Ministerul Educaţiei şi Cercetării Universitatea Valahia din Târgovişte Facultatea de Ştiinţe Umaniste

Lucrare de finalizare a programului de studii psihopedagogice

Personalitatea

Coordonator Ştiinţific: Lect. Univ.dr. Luminiţa Drăghicescu Absolvent:Ionaş Mariana

Targoviste 2011

Cuprins

Indroducere CAPITOLUL I- Aspecte teoretice şi metodologice 1. Imaginea de sine , rolul ei reglator în sistemul personalităţii CAPITOLUL II- Tipuri de personalitate 1.Relaţii între laturile personalităţii 2. Devenirea personalităţii CAPITOLUL III- Personalitate şi învăţare

ĺn primul capitol sunt introduse atât aspectele teoretice. Ultimul capitol prezintă personalitatea ca factor al învăţării elevului. . Lucrarea de faţă este structurată pe 3 capitole .INTRODUCERE Problematica personalităţii umane abordată multidisciplinar cunoaste azi un interes deosebit în cercetările teoretice şi aplicative din numeroase domenii ştiinţifice şi practice. metodologice cât şi rolul reglator în sistemul personalităţii. care se fac în funcţie de nivelurile calitativ distincte la care ajunge personalitatea în evoluţia ei. Al doilea capitol prezintă tipurile de personalitate. O vastă literatură de specialitate relevă convingător eforturile care se fac în acest domeniu spre înţelegerea cât mai profundă şi mai cuprinzătoare a comportamentului omului în societate.

Să luăm.psihice şi socio-culturale. ci să le considerăm permanent ca manifestări şi dimensiuni ale unui sistem integral supraordonat –personalitatea. biochimice. Termenul de individ desemnează . ĺn prezent. socilogia şi psihologia: prima folosește termenul respectiv în sens diferenţial –restrictiv. dar în cea ştiinţifică se recunoaşte necesitatea de a opera o distincţie.de pildă..în comunicarea cotidiană ca şi în domeniul cunoaşterii ştiinţifice . Sinteza conceptuală ne obligă astfel să nu hipostaziem percepţia . Treptat. în pofida faptului că are un caracter foarte abstract. de sine stătătoare..folosindu-se pentru a desemna un om important (personaj.memoria . cea de-a doua. Imaginea de sine –rolul ei reglator în sistemul personalitaţii.I.paroh).gândirea etc. personalitate . persoană.Aspecte teoretice şi metodologice Termenul de personalitate –cu rădăcina în persoană -. dimpotrivăfolosește acest termen în sens largpentru a desemna orice om normal ca membru al unei comunitaţi sociale Psihologia operează cu termenul de personalitate în referirea sa la orice om normal fiecaruia dintre noi. care .personalitate''. . Personalitatea am asociat-o cu mecanismul şi logica generală de organizare şi integrare în sistem generic supraordonat a componentelor bioconstituţionale. ĺn latina clasică se folosea numai cuvantul persona. psihologia. ĺn comunicarea comună ei se folosesc ca sinonimi.eticaistoriapedagogia. Termenul a fost apoi asociat şi cu aspectele diferenţiale . sensul termenului s-a întregit. ea ne atribuie calificativul de ..atribuindu-l indivizilor care.politologia . biologice şi psihofiziologice –înnăscute sau dobandite –care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu . aparentă . persoana a ajuns să exprime reunirea trăsăturilor psihomorale interne şi psihofizice externe.biserica l-a introdus în limbajul religios pentru a distinge şi nominaliza cele trei entităţi ale Sfintei Treimi.Cu toate că acest aspect este suficient de evident pentru a fi (aproape ) unanim acceptat .iniţial .transformându-se în realităţi sui generis. dobândind astfel un caracter înalt polisemic. De asemenea . Persoana am legat-o de manifestarea actuală a omului într-o situaţie socială dată manifestare care se subordoneaza unui anumit rol. prin contribuţia adusă într-un sector sau altul al culturii materiale și spirituale se ridică deasupra celorlalţi.deoarece suntem în posesia a trei termeni :individ. conferindu-i –se o funcţie designativă nouă aceea de a reprezenta şi actorul din spatele maştii.dificultăţile semantice sunt şi mai mari .Persoana şi personalitatea sunt determinaţii pe care le atribuim exclusiv omului. a intrat în circuitul comunicării din cele mai vechi timpuri. Astfel.însemna masca.termenul ca atare de personalitate se folosește în accepţiuni foarte diferite.Cap.acea totalitate a elementelor şi însuşirilor fizice. Deosebirile semantice se evidenţiază în cadrul principalelor discipline socioumane care și-l include în sistemul lor conceptual :sociologia.

o imagine mai mult sau mai puţin fidelă și obiectivă despre Eul său psihic. aptitudinilor și trăsăturilor caracteriale. clasificare –ierarhizare. care se desfașoara cumva pe lângă dinamica evolutivă a organizării interne a personalităţii .nici un lux complicativ inutil. agreabil-dezagreabil.grupul socio-profesional de la locul de muncă . printr-un lung șir de procese şi operaţii și de comparaţie. care se elaborează treptat în cursul evoluţiei ontogenetice a individului .grupul celor care exercită aceeaşi profesie.Formele de viaţă ale omului sunt foarte diferite : familia. ĺn virtutea simplului fapt că omul este o fiinţă intrinsec activă . Ele reprezintă tot atâtea forme de realizare a schimburilor dintre individ şi colectivitate şi de confruntare a solicitărilor interne și a celor externe. se autoanalizează și se autointerpretează în primul rând ca realitate fizică. despre statusul social . ea se întrepătrunde organic și constituie o direcţie esenţiala a devenirii personalităţii însăși şi.clasa socială. bun-rău etc) .ci și prin relaţionare interpersonală prin compararea succesivă cu imaginile pe care el și le formează despre alţii şi cu imaginile pe care alţii și le formează despre el. tolerant-intolerant.generalizare-integrare. se autoanalizează și se autointerpretează ca realitate psihosocială.asociată și aceasta cu judecăţi de valoare (capabilincapabil.puternic-slab). el se percepe și pe sine însuşi. asociată cu judecăţile de valoare corespunzătoare(frumos-urât. organizaţia profesională sau politică .Omul percepe și îşi formeaza un model informaţional-cognitiv nu numai despre obiectele şi fenomenele lumii externe . formându-și.sub aspectul posibilitaţilor. sub aspect pragmatic –instrumental. spiritual. dimpotrivă.imaginea de sine se include încă de la început ca factor mediator principal între stările interne de necesitate și situaţiile și solicitările externe.iar în al doilea rând. Omul ajunge la o anumită imagine despre sine nu numai pe calea autoperceperii și autocompletării izolate . de asemenea.în paralel și in strânsă interacţiune cu elaborarea conștiinţei lumii obiective. Formarea imaginii de sine nu este nici un proces exterior. se percepe. . naţiunea. reprezintă o cerinţă logică necesară unei relaţionări și coechilibrări adecvate cu lumea externă.înzestrat –neînzestrat. Astfe limaginea de sine ne apare ca un complex construct mintal . capacitaţilor. cercul rudelor și prietenilor . ca infăţişare exterioară formându-și o imagine mai mult sau mai puţin obiectivă și completă despre Eul fizic.

mai acute faţă de media populaţiei. prin lipsa corelaţiei logice dintre ele. deseori citat in paginile acestei lucrări . printr-o funcţionalitate neeficientă. situaţionala..E.W.G.II.sintetizând contribuţiile diverșilor autori(Marie Jahoda . Psihologii s-au concentrat pe definirea și caracterizarea personalitaţii maturizate.1Le redam. prin eficienţa sporită.Erikson etc) consideră că șase caracteristici ale personalitaţii mature . clasificarea tipurilor de personalităţi se face în funcţie de nivelurile calitativ distincte la care ajunge personalitatea în evoluţia ei. în continuare. inegală. fapt care afectează serios capacităţile adaptive ale individului. prin opoziţie. de altfel un exemplu miniatural al personalitaţii destructurate . ce se disting printr-o mare complexitate structural-funcţionala. imprevizibilă. 1 . 2)-personalităţi mature psihologic și social.se caracterizează prin extensiunea simţului Eului . astfel încât ele să devină personale în mod semnificativ.par să ofere un echilibru rezonabil între discuţiile prea fine și cele prea grosiere''. 3)-personalităţi accentuate. Dacă luăm în considerare unele aspecte structural –funcţionale și altele ce vizează finalitatea adaptativă a personalităţii desprindem următoarele tipuri: 1)-personalităţi imature psihologic și social.H.Tipuri de personalitate De obicei. care se deosebesc total faţă de media populaţiei .incapabile de a se adapta solicitărilor și împrejurărilor vieţii. putem desprinde caracteristicile personalitaţii imature şi chiar a celei accentuate care constituie.Allport renumit personolog american.fără a deveni anormale. prin capacităţi adaptive extrem de scăzute la situaţiile comune și mai ales la cele noi . deoarece numai astfel. caracterizate prin simplitatea structurilor psihice componente.Cap. prin adaptarea lor suplă și flexibilă la cele mai diverse situaţii.\ 4)-personalităţi destructurate. care manifestă tendinţa de a aluneca în anormal . în sfârșit. comparativ cu cele ale personalitaţii imature Personalităţi mature 1. cu o serie de caracteristici ce ies din comun.adică încorporarea în personalitate a unor noi și nenumărate sfere ale interesului uman.

neparticipante în mod autentic.asistăm fie la rămânerea ei in stadiile incipiente . modifică relaitatea pe care o reflectă pentru a o adapta tendinţelor și fanteziilor lor.neimplicate în diverse activităţi . înclinaţia demonstrativă pentru prefăcătorie se accentuează numai dacă se asociază cu o activitate hipertimică. ca și din semnificaţia acestei combinări. hiperactive. închise în ele însele.sunt emoţional zgomotoase .Karl Leonhard(1979)a descris magistral personalităţile accentuate din literatură și viaţă. ci și psihologic. Combinarea trăsăturilor accentuate conduce la o multitudine de efecte : atenuarea lor reciprocă.exclusiviste (cred că numai ele au trăit o anumită experienţă. Acest lucru este valabil numai pentru vărsta copilariei. hiperperseverente.unele trăsături caracteriale (ajungându-seastfel.au graniţe limitate ale Eului . uneori . Concomitent cu maturizarea psihologică a personalităţii are loc și maturizarea ei socială. nestăpânite).distimice.din combinarea lor. Personalităţi imature 1.la efecte pozitive. emotive).compasiune toleranţă relaţională. .Când procesul maturizării psihologice și sociale a personalităţii este împiedicat . doresc să fie iubite . nu și pentru cea adultă.Aceasta se exprimă în umanizarea și socializarea indivizilor . Apoi. nu doar fizic.stabilirea relaţiilor cu alte persoane. raportarea caldă a Eului la alţii''..în bogaţia și calitatea acţiunilor și interacţiunilor sociale . Leonhard arată că asociaţia trăsăturii demonstrative cu hipertimia întărește aptitudinile pentru profesia de actor sau de ziarist. la efecte negative.fie la accentuarea sau chiar destructurarea ei globală . Se accentuează . manifestarea capacităţii de intimitate . însa.exaltate. unele trăsături temperamentale (care dau personalităţile hipertimice . labile. anxioase. Personalităţile accentuate provin nu doar din natura psihică a trăsăturilor ce se accentuează . întampină frustrările cu eversiune. prezintă un pericol din cauza alcoolismului (hipertimicii fiind sociabili înclină sa bea). alteori.adică cresc în intensitate . mai ales atunci .cu izbucniri de mânie și pasiune.se caracterizează prin depăsirea egocentrismului . sau orientări mai generale ale personalităţii(fapt care se soldează cu apariţia personalităţilor extravertite și introvertite ). sufocante .2. una și aceeași combinaţie duce. sunt acuzatoare și autoacuzatoare. fără a se obţine o echilibrare perfectă.dar nu pot dărui iubirea) 3. De exemplu .implicarea lui nemijlocită în activitatea socială.sunt concentrate pe ele însele . la personalităţi demonstrative. 2.vizând cu precâdere împlinirea vocaţionala a individului . tot ea. în asimilarea modelelor sociocomportamentale definitorii pentru om . posesive.

prin agitaţie motorie şi nervoasa. instabil . impulsive.Relaţia dintre temperament şi caracter. Relaţii între laturile personalităţii a. sunt surmenate. în anumite limite chiar accentuată.prin desfășurarea activităţii sub presiunea timpului este un exemplu de personalitate imatură. personalităţile nestăpânite. De exemplu. de a profita de viaţă. De pildă. dar şi asupra celor ce trebuie evitate sau ameliorate. ca urmare a unei însumări de anamolii . cu tendinţa lor de a se afla în centrul atenţiei cu strangularea sentimentelor.. mitomane. distinse după atitudini.Samuel. Leonhard arată că zona personalităţii accentuate apare situată în vecinătatea intensităţii patologice nevrotice şi psihotice.mai puţin ostil și agresiv . în situaţiile insolite cad în disperare și neputinţă. sunt predispuse la manifestări patologice. de munca imperfectă a altora.Nuttin. chiar dacă dispune de toate premisele.apariţia unor grave prejudicii psihocomportamentale .frustrate de așteptare. ci educaţională şi terapeutică . în condiţii defavorabile de viaţă. se epuizează făcând totul singure. Persoanele care aparţin tipului A de personalitate sunt nervoase . definea caracterul ca fiind .Unii autori neputându-le diferenţia au recurs la amestecul lor.Tipul B . prin tendinţa de a controla şi a se impune permanent .având o predispoziţie pregnantă pentru atacul de cord și alte forme de boli cardiace şi arteriale .componenta . Trăsăturile accentuate.cu comportamente suple. personalităţile demonstrative. infinit mai uşor adaptabil la alţii . în esenţă .hipocondrică. de relaţiile cu alţii. scopuri. tipul A şi tipul B de personalitate. Dovada cea mai elocventă o constituie modul lor de definire şi mai ales tipologiile caracteriale care sunt. efectuate după diverse criterii. nu se încred în alţii de la care se așteaptă numai la ceva rău. se tem de imprevizibil. accentuarea specificului unor trăsături. angajare în sarcină şi în relaţiile sociale. prezintă miniatura psihopatiei isterice .iritate . își împing organismul la limitele lui fiziologice. pot fi subsumate tipurilor prezentate mai inainte.mult mai capabil de a se destinde. Aceste personalităţi prezintă un risc de 1. sau cu trăirea excesiva a prezentului. printr-un mod de viaţă înalt competitiv.accentuat).permite repartizarea acestora în aproape toate categoriile tipologice prezentate(Bierveliet. Tipologiile personalităţii nu au o semnificaţie în sine. dominate cu impulsuri sunt modelul personalităţilor epileptoide. de capacitatea adaptivă la situaţiile noi ar putea fi incadrate în tipurile prezentate.37 ori mai mare de manifestare a ischemiei miocardice . de exemplu. Propria noastră tipologie a personalităţii . poate fi uşor asemănată cu personalitatea paranoida .Multe alte tipologii ale personalităţii.bazată pe interacţiunea mai multor . sau. dedublat . care ne-a condus la stabilirea a patru tipuri de personalitate (unitar şi armonios dezvoltat..faţete '' ale personalităţii. se pare că ele sunt mai aproape de patologic decât de normal.răsturnarea efectelor terapeutice etc.tipologii temperamentale.când trăsăturile aparţin unor planuri total diferite. ĺn legătură cu aceste laturi ale personalităţii s-au manifestat trei poziţii distincte . Deşi personalităţile accentuate se situeaza în zona de trecere de la normal la patologic.157-158).1927).p. flexibile este un exemplu tipic de personalitate maturizată (W.ele atenţionând asupra particularităţilor psihologice ce urmează a fi formate. personalitatea hiperexacta caracterizată prin incapacitatea de a lua hotărâri rapide. perverse etc. caracterizat prin centrarea pe reuşita socială. anancastă.100.Tipul A.

Consecinţa unei asemenea viziuni este evidentă: în lupta dintre temperament şi caracter s-ar ajunge. interacţiune de tip antagonic)nu este convingătoare şi realistă.dimpotrivă erodate şi dezechilibratoare ale personalităţii. ''Temperamentul nu poate fi conceput în afara caracterului omului .iar temperamentul ca o . invocându-se faptul că atitudinile persoanei şi semnificaţia lor conduce la schimbarea aspectului dinamico-energical conduitei.. aplicând nediferenţiat şi nespecific dialectica. ĺn sfârşit.sesizând inconsistenţa punctelor de vedere anterioare.1985.p. trec unul în altul. tot aşa există şi o intensitate şi mobilitate a caracterului. Se incerca.cu relevarea interinfluenţelor reciproce cu efecte benefice.afectivo-dinamică a personalităţii ''.prezintă tipologiile temperamentale stabilite de Kretschmer. Acelaşi autor .107).Cei doi termeni ai contradicţiei se întrepătrund. ceea ce este o absurditate. Pe de altă parte. el fiind un fel de dublură a temperamentului . de manifestare în comportament a trăsăturilor caracteriale .vorbeşte despre ''integrarea organică a temperamentului în caracter''. o contradicţie permanentă . la lichidarea temperamentului sau.concomitent cu reorganizarea lui în forme corespunzătoare caracterului... aşadar.ci ca o parte integrantă organică a structurii acestuia''(idem.24 şi 28). Diverşi autori au crezut că vor rezolva problema prin invocarea relaţiilor dialectice dintre temperament şi caracter. în mare parte stabilă şi ereditară''(Nuttin. Nici una dintre cele trei soluţii(amestec. Confundarea caracterului cu temperamentul şi a temperamentului cu tipul de activitate nervoasă superioară este evidentă. desprins de personalitate. numai că. Aşa cum există o intensitate şi o mobilitate a tipului de activitate nervoasă superioară . au ajuns la concluzii eronate. în cel mai bun caz.Sheldon etc.. separare.componentă fiziologică..atunci constatăm prezenţa urmatoarelor situaţii tipice: 1-temperamentul coloreaza modul de exprimare.105). De pildă. în cele din urmă. Adevărata soluţie a relaţiei dintre temperament şi caracter o constituie nici convertirea unuia în altul.dar cad într-o altă capcană şi anume în considerarea interacţiunii ca fiind de tip antagonist. O asemenea poziţie conduce la imprecizii terminologice şi creează mari dificultăţi în plan practic. transformarea lui într-o parte a caracterului. de aceea el este rupt.p. la golirea lui de consistenţă.dezvoltarea caracterului având loc ca urmare a unei continui destrămări a complexului tipologic .p. Argumentul invocat în favoarea acestui punct de vedre îl reprezintă existenţa unor manifestări temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale şi uneori chiar în ciuda acestuia.coincid.ĺn continuarea lucrării sale . Potrivit acestei poziţii. nici topirea temperamentului în caracter.''(Popescu – Neveanu .din dorinţa de a combate separarea temperamentului de caracter . Dacă avem în vedere influenţa temperamentului asupra caracterului . susţin ideea interacţiunii dintre temperament şi caracter . sunt şi autori care . Alţi autori pornind de la marea constanţă a temperamentului de-a lungul vieţii individului au ajuns la concluzia separării lor.implicit şi a temperamentului. descifrarea caracterului după parametrii tipologici. se consideră că temperamentul influenţează viaţa psihică în general şi nicidecum personalitatea. ĺntre temperament şi caracter ar exista o luptă . caracterul este interpretat doar ca un simplu strat care se suprapune peste temperament. constructive sau .1961. se ajungea la concluzii eronate din punct de vedere teoretic (autonomia temperamentului) şi practic (ignorarea temperamentului în formarea personalitaţii).

evident. incorect. de asemenea.Influenţa caracterului asupra temperamentului constă . Caracterul. cinstit. inhibă anumite insuşiri temperamentale (mai ales pe acelea care se asociază în plan comportamental cu apariţia unor efecte negative). Dintre cele patru situaţii descrise.oameni cu aptitudini dar fără caracter 4. despre un om se poate spune că este inteligent. Relaţiile dintre aptitudini şi caracter pot fi evaluate după următoarele criterii: .dar rău. dar şi bun.Din corelarea variabilelor de mai sus apar patru situaţii tipice: 1. doar prima exprimă interacţiunea optimă dintre aptitudini şi caracter. deci când mijloacele acţiunii sunt convertite în scopuri de viaţă. aptitudinile realizându-se la un nivel performanţial. prin sistemul său atitudinal. Nu de puţine ori datorită lipsei unui caracter bine format multe potenţialităţi rămân latente. în grade şi proporţii diferite.oameni cu aptitudini şi cu trăsături pozitive de caracter 2.2-temperamentul caracteriale predispune la anumite manifestări 3-temperamentul avantajează sau provoacă dificultăţi în fomrarea unor trăsături caracteriale. aptitudinile modifică atitudinile caracteriale.pe când ultimele două situaţii ilustrează relaţiile de incompatibilitate dintre aptitudini şi caracter. 3-valorifică la maximum trăsăturile temperamentale care se asociază în plan comportamental. cu efecte pozitive. el se relevă chiar în descrierea (concordantă sau discordantă) a oamenilor după cele două componente ale personalităţii. favorizează sau devaforizează punerea în valoare a capacităţilor. Mai importante decât corelaţiile posibile dintre aptitudini şi caracter sunt relaţiile de interinfluenţare reciprocă între ele .Relaţia dintre aptitudini şi caracter.celelalte fiind dezavantajoase pentru personalitate. cu cât posibilităţile de compensare reciprocă sunt extrem de reduse. Faptul că între aptitudini şi caracter există o strânsă relaţie a fost marcat de multă vreme. înclinaţia pentru o anumită activitate. Când un elev îşi descoperăfie accidental. De exemplu. 2-maschează şi compensează temporar însuşirile temperamentale care odată manifestate în comportament ar produce efecte dezadaptive. când ele intră în sfera preocupărilor şi eforturilor permanente ale subiectului. harnic.în principal . b. în controlarea .oameni fără aptitudini. Acest fapt are loc atunci când ele sunt integrate în caracter. uşurinţa cu care ea poate fi executată. iar cele existente deja nu sunt valorificate. plăcerea resimţită în urma rezultatelor obţinute îşi va schimba total atitudinea faţă de acea acitvitate. dar şi fără caracter . dar cu caracter Primele două situaţii ilustrează relaţiile de compatibilitate . Când aptitudinile caracteriale sunt adecvate aptitudinilor atunci influenţa este pozitivă. în timp ce despre altul că este inteligent .oameni fără apitudini.atât de sens .cât şi de nivel . Personalitatea va fi afectată cu atât mai mult cu cât dezacordul dintre aptitudini şi caracter este mai profund.reglarea acestuia din urmă şi se concretizează în următoarele situaţii: 1-caracterul reţine. leneş. 3. La rândul lor.

unele perioade . discontinuu.temperamentul poate avantaja sau provoca dificultăţi în formarea aptitudinilor . efectele produse de o latură în alta repercutându-se chiar asupra laturii care le-a generat. cum ar fi inteligenţa.Relaţia dintre temperament şi aptitudini. de dezvoltare dezarmonică sau chiar haotică. 2. modificarea manifestărilor temperamentale este în măsură să conducă la modificarea aptitudinilor.nivelul la care se situează cele două variabile (în chip absolut :superior. Temperamentul ca latură dinamico-energetică a personalităţii constituie doar o premisă extrem de generală în raport cu aptitudinile. se vorbeşte despre o oarecare profesionalizare a temperamentelor.caracterul raporturilor dintre aptitudini şi atitudini (direct sau indirect . c. Specialiştii consideră că în jurul vârstei de 3 ani (deci în preşcolaritate) sunt . dar şi cu plafonări şi retardări descurajante. sacadat. Devenirea personalităţii Omul nu se naşte cu personalitate.1980 .(Vezi :Paul Popescu –Nevereanu . sunt directe influenţele dintre atitudinile focalizate pe o anumită activitate sau pe propriile posibilităţi şi aptitudinile individuale şi speciale corespunzătoare . rigidizare şi chiar anulare reciprocă. Rezumând. ·feed-back.c u salturi spectaculoase.196-201. în chip relativ :prevăzând posibilitatea echilibrării sau dezechilibrării . sensul în care se manifestă interacţiunile (pozitiv şi reciprocstimulativ. ci devine personalitate. negativ-univoc sau biunivoc. cele dintre atitudinile concrete şi aptitudinile generale. astfel încât unitatea globala a personalităţii să nu fie afectată. La naştere el esre un canditat pentru dobândirea acestui atribut. cu dominanţa netă a caracterului asupra celorlate două şi cu capacitatea acestuia de a le regla şi valorifica maximal. ci şi cu zig-zaguri. Nu sar putea totuşi nega existenţa unor influenţe reciproce între cele două laturi ale personalităţii . ĺn virtutea unor tendinţe de adaptare a temperamentelor la activitate.în Zorgo .1.inferior. dovada fiind dată de formarea uneia şi aceleaşi aptitudini pe oricare temperament sau a mai multor aptitudini pe fondul unui singur temperament. El nu predetermină aptitudinile. cu efecte pozitive sau negative. totuşi.de periclitare. de avantajare sau dimpotrivă . implicând restructurări majore sau stabilizări parţiale. ·interinfluenţare. dobândire care se realizează în timp sub influenţa nenumaraţilor factori.a surclasării aptitudinilor prin atitudine sau invers).acestea din urmă fiind însă depăşite prin antrenament sau prin compensare. Pe de altă parte. ci şi cu o serie de conduite marginale sau deviante. Este asemănătoare cu cea dintre temperament şi caracter.unele vârste când el cunoaşte o mai mare accentuare. Procesul construirii personalităţii începe din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viaţa omului. Deşi procesul structurării şi improspătării respinalităţii se produce de-a lungul întregii vieţi a individului. ·compensare. Temperamentul joacă . El nu are loc întotdeauna uniform şi continuu. nu numai valorizat pozitiv şi conducând la inserţia firească. considerăm că laturile personalităţii există relaţii de : ·ierarhizare. ci şi cu perioade de inegalitate. nu permanent egal şi perfect. rol de predispoziţie . sunt indirecte relaţiile dintre atitudinile generale faţă de lume şi aptitudinile specializate. 3. mediu . Astfel . există. dezirabilă în mediul social. cvasineutral).p.raportat la aptitudini.

emite . prin relaţii corelative între acestea. cu sistemul de idei şi concepţii formate până la un . numai asemenea activităţi permit inserţia optimă a individului în societate .de sine –dintre aceste trei forme de conştiinţă esenţială finnd ultima. ce-şi propune să devină . se conturează aproape de la sine :când devine omul personalitate?. Dacă omul nu se naşte.integrarea lor succesivă într-o strctură funcţional-echilibrată.susţine şi argumentează judecăţi de valoare întemeiate . pe de o parte .puse marea majoritate a permiselor personalităţii .referindu-se la dezvoltarea personalităţii.gândi.omul devine personalitate atunci când: 1. Procesul transformativ al personalităţii este îndelungat. el dispune de niveluri calitativ distincte . ci devine personalitate.pentru ca în adolescenţă personalitatea să fie. în 1988.nivelul structurilor primare –insuficent diferenţiate.p. de mediu. prin sporirea gradului lor de funcţionalitate. ce scopuri şi idealuri are. aşa numita ''prima naştere'' a personalităţii este legată de cei mai mulţi psihologi tocmai de momentul cristalizării conştiinţei de sine care. acţiona. 2. fără conexiuni interne între elementele componente .amplificarea conexiunilor de tip reglator dintre ele .asumarea responsabilităţilor sociale. pe de altă parte . îl transformă într-o fiinţă umană. concomitent cu tendinţa de independenţă şi autodelimitare'' presupune şi raportarea critică la propriile acte de conduită.deosebite între ele prin diferenţierea şi specializarea interioară a componentelor personalităţii.afectiv-motivaţionale .de alţii .dar şi prin relaţiile de interacţiune şi interdependenţă realizate între structura internă şi factorii externi.31).1993. 3.practicarea unor comportamente dezirabile sub raport social.desfăşoară activităţi socialmnete utile şi recunoscute-nu gratuite. ce reprezintă pentru sine şi pentru alţii. fiind solicitat să elaborez un material referitor la adolescenţă ca perioadă a devenirii şi definirii personalităţii tânărului.nivelul strcturilor semi-dezvoltate-caracterizat prin diferenţierea interioara a elementelor componente şi specifice fiecărui subsistem. câteva intrebări. activităţile sociale şi utile îl socializează pe individ. condiţii şi îngrădiri (respectiv permisiuni) pe care individul le aplică altora'' (Mihai Golu . pe care le voi relua mai jos: Aşadar . deoarece ea este o formaţiune psihică deosebit de complexă ce permite individului să-şi dea seama cine şi ce este. la propriile dorinţe şi plăceri prin compararea cu alţii :aplicarea la sine a aceloraşi criterii. Kurt Lewin (1936). multifazic şi plurifactorial. 4. am propus un set de zece criterii ca fiind relevante pentru devenirea personalităţii.volitive).punând sub semnul întrebării unele aspecte care intră în contradicţie cu modul său de a fi . în linii mari.nivelul structurilor dezvoltate-presupune individualizarea subsistemelor psihologice ale personalităţii (cognitive.care sunt criteriile după care am putea aprecia că s-a ajuns la acest stadiu ?Mai demult. inutile sau chiar distructive.devine conştient de lume. distingea trei niveluri de structurare a acesteia : 1. complex. 3. constituita deoarece dispune de toate laturile şi chiar de maturizarea relaţiilor dintre ele.

pregătindu-l şi ajutându-l în felul acesta pentru integrarea cât mai facilă în relaţiile sociale. siguranţă etc)constituie una dintre notele definitorii ale închegării personalităţii .şi-a format capacitatea de control şi autocontrol în concordanţă cu semnificaţiile situaţiilor. trecerea treptată de la control la autocontrol. de incertitudine îl împing la reevaluări şi descoperiri de fapte şi relaţii noi.nevoia argumentării afirmaţiilor făcute îl conduc pe individ la elaborarea unor seturi sau sisteme de criterii apreciative. nobil . afectiv şi volitiv pe individ de idei şi de concepţii . de a-ţi da importanţă. are un profil moral bine conturat . de la educaţie la autoeducaţie. idealuri. asumăndu-şi conştient responsabilităţile şi cerinţele actelor sale . va trece neobservată . produsul fiind nou doar pentru sine. dacă ea nu ştie să-şi valorifice aceste disponibilităţi va rămâne anonimă. coerent care-i permite sâ se dedice unor idei. profilul psihomoral îl leagă cognitiv. deprinderi. desfăşurand o activitate în conformitate cu esenţa sa creatoare .lăsându-ne să se consume interior fără vreun profit nici pentru el . la înaltă tensiune. solitudine la apropierea de ceilalţi.se integrează armonios şi util în colectivitate. bazat pe cunoştinţe şi capacităţi. la creaţia obiectivă. o asemenea particularitate îşi are rădăcinile în nevoile omului de valorificare socială de a-şi depăşi condiţia de fiinţă biologică pentru a ajunge la statutul de fiinţă novatoare. mijloace prin intermediul cărora individul pune stăpânire pe propria sa conduită. 9.nici pentru alţii . ceea ce crede şi face. trecerea treptată de la reverie. datorită faptului că nu-şi fructifică posibilităţile de care dispun . ci ca un mijloc de satisfacere a unor importante nevoi sociale (afiliere. militând pentru traducerea lor în fapt. este mai eficient cel de-al doilea. de a deveni cineva. 7. sunt notele definitorii ale acestei caracteristici. închidere în sine.bazat pe capacitatea de a te valoriza. 6. cu cerinţele lor premisive şi restrictive. Cei dotaţi. nu s-ar putea forma nici ca om . trăind afectiv. valorizatoare.creează valori sociale . izolat de alţii el nu s-ar forma niciodată ca personalitate. nu doar ca un refugiu. această particularitate este legată de '' reuşita în viaţă''.Mangan . şi sistemul ''de a te pune în valoare '' . creatoare.1966)considera că există două sisteme de reuşită în viaţă :sistemul de merit. grupul. 5. mai mult chiar.îl incită spre acţiuni prin intermediul cărora să si le realizeze. pentru a reprezenta o personalitate. el îşi conservă propria sa libertate şi chiar încearcă s-o impună şi altora 8. . în raport cu propria sa experienţă.ştie să se pună în valoare . cât şi pentru societate.moment dat . uneori. să se facă recunoscut de alţii. Un autor american (James T .securizare.se transformă din consumatori de valori în producători de valori.debarasarea de tutelă. realizare de sine. de a face saltul de la creaţia subiectivă.omul este prin excelenţă o fiinţă socială şi nu solitară. afirmare. pe învăţare şi muncă asiduă. protecţie . capacităţi etc. la căutarea grupului social. colectivitatea umană îi oferă individului modele de acţiune socială. produsul fiind nou atât pentru sine. fapt care ii permite intrarea treptată în lumea valorilor. desprins. nu reuşesc. nevoia de îndoială. El arată că nu de puţine ori. nu-i suficient ca o persoană să dispună de multe cunoştinţe.

Pot apărea structuri echilibrate . prin trăsături . nivelul de dezvoltare. dizarmonice.armonioase sau dezechilibrate. ĺn perspectiva analizei personalităţii. şi cum să nu fii deprimat în circumstanţe grave de viaţă: moartea cuiva apropiat . ci mai degrabă este nevoia corporală transformată în stare mentală. o mare importanţă o are nu personalitatea în general a individului. Freud a pus instinctele de distrugere sau instinctele morţii. structuri flexibile sau rigide etc. O componentă a instinctelor morţii este agresivitatea . stagnări . cucerim.se presupune că trăturile sunt stabile şi permanente. Pe de altă parte.poate fi luat drept model pentru formarea altor personalităţi . întârzieri. pentru perioade relativ scurte de timp. ĺn dedezvoltarea personalităţii este posibil să se ajungă până la un anumit nivel. este dorinţă. din perspectiva acestui criteriu trebuie să înţelegem că personalitatea are valoare de model educaţional.şomaj etc? Acelaşi individ nu se comportă diferit în funcţie de situaţie ? Suntem mai introvertiţi în funţie de situaţie de examen şi mai extravertiţi după un pahar cu băutură aperitivă. ĺn opoziţie cu instinctele vieţii. ci într-un context în care alţii s-au ilustrat şi tocmai de aceea sunt luaţi ca puncte de reper în plămădirea noilor personalităţi . Freud a grupat instinctele în două categorii : 1-instinctele vieţii(de supravieţuire:''Eros'') 2-instinctele morţii (''Thanatos''). ucidem . pot fi socotite ca fenomene de dezadaptare trecătoare. Freud a ajuns la concluzia că agresivitatea implică o anumită latură sexuală a naturii umane. cu efecte negative asupra posibilităţilor de adaptare. Teoria lui Freud poate fi considerată ''homeostatică'' deoarece ea sugerează că noi suntem motivaţi în a păstra starea de echilibru fiziologic. Instinctele sunt o formă de energie –energie fiziologică transformată –care leagă nevoile corpului de dorinţele mentale.sau balanţa. Agresivitatea ne îndeamnă să distrugem. un individ se schimbă deseori în cursul vieţii : timiditatea. Instinctele sunt elementele de baza ale personalităţii. vom înţelege şi mai bine structura şi devenirea personalităţii. structuri consonante(congruente) sau disonante (incongruente). Dacă cele zece criterii ar fi interpretate ca variabile şi caracterizate după sensul lor de evoluţie. dar este într-adevar aşa? Doar fricoşii fug de incendiu.10.forţele propulsive ale personalităţi –Freud a definit instinctul ca fiind o preprezentare mentală a unui stimul de origine internă organică. Instinctul nu este o stare a organismului. forţele nordice care conduc comportamentul şi îi determină direcţia . nu întotdeauna însă cel optim. Instinctele . pot evolua o dată cu experienţa de viaţă şi preluarea responsabilităţilor . ĺn sfârşi. de a păstra corpul liber de tensiuni. ea neformându-se într-un vacuum social. devieri. accidente. uşor de influenţat şi de corectat . gradul de corelare şi interdependenţă ca şi după configuraţia lor de la un anumit moment dat. . pot apărea ''scurt circuitări ''. situaţiile sunt atât de variate încât comportamentul indivizilor poate să nu fie exprimat decât în linii mari printr-o trăsătură de personalitate.momente de derută şi derivă evolutivă. ci tipul de personalitate căruia el este subordonat şi subsumat . când sunt însă constante şi persistente în timp. ele reprezintă semnele clare unui proces de alterare a personalităţii. Când toate acestea se instalează accidental.dorinţa de moarte îndreptată către sine sau alte persoane şi lucruri. emotivitatea. ĺn aceste condiţii.

Sesizarea acestei realităţi a intensificat interesul pentru analiza. . descrierea . deprinderile de studiu.metodele de predareînvăţare.(Fontana .III. aceasta asigură energia. este direct derivată din insticte. memoria sau atenţia ci şi cu altă structură psihică.Personalitate şi învăţare ĺn desfăşurarea activităţii de învăţare în şcoală o importanţă decisivă o are personalitatea actorilor câmpului şcolar (elev şi profesor ).înţelegerea şi explicarea relaţiilor dintre personalitate şi succesul şcolar (academic).p. motivaţia şi direcţia pentru toate laturile personalităţii. S-au descoperit relaţii complexe între personalitatea elevului (şi chiar a profesorului ) cu variabile ca: natura şi structura materialului de învăţat . Cap.201).1995. Elevul se implică în activitatea de învăţare nu doar cu gandirea. care le integrează pe acestea făra a se reduce la ele: personalitatea.Toată energia psihică de care personalitatea are nevoie.

în comparaţie cu introverţii. în timp ce elevii cu nivel scăzut al neuroticismului sunt motivaţi optim într-un mediu mai tensionat (cu control şi presiuni mai severe ). Tonusul emoţional . H.îşi controlează mai bine anxietatea.1972). au nevoie de mai multe pauze pentru a-şi concentra atenţia . elevii extraverţi precum şi cei cu nivel ridicat al anxietăţii se descurcă mai bine în medii formalizate decât în medii informale. au arătat că şcoala primară. Dimensiunea extra sau introvertită a temperamentului îşi pune amprenta asupra modului în care elevii comunică între ei şi cu adulţii. Faptul că extraverţii lucrează mai bine decât introvertiţii în şcoala primară şi introvertiţii mai bine decât extravertiţii în învăţământul superior. mai ales în comportamentul şcolarului mic. în marea lor . S-a constatat că extraverţii. nestresant. specifică mediului academic favorizează introverţii (Fontana 1995). Aptitudinile elevilor. Cel mai frecvent a fost studiată relaţia dintre achiziţiile şcolare şi extraversie /introversie. Flegmaticul pare că tergiversează totul .(Child. Metodele de învăţare interactive din mediul şcolar primar defavorizează extraverţii iar munca individuală.sarcinile de învăţare puternic structurate. anxietatea (neuroticismul ). p. desfăşoare şi evalueze intervenţia instructiv-educativă în funţie de fiecare componentă din structura personalităţii elevilor. S-a constatat că la vârsta de 8 ani achiziţiile şcolare sunt favorizate de extraversie iar la 18 ani de introversie (Elliot.Pentru profesor este foarte important să-şi proiecteze.cel melancolic pare distrat. Elevii anxioşi trebuie ajutaţi să facă faţă grijilor frecvente şi uneori nejustificate cu privire la evenimentele în care se implică . independenţa agresivitatea sau dependenţa şi retragerea (psihoticismul) sunt dimensiuni ale personalităţii care ţin de temperament şi care au fopst studiate şi în context educaţional . Orientarea individului înspre lumea exterioară (extraversia)sau înspre lumea interioară(introversia ).îşi pierd repede interesul pentru sarcinile repetitive.dau un plus de siguranţă acestor elevi. ele trec din ce în ce mai mult sub control voluntar dar tipul temperamental nu se schimbă.1997. au nevoie de stimulări senzoriale mai puternice pentru a-şi menţine atenţia trează. Mediile formale . Eysenck a identificat trei trăsături de personalitate : extraversia /introversia. raportul voluntar/involuntar în controlul activităţii. Studiul relaţiei dintre achiziţiile şcolare şi anxietate (sau dimensiunea neuroticism-stabilitate)a relevat faptul că elevii cu nivel înalt al anxietăţii lucrează mai bine într-un mediu calm.elevii excesiv de ''stabili'' trebuie motivaţi suplimentar chiar prin inducere unui anumit grad de anxietate. Temperamentul determină cele mai timpurii diferenţe comportamentale între elevi în ce priveşte dinamica şi tempoul implicării în activitate. uşurinţa cu care se adaptează la regimul de viaţă şcolară sociabilitatea.care ştiind exact ce anume se aşteaptă de la ei răspund mult mai bine . Manifestările timpurii ale temperamentului se modifică pe masură ce elevul înaintează în vârstă. neuroticismul şi psihoticismul. Studiile lui Bennett din 1976. a fost explicat prin existenţa unor factori specifici care diferenţiază mediul şcolar primar de cel academic.activismul şi sociabilitatea specifice fiecărui tip temperamental au componente moştenite şi se exprimă foarte pregnant.J.97). Echilibrul sanguinicului şi flecmaticului predipsun la menţinerea unui ritm uniform al activităţii în timp ce elevul cu temperament coleric se implică tumultos şi tot atât de brusc renunţâ.

Acceptându-se această afirmaţie. Componenta cognitivă a caracterului se compune din baza de cunoştinţe pe care le are individul cu privire la bine şi la rău şi din procese raţionale şi creative necesare pentru a lucra cu această bază de cunoştinţe pentru a lua decizii morale corecte.aptitudinea verbală (factorul ''v:ed'') şi ansamblul factorilor de personalitate (''factorul x'')care determină atitudinea elevului faţă de activitatea şcolară''(T. virtuţilor şi atributelor dezirabile''(Survey of Desired Values. Actul evaluării implicat în sistemul de valori este considerat o expresie a sentimentelor individului.plastic .E.Huitt a dezvoltat un ''Inventar al valorilor. Caracterul elevului este influenţat de dezvoltarea lui morală şi se exprimă în energia.2003) în care sunt incluse ca valori .afectul .Mitrofan.W. Valorile. clarificarea conceptului de educaţie a valorilor ( a preda explicit despre valori şi /sau evaluare sau a forma prin influenţă educativă anumite valori ?) Cu privire la valorile de bază care trebuie învăţate în şcoală s-au formulat o serie de propuneri şi problema este în discuţie în mai toate comunităţile .voinţa şi atitudinile. o serie de aptitudini se pot eroda. Unii autori vorbesc de o aptitudine şcolară generală pe care o definesc ca ''o combinaţie de abilităţi intelectuale în care se cuprind –după cum arată P.Vernon-inteligenţa generală (factorul ''g''.305).1978 .p.Kulcsar. îşi pot pierde din eficienţă.1973) sunt orientări sau dispoziţii care asigură bazele caracterului. definite ca idei cu mare încărcătură afectivă care ghidează comportamentul fără să-l provoace efectiv(Rokeach.voinţa şi hotărârea cu care se raportează la realitate în general şi la sarcinile şcolare în particular. Ca repere pentru organizarea procesului instructiv –educativ în scopul formării şi dezvoltării aptitudinilor se recomandă: 1-antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut 2-cultivarea interesului pentru activităţi cât mai variate 3-fructificarea valenţelor oferite de sistemul activităţilor extraşcolare 4-corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale( N.1987. ĺn şcoală se întâlnesc frecvent elevi care nu îşi utilizează eficient aptitudinile(din cauza unei eventuale instabilităţi emoţionale. a însuşirii şi aderării lui la un set de principii. and Attibutes) (Huitt. Componenta afectivă şi volitivă a caracterului este reprezentată de sistemul de valori care oferă criteriile pentru efectuarea judecăţilor morale.reprezintă un suport considerabil pentru reuşita şcolară în ansamblu ei sau doar într-un anumit domeniu (muzical . Dezvoltarea caracterului este definită în funcţie de următoarele componente:cunoaşterea. prin sesizarea lor timpurie ele pot fi eficientizate.13).diversitate .a unui deficit de motivaţie sau a supramotivării)-aceştia ridicând probleme serioase educatorilor.sportiv etc). pentru specialiştii în educaţie apar două probleme majore: -identificarea acelor valori de bază care trebuie învăţate în şcoală. Identificarea aptitudinilor elevilor (inclusiv a celei şcolare ). a unei integrări deficitare a personalităţii . Vitues.p. recunoaşterea lor de către profesor este extrem de importantă pentru întreaga traiectorie a dezvoltării elevului în şcoală deoarece. Prin neglijare. Odată dezvoltate ele furnizează un filtru pentru selecţionarea gândurilor şi sentimentelor referitoare la acţiuni. cel puţin în perioada de început a experienţei lui şcolare elevul este dependent de feed-back-urile celor care-i organizează spaţiul de viaţă.

au o deficienţă majoră.situaţiile specifice şi rolurilor oferite de comunitate. respectul de sine. experienţele timpurii din copilărie .particulare. Un grup de educatori. experţi în educaţia caracterului şi lideri ai organizaţiilor de tineret au stabilit. la o întâlnire sponsorizată de Institutul Josephson în 1996. ĺn privinţa definirii bunului caracter. care sunt neschimbate şi se aplică în mod egal în toate situaţiile nu este foarte productivă datorită schimbărolor rapide care se produc în societate sub acest aspect. 4-valorilor şi scopurilor 5-standardelor personale şi a idealurilor (Huitt. analizându-le şi raţionând moral.modelarea de către adulţii semnificativi pentru copil. buna credinţă. 2-capacităţii pentru disciplină.importante pentru muncitorii erei informaţionale'': responsabilitatea. Opiniile conform cărora educaţia morală cade în responsabilitatea familiei argumentează acest lucru prin faptul că şcoala ar putea să înveţe elevii valori contradictorii cu valorile familiei copilului (culturale sau religioase). sinceritatea. 3-simţului moral.(Huitt. şcolile care ajută în mod eficient dezvoltarea caracterului elevilor sunt: . educatorii au declarat că ar trebui să se includă dezvoltarea: 1-responsabilităţi morale şi a unui comportament moral sănătos . După Wynne. loialitatea. dreptatea . onestitatea .1996). sociabilitatea. analiza.dezvoltarea judecăţii morale.Wynne (1986) este de părere că de fapt. Dezbaterea asupra a ce anume trebuie să primeze în educaţia şcolară: dezvoltarea competenţei academice sau dezvoltarea morală şi a caracterului. influenţa semenilor. compasiunea.Campbell şi Bond(1982) menţionează: ereditatea. cinstea . mediul fizic şi social . ĺn ce priveşte acţiunea explicită de predarea despre valori sau evaluare încă din 1976.autori precum Superka. ceea ce se predă în şcoli şi alte instituţii . aceea de considera că singura diferenţă dintre om şi animal constă în inteligenţa superioară a omului. clarificarea valorilor şi învăţarea prin acţiune. începe puţin cu Etica Nicomahică a lui Aristotel şi Meno al lui Socrate şi continuă pănă în timpurile moderne. Huddleston(1993) afirmă că sistemul economic contemporan şi sistemul educativ secular. corectitudinea. Nu există contradicţii cu privire la faptul că şcoala trebuie să înveţe elevii să-şi clarifice propriile valori. de aceea este foarte important ca elevii în şcoală să aibă suficiente ocazii(unele special construite) pentru interiorizarea valorilor moarale şi pentru exprimarea atitudinilor corespunzătoare lor. Copii trebuie învăţaţi nu numai să vorbească despre principii morale abstracte dar să se şi comporte moral în viaţa de zi cu zi. Se apreciază că inculcarea. Valorile şi atitudinile se învaţă în contexte concrete .autonomia. integritatea.virtuţile civice.E.1996) Cu privire la factorii care influenţează dezvoltarea caracterului . curajul. ca valori care trebuie avute în vedere în context educaţional formal:respectul . Ideea selectării unui set de valori absolute asupra cărora societatea s-a pus de acord. corectitudinea.responsabilitatea. comunitatea trebuie să-i înveţe copiii să acţioneze pentru binele societăţii . implicarea(interesul). analiza şi clarificarea valorilor în cadrul unei mari varietăţi de acţiuni sociale(învăţarea prin acţiune)are un impact mai puternic atât asupra voinţei cât şi asupra capacităţii de acţiune. Ahrens & Hedstrom au identificat cinci abordări ale educaţiei valorilor: inculcaţia .mediile de comunicare.

deprinderi . roluri. propria percepţie. El se gândeşte pe sine însuşi la început simplu. Imaginea de sine se dezvoltă prin autoevaluări în diferite situaţii . colegi. atitudini. segmentar şi fără prea multă coerenţă. apoi începe să se vadă aşa cum îl vad alţii. sensibilă şi plină de imaginaţie. O serie de cercetări au relevat o relaţie între imaginea de sine şi performanţa şcolară. 5-sensibile la nevoia de a dezvolta loialitatea colectivă a elevilor pentru anumite cluburi. acceptarea de sine. cum m-am descurcat'' şi înregistrează reacţiile verbale sau nonverbale ale persoanelor semnificative pentru ei (părinţi. 6-simpatizează cu valorile societăţii adulte externe . 3-nivelul elevilor speciali. 4-nivelul elevilor speciali. Elevul vine(şi devine) în şcoală un produs al unui mod unic de interelaţionare a influenţelor externe cu condiţiile lui interne. d. de bună calitate în afara şcolii.-compararea rezultatelor în acelaşi domeniu .concepţie şi evaluare de sine .1. ĺnţelegerea de sine a copilului este la început concretă şi devine din ce în ce mai abstractă.Skaalvik şi Sidsel Skaalvik de la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie afirmă că studenţii utilizează multiple cadre de referinţă atunci când se autoevaluează. experienţa şcolară acţionând asupra lui ca întărire pozitivă sau negativă tendinţelor endogene .bazale. capabile să folosească mai mulţi bani pentru aşi îmbunăţăţii programele. De aceea este foarte important să se simtă că ceilalţi îl văd bun şi capabil. consilierii şi sprijinului părinţilor şi altor adulţi din afară.ĺn cursul adaptării. (Minulescu. profesori).28). de bună calitate din clasă.Alături de acestea. Copii întreabă mereu. O ''subdiviziune a a cestor adaptări caracteristice persoanei '' .1996. 4-implicate în instruirea academică şi pun accentul pe rigoare academică.-compararea rezultatelor în diferite domenii în funcţie de eforturile depuse în fiecare domeniu. impuse cu fermitate şi sprijinite cu consecinţe vitale. şi care se angajează atât în dezvoltarea academică cât şi în dezvoltarea caracterului elevilor cu personal dedicat. prieteni. ceremonii.Einar M.valori.-compararea rezultatelor cu scopurile şi aspiraţiile. 2-nivelul mediu al abilităţilor clasei. 7-preocupate de problemele tinerilor. Sinele imaginea de sine.conduse de adulţi care îşi exercită autoritatea asupra instituţiei şi elevilor într-o manieră fermă. relaţii care definesc ''identitatea contextualizată '' persoana pusă în contextul interrelaţiilor în care s-au format şi evoluează. şi alte subentităţi în şcoală.-compararea rezultatelor în diferite domenii ale activităţii la un moment dat de timp. reprezintă factori importanţi în învăţare. el dobândeşte anumite''obiceiuri. 8-deschise spre angajarea ajutorului. Autorii identifică patru posibile cadre de referinţă în legătură cu comparaţiile externe: 1-nivelul mediu al abilităţilor şcolare. şi cântececare exprimă identitatea colectivă a elevilor 3-dedicate menţinerii disciplinei elevilor prin coduri de disciplină clare. 2-orientate spre menţinerea sistemelor de simboluri. c.autorii mai identifică patru tipuri de comparaţii interne în contextul activităţilor şcolare: a.p. motive. grupuri atletice.inclusiv ceea ce se consideră că este imaginea pe care o au alţii despre propria persoană. stima de sine.este reprezentată de imaginea de sine. b.de-a lungul timpului. Se pare că elevii cu nivel înalt al stimei de . slogane.

Pentru încurajarea formării identităţii şi dezvoltarea stimei de sine se recomandă : 1-exemplificarea şi modelarea rolurilor adulţilor (prin metodele din literatură şi istorie şi prin evitarea unor personalităţi care pot servi drept model). -clarificarea standardelor de evaluare. -construirea unei conduite care să transmită elevului că este acceptat. 3-sprijinirea elevilor în a-şi găsi asistenţă în rezolvarea problemelor personale(îndrumarea spre servicii de consiliere şcolară).sine obţin mai multe succese. -crearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică pentru fiecare elev în parte. se recomanda : -valorizarea şi acceptarea încercărilor. eforturilor elevului ca şi când ar fi reuşite chiar dacă ele nu ajung la standardele impuse de profesor.(Huitt. de ansamblu a personalităţii elevilor sunt indicate următoarele comportamente ale educatorilor: a. Literatura de specialitate conţine o serie de sugestii pentru încurajarea stimei de sine a elevilor.1998.77) Se apreciază că pentru dezvoltarea.Astfel. globală. 5-evitarea comportamentelor subiective. -încurajarea elevului în a-şi asuma responsabilitatea propriilor reacţii la evenimente. chiar şi atunci când i se sancţionează un comportament specific. pentru hobby-urile acceptate social).sunt mai populari. sugestiilor şi comentariilor copiilor în activităţi şi discuţii . (Woolfolk. -educarea elevilor în spiritul suportului afectiv reciproc şi al încurajării reciproce.imagini)asupra imaginii de sine şi a aspiraţiilor lor.sprijinirea elevilor în a învăţa să autoevalueze . au o atitudine mai pozitivă faţă de şcoală şi în clasă. b. Profesorul care poate să aprecieze când şi cum poate fi afectată stima de sine a elevului în viaţa şcolară evită foarte multe situaţii neplăcute pentru că rănirea stimei de sine determină comportamente specifice.încurajarea iniţiativei (prin implicarea în activităţi care se presupună alegeri şi prin evitarea întreruperii din activităţile în care el este foarte implicat sau concentrat pe ceea ce face).1997).evitarea criticii sau umilirii copilului atunci când încearcă ceva de unul singur(prin înglobarea ideilor. . 4-verificarea efectului pe care îl au materialele folosite(manuale.încurajarea jocurilor care implică o mare varietate de roluri(mai ales roluri care-i sunt deja familiare copilului). pe lângă notele de acordare şi a punctelor tari şi a punctelor slabe ale acestora evidenţiate în acitivităţi concrete. -evitarea comparaţiilor distructive şi a competiţiei care pune un elev în situaţia de inferioritate .p.să-şi aplice autosancţiuni dacă este cazul.prin restructurarea activităţilor nepotrivite sau periculoase în limite acceptabile . Feed-back-ul profesorului în ce priveşte importanţa sarcinii influenţează în cea mai mare măsură stima de sine a elevului. S-a constatat că elevii care reuşesc să îndeplinească o sarcină pe care o cred importantă câştigă o mai înaltă stimă de sine decât elevii care îndeplinesc o sarcină pe care nu o cred importantă. 2-încurajarea elevilor de a-şi dezvolta interesul pentru cât mai multe şi diverse activităţi (în cluburi şi activităţi extracuriculare. c.arbitrare faţă de elevi (evidenţierea fiecărui comportament al elevilor ca o consecinţă a comportamentului lor) comentarea.nu prin interzicerea lor). -construirea contextului adecvat ca fiecare elev să încerce să se autoevalueze critic.

219).construirea contextelor în care copilul poate să-şi pună în evidenţă independenţa şi responsabilitatea (toleranţă pentru greşelile comise) g.dexteritatea manuală (Fleishman. mai competitivi şi mai agresivi verbal decât cei care nu progresează în această perioadă. Aptitudinile au un rol decisiv în procesul adaptării .oferirea de opurtininăţi de fixare a unor scopuri realiste (i se pun la dispoziţie multe proiecte relativ scurte care oferă câştiguri reale).neîncrezători în abilităţile lor de a se integra în grup). coordonarea membrelor. matematice.în primul rând de inteligenţa elevilor. Cercetarea aptitudinilor în relaţie cu activităţile desfăşurate a început cu studiuldiferenţelor de randament în activitatea şcolară în funcţie .1996. O serie de studii din anii 1950-1965 au arătat că elevii cu OI înalt sunt percepuţi ca lideri. într-o formă mai evidentă sau mai puţin evidentă sau mai puţin evidentă .capacitatea memoriei . e. mai realişti şi independenţi în gândire decât cei cu nivel al inteleigenţei mai scazut. adaptarea şcolară .Measişcev. temperamentul şi abilităţilor sale). forţa statică. orientarea în spaţiu.p. Fleishman în 1984.2001. atenţia distributivă. Ele influenţează succesul în învăţare. Toate aptitudinile umane. cu gândirea şi imaginaţia insuficient dezvoltate(chiar dacă percepţia şi memoria sunt dezvoltate bine )''pot să se ocupe numai cu munca fizică sau cu o activitate intelectuală care nu necesită un proces de înţelegere şi de creaţie''.flexibilitatea în clasificare. că au adaptarea emoţională mai bună şi anxietatea mai scazută. mai perseverenţi şi mai interesaţi de muncă.chiar dacă nu sunt la nivelul celor aşteptate). cercetate. Nivelul psihic al personalităţile de adaptare devin mai mari . indivizii cu o viaţă psihică săracă şi primitivă. (Kovalev. ceea ce a facut ca el să fie frecvent utilizat în multe stadii corelaţionale. h. sunt o realitate pe care profesorii o întâlnesc frecvent în şcoală. ĺn studiile clasice cu privire la IQ –ul elevilor dotaţi. Conform lui Lazurski.apud Lemeni. Mc Candless (1969) a descoperit că elevii care se comportă conform acestei reguli .încurajarea elevilor(prin evidenţierea progresului lor şi recunoaşterea realizărilor .1984. menţionează ca aptitudini :comprehensiunea limbajului oral şi scris. .profesorilor şi intregii comunităţi.aptitudinea numarică .discutarea regulilor grupului .sensibilitatea la probleme. Inteligenţa ca aptitudine generală este considerată frecvent garantul performanţelor în învăţarea şcolară.motivarea acestora şi iniţierea negocierilor (cu atenţie la implicarea copiilor marginalizaţi . mecanice sau muzicale oricât de puţin evidente ar fi acestea.d.dezvoltarea în şi prin şcoală.p. Ele ridică problemele deosebite educatorului . fluenţa ideilor. Elevii cu aptitudini verbale.implicarea copilului în sarcini în care să experimenteze succesul(cu teme şi obiective cu nivel de dificultate adecvat dezvoltă.izolaţi . reprezentarea spaţială . Terman şi Oden (1947). au decoperit că elevii cu IQ înalt sunt mai încrezători în ei.devin mai independenţi. Coeficientul de inteligenţă a fost considerat mult timp un indicator demn de încredere al abilităţilor intelectuale ale individului.49). exprimarea orala şi scrisă. viteza perceptivă. f. Aptitudinile ca factori de diferenţiere în învăţarea şcolară. evaluate în timp şi enumerate mai sus pot fi întâlnite la elevi. sportive. identificate.

nu omul absract. cu pazue sau susţinut) (Woolfolk. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. Există profesori eficienţi şi nesimpatizaţi de elevi ca şi profesori care sunt simpatizaţi independent de eficienţa lor. preferinţele individuale în ce priveşte mediul concret de învăţare. asigurarea lui că dorinţa de a fi creativ îi va fi apreciată. Prin urmare personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. Rolul de profesor strcit dependent de statut. -utilizarea cât mai frecventă a brainstorming-ului. pentru ritmul de învăţare. -încurajarea elevilor în a avea încredere în propria capacitate de evaluare a situaţiilor. Nu omul interpretat ca ''fiinţă generică''. Stâns lrgat de strcturarea de ansamblu a personalităţii elevului se formează stiulul lui de învăţare . valorizarea adecvată a disponibilităţii naturale a copilului de a fi inventiv. Aşadar. -încurajarea efortului elevilor de a folosi o cale neobişnuită de rezolvare a problemelor.pasional . -accentuarea faptului că fiecare elev este capabil de creativitate într-o formă sau alta. încurajarea căutării de noi soluţii (inclusiv cu întrebări de genul:''Poate cineva să sugereze un alt mod (diferit ) de a privi problema?''. pe care îl întâlnim pe stradă.(de fapt.(Woolfolk. -asigurarea elevilor nonconformişti că primesc. dovedite în sarcini anterioare ) dar şi în funcţie de simpatia pe care le-a câştigat-o. ca şi restul clasei privilegii şi recompense. aşa cum recomandă specialiştii.133).p.sunt influenţate de statutul şi rolul acesuia. chiar dacă aceasta nu duce în mod obligatoriu la succes.Gardner (1983.1998. Interacţiunile sociale ale profesorului cu elevii şi cu clasa . nu omul aflat în închipuirea noastră. Ea este omul viuconcretempiric. -sesizarea şi evidenţierea efortului creativ al fiecărui elev. ci omul de alături de noi. la un spectacol sau la un miting.p.1993) cu privire la inteligenţa multiplă. preferinţa pentru situaţii structurate versus nestructurate. acasă. Se recomandă: -acceptarea şi încurajarea gândirii divergente a elevilor.lider al activităţilor extraşcolare. consilier . cotidiană. reprezetnatn al autorităţii în şcoală. Teoria lui H. Elevii percep stilul de conducere al profesorului în funcţie de încrederea pe care o au în el(încredere determinată de eficienţa şi competenţa. Primul pas care trebuie făcut pentru încurajarea creativităţii în şcoală este.128).raţionaldeci omul aşa cum este el resimţit în afara noastră sau în propria noastră fiinţă.1995. birou. căile preferate de învăţare şi studiu. este completat de o serie de subroluri precum sprijinirea învăţarii formale. în metrou.ĺnţelegerea inteligenţei ca fiind multiplă este de natură să explcie o mare parte dintre diferenţele individuale în ce priveşte formele şi tipurile de învăţare . . descrie inteligenţa ca fiind compusă din şapte categorii diferite ed abilităţi umane. pentru lucrul în echipă versus lucrurl de unul singur.

Abordările complementare se află undeva la mijlocul distanţei dintre abordările nomotetice şi cele idiografice. . probabil (remarcaţi prezenţa adverbului atât de "nesigur") că cel mai nesigur şi greu de ghicit este modul în care o persoană se va dezvolta şi se va comporta în anumite împrejurări. eul (ego-ul) şi super-eul (superego-ul). oricum. Aici se plasează şi celebra teorie a lui Freud referitoare la cele trei componente ale personalităţii: identitatea (ID-ul). iar de atunci nu aţi mai înregistrat nicio schimbare la nivelul personalităţii? Eu cred că fiecare dintre teorii are o parte adevărată şi una falsă… şi. Voi ce părere aveţi? Vă consideraţi copia fidela a părinţilor? Aveţi reacţii constante şi previzibile? V-ati definitivat trăsăturile afective şi comportamentale în copilărie. Teoria lui Freud aparţine abordării idiografice prin aceea că este interesat de dezvoltare. personalitatea este adaptabilă. într-o lume atât de nesigură că cea în care trăim. dar în acelaşi timp nu este de acord cu modificarea şi creşterea personalităţii după copilărie.Concluzie ĺn concluzie. unică şi nu poate fi măsurată.

645-650. p. Editura Universitară. p. Valeria. Fundamentele Psihologiei.Bibliografie 1. Editura Universitară . Bucureşti. Negovan. Lieury. p. 2. Bazele Psihologiei Generale. Editura Universitară. Zlate Mielu .421-431 . 124-132 4. Introducere în psihologia educaţiei . 172-176 3. Golu Mihai. p. Bucureşti. Editura Antet. Manual de psihologie generală. Alain.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful