Valoarea concentraţiei de apă fiind constantă într-o soluţie diluată. OH). Ka denumită şi constanta de ionizare: Ka = [ X. Baze Conform teoriei disociaţiei electrolitice.www. la o concentraţie dată. CsOH) denumiţi alcalii. constanta de echilibru devine constanta de aciditate. SR(OH)2.Ca(OH)2. bazele sunt compuşi chimici care au în moleculă ioni de hidroxid. NaOH. fiecare etapă de ionizare succesivă în care se desprinde câte un proton şi ionul radicalului acid corespunzător. KOH. Ba(OH)2.cartiaz.1.] ∙ [ H3O+ ] / [HX ] În cazul acizilor polibazici. gruparea hidroxil este legată de atomul metalic prin atomul de oxigen: M – O – H. 7. şi care în soluţie.4. are câte o constantă de ionizare (acidul sulfuric. RbOH. Clasificare a) Funcţie de solubilitatea bazelor în apă. se clasifică în: . caz în care metalul este monovalent.baze insolubile: hidroxizii de cupru. . aluminiu.(gruparea hidroxil. disociază astfel: MOH → M + + OHÎn molecula hidroxidului. se clasifică în: 53 . OH. H2SO4 are două constante de ionizare .

punerea în libertate a protonilor determină caracterul de acid al hidroxidului: M – O – H + H2 O hidroxidului: M– O–H → OH. Bazele tari sunt complet disociate în soluţii ( NaOH. iar bazele slabe sunt caracterizate de constanta de bazicitate: MOH M+ + OHKb = [M+ ] ∙ [OH.+ H2O → MO.+ M+ . baza este mai slabă. demonstrează caracterul amfoter al hidroxidului ( ex.:hidroxidul de aluminiu) M+ + OH.+ H3O → H3O+ + MO.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z .4. la o concentraţie dată. În soluţie. iar o dată cu creşterea acesteia. Proprietăţi generale Bazele alcaline sunt caracterizare prin: .baze tari .www. cu formare de săruri şi apă: 54 . determină caracterul de bază al 7. cât şi a ionilor de hidroxid. bazele se comportă diferit.punerea în libertate atât a ionilor de hidroniu.baze slabe 7.reacţia cu acizii.2. Baze tari şi baze slabe Tăria bazelor este determinată direct de concentraţia ionilor de hidroxid în soluţie. KOH).3.] / [MOH ] Cu cât electronegativitatea elementului central este mai mică.4.punerea în libertate a ionilor de hidroxid. disocierea moleculelor caracterizând caracterul amfoter: . de exemplu Mg(OH)2. hidroxidul este o bază mai tare (NaOH).

orice substanţă care are tendinţa de a accepta protoni”. Teoria teoria protolitică În cadrul teoriei protolitice.De exemplu. cu formare de sare şi degajare de hidrogen +1 +3 2MOH +2 N + 6H2O = 2 M [ N (OH)4 ] + 3H2 2NaOH + 2Al + 6H2O = 2Na [ Al (OH)4 ] + 3H2 7.ro – Carti si articole online de la A la Z MOH + HX = MX + H2O NaOH + HCl = NaCl + H2O .N. fiind conjugate sau corespondente. reacţia fiind denumită reacţie protolitică : ACID BAZĂ + H+ Sistemul se numeşte acid-bază conjugată. Între un acid şi o bază există un transfer de protoni. J.4. cu formare de acid şi apă: 2MOH + XO2 = M2XO3 + H2O : 2NaOH + CO2 = Na2CO3 + H2O .reacţia cu un oxid acid. cu formare de o altă bază şi o altă sare: MOH + NX = NOH + MX 2KOH + MnCl2 = 2KCl + Mn(OH)2 .4.cartiaz. acidul şi baza respectivă.reacţia cu un metal. în soluţie apoasă: HCl + H2O → Cl.+ H3O+ acid bază conjugată NH3 + H2O NH + + HO– 4 55 .www.Brönsted a considerat „acid. orice substanţă care are tendinţa de a ceda protoni şi bază.reacţia cu o sare ( reacţie de dublu schimb).

ca fiind molecula capabilă să „să accepte o o pereche de electroni şi respectiv. Lewis a definit acidul şi baza. legătura dintre ionii formaţi fiind o legătură coordinativă.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z bază acid conjugat 7.Clasificare 56 . Teoria electronică a acizilor şi bazelor Din punct de vedere electronic G. X): De exemplu. să furnizeze o pereche de electroni”.5. reacţia: NaOH + HCl = NaCl + H2O bază acid sare 7.4. formată din cationul bazei ( ionul de metal. Astfel. baza are rol de donor de electroni şi acidul are rol de acceptor. pe lângă apă.5.1.5. o substanţă denumită sare. M)) şi anionul acidului ( radicalul acid.N. MX. De exemplu: H+ + H – O – H bază H3O+ acid conjugat 7.www. Săruri Prin reacţia dintre un acid şi o bază rezultă.

Na2HAsO4 care provine de la acidul arsenic. NaHCO3 care provine de la acidul SO4 .săruri primare sau biacide ex. bazice şi neutre. şi anume. bază. Bi(OH)2NO3 care provin de la Bi(NO)3 .www. arsenat acid de sodiu. sulfatul acid de potasiu. două grupări OH. există săruri monobazice şi săruri bibazice a căror molecule conţin o grupare OH şi respectiv. Sărurile acide provin din acizi care conţin în molecula lor doi atomi de hidrogen ( acizi bibazici sau biprotonici) şi respectiv. KHSO4 care provine de la acidul sulfuric. de exemplu: BiOH(NO) 3 .: fosfat acid de sodiu. H2SO4 + NaOH = Na2 SO4 + H2O acid bază sare carbonic.săruri secundare sau monoacide: ex. rezultă o substanţă a cărei moleculă conţine ionul metalului din molecula bazei şi anionul acidului (radicalul acid). a doi atomi de hidrogen. . Astfel.cartiaz.: carbonatul acid de sodiu. . prin înlocuirea unui singur atom de hidrogen şi respectiv. Na2HPO4 care provine de la acidul fosforic. H2CO3 . Sărurile bazice Moleculele sărurilor bazice conţin una sau mai multe grupări de hidroxid (OH) de la baza din care provine sarea respectivă. H 3PO4. H3AsO4. H2 57 . sărurile se clasifică în săruri acide. Sărurile neutre Prin reacţia dintre cantităţi echivalente de acid şi respectiv. trei atomi de hidrogen (acizi tribazici sau triprotonici). denumită sare.ro – Carti si articole online de la A la Z Funcţie de comportamentul în reacţiile chimice la care participă.

5.. Metalele mai active. ca de exemplu: sulfatul dublu de potasiu şi aluminiu.www. cu formare de sare şi un alt acid: 2NaNO3 + H2SO4 = Na2SO4 + 2HNO3 58 . cu formare de sare şi o altă bază: FeCl3 + 3KOH = Fe(OH)3 + 3KCl . În soluţii.reacţia cu hidroxizi alcalini (reacţie de dublu schimb).ro – Carti si articole online de la A la Z Sărurile care conţin în moleculă doi cationi de metale diferite. majoritatea fiind substanţe cristaline de diferite solubilităţi. metalele mai puţin active (cuprul): Zn + Cu2+ = Cu + Zn2+ Funcţie de potenţialele standard ale metalelor. de exemplu.Volta (zincul). care se află înaintea hidrogenului în seria activităţii electrochimice cunoscută ca seria Beketov. X): MX → M+ + XSărurile au următoarele proprietăţi generale: . metalele mai puţin active.2. KAl(SO4)2. sărurile disociază în cationi metalici (M) şi anioni (radicali acizi. Proprietăţi generale Majoritatea sărurilor sunt substanţe solide. Metalele mai active care se află înaintea hidrogenului în seria activităţii electrochimice cunoscută ca seria BeketovVolta. o soluţie de sare poate reacţiona cu un metal mai activ. 7. .cartiaz. sărurile se numesc săruri duble. pot înlocui din săruri. pot înlocui din săruri. de exemplu zincul.reacţia cu acizi (reacţie de dublu schimb). cuprul.reacţia cu metale: CuCl2 + Zn = Cu + ZnCl2 Funcţie de potentialele standard ale metalelor. o soluţie de sare poate reacţiona cu un metal mai activ.

www.sau CH3COOH + OH- 2 H2O OH. prin hidroliza azotatului de aluminiu. hidroliza are loc astfel: .reacţia cu apa (hidroliza).+ H3O+ CH3COO. Reacţia este bazică. deoarece în soluţie se găsesc un număr mare de ioni de hidroxid.+ Na+ CH3COOH + H+ + OH.+ 3H3O+ CH3COO. Al(NO3)3 se formează cantităţile echivalente de acid azotic.+ 3H3O+ 59 . cu formare de acid şi o bază: +1 +1 MX + H2O → HX + MOH ← În cazul în care acidul sau baza din care s-a format sarea este electrolit slab.reacţia cu o altă sare: 2NaCl + CuSO4 = Na2SO4 + CuCl2 .+ H2O → anion HX + OHacid De exemplu.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z . acid acetic (CH3COOH) care disociază puţin şi hidroxid de sodiu (NaOH) complet disociat în ioni de Na+ şi OH.hidroliza unei sări care provine dintr-un acid tare şi o bază slabă:  MH+ + H2O  → sare MOH + H3O+bază De exemplu. . HNO3 complet disociat şi hidroxidul de aluminiu.+ H2O Prin hidroliza sărurilor se formează cantităţile echivalente de acid slab. un electrolit slab parţial disociat. Deci. reacţia este acidă: Al(NO3)3 6H2O  →  Al3+ + 3NO3- 3OH.. hidroliza acetatului de sodiu ( CH3COONa ) are loc astfel:  CH3COONa  → CH3COO.hidroliza unei sări care provine dintr-un acid slab şi o bază tare: X.

NH4 OH şi acidul acetic. NH4+. CH3COO. CH3COOH. în soluţia de acetat de amoniu (CH 3COONH4 ) există ionii de CH3COO. formând hidroxidul de amoniu. sarea fiind complet disociată şi ionii rezultaţi din ionizarea apei:  CH3COO NH4  → CH3COO. soluţia are un caracter aproape neutru.şi respectiv.ro – Carti si articole online de la A la Z Al3+ + 3 OH →  Al(OH)3 Al(OH)3 + 3H3O+ + 3 NO3.sau Al(OH)3 + 3H3O+ M + HX bază acid Al(NO3)3 + 6 H2O  →   Al3+ + 6 H2O  → .. cât şi hidroxidul de amoniu sunt electroliţi slabi.hidroliza unei sări care provine dintr-un acid slab şi o bază slabă MH+ + Xsoluţie de sare  →  De exemplu.cartiaz.+ H3O+ În soluţie.+ NH4+ 2H2O OH.şi amoniu.. datorită diferenţelor foarte mici dintre gradele de disociere ale celor doi electroliţi slabi.: CH3COO. Reacţia de hidroliză poate fi considerată ca reacţia inversă reacţiei de neutralizare: sare + apă  →  bază + acid Gradul de hidroliză (γ) reprezintă raportul dintre cantitatea de substanţă hidrolizată şi cantitatea totală de sare dizolvată pentru realizarea soluţiei respective: γ = cantitate substanţă hidrolizată / cantitate totală dizolvată 60 .În acest caz. prin combinarea cationilor NH4+ şi H3O+ se combină cu anionii OH.+ H3O+ NH4+ + OHCH3COOH + H2O NH3 + H2O Atât acidul acetic. deci slabi disociaţi.www.

Gradul de hidroliză este direct proporţional cu diluţia soluţiei şi temperatura şi invers proporţional cu constanta de disociere a acidului sau bazei. Ka este constanta de aciditate a acidului slab. adică aducerea apei în stare de vapori. Substanţele minerale greu solubile (ex. grindină).6. De asemenea. apa din natură nu este pură. se procedează la distilarea apei. Din punct de vedere chimic. Apa Una din cele mai răspândite substanţe din natură este apa. conţinând substanţe chimce. deionizarea apei se realizează prin îndepărtarea anionilor şi cationilor care impurifică apa. apele minerale) şi solidă (zăpadă.www. apele freatice. c este concentraţia soluţiei. 61 .ro – Carti si articole online de la A la Z Gradul de hidroliză poate fi exprimat în procente (%) sau fracţii.cartiaz. Pentru îndepărtarea substanţelor dizolvate în apă. 7. urmată de condensarea acestora prin instalaţii de răcire. ceea ce determină unde: Kw este produsul ionic al apei. apele subterane. Totodată creşte şi concentraţia ionilor H3O+ şi exprimarea gradului de hidroliză astfel: γ ≈ Kw Ka c OH. sub forma gazoasă (vapori). al bazei slabe.. în special săruri în cantităţi mai mici ( ape moi) sau mai mari ( ape dure). respectiv. lichidă ( apele de suprafaţă. carbonaţii de calciu şi magneziu) se îndepărtează prin procesul de dedurizare. uitlizând schimbători de ioni.

oxid de calciu 130-150 mg/L. În stare solidă. oxigen 2-4 mg/L. 7. acid sulfuric exprimat în mg SO3 70-80 mg/L. atît ăn stare solidă. 62 . un atom de oxigen este înconjurat de încă patru atomi de oxigen într-o structură spaţială tetraedică. cât şi în stare lichidă. de 1.76 Ǻ. Conţinutul impurităţilor apei potabile trebuie să se încadreze în limittele prevăzute în normele legale. conţinând un atom de oxigen central şi doi atomi de hidrogen care formează între ei un unghi de 104 0 30'. insipidă. Distanţa dintre doi atomi de oxigen legaţi prin intermediul atomului de hidrogen este de 2.1. conform cercetărilor lui L.Pauling. H2O). fără impurităţi anorganice sau organce. incoloră. (formula chimică. fără microorganisme patogene.www. şi anume: reziduu uscat 500-600 mg/L.84. duritatea în grade 18-20. activitatea vitală scăzând o dată cu reducerea cantităţii acesteia.00 Ǻ de un atom de oxigen şi la 1. Apa potabilă trebuie să îndeplinească condiţia de fi inodoră. iar protonul se află la o distanţă de 1.Molecula de apă poate forma patru legături de hidrogen. μ. În stare lichidă.ro – Carti si articole online de la A la Z Apa este indispensabilă vieţii organismelor vegetale şi animale.76 Ǻ de celălalt atom de oxigen.cartiaz. moleculele de apă sunt asociate datorită legăturilor de hidrogen. Molecula de apă are un moment electric.Structura moleculei de apă Molecula de apă nu are o structură lineară. La formarea celor două legături covalente O − H participă doi electroni necuplaţi de doi orbitali px şi p z ai atomului de oxigen şi doi electroni ai celor doi atomi de hidrogen.6. oxid de magneziu 40-50 mg/L . clor 20-30 mg/L. legaţi prin atomi de hidrogen poziţionaţi între fiecare pereche de atomi de oxigen.

3. nemetale. Cristalohidraţi 63 .ro – Carti si articole online de la A la Z 7.www.2. metanul): . formând gazul de apă: C + H2O = CO + H2 ↑ .reacţia cu metalele cu punere în libertate a hidrogenului are loc în condiţii diferite de temperatură. calciu reaţionează mai lent la temperatura obşjnuită.reacţia cu metanul.Volta).6. sodiu şi potasiu reacţionează violent cu apa în stare lichidă (reacţie puternic exotermă).cartiaz. pe când fierul reacţionează numai în condiţii speciale de temperaturi înalte. magneziu numai prin încălzire. la temperaturi înalte: CH4 + H2O = CO + 3H2 gaz de apă 7.6. funcţie de potenţalul electrochimic al metalelor (seria Beketov. aluminiu nu reacţionează nici la fierbere. Astfel.reacţia cu oxizi ai metalelor: MgO + H2O = Mg(OH)2 . Na + H2O = NaOH + H2 ↑ . oxizi şi unii compuşi organici ( ex.reacţia cu oxizi ai nemetalelor: SO3 + H2O = H2SO4 . de exemplu carbon are loc în condiţii speciale ( la temperaturi înalte) . Proprietăţi generale Apa reacţionează cu metale.reacţia cu nemetale.

Ca(SO)4·2H2O (gipsul). FeSO4·7 H2O. tranformându-se în substanţele anhidre respective. apa se află în golurile reţelelor cristaline fără a le modifica structura.Aceste substanţe numite cristalohidraţi. Al2(SO4)3·18 H2O. precum Na2CO3·10H2O. există apă cationică ( prin legături coordinative). apa ionică ( prin legături de hidrogen). Na2CO3·10H2O = Na2CO3 + 10H2O CuSO4·5H2O = CuSO4 + 5H2O Substanţele care absorb vaporii de apă din atmosferă transformându-se în cristalohidraţi. se numesc higroscopice ( de exemplu MgCl2 care devine MgCl2·2H2O. MgCl2·6 H2O.ro – Carti si articole online de la A la Z Unele substanţe conţin în cristale . fie prin fierbere precum CuSO4·5H2O. Cristalohidraţii pot pierde apa de cristalizare fie la temperatura camerei. au proprietăţi diferite de substanţele de la care derivă. Capitolul VIII TABELUL PERIODIC 8. pe măsură ce s-au descoperit elementele chimice oamenii de ştiinţă au încercat să le clasifice de cele mai multe ori în funcţie de comportarea lor în prezenţa altor elemente sau compuşi chimici. CaCl2·6 H2O. După modul în care se leagă molecula de apă de substanţa anhidră.www. prin eflorescenţă. MgCl2·4H2O .Scurt istoric De-a lungul timpului. 64 .1. de exmplu: CuSO4·5H2O (piatra vânătă).cartiaz. MgCl2·6H2O). apa de reţea (nelegată de cationi sau anioni). Na2CO3·10H2O(soda cristalizată). În cazul răşinilor schimbătoare de ioni. molecule de apă denumită apă de cristalizare.

cartiaz. Berzelius şi A. Această clasificare se păstrează şi în zilele noastre. 8. Lavoisier au făcut. Tabelul Periodic pe care îl folosim conţine informaţii utile şi la îndemâna oricui vrea să studieze şi să înţeleagă lumea materială în care trăieşte. Acesta a enunţat regula octavelor: dacă se ordonează elementele în ordinea crescătoare a maselor atomice. Dobereiner prin a sa clasificare a elementelor în triade. Mendeleev a aranjat cele 63 de element cunoscute pe vremea lui într-un tabel numit Tabelul Periodic. metale alcaline: Li. Toate aceste încercări de sistematizare şi clasificare a elementelor chimice l-au ajutat pe chimistul rus Dimitri Mendeleev să formuleze una dintre cele mai importante legi din istoria chimiei: legea periodicităţii. la sfârşitul secolului al XIX-lea.2. Br. la fiecare al optulea element proprietăţile sunt asemănătoare.www. În acelaşi an L. Mendeleev a enunţat legea periodicităţii astfel: proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor. În istoria descoperirii şi clasificării elementelor chimice a rămas important J. prima clasificarea a elementelor în metale şi nemetale. de exemplu. Na. Meyer a prezentat pentru prima dată un tabel periodic incomplet. sunt într-o dependenţă periodică de masele lor atomice. Newlands în anul 1864. pe baza proprietăţilor lor fizico-chimice asemănătoare. K sau halogeni. Observaţia care avea să ducă spre clasificarea cunoscută în zilele noastre a fost făcută de J. care se manifestă în proprietăţile substanţelor simple şi compuse pe care le alcătuiesc. Cl.ro – Carti si articole online de la A la Z J. Corelaţia dintre structura învelişului electronic al atomului şi poziţia elementului chimic în Tabelul Periodic 65 . triadele conţineau. I.

Poziţia unui element în Tabelul Periodic este determinată de configuraţia sa electronică. 15(VA). acest bloc este format din elemente situate în Tabelul Periodic în grupele principale 1 (IA) şi 2 (IIA). acest bloc este format din elemente situate în Tabelul Periodic în grupele principale 13(IIIA). el fiind numărul de ordine al elementului. În acest Tabel Periodic elementele sunt aranjate în ordinea creşterii numărului atomic Z. notate cu cifre arabe de la 1 la 18 şi perioade (şiruri orizontale). dacă este vorba de elemente din grupele principale. Fiecare element diferă de elementul precedent prin electronul distinctiv.toate elementele care au electronul distinctiv în orbital de tip p formează blocul elementelor de tip p. Numărul grupei este egal cu numărul de electroni de pe ultimul strat. elementul Br se află în perioada a 4-a are un înveliş alcătuit din 4 straturi. De exemplu elementul Na se află în perioada a 3-a.ro – Carti si articole online de la A la Z Tabelul periodic este format din grupe (şiruri verticale). În funcţie de tipul de orbital în care se găseşte electronul distinctiv electronul distinctiv elementele se pot clasifica în grupe sau blocuri: .cartiaz. În căsuţa fiecărui element din Tabelul Periodic este notată configuraţia electronică a elementului. Numărul atomic Z indică poziţia unui element în tabelul periodic. . 16(VIA) şi 17(VIIA). Astfel. are deci un înveliş electronic format din 3 straturi.toate elementele care au electronul distinctiv în orbital de tip s formează blocul elementelor de tip s. Elementele din grupele secundare au pe ultimul strat un număr de electroni egal cu numărul grupei (grupele 11 şi 12) sau diferit de numărul grupei. numărul perioadei este egal cu numărul de straturi electronice. 66 .www. notate cu cifre arabe de la 1 la 7. iar la rândul ei aceasta determină poziţia în Tabelul Periodic. 14(IVA).

1.ro – Carti si articole online de la A la Z . 8.toate elementele care au electronul distinctiv într-un orbital de tip d.3. al penultimului strat alcătuiesc blocul elementelor de tip d.cartiaz. ele se mai numesc şi elemente tranziţionale. În Anexele 1 şi 2 sunt prezentate valori ale proprietăţilor periodice chimice şi fizice ale elementelor.periodice – care se repetă la un număr de elemente şi sunt funcţii periodice de număr atomic Z. . Volumul atomic şi raza atomică 67 . raza atomică. Proprietăţi periodice fizice Proprietăţile periodice fizice sunt: volumul atomic. raza ionică. Corelaţii între poziţia elementului în Tabelul Periodic şi proprietăţile lui fizice şi chimice În funcţie de felul în care variază de la un element la altul proprietăţile elementelor sunt: . .elementele la care electronul distinctiv ocupă un orbital de tip f al antepenultimului strat alcătuiesc fie blocul lantanidelor (dacă electronul este în stratul 4 f) fie pe cel al actinidelor. afinitatea pentru electroni. dacă electronul distinctiv este într-un orbital de tip 5 f. Proprietăţile periodice sunt atât fizice cât şi chimice.neperiodice – variază continuu de la un element la altul: numărul atomic şi masa atomică.www.3. energia de ionizare. 8. volumul ionic.

Razele ionilor cresc în perioade de la grupa 18 la grupa 1 şi în grupe de la perioada 1 la perioada a 7-a. deoarece stratul exterior este mai 68 . Atomii care au mulţi electroni în învelişul electronic au energie de ionizare mică. E – ne-→E n+ Ion pozitiv E + ne. razele şi volumele atomice cresc în grupă de sus în jos şi scad în perioadă de la grupa 1 la grupa 18. Razele ionilor negativi sunt mai mari decât ale ionilor din care provin.ro – Carti si articole online de la A la Z Volumul atomic este direct proporţional cu numărul de straturi ocupate cu electroni în învelişul electronic al atomului. Atomul se transformă astfel în ion pozitiv. Raza atomică variază similar volumului atomic. Volumul ionic şi raza ionică Elementele îşi realizează configuraţia stabilă de dublet sau de octet pe ultimul strat prin cedare sau acceptare de electroni. Pentru elementele din grupele principale.→ E nIon negativ Razele ionilor pozitivi sunt mai mici decât ele atomilor din care provin. o dată cu creşterea sarcinii nuclare. transformându-se în ioni pozitivi şi respectiv negativi. El este invers proporţional cu sarcina nucleară.www. Pentru elementele tranziţionale volumele atomici sunt mici deoarece au o sarcină nucleară mare ceea ce face ca electronii să fie mai puternic atraşi de nucleu şi deci volum atomului să scadă.cartiaz. Energia de ionizare Energia de ionizare reprezintă cantitatea de energie necesară pentru a smulge un electron dintr-un atom al unui element aflat în stare gazoasă.

Elementele tranziţionale nu respectă periodicitatea.. Prin acceptare de electroni atomii se transformă în ioni negativi.2. sunt mai mari decât în primele cazuri: I1 < I2 < . situaţi în interiorul învelişului electronic pentru care se manifestă fenomenul de ecranare. 8.3.www..Proprietăţi periodice chimice 69 . < In În perioade energia de ionizare creşte de la grupa 1 la grupa 18 o dată cu creşterea numărului atomic.. unde I1 reprezintă energia primară de ionizare.→ E g2+ sau + Eg + I1 → E g + e . Cea mai mare afinitate pentru electroni o au hologenii situaţi în colţul din dreapta sus a Tabelului Periodic.ro – Carti si articole online de la A la Z îndepărtat de nucleu şi energia necesară pentru a smulge un electron este mai mică.In . notate cu I 2... care un număr mare de electroni pe ultimul strat atomul acceptă electroni. Eg ...e.e. Energia eliberată la captarea unui electron se numeşte afinitate pentru electron..cartiaz.→ E g+ E g+ . deoarece aceste elemente îşi completează orbitali de tip d. Afinitatea pentru electroni Pentru a se transforma în ioni negativi unii atomi.. Cele mai mici energii de ionizare le au metalele alcaline situate în colţul din stânga jos a tabelului periodic. iar cele mai mari le au elementele situate în colţul din dreapta sus a tabelului periodic. cantităţile de energie necesare pentru cedarea următorilor electroni (de la 2 la n)..

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
În funcţie de poziţia elementelor în tabelul periodic acestea au proprietăţi chimice care se repetă periodic. Aceste proprietăţi sunt: valenţa, numărul de oxidare, electronegativitatea, caracterul metalic, caracterul nemetalic, caracterul acido-bazic. Valenţa. Numărul de oxidare Valenţa este un număr întreg şi caracterizează capacitatea de combinare a unui atom cu un alt atom. Elementele ai căror atomi au mai puţin de 4 electroni pe ultimul strat au valenţa egală cu număr de electroni de pe ultimul strat. De exemplu elementele din grupa 1 principală au valenţa, 1, cele din grupa 2 au valenţa 2, iar cele din grupa 3 au valenţa 3. Elementele ai căror atomi au mai mult de 4 electroni pe ultimul strat au valenţa egală cu 8 – numărul grupei, exprimat în cifre romane: de exemplu oxigenul este în grupa a VI-a principală (grupa 16) şi are valenţa 8-6 = 2. Atunci când atomii cedează sau acceptă electroni şi se transformă în ioni pozitivi şi respectiv negativi ei sunt caracterizaţi prin electrovalenţă. Când atomii pun în comun electroni ei sunt caracterizaţi prin covalenţă. Covalenţa este numărul de electroni pe care un atom îi pune în comun cu un alt atom. Toate aceste noţiuni de electrovalenţă şi covalenţă au fost reunite în noţiunea de număr de oxidare sau stare de oxidare. Numărul de oxidare este o măsură a numărului de electroni pe care un atom îi poate ceda, accepta sau pune în comun pentru a se lega cu alţi atomi identici sau diferiţi. În tabelul 8 sunt trecute elementele cu mai multe N.O., cel mai des întâlnite în practică.

8.4. Reguli pentru stabilirea numerelor de oxidare

70

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Numerele de oxidare se stabilesc după următoarele reguli: 1. Elementele în stare liberă (atomi sau molecule) au numărul de oxidare zero. Exemplu: Cu , H 2 , O 2 , Cl 2 2. În compuşii ionici elementele au numărul de oxidare egal cu numărul de electroni cedaţi sau acceptaţi în procesul de formare a ionilor. Exemplu: Na Cl ,
Ca F 2 , Na 2 S , Mg Br 2
+2 −1 +1 −2 +2 −1 +1 −1 0 0 0 0

3. În compuşii covalenţi, de regulă, atomului de hidrogen i se atribuie N.O. + 1 şi atomului de oxigen N.O. -2; numărul de oxidare al celorlalte elemente se stabileşte ţinând seama de regula următoare : suma algebrică a numerelor de oxidare ale tuturor elementelor componemte ale compusului covalent este egală cu zero. Exemplu: N H 3 , H 2 O, H Cl, S O 2 4. Într-un ion poliatomic atomului de hidrogen are totdeauna N.O. +1 şi cel de oxigen N.O. -2. Suma algebrică a N.O. ale tuturor elementelor componente ale
− + 5 -2 ionului poliatomic este egală cu sarcina sa. În ionul NO3 : N O3 , în ionul SO 2 − : 4 + 6 − 2 2− − −3 +1 +1 −2 +1 −1 +4 −2

– S O 4 , în ionul HO : H O

+ 1 − 2-

5. Excepţii: în peroxizi atomul de oxigen are N.O. -1. Exemplu: H 2 O 2 . În hidruri ale metalelor alcaline şi alcalino-pământoase atomul de hidrogen are N.O. -1. Exemplu : Na H, Ca H 2 Electronegativitatea Capacitatea unui atom făcând parte dintr-o legătură chimică de a atrage electronii spre el se numeşte electronegativitate. Noţiunea de electronegativitate a fost introdusă de S.Mulliken care a realizat şi o scală a electronegativităţii cu valori cuprinse între 1 şi 4. Elementele
71
+1 −1 +2 −1

+1 −1

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
situate în grupele 17, 18 perioadele 2 şi 3 au electronegativitate mare, iar cele situate în grupele 1 şi 2 perioadele 5,6 şi 7 au cele mai mici valori ale electronegativităţii.

Capitolul IX METALE
9.1. Răspândirea în natură
Cele mai multe dintre elementele din Tabelul Periodic sunt metale. Ele se găsesc în natură sub formă de minerale şi foarte puţine în stare nativă, adică libere, necombinate. Metalele care se găsesc în stare nativă sunt de obicei cele preţioase ca argintul, aurul, platina. Metalele se găsesc în scoarţa terestră în diferite forme în funcţie de solubilitatea sărurilor metalului şi de uşurinţa cu care metalele reacţionează cu apa sau sunt oxidate. Metalele situate în seria potenţialelor electrochimice mult după hidrogen precum aurul, argintul, platina se găsesc în natură în stare elementară. Metalele mai reactive, dar situate tot după hidrogen, se găsesc sub formă de sulfuri: sulfură de cupru, sulfură de plumb. Sulfurile sunt compuşi greu solubili şi au rezistat acţiunii apei. Metalele situate imediat înaintea hidrogenului au fost oxidate şi se găsesc sub formă de oxizi : oxid de mangan, oxid de aluminiu, oxid de titan. Metalele

72

aurul. fluoruri 73 . Mineralul este un component al rocilor si al minereurilor şi s-a format în urma proceselor geologice. sulfaţi. cele mai rare sunt manganul. Este reprezentat printr-o combinaţie chimică şi mai rar prin elemente native. zincul. plumbul. Răspândirea în scoarţa Pământului a unor elemente Element Al Fe Ca % în scoarţa Mineralul în care se găseşte Pământului 7. Treptat metalurgia a devenit o industrie cu procedee specifice şi foarte rentabilă. care formează ganga sau sterilul.cartiaz. ca ştiinţă şi tehnologie a metalelor. cuprul.4 elementul Aluminosilicaţi . carbonaţi Carbonaţi. oxizi Oxizi. Problemele de rentabilitate şi de ecologizare a industriei metalurgice au dus la găsirea unor soluţii practice prin care să se diminueze haldele de steril. Minereul este format din unul sau mai multe minerale. având ca obiect obţinerea. Cu timpul au fost puse bazele metalurgiei. calciul. Metode de obţinere a metalelor din minereuri au fost cunoscute încă din antichitate. sulfuri. purificare şi prelucrarea fizică şi chimică a acestora.ro – Carti si articole online de la A la Z mai reactive precum calciul şi magneziul se găsesc sub formă de săruri: carbonaţi. În tabelul 9 se prezintă răspândirea unor metale uzuale în litosferă şi mineralele ce le conţin. sulfaţi. Cele mai reactive metale se găsesc în natură sub formă de săruri solubile sau ca aluminosilicaţi insolubili : albit (NaAlSi3O8). din care se pot extrage pe unul sau mai multe metale. sodiul si potasiul.www. silicaţi. Metalele cele mai frecvent întâlnite în natură sunt aluminiul. argintul.5 4. Procedeele extractive erau cu secole în urmă artizanale. să se recicleze şi să se recupereze nu numai produşi utili ci şi produse derivate. fierul. feldspaţi.7 3. Minereul din care se extrage metalul este însoţit adeseori de minerale nemetalifere. Tabelul 9.

adică reducerea metalului şi obţinerea lui în starea de oxidare 0.6 2. Procedeele cel mai frecvent utilizate pentru obţinerea metalelor pot fi clasificate în trei categorii: procedee electrometalurgice. Aluminiul.002 Cloruri. cloruri. sulfaţi. el nu se extrage însă din aceste minerale. se găseşte în aluminosilicaţi şi feldspaţi.9 0.www. metalul cel mai răspândit în scoarţa terestră. K) se găsesc în natură sub formă de săruri uşor solubile în apă: halogenuri (cloruri).02 0. Prelucrarea chimică depinde de natura minereului şi a metalului care trebuie extras. silicaţi Carbonaţi.1 0. Metode de obţinere a metalelor Pentru a obţine metale în stare pură trebuie parcurse în general. procedee pirometalurgice. Ca) se găsesc în săruri greu solubile în apă. extragerea metalului din minereul concentrat. carbonaţi În general metalele din grupa I A (Na. următoarele etape: concentrarea minereului. silicaţi şi azotaţi. Metalele din grupa a Il-a A (Mg. silicaţi. 74 .ro – Carti si articole online de la A la Z Na K Mg Cu Zn Pb 2. azotaţi Cloruri. purificarea metalului obţinut. silicaţi Sulfuri. Extragerea metalului este de fapt o prelucrare chimică a materialului obţinut după etapa de concentrare.4 1. în carbonaţi şi sulfaţi. oxizi Sulfuri.2. Aluminiul se obţine industrial din bauxită.cartiaz. 9. procedee hidrometalurgice. carbonaţi Sulfuri. deoarece au un conţinut mare de steril.

AuZn3. Au 3Zn5. care conţine compusul chimic Fe3C.www. fierul cu nichelul.3 Materiale anorganice cu importanţă practică 9. 9. Aliajele pot fi omogene sau eterogene (neoinogene). Ca aliaje omogene se cunosc: aurul cu argintul (aurul dentar). Tot astfel de aliaje formează cuprul cu zincul. Electroliza este procesul care se produce la trecerea curentului electric prin soluţia unui electrolit sau printr-un electrolit topit. formate din următorii compuşi intermetalici: AuZn. aluminiul cu magneziul. aliajele omogene se mai numesc soluţii solide. sodiul cu plumbul. Un exemplu îl constituie fonta. aliajul staniului cu zincul etc. Cu alte cuvinte. în aceşti compuşi raportul de combinare al metalelor nu corespunde valenţelor lor. Metalele care se află departe unul de altul în sistemul periodic formează aliaje care conţin două metale cu o compoziţie chimică definită (compuşi intermetalici). un aliaj eterogen. numit cementită. Celula în care are loc electroliza se numeşte celulă electrolitică. uneori aliajele rezultă din metale cu adaosuri de nemetale. fierul cu cobaltul etc. De exemplu. Alte aliaje reprezintă compuşi între metale şi nemetale. Exemple de aliaje eterogene sunt: aliajul de lipit (plumb cu staniu).ro – Carti si articole online de la A la Z Procedeele electrometalurgice constau în electroliza unor compuşi ai metalelor. 75 . Deosebirea constă în faptul că într-o celulă de electroliză se foloseşte curentul electric pentru a produce o reacţie redox. Compoziţie Aliajele sunt materiale metalice obţinute prin difuzia în stare topită a două sau mai multe metale. aurul cu zincul dau aliaje omogene. Clasificare. în stare de topitură sau în soluţie apoasă. O celulă electrolitică se aseamănă din punct de vedere constructiv cu o celulă electrochimică.cartiaz.1. aurul cu argint şi cupru (aurul pentru bijuterii). aliajul tipografic (plumb cu staniu şi stibiu). în absenţa curentului electric reacţia redox nu este spontană.3.

Obţinerea aliajelor Sunt mai multe procedee industriale de obţinere a aliajelor.www. 76 . b) Obţinerea aliajelor din componente. Duritatea aliajelor este mai mare decât a metalelor pure care le compun. Un adaos de carbon şi wolfram dublează duritatea fierului. aliajele de cupru şi nichel). Proprietăţile fizice ale aliajelor Densitatea (greutatea specifică) a aliajelor este de cele mai multe ori intermediară între densităţile metalelor constituente. Metalele sunt fie topite separat şi apoi amestecate. Conductibilitatea electrică a aliajului este mai mică decât conductibilitatea componentelor.ro – Carti si articole online de la A la Z 9. decât temperaturile de topire ale metalelor respective.3.3. Astfel se obţine aliajul plumbului cu stibiul. nichelină) cu rezistenţă electrică mare. fie se topeşte întâi un metal şi în topitura lui se dizolvă celelalte componente (de ex. Mărirea durităţii prin aliere este unul din motivele pentru care se elaborează aliajele.3. folosite în electrotehnică. c) Obţinerea aliajelor prin reducere concomitentă. Astfel. a) Obţinerea aliajelor prin topire.feroaliajele). Minereurile complexe care conţin mai multe metale se prelucrează direct şi se transformă în aliaje ale metalelor componente (de ex. Se supune reducerii un amestec de oxizi metalici care se transformă în metalele respective şi se aliază chiar în cuptorul de reducere.cartiaz. proprietatea se foloseşte în procesele de prelucrare la cald. oţelurile (aliaje ale fierului cu carbonul) au duritatea mult mai mare decât a fierului pur.2. 9. pe această proprietate se bazează obţinerea unor aliaje (constantan. Temperatura de topire este mai mică în cazul aliajelor.

Aliaje cu importanţă industrială Fonta este un aliaj al fierului cu carbonul în procent de 1. Oţelurile conţin fier şi procent mai mic de carbon decât fontele (0. calorifere. de vanadiu (ferovanadiu).7-5%C. are în compoziţie siliciu. care mai pot conţine mangan. wolfram etc. Ele servesc la fabricarea oţelurilor speciale. aliajele sunt rezistente la acţiunea agenţilor fizici şi chimici din atmosferă. Este folosită pentru confecţionarea de radiatoare. . Există trei categorii de fonte. de molibden (feromolibden). alama. elementele siliciu.~ de asemenea.3. care conţine carbonul sub formă de cementită (Fe 3C). Rezistenta la coroziune se măreşte dacă metalele se aliază. Oţelurile speciale conţin şi alte metale care le îmbunătăţesc calităţile: nichel. 77 . 9.4. mangan.www.ro – Carti si articole online de la A la Z Rezistenţa mecanică a metalelor creşte prin aliere: de exemplu. -feroaliajele conţin procente mai mari de mangan (feromangan). Oţelurile cu nichel sunt rezistente la solicitări mecanice şi de aceea se utilizează în construcţii de maşini. mangan şi procente mici de fosfor şi sulf. -fonta de afinare. de crom (ferocrom). sulf şi fosfor sunt în procente foarte reduse (urme).3— 2%C). siliciu. Otelurile-carbon. plite. are duritatea mai mare si constituie materia primă pentru prepararea oţelurilor. sunt întrebuinţate în construcţii mecanice şi pentru unele piese metalice.cartiaz. ceaune etc. aliaj de cupru şi zinc este de aproape două ori mai rezistentă decât cuprul pur şi de patru ori mai rezistentă decât zincul.fonta de turnătorie. în care carbonul este conţinut sub formă de grafit. sulf şi fosfor. vanadiu. cu calităţi superioare. crom. aliaje ale fierului cu carbonul. cobalt.

Bronzurile sunt constituite din cupru şi staniu. Alamele sunt aliaje ale cuprului cu zincul. ele se prelucrează la strung. Se folosesc la confecţionarea de ventile.cartiaz. Amalgamele sunt aliajele mercurului cu diferite metale. Oţelurile rapide. se pot turna foarte bine. table. crom. de la materii prime la produse procesate.ro – Carti si articole online de la A la Z Oţelurile cu crom au o duritate mare şi se folosesc la fabricarea de unelte. stibiu şi staniu. cobalt. dar nu pot fi turnate. are o mare duritate şi se foloseşte în industria aeronautică şi a automobilelor.Aliajele folosite în industria produselor alimentare Aliajele folosite în industria produselor alimentare trebuie să respecte normele de calitate impuse de standardele europene. distribuţiei şi prezentării produselor. vanadiu. armături speciale. Din ele se confecţionează lagăre.www.3. statui etc. destinat reţinerii. piese inoxidabile etc. siliciu sunt folosite la fabricarea cuţitelor pentru maşini aşchietoare şi a burghielor rezistente la viteze mari de tăiere. indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia. mangan. protejării. Principala destinaţie a aliajelor în industria alimentară este ambalajul. bucşe etc. Aliajele tipografice conţin plumb. se folosesc în tehnica dentară şi în procese electrolitice. inele. Prin ambalaj se desemnează orice obiect. de la producător până la utilizator sau consumator. piuliţe. Aliajele de lipit sunt aliaje ale plumbului cu staniul. 9. 78 . bile şi roţi dinţate. sârme. manipulării.5. Duraluminiul este un aliaj al aluminiului cu procente mici de cupru. sunt dure şi rezistente. mangan şi magneziu. care conţin pe lângă fier şi carbon elemente ca: wolfram.

ambalaj grupat. considerat ambalaj. pentru utilizatorul final sau consumator. vopselele. greutatea mai mare a ambalajului din oţel se datorează greutăţii specifice mai mari a acestuia (7. folii şi laminate. navale sau aeriene. Există mai multe tipuri de ambalaje: ambalaj primar . Deşi îndeplinesc aceeaşi funcţie dozele din oţel au greutatea mai mare cu peste 50 %. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de recipiente pentru alimente şi băuturi. indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare. feroviare. ambalaj secundar . Proprietăţi fizice ale metalelor 79 .ro – Carti si articole online de la A la Z Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este. în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării ori transportului. deasemenea. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere. supraambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare. în punctul de achiziţie.ambalaj de vânzare .4. cum sunt produsele alimentare.www. Oţelul se utilizează în producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse.ambalaj pentru transport . dozele de bere aflate pe piaţă sunt fabricate din oţel (greutate medie 30 g) sau din aluminiu (greutate medie 16 g).ambalaj conceput pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate.cartiaz. el poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului.8 g/cm3 faţă de 2. De exemplu.ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare. ambalaj terţiar .7 g/cm3 la aluminiu). Ambalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. 9. etc.

variază între limite foarte largi. Din acest motiv. Conductibilitatea electrică. Temperatura la care metalele trec din stare solidă în stare lichidă. În condiţii normale de temperatură şi presiune metalele sunt solide.cartiaz. Fe). numită temperatură de topire. metalele se pot împărţi în două categorii: metale uşoare (cu densitate mai mică de 5 g/cm 3) si metale grele. Starea de agregare. ea este fie reflectată.www. Cuprul si aurul au culoarea galben-roşcată. metalele nu sunt transparente nici când se află sub formă de foiţe. Datorită existenţei electronilor mobili din structura metalelor. Deoarece radiaţia luminoasă care vine în contact cu metalul întâlneşte electronii mobili din structura specifică a reţelei metalice. Culoarea. K. Opacitatea. Al. acestea au proprietatea de a conduce curentul electric. numai magneziului şi aluminiului şi-l păstrează. Hg) sau în cenuşiu (de exemplu: Pb. Mg. Metalele în stare compactă au luciu. Ca. Când se găsesc în stare fin divizată majoritatea metalelor îşi pierd luciul. metalele sunt opace. până la valori de ordinul zecilor de grame/cm3. Cr. Excepţie face mercurul care este lichid la temperatura camerei. fie absorbită. Dacă se aplică o diferenţă de potenţial oricât de mică la extremităţile unei bucăţi de 80 .ro – Carti si articole online de la A la Z Metalele au proprietăţi fizice specifice determinate de structura specifică a reţelei metalice. datorită proprietăţii suprafeţei lor de a reflecta lumina incidentă. După densitate. de la valori subunitarc. Temperatura de topire. Densitatea metalelor variază în limite foarte largi. Majoritatea metalelor sunt colorate în alb-argintiu (de exemplu: Na. dar nu poate trece prin metale (nu poate fi transmisă). Luciul metalic.

cartiaz. electronii mobili din reţeaua metalică îşi ordonează mişcările. Au). W). fără să se rupă reţeaua metalică. care indică rezistenţa lor la acţiunea unor forţe exterioare (zgâriere. Pe baza plasticităţii. Pentru aprecierea durităţii se foloseşte scara M o h s care are 10 unităţi: l corespunde durităţii talcului. Na). Cu. Cu. Plasticitatea este o proprietate mecanică a metalelor. Al. Duritatea este o proprietate mecanică a metalelor. iar unele sunt foarte dure (de exemplu: Cr. Ag. dintr-un gram de Ag se poate trage un fir atât de subţire. Cu.www. altele au duritate mică sau medie (de exemplu: Pb. Al) se trag în fire poartă numele de filare (de exemplu. Zn) se numeşte laminare. Metalele cu Conductibilitatea termică cea mai mare sunt: Ag. Operaţia de tragere în foi a unor metale (de exemplu: Au. Conductibilitatea termică este proprietatea metalelor de a fi bune conducătoare de căldură. lovire). iar 10 durităţii diamantului. unele metale pot fi trase în fire (proprietate numită ductilitate) sau în foi (maleabilitate). Există metale cu duritate foarte mică. Operaţia prin care metalele (de exemplu: Ag. încât lungimea lui i-ar permite să înconjoare Globul pământesc la ecuator). precum si de prezenta unor atomi străini conţinuţi ca impurităţi în metal. Deoarece plasticitatea creşte cu temperatura. . deplasându-se în direcţia egalizării potenţialului. Această proprietate se explică tot prin existenţa electronilor mobili în reţeaua metalică. Mg. Sn. sub-unitară (K. Metalele cu cea mai bună conductibilitate electrică sunt: Ag. Au. Al. metalele se încălzesc pentru a fi prelucrate mecanic.ro – Carti si articole online de la A la Z metal (fir sau placă). care le permite să sufere deformări permanente sub acţiunea unor forţe exterioare. 81 . Cu. Conductibilitatea electrică a metalelor este micşorată de neregularităţile care există în structura reţelei metalice. Ca.

Hg. activ . 9. Sn. metatul cel mai 82 . primul fiind potasiul. Ca. cel mai electropozitiv. Al. Reprezentarea schematică a oxidării unui metal (M) prin cedare a unui număr de n e. Na. H. Pt. Zn. Metalele se dizolvă numai în alte metale. Seria potenţialelor electrochimice Pe baza proprietăţilor chimice ale metalelor a fost realizată seria de activitate a metalelor. Bi. Au metalele sunt aşezate în ordinea descrescătoare a potenţialelor normale. metalele sunt folosite în industrie sub formă de aliaje. iar la sfîrşitul seriei se află metalele preţioase:Ag. seria activitătii electrodinamice sau seria Beketov-Volta Primul element (K) din această serie este cel mai activ metal. Cr. Funcţie de potenţialele de oxidare. Sb. Pt. în majoritatea reacţiilor chimice. Fe. Pb.este: M0 - n e- → Mn+ Datorită tendinţei de a ceda electroni. care au calităţi superioare metalelor pure componente.www. cu formare de aliaje. Potenţial normal. De cele mai multe ori. K. Cu.ro – Carti si articole online de la A la Z Insolubilitatea în dizolvanţi comuni. Proprietăţile chimice ale metalelor Metalele sunt caracterizate prin tendinţa de a ceda electroni din straturile electronice exterioare. care se oxidă cel mai uşor.cartiaz.cel mai puternic pozitiv. Mg. Au. metalele acţionează ca reducători. Mn. transformandu-se in ioni pozitivi. Ag. Ni.5.

De exemplu.ro – Carti si articole online de la A la Z Pe baza poziţiei metalelor în seria potenţialelor electrochimice.www. cu transfer de electroni de la Zn la Cu. duce la transformări chimice si invers. s-a determinat valoarea potenţialelor chimice la concentraţii egale ale soluţiilor ionilor lor.cartiaz. apă.ceea ce duce la o diferenţa de potenţial măsurabilă. mai mare sau mai mică de a elibera ioni în soluţie.daca se consideră un sistem format dintr-o lamă de metal in soluţie de CaSO4. se caracterizează printr-o activitate chimică redusă. 83 . În general metalele situate la stânga hidrogenului în seria potenţialelor electrochimice. determinată de configuraţia electronică a acestora se pot prevedea reacţiile chimice ale metalelor şi ale compuşilor lor. acizi şi compuşi ai unor metale mai puţin active. Întrucât metalele au o tendinţa diferită. numite metale nobile. au loc următoarele transformări: CuSO4 +Zn = Ca + ZnSO4 Zn Cu2+ → → Zn 2+ Cu (oxidare) (reducere) Deci . reacţia are loc astfel: Zn + Cu2+ = Zn2+ + Cu Aşadar au loc concomitent oxidarea atomilor de Zn şi reducerea ionilor de Cu2+. Acţiunea energiei electrice asupra soluţiilor sau topiturilor de electroliţi. Se consideră o pilă electrică (elementul galvanic al lui Dauriel). Metalele situate după hidrogen. numite şi metale comune. se oxidează greu.energia chimică se transforma in energie electrică. notată: Zn │ ZnSO4 ║ Cu SO4 │ Cu unde. reacţionează cu nemetale. se oxidează uşor.

sunt următoarele: 84 . Semnul potenţalului standard de electrod este stabilit convenţional.reprezintă limita de faza metal – soluţie ║ . neavând legatură cu sarcina electrică a electrodului.www. Electrodul normal (standard) de hidrogen este considerat electrod de referinţa (valoare 0).. Activitatea chimică a metalelor este caracterizată prin diferenţa de potenţial dintre un de electrod al metalului respectiv în soluţia unui electrolit al său care susţine un ion-gram metal/L şi electrodul standard de hidrogen denumită potenţialul standard de electrod al metalului. Potenţialul notat cu semnul (+) reprezintă potenţialul unui electrod al metalului care se oxidează la cuplarea cu un electrod electrod de hidrogen standard. care este o măsură a activităţii chimice. la temperatura de 25oC. raportate la valoarea 0 a potenţialului electrodului standard la hidrogen. Diferenţa de potenţial între electrodul metalic şi soluţia care conţine metalul sub formă de ioni se numeşte potenţial de electrod al metalului. exprimate în volţi. fiind constituit ca electrod de Pt în hidrogen la presiunea de 1 atm. în soluţii de H2SO4 2N. adică cedarea de electroni. are loc oxidarea. Valorile potenţiale standard.reprezinta peretele poros La electrodul negativ (anodul) există exces de electroni. iar la electrodul pozitiv (catodul) are loc reducerea – acceptarea de electroni.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z │ .

oxigen.ro – Carti si articole online de la A la Z Tabelul 10.79 -0.www.14 0. Potentiale standard (la 250 C) Potentiale standard (la 250 C) K/K+ Ca/Ca 2+ + Valoare 2. FeS Mg + O2 2MgO Metalele cu E0 cele mai negative pot reacţiona cu hidrogenul formând 85 .cartiaz.34 -0.1 0.76 0.41 0.2 -1.34 1.44 0.13 0 -0.8 2.3 Na/Na Mg/Mg2+ Al/Al3+ Mn/Mn Fe/Fe2+ Cd/Cd Ni/Ni 2+ 2+ 2+ Zn/Zn2+ Sn/Sn2+ Pb/Pb2+ H2/H+ Cu/Cu 2+ 2+ Hg/Hg Pt/Pt2+ Au/Au Ag/Ag+ 3+ În funcţie de poziţia în seria potenţialelor redox standard metalele pot reacţiona sau nu cu elemente situate după ele sau le pot deplasa pe acestea din compuşii lor: Metalele reacţionează uşor cu nemetalele: halogeni.67 1.93 2.71 2. Fe + S hidruri.8 -1. sulf. azot. fosfor şi carbon formând compuşii corespunzători.28 0.

Pt.www. dar apropiate de zero reacţionează cu .O. Pd. sau nobile. Astfel: – metalele cu valori ale Eo cele mai negative reacţionează violent cu apa la temperatura camerei 2Na + H2O apa la temperatură 86 2NaOH + H2µ – metale cu valori ale Eo negative.cartiaz. + Oxid de nemetalîn acid + mai mic decât Apă 3Cu(NO3)2 + 2NOµ + 4H2O – metalele situate după hidrogen. de exemplu : apă regală (HCl : HNO3 = 3 : 1) Caracterul reducător al metalelor în reacţia cu apa se manifestă diferit în funcţie de poziţia metalului în seria potenţialelor electrochimice. De exemplu. la capătul seriei. reacţionează numai cu acizii cu caracter oxidant (HNO3. reacţia dintre cupru şi acid azotic: 3Cu + 8HNO3 În general electroni Metal situat imediat + după hidrogen Acid cu caracter oxidant Sare cu N. H2SO4 concentrat). nu reacţionează nici cu acizii cu caracter oxidant. ele se numesc metale inerte. În această reacţie nu se degajă hidrogen deoarece reacţiile redox au loc între metal şi nemetalul din acid. de exemplu : Au. dar aproape de el. Astfel: – metalele situate înaintea hidrogenului reacţionează cu acizii cu degajare de H2 Zn + H2SO4 În general electroni Metal situat înaintea hidrogenului + ZnSO4 + H2µ Acid Sare + H2 – metalele situate după hidrogen. Aceste metale reacţionează numai în amestecuri de acizi.ro – Carti si articole online de la A la Z Caracterul reducător al metalelor în reacţia cu acizii se manifestă diferit în funcţie de poziţia metalului în seria potenţialelor electrochimice.

pot intra în combinaţii. Sr. Sb. inclusiv: M + acid amfoteri. inclusiv: M + H2 O → gaz H2 ↑ în cazul metalelor începând cu K până la Pb. cu atat mai energic cu cât se află se află la începutul seriei Beketov-Volta: în cazul metalelor Li. Hg şi Ag reacţioneaza numai cu acizi oxidanţi ( HNO 3 si H2SO4 ) cu formare de apă: Cu + 2HNO3 = CuO + 2NO2 + H2O 87 → H2 ↑ reacţia faţă de oxigen : începând cu potasiul şi pâna la mercur.reacţia cu hidrogenul: Metalele poziţionate înaintea hidrogenului. Ba.www. cu formare de oxizi acizi. Na. Caracterul reducător al metalelor este pus în evidenţă şi în reacţii cu compuşi ai altor metale. inclusiv. cu eliberare de hidrogen. Bi.ro – Carti si articole online de la A la Z 3Fe + 4H2O Fe3O4 + 4H2µ – metalele cu valori ale Eo pozitive nu deplasează hidrogenul din apă. Al: M + H2O → lichid H2 ↑ în cazul metalelor începând cu K până la Fe. Ca. Orice metal poate reduce ionii tuturor metalelor situate după el în seria activităţilor electrochimice şi poate fi la rândul său redus din compuşii să de metalele care îl precedă în seria potenţialelor electrochimice: C Cu + HgO  t → CuO + Hg 0 Metalelor le sunt carcateristice următoarele reacţiile chimice: . bazici sau .cartiaz. iar cele după H. metale pot reacţiona cu oxigenul . reacţia faţa de acizi: metalele situate la începutul seriei pâna la H reacţionează cu acizii diluaţi. Cu. K.

. Capitolul X NEMETALE 88 .reacţia cu halogenii: metalele se combină direct.www.bromul.Cl).cartiaz. În soluţii. formând halogenuri: 2Na + Cl = 2NaCl Metalele puternic active (Na. pe când Pt si Au pot forma cloruri numai prin reacţia cu apa regală (raportul HNO3 : HCl este de 1:3) reacţia cu sulful: toate metalele cu excepţia Au. situaţi la sfarşitul seriei BeketovVolta. pe cand platina reacţionează numai în stare de pulbere. nu sunt atacaţi de nici un acid. sărurile metalice disociază în anioni şi cationi (ionii pozitivi ai metalelor). platina şi aurul. reacţionează violent cu clorul.ro – Carti si articole online de la A la Z CuO + 2Ag + 2HNO3 2H2SO4 = = Cu(NO3) + H2O Ag2SO4 +SO2+2H2O Metalele preţioase. formează sulfuri: metalele alcaline se combine energic prin încălzire. metalele sunt utilizate în laboratoare şi în industrie sub formă de săruri solide sau dizolvate în apă. În majoritatea cazurilor.

electronii exteriori p sînt strîns legaţi de nucleu. iar legăturile sînt de tip a şi 7t (pp). în cazul elementelor din perioada II. De aceea. Cu toate că membrii unei grupe conţin acelaşi număr de electroni în ultimul strat electronic. De exemplu. în trecere de la primul element al fiecărei grupe la următoarele. pentru cele din perioadele V şi VI. Drept urmare. numărul maxim de coordinare este 3. Generalităţi Nemetalele sunt situate în tabelul periodic în partea stângă a acestuia.1. în compuşi cum sînt oxoacizii. în grupele IV-VII. în cazul celor din perioadele III şi IV. se deosebesc mult de omologii lor din grupă. iar x = 1—6 electroni. După structura electronică. azotul deşi aparent penta-covalent în acid azotic. cu electronul distinctiv situat într-un orbital np x. hidrogenul şi heliul. crescând în grupă de sus în jos şi prin aceasta slăbind atracţia electronilor exteriori de către nucleu. la 8 electroni. Totodată. restul elementelor nemetalice şi semi-metalice fiind de tip p. carbon. efectul de ecranare. elementele din perioada II: bor. respectiv 1s1 şi 1s2. elementele din perioada II se distanţează de omologii lor şi prin faptul că nu dispun în structura lor de orbitali d. în realitate nu poate exista decît cel mult în stare de oxidare (III). Dispunînd numai de un înveliş interior Îs2 cu un efect de ecranare foarte scăzut.cartiaz.www. care mi poate forma decît combinaţii în stare de oxidare 1 — şi oxigenul care nu prezintă decît o singură stare de oxidare 2— faţă de toate elementele. şi 18 electroni. unde n = 2—6. oxigen şi fluor.ro – Carti si articole online de la A la Z 10. Aşa se explică motivul pentru care. primele două elemente. în acest sens se remarcă fluorul. se constată o modificare în structura penultimului strat ns sau nsp şi anume de la doi electroni. datorat învelişurilor electronice interioare. 89 . este diferit de la un element la altul. sunt de tip s. ocupînd o poziţie specială. azot.

gazele rare. F2 şi Cl2) în condiţii normale. sulful. lichide sau solide. au moleculele diatomice. se observă o variaţie mai puţin regulată a proprietăţilor fizice şi chimice în grupe şi perioade decît ar fi de aşteptat. azotul. Nemetalele. se combină cu hidrogenul rezultând combinaţii volatile. în mediul ambiant. Datorită acestor structuri. Totodată. În combinaţii cu elemente mai electropozitive ca ele. gazele rare sînt monoatomice.ro – Carti si articole online de la A la Z Stările maxime de oxidare pozitive ale elementelor de tip p în combinaţiile cu elemente mai electronegative ca ele. unde n este numărul grupei. Desigur că la evaluarea globală a proprietăţilor care caracterizează elementele p. ele apar sub formă de gaze. O2. oxigenul este şi 90 . cum ar fi cei legaţi de dimensiunile atomice şi ionice. iar cu oxigenul. oxizi acizi. fiind situate în sistemul periodic în partea dreaptă şi de sus a grupelor principale. fosforul şi carbonul. ionii negativi rezultaţi prin acceptare de electroni posedînd structura gazului rar următor. precum şi a existenţei unei perechi de electroni s2. situaţi într-un orbital de nelegătură al ultimului înveliş electronic. N2. în afară de gazele rare. haîogenii. ajung la structura gazului rar dinainte. denumită „pereche de electroni inerţi".cartiaz. de prezenţa efectului de contracţie d sau /. Efectul atribuit acestor electroni inerţi creşte cu numărul atomic şi este mai puternic la elementele din grupele IVA — YIIA. iar celelalte nemetale gazoase (H2. mai puternic atraşi de nucleu. proprietate rar întâlnită la elementele din grupele principale şi la compuşii lor. Structural. Elementele chimice electronegative practic lipsite de eonăuctibilitate termică şi electrică se numesc nemetale. cuprinzînd : hidrogenul. de structura cristalină etc. oxigenul. diamagnetice. trebuie avuţi în vedere şi alţi factori.www. fiind egale cu numărul grapei din care fac parte şi ionii pozitivi rezultaţi prin pierdere de electroni. stările de oxidare sînt negative şi egale cu 8—n. cu excepţia O2 paramagnetic. deci la elementele grele.

www. radical diferite unele de altele. adesea caracterizat prin luciul metalic. P şi S) posedă o mare varietate de structuri. s-a apreciat că ar fi cel mai potrivit să se urmărească variaţia proprietăţilor fizice şi chimice pe grupe. Si. Deşi. dominate de asemenea de fenomenul de alotropie. Hidrogenul 91 . apropiate de a carbonului. chiar şi de vecinii din sistemul periodic. de care se distanţează apreciabil prin structura şi poziţia în grupă. prezentarea se va face separat de omologii lor. Ge. de asemenea diatomic. care. Elementele chimice B. prin proprietăţile şi comportarea lor generală ocupă o poziţie intermediară între nemetale şi metale. HF. Sb. Toate elementele semimetalice sînt substanţe cristaline. cu o chimie structurală foarte dificilă şi greu de sistematizat şi tendinţă accentuată la cele cu electronegativităţi (macromolecule). Singurul nemetal lichid în condiţii normale este bromul. în caracterizarea elementelor nemetalice şi semimetalice.2. Restul nemetalelor. iar în cazul oxigenului şi azotului.ro – Carti si articole online de la A la Z singurul element în stare gazoasă la temperatura obişnuită. tendinţa de a forma combinaţii covalente. după aspect. Se şi Te. iar unii compuşi lichizi cu constantă dielectrică mare (NH3. după structura cristalină. Principalele caracteristici ale nemetalelor şi semimetalelor sunt: alotropia. se numesc semimetale. în unele cazuri polimeri-zate.cartiaz. As. de a forma polimeri 10. alotropici fiind o caracteristică a lor. De aceea. se aseamănă mai mult cu nemetalele. SO2 şi alţii) au capacitatea de a se comporta ca solvenţi neapoşi. căruia îi corespund două forme alotropice: oxigenul propriu-zis şi ozonul. substanţe solide (C. se apropie de metale.

cu compozişie stoechiometrică.2.1.etc. H·S.hidruri volatile ale elementelor din grupele IVA. În atmosferă. He: H0 + e.) .ro – Carti si articole online de la A la Z Hidrogenul este primul element din grupă. Atomul de hidrogen are tendinţa atât de a ceda.Proprietăţi fizice 92 . hidrogenul se găseşte sub formă de urme (în procent de 10-4 %). H+) : H0 – e. cu formulele generale MH şi respectiv. HCl. MH2. VIA.hidruri interstiţiare formate cu metalele grele din grupele secundare. H2O. Fiind component al apei şi al compuşilor organici.→ H+ Hidrogenul este legat covalent de carbon. cât şi de a accepta un electron : . halogeni Hidrurile se clasifică în următoarele categorii: - hidruri ionice ale metalelelor ( notate M) din grupele IA şi IIA.acceptarea de electron pentru a realiza configuraţia electronică stabilă (1s2) a gazului rar care încheie perioada 1. .VIIA . cu care hidrogenul formează legături covalente. oxigen. 10. heliul. . NH3. dar are careateristici asemănătoare elementelor din grupa VIIA.cedarea electronului duce la tranformarea în ion pozitiv (proton. HI. VA.www. HBr. Configuraţia electronică a atomul de hidrogen este 1s1 . hidrogenul este prezent în organismele vii. moleculele lor sunt legate prin punţi de hidrogen (hidruri polimere).→ Hionul de hidrură sulf.cartiaz. ( CH4. azot.

cu nucleu D+ (deuteronul) izotopul 31H. Proprietăţi chimice 93 . având o mare conductibilitate termică şi electrică. incolor şi insipid. H.8 -257. 21D. mai uşor decât aerul.kcal/mol H2 Distanta intre nuclee H-H.eV Electronegativitatea (Pauling) 10.595 0.g/cm3 Punctul de lichefiere °C Punctul de topire.008 0.2.cartiaz.715 2.2.75 0 13.1 electric Potentialul de ionizare eV Afinitatea pentru electron.069 -252. 31T.0185 vol/1 vol.ro – Carti si articole online de la A la Z Hidrogenul este un gaz inodor. Caracteristicile fizice ale hidrogenului Masa atomică Densitatea in raport cu aerul. Momentul Ǻ 102. Hidrogenul are trei izotopi: - hidrogenul uşor sau protiu. Caracteristicile fizice ale hidrogenului sunt prezentate în tabelul 11: Tabelul 11.000412 cal/cm s grd Solubilitatea in apa (18°C) 0.72 0. °C Conductibilitatea termica 1. numit tritiu. cu nucleul H+ (protoniul) cu hidrogenul greu 2 1 H sau deuteriu. apa Caldura de formare a moleculei de H2 din atomi (0°K).www.3 (0°C) λ 0.

ro – Carti si articole online de la A la Z La temperatura obişnuită. hidrogenul este puţin reactiv.reacţia cu sulful H2 + S = H2 S catalizator 3H2 + N2 = 2NH3 H2 + 2Na = 2NaH . din care rezultă acizi halogenaţi: 10. plumb. datorită proprietăţii elementelor componente de a forma săruri (halogen = generator de 94 . de exemplu: ΔH = . în condiţii deosebite de temperatură şi presiune . cobalt.21.3. nichel. temperatură ( 500 °C).reacţia de reducere a oxizilor până la metal.reacţia cu halogenii. stibiu. staniu. cu formare a unui amestec numit gaz detonant (H2:O2 de 2:1) 2H2 + O2 = 2H2O H2 + F2 = 2HF H2 + Cl2 = 2HCl .reacţia cu metale alcaline. are loc în flacără sau scânteie electrică.57.11 Kcal/mol .2 Kcal/mol ΔH = . GRUPA A VII-A Grupa a VIl-a a Tabelului Periodic se numeşte grupa halogenilor. Oxizi metalelor aflate în apropierea hidrogenului în seria Beketov-Volta. în prezenţa unui ΔH = . dar poate reacţiona cu elemente sau alţi compuşi chimici în anumite condiţii: .4.cartiaz.reacţia cu oxigenul ( reacţie exotermă). sunt reduşi la metal (fier.8 Kcal/mol .9 Kcal/mol ( reacţie cu explozie) ( reacţie sub influenţa luminii) .www.64. cupru): Ag2O + H2 = Ag + H2O CuO + H2 = Cu + H2O ΔH = .85 Kcal/mol ΔH = . cu formare de hidruri .cu azotul în condiţii de presiune.

este singurul nemetal lichid. ceilalţi halogeni pot avea şi covalente superioare (tri-.cartiaz. atomii de halogen sînt legaţi prin legături covalente nepolare.001 mol/l * Bromul . 10. Proprietăţi fizice ale halogenilor Halogenul Fluor Clor Brom Iod Starea de agregare Gaz Gaz Lichid* Solid Culoarea Slab-verzui Galben-verzui Brun Cenuşiu cu aspect metalic Temperatura de Solubilitatea în topire în "C apă —223 —102 —7.1. şi anume: fluorul F.3.www. . În grupă variază şi o serie de proprietăţi fizice ale halogenilor după cum se poate observa în tabelul 12.halogenii au molecule diatomice. Tabelul 12. . . Proprietăţi fizice Cu excepţia fluorului.210 mol/l 0.in acizii halogenaţi.acizii halogenaţi prezintă legătură covalentă polară. în această grupă sînt situate elementele cu o comportare foarte asemănătoare.valenţa lor faţă de hidrogen este dată de diferenţa dintre opt şi numărul grupei: 8 —7 = 1. . clorul CI.în moleculă. iodul I şi astatinul At. Ultimul element emite în mod spontan şi continuu radiaţii. bromul Br. halogenii sînt monocovalenţi. Proprietăţi chimice 95 .1. penta. este deci radioactiv. 10.3 + 114 – 0.09 mol/l 0.şi heptacovalenţă). Din aceste ultime exemple se deduc următoarele: .3.ro – Carti si articole online de la A la Z sare).

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Halogenii sînt elemente cu caracter nemetalic pronunţat, puternic electro-negativ şi foarte reactive, proprietăţi care în grupă descresc în ordinea: F>Cl>Br >I. Fluorul este cel mai reactiv dintre toate elementele cunoscute. Halogenii reacţionează direct cu majoritatea nemetalelor (S, P, As, Sb, C (cărbune de lemn), Si şi B), cu dezvoltare de căldură şi lumină, mai ales fluorul şi clorul destul de energic, bromul trecînd în halogenuri covalente. Nu reacţionează direct cu oxigenul, azotul şi carbonul, în schimb fluorul este singurul halogen care se combină direct cu carbonul cu formare de CF 4 gaz stabil. Cu hidrogenul, toţi halogenii se combină direct formînd hidruri (HX), gaze incolore, pe baza unor reacţii exoterme, cu excepţia HI endoterm. De remarcat faptul că fluorul se combină direct cu hidrogenul chiar la rece şi întuneric, reacţia fiind violentă, iar flacăra fluor-hidrogen, atinge temperaturi de 4000—5000°O. Şi clorul se combină direct şi energic cu hidrogenul la temperatura obişnuită şi în prezenţa luminii, bromul numai la 150°C în prezenţă de catalizatori sau sub acţiunea descărcărilor electrice, iar iodul se combină cel mai greu, la încălzire peste 200°C. Principalele combinaţii ale halogenilor sunt prezentate în tabelul 13.
Tabelul 13. Principalele combinaţii ale halogenilor Elementul H B C Si N P As Sb F HF BF3 GF4 SiF4 — PF3 ; PF5 AsF3 ; AsF5 SbF3 ; SbF5 CI HC1 BG13 — SiCl4 — PG13 ; PC15 AsCl3 ; AsCl5 SbCl3 ; SbCls Br HBr BBr3 __ SlBr4 — PBr3 ; PBrs AsBr3 ; AsBr6 SbBr3 ; SbBr5 I HI BI3 SI4 — Pis; Pis Aşi, ; Asl5 Sbl3; Sbl5

96

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
O s Se — SF6 ; S2F10 SeF4 ; SeF6 TeF4; TeF6 — SC12 SeCl2; SeCl4 TeCl, ; TeCl4 — S2Br2 Se„Br2 ; "SeBr4 TeBr2 ; TeBr4 — — —

Te

Tel2 ; Tel4

Halogenii sunt oxidanţi puternici şi reacţionează cu un număr mare de compuşi ai diferitelor elemente. Ei se înlocuiesc în ordinea fluor, clor, brom şi iod din halogenurile ionice: 2MX + F2 → X2 + 2 MF, X : Cl, Br, I; Reacţionează diferit cu apa: - fluorul o descompune cu degajare de oxigen:
-

F2 + H2O→ 1/2O2 + 2HF

- clorul şi bromul formează apa de clor (amestec de HCl şi HClO) şi respectiv apa de brom (amestec de HBr şi HBrO), ambele oxidanţi puternici:
-

X2 + H2O → HX + HXO, X : Cl,

- iodul reacţionează cu apa numai înmediu alcalin.

10.4. GRUPA A VI-A
Grupa a VI-a a Tabelului Periodic se numeşte grupa oxigenului, după denumirea primului element al grupei. În această grupă sînt situate următoarele elemente: oxigen O, sulf S, seleniu Se, telur Te şi poloniu Po, element radioactiv. În grupă raza atomică creşte de la oxigen spre telur; atomii tuturor elementelor din grupa a VI-a principală au 6 electroni pe stratul exterior. Existenţa a 6 electroni pe ultimul strat explică caracterul electronegativ, şi

97

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
tendinţa de ionizare a acestor elemente. Creşterea razei atomice determină descreşterea caracterului electronegativ de la oxigen la telurcare este metal.

10.4.1. Proprietăţi fizice
Oxigenul este singurul element din această grupă care se află în stare gazoasă la temperatura camerei. Proprietăţile fizice ale elementelor din gupa a VI-a sunt prezentate în tabelul 14.

Tabelul nr. 14 Proprietăţile fizice ale elementelor din gupa a VI-a
Elementul Oxigen Sulf Seleniu Telur Starea de agregate' Gaz Solid Solid Solid Culoarea Incolor Galben Roşu-brun Alb-argintiu, luciu metalic Temperatura de topire - —218,9OC + 118,0°C + 220,2°C + 452,0°C

10.4.2. Proprietăţi chimice
Oxigenul este un element puternic electronegativ. El se combină uşor cu majoritatea elemetelor pentru a forma oxizi. Excepţie fac gazele rare şi metalele nobile. Oxigenul are şase electroni în stratul de valenţă şi funcţionează cu valenţe variate în diferiţi compuşi. Numărul său de oxidare cel mai frecvent este —2. (L. P a n 1 i n g, R. E. W o o d şi J. H. Sturdivant — 1946). în apa oxigenată

98

99 . Reacţionează cu halogenii cu formare de halogenuri. El se combină uşor cu majoritatea elemetelor pentru a forma oxizi. conductibilitate etc. iar în F2O este +2. Dacă oxidarea are loc într-o incintă care nu este izolată termic. nu se observă degajare de căldură. dar prin încălzire se combină cu majoritatea elementlor. Sulful şi seleniu se combină cu fosforul şi arsenul. Ruginirea fierului în aer umed.ro – Carti si articole online de la A la Z numărul de oxidare este —1. H2S. oţeţirea vinului. oxidările din organismul animal care gînt sursa căldurii animale sînt exemple de arderi lente. oxidarea piritei în sulfat de fier (II). carcaterul chimic se modifică de la sulf la telur o dată cu scăderea electronegativităţii şi creşterea caracterului metalic. Oxidările pot fi vii sau lente. Putrezirea lemnelor. seleniul şi telurul sunt mai puţin reactive la temperatura camerei. Spre deosebire de oxigen. după cum căldura degajată este inferioară sau superioară căldurii pierdute prin radiaţie. dar telurul nu. Toate elementele grupei a VI-a reacţionează cu hidrogenul cu formare de H2O. Oxigenul se combină direct sau indirect cu toate elementele. sulful. arderea este lentă. oxidarea lentă a cărbunilor. Având în vedere prezenţa sa în aer în proporţie de 20% se poate deduce importanţa pe care o are. în HO2 sau derivaţii săi ca KO2 este —1/2. combustia lentă a fosforului. H2Se şi H2Te.) şi de aceea oxizii acestor elemente se obţin pe cale indirectă. Pac excepţie gazele nobile. Indirect se combină cu clorul. După fluor.cartiaz. azotul şi metalele preţioase (aurul. respiraţia fiinţelor vii sînt alte exemple de arderi lente. Afinitatea pentru nemetale scade de la sulf la telur. Proprietatea esenţială a oxigenului este de a oxida substanţele cu care reacţionează.www. oxigenul este cel mai electronegativ element. bromul. platina etc.

100 . 10.1. atomii elementelor grupei 10. Pentru completarea stratului electronic exterior. Astfel. La temperaturi ridicate sulful. GRUPA A V-A Grupa a V-a din sistemul periodic se numeşte şi grupa azotului.ro – Carti si articole online de la A la Z Nu reacţionează cu azotul. caracterul electronegativ al elementelor scade de la azot la bismut. selenuri şi teluri. a V-a tind să formeze legături covalente. Proprietăţi fizice Primul şi ultimul element din grupă sunt diferite de celelalte elemente. În atbelul 15 sunt prezentate principalele proprietăţi fizice ale elementelor din grupa a V–a principală. Cu2S. în acelaşi timp existenţa a 5 electroni pe ultimul strat explică tendinţa redusă de ionizare a acestor elemente şi caracterul electronegativ mai slab decît al elementelor din grupa a Vi-a. arsen As. sulfura de sodiu.cartiaz. fosfor P. Ca urmare a creşterii razei atomice. sulfură de staniu.5. SnS.5. În această grupă sînt situate următoarele elemente: azot (nitrogen) N. antimoniu (stibiu) Sb şi bismut Bi.www. Raza atomică creşte de la azot la bismut şi că atomii tuturor elementelor din grupa a V-a principală au pe stratul exterior 5 electroni. De exemplu: Na2S. elementele grupei a V-a formează foarte puţini compuşi ionici. după denumirea primului element. sulfură de cupru. seleniul şi telurul se combină cu metalele formând sulfuri. iar ionii N3– şi As3– nu există decât în stare solidă.

iar caracterul metalic creşte în acelaşi sens. azotul molecular se caracterizează printr-o stabilitate remarcabilă şi o reactivitate extrem de scăzută. Proprietăţi chimice În condiţii normale. stibiul şi bismutul care.1°C 817°C 630°C 271°C —195.www. cu excepţia azotului. Azotul este un nemetal.2. fosfor violet şi fosfor negru Arsenul. 10. că în grupa a V-a principală caracterul nemetalic scade de sus în jos. fosforul poate apărea sub 4 forme alotropice: fosfor alb. fosfor roşu. bismutul un metal.ro – Carti si articole online de la A la Z Tabelul 15.Astfel. prezintă diferite modificaţii alotropice au drept formă obişnuită pe cea metalică. Toate elementele din grupă. Neavînd posibilitatea să utilizeze 101 . Principalele proprietăţi fizice ale elementelor din grupa a V–a principală Elementul Starea de Culoarea Temperatura de agregare topire fierbere Azot Fosfor Arsen Stibiu Bismiit Gaz Solid Solid Solid Solid Incolor Alb-gălbui Alb-cenuşiu Alb-argintiu Alb-roşiatic —210°C 44.cartiaz.5. structuri moleculare sau cristaline diferite se numeşte alotropic Formele sau modi-ficaţiile diferite sub care se prezintă un element se numesc stări alotropice. toate celelalte elemente situate în grupa a V-a principală pot exista în două sau mai multe modificaţii cu proprietăţi fizice şi uneori chimice diferite. formează compuşi în care valenţa maximă este 5. iar celelalte elemente prezintă stări în care apar ambele caractere. Proprietatea unor elemente de a se existe în mai multe forme.8°C 280°C 633°C 1640°C 1660°C Cu excepţia azotului. Rezultă deci. de asemenea.

proprietăţi 102 . Din punct de vedere chimic. La temperaturi înalte se mai combină direct cu borul. formînd azoturi. se distanţează mult de azot. Interesantă şi cu consecinţe practice sub aspect aplicativ este reacţia azotului cu hidrogenul în prezenţa carbonului. el formează compuşi cu număr de coordinare 3 şi legături σ şi π (pp). ca dealtfel şi în oxizi. azotul poate reacţiona la temperaturi înalte cu unele combinaţii chimice cum ar fi CH4. carbonul şi siliciul.cartiaz. starea maximă de oxidare atinsă de el fiind (III). CaC2. fosforul alb. azotul şi sulful utilizînd orbitalii d în sistem conjugat. rezultînd substanţe foarte importante cu aplicaţii industriale.46 kJ⋅mol–1.. Totodată. deşi aparent ar putea funcţiona în starea de oxidare (V) cum se credea înainte. cum este cazul oxoacizilor. se combină direct cu hidrogenul numai în anumite condiţii de temperatură şi presiune.ro – Carti si articole online de la A la Z şi orbitalii d în compuşi cum sînt oxoacizii de exemplu. ∆H = 89. Aşa se explică faptul că în oxoacizi. arsenul şi stibiul în formă metalică. de exemplu în acidul azotic. Azotul nu reacţionează direct cu halogenii şi sulful. azotul întocmai ca şi carbonul realizează legături duble sau triple prin orbitalii p cu ele însele spre deosebire de analogii lor. iar cu oxigenul la temperatura arcului electric sau sub acţiunea descărcărilor electrice: N2 + 3H2 N2 + O2 2NH3 . ∆H = . rezultînd azoturi metalice.80 kJ⋅mol–1.www. Reacţia cu litiul are loc chiar la temperatura camerei. cînd se obţine acid cianhidric cu randament 33% : H2 + N2 +C 2HCN De asemenea. care formează legături duble cu oxigenul. în realitate nu poate exista ca azot pentacovalent. 2NO . în schimb se combină prin încălzire la temperaturi cuprinse între 200—1000°C cu metalele. CaSi. Deosebit de inert din punct de vedere chimic. la temperatura arcului electric. iar cu magneziul la 200-—300°C. având o mare reactivitate.

iar stibiul nu reacţionează direct cu hidrogenul. Reacţia cu hidrogenul are loc diferenţiat: la fosfor.www. miros de usturoi. transformîndu-se în P 4O10. de asemenea. La cald reacţionează direct cu aproape toate nemetalele cu excepţia borului. În aer umed. răspîndind. Prin combustie.ro – Carti si articole online de la A la Z reducătoare şi posibilităţi de a forma compuşi pentacovalenţi. 103 . Arsenul şi stibiul sînt atacate energic de halogeni şi transformate în pentahalogenuri. pe care însă îl absoarbe la cald. cu excepţia iodului care se combină lent. arsenul se aprinde chiar la —187°C. Aceste elemente au orbitali d în stratul de legătură. antimoniul nu reacţionează cu aerul uscat sau umed pînă la temperatura de topire. arsenul cu flacără albăstruie. Asemănător arde şi antimoniul la 800°C dînd un fum alb constituit din molecule de Sb4O6. în atmosferă de fluor. fosforul alb la 45°C cu o flacără gălbuie şi miros de usturoi. Fosforul arsenul şi stibiul au caracter puternic reducător. Fosforul alb reacţionează violent cu halogenii. aprinzîndu-se cu explozie. în opoziţie cu fosforul rezultînd numai As4O6. se aprind şi ard.cartiaz. la temperatura ordinară. fosforul alb şi arsenul se combină cu azotul numai în condiţii speciale. însoţită de emanarea unei lumini slabe. în schimb. iar în clor ard la temperatura camerei. spre deosebire de azot. carbonului şi fosforului în cazul arsenului. ea se realizează sub presiune şi în prezenţa descărcărilor electrice. De asemenea. aceste elemente. vizibilă la întuneric (fosforescenţă) precum şi la formarea unei cantităţi de ozon. fosforul alb şi As galben prezintă fenomenul de chimioluminiscenţă. consecinţă a unei reacţii de oxidare lentă (autooxidare). la arsen numai sub acţiunea hidrogenului în stare născândă.

Cu.ro – Carti si articole online de la A la Z Fosforul alb precipită Pb. în cantităţi sau pe o perioadă care le face periculoase pentru oameni.M.1 Poluarea mediului Se vorbeşte despre poluare a mediului.) Poluarea poate fi: 104 .O.www. activităţii sau bunăstării persoanelor. ( definiţie dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii .S.cartiaz. Ag şi Au din soluţiile sărurilor acestor ioni. atunci când una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe străine sunt prezente în mediu. Capitolul XI POLUAREA MEDIULUI CONTAMINAREA PRODUSELOR ALIMENTARE 11. animale sau plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătamarea.

Efectele poluării sunt resimţite până pe întinderile.artificială (ca urmare a intervenţiei umane . aceasta din urmă producându-se datorită depăşirii capacităţii de autoepurare. S-a calculat că în ultimul deceniu al mileniului II. parcurgând 1000 de kilometri. conservarea multor specii de plante şi animale foarte utile etc.cartiaz.materii chimice reziduale. la urma urmelor. excesele civilizaţiei noastre au provocat mediului natural pagube mai mari decât într-un mileniu. deşeuri industriale. tot mai accentuate în condţiile vieţii moderne. dezvoltarea şi. suprafaţa deşerturilor a crescut cu un miliard de hectare şi procesul avansează într-un ritm accelerat.ro – Carti si articole online de la A la Z . în paralel cu alte milioane de hectare dintre cele aflate în producţie. gaze de eşapament. deversări accidentale. etc. emisii vulcanice naturale. care provoaca alergii.).naturală (polenul plantelor şi florilor. devin improprii cultivării datorită tot acţiunii omului. consumă o 105 . majoritatea produselor sunt obţinute prin prelucrarea unor materiale brute şi au ca rezultat. numeroase deşeuri mai mult sau mai puţin toxice. Milioane de hectare de teren. ale Antarcticii. cărora le datorăm atât de mult. fără păduri suficiente.www. etc. Într-un cuvânt. ce până ieri erau socotite inerte pe vecie. În prezent. În condiţiile în care rămân de răscumpărat faţă de pădure greşeli multe şi vechi. De asemenea. De când omul a început să lupte împotriva naturii. pădurea este menită să asigure cerinţele de agrement şi turism. care afectează la diferite niveluri învelişul terestru. până ieri imaculate.) şi . plus cele provenite din respiraţia oamenilor şi animalelor. în afară de produsul finit. acei "plămâni verzi" ai Pământului. când un singur automobil. Din cele 14-16 miliarde de tone de dioxid de carbon lansate anual în atmosferă prin arderea combustibililor. două treimi sunt absorbite de păduri. viaţa însăşi nu sunt posibile. ambianţa biofizică indispensabilă localităţilor balneoclimaterice.

faţă de unul din şapte la începutul secolului. Gunoi a existat dintotdeauna. în gropi existente. Imaginea haldelor de deşeuri din jurul uzinelor şi impresionanta producţie de gunoi din centrele urbane sunt numai două din aspectele acestui fenomen nociv. însă partea cea mai vizibilă şi aflată la îndemâna înţelegerii oricui. pentru ca iarna sau primavara să fie împrăştiate pe câmp pentru fertilizare. poluând solul. ca şi atâtea altele. Există practic o reciclare naturală completă ce se consumă aproape la fel şi în perimetrul oraşelor. sunt extrem de rezistente la acţiunea bacteriilor şi practic. gunoiul însemnă aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale. drumul gunoiului sfârşeşte la periferia oraşului. Ori.www.cartiaz.5 Kg de gunoi pe zi. exploatarea neraţională a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.A de vreo trei ori mai mult. sau pe locuri virane. acceptate ca servituţi inevitabile. după calcule aproximative.ro – Carti si articole online de la A la Z cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an. Şi mai grav e că o bună parte din aceste gunoaie. fiecare locuitor din oraşele europene "produce" mai bine de 1. Paleta surselor de degradare a solului este vastă. unde se acumulează în grămezi imense. ale căror periferii nu se deosebeau cine ştie cât de felul de viaţă de la sate. Pentru gospodăriile tărăneşti tradiţionale şi deci pentru localităţile rurale. dar noţiunea aceasta.U. Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil 106 . ajungâdu-se ca acelea cu peste un milion de locuitori să depăşească 200. De obicei. şi-a modificat serios conţinutul. În plus. proliferează oraşele mari şi foarte mari. care putrezeau în câteva luni. nu se reciclează pe cale naturală. iar în S. priveşte acumularea unei enorme cantităţi de reziduuri de tot felul. iar râurile dezlănţuite fac tot mai mari ravagii. când doi din cinci locuitori ai globului trăiesc deja în oraşe . aerul şi apele subterane. urâţind peisajul. Cu totul altfel stau lucrurile într-o lume a industrializării şi urbanizării vertiginoase. spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului. îndeosebi materialele plastice.

metalurgică. zgomot. Ciudad de Mexico.vapoarelor şi a altor mijloace de transport. aşa ca şi la alte capitole ale înzestrării naturale. căci apariţia industriei fie are loc în oraşe. trenurilor. este de câteva ori mai mare. iar din restul de 3% cea mai mare parte se află în gheţari. petrol. fluvii. unele ramuri constructoare de maşini.ro – Carti si articole online de la A la Z convenţional se aruncă anual în atmosferă aproximativ un miliard şi jumătate de tone de cenuşă.procentul de îmbolnăviri ale căilor respiratorii. şi nu numai a acelora ce locuiesc la oraşe.cărbune.cum sunt oraşele Sao Paulo. ar fi mai mult decât suficient pe ansamblu. Abordând această problemă. Pe lângă arderea combustibililor . încât s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime. avioanelor. pe lângă reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare şi dacă se poate. Detroit. Chiar şi aşa. numai că.cartiaz. gaze naturale . pare paradoxal să vorbim de nevoia asigurării apei pe o planetă care dispune de atăta apă. . Los Angeles. fie creează ulterior oraşe. Există de acum un număr apreciabil de "infernuri ecologice". de asemenea diverşi alţi factori de risc pentru sănătatea oamenilor. Calcutta. înregistrându-se. praf şi gaze.probleme asemănătoare creează şi alte industrii. respectiv cea din râuri. Problema e că 97% din apa globului este sărată. În asemenea locuri . aglomeraţie. îndeosebi cea chimică. lemn. chiar eliminarea totală a unora dintre ele. perimetre urbane unde noxele industrializării se fac simţite prin efecte combinate : aer viciat. Aşa că primele victime sunt orăşenii. industria alimentară etc. Rezultă că populaţia lumii are la dispoziţie pentru consumul personal şi pentru activităţile sale economice numai în jur de 1 la sută din volumul de apă dulce. inclusiv cancerul pulmonar. lacuri şi din unele pânze freatice. însănătoşirea aerului este de neconceput fără aportul decisiv al ariilor verzi. apa e foarte 107 .www. grosul poluării atmosferice provine din oraşe. Abstracţie făcând unele unităţi industriale plasate în plină natură. New York .ca şi circulaţia automobilelor. La prima vedere. specialiştii consideră că.

Dacă la poluarea aerului "imaginea-simbol" este oferită de arborii "perforaţi" de "ploile acide". 11. întrucat produc afecţiuni grave ale sistemului vegetativ. .www.condiţiile de prelucrare a materiilor prime.menajere şi industriale .ro – Carti si articole online de la A la Z neuniform repartizată pe întinderea globului. circulator. se impun măsuri severe de eliminare a factorilor de contaminare a alimentelor de origine animală şi vegetală.este covârşitoare. datorită a numeroşi factori. În ansamblul poluării. Contaminarea alimentelor Alimentele pot fi contaminate sub formă de materii prime. .condiţiile de producere a materiilor prime în procesul de fabricare a produselor alimentare. În vederea obţinerii de produse alimentare al căror conţinut de impurităţi se încadrează în limitele admise de normele europene. 108 . stocare şi transport a materiilor prime sau de stocare şi transport a produselor alimentare. Condiţiile de contaminare a alimentelor sunt : .condiţiile de depozitare şi comercializare a produselor alimentare. apei sau solului. . etc. Agenţii poluanţi au diferite grade de nocivitate.condiţiile de recoltare. produse semifabricate sau finite.cartiaz. adică poluarea practic continuă cu petrol a mărilor şi oceanelor lumii. fiind clasificaţi în: .substanţe cu caracter toxic existente în mod natural în alimente şi care în exces produc intoxicaţii şi chiar moartea (de exemplu: aminoacizii din diferite legume. la poluarea apei caracteristice ar putea fi considerate "mareele negre".2. ponderea apelor uzate . aceasta având efecte dezastroase asupra florei şi faunei marine.condiţiile de mediu datorită poluării aerului. iar o mare parte din ea este de acum puternic poluată. .

Ag. Zn.gunoiul de grajd depozitat direct pe sol şi deşeurile menajere din gospodăriile rurale.cartiaz. azotiţi şi azotaţi din plante. lactate. . . Se).).produse chimice organice şi anorganice utilizate în procesele tehnologice industriale de producţie. Datorită interacţiunii mediu-organisme vegetale-organisme animaleorganismul uman. poluarea mediului înconjurător conduce la influenţarea stării de sănătate a populaţiei prin intermediul toxinelor din produsele alimentare (de exemplu: Cu. Cantităţi mari mari de metale se găsesc în solul regiunilor miniere. Pb. Co. Dintre substanţele toxice anorganice subliniem toxicitatea metalelor grele care provin fie din mediul înconjurător. amigdalina din migdale amare. Sn.www. lapte).aditivii chimici folosici în procesul de prelucrare a materieiilor prime şi produselor alimentare.dejecţii animale şi apele uzate din sectorul zootehnic netratate corespunzător.pesticide utilizare în agricuttură şi medicină veterinară pentru combaterea dăunătorilor. având efecte negative asupra creşterii şi dezvoltării plantelor. carne. . nitriţi. . . .produşi toxici ce provin din produsele de prelucrare şi conservare a conservare a produselor alimentare (de exemplu: îngrăşăminte chimice azotate. . 109 . etc.ro – Carti si articole online de la A la Z fructe necoapte.micotoxinele ce provin din mucegaiurile de pe produsele vegetale. toxinele din ciupercile otrăvitoare etc.. fie pe parcursul procesului tehnologic de prelucrare a materiilor prime şi/sau producere a produselor alimentare.

ceea ce dă posibilitatea determinării substanţelor chimice poluante a mediului. prin mecanisme genetice şi biologice nedeterminate (de exemplu: reducerea absorbţiei de cupru. NO. au acţiune nocivă asupra materiilor prime de origine animală sau vegetală prelucrate (de exemplu: SO2. Pb(C2H5)4. fie antinutriţional. care au fie caracter nutritiv sau indiferent organismului uman. N2O3.www. America de Nord. ce a determinat manifestări acute de cădere a lânii oilor. Stabilirea calităţii produselor alimentare de origine vegetală şi animală implică controlul compoziţiei chimice a acestora prin metode chimice calitative (determinarea componentelor) şi cantitative (determinarea conţinutului fiecărui component în parte). CO2. NH3. dacă ionii de zinc sunt în exces).3. moartea vitelor etc. Exemplele menţionate indică riscul major de contaminare a alimentelor de origine vegetală şi animală datorită poluării mediului înconjurător. H2S.ro – Carti si articole online de la A la Z De asemenea.Controlul şi expertiza produselor alimentare Un produs alimentar este constituit dintr-un complex de substanţe organice şi anorganice. HCl. . Australia. S. substanţele anorganice care provin din diferite instalaţii din industria alimentară. prin metode chimice de analiză: .cartiaz. CO. 110 . compuşi cloruraţi de mercur etc. 11. Cl.adaptarea unor plante pe soluri poluate cu săruri ale metalelor grele.poluarea cu seleniu a plantelor de pe păşunile din Asia Centrală.) Deosebit de importantă este adaptabilitatea unor plante de a se dezvolta în condiţii de poluare cu anumite substanţe anorganice. CuSO4.

Cu. se finalizează prin întocmirea raportului de expertiză. pe baza buletinelor de analize chimice. 111 . Fe.cartiaz. cât şi în produsele alimentare finite. transport. Sn. cât şi în faza finală. pe lângă standarde. este necesară verificarea calităţii produselor alimentare prin efectuarea de expertize ale specialiştilor acreditaţi în acest domeniu. la solicitarea organelor judiciare sau a partenerilor în cadrul unui contract economic.ro – Carti si articole online de la A la Z Controlul chimic al alimentelor are un rol deosebit de important şi în determinarea conţinutului de substanţe toxice de contaminante şi impurităţi existente atât în materiile prime. Codex Alimentarius cuprinde şi alte acte normative (coduri de practici. în vederea eliminării sau reducerii conţinutului de substanţe de contaminare a produselor alimentare. expertiza produselor alimentare efectuată în scopul determinării substanţelor chimice toxice aflate accidental sau datorită poluării mediului. depozitare. şi Zn. În anumite situaţii. Comisia Codex Alimentarius a stabilit „un aport maximal zilnic admisibil de contaminanţi”. se poate interveni pe parcursul fluxului tehnologic până la consumator.www. Cd. Hg. De asemenea. La nivel european. recomandări) privind evaluarea toxicologică şi metodele analitice clasice şi instrumentale de analiză folosite în arbitrajele Codex. în vederea asigurării protecţiei consumatorului. cum sunt: As. În mod particular. Pb. Prin efectuarea de analize chimice atât în fazele intermediare ale procesului de producţie. Concentraţiile maximale prevăzute în standardele europene sunt recomandate de comisia mixtă internaţională sub egida FAO/WHO. producătorul poate monitoriza procesul tehnologic de fabricare a produselor alimentare. Printr-un bun management al calităţii. în cadrul circulaţiei europene a mărfurilor.

prin aplicarea metodelor agriculturii şi a zootehniei biologice.cartiaz. prin renunţarea la utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a oricăror substanţe de sinteză şi totodată.ro – Carti si articole online de la A la Z În vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei. În următorii ani. 112 . controlul calităţii produselor alimentare va avea din ce în ce mai mare importanţă. tendinţa mondială este de a realiza produse alimentare ecologice. respectarea ciclului biologic natural de creştere a plantelor şi respectiv. Obiectivul aplicării agriculturii şi zootehniei biologice constă în protecţia mediului şi a sănătăţii consumatorilor. al animalelor. datorită atenţiei acordate respectării normelor europene privind siguranţa alimentară a consumatorului.www. Regulamentul CEE2092 2092/1991 a pus bazele sistemelor de certificare în agricultura ecologică.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z

ANEXA

1

Caracteristicile elementelor din grupele principale ale Tabelului Periodic

Grupa

I A H

Masa atomică Densitatea in raport cu aerul,g/cm3 Punctul de lichefiere °C Punctul de topire, °C Conductibilitatea termica (0°C) cal/cm s grd Solubilitatea in apa (18°C) vol/1 vol. apa Caldura de formare a moleculei de H din atomi (0°K);kcal/mol H Distanta intre nuclee H-H; Momentul electric Potentialul de ionizare Afinitatea pentru electron,eV Electronegativitatea (Pauling)

λ

1,008 0,069 -252,8 -257,3 0,000412 0,0185 102,72

Ǻ eV

0,75 0 13,595 0,715 2,1

Li Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică,(M+), Ǻ Grupa
2 1

Na 3 11 [Ne]3s 22,98977 0,97 97,8 892 5,14 0,9 1,54 1
1

K 19 [Ar]4s 39,0983 0,86 63,7 760 5,34 0,8 1,96 1,33
1

Rb 37 [Kr]5s 85,4678 1,53 38,9 688 4,18 0,8 2,06 1,52
1

Cs 55 [Xe]6s 132,9054 1,9 28,7 690 3,89 0,7 2,18 1,7
1

Fr 87 [Rn]7s 223
2

1s 2s 6,941 0.53 108,5 1330 5,93 1 1,34 0,7 II A Be

[27] 0,7 1,9

Mg 4 12

Ca 20

Sr 38

Ba 56

Ra 88

Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică

2s

2

3s

2

4s

2

5s

2

6s

2

7s

2

9,01218

24,305

40,08

87,62

137,33

226,0254

113

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică,(M+), Ǻ Grupa 1,85 1275 2770 9,32 1,5 0,86 0,31 III A B Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică in cristal, Ǻ 5 Al 13 Ga 31 In 49 Ta 81 1,74 650 1107 7,64 1,2 1,2 0,75 1,55 838 1440 6,11 1 1,39 1,06 2,6 768 1380 5,92 1 1,49 1,18 3,5 714 1640 5,21 0,9 1,52 1,38 5 700 5,28

1,42

2s22p1
10,81 2,34 2300 2550 8,29 2 0,82 0,2 IV A C

3s23p1
26,98 2,7 660 2270 5,98 1,5 1,18 0,57

4s24p1
69,72 5,91 29,79 2070 ? 6 1,6 1,26 0,65

5s25p1
114,82 7,31 156,4 2070 ? 5,78 1,7 1,44 0,95

6s26p1
204,38 11,85 302,5 1450 ? 6,1 1,8 1,48 0,95

X3+
Grupa Si 6 14 Ge 32 Sn 50 Pb 82

Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică in cristal, Ǻ

2s22p2
12,01 3,51 3570 3850 11,264 2,5 0,771 2,6 0,15

3s23p2
28,08 2,33 1413 2355 8,149 1,8 1,173 2,71 0,41

4s24p2
72,61 5,32 958,5 8,13 1,8 1,223 2,72 0,53

5s25p2
118,71 7,28 231,8 2362 7,32 1,8 1,414 2,94 0,71

6s26p2
207,2 11,34 327,4 1750 7,415 1,8 1,538 2,15 0,84

Grupa

V A N P 7 15 As 33 Sb 51 Bi 83

Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV

2s22p3
14 0,96 -210 -195,8 14,54

3s23p3
30,97 1,82 44,1 280 11

4s24p3
74,9216 5,72 817 633 10

5s25p3
121,75 6,69 630,5 1640 8,64

6s26p3
208,98 9,8 271 1560 8

114

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică in cristal, Ǻ 3 0,74 1,71 2,1 1,1 2,12 2 1,21 2,22 1,9 1,41 2,45 1,9 1,52

Grupa

VI A O S 8 16 Se 34 Te 52

Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Potenţial de ionizare,eV Afinitatea pentru electron,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică in cristal, Ǻ Grupa

2s 2p

2

4

3s 3p

2

4

4s 4p

2

4

5s 5p4
127,6 6,25 452 1390 9,01 2,1 1,37 2,21

2

15,99 1,27 -218,9 -182,9 13,614 -7,28 3,5 0,74 1,4 VII A F Cl 9

32,06 2,06 118,95 444,6 10,367 -3,44 2,5 1,04 1,84

78,96 4,82 220,2 688 9,75 -4,21 2,4 1,17 1,98

Br 17 35

I 53

Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s),g/cm3 Punctul de topire, °C Punctul de fierbere, °C Solubilitatea in apa,la 20 C,mol/l Energia de disociatie,kcal/mol Potenţial de ionizare,eV Afinitatea pentru electron,eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă, Ǻ Raza ionică in cristal, Ǻ

2s22p5
18,99 1,3 -223 -188,9 37,7 17,42 4,27 4 0,709 1,36

3s23p5
35,45 1,9 -102 -34,6 0,09(g) 56,9 13,1 4,01 3 1,05 1,81

4s24p5
79,904 3,4 -7,3 58,8 0,21(l) 45,2 11,84 3,78 2,8 1,193 1,97

5s25p5
126,9 4,9 114 184 0,001(s) 35,4 10,44 3,43 2,5 1,36 2,16

Grupa

VIII A He Ne 2 4 10 20,179 Ar 18 39,94 Kr 36 83,8 Xe 54 131,29 Rn 86 222

Numarul de ordine Numărul atomic

115

74 116 .54 8.8 34.7 1.31 2+ 4d105s2 112.39 1.58 0.41 8.96 II B Zn 107.178 -272.92 15.96 19.59 13.6 21.5 906 9.26 196.65 320.891 -111.8 1.4 357 10.97 5d106s2 200.49 1. °C Solubilitatea in apa.37 X2+ Grupa II Cd 30 48 Hg 80 Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).5 -107.98 14 5. °C Potenţial de ionizare.43 1.4 -185.1 -269 13.57 1.75 Anexa Caracteristicile elementelor din grupele secundare ale Tabelului Periodic Grupa I B Cu Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).g/cm3 Punctul de topire. °C Potenţial de ionizare.9 1.13 9. Ǻ Raza ionică in cristal.14 419. °C Punctul de fierbere.53 1.9 1.www.29 24.96 1083 2595 7.18 12.3 1063 2970 9.9 2.5 1.39 7.ro – Carti si articole online de la A la Z Densitatea (s).22 2.g/cm3 Punctul de topire.9 765 8.9 73 1.8 2210 7.6 -38.9 1.48 0.899 -248.7 1. °C Punctul de fierbere.4 1.72 1.6 -246 14.g/cm3 g/l Punctul de topire.56 1.6 -152.38 0. °C Punctul de fierbere.cartiaz.736 -156.la 20 C. Ǻ 29 Ag 48 Au 80 2 3d s 10 1 4d 5s 10 1 5d 6s 10 1 63.99 1.9 1.86 10. Ǻ 3d104s2 65.5 960.1 110.eV 0.6 1.96 -71 -65 10.mol/l Raza atomica Ǻ Potenţial de ionizare.786 -189. Ǻ Raza ionică in cristal.1 X 0.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.76 3.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.

18 Grupa IV B Ti Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).4 1.94 6.9055 6.1 2222 5400 5.81 1.17 920 3470 5.1 1.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.www.2 1.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.94 16.g/cm3 Punctul de topire.51 1668 3260 6. Ǻ Raza ionică in cristal.69 1.4 2415 3300 5d36s2 180.6 91. Ǻ Raza ionică in cristal.3 1.8 178.1 1900 3450 4d45s1 92. °C 3d34s2 50.47 1409 2927 6.ro – Carti si articole online de la A la Z Grupa III B Sc Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).22 6.9 8.61 1.6 1.6 2996 5425 117 .5 1.9059 4.56 1.15 1539 2730 6. °C Punctul de fierbere.49 1852 3580 6. °C Punctul de fierbere.g/cm3 Punctul de topire.44 3+ 1050 1.86 Nb 23 41 Ta 73 Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).83 1.48 0.88 4.cartiaz. Ǻ 21 Y 39 La 57 Ac 89 3d 4s 1 2 4d 5s 3 1 2 5d 6s 1 2 6d 7s2 27.93 138.g/cm3 Punctul de topire. °C Punctul de fierbere.1 X 0.95 1.49 13.36 0.62 0.3 X4+ Grupa V B V 0. °C Potenţial de ionizare.028 1 44. Ǻ 22 Zr 40 Hf 72 3d 4s 2 2 4d 5s 2 2 5d 6s 2 2 47.9559 88.5 1. °C Potenţial de ionizare.

17 6.76 1. Ǻ Raza ionică in cristal.g/cm3 Punctul de topire.4 1966 4500 7.18 1.13 7+ 186.9 1495 2900 7.www.93 8.3 3410 5930 7.7 8 55.59 Grupa VI B Cr Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).19 1875 2665 6.7 6 1.63 101.68 X6+ Grupa VII B Mn Te 25 43 Re 75 Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).73 X 5+ 0.89 118 .77 1.74 1. Ǻ Raza ionică in cristal.37 0.86 58.6 1.5 1536 3000 7.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.84 58. Ǻ 6.5 1. °C Punctul de fierbere.98 1.25 2200 1.16 0. °C Punctul de fierbere.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.9 1.2 2610 5560 7.85 19. Ǻ Raza ionică in cristal. Ǻ 3d 4s 5 2 4d 5s [98] 5 2 5d 6s 4 12 54.62 183.46 Grupa VIII B Fe Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).2 11.52 95.32 0.43 1.6 1.eV 27 Co 28 2 Ni 29 Ru 44 8 2 Rh 45 1 3d 4s 6 3d s 7. °C Potenţial de ionizare.9 12.93 7.86 7 2 3d 4s 4d 5s 7 4d 5s1 102. °C Potenţial de ionizare.43 1245 2150 7.69 8.37 0.94 10.g/cm3 Punctul de topire.9 1453 2730 7.eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă.2 2500 4900 7. Ǻ 24 Mo 42 W 74 3d 4s 5 1 4d 5s 5 1 5d 6s 4 1 51.87 1.31 0.ro – Carti si articole online de la A la Z Potenţial de ionizare.7 1.9 X 0.6 1.cartiaz.8 1. °C Punctul de fierbere. °C Potenţial de ionizare.07 12.99 7.5 21 3180 5900 7.g/cm3 Punctul de topire.5 1.

. C..4 0. E. Cîmpeanu.54 0.7 2.. Bucureşti.96 21. Bucureşti.5 2454 5300 9. Stan. Editura Bioterra.63 Ir 77 1. °C Punctul de fierbere.4 1769 4530 8. M. 3..5 5d66s2 190.. Pamfilie. Ǻ Raza ionică in cristal.. 1983 5.www. 1978 119 . Editura Bioterra. Zapan.. Bucureşti. Bălăucă.cartiaz. 2. Bucureşti.. Onac. Bucureşti.2 1. Beral. G. Cătuneanu. Ţt. L.39 0.I). Editura Tehnică. T. Editura Oscar Print.... Editura CERES.. °C Potenţial de ionizare. Editura Tehnică. I. Biochimie alimentară. I. Bâtcă. C. Editura Ştiinţifică.48 0.. I.. Tratat de chimie anorganică (vol. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Chimie generală. Chimie anorganică. R. C. G... 1986 9. I.2 1.42 12 1552 3980 8. Nicolae. M. L. Neamţu. I. Ǻ X3+ 1. P.8 1. A.8 1. N. Nicolae.6 2700 5500 8.62 Pt 78 2. Burnea.. Neguţ.2 1. M.22 22. Brezeanu.96 2.D. Ǻ Numărul atomic Configuraţia electronică exterioară Masa atomică Densitatea (s).. Biochimia alimentelor. Gh.2 1. D. F. 1996 10.3 0.L. Bucureşti. N. Marcu.8 X3+ Pd 46 1... Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de exportimport. C. M. Brezeanu. 2006 4. coordonator..52 5d96s1 195. 1969. Negoiu. 1972 7.. Bucureşti. 1981. 2000 8. E. Galben. Ǻ Raza ionică in cristal. Chimie generală.ro – Carti si articole online de la A la Z Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă. Bejan. 1997 6... 1970 11.2 22..64 Os 76 1.86 4d105s0 106. R. Mateescu. II). Neniţescu.35 0. G.2 2. Tratat de chimie anorganică. Bucureşti. Neamţu.35 BIBLIOGRAFIE 1.33 2..eV Electronegativitatea (Pauling) Raza de covalenţă. Popescu. Tratat de siguranţă alimentară (vol.Pauling.502 0.2 1..38 0.. Neguţ.66 5d96s0 192.. Bucureşti. Editura Tehnică. Brad.2 1. Chimie şi biochimie vegetală. Editura Didactică şi Pedagogică.g/cm3 Punctul de topire. Gheorghiu.. Lazăr. Editura Didactică şi Pedagogică. Chimie anorganică.Spacu.69 2.

Editura Bioterra.3.2.2. Editura Bioterra. Bucureşti. 2002.. 14.1.org/wiki/Poluare 17. Compoziţia chimică a materiei vii 1.3. E. Substanţe chimice native anorganice din alimente 1.. 2006 18. 16.3. Ed..3. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Clasificare 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE 1. industria alimentară. septembrie. M.***ro.3. Bucureşti. industria alimentară. Materia 1. 2000 13. Bucureşti. Nistor. ***Întâlnirea de informare ăn cadrul Proiectului finanţat de Banca Mondială „Controlul Poluării în Agricultură”. Editura Fundaţiei România de Mâine. Conţinutul de apă din alimente 2. Badea. silvicultură. Biochimie generală şi aplicată în agricultură. All. L. LEGILE FUNDAMENTALE ALE CHIMIEI 1 1 2 4 6 7 7 10 11 11 11 13 15 120 . Conţinutul de substanţe minerale Din produsele alimentare 1.. Transformările materiei 1. Şerbulescu. Biochimie generală şi aplicată în agricultură. I. Compoziţia chimică a alimentelor 1. L. 2000. Compoziţia chimică a materiei 1.cartiaz.1.2.3.2. ICEA România.3. Ştefănescu. Chimie –manual pentru clasa a X-a . 2006 CUPRINS 1.1.Vlădescu.3. 2000 15. Transformările chimice 1. Bucureşti.www.. septembrie. Universitatea Bioterra Bucureşti. ***Curs de specializare Agricultura şi Zootehnia Biologică.3. silvicultură.Transformările fizice 1.Şerbănescu.3.2.3.1. Bucureşti. Merceologia mărfurilor alimentare de export-import. E. Bucureşti.wikipedia.ro – Carti si articole online de la A la Z 12.3.2.

2.3. Săruri 15 16 16 18 19 19 19 20 21 23 25 31 32 33 33 34 34 36 37 37 38 39 40 41 41 43 43 43 45 45 46 47 48 49 50 50 51 51 52 53 53 121 .Teoria mecanică-cuantică a covalenţei 5. Scurt istoric.2.2.3.1.2.3. COMBINAŢII ANORGANICE 7.4.5.4.2.5.4. Legătura covalentă polară 5.www. SOLUŢII 6.cartiaz.2. Teoria lui Bohr. Legea proporţiilor reciproce 3.3.4.ro – Carti si articole online de la A la Z 2.1.4.2.3.2.2. Acizi 7.4.1. Clasificare 7. Proprietăţi generale 7. Teoria nucleară a atomului a lui Rutherford 3.1.2. Legătura covalentă 5. Clasificare 7. Oxizi 7. OXIDAREA ŞI REDUCEREA 5.3.4. Dizolvarea 6. Solubilitatea 6.1. Teoria disociaţiei electrolitice 6.1 Scurt istoric 7. Acizi tari şi acizi slabi 7.Sommerfeld 3. Legea conservării masei 2. Legătura ionică 5.3. Teoria protolitică 7. Electroliţi tari 6.3.2. Legea constanţei compoziţiei 2.2. Proprietăţi generale 7. Teoria lui Schrödinger 4. Teoria lui Bohr 3.3.4.2. Disociaţia electrolitică a apei 7.1.3. .3. Proprietăţi generale 7. ATOMUL 3.2.4. Baze tari şi baze slabe 7.1. Legea proporţiilor multiple 2.2.1.3.2. Baze 7.3.3.1. Legătura coordinativă 6. Electroliţi slabi 6. Clasificare 7. Teoria electronică a acizilor şi bazelor 7. Teorii privind structura atomului 3. Legătura covalentă nepolară 5.3. LEGĂTURI CHIMICE 5.

2. Proprietăţi fizice 10.4. Proprietăţi chimice 11. POLUAREA MEDIULUI.2.ro – Carti si articole online de la A la Z 7.3. Generalităţi 10. Grupa a V–a principală 10.4.4.4.2.2.1. Corelaţia între poziţia elementului în Tabelul Periodic şi proprietăţile lui fizice şi chimice 8. proprietăţi fiuice ale aliajelor 9.4. Metode de obţinere a metalelor 9.6. Proprietăţi chimice 10.6. Cristalohidraţi 8.5.4. Structura moleculară a apei 7.5.3.1.3.3. Obţinerea aliajelor 9. Corelaţia dintre structura învelişului electronic al atomului şi poziţia elementului chimic în Tabelul Periodic 8. Grupa a VII–a principală 10.1. Proprietăţi chimice 10. Aliaje cu importanţă industrială 9. TABELUL PERIODIC 8.2. METALE 9. Proprietăţi periodice fizice 8.5. Hidrogenul 10. Aliaje folosite în industria produselor alimentare 9.2.1.1.cartiaz. Clasificare 7. Proprietăţi generale 7.3.2. Apa 7.3.1.3.3.1.5.6. Proprietăţi fizice ale metalelor 9. Proprietăţi fizice 10.2. NEMETALE 10.2.1.3.1.1.2. Proprietăţi periodice chimice 8. Materiale anorganice cu importanţă practică 9. Proprietăţi fizice 10.2.3. CONTAMINAREA 53 54 58 58 59 60 61 61 62 63 63 65 66 68 68 70 71 71 71 72 72 74 75 77 84 84 86 87 88 89 90 90 92 92 93 94 95 96 122 .3.3.3.5. Proprietăţi generale 7. Grupa a VI–a principală 10. Proprietăţi chimice 10.5. Scurt istoric 8.6. Reguli pentru stabilirea numerelor de oxidare 9.www.1. Proprietăţi chimice ale metalelor 10.2. Compoziţie 9. Clasificare. Proprietăţi fizice 10.2. Răspândirea în natură 9.3.5.

Contaminarea alimentelor 11.www. Poluarea mediului 11.3.ro – Carti si articole online de la A la Z PRODUSELOR ALIMENTARE 11.cartiaz.1. Controlul şi expertiza produselor alimentare Anexa 1 Anexa 2 Bibliografie 99 99 102 104 107 110 113 123 .2.