You are on page 1of 4

Identitatea este definită în diferite dicţionare ca „similitudine şi comunitate, ca unitate şi permanenţă, în opoziţie cu alteritatea, contrastul, diferenţa şi distincţia”2.

O serie de autori, însă, ancorează identitatea „în relaţia dintre individ şi colectiv, dintre persoane şi grupul lor de apartenenţă”3 sau o concep ca „o construire a unei diferenţe, o elaborare a unui contrast, o punere în relief a unei alterităţi”4. În această situaţie, identitatea socială nu dobândeşte semnificaţie decât în raport cu diferenţele faţă de celelalte grupuri. Dacă indivizii au nevoie să se compare cu ceilalţi pentru a se evalua, atunci apartenenţa lor la un grup joacă un rol extrem de important în această evaluare. Comparaţia socială implică conotaţia pozitivă sau negativă a apartenenţei la grup. Ca urmare, nevoia unei evaluări pozitive a indivizilor devine o necesitate stringentă de a aparţine la grupuri evaluate pozitiv în raport cu alte grupuri. „Grupurile sociale sau categoriile (şi apartenenţa la ele) - afirmă Tajfel şi Turner – sunt asociate unor conotaţii pozitive şi negative. În consecinţă, identitatea socială poate fi pozitivă sau negativă în funcţie de evaluările (care tind să fie împărtăşite din punct de vedere social fie în interiorul grupului, fie între grupuri) acelor grupuri care contribuie la identitatea socială a unui individ. Evaluarea propriului grup se face în funcţie de alte grupuri specifice, prin intermediul comparaţiilor sociale şi în termenii atributelor sau caracteristicilor încărcate de valoare. Comparaţiile care au ca rezultat o diferenţă pozitivă între grupul de apartenenţă şi un alt grup produc o ridicare a prestigiului”1. Aproape în toate cazurile, când se revendică identitatea unui grup etnic se porneşte din plan cultural. Lucrul este plauzibil dacă avem în vedere că atunci când organizările sociale globale se pulverizează, grupurile componente „se reînrădăcinează în subculturile lor particulare pentru care au aderenţă, în care atributul identităţii culturale (limbă, religie, tradiţii, forme de învăţământ, presă) nu mai seamănă cu cel al identităţii politice”2. Recursul la cultură pentru afirmarea identităţii este inevitabil datorită faptului că grupurile etnice devin „vizibile”, în primul rând prin „tiparul” cultural al vieţii de grup, ce desemnează, în concepţia lui A. Schutz, „toate acele valorizări particulare, instituţii, sisteme de orientare şi direcţie (precum obiceiurile, regulile, legile, obişnuinţele, tradiţiile populare, eticheta, modelele) care /…/ caracterizează orice grup social în orice moment al istoriei sale”3. Membrii nativi ai oricărui grup etnic acceptă scheme standardizate gata elaborate cu privire la un tipar cultural transmis ancestral şi pe cale administrativă (de autorităţi), ca un ghid nechestionabil, valabil pentru evaluarea şi rezolvarea tuturor situaţiilor şi problemelor cu care se confruntă grupul1. Capătă forme de tipar cultural numai acele cunoaşteri care se referă la viaţă în şi de grup şi care au fost transmise de la o generaţie la alta, fiind ridicate (prin esenţializări, selecţie şi simplificări etc.) la rang de scheme standardizate şi, deci, de ghiduri ale acţiunii, care sunt capabile să provoace aderare (împărtăşire) atât pe orizontală (la toţi membrii actuali ai grupului), cât şi pe verticală (de la o generaţie la alta)2. În concepţia lui A. Schutz, numai cunoaşterile ridicate la statutul de scheme standardizate au rang de tipar cultural al vieţii de grup şi sunt definitorii pentru identitatea grupului, „celelalte cunoaşteri zilnice rămân inconsistente, incoerente şi doar parţial clare” 3, cu rol secundar şi nedefinitoriu pentru identitatea unui grup4. În câmpul de cunoaştere şi aprofundare a identităţii grupurilor etnice se relevă rolul important al limbii ca fenomen social şi cultural. Trebuie ţinută permanent în atenţie acea

Imaginea de sine a grupurilor etnice se actualizează în funcţie de reacţiile de răspuns – pozitive sau negative – ale acestora la provocările mediului natural şi social. organizările etnice îi determină pe oameni să se manifeste ca membrii ai acestora. Prin modalităţile de administrare care le sunt proprii grupurilor etnice. . imaginea de sine a grupurilor etnice se manifestă în modalităţi care decurg din orizontul de interpretare al oamenilor. cu atât influenţează mai puternic elementele lor componente (organizaţii şi instituţii) şi. cu cât capătă caracteristici mai accentuate. modalităţile în care fiecare grup etnic îşi percepe şi evaluează trecutul. oamenii. Se impun însă şi aici câteva considerente.facultate care ne face să înţelegem zona de virtualităţi ale cuvântului. prin statusurile şi rolurile atribuite oamenilor. ca organizări sociale specifice. criteriile de percepţie şi evaluare a succeselor şi eşecurilor. Diferenţele dintre grupurile etnice devin sesizabile dacă ne raportăm la organizarea şi funcţionarea familiilor. Imaginea de sine a grupurilor etnice este rezultatul a numeroase interpretări produse de oameni. limitele lor privind răspunsul dat provocărilor mediului natural şi social. de la modalităţile în care îşi manifestă sensibilitatea estetică până la caracteristici ale creaţiei culte5. zonă ce asigură specificul şi diferenţele dintre grupurile etnice. Reprezentările şi imaginile oamenilor despre propriul grup etnic se implică în mod direct în orientarea manifestărilor. Diferenţele dintre grupurile etnice nu se opresc însă aici. Imaginea de sine a fost tratată pe larg în prima temă a cursului. rezultatele putând duce la mobilizări pentru depăşirea obstacolelor sau la atitudini de descurajare şi imobilism. la comunităţile urbane şi rurale. ele fac parte din caracteristicile acestora şi oferă indicii despre starea grupurilor etnice la un moment dat2. atitudinilor şi opinilor exprimare de către acestea. prin modalităţile în care sancţionează comportamentele ce le sunt nefavorabile şi încurajează comportamentele ce le pot fi favorabile. Identitatea prin raportare la altul scoate în evidenţă diferenţierile care se asociază şi se întrepătrund în spaţiul specific grupurilor etnice şi în spaţii de influenţă interculturală. prin reprezentările şi imaginile despre ele. Sunt fundamentale. Conceptul de imagine de sine (autoimagine) nu beneficiază de o interpretare omogenă. Ele sunt evidente şi dacă se investighează modalităţile în care membrii grupului le analizează şi interpretează. la modalităţile de a produce bunuri materiale sau la modalităţile de a petrece timpul liber1. prin intermediul lor. ale limbii în ansamblul ei. diferenţele lingvistice se alătură altor diferenţieri: de la cutume culinare şi vestimentare până la instituţiile care susţin şi apără grupurile etnice. Atitudinile şi reacţiile comportamentale faţă de situaţia propriului grup etnic sunt specifice fiecărei etnoorganizări. organizaţiilor şi instituţiilor ce formează etnoorganizările. din această perspectivă. asumarea sau neasumarea lor. prezentul şi şansele pentru evoluţiile viitoare. de la modalităţi de socializare a relaţiilor dintre oameni până la modalităţile de funcţionare a localităţilor şi industriilor. Grupurile etnice. Aşadar. În aceste spaţii. să întreţină conştiinţa de sine a grupurilor etnice şi să le conserve identitatea3. fiecare dintre ele referindu-se la aspecte disparate şi conţinând erori sau simplificări deformatoare. prin normele de organizare internă. Imaginea de sine a grupurilor etnice este rezultatul autoevaluării şi dezvăluie elemente importante ale identităţii acestora: caracteristicile grupurilor etnice. pe care le generează îndeosebi la oamenii implicaţi în funcţionarea lor.

Ca urmare. Consecinţele definirii celuilalt pe baza criteriilor religioase. Aceste criterii constituie. nebunii faţă de «normali». compatibilităţilor şi incompatibilităţilor faţă de „noi”. criteriul social. ba chiar şi în timpul Renaşterii.în categorii care lasă să se întrevadă direcţii multiple. departajează şi diversifică pe celălalt în multiple ipostaze sunt. Constatăm. moral-imoral etc. politice. sau nişte necunoscuţi. coagulând percepţiile celuilalt în sisteme mai mult sau mai puţin coerente.). apropiată sau. în funcţie de sfera în care celălalt devine obiect de interes. criteriul religios. Apoi poreclele pe care şi le dădeau unul altuia popoarele din zorii istoriei şi descripţiile altor popoare făcute de istoricii antici oferă şi alte abundente paradigme. străin sau excentric. Herodot. civilizat-barbar. criteriul mental.. dezvoltat-nedezvoltat. Acest tip de alteritate ne semnalează faptul că „transcendenţa înseamnă însuşi celălalt”1. principalele elemente care stau la baza definirii celuilalt şi a evidenţierii diferenţelor. economice şi culturale. sau exterior. . în cele din urmă.în funcţie de criterii: criteriul etnic. criteriile religioase. Iar reprezentările lor sau perpetuat în conştiinţa urmaşilor până în Evul Mediu. interior societăţii. deci o altă societate. în acelaşi timp. Xenofon sau Strabon – nume cu mare rezonanţă în istoria veche – i-au înfăţişat. străini a căror limbă sau obieceiuri nu le înţeleg /…/”4. politice şi ideologice sunt ilustrate sugestiv de către Klaus Heitmann. creştin-păgân. Criteriile cele mai importante care îl identifică. alături de negativitatea vie a existenţei. se ştie. percepţia şi evaluarea celuilalt din diferite perspective. „Acest gup poate fi. putem înţelege că nu formăm o substanţă omogenă şi radical străină de tot ceea ce nu este sinele: eu este un altul”3. cât şi asemeni celui care trezeşte o continuă adversitate5. cât şi a celui de departe. care afirmă că „tantologia transformării imaginii de «străin» într-una de «duşman» îşi trage originea încă din gândirea primitivă. Dar termenul celălalt se subîmparte . despre aspectele fundamentale ale vieţii. economice şi ideologice introduce în procesul de cunoaştere a acestuia modalităţi bipolare de evaluare (bine-rău. puternic-slab. în primul rând. la îndemâna oricui. pe care îi putem concepe ca pe o abstracţie (celălalt sau altul în raportul cu eu) sau ca pe un grup social concret de care noi nu aparţinem. imediat că şi ceilalţi sunt nişte euri. politice. individualizează. criteriul sexual etc. cum au susţinut un Lucien Lévy-Bruhl şi alţi antropologi. activităţii şi spaţiului (teritoriului) celuilalt. oarecum globală. „Îi putem descoperi pe ceilalţi în noi înşine. atât în identitatea celui cu care devine posibilă o anumită comuniune. cunoaşterea şi evaluarea celuilalt nu sunt însă posibile decât în condiţiile existenţei unei cantităţi suficiente de informaţii despre aceasta şi. pe sciţi. în primul rând. la rândul lui. şi care nu trebuie înţeleasă doar ca primejdie. Unii autori vorbesc şi despre o alteritate necomună. „ci şi ca element firesc în fenomenologia vieţii sau în cea a fiinţei”2. raportate în mod direct la sisteme de interese fundamentale ale societăţii respective. moral. ideologice. sarmaţi sau alte seminţii ale răsăritului doar ca pe nişte barbari cruzi şi sălbatici. la celălalt. Perceperea şi departajarea celuilalt pe criterii religioase. perşi. Percepţia. de fapt. .Situarea omului în spaţiu şi în timp implică. priten-duşman. femeile faţă de bărbaţi. celălalt poate să ne apară atât sub înfăţişarea semenului din apropierea noastră. Imaginea celuilalt joacă un rol important în decursul istoriei umane. după caz. îndepărtată: fiinţe pe care totul le apropie în plan cultural. ea desemnând. din gândirea prelogică. istoric. bogaţii faţă de săraci. precum cea divină sau demonică. al Barocului şi al preiluminismului. raportarea sa esenţială. care se manifestă în acelaşi orizont. absolută. însă.

relaţii care nu se pot stabili decât dacă etnoorganizările comunică între ele. comunicarea între grupurile etnice este un fenomen social evolutiv.Din perspective sociologice şi psihologice. este susceptibilă de a primi aprecieri favorabile sau defavorabile. în această situaţie. Această percepţie a interacţiunii sociale arată că. în ultimă instanţă. . Întrucât comunicarea este mijlocul prin care grupurile etnice se influenţează unele pe altele. viaţa grupurilor umane este concepută ca „un ansamblu de interacţiuni în cadrul cărora percepţia şi reprezentarea altuia au loc în termeni de aşteptări şi anticipări. Comunicarea. grupurile umane în general şi grupurile etnice în special devin realităţi de-sine-stătătoare şi specific individualizate în cadrul relaţiilor dintre ele. ea este un agent esenţial al proceselor intergrupuri la nivel global. fenomen structurat în timpul istoric. pornind de la valorile şi idealurile la care subscriu grupurile etnice care interacţionează. care determină raporturi de cooperare sau conflictuale. Ca urmare. determinat de factori favorizanţi sau frenatori. „Comunicarea face posibilă interacţiunea”2. de previziuni şi strategii” 1.