DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

..... Fluierătoarea................... Crușânul............... Ardeiul iute........ Ciuboţica cucului............. Anghinarea....... Bradul................... Mandarinul.. Ginko biloba................... Coada calului. Cerenţelul.. Bujorul de munte.......... Alunul.... Chili/Arborele de chili................................................ Lămâiul........ Coca... Chinina/Arborele de chinină. Camforul/ Arborele de camfor..... Cimbrișorul... Cornul secarei........ Izmușoara de câmp.. Brebenelul................... Coriandrul.............. Iarba de șoaldină. 74 ..... Cânepa.... Mărarul.............. Cimișirul.. Bănuţii.. Lăsniciorul................. Calomfirul..... Curcuma/Curry.. Brâncuţa.... Fucusul/Alga fucus........................ Meiul. Bamele........ Limba mielului............... Iarba neagră.......... Mărul............................... Brusturele................... Cătușnica..... Lemnul dulce............ Cornul....................... Cuvânt înainte .... Caisul.... 59 Hameiul. Măslinul.... Coada zmeului.... Colăceii babei......................... Crinul de pădure.... Mărgelușele.. Albăstrelele........ Măcrișul............ F.............. Ciumăreaua..... Ciumăfaia........ Fumăriţa....... Buretele de stejar................. 67 M ............ Lemnul câinesc... Coada șoricelului... Curpenul de pădure....... Curmalul.................. Feriga. Drobiţa. Măceșul...... Drobușorul.. Iarba șarpelui............................. Măselariţa... Gălbinelele........... Fragul.................... L .......... Ceaiul...... Angelica...... Gutuiul. Lichenul câinilor..... 5 Cuprins B ....... Bobornicul.............. Armurariul. 53 H .... Macul de grădină..... Cucuta de apă... Feniculul.. Mătrăguna........... Ghimpele.. Mate. Cacao/Arborele de cacao......... 12 C .......... Brândușa de toamnă....... Hreanul. Mangoldul. Arinul negru. Iarba mare......... Ienupărul..... Lingureaua.................. Cimbrul de cultură......... Coacăzul negru............. Asmăţuiul.. Hibiscus......... Mazărea.. Lăcrimioara................... Captalanul............ Cartoful.. Degetărelele... Ceapa... Floareasoarelui............................. 41 E ... Cucuta.... Agrișul.. Gălbăjoara.... I ........ Leurda....... Ginsengul........ Bozul... Broccoli..... Izma broaștei.... Degetarul galben........ Brânca............ Castanul. Izma bună (Menta)................................ Mărul lupului.... Degeţelul lânos.Afinul. Aloea.......................... Ghinţura pătată.......................... Cola......... Merișorul. Angelica de pădure.. Hrișcă... Macul de câmp. Isopul.... Limba boului.... Fagul....... Ghizdeiul.... Liliacul... Ipcărigea... Iarba roșie...... Bananierul... Cocotierul.............. Maghiranul........ Chimenul........ Inul. Amăreala............... Mesteacănul....... Buruiana de trânji............. Ananasul............ Cafeaua/Arborele de cafea. Iedera........... Mango..... Brădișorul................ 4 A . Dentiţa.. Floarea paștelui...... Fasolea......... Creţușca....... Coada racului..... Gălbenelele......... Drojdia de bere... Bobul................. Grâul.......................... Ghiocelul. Cuișoarele/Arborele de cuișoare..... 48 G ............... 20 D ... Ghimberul............. Dafinul............. Busuiocul.. Lintea........ Iarba grasă.. Limba broaștei. Grape-fruitul/Grepfrutul.. Cătina albă...... 48 Eucaliptul..................................... 67 Jneapănul.... Feciorica.......... Dudul..... Lemnul Domnului.... Leușteanul.... Dediţelul........... Cicoarea... Iarba lui Cristofor........... Arahidele................ Dracila........ Linariţa.......... Ghinţura violetă).......... Măcrișul iepurelui...... Drobul.. Feriguţa..... Castravetele......... Levănţica.. Anasonul. Foaia grasă....... Lichenul de stejar.... Călinul.. Genţianele (Ghinţura galbenă..... Lumânărica.. Cireșul și Vișinul........... Dumbravnicul.......... Mătăciunea........................ Coroniștea......... Laptele câinelui. Arnica.................... Iarba broaștelor............................. Dalacul....... Frasinul...... Cornaciul..... Dovleacul.... Ghinţura albastră..... 61 J ....... Căldărușa............. Bătrânișul.............. Creţișorul..........

Saschiul.................................. Scaiul ghimpos.......... Salba moale........ Sovârvul. Răculeţul. Muștarul negru.. Pătlagina..... 99 R ....... Ţintaura..... Sparanghelul.... Patisonul... Răchita roșie........................... Năsturelul............................... Secara...... Trifoiștea de baltă.. Scaiul măgăresc..... Stirigoaia.................... Năpraznicul.................... Mușchiul de munte.... Nu-mă-uita.................. Splinuţa.. 112 S ...................... Roiba............................ Vindeceaua........ Portocalul... Păștiţa... Tulichina............. Varza creaţă....... 95 P ........... Rostopasca............................... Pinul....... Silurul................. Troscotul........................... Pelinul. Ștevia.................. Untișorul.................. Popâlnicul iepuresc................. Orezul. Vanilia.................... Piperul de baltă...... Pufuliţa.... 155 Zămoșiţa................................ Obligeana.... Nalba mare.. Porumbarul.... Turiţa mare.. Susanul. Muștarul alb....... Papaia......... Vătămătoarea................... 158 ... Volbura.............. Mutulica........ Omagul............ Talpa mâţei. Ridichea... Socul.................... Porumbul.... Teiul.... Plopul negru... Scumpia................. Yucca U ..... Vinariţa.. Schinelul.... 155 Z .. Osul iepurelui.............. Păpădia....... 118 Ş .. Sănișoara..... Urzica moartă............. Viţa de vie. Pătlăgica vânăta... Pecetea lui Solomon.......... Ruscuţa de primăvară......... Orzul.. Ochiul lupului... Prunul......... Odoleanul/Valeriana........... Rogozul... Sunătoarea... Ventrilica................... Vulturica............... Negrilica........................ Pătrunjelul....... Zmeurul....... Virnanţul...... Săpunariţa............................... Usturoiul...... T ........... Mușeţelul roman.......................... Mojdreanul.... Salata verde....... Tuia/Arborele-vieţii. Nufărul galben.. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul.......... Mierea ursului. Năutul....... Piretrul...... Soia... Sulfina........... 144 Ţelina......... Răchitanul. 157 Bibliografie selectivă ................ Scara Domnului.................. Traista ciobanului. Ulmul..... Morcovul de grădină............. Moșmonul.. Toporașii..... Stejarul..................... Sporiciul........ Roua cerului........ Migdalul.......... Trifoiul roșu..... Tătăneasa............. Untul vacii..... Reventul................ Slăbănogul. Ungurașul. Murul. 149 Y . Piperul negru................ Prazul............. Rozmarinul....... Viţelarul............. Pepenele galben....... Urechelniţa........... Talpa gâștei.... Mirtul... Turta.... Sfecla roșie.................... Salvia....................... Păpălăul..... Scânteiuţa....... Sânzienele.... Tămâiţa............ Spânzul........ Vâscul...... Piciorul lupului...... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ................................. Morcovul sălbatic........ Piersicul...... Salcâmul japonez.......Mielăreaua..... Stuful........... Verigariul. Oreșniţa... Sorbestreaua...... Rodiul/Rodia......... Plesnitoarea... Nucul........ Pochivnicul... Smochinul...... Urzica.......... Nalba neagră. Troscotul de baltă. Ricinul...... Schinduful....... Sclipeţii..... 135 Șofranul...................... Păducelul.. Rodul pământului. Siminocul... Salcâmul........ Strugurii ursului.... Pepenele verde............ Scaiul vânăt......... Mușeţelul........... Vineriţa... Napul.... 90 O .. Trei fraţi pătaţi........................... Nufărul alb............... Ovăzul............ 145 V ..... 137 Ţ ............................................... Tarhonul.. Mutătoarea....... Roiniţa......... Zorelele... Pătlăgica roșie.... Părul.. Trandafirul........ Păstârnacul..... Spanacul..... Scorușul de munte............ Podbalul.......... N .............. Nemţișorul de câmp......... Scaiul dracului..... Pirul............

există o lume pe care trebuie. beneficiile vor fi nepreţuite.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. lumea faunei. desigur. altceva.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. Între hotarele mierii și ale laptelui. desigur. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. vital . și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. ci o necesitate și un incontestabil temei. între adânc de mare și vârf de munte. Cu încredere și la modul practic. modă. cu natura.să-i zicem. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. să ne-o apropiem. oamenii. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. . nicidecum. neobosiţi și adesea pasionaţi. Desigur. în pace și în armonie. răsfăţ. Se spune. noi. așa cum deja încercăm să regăsim. deși istoria oamenilor ne arată. Vorbim aici despre lumea vegetală . deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. lumea animală. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. în timp ce plantele au harul divin. spre practicile și terapiile naturiste nu e. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. deplină și strălucitoare. parcă. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. întru binele și echilibrul nostru. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers.

În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. cu zahăr. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. valoarea economică a afinelor crește. de mici dimensiuni. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. la maturitate. diuretic. gălbuie sau chiar roșiatică. Prezentare. Se prezintă ca un arbust scund. Afinul este. Fructele sunt de culoare neagră. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. de la circa 800 de metri în sus. Atât frunzele. sechele de infarct. Florile. tulburări ale circulaţiei sângelui. afecţiuni reumatice. Afinul este un arbust bogat ramificat. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. cuprinsă între 60 și 150 cm. Afinul crește pe munte. coronarită. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. Prezentare. provitamina A. alcool și alţi ingredienţi. desigur. De asemenea. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. gută. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. mirtilină. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. afinele sunt plăcute la gust. Acrișoare. gustul fiind dulce-acrișor. iar frunzele. din care se prepară un decoct. Agrișul este un arbust cu o înălţime. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. au formă lobată. prin tufărișuri și păduri. Agrișul crește în zona montană și subalpină. Apare și sub formă cultivată. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. mai ales pe timp de noapte. Substanţe active importante care se găsesc în fructele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. dezvoltându-se în mai-iunie. afine de munte. cunoscute sub numele de agrișe. agrișele . antihemoragic. dar și pentru consum în gospodărie. stomatite. Reduse ca dimensiune. totodată. fiind considerate un aliment ecologic. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. păroase. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Fructele conţin pectine. acizi. Din fructele de afin. De altfel. iar florile au culoarea roz-palid. ci și în fructe. diabetul. Din frunze se face infuzie. culoarea verde. sau ceva mai deschis – spre grena. Mai nou. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. sunt comestibile. faringite. până spre golurile alpine. În tratamente naturiste. și un activ agent antidiareic. În condiţiile vieţii moderne. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. de culoare verzuie sau roșcată. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. Culoarea lor poate fi verzuie. zaharuri. coacăze. dar nu sunt de neglijat nici fructele. ceaiul de frunze. Taninul se găsește nu numai în frunze. în micoze. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Fructele. afine. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Face parte din familia ericaceelor. Frunzele sunt oval-alungite. Denumiri populare: pomușoare. Întrebuinţări. ramurile sale având. în permanenţă. Ramurile sale sunt spinoase. De asemenea. neomirtilină. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. Aparţine familiei saxifragaceelor. inclusiv miere. Denumire populară: pomușoare. și pot fi consumate ca orice fruct. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. vitamina C. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. dezinfectant intern.

ajungându-se să se consume. purpurii. Prezentare. în tratamente privind iritaţiile oculare. dispuse în formă de spic. în mod obișnuit. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. și împotriva diareii. în industria alimentară. floarea paiului. dar în cantităţi mai mici. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. vineţea. C și P. Datorită conţinutului lor. lemnificată. Substanţe active importante: centaurina. floarea grâului. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. în afecţiunile cardiace. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. B1. potasiu. Preferă locurile uscate și însorite. pilule laxative. Înfloresc din iunie și până în septembrie. păroasă. sau se potenţează. tătăișă vânătă. tulpina albăstrelelor este păioasă. dar și acidul malic sau tartric. fosfor. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. B2. Agrișele sunt recomandate. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. în curele de dezintoxicare. taluzurile drumurilor. prin efectele sale tonifiante. diuretic. . Întrebuinţări. În practica naturistă. granule. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. calciu. vermifuge. dar poate fi utilizată și planta întreagă. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. și în suferinţele reumatice. și în curele de slăbire. iarba frigurilor. până la 1 kg de agrișe pe zi. acizi – mai ales acidul citric. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). Substanţe active importante: vitaminele A. Prezentare. cianină. lanurile de grâu și secară. Agrișele au și o mare valoare medicinală. cărnoase.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. sodiu. Aloea provine din zona mediteraneană. de asemenea. Sucul se poate utiliza. precum și un diuretic natural și eficient. ramificată. cu succes. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. cu bune rezultate. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. Totodată. și nu numai. În mod obișnuit. se face cură de agrișe. cu încredere. În practica medicinală curentă. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. în combinaţie cu alte plante medicinale. pelargonină. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. La maturitate. Denumiri populare: măturică. a reumatismului. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. totodată. Are frunze foarte groase. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. de 50 – 60 cm. în România se găsește numai cultivată. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Ca plantă medicinală. Florile. Datorită condiţiilor climatice. dar și un bun digestiv). În mod obișnuit. Albăstrelele se folosesc. adică în conjunctivite. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. din care se extrage sucul de aloe. astringent. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. în gută. aloea se remarcă. Au efecte. dar mai ales ca un bun purgativ. pectine. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. însă. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. Aloea prezintă interes pentru femei. Întrebuinţări. stomahice. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). în principal. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Întrebuinţări. consistente. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. sunt galbene sau roșii. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Potrivit specialiștilor. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. tanin. în inflamaţii ale pleoapelor. și în stare proaspătă. Acţionează.

alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. fier. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. în vârf. tuberculoza pulmonară. În cazul amărelii. Polygala vulgaris. în martie. Întrebuinţări. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Cu proprietăţi astringente. vitaminele A și B. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. de obicei. în amestec cu arborii de bază sau la margine. a sistemului nervos. deoarece poate irita tractul digestiv. violete. o inflorescenţă sub formă de spic. cupru. sub formă de tufișuri. Alunul înflorește devreme. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. puternic amar. Fructele. albastre. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. magneziu. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. pe terenuri înţelenite. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. fosfor. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Amăreala crește prin fâneţe. în 1493. de stejar. În practica medicinală se utilizează. Alunele de pădure sunt. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. Uneori se folosesc doar florile. potasiu. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. . ci și în menţinerea unei stări generale bune. provocând o secreţie bronșică masivă care e. ci și frunzele și. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Este o plantă perenă. materii grase. ananasul este o erbacee. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. cel mai adesea albastre.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. Substanţe active importante: azotaţi. fiind foarte hrănitoare. Întrebuinţări. după cum îi spune și numele. Fructul de ananas. întotdeauna. precum și ca fortifiant. Prezentare. a stomacului. așa cum îl știm noi de la piaţă este. Fructul este o capsulă. adică alunele. Rizomul este scurt. totodată. aparţinând familiei bromeliaceelor. mai nou și sub formă de extract. valoare medicinală are toată planta. calciu. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. În mod obișnuit. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. datorită acestei compoziţii de excepţie. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. pe marginea drumurilor. sistemul respirator. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. au un peţiol de unu-doi centimetri. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. și un bandaj gastric. Prezentare. Florile sunt sub formă de mâţișori. mai nou. bronșita. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. Valoare terapeutică au nu numai alunele. glicozide. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. însă. gustul ei fiind. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. Crește prin pădurile de fag. În cantităţi mari. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. fluidifiantă și expectorantă. Ca plantă medicinală. sub formă de decoct. de fapt. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. Denumire populară: șopârliţă. de ulm. aproape ovale. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Poate crește până la cinci metri înălţime. frecvent în zona dealurilor. Prezentare. decoct și suc. iar frunzele. tusea convulsivă. alcoolul specific numit poligalită.

conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. chimion dulce. reglează activitatea intestinală. deci este de dimensiuni reduse. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. dar în concentraţii mai reduse. Datorită bromelinei. Prezentare. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. din care se extrage un suc foarte plăcut. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Din punct de vedere medicinal. Denumire populară: angelină. tinctură. La nivelul tractului digestiv. dar mai ales anticancerigene. ulcerului duodenal. precum și în bucătărie. Florile. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. iar florile alb-verzui. destul de mult. penate. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Totodată. Anasonul este folosit. Ca plantă medicinală. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Frunzele acestei plante sunt mari. Din acest motiv. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. De asemenea. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Are înălţimea de 40 – 70 cm. aniș. Dacă este bine preparat și păstrat. buciniș. Potrivit specialiștilor. tot complexul de vitamine B. Utilizat în terapia unor boli importante. iarba îngerilor. La recoltare se culeg seminţele (fructele). bromelina este cel mai preţios compus.5 metri. precum și în cele de combatere a celulitei. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. pectine. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. În terapii externe. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. bulbul și rădăcinile. Întrebuinţări. Mai nou. Este o plantă cultivată de om. ananasul este recomandat la desert. gastritelor. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. substanţe grase. precum și în calciu și fosfor. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. vitamina C. anison. enterocolitelor. având și proprietăţi antispastice și carminative. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. polizaharide. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Frunzele sunt puţine și rare. Prin prelucrare. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. ci și frunzele. Întrebuinţări. adică imediat ce a fost stors din fruct. vin tonic. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. și în industria băuturilor. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. dar și în vitamina A. bădean. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Denumiri populare: chimen dulce. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. . Din aceste părţi se prepară infuzie. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. anasonul stimulează pofta de mâncare. au formă de umbelă. Prezentare. mici și albe. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. Anasonul este o plantă anuală aromatică. aparţinând familiei umbeliferelor. Substanţe active importante: ulei volatil. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Face parte din familia umbeliferelor. acid cinamic. praf de rădăcină.

mangan. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. dar și seminţele. Substanţe active importante: cinarină. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. multe ramificaţii. Rizomul este puternic. revigorând această activitate. Prezentare. în păduri. fiind cunoscut. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. fiind consideraţi legume. sudorific. cremă. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. Frunzele. Angelica de pădure se întrebuinţează. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. Angelica de pădure este recomandată. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. tulburări menstruale. ostol. rășini. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. dar și limbul frunzelor. în preajma apelor curgătoare. încă din vechime. de obicei. Pentru terapii medicinale se folosesc. Întrebuinţări. au formă penat-sectată. Anghinarea se folosește în gastronomie. Substanţe active importante: ulei esenţial. Aparţine familiei compozitelor. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. . și în medicina veterinară. Florile sunt mari. ca remediu în bolile de rinichi. pulbere de rădăcină. Prezentare. elimină surplusul de colesterol). Aparţine familiei umbeliferelor. cucută. pe fâneţe. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. fosfor. expectorant. se spunea cândva. cu precădere. spinoase-sticloasealbicioase. În acest caz. angelicină. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. această specie de anghinare este cultivată. C. În general. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. B. vitaminele A. lipsa de poftă de viaţă. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. în lunci. colorate în roșu-violaceu. zaharuri. Poate atinge doi metri înălţime și are. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. Anghinarea este o plantă perenă. brândușă de toamnă. reumatism. de asemenea. florile fiind roze sau roșiatice. medicinale și nu numai. lipide. ca antispasmodic. prin tradiţie. Întrebuinţări. flavone. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). la gătit. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. Denumiri populare: angelină. imperatorină. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. adică infuzie. lipsă de poftă de mâncare. polifenoli. cumarine. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. iarba îngerilor. Întrebuinţări. rizomii (împreună cu rădăcinile). zarzavaturi. Substanţe active importante: terpene. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. în terapii. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. prin iulie și august. carminativ. în partea a doua a verii. asemănătoare cu niște capitule. rahitism. vin tonic. cu frunze mari. Cândva. oxidaze. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. diuretic. angelica era socotită plantă-minune. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. gros. tinctură. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. afecţiuni respiratorii. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Se poate utiliza și planta întreagă. fier. grupate câte două sau trei. Datorită calităţilor sale. starea de oboseală generală. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. de asemenea.

Fructele. de-a lungul timpului. Prezentare. De pildă. celor mai mulţi dintre noi. tinctură și chiar decoct. Aparţine familiei papilionaceelor. . Denumire populară: alune americane. B1. uimesc. F. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. fiind și un bun detoxifiant. rădăcină cărnoasă și aromată. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. Întrebuinţări. În mod obișnuit. În anumite condiţii. în oboseală fizică accentuată. galbene sau roșii. în facilitarea tranzitului intestinal. galbenă sau violetă. din fructul de ardei se prepară pulbere. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. de exemplu. Întrebuinţări. are tulpină ramificată. mici și numeroase. B2. B1. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. precum și vitaminele A.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. ardeiul iute creează disconfort. infecţiile intestinale. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. Florile au culoarea galbenă. ateroscleroza. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. care se ia în loc de alcool). enzime. enteritele. Arahida este o erbacee anuală. Înflorește din iunie până în septembrie. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. se coc în pământ. ardeiul iute este. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. frunze spinoase. Dacă e folosit în cantităţi moderate. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. Consumat în cantităţi mai mari. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. mărește pofta de mâncare. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Pentru uz medicinal. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. anghina pectorală. surmenajul. roșie. de asemenea. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. reglează activitatea rinichilor. alune de pământ. vitaminele A. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Forma pentru tratament – ceaiul. precum și în tratamentul eczemelor cronice. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. numită capsicaină. Prezentare. A fost evidenţiată. în culturile mari. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. hemoroizii. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. deși se formează în partea aeriană a plantei. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. Folosit drept condiment. Florile ardeiului iute. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. hepatitele cronice. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. Au și efecte diuretice. cirozele hepatice. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. uneori. la revigorarea corzilor vocale. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. sunt verzi. dar merită luate în seamă. aproape 50% din conţinutul alunei). Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. dar efectele purgative sunt însemnate. dar care încă ascunde destul de multe secrete. flori galbene. Fructele. are acţiune antimicrobiană. B2. Utilizat în alimentaţia curentă. numeroase săruri minerale. la tonifierea. deci. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. și ca plantă medicinală. De altfel. energetice și medicinale rămânând intacte. ardeiul iute regularizează digestia. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. O plantă familiară. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. tanin. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. originară din America de Sud. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. sunt grupate și au culoarea albă. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie.

de pildă). remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. în acest sens. iar din seminţe se fac făinuri. frunzele se dispun sub forma unei rozete. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. inclusiv alcoolul. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. Întrebuinţări. Interesul pentru această plantă este determinat. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. scoarţa acestui copac este cenușie. ca expectorant. În tinereţe. Florile au forma unor mâţișori. armurariul are frunzele mari. din care se prepară pulbere. aparţinând familiei betulaceelor. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. însă. în primul rând. tincturi. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. silimarinul are proprietăţi antitoxice. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. la nivelul solului. silimarinul fiind capabil să regleze. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. revigorând sistemul circulator. în păduri cu arboret amestecat. greţurilor. În acest context. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. Arinul negru crește pe terenuri umede. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. numită silimarin. varicelor. Unii specialiști (J. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. sunt lipicioase. extracte. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. De asemenea. aproape rotunde. Originar din zona mediteraneană. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. decoct și cataplasme. dar împodobită și cu spini. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. Se mai folosesc și frunzele. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. ca mijloc de apărare. Arinul negru este un arbore puternic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. de asemenea.5 metri și care poartă pe ea floarea. Întrebuinţări. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Substanţe active importante: în frunze. rinichi. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. Denumiri populare: arginţică. Valnet. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. să echilibreze activitatea ficatului. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. reumatismelor. Ed. frumos colorată în purpuriu. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. cu ţepi. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. De asemenea. în zăvoaie. specialista C. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. în intoxicaţii chimice. sub formă cultivată. scai argintat. armurariul face parte din familia asteraceelor. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Prezentare. Denumire populară: anin. în general. și nu numai. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Potrivit unor observaţii și studii recente. Z 2000). Din frunze se prepară o tinctură. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. . lată ce scrie. în intoxicaţiile cu medicamente. de virtuţile sale medicinale. În primul an de viaţă al plantei. ficat. Substanţă activă importantă: taninul. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. sistem circulator). preferând zonele aproape aride. paraliziilor. silimarinul. Este o plantă iubitoare de mult soare. se găsește o substanţă specifică. Frunzele.

Denumiri populare: carul pădurarilor. pășuni. Din acest motiv. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. luxaţii și chiar rupturi musculare. hidropizie. iulie și august. uneori gălbui. săruri minerale. Compusul specific este arnicina. ulei eteric. Este cultivat pentru mirosul său. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. în mod curent arnica nu se utilizează intern. de arnică. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. decoct. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Substanţe active importante. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. Florile. Înflorește în partea a doua a verii. B1. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. scorbut. fiind folosit în bucătărie. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Plantă perenă. Aparţine familiei . Bama este o plantă anuală. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. contribuind. În mod frecvent. Denumiri populare: hasmaţuchi. Pentru uz medicinal se recoltează. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. B2. frunzele și lăstarii. Tulpina este ramificată. locuri virane. ci echimoze. de obicei. la detoxifierea acestuia. Substanţe active importante: vitaminele C. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. laringită. hașmaciucă. chiar asistenţă din partea medicului. Ca plantă medicinală. cicatrizante și decongestive recunoscute. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. Întrebuinţări. Întrebuinţări. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. de culoare galben-portocalie. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. hematoame. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. Prezentare. va fi puternic. Prezentare. Datorită calităţilor sale medicinale. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. carul zânelor. Din arnică se prepară infuzie. Crește în zona montană și subalpină. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. colină și coloranţi carotinoizi. asmaţuchi. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. originară din India. PP. De altfel. Florile sunt albe. formează capitule. ci numai extern. înălţime 15-70 cm. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). tinctură și unguent. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. litiază renală (pietre la rinichi). B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. prin luminișuri. pajiști. În flora spontană. precum și în tratarea laringitei acute. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. substanţe azotoase. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Înflorește în lunile iunie. Prezentare. reumatism. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. podbal de munte. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. cum ar fi dermatozele. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. ci și la frunze și rădăcini. contuzii). contuzii. Fructele au culoare neagră.

Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. C și E. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. se obţine suc. totuși. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Denumiri populare: bănuţei. totuși. rădăcinile. bineînţeles. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. adunate în capitule. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. remarcându-se prin colorit. și mai ales în întărirea sistemului osos. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. se extrage un ulei. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. pot consuma flori fierte de bananier). Datorită florilor sale. Se prepară infuzie. care. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. consumate „cu discernământ”. Prezentare. diuretice. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. beta-caroten. Tulpina. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. planta moare. În mod curent se folosesc lăstarii. Întrebuinţări. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. infuzii. potrivit dr. Și. laringite. poate ajunge până la opt metri înălţime. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. Întrebuinţări. Substanţe active importante: bananele conţin protide. Această plantă erbacee. având o greutate de 30 – 40 kg. părăluţe. ca și din celelalte părţi. După ce a rodit. bronșite. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. ierboasă. fiind considerate foarte nutritive. în general. decocturi. Musa sapietus. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. ce are și ea valenţe medicinale. bananele fiind produse de florile femele. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Ovidiu Bojor. săruri minerale. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. hidraţi de carbon. vitaminele A. vitaminele A. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Bananierul are flori femele și flori masculine. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. enzime. Face parte din familia musaceelor. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. În păstăile de bamă se găsesc proteine. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. se prepară extracte. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. la rându-i. Cu toate acestea. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Face parte din familia compozitelor. până la un metru lungime. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Atât păstăile. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. dr. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. Banana este recomandată copiilor. florile și. B. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. Bananele au calităţi importante. Florile. B. fiind albe sau roșiatice. această plantă este cultivată și pentru decor. antiscorbutice. dar și pentru seminţe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. laxative. Din planta de bază. epilepsia). păroase. cu toate acestea. fiind prezentă. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. sunt mici și rotunde. Substanţe active importante. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. fiind utilă în procesul de creștere. C și PP. este agentul medicinal . Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. fiind afrodiziace. O inflorescenţă de bananier ajunge. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. se pare. tincturi. de altfel. mucilagii.

. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. sucul din bobornic având. Bobornicul este o erbacee perenă. Prezentare. de asemenea. acum este prezentă în toată Europa. Ion Gherman. în liziere. deși se găsește lesne în flora României. totodată. la refacerea tractului gastro-intestinal. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. semănând. Întrebuinţări. expus și nu prea consistent. cât și intern. traumatisme. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. Apare și în variantă cultivată. rășini. întrucâtva. Fructul de bobornic este o capsulă. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. pecingenilor. insuficienţă hepatică și renală. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. pârloage. pentru purificarea sanguină. astm. Potrivit specialiștilor. Originară din America. de altfel. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. dr. ulceraţiilor scorbutice. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. cu cele de urzică moartă. dar și pe terenuri părăginite. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. Preparatele obţinute din bătrâniș au. contribuind. în caz de hemoragii. Potrivit prof. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. febra). erbacee. Este indicat. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. gută. Totodată. fiind și un diuretic rapid. Babornicul este socotit. de la câmpie până sub munte. bobornicul este mai puţin cunoscut. aparţinând familiei scrofulariaceelor. iar tulpina ramificată. târâtor. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. tulpinile. amestecul din această plantă (tulpini. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. reumatism. frunze. Înflorește în lunile iulie. sub formă de comprese și cataplasme. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Prezentare. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. pe lângă izvoare. contribuind la eliminarea acidului uric. determinând dezvoltarea globulelor albe. o importanţă deosebită având florile. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. bobornicul e folosit în bolile de astm. albastru-deschis. Totuși. în culturi. liliachiu. Crește. pe marginile drumurilor. albastru. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. de asemenea. în reumatisme și gută. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. efecte diuretice. cum ar fi alb-gălbui. în tratamentul pistruilor. flori) pot fi folosite. Face parte din marea familie a compozitelor. Au. un revitalizant important.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. laringită. ca orice buruiană nedorită. încă din vechime. precum și tocătura. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. fructele. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. mai ales ca plantă ornamentală. a apelor curgătoare. în primul rând. Bătrânișul este o plantă anuală. furunculoze. tuberculoză și boli ale ficatului. tonifiante. însemnate proprietăţi depurative. precum și în scrofuloză. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. august și septembrie. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. Ca plantă medicinală. Înflorește în mai și iunie. Potrivit medicinii populare. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Întrebuinţări. Sunt. Întrebuinţări. tanin. Utilizare – atât extern. florile fiind albastre. florile având culori diverse.

nu cad în anotimpul rece. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. la marginea pădurilor. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. dar și medicinală a bobului. Pentru uz medicinal se culeg florile. păstăile tinere. drept jertfă. Denumire populară: bozie. fructele. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. Frunzele au formă de ace și. B.5%). C. pe terenuri virane. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. coaja rădăcinilor. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. se pare. Bradul face parte din familia pinaceelor. Arbore de mari dimensiuni. frunzele. În acea zi se ofereau zeilor. după cum se știe. Întrebuinţări. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). Denumire populară: fasole mare. Putem da aici exemplul lui Pitagora. boabele verzi. având. Florile sunt albe. roz. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. protide. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Prezentare. Prezentare. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. esenţe parfumate. nefritele. În mod surprinzător. Această plantă. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Crește. fiind muchiată. Întrebuinţări. fiind înrudită cu socul. Bobul este o erbacee anuală. acid malic. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. Din flori se prepară infuzie. glucide. Bobul este un aliment foarte hrănitor. originară din Asia. În mod discret. vitaminele A. fier. este diuretic. magneziu. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. natriu. hidropizia. Bozul înflorește în lunile de vară. depurativ.5%).20 metri. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. Florile bobului sunt albe. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. edemele. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. chiar violete. care își îndemna elevii să consume. Prezentare. favorizează transpiraţia. bineînţeles. boabele coapte. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. substanţe amare. pe pășuni.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. grupate în inflorescenţe. cu coajă groasă. tonic. Principalul preparat medicinal este infuzia. dar se utilizează și coaja și rășina. acid tartric. poate fi întâlnită numai în culturi. cât și în bolile de prostată. celuloza 7. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. cu miros neplăcut. calităţi de agent revulsiv. formând adevărate păduri în locuri umede. cu toată încrederea. cât mai mult bob. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. constipaţia. Mult mai multe utilizări au fructele. prin pârloage. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. substanţe grase (1. vitamine. . Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. Are frunze mari. cojile păstăilor și. sedativ. în locuri părăsite. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. în colonii. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. Substanţe active importante: taninuri. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. bradul înflorește în lunile maiiunie. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. adesea. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. florile. potasiu). vase mari cu bob gătit în diverse moduri. cistite. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. De asemenea. zaharuri. purgativ.

uneori cu accente spre brun sau chiar verde. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. precum și în arsuri. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. răni deschise – mai ales la copii. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. dermatite. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Denumire populară: pedicuţa. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. lemnele căzute. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. fiind bune și siropul sau mierea. Plantă perenă. rareori molidul. Sporii au culoarea galben-deschis. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. pălămidă. În uz intern. hepatitele. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Confruntându-se cu răcelile. din care se prepară o pulbere. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. precum și laringitele și faringitele. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. culcată pe pământ. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. Prezentare. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. în primul rând. Astfel. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. Întrebuinţări. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Prezentare. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. din timpuri străvechi. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. dacă. . firește. Întrebuinţări. Întrebuinţări. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. nu ne convin medicamentele moderne. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. săruri minerale. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. de la deal până la munte. părţile tinere ale plantei. culoarea fiind verzuie. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). fiind un antiinflamator eficient. vârfurile cu tot florile de pe ele. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. pietrele. în nevralgii. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. flavone. poate fi și acuma. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. barba ursului. Medicina populară a introdus. din care se ridică frunzele. anotină). Pentru medicaţie se culeg frunzele. cu o tulpină lungă de până la un metru. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Prin urmare. cumva. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Are tulpină păroasă și flori galbene. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Prezentare. în intertrigo. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră.

În acest sens. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Erbacee micuţă cu flori liliachii. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. ci mai rară. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. coricavină și bulbocapnină. se pare. există riscul unor grave intoxicaţii. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Fructul. o renumită vrăjitoare. Are și calităţi medicinale. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. breabăn. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. Prezentare. Prin urmare. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. Altfel. este otrăvitor. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. gol pe dinăuntru. roz. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. recunoscute din ce în ce mai mult. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. precum un chiorchine. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. cu brânză. Această inflorescenţă poate fi verde. de cele mai multe ori. Denumire populară: conopida broccoli. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. în locuri umede. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Bulbocapnina este o substanţă toxică. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. dar și ca un diuretic eficient. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Întrebuinţări. Se spune că în Colchida. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. cu înălţime până la 13 cm. sunt melifere. Ca plantă medicinală. o regiune din zona estică a Mării Negre. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. ajungând la înflorire abia toamna târziu. var. în culori albe. adică sunt erbacee perene. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. deci o plantă periculoasă. Prezentare. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Florile. bine puse la punct). Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Prezentare. multicolor și frumos mirositor. botrytis. Denumiri populare: brebenea. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. galbenă sau violetă. . Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. trăia Medeea. Substanţa activă importantă este colchicina. dar și gătită cu carne. cum ar fi cancerul. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. gălbui. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. cu paste. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. cu ouă. Rizomul este dezvoltat și. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. violete. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. de mărimea unei nuci. cu sfârșit letal. purpurii. De asemenea. Întrebuinţări.

groase. Face parte din familia ericaceelor. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. celuloză. inflorescenţa devine scaiete. glucide. late. au un miros plăcut. de asemenea. . Frunzele. prin uscare. de un verde adesea întunecat. Denumiri populare: ciulin. un bun depurativ. Când se usucă. În cantităţi mari. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. în amestec cu alte plante. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Bujorul de munte. decoct. puternică. de asemenea. eczemelor și furunculozei. Întrebuinţări. Substanţe active importante. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Este. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. săruri de potasiu. lucioase. betacaroten. ulei volatil. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. precum și în afecţiuni respiratorii. cât și prin înălţime – până la 1. și astenia de primăvară. Rădăcina este. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Prezentare. Este. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. cu succes. consistente și de mici dimensiuni. cum ar fi tratamentul furunculozei. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. captalan. putând fi folosite. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. deranjamente digestive. lipan. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. taninuri. vitamina K. totodată. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. florile. săruri minerale. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. anemii. în combaterea hemoragiilor. Din brusture. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. numit uneori și smârdar. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. ramurile tinere cu tot cu flori. rareori roz sau albă. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. brusturele combătând. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. de asemenea. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. inulină (în cantitate mare). Întrebuinţări. Brusturele este o plantă maiestuoasă. dar și în tratamente dermatologice importante. intern sau extern.3 metri. Întrebuinţări. Se prepară infuzie. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Prezentare. Prin urmare. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. de la câmpie până la munte. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Florile. Fructul este o capsulă. Substanţe active importante: ulei eteric. consistente. își pierd o parte din proprietăţi. stimulând creșterea părului. tanin. extract. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. foarte dezvoltată. sunt dispuse altern. deci. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. în osteoporoză. de culoare roșie. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton.

nu întâmplător. Prezentare. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. florile fiind albe sau roz. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. buruiana dragostei. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. busuiocul are locul său. Buruiana de trânji este o plantă perenă. fiind. persistent. mătăcină. deci. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. în casele de la ţară. o orhidee de pădure. Prezentare. Busuiocul este un bun stimulent general. în lipsă de altceva. bazilic. fiind antibacterian. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. borjolică. Trăind pe copaci. Există credinţa potrivit căreia. și în industria cosmetică. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. buretele de stejar produce. încâlcite. în timp. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). se utilizează ca pansament. altfel greu de vindecat. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. iunie și iulie. Denumiri populare: vasilisc. pus la icoană sau în grinda casei. din ce în ce mai mult.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. mai ales al pădurilor de foioase. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. de fapt. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. fiind un hemostatic destul de puternic. Se zice că la nașterea Domnului. De asemenea. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. busuiocul este utilizat. multă vreme. Denumire populară: iască. Fructul este o capsulă. Întrebuinţări. dezvoltate. nevralgii. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. răceală. Florile au culoare închisă. Planta înflorește în lunile mai. floarea bisericii. Întrebuinţări. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. putregaiul alb al lemnului. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. pe vremuri. În medicina populară românească. Datorită aromei sale plăcute și persistente. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. În medicina populară. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. aparţinătoare de familia labiatelor. fiind folosit. În bucătărie. În natură. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. rădăcinile sunt cărnoase. mai ales pe stejari și fagi. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Plantă foarte cunoscută. . brună și miros a miere de pădure. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Datorită modului său de hrănire. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. lipsa poftei de mâncare. Denumire populară: trânji. Buruiana de trânji nu are clorofilă. stomahic. antifungic. Face parte din familia orhideelor. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. de fapt. Întrebuinţări. carminativ. colici și balonări intestinale. Este vorba. antispastic. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Înflorește în iulie-august. vomă. la prepararea diferitelor mâncăruri. Chiar migrenele. bosioc. buretele de stejar a fost folosit. busuiocul se cultivă. fiind considerat plantă sfântă. pe tulpinile copacilor bătrâni. Prezentare. tot cu busuioc se tratează și. Substanţe active importante: oestragol și linalol. aduce liniște în gospodărie. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. planta lui Hristos. bronșite. Fiind o plantă saprofită.

În cazul arborelui de cacao. ci și asupra sistemelor cardiovascular. mult mai complexe și mai diverse. adică boabele de cacao. boabele de cacao. aminoacizi. enzime. Se recomandă. pentru suflet. adică untul de cacao. Asemenea cafelei.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. cu nervuri puternice. de exemplu. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. totuși. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. În realitate. De pildă. ci și. un fir de busuioc din grinda casei. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. deopotrivă. Prezentare. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. cu suprafaţă aproape lucioasă. însă. zilnic. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. adică arborele de cafea. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. În schimb. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. pentru copii frumoși și sănătoși. cu virtuţi tonifiante. la eliminarea clorurilor. valoare medicinală au boabele. sau chiar frunzele. Face parte din familia rubiaceelor. Coffea excelsa. Întrebuinţări. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. care în mod obișnuit se macină. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. apoi cafeina și teina. ce conţin până la 30 de seminţe. La fel ca băutura de cafea. Potrivit unor cercetări de dată recentă. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. arborele de cacao și. respirator și digestiv. Desigur. neapărat. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. fiind cărnoase și consistente. inclusiv sub formă de alimente. De altfel. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. cu poftă. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. Florile apar la subsuoara frunzelor și . consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. obţinându-se pudra de cacao. Prezentare. în care s-au aflat boabele. pentru spor și bine în viaţă. contribuind. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). fiind socotit o plantă miraculoasă. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. Pentru noroc. Pe lângă aceste substanţe. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. în Arabia i s-au descoperit calităţile. euforizante și chiar afrodiziace. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. Coffea robusta. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. conţin săruri minerale. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. În vechiul sat românesc. în special.

cu marginile fin crestate. rahitismului. Caisul este. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. însă. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Astfel. care este un adevărat medicament. C și. fier. de exemplu. aspectul său fiind foarte frumos. În dezvoltarea sa. de foarte multă vreme. un arbore comun în spaţiul românesc. astringente și diuretice. totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Originar din China. Totuși. cobalt. brom. apoi cafeonă. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Cafeaua. cafeaua contribuie în mod cert. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. violetă. fiind. și în Europa de sud-est. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. . un adevărat accelerator al inimii. vitamina A. în cele din urmă. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. este un tonic puternic al sistemului nervos central. în primul rând. Pom fructifer. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. fiind aclimatizat. Prezentare. aromate și apetisante. În cazul arborelui de cafea. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Întrebuinţări. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. caisul s-a răspândit în toată lumea. bolnav de hidropizie). cu încredere și speranţă. în cantităţi însemnate. asteniilor. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. de multă vreme. întârzierilor de creștere. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. a lucrat foarte mult și cu succes. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. compot sau fructe uscate. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Din boabe se extrage cafeina. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. Componentă a vieţii moderne. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. potasiu. copiii fiind. tanin. face parte din familia rozaceelor. Din acest motiv. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. ci și mireasma florilor sale. Caisul înflorește primăvara. Cafeaua este. totodată. mai ales. Asupra unora cafeaua are efecte majore. foarte sensibili. nimic nu e dovedit. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. că dilată căile respiratorii. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. vitamine – B1. Caisa are o valoare energetică semnificativă. în primul rând al scoarţei cerebrale. magneziu). Frunzele sunt de formă ovală. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. Se consumă și sub formă de suc. prin efectele sale psihoenergizante. Cafeaua este și un bun diuretic. dar a murit relativ tânăr. levuloză și glucoză și. de strai de sărbătoare. Fructele. fluor. provocându-le insomnii și agitaţie. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. copiilor le este interzis consumul cafelei. deci. boabele. Întrebuinţări. care are forma unei cireșe. insomniilor și chiar în stări depresive. și chiar coaja. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. B2. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. roșie și. valoare medicinală au. Prunus armeniaca. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. fosfor. miraculoase. Interesant e fructul.

Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). de asemenea. Înflorește înainte de înfrunzire. calmante. reumatisme și gută. oboseala complexă. Rizomul. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. al râurilor. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. gros. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. pulbere. însă. se încearcă . Întrebuinţări.5 metri înălţime. aparţinătoare de familia compozitelor. captalanul are frunze mari. analgezice. Substanţe active importante. Totodată. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. flavone. combătând stările de spirit confuze. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Are un rizom puternic. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. mixturi. fiind iubitor de apă. Potrivit unor observaţii mai vechi. Legat de această ultimă recomandare. adesea. frunzele și florile. calmează reumatismele și alte dureri din organism. și alte proprietăţi. se dezvoltă târziu. prin lunile august și septembrie. tanozoide. Întrebuinţări. de culoarea galbenă. consistente. se știe. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. prin zone mlăștinoase. Denumire populară: vetriceaua. adică tulpina subpământeană. Substanţe active importante: camfor. antiseptice. Ele au. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. Crysanthemum vulgare. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. pentru decor. expectorante. gripa. Preparatele de calomfir sunt eficiente. spasmele stomacale. Tanacetum parthenium. Prezentare. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Se prepară infuzie. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. mai nou. prin martie-aprilie. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. ulei eteric. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Întrebuinţări. Sub formă de infuzie. cu dezvoltare perenă. de tensiune nervoasă. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. cataplasme. extracte. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). de isterie. Crysanthemum balsamita. Prezentare. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Calomfirul este o plantă erbacee. contorsionat. fiind antispasmodice. Până în prezent. Rizomii se culeg toamna. tonice. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. substanţe amare. preparatele de captalan au efecte antispastice. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. ușor cărnoase. late. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. Această plantă se cultivă. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. tincturi. vasodilatatoare. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. prin tradiţie. Practic. migrenele. Prezentare. borneol. este puternic. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. oboseală accentuată. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. fiind acoperită cu perișori foarte fini. Florile.

Cândva. dischinezii biliare. Cel mai important preparat de castan este decoctul. practic. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. În cazul castanului. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. Prezentare. vitaminele A și C. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. cupru. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. de obicei. În pământ. culoare ce apare. o hrănire completă. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. dar și pentru terapii. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. cea mai mare fiind foliola mijlocie. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. Denumiri populare: baraboi. Castanul înflorește în mai și iunie. făină de cartofi. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. cartoful a fost folosit. În secolul al XVIII-lea. B2. În momentul coacerii. oferind. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. esculozidă. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Din toate acestea se obţin. Adus și aclimatizat în Europa. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. acid malic. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Datorită calităţilor sale nutritive. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. cartoful este foarte ușor digerabil. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. . cataplasme. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. acid citric. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). frunzele și florile. fraxină. castan sălbatic. Denumire populară: castan porcesc. potasiu). farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. ca hrană pentru animale. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. a medicului. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. Prezentare. hepatite. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. magneziu. protide. Își are originea în peninsula Balcanică. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. disfuncţii intestinale. Întrebuinţări. litiaze biliare. barabulă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). lipide. Mai mult decât atât. prin procedee specifice. terci de cartofi cruzi. Pentru uz medicinal se prepară suc. castanele. o vreme. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. mangan. În alimentaţie. acid folic. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. mult mai mare decât o nucă. Cartofii dulci. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Florile cartofului sunt albe sau violete. În afară de tuberculi. Înalt până la 30 de metri. Substanţe active importante: amidon. vitaminele din grupul B (B1. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. artrite. se utilizează tuberculul. cartofi copţi sau fierţi în coajă. cu ghimpi. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). precum și extracte necesare în industria farmaceutică. B6). fier. fosfor. obezitate (cartofii nu îngrașă!). adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. verde. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. decoct. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. săruri minerale diverse (pe bază de calciu.

Substanţe active importante: vitaminele A. tulburările de menopauză. ușor cordiforme. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. de asemenea. util în bucătărie. Seminţele. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. mucilagii. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. umflarea ficatului. sub formă de clopot. caroten. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. colorate în albastru. lipide. Preparatele de castan au acţiune astringentă. în combaterea ridurilor. fosfor. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce.000 de ani și chiar mai mult. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. quercitină. convalescenţilor. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. Căldărușa este o erbacee perenă. . în mod pozitiv. ulcerele varicoase. circulaţia sângelui. Frunzele sunt mari. hemoroizii. ale cărui fructe sunt comestibile. atât de obișnuită. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. întrucâtva. flavonoide. B și C. Prezentare. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. Datorită calităţilor lor. roz. are și o serie de proprietăţi medicinale. glucide. varicocelul. celor slăbiţi. antiinflamatoare. de altfel. este indicat în gută. filochinonă. castravetele. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. de detoxifiere. prin fluidizarea fluxului sanguin. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. cu o stea. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. cât și extern. De asemenea. rareori simplă.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. în frunze – astragalină. Florile sunt galbene și se aseamănă. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. totodată. Prezentare. sulf. S-a constatat. fier. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. fiind. azotaţi. dar cu vârful ascuţit. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. totodată. Fructul acestei plante. săruri minerale. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. castan întâlnit în culturi. pentru terapii preparându-se un decoct. sunt indicate și în hrana copiilor. potasiu. Prin urmare. în castane – saponine (în primul rând escină). un tonic și un reechilibrant digestiv. Întrebuinţări. acoperită cu peri aspri. vrejurile și cârceii de castravete au. Rămânând în acest registru cosmetic. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. vasoconstrictoare. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. alb sau violet. Tulpina este ramificată. proprietăţi medicinale. ca agent de curăţire. Fructele castanului dulce. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. în inflamaţii diverse ale pielii. Întrebuinţări. Fierţi. Denumire populară: clopoţei mari. influenţând. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. flebitele. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. în pecingini. fiind energizante și remineralizante. fiind utilizat atât intern. sunt comestibile. săruri de calciu. Ca depurativ. siliciu. mai ales în combaterea formării calculilor.

Prezentare. căldărușa este și cultivată. Frunzele au mai mulţi lobi. dispuse în ciorchini. spune despre cătină că nu doar tratează. în Tratat de hrană vie). Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. cătina albă se folosește. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. liziere. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. deci. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. nefiind comestibile. . Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. Flori care. liziere. ca plantă ornamentală. astringente și mai ales sedative. Face parte din familia caprifoliaceelor. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. Atenţie. extract fluid. cât și în diverse boli de piele. poieni. Florile sunt grupate. căldărușa este o plantă otrăvitoare. în bucătărie. În general. precum și lichior. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. Aparţine familiei ranunculaceelor. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. remarcându-se vitaminele B1. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. tufișul de nisip. C. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. inozitol. acid nicotinic. fiind o frumoasă plantă ornamentală. Se prepară sub formă de tinctură. înflorește în martie-aprilie. uleiuri. Potrivit acestora (de ex. maximum cinci. Elena Niţă Ibrian. se poate prepara un vin de cătină. mai nou. Denumiri populare: cătină. tufărișuri. B2. cătină de râu. prin fâneţe. În parcuri. tufărișuri. Întrebuinţări. acizi. Alte substanţe: acid folic. precum și în descântece. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. mate pe spate. Cătina este un arbust spinos. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. Florile sunt mici și galbene. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. De altfel. salicilină. rășini. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. Acest ceai poate fi considerat aliment. decoct. Prezentare. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. Uneori. rareori ajungând până la cinci metri. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. ci și hrănește. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Se poate. tanin. Substanţe active importante. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. dar poate fi și cultivat. Poate fi întâlnită în flora spontană. urticarie și deranjamente intestinale. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. aparţinător familiei eleagnaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. cătină cenușie. Fructele. Întrebuinţări. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Cătina albă crește în flora spontană. Fructele fermentate pot fi și distilate. Având proprietăţi sedative. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. având culoarea albă. se spune. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Călinul crește prin păduri. reumatism. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. Întrebuinţări. în zone mai pietroase și apropiate de ape. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). PP. dar despre care se știe că este toxic. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. De asemenea. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă.

bronșită cronică. Se pare că unul dintre . sirop și vin medicinal. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. smălţuit. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. revitalizante. În prezent. canabidiol. cătușnica are proprietăţi calmante. Datorită acestor proprietăţi. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. cu frunzele de stejar sau de urzică. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Frunzele. mai ales flavonele și catehinele. mari. Pentru medicaţie. netedă. au frunzele ceaiului. Valoare alimentară. Substanţe active importante: canabinol. diuretice. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. cafeină. Pentru terapii. excitante. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. dense. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. oarecum asemănătoare. sunt împărţite în foliole lanceolate. de asemenea. emfizem. tetrahidrocanabinol. originar din China. în ulcere gastrice. Ceaiul este și un bun antioxidant. precum și acţiune analgezică. ca formă și desen al nervurilor. Răspândește un miros specific. Substanţe active importante: teofilină.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Cătușnica este. dar și medicinală. au formă ovală și sunt ușor crestate. Florile ceaiului. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Denumire populară: ceai chinezesc. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. Deși cunoscută ca un excitant. dar și tonice. Florile. În mod ciudat. înaltă de aproape un metru. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). vasodilatatoare. Întrebuinţări. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Se obţin extracte și se prepară tincturi. plăcut. Prezentare. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. sunt mari și au culoarea albă. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. P și B2. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. în nevralgii și în boli psihice. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). uneori chiar mai mult. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Fructul este o nuculă brun-cenușie. Ceaiul face parte din familia theaceelor. totodată. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. de o banală plantă medicinală. Întrebuinţări. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. săruri minerale. La maturitate. poate fi întâlnit în mari culturi. tulpina de cânepă este total lemnificată. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Preparatele din cânepă au. originară din India. Întrebuinţări. Potrivit cercetărilor. tanin. În acest caz. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Utilizate în exces. cu marginea crestată. Prezentare. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. Se folosește și pentru combaterea tusei. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. deosebit de expresive. fiind o plantă aromatică. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. de culoare galben-verzuie. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Cânepa cultivată este o plantă anuală. iată. vitaminele C. Poate atinge înălţimea de un metru. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Desigur. Prezentare.

pe taluzuri. Întrebuinţări. o enzimă. în tratarea leziunilor bucale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. cu o tulpină dreaptă și un bulb. face parte din familia liliaceelor. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. Substanţe active importante. la gătit. călţunul doamnei. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. vitaminele A. ale vezicii și căilor urinare. puternică. cu proprietăţi antiinfecţioase. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). Denumiri populare: ridichioară. hemostatice. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. minerale esenţiale. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. plasate în partea de sus a plantei. grăsimi. apăsător. epuizare fizică și nervoasă). floarea mândrei. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. precum și în structurile musculare ale organismului. cuișoriţă. amigdalite. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. grăsimile rele. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. Florile de ceapă sunt mici. ulei volatil. pe maidanele unde cresc bălării. După cum se știe. în toată lumea. astfel. B1. aparţinând familiei rozaceelor. menstre cu dureri. în boli ale rinichilor. pulbere. gumirezină. Are și efecte analgezice. tinctură. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. pe marginea drumurilor. Astfel. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. semnificativă. și riscul de boli cardiovasculare. plăgi. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. reducând riscul de cancer. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. precum și disulfură de alil și propil. cu miros specific. nu se va lua niciodată o doză prea mare. De asemenea. Prezentare. obezitate. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. Este o plantă bienală. amidon. albe-gălbui. al scoarţei cerebrale. De asemenea. zaharuri. Prezentare. Ceapa conţine enzime. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. oboseală. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. abcese dentare. Datorită teofilinei. macerat. Fructele sunt niște achene. colesterolul. acţiunea bactericidă fiind puternică. Ca plantă medicinală. Are flori galbene. prezentându-se ca niște mici capitule. Întrebuinţări. Se prepară sub formă de decoct. dispuse grupat. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. B2 și C. infuzie. Decoctul de tulpină. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. în mod decisiv. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. Substanţe active importante. deci. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Originară din Asia. contribuind. antiseptice. Cerenţelul este o plantă zveltă. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. prin tradiţie. în acest caz fiind respins de . motivând. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. celulita. printre altele. tanin. gingivite sângerânde. în prezent. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. Fructul este o capsulă. ceapa se cultivă. insuficienţă hepatică. la eliminarea apei din ţesuturi. litiaze renale. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. zaharuri. în pleurezii. dar mai ales rădăcina.

Arborele de Chili este o plantă exotică. de culoare albă. pulbere. dar se găsește și în flora spontană. Partea care conţine chinină este scoarţa. În prezent. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. revigorante. Înălţimea acestei plante – până la un metru. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Întrebuinţări. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). pipărus. chinconină. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. mixturi. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. pur și simplu. tincturi. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. blocajele secreţiilor bronhice. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Florile. decoct. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. sunt dispuse sub formă de umbelă. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. infuzie. în fâneţele de sub munte și în cele montane. tanin. chimenul poate fi întâlnit. extractul de cerenţel sau. berii. Substanţe active importante.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. infuzie. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. Aparţine familiei rubiaceelor. Substanţe active importante: chinină. chimion. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. tinctură. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. cașete. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). cataplasme. săruri minerale. Din aceste seminţe se prepară decoct. extracte fluide. Cândva. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. macerat. Prezentare. sedative. malaria). Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. bactericide. enterocolitele. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. În flora spontană. pilule. extract. Întrebuinţări. detoxifiante. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. de obicei. chinidină. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Prezentare. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Utilizarea chininei . din care se prepară infuzie. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Se prepară pulbere. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. aparţinând de familia monimiaceelor. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Chimenul este o plantă cultivată. Întrebuinţări. Prezentare. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Denumiri populare: secărică. De asemenea. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. de tihna abdomenului omenesc. chincomidină. a cistitelor. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. bronșitele. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice.

Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Cândva. colină. pentru aromatizarea unor mâncăruri. inulină (un polizaharid). andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. De notat. speranţe diabeticilor. se găsește fosfor. În flora spontană. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. digestie leneșă. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. sub formă de tufe. Este recomandată și în anemii. infecţii urinare. dar și în partea aeriană. mult mai largă. mireasma sa persistentă fiind un calmant. cât și în flora spontană. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. litiaze. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. Prezentare. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. însă. acnee). În mod curent. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. Ramurile au flori în partea superioară. august. infecţiile grave. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. aromat. în acest caz. Pe lângă acești compuși. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. Deci. Tonic general bun. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. pietre la rinichi și la vezică. obţinându-se andivele. Folosit la mâncăruri. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. cimbrișorul de pajiște. în activitatea lor de îngrijire . în afecţiuni precum tuberculoza. regularizează digestia. Din păcate. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. produce diureză. pe pășuni. în rădăcina de cicoare. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. sub soarele verii. Altfel spus. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Întrebuinţări. pe marginea drumurilor. având o acţiune antiinflamatoare intensă. Este o plantă perenă. Denumiri populare: floricică. purifică sângele). Crește în flora spontană – pe pajiști. diabetul. la reducerea febrei. cimbrul sălbatic. Substanţe active importante. dar și compuși amari.20 metri. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. cicoarea se întâlnește în fâneţe. adevărate colonii ce răspândesc. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. astenii. dar și ca infuzie. cunoscute de foarte multă vreme. desigur. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Planta are un pronunţat rizom târâtor. septembrie. Întrebuinţări. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. o aromă unică și agreabilă. Cicoarea conţine un ulei volatil. tanin. de pe care se ridică ramuri. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Poate atinge o înălţime de 1. afecţiuni cardiace. iar rădăcinile toamna. constipaţia cronică. andivie. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. inclusiv rădăcina. Prin mușuroire. în anemii. efectele nu sunt de neglijat. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. Se folosește și în bucătărie. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Chinina are efecte benefice. Înflorește în lunile iulie. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Ca plantă medicinală. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. dischinezia biliară. Florile sunt de culoare albastră. andivă. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. o contribuţie importantă având-o fosforul. membră a familiei labiatelor. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Din cimbrișor se prepară o infuzie. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. convalescenţe. Totuși. cimbrișorul de fâneaţă. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă.

doar partea superioară a plantei. culoarea lor fiind. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. tanin și mai ales săruri de potasiu. Deci. tuse. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Întrebuinţări. tratamentul se va întrerupe. din care se prepară un decoct. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . în nuanţe roz sau violet. Florile sale sunt foarte mici. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. crește bine în locurile cu lumină puternică. uneori. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. și ca arbust decorativ. Potrivit dr. în prealabil. însă. mai fragedă și cu flori. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. Tot dr. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. dischinezii biliare. iarba cucului. compuși amari. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Substanţe active importante: ulei eteric. faptul acesta a fost dovedit în laborator. Prezentare. Valenţe terapeutice au rădăcinile. în primul rând). timol. Are efecte în astmul bronșic. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. adică nu sunt întotdeauna verzi. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Prin tradiţie. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. rășină. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Întrebuinţări. Din acestea se prepară infuzie. excepţional rol am putea spune. Alexander Reinhardt. Poate trăi până la 600 de ani. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). enterocolite. în combaterea anemiilor de primăvară. este în blocarea cancerului. medicul. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. ci că așa îi este felul. cineol. Prunus cerasus (Vișinul). reumatismul. a anorexiei. decoct sau tinctură. înaltă de 10 – 15 cm. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. cu succes. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Datorită buxeninei. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. uneori. Atât cireșul. precum și în menţinerea igienei bucale. coaja și frunzele. În orice caz. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Mai este folosit. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Crește în tufe. Este folositor și în terapii privind ficatul. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. care este un alcaloid. Asemenea cimbrișorului. Combate febra și acţionează și ca sedativ.30 a albinelor. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Denumiri populare: lămâioară. roșie sau portocalie. Cimișirul este folosit. precum și un expectorant deosebit de activ. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. carvacrol. lămâiţă. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Prezentare. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Întrebuinţări. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. Este una dintre cele mai longevive plante. Prezentare. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. care se adaugă la un litru de apă. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. se pun 80 g). DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis.

Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. neplăcut. cu tot cu rădăcini. Întrebuinţări. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. diferite extracte. pielita. Substanţe active importante: saponozidele. este un bun expectorant. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. Denumire populară: laur. florile și seminţele. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Ambele fac parte din familia primulaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. pe pajiști. deosebită). varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Denumiri populare: ţâţa vacii. iar florile. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. în luminișuri. De asemenea. Ciumăfaia este o erbacee anuală. potasiu. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. cu ţepi moi. Înrudit cu vișinul comun. de fapt. precum și sâmburii de vișine și cireșe. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. enzime. care sunt moi. albe. Florile sunt galbene. Tulpina se ramifică. ţigări antiastmatice. au formă de pâlnie. dar plăcut. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. calciu. Sub formă de decoct. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. însă. au și fructele ca atare. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. Primula elatior. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. din care se prepară prafuri. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Datorită importanţei sale medicinale. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. infuzie. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. cu bune efecte în sistemul digestiv. la deal și munte. tincturi. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. cu un rizom viguros. Valoare are nu numai lemnul său. de asemenea. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. despre două plante perene. anglicea. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. Au valoare medicinală și frunzele. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Ciumăfaia crește în flora spontană. tonic. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Prezentare. mai ales prin locurile părăsite. fiind. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. la marginea platformelor de gunoi. Ciuboţica cucului are. Prezentare. Totodată. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. comprese. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. prin iulie-august. bolăndariţă. vitamina C. Fructul este o capsulă ovoidală. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Primăvara. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). Frunzele sunt de mari dimensiuni. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). se fac comprese și poţiuni expectorante. îngroșate și bogate în vitamina C. un diuretic activ. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. ci și frunzele. totodată. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. peste care se toarnă miere sau un sirop. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). Aparţine familiei solanaceelor. pielonefrita. ţâţa oii. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. pe maidane. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. cistita. în zonele unde au fost construcţii. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. Este vorba. rădăcini albe. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. efecte asupra nervilor. pe fâneţe. Efecte medicinale. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. siropuri.

dispuse în raceme. Denumire populară: pomușor. fiind. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. Arbustul de coacăz negru. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. în părţile joase ale terenurilor virane. Din punct de vedere medicinal. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. apoi potasiu. din care se prepară infuzie. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. nevralgiile. în constipaţie. crește atât la munte. magneziu. care sunt dispuse în ciorchini. astmul pe fond nervos. aparţinând familiei saxifragaceelor. Întrebuinţări. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. scopolamina. Florile. o mare valoare alimentară și terapeutică. cum ar fi reumatismul. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. tufărișuri. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. poţiuni. extract fluid. chiar și în frunze. Denumire populară: scrântitoare. cât și sub formă de culturi. livezilor. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). fapt ce face ca această plantă atât de toxică. tinctură. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. dar și decoct. Coacăzul auriu. apoi guanidina. afecţiunile ficatului. Printre altele. Dintre fructele de pădure. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Prezentare. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. ci și frunzele. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. de epuizare nervoasă. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. viermi intestinali. toxică pentru oi. atropina. extracte care se administrează sub formă de picături. la rându-le. Acest arbust.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. Întrebuinţări. are o înălţime de până la doi metri. De asemenea. poate fi folosită și în zootehnie. totuși. Întrebuinţări. iar la maturitate se lemnifică. să fie foarte căutată. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. luteolina. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. stările de agitaţie. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. și atât de neplăcut mirositoare. Prezentare. Tulpinile îi sunt ramificate. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. au culoare liliachie. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). Coacăzul roșu. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. întâlnită atât în flora spontană. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. pectină. Se prepară infuzie. Ciumăreaua este o erbacee perenă. emulsină. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. acidul pipecolinic. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. în liziere. În flora spontană. pășunilor. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. Substanţe active importante: hiosciamina. care se găsește în seminţele de ciumărea. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. artrita. totodată. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. solului și precipitaţiilor. Hiosciamina. Aparţine familiei leguminoaselor. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. Fructul acestei plante este o păstaie. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . guta. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. calciu. cât și în zonele mai joase. În mod obișnuit. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare.

ulceraţii cutanate – fiind astringent. analgezic. Întrebuinţări. . diaree. de culoare albă. Prezentare. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. pe fâneţe umede. Înălţimea – până la 70 cm. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. bronșite. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. deocamdată necunoscuţi. Din coada calului se prepară decocturi. antiinflamator. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. potrivit tradiţiei românești. cozile frunzelor și rădăcinile. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. Întrebuinţări. dintre care menţionăm: brădișor. argintică. galbene. părul porcului. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. pulberi medicinale. una fertilă. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. în formă de ace. bioxid de siliciu. care sunt toxice. anemie. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. flavone. Denumiri populare: iarba gâștii. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. ulei eteric. pe marginea drumurilor. bronhodilatatoare. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. hemostatic. substanţe amare. Făcând parte din familia compozitelor. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. de pe marginea drumurilor. Denumiri populare. Sunt recunoscute. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. de asemenea. ulcer gastric. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). inflamaţii gingivale. leucoree. Primăvara. În orice caz. terenuri virane. totodată. putând fi culeasă de pe fâneţe. brădăţel. ea putând fi confundată cu alte trei specii. Coada calului crește mai ales în zona de deal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. Substanţe active importante: ulei eteric. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. abia mai târziu apar frunzele verzi. antisudorifice și hemostatice. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. dar mai ales cozile frunzelor. tincturi. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. antiseptic. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. spasmolitic. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. reumatism. Substanţe active importante: săruri de potasiu. antispastic. sorocină. deci cea care ne interesează. enterocolite. hipermenoree. roz sau chiar roșiatic. Denumiri populare: iarba oilor. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. dismenoree. tanin. zolotnic. precum și pentru întărirea unghiilor. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Preparatele medicinale din coada calului sunt. florile fiind. Au valoare medicinală. Prezentare. care asimilează și are culoarea verde. Prezentare. Uneori. barba ursului. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. pe marginea apelor. gută. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. pajiști. în mod obișnuit. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. coada mânzului. la marginea pădurilor.

Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. ecgonină. în cazul mușcăturilor de șarpe. Prezentare. . Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Prezentare. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. reumatism. Substanţe active importante: cocaină. mai ales în plan nervos. azulenă. Cândva. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. fiind ascuţite la vârf. În prezent. acid formic. Frunzele. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. decoct. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). iritaţiilor pielii. Este folosită. De obicei. Tulpina este târâtoare. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. peţiolate. principalul extract din frunzele de coca. în dureri de cap. bronhodilatatoare. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. a hemoroizilor. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. unguente. atunci când acestea sunt complet înflorite. Substanţe active importante. supozitoare. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. alcool etilic. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. au formă ovală. rareori trecând de 35 cm. Întrebuinţări. poate. Întrebuinţări. vezicaţiilor. În aplicaţii medicale externe. suc. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. acid acetic. fructele fiind niște bobiţe roșii. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. precum și senzaţia de foame. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Substanţe active importante. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. Coada șoricelului este stomahică. gută. în calmarea cefaleelor. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. sirop. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. acid valerianic. achileină. antispasmodică. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. al altor deranjamente stomacale și intestinale. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. Fără drept de apel. antiinflamatoare. cocaina este considerată un drog periculos. mușcăturilor de viespi sau albine. hemostatică. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. coada șoricelului fiind. Creează dependenţă. tinctură. Întrebuinţări. desigur în cantităţi adecvate. puternice. care are gust acru și este toxic. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. cicatrizantă. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Cocaina este un produs nociv. antiseptică. cu aplicaţii interne și externe. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. dar și prin frunzele mari. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. a plăgilor supurânde. înlătură senzaţia de oboseală. enterocolitelor. această plantă era folosită ca antivenin. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. Cocaina. convulvină. a ulcerului varicos și a arsurilor. consistente. în echilibrarea stării generale. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. lucioase. Aceste frunze au valoare economică și medicinală.

glicerină. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. extract fluid. garduri. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. mai ales în timpul maximei înfloriri. din iunie și până în octombrie. America. teobromină. vârfurile cu flori și frunzele. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. caproic). Rădăcina acestei plante este puternică. fosfor. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. Au. Astfel. Planta. în afecţiuni pulmonare. ceai antigripal și antitusiv. cola ar fi și un afrodiziac garantat. pulbere. Prezentare. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. are un smoc de frunze uriașe în vârf. Uneori se recoltează și planta întreagă. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. butiric. Cocotierul este. asemenea cafelei. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. infuzie. totodată. Asemenea cafelei. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. fructoză. așa cum fac indigenii. Ca semn distinctiv. Australia. fără îndoială. destul de comună în flora din România. tulpinile fiind păroase. fiind una dintre multele specii de nalbă. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. Asia. maximum șapte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Întrebuinţări. Poate crește până la 1. care conţine laptele de cocos. decoct. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. Substanţe active importante: glucoză. Aceste nuci. Întrebuinţări. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. colină. roșu spre violaceu. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. Prezentare. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin.25 metri înălţime. ca orice fruct. ci și valoare medicinală. proteină. pe zonele drumurilor. nalbă de pădure. Fructul său este nuca de cocos. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Denumiri populare: nalbă sălbatică. acizi (lauric. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. o stare generală de bine. Potrivit tradiţiei. cărnoasă. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. teofilină. asigurând organismului echilibru digestiv. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. din seminţele din nucile de cola se prepară. Această nalbă se . Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. în boli de inimă. umblate. au și proprietăţi diuretice. în mod curent. Din colăceii babei se prepară. Prezentare. tinctură. Substanţe active importante: cafeină. în căderi fizice și mai ales psihice. în mod obișnuit. tanin. Cola nitida. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Poate fi și cultivată. și proprietăţi laxative și depurative. cardiac și muscular. palmitic. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. uleiuri. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. cunoscute sub numele de nuci de cola. Cola verticillata. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. seminţele. oleic. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Malva rotundifolia. pe lângă drumuri. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. are culoare albă și este consistentă. precum și substanţa specifică numită colatină. de trei – cinci metri lungime fiecare.

Substanţe active importante. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. stomatite. precum și mucilagii. se află sub apă. Se consumă crude. Are o tulpină puternică. un amestec de glucoză și levuloză. iazuri. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. Substanţe active importante: vitamina C. niște coarne. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. de la nivelul apei și de deasupra apei. ce pot ajunge până la patru metri. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. Poate fi întâlnit în bălţi. vaginite. Cornul crește în păduri. Seminţele de cornaci sunt comestibile. afte. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. plantă de cultură. 15% proteine. statura sa fiind. taninuri. expectorante. dermatoze. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. roșii. uneori. pentru fructele gustoase. rareori în aprilie. 3% zaharuri. Utilizate în terapii de urgenţă. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. eczeme. colite. Întrebuinţări.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). laxative. dispepsii digestive. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. balonări abdominale. colorate în alb sau roz. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. în tufărișuri și chiar și în parcuri. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. fiind foarte hrănitoare. enterocolite. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. tanin. coaja și fructele (coarnele). Prezentare. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. diuretice. De asemenea. locuri mlăștinoase cu lumină multă. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. de formă romboidală. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Frunzele sunt ovale. Se cultivă pentru seminţe. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. gripă. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. se folosește în combaterea viermilor intestinali. fierte și chiar se macină. aspre. ca arbust de ornament. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Prezentare. pectine. Denumiri populare: piper alb. care sunt tari și au niște prelungiri. Având acţiune vermifugă. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. bronșită. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. Întrebuinţări. cornaciul a devenit. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. sunt dispuse în formă de rozetă. fiind mici. Denumire populară: castanul de apă. conţinând o încăpere plină cu aer. Valoare medicinală au frunzele. Florile de corn apar în martie. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. calmante. Prezentare. . Întrebuinţări. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Celelalte frunze. pucioasă. acid citric și malic. cu tulpini foarte lungi. dar și câteva preparate expectorante. substanţe minerale. amidon. obţinându-se o făină din care se face pâine. Florile au o conformaţie specifică. astm. 7. Cornaciul este o plantă de apă. tumori. afecţiuni urinare. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. dar și în calmarea durerilor intestinale. multe și de un galben foarte plăcut. O bună parte din frunze.5% grăsimi. în unele ţări. cât și extern. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. plus un complex de vitamine.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. pe spic apar niște diformităţi tari. tahicardii. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic.30 metri. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. bronhiilor. tufărișuri. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. din acest motiv. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. aglomerate. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. Coroniștea este și un bun laxativ. frigiditate. tulburări circulatorii. mai exact spus asupra arterelor. margini de păduri. . Cornul secarei este toxic. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. distonii neuro-vegetative. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. preparatele pe bază de coroniște. În prezent. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. poieni. având și proprietăţi depurative. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. pe spicele (florile) de secară. Și. datorită nevoilor farmaceutice mari. impotenţă sexuală. Prezentare. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. în mod tradiţional. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Denumire populară: pintenul secarei. dovedindu-se și un bun sedativ. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. alcamine. sub formă de infuzie. Prin urmare. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. având acţiune antidiareică. precum și în zone cu umiditate peste medie. siropuri. migrene. Efecte asemănătoare au și fructele. după cum îi spune și numele. Face parte din familia leguminoaselor. ergometrină. cu o nuanţă de violet. așa cum s-a spus. care sunt folosite în alimentaţie. dar și planta întreagă. cu succes. tanin. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. Distonocalm și altele). băuturi răcoritoare sau alcoolice. Frunzele sunt compuse. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. compuși azotaţi. Din fructele de corn se fac. mai ales. cu mare atenţie. Prezentare. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. prin fâneţe. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Cofedoi. manevrarea acestei plante se va face. Întrebuinţări. Coroniștea este considerată o plantă toxică. jeleuri. ulei gras. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. hipertensiune arterială. În terapii. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. Întrebuinţări. mai ales cele obţinute din frunze. amine. Substanţe active importante: ergotoxină. Totodată. cornul secarei se utilizează în totalitate. marmelade. iar tulpinile. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. dar și în industria farmaceutică. în tufe. De aceea. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. acetilcolină. Se folosesc. Crește în flora spontană de la munte. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. sunt drepte. acţionând ca o otravă mortală. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. uterului. stomacului. histamină. întotdeauna. ergotamină. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. colină. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. și în hipertiroidii. în lunile iulie și august.

uneori având nuanţe spre galben. precum și durerile generate de calculii renali și biliari.50 metri. În unele ţări. vanilină. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Întrebuinţări. aplicându-se direct pe zona afectată. Întrebuinţări. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. Prezentare. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. sulf. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. înguste. Frunzele. aparţinând familiei rozaceelor. Pentru practici medicinale se recoltează florile. fier. planta are un bulb ovoidal. Florile sunt roz. tonică. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. acid salicilic. În Evul Mediu. a calculilor renali. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. în pădurile de foioase. heliotropină. Infuzia de creţușcă este astringentă. Prezentare. cremă sedativă. sunt dispuse grupat. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. de obicei. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. emoliente. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Creţușca este o erbacee perenă. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. Substanţe active importante. dându-le acestor băuturi un parfum special. Întrebuinţări. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. în terenuri puternic frământate. din familia rozaceelor. . Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. este aproape pietroasă. Prezentare. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. pe frunze. frunzele. Substanţe active importante: taninuri. adică rizomul. florile fiind. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. în fâneţe. iazuri. calciu. pe grohotișuri. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. diuretică și antihidropică. ajungând până la 1.20 metri înălţime. din care se prepară infuzie. rizomii. de aceea. Se dezvoltă destul de mult. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. florile fiind mici. din care se fac cataplasme sau infuzie. de culoare galben-verzui. La bază. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. revulsive. glucozide. deoarece dimineaţa avea. tinctură. a sângerărilor. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. Tulpina subpământeană. Importanţă medicinală au florile și rizomii. dar și cozile frunzelor. crescând în zonele umede. câte cinci – șase. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. albe. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. lacuri. spre mijlocul tulpinii. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. alungite. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Planta preferă sol calcaros. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. mlaștini. extract fluid. pe pajiști.

cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. florile fiind albe. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. dar nu proaspătă. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. sau pun mâna pe lujeri. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. pe marginea drumurilor și a pădurilor. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. uterine). ameţeli. Fructele au culoarea roșie. Preparatele de cucută au efecte sedative. în diverse spasme (tuse convulsivă. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. spinul cerbului. de blocare a mușchilor). Crește în locuri părăsite. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. astm. atunci când a fost condamnat la moarte. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. Frunzele sunt mari. flori sau frunze de cucută verde. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. și chiar în interiorul acestor habitate. Prezentare. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). paţachină. pasachină. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. extract. salbă moale. Frunzele sunt mari. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. adunate în inflorescenţe. ci după un an. mici. Datorită substanţelor pe care le conţine. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. După cum îi spune și numele. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. planta fiind foarte toxică. de unde și denumirea populară de dudău. spasme esofagiene. poate ajunge la înălţimea de trei metri. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. unguent. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. biliare. Pentru terapii se folosește coaja. iar florile sunt albe-gălbui. Însuși filosoful Socrate. în gunoiști. Cei care umblă printre plantele de cucută. De asemenea. intestinale. cataplasme. analgezice. Prezentare.5 metri. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. aproape cât cea o porumbului. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Prezentare. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Denumire populară: dudău. Este un melifer recunoscut. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. penat-sectate. timp în care pierde din toxicitate. Întrebuinţări. tufa prafului de pușcă. în tensiuni musculare. antispamodice. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. tinctură din frunze sau din seminţe. crestate. Întrebuinţări. Denumiri populare: lemn câinesc. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. dar în timp se înnegresc. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Aparţine familiei umbeliferelor. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali.

ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. arsurilor. Prezentare. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. Întrebuinţări. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Consumate în cantitate mare. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. cum ar fi. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. ulei esenţial. acești muguri au forma unor cuișoare. ca tonic în caz de oboseală. care este un ulei volatil. Denumire populară: caraboi. pentru combaterea durerilor de cap. de pildă. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. extract. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. mai nou. plăgilor. După cum se știe. impulsionează activitatea bilei. acetat de eugenol. combate infecţiile urinare. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. farnesol. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. în tratarea rănilor. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. depurative.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. care se usucă și. . după caz. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. rezine. al sângelui. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. în anumite sindroame vasculare cerebrale. în gingivite și stomatite. pulbere. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. având înfăţișarea unui arbust. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. Substanţe active importante: eugenol. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Întrebuinţări. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. Important este compusul numit eugenol. Prezentare. Pentru utilizare în bucătărie. al sistemului nervos. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. vanilină. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. bactericide. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. precum și ulei aromatic. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. dându-le un gust bun. se combină cu alte plante aromatice. Pentru tratamente se prepară un extract apos. ci și cu vinul fiert. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). Uleiul de cuișoare este folosit. sudorifice. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Deshidrataţi. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. Întrebuinţări. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. din care se prepară infuzie. cicutina. tonice. fiind și lesne de confundat. se prelucrează. folosindu-se cuișoarele ca atare. muștarul. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. În practica obișnuită. În prezent. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. camfor. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. epilepsie. stomahice. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. De asemenea.

Florile dafinului sunt mici. Tulpina are scoarţa arămie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. protide. Ceva mai puternică. Fructul este o boabă alungită. Dafinul este planta gloriei. în flora din lunci. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. făcând parte dintre alimentele care. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Întreaga plantă. al supravieţuirii. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. în dureri intercostale. revitalizantă. Motiv . sportivilor. apoi în combinaţie cu lapte. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. care se usucă. având efecte în bolile de piept. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. cerată. Întrebuinţări. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. Uscate și prelucrate. a g lorioșilor. margini ondulate. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. această infuzie contribuie la întărirea părului. Întrebuinţări. Din curmale se prepară și o infuzie. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. sunt consistente și lucioase. fiind considerat o plantă nobilă. Cunoscut și sub numele de laur. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. frunzele au o culoare verde închis. Crește în zona de deal și de câmpie. dar și în reglarea sistemului respirator. D și cele din complexul B. Evident. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Este golaș până în vârf. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Folosită cu șampon. cu alte băuturi. realizând chiar și un vin de curmale. vitaminele A. Prezentare. ceai. cu multe crăpături. prin vegetaţia mare. Curmalul este un palmier. al speranţei. cu lungimi între șase și 10 metri. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. gravidelor. emană un miros specific. Curmalele sunt recomandate copiilor. antianemică. Aparţine familiei lauraceelor. zaharuri (în cantitate mare). de culoare alb-gălbuie. neobosiţi. rezultând o făină din care se face pâine. Florile sunt albe. plăcut. dafinul a făcut istorie în Antichitate. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. stimulându-i creșterea. Prezentare. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. dar mai ales frunzele. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. tufărișuri. convalescenţilor. Prezentare. simbol al iubirii. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. Curmalele sunt produse de palmierii femele. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Frunzele dafinului au formă ovală. adică în păduri. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. a învingătorilor. Face parte din familia aracaceelor. în care se înmoaie și devin delicioase. crește și mai ales rodește în zonele calde. Curmalele au proprietăţi relaxante. după ce sunt consumate. Denumire populară: laur. curmalele sunt măcinate. care. cumarină. Pe faţă. o plantă magică. iar fructul este o achenă. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Se evidenţiază printr-un rizom puternic.

Dincolo de această calitate. Întrebuinţări. revigorează activitatea stomacală și intestinală. vânturele. infecţiilor buco-faringiene. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. dată fiind cantitatea mică de frunze. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. decoct. ce apare prin lunile martie și aprilie. Se știe. aparţinând de familia liliaceelor. sisinei. inclusiv rizomul. acid citric. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Dediţelul crește prin fâneţe. sub formă de infuzie sau decoct. Așa cum îi spune și numele. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. precum și în alte afecţiuni genitale. dafinul are. precum și în sistemele respirator. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Se mai pot utiliza. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). asigurând echilibru la acest nivel. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. micoze cutanate. Dediţelul este o plantă toxică. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. oiţe albe. cercetătorii. Poate fi utilizată și în nevralgii. taninuri. numai că amploarea e mai redusă. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. Atenţie.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. din care se prepară infuzie. însă. având câte o singură floare pe fiecare plantă. dreaptă. terenuri virane. pe o arie largă. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. asparagină. Denumiri populare: floarea vântului. printre care și menstruaţiile dureroase. Datorită faptului că este atât de toxică. iarba vântului. eczeme uscate. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Dafinul. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. în schimb. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. enzime. precum și frunzele. Principalul preparat care se obţine este tinctura. în calmarea spasmelor gastrointestinale. folosit pentru băi. foarte frumoasă. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. în general în locuri însorite și puţin umblate. precum și saponine. însă. din tradiţia populară. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. Prezentare. Are un rizom târâtor. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. ci și în oalele de gătit. saponine. pecingeni și chiar tuse spasmodică. numită dalac (antrax). Din dediţel. Dafinul este. cât și din fructe. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. dar puţin consistentă. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. de multă vreme. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Mai mult decât atât. adormiţele. Întrebuinţări. muscular și chiar nervos. durerilor de piept. mai ales în cazul durerilor uterine. și în afecţiuni ceva mai banale. . insomniilor. Întrebuinţări. Prezentare. Desigur. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. în prezent. ale noastre. Frunzele de la bază sunt palmate. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. a gripei. Este o plantă erbacee. Dalacul este o plantă toxică. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. ale tuturor. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. pârloage. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. dafinul este și un diuretic activ. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. de culoare violetă. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. sinuzitelor. tulpina aeriană fiindu-i. Atât din frunzele de dafin. în medicina tradiţională se prepara un decoct. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. unguent. Dediţelul are o singură floare. de la câmpie și până la munte. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice.

se fabrică și câteva tipuri de pilule. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. Denumire populară: potirașe. cu marginile puţin crestate. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. Degetarul galben este o plantă riscantă. păroasă. curăţând. Substanţe active importante: lanatozidă. Fructul este o capsulă ovoidă. frunzele. macerat. Degeţelul lânos este o plantă toxică. Cel mai important preparat este. în luminișuri. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. degeţelul de câmp. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. dar în anumite condiţii poate fi perenă. și din virtuţile medicinale. în schimb. uneori roșu-închis. totodată. De fapt. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. soluţie de digitalină. Prezentare. a scrofulariaceelor. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. florile se constituie într-un spic alungit. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Substanţe active importante. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. la ora actuală. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. digoxină – preparat care se obţine numai . Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. La maturitate. Partea superioară a plantei este. Mai nou. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. Degetarul galben crește în păduri. digitonina. Înflorește vara. îndeobște bienală. în general descoperite. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Plantă perenă. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. puternică. digoxină. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. în mod obișnuit. adică la înflorire. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. de atâtea măsuri de precauţie. foarte bine tractul digestiv. În medicina tradiţională. gălbuiînchis. se găsește în Carpaţii Orientali. la marginea pădurii. la marginea pădurilor. Pentru uz medicinal se folosesc. diginatină. Digitalina.20 metri înălţime. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. digitofilină. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. de unde și numele de degeţel lânos. Face parte din familia scrofulariaceelor. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. Prezentare. tulpina aeriană fiindu-i. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. Plantele din această familie. Prezentare. Denumire populară: degetăriţă. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. ramificându-se mult spre vârf. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Fructul este o capsulă. tinctură. Întrebuinţări. conţin un glicozid toxic. din păcate. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. de obicei. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. digitalină. în utilizarea lor. Dispuse în vârful ramurilor. în lunile iulie și august. Întrebuinţări. luminișuri de pădure. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. În România. neodigoxină. florile având formă de clopot. Înflorește în lunile mai și iunie. în luminișuri. otrăvitoare. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. în pietrișuri și grohotișuri. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Din aceste motive. pulbere. dar.

laxative. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. lecitină. în una dintre scrierile sale de specialitate. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. rădăcini dezvoltate. păroase. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Prezentare. florile și fructele. Pulpa de dovleac. cu frunze din trei foliole. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. Deritiţa este o plantă anuală. forma principală pentru terapie fiind infuzia. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos.5 metri înălţime. având și calităţi diuretice. vitamina A. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Seminţele au calităţi vermifuge. În general. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. protide. enzime. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Ovidiu Bojor sublinia. Frunzele sunt mari. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. antiinfecţioase.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. putând să le provoace chiar și moartea. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. dar au și virtuţi medicinale. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. Întrebuinţări. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. enzime. Întrebuinţări. numit bostan. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. oamenii consumând de la el doar seminţele. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. ușor reniforme. laxative. tulpină ramificată. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. aproape întotdeauna. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Întrebuinţări. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. sedative. în terapii medicinale. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. hidraţi de carbon. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. Fructul. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. Datorită compușilor săi. sub formă de vrej. calmând durerile și cicatrizând. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. fitosterine. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. a medicului. Denumire populară: bostan. Aflate în interiorul dovleacului. Pentru nevoi medicinale. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. dar și externe. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Prezentare.. pentru a prepara un decoct. . laxative și chiar sedative. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. aparţinând familiei cucurbitaceelor. sudorifice. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. diuretice. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. Florile sunt. Marele farmacist dr. a râurilor și lacurilor. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile.. zdrobite. galbene și încărcate de polen. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. având coaja gri. Substanţe active importante. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. pești.

Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Denumire populară: gălbenuţa. cu gust acru. Face parte din familia leguminoaselor. varice. tincturi. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. De asemenea. pe câmp în zonele accidentate. retenţiile hidrice. Un colectiv condus de dr. sporind și calitatea produselor biliare. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Din ramurile tinere se poate obţine. Astfel. coaja. Florile. frunzele. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Frunzele sunt alterne. reumatism.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. chiar unele afecţiuni cardiace. comestibilă. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. la marginea pădurilor. Prezentare. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. au culoarea galbenă. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. enterita. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. diabetul. lemn galben. Preferă locurile însorite. pulpa de dovleac turcesc (1. astringent. Dovleacul are rolul de a ușura. un colorant galben. var. datorită spinilor neiertători. dintre care cea mai importantă. scorbut. utilizat la vopsitul textilelor. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. fără să se adauge sare. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. stimulînd secreţiile gastrice. Frunzele sunt lanceolate. deci. gută. este adenomul de prostată (prostatita cronică). cu o înălţime de până la trei metri. oblonga). Fructul său este o bobiţă alungită. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Întrebuinţări. iar florile galben-aurii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. Denumire populară: dracină. Face parte din familia berberidaceelor. chiar dacă este distrusă. gard viu. mare specialist naturist. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. insomniile. prin fierbere. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. infecţiile urinare. fructul acestuia având o formă alungită. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Pavei Chirilă. extracte. prezente în scoarţă și rădăcini. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. acid malic și vitamina C în fructe. despre cure de dovleac. coaja lui este încă verde și fragedă. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. În prezent. drăgină. se amestecă și se face un terci gros. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. hemoroizi. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Dracila este un arbust foarte spinos. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. icter. care se poate îndulci și aromatiza. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. sirop. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. Drobiţa are capacităţi depurative. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. Întrebuinţări. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. precum și hipotiroidia. parazitozele intestinale. Prezentare. fructul fiind o păstaie. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. prin tufărișuri. Înflorește în lunile iunie și iulie. .

Drobul. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Substanţe active importante: zaharuri. pneumonia. mătură verde. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. Fructul este o păstaie turtită. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. decocturi. magneziu. Tulpina. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Astfel. de pildă). deosebit de bine conturate. potasiu. ce face parte din familia cruciferelor. bronhopneumonia. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. Înălţimea acestui copăcel nu trece. bun pentru vopsitorie textilă. drobul este o plantă otrăvitoare. oxitiramina – substanţă foarte importantă. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. Aparţine familiei saccharomitaceelor. de fapt. fosfor. drobușorul crește. peptide (aminoacizi). și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. infuzie. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. gluten. în mod obișnuit. Întrebuinţări. pe larg. resuscitând structura nervoasă a inimii. de doi metri. facilitând procesul de cicatrizare. carotinoide. săruri minerale. Ca orice leguminoasă. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. protide cu aminoacizi. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. din ele obţinându-se. dar și D. de culoare neagră. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. și în industria farmaceutică. Această plantă. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. hemoragiile uterine. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. antiveninos. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. de asemenea. infuzie. H și E). Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. diuretic. Fiind o plantă sălbatică. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. deosebit de expresive. chiar dacă sunt mai vechi. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. guta. Florile au culoarea galbenă. însă. Prezentare. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. epinina. laolaltă cu alte plante sălbatice. precum și aritmiile cardiace. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . vasoconstrictor. drobul are o rădăcină foarte ramificată. Se înmulţește prin înmugurire. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Prezentare. Reduce scorbutul. săruri minerale. prin fermentare. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. scoparină (aceasta se găsește în flori). Drobul este folosit. însă. un arbust. pe pajiști. frunzele de la bază sunt peţiolate. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. conţin elemente nutritive de excepţie. tirarnina. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. anemia. cu drojdia folosită la fabricarea berii. extracte. Preparatele de drob sunt eficiente. rămâne verde tot timpul anului. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. din care se face. Întrebuinţări. reumatismul. pe stâncării. cunoscut și sub numele de măturice. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. perenă sau anuală. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Aceste levuri. Prezentare. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. saprofită. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. Florile. având acţiune tonică asupra uterului. și ea foarte ramificată. un frumos pigment albastru. Aparţine familiei leguminoaselor și este. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. mai mult sau mai puţin dezvoltate. putând apărea reacţii adverse. reviogorând.

Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Prezentare. dumbravnicul are un rizom care. în consecinţă. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. utilizat în aplicaţii curente. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. calmante. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). precum și pentru refacerea florei intestinale. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. sub formă de picături. adică de fân proaspăt. în tratarea herniei. în acest caz. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. lobate. dar pot fi și roz sau albe. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. din acest motiv. depurative. Se folosește și ca diuretic. carbonat de calciu. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. valoroase cu adevărat sunt florile. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. antidiabetice. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Pentru terapii. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Uscată. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. remarcându-se și efecte sale antiseptice. este scurt. Este recomandat. Atât tulpina. frăgar. Mai nou. cu o înălţime de până la 15 metri. . reconstitutive. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). de asemenea. diabet. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Florile au culoare purpurie. tanin. pe lângă faptul că se lucrează bine. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. În cazul dudului. Dudul este un arbore puternic. din care se prepară o infuzie. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Prezentare. Are frunze mari. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Întrebuinţări. Dudul face parte din familia moraceelor. în aprilie și mai. fiind antiscorbutică și tonifiantă. dar și datorită efectelor sale medicinale. de cumarină. Denumiri populare: agud. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. adenină. remineralizante. ficat grav bolnav. Din acest motiv.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. Întrebuinţări. în agitaţie și iritabilitate. Ca multe alte plante de pădure. Substanţe active importante: glucozide. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. beta-caroten. Dumbravnicul înflorește primăvara. antimicrobiene. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. Datorită acestor proprietăţi. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. dar ramificat. dar și în intoxicaţii alimentare. Întrebuinţări. Dumbravnicul este o plantă meliferă. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime.

Eucalyptus amygdalina. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. precum și în boli ale căilor respiratorii. Având proprietăţi antiinfecţioase. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. se prepară infuzie. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. ci chiar de vindecare. de pildă. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. lesne de remarcat în pădure. Prezentare. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. cenușiu-albicioasă. dar și din scoarţă. Sunt recomandate. Tot din frunze. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. și mai ales în cazul eczemelor vechi. care poate fi prelucrat. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). Ajunge la înălţimi uriașe. Fagul înflorește în luna mai. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. un adevărat monument al naturii. cu succes. piperitonă. Prezentare. a răcelii. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Frunzele sale sunt consistente. . În cantităţi mari. decoct. Florile sunt albe. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. ci și un adevărat medicament. cumarină. preparatele de eucalipt sunt utilizate. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. Cel mai important compus este. Întrebuinţări. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. desigur. preparatele de eucalipt pot fi toxice. precum și în boli ale căilor urinare. uleiul de eucalipt. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. verzui. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. tinctură. adesea. în jur de patru metri pe an. cataplasme. Prezentare. astmului și sinuzitei. și în afecţiunile reumatismale. Eucaliptul australian și cel californian. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Face parte din familia fagaceelor. fiind antipiretică și antitermică. glucoză (5 – 7%). După cum se știe. efectul său fiind. Foarte cunoscută și foarte răspândită. Are o scoarţă netedă. terpene. antiseptice. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. zaharoză (circa 4%). distilat. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. tanin. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Întrebuinţări. pudră. roșii sau roz. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. continuând să crească în grosime. nu numai de ameliorare. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. cărnoase.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. cu încredere.

dar și substanţe amare. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. Florile sunt mici. tirozidă. păroasă. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. colici urinare. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. se obţine un suc. Tecile conţin aminoacizi. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. antispastice. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Frunzele sunt penate. precum și o substanţă specifică numită herniarină. . sedative. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. prin presare. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. erupţiilor cutanate. Substanţe active importante: saponine. se înmulţește prin spori). lipide. Substanţe active importante. Întrebuinţări. cumarină. faringite. dereglări ale stomacului. tuse seacă. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Substanţe active importante: ulei eteric. Denumiri populare: ferega. ulei esenţial. cu o lungime maximă de circa 30 cm. ci și medicinală. În combinaţie cu alte plante. vitamina C. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. la eliminarea clorului și a ureei din organism. infecţii urinare. parte a familiei polipodiaceelor. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. anason nemţesc. Prezentare. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). Pentru aplicaţii terapeutice. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. Prezentare. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Prezentare. carminative. Frunzele au o lungime medie de un metru. cât și extern. uneori chiar perenă. astm bronșic. Denumiri populare: chimen dulce. rareori se folosesc ca atare. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. din care se prepară infuzie. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. Se utilizează atât intern. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Denumire populară: săpunaș. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. expectorante. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. anason dulce. perenă. din seminţele de fenicul se face infuzie. printre altele. anuală sau bienală. galbene. Se utilizează și planta proaspătă din care. amigdalite. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. contribuind. Aparţine familiei cariofilaceelor. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. substanţe minerale. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. diuretice. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). cistite. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. iarba șarpelui. zaharuri. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Din rizom cresc rădăcinile. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. Este o plantă de cultură. cu segmente înguste. Herniaria hirsuta. preferând solul umed și nisipos. ale tractului digestiv. triptofan.

Prezentare. saponină. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. frunze bracteriforme. reumatismului și gutei. adânc sectate. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. o substanţă amară încă puţin cercetată. albaspidina.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Florile sunt albe sau roz-violete. în luminișuri. zaharuri. dar. Specialiștii recomandă ca. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. anuală. Pentru terapii se folosește toată planta. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. sora soarelui. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. fiind prinse direct de rizom. a arsurilor. Substanţe active importante: tanin. planta este toxică. zaharuri. blocajele intestinale. dischineziile biliare. Este originară din America de Nord. Prezentare. Denumire populară: iarba dulce. Întrebuinţări. tanin. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. se utilizează și frunzele. manitol. În medicina populară. dar cu precădere rizomul și florile. în anumite cazuri. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. în locuri umbroase și umede. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. ușor muchiată. în vegetaţii sălbatice amestecate. umplută cu o măduvă . acid flavoaspidic. planta este încă puţin cercetată. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. Substanţe active importante: aspidinol. tufărișuri. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Se prepară extracte. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. filicina. curăţindu-se doar părţile putrezite. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. Sporii de formează în lunile august și septembrie. Denumire populară: păștișor. Are un rizom târâtor. Denumiri populare: răsărită. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. De altfel. Are acţiune sedativă. Crește prin păduri. Prezentare. amidon. mai ales în combaterea teniei. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. adică penat-sectată. aparţinând familiei compozitelor. flori albe sau roz-liliachiu pal. Întrebuinţări. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. relaxantă. intrând în compoziţia multor medicamente. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. pe partea inferioară a frunzelor. în combaterea gutei. ori de câte ori există ocazia. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. a s pecialistului. precum și pentru calmarea durerilor locale. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. păroasă. guta. Atenţie. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. În stare proaspătă. Întrebuinţări.

cvercetină. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. în locuri umede. Întrebuinţări. consistente. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. frunze alterne. adică a insectelor. betaină. păroase. Frunzele sunt mari. pe cale de a înflori. a arsurilor. în afecţiuni pulmonare. necesari consumării materiilor organice. la îndoială. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. care au un peduncul lung. practic la nivelul solului. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. acizi. oval-cordate. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Frunzele sunt mari. Împreună cu alte extracte. protide. De altfel. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Substanţe active importante: taninuri. având o înălţime maximă de 15 cm. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. numai că efectele acestora au fost puse. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. De asemenea. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. în tratarea vezicii biliare leneșe. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. acizi. galbene. În România. Efecte medicinale asemănătoare au. cu o înălţime de până la patru metri. iar frunzele formează o rozetă. Fluierătoarea. fitosteroli. Uleiul de floarea-soarelui. vitamina E. alterne. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. nu de puţine ori. rășină. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. iar fructul său este bacă (o boabă). Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. utilizată în combaterea febrei. albastră-violacee. Florile au o culoare puternică. lată și o medicaţie. în poieni. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. o alcătuire vegetală impunătoare. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. enzime. făcând parte din grupa plantelor carnivore. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. a frigurilor și a bolilor de splină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. la margini de pădure. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. în turbării și mlaștini. mucilagii. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. eczemelor. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. rădăcină consistentă. glucide. . în tratarea locală a reumatismelor. eficientă în multe și grele afecţiuni. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. fiind un bandaj și un stimulator. grase. precum și despre petalele mari. Prezentare. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. dermitelor. Din această rozetă se înalţă florile. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. în liziere. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. fiind foarte hrănitoare. În medicina tradiţională. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. Desigur. mai ales pe pajiști. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. Tulpinile îi sunt foarte scurte. Înflorește în mai-iunie. în stări febrile. florile fiind galbene. Prezentare. și preparatele din frunze și tulpini tinere. cel mai căutat compus fiind lecitina. carotenoide. din care se prepară un extract fluid. de pe marginea capitulului. ci și alte părţi ale acestei plante. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. mai ales la femei. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. Este o erbacee pitică. dar și în acela al rănilor de sub piele. cărnoase. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. Fluierătoarea este și un bun revigorant. ușor încălzit. însă. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. gliceride. Întrebuinţări. în hipertensiune.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Denumire populară: ghimbir. de-a lungul drumurilor. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Poate fi găsită pe pajiști. Aceste preparate sunt recomandate. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. Întrebuinţări. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. de asemenea. acid genţiotanic. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosesc. pe fâneţe. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. solitare sau grupate câte două sau trei. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Întrebuinţări. în tufărișuri. în India. gentianina. Ghimberul este o erbacee tropicală. pentru revenirea poftei de mâncare și. tanin. puternică. amarogentina. ajungând doar până la 60 cm înălţime. combat viermii intestinali. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. precum și împotriva alergiilor. de viaţă. precum și pentru combaterea viermilor intestinali.. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. Este o plantă înaltă de circa un metru. adesea. Se utilizează și în bolile de stomac. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. în primul rând. albastru-verzuie spre violaceu. în poieni. compuși uleioși. în anorexie. de mișcare de rotaţie. hipotensiv. pentru combaterea răului de altitudine. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Această plantă crește pe locuri virane. Consumat zilnic. fenoli. pe tuluzul căilor ferate. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. din care se extrag uleiuri aromate. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. ca antidot în caz de rău de mare. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Florile. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. stimulative. precum și în zona subalpină. ascuţite. deranjamentelor stomacale sau intestinale. în august și septembrie. preferând pământul tare. de circa doi-trei centimetri lungime. împotriva transpiraţiei. greţuriior. Florile au formă de clopot. maluri de ape). fiind de culoare albastru-verzuie.. în locuri umblate. reduc febra. Este întrebuinţat. Substanţe active importante: genţiopicrina. în tratarea gastritelor hipoacide. de mașină. de asemenea. Are frunze multe. Înflorește târziu. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. Bangladesh.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. cu precădere . contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. la subsuoara frunzelor. Prezentare. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. în locuri umede (păduri. gentisima. tonifiante. Malaezia. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Ghimberul este folosit. Prezentare. potenţează activitatea ficatului și a bilei. chiar bătătorit. antitusiv. mai importante fiind rădăcinile. cu bleu spre interior. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. Tulpina. gingiber. prezentă în Orient. este ramificată. ulei volatij. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Nepal. la rându-i. Această plantă are un rizom puternic. de la câmpie până în zona alpină.

ale cărui virtuţi medicinale sunt. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. în formă de stea. pe pajiști. Frunzele sunt trifoliate. excitaţiei cerebrale. mereu verde. sedative. cicatrizante. Denumiri populare: patru-bani. pajiști. din care se prepară infuzie. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. caisa argintie. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. acid cianhidric. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). pășuni. Pentru uz medicinal se recoltează florile. niște bobiţe roșii. luminișuri. reduse și care este ocrotit de lege. Tulpina este subţire. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. sedative. Ghizdeiul crește prin fâneţe. cumarină. Substanţe active importante: pectină. fiind dispuse în formă de evantai. Ramurile au. . Face parte din familia liliaceelor. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. și fructe bace. de mici dimensiuni. Spre deosebire de ghimpele comun. Fructele sunt niște păstăi. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. în vârf. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. și apar din mai și până la începutul toamnei. Întrebuinţări. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. arborele templier japonez. în februarie și martie. uneori galbene cu dungi roșietice. Prezentare. ci și un remediu medicinal. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. de asemenea. Are efecte antiinflamatoare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. totuși. Aparţine familiei amarilidaceelor. imunostimulatoare și chiar hipnotice. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. fructe acre. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. cu efecte notabile. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Au. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. Are flori verzui. două frunze lineare și o floare albă. Ghizdeiul este o erbacee perenă. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. florile și părţile tinere. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. cât și florile și frunzele. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. extracte. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. Frunzele sunt bilobate. groase și cărnoase. în cistopielită. Înflorește în mustul zăpezii. insomniilor. stărilor de stres. prin păduri. dezinfectante. agitaţiei nervoase. suculentă. uneori mai devreme. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). În mod tradiţional. Pentru a nu se face confuzii. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. Aparţine familiei gincoaceelor. sirop. Prezentare. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). isteriilor. recoltarea lui fiind interzisă. Au valoare terapeutică atât bulbul. Florile de ghizdei sunt galbene. vestitorul primăverii. stărilor depresive. alcaloizi. din familia leguminoaselor. Puţini știu că ghiocelul. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. pe taluzurile drumurilor. pe terenuri virane. deci de peste 200 milioane de ani. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. în zone unde omul ajunge mai rar. Prezentare. un spin. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. cum ar fi cardiopatiile. condimente) și nici lactate fermentate. în păduri. parcuri. fiind considerat copac sacru.

Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. „esenţă umană”. Se găsește în flora spontană. Canada. cât și o infuzie. SUA. Deși trezește un interes atât de mare. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. riboflavină. ginkgol. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. o rădăcină de ginseng sălbatic. Denumiri populare: ginseng asiatic. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. Fiind foarte căutat. antibiotic. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. bilobol. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. de asemenea. Ginsengul este o plantă perenă. Specific Peninsulei Coreene. de un înalt nivel calitativ. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. și în diabet. pinitol. De pildă. Cu ginkgo biloba se acţionează. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. terpene. Substanţe active importante: ginsenozide. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. vitamine. însă. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. sedativ. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. Substanţe active importante: flavonoli. glucozaţi. unde se cultivă ca plantă de ornament. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. antispasmodic. Vietnam. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. antiinflamator. cu bune rezultate. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. spasmele musculare. Oricum. Aparţine familiei araliaceelor. vermifug. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. totuși. ginseng coreean. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. înveliș care nu miroase prea plăcut. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. pe cale industrială. ginsengul sălbatic fiind. comprimate. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. acid ginkgolinic. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. uscată și curăţată. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. mai ales în fructe și frunze. ginsengul . o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. potrivit unor cunoscători. esenţă. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. precum și frunzele. Întrebuinţări. ginsengul are. în special. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. celebre pe plan mondial. de un interval de timp atât de mare. Multă vreme. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Inflamaţiile. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. saponine. antifungic. acizi organici. Rusia. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. tiamină. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. o plantă ocrotită de lege. În general. La modul general. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. În general. ci și în Japonia. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. vasodilatator. trombozele. planta are o dezvoltare specifică. la ora actuală. Prezentare. cât și sub formă cultivată. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. Întrebuinţări. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. În secolul ai XVIII-lea. varicele.

Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. întărește memoria. terciul de uruială. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. fortifică sistemul nervos central și periferic și. în primul rând. Desigur. pentru locuitorii zonelor temperate. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. totuși. tărâţele. Potrivit unei străvechi tradiţii. dar și în dislipidemii. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. grâul fiert. dezvoltă imunitatea organismului. Datorită acestor calităţi. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. mai ales. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. de peste 1500 de ani. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. protide. probând și calităţi anticancerigene. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. chiar și până la un metru. la sporirea imunităţii organismului. Erbacee anuală. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. Acest fruct este recomandat. Dincolo de acestea. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Prezentare și Întrebuinţări. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. Tulpina este dreaptă. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). tărâţele și germenii sunt . Citrus paradisii. deși nu este un panaceu. astenii. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. precum și de tonic al organelor interne. în timp. Provine din Asia. efectele posibil negative. Prezentare. ci și pericarpul. hidraţi de carbon. într-o manieră semnificativă. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). Grepfrutul este. afecţiuni pulmonare. trebuie menţionat. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Totuși. ulei esenţial. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. grâul încolţit. se impune atenţie în utilizarea lui. acizi organici. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. sativum). reducând glicemia. numeroase legende. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. pentru industrie. decoctul. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. În mod obișnuit. iritabilitate. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. o plantă exotică. insuficienţă biliară. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. putând provoca hipoglicemie. Cât despre contraindicaţii. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. stimulând activitatea factorilor de imunitate. grâul face parte din familia gramineelor. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. celulele nervoase. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. goală pe dinăuntru.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Frunzele sunt lanceolate. nervozitate. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. folosit îndeobște ca detoxifiant. de aceea. cu noduri la anumite distanţe. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. atonie gastrică. Pentru alimentaţie. cercetătorii susţin că ginsengul. iar fructul este bobul de grâu. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. Mai nou.

cu viţa de vie. fiind prezent și în mitologia greacă. hameiul seamănă. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. În acest context. Acești germeni conţin săruri minerale. preparate sub formă de infuzie. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. Pom fructifer. C și PP. frunze. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. B. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. în revigorarea corzilor vocale. dar se prepară și sub forma unui decoct. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. tanin. epuizarea. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. gluten. De asemenea. protide. fermenţi. enzime. vitaminele A. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. afecţiuni ale pielii. Prezentare. în amigdalite. endocrine. mămlugă. tulburări vegetative. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. în tufărișuri. ierboasă. consumate în mod curent. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. scoarţa ei având culoarea gri-închis. Fructele se consumă ca atare. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. în hidratarea și curăţirea pielii. de mari dimensiuni. aparţinătoare familiei moraceelor. guturai. de asimilaţie. gută. Preparatele de gutui (din flori. adică binecunoscutele gutui. pectine. Fructele. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. vitaminele A. sleirea acestuia. Prezentare. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. căţărătoare. în bronșite. Practic. tofolean. Hameiul crește în flora spontană. Ca dezvoltare în spaţiu. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. glucide. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. în crize de creștere. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. în păduri tinere. ulei. stomatite. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. Denumiri populare: măiugă. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. Întrebuinţări. stările febrile. microelemente. sunt sâmburoase. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. În general. diareea. cardiace. Substanţe active importante: săruri minerale. fructele și seminţele gutuiului. în căderi fiziologice. substanţe mucilaginoase. Substanţe active importante: amidon. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. datorită grâului. himel. Tulpina se ramifică în partea superioară. protide. De altfel.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. reumatism. PP. uneori până la 15%. amigdalină. E. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. întrucâtva. dizenteria. De exemplu. B1. pulpa fructului. producându-se chiar și unele ameliorări. acizi organici. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. frunzele. Hameiul este o plantă perenă. circulatorii. Prezentare. fiind întâlnit în lunci. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. B2. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. hameiul este cultivat pe mari . în faringite. Frunzele de gutui. uneori prezentându-se ca un arbust.

Rizomul de hrean este cilindric. tartric. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. parte a familiei malvaceelor. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. reduce durerile menstruale. tonice. utilizată în procesul de fabricare a berii. foarte lung. laxative. cum ar fi cele generate de stres. dar și în cazuri de acnee și ten gras. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. provenită din zona Orientului și a Asiei. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. de circa 50 – 60 cm. De altfel. speciei Hibiscus sabdariffa. malic. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. ceaiurile fortifiante. ci și medicinal. humolină. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. acizi. De obicei. gros. Substanţe active importante: peroxidaza. cataplasme. bacteriostatic. alături de măceșe și alte fructe. oxalic). Importanţă medicinală au și frunzele. în deranjamente digestive. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. ascorbic. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. trichomonoză. eficiente. fluidizează circulaţia sângelui. dar și decoct. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. extract. Se prepară infuzie (în mod frecvent). cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. fiind un produs medicinal antiseptic. săruri minerale. Aceste ceaiuri sunt indicate. tinctură. anorexie. precum și mai mulţi acizi (citric. realizându-se o serie întreagă de băuturi. Inflorescenţele (conurile). hibiscitrină. substanţe minerale. insomnie. Hreanul se folosește sub formă rasă. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. sporește pofta de mâncare. antituberculos și antispastic. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. alb pe dinăuntru. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. reconfortante. totodată. vitalizante. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. și hibiscusul. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. În general. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. având în compoziţia lor. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. dar apare și sub formă cultivată. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). un ulei. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. dar și un aliment cât se poate hrănitor. rareori și părţile tinere ale plantei. plantă din flora spontană de la noi. hibiscină. în mod obișnuit. de asemenea. În preparate și combinaţii medicinale. tanin. nu numai din punct de vedere gastronomic. de suprasolicitare. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. ulei esenţial. sub formă de flori. hibiscusul utilizat în mod curent. Prezentare. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. dar și primăvara. Întrebuinţări. Întrebuinţări. . plăcute. cât și externe. hibiscusul este menţionat primul. dar și sub formă de suc sau chiar salate. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. Plantă perenă. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Substanţe active importante: lupulină. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. aparţine. vitamina C. substanţe estrogene. având. Există și alte specii de hibiscus. precum și cu alte fructe de pădure. Prezentare.

au o valoare nutritivă însemnată. chiar revulsive. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). întâlnită mai ales sub formă cultivată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. . seminţele de hrișcă. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. cum ar fi cele pulmonare. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. asemănătoare cu cea a orezului. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Denumire populară: grâu negru. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. fiind un factor de antrenare. Pentru a înflori. Hreanul este un excelent condiment. dr. Iarba broaștelor înflorește toată vara. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Se spune că boabele de hrișcă. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. ci și în calciu. dar și în ape care curg foarte încet. Are dimensiuni reduse. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Tulpina de hrișcă poate ajunge. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. fiind foarte bogate în amidon. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. în mlaștini. Bineînţeles. Florile sunt roz. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. mai ales la nivel periferic. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. planta are nevoie de mult soare. săruri minerale. contribuind la revigorarea organismului. plutitoare. cistină. Prezentare. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. guta. Iarba broaștelor este o plantă de apă. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. cel mai important compus este rutina (rutozida). Hreanul este diuretic și expectorant. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. De exemplu. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. decorticate. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. cu succes. Se cultivă. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. fagopirină. Fagopyrum esculentum. Un mare specialist. cu stoloni dezvoltaţi. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. cel puţin 50 de zile. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. atât în plan medicinal. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. Hrișca este o erbacee anuală. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. reumatismul. în zonele nordice. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. arginină. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. de mobilizare a organismului. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. au. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. până la înălţimea de 60 cm. leucoreea. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Prezentare. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. lizină. utilitate deosebită. roșii sau albe. Întrebuinţări. antiseptice. Alexander Reinhard. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Întrebuinţări. cât și economic. la maturitate. fiind muchiată. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. litiaza urinară. în primul rând.

de mici dimensiuni. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. dar mai ales datorită florilor. narcotice. având o înălţime de până la 1. Frunzele și tulpina sunt consistente. Are. Actaea racemosa. ci și după aceea. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. pe marginea drumurilor. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. folosite cu mare atenţie. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Întrebuinţări. Denumiri populare: troscot gras. floare de piatră. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. ochiul boului. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor.50 metri. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. De pildă. laxative. mai indicate fiind extractele. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. precum și seminţele. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. primăvara sau toamna. însă. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. mai ales cele de pe ramurile tinere. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. hipertensiune. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. De culoare galbenă. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. antiinflamatoare. Prezentare. vermifugă. alcaloizi. fiind administrată ca tonic. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Frunzele. tanin. la ușurarea nașterilor. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. ca vegetaţie în acvarii. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. mucilagii. În cantităţi mari. pline de suc. vitamina C și vitaminele din grupa B. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Prezentare. preparatele din această plantă pot provoca avortul. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Întrebuinţări. cicatrizantă. Denumiri populare: omag. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. probleme cardiace). dar și asupra tractului digestiv. tuse cronică. Denumire populară: cohoșul negru. Iarba broaștelor se folosește. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. Totodată. bronșite. Tulpina este păroasă. Se prepară infuzie sau decoct. capabil să înmoaie. și virtuţi medicinale. Poate atinge înălţimea de un metru și. cefalee. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. spasme musculare.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. în mod obișnuit. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. flavone. smântânică. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Florile sunt sub formă de capitule și au . Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. Substanţe active importante: săruri minerale. cărnoase. din iunie și până în octombrie. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. astm. Actaea spicata. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. datorită aspectului său general. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Substanţe active importante: cimicifugină. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. în locuri părăsite. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. însă. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. spasme pe tractul gastro-intestinal.

în mod obișnuit. înălţimea de un metru. Denumiri populare: ardeiaș. acid fumărie. Face parte din familia boraginaceelor. persicarină. oxiuraza. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. săruri de potasiu. Tulpina. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. magneziu. reumatisme. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. poligonon. tinctură. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Se mai prepară cataplasme. Este o plantă cu tulpini lemnoase. acid cafeic. Prezentare. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Stimulează apetitul și digestia. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. noduroasă. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. fiind o iarbă meliferă. Crește în locuri umede. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. ulei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Prezentare. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. pecingine. Prezentare. pielonefrite. Practic. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). cât și externe. antispastice. din iunie și până în septembrie. Întrebuinţări. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. depurative. ericolină. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Substanţe active importante: acid galic. dificile. alantol. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. camfor. . extract fiuid. principii amare. Frunzele sunt lanceolate. iar florile au forma unor spice cilindrice. Frunzele îi sunt lanceolate. ulei esenţial. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Întrebuinţări. prin șanţuri. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. în manieră naturistă. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. roșie sau albă. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Întrebuinţări. Crește pe soluri părăsite. extract fluid. Caluna vulgaris. ericinol. putând ajunge până la o înălţime de un metru. astringente. fiind antiseptice. De asemenea. unguent. Substanţe active importante: hiperină. Datorită acestei înălţimi reduse. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. nu depășește. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. guta. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. inulină. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. cu tot cu frunze și flori. Surprinzător. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. din care se face o infuzie. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. ramnazină. în zone mlăștinoase. calciu.20 metri înălţime. blocaje și atonii musculare. paralizii. bronșitele. bronșice și expectorante. Are tulpină simplă sau ramificată. iarbă amară. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. iar florile au culoare albastră. precum și arbutosidă – un compus specific. mixtură. heienină.

infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. antisudorifice. precum și în hipertensiune. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. acizi organici. litiaza biliară. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Poate fi întâlnit. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. mucilagii. cu tot cu flori și frunze. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. unguente și cataplasme. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. jireapăn. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). peţiolate. decoct. ienuperină. Înflorește în aprilie-mai. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. rezine. tinctură. în turbării. Substanţe active importante: ulei volatil (0. Iedera este un arbust agăţător. a ulceraţiilor gurii. Valoare medicinală au frunzele. ulcerele cutanate. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. . a unor boli de piele (de exemplu. turtei. reumatismul. Întrebuinţări. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. Prezentare. arsurilor. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. în preajma pădurilor. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. În cantitate mare. o tufănică întâlnită prin fâneţe. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. Face parte din familia crasulaceelor. brădișor. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. de lumină. antiulceroase și chiar anticanceroase. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. consistente și au gust acru. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. a stărilor febrile. din care se prepară cataplasme. Face parte din familia araliaceelor. antiscorbutice. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Această plantă poate contribui. guta.2 – 2%). Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. de fapt. săruri de potasiu și calciu. la combaterea scorbutului. tusea convulsivă. Denumiri populare: cetenă. prin efectele sale medicinale. Este o plantă iubitoare de soare. Se prepară o infuzie. Întrebuinţări. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. dar și micozele. pistruii. direct pe zona afectată. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. și chiar a bătăturilor. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. în zone de tufărișuri. stomahice. De asemenea. iar florile. bătăturilor. a rănilor greu vindecabile. în păduri. de mici dimensiuni. decoct. fiind antiepileptice. Întrebuinţări. Substanţe active importante: flavone. alcaloizi. abcesele). Prezentare. rotunde. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). Prezentare. antidiareice. taninuri. grupat sau izolat. verzișoară. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. Face parte din familia cupresaceelor. Este un arbust ramificat. frunzele fiind ascuţite. Denumiri populare: iarba ciutei. din care se prepară infuzie. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. zaharuri. infuzii. Substanţe active importante: iederina. zaharuri. cu tulpină foarte lungă. groase. jneap. asemănătoare cu acele bradului. au o culoare galben-verzuie. Frunzele sunt verzi. Frunzele sunt aproape ovale. lucioase. iarba tutunului. Potrivit unor cercetări ceva mai noi.

analgezice și bronho-dilatatoare. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. Ipcărigea crește în flora spontană. iar frunzele sunt mici. rareori albe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. gastro-duodenitele. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. Este o plantă anuală. ciuin alb. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. glicozide. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. uneori. Tulpinile sunt mult ramificate. Prezentare. ulei volatil. Substanţe active importante: saponine. acid galacturonic. de obicei. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. însă. Substanţe active importante: grăsimi. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. emolient. gipsogenina. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. mucilagii și. protide. dese. săruri minerale. Aparţine de familia labiatelor. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. de culoare maro. florile fiind. Se prepară infuzie și decoct. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. adesea. În primul rând seminţele. la prelucrarea pieilor. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Florile au culoare albastră. Frunzele sunt lanceolate. mai ales . iritând. ca expectorant. Prezentare. Rareori. În combinaţie cu alte plante medicinale. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. heterozide. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. infecţiile căilor respiratorii. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Denumiri populare: gipsăriţă. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. a gutei. în fabricarea unor produse cosmetice. mai ales. Întrebuinţări. coroana miresei. pot fi roșii sau chiar albe. Dezvoltă un rizom foarte puternic. este indicat în anorexie. Întrebuinţări. ipcărigea are și proprietăţi depurative. albastre. Florile au culoarea albă sau roșietică. cultivată. carminative. abceselor și furunculelor. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. Isopul este un mic arbust. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. antiseptic. căile renale. a bronșitelor acute și cronice. Prezentare. a cistitelor. turtite. sedativ. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. caz în care se ajunge la hematurie. Tulpinile inului sunt drepte. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). dar și restul plantei. reumatismului. cilindrice. la prepararea halvalei. lucioase. cu obârșii exotice. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. conţin o ciano-glucozidă. De asemenea. Întrebuinţări. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. de exemplu. ipcărigea apare și în forme cultivate. Inul înflorește în iulie-august. alungite. laxativ. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. Aparţine familiei cariofilaceelor. De asemenea. seminţele macerate și decoctul.

Isopul se manifestă ca un agent sedativ. foarte plăcut. se cultivă.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. antispasmodic. bălţi. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). are stoloni și rizom. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. Este o izmă de talie mai mică. acetat și valeriană de metil. malurile râurilor. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Totodată. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. hipotensiv. deseori ramificată. chiar mlăștinoase. aducându-l la normal. inclusiv la nivelul capilarelor. expectorant. Din punct de vedere medicinal. bronșita. sudorifice. Întrebuinţări. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. antidiareice. Întrebuinţări. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Tulpina. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. heterozidă. totodată. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. Această specie de izmă. florile fiind roșii-violete. diuretice. în patru muchii. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. aparţinătoare familiei labiatelor. Denumiri populare: izmă de leac. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. hipericină. în cea alimentară. Prezentare. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. este verde. substanţe minerale. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. colină. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. precum și alţi compuși specifici. au culoare roz. fiind și un bun regulator al digestiei. izma reface climatul gastro-intestinal. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. mintă de grădină. Sub formă de infuzie (ceai). Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). sângele în mișcare. fiind o plantă meliferă. Băile cu infuzie de izmă acţionează. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. lacuri de pădure. . dispuse în spic în vârful ramurilor. fiind un bun vasodilatator. Substanţe active importante: mentol liber. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Poate ajunge până la 1. Substanţe active importante: ulei eteric. mentonă. ci și în industria farmaceutică. Florile. astmul. sudorific. punând. totodată. mintă. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. cu frunzele dinţate și creţe. Întrebuinţări. compuși antibiotici. și asupra reumatismului și a urticariei. hipertensiunea arterială. din acest motiv. antiemetice. în combaterea colicilor abdominali. Notabile sunt și efectele carminative. alungite și au un miros specific. compuși triterpenici. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern.20 metri înălţime. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Este utilizată și ca aromatic. mentă. Practic. Este o plantă erbacee perenă. are o culoare roșietic-violetă. Prezentare. însă. compuși sterolici. a cosmeticelor. de relaxare. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. are aceleași utilizări ca și izma bună. Mentolul și mentona. Denumire populară: izma de baltă. uneori. fiind un carminativ eficient. antispastice. recomandate fiind băile cu infuzie. Frunzele sunt opuse. expectorantă. Prezentare. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni.

însă. Euphorbia helioscopica. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Euphorbia seguieriana. Întrebuinţări. atunci când este înflorită. . iar din rășină se produce terebentină. pistruii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Prezentare. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Face parte din familia pinaceelor. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. aflându-se plasate în teci micuţe. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. se folosește. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. conurile tinere. alior. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Laptele câinelui este o plantă toxică. Prezentare. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. și seminţele. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. cum ar fi negii. În general. acest arbust are conuri. Se prepară decoct. locale. a terenurilor virane. precum și ca diuretic. În formă de ace. mai rar. Denumiri populare: laptele cucului. Întrebuinţări. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Datorită toxicităţii sale. Întrebuinţări. roz sau chiar albă. lipide. Florile. local. pecinginea. Euphorbia stepposa. cu o înălţime maximă de 4o cm. Fiind conifer. dar mai ales în regiunile alpine. tulpina fiind rotundă și subţire. înflorește intens. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. cu miros specific. La rupere. Preparată sub formă de decoct. tulpina secretă un suc lăptos. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Face parte din familia euforbiaceelor. Are un rizom puternic. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Extern. latex. această plantă este neramificată. rășină. ascendente. din mai și până în august. două câte două. a marginilor de cale ferată și de șosea. Prin tradiţie. vârfurile acestora fiind. Pentru aplicaţiile externe. dispuse solitar sau grupat. aflate la subsuoara frunzelor. Denumire populară: jep. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. Înălţimea maximă – trei metri. cum ar fi nervul sciatic. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Substanţe active importante: ulei eteric. ulei volatil. dar și proteine. în mod direct. În general. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. Are acţiune calmantă și antireumatică. laptele secretat de plantă. Acest suc pătează pielea.

Ca plantă medicinală. Întrebuinţări. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. Acidul citric. reglează și impulsionează metabolismul celular. mai puţin în iulie. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. Denumire populară: mărgăritar. litiaze. în apoplexie și chiar epilepsie. Prezentare. În tutungerie. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. groase și lucioase. săruri minerale. uneori roze sau gălbui. esenţe parfumate și carbonat de calciu. protide. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. extracte. în curele de slăbit. precum și în cea a parfumurilor. mai ales. gutei. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. sinuzitelor. infuzie. . în zonele de deal și câmpie. În stare proaspătă. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Frunzele. important în structura pulpei de lămâie. Prezentare. citrol. aftelor. Rizomul de lăcrimioară este alungit. lămâia este antiseptică. în varice. Rizomul său este foarte puternic. Denumiri populare: alămâi. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. flebite. Substanţe active importante: ulei volatil. Face parte din familia solanaceelor. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. în păduri. lămâia fiind un adevărat bactericid. acizi (în miezul de lămâie). fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. lămâia are un șir întreg de utilizări. pe pajiști. în funcţionarea aparatului circulator. perenă. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. palpitaţii). B2.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. convalotoxol. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. chiar decisivă. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Fructul este o bacă. vitaminele B1. Citrus medica. sucuri. Cu lămâie se tratează. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. asistolie. angină pectorală. Florile sunt albe. adesea. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. astringentă. Lăcrimioara crește în flora spontană. identificată cu vitamina C. rinitelor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. adesea având o culoare verde-închis. Și tot lămâia este. antitermică. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. tinctură. antimigrenoasă. lipide. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. Lăcrimioara este o plantă erbacee. însă. Întrebuinţări. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Patria lui de origine este. afecţiunile hepatice și cele biliare. Totodată. Prezentare. reumatismelor. diabet. în tufărișuri. Florile sunt albe. Face parte din familia rutaceelor. pulbere. împotriva bolilor infecţioase. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. PP și mai ales C. glucide. aritmie. florile și frunzele. majalină. hemoragiilor nazale. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Face parte din familia liliaceelor. infuzie. dar apare și în culturi. alcooli. ulei volatil. otitelor. acizi diverși. Rizomul. având o mireasmă inegalabilă. binecunoscuta lămâie. sub formă de clopoţei. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. limonină. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. câte două-trei la fiecare plantă. convalozidă. Din punct de vedere medicinal. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. saponină. flavonoide (în coaja de lămâie). cicatrizantă. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. din care se prepară decoct. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. India. pectine. de asemenea.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. are un gust amărui. sunt otrăvitoare. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Coaja acestei plante este. Denumiri populare: lemnuș. în lunile iunie și iulie. fiind de găsit în flora spontană. tusea pe fond nervos și astmul. acid dulcamaric. În activităţile casnice sau industriale. de a reduce durerile și crizele de reumatism. fiind o plantă otrăvitoare. sunt crestate. când este gustată. la rându-i. sunt grupate în inflorescenţe. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. zdrobite. De asemenea. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. frunzele. aflată în fructe. cumarină. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. de a combate bronșitele. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Substanţe active importante: siringină. Frunzele. Întrebuinţări. cireș de pădure. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Florile. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. solanidină. au formă de elipsă. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. tanin. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. astringentă. Prezentare. Lăsniciorul crește în locurile umede. se prepară decoct. vitamina C și o substanţă specifică. este considerat ca fiind subarbust). cununiţă. importante virtuţi medicinale. eucaliptol. mai ales în zonele cu tufărișuri. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. Denumiri populare: lemn câinesc. mici. la început. în digestie leneșă. Fructele. Din acestea. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. de o mare varietate. pentru uz medicinal. fructele. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. de asemenea. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Sunt indicate. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. principii amare. de la câmpie până la munte. a epilepsiei. aftele. în vindecarea rănilor vechi. lemnul câinesc este folosit drept colorant. În practica medicinală se folosesc tulpinile. glucozide. cataplasme. până la intoxicaţii cu mercur. flavone. lemnul lui Dumnezeu. mălin negru. peţiolate. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. Din acestea se prepară infuzie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. cicatrizante. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . stomatitele. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Este o plantă lemnoasă. Întrebuinţări. în ulceraţii ale pielii. Face parte din familia oleaceelor. tulichioară. cu o ramificaţie foarte puternică. Prezentare. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. Scoarţa de lemn câinesc are. de culoare violetă. extract apos. chiar celulita și bolile reumatismale. florile fiind de culoare albă. frunzele. Întrebuinţări. scoarţa. totodată. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. precum și o substanţă specifică numită abrotină. Înflorește la începutul verii. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). și un bun antiscorbutic. pelin domnesc. uneori. Mirosul acestor flori este respingător. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. tuse și chiar unele tumori. din care se prepară infuzie. zaharuri. de a igieniza sistemul circulator. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. în cicatrizarea rănilor. și în combaterea bolilor de piept. de exemplu). Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. Substanţe active importante: solanină. poate deveni târâtoare. iar frunzele. dar și hemoroizii. antialgică. iar tulpina. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. numită ligulină. digestive. niște bobiţe roșii (bace). decoct și tinctură. Acest arbust face parte din familia compozitelor. acizi. agăţătoare. antiinflamatoare.

de asemenea. în locuri adăpostite și pustii. Este foarte apreciat în bucătărie. decoct. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Prezentare. fiind crestate și consistente. acid glicirhizinic. uneori au formă rombică. dismenoreea. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. diuretice.70 stomacului. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Crește în toate zonele României. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. dar și sub formă de macerat. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. artrita. dar crește și în flora spontană. În mod obișnuit. vitamine din grupa B. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. Este recomandată în avitaminoze. Acţionează. în reglarea activităţii rinichiului.50 metri. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. după încheierea perioadei de vegetaţie. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. ulei rășinos (15%). Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Fructul este o capsulă. tonificatoare. mixtură sau pulbere. calculii renali și biliari. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. manitol. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. antiinflamatoare. faringita. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. Atenţie. Substanţe active importante: zaharuri. depurative. au dimensiuni reduse. cu o înălţime de până la 1. leurda are un bulb ovoidal. Denumire populară: iarbă dulce. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. importante fiind. diuretice. amidon dulce (circa 30%). bilei și căilor urinare. considerată a fi forma cea mai eficientă. Întrebuinţări. sedative. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. de culoare albastru-violet. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). fiind o plantă perenă. Leurda înflorește în aprilie și mai. Prezentare. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. traheita. Concluzionând. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. În aplicaţii medicinale. specific. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. În pământ. uneori chiar mai mult. rareori și în iunie. Aparţine familiei umbeliferelor. Prezentare. Denumire populară: usturoiţă. în gastrite. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. expectorante. Din punct de vedere medicinal. În general. bronșita. Leurda are virtuţi antiscorbutice. însă. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. rădăcină dulce. format din solzi groși. frunzele și . o poţiune. ale ficatului. Întrebuinţări. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Subarbust. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. a tractului gastro-intestinal și nu numai. asemănători căţeilor de usturoi. rizomul. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic.50 metri. glicirizină. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). firuţă. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. iarbă tare. iar florile. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. Frunzele au formă de elipsă. Face parte din familia liliaceelor. acid glabric. Tulpina este însoţită de două frunze.

care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. regulator al tractului intestinal. Levănţica are tulpinile ramificate. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. putregaiuri. spichinel. în afecţiuni renale. . de neliniște. carminativ. cicatrizante. numită de specialiști nervaţiune. sulf. în insomnii. pentru infuzii. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. dar și uscat. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. devenind tradiţională pentru această industrie. constipaţiile. Peltigera canina este un lichen. Frunzele sunt mărunte și înguste. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. utilizat în industria cosmetică. pe căzături forestiere. carminative. depinde de anotimp. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. Substanţe active importante: ulei volatil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. edemele renale. sedativ. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Prezentare. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Întrebuinţări. Întrebuinţări. în cefalee și migrene. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. Lobii sunt ca niște benzi înguste. Din florile de levănţică se face infuzie. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. cumarină. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. două boli grave: difteria și tuberculoza. Aparţine familiei labiatelor. acizi organici. poate inhiba. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. expectorant. printre altele. Întrebuinţări. Întrebuinţare. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. În scopuri medicinale. ci și pe cea a fagului. În vârful ramurilor se află florile. Levănţică este o plantă cultivată. dar și cu calităţi antimicrobiene. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. Pentru uz medicinal se culege talul. Mai mult decât atât. Seamănă cu o tufă mai mică. terpinol (compusul cel mai important). în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Prezentare. de hiperexcitabilitate. în tulburări stomacale și abdominale. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. pe lemne. durerile menstruale. dezvoltă numeroși lobi. linalol. antispasmodice. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Talul acestui lichen. Metionina conţine. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. plăcut mirositoare. Contrar celor știute din medicina tradiţională. Prezentare. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. sau sub formă de tincturi sau pulbere. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. aninului. geraniol. acetat de linaloj. săruri minerale. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. precum și pe stânci sau pietre. precum și în reumatism și stări de agitaţie. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. Denumiri populare: levand. vitamine. traheitele. levănţică de grădină. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. cum ar fi colicile abdominale la copii. prezentându-se sub formă de tufe. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. mesteacănului. edemele cardiace. bronșitele.

alantoină. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Întrebuinţări. Liliacul înflorește în luna mai. iar florile au culoarea albastră. mai ales prin urină. atunci când se înţărcau copiii. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. Frunzele sunt păroase. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. . Frunzele. în retenţii urinare.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. de mici dimensiuni. dezvoltată. decoct (din frunze). Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. ceva între măcriș și ștevie. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). mucilagii. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. acizi. În peisaj. Întrebuinţare. Frunzele sunt ovale și au peţiol. substanţe minerale. Florile. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. decoct (din frunze). rareori fiind de culoare roz. extracte. precum și frunzele. chiar și în meandrele râurilor. erbacee. cu o formă de elipsă. la eliminarea multor substanţe toxice. În acest scop. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. și pot fi folosite la salată. întreaga plantă. Limba broaștei este o plantă de apă. calciu. ușor îngroșate. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. perenă. când apa devine stătătoare. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. precum și extracte apoase sau fluide. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. Tulpina. de formă eliptică. Face parte din familia boraginaceelor. au un gust deosebit. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Are o tulpină ramificată care. în tulburări ale funcţionării inimii. Din punct de vedere medicinal. Prezentare. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. au culoare albă sau roz. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). au un peţiolul lung. din care se prepară infuzie sau comprese. în reumatisme și răceli mari. Prezentare. dar mai ales ramurile tinere cu flori. Frunzele. se recoltează frunzele. Crește în tufișuri. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. Întrebuinţări. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Pentru uz medicinal se recoltează. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. peţiolate. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. au importanţă rizomii și rădăcinile. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. combinaţii de ceaiuri. Tot în medicina tradiţională. este suculentă. Dezvoltă un rizom gros. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. antiseptice. în ameţeli și dureri de cap. Prezentare. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. Denumire populară: miruţă. De asemenea. cu o înălţime de până la 70 cm. liliacul este util și în cazuri de febră mare. se ramifică în partea superioară. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. de la liliachiu la alb. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. calmante. contribuind la detoxifierea organismului. Denumire populară: limbariţa. în afecţiuni pulmonare. în luna mai. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. în sălbăticie. Liliacul face parte din familia oleaceelor. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. în cazuri de febră. cenușie. Prezentare. iar tulpina exterioară este ramificată.

Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. fosfor. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. remarcată atât datorită florilor sale galbene. a ficatului. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. extract. iod. Substanţe active importante: calciu. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. potasiu. săruri minerale. Se consumă . anemii. Întrebuinţări. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. Aparţine familiei scrofulariaceelor. sub formă de salată sau inclusă în salate. vitamina C. remineralizant. decoct. hemoroizilor. Linariţa este o erbacee din flora spontană. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. la îmbunătăţirea vinului. precum și la stimularea activităţii plămânilor. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Se prepară suc. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. de culoare albă. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. un medicament și un aliment. afecţiunilor cutanate (acnee. Într-o oarecare măsură. la marginea pășunilor și a pădurilor. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. Denumiri populare: bumbac de câmp. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. fosfor în cantitate mare. furuncule). Prezentare. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. din care se prepară infuzie. căilor ferate. Prezentare. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. Întrebuinţări. De asemenea. se recomandă utilizarea plantei. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Prezentare. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. iar florile. cu adevărat. sunt grupate sub formă de ciorchini. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. acizi organici. laxative. deci. cochlearină. rinichilor. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. limba mielului făcând din vin. ficatului. este fragedă. fiind foarte hrănitoare. sub formă zdrobită și macerată. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. stare generală proastă. alcaloizi. apoi flavonoide. De altfel. în locuri părăsite. bumbăcăriţă. remineralizante. Face parte din familia cruciferelor. Crește de-a lungul drumurilor. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. prin terenuri înţelenite. infuzie. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. fortifiant. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. inișor. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). sirop. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. rășini. Are frunzele crestate. Întrebuinţări. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. sodiu. ci și medicinală. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Limba mielului este un puternic revitalizant. dar mai ales vârfurile cu flori. ale naturiștilor. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară.

lintea germinată. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Denumiri populare: mac iepuresc. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. mucilagii. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. fâneţele. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. a tusei convulsive. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. săruri minerale. Prezentare. terenurile abandonate. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Prezentare. Florile au petalele foarte mari. ușor albicioase. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. Fructele sunt niște capsule. de culoare galbenă. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). vitaminele A. Din lumânărică se prepară infuzie. În ceea. mangan. B1. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Întrebuinţări. Frunzele sale sunt mari. tanin. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. pârloagele. în care se găsesc seminţele. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Fructul este o capsulă ovoidă. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Substanţe active importante: alcaloizi. și în industria farmaceutică. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. culturile de cereale. sodiu (în cantitate însemnată). Substanţe active importante: hidraţi de carbon. zaharuri (în cantitate semnificativă). B2 și C. de altfel. coada lupului. ce privește frunzele de lumânărică. lanceolate. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Substanţe active importante: saponină. astenicilor. Extern. alterne. florile fiind mari. violetă. dar sunt reînnoite mereu. cataplasme. celor care depun un efort mare. Întrebuinţări. . cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. din acestea se prepară cataplasme emoliente. pline cu seminţe de culoare neagră. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. mucilagii. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. celuloză. Aceste preparate facilitează expectoraţia. bază a multor reţete foarte nutritive. roz. Tulpinile sunt păroase. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. Intern. În terapiile naturiste se utilizează. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. macul cucului. lipean. Ovidiu Bojor. proteine în proporţie de 24%. decorând pajiștile. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. amidon. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. albă. Potrivit farm. cu succes. folosite. Fiind un aliment energetic. Denumiri populare: coada boului. ulei volatil. mai ales intelectual. lintea este recomandată celor care se refac după boală. uneori chiar o singură zi. Verbascurn thapsiforme. uneori și frunzele (pentru cataplasme). decoct. dr. loţiuni. Pentru uz medicinal.

un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. Morfina este. zaharuri. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. așa cum s-a spus. Întrebuinţări. violet. Folosite fără măsură. morfină. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. Valoare medicinală au seminţele de mac. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. un latex. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. procesul digestiv. la combaterea ipohondriei. deși iniţial produc o stare de agitaţie. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. mai puţin cunoscute. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. readucând. Fructul este o capsulă. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. În mac se mai găsesc acidul lactic. frunzele și. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Macul contribuie. de pildă. mai ales. a stărilor de melancolie. deoarece pot apărea complicaţii grave. roz. narcotină. ca și macul de câmp. dintre care cel mai important este morfina. heroină. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. acidul acetic. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. precum și ca plantă ornamentală. latexul. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. De fapt. uneori fiind ramificată în partea superioară. practic. Din acest motiv. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. Din opiu. siropuri. codeină. din familiei papaveraceelor. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. stomacaie. tebaină. Preparatele de mac de grădină. pudră de opium. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. roșu. se întrebuinţează împotriva tusei. având rol de calmare a durerilor. utilizat în bolile de piept. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. a spasmelor.5 metri înălţime. Prezentare. în farmacie. tinctură de opium. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. colecistului și uterului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. La rândul său. senzaţia de durere din sistemul nervos central. dar și din cojile uscate de mac de grădină. considerat a avea calităţi de excepţie. la reducerea stărilor de anxietate. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. mac. . nechibzuit. angine pectorale și în gripă. mai ales sub formă de decoct. Datorită numărului mare de substanţe toxice. de asemenea. Tot cu mac se tratează diareile puternice. uretrale. morfină. Morfina anulează. totodată. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. Codeina. principala componentă a opiului. De asemenea. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. laringită acută. precum și ale vezicii. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. în limite normale. dizenteria și chiar holera. laudanină. Denumiri populare: macul alb. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. Substanţe active importante: papaverină. Întreaga plantă conţine un suc lăptos.

decoct și suc. cu tot cu frunze. fosfor. Laos. aproape cărnoase. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. originar din America de Sud. fosfor. săruri minerale. dar și în Vietnam. cărnoase. obţinută din frunze și scoarţă. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. mandarinul are și proprietăţi sedative. Prezentare. acesta semănând. lipide. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. precum și vârfurile tinere. calciu. boli ale pielii . cu frunze ovale. cu peţiol puternic. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. seminţele. Mai nou. florile. Este plăcut la gust. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. zaharuri. fructele crude. datorită bromului. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. mangoldul este o varietate de sfeclă. Preparatul principal este un . Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. Spre deosebire de portocal. de asemenea. în multe privinţe. ceai brazilian. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. consistent. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Întrebuinţări. taninuri. pericarpul și pulpa fructului. substanţe proteice. ondulate. Întrebuinţări. Are. scoarţa. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. sodiu. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. originar din China. Prezentare. cărnos. prin urmare. ceaiul iezuiţilor. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. hemostatice. fraged. calciu. Pentru uz medicinal. yerba mate.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. foarte multe săruri minerale (potasiu. culoarea fiind gălbuie. antiseptice. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. laxative. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). de la mandarin se recoltează frunzele. Întrebuinţări. un anafrodiziac ușor. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. paradontoză. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. protide. supe. În mod obișnuit. roză sau albă. inclusiv budinci și plăcinte. Aparţine familiei chenopodiaceelor. var. diuretice. cu sparanghelul și conopida. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. consistente. Valoare medicinală au și frunzele. celuloză. dar și medicinală. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Face parte din familia anacardiaceelor. Poate atinge înălţimea de șase metri. suculent. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. Principalul preparat este infuzia. Fructele crude sunt antiscorbutice. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. Substanţe active importante: acizi organici. cicla. acizi și mai ales brom. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. Malaiezia. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. hemoroizi. În alimentaţie. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. glucide. care sunt consistente. Substanţe active importante: vitamina C. Importanţă medicinală au frunzele de mate. vitamine. fiind. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. înalt de trei-patru metri. acid galic. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Prezentare. glicozide. Denumiri populare: ceai de Paraguay. potasiu. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. hemoragii. Din acestea se prepară infuzie. Florile sale sunt albicioase. mâncăruri naturiste. În fapt. Aceleași cu ale portocalului. Substanţe active importante: ulei volatil. fosfor. Mandarinul este un arbust cu flori albe. dizenterie. vitamina C.

antihelmintică. potasiu. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. de doi-trei metri. cacadâr. acid malic. edemele. energetic și ușor digerabil. Între timp. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. totodată. lecitină. un aliment foarte hrănitor. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Mazărea este o erbacee anuală. Contribuie la tratarea avitaminozelor. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. ce conţine seminţele. e adevărat foarte nutritiv. în primul rând. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. originară din Asia Centrală. Este un arbust puternic împământat. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. antiinflamatoare. mai ales pentru ficat. și mai ales C). zimţate. vitamine. Întrebuinţări. Acest produs are acţiune tonică. vanilină. Mazărea este. Crește intens. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. palpitaţii. însă. . a calculozei renale. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. teobromină. lipide. Substanţe active importante: vitamine (B1. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. ci și în furajarea animalelor. rareori roșii sau albe. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. de obicei. lactonă. de obicei galbene la maturitate. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Denumiri populare: trandafir sălbatic. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. ulei gras volatil. obezitatea. precum și împotriva viermilor intestinali. dar foarte rezistent. Multă vreme. lemnoase și pline de ghimpi. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. ca și în vechime. În ceea ce privește caracterul său energizant. microelemente. agitaţie. mate devine toxic în doze mari. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. și poate ajunge până la doi metri lungime. acid citric. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. o înălţime nu prea mare. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Este utilizat. Florile au culori diferite fiind. Prezentare. Poate fi eficient în curele de slăbire. în cazuri de anemii. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. pectine. diuretică. este cultivată foarte mult. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. roz. P. zaharuri. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. cu peţiol subţire. fosfor. combătând celulita. răsură. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Întrebuinţări. enterocolitelor. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. fiind ușor de recunoscut. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. care se găsește în special în mazărea verde. în dureri de cap. lucrurile s-au schimbat. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. hidraţi de carbon. Acum. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. fier. în dilatarea arterelor. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. vasodilatatoare. acizi. Prezentare. taninuri. B2. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. dar poate provoca și insomnie. Ca vitalitate. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). când are condiţii. Face parte din familia leguminoaselor. având. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. în locuri expuse soarelui. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. rug sălbatic. cafeină (2 – 4%).

Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Prezentare. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). totuși. deal și zona subalpină. depurativă. din acest. maioran. se amestecă cu miere. uneori roșii. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. în gută. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. Este utilizat și în hipocalcemie. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. Frunzele. cu un gust acru pronunţat. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Prezentare. Aparţinând familiei oxalidaceelor. liliachii sau albastre. De asemenea. Frunzele. La maturitate. Plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. acoperite cu perișori. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. în avitaminoze. Florile sunt mici și verzui. în reumatismul cronic degenerativ. Tulpina de măcriș este dreaptă. Poate ajunge până la un metru înălţime. laxativă. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. Din măghiran se face infuzie. Crud sau sub formă de infuzie. Denumire populară: măcrișul mărunt. cu precauţie. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. măcrișul are acţiune diuretică. antiseptice. având. înaltă de maximum 60 cm. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. în deranjamente intestinale. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. foarte mici și ele. dar și plăcut la consum atunci când fructele. din acest motiv. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Măcrișul crește prin fâneţele.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. sedative. mădiran. antiscorbutică. Florile. motiv. ulei volatil. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. de formă ovală. Ca vermifug (antihelmintic). Denumiri populare: mărgăran. Întrebuinţări. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. se recomandă a fi utilizată. Are un rizom dezvoltat și ramificat. Întrebuinţări. De origine mediteraneană. dimensiuni mai reduse. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. carminative. au culoare albă sau roșie. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. însă. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Florile sunt mici și albe. importantă este partea aeriană a măghiranului. preparând din el salate și suc. calmează spasmele . Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. diminuează colicile stomacale. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Are frunzele mici. având culoarea verde. Din punct de vedere medicinal. măceșul se dovedește nu numai eficient. mageran. curăţate de seminţe și peri. sporește aciditatea. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. De altfel. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. maghiranul face parte din familia labiatelor. Prezentare. deci și în ţara noastră. Întrebuinţări. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. cu o dungă roșie. această tulpină se lemnifică. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. măcrișul este folosit și în bucătărie. Denumiri populare: măcrișul caprei.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. sub formă de bacă de culoare roșie. uneori roz-roșietică. Fructele. boala lui Parkinson. în tufărișuri. roșcate. Prezentare. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. fiind verzi în permanenţă. Panicum miliaceum. doamna codrului. Boabele au formă rotundă. mucilagii. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. aspre pe partea inferioară. Datorită valorii sale nutritive. înaltă de 1. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. violete. Prezentare. în totalitatea ei. sunt comestibile. mai ales vârfurile tinere. acid cafeic. late. Contribuie. perenă. De aceea. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Din frunze se prepară apa de melisă. antiasmatică. foarte otrăvitori.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. în zone cu arbuști. acid salicilic. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. tanin. substanţe amare. Merișorul înflorește în mai și iunie. .5 metri înălţime. doamnă mare. având acţiune antispastică. Mătrăguna este o erbacee puternică. negre. în cantitate mare. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. Prezentare. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Substanţe active importante: atropină. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Utilizarea mătrăgunei. iar în interior sunt gălbui. Preparatul principal este infuzia. Florile sale au culoare albă. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. astmul bronșic. Întrebuinţări. Ajunge până la 1. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Aparţine familiei solanaceelor. de asemenea. aminoacizi. Florile sunt brune. care sunt puternic toxici. Întrebuinţări. De fapt. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. Preparatele de mătăciune acţionează. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Fructele sunt modeste. Boabele de mei au și valoare medicinală. smârdar. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. lipide. Denumiri populare: cireașa lupului. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. Are frunze liniare. ci și în industria farmaceutică. Mult timp. vitamjna A. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. alcaloizi. rareori ovală și sunt mici. beladonă. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. precum și în oftalmologie.5 metri. Întrebuinţări. în luminișuri. în principal. din care se fac mai multe preparate. protide. vasodilatantă. precum și celor suferinzi de inimă. adică în condiţii de maximă securitate. Letaria italica. Denumiri populare: afin roșu. scopolamină. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. ulcerul gastric și duodenal. potolind durerile abdominale. beladonină – care sunt niște alcaloizi. înflorite. Face parte din familia rozaceelor. această plantă conţine. Substanţe active importante: ulei volatil. niște bobiţe sferice.

Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Denumiri populare: scai de tufă mare. Compușii specifici sunt betulina. decoct. esenţe parfumate. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. În afecţiunile renale. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Întrebuinţări. lemnul lui Avram. Totodată. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. vin tonic și febrifug. . Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). mixtură și un extract. frunzele tinere. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. vitamina C. loţiuni și comprese. acid citric. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. malic și benzoic. tanin. seva. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. Substanţe active importante: hidrochinonă. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. ornamentală și medicinală. acidul betulalbinic. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. însă. mastacin. din care se prepară infuzie. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. taninuri. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. De asemenea. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. vitamina C. care se recoltează primăvara. extract fluid. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. fiind un diuretic puternic. violete. în dizolvarea calculilor renali. săruri minerale. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. sub formă de decoct. flavone. Prezentare. Întrebuinţări. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. a edemelor cardiace sau renale. se manifestă și ca un bun dezinfectant. Substanţe active importante: saponine. mugurii. În Rusia. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. ulei esenţial. cu valoare forestieră. tinctură. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. De asemenea. cum ar fi guta și reumatismul. și flori mici. foliolele fiind lanceolate. coaja și. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. sirop diuretic. ducând la înnoirea organismului. în eliminarea pietrelor de la rinichi. numai de către specialiști. a acidului uric și ureei. Prezentare. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. cu miros plăcut. mai ales. sunt romboidale sau triunghiulare. Ceva mai nou. precum și în industria cosmetică. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. lucioase și subţiri. Importanţă medicinală au. Gudronul. Are frunze digitate. a n efritei cronice și a gutei. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. este un remediu în bolile de piele. În România. în tratarea hipertensiunii arteriale. Familia de care aparţine – betulacee. în cazul mesteacănului. Frunzele. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. Denumiri populare: măstacăn. Coaja sa este albă. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. mesteacănul formează păduri uriașe. Belarus și Finlanda. betulalbina. Totodată. Se prepară infuzie. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. De altfel.

ulcer gastric și duodenal. a bronșitelor. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. în cosmetică și în farmacie. Bune pentru consum uman sunt. ci și frunzele. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. fiind revigorant și remineralizant. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. de asemenea. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. florile. cu succes. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. vitamina C. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. inclusiv în plan psihic. Potrivit specialiștilor. cu tot cu fructele sale. bucuria de a trăi. Aparţine familiei rozaceelor. chiar tuse convulsivă. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. hidraţi de carbon. dar poate fi întâlnit și la noi. amigdalină. mielăreaua se folosește. redându-i. fermenţi. Acţionează și asupra căilor respiratorii. încât vechii evrei considerau acest arbore. calciu. reface echilibrele hormonale. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. în care se găsește sâmburele de migdal. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. pentru liniștirea călugărilor. . plămânărică. Florile sunt roșii. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Preparatele din frunze. Oltenia. acizi organici. iar în ultima fază de dezvoltare. Amygdalus communis. după polenizare. Substanţe active importante: acid salicic. Fructe foarte nutritive. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. Acest preparat are efect depurativ. Mierea ursului este o erbacee perenă. Banat. din care se prepară infuzie și decoct. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. afecţiuni. emoliente. Tulpina este dreaptă și suculentă. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. potasiu. Aceste preparate. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. pe fâneţe și pajiști. în culturi din Dobrogea. Uneori. analgetic. Întrebuinţări. ca pe un dar al lui Dumnezeu. Acesta este indicat și în anemii. alantoină. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. saponine. însă. acid oleic. Fructul este o drupă. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Prezentare. din familia boranginaceelor. vitamine (mai ales A și B).84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. emulșină. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Din acest motiv. migdalele dulci. săruri minerale. Altfel. devin albastre. cât și în afecţiuni renale. Prezentare. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. Întrebuinţări. cicatrizant. reumatism. calmante. De exemplu. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. vermifuge. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). magneziu. febrifuge. fiind utilizat în tratarea astmului. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. cojile. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. simptoame. În general. pe marginea drumurilor. Denumire populară: cuscrișor. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. antidiareic. Migdalul este un arbore mediteranean. Este. de aceea. Din acest motiv. care nu pot fi consumate de oameni. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. în luminișuri. au proprietăţi diuretice. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. mielăreaua a fost și este utilizată de femei.

Substanţe active importante: mirtol. hemoroizi. hemostatice. chiar și la copii. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. polizaharide. Florile sunt mici și au culoare albă. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. se usucă în condiţii naturale. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. cărnoase. La începuturi. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. tanin. loţiuni și comprese. Mirtul are frunze alungite. soluţii uleioase. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. nici florile. dar și în hemoragii interne. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. sunt grupate. Valoare medicinală are sucul. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. iar florile. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. eucaliptol. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Întrebuinţări. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. Din . fiind cultivat de foarte multă vreme. ca plantă ornamentală. proprietăţi antiseptice. Se prepară – infuzie. pentru terapii medicinale. Face parte din familia umbeliferelor. cumarină. fiind cunoscut sub numele de mannă. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Mirtul este o plantă aromatică. în inflamaţii interne. utilizate în gută. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. Pentru a fi conservat. frunzele uscate și rădăcina. Foarte hrănitoare. așa cum și roșia a fost folosită. dar și ca laxativ. saponozide. în migrene. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. frumos mirositoare. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. se pot utiliza toate părţile acestei plante. au devenit deja obișnuinţă. printre care și mirtul. Prezentare. Fructul de mirt este o nucă. frasin negru. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. ale căilor urinare și renale. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. și nici coaja. cineol. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. reumatism. revitalizantă. în bolile căilor respiratorii. remineralizantă. tinctură. Denumiri populare: frasin de munte. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. astringente. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. formează niște panicule. afecţiuni dermatologice. Surprinzător. groase. rășină. Crește în sudul României. Prezentare. prin tradiţie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. Substanţe active importante: manită. parazitoze intestinale. migdala este tonică. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. utilizat. soluţii pe bază de alcool. acid cafeic. Prezentare. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. de culoare albă. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. rezină. de asemenea. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. albe și mirositoare. încă din Antichitate. după întâlnirea sa cu europenii. Mirtul are. Întrebuinţări. iar florile. Frunzele sunt penat-sectate. cu o rădăcină foarte puternică. extracte. Unii herbaliști consideră însă că.

rușinea fetei. Cât despre utilizările sale externe. a hemoglobinei. Morcovul poate contribui. Are. Moșmonul este un arbust originar din Persia. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. litiaza renală. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. precum și efectele pozitive în diabet. antianemic. uneori florile și frunzele. depurativ și laxativ. totodată. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. de orice fel. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. vitamina C. Uneori. hidraţi de carbon. Întrebuinţări. în icter. ușor de preparat. aici cunoscută sub numele de caroten). morcovul. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Întrebuinţări. a petelor de pe piele. preparatele din morcov fiind și bactericide. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. uleiuri volatile. B și C. Morcovul este și un detoxifiant activ. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Mai rar folosite. eczemelor. Pentru terapii cu morcov. ramificată și acoperită de perișori. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. în general. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. stimulatoare hepatice și renale. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Denumire populară: moșmoană. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. de convalescenţă. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. suculentă. Prezentare. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. dextroză. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. arsurilor. pentru însănătoșirea ochiului. degerăturilor. Substanţe active importante: vitaminele A. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. de asemenea. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. ajuns în Europa în mod . Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. pentru mărirea acuităţii vizuale și. de subalimentaţie. combătând gastritele. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. diuretic. Face parte din familia umbeliferelor. De altfel. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. Morcovul sălbatic sub formă crudă. efecte vitaminizate și remineralizante. pectine. artrita. Denumiri populare: morcovul câmpului. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. ulcerele. Prezentare. de culoare galbenă. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. hemostatice. vermifuge. în mod semnificativ. analgezice. a ulceraţiilor. levuloză. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. pectine. vitamine din grupul B. bactericide. lesne și plăcut de consumat. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. săruri minerale. în hepatite. mai ales dacă este consumat crud. cât și formarea ridurilor. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. hemoragiile gastro-intestinale. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct.

prin rariști și luminișuri de pădure. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Mușchiul de munte este considerat un aliment. colită. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. făcânduse gargară. deranjamentele stomacale și intestinale majore. Uneori se prepară și infuzie. legate de perioada din an în care se află. Prezentare. Moșmonul crește în flora spontană. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. În zona de prindere. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Pe lângă aceste efecte. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Aceste fructe sunt comestibile. dar și mugurii. pectine. dar și valorii medicinale. afecţiuni pulmonare. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). salicilat de metil. Astfel. zaharuri. săruri minerale. acizi. în boli de piept. dar pentru terapii se prepară și macerate. Substanţe active importante: vitaminele B și C. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Este un arbust cu tulpină lungă. Din acest motiv. celuloză. mucoasa intestinală. care sunt nu numai hrănitoare. proteine. Se prepară decoct și extract fluid. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. pulberi. Datorită fructelor sale. Prezentare. . tanin. cenușiu-brun. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Denumiri populare: rug de mure. Murul înflorește toată vara. de culoare neagră. mur sălbatic. Întrebuinţări. mure. mușchiul poate fi brun. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. în același timp. dinspre zona mediteraneană. Se întâlnește în flora spontană. Fructele se consumă ca atare. pe stânci. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. fiind în același timp diuretice și revitalizante. tanin. Murul aparţine familiei rozaceelor. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. de culoare brun-roșcată. mușchi creţ. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. infuzii. ulei volatil. Florile au o frumoasă culoare albă. Întrebuinţări. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. gastro-enterită). Frunzele sunt palmat-compuse. în boli articulare (reumatisme). Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. leucoree. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. acid cetraric. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). succinic. dar de cele mai multe ori târâtoare. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. refăcându-se. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Din mure se fac și siropuri. acizi (malic. antibiotice. Lobii sunt mari și au cili. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). din care se face infuzie. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. În mod curent. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. subţire și spinoasă. Florile sunt albe sau roz. uneori cu pete albicioase. oxalic). frunzele și seminţele. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. ci și utile în tratarea bolilor de piept.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. Substanţe active importante: vitamina C. agăţătoare. precum și de locul în care se dezvoltă planta. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. mușchiul are o culoare roșietică. Întrebuinţări. Aparţine familiei rozaceelor. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. Substanţe active importante: lichenina. moșmonul se și cultivă. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Denumiri populare: mușchiul de piatră. verde-brun. în gingivite. de formă aproape sferică.

Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. de asemenea. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. ci „Bună ziua. azulenă. azulene. Fructul este o achenă. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Prezentare. camazulenă. amigdalitelor. regenerând-o și tonifiind-o. colină. În combinaţie cu menta. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. cataplasme. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. romaniţă nobilă.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Face parte din familia compozitelor. răcelilor. acizi (printre care și acidul clorogenic). fiind. farmaceutică. Ca plantă medicinală. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. . emoliente. Este antispastic. a varicelor și hemoroizilor. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. cicatrizante. Chamaemelum nobile. Prezentare. bolilor de ficat. Substanţe active importante: ulei esenţial. precum și ale ficatului. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. afecţiuni cutanate. dermatozelor inflamatorii. afte. bacteriostatic. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. hemoroizi. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. în mod obișnuit. astmului bronșic la copii. În mod curent. mușeţelul are șase calităţi principale. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. substanţe amare. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. antispastice. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. Întrebuinţări. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. fiind numit. stărilor gripale. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. enterite. uneori. romaniţă mare. morună. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. eczeme. răni vechi. inflamaţiilor vaginale. ci și în cosmetică. analgezice. dezinfectant și anestezic. matricină. antimicrobiene. enterocolite. cu petale albe. antiinflamator. conjunctivitei. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. Deși este realmente valoros. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. ulceraţii. laringitelor. în amigdalite. pruritului vulvar. Întrebuinţări. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. capitulele având până la trei centimetri în diametru. cumarină. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Denumiri populare: romaniţă. decoct. abceselor dentare. Se prepară infuzie. stomatitelor. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. dar cu precădere în gastrite. dismenoreei. carminative. care se usucă. Mușeţelul este o plantă anuală. de rinichi. specific. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. enterocolite). mușeţel prost. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. colite. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. sudorifice. sedative. colicilor. care asigură sănătate și curăţenie pielii. apar în lunile iunie și iulie. Aceste flori. Totodată. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. Totuși. extracte. rinichiului și bilei. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. Crește. balonărilor. ajungând până la 50 cm înălţime. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. antiseptic. flavone. Denumiri populare: romaniţoi. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. mușeţelul a devenit plantă de cultură. inflamaţiilor hemoroidale. în gripă. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. antiparazitare. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. pentru uz intern. arsuri.

seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. sunt brun-roșietice sau cafenii. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. bronșitele. Florile de mutătoare. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. mirozina. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. Are și calităţi calmante. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. și în aplicaţii medicinale. cel mult două. Seminţele de muștar alb sunt folosite. mascule și femele. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Aplicată pe piele. Substanţe active importante: sinigrină. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. antimicrobiene. Întrebuinţări. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. de asemenea. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. cicatrizante. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). după care. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. mutătoare cu poame negre. Acţionează. a unui aflux de sânge.5 metri. sunt dispuse în formă de ciorchine. înainte sau după perioada . rotunde. determinând aducerea. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Frunzele sunt palmat-lobate. Mutătoarea este o plantă perenă. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Bryonia dioica. Întrebuinţări. Tulpinile. rapiţă de grădină. a reumatismului. Se cultivă. iar seminţele. se ameliorează sau se tratează răcelile. Prezentare. muștar de câmp. la locul afectat. mirozină. Rădăcina este pivotantă. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. care pot fi băi locale sau generale. înainte de culcare. Pentru a putea fi înghiţite. din familia cruciferelor. florile sale fiind galbene. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Florile sunt galbene. inflamaţiile articulare. rapiţă albă. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. câteva substanţe specifice: sinalbina. cu succes. foarte vitală. Muștarul alb conţine. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Apoi. În aplicaţii medicinale. numai în caz de nevoie. mirozinatul de potasiu. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. în funcţie de necesităţi. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. se înghit seminţe întregi. muștar sălbatic. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Denumiri populare: muștar de grădină. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. cura se reia. Denumiri populare: hardal. se ajunge până la o lingură pe seară. pe o durată de 7 – 8 zile. agăţătoare. Substanţe active importante. Muștarul negru este o plantă anuală. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Se întâlnește în culturi. gripele. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. printre altele. Face parte din familia cucurbitaceelor. Muștarul alb are tulpinile ramificate. mirozinat de potasiu. în lungime de trei-patru metri. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. Prezentare. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Astfel. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. blocate sau cu funcţionare lentă. Prezentare. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras).

în terapiile interne. Mutulica este o erbacee de talie medie. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. în tratamente homeopatice. rezine. Aceste flori apar primăvara. Denumiri populare: rujă. nalbă bună. în general în locuri umbroase și umede. Mutătoarea este întrebuinţată. Întrebuinţări. extracte. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. reumatismelor. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. din care se prepară decoct. În aplicaţii externe. violacee sau roșcată. brionidina. Mutătoarea este o plantă toxică. contuziilor. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. tuse convulsivă. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. pneumonie. răceli. prea periculos pentru a folosi această plantă. Prezentare. acţionând în manieră radicală. congestii. sub supravegherea specialistului. compuși minerali. dizenterie. cataplasme. apoi o enzimă. Aparţine familiei solanaceelor. rădăcinile și chiar frunzele. dispepsii. gutei. tincturi. Face parte din familia malvaceelor. pe locurile unde au fost păduri. Întrebuinţări. Tulpina de mutulică este dreaptă. Din acest motiv. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. Și tulpina și frunzele sunt păroase. parazitoze intestinale. Se găsește în flora spontană. în general. cefaleelor. uneori. ulcerelor cutanate. gros și consistent și. bogat în alcaloizi. dacă în medicina tradiţională e. în lunile aprilie și mai. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Frunzele au formă oval-alungită. putându-se ajunge la stări grave. în ulcere ale pielii. vărsături). mixturi. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. scopolamină. în varice ulcerate. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). Planta crește în flora spontană. rășini. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. coma și chiar moartea. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. Mutulica este o plantă toxică. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Prezentare. În orice caz. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. fiind mult prea toxică. în tufărișuri. erbacee. mai ales. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Mai nou. Substanţe active importante: atropină.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. cum ar fi brionina. Pentru uz intern. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. Denumire populară: mătrăgună mică. Nalba mare este o plantă perenă. în păduri. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. produse farmaceutice. ramificându-se în partea superioară. cum ar fi paraliziile. Nalba mare înflorește . uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). pulbere. Substanţe active importante: substanţe specifice. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. producând disfuncţii. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. Rădăcina este rotundă și cenușie. cunoscută și sub numele de untul pământului. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. tanin.5 metri.

B1. la maturitate. Tulpina ajunge. cinci luni pe an. neramificată. acizi uronici. flavonoide. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. pectine. de la roșu purpuriu la negru-violet. Din rădăcina de nap se extrage un suc. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Seminţele conţin un ulei comestibil. Aparţine familiei malvaceelor. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. Napul este o plantă erbacee bienală. pe marginea apelor curgătoare. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. Denumire populară: curechi chinezesc. alb-roză. mucilagii. mai ales. Prezentare. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . tocmai din acest motiv. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Substanţe active importante. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. determină expectoraţia. În cazul unor afecţiuni dermatologice. decoct. în afecţiuni ale rinichilor. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. nigra. B2. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Nalba neagră este o plantă ornamentală. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. diuretice. Este un aliment dietetic recunoscut. săruri minerale. de obicei. Frunzele sunt ascuţite. Substanţe active importante: vitaminele C. taninuri. până la înălţimea de trei metri. de formă aproape sferică. Napul este digerat foarte bine. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. fiind dreaptă. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. aparţinând de familia cruciferelor. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. napobrassica. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. coloranţii săi neavând efecte toxice. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. uneori albă. în primul rând. Din acest motiv. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. de asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. sărăturoase. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). mucilagii. Prezentare. celuloză. infuzie. din iunie și până în octombrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. zaharuri. dar și florile și frunzele. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. laxative. digestia celorlalte alimente. netedă. glucide. favorizând. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Întrebuinţări. betaină. Denumire populară: nalba de grădină. de mari dimensiuni. iar florile au culoare galbenă. Întrebuinţări. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. păroasă. Din rădăcină se fac infuzii. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. antiinflamatoare. frunzele și seminţele. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. printre altele: asparagină. lipide. proteine. Ea conţine. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. totodată. Au. lanceolate. Florile sunt. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. PP. Brassica campestris. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. Întrebuinţări. sau al unor infecţii la nivelul pielii. Frunzele și florile conţin taninuri. recondiţionarea tenului uscat). Substanţe active importante: mirtilină. dar se și macerează. var. dar se prepară și cataplasme. valoroase fiind. pigmenţi antocianici. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. de asemenea. de asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Extern se folosește ca emolient (refacerea. a durerilor de piept.

din care se face ceai. rareori albă. În mod curent. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Substanţe active importante: săruri minerale. când planta este fragedă în întregul ei. Originară din Asia. în cure de primăvară. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. arsuri. până la 60 cm înălţime. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. . Florile sunt de culoare roz-roșietică. Substanţe active importante: vitamina C. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. amidon. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. oxid de fier. Întrebuinţări. Năsturelul este un diuretic foarte activ. în astenii. precum și în cazul răcelilor. Florile năutului au culoare liliachie. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. Prezentare. Datorită importanţei sale. antiinflamator. vitaminele B și C. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. un bun antiseptic al căilor urinare. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. antitoxic. Potrivit unor specialiști. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Datorită acestor calităţi. în nevralgii. de epuizare. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. de aceea. depurativă. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Contribuie la reechilibrarea organismului.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. Consumate. Datorită calităţilor sale regeneratoare. crudă. degerături). remineralizant. B2. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. vermifuge. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. amestecat cu miere. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Are virtuţi energizante. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. și a altor tipuri de cancer. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. Un pahar de suc de năsturel. ci și medicinală. Denumire populară: cardamă. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Prezentare. Fructele au formă de păstăi. Are asupra organismului acţiune tonică. plus una terminală. Năpraznicul este revitalizant. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Întrebuinţări. stomahice. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Prezentare. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. totodată. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. este indicat în astenii. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. lipide. arsenic. Planta are un miros specific. printre care cea de iod. Tulpina năutului poate ajunge. PP). săruri minerale. în perioada de maximă vegetaţie. curăţându-l de toxine și. C. Întrebuinţări. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Frunzele sunt alterne. Tulpina este dreaptă și păroasă. săruri minerale. Năsturelul crește în apele curgătoare. boabele de năut provoacă diureză. În mod obișnuit. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. se pare. are și proprietăţi anticancerigene. ramificată. fiind. fortifiantă. acestea conţinând una sau două seminţe. anemii. din care se prepară un suc sau se face salată. zaharuri. tanin (în cantitate mare).

Se utilizează. Negrilica crește atât în flora spontană. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. prin urmare. Nucul înflorește în luna mai. Tulpina este acoperită cu perișori. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). Prezentare. mai ales în cele cu caracter spasmodic. Aparţine de familia ranunculaceelor. bine conturate. Prezentare. uneori verzi spre albăstrui. vin tonic. de culoare violet-albăstruie. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. însă. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). Nucul este un arbore cultivat. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. au formă penat-crestată. reducând. tanin. se recoltează. decoct. cât și în culturi. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. prin urmare. fiind aromate și având și un gust iute. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. vitamina C. Denumire populară: iarbă de făcut copii. Potrivit tradiţiei. au valoare medicinală. fiind folosită doar în alimentaţie. apar pe tot parcursul verii. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Scoarţa nucului este netedă. chimen negru. iar frunzele. Aceste flori. roz sau albă. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. delfinină. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. un ulei eteric. prin semănături. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. Florile. Frunzele sunt penat-compuse. și ritmul inimii. Aparţine familiei juglandaceelor. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. de fapt. vârfurile tinere cu tot cu flori. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Substanţe active importante conţinute de frunze. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. coji și mâţișori: taninuri. Totuși. în terapii medicinale. care este. Nucul este un arbore impunător. mult mai dezvoltate. mai ales în locuri însorite. licoctonină). Fructul este o capsulă. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Aparţine familiei ranunculaceelor. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Întrebuinţări. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Totuși. cunoscută ca plantă decorativă. care se prelucrează. Tot în scopuri medicinale. acizi. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Perioada de înflorire durează din mai până în august. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. delzonină. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. în pădurile de foioase. Florile acestei plante sunt albe. Întrebuinţări. poţiune. substanţe amare. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. de dimensiuni mici spre medii. Frunzele nucului. uneori se recoltează și părţile aeriene. Negrilica este o erbacee anuală. Prezentare. proaspete. Denumiri populare: cernușcă. dar poate fi întâlnit și în amestec. saponozidă. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. fiind ramificată. tanin. ulei volatil. flavone. . melantină. și frunzele fragede sau cojile de nucă. plină cu seminţe negre. cataplasme. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală.

fiind antidiareic. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. dar și medicinală. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. leucoree. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. unde plutesc. antimicrobiene și cicatrizante. Contribuie. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale).94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. această plantă fiind folosită. sau chiar elimină. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. rizomul se usucă și se macină. Făina de rizom este folosită. de către comercianţii necinstiţi. b) aplicaţii externe – furunculoză. tanin. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. fiind utilizată în insomnii. Întrebuinţări. de asemenea. acizi. De pildă. afecţiuni oculare. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. dar și florile – din care se face infuzie. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. ca plantă decorativă. enterite acute. Substanţe active importante: amidon. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. diabet zaharat. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. Florile sunt mari. Nufărul alb poate fi și cultivat. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. la tratarea unor boli de piele. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. tenuri grase. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. Nufărul alb are importanţă economică. Întrebuinţări. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). eczeme. având utilizări în industria pielăriei. povești. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. Aparţine familiei nimfaceelor. scrofuloză. săruri minerale. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. Aceste preparate sunt. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. adesea fiind vândut. Prin urmare. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. ca talisman în călătoriile lungi. prin macerare și în amestec cu vin roșu. din iunie și până în august. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). Se remarcă prin efectele sale astringente. în vechime. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . anxietate. sub formă de cataplasme. Din acest motiv. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. De asemenea. Utilizări medicinale au rizomii. extract apos. cercetările au dovedit că acestea sunt. nufarină. la nevoie. se face o infuzie. dar și în alte ape stătătoare. Substanţe active importante. extract fluid. ulceraţii. Nufărul alb este o plantă acvatică. Când timpul este frumos. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Prezentare. Prezentare. De altfel. din frunze de nuc. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. pur și simplu. antiinflamatoare. rahitism. care se pune la uscat și din care. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. diaree. Are un rizom gros. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. Compusul specific este nufarina. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. drept rădăcină a acestei plante. folosiţi sub formă de cataplasme. galbene și apar în perioada verii. eficientă în vindecarea rănilor. Aparţine familiei nimfaceelor. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. de asemenea. perenă. plasat în mâlul de pe fundul apei. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale.

fiind un preparat antispastic. dar și în Arabia. amidon în cantitate mare. după îmbăiere. pe lângă faptul că sunt foarte bune. a apei de gură. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Înflorește din mai și până în iulie. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. în mlaștini. stomahic. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. lipsă de poftă de mâncare. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. cu un miros specific foarte puternic. calmuz. provine din India. Prezentare. uneori roz sau albe. vitamina C. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium.5 metri înălţime. ochii păsăruicii. perenă. tonifiind și revigorând. De asemenea. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. totuși. Prezentare. Tulpina poate ajunge până la 1. consistent. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. un plus de frumuseţe și de prospeţime. spetează tărcată. De exemplu. chiar liniare. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. de culoare albă sau roz în interior. în forme eliptice sau lanceolate. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. Întrebuinţări. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. Se întâlnește și sub formă cultivată. Întrebuinţări. calamină. datorită proprietăţilor ei antiseptice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. ape curgătoare. acorelină. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. glucozidă amară. decoct. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. întreg organismul. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Denumiri populare: spetează pestriţă. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. De exemplu. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. Are frunze păroase. Această plantă erbacee. dextrină. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. fiind adusă în Europa în 1574. având și proprietăţi calmante și relaxante. analgezic. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. dar și în alimentaţie. de altfel. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. fiind utilizat nu numai în India. scrofuloza infantilă. Denumire populară: miozotis. Frunzele sunt foarte alungite. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. . Dezvoltă un rizom spongios și. carminativ. pentru a căpăta. ca plantă ornamentală. balonări abdominale. în diverse afecţiuni epidemice. pe lângă lacuri. tinctură. Din acest motiv. florile fiind mai ales albastre. dar și în cea alimentară. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. pulbere. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. prin mlaștini. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. iar florile au o culoare galben-verzuie. la parfumuri. Substanţe active importante: ulei volatil. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. au și proprietăţi medicinale. precum și în Grecia și Roma antică. Obligeana este o plantă de cultură. lichior medicinal. călin.

Crește și în flora spontană. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. reumatismul. acizi izovalerianici. Frunzele sunt liniare. formiat de bornil. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. nevralgiile. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. intestinale. În condiţii de utilizare nesupravegheată. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. bogat în substanţe nutritive. Întrebuinţări. Este o plantă cu un rizom mare. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. inflamaţiile congestive acute. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. Omagul este o plantă foarte toxică. din omag se utilizează rizomii și frunzele. determinând secreţii mărite de salivă. Substanţe active importante: xiloză. Planta se poate găsi în flora spontană. galactoză. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. macerat. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. pulbere de rădăcină. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. Ceaiul de obligeană se folosește. precum și transpiraţii intense. au valoare medicinală însemnată. Întrebuinţări. dar este și cultivată. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. sciatica. valerianat de metil. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. ulei volatil. și în special rizomii de odolean. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. Denumiri populare: valeriană. precum și dereglări fiziologice și de comportament. în mod obișnuit. În scopuri medicinale. glucozide. pot înlocui tratamentele cu in. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. în stări de agitaţie. culoarea acestora fiind roz sau albă. dar și de umezeală. dar. cu o înălţime maximă de 30 cm. tulpina ramificată. iar florile formează un spic de culoare maro-închis.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. anginele. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. Are flori mici. fiind iubitoare de munte. extract și un sirop contra tusei. galbene sau violacee. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. extract moale. diminuând aceste secreţii. Sub formă de cataplasme. iarba pisicii. laringitele. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Importante sunt și efectele descongestionante. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. sedative ale omagului. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. de bilă. guta. din acest motiv. fiind crestate și ascuţite. Face parte din familia plantaginaceelor. gușa porumbelului. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. analgezice. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Prezentare. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. pilule. Își are originea în perimetrul Mediteranei. renale. întregul organism. Prezentare. Rădăcina este fusiformă. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. prin tradiţie. florile fiind albastre. în insomnii. arabinoză. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. bronhice. eficient și repede. preparându-se tinctură. Întrebuinţări. Aparţine familiei ranunculaceelor. Rădăcinile. doi alcaloizi (colina și valeriana). grupate în inflorescenţe. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Substanţe active importante: valerianat de bornil. În zona României apare doar sub formă cultivată. afecţiunile ochilor cauzate de frig. al inimii. acid galacturonic. dar și ca antispasmodic.

este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. Prezentare. Fructul de oreșniţă este o păstaie. De asemenea. mare iubitoare de umezeală. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. prin tradiţie. precum și în unele afecţiuni dermatologice. Din rizom. se va face numai sub îndrumarea medicului. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. La o anumită înălţime de la sol. Din acest motiv. Fructul de orez este o cariopsă. cilindrică. orez fiert. această tulpină se ramifică. decoct cu tot cu orez. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Florile apar în iulie și august. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. a surogatului de cafea. liniare. Tulpina. După cum se știe. Denumiri populare: orz de primăvară. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Astfel. orzul este folosit la fabricarea berii. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. protide. B2. cu muchii. Orzul este o plantă anuală. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. ceva mai mic însă decât spicul grâului.30 metri. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. orezul potenţează activitatea rinichiului. noduroasă – mai ales spre bază. Din aceste motiv. Întrebuinţări. . fiind melifere. erbacee. Orezul este o graminee anuală. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. caroten. tuberculii și chiar rădăcinile. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. orezul este eficient. Substanţe active importante: mucilagii. A. Tot din orz se prepară și malţul. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. însă. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. Deshidrataţi. orz de toamnă. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Prezentare. în prezent crescând în flora spontană. la rându-i. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Tulpina plantei de orez este dreaptă. favorizează creșterea. glucide. Are frunze aspre. În mod obișnuit. Florile au o culoare roșu intens. orice manipulare sau utilizare de omag. Întrebuinţări. de la câmpie și până la munte. 12 săruri minerale. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. fără perișori. Omagul atacă sistemul nervos central. Frunzele orezului sunt lungi. de extracte sau preparate de omag. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Substanţe active importante: vitamine (B1. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. putând duce foarte repede la moarte. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. În medicina chinezească. a alcoolului. PP). redându-i echilibrul. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. consumat și de oameni. B6. Din punct de vedere medicinal. lipide. îngroșări tuberculiforme. tanin. combat asteniile. adică maximum 1.5 metri înălţime. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Este originară din Orient. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. Aparţine de familia gramineelor. fiind în formă de ciorchine. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Oreșniţa este o plantă perenă. cu peri pe ele. Fiind un aliment foarte hrănitor. mucilagii de orez.

Malţul conţine enzime și vitamine. sălăștioară. zob. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. Întrebuinţări. Întrebuinţări. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. chiar diabet. cât și extern. terciuri. Florile. nervos. onocerina. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. în cistite și calculoză renală. dar mai ales rădăcinile. Aparţine familiei papilionaceelor. ulei gras. Se prepară decoct. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. o poţiune diuretică. de culoare trandafirie. acid citric. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. Denumiri populare: cașul iepurelui. tonice (hepatic. stări febrile. Osul-iepurelui are un miros greu. Din rădăcinile. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. de ţap. Prezentare. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. tanin. foarte nutritive. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. Pentru preparate medicinale se folosesc. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. gută. lipide. pe terenuri accidentate și uscate. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. scorbut. cașete. răcoritoare. la prepararea unor medicamente. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. glucozide. în afecţiuni ale splinei. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale.50 metri. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. Potrivit medicinii populare. în mod frecvent. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. în enterite. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. de aceea. din . Și nu degeaba. astenii nervoase. amigdalitelor. boabele de ovăz. cu efect în tratamentul calculilor biliari. este recomandat copiilor. Crește pe taluzul drumurilor. amidon. precum și în tratarea abceselor. Pentru uz medicinal. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. în edeme renale. o băutură diuretică și sedativă. administrându-se atât intern. malţ. aftelor bucale. icterul. acţionând. Din orz se fac și fulgi. în reumatism. vitaminele A. și ca un antiseptic al căilor urinare. ramificată. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. celuloză. apar în vârful ramurilor. făină. Preparatele din orz sunt laxative. totodată. Din punct de vedere medicinal. vasoconstrictoare și. Acest ceai este și un bun expectorant. prin locuri virane. protide. săruri minerale. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Frunzele sunt trifoliene. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. lingoare. Se mai pot prepara: un extract apos. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. Tulpina este dreaptă. Denumiri populare: ovăz alb. B și C. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. diarei. În mod obișnuit. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. Prezentare. a inflamaţiilor gâtului. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. florile și codiţele frunzelor. digestive. Datorită acestor calităţi. netedă. totodată. care au un aspect păios. și nu întâmplător. bătrânilor. de la această plantă se recoltează rădăcinile. înaltă uneori peste 1. maitină. cardiac). omonina. reumatismul. remineralizante.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz.

ulei. Aparţine familiei caricaceelor. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. lipsă de poftă de mâncare. carotan. . obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. De altfel. rădăcina. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Valoare medicinală au și seminţele. de pildă. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. Fructele. umplută cu paie și pleavă de ovăz. cu bune rezultate. însă. astm). PP. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. D. cum ar fi cele renale. pernele cu pleavă și paie de ovăz. hipertensiune. punând convalescenţii pe picioare. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. chinuitoare. făină. Se mai numește și arborele de pepene. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. ușor digerabili. fructele. grișul și arpacașul. digestive. Întrebuinţări. Este și cazul mâncării numite porridge. coaja. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. glucide. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. hernia de disc. Lesne de consumat. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. hepatice. respiratorii (bronșite. tinctură și. împletiturile din paie de ovăz. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Există reţete celebre pe bază de ovăz. saponine. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. cresc în partea superioară a tulpinii. frunzele. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. astenii. fără nici o restricţie. în zona în care arborele începe să se ramifice. Prezentare. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. Întrebuinţări. Cu acești fulgi. un bun pansament pentru stomac. B2. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. macerat. Deocamdată. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. enzime. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. săruri de calciu. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Datorită compoziţiei sale excepţionale. A. protide. firește. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. cunoscut sub numele de papaină. întreţine și tonifică pielea. cum ar fi. un grup de șapte substanţe minerale. în anemii. în gastrite și gastroenterite. fulgii de ovăz. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. fosfor. chiar în boli grele. de mari dimensiuni. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. amidon. pancreasului. fiind. Din acest motiv. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. ovăzul hrănește. lecitină. are darul să alunge insomnia. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. vitaminele B1. Practica a demonstrat că o saltea. totodată.

Se spune despre patison că are. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. Denumiri populare: gherghinar. În mod obișnuit. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. Prezentare. cu frunze mici și flori albe. Denumiri populare: lăptucă. Păducelul este un arbust rămuros. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. De asemenea. aparţinând familiei rozaceelor. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. pe dealuri. . de culoare albă sau gălbuie. Valoare medicinală are fructul. aproximativ același. însă. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. au un parfum dulce. gușa găinii. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. floarea turcului. păducelul regularizează circulaţia sângelui. Fructul de patison conţine oligoelemente. leonurină. tahicardiei. Fructele de patison. magneziu. colină. Substanţe active importante: proteine. Păpădia este o erbacee perenă. în schimb. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. însă. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Crataegus laevigata. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. coaja ramurilor tinere. ciorbe. patissoniana. sunt un fel de mini-discuri. Întrebuinţări. mărăcine. în suferinţele cardiovasculare. rezultând un ceai medicinal valoros. Cercetările sunt. deocamdată. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. ghimpos. glucidele fiind. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Crataegus oxyacantha. acid triterpenic. chifteluţe. la începuturi. zinc. pe terenuri frământate. dimensiunile variind între trei și 12 cm. în perdele vegetale de protecţie. Totodată. Prezentare. toate fiind bine suportate de organism. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. calciu. celuloză. formează la bază o rozetă de frunze. pe câmpuri.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. care este foarte scurtă. Înflorește primăvara. ulei volatil. trimetilamină. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. dar și mixturi. adică pe la marginea pădurilor. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. în primul rând. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. Rizomul păpădiei este vertical. Din păducel se fac infuzie și tinctură. printre care se numără cele de salate. amidon. combate obezitatea. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. var. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Tulpina. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. ci și de seminţe. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Întrebuinţări. atât în plan central. cu înălţimea de până la opt metri. Prezentare. glucozide. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. păpălungă. gustul fiind. în cantitate redusă. fiind asemănător cu dovlecelul. săruri minerale și celuloză. mălai moale. acizi (clorogenic. Legumă mai puţin cunoscută. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Florile. Unele specii. fructele și. în aprilie-mai. Fructele au culoarea roșie. potasiu. steroli. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. În mod frecvent. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. cafeic). cât și la nivel periferic. extract fluid. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. vin medicinal. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. mărăcine alb. vârfurile cu frunze și flori. au chiar înfăţișare de arbori. uneori. vitamina C. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. mai ales pentru ornament. supe. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

dar nu de neglijat.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. vitaminele C. Polygonatum multiflorum. ulei esenţial. Florile au aspect de tub. Frunzele sunt penat-sectate. mai ales pentru florile ei. fier. iar florile au culoare violet. Reglează activitatea ficatului. consistentă. fiind un detoxifiant activ. cu muchii. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. iar din frunze se prepară cataplasme. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. ca și pentru alimentaţie. Fiind revulsiv. Frunzele sunt mari și cărnoase. peliniţă. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. Întrebuinţări. lipide. sulf. Pătrunjelul. umede. fibroasă. asemenea mărarului. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. dar uneori este cultivată. a panariţiului. o plantă bienală aromatică. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. în terapii împotriva furunculozei. mangan. cupru. tulburări de nutriţie. aparţine familiei umbeliferelor. uneori îngroșată. A. Prezentare. colesterolul. diabetul. excitante. protide. lungă până la 30 cm. sodiu. glucide. B. Întrebuinţări. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. săruri minerale. peţiolate. acizi. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. în locuri cu vegetaţie bogată. gută. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. reduse. Fructele se gătesc. precum și în germenii de cartofi. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. cărnoase și onctuoase. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. Substanţe active importante: vitaminele A. ulei volatil. Este indicat în astenie. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. inclusiv cea digestivă. culoarea lor fiind alb-verzuie. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. Substanţe active importante: glucozide. se recoltează frunzele și rădăcina. B2. Inflorescenţa este o umbelă. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. iod. prin urmare. Pătrunjelul are efecte hipotensive. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. Vânăta revigorează organismul. se poate sălbătici. revigorante. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. în tufărișuri. fiind un stimulent al multor funcţii importante. Se folosește. Denumiri populare: pelinaș. un depurativ eficient și la îndemână. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. fiind. antibacterian. Plantă cultivată. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. antiinflamator. putând fi apoi îndepărtate fără durere. e adevărat. brumată. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. iarba fecioarelor. de asemenea. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. Se folosesc și seminţele. în boli ale articulaţiilor. cunoscută sub numele de vânătă. pătrunjelul. în păduri. celulita. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Valoare medicinală au fructul și frunzele. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. infecţii. reumatism. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Înflorește în lunile mai și iunie. Prezentare. calciu.20 metri înălţime. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. purgativ. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. Are o rădăcina pivotantă. Pentru uz medicinal. fosfor. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). recomandate în dislipidemii. B1. anxietate. Întrebuinţări. .

Frunzele au formă palmată. oligoelemente. Pulpa fructului. cenuși. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. acoperită cu peri. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. hemoroizi. rășini. reumatism. tanin. fiind o erbacee anuală. anorexie. Datorită compoziţiei sale ușoare. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. dar mai ales părţile tinere. În cazul pepenelui galben. și au peri mici. valoare medicinală au fructul și seminţele. Denumiri populare: lubeniţă. anemie. proprietăţi medicinale. acizi organici. în seminţe – saponine. Pentru ceaiuri se folosesc. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. dar și extractele de seminţe. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. harbuz. Fructul. pepenele galben are o tulpină târâtoare. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. în starea generală a organismului. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. este un bun agent revitalizant. cum ar fi cele de gută. C. specific. Un miros și mai puternic au frunzele care. Întreaga plantă are un miros puternic. flavone. sirop. În mod curent. de uz intern. Își are originea în Africa de Sud. ulei de pelin. gastrite hipoacide. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. spălături. adesea. tinctură. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. frunzele. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. În privinţa utilizării curelor de pelin. B. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. Denumire populară: zemos. Prezentare. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. cu flori pe ele. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. vin. bostan galben. oxiurază. răni ulcerând. săruri minerale. este deosebit de plăcut la consum. Întrebuinţări. Substanţe active importante: vitaminele A. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. pecingini. Întrebuinţări. a căilor renale și urinare. constipaţii. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. în nici o împrejurare. Preparatele de pelin sunt. protide. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. Prezentare. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. celuloză. săruri minerale. Pepenele galben este un nutrient de sezon. arsuri. preparate pe bază de pelin. palmate. B2 și C. cu origine exotică. lichior de pelin. ceai. Mai nou. în general. a rinichiului și ficatului. Provine din zonele tropicale ale Asiei. pulbere. bilă leneșă. este cunoscut ca diuretic. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. această plantă având și calităţi depurative. lipide. cantalup. Poate ajunge la peste un metru înălţime. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. răni rebele). sunt puternic crestate. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. Întrebuinţări. Substanţe active importante: absintonă. zaharuri. laxativ și tonic al sistemului nervos. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. Substanţe active importante: în pulpă – protide. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. răni cu dificultăţi de vindecare. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. cașete. Valoare medicinală au fructele și seminţele. gastric și intestinal. băi în cazul unor plăgi. uneori albicios. oarecum asemănător cu al dovleacului. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. De asemenea. cu adevărat. B1. Frunzele. vitaminele A. proaspete fiind. ulei volatil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare.

în afecţiuni ale articulaţiilor. al contuziilor și arsurilor. rămân încă puţin cercetaţi. curăţindu-l și aducându-l. Conurile. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. firește. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. în blocaje stomacale și intestinale. unele asemănări. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. depurative. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. enzime. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. dar ceva mai mari. Aparţine. asigurând. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. totodată. acizi organici. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. cu sâmburii de migdale. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. extract. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. Frunzele piersicului au formă eliptică. hidraţi de carbon. Este un diuretic rapid. Prezentare. efecte având și în caz de tuse. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). cataplasme. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. dar și fructul și sâmburii. Prezentare. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. în mlaștini. familiei pinaceelor (abietaceelor). Numele îi vine însă de la Persia. de circa șapte centimetri lungime. vitamine. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. frunze și sâmburi – ulei volatil. diuretice. amigdalină. decât cele de prun. Acele de pin conţin pinosolvină. laxative. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. la o activitate normală. Sâmburii de piersică. a vezicii urinare. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. au culoare cafenie. pe marginea apelor. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. Întrebuinţări. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. al anemicilor. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. florile fiind albe cu puncte roșii. Prunus persica. Este un arbore de mici dimensiuni. totuși. decoct. în flori.20 metri. o curăţire a organismului. florile și frunzele. ce poate atinge 1. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. al convalescenţilor. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). în tufărișuri și păduri tinere. bine dezvoltată. decoct. Are un riz om scurt. Sunt hrănitoare. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. Sub formă de cataplasme. sirop. în primul rând. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. printr-o cură susţinută. micuţe. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Piciorul lupului este o plantă perenă. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. din care se prepară infuzie. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. fiind reprezentativ pentru această familie. Aparţine familiei rozaceelor. Se prepară infuzie. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Întrebuinţări. cel mai utilizat preparat este infuzia. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. au o culoare roșu-carmin.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. Frunzele au formă de ace. Prezentare. Decoctul de frunze este purgativ. din punct de vedere terapeutic. Pinus sylvestris. Florile. dar au. În aplicaţii medicinale. se pare. În general. Totodată. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Piersicul este originar din China. ulei volatil. Are o frumoasă coroană piramidală. Valoare medicinală au. Întrebuinţări.

foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Atunci când este în plină vegetaţie. Diuretică. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. în culturi. se întinde pe pământ. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Se și cultivă. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. ca stimulator al imunităţii. este o plantă perenă din familia compozitelor. o liană perenă. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. dar poate avea flori și mai târziu. Spre toamnă. asemenea rugilor de mure. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. cu succes. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. Este. ulei esenţial. Prezentare. piperul este. Se întrebuinţează. Piperul este tonic. antiseptic. planta are un gust piperat. Tulpina piperului este lungă și subţire. în Europa. Piretrul. hemoroizi. având efecte medicinale indiscutabile. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Uleiul esenţial conţine poligonon. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. ca plantă. Piperul de baltă este o erbacee anuală. dar necoapte și uscate. Condiment aproape indispensabil. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. uleiul gras. în locuri umede. fiind albe la exterior și galbene la interior. fiind întâlnit. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Prezentare. și în Orientul Mijlociu. Ceva mai greu de produs este piperul alb. Tulpina. piretrul are un rizom scurt și gros. Întrebuinţări. În pământ. Frunzele sunt ascuţite. depurativ. printre care se află oleorezina. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. Este folosit. iar florile se grupează sub formă de spic. septembrie. circulaţie periferică redusă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. gripă. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). persicarină. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Pyrethrum cinerariaefolium. . august. hipertensiune arterială. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. iar fructele au forma unor boabe. care se obţine din fructe coapte. ușor cărnoase. febră. La rândul său. piperamide. dispuse în ciorchine. Florile se prezintă sub forma unor capitule. culoarea ei devine roșie. dar și în tuse. Este o specie iubitoare de umezeală. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. de asemenea. proteinele. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. relaxant. Piperul este o plantă puternic aromată. ramnazină. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. ca plantă medicinală. Denumire populară: dintele dracului. Crește în flora spontană. cavicină. fiind ramificată. piperul este încă puţin utilizat. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. stimulative mai ales pentru bărbaţi. de culoare neagră la maturitate. Dacă nu are de ce să se prindă. de culoare argintie spre verzui. de unde și numele de piper. ulei volatil. originară din Croaţia. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. un bun dezinfectant al căilor urinare. Prezentare. Din loc în loc. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Întrebuinţări. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. Substanţe active importante: hiperină. de asemenea. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. Florile sunt mici și albe.

precum și a râiei și păduchilor laţi. Multă vreme. plesnitoarea înflorind toată vara. implacabil. Florile au formă de amenţi (mâţișori). la rându-le. Coaja este cenușie-argintie. cinerine. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. Tulpina este consistentă. va da noi tulpini sau chiar plante separate. din rizomi de pir se fac siropuri. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. în schimb. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. din rădăcinile sale va răsări. ce se formează în perioada rece. Denumire populară: castravete sălbatic. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. mai nou punându-se accentul pe decoct. de un verde închis. Tulpina sa este dreaptă și puternică. Ceaiurile de pir sunt laxative. detoxifiantă. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Întrebuinţări. acesta din urmă având și calităţi medicinale. cu peţiol lung. fiind recomandate diabeticilor. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. aparţinător familiei gramineelor. Denumiri populare: chir. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. răgălie. boli de rinichi. Pirul. Florile sunt galben-verzui. în stomacul animalelor. extract. În urma tratamentului cu pir se remarcă. este o plantă foarte puternică. bronșite. o nouă plantă. de asemenea. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. numită hidropizie. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. ceaiuri și chiar infuzie. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. Prezentare. păroase și. zaharuri. pe litoralul Mării Negre. amidon. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. este. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. foarte mici. Foarte rezistent este și rizomul care.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. sunt ovale și ușor lanceolate. naturiștii prepară decoct. Din acești rizomi. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. evoluţii remineralizante. Atunci când ajung la maturitate. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. păroase. saponine. Întrebuinţări. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. în industria alimentară. bere. De pildă. gume. Plesnitoarea este o erbacee anuală. din care se extrage sucul. o valoroasă plantă medicinală. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Prin urmare. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. grupate în spice. iar frunzele. consistente. Substanţe active importante: ulei volatil. Florile sunt galben-verzui. În combinaţie cu alte plante medicinale. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. grâul mâţii. acid salicilic. aceste fructe plesnesc. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. un înlocuitor de cafea. la fel ca tulpina. antimicrobiană. Pirul. de asemenea. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. cărnoase. datorită rădăcinilor sale. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. vitaminele A și B. mai ales la nivelul sistemului osos. aspre. febrifugă. Prezentare. Poate ajunge până la 1. Frunzele pirului sunt liniare. de la specia de plop negru se recoltează .50 metri și poate fi socotită nemuritoare. răceli. până la un metru. gută. Face parte din familia cucurbitaceelor. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. săruri de potasiu. esteri. Denumire populară: plop plutaș. dacă este tăiat. Prezentare. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră.

dextrină. taninuri. în șanţuri. Pochivnicul este vomitiv.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. În anumite condiţii. flebita. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. nevralgii. steroli. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. deci. de aceea. rizomul se macină și se obţine o pulbere. asarona. erupţiile cutanate. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. faptul că podbalul este eficient. pulbere de rizomi. din care se prepară o infuzie. Substanţe active importante: uleiul eteric. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. inflamaţii ale căilor respiratorii. din familia aristolochiaceelor. frunzele și rizomul. Întrebuinţări. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. numeroase săruri minerale. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. suc de plantă. și au formă de rinichi. Se folosește și în caz de sciatică. Plopul este. Primele flori de podbal apar foarte devreme. tulburările digestive ușoare. a hemoroizilor. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. extract moale. Substanţe active importante: inulină. limba vecinului. Denumiri populare: popâlnic. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). . sirop expectorant. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. Prezentare. de mici dimensiuni. pe malul râurilor. Asarona este o substanţă toxică și. relaxând și igienizând zona pulmonară. macerat. salicina. în tuse convulsivă. antiseptice. compusul specific fiind tusilagina. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. asarita. Frunzele sunt mari. De reţinut. ulei volatil. Se obţin și alte preparate: tinctură. a bolilor de rinichi și arsurilor. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. traheita. Produce strănut. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. dischinezia biliară. Întrebuinţări. crisina. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. sirop. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. În vârful tulpinii se află floarea. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. în primul rând. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. De asemenea. antiinflamatoare. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. adică mugurii. Prezentare. tanin. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. acute sau cronice. Denumiri populare: brusturel. în bolile respiratorii. decoct. macerat. în surpături. sub formă de băi și împachetări. substanţe albuminoide și bactericide. pe soluri bogate în calcar. Rizomul acestei plante este târâtor. mult înaintea frunzelor. totodată. Podbalul înflorește toată primăvara. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Pochivnicul este o erbacee perenă. cenușoară. piperul lupului. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. purgativ și expectorant. Pochivnicul crește în locuri umede. în număr de două. diuretice. antiseptic și antispastic. expectorant (puternic). urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. unguent. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. florile având culoarea galbenă. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Întrebuinţări. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. Substanţe active importante: glucozizi. Laringita. silicoza. a astmului. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. se obţin sirop. Amestecate cu tutun. expectorante. de culoare grena. necesară preparării unei infuzii.

Crește în flora spontană din zonele mai înalte. iar pulpa fructului se consumă ca atare. cu succes. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. cărnoase. chiar montane. Tulpina este foarte ramificată. încă înainte de a înfrunzi. Atât din flori. boli de rinichi. această plantă poate fi toxică. în culoare albastru-brumat. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. florile. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. flori și coajă de portocală sunt indicate. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. acizi organici. pe fâneţe. în tufărișuri. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. săruri minerale. acizi organici. Frunzele portocalului sunt mici. ușor cerate. scorombar. acoperită de perișori. Portocalul face parte din familia rutaceelor. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. corcodel. vitamine (mai ales vitamina C). depurative. Florile. artrita. săruri minerale. Întrebuinţări. împărţite în trei lobi. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. reprezentativ pentru zona mediteraneană. vitamina C (în cantitate mare). soluţii apoase. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. gingivite. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. laxative. Prezentare. în fructe – zaharuri. în afecţiuni ale vezicii urinare. Frunzele sale. taninuri. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. Aparţine familiei rozaceelor. Întrebuinţări. care înflorește primăvara de timpuriu. obezitate. sedative. Preparatele pe bază de frunze. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. rotunde. Frunzele. camferină. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. stări de agitaţie ușoară. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. poţiuni. mici. guta. Prezentare. pulpa fructului și coaja acestuia. săruri minerale. zaharuri. florile fiind albastre. Din frunze. Este un arbore cu înălţime redusă. sunt bune de cules toamna. în jur de patru-șase metri. Face parte din familia ranunculaceelor. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. Porumbarul crește la marginea pădurilor. fiind. pe terenuri accidentate. diuretice și antidiareice. Din coajă și frunze se obţine un decoct. uneori mai mult. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. alături de lămâi. de unde și numele de hepatica. prin poiene. au marginea ușor crestată. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Portocalul este o plantă de climă blândă. preferând terenurile calcaroase. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. Datorită compușilor săi. fiind ceva mai mici. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . în afecţiuni pe fond nervos. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. Prezentare.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. flori și coaja fructului se prepară infuzie. Denumiri populare: spin. cu precădere. cu petale mari. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. proteine. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Fructele. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. febră. deranjamente stomacale. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. fructele. în formă de elipsă. în mod obișnuit. fiind folosite. rămân verzi și în anotimpul rece. stomatite. Întrebuinţări. Substanţe active importante: anemonină. În tradiţia populară. spasme. având. în frunze – hesperidă. Denumire populară: trei răi. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală.

Pentru terapii. Floarea din vârful porumbului. Prezentare. abcese. Aparent atât de neînsemnată. Pentru consum alimentar. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. Pentru uz medicinal se prepară sirop. care are niște terminaţii lungi. metrite. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. iulie sau chiar august. acizi. decoct. pruna fiind. Substanţe active importante. vitaminele C. săruri minerale. bătături. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Face parte din familia rozaceelor. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. calmant. ramificată. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia.50 metri. decongestiv. un adevărat fruct minune. diuretic. oligoelemente. antiseptic. metroragii. E și K. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. substanţe grase. cardiace. De asemenea. cistită. Prazul este laxativ. Prezentare. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. prazul are și virtuţi cosmetice. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. B2. prin fermentare și distilare. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. În pământ. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. Frunzele sunt eliptice. Prezentare. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. formată din frunze răsucite. cu marginile fin crestate. tuse. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. manită. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. este floarea masculină. Din punct de vedere medicinal. Florile. bioxid de siliciu. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. săruri de potasiu și calciu. Mai mult decât atât. pur și simplu. macerat. Floarea femelă este știuletele. Prazul este o plantă bienală. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. dischinezie biliară. PP. având și . Poate atinge o înălţime de 2. sedativă. ca aliment. Originea prazului este în zona Mediteranei. păpușoi. înaltă până la 40 – 50 cm. Întrebuinţări. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. pulmonare. Aceste terminaţii lungi. fiind căutate de albine. Substanţe active importante: proteine. caroten. prazul are un bulb. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. albe sau alb-verzui. și ca un bun pansament digestiv. zaharuri. Frunzele sunt lungilanceolate. Întrebuinţări. fragedă. calculoză renală. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. Denumire populară: perj. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. Denumiri populare: cucuruz. hemostatică. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. saponine. reumatism. gută. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. mucilagii. celuloză. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. expectorant. o băutură alcoolică. ulei volatil. apar în aprilie. vitamina C. remarcându-se prin tulpina sa groasă. suculentă. mai harnică. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. adică face bila mai activă. asemenea mărului. vitaminele B1. Înflorește în lunile iunie. de asemenea. faringită. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. tulburări de menstruaţie. Mierea de prun este un adevărat medicament. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. acţionând și în afecţiunile reumatice. sudorifică.

macerat. tanin. Uscate. mai ales în zonele de deal și submontane. reumatismul. obezitatea. mucilagii. Denumire populară: pufuliţa păroasă. vitamine. macerat. în cantitate mare. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. suc. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. Substanţe active importante: ulei volatil. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. numai frunzele. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. precum și în gastrite. miezul sâmburelui. unde există mari livezi. Potrivit unor specialiști. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. celor care au imunitatea slăbită. reconfortante pentru întregul organism. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. Răchita roșie se găsește în flora spontană. dar și pe locuri pietroase. dar și uscate. însă. aurii. Denumire populară: răchită. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. de asemenea. Frunzele sunt lanceolate. pulbere din scoarţă. Răchita roșie crește în locuri umede. au culori diverse. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. laxative. de culoare roșie. Preparatele medicinale. cu mici crestături pe margine. Crește și în flora spontană. Fructele. fiind recomandate în boli grele. deci când planta este plină de sevă. Prezentare. specialiștii recomandă cure de prune. convalescenţilor. sau chiar o tufă mai dezvoltată. prunele conţin. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). în lunci și zăvoaie. Din frunze și coajă se prepară decoct. macerate. sunt. decongestive. Întrebuinţări. Valoare medicinală au și frunzele. mari. acid salicilic (salicilină). Florile. frunzele. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. petalele având circa doi cm lungime. acizi organici. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. fructul fiind o capsulă. dar se și poate cultiva. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. zaharuri și hidraţi de carbon. mai ales de pe ramurile tinere. prin pădurile de deal și câmpie. Prezentare. a rinichiului. decoct. pe malul apelor curgătoare. având. și proprietăţi diuretice. Răchita roșie este un arbore pitic. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. Se prepară decoct. cât și pentru rinichi. caroten. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. glucozide. roșioară. Frunzele acestei plante sunt mari. totodată. celuloză. Face parte din familia salicaceelor. astenicilor. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). . coaja. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. precum și florile (mâţișorii). dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. infuzie. pectine. ateroscleroza. extracte. mucilagii. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. adică banalele prune. petalele florilor. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. iar din celelalte se poate obţine infuzie. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). având efecte depurative atât pentru ficat. uneori. în perioada de la mijlocul primăverii. Întrebuinţări. în preajma apelor. anemicilor.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. a splinei. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Substanţe active importante: flavone.

reventul apare numai sub formă cultivată. pentru proprietăţile sale medicinale. Răchita roșie este hemostatică. deja adoptate și de naturiști. din care se prepară infuzie. Are un rizom lemnificat. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Rheum palmatum. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. Crește în locuri umede. nevralgiile. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. cicatrizantă. Florile au culori roșu-violet sau roz. asigurând o primenire a organismului. colină. virozele. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. derivaţi flavonici. un vin medicinal.50 metri. lemnușcă. făină. vârfurile tinere. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Întrebuinţări. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Partea medicinală a plantei este rizomul. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. în asemenea caz. Răculeţul se folosește. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. Aceste două specii se găsesc. rabarbură. de cele mai multe ori grupate. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. ca erbacee. de obicei. fiind socotită ca un fel de chinină. în locurile unde crește și răchita roșie. analgezică. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. stările depresive. Prezentare. Denumire populară: rubarbă. În anumite zone ale României. revitalizându-l și echilibrându-l. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. gripele. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. insomniile. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. hemostatice. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. răchitanul este o specie de erbacee perenă. în mlaștini. Substanţe active importante: acizi. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. amidon și foarte mult tanin. pe marginea apelor. ulceraţiile pielii. fiind o meliferă cunoscută. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. precum și în septembrie. uneori fiind aproape albe. ca depurativ general. cicatrizante. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. De asemenea. rănile greu vindecabile. care se recoltează în luna mai. tulpină puternică. Rizomul este gros și bine dezvoltat. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. perenă. Planta este mult căutată de albine. Înălţimea sa. un extract. în terenuri accidentate cu umezeală multă. hemoragiile hemoroidale. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. astringentă. Prezentare. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Aparţinând familiei litraceelor. glucozide. este impresionantă – peste 2. celebră fiind. Aparţine familiei poligonaceelor. ulcere. antidiareică. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). guta. și se află la subsuoara frunzelor. Răculeţul este o erbacee târâtoare. extract. Întrebuinţări. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Își are originea în Asia. În România. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. în schimb. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. inclusiv rizomul. decoct. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. hemoragii gastro-intestinale. Trăiește circa 10 ani și este . pentru salate. În general. Datorită compușilor din coaja ei. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. febra. prin urmare. muchiată.

cu peţiolul lung. . alungită sau sferică. Fructul. gută. dar și cu multă precauţie. aceștia fiind principalul agent laxativ. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. microelemente. Ridichea este o erbacee bienală.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. indigestia. iar florile. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. Raphanus niger (ridichea neagră). Substanţe active importante. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. în luna iunie. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. anuală. dar și un remediu în multe afecţiuni. violete. reumatisme. peţiolul fiind lung și puternic. reocrisină). vitaminele A. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. valoare ornamentală și medicinală. tuse. dizenteria. ulei volatil. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. B2. neagră. goală pe dinăuntru. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. despre ridichea neagră. Reventul are un rizom bogat. roșii. Denumire populară: căpușă. microelemente. în mod curent. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. Întrebuinţări. frunzele – când sunt tinere și mici. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. cu o înălţime de până la doi metri. rinichilor. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. cum ar fi impotenţa. paraziţii intestinali. utilizat în aplicaţii locale. Prezentare. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. la buna funcţionare a ficatului. crizofaneină. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. puternică. în mod obișnuit. conţine seminţe bogate în ulei. B2 și C. de asemenea. și în alimentaţia din zilele noastre. astm bronșic. citric. bilei. Face parte din familia euforbiaceelor. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. lipsa de poftă de viaţă. Reventul conţine vitaminele B1. tocoferol. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. cele bazale având chiar și un metru lungime. dischinezie. foarte rar. iar florile apar grupate. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Întrebuinţări. Tulpina este cilindrică. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Prezentare. dar care se dă și prin răzătoare. colecist. acizi organici. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. care apar la începutul verii. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. printre care hidropizia. proteine. sirop. tanin. Ricinul are. Originar din Af rica. roșie sau albă. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. fiscion. Folosită. Fructul de revent este o nuculă. vitamine. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Combinate cu miere. B1. Întrebuinţări. din care se prepară suc.50 metri înălţime. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. vitamina C. De altfel. formează un panicul și au culoarea purpurie. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). proteine. tusea. dezvoltate. mai ales. lipsa poftei de mâncare. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. hidraţi de carbon. din care se prepară o pulbere. oxalic. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. Frunzele sunt palmatlobate. care aglutinează globulele din sânge. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. stomacul leneș. Ricinul este o plantă erbacee. emodină. Are o rădăcină pivotantă. fiind un adevărat agent revulsiv. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. lactic. Este vorba. acid malic. precum și o substanţă specifică numită reină. Preparatele de ridiche contribuie. sub formă de capsulă cu ghimpi. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. ulei volatil. rafanol.

Ușor de găsit în zona mediteraneană. la oprirea hemoragiilor. amidon. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. dar mai puţin pronunţate. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. tăiate felii sau rase. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Frunzele sunt mari. minerale. Prezentare. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). însă. Florile. Rodul pământului este o erbacee perenă. fructele. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. mai și iunie. Din acest motiv. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). celuloză. Arum orientale. tanin. lucioase. la cicatrizarea rănilor. epuizare. de asemenea. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. bobocii florali. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. în număr mare. glucozide. conicină. decoct. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. Prezentare. pentru preparate medicinale. în dreptul ficatului. cu peţiolul lung. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Își are originea în Persia și Mesopotamia. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. cum ar fi ulcerele cutanate. adesea. fiind deosebit de frumoase. și fructul bine maturizat. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. biliară și renală. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. dizenterie. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Carex arenaria. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Denumire populară: calendarul codrului. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. diaree. Rodul pământului crește prin păduri. au culoarea roșie. Întrebuinţări. Se prepară pulbere. rareori de formă ovoidală. Întrebuinţări. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. acizi. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. iar fructele se consumă ca atare. infuzie. puternic clorofilate. Sunt. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. tanin. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. a blocajelor intestinale. groase. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Datorită conţinutului de aroină și conicină. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. Unii specialiști recomandă. lipsa de poftă de viaţă. cele hepatică. unele greu de remediat. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. fiind indicate în astenii. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. în zone umbroase și umede. acid citric. prin culturile de grâu. muciiagii. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Seminţele se pisează. Bine mărunţiţi sau maceraţi. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. seminţele. Fructul său este original ca structură. pectine. lanceolate. care se recoltează primăvara foarte devreme. De altfel. Contribuie la revigorarea organismului. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. substanţe grase. de formă cilindrică. Consumate ca aliment. . ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv.

Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. Rizomul. de culoare brun-gălbuie. Denumiri populare: iarba de vopsea. diuretice și sudorifice. busuiocul stupului. principii amare. rahitism. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. sedativă. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. uneori neagră. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. anemie. lipsă de poftă de mâncare. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. decoct. Utilizarea lor timp îndelungat. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. antispastică. este o erbacee iubitoare de umezeală. Potrivit lui Valnet. iar tulpina. în luminișuri. lucidină. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. Crește pretutindeni în flora spontană din România. Tulpina are muchii și se ramifică. Totuși. are patru muchii. rogozul are proprietăţi depurative. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. reumatisme. mărunte. tanin. a medicului. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Din punct de vedere medicinal. pe marginea drumurilor.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. Din acestea se prepară infuzie. Denumiri populare: iarba roiului. sub formă de fiertură (decoct). tanin. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. în zonele de câmpie și deal. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Rizomul său este mediu dezvoltat. Totodată. în boli ale articulaţiilor. fiind util. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. stomahică. din care se prepară infuzie. În acest sens. Roiniţa înflorește toată vara. Florile. citrol. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. poate duce la grave probleme de sănătate. marele specialist francez Jean Valnet. Prezentare. Această plantă crește pe pârloage. Din punct de vedere medicinal. roiba intensifică activitatea bilei. Mai mult decât atât. pe pajiști. tinctură. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. În general. o plantă din familia ciperaceelor. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. citroneol. care are culoare roșie. Substanţe active importante: ulei volatil. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. antiseptică și cicatrizantă. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. purpurină. suc. pe fâneţe și poieni. aparţinând familiei labiatelor. Este bacteriostatică. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). și mai ales fără supraveghere. spasme și colici pe traiectul gastro- . Intern. carminativă. alizarină. se vopseau textilele. pulbere. Aparţine familiei rubiaceelor. Datorită compușilor săi foarte activi. Întrebuinţări. camfor. extracte. coleretică. în pământuri înţelenite. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Florile formează o inflorescenţă. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. Întrebuinţări. vârfurile tinere cu frunze și flori. mai ales a lucidinei. valoroase sunt frunzele. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. antiemetică. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. uneori numai florile. antidiareică. preferând locurile uscate și adăpostite. Se administrează intern. altădată. ajungând până la 80 cm înălţime. și rizomul. boli ale pielii. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Prezentare. Rogozul. pe marginea terenurilor cultivate. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. garanţa. include rogozul în categoria plantelor medicinale. este lemnificat. roiște. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. pe taluzurile drumurilor.

Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. carnea crudă și friptă. antibiotice. Întrebuinţări. Extern. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. din familia papaveraceelor. blocajele digestive. suc. migrenele. anghină pectorală). Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Rostopasca este o erbacee perenă. Prezentare. printre care și chelidonina. Unii dintre ei. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. palmate. Tulpinile. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. pierderile scurte de conștiinţă. Întrebuinţări. mixturi. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. sparteină. Prezentare. se spune. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. sunt toxici. dischinezii biliare. tulburări neurovegetative. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. împiedică dezvoltarea bacteriilor. culoarea lor fiind galben-aurie. în liziere. Are influenţă. vomă. Florile. efecte antitumorale. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. De asemenea. amidonul și grăsimile vegetale. Această plantă este consumatoare de insecte. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. și asupra sistemului nervos. diminuează stările de agitaţie și neliniște. extracte. Roua cerului înflorește toată vara. mezelurile. diaree. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Substanţe active importante: chinonă. prin grădini mai puţin îngrijite. amplifică secreţia biliară. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. puternice. Chinona. hemochelidonină. Din punct de vedere medicinal. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. brânza. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. între două și opt pe fiecare plantă. putem constata că este vorba. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. taninuri. au culoare roșietică și peri glandulari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. îmbunătăţesc activitatea stomacului. valoroasă este întreaga plantă. Preparatul principal este un ceai. au peri lungi. Sunt rotunde. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. de asemenea. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. facilitează digestia. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. . se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Substanţe active importante: chelidonina. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. acizi. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. în tratarea tusei spastice. iar frunzele. proptopină. enzime. laptele. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. antitusive. combat ameţelile. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. printre altele. mai ales prin faptul că este carnivoră. cheleritrină. albe. Darwin. având niște flori mici. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. Aparţine familiei droseraceelor. Astfel. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Intern. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. reduce glicemia. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. lipsă de poftă de mâncare. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. de exemplu. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. compuși săi fiind toxici. de exemplu. latex. în păduri. având. dar refuză zahărul. o infuzie. Denumire populară: negelariţă. Citind această listă. Preparatele cele mai cunoscute.

Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. galben-aurii. de formă aciculară. în tulburările neuro-vegetative. pieloase. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. din care se prepară infuzie și tinctură. locuri lăsate în paragină. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. calciul. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Potasiul. fâneţe. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. tanin. tulburări de funcţionare a creierului. Face parte din familia ranunculaceelor. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. terenuri frământate. Întrebuinţări. Întrebuinţări. impotenţă. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. Florile au culoarea albastră. rămân mereu verzi. lucioase. hipotensive. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. rozmarinul fiind o plantă aromatică. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. rareori albă. acid lactucic. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. Prezentare. De asemenea. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. caroten. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. frigiditate. Prezentare. apoi potasiu. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. B1. hipotensiune. astm. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. violacee sau chiar roșie. loţiuni. cineol. penat-sectate. boli cardiovasculare. decoct. ciroză hepatică). astenie. Prezentare. depurative. Acţionează. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . mai și iunie. cetone. iar frunzele sunt sesile. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. oboseală îndelungată. cel mult. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. lactucină. fosfor. acid rozmarinic. Valoare medicinală au florile. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. în mod benefic. În România. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. vitaminele A. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. în nevralgii sau în hemiplegii. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. doi metri. dureri de inimă. Salata verde este o erbacee legumicolă. Este tonifiant și revitalizant. C și E. Denumiri populare: marole. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. cu o înălţime de maximum 40 cm. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. calciu. boli ale ficatului (hepatită acută. Frunzele rozmarinului. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. laxative. Florile sunt solitare. B2. fiind folosit în anemii. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. lăptucă. Există mai multe specii de salată verde. glucozide. hidraţi de carbon.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. cataplasme. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. în proporţie de 12%). dischinezie biliară. sedative. camfor. ale articulaţiilor. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. fier.

Salcâmul. grupate sub forma unui ciorchine. scoarţa. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. Prezentare. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. De asemenea. Întrebuinţări. proprietăţile calmante și antispastice. Întrebuinţări. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. . florile fiind alb-verzui sau roz deschis. În uz extern. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. de bronșită și astm. un galben-pal spre verzui. plus o grupare de heterozoide. Frunzele sunt ușor cărnoase. în principal. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. acacie. La rândul său. Datorită compușilor săi deosebit de activi. insomnii. Fructul este o capsulă. fiind. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Florile au miros frumos. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. lemn alb. intensificându-i activitatea. salcâm alb. uneori și mai mult. deci. sub formă de cataplasme de frunze. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Prezentare. Denumire populară: lemnul câinelui. mai ales în hipertensiune. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. florile. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. mai puţin la munte. migrene. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. de verde cu galben. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. pământuri părăsite. uneori și la munte. în mod obișnuit. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. în zonele de câmpie și deal. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). Florile au o culoare amestecată. atât de cunoscut la noi. Crește. ci și diuretică. ciclurile menstruale dezordonate. consumul acestei plante reducând glicemia. de insomnie. acum mai bine de 2000 de ani. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. arsuri gastrice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. tufărișuri. durerile reumatismale. Întrebuinţări. anafrodiziacă. afecţiuni ale tractului respirator. ulcer gastroduodenal. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. vonicer. Evonymus latifolius. infuzie și decoct. Denumiri populare: brebene. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. locuri în care a fost pădure. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. este un arbore exotic. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. originar din America. Face parte din familia celastraceelor. mici și au formă de elipsă. Salata verde este nu numai calmantă. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. În aplicaţii de uz extern. În mod curent.

sunt grupate. camfor. loţiuni. Este un copac puternic. în perioada de maximă vegetaţie. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. abcesele dentare. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. însă. Saschiul este o plantă erbacee perenă. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. are o talie mică și cunoaște. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. hipertensiunea arterială. soforă. alcaloizi. în dezvoltarea sa. Florile. Denumiri populare: salcâm boieresc. iritaţii. pectine. compuși estrogeni. Dr. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. atonia stomacului. Se bea ceaiul. Frunzele au formă ovală. salvia fiind. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. Întrebuinţări. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. sedativă. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. au florile. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. totodată. gastritele hipoacide. Salcâmul japonez. Prezentare. mai multe varietăţi. ulei eteric. hipoglicemiantă. de două-trei ori pe zi. glaucomul. după mese. hemoroizii. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. în cazul salcâmului japonez. în tratarea insomniilor. borneol. Denumiri populare: salbie. un arbore din f amilia papilionaceelor. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. tulburările de ciclu menstrual. rutozide. penat-compuse. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. galben sau violet. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. febrifugă. mai deschise la culoare pe această parte. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. în funcţie de necesităţi. Frunzele sale. valoare medicinală având. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. comprese. Substanţe active importante: glicozide flavonice. Salvia. antibacteriană. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. Modul de administrare propus de dr. ci și ca arbust ornamental. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. culese cu puţin timp înainte de a înflori. terpene. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. aftele. Întrebuinţări. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. diabetul. cineol. Prezentare. de culoare albă cu reflexe verzui. stomatitele. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. iar florile sunt de culori diferite – albastru. brebenoc. printre altele. rosături ale pielii. transpiraţiile exagerate. infuzie pentru băi. Substanţe active importante.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Valoare medicinală. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. fiind păroase pe partea inferioară și. Se mai prepară. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. Prezentare. decoct. unele afecţiuni ale ficatului. cea numită Salvia officinalis. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. șerlai. jaleș bun. carminativă. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. aparţinând familiei . gingivitele. antiinflamatoare. alb. Denumire populară: merișor. expectorantă. mucilagii. tonic venos. dischinezia biliară.

Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. mici. odogaci. impetigo. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. un vin medicinal și. rareori. herpesul. enterite. diaree. Denumiri populare: văcăriţă. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. rareori albă. compusului numit vincamină. Substanţe active importante: florile. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. iubitoare de umezeală și umbră. favorizează oxigenarea creierului. de pildă). Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. comprese. Prezentare. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. alte deranjamente stomacale și intestinale. în astm. săpunel. calmante. viermi intestinali. depurativ. vincosidă. în Occident. Florile. pe liziere. cicatrizante. saponine. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. ulei volatil. hidraţi de carbon. la marginea pădurilor. sudorifică. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. dizenterie. Din ea se desprind tulpinile secundare. decoct. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. reduce tonusul arterial. Frunzele. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. vasodilatator. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. din care se pot prepara următoarele: decoct. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. flavone. se grupează într-un fel de capitul. se macerează sau se folosește la decoct. Seminţele conţin ulei și acizi organici. în afecţiuni cardiace. cu precădere. lucioase. Apar în mai. În timpurile vechi. glucide. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. Florile sunt colorate în albastru. Și tot din acele timpuri. Aparţine familiei umbeliferelor. Extern. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Frunzele. infuzie. bronșite. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. Datorită. Se prepară infuzie. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. dureri de gât. Preparatele de saschiu se utilizează. dar și restul plantei. recomandă utilizarea întregii plante. inflamaţii ale gingiilor. acizi organici. întâlnită prin pădurile de la munte. violet sau roșu spre roz. cum ar fi eczemele. oxiuriaza. săruri minerale. sau chiar vârful. afecţiunile dermatologice. rășini. edemele. dischinezii biliare. sunt dispuse în rozetă. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. care se mărunţește. dotate cu un peţiol lung. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. în boli de ficat. Prezentare. pecinginii. Întrebuinţări. glucide. lipide. pe care se dezvoltă florile. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. în tufărișuri. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. de culoare alb-roșietică. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. Sunt recomandate în dischinezii biliare. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. extracte. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. vermifugă. uneori sunt albe. cicatrizantă. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. antiinflamatoare. vasoregulator. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. precum și rădăcinile. substanţe albuminoide. cu tot cu frunze tinere și flori. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. printre care săruri minerale. berbecei. săruri minerale. acizi. iunie și iulie. în primul rând. au formă de elipsă. . Întrebuinţări. pectină. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. extract fluid. în special partea dinspre vârf. Întrebuinţări. expectorantă. Este relaxant. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele.

precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. în partea superioară se ramifică. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. întâlnit mai rar. între 30 și 100 cm. săruri minerale. în funcţie de climă. este o plantă ce crește la malul mărilor. a căilor urinare și a ficatului. precum și în diabet. continuă până în septembrie. Rădăcina are miros de morcov. Florile. Este. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. sirop diuretic. și cu miros foarte plăcut. Sânziana albă (Galium album) are. Se prezintă ca o tufă sferică. de exemplu. sunt dispuse grupat. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. cu inflorescenţe bogate. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. Denumire populară: mături. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. În asociere cu alte plante medicinale. de asemenea. un calmant asemănător cu teiul. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. cu tulpină dreaptă. aparent la întâmplare. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. în primul rând. frunzele. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. ghimpe. tanin. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Potrivit francezului Jean Valnet. Prezentare. mai rar. pe terenuri părăsite. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. sânziene. precum și afecţiuni pulmonare. De asemenea. în fâneţe și poieni. importante calităţi medicinale. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Întrebuinţări. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele sunt plante erbacee. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. la înflorire. Substanţe active importante: ulei esenţial. Denumire populară: drăgaică. Prezentare. saponină. din care se prepară decoct. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. de mici dimensiuni. fiind folosite la salate. în panicule. având un aspect impresionant. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. extract fluid. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. remarcate prin florile lor galben-aurii. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. scaiete. Substanţe active importante: ulei volatil. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. sunt micuţe. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. bienală. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. cumarină. Tulpina are patru muchii și este subţire. Se știe. se obţine o mixtură. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Procesul de înflorire. Preparatul principal este infuzia. Aparţine familiei umbeliferelor. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Are dezvoltare bienală sau perenă. de mai mică amploare însă. fiind toxică. Au frunze lungi și înguste. Acest scai. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. dese. În unele ţări. înălţimea plantei fiind cuprinsă. glucide. Frunzele sunt spinoase și . Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă.

decoct. marginile drumurilor. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. Substanţe active importante: saponinele. tulpină înaltă până la 1. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. frunzele și florile. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. în primul rând pentru reducerea febrei. însă. De altfel. Frunzele sunt mici și dinţate. iar florile. împodobite cu spini. Substanţe active importante: flavone. Scara Domnului este o erbacee perenă. Denumire populară: scăricica. cu precădere frunzele și florile. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Aparţine familiei compozitelor. lanceolate. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. revitalizante. mai ales. cumarină.50 metri. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. Denumiri populare: spinul vântului. perenă. tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. des întâlnită în flora spontană. Face parte din familia umbeliferelor. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. flori sub formă de panicul. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. ulei eteric. decoct. Pe marginea florii. de culoare galbenă. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. dispuse în capitule. au culoare violacee. tanin. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. din acest motiv. pe terenuri necultivate. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. înconjurate de spini. alcaloizi. fiind identificată printr-un rizom gros. Denumire populară: ghimpe mare. spre sfârșitul verii. Întrebuinţări.împrejur. infuzie. diuretice. cu frunze mari. precum și în ulcere gastroduodenale. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. în locuri sălbatice. înaltă. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. În practica medicinală se prelucrează toată planta. remarcabile. lungi. uneori albă. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. în locuri uscate sau aflate în paragină. florile având culoarea roșie-roză. Întrebuinţări. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. adesea. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. se găsesc spini. mai ales sub formă de decoct. recomandate fiind. pe pajiști. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. scai albastru. Curăţă organismul și. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Tulpina este dreaptă. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. fiind un expectorant puternic și un calmant local.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. mai ales în locuri bătătorite. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. suc și vin medicinal. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Scaiul măgăresc înflorește târziu. maidanele. împărţite în lobi. Florile apar pe tot parcursul verii. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Prezentare. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. frunze alterne. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. de aceea. aceștia fiind ascuţiţi. pe marginea drumurilor. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. Sunt folosite în răceli. de jur. Crește în locuri . Se prepară un extract. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Prezentare. Prezentare. pe marginea drumurilor. umblate – cum ar fi izlazurile.

Denumire populară: sfindoc. este puţin cunoscut omului obișnuit.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. originară din zona Mării Mediterane. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. rahiticilor. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. trifoliate. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. eczeme). Prin prelucrare se obţin extracte. astenii nervoase. Substanţe active importante: saponine. Întrebuinţări. Întrebuinţări. răni ulcerate. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. enzime. celor care n-au poftă de mâncare. Aparţine familiei polemoniaceelor. tincturi. totodată. Substanţe active importante: saponine. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. prin semănături. o plantă din familia compozitelor. fiind. cilindrică. infecţii ale căilor urinare. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. depresii. atunci când acestea au îngălbenit. săruri minerale. Face parte din familia leguminoaselor. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). pulbere. În orice caz. în perioada ei de maximă vegetaţie. Poate fi întâlnit. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. Întrebuinţări. Substanţe active importante: saponine. puternic. și un sedativ eficient și suportabil. ca buruiană. sunt bogate în ulei gras și lecitină. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. ci și veterinare. mai ales în vegetaţia mică montană. glucide. astenicilor. Prezentare. furunculozele. Este recomandat anemicilor. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. . Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. epilepsie. Prezentare. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. dar și expectorante și sedative. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. hemoroizi. Tulpina – ramificată. trigonelină. Se prepară decoct. Frunzele sunt alterne. fiind utilizat. Denumiri populare: șofran sălbatic. flavone. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. adică puţin înainte de înflorire. cu tot cu flori. nu numai în tratamente umane. Schinduful este o plantă erbacee anuală. celor care scad în greutate. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. numai rareori fiind erecte. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. tanin. cataplasme. Schinduful are un miros specific. Prezentare. de multă vreme. care se recoltează cu tot cu păstăi. unele alergii. extracte. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. pecingine. colină. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Face parte din familia primulaceelor. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. tonoide. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Schinduful revitalizează întregul organism. pulbere. în caz de suferinţe biliare (litiază). rănile ulcerate. diabeticilor. cum ar fi plăgile. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. cataplasme. Schinelul. iarbă amară. macerate. poţiuni.

guturai rebel. arsuri. și un bun afrodiziac. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Prin uscare intensă. Întrebuinţări. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. Face parte din familia lauraceelor. răceală. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). edeme. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. astm. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. precum și pofta de mâncare. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). nefrite. taninuri. fiind dinţate. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. mirosul fiind înţepător și aromat. extract. dar și medicinal. Scorţișoara are efecte relaxante. pectine. glucide. Bihorului. Prezentare. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. este scorţișoara. extracte. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. de culoare galbenă. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. gros de circa doi centimetri. vin tonic. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Întrebuinţări. tanin. potrivit unor practici medicinale străvechi. Această coajă are. În uz intern. Produsul de interes economic. Scorţișoara face bine și pancreasului. dar și prin Munţii Maramureșului. tinctură. enterocolită. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. gingivite. Sebeșului. antimicrobiene. pentru . Schinelul este recomandat și în reumatism. grupate. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. incontinenţă urinară. precum și în Carpaţii Meridionali. Totodată. Frunzele au formă lanceolată. reduc febra. mucilagii. ulei volatil. Rizomul este cilindric. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. uniform cerate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. au acţiune astringentă și tonică. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. sucuri sau vin. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. siropuri. ulceraţiilor. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. se face infuzie. rezine. Cinnamomum zeylanicum. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Crește în flora spontană – pe dealuri. fiind considerată. pilule. puternice. Substanţe active importante: ulei eteric. pulbere. bactericide și ușor sedative. tormentol. hidropizie. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. aperitive. în mod obișnuit. în regiunile subalpine. Din acest motiv. săruri minerale. Cinnamomum cassia. Scorţișorul este un arbust exotic. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. rezine. tonice. foarte persistent. Denumire popuiară: scrântitoare. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. arsurilor. Întrebuinţări. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. un gust acru-dulceag. atunci când este recoltată. consistent. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. diaree). Prezentare. cicatrizante. antiparazitare. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. care se obţine de la acest arbust. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. întâlnit în flora din Indochina și Australia.

lipide. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. taninuri. Tulpina și ramurile au o interesantă. Întrebuinţări. fiind dreaptă. Secara activează circulaţia sângelui. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Inflorescenţa este sub formă de spic. Rhus cotinus. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. însă. totodată. cunoscătorii . contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. formând adevărate tufărișuri. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. cu frunze imparipenate. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. arterioscleroza. la rându-i. cum ar fi cele de ficat. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. Denumire populară: scoruș păsăresc. culoare galbenă. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. care sunt. infecţii ale căilor urinare. Prezentare. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. surprinzătoare. glucide. iar fructele. amidon. acid specific. Substanţe active importante: săruri minerale. un decoct. frunzele și lăstarii tineri. remineralizant. din mai multe spiculeţe comprimate. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. sorbit. Scumpia înflorește în luna mai. fiind indicate în stomatite. Florile au culoare albă. Din boabele de secară se face făină și. cu frunze linear-lanceolate. Denumire populară: oţetar. de mărimea unui bob de mazăre. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Substanţe active importante: gumirezină. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. circa 69%. Scorușul este o plantă meliferă. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. în anemii. în boli reumatice. reprezentând până la 13%. Întrebuinţări. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). Atunci când. cu o înălţime destul de redusă. Prezentare. sorbină. Alături de hidraţi. Secara înflorește târziu. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Întrebuinţări. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. reechilibrant. dar nu în zonele de mare înălţime. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. și foarte hrănitoare. Prezentare. sunt acrișoare și au culoare roșie. este lăsată să ajungă la maturitate. hipertensiunea. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Această graminee. de morcov. uneori. incontinenţă urinară. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. miricetină. prin iulie-august. în asociere cu alte produse. în jur de cinci metri. Valoare medicinală au fructele. format. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. proteine. Sub formă de ceai (decoct). Se spune că secara are avea. ceva mai rotunjite la vârf. celuloză. gingivite. Coroana este bogată. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. cunoscute sub numele de scorușe. Frunzele – plasate altern.

Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. Are și proprietăţi diuretice. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. De altfel. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. ramificată în partea superioară. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. Siminocul face parte din familia compozitelor. Infuzia. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. de culoare alb-verzuie. Prezentare. Planta este acoperită de perișori. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. C și PP. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. B1. siminic. Dezvoltă o rădăcina puternică. uneori mai mult. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Datorită conţinutului său complex. protide. culoarea ei fiind verde-cenușie. Sfecla roșie este o plantă bienală. În al doilea an. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. Determinând formarea de enzime. acid glutamic. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. B2. de culori diferite – violacee. revigorant. potasiu. afecţiuni oftalmologice (blefarite. afte. pentru uz medicinal. antiinflamatoare. Este o plantă perenă. Pe această tulpină apar florile. dar și în alimentaţia curentă. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. precum și în salate. situate în vârful plantei. aparţinând familiei scrofulariaceelor. asparagină. convalescenţilor. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. anemicilor. este sucul de sfeclă roșie. acţionând. faringite. Pusă la foc. sodiu. liliachii. Aceste cure. În primul an de vegetaţie. microelemente rare (rubidiu. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. fiind preparată în cele mai diverse moduri. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. Foarte folosit în terapii. fier. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. Tăiată. cu o înălţime maximă de 30 cm. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. de culoare galbenă. dar și în afecţiuni ginecologice. tanin. decoct și cataplasme. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. vitaminele A. Întrebuinţări. remineralizant. bine cunoscută în orice bucătărie. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. Silurul este o micuţă erbacee. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. whisky-ul adevărat. colină. iar florile. sedative. timp de o lună. Denumire populară: floare de paie. prezentându-se sub forma unor mici capitule. rășină aromatică. cesiu). Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. fosfor). sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. hidraţi de carbon. planta își păstrează forma și . antimicrobiene. sfecla roșie își pierde din calităţi. tare. florile sale. conjunctivite). dar și celor care au probleme circulatorii. Întrebuinţări. totodată. stomatite. chiar lemnoasă. și asupra calculilor renali. Prezentare. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. pentru întărire și revitalizare. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. reconfortant. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. aproape lemnoasă. betacianină. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. care au și scop profilactic. în fiecare dimineaţă.

îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. guta. în afecţiuni ale tractului digestiv. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. deosebit de puternice. preferând umbra și umezeala. copiilor. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. ele au și alte efecte terapeutice. Acest receptacul se va transforma în smochină. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie.20 metri înălţime. anemicilor. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. fiind punctate cu roșu. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. convalescenţilor. Mai nou. Întrebuinţări. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. sunt mari. Florile au și un element de originalitate. C și PP. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. bolile vezicii biliare. din care se face infuzie. totodată. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. traheite). preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. ci frunzele și latexul de smochin. cu precădere. arsurile și negii – a gingivitelor. cum ar fi cele de pe căile urinare. cărnoase și cu un miros specific. Prezentare. Prezentare. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. reconstitutivă. Pentru cure. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. Întrebuinţări. decoct. reducând chiar și unele inflamaţii interne. în reumatism. Apare și în flora din România. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. culoarea ei fiind un albastru spre violet. laringite. ale ficatului și ale bilei. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. vitaminele A. cu o formă palmat-lobată. Substanţe active importante: rezine. Frunzele au formă ovală. Smochina este tonică. puternică. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. plăcut. amigdalitelor. flavone. de asemenea. B2. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. Smochinele sunt cunoscute. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. și ca antibactericid și antiinflamator. reumatismul. aparţinând de familia balsaminaceelor. Face parte din familia moraceelor. Există chiar și o smochină medicinală. însă. Prin tradiţie. glucide (între 15 și 18%). Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. Frunzele smochinului. Totuși. prevenindu-se astfel un accident vascular. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. celor cu un consum mare de energie. reconfortantă. iar florile au culoarea galben-aurie. Substanţe active importante: săruri minerale. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. macerat. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. B1. proteine. taninuri. Sunt. . indicate în optimizarea traficului digestiv. Slăbănogul este o erbacee anuală. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. Întrebuinţări. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Tulpina este dreaptă. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. pentru hrănire curentă. mineralizantă. stomatitelor. consistentă.

Socul are o importanţă medicinală deosebită. Socul crește în păduri. ulei volatil. carnea – maximum 20%). în zone cu vegetaţie amestecată. folosite în alimentaţia curentă. scoarţa și rădăcinile. tanin. sucul de boabe. în detrimentul părţii lemnoase. Au valoare medicinală florile. cu precădere. rezine. Întrebuinţări. într-o anumită măsură. dar și în industrie. C. printre care: infuzia de flori. de asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. bronșitei și provoacă sudoraţia. însă. fier. Și. antiseptică. numite izoflavone. B2. mucilagii. procesele de îmbătrânire. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. Celor suferinzi cu ficatul. în tufărișuri. fosfor. unul sau mai multe principii de hrănire. o minune a naturii. făină de soia. Infuzia de soc (flori. decoctul de scoarţă. soc negru. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. procentul de proteine din soia fiind. în luminișuri și poieni. au și proprietăţi medicinale. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. Aparţine familiei leguminoaselor. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. moi. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. reumatismul. Scoarţa socului este crăpată. lecitină. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. scoarţă. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. Infuzia de flori de soc se utilizează. Aceste boabe. într-adevăr. Prezentare. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Soia are frunzele paripenat-compuse. potasiu. Întrebuinţări. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. bolilor de rinichi. acid linolenic. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. B1. fructe. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. rutozide. accidentată. Planta se remarcă prin măduva albă. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. zaharuri. sub formă de tufă. acizi grași saturaţi. socul face parte din genul Sambucus. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Denumiri populare: coramnic. sau care au afecţiuni vasculare. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. a constipaţiei. Prezentare. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. Combate scleroza și colesterolul. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). totuși. dispuse în inflorescenţe. ușurând procesele . fiind. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. gripei. lipide (12 – 25%). Fructul este o păstaie. Soja hispida. vinul de soc. răcelilor. Înflorește în lunile iunie și iulie. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. în tratamentele de combatere a obezităţii. acid oleic. Recent. fructele. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. D și E. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. acid linoleic. natriu. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. vitaminele A. enzime. glucide (10 – 15%). ceai diuretic. iboz. Cu infuzia din fructe. Infuzia din fructele. Fiind un aliment complet. în afecţiunile cardiovasculare. de un verde intens pe faţa expusă la soare. Fructele au culoarea neagră sau roșie. magneziu. germeni de soia. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. care conţine boabe. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. de pildă. o dietă. amine. cu oboseala profundă pe fond nervos. totodată. antiinflamatoare. diuretică. aminoacizi esenţiali. fiind o erbacee anuală. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. săruri minerale – calciu. Soia își are originile în China și Japonia. în ulei – acizi grași nesaturaţi. rădăcini) este sudorifică. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică.

oprește sângerările bucale. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. precum și prin tufărișuri. eczeme. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Sovârvariţa este o erbacee bienală. mai ales în locuri umede. Din punct de vedere medicinal. bufeuri. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. saponină și. Cunoscătorii. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. bună dispoziţie. infuzie. tanin. Substanţe active importante: ulei esenţial. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. Fructul ei este o nuculă. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. diuretice. Prezentare. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. celui care o consumă. pusă în vin (frunzele și tulpinile). extracte. răcoritoare”. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. De obicei. poftă de viaţă. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Sovârvul. gingivitele. precum și infecţiile urinare. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Sorbestreaua este o erbacee perenă. digestive. aparţinând familiei rozaceelor. cât și extern. La baza tulpinii. Denumiri populare: busuioc de pădure. astmul bronșic. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. nu trece de 60 cm. bună dispoziţie. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. Acest preparat are rol sedativ. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. cataplasme. digestia defectuoasă. taninuri. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. Plantă de fâneaţă. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. tinctură. Întrebuinţări. se valorifică planta în întregul ei. Crește mai ales în zonele montane. Substanţe active importante: ulei volatil. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. Izoflavonele. pe pajiști. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. circulaţie proastă. uneori fiind și de culoare albă. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. printre care și marele herbarist Jean Valnet. frunzele formează o rozetă. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. cerbăreaua. nevralgii. pudră. În vârfurile ramurilor apar florile. este un bun expectorant. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. bronhodilatator și antispatic. sorbestreaua este căutată de naturiști. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. Prin urmare. trifoiște. Are un rizom gros. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. mai ales. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. având . dau încă o notă bună acestei plante deoarece. carvacrol. cicatrizante. Destul de puţin cercetată. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. antiinflamatoare.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. dureri de articulaţii. gastritele hipoacide. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. Întrebuinţări. stări psihice contradictorii. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. o substanţă specifică numită sanguisorbină. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. la maturitate. tusea convulsivă. Denumire populară: cerbărea. adică ar conferi. Prezentare. colitele. pe fâneţe. sub formă de capitule. Face parte din familia labiatelor. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Se prepară: decoct. dizenteriile. plantă aromatică și meliferă. Acestea au culoare rozalie spre roșu. diareile copiilor. timol.

spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. de salate sau de suc. un diuretic moderat. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. de agent anticancerigen. Din acest rizom cresc și rădăcinile. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Întrebuinţări. celuloză. a i nimii și a ochilor. sulf. filiforme. PP. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. protide. potasiu). contribuind la buna dezvoltare a fătului. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. care nu prea trece de 30 cm înălţime. totodată. hidraţi de carbon. pentru consum curent. cărnoase. Este recomandat și în gută. B2 și C. potasiu. B1. Potrivit acelorași studii. acneea. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. Substanţe active importante: vitaminele A. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. mai mult decât atât. Întrebuinţări. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. scorbutul. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. Datorită enzimelor pe care le conţine. preparându-se decoct. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). B6. Prezentare. C. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. în afecţiuni ale articulaţiilor. B2. fosfor. uneori bienală. de asemenea. tufărișuri. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Este. laxativ și depurativ. lipide. Sparanghelul se consumă ca atare. anemia. tusea. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. Sparanghelul are un rizom puternic. calciu. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. fiind recomandat diabeticilor. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. mucilagii. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. cât și rădăcinile și rizomii. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. calciu. caroten. Ramurile sparanghelului. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. convalescenţilor. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. spanacul este. În mod obișnuit. . B9. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Prezentare. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. avitaminoza. consistente. vitaminele B1. Întâlnit sub formă cultivată. au funcţie de asimilare. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Frunzele au forma unor solzi lucioși. sirop și tinctură. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. întâlnit în culturi. este o plantă anuală. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. luteină. care sunt dezvoltate. Sparanghelul are compuși numeroși. mangan. sodiu. dar necesar. glucide. Erbacee legumicolă. precum și în afecţiuni respiratorii. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. rahitismul. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. în reumatisme. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. fosfor. Trăiește între 10 și 20 de ani. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. începând cu anul trei de vegetaţie. Spanacul. hrănitoare. acid folie. E și K. dar și medicinală – au peţiolul lung. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. Sparanghelul are proprietăţi depurative. magneziu. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. Frunzele spanacului – partea comestibilă. fier. de culoare verde. ci și seminţele. Substanţe active importante: microelemente (fier. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. precum și în stări de oboseală și epuizare. formă de săgeată și ovat-alungită. suc.

Prezentare. Tulpina. cele mai multe fiind ovale. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. ramificat. tanin. hepatice și renale (colici). Spânzul înflorește în martie și aprilie. sporiciul este un puternic stimulator general. din iunie și până în octombrie. substanţe amare. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. tincturi. Substanţe active importante: acid salicilic. în primul rând. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. toxică. tinctură. Tulpina este dreaptă și păroasă. sub îndrumarea specialistului. Florile.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Frunzele sunt palmate. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. ulei eteric. hidropizie. asteniei. astmă). Splinuţa este o erbacee perenă. cu forme diferite. Întrebuinţări. Splinuţa este o plantă meliferă. având o înălţime de circa un metru. în tufărișuri. nevralgiilor. De altfel. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. uneori albă. fiind o plantă erbacee. iar florile au culoare roșietică. făină. modelată de patru muchii. invertină. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. de mici dimensiuni. respiratorii (bronșită. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. au culoare roșie sau violetă. hepatita cronică. Prezentare. diaree. pe marginea drumurilor de ţară. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. resuscitând întregul organism. opuse. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. În cazul splinuţei. saponine. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. Prezentare. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. Sporiciul este o erbacee mare. Întrebuinţări. chiar sedativă. pe pârloage. revulsină. uneori verzuie. Florile. gută. Denumire populară: spânţ. Este o plantă medicinală comună. Preparate medicinale din spânz: extracte. antiseptice. apoi taninuri. dispuse în ciorchine. Crește în zonele de deal și munte. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. iar frunzele au forme diferite. litiază. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. din care se prepară infuzie. Aparţine familiei verbenaceelor. Datorită acestor compuși foarte activi. cistită. Se poate recolta și planta întreagă. pe terenuri înţelenite. În aplicaţii medicinale. necultivate. puternic. Substanţe active importante: alcaloizi. grupate în spic. Din acest motiv. astringente. pilule. perenă. depurative. nefrită. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. eczeme. extras. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. Rizomul este gros. reumatismelor. sunt galbene. răspândită în zone părăsite. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. de tip florifer. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. enterocolite. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). valoare medicinală au vârfurile înflorite. decoct. Au și influenţă calmantă. la marginea poienelor și a pădurilor. Întrebuinţări. cu tulpina dreaptă. . Frunzele sunt peţiolate. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Rizomul de spânz este căutat. splinuţa se mai numește și varga de aur.

antibacteriene.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. de circa opt centimetri. deranjamente stomacale. Scoarţa este colorată diferit. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. pentru prepararea unei „cafele”. Fructul este o bobiţă roșie. cu rădăcini puternice. sub formă prăjită și măcinată. taninuri. degerături. arbustul rămânând verde tot timpul anului. arsuri.5 metri. articulare. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. cicatrizante. Substanţe active importante: protoveratrină. lobate. enterocolite. rubiverină. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Prezentare. bogată. pseudojervină.5 metri. fiind dispuse în racem. din marea familie vegetală a liliaceelor. pulbere. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. pulbere. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. decoct. tinctură. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). Substanţe active importante: flavone. extracte. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. cvercitaninul. palpitaţii). Stirigoaia este o erbacee perenă. Florile au culoare roz sau albă. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . Întrebuinţări. Din acest motiv. Prezentare. Întrebuinţări. În pământ are un rizom. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Substanţe active importante: diverși acizi. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. consistente. Arbustus uva-ursi. Impresionantul arbore are o coroană largă. Se prepară: tincturi. antidiareice. gingivite. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. Fructul este binecunoscuta ghindă. hemoroizi. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. puternice. spasme. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. infuzie. spălături locale (în faringite. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. fiind o otravă deosebit de puternică. hemostatice. cerat-pieloase. deranjamente stomacale și intestinale). suferinţe renale. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. rubijervină. antihemoragice. verină. Nu cad iarna. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Denumire populară: caminei. dar și extern – sub formă de gargară. germerină. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. antitoxice. tanin. extract. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Se prepară pulbere. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. unguent. sinaină. sedative. din care se face decoct. astringente. cum ar fi guta și zona Zoster. dar și în deranjamente intestinale. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. băi. distrugerea lui fiind interzisă. precum și o substanţă specifică numită arbutină. vitamine. răni greu vindecabile). Întrebuinţări. comestibilă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. cu vegetaţie de pământ înţelenit. Frunzele sunt cărnoase. oxalatul de calciu. Prezentare. dezvoltate. adică în ciorchine. Veratrum nigrum. Face parte din familia fagaceelor. Stejarul înflorește în luna mai. cu frunze alterne. Are o înălţime ce trece de 1. acizi. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. Denumire populară: tufan. diaree. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). prin lunile iulie și august.

Este o plantă dezvoltată. cu tot cu flori. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. în primul rând în hipertensiune arterială. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. care miroase deosebit – a fân proaspăt. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. Frunzele sunt trifoliate. fiind un hipotensiv binecunoscut. este o graminee cu o înălţime impresionantă. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. din care se prepară decoct și extract. lanceolate. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. fibroase. în bălţi. Denumiri populare: sulcină. pe pajiști. ci și o plantă cu proprietăţi magice. hipotensive. gargară. cu efecte benefice. De exemplu. având tulpina dreaptă. Stuful. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. pentru decontractarea mușchilor. Substanţe active importante: zaharuri. hidrolat. Sulfina este o plantă meliferă. cumarină. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. pe marginea râurilor. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. a febrei. Stuful crește în spaţii inundate.5 metri înălţime. glucoză. Infuzia de sulfină este folosită. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. cataplasme. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. ca diuretic și dezinfectant. uneori și mai mult. Pentru terapii se recoltează rădăcina. sub formă de infuzie. colici intestinali. Poate ajunge la 1. Denumire populară: pojarniţă. Sulfina este o plantă erbacee bienală. Cumarina. Sulfina are și alte utilizări interesante. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. spălături bucale. Întrebuinţări. expectorante. plăgi. pe marginea drumurilor. De asemenea. Florile au culoare violetă sau gălbuie.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). aspre. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. azotaţi. cu margini tăioase. Frunzele sunt lungi. În România. Însăși denumirea ei – sanatoria . deseori. Prezentare. afecţiunile oculare. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. tanin. prin tufărișuri. Datorită acestui fapt. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. abcese dentare. în lacuri și în preajma lacurilor. care are efecte medicinale asemănătoare. colirinfuzie. Prezentare. ulei volatil. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. insomnii. antiseptice și antiinflamatoare. Compusul de excepţie este cumarina. Este folositoare și în afecţiunile renale. cicatrizant și antiinflamator. surcină. este recomandată. Se mai prepară tinctură. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. aparţinătoare de familia leguminoaselor. au un miros plăcut. de culoare galbenă. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. în tratamente privind bronșitele. astmul bronșic. se administrează și în hepatita cronică. pe terenuri accidentate. Fiind un bun dezinfectant. Un alt domeniu important în care acţionează. a gutei. iar florile. Prezentare. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare.

Întrebuinţări. dar și un reechilibrant. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. liniare. antidiareic. totodată. colina. viermii intestinali. cicatrizant. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. E. Frunzele. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. galactoza. antibiotic. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. inflamaţii bucale. tensiunea. violet-deschis.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. în dischinezii biliare și colecistite. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. pe marginea apelor și a drumurilor. Prezentare. coleretic. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. fiind foarte hrănitoare. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. cele mai multe fiind ovale. fiind galbene cu puncte negre. hipericina. Mai nou. seminţele de susan facilitează.5 metri înălţime. din care se prepară un decoct. constipaţiile. fitosterine. Frunzele. indigestiile. în hepatite cronice. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. Prezentare. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. sciatica. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. Sunătoarea este o adevărată farmacie. numeroase. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. esteri. însă. vitaminele B. dimensiunea ei obișnuită fiind. uleiul volatil. gastrite. Substanţe active importante. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. în ulcere. Întrebuinţări. iar florile. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. ulei în cantitate mare. având rol în stimularea celulei hepatice. Frunzele sunt lungi. pe terenuri cu tufărișuri. F. cum ar fi neuroparaliziile. Extern. deranjamentele stomacale și intestinale. Crește și în zona mediteraneană. pe terenuri virane. înseamnă vindecătoarea. în deranjamente ale ciclului menstrual. D. sedativ. rutina. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. Face parte din familia pedaliaceelor. Tulpina șofranului este consistentă. în infecţii urinare. până la 65%. cu virtuţi medicinale. florile. Contribuind la o bună digestie. răni. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. printre care acidul valerianic. . Au fost identificaţi peste 15 compuși. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. micuţe. revigorant și remineralizant. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. niște linii roșietice. de 20 – 30 cm. Susanul are flori galbene. hiperina. prezintă niște striaţii. din care se face infuzie. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. enterite. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. sunt dantelate. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. alcooli. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. care acoperă planta de sus și până jos. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Tulpina de susan poate ajunge la 1. saponinele. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. au forme diferite. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. și asimilaţia. pe pârloage. antiinflamator hepatic și intestinal. substanţe grase. fiind păroasă. rănile. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. precum și în hepatitele evolutive.

nefiartă. Are acţiune și asupra spasmelor. epuizare fizică și nervoasă. o erbacee din familia compozitelor. De altfel. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. pentru revigorarea gingiilor. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. De pildă. dar și sub forma unor preparate culinare. Denumiri populare: dragomir. au proprietăţi depurative. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. De asemenea. Tinctura de șofran este un produs vestit. Valoare medicinală au florile. verzui. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. înaltă până la doi metri. naturistă. cât și externe. tonice. este folosită cu succes în curele de primăvară. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. în salate. Prezentare. pulbere și tinctură. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. purtând pe ea frunze mari. Astfel. insuficienţă hepatică. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). prin tradiţie. cât și pentru sistemul nervos central. cataplasme. care se recoltează toamna. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. precum și seminţele. dispuse în capitule. icter. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. sub formă de decoct. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. gută. șofranul este considerat un agent al stării de bine. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. mai ales. tipic feminină – menstrele dureroase. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. ușurând digestia. Ștevia. sunt folosite ca laxativ. Întrebuinţări. fiind un colorant natural foarte sănătos. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. puternică. rădăcinile. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. precum și pentru a colora unele produse alimentare. flori care dezvoltă. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). Florile sunt grupate. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. în forma lor naturală. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. Prin influenţa sa asupra organismului. săruri minerale. Ștevia se consumă ca atare. Întrebuinţări. Valoare medicinală au. pentru detoxifierea organismului. acid tartric. decoct. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. fiind alcalinizantă. de reechilibrare a organismului. tulpina de ștevie este ramificată. de exemplu). ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. Preparatele din ștevie. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Această plantă are florile roșii. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. în același timp. Preparatele din seminţe. tonice și sedative. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. Prin proprietăţile sale depurative. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. În partea superioară. reumatism. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. Printre altele. folosite în industrie. ca . Din florile șofranului se prepară infuzie. primăvara. însoţite de dureri lombare. chiar al bunei dispoziţii. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. cu precădere. bubele dulci). macriș de grădină. de asemenea. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. diuretice. în astm și spasme bronhice. cu peţiolul consistent. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. acid oxalic (oxalaţi). de aceea. Consumul de ștevie este indicat. infecţii ale pielii. în lunile de primăvară. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Tulpina este dreaptă. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt.

floarea patului. Efectele sale medicinale. Întrebuinţări. talpa gâștei este indicată în stări depresive. celor cu stomac sensibil. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. Frunzele sunt lungi. această mâncare nouă. E). Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. dar și pentru băi și spălături locale. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. fluctuantă. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). parpian. reducându-i starea de încordare. vitamine (A. somnișor. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. în tulburări de menopauză. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. temperându-i funcţionarea oscilatorie. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. cu precădere vârfurile înflorite. și activitatea inimii. pe marginea drumurilor. înaltă de circa un metru. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. crestate. C. Substanţe active importante: ulei volatil. tinctură și pulbere de frunze și flori. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. pe maidane înţelenite. Florile. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. peţiolate. dispuse la subsuoara frunzelor. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. totodată. fiind de culoare albicioasă. Prezentare. talpa lupului. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. În aceste cazuri. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Prezentare. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. glucozide (cu efect cardiotonic). Tulpina este puţin ramificată. puternică. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. prin liziere. laba lupului. siminic. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. care apar din mai și . Talpa gâștei este o plantă meliferă. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. alcaloizi. reechilibrându-l. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. de asemenea. în reglarea presiunii sângelui. din care se prepară infuzie. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. cu tot cu ramuri și flori. Talpa gâștei este o erbacee perenă. de excitaţie nervoasă. mai puternice sau mai puţin puternice. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. Denumiri populare: cătușniţă. Influenţează. au culoare roz sau roșie violacee. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. în hipertensiune. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. la începutul primăverii. leonurina – un compus specific. Denumiri populare: sunătoare de munte. tanin. Florile. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. Talpa gâștei este. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. în tulburări neuro-vegetative. Potrivit medicinii tradiţionale. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale.

Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. aciditatea gastrică redusă. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. afecţiunile articulare. au culoare roz sau albă. erbacee. precum și în cele ale ficatului și bilei. substanţe amare. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. celuloză. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. limonen. Are o tulpină lemnoasă. Preparatele de tarhon combat infecţiile. ulei eteric. fibroase. Substanţe active importante: săruri minerale. numit și ulei de chenopodiu. Substanţe active importante: taninuri. De fapt. de exemplu. Aparţine familiei chenopodiaceelor. este puternic ramificată. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. ramificată. înaltă până la 1. Prezentare. rezine. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. la marginea pădurilor. Întrebuinţări. stimulează digestia. frunze și flori. sunt expectorante. totodată. remarcânduse prin mirosul ei specific. cumarină. Uleiul eteric conţine estragol. Denumiri populare: tătăneaţă. Prezentare. iarbă întăritoare. din care se fac ceaiuri și decocturi. Întrebuinţări. rezultate pozitive dând. perenă. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. suprafaţa lor fiind aspră. galbenă sau brună. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. cimol. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. barba tatei. ascuţite la vârf. Tarhonul este o plantă aromatică. Tămâiţa este o erbacee anuală. Frunzele sunt mari și alungite. fac poftă de mâncare. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. iar tulpina. biliare. fiind considerat un aromatizant. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. precum și seminţele. originară din America Centrală. Cel mai important compus este ascaridolul. pectină. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). Acest ulei este toxic. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. au peţiolul scurt și sunt dinţate. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. substanţe azotoase. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. Întrebuinţări. vitaminele B1 și C. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. gastro-intestinale. Florile au culoarea roșie spre violaceu. ulei volatil (ascaridol). apar la subsuoara frunzelor. aparţinând familiei boraginaceelor. Florile. din iunie și până în octombrie. crescând mai ales în zonele muntoase. plăcut. flavone. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. sunt diuretice. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Acest ulei se află nu numai în tulpini. ulei volatil. fiind un condiment mult apreciat. în pădurile rare sau în rariști de pădure.5 metri. renale. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. reumatismale. dispuse în capitule. Denumire populară: lămâiţa. de culoare verzuie. Este originar din Asia. acetaldehidă. pe terenuri argiloase. Substanţe active importante: flavone. Florile. planta fiind iubitoare de apă și. izolimonen. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. hepatice. Prezentare. ci și în rădăcini. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. au culoarea alb-verzuie. din familia compozitelor. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. din care se .

Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. extract fluid. unguente cicatrizante. diaree. dizenterie. acetilcolină. hemoragii interne. tulburări digestive pe fond nervos. ci și în fiori și chiar în frunze. cataplasme. răceală. fâneţe. rareori albă. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. prin urmare. Florile au o codiţă lungă. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. zambilă de grădină. Lemnul său are culoare alb-roșietică. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. oxidază. de a pune sângele în mișcare. cataplasme. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). zaharuri. poţiuni. tanin. diuretic. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Se folosește atât intern. sudorific. și miros foarte plăcut. antiinflamator. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. reumatisme. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. macerat. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. acizi. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. suc. Valoare medicinală au. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. tincturi. inflamaţii ale articulaţiilor. stări de ipohondrie. Pentru aplicaţii terapeutice interne. Substanţe active importante: ulei esenţial. Florile. culoare violetă. din care face infuzie. tuse convulsivă. Se prepară infuzie. steroli. siropuri. și frunzele și florile. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Preparatul din flori de tei este hipnotic. dureri de rinichi. zahăr. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. ulceraţii ale pielii. colină. hemostatice. sirop.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. arsuri. antiinflamatoare. roză sau albastră. Prezentare. reducerea toxicităţii din organism. din care se dezvoltă rădăcini. ulei volatil. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. teiul văratic. cancer gastric. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. expectorante. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . amidon. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. împreună cu rădăcinile. tufărișuri. Denumiri populare: tămâioară. enterite. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. Întrebuinţări. alb-gălbui. bronșite. din care vor rezulta ceaiuri. fiind ușor și omogen. blocaje stomacale și intestinale. bronșite. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. decoct. calmant general. astringente. cât și extern. însă. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. macerate. extract. oboseală accentuată a creierului. Denumiri populare: teiul argintiu. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. antispasmodic. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Teiul crește în păduri. gută. în grădini. sunt melifere și plăcut mirositoare. antitermic. tuberculoză. insomnii. rezine. dureri musculare. arterioscleroză. alte afecţiuni respiratorii. cicatrizante. saponine. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. în parcuri. Aparţine familiei tiliaceelor. Pentru uz extern. Prezentare. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. unguent. sirop. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Substanţe active importante: glucide. Întrebuinţări. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. stări de nervozitate. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. pulbere. ulei esenţial. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. hidrolat. tuse. viorea. Întrebuinţări. emolient. teiul alb. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. pajiști. Extern. vitamina C. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. alantoină. taninuri. cataplasme. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Alte preparate din flori de tei – mixtură. un compus specific numit tilirozidă.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

cumarină. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). De pildă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Acest subarbust. de culoare galben-aurie. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. Are o rădăcină puternică. tinctură. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. dafnină. în luminișuri de pădure. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). Florile au culoare trandafirie sau albă. Denumire populară: piperul lupului. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. adică cu puţin timp înainte de a înflori. efectele fiind dintre cele mai interesante. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. mult ramificată. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). flavone. Este indicată. care au formă lanceolată. dezvoltată. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. Substanţe active importante: ulei volatil. În vârful lăstarilor se află frunzele. buruiană de friguri. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Tulpina. Frunzele sunt mari și dinţate. vitamina K. rășini. vin medicinal. stimulează contracţiile vezicii biliare. de asemenea. tanin. stomatite. Întrebuinţări. cataplasme). Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. dr. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. Întrebuinţări. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. semn că . Prezentare. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. în tufărișuri și chiar în păduri. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. în lipsă de poftă de mâncare. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. în tulburări de ciclu menstrual. Rizomul este de mici dimensiuni. fiind deosebit de expresive. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. Totodată. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. afte. în combaterea parazitozelor intestinale. spălături. vizând afecţiuni precum angine. decoct. iar tulpina are formă de nuia. Ovidiu Bojor. a sciaticii. siliciu. răni felurite. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. toxice.5 metri înălţime. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. pe pajiști. ci și prin forma și culoarea lor. Denumiri populare: cornăţel. ulei eteric. contuzii. farm. Fiind foarte toxice. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. tinctură. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. poate ajunge la 1. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. gumă. Rezultate pozitive se obţin. taninuri. Florile. Prezentare. Marele specialist. de asemenea. fitosterină. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. se adună într-o inflorescenţă. acizi.

Prezentare. rezine. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. extracte. ulceraţii ale pielii. Prin urmare. în litiază renală. Frunzele. sănătos. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. totodată. sirop. specific. aparţinând de familia umbeliferelor. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. febre. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. boli renale și ale căilor urinare. Întreaga plantă are un miros puternic. În unele ţări se găsește și în culturi. Denumiri populare: puterea bărbatului. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. substanţe amare. febră. de obicei la munte. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. de a stimula sucurile gastrice. De asemenea. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. colici abdominale. Frunzele sunt mari. penate. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. antiasmatic. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. „dotate” cu spini. carminativ. Datorită calităţilor sale. din ţelină se prepară infuzie. Florile de ţelină sunt albe. consistent. colină. boli ale ficatului și. diuretic. și o tulpină foarte scurtă. Turta crește în pășunile din zonele înalte. sudorifice. având acţiune relaxantă asupra . decoct. suc de frunze. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. ţelina de baltă. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. au formă ovală. săruri minerale. Plantele medicinală renumită. antiinflamatoare. B și C. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. Turta este o plantă erbacee perenă. parazitoze intestinale. săruri minerale. de culoare argintie. carlinina. Substanţe active importante: ulei volatil. Este recomandată în tratamente externe. tirazină. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. edeme. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. Prezentare. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). Se prepară infuzie. Ţelina are un rizom gros. decoct și cataplasme. în prezent. astm. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. hidropizie. blocaje musculare. în disfuncţionalităţi ale bilei. Substanţe active importante: vitaminele A. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Mai nou. Din punct de vedere medicinal. o plantă cultivată. fiind crestate puternic și. Pentru uz medicinal. inulină. degerături. tincturi. bronșite cronice. tanin. Întrebuinţări. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). tuse. Florile au culoarea albă și formează un capitul. din familia compozitelor. aproape rotund. nervozitate. cu coadă foarte lungă. sau ca mijloc direct de tratament. mai ales. ţelina este. uneori denivelat. intrând în compoziţia unor medicamente. inclusiv dureri mari. salate. Întrebuinţări. expectorant. de doi-trei centimetri grosime. o plantă miraculoasă. Denumire populară: ciurul zânelor. acid glutamic. antibacteriene. demineralizare. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. dar și interne. turta este considerată. cel puţin în Occident. laxative. albuminurie. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. fiind colorate într-un verde-închis.

când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. aspre și cu multe nervuri. Preparatul principal care se obţine este infuzia. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Prezentare. dar și în parcuri sau chiar singuratic. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. anuală. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. acid oleanolic. iar fructele sunt aripate. având darul de a reînnoi organismul omenesc. pe câmp deschis. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. Planta are un gust amar accentuat. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. În acest scop. din iunie și până în septembrie. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. Elena Niţă Ibrian. Este puternic. . Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. centaură. apoi săruri minerale. infuzia de ţintaură hărnicește bila. De asemenea. critrosterina. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Ca un adevărat detoxifiant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. Întrebuinţări. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. cum ar fi reumatismul sau sciatica. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. diuretică. Desigur. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. Ţintaura este. tonică. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Ulmus campestris. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Ulmul înflorește primăvara. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. au formă de elipsă. Aici. floare de friguri. în mod continuu. ţintaura este utilizată primăvara. critocentaurina. Întrebuinţări. Aparţine familiei amentaceelor. Frunzele. din practică. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. Denumiri populare: fierea pământului. Este foarte indicată și în reumatism. De asemenea. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. înainte de a înfrunzi. de la ulm se recoltează scoarţa. un fortifiant general. Ţelina este și un tonic de excepţie. din care se face un decoct. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Pentru uz medicinal. de unde și numele de fierea pământului. Din acest motiv. ce crește alături de alte plante în flora spontană. sudorifică. Înflorește îndelung. depurativă. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. ramificat în partea superioară. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. consumată după reţetele de hrană vie”. critricina. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. fără îndoială. un autor foarte cunoscut. dar. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. Prezentare. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze).

Frunzele sunt aproape rotunde. Valoare medicinală are toată planta. descongestionante. Denumire populară: sălăţică. rezine. Ungurașul este o erbacee perenă. pe lângă rădăcini. expectorante. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. roz. precum și ale bilei. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. și în corectarea ritmului cardiac. În sol formează. în avitaminoze. de asemenea. revitalizante. iarbă flocoasă. colină. dar și pentru uz intern. răni. Se folosește. au formă de inimă și se consumă ca salată. rădăcina acestei plante. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. de asemenea. Întrebuinţări. gutuiţă. supozitoare antihemoroidale. astringente. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. cu o înălţime maximă de 30 cm. tanin. Untișorul are virtuţi analgezice. saponină. mai ales pe tulpină și pe frunze. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. dar și o infuzie pentru băi. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. fiind indicat. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. stomahice. în liziere. infuzie. antispastice. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. cicatrizant și astringent și. au culori diferite – purpuriu întunecat. Domenii principale de terapie – reumatism. ulceraţii. de a r evitaliza organismul. în lunile aprilie și mai. iar florile. Preparatele de unguraș sunt emoliente. antiseptic. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. ungurașul făcând bila mai activă. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. doi tuberculi. diuretic. fiind antitoxic. la marginea pădurilor. Frunzele. extracte. hemoroizi. Denumire populară: poroinic. Ungurașul. În uz extern. Face parte din familia orhideelor. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Valoare medicinală are. cu adevărat. de la câmpie până la munte. o tinctură. liliachiu sau alb. au peţiolul lung și multe nervuri. Potrivit specialiștilor. Untișorul este o mică erbacee perenă. Prezentare. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. Denumire populară: bălţătură. de a interveni în anemii. Face parte din familia ranunculaceelor.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). Florile sunt albe. Totodată. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. . pentru uz extern. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. groase și lucioase. din care se face. apar primăvara. pe marginea izlazurilor. mai ales în caz de scorbut. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. Ungurașul crește pe o arie largă. Este o plantă meliferă. de aceea. Fructele au formă de nuculă. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. Întrebuinţări. sciatică. este indicat în bolile de piele. Contribuie la reducerea febrei. hidropizie. în primul rând. afecţiuni ale căilor respiratorii. Substanţe active importante: ulei esenţial. Florile. aparţinând de familia labiatelor. miros neplăcut și gustul amar-taninos. pe marginea drumurilor de ţară. galbene și strălucitoare. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. grâușor. păroase și grupate. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. își merită pe deplin numele. aritmii cardiace. Prezentare. Prezentare. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. a potecilor și a cărărilor.

De exemplu. aplicată pe o bătătură. loţiune tonică. Prezentare. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. dar se mai prepară și suc. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. . frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. o înmoaie și. piure de urzici. aplicată pe mâini. tulpina de urzică este fibroasă. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. La maturitate. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. în locuri părăsite. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. mucilagii. bătătura poate fi îndepărtată. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. De altfel. Din acest motiv. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Întrebuinţări. glucoză. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. Prezentare. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. vermifugă și febrifugă. în lunile aprilie și mai. datorită valorii sale. uneori este și cultivată. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. și se fac și cataplasme. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. amestecată cu alte ingrediente. acid malic. de asemenea. urzica are valoare alimentară. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. meliferă. de culoare roșie sau roz. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Frunzele de la nivelul solului – mari. în locuri părăsite joase și umede. sirop. suc proaspăt. astfel. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. în combaterea inflamaţiilor urechii. se afirmă că. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. Substanţe active importante: săruri astringente. prin gardurile dintre gospodării. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. pe stâncării. dar și decoct. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. a arsurilor. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. este indicat și untul vacii. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. valoarea medicinală. Se spune că o frunză de urechelniţă. Denumire populară: ţâţa mielului. verzișoară. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. antiseptic. dă invulnerabilitate. Urechelniţa este utilizată. pentru fortificare. cu anghinarea. în medicina populară. împotriva durerilor de dinţi. urzică creaţă. protide. uneori adăugându-se miere. prin ruine. de fâneaţă. Din aceste frunze se face infuzie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). pentru întărire. caldium. bune uneori și pentru salată. la marginea pădurilor. pistruilor și bătăturilor. diuretic. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. însă. Poate ajunge și până la un metru înălţime. urechelniţa era considerată. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. Aparţine familiei crasulaceelor. zaharuri. În vârful plantei se află florile. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. În medicina populară din Occident. Întrebuinţări. Denumiri populare: urzică de pădure. fiind. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. untul vacii înflorește primăvara. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. Preparatul de urechelniţă este antifebril. cândva. Substanţe active importante: amidon. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. În general. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este.

declorurante. afecţiunile hepatice și biliare. gută. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. B2. astringente. în etapa de maximă dezvoltare. Prezentare. eczeme rebele. ulcere. în revigorarea podoabei capilare. Astfel. tanin glucozide. din care se prepară infuzie și decoct. depurativ. litiază renală. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). acid galic. obezitate. acid galic și acid formic. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. Are proprietăţi diuretice. dar și hrănitoare. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. abcese. hemostatice. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. expectorante. la rându-i. Prezentare. acetilcolină. inflamarea căilor respiratorii. hemoroizi. Preparatul de urzică moartă este astringent. ușor sedativ. ulei esenţial. hemoragii uterine. tonice. avitaminoze. ulcer varicos. cât și pentru uz alimentar. revitalizante. răni greu vindecabile. Urzica este. din familia labiatelor. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. ulei gras. în bronșite. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. tulburări digestive. psoriazis. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. mai apoi. în tufărișuri. K). în curele împotriva insomniei. expectorant. varice. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. cistită. Substanţe active importante: săruri de potasiu. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. saponine. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. florile fiind albe sau ușor gălbui. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. lecitină. hipoglicemiante. antitusive. emolient. mai și iunie. C. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. Întrebuinţări. diabet zaharat. Urzica moartă este o erbacee perenă. plăgi supurante. E.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. seboree. mucilagii. siliciu. Adus din Asia Centrală. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. provitamina A. antiseptice. ulei volatil. supuraţii. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. poate ajunge până la un metru. urzica impulsionează activitatea ficatului. Pentru uz medicinal. la margine pădurilor. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. într-un fel de mini-coroană. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. Denumire populară: ai. sugel alb. vitaminizante. hemoragii interne. una dintre cele mai complete plante medicinale. desfăcându-se. emoliente. având o dispunere interesantă. antidiareice. pe lângă ziduri și garduri vechi. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. deranjamentele stomacale și intestinale. format. mătreaţă. bronșite. În scopuri medicinale. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. De asemenea. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. usturoiul este o plantă cultivată. reumatism. Înălţimea acestei plante. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. atât bulbul. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. până pe la jumătatea plantei. pe taluzuri. cât și frunzele. antiinflamator. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Perișorii urzicanţi conţin histamină. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. detoxifiante. Tulpina și frunzele sunt păroase. de forma unei sfere turtite. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. vasoconstrictor. din bulbi mai mici (căţei). Întrebuinţări. depurative. practic. se vor consuma . înălţimea ei ajungând până la 70 cm. Denumire populară: urzică albă. diuretic. cicatrizante.

. piperonal. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. var. În aceste condiţii. inulină. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. microelemente. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. B. stimulative și afrodiziace. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. însă. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. echilibrează activitatea bilei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. fiind o liană din familia orhideelor. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. stimulează circulaţia sanguină. Prezentare. de colon. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. Întrebuinţări. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. PP. zilnic. stimulând-o. cicatrizant gastro-intestinal. anticoagulant. lemnoase. Întrebuinţări. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. totodată. Denumire populară: varza nemţească. Vanilia are efecte tonice. să se hrănească în mod parazit. Are tulpini lungi până la 100 de metri. având capacitatea de a alunga duhurile rele. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. întotdeauna crud. îmbunătăţind funcţionarea acestora. combate hipertensiunea. în care se află vanilina. antidiabetic. sabauda. originară din America Centrală. Această vanilină va ajunge. Fructul este o capsulă alungită. numită și varză nemţească. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. Se prezintă ca un arbust agăţător. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. un complex de vitamine (A. Între varza albă. fiind. Vanilia este o plantă tropicală. Substanţe active importante: săruri minerale. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. cât și în tratamentele făcute de diabetici. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. De asemenea. puternic șifonate. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. de piele). în cele din urmă. Florile vaniliei au culoare albă. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. intensifică activitatea bilei. fortifiant. Vanilia pompona. Din acest motiv. două substanţe specifice. sub forma unei păstăi. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. C). la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Tonifică activitatea gastro-intestinală. și un dezinfectant activ. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. până la două-trei căpăţâni pe zi. Prezentare. de căpăţână. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Substanţe active importante: vanilozidă. planta ajungând. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie.

Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. vătămătoarea combate constipaţia. ci varza. Substanţe active importante: proteine. foarte răspândită. Frunzele sunt mari. Tulpina vâscului este ramificată puternic. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. gastrită. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. iar modul de vieţuire semiparazit. Prezentare. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. fiind și laxativă. ulcer). aceiași specialiști recomandă un preparat. Întrebuinţări. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. Fructul său este o păstaie. și ele. B2. înainte de mese. varza. Varza roșie are. dar și în preparate culinare. amestecat. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. calităţi medicinale. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. sedative. la rându-i. cicatrizante. rezine. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. iar florile – de culoare galbenă. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. tanin. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. mucilagii. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. De pildă. Vâscul înflorește în martie-aprilie. K. . iunie și iulie. C. Tulpina este dreaptă. penat-sectate. potasiu. rămânând verzi tot timpul anului. prin tradiţie. sodiu. fâneţe. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. Sunt utilizate. vitaminele A. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Potasiul. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. din care se prepară infuzie și decoct. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. pentru vindecarea rănilor. Ca laxativ. lesne de găsit prin pășuni. Cât despre varza de Bruxelles. calităţi antianemice. câte un pahar. calciul. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. sedative. indiferent de specie. Frunzele sunt mici. la toate speciile de varză. PP. În general. în părţi egale. arterioscleroza. folosit în formă necombinată. reglând tranzitul în intestinul gros. Pentru uz medicinal se recoltează florile. a umflăturilor. colita. benefice în afecţiuni precum gastrita. Specialiștii au identificat. de unde și numele de vătămătoare. ulcerul gastric. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. florile fiind unisexuate – mascule și femele. iar la noi că lecuiește de frică. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. eliptice. laxative. Întrebuinţări. răcelile. B1. Face parte din familia leguminoaselor. amidon. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. afecţiuni ale căilor respiratorii. consistente. cu unele accente sau calităţi specifice. astringente. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. Face parte din familia lorantaceelor. Substanţe active importante: saponine. de trei ori pe zi. F. calciu. cu zeamă de varză de căpăţână murată. înainte de a mânca. Prezentare. ci și în diabet. uneori ramificată. glucide. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. a eczemelor. a echimozelor. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. fier. antialgice. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Dezvoltarea sa este perenă.

dar și în tahicardie. . acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. macerat. face parte din familia scrofulariaceelor. culcată. dar și în alte păduri de foioase. suc. extract. De asemenea. precum și prin tufărișuri. măr. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. aminoacizi liberi. hipotensiv. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. epilepsie. saponozide. rizomul și vârfurile cu flori. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. poţiuni. menopauză și simptomele acesteia. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. substanţe amare. flavone. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. verigariul are circa trei metri înălţime. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. la marginea pădurilor și în tufărișuri. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. hipertensiune arterială. cu un spin. zaharuri. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. fructul fiind o bobiţă neagră. cu niște dungi de nuanţă închisă. dar și al reglării proceselor intime din organism. Fructul acestei plante este o capsulă. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. Frunzele au formă de elipsă. fiind vasodilatator. extract. întotdeauna. în alte suferinţe cardiace. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. Substanţe active importante: saponine. prostată. Se prepară infuzie. Substanţe active importante: taninuri. albă sau albtrandafirie. Se prepară sirop. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Cu vâsc se tratează și sughiţurile. Este indicat în arterioscleroză. Prezentare. În mod obișnuit. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. inozitol. pulbere. planta fiind toxică. Denumire populară: spinul cerbului. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. glicozide. Aparţinând familiei ramnaceelor. decoct. tuse convulsivă. dar și periferică. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. trandafir. cireș. brad. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. o erbacee cu tulpină păroasă. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. dar cu lăstari verticali. decoct. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. precum și vâscotoxina. acid aleanolic. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. Întrebuinţări. Pentru a nu se face confuzii. Întrebuinţări. antispasmotic. grupate sub formă de ciorchine. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. Denumire populară: stratorică. chiar și a celor canceroase. isterie. Culoarea acestor flori este albastră. Ventrilica. convulsii. astm. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. ulei volatil. păr. sirop sau decoct. dar și în zonele alpine – prin păduri. bronșită). vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. acetilcolină. mesteacăn. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). prun. precum și în afecţiuni dermatologice. Ramurile verticale poartă pe ele florile. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Prezentare. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. substanţe minerale.

Crește în locuri cu mult soare. datorită aromelor sale. între șase și nouă bucăţi. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. cu flori pe ele. mucilagii. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. acţiunea lor este intensă. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Alte preparate: vin medicinal. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea).152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. ulei volatil. Prezentare. tonice. glucozide. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. substanţe amare. glicozide. Substanţe active importante: betaină. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. litiazele renale. vinariţa a fost folosită. uleiuri. rujeolă. hidrolat. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). din care se prepară infuzie și decoct. cu multă lumină. litiază urinară. are proprietăţi aromatice. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. în industria vinurilor și a lichiorurilor. taninuri. perenă. Vinariţa crește la umbra pădurilor. Întrebuinţări. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. Întrebuinţări. de asemenea. cu umezeală puţină – pe pajiști. îmbunătăţind starea de spirit. Acţionează și asupra sistemului nervos. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. Prezentare. în formă de spic. Ca plantă medicinală. de culoare purpurie. ușor muchiată. multă vreme. Întrebuinţări. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. Vindeceaua este o plantă meliferă. Preparatele pe bază de vinariţă au. Prezentare. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Plăcut este și mirosul florilor. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. din loc în loc. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. Recoltarea se face în luna iunie. scarlatină. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. În cantităţi mari. În perioada de maximă vegetaţie. preparatele de vindecea pot fi toxice. Vinariţa se administrează și în indigestii. Tulpina este dreaptă. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. din acest motiv. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Florile. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. aparţinând de familia rubiaceelor. precum și în hidropizie. Vindeceaua. Denumire populară: vineţică. Din acest motiv. Apar în lunile mai și iunie. depurative. Substanţe active importante: cumarina. de exemplu. afectând mai ales ficatul. taninuri. faringitele. compuși amari. melancolie. Ca purgativ. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. mucilagii. în tufărișuri. vermifuge. în icter. Frunzele au un peţiol pronunţat. Frunzele. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Stachys germanica. În mod curent. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. în gospodăria tradiţională. Datorită calităţilor sale tranchilizante. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Vineriţa este o plantă de munte. Vinariţa mai este folosită. flavone. isterie. Florile sunt mici. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. Datorită acestui fapt. sedative. diuretice. dar mai ales vârfurile tinere. sunt indicate în constipaţie. pe dealuri. pe . Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime).

grosime și multe noduri. alcaloizi. cataplasme. care apar în lunile mai și iunie. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. avortive. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. antiinflamatoare. Florile. Tulpina. sunt grupate în vârful ramurilor. antimicrobiene. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. de asemenea. pulbere. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. potrivit ultimelor descoperiri. Este o erbacee cu un rizom scurt. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. se pare. hemoragii uterine. palpitaţiile. sunt crestate. Florile au. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. ulei esenţial. fiind cultivat. frunzele și vârfurile tinere. dermatologice. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. inositol. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. persistent – nu este prea plăcut. de multă vreme. tanin. aparţinând familiei rutaceelor. o culoare galben-verzuie. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. târâtoare. rareori fiind lobate. uneori roșie sau albă. antispasmodice. săruri minerale. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. fiind. ulceraţii și răni ale pielii. până la 20 de metri. Prezentare. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. Întrebuinţări. dar poate ajunge și până la un metru. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. vermifuge. Frunzele. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. Florile. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. de obicei. Ramurile sunt relativ subţiri. decoct. hemoroizi. prin grădini. antialgice. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. se remarcă prin consistenţă. Au. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. ginecologice. totuși. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. tinctură. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. vertijul. sedative. epilepsia. Se prepară infuzie. glucozide. a sângerărilor și rănilor gingivale. deranjamente intestinale. Fructul este o capsulă. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. ponderează variaţiile de rit m cardiac. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. extract. decoct. În mod obișnuit. vitamina C. planta are o înălţime de 50 cm. strugurii. cumarină. Substanţe active importante: ulei volatil. Face parte din familia labiatelor. au culoare albastră. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . Întrebuinţări. Denumire populară: rută. rezine. Se prepară infuzie. cât și periferic. aliment și medicament. Substanţe active importante: zaharoză. combate isteria. lemnificate și flexibile. Mirosul său – specific. cu tot cu flori. Prezentare. astringente. pielea omului se poate irita. deși și aceștia au. ca plantă ornamentală. dextroză. de culoare galben-verzuie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. bufeurile. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. decoct. melancolia. dispuse în struguri. Totodată. heterozide. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. Reglează ciclurile menstruale. Întrebuinţări. fiind o plantă periculoasă. inflorescenţele fiind sub formă de racem. ulceraţii stomacale și intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. tuberculoză. de formă ovală. Viţa de vie înflorește primăvara. ramurile cu flori. agăţătoare. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. printre cele mai vechi plante cultivate de om. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. adică butucul viţei de vie. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt.

Prezentare. a zonei abdominale. acizi. Florile apar în lunile mai și iunie. cicatrizante. Florile. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. sau sub formă de tinctură. adică a fân. Folosite adesea în alimentaţia curentă. precum și taninuri. din care pornesc rădăcinile și stolonii. grupate. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. în poieni și luminișuri de pădure. cu flori în formă de spiculeţe. extract. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. adormiţea. care se administrează mărunţită. Hieracium transsilvanicum. Prin distilare. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. pe terenuri înţelenite. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Substanţe active importante: glucozide. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. . Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. iarba fânului. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Tulpina aeriană. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. combinate cu alte flori. În medicina populară. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. pe dealuri și munţi. deci. frunzele de viţă de vie sunt. ulei volatil. Este o plantă erbacee. antrenând benefic chiar și bila. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. în amestec cu miere. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. de aceea. pe marginea drumurilor. Prezentare. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. din care se prepară infuzie și decoct. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. cât și în tulburări de menopauză. substanţe amare. Denumire populară: părangină. Crește pe pajiști. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Prezentare. Din florile de viţelar. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. prin urmare. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. Dezvoltă un rizom. în general. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. umbeliferonă. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Întrebuinţări. Face parte din familia convolvulaceelor. în locuri cu lumină multă. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. Întrebuinţări. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Se prepară infuzie. prin pârloage. perenă. tinctură. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. poala rândunicii. poţiune. în activitatea sa de secreţie și eliminare. Substanţe active importante: cumarină. De asemenea. este însemnată și. poala Maicii Domnului. Întrebuinţări. vitamina C. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Interes medicinal prezintă toată planta. săruri minerale.

extract. diuretice. Hibiscus ternatus. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Întrebuinţări. dezinfectante. Se prepară infuzie. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. epuizare fizică și psihică. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. Potrivit aceluiași specialist. au formă lobată sau penată. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. . Florile. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. scăderea capacităţii de apărare a organismului. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Tulpinile au înălţime redusă. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. aminoacizi. edeme. Prezentare. ramnoză. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. fiind acoperită cu perișori tari. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. păroase și peţiolate. înlesnește asimilaţia. Frunzele. deosebit de important. în afecţiuni reumatice. antiinfecţioase și antiinflamatoare. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. cistite. abcese. apare îndeosebi în culturile legumicole. Întrebuinţări. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. ajunge până la 80 cm înălţime. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. sporește pofta de mâncare. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. ramificată de la bază. Prezentare. vitamine. Substanţe active importante: flavone. febră. Această plantă care este. antiinflamatoare. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Tulpina. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Fructul este o capsulă. de fapt. imunostimulatoare. Sunt indicate în ulcere. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Denumire populară: macul ciorii. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. săruri minerale. o buruiană. sub formă de buchet. decoct.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. așezate ca un pendul. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. săruri minerale. enterocolite. arabinoză. Numele îi vine de la poziţia florilor. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. pietrelor). caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. boală infecţioasă gravă. cicatrizante. laxative. reumatisme. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului.

Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Datorită acestor proprietăţi. Importanţa lor. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. Potrivit specialiștilor. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. chiar și de doi metri. mai ales albastru și mov-roșcat. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. laxative. subţire. În ceea ce privește calitatea fructelor. de obicei. din punct de vedere medicinal. au culori diferite. dată fiind. importanţa sa economică. Întrebuinţări. vermifug. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Preparatul de zorele este descongestionant. Potrivit unor observaţii mai noi. în deranjamente intestinale. acizi. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. o dezvoltare anuală. Substanţe active importante: tanin. ale tractului digestiv. totodată. Ipomaea purga. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. printre marii arbori. Substanţe active importante: rășină. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. Fructele au culoare roșie. Valoare medicinală au. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. în congestii cerebrale. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. însă. desigur. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Tulpina. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). depurative. fiind gustoase și aromate. săruri minerale. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. fructele zmeurului. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Întrebuinţări. făcându-și loc. Florile. tinctură și o rășină.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. . laxativ și chiar purgativ. diareea. flavone. uneori. convolvulină. poate avea o lungime de trei metri. Zmeurul este un arbust de pădure. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. din care se prepară infuzie sau decoct. vitamina C. în formă de pâlnie. și în formă cultivată. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. fragarină. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. Face parte din familia rozaceelor. faringita. Denumire populară: bună dimineaţa. în primul rând. frunzele. Acest arbust poate fi întâlnit. dar. mai ales. astringente. Prezentare. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. rinichilor. Prezentare.

substanţă care face gura pungă. Melene . Venotonic .fortifică venele.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale. în sânge și produc o intoxicare a organismului. ajută la cicatrizare. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic .reglează menstruaţia.favorizează secreţiile gastrice.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Enterocolită . Hemostatic .fără vitamine. Bactericid . Revulsiv .provoacă transpiraţia.oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .stopează sau combate hemoragiile. Antihemoragic .comprimă ţesuturile.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Soporific .inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Stomahic . Aromatic .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. . Citostatic .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. În limbaj Avitaminoză .cu acţiune împotriva microbilor. Antihelmintic . conţinutului acestora. Antimitotic .retenţie de apă în ţesuturi. Congestie . Emenagog . Antiseptic . Diaforetic . Cistită . Antihistamic . blochează dezvoltarea tumorilor. substanţe care ajung Uterotonic .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.somnifer. toxice din organism.sânge în urină. accelerând astfel digestia. Uremie . Anorexie . determinată de o congestie ușoară.hormoni feminizanţi. Bacteriostatic .substanţă sau preparat care stimulează inima.dureri menstruale.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat.elimină substanţele dăunătoare.roșeaţă a pielii.tulbură activitatea inimii. Sudorific . apărută ca urmare a unor boli. Estrogeni .împiedică formarea de secreţii. Angiocolită . Coleretic .împotriva tumorilor. Albuminurie .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.inflamaţie a vezicii urinare. Hematurie . Antiemetic . popular . Carminativ . Antispastic .stimulează secreţia biliară a ficatului. Astringent .provoacă transpiraţie. peste normal.acţionează împotriva unor forme de alergie.ucide microbii. Cardiotonic . Depurativ (sau detoxifiant) . Dispepsie .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .inflamaţie a căilor biliare. Eritem .oprește hemoragia. Anafrodiziac (anafrodisiac) .situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal.acţionează împotriva viermilor intestinali. reglează bătăile inimii.fortifică uterul. Enterită .hemoragii digestive. al altor boli asemănătoare). combate dezvoltarea microbilor patogeni.care răspândește o aromă.oprește dezvoltarea microbilor. Edem . Dismenoree .inflamarea vezicii biliare. Secretolitic .tulburări de digestie. Galactogog .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . echilibrează secreţiile.

supliment (DEX – S). Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Editura Garamond. Bojor Ovidiu. 1962. o speranţă pentru fiecare. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Librairie Grund. București. aliment și medicament. București. 20. 2001. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. R. București. ediţia a lll-a.A. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii.O. 1993. Bereșiu Ileana. București. 1998. Editura Academiei. 2003. 1968. București. București 9. 18. 1987.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. București. 2000 13. Editura Academiei. 21. Editura Ceres. Editura Polirom. 1988. Niţă Ibrian Elena – Plantele. București. – Mic atlas de plante. București. Editura Saeculum I. 16. Editura Fiat Lux. Editura Academiei. 1985 8. 2002 3. Saragea M. lași. 2003 4. 11. București. Editura Miracol. 2000 6. București. 10. București. București. 2003. Axei Springer. lași. ed. Coiciu Evdochia. Editura Academiei. 19. 1978 2. București. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 1974. UK. Gunter Ernest – Hrana vie. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. tratamentul bolilor cu plante. București. după datinile și credinţele poporului român. Valnet Jean – Fitoterapia. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Editura Polirom. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Editura Ceres. a ll-a. 12. Editura știinţifică și enciclopedică. 2000 5. Geddes & Grosset. Godeanu Stoica. partea a treia. 1985. 15. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 1985. Ciofit Ruxandra. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. 1999.. București. . Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Ceres. 1999. x x x Faune et flore d' Europe. 2000 7. Editura Miracol. Pârvu Constantin. Editura Fiat Lux. Moruzi Constanţa. București. Editura Didactică și Pedagogică. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. Editura Vestala. București. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. 14. ghid practic. 17. vite și păsări. Editura Z 2000.. București. ediţia a lll-a. Popovici Lucia. București. Editura Venus. Editura Didactică și pedagogică. Toma Ion – Atlas botanic. Editura Medicală. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Todor I. Kirkpatrick Betty – Home remedies.