IRECONCILIABILITATE IN ORIENTUL MIJLOCIU ?

OCCIDENTUL SI CONTROLUL RESURSELOR
Comisar sef prof.univ.dr. Nicolae Radu Ministerul Administratiei si Internelor Abstract: Cu ceva timp în urmă, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate
nationala al lui Jimmy Carter, membru in board-ul Centrului de Studii Strategice si Internationale (CSIS) şi fondator al Comisiei Trilaterale, afirma că Statele Unite sunt prima, ultima si singura superputere, singura alternativa fiind anarhia globala. Cât de adevărat sau nu este acest lucru, este greu de apreciat, insă pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului pentru ce este nevoie ca lupta sa fie dusa impotiva inexistentului terorism islamic ? Terorismul nu aparţine nici unei religii, fie creştină, iudaică sau islamică, ci este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic. Să fie acesta si motivul de luptă până când resursele de petrol din Irak vor fi epuizate ? Rezervele de petrol reprezinta 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele occidentale s-au aratat foarte interesate. Privind doar spre Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria, Iran sau Libia, întelegem că interesele conduc la multiple divergenţe si in anul 2011. Ca se vrea a se spune sau ca nu, trebuie precizat, in virtutea dreptului la adevar reclamat mereu de istorie, ca teroristul „identificat” de lumea occidentala nu inseamna terorist si pentru lumea musulmana. Granita dintre terorist si luptator este foarte subtire. Privind dinspre Haganah-ul sau spre Irgun-ul de altadata, denumirea de „atacuri insurgente” pentru actiunile intreprinse in trecut de catre acestea se gaseste justificata. Privind insa la lumea araba, actiunile organizatiilor Hamas sau Hezbollah sunt apreciate drept acte de terorism. Se poate spune oare acelasi lucru si daca privim actiunile Statelor Unite ale Americii desfasurate in Irak? Firesc, raspunsul se afla la fiecare dintre dumneavoastra. Ori pentru a intelege acest lucru, trebuie sa nu uitam ca terorismul sustine violenta, in timp ce religia indeamna spre pace si impacarea cu sine.

Cuvinte cheie: islam, ireconciliabilitate, calea dreapta, controlul resurselor, binele suprem

Ce semnifica Islamul ?
Nu o singura data ne este dat sa auzim cuvantul “fundamentalism”, care, cel mai adesea, este însoţit de adjectivul “islamic” si mai nou de „terorism”. Ce semnifică Isalmul ? Ce urmăreşte fundamentalismul islamic? Raspunsurile vin de la sine. Isalmul este jonctiunea dintre Dumnezeu ca atare si om (Frithjof, 1994). Dacă ne raportăm la religii, există un fundamentalism creştin, după cum există şi unul iudaic, iar în afara religiei vorbim despre fundamentalismul materialist-scientist, despre un fundamentalism ideologic stalinist, comunist sau, sau despre un fundamentalism filosofic, toate acestea pretinzând, fiecare în parte, a fi unicul deţinător al Adevărului absolut pe care încearcă să-l impună altora – fie şi prin recursul la forţă în ultimă analiză. În strânsă legătură cu acesta se află şi un alt termen pe care conştiinţa colectivă – fie din insuficientă cunoaştere, fie la presiunea unor campanii ideologice dirijate – îl consideră instrument şi vehicul al fundamentalismului şi anume acela de “Jihad”, tradus, de obicei, dacă nu chiar întotdeauna, prin “război sfânt”, ceea ce, în accepţia europeană şi occidentală, în general, înseamnă “violenţă” şi “terorism”. Sa intelegem Jihadul similar cu "terorismul "? In acest sens, pentru cititorul neavizat, dar şi pentru cititorul musulman interesat in a cunoaşte modul în care un ne-

1

musulman percepe semnificaţia isalmului ca religie, ne permitem sa facem câteva precizări. Islamul a apărut în secolul VII pe peninsula Arabă şi s-a răspîndit cu o viteză uimitoare în toate cele patru puncte cardinale ale lumii. Către secolul opt, pasionarismul arab şi-a atins punctul său maxim. În componenţa Califatului Arab intrau teritorii care se extindeau pe trei continente: de la peninsula Pirineică (la Vest) – pînă la Ind (la Est) şi de la pragurile Nilului (la Sud) – pînă la Marea Aral (la Nord). În anul 718, Maslamah (fratele califului umayad) conduce ultimul asediu arab (soldat cu eşec) al Constantinopolului. Basileul iconoclast Leon al III-lea din dinastia Isauriotă a fost acela care le-a spulberat speranţele sarazinilor de a pătrunde în Europa prin Strîmtori. A urmat catastrofa de la Akroinon din anul 740 în faţa împăratului bizantin Constantin al Vlea care le-a pecetluit sarazinilor şi porţile Anatoliei. În Occident, înaintarea maximă a arabilor a fost oprită în anul 732 lîngă orăşelul francez Poitiers. Pe cîmpia adiacentă, un detaşament uşor înarmat, aflat sub comanda lui Abd ar-Rahman, este înfrînt de către cavalerii ferecaţi în zale ai majordomului Franţei Carol Martel (Savin, 2009). Timp de secole, inainte de venirea Islamului, arabii fusesera impartiti in nenumarate factiuni razboinice. Varsarile de sange nu erau rare, iar in cadrul ostilitatilor se pierdeau multe vieti (Abul A’la Mawdudi, 1963). Abordând chestiunea Islamului contemporan, mai ales din perspectiva transformării acestuia în factor de declanşare a unei “ ciocniri a civilizaţiilor”, Huntington (1998) considera că “islamismul” a fost de la început o religie a sabiei, glorificând victoriile militare “. In aceeasi acceptiune, textul coranic şi toate actele de credinţă ale omului musulman conţin prea puţine interziceri ale violenţei, un concept de non-violenţă fiind absent din doctrina şi practica. Fara sa subscrie acestui punct de vedere, Frithjof (1994) susţine că “ este foarte posibil ca imaginile Coranului să se inspire mai ales din domeniul luptei… sufletul în căutare de Dumnezeu trebuie să lupte (…) Psihologic vorbind, combativitatea musulmanului este contrabalansată de fatalismul său; în viaţa spirituală, Jihadul, “războiul sfânt” este mai întâi unul al sufletului împotriva sufletului seducător (an-nafs al-‘ammara) şi aspiră, prin transfigurare, la conştiinta Absolutului”. Indiferent de ce se crede, Islamul a stabilit un sistem de viata pe deplin uman, bazat pe principiile adevarului si justitiei. Aceasta era o realizare unica, cu atat mai mult cu cat Islamul realizase ceva extrem de dificil - o revolutie intelectuala care a schimbat intreaga perceptie a oamenilor in ceea ce priveste scopul lor in viata (Abul A’la Mawdudi, 1963). Se poate spune oare ca revirimentul islamic contemporan, oricare ar fi formele de manifestare ale acestuia, inseamna, înainte de toate, repudierea influenţei şi dominaţiei occidentale asupra identităţii şi spiritualităţii islamice ? Huntington (1998) recunoaşte ca ceea ce este universalism pentru Occident, înseamnă imperialism pentru restul lumii, care se distanţează de standardele duble ale democraţiei occidentale. Asa cum democraţia este încurajată, însă nu şi dacă îi aduce la putere pe islamişti, drepturile omului constituie o problemă în China, dar nu şi în alte ţări aliate.

2

Posesia unui arsenal nuclear este legitimă unele state din Orientul Mijlociu, dar devine o problemă în cazul Irakului sau Iranului.

Sub semnul tacerii ?
In acest cadru de apreciere, pentru Islam, dupa cum aprecia afirmă Fatima Mersi (Huntington, 1998), Occidentul este materialist, brutal, represiv, traumatizan. El decide de unul singur dacă sateliţii sunt folosiţi pentru a-i educa pe arabi sau pentru a-i bombarda. El invadează vieţile noastre. Asistăm, astazi, la o confruntare dintre Orientul şi Occidentul lumii, în care Islamul devine nu doar un instrument de ripostă la noile teze şi orientări ale ştiinţelor sociale moderne dar şi o temă abordată cu obsesie drept singura cauză a acestei noi confruntări? Sa fie vorba doar de o avalanşă de discursuri care au drept subiect nu fenomenul islamic contemporan, cum s-ar crede la o simpla vedere, ci interesul pentru petrolul tarilor arabe ? Spunem acest lucru, stiut fiind faptul ca statele arabe detin monopolul zacamintelor pe glob. Rezervele de petrol reprezinta 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele occidentale s-au aratat foarte interesate.

Fig.1. Circuitele energetice mondiale

În prezent, se pare că „centrul de gravitate” al producţiei mondiale de petrol s-a mutat gradual dinspre ţările industrializate ale Nordului (SUA, Canada, Mexic, Europa şi vestul Rusiei) spre ţările în dezvoltare ale Sudului, în special Iran, Irak, Arabia Saudită, Angola, Nigeria şi statele din bazinul Mării Caspice (Teodorescu, 2008). Potrivit datelor oferite de Departamentul de Energie al SUA, procentul din producţia mondială de petrol ce revine producătorilor majori ai Nordului va scădea de la 27%, în 2001, la 18%, în 2025, în timp ce partea din producţie a producătorilor din Africa, America Latină şi Orientul Mijlociu va creşte de la 50% la 61%21.

3

Tara

Productia totala de petrol (milioane barili/zi)

Exportul net de petrol milioane barili/zi)

Emiratele Arabe Unite (OPEC) Kuweit (OPEC)

2,76 2,51

2,33 2,20

Nigeria (OPEC) Marea Britanie

2,51 2,08

2,19 0,28

Algeria (OPEC) Irak (OPEC)

1,93 2,03

1,68 1,48

Fig.2. Topul productiei de petrol

Privind doar spre Arabia Saudită, spre Egipt, Yemen, Iordania, Siria sau Iran întelegem că interesele conduc la multiple divergenţe. In Arabia Saudita, Regele Abdallah bin Abd al-Aziz Al Saud este si prim-ministru din 1 august 2005, Arabia Saudita fiind unul dintre aliatii de baza ai SUA in Orientul Mijlociu si un important furnizor de petrol, cu un export zilnic de peste 9 milioane de barili. Cu un PIB/cap de locuitor de 24.200 dolari (locul 55 in lume), Arabia Saudită dispune de 25% (aproximativ 262 miliarde de barili) din rezervele mondiale, in timp ce Irakul detinea 10% (aproximativ 112,5 miliarde barili). În domeniul gazelor naturale, clasamentul resurselor din regiunea Golfului este condus de Federaţia Rusă cu peste 47.000 de miliarde m3, urmată de Iran cu peste 24.000 miliarde m3, Qatar cu aproximativ 17.000 miliarde m3, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu aproximativ 6.000 miliarde m3 fiecare.

Statul Iran Irak Libia

Rezervele de petrol exprimate in milioane de barili 92,86 100,00 22,80

Procentajul din rezervele mondiale 0,92 10,03 2,29

4

Nigeria Kuweit Arabia Saudita Emiratele Arabe Unite

17,90 94,00 257,84 98,10

1,8 9,43 25,86 9,84

Fig.3. Rezerve de petrol. Sursa: The International Petroleum Encyclopedia (Tulsa : PennWell Publishing Company, 1993), p. 284 – 285

In aceste conditii, ne mai surprinda ceea ce s-a intamplat recent in tari precum Yemen, Egipt sau Regatul Bahrain ? Sa ne mai intrebam de ce oare razboiul declarat de Franta, impotriva colonelului libian Moamer Ghadafi, nu se mai termina ? In Irak, americanii au adus haos, nu democratie - scria, la 12 ianuarie 2007, cotidianul "Financial Times", intr-un articol intitulat "Surge Toward Debacle in Iraq". Ce sa insemne toate acestea? De-a lungul istoriei, potrivit Teodorescu (2008), sunt cunoscute destule cazuri de crize şi conflicte generate de neînţelegeri privind resursele energetice. Atacul japonez de la Pearl Harbor a fost, în parte, consecinţa deciziei SUA, din 1941, de a limita exporturile de petrol către insulele nipone, drept urmare a invadării Chinei. Operaţiile din Angola şi Cecenia au la bază puternice motivaţii economice, ştiut fiind faptul că deţin importante reserve energetice de o calitate superioară. De asemenea, numeroase crize energetice au avut loc din 1970 până astăzi: criza petrolului din 1973-1974, cauzată de embargoul impus OPEC-ului de majoritatea statelor arabe producătoare de petrol, ca răspuns la sprijinul acordat Israelului de către Occident în războiul de Yom Kippur; criza energetică din 1979, ca urmare a revoluţiei iraniene; explozia preţurilor petrolului din 1990, cauzată de războiul din Golf; creşterile importante ale preţurilor resurselor energetice (începând cu 2001), pe fondul stagnării producţiei mondiale de petrol corelat cu creşterea cererii în SUA, China şi India; explozia preturilor petrolului din 2011 cauzata de instabilitatea din Yemen, Egipt si Libia, dar si de criza mondiala. Nevoia de resurse este din ce in ce mai evidenta. Tari precum SUA, China, Rusia sau Franta sunt in topul celor mai mari consumatori de resurse energetice, accesul la resurse reprezentand, de cele mai multe ori, doar o problema de timp. Cum bine se cunoaste, intervenţia SUA şi aliaţilor săi din 1991 în Kuweit a fost motivată, în principal, de necesitatea de a securiza petrolul din zonă şi de a-l împiedica pe Saddam Hussein să-şi extindă controlul asupra lui. In al doilea razboi, potrivit distinsului prof.univ.dr. Vladimir Pasti, obiectivul a fost diferit, fiind vorba de o pozitionare strategica: „Irakul sta ca un capac pe intreaga peninsula arabica. Din Irak controlezi si Siria si Arabia Saudita si, chiar daca nu controlezi Iranul, il tii sub o continua amenintare etc.Irak este vital pentru oricine doreste sa controleze Middle East”.
Nr.crt. Ţară Consum de resurse energetic

5

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

SUA China Rusia Japonia India Germania Canada Franţa Marea Britanie Coreea de Sud

(% din consumul mondial) 21,4 15,6 6,5 4,8 3,9 3,0 3,0 2,4 2,1 2,1

Fig.4. Consumatori de resurse energetice (Teodorescu, 2008)

Nu toate tarile amintite sunt centrate, insa, exclusiv pe consum. Stocurile de resurse energetice permit speculaţiile de pe piaţă, si duc la creşterea preţurilor la combustibili şi a cheltuielilor de producţie agricolă si in mod implict la profituri uriase. Dincolo de interpretari, ca ne place sau nu, suntem martorii unor conflicte având la bază accesul, controlul şi exploatarea resurselor energetice, dar si al unui schimb de idei prin care se încearca „rediscutare” a rolului pe care Islamul îl are sau ar trebui să îl aibă în contemporaneitate, motivele putand fi intelese din variate unghiuri. Clarificarea şi întelegerea manifestărilor şi intentiilor sale, într-un climat în care simpla menţionare a termenului “Islam” ca religie aduce în prim-plan raportul dintre acesta şi extremismul practicat în numele acestei religii,. Acesta este la fel de intens dezbatut precum conceptul de „jihad islamic”. Preocuparea Occidentului pentru locul detinut de Islam în contexte istorice succesive, nu reprezinta decat un paravan in atingerea unor scopuri prestabilite . În contextul amplificării competiţiei economice mondiale, cucerirea şi menţinerea pieţelor este în primul rând o problemă de resurse (Popescu, 2008). Apare tot mai clar faptul că tendinţele geopolitice actuale cât şi cele de perspectivă sunt de natură preponderent economică. Economia mondială este dependentă în continuare de resursele energetice convenţionale iar criza energetică continuă să se adâncească. „Maximul istoric”al barilului de ţiţei evoluează aproape săptămânal, iar pentru majoritatea statelor devine tot mai dificil accesul la resursele scumpe. Marii giganţi ai economiei mondiale sunt într-o competiţie acerbă pentru câştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului negru”. Lupta pentru energie nu mai este numai în culise. Ea s-a mutat şi în teatrele de război şi va continua să deschidă şi alte teatre, Libia fiind exemplul cel mai apropiat.

Cauza lui Allah
Preocupaţi fiind de analiza psihogenezei terorii şi argumentând pe cât posibil obiectiv, chiar şi numai din perspectiva tradiţiei istorice, universialitatea islamului, ne-am propus să acordăm atenţia cuvenită atât semnificatiilor ce revin Jihadului islamic (Războiul sfânt islamic), cât şi unor posibile abateri de la adevărata credinţă în islam. Având ca punct de plecare învăţăturile din Sfântul Coran, apreciat mai mult decât o simplă carte de religie (Ibu Taimiya, 1997), şi urmărind stâlpii credinţei în islam, exprimaţi prin mărturisirea de credinţă (Shahada), cele cinci rugăciuni zilnice ("Namaz"), postul în luna Ramadan,

6

Dania (Zakat), pelerinajul la Mecca ("Hajj"), vom încerca să înţelegem forţa morală care a susţinut şi susţine impetuoasa cucerire islamică. Primul care dă interpretare jihadului, în contextul prezenţei coloniştilor britanici din India, care preferau pe paşnicii hinduşi în posturile cheie din armată, în detrimentul musulmanilor intriganţi şi militantişti, a fost Sayyid Aahmad Khan (1817-1898) care, în 1871, scria: “Mai întâi, ce este Jihadul ? Este războiul de apărare a credinţei (Tihan, 2008). Dar el are condiţiile lui şi, dacă acestea nu sunt respectate, el este ilegal. El nu trebuie îndreptat împotriva celor care sunt numai Kafir (necredincioşi), ci a celor care opresează şi obstrucţionează concret exercitarea credinţei religioase (Coran 47,1). Coranul îi îndeamnă pe musulmanii devotaţi să înainteze "cauza lui Allah" prin pace şi propovăduire. Ne întrebăm însă, dacă nu cumva sunt posibile şi sensuri mai puţin vizibile tocmai prin conceptul de război violent şi agresiv, subsumat noţiunii de Jihad? La ora actuală, reprezintă Jihadul principala cauză a terorismului? Inspiră acesta cunoscuta campanie de violenţă din întreaga lume şi organizaţiile teroriste, de tipul Jihadul Islamic Palestinian, Jihadul Islamic Egiptean, care l-a asasinat în 1981 pe preşedintele Anouar al Sadate?

Calea dreapta
În accepţiunea Preşedintelui Societăţii Islamice din America de Nord, dr. Siddîqî (2005), Jihadul este unul dintre aspectele cel mai rău înţelese şi deformate din Islam. Există, cu siguranţă, numeroşi musulmani care folosesc acest concept într-un sens lipsit de adevăr, încercând să-si atingă scopurile politice stabilite, discreditând Islamul şi comunitatea musulmană. Prin urmare, ce reprezintă Jihadul? Conform „Dictionnaire Arabe - Française – Anglais” (Paris, 1972), termenul Jihâd îşi are originea în verbul „djahada”, care înseamnă a fi harnic, a face efort, şi în substantivul abstract juhd, prin care se desemnează în general efortul, încordarea de forţe, pentru atingerea unui scop. Doar prin simpla consultare a surselor Islamului despre care am vorbit se poate vedea că jihad înseamnă „să depui efort, străduinţa pe calea lui Dumnezeu”. Semnificaţia generală a noţiunii de „Jihâd” este de "efort susţinut spre un scop determinat" (Ruslan, 2003). Jihad are mai multe sensuri, la bază fiind acela de „a lupta, de a depune efort pe o cale dreaptă” (Septar, 2008). Încercînd să simplificăm, putem spune că există „marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţi, şi „micul jihad“ care implică cumva o luptă fizică, combativă. Astfel, se poate considera că musulmanii înteleg prin Jihad folosirea tuturor energiilor şi resurselor pentru a obţine favoarea lui Allah. Acesta este un proces continuu. În prima fază a acestui proces, un musulman învaţă să-şi controleze propriile sale dorinţe şi intenţii rele. Acest Jihad este înăuntrul fiinţei şi este baza Jihadului profund, adică aducerea dreptăţii („Maruf”) şi înlăturarea răului („Munkar”) din viaţă şi din societate. Deşi cuvântul Jihad poate însemna război sfânt, el are un înţeles mai general, însemnând o luptă cu tine însuţi. Spre deosebire de acesta, Jihadul mare (Jihad i Akbar) este dat de efortul pe care îl face fiecare musulman pentru a lupta contra lui însuşi, contra egoismului şi a instinctelor sale, contra orgoliului şi a patimii dominatoare. Cel mai bun jihad pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi Măreţ (Engin, 2008). Marele Jihad sau „Jihadul interior” pe care omul

7

trebuie să-l poarte în permanenţă, înlăuntrul său, în virtutea nobleţei firii umane, constă în tensiunea constantă între ceea ce părem a fi şi ceea ce suntem şi nevoia de a ne transcede pe noi înşine de-a lungul acestei călătorii a vieţii pământeşti, ca să devenim ceea ce suntem. (Al Serat, 2004).

Viata eterna si binele suprem
Noţiunea contemporană de Jihad este reinventată şi personalizată, dupa 11 septembrie 2001, într-un instrument politic, războiul sfânt transformându-se într-un război al fundamentaliştilor islamici cu restul lumii (cu cei care nu se supun legilor lui Allah). Cum poate fi demonstrată legătura indestructibilă dintre Islam şi Jihad (Războiul sfânt)? Doctrina Jihadului ca război sfânt a apărut pentru a justifica expansiunea islamului începând cu sfârşitul secolului al VII-lea, marcat de dinastia abassidă. (Barna, 2007). În asemenea împrejurări, era firesc ca sentimentul religios să fie scos din arsenale şi transformat în “război sfânt” pe care profetul Muhammad însuşi îl numeşte “Jihadul mic “ , pentru răspândirea şi consolidarea religiei islamice , deosebit, însă, fundamental, de “ Jihadul mare” – adevăratul “război sfânt” înţeles ca proces continuu, efort şi luptă interioară a individului cu sine însuşi pentru auto-perfecţionare spirituală, morală şi comportamentală şi pentru a merita starea de puritate în momentul inevitabilei “ zile a judecăţii” sau “ a religiei” (yaum ad-din) şi viaţa eternă de după viaţa terestră. Cel mai uzual sens al Jihadului semnifică, în concepţia aceluiaşi autor, protejarea civilizaţiei islamice de invazia infidelilor. Dumnezeu le ingaduie dreptcredinciosilor care sunt atacati de necredinciosi si nedreptatiti de ei sa lupte impotriva lor si le promite sa-i ajute impotriva acelora care i-au scos din caminele lor pe nedrept, numai pentru faptul ca ei sunt dreptcredinciosi. Dumnezeu a facut din lupta dintre oameni un mijloc pentru reprimarea neadevarului pentru ca dreptcredinciosii, daca nu ar ridica armele, ar fi rapusi de neadevar, care ar nimici lacasurile de cult de pe intregul pamant (Traducerea sensurilor, 1998). „Şi de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi Puternic [Qawizz, 'Aziz]!“(Coran, Surat „al-Hajj“, 22:40). În Coran, rădăcina „jhd" apare în 35 de versete : de 22 de ori cu sens general si de trei ori pentru a desemna un act pur spiritual. Celelalte zece cazuri, în schimb, se aplică în mod evident la o acţiune războinică. În a doua sură, Allah ordonă: "Combateţi-i pe calea lui Dumnezeu pe cei care vă combat aici, dar nu depăşiţi limitele, deoarece Dumnezeu nu iubeşte excesele. Ucideţi-i deci pe cei care vă combat, în orice loc îi găsiţi, şi alungaţi-i de unde v-au izgonit, deoarece scandalul este mai rău decât moartea…" (Sura 2, 191 192). "Combateţi-i deci până când nu mai este scandal, şi religia să fie cea a lui Dumnezeu…" (Sura 2, 193). În Sura a 4-a preciza: "…celui care combate pe Calea lui Dumnezeu, mort sau învingător, îi vom da răsplată imensă" (Sura 4, 74). "Cei care cred că luptă pe calea lui Dumnezeu şi cei care refuză credinţa combat pe calea Taguţilor (demoni) combateţi-i deci pe aliaţii lui Satana, întrucât capcana lui Satana este o capcană slabă" (Sura 4, 74); "… că necredincioşii sunt pentru voi un inamic evident" (Sura 4, 104). Dreptcredinciosului i se porunceste sa lupte pentru ocrotirea celor
8

slabi, care nu pot sa se apere, a carei demnitate a naruit-o Taghut, impunandu-le tot felul de ticalosii. Dreptcredinciosii trebuie sa-si dea sufletele pentru a-i salva pe barbatii, muierile si copiii slabi care se roaga lui Dumnezeu sa le trimita pe cineva care sa ii ajute. Si lucrul acesta nu le este strain dreptcredinciosilor, caci ei au facut legamant cu Dumnezeu din clipa cand au primit credinta sa se izbaveasca pe ei insisi si sa-i izbaveasca pe toti oamenii de orice ticalosie si nelegiuire (Traducerea sensurilor, 1998). „Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe calea lui Allah pentru bărbaţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea aceasta cu un neam nelegiut şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor, şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»“ (Coran, Surat „an-Nisa“, 4:75). Se poate aprecia astfel că necredincioşii sunt supuşii Satanei, Răului în persoană. Allah face o distincţie clară între credincioşi: cei implicaţi în războiul sfânt şi cei care nu sunt ? "Nu sunt egali în ochii lui Dumnezeu acei credincioşi care rămân acasă (excepţie fac bolnavii) şi cei care combat pe calea lui Dumnezeu dându-şi bunurile şi viaţa, întrucât Dumnezeu i-a înălţat deasupra celor care rămân acasă pe cei care combat pe calea lui Dumnezeu, dându-şi bunurile şi viaţa faţă. Tuturor, Dumnezeu le-a promis Binele Suprem, dar pentru o recompensa imensă i-a preferat pe luptători neluptătorilor". (Sura 2, 95). Dacă sunt oameni care se se opun convertirii, pentru aceştia Allah face următoarea recomandare : "Spune celor care refuză credinţa că, dacă renunţă, ceea ce s-a petrecut le este iertat, dar dacă se reapucă, să ştie că foştilor le-a fost aplicată o pedeapsă exemplară. Combateţi-i deci până când nu va mai fi scandal şi întreg cultul să fie adus lui Allah". (Sura 8, 38-39). Obligatia de raspunde la chemarea la Jihad este sfanta pentru fiecare musulman. Faţă de cei care ar încerca să invoce scuze şi mai ales faţă de renegaţi, Coranul este foarte clar, fiind prescris din nou războiul: " deoarece poate să vă displacă ceva care, dimpotrivă, reprezintă un bine pentru voi şi poate să vă placă ceva care reprezintă un rău pentru voi, dar Dumnezeu ştie şi voi nu ştiţi./ Te vor întreba dacă este permis să porneşti războiul în luna sfântă. Răspunzi: «Să porneşti război în acea lună este un păcat grav». Dar şi mai grav în ochii lui Dumnezeu este să te îndepărtezi de pe calea lui Dumnezeu, să-l blestemi pe el şi Templul Sacru şi să-i goneşti pe oamenii Săi, deoarece scandalul este mai rău decât uciderea, şi aceştia nu vor înceta să lupte până când nu vor reuşi să vă renegaţi credinţa; cât despre aceia dintre voi care vor abandona credinţa şi vor muri negând-o, în van vor fi toate operele lor în această lume sau în alta şi vor fi condamnaţi la focul unde vor rămâne pe vecie. Dar cei care au crezut şi care au emigrat şi au luptat pe calea lui Dumnezeu pot spera la îndurarea lui Dumnezeu, întrucât Dumnezeu iartă". (Sura 9, 216217-218). Coranul prezintă patru tipuri de pedepse pentru cei care se opun lui Allah şi profetului său: "Pedeapsa pentru cei care au pornit război împotriva lui Dumnezeu şi a profetului său şi luptă cu putere pentru nelegiuire este execuţia, crucificarea, tăierea mâinii şi a piciorului din părţile opuse sau exilarea. Aceasta este ruşinea lor în această lume şi o grea pedeapsă în cea viitoare, exceptând pe aceia care se pocăiesc înainte de a intra sub puterea voastră. În acest caz, ştim că Dumnezeu este iertător şi plin de îndurare"(Sura 5, 36-38).

9

Cât de strâns este legată credinţa islamului de Jihad este demonstrată şi de aceste versete: "Şi nu spuneţi despre cei care au fost ucişi pe calea lui Dumnezeu: Sunt morţi. Nu! Dimpotrivă sunt vii, fără ca voi să îi simţiţi". (Sura 2, 154). "Luptaţi pe calea lui Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu ascultă şi cunoaşte. Cine este cel care va dori să îi facă lui Dumnezeu un împrumut frumos, un împrumut care îi va fi restituit dublat de multe ori? Dumnezeu strânge şi îmblânzeşte şi la el cu toţii veţi fi puşi să vă întoarceţi". (Sura 2, 154 - 155). Pe lângă aceste înţelesuri ideologice şi spirituale, lupta în sensul fizic este de asemenea considerată „jihad”. Totuşi, aşa cum s-a explicat mai sus, asta trebuie să fie o luptă îndeplinită numai în scopuri defensive. Utilizarea conceptului de „jihad” pentru acte de agresiune împotriva oamenilor inocenţi, adică pentru teroare, ar fi injustă şi o mare distorsionare a adevăratului înţeles al termenului (Harun, 1999). Semnificaţia exactă a „jihad-ului” este „efortul”. Astfel, în Islam, „pentru a executa jihadul” înseamnă a „arăta efort, a se lupta”. Profetul Mahomed a explicat că „cel mai mare jihad este ca o persoană să facă ceva împotriva sufletului său mai limitat. Ce se înţelege printrun „suflet mai limitat” aici sunt dorinţele şi ambiţiile egoiste. Evaluat din punct de vedere Coranic, cuvântul “jihad” poate să mai însemne o luptă purtată din motive intelectuale, împotriva acelora care asupreşte oamenii, îi tratează injust, îi obligă la tortură şi cruzime şi le violează drepturile umane legitime. Scopul acestei lupte este să ajungă la justiţie, pace şi egalitate. Inainte de toate, Islamul inseamna religia pacii, invataturile sale aflandu-se mai presus de cei care cred in violenta ca mod de actiune, in sabotaj ca metoda si in varasarea de sange ca modalitate de reforma (Abdyl – Rahman al – Sudais, Mecca, 2001). Cuvinte şi fraze care sunt adesea repetate în media au fost greşit construite de indivizi pentru a da semnificaţii si legitimari incorecte. Asocierea dintre islam, „jihad” şi actele de teroare reprezinta un fenomen care a rezultat din acelea necalificate în ştiinţa Legii Sacre (Harun, 1999). Daca Islamul reprezinta o realitate eterna, un mod de viata gandit de Creator care nu se altereaza cu trecerea timpului ( Abul A’la Mawdudi, 1963), poate inseamna Jihadul lupta dreptcredinciosului cu poftele lumesti care il atrag catre pacat, cu incercarile prin care trece in viata sa ? Sa fie acesta indemnul spre un conflict intre civilizatii? Firesc, un posibil raspuns ne obliga la o serie de reconsiderari istorice si nu numai.Ca place sau nu, terorismul este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic, in timp ce jihadul este parte din viata fiecarui credincios. *** Cu ceva timp în urmă, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Jimmy Carter, membru in board-ul Centrului de Studii Strategice si Internationale (CSIS) şi fondator al Comisiei Trilaterale, afirma că Statele Unite sunt prima, ultima si singura superputere, singura alternativa fiind anarhia globala. Cât de

10

adevărat sau nu este acest lucru, este greu de apreciat, insă pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului pentru ce este nevoie ca lupta sa fie dusa impotiva inexistentului terorism islamic ? Terorismul nu aparţine nici unei religii, fie creştină, iudaică sau islamică, ci este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic. Să fie acesta si motivul de luptă până când resursele de petrol din Irak vor fi epuizate ? Rezervele de petrol reprezinta 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele occidentale s-au aratat foarte interesate. Privind doar spre Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria, Iran sau Libia, întelegem că interesele conduc la multiple divergenţe si in anul 2011. Ca se vrea a se spune sau ca nu se vrea, trebuie precizat, in virtutea dreptului la adevar reclamat mereu de istorie, ca teroristul „identificat” de lumea occidentala nu inseamna terorist si pentru lumea musulmana. Granita dintre terorist si martir este foarte subtire. În iunie 2001 Ismail al-Masawabi a murit în timpul unui atac sinucigaş, în care au mai murit şi doi sergenţi ai armatei israeliene. Ismail a participat la atac cu câteva zile înainte de a absolvi facultatea. Mai târziu, într-un interviu acordat unui ziar, mama lui a spus despre moartea fiului: „Am fost foarte fericită când am auzit ce s-a întâmplat. E ceva să fii martir. Foarte puţin oameni pot să facă aşa ceva. Îi mulţumesc lui Dumnezeu. În Coran scrie că martirii nu mor. Ştiu că fiul meu este aproape de mine. Aceasta este credinţa noastră” (Lelyveld, 2001, p. 48). Pentru Occident, Ismail este un terorist, dar pentru mama sa acesta va ramane un martir. În iunie 2002, Hamas a difuzat o ultimă înregistrare cu Mahmoud al-Obeid, un student de 23 de ani, care tocmai participase la un atac sinucigaş. Mahmoud a murit într-un atac întro zonă evreiască omorând doi soldaţi israelieni. În mod anormal, mama lui, Naima, apărea cu el în înregistrarea video şi părea a şti foarte bine ce plănuia fiul său. În înregistrarea video, Naima îi spunea: „Cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuşi. Fie ca fiecare glonţ să-şi atingă ţinta şi fie ca Domnul să te martirizeze. Aceasta este cea mai frumoasă zi din viaţa mea”. Mahmoud i-a răspuns: „Îţi mulţumesc că m-ai crescut” (Guerin, 2002). ntr-un interviu, de după moartea fiului său, Naima a spus unui jurnalist: „Nimeni nu vrea să-i moară fiul. Am vrut întotdeauna să aibă o viaţă bună. Dar teritoriul nostru e ocupat de israelieni. Ne sacrificăm fiii pentru a ne căpăta libertatea” (Guerin, 2002). Privind dinspre Haganah-ul sau spre Irgun-ul de altadata, denumirea de „atacuri insurgente” pentru actiunile intreprinse in trecut de catre acestea se gaseste justificata. Privind insa la lumea araba, actiunile organizatiilor Hamas sau Hezbollah sunt apreciate drept acte de terorism. Se poate spune oare acelasi lucru si daca privim actiunile Statelor Unite ale Americii desfasurate in Irak? Firesc, raspunsul se afla la fiecare dintre dumneavoastra. Ori pentru a intelege acest lucru, trebuie sa nu uitam ca terorismul sustine violenta, in timp ce religia indeamna spre impacarea cu sine. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

11

ABU ALA AL – GHITI, (2007). Ce inseamna islamul, Editura Taiba, Bucuresti. ABUL A’LA MAWDUDI, (1963). Islamul, Editura Taiba, Bucuresti. ALI, L., (2007). Efectul de bumerang, Ed. House of Guides, Colecţia Intervenţii, Bucuresti. ANDREESCU, A., RADU, N., (2007). Reţeaua terorii. De la Septembrie Negru la Al Qaida Albă, în, „Gândirea Militară Românească", martie - aprilie, vol.2. ANGHEL, G., (2005), Jihadisti pe internet, in, www.romanialibera.ro ANGHELESCU, N., (1993). Introducere în Islam. Ed. Enciclopedica, Bucureşti. ARMSTRONG, K., (2001). Was it inevitable? Islam through history, in J. Hoge, Jr. and G. Rose, „How Did This Happen? Terrorism and the New War" (p.53-70) Oxford: Public Affairs BAAGIL, H., M., (2003). Dialogul dintre musulman si crestin, Fundatia Taiba, Bucuresti. BADIUZZAMAN SAID NURSI, (2002). Cuvinte. Din opera Risale-i Nur (Epistolele Luminii). Traducere de George Grigore , Ed. Nesil Maatbalicilik A, Bucureşti. 2002. BARNA, C., (2007), Occident vs. Islam: globalizarea războiului sau a păcii?, în, “Cadran Politic”, nr.43. BAHMAREANU, C. (2006). Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul secolului XXI, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate - Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti. BALINT, Z., SIRBU, B.si colab., (2008), Terorismul – stare de anomalie sociala, in, Sesiune comunicari stiintifice, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. BARREAU, J., C., (2001). De l'Islam en général et du monde moderne en particulier, collection Pamphlet , Paris. BURGESS, M., DELCEA, EVA, ILDIKO., (2006). Problematica definirii terorismului, în, „Terorismul Azi”, vol IV - VI, an 1, oct. – dec. CARRE, O., MICHAUD, G., (2001). Les Frères Musulmans (1928-1982), L’Harmattan, Paris. CHELARU, M., (2004). Jihad. Ed. Timpul, Iaşi. XXX (2004). Coranul Cel Sfânt în limba româna , Ediţia a III-a, Ed. Islam, Bucureşti. CHERIM ENGHIN, (2007), Islam , religia terorii ?, Fundatia Taiba, Constanta. CHOMSKY, N., (2003). America in cautarea dominatiei globale: Hegemonie sau supravietuire , Ed. Antet, Bucuresti. CORNILA, C., (2008). De la religie la terorism, Ed. ANAMAROL, Bucuresti. CUCU. I., (2010). Terorismul economic, in, Revista Crima Organizată şi Terorismul Azi, vol. 43, an VI, 2010 DELCAMBRE, A., M., (2003). L'islam des interdits, Éditions Desclée de Brouwer, Paris. DELCEA C., (2003). Psihologia terorismului. Cine devine terorist şi de ce?“ , Ed. Cartipex, Cluj-Napoca. DELCEA, C.; BĂDULESCU, A (2006). 11 septembrie 2001 – cauze şi consecinţe, în, Terorismul Azi, vol III, an 1, septembrie.

12

DENGG, A., (2007). Terorismul - o ameninţare asimetrică, în, „Impact Strategic", nr 2., Universitatea Naţională de Apărare „Carol I", Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Bucureşti. ELSASSER, J., (2006). Comment le Djihad est arrivé en Europe, Vevey, Editions Xenia, Paris. ENGHIM, C., (2007). Islamul – religia terorii ? Manuscris, Fundatia Taiba, Bucuresti. ESPOSITO, J., L., (2007). Who speaks for islam?, Gallup Institute, USA. FRANCORUM, G., (1962). For the Deeds of the Franks and the Other Pilgrims to Jerusalem, translated by Rosalind Hill, London. FRATTASIO, A., (2006). Epistemologia terorii, Ed. ERA, Bucureşti. FRUNZETI, T; ZODIAN, Vl., Lumea 2007 – Enciclopedie politică şi militară (studii strategice de securitate), Editura CTEA, Bucureşti 2007 FILIPESCU, N., (2005), Repudirea extremismului islamic, manuscris. FIRESTONE, R., (1990). Jihad: originea războiului sfânt în islam, Ed. Universităţii Oxford. FOUAD AL-FARSI, (2001), Modernity and Tradition: The Saudi Equation (ed. a III-a,Knight Communications Ltd.al-Farsi). FRITHJOF, S., (1994) Să înţelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea lumii islamice, Ed. Humanitas, Bucureşti GHIGHILICEA, N., (2008). Musulmanii vor libertate si traditi islamica, in, www.adevarul.ro GHIGHILICEA, N., (2008). Arabia Saudită se deschide dialogului cu creştinismul, in, www.adevarul.ro GRIGORE, G. (2005). Coranul, Ed. Herald, Bucureşti. HARUN, Y., (1999). Islamul denunta terorismul, Ed. Amal Press, Londra, UK. HUNTINGTON, S.P. (1995). Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Ed. Samizdat, Bucuresti. IBRAM, N., (2000). Islamul şi valenţele lui. Pelerinaj în locurile sfinte ale Islamului. Ed. Ex Ponto, Constanţa. IBRAM, N., (2005). Religie islamică. Curs, Facultatea de litere, Universitatea "Ovidius", Constanţa ISOPESCU, S., O., (1912). Coranul. Traducere din limba arabă, Chişinău, Editura ETA, Cluj - Napoca. LAMMENS, H., (2003). Islamul contemporan, Ed. Corint, Bucureşti, 2003. MERVIN, S., (2002). Histoire de l'Islam : Fondements et doctrines, Collection Champs Flammarion, Paris. MICHEL, A., (1994). Islamul şi civilizaţia sa, Editura Meridiane, Bucureşti PETERS, R., (1977). Jihad in Mediaeval and Modern Islam, Ed. Brill Academic Pub, London. POPESCU, Boris, (2008). Implicaţii geopolitice ale globalizării, Sesiune de comunicari stiintifice, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.

13

POULIGNY, B., (2000). Un seul monde, un monde pour tous ? Interventions militaires et régulation des conflits, 2000, în, http://www.ceras-projet.com/index.php?id=2062 RAUFFER, X, (1987). La nebuleuse: Le terrorisme du Moyen - Orient, Ed. Fayard, Paris. SAVIN, A., (2009). Geopolitica Islamului, manuscris. SĂGEATA, R., (2004). Islamul in drapelele nationale, in, revista „ Geopolitica”, nr.1 SCHUON, Fr., (2001). Sa înţelegem Islamul. Introducerea în spiritualitatea lumii musulmane, Bucureşti. SEBAEE, M., (2004). Minuni ale civilizatiei islamice, Ed. Taiba, Bucuresti. SELISTE, M., R., (2004). Diavolul in Islam, in, revista „ Geopolitica”, nr.1 SEPTAR (GEMALEDIN), S., (2006). Islamul – religia terorii ? Disertaţie, Facultatea de Jurnalism, Universitatea “Hyperion”, Constanţa. SIMILEANU, V., (2006). Consecintele geopolitice ale Ddjihadului, in, revista „Geopolitica”, Bucuresti. SIRBU, BENEDICT. I. (2007). Razboiul de gherila intre terorism si lupta pentru libertate,. Manuscris. TANTAWI - Al, A., (1998). Introducere generala in Islam, Ed. Islam, Bucuresti. TEODORESCU, S., (2008). Accesul statelor la resursele de energie, Sesiune de comunicari stiintifice, Facultatea de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. VĂDUVA, Ghe., şi colectiv (2002).Terorismul. Dimensiunea geopolitică şi geostrategică. Academia de Înalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice, Bucureşti. VĂDUVA, Ghe., (2007). Non erubescit. Terorismul intre realitate, imagine si cuvant, in, Terorismul Azi", vol XI - XIII, an II. XXX (1998). Traducerea sensurilor si comentarii ale Coranului cel Sfant in limba romana, traducere si editare Asociatia Studentilor Musulmani din Romania, Editia I, Ed. Islam, Timisoara.

Periodice
"Islamul Azi" - Romania "Anadolu genclik" (Tineretul Anatolian) – Turcia "Beyan" (Dezvaluiri) – Turcia

Pagini webb
www.islamulazi.ro www.islamicity.com www.islamdenouncesterrorism.com www.islamonline.com www.muftyat.ro www.taiba.ro

14

15

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful