P. 1
Psihopat o Logie

Psihopat o Logie

|Views: 268|Likes:
Published by korodirazvan
Psihopatologie
Psihopatologie

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: korodirazvan on Jun 24, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/08/2015

pdf

text

original

PSIHOPATOLOGIE

CUPRINSUL CURSULUI: CURSUL NR. 1 NORMALITATE ŞI SĂNĂTATE PSIHICĂ 1. CONCEPTUL DE NORMALITATE 2. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE PSIHICĂ 3. SĂNĂTATEA MINTALĂ ŞI PERSONALITATEA MATURĂ CURSUL NR. 2 MODELE DE CLASIFICARE A TULBURĂRILOR PSIHICE 1. 2. 3. 4. DIAGNOZA CLINICĂ CATEGORIILE FUNDAMENTALE ÎN PSIHOPATOLOGIE SISTEME DE CLASIFICARE DISTINCŢIA: TULBURĂRI DE PERSONALITATE, NEVROZE, PSIHOZE CURSUL NR. 3 PERSONALITATE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ 1. CONCEPTUL DE PERSONALITATE 2. TULBURAREA DE PERSONALITATE 3. CLASIFICAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE CURSUL NR. 4 TULBURĂRI DE PERCEPŢIE 1. TULBURĂRI CANTITATIVE 2. ILUZIILE 3. AGNOZIILE 4. HALUCINAŢIILE CURSUL NR. 5 TULBURĂRI DE MEMORIE ŞI DE GÂNDIRE 1. TULBURĂRI DE MEMORIE CANTITATIVE 2. TULBURĂRI DE MEMORIE CALITATIVE 3. TULBURĂRI DE GÂNDIRE DE FORMĂ 4. TULBURĂRI DE GÂNDIRE DE CONŢINUT CURSUL NR. 6 TULBURĂRI DE COMUNICARE ŞI DE ATENŢIE 1. TULBURĂRI ALE FUNCŢIEI DE COMUNICARE
1

2. TULBURĂEI PROPRIU-ZISE ALE LIMBAJULUI 3. TULBURĂRI ALE ATENŢIEI CURSUL NR. 7 TULBURĂRI DE VOINŢĂ ŞI DE CONŞTIINŢĂ 1. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE VOINŢEI 2. TULBURĂRI CALITATIVE ALE VOINŢEI 3. TULBURĂRI CANTITATIVE DE CONŞTIINŢĂ 4. TULBURĂRI CALITATIVE DE CONŞTIINŢĂ CURSUL NR. 8 TULBURĂRI DE CONDUITĂ MOTORIE ŞI ALE AFECTIVITĂŢII 1. TULBURĂRI DE CONDUITĂ MOTORIE 2. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE AFECTIVITĂŢII 3. TULBURĂRI CALITATIVE ALE AFECTIVITĂŢII CURSUL NR. 9 SUICIDUL 1. 2. 3. 4. PERSPECTIVE ASUPRA SUICIDULUI TENTATIVA DE SUICID SUICIDUL ÎN BOLILE PSIHICE SUICIDUL COLECTIV CURSUL NR. 10 TULBURĂRILE ANXIOASE 1. TULBURAREA ANXIOASĂ GENERALIZATĂ 2. TULBURĂRILE FOBICE 3. ATACUL DE PANICĂ 4. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ 5. TULBURĂRI DE CONVERSIE ŞI DISOCIATIVE CURSUL NR. 11 TULBURĂRILE AFECTIVE 1. SINDROMUL DEPRESIV 2. SINDROMUL MANIACAL CURSUL NR. 12 TULBURAREA DELIRANTĂ 1. TULBURAREA DELIRANTĂ 2. TIPURI DE IDEI DELIRANTE 3. STĂRI PARANOIDE SPECIALE
2

CURSUL NR. 13 SCHIZOFRENIA 1. SCHIZOFRENIA ACUTĂ 2. SCHIZOFRENIA CRONICĂ 3. TIPURI SPECIALE DE SCHIZOFRENII CURSUL NR. 14 TOXICOMANIILE ŞI ALCOOLISMUL 1. CONCEPTE GENERALE 2. SINDROMUL DEPENDENŢEI DE ALCOOL 3. TULBURĂRI PSIHICE INDUSE DE CONSUMUL DE ALCOOL 4. TULBURĂRI TOXICE SAU NUTRIŢIONALE SUMARIZARE: CURSUL NR. 1 – NORMALITATE ŞI SĂNĂTATE PSIHICĂ Domeniul psihopatologiei şi psihiatriei s-a confruntat încă de la început cu dificultatea de a-şi stabili cu precizie principalele sale concepte: normalitate / anormalitate şi sănătate psihică / boală psihică. Complexitatea fenomenologiei psihice nu permite o unanimitate de păreri asupra celor două dihotomii amintite, deşi s-au scris o multitudine de materiale pe această temă. 1. Conceptul de normalitate psihică Chiar dacă se folosesc în mod frecvent noţiunile de normalitate psihică şi sănătate psihică ca sinonime, în realitate prima dintre ele are o sferă mai largă decât a doua. Cuvântul normalitate timite la acela de normă. O normă este ceea ce corespunde unui model comun, unei reguli într-un context socio-cultural precis. Pentru a diferenţia normalitate/ anormalitate putem apela la trei tipuri de norme. a. Normalitatea ca valoare medie (statistică) : Conform acesteia cu cât un fenomen este mai frecvent, cu atât este considerat mai normal; cu cât este mai puţin frecvent este anormal. b. Normalitatea ideală (valorică) : Aceasta se referă la idealul de normalitate, atât din punct de vedere individual cât şi comunitar şi reprezintă tipurile ideale (valorile) pe care le promovează anumite culturi. c. Normalitatea funcţională : Arată măsura în care o persoană îşi exercită rolul funcţional ca parte a sistemului supraordonat de care aparţine. Există aici o dificultate de a stabili cu precizie care este rolul funcţional al persoanei, în diferitele sisteme de care aparţine (familial, profesional, social, spiritual) şi cât de eficient ar trebui el să fie. Această a treia accepţiune este ceea folosită cel mai frecvent în psihopatologie şi psihiatrie. În înţelesul ei mai larg implică referiri la adaptare şi comunicare. Anormalitate este, în mod evident, absenţa stării de normalitate. 2. Sănătate – boală psihică Tratatul de psihiatrie Oxfort (T.P.O.) apreciază că în practica psihiatrică termenii de boală psihică şi afecţiune psihică sunt folosiţi fără multă precizie. Prin analogie cu termenii din medicina generală tulburarea psihică poate fi considerată mai degrabă „afecţiune psihică”. Termenul de afecţiune desemnează conştiinţa subiectivă a unei suferinţe sau limitări funcţionale spre deosebire de conceptul de boală care se referă mai mult la o patologie organică obiectivă. Boala şi afecţiunea pot fi definite în trei modalităţi:
3

prin absenţa sănătăţii prin prezenţa suferinţei prin prezenţa unui proces psihopatologic (perturbarea evidentă a funcţiilor psihice parţiale sau a eficienţei generale) Si termenii de „sănătate” la modul general şi „sănătate psihică” la modul particular sunt greu de definit. O.M.S. a definit sănătatea ca „o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii”. Definirea sănătăţii psihice poate fi făcută fie în formulare negativă (ca absenţa bolii sau a infirmităţii), fie în formulare pozitivă (o stare pozitivă în care persoana este responsabilă, capabilă de autoconştientizare, autoevaluare şi autodeterminare iar comportamentul său este în general acceptat de grupul căruia îi aparţine. Asociaţia Americană de Psihiatrie în ,,Glosarul psihiatric’’ defineşte sănătatea mentală ca fiind un succes simultan în: muncă, dragoste, creaţie, o matură şi flexibilă rezolvare a conflictelor între instinct, conştiinţă, alţi oameni şi realitate. Psihologii umanişti au lărgit conceptul de sănătate psihică introducând caracteristici ale personalităţii mature. Astfel A. Maslow a dezvoltat următoarele criterii pentru sănătate mintală: 1. Abilitatea individului de a se accepta pe sine şi pe ceilalţi cât şi natura 2. Abilitatea de a întreţine relaţii apropiate cu ceilalţi 3. Capacitatea de a se percepe lumea ca fiind reală 4. Capacitatea de a lua decizii pertinente 5. Optimismul şi bucuria de a trăi 6. Independenţa în gândire şi acţiune 7. Capacitatea de a se orienta după standarde valorice 8. Capacitatea de a rezolva probleme şi situaţii de viaţă 9. Consecvenţa în comportament 10. Capacitatea de a-i asculta şi respecta pe ceilalţi. Întrebări de evaluare: 1. Cea mai frecventă accepţiune a conceptului de normalitate în psihopatologie este cea de: a. Normalitate statistică b. Normalitate valorică c. Normalitate funcţională 2. Următoare definiţie „O stare pozitivă în care persoana este responsabilă, capabilă de autoconştientizare, autoevaluare şi autodeterminare iar comportamentul său este în general acceptat de grupul căruia îi aparţine” este a: a. Personalităţii mature b. Personalităţii normale c. Sănătăţii psihice

-

CURSUL NR. 2 – MODELE DE CLASIFICARE A TULBURĂRILOR PSIHICE Marea diversitate a fenomenelor întâlnite în psihiatrie, impun cu necesitate existenţa unui sistem de clasificare al cărui scop este identificarea grupurilor de pacienţi care au în comun caracteristici clinice similare cu scopul de a stabili un diagnostic clinic, tratamentul adecvat şi prognosticul cel mai probabil. Diagnoza clinică este procesul prin care se stabileşte locul unei tulburări psihice într-o categorie diagnostică. Medicul psihiatru este cel care realizeză diagnosticul psihiatric. El porneşte de la datele de bază (simptome şi semne) şi le grupează în sindroame (constelaţii de
4

simptome ce se manifestă mai frecvent impreună, având implicaţii terapeutice şi prognostice). În acest demers psihiatru apelează la sistemele de clasificare existente. Cele mai multe sisteme de clasificare au la bază categorii diagnostice ca de exemplu : schizofrenia, tulburări afective, tulburări de personalitate... Cunoaşterea acestor clasificări şi a tipurilor de tulburări face posibilă comunicarea în echipa terapeutică (psihiatrii, psihologi, psihoterapeuţi). Sistemul de clasificare operează cu o serie de categorii fundamentale care se presupune că reprezintă unităţi distincte (conform T.P.O.) : I. Retardare mintală - se referă la prezenţa în primii ani ai copilăriei a unui deficit de funcţionare intelectuală. II. Tulburări de personalitate - se referă la prezenţa unor anomalii comportamentale care se prefigurează încă din copilărie, se cristalizează la vârsta adultă şi tind să se estompeze spre bătrâneţe. III. Tulburări mintale - constă în anomalia de comportament sau trări psihice cu conţinut patologic, al căror debut survine în mod distinct (decelabil) după o perioadă de funcţionare normală. Pentru a justifica diagnosticul de tulburare mentală, această anomalie trebuie să fie prezentă o anumită perioadă de timp şi să aibă o anumită gravitate. IV. Tulburări de adaptare - corespund criteriilor unei tulburări mentale, dar survine în legătură cu un eveniment stresant sau o schimbare de mediu. V. Alte tulburări (tulburări care nu pot fi înscrise în primele patru categori) : ex : - preferinţe sexuale anormale; - tulburări incluse de drog sau alcool. VI - tulburări de dezvoltare; VII - alte tipuri de tulburări specifice copilăriei. Aceste categorii au fost definite în funcţie de tipurile de simptome, de gruparea lor, de evoluţie şi de prognostic. Cele mai cunoscute sisteme de clasificare sunt : a. I.C.D. - clasificarea internaţională a bolilor - elaborat de O.M.S. (ajuns la varianta 10) b. D.S.M. - manual diagnostic şi statistic de clasificare a bolilor – elaborat de Asociaţia Americană de Psihiatrie (ajuns la varianta IV R) La ora actuală cel mai cunoscut sistem de clasificare este D.S.M. IV R. El are puncte comune dar şi elemete diferite de sistemul I.C.D. 10. Utilizarea clasificărilor trebuie să meargă în paralele cu abordarea individualizată prin care pacientul este văzut în unicitatea sa (cu calităţi individuale unice, inclusiv unicitatea răspunsului la intervenţia terapeutică). Conceptele de „nevroză” şi „psihoză” deşi mai vechi şi mai puţin amintite în D.S.M. IV R. şi I.C.D. 10, au valoarea lor diagnostică şi încă mai sunt utilizate în practica clinică pentru a desemna tulburări cărora nu li se poate da un disgnostic cert. Termenul de nevroză desemnează tulburări mintale (psihice) mai puţin severe decât psihozele şi se caracterizează prin simptome mai apropiate de experienţa normală şi deci mai frecvent întâlnite (aici intrând tulburările anxioase). Termenul de psihoză indică, în general, forme mai severe de afecţiuni mintale, cum sunt tipurile de schizofrenie, tulburările afective, tulburări mintale organice. În linii mari, cele mai frecvente afecţiuni psihice pot fi incadrate în trei mari grupări, după cum urmează: Tulburări de personalitate - nu are un debut distinct, afecţiunea se infiripă încă din copilărie şi adolescenţă şi durează, de obicei, toată viaţa. Nevroze - au un debut distinct, datorat unor evenimente de o mare încărcătură psihică negativă sau de natură existenţială
5

Psihoze - au un debut distinct, datorat unor evenimete nedefinite, dar boala evoluează ciclic (puseuri) cu perioade de

- nu există conştiinţa bolii.

- are conştiinţa boli (există un model premorbid) - orientat în mediu şi realitate - este orientat în realitate, are dar percepe realitatea într-un interacţiuni adecvate cu mod deformat, specific, mediul relaţiile fiind neadecvate.

remitere. - nu are conştiinţa boli - are loc ruperea contactului cu realitatea sau negarea realităţii. - crează o nouă lume a lui în care caută securitatea.

- are comportamente mai mult - are comportamente sociale - are comportamente bizare, sau mai puţin bizare, acceptabile. nepotrivite; are nepotrivite. comportamente neadaptative cu halucinaţii, delir, autism. - nu prezintă halucinaţii sau - nu prezintă halucinaţii sau - poate prezenta halucinaţii şi/ idei delirante ci idei idei delirante ci idei sau idei delirante. dominante specifice tipului. dominante specifice tipului. - nu prezintă tulburări psiho- - există tulburări psiho- - pot apare tulburări psihosomatice somatice variate, putând fi somatice deosebit de intense. - foloseşte mecanisme de - foloseşte mecanisme de - de regulă mecanismele de apărare în încercarea de a apărare în încercarea de a apărare sunt neeficiente, reduce anxietatea reduce anxietatea conducând la dezorganizarea personalităţii (pot apărea doar disocierea şi/sau negarea) Întrebări de evaluare: 1.Sistemul de clasificare al afecţiunilor psihice are următorul rol: a. Delimitarea unor afecţiuni psihice de ansamblul normalităţii psihice b. Identificarea grupurilor de pacienţi care au în comun caracteristici clinice similare cu scopul de a stabili un diagnostic clinic c. A pune bazele teoretice ale psihiatriei 2.Retardarea mintală se referă la: a. Deficit intelectual continuu b. Prezenţa în primii ani ai copilăriei a unui deficit de funcţionare intelectuală. c. Deterioarearea facultăţilor intelectuale datorat unei boli psihice CURSUL NR. 3 – PERSONALITATE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ 1. Conceptul de personalitate. Termenul de personalitate se referă la calităţi comportamentale stabile ale unui individ într-o mare varietate de circumstanţe. Unele trăsăturile de personalitate, fac ca oamenii să fie mai predispuşi la anumite tulburări emoţionale atunci când se confruntă cu evenimente stresante. Deasemenea unele personalităţi sunt evident anormale (violenţi), la altele trăsăturile anormale sunt mai atenuate. Este insă dificil de a trasa o linie de demarcaţie între normal şi anormal şi chiar de a găsi criteriul pentru această departajare. 2. Tulburările de personalitate Tulburările de personalitate (numite uneori personalităţi anormale sau psihopatii) nu sunt la modul propriu boli. Nu au un debut bine delimitat. Se cristalizează mai mult în copilărie şi adolescenţă şi durează întreaga viaţă. Ele sunt expresia unei dizarmonii psihice, a unei construcţii psihice labile, după cum pot fi şi expresia unei imaturităţi psihice, emoţionale.
6

I.C.D. dă o definiţie larg acceptată: ,,modele comportamentale neadaptate, profund implantate, ce se cristalizeaza in perioada adolescenţei sau mai devreme, şi care se continuă de-a lungul vieţii adulte deşi devin mai puţin evidente la vârste medii sau înaintate”. Tulburările de personalitate se manifestă prin dificultăţi de inserţie socială, dificultăţi relaţionale. Caracteristici generale pentru toate tulburările de personalitate: - Comportamentul este rigid şi inflexibil (rezistent la schimbare). - Prezintă o toleranţă scăzută la stres şi o inadaptabilitate crescută de a reacţiona la anxietate. - Funcţionarea egoului este intactă dar aceasta nu poate controla acţiunile impulsive. - Persoana este în contact cu realitatea deşi are dificultăţi de interacţiune cu ea. - În foarte multe cazuri apar tulburări de dispoziţie (depresie, anxietate). 3. Clasificarea şi principalele tipuri de tulburări de personalitate. Există mai multe clasificări ale tulburărilor de personalitate. Cea mai clară pare să fie aceea bazată pe similarităţi descriptive, prezentatăde D.S.M. IV R.: - grupa A cuprinde tipurile ale căror reprezentanţi „apar ca ciudaţi sau excentrici” (tulburarea de personalitateschizoidă, schizotipală şi paranoidă). - grupa B cuprinde tipurile ale căror reprezentanţi par „dramatici, emoţionali, hieratici” (tulburarea de personalitateantisocială, borderline, histrionică şi narcisică). - grupa C cuprinde tipurile ale căror reprezentanţi sunt „anxioşi şi temători” (tulburarea de personalitateevitantă,dependentăşi obsesiv-compulsivă). George Ionescu adaugă o nouă perspectivă acestei clasificări considerând că: - grupa A are o sorginte psihotică - grupa B are o sorginte psihosocială - grupa C este de natură nevrotică În afara clasificării şi tipurilor amintite mai sus există şi altele. Prezentăm în continuare doar tipurile de tulburări de personalitate amintite. Fiecare dintre ele prezintă atât trăsături caracteristice cât şi trăsături facultative. a. Tulburarea schizoidă de personalitate este un pattern pervaziv cu un grad semnificativ de introversie, detaşare de realitate,sociofobie şi slabă disponibilitate de rezonanţă afectivă. b. Tulburarea schizotipală de personalitate este un pattern pervaziv de deficit interpersonal sau social, marcat de un disconfort afectiv acut, de capacitateredusă pentru legături apropiate şi de distorsiuni cognitive şi perceptuale ilustrate prin excentricităţi comportamentale c. Tulburarea paranoidă de personalitateeste un pattern pervaziv de suspiciozitate, neîncredere şi interpretativitate. d. Tulburarea antisocială (dissocială) de personalitate este un pattern pervaziv de sfidare şi violare a normelor, regulilor şi obligaţiilor sociale şi, implicit, a drepturilor celorlalte persoane. e. Tulburarea borderline de personalitate este un pattern pervaziv de instabilitatea relaţiilor interpersonale, a imaginii de sine, a afectelor şi o impulsivitate accentuată. f. Tulburarea histrionică de personalitate este un pattern pervaziv de extraversie, sociofilie, comunicabilitate, impresionabilitate, labilitate dispoziţională şi conduită demonstrativă de rol. g. Tulburarea narcisică de personalitate este un pattern pervaziv de exagerare a importanţei propriei persoane şi de convingere fantezistă nerealistă asupra calităţilor sale, pe care le percepe ca unice sau excepţionale. h. Tulburarea evitantă (anxioasă) de personalitate este un pattern pervaziv de inhibiţie socială, cu sentimente de inadecvare şi hipersensibilitate la evaluarea negativă.
7

i.

j.

Tulburarea dependentă de personalitate este un pattern pervaziv de autostimă redusă, neîncredere în posibilităţile proprii, nevoie excesivă de ocrotire şi îngrijire, incapacitatede a lua decizii în probleme curente şi tendinţă continuă de a acorda altuia girul propriilor responsabilităţi. Tulburarea obsesiv-compulsivă (anancastă) de personalitate este un pattern pervaziv de ordine, rigoare, meticulozitate,perseverenţăşi perfecţionism.

Întrebări de evaluare: 1. Tulburările de personalitate sunt expresia: a. Unui deficit intelectual b. Unui eveniment negativ de o intensitate foarte mare trăit de pacient c. Unei dizarmonii psihice, a unei construcţii psihice labile 2.„Un pattern pervaziv de extraversie, sociofilie, comunicabilitate, impresionabilitate, labilitatedispoziţională şi conduită demonstrativă de rol” este definiţia: a. Tuburării de personalitate de tip histrionic b. Sindromului maniacal c. Schizofreniei hebefrenice CURSUL NR. 4 - TULBURĂRI DE PERCEPŢIE 1. Tulburări predominant cantitative : 1.1. Hiperestezia : - coborârea pragurilor senzoriale, suprasensibilizare la excitanţi anterior subliminali - se manifestă în surmenaj, stări de suprasolicitare fizică şi nervoasă, în fazele de debut ale bolilor infecto-contagioase, la debutul unor tulburări psihice, în manie. 1.2. Hipoestezia : - creşterea pragului senzorial, o scădere a acuităţii senzoriale - frecventă în stări nepatologice (vârstă înaintată, sub efectul tranchilizantelor) - în tulburări psihice apare cu predilecţie în : - stări reactive acute, după stres, tulburări disociative şi de conversie, schizofrenie, oligofrenie, tulburări de conştiinţă, în depresie 2. Tulburări predominant calitative : 2.1. Iluzii : - percepţii deformate ale unui obiect real şi concret, dar adesea însoţite de interpretări delirante, modificarea lucidităţii sau scădere a atenţiei, memoriei, proceselor asociative. 2.1.1. Iluzii vizuale : - cele mai frecvente şi polimorfe (diverse). 2.1.1.1. Metamorfopsiile - impresii de modificare şi deformare ale obiectelor şi spaţiului : 2.1.1.2. Porropsiile - impresia de modificare a distanţelor până la obiect. 2.1.1.3. Pareidolia - iluzie în care imagini anodine (norii de pe cer; desenul unui covor) sunt percepute ca fiind animale, fiinţe fantastice, monştrii. 2.1.2. Altele : iluzii auditive (percepţii deformate ale stimulilor auditivi), iluzii olfactive şi gustative (perceperea eronată a miros/gust), iluzii viscerale (percepţii eronate a funcţionării unor organe), iluziile modificării schemei corporale (percepţia deformată a mărimii, formei şi poziţiei propriului corp) Iluziile patologice apar în schizofrenie, depresii, tulburări obsesive, fobice, disociative, tulburări de conştiinţă, stări de delir, intoxicaţii. 2.2. Agnoziile : defecte de integrare gnozică, de transformare a excitaţiei în senzaţie şi a senzaţiilor în imagine perceptivă. Se datorează unor leziuni ale centrilor de integrare nervoasă (aria de proiecţie a analizatorilor).
8

Putem întâlni: agnozia vizuală (forme, culori, simboluri grafice, spaţialitate), agnozia auditivă, agnozia tactilă, agnozia schemei corporale : 2.3. Halucinaţiile: reprezintă patologia majoră a senzorialităţii care evocă tulburări psihopatologice definite ca ,,percepţii fără obiect’’. Sunt percepţii în lipsa stimulilor externi. Halucinaţia este resimţită ca provenind din lumea exterioară (sau din propriul corp), ca şi percepţia, şi nu din interiorul minţii, ca imaginea mintală. 2.3.1. Halucinoide: - reprezentări foarte vii (intense) şi halucinaţii slabe (oscilează între ele) - forme prehalucinatorii care apar în faza de debut sau de dispariţie a halucinaţiei. 2.3.2. Imagini eidedice: - imagine intensă şi detaliată având calitate fotografică (cu detalii); poate fi evocată, reproiectată în exterior sau suprimată voluntar. - apar pe fondul normalităţii (înainte de culcare sau trezire) = hipnagogice (seara) / hipnapompice (dimineaţa) 2.3.3. Halucinozele : - halucinaţii de care bolnavul se delimitează critic şi le recunoaşte ca fiind nereale - forme intermediare până la patologic. 2.3.4. Pseudohalucinaţii : - nu se proiectează în afară ci se petrec în minte - au aspectul reprezentărilor, dar evocă obiecte sau persoane fără corespondent în lumea reală. - nu pot fi modificate prin voinţă - în raport cu ele dezvoltă o intensă trăire afectivă (terifiant) - se manifestă în fază de debut a halucinaţiilor. 2.3.5. Halucinaţii propriu-zise : Caracteristici : - au proiecţie spaţială - percepute pe căi senzoriale normale - antrenează convingerea deplină a bolnavului privind realitatea lor - grad variabil de intensitate, claritate şi complexitate - au puternice rezonanţe afective, cu sau fără conţinut anxiogen. 2.3.5.1. Halucinaţii auditive: Pot avea forme diferite de zgomote, auzite clar sau confuz, pot conversa cu subiectul sau pot discuta între ele despre subiect (,,halucinaţii de persoana a III-a’’), unele zgomote par să anticipeze ceea ce subiectul urmează să gândească sau îi pot rosti gândurile (ecou al gândirii). Întâlnite în : schizofrenii paranoide unde au un caracter bizar şi relativ neinteligibil (şi unde întreţin delirul bolnavului), depresii (au conţinut acuzator), manii (au conţinut laudativ). 2.3.5.2. Halucinaţii vizuale: - caracter terifiant, puternică rezonanţă afectivă, sunt trăite în mod dramatic de subiect. Întânite în patologie în: stări neurotice reactive (stres puternic), psihoze acute, stări confuzionale (tulburări de conştiinţă), afecţiuni oftalmologice sau neurologice, delirul alcoolic, sindromul Korsakow (frecvent). 2.3.5.3. Halucinaţii autoscopice : Pacientul îţi vede propriul corp, sau unele organe proiectate în afară, de obicei în faţa sa. Întâlnite în stări de involuţie senilă, stări demenţiale, toxicomani (mescalină, LSD), tulburări organice cerebrale (epilepsie, ....) 2.3.5.4. Halucinaţii gustative-olfactive: percepute ca gusturi sau mirosuri neplăcute sau plăcute. Se regăsesc frecvent în stări delirante cu conţinut persecutor şi stări confuzionale. 2.3.5.5. Halucinaţii tactile: impresie de atingere sau arsură, înţepătură, rece, fierbinte, subsumate unei interpretări delirante. Sau senzaţia de insecte care se mişcă sub piele. Apar în schizofrenie sau abuzul de substanţe toxice.
9

Sunt mai puţin frecvente dar foarte diagnostice (pune în evidenţă stări psihice grave). Apar în psihoze toxice, stări demenţiale pe fond de deteriorare cognitivă, în depresii, mai ales în cele de involuţie, se asociază adeseori cu negativismul alimentar. 2.3.5.6. Halucinaţii viscerale: senzaţia prezenţei unei fiinţe străine în corp, sau senzaţia schimbării de poziţie a unor organe sau senzaţia distrugerii lor. Foarte frecvent au localizare genitală fiind trăite ca violuri directe sau de la distanţă (senzaţia de orgasm). Frecvent în isterii şi schizofrenia paranoidă. Cenestopatia - formă particulară a halucinaţiilor viscerale; este senzaţia de disfuncţie localizată la nivelul unui organ sau aparat, manifestarea nu este consecutivă unei leziuni, ci pe fondul de integritate anatomo-funcţională a organului. 2.3.5.7. Halucinaţii privind schema corporală (somatognozice): senzaţia de modificare a corpului sau segmentelor. Apar în deliruri hipocondriace, schizofrenii paranoide, psihoze de involuţie. Întrebări de evaluare: 1. Halucinaţiile auditive pot fi întâlnite în: a. Retard mintal b. Sindromul de conversie c. Sindromul disociativ d. Schizofrenia paranoidă CURSUL NR. 5 - TULBURĂRI DE MEMORIE ŞI DE GÂNDIRE

II. Tulburări de memorie
1. Tulburări cantitative (dismnezii): 1.1. Hipomnezia - scăderea în diferite grade a forţei mnezice. Se manifestă : la persoane normale în stări de surmenaj, nevroze, în stări de insuficientă dezvoltare cognitivă (oligofreni, stări de involuţie). 1.2. Amneziile - în sens strict semnifică pierderea totală a capacităţii mnezice, prăbuşirea funcţiei mnezice. 1.2.1. Amnezii anterograde - se referă la evenimente trăite după debutul bolii, fiind datorate mai ales slăbirii capacităţii de fixare a imaginilor şi evenimentelor noi. Se referă la incapacitatea insului de a reda un eveniment trăit recent, în timp ce amintirile anterior fixate sunt relativ bine conservate şi putând fi încă bine redate. Se manifestă : stări confuzionale, sindromul Korsakov, tulburări afective bipolare, stări reactive, stări nevrotice, reacţii psihogene. 1.2.2. Amnezii retrograde (de evocare) - tulburări de memorie ce întind progresiv spre trecut până în copilărie; sunt amnezii progresive. 1.2.3. Amnezii lacunare - hiatus în memoria insului. Pacientul are perioade de care nu-şi reaminteşte nimic. Se manifestă în : stări confuzionale, traumatisme craniene, accese de epilepsie, beţia profundă sau beţia patologică. 1.2.4. Amnezia tardivă (întârziată) - legat de tulburări de cunoştinţă, dar nu se instalează concomitent cu perioada confuzională (lacunară) ci treptat şi numai după o anumită perioadă. 1.2.5. Amnezia electivă - constă în ştergerea (uitarea) unor evenimente, situaţii sau persoane a căror trăire a fost acompaniată de o stare afectivă, motiv pentru care a fost numită psihogenă sau afectogenă.
10

1.3. Hipermneziile - tulburări ale funcţiei mnezice care constau într-o exagerare a evocărilor care apar multiple, tumultuoase, cu o marcantă tendinţă involuntară, îndepărtând subiectul de preocupările prezentului. În psihopatologie se manifestă în: tulbutatea de personalitate de tip paranoid, tulburări delirante, stări febrile, narcotice, sub efectul substanţelor psihedelice, olofrenii. 1.3.1. Mentismul: stare în care subiectul devine simplu spectator al desfăşurării tumultuoase şi incoercibile a ideilor şi amintirilor sale; desfăşurarea sub aspect caleidoscopic a acestor imagini în conştiinţă, face imposibilă orice memorare actuală datorită imposibilităţii concentrării atenţiei. 1.3.2. Viziune retrospectivă: formă supremă a hipermneziei care apare în stări confuzionale, psihogene, momente paroxistice, anxioase, accese de epilepsie sau momente de pericol existenţial şi în care subiectul revede şi retrăieşte în câteva clipe întreaga sa viaţă. 2. Dismneziile calitative (paramneziile): amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea fie sub aspectul desfăşurărilor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legătură cu realitatea trăită în prezent sau în trecut de bolnav. 2.1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate: evocări eronate ale unor evenimente sau acţiuni trăite în realitate de bolnav, dar nu sunt încadrate în timpul şi spaţiul real în care s-au petrecut. 2.1.1. Criptomnezia: constă fie în asumarea ca fiind proprii (nerecunoscute ca străine) a unor materiale ştiinţifice, literare pe care subiectul doar le-a auzit sau citit, fie în considerarea unor evenimente trăite ca fiind doar auzite sau citite = înstrăinarea amintirilor. Sunt frecvente în schizofrenii, delirul sistematizat şi în unele demenţe traumatice. 2.1.2. False recunoaşteri (identificări): stări premergătoare stărilor de deja vu, deja conu, deja vecu, în care subiectul are impresia de a mai fi văzut, cunoscut sau trăit situaţiile sau evenimentele respective. O variantă o constituie - iluziile de nerecunoaştere - în stările patologice mai severe, când bolnavul are impresia de a nu mai fi văzut, cunoscut sau trăit evenimentele sau situaţiile actuale = ,,jamais vu’’. 2.2. Tulburări ale rememorării trecutului: reproduceri ale unor evenimente din trecut pe care bolnavul le situează în mod fals în prezentul trăit. 2.2.1. Pseudo-reminiscenţele - constau în reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului, pe care acesta le trăieşte ca evenimente prezente (bolnavul amestecă trecutul cu prezentul, iluzia de memorie constând în nerecunoaşterea timpului şi spaţiului în care s-a produs evenimentul respectiv. 2.2.2. Confabulaţia - constă în reproducerea unor evenimente imaginare (pe care bolnavul nu le-a trăit) el fabulând asupra trecutului cu convingerea că îl evocă. În general prezintă şi hipomnezii, amnezii şi tulburări de conştiinţă. Se manifestă în : traumatisme cranio-cerebrale, în sindromul Korsakov, în unele stări (cazuri) de alcoolism cronic. 2.2.3. Ecmnezia - reprezintă o tulburare globală a memoriei în care pacientul confundă trecutul cu prezentul. Se manifestă în demenţa senilă. ex : persoanele senile, de mult pensionate trăiesc în prezent perioada trecută din viaţa lor profesională sau se consideră tinere, chiar adolescente. 2.2.4. Anecforia - tulburare mai uşoară a memoriei instalată în surmenaj, în forme predemenţiale sau demenţiale şi reprezintă posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care subiectul le crede de mult uitate.

II. Tulburări de gândire
1. Tulburări de formă : 1.1.1. Accelerare ritmul ideativ (succesiunea mai rapidă a ideilor) :
11

În stările psihopatologice se întâlneşte în: stări febrile, intoxicaţii accidentale sau intenţionate, consum de substanţe toxice, stări hipomaniacale şi maniacale, hebefrenie. Formă particulară: MENTISM - caracterizat prin succesiune rapidă a ideilor şi reprezentărilor, într-o manieră tumultoasă. Se manifestă în: stări de intensă tensiune nervoasă sau oboseală prelungită, intoxicaţii uşoare cu alcool, tutun sau cofeină, intoxicaţii cu substanţe psihotone (creează bună dispoziţie), în schizofrenie (sindrom de automatism mental, subiectul având convingerea că fenomenul îi este indus din afară, în manie, ca ,,fuga de idei’’. Accelerarea se manifestă într-un context simptomatologic alături de sporirea fluxului ideativ, creşterea forţei imaginative şi de reprezentare, creşterea capacităţii de evocare, hiperprosexie, toate fiind exprimate prin logoree, deci se manifestă o accelerare cvasitotală a întregii vieţi psihice (tahipsihie). 1.1.2. Încetinirea ritmul ideativ (succesiunea mai lentă a ideilor): În stările psihopatologice se întâlneşte în oligofrenie, stări de determinare cognitivă, schizofrenie, depresii (mai puţin cele nevrotice) Forme particulare : 1.1.2.1. VÂSCOZITATE PSIHICĂ - specifică epilepsiei, ideile par rupte de context, aberante şi nesusţinute afectiv, se manifestă atât viscozitate verbală (de limbaj) cât şi motrice (lent, lipicios) 1.1.2.2. FANDING MENTAL - ideile par a curge normal, apoi ritmul slăbeşte treptat. 1.1.2.3. BARAJ MENTAL - ideile par brusc întrerupte, ca şi cum succesiunea ar fi anulată. Încetinirea se produce într-un context simptomatic alcătuit de scăderea fluxului, a forţei imaginative, hipomnezie şi hipoprosexie (bradipsihie). 1.2.1. Creşterea fluxului ideativ: sporirea numărului de idei; determină şi creşterea ritmului ideativ deci apare în aceleaşi condiţii. 1.2.2. Scăderea fluxului ideativ: În stările psihopatologice se întâlneşte în: insuficienţe cognitive, schizofrenie (unde se înregistrează o scădere progresivă a fluxului) 1.2.3. Dispariţie (anideaţie) e rar întâlnită, poate apărea la epileptici în timpul accesului epileptic, în stări comatoase, în stări confuzionale. 1.3. Tulburări ale coerenţei: slăbirea asociaţilor, pierderea, ruperea legăturilor dintre idei; discursul pierde caracterul logic. Se manifestă în: forme de schizofrenie, stări demenţiale accentuate, tulburări de conştiinţă. Forme: 1.3.1. ,,Salată de cuvinte’’ Deşi uneori propoziţiile şi frazele păstrează forma gramaticală corectă dar îşi pierd înţelesul - bolnavul exprimă o serie de cuvinte sub forma unui amestec neinteligibil de idei. 1.3.2. Verbigeraţia - repetarea stereotipă a aceleiaşi propoziţii sau a unor cuvinte lipsite de înţeles; repetiţia poate avea tendinţa de rimă. 2. Tulburări de conţinut : 2.1. Ideea dominantă: ideea care se desprine din contextul celorlalte idei pe care le domină; apare consecutiv unui eveniment sau situaţii cu o anumită încărcătură afectivă (discuţie, spectacol, lectură etc.). 2.2. Ideea obsedantă: idee agresivă care izbucneşte şi iradiază gândirea, impunându-se conştiinţei deşi este în dezacord cu aceasta; în ciuda faptului că pare străină şi contradictorie faţă de personalitatea insului, deşi pacientul îi recunoaşte caracterul parazitar şi chiar luptă împotriva ei, în general nu poate fi eliminată. În patologie este frecventă la: persoane cu structuri obsesionale, în nevroza obsesivă, psihopatia psihastenică, în stările depresive. 2.3. Ideea prevalentă: (pregnant patologică, exprimă o stare psihotică) Are caracter morbid evident, spre deosebire de ideile obsesive care vine de la periferia psihismului, ideea prevalentă izbucneşte din interiorul psihismului subordonând întregul sistem ideativ. Prezintă neconcordanţa faţă de realitate dar este concordantă cu sistemul ideativ al insului care nu-i recunoaşte caracterul patologic
12

2.4. Ideea delirantă: Caracter morbid, intensitate mare. Este exprimată limpede pe un fond de claritate a conştiinţei. Nu corespunde cu realitatea cu care se află în opoziţie. Pacientul îşi modifică în sens patologic comportamentul acţionând în baza ei. Este rezistentă la contraargumente şi verificări. Bolnavul nu sesizează esenţa ei patologică. Datorită forţei deosebite ideea delirantă nu rămâne izolată ci se organizează în sistem; este logic structurată şi întotdeauna argumentată foarte convingător. Individul mobilizează în sprijinul ei nu numai toate celelalte idei, dar şi întreaga sa forţă afectiv-motivaţională şi voliţională în scopul impunerii sistemului delirant. Tipuri de idei delirante: de persecuţie, de grandoare, de vinovăţie, de inutilitate, de negare, religioase, de gelozie, dexuale, de relaţie, de influenţă sau control, de posedare a gândurilor. 2.5. Ideea hipocondrică (ipohondriacă): când ideea dominantă, obsedantă sau prevalentă este orientată asupra stării de funcţionare a organismului. Empiric ipohondria este considerată ca fiind impresia bolnavului de a avea o disfuncţie somatică. Ea nu reflectă o stare prezentă de disfuncţie somatică ci mai degrabă teama că s-ar putea îmbolnăvi. Dacă se teme, înseamnă că spre deosebire de cenestopatie, hipocondria este proiectată în viitor ceea ce reflectă natura ei ideaţională. Întrebări de evaluare: 1. Dipariţia fluxului ideativ se poate întâlni în: a. Stări confuzionale b. Stări maniacale c. Stări delirante

CURSUL NR. 6 - TULBURĂRI DE COMUNICARE ŞI DE ATENŢIE

I. Tulburări de comunicare
I. Tulburări ale funcţiei de comunicare 1. Tulburări ale caracterului adresativ (orientarea comunicării): puternic perturbat în schizofrenie unde bolnavul nu are nevoie de partener. 2. Tulburări ale caracterului situativ (funcţia de loc şi context): perturbat la paranoic care adoptă un ton impropriu situaţiei (declamativ, suspicios) şi la schizofrenici unde bolnavul ignoră situaţia dând frâu liber pulsiunilor sale fără cenzură. 3. Tulburări în susţinerea comunicării - argumentare, consecvenţă: perturbat în dublu sens: fie prin inflexibilitatea şi rigiditatea ideilor (delir, paranoia), fie prin inconsecvenţa ideilor (oligofrenie, schizofrenie). II. Tulburări propriu-zise ale limbajului : A. Dislogii - cauze psihice B. Disfagii - cauze organice C. Dislalii - tulburări de pronunţie şi articulare. (obiectul logopediei). A. Dislogii 1. Tulburări de formă 1.1. tulburări de intensitate şi timbru: fie voce de tonalitate scăzută (depresii, schizofrenie, stări reactive, stări de insuficientă dezvoltare cognitivă, involuţie senilă, afecţiuni somatice respiratorii, stări terminale precomatoase, tratamente cu neuroleptice), fie voce de intensitate crescută (psihopatia histrionică şi impulsivă, cea paranoidă, paranoia şi stări de excitaţie maniacală).
13

1.2. tulburări de ritm şi debit : 1.2.1. Hiperactivitate verbală : a. Bavardaj: intensificare a debitului ideatic în: isterie, excitaţie maniacală b. Tahifenia - intensificarea ritmului (rapid dar fără conţinut bogat) în: manie, stări de excitaţie. c. Logoree: intensificare de ritm + debit + flux ideativ = curgere verbală. Întâlnit în: excitaţie maniacală, intoxicaţii uşoare. d. Verbigeraţie: intensificare de ritm + debit, cu afectarea coerenţei şi alterarea mesajului; constă în repetarea stereotipă a unor cuvinte şi fraze neinteligibile. 1.2.2. Hipoactivitate verbală : a. Hipoactivitate simplă: caracteristic stărilor nevrotice. b. Bradifenie: încetinirea ritmului. Apare în: stări depresive (datorită accentului pus pe bolnav pe o anumită idee), schizofrenie, insuficienţă cognitivă, poate evolua progresiv până la mutism. c. Mutism: scădere până la dispariţie a debitului verbal. 1.3. Tulburări ale coerenţei verbale : a. Blocaj verbal - întreruperea bruscă a comunicării. Apare în: psihopatii (tensiuni negative), schizofrenie. b. Salata de cuvinte - asociere de cuvinte izolate (stadiu avansat a schizofreniei) c. Stereotipii verbale - repetarea aceluiaşi cuvânt, în schizofrenie (hebefrenică şi catatonică), stări de involuţie senilă. d. Onomatomania - repetarea unui cuvânt cu tendinţă spre rimă şi rezonanţă onomatopeică. e. Palilalia - folosirea stereotipă a ultimului cuvânt din propoziţie (în stări de demenţă şi schizofrenie). 2. Tulburări de conţinut: alterarea sensului cuvintelor care pot fi modificate, fuzionate sau bolnavul le acordă o semnificaţie diferită de cea comună. Se înregistrează 2 forme : 2.1. la nivelul cuvintelor: paralogisme (folosirea unui anumit cuvânt într-o accepţiune particulară în schizofrenie, stări depresive), neologisme (în schizofrenie), glosolalia ( neologismele abundă, deviind limbajul de la funcţia sa şi dându-i un aspect bizar, automat, incomprehensibil), jargonofazia (neologismele crează un nou limbaj = ermetismul comunicării la schizofrenici). 2.2. la nivelul frazelor (afectează stilul): stil telegrafic, agramatismul, paragramatismul, embolofagia, schizofazia. B. Disfazii: tulburări ale limbajului datorate unor leziuni cerebrale, de natură tumorală, vasculară, traumatică. Deoarece apar ca urmre a fragilizării peretelui vascular sunt mai frecvente la persoane în vârstă, asociindu-se adesea cu tulburări adiacente (hemiplagii, pareze etc). a. Afazia: absenţa totală a comunicării. b. Surditate verbală = dificultate de a înţelege limbajul, în ciuda faptului că bolnavul aude. c. Intoxicaţii prin cuvânt = repetarea unui cuvânt folosit de interlocutor sau repetarea unui răspuns pentru întrebările care urmează. Se asociază adesea cu intoxicarea prin gest şi repetarea ordinului dat; etiologia este traumatică. d. Amnezia verbală = dificultatea reamintirii unor cuvinte. e. Parafazia = folosirea unor cuvinte deformate (semantic) în locul celor oportune, dar nu ca urmare a deformării cuvântului ci a amneziei semnificaţiei lui Disfazicul prezintă şi tulburări ale limbajului scris: dislaxia.

II. Tulburări de atenţie
Tulburări ale atenţiei (disprosexii) sunt predominant cantitative :
14

1. Hiperprosexia - exagerarea orientării selective, apare în: manii (unde angajează întreg comportamentul), toxicomanii sau stări de uşoare intoxicaţii (alcool, cafea) fenomene de mai mică amplitudine. Particularităţi: poate să se manifestă predilect pe un anumit domeniu al vieţii psihice, îmtreună cu anumit conţinut ideativ. Exemple: în depresii, unde orientează atenţia preponderent asupra ideii de culpabilitate, la hipocondrici, la paranoici unde atenţia orientată spre orice eveniment sau situaţie legată de tema delirantă. 2. Hipoprosexia: scăderea atenţiei în intensităţi diferite până la aprosexie. Se manifestă în stări de surmenaj, irascibilitate, anxietate, de insuficientă dezvoltare cognitivă şi în toate stările confuzionale direct proporţional cu gravitatea tulburării de conştiinţă. 3. Aprosexia: scăderea totală a atenţiei. Întrebări de evaluare: 1. Aprosexia poate fi întâlnită în: a. Stări comatoase b. Stări maniacale c. Stări depresive

CURSUL NR. 7 - TULBURĂRI DE VOINŢĂ ŞI DE CONŞTIINŢĂ

I. Tulburări de voinţă
1. Tulburări cantitative ale voinţei : 1.1. Hiperbulia: constă în exagerarea forţei voliţionale. Este prezentă în starea de normalitate la persoane caracterizate prin efort voluntar susţinut, amplu şi puternic motivat. În psihopatologie se întâlneşte rar deoarece boala somatică şi mai ales cea psihică dezorganizează suportul motivaţional: a. - în stările obsesiv-compulsive - obsesivul luptă cu tendinţele sale morbide pentru a se elibera de ideile, tendinţele sau acţiunile obsesive b. - în toxicomanii - hiperbulie cu caracter unidirecţional (procurarea drogului) grefată pe o hipobulie (dependenţă) c. - în paranoia - hiperbulia este selectivă şi unilaterală fiind destinată susţinerii ideii delirante cu orice preţ uneori până la anularea instinctului de conservare 1.2. Hipobulia: scăderea forţei voliţionale, incapacitatea de a acţiona. Frecvent în patologia somatică şi psihică: a. – nevroze: astenia, irascibilitatea şi insomnia reduc capacitatea de efort voluntar b. - psihopatia impulsivă: evidenţiază o insuficienţă voliţională în susţinerea unei acţiuni şi o slăbire a forţei voliţionale care are ca efect impulsivitatea. c. - în traumatisme cranio-cerebrale d. - în tulburări afective: depresivul este lipsit de iniţiativă şi incapabil de a finaliza o acţiune, la maniac iniţiativa nu lipseşte dar ea nu este subordonată unui scop, bolnavul nu finalizează acţiunile datorită slăbirii efortului voluntar şi trece de la o acţiune la alta după fantezie. e. - în oligofrenii şi în stări de deteriorare cognitivă 1.3. Abulia: lipsă totală a iniţiativei şi incapacitatea de a acţiona. Relativ rară. a. - în stări comatoase şi confuzionale - formă autentică datorită suprimării conştiinţei
15

b. - în catatonie c. - în epilepsie - în stare de automatism mental d. - în stările demenţiale profunde, idioţie e. - în depresia profundă endogenă - un depresiv este total incapabil de iniţiativă, indiferent, neglijându-şi adesea chiar trebuinţele biologice imediate f. - tratamentul cu antidepresive pe lângă risipirea depresiei (cu acţiune mai discretă şi mai tardivă) înlătură de cele mai multe ori abulia. Restabilirea iniţiativelor şi a acţiunilor creşte riscul de suicid (de insistat pe momentul suicidului) în fond abulia este chiar o profilaxie a suicidului. 2. Tulburări calitative ale voinţei 2.1. Disabulia: dificultatea de a iniţia şi finaliza o acţiune ca şi dificultatea de a trece de la o acţiune la alta. Se întâlneşte în nevroze şi debutul schizofreniei. 2.2. Parabulia: abulia acompaniată de ticuri, grimase, manifestări din fenomenologia obsesională. 2.3. Impulsivitatea: scăderea până la anularea forţei voluntare cu caracter inhibitor, având drept rezultat un comportament impulsiv, intempestiv, disproporţional faţă de situaţie, fără o suficientă deliberare cu un caracter imprevizibil.

II. Tulburări de conştiinţă
1. Tulburări cantitative: reflectă profunzimea tulburărilor sau gradul de alterare al vigilităţii 1.1. Starea de obtuzie: tulburarea relativ discretă, manifestată clinic prin recepţie senzorială dificilă, ridicarea pragurilor senzoriale fapt ce are drept efect o inadecvare a răspunsurilor comportamentale. 1.2. Starea de hebetudine - tulburare profundă în care omul se detaşează de realitate creând impresia ieşirii din situaţie. Percepe lucrurile cu dificultate, ca de la distanţă, gândeşte şi vorbeşte cu oarecare detaşare, răspunsurile comportamentale sunt inadecvate şi cu timp de reacţie lung. Sentimentul este că trăieşte situaţiile ca şi cum nu ar fi ale lui, ca un spectator. 1.3. Starea de torpoare - incetinirea mişcărilor (hipochinezie) dezorientare auto şi allopsihică, scăderea tonusului afectiv şi voliţional; poate fi comparată cu starea de somnolenţă. 1.4. Starea de obnubilare = ,,învăluit în ceaţă’’, ,,cu capul în nori’’, se caracterizează prin scăderea severă a tonusului funcţional al întregului psihism. Recepţia senzorială îngreunată, cu timp de latenţă lung şi inadecvată, orientarea în spaţiu aproximativă, coerenţă ideativă perturbată, evocările fragmentare, bolnavul este bradipsihic şi bradichinetic. 1.5. Starea de stupoare - grad accentuat al tulburării de conştiinţă în care activitatea psihomotorie pare suspendată, bolnavul pare paralizat, cu o bradichinezie accentuată, nu mai răspunde la stimulii din mediu (devin subliminali), răspunde greu şi întârziat la stimulii foarte intenşi agresivi, dar răspunsurile sunt grosiere şi inadecvate chiar şi stimulii algici sunt subliminali; fluxul ideativ este întrerupt. 1.6. Starea de sopor - asemănătoare cu starea de somnolenţă accentuată în care răspunde doar la stimulii foarte intenşi, într-un mod grosier, apoi recade în somn. 1.7. Starea de comă - pierderea completă a conştiiţei, asimilată cu o stare de apsihism, în care viaţa de relaţie este întreruptă, conservându-se viaţa (funcţia vegetală). 2. Tulburări calitative: se referă la extensiunea câmpului de conştiinţă şi la gradul de adecvare la realiate. 2.1. Restrîngerea câmpului de conştiinţă: îngustarea şi focalizarea lui asociată cu concentrare mnezică şi prosexieră asupra unei idei cu estomparea concomitentă a fenomenului ce se desfăşoară la periferia conştiinţei. Aceste fenomene sunt parţial fixate şi evocate; caracteristic stărilor normale.
16

2.2. Starea oneroidă: o infiltrare a construcţiilor visului în gândirea vigilă. Bolnavul trăieşte un amestec de realitate şi reprezentări senzoriale cel mai adesea cu conţinut fantastic presărate cu reminiscenţe halucinatorii, trăire care accentuează puternic starea de dezorientare auto şi allopsihică. 2.3. Starea de amenţie (fără minte): tulburare profundă a conştiinţei, a propriului ,,eu’’, însoţită de dezorientare auto şi allopsihică, incoerenţă ideativă masivă, gândire incomprehensibilă, iar bolnavul este agitat şi neliniştit ca urmare a percepţiei iluzorii a realităţii şi chiar a prezenţei halucinaţiilor care au caracter terifiant. 2.4. Starea crepusculară - profundă alterare a reflectării senzoriale cu conservarea automatismelor motorii care conferă activităţii subiectului un caracter coordonat şi coerent iar toate evenimentele petrecute în această stare sunt urmate de amnezie. Pe fondul suprimării conştiinţei actele motorii automate ating performanţe superioare care pe fondul fenomenologiei senzoriale cu iluzii şi halucinaţii interpretate într-o manieră delirantă pot conduce bolnavul la comiterea unor acte agresive sau autoagresive de mare cruzime şi într-o manieră mecanică. Apare ca urmare a consumului de alcool pe un fond encefalopat sau epileptic, în beţia idiosincretică. Pe fondul stării crepusculare sunt descrise mai multe manifestări : - automatismul ambulator - constă în faptul că brusc şi intempestiv bolnavul pleacă; se orientează oarecum în spaţiu în virtutea unor automatisme motorii. - fuga patologică (formă particulară) - somnambulism - efectuarea unor acte automate chiar foarte complexe şi corect elaborate, în timpul somnului (stereotipii de mişcare fixate în timp ca deprinderi). Tulburări de conştiinţă în diferite boli psihice 1. Epilepsia: crizele comiţiale - suspendarea conştiinţei însoţite de amnezie 2. Oligofrenii şi demenţe: se poate vorbi mai degrabă de o modificare structurală a conştiinţei în raport cu parametrii conştiinţei normale, decât de o tulburare a conştiinţei. 3. Traumatisme cranio-cerebrale: în momentul producerii. Ulterior ca urmare a fragilizării vaselor şi a scăderii rezistenţei faţă de anumite agresiuni; poate dezvolta stări confuzionale la factori toxici sau infecţioşi relativ minori. 4. Alcolism şi toxicomanie: În intoxicaţii acute şi delirium tremens, dezvoltă o stare oneroidă cu iluzii, halucinaţii, dezorientare. În beţia patologică: tulburare de tip crepuscular. Întrebări de evaluare: 1.Starea crepusculară poate fi întâlnită în: a. Stări depresive b. Schizofrenie c. Beţia patologică

CURSUL NR. 8 – TULBURĂRI DE CONDUITĂ MOTORIE ŞI ALE AFECTIVITĂŢII

I. Tulburări de conduită motorie
1. Ţinuta vestimentară :
17

1.1. Dezordinea vestimentară - semnalează o stare confuzională de etiologie alcoolică, schizofrenie, tulburări maniacale. 1.2. Rafinament vestimentar exagerat - expresie a unei tulburări de personalitate de tip narcisic sau la bărbaţi comportament homosexual; apar rar în schizofrenii 1.3. Bizarerii şi excentrităţi vestimentare - semnalează trăsături megalomanice, tendinţă paranoică dar şi stări de excitaţie maniacală sau isterică. 1.4. Travestismul - exprimă tendinţa sau acţiunea de adoptare a vestimentaţiei sexului opus; manifestat la homosexuali 1.5. Cisvestismul - adoptarea unei vestimentaţii neconforme vârstei; se manifestă la isterici. 2. Mimica : 2.1. Privirea - sursă de informare în psihopatologie : deschisă, surâzătoare (manie), atotştiutoare, fermă, sigură, sfidătoare (paranoid),disociat, instabil, detaşat de realitate (tulburări anxioase sau schizofrenice). 2.2. Hipermimia - mobilitate extremă a mimicii : la bolnavii maniacali şi hipomaniacali, în intoxicaţie, la hebefrenici. Formă particulară la schizofreni când există halucinaţii, expresie tipică bolnavului care discută cu vocile (ciuleşte urechile, este atent ...). 2.3. Hipomimia - frecvente la persoane normale : stări confuzionale, oligofrenie, demenţă depresivi. 2.4. Amimia - formă rară, manifestată în : schizofrenia catatonică, depresii profunde, demenţe avansată. 2.5. Paramimii : tulburări preponderent calitative (frecvent la hebefrenici şi în schizofrenie unde însoţeşte neologismele). 3. Ticuri : Mişcări bruşte cu caracter intempestiv, localizate mai ales în regiunea superioară a corpului şi la nivelul capului. 4. Pantomimica - marcarea stilului sub aspect fizic şi comportamental : cap plecat, umeri lăsaţi (anxietate şi mai ales în depresii), extensie, cap ridicat (stări maniacale), gesturi sacadate; limitare a continentului mişcării (stări de anxietate puternică), mişcări disociate, dispersate, discordante, aberante, lipsite de scop şi finalitate (schizofrenie) 5. Motricitate generală : 5.1. Diminuarea motricităţii (bradichinezie), apare în: depresie, schizofrenie. Vezi şi alte forme (punctul 5.3.) 5.2. Exagerarea motricităţii (tahichinezie) apare în psihopatologic în: hebefrenie şi hipomanie. Formă puternică, agitaţia psiho-motorie apare în: - stări confuzionale caracteristice, dublate de anxietate şi frecvente manifestări senzoriale de tip psihotic - demenţe datorită sentimentului de insecuritate pe care-l trăieşte bolnavul. - stări reactive, stări neurotice unde are o coerenţă fiind secundare unui eveniment psihotraumatizant, psihofrustrant. - psihopatie impulsivă şi explozivă consecutivă unei incitaţii minore din partea anturajului ca urmare a slăbirii furiei voliţionale (voinţă de tip inhibitor). - tulburări afective sub forma raptusului depresiv şi a furorului maniacal - în epilepsii unde apare cea mai dramatică agitaţie pe fondul stării crepusculare (contradicţie cu personalitatea epilepticului - vâscozitatea) - în schizofrenie - caracter impevizibil şi incomprehensibil cu caracter simbolic (repetă un gest cu semnificaţie particulară). 5.3. Alte tulburări ale motricităţii 5.3.1. Stupoarea (stupor = încremenire): reducerea foarte accentuată a mişcărilor şi momente de dispariţie a lor. Exemple: stupor neurotic, stupor depresiv / melancolic, stupor schizoid, stupor confuzional, stupor epileptic.
18

5.3.2. Catalepsie (cata = de-a lungul / lepsis = fixare). Fixarea posturală de-a lungul unei perioade de timp; inerţie psihomotorie asociată cu o uşoară hipertonie (supratonus muscular) care permite să poată păstra poziţia impusă de interlocutor. 5.3.3. Catatonie : anularea participării motorii, o fixare tonică a corpului. Se prezintă ca o flexibilitate ceroasă, putând menţine poziţii incomode mult timp Se manifestă în schizofrenie catatonică . 5.4. Dezorganizarea actelor motorii :dispraxii şi apraxii. Dispraxii - dificultate de a executa / efectua un gest sau o mişcare. 5.4.1. Apraxia ideativă - perturbarea proiectului ideativ al unei mişcări deşi pot fi executate acte motorii simple, dar nu pot fi execuate mişcările complexe care presupun o succesiune logică şi integrare a unor acte motorii separate (leziuni parietale). 5.4.2. Apraxia motorie - incapacitatea de a efectua şi finaliza o mişcare. Actele spontane pot fi îndeplinite, dar nu pot fi executate la ordin (sub control volunar nu poate acţiona). 5.4.3. Apraxia constructivă - incapacitatea de a executa o construcţie (ex : cuburi), incapacitatea de a desena figuri geometrice simple. 5.4.4. Apraxia melokinetică - localizată la nivelul unei mîini : constă în imposibilitatea de a efectua gesturi sau mişcări fine, elaborate. 5.4.5. Altele: apraxia de îmbrăcare şi conduite instrumentale, apraxia bucofaringeană, apraxia deglutiţiei, apraxia mersului, apraxia mişcării mimice.

II. Tulburări ale afectivităţii
1. Tulburări predominant cantitative : 1.1. Hipotimii : - scădere elanului afectiv şi reducerea tonusului afectiv asociate cu o expresivitate mimică redusă (hipomimie), cu lentoarea în mişcări şi reducere a angajării insului în realitate. Apar în: insuficientă dezvoltare cognitivă, involuţie senilă, schizofrenie, stări posttraumatice, infecţioase, stări confuzionale, epilepsie Formă particulară: anestezia psihică este imposibilitatea omului de a dezvolta stări afective intense mai ales pozitive. Se întâlneşte în : fazele târzii ale depresiei, depersonalizare şi derealizare, schizofrenie (debut sau final). 1.2. Atimiile - totală lipsă de trăire afectivă, însoţită e inexpresivitate mimico-pantomimică. Se manifestă în : stări confuzionale grave, stări precomatoase sau comă, idioţie, scizofrenia catatonică, stări demenţiale profunde. 1.3. Hipertimii 1.3.1. Hipertimia negativă : 1.3.1.1. Stare depresivă: puternică trăire afectivă negativă însoţită de sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării. În psihopatologie se întânleşte în: tulburări afective depresive, involuţia senilă care amplifică depresia sau favorizează apariţia unui puseu depresiv. Stările depresive pot apare şi pe fondul unei tulburări anxioase, ca şi în tulburări de personalitate de tip afectiv. 1.3.1.2. Starea de anxietate: ,,teama fără obiect’’ - însoţeşte stările depresive şi este trăită ca o stare de teamă amestecată cu presimţire. Trăirea afectivă este proiectată în viitor, ca o aşteptare a ceva îngrozitor, ce s-ar putea produce. Se manifestă prin nelinişte psiho-motorie însoţită de tulburări neuro-vegetative. În psihopatologie se întânleşte în: tulburări anxioase generalizate, tulburări depresive, demenţă, involuţie senilă, sevraj, debutul bolilor somatice şi psihice. 1.3.2. Hipertimia pozitivă : 1.3.2.1. Euforia - puternică încărcătură afectivă pozitivă, exagerearea predispoziţiei pe linia veseliei, optimism exacerbat, mimică expresivă, gesturi largi, bogate. Apare în: stări maniacale, intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, drog, stări febrile, paralizia generală progresivă (PGP),
19

2. Tulburări predominant calitative : 2.1. Paratimii - se caracterizează prin reacţii afective aberante şi inadecvate, uneori paradoxale în raport cu situaţia. 2.1.1. Inversiunea afectivă - trăire afectivă cu conţinut (sens) opus celui scontat, trăită în general în sens negativ şi se traduce prin stare de ostilitate faţă de persoane apropiate mai ales din familie. Frecvent în schizofrenie. 2.1.2. Ambivalenţa afectivă - trăirea concomitentă a unor stări afective +/- faţă de o situaţie sau persoană; se manifestă frecvent în schizofrenie când iubeşte şi urăşte aceeaşi persoană. 2.1.3. Labilitate afectivă (versalitate timică) - trecere de la un sentiment la opusul lui. Se întâlneşte în: debilitate mentală, hipertiroidie, schizofrenie. Întrebări de evaluare: 1. Starea depresivă este: a. atimie b. hipertimie negativă c. dismnezie calitativă

CURSUL NR. 9 – SUICIDUL Introducere : Datorită complexităţii problematicii sale suicidul se înscrie în primul rând în aria preocupărilor medicale constituind cea mai importantă condiţie psihopatologică şi ,,cea mai frecventă urgenţă psihiatrică’’. Definit în varianta sa ,,raţională’’ suicidul este ,,un act uman de încetare din viaţă, autoprodus şi cu intenţie proprie’’ - aceasta este însă rar, cel mai frecvent fiind suicidul simptomatic - ca expresie a unei stări psihopatologice. Din perspectiva psihosociologică - actului suicidar i se atribuie semnificaţii multiple : - urmare a singurătăţii (în urma decesului, divorţului) - răzbunare - neacceptarea schimbării statutului social - ca ultimă şi unică soluţie a unei situaţii intolerabile sau de înlăturare a dependenţei (eschimoşi bătrâni pentru a nu mai fi povară familiei) - de menţinere a onoarei (harakiri la orientali) - ca mijloc de a înlătura teama de moarte. În toate aceste accepţiuni suicidul apare ca un ,,act de afirmare a propriei voinţe’’ sau ,,de afirmare a libertăţii individuale’’ - considerat astfel din perspectiva unor doctrine filosofice sau sociologice. Din perspectiva psihopatologică : - aceste semnificaţii sunt analizate în mod unilateral sub unghiul normalităţii psihice fiind astfel restrictiv deoarece ignoră suicidul ca simptom sau ca incident al unei tentative suicidare - în realitate marea majoritate a actelor suicidare sunt expresia unor stări psihice particulare, adesea psihotice, chiar dacă, acestea fiind mascate, lasă impresia unui suicid raţional. Tentativa de suicid : - iniţial nu s-a făcut nici o distincţie între cei care reuşeau să se sinucidă şi cei care supravieţuiau unui act aparent suicidar
20

- ulterior intenţia nu a mai fost considerată esenţială deoarece s-a observat că cele mai multe ,,tentative de suicid’’ - se realizau în condiţiile unei relative siguranţe - cu convingerea persoanei că va supravieţui dozei şi va avea timpul necesar pentru a fi salvată. Suicidul în bolile psihice 1. Schizofrenie : - riscul de suicid este mare - cum vârsta debutului în schizofrenie este în adolescenţă sau în perioada adultă timpurie cei mai mulţi pacienţi care comit suicid o fac în primii ani după debut. - în general aceşti pacienţi au simptome depresive asociate - un procent mai mic - reprezintă pacienţii care se sinucid datorită halucinaţiilor (primesc ordin) sau pentru a scăpa de delirul de persecuţie. 2. Tulburări de personalitate : - un procent ridicat al victimelor suicidului au prezentat diverse tulburări de personalitate - aproximativ 5 % din pacienţii cu tulburări antisociale comit suicid, mai frecvent printre deţinuţii care au urmat un tratament psihiatric sau au avut o tentativă anterioară. 3. Alcoolism : - aproximativ 15 % din alcoolici comit suicid - aceştia sunt în general bărbaţi, necăsătoriţi, de vârstă medie, băutori permanenţi, izolaţi social, cu puţin prieteni - o mare parte din ei prezintă simptome depresive sau tulburări afective. - cel mai mare grup dintre alcoolici au tulburări de personalitate antisocială asociată 4. Dependenţa de droguri : - rata suicidului este mai crescută la persoane depenente de droguri dar şi cu tulburări antisociale, stilul de viaţă haotic, impulsivitate. 5.Suicidul în bolile depresive : În depresii suicidul apare cu precădere la debutul afecţiunii printre primele simptome (în acest fel suicidul apare ca un simptom care prin realizare anulează o fenomenologie clinică potenţială). Suicidul apare şi ca act final al unei depresii atunci când grupul social şi chiar medicul consideră pacientul ameliorat sau vindecat. Deseori pacientul solicita externare pentru aşi pune în aplicare planul de suicid (datorită restabilirii iniţiativelor şi acţiunilor) - lipsit de orice valenţă pozitivă, totul fiind integrat negativ şi trăit cu conştiinţa durerii morale, bolnavul depresiv caută o ieşire în suicid - urmare a convingerilor sale delirant depresive - suicidul nu este considerat doar ca o rezolvare ci ca o obligaşţie ce derivă din culpabilitatea sa incontestabilă - ideile suicidare fac din depresie (de orice formă ar fi ea : psihotică, reactivă, nevrotică) o urgenţă psihiatrică. - ca expresie a unei depresii survine mai ales după 30 ani, iar după 40 frecvenţa lui creşte - concomitent cu riscul de suicid poate apare asociat şi ideea de homicid. - în general ideea suicidară este primară iar cea homicidară poate fi premeditată timp îndelungat - în general tentativa de homicid se face asupra unei persoane apropiate subiectul acestuia îi propune un dublu suicid. Dacă este refuzat pacientul recurge la homicid dând curs ideii delirante de a-l scăpa pe cei dragi de suferinţă sau de un destin nefericit (riscul la mamele depresive care îşi ucid copiii) - deseori depresivul ucigaş nu se sinucide dar se autodenunţă fără a face nici o încercare de disimulare. Suicidul colectiv : -suicidul colectiv poartă masca altruismului dar şi a sugestibilităţii induse în mod aberant - suicidul colectiv a cunoscut proporţii aberante în decursul istoriei - determinat de influenţele religioase sau socioculturale.
21

Întrebări de evaluare: 1. În cadrul depresiei suicidul apare în: a. Etapa iniţială b. Etapa intermediară c. Etapa finală

CURSUL NR. 10 – TULBURĂRILE ANXIOASE 1. Tulburarea anxioasă generalizată (T. A.G.) Este o afecţiune caracterizată prin simptomele somatice şi psihice ale anxietăţii: Simptome psihice : anxietate, iritabilitate, concentrare dificilă, sensibilitate la zgomot, nelinişte, îngrijorări repetate, acuze de slăbirea memoriei. Aspect general - caracteristic : faţa încordată, fruntea brazdată, postură tensională, tremur şi agitaţie psihomotorie, pielea palidă, transpiraţii frecvente, plâns rapid, senzaţie de slăbiciune cu tendinţa de lipotimie, ameţeli. Simptome şi semne somatice - rezultă fie din hiperactivitatea SN simpatic, fie din tonusul crescut al musculaturii voluntare. Simptome digestive : uscăciunea gurii, dificultate în deglutiţie, disconfort epigastric, flatulenţa excesivă, scaune frecvente sau moi. Simptome respiratorii : senzaţie de constricţie toracică, inspirul dificil, hiperventilaţie (frecvenţe respiratorii rapide şi superficiale ce duc la o creştere a circulaţiei sanguine şi CO2) Simptome cardiovasculare : palpitaţii, disconfort sau durere precordială, perceperea de pauze în bătăile inimii şi pulsaţii în gât. Simptome genito-urinare : micţiuni frecvente şi imperioase, insuficienţa erectilă şi lipsa libidoului, disconfort menstrual crescut, uneori amenoree. Simptome ale SNC : tinnitus (zgomote sub formă de ţiuituri, vâjâieli care apar în urechi), înceţoşarea privirii, înţepături şi furnicături în piele, senzaţia de amorţeală şi furnicături la nivelul mâinilor, picioarelor şi feţei. Simptome în legătură cu tonusul muscular : - la nivelul scalpului - resimţite ca cefalee (presiune şi constricţie) - bilaterală şi regiunea frontală sau occipitală - la nivelul altor muşchi - senzaţie dureroasă sau rigiditate mai ales în spate sau în umeri - tremur al mîinilor afectând mişcarea fină. Somnul este perturbat : dificultăţi de adormire (pe un fond de griji), somn superficial cu treziri dese, uneori ,,pavor nocturn’’ - trezire bruscă cu un sentiment de frică. Observaţii : trezirea excesiv de matinală şi dificultatea de a readormi este mai frecvent la pacienţii cu tulburări depresive decât la cei cu anxietate - deci prezenţa acestor simptome sugerează ca anxietatea este secundară unei tulburări depresive. Unii pacienţi au atacuri de panică. 2. Tulburări anxioase fobice (T.A.F.) TAF - au acelaşi nucleu de simptome cu TAG dar aceste simptome apar doar în anumite circumstanţe în afara cărora subiectul nu resimte anxietate. Caracteristici : - persoana evită circumstanţele provocatoare de anxietate - resimte o anxietate anticipatorie pentru astfel de situaţii
22

2.1. Fobia simplă - situaţia în care o persoană este în mod inadecvat anxioasă în prezenţa unui anumit obiect sau situaţii pe care tinde să o evite. - în prezenţa obiectului apare toată gama de simptome anxioase - tendinţa de a evita stimulul este puternică - perspectiva întâlnirii obiectului sau situaţiei provoacă anxietate anticipativă. 2.2. Fobia socială - Situaţia în care o persoană devine în mod neadecvat anxioasă şi situaţii în care este observată şi ar putea fi criticată. - tinde să evite aceste situaţii sau nu se angajează (stă retras, nu atrage atenţia, evită conversaţiile) - anxietatea este resimţită anticipat - simptomatologia este aceaşi cu TAG (mai frecvent tremurături şi înroşirea feţei). - persoanele sunt preocupate de faptul că sunt privite critic deşi ştiu că această idee nu are temei. 2.3. Agorafobie - anxietatea disproporţionată a pacienţilor atunci când se găsesc departe de casă, locurile aglomerate sau din care nu pot ieşi (uşor) când doresc. Simptomatologie: asemănătoare TAG dar apar frecvent şi alte simptome: depresie, gânduri obsesive, depersonalizare. Două tipuri de simptome sunt mai accentuate faţă de alte fobii: atacurile de panică şi cogniţiile anxioase (despre leşin şi pierderea controlului). Circumstanţele în care apare agorafobia sunt numeroase dar aparţin aceluiaşi model caracteristic (autobuze, trenuri, supermagazine, scaun de coafor sau un loc la mijloc de unde nu se poate ieşi uşor). Pacienţii evită aceste situaţii până când în cazurile mai severe ajung să se izoleze în casă, sau pot apela la persoane însoţitoare. Anxietatea anticipativă este frecventă. 3. Atacul de panică Caracteristica generală : episoade subite de anxietate în care predomină simptomele somatice, însoţite de frica de o urmare gravă (ex : atac de cord). Tabloul clinic: creşterea rapidă a anxietăţii, răspuns somatic sever, frica de un deznodământ fatal (moarte). Principalele simptome : dispnee sau senzaţie de sufocare, senzaţie de strangulare, palpitaţii şi tahicardie, disconfort sau durere toracică, transpiraţii, ameţeli, senzaţii de lipotimie, depersonalizare sau derealizare, parestezii (amorţeli sau furnicături), greaţă sau suferinţă abdominală, valuri de căldură sau senzaţii de frig, tremur sau frison, teama de a-şi ieşi din minte sau de a face un lucru necontrolate. Atacul de panica poate apărea în: TAG, TAF (agorafobie), tulburări depresive, tulburări organice acute. 4. Tulburarea obsesiv - compulsivă Caracteristici generale : - ,,o stare în care simptomul cel mai remarcabil este o constrângere interioară, căreia trebuie să i se opună rezistenţă, la a îndeplini o anumită acţiune, a stărui asupra unei idei, a-şi reaminti o experienţă sau a reflecta steril asupra unei probleme abstracte’’ (ICD10) - impulsiunea sau ideea obsesivă este cunoscută ca străină personalităţii dar ca provenind din sine, (invadează psihismul individului) - acţiunile obsesive pot fi realizări cvasirituale destinate scăderii anxietăţii (spălatul mâinilor) - încercările de a risipii gândurile sau impulsurile intruse pot induce un conflict interior sever cu creşterea anxietăţii, persoana pare a fi disjunctă pendulând între două euri : unul morbid şi agresiv, altul sănătos şi aflat în depresie.
23

Tablou clinic : Gândurile obsesive: sunt cuvinte idei sau credinţe recunoscute de pacient că îi aparţin dar care pătrund cu forţă în mintea sa şi pe care pacientul încearcă să le evite. Pot lua forma unor cuvinte, fraze sau rime, sunt deobicei neplăcute sau şocante pentru pacient (pot fi obscene sau blasfemiatoare). Imaginile obsesive: sunt imagini vii adesea cu un caracter violent sau dezgustător. Ruminaţiile obsesive : dezbateri interioare sterile şi prelungite (pro şi contra asupra unor activităţi cotidiene banale). Îndoielile obsesive: se referă la temerile privind neîmplinirea unei acţiuni (ex : închiderea gazului, luminii etc.), sau temerile de a nu face rău unei persoane (ex : de a nu lovi din greşeală), altele sunt legate de obiceurile religioase. Impulsurile obsesive (compulsii): pornirea de a îndeplinii unele acte adesea cu un caracter violent sau stînjenitor (ex : a sări în faţa unei maşini, a înjura în biserică). Ritualurile obsesive (compulsii): include atât activităţi mentale (numărarea maşinilor), cât şi comportamente repetate dar lipsite de sens (ex : spălarea mâinilor). Unele ritualuri au legătură cu gândurile obsesive (ex : spălatul mâinilor în legătură cu gândurile despre contaminare) altele nu. Pacienţii sunt conştienţi că ritualurile sunt ilogice şi caută deobicei să le ascundă, atât ritualurile cât şi gândurile obsesive duc de obicei la scăderea performanţei în activităţile cotidiene. Anxietatea: o componentă importantă a tulburărilor obsesiv-compulsive motiv pentru care în DSM IV R sunt clasificate ca tulburări anxioase. Depresia: episoade depresive sunt frecvente fie datorită gândurilor obsesive fie independent de ele. Depersonalizarea: - apare uneori. 5. Tulburări de conversie şi disociative Caracterizare generală: sunt tulburări cunoscute anterior sub numele de isterie, termen evitat datorită sensului comun peiorativ Cele 2 sisteme de clasificare au adoptat denumiri diferite: DSM IV R: - tulburări de conversie – unde simptomele somatice sunt mai relevante - tulburări disociative – unde simptomele psihice sunt mai relevante (ca amnezia şi personalitatea multiplă) ICD 10 - tulburări disociative ale memoriei, conştiinţei şi identităţii (psihice) - tulburări disociative motorii şi senzoriale (somatice). Sindroame de conversie şi disociative sunt acelea care sugerează afecţiunea somatică, dar apare în afara unei patologii somatice fiind produs mai degrabă inconştient decât deliberat. Tabloul clinic : Consideraţii generale - particularităţi : 1. - deşi simptomele de conversie şi disociative nu sunt produse deliberat ele reflectă informaţiile şi ideile pacientului despre boală. 2. - ca regulă generală există discrepanţe evidente între semnele tulburăriilor de conversie şi cele ale bolilor organice 3. - prezenţa beneficiului secundar (adică unele avantaje ale afecţiunii aduse subiectului) 4. - pacienţii cu tulburări de conversie arată o suferinţă mai mică decât ar fi de aşteptat după intensitatea simptomelor somatice declarate - stare numită uneori ,,belle indiference’’. 5.1. Tulburări motorii : cuprind paralizii ale muşchilor ce realizează mişcări voluntare, tremor, ticuri şi tulburări ale mersului. Se agravează atunci când pacientul este observat şi se diminueată atunci când atenţia lui este orientată în altă parte. 5.1.1. Paralizia psihogenă : - deşi subiectul nu răspunde la cererea de a executa o anumită mişcare - muşchii sunt capabili totuşi să reacţioneze atunci când atenţia pacientului este orientată în altă parte
24

- tipul de paralizie nu corespunde inervaţiei segmentului respectiv - nu se constată modificări corespunzătoare a reflexelor 5.1.2. Tulburări de mers psihogene : - sunt adesea izbitoare, şocante, menite să atragă atenţia. - nu se aseamănă cu nici o tulburare neurologică cunoscută 5.1.3. Tremorul psihogen : - are amplitudine mare şi cuprinde întregul membru - înainte de a diagnostica orice tip de mişcare ca fiind psihogenă va fi investigat SNC - ul. 5.2. Tulburări senzoriale : - simptomele senzoriale cuprind anestezii, parestezii, hiperestezii şi durerea, ca şi surditatea şi orbirea - modificările senzorialităţii se caracterizează printr-o distribuţie ce nu corespunde inervaţiei zonei respective ca şi prin variabilitate şi sugestibilitate. 5.2.1. Hiperesteziile: se localizează deobicei la nivelul capului şi abdomenului şi se prezintă ca senzaţii dureroase sau arsuri. 5.2.2. Durerea psihogenă: va fi diagnosticată doar după eliminarea tuturor cauzelor organice posibile. 5.2.3. Orbirea psihogenă: poate lua forma micşorări concentrice a câmpului vizual (vederea în tunel) dar şi în alte feluri. - nu este însoţită de modificări a reflexelor pupilare - există dovezi că persoana vede (ex : se fereşte de obstacole) 5.2.4. Surditatea psihogenă : - caracteristici comune cu orbirea. 5.2.5. Convulsii psihogene : pot fi diferenţiate de epilepsie în 3 moduri : - 1. - pacientul nu devine inconştient - 2. - tipul de mişcări nu are forma, caracterul regulat şi stereotipic al unui acces - 3. - nu există încontinenţă, cianoză, nu se produc leziuni şi limba nu este muşcată Deasemenea înregistrarea EEG este normală. 5.2.6. Simptomele gastrointestinale: cuprind acuze de disconfort abdominal, flatulenţă şi regurgitaţii. Vărsăturile repetate sunt uneori clasificate ca psihogene doar după excluderea cauzelor organice. 5.3. Simptome psihice 5.3.1. Amnezia psihogenă: debutează brusc; pacienţii nu-şi amintesc perioade de viaţă anterioare, neagă orice cunoştinţă în acest sens şi uneori chiar identitatea. 5.3.2. Fuga psihogenă: nu este doar amnezie ci şi abandonarea mediului obişnuit de viaţă. Când este găsit neagă existenţa anterioară şi chiar identitatea. Întrebări de evaluare: 1. Paralizia psihogenă este: a. Tulburare de conversie şi disociativă b. Tulburare mintală datorată unor traumatisme cerebrale. c. Tulburare hipocondrică

CURSUL NR. 11 – TULBURĂRILE AFECTIVE 1. Aspecte generale
25

Trăirile afective, dispoziţia afectivă se supun în mod normal legii polarităţii. Luând drept reper starea de echilibru, de confort afectiv (eutimia), unele evenimente sau împrejurări de viaţă ca şi unele aspecte de structură a personalităţii tind să schimbe echilibrul, amplificând trăirea şi deplasând-o spre un pol sau altul determinând distimia. Stările pot cunoaşte o varietate de nuanţe între cei doi poli : depresia şi euforia. Atunci când însă starea afectivă a insului este ancorată persisent; durabil şi intens spre una din cele extreme : depresia sau euforia atingând o intensitate psihotică - vorbim de o tulburare afectivă. La nivelul acestei tulburări putem evidenţia 2 entităţi nozografice clinic distincte, bine conturate: sindomul depresiv şi sindromul maniacal. Observaţie: atunci când pacientul a avut, în perioade diferite, ambele sindroame amintite, se pune diagnosticul de tulburare afectivă bipolară. 2. Sindromul depresiv: 2.1.Trăsături principale (caracteristici) : dispoziţia scăzută, lipsa plăcerii, gândirea pesimistă, energia redusă (toate duc la deteriorarea eficienţei). 2.2.Aspectul exterior - caracteristici : - ţinută şi îmbrăcămine neglijentă - fizionomia şi mimica depresivă : comisurile bucale coborâte şi cuta verticală între sprâncene (omega melancolie) - corpul aplecat, capul înclinat, privirea în jos - gesturi reduse 2.3.Tabloul clinic : 2.3.1. Lentoarea psihomotorie: încetineală în mers şi acţiuni. Lentoarea gândirii se reflectă în vorbire : întârzieri şi răspunsuri şi pauze lungi în conversaţii 2.3.2. Dispoziţia depresivă - caracterizată prin suferinţă, nefericire şi nu se înbunătăţeşte substanţial în momente fericite (veşti bune, companie plăcută) Uneori în situaţii depresive mai profunde pacientul resimte lipsa rezonanţei afective - ca o anestezie psihică dueroasă. 2.3.3. Anxietatea : - destul de frecventă, dar în mai mică măsură în depresii severe, în mai mare măsură în depresiile minore 2.3.4. Iritabilitatea : - tendinţa de a răspunde cu o supărare exagerată la solicitările şi frustrările minore 2.3.5. Agitaţia psiho-motorie: - o stare de nelinişte, neastâmpăr trăită de pacient ca imposibilitatea de a se relaxa 2.3.6. Lipsa interesului şi a plăcerii : - pacientul nu arată interes pentru activitatea şi hobyurile care în mod normal l-ar fi bucurat - nu are chef pentru a trăi şi nu se bucură de lucruri cotidiene - evită uneori contactele sociale. 2.3.7. Energia redusă/asociată cu agitaţie : - se poate uneori asocia cu un grad de nelinişte fizică care poate induce în eroare - pacientul se simte inert, priveşte totul ca pe o povară şi este incapabil de a-şi duce la bun sfârşit îndatoririle 2.3.8. Simptome biologice : - includ perturbarea somnului, trezire cu gânduri negre, variaţia diurnă a dispoziţiei, - pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipaţia, pierderea libidoului şi la femei amenoreea. 2.3.9. Ideile depresive : pentru prezent (nu are încredere în sine şi minimalizează orice succes), pentru viitor (se aşteaptă la tot ce poate fi mai rău), pentru trecut (iau adesea forma sentimentului de vină şi autoacuzare pentru diverse motive).
26

2.3.10. Simptome fizice : - îmbracă numeroase forme dar în mod particular : constipaţia şi disconfortul dureros localizat oriunde pe corp - preocupările hipocondriace devin obişnuite. 2.3.11. Alte simptome psihice : - tulburări nevrotice : simptome obsesive, fobii şi simptome isterice - slăbirea memoriei : rezultă mai mult din dificultatea de concentrare a atenţiei 2.4. Clasificări 2.4.1.Tulburarea depresivă moderată : - în general nu prezintă acelaşi tablou simptomatologic ca depresiile severe dar de mai mică intensitate. 2.4.2. Tulburarea depresivă severă : - toate caracteristicile tabloului clinic devin mai severe - pot apare anumite trăsături distincte : idei delirante, halucinaţii - motiv pentru care este denumită uneori depresie psihotică 2.4.3. Depresia uşoară Aceste simptome pot fi în general caracterizate ca ,,nevrotice’’ incluzând : anxietate, fobii, simptome obsesive şi mai rar simptome isterice - motiv pentru care acest simptom este numit uneori depresia nevrotică 2.4.4. Clasificarea după evoluţie : tulburări unipolare şi bipolare : - depresia unipolară - pacienţii care au avut doar o tulburare depresivă - tulburare bipolară (manie şi depresie), aproape toţi pacienţii cu manie vor dezvolta în cele din urmă o tulburare depresivă 3. Sindromul maniacal 3.1.Trăsături principale : - creşterea dispoziţiei şi activităţii - ideile de autoimportanţă (grandoare) - unii pacienţi par veseli, bine dispuşi şi optimişti manifestând o veselie contagioasă - alţii sunt mai mult iritabili decât euforici, iar iritabilitatea se poate transforma uşor în mânie - dispoziţia variază pe parcursul zilei dar nu cu regularitatea tulburărilor depresive - buna dispoziţie este întreruptă uneori de scurte episoade depresive. 3.2.Aspectul exterior : - îmbrăcămintea reflecta dispoziţia prin culori strălucitoare şi adesea stridente, neasortate - în cazuri mai severe pacientul poate fi dezordonat, neângrijit, murdar 3.3. Tabloul clinic : 3.3.1. Hiperactivitatea : este persistenţa şi poate duce la epuizare fizică. Pacienţii încep multe activităţi dar le lasă neterminate pe măsură ce altele le incită fantezia. 3.3.2. Limbajul : adesea rapid şi bogat. 3.3.3. Somnul : este adesea redus. Pacientul se trezeşte devreme simţindu-se plin de energie 3.3.4. Apetitul : - este crescut şi hrana poate fi consumată cu lăcomie neglijându-se bunele maniere - totuşi se ajunge la o scădere ponderală 3.3.5. Dorinţele sexuale : sunt crescute şi comportamentul poate fi dezinhibat 3.3.6. Ideile delirante (de grandoare) : - pot apare pe teme expansive (pacientul crede că opiniile sale sunt importante, ideile originale iar munca de o remarcabilă calitate, alteori cheltuie nesăbuit) - pacientul se crede profet religios, sau crede că poate sfătui personalităţi importante. - alteori apar idei delirante de persecuţie pacientul crezând că ceilalţi îi subapreciază calitatea
27

- apar de asemenea idei delirante de relaţii 3.3.7. Halucinaţiile : - pot fi auditive - sub formă de voci care elogiază subiectul sau vizuale - cu conţinut religios. 3.3.9.Conştiinţa bolii : este întotdeauna perturbată - totuşi, în general, pacienţii pot exercita un oarecare control asupra simptomelor pentru scurt timp. 3.4. Stadiile maniei / clasificarea după gradul de securitate - au fost descrise 3 stadii care nu sunt total distincte şi delimitate : uşoare, moderate şi severe. Întrebări de evaluare: 1. Sindromul depresiv şi cel maniacal: a. Apar de cele mai mult ori împreună în acelaşi timp. b. Pot apărea succesiv la acelaşi bolnav c. Nu au nici o legatură unul cu altul.

CURSUL NR. 12 – TULBURAREA DELIRANTĂ Definiţie: un sistem delirant, durabil şi de nezdruncinat, ce se dezvoltă insidios la o persoană de vârstă mijlocie. Acest sistem delirant este incapsulat şi nu există perturbări ale altor funcţii fizice. Caracteristicile ideilor delirante paranoide : sunt în afara realităţii, în contrast cu realitatea, bine structurate şi logice, intens şi logic argumentate de pacient, rezistenţe la contraargumente, persuasiune etc. Observaţie : Spre deosebire de ideile obsedante care îşi au originea în exterior şi invadează psihicul subiectului - ideia delirantă vine parcă din abisurile psihismului paralizând celelalte idei sau angrenându-le ca argumentaţii suplimentare. Conţinutul ideilor delirante din tulburările paranoide pot fi de o variabilitate extremă: a. Ideile de relaţie : - apar la cei cu susceptibilitate crescută. Subiectul are impresia că i se acordă atenţie în autobuz, că îi sunt observate unele gesturi secrete. El realizează falsitatea acestei interpretări dar nu i se sustrage şi nici nu o poate explica. b. Ideile delirante de relaţie : - constau într-o elaborare ulterioară a ideilor de relaţie. Subiectul raportează şi interpretează toate gesturile, replicile şi evenimentele din jur ca având legătură directă cu ele şi nu recunoaşte că această interpretare este falsă. (Ex : o replică de la TV pare a i se adresa, crede că este urmărit şi gândurile îi sunt înregistrate pe benzi). c. Ideile delirante de persecuţie : - subiectul este convins că o persoană sau o forţă oarecare încearcă să-i facă rău într-un fel sau altul (pentru a-i strica reputaţia, a-l răni, a-l înnebuni sau a-l suprima). d. Idei delirante de grandoare : - subiectul cu delir de grandoare referitor la aptitudinile deosebite crede că este ales pentru o misiune specială datorită talentelor sale neobişnuite. Se crede supradotat, apt de a citi gândurile celorlalţi, cu mult peste puterea de înţelegere a celorlalţi oameni - cei cu delir de grandoare privind identitatea cred că sunt renumiţi, bogaţi, sau că au fost înlocuiţi când erau copii şi părinţii lor sunt de viţă regală. Stări paranoide speciale :
28

1.Gelozia patologică : - trăsătura principală - convingerea anormală ca partenerul este infidel - această convingere este susţinută pe temeiuri inadecvate şi nu este influenţată de argumente raţionale - convingerea este adesea însoţită de stări emoţionale puternice şi de un comportament caracteristic - este mai frecvent la bărbaţi decât la femei şi prezintă un grad mare de periculozitate - dispoziţia pacientului poate varia şi consta într-un amestec de nefericire, suferinţă, nelinişte, iritabilitate şi mânie. - comportamentul caracteristic : caută dovezi, îşi urmăreşte soţia, îi pune veşnic întrebări ceea ce poate duce la manifestări proxistice. 2. Delirul erotic : - în erotomanie femeia (e mai frecvent la femei) crede că o persoană importantă este îndrăgostită de ea. Presupusul iubit este de obicei inaccesibil (căsătorit sau cu statut social foarte înalt) - pacienta crede că ,,obiectul iubit’’ nu are posibilitatea să-şi dezvăluie şi să-şi dovedească dragostea, că este împiedicat să se întâlnească cu ea. - în această situaţie pacienta agresionează victima; o aşteaptă, i se adresează - uneori ajunge la reproşuri, admonestări, uneori ameninţări. Întrebări de evaluare: 1. Delirul erotic este: a. Tulburare de conversie şi disociativă b. Tulburare delirantă c. Tulburare de conştiinţă

CURSUL NR. 13 – SCHIZOFRENIA Schizofrenia este adesea considerată ca cea mai devastatoare dintre suferinţele mintale prin efectele asupra vieţii pacientului, a familiei sale, a prietenilor. Definiţie : Prin schizofrenie se înţelege o boală psihică caracterizată printr-o simptomatologie variată în care predomină fenomenul de disociaţie. O primă distincţie trebuie făcută între schizofrenie acută şi schizofrenie cronică. Schizofrenia acută : Trăsăturile clinice dominante sunt : ideile delirante, halucinaţiile, tulburările de formă ale gândirii. Acestea sunt numite adesea ,,simptome pozitive’’(susceptibil la tratament şi prognostic) Schizofrenia cronică : Unii pacienţi se remit după boala acută, alţii progresează spre un sindrom cronic caracterizat prin : apatie, lipsa iniţiativei, lentoarea psihomotorie, izolarea socială. 1. Trăsături clinice ale sindromului acut: a. Aspect exterior şi comportament : - unii pacienţi par stângaci în comportamentul social, preocupaţi şi retraşi sau bizari. - unii pacienţi : zâmbesc sau râd - alţii par permanent perplecşi. - unii sunt agitaţi şi zgomotoşi - alţii evită compania petrecând mult timp singuri în cameră, nemişcaţi, aparent preocupaţi de propriile lor gânduri. b. Tulburările de percepţie : - reprezentate prin halucinaţii în ordinea frecvenţei : auditive, vizuale, tactile, cenestezice, olfactive, gustative.
29

c. Halucinaţiile auditive : - sunt cele mai frecvente şi pot lua aspectele unor zgomote, muzica, cuvinte disparate, fraze sau conversaţii - unii pacienţi îşi aud propriile gânduri rostite tare şi cu claritate fie în momentul când le gândesc - sonorizarea gândirii - fie imediat după aceea (ecoul gândirii) - unele voci par să dea comenzi pacientului, unele discută despre el la persoana a III-a, altele îi comentează acţiunile. d. Halucinaţiile corporale (cenestezice sau kinestezice) e. Halucinaţiile vizuale - puţin frecvente (mai ales sub forma de pseudohalucinaţii gustative olfactive sau tactile). f. Tulburările de gândire (sunt foarte frecvente) : - relativ caracteristică schizofreniei pare să fie incoerenţa - mai apar: tulburările fluxului gândirii, blocajul gândirii, dificultatea de a opera cu idei abstracte, - limbajul reflectă tulburări de gândire subiacente (în forme severe: salata de cuvinte şi verbigeraţia. - pot apărea paralogisme şi neologisme, precum şi stereotipii verbale. g. Ideile delirante (sunt caracteristice) : - cu valoare de diagnostic mai mare sunt ideile delirante de relaţie, de control şi cele de posedare a gândirii ca şi cele de inducere sau de sustragere a gândirii (apar insa si idei de persecutie) h. Anomaliile dispoziţiei : - anomalii persistente ale dispoziţiei, anxietate, depresie, iritabilitate, euforie. - o tocire a afectivităţii (aplatizare afectivă), indiferentism afectiv, inversare afectivă, inadecvarea afectelor. i. Atenţia : - perturbarea atenţiei este frecventă (afectând concentrarea) şi poate determina dificultăţi de evocare - deşi memoria nu este afectată. j. Conştiinţa bolii : - este de obicei absentă - pacienţii nu se consideră bolnavi ci cred că trăirile lor sunt rezultatul acţiunii răuvoitoare ale altor oameni. k. Tulburări ale conştiinţei : Derealizarea (impresia de schimbare a realităţii fizice) şi depersonalizarea (impesia de schimbare a propriei persoane). 2. Trăsături clinice ale sindromului cronic: - se caracterizează prin tulburarea gândirii şi prin simptome negative constând în : scăderea activităţii, lipsa iniţiativei, izolare socială şi apatii. a. Tulburări de voinţă (trăsătura cea mai izbitoare): voinţa scăzută, constând într-o lipsă de impuls şi iniţiativă. b. Tulburări motorii - adesea numite catatonice: stuporul şi agitaţia (raptus), flexibilitatea ceroasă. c. Tulburări de mişcare : - stereotipia - o mişcare repetată care nu pare să aibă un scop; poate fi repetată regulat (ex : legănat faţă - spate) - manierismul - o mişcare normal direcţionată ca scop care pare să aibă o semnificaţie socială dar bizară preţioasă şi ruptă de context - ex : salutul militar repetat - ambitendinţa - o formă specială a ambivalenţei în care pacientul începe o mişcare dar înainte de a o finaliza începe mişcarea opusă (tendinţa de a apuca un obiect niciodată nu este finalizată). d. Comportamentul social - se deteriorizează: prin neglijenţe, dezordine, murdării (personale) şi uneori prin ignorarea convenţiilor sociale. ).
30

e. Limbajul : - anormal, semn al tulburării de gândire caracteristic sindromului acut. f. Afectivitatea : în general tocită cu răspunsuri emoţionale neadecvate. g. Halucinaţiile : frecvente, ca în sindromul acut. h. Delirurile : adesea sistematizate - delirurile pot fi ,,incapsulate’’ faţă de restul convingerilor (ex : poate delira pe tema răspunsurilor sale sexuale dar celelalte convingeri pot fi normale). i. Conştiinţa bolii : este alterată. 3. Subtipuri ale schizofreniei 3.1. Schizofrenia hebefrenică : - forma cea mai gravă şi prognostic prost - se caracterizează printr-o marcată regresie la comportamente primitive, dezinhibate şi dezorganizate (datorată dificultăţilor de tregere de la adolescenţă la tinereţe) - debutul este în general timpuriu - înainte de 25 ani - tulburările de gândire sunt pronunţate şi contactul cu realitatea este extrem de slabă. - expansivitate, frivolitate - aspectul personal şi comportamentul social sunt alterate : ignoră evenimentele, este lipsit de pudoare. - răspunsurile emoţionale sunt inadecvate şi adesea izbucnesc în râs fără un motiv aparent fiind frecvente strămbături şi rănjete incongruente. - impresie stranie : este euforic dar spre deosebire de bolnavul maniacal care antrenează interlocutorii schizofrenul nu reuşeşte să creeze comuniune afectivă. - comportamentul lor ar fi cel mai bine descrisă : nătâng şi stupid. 3.2. Schizofrenie catatonică : - debutează prin izolare, accentuare a introversiei, reducere a comunicării, a mobilităţii - alte manifestări clinice : - mersul şi mimica rigide, sugestibilitate, ecopraxie, ecolalie şi ecomimie (repetarea gesturilor, vorbirii şi mimicii examinatorului) - în DSM IV R se afirma că principala caracteristică a acestui tip este o perturbare psihomotorie marcată, care poate presupune stupor, negativism, rigiditate, excitaţie - trăsături asociate includ mers rigid, mimică imobilă, stereotipii, manierisme şi flexibilitate ceroasă, ecopraxie, ecolalie şi ecomimie. - negativismul pasiv şi activ şi alimentar - mutismul este de asemenea o trăsătură caracteristică - pe timpul stuporului sau excitaţiei catatonice pacienţii trebuie supravegheaţi deoarece pot produce vătămări celorlalţi sau lor înşişi. 3.3. Schizofrenia paranoidă : - debut mai târziu, cam în al 3-lea deceniu de viaţă - caracteristica principală este prezenţa halucinaţiilor şi delirului în tabloul clinic (idei delirante de regulă de persecuţie sau grandoare) - ideile delirante din schizofrenia paranoidă nu sunt sistematizate, nu sunt larg argumentate, sunt doar relatate cu mare indiferenţă, nu sunt susţinute : pot fi de urmărire, de otrăvire, de invenţii. - pacienţii ajunşi la vârsta debutului schizofreniei paranoide au de obicei o poziţie şi o identitate în colectivitate - resursele personale sunt mai mari decât o tipurilor anterioare. - pacienţii schizofrenici-paranoizi manifestă o mai mică regresie a facultăţii mintale şi a capacităţii de inserţie socială - schizofrenicii-paranoizi tipici sunt încordaţi, suspicioşi şi rezervaţi - ei sunt adesea ostili şi agresivi. Întrebări de evaluare: 1. Hipoestezia poate fi întâlnită în:
31

a. schizofrenie b. tulburarea de personalitate de tip histrionic c. manie CURSUL NR. 14 – TOXICOMANIILE ŞI ALCOOLISMUL I. Concepte 1. Intoxicaţia - modificări psihice şi somatice produse de o substanţă psihoactivă (alcool, drog) care dispar când substanţa este eliminată din corp 2. Consum de risc - consum ce comportă un mare risc de lezare în viitor a sănătăţii fizice şi psihice dar care nu a produs încă modificări patologice. 3. Consum nociv - cel care produce modificări patologice. 2 + 3 - abuzul de alcool. 4. Sindrom de dependenţă - fenomen de ordin fiziologic şi psihologic induse de administrarea repetată a unui drog. La acest nivel se poate manifestă starea de întrerupere (sevraj) 5. Starea reziduală : - modificări fiziologice şi psihologice care se manifestă la administrarea drogului şi la întreruperea lui şi un timp după ce a fost eliminat din corp. 6. Toleranţa - stare în care administrarea repetată a unui drog produce un efect nociv scăzut sau pentru producerea unui anumit efect sunt necesare doze crescute de drog. II. Sindromul dependenţei de alcool : descrie un grup de simptome ce apar la unele persoane atunci când încetează să mai bea. Tablou clinic : tremurături, mai ales ale membrelor, halucinaţii tranzitorii, accese epileptice, delirium tremens. Elementele caracteristice (după Edwards) : a. - sentimentul de a fi constrâns la băutură; simte nevoia de a bea deşi ştie că nu va putea controla consumul. b. - mod stereotip de a bea - bea zilnic cantităţi egale, evită întreruperea pentru a evita simptomele caracteristice servajului c. - prioritatea băuturii faţă de orice alte activităţi sau motivaţii inclusiv familie, copii, profesie, sănătate. d. - modificarea toleranţei la alcool - băutorul este relativ neafectat de nivele de alcool care pentru alte persoane sunt extrem de mari. În stadiile tardive ale alcoolismului toleranţa se prăbuşeşte iar alcoolicul este incapacitat după doar câteva pahare e. - simptomatologia de sevraj - apare la persoane cu antecedente prelungite în consumul de alcool, momentul caracteristic se produce dimineaţa la trezire după o scădere a concentraţiei de alcool în sânge în timpul somnului. Aspecte clinice carcteristice : - tremur accentuat ce afectează întreg corpul, cu precădere membrele - nelinişte, agitaţie, anxietate - sunt afectate mişcările comune (ex : îmbrăcatul) - dezvoltă o sociofobie (teama de oameni, de întâlnirea cu cineva sau să treacă strada etc.) - greaţă, vărsături, dureri de cap, transpiraţii puternice, tahicardie, hipertensiune. Dacă se administrează alcool simptomele scad în intensitate, îşi revine repede sau mai poate persista câteva zile. Dacă întreruperea continuă pot apare iluzii şi halucinaţii tranzitorii iar în final se dezvoltă delirium tremens. f. Limitarea prin băutură (dregerea) - pentru prevenirea simptomelor de întrerupere mulţi băutori beau ceva dimineaţa la trezire. Indiciu pentru diagnosticarea dependenţei.
32

g. Revenire după abstinenţă - persoana care reîncepe să bea după abstinenţă are şansă foarte mare de recădere rapidă şi totală în alcoolism. III. Tulburări psihice induse de alcool 1. Intoxicaţii : a. Intoxicaţia alcoolică acută (beţia propriu-zisă) O cantitate mică de alcool exitant asupra sistemului nervos. Odaă cu creşterea dozei se produce vasodilataţia, efectele fiind : depresoare, narcotice şi anestezice. Tablou clinic (beţia acută evoluează de obicei în 3 faze) : 1.1. Faza de excitaţie psihomotorie, în care pacientul devine euforic, se înregistrează o creştere a ritmului şi fluxului ideativ, a forţei imaginative, hipermnezie, logoree şi hiperprosexie. În plan motor gesturile sunt ample, pacientul este în continuă mişcare, pe acest fond creşte gradul de iritabilitate, subiectul se manifestă uneori agresiv, alteori devine depresiv. În această fază perturbarea motorie este mai accentuată decât cea psihică. 1.2. Faza ebrioasă, caracteriată prin necoordonarea motorie, hiperestezie, exaltare, dezinhibiţie şi incoerenţă verbală 1.3. Faza de somn: Hiperestezia se accentuează până la anestezie. Respiraţia este stertoroasă (cu miros de acetonă); se produce diminuarea reflexului sfincterian şi se instalează un somn comatos de câteva ore. Somnul reduce cantitatea (concentraţia) de alcool, iar reziduurile crează dimineaţa mahmureală. b. Beţia idiosincratică (beţia patologică - DSM IV R). Formă gravă şi rară care se caracterizează printr-o tulburare de conştiinţă de tip crepuscular care survine la ingerarea unei cantităţi mici de alcool la persoane pedispuse (cu fond epileptic sau encefalopat). Acest tip reprezintă urgenţă psihiatrică pentru că imprimă un caracter de iresponsabilitate actelor produse în acest episod. Tablou clinic : Bolnavul apare coordonat părând că nu este beat, pe acest fond se instalează o tulburare de conştiinţă profundă de tip crepuscular şi în mod neaşteptat începe să se comporte ca un automat periculos, devine agitat, dominat de anxietate şi o stare afectivă negativă. Procesele de cunoaştere sunt profund alterate; este dezorientat în mediu, are iluzii şi halucinaţi mai ales vizuale, intră nemotivat în conflict cu cei din jur, se crede ameninţat şi evine agresiv şi violent; uneori după îngerarea alcoolului pacientul doarme dar se trezeşte brusc din somnul scurt şi dezvoltă stare crepusculară. Starea durează de la câteva minute până la câeva ore timp în care bolnavul poate produce acte antisociale, hetero- sau autodistructive. Urmează un somn profund de câteva ore din care se trezeşte cu amnezie completă asupra episodului consumat. Dacă în beţia simplă sau profundă este vorba de reacţia unui creier normal la o cantitate progresivă de alcool, în beţia patologică este vorba de reacţia unui creier anormal la o cantitate mică de alcool. 2. Delirum tremens (delirul de sevraj alcoolic) : Manifestare clinică extrem de dramatică ce se produce în prima săptămână după întreruperea consumului de alcool la persoanele a căror istoric de consum de alcool se întinde pe mai mulţi ani. Conferă urgenţă psihiatrică tulburări, datorită unor foarte puternice manifestări psihosomatice. Tabloul clinic (2 perioade) : 2.1. Perioada prodromală (personaliate premorbidă) - inapatenţă până la anorexie, iritabilitate, anxietate, pot apare iluzii, eventual halucinaţii. 2.2. Simptom acut - agitaţie intensă şi dezordonată, tremur generalizat şi amplu; dezorientare în timp şi spaţiu, confuzie delirantă (persoane) sau delirant onirică (fragmente de vis) întrerupte de scurte perioade de luciditate. Tulburări senzoriale includ halucinaţii mai ales vizuale, dinamice, zoopsihice (animale pe care le percepe ca agresive - duc la angajare profundă). Bolnavul este agitat şi speriat, stare
33

generală profund alterată dublată cu tulburări vegetative (transpiraţii, febră, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale). Manifestări imprevizibile, actele sunt autodistructive. 3. Tulburări toxice sau nutriţionale 3.1.. Halucinoza alcoolică : Forma delirantă a alcoolismului cronic, se prezintă ca o stare delirantă abundentă caracterizat prin predominanţa acţiunilor halucinatori pe un fond de claritate a conştiinţei. Tablou clinic (divers) : anxietate, halucinaţii auditive (frecvent nocturne cu un conţinut injurios), delir (în general slab structurat, cu idei de persecuţie, de urmărire, şi conţinut ostil care generează reacţii de apărare, fugă, agresiune şi deseori suicid.) Deoarece fenomenologic evoluează pe un fond de claritate a conştiinţei, bolnavul îşi poate reaminti manifestările halucinatorii din timpul episodului psihotic. 3.2.. Sindromul amnestic alcoolic (Sindrom Korsakov) : Esta caracterizată de triada : amnezie (în special pentru datele recent fixate), confabulaţie (interferenţa elemenetelor onirice şi a amintirilor vechi), dezorientare mnezică, asociată cu o polinevrită degenertivă. Debutul este relativ lent şi se manifestă prin : - apatie, depresie, dismnezie; ansamblu de tulburări pseudoneurotice (dureri de cap, tulburări digestive, cardiace, instabilitate, insomnie, sensibilitate la zgomot). 3.3. Sindromul Wernike (Encefalopatia Wernike) : Constă în acutizarea şi permanentizarea deficienţelor mnezice din sindromul Korsakov. Debutul ste relativ brusc pe un fond de impegnaţie alcoolică cronică şi favorizat de o intervenţie chirurgicală, de traumatism sau boală somatică. Tabloul clinic : - simptome somatice iniţiale : anorexie, greţuri, vomă, scădere ponderală, cefalee, semne polinevritice, tulburări de somn, iritabilitate, anxietate - tulburări psihice - diminuarea fluxului şi ritmului ideativ, hipomnezie şi hipoprosexie; hipotonie şi apatie complicate în stările grave cu somnolenţă, stări confuzionale, comă. - tulburări neurologice - fotofobii, diminuarea reflexului pupilar de acomodare la distanţă şi la lumină, hipertonie şi reflex de prehensiune. - tulburări neuro-vegeative (în formele avansate): tahicardie, tahipnee, hipertermie, scădere ponderală. Prognoza şi evoluţia sunt negative, depind de promtitudinea tratamentului. În mod normal evoluţia este spre moarte sau lasă sechele psihice (demenţă), neurologice (polinevrită şi paralizii oculare). Întrebări de evaluare: 1. Confabulaţia se intâlneşte în: a. Sindromul Korsakov b. Sevrajul alcoolic c. Sindromul depresiv

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
1. 2.

Ionescu, G. (1997), Tulburările personalităţii, Bucureşti, Ed. Asklepios. Tudose, F., ş.a. (2002), Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, Bucureşti, Ed. Infomedica.
34

3.

* * * (1994), Tratat de psihiatrie Oxford, Bucureşti, editat de Asociaţia Psihiatrilor Liberi, Geneva, Initiative on Psychiatry.

35

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->