P. 1
Geografia Populatiei Si Asezarilor Umane

Geografia Populatiei Si Asezarilor Umane

|Views: 17,073|Likes:
Published by gabriela bejenaru

More info:

Published by: gabriela bejenaru on Jul 02, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/19/2014

pdf

text

original

Cerinţele de dezvoltare a societăţii, a civilizaţiei în general, sunt în mod firesc în
continuă creştere. Procesul muncii se amplifică şi se diversifică continuu. Asemenea
proces capătă în zilele noastre, dar mai ales în perspectivă, dimensiuni greu de apreciat.
Indicii economici, demografici, sociali, ai omenirii se schimbă la intervale din ce în ce mai
mici. Creşterea numerică a populaţiei duce la dublarea acesteia în mai puţin de 100 de
ani, iar ritmurile urbanizării sunt deosebit de accentuate.
Ritmurile actuale accentuate de industrializare, de urbanizare, de modernizare a
agriculturii, creşterea rapidă a mijloacelor de transport determină în toate ţările
intensificarea proceselor de poluare a elementelor sistemului ecologic, conduc la
modificarea însuşirilor fizice, chimice sau biologice ale factorilor de mediu, ceea ce poate
dăuna dezvoltării normale a vieţii pe pământ, îndeosebi sănătăţii şi capacităţii de muncă a
omului.

Asemenea fenomene, considerate astăzi, şi nu fără temei, drept probleme majore ale
contemporaneităţii, se situează în prim planul ştiinţei, al politicii naţionale, al preocupărilor
şi relaţiilor internaţionale în general.

299

În mod firesc, ştiinţa şi tehnica, preocupările interne ale fiecărei ţări duc la
valorificarea intensivă a tuturor resurselor naturale. Cerinţele actuale impun o valorificare
superioară care nu poate fi posibilă decât printr-o intervenţie masivă, multilaterală a
tehnicii, mai mult sau mai puţin perfecţionate.
Ritmul dezvoltării, accentuarea crescândă a intervenţiei omului în natură conduc
uneori crearea unor situaţii actuale sau de perspectivă, cum sunt:
- epuizarea anumitor resurse ale solului sau subsolului;
- degradarea unora dintre componentele mediului înconjurător, a sistemului ecologic

în general;

- modificări lente sau bruşte în peisajul geografic, pe plan local, regional sau chiar

planetar.

Intervenţia brută, fără discernământ, determină transformări, în compoziţia globală a
atmosferei şi, ca urmare, într-o multitudine de procese, care influenţează echilibrul
biosferei.

Ca atare, în viziunea atitudinii generale - de prognoză şi perspectivă - fiecare ştiinţă
îşi impune în mod obiectiv noi orientări în practică şi în cercetarea fundamentală.
Acum, mai mult decât oricând, trebuie înţeles că viitorul şi activităţile umane ne
impun o gândire mai profundă, de deosebită responsabilitate asupra ideilor, planurilor,
acţiunilor noastre, este o responsabilitate a secolului, a generaţiilor actuale, îndeosebi a
generaţiilor tinere.

În acest caz abordarea problemelor mediului înconjurător trebuie să aibă la bază o
serie de principii fundamentale, cum ar fi:
- situaţa actuală arată că natura şi importanţa problemelor privind mediul
înconjurător capătă noi dimensiuni în societatea industrială modernă. Acest lucru solicită
perfecţionarea metodologiei şi practicii geografice, pornind de la definiţia şi conceptul a
ceea ce numim mediul înconjurător şi până la finalizarea cercetării geografice.
Mediul înconjurător nu poate fi conceput altfel decât ca un ansamblu de elemente
care formează, în complexitatea relaţiilor lor, cadrul şi condiţiile necesare vieţii omului,
dezvoltării societăţii în general. Este vorba, deci, de un sistem om-mediu în cadrul căruia
componentele fundamentale impun o interdependenţă riguroasă.
Schema sistemului om-mediu demonstrează cu prisosinţă că noţiunea “mediu”
capătă noi dimensiuni şi atribute, “mediul” nu poate fi înţeles doar ca o sumă constituită
din aer, apă, sol. Diversele forme de manifestare ale componentelor naturii depind astăzi
atât de mult de condiţiile economice şi sociale, încât este imposibil de a le mai aborda
(evident cu toate competenţele şi exigenţele ştiinţei) fără a ţine seama în primul rând de
om şi activităţile sale. O atare concepţie imprimă ştiinţei geografice însăşi un caracter
formativ, de limitare a informaţiei excesive şi de stimulare a explicaţiei interrelaţiilor, a
laturii formative.

Este evident că societatea contemporană se caracterizează prin fenomene
ireversibile ale industrializării şi urbanizării.
Urbanizarea exercită o influenţă considerabilă asupra condiţiilor de viaţă ale
populaţiei. Ea influenţează pozitiv activităţile terţiare (servicii), dar totodată participă activ
alături de industrie şi agricultură la procesul nedorit de poluare, degradare a zonelor verzi,
provoacă schimbări profunde în utilizarea solului, în structura faunei şi florei în general.
Deşi este foarte dificil a aprecia global efectele poluării la scară locală, zonală, regională
sau mai ales continentală, apar situaţii evidente care dovedesc limitarea capacităţii de
autopurificare pe care o posedă mediul înconjurător. Însăşi “presiunea” populaţiei ca
urmare a comportamentelor demografice poate provoca anumite dereglări în echilibrul
natural.

Iată de ce cerinţele perfecţionării metodologiei şi practicii geografice se înscriu pe
primul plan al principiilor ce stau la baza abordării ştiinţifice a mediului ambiant;

300

- pământul, apa, atmosfera, învelişurile planetei în ansamblu nu mai pot fi
considerate recipiente de capacitate infinită, puterea lor de primire şi neutralizare fiind
limitată. Regenerarea unui component degradat sau epuizat solicită timp îndelungat,
uneori cu mult peste posibilităţile ce le oferă o generaţie umană.
Creşterea economică trebuie în acest fel coordonată cu acţiuni concrete de protecţie
a mediului înconjurător. Practica socială trebuie astfel să asigure mai multă atenţie calităţii
mediului înconjurător, rolului acesteia asupra producţiei, serviciilor, consumului, precum şi
asupra “receptorilor” care solicită responsabilitatea umană;
- bogăţiile naturale şi mediul înconjurător rămân principalele resurse ale dezvoltării
economiei, premisele creşterii gradului de civilizaţie şi bunăstare a tuturor membrilor
societăţii. “Mediile sintetice” nu vor putea niciodată înlocui calităţile pe care le oferă mediul
înconjurător. Preferinţa lor este de scurtă durată şi unilaterală.
De la sine înţeles că omenirea va continua în mod obiectiv să producă, să consume
mai mult şi să obţină produse mai bune. Problema fundamentală, în abordarea mediului
înconjurător, rămâne aceea a utilizării cât mai raţionale a resurselor disponibile şi, evitarea
distrugerii lor. Se impune, în acest caz, o mai multă preocupare în cunoaşterea raporturilor
ce se stabilesc între mediul înconjurător şi creşterea economică;
- în asemenea condiţii, omul, astăzi, îşi înscrie pe primul plan al preocupărilor sale
principiul fundamental al protejării naturii şi poate în mai mică măsură cucerirea ei, în
înţelesul clasic al acestei noţiuni. Epoca “marilor descoperiri”, cuceririi “petelor albe” este
de mult timp depăşită. Cunoştinţele, informaţiile asupra manifestărilor unui component sau
altul s-au amplificat şi acumulat de aşa manieră încât se cer salturi calitative;
- sistematizarea sau planificarea fizică a teritoriului se impune din ce în ce mai mult
ca unul dintre mijloacele cele mai eficiente, pentru efectuarea unor studii amănunţite
asupra diverselor aspecte şi probleme de bază care apar în legătură cu mediul ambiant.
Sistematizarea teritoriului poate fundamenta crearea de noi relaţii în cadrul mediului
ambiant, relaţii armonioase care solicită ca o necesitate stringentă, o clară viziune şi
cultură geografică.

Este astfel de la sine înţeles că fiecare efort de transformare a cunoştinţelor ştiinţifice
în mijloace tehnice trebuie să fie făcut în dependenţă de ţelurile umane şi numai pentru a
îndeplini funcţii umane;

- în etapa actuală de cunoaştere a efectelor activităţii umane asupra mediului
înconjurător se solicită acţiuni concrete de formare şi educaţie în direcţia protejării şi
ameliorării mediului înconjurător.

15.3.3. Impactul activităţii antropice asupra componentelor
mediului înconjur
ător.

15.3.3.1. Impactul asupra resurselor fondului funciar

Pământul, ca teritoriu, prin toate calităţile pe care le deţine, constituie unul dintre
principalele resurse naturale, sursa de bază pentru existenţa oricărui popor. Pământul este
“suportul” agriculturii, organizărrii satelor, oraşelor, recreaţiei, întregii existenţe.
Dimensiunile folosinţei pământului sunt în aparenţă infinite. În realitate există un fond
funciar limitat, supus unor acţiuni restrictive, din ce în ce mai vizibile.
Se estimează că în fiecare an 6-7 mil. ha din terenurile agricole sunt pierdute ca
urmare a eroziunilor. Aproximativ 1,5 mil ha se pierd ca urmare a salinizării şi alcalinizării
solului. Între 16 şi 20 mil ha din pădurile tropicale şi alte fonduri sunt degradate sau
anihilate.

301

Într-adevăr pe primul loc în rândul componentelor sistemului ecologic supuse direct
presiunii umane se situează pământul, solul sau, în general vorbind, teritoriul pe care se
desfăşoară manifestările societăţii omeneşti.
Suprafeţe imense sunt supuse încă eroziunilor, alunecărilor, inundaţiilor,
torenţialităţii. Acţiunile omeneşti masive, bruşce, pe teritorii imense, intervenţiile directe
prin despăduriri, organizarea de mari şantiere hidrotehnice sau de altă natură, provoacă
modificări sensibile în peisajele geografice, schimbarea unor echilibre biologice şi
climatologice.

Paralel cu modificările provocate de intervenţia directă a omului în natură, se
constată existenţa unor suprafeţe imense considerate neproductive, supuse acţiunilor
spontane ale proceselor naturale. Din suprafaţa uscatului (13,6 mild ha) circa 5,4 mild. ha
sunt deocamdată cuprinse în categoria pustiurilor şi terenurilor improprii construcţiilor
omeneşti. Dacă la acestea mai adăugăm cele 6,68 mild. ha ocupate de păduri şi păşuni,
fâneţe, constatăm cu uşurinţă preocuparea insuficientă pentru valorificarea raţională a
acestei preţioase resurse pe care ne-o oferă natura.
Situaţia pe ţări din acest punct de vedere este şi mai grăitoare. În Brazilia, de
exemplu, din totalul de 851.196 ha numai 29.760 ha sunt folosite pentru agricultură,
respectiv pentru culturile de câmp. În Paraguay sunt folosite în acest scop 929 ha, din
totalul de 40.675 ha, în Australia 37.150 ha, din totalul de 768.680 ha.
Este de la sine înţeles că lipsa de gospodărire a terenurilor duce la degradarea şi
reducerea simţitoare a eficienţei lor economice.
Paralel cu marile deficienţe în ce priveşte gospodărirea propriu-zisă a fondului funciar
al planetei, avem de-a face, cu intervenţii ale colectivităţilor umane care poluează din ce în
ce mai intens solul, pământul ca atare.
Excludem deocamdată efectele chimizării. Este suficient să ne referim la suprafeţele
ocupate de reziduuri menajere şi industriale cum sunt produsele nerecuperabile de la o
serie de mari unităţi ale industriei chimice, depozitarea cenuşei de cărbuni de la marile
termocentrale, reziduurile menajere colectate din oraşe.
În afară de degradarea directă, avem în vedere şi influenţa indirectă a nocivităţilor
asupra pământului. Terenurile agricole, bunăoară, din apropierea unor surse de ape uzate,
deversate în râuri au mult de suferit; ele îşi modifică structura chimică suportă modificări
biologice ca urmare a distrugerii microorganismelor. Agresivitatea greu încă de apreciat
este determinată de deversările reziduurilor direct în sol. Este vorba îndeosebi, de
deversările petrolifere, uleiurilor, sărurilor alcaline etc.
De la sine înţeles că problema conservării pământului în fiecare ţară prezintă o
importanţă deosebită, că fiecare component al sistemului ecologic nu poate fi abordat
izolat. Fiecare dintre componentele sistemului ecologic poate constitui cauza degradării
componentelor cu care se află în interacţiune, cum, de bună seamă, fiecare din acestea
poate suporta consecinţele degradării celorlalte.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->