You are on page 1of 319

DAN STEMATIU

2008
2








Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a
României

STEMATIU, DAN
Amenajări hidroenergetice / Dan Stematiu
Bucurereşti: Conspress, 2008
Bibliogr.
ISBN 978-973-100-017-8


624.13



Colecţia Carte universitara



















CONSPRESS

B-dul Lacul Tei nr. 124, sector 2, Bucureşti
Tel: (021) 242 27 19 / 169; Fax: (021) 242 07 81

3
PREFAŢĂ

Resursele de energie hidraulică reprezintă o parte importantă din resursele mondiale
de energie primară. Energia hidraulică este disponibilă în natură sub forma energiei
asociată curgerii râurilor şi a fluviilor, energie cunoscută sub denumirea hidro
convenţională şi ca energie a valurilor, a curenţilor marini şi a oscilaţiilor periodice
ale mareelor, ultimile fiind încadrate în categoria energiilor hidro neconvenţionale.

Hidroenergia este o formă de energie regenerabilă, între care se mai înscriu energia
solară, energia eoliană şi energia geotermală. Sursa primară a energiei hidraulice este
radiaţia solară şi circuitul apei în natură. Între diversele forme de energie regenerabilă,
hidroenergia este şi va rămâne pentru mult timp cea mai importantă sursă utilizată. În
prezent, energia generată anual pe cale hidro atinge 2,1 millioane de GWh, ceea ce
reprezintă între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. Cele mai pesimiste
estimări acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. La nivel
European, în 2007, hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă. În
România, la nivelul anului 2008, se produc anual, în medie, cca 18 TWh, adică 35 %
din consum, dar potenţialul amenajabil este de 38 TWh / an.

Energia hidroelectrică este nu numai regenerabilă, dar este şi curată. Ea nu produce
deşeuri (cenuşi sau substanţe radioactive), nu produce bioxid de carbon care
contribuie la efectul de seră, nu produce oxizi de sulf care stau la origina ploilor acide.
Combustibilul ei este apa, un combustibil curat care nu suferă degradări prin
turbinare.

Ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor care asigură transformarea energiei hidraulice
în energie electrică poartă denumirea de amenajare hidroenergetică. Amenajările
hidroenergetice convenţionale cuprind lacuri de acumulare, create prin bararea
cursurilor de apă, precum şi canale, conducte sau galerii de derivare a apei spre
centrala hidroelectrică, unde sunt amplasate turbinele şi generatoarele. O categorie
specială o constitue uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Amenajările
hidroenergetice neconvenţionale cuprind la rândul lor instalaţii şi mecanisme specifice
de convertire a energiei valurilor şi mareelor în energie mecanică şi apoi electrică.

Lucrarea de faţă tratează numai o parte din ansamblul de noţiuni, baze teoretice şi
lucrări inginereşti care sunt cuprinse în sintagma amenajări hidroenergetice.
Cuprinsul cărţii este definit de programa analitică a cursului cu denumire similară, pe
care autorul îl predă din anul 1982 la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii
Tehnice de Construcţii Bucureşti. Curicula specializării cuprinde un curs extins
dedicat construcţiilor hidrotehnice, unde sunt predate barajele şi construcţiile aferente
barajelor, prizele de apă, derivaţiile sub presiune, prin conducte şi galerii hidrotehnice,
precum şi derivaţiile cu nivel liber prin canale. Astfel de construcţii intră şi în
componenţa amenajărilor hidroenergetice, dar nu mai sunt tratate şi în această lucrare.

Cartea debutează cu un capitol introductiv, în care se prezintă geneza şi
caracteristicile energiei hidraulice şi se precizează rolul energiei hidroelectrice în
sistemul energetic.

4
Capitolul al doilea tratează resursele hidroenergetice şi schemele de amenajare. Pentru
început se prezintă modul de evaluarea a potenţialului hidroenergetic şi estimările
privind potenţialul hidroenergetic al României şi potenţialul hidroenergetic mondial.
Sunt apoi detaliate soluţiile de amenajare şi principiile de alcătuire a schemelor
uzinelor hidroelectrice (UHE). Un paragraf special este dedicat parametrilor
energetici ai uzinelor hidroelectrice.

Capitolul trei defineşte mai întâi indicatorii tehnico – economici ai UHE. Se prezintă
apoi condiţiile de comparare a variantelor hidroenergetice şi criteriile de selecţie şi de
dimensionare. Unele exemple de aplicare a criteriilor energo-economice la
dimensionarea uzinelor hidroenergetice servesc aprofundării noţiunilor.

O tratare succintă a turbinelor hidraulice face obiectul capitolului patru. Curicula
restrânsă a specializării nu mai cuprinde un capitol de turbine hidraulice în cadrul
cursului de maşini hidraulice şi staţii de pompare şi, ca urmare, noţiunile strict
necesare au fost incluse în lucrarea de faţă. Sunt prezentate, în succesiune, tipurile de
turbine hidraulice, turaţia specifică şi principiile de similitudine, criteriile de selecţie a
tipului de turbină, fenomenul de cavitaţie în turbine şi randamentul turbinelor.

Cel mai extins capitol tratează centralele hidroelectrice pe derivaţie. Sunt detaliate
dispoziţiile generale ale centralelor supra şi subterane şi construcţiile specifice
acestora: camere de încărcare, castele de echilibru şi case de vane.

Un capitol de asemenea extins tratează centralele hidroelectrice din frontul barat. Se
prezintă dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Kaplan şi respectiv
cu turbine Bulb. Sunt prezentate apoi unele elemente de dimensionare hidraulică. În
final sunt detaliate elementele constructive şi calculele de rezistenţă aferente, precum
şi problema stabilităţii la alunecare.

Capitolul şapte este dedicat microhidrocentralelor. Sunt prezentate schemele
caracteristice şi specificul acestor amenajări care, în pofida aportului lor modest ca
sursă energetică, sunt în prezent intens promovate, probabil conjuctural. Tocmai din
acest motiv capitolul are un grad de detaliere ce poate părea neconcordant cu
complexitatea mai redusă a problemelor.

Uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj sunt din ce în ce mai actuale, fiind
singura formă cu aplicare industrială de înmagazinare a energiei în exces din sistem.
Ele sunt şi singura soluţie de acumulare a energiei eoliene, care se produce intermitent
şi dependent de factorii exteriori. Capitolul opt tratează cuprinzător aceste amenajări
cu caracter special.

Resursele neconvenţionale de energie hidraulică şi sistemele de conversie a energiei
valurilor şi mareelor în energie electrică sunt prezentate în capitolul final.

Lucrarea se adresează cu predilecţie studenţilor de la facultăţile de construcţii, dar
prin rigoarea tratării şi detalierile care exced programa cursului este utilă şi inginerilor
practicieni din domeniu.

Autorul

5

CUPRINS

1. INTRODUCERE …………………………………………………….
9

1.1. Geneza şi caracteristicile energiei hidraulice…………..................

9
1.2. Rolul energiei hidroelectrice în sistemul energetic …………........
Controlul unui sistem energetic .................................................
13
18
1.3. Hidroenergia şi mediul ……………………......................................

20
1.4. Scurt istoric ………………………………………............................. 22
Bibliografie …………………………………………………………………


24
2. RESURSE HIDROENERGETICE ŞI SCHEME DE
AMENAJARE ………………....................................................................


25

2.1. Relaţii de calcul şi unităţi de măsură pentru putere şi energie .........

25
2.2. Potenţialul hidroenergetic al cursurilor de apă …………..................

27

2.3. Evaluarea potenţialului hidroenergetic liniar ……….........................

28

2.4. Potenţialul hidroenergetic al României ……………………………..

32
2.5. Potenţialul hidroenergetic mondial ………………………………….

33
2.6. Scheme de amenajare ...........................................................................

37
2.6.1. Scheme de amenajare ale uzinelor hidroelectrice de tip baraj.....
Uzina hidroelectrică de la Itaipu ................................................
Uzina hidroelectrică de la Three Gorge ....................................
Uzina hidroelectrică Hoover .....................................................
Amenajarea hidroenergetică a Dunării ......................................

40
43
45
44
50
2.6.2. Scheme de amenajare ale UHE de derivaţie ................................. 56
2.6.3. Scheme de amenajare ale UHE mixte ........................................... 59
2.6.4. Principii de alcătuire a schemelor UHE ........................................ 66

2.7. Parametri energetici ai uzinelor hidroelectrice .................................

67
2.7.1. Lacul de acumulare ....................................................................... 67
2.7.2. Debitul instalat .............................................................................. 70
2.7.3. Căderea ......................................................................................... 70
2.7.4. Puterile caracteristice ale UHE ..................................................... 73
2.7.5. Energia livrată de UHE ................................................................. 75
Bibliografie …………..…………………………………………………….


77
3. STABILIREA PARAMETRILOR ENERGETICI ŞI
DIMENSIONAREA UHE………………………......................................


79
3.1. Indicatorii tehnico – economici ai UHE ………………………………

79
3.2. Condiţii pentru compararea variantelor .............................................

80
3.2.1. Aducerea la echivalenţă a variantelor ........................................... 81
6
3.2.2. Indicatori de comparaţie .............................................................. 82
3.3. Criterii de selecţie şi de dimensionare ................................................. 83
3.3.1. Criterii bazate pe durata de recuperare a investiţiei..................... 83
3.3.2. Criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime ………………. 84
3.4. Exemple de aplicare a criteriilor energoeconomice la dimensionarea
unei UHE ………………………....................................................................


91
3.4.1. Determinarea puterii instalate ………………………………….. 91
3.4.2. Determinarea înălţimii barajului ……………………………….. 94
3.4.3. Determinarea diametrelor derivaţiei ............................................ 97

3.5. Evaluarea oportunităţii de investire în UHE ......................................

104
3.5.1. Criterii tradiţionale ……………………………………………… 105
3.5.2. Criterii bazate pe actualizare ........................................................ 105
Bibliografie ……………………………………………………………………

107

4. TURBINE HIDRAULICE ............................................. ..................

109

4.1. Tipuri de turbine hidraulice ………………………………………....

109
4.1.1. Turbine cu impuls …………………………................................ 109
4.1.2. Turbine cu reacţiune …………………………………………...... 113
4.2. Turaţie specifică şi similitudine ………………………....................... 118
4.2.1. Relaţii de similitudine ………………………….......................... 118
4.2.2. Turaţia specifică ........................................................................... 119
4.3. Dimensionarea preliminară …………………………………………..

121
4.3.1. Relaţii pentru turbinele Pelton…………………………………… 121
4.3.2. Relaţii pentru turbinele Francis .………………………………… 122
4.3.3. Relaţii pentru turbinele Kaplan …………………………………. 122
4.4. Criterii de selecţie a tipului de turbină ………………………………..

123
4.4.1. Selecţia în funcţie de cădere …………………….......................... 123
4.4.2. Selecţia în funcţie de cădere şi debit ...………………………….. 124
4.4.3. Selecţia în funcţie de turaţia specifică ...………………………… 124
4.5. Fenomenul de cavitaţie în turbine ………………………...................

124

4.6. Randamentul turbinelor …………………..........................................

126
Bibliografie …………………………………………………………………

128

5. CENTRALE HIDROELECTRICE PE DERIVAŢIE …………

129

5.1. Consideraţii generale ………………………………………………….

129
5.2. Dispoziţia generală a centralelor supraterane ………………………..

130
5.2.1. Centrale de joasă cădere echipate cu turbine Kaplan ................... 130
Studiu de caz: Stabilitatea la alunecare a ansamblului casă
de vane, conductă forţată şi centrala hidroelectrică Vaduri


133
5.2.2. Centrale echipate cu turbine Pelton ............................................ 136
5.2.3. Centrale echipate cu turbine Francis..............................................
5.2.4. Elemente caracteristice pentru dispoziţia generală a centralelor …
140
143
5.3. Dispoziţia generală a centralelor subterane ………………………….

147
5.3.1. Consideraţii generale …………………………………………… 147
5.3.2. Centrale subterane echipate cu turbine Pelton ............................ 154
7
5.3.3. Centrale subterane echipate cu turbine Francis ………………… 155
5.3.4. Centrale în puţ .………………………………………………… 158
Centrale hidroelectrice aflate în exploatare în România ……… 159
5.4. Construcţii specifice centralelor pe derivaţie ..........…………………

165
5.4.1. Camere de încărcare ................................................................... 165
5.4.2. Castele de echilibru .................................................................... 175
5.4.3. Case de vane …………………………………………………… 199
Bibliografie ………………………………………………………………….

201

6. CENTRALE HIDROELECTRICE ÎN FRONTUL BARAT …

203

6.1. Elemente caracteristice ……………………………………………….

203

6.2. Dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Kaplan ..

204
6.2.1. Elemente componente şi particularităţi constructive ................... 204
6.2.2. Elemente caracteristice ale dispoziţiei generale ......................... 210
6.2.3. Centrale în pile ............................................................................ 214

6.3. Dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Bulb …

215
6.3.1. Elemente componente şi particularităţi constructive ................... 215
6.3.2. Comparaţie între echipările Bulb şi Kaplan ................................. 220
Centralele sistemului hidroenergetic Porţile de Fier I şi II........ 221
6.4. Dimensionarea hidraulică .....................................................................

224
6.4.1. Calculul prizei ……………………………………………. ....... 224
6.4.2. Calculul camerei spirale ……………………………………….. 227
6.4.3. Calculul aspiratorului ………………………............................... 228
6.4.4. Dimensiuni orientative ale circuitului hidraulic .......................... 230

6.5. Alcătuirea constructivă şi calcule de rezistenţă ……………………..

231
6.5.1. Elemente constructive …………………………………………… 231
6.5.2. Calcule de rezistenţă ……………………………………………. 232
6.5.3. Stabilitatea la alunecare …………………….............................. 233
Bibliografie ....................................................................................................

237

7. MICROHIDROCENTRALE ………………………….....................

239

7.1. Definiţii şi elemente caracteristice .......................................................

239
7.2. Scheme de amenajare ...........................................................................

243
7.2.1. Microhidrocentrale de cădere medie sau mare ........................... 243
7.2.2. Microhidrocentrale de joasă cădere ........................................... 245

7.3. Dimensionare energetică şi evaluare economică ................................

248
7.3.1. Debitul şi puterea instalată ........................................................ 248
7.3.2. Alegerea tipului de turbină ........................................................ 251
7.3.3. Evaluarea energiei produse în anul hidrologic mediu ............... 252
7.3.4. Aspecte economice .................................................................... 253
7.4. Echipamentul hidromecanic şi electric ................................................

254
7.5. Particularităţi constructive ...................................................................

258
7.5.1. Consideraţii generale .................................................................. 258
7.5.2. Priza de apă ............................................................................... 258
7.5.3. Conducta de derivaţie ................................................................ 260
7.5.4. Clădirea centralei ..................................................................... 262
8

Bibliografie ...................................................................................................

265

8. UZINE HIDROELECTRICE CU ACUMULARE PRIN
POMPAJ ………………………….............................................................


267

8.1. Consideraţii preliminare……………………………………………….

267

8.2. Rolul şi funcţiile UHEAP........................................................................

269
8.3. Clasificarea UHEAP .............................................................................

270
8.4. Tendinţe în domeniul grupurilor UHEAP .........................................

273
8.5. Scheme de amenajare ...........................................................................

275
Etanşarea şi drenarea rezervoarelor superioare. Studiu de caz....... 283
8.6. Randamentul ciclului pompare – turbinare .......................................

287
8.6.1. Randamentul tehnic.…………………………………………… 287
8.6.2. Eficienţa energetică ………………………………………….. 288
8.6.3. Corecţii ale randamentului tehnic ……………………………. 289
Bibliografie ………………………………………………………………….

289

9. RESURSE NECONVENŢIONALE DE ENERGIE
HIDRAULICĂ……………………………………………………………


291

9.1. Consideraţii preliminare ………………………………………………

291
9.1.1. Consideraţii privind valurile marine ………………………….. 291
9.1.2. Consideraţii privind mareele şi curenţii marini ………………… 292
9.2. Hidroenergie din valuri marine ……………………………………..

294
9.2.1. Puterea şi energia valurilor marine …………………………... 294
9.2.2. Soluţii de valorificare a energiei valurilor ……………………… 296
9.2.3. Convertorul Pelamis …………………………………………… 302
Sistemul de captare a energiei valurilor de pe litoralul românesc
al Mării Negre…………………………...........................................

304
9.2.4. Impactul asupra mediului .......................................................... 307
9.3. Hidroenergie din maree …………………............................................

307
9.3.1. Soluţii de recuperare a energiei asociate mareelor ………....... 307
9.3.2. Elice în curenţi mareici ....…………………………………… 308
9.3.3. Centrale mareo-motrice ........................................................... 311
Studiu de caz:Estuarul Severn ................................................. 315
9.3.4. Impactul asupra mediului ......................................................... 318
Bibliografie ………………………………………………………………...

318









9


1

INTRODUCERE

1.1. GENEZA ŞI CARACTERISTICILE ENERGIEI HIDRAULICE

Resursele de energie hidraulică reprezintă o parte importantă din resursele mondiale
de energie primară, a căror utilizare este indispensabilă pentru a se putca asigura
acoperirea consumului de energie în continuă creştere în toate ţările.

Energia hidraulică este disponibilă în natură sub mai multe forme :
— energia debitelor râurilor şi a fluviilor;
— energia oscilaţiilor periodice ale mareelor ;
— energia valurilor si a curenţilor marini;

Energia hidraulică convenţională este energia aferentă râurilor şi fluviilor, curent
numită energie hidro. Diferenţa de nivel între cota unei secţiuni de la care cade
(curge) apa şi cota secţiunii la care ajunge apa, reprezintă măsura energiei potenţiale.
În natură acestă energie se transformă în energie cinetică, regăsită sub forma curgerii
apei între cele două cote.

Resursele hidraulice de energie se regenerează continuu, prin transformarea şi
acumularea naturala a energiei solare. Sursa primară a energiei hidraulice este radiaţia
solară şi circuitul apei în natură. Radiaţiă solară produce evaporarea (în special de pe
oceanul planetar), norii încărcaţi cu vapori de apă se deplasează către uscat, în
anumite condiţii condensează, precipitaţiile cad pe suprafaţa uscatului şi o parte din
volumul de apă formează scurgerea de suprafaţă (fig. 1.1).













Figura 1.1. Circuitul apei în natură

Pornind de la aceste considerente, rezultă clar că energia hidro este regenerabilă. Cât
timp vor fi precipitaţii apa se va colecta şi va curge în albiile cursurilor de apă şi
Ape de
suprafaţă
Precipitaţi
i
Apa subterană
Evapotranspiraţie
Evaporare
Nori care produc precipitaţii
10
energia hidro va fi prezentă. Desigur, sunt în desfăşurare cercetări pentru dezvoltarea
şi a unor alte surse de energie regenerabilă. Între energiile regenerabile care au deja
aplicare la scară industrială sunt energia eoliană şi energia solară. Lor li se adaugă la o
scară mai redusă energia geotermală, energia provenită din biomasă etc. Contribuţia
acestor alte surse de energie regenerabilă este încă foarte modestă. Hidroenergia este
pe departe cea mai importantă sursă de energie regenerabilă utilizată în prezent.
Energia generată anual pe cale hidro atinge 2,1 millioane de GWh, ceea ce reprezintă
între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. Cele mai pesimiste estimări
acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. La nivel European, în
2007, hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă, care, la rândul ei
trebuie să crească cu 8% pe an până în 2010. În România se produc annual, pe cale
hidro, cca 18 TWh, adică 35 % din consum, dar potenţialul amenajabil este de 38
TWh / an. O situaţie edificatoare privind resursele energetice şi contribuţia energiilor
regenerabile pe plan mondial este redată în figura 1.2.



Figura 1.2. Sursele de energie electrică la nivel mondial în 2007

Datorită rezervelor limitate ale resurselor tradiţionale (cărbune, petrol, gaz), a
caracterului de piaţă controlată geopolitic pentru resursele tradiţionale şi a creşterii
rapide a consumului de energie, se impune extinderea în viitor a utilizării surselor
regenerabile. Un motiv în plus îl constitue impactul asupra mediului (efectul de seră,
ploile acide, încălzirea globală) creat prin utilizarea resurselor tradiţionale.

Valorificarea energiei hidraulice primare ca energie hidroelectrică se face prin
intermediul turbinelor hidraulice şi a generatoarelor electrice. Apa trece prin palele
turbinei şi o pune în mişcare de rotaţie, energia hidraulică devenind energie mecanică.
Turbina roteşte la rândul ei rotorul generatorului în câmpul magnetic al statorului şi
prin fenomenul de inducţie electromagnetică se converteşte energia mecanică în
energie electrică (fig. 1.3). Transformarea energiei hidraulice în energie electrică se
face cu randamente foarte bune, ceea ce contribuie la eficienţa economică a
fructificării ei.
a
11

Figura 1.3. Transformarea energiei hidraulice în energie electrică

În cele mai multe cazuri energia hidro se concentrează într-o anumită secţiune prin
barare, sau prin derivarea curgerii faţă de albia naturală prin canale sau galerii. Soluţii
de principiu sunt prezentate în figurile 1.4 şi 1.5.



Figura 1.4. Concentrarea căderii prin bararea cursului de apă
12

















Figura 1.5. Concentrarea căderii prin derivarea debitelor turbinate

Energia hidroelectrică este nu numai regenerabilă, dar este şi curată şi disponibilă
atunci când consumatorii o cer. Ea nu produce deşeuri (cenuşi sau substanţe
radioactive), nu produce bioxid de carbon care contribuie la efectul de seră, nu
produce oxizi de sulf care stau la origina ploilor acide. Combustibilul ei este apa, un
combustibil curat care nu suferă degradări prin turbinare.

Comparativ cu hidroenergia, care este înmagazinabilă în lacuri de acumulare şi poate
răspunde prompt la cerinţe, celelalte surse de energie regenerabilă sunt dependente de
schimbările sezoniere, zilnice sau chiar orare ale vremii. Energia eoliană şi energia
solară depind de vânt şi de soare. Sunt surse intermitente. Valorificarea lor în acord cu
cerinţele consumatorilor se poate face eficient numai prin conexare cu hidroenergia.
Marile ferme eoliene, care sunt din ce în ce mai numeroase, pot suplini o parte din
energia hidro, iar când energia produsă de ele nu are debuşeu la consumatorii
tradiţionali poate fi stocată în lacuri de acumulare, aşa cum se va vedea în paragraful
următor.

Lacurile de acumulare servesc, de cele mai multe ori, nu numai pentru stocarea
energiei hidraulice, dar şi pentru o serie de alte folosinţe. Marile lacuri asociate
amenajărilor hidroenergetice protejează împotriva inundaţiilor, prin atenuarea
viiturilor, sunt importante surse pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi a
industriilor, asigură debit pentru irigaţii în perioadele secetoase, pot fi importante
centre de dezvoltare a turismului. În cazul amenajărilor fluviale, nivelul apei este
controlat prin barare iar navigaţia este mult favorizată, desigur prin construcţia de
ecluze în frontul barat.

Ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor care asigură transformarea energiei hidraulice
în energie electrică poartă denumirea de uzină hidroelectrică (UHE). Volumul mare
de lucrări şi complexitatea acestora conduc la costuri mari de investiţie. Efortul
financiar pentru investiţia iniţială este mare, dar este compensat de durata mare de
viaţă a unei uzine hidroelectrice. Cu foarte rare excepţii, uzinele construite până în
prezent sunt toate în exploatare, este drept cu unele intervenţii de retehnologizare.
Priză
Cameră de
încărcare
Conductă
forţată
CHE
13
Avantajul principal este preţul de cost extrem de redus în raport cu cel al surselelor
tradiţionale de energie electrică. O comparaţie concludentă este redată în figura 1.6.
Costul este redus pentru că, odată amortizată investiţia iniţială, sursa de energie este
curgerea apei care nu implică costuri, ci eventual taxe bazinale. Chiar costurile de
operare sunt mult reduse pentru că instalaţiile şi construcţiile sunt simple şi robuste,
iar fiabilitatea este mare.




















Figura 1.6. Structura preţului de cost la principalele surse de energie electrică

Rezumând, principalele caracteristici ale energiei hidroelectrice sunt:

9 Sursa este regenerabilă şi nepoluantă;
9 Randamentul transformării energiei hidraulice în energie electrică este ridicat;
9 Acumulările amenajărilor hidroenergetice asigură şi alte folosinţe - atenuarea
viiturilor, navigaţie, alimentări cu apă etc.;
9 Uzinele hidroelectrice au durată mare de viaţă;
9 Costurile de investiţie sunt mari, dar costurile de întreţinere şi operare sunt
foarte reduse;
9 Hidroenergia are un rol important în cadrul sistemului energetic.

1.2. ROLUL ENERGIEI HIDROELECTRICE ÎN SISTEMUL ENERGETIC

Sistemul Electroenergetic (SE) reprezintă ansamblul instalaţiilor electroenergetice
interconectate, situate pe teritoriul unei regiuni, a unei ţări, sau a unei grupări de
teritorii, prin care se realizează producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea
energiei electrice. Sistemul Electroenergetic Interconectat este un sistem
electroenergetic format prin interconectarea a două sau mai multe sisteme
electroenergetice care funcţionează în paralel.

Consumul de energie electrică reprezintă valoarea totală a energiei electrice absorbite
de la reţea de beneficiari, într-un timp specificat (consum zilnic, lunar, anual etc.).









U
S
D

c
e
n
ţ
i

p
e

k
W
h

p
r
o
d
u
s

5


4


3


2


1


0
14
Puterea totală care trebuie sa fie produsă de centralele sistemului energetic este dictată
in fiecare moment de necesităţile de putere însumate ale consumatorilor, care au
variaţii zilnice, săptămânale şi sezoniere caracteristice. Reprezentarea grafică a puterii
cerute de consumatori în timp se numeşte graficul sau curba de sarcină. Variaţia în
timp a puterii totale cerute de toţi consumatorii în decurs de o zi reprezintă graficul de
sarcină zilnică P(t), iar energia zilnică consumată este (fig. 1.7):


=
24
0
) ( dt t P E
z (1.1)

Curbele de sarcină ale zilelor de lucru se împart în trei zone caracteristice:
— zona de vârf, corespunzatoare sarcinilor variabile, ale vârfurilor de
dimineaţă si de seară, situate deasupra sarcinei minime dintre cele două vârfuri (golul
de zi), care se poate acoperi numai de centrale electrice ce pot funcţiona cu sarcini
variabile şi pot fi pornite şi oprite cel puţin de două ori în decursul unei zile;
— zona de semivârf, cuprinsă între sarcina la golul de zi şi sarcina la golul de
noapte, care se acoperă în mod normal de centrale care pot fi oprite, sau cărora li se
poate reduce sarcina în cursul nopţii;
— zona de bază, situată sub sarcina minimă de noapte, care se acoperă de
centrale cu funcţionare continuă în tot cursul zilei.






















Figura 1.7. Graficul de sarcină zilnic pentru o zi lucrătoare

În figura 1.7, dreapta, se mai disting curba de durată a puterilor, care reprezintă
numărul de ore dintr-o zi în care o anumită putere este cerută de sistem şi curba
integrală a energiei, definită de relaţia (1.1).

P
v
= putere de vârf; P
sv
= putere de semivârf; P
b
= putere de bază
15
În cazul în care cantitatea de energie cerută de consumatori este mai mare sau mai
mică decât cantitatea de energie livrată de producători, în reţea apar perturbaţii de
tensiune şi de frecvenţă, care pun în pericol funcţionarea consumatorilor, ducând la
avarii grave ale acestora. Ca urmare, cantitatea de putere livrată (energie produsă)
trebuie să fie egală, în orice moment, cu cantitatea de putere consumată (energie
consumată).

Curbele de sarcină prezintă anumite aspecte caracteristice, care depind de structura şi
ponderea diferitelor categori de consumatori, de variaţia condiţiilor naturale şi
climatice în decursul anului, de programul de lucru şi zilele de repaos, de situaţia
economică şi obiceiurile de viaţă ale populaţiei, de tarifele de vânzare ale energiei
electrice etc. O caracterizare globală a variaţiei puterii cerute zilnic este dată de
indicele de aplatizare, sau coeficientul de utilizare a sarcinii maxime, reprezentând
raportul dintre sarcina medie şi sarcina maximă:

max
P
P
med
= γ
(1.2)

In zilele de lucru ale unei săptămâni curbele de sarcină sunt asemănătoare, având
variaţiuni limitate de ± 2...3% de la o zi la alta, datorită în special modificării
condiţiilor meteorologice. În zilele de repaos, sarcina medie reprezintă între 70 şi 80%
din aceea a zilelor de lucru, iar in ziua de lucru care urmează dupa ziua de repaos
circa 93...94%, din cauza sarcinii de noapte mai scăzute. În figura 1.8 se prezintă
comparativ curbele de sarcină ale zilelor unei săptămâni dintr-o zonă cu economie
dezvoltată, iar în figura 1.9 elemente comparative ale graficelor de sarcină pentru zi
de lucru şi zi de repaos.























Figura 1.8. Grafice de sarcină în decursul unei săptămâni
16



















Figura 1.9. Diferenţe între alura graficelor de sarcină pentru zi de lucru (cu două
vârfuri) şi zi de repaus (cu un singur vârf).

În condiţiile din România, diferenţele dintre zona de vârf şi golul de noapte (cea mai
descărcată zonă a curbei) variază în funcţie de sezon şi se situează în jurul valorii de
25...30% din maximul zilnic. Sarcinile de vârf şi consumul lunar de energie electrică
au valorile maxime în lunile decembrie şi ianuarie si valorile minime în lunile iunie şi
iulie. Este de semnalat faptul că, în ultimii ani, în verile foarte călduroase, cu
temperaturi extreme, se manifestă modificări semnificative datorită instalaţiilor de aer
condiţionat. Consumul mediu lunar de energie electrică, precum şi sarcina medie
lunară au în cursul anului o variaţie sezonieră, asemănătoare cu aceea a sarcinilor de
vârf maxime lunare. Pentru caracterizarea regimului anual de variaţie a curbelor de
sarcină se utilizează indicele care reflectă durata de utilizare a sarcinii maxime anuale:

an
an
P
E
T
max,
=
(1.3)

exprimat ca raport dintre cantitatea de energie electrică produsă pentru consum intern
anual şi puterea (sarcina) de vârf maximă anuală.

În sistemul energetic, contribuţia centralelor electrice trebuie să asigure acoperirea
curbelor de sarcină în condiţi tehnice normale privind calitatea energiei livrate
(frecvenţă, tensiune) precum şi funcţionarea în condiţii economice optime a
producătorilor de energie electrică. Tipurile de centrale electrice care asigură
acoperirea curbelor de sarcină depind evident de zonele caracteristicile ale acestora.

Pentru acoperirea zonei de bază sunt indicate centrale cu flexibilitate scăzută în
pornire/oprire, care au predominant o funcţionare continuă, de obicei cu o putere
constantă :
— centralele de termoficare, cu puterea livrată dependentă de consumul de
caldură cerut pentru termoficare;
17
— centralele termoelectrice de condensaţie (CTE), echipate cu grupuri de
mare putere şi parametri superiori;
— centralele nuclearo-electrice, cu o producţie mare de energie practic
constantă pe toată durata de operare;
— UHE pe firul apei, sau cu acumulări mici, în perioadele cu debite afluente
mari, pentru a evita pierderi de energie prin deversarea apei.

Pentru acoperirea zonei de semivârf sunt indicate:
— centralele termoelectrice de condensaţie, care pot funcţiona în orele de
noapte cu sarcină redusa sau pot fi oprite;
— UHE cu acumulări pentru regularizare zilnică, în perioade de debite
mijlocii;

Pentru acoperirea zonei de vârf pot fi utilizate numai centralele care au elasticitate
mare în funcţionare, care au posibilitatea de a fi puse în funcţiune şi de a fi oprite de
mai multe ori pe zi fără inconveniente tehnice, care au timp foarte scurt de pornire şi
viteză de încărcare mare până la plină sarcină, care au randamente ridicate la sarcini
variabile şi la durate de utilizare reduse. Dintre toate tipurile de centrale, cele
hidroelectrice cu lacuri de acumulare mari au caracteristicile cele mai potrivite
pentru o exploatare la vârf de sarcină. Acoperirea vârfului de sarcină o mai pot
asigura, dar cu costuri mult mai mari (vezi fig. 1.6), centralele cu turbine cu gaz şi
CTE cu turbine de construcţie specială. Repartiţia sarcinii zilnice pe tipuri de centrale
este prezentată în figura 1.10.




















Figura 1.10. Acoperirea curbei de sarcină zilnică de către diferitele tipuri de centrale
electrice

După cum se observă în figură, vârful de sarcină este preluat de uzinele hidroelectrice
(UHE) dar şi de uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP), a căror
principiude funcţionare se prezintă în paginile următoare.

18
Prin calităţile lor tehnice şi economice (elasticitate, fiabilitate, preţ de cost redus)
centralele hidroelectrice sunt amenajări deosebit de adecvate şi pentru îndeplinirea
operativă a serviciilor tehnologice de sistem cum sunt: reglarea frecvenţei, reglajul
secundar frecvenţă-putere, rezerva turnantă, rezerva terţiara rapidă şi reglajul
tensiunii. Unele explicaţii privind serviciile tehnologice amintite sunt sumar
prezentate în casetă.













































CONTROLUL UNUI SISTEM ENERGETIC

Controlul activ de tensiune – frecvenţă se face în vederea menţinerii în limite
acceptabile ale valorii nominale a frecvenţei. Dispozitivele de control încearcă să
echilibreze în timp real atât producţia cât şi cererea de electricitate. Cel mai important
este controlul primar, care este un control local, automat al vitezei generatorului,
realizat de regulatorul de viteză, acţionând asupra vanelor de control care reglează
debitul de apă care intră în turbină. Când viteza generatorului creşte, vana de control
reduce debitul intrat în turbină diminuând puterea mecanică. Un efect invers se obţine
când are loc o reducere a vitezei.

Raportul dintre devierea de la viteza nominală şi creşterea energiei rezultate este
cunoscut sub numele de droop, caracteristică intrinsecă a regulatorului de viteză.
Acţiunea acestuia joacă un rol cheie în menţinerea frecvenţei cât mai aproape de
valoarea sa nominală, evitând devieri semnificative de la aceasta. Caracteristica
dinamică a acestui control se situează într-un interval de câteva secunde.

Controlul tensiunii şi managementul puterii reactive se face în vederea menţinerii
unui profil adecvat al tensiunii în sistemul de transport, din punct de vedere al calităţii
furnizării şi al siguranţei. Sistemele energetice sunt echipate cu dispozitive de
management al puterii reactive/control al tensiunii. Controlul primar este un control
automat local realizat de regulatorul automat de tensiune al generatorului, care
reglează nivelul tensiunii la bara colectoare a blocului, acţionând asupra sistemului de
excitaţie care alimentează furnizarea cu curent continuu a rotorului. Se produce o
variaţiei în sensul creşterii/descreşterii puterii reactive care permite readucerea
nivelului de tensiune la valoarea prescrisă. Caracteristica dinamică a acestui control se
situează într-un interval de câteva secunde.

Pornirea la rece înseamnă repornirea sistemului energetic în cazul în care are loc o
întrerupere completă a acestuia. În vederea pornirii la rece, grupurile generatoare
trebuie să realizeze pornirea sistemului energetic fără alimentări de energie de la reţea.
Funcţia pornirii la rece include şi pregătirea de instrucţiuni detaliate pentru toţi
participanţii implicaţi în activitatea de furnizare de electricitate, care trebuie respectate
în cazul unei opriri totale a sistemului.

Funcţiile dinamice (reglajele) şi rezerva de putere ca şi funcţiile cinetice (urmărirea şi
acoperirea sarcinii programate) nu sunt independente ci sunt interactive şi se
înlănţuiesc. Astfel, urmărirea curbei de sarcină este un program de acoperire a
sarcinilor într-un anumit interval de timp, corectat în timp real în funcţie de ecarturile
aleatoare de la starea de echilibru a sistemului prin acţionarea diferitelor reglaje.
19
În prezent, în România, centralele hidro sunt principalele furnizoare de servicii
tehnologice de sistem, acoperind aproximativ 80% din rezerva minut a sistemului
energetic. La acoperirea necesarului de putere de reglaj secundar participă opt centrale
hidroelectrice mari: Porţile de Fier I, Stejarul, Corbeni, Ciunget, Gâlceag, Şugag,
Mărişelu şi Retezat. Puterea lor instalată însumează 2845 MW, din care o bandă totală
de 400…530 MW este prevăzută pentru acest reglaj.

Atunci când condiţiile naturale nu oferă amplasamente favorabile sau economic
amenajabile pentru UHE clasice, acoperirea vârfurilor de sarcină şi a serviciilor de
sistem se poate asigura prin uzine hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP).

Aceste amenajări sunt alcătuite dintr-un rezervor inferior, care poate fi şi lacul de
acumulare al unei UHE clasice, şi un rezervor superior (aflat la o cotă superioară), în
care apa este acumulată prin pompaj. Pomparea se face atunci când în sistemul
energetic există un surplus de putere disponibilă, aşa cum se întâmplă în cursul nopţii
sau în zilele de weekend. Din rezervorul superior apa este descărcată în rezervorul
inferior prin turbine, producând energie electrică, în perioadele de vârf de sarcină
(fig.1. 11 şi 1.12). La fel ca în cazul UHE clasice, grupurile turbină – generator
pornesc rapid şi acoperă cerinţele de sarcină sau de servicii de sistem. UHEAP sunt
singurele înmagazinatoare de energie semnificative din sistem, contribuind la
îmbunătăţirea factorului de sarcină. Aşa cum s-a mai arătat, prin UHEAP se poate
îmbunătăţii şi aportul în sistem al energiei eoliene. Când bate vântul şi există
disponibil de energie acesta serveşte pompării apei în rezervorul superior. Turbinarea
se face la vârf de sarcină, asigurând acoperirea cerinţelor din sistem.
















Figura 1.11. Principiul uzinelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP)

În multe dintre ţările cu sisteme energetice dezvoltate, unde resursele de hidroenergie
clasică au fost epuizate sau nu pot fi valorificate datorită restricţiilor, UHEAP
reprezintă singura alternativă pentru echilibrarea sistemului energetic. Un avantaj
suplimentar constă în faptul că amplasarea lor nu este direct legată de condiţiile
hidrografice ale unui bazin şi deci pot fi construite în centrul de grutate al consumului,
cu avantaje semnificative privind distibuţia. La nivelul anului 2005, peste 20% din
turbinele cele mai mari din lume erau instalate în UHEAP.

20














Figura 1.12. Alternanţa pompare – turbinare la UHEAP


1.3. HIDROENERGIA ŞI MEDIUL

Oamenii şi acţiunile lor fac parte din mediul natural. Materialele de construcţie,
energia, hainele, alimentele şi toate celelalte necesare vieţii provin din resurse
naturale. Lumea în care trăim este puternic afectată de intervenţiile antropice pentru
crearea condiţiilor de viaţă, a comfortului, a siguranţei oamenilor. Pe măsură ce
omenirea creşte şi se dezvoltă, oamenii devin din ce în ce mai dependenţi de resursele
din natură. Pentru satisfacerea multora dintre nevoile zilnice oamenii au nevoie de
energie electrică. Cele mai multe surse nu sunt regenerabile şi sunt în cantităţi
limitate. Sunt necesare noi foraje de sondă, noi mine de cărbune şi de uraniu, imense
depozite de gaze naturale.

Exploatarea oricăror surse de energie are un cost de mediu. Folosirea lor pentru
producerea de energie are de asemenea impact asupra aerului, a solului şi a apelor,
deci noi costuri de mediu. Oamenii îşi doresc un mediu curat. În acelaşi timp oamenii
îşi doresc energie pentru încălzirea şi iluminatul locuinţelor şi pentru a pune în
mişcare toată gama de aparatură legată de comfort. Care este soluţia? Fie se reduce
cererea de energie electrică, fie se găsesc şi se dezvoltă acele surse care sunt
acceptabile din punctul de vedere al efectelor asupra mediului. Conservarea energiei
pare a fi o cale, dar creşterea continuă a populaţiei şi dorinţa de avea acces la comfort
a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare fac ca rezultanta să conducă totuşi la cereri
sporite de energie electrică. În aceste condiţii, trebuie examinate toate categoriile de
surse şi promovate cele mai eficiente şi acceptabile alternative.

Hidroelectricitatea este una dintre soluţiile care răspunde acestui deziderat.
Hidroelectricitatea foloseşte o sursă regenerabilă, nu poluează aerul apa şi solul, este
sigură şi are costuri reduse. În plus, are caracteristici energetice care o fac
indispensabilă în sistemul energetic.

Aşa cum s-a arătat, amenajările hidroenergetice cu lacuri de acumulare aduc şi alte
beneficii semnificative: atenuează viiturile, asigură alimentarea cu apă a populaţiei şi
economiei, furnizează apă pentru irigaţii. Un beneficiu ce nu trebuie neglijat este
21
crearea de peisaje şi facilităţi pentru recreere, condiţii pentru pescuitul sportiv şi
pentru sporturi nautice.

Amenajările pentru producerea de hidroelectricitate au şi efecte negative asupra
mediului natural sau social. Prin barare se inundă suprafeţe de teren, este afectată
migraţia peştilor, se colmatează zonele de acces în lac. Consecinţele ecologice ale
acestor amenajări sunt favorabile sau nefavorabile, în funcţie de climat şi de condiţiile
naturale din amplasament.

În ceea ce priveşte mediul social, amenajările hidroenergetice au efecte pozitive dar şi
negative. Costurile sociale sunt date de modificarea folosirii terenurilor şi inundarea
cuvetei lacului, strămutarea populaţiei din amprenta amenajării, discomfortul
localnicilor pe perioada relativ lungă a execuţiei lucrărilor. În acelaşi timp dezvotarea
hidroenergetică aduce după sine noi drumuri bune, dezvoltarea turismului, locuri de
muncă pentru cei ce o deservesc, dezvoltare orizontală a industriilor legate de
întreţinerea instalaţiilor şi construcţiilor etc. O sinteză a celor bune şi a celor rele este
prezentată în figura 1.13.



Figura 1.13. Efecte favorabile (căsuţe albe) şi defavorabile (căsuţe gri) ale unei
amenajări hidroenergetice

Cele cîteva consideraţii de mai sus nu constitue o analiză, în adevăratul sens al
cuvântului, a impactului amenajărilor hidroenergetice asupra mediului. Există în
prezent numeroase publicaţii, iar la nivelul Asociaţiei Internaţionale a Hidroenergiei
(IHA- International Hydropower Association) sunt dezvoltate proceduri specifice de
analiză. Ceea ce se poate spune în final este că hidroenergia are o istorie şi o
cazuistică care permite cunoaşterea în detaliu a problemelor şi că bunele practici de
reducere a efectelor negative asupra mediului sunt cunoscute profesiei.
22
1.4. SCURT ISTORIC

Cea mai veche utilizare a energiei apelor este atestată în China şi în Egiptul antic,
unde au apărut roţile de apă. Vechii greci şi romanii utilizau mori de apă (cu roţi
hidraulice) pentru măcinatul grânelor. În figura 1.14 este prezentată o moară de apă
după descrierea lui Vitruvius, care include transmisii cu roţi dinţate.



Figura 1.14. Moară de apă romană

Primele roţi de apă, cu ax orizontal, erau puse în mişcare de apa care curgea printr-un
canal special amenajat (fig.1.15,a). Mai târziu randamentul roţilor de apă a fost
îmbunătăţit prin crearea de căderi artificiale folosind jghiaburi pentru aducerea apei la
partea de sus a roţii (fig.1.15,b). Roţile erau puse în mişcare de greutatea apei care
umplea cupele de pe periferia roţii. Se obţineau randamente de până la 85%.












Figura 1.15. Roţi hidraulice: a – puse în mişcare de curent la baza roţii; b- puse în
mişcare de căderea apei la partea superioară

În evul mediu roţile de apă au fost frecvent utilizate de meşteşugari. Au apărut şi noi
maşini hidraulice. În Norvegia, cea mai utilizată maşină era Kvernkallen, care era o
roată hidraulică cu ax vertical. Rotorul era format din pale radiale la care apa ajungea
printr-un jgheab înclinat. Dispunerea palelor era artizanală, iar randamentele rar depăşeau
50%.
a b
23
În perioada revoluţiei industriale energia hidraulică a jucat un rol important în
dezvoltarea industriilor textile şi a pielăritului. Primele oraşe industriale au fost
asociate energiei apelor. Au fost construite baraje şi canale, iar ori de câte ori căderea
depăşea 5 m s-au instalat roţi hidraulice. Barajele mari şi lacurile de acumulare au
apărut mult mai târziu şi ca urmare energia apei trebuia dublată de maşini cu abur
pentru peroiadele cînd debitele erau mici.
Renaşterea energiei hidraulice s-a produs odată cu dezvoltarea electricităţii şi a
generatoarelor. Prima uzină hidroelectrică s-a realizat în 1880 în Cragside,
Northumberland. Construcţia de hidrocentrale a căpătat apoi avânt, s-au perfecţionat
turbinele, au apărut lucrări hidrotehnice importante. La nivelul anului 1920, în Statele
Unite ale Americii, 40% din energia electrică se producea pe cale hidro.
Principiile care stau la baza uzinelor hidroelectrice au rămas aceleaşi şi în prezent.
Amenajările hidroelectrice cuprind lacuri de acumulare create prin bararea cursurilor
de apă, canale, conducte sau galerii de derivare a apei spre centrala hidroelectrică,
unde sunt amplasate turbinele şi generatoarele. Pe plan mondial hidroelectricitatea
reprezintă cca un sfert din producţia de energie electrică şi este în continuă extindere.
Sunt ţări în care energia hidro este dominantă în producţia de energie electrică. Lideri
sunt Norvegia (99 %), Congo (97 %) şi Brazilia (96 %). În figura 1.16 sunt prezentate
ţările cu cea mai mare producţie anuală de hidroenergie. Sunt înregistrate recorduri
privind puterea instalată în uzinele hidroelectric, dintre care se reamintesc Itaipu pe
fluviul Parana, pusă în funcţiune în 1982 la graniţa dintre Brazilia şi Paraguay, cu
12600 MW, Three Gorge pusă parţial în funcţiune pe fluviul Yangze în China, cu
18200 MW.


Figura 1.16. Ţările cu cea mai mare producţie de hidroenergie
În ceea ce priveşte perspectiva de viitor, cerinţa de surse energetice curate şi
regenerabile constitue principalul motor al promovării amenajărilor hidro. Desigur
sunt necesare o serie de condiţii preliminare şi preocupări pentru îndeplinirea
acestora. Construcţia unei amenajări hidroenergetice necesită studii îndelungate
privind regimul hidrologic al cursului / cursurilor de apă, privind condiţiile
morfologice şi geologice din amplasamente, privind impactul asupra mediului. Pe
baza acestor studii se pot alege cele mai bune amplasamente şi se defineşte regimul de
operare al amenajării. Numărul de amplasamente care pot fi economic amenajate
24
hidroenergetic este limitat. În multe ţări amplasamentele favorabile s-au epuizat sau
sunt în curs de epuizare. Eforturile sunt mai mari dar şi cerinţele de energie sunt
crescătoare şi la fel şi pretenţiile faţă de calitatea surselor energetice. Hidroenergia are
un viitor cert.
BIBLIOGRAFIE

Blank, J. (2008). Micro-Hydropower for Municipal Water and Wastewater Systems in
Oregon. Oregon APWA Spring 2008 Portland Conference

Boyle, G. (Ed.) (2004). Renewable Energy: Power for a Sustainable Future (Second
Edition). Oxford University Press / Open University.

Encarta® Online Encyclopedia (2007). Hydro-Power. Microsoft Corporation.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO –IHE,
Delft.

Kjølle, A. (2001). Hydropower in Norway. Mechanical Equipment. Trondheim.

Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.

Lafitte, R., Bartle, A. (2000). The role and benefits of hydroelectric power.
Hydropower and Dams World Atlas.

Lejeune, A., Topliceanu, I. (2002). EREC 2002. Energies renouvelables et
cogeneration pour le developpement durable en Afrique. Universite de Liege, Faculty
of Science Applied.

Prişcu, R. (1974). Construcţii Hidrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.

Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja,V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / bcap4.

USBR. Power Resources Office (2005). Hydroelectic Power. US Department of the
Interior publications, Denver.

Wikipedia (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.
25




2

RESURSE HIDROENERGETICE ŞI SCHEME DE
AMENAJARE




2.1 RELAŢII DE CALCUL ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU PUTERE ŞI
ENERGIE

Pentru a facilita urmărirea noţiunilor legate de potenţial, putere şi energie este util de a
se reaminti care sunt unităţile de măsură utilizate în energetică. Pentru putere, unitatea
de măsură în sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) este Watt –ul [W]. În
energetică se utilizează multiplii acestuia:

1kW = 10
3
W şi respectiv 1MW = 10
3
kW = 10
6
W

Pentru energie, unitatea de măsură în sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI)
este Joule- ul [J]. În energetică se utilizează multiplii acestuia:

1kWh = 10
3
kW x 3600 s = 3,6 x 10
6
J
şi respectiv
1GWh = 10
6
kWh 1TWh = 10
9
kWh

Dacă un volum de apă V (m
3
) se află la cota H
1
respectiv la înălţimea H(m) deasupra
unui plan de referinţă de cotă H
2
, atunci posedă o energie potenţială (fig. 2.1):



Figura 2.1. Energia unui volum de apă aflat la cota H
1
de un plan de referinţă

| | ) 1 . 2 ( 81 , 9
) ( ) ( / 81 , 9
3 3
kJ H V
m H m V m kN H V g E
p
=
= ∗ ∗ = =ρ
26
Dacă volumul V se scurge pe albia unui curs de apă în timpul t , atunci energia
potenţială devine energie cinetică, iar cursul de apă pe sectorul dintre H
1
şi H
2
are
puterea P = E / t:


(2.2)


Energia pe care cursul de apă o poate livra într-un an, denumită potenţial energetic al
cursului de apă pe sectorul definit anterior, se obţine înmulţind puterea cu numărul de
ore dintr-un an. Dat fiind faptul că debitul râului variază în acest interval, atunci
energia livrabilă se calculează cu debitul mediu multianual Q
m
:


(2.3)


Puterea hidroelectrică a cursului de apă se poate fructifica numai prin amenajarea
hidroenergetică a sectorului de râu. Puterea fructificabilă este mai mică pentru că
numai o parte din debitul râului poate fi trecut prin turbine, pe circuitele hidraulice ale
amenajării apar pierderi de sarcină, transformarea energiei hidraulice în energie
mecanică şi a energiei mecanice în energie electrică se face cu pierderi, intervenind
randamentele transformărilor. Relaţia de calcul a puterii devine:


(2.4)


unde apar notaţiile:

H
br
= căderea brută pe sector;
ε = coeficientul de utilizare a debitului datorită deversărilor şi prelevărilor
pentru alte folosinţe





η
t
= randamentul hidraulic, exprimat sub forma:







iar η
t
este randamentul turbinei, η
g
este randamentul generatorului, iar η
G
este
randamentul global, cu valori uzuale între 75 % şi 85%.


| | kW H Q H
t
V
t
E
P 81 , 9 81 , 9 = = =
| | an kWh H Q P E
m
/ 8600 8760
sector
= =
br m G br g t h m
H Q H Q P η ε η η η ε 81 , 9 81 , 9 = =
afluent mediu debit
utilizabil mediu debit
= =
m
u
Q
Q
ε
hidraulic circuitul pe sarcina de pierderile
;



= =
r
br
r br
br
h
h cu
H
h H
H
H
η
27
2.2. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC AL CURSURILOR DE APĂ

Prin inventarierea resurselor hidroenergetice se urmăreşte determinarea cantităţii de
energie care poate fi obţinută, variaţia ei în timp şi localizarea ei geografică.
Inventarierea resurselor hidroenergetice se efectuează prin studii pe fiecare curs de
apă în parte, pe baza datelor fizico-geografice, tehnice şi economice, ţinând seama de
condiţiile specifice ale regiunii sau ţării respective.

Potenţialul hidroenergetic teoretic (sau brut) reprezintă aportul tuturor resurselor
de energie hidraulică naturală ale unui bazin, fără să ţină seama de posibilităţile
tehnice şi economice de amenajare. El corespunde unei utilizări integrale a căderii şi a
disponibilului de apă al bazinului, cu un randament ideal de 100%. Acest potenţial
teoretic include atât potenţialul de suprafaţă, cât şi potenţialul liniar.

Potenţialul teoretic de suprafaţă se referă la apele de la suprafaţa pământului şi
anume la cele de precipitaţii şi la cele de scurgere. Potenţialul teoretic de precipitaţii
E
p
, reprezintă echivalentul energetic al întregului volum de apă rezultat din
precipitaţiile ce cad pe o anumită suprafaţă:

E
p
= 2,725 h S H
0

[kWh/an] (2.5)
unde:
h- reprezintă înălţimea medie a precipitaţiilor, în mm/an;
S- mărimea suprafeţei, în km
2
;
H
0
- altitudinea medie a suprafeţei, faţă de nivelul mării, sau faţă de un alt
reper, în m.

Potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă reprezintă energia (sau puterea)
maximă care se poate obţine de pe râul respectiv (sau de pe un anumit sector al său).
Pentru un anumit sector al cursului de apă se obţine cu relaţiile ( 2.2) şi (2.3).

Potenţialul teoretic (brut) este o mărime bine precizată care rezultă din anumite
operaţii de calcul ce nu pot fi altfel interpretate. Din acest punct de vedere el
reprezintă o mărime invariabilă în timp (admiţând că modificările climatice nu sunt
esenţiale) şi independentă de condiţiile tehnice sau economice. De aceea, deşi prezintă
dezavantajul de a nu fi o mărime fizică reală, potenţialul hidroenergetic teoretic este
folosit pentru studii comparative.

Potenţialul tehnic amenajabil reprezintă puterea şi energia electrică care ar putea fi
produsă prin amenajarea potenţialului teoretic al cursurilor de apă, în măsura în care
amenajarea este realizabilă în condiţiile tehnice actuale, şi ţinând seama de pierderile
care apar la transformarea energiei hidraulice în energie electrică (acestea reprezinta
in medie 20... 25% din potenţialul net). Din cauza acestor influenţe şi limitări,
potenţialul tehnic amenajabil nu se poate determina decât în urma elaborării
schemelor de amenajare hidroenergetice.

Potentialul economic amenajabil corespunde puterii şi capacităţii de producere de
energie a acelor uzine prevăzute in cadrul potenţialului tehnic, care pot fi amenajate in
condiţii considerate economice la o anumită etapă de dezvoltare. Valoarea sa variaza
in decursul timpului, fiind permanent influenţată de o serie de factori energo-
28
economici şi de alt tip. În ultimile decenii au fost fluctuaţii importante, generate de
variaţia preţului combustibililor fosili, de modificările climatice, de modul de
apreciere a efectelor produse de amenajările hidroenergetice asupra mediului etc. Din
rezultatele obţinute în ţările europene se poate deduce că potenţialul care poate fi
amenajat in condiţii economice variază între 18 şi 22 % din valoarea potenţialului
teoretic de scurgere, respectiv între 50 şi 75% din valoarea potenţialului tehnic ame-
najabil.


2.3. EVALUAREA POTENŢIALULI HIDROENERGETIC LINIAR

Potenţialul hidroenergetic teoretic se calculează pe sectoare caracteristice ale fiecărui
curs de apă. Pe cursurile de apă mici, sectorizarea se face luând drept limite punctele
de confluenţă cu afluenţii, zonele de schimbare a pantei râului, amplasamentele
probabile ale uvrajelor amenajării. Pentru cursurile de apă importante, unde aportul
diferiţilor afluenţi este redus, potenţialul teoretic se poate calcula pe sectoare de
lungime egală, cuprinsă între 10 şi 100 km.

Considerând un sector de lungime ∆L, între cotele H
1
şi H
2
cu debitul mediu Q
m
(fig.
2.2), potenţialul energetic al sectorului este:

(2.6)

unde Q
m
( m
3
/s) este debitul mediu multianual pe sector.















Figura 2.2. Notaţii pentru calculul potenţialului liniar

De regulă, în calcul se folosesc mai multe valori caracteristice ale debitelor: debitul
mediu multianual Q
m
, debitele cu asigurarea de 50% şi de 95%, debitele medii ale
semestrelor de iarnă, respectiv de vară. Potenţialul calculat pe baza debitului mediu
multianual indică valoarea maximă a producţiei de energie care poate fi obţinută pe
sectorul de râu respectiv. Deoarece această valoare este influenţată de valorile
extreme ale debitelor, se consideră că debitul cu asigurare 50% permite aprecierea
funcţionării normale a uzinei hidroelectrice. Debitul cu asigurarea de 95% dă indicaţii
asupra energiei garantate, care poate fi obţinută prin amenajarea sectorului de râu.
| | kW H Q P
m
∆ = ∆ 81 , 9
29
Potenţialul calculat pe baza debitului mediu de iarnă sau de vară permite să se
aprecieze repartizarea în timpul anului a producţiei de energie hidroelectrică.

Potenţialul specific liniar exprimă gradul de concentrare al potenţialului teoretic
liniar. Acesta se calculează prin raportarea potenţialului liniar la lungimea sectorului
de referinţă:

(2.7)


) / ( sector pe cursului panta este unde Km m i .

Dacă potenţialul se referă la energia produsă, luând în consideraţie debitul mediu
multianual rezultă:


(2.8)

şi deci potenţialul specific energetic:


(2.9)


Pentru inventarierea potenţialului liniar sunt necesare staţii hidrometrice, în vederea
cunoaşterii regimului hidrologic al cursurilor de apă, şi ridicări topo, constând în
nivelmente şi profile în lung, pentru stabilirea pantelor şi a căderilor. La inventarierea
potenţialului hidroenergetic al României s-au studiat circa 25 000 km de râuri. Pe
aceasta cale s-au pus in evidenţă sectoarele cele mai bogate din punct de vedere
hidroenergetic, care oferă cele mai favorabile condiţii de amenajare. Pentru
determinarea potenţialului tehnic amenajabil s-au elaborat scheme de amenajare
pentru toate cursurile de apă mai importante, dotate cu un potenţial liniar mai mare de
300 kW/km. La întocmirea acestor scheme s-a ţinut seama de condiţiile naturale
locale şi de restricţiile de mediu.

Potenţialul hidroenergetic teoretic (brut) este reprezentat pe hărţi şi planuri prin
diverse sisteme de reprezentare grafică, care încearcă, fiecare, să fie cât mai sugestive.
Cea mai des folosită este reprezentarea prin benzi energetice, care se obţine prin
trasarea în lungul cursului de apă a unor benzi haşurate sau înegrite, a căror lăţime
este proporţională, la o anumită scară, cu valoarea potenţialului liniar specific pe
sectorul respectiv.

În figurile 2.3 şi 2.4 sunt redate benzile energetice ale principalelor cursuri de apă din
România. În figura 2.3 benzile corespund evaluării din anii ’80 (Kogălniceanu, 1986).
În figura 2.4 este reprodusă harta realizată de profesorul Dorin Pavel (Pavel, 1933)
într-o lucrare de referinţă privind evaluarea forţelor hidraulice din România. În
aceeaşi lucrare se aprecia că teritoriul României dispune de o putere brută de cca 6000
MW , cu o producţie de energie de 36 TWh / an. Cifrele se bazau pe studiul a unui
număr de 567 de uzine hidroelectrice, concepute conform performanţelor tehnice ale
perioadei respective.
| | km kW i Q
L
H
Q
L
P
p
m m P
/ 81 , 9 81 , 9
sector /
=


=


=
| | an kWh H Q P E
m
/ 8600 8760
sector
∆ = ∆ = ∆
| | an km kWh i Q
L
E
p
m E
, / 8600
sector /
=


=
30













































F
i
g
u
r
a

2
.
3
.

P
o
t
e
n
ţ
i
a
l
u
l

t
e
h
n
i
c

l
i
n
i
a
r

a
l

c
u
r
s
u
r
i
l
o
r

d
e

a
p
ă

d
i
n

R
o
m
â
n
i
a

31












































F
i
g
u
r
a

2
.
4
.

B
e
n
z
i
l
e

e
n
e
r
g
e
t
i
c
e

r
e
p
r
e
z
e
n
t
â
n
d

p
o
t
e
n
ţ
i
l
a
u
l

t
e
h
n
i
c

a
m
e
n
a
j
a
b
i
l

e
v
a
l
u
a
t

d
e

p
r
o
f
e
s
o
r
u
l

D
o
r
i
n

P
a
v
e
l

32
Pentru reprezentarea potenţilului liniar se mai pot folosi linii paralele cu sectoarele de
râu, care, potrivit unei legende stabilite, indică valoarea potenţialului hidroenergetic
teoretic liniar specific. Uneori se reprezintă potenţialul brut prin figuri geometrice, a
căror suprafaţă este proporţională cu valoarea potenţialului. Se folosesc foarte des
pătrate sau cercuri.

Cea mai complexă reprezentare grafică o formează însă cea făcută în aşa numita
caracteristică cadastrală, sau cadastrul hidroenergetic (UPB, 2006). Această
reprezentare grafică conţine următoarele curbe, care caracterizeazxă bazinul râului
respectiv:
- profilul în lung al râului z = z(L);
- suprafaţa bazinului funcţie de lungimea râului S = S(L);
- variaţia debitului total în lungul râului Q = Q(L);
- variaţia debitului specific q = q(L);
- variaţia potenţialului specific p = p(L).
De asemenea pe grafic se mai indică lungimea în kilometri, panta medie a fiecărui
sector al râului i (‰) şi cotele z (în mdM) ale punctelor care delimitează fiecare
sector. Printr-un cerc, haşurat sau înegrit pe jumătate, se indică punctele în care râul
primeşte afluenţi şi de pe care parte a sa vin aceştia (dreapta sau stânga).

2.4. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC AL ROMÂNIEI

În România resursele de apă datorate râurilor interioare sunt evaluate la aproximativ
37 miliarde m
3
/an, dar în regim neamenajat se poate conta numai pe aproximativ 19
miliarde de m
3
/an, din cauza fluctuaţiilor de debite ale râurilor. Aportul anual al
Dunării, la intrarea în ţara noastră, este în medie de 170 miliarde m
3
/an (de peste 4 ori
mai mult decât toate râurile interioare), dar România poate beneficia numai de o cotă
parte din acest stoc.

Resursele de apă din interiorul ţării se caracterizează printr-o mare variabilitate, atât în
spaţiu, cât şi în timp. Astfel, zone mari şi importante, cum ar fi Câmpia Română,
podişul Moldovei şi Dobrogea, sunt sărace în apă. De asemenea, apar variaţii mari în
timp a debitelor, atât în cursul unui an, cât şi de la an la an. În lunile de primăvară
(martie-iunie) se scurge peste 50% din stocul anual, atingându-se debite maxime de
sute de ori mai mari decât cele minime. Toate acestea impun ca necesară realizarea
compensării debitelor cu ajutorul lacurilor de acumulare.

În ceea ce priveşte potenţialul hidroenergetic al României se apreciază că potenţialul
teoretic al precipitaţiilor este de circa 230 TWh/an, potenţialul teoretic al apelor de
scurgere de aproximativ 90 TWh/an, iar potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă
este de 70 TWh/an. În tabelul 1.1 se indică valorile potenţialului hidroenergetic de
scurgere, procentul referitor la potenţialul din precipitaţii % E
p
, potenţialul teoretic
liniar considerat la debitul mediu şi potenţialul tehnic amenajabil, pentru câteva din
bazinele cursurilor de apă mai importante din România.

Se observă că potenţialul teoretic liniar mediu al râurilor ţării, inclusiv partea ce
revine României din potenţialul Dunării, se ridică la 70 TWh/an, din care potenţialul
tehnic amenajabil reprezintă 36 TWh/an (2/3 dat de râurile interioare şi 1/3 de
Dunăre).

33
Tabelul 1.1. Potenţialul hdroenergetic al României

. Potenţialul hidroenergetic
De scurgere Teoretic
liniar
Tehnic
amenajabil Bazinul

Suprafaţa
Km
2
TWh/an % E
p
TWh/an TWh/an
Someş 18.740 9,00 39 4,20 2,20
Crişuri 13.085 4.,50 43 2,50 0,90
Mureş 27.842 17,10 42 9,50 4,30
Jiu 10.544 6,30 48 3,15 0,90
Olt 24.507 13,30 38 8,25 5,00
Argeş 12.424 5,00 40 3,10 1,60
Ialomiţa 10.817 3,30 39 2,20 0,75
Siret 44.993 16,70 37 11,10 5,50
Total râuri interioare 237.500 90,00 39 51,50 24,00
Dunăre - - - 18,50 12,00
Total România 237.500 90.000 39 70,00 36,00


Estimări mai recente, concordante de altfel cu evaluările din 1985, arată că potenţialul
hidroenergetic atinge circa 40 TWh/an şi este astfel distribuit:
- cursuri de apă interioare 25 TWh/an;
- Dunărea, cota României 11,5 TWh/an;
- micropotenţial 3,5 TWh/an.

Valorile caracteristice ale diferitelor categori de potenţial hidroenergetic arată că o
serie de bazine hidrografice, cum ar fi Siretul (care include şi râul Bistriţa), Oltul,
Argeşul, Mureşul, prezintă un potenţial însemnat. Condiţii favorabile de amenajare
sunt pentru mai multe râuri, cum ar fi Bistriţa, Argeşul, Lotru, Sebeşul, Someşul, Râul
Mare, Oltul, Siretul, ş.a.

La nivelul anului 2005 producţia de energie a fost de cca 16 500 GWh/an, realizată în
principal în 129 de centrale hidroelectrice. Puterea instalată în anul 2005 era de 6 335
MW. Ehergia hidroelectrică reprezintă în medie 1/3 din producţia de energie electrică
a României.

2.5. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC MONDIAL
Potenţialul hidroenergetic mondial, exprimat în putere, este de peste 2 milioane de
MW, din care microhidro atinge 27 800 MW. Repartiţia pe continente a potenţialului
amenajat şi cota procentuală pe care o reprezintă potenţialul amenajat raportat la
potenţialul evaluat la nivelul anului 2005 sunt prezentate în tabelul 2.2.
Se constată că în timp a existat o tendinţă de creştere a valorii potenţialului
hidroenergetic teoretic şi amenajabil. Aceasta, pe de o parte, datorită creşterii preciziei
datelor de bază, hidrologice şi topografice, iar, pe de altă parte, datorită progreselor
tehnicii în general şi în domeniul amenajării uzinelor hidroelectrice în special, ceea ce
34
a creat condiţii pentru folosirea unui potenţial considerat înainte ca neeconomic sau de
neutilizabil.

Tabelul 2.2. Rerpartiţia pe continente a potenţialului exprimat în putere

Potenţial Potenţial amenajat Continentul
MW MW % din potenţial
Asia
America de Sud
Africa
America de Nord
Rusia
Europa
Australia
610 000
431 900
358 300
356 400
250 000
245 500
45 000
222 637
123 712
21 644
164 127
45 700
179 502
13 471
36,5
28,6
6,0
46,1
18,2
73,0
29,0
TOTAL GLOB 2 200 000 778 138 35,3

În ceea ce priveşte repartiţia teritorială se observă că Africa, considerată mult timp
drept continentul cel mai bogat în resurse hidroenergetice, nu deţine întâietatea, Asia
având un potenţial de aproape două ori mai mare, iar în ceea ce priveşte potenţialul
specific (kWh/km
2
) Africa prezintă o valoare mai redusă chiar decât media mondială.

În ceea ce priveşte potenţialul mondial tehnic amenajabil exprimat în energie,
conform datelor IHA (Laffite şi Bartle, 2000), acesta este de 14 370 TWh/an, din care
8080 TWh/an este economic amenajabil. La nivelul anului 2000 se produceau pe cale
hidro 2070 TWh/an, adică cca 19% din consumul total de energie pe glob. La aceaşi
dată, puterea instalată era de 674 GW, cu 108 GW în construcţie, iar în 2005 puterea
instalată a crescut la 778 GW.

Repartiţia pe continente a potenţialului hidroenergetic, a energiei produse annual şi a
gradului de amenajare (procentual) exprimat în energie este redată în figururile 2.5.şi
2.6.


Figura 2.5. Repartiţia pe continente a potenţialului hidroenergetic

35




Figura 2.6. Procente din potenţialul hidroenergetic care au fost amenajate şi contribuie
la acoperirea consumului energetic mondial

Pentru formarea unor repere, în tabelul 2.3 sunt prezentate cele mai mari uzine
hidroelectrice aflate în prezent (2008) în exploatare.

Tabelul 2.3. Cele mai mari uzine hidroelectrice din lume

Nume Ţara Anul
Putere
instalată
Energie
produsă
anual
Three Gorges China 2009 18,200 MW
Itaipú Brazilia/Paraguay 1983 12,600 MW 93.4 TWh
Guri Venezuela 1986 10,200 MW 46 TWh
Grand Coulee Statele Unite 1942/80 6,809 MW 22.6 TWh
Sayano
Shushenskaya Rusia 1983 6,400 MW
Robert-Bourassa Canada 1981 5,616 MW
Churchill Falls Canada 1971 5,429 MW 35 TWh
Porţile de Fier Romania/Serbia 1970 2,280 MW 11.3 TWh


În figura 2.7 este prezentată situaţia amenajării potenţialului hidroenergetic european.
În dreptul fiecărei ţări sunt trecute procentul din potenţial care este amenajat şi
producţia de energie în GWh/an.
36













































F
i
g
u
r
a

2
.
7
.

A
m
e
n
a
j
a
r
e
a

p
o
t
e
n
ţ
i
a
l
u
l
u
i

h
i
d
r
o
e
n
e
r
g
e
t
i
c

e
u
r
o
p
e
a
n



37
Aceleaşi date se regăsesc în figura 2.8, într-o reprezentare mai sugestivă. În abscisă
sunt poziţionate ţările în ordine alfabetică, iar în ordonată producţia anuală de energie.

































Figura 2.8. Energia electrică produsă şi restul de potenţial neamenajat al ţărilor
europene

2.6. SCHEME DE AMENAJARE

Energia hidraulică naturală este distribuită destul de neuniform de-a lungul cursurilor
de apă. Ea se consumă în cea mai mare parte ca energie de învingere a rezistenţelor
pe care le opune curgerii patul neregulat al râurilor. Restul energiei se consumă prin
acţiunea de erodare a albiei şi a versanţilor.

Scopul amenajărilor hidroelectrice este reducerea într-o măsură cât mai mare a
pierderilor de energie şi concentrarea căderilor pe sectoare scurte, in vederea
producerii de energie electrică.


38
Crearea unei căderi concentrate pe un curs de apă se poate realiza pe mai multe căi
(fig. 2.9) :
- prin construirea unui baraj care ridică nivelul apei şi reduce viteza de curgere
pe o anumită distanţă în amonte (fig. 2.9, a);
- prin derivarea apei din albia cursului printr-o aducţiune cu pantă redusă, care
conduce apa cu pierderi de sarcină mici (fig. 2.9, b);
- printr-o dispoziţie mixtă, de ridicare a nivelului şi de derivare a apei (fig. 2.9,
c şi d).










































Figura 2.9. Scheme de amenajare standard
39

În figura 2.9 se remarcă şi construcţiile principale care intervin în cadrul unei scheme de
amenajare. Astfel:

Barajele de acumulare concentrează căderea în secţiunea de barare şi formează lacuri de
acumulare importante pentru regularizarea debitelor, în timp ce barajele de derivaţie
(stăvilarele) ridică local nivelul apei pentru a putea fi preluată de aducţiune.

Prizele de apă, dispuse în corpul barajului sau mai adesea în versanţi, preiau debitele ce
merg către turbine şi le dirijează în aducţiuni, sau , după caz, direct în conductele forţate.

Aducţiunile, care pot fi canale cu nivel liber sau galerii sub presiune, transportă debitul
turbinat către camerele de echilibru – camere de încărcare în cazul canalelor de aducţiune
şi respectiv castele de echilibru în cazul galeriilor de aducţiune.

Camerele de echilibru sunt dispuse între aducţiuni şi conductele sau galeriile forţate. Ele
au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţiile de sarcină de la
centrală şi de a furniza debit pentru pornirea centralei, respectiv de a înmagazina debit la
oprirea acesteia.

Conductele sau galeriile forţate conduc apa de la camerele de încărcare spre centrală, pe
o diferenţă de nivel mare şi cu viteze şi presiuni mari.

Centralele hidroelectrice cuprind construcţiile şi instalaţiile care asigură circuitul
hidraulic către şi de la turbine, găzduesc turbinele şi generatorii, precum şi mecanismele
de reglare a sarcinii, instalaţiile conexe, panourile electrice etc.

Canalele sau galeriile de fugă conduc apele turbinate către punctele de restituţie în
cursurile de apă. În cazul uzinelor hidroelectrice care furnizează energie de vîrf şi
lucrează un număr limitat de ore pe zi, debitele turbinate sunt preluate de un bazin (lac)
redresor, denumit în figura 2.9 regularizare, din care se descarcă în aval un debit
cvasiconstant.

În funcţie de modul de concentrare a căderii, se deosebesc trei tipuri principale de
amenăjari hidroelectrice:
amenajări uzină-baraj (fig. 2.9, a), când centrala este dispusă în imediata
apropiere a barajului şi întreaga cădere este realizată numai prin intermediul barajului;
amenăjări de derivaţie (fig. 2.9, b), când centrala este dispusă la capătul aval al
unei derivaţii şi foloseşte căderea obţinută prin reducerea pantei de curgere prin această
derivaţie faţă de panta râului;
amenajări mixte, cu baraj şi derivaţie, când centrala foloseşte căderea obţinută atât prin
construcţia barajului cât şi prin aceea a derivaţiei; schema din figura 2.9, c reprezintă o
soluţie cu centrala situată la zi, iar schema din figura 2.9, d reprezintă o soluţie tot mai
des întâlnită, cu centrala situată în subteran.

Se precizează că prin denumirea de uzină hidroelectrică (prescurtat UHE) se înţelege
totalitatea lucrărilor de construcţie şi a echipamentelor care alcătuiesc o amenajare
hidroelectrică, de la captare şi până la punctul de restituţie a apelor turbinate. Prin
centrală hidroelectrică (prescurtat CHE) se înţelege numai construcţia care în principal
40
adăposteşte circuitul hidraulic către şi de la turbine, turbinele şi generatoarele şi instalaţiile
anexe.

2.6.1. Scheme de amenajare ale uzinelor hidroelectrice de tip baraj.

La acest tip de amenajare întreaga cădere folosită de UHE este realizată prin
construcţia barajului. Clădirea centralei este aşezată în acelaşi amplasament, în corpul
barajului sau la piciorul barajului, ori imediat în aval de baraj, pe malurile sau în
versanţii cursului de apă. Uzina are aducţiuni foarte scurte sau numai conducte sau
galerii forţate.

Căderile pentru care se construiesc aceste uzine sunt cuprinse între mai puţin de 5 m
până la peste 200 m, limita maximă atinsă fiind de 300 m (UHE Nurek pe râul Vahs-
Rusia). Volumul lacurilor de acumulare create de barajele acestor uzine variază de
asemenea în limile foarte largi, de la volume mici, care nu pot asigura decât o
compensare orară a debitelor, până la volume foarte mari, care permit o regularizare
multianuală a debitelor. Cele mai mari acumulări din lume s-au realizat la amenajările
cu uzine baraj de pe marile fluvii (UHE Bratsk, cu 179 miliarde m
3
şi UHE Kariba
cu 160 miliarde m
3
).

Uzine-baraj de cădere mijlocie sau mare
La acest tip de amenajare clădirea centralei este amplasată la piciorul barajului sau
imediat în aval de baraj, pe malul cursului de apă sau în subteran, într-unul din
versanţi. Dispoziţia generală depinde de lăţimea albiei şi de tipul de baraj. Aducerea
apei la turbine se realizează prin conducte forţate scurte, care traverseaza barajul, sau
prin galerii forţate care străbat versanţii.

Schema se utilizează pentru amenajarea fluviilor şi a râurilor mari în zonele de munte,
la trecerea lor prin defilee. Sunt de preferat amplasamente care nu afectează localităţi
şi căi de comunicaţie importante. Pentru a crea o cădere mare se construesc baraje
înalte, care la rândul lor formează lacuri de acumulare cu volume foarte mari. Cele
mai mari UHE existente sunt construite pe marile fluvii ca uzine-baraj, folosind în
numeroase cazuri baraje mai înalte de 100 m. Lacurile de acumulare ale acestor
amenajări servesc mai multor tipuri de folosinţe, curent pentru alimentare cu apă şi
pentru atenuarea viiturilor. Uneori acest tip de schemă de amenajare se asociază unor
acumulări pe râuri cu resursă energetică mai redusă, realizate preponderent pentru alte
folosinţe. În astfel de situaţii se fructifică doar căderea creată, dar debitul uzinat este
redus şi deci şi puterea centralei. Aceste amenajări nu sunt de regulă importante
pentru sistemul energetic.

In cazul barajelor de beton, schema de amenajare a UHE este mai simplă, clădirea
centralei fiind amplasată la piciorul barajului, sau lângă unul din maluri, pentru a
permite descărcarea apelor mari peste cealaltă parte a barajului. Aducerea apei se face
prin conducte forţate scurte care traversează barajul, câte una pentru fiecare turbină,
cu prize de apă pe paramentul amonte al barajului (fig. 2.10).

Când valea este îngustă, centrala se amplasează la mijlocul văii, iar evacuarea apelor
mari se face printr-un deversor lateral, sau peste centrală printr-o trambulină. O altă
soluţie este poziţionarea centralei în aval de baraj, lângă unul din maluri. În acest caz
41
aducerea apei se face prin galerii de derivaţie prin versanţi, cu prizele de apă în
versant sub forma unor turnuri de priză.














Figura 2.10. Dispunrea clasică a unei UHE-baraj în cazul barajelor din beton

Situaţia centralelor asociate cu bararea văilor înguste este ilustrată în figura 2.11, în
care se prezintă UHE Tarniţa, de pe Someş, singura uzină – baraj din România.



























UHE Tarniţa constitue treapta a doua a amenajării hidroelectrice a Someşului Mic.

Figura 2.11. AHE Tarniţa pe Someşul Mic
Nivelul creat prin barare
Patul râului
Nivelul vechi
al râului


BARAJ
VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE PRIN CHE SECŢIUNE PRIN GOLIREA SECŢIUNE PRIN
DE SEMIADÂNCIME DESCĂRCĂTOR

CH
Baraj
Grătar


Conductă
forţaţă

Centrala
hidroelectrică
Golire de
semifund
CHE
Vană
segment
Clapetă
42
Centrala hidroelectrică are o putere de 45 MW, la o cădere de 80,50 m. Debitul
instalat este de 68 m
3
/s, iar producţia de energie de 80 GWh/an.

Barajul şi centrala de la piciorul aval s-au amplasat într-o zonă de chei, cu condiţii
morfologice şi geologice bune. Barajul are 97 m înălţime, fiind foarte svelt. Centrala
este separată structural de baraj printr-un rost permanent. Prizele şi conductele forţate
ale celor două grupuri cu turbine Francis ale centralei hidroelectrice sunt plasate în
două ploturi centrale. Descărcarea debitelor maxime se face printr-un descărcător de
suprafaţă amplasat la malul drept şi prin două goliri de semiadâncime care au canale
rapide ce bordează clădirea centralei.

În cazul barajelor din materiale locale priza şi conductele forţate nu mai pot fi
amplasate în corpul barajului. În plus, din cauza amprizei mari a barajului şi a
modului de evacuare a apelor mari, centrala se dispune spre aval. Mai rar şi numai
pentru baraje sub 80 m s-au realizat aducţiuni sub corpul barajului, sub formă de
conducte metalice plasate în galerii purtătoare, cu prize de apă de tip turn. Uzual
amplasarea centralei se face fie suprateran, la unul din maluri, sau în subteran, într-
unul din versanţi. Cu titlu de exemplu, în fugura 2.12 este prezentată UHE Xiaolangdi
din cadrul amenajării hidroelectrice a Fluviului Galben din China. La o cădere de
139 m şi cu un debit instalat de 1200 m
3
/s, centrala subterană are o putere de 1800
MW şi produce anual 5100 GWh.




























Figura 2.12. Uzină-baraj, cu amplasarea centralei în subteran
Baraj
CHE
PROFIL LONGITUDINAL PRIN CIRCUITUL HIDRAULIC
Galerii forţate
PLAN DE SITUAŢIE
Galerii de fugă
Lac
CHE subterană
43

În figura 2.13 este prezentată o uzină baraj de cădere medie la care blocul prizei este
amplasat în frontul barat. De această dată clădirea centralei este supraterană,
poziţionată la un versant. La o cădere de 68 m centrala are o putere de 1240 MW.
Conductele forţate, scurte, sunt pozate pe versant.

















Figura 2.13. UHE baraj de cădere medie


Pentru a evidenţia dimensiunile la care pot ajunge uzinele baraj realizate pe marile
fluvii, în caseta următoare se prezintă, în ordinea intrării lor în exploatare, cele două
uzine hidroelectrice care deţin recordurile mondiale în ceea ce priveşte producţia de
energie şi respectiv de putere disponibilă. Pentru comparaţie este prezentată şi
amenajarea hidroenergetică de la Boulder (Hoover), care la data intrării în exploatare
a deţinut recordul mondial.

Uzina hidroelectrică de la Itaipu pe fluviul Parana (figura 2.A1), dată în exploatare în
1984, a fost realizată în comun de Brazilia şi Paraguay. Puterea instalată este de 14
000 MW, fiind majorată în anul 2004 de la valoarea iniţială de 12 600 MW prin
adăugarea a două noi grupuri. În prezent dispune de 20 de grupuri de 700 MW fiecare.
Producţia record a anului 2000 a fost de 93,4 TWh. Din acest punct de vedere centrala
de la Itaipu păstrează primul loc în lume, depăşind ca producţie de energie cea mai
mare uzină hidroelectică ca putere şi anume Three Gorges care produce ”numai” 84
TWh/an.

Centrala are o cădere de 118,4 m, este echipată cu turbine Francis, iar debitul uzinat
de fiecare turbină atinge 700 m
3
/s. Barajul care realizează căderea este un baraj evidat,
de 196 m înălţime, cu o lungime la coronament de 1064 m. Descărcătorul este echipat
cu 14 stavile segment de 20 x 21,3 m fiecare. Debitul capabil al descărcătorului este
de 62 200 m
3
/s. Volumul lacului este de 29 miliarde de m
3
, iar volumul util de 19
miliarde de m
3
.

Este interesant de reţinut că în anul 1995 uzina de la Itaipu a fost inclusă între cele
şapte minuni ale lumii moderne de către American Society of Civil Engineers
(ASCE).
68 m
44
Câteva date care explică alegerea: volumul de beton utilizat pentru construcţia uzinei
ar fi ajuns pentru construcţia a 210 stadioane cu capacitate de 80 000 locuri fiecare,
iar cu fierul utilizat se puteau construi 380 de turnuri Eifel.












































Figura 2.A1. Amenajarea hidroenergetică Itaipu, pe fluviul Parana



VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE PRIN
CENTRALĂ
VEDERE DIN AVAL
de
45
Uzina hidroelectrică de la Three Gorge din China (figura 2. A2) deţine recordul
mondial din punct de vedere al puterii instalate cu 18 200 MW. Energia electrică
produsă în anul mediu hidrologic este de 84,7 TWh.














































Figura 2.A2. Amenajarea hidroenergetică Three Gorges pe fluviul Yangtze

VEDERE IN PLAN
SECTIUNE PRIN
CENTRALA
PROFIL LONGITUDINAL PRIN ECLUZE
Descărcător
46
Centrala este echipată cu 26 de grupuri de 700 MW fiecare. Căderea maximă este de
113 m, iar căderea minimă de 70 m. Clădirile centralei, câte una la fiecare mal, sunt
poziţionate la piciorul barajelor nedeversante. Construcţia centralelor a inclus 3,45
milioane de m
3
de beton şi 124 de mii de tone de armătură.

Barajul principal este de beton de greutate, cu înălţimea de 181 m şi lungimea la
coronament de 2309 m. Zona deversantă are 483 m lungime, este situată în zona
centrală şi este echipată cu 22 de stavile şi 23 goliri de fund, cu o capacitate maximă
de descărcare de 102 500 m
3
/s. Volumul lacului este de 39,3 miliarde de m
3
, din care
22,15 miliarde de m
3
pentru atenuarea viiturilor. Asigurarea împotriva inundaţiilor a
zonei aval a crescut la 1%, iar la limită avalul poate tranzita viitura cu asigurarea de
0,1%.

Lacul de acumulare are o suprafaţă de 632 km
2
şi a inundat 24 000 ha de teren cultivat
şi a impus strămutarea a cca 1 milion de persoane.

Un element de interes este modul de rezolvare a navigaţiei pe sectorul amenajat.
Capacitatea de trafic, de 10 milioane de tone dinainte de barare va fi crescută la 50 de
miloane de tone. Navigaţia se face printr-o ecluză şi un lift de vase. Ecluza are două
fire cu cinci trepte de ecluzare fiecare. Liftul cuprinde un container de 120 x 18 x 3,5
m ce poate acomoda vase de până la 3000t.

Uzina hidroelectrică Hoover – figura 2.A3 - (vechiul nume Boulder), construită pe
fluviul Colorado, în USA, a deţinut la data punerii în funcţiune, în 1936, recordul în
domeniu. Puterea instalată este în prezent de 2080 MW, iar în anul 2005 centrala a
produs 3,25 TWh.
După cum se poate urmări în figură, barajul de greutate în arc închide o vale îngustă,
de tip canion. Înălţimea barajului este de 221 m (un record mondial la data
construcţiei) iar deschiderea la coronament este de numai 379m. Volumul lacului
creat de baraj, de 38,54 miliarde de m
3
, constitue şi astăzi cel mai mare volum de lac
de acumulare din USA. Descărcătorii barajului sunt în principal cele două canale
laterale echipate cu stavile, care pot evacua 11 300 m
3
/s.
Datorită configuraţiei văii, centrala este situată imediat în aval de baraj şi nu la baza
barajului şi este divizată în două unităţi, fiecare la baza a câte unui versant.
Dispunerea simetrică a întregii scheme se datorează faptului că în secţiunea barată
fluviul Colorado constitue graniţa dintre două state americane, Nevada şi Arizona.
Debitul este preluat de 4 turnuri de priză, cîte două pe fiecare parte. Două fire de
conducte forţate sunt amplasate în fostele galerii de deviere. Alte două fire de
derivaţie forţată au fost special excavate în versant. Către cele 18 turbine Francis apa
este condusă de patru conducte forţate, de la care pleacă distribuitorii.
Amenajarea dispune de o cădere de 178 m, iar debitul instalat este de 780 m
3
/s.
Clădirile centralelor se întind pe 217 m în lungul râului.
Amenajarea de la Hoover are nu numai rol hidroenergetic, ea servind şi pentru
atenuarea viiturilor, pentru irigarea terenurilor cu deficit de apă din zona aval, pentru
asigurarea alimentării cu apă şi pentru îmbunătăţirea navigaţiei.


47
















































Figura 2.A3. Amenajarea hidroenergetică Hoover pe fluviul Colorado


PLAN DE SITUAŢIE
SECŢIUNE TRANSVERSALĂ PRIN CENTRALE
VEDERE AERIANĂ

48
Uzine-baraj de cădere mică sau fluviale
La acest tip de amenajări cladirea centralei este amplasată în albia cursului de apă, in
prelungirea barajului şi preia direct presiunea apei din amonte. Căderea la care se
poate adopta acest mod de amplasare a centralei depinde de panta şi configuraţia
râului şi de condiţiile de fundare, variind între câţiva metri până la 30 ... 35 m.

In regiunile de deal sau colinare, pentru a se evita inundarea unor localităţi, a unor
suprafeţe mari de teren sau a căilor de comunicaţie, se pot construi numai baraje de
inălţime mică. De multe ori lacul de acumulare este conturat pe un mal, sau chiar pe
ambele maluri, de baraje laterale, adesea numite impropriu diguri. Prin această
dispoziţie în plan se menţine în limite raţionale inundarea terenurilor din albia majoră
şi se protejează aşezările (fig. 2.14).


















Fugura 2.14. Planul de situaţie al unei uzine-baraj de cădere mică

Uzinele-baraj de cădere mică cuprind în general un baraj deversor de beton cu
stavile, pentru evacuarea apelor mari, clădirea centralei cu echipamentul
electromecanic, staţia de conexiuni si transformare şi barajele laterale (digurile) de
protecţie a terenurilor riverene. În aval albia râului este regularizată şi adâncită pe o
anumită distanţă, pentru mărirea căderii disponibile.

Pentru exemplificare, în figura 2.15 se prezintă planul de situaţie şi secţiuni
caracteristice ale UHE Haţeg, ultima treaptă a amenajării hidroenergetice a Râului
Mare. Amenajarea cuprinde un lac de acumulare de 118 ha, cu un volum de 11,5
milioane de m
3
, conturat de un baraj lateral (dig) la malul stâng, un baraj deversor
pentru descărcarea apelor mari şi centrala hidroelectrică.

Centrala are o cădere de 20 m, un debit instalat de 90 m
3
/s şi furnizează o putere de
15,8 MW. Este echipată cu 2 turbine Kaplan. Barajul, de tip stăvilar, are o înălţime de
32 m, iar barajul lateral are o lungime de 4,88 km, cu o înălţime maximă de 15 m. De
la centrală debitele turbinate sunt evacuate printr-un canal de fugă de 210 m către
albia naturală.



49





























Figura 2.15. UHE Haţeg

In cazul amenajărilor fluviale, clădirea centralei este uzual amplasată lângă unul
dintre maluri (fig.2.16). În cazul cursurilor de apă de frontieră, dacă configuraţia
morfologică o permite, se construieşte câte o centrală lângă fiecare mal.















Figura 2.16. Dispoziţia generală a unei UHE fluviale
PLAN DE SITUAŢIE
fuga
SECŢIUNE PRIN BARAJ
SECŢIUNE PRIN CENTRALĂ
Baraj de închidere
50
Centralele sunt echipate cu turbine Kaplan sau Bulb. Volumul lacurilor de acumulare
ale acestui tip de amenajări, deşi mari ca valori absolute, sunt mici în raport cu stocul
şi permit numai o regularizare zilnică sau săptămânală a debitelor. Şi căderile sunt
mici în raport cu volumele. Prin barare se crează remuuri lungi, care reduc din cădere,
în special dacă se impune o cotă controlată în amonte.

Uzinele fluviale cu căderi mai mici de 6 ... 8 m, care au acumulări reduse,
funcţionează pe firul apei şi sunt utilizate numai ca uzine de bază, adică acoperă baza
graficului de sarcină.

Pentru a realiza varietatea de dispoziţii posibile pentru amenajările hidroenergetice şi
de navigaţie a fluviilor, în caseta următoare se prezintă uzinele hidroelectrice de pe
Dunăre, xâteva din amonte de România şi apoi cele două sisteme hidroenergetice
Porţile de Fier I şi II.

Amenajarea hidroenergetică a Dunării a urmărit fructificarea integrală a
potenmţialului hidroenergetic al fluviului. În figura 2.A4 se redau benzile energetice
ale fluviului pe zona amenajată. De asemenea sunt indicate cele 3 locaţii ale unor
UHE de pe teritoriul austriac, sau la graniţa Austria – Germania, care sunt prezentate
în continuare, precum şi amplasamentul de la Porţile de Fier, cu cele două trepte
amenajate. Potenţialul hidroenergetic natural al fluviului Dunărea a fost estimat la 52
TWh/an. Pe sectorul româno – sârbesc, de 229 km, de interes este zona defileului,
cunoscută şi ca sectorul “ cazane”, cu un potenţial energetic de 12,6 TWh/an şi cu
pante locale de 120 cm/km. Debitul mediu multianual pe sector este de 5540 m
3
/s. La
o cădere amenajabilă de 34 m, potenţialul specific este cel mai mare din Europa: 8100
kW/km.























Figura 2.A4. Potenţialul liniar specific al Dunării

51
Pentru început se prezintă succint cele trei uzine hidroenergetice din amonte de
Porţile de Fier şi se fac unele comentarii privind dispoziţia generală a acestora.
Alcătuirea frontului barat (figura 2.A5) cuprinde centrala, un baraj deversor şi ecluze.
La primele amenajări, cum este şi UHE Ybbs-Persenbeug (P = 203 MW, E = 1282
GWh/an), dată în exploatare în 1957, centrala a fost fragmentată în două corpuri,
considerând că o asemenea dispoziţie prezintă avantajul unor pierderi de cădere mai
mici faţă de o dispunere grupată. Dificultăţile de exploatare pe care le prezintă această
dispoziţie au făcut ca la următoarele amenajări grupurile să fie dispuse într-o singură
centrală. Aşa s-a format frontul barat la UHE Aschach (P = 287 MW, E = 1648
GWh/an), centrala ocupând zona mediană între ecluze şi barajul deversor. Este
interesant de remarcat faptul că o dispoziţie similară s-a ales şi pentru UHE
Jochenstein (P = 66 MW, E = 425 GWh/an), deşi este o amenajare de graniţă, unde de
regulă se preferă dispoziţii simetrice.


















Figura 2.A5 – a. UHE Ybbs-Persenbeug

















Figura 2.A5 – b. UHE Aschach

52
















Figura 2.A5 – c. UHE Jochenstein

Amenajarea hidroenergetică şi de navigaţie Porţile de Fier I şi II (SHEN) constitue
cea mai importantă amenajare, ca parametrii energetici, din Europa. Poziţia lor în plan
şi profilul sinoptic al sectorului amenajat sunt prezentate în figura 2.A6.




























Figura 2.A6. Localizare şi profil sinoptic prin SHEN Porţile de Fier


53
UHE Porţile de Fier I (fig. 2.A7) are o putere instalată de 2 x 1050 MW şi o
producţie de energie în anul mediu hidrologic de 2 x 5250 GWh/an (se specifică de
fiecare dată caracteristicle energetice de care dispun România şi Serbia, cu părţi
egale). Căderea maximă la centrală este de 34,50 m, iar căderea medie de 27,17 m.
Debitul instalat este de 2 x 4350 m
3
/s.

Dispoziţia generală este simetrică, cu un baraj deversor plasat în mijlocul albiei şi câte
o centrală şi o ecluză de fiecare parte a acestuia. Fiecare dintre cele două ţări are în
acest fel amplasat pe teritoriul propriu jumătate din frontul barat.























Figura 2.A7. Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I

Centrala este echipată cu 2 x 6 turbine Kaplan, iniţial de 175 MW fiecare. După un
proces de retehnologizare, grupurile româneşti au ajuns la 190 MW pe grup. Barajul
deversor are o înălţime constructivă de 60 m, o lungime de 441 m şi 14 câmpuri
deversante de 24 m deschidere, echipate cu stavile plane duble tip cârlig. Debitul
capabil al descărcătorului este de 15 400 m
3
/s. Lacul de acumulare creat prin barare
are un volum de 1,45 miliarde de m
3
, ceea ce permite o oarecare elasticitate în
funcţionare, centralele lucrând la semivârf şi contribuind şi la reglajul de frecvenţă.

UHE Porţile de Fier II (fig. 2.A8) are o putere instalată de 2 x 270 MW şi o
producţie de energie în anul mediu hidrologic de 2 x 1325 GWh/an , din care 50 ...
55% este energie de vârf şi de semivârf şi 50 ... 45% energie de bază. Căderea
maximă la centrală este de 12,75 m, iar căderea medie de 7,45 m. Debitul instalat este
de 2 x 4250 m
3
/s.

Pe sectorul amenajat albia se situează într-o zonă deluroasă, iar cursul apei se ramifică
în două braţe, care cuprind între ele insula Ostrovul Mare. Lăţimea insulei atinge 2 km

ROMÂNIA
SERBIA

54
şi este neinundabilă. Pe braţul principal au fost construite centrala echipată cu 2 x 10
turbine bulb de 27 MW fiecare, barajul deversor, barajul de închidere din materiale
locale şi ecluza sârbească. De această dată obiectele frontului barat sunt comune celor
două ţări.













































Figura 2.A8 – a. SHEN Porţile de Fier II, nodul principal
Nodul principal

55









































Figura 2.A8 – b. SHEN Porţile de Fier II, nodul de pe braţul Gogoşu şi secţiune prin
centrala de pe firul principal

Pe braţul secundar Gogoşu au fost construite un baraj deversor, o centrală şi baraje de
închidere către cele două maluri. Astfel, amenajarea are două baraje deversoare, unul
pe braţul principal, pentru partea sârbă, şi unul pe braţul Gogoşu, pentru partea
română. Prin cele 14 câmpuri deversoare şi prin 50% din grupuri se pot evacua 16 350
m
3
/s. Volumul lacului de acumulare este de 600 milioane de m
3
.



56
2.6.2. Scheme de amenajare ale UHE de derivaţie

La acest tip de schemă întreaga cădere este realizată cu ajutorul unor lucrari de
derivare a apei (canale, galerii, conducte) de lungime mare. Prin lucrări de derivare se
pot amenaja în condiţii raţionale sectoarele cursurilor de apă pe care, din cauza
condiţiilor locale, nu se pot realiza baraje de retenţie.

Din cauza regimului de funcţionare pe firul apei, fără posibilităţi de adaptare a
producţiei la consumul de energie electrică, schemele de amenajare la care intreaga
cădere este realizată numai prin lucrări de derivaţie sunt utilizate numai în
următoarele situaţii:
- pe cursurile de apă din zona de munte, cu pantă ridicată, pe care nu sint
amplasamente favorabile pentru acumulări; de obicei aceste amenajări hidroenergetice
se încadrează în categoria microhidrocentrale (MHC), care fac obiectul capitolului 7;
- pe cursurile de apă din zona de deal şi câmpie, cu văi largi, pe care nu se pot realiza
acumulări;
- pe sectoarele cursurilor de apă care au debitele regularizate de acumulările unor
UHE din amonte.

UHE de derivaţie cuprind un baraj de mică înălţime (de obicei un stăvilar) pentru
derivarea apelor, priza de apă, canalele sau conductele de aducţiune, camera de
echilibru (de încărcare), conducta forţată, clădirea centralei cu echipamentul
electromecanic şi canalul de fugă (fig. 2.17). In funcţie de căderea amenajată şi de
structura şi tipul de construcţie al elementelor componente, UHE de derivaţie seîmpart
în amenajări de cădere mică sau de cădere mijlocie sau mare.





















Figura 2.17. Elementele componente ale unei scheme de derivaţie



Priză
Cameră de
încărcare
Conductă
forţată
CHE
Canal
57
Uzine hidroelectrice de derivaţie de cădere mică
Acest tip de uzină se amenajează pentru căderi relativ reduse, pe cursul inferior al
râurilor mari şi în zonele de deal unde râurile au văi largi. Amenajarea cuprinde
derivaţii cu scurgere liberă, constând din canale de aducţiune şi de fugă, al căror
traseu se înscrie pe malurile şi terasele din lungul cursurilor de apă.

Clădirea centralei este amplasată lângă camera de apă, fie formând cu aceasta o
singură construcţie de tip asemănător cu a centralelor baraj de joasa cădere, fie este
legată de camera de încărcare prin conducte forţate scurte (fig.2.18). Centralele sunt
echipate uzual cu turbine de tip Kaplan şi pentru căderi mai mici şi cu grupuri bulb.















Figura 2.18. Dispoziţia în plan a unei UHE de derivaţie de mică cădere

Derivarea apei se face prin baraje de mică înălţime, de tip stăvilar şi se preia prin prize
de apă care trebuie să asigure oprirea pătrunderii în canal a aluviunilor de fund. Pentru
a crea posibilitatea unei compensări orare a debitelor şi a reducerii pierderilor prin
deversare, canalele de aducţiune se realizează adeseori cu berme orizontale (fig.2.19).
Uzinele de derivaţie de cădere mică se realizeaza pe cursuri de apă care au panta mai
mare de 1...2%
0
şi potenţialul liniar destul de ridicat pentru ca amenajarea să fie
economică.

Figura 2.19. Schemă de principiu a unei UHE de derivaţie cu canal de aducţiune cu
berme orizontale, în rambleu
or
ă
58
În numeroase cazuri se amenajează mai multe uzine în cascadă, folosindu-se un singur
baraj pentru mai multe uzine aşezate în serie pe un canal de derivatie. În acest caz
canalul de fugă al uzinei din amonte devine canal de aducţiune al uzinei din aval
(fig.2.20).

Figura 2.20. Amplasarea centralelor din aval pe derivaţia creată de canalul de fugă al
centralei amonte

În cazul centralelor hidroelectrice de mică putere (CHEMP) derivaţia se poate realiza
şi prin conducte de aducţiune pozate pe mal. O asemenea schemă s-a utilizat la
CHEMP –ul Frasin, pe Dâmboviţa (fig.2.21). Captarea debitului instalat de 5,2 m
3
/s
se face cu o priză de mal iar ridicarea locală a nivelului printr-un prag de fund de 4,1
m. La o cădere de 15 m centrala are o putere de 0,63 MW.



Figura 2.21. CHEMP Frasin

59
Uzinele de derivaţie de mică cădere au avantajul simplităţii, al costurilor specifice mai
mici şi în special al evitării barajului de acumulare. În acelaşi timp aceste scheme au
şi o serie de dezavantaje:
- pe sectoarele în care debitele cursurilor de apă sunt derivate albia naturala necesită
lucrări de regularizare;
- canalele de derivaţie separă şi fac mai dificilă utilizarea terenurilor dintre albia
naturală şi traseul canalelor;
- canalele de aducţiune lungi, în rambleu, cu diguri înalte, au un efect defavorabil
asupra peisajului;
- uzinele de derivaţie necesită cheltuieli de exploatare şi întreţinere relativ mari.

Uzine hidroelectrice de derivaţie de cădere mijlocie şi mare
Pe cursurile de apă mijlocii şi mici, din zonele colinare şi de munte, având pante mai
mari de 5... 20°/
00
, se pot amenaja uzine hidroelectrice cu căderi de la 30 m până la
peste 200 m, prin executarea unor lucrări de derivaţie realizate pe versanţii văilor, sub
formă de canale sau conducte de coastă. Pentru aducţiunile din conducte se adoptă
regimul de scurgere sub presiune, pentru a permite o funcţionare mai elastică a
centralei. Centralele sunt amplasate la piciorul versantului.

Dat fiind faptul că acest tip de scheme, fără baraj şi lac de acumulare, pe râuri cu
debite medii reduse, au puteri mici sunt denumite microhidrocentrale. Schemele
specifice vor fi detaliate în capitolul 7.

2.6.3. Scheme de amenajare ale UHE mixte

Aşa cum s-a arătat, denumirea de schemă “mixtă” provine din faptul ca la formarea
căderii contribuie atât barajul cât şi derivaţia. Aceste scheme sunt caracteristice
uzinelor complexe de mare putere, care furnizează energie de vârf. Debitele medii
folosite sunt cuprinse între 3 şi 20 m
3
/s, cu un regim de curgere cu mari variaţii
sezoniere. Pentru regularizarea debitelor sunt nccesare lacuri de acumulare mari, al
căror volum util este cuprins uzual între 30 şi 300 de milioane de m
3
.

Pentru schemele de amenajare clasice, simple, ale uzinelor cu baraj şi derivaţie,
elementele componente principale sunt (vezi figura 2.9) un baraj cu lac de acumulare,
priza de apă, aducţiunea sub formă de galerie sub presiune, un castel de echilibru,
conducta sau conductele forţate, centrala electrică şi canalul de fugă.

În această categorie se încadrează amenajarea hidroenergetică a Râului Târgului,
prezentată în figura 2.22. Amenajarea utilizează o cădere totală de 252 m, din care 86
m creată de barajul Rîuşor (H=121 m), iar restul prin derivare, pe un sector total de 11
km. Barajul formează un lac de acumulare de 52,4 milioane de m
3
care asigură
regularizarea multianuală a stocului.

Căderea este fragmentată în două centrale. În amonte CHE Lereşti are o cădere de
181m , un debit instalat de 15 m
3
/s şi o putere de 19 MW. Treapta aval, CHE
Voineşti, are o cădere de 71 m , un debit instalat de 9 m
3
/s şi o putere de 5,2 MW.
Priza de apă a centralei Voineşti este situată în bazinul compensator al centralei
Lereşti, cu un volum de 160 000 m
3
. Energia livrată de cele două centrale în anul
mediu hidrologic este de 56,5 GWh/an.

60






















Figura 2. 22. Amenajarea hidroenergetică a Râului Târgului

Tot în categoria schemelor de amenajare simple intră şi UHE Stejarul, de la Bicaz, a
cărei schemă de amenajare este redată în figura 2.23.






















Figura 2.23. Amenajarea hidroenergetică a cursului superior al râului Bistriţa


61
Uzina are o putere de 210 MW şi o producţie de energie în anul mediu de 490 GWh,
obţinută cu 4 turbine Francis de 27,5 MW şi 2 turbine de 50 MW. Căderea brută
maximă de 149 m este realizată de baraj (94 m) şi de derivaţia sub presiune (55m).
Barajul, de greutate din beton, având o înălţime maximă constructivă de 127 m,
realizează un lac de acumulare cu un volum total de 1.230 milioane m
3
, iar volumul
de protecţie contra viiturilor este de 100 milioane m
3
. În aval de uzina de la Stejarul
(Bicaz) sunt 12 centrale de joasă cădere, dintre care primele trei au acumulări proprii.
Debitele instalate sunt de 180 ... 200 m
3
/s.

Pentru amenajarea mai economică a cursurilor de apă confluente sau apropiate şi
pentru concentrarea potenţialului lor intr-un numar mai mic de centrale cu puteri mai
mari, se folosesc scheme combinate sau conjugate de amenajare. Se prevăd două sau
mai multe baraje cu aducţiuni care se unesc, sau alimentează grupuri cu căderi
diferite, în aceeaşi centrală.

Un exemplu de concentrare în aceaşi centrală a debitelor captate de pe două cursuri de
apă este amenajarea hidroenergetică a cursului superior al râului Ialomiţa (fig. 2.24).






























Figura 2.24. Schema de amenajare a cursului superior al râului Ialomiţa


62
UHE Dobreşti este prima amenajare hidroenergetică de mare putere construită în
România, între anii 1928 şi 1930. Uzina are două captări principale, Scropoasa şi
Brătei. Aducţiunile de la cele două prize se reunesc în castelul de echilibru, de unde
pleacă spre centrală o conductă forţată unică. Debitul instalat este de 7 m
3
/s, iar
căderea de 312 m. Puterea instalată în 4 grupuri cu turbine Pelton este de 16 MW. Pe
aceaşi schemă este figurată şi centrala Moroieni, construită între anii 1949 – 1954,
care preia debitul imediat aval de centrala Dobreşti, fără a avea acumulare proprie. Pe
traseu galeria de aducţiune primeşte debitele de la două captări secundare, având la
centrală debitul instalat de 8,5 m
3
/s. La o cădere de 233 m puterea centralei Moroieni
este de 15 MW.

Pe lângă schemele simple de uzine cu baraj si derivaţie, corespunzatoare amenajării
unui singur curs de apă, se utilizează frecvent scheme de amenajare conjugate sau
complexe, prin care se realizează concentrarea într-o singură amenajare de mare
putere a debitelor de pe mai multe cursuri de apă sau din văile din zona superioară a
unor bazine hidrografice vecine,

Schemele de amenajare complexe sunt concepute pe suportul unor acumulări
importante, capabile să asigure o regularizare cel puţin anuală a debitelor, amplasate
fie pe cursul superior al unei văi principale, fie pe un afluent sau o pe altă vale din
zona superioară, pe care se gasesc conditii de teren favorabile. În aceste acumulări
sunt concentrate debitele unui număr mare de cursuri de apă şi văi din acelaşi bazin şi
din bazinele învecinate, prin construirea unor sisteme lungi de aducţiuni secundare.

În unele cazuri, pentru colectarea apelor unor văi la cote inferioare lacului principal,
se folosesc staţii de pompare cu puteri semnificative. Prin astfel de scheme s-au
realizat UHE de mare putere (între 100 şi 500 MW), care datorită acumulărilor şi a
căderilor importante de care dispun sunt echipate ca centrale de vârf.

Ilustrarea cea mai bună a acestor concepte o constitue amenajarea hidroenergetică a
râului Lotru (fig. 2.25 a şi b). Râul Lotru, afluent de dreapta al Oltului, are un curs
lung de 76 km, bazinul său având o suprafaţă de 1.024 km
2
. Schema sa de amenajare
urmăreşte ideea concentrării debitelor şi a căderii într-o acumulare principală. În lacul
de acumulare Vidra se concentrează debitele din bazinul propriu, precum şi cele ale
unor cursuri de apă din bazinele limitrofe. UHE Lotru, cu o putere de 510 MW şi o
producţie de energie de circa 900 milioane kWh/an, reprezintă cea mai mare uzină de
pe râurile interioare ale României. Centrala utilizează potenţialul hidraulic al râului
Lotru şi al râurilor învecinate, pe o diferenţă de nivel de 809 m. Schema de amenajare
cuprinde:
-firul principal, care utilizează căderea sectorului de cataracte al Lotrului, între
Vidra şi Mălaia;
-sistemul de captări şi aducţiuni secundare, care suplimentează cu 11 m
3
/s
debitul cursului principal de 4,5 m
3
/s şi asigură 73% din stocul de apă necesar
producţiei de energie.

Firul principal cuprinde barajul din anrocamente cu nucleu de argilă Vidra, înalt de
121 m, care realizează o acumulare totală de 340 milioane m
3
de apă, priza, galeria de
aducţiune sub presiune de 13.470 m, castelul de echlibru, casa vanelor, galeria forţată
lungă de 1.320 m, centrala subterană echipată cu trei grupuri Pelton de 170 MW
fiecare, galeria de fugă lungă de 6.500 m şi instalaţiile anexe.
63

F
i
g
u
r
a

2
.
2
5
,
a
.


A
m
e
n
a
j
a
r
e
a

h
i
d
r
o
e
n
e
r
g
e
t
i
c
ă

a

r
â
u
l
u
i

L
o
t
r
u



v
e
d
e
r
e

î
n

p
l
a
n

64



























Figura 2.25,b. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru – profil sinoptic

Sistemul aducţiunilor secundare cuprinde reţeaua gravitaţională, prin care se aduc în
lacul principal debitele captate la cote superioare nivelului maxim în lac, precum şi
reţeaua de pompaj, deservită de trei staţii de pompare (Jidoaia, Balindru, Petrimanu),
care trimit în lac debitele captate la cote inferioare. Sistemul este format din 86 de
captări, 135 km de galerii (din care 60 km galerii betonate), 70 de apeducte, patru
baraje arcuite (Jidoaia, Balindru, Petrimanu, Galbenu), care creează acumulările
pentru staţiile de pompare şi cele trei staţii de pompare amintite, cu o putere totală de
52,4 MW.

Primul grup al uzinei de la Ciunget a intrat în funcţiune în anul 1972, capacitatea
totală fiind dată în folosinţă în 1976. Schema de amenajare a râului Lotru mai conţine
în aval centrala de tip baraj Mălaia cu P
i
= 18 MW şi E
m
= 34 GWh/an şi centrala
subterană Brădişor (cu baraj în arc) având P
i
= 115 MW şi E
m
= 228 GWh/an.

Centrala hidroelectrică de la Ciunget (UHE Lotru) este poziţionată într-o cavernă
subterană, la fel ca foarte multe alte centrale ale UHE mixte de mare putere. Factorii
principali care impun adoptarea unei scheme de amenajare cu centrala în subteran
sunt:
- condiţiile morfologice dificile pentru construcţia unei centrale la suprafaţă în văi
înguste, cu pericol de avalanşe sau de prabuşiri de stânci, fără drumuri de acces
convenabile etc.



65
- dificultăţile de construcţie şi apoi de exploatare în zonele cu altitudine ridicată şi cu
climat rece;
- mai multe grade de libertate la stabilirea schemei de amenajare a uzinei în cadrul
condiţiilor topografice ale bazinului şi mărirea căderii totale amenajate prin
construcţia unei galeri de fugă lungi;
- înlocuirea conductelor forţate cu galerii sau puţuri forţate, la care o parte din
presiunea apei este preluată de rocă, reducându-se cantitatea de tolă metalică;
- reducerea semnificativă a impactului asupra mediului.

Din punctul de vedere al schemei de amanajare, se deosebesc trei tipuri de dispunere a
centralei pe derivaţie (fig.2.26):


Figura 2.26. Poziţia CHE subterane în cadrul schemelor de amenajare

- dispoziţia amonte, la care căderea este creată de baraj şi de o galerie de fugă lungă.
Traseul aducţiunii şi al puţului forţat sunt scurte şi nu este necesar un castel de
echilibru. Galeria de fugă poate fi cu scurgere liberă sau sub presiune, caz în care
poate fi necesar un castel de echilibru aval de centrală;
- dispoziţia intermediară, la care căderea este creată de baraj, de galeria de aducţiune
şi de galeria de fugă. Acest tip de schemă are avantajul reducerii lungimii aducţiunii
sub presiune şi a măririi căderii amenajate cu ajutorul galeriei de fugă. Este cea mai
frecventă dispoziţie, adoptată la majoritatea amenajărilor hidroenergetice din
România;
- dispoziţia aval, la care căderea este creată de baraj şi de galeria de aducţiune, galeria
de fugă fiind foarte scurtă.
66
La majoritatea schemelor de amenajare mixte, de mare putere, realizarea unor
acumulări importante pe cursul superior sau mijlociu al râurilor interioare a creat
condiţii favorabile pentru amenajarea integrală a cursurilor de apă în aval, prin
construirea de hidrocentrale de cădere mică şi mijlocie în cascadă, care beneficiază de
debitele regularizate în lacurile de acumulare din amonte (fig.2.27).
















Figura 2.27. Fructificarea acumulărilor din amonte pentru exploatarea potenţialului
hidroenergetic din aval

2.6.4. Principii de alcătuire a schemelor UHE

La proiectarea schemelor de amenajare hidroenergetică a cursurilor de apă se au în
vedere următoarele:
- includerea în schema de amenajare a bazinului hidrografic a unor lacuri de
acumulare, care să permită regularizarea debitelor atât în scopuri energetice, cât şi
pentru celelalte folosinţe ale apelor;
- construcţia de baraje înalte, cu mari lacuri de acumulare în zona superioară
de munte, unde există condiţii favorabile, pentru a se putea folosi apoi debitele
regularizate şi în uzinele din aval;
- valorificarea superioară a potenţialului hidroenergetic disponibil prin
amenajarea de UHE de mare putere, cu funcţionare la vârf;
- concentrarea căderilor şi a debitelor disponibile intr-un număr redus de
centrale, folosindu-se în acest scop galerii de aducţiune mai lungi, amplasarea în
subteran a centralelor şi colectarea debitelor cursurilor de apă mai mici din acelaşi
bazin sau din bazine învecinate, prin aducţiuni secundare şi staţii de pompare
auxiliare;
- amenajarea în aval de uzinele cu mari lacuri de acumulare, in zonele colinare şi de
câmpie, a unor uzine în cascadă, care să folosească debitele regularizate de lacurile
din amonte;
- integrarea schemelor de amenajare hidroenergetice în planurile generale şi
schemele de amenajare complexe ale bazinelor hidrografice şi urmărirea realizării de
UHE cu mari lacuri de acumulare, dimensionate pentru satisfacerea cerinţelor de apă a
mai multor folosinţe;
- reducerea impactului negativ asupra mediului natural şi social şi fructificarea
efectelor pozitive colaterale.
Acumulare
amonte
Cascadă aval
67


2.7. PARAMETRI ENERGETICI AI UZINELOR HIDROELECTRICE

Puterea şi energia pe care le poate livra o uzină hidroelectrică depind de debitele şi
volumele de apă care pot fi folosite, de căderea disponibilă la momentul turbinării şi
de randamentele de transformare a energiei hidraulice în energie electrică. Din
expresiile puterii şi energiei prezentate în paragraful 1:

P = 9,81 η Qi H (kW)
E = 86 000 ε η Qi H (kWh/an)

rezultă că, pe lângă putere şi energie, principalii parametri energetici sunt: lacul de
acumulare de care depinde mărimea debitului instalat Qi şi gradul de utilizare a
stocului ε, debitul instalat Qi şi căderea H (fig.2.28).




















Figura 2.28. Parametrii energetici ai unei UHE

2.7.1. Lacul de acumulare

Lacul de acumulare trebuie să asigure regularizarea debitelor, între caracterul variabil
aleator al debitelor afluente şi variaţiile în timp ale debitelor uzinate, care depind de
cerinţele sistemului energetic. În funcţie de durata ciclului de umplere / golire al
lacului se disting:
- regularizarea zilnică, care corespunde unui ciclu de golire –umplere de o zi;
- regularizarea săptămânală, care presupune acumularea debitelor afluente pe
durata maximă a unei săptămâni, astfel încât acestea să poată fi uzinate în zilele
(orele) cu cerinţe mai mari în sistemul energetic;
- regularizarea sezonieră, care presupune acumularea unei părţi din volumul
afluent din perioadele cu debite mai mari în scopul uzinării acestuia iarna; în cazul
regularizării sezoniere modul de exploatare a uzinei depinde de faza în care se află
68
lacul; în faza de golire uzinarea se face în regim variabil, în acord cu cerinţele
sistemului; în faza de umplere a lacului uzinarea se face cu turbinare continuă.
Volumul necesar în lac este:

V
acumulare
= W
afl
(Stoc) – Q
i
t
umplere
(2.10)

- regularizarea anuală sau multianuală, care presupune acumularea stocului
de apă care este excedentar în sezoanele ploioase în scopul uzinării în perioadele
deficitare; dacă transferul de volume excedentare în perioadele cu deficit se realizează
într-un an regularizarea este anuală; dacă transferul se face din ani hidrologici bogaţi
în ani hidrologici săraci regularizarea este multianuală.

În cazul regularizării sezoniere sau anuale a debitelor apar două perioade
caracteristice, de umplere şi de golire a lacului. Perioada de umplere a lacului se
realizează în lunile cu debite mari, de primăvară, iar perioada de golire are loc în
lunile cu debit mic, de iarnă, când consumul de energie electrică este maxim. Pentru
ca un lac să asigure o regularizare sezonieră sau anuală trebuie să aibă un volum util
important.

Poziţia lacului în cadrul schemei de amenajare influenţează sistemul de regularizare a
debitelor (fig. 2.29). După poziţia acumulării în cadrul schemei de amenajare se
disting:

















Figura 2.29. Poziţia şi tipul de regularizare pentru un lac de acumulare

- acumulări de regularizare directă, care sunt amplasate pe cursul principal şi sunt
proprii centralei hidroelectrice, fiind legate direct de aceasta;
- acumulări de compensare, care sunt amplasate fie pe afluenţi fie chiar în alt bazin
hidrografic; regularizarea prin compensare apare la centralele hidroelectrice în
cascadă, care au în amonte un lac de acumulare mare;
- acumulări de redresare (regularizare secundară sau tampon) care sunt amplasate în
aval de debuşarea debitelor uzinate; rolul lor este de a redistribui în timp debitele
uzinate, care sunt variabile şi pulsatorii, în debite cât mai uniforme, pentru protecţia
albiei râului şi a folosinţelor aval.
Lac-d
Lac-c
Lac-r
69

Capacitatea lacului de acumulare este descrisă de curba capacităţii lacului (fig. 2.30),
care defineşte variaţia volumului acumulat în lac în funcţie de cota apei din lac. Pe
lângă exprimarea grafică se folosesc şi relaţii analitice care descriu această variaţie:
o relaţie exponenţială pentru zona volumului util:

V(h) = a h
n
(2.11)

şi respectiv o relaţie liniară peste nivelul normal de retenţie

V(h) = a
0
+ a
1
h (2.12)

Volumele caracteristice ale lacului de acumulare sunt determinate de cotele
caracteristice asociate obiectelor constructive şi regimului de exploatare a lacului:
NNR – Nivel normal de retenţie;
NME – Nivel minim energetic, până la care centrala poate funcţiona în
condiţii normale de randament;
NAE – Nivelul apelor extraordinare, care se atinge în lac atunci când prin
acumulare se tranzitează viitura de verificare;
NMT – Nivel minim tehnic, până la care se poate prelua apă către turbine fără
disfuncţionalităţi hidraulice;
NP - Nivelul prizei energetice.


















Figura 2.30. Cote şi volume caracteristice ale lacului de acumulare

Volum util (Vu) este delimitat de NNR şi NME şi reprezintă volumul ce poate fi
utilizat energetic în condiţii normale de exploatare. Mărimea lacului de acumulare se
raportează la stocul anual (volumul de apă care curge în regim liber pe râu în timp de
un an) şi este definită de indicele de acumulare α = V util / Stoc annual.

Volum de atenuare (Vat) este delimitat de NNR şi NAE şi reprezintă volumul care se
reţine temporar în lac, la tranzitarea viiturilor, pentru a reduce debitul maxim evacuat
în aval.
70

Volum utilizabil (Vut) este delimitat de NNR şi NMT şi reprezintă volumul care poate
fi uzinat la limită, fără a ţine cont de restricţii energetice.

Volumul rezervei de fier (Vrf) este delimitat de NME şi NP şi reprezintă volumul care
este reţinut sub nivelul minim de exploatare şi care poate fi, la limită, evacuat prin
centrală.

Volumul mort (Vm) este delimitat de cota prizei şi fundul lacului şi nu poate fi preluat
de centrală.

Pentru exploatarea energetică raţională a lacurilor de acumulare este bine ca în
perioadele de ape mari lacul să acumuleze întregul volum de apă în exces, iar în lunile
de vară şi de toamnă lacul să fie menţinut aproape de NNR, pentru a se obţine o
cantitate de energie maximă. Prin programul de exploatare, în perioada de iarnă lacul
trebuie golit, astfel încât să intre în primăvară gol pentru a putea prelua excesul de
debit, dar intervalul de timp între golire şi umplere să fie cât se poate de scurt astfel
încât să existe cât mai puţine pierderi de energie datorate căderii mai mici.

Exploatarea se face pe baza unui grafic dispecer, care stabileşte pentru fiecare
perioadă caracteristică din timpul anului mărimea debitelor care pot fi livrate din lac,
în special pentru producerea de energie electrică şi, acolo unde este cazul şi pentru
alte folosinţe. Mărimea debitelor livrate depinde de volumul existent în lac la
începutul perioadei respective. Graficul dispecer trebuie să asigure o funcţionare
optimă în toate perioadele hidrologice caracteristice şi, de aceea, este diferenţiat în
funcţie de hidrologia previzionată a anului calendaristic.

2.7.2. Debitul instalat

Debitul instalat (Q
i
) este debitul maxim care poate trece prin derivaţie şi centrala
hidroelectrică la căderea nominală. Mărimea lui se stabileşte în funcţie de debitul
mediu multianual (Q
m
), de regularizarea asigurată de lacul de acumulare şi de
eficienţa energo-economică adusă de un debit instalat mai mare. Se defineşte
coeficientul de instalare

ki = Qi / Qm (2.13)
avînd valori uzuale:

pentru AHE pe firul apei, fără lacuri de acumulare, cu încadrare în bază - ki = 1 ...1,5
pentru AHE cu lacuri mici, cu regularizare zilnică - ki = 1,5 ... 2,5
pentru AHE cu lacuri mari, cu regularizare anuală sau multianuală, care furnizează
energie de vârf - ki = 3 ... 4,5.

2.7.3. Căderea

La caracterizarea energetică a unei UHE se disting căderea totală a sectorului
amenajat (H
T
), căderea brută disponibilă care se obţine prin lucrările de amenajare
(H
b
) şi căderea netă utilizabilă de turbine (H
n
), care variază în funcţie de căderea
brută şi de pierderile de sarcină pe circuitul hidraulic(fig. 2.31).
71




















Figura 2.31. Căderile caracteristice ale unei UHE

Cu notaţiile din figura 2.31 se pot scrie relaţiile între diferitele căderi. Căderea brută
este dată de:

H
b
= h
0
+ h
d
(2.14)



Diferenţa dintre căderea totală a sectorului (H
T
) şi căderea brută (H
b
) este dată de
pierderea de sarcină prin remuu ∆H
r
care apare la coada lacului la racordarea
biefurilor. Pierderea prin

remuu este redusă la amenajările cu debite afluente reduse şi
înălţimi mari de barare, dar devine semnificativă în cazul amenajărilor de tip fluvial,
cu debite mari şi retenţii mici.

Căderea netă este dată de relaţia:

H
n
= H
b
– ∆h
0
– ∆h
r
- ∆h
av
= (h
0
- ∆h
0
) + (h
d
- ∆h
r
) - ∆h
av
(2.15)


Datorită faptului că în timpul exploatării uzinei nivelul în lac variază semnificativ,
prezintă interes nu atât căderea maximă dată de baraj h
0,
cât mai ales căderea medie
dată de baraj pe un ciclu de golire sau de umplere. Se notează cu h
1
şi h
2
nivelul apei
din lac la începutul şi la sfârşitul ciclului, măsurat de la cota prizei. Nivelul mediu se
calculează ca o medie ponderată, având ca pondere volumul uzinat, dat fiind faptul că
produsul dintre cotă şi volumul uzinat este o măsură a energiei:

Variaţia de
nivel în lac
Pierderi de
sarcină
Variaţia de nivel în
bazinul redresor aval
Dată de baraj
Dată de derivaţie
72

















O situaţie aparte o constitue căderea la uzinele fluviale, la care exploatarea se face cu
nivel amonte condiţionat. În secţiunea amonte a sectorului amenajat protecţia
împotriva inundaţiilor impune cota maximă a apei, care trebuie respectată indiferent
de debitele afluente. La debite afluente mari remuul este mare şi, ca urmare, pentru a
respecta condiţia de neinundabilitate, nivelul retenţiei la baraj trebuie coborât. La
debite afluente mici remuul este mic şi nivelul retenţiei la baraj poate fi ridicat
(fig.2.32).




Figura 2.32. Dependenţa căderii brute de debitul afluent la exploatarea cu nivel
amonte condiţionat (Q
1
> Q
2
)


Acest mod de exploatare este avantajos pentru debite mici care sunt uzinate la cădere
maximă, dar este dezavantajos pentru debitele mari, pentru că se pierde cădere.

) 17 . 2 (
1 1
: deci şi
: rezultă : (2.11) relaia de seama ţine se Dacă
) 16 . 2 (
1 2
1
1
1
2
1
1
, 0
1
, 0
2
1
2
1
2
1
2
1
2
1
n n
n n
h
h
n
n
h
h
n
h
h
n
m
n
n
h
h
h
h
m
h h
h h
n
n
h
h
n
n
dh h a n
dh h a n
h
dh nah dV
ah V
dV
dV h
h


+
=
+
= =
=
=
=
+ + +






73
Tot în situaţia uzinelor fluviale, remuul extins face ca din căderea disponibilă a
sectorului amenajat H
t
o bună parte să fie consumată de remuu, astfel încât căderea
brută de care dispune centrala H
b
este semnificativ mai mică (fig. 2.33). În funcţie de
mărimea debitului afluent se obţin valori H
b
= (0,4 ... 0,6) H
t
.


Figura 2.33. Fructificarea căderii sectorului prin amenajarea în trepte

Pentru o mai bună fructificare a căderii sectorului, se promovează amenajări în trepte.
Pentru acelaşi sector din figura 2.33, amenajarea în două trepte poate conduce la H
b
=
(0,6 ... 0,8) H
t
. Costurile de investiţie şi de operare a două centrale sunt mai mari, dar
sunt de cele mai multe ori compensate de surplusul de putere şi energie realizat.

2.7.4. Puterile caracteristice ale UHE

O uzină hidroelectrică este caracterizată uzual de puterea instalată, dar de egală
importanţă sunt puterea disponibilă şi în special puterea asigurată.

Puterea instalată P
i
este dată de suma puterilor nominale ale grupurilor care
echipează centrala. Puterea nominală a unui grup este puterea pentru care au fost
proiectate şi construite turbina şi generatorul, luând ca date de bază debitul instalat al
grupului (debit nominal) şi căderea netă (nominală) corespunzătoare NNR şi pierderii
de sarcină la trecerea prin circuitul hidraulic a debitului care alimentează grupul:

P
i
= Σ P
N, i
(2.18)

cu
P
N,i
= 9,81 η
N
Q
N
H
N
; (2.19)

Puterea disponibilă P
d
este puterea care poate fi produsă de centrală cu toate
grupurile în funcţiune, atunci când căderea corespunde unui anumit nivel în lac şi
pierderea de sarcină este corespunzătoare debitului uzinat. Puterea disponibilă
maximă P
d,max
este puterea maximă produsă de centrală cu toate grupurile în
funcţiune când apa din lac este la NNR. Dat fiind faptul că pierderea de sarcină la
trecerea debitului corespunzător alimentării tuturor turbinelor pe circuitul hidraulic al
UHE este mai mare decât pierderea de sarcină la trecerea debitului nominal (al unui
74
singur grup) puterea disponibilă este întodeauna mai mică decât puterea instalată (P
d

< P
i
).

Putere disponibilă depinde de căderea disponibilă. Aparent, dacă se priveşte
superficial relaţia de calcul a puterii (P

= 9,81 η Q H ) aceasta depinde liniar de
cădere. În realitate, debitul „ înghiţit” de turbină depinde la rândul lui de cădere. Dacă
se face referire la relaţia (2.19) pentru calculul puterii nominale, relaţia care leagă
debitul turbinei de cădere este:

. deschis complet director aparatul cu turbina la apei a intrare de suprafata
; nominala caderea la turbina in intrare de viteza 2
; turbina de tipul de depinde care debit, de coeficient
:
) 20 . 2 ( 2



=
S
H g
unde
H g S Q
N
N N
ϕ
ϕ
ϕ


: fi va debitul cadere o La
N
H H <

) 21 . 2 ( , 2 H g S Q ϕ =

sau:
, H k Q
q
=

unde
turbinei a înghitire de a capacitate este
q
k
.

Puterea disponibilă la căderea H este deci:

2
3
81 9 81 9 H
q
k η(H) , H
q
k H η(H) , P = =
(2.22)

prin care se evidenţiază şi dependenţa randamentului de cădere η(H), randament care
scade la căderi diferite faţă de căderea nominală. Rezultă deci că uzinarea la căderi
mici afectează exponenţial puterea disponibilă, iar faptul că η(H) < η
max
reduce şi
mai mult cantitatea de energie electrică produsă la acelaşi debit uzinat dacă nivelele în
lac sunt reduse.

Puterea asigurată P
a
este puterea cu care UHE poate contribui la preluarea sarcinii
maxime din sistemul energetic în condiţiile cele mai dificile de exploatare pentru
centrală şi anume în perioada (luna) în care:
- la UHE pe firul apei debitele afluente sunt minime (luna în care Q
afluent
are
asigurarea de 75 ... 80%);
- la UHE cu lacuri mari, cu regularizare anuală sau multianuală, în faza de
golire a lacului.

Relaţia generală a puterii asigurate este:

(2.23)

a
lac afluent
a
T
E E
P
∆ +
=
75

unde:
E
afluent
este energia pe care o poate da cursul de apă în regim nebarat, cu
Q
afluent
în perioada dificilă;
∆E
lac
- energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în
perioada critică;
T
a
- durata (în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului de
energie din sistem în perioada critică. Acestă durată depinde de modul de încadrare a
UHE în curba de sarcină (vîrf, semivîrf, bază).

Din relaţia (2.23) rezultă că la UHE pe firul apei, la care nu există contribuţia lacului,
P
a
<< P
i
, în timp ce la UHE cu lacuri mari P
a
= P
i
prin aportul lacului (∆E
lac
>>
E
afluent
). La amenajările hidroenergetice cu UHE în cascadă E
afluent
este dat de
diferenţa de bazin, iar ∆E
lac
este dat de debitul evacuat în aval în faza de golire a
lacului amonte, cap de cascadă.

Trebuie subliniat faptul că, pentru sistemul energetic, puterea asigurată este
primordială atunci când se definesc planurile de exploatare, în timp ce puterea
instalată este numai o „etichetă” a UHE, uneori fără utilitate directă în acoperirea
consumului. Din acest motiv schemele de amenajare pe firul apei, fără acumulări de
regularizare cel puţin sezonieră a debitelor, nu sunt recomandabile. La fel ca şi
microhidrocentralele, acestea prezintă interes numai prin energia pe care o produc
atunci când condiţiile hidrologice sunt favorabile, dar nu îndeplinesc rolul de bază al
energiei hidro – acoperirea vârfurilor de sarcină şi servicii de sistem.

2.7.5. Energia livrată de UHE

Productibilitatea unei UHE într-un interval de timp dat este valoarea maximă a
producţiei de energie electrică care se poate realiza în condiţiile de exploatare optimă
a centralei, prin folosirea integrală a debitelor afluente, cu funcţionarea grupurilor în
zona de randament maxim şi cu respectarea planurilor de exploatare.

Prezintă interes evaluarea energiei produse pe durata unui semiciclu de umplere sau
de golire a lacului de acumulare. Nivelurile în lac (măsurate între cota prizei
energetice şi cota apei din lac) la începutul şi la sfârşitul semiciclului sunt h
1
şi h
2
, iar
semiciclul (golirea sau umplerea, după caz) se petrece între timpii T
1
şi T
2.
Energia se
calculează prin integrarea puterii livrate în intervalul de timp respectiv:


dT H Q dT P E
n
T
T
t t
h
h
∫ ∫
= =
2
1
2
1
81 , 9 η
(2.24)

unde Q
t
este debitul turbinat, a cărui valoare este:


dt
dh
h S Q Q
afluent t
) ( ± =
(2.25)

76
relaţie în care semnul (+) semnifică golire de lac, când golirea se face prin turbinare,
iar semnul (-) semnifică umplere de lac. În relaţia (2.25) notaţiile sunt:


S(h)
suprafaţa lacului la cota h, determinată din curba suprafeţelor lacului;

dt
dh
viteza de coborâre sau de urcare a nivelului apei din lac.
În expresia căderii nete
) ( ) (
0 0 r d n
h h h h H ∆ − + ∆ − =
- vezi relaţia (2.15) - primul
termen
) (
0 0
h h ∆ −
se poate înlocui cu căderea medie pe intervalul de cote h
1
şi h
2
:


n n
n n
m
h h
h h
n
n
h
1 2
1
1
1
2
, 0
1


+
=
+ +
(2.17’)

iar cel de al doilea
'
d r d
h h h ≅ ∆ −
se poate admite cvasiconstant, dacă se ţine seama
de faptul că pe medie debitele turbinate diferă puţin.

În aceste condiţii energia livrată pe semiciclu se poate rescrie sub forma:


{ }
∫ ∫

± +
= +

± =
dh h S dt Q h h
dT h h
dt
dh
h S Q E
afluent d m t
d m
T
T
afluent t
) ( ) (
3600
81 , 9
) ( ) ( 81 , 9
'
, 0
'
, 0
2
1
η
η
(2.26)

Pentru a exprima energia în kWh, pentru T se utilizează ca unitate de măsură ora, în
timp ce pentru timpul t unitatea de măsură este secunda. De aici intervine termenul de
corecţie 3600, atunci când se înlocueşte variabila de integrare T cu t.

Dacă se ţine seama de semnificaţia integralelor din relaţia (2.26):
- Volumul afluent în lac pe intervalul considerat;
- Variaţia volumului în lac în intervalul de timp T
1
... T
2,


atunci expresia simplificată a energiei produse pe durata unui semiciclu este:


| | ) ( ) (
3600
81 , 9
1 2
'
, 0
V V W h h E
a d m t
− ± + = η
(2.27)

Energia produsă de o UHE într-un an calendaristic se caracterizează de obicei prin doi
indici şi anume durata de utilizare (în ore) a puterii instalate, reprezentând raportul
dintre energia produsă în anul respectiv şi puterea instalată a centralei T = E / P
i
şi
coeficientul de hidraulicitate al anului respectiv, reprezentând raportul dintre energia
produsă şi energia pe care uzina o poate produce în anul hidrologic mediu, energie
care a stat la baza definirii parametrilor caracteristici şi a economicităţii amenajării.


1 2
) ( V V dh h S
W dt Q
a afluent
− =
=


77
BIBLIOGRAFIE

Breabăn, V. (1997). Amenajări hidroenergetice. Universitatea Ovidius Constanţa.

Brown J.,G. (1970). Centrale hidroelectrice de putere mare. Editura Tehnică,
Bucureşti.

CBDB (2006). Highlights of Brazilian Dam Engineering.

CE IIT, Kharagpur. (1999). Lesson 1. Principles of Hydropower Engineering .New
Delhi.

Cogălniceanu, A., Iorgulescu, F. (1967). Orientări actuale în hidroenergetică. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Cogălniceanu, A. (1986). Bazele tehnice şi economice ale hidroenergeticii. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Cojocar, M. (2005). Hidroconstrucţia 1950-2005.Tradiţie şi modernitate.

Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.

Encarta® Online Encyclopedia. (2007). Hydro-Power, Microsoft®
http://uk.encarta.msn.com © 1997-2007 Microsoft Corporation.

Jiazhu, W. (2000). Progress at Three Gorges: the World largest water resources
project. Hydropower and Dams, Vol.7, Issue 4.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Kjølle, A. (2001). Hydropower in Norway. Mechanical Equipment. Trondheim.

Kolgaard, E.,B., Chadwick, W.,L. editors, (1988). Development of Dam Engineering
in the United States. Pergamon Press.

Lawrence, S. (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Pavel, D. (1933). Plan general d’amenagement des forces hydrauliques en Roumanie.
IRE, Bucharest.

Prişcu, R. (1974). Construcţii Hidrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.

Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
78

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / Cap.2. Generalităţi asupra
schemelor hidroenergetice.

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / Cap.3. Lacul de acumulare

UPB. (2006). Hidroenergetica. http://www.hydrop.pub.ro/vn_cap12.pdf.

USBR. Power Resources Office (2005). Hydroelectic Power. US Department of the
Interior publications, Denver.

Wikipedia. (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.
79





3

STABILIREA PARAMETRILOR
ENERGETICI ŞI DIMENSIONAREA UHE

Dimensionarea unei amenajări hidroenergetice implică alegerea variantei de schemă
de amenajare, stabilrea parametrilor energetici ai uzinei (înălţimea barajului şi
volumul util al lacului de acumulare, debitul instalat, puterea instalată şi numărul şi
tipul grupurilor), precum şi dimensionarea circuitului hidraulic (arii de scurgere
pentru aducţiuni şi derivaţii forţate, panta şi secţiunea galeriei sau a canalului de
fugă).

Scopul amenajării este fructificarea maximă, în condiţii rentabile economic, a
potenţialului energetic al sectorului amenajat prin producere de energie hidroelectrică.
Parametrii energetici şi dimensiunile circuitului hidraulic afectează direct energia
hidroelectrică produsă, dar şi costurile de realizare a lucrării. Valorile mai mici ale
parametrilor energetici şi dimensiunile mai mici reduc costul investiţiei dar şi
încasările din energia produsă. Pe de altă parte mărirea parametrilor energetici şi a
dimensiunilor circuitului hidraulic conduce la costuri de investiţie mai mari dar şi la
încasări mai mari din energia produsă, care pot compensa surplusul de cost. Stabilirea
unui echilibru raţional, economic avantajos, între aceste două tendinţe se face prin
calcule energo-economice.

3.1. INDICATORII TEHNICO – ECONOMICI AI UHE

Centrala hidroelectrică sau, mai general, uzina hidroelectrică este caracterizată de
puterea instalată P
i
şi de energia produsă în anul hidrologic mediu E. Indicatorii
economici principali sunt investiţia şi cheltuielile anuale.

Investiţia (Inv) reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea uzinei
hidroelectrice.

Cheltuiala anuală de exploatare (Cae) reprezintă costurile de operare (inclusiv
salarii), de întreţinere curentă a uvrajelor, reparaţii curente şi capitale ale
echipamentelor, etc. În cazul general al unei centrale electrice care consumă
combustibil pentru producerea energiei electrice, cheltuielile anuale de exploatare se
exprimă sub forma:
Cae = c
p
P
i
+ c
c
p
c
E (3.1)


Puterea instalată Energia produsă într-un an
80
unde:
c
p
sunt cheltuieli anuale specifice, considerate direct proporţionale cu puterea
instalată (lei/kW);
c
c
este consumul specific de combustibil convenţional (tonă / kWh);
p
c
preţul de cost al combustibilului convenţional (lei / tonă);

Primul termen al relaţiei reprezintă cheltuieli fixe, proporţionale cu puterea instalată,
iar cel de al diolea termen reprezintă cheltuieli variabile, propoprţionale cu energia
produsă. În cazul uzinelor hidroelectrice, cel de al doilea termen este foarte mic
(consumul propriu al centralei pentru instalaţiile de răcire, climatizare, iluminat,
operare etc.) şi poate fi neglijat în comparaţie cu celelalte cheltuieli.

Cheltuielile anuale totale (Cat) includ, pe lângă cheltuielile de exploatare şi
prelevătrile de amortizare a investiţiei:

Cat = A * Inv + Cae (3.2)

unde apare A cota de amortisment.

Indicatorii tehnico-economici specifici se obţin din indicatorii de bază:

i
P
= Inv /P (lei /kW) reprezintă investiţia specifică;

p
c
= Cat / E (lei/kWh) reprezintă preţul de cost mediu al energiei produse.

Comparativ cu celelalte tipuri de centrale electrice, centralele hidroelectrice au
investiţia specifică mare, datorită volumului mare de construcţii implicate în
realizarea lor, dar preţul de cost al energiei este mic, datorită faptului că nu este
afectat de costul pentru combustibil iar amortismentul este mai mic datorită duratei
mari de viaţă a uzinei hidroelectrice.

3.2. CONDIŢII PENTRU COMPARAREA VARIANTELOR

Relaţiile dintre parametri şi dimensiunile diferitelor elemente ale unei amenajări
hidroenergetice, efectul lor energetic, costul investiţiilor şi cheltuielile anuale pentru
exploatere nu se pot exprima în formulări matematice exacte. Din această cauză, la
selecţia parametrilor energetici sau a dimensiunilor obiectelor amenajării este necesar
să se examineze, pentru fiecare parametru sau dimensiune, mai multe variante,
determinându-se pentru fiecare variantă puterea instalată sau asigurată, cantitatea de
energie produsă într-un an, calitatea energiei (de vârf, de semivârf sau de bază),
precum şi costul investiţiei şi a cheltuielilor anuale de exploatare.

Selecţia se face prin comparare de variante, dar pentru comparare variantele trebuie să
fie comparabile. Analiza comparativă a eficienţei variantelor de realizare a unui
proiect de investiţii în energie comportă mai multe etape:
- analiza comparabilităţii variantelor din punctul de vedere al puterii instalate şi a
cantităţii şi calităţii energiei produse; în cazul în care variantele nu sunt comparabile,
ele sunt aduse la comparabilitate prin echivalare;
- calculul valorii indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare variantă studiată;
81
- compararea variantelor luate în considerare şi alegerea celei mai bune variante, pe
baza unui criteriu de selecţie, cum ar fi timpul minim de recuperare a investiţiei,
cheltuelile anuale totale minime, beneficiul maxim, cheltuelile actualizate totale
minime.

3.2.1. Aducerea la echivalenţă a variantelor

Echivalarea calităţii energiilor produse
În funcţie de încadrarea în curba de sarcină centrala hidroelectrică poate produce
energie de vârf (E
v
), energie de semivârf (E
sv
) sau energie de bază (E
b
). De cele mai
multe ori în cursul unui an o UHE produce mai multe feluri de energie în funcţie de
sezon, de volumul de regularizare al lacului şi de debitul afluent. Într-un sistem de
reglementări raţional stabilit de autoritatea energetică (sau într-o piaţă energetică
liberă) preţurile celor trei tipuri de energie diferă. Preţul de achiziţie al energiei de
vârf (p
v
) este mai mare decât preţul de achiziţie al energiei de semivârf (p
sv
) şi
semnificativ mai mare decât preţul de achiziţie al energiei de bază (p
b
). Pentru a se
ţine seama de contribuţiile diferite în sistemul energetic ale variantelor de UHE
studiate se introduce echivalentul în bază al energiei produse, care se calculează cu
relaţia:

v
p
p
sv
p
p
b b e
E E E E
b
v
b
sv
+ + =
, (3.3)

În comparaţiile implicate în procesul de selecţie / dimensionare energia atribuită unei
variante este energia echivalentă în bază.

Echivalarea variantelor din punct de vedere al cantităţii de energie produsă
Pentru analiza comparativă se aleg n variante de amenajare (j= 1, n), fiecare având o
producţie anuală de energie echivalentă în bază (E
e,b
)
j
şi

un consum propriu

tehnologic
(E
t
)
j
. Consumul tehnologic corespunde energiei consumate pentru operarea uzinei
(răcire, climatizare, iluminat etc).

Pe baza şirurilor de valori E
e,b
şi E
t
se aleg variantele cu (E
e,b
)
max
şi (E
t
)
min
. Pentru ca
celelalte variante să devină echivalente cu varianta ideală, cu producţie maximă şi cu
consum propriu minim, fiecărei variante j treebuie să i se ataşeze câte o centrală de
echivalare capabilă să producă anual:


] ) ( ) [( ] ) ( ) [( ) (
min , max , , , t j t j b e b e Ech j b e
E E E E E − + − = ∆
(3.4)

Centrala de echivalare se consideră a fi o termocentrală cu combustibili fosili, care
lucrează în tandem cu centrala hidro j.

Echivalarea variantelor din punct de vedere al puterii
Pentru centralele pe firul apei echivalarea se face pentru puterile asigurate, în timp ce
pentru uzinele hidroelectrice cu lacuri de acumulare mari, la care puterea asigurată
este practic egală cu puterea instalată, echivalarea se face pentru puterea instalată.
Notaţia P semnifică în continuare, după caz, P
a
sau P
i
. Se admite că puterea necesară
82
acoperirii consumului tehnologic este cu mult mai mică decât puterea centralei şi deci
că nu este necesară o echivalare şi după acest parametru secundar.

În aceste condiţii, cele n variante (j= 1, n), incluse în analiză sunt caracterizate de
puterile (P)
j
. Se alege dintre acestea varianta cu (P)
max
. Pentru ca celelalte variante să
devină echivalente cu varianta maximală trebuie să li se asocieze câte o centrală de
echivalare cu puterea:


j Ech j
P P P ) ( ) ( ) (
max ,
− = ∆
(3.5)

Şi de această dată centrala de echivalare, care compensează deficitul de putere al
variantei j, se alaege a fi o termocentrală fictivă cu puterea
Ech j
P
,
) (∆
.

În anumite situaţii se impun şi alte echivalări, legate de fiabilitatea variantelor, care
are implicaţii în puterea de rezervă pentru reparaţii, sau legate de pierderea de energie
pe liniile de transport, atunci când amplasamentele variantelor comparate sunt mult
diferite ca poziţie în teritoriu. Detalii privind aceste echivalări sunt în referinţa
Cogălniceanu (1986) din lista bibliografică a capitolului.

În figura 3.1 se prezintă sugestiv conceptul de echivalare. Variantele de UHE care
intră în comparaţie au cuplate centrale de echivalare.












Figura 3.1. Ilustrarea grafică a conceptului de aducere la echivalenţă

3.2.2. Indicatori de comparaţie

Indicatorii de comparaţie sunt cheltuielile de investiţie şi cele care decurg din
recuperarea investiţiei şi cheltuielile anuale de exploatare. Datorită faptului că pentru
comparaţie variantele de UHE analizate devin echivalente numai prin ataşarea unei
centrale de echivalare, indicatorii devin:

Investiţia:
Inv = (Inv)
j
+ (Inv)
j,Ech
(3.6)
unde:
(Inv)
j,Ech
= i
p,Ech
(∆P)
j,Ech
(3.7)

UHE
j
(P)
j
, (E
e,b
)
j
CTE
j,Ech
Ech j
P
,
) (∆

Ech j b e
E
, ,
) (∆

83
în care i
p,Ech
este investiţia specifică (lei/kW) pentru realizarea unei centrale de
echivalare.

Cheltuielile anuale de exploatare:
Cae = (Cae)
j
+ (Cae)
j,Ech
(3.8)

unde cheltuielile anuale de exploatare pentru centrala de echivalare sunt:

(Cae)
j,Ech
= c
p
(∆P)
j,Ech
+ c
c
p
c
(∆E
e,b
)
j,Ech
(3.9)

În relaţia (3.9) au intervenit notaţiile c
p
care reprezintă cheltuielile anuale specifice
pentru centrala de echivalare, considerate direct proporţionale cu puterea instalată
(lei/kw) şi c
c
şi p
c
care reprezintă consumul de combustibil convenţional şi respectiv
preţul combustibilului convenţional.

3.3. CRITERII DE SELECŢIE ŞI DE DIMENSIONARE

3.3.1. Criterii bazate pe durata de recuperare a investiţiei

Un prim set de criterii acceptă un termen normat de recuperare a investiţiei T
r,n

, care
variază în funcţie de etapă şi de conjuctura economică. În etapa actuală (anii 2005 ...
2008) termenul de recuperare normat pentru amenajările din România poate fi stabilit
între 15 şi 25 de ani.

Selecţia variantei de schemă de amenajare
Atunci când pentru alegerea schemei de amenajare şi a parametrilor nominali aferenţi
se acceptă criteriul termenului de recuperare normat, selecţia se face prin comparare de
perechi de variante. Dacă pentru amenajarea sectorului de râu se propun schemele de
amenajare (1) şi (2), caracterizate prin:
Schema 1 Inv
S1
= (Inv)
1
+ (Inv)
1,Ech

Cae
S1
= (Cae)
1
+ (Cae)
1,Ech

şi
Schema 2 Inv
S2
= (Inv)
2
+ (Inv)
2,Ech

Cae
S2
= (Cae)
2
+ (Cae)
2,Ech


atunci schema cu investiţia proprie mai mare conduce în mod normal la o reducere a
cheltuielilor anuale de exploatare (prin reducerea investiţiei în centrala de echivalare şi
a cheltuielilor anuale pentru producerea energiei în centrala de echivalare ca urmare a
reduceri pierderilor de putere şi de energie în varianta mai scumpă):

Dacă pentru Inv
S2
> Inv
S1
se obţine Cae
S2
< Cae
S1
, atunci varianta de schemă 2 este
preferată faţă de schema 1 dacă recuprarea diferenţei de cost al investiţiei prin
reducerea cheltuielilor de exploatare se face într-un timp T
r
:

Inv
S2
- Inv
S1

T
r
= (3.10)
(Cae)
1 -
(Cae)
2

mai mic decât timpul de recuperare normat T
r
< T
r,n
.
84
Dimensionarea elementelor din schema de amenajare
Ariile de curgere, pantele hidraulice şi alte dimensiuni ale obiectelor din schema de
amenajare, care au efecte asupra energiei produse, se determină folosind unul dintre
criteriile:
- cheltuieli anuale totale minime Cat = min
- beneficiu maxim Benefciu = p
l
E – Cat = max
unde p
l
este preţul de livrare al energiei produse.

Pentru o variantă j cheltuielile anuale totale se exprimă sub forma:

(3.11)

Raportul dintre investiţia totală şi timpul de recuperare normat este echivalentul cotei
anuale de amortisment. Expresia (3.11), a cheltuielii anuale totale, se substitue, după
caz, fie în criteriul Cat = min, fie în criteriul Benefciu = max. Sub această formă
oricare dintre cele două criterii nu ţin însă seama de eşalonarea investiţiilor, de durata
diferită de viaţă a variantelor şi de rata de amortizare diferită. Neglijarea acestor
aspecte nu este deranjantă în cazul dimensionării elementelor circuitului hidraulic, a
căror variante nu au durate diferite de viaţă şi la care o modificare de diametru sau de
pantă nu are consecinţe majore asupra tehnologiei sau a duratei de execuţie.

3.3.2. Criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime

Indicatorii de comparare a variantelor de amenajare - costul investiţiei, rata de
amortisment, cheltuielile anuale de exploatare – depind de timpul de realizare a
investiţiei, de durata de viaţă a componentelor (echipamente şi construcţii) şi de
evoluţia preţurilor în energetică şi nu numai. Pentru a se putea compara valori băneşti
cheltuite sau încasate la momente de timp diferite este necesară actualizarea acestora.

Noţiunea de actualizare
Deţinătorul unei sume de bani (în cazul dat grupul financiar interesat de o investiţie în
energetică) are două alternative: ori îi depune la bancă ori îi investeşte. Pentru a se
justifica actul investiţional, câştigul obţinut în urma investiţiei trebuie să fie cel puţin
egal cu dobânda oferită de bancă.

Înainte de compararea unor sume băneşti încasate sau cheltuite la momente diferite de
timp, acestea trebuie aduse la comparabilitate prin actualizarea lor faţă de un moment
de referinţă unic. La analiza eficienţei unui proiect de investiţii energetic se ia ca
moment de referinţă începutul livrării de energie în sistem .

Orice cheltuială se face cu o rată de eficienţă r de pe piaţă, care se compară cu rata
medie a dobânzii d. Depunerea unei sume de bani la bancă asigură un cîştig prin
dobînda d , deci orice altă acţiune ar trebui să aibă o rată de eficienţă cel puţin egală
cu d.

Dacă operaţiunea durează mai puţin de un an, câştigul se determină prin dobânda
simplă. Dacă operaţiunea durează mai mult de un an, pentru determinarea câştigului
se utilizează dobânda compusă. Aceasta se calculează ca fiind dobânda la dobânda
capitalizată succesiv, pe întreg intervalul de operare, la care se adună dobânda la
capitalul iniţial (V). Acest mod de calcul conduce la expresia:
Cat
j
= [ (Inv)
j
+ (Inv)
j,Ech
] + (Cae)
j
+ (Cae)
j,Ech

1
T
r,n
85
V’ = V (1+d)
n
sau V’ = V (1+r)
n
(3.12)

unde:
V’reprezintă valoarea de primit la sfârşitul perioadei de depunere;
V – valoarea depusă iniţial,
d sau după caz r – rata dobânzii sau rata anuală de actualizare;
n – numărul de ani de depunere.

Parametrul economic care reflectă creşterea valorii în timp a banilor prin capitalizare
se numeşte rată de actualizare. Aceasta poate fi rată aparentă de actualizare, care
include şi rata inflaţiei f şi se utilizează în analizele efectuate în moneda curentă, sau
rata reală de actualizare, care nu ţine seama de devalorizarea în timp a monedei,
pentru că se raportează la o monedă „forte”. Relaţia între ratele reală şi aparentă de
actualizare este:
r = (1+r’) (1+f) - 1

unde s-au utilizat notaţiile: r – rata aparentă de actualizare, r’– rata reală de
actualizare, f –rata inflaţiei. Pentru România,în această etapă, rata reală de actualizare
variază în gama 8-12%.

În esenţă, pentru investiţii, actualizarea înseamnă penalizarea cheltuielilor făcute în
avans faţă de momentul de referinţă (începerea livrării de energie) şi bonificarea
cheluielilor făcute ulterior momentului de referinţă. Suma cheltuită cu t ani în avans
este blocată faţă de piaţa de capital. Dacă ar fi fost depozitată în bancă, cu rata
dobânzii d, aceasta ar fi avut la momentul de referinţă valoarea:

V
-t
= V (1+ d )
t
(3.13)

Invers, suma celtuită cu t ani mai târziu a putut fi depozitată în bancă în toţi aceşti ani
şi a produs dobîndă, asfel că pentru a avea la momentul investirii suma V este
suficient să fi avut la momentul de referinţă suma:

V
t

= V (1+d )
–t
(3.14)

Pentru a se realiza importanţa actualizării, se consideră două exemple simple. În
primul caz, pentru realizarea proiectului unei amenajări hidro studiile de teren s-au
realizat conform programului, dar proiectul a devenit sursă de hidroenergie cu 5 ani
mai tîrziu. Dacă se admite o dobândă de 10% pe an, atunci costul studiilor CS raportat
la momentul de referinţă este CS
-5
= (1+0,1)
5
= 1,61 CS. La o amânare a realizării
proiectului din motive legate de autorizare, devansul studiilor faţă de momentul
începerii livrării de energie devine 10 ani. Pentru aceleaşi condiţii ale pieţei de capital
costul studiilor CS raportat la momentul de referinţă este CS
-10
= (1+0,1)
10
= 2,59 CS .
Proiectul poate deveni chiar nerentabil dacă sumele CS sunt mari.

În cel de al doilea exemplu, printr-o planificare atentă, anumite cheltuieli de investiţii
aferente UHE, cum ar fi modernizarea drumurilor de acces ID se pot face ulterior
momentului de referinţă (începerea livrării de energie). Dacă suma ID se va investi cu
5 ani mai târziu, atunci valoarea actualizată devine ID
5
= ID (1+0,1)
-5
= 0,62 ID. Dacă
se amână momentul investirii cu 10 ani, atunci ID
10
= ID (1+0,1)
-10
= 0,39 ID. Asfel
86
de reduceri ale capitalului investit prin eşalonare pot fi element determinant în
promovarea unui proiect.

Actualizarea investiţiei
Pntru început se stabilesc perioadele careacteristice în derularea unui proiect şi
categoriile de cheltuieli de investiţie care intră în procesul de actualizare. Cu referire
la figura 3.2, perioadele caracteristice sunt:
















Figura 3.2. Perioade caracteristice în construcţia şi exploatarea unei UHE

Momentul de referinţă este PIF, care semnifică punerea în funcţiune a UHE, adică
începerea livrării de energie în sistem. Perioada de realizare a UHE este t
c
+ t
g

construcţia începând cu t
c
ani înainte de PIF şi fiind finalizată (gata) cu t
g
ani după
PIF. Aşa cum s-a amintit, o serie de lucrări pot fi realizate sau terminate după
începerea livrării de energie: amenajări la coronamentul barajului, injectarea
câmpurilor superiore la barajele arcuite, terminarea regularizării albiei din aval,
expropieri şi defrişări în zona dintre NNR şi nivelul maxim al lacului etc.

După începerea exploatării, o serie de echipamente îşi termină durata de viaţă t
v

înainte de durata de funcţionare proiectată pentru amenajare t
f
. În această categorie
intră generatoarele, apoi turbinele, unele instalaţii auxiliare etc. Dacă pentru un
echipament, obiect de construcţie sau instalaţie t
v
< t
f
, atunci pe parcursul exploatării
este necesară înlocuirea sau cel puţin reabilitarea acestuia. Costul implicat este
denumit investiţie de înlocuire (Iînl). Pe de altă parte, sunt obiecte ale amenajării care
au durata de viaţă semnificativ mai mare decât durata de funcţionare proiectată pentru
amenajare, care este o durată convenţională în care se admite că se amortizează
investiţia iniţială. Atunci când t
v
> t
f
, pentru obiectul respectiv se regăseşte o
investiţie remanentă (Irem) care se va putea recupera prin postutilizare (utilizarea
după durata de viaţă convenţională a UHE).

Fiecare dintre cele trei feluri de investiţii trebuie actualizată. Pentru investiţia
propriu-zisă se pleacă de la eşalonarea acesteia pe perioada de construcţie:

Inv = I
1
+ I
2
+ I
3
+ ..........+ I
tc
+ I
tc+1
+ I
tc +2
....+ I
tc +tg
(3.15)
t
c
t
g
t
v,1
t
v,2
t
f
Durata de funcţionare
PIF – Începerea livrării de energie în sistem
Finalul
exploatării
Începerea
execuţiei
87
Din relaţiile (3.13) şi (3.14), folosind în loc de dobândă bancară d rata de actualizare
r, rezultă investiţia actualizată:






(3.16)



Sintetic relaţia (3.16) se scrie mai departe:

Inv’ = k Inv, (3.17)
unde k este denumit factor de actualizare.

Investiţia de înlocuire a unui obiect sau echipament j cu durata de viaţă t
v,j
< t
f

actualizată la momentul PIF are expresia:

Iînl’
j
= (1+r)
-
t
v,,j
Iînl
j
(3.18)

Pentru toate obiectele şi echipamentele din această catgorie investiţia de înlocuire
actualizată este:

Iînl’ = ∑
j
(1+r)
-
t
v,,j
Iînl
j
(3.19)

Investiţia remanentă a obiectelor j, cu t
v,j
> t
f
, este dată de suma ratelor de
amortisment rămase de achitat după expirarea duratei de funcţionare proiectată pentru
amenajare. Este necesar de a se stabili cota de amortizare ţinând şi de această dată
seama de actualizare.

Pentru o investiţie oarecare INV cu durata de viaţă t
v
recuperarea capitalului investit
se poate face printr-o cotă anuală de amortizare ∆I astfel încât INV = ∑
1
tv
∆I. Dacă se
admit cote egale ∆I nu se ţine însă seama de faptul că o sumă ∆I, recuperată după n
ani, are o valoare mult mai mică când se face evaluarea economică la momentul
punerii în funcţiune. Dacă suma ∆I prelevată atunci ar fi fost investită în piaţa de
capital, sau s-ar fi constituit un depozit bancar, atunci valoarea peste n ani ar fi fost:

∆I = (1+r)
n
∆I
anul n
(3.20)

Dacă se face actualizarea la momentul PIF a ratelor anuale de amortisment, atunci
recuperarea investiţiei trebuie să se obţină din valorile actualizate anuale:

INV = ∆I (1+r)
-1
+ ∆I (1+r)
- 2
+ ∆I (1+r)
- 3
+..............+ ∆I (1+r)
-
tv
=

∆I [progresie geometrică cu raţia (1+r)
-1
]= ∆I (3.21)

Inv’ = (1+r)
tc -1
I
1
+ (1+r)
tc -2
I
2
+ (1+r)
tc -3
I
3
+ ....... +
Înainte de PIF
+ (1+ r)
-1
I

tc+1

+ (1+ r)
-2
I

tc+2
+ (1+ r)
-3
I

tc+3
....... + (1+ r)
–tg
I

tc+tg

După PIF
1 – (1+r)
-
tv
r
88
Rezultă deci că valoarea corectă a ratei de amortizare este:

∆I = INV= A* INV (3.22)

unde factorul A depinde de durata de viaţă a obiectului sau a echipamentului ce se
amortizează, dar şi de rata aparentă de actualizare.

Importanţa actualizării cotelor de amortisment este cu atât mai mare cu cât durata de
viaţă a obiectului este mai mare. Astfel, pentru t
v
= 10 ani, prelevarea de cote egale ar
conduce la ∆I = INV / 10 = 0,1 INV, adică la A = 0,1, în timp ce cota actualizată după
relaţia (3.22) este A= 0,162. Pentru t
v
= 50 ani, prelevarea de cote egale ar conduce la
∆I = INV / 50 = 0,02 INV, adică la A = 0,02, în timp ce cota actualizată după relaţia
(3.22) este A= 0,108, adică de peste 5 ori mai mare.

Ţinând seama de actualizarea cotelor de amortisment şi de faptul că investiţia
remanentă a obiectelor j cu t
v,j
> t
f
este dată de suma ratelor de amortisment rămase
de achitat după expirarea duratei de funcţionare proiectată pentru amenajare, valoarea
actualizată a investiţiei remanente este pentru un obiect j:

Irem’
j
= ∆I [ (1+r)
- (
tf +1)
+ (1+r)
- (
tf +1)
+ ............. (1+r)
-
tv, j
]=

Inv,
j
[progresie geometrica cu ratia (1+r)
-1
] =

Inv,
j
(3.23)


Investiţia remanentă totală este suma investiţiilor remanente ale obiectelor cu t
v,j
> t
f


Irem’ = ∑
j
Irem’
j
(3.24)

Actualizarea cheltuielilor anuale de exploatare
Cheltuielile anuale de exploatare pot avea şi ele variaţii importante într-o perioadă aşa
de lungă de timp cum este durata de funcţionare proiectată pentru amenajare t
f
. Pe
lângă inflaţie mai apar schimbarea preţului combustibilului, modificări salariale etc.
Dacă s-ar putea face o predicţie asupra acestor cheltuieli, ştiind pentru anul i valoarea
cheltuielii anuale de exploatare Cae
i
, atunci actualizarea ar urma calea firească:


Cae’ = (1+r)
-1
Cae
,1
+ (1+r)
-2
Cae
,2
+ ……(1+r)
-
t
f
Cae
, tf
(3.25)


Pentru a depăşi însă acest inconvenient, se introduce noţiunea de cheltuială anuală de
exploatare convenţională Cae,
c
. Teoretic valoarea acesteia se determină din egalarea

sumelor (3.25) cu

Cae’ = Cae,
c
[

(1+r)
-1
+ (1+r)
-2
+ ........+ (1+r)
-
t
f
] (3.26)

1 – (1+r)
-
tv
r
(1+r)
-
tf
- (1+r)
-
tv, j

1- (1+r)
-
tv, j


1
t
f

1
t
f
1 – (1+r)
-
tv,,j
r
89
iar în calculele energo-economice se ia valoarea:

= Cae,
c
(3.27)


Evaluarea cheltuielilor actualizate totale
Pentru o variantă j cheltuielile actualizate totale în UHE, fără a include deocamdată
cheltuielile aferente centralei de echivalare, sunt:

CTA
UHE
= Inv’ + Iînl’ – Irem’ + (3.28)

Investiţia totală actualizată este Inv’,
T
= Inv’ + Iînl’, iar investiţia remanentă se poate
exprima în funcţie de investiţia totală actualizată, dacă se admite că prin investiţiile de
înlocuire întreaga UHE va deţine o durată de viaţă t
v
> t
f
, aceaşi pentru toate
obiectele. În aceste condiţii relaţia (3.28) se poate scrie sub forma ( a se vedea relaţiile
(3.23) şi (3.27)):


CTA
UHE
= Inv’,
T
[ 1 - ] + Cae,
c
=


= Inv’,
T
+ Cae,
c
=


= [ Inv’,
T
+ Cae,
c
] (3.29)

Din expresia (3.29) se remarcă faptul că pentru orice variantă de UHE, indiferent de
indicatorii de comparaţie Inv şi Cae, factorul [ 1 - (1+r)
-
tf
] / r nu se modifică.
Rezultă deci că alegerea duratei de funcţionare proiectate pentru amenajare t
f
nu este
de natură să afecteze comparaţia dintre variante. Totuşi, este important să se aleagă
această durată suficient de mare (peste 40 ... 50 de ani) pentru a se putea pune în
evidenţă investiţiile de înlocuire.

Formularea criteriulu CTA = min
Aşa cum s-a arătat în paragraful 3.2, variantele de UHE analizate devin echivalente
pentru comparaţie numai prin ataşarea unei centrale de echivalare. Chiar dacă centrala
de echivalare este o entitate fără realizare fizică efectivă, din punct de vedere
economic aceasta este tot o investiţie, iar operarea ei implică de asemenea cheltuieli
de exploatare. Actualizarea cheltuielilor totale aferente centralei de echivalare
urmează acelşi proces cu cel descris pentru UHE. Ca urmare, expresia cheltuielilor
totale actualizate pentru centrala de echivalare CTA
Ech
va fi identică cu relaţia (3.29),
intervenind de această dată Inv’,
Ech
şi Cae,
Ech.
.

Dat fiind faptul că facorul [ 1 - (1+r)
-
tf
] / r din expresiile de tip (3.29) este invariant
în procesul de selecţie şi de dimensionare, criteriul cheltuielilor toatale actualizate
minime CTA = min se reduce la minimizarea expresiilor din interiorul parantezelor
mari. Pe de altă parte, factorul care multiplică investiţia şi anume r / [ 1 - (1+r)
-
tv
]
1 – (1+r)
-
t
f
r

1
t
f
Cae’

1
t
f
Cae’
(1+r)
-
tf
- (1+r)
-
tv

1- (1+r)
-
tv

1 – (1+r)
-
t
f
r
1 - (1+r)
-
tf

1- (1+r)
-
tv
1 – (1+r)
-
t
f
r
1 - (1+r)
-
tf

r
1 – (1+r)
-
tv
r
90
este tocmai factorul de amortisment A din relaţia (3.22). Ca urmare, criteriul se scrie
sub forma:

CTA
UHE
+ CTA
Ech
= min (3.30)
care are forma finală:

CAT’ = A Inv’,
T
+ Cae,
c
+ A
Ech
Inv’,
Ech
+ Cae,
Ech.
= min (3.31)

Dacă se compară formularea (3.31) cu formularea (3.11) a criteriului cheltuielilor
anuale totale minime:

(3.11’)


se constată că, la prima vedere, cele două criterii CTA= min şi Cat = min au
structura identică. Din acest motiv criteriul CTA = min se rescrie sub forma CAT’ =
min, recunoscând că expresia (3.30) este de natura unei cheltuieli anuale actualizate.
Deosebirile sunt însă esenţiale. În criteriul CAT’ = min intervin durata de execuţie şi
eşalonarea investiţiei, durata de viaţă a obiectului sau a UHE şi fluctuaţiile prognozate
ale cheltuielilor de exploatare (pentru a depăşi incertitudinile privind aceste fluctuaţii
se fac scenarii şi studii de sensibilitate).

Modul de aplicare a criteriului
La selecţia elementelor cu variaţie discretă, cum ar fi scheme diferite de amenajare (ca
număr de captări secundare de exemplu), numărul de grupuri în centrală, etc. la care
numărul de variante este limitat, pentru fiecare variantă se evaluează CAT’ cu relaţia
(3.31) şi se alege varianta cu CAT’ = min.

La dimensionarea elementelor cu variţie continuă, cum sunt debitul şi puterea
instalată, înălţimea barajului, diametrul galeriei de aducţiune sau al conductei forţate
etc, parametrul de dimensionare (Q
i
, P
i
, H
b
, D
ad
, D
cf
) se notează cu X. Expresia
(3.31) a criteriului se rescrie sub forma:

CAT’ = CAT’
UHE
(X) + CAT’
Ech
(X) = min (3.32)

unde se diferenţiază
CAT’
UHE
(X) = A Inv’,
T
(X) + Cae,
c
(X)

cheltuielile aferente UHE propriuzise, crescătoare cu X şi

CAT’
Ech
(X) = A
Ech
Inv’,
Ech
(X) + Cae,
Ech
(X)

cheltuielile aferente centralei de echivalare, descrescătoare cu X, dat fiind faptul că
prin creşterea debitului instalat, a puterii, a căderii sau a ariilor de curgere varianta
UHE se aproprie de varianta maximală şi deci centrala de echivalare se reduce ca
putere şi ca livrare de energie .

În situaţiile în care CAT’
UHE
(X) şi CAT’
Ech
(X) au exprimări analitice, condiţia de
minim (3.32) se impune prin anularea derivatei I în raport cu X:

Cat
j
= [ (Inv)
j
+ (Inv)
j,Ech
] + (Cae)
j
+ (Cae)
j,Ech
= min
1
T
r,n
91

X X CAT X CAT
X
Ech UHE
⇒ = +


0 ] ) ( ) ( [
' '
(3.34)

În cele mai multe cazuri, definirea exprimărilor analitice este dificilă sau chiar
imposibilă. Ca urmare, se recurge la o rezolvare grafică. Pentru 3...5 valori ale
parametrului de dimensionare X se calculează numeric CAT’
UHE
(X) şi CAT’
Ech
(X).
Reprezentarea lor pe acelaşi grafic (fig. 3.3) şi sumarea grafică permite trasarea curbei
CAT’(X). Minimul curbei (sau zona de minim) defineşte valoarea optimă a
parametrului X.
















Figura 3.3. Rezolvarea grafică a minimizării cheltuielilot anuale actualizate

În paragraful următor se prezintă o serie de exemple de aplicare a criteriilor de
selecţie şi de dimensionare la proiectarea unei UHE.


3.4. EXEMPLE DE APLICARE A CRITERIILOR ENERGO-ECONOMICE
LA DIMENSIONAREA UNEI UHE

3.4.1. Determinarea puterii instalate

În paragraful 2.7.4 din capitolul 2 s-au definit puterea asigurată P
a
şi puterea
instalată P
i
a unei UHE. Se reaminteşte faptul că puterea asigurată este puterea cu
care UHE poate contribui la preluarea sarcinii maxime din sistemul energetic în
condiţiile cele mai dificile de exploatare pentru centrală. Relaţia generală pentru
puterea asigurată este:

(3.35)


unde:
E
afluent
este energia pe care o poate da cursul de apă în regim nebarat, la
Q
afluent
în perioada dificilă;
X
X
min
X
opt
X
max
C
at CAT’
CAT’(X)
CAT’
UHE
(X)
CAT’
Ech
(X)
a
lac afluent
a
T
E E
P
∆ +
=
92
∆E
lac
- energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în
perioada critică;
T
a
- durata ( în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului
de energie din sistem în perioada critică. Acestă durată depinde de modul de încadrare
a UHE în curba de sarcină (vîrf, semivîrf, bază).

În cazul UHE cu lacuri de acumulare mari, prin aportul lacului ∆E
lac
>> E
afluent
şi ca
urmare P
i
= P
a
. În schimb, la UHE pe firul apei, la care nu există contribuţia lacului
P
a
<< P
i
. În cele ce urmează se prezintă modul de determinare a puterii instalate a
UHE pe firul apei, sau a UHE cu lacuri mici, care realizează numai regularizări
zilnice sau săptămânale.

Dacă puterea instalată este mai mare decât puterea asigurată (P
i
> P
a
) cantitatea şi
calitatea producţiei de energie livrate de UHE în sistem cresc, prin reducerea
deversărilor şi prin utilizarea mai eficientă a volumului lacului de priză pentru
turbinare în perioadele de vârf sau de semivârf de sarcină:

∆E = ∆E
v
+ ∆E
sv
+ ∆E
b
(3.36)

Pentru compararea de variante, implicată în procesul de dimensionare, se utilizează
echivalentul în bază a surplusului de energie produsă (a se vedea relaţia (3.3)):

∆E
eb
= ∆E
b
+ p
sv
/ p
b
∆E
sv
+ p
v
/ p
b
∆E
v
(3.37)

în care intervin preţurile de achiziţie a energiei de vârf p
v
de semivârf p
sv
şi de bază p
b
.

În sistemul energetic se contează numai pe puterea asigurată şi, ca urmare, toate
variantele cu P
i
> P
a
sunt egale din punct de vedere al puterii şi deci direct
comparabile din acest punct de vedere.

Puterea instalată minimă este chiar puterea asigurată. Dacă se alege o putere instalată
mai mare decât puterea asigurată sunt necesare investiţii suplimentare, iar în
exploatare sunt implicate cheltuieli de exploatare mai mari. Costurile suplimentare de
investiţie provin din creşterea debitului instalat (cu efecte asupra dimensiunilor prizei,
a aducţiunii şi a derivaţiei forţate) şi a echipamentelor centralei (turbine, generatori,
clădirea centralei etc.). Aceste costuri suplimentare sunt justificate numai în măsura în
care sunt compensate de surplusul de energie produsă.

Pentru evaluarea costurilor suplimentare de investiţie, se admite că acestea sunt direct
proporţionale cu creşterea puterii:

∆Inv’
j
= ∆i
H
( P
i,j
– P
a
) (3.38)

unde P
i,j
este puterea instalată în varianta j. Investiţia specifică ∆i
H
(lei/kW
suplimentar instalat) se determină studiind pentru UHE două variante cu puterile
instalate P
i,1
şi P
i,2
mai mari decât P
a
. Pentru fiecare dintre acestea se evaluează
costul de investiţie actualizat, obţinându-se Inv’
1
şi Inv’
2
. Raportând diferenţa dintre
investiţiile actualizate la variaţia puterii rezultă:
93

(3.39)


Pentru cheltuielile anuale de exploatare se admite, ca şi până acum, proporţionalitatea
cu puterea centralei. Surplusul de cheltueli anuale de exploatare specifice ca urmare a
creşterii puterii instalate se determină evaluând pentru variantele 1 şi 2 de mai sus
cheltuielile de exploatare Cae
1
(c) şi Cae
2
(c). (c) din paranteze semnifică cheltuieli de
exploatare convenţionale. Raportând diferenţa dintre acestea la creşterea puterii
rezultă ∆Cae,
H
, adică cheltuielile anuale specifice (lei/kw suplimentar instalat).


(3.40)

Utilizând indicatorii specifici, cheltuielile anuale totale actualizate pentru varinta j
propriuzisă, cu puterea instalată P
i,j
> P
a
au expresia:

CAT’ = A ∆i
H
( P
i,j
– P
a
) + ∆Cae,
H
( P
i,j
– P
a
) (3.41)

unde A este cota de amortisment, dată de relaţia (3.22).

Având efecte energetice diferite variantele j nu sunt direct comparabile. Pentru a
deveni comparabile, echivalarea variantelor j se face în raport cu varianta maximală,
care are puterea instalată maximă P
i,M
permisă de condiţiile din amplasament.
Centrala cu puterea instalată maximă poate produce energia echivalentă în bază
maximă E
eb,M
şi respectiv surplusul de energie echivalentă în bază ∆E
eb,M
faţă de
varianta cu P
i
= P
a
. Pentru ca variantele j să devină comparabile, diferenţa dintre
surplusul maxim de energie ∆E
eb,M
, realizabil în varianta maximală, şi surplusul de
energia echivalentă în bază ∆E
eb,j
din varianta j, trebuie produsă de o centrală de
echivalare. Centrala de echivalare este o ipotetică centrală cu combustibili fosili, care
are consumul specific de combustibil convenţional c
c
(tonă / kWh) al cărui preţ este p
c

(lei / tonă). Costul anual total actualizat al unei variante j, care conţine şi costurile de
echivalare are expresia:

CAT’
j
= A ∆i
H
( P
i,j
– P
a
) + ∆Cae,
H
( P
i,j
– P
a
) + c
c
p
c
(∆E
eb,M
- ∆E
eb,j
) (3.42)





Valoarea optimă a puterii instalate corespunde condiţiei CAT’
j
= min. Din expresia
(3.42) se diferenţiază cheluielile suplimentare aferente uzinei hidroelectrice

CAT’
j
(UHE) = A ∆i
H
( P
i,j
– P
a
) + ∆Cae,
H
( P
i,j
– P
a
) (3.43)

direct proporţionale cu P
i
şi costurile energiei produse în centrala de echivalare

CAT’
j
(Cech) = c
c
p
c
(∆E
eb,M
- ∆E
eb,j
) (3.44)
∆i
H
=
Inv’
2
- Inv’
1

P
i,2
- P
i,1
∆Cae,
H
=
Cae
2
(c) - Cae
1
(c)
P
i,2
- P
i,1
Amortisment la surplusul
de investiţie
Cheltuieli de exploatare
suplimentare
Costul energiei
produse în centrala
de echivalare
94
care scad odată cu creşterea lui P
i
şi apropierea acesteia de varianta maximală.
Rezolvarea problemei de minim se face pe cale grafică. După cum se poate urmări în
figura 3.4, domeniul de variaţie pentru P
i
este cuprins între P
a
şi P
i,M
. Analizând mai
multe variante pentru P
i
, minim trei, se evaluează de fiecare dată CAT’
j
(UHE) şi
CAT’
j
(Cech). Prin punctele de calcul se trasează dreapta aferentă lui CAT’
j
(UHE) şi
curba aferentă lui CAT’
j
(Cech). Sumarea lor grafică defineşte CAT’(P
i
) din relaţia
(3.42) . Minimul curbei conduce la P
i
optim.
















Figura 3.4. Determinarea puterii instalate optime

Zona de minim a curbei CAT’ este rlativ extinsă. În acelaşi timp puterile instalate ale
UHE au valori rezultate din puterile nominale ale grupurilor, uzual rotunjite la MW.

3.4.2. Determinarea înălţimii barajului

Procedeul prezentat în acest paragraf se referă la barajele care realizează acumulări cu
utilizare predominant energetică. În cazul lacurilor de acumulare cu folosinţe multiple
suma cerinţelor de volume de apă ale folosinţelor determină volumul acumulării iar
din curba volumelor caracteristică amplasamentului rezultă înălţimea barajului.

Pentru o uzină hidroelectrică, înălţimea barajului are consecinţe energetice atât prin
căderea asigurată, cu efect direct asupra puterii, cât şi prin volumul util creat, cu efect
direct asupra cantităţii şi calităţii energiei produse în anul hidrologic mediu. Condiţiile
morfologice şi geologice ale amplasamentului limitează superior înălţimea barajului la
H
b,M
. Există de asemenea o înălţime minimă H
b,min
, necesară captării debitului
turbinat. Înălţimea optimă a barajului se caută în domeniul (H
b,min
... H
b,M
) şi se
determină prin compararea cheltuielilor din investiţie pentru baraj şi din exploatarea
centralei deservite de baraj cu costul investiţiei şi a producerii energiei în centrala de
echivalare. Se utilizeză criteriul cheltuielilor anuale totale actualizate.

Pentru o înălţime de baraj dată se determină puterea instalată P
i .
În cazul lacurilor cu
volume utile mici

se utilizează procedeul descris în paragraful precedent. Pentru
barajele care formează lacuri de acumulare mari, puterea instalată este egală cu
puterea asigurată şi, după cum se vede din relaţia (3.35), depinde de volumul util al
CAT’
P
a
P
i, optim
P
i,M
P
i
CAT’(P
i
)
CAT’ (Cech)
CAT’ (UHE)
95
lacului şi de modul de încadrare a centralei hidroelectrice în graficul de sarcină. Odată
stabilită puterea instalată şi încadrarea în graficul de sarcină se determină pentru anul
hidrologic mediu energia produsă şi echivalentul în bază al acesteia E
eb
.

Pentru barajul de înălţime mximă H
b,M
, care crează varianta energetică maximală
(reperul de echivalare a restului variantelor) puterea instalată este P
i,M
iar cantitatea
de energie echivalent bază produsă în anul hidrologic mediu este E
eb,M
.

Un baraj de înălţime H
b,j
este caracterizat pe de o parte prin costul de investiţie
actualizat Inv’
j
= k Inv
j
(care ţine seama de valoare, de durata de execuţie şi de
eşalonare), iar pe de altă parte de efectele energetice (puterea instalată P
i,j
şi cantitatea
de energie echivalent bază produsă în anul hidrologic mediu E
eb,j
).

Costurile anuale de exploatare a centralei sunt proporţionale cu puterea instalată. În
cadrul criteriului CAT’ = min se utilizează cheltuielile anuale de exploatare
convenţionale Cae’(P
i
) . Datorită faptului că puterea instalată depinde la rândul ei de
înălţimea barajului, se stabileşte dependenţa cheltuielilor anuale de exploatare
convenţionale de înălţimea barajului Cae’(H
b,j
).

Pentru ca varianta j a UHE, cu înălţimea barajului H
b,j
, să poată intra în comparaţia
de selecţie a variantei optime pentru înălţimea barajului, aceasta trebuie adusă la
echivalenţă cu varianta maximală. Variantei j i se ataşeată o centrală de echivalare
având puterea ∆P
j, Ech
= P
i,M
- P
i,j
şi care produce anual ∆E
j,Ech
= E
eb,M
- E
eb,j
.
Cheltuielile anuale aferente centralei de echivalare sunt:

A
Ech
Inv,
Ech
+ c
c
p
c
(E
eb,M
- E
eb,j
) =
= A
Ech
i
p,Ech
(P
i,M
- P
i,j
) + c
c
p
c
(E
eb,M
- E
eb,j
) (3.45)

unde A
Ech
este cota de amortisment pentru centrala de echivalare;
i
p,Ech
este investiţia specifică (lei/kW) pentru realizarea unei centrale de
echivalare;
c
c
reprezintă consumul de combustibil convenţional;
p
c
preţul combustibilului convenţional.

Cheltuiala anuală totală actualizată pentru varianta j, adusă la echivalenţă cu varinta
maximală este (cu A
UHE
amortismentul pentrun UHE):

CAT’
j
= A
UHE
Inv’
j
+ Cae’(H
b,j
) +



+A
Ech
i
p,Ech
(P
i,M
- P
i,j
) + c
c
p
c
(E
eb,M
- E
eb,j
) (3.46)


în care se pun în evidenţă termenul A(H
b
) care provine din investiţia în baraj şi este
crescător cu înălţimea barajului şi termenul B(H
b
) care provine din echivalarea
variantei şi este descrescător cu înălţimea barajului.
A(H
b
)
B(H
b
)
96
Rezolvarea problemi de minim CAT’(H
b
) se face pe cale grafică. Analizând mai
multe variante pentru H
b
, cel puţin trei, se evaluează de fiecare dată A(H
b
) şi B(H
b
).
Prin punctele de calcul se trasează curbele A şi B. Sumarea lor grafică defineşte
CAT’(H
b
). Minimul curbei conduce la H
b
optim (fig. 3.5).

Figura 3.5. Determinarea înălţimii optime a barajului

Dacă această înălţime de retenţie se poate obţine cu baraje de tipuri constructive
diferite, atunci la alegerea tipului de baraj trebuie avute în vedere pe lângă costul
investiţiei şi unele aspecte energetice.

Tipul de baraj are efecte directe asupra duratei de execuţie şi a eşalonării alocării
fondurilor de execuţie. Ambele aspecte au consecinţe asupra valorii actualizate a
investiţiei Inv’. Momentul de referinţă pentru actualizarea cheltuielilor este PIF –ul.

Pentru anumite tipuri de baraje începerea turbinării se face la cote restricţionate. Este
cazul barajelor de umplutură cu mască amonte, unde ridicarea nivelului în lac se face
cu paliere de cotă constantă pentru a permite consumarea deformaţiilor induse de
presiunea hidrostatică şi acomodarea măştii cu aceste deformaţii. În această perioadfă
a primei umpleri se pierde energie, atât prin descărcarea de debite prin golirile de
fund, pentru a controla nivelul în lac, cât şi prin uzinarea la cote mai joase. Aceste
pierderi trebuie incluse în calculele de optimizare.

După ce uzina începe livrarea de energie electrică în sistem, anumite tipuri de baraje
impun restricţii asupra regimului de exploatare. Astfel, în cazul barajelor arcuite, la 2..
3 ani de la umplerea lacului, este necesară golirea lacului şi menţinerea acestuia la
cote coborâte pentru a se realiza reinjectarea rosturilor. Şi de această dată se
înregistrează pierderi de energie prin descărcarea de debite în aval şi uzinarea la
căderi reduse.

Procedeul de stabilire a înălţimii optime a barajului, în formularea prezentată în acest
paragraf, permite recunoaşterea acestor efecte energetice. Trebuie însă subliniat faptul
97
că primordiale în selecţia tipului de baraj sunt condiţiile geologice şi morfologice ale
amplasamentului.

3.4.3. Determinarea diametrelor derivaţiei

Derivaţiile UHE mixte, care fac obiectul paragrafului, sunt alcătuite din galeria de
aducţiune şi apoi din conductele forţate sau din galeria forţată. Căderea brută şi
debitul instalat al UHE se consideră cunoscute, aceşti parametri energetici fiind
determinaţi în prealabil.

Tranzitarea debitului instalat prin derivaţie conduce la pierderi de sarcină şi deci, prin
reducerea căderii nete, la pierderi de putere şi de energie. Dacă se aleg diametre mici
costul de investiţie al derivaţiei scade dar vitezele de curgere sunt mai mari, conduc la
pierderi de sarcină mai mari şi deci la pierderi energetice mai mari. Echilibrul raţional
dintre costurile anuale totale, generate de amortizarea investiţiei dar şi de costurile de
exploatare, inclusiv cele aferente centralei de echivalare, conduce la soluţia optimă. Se
utilizează criteriile bazate pe durata de recuperare a investiţiei şi anume criteriul
cheltuielilor anuale totale minime sau criteriul beneficiului maxim (a se vedea
paragraful 3.3.1).

De oarece în cazul unei galerii sau a unei conducte diferenţele de diametru nu conduc
la schimbarea timpului de execuţie a acestora, sau la modificarea eşalonări investiţiei,
nu este necesară actualizarea investiţiei. De asemenea în acestă situaţie particulară
investiţiile de înlocuire se neglijează, dat fiind faptul că echipamentele hidromecanice
aferente, cu timpi de viaţă mai reduşi decât ai galeriei sau ai conductei forţate (grătare,
vane de priză, vane de serviciu, instalaţii asociate etc) au un cost neglijabil în
comparaţie cu costul lucrării propriu-zise. Se admite în mod curent că durata de viaţă a
derivaţiei este aceaşi cu a UHE şi deci nu intervin investiţii remanente. Faţă de forma
simplificată a criteriilor bazate pe durata normată de recuperare a investiţiei, de această
dată se vor utiliza rate de amortizare diferite pentru investiţii de natură diferită.

Diametrul optim al galeriei de aducţiune
Galeria de aducţiune are formă circulară în secţiune transvesală, fiind formă de
coincidenţă pentru presiunea interioară. Alcătirea constructivă este prezentată în figura
3.6.

Figura 3.6. Secţiuni caracteristice prin galeria de aducţiune
98
În faza de excavare sprijinirea conturului excavat se realizează de regulă cu torcret şi
ancore, atunci când nu sunt zone cu accidente geologice majore, sau cu cintre
metalice, în porţiunile cu risc major de surpare. În baza studiilor geologice şi a cartării
traseului, în faza de proiectare se poate estima procentual extinderea zonelor la care se
impune sprijinirea cu cintre.

Cămăşuiala definitivă a galeriei este formată dintr-un inel de beton armat, de grosime
relativ mică şi o coroană de rocă injectată, care realizează impermeabilizarea galeriei
şi asigură preluarea presiunii interioare transmisă de inelul de beton armat.

La tranzitarea debitului instalat Q
i
prin galeria de aducţiune cu diametrul D şi
lungimea L
GA
se produc pierderile de sarcină ∆h
r,GA
. Ca urmare apare o reducere a
puterii uzinei cu:


GA r i t
h Q P
,
81 , 9 ∆ = ∆ η
(3.47)

şi o reducere a energiei produse în anul hidrologic mediu de:


u
T P E ∗ ∆ = ∆
(3.48)

În relaţiile (3.47) şi (3.48) au intervenit notaţiile: η
t
randamentul total turbine –
generatori şi T
u
numărul de ore de turbinare pe an, dependent de încadrarea în curba
de sarcină a uzinei (pentru uzine de vârf T
u
= 1800 ore).

Dat fiind faptul că alegerea diametrului optim se face printr-un proces de comparare
de variante, variantele trebuie să fie comparabile. Se consideră varianta maximală
varianta ideală cu pierderi de sarcină zero. Aducerea la echivalenţă (comparabilitate) a
variantelor se face asociind fiecărei variante o centrală de echivalare, cu puterea ∆P,
care produce în anul hidrologic mediu energia ∆E. Evident că diferenţa de putere ∆P
şi de energie ∆E depind de mărimea diametrului propus pentru galerie.

Cheltuielile anuale totale aferente galeriei de aducţiune sunt:

Cat
GA
= A
GA
Inv
GA
+ c
p, UHE
(P
M
– ∆P) – A
TG
i
TG
∆P (3.49)

unde:
A
GA
este cota de amortisment pentru investiţia în galeria de aducţiune
Inv
GA
;
c
p, UHE
- cheltuielile de exploatare specifice pentru centrala hidroelectrică,
proporţionale cu puterea instalată;
P
M
- puterea instalată maximă, dacă nu ar exista pierderi de sarcină pe
galeria de aducţiune;
A
TG
- cota de amortisment pentru investiţia în echipamentul centralei
(turbine şi generatori);
i
TG
investiţia specifică (lei/kW) pentru echipamentul centralei.

Se remrcă faptul că datorită pierderilor de sarcină se reduc atât cheltuielile de
exploatare a centralei (care sunt proporţionale cu puterea, exprimată ca diferenţă
99
dintre puterea din varianta maximală şi reducerea puterii datorită pierderilor de
sarcină) cât şi amortismentele pentru investiţia în echipamentele hidromecanice şi
electrice, care se reduce odată cu reducerea puterii.

Cota de amortisment se calculează de fiecare dată cu relaţia (3.22):

tv
r
r
A

+ −
=
) 1 ( 1
(3.22’)

în care tv reprezintă durata de viaţă a investiţiei iar r este rata anuală de actualizare
(între 8% şi 12%). Cotele de amortisment A
GA
şi A
TG
diferă datorită duratelor de viaţă
diferite (se alege de obicei tv=50 de ani pentru galeria de aducţiune şi respectiv tv =
25 de ani pentru echipamente).

Cheltuielile anuale totale aferente centralei de echivalare sunt:

Cat
Ech
= A
Ech
i
Ech
∆P + c
p,Ech
∆P + c
c
p
c
∆E (3.50)
unde:
A
Ech
este cota de amortisment pentru investiţia în centrala de echivalare (din
relaţia (3.22) cu tv = 30 de ani);
i
Ech
- investiţia specifică (lei/kW) pentru centrala de echivalare;
c
p, Ech
- cheltuielile de exploatare specifice pentru centrala de echivalare;
c
c
- consumul specific de combustibil convenţional (tonă / kWh);
p
c
- preţul de cost al combustibilului convenţional (lei / tonă).

Termenul c
p, UHE
P
M
care intervine în relaţia (3.49) este constant în raport cu diametrul
şi nu influenţează dimensionarea pe baza criteriilor Cat = min sau Benefciu = max. Ca
urmare, se reţine o formă redusă a expresiei cheltuielilor anuale totale:

Cat* = (Cat
GA
- c
p, UHE
P
M
) + Cat
Ech
= u Inv*
GA
+ v ∆P + w ∆E (3.51)

unde:

u = A
GA
;
v = - c
p, UHE
- A
TG
i
TG
+ A
Ech
i
Ech
+ c
p,Ech
; (3.52)
w = c
c
p
c.

În relaţia (3.51), pentru simplificare Cat* se referă la 1m liniar de galerie de
aducţiune. Această simplificare este posibilă pentru că lungimea galeriei apare ca un
factor comun în exresiile cheltuielilor anuale totale. Este evident că investiţia este
direct proporţională cu lungimea galeriei pentru toate variantele de diametru studiate.
La rândul lor ∆P şi ∆E sunt direct proporţionale cu pierderea de sarcină pe galerie.
Pierderile de sarcină longitudinale fiind preponderente, atunci pierderea de sarcină pe
galerie este proporţională cu lungimea galeriei şi deci la rândul lor şi ∆P şi ∆E.

Evaluarea investiţiei pentru galeria de aducţiune se face plecând de la alcătuirea
constructivă din figura 3.6. Pentru galerii de aducţiune cu diametre în gama 3 ... 5 m,
realizate în condiţii geologice medii, se pot admite, preliminar, următoarele elemente
constructive:

100
δ – grosimea inelului de beton armat = 20 ... 25 cm;
g
armatură
– consum de armătură pe m
3
de beton = 40 kg/ m
3
;
a – supraprofil faţă de diametrul nominal, rezultat din excavare, în medie
= 10 ... 15 cm;
t – grosimea inelului de torcret (şpriţ – beton) = 6 ... 8 cm;
g
anc
– greutatea unei ancore = 15 kg / ancoră pentru ancore de Φ25, cu
lungimea de 4m, cu desimea ancorării de o ancoră pe m
2
;
g
cintru
– greutatea pe metru liniar de cintru = 11,2 kg / m, pentru cintre din
profile I 12; se admite că intervenţia cu cintre este necesară pe cca
lc = 10% din traseu;
g
ciment
– consumul de ciment pentru injecţiile de umplere şi consolidare, pe
m
2
de suprafaţă de rocă injectată = 0, 2 tone / m
2
.

Pentru alte situaţii, rezultate din studii preliminare de schemă şi din investigaţiile de
teren, valorile orientative de mai sus se modifică corespunzător.

Cantităţile de lucrări pe baza cărora se stabileşte costul investiţiei pe metru de galerie
sunt:
excavaţii V
exc
=
4
π
(D + 2 δ + 2a)
2
;
torcret V
sb

= π (D + 2 δ + 2a) x t;
beton V
b
=
4
π
[ (D + 2 δ + 2a)
2
– D
2
];
armătură G
a
= g
armatură
V
b
;
ancore
) 2 2 (
100
1
a D g
lc
G
anc anc
+ +

= δ π
;
cintre
) 2 2 (
100
int int
a D g
lc
G
ru c re c
+ + = δ π
;
injecţii G
ciment
= g
ciment
π (D + 2 δ + 2a).

Dacă aceste cantităţi se înmulţesc cu costurile unitare şi apoi se sumează se poate
explicita costul investiţiei Inv*
GA
sub forma unui polinom de gradul 2:

Inv*
GA
= m
1
D
2
+ m
2
D + m
3
(3.53)

Evaluarea pierderilor de putere şi de energie se face pornind de la pierderea de
sarcină pe galeria de aducţiune. Relaţiile de calcul pentru un metru de galerie sunt:

2
2
,
K
Q
h
i
GA r
= ∆
(3.54)
unde modulul de debit se determină folosind relaţia lui Manning:


6 / 10
6 / 16
6 / 1
2
4
1
4 4
1
4
D
n
D D
n
D
R C A K π
π
= |
.
|

\
|
= =
(3.55)

în care intervine rugozitatea cămăşuielii galeriei n = 0,011 ....0,012.



101
Puterea pierdută din cauza pierderii de sarcină este:


3 / 16
3
2
2
6 / 10
6 / 16
2
101
4
1
81 , 9
D
Q
n
D
n
Q
Q P
i
t
i
i t
η
π
η =
|
|
.
|

\
|
= ∆
(3.56)
iar pierderea de energie este
u
T P E ∗ ∆ = ∆
.

Determinarea diametrului optim se face pe baza celor două criterii enunţate, fie
cheltuieli anuale totale minime (Cat = min), fie beneficiu maxim ( p
l
E
livrată
– Cat =
max, unde p
l
este preţul de vânzare al energiei produse ).

Particularitatea constă în faptul că pentru criteriul cheltuieli anuale totale minime s-a
utilizat o formă redusă a expresiei cheltuielilor Cat*, cu eliminarea termenului constant
provenit din puterea maximă şi evaluarea investiţiei pentru 1 m liniar de galerie. Pentru
consecvenţă şi cel de al doilea criteriu se modifică. Termenul p
l
E
livrată
se rescrie sub
forma p
l
(E-∆E) pentru a recunoaşte pierderea de energie datorată pierderilor de
sarcină. E corespunde variantei maximale, calculată cu căderea brută. Termenul p
l
E se
neglijează, datorită faptului că energia livrată în varianta maximală nu depinde de
diametrul galeriei şi deci acest termen nu influenţează condiţia de maxim a criteriului.
În aceste condiţii forma redusă a criteriului devine:

Benefciu* = - p
l
∆E – Cat* = max (3.57)


Dacă se ţine seama de expresia (3.51) pentru Cat* şi de notaţiile (3.52), expresia
redusă a criteriului se poate scrie sub forma:

Benefciu* = u Inv*
GA
+ v ∆P + w’ ∆E = max (3.58)

care are aceaşi structură cu relaţia (3.51) doar că factorul w devine w’= w - p
l
.

Pentru criteriul cheltuieli anuale totale minime condiţia de minim revine la anularea
derivatei I a expresiei (3.51) în raport cu diametrul:

0 ) ( ) ( =

∆ ∂
+ +


= ∆ + ∆ +




D
P
T w v
D
Inv
u E w P v Inv u
D
u
GA
GA (3.59)

Primul termen al condiţiei se rescrie ţinând seama de relaţia (3.53) sub forma:
) 2 (
2 1
m D m u
D
Inv
u
GA
+ =




iar cel de al doilea se rescrie ţinând seama de realaţia (3.56) sub forma:


)
1
3
16
( 101 ) ( ) (
3 / 19
3 2
D
Q n wT v
D
P
wT v
i t u u
− + =

∆ ∂
+ η
(3.60)

Se fac notaţiile:
102


t i u
Q wT v
m D m u
D F
η
3
2 1
1
) (
) 2 (
) (
+
+
=
(3.61)

termen crescător liniar cu diametrul şi


333 , 6
2
3 / 19
2
2
1
539
1
539 ) (
D
n
D
n D F = =
(3.62)

termen descrescător exponenţial cu diametrul. Ecuaţia de determinare a diametrului
optim devine:


0 ) ( ) (
2 1
= − D F D F
(3.63)

Rezolvarea analitică a ecuaţiei exponenţiale este relativ dificilă şi ca urmare, în
practică, se utilizează rezolvarea grafică (fig. 3.7). Se dau valori pentru D şi se
calculează F
1
şi F
2
. Se reprezintă cei doi termeni într-un grafic având ca abscisă
diametrul, iar la intersecţia dreptei care corespunde lui F
1
şi a exponenţialei care
corespunde lui F
2
se obţine soluţia.




















Figura 3.7. Rezolvarea grafică a relaţiei (3.63)


Pentru criteriul beneficiu maxim condiţia de maxim revine la anularea derivatei I în
raport cu diametrul a expresiei (3.58). De oarece între expresiile (3.51) şi (3.58)
singura deosebire este înlocuirea coeficientului w cu w’, rezolvarea este practic aceaşi.
Expresia lui F
1
(D) se va modifica în consecinţă, în timp ce expresia lui F
2
(D) ramâne
neschimbată.

F
1
, F
2
F
2
F
1
D
min
D
optim
D
max
D
103

Diametrul optim al conductei forţate
Conducta forţată are secţiunea transversală circulară, formă de coincidenţă pentru
presiunea interioară. Traseul conductei este de obicei rectiliniu, urmărind linia de cea
mai mare pantă a versantului pe care este pozată. La schimbările de direcţie în plan
orizontal sau în plan vertical se prevăd masive de ancoraj, în care conducta este
încastrată. Între două masive traseul este rectiliniu şi diametrul conductei este constant.
Diametrul poate fi diferit de la un tronson la altul, cu tendinţa de a se micşora pe
măsură ce presiunea interioară creşte (spre centrala hidroelectrică). Între masivele de
ancoraj conducta stă pe reazeme intermediare, care permit deplasări longitudinale ale
conductei provocate de variaţiile de temperatură.

La fel ca şi în cazul galeriei de aducţiune, diametrul optim se determină din criteriile
cheltuieli anuale totale minime sau beneficiu maxim. Structura termenilor care intervin
în aceste criterii a fost prezentată pe larg la punctul anterior. Relaţiile stabilite pentru
Cat şi Beneficiu sunt în mare măsură la fel şi pentru conducta forţată.

Cat* = (Cat
CF
- c
p, UHE
P
M
) + Cat
Ech
= u Inv*
CF
+ v ∆P + w ∆E (3.51’)

Benefciu* = - p
l
∆E – Cat* = max (3.57’)

Coeficienţii u, v şi w sunt aceaşi (relaţiile (3.52)). Expresiile pierderii de putere ∆P şi
de energie ∆E sunt de asemenea identice (relaţia (3.56)). Singura modificare majoră
apare la evaluarea investiţiei. Se reaminteşte că evaluarea se face pentru 1 m liniar de
conductă. Greutatea conductei cu diametrul D se exprimă sub forma:


) / (
100
5 , 78 m kN
t
D k G
CF
π =
(3.64)
unde:
78,5 kN/ m
3
este greutatea specifică a metalului;
k - coeficient de spor, care ţine seama de creşterea greutăţii conductei
forţate datorită îmbinărilor, aparatelor de reazem, manşoanelor de dilatare;
uzual k = 1,2 ....1,3;
t- grosimea conductei, în cm.

Celelalte cantităţi de lucrari – terasamente, betoane, vopsitorii etc. - nu se evaluează
explicit. Se admite că un spor cu cca 30% al investiţiei pentru realizarea conductei
metalice ţine seama de aceste costuri suplimentare. Notând cu c
m
(lei /kN) costul unui
kN de confecţie metalică pentru conductă, costul investiţiei are expresia:

Inv*
CF
= 1,3 c
m
X 78,5 k π D t/100 = 3,20 c
m
k D t (3.65)

Grosimea conductei se determină în funcţie de presiunea interioară p, cu formula
cazanelor:

] [
2
100 ] [
2
cm
pD
m
D p
t
a a
σ σ
= =
(3.66)
în care a intervenit efortul admisibil σ
a
.

Expresia finală va fi:
104

2
2
320 D
p
k c Inv
a
m CF
σ
=

(3.67)

Dacă se foloseşte aceaşi exprimare polinomială a costului de investiţie ca în cazul
galeriei de aducţiune:
Inv*
GA
= m
1
D
2
+ m
2
D + m
3
(3.53’)

se identifică cu uşurinţă coeficienţii m
1
=
a
m
p
k c
σ
160
; m
2
= m
3
=0. Cele două criterii
de dimensionare au forma comună dată de relaţia (3.63):


0 ) ( ) (
2 1
= − D F D F
(3.63’)

unde numai prima dintre cele două funcţii din relaţiile (3.61) şi (3.62) se modifică
pentru a ţine seama de relaţia (3.67):

t i u
a
m
Q wT v
D
p
k c u
D F
η
σ
3
1
) (
) 320 (
) (
+
=
(3.68)
în timp ce a doua:


333 , 6
2
2
1
539 ) (
D
n D F =
(3.62’)

rămâne neschimbată. Se reaminteşte faptul că relaţia (3.63’) corespunde criteriului
cost anual total minim dar că, prin înlocuirea coeficientului w cu w’= w - p
l
, aceaşi
relaţie corespunde şi criteriului Beneficiu =max.

Rezolvarea ecuaţiei (3.63’) se poate face de această dată analitic, rezultând formula de
calcul pentru diametrul optim al conductei forţate:


333 , 7
1
3 2
) ( 68 , 1

+
=
p k u c
Q wT v n
D
m
i u t a
opt
η σ
(3.69)

Diametrul optim depinde de presiunea din conductă şi ca urmare în lungul conductei
forţate diametrul se modifică de la un tronson la altul, în funcţie de presiune,
descrescând spre bază. Aşa cun s-a arătat, tronsoanele se definesc între masivele de
ancoraj.

3.5. EVALUAREA OPORTUNITĂŢII DE INVESTIRE ÎN UHE

Criteriile de selecţie a variantelor sau de dimensionare a elementelor unei UHE, de
tipul cheltuieli totale actualizate, sau timp de recuperare normat, servesc alegerii
variantei optime a investiţiei, fără a garanta însă că investiţia în sine este rentabilă.

105
Oportunitatea investirii în UHE este dependentă de profitabilitatea investiţiei, ceea ce
presupune o evaluare financiară. Evaluarea financiară a proiectelor de investiţii se
poate face după mai multe tipuri de criterii şi anume:
- Criterii de evaluare tradiţionale (metode contabile), care folosesc ca indicatori rata
medie a rentabilităţii şi termenul de recuperare ;
- Criterii de evaluare bazate pe actualizare, care folosesc ca indicatori termenul de
recuperare actualizat, valoarea actuală netă (VNA), indicele de profitabilitate (IP), rata
internă de rentabilitate (RIR), compararea valorii actuale nete şi a ratei interne de
rentabilitate etc. Dintre acestea, se prezintă în cadrul acestui paragraf numai criteriile
VNA şi RIR.

3.5.1. Criterii tradiţionale

În prima categorie de criterii se înscrie metoda duratei de recuperare (T
r
):

mediu
r
PR
Inv
T =
(3.70)
în care intervin numai costul investiţiei Inv şi profitul mediu anual PR
med
. Dacă timpul
de recuperare este mai mic decât timpul de recuperare limită, determinat în funcţie de
situaţia sectorului, sau bazat pe experienţa utilizatorului (T
r
< T
r,lim
), atunci investiţia
este profitabilă.

Tot în prima categorie se încadrează metoda ratei de recuperare a capitalului:


Inv
PR
r
med
r
=
(3.71)
care este foarte asemănătoare cu precedenta. De această dată rata de recuprare se
compară cu rata de recuperare limită, iar dacă este mai mare (r
r
> r
r,lim
) investiţia este
considerată profitabilă.

3.5.2. Criterii bazate pe actualizare

Criteriile sintetice de analiză utilizează ca date de intrare elemente ale fluxului de
venituri şi cheltuieli ale procesului de investiţie, ţinând seama de momentul producerii
acestora. Criteriile care utilizează fluxul de venituri şi cheltuieli se numesc criterii
cost-beneficiu. Toate criteriile de eficienţă absolută (intrinsecă) sunt criterii cost-
beneficiu.

Venitul net actualizat (VNA), sau beneficiul actualizat, este dat de diferenţa dintre
venitul actualizat şi costul total actualizat:

VNA = VTA – CTA (3.72)

Dacă perioada analizată se întinde pe n ani, care poate fi durata de operare a UHE,
criteriul are forma:

∑ ∑
= =
+
=
+

=
n
k
k
k
n
k
k
k k
r
B
r
C V
VNA
1 1
) 1 ( ) 1 (
(3.73)
106

unde notaţiile sunt:
V
k
este venitul din vânzarea energiei produse în anul k;
C
k
- cheltuielile anuale totale în anul k;
r - rata de actualizare a capitalului;
B
k
- fluxul anual de bani, care, dacă V
k
> C
k
, constitue beneficiul din anul k.

Diferenţa V
k
– C
k
se exprimă sub forma:

V
k
– C
k
= p
liv,k
E
eb
– ( A
k
Inv’ +Cae
k
) (3.74)

în care au intervenit în plus:
p
liv,k
-

preţul de livrare în anul k pentru energia electrică de bază;
E
eb
- energia echivalent în bază produsă de UHE în anul k;
A
k
- cota de amortisment

în anul k;
Inv’ – investiţia actualizată;
Cae
k
– cheltuielile anuale de operare a UHE.


Dacă VNA > 0 atunci investiţia este oportună. Se admite ca în perioada de studii, de
construcţie şi de debut al operării fluxul monetar să fie deficitar, dacă în perioada de
operare se obţin ulterior beneficii ce pot compensa cheltuielile de debut.

O formulare alternativă, care utilizează acelaşi concept este fluxul monetar (cash
flow rates) anual. Prezentarea se face cu referire la figura 3.8.

Figura 3.8. Fluxul monetar pentru un proiect hidroenergetic
107

Costul cumulat al investiţiei este:

k
m
k
k PV
r I I ) 1 (
1
1
+ =


=
(3.75)
Beneficiile anuale actualizate şi cumulate, la care se adaugă şi valoarea remanentă a
investiţiei R, de asemenea actualizată, sunt:


n
n
k
k
k k
PV
r
R
r
C V
BC
) 1 ( ) 1 (
1
1
+
+
+

=


=
(3.76)

Valoarea actualizată a proiectului (Present Value, sau abreviat PV), cu referire la
momentul începerii livrării de energie în sistem (PIF) este:

PV = - I
PV
+ BC
PV
(3.77)

Proiectul este apreciat ca profitabil dacă PV ≥ 0.

Rata internă de rentabilitate (RIR) a investiţiei este rata de actualizare care aplicată
fluxului de venituri şi costuri ale proiectului conduce la VNA= 0. RIR se determină
din relaţia:


0
) 1 (
1
=
+

=

=
n
k
k
k k
RIR
C V
VNA
(3.78)

O investiþie poate fi promovatã dacã RIR este mai mare decât rata de actualizare
minimã (limitã). Criteriul RIR se poate utiliza la analiza comparativã a mai multor
proiecte, cu condiţia ca acestea sã fie independente. Se va alege varianta care prezintã
RIR maxim, dar cu condiţia ca RIR maxim să fie mai mare decât rata de actualizare în
energeticã.

Un indicator utilizat frecvent, fără a fi determinant în analiza profitabilităţii unui
proiect, este raportul B/C, dintre veniturile actualizate şi costurile totale actualizate:




=
=
+
+
=
n
k
k
k
n
k
k
k
r
C
r
V
C B
1
1
) 1 (
) 1 (
/
(3.79)

Acest indicator este util în analiza comparativă a variantelor profitabile, urmând a fi
selectate variantele cu B/C >0 şi promovată varinta cu raportul B/C maxim.

BIBLIOGRAFIE

Breabăn, V. (1997). Amenajări hidroenergetice. Universitatea Ovidius Constanţa.

108
CE IIT, Kharagpur. (1999). Lesson 1. Principles of Hydropower Engineering .New
Delhi.

Cogălniceanu, A. (1986). Bazele tehnice şi economice ale hidroenergeticii. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Encarta® Online Encyclopedia. (2007). Hydro-Power, Microsoft®
http://uk.encarta.msn.com © 1997-2007 Microsoft Corporation.

ICEMENERG (1982). Normativ pentru calculele comparative tehnico-economice la
investiţiile de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice.
Bucureşti.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Lawrence, S. (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Lejeune, A., Topliceanu, I. (2002). EREC 2002. Energies renouvelables et
cogeneration pour le developpement durable en Afrique. Universite de Liege, Faculty
of Science Applied.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja,V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.

Stematiu, D., Scrob, E., Popescu, R. (1985). Consrucţii hidroenergetice. Îndrumător
de proiectare. Editura ICB.

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / Cap.5. Eficienţa economică a
unei investiţii în energetică.

Wikipedia (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.
109





4

TURBINE HIDRAULICE

Dintre echipamentele hidromecanice ale unei uzine hidroelectrice, cele care au efect
semnificativ în alcătuirea centralei hidroelectrice şi au pondere în dimensionarea
construcţiilor specifice sunt turbinele hidraulice. Ca urmare, un capitol este destinat
acestui subiect, în cadrul căruia se prezintă principalele tipuri de turbine, criteriile de
alegere a tipului de turbină şi unele considerente privind dimensionarea preliminară.

4.1. TIPURI DE TURBINE HIDRAULICE

Energia potenţială a apei este transformată de o turbină în energie mecanică de rotaţie
printr-unul dintre cele două moduri fundamentale:
- energia potenţială este convertită în energie cinetică a apei înainte de a intra
în rotorul turbinei. Un jet de apă cu viteză foarte mare loveşte cupele montate pe
extradosul rotorului şi imprimă mişcarea de rotaţie. După impactul asupra cupelor
apa cade în canalul de fugă, energia remanentă fiind foarte redusă. Turbinele care
utilizează acest mecanism se numesc turbine cu impuls.
- presiunea apei se exercită asupra palelor rotorului, care este complet
submers, circuitul hidraulic fiind sub presiune. Presiunea şi viteza apei descresc pe
măsură ce apa parcurge rotorul. Turbinele se numesc turbine cu reacţiune.

4.1.1. Turbine cu impuls

Turbina Pelton
In esenţă, această turbină este o roată hidraulică lovită tangenţial de unul sau mai
multe jeturi de apă. Jeturile acţionează asupra cupelor, care au forma unor linguri şi
care sunt fixate la distanţe egale pe periferia rotorului (fig.4.1).












Figura 4.1. Elementele
componente ale unei turbine
Pelton
110
Forţa tangenţială de impuls creează cuplul motor la arborele turbinei, care în
continuare este cuplat cu arborele generatorului de curent electric. Jeturile de apă sunt
trimise prin injectoare. Viteza de rotaţie a rotorului este determinată de viteza şi
debitul jeturilor, care sunt controlate prin intermediul unei vane aciculare situată în
interiorul injectorului (fig. 4.2). Turbina lucrează eficient atunci când viteza periferică
a rotorului este jumătate din viteza jetului.


















Figura 4.2. Rotorul unei turbine Pelton şi modul de acţionare al injectorului la
reducerea sarcinii

Atunci când sarcina grupului descreşte, jetul este iniţial deviat parţial până când vana
aciculară reduce corespunzător debitul. Acest mod de operare este benefic pentru
regimul de presiune din circuitul de alimentare al turbinei. Dacă s-ar proceda la
închiderea bruscă a vanei aciculare s-ar induce o suprapresiune dinamică mare din
lovitura de berbec. Detalii privind alcătuirea injectorului sunt redate în figura 4.3.














Figura 4.3. Injectorul unei turbine Pelton

Turbinele Pelton pot fi echipate cu unul, două, sau mai multe injectoare. Exemple sunt
prezentate în figura 4.4.
Impactul asupra cupei
Sarcină
plină
Jet parţial
deviat
Jet oprit de
vana aciculară
111













Figura 4.4. Turbine Pelton cu mai multe injectoare

Turbina Turgo
Turbina Turgo are elemente comune cu turbina Pelton, dar de această dată cupele au o
formă diferită, iar jetul de apă loveşte planul rotorului la un unghi de 20
0
. Apa intră în
rotor pe o parte şi iese pe cealaltă (fig.4.5).






Figura 4.5. Schema de principiu a
unei turbine Turgo



Este o turbină utilizată pentru microhidrocentrale cu cădere mai mică decât gama de
căderi a turbinelor Pelton (coborând până la 30 m) şi cu debite mai mari. Dacă la o
turbină Pelton debitul instalat este limitat de condiţia ca apa reflectată de o cupă să nu
interfere cu apa reflectată de cupa adiacentă, rotorul Turgo nu prezintă asemenea
probleme. Ca urmare, viteza de rotaţie a rotorului este mai mare şi se poate cupla
direct cu axul generatorului, eliminând multiplicatorii de turaţie. O dispoziţie generală
a unui ansamblu turbină – generator este prezentată în figura 4.6.













Cu ax orizontal Cu ax vertical
Rotor
Generator
Injector Figura 4.6. Ansamblul
unei turbine Turgo
112
Turbina Cross-Flow (Banki sau Banki – Michell)
Conceptul turbinelor cross-flow a fost patentat în 1903 de Michell şi reinventat în
1920 de Donat Banki, de la universitatea din Budapesta. De aici şi denumirile
alternative pentru această turbină.

Caracteristica principală a turbinei este că jetul de apă, dreptunghiular, traversează de
două ori palele dispuse pe periferia rotorului, perpendiculare pe acesta. Jetul este
direcţionat de un aparat director situat în amonte de rotor. Prima dată jetul trece din
spre periferie spre centrul rotorului şi apoi, după ce traversează spaţiul liber din
interiorul rotorului, jetul trece din interior spre exterior (fig. 4.6).














Figura 4.6. Principiul turbinei cross-flow

Energia cinetică a jetului este convertită în energie de rotaţie a rotorului în doi timpi,
odată la impactul asupra palelor la intrare şi a doua oară la ieşirea din rotor. Turbina
este încadrată în categoria turbinelor cu impuls deşi, atunci când deschidrea dintre
pale este mai mare şi debitul creşte, apa poate umple total interiorul rotorului şi
turbina lucrează ca o turbină cu reacţiune.


















Aparat director
Rotor
Jetul de apă
Palele rotorului
Rotorul turbinei
Figura 4.7. Blocul unei turbine
cross-flow produs de firma
Ossberger
113
În prezent, firma Ossberger din Germania este principalul producător de turbine cross-
flow. Peste 7 000 de turbine produse de această firmă sunt în exploatare în lume. Din
acest motiv, li se asociază uneori turbinelor de tip cross-flow denumirea de turbine
Ossberger. Majoritatea sunt ansambluri monobloc, care se instalează cu uşurinţă în
schemele microhidrocentralelor (fig. 4.7). Principalul avantaj al turbinelor cross-flow
este gama largă de căderi pe care le poate acomoda, de la 2 m la 100 m şi menţinerea
unor randamente bune la o variaţie mare a debitelor.

4.1.2. Turbine cu reacţiune

Turbina Francis
Turbina Francis (fig.4.8) are un rotor cu pale fixe, profilate pentru a induce apei o
mişcare de rotaţie fără desprinderi sau turbioane. Legătura dintre conducta forţată sau
distribuitor şi rotor se realizează printr-o carcasă spirală, care rapartizează în mod
uniform debitul de apă pe periferia aparatului director. Din camera spirală apa este
dirijată de palele aparatului director, care asigură orientarea cea mai favorabilă a
curgerii spre rotor.


















Figura 4.8. Elementele componente ale unei turbine Francis

Rotorul este alcătuit dintr-un butuc, pe care sunt fixate două coroane circulare, între
care se încastrează un număr de pale. Palele sunt lamelare, cu suprafaţa curbă în
spaţiu. Acestea delimiteaza în interiorul rotorului un sistem de canale prin care circulă
curentul de apă (fig.4.9).









Figura 4.9. Rotorul unei turbine Francis

114
Concentric cu rotorul, se află aparatul director, alcătuit si el dintr-un număr de pale,
care se pot roti într-un sistem de pivoţi (fig.4.10); palele statorice sunt dirijate în aşa
fel incât ele asigură o intrare eficientă a curentului de apă in canalele rotorului. Palele
controlează secţiunea de intrare a apei spre rotor şi reglează astfel debitul turbinat.

După ieşirea din rotor apa este evacuată spre aval de aspirator. Circulaţia apei pe tot
traseul din interiorul turbinei are loc in spaţiu închis, astfel incât rotorul, sub acţiunea
energiei cinetice cât şi aceea de presiune de care dispune curentul, creeaza un cuplu
motor.



Figura 4.10. Mişcările palelor aparatului director

Turbinele Francis se pot folosi pentru o marje foarte largă de căderi, de la 20 m la 700
m şi pentru puteri de la câţiva kilowaţi până la 1000 MW. Dimensiunile sunt de
asemenea cuprinse între zeci de cm până la 10 m. Datorită randamentelor foarte bune
şi a faptului că acoperă o gamă largă de căderi şi debite, turbinele Francis sunt cele
mai frecvent folosite. Pentru exemplificare, în figura 4.11 se prezintă una dintre cele
20 de turbine Francis de la UHE Itaipu, care are o putere de 700 MW, la o cădere de
cca 120 m şi un debit instalat pe turbină de 700 m
3
/s. Pentru a realiza dimensiunile
grupului turbină – generator, pe schiţă este poziţionată şi statura unui om.

Figura 4.11. Rotorul turbinei Francis şi rotorul generatorului de la un grup al
amenajării Itaipu
115
Turbina Kaplan
Această turbină are rotorul de tip elice, cu arborele tubular vertical. Rotorul este
alcătuit dintr-un butuc pe care se fixează 4…8 pale. Palele se pot roti printr-un sistem
comandat de o tijă aflată în interiorul arborelui tubular, in funcţie de debitul de apă
disponibil (fig. 4.12).



















Figura 4.12. Ansamblul unei turbine Kaplan

Întocmai ca şi la turbina Francis, curentul de apă este repartizat pe periferia rotorului
prin aparatul director, după ce acesta a fost alimentat prin carcasa spirală. La debite
mari carcasa sau camera spirală se construieşte cu secţiunea de o formă specială, în
genere poligonală, uneori din beton armat.

Spre deosebire de turbina Francis, turbina Kaplan este dublu reglabilă, adică permite
orientări convenabile atât palelor rotorice cât şi ale aparatului director. După cum se
vede din figura 4.12, palele rotorului sunt acţionate de curent de-a lungul arborelui,
după ce în prealabil curentul şi-a schimbat direcţia cu 90°, de unde şi denumirea de
turbine axiale. Energia hidraulică cedată palelor face ca rotorul să creeze un
cuplu motor, care prin intermediul arborelui este transformat in energie electrica de
catre generatorul cu care turbina este cuplată direct.

Evacuarea apei are loc în spaţiul închis format de tubul aspirator-difuzor, care la
debite mari are o forma cotita şi este construit din beton armat. Aspiratorul are o
formă specială, cu secţiune crescătoare spre aval, pentru a decelera curentul de apă şi
a recupera energia cinetică.

Dubla reglare, prin aparatul director şi prin palele rotorului, permite menţinerea unor
randamente ridicate în exploatare, de peste 90% , pentru o marje largă de debite. Din
acest motiv turbinele Kaplan sunt frecvent folosite în amenajările hidroelectrice cu
căderi mici (pâna la cca 30 m) şi debite mari.

Rotor
Aspirator - difuzor
Pale
Butuc
Aparat director
Pală

Carcasă spirală
116
Pentru ilustrare, în figura 4.13 sunt prezentate poziţiile extreme ale reglajului palelor
rotorului, de la debite foarte mici la debitele nominale.

Figura 4.13. Poziţii extreme ale palelor rotorului unei turbine Kaplan

Tot pentru ilustrare, în figura 4.14 se prezintă ansamblul rotor turbină – rotor
generator pentru o centrală hidroelectrică echipată cu turbine Kaplan.



Figura 4.14. Ansamlul rotoric al unui grup echipat cu turbine Kaplan

Turbina Bulb
Este de fapt o turbină de tip Kaplan (fig. 4.15) la care axul de simetrie este orizontal
sau face un unghi relativ mic faţă de orizontală. Se diferenţiază de asemenea prin
faptul că accesul apei la palele statorice şi rotorice se asigură printr-un sistem
confuzor - difuzor, orizontal, în loc de obişnuita cameră spirală la intrare şi tub
aspirator-difuzor la evacuare. În acest mod traseul curentului urmează aproape o
singură direcţie, sau, în orice caz, un traseu fără curburi accentuate, fapt care
micşorează apreciabil pierderile hidraulice.

117













Figura 4.15. Schema de principiu a turbinei Bulb


Butucul rotorului trece printr-un rost etanş (care permite rotire), într-o cameră
realizată de o manta metalică, de forma unui bulb, în interiorul căreia se află
generatorul de curent, sistemul de cuplare, instalaţiile anexă etc.

Aparatul director este dispus în apropierea rotorului, iar mai în amonte se fixează o
serie de nervuri de dirijare a curentului si de susţinere a întregului sistem. Accesul în
interiorul bulbului se face printr-un puţ, a cărui gură de intrare se amenajează in sala
maşinilor. O imagine a ansamblului turbină – bulb se poate urmări în figura 4.16.


















Figura 4.16. Secţiune transversală printr-o turbină bulb

Turbinele bulb echipează centralele hidroelectrice pe firul apei, cu căderi modeste (de
la câţiva metri la cel mult 20 m) şi cu debite foarte mari. Secţiunile de curgere a apei
către şi de la turbină trebuie să fie foarte mari, ceea ce ar face ca în cazul turbinelor cu
ax vertical să apară dificultăţi constructive şi costuri mari pentru schimbarea direcţiei
de curgere la intrare şi la ieşire.

Confuzor
Difuzor
Aparat director Rotor
Puţ de acces Nervuri de prindere
Bulb

Generator
Rotor
Aparat director
118
Alte tipuri de turbine cu reacţiune
Turbina Deriaz are un rotor cu elice cu pale reglabile, ca şi turbina Kaplan, dar se
deosebeşte de aceasta prin unghiul de atac al curentului faţă de axa de rotaţie (30° ...
45°), astfel că traseul curentului devine diagonal.
Turbina de tip Propeller este o turbină Kaplan cu palele rotorului fixe. Este folosită
atunci când căderea este cvasi-constantă şi nu impune reglaje speciale.
Turbina Straflo este o turbină axială la care generatorul este amplasat într-un spaţiu
aflat în afara curntului apei.
4.2. TURAŢIE SPECIFICĂ ŞI SIMILITUDINE

Turaţia specifică n
s
a unei turbine caracterizează forma acesteia, indiferent de
dimensiunile geometrice. Pe baza turaţiei specifice se poate concepe prin scalare o
nouă turbină pornind de la o turbină cu performanţe cunoscute. Turaţia specifică este
de asemenea principalul criteriu pentru alegerea corectă a unui anumit tip de turbină
pentru caracteristicile energetice ale uzinei hidroelectrice. Pornind de la căderea şi
debitul nominal al turbinei şi cunoscând turaţia generatorului (rot/min) se calculează
turaţia specifică şi pe baza acesteia se alege tipul de turbină.
Definiţia general acceptată pentru turaţia specifică este turaţia unei turbine ideale, care
produce o putere unitară la o cădere unitară. Turaţia specifică este o caracteristică
furnizată de fabricantul turbinei şi corespunde condiţiilor de funcţionare la randament
maxim a turbinei. Turaţia specifică este de asemenea mărimea pe baza căreia se pot
determina în etapa preliminară principalele dimensiuni ale componentelor turbinei.
4.2.1. Relaţii de similitudine

Proiectarea turbinelor hidraulice, la fel ca a unei mari părţi a structurilor hidraulice, se
bazează pe studii pe modele la scară redusă. Teoria similitudinii constitue baza de
trecere de la model la prototip. Modelul şi prototipul trebuie să fie similare geometric.
În cazul turbinelor, cea de a doua condiţie este identitatea coeficientului de debit
definit sub forma gH A Q 2 / , cu notaţiile cunoscute: Q – debit; A – arie de curgere; H
– cădere.

Similitudinea geometrică se asigură dacă toate dimensiunile modelului se obţin prin
reducerea cu un coeficient de scară k a dimensiunilor prototipului. Dacă coeficientul
de scară se referă la lungimi, atunci raportul ariilor este k
2
iar raportul volumelor este
k
3
. Din condiţia ca modelul şi prototipul să aibă acelaşi coeficient de debit rezultă
relaţia:

2
2 / 1
2
2
k
H
H
A
A
x
gH
gH
Q
Q
m m m m
|
|
.
|

\
|
= =
(4.1)

unde indicele m semnifică modelul.

Raportul puterilor furnizate de prototip şi model este la rândul lui exprimat în funcţie
de aceleaşi mărimi:
119

2
2 / 3
k
H
H
Q H
Q H
P
P
m m m m
|
|
.
|

\
|
= =
(4.2)

Unităţile de măsură pentru debit şi cădere sunt în SI, iar puterea este exprimată în
kW. Raportul vitezelor de curgere va fi:

2 / 1
2
2
|
|
.
|

\
|
= =
m m m
H
H
gH
gH
v
v
(4.3)

iar raportul turaţiilor:

k
x
H
H
r v
r v
n
n
m m m m
1
/
/
2 / 1
|
|
.
|

\
|
= =
(4.4)

Revenind la raportul puterilor din relaţia (4.2) şi substituind pe k din relaţia (4.4)
rezultă:


2
2 / 5
2
2
2 / 3
|
.
|

\
|
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
|
|
.
|

\
|
=
n
n
H
H
n
n
H
H
H
H
P
P
m
m
m
m m m
(4.5)


4.2.2. Turaţia specifică

Dacă modelul testat a avut căderea de H
m
= 1m şi debitul Q
m
astfel încât puterea
generată să fie de 1kW, atunci turaţia modelului este denumită turaţie specifică n
m
=
n
s
(rot/min) şi prin înlocuire în relaţia (4.5) are expresia:

4 / 5
H
P
n n
s
=
(4.6)

Orice turbină care respectă aceleaşi proporţii, indiferent de dimensiunile absolute va
avea aceaşi turaţie specifică. Dacă prin încercări succesive modelul a fost perfecţionat
pentru a avea un randament maxim, atunci toate turbinele care au aceaşi turaţie
specifică vor avea de asemenea un randament maxim.

O formulare alternativă pentru turaţia specifică se obţine dacă se substitue în relaţia
(4.5) raportul P/P
m
cu raportul H Q / H
m
Q
m
:


2
2 / 5
|
.
|

\
|
|
|
.
|

\
|
=
n
n
H
H
Q H
Q H
m
m m m
(4.7)

Se introduc apoi condiţiile H
m
=1m şi P = 9,81 x H
m
Q
m
= 1kW şi rezultă n
m
= n
s
:


4 / 3
2 / 1
319 , 0
H
Q
n n
s
=
(4.8)

120
Valorile uzuale ale turaţiilor specifice pentru tipurile cunoscute de turbine, în funcţie
de cădere, sunt prezentate în graficul din figura 4.17.






















Figura 4.17. Turaţia specifică a unor tipuri de turbine

Dependenţa dintre turaţia specifică şi forma rotoarelor turbinelor cu reacţiune este
ilustrată în figura 4.18. Se poate observa că un rotor Francis lent corespunde unei
uzine cu cădere foarte mare, în timp ce pentru căderi de cca 100 m este indicat un
rotor Francis normal. Din acelaşi desen, corelat cu graficul din figura 4.17, rezultă că
pentru o cădere cuprinsă între 20 şi 30 m se impune o turbină Kaplan, cu rotor
ultrarapid.












































T
u
r
a
ţ
i
a

s
p
e
c
i
f
i
c
ă

n
s

Figura 4.18. Dependenţa
dintre turaţia specifică şi
forma rotoarelor
turbinelor cu reacţiune

121
La turbinele cu impuls, de tip Pelton cu un jet, turaţia specifică poate varia între n
s
=
12 pentru o cădere de cca 200m şi n
s
= 26 pentru o cădere de 100m. Turaţia specifică
creşte cu rădăcina pătrată a numărului de jeturi, astfel o turbină cu 4 jeturi, în aceleaşi
condiţii ca înainte, are turaţiile specifice de 24 pentru o cădere de 200 m şi de 52
pentru o cădere de 100m.

Turaţia specifică a unei turbine este specificată de producător. Sunt însă o serie de
relaţii empirice, bazate pe studii statistice, care sunt utile pentru dimensionări
preliminare:

Turbine Pelton n
s
= 85,49 / H
0,243

Turbine Francis n
s
= 3763 / H
0,854

Turbine Kaplan n
s
= 2283 / H
0,486

Turbine Cross-flow n
s
= 513,25 / H
0,505

Turbine Bulb n
s
= 1520 / H
0,2837


4.3. DIMENSIONAREA PRELIMINARĂ

În cadrul acestui paragraf sunt reproduse, după manualul ESHA (European Small
Hydropower Association) din 2004, o serie de relaţii pentru dimensionarea
preliminară a turbinelor. Relaţiile sunt de natură empirică şi au la bază studii statistice.
Se subliniază odată în plus că dimensionarea unei turbine este un proces iterativ, bazat
pe studii pe model şi că dimensionarea ţine seama de o serie de criterii adiţionale, cum
sunt cavitaţia, viteza periferică, turaţia nominală etc.

Relaţiile de dimensionare folosesc o definiţie alternativă pentru turaţia specifică, în
acord cu standardul IEC 60193şi anume:

4 / 3
E
Q n
n
QE
=
(4.9)

unde E este energia hidraulică specifică a turbinei (J/kg). Relaţia dintr turaţia specifică
definită anterior şi turaţia specifică din noul standard este:


QE s
n n 995 =
(4.10)

4.3.1. Relaţii pentru turbinele Pelton

Relaţiile sunt exprimate în funcţie de turaţia turbinei n (rot/min). În relaţii mai intervin
numărul de injectoare n
inj
, căderea nominală H şi debitul turbinei Q.

Diametrul cercului descris de axul cupelor:

n
H
D 68 , 0
1
=
(4.11)

Lăţimea cupelor ( a rotorului):

H
n
Q
B
inj
1
68 , 1
2
=
(4.12)
122
Diametrul injectorului:

gH
n
Q
D
inj
inj
1
178 , 1 =
(4.13)

Se mai specifică o regulă privind relaţia dintre diametrul şi lăţimea rotorului şi anume
D
1
/B
2
> 2,7. Dacă condiţia nu este verificată, se propune o altă turaţie pentru turbină.


4.3.2. Relaţii pentru turbinele Francis














Figura 4.19. Secţiune transversală prin
rotorul unei turbine Francis



4.3.3. Relaţii pentru turbinele Kaplan















Figura 4.20. Secţiune transversală prin
rotorul turbinei Kaplan



Notaţiile corespund secţiunii transversale
prin rotorul turbinei din figura 4.19.

n
H
n D
QE
60
) 488 , 2 31 , 0 ( 5 , 84
3
+ =
(4.14)

3 1
)
095 , 0
4 , 0 ( D
n
D
QE
+ =
(4.15)

QE
n
D
D
3781 , 0 96 , 0
3
2
+
=
(4.16)
D
1
D
2
D
3

Notaţiile corespund secţiunii transversale prin
rotorul turbinei din figura 4.20.

Diametrul exterior:
n
H
n R D
QE e e
60
) 602 , 1 79 , 0 ( 5 , 84 2 + = =
(4.17)
Diametrul butucului:
e
QE
i i
D
n
R D )
0951 , 0
25 , 0 ( 2 + = =
(4.18)
O relaţie alternativă pentru diametrul rotorului
este:
H
Q
D
e
2 , 2
=
(4.19)
123
4.4. CRITERII DE SELECŢIE A TIPULUI DE TURBINĂ

Tipul, geometria şi dimensiunile unei turbine sunt determinate de căderea netă, de
gama debitelor turbinate şi de turaţia turbinei, având drept criterii suplimentare
cavitaţia şi costul.

4.4.1. Selecţia în funcţie de cădere

Primul criteriu de selecţie al tipului de turbină este căderea netă. Tabelul 4.1 specifică
pentru fiecare tip de turbină plaja de căderi în care operează. Căderea este uzual
definită pornind de la căderea geodezică, din care se scad pierderile de sarcină. O
definiţie alternativă utilă pentru căderile mici, ale centralelor pe firul apei, este
raportul dintre energia hidraulică specifică a turbinei şi acceleraţia gravitaţională.

Tabelul 4.1
Tipul turbinei

Intervalul de căderi
(m)
Kaplan
Francis
Pelton
Turgo
Cross-flow
2 <H <40 m
25 <H <350 m
50 <H<1300 m
50 <H<250 m
5 <H<200 m

În gama căderilor mici (2 ... 20 m) se înscrie şi turbina Bulb, care prezintă avantajul
unor randamente bune pentru o gamă largă de debite turbinate şi o construcţie mai
simplă în cazul debitelor nominale mari.

4.4.2. Selecţia în funcţie de cădere şi debit

Domeniile de aplicabilitate a principalelor tipuri de turbine în funcţie de debitul
nominal şi cădere sunt prezentate în figura 4.21.


















Figura 4.21. Domeniile de aplicabilitate a diferitelor tipuri de turbine
C
ă
d
r
e
a

(
m
)

Debitul (m
3
/s)
124
Uneori, un punct de coordonate (H, Q) se poziţionează domenii corespondente unor
tipuri de turbine diferite. În astfel de cazuri selecţia se face ţinând seama de puterea
instalată şi de considerente economice.

Pentru o mai bună încadrare în zonele de aplicabilitate, debitul instalat al uzinei
hidroelectrice se poate repartiza la două sau mai multe turbine, uneori fiind mai
avantajoasă instalarea a mai multor grupuri mici faţă de unul sau două grupuri mari.
De altfel, din raţiuni de exploatare, centrala trebuie să fie echipată cu minim două
grupuri.

4.4.3. Selecţia în funcţie de turaţia specifică

Selecţia tipului de turbină pe baza turaţiei specifice este metoda cea mai sigură. Datele
de bază sunt căderea şi puterea nominală a turbinei, pe de o parte, şi turaţia rotorului
generatorului, pe de altă parte. Se utilizează graficul din figura 4.17, care corelează
căderea cu turaţia specifică pentru diferite tipuri de turbine.

Astfel, dacă uzina are o cădere de 620 m şi o putere instalată de 160 MW, cu două
grupuri având generatoare cu turaţia de 420 rot/ min atunci:

38
620
10 80 420
25 , 1
3
25 , 1
≈ = =
x
H
P n
n
s

Din grafic rezultă că tipul de turbină este Pelton. Tabelul 4.1 confirmă încadrarea în
plaja de căderi specifică turbinelor Pelton.

Într-un al doilea exemplu, se consideră o uzină cu căderea de 200 m, cu puterea de
120 MW, în care se vor instala 3 grupuri cu generatoare la turaţia de 600 rot/min.
Turaţia specifică rezultă:
160
200
10 40 600
25 , 1
3
25 , 1
≈ = =
x
H
P n
n
s
Din graficul din figura 4.17 rezultă evident că turbina potrivită este Francis. Şi de
această dată tabelul 4.1 confirmă încadrarea în plaja de căderi specifică turbinelor
Francis.

4.5. FENOMENUL DE CAVITAŢIE ÎN TURBINE

Atunci când presiunea hidrodinamică a unui fluid în curgere scade sub presiunea de
vaporizare, iau naştere bule individuale, sau pungi, umplute cu vapori de apă şi cu
aerul dizolvat în lichid. Aceste bule dau naştere la o scurgere neregulată a curentului,
iar când ajung în zonele cu presiuni mai mari intră în colaps, prin condensare bruscă.
Condensarea are loc cu şocuri puternice, care deteriorează suprafeţele lovite. În
spaţiul depresionar apare oxigen în stare născândă, care produce un efect de coroziune
asupra pereţilor care conturează scurgerea. Fenomenul este cunoscut ca fenomen de
cavitaţie. Este însoţit de zgomot şi în cazul turbinelor apare senzaţia că prin turbină
trece un curent de nisip cu pietriş. Acţiunea repetată a cavitaţiei conduce în scurt timp
la formarea de ciupituri în metalul turbinei. Acestea degenerează în crăpături şi apoi
125
în exfolieri ale suprafeţelor. În final turbina este grav avariată şi necesită reparaţii sau
înlocuire.

Experienţa arată că există un coeficient, denumit coeficientul de cavitaţie, sau
coeficientul lui Thoma, σ
T
, care defineşte condiţiile în care se dezvoltă cavitaţia:

H H
SV T
/ = σ (4.20)

unde H
SV
este înălţimea pozitivă de aspiraţie (Net Positiv Suction Head – NPSH), iar
H este căderea sub care lucrează turbina. Definirea lui H
SV
este dată de relaţia:


asp
e
vap atm SV
h
g
v
H z H H ∆ + + − − =
2
2
(4.21)
iar notaţiile care intervin se pot urmări şi în figura 4.22:

H
atm
– presiunea atmosferică, exprimată în metri coloană de apă;
H
vap
– presiunea de vaporizare;
z - înălţimea deasupra nivelului aval a locaţiei critice privind cavitaţia;
v
e
- viteza apei în canalul de fugă (la restituţie din aspirator);
∆h
asp
– pierderea de sarcină în aspirator.



















Figura 4.22. Notaţii pentru definirea înălţimii de aspiraţie

Dacă se neglijează pierderile de sarcină din aspirator şi viteza la ieşirea din acesta,
relaţia Thoma devine:


H z H H
vap atm T
/ ) ( − − = σ
(4.22)


126
Pentru a se evita cavitaţia turbina trebuie poziţionată la o înălţime de cel puţin z metri
deasupra nivelului aval al restituţiei. Această cotă poartă numele de înălţime de
aspiraţie h
a
≥ z şi trebuie să respecte condiţia:


H H H h
T vap atm a
σ − − >
(4.23)

Dacă se ţine seama de variaţia presiunii atmosferice cu cota amplasamentului şi de
faptul că la nivelul mării H
atm
= 10,33 m col apă, iar presiunea de vaporizare se
neglijează în raport cu presiunea atmosferică, se obţine relaţia frecvent folosită:


H
mdM Cota
h
T a
σ − − >
900
) (
33 , 10
(4.24)

unde raportul dintre cota amlasamentului în metri deasupra nivelului mării (mdM) şi
900 reprezintă factorul de corecţie al presiunii atmosferice.

Coeficientul de cavitaţie, sau coeficientul lui Thoma se obţine de obicei pe baza
studiilor pe model şi este furnizat de producătorul turbinei. Studii statistice au stabilit
relaţii empirice de dependenţă dintre coeficientul de cavitaţie şi turaţia specifică. Sunt
uzual folosite:


46 , 1 5
41 , 1 5
10 40 , 6
10 54 , 7
s T
s T
n x Kaplan turbine pentru
n x Francis turbine pentru
∗ =
∗ =


σ
σ
(4.25)

Pentru turbinele Francis coeficientul de cavitaţie are valorile uzuale cuprinse între
0,045 şi 0,46, în timp ce pentru turbinele Kaplan coeficientul de cavitaţie are valori
cuprinse între 0,45 şi 1,05.

Trebuie menţionat faptul că înălţimea de aspiraţie este parametrul care determină
cotele de bază ale centralei hidroelectrice în raport cu nivelul aval. Dacă înălţimea de
aspiraţie calculată cu formula (4.24) rezultă negativă, aşa cum se întâmplă în cazul
uzinelor hidroelectrice cu căderi mari, cota axului turbinei este poziţionată sub cota
apei din aval, iar turbina este cu contrapresiune.

4.6. RANDAMENTUL TURBINELOR

Randamentul unei turbine este definit ca raport dintre puterea mecanică transmisă
prin arborele turbinei şi puterea hidraulică absorbită, dată de produsul dintre debitul
turbinat şi căderea netă. Pentru turbinele cu reacţiune (Francis şi Kaplan) căderea netă
se determină pornind de la căderea brută măsurată între cotele biefurilor amonte şi
aval, în timp ce la turbinele cu impuls (Pelton, Turgo sau Cross-flow) căderea brută se
măsoară între cota biefului amonte şi cota punctului de impact al jetului cu cupele
rotorului.

Pierderile de energie din interiorul turbinelor cu reacţiune se datorează pierderilor prin
frecare produse în camera spirală, la trecerea curentului prin aparatul director şi apoi
printre palele rotorului. O altă parte din energie nu se poate fructifica la trecerea prin
127
turbină, ceea ce face ca în aval curentul să mai aibă energie cinetică. Diminuarea
energiei remanente a curentului de apă la ieşirea din turbină şi deci recuperarea mai
bună a energiei hidraulice, se obţine prin aspirator (sau difuzor), a cărui formă
urmăreşte scăderea vitezelor. Recuperarea energiei cinetice la ieşirea din turbină este
extrem de importantă, de până la 50%, în cazul turbinelor care lucrează la căderi mici
şi au turaţii specifice mari şi este mai puţin semnificativă pentru turbinele care
lucrează la căderi mari, cum sunt turbinele Francis, unde recuperarea vizează 2 .. 3%
din energie. Confecţionarea aspiratorului, sau cel puţin proiectarea acestuia, trebuie
să o realizeze producătorul turbinei, dat fiind influenţa pe care aspiratorul o are asupra
randamentului.

Din punct de vedere al exploatării, este important de reţinut că un randament bun al
turbinei nu conduce numai la valorificarea bună a energiei hidraulice disponibile, cu
efecte economice importante, dar semnifică şi o funcţionare bună a turbinei, fără
vibraţii, fără cavitaţie etc, cu efecte economice indirecte, prin prelungirea duratei de
viaţă şi diminuarea intervenţiilor de reabilitare.

Randamentul garantat de producător nu se rezumă la o valoare maximă,
corespunzătoare valorilor nominale de debit şi cădere, ci indică variaţia randamentelor
turbinei în condiţii în care turbina lucrează la debite mai mici decât cel nominal. Un
exemplu de randamente garantate pentru diferite tipuri de turbine este prezentat în
figura 4.23.






















Figura 4.23. Variaţia randamentului cu debitul turbinat pentru diferite tipuri de turbine

Turbinele sunt proiectate să opereze în zona randamentului maxim pentru cca 80%
din debitul nominal, pentru a ţine seama de variaţiile inerente ale debitului turbinat
odată cu variaţia căderii şi a sarcinii cerute de sistem. Turbinele Kaplan şi Pelton au
randamente bune pentru o gamă foarte largă de debite turbinate, până la 25 ... 30 %
128
din debitul nominal. Turbinele Kaplan cu palele rotorului fixe (propeller) menţin
randamente acceptabile până la 35 % din debitul nominal, în timp ce turbinele Francis
pierd mult din randament dacă debitul turbinat scade sub 40% din debitul nominal.
Mai mult, la debite sub 40% din cel nominal turbinele Francis manifestă instabilitate,
apărând vibraţii şi şocuri.

BIBLIOGRAFIE

Brekke, H. (2005). Choice of equipment for hydro. Trondheim, Norway.

Bureau of Reclamation – USA. (1976). Selecting hydraulic reaction turbines.
Engineering Monograph no. 20. Denver.

Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.
Encarta® Online Encyclopedia. (2007). Hydro-Power, Microsoft®
http://uk.encarta.msn.com © 1997-2007 Microsoft Corporation.

ESHA (2004). Guide on how to develop a small hydropower plant.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Lejeune, A., Topliceanu, I. (2002). EREC 2002. Energies renouvelables et
cogeneration pour le developpement durable en Afrique. Universite de Liege, Faculty
of Science Applied.

Kjølle, A. (2001). Hydropower in Norway. Mechanical Equipment. Trondheim,
Norway.

Lawrence, S., (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Penche, C. (1998). Layman’s handbook on how to develop a small hydrosite.
European Commision. ESHA.

Vladimirescu, I. (1974). Maşini hidraulice şi staţii de pompare. Editura Didactică şi
Pedagocică, Bucureşti.

Wikipedia (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.
129





5

CENTRALE HIDROELECTRICE PE DERIVAŢIE

5.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Centrala hidroelectrică reprezintă gruparea de clădiri şi echipamente electromecanice
din cadrul unei uzine hidroelectrice, în care se realizează, succesiv, transformarea
energiei potenţiate şi cinetice a apei în energie mecanică şi apoi în energie electrică.

Echipamentul electromecanic cuprinde echipamentul principal, format din turbine şi
generatoare, şi echipamentul şi instalaţiile auxiliare, care constau din vane, regulatori
de viteză si presiune, instalaţia de ulei sub presiune, instalaţia de aer comprimat,
instalaţia de climatizare, transformatoarele pentru nevoile interne, acumulatorii etc. La
acestea se adaugă staţia de transformare, pentru conectarea cu reţeaua electrică, care
poate fi situată in clădirea centralei sau alături de ea.

Partea de construcţii a unei centrale hidroelectrice cuprinde in principal:
- sala maşinilor, în care este instalat ansamblul turbinelor şi generatoarelor, în cazul
grupurilor cu ax orizontal, sau generatoarele în cazul grupurilor cu ax vertical; uneori,
când clădirea este fragmentată în mai multe nivele, în sala maşinilor se află doar
excitatoarele generatoarelor. Partea din clădire situată deasupra planşelui principal
este denumită în mod curent suprastructură.
- infrastructura, care susţine echipamentul principal şi cuprinde şi turbinele în cazul
grupurilor cu ax vertical. Este structura situată sub planşeul principal, înglobând
echipamentele principale şi construcţiile de susţinere a acestora. În infrastructură se
află toate uvrajele de admisie şi de restituţie a apei, către şi de la turbine.
Înfrastructura constitue o structură de tip monolit şi se execută intotdeauna în etape,
pentru a se adapta planului de montaj al turbinelor şi al instalaţiilor.
- sala de comandă, care cuprinde aparatajul de comandă, de control şi de semnalizare;
- incăperile anexe şi postul de transformare.

Forma şi dimensiunile infrastructurii sunt determinate în primul rând de tipul şi de
gabaritul turbinelor, şi numai în al doilea rând de modul de alcătuire a grupului, care
include turbina, generatorul, precum şi toate echipamentele auxiliare, aferente
acestora.

În funcţie de relaţia cu bieful amonte centralele se împart in:
- centrale baraj, care preiau direct presiunea apei din bieful amonte, având şi rol de
baraj;
130
- centrale pe derivaţie, care nu preiau direct presiunea apei din bieful amonte, fiind
poziţionate la capătul aval al derivaţiei.

În cazul centralelor pe derivaţie, în funcţie de poziţia faţă de suprafaţa terenului
centralele se împart în centrale supraterane, amplasate la suprafaţa terenului şi
centrale subterane, amplasate în adâncime, sub suprafaţa terenului.

În funcţie de poziţia centralei în raport cu amplasamentul captării de apă, centralele pe
derivaţie pot fi situate în imediata vecinătate a capătului unei derivaţii cu nivel liber,
de la care pleacă conducte forţate scurte, sau la capătul unei derivaţii lungi, finalizată
cu conducte forţate, în cazul centralelor supraterane, sau cu galerii forţate, în cazul
centralelor subterane. În cazul uzinelor de tip baraj, centrala se află la piciorul aval al
barajului, sau în vecinătatea acestuia, dar uneori clădirea centralei poate fi amplasată
chiar in corpul barajului.

5.2. DISPOZIŢIA GENERALĂ A CENTRALELOR SUPRATERANE

5.2.1. Centrale de joasă cădere echipate cu turbine Kaplan

Turbinele Kaplan sunt destinate în mod normal centralelor de cădere joasă, căderile
frecvent întâlnite fiind sub 30 m. Soluţia cu turbine cu ax (arbore) vertical este folosită
în toate cazurile. Centralele cu echipare Kaplan pe derivaţie sunt situate în imediata
vecinătate a capătului derivaţiei cu nivel liber, debitul fiind adus la centrală prin
conducte forţate scurte. În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple,
din care se poate constata alcătuirea uzuală a acestor centrale.
























Figura 5.1. CHE Noapteş – vedere în plan şi secţiune transversală
131
Centrala hidroelectrică Noapteş (fig. 5.1) este situată la avalul canalului de derivaţie
de 1140 m care vine de la acumularea Curtea de Argeş. De la camera de încărcare o
conductă forţată, de cca 40 m lungime, aduce debitele la centrală sub o cădere de
20,50 m. Centrala este echipată cu două turbine Kaplan, cu debitul total instalat de 90
m
3
/s. Puterea instalată este de 15,40 MW.

Centrala hidroelectrică Vaduri (fig. 5.2) şi construcţiile de derivaţie aferente centralei
sunt compuse din: canalul de aducţiune, camera de încărcare, casa vanelor, conductele
forţate, canalul de spălare, centrala propriu-zisă, bazinul de liniştire şi canalul de fugă.
Sunt patru conducte forţate casetate, din beton armat, câte două pentru fiecare turbină,
amplasate pe taluz, între casa vanelor şi infrastructura centralei. Secţiunile
transversale ale conductelor au dimensiunea interioară de 4,90 x 4,50 m. Conductele
sunt realizate ca o construcţie bloc, cu un radier general înclinat şi pile de
compartimentare (pereţii conductelor).
















Figura 5.2. Secţiune transversală prin CHE Vaduri

Construcţia centralei cuprinde centrala poropriu-zisă şi blocul de montaj. În
infrastructura centralei sunt amplasate două turbine de tip Kaplan cu aspiratoarele şi
camerele spirale din beton armat. Intrarea în camerele spirale se face prin conductele
forţate, câte două pentru fiecare turbină. Generatorii sunt rezemaţi pe câte un "pahar",
o construcţie inelară încastrată în planşeul peste camera spirală cu transmiterea
sarcinilor verticale direct prin aparatul director fix al turbinei, la umerii camerei
spirale.

La partea superioară a infrastructurii se află planşeul sălii maşinilor. Adiacent
structurii centralei se află blocul de montaj, separat printr-un rost vertical atât în
infrastructură cât şi în suprastructură. Planşeul sălii maşinilor se află la aceeaşi cotă cu
blocul de montaj. Suprastructura centralei şi a blocului de montaj este realizată
structural din cadre.

În anumite situaţii, pentru a reduce volumele de lucrări, clădirea centralei se
amplasează parţial îngropat, în umplutura taluzului aval amenajat. O asemenea
amplasare are centrala hidroelectrică Poiana Teiului (fig.5.3), de la amenajarea
cursului superior al râului Bistriţa.
132

































Figura 5.3. CHE Poiana Teiului, fotografie din aval şi secţiune transversală

Apa este adusă la centrală de o aducţiune de cca 2 km, cu diametrul de 6,20 m, de la
care pleacă apoi conductele forţate. Structura centralei include şi casa vanelor. Din cei
37 m ai înălţimii clădirii, numai 16 m sunt supraterani. Centrala este echipată cu două
turbine Kaplan, cu o cădere de 23 m, un debit instalat de 70 m
3
/s şi o putere instalată
de 10 MW.

La centralele de joasă cădere echipate cu turbine Kaplan, se pot folosi camere spirale
din beton armat, aşa cum au centralele descrise anterior, sau carcase spirale din oţel.
La alegerea unei anumite soluţii trebuie avute în vedere câteva considrente. Carcasele
spirale din oţel, care rezistă ruperii la eforturi inelare, au, în sens radial, secţiuni
transversale circulare. Camerele spirale din beton armat se construiesc mai uşor cu
secţiuni transversale dreptunghiulare în sens radial. Dacă înălţimea este mult mai
mare decât lăţimea, suprafaţa necesară în plan şi distanţa între turbine pot fi mai mici,
conducând la reducerea dimensiunilor structurii centralei. În practică, pentru carcasele
spirale din beton cu secţiune dreptunghiulară se adoptă viteze de curgere mai mici, pe
133
de o parte pentru a reduce pericolul de eroziune, iar pe de altă parte pentru a realiza un
randament hidraulic mai bun.

Camerele spirale din beton nu prezintă dificultăţi de execuţie pentru căderi sub
aproximativ 15 ... 20 m. Pentru căderi care depăşesc cu mult 20 m se preferă uneori
carcasele spirale din oţel. Trebuie însă avut în vedere faptul că, în anumite cazuri,
confecţionarea, transportul şi montajul unor carcase spiralc din oţel foarte mari,
precum şi măsurile necesare pentru a preveni deformarea şi flotabilitatea lor in timpul
turnării betonului, pot sa anuleze toate celelalte avantaje oferite.

O problemă specifică centralelor situate în imediata vecinătate a capătului derivaţiei
cu nivel liber este stabilitatea la alunecare a ansamblului casă de vane – conductă
forţată – centrală. Pentru a ilustra această problemă, în acest paragraf este inserat un
exemplu relativ la analiza stabilităţii ansamblului centralei Vaduri.

Studiu de caz

STABILITATEA LA ALUNECARE A ANSAMBLULUI
CASĂ DE VANE, CONDUCTĂ FORŢATĂ ŞI CENTRALA
HIDROELECTRICĂ VADURI

Secţiunea transversală a centralei şi o descriere a lucrărilor au fost prezentate anterior.
După cum se poate urmări în figura 5.2 centrala hidroelectrică şi construcţiile
aferente centralei sunt compuse din casa vanelor, conductele forţate, şi centrala
propriu-zisă.

Verificarea la stabilitate s-a făcut prin metoda echilibrului limită. S-au analizat trei
ipoteze, primele două corespunzând reviziilor / reparaţiilor grupurilor din centrală şi /
sau a conductelor forţate, iar ipoteza 3 corespunzând exploatării curente. Schema de
calcul este prezentată în figura V1.

Ordinea ipotezelor corespunde severităţii descrescătoare a condiţiilor de stabilitate –
ipoteza 1 cu ambele grupuri în revizie / reparaţie, când împingerea apei din amonte
asupra frontului barat din casa vanelor este maximă, ipoteza 2 cu unul singur dintre
cele două grupuri în revizie / reparaţie, când împingerea apei din amonte asupra
frontului barat din casa vanelor este jumătate, afectând numai 2 deschideri, şi ipoteza
3, a exploatării curente, când circuitul hidraulic este liber şi împingerea din presiunea
hidrostatică se manifestă numai asupra feţelor amonte ale pilelor şi culeelor casei
vanelor.

Subpresiunile care pot afecta casa vanelor şi centrala hidroelectrică s-au introdus în
calcule în două ipoteze. Prima corespunde observaţiilor din teren, având drept element
de control nivelul din căminul sistemului de drenaj. În această ipoteză se manifestă
subpresiuni pe talpa de fundare a casei vanelor în limitele schemelor de calcul uzuale,
iar pe fundaţia centralei se resimte numai presiunea corespunzătoare nivelului aval.

A doua ipoteză referitoare la subpresiuni corespunde valorilor evaluate pe baza
calculelor de infiltraţii. S-a luat în considerare ipoteza cea mai pesimistă, când
fenomenele de îmbătrânire – deteriorare a pereului din camera de încărcare cresc cu
un ordin de mărime permeabilitatea captuşelii din bieful amonte. În această ipoteză nu

134
se manifestă subpresiuni pe talpa de fundare a casei vanelor, dar pe fundaţia centralei
se exercită presiuni mai mari decât cele corespunzătoare nivelului aval (fig. V.2).


Figura V.1. Schema de calcul a stabilităţii la alunecare

Caracterizarea geotehnică a terenului de fundare a condus la următorii coeficienţi de
frcare beton – teren (f
b–r
):
-
pentru casa vanelor f
b–r
=

0,3
;

-
pentru conductele forţate

f
b–r
=

0,40
;

-
pentru structura

centralei f
b–r
= 0,45.


Analiza stabilităţii s-a realizat atât pentru condiţii statice cât şi în ipoteza acţiunii
seismice. Stabilitatea la alunecare în caz de cutremur s-a analizat prin metoda pseudo-
statică. În calcule s-a adoptat coeficientul seismic k
s
= 0,12, corespunzător zonării
seismice a teritoriului. Rezultatele calculelor de stabilitate pentru ipoteza cu seism
sunt sintetizate în tabelele următoare.





135































Figura V.2. Calculul infiltraţiilor din camera de încărcare spre canalul de fugă



Tabelul V.1 Stabilitatea casei vanelor
Ipoteza Presiunea
hidrostatică
P
h
(kN)
Subpresiun
ea
S
CV
(kN)
Greutatea
proprie
G
CV
(kN)
Forţa
seismică
(kN)
k
s
= 0.12
Factorul de
stabilitate
FS
Excedent
de forţă
pentru
echilibrare
∆E
CV
(kN)
(1)Revizie
conducte
forţate
25 100 9360 68 659 9 739 0.51 17 050
(2)Revizie /
reparaţie un
grup
17 550 9360 75 685 9 916 0.72 7579
(3)Exploata
re
curentă
10 000 9360 82 639 9 916 1.10 0


1
2
3
4 5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
1
2 3
4
5 6
7
8
9
10
11 12
13
14 15
16
17 18
19 20
21 22
23
24
25 26
27 28
29
30
31 32
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
109
110
111
112
113
114
115
116
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
161
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
173
174
175
176
177
178
179
180
181
182
183
184
185
186
187
188
189
190
191
192
193
194
195
196
197
198
199
200
201
202
203
204
205
206
207
208
209
210
211
212
213
214
215
216
217
218
219
220
221
222
223
224
225
226
227
228
229
230
231
232
233
234
235
236
237
238
239
240
241
242
243
244
245
246
247
248
249
250
251
252
253
254
255
256
257
258
259
260
261
262
263
264
265
266
267
268
269
270
271
272
273
274
275
276
277
278
279
280
281
282
283
284
285
286
287
288
289
290
291
292
293
294
295
296
297
298
299
300
301
302
303
304
305
306
307
308
309
310
311
312
313
314
315
316
317
318
319
320
321
322
323
324
325
326
327
328
329
330
331
332
333
334
335
336
337
338
339
340
341
342
343
344
345
346
347
348
349
350
351
352
353
354
355
356
357
358
359
360
361
362
363
364
365
366
367
368
369
370
371
372
373
374
375
376
377
378
379
380
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220 240 260 280 300 320 340 360 380 400 420 440 460 480
0
20
40
60
80
100
120
140
160
180
200
220
240
260
280
300
320
340
360
Canal de aducţiune
şi camera de
încărcare
H= 349.10 mdM
Bazin de liniştire şi
canal de fugă
H= 323,00
CF
CHE
3
2
3
3
32.5
3
3
3

333.5
334
334.5
SCHEMA DE CALCUL
SPECTRUL CURGERII SUBTERANE
136

Tabelul V.2 Stabilitatea conductelor forţate
Ipoteza Împingerea
casei vanelor
∆E
CV
(kN)
Greutatea
proprie
G
CF
(kN)
Forţa
seismică
(kN)
k
s
= 0.12
Factorul de
stabilitate
FS
Excedent de
forţă pentru
echilibrare
∆E
CF
(kN)
(1)Revizie
conducte
forţate
17 050 74 936 8 992 0.38 32 280
(2)Revizie /
reparaţie un
grup
7579 89 048 10685 0.509 27 551
(3)Exploatare
curentă
0 103 160 12 379 0.606 20 971

Tabelul V.3 Stabilitatea clădirii centralei
Ipoteza Împingerea
conductelo
r
forţate
∆E
CF
(kN)
Greutatea
proprie
G
CHE
(kN)
Forţa
seismică
(kN)
k
s
= 0.12
Presiunea
apei din
aval
P
av
(kN)
Subpresiun
e
S
CHE
(kN)
Factorul de
stabilitate
FS
(1)Revizie
conducte
forţate
32 280 240 000 28 800 19 075 69 000 1.83
(2)Revizie
/reparaţie
un grup
27 551 256 000 30 720 19 075 69 000 2.14
(3)
Exploatare
curentă
20 971 272 000 32 640 7 599 74 750 1.93

Din calculele efectuate rezultă că la CHE Vaduri nu sunt probleme de stabilitate la
alunecare pentru ansamblul lucrărilor. Concluzia este confirmată de comportarea de
până acum a amenajării.


5.2.2. Centrale echipate cu turbine Pelton

Există două tipuri principale de dispunere a turbinelor: dispoziţia cu arborele turbinei
orizontal si dispoziţia cu arborele vertical. Turbinele Pelton cu arbore orizontal au
arborele paralel cu axa longitudinală a centralei. Intrarea apei in centrală se poate
asigura prin una sau prin două conducte, orientate in sens longitudinal, de la care
pleacă ramificaţii spre turbine, sau cu conducte individuale, separate, in sens
transversal. Dispoziţia cu conducte forţate şi canale de restituţie individuale este de
preferat pentru o exploatare mai elastică a centralei (fig. 5.4). Canalele de restituţie
sunt de construcţie simplă, putând fi separate şi dispuse în linie cu planul fiecărui
rotor. Există uneori şi un canal colector comun de evacuare, deservind mai multe
turbine. Canalele de restituţie sunt conectate la canalul de fugă.

În ceea ce priveşte dispunerea în elevaţie, cota arborelui este fixată astfel încât cupele
rotoarelor să fie menţinute deasupra nivelului maxim aval. Nivelul planşeului
principal depinde, în consecinţă, indirect de nivelul maxim aval. Generatorul şi
turbina sunt rnontate la nivelul planşeului principal (fig.5.5).


137














Figura 5.4. Dispunerea turbinelor Pelton cu ax orizontal în sala maşinilor













Figura 5.5. Dispunerea în elevaţie a turbinei

În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple, din care se poate constata
alcătuirea uzuală a centralelor echipate cu turbine Pelton cu ax orizontal. În figura 5.6
se prezintă o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Kaprun.
















Figura 5.6. Secţiune prin CHE Kaprun
138
Este o centrală cu o cădere foarte mare, de cca 1200 m. În centrală sunt montate 4
grupuri cu turbine cu ax orizontal, două de 45 MW şi două de 55 MW. Turbinele sunt
alimentate individual, de patru conducte forţate cu diametrul variind de la amonte spre
aval de la 1,25 m la 1,15 m. În clădirea centralei sunt montate atât vanele de admisie
la turbine cât şi casa batardourilor pentru canalul de fugă.

În figura 5.7 se prezintă o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Sadu V.
Este echipată cu două turbine Pelton, de 7,7 MW fiecare, care lucrează sub o cădere
de 398 m. Debitul instalat este de 8,25 m
3
/s. Turbinele sunt prevăzute, fiecare, cu câte
două injectoare, care pleacă de la distribuitor. Debuşarea debitelor turbinate se face în
bazinul de liniştire, prevăzut cu deversor lateral, de la care pleacă canalul de fugă.
Suprastructura închide sala maşinilor, iar blocul de comandă este situat într-o clădire
separată.



















Figura 5.7. Secţiune transversală prin CHE Sadu V


Turbinele Pelton cu arbore vertical sunt utilizate pentru centrale de putere mare.
Fundaţia acestor turbine este relativ mai complicată, deoarece rotorul si generatorul
necesită lucrări de construcţii suplimentare.Turbinele sunt poziţionate sub planşeul
principal, iar generatoarele deasupra planşeului principal. Inălăţimea şi lăţimea totală
a centralei sunt relativ mai mari în raport cu o centrală echipată cu grupuri cu ax
orizontal, dar acest dezavantaj se poate compensa prin faptul că centrala are o lungime
mai mică.

Alcătuirea structurală şi echiparea unei centrale cu turbine Pelton cu ax vertical se pot
urmări în figura 5.8, în care este prezentată centrala Batiaz din cadrul amenajării
Rhonului. În centrală sun montate două turbine Pelton cu câte 5 injectoare. Căderea
nominală este de 626 m, debitul instalat de 14,5 m
3
/s şi puterea unui grup este de 80
MW. Turaţia turbinei este de 428 rot /min. Turbinele sunt alimentate de o conductă
forţată unică, cu diametrul de 2,4 m, de la care se bifurcă distribuitoarele.

139

















































Figura 5.8. Secţiuni caracteristice prin centrala hidroelectică Batiaz
140
5.2.3. Centrale echipate cu turbine Francis

Turbinele Francis sunt utilizate în mod normal la centrale cu cădere mijlocie, intre 20
şi 300 m. Limita superioară tinde în prezent a se deplasa către căderi mai mari de 300
m. În trecut s-a folosit dispoziţia cu arbore orizontal, care este în prezent limitată la
instalaţii relativ mici, de tipul microhidrocentralelor. Dispoziţia cu arbore vertical este
folosită in toate centralele cu puteri medii şi mari.

Carcasa spirala a turbinei Francis se confecţionează din oţel şi numai în cazuri
speciale poate fi înlocuită de o cameră spirală din beton armat. Carcasa spirală din oţel
este practic o continuare a conductei forţate, care intră în centrală, în general, în unghi
drept faţă de axa longitudinală. Cota axei aparatului director este determinată de cota
obligată a rotorului faţă de nivelul minim din aval, pentru a se evita fenomenele de
cavitaţie. Întreg ansamblul carcasă spirală – aspirator constitue o structură auto
portantă, betonul având numai rolul de a “îmbrăca” circuitul hidraulic. Dimensiunile
carcasei spirale, ale turbinei şi ale aspiratorului sunt specificate de producător şi sunt
obligatorii pentru a se putea realiza parametri garantaţi. Distanţa între turbine şi
implicit mărimea centralei sunt determinate de mărimea carcasei spirale, pentru
centralele de cădere joasă, şi respectiv de mărimea generatorului, pentru centrale cu
cădere mare.

Clădirea centralei este supraterană sau parţial îngropată, depinzând de condiţiile din
amplasament. În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple de centrale
echipate cu turbine Francis, din care se poate urmări alcătuirea uzuală a acestora.

În figura 5.9 se poate urmări o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică
Stejarul de la Bicaz. Debitul turbinat este adus la centrală prin două conducte forţate
cu diametrul variabil de la 4,20 m la 3,80 m, încastrate în două masive de ancoraj.
Căderea nominală este de 143,50 m, iar debitul instalat este de 178 m
3
/s.




















Figura 5.9. Secţiune transversală prin CHE Stejaru
141
Centrala este echipată cu 6 grupuri cu turbine Francis, 4 cu puterea de 27,50 MW
fiecare şi două cu puterea nominală de 50 MW fiecare. Clădirea centralei are în
infrastructură vana de admisie, carcasa spirală şi aspiratorul. Suprastructura cuprinde
sala maşinilor, cu generatorii poziţionaţi peste planşeul principal şi casa vanelor la
intrare.

Un al doilea exemplu se referă la centrala Răstolniţa (fig. 5.10), o centrală de putere
medie (cădere de 270 m, debit instalat de 17 m
3
/s şi putere de 35 MW). Echiparea
cuprinde două turbine Francis cu carcasă metalică, dar cu aspiratorul turnat din beton
armat. Bazinul de liniştire este şi bazin compensator la descărcarea în Mureş a
debitelor turbinate.

















Figura 5.10. CHE Răstolniţa – secţiune transversală

Pentru anumite configuraţii morfologice sau geologice ale amplasamentului structura
centralei nu mai este dominant supraterană ci se pozează îngropată în teren.
Particularităţile structurilor îngropate se pot desprinde din exemplele următoare.

În figura 5.11 se prezintă secţiunea transversală a centralei hidroelectrice Clăbucet.
Centrala este echipată cu două turbine Francis, având puterea instalată totală de 64
MW, la o cădere de 253 m, cu un debit instalat de 35 m
3
/s. Infrastructura este integral
îngropată, fiind realizată structural sub forma unei cuve din beton armat. Peretele
amonte al cuvei este şi element de preluare a împingerii terenului. În infrastructură
este inclusă şi casa vanelor de acces. Nivelurile superioare ale clădirii servesc
amplasării instalaţiilor anexă, blocului de comandă etc. Blocul de montaj se află la
cota ultimului planşeu, la care se ajunge de pe drumul de acces. Apele turbinate ajung
într-un bazin de liniştire, realizat ca o cuvă înecată, de unde deversază în canalul de
fugă şi apoi se descarcă în râul Dâmboviţa.

Un al doilea exemplu îl oferă centrala hidroelectrică Nehoiaşu, din cadrul AHE Buzău
(fig.5.12). Centrala este echipată cu două turbine Francis cu ax vertical, cu puterea
nominală de 21 MW pe grup. Turbinarea se face sub o cădere de 194 m, debitul
instalat al centralei fiind de 32 m
3
/s. Beneficiind de un stoc important al râului Buzău,
energia produsă în anul hidrologic mediu este de 122 GWh/an.
r
142






















Figura 5.11. Secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Clăbucet

Şi de această dată infrastructura este realizată sub forma unei cuve înropate din beton
armat. Sala maşinilor este integrată în structura cuvei, în timp ce suprastructura
supraterană cuprinde spaţiul de circulaţie al podului rulant şi blocul de montaj.






















Figura 5.12. Secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Nehoiaşu

143
5.2.4. Elemente caracteristice pentru dispoziţia generală a centralelor

Dispunerea în elevaţie
Poziţia turbinelor în elevaţie depinde în principal de nivelurile maxime si minime ale
apei in bieful aval, respectiv in canalul de fugă, şi de caracteristica dc cavitaţie a
turbinelor. Aceasta determină cota turbinei faţă de nivelul aval. Condiţiile de fundare
influenţează şi ele dispunerea în elevaţie a centralei, atunci când se impune fundarea
pe rocă sănătoasă.

Cota de amplasare a turbinelor impune cotele de poziţionare a tuturor elementelor
centralei. Cota maximă a apei din bieful aval poate influenţa şi ea, prin condiţia de
neinundabilitate a sălii maşinilor, dispozitia pe înalţime a centralei.

După cum s-a arătat în capitolul 4, dacă turbina este situată la o înălţime prea mare
deasupra nivelului apei din canalul de fugă (sau din bazinul de liniştire), în turbină
poate apare cavitaţia. Pentru siguranţă împotriva cavitaţiei turbina trebuie să fie
situată la o înălţime h
a
mai mare decât înălţimea de aspiraţie critică h
s
, care este dată
de formula lui Thoma ( vezi relaţia (4.24) din capitolul 4:


H
mdM Cota
h h
T s a
σ − − = >
900
) (
33 , 10
(5.1)
unde:
- Cota este cota geodezică a amplasamentului, exprimată în metri deasupra
nivelului mării;
- σ
T
este coeficientul de cavitaţie, sau coeficientul lui Thoma;
- H este căderea netă a centalei.

Se observă că pentru anumite valori ale lui σ
T
şi a căderii, înălţimea de aspiraţie poate
deveni negativă (turbinele se amplasează sub cota apei din aval) şi în acest caz turbina
se numeşte cu contrapresiune (fig.5.13).




Figura 5.13. Dispunerea în elevaţie a centralei


144
Valoarea înălţimii de aspiraţie trebuie stabilită pentru toate combinaţiile de sarcini ale
agregatelor, căderi şi poziţii ale nivelului aval. Dat fiind faptul că poziţia turbinelor
este condiţionată de nivelul minim din aval, determinarea acestuia trebuie făcută
riguros.

Coeficientul de cavitaţie depinde exponenţial de turaţia specifică a turbinei (vezi
relaţiile (4.25) din capitolul 4). Ca urmare, mărirea turaţiei specifice n
s
a turbinei
micşorează înălţimea de aspiraţie, conucând la cote mai joase pentru turbine. Pe de
altă parte, prin sporirea turaţiei specifice se micsorează diametrul şi greutatea
agregatului şi deci dimensiunile sălii maşinilor. La adoptarea uneia dintre cele două
dispoziţii – fundare joasă dar gabarite mai mici, versus cotă de fundare mai ridicată
dar gabarite mai mari - trebuie făcută o comparaţie tehnico-economică. Condiţiile
geologice pot avea însă o importanţă decisivă. Dacă cota rocii bune de fundare este
coborâtă, adoptarea dispoziţiei cu cota turbinelor mai coborâtă este justificată.

În cazul turbinelor cu impuls, cum sunt turbinele Pelton, înălţimea de aspiraţie nu are
relevanţă. Cota de amplasare a turbinei rezultă din condiţia ca punctul cel mai de jos
al cupelor rotorului să fie situat la 1,0 ... 1,5 m deasupra nivelului maxim al apei din
canalul de fugă.

Dispunerea în plan
Lungimea clădirii centralei depinde de numărul de agregate, de gabaritele lor şi, intr-o
anumită măsură, de faptul dacă s-au adoptat carcase spirale din oţel sau s-au turnat
camere spirale din beton. Un criteriu util în estimarea lungimii clădirii este distanţa
între axele turbinelor.

Dispoziţia uzuală este determinată în mare măsură de considerente practice,
economice şi de exploatare. Agregatele sunt amplasate aproape fără excepţie
în linie dreaptă, la o distanţă optimă între ele. Platforma de montaj este
situată la un capăt al centralei, pentru a evita o manipulare dublă. Pe direcţie
transversală se urmăreşte reducerea la minim a dimensiunilor, în limitele impuse de
condiţiile de montaj şi de întreţinere, pentru a micşora deschiderea podului rulant.
Trebuie asigurat spaţiul necesar pentru trecerea la montaj a rotorului unui agregat
printre stâlpii construcţiei şi, în cazul în care centrala are mai multe grupuri, printre
celelalte agregate.

Costul pe unitatea de volum este mult mai mare pentru infrastructură decât pentru
suprastructură. Este mai economic să se instaleze câteva grupuri mari, puţine la
număr, decât un număr mai mare da grupuri mici. Platforma de montaj se măreşte în
cazul grupurilor mari, dar costurile platformei de montaj sunt semnificativ mai mici
decât costurile infrastructurii unui agregat.

Considerente de exploatare impun prevederea unor spaţii de acces în jurul tuturor
echipamentelor. Spaţiile de exploatare trebuie să acomodeze cablurile, conductele şi
tablourile electrice şi de comandă.

Sala maşinilor şi platforma de montaj
Tipul constructiv specific al hidroagregatului şi alegerea unei dispoziţii cu ax
orizontal sau vertical au un efect important asupra numarului de nivele ce trebuie
prevăzute în centrală. În cazul dispoziţiei cu ax orizontal (adoptată mai des pentru
145
turbinele Pelton) este necesar un singur planşeu principal, turbogeneratorul fiind
montat pe fundaţii speciale.

În cazul unei dispoziţii cu ax vertical, numărul de planşee ce trebuie prevăzute
depinde în oarecare măsură de tipul constructiv al hidroagregatului şi, în special, de
poziţiile relative ale regulatorului ce guvernează aparatul director şi a servomotorului
său. Regulatorul trebuie să fie la nivelul planşeului de exploatare, iar servomotorul
amplasat la nivelul inelului de reglaj al turbinei. Dacă sistemul de reglaj este de tip
combinat, cu regulatorul şi servomotorul într-o singură unitate, planşeul de exploatare
este la nivelul turbinei. În acest caz se prevede uneori un semiplanşeu suplimentar
amplasat fie la nivelul părţii superioare, fie la nivelul bazei statorului generatorului.

Sunt posibile două poziţii ale salii principale (fig. 5.14 a, b). In dispozitia (a), folosită
la centrale de putere mijlocie şi mare, sala principală este numită sala generatoarelor,
iar accesul la turbine se asigură prin galerii amplasate la o cotă inferioară. În
dispoziţia (b), sala maşinilor are două niveluri diferite, de pe care se poate realiza atât
deservirea turbinelor cât şi aceea a generatoarelor. Muchia de separaţie dintre cota
superioară şi cea inferioară a pardoselii poate fi rectilinie (fig. 5.15, a), sau din drepte
si curbe (fig. 5.15,b). În ultimul caz este posibilă o amplasare mai avantajoasă a
echipamentului de reglaj în intrândurile dintre generatoare. În figura 5.15 este
prezentată, pentru exemplificarea acestui mod de dispunere a nivelurilor, o fotografie
a sălii maşinilor centralei hidrorelectrice Stejaru.
















Figura 5.14. Dispunerea pe un nivel (a) sau pe două nivele (b) a sălii maşinilor


Platforma de montaj trebuie să fie suficient de mare, pentru a permite unui vehicul de
transport rutier să intre, transportând piesa cea mai voluminoasă, iar podului rulant al
centralei să ridice sarcina şi să o aşeze pe planşeu. Este convenabil ca platforma de
montaj să fie dispusă la nivelul căii de acces, chiar dacă aceasta este mai înaltă decât
planşeul de la nivelul superior al sălii turbinelor. Planşeul platformei de montaj se
prelungeşte de obicei pe întreaga lăţime a podului rulant şi, ca o indicaţie
aproximativă, se poate considera că lăţimea ei minimă într-o centrală cu mai multe
agregate este aproximativ egală cu distanţa dintre axele turbinelor

146
.

















Figura 5.15. Dispunerea în plan a nivelurilor sălii maşinilor

Suprastructura
Înălţimea clădirii centralei, până la partea inferioară a grinzilor acoperişului, este
determinată de înălţimea căii de rulare a podului rulant. Aceasta este determinata la
rândul ei de tipul podului rulant şi de înălţimea maximă de ridicare, necesară pentru
cârligul principal. Aceasta trebuie să asigure posibilitatea podului rulant de a ridica
piesa sau ansamblul cel mai mare al hidroagregatului, deasupra planşeului, sau
deasupra celorlalte maşini. In cazul unui agregat cu arbore vertical, ansamblul cel mai
mare este rotorul turbinei. În cazul unei dispoziţii cu arbore orizontal, gabaritul
necesar este mult mai mic şi clădirea este mai puţin înaltă.

Pentru a reduce costurile aferente centralei, s-au folosit uneori centrale deschise, fără
suprastructura clădirii deasupra nivelului planşeului principal. În aces caz se prevăd
capace etanşe pentru fiecare generator şi pentru excitatricea lui. Un exemplu de
centrală deschisă se poate urmări în figura 5.16.


Figura 5.16. Centrala hidroelectrică de la piciorul aval al barajului Hiwassee
147
Centrala Hiwassee este echipată cu o turbină Francis cu ax vertical de 60 MW şi o
turbo-pompă de 77 MW, care lucrează sub o cădere de 60 m. Peste nivelul turbinelor
este amplasat generatorul şi excitatricea, găzduite în infrastructură. Fiecare grup este
protejat de o carcasă metalică etanşe. Operaţiunile de montaj sunt realizate cu ajutorul
unei macarale capră cu capacitatea de 275 t.

Echipamentele auxiliare şi panourile cu aparatele de măsură şi control sunt amplasate
la nivelul inferior. Pentru lucrări de întreţinere mai mari capacele generatoarelor
trebuie îndepărtate, iar pentru a asigura protecţia faţă de agenţii atmosferici se prevede
acoperirea temporară.

O variantă intermediară este centrala cu suprastructură semideschisă, cu acoperişuri
de înălţime mică peste excitatoarele generatoarelor, similare cu o clădire
convenţională. Plafonul are deschideri cu acoperire culisabilă, care permit accesul
cârligului macaralei capră pentru montare şi demontare şi pentru preluarea pieselor
către platforma de montaj.

5.3. DISPOZIŢIA GENERALĂ A CENTRALELOR SUBTERANE

5.3.1. Consideraţii generale

Avantajele dispunerii în subteran a centralei
Adoptarea unei soluţii cu centrală subterană este justificată dacă se îndeplinesc una
sau mai multe din următoarele condiţii sau situaţii:
- lipsa unui amplasament favorabil din punct de vedere topografic şi geologic pentru
conducta forţată şi castelul de echilibru pentru o variantă cu centrală supraterană;
- posibilitatea de a concentra într-o singură treaptă căderi mai mari decât într-o
amenajare cu centrala supraterană, prin mărirea gradelor de libertate în alcătuirea
schemei;
- posibilitatea de a realiza o soluţie mai economică pentru derivaţia forţată faţă de o
soluţie cu conducte forţate, datorită unor condiţii geologice favorabile pentru puţul
sau galeria forţată;
- reducerea costului total al uzinei, prin realizarea unei mari părţi a derivaţiei prin
galeria de fugă cu curgere liberă şi scurtarea galeria de aducţiune sub presiune, care
este semnificativ mai scumpă decât galeria de fugă, mai ales dacă condiţiile geologice
sunt defavorabile;
- posibilitatea de a executa lucrările de construcţii şi în perioada de iarnă, în regiuni
în care temperaturile sunt foarte coborâte in sezonul rece.

În afara acestor condiţii tehnice avantajoase, amplasarea în subteran a centralei
hidroelectrice prezintă şi avantaje din punctul de vedere al impactului asupra
mediului. Prezenţa lucrărilor de construcţie se resimte numai în zona ferestrelor de
atac a lucrărilor subterane, iar în exploatare impactul asupra mediului este neglijabil.
La rândul ei centrala are siguranţă sporită, fiind ferită de alunecări de versant ce pot
afecta conductele forţate şi chiar clădirea centralei supraterane. În acelaşi timp,
operarea centralelor subterane iese de sub incidenţa condiţiilor meteorologice, un
avantaj important în cazul amplasamentelor montane. Din aceste motive, în ultimile
decenii, majoritatea schemelor de amenajări hidroenergetice importante s-au realizat
numai ca amenajări integral subterane. S-au construit peste 400 de centrale subterane
în caverne cu deschideri între 15 şi 30 m şi înălţimi de 30...40 m.
148
Ansamblul lucrărilor subterane aferente centralei
Lucrările subterane aferente centralei cuprind, pe lângă caverna care găzdueşte
infrastructura şi sala maşinilor, un ansamblu de alte obiecte: casa de vane amonte, cu
vanele de acces la turbine, bazinul de liniştire aval, galeria batardourilor aval, puţuri şi
/ sau tunele de acces, galerii pentru cabluri, uneori caverna transformatorilor, puţuri şi
galerii de ventilaţie, etc. Câteva exempe sunt edificatoare privind complexitatea
lucrărilor.

Dispoziţiile mai simple cuprind în cavernă unică casa de vane şi echipamentul
hidrodinamic. Este cazul centralei subterane Ruieni din figura 5.17. Chiar şi în acest
caz însă, pe lângă circuitul hidraulic (castel de echilibru, galerie forţată, galerie de
fugă) apar o serie de galerii de acces şi de legătură.



























Figura 5.17. Ansamblul lucrărilor subterane la centrala hidroelectrică Ruieni

În cazul centralei subterane Turkwel (fig. 5.18), construită în gneise sănătoase,
centrala are tot o cavernă unică, dar condiţiile hidraulice ale unei galerii de fugă lungi
au impus excavarea în subteran a unui castel de ehilibru aval. Caverna centralei se află
la 250 m sub nivelul terenului. În centrală sunt instalate două turbine Francis de 2 x 56
MW. De la clădirile camerei de comandă şi platforma transformatorilor, accesul în
centrală se face printr-un tunel de 400 m lungimeşi pantă de 13%. Cavernele utile sunt
interconectate printr-un sistem de galerii de legătură. Din cavernă pleacă şi galeria
cablurilor, către staţia TRAFO de la suprafaţă.




149



















Figura 5.18. Centrala subterană Turkwel

Un ansamblu de lucrări subterane mult mai complicat are uzina hidroelectrică Ertan
din China (fig. 5.19).


























Figura 5.19. Complexul lucrărilor subterane aferente centralei hidroelectrice Ertan
Tunel de acces
e
150
Centrala Ertan are o putere instalată de 3300 MW, fiind cea mai mare centrală de
derivaţie din Asia. Căderea este de 197,50 m şi este creată de un baraj în arc de 240 m
înălţime. Debitul instalat este adus la centrală prin 6 galerii forţate cu diametrul de 9
m, cu capacitatea de 375 m
3
/s fiecare. Debitul turbinat este descărcat în aval de două
galerii de fugă, una dintre ele definitivată pe suportul fostei galerii de deviere.
Derivaţia este scurtă şi nu are castel de echilibru pe amonte, dar se regăseşte un castel
de echilibru pe aval. Pentru a limita pierderile de putere electrică pe cablurile de joasă
tensiune, staţia de transformare este poziţionată în subteran, într-o cavernă separată.
Pe lângă lucrările principale ale schemei se regăsesc galerii de acces, galerii de
ventilaţie, galerii şi puţuri de drenaj etc.

În cazul centralelor cu derivaţii scurte, caverna centralei se poate amplasa în imediata
vecinătate a prizei energetice, apa fiind adusă la centrală printr-un puţ forţat. Este
cazul centalei Guayabo din Salvador (fig.5.20).

























Figura 5.20. Ansamblul lucrărilor subterane la centrala Guayabo

Centrala lucrează sub o cădere de 56 m. La capătul puţului forţat este montată carcasa
spirală care alimentează o singură turbină Francis cu ax orizontal. Caverna sălii
maşinilor cuprinde numai generatorul şi excitatricea.

Infrastructura centralelor subterane
Toate elementele constructive ale infrastructurii unei centrale subterane sunt analoage
cu cele de la centralele aeriene. La centralele subterane însă, costul părţii de
construcţie este direct influenţat de volumul excavaţiei subterane. Există deci o
tendinţă mai pronunţată de a reduce gabaritele utilajelor, ca şi dimensiunile spaţiilor
151
de circulaţie si ale încăperilor auxiliare. Căile principale de reducere a dimensiunilor
infrastructurii sunt alegerea de echipamente cu gabarite minime, includerea în
cavernă unică a casei de vane, dispunerea pe mai multe nivele a instalaţiilor anexă.

Dacă vanele din amonte sunt plasate în centrală, ele se dispun astfel încât axele
conductelor să facă un unghi mai mic de 90° cu axul longitudinal al sălii maşinilor
(fig. 5.21). Această măsură conduce la micşorarea dcschiderii sălii maşinilor şi dcci a
volumului acesteia. În figura 5.22 se poate urmări o fază din execuţia infrastructurii
centralei hidroelectrice Ertan, descrisă anterior, unde se remarcă racordul dintre
derivaţia forţată şi carcasele spirale ale turbinelor.













Figura 5.21. Orientarea înclinată a axei longitudinale a centralei faţă de derivaţia
forţată





Figura 5.22. Fază de execuţie şi
montaj pentru infrastructura
centralei subterane Ertan
152
Pentru reducerea înălţimii sălii maşinilor se prevăd poduri rulante de o construcţie
specială, care permit manevre cu gabarite minime.

Protecţia bolţii şi pereţilor sălii maşinilor
Dimensiunile secţiunilor transversale ale cavernelor sunt cu mult mai mari decât cele
ale tunelelor sau galeriilor. În mod frecvent sprijinirile provizorii se realizează prin
ancorare şi şpriţ-beton. Bolţile cavernelor sunt iniţial stabilizate prin astfel de
sprijiniri, dar ulterior sunt prevăzute cu protecţii din beton armat puternice, pe
întreaga lungime a cavernei, chiar dacă sprijinirea a fost dimensionată pentru a prelua
singură efectele de interacţiune.

Influenţa condiţiilor geologice se manifestă în special asupra modului cum trebuie să
se realizeze protecţia bolţii şi a pereţilor excavaţiei. Soluţiile pot fi de la caverne cu
excavaţia complet necăptuşită, executate numai in roci masive şi rezistente, până la
cămăşuirea integrală a conturului excavat. Dintre cavernele realizate până în prezent,
numai 12% au rămas cu bolta nebetonată, 10% au numai fâşii alternante betonate, iar
restul au bolţi din beton armat dimensionate pentru a prelua singure împingerile date
de eventualele instabilităţi, fără a ţine cont de aportul sprijinirii. Pereţii laterali sunt
torcretaţi şi stabilizaţi prin ancorare.

In unele cazuri se prevede o a doua boltă interioară, mult mai subţire, care creează un
spaţiu pentru colectarea apelor de infiltraţie. Pereţii sălii maşinilor se execută la o
distanţă de circa 80 cm de rocă, asigurindu-se astfel un spaţiu pentru drenarea apei
infiltrate şi pentru circulaţia aerului. În figura 5.23 se poate urmări bolta şi pereţii falşi
ai sălii maşinilor pentru o cavernă stabilizată cu ancore simple şi ancore pretensionate.






















Figura 5.23. Stabilizarea cu ancore a conturului excavat şi crearea sălii maşinilor prin
boltă şi pereţi falşi
153
Definirea corectă a fazelor de excavare şi dimesnionarea corespunzătoare a lucrărilor
de sprijinire şi de cămăşuire definitivă depind de stratificaţia, direcţia şi căderea
discontinuităţilor, rezistenţa rocii şi localizarea zonelor slabe. Datorită deschiderilor şi
înălţimilor mari, se excavează iniţial bolta cavernei, într-o succesiune care să permită
permanent controlul stabilităţii. Există o mare varietate a secvenţelor posibile, dar
fiecare dintre acestea corespunde unei anumite situaţii din teren.

Rezolvările arhitectonice ale sălii maşinilor trebuie să creeze impresia unui spaţiu
suprateran, cu iluminat natural, care să elimine presiunea psihică a spaţiilor închise
asupra personalului de exploatare.

Accesele la centrală
La centralele subterane transportul pieselor grele ale echipamentului la platforma de
montaj din subteran se poate face prin tunele de acces auto, prin puţuri şi galerii de
racord, sau prin galerii înclinate. Alegerea soluţiei este dependentă de condiţiile
morfologice din amplasament, iar când sunt posibile mai multe soluţii, selecţia se face
pe considerente primordial de exploatare şi numai secundar de cost de investiţie.

Personalul de exploatare trebuie să aibă două accese distincte, unul dedicat (deşi câte
odată este comun cu galeria cablurilor) şi un al doilea, de folosinţă curentă, care
asigură şi accesul echipamentului greu.

Dimensiunile tunelurilor de acces se aleg în funcţie de gabaritele maxime ale pieselor
echipamentului şi de mijloacele de transport. Secţiunea este de obicei în formă de
potcoavă sau cu pereţi verticali şi boltă circulară. În perioada de execuţie a centralei
aceste tuneluri servesc la evacuarea sterilului şi la transportul betonului, astfel încât
este avantajos ca panta lor să fie mai redusă. Se ajunge uneori până la limita maximă
de 14 ... 15%, având în vedere că, la o diferenţă de nivel dată între platforma de la
exterior a centralei şi platforma de montaj, lungimea tunelului de acces, şi deci şi
costul său, sunt invers proporţionale cu panta adoptată.

Tunelurile de acces auto reprezintă soluţia cea mai avantajoasă din punctul de vedere
al condiţiilor de exploatare. În cazul în care pentru accesul în centrală se adoptă puţuri
şi galerii de record, la partea superioară a puţului se prevăd construcţii speciale dotate
cu utilaje de ridicat şi transportat (fig. 5.24).


Figura 5.24. Accesele la centrala subterană Corbeni (Argeş)
154
Utilajele de ridicat servesc la ridicarea şi descărcarea echipamentului în şi din
mijloacele de transport, atât la suprafaţă cât şi în subteran. În exemplul din figura 5.24
turnul de la partea suprioară a puţului de acces este denumit turn de decuvare,
deoarece transformatoarele sunt poziţionate în subteran şi operaţiunea cea mai dificilă
pentru sistemul de ridicare din turn este scoaterea corpului transformatorului din cuva
de ulei.

Racordarea la sistem
Racordarea centralei la reţeaua electrică de transport se face prin linii de înaltă
tensiune, după ce în prealabil tensiunea furnizată de generator a fost ridicată în staţia
de transformare. În cazul anumitor centrale subterane distanţa de la generator la
platforma de la suprafaţă a centralei este mare şi pierderile de energie pe cabluri ar fi
supărator de mari. În astfel de cazuri s-ar impune amplasarea transformatoarelor în
subteran. Pe de altă parte, amplasarea subterană a transformatoarelor aduce după sine
costuri destul de mari, fiind necesară fie mărirea cavernei centralei, fie excavarea unei
caverne speciale. Un criteriu de selecţie a poziţiei transformatoarelor este următorul:
dacă lungimea cablurilor este mai mică de 250 m transformatoarele se amplasează la
suprafaţă; dacă lungimea cablurilor este mai mare decât 350 m transformatoarele se
amplasează în subteran. Pentru valori intermediare ale lungimii cablurilor, soluţia se
alege pe considrente energo – economice.

5.3.2. Centrale subterane echipate cu turbine Pelton

Alcătuirea atât a infrastructurii centralei cât şi a interiorului sălii maşinilor sunt
analoage cu cele de la centralele aeriene cu aceaşi echipare. În cele ce urmează sunt
prezentate două exemple, din care se poate constata alcătuirea uzuală a acestor
centrale. În figura 5.25 se prezintă o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică
Montpezat.

















Figura 5.25. Secţiune transversală prin centrala subterană Montpezat

Centrala este echipată cu 4 turbine cu ax orizontal cu câte două injectoare, cu puterea
de 60 MW, sub o cădere de 625 m. Casa vanelor este situată într-o cavernă separată.

155
În figura 5.26 se prezintă o secţiune transversală prin cavernele centralei Ciunget.




















Figura 5.26. Caverna sălii maşinilor şi cavernele anexă de la CHE Ciunget

Caverna principală cuprinde sala maşinilor, echipată cu trei grupuri Pelton cu ax
vertical de 167,50 MW fiecare. Caverna transformatoarelor este amplasată paralel cu
caverna sălii maşinilor, la cca 20 m de aceasta şi adăposteşte cele trei transformatoare
de 190 MVA. Casa vanelor este amplasată în amonte de sala maşinilor, într-o cavernă
separată cu dimensiuni reduse.

5.3.3. Centrale subterane echipate cu turbine Francis

Şi în acest caz alcătuirea infrastructurii centralei şi a interiorului sălii maşinilor sunt
analoage cu cele de la centralele aeriene cu aceaşi echipare. În cele ce urmează sunt
prezentate cîteva exemple din care se poate constata alcătuirea uzuală a acestor
centrale.

În figura 5.27 se prezintă o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Ruieni, a
cărei dispoziţie generală se poate urmări în figura 5.17. Caverna centralei are
dimensiuni impresionante: 64 m lungime, 38,20 m înălţime şi 16,20 m deschidere. În
infrastructură sunt montate două turbine Francis de 70 MW fiecare, care lucrează sub
o cădere nominală de 356 m. Debitul instalat al centralei este de 55 m
3
/s. Carcasele
spirale şi aspiratorii sunt înglobate în beton. Stabilizarea excavaţiei s-a făcut cu
ancoraje pretensionate şi ancore pasive. Pereţii cavernei sunt protejaţi numai cu şpriţ –
beton, fiind îmbrăcaţi cu pereţi falşi. Aspiratoarele debuşează într-un bazin de
liniştire, prevăzut cu batardouri manevrate dintr-o galerie specială, legată direct de
caverna principală. Accesul în centrală se face printr-un tunel auto, de 885 m, cu panta
de 10%

O problemă comună infrastructurii centralelor echipate cu turbine Francis cu ax
vertical este că, la execuţie, aspiratorul şi carcasa spirală trebuie sa fie montate pe
156
măsură ce se desfăsoară lucrările de construcţie, iar planurile de montare a instalaţiilor
şi cele de lucrări de construcţie trebuie să fie strâns coordonate.
























Figura 5.27. Secţiune caracteristică prin centrala subterană Ruieni

În figurile 5.28 ....5.30 sunt prezentate cele trei centrale subterane din cadrul
amenajării hidroenergetice a râului Sebeş. Prima, din amonte, este centrala Gîlceag,
echipată cu două turbine Francis. Fiecare turbină are puterea nominală de 75 MW, sub
o cădere de 465 m şi un debit nominal de 20 m
3
/s.
















Figura 5.28. Secţiune transversală prin CHE Gîlceag
Caverna centralei
Galeria
batardourilor
157
Dimensiunea mare a galeriei batardourilor, din amonte de galeria de fugă, a fost
impusă de faptul că acestă galerie joacă şi rol de castel de echilibru aval, pentru a
evita punerea sub presiune a galeriei de fugă. Accesul în centrală se face printr-un
tunel rutier de 370 m.

A două centrală în schemă este centrala Şugag (fig.5.29). Are aceaşi echipare, cu două
turbine Francis de 75 MW putere nominală pe turbină. Accesul în centrală se face prin
tunel rutier.

















Figura 5.29. Secţiune transversală prin CHE Şugag

Centrala Săsciori (fig. 5.30), cu o putere instalată de 42 MW este amplasată într-o
cavernă subterană pe malul drept al râului Sebeş. Centrala are două turbine Francis, cu
debitul nominal de 26 m
3
/s şi cădere nominală de 115 m. Accesul se face de asemenea
prin tunel rutier.


















Figura 5.30. Secţiune transversală prin CHE Săsciori
Tunel de acces L = 557 m
Galerie de fugă
5,4 km, D = 4,3 m
Sala
maşinilor
Sala maşinilor
Gospodării anexe
Galeria
batardourilor
158
5.3.4. Centrale în puţ

Sunt situaţii când condiţiile geologice din amplasament se dovedesc mai dificile decât
cele prezumate pe baza studiilor iniţiale. Caverna subterană pentru amplasarea
centralei nu mai poate fi excavată şi stabilizată prin lucrări inginereşti raţionale. Dat
fiind faptul că o bună parte din lucrările subterane ale viitoarei UHE sunt deja
executate, poziţia centralei subterane se menţine, dar întreg complexul de lucrări
aferent centralei se amplasează într-unul sau mai multe puţuri. Pentru exemplificare,
în figura 5.31 este prezentată o secţiune printr-unul din cele două puţuri ale centralei
hidroelectrice Rucăr.
























Figura 5.31. Secţiune caracteristică prin centrala subterană Rucăr

În proiectul iniţial caverna centralei era dispusă la cca 70 m sub suprafaţa terenului,
având o deschidere de 16,2 m şi o lungime de 52 m. Sala maşinilor urma a fi realizată
ca o cavernă unică, în timp ce grupurile urmau a fi amplasate în două puţuri
independente. În faza de execuţie, din motive direct legate de condiţiile geologice,
soluţia a fost modificată, renunţându-se la cavernă. Ca urmare, cele două grupuri cu
turbine Francis, sunt instalate fiecare în câte un puţ cu adâncimea de 93,3 m şi
diametrul de 13 m. Puterea instalată a centralei este de 46 MW, căderea este de 152
m, iar debitul instalat de 43 m
3
/s.

O prezentare mai detaliată a unor centrale hidroelectrice aflate în exploatare în
România se face în caseta următoare, în intenţia de a oferii mai multe detalii
referitoare la rezolvările constructive.


Turn de manevră
Puţ, D = 13 m
Sala maşinilor
Derivaţie forţată
159
Centrala Stejaru-Bicaz este de tip suprateran, fiind situată pe terasa superioară a
râului Bistriţa. În sala maşinilor (fig. E.1) sunt instalate 6 grupuri cu o putere totală de
210 MW. Grupurile sunt Francis cu ax vertical cu următoarele caracteristici:
- 4 turbine cu Qi = 23 m
3
/s, Hmax = 194 m si P = 27,5 MW,
- 2 turbine cu Qi = 42 m
3
/s, Hmax = 194 m si P = 50 MW.
La ieşirea din aspiratoare apa debuşează intr-un bazin de liniştire care se continuă cu
canalul de fugă, de 1,18 km lungime, până la râul Bistriţa.




































Fig. E.1. Centrala Stejaru - Bicaz:
1- sala maşinilor; 2-grup de 27,5 MW; 3 – grup de 50 MW; 4 - platforma de
montaj; 5 - turn de decuvare; 6 - atelier de lăcătuşerie; 7 - atelier mecanic; 8 - depozit;
9 - statie trafo 35 kV; 10 - statie trafo 10 kV; 11-birouri; 12 - intrare principală; 13-
turbină; 14- vană de admisie; 15 - conducta forţată; 16 - aspirator; 17 - nişa batardou;
18 - gospodărie de ulei; 19-puţ de epuisment; 20 - pod rulant.


160
Funcţional, construcţia cuprinde următoarele corpuri distincte:
- sala maşinilor pe o suprafaţă construita de 130 X 28 m
2
, cu o înălţime de 38,5
m, din care 25,50 m infrastructură; sala cuprinde turboagregatele şi tot aparatajul
electromecanic, precum şi staţia electrică de 10 kV;
- corpul atelierelor şi al turnului de decuvare, necesare întreţinerii şi
reparaţiilor echipamentelor; el se găseşte pe partea dinspre versant a centralei, având o
suprafaţă de 630 m
2
pe trei niveluri şi inălţime totală de 22,0 m;
- corpul blocului de comandă şi administrativ, în care se cuprinde şi staţia
electrică de 35 kV; pe aceeaşi platformă cu clădirea centralei este situată staţia
electrică aeriană de 110 şi 220 kV.

Structura centralei este realizată din beton armat. Infrastructura sălii maşinilor şi
parţial a blocurilor de comandă şi a atelierelor este masivă şi fundată pe rocă. Rosturi
de dilataţie o fragmenteaza în câte un bloc pentru fiecare turbină. Suprastructura este
formată din cadre de beton armat şi zidărie de cărămidă. Faţadele principale ale
clădirii sunt placate cu piatră naturală.

Turnul de decuvare este echipat cu o macara fixă de 125 t şi un pod rulant de 3 t. În
centrală sunt două poduri rulante de 125 t fiecare, ridicând cuplate 250 t. În total
echipamentul mecanic al centralei reprezintă 1340 t, iar echipamentul electric 3200 t,
inclusiv staţiile trafo.

Centrala uzinei Sadu V (fig. E.2) este amplasată pe o platformă care s-a obţinut prin
devierea râului Sadu printr-un tunel de 135 m lungime. Clădirea centralei are
lungimea de 31,50 m, lăţimea de 12,50 m şi înălţimea suprastructurii dc 13,30 m.
Suprastructura este construită din cadre de beton armat şi zidărie de cărămidă. În
centrală sunt amplasate două grupuri de 7,7 MW, formate din câte o turbină Pelton şi
un generator trifazic cu ax orizontal. Ulterior s-a încercat extinderea centralei prin
adăugarea unei turbine Francis cu ax vertical de 12 MW, dar performanţele scontate
nu au putut fi atinse şi s-a renunţat la grupul suplimentar.

Montarea şi demontarea echipamentului se fac cu un pod rulant de 40/10 t. Apa
uzinată se evacuează printr-un canal de fugă cu secţiunea dreptunghiulară de 1,60 x
1,80 m şi lungimea de 165 m.

Lângă sala maşinilor este amplasat blocul de comandă care cuprinde: camera de
comandă, podul cablurilor, staţia trafo de 6 kV, laboratoarele, atelierele şi celelalte
servicii. Dimensiunile în plan ale blocului sunt 14,0 X 13,8 m
2
, iar înălţimea celor
patru niveluri este de 16,0 m.

Centrala Corbeni, de la AHE Argeş este prima centrală subterană executată în
România. Amplasamentul este pe firul principal al râului Argeş, la cca 115 m sub cota
terenului. Căderea brută a amenajării este de 324 m.

Construcţiile aeriene aferente sunt compuse din blocul de comandă şi turnul de
decuvare. Prima este o clădire cu două etaje şi cuprinde birouri şi servicii. Turnul de
decuvare este plasat deasupra puţului de acces în centrală şi este dotat cu un pod
rulant de 100/32 t care serveşte manevrării pieselor mari ale agregatelor.



161

Fig. E.2. Centrala uzinei Sadu V:
1 - sala maşinilor; 2 - platformă de montaj; 3- turbină; 4 - generator; 5 -injector; 6-
vană de admisie; 7 - distribuitor; 8 - canalul distribuitorului; 9 - conductă forţată;
10 - canal de fugă; 11- gospodării anexe: 12 - staţie trafo; 13 - atelier mecanic; 14 -
birouri; 15 - magazie; 16 - pod rulant; 17 - umplutură.

Accesele la caverna centralei Corbeni sunt în număr de două. Accesul principal se
face prin puţul de echipament greu şi, în continuare, prin galeria de acces, servind
echipamentului, personalului şi conductelor instalaţiilor auxiliare. Puţul are o secţiune

162

Figura E.3. Centrala subterană Corbeni:
1 – sala maşinilor; 2 – platformă de montaj; 3 – caverna transformatoarelor; 4 – galeria
batardourilor; 5 – galeria forţată; 6 – puţ forţat; 7 – aducţiune; 8 – cameră de expansiune; 9 –
rezervor de apă de răcire; 10 – galerie de echipament greu; 11 – galeria cablurilor; 12 –
galerie de fugă; 13 – puţ de atac; 14 – pavilion administrativ; 15 – turn de decuvare; 16 –
ateliere; 17 – atelier mecanic; 18 – turbină; 19 – generator; 20 – pod rulant; 21 – cameră de
comandă; 22 – gospodării anexă; 23 – pod pentru cabluri; 24 – vană de admisie; 25 – boltă
falsă; 26 – galerie de acces; 27 – aspirator; 28 – batardou aval

163
circulară cu diametrul de 7,20 m pe 150 m adâncime şi este captuşit cu beton simplu
pe circa 60 cm grosime. Galeria de acces are o secţiune de 55,0 m
2
şi o lungime de
130 m, permiţând circulaţia pe platforme tip C.F. Accesul secundar este format de
galeria cablurilor, cu traseu înclinat la 30° cu orizontala, pe o lungime de 180 m şi cu
o secţiune transversală de circa 8,0 m
2
. Prin galeria cablurilor se face legătura cu staţia
de transformare de 220 kV de la suprafaţă cât şi ventilaţia naturală şi forţată a
întregului complex subteran.

Centrala subterană propriuzisă este de tip cavernă unică înglobând transformatoarele,
aspiratoarele şi vanele. Sala maşinilor ocupă caverna mare, cu o lungime de 54,0 m şi
o laţime de 16,7 m. Înălţimea cavernei este de 32,5 m. Sunt instalate patru grupuri
Francis de 56,6 MW şi generatoare trifazice de 61000 kVA. Caverna sălii maşinilor
este prevăzută cu o boltă de beton armat, dublată de o boltă metalică cu rol de
protecţie. Bolta se continuă pe pereţii sălii maşinilor cu o căptuşeală de beton armat de
15 cm grosime. Caverna transformatoarelor este situată în prelungirea sălii maşinilor
şi cuprinde cele 6 transformatoare trifazice.

În ceea ce priveşte execuţia, este de remarcat că la excavare s-a utilizat sprijinirea cu
ancore, iar căptuşeala aplicată ulterior la pereţi este numai constructivă.

Grinzile de rulare ale podului rulant fac parte din structura bolţii, fiind prelungiri ale
naşterilor acesteia. Acest sistem a permis montarea podului rulant imediat după
betonarea bolţii şi folosirea lui în perioada de execuţie şi montaj, independent de
betonarea infra si suprastructurii.

Centrala Ciunget de la uzina hidroelectrică Lotru (fig. E. 4) este amplasată pe firul
râului Latoriţa, afluent al Lotrului, la circa 6 km de confluenţa cu acesta. Căderea
uzinei este de 800 m iar adâncimea cavernei centralei faţă de teren este de 83,0 m.

Accesul principal în centrală se face printr-un tunel cu gabarit auto, cu o lungime de
1080 m, panta 10% şi o secţiune netă de 32,40 m
2
. Secţiunea lui transversală este în
formă de potcoavă, cu o lăţime la bază de 6,20 m. Executat înainte de începerea
lucrărilor la caverna centralei, a servit ca principală cale de atac a excavaţiilor şi a
condus la un ritm sporit de execuţie. Accesul secundar este reprezentat de un puţ orb
de 140 m şi secţiune de 12,0 m
2
, care se continuă cu o galerie orizontală de 320,0 m
lungime si 13,0 m
2
secţiune. Un al treilea acces, dar numai cu funcţii tehnologice, este
reprezentat de galeria cablurilor, care are un tronson orizontal de 470 m şi apoi un
tronson înclinat la 30°, care debuşează la staţia de transformare de 220 kV de la
suprafaţă.

Caverna principală cuprinde sala maşinilor, care are 106 m lungime, 17,0 m lăţime şi
36,0 m înălţime. Ea este echipată cu trei grupuri Pelton cu ax vertical de 167,50 MW
fiecare şi generatoare trifazice de 185 000 kVA.

Caverna transformatoarelor este amplasată paralel cu caverna sălii maşinilor, la cca 20
m de aceasta şi adăposteşte cele trei transformatoare de 190 MVA. Casa vanelor este
amplasată în amonte de sala maşinilor, într-o cavernă separată cu dimensiuni reduse.
Vanele sferice închid distribuitorii.



164







































Fig. E.4. Centrala subterană Ciunget:
A- casa de vane; B - centrala propriu-zisă; C - caverna transformatoarelor; 1-
platformă de montaj; 2- turbină; 3 - generator; 4 - gospodării anexe; 5 - tunel de acces
principal; 6 - panou de comandă; 7 - galerie de acces la sala trafo; 8 - galeria
cablurilor; 9 - galeria pentru cablurile de comandă; 10 - transformator; 11 - gospodărie
de ulei; 12 - conducta forţată; 13 - vana de admisie; 14 - galerie purtătoare a conductei
forţate: 15 - galerie de fugă; 16 - spaţiu pentru ventilaţie; 17 - tunel de cabluri; 18 -
ventilaţie; 19 - pod rulant; 20 - spaţiu de ventilaţie pentru TRAFO






165
5.4. CONSTRUCŢII SPECIFICE CENTRALELOR PE DERIVAŢIE

5.4.1. Camere de încărcare

Poziţia în amenajare şi funcţiile camerelor de încărcare
Camera de încărcare, numită uneori cameră de punere sub presiune, face legătura între
aducţiunea cu nivel liber (de obicei canalul de derivaţie) şi conductele forţate.
Amplasarea ei trebuie să fie cât mai aproape de centrală, pentru a reduce lungimea
conductelor forţate şi deci pierderile de sarcină, ca şi valoarea suprapresiunii din
lovitura de berbec în conducte la aruncarea din sarcină a centralei. O amplasare uzuală
se poate urmări în figura 5.32, la centrala hidroelectrică Toteşti II. Camera de
încărcare, de 50 m lungime, realizată în rambleu cu înălţimea de până la 6,50 m şi
poziţionată la capătul aval al canalului de aducţiune, asigură alimentarea celor două
conducte forţate.





























Figura 5.32. Camera de încărcare Toteşti II

În cazul aducţiunilor sub formă de conducte cu nivel liber (de beton, dar uneori şi
metalice) camera de încărcare impiedică propagarea pe derivaţie a undelor de presiune
din lovitura de berbec.

Bazin de
liniştire
Descărcător
166
La funcţionarea centralei, volumul camerei constituie un rezervor, în care se
înmagazinează debitul adus de derivaţie când sarcina centralei scade şi din care se iau
debite când sarcina centralei creste rapid, pâna la stabilirea unui nou regim permanent
de curgere.

In afară de aceste funcţii de baza, camerele de încărcare mai asigură:
- repartizarea între conductele forţate a debitului adus pe canalul de derivaţie,
dând posibilitatea de punere în sarcină a unuia sau a mai multor grupuri in
conformitate cu necesităţile de exploatare;
- eliminarea plutitorilor şi impurităţilor intrate pe canal la priză, sau antrenate
în canalul de derivaţie din vecinătăţile traseului;
- evacuarea excedentului de apă prin descărcători, pentru a limita ridicarea
nivelului pe derivaţie;
- protejarea prizelor conductelor forţate de blocarea cu gheaţă pe timp de iarnă,
sau de pătrunderea gheţii plutitoare.

Elemente componente
Camera de încărcare se compune din trei elemente: bazinul propriu-zis, care asigură
volumul de apă necesar şi permite racordul dintre canal şi casa vanelor; casa vanelor,
care închide compartimentele din care pleacă conductele forţate; descărcătorul pentru
debitele excedentare.

Bazinul de încărcare reprezintă o evazare şi o adâncire a canalului de aducţiune până
la secţiunea peretelui frontal al casei vanelor. La camerele de lăţime mică, lungimea
bazinului rezultă din condiţia de a crea volumul necesar pentru pornirea turbinelor
(fig. 5.33).

Figura 5.33. Bazinul camerei de încărcare

Casa vanelor (fig. 5.34) este o construcţie de beton împărţită în compartimente, câte
unul pentru fiecare conductă forţată. Se realizează sub formă de cuvă, cu pereţi drepţi
aşezaţi pe un radier comun. Fiecare compartiment este prevăzut cu o vană plană,
situată la intrarea in conducta forţată. Închiderea vanei permite golirea conductei
pentru efectuarea controlului şi reparaţiilor. La intrarea în compartiment se prevăd
nişe pentru montarea batardoului în timpul reparaţiei vanelor. Între nişa batardoului şi
167
vană, sau în amonte de batardou, sunt aşezate grătarele. Curaţirea grătarelor se poate
face manual, pentru cele cu suprafaţă mai mică (adâncimi sub 10 m), sau cu maşina de
curaţat. Pentru a limita pierderile de sarcină şi a evita înfundarea grătarelor, vitezele
de admisie la grătar se limitează la 1,0... 1,2 m/s, avind valori curente de 0,60... 0,80
m/s.



Figura 5.34. Blocul casei vanelor

În anumite situaţii, în special la conducte forţate cu diametru mare, vanele plane sunt
înlocuite cu vane segment















Figura 3.35. Casa vanelor în cazul vanelor segment

Descărcătorul permite trecerea debitelor în bieful aval, ocolind centrala. Descărcătorii
sunt obligatorii la camerele alimentate de canale cu berme înclinate, unde în caz de
oprire a centralei apa care continuă să sosească pe aducţiune trebuie evacuată în râu.
De asemenea, camera trebuie prevăzută cu descărcători în cazul centralelor în

Nişa batardourilor
Vană segment
Bazinul
camerei
Conducte
forţate
168
cascadă, pentru a asigura funcţionarea centralelor din aval când centrala deservită de
camera de încărcare este oprită şi respectiv pentru a împiedica deversarea peste
bermele canalului de aducţiune, când in amonte se află o centrală în funcţiune.

În primul caz descărcătorul este întotdeauna un deversor cu creastă fixă, sau un
deversor sifon, atunci când cel cu creastă fixă cere o lungime prea mare a frontului
deversant (fig. 5.36). Aceste tipuri au avantajul funcţionării automate sigure.




Figura 5.36. Deversori pentru camera de încărcare

În cazul centralelor în cascadă, cel mai recomandabil este descărcătorul cu vane de
fund (fig. 5.37), întrucât necesită cea mai mică deschidere şi asigură o ridicare minimă
a nivelului apei în canal, spre deosebire de deversor, care solicită pe lângă un front
mai mare şi o supraînălţare a bermelor canalului pentru a acomoda lama deversantă.
După zona de admisie apa ajunge pe canalul cu pantă mare al descărcătorului şi apoi
în disipatorul de energie de unde îşi continuă drumul spre bazinul aval al centralei sau
spre râu.














Figura 5.37. Descărcător cu stavilă de fund

Dezavantajul descărcătorilor cu vane de fund constă în faptul că nu prezintă suficientă
siguranţă în exploatare, mecanismele vanelor putând să fie lipsite de alimentare cu
energie, sau să se blocheze. Ca măsură de siguranţă, la centralele echipate cu astfel de
descărcători se prevăd şi descărcători suplimentari, sub formă de sifoane.

169
Componentele principale ale unei camere de încărcare se pot urmări în figura 5.38, în
cazul camerei de încărcare a centralei hidroelectrice Vaduri.












































Figura 5. 38. Camera de încărcare a CHE Vaduri

Camera de încărcare are o primă zonă, în lungime de 20 m, în care canalul se
evazează la fund de la 6 m la 13,64 m, iar cota radierului coboară cu 2,20 m. Taluzele
Clapetă
Secţiune longitudinală
170
acestei zone au înclinarea de 1:2 iar fundul canalului este căptuşit cu dale de beton
armat. A doua zonă a camerei de încărcare, în lungime de 30 m, a cărei lăţime la fund
variază de la 13,64 m la 25,10 m se continuă cu casa vanelor. Pe ultimii 5 m radierul
este de 50 cm grosime şi se leagă articulat cu radierul casei vanelor. În rost este
înglobată o tolă de cupru sub formă de liră, care asigură etanşarea dintre camera de
încărcare şi casa vanelor. La partea superiaoră a peretelui camerei de încărcare este
prevăzut un descărcător, care menţine apa până la nivelul maxim cu ajutorul unei
clapete rabatabile.

Casa vanelor este o construcţie dispusă la capătul aval al canalului de aducţiune şi
constitue zona de intrare pentru cele patru conducte forţate. Fiecare deschidere este
echipată cu grătar, batardou şi vană rapidă. Construcţia casei vanelor este de formă
dreptunghiulară cu dimensiunile în plan de 27,50 x 12 m şi este alcătuită dintr-un
radier general compartimentat transversal de pile ce se continuă în plan vertical cu
pereţii conductelor forţate. În pile sunt amenajate nişele pentru batardouri şi vanele
rapide, iar la faţa amonte a pilelor este prins grătarul fix. Suprastructura conţine spaţiu
de acces la echipamentul hidromecanic şi spaţiu de adăpostire a instalaţiilor de
manevră (grupurile de ulei sub presiune pentru acţionarea vanelor rapide etc.).

Schemele camerelor de încărcare
Schema de alcătuire a unei camere de încărcare stabileşte modul de mişcare a apei
către instalaţiile de la casa vanelor şi către deversor şi depinde de caracteristicile
topografice şi geologice ale amplasamentului. În figura 5.39 sunt prezentate patru
scheme posibile de dispunere a elementelor camerei, diferenţiate în special prin
poziţia descărcătorilor şi a admisiei în conductele forţate.



Figura 5.39. Scheme de alcătuire a camerelor de încărcare


171
În schema (a) axele conductelor forţate sunt paralele cu axul canalului de derivaţie. Se
realizează o intrare favorabilă a apei în grătare, datorită devierii reduse a liniilor de
curgere, ceea ce conduce la pierdcri de sarcină reduse. Frontul deschiderii de spălare
este paralel cu direcţia grătarelor, ceea ce produce o zonă de apă moartă în faţa
prizelor şi deci condiţii dezavantajoase de spălare.

În schema (b) axele conductelor forţate fac un unghi sub 90° cu direcţia canalului de
aducţiune. Intrarea apei la grătare se face în condiţii mai puţin bune ca în dispoziţia
(a), dar fără pierderi de sarcină mari. Spălarea din faţa prizei este mai bună datorită
modului de orientare a frontului deschiderilor de spălare.

În schema (c) amplasarea frontului deschiderilor de spălare realizează descărcarea şi
spălarea depunerilor din faţa grătarelor în condiţii optime. Dirijarea axelor
conductelor forţate la 90° faţă de axul canalului de aducţiune creează însă pierderi de
sarcină mai mari şi zone de apă moartă în bazinul camerei.

În schema (d) conductele forţate sunt amplasate la capătul bazinului, având o deviere
faţă de canalul de aducţiune sub 90° şi deci condiţii favorabile la intrare. Evazarea în
plan a pereţilor şi realizarea bazinului în contrapantă micşoreaza viteza la intrarea în
grătare. Descărcarea şi spălarea se fac prin stavila şi orificiul de fund situate într-unul
din pereţii laterali ai camerei. Faptul că apa trece paralel cu deschiderea de spălare în
drumul ei spre prize face ca spălarea să fie mai puţin eficientă. Stăvilarul din amontele
camerei şi canalul de ocolire asigură trecerea în aval a debitului atunci când centrala
nu funcţionează.

Racordarea cu canalul de aducţiune
Între secţiunea finală a derivaţiei şi peretele frontal al camerei de încărcare se asigură
o creştere graduală a lăţimii şi adâncimii, pentru a produce micşorarea
corespunzătoare a vitezelor. Accesul rectiliniu spre prize şi respectarea valorii
unghiului de evazare în limitele a 8...10° duce la pierderi de sarcină reduse şi permite
recuperarea sub formă de cădere la centrală a 60...70% din energia cinetică din
secţiunea de intrare. Câştigul este important în cazul canalelor sau al galeriilor cu
nivel liber, unde viteza are valori de 2,5 ... 3 m/s. Unghiul de coborâre a fundului
canalului este şi el limitat la 10° pentru a evita apariţia circulaţiei transversale în
bazinul camerei.

Atunci când condiţiile din amplasament impun scurtarea lungimii bazinului camerei,
lungimea zonei de racord se poate reduce prin creşterea unghiului de evazare, dar în
acest caz se impune intercalarea unui sistem de pereţi de ghidare, a căror dispunere se
determină de obicei prin încercări pe model.

Controlul depunerilor aluvionare
Viteza redusă din camera de încărcare favorizează depunerea aluviunilor în suspensie.
Din această cauză, la intrarea în casa vanelor se prevede un prag pentru a reţine
aluviunile. Evacuarea depunerilor din faţa pragului se face cu ajutorul galeriilor de
spălare, dispuse în prag (vezi fig. 5.34), sau prin deschideri de spălare prevăzute cu
vane de fund. Secţiunea conductelor de spălare trebuie să fie suficient de mare, pentru
a permite vizitarea, iar viteza apei trebuie să fie mai mare de 2,50 m/s. Când
mijloacele de spălare nu sunt eficiente se produc înnămoliri locale sau pe toată zona
172
bazinului. În astfel de situaţii se fac dragaje periodice, concomitent cu manevrele de
spălare.

Stabilitatea generală a camerei
În cazul camerelor de încărcare de la capătul canalelor de aducţiune înscrise în relief,
amplasamentul se află în imediata apropiere a versanţilor abrupţi pe care sunt pozate
conductele forţate. O asemenea amplasare pune probleme deosebite în ceea ce
priveşte stabilitatea de ansamblu. Un pericol suplimentar îl constitue infiltraţiile de
apă din camera de încărcare, care, datorită căilor preferenţiale de curgere şi a
drumului scurt, afectează la rândul lor stabilitatea. Mecanismele posibile de
instabilitate sunt prezentate în figura 5.40.

















Figura 5.40. Mecanisme de instabilitate în cazul camerelor de încărcare

Exfiltraţiile din cameră pot induce fenomene de eroziune internă (sufozie) dacă
terenul prezintă condiţii de antrenare hidraulică a particolelor fine. Saturarea cu apă a
terenului de fundare al camerei contribuie la apariţia unor contururi de alunecare sub
radierul camerei, periclitându-se stabilitatea generala a construcţiei. Se pot produce
fie alunecări în direcţia conductelor forţate (fig. 5.40,a), fie spre lateral (fig. 5.40,b).

Pentru a se înlătura aceste inconveniente camera se căptuşeşte cu plăci groase şi
etanşe de beton armat, iar în adâncime se execută ecrane, sau injecţii cu lapte de
ciment, după caz. Întotdeauna se asigură drenarea fundaţiei camerei şi a versantului
potenţial instabil.

Calcule hidraulice
În cazul manevrelor de la turbine, impuse de cerinţele sistemului energetic la care este
racordată centrala, în camera de încărcare şi în bazinul de liniştire al centralei, ca şi pe
canalele de derivaţie, iau naştere oscilaţii în masă ale apei. Acestea se amortizează în
timp, datorită frecărilor, până când se stabilizează noul regim de funcţionare,
corespunzător noului debit uzinat. În primele momente, supraînălţarea nivelului la
reducere de sarcină, respectiv scăderea acestuia la creştere de sarcină, se propagă pe
canal sub formă de unde, care se reflectă şi se interferă, modificând cotele de curgere
pe întreaga derivaţie.
173
Undele care iau naştere la porniri sau opriri ale turbinelor centralei sunt de patru
feluri, dupa cum se poate urmări in figura 5.41. La scădere de sarcină apare unda
pozitivă inversă I (undă de remuu) spre amonte şi unda negativă directă II (undă de
golire). La creştere de sarcină apare unda negativă inversă III (de vărsare) şi unda
pozitivă directă IV (de umplere). Înălţimea frontului şi viteza undelor depind de
secţiunea canalului, de geometria camerei de încărcare şi de amploarea manevrei.




Figura 5.41. Tipuri de unde care apar la manevrele de la centrală

La proiectarea camerelor de încărcare şi a canalelor de aducţiune în vecinătatea
camerei, trebuie determinate elementele mişcării nepermanente. Interesează în mod
special determinarea cotelor maxime şi minime ale apei în camera de încărcare şi pe
canale şi determinarea volumului camerei.

In funcţie de schema uzinei există două situaţii:
- canale alimentate în amonte de un lac de acumulare, în care nivelul se
păstrează practic constant pe timpul mişcării nepermanente; în dreptul lacului unda de
nivel are o reflectare cu schimbare de semn, şi deci supraînălţările sunt limitate;
- canale alimentate în amonte de o altă centrală, cazul frecvent al uzinelor în
cascadă; dacă centrala din amonte continuă să uzineze, independent de manevra
apărută la centrala din aval, pe canalul de aducţiune soseşte în permanenţă un debit
constant şi nu are loc reflectarea cu schimbare de semn a undei de nivel.

În cazul camerelor de încărcare şi al canalelor de la uzinele în cascadă, este necesar să
se calculeze şi timpul după care trebuie asigurată descărcarea în bieful următor a
debitului afluent, în cazul opririi centralei din aval, sau timpul după care trebuie
pornită centrala din amonte, în cazul pornirii centralei din aval, pentru a se evita
deversarea peste coronamentul canalului sau golirea acestuia sub nivelurile permise.

Determinarea volumului şi a cotelor camerei de încărcare
Volumul camerei de încărcare trebuie să asigure înmagazinarea unei cantităţi de apă
egală cu volumul undei de remuu provocată de o oprire bruscă a centralei (aruncare
din sarcină). În acelaşi timp, volumul camerei trebuie să furnizeze cantitatea de apă
necesară creşterii debitului uzinat cu ∆Q la o creştere a sarcinii, până când se produce
creşterea corespunzatoare a debitului pe aducţiune. Din ambele condiţii rezultă că
volumul camerei este cu atât mai mare cu cât debitul instalat la centrală este mai
mare.
174
La canalele cu berme orizontale (care au coronamentul rambleului canalului orizontal)
volumul camerei de încărcare se reduce foarte mult. În situaţia creşterii sarcinii,
volumul necesar se regăseşte între curbele suprafeţei libere a apei corespunzătoare
diferitelor debite. La căderea de sarcină, volumul necesar acumulării debitelor care
continuă să vină pe canal se regăseşte în prismul cuprins intre nivelul de regim şi cota
maximă admisibilă în canal. Influenţa volumului camerei asupra reducerii
amplitudinii undelor este foarte mică, dat fiind faptul că volumul camerei este mic în
comparaţie cu cel care poate fi acumulat pe canal. Ca urmare, în cazul bermelor
orizontale camera de încărcare se reduce la o simplă evazare a canalului şi o coborâre
a radierului, spre a asigura frontul necesar pentru admisia apei la casa vanelor.
Calculul nivelurilor maxime şi minime se face prin integrare numerică a ecuaţiilor
mişcării nepermanente. Calculele se reiau pentru diferite volume ale camerei, până
când se obţin valorile impuse.

La canalele cu berme înclinate (la care coronamentul rambleului canalului are aceaşi
pantă cu a fundului canalului), acumularea pe canalul de aducţiune este neglijabilă, iar
volumul camerei ar rezulta uneori foarte mare, în special dacă debitele instalate sunt
mari. În aceste situaţii se prevăd descărcători la camera de încărcare, care evacuează
surplusul de debit când nivelul creşte şi ameninţă să treacă peste bermele canalului.
Creasta deversorului se alege astfel încât supraînălţarea apei să ajungă până la
maximum 10 cm sub bermă. In acest scop, pe ultima porţiune bermele se supraînalţă,
devenind orizontale. Uneori se introduc deversoare laterale şi în lungul canalului, care
evacuează pe traseu surplusul de debit.

Volumul camerei, necesar pentru a asigura surplusul de debit la creşterea de sarcină în
cazul canalului cu berme înclinate, se determină din condiţia ca volumul să furnizeze
sporul de debit ∆Q până ce debitul în canal ajunge la noua valoare:


Q
v
L
V
camera
∆ =
(5.2)
unde:
∆Q este creşterea de debit (m
3
/s);
L - lungimea canalului, in m;
v - viteza în regim uniform pentru noul debit uzinat, in m/s.

Dacă acest volum rezultă prea mare, atunci creşterea sarcinii centralei (în special la
pornire) se face după un anumit program, debitul din amonte urmând să ajungă la
noua valoare cu un decalaj de timp dat faţă de momentul măririi sarcinii la centrală.
Diferenţa de timp este:


v
L
t =
(5.3)
cu notaţiile dinainte.

Trebuie subliniat faptul că amenajările cu canale cu berme înclinate nu sunt elastice în
exploatare, producând pierderi de apă şi deci de energie. Ele nu sunt recomandate
decât pentru debite instalate mici şi lungimi reduse ale canalului de aducţiune.


175
5.4.2. Castele de echilibru

Criterii de includere a unui castel în schema de amenajare
Aparatul director controlează şi reglează puterea turbinei, prin reglarea debitului
turbinat, pentru a menţine egalitatea dintre puterea livrată şi puterea cerută de sistemul
energetic. În condiţiile variaţiilor curente ale puterii cerute, reglajul urmăreşte
menţinerea constantă a turaţiei turbinei şi trecerea cât mai rapidă de la un regim
permanent la altul.

Probleme deosebite apar la aruncarea din sarcină a centralei, sau la opriri bruşte
accidentale. Deconectarea generatorului de sistemul energetic (aruncare din sarcină),
conduce la dispariţia cuplului rezistent şi, ca urmare, cuplul motor al turbinei, care
continuă să existe imediat după deconectare, produce creşterea rapidă a turaţiei
grupului (ambalarea). Se impune intervenţia aparatului director. Accesul debitului la
turbine trebuie închis cât mai rapid, pentru a evita ambalarea grupului turbină –
generator peste limitele admise şi, în acelaşi timp, nu excesiv de rapid, pentru a limita
amploarea undelor de suprapresiune care sunt generate de închiderea accesului apei la
turbine şi care pot afecta turbinele şi derivaţia forţată.

Fenomenul de formare a undelor de suprapresiune la închiderea accesului apei la
turbine este denumit lovitură de berbec. Mărimea suprapresiunilor dinamice depinde
de caracteristicile derivaţiei forţate şi de timpul de închidere al aparatului director.
Pentru simlificare, se consideră unda directă şi închiderea liniară uniformă a accesului
apei. Notaţiile sunt cele din figura 5.42.

























Figura 5.42. Efectul castelului de echilibru asupra suprapresiunilor dinamice
176
Suprapresiunea maximă ∆p, în dreptul turbinei, este dată de relaţia:


) 4 (
2
2
0
σ σ
σ
+ ± =

±
H
p
(5.4)
cu notaţia:

0
H T g
v L
id
d d
= σ
(5.5)
unde:
H
0
este căderea brută a centralei;
L
d
- lungimea de propagare a undelor, egală cu lungimea derivaţiei;
v
d
- viteza apei pe derivaţie;
T
i d
- timpul de închidere al aparatului director.


Proiectanţii şi fabricanţii de turbine limitează, din considerente de fiabilitate,
suprapresiunea maximă ce poate acţiona asupra echipamentului. Din relaţia (5.4) se
observă că suprapresiunea se reduce odată cu reducerea coeficientului σ. Dat fiind
faptul că diametrul derivaţiei şi implicit şi viteza pe derivaţie sunt definite din
considerente energo – economice, iar căderea centralei este un parametru al
amenajării, singurele intervenţii posibile sunt creşterea timpului de manevră şi
respectiv reducerea lungimii de propagare a undelor.

Reducerea timpului de manevră este posibilă numai în anumite limite, impuse de
condiţia de limitare a ambalării grupului. Şi de această dată, furnizorii echipamentului
stabilesc limita creşterii turaţiei, la cel mult 20% ... 30% din turaţia nominală. În
funcţie de creşterea acceptată a turaţiei se determină timpul maxim de manevră din
relaţiile:


) 1 (
1
2
2 2
max ,
Y P n
n n
T T
n
n
a id


=
(5.6)

cu notaţia:

n n
a
P
GD n
P
I n
T
30 30
2
π π
= =
(5.7)
unde:
n este turaţia maximă admisibilă (n = n
n
+ ∆n, cu n turaţia nominală şi ∆n
creşterea turaţiei la ambalare);
P
n
- puterea nominală a grupului;
P - puterea la momentul manevrei impuse de aruncarea din sarcină;
I - momentul de inerţie al maselor în rotire, aproximat ca GD
2
, cu G şi D
greutatea şi diametrul rotorului generatorului;
Y - un coeficient numeric care ţine seama de căderea centralei:
pentru H
0
> 300 m Y = 0,30
pentru 150 m <H
0
< 300 m Y = 0,20
pentru H
0
< 150 m Y = 0,15

177
Reducerea lungimii de propagare a undelor de suprapresiune se poate obţine prin
intercalarea pe derivaţie a unui castel de echilibru, undele fiind de această dată
reflectate de castel. Lungiea derivţiei devine L’
d
(vezi figura 5.42). Lungimea limită a
aducţiunii la care nu este necesar un castel este dată din condiţia de limtare a
suprapresiunilor, care, ţinând seama de relaţiile (5.4) şi (5.5) are forma:

0
1
H
p
p
T g v L
id d d
+

(5.8)

în care s-a notat p = ∆p/ H
0
creşterea relativă a presiunii. Pentru valorile curent
întâlnite în practică condiţia (5.8) se poate rescrie sub forma:


0
) 20 .... 5 , 7 ( H v L
d d

(5.9)

Relaţia (5.8) impune prezenţa castelului atunci când lungimea şi diametrul derivaţiei
energetice nu asigură respectarea inegalităţii.

Un criteriu suplimentar, care poate impune prezenţa castelului este dat de evitarea
apariţiei cavitaţiei pe derivaţia forţată în cazul undelor de depresiune produse la
pornirea centralei. După cum se poate urmări în figura 5.43, dacă se porneşte centrala
când nivelul în lac este la nivelul minim energetic, iar pe derivaţie nu există castel,
linia piezometrică corespunzătoare undei de depresiune coboară sub cotele aducţiunii
şi poate produce cavitaţie.


Figura 5.43. Linii piezometrice la pornirea centralei cu şi fără castel pe derivaţie

Intercalarea unui castel limitează semnificativ amploarea undelor de depresiune, care
se reflectă în castel (de la – ∆p la – ∆p
c
) şi astfel se înlătură riscul de cavitaţie.


178
Funcţionarea hidraulică a castelului de echilibru
Fenomenul de lovitură de berbec, concretizat în formarea, propagarea, reflexia şi
interferenţa undelor de suprapresiune / depresiune durează un timp relativ scurt, de
ordinul zecilor de secunde, undele călătorind cu viteze mari, de peste 1000 m/s.
Manevrele de la centrală, în special manevrele extreme, de tipul opririi bruşte sau
pornirii din repaos, impun modificarea regimului de curgere pe aducţiune. Masa foarte
mare de apă din aducţiune trebuie să fie frânată, sau, după caz, accelerată pentru a se
înscrie în noul regim. Datorită inerţiei acestei mase, modificarea regimului de curgere
nu se face gradual variat ci în regim oscilatoriu.

Se considera o amenajare ca aceea din figura 5.44, în care turbina este alimentată prin
aducţiune şi derivaţia forţată, iar la legatura dintre ele este plasat castelul de echilibru.
Dacă turbina funcţioneaza la sarcină nominală, nivelul apei în castel este sub cel din
lacul de acumulare, diferenţa fiind reprezentată de înălţimea cinetică şi de pierderile
de sarcină pe aducţiune.














Figura 5.44. Oscilaţiile apei în catelul de echilibru la reducere de sarcină


La o reducere bruscă a sarcinii centralei, regulatorul turbinei va comanda o închidere
rapidă a aparatului director, pentru menţinerea regimului sincronizat al turaţiei.
Manevra are ca rezultat o reducere bruscă a debitului, ceea ce produce, pe de o parte,
o lovitură de berbec, ale cărei unde de presiune se reflectă între turbină şi castelul de
echilibru, iar pe de altă parte, oscilaţii ale întregii mase de apă din aducţiune şi castel.

După cum s-a arătat, fenomenul de lovitură de berbec este însă de scurtă durată şi se
amortizează fără ca ridicarea nivelului apei în castel să fie prea însemnată. Din această
cauză, se obişnuieşte de multe ori să se trateze saltul în castel şi lovitura de berbec ca
două fenomene separate, neglijând efectul undelor de presiune la determinarea saltului
maxim.

În sistemul aducţiune - castel de echilibru, debitul rămâne în primă fază cel din
situaţia de regim, iar excedentul de apă este acumulat de castel. Ca urmare, se produce
o creştere a nivelului apei în castel. Când acest nivel depăşeşte nivelul de regim, la
extremitatea aducţiunii apare o forţă de contrapresiune care frânează, opreşte şi apoi
inversează curgerea. Noua direcţie de mişcare a apei din aducţiune se menţine până
când nivelul din castel coboară sub cel din lac. Curgerea este acum frânată de
179
contrapresiunea dată de lac, oprită şi apoi inversată. Fenomenul se repetă ciclic, până
la amortizarea lui completă, provocată de frecările din sistem.

Oscilaţiile nivelului apei din castel la o intrare bruscă în funcţiune a centralei se pot
urmări în figura 5.45.












Figura 5.45. Oscilaţiile apei în catelul de echilibru la creşterea de sarcină

Apa din aducţiune este iniţial în situaţie de repaus, iar pentru a asigura necesarul de
apă în derivaţia forţată spre turbine nivelul apei din castel scade brusc. Ca urmare, pe
baza diferenţei de nivel dintre lac şi castel, se produce accelerarea masei de apă din
aducţiune. Această diferenţă de nivel trebuie să fie mai mare decât pierderea de
sarcină pe aducţiune la funcţionarea în regim. Debitul de pe aducţiune creşte până
când atinge o valoare mai mare decât debitul uzinat. Surplusul de debit este acumulat
de castel şi ca urmare nivelul apei în castel creşte până când egalează şi apoi depăşeşte
nivelul din lac. Apare o contrapresiune la extremitatea aducţiunii, care frâneaza şi
apoi inversează curgerea. Ca urmare nivelul din castel scade din nou sub nivelul din
lac şi fenomenul se repetă ciclic, cu o perioadă relativ mare (sute de secunde), până
când are loc stabilizarea curgerii din aducţiune la debitul de regim. Nivelul apei din
castel va fi sub cel din lac cu înălţimea cinetică şi pierderile de sarcină de pe
aducţiune.

La variaţii parţiale ale sarcinii centralei, adică la descreşteri sau creşteri ale puterii
solicitate de sistem, fenomenele sunt similare, iar modul de lucru al castelului este
identic. În aceste situaţii, valorile saltului sunt mai reduse decât cele de la variaţiile
totale ale sarcinii, dar frecvenţa oscilaţiilor este mai mare şi uneori se pun probleme
legate de amortizarea lor în timp.

Pentru castelele de echilibru plasate aval de centrală, pe galeriile de fugă sub presiune,
modul de comportare este invers faţă de cel al castelelor din poziţia amonte, caracterul
fenomenelor fiind însă similar.

Funcţiile castelului de echilibru în cadrul uzinei hidroelectrice
Sintetizând aspectele legate de protecţia împotriva loviturii de berbec, precum şi cele
legate de regimurile tranzitorii la manevrele de la centrală, se pot evidenţia
următoarele funcţiuni ale castelului:
- micşorează suprapresiunea dinamică ce acţionează asupra aparatului director
al turbinei şi pe derivaţia forţată, prin crearea undei reflectate şi scurtarea traseului de
propagare;
180
- micşorează sau anulează complet suprapresiunea dinamică care se transmite
pe aducţiune sau pe fugă, unda reflectată la joncţiunea dintre castel şi aducţiune fiind
în general de foarte mică amplitudine;
- asigură aportul de debit la turbine şi protejează derivaţia împotriva
pătrunderii aerului, când creşte sarcina centralei (pentru castelul situat pe fugă, când
scade sarcina centralei);
- acumulează excesul de debit când scade sarcina centralei (pentru castelul
situat pc fugă, când creşte sarcina centralei);
- amortizează oscilaţiile nivelului apei apărute ca urmare a variaţiei sarcinii
centralei şi asigură stabilitatea reglajului.

Ecuaţiile oscilaţiilor
In conformitate cu figura 5.46 se introduc următoarele notaţii:
L - lungimea galeriei de aducţiune, in m;
A
a
- aria aducţiunii, în m
2
;
A
c
- aria castelului, in m
2
, care poate varia pe înălţime în funcţie de z;
Q
T
- debitul turbinat, in m
3
/s, identic cu debitul conductelor forţate;
v - viteza apei în aducţiune, în m/s, pozitivă în spre aval;
z - cota nivelului apei în castel, in m, măsurată de la nivelul static şi pozitivă în
sus;
h
a
- pierderea de sarcină pe aducţiune, in m, cu acelaşi semn ca viteza pe aducţiune;
v
c
- viteza planului apei în castelul de echilibru, in m/s, pozitivă în sus;
H
n
- căderea netă, in m;
t - timpul, in s;
N - puterea solicitată centralei.


















Figura 5.46. Schemă de calcul pentru ecuaţiile oscilaţiilor

Mărimile variabile în timpul oscilaţiilor sunt v, h
a
, pentru aducţiune, z pentru castel şi
Q
T
pentru turbine. Relaţiile care permit determinarea acestor mărimi la orice moment
de timp t sunt relaţia de echilibru dinamic d’Alambert, relaţia de continuitate şi
ecuaţia de reglaj.
v
c
181
În secţiunea aducţiunii de la baza castelului se scrie egalitatea dintre forţa de inerţie a
masei de apă de pe aducţiune şi forţa de presiune determinată de nivelul apei din
castel:


) (
a a a
h z A g
dt
dv
A L + − = ρ ρ
(5.10)
care se rescrie sub forma:

0 = + +
a
h z
dt
dv
g
L
(5.11)

La joncţiunea aducţiune- castel de echilibru - conductă forţată se scrie ecuaţia de
continuitate:


T c c a
Q v A v A + =
(5.12)

care se poate rescrie în funcţie de cota apei din castel ( v
c
= dz / dt):

T c a
Q
dt
dz
z A v A + = ) (
(5.13)

Ecuaţia de reglaj leagă debitul turbinat de puterea pe care trebuie să o livreze turbina:


) ( z H g
N
Q
b
T
+
=
η
(5.14)

În relaţia (5.14) au mai intervenit H
b
căderea brută a centralei şi η randamentul
centralei.

Integrarea sistemului de ecuaţii se face numeric, utilizând metoda diferenţelor finite şi
algoritmi de iterare.

Ipoteze şi cerinţe privind saltul în castel
Dimensiunile principale ale castelului se determină prin calcule hidraulice, pe baza
următoarelor condiţii:
- să limiteze la o anumită valoare, fixată prin calcule tehnico-economice, mărimea
saltului (salt maxim);
- să nu permită pătrunderea aerului în derivaţie, ceea ce revine ca nivelul minim la
care coboară apa din castel să fie cu 2 ... 3 m deasupra cheii aducţiunii (salt minim);
- secţiunea transversală a castelului să asigure un reglaj stabil al turbinelor.

Pentru calculul saltului maxim se consideră nivelul maxim în lac, pierderi de sarcină
minime pe aducţiune şi aruncare din sarcină a tuturor grupurilor de la centrală.

Pentru calculul saltului minim se consideră nivel minim în lac, pierderi de sarcină
maxime pe aducţiune şi următoarele manevre la centrală: pentru centrale cu P
i
< 30
MW - creşterea sarcinii cu puterea corespunzatoare unui grup, dar nu mai pujin de
33% din puterea centralei; pentru centrale cu P
i
> 30 MW - creşterea sarcinii cu
182
puterea corespunzătoare a două grupuri, dar nu mai puţin de 50% din puterea
centralei; pentru centralele care participă la reglajul frecvenţei în sistem - creşterea
sarcinii cu 100% din puterea centralei, sau cu o valoare care rezultă din condiţiile de
funcţionare în sistem.

Secţiunea transversală minimă a castelului se determină din condiţia de stabilitate
hidraulică la oscilaţiile mici provocate de reglaj.

După predimensionare se impune o verificare riguroasă a respectării condiţiilor de
funcţionare, în special de amortizare a oscilaţiilor, care constă în simulări numerice a
unor manevre diverse, provocate în cele mai dezavantajoase situaţii pentru creşteri sau
descreşteri ale sarcinii.

Stabilitatea hidraulică a castelelor
Funcţionarea în regim a unei uzine hidroelectrice se realizează printr-un reglaj
automat, care urmăreşte să menţină constante cele două caracteristici ale curentului
electric, frecvenţa şi tensiunea. Variaţia încărcării reţelei la care este conectată uzina
antrenează variaţia cuplului rezistent. Dispozitivul de reglaj acţionează pentru a
adapta cuplul motor la aceste variaţii, prin deschiderea sau închiderea aparatului
director al turbinelor.

Schimbarea de sarcină N N+∆N = N’ la Hn constant impune modificarea debitului
Q Q+∆Q (fig.5.47). Creşterea debitului turbinat ∆Q conduce iniţial la coborârea
nivelului în castel (z) , apoi debitul care vine pe aducţiune creşte prin reducerea
contrapresiunii de la baza castelului. Ca urmare, cota apei din castel creşte şi aparatul
director intervine pentru a reduce debitul uzinat. Variaţia de nivel z impune corecţia
lui Q
T
prin schimbarea deschiderii aparatului director, care devine sursă de oscilaţii în
sistem. Oscilaţiile de nivel în castelul de echilibru se traduc în variaţii ale căderii la
turbine. Variaţiile de cădere provoacă ele însăşi intervenţia sistemului de reglaj. În
ansamblul derivaţie forţată – castel de echilibru se produc oscilaţii forţate. Dacă
pierderile de energie prin frecare conduc la atenuarea oscilaţiilor într-un interval de
timp rezonabil, atunci castelul este stabil hidraulic. Dacă oscilaţiile apei din castel
sunt întreţinute, sau, mai rău, se amplifică, atunci castelul este considerat instabil
hidraulic şi poate afecta funcţionarea uzinei.















Figura 5.47. Definirea grafică a stabilităţii hidraulice
∆Q
∆N
183
Condiţia de stabilitate hidraulică
Se examinează situaţia micilor oscilaţii, care reprezintă de altfel cazul cel mai
defavorabil. Oscilaţiile de mare amplitudine antrenează mişcări ale unor mase mari de
apă, pentru care pierderile de sarcină sunt mari şi favorizează amortizarea. In cele ce
urmează nu se ţine seama de efectul factorilor secundari (pierderea de sarcină pe
conductele forţate, variaţia randamentului, factorul cinetic) şi pentru amortizare se ia
in considerare numai pierderea de sarcină pe aducţiune.

Ecuaţiile de bază ale oscilaţiilor, stabilite la punctul precedent, sunt (5.11), (5.13) şi
(5.14). Pierderea de sarcină pe aducţiune se explicitează în funcţie de viteza pe
aducţiune:


2
0
0
|
|
.
|

\
|
± =
v
v
h h
a a (5.15)
unde:
h
a 0
este pierderea de sarcină pentru debitul nominal;
v
0
- viteza pe aducţiune pentru debitul nominal.

În cazul micilor oscilaţii zona de variaţie a nivelurilor este limitată şi se poate admite
că, indiferent de forma castelului, aria acestuia este constantă în zona oscilaţiilor. Prin
diferenţierea ecuaţiei de reglaj (5.14) şi a ecuaţiei de continuitate (5.13) şi egalarea lor
rezultă:


dt
dz
z H A
N
g dt
z d
A
A
dt
dt
z d
A
dt
dv
A
dt
dz
z H g
N
dt
dQ
a a
c
c a
T
2 2
2
2
2
2
) (
1 dv
: finala forma ia care
,
) (
+
− =
− =
+
− =
η
η
(5.16)

În ecuaţia (5.11) se înlocuesc relaţiile (5.15) şi (5.16), după care se face o schimbare
de variabilă z = z
1
– h
a 0 .
Rezultă în final o ecuaţie diferenţială de forma:


0 ) ( ) (
1 1
1
1
2
1
2
= + + z z
dt
dz
z
dt
z d
ψ ϕ
(5.17)

Fiind vorba de mici oscilaţii se neglijează z
1
2
în raport cu z
1
şi
2
1
|
.
|

\
|
dt
dz
în raport cu
dt
dz
1
. Ecuaţia (5.17) se simplifică:

0
3
) ( ) (
2
1
0
0 1
2
0 0
2
0
0
2
1
2
=


+




+ z
h H
h H
LA
gA
dt
dz
h H A
C
h H v L A
C h g
dt
z d
a
a
c
a
a c a a
a
(5.18)

unde C = N / γη . Ecuaţia (5.18) are forma:

184

0 2
1
1
2
1
2
= + + z b
dt
dz
a
dt
z d
(5.19)

care este o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi constanţi, de ordinul 2. Dacă b > 0, ceea
ce revine la h
a0
< H/3 şi este îndeplinită de toate uzinele hidroelectrice, ecuaţia
corespunde unei mişcări oscilatorii. Pentru ca oscilaţiile nivelului apei din castel să fie
amortizate este necesar ca a ≥ 0. Condiţia se transformă în impunerea unei arii
minime pentru castel:


) ( 2
0 0
2
0
min ,
a a
a
Th c
h H h
A L
g
v
A A

= ≥
(5.20)

Coniţia (5.20) a fost stabilită de Thoma, iar aria A
Th
se mai numeşte aria Thoma. La
dimensionarea castelelor se utilizează relaţia:


Th c
A FS A =
min ,
(5.21)

în care intervine un factor de siguranţă FS, denumit şi coeficient de siguranţă. Pentru
prudenţă factorii de siguranţă se aleg în domeniul 1,5 ... 1,8, datorită incertitudinii
evaluării pierderii de sarcină h
a0
care

are o pondere mare în relaţia (5.20). Factorii de
siguranţă

pot fi reduşi atunci când centrala este interconectată cu alte centrale cu
putere mai mare care contribuie de asemenea la servicii de sistem.

Influenţa interconectării mai multor centrale
Dacă amenajarea prevăzută cu castel de echilibru este cuplată în paralel cu alte
centrale, secţiunea minimă a castelului respectivei amenajări este considerabil
micşorată prin aportul celorlalte centrale la preluarea aceloraşi cerinţe din reţea.

Notind cu N
s
puterea totală a centralelor care preiau variaţiile de sarcină şi cu N
puterea centralei studiate prevăzută cu castel, contribuţia acesteia este K = N / N
s.
Se
poate demonstra că pentru cazul micilor oscilaţii secţiunea minimă a castelului, ce
asigură stabilitatea oscilaţiilor, capătă urmatoarea expresie:

− −

≥ ) 1 (
2
3
1
) ( 2
0 0
2
0
min ,
K
h H h
A L
g
v
A
a a
a
c (5.22)


Pentru K=1 (o singură centrală pe reţea), se regăseşte rezultatul A
c,min
= A
Th.
Cu cît K
este mai mic, adică influenţa centralelor exterioare creşte, aria minimă creşte şi ea, iar
la K = 1/3 nu se mai impune condiţia de arie minimă. Apare avantajoasă posibilitatea
ca anumite centrale cu castele de echilibra foarte mici sa fie totuşi stabile când sunt
cuplate cu grupuri de centrale stabile. In acelaşi timp, trebuie remarcat faptul că
alegerea dimensiunilor castelului trebuie făcută cu atât mai multă prudenţă cu cât
centrala este de putere mai mare.


185
Eficacitatea hidraulică şi tipuri de castele
Eficacitatea hidraulică a unui castel se defineşte prin rata de accelerare sau de frânare
a mişcării apei pe aducţiune în cazul manevrelor de reducere sau de creştere a
debitului turbinat. Un castel de echilibru este cu atât mai eficace cu cât rata de frânare
/ accelerare este mai mare. Urmarea directă este reducerea volumului da apă care
trebuie înmagazinat sau, după caz, furnizat de castel. Rezultă deci că volumul
castelului este mai mic, cu efect favoarabil asupra costurilor de investiţie. Eficacitatea
hidraulică a castelului are efect favorabil şi în operarea centralei, prin reducerea
amplitudinii şi a duratei regimului tranzitoriu de trecere de la un regim de funcţionare
la altul. În cele ce urmează, se prezintă principalele tipuri de castele care sunt utilizate
în amenajările hidroenergetice, punând în evidenţă de fiecare dată eficacitatea
hidraulică a respectivului tip de castel.

Castelul cilindric simplu
Acest tip de castel este alcătuit dintr-un puţ cilindric sau un turn cilindric, legat la
partea inferioară cu aducţiunea, prin intercalare pe aducţiune sau printr-o conductă
scurtă (fig. 5.48). În multe situaţii castelul se realizează parţial în puţ, având o zonă
aeriană sub formă de turn.














Figura 5.48. Scheme pentru castelul cilindric simplu

Diametrul puţului castelului se alege din condiţia de limitare a salturilor maxime şi
minime şi din condiţia de a avea asigurată stabilitatea la micile oscilaţii. Condiţia de
stabilitate determină diametrul castelului în cazul amenajărilor cu căderi mici şi
aducţiuni scurte, iar condiţia de limitare a saltului determină diametrul castelului în
cazul amenajărilor cu căderi mari, sau aducţiuni lungi.

Dezavantajul acestui tip de castel constă în faptul că necesită volumul cel mai mare
comparativ cu celelalte tipuri. Accelerările sau frânările masei de apă se produc în
timp relativ îndelungat, iar acţiunea castelului este o acţiune lentă. Din aceste motive
castelul cilindric simplu se utilizează numai în cazul amenajărilor cu aducţiuni scurte
cu diametre mici şi căderi mici. Avantajul castelului simplu provine din faptul că
oscilaţiile relativ lente ale nivelului apei în castel sunt favorabile pentru reglajul
turbinelor.

Pentru exemplificare, în figura 5.49 este prezentat castelul cilindric de la UHE
Dobreşti. Pe primii 19 m construcţia este subterană, sub formă de puţ, având
Camera
castelului
Aducţiune
Conductă de
legătură
186
cămăşuiala formată dintr-un inel de beton exterior de 30 ... 35 cm şi un inel interior de
beton armat cu aceleaşi grosimi. Radierul are forma unei pâlnii, pentru a colecta
eventualele depuneri aluvionare provenite de la apa din castel. Pe ultimii 11m castelul
este suprateran, sub forma unui cilindru de beton armat, cu o platformă pentru
mecanismele de manevră ale vanelor.




















Figura 5.49. Castelul de echilibru de la UHE Dobreşti

În cazul unor centrale de putere mică, de tipul microhidrocentralelor, castelele
cilindrice simple se pot realiza şi sub forma unor conducte metalice pozate pe versant
(fig.5.50). Dacă castelul cilindric cu diametrul D este înclinat faţă de orizontală cu
unghiul θ, aria suprafeţei apei, care contează ca arie a castelului, va creşte până la
θ
π
cos
1
4
2
D
.















Fig ura 5.50. Castel cilindric pozat pe versant
187
Castelul cu camere
Castelul cu camere este alcatuit dintr-un puţ central, numit coloana castelului, şi două
lărgiri, numite camere, situate în zonele saltului maxim şi respectiv minim. În figura
5.51 este prezentat modul de funcţionare al castelului cu camere, comparativ cu un
castel cilindric simplu.



















Figura 5.51. Comparaţie între funcţionarea castelul cilindric simplu şi a castelului cu
camere

La funcţionarea în regim a uzinei nivelul apei se gaseşte în coloana castelului. La o
scădere bruscă a sarcinii centralei, apa se ridică rapid în coloană şi umple camera
superioară. Creşterea nivelului se face repede în limitele coloanei, dar se încetineşte
semnificativ în dreptul camerei. La creşterea sarcinii centralei, nivelul coboară rapid
în coloană, până când ajunge în dreptul camerei inferioare, care furnizează
preponderent necesarul de debit până la realizarea noului regim de curgere în
aducţiune. Energia cinetică a apei din aducţiune se transformă în energie potenţială la
trecerea în castel, prin ridicarea nivelului apei. Invers, la curgerea din castel spre
aducţiune, energia potenţială a volumului de apă din castel se transformă în energie
cinetică a apei din aducţiune.

La o manevră de aruncare din sarcină, în cazul castelului cu camere centrul de
greutate al volumului de apă acumulat în castel
CC
ac
V este aşezat mai sus decât centrul
de greutate al volumului
CCS
ac
V din cazul castelului cilindric simplu, ceea ce revine la
faptul că aceeaşi cantitate de energie poate fi înmagazinată într-un volum mai mic
(
CCS
ac
CC
ac
V V < ). Reducerea de volum este importantă, aducând economii de cost de
investiţie.

Castelul cu camere se adoptă în cazul amenajărilor la care nivelul de apă din lacul de
acumulare variază în limite foarte largi. Camera superioară se dispune deasupra
nivelului maxim din lac, pentru a limita amplitudinea saltului produs de o manevră de
închidere bruscă la lac plin. Camera inferioară se plasează sub cota nivelului dinamic
CCS
t
t
∆F
∆F’
CC
CC
CCS
CCS
ac
V
CC
ac
V
188
corespunzător nivelului minim energetic, pentru a limita amplitudinea saltului produs
de o manevră de pornire la nivel minim în lac.

Aria coloanei castelului se alege din condiţia de stabilitate la micile oscilaţii,
respectând condiţia Thoma:

) ( 2
0 0
2
0
min ,
a a
a
Th c
h H h
A L
g
v
A A

= ≥
(5.20’)

Se observă că această condiţie face ca un castel cu camere să devină economic în
cazul căderilor mari, pentru că aria minimă impusă este relativ mică şi deci volumul
coloanei este mic. Castelul cu camere devine mai puţin indicat pentru căderi mici,
pentru că diametrul puţului coloanei, impus de condiţia de amortizare a micilor
oscilaţii, poate deveni foarte mare şi volumul coloanei ajunge de acelaşi ordin de
mărime cu cel al camerelor.

Castelul cu camere se poziţionează parţial sau chiar total în subteran. Camera
inferioară ia forma uneia sau mai multor galerii dispuse radial faţă de puţ, iar camera
superioară este realizată suprateran, ca un rezervor de diametru mare, deschis la partea
superioară. Atunci când situaţia topografică nu permite o asemenea dispoziţie, camera
superioară se realizează ca o galerie.

Rezolvările constructive sunt prezentate în cele ce urmează pe baza unor exemple
caracteristice. Castelul uzinei hidroelectrice Someş (fig. 5.52) are o dispoziţie clasică,
camera inferioară fiind radial dispusă faţă de puţul castelului, iar camera superioară
fiind un rezervor clindric.























Figura 5.52. Castel de echilibru cu camere

189
Se remarcă dispunerea specială a camerei inferioare, sub forma a două galerii mai
scurte în loc de o galerie unică. Castelul fiind amplasat pe un bot de deal, galeriile
care formează camera inferioară s-au orientat spre interiorul masivului, pentru a avea
acoperirea de rocă corespunzătoare.

Realizarea camerei inferioare sub forma uneia sau mai multor galerii dispuse radial
faţă de puţ, galerii în fund de sac, implică o serie de inconveniente. Pentru a se asigura
scurgerea apei la golirea camerei, radierul trebuie să aibă o pantă către puţ de minim
0,10 ... 0,15 %. Pentru a asigura evacuarea aerului la reumplerea camerei, cheia
galeriei trebuie să aibă o contrapantă de la puţ spre extremitatea din spre masiv.
Rezultă deci o secţiune variabilă pentru galeria camerei inferioare, cu arie
descrescătoare de la puţ spre extremitatea acesteia. Excavarea, dar mai ales betonarea
unei galerii cu secţiune variabilă complică şi scumpeşte lucrarea.

Pentru a se evita acest inconvenient, camera inferioară se plasează în circulaţia apei
dintre aducţiune şi puţ (fig. 5.53). Camera devine o galerie de legătură între galeria de
aducţiune şi puţul castelului, cu o uşoară pantă către aducţiune. Secţiunea galeriei
camerei este constantă, facilitând execuţia.




















Figura 5.53. Castel cu camera inferioară în circulaţie

În ceea ce priveşte camera superioară, dispusă suprateran, soluţia poate fi un rezervor
cilindric (ca în fig.5.52), sau un rezervor tronconic (ca în figura 5.53). Rezervorul
cilindric are o execuţie mai simplă, dar este mai puţin economic. Mai întâi volumul
unei camere cilindrice este mai mare decât volumul unei camere tronconice. După
cum se poate urmări în figura 5.54, utilizând concepul energetic, la salt maxim (Ec)
aducţiune = (Ep) castel, adică energia cinetică a apei care intră în castel este egală cu
energia potenţială a apei înmagazinate în camera suprioară (mv
2
/2 = mgh). Prin forma
tronconică h
2
> h
1
, ceea ce conduce la m
2
< m
1
. Rezultă deci că în cazul camerei
tronconice, prin ridicarea centrului de greutate al apei înmagazinate, eficacitatea
creşte, deci volumul camerei superioare scade.

190


















Figura 5.54. Comparaţie între eficacitatea hidraulică a camerei tronconice faţă de
camera cilindrică

Un al doilea argument în favoarea formei tronconice a camerei superioare este
furnizat de comportarea structurală. Cu notaţiile din figura 5.55, dacă se consideră că
stabilirea grosimii şi armării peretelui camerei se face pentru eforturile inelare şi
admiţând, pentru simplificare, valabilitatea relaţiei cazanelor atunci efortul inelar este
t
r p
= σ , de unde rezultă că grosimea peretelui
σ
γ
σ
r z pr
t = = creşte liniar spre bază.
În cazul camerei tronconice produsul dacă raza scade liniar spre
baza camerei şi deci grosimea peretelui camerei se poate menţine constantă, situaţie
avantajoasă pentru execuţie.














Figura 5.55. Notaţii privind solicitările camerei superioare

O problemă specifică camerei superioare supraterane o constitue legătura structurală
dintre peretele camerei şi radier. La umplerea camerei apar variaţii foarete mari de
temperatură în peretele camerei. În regim de vară, când camera este goală şi insolată,
temperatura peretelui ajunge la θ = 40 ... 50
0
C. Când, datorită unei manevre de
. ) ( const z r p = ∗
CG
191
reducere de sarcină, apa rece de pe aducţiune se ridică în cameră, temperatura
pereţilor coboară brusc la θ = 6 ...8
0
C. Datorită variaţiei de temperatură apare tendinţa
de deplasare radială a peretelui. Dacă acesta ar fi încastrat în radier ar apare momente
încovoietoare foarte mari. Pentru a elimina aceste solicitări extreme, rostul trebuie să
permită deplasările radiale (fig. 5.56). De fapt nu este vorba de o eliminare totală a
efectelor de încovoiere ci numai de o reducere semnificativă, pentru că frecările
împiedică parţial deplasările.


Figura 5.56. Rostul cameră superioară – radier

După cum s-a arătat, atunci când situaţia topografică nu permite amplasarea unei
camere supraterane, camera superioară se realizează sub forma unei galerii. În figura
5.57 este prezentat un astfel de castel, adoptat la UHE Sebeş, treapta Şugag.























Figura 5.57. Castelul treptei Şugag, cu camera superioară sub formă de galerie



192
Castelul cu diafragma
Castelul cu diafragmă este un castel cilindric cu secţiune constantă, la care orificiul
sau conducta de legatură cu aducţiunea are o arie redusă, care hidraulic crează un
efect de diafragmă (fig. 5.58).














Figura 5.58. Principiul de funcţionre a castelului cu diafragmă

În situaţia reducerii sarcinii la centrală, excedentul de debit este înmagazinat în castel.
Înainte de manevră, în punctul de legatură presiunea din aducţiune şi presiunea dată
de apa din castel sunt egale, iar nivelul în castel este stabil. La trecerea apei din
aducţiune în castel nivelul din castel creşte, iar în diafragmă se produce pierderea de
sarcină
g
v
h
d
d d
2
2
ξ =
. Variaţia presiunii la baza castelului este:

(5.23)


Se crează o diferenţă importantă între presiunea din galerie şi cea dată de castel, şi,
deşi creşterea nivelului în castel este redusă, contrapresiunea totală ∆p ia valori mari.
Ca urmare, se produce o frânare a masei de apa din aducţiune mult mai energică decât
în cazul în care nu ar fi fost diafragma. Datorită eficacităţii hidraulice sporite volumul
castelului se reduce semnificativ.

În situaţia creşterii sarcinii la centrală, apa este preluată în primă fază din castel. La
tecerea prin diafragmă se produce o pierdere de sarcină care creează o diferenţă
importantă de presiune la baza aducţiunii şi ca urmare creşte efectul de accelerare a
apei din aducţiune. De obicei, datorită condiţiilor mai puţin severe la pornire, care se
face controlat, faţă de situaţia aruncării din sarcină, diafragma este asimetrică, cu
pierderi de sarcină mai mari la intrarea în castel.

Dacă aria diafragmei este mare, efectul pierderilor de sarcină este redus şi
comportarea castelului cu diafragmă devine asemănătoare cu aceea a castelului
simplu. Dimpotriva, dacă aria diafragmei este foarte mică, contrapresiunile sau
depresiunile sunt mari, dar prin reflexiile produse în diafragmă undele de
suprapresiune din lovitura de berbec se propagă pe aducţiune cu valori aproape
neinfluenţate de castel. Un criteriu de stabilire a ariei diafragmei este acela ca la
pornirea centralei, pierderea de sarcină să nu fie mai mare decât coloana de apă din
∆p
V
d
; ) (
d a
h h z p γ γ + + = ∆
193
castel în ipoteza nivelului minim, spre a evita apariţia cavitaţiei. Datorită interferenţei
dinte undele de suprapresiune şi fenomenul de oscilaţie în masă, nu este
recomandabilă adoptarea acestui tip de castel la centrale cu căderi mari şi condiţii
severe de reglaj.

Pentru exemplificare, în figura 5.59 este prezentat castelul uzinei hidroelectrice Bicaz,
care are diafragmă la racordul cu galeria de aducţiune. Diafragma este dispusă la
partea inferioara a aducţiunii, acolo unde aceasta străbate puţul castelului.




















Figura 5.59. Castelul de la UHE Bicaz

Constructiv diafragma este formată din 2x3 orificii de 0,7 X 3,0 m practicate în galeria
de aducţiune, în zona de trecere a acesteia prin cuva castelului. Hidraulic, diafragma
este asimetrică, realizând o pierdere de sarcină locală de 12 m la intrarea apei şi de 10
m la ieşirea apei din castel. Înălţimea totală a castelului este de 80 m, din care 17,0 m
sub forma de cameră supraterană. O instalaţie de telelimnigraf transmite în camera de
comandă a ccntralei variaţia nivelului din castel. Una dintre diagramele oscilaţiilor
înregistrate se poate urmări în figura 5.60.

Utilizarea diafragmei pentru creşterea eficacităţii castelului se poate face şi în cazul
castelului cu camere, în special atunci când sunt căderi foare mari şi efectul camerei
superioare se manifestă numai la cote ridicate în lac. Pentru exemplificare, în figurile
5.61 şi 5.62 sunt prezentate castelele de echilibru de la centralele Ciunget, din
România şi Grand Maison din Elveţia.

În cazul centralei Ciunget, de la AHE Lotru, căderea este de 809 m. Diafragma
intercalată între galeria de aducţiune şi puţul castelului contribuie semnificativ la
amortizarea mai rapidă a oscilaţiilor, favorizând reglajul.



194
























Figura 5.60. Diagrame de oscilaţii înregistrate la castelul de la UHE Bicaz























Figura 5.61. Castelul de echilibru de la centrala Ciunget – Lotru, cu camere şi
diafragmă

195
În cazul centralei Grand Maison căderea este de 926 m. Castelul are numai cameră
superioară, cu efect diferenţial (ale cărui avantaje se vor discuta la punctul următor)
iar eficacitatea hidraulică este asigurată şi de diafragmă. Din punct de vedere
constructiv se remarcă sistemul de drenaj destinat controlului presiunilor interstiţiale
din masivul de rocă. Fără drenaj s-ar fi putut crea presiuni mari pe extradosul
cămăşuelii puţului la salt minim, cînd nivelul din puţ scade rapid, dar ar fi putut fi
afectată şi stabilitatea generală a versantului.
































Figura 5.62. Castelul de echilibru de la amenajarea hidroenergetică Grand Maison

Castelul diferenţial (tip Johnson)
Constructiv acest tip de castel este format din camera castelului şi dintr-o coloană de
diametru redus, de acelaşi ordin de mărime cu al aducţiunii, care este plasată în
interiorul camerei castelului (fig. 5.63). La bază, coloana comunică cu camera, iar la
partea superioară are prevăzut un deversor. Poziţia coloanei în interiorul castelului
poate fi centrală sau laterală. Comunicarea dintre camera castelului şi aducţiune se
face printr-un orificiu inelar cu o secţiune redusă, cu efect de diafragmă.



196
Funcţionarea castelului cu diafragmă este przentată comparativ cu aceea a castelului
cilindric simplu, faţă de care se evidenţiază surplusul de eficacitate hidraulică. La
reducerea sarcinii centralei apa se ridică rapid în coloana interioară, realizând o
contrapresiune care produce frânarea apei din aducţiune. O parte mică din debitul care
intră în castel pătrunde şi prin orificiul inelar în camera propriu-zisă, dar umplerea
acesteia se produce după ce nivelul din cloană depăşeşte cota superioară a acesteia şi
apa deversează în cameră. Faţă de un castel cilindric simplu, ridicarea nivelului şi deci
formarea forţei de contrapresiune la baza aducţiunii se produce suficient de rapid
pentru a asigura o bună eficacitate, permiţând in acelasi timp un reglaj convenabil.



Figura 5.63. Comportarea la salt maxim a castelului diferenţial comparativ cu
comportarea la aceaşi manevră a castelului cilindric simplu

La creşterea sarcinii centralei se produce o coborâre rapidă a nivelului în coloană,
realizând în timp scurt diferenţa de presiune pentru accelerarea apei din aducţiune.
Nivelul din cameră coboară mai lent, datorită rezistenţei hidraulice a legăturii cu
coloana, alimentând surplusul de debit prin orificiul inelar de la baza acesteia.

Castelul diferenţial reprezintă tipul cel mai potrivit pentru castelele supraterane, la
centrale cu căderi medii sau mici. Aria minimă a castelului care asigură îndeplinirea
condiţiei de stabilitate hidraulică, şi care rezultă relativ mare pentru aceste centrale, nu
mai constitue o limitare. Aria minimă se referă de această dată la aria camerei, dat
fiind faptul că la micile oscilaţii vitezele apei prin orificiile de legătură ale camerei cu
aducţiunea nu induc pierderi de sarcină semnificative.

Efectul diferenţial se utilizează frecvent la camera superioară a castelului cu camere.
Un dezavantaj al castelului cu camere provine din faptul că ridicarea nivelului în
castel se face lent în zona camerei superioare, respectiv coborârea se face lent în zona
camerei inferioare. Rezultă o scădere a eficacităţii castelului şi mărirea perioadei
oscilaţiilor. Inconvenientul se poate înlătura prin prevederea în camera superioară a
unei coloane, legată direct cu puţul castelului şi prin orificii cu camera superioară. La
salt maxim nivelul creşte rapid, de data asta pâna la cota superioară a coloanei, care
poate depăşi cota superioară a camerei. Camera superioară se umple prin deversare.
La coborârea nivelului apa din cameră se scurge în puţ prin orificii.

197
În figura 5.64 este prezentat castelul cu efect diferenţial construit la uzina
hidroelectrică Moroeni. Efectul difereţial realizat la partea superioară are o deosebită
eficacitate la limitarea saltului maxim. Puţul vertical de 2,20 m diametru se continuă
la partea superioară cu o coloană circulară de beton armat do 4,20 m înălţime,
prevazută cu creastă deversantă. La partea inferioară puţul are o cameră orizontală cu
diametrul mediu de 3,85 m şi lungimea de 39,0m. Datorită condiţiilor geologice bune
şi a presiunii de lucru reduse, căptuşeala castelului s-a realizat în întregime din beton
simplu de 30 cm grosime. La interior betonul este protejat cu un torcret sclivisit de 6
cm.























Figura 5.64. Castel cu efect diferenţial în camera superioară


Castele de tipuri combinate
În această categorie se înscriu castele de echilibru care combină elemente de la
tipurile de castele tradiţionale, în măsură să contribuie sinergetic la creşterea
eficacităţii hidraulice. Exemplul oferit de castelul de la uzina hidroelectrică Retezat,
pe Râul Mare este concludent (fig. 5.65). Este un castel cu camere, care are camera
inferioară în circulaţie, camera superioară supraterană de formă formă tronconică, cu
efect diferenţial, iar legătura dintre puţul castelului şi camera inferioară se face printr-
o diafragmă asimetrică.

Galeria care formează camera inferioară are o lungime de 200 m şi un diametru de
6,30 m, contribuind esenţial la funcţionarea eficace la nivele reduse în lac. Orientarea
camerei inferioare este la 45
0
faţă de galeria de aducţiune, pentru a evita interacţiunea
dintre goluri la execuţie.


198























Figura 5.65. Castelul de echilibru de la UHE Retezat

Poziţii alternative ale castelelor de echilibru
În cazul uzinelor hidroelectrice subterane, fenomenele legate de regimul nepermanent
indus de manevrele la centrală se pot manifesta pe circuitul hidraulic, atât pe
aducţiune, cât şi pe galeria de fugă (fig.5.66).




















Figura 5.66. Poziţia castelelor de echilibru ăn cadrul uzinelor subterane

Diafragmă
Curgere libera
199
În funcţie de lungimile relative ale acetora şi de regimul de curgere din galeria de fugă
castelul de echilibru se poziţionează la capătul aducţiunii, înainte de galeria forţată,
sau în aval, imediat după ieşirea din turbine. În figura 5.66 se prezintă, cu titlu
informativ, alternativele de amplasare a castelelor de echilibru pentru diferite
configuraţii ale firului principal al amenajării.

Pentru derivaţia amonte castelul se impune numai în cazul aducţiunilor lungi, la care
suprapresiunile dinamice din lovitura de berbec trebuie limitate prin reflexie în castel
(cazurile b şi e din figură). Pentru galeria de fugă, castelul intervine atunci când
lungimea galeriei este mare şi /sau regimul de curgere est sub presiune.

5.4.3. Case de vane

Pe circuitul hidraulic al unei uzine hidroelectrice se intercalează o succesiune de
organe de închidere, de la priză până la turbine (fig. 5.67). Din amonte spre aval se
întânesc mai întâi vanele de la priza energetică. Acestea închid accesul apei pe
aducţiune în perioadele de revizii sau reparaţii. La funcţionarea curentă a uzinei
vanele de la priză sunt deschise. Casa de vane care le adăposteşte face parte din
construcţia prizei şi nu face obiectul acestui paragraf.


















Figura 5.67. Dispunerea vanelor pe circuitul hidraulic al UHE

Vanele care închid accesul apei la turbine sunt poziţionate fie înainte de clădirea
centralei, când au o încăpere sau o cavernă proprie, fie chiar în clădirea sau caverna
centralei. Despre dispunerea acestor vane s-a discutat în paragrafele privitoare la
structura centralelor hidroelectrice. La funcţionarea curentă aceste vane sunt deschise,
reglajul debitului şi închidrea accesului apei la turbine fiind asigurate de aparatul
director. Vana se închide când grupul este în repaos pentru un timp mai îndelungat,
sau când se fac revizii sau intervenţii la turbine.

Conducta sau galeria forţată este prevăzută, imediat în aval de castel, cu vane cu
închidere rapidă. Denumirea provine de la condiţia de a închide rapid conducta sau
galeria în cazul unei avarii. Aceste vane mai servesc la închiderea accesului apei în
priză
Vana de admisie la turbine
E
200
derivaţia forţată la reparaţii şi revizii, şi la reglarea debitului la umplcrca conductei
forţate.

Vanele cu închidere rapidă sunt dispuse în casa vanelor, care este o încăpere special
amenajată pentru a asigura protecţia faţă de intemperii a vanelor şi a dispozitivelor de
manevră (fig. 5.68 şi 5.69). În casa vanelor se asigură şi spaţiile necesare montării şi
demontării vanelor şi a mecanismelor pentru revizii şi reparaţii.



Fig. 5.68. Casa vanelor în cazul conductelor forţate

Echipamentul din casa vanelor cuprinde:
- Vana principală (vana de serviciu), care închide şi deschide acccsul apei pe
conductele sau galeria forţată. Această manevră se produce destul de rar, la revizii sau
în cazul avariei conductei sau galeriei forţate sau în cazul ieşirii din funcţiune a
turbinei, când vana se închide automat. Pentru vana principală se aleg vane mai
simple şi mai robuste, cele mai folosite fiind vanele fluture sau vanele plane în
carcasă. Comanda de închidere automată este dată la depăşirea vitezei de regim pe
derivaţie.
- Vana auxiliară (vana batardou), care este dispusă în amonte de vana
principală. Este de obicei o vană fluture sau o vană plană care se comandă
electromecanic.
- By-passul (conducta de ocolire), prin care se realizează umplerea conductei
forţate cu un debit redus ( cca 1/20 din debitul instalat), pentru a evita şocul unei mase
mari de apă în cădere. By-passul mai foloseşte la egalarea presiunii pe cele două feţe
ale vanei principale, pentru deschideri comode sau deblocări.
-Ventilele de aerisire, dispuse în aval de vane, care evită apariţia depresiunilor
în conductă la închideri bruşte şi permit evacuarea aerului la umplerea conductei.
201
În cazul conductelor forţate, casa de vane este dispusă la zi. De multe ori face corp
comun cu portalul de ieşire al tronsonului subteran care vine de la castel si reprezintă
în acelaşi timp primul masiv de ancoraj al conductei fortate (fig. 5.68). Dimensiunile
interioare sunt determinate de gabaritele echipamentului, iar partea masivă de beton
rezultă din condiţia de stabilitate sub acţiunea forţelor transmise de conductă.
Fundarea se face în mod obligatoriu pe rocă sănătoasă.

La centralele subterane casa vanelor se execută în subteran (fig. 5.69), într-o cavernă
proprie pe traseul galeriei forţate. Bolta şi pereţii casei vanelor se realizează prin
simpla captuşire a conturului excavat.


Figura 5.69. Casă de vane pe galeria forţată

Accesele sunt asigurate de obicei de galeriile care au servit la execuţia ansamblului de
presiune. Probleme speciale sunt ridicate de climatizarea sau cel puţin ventilarea
cavernei, pentru a asigura condiţii normale pentru vane şi echipament.

BIBLIOGRAFIE

Brekke, H. (2005). Choice of equipment for hydro. Trondheim, Norway.

Brown J.,G. (1970). Centrale hidroelectrice de putere mare. Editura Tehnică,
Bucureşti.

Bâlă, M., Popa, Gh., Ion, M. (1981). Construcţii hidrotehnice subterane. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Cochet, P. (1991). The Turkwel multipurpose scheme reaches commissioning in
Kenya. Water Power and Dam Construction, Volume 43, Number 3, March.

Cojocar, M. (2005). Hidroconstrucţia 1950-2005.Tradiţie şi modernitate.

202
Cogălniceanu, A., Iorgulescu, F. (1967). Orientări actuale în hidroenergetică. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.

Electricite d’Emosson. (1971). Usines hydro-electrique d’Emosson. Chamonix.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Kjølle, A. (2001). Hydropower in Norway. Mechanical Equipment. Trondheim,
Norway.

Lawrence, S. (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Philipp Holzmann AG (1997). Underground works for the Ertan hydroelectric power
plant in China. Frankfurt.

Popescu, M. (2008). Uzine hidroelectrice şi staţii de pompare. Funcţionarea
hidraulică la regimuri tranzitorii. Editura Universitară, Bucureşti.

Press, H. (1954). Stauanlagen und Wasserkraftwerke. III Teil: Wasserkraftwerke.
Verlag von Wilhelm Ernst & Sohn, Berlin.

Prişcu, R. (1974). Construcţii Hidrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.

Prişcu, R., Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.

Stematiu, D. (2008). Mathematical models for large underground structures. Scientific
Bulletin Series: Mathematical Modelling in Civil Engineering, no.2.

Stematiu, D. (2006). Evaluarea stării de siguranţă pentru canalul de aducţiune,
camera de încărcare conductele forţate şi centrala hidroelectrică Vaduri. Raport
către Hidroelectrica. Bucureşti.

Wikipedia. (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.
203




6

CENTRALE HIDROELECTRICE ÎN FRONTUL
BARAT

6.1. ELEMENTE CARACTERISTICE

După cum s-a arătat şi în capitolul precedent, centrala hidroelectrică reprezintă corpul
de clădiri si echipamente electro-mecanice, din cadrul unei uzine hidroelectrice, în
care se realizează transformarea energiei hidraulice în energie electrică. Echipamentul
electromecanic cuprinde echipamentul principal, format din turbine şi generatoare, şi
echipamentul şi instalaţiile auxiliare.

Centralele din frontul barat prezintă o serie de caracteristici proprii, care le deosebesc
de centralele pe derivaţie, la care construcţia este doar „gazda”echipamentului. O
imagine concludentă a poziţiei şi a condiţiilor structurale a unei centrale din frontul
barat se poate urmări în figura 6.1.


















Figura 6.1. Frontul barat al unei uzine hidroelectrice cu centrala în front

În primul rând, structura centralei este un veritabil baraj, care trebuie să rămână stabil
şi să reziste forţelor ce provin din prezenţa apei în cele două biefuri, amonte şi aval de
centrală. Tratarea fundaţiilor, analiza structurală, exigenţele de siguranţă sunt la fel ca
pentru baraje.
Centrala hidroelectrică
Baraj deversor
Baraj de închidere
204
Căderile pentru care se adoptă acest tip de centrală sunt limitate la 25 ... 30 m, şi ca
urmare a presiunilor mai mici ale apei din circuitul hidraulic, priza, camera spirală şi
aspiratorul sunt realizate ca parte a structurii de beton armat a centralei. În situaţii
speciale parte din circuitul hidraulic poate fi blindat, dar de regulă suprafeţele de
curgere sunt din beton.

Echiparea centralelor din frontul barat corespunde şi ea căderilor mici şi medii la care
lucrează, fiind cu turbine Kaplan sau Bulb, sau variante ale acestora. Circuitul
hidraulic, care defineşte centrala, este dictat de tipul de turbină şi deci alcătuirea
constructivă depinde esenţial de echipare. Cea de a doua condiţie care influenţează
alcătuirea constructivă este stabilitatea la alunecare a centralei, care la rândul ei
depinde de caracteristicile terenului de fundare. Fiind construcţii masive şi grele,
centralele se fundează în majoritatea cazurilor pe rocă.

Ca urmare a acestor condiţionări, clădirile centralelor baraj sunt construcţii spaţiale
complexe, alcătuite dintr-un număr mare de elemente cu contur complicat şi rigiditate
variabilă, legate monolit. Spre deosebire de suprastructură, care şi de această dată
constitue o hală industrială obişnuită, infrastructura are deschideri variabile şi
contururi curbe.

6.2. DISPOZIŢIA GENERALĂ A CENTRALELOR BARAJ ECHIPATE CU
TURBINE KAPLAN

6.2.1. Elemente componente şi particularităţi constructive

Dispoziţia generală
Dispoziţia generală a unei centrale echipate cu turbine Kaplan şi elementele sale
componente se poate urmări în figura 6.2. Fiecare centrală are însă alcătuire
constructivă proprie, depinzând de cădere, de condiţiile de fundare şi de integrarea în
frontul barat. Aceste particularităţi vor fi evidenţiate pe baza unor exemple specifice.
Revenind la figura 6.2, se disting trei componente principale: priza, centrala propriu-
zisă şi spaţiile anexă.

Priza centralei, cuprinsă între frontul grătarului şi camera spirală, are aceleaşi
elemente componente ca orice priză de barare. Grătarul sprijină în partea superioară
pe un timpan, care are şi rolul de a împiedica plutitorii să pătrundă la turbine.
Curăţirea periodică a grătarului se face cu o maşină de curăţire care menţine liberă
secţiunea de intrare şi previne creşterea pierderilor de sarcină. Nişele de batardou
permit, prin montarea elementelor de batardou, punerea la uscat a centralei pentru
revizii sau intervenţii. Datorită secţiunii de acces mari, în camera prizei se prevăd pile
de dirijare, care asigură o curgere fără circulaţie transversală sau desprinderi, cu zone
de apă moartă. În acelaşi timp pilele de dirijare fragmentează deschiderea pentru
batardouri şi conduc la reducerea dimensiunilor elementelor de batardou şi la
creşterea manevrabilităţii.

Centrala propriu-zisă este formată din infrastructură şi suprastructură, a căror
delimitatare în elevaţie o face planşeul sălii maşinilor. Infrastructura cuprinde
circuitul hidraulic al centralei, care, pentru un grup, este format din camera spirală şi
aspirator, şi elementele de susţinere a turbinei şi generatorului. În cazul secţiunilor de
curgere mari, în cotul aspiratorului se introduc aripi de dirijare a curgerii.
205















































Figura 6.2. Dispoziţia generală a unei centrale baraj echipată Kaplan


SECŢIUNE TRANSVERSALĂ
VEDERE ÎN PLAN ŞI SECŢIUNE ORIZONTALĂ
Maşină de
curăţat grătarul
Aspirator
Camera spirală
Suprastructură
Infrastructură
Bloc de
montaj
Nişe batardou
Sala
maşinilor
Pilă intermediară
206
Suprastructura cuprinde sala maşinilor, în care se află excitatricea, panourile de
comandă, panourile electrice etc. Tot ca parte a infrastructurii se consideră şi podul
rulant, care asigură montajul şi transportul în centrală a componentelor
echipamentului mecanic şi electric. Într-una din extremităţile sălii maşinilor se află
blocul de montaj, o platformă realizată de obicei la aceaşi cotă cu a sălii maşinilor, pe
care se realizează operaţiuni de montaj, revizii, reparaţii.

Spaţiile anexă se dezvoltă pe seama extinderilor impuse de circuitul hidraulic. De
regulă, după cot, aspiratorul are lungime mare, ceea ce crează posibilitatea de
amenajare a unor platforme aval de sala maşinilor, pe care se pot plasa
transformatoarele sau parte a gospodăriilor anexă. La ieşirea din aspirator sunt
prevăzute nişe de batardou, pentru punerea la uscat a centralei. Aspiratorul este
prevăzut cu o pilă intermediară, cu dublu rol: asigură curgerea apei spre bazinul de
liniştire fără circulaţie transversală şi zone de apă moartă şi în acelaşi timp
fragmentează deschiderea batardourilor, cu efectele favorabile menţionate anterior.

Pe spaţiile adiacente se pot amplasa şi alte construcţii de deservire a centralei, cum ar
fi blocul de comandă, atelierele mecanice, spaţiile de depozitare etc.

Influenţa căderii
Secţiunea transversală a centralei se dispune conform cerinţelor circuitului hidraulic,
care tranzitează prin turbină apa între cele două biefuri. La căderi mari blocul prizei
este plasat la cote semnificativ mai mari decât cota aspiratorului (fig. 6.3). Pentru a
îmbunătăţi condiţiile de stabilitate, pragul amonte al radierului prizei se adânceşte. Pe
seama gabaritelor mai mari, în prag se pot instala capcane pentru aluviunile târâte.
























Figura 6.3. Secţiune transversală printr-o centrală cu cădere mare
Max

207
O dispoziţie constructivă deosebită o prezintă centrala de la UHE Someşul Cald (fig.
6.4), care se află în frontul barat al barajului de beton ce are înălţimea de 33,50 m.
Căderea centralei este de 21 m. Puterea centralei este de 12 MW, cu două turbine
Kaplan cu debitul instalat de 35 m
3
/s fiecare.



Figura 6.4. Secţiune transversală prin CHE Someşul Cald

Blocul prizei cuprinde un radier masiv, extins mult spre amonte, pentru a asigura
aportul presiunii verticale a apei la stabilitate. Galeria de injecţii şi drenaj este în
continuarea galeriei omoloage din baraj. La fel şi voalul de etanşare.

În cazul centralelor cu căderi mici radierul prizei este la o cotă apropiată de cota
radierului aspiratorului. După cum se poate urmări în figura 6.5, în care apare o
secţiune transversală prin CHE Movileni (12 m cădere, 36 MW în 4 grupuri),
structura este mai sveltă, cu o construcţie monobloc.

Figura 6.5. Secţiune transversală prin CHE Movileni

În cazul centralei de la Movileni, seismicitatea ridicată a amplasamentului şi fundarea
pe argile, cu coeficienţi de frecare beton – teren reduşi, au impus extinderea spre
amonte a radierului prizei.

208
Influenţa condiţiilor de fundare
Condiţiile de fundare afectează direct stabilitatea la alunecare a centralei. Prin
alcătuirea constructivă impusă de racordarea celor două biefuri, structura centralei are
un contur de fundare cu înclinare către aval, de la cotele mai ridicate ale fundaţiei
radierului prizei către cotele mai joase ale fundaţiei radierului aspiratorului.

În cazul terenurilor de fundare bune, cu rezistenţă la forfecare mare, conturul de
fundare urmăreşte conturul circuitului hidraulic, fără alte corecţii. Un exemplu îl
constitue centrala Cîrneşti (fig.6.6), o centrală pe canal de derivaţie, dar care asigură
retenţia apei, având rol de baraj. Terenul de fundare este format din gresii cenuşi, care
nu au ridicat probleme de stabilitate. Centrala are o cădere de 15 m, un debit instalat
de 90 m
3
/s şi o putere de 11,5 MW.


Figura 6.6. Secţiune transversală prin CHE Cîrneşti

În cazul terenurilor cu rezistenţă la forfecare mai redusă şi cu coeficienţi de frecare
beton – rocă mici, structura centralei trebuie astfel alcătuită încât să atenueze din
efectul defavorabil al orientării conturului de fundare, fie prin adâncirea radierului
prizei, fie prin aport de forţe stabilizatoare create de lestare cu beton sau cu greutatea
apei amonte. În figurile 6.7 şi 6. 8 sunt prezentate două centrale a căror dispoziţie pe
verticală a fost impusă de asigurarea stabilităţii la alunecare.

Centrala UHE Râmnicu Vâlcea, pe Olt (fig. 6.7), este fundată pe marne argiloase,
acoperite de depozite aluvionare cu grosimi mari. Căderea de 16,5 m crează o
diferenţă între biefuri de natură să conducă la un contur de fundare puternic înclinat
spre aval. Condiţia de a asigura stabilitatea la alunecare a impus realizarea unui bloc
de priză extrem de masiv, cu cota de fundare cu cca 10 m sub cota terenului. Prin
această dispoziţie conturul de fundare efectiv realizat este mult mai puţin înclinat spre
aval. Extinderea spre amonte a radierului prizei a adus un aport la stabilitate, atât prin
greutatea proprie cât şi prin greutatea apei de pe radier.

209


Figura 6.7. Secţiune transversală prin CHE Rm. Vâlcea

Centrala UHE Bascov, pe Argeş (fig. 6.8), este fundată pe marne argiloase. În
profunzimea fundaţiei, alcătuită din marne, sunt mai multe orizonturi de nisipuri în
care este cantonată apă freatică.


Figura 6.8. Secţiune transversală prin CHE Bascov

Căderea centralei este de numai 10,50 m şi ca urmare nu ar fi implicat dificultăţi
privind conturul de fundare. De această dată masivitatea blocului prizei, impusă de
condiţia de stabilitate la alunecare, este dată de ridicarea cu aproape 10 m a pragului
amonte peste nivelul terenului. Soluţia este identică cu aceea aplictă pentru barajul
deversor din frontul barat, la care cota pragului deversor este mult peste cota
terenului. Prin împiedicarea tranzitării viiturilor la nivelul talvegului, soluţia cu prag
înalt a condus la colmatarea rapidă şi excesivă a acumulării amenajării.
210
6.2.2. Elemente caracteristice ale dispoziţiei generale

Dispunerea în elevaţie
La centralele baraj cu echipare Kaplan, înălţimea de aspiraţie se determină după
procedura şi relaţiile prezentate în paragrafele 4.5 şi 5.2.4. La căderi mai mari
turbinele pot lucra cu contrapresiune. Trebuie însă avut în vedere faptul că, în timp, la
multe cursuri de apă s-a produs coborârea semnificativă a talvegului. Extragerile de
balast din albie în aval şi reducerea prin barare a conţinutului în aluviuni a debitelor
accelerează acest proces, înregistrându-se coborâri de 6 ... 8 m a albiei râului. O
asemenea evoluţie poate afecta condiţiile de aspiraţie şi deci funcţionarea normală a
centralei.

În raport cu nivelul amonte, cota de amplasare a turbinelor se găseşte sub nivelul
minim al biefului amonte (fig. 6.9, stânga). Sunt însă situaţii când, din dorinţa de a
reduce excavaţiile pentru fundarea centralei şi de ridicare a cotei blocului prizei, se
ridică camera turbinei peste nivelul minim amonte (fig. 6.9, dreapta). In acest caz
camera turbinei se realizează sifonată, fapt care aduce în plus şi o simplificare a
dispoziţiilor constructive la intrarea in turbină.


Figura 6.9. Dispunerea în elevaţie a centralei faţă de nivelul amonte

Dispunerea în plan
Dacă lungimea pe direcţie longitudinală, în lungul coronamentului frontului barat,
depăşeşte 40 m, construcţia centralei se fragmentează în blocuri, separate de rosturi
de dilataţie permanente (fig. 6.10). De obicei, se instalează două grupuri în fiecare
bloc. Pentru centralele mici, cu unu sau două agregate, care nu depăşesc 40 ...45 m
lungime, nu sunt necesare rosturi de dilataţie în infrastructură. Combinarea blocurilor
agregatelor intr-un singur bloc monolit implică construirea lor simultană. Pentru că
formează o construcţie unitară, rosturile verticale şi orizontale de betonare, pe faze,
sunt astfel prevăzute încât să asigure realizarea unei construcţii monolite.

Sunt situaţii când se prevăd rosturi de dilataţie în infrastructură şi la distanţe mai mici
de 40 ... 45 m. Ele sunt determinate fie de o denivelare importantă între cotele de
fundare ale blocurilor agregatelor, fie din motive de eşalonare a execuţiei. Rosturile
suplimentare complică constructiv execuţia, măresc consumul de armatură şi reduc
rigiditatea generală a construcţiei.
211













Figura 6.10. Fragmentarea în blocuri a centralei

Platforma sau blocul de montaj al centralei trebuie să asigure condiţiile necesare
pentru montarea şi demontarea utilajului principal şi auxiliar din centrală. Întrucât
platforma de montaj este deservită de aceleaşi poduri rulante care deservesc şi
blocurile agregatelor, laţimea acesteia se alege identică cu cea a blocurilor
agregatelor.

Lungimea clădirii depinde de numărul de agregate şi de spaţiul repartizat unui
agregat. Spaţiul pentru un grup poate fi determinat de unul din următorii factori:
laţimea canalului de intrare sau a panoului grătarului plus grosimea unei pile; lăţimea
camerei spirale plus grosimea unuia dintre pereţii despărţitori; lăţimea aspiratorului
plus grosimea unei pile de dirijare aval; diametrul generatorului plus spaţiul necesar
pentru exploatare. La centralele de joasă cădere unul dintre primii trei factori poate fi
determinant, de obicei lăţimea camerei spirale atunci când debitul instalat este mare.

In cazul căderilor mijlocii hotărâtoare sunt dimensiunile generatoarelor. În figura 6.11
este prezentată schema dimensiunilor principale ale clădirii. Distanţa dintre axele
generatoarelor l
D
este determinată de mărimea deschiderii dintre generatoare l
desch
,
care depinde de lăţimea circuitului hidraulic şi de condiţiile dc exploatare.

Distanţele minime b
1
şi b
2
, care determină lăţimea centralei, depind de spaţiile
impuse de furnizor sau de exploatare, sau de lungimea drumului de trecere a apei de la
acces la restituţie, pentru a asigura condiţii hidraulice favorabile.












Figura 6.11. Dimensiunile unei centrale monobloc
≤ 40 m ≤ 40 m
212
Lungimea platformei de montaj l
m
creşte cu numărul agregatelor. Când platforma de
montaj şi sala maşinilor sunt la aceeaşi cotă se poate utiliza o parte din planşeul sălii
ca platformă suplimentară de montaj. Lungimea platformei se ia egală cu distanţa
dintre grupuri l
D
independent de numărul lor. Dacă cota platformei de montaj este
diferită de cota sălii maşinilor, pentru un număr mai mare de grupuri (4 ... 6) lungimea
platformei se ia 1,20 ... l,50 distanţa dintre grupuri.

Sala maşinilor
La fel ca şi în cazul centralelor pe derivaţie, înălţimea sălii maşinilor este determinată
de cota căii de rulare a podului rulant. Aceasta este determinată la rândul ei de
înălţimea maximă de ridicare, necesară pentru cârligul principal. Gabaritul trebuie să
asigure posibilitatea podului rulant de a ridica piesa, sau ansamblul cel mai mare al
hidroagregatului (de obicei rotorul turbinei), deasupra planşeului, sau deasupra
celorlalte maşini (fig. 6.12).

Figura 6.12. Stabilirea înălţimii sălii maşinilor în funcţie de gabaritul maxim al
componentelor echipamentului la montaj

Pentru a reduce costurile aferente centralei s-au folosit uneori centrale deschise sau
semideschise (fig. 6.13). Varianta semideschisă are acoperişul la o înălţime mică peste
excitatoarele generatoarelor. Plafonul are acoperire culisabilă, care permite accesul
cârligului macaralei capră pentru demontarea şi preluarea pieselor către platforma de
montaj. Varianta deschisă nu are o clădire deasupra nivelului planşeului principal, dar
se prevăd capace etanşe pentru fiecare generator şi pentru excitatricea acestuia. Un
exemplu de centrală cu sala maşinilor de tip deschis este prezentat în figura 6.14.









Figura 6.13. Variante de rezolvare a suprastructurii
213


















Figura 6.14. Sala maşinilor de tip deschis la o centrală cu echipare Kaplan

Dimensiuni relative
Pentru predimensionări orientative, în figura 6.15 sunt specificate dimensiunile unei
centrale etalon, exprimate în funcţie de dimensiunile rotorului turbinei.

Figura 6.15. Dimensiuni orientative pentru o centrală cu echipare Kaplan

Sala maşinilor
Macara portal
Batardou
Turbină Kaplan
Grătar
Galerie de vizitare
NNR
Maşină de
curăţat grătarul


214
6.2.3. Centrale în pile

În această dispoziţie, aplicabilă la centralele fluviale, grupurile centralei sunt
amplasate în pilele stăvilarului (fig. 6.16). Dimensiunile fiecărei pile se modifică
astfel încât să asigure gabaritele necesare amplasării grupului. În acelaşi timp, pilele
trebuie să preia împingerile stavilelor, ceea ce conduce la structuri masive. Nu mai se
poate vorbi de o sală a maşinilor unică, acesta fiind fragmentată în fiecare pilă.










































Figura 6.16. Soluţie cu amplasarea în pile a centralei la UHE Lavamünd
VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE TRANSVERSALĂ
SECŢIUNI ORIZONTALE PRIN PILA / SALA MAŞINILOR
Fotografie din aval
215
Avantajul principal al acestei dispoziţii este dat de faptul că apele mari au o secţiune
de tranzitare spre aval neobturată parţial de clădirea centralei. Condiţiile hidraulice
pentru centrală sunt de asemenea favorabile, spre deosebire de amplasarea
tradiţională, spre unul dintre maluri, unde deversarea interferă cu debitele turbinate,
concentrate spre malul de amplasare. Dezavantajul major îl constitue condiţiile
dificile de exploatare.

Un al doilea exemplu de amplasare a centraei în pile poate fi urmărit în figura 6.17.
Este o variantă propusă, fără a fi fost aplicată, pentru centrala Ybbs Persenbeug, prima
centrală hidroelectrică construită de Austria pe Dunăre.

























Figura 6.17. Variantă de amlasare în pile a centralei hidroelectrice Ybbs Persenbeug


6.3. DISPOZIŢIA GENERALĂ A CENTRALELOR BARAJ ECHIPATE CU
TURBINE BULB

6.3.1. Elemente componente şi particularităţi constructive

Dispoziţia generală a unei centrale echipate cu turbine Bulb şi elementele sale
componente se pot urmări în figura 6.18. La fel ca şi la centralele echipate cu turbine
Kaplan, construcţia centralei are trei componente principale: priza, centrala propriu-
zisă şi spaţiile anexă. Se pot dispune un grup sau două grupuri pe bloc. În exemplul
din figură, fiecare grup dispune de structură proprie, care este despărţită de structurile
vecine prin rosturi permanente. Ca urmare, limitele laterale sunt formate de semipile.

216























Priza centralei cuprinde grătarele,






Figura 6.18. Dispoziţia generală a unei centrale echipate cu turbine Bulb

Priza cuprinde grătarul, prevăzut cu maşină de curăţat, care descarcă plutitorii
colectaţi în rigola de deasupra timpanului, timpanul, care împiedică pătrundrea
plutitorilor spre turbine şi nişele pentru elementele de batardou.

Circuitul hidraulic asigură o curgere axială a apei din bieful amonte spre cel aval,
având forma unui confuzor până în secţiunea rotorului şi apoi de difuzor spre aval.
Rotorul turbinei este dispus orizontal (uneori puţin înclinat), paralel cu direcţia de
curgere a apei. Generatorul este montat într-un carter metalic de forma unui bulb
hidrodinamic, plasat în mijlocul curentului de apă ce curge spre rotorul turbinei.

În mod obişnuit se instalează turbine bulb capsulate, cu acces la generator şi la
echipamentele anexă. Accesul în bulb se face fie prin nervura superioară de susţinere,
fie prin partea inferioară. Acest aranjament este posibil în cazul unor diametre ale
rotorului generatorului de cel putin 2,5...3,0 m, pentru a asigura spaţiul de mişcare
necesar unui om. Agregatele de mare putere, la căderi de peste 6 m, se realizează cu
transmisie directă între turbină şi generator.


217
Pentru puteri reduse, se pot utiliza şi turbine bulb capsulate fără acces. În caz de
revizii sau reparaţii intregul agregat este scos din amplasament. La diametre mai mici
de 2 m se realizează turbine de construcţie monobloc, care se pot transporta şi monta
uşor.

După secţiunea rotorului turbinei urmează un difuzor, care, prin analogie cu cel de la
celelalte turbine cu reacţiune, se denumeşte frecvent tot aspirator. Îmbunătăţirea
condiţiilor de curgere a apei în circuitul hidraulic se obţine prin studii pe modele în
laborator, prin care se urmăreşte ridicarea randamentului. La limita aval a difuzorului
(aspiratorului) sunt prevăzute nişe de batardou, pentru punerea la uscat a centralei.

Sala maşinilor nu cuprinde de fapt nici un echipament din secvenţa de transformare a
energiilor din hidraulică în mecanică şi apoi în electrică. Peste cota superioară a
planşeului circuitului hidraulic sunt dispuse însă instalaţiile anexă, panouri electrice,
panouri de comandă etc. În sala maşinilor circulă podul rulant care serveşte la
montajul şi ulterior la reviziile şi reparaţiile echipamentului principal. Într-una dintre
extremităţile sălii maşinilor se dispune blocul / platforma de montaj.

Particularităţile constructive ale centralelor cu echipare Bulb sunt impuse de modul de
rezolvare a circuitului hidraulic, de poziţia centralei în frontul barat şi de condiţiile de
fundare. Aceste particularităţi sunt evidenţiate în continuare pe baza unor exemple
specifice.

Influenţa lungimii circuitului hidraulic
În figurile 6.19 şi 6.20 sunt prezentate secţiunile transversale a două centrale echipate
cu turbine bulb, a căror circuite hidraulice diferă total. Prima, CHE Champagneux, are
un bloc al prizei foarte extins în amonte, fundat pe aluviuni, iar difuzorul este extrem
de lung, pentru a recupera energia cinetică cu pierderi minime şi fără desprinderi ale
curgerii.



















Figura 6.19. Secţiune transversală printr-o centrală echipată Bulb, cu circuit hidraulic
lung

218


















Figura 6.20. Secţiune transversală printr-o centrală echipată Bulb, cu circuit hidraulic
foarte scurt

Cea de a doua centrală, construită pe zona austriacă a Dunării, are o construcţie
extrem de compactă, atât pe direcţie amonte aval cât şi în elevaţie. Bulbul se află chiar
în blocul prizei. Pe seama lungimii difuzorului, care are totuşi o dezvoltare
longitudinală impusă de unghiul limită pentru evitarea desprinderilor, s-au realizat
umpluturi de lestare pentru a asigura stabilitatea la alunecare. Sala maşinilor este
limitată la gabaritele necesare montajului, podul rulant fiind înlocuit cu o macara
portal.

Influenţa încadrării în frontul barat
Dacă construcţia centralei constitue o structură independentă de celelalte elemente ale
frontului barat, rezolvările constructive sunt mai simple. Pentru exemplificare, în
figura 6.21 se prezintă secţiunea transversală prin centrala Frunzaru, pe râul Olt.

Figura 6.21. Secţiune transversală prin CHE Frunzaru



NNR
Macara portal
Sala maşinilor
Instalaţii anexe
Batardou aval
Maşină de curăţat grătarul
Turbină Bulb
Grătar
Galerie de drenaj

NNR
219
Centrala este echipată cu 4 grupuri bulb reversibile, fiecare având o putere nominală
de 13,25 MW şi un debit instalat de 125 m
3
/s la o cădere de 13,5 m. Pilele sunt mult
lansate spre amonte, pentru a acomoda podul rutier, dar structura centralei este în
principal dictată de circuitul hidraulic.

Atunci când pintenul amonte, voalul de etanşare şi galeria de injecţii şi drenaj din
baraj continuă în acelaşi aliniament şi la centrală, structura centralei se adaptaează
acestor cerinţe. O astfel de situaţie caracterizează centrala hidroelectrică Petreşti (fig.
6.22). Căderea centralei este de 10 m, fiind echipată cu două grupuri de 2 MW fiecare.



































Figura 6. 22. Dispoziţia generală a CHE Petreşti


Din cauza pragului prizei, aliniat cu pragul deversant al barajului, curgerea nu mai
este axială, ci face un unghi până în secţiunea amonte a bulbului. Suprastructura este
mult simplificată, renunţându-se la podul rulant.
VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE TRANSVERSALĂ CARACTERISTICĂ
220
6.3.2. Comparaţie între dispoziţiile generale ale echipărilor Bulb şi Kaplan

Amenajările hidroelectrice de cădere mică echipate cu turbine Kaplan conduc la
dimensiuni relativ mari şi la greutăţi unitare (kg echipament/kW) însemnate ale
grupurilor, datorită turaţiei reduse a turbinelor. Contrapresiunea pe care o necesită în
multe cazuri turbinele impune execuţia unor infrastructuri adânci, ceea ce măreşte
sensibil costul. Pentru eliminarea acestor inconveniente se preferă echiparea
centralelor de cădere mică cu turbine Bulb.

Avantajele utilizării turbinelor bulb pentru astfel de situaţii a sunt numeroase.
Simplificarea traectoriei particulelor de apă, prin renunţarea la camera spirală şi la
aspiratorul curb, reduce pierderile de sarcină şi permite, la pierderi de sarcină egale,
turbinarea unui debit mai mare. Din această cauză, la diametre egale ale rotoarelor,
turbina Bulb realizează o putere mai mare decât turbina Kaplan sau, la puteri egale,
diametrul rotorului turbinei bulb este mai mic.

Din punct de vedere al dispoziţiei generale, principalul avantaj al echipării cu grupuri
Bulb, în comparaţie cu echiparea cu turbine Kaplan, îl constituie reducerea şi
simplificarea lucrărilor de construcţie a structurii centralei, ca urmare a eliminării
camerei spirale şi a cotului aspiratorului. O consecinţă de asemenea favorabilă este
reducerea distanţei între axele grupurilor. În figura 6.23 se prezintă, comparativ,
gabaritele sălii maşinilor pentru două centrale similare de pe Mosela, dintre care una
echipată cu turbine Kaplan (UHE Koblenz) şi a doua cu agregate bulb (UHE
Trier).

Figura 6.23. Comparaţie între despoziţiile generale ale unor centrale echipate cu
turbine Kaplan (stânga, UHE Koblenz) şi respectiv turbine Bulb (dreapta, UHE Trier)
221
Puterile, căderea şi debitul instalat sunt foarte apropiate, practic aceleaşi, iar numărul
de grupuri este identic. În cazul echipării cu turbine Bulb, se remarcă reducerea
semnificativă a lungimii centralei din frontul barat, cu cca 50%, ceea ce permite o mai
bună amplasare reciprocă a centralei şi a barajului deversor. Defăşurata amonte aval
se reduce de asemenea, iar suprastructura se simplifică.

Studiile efectuate în Franţa pentru amenajările de pe Rin şi Rhon au pus în evidenţă
economii de 30...35% în partea de construcţie, în favoarea echipării centralei cu
agregate bulb, faţă de soluţia clasică cu turbine Kaplan.

Avantajele echipării cu turbine Bulb scad însă odată cu creşterea căderii, limita de
aplicabilitate rentabilă fiind de cca 15 m. Dezavantajul principal constă în inerţia mai
redusă a agregatului, ceea ce face ca centrala să fie inaptă pentru reglajul frecvenţei.


Centralele sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I şi II

Centralele uzinei Poţtile de Fier I fac parte dintr-un ansamblu ce cuprinde barajul
deversant, amplasat în zona centrală a Dunării, pe un front de 441 m, centralele
hidroelectrice, una la malul sârbesc, cealaltă la malul românesc şi ecluzele cu porturile
de aşteptare aferente, câte una la fiecare mal.

Centralele hidroelectrice sunt de tip fluvial, amplasate în frontul de retenţie al Dunării,
între barajul deversor şi ecluze. Puterea instalată şi dimensiunile constructive ale celor
două centrale au fost identice la darea în exploatare. Retehnologizarea grupurilor din
centrala românească a condus la creşterea puterii nominale a acestora.

Centrala românească (fig. 6.A1) este echipată cu şase grupuri turbină-generator, cu
puterea nominală iniţială de 178 MW fiecare, crescută prin retehnologizare la 190
MW. Turbinele, de tip Kaplan, se situează prin puterea nominală, prin greutate şi prin
diametrul rotorului (9,5 m) printre cele mai mari din lume, reprezentând la data
montării lor recordul mondial de putere pentru acest tip. Debitul instalat este de 4 320
m
3
/s, revenind la 720 m
3
/s pentru fiecare turbină.

Lungimea frontului centralei (incluzând blocul de montaj) este de 210 m, iar înălţimea
maximă măsurată de la cota de fundare este de 78,0 m. Lăţimea amonte - aval, în care
sunt cuprinse şi aspiratoarele, atinge 84,20 m.

Construcţia este fragmentată prin rosturi de dilataţie permanente în patru blocuri. Trei
dintre ele conţin grupurile, câte două grupuri pe bloc, iar al patrulea cuprinde blocul
de montaj. Distanţa dintre axele grupurilor variază din această cauză, fiind alternativ
29 şi 31 m.

În aval de centrala propriu-zisă s-a construit bazinul de liniştire şi disipatorul de
energie pentru golirea de fund, separate între ele de o pilă de dirijare. Pentru a spori
căderea la centrală, bieful din aval de baraj a fost adâncit pe o distanţă de 350 m. În
zona amonte a pilelor centralei, ca şi la barajul deversor, s-a construit un pod rutier
care asigură legatura dintre cele două maluri.



222








































Figura 6.A1. Centrala uzinei Porţile de Fier I:
1- priză; 2- macara portal; 3- sala maşinilor; 4- generator; 5- aspirator; 6- nişe
batardou aval; 7- cap amonte; 8- alimentarea ecluzei; 9- cap aval; 10- cap
intermediar; 11- baraj deversor


Centralele uzinei Poţtile de Fier II cuprind două centrale de bază cu 2 x 8 agregate,
amplasate pe braţul principal al Dunării şi două centrale, denumite suplimentare, cu 2
x 2 agregate, amplasate pe braţul principal şi respectiv pe braţul Gogoşu. Toate
centralele sunt identice ca dispoziţie interioară si soluţii constructive.




223



















































S
E
C
Ţ
I
U
N
E

A

-

A

F
i
g
u
r
a

6
A
.
2
.

L
o
c
a
l
i
z
a
r
e

î
n

p
l
a
n

ş
i

s
e
c
ţ
i
u
n
e

c
a
r
a
c
t
e
r
i
s
t
i
c
ă

p
r
i
n

c
e
n
t
r
a
l
a

h
i
d
r
o
e
l
e
c
t
r
i
c
ă

P
o
r
ţ
i
l
e

d
e

F
i
e
r

I
I

M
a
c
a
r
a

p
o
r
t
a
l


224
Centralele sunt echipate cu acelaşi tip de agregat, bulb orizontal de 27 MW, şi cuprind
aceleaşi tipuri de echipamente hidromecanice. Structura centralei pe firul principal
cuprinde patru blocuri cu câte două agregate pe bloc şi un bloc de montaj. Centralele
suplimentare au câte un bloc cu două agregate şi câte un bloc de montaj.

Căderea nominală este de 7,45 m, dar regimul de exploatare se face în domeniul maxim
12,75 m .... minim 5,00 m. Debitul instalat este de 425 x 20 = 8500 m
3
/s, ceea ce
conduce la o putere instalată de 27 x 20 = 540 MW.
Infrastructura conţine circuitul hidraulic cu zona prizei şi zona aval, pe lungimea
căreia sunt amplasate podul rutier şi structura pentru mecanismul de manevră al
batardourilor aval. Suprastructura conţine cadrele de susţinere a căilor de rulare pentru
podurile rulante şi a acoperişului, precum şi anexele amonte si aval, în care sunt amplasate
echipamentele mecanice şi electrice auxiliare ale agregatului.
Radierul infrastructurii, de grosime variabilă, are un pinten amonte adânc, care
contribuie la obţinerea stabilităţii la alunecare a blocului de agregate. În radier sunt
amplasate galeria de drenaj amonte, galeria vanelor de golire şi galeria de golire a
circuitului hidraulic.

Zona prizei cuprinde pilele, nişa comună pentru grătar si batardou şi timpanul pentru
grătar. Zona de racord între priză şi zona agregatului face trecerea de la secţiunea
dreptunghiulară a secţiunii vanei de intrare, la secţiunea circulară din dreptul bulbului.
Zona agregatului cuprinde puţul cu capac etanş al generatorului şi puţul turbinei, care
este fără capac. Pe radier, în dreptul golului de acces al generatatorului, se află pila pe
care reazemă bulbul. Zona aspiratorului are o lungime de cca. patru ori diametrul
rotorului turbinei. Zona aval conţine nişa batardoului aval cu mecanismul de
manevră.

Blocul de montaj este amplasat în capătul dinspre mal al centralei, în zona de taluz , în
afara albiei fluviului. Blocul cuprinde staţia de pompare a apelor din centrală,
platforma de montaj cu anexele amonte şi aval, depozitul de batardouri amonte şi
blocul de comandă al centralei.

6.4. DIMENSIONAREA HIDRAULICĂ

La proiectarea unei centrale hidroelectrice intervin, în afara calculelor hidraulice
curente, şi o serie de calcule specifice, în special la centralele de joasă cădere cu
camera spirală din beton armat. Calculele hidraulice specifice cuprind calculul prizei,
calculul camerei spirale şi calculul aspiratorului.

6.4.1. Calculul prizei

Priza trebuie să asigure condiţii bune de curgere de la intrare până în camera spirală.
O alcatuire corectă a prizei provoacă pierderi de sarcină reduse. Pierderea de sarcină
la intrarea în priză se evaluează cu formula pierderilor locale:


g
v
h
i
2
2
ξ = ∆
(6.1)

225
unde v reprezintă viteza medie raportată la secţiunea brută din amonte de grătar, iar ξ
un coeficient care depinde de alcătuirea constructivă a prizei.

Pierderea se datorează contracţiei provocate de pilele de dirijare, de pereţii laterali ai
prizei şi de prag, dacă acesta există. Pragul se prevede în cazul centralelor de tip
fluvial pe râuri cu transport masiv de aluviuni târâte, pentru a împiedica pătrunderea
acestora în priză, deşi afectează condiţiile de curgere. Înălţimea curentă a pragului
este de 0,5 ... 1,5 m. În funcţie de gradul de contracţie pe verticală a curgerii
coeficientul pierderii de sarcină se ia ξ = 0,05 ... 0,15 la prizele fără prag şi ξ = 0,10
... 0,20 la prizele cu prag.

Un criteriu empiric pentru slabilirea secţiunii de intrare în priză recomandă ca viteza
apei la intrare să fie:


gH v 2 12 , 0 =
(6.2)

unde H este căderea centralei, în m.

Pierderea de sarcină la trecerea apei prin grătar se evaluează cu formula:


α ϕ sin
2
2
3
4
g
v
b
s
h
g
|
.
|

\
|
= ∆
(6.3)

unde (fig.6.24):
s este grosimea barelor grătarului;
b - lumina dintre bare;
v - viteza de curgere imediat în faţa grătarului;
α - unghiul pe care îl fac barele grătarului cu orizontala;
φ - coeficient care depinde de forma barelor, cu valori între 0,76 şi 2,42.


Figura 6.24. Notaţii pentru calculul pierderii de sarcină la trecerea prin grătar

Cea mai mare pierdere de sarcină pe tot ansamblul prizei se produce la grătar, ceea ce
face ca alegerea tipului de grătar să fie o problemă importantă. Înclinarea grătarului se
alege intre 50° si 80°, înclinări mai mici favorizând condiţiile de curgere dar
226
îngreunând curăţirea. Viteza înainte de grătar este cuprinsă în gama v = 0,9 ... 1,20
m/s la grătare cu curăţire mecanică şi respectiv v = 0,60 ... 0,75 m/s la grătare cu
curăţire manuală.

Pierderea de sarcină datorită nişelor pentru stavile şi pentru batardouri este cu mult
mai redusă decât cea prin grătar. Aceasta se poate calcula cu relaţia stabilită de
Mosonyi:


) (
1
) 1 (
2
2 , 1
2
2
2
m
g
v
h
n

|
.
|

\
| −
+ − = ∆
α
α
β
(6.4)
unde:
B y h y Bh
Bh
1 2
2 + +
= β

şi
3
37 , 0 63 , 0 β α + =



Notaţiile din formule sunt (fig.6.25):
v - viteza în camera prizei, măsurată înainte de nişă;
B - lăţimea canalului prizei;
h - adîncimea apei pe radierul prizei;
y
1
= 0,2

e;

¹
´
¦

>
=
e d pentru d
e d pentru e
y
2 , 0
2 , 0 2 , 0
2


Figura 6.25. Notaţii pentru calculul pierderilor de sarcină datorită nişelor


Pierderea de sarcină pe traseul dintre priză şi camera spirală se calculează ca pierdere
longitudinală, ţinând seama că secţiunea are o reducere continuă ca urmare a faptului
că viteza la intrarea în camera spirală poate fi de 1,5 ... 2 ori mai mare decât la întrarea
în priză.
227
6.4.2. Calculul camerei spirale

Calculele hidraulice vizează stabilirea formei camerei spirale, ţinând seama de faptul
că trebuie asigurat un acces uniform al apei la turbină. Pentru simplificare, cu erori
destul de mici, se poate admite ipoteza fluidului perfect. De asemenea, se admite că
înălţimea camerei spirale rămâne constantă.

Condiţia intrării uniforme a apei în turbină se exprimă într-o secţiune x-x a carcasei
corespunzatoare unghiului φ, sub forma (fig. 6.26):


Q q
360
ϕ
=
(6.5)
unde unghiul φ este măsurat în sens invers acelor ceasornicului cu origina la ciocul
spiralei, iar q este debitul specific pe circumferinta corespunzator debitului total Q.



Figura 6.26. Secţiune orizontală prin camera spirală


Vectorul viteză v are în orice punct două componente, una radiala v
r
, care depinde de
capacitatea de înghiţire a turbinei, şi una tangenţială v
t
. Ţinând seama de legea
constanţei momentului cantităţii de mişcare k, această viteză se poate exprima sub
forma:

r
k
v
t
=
(6.6)

Debitul elementar care trece printr-o fâşie de lăţime dr dintr-o secţiune
corespunzătoare unghiului φ are expresia:

r
dr b k
dr b v dq
t
= =
(6.7)

undc r este raza curentă iar b este înălţimea camerei. Debitul total în secţiunea
respectivă rezultă prin integrare:

0
ln
0
r
R
b k
r
dr
b k q
R
r
= =
∫ (6.8)
228
Ţinând seama de condiţia (6.5), rezultă relaţia care defineşte raza locală R a camerei
spirale în funcţie de unghiul φ al secţiunii radiale respective:


ϕ
ϕ
c
b k
Q
r
R
= =
360
ln
0
(6.9)

Relaţia (6.9) reprezintă o spirală logaritmică în coordonate polare. Pentru calculele
preliminare se admite că viteza de intrare v
0
se menţine constantă pe întreg parcursul
camerei spirale. Rezultă aria de curgere A
i
a camerei la fiecare unghi φ
i
, ceea ce
permite trasarea geometriei camerei spirale:


0
360 v
Q
A
i
i
ϕ
=
(6.10)

După unele recomandări
H g v 2 20 , 0
0
=
, H fiind căderea centralei.

Studiile de laborator au arătat că forma secţiunii transversale a camerei are o influenţă
redusă asupra pierderilor de sarcină, aşa încât în practică forma secţiunii transversale a
camerei se alege dreptunghiulară, sau trapezoidal-nesimetrică.

6.4.3. Calculul aspiratorului

În cadrul centralei, aspiratorul trebuie să asigure recuperarea unei părţi din energia
cinetică a apei de la ieşirea din rotor, pentru a fi valorificată în bilanţul energetic.
În afara aspectului energetic, aspiratorul (denumit uneori aspirator / difuzor) are rolul
de a face o racordare hidraulică între curentul de apă care iese din turbină şi acela din
bieful aval. Denumirea de aspirator / difuzor derivă din faptul că în interiorul său,
după rotorul turbinei, sunt zone cu presiune mai mică decât presiunea atmosferică
(aspirator), iar pe de altă parte, din însăşi geometria sa, care are secţiune de curgere
progresiv crescătoare (difuzor).

La centralele mici se utilizează tuburi de aspiraţie verticale, de forma unui difuzor
vertical metalic. La centralele hidroelectrice propriu-zise, pentru a reduce adâncimea
infrastructurii, se utilizează tuburi de aspiraţie cotite, din beton armat (fig. 6.27).
Acestea au trei zone distincte:
- zona verticală, cu secţiune circulară uniform crescătoare;
- zona cotului, astfel proiectată încât să evite desprinderile curentului şi să
provoace pierderi de sarcină minime prin schimbarea direcţiei de curgere;
- zona orizontală.

Între cele trei zone secţiunea trece de la o formă circulară la una orizontal
rectangulară.

Pentru relaţiile de bilanţ energetic se alege drept plan de referinţă planul ce
corespunde axului secţiunii de ieşire din aspirator (PR în figura 6.27). Se aplică
teorema lui Bernoulli, cu notaţiile din figură:


229
(6.11)


unde h
s
este înălţimea

de aspiraţie, iar ∆h este pierderea de sarcină din aspirator.
Relaţia se poate rescrie sub forma:


(6.12)



















Figura 6.27. Notaţii referitoare la hidraulica aspiratorului

Diferenţa dintre energia potenţială din bieful amonte E
0
şi cea de la ieşirea din turbină
E
f
este energia utilizată de turbină:

)
2
( ) (
2
1 0
0
g
c p
H
p
E E
f
+ − + = −
γ γ
,

care, prin înlocuirea lui p/γ din (6.12) devine:


h
g
c
h H E E
s f
∆ − − + = −
2
2
2
0 (6.13)

Se observă imediat că energia mecanică convertită din energia hidraulică disponibilă
este cu atât mai mare cu cât sunt mai reduse pierderile de sarcină în aspirator şi cu cât
viteza de ieşire c
2
este mai redusă. Energia dinamică recuperată de aspirator este:

h
g
c
g
c
E
d
∆ −
|
|
.
|

\
|
− =
2 2
2
2
2
1
,
iar randamentul aspiratorului se exprimă ca raport între energia recuperată şi energia
dinamică la ieşirea din rotor:
h y
g
c
g
p
y h
g
c p
s
∆ + + + = + + +
2 2 2
2
2 0
2
1
γ
h
g
c c
h
p p
s
∆ +

− − =
2
2
2
2
1 0
γ γ
PR
230


+
|
|
.
|

\
|
− = =
2
1
2
2
1
2
1
2
1
2
c
h g
c
c
g
c
E
d
d
η
(6.14)
Randamente bune se obţin dacă se reduce viteza de ieşire c
2
şi dacă pierderile de
sarcină în aspirator sunt minime. Pentru aceasta curgerea trebuie să aibă loc fără
curenţi transversali sau vârtejuri. Forma ideală a aspiratorului corespunde mişcărilor
potenţiale axisimetrice.

Viteza de ieşire din aspirator se ia de obicei c
2
= (1 ...2) m/s, iar randamentul
aspiratorului are valoarea optimă 0,85. Unghiul teoretic al difuzorului este de 4 ... 5°,
pentru a produce pierderi de sarcină minime şi a evita dezlipirile.

6.4.5. Dimensiuni orientative ale circuitului hidraulic

În figura 6.28 sunt sintetizate recomandările pentru dimensionarea preliminară a
camerei spirale şi a aspiratorului. Dimensiunile sunt exprimate în funcţie de diametrul
rotorului turbinei. Raza cotului trebuie să fie mai mare decât 0,6 D
3.



Figura 6.28. Dimensiuni orientative pentru circuitul hidraulic al centralei

Dimensiunile finale se stabilesc în funcţie de caracteristicile echipamentului. În cele
mai multe cazuri dimensiunile camerei spirale şi a aspiratorului sunt stabilite de
furnizorul turbinei.




231
6.5. ALCĂTUIREA CONSTRUCTIVĂ ŞI CALCULE DE REZISTENŢĂ

6.5.1. Elemente constructive

Centrale din frontul barat, care preiau presiunea apei din amonte, sunt structuri
tridimensionale complexe. Pentru a se înţelege mai bine comportarea structurală se
obişnuieşte descompunerea conceptuală a construcţiei intr-un număr mare de de
elemente constructive, legate monolit. O astfel de descompunere este prezentată în
figura 6.29.








































Figura 6.29. Elemente constructive ale structurii centralei
SECTIUNE AMONTE - AVAL
spirale
aval
P
val
siune

Pila
aval
presiune aval presiune aval
Pila
intermediară
aspiratorului
232
6.5.2. Calcule de rezistenţă

Analiza structurală se referă la întreg ansamblul spaţial şi se bazează pe metoda
elementelor finite. Pentru calcule preliminare şi pentru dispunerea armăturii se admit
însă aproximaţii de diferite grade, privind comportarea statică a elementelor
construcţiei.

Dispoziţia generală şi dimensiunile principale ale unei centrale hidroelectrice sunt
determinate de condiţiile hidraulice şi de amplasare a echipamentului mecanic şi
electric. Analiza statică nu are decât un caracter de verificare şi determină armarea
necesară. Dacă anumite dimensiuni ale elementelor nu corespund condiţiilor de
rezistenţă se reconsideră dimensiunilor lor, dar întotdeauna fără a afecta condiţiile
funcţionale. De exemplu, grosimea peretelui dintre tuburile de aspiraţie se poate mări,
dacă apare necesar, dar nu în detrimentul secţiunii transversale a aspiratorului, care
este determinată din considerente hidrodinamice, ci prin mărirea corespunzătoare a
lăţimii infrastructurii. În mod asemanator, dacă lungimea clădirii centralei,
determinată de lungimea aspiratorului, face ca într-o anumită ipoteză de încărcare
rezultanta să aibă o excentricitate nepermis de mare şi terenul de fundare este slab, se
va lungi talpa de fundare printr-un postradier, dar nu prin modificarea dimensiunilor
aspiratorului (fig. 6.30).

















Figura 6.30. Eliminarea tendinţei de desprindere la piciorul amonte prin includerea
unui postradier

Verificările trebuie făcute pentru toate ipotezele de exploatare, de construcţie şi de
reparaţie. Condiţiile de exploatare normală corespund nivelului retenţiei normale în
bieful amonte şi nivelului minim în bieful aval, cu turbinele în funcţiune şi condiţii
normale de drenaj.

In ipoteza de reparaţie, sau de revizie, se ia în consideraţie scoaterea din poziţie a
unuia sau a două agregate. Ipotezele excepţionale se referă la ridicarea nivelului în
bieful amonte la viituri, la mărirea accidentală a subpresiunilor, la depresionări în
aspirator etc. Trebuie menţionat că influenţa acestor ipoteze este diferită pentru
diferitele elemente de construcţie. De exemplu, golirea circuitului hidraulic al unui
Postradier
233
agregat reprezintă ipoteză de calcul pentru pilele amonte, dar nu şi pentru planşeul şi
zidurile camerei spirale. Ridicarea la nivel maxim a apei din bieful aval este ipoteză
de verificare pentru zidul de presiune aval şi pentru planşeul aspiratorului, insă,
datorită reducerii generale a căderii, este avantajoasă pentru condiţiile de lucru ale
radierului de fundaţie.

În condiţii de execuţie se face verificarea structurală pentru stadii intermediare, cum
ar fi calculul eforturilor din placa de fundaţie incărcată numai cu greutatea pilelor şi a
planşeului aspiratorului, înainte de întărirea betonului din planşeu. Scopul accstor
calcule este să verifice dacă armătura prevazută în ipotezele de exploatare satisface şi
în condiţiile unor solicitări temporare în anumite faze de execuţie. Cerinţele punerii
sub sarcină a unor grupuri înainte de încheierea lucrărilor, precum şi prezenţa
anumitor goluri din blocurile agregatelor, practicate pentru devierea apelor în timpul
execuţiei, sunt de asemenea ipoteze de încărcare care trebuie avute în vedere, pentru
că duc uneori la mărirea armării.

6.5.3. Stabilitatea la alunecare

Dat fiind faptul că centrala este parte a frontului barat, aceasta trebuie să rămână
stabilă sub împingerea apei din bieful amonte în toate ipotezele de calcul. Stabilitatea
la alunecare este problema cea mai dificilă pentru aceste centrale, în special pentru
centralelele echipate cu turbine Kaplan, la care conturul de fundare are o înclinare
generală defavorabilă, către aval.

Ipotezele de încărcare pentru care se face verificarea sunt:
- ipoteza exploatării normale, când intervin greutatea proprie a centralei,
presiunea apei la nivelul retenţiei normale, subpresiunea în ipoteza funcţionării
dispozitivelor de drenare, împingerea pamântului, inclusiv a aluviunilor după
colmatarea biefului amonte, presiunea valurilor, presiunea vântului (fig. 6.31);



















Figura 6.31. Ipoteza exploatării normale
G, construcţie
G, echipament
P
234
-ipoteze corespunzătoare exploatării în condiţii extraordinare, când intervin în
plus, după caz, solicitările seismice (la cutremur), presiunea apei la nivele maxime
amonte şi aval (la viituri), subpresiunea majorată (în cazul perturbării dispozitivelor
de drenaj).
- ipoteza de revizie sau de reparaţie, când batardourile amonte şi aval sunt
lansate, apa este evacuată din centrală, iar echipamentul (turbinele şi generatoarele)
sunt duse pe blocul de montaj (fig. 6.32).



















Figura 6.32. Ipoteza de revizie / reparaţie

Verificarea stabilităţii la alunecare a centralei se face prin metoda echilibrului limită.
Calculul stabilităţii se face pentru un bloc al centralei. Nu este posibil de a apela la
simplificări 2D, pentru că structura deosebit de variată a centralei pe direcţie
longitudinală nu permite definirea unui metru liniar caracteristic.

O primă abordare admite că suprafaţa de alunecare este conturul de fundare şi că
deplasarea de alunecare este amonte – aval. Eforturile tangenţiale de frecare pe contur
se consideră uniform distribuite pe proiecţia orizontală a fundaţiei. Este un calcul pur
convenţional, dat fiind faptul că nu este posibilă o asemenea cinematică a alunecării.
Cu toate acestea, acest mod de calcul se practică curent, pentru că există experienţa
lucrărilor verificate prin această metodă care s-au dovedit stabile. Este de aşteptat ca
şi centrala în cauză, verificată prin acest procedeu, să aibă asigurată stabilitatea.
Condiţia de stabilitate la alunecare este dată de relaţia:

k Σ H ≤ f (ΣV – S) (6.15)

unde:
ΣH este suma forţelor orizontale;
ΣV - suma fortelor verticale datorită greutăţii elementelor centralei;
f - coeficientul de frecare statică dintre talpă şi terenul de fundare;
k - coeficientul de siguranţă;
S - rezultanta subpresiunilor.
G, construcţie
235

Coeficienţii de siguranţă la alunecare sunt prezentaţi în tabelul 6.1.
Tabelul 6.1 Coeficienţii de siguranţă k
Clasa construcţiei Combinaţia de încărcări
I II III
Grupări fundamentale 1,30 1,20 1,15
Grupări fundamentale şi extraordinare 1,05 1,05 1,00

Coeficienţii de frecare f se determină prin încercări de forfecare beton – rocă, dar pot
fi luaţi şi după recomandări generale, în funcţie de natura terenului de fundare.

O abordare mai corectă admite formarea suprafeţelor de alunecare în interiorul
terenului de fundare, în acord cu geometria conturului de fundare al centralei , dar şi
cu caracteristicile geologice ale terenului. Cel mai adesea suprafaţa de alunecare este
definită de două planuri cu orientare dictată de stratificaţie sau de şistuozitate (fig.
6.33).






















Figura 6.33. Mecanismul de alunecare pe un contur decupat în terenul de fundare

Segmentele 1 şi 2 materializează în secţiune suprafeţele planurilor ce formează
conturul de alunecare. La amonte decupajul este amorsat de o fisură de întindere. Un
plan vertical, care trece prin punctul de intersecţie al planurilor conturului de
alunecare, împarte volumul în două prisme. Forţele active sunt G
1
, care cumulează
toate forţele verticale ce acţionează în prismul 1 (greutatea construcţiei, greutatea
terenului dintre conturul fundaţiei şi planul de alunecare, greutatea apei de pe radierul
236
prizei etc.) şi P
0
, presiunea apei din amonte. Factorul de stabilitate FS este dat de
relaţia:

( ) | |



− +
=
2
1
0
2
1
tan
tan cos
1
i i i
i i i i i i
i
i
G P
S G A c
n
FS
α
ϕ α
α
(6.16)

unde s-a notat:

i
i i
FS
n
i
α +
α ϕ −
=
α
2
tan 1
tan tan
1
1
(6.17)


i
ϕ - unghiul de frecare internă pe segmentul i;

i
c - coeziunea pe conturul de alunecare (segmentul) i;

i
A - aria segmentului i;

i
α - unghiul dintre planul înclinat (segmentul) i şi orizontală
( 0 > α pentru alunecare în susul pantei, 0 < α pentru alunecare în
josul pantei);
G
i
- suma forţelor verticale ce acţionează în/ asupra prismului i.

Ecuaţia (6.16) este implicită în FS, deoarece
α
n este o funcţie de FS. Ca urmare
rezolvarea se face iteratv. O valoare iniţială se propune pentru FS în termenul
α
n şi o
primă estimare rezultă din (6.16). Valoarea calculată FS este reintrodusă în
α
n şi
procesul se repetă până când valorile succesive FS devin suficient de apropiate.

Verificarea stabilităţii la alunecare este importantă mai ales dacă centrala este fundată
pe argile sau şisturi argiloase, la care coeficientul de frecare poate avea valori reduse.
În situaţia terenurilor de fundare stratificate, unde există alternanţe de planuri slabe
între straturi mai groase de teren compact, suprafaţa de alunecare poate să apară la
contactul dintre două straturi. Se impune in aceste cazuri verificarea la alunecare a
ansamblului format din construcţie şi terenul de fundare, pe asemenea planuri.

Dacă verificarea la stabilitate generală arată că volumul de beton nu este suficient
pentru a se asigura stabilitatea, se fac modificări în dispunerea centralei prin:
- adâncirea infrastructurii;
- prevederea unor pinteni mai adânci la extremitatea amonte a prizei;
- legarea centralei de un avanradier ancorat;
- încarcarea suplimentară cu lest de umplutură pe planşeul aspiratorului,
prin crearea de platforme;
- reducerea subpresiunilor prin suplimentarea drenajului etc.

În ceea ce priveşte tratarea fundaţiei, la centralele baraj se iau aceleaşi măsuri
constructive ca în cazul barajelor de greutate.

Calculele de stabilitate trebuie precedate de un studiu privind infiltraţiile şi
subpresiunile. Se determină spectrul curgerii pe sub şi pe lângă clădirea centralei, din
237
care rezultă presiunile din teren şi pe talpa de fundaţie, precum şi gradienţii maximi.
Stratele necoezive cu particule fine se verifică la afuiere. De asemenea, se determină
distribuţia subpresiunilor pe talpa de fundaţie pentru diferite ipteze privind drenajul şi
eficienţa acestuia.

BIBLIOGRAFIE

Brekke, H. (2005). Choice of equipment for hydro. Trondheim, Norway.

Brown J.,G. (1970). Centrale hidroelectrice de putere mare. Editura Tehnică,
Bucureşti.

Cojocar, M. (2005). Hidroconstrucţia 1950-2005.Tradiţie şi modernitate.Bucureşti.

Cogălniceanu, A., Iorgulescu, F. (1967). Orientări actuale în hidroenergetică. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Companie Nationale du Rhone (1995). Amenagement de la chute de Bregnier –
Cordon. Lyon.

Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.

HIDROELECTRICA, SH Porţile de Fier (2000). Sistemul Porţile de Fier II. Turnu
Severin.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Kjølle, A. (2001). Hydropower in Norway. Mechanical Equipment. Trondheim,
Norway.

Lawrence, S., (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Lejeune, A., Topliceanu, I. (2002). EREC 2002. Energies renouvelables et
cogeneration pour le developpement durable en Afrique. Universite de Liege, Faculty
of Science Applied.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Press, H. (1954). Stauanlagen und Wasserkraftwerke. III Teil: Wasserkraftwerke.
Verlag von Wilhelm Ernst & Sohn, Berlin.

Prişcu, R. (1974). Construcţii Hidrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.

Prişcu, R., Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.

238
Stematiu, D. (2006). Dam Engineering. Editura UNESCO-IHE Delft.

Vladimirescu, I. (1974). Maşini hidraulice şi staţii de pompare. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.

Wikipedia. (2008). Renewable energy. http:// Wikipedia.org.




239




7

MICROHIDROCENTRALE

7.1. DEFINIŢII ŞI ELEMENTE CARACTERISTICE

O primă definiţie porneşte de la însăşi denumirea curent utilizată, micro fiind asociat
puterii centralei. Definiţia microhidrocentralelor (MHC) plecând de la limitarea
puterii instalate nu are o însă o abordare unitară. În cele mai multe ţări europene
microhidrocentralele sunt centrale a căror putere instalată este mai mică de 10 MW.
Sunt însă şi alte limite, cum ar fi 3 MW în Italia, 8 MW în Franţa, 5 MW în Anglia.
Comisia Europeană, ESHA (European Small Hydro Association) şi UNIPEDE
(International Union of Producers and Distributors of Electricity) definesc
microhidrocentrale ca fiind centralele hidroelectrice a căror putere instalată nu
depăşeşte 10 MW.

Definiţia microhidrocentralelor în funcţie de puterea instalată este însă neconcludentă
şi conjuncturală. În ultima decadă a fost evidentă tendinţa de a mări limita superioară
a puterii instalate, pentru că până de curând numai microhidrocentralele erau
acceptate ca producători de “energie regenerabilă”.Ultimile evoluţii din cadrul
reglementărilor europene, care includ în rândul producătorilor de energie regenerabilă
toate centalalele hidroelectrice, independent de puterea instalată a acestora, vor
produce probabil reconsiderări ale definiţiei legate de putere.

Definiţia corectă porneşte de la caracteristicile puterii şi energiei livrate.
Microhidrocentralele propriu-zise sunt uzine hidroelectice de mică putere, care
valorifică energia hidraulică a unui sector de râu, fără a modifica însă regimul de
curgere al acestuia. Prin modul de operare, hidrocentrala foloseşte doar apa
disponibilă din curgerea naturală a râului. Microhidrocentralele intră în categoria
amenajărilor pe firul apei, la care nu există acumulări, iar puterea livrată fluctuează
odată cu debitul râului. Pentru că o astfel de amenajare nu dispune de o putere
asigurată semnificativă, puterea instalată este şi ea redusă şi, ca urmare, se încadrează
în categoria micro.

Există şi o a doua categorie de microhidrocentrale, care au producerea de energie
electrică subordonată altor folosinţe cum ar fi: irigaţiile, alimentarea cu apă a
populaţiei sau a industriei, evacuarea apelor uzate etc. În aceeaşi categorie se includ şi
centralele care valorifică căderea debitului de servitute descărcat din acumulări. Deşi
utilă, producţia de energie nu reprezintă principalul obiectiv al acestor amenajări. În
general, puterea instalată este de până la 100 ... 300 kW şi de aceea sunt denumite
microhidrocentrale. În figurile 7.1 şi 7.2 sunt prezentate, pentru ilustrare, două
exemple de microhidrocentrale asociate altor folosinţe.
240

















Figura 7.1. Microhidrocentrală (MHC) care valorifică debitul de servitute

La acumulările prin barare, un anumit debit trebuie descărcat din lac pe râu, pentru a
se menţine echilibrul ecologic în aval şi a nu fi afectate celelalte folosinţe (denumit
frecvent debit de servitute). Acest debit se descarcă prin by-pass-uri din golirea de
fund, ca în figura 7.1, sau direct din aducţiune. Diferenţa de nivel dintre nivelul apei
din lac şi cota aval face ca acest debit să aibă potenţial energetic, care se valorifică
dacă pe circuitul de descărcare se introduce o MHC.

Figura 7.2. Microhidrocentrală care valorifică o parte din debitul derivat pentru irigaţii

În perioadele în care irigaţiile se întrerup, sau când debitul folosit scade sub cel
derivat pe aducţiune, apa din canalele magistrale de irigaţii se descarcă în râu, pentru
a evita deversarea peste bermele canalului. Căderea dintre canal şi râu se poate
valorifica intercalând o microhidrocentrală.
Alimentare cu apă
Debit de servitute
241
În cadrul acestui capitol se tratează numai microhidrocentralele propriu-zise, care sunt
amenajări hidroenergetice de sine stătătoare. Schema de principiu a unei asemenea
MHC este prezentată în figura 7.3.






















Figura 7.3. Schema de principiu a unei microhidrocentrale

Schema cuprinde un baraj de priză, fără acumulare, o aducţiune care poate fi canal de
coastă, ca în figura 7.1, dar poate fi şi conductă de aducţiune, la zi sau îngropată, o
cameră de încărcare, una sau mai multe conducte forţate, centrala hidroelectrică şi
apoi returul în râu. Schema poate să se modifice în funcţie de morfologia terenului,
dar principiul de alcătuire se conservă.

Microhidrocentralele "pe firul apei" implică construirea unei derivaţii, prin care se
dirijează o parte a apelor râului. Devierea este necesară pentru a se putea concentra
căderea de pe sectorul amenajat. Debitul derivat conduce la o reducere a debitului
râului între priza de apă şi centrala propriu-zisă. De regulă, pentru a asigura intrarea
debitului către priza de apă, este necesar un prag deversant sau un stăvilar.

În cazul microhidrocentralelor de obicei nu este fezabilă, din punct de vedere
economic, crearea unor lacuri de acumulare, poate doar cu excepţia amplasamentelor
izolate unde valoarea energiei este foarte mare. Pentru o microhidrocentrală stocarea
este limitată la mici volume de apă, reţinute într-un lac de acumulare creat la priză sau
lateral aducţiunii. Termenul folosit pentru a descrie aceste acumulări cu volume mici
de apă este bazin compensator. Acestea pot aduce beneficii microhidrocentralelor prin
creşterea producţiei de energie şi deci a veniturilor.

Microhidrocentralele pot fi de cădere mare sau de cădere mică, depinzând de
caracteristicile geografice ale zonei disponibile. Pentru un sector de râu care parcurge
un relief abrupt, diferenţa de nivel poate fi utilizată prin devierea parţială a debitului şi
242
returnarea acestuia în albia naturală după ce a trecut prin turbină. În cazul
amplasamentelor de deal sau din zone colinare, unde energia fructificabilă este dată
majoritar de debit, dar cu căderi mici, microhidrocentrala se amplasează direct în
albie, sau pe un canal de deviere scurt, alăturat albiei râului. Schemele de amenajare
corespunzătoare sunt prezentate în paragraful următor.

Din punct de vedere al utilizării energiei produse, microhidrocentralele pot livra
energie unor consumatori izolaţi, nelegaţi la sistemul energetic (fig.7.4), sau pot livra
energia în reţelele electrice ale sistemului energetic (fig. 7.5).



Figura 7.4. MHC pentru utilizatori izolaţi

Alimentarea cu energie electrică din surse independente este întodeauna mai scumpă
decât energia livrată de sistemul energetic. Excepţie fac amplasamentele izolate,
pentru care construcţia unor linii de transport ar fi foarte scumpă. În aceste cazuri
energia hidroelectrică devine o variantă interesantă economic, prin comparaţie cu
generatoarele diesel, dacă se introduc în comparaţie, pe lângă costul investiţiei,
costurile pentru operare, durata de viaţă, uzura şi piesele de schimb.

Puterea produsă de microhidrocentralele pe firul apei fluctuează odată cu ciclurile
hidrologice, astfel încât ele sunt mai potrivite pentru a da energie într-un sistem
energetic mai mare. Individual, ele nu dispun, în general, de o putere asigurată
semnificativă. De aceea, comunităţile izolate care folosesc microhidrocentrale au
nevoie deseori de o putere suplimentară, dată de alte forme de generare, cum ar fi cele
cu motoare diesel. O centrală pe firul apei poate acoperi toate nevoile de electricitate
ale unei comunităţi izolate, sau ale unei industrii, numai dacă debitul minim al râului
este suficient pentru a satisface cerinţele vârfului de consum de energie electrică.

Promovarea intensă a microhidrocentralelor ca surse de energie regenerabilă s-a
datorat şi faptului că sunt considerate soluţii energetice care nu afectează mediul, în
timp ce amenajările hidroenergetice cu puteri instalate mai mari au un impact negativ.
Lucrul este numai în parte adevărat, dat fiind faptul că şi microhidrocentralele au
243

Figura 7.5. MHC cu livrare a energiei în sistem

efecte asupra mediului, care trebuie avute în vedere atunci când se autorizează
realizarea lor. Dintre acestea se evidenţiază:
- impactul ecologic al debitul de apă deviat şi riscul de a nu menţine un debit
suficient prin albia naturală a râului;
- efectele asupra peştilor sau a altor organisme care trec prin turbine odată cu
apa prelevată la priză;
- impactul vizual, uneori negativ, al prizei de apă, al pragului (sau stăvilarului)
şi al clădirii centralei, în funcţie de soluţiile de arhitectură alese;
- impactul din perioada de construcţie, când sunt realizate drumuri
tehnologice, devieri ale apelor din viitorul amplasament, perturbarea sedimentelor de
pe patul râului şi/sau depozitarea materialelor de construcţii în apă etc.

7.2. SCHEME DE AMENAJARE

7.2.1. Microhidrocentrale de cădere medie sau mare

Schemele microhidrocentralelor de cădere mare sau mijlocie preiau apa din amontele
sectorului amenajat printr-o priză, utilizând căderea locală creată de un prag deversant
sau de un stăvilar, şi o conduc spre turbine, printr-o derivaţie. De la turbine apa este
returnată în râu printr-un canal de fugă.

Pentru simplitatea schemei, derivaţia este realizată ca o conductă, denumită uneori
aducţiune, alteori conductă forţată (fig. 7.6). În cazul derivaţiilor de lungime mare,
varianta cu conductă forţată devine neeconomică. Suprapresiunile generate de lovitura
de berbec sunt cu atât mai mari cu cât lungimea conductei este mai mare, iar grosimea
pereţilor conductei este dictată de presiunea maximă la care este supusă. Costul
conductei creşte în consecinţă.

O variantă care este preferabilă pentru căderi mari, este realizarea derivaţiei parţial
prin curgere liberă, printr-un canal de aducţiune. Canalul are pantă redusă şi urmăreşte
244
curbele de nivel. La capătul canalului se realizează o cameră de încărcare de la care
pleacă conducta forţată spre turbine (fig. 7.7).

















Figura 7.6. Schemă cu derivaţia realizată de conducta forţată

Această schemă este avantajoasă dacă morfologia terenului permite înscrierea cu
excavaţii raţionale a canalului de aducţiune şi dacă nu există resticţionări de mediu. În
zone în care mediul este protejat, o conductă îngropată este singura alternativă la
canalul deschis.
















Figura 7.7. Schemă cu derivaţia realizată de canalul de aducţiune

La alegerea variantei de schemă trebuie avute în vedere şi condiţiile de exploatare.
Canalul necesită curăţire sistematică, fiind expus colmatării cu frunze şi cu material
spălat adus în canal. Conducta trebuie protejată anicoroziv. În regim de iarnă,
conductele supraterane sunt expuse pericolului de îngheţ atunci când centrala nu
funcţionează şi conducta rămâne plină.

Conductă forţată
Priză şi bazin
compensator
CHE
Priză
Canal de aducţiune
Cameră de
încărcare
Conductă forţată
CHE
245
Indiferent de modul de realizare a derivaţiei, este utilă includerea în schemă a unei
mici acumulări, capabile să stocheze debitul derivat în perioadele în care centrala nu
funcţionează, fără a pierde apa prin deversare. Acumularea se poziţionează în afara
cursului râului, sub forma unui bazin lateral. Amplasamentul poate fi în vecinătatea
prizei, asociat cu un deznisipator, sau la finalul aducţiunii, sub forma unei camere de
încărcare. A doua variantă este favorabilă în cazul în care aducţiunea este realizată cu
conducte, pentru că diametrul acestora se va dimensiona pentru un debit uniform
prelevat din râu, mai mic decât debitul instalat al centralei.

7.2.2. Microhidrocentrale de joasă cădere

Schemele microhidrocentralelor de joasă cădere pot fi de derivaţie sau de tip baraj.
Schemele de derivaţie crează căderea prin construcţia în albia majoră a cursului de
apă a unui canal de derivare, cu pantă redusă şi rugozitate mică (fig. 7.8). Canalul este
construit în rambleu, iar la extremitatea aval este poziţionată centrala. Returnarea la
râu a apelor turbinate se face printr-un canal de fugă, realizat în săpătură. Diferenţa de
nivel dintre bieful amonte, constituit din avalul canalului de derivare şi bieful aval,
corespunzător amontelui canalului de fugă, constitue căderea centralei.


















Figura 7.8. Schema unei MHC de joasă cădere realizată prin derivare

Microhidrocentralele de tip baraj sunt amplasate în albia minoră a unor cursuri de apă
cu debite importante. Căderea se realizează prin ridicarea locală a nivelului apei, prin
construcţia unui prag deversant sau a unui stăvilar. O parte din secţiunea barată o
ocupă descărcătorul de ape mari, iar cealaltă o ocupă centrala. Din punct de vedere
conceptual schema este similară cu aceea a uzinelor hidroelectrice fluviale, dar partea
de construcţie este mult simplificată, în conformitate cu condiţiile mai puţin severe
privind echipamentul, asigurările de calcul, acomodarea altor folosinţe etc.

Schema cea mai simplă poziţionează centrala alături de zona deversantă (fig. 7.9).
Descărcarea debitelor ce depăşesc debitul instalat al MHC, ca şi controlul nivelului
amonte, se face prin deschideri echipate cu stavile plane, de obicei cu acţionare
Canal de derivare
în rambleu
Priză
Canal de fugă
în debleu
CHE
246
manuală. În frontul barat se prevede şi o scară de peşti pentru a nu fi afectată
ihtiofauna.



















Figura 7.9. Schema unei MHC tip baraj

Schemele microhidrocentralelor de tip baraj se pot asocia şi unor baraje sau praguri de
fund existente. Dacă nu există goliri de fund care să se preteze includerii unor
turbine, peste prag se poate instala un sifon, care are în interior o turbină Kaplan, iar
generatorul este scos pe o pasarelă de traversare a pragului (fig. 7.10).















Figura 7.10. Fructificarea energetică a căderii de la prag prin sifonare

Dacă lăţimea albiei nu permite integrarea centralei în frontul barat, atunci se poate
recurge la amplasarea acesteia în interiorul pragului deversant (fig.7.11). O deschidere
suplimentară, mult mai îngustă, echipată cu stavile, asigură atât spălarea aluviunilor
reţinute de prag, cât şi descărcarea în aval a debitelor de servitute, atunci când centrala
nu turbinează.

Stăvilar
CHE
Scară de peşti
Bief amonte
Bief aval
Aspiraţie
Generator
H
247

















Figura 7.11. Amplasarea MHC în pragul deversant

Odată cu creşterea interesului pentru micro hidro, generată de angajamentele ţărilor
europene de a promova sursele de energie regenerabilă, au apărut şi scheme inovative
de realizare a MHC-urilor. Cu titlu de exemplu, se prezintă sistemul MATRIX,
promovat de VA TECH HIDRO, din Austria, pentru microhidrocentrala ataşată
ecluzelor de la amenajarea Freudenau, pe Dunăre.

















Figura 7.12. Principiul MATRIX şi blocul de turbine de la ecluzele amenajării
Freudenau

În această schemă, grupuri mici şi identice turbină – generator sunt montate într-un
cadru de forma unei matrici (fig. 7.12). Turbinele sunt de tip propeller (Kaplan cu pale
fixe), cuplate axial cu generatoare asincrone. Generatorul este capsulat şi imersat.
Fiecare unitate turbină – generator se operează independent. Dimensiunea unei unităţi
este de 1x1x3m, iar puterea nominală a acesteia este de 200 kW, la o turaţie de 500
rot/min. Turbinele lucrează la la căderi între 0,5 şi 10 m.
SECŢIUNE ORIZONTALĂ
SECŢIUNE VERTICALĂ
Grătar
Generator
Deschidere de spălare şi by - pass
Turbină Kaplan
cu ax înclinat
248
Pentru o microhidrocentrală de tip baraj, una sau mai multe deschideri ale stăvilarului
pot fi echipate cu cadre cu turbine montate în sistem martix, eliminând centrala din
frontul barat (fig.7.13).













Figura 7.13. Echiparea cu panouri MATRIX a deschiderilor unui stăvilar


7.3. DIMENSIONARE ENERGETICĂ ŞI EVALUARE ECONOMICĂ

7.3.1. Debitul şi puterea instalată

Pentru a decide dacă pe un sector de râu dat este fezabilă realizarea unei
microhidrocentrale, trebuie evaluată mai întâi resursa de apă disponibilă.. Potenţialul
energetic al schemei este proporţional cu produsul debitului şi al căderii:


(7.1)


unde apar notaţiile:
P = puterea hidroelectrică fructificabilă;
P
i
= puterea instalată în MHC;
ε = coeficientul de utilizare a debitului ţinând seama de deversări şi de
debitele de servitute care nu pot fi prelevate pentru turbinare;
H
br
= căderea brută pe sector;
η
h
= randamentul hidraulic:


(7.2)

cu Σ h
r
pierderile de sarcină pe circuitul hidraulic.

În relaţii mai intervin η
t
randamentul turbinei, η
g
randamentul generatorului şi η
G

randamentul global, dat de produsul randamentelor η
G =
η
h
η
t
η
g.

Dimensionarea energetică are în vedere determinarea debitului instalat, stabilirea
ariilor de curgere pentru circuitul hidraulic şi a alegerea puterii instalate a centralei.

br i G i
br g t h m
H Q P
H Q P
η
η η η ε
81 , 9
81 , 9
=
=
;
br
r br
br
u
h
H
h H
H
H


= = η
Panouri
MATRIX
249
Căderea brută poate fi considerată, în general, constantă, dar debitul variază în cursul
anului. Pentru a alege cel mai potrivit echipament hidraulic, pentru a se estima
potenţialul şi pentru a calcula producţia anuală de energie este nevoie de o curbă de
durată a debitelor. Curba de durată evidenţiază, în procente, durata dintr-un an în care
debitul este egal sau depăşeşte o anumită valoare. Ea oferă un mijloc de determinare
rapidă a cantităţii din resursa de apă disponibilă care poate fi folosită de turbine de
diferite dimensiuni (fig. 7.14).






















Figura 7.14. Curba de deurată a debitelor pentru amplasamentul unei MHC

Făcând referire la figura 7.14, care este curba de durată a debitelor unui râu într-un
amplasament posibil pentru o amenajare hidroenergetică, puterea P disponibilă a
râului variază în timp odată cu variaţia debitului Q. Nu toată puterea poate fi folosită.
Mai întâi trebuie înlăturată din curba de durată a debitelor debitul care trebuie lăsat pe
albie (debitul de servitute), având în vedere faptul că râul trebuie să îşi continue
existenţa în albia naturală. Haşura rară şi oblică de la baza curbei de durată din figura
7.14. reprezintă această curgere.

Debitul utilizabil rămâne în suprafaţa de deasupra servituţii. Pentru a turbina toată
resursa disponibilă, ar fi necesară o turbină atât de mare încât să preia şi debitele
extreme din partea dreaptă a curbei, care au durată de curgere de câteva procente din
durata unui an. O astfel de turbină ar fi foarte scumpă şi ar funcţiona la întreaga ei
capacitate pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Ca urmare, se determină un debit
instalat Q
i
a cărui valoare se regăseşte pe o perioadă de timp semnificativă din an.
Alegerea se face astfel încât energia câştigată, în comparaţie cu unele capacităţi mai
mici, să justifice costurile adiţionale ale echipamentelor şi conductelor. Mai există un
motiv pentru care debitul instalat trebuie limitat: nici o turbină nu poate funcţiona de
la un debit zero la debitul instalat. Multe pot funcţiona doar până la valori de minim
60% din debitul instalat, iar chiar cele mai bune, nu pot fi folosite sub 50%. De aceea,
din durata unui an
Debit (m
3
/s)
Q
i
Debitul limit ă la care
poate func ţ i ona turbina
250
cu cât este mai mare debitul instalat ales, cu atât va fi mai mare întreruperea
funcţionării datorită debitelor mici.

Pentru evaluări preliminare se admite că debitul instalat este egal cu diferenţa dintre
debitul mediu anual şi debitul de servitute. Determinare finală a debitului instalat
trebuie făcută prin calcule energoeconomice, utilizând metodologia descrisă în
capitolul 3, paragraful 3.3.1. La alegerea debitului instalat trebuie avut în vedere şi
modul în care se fructifică energia produsă de MHC. Dacă centrala alimentează cu
energie un consumator izolat sau o reţea mică, debitul instalat trebuie ales astfel încât
să permită producerea de energie în aproape tot cursul anului. Dacă centrala este
conectată la o reţea de distribuţie a sistemului energetic, debitul instalat trebuie ales
astfel încât venitul net obţinut din vânzarea energiei electrice produse să fie maxim.

Determinarea curbei de durată a debitelor se face pe baza unor înregistrări cu privire
la regimul precipitaţiilor pe suprafaţa bazinului hidrografic de interes şi la debitul
râului, pentru o perioadă de timp cât mai lungă. Cu ajutorul unui hidrograf mediu
multianual al debitelor, furnizat de către un for autorizat, şi prin aranjarea datelor în
ordine descrescătoare şi nu cronologic, poate fi obţinută o curbă de durată a debitelor
ca în figura 7.15. Pe baza curbei este posibilă estimarea potenţialului
amplasamentului.





























Figura 7.15. Construcţia curbei de durată a debitelor
D
E
B
I
T

(
m
3
/
s
)

Debit de servitute
Curba de durată a debitelor
zile
Hidrograful anual
Debit natural
Disponibil MHC
%din durata unui an
0 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
251
Atunci când nu se dispune de înregistrări de debite, şirul cronologic al acestora se
poate construi prin modele hidrologice, pornind de la înregisrările de precipitaţii de la
o staţie meteorologică aflată în vecinătate.

Dacă debitele maxime ale cursului de apă sunt cu câteva ordine de mărime mai mari
decât debitele minime, atunci este mai convenabil ca ordonata curbei de durată să fie
exprimată logaritmic (ln Q în loc de Q).

O reprezentare alternativă a curbei de durată a debitelor este aceea în care ordonata Q
se înlocueşte cu raportul Q/Q
m
, unde Q
m
este debitul mediu multianual al cursului de
apă. Ordonata adimensională permite compararea regimurilor de curgere ale unor
cursuri de apă cu debite mult diferite. Reprezentarea este utilă pentru că permite
construcţia curbei de durată pentru un râu fără înregistrări de debite, dacă se cunoaşte
sau se esimează debitul său mediu, utilizând aceaşi distribuţie adimensională cu aceea
a unui râu vecin, cu caracteristici bazinale similare, pentru care sunt debite
înregistrate.

7.3.2. Alegerea tipului de turbină

După stabilirea debitului instalat se alege tipul de turbină, în funcţie de parametrii
energetici debit nominal şi cădere. Alegerea se face pe baza graficelor care definesc
domeniile de funcţionare ale diverselor tipuri de turbine, cum este graficul din figura
7.16.























Figura 7.16. Delimitarea domeniilor de aplicabilitate a tipurilor de turbină în funcţie
de debitul şi căderea nominală



0 0,2 0,5 1 2 3 4 5 7 10 20 30 50 100
Debit ( m
3
/s)
252
În figura 7.17 se prezintă variaţia randamentului turbinelor în funcţie de debitul
turbinat. O turbină este proiectată să funcţioneze cât mai aproape de punctul ei de
randament maxim, de regulă pe la 80% din debitul nominal, iar pe măsură ce debitul
se depărtează de acest punct, randamentul turbinei hidraulice scade. Scăderea devine
accentuată sub o anumită valoare limită, dependentă de tipul de turbină.






















Figura 7.17. Dependenţa randamentului turbinei de raportul dintre debitul turbinat şi
debitul nominal

La alegerea tipului de turbină trebuie avută în vedere şi elasticitatea în funcţionare a
centralei. Turbinele Kaplan şi Pelton cu dublu reglaj pot funcţiona satisfăcător într-o
gamă mult mai mare de debite (de la aproximativ o cincime din debitul instalat în
sus). Turbinele Kaplan cu simplu reglaj au randamente acceptabile începând de la o
treime, iar turbinele Francis de la o jumătate din debitul nominal în sus. Când debitul
scade sub 40% din debitul nominal funcţionarea turbinelor Francis ar putea deveni
instabilă, cu vibraţii sau şocuri mecanice. Turbinele cu aparat director fix şi pale fixe
pot funcţiona satisfăcător doar într-o plajă foarte redusă de debite.

7.3.3. Evaluarea energiei produse în anul hidrologic mediu

Evaluarea se face pornind de la curba de durată a debitelor, pe care sunt figurate, ca în
figura 7.14, debitul instalat, debitul de servitute şi debitul minim la care se mai poate
face turbinare. Suprafaţa haşurată este o măsură a debitelor care contribuie la
producerea de energie.

Pentru calcul, se împarte această suprafaţă în fâşii cu baza egală cu 5%, începând din
origine. Ultima fâşie va avea o bază mai mică, corespunzătoare limitei graficului dată
de debitul minim turbinat (ca în figura 7.14), sau, după caz, de debitul de servitute,
dacă acesta este mai mare decât debitul minim turbinat.
Pelton
Turgo
Kaplan
Propeller
Francis
η %
Q/Q
N
(%)

R
a
n
d
a
m
e
n
t

(
%
)

253
Contribuţia în energie a unei fâşii este dată de relaţia:


TRAFO trans gen turb br median
h H Q T w E η η η η γ ) ( ∆ − = ∆
(7.3)

unde:
w este baza fâşiei, de 5% pentru toate fâşiile mai puţin ultima;
γ - greutatea specifică a apei (9,81 kN/m
3
);
T - numărul de ore dintr-un an (8760 ore);
Q
median
debitul ce corespunde medianei fâşiei în curba de durată a debitelor;
H
br
- căderea brută a centralei;
∆h - pierderea de sarcină pe circuitul hidraulic al centralei la trecerea
debitului Q
median
;
η
turb
- randamentul turbinei pentru Q
median
, determinat în funcţie de raportul
Q
median
/ Q
N.
În relaţie mai intervin randamentele generatorului (η
gen
), ale multiplicatorului de
turaţie (η
trans
) şi al transformatorului (η
TRAFO
).

Energia produsă într-un an este suma energiilor tuturor fâşiilor:



∆ = E E
anual
(7.4)

Pe baza energiei produse anual se determină şi factorul de încărcare CF (Capacity
Factor), care exprimă cum şi cât de mult lucrează turbina în decursul unui an:


an ore kW P
an kWh E
CF
i
anual
/ 8760 ) (
) / (

=
(7.5)
unde P
i
este puterea instalată.

Pentru o primă estimare, factorul de încărcare se poate determina în funcţie de
raportul dintre debitul instalat şi debitul mediu multianual:

Q
i
/ Q
mediu multianual
1 0,75 0,50 0,33
Factorul de încărcare CF 40% 50% 60% 70%

Din experienţa microhidrocentralelor realizate până în prezent, facorul de încărcare
CF este cuprins între 50% şi 70%.

7.3.4. Aspecte economice

Investiţia iniţială
În comparaţie cu alte tehnologii, microhidrocentralele sunt caracterizate printr-un cost
de capital iniţial foarte mare. Costul investiţiei are variaţii mari şi depinde în mare
măsură de amplasament şi de condiţiile climatice. Costurile pentru investiţe includ
construcţiile (priză, aducţiune, clădirea centralei,etc), echipamentele (turbina,
generatorul, transformatorul, liniile de transport) şi costurile pentru studiile de teren,
proiectare, achiziţii de teren, concesiune şi avize.

254
Microhidrocentralele de mare cădere sunt mai puţin costisitoare din moment ce, la
aceaşi putere instalată, cu cât este mai mare căderea cu atât debitul instalat este mai
mic. Se pot lua în considerare, cu caracter orientativ, următoarele valori de investiţii
specifice:
•între 1500 şi 9000 Euro/kW instalat pentru căderi între 2,3 şi 13,5 m;
•între 1000 şi 3000 Euro/kW instalat pentru căderi între 27 şi 350 m.

Pe de altă parte trebuie avut în vedere că microhidrocentralele cu căderi mari se
construiesc în amplasamente montane, cu densitate mică a populaţiei. Pentru
furnizarea energiei către utilizatorii locali, impedimentul pleacă de la faptul că
cerinţele locale de energie sunt mici. Pentru furnizarea în reţeaua sistemului,
dificultatea pleacă de la faptul că uneori este necesar transportul la distanţe mari, către
principalele linii de transport. Aceste impedimente pot anula avantajul costurilor
scăzute ale MHC-urilor izolate cu căderi mari.

Echipamentele pentru căderi şi debite mici sunt costisitoare, iar costurile
echipamentelor reprezintă între 40 şi 50% din costul total al instalaţiilor
hidroenergetice convenţionale. Cât priveşte partea de costuri ale construcţiilor civile,
acestea pot fi foarte diferite de la un amplasament la altul. Soluţiile constructive
depind foarte mult de topografie şi geologie, şi, de asemenea, de metoda de
construcţie aplicată şi de materialele utilizate. Din experienţa germană proporţia
costurilor în investiţia totală rezultă de: 35% construcţii civile, 50% echipamente,
15% altele.

Costuri de exploatare
În fluxul de venituri şi cheltuieli intervin, pe lângă costurile generate de amortisment,
şi costurile medii anuale de exploatare (salarii, întreţinere, consumuri proprii etc).
Pentru o investiţie rentabilă, acestea ar trebui să să se situeze în intervalul 0,8 –1,5 %
din investiţie.

Oportunitatea de investire
Rentabilitatea unei investiţii în MHC se apreciază ţinând seama de veniturile şi
cheltuielile din perioada de exploatare (de viaţă) a investiţiei. Cheltuielile au o parte
predefinită cunoscută (costuri generate de investiţie, de taxele de concesiune etc.), şi
o componentă care variază în decursul exploatării (înteţinere, reparaţii, salarii etc.).
La terminarea exploatării, care este finalul perioadei de valabilitate a concesiunii sau
autorizării, Venitul Net Actualizat (VNA), sau beneficiul actualizat, dat de diferenţa
dintre venitul actualizat şi costul total actualizat trebuie să fie pozitiv (vezi capitolul
3). Variantele analizate trebuie să îndeplinească această condiţie, iar varianta optimă
este aceea care conduce la valoarea maximă a VNA.

Exemplu de analiză a oportunităţii de investire

Se consideră o microhidrocentrală într-o zonă montană, care va livra energia în
sistemul energetic. Caractristicile principale ale proiectului sunt:

Putere instalată: 1000 kW
Producţia de energie anuală 3 210 MWh

Costurile de investiţie estimate (EUR):

255

1. Studiul de fezabilitate 6 100
2. Proiectare şi urmărirea execuţiei 120 000
3. Construcţii 576 900
4. Echipament 537 300
5. Instalaţii electrice şi conexe 137 400
Total 1 377 700
Cheltuieli neprevăzute (3%) 451 331
Total investment 1 419 031 EUR

Investiţia specifică este:
1 419 031 / 1000 = 1 419 EUR / kW
Costul de investiţie pentru kWh produs anual:
1 419 031 / 3 210 = 442 EUR / MWh
Cheltuielile de exploatare şi întreşinere sunt estimate la 4% din investiţia totală:
1 419 031 x 0.04 = 56 761 EUR

Pentru analiza de rentabilitate se admite că durata de realizare a microhidrocentralei
este de 4 ani. În primul an se întocmeşte studiul de fezabilitate şi se obţin autorizările.
La finalul primului an se cheltuieşte suma pentru fezabilitate şi ½ din suma pentru
proiectare. La finalul celui de al doilea an sunt cheltuiţi banii pentru cealaltă jumătate
din costul proiectării. La finalul anului trei sunt cheltuiţi banii pentru 60% din
construcţie şi 50 % din banii de procurare a echipamentului. La finalul anului patru se
cheltuiesc restul sumelor pentru realizarea MHC.

Punerea în funcţiune se face la finalul anului patru, devenind operabilă la începutul
anului cinci. Veniturile din energia vândută şi cheltuielile de exploatare se
contabilizează la finalul fiecărui an. Durata autorizaţiei de gospodărire a apelor (de
concesionare) este de 35 ani, începând cu anul doi de realizare a proiectului. Rata de
actualizare a capitalului este de 8%. Valoarea netă actualizată se calculează cu relaţia:

∑ ∑
= =
+

+
+ −
=
3
1
33
1
) 1 ( ) 1 (
) (
k
k
k
k
k
k k k
r
I
r
M O V
VNA


unde:
I
k
= investiţia în anul k (durata totală 3 ani);
V
k
= venitul din vânzarea energiei în anul k (durata de exploatare 35 – 2 ani);
O
k
= cheltuieli de operare anuale;
M
k
= cheltuieli de mentenanţă anuale (întreţinere şi reparaţii);
Calculul VNA trebuie să ţină seama de variaţia anticipată a preţului de achiziţionare a
energiei produse (dacă nu există un preţ ferm stabilit prin autorizări) şi de creşterea
cheltuielilor de operare şi întreţinere în acord cu rata inflaţiei. Caculul se face tabelar,
an de an, valoarea finală fiind elementul de decizie. Pentru microhidrocentrala din
acest exemplu a rezultat VNA = 108 964 EUR.

Rata internă de revenire RIR se calculează printr-un proces iterativ, propunând diferite
rate de actualizare a capitalului r şi calculând pentru fiecare VNA. Valoarea lui r
pentru care VNA devine zero este RIR. Pentru microhidrocentrala din acest exemplu a
rezultat RIR = 8,8%. Pentru că VNA > 0 şi RIR > r rezultă că investiţia este oportună.

256
Riscuri financiare asociate
Se admite că studiile care au stat la baza proiectului au fost complete şi corecte şi că
durata de execuţie a fost respectată. Pe parcursul exploatării se pot produce însă
evenimente sau situaţii care afectează concluziile studiului de oportunitate.

În timpul operării MHC, o serie de aspecte tehnice pot avea un impact major asupra
fluxului de venituri şi cheltuieli. Acestea sunt:
- reducerea producţiei de energie faţă de media stabilită în etapa de proiectare,
din cauza unor perioade secetoase (precipitaţii reduse);
- nerealizarea parametrilor garantaţi pentru echipament (putere, randament,
comportament pe termen lung la funcţionare, costuri mari pentru întreţinere, reparaţii
ale stricăciunilor etc.);
- uzura prematură a echipamentelor care intră în contact cu apa, în prezenţa
unor eroziuni produse de sedimentele solide sau cauzate de către agresiuni chimice ale
apei.

Pentru a stabili riscul proiectului respectiv, sunt necesare calculede sensibilitate, care
să examineze modul cum variaţia fiecărui factor influenţează economicitatea
proiectului respectiv, precum şi situaţia în care se pot modifica simultan mai mulţi
factori independenţi. De exemplu, este posibilă prelungirea duratei de execuţie
datorită unor accidente geologice neprevăzute iniţial, iar după terminarea execuţiei să
urmeze o perioadă hidrologică deficitară. Evident că în acest caz returnarea banilor
împrumutaţi devine dificilă, se pot plăti dobânzi penalizatoare etc. şi, în consecinţă,
rentabilitatea proiectului poate scade, sau, la limită, proiectul poate deveni nerentabil.

7.4. ECHIPAMENTUL HIDROMECANIC ŞI ELECTRIC

Principalele componente mecanice şi electrice ale unei microhidrocentrale sunt
turbina (turbinele) şi generatorul (generatoarele). Aşa cum s-a arătat, alegerea turbinei
depinde în principal de căderea disponibilă şi de debitul instalat în microhidrocentrală.
În tabelul 7.1 sunt sintetizate caracteristicile turbinelor cu care se echipează uzual
microhidrocentralele.

Tabelul 7.1. Recapitulaţie a tipurilor de turbine
Căderea (m) Tipul turbinei
Mare (>150m) Medie (50...150 m) Mică (3...50m)
Turbine cu impuls Pelton sau Turgo Banki sau Turgo Banki
Turbine cu reacţiune Francis Kaplan sau Propeller

Detalii privind tipurile de turbine sunt prezentate în capitolul 4. În figura 7.18 se
prezintă o turbină propeller, frecvent utilizată în MHC –uri, care nu a fost detaliată în
capitolul 4.

Datorită faptului că o turbină poate opera normal numai între debitul nominal şi
debitul minim, de la care randamentele scad drastic, este uneori avantajos să se
instaleze mai multe turbine mici decât o turbină mare. În acest caz turbinele pot fi
pornite sau oprite secvenţial, astfel încât fiecare să turbineze la debite cât mai
apropiate de debitul nominal şi deci să opereze cu randamente mai bune.
257

Figura 7.18. Echipare cu o turbină tip propeller

Dimensiuni mai mici ale turbinelor înseamnă şi greutăţi mai mici şi deci costuri mai
mici de transport şi montaj. Diametrele rotoarelor vor fi şi ele mai mici şi turaţia
turbinelor va fi mai mare. Ca urmare, este posibil să nu mai fie nevoie de regulator de
turaţie între turbină şi generator. Pe de altă parte, mai multe turbine înseamnă mai
multe generatoare, mai multe sisteme de comandă şi per ansamblu costuri mai mari.

Generatorul
Există două tipuri de generatoare folosite în microhidrocentrale şi anume cele
sincrone şi cele de inducţie (asincrone). Un generator sincron poate fi operat izolat în
timp ce unul de inducţie trebuie operat legat în reţea. Generatoarele sincrone sunt mai
scumpe decât cele asincrone şi sunt utilizate numai atunci când microhidrocentrala
acoperă în cea mai mare măsură, sau în totalitate, consumul. Randamentul
generatoarelor asincrone este cu 2...4 % mai mic decât cel al generatoarelor sincrone
şi, ca urmare, sunt alese numai pentru puteri sub 5000 kVA.

Tensiunea de lucru a generatoarelor variază cu puterea. Valorile uzuale sunt 380 sau
430 V pentru puteri de până la 1400 kVA şi de 6000 V pentru puteri instalate mari.
Tensiunile mari necesită însă un transformator independent pentru a alimenta cu
energie centrala.

Multiplicatorul sau regulatorul de turaţie
Dacă turbina şi generatorul au aceaşi turaţie, cuplarea axului turbinei se face direct cu
axul rotorului generatorului. Se evită pierderi de energie mecanică şi întreţinerea este
simplă. Sistemul de cuplare este stabilit de furnizorul de echipament, fiind
recomandabilă o cuplare flexibilă, care poate acomoda eventuale nealinieri. Sunt însă
numeroase situaţii când turaţia turbinei este mai mică decât 400 rot/min. Pentru că
generatoarele standard au turaţia de 1000 ... 1500 rot/min este necesară intercalarea
între turbină şi generator a unui multiplicator de turaţie (speed increaser). Soluţia este
mai convenabilă decât realizarea unui generator special, care ar avea costuri mari.

Alte componente mecanice şi electrice
Microhidrocentrala mai include o serie de alte componente pentru circuitul hidraulic,
pentru sistemul de control, pentru partea electrică etc. Între acestea se amintesc:
•vane de închidere a accesului apei la turbine;
•sistem de control hidraulic pentru turbine şi vane;
•sistem de control şi de protecţie electrică;
•comutator electric;
258
•transformatoare pentru serviciile interne şi pentru transmiterea puterii;
•serviciile interne care includ: iluminatul, încălzirea şi sursa necesară funcţionării
sistemelor de control şi a comutatorului;
•sisteme de răcire şi de lubrefiere (dacă este necesar);
•sursă de putere de rezervă;
•sistem de telecomunicaţii;
•sisteme de alarmă împotriva incendiilor şi de siguranţă (dacă sunt necesare);
•sistem de interconectare sau de transmitere şi de distribuţie.

7.5. PARTICULARITĂŢI CONSTRUCTIVE

7.5.1. Consideraţii generale

Pentru ca proiectul unei microhidrocentrale să aibă costuri minime, cele mai
importante preocupări se îndreaptă către simplitatea proiectului, punându-se accent pe
construcţii civile practice şi uşor de executat. Pragul deversant sau stăvilarul au o
alcătuire mai simplă. Construcţia poate fi din beton, din lemn, din piatră, din materiale
locale sau dintr-o combinaţie a acestor materiale. O parte importantă din costuri
revine construcţiilor aducţiunii. Canalele trebuie realizate în debleu, urmărind
conturul terenului. Conductele care transportă apă sub presiune pot fi nu numai din
oţel, dar şi din fibră de sticlă, polimeri, beton sau lemn. Stavilele şi porţile necesare
opririi accesului apei către turbină, pe perioada opririi centralei şi reviziilor tehnice,
pot fi fabricate nu numai din metal, dar şi din lemn. Clădirile microhidrocentralelor
sunt, de regulă, realizate la dimensiuni cât mai mici posibile, având totuşi o fundaţie
puternică, acces pentru întreţinere şi siguranţă. Construcţia poate fi din beton, dar şi
din alte materiale de construcţie.

Nu face obiectul prezentului capitol detalierea elementelor constructive ale
structurilor hidrotehnice, dar, în cele ce urmează, se fac unele referiri la particularităţi
constructive caracteristice MHC.

7.5.2. Priza de apă

O construcţie separată pentru priză intervine în schemele cu derivaţie amplasate în
zona montană. Aproape fără excepţie se realizează prize de fund (de tip tirolez), care
nu modifică regimul de curgere al râului (fig. 7.19). Ele sunt construcţii simple, care
pot funcţiona şi fără personal de exploatare.

Râurile de munte pe care le captează sunt caracterizate prin pante mari şi foarte mari,
de peste 0,1 ... 0,3 %, cu regim de scurgere torenţial, cu viituri violente şi de scurtă
durată. Capacitatea de antrenare este mare, albiile fiind formate din bolovăniş şi
blocuri mari. În regim de iarnă, datorită vitezelor mari, nu se formează pod de gheaţă
dar apare zai.

Ţinând seama de aceste caracteristici funcţionarea prizelor de fund trebuie să asigure
captarea şi la adâncimi mici pe râu, precum şi protejarea aducţiunii de bolovani,
pietrişuri şi plutitori mari. Construcţiile trebuie să fie robuste, simple ca alcătuire, fără
a necesita reparaţii frecvente.


259

















Figura 7.19. Priză de fund

Faţă de alcătuirea tradiţională, prizele MHC–urilor moderne au o serie de îmbunătăţiri
la grătarul de fund. Dacă priza alimentează direct aducţiunea, lumina grătarelor se
alege egală cu dimensiunea corpurilor care pot trece prin turbine. Dacă restricţiile sunt
mai severe şi prin reducerea luminii există riscul înfundării grătarului, atunci între
galeria colectoare şi aducţiune se intercalează un desnisipator.

Barele grătarelor sunt orientate în direcţia scurgerii. O variantă cu rezultate bune în
evitarea blocării cu bolovani este acea promovată de EDF, cu barele sub formă de
console (fig.7.20).

Figura 7.20. Grătar de fund cu bare în consolă


Un progres în domeniu s-a realizat prin promovarea grătarelor tip Coandă (fig. 7.21),
care incorporează efectul Coandă pentru a separa aluviunile şi peştii din apa captată.
Grătarul este format din fire de oţel inoxidabil, cu profil triunghiular, dispuse
perpendicular pe direcţia curgerii. La partea superioară este o placă cu pantă mare,
pentru accelerarea curgerii. Profilul deversant şi orientarea plăcii de accelerare trebuie
să creeze o curgere laminară peste grătar, cu o viteză în acord cu lumina firelor
grătarului. Firele grătarului sunt astfel asamblate încât bordul de atac (colţul amonte)
al fiecărui fir pătrunde în lama de apă şi separă curgerea într-un strat inferior, care
intră în galeria de captare, şi un strat superior care conduce spre aval particolele
SECŢIUNE x-x
PLAN
260
solide. Grătarul tip Coandă reţine 90% din particolele de până la 0,5 mm. Datorită
eficacităţii în reţinerea particolelor, după captare nu mai este necesar un desnisipator.



















Figura 7.21. Principiul grătarului tip Coandă

În cazul cursurilor de apă cu debite mai mari, secţiunea de intrare în priză se dispune
la 90
0
faţă de direcţia curgerii, pentru a evita intrarea directă a aluviunilor în priză şi
pentru a permite spălarea, la ape mari, peste deversor, a aluviunilor acumulate în faţa
prizei (fig. 7.22).



Figura 7.22. Priză cu intrare laterală faţă de direcţia de curgere

Dacă în bazinul de încărcare tinde să pătrundă o cantitate mare de aluviuni, este
necesară o capcană de aluviuni asociată bazinului. Capcana trebuie să reţină
particolele mai mari de 0,2 mm.

7.5.3. Conducta de derivaţie

O primă problemă de interes direct, pentru că se reflectă în costuri, o constitue
alegerea materialului din care este confecţionată conducta. Pentru conducte de
Placă de
accelerare
Debit
tranzitat
Debit
captat
Separarea curgerii
261
diametru mare şi căderi foarte mari oţelul sudat este opţiunea cea mai bună. Pentru
căderi medii şi mici, conductele de oţel nu mai sunt o soluţie economică. Presiunea
fiind mai mică grosimea peretelui ar putea scade, dar straturile protecţiei anticorozive
nu depind de grosimea peretelui conductei şi, în plus, este necesară o grosime minimă
a peretelui conductei pentru a nu se avaria la transport şi montaj.

Pentru diametre mici se pot folosi tuburi de oţel îmbinate cu mufe sau flanşe, care
elimină sudura de îmbinare. În egală măsură sunt folosibile conductele de beton
precomprimat (dar cu dificultăţi de transport şi montaj datorită greutăţii mari), cele
din PVC, sau din polyetilenă (PE). Conductele din PVC trebuie îngropate, cu o
acoperire de minim 1m, ele neputând fi expuse radiaţiilor UV. Conductele din
polyetilenă de înaltă rezistenţă pot fi poziţionate şi suprateran, suportă coturi cu raze
mici, de până la 20 ... 40 ori diametrul conductei, şi se îmbină în situ, prin sudură
specială.

Stabilirea diametrului conductei se face după metodologia prezentată în capitolul 3,
paragraful 3.4.3. Pentru dimensionarea preliminară se admite o pierdere de sarcină pe
aducţiunea sub presiune de 4% din căderea brută. Ca urmare, relaţia de dimensionare
preliminară pleacă de la relaţia Manning pentru pierderea de sarcină (∆h):


L
D
Q n
h
333 , 5
2 2
3 , 10 = ∆
(7.6)
unde:
n este coeficientul de rugozitate;
Q - debitul tranzitat;
D - diametrul conductei;
L - lungimea conductei.
Dacă se înlocueşte ∆h cu 4H /100, unde H este căderea centralei, rezultă diametrul
conductei pentru evaluarea preliminară:


1875 , 0
2 2
69 , 2
|
|
.
|

\
|
=
H
L Q n
D
(7.7)

Grosimea peretelui conductei t se determină utilizând formula cazanelor, în care
intervin efortul de întindere admisibil, σ
t
, dependent de materialul din care este făcută
conducta, presiunea interioară p şi diametrul conductei D:

r
t
t
k
D p
t + =
σ 2
(7.8)

În relaţia (7.8) au mai intervenit un coeficient al condiţiilor de lucru k , cu valori între
0.9 şi 1, în funcţie de tehnologia de sudură şi sporul de rugină t
r
, aplicabil la
conductele expuse corodării.

Conducta trebuie să fie suficient de rigidă pentru a putea fi manevrată la montaj.
Conform recomandărilor, grosimea peretelui conductei (în mm) trebuie să fie de 2,5
ori diametrul conductei (în m), plus 1,2 mm.
262
Presiunea p, pentru care se face dimensionarea, este presiunea maximă, incluzând
suprapresiunea dinamică, din lovitura de berbec. În condiţii normale, suprapresiunea
este limitată de furnizorul turbinei (25% din căderea brută la turbine Pelton, 25% ...
50% pentru turbinele cu reacţiune). În condiţii speciale, cum ar fi avarierea sistemului
de control al centralei, căreia îi urmează o închidere bruscă a vanei, suprapresiunea
poate fi însă de câteva ori mai mare decât presiunea statică. Mărimea suprapresiunii
accidentale depinde direct de viteza de propagare a undelor în conductă, dependentă la
rîndul ei de diametru, de grosimea peretelui, şi de modulul de elasticitate al
materialului din care este confecţionată conducta. Această dependenţă de
caracteristicile elastice devine un criteriu important la alegerea materialului din care
este confecţionată conducta. Astfel, suprapresiunea dinamică în cazul conductelor de
oţel este de peste trei ori mai mare decât suprapresiunea în cazul conductelor din
polyetilenă.

7.5.4. Clădirea centralei

Clădirile microhidrocentralelor pe derivaţie sunt simple construcţii de adăpostire a
echipamentului hidromecanic şi electric. Pentru puteri mici, cum sunt cele ale MHC-
urilor, echipamentul este mai simplu şi mai uşor. Nu mai sunt necesare multe instalaţii
anexă, iar pentru montaj şi revizie nu mai sunt necesare poduri rulante sa macarale
portal grele. Construcţia se simplifică corespunzător, iar gabaritele se menţin la minim
(fig.7.23).
















Figura 7.23. Clădire simplă pentru adăpostirea echipamentului

Soluţiile au o varietate mare, depinzând de condiţiile locale. Cu titlu de exemplu, în
figura 7.24 este prezentată centrala MHC Frasin, de pe Dâmboviţa, care a fost
amenajată subteran, într-o fereastră de atac a galeriei de fugă de la CHE Rucăr.

Modificări importante în raport cu rezolvările tradiţionale apar la clădirile MHC-urilor
de tip baraj. În cazul centralelor hidroelectrice propriu-zise, structura centralei asigura
şi circuitul apei la şi de la turbine. Camera spirală şi aspiratorul erau construcţii
complicate din beton armat, cu forme curbe. În cazul microhidrocentralelor întreg
ansamblul se simplifică. Turbinele se plasează în cameră deschisă şi nu mai apare
camera spirală.


Generato
Masiv de ancoraj
Conductă forţată
Propeller
Aspirator
263

Figura 7. 24. Amplasare subterană pentu MHC Frasin

La rândul lui aspiratorul are o formă mult mai simplă, fără cot, şi se confecţionează
din metal (fig.7.25). Partea inferioară a clădirii se comfundă cu bazinul de liniştire.



Figura 7.25. MHC cu cameră deschisă: 2- nişe batardou; 3- nişe grătar

O simplificare şi mai mare a structurii centralei se realizează atunci când întreg
circuitul hidraulic este metalic şi autoportant (fig. 7.26).



Figura 7.26. MHC cu circuit hidraulic autoportant
264
În funcţie de echipare şi caracteristicile turbinelor sunt posibile dispoziţii generale
foarte diverse. În figura 7.27 sunt prezentate variante de amplasare în centrală pentru
turbinele Kaplan de mică putere.














































Figura 7.27. Variante de amplasare a turbinelor Kaplan


Ax orizontal, circuit în S,
curgere axială
Ax înclinat, curgere axială,
Reductor şi generator la 90
0
Ax înclinat, reductor în bulb
Ax înclinat, curgere axială
Reductor şi generator axial



Ax vertical, curgere radială,
turbină în curent
Ax vertical, curgere radială,
circuit sifonat
Ax vertical, curgere ascendentă,
circuit sifonat
Ax înclinat, curgere axială,
circuit sifonat
265
Clădirea centralei trebuie să fie simplă şi ieftină, dar în acelaşi timp se impune
încadrarea armonioasă în peisaj (fig. 7.28)



Figura 7.28. Clădire din zidărie de piatră la MHC Voineasa II

Soluţiile cu materiale locale, din piatră sau din lemn, sunt întodeauna de preferat în
raport cu betonul. De altfel autorizaţia de mediu poate impune anumite condiţionări
arhitectonice dacă amplasamentul se află într-o zonă cu valoare turistică.

BIBLIOGRAFIE

Blank, J. (2008). Micro-Hydropower for Municipal Water and Wastewater Systems in
Oregon. Oregon APWA Spring 2008 Portland Conference

BHA (2005). A Guide to UK Mini-Hydro Developments. O/MINI HYDRO WEB
GUIDE - Download v1.2

Bobrowicz, W. (2006). Small Hydro Power Investor Guide. Leonardo Energy.

Boyle, G. (Ed.). ( 2004). Renewable Energy: Power for a Sustainable Future (Second
Edition). Oxford University Press / Open University.

Breabăn, V. (1997). Amenajări hidroenergetice. Universitatea Ovidius Constanţa.

Brekke, H. (2005). Choice of equipment for small hydro. Trondheim, Norway.

CE IIT, Kharagpur. (1999). Lesson 1. Principles of Hydropower Engineering. New
Delhi.

266
Cojocar, M. (2005). Hidroconstrucţia 1950-2005.Tradiţie şi modernitate.

Douglass, S. (2007). Coanda Water Intake Basics. www.coandaintakes.com.

Encarta® Online Encyclopedia. (2007). Hydro-Power. Microsoft Corporation.

ESHA (2004). Guide on how to develop a small hydropower plant.

Jorde, K., Sommer, F. (2008). Lectures in Hydropower Systems. UNESCO – IHE,
Delft.

Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.

Lawrence, S. (2007). Hydropower. Leeds School of Business, University of Colorado
Boulder.

Penche, C. (1998). Layman’s handbook on how to develop a small hydrosite.
European Commision. ESHA.

Press, H. (1954). Stauanlagen und Wasserkraftwerke. III Teil: Wasserkraftwerke.
Verlag von Wilhelm Ernst & Sohn, Berlin.

Prişcu, R. (1974). Construcţii Hidrotehnice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / Cap.6. MHC. Bucureşti.

USBR-Power Resources Office (2005). Hydroelectric Power. Denver.

Wedam, G., Kellner, R. (2004). Innovative Hydropower Development in an Urban
Environment.VERBUND-Austria.


267




8

UZINE HIDROELECTRICE CU ACUMULARE
PRIN POMPAJ


8.1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE

După cum s-a arătat şi în capitolul introductiv, uzinele hidroelectrice cu acumulare
prin pompaj (UHEAP) sunt alcătuite dintr-un rezervor inferior, care poate fi şi lacul
de acumulare al unei UHE clasice şi un rezervor superior (aflat la o cotă superioară),
în care apa este acumulată prin pompare din rezervorul inferior. Pomparea se face
atunci când în sistemul energetic există un surplus de putere disponibilă, aşa cum se
întâmplă în cursul nopţii sau în zilele de weekend. Din rezervorul superior apa este
descărcată în rezervorul inferior prin turbine, producând energie electrică în
perioadele de vârf de sarcină (fig. 8.1).

Figura 8.1. Principiul de funcţionare a uzinelor hidroelectrice cu acvumulare prin
pompaj

Pierderile de energie pe circuitul hidraulic dintre rezervoare, pierderile de energie la
transformarea energiei hidraulice în energie mecanică şi apoi electrică şi invers,
precum şi pierderile de apă prin evaporare şi exfiltraţii fac ca prin furnizarea de
energie în sistem să se recupereze numai 75 ... 80% din energia de pompare preluată
din sistem. Randamentul este considerat foarte bun, cu atât mai mult cu cât
acumularea prin pompaj este singurul sistem viabil de acumulare a energiei la scară
industrială.
268
Acumularea specifică este relativ modestă, de numai 0,272 kWh pentru 1 m
3
apă
ridicat la 100 m, ceea ce face ca la aceste amenajări asigurarea unor parametri
energetici semnificativi (putere şi energie livrată) să se realizeze numai dacă volumele
acumulate prin pompare sunt mari, sau dacă diferenţa de nivel între bazinul superior şi
cel inferior este foarte mare. Pentru reducerea costurilor specifice de investiţie şi
creşterea raportului beneficiu/cost au fost şi sunt promovate UHEAP-uri cu puteri şi
căderi mari. Sunt folosite grupuri reversibile turbină-pompă cu puteri până la 350
MW/grup în centrale cu puteri foarte mari - 1000...1800 MW. Căderile medii sunt în
jur de 400 m, cu recorduri în zona 750 m.
Economicitatea uzinelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj este dată nu numai
de transformarea energiei de bază în energie de vârf, dar şi de modificarea favorabilă
a regimului de funcţionare a centralelor termo şi nuclear electrice care furnizează
energia de bază în sistem. Energia preluată de UHEAP în faza de pompare măreşte
cerinţa de energie din perioadele cu gol de sarcină şi astfel centralele termo şi nuclear
electrice pot funcţiona la capacitate maximă şi cu randamente bune şi în aceste
perioade. În plus, UHEAP pot contribui, alături de uzinele hidroelectrice clasice, la
reglajul de frecvenţă şi tensiune pentru că răspund în timp foarte scurt la modificările
de sarcină. Este, de asemenea, extrem de favorabilă preluarea prin pompaj a
surplusurilor accidentale de putere din sistem, care altfel ar conduce la perturbaţii în
furnizarea energiei la parametri nominali. În figura 8.2 se prezintă un grafic zilnic al
bilanţului de putere pe care o preia, respectiv o furnizează o UHEAP.









Figura 8.2. Bilanţul de putere la o UHEAP
Acumularea energiei prin pompaj s-a utilizat pentru prima dată în 1890 în Elveţia şi în
Italia. În 1930 au apărut primele grupuri reversibile. Progresele cele mai recente se
referă la realizarea turbo pompelor cu turaţie variabilă, care generează sincronizat cu
frecvenţa din reţea dar operează asincron (independent de frecvenţa reţelei) la pompe.
La UHEAP de la Goldisthal, din Germania, cu P
i
= 1060 MW şi Q
i
= 103 m
3
/s la o
cădere de 301m, două grupuri sunt clasice şi două au turaţie variabilă, ceea ce permite
randamente crescute şi la operarea în regim de turbină la sarcină parţială.

Putere (MW)
+ Turbinare
- Pompare




Energie livrată

Energie acumulată
Ora din zi
(+)
(-)
269
O folosinţă de dată recentă a uzinelor cu acumulare prin pompaj este preluare energiei
debitate la vârf de producţie de către sursele de energie intermitente. Spre exemplu, pe
durata unei furtuni energia eoliană este în anumite intervale de timp în exces faţă de
sarcina cerută de sistem şi se poate valorifica numai prin preluarea acesteia de
pompele unui UHEAP.
În Uniunea Europeană, puterea instalată în anul 2000 în uzine hidroelectrice cu
acumulare prin pompaj era de 32.000 MW din totalul de 188.000 MW putere hidro
instalată, reprezentând 5,5% din totalul puterii electrice instalate din toate sursele. În
acelaşi an, în Statele Unite ale Amercii puterea instalată în uzine hidroelectrice cu
acumulare prin pompaj era de 19.500 MW, reprezentând 2,5% din totalul puterii
electrice instalate din toate sursele. În lume, 40 de ţări deţineau peste 300 UHEAP cu
puterea instalată totală de 74.000 MW. Liderul mondial este Japonia cu 44 UHEAP
având peste 24.300 MW putere în exploatare. Este urmată de USA cu 38 UHEAP cu o
putere totală de cca 19.500 MW.

În ultima decadă piaţa energetică s-a liberalizat în multe ţări, iar tendinţa pare a fi
către o piaţă europeană deregularizată. Noile reglementări permit o mai corectă
evaluare a preţului energiei produse şi aduc beneficii consumatorilor. Problema
majoră care apare din punct de vedere tehnic este fiabilitatea sistemului energetic şi
prevenirea propagării în lanţ a căderii în sistem. În acest context rolul energiei
disponibile din acumulările prin pompaj creşte semnificativ, devenind furnizoare a
serviciilor de sistem: controlul frecvenţei, reglarea tensiunii, rezervă operaţională. Ca
urmare apar şi modificări în concepţia acestora. Ca argumente în favoarea promovării
UHEAP se menţionează:
- capacitatea de a furniza energie de vârf în condiţiile creşterii continue a vârfului de
sarcină, odată cu creşterea economică şi a nivelului de trai;
- posibilitatea de a atenua variaţia mare între vârfurile şi golurile de sarcină zilnice,
săptămânale şi intersezoane;
- creşterea rolului de furnizare de servicii în sistem (controlul automat al frecvenţelor,
rezervă de avarie etc.) potenţat şi de dezvoltarea sistemelor cu turaţie variabilă, cu
aport major în reglajul de frecvenţă;
- rentabilitatea în furnizarea energiei de vârf în raport cu centralele cu ciclu combinat-
gaz-turbină.

8.2. ROLUL ŞI FUNCŢIILE UHEAP

Uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj au aceleaşi caracteristici tehnice şi
economice de funcţionare cu ale uzinelor hidroelectrice clasice, cum sunt: pornire şi
oprire rapidă pentru acoperirea vârfurilor de sarcină, viteză mare de încărcare,
randamente ridicate la sarcini parţiale. Ele prezintă însă în plus şi o serie de avantaje
suplimentare, dintre care se evidenţiază:
- Puterea reglantă cu care UHEAP pot interveni în sistem este mai mare decât a
AHE gravitaţionale, fiind egală cu suma puterilor nominale ale turbinelor (livrare la
vârf de sarcină) şi pompelor (preluare a excedentului la gol de sarcină);
- Puterea UHEAP depinde în mică măsură de variaţiile debitului afluent;
- UHEAP pot fi amplasate mai uşor decât AHE în apropierea centrelor de consum şi
ca urmare oferă condiţii mai bune pentru a fi folosite ca centrale de rezervă şi de
intervenţie;
270
- Funcţionarea UHEAP în regim de pompare, în orele de sarcină minimă,
îmbunătăţeşte condiţiile tehnice şi economice de exploatare ale centralelor termo şi
nuclearoelectrice.

Unele din funcţiile UHEAP, cum ar fi acoperirea părţii variabile a consumului,
reglajul frecvenţei, rezervă de avarie etc. pot fi îndeplinite şi de alte tipuri de centrale
electrice. Alte funcţii însă, cum ar fi ridicarea sarcinii minime de noapte, sunt proprii
nnmai UHEAP, neputând fi îndeplinite de alte tipuri de centrale electrice.

Prin regimurile de funcţionare pe care le pot avea (turbinare, pompare, compensator
sincron) şi posibilitatea de a le schimba în timp scurt UHEAP s-au impus în
energetica modernă ca un mijloc deosebit de eficace de optimizare şi de ridicare a
fiabilităţii întregului sistem electroenergetic.

Valorificarea integrală a rolului atribuit UHEAP este afectată însă de unele restricţii.
Restricţiile în asigurarea răspunsului rapid al UHEAP la cerinţele din sistem sunt de
natură hidraulică şi mecanică. Cele hidraulice sunt date de răspunsul sistemului
hidraulic, în special de oscilaţiile apei în castelele de echilibru. Tot în categoria
restricţiilor hidraulice se încadrează condiţia de menţinere a regimurilui de curgere
sub presiune în galeria de fugă în cazul undei de golire. Din aceste motive, la UHEAP
cu circuite hidraulice lungi timpul de reacţie se menţine moderat, în jur de 3 minute
pentru pornire, pentru a asigura încadrarea saltului în castel în limitele constructive.
Sistemele automate de control sunt destinate reducerii oscilaţiilor în masă din sistemul
hidraulic la schimbarea regimului de operare. Tendinţa din ultimile decade este chiar
de a omite castelele de echilibru, deşi lungimea sistemului hidraulic sub presiune este
uneori mare. Efectele de undă din sistem, la schimbările rapide ale regimului de
operare, sunt studiate prin modelare matematică şi sunt uneori verificate chiar pe
modele fizice.

8.3. CLASIFICAREA UHEAP

Clasificarea se poate face după mai multe criterii, conceptuale, funcţionale, mod de
echipare etc. În cele ce urmează se face o succintă trecere în revistă a unora dintre
sistemele de clasificare.

După modul de folosire a volumului de apă pompat
Acest criteriu clasifică UHEAP în două tipuri principale :
- UHEAP în circuit deschis, la care volumul de apă este pompat în lacul de
acumulare a unei UHE gravitaţionale, din care este turbinat o singură dată la o cădere
mai mare decât înălţimea de pompare (fig. 8.3).
- UHEAP în circuit închis, care recirculă acelaşi volum de apă, căderea brută la
turbinare fiind egală cu înălţimea gravitaţională de pompare (fig. 8.4).

Problema clasificării UHEAP după acest criteriu este controversată, unele opinii fiind
în favoarea includerii în categoria UHEAP şi a celor în circuit deschis, iar altele, mai
numeroase, de a considera că instalaţiile de pompare în circuit deschis sunt auxiliare
ale UHE gravitaţionale (fiind de fapt captări secundare). În aceste cazuri, pomparea se
face în scopul valorificării superioare a potenţialului hidroenergetic al râurilor din
bazinul hidrografic şi îmbunătăţirii indicatorilor tehnico-economici ai UHE.

271





































În cele ce urmează, sunt reţinute ca amenajări cu acumulare prin pompaj numai
UHEAP în circuit închis. Un caz deosebit de UHEAP, care se încadrează numai
parţial în categoria celor cu circuit închis, îl constitue amenajările tip baraj cu lac
compensator în aval, la care pomparea se face în gol de sarcină din lacul compensator
în acumularea amonte, iar turbinarea se face pe sensul normal amonte-aval. În afara
perioadelor de pompaj, prin turbinele centralei este tranzitat, cu producere de energie,
atât volumul pompat cât şi volumul acumulat din debitul afluent al cursului de apă
(fig. 8.5).

După modul de realizare a rezervoarelor amonte şi aval
Rezervoarele amonte şi aval se realizează constructiv în funcţie de configuraţia
terenului din amplasament. Soluţia teoretică este aceea din figura 8.4, în care ambele
rezervoare sunt create prin diguri de contur, pe platouri situate la cote mult diferite.
Râu din bazin
hidrografic vecin
Captare
secundară
Staţie de pompare
Lac de acumulare
Baraj
Centrala
hidroelectrică


Bazin superior


Derivatie fortata

Centrala hidro
Bazin inferior

Figura 8.3. Pompare în circuit deschis – UHE cu captare secundară prin pompaj
Figura 8.4. UHEAP în circuit închis
272

















































Figura 8.7. UHEAP cu lacuri de acumulare

H



Centrala hidro

Bazin superior

Derivatie fortata
Lac de acumulare
H

Mai frecvent, cel puţin unul dintre rezervoare, de obicei cel inferior, este un lac de
acumulare, creat prin bararea unui curs de apă (fig. 8.6).
H



Centrala hidro

Bazin superior
Derivatie fortata
Lac de acumulare aval
Baraj
H
Lac de acumulare amonte
Lac de acumulare amonte Derivatie fortata
Baraj
Figura 8.6. UHEAP cu bazin superior şi lac de acumulare
H
Lac de acumulare amonte
Baraj
Lac de acumulare aval
Stavilar

Centrala
hidro
Figura 8.5. Uzină hidroelectrică cu acumulare parţială prin pompaj

273
Dacă condiţiile de relief o permit, o variantă eficientă economic este aceea în care
ambele rezervoare sunt create prin bararea unor cursuri de apă (fig. 8.7). Debitele
afluente contribuie şi ele la producerea de energie, existând cel puţin la una dintre
acumulări şi o centrală gravitaţională, cu debuşare în aval.

Există şi alte soluţii de realizare a rezervoarelor, în funcţie de condiţiile locale.
Rezervorul inferior poate fi un lac natural, o incintă înduiguită sau chiar oceanul.

După durata ciclului de pompare
Dupa durata ciclului de pompare UHEAP se pot clasifica in următoarele 3 categorii:
- UHEAP cu ciclu zilnic, la care pomparea apei se face în orele de sarcină minimă
din fiecare zi, iar turbinarea în orele de vârf din fiecare zi.
- UHEAP cu ciclul săptămânal la care, pentru umplerea lacului superior, se foloseşte
pe lângă pompajul din orele de sarcină minimă din fiecare zi şi puterea disponibilă în
perioadele de sarcină scazută din zilele de repaus. Apa astfel acumulată este apoi
utilizată în orele de sarcină maximă din zilele lucrătoare ale săptămânii. Ciclul
săptămânal necesită rezervoare cu volume mai mari decât cele corespunzătoare
ciclului zilnic, dar măreşte sarcina minimă din zilele de repaus, care pune probleme
dificile de exploatarepentru centralele care furnizează energie de bază.
- UHEAP cu ciclu sezonier, la care pomparea are loc în perioada de debite mari a
anului, când există disponibil de energie electrică produsă de centralele hidroelectrice
pe firul apei. Volumele de apă acumulate în acest mod sunt turbinate în perioadele de
ape mici şi consum mare de energie electrică, în general iarna. Ciclul sezonier
necesită lacuri mari de acumulare. UHEAP cu ciclu sezonier pot fi utilizate şi pentru
pompajul zilnic şi săptămânal, în afara perioadelor de ape mari.

După tipul de grupuri utilizat.
În funcţie de grupurile de pompare şi turbinare folosite, UHEAP sunt de 3 feluri:
- UHEAP cu grupuri indepenente pentru turbinare şi pompare. La aceste amenajări
pompa este antrenată de un motor electric, iar generatorul este antrenat de turbina
hidraulică.
- UHEAP cu grupuri ternare (3 maşini pe acelaşi ax). În acest caz, pompa, turbina şi
maşina electrică sunt situate pe acelaşi ax. Maşina electrică, atunci când este antrenată
de turbină are rol de generator, iar când este alimentată din sistem, funcţionează ca
motor electric de antrenare a pompei.
- UHEAP cu grupuri binare (reversibile). La aceste uzine cele două maşini sunt
reversibiie : maşina hidraulică poate funcţiona atât ca pompă cât şi ca turbină, iar
maşina electrică atât ca motor cât şi ca generator electric.

Datorită progreselor din ultima decadă în domeniul maşinilor hidraulice reversibile,
grupurile binare au o largă răspândire, înlocuind practic grupurile ternare pentru
căderi de până la 600 m.

8.4. TENDINŢE ÎN DOMENIUL GRUPURILOR UHEAP

În acest paragraf se fac numai unele referiri la stadiul actual şi la progresele
înregistrate în realizarea echipamentelor hidroelectrice ale uzinelor hidroelectrice cu
acumulare prin pompaj. Aşa cum s-a arătat, echiparea poate fi cu grupuri separate
pentru pompare (motor electric şi pompă) şi pentru producere de energie (turbină şi
generator), sau cu grupuri reversibile.
274
Amenajările moderne sunt echipate în mod curent cu grupuri reversibile. Turbinarea
şi respectiv pomparea se face cu turbo – pompe, care îşi schimbă sensul de rotaţie
după cum lucrează ca turbine sau ca pompe. Maşina hidraulică este cuplată cu o
maşină electrică reversibilă, care lucrează fie ca motor, când antrenează pompele, fie
ca generator atunci când este antrenată de turbine.

Cele mai multe grupuri reversibile sunt de tip Francis, dar cu o compexitate mult mai
mare decât aceea a unei turbine simple (fig. 8.8 ). Multe dintre UHEAP echipate astfel
au un singur etaj de pompare chiar la căderi mai mari decât 500 m.

În prezent sunt în funcţiune numeroase grupuri reversibile mono-etajate la UHEAP –
uri cu căderi de peste 600 m. Se menţionează numai amenajările din ţări vecine, cum
sunt Serbia, cu amenajarea Bajna Basta, la o cădere de 630 m şi 316 MW/grup şi
Bulgaria cu amenajarea Ciaira, la o cădere de 701 m şi 210 MW/grup.

Randamentele grupurilor reversibile au crescut cu 2 … 4% în ultimile decade. Un
progres major îl constitue posibilitatea de funcţionare cu turaţie variabilă, care creşte
randamentele globale. Avantajele sunt nu numai în domeniul randamentelor ci şi în
domeniul serviciilor de sistem, dintre care se aminteşte posibilitatea de reglaj al
frecvenţei în regim de pompaj.



















Figura 8.8. Grup reversibil şi domeniul de aplicare


La căderi medii, unele UHEAP– uri au fost echipate cu turbine de tip Deriaz
(asemănătoare turbinelor Kaplan cu rotor cu pale reglabile, dar cu unghiul de atac al
curentului la 30 ... 40
0
faţă de axa de rotaţie) pentru uşurinţa cu care se convertesc din
turbine în pompe prin reglarea palelor.

Conceptul mai vechi, cu grupuri separate de pompare şi respectiv turbinare poate fi
încă promovat atunci când se impune o schimbare foarte rapidă din regim de turbinare
în regim de pompare. În acestă configuraţie sensul de rotaţie se menţine acelaşi
1 10 100 1000
275
indiferent de regim. Turbinele pot fi de tip Pelton sau Francis. Turbina şi pompa pot fi
dimensionate fiecare la parametri lor optimi, ceea ce permite obţinerea unor
randamente ridicate atât în regim de turbinare cât şi în regim de pompare şi deci, în
ansamblu, creşte eficienţa ciclului turbinare-pompare.

Dacă la grupurile ternare turbinele sunt de tip Pelton, atunci schimbarea de regim de
la turbinare la pompare se poate face în câteva secunde. Există însă şi un dezavantaj,
şi anume că arborele dintre pompă si turbină rezultă foarte lung, din cauză ca rotorul
turbinei trebuie amplasat deasupra nivelului maxim aval, iar rotorului pompei trebuie
să i se asigure contrapresiune la nivelul minim aval.

8.5. SCHEME DE AMENAJARE

Principial schemele de amenajare a uzinelor hidroelectice cu acumulare prin pompaj
nu diferă prea mult. Toate au un rezervor superior, în care se acumulează apa, şi un
rezervor inferior, din care se face pomparea. Varietatea schemelor este dată de
varietatea condiţiilor din amplasamente. Pentru ilustrare, sunt prezentate în continuare
o serie de scheme de amenajare.

UHEAP Bath County, a cărei schemă de amenajare este prezentată în figura 8.9,
intrată în exploatare în 1985 în SUA, este cea mai mare amenajare cu pompaj în
funcţiune în momentul de faţă (anul 2008). Puterea instalată este de 2100 MW, în 6
grupuri de 350 MW fiecare. Debitul instalat este de 915 m
3
/s, iar căderea este de 385
m.
























Figura 8.9. Schema de amenajare a UHEAP Bath County
276
Sunt trei circuite hidraulice, interconectate în amontele galeriilor forţate, care conduc
apa la şi de la cele 6 grupuri din centrală. Distribuitorul este frontal clădirii centralei.
Amenajarea este subterană, dar centrala hidroelectrică este supraterană.

În bazinul superior variaţia de nivel la un ciclu de pompare – turbinare este de cca 20
m, ceea ce impune condiţii dificile de stabilitate. Un sistem extins de drenaj, cu două
galerii de contur, la două nivele diferite, controlează presiunile interstiţiale din
versant, imediat sub rezervorul superior. La baza versantului, amonte de centrală, un
al doilea sistem de foraje de drenaj descarcă eventualele exfiltraţii din ansamblul
lucrărilor subterane.

Lungimea mare a circuitului hidraulic a impus intercalarea între galeriile de aducţiune
şi galeriile forţate a trei castele de echilibru. Schema asigură o mare flexibilitate în
exploatare, constând în fapt în 3 uzine cu pompaj independente funcţional.


UHEAP Dinorwig, intrată în funcţiune în 1983 în Marea Britanie, este cea mai mare
amenajare cu pompaj în funcţiune în Europa (Fig.8.10). Puterea instalată este de 1728
MW, cu 6 grupuri reversibile. Fiecare grup are o putere nominală de 288 MW la
turbinare şi de 275 MW la pompare. Intrarea în regim din stare de repaos se face în
mai puţin de 2 minute, iar din rezervă caldă în regim în mai puţin de 20 s. Energia
totală înmagazinată pe ciclu este de 9 GWh. Randamentul ciclului este de 74 ... 75%.

Amenajarea este integral subterană. Datorită lungimii mari a derivaţiei, de peste 2300
m, uzina este prevăzută cu castel de echilibru. În aval de castel este un puţ forţat,
continuat cu o galerie blindată. Galeria de fugă are o contrapantă semnificativă pentru
a asigura contrapresiune, în special pentru regimul de pompare.























1695 m
700 m
470 m




Rezervor
superior
Vane amonte Aducţiune
Castel de
echilibru

Galerie
blindată
CHE
Galerie de fugă
AP
Rezervor
inferior
H = 542 m
Figura 8.10. Profil sinoptic prin UHEAP Dinorwig
277
UHEAP Goldisthal, dată în exploatare în 2004 în Germania, este cea mai modernă
uzină cu acumulare prin pompaj din Europa. Puterea totală este de 1060 MW,
echiparea fiind cu 2 grupuri reversibile de 270 MW şi turaţia de 333 rot/min şi alte
două grupuri cu turaţie variabilă (300 ... 346 rot/min) cu puterea nominală de 265
MW. Căderea maximă este de 325 m, iar cea minimă de 280 m. Debitul instalat este
de 103 m
3
/s la turbinare şi de 80 m
3
/s la pompare.

După cum se poate urmări în figura 8.11, schema se amenajare este tradiţională:
rezervor superior, priză, galerie forţată, caverna centralei, galerie de fugă, aspiraţie.
Rezervorul superior are o suprafaţă de 55 ha şi un volum util de 12 mil m
3
. Lungimea
barajului de contur este de 3 370 m.

Rezervorul inferior are o suprafaţă de 78 ha şi un volum total de aproape 19 mil m
3
.
Este de fapt un lac de acumulare, realizat de un baraj de 67 m înălţime şi o lungime la
coronament de 220 m.



























Figura 8.11. Schema de amenajare a UHEAP Goldisthal


Caverna sălii maşinilor, la care accesul se face printr-un tunel, are o lăţime de 25 m, o
înălţime de 49 m şi o lungime de 137 m. În vecinătate este caverna trafo. Derivaţia
forţată are două galerii blindate cu diametrul de 6,20 m fiecare. La intrarea în centrală
sunt două distribuitoare care aduc apa la cele patru grupuri.

Galeriile de fugă sunt tot în număr de două, cu diametrul de 8,20 m fiecare. Ieşirea din
centrală are patru zone de liniştire, câte una pentru fiecare grup, iar lungimea
galeriilor de fugă este de cca 275 m.
Rezervor superior
Baraj
Lac de acumulare
278
UHEAP Revin este una dintre primele uzine cu acumulare prin pompaj la care s-au
utilizat grupuri reversibile. Uzina a intrat în exploatare în 1972. Căderea este modestă,
de 240 m, iar echiparea cuprinde 4 grupuri de 188 MW fiecare. Schema, prezentată în
figura 8.12, nu cuprinde elemente deosebite. Din bazinul superior, de la o priză turn,
apa este adusă la centrală printr-un puţ forţat continuat cu o galerie forţată. Caverna
centralei este poziţionată la o cotă mult inferioară faţă de bazinul (lacul de acumulare)
inferior, pentru a asigura contrapresiunea.















Figura 8. 12. Profil sinoptic prin UHEAP Revin

UHEAP Ludington (construită între 1969 şi 1973) face parte din aceaşi generaţie, a
primelor grupuri reversibile, dar are o serie de particularităţi. Deşi căderea este relativ
mică, de numai 121 m, puterea uzinei este foarte mare, de 1872 MW. Rezervorul
inferior este lacul Michigan, ceea ce asigură volume mari de pompare. Rezervorul
superior are o lungime de cca 4 km, o lăţime de 1600 m şi o adâncime de 33 m.
Circuitul hidraulic este format din 6 conducte forţate cu debit capabil de peste 260
m
3
/s fiecare.


















Figura 8.13. Schema de amenajare a UHEAP Ludington
Lacul Michigan
Bazin superior
279
UHEAP Pacatuba este un proiect propus în Brazilia, care are câteva particularităţi
interesante (fig. 8.14). Puterea instalată este de 500 MW, la o cădere de 551 m.
Rezervorul superior este realizat prin închiderea cu baraje transversale a unor chei.
Bazinul inferior, de formă semieliptică, este realizat ca un rezervor de coastă, cu dig
de contur. Parţial este excavat în terenul natural. Sistemele de etanşare şi drenaj sunt
similare cu cele ale rezervoarelor superioare. Circuitul hidraulic cuprinde o galerie
forţată de 4,5 m diametru şi o lungime de 1000 m şi o galerie de fugă cu diametrul de
6 m.


Figura 8.14. Schema de amenajare propusă pentru UHEAP Pacatuba

280
UHEAP Kunigami, construită în Japonia, este prima uzină hidroelectrică cu pompaj
care foloseşte apă de mare (fig. 8.15). Soluţia a fost promovată ca pilot pentru
numerose alte amplasamente favorabile pe costele Japoniei. Utilizarea mării ca
rezervor inferior este considerată ca fiind mult mai acceptabilă din punct de vedere al
impactului asupra mediului, pentru că nu mai sunt afectate cursurile naturale de apă.

Centrala are o putere instalată relativ mică, de numai 31,8 MW, la o cădere netă de
141 m şi o înălţime de pompare de 160 m. Debitul instalat este de 26 m
3
/s la turbinare
şi de 20,2 m
3
/s la pompare. Pentru a rezista atacului apei saline suprafeţele udate ale
circuitului hidraulic şi ale echipamenteleor sunt confecţionate din oţel inoxidabil
austenitic, cu conţinut redus de carbon.

Rezervorul superior este de formă octogonală, creat prin dig de contur, iar rezervorul
inferior este conturat de o apărare costieră cu tetrapozi protejând construcţiile de
debuşare a circuitului hidraulic.
































Figura 8.15. UHEAP Kunigami, având oceanul Pacific drept bazin inferior

Bazin superior
Oceanul Pacific
281
UHEAP Tarniţa – Lăpuşteşti este proiectul primei centrale hidroelectrice cu pompaj
care urmează să fie construită în România. În cele ce urmează se prezintă o variantă
dintre cele studiate în diverse etape. Schema de amenajare se compune dintr-un
rezervor superior – lacul Lăpuşteşti – derivaţia, centrala subterană şi rezervorul
inferior – lacul Tarniţa. Integrarea în schemă a lacului de acumulare existent este
avantajoasă economic şi nu perturbă major funcţionarea centralei hidroelectrice de la
piciorul barajului. Prismul util pentru pompaj este de cca 10 mil m
3
faţă de 74 mil m
3

cât are lacul.

Parametri energetici preconizaţi, realizabili într-o etapă sau în două etape, sunt: putere
instalată de 1000 MW, în 4 grupuri reversibile de 250 MW fiecare, la o cădere de 565
m.

Rezervorul superior este amplasat pe un platou de pe versantul stâng al lacului
Tarniţa. Rezervorul este creat de un dig de contur cu înălţimea de până la 35 m şi are
un volum de 10 mil m
3
. Etanşarea fundului se va face cu un covor asfaltic. Problema
etanşării şi drenării rezervoarelor superioare realizate prin diguri de contur este
dezvoltată în acest paragraf pe baza unui studiu de caz.













Figura 8.16. Proiectul UHEAP Tarniţa – Lăpuşteşti
282
Priza de apă din rezervorul superior este situată pe fundul rezervorului, la cca 60 m de
piciorul digului. Derivaţia are un fir unic pentru galeria forţată, cu diametrul de 6 m şi
două fire pentru galeria de fugă, cu diametrul de 6,2 m fiecare. Centrala subterană este
amplasată într-o cavernă cu o acoperire de 500 m, având dimensiunile 23 x 45 x 115
m. Transformatoarele sunt de asemenea amplasate în subteran, într-o cavernă
separată. Priza de apă pentru pompaj din lacul Tarniţa, care este şi debuşare pentru
regimul de turbinare, este o priză de versant, situată la o cotă sub nivelul minim de
exploatare al lacului.

UHEAP cu rezervoare subterane este o propunere lansată în SUA, pentu compania
energetică Edison. În figura 8.17 este prezentat conceptul de amplasare a
rezervoarelor. Centrala are două trepte, cu cca 530 m cădere pe fiecare treaptă, cu o
putere instalată între 2000 şi 3000 MW.

Rezervorul inferior, ca şi rezervorul intermediar sunt realizate ca o reţea de galerii
interconectate. Soluţii similare sunt în studiu pentru valorificarea galeriilor de la unele
mine care se închid.































Figura 8.17. UHEAP cu rezervoare inferioare realizate în subteran.


283
Etanşarea şi drenarea rezervoarelor superioare. Studiu de caz
Bazinele superioare ale centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj sunt
uzual realizate în profil mixt, prin excavare în zona platourilor înalte din amplasament
şi bordare a conturului excavaţiei cu baraje perimetrale construite din materialul
derocat. Datorită schimbărilor rapide şi frecvente ale nivelurilor (adesea bazinele se
golesc integral in 4 ... 10 ore) problema etanşării şi drenării acestor bazine este de
primă importanţă. In cazul unor pierderi de apă excesive şi necontrolate, consecinţele
sunt deosebit de grave: reducerea randamentului global al uzinei; distrugerea etanşării
fundului şi paramentelor datorită forţelor de subpresiune în exces, iar în condiţii de
iarnă, şi a îngheţului; periclitarea stabilităţii versanţilor şi a golurilor subterane
funcţionale (galerii, caverna centralei) datorită presiunilor interstiţiale induse.

La majoritatea UHEAP-urile aflale in exploatare s-a adoptat etanşarea cu beton
bitmninos a fundului şi paramentelor bazinului, concomitent cu o reţea de drenaj
foarte extinsă, care permitea localizarea şi colectarea debitelor pierdute. În ultima
decadă ca soluţie alternativă de etanşare sunt aplicate şi geomembranele.

Ponderea investiţiei cerute de lucrările de etanşare-drenare, în cazul aplicării betonului
bituminos, sau a geomembranelor, este mare în ansamblul investiţiei unei UHEAP.
Din acest motiv s-a analizat posibilitatea de înlocuire a acestei soluţii cu o rezolvare
tipică lucrărilor de barare, cu mască pe parament şi voal de injecţii. În cele ce urmează
se prezintă o comparaţie energo-economică a soluţiilor de etanşare menţionate, pentru
cazul concret a unei scheme preconizate in bazinul superior al Argeşului.

Schema UHEAP Stâna Mare - Topolog (fig. A.1) are rezervorul superior amenajat ca
bazin pe platoul Stâna Mare, situat pe interfluviul râului Topolog şi Topologel şi
rezervorul inferior realizat prin barare pe râul Topolog, la circa 4 ... 5 km în amonte
de confluenţă. Legătura dintre cele două acumulări se realizează printr-o galerie de
circa 2 km lungime, centrala fiind amplasata in subteran. Principalele caracteristici ale
amenajării sunt: putere instalată 500 MW, cădere medie brută 650 m şi debit instalat
de 95 m
3
/s.


Figura A.1. Vedere în plan a schemei de amenajare

284
Morfologic, platoul Stâna Mare constitue o platformă de eroziune cu pante foarte
reduse. Roca de bază este formată din micaşisturi cuarţitice şi paragneise, cu zone
alterate de circa 3 m grosime acoperite de depozite de 0,5 . . . 6 m grosime.

In figura A.2 este prezentat sistemul de etanşare propus pentru bazinul superior al
amenajării. Covorul asfaltic are două straturi de beton asfaltic compactat, protejate cu
emulsie de bitum cationică şi vopsea de bronz-aluminiu, aşezate pe un beton
semicompactat, piatră spartă şi savură. Fundaţia etanşării este alcătuită din balast
argilos.






























Figura A.2. Etanşarea bazinului superior

Etanşarea cu mască de parament şi voal de etanşare nu este detaliată aici, soluţia
urmând alcătuirile constructive uzuale aplicate la barajele de anrocamente cu mască.

Sistemul de drenaj este astfel conceput încât să asigure colectarea şi localizarea
debitelor exfiltrate în suprafaţa radierului şi respectiv a paramentului (fig. A.3).
Reţeaua de drenuri colectoare debuşează într-o galerie perimetrală vizitabilă, care este
scoasă pe sub barajul perimetral în afara rezervorului. Debuşarea se face într-un bazin
colector, de unde apa este repompată în rezervorul superior în perioada golurilor de
sarcină. Detaliile drenajului se pot urmări în aceaşi figură.
PROFIL TIP
DETALIU DE ETANŞARE

285
































Figura A.3. Sistemul de drenaj al bazinului superior


Alegerea soluţiei de etanşare nu se poate face numai pe considerente funcţionale sau
de cost, fără a lua în consideraţie spectrul de infiltraţie şi debitele pierdute. Deoarece
etanşarea cu covor asfaltic a fundului şi a paramentelor udate ale bazinului asigură
teoretic eliminarea integrală a pierderilor, estimarea debitelor exfiltrate s-a făcut pe
baza experienţei de la alte lucrări similare, utilizând datele disponibile în literatura
tehnică consultată. S-au selectat cele mai mari valori înregistrate pentru debitele
pierdute, considerate însă acceptabile la alte amenajări cu pompaj prevăzute cu
etanşări bituminoase : centrala Egberg = 4 ... 6 1/s la o suprafaţă, etanşată de 120.000
m
2
; centrala Iril Enda = 2 ... 4 1/s la 66.000 m
2
; centrala Turlough Hill = 1... 4 1/s la
80.000 m
2
. Pe baza acestor date s-a adoptat, pentru soluţia de etanşare propusă, o
pierdere specifică de 1,5 1/zi, m
2
.

In cazul etanşării cu mască de parament şi voal, evaluarea debitelor pierdute s-a făcut
prin calcul, utilizând metoda elementelor finite. S-a ţinut seama de morfologia
amplasamentului şi s-a admis ipoteza infiltraţiei plan verticale pentru o secţiune
VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE A-A
A
A

286
transversală caracteristică. Pe baza investigaţiilor geologice, s-a admis că roca este
omogenă, fără discontinuităţi majore sau sisteme preferenţiale de fisuri.

În figura A.4 este prezentată discretizarea utilizată în calcul. Domeniul cuprinde
masivul de roca pâna la limita văilor adiacente, care asigură drenarea debitelor
pierdute. S-a considerat că debitele exfiltrate sunt canalizate dominant către cele două
văi care marchează interfluviul, valea Stîna Mare în stânga, la 280 m mai jos faţă de
fundul bazinului şi valea Topolog în dreapta, la 630 m mai jos faţă de fund. Condiţiile
de margine au fost introduse sub forma sarcinilor hidraulice impuse pe fundul
bazinului şi pe albia râurilor din văile adiacente.





Figura A.4. Discretizarea şi spectrul curgerii din bazinul superior

Pentru rocă s-a admis o conductivitate hidraulică de 5x10
-4
cm/s, iar efectul voalului
s-a modelat printr-o reducere de 10 ori a permeabilităţii rocii intacte. Pentru zona de
fund a bazinului s-a considerat că eventualele injecţii de consolidare nu produc
modificări ale conductivităţii hidraulice a rocii. S-a analizat efectul adâncimii voalului
preconizat, calculele făcându-se pentru voaluri cu adâncimea de 50, 100 si 200 m.

După cum se poate urmări în figura A.4, datorită exfiltraţiilor, pe versant, apar zone
de izvorâre cu extindere mare, care impun măsuri de drenare suplimentare. Debitele
pierdute în cazul voalului de 50 m adâncime au rezultat a fi de 0,053 l/s,ml.
Extinderea adâncimii voalului are efecte reduse asupra spectrelor de curgere şi a
debitelor pierdute datorită faptului că infiltraţia se produce predominant prin zona de
fund şi nu prin voal sau prin ocolirea voalului. Astfel, la creşterea adâncimii voalului
de la 50 la 200 m debitele pierdute scad cu numai 5%.

Pentru alegerea variantei de etanşare (covor asfaltic sau mască şi voal) s-a adoptat
drept criteriu costul unui kWh produs in UHEAP, cost în care se evidenţiază atât
amploarea şi costul lucrărilor de etanşare-drenare, cât şi pierderile de energie prin
exfiltraţii. Expresia costului kWh produs este:

E V V
V
E p I A I A p
c T
T
eb ed ed c
η
1
) (
inf
' '
∆ +
+ + =

unde:

287
A este amortismentul investiţiei de bază;
I

- valoarea actualizată a investiţiei în UHEAP, mai puţin investiţia
pentru etanşarea şi drenarea bazinului superior;
A
ed
- amortismentul pentru lucrările de etanşare şi drenaj ale bazinului
superor;

'
ed
I - valoarea actualizată a investiţiei pentru etanşarea şi drenarea
bazinului superior;
E - energia de pompaj utilizată într-un an;
p
eb
- preţul energiei de pompaj, considerată ca energie de bază;
V
T
- volumul de apă turbinat într-un an;
∆V
inf
- volumul de apă pierdut prin exfiltraţii din bazinul superior în timp de
un an;
η
c
- randamentul ciclului de pompare – turbinare;
η
c
E - energia produsă prin turbinare.

Preţurile de producţie evaluate cu relaţia de mai sus au rezultat de 0,299 lei/kWh în
cazul etanşări cu covor asfaltic şi de 0,302 lei/kWh în cazul etanşării cu mască şi voal.
Comparaţia acestor costuri arată că soluţia cu covor asfaltic este de preferat.
Evaluarea energo-economică evidenţiază că reducerea costului de investiţie în
varianta cu mască şi voal nu compensează pierderile energetice din exploatare. Se
menţionează că diferenţele în favoarea acestei soluţii se majorează semnificativ dacă
în costul de investiţie se introduce şi costul lucrărilor de drenare a versanţilor.


8.6. RANDAMENTUL CICLULUI POMPARE –TURBINARE

8.6.1. Randamentul tehnic

Randamentul ciclului de pompare - turbinare este dat de raportul dintre energia E
T

produsă prin turbinare din bazinul superior a unui volum de apă V şi energia E
P

consumată pentru pomparea aceluiaşi volum de apă pe diferenţa de nivel dintre
bazinul inferior şi bazinul superior:

P
T
c
E
E
= η
(8.1)

Energia produsă prin turbinare este dată de relaţia:

] [ ) ( 81 , 9
3600
1
kWh h H V E
g t T br T
η η ∆ − =
(8.2)

în care unităţile de măsură sunt în SI iar notaţiile sunt:

H
br
- diferenţa de nivel geodezică dintre nivelul apei din bazinul superior şi
cel inferior;
∆h
T
- pierderea de sarcină la tranzitarea apei prin circuitul hidraulic la
turbinare;
η
t -
randamentul turbinei;
η
g
- randamentul maşinii electrice când lucrează ca generator.


288
Energia consumată pentru pompare este dată de relaţia:


] [
) ( 81 , 9
3600
1
kWh
h H V
E
m p
P br
P
η η
∆ +
=
(8.3)

unde intervin în plus notaţiile:

∆h
P
- pierderea de sarcină la tranzitarea apei prin circuitul hidraulic la
pompare;
η
g
- randamentul maşinii electrice cănd lucrează ca motor al pompei.

Dacă se introduc randamentele hidraulice:

P br
br
p H
br
T br
t H
h H
H
H
h H
∆ +
=
∆ −
=
, ,
pompare pentru respectiv si turbinare pentru η η ,

şi noţiunea de randament total pe fiecare componentă a ciclului se obţin:

pentru turbinare:

367 367
1
, ,
br
t T g t t h br T
H V
H V E η η η η = =
(8.4)
pentru pompare:

367
1 1
367
1
, ,
br
t P m p p H
br P
H V
H V E
η η η η
= =
(8.5)

unde η
T,t
este randamentul total la turbinare, iar η
P,t
este randamentul total la
pompare.

Randamentul ciclului de pompare turbinare se exprimă atunci sub forma:

t P t T
P
T
c
E
E
, ,
η η η = =
(8.6)
8.6.2. Eficienţa energetică

Randamentul ciclului pompare – turbinare prezentat în paragraful anterior se referă
numai la aspectele cantitative ale producţiei şi consumului de energie electrică, fără a
lua în considerare calitatea energiei electrice implicate .

De regulă, uzinele cu acumulare prin pompaj produc la turbinare energie de vârf şi
consumă pentru pomparea apei energie de bază. Pentru a pune în evidenţă eficienţa
energetică a amenajării, cele două energii trebuie să fie aduse la echivalenţă.
Echivalentul în bază al energiei prodse la turbinare se calculează în funcţie de
preţurile energiei livrate p
v
şi respectiv al energiei consumate p
b
:

E
T,eb
= p
v
/ p
b
E
T
(8.7)

289
În relaţie s-a considerat că întreaga energie prodsă este energie de vârf. Eficienţa
energetică rezultă ca raport între energii echivalente:

t P t T
b
v
P
eb T
c
p
p
E
E
, ,
, '
η η η = =
(8.8)

unde
'
c
η este eficienţa ciclului pompare turbinare. De această dată nu se mai poate
vorbi de un randament, care prin definiţie este subunitar, ci de eficienţă. Astfel, la un
randament tehnic de
c
η = 0,78 şi un raport al preţurilor p
v
/ p
b
= 3, eficienţa
energetică este de
'
c
η = 2,34. Desigur că această evaluare simplă justifică numai
oportunitatea includerii în sistem a centralelor cu pompaj. Eficienţa energetică reală
trebuie să includă şi scăderea pierderii de energie la transport în cazul turbinării şi
respectiv creşterea pierderii de energie la transport în cazul pompării. Corecţii mai
intervin şi din includerea în analiză a recunoaşterii financiare a serviciilor de sistem pe
care le asigură centrala.

8.3. Corecţii ale randamentului tehnic

În cazul UHEAP cu bazinul superor amenajat cu diguri de contur pe platouri naturale,
şi chiar în cazul bazinelor superioare realizate prin barare, au loc pierderi de apă prin
exfiltraţii. Pierderile de apă conduc la reducerea randamentului global al uzinei. Dacă
volumul de apă pierdut este ∆V
inf
(m
3
/an) iar volumul total turbinat intr-un an este V
T

apare o componentă suplimentară a randamentului:


inf
inf
V V
V
T
T
∆ +
= η
(8.9)

Randamentul tehnic corectat este în acest caz:

t P t T c c , , inf inf
η η η η η η = =

(8.10)

Corecţii suplimentare sunt date de consumul propriu al uzinei şi de fluctuaţiile căderii
la uzinare şi respectiv la pompare date de variaţia nivelurilor apei în rezervoare.

BIBLIOGRAFIE

Bogenrieder, W., Groschke, L. (2000). Design and construction of Germany’s
Goldisthal pumped-storage scheme. Hydropower and Dams, Volume 7, Issue one.

CE IIT, Kharagpur. (1999). Lesson 1. Principles of Hydropower Engineering .New
Delhi.

Cogălniceanu, A., Iorgulescu, F. (1967). Orientări actuale în hidroenergetică. Editura
Tehnică, Bucureşti.

Cogălniceanu, A. (1986). Bazele tehnice şi economice ale hidroenergeticii. Editura
Tehnică, Bucureşti.
290

Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.

Fujihara, T., Imano, H., Oshima, K. (1998). Development of Pump Turbine for
Seawater Pumped-Storage Power Plant. Hitachi Review Vol. 47, No. 5.

Houdeline & col. (2006). Reversible Pump-Turbine and Motor-Generatores Design.
A large pumped storage power plant experience. Hydrowater, Beijing, China.

Hydropower and Dams (2002). Pumped-storage projects update. Volume 9, Issue 5.

Jenkinson, P. (2005). Dinorwig the largest pumped storage plant in Western Europe
First Hydro Analysts Conference.

Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.

Mosonyi, E. (1991). Water power development. Akademia Budapest.

Mosonyi, E. (1991). Leakage and seepage from upper reservoirs. Water Power and
Dam Construction, January.

Popescu, M. (2008). Uzine hidroelectrice şi staţii de pompare. Funcţionarea
hidraulică la regimuri tranzitorii. Editura Universitară, Bucureşti.

Stematiu, D., Scrob, E., Popescu, R. (1985). Construcţii hidroenergtice. Îndrumător
de proiectare. ICB.

Stematiu, D., Ivănescu, G. (1990). Consideraţii privind soluţiile de etanşare a
bazinelor superioare a centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj.
Hidrotehnica, Vol. 35, Nr. 1.

UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / bcap4.

USBR. Power Resources Office. (2005). Hydroelectic Power. US Department of the
Interior publications, Denver.

VA TECH Hydro & MCE Voest. (2003). Pumped storage plant Goldisthal.

Vladimirescu, I. (1974). Maşini hidraulice şi staţii de pompare. Editura Didactică şi
Pedagocică, Bucureşti.

VOITH Siemens (2002). Pumped storage. Tecnical paper.

Water Power and Dam Construction (1993). The world’s pumped-storage plants.
Volume 45, Nr. 8.
291




9

RESURSE NECONVENŢIONALE DE ENERGIE
HIDRAULICĂ


9.1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE

În afară de energia debitelor râurilor şi a fluviilor, care constitue forma cea mai
cunoscută şi utilizată de energie hidraulică, sunt alte două resurse de energie
hidraulică care prezintă interes, şi anume energia valurilor şi a curenţilor marini şi
energia oscilaţiilor periodice ale mareelor. Acestea au căpătat denumirea de resurse
neconvenţionale de energie hidraulică, pentru că nu mai sunt legate de circuitul apei
în natură, deşi provin şi se regenerează continuu tot datorită energiei solare.

9.1.1. Consideraţii privind valurile marine

Valurile marine reprezintă o resursă de energie promiţătoare între cele regenerabile,
fiind semnificativă cantitativ şi acesibilă în numeroase zone ale globului. Energia
valurilor marine este o formă indirectă de energie solară. Încălzirea diferită a unor
mase mari de apă din oceanul planetar şi din suprafaţa uscatului conduce la apariţia
vânturilor. Vânturile care suflă peste mari întinderi de apă transmit o parte din energia
lor acestora, generând valurile care se formează la suprafaţa mărilor şi oceanelor şi se
îndreaptă spre ţărm.

Potenţialul teoretic global este de 8x10
5
TWh/an, ceea ce reprezinză de 100 de ori
cantitatea de energie care ar putea fi produsă anual de amenajările hidroenergetice
convenţionale. Dacă acest potenţial ar putea fi valorificat integral, s-ar evita emisia în
atmosferă a 2 milioane de tone de CO
2
care ar fi degajate prin arderea combustibililor
fosili pentru a da aceaşi cantitate de energie. Potenţialul mondial, exprimat ca putere
disponibilă, este de cca 2 TW, cu 320 GW în Europa. Din acest potenţial teoretic s-ar
putea valorifica sub formă de energie electrică cam 10 ... 12 %. Chiar în aceste
condiţii însă, energia valurilor marine tot ar fi suficientă pentru acoperirea necesarului
planetar de energie electrică.

Potenţialul liniar, referitor la metru de coastă, este cel care defineşte locaţiile în care
se pot amenaja eficient instalaţii de preluare a energiei valurilor. Potnţialul liniar, ca şi
potenţialul de suprafaţă asociat, depind de pătratul înălţimii valului, care diferă foarte
mult de la o zonă la alta. Ca urmare, harta potenţialului exprimat în kW/m din figura
292
9.1 este în măsură să pună în evidenţă zonele de pe glogb unde pot fi amenajate
instalaţii cu caracter industrial.




















Figura 9.1. Repartiţia pe glob a energiei specifice a energiei din val

Resursele energetice din valuri sunt foarte diferite între diferite ţărmuri. Valorile
maxime ale densităţii de energie din valuri sunt de cca 30 MW pe km
2
pe costele
europene şi de cca 40 ... 45 MW / km
2
în cele mai favorabile locaţii.
În ceea ce priveşte valorificarea efectivă a acestei resurse de energie, situaţia este însă
diferită. Tehnologiile de transformare a energiei valurilor în energie electrică nu au
ajuns încă la stadiul de instalaţii industriale performante, iar costurile pe kWh sunt
încă mari. Există numeroase cercetări în domeniu, sunt patentate numeroase
dispozitive şi unele dintre acestea sunt, după cum se va vedea în paragrafele
următoare, pe cale de a deveni instalaţii cu caracter industrial.

9.1.2. Consideraţii privind mareele şi curenţii marini

Ridicarea şi coborârea periodică a nivelului mărilor sau oceanelor este cunoscut ca
fenomenul de maree. Acesta se produce ca urmare a forţelor de atracţie exercitate de
soare şi în special de lună. Datorită rotaţiei pământului frontul de undă creată de
ridicarea / coborârea de nivel se deplasează spre vest, cu o înălţime mai mică de 1m
şi o perioadă de 12 ore şi 25 de minute, adică intervalul de timp dintre flux (ridicare
de nivel) şi reflux (coborâre de nivel). Fazele lunii fac ca diferenţa de nivel dintre flux
şi reflux să varieze în timp, între un maxim şi un minim, cu perioada de 14 zile.
Configuraţiile diferite ale mărilor şi oceanelor creează mari diferenţe între diferitele
locaţii în ceea ce priveşte diferenţa dintre nivelul apei la flux şi nivelul de la reflux.
Sunt maree mari, cu diferenţe denivel de peste 4 m, maree medii, cu valori între 2 şi 4
m, şi maree mici, cu valori sub 2 m. O imagine a repartiţiei pe glob a înălţimii
mareelor este redată în figura 9.2.
00 Kw / m coastă
70 kW/m
293



















Figura 9.2. Reapartiţia înălţimii mareelor pe coastele continentelor

Potenţialul global al energiei mareelor este estimat la 200 TWh/an, dar sunt şi evaluări
mai optimiste, de până la 450 TWh/an. În amplasamente foarte favorabile, cum sunt
strâmtorile, estuarele şi golfurile densitatea de energie atinge 500 ... 1000 W/m
2
.
Potenţialul amenajabil, exprimat în putere, este estimat la 120 ... 400 GW.

Fructificarea energiei mareelor sub formă de energie mecanică datează din secolul 11,
la mori de cereale în Franţa şi Marea Britanie. Fructificarea ca energie electrică
datează din a două jumătate a secolului XX. În principiu, o incintă închisă, care poate
fi un golf sau un estuar barat, sau o incintă creată prin diguri de contur, înmagazinează
apa la flux şi o redă oceanului la reflux. Accesul apei în incintă se face atunci când
nivelul mării este ridicat şi incinta este cu nivel minim, iar restituţia se face când
nivelul mării este coborât şi nivelul în incintă este maxim. Schimbul de apă dintre
incintă şi mare se face prin turbine, care fructifică diferenţele de nivel create între
incintă şi larg. Sunt o serie de probleme încă neclarificate privind durabilitatea
amenajărilor şi în special impactul creat asupra mediului marin. Din acest motiv în
lume sunt numai câteva uzine mareo – electrice cu puteri semnificative.

Energia curenţilor asociaţi mareelor este o a doua resursă interesantă pentru
valorificare energetică. Fructificarea acestei energii se face prin elice submarine,
organizate în ferme similare cu fermele eoliene. Acestea sunt amplasate în zone din
vecinătatea insulelor sau coastelor unde vitezele curenţilor mareici (proveniţi din
maree) sunt mai mari.

Tehnologiile de preluare a energiei curenţilor sunt relativ simple şi verificate la nivel
de prototip. Nu sunt însă finalizate amenajări energetice la scară industrială şi
contribuţia lor la sisteme energetice este încă nesemnificativă. Pentru viitorul apropiat
se apreciază că energia curenţilor marini va deveni, în locaţiile favorabile, o sursă
importantă de energie.

Maree mari > 4m Maree medii 2... 4 m Maree mici < 2
294
9.2. HIDROENERGIE DIN VALURI MARINE

9.2.1. Puterea şi energia valurilor marine

Valurile marine sunt rezultatul combinaţiei dintre acţiunea vânturilor, a gravitaţiei şi a
tensiunii superficiale a suprafeţei mării. Figura 9.3. ilustrează formarea valurilor
marine în cazul unei furtuni. Mărimea valului este determinată de viteza vântului şi de
fetch, dar şi de adâncimea şi relieful fundului mării, care pot disipa sau concentra
energia valurilor.





























Figura 9.3. Formarea şi caracteristicile valurilor

Particolele de apă excitate de vânt au traiectorii circulare, cele de la suprafaţă având
diametrul maxim, iar cele din spre fund diametre care scad exponenţial cu adâncimea.
Compunerea acestor traiectorii conduce la formarea crestelor şi golurilor de val şi
respectiv la propagarea valurilor.

Distanţa dintre două creste consecutive este denumită lungime de undă λ. Înălţimea
valului H este distanţa dintre golul şi creasta valului. Perioada valului T este intervalul
de timp necesar valului să parcurgă o distanţă λ. Ca urmare relaţia care defineşte
viteza valului este v = λ/T.


Direcţia de
propagare
295
Valurile transportă energie mecanică. Puterea pe unitate de lungime transversală
direcţiei de propagare a unui val cu înălţimea H şi lungimea de undă λ este:


] / [
2
1
2
m W H g P λ ρ =
(9.1)

unde ρ este densitatea apei de mare iar g este acceleraţia gravitaţională. Toate mărimile
sunt exprimate în SI.

La formarea valurilor în larg acestea au înălţimi mici H
1
şi lungimi de undă mari λ
1

(figura 9.4). La apropierea de ţărm puterea rămâne aproape neschimbată, exceptând unele
pierderi prin frecare, dar lungimea de undă scade la λ
2,
. Înălţimea valului creşte pătratic,
corespunzător condiţiei de putere constantă din relaţia (9.1). Aceste valuri mari au efectul
distrugător asupra plajelor.















Figura 9.4. Evoluţia caracteristicilor valului de la larg spre ţărm

Pentru valuri neregulate, de înălţime H (m) şi peroadă T (s), expresia puterii pe
unitatea de lungime de front de val este:

P
i
≈ 0,42 H
2
T [kW / m] (9.2)

Este de reţinut faptul că puterea valului depinde de pătratul înălţimii valului. Cu
excepţia valurilor create de furtuni excepţionale, valurile cele mai mari au înălţimea
de cca 15 m şi perioada de cca 15 s. Conform relaţiei (9.2) astfel de valuri poartă cca
1700 kW de putere pe fiecare metru din frontul valului. Un amplasament socotit ca
fiind foarte favorabil pentru fructificarea energiei valurilor are o putere specifică cu
mult mai mică, de cca 50 kW/ml. Valurile pe coasta nord-vestică a oceanului Atlantic
au o putere specifică medie de 40 kW/ m.

Energia pe unitatea de suprafaţă a valurilor gravitaţionale este de asemenea
proporţională cu pătratul înălţimii valului:

] / [
8
1
2 2
0
m J H g E
m
ρ =
(9.3)


H
1
H
2
296
unde
0 m
H este înălţimea semnificativă a valului, în metri. Înălţimea semnificativă
este definită ca fiind de patru ori devierea standard a denivelărilor suprafeţei apei.

9.2.2. Soluţii de valorificare a energiei valurilor
Un impediment semnificativ în valorificarea energiei valurilor este dat de faptul că în
multe zone ale ţărmurilor energia valurilor este difuză. Sunt puţine locaţii cu nivele
semnificative de energie şi unde energia valurilor poate contribui în sistemul
energetic. Din acest motiv, de-alungul timpului, au fost numeroase preocupări pentru
crearea unor sisteme sau dispozitive de convertire a energiei valurilor în energie
electrică.
Sunt peste 40 de tipuri de mecanisme propuse, dintre care numai unele sunt
funcţionale. Mecanismele se diferenţiază după poziţia faţă de coastă, fiind amplasate
în ţărm, în vecinătatea coastei sau în larg. O primă clasificare împarte aceste sisteme
de valorificare a energiei valurilor în sisteme cu coloană oscilantă de apă, sisteme cu
acumulatoare de apă şi sisteme cu plutitori antrenaţi de val (fig. 9. 5).














Sistemele cu coloană oscilantă de apă constau dintr-o cameră realizată de o copertină
de beton, care are planşeul peste nivelul maxim al apei. Camera are deschideri la
partea inferioară, sub nivelul minim al apei, care permit intrarea valurilor în interiorul
camerei. Ridicarea şi coborârea periodică a nivelului apei comprimă şi decomprimă
succesiv volumul de aer din interiorul camerei. O turbină de aer, situată pe o conductă
de ieşire din cameră, este pusă în mişcare de aerul expulzat din, sau aspirat în cameră.
Axial cu turbina este generatorul, care transformă energia mecanică a turbinei în
energie electrică. Densitatea şi vâscozitatea aerului sunt mult mai reduse comparativ
cu cele ale apei, ceea ce face ca turbina să lucreze la turaţii mari (până la 4000
rot/min), şi ca urmare gabaritele generatoarelor sunt mai mici.

Sistemele cu acumulatoare de apă sunt cele mai apropiate ca mecanism de producere
a energiei electrice de centralele electrice convenţionale. Mişcarea apei din val este
dirijată spre o rampă artificială, care înalţă nivelul valului, şi apoi valul este preluat
prin deversare de un bazin plutitor. Returul apei din bazin spre mare, sub căderea
astfel creată, pune în mişcare turbine Kaplan de joasă cădere.

Plutitorii antrenaţi de val stau la baza principalelor mecanisme imaginate pentru
captarea energiei valurilor. Un corp plutitor, pus în mişcare de valuri, antrenează un
Coloană oscilantă de apă Acumulatoare de apă Plutitori antrenaţi de val

Figura 9.5. Sisteme de valorificare a energiei valurilor
297
sistem de generare, fie direct, ca în cazul generatoarelor liniare, fie prin intermediul
unor sisteme de convertire a oscilaţiilor în mişcare de rotaţie, fie prin intermediul unor
articulaţii ce leagă între ele mai mulţi plutitori.

Sisteme amplasate în ţărm
Între sistemele amplasate în ţărm cel mai cunoscut este cel cu coloană oscilantă de
apă. Pentru exemplificare, în cele ce urmează se prezintă sistemul denumit LIMPET
(Land Installed Marine Power Energy Transmitter), care a funcţionat între anii 2000 şi
2007 pe coaste de vest ale Scoţiei. Sistemul de conversie a constat din două turbine
de aer Wells, cu diametrul de 2,6 m, conectate fiecare cu un generator de 250 kW,
puterea totală instalată fiind de 0,5 MW. Energia furnizată a fost preluată de sistemul
energetic.

Construcţia camerei este poziţionată cu 17 m în interiorul ţărmului şi cuprinde o
coloană oscilantă de apă cu lăţimea de 21m (fig.9.6). În amplasament adâncimea apei
este de 6 m. În figura 9.7 se poate urmări o fotografie cu vedere din spre ţărm a
instalaţiei.















Figura 9.6. Secţiune transversală prin camera sistemului LIMPET



Figura 9.7. Vedere din spre ţărm a instalaţiei
Ridicare val
Nivel minim
Buză de intrare
Camera de aer
Copertină
Sparge val
Generator
Turbină de aer
12,5
- 7,0
298
Peretele copertinei şi pereul de placare a taluzului ţărmului sunt paralele, făcând un
unghi de 40
0
cu orizontala. La intrare unghiul se modifică, pentru a reduce secţiunea
la numai 4,5 m x 21 m. Buza de intrare este circulară, cu un diametru de 1,5 m, pentru
a reduce pierderile prin turbulenţă.

O altă dispunere a sistemului, bazată tot pe principiul coloanei oscilante de apă şi
aplicată în Pico Island, din Insulele Azore, este prezentată în figura 9.8.


















Figura 9.8. Sistem cu coloană oscilantă de apă la Pico Island: secţiune transversală şi
fotografie din spre ţărm

Sistemul cu panou oscilant, din figura 9.9, este de asemenea destinat amplasării în
ţărm. O cutie din beton armat are o latură liberă către mare, Un panou batant este
articulat de cutie, la partea superioară. Sub acţiunea valurilor panoul ocilează, iar
mişcarea este transmisă unei pompe hidraulice care la rândul ei antrenează un
generator.


Figura 9.9. Sistemul cu panou oscilant

299
Sisteme cu amplasare în apropierea ţărmului
Dintre sistemele propuse de diferite firme, în cele ce urmează se prezintă sistemul
denumit Wave Dragon, primul sistem de fructificare a energiei valurilor care a
furnizat energie în reţeaua unui sistem energetic. Schema de principiu a sistemului şi
o fotografie a instalaţiei în funcţiune sunt prezentate în figura 9.10.






















Figura 9.10. Instalaţia Wave Dragon pentru captarea energiei valurilor

Instalaţia are două rampe largi, special profilate, care înalţă local valurile şi le
dirijează în rezervor. Din rezervor apa se reîntoarce în mare prin gravitaţie, printr-o
turbină, care este conectată cu un generator. Construcţia este foarte simplă şi numai
turbina şi generatorul au părţi în mişcare. Costurile iniţiale sunt reduse, dar costurile
de exploatare, datorită locaţiei în afara ţărmului sunt mai mari.

Sisteme cu amplasare în larg
Un prim sistem constă în utilizarea unor plutitori tip geamandură, care se ridică şi se
coboară odată cu valurile. Mişcarea crează energie mecanică, care se transformă în
energie electrică. Energia electrică este transportată apoi la ţărm (fig. 9.11).

O unitate plutitor-convertor, de tipul celor promovate de OPT (Ocean Power
Technologies), are o putere de 40kW. Diametrul geamandurii este de 4 m, înălţimea
de 16 m, din care cca 4 m peste nivelul mării. Partea fixă este realizată sub forma unui
trepied aşezat pe fundul oceanului. Sistemul este amplasat la 2...8 km de ţărm, la
adâncimi de 40...60 m. Pentru utilizare industrială, la Reedsport, Oregon (SUA) este
prevăzută o grupare de geamanduri cu o putere instalată de 10 MW, care va ocupa
12,5 ha din suprafaţa oceanului.



300

















Figura 9.11. Sistemul cu geamandură

Un al doilea sistem se bazează tot pe oscilaţia unui plutitor antrenat de valuri, dar de
această dată sistemul este imers. Un corp cilindric plutitor este ancorat de fund. Un al
doilea cilindru, care este pus în oscilaţie de valuri, este susţinut de aerul captiv între
cilindrul inferior şi cel superior (fig. 9.12). Energia mecanică de oscilaţie în plan
vertical a cilindrului superior este transformată în energie electrică prin intermediul
unui generator liniar. Statorul este fixat de cilindrul inferior, în timp ce miezul, care
este un magnent permanent, este fixat de plutitorul oscilant. Variaţia fluxului
magnetic produce, în acord cu legea lui Faraday, o tensiune electromotoare e(t).






















Convertor
Geamandură

Cilindru
fix
Cilindru
oscilant
Fundul mării
Propagarea valurilor
Ax
legat de
plutitor
Magnet
permanent
e(t)
Înfăşurare
Figura 9.12. Obţinerea de energie electrică prin variaţia fluxului magnetic dată de
deplasarea de translaţie a miezului magnetic antrenat de valuri
301
Sistemul prezentat este cunoscut sub denumirea Archimedes Wave Swing. Este
socotit un sistem eficient, pentru că aria ocupată este relativ redusă în raport cu
energia produsă. De asemenea, capacitatea de a supravieţui furtunilor este mai mare
comparativ cu a altor sisteme. Nu există în prezent instalaţii industriale bazate pe
acest mecanism de conversie, dar se aşteaptă ca la finalul anului 2010 să fie instalate
astfel de sisteme în Scoţia, Portugalia şi Spania.

Un al treilea sistem propus foloseşte principiul panourilor batante, antrenate de val
(fig. 9.13). Un panou carcasat, articulat de o fundaţie de beton pe fundul mării,
transmite mişcarea de dute-vino unui piston. Pistonul comprimă uleiul din cilindru
care la rândul lui antrenează un generator.
















Figura 9.13. Sistemul cu carcase batante ancorate de fund

Sistemul cu panouri batante este interesant, pentru că în adâncime mişcarea indusă de
valuri este mai continuă comparativ cu mişcarea valurilor la suprafaţă. Proiectele
prevăd o putere unitară pe panou de 15 kW.

Ultimul sistem prezentat în acest paragraf este sistemul cu cilindru plutitor, denumit şi
cilindru Bristol (fig. 9.14).















articulaţie
Panou
batant
Nivelul mării
Valuri
Generator
electric
Convertor
al mişcării
Cilindru
plutitor
Figura 9.14. Sistemul cu
cilindru Bristol
302
Cilindrul plutitor este conectat mecanic de convertor printr-un sistem de bare şi
articulaţii. Mişcarea oscilatorie a cilindrului antrenat de valuri este transmisă prin
sistemul de bare care transformă această mişcare într-una de rotaţie. Un generator cu
viteză mică de rotaţie este conectat cu convertorul de mişcare. La fel ca în cazul altor
sisteme, o instalaţie industrială necersită formarea unui parc de asemenea dispozitive.

9.2.3. Convertorul Pelamis

Sistemul Pelamis, denumit şi convertorul de energie a valurilor Pelamis, este bazat pe
un concept revoluţionar, fiind primul sistem de colectare a energiei valurilor de larg
cu aplicaţii industriale. Sunt şase cilindri articulaţi, cu diametrul de 3,5 m, dintre care
trei sunt flotori cu lungimea de 30 m fiecare şi trei, cu lungimea de 5 m, conţin
sistemul de convesie şi sunt denumiţi moduli de putere (fig. 9.15).



Figura 9.15. Schema sistemului Pelamis

Structura este semi-submersă. Sub acţiunea valurilor elementele articulate au mişcări
sus-jos şi dreapta-stânga, la fel ca un şarpe de mare. De aici vine şi denumirea de
Pelamis, care în limba greacă înseamnă şarpe. Mişcarea din articulaţii este transmisă
unor cilindri hidraulici, care pompează ulei la presiune foarte mare către motoarele
hidraulice. Motoarele hidraulice pun în mişcare generatorul electric. Energia produsă
de fiecare dintre modulele de putere este trimisă prin acelaşi cablu către o conexiune
pozată pe fundul mării. Elementele cuprinse în modulul de putere sunt prezentate în
figura 9.16.



















Rost articulat cu
axa verticală

Cilindru hidraulic

Acumulator de mare
presiune

Set motor-generator

Amplificator

Rezervor

Rost articulat cu
axa orizontală
Figura 9.16. Modulul de putere al convertorului Pelamis
303
În figura 9.17 se poate urmări modul de lucru al sistemului şi principiul de conversie a
oscilaţiilor din val în energie de presiune şi apoi în energie electrică.























Figura 9.17. Conversia oscilaţiilor din val în energie electrică

Modulul de putere al convertorului Pelamis P-750 are o putere instalată de 250 kW,
iar o unitate are puterea de 750 kW. Convertoarele Pelamis sunt amplasate în zone
litorale la cca 5... 10 km de ţărm, la adâncimi de 50... 70 m. Un sistem special de
configurare şi cuplare a rosturilor permite obţinerea unui răspuns rezonant, ceea ce
face ca sistemul să poată capta şi energia valurilor mici, de apă liniştită.

Presiunea de lucru la pistoanele captatoare este în domeniul 100... 350 bari, fiind
conectate cu două motoare cu generatoare de 125 kW, cu o turaţie de 1500 rot/min.
Un transformator trifazic de 10kV este plasat în flotor, de la care pleacă cablul
electric. Cablurile tuturor modulelor sunt conectate la un cablu principal submarin,
care transportă energia la mal. În figura 9.18 este prezentată fotografia unei unităţi
Pelamis şi a câmpului de unităţi Pelamis care produc energie pe coasta de nord a
Portugaliei, la Aguçadora Wave Park, la cca 5 km de ţărm.

Fermă de unităţi Pelamis din Portugalia cuprinde trei unităţi, cu o putere de 2,25 MW.
În Scoţia, pe coasta de nord, la Orkneys, este o grupare de 4 unităţi cu puterea de 3
MW. Pe coasta de nord a Angliei este în curs de realizare o fermă de unităţi Pelamis
cu puterea de 20 MW.

O singură unitate Pelamis amplasată într-o zonă a mării cu puterea specifică medie, pe
unitatea de lungime, de 55 kW/m produce într-un an 2,2 x 10
6
kWh.



Direcţia valurilor
ancorare
Cablu
electric
304





a mooring system, comprising of a combination of floats
aa mooring system, comprising of a combination of floats
and weights which prevent the mooring cables becoming
taut. It maintains enough restraint to keep the Pelamis
positioned but allows the machine to swing head on to
oncoming waves. Reference is achieved by spanning
successive wave crests.
The Pelamis is designed to be moored in waters
approximately 50-70m in depth (typically 5-10km from
the shore) where the high energy levels found in deep
swell waves can be accessed.
The design of the Pelamis has been independently verified
by WS Atkins according to (DNV) offshore codes and
standards.
nd weights which prevent the mooring cables becoming
taut. It maintains enough restraint to keep the Pelamis
positioned but allows the machine to swing head on to
oncoming waves. Reference is achieved by spanning
successive wave crests.
The Pelamis is designed to be moored in waters
approximately 50-70m in depth (typically 5-10km from
the shore) where the high energy levels found in deep
swell waves can be accessed.
The design of the Pelamis has been independently verified
by WS Atkins according to (DNV) offshore codes and
standards.




Figura 9.18. Fermă de unităţi Pelamis şi vedere frontală a unei unităţi

Factorul de încărcare rezultă din raportul dintre energia efectiv produsă şi energia care
ar putea fi livrată dacă sistemul ar lucra continuu la puterea instalată:

34 , 0
24 365 750
10 2 , 2
6
= =
ore x zile x kW
kWh x
α
,
Rezultă un factor de încărcare semnificativ mai mare decât valorile curente ale
sistemelor de convesie a energiei valurilor, care sunt de cca 0,25. În plus, sistemul
este fiabil, uşor de amplasat şi are impact redus asupra mediului.


Sistemul de captare a energiei valurilor de pe litoralul românesc al Mării Negre.
Potenţialul energetic al valurilor de pe întreaga coastă a litoralului românesc este
estimat optimist la 2 TWh/an, cu randamente de valorificare de cca 25%. Cifra brută
este comparabilă cu aceea a MHC –urilor, dar valorificarea acestei resurse este
posibilă numai pe zone limitate, asociată cu apărări costiere. Potenţialul specific pe
metru frontal de val la Marea Neagră este de cca 5 kW/ m val, de cca 10 ori mai mic
decât cel din oceanul Atlantic.

În România au fost studiate pe modele de laborator următoarele soluţii: plutitorul cu
generator liniar extern (1974); elicea unisens (1980); turbina cu rotor orizontal în
carcasă (1984-1985); plutitorul cu generator rotativ (1984-1985). În natură au fost

305
experimentate doar două dintre ele: elicea unisens şi turbina cu rotor orizontal în
carcasă.

Numeroasele încercări au arătat în cele din urmă că echipamentul de captare a
energiei valurilor care corespunde cel mai bine valurilor neregulate, ca cele din Marea
Neagră, este captatorul cu plutitor şi generator rotativ cunoscut şi sub numele de
captatorul plutitor captiv, ale cărui componente principale sunt prezentate în figura
9.A.1.






















Figura 9.A.1. Alcătuirea captatorului plutitor captiv

Soluţia constă în ridicarea de către val a unui flotor care, ajuns în punctul superior al
cursei, rămâne “sechestrat” de un mecanism de sens unic care nu-i mai permite să
coboare odată cu valul. Dezgolit parţial sau total de apă, flotorul, sub greutatea
proprie, acţionează un volant, care atunci când ajunge la turaţia de serviciu, printr-un
cuplaj hidraulic antrenează un al doilea volant care prin intermediul unui cuplaj elastic
acţionează generatorul electric. Forme simplificate ale acestui procedeu de captare pot
elimina unele organe cum sunt cuplajul hidraulic şi al doilea volant.

Cuplajul hidraulic serveşte la demararea generatorului electric, deoarece la turaţii
scăzute cuplajul nu transmite moment. De asemenea, acest cuplaj hidraulic serveşte şi
ca dispozitiv de protecţie a instalaţiei, deoarece limitează cuplul rezistent maxim. Prin
ridicarea şi coborârea plutitorului sub acţiunea valurilor, sistemul de pârghii transmite
impulsuri volantului, care înmagazinează plusul de lucru mecanic din timpul activ
(când coboară) şi pe care-l restituie în pauzele fiecărui ciclu de val, uniformizând
astfel mişcarea.

Maşina funcţionează ciclic, în 4 timpi, datorită valului care face parte din categoria
mişcărilor hidraulice ondulatorii cu perioade relativ scurte, de ordinul secundelor:

306
Timpul 1 – începe când flotorul se află în punctul cel mai de sus al cursei, iar
apa se retrage de pe flotor, favorizând coborârea lui în sarcină;
Timpul 2 – flotorul continuă să coboare în sarcină, complet dezgolit de apă;
Timpul 3 – apa începe să urce pe flotor, dar acesta continuă să coboare în
sarcină până se ajunge la echilibru;
Timpul 4 – timpul „mort” când valul urcă liber flotorul.



















Figura 9.A.2. Componentele maşinii

Rezultă deci că flotorul acestei maşini de valuri, este reţinut în punctul cel mai de sus
al cursei de un cuplaj de sens unic, care-l obligă să coboare numai în sarcină, adică
producând lucru mecanic util. Cei doi volanţi cu care este utilată maşina acţionează ca
acumulatori de energie şi regulatori ai mişcării de rotaţie. Aceasta face ca maşina să
pornească în gol, fiind iniţial antrenat doar primul volant. Când acesta ajunge la
turaţia de serviciu şi este capabil să depăşească rezistenţa opusă de restul maşinii,
cuplajul hidraulic acţionează automat punând în mişcare cel de al doilea volant şi
odată cu el cuplajul elastic, prin intermediul căruia mişcarea se transmite
generatorului de curent electric.

Pentru flotor se preferă forma de cilindru circular drept, dar indiferent de forma
geometrică adoptată, se impune definirea poziţiei superioare (punctului), până la care
se urcă apa ca pentru o fracţiune de timp să se realizează echilibrul forţelor în poziţia
cea mai de jos a cursei. Variaţia poziţiei acestui punct în timp şi a celui de pe
suprafaţa liberă a apei cu care intră periodic în coincidenţă, stau la baza dimensionării
flotorului.

Rezumând, captatorul plutitor captiv reprezintă o maşină pentru fructificarea energiei
valurilor care transformă mişcarea predominant verticală a suprafeţei apei în mişcare
de rotaţie, cu ajutorul unui flotor. Remarcabil pentru acest dispozitiv este randamentul
foarte bun al transformării energetice.



Cuplaj de sens unic
Multiplicator
de turaţie
Volant 1 Volant 2
Cuplaj elestic
Generator
Cuplaj hidraulic

307
9.2.4. Impactul asupra mediului

Energia valurilor este direct legată de coastele marine. Locaţiile cele mai favorabile
sunt situate în zone sălbatice, slab populate. Dezvoltarea unei surse de energie în
imediata vecinătate a unor asemenea zone poate schimba tendinţa de dezvoltare
regională, schimbând densitatea de locuire şi afectând indirect ecosistemele existente.
În ansamblu, impactul social favorabil, prin renaşterea economică a zonei de litoral,
este de natură să compenseze unele schimbări în ecosisteme.

Faţă de majoritatea tehnologiilor de producere a energiei, captatorii de energie a
valurilor au un impact redus asupra mediului. Prin locul şi modul de amplasare aceste
instalaţii au un impact vizual minim. Instlaţiile din larg, de tip plutitori, interferă
foarte puţin cu flora şi fauna marină. Toate tipurile de instalaţii de captare nu lasă
efecte remanente în zonele în care au fost instalate.

Date certe s-au obţinut numai de la instalaţiile care sunt în fază industrială şi mai puţin
de la prototipuri. Sunt unele impacturi deranjante, cum ar fi zgomotul turbinei cu aer
de la instalaţiile montate în ţărm. Sunt interferenţe cu marea liberă pentru navigaţie,
dar minore şi imediat rezolvabile prin balizare. Un efect benefic pentru eroziunea
costieră se aşteaptă de la sistemele de captare a energiei valurilor. Promovarera lor în
zone cu eroziune puternică a plajelor poate diminua substanţial procesul erozional şi
astfel se atenuează impactul negativ asupra turismului local.


9.3. HIDROENERGIE DIN MAREE

9.3.1. Soluţii de recuperare a energiei asociate mareelor

Aşa cum s-a arătat, forţele de atracţie exercitate de lună asupra oceanului planetar
produc ridicări periodice ale nivelului apei şi curenţi mareici generaţi de aceste
variaţii de nivel. Ca urmare, energia asociată mareelor are atât o componentă cinetică,
corespunzătoare mişcării apei din curenţii mareici, cât şi o componentă potenţială,
corespunzătoare ridicării nivelului apei faţă de un nivel de referinţă. Soluţiile de
preluare a energiei mareelor în vederea producerii de energie electrică se diferenţiază
în funcţie de categoria de energie căreia i se adresează.

Componenta cinetică este recuperată prin elice puse în mişcare de curenţii mareici,
similare cu elicele din instalaţiile eoliene care sunt puse în mişcare de vânt. Soluţiile
sunt denumite de tip curent mareic. Aceste soluţii sunt considerate în prezent ca fiind
cele mai promiţătoare, datorită costului relativ redus şi a impactului moderat asupra
mediului marin.

Componenta potenţială este recuperată creând prin barare o cădere între nivelul
maxim al apei la flux şi nivelul minim al apei la reflux. Generarea de energie electrică
se obţine pe seama deplasării prin turbine a unei mase de apă pe diferenţa de nivel
obţinută prin barare. Soluţiile sunt denumite de tip barare, deşi mai degrabă sunt
cunoscute ca centrale hidroelectrice mareo-motrice.



308
9.3.2. Elice în curenţi mareici

Soluţia este similară cu aceea utilizată la elicele eoliene. Din punct de vedere
energetic, deosebirea semnificativă provine din diferenţa de densitate a mediului care
pune în mişcare elicea. Energia cinetică a masei fluidului în mişcare este direct
proporţională cu densitatea acestuia. Apa de mare are o densitatede 832 de ori mai
mare decât a aerului, ceea ce face ca o elice submersă să producă energie şi la vitezele
mai mici ale curenţilor mareici.

În figura 9.19 se prezintă alcătuirea elicelor pentru curenţi marini. În principiu sunt
două variante, elice cu ax orizontal şi elice cu ax vertical. Soluţiile cu ax orizontal
sunt cele curent folosite. Soluţia cu ax vertical din figura 9.19 dreapta, este un prototip
eficient care utilizează elice cu pale helicoidale, cu profil similar cu cele de avion.
Palelele asigură prin inerţie o viteză de rotaţie mai mare decât viteza curentului. Axul
este perpendicular pe curent, iar datorită simetriei axiale elicea are acelaşi sens de
rotaţie indiferent de direcţia curentului, la flux şi la reflux.






















Figura 9.19. Elice pentru curenţi mareici


La fel ca în cazul fermelor eoliene, alegerea amplasamentului elicelor mareice se face
în locaţii cu viteze mari ale curentului, amplificate datorită configuraţiilor de relief.
Sunt de preferat intrările în golfuri, zonele vecine unor promontorii stâncoase,
strâmtorile etc.

Variantele de amplasare a elicelor în curent şi modul de ancorare de fundul mării sunt
foarte diferite. Soluţiile curente folosesc fie stâlp de susţinere ancorat / încastrat pe
fundul mării, fie prindere de flotori. Mai eficientă este elicea dublă pe pilon unic. În
figura 9.20 este prezentată o posibilă fermă cu elice duble, cu puterea unitară pe pilon
de 1 MW. Prototipul a fost testat în anul 2003.
Elice cu ax Elice cu ax
orizontal vertical
309




Figura 9.20. Fermă de elice mareice cu elice duble

O elice ataşată de flotori şi ancorată de fund a fost propusă de NEL (National
Engineering Laboratory) din Marea Britanie (fig. 9. 21). Prototipul aflat în testări are
o elice cu un diametru de 4 m şi poate fi antrenat de un curent de 2 m/s. Varianta
industrială va avea un grup de 1 MW.

Figura 9.21. Grup elice - generator suspendat de un plutitor ancorat

Un progres semnificativ l-au adus elicele în tub Venturi. Apărătoarea în formă de
confuzor – difuzor realizată în jurul elicei crează un curent prefernţial, potenţat de
presiunea redusă (depresionarea) creată în aval de elice. Energia produsă de o elice
poziţionată în tub Venturi este de 3 ... 4 ori mai mare decât energia produsă de aceeaşi
310
elice în câmp liber. Eficienţă sporită se poate obţine dacă sistemul, prin forma tubului
şi prin sistemul constructiv, permite ca elicea să producă energie pe ambele sensuri de
mişcare.

Tubul Venturi produce creşterea vitezei apei care pune în mişcare turbina. Puterea
recuperată de o elice este proporţională cu cubul vitezei curentului. Expresia puterii
este:

P = 0,5 x C
p
x ρ x A x v
3
(Watt) (9. 4)
unde:
C
p
este randamentul (coeficientul de eficienţă) al turbinei;
ρ - densitatea apei de mare (1025 kg/m
3
);
A - aria aferentă (ampriza) elicei în mişcare;
v - viteza curentului (m/s).

Prin efectul de sucţiune aval de elice, creşterea vitezei curentului duce la creşterea
puterii recuperate de elice şi permite reducerea diametrului elicei.

În figura 9.22 este prezentat un prototip al celei mai mari elice în tub Venturi
dezvoltată de compania britanică Lunar Energy şi firma coreană Midland Power.
Caracteristicile tehnice sunt rezumate în caseta din figură.



















Figura 9.22. Prototipul unei elice în tub Venturi de 1MW

Cele două firme au convenit construcţia unei ferme gigant, de 300 de unităţi, în Corea
de Sud, pe coasta Wando Hoenggan Water Way. Puterea totală va fi de 300 MW, anul
intrării în funcţiune fiind 2015. O imagine a viitoarei ferme este redată în figura 9.23.

Avantajul major al elicelor în tub Venturi este dat de faptul că acestea operează şi în
zone cu adâncimi mai mici şi viteze reduse ale curentului, având diametrul elicei mult
mai mic. Fronturi de elice în tub Venturi amplasate în apropierea ţărmului pot fi
conectate cu reţeaua de transport a sistemului energetic.
Putere 1 MW
Diametrul
tubului 15 m
lungimea
tubului 1 9,2 m
Diametrul
elicei 11,5 m
i
311

Golf
Centrala
mareo-motrice
Baraj stăvilar



Figura 9.23. Imaginea viitoarei ferme de elice mareice din Wando Hoenggan


Sunt şi alte avantaje ale soluţiei cu elice în tub Venturi. Fiind protejată de apărătoare,
elicea este mai puţin expusă deteriorării mecanice, în special pe timp de furtună.
Fixarea de scoici sau alte organisme marine pe pale şi pe butucul elicei este mult mai
puţin probabilă, datorită vitezelor mai mari din tub.

Dezavantajul soluţiei este dat de faptul că orientarea tubului Venturi este fixă şi deci
elicea valorifică cu randament bun numai un curent unidirecţional. De asemenea,
dispozitivul nu se poate roti cu 180
0
pentru ca elicea să preia frontal curentul atât la
flux cât şi la reflux, aşa cum se întâmplă cu elicele libere în curent.

9.3.3. Centrale mareo-motrice

Centralele mareo-motrice reprezintă soluţia cea mai veche de recuperare a energiei
mareelor. În amplasamentele în care diferenţa de nivel între flux şi reflux este mare,
se închide un golf sau un estuar prin construcţia unui baraj (fig. 9.24). Se formează un
spaţiu închis în care nivelul apei este controlat de baraj. Barajul are o zonă echipată cu
stavile. Tot în frontul barat se află o centrală hidroelectrică de tip convenţional,
echipată cu turbine şi generatori.
















Figura 9.24. Schema unei uzine mareomotrice cu barare
312
Sistemul clasic de operare este cu generare de energie la reflux. Golful sau estuarul
barat sunt umplute cu apă la flux, apa intrând prin câmpurile deversante ale barajului
care are stavilele deschise. Accesul apei prin turbine este oprit. Când nivelul apei
mării coboară la reflux, apa este descărcată din golf spre larg prin turbinare,
fructificându-se diferenţa de nivel creată.. La egalarea nivelurilor stavilele barajului se
deschid din nou, pentru a permite reumplerea golfului sau a estuarului la fluxul care
urmează.

Valorificarea maximă a energiei mareei se obţine dacă turbinarea se face la diferenţa
maximă de nivel dintre golful barat şi mare. Debitul instalat în turbine trebuie să fie
foarte mare, pentru a goli rapid bazinul, până nu se reduce prea mult căderea prin
ridicarea nivelului din larg, ca urmare a fluxului care succede. Debitarea de energie ar
fi însă foarte neuniformă în timp, cu şocuri (vârfuri) care ar trebui preluate de sistem.
Pentru a se elimina din acest dezavantaj se poate uniformiza debitul de energie
produsă prin asocierea centralei mareo-motrice cu o uzină cu acumulare prin pompaj.

În anumite proiecte se preconizează utilizarea turbinării atât la reflux, aşa cum se
întâmplă în sistemul clasic de operare, dar şi la flux, când umplerea golfului barat s-ar
face cu trecerea apei tot prin turbine (fig. 9.25).
































Mare CHE Mareo - motrice
Golf
Flux
Golf

CHE
CHE
Mare
Mare

Reflux
Golf
Figura 9.25. Centrală mareo-motrice cu turbinare atât la flux cât şi la reflux
313
O creştere a eficienţei amenajării mareo-motrice se poate obţine prin asocierea
pompajului pentru umplerea suplimentară a bazinului creat prin barare. Dacă centrala
este conectată la sistem, energia din sistem se poate utiliza pentru umplerea bazinului
la un nivel mai mare decît cel dat de flux. Turbinarea se face la căderea nou creată,
sporind energia produsă pe ciclu (fig.9.26).















Figura 9.26. Creşterea eficienţei energetice prin pompare

De exemplu, dacă la o centrală mareo-motrice care lucrează la o cădre dată de maree
de 7 m se realizează prin pompare un nivel în bazin cu 0,5 mai mare, turbinarea
volumului pompat se va face la o cădere de 7,5 m. Energia consumată prin pompare
pentru ridicarea cu 0,5 m a nivelului în bazin corespunde ridicării unui volum V, pe
înălţimea de pompare de 0,5 m (diferenţa de nivel dinte apa din bazin şi nivelul apei
mării la flux, cînd se face pomparea). Returnarea în mare a aceluiaşi volum V se face
la reflux, prin turbinare pe căderea de 7,5 m. Costul pompării pe înălţimea de 0,5 m
este recuperat prin beneficiul turbinării pe căderea de 7,5 m.

Schema cu lagună creată prin îndiguire este o alternativă a soluţiei cu barare, care
elimină impactul negativ asupra mediului produs de închiderea unui estuar sau un
golf. În principiu, prin diguri de contur se crează în larg o lagună cu două bazine, nu
foarte departe de ţărm pentru a facilita transportului energiei la uscat (fig. 9.27).















Mareea
Nivelul
În
bazin

Max

Min
H – maxim la flux; L – minim la reflux
Energie
produsă
consumată
Pompare Turbinare Pompare Turbinare
Figura 9.27. Schema de principiu a soluţiei cu lagună şi două bazine
314
Între cele două bazine se amplasează clădirea centralei. Unul dintre bazine se umple la
flux iar celălalt bazin se goleşte la reflux. Între bazine se formează astfel căderea
hidraulică sub care se turbinează apa care trece dintr-un bazin în celălalt.

Schema prezintă avantaje funcţionale, dat fiind faptul că programul de turbinare poate
fi disociat de fazele de flux şi reflux. Sunt de asemenea eliminate multe dintre
impacturile negative asupra mediului. Soluţia este însă cu mult mai scumpă datorită
costurilor mari ale digurilor de contur ale lagunei. O compararaţie dintre soluţia cu
barare şi soluţia cu lagună creată prin diguri de contur este prezentată în caseta de la
finalul paragrafului, pentru amplasamentul din estuarul Severn din Marea Britanie.

Dezavantajul, din punct de vedere energetic, al tuturor schemelor mareo-motrice este
dat de faptul că sunt surse de energie cu producere intermitentă. Din cele 24 de ore ale
zilei aceste centrale produc energie numai 6 ... 12 ore. Ciclul mareelor este dat de
perioada de rotaţie a Lunii, de 24,8 ore, diferită de aceea a Pământului, de 24 ore.
Variaţia zilnică a sarcinii din sistemul energetic se produce în intervalul celor 24 de
ore, iar perioadele de producere a energiei din centrala mareo-motrice sunt definite în
intervalul de 24,8 ore, ceea ce conduce la defazaje faţă de ciclul de variaţie al sarcinii
sistemului.

La nivelul anului 2008, în lume erau în exploatare numai două centrale mareo-motrice
cu puteri industriale semnificative. Una este centrala de la Rance, din Franţa,
construită prin bararea golfului cu acelaşi nume. Centrala are o putere de 240 MW şi
este în funcţiune din 1966. Cea de a doua este situată în Canada, la Annapolis Royal,
realizată prin bararea golfului Fundy. Puterea instalată este de 16 MW. Mareele din
golful Fundy sunt unele dintre cele mai mari de pe glob, având o amplitudine între 16
şi 17 m. Centrale de mică putere, cu caracter de prototip, mai sunt în Rusia, în golful
Kislaya, la Marea Albă (0,4 MW, cu o maree de 2,4 m) şi în China, la Jiangxia (3,2
MW, cu o maree de 7,1 m).

În figura 9.28 se prezintă o vedere aeriană, iar în figura 9.29 o secţiune transversală
caracteristică prin centrala mareo-motrice La Rance. Centrala este echipată cu grupuri
Bulb reversibile, ceea ce permite operarea atât la flux cât şi la reflux. Producţia anuală
este de 600 GWh/an, cu o putere medie de 68 MW.















Figura 9.28. Vedere aeriană a centralei mareo-motrice La Rance
Golf
Mare liberă
Mare liberă
Golf
315
















Figura 9.29. Secţiune transversală prin clădirea centralei La Rance


Studiu de caz: Estuarul Severn
Estuarul Severn, din Marea Britanie, este o arie protejată. Cu o suprafaţă de cca 500
km
2
acesta asigură hrană păsărilor migratoare, fiind situat pe una dintre rutele majore
de migraţie. Ecosistemul propiu este de asemenea extrem de bogat. Din punctul de
vedere al resursei energetice, amplitudinea mareei din estuarul Severn este de cca 13
m, fiind a doua din lume. Valorificarea acestei resurse prin producere de energie
electrică a făcut obiectul unor proiecte de barare a estuarului încă din anii ’80 (fig.
9.A.3). La vremea respectivă cerinţa pentru energie curată şi regenerabilă nu era încă
stringentă, iar restricţiile de mediu au făcut ca schema de amenajare să fie considerată
neatractivă, în pofida faptului că putea asigura 7% din energia consumată de Anglia şi
Ţara Galilor la un loc.















Figura 9.A.3. Soluţia de barare a estuarului Severn

În anul 2004 s-a reluat proiectul de fructificare energetică a resursei deosebite pe care
o posedă estuarul Severn. S-a propus ca soluţie alternativă, cu mult mai puţin impact
negativ asupra mediului, soluţia cu o lagună de formă ovală, impărţită în două sau trei
52,24
34,20
Barare

316
bazine. Laguna urmează să fie construită în exteriorul estuarului, într-o zonă cu
adâncimi reduse. Constructiv, digurile de contur ale lagunei şi digurile de
compartimentare sunt similare cu digurile marine de larg. Apa adusă la flux este
stocată în lagună şi returnată în mare prin turbine amplasate în centrale incluse în
digurile de contur. Pentru selecţia variantei optime s-au comparat soluţia cu barare cu
soluţia cu lagună, ambele soluţii fiind aduse la parametri energetici comparabili.
Comparaţia s-a făcut având drept criterii costul investiţiei, energia livrată, efectele
asupra mediului, tehnologia de execuţie şi consideraţii complementare.

Barajul ar avea o lungime de cca 16 km, închizând o arie de cca 470 km
2
. Centrala
mareo-motrice, care face parte din frontul barat, ar avea o putere de 8600 MW.
Energia produsă ar atinge 17...18 TWh/an. Energetioc, amenajarea ar echivala cu 2...
3 centrale nucleare. În corpul barajului este prevăzută şi o ecluză, pentru a permite
accesul navelor în portul Bristol.

Ciclurile de funcţionare a centralei asociate barajului sunt redate în figura 9.A.4. Este
preconizată creşterea eficienţei prin pompare, după conceptul prezentat mai înainte.




















Figura 9.A.4. Ciclurile de umplere-pompare-turbinare în cazul soluţiei cu barare

Laguna creată prin diguri de contur ar urma să ocupe o suprafaţă de cca 300 km
2
.
Amplasamentul ar urma să fie la cca 1,5 km de ţărm. Înălţimea digului de contur al
lagunei este stabilită astfel ca la nivelul maxim de la flux coronamentul să fie la limită
imersat. Pantele paramentelor digului de contur sunt de 1:2. Alcătuirea constructivă
corespunde digurilor de larg de la amenajările costiere ale zonei. Digurile de
compartimentare sunt mai suple, în concordanţă cu încărcările mult mai mici.

Puterea instalată ar fi de 4500 MW, cu o putere medie anuală de 2750 MW şi cu o
producţie de 24 TWh/an . Ciclul de operare al soluţiei cu lagună este prezentat în
figura 9.A.5.
umplere pompare reţinere turbinare reţinere
Timpul
(ore)










N
i
v
e
l
u
l

a
p
e
i

Nivelul în
bazin
Nivelul
mării

317















Figura 9.A.5. Ciclul de operare al
soluţiei cu lagună


Comparaţia variantelor indică soluţia cu lagună ca fiind net favorabilă. Caracteristicile
variantelor sunt rezumate în tabelul 9.A.1. Soluţia cu lagună afectează o arie mai
restrânsă, impactul asupra mediului este considerabil mai mic şi este mai eficientă
economic. Producţia de energie raportată la aria ocupată este de 2 ori mai mare în
cazul soluţiei cu lagună.

Tabelul 9.A.1
Tabelul comparativ al variantelor
Soluţia cu baraj Soluţia cu lagună
Energie produsă 17-19 TWh/an 24 TWh/an
Puterea medie 1.95 -2.17 GW 2.75 GW
Puterea instalată 8.64 GW 4.50 GW
Factorul de încărcare 26% 61%
Suprafaţa ocupată 473 km
2
294 km
2

Lungimea barării 15,6 km 152 km
Cantitate de anrocamente 13 mil. tone 200 mil. tone
Durata de exploatare Min 120 ani Min 120 ani
Costul de producţie 7,7 Eurocent /kWh 2,8 … 3 Eurocent/ kWh


Eficienţa energetică a soluţiei cu lagună provine şi din faptul că acomodează două
turbinări pe ciclu. Factorul de încărcare este de asemenea foarte favorabil, de 61%,
mult superior factorilor de încărcare de la elicele din curenţi mareici, de 33% şi ai
fermelor eoliene, de 30%.

Comparaţia variantelor a mai inclus aspecte legate de transport (barajul afectează
navigaţia liberă, dar crează o legătură între malurile estuarului), aspecte legate de
execuţie (dificultatea de procurare şi transport a 91 mil. m
3
de piatră şi balast pentru
digul de contur al lagunei) şi aspecte privind dezvoltarea regională (surplusul de
energie într-o zonă ce va intra curând în dificultate ca urmare a încheierii perioadei de
exploatare a trei centrale nucleare).


Flux.
Laguna plină



Reflux.
Se crează cădere



TURBINARE


Reflux.
Laguna goală



Flux.
Se crează cădere



TURBINARE


Flux.
Lagună plină
H
H

318
9.3.4. Impactul asupra mediului

În raport cu alte surse de energie, bazate pe arderea combustibililor, energia mareelor
este net favorabilă, deoarece este regenerabilă, nu consumă combustibili, nu produce
emisii, nu produce deşeuri. Singurul impact negativ se produce asupra ecosistemelor
marine.

Elicele în curenţi mareici pot răni peştii şi mamiferele din zonele de operare. Preluând
diferenţiat o parte din energia curenţilor pot modifica evoluţia ţărmului şi habitatul
costier. Pentru a evita fixarea de alge şi nevertebrate de elementele instalaţiei
energetice sunt utilizate materiale care pot fi toxice mediului. Efectele sunt însă
reduse şi în parte se pot evita. Dirijarea acustică a peştilor şi mamiferelor poate evita
contactul cu elicea. Bilanţul energetic al ţărmului depinde relativ puţin de energia
curenţilor de flux şi reflux.

Sistemele cu barare produc un impact semnificativ mai mare. Bararea afectează
circulaţia peştilor între zona barată şi mare. Peştii pot circula liber prin deschiderile
barajului când stavilele sunt deschise, dar la turbinare sunt atraşi de curentul spre
turbine şi sunt răniţi când încearcă să înnoate prin acestea. Turbiditatea din zona
barată scade în timp, şi ca urmare razele soarelui penetrează până la adâncimi mai
mari. Fitoplanctonul se dezvoltă dezechilibrat şi apoi întreg lanţul trofic. Bilanţul
sedimentelor este de asemenea afectat, în special dacă este vorba de bararea estuarelor
unde intervine şi debitul râului. Cea mai mare parte dintre efectele negative sunt însă
eliminate dacă soluţia cu barare este înlocuită de soluţia cu lagună, creată în largul
ţărmului prin diguri de contur.

BIBLIOGRAFIE

Crumpton, N. (2004 ). A Severn barrage or tidal lagoons? A comparison .Friens of
the Earth Cymru.

EPRI. (2007). Primer: Power from Ocean Waves and Tides. www.epri.com.

Gorlov, A. M. (2001). Tidal Energy. Northeastern University, Boston, Academic
Press.

Iulian, C. (2003). Marine hydraulics. Aquaproiect, Bucharest.

Iulian, C. (2005). Combaterea eroziunii marine. Fundaţia pentru Reconstrucţie
Ecologică şi Dezvoltare Durabilă, FREDD.

Iulian, C. şi alţii. (2005). Construcţie hidrotehnică uşoară pentru protejarea şi
refacerea plajelor marine. Brevet de invenţie RO 120279 B1.

Jennings, Ph. (2004). Fact Sheet 10: Tidal Energy. Ausralian Institute of Energy.
Murdoch University.

Lemperière, F. (2007). World potential for tidal power and offshore energy storage.
Hydrocoop France.

319
PowerPedia (2008). Tidal Power. PESWiki
Queen’s University of Belfast (2002). Islay Limpet Wave Power Plant. JOR3-CT98-
0312 Report.

Rodrigues, L. (2008). Wave power conversion systems for electrical energy
production. Nova University of Lisbon.

Temeev, A., A., Victor, P., Belokopitov, V.,P., Sergey, A., Temeev, S., P. (2004).
Floating wave energy converter and electrolytic hydrogen producer integrated
system. World Renewable Energy Congress VIII. Denver, Colorado, USA.

Thorpe, T. (2003). A Brief Overview of Wave & Tidal Energy. PPT presentation.

Weilepp, J. (2007). Progress on wave power at Voith Siemens Hydro Power
Generation. Voith Siemens Hydro.

Wikipedia. (2007). Tidal stream generators. www.wikipedia.com.

www. pelamiswave.com. (2008). Pelamis wave power. Patents US6476511,
AU754950ZA 2001, 2008.


















Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STEMATIU, DAN Amenajări hidroenergetice / Dan Stematiu Bucurereşti: Conspress, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-100-017-8 624.13

Colecţia Carte universitara

CONSPRESS
B-dul Lacul Tei nr. 124, sector 2, Bucureşti Tel: (021) 242 27 19 / 169; Fax: (021) 242 07 81

2

PREFAŢĂ
Resursele de energie hidraulică reprezintă o parte importantă din resursele mondiale de energie primară. Energia hidraulică este disponibilă în natură sub forma energiei asociată curgerii râurilor şi a fluviilor, energie cunoscută sub denumirea hidro convenţională şi ca energie a valurilor, a curenţilor marini şi a oscilaţiilor periodice ale mareelor, ultimile fiind încadrate în categoria energiilor hidro neconvenţionale. Hidroenergia este o formă de energie regenerabilă, între care se mai înscriu energia solară, energia eoliană şi energia geotermală. Sursa primară a energiei hidraulice este radiaţia solară şi circuitul apei în natură. Între diversele forme de energie regenerabilă, hidroenergia este şi va rămâne pentru mult timp cea mai importantă sursă utilizată. În prezent, energia generată anual pe cale hidro atinge 2,1 millioane de GWh, ceea ce reprezintă între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. Cele mai pesimiste estimări acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. La nivel European, în 2007, hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă. În România, la nivelul anului 2008, se produc anual, în medie, cca 18 TWh, adică 35 % din consum, dar potenţialul amenajabil este de 38 TWh / an. Energia hidroelectrică este nu numai regenerabilă, dar este şi curată. Ea nu produce deşeuri (cenuşi sau substanţe radioactive), nu produce bioxid de carbon care contribuie la efectul de seră, nu produce oxizi de sulf care stau la origina ploilor acide. Combustibilul ei este apa, un combustibil curat care nu suferă degradări prin turbinare. Ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor care asigură transformarea energiei hidraulice în energie electrică poartă denumirea de amenajare hidroenergetică. Amenajările hidroenergetice convenţionale cuprind lacuri de acumulare, create prin bararea cursurilor de apă, precum şi canale, conducte sau galerii de derivare a apei spre centrala hidroelectrică, unde sunt amplasate turbinele şi generatoarele. O categorie specială o constitue uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Amenajările hidroenergetice neconvenţionale cuprind la rândul lor instalaţii şi mecanisme specifice de convertire a energiei valurilor şi mareelor în energie mecanică şi apoi electrică. Lucrarea de faţă tratează numai o parte din ansamblul de noţiuni, baze teoretice şi lucrări inginereşti care sunt cuprinse în sintagma amenajări hidroenergetice. Cuprinsul cărţii este definit de programa analitică a cursului cu denumire similară, pe care autorul îl predă din anul 1982 la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Curicula specializării cuprinde un curs extins dedicat construcţiilor hidrotehnice, unde sunt predate barajele şi construcţiile aferente barajelor, prizele de apă, derivaţiile sub presiune, prin conducte şi galerii hidrotehnice, precum şi derivaţiile cu nivel liber prin canale. Astfel de construcţii intră şi în componenţa amenajărilor hidroenergetice, dar nu mai sunt tratate şi în această lucrare. Cartea debutează cu un capitol introductiv, în care se prezintă geneza şi caracteristicile energiei hidraulice şi se precizează rolul energiei hidroelectrice în sistemul energetic.

3

Capitolul al doilea tratează resursele hidroenergetice şi schemele de amenajare. Pentru început se prezintă modul de evaluarea a potenţialului hidroenergetic şi estimările privind potenţialul hidroenergetic al României şi potenţialul hidroenergetic mondial. Sunt apoi detaliate soluţiile de amenajare şi principiile de alcătuire a schemelor uzinelor hidroelectrice (UHE). Un paragraf special este dedicat parametrilor energetici ai uzinelor hidroelectrice. Capitolul trei defineşte mai întâi indicatorii tehnico – economici ai UHE. Se prezintă apoi condiţiile de comparare a variantelor hidroenergetice şi criteriile de selecţie şi de dimensionare. Unele exemple de aplicare a criteriilor energo-economice la dimensionarea uzinelor hidroenergetice servesc aprofundării noţiunilor. O tratare succintă a turbinelor hidraulice face obiectul capitolului patru. Curicula restrânsă a specializării nu mai cuprinde un capitol de turbine hidraulice în cadrul cursului de maşini hidraulice şi staţii de pompare şi, ca urmare, noţiunile strict necesare au fost incluse în lucrarea de faţă. Sunt prezentate, în succesiune, tipurile de turbine hidraulice, turaţia specifică şi principiile de similitudine, criteriile de selecţie a tipului de turbină, fenomenul de cavitaţie în turbine şi randamentul turbinelor. Cel mai extins capitol tratează centralele hidroelectrice pe derivaţie. Sunt detaliate dispoziţiile generale ale centralelor supra şi subterane şi construcţiile specifice acestora: camere de încărcare, castele de echilibru şi case de vane. Un capitol de asemenea extins tratează centralele hidroelectrice din frontul barat. Se prezintă dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Kaplan şi respectiv cu turbine Bulb. Sunt prezentate apoi unele elemente de dimensionare hidraulică. În final sunt detaliate elementele constructive şi calculele de rezistenţă aferente, precum şi problema stabilităţii la alunecare. Capitolul şapte este dedicat microhidrocentralelor. Sunt prezentate schemele caracteristice şi specificul acestor amenajări care, în pofida aportului lor modest ca sursă energetică, sunt în prezent intens promovate, probabil conjuctural. Tocmai din acest motiv capitolul are un grad de detaliere ce poate părea neconcordant cu complexitatea mai redusă a problemelor. Uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj sunt din ce în ce mai actuale, fiind singura formă cu aplicare industrială de înmagazinare a energiei în exces din sistem. Ele sunt şi singura soluţie de acumulare a energiei eoliene, care se produce intermitent şi dependent de factorii exteriori. Capitolul opt tratează cuprinzător aceste amenajări cu caracter special. Resursele neconvenţionale de energie hidraulică şi sistemele de conversie a energiei valurilor şi mareelor în energie electrică sunt prezentate în capitolul final. Lucrarea se adresează cu predilecţie studenţilor de la facultăţile de construcţii, dar prin rigoarea tratării şi detalierile care exced programa cursului este utilă şi inginerilor practicieni din domeniu. Autorul

4

CUPRINS
1. INTRODUCERE …………………………………………………….
1.1. Geneza şi caracteristicile energiei hidraulice………….................. 1.2. Rolul energiei hidroelectrice în sistemul energetic …………........ Controlul unui sistem energetic ................................................. 1.3. Hidroenergia şi mediul ……………………...................................... 1.4. Scurt istoric ………………………………………............................. Bibliografie ………………………………………………………………… 9 9 13 18 20 22 24

2. RESURSE HIDROENERGETICE ŞI SCHEME DE
AMENAJARE ……………….................................................................... 2.1. Relaţii de calcul şi unităţi de măsură pentru putere şi energie ......... 2.2. Potenţialul hidroenergetic al cursurilor de apă ………….................. 2.3. Evaluarea potenţialului hidroenergetic liniar ………......................... 2.4. Potenţialul hidroenergetic al României …………………………….. 2.5. Potenţialul hidroenergetic mondial …………………………………. 2.6. Scheme de amenajare ........................................................................... 2.6.1. Scheme de amenajare ale uzinelor hidroelectrice de tip baraj..... Uzina hidroelectrică de la Itaipu ................................................ Uzina hidroelectrică de la Three Gorge .................................... Uzina hidroelectrică Hoover ..................................................... Amenajarea hidroenergetică a Dunării ...................................... 2.6.2. Scheme de amenajare ale UHE de derivaţie ................................. 2.6.3. Scheme de amenajare ale UHE mixte ........................................... 2.6.4. Principii de alcătuire a schemelor UHE ........................................ 2.7. Parametri energetici ai uzinelor hidroelectrice ................................. 2.7.1. Lacul de acumulare ....................................................................... 2.7.2. Debitul instalat .............................................................................. 2.7.3. Căderea ......................................................................................... 2.7.4. Puterile caracteristice ale UHE ..................................................... 2.7.5. Energia livrată de UHE ................................................................. Bibliografie …………..……………………………………………………. 25 25 27 28 32 33 37 40 43 45 44 50 56 59 66 67 67 70 70 73 75 77

3.

STABILIREA PARAMETRILOR ENERGETICI ŞI DIMENSIONAREA UHE………………………......................................

79 79 80 81

3.1. Indicatorii tehnico – economici ai UHE ……………………………… 3.2. Condiţii pentru compararea variantelor ............................................. 3.2.1. Aducerea la echivalenţă a variantelor ...........................................

5

3.2.2. Indicatori de comparaţie .............................................................. 3.3. Criterii de selecţie şi de dimensionare ................................................. 3.3.1. Criterii bazate pe durata de recuperare a investiţiei..................... 3.3.2. Criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime ………………. 3.4. Exemple de aplicare a criteriilor energoeconomice la dimensionarea unei UHE ……………………….................................................................... 3.4.1. Determinarea puterii instalate ………………………………….. 3.4.2. Determinarea înălţimii barajului ……………………………….. 3.4.3. Determinarea diametrelor derivaţiei ............................................ 3.5. Evaluarea oportunităţii de investire în UHE ...................................... 3.5.1. Criterii tradiţionale ……………………………………………… 3.5.2. Criterii bazate pe actualizare ........................................................

82 83 83 84 91 91 94 97 104 105 105

Bibliografie …………………………………………………………………… 107

4. TURBINE HIDRAULICE ............................................. ..................
4.1. Tipuri de turbine hidraulice ……………………………………….... 4.1.1. Turbine cu impuls …………………………................................ 4.1.2. Turbine cu reacţiune …………………………………………...... 4.2. Turaţie specifică şi similitudine ………………………....................... 4.2.1. Relaţii de similitudine ………………………….......................... 4.2.2. Turaţia specifică ........................................................................... 4.3. Dimensionarea preliminară ………………………………………….. 4.3.1. Relaţii pentru turbinele Pelton…………………………………… 4.3.2. Relaţii pentru turbinele Francis .………………………………… 4.3.3. Relaţii pentru turbinele Kaplan …………………………………. 4.4. Criterii de selecţie a tipului de turbină ……………………………….. 4.4.1. Selecţia în funcţie de cădere …………………….......................... 4.4.2. Selecţia în funcţie de cădere şi debit ...………………………….. 4.4.3. Selecţia în funcţie de turaţia specifică ...………………………… 4.5. Fenomenul de cavitaţie în turbine ………………………................... 4.6. Randamentul turbinelor ………………….......................................... Bibliografie …………………………………………………………………

109 109 109 113 118 118 119 121 121 122 122 123 123 124 124 124 126 128 129 129 130 130 133 136 140 143 147 147 154

5. CENTRALE HIDROELECTRICE PE DERIVAŢIE …………
5.1. Consideraţii generale …………………………………………………. 5.2. Dispoziţia generală a centralelor supraterane ……………………….. 5.2.1. Centrale de joasă cădere echipate cu turbine Kaplan ................... Studiu de caz: Stabilitatea la alunecare a ansamblului casă de vane, conductă forţată şi centrala hidroelectrică Vaduri 5.2.2. Centrale echipate cu turbine Pelton ............................................ 5.2.3. Centrale echipate cu turbine Francis.............................................. 5.2.4. Elemente caracteristice pentru dispoziţia generală a centralelor … 5.3. Dispoziţia generală a centralelor subterane …………………………. 5.3.1. Consideraţii generale …………………………………………… 5.3.2. Centrale subterane echipate cu turbine Pelton ............................ 6

4....1........ Definiţii şi elemente caracteristice .............................4.........2.....2....5......2......... 7...... Elemente caracteristice ale dispoziţiei generale ...................3.. 7...............………………… 5. 7..2........ 7..... CENTRALE HIDROELECTRICE ÎN FRONTUL BARAT … 6............ Elemente componente şi particularităţi constructive ..............3........... Priza de apă ................... Dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Bulb … 6.......................................................3..1.. Construcţii specifice centralelor pe derivaţie ............3......3........... Dimensionare energetică şi evaluare economică ...... 6............ Microhidrocentrale de joasă cădere ............ Debitul şi puterea instalată ...... 7......... 7... Centrale subterane echipate cu turbine Francis ………………… 5...5......... Centralele sistemului hidroenergetic Porţile de Fier I şi II.2... Echipamentul hidromecanic şi electric .. Dispoziţia generală a centralelor baraj echipate cu turbine Kaplan ...... 7 .............. Centrale în puţ ..... 7................................... Evaluarea energiei produse în anul hidrologic mediu ..2.....3........3. Consideraţii generale . 7............................... Elemente componente şi particularităţi constructive ........4................ Calculul aspiratorului ………………………............................ Comparaţie între echipările Bulb şi Kaplan ........5.............4.... Particularităţi constructive ... 7................ Stabilitatea la alunecare …………………….......... Centrale în pile ..........5..... 6.......... MICROHIDROCENTRALE ………………………….... 6........4..... 5.................3.......................... Alegerea tipului de turbină ... .......................4... Clădirea centralei ........................... 7...................................5.......................... Alcătuirea constructivă şi calcule de rezistenţă ……………………........................2..... Microhidrocentrale de cădere medie sau mare .................... Dimensiuni orientative ale circuitului hidraulic ............... 6.………………………………………………… Centrale hidroelectrice aflate în exploatare în România ……… 5..............................3.1........ 7...........2. Camere de încărcare ............4...........2....1................. 6. 6..................5............... Dimensionarea hidraulică ........ 6.2.........1.........2....1. 6.....3...........4.........................................4.....5.............................................5...1..................... Calculul camerei spirale ……………………………………….......3....... 6.........4.........4..2..................................... Calculul prizei …………………………………………….............. Conducta de derivaţie .................5.... Case de vane …………………………………………………… Bibliografie …………………………………………………………………......... 7.3............... Calcule de rezistenţă ……………………………………………........1..... 155 158 159 165 165 175 199 201 203 203 204 204 210 214 215 215 220 221 224 224 227 228 230 231 231 232 233 237 239 239 243 243 245 248 248 251 252 253 254 258 258 258 260 262 6...........3.........................4. 5......3...5.......... 7.....2....................3...2......... Aspecte economice ......... 7....... 6....................... Elemente constructive …………………………………………… 6......3. 6....... Bibliografie ..........1.. 7...2.1.... 6................4......................... 6.................. 7........4................................... Castele de echilibru ........ Scheme de amenajare . 6....... Elemente caracteristice ……………………………………………….3..

......... Consideraţii preliminare ……………………………………………… 291 9. 9...3............2.............4.. 8.......2............ Consideraţii preliminare………………………………………………..................3........... 9. 265 267 267 269 270 273 275 283 287 287 288 289 289 8. 294 294 296 302 304 307 307 307 308 311 315 318 318 8 ............. Tendinţe în domeniul grupurilor UHEAP .. 8. 8.........1..... 291 9.............3......6.....................3.............. Clasificarea UHEAP ........................3............................ 9... Bibliografie ………………………………………………………………..5......... Randamentul tehnic... Consideraţii privind mareele şi curenţii marini ………………… 292 9.. Hidroenergie din valuri marine ……………………………………............ Soluţii de recuperare a energiei asociate mareelor ………..............3......2.. 8......2......................1............. UZINE HIDROELECTRICE CU ACUMULARE PRIN 9..................... 8.....2.............3.....3... 8....6.... 9......6........... Impactul asupra mediului ......1........................2............ Bibliografie ………………………………………………………………….2................ 8...............1.................. 9....... Studiu de caz........ Soluţii de valorificare a energiei valurilor ……………………… 9........... Centrale mareo-motrice .. 9.1.........4........ Impactul asupra mediului ........... 9............. Rolul şi funcţiile UHEAP..... 8..2..2... Convertorul Pelamis …………………………………………… Sistemul de captare a energiei valurilor de pe litoralul românesc al Mării Negre…………………………..........2.........1. Hidroenergie din maree …………………..............3...................... Elice în curenţi mareici ..4...... Eficienţa energetică ………………………………………….................…………………………………… 9... Puterea şi energia valurilor marine …………………………........... Corecţii ale randamentului tehnic ……………………………........ Consideraţii privind valurile marine ………………………….........…………………………………………… 8...... Etanşarea şi drenarea rezervoarelor superioare.......................6..............Bibliografie ........ POMPAJ ………………………….1........ RESURSE NECONVENŢIONALE DE ENERGIE HIDRAULICĂ…………………………………………………………… 291 9...................................................................1....................... Scheme de amenajare ........... Randamentul ciclului pompare – turbinare ......... Studiu de caz:Estuarul Severn .....................

curent numită energie hidro.1. Sursa primară a energiei hidraulice este radiaţia solară şi circuitul apei în natură. Diferenţa de nivel între cota unei secţiuni de la care cade (curge) apa şi cota secţiunii la care ajunge apa. Radiaţiă solară produce evaporarea (în special de pe oceanul planetar). regăsită sub forma curgerii apei între cele două cote. Resursele hidraulice de energie se regenerează continuu. în anumite condiţii condensează. precipitaţiile cad pe suprafaţa uscatului şi o parte din volumul de apă formează scurgerea de suprafaţă (fig. — energia oscilaţiilor periodice ale mareelor . Circuitul apei în natură Pornind de la aceste considerente. Cât timp vor fi precipitaţii apa se va colecta şi va curge în albiile cursurilor de apă şi 9 . reprezintă măsura energiei potenţiale. Energia hidraulică este disponibilă în natură sub mai multe forme : — energia debitelor râurilor şi a fluviilor. În natură acestă energie se transformă în energie cinetică. a căror utilizare este indispensabilă pentru a se putca asigura acoperirea consumului de energie în continuă creştere în toate ţările. norii încărcaţi cu vapori de apă se deplasează către uscat. prin transformarea şi acumularea naturala a energiei solare. GENEZA ŞI CARACTERISTICILE ENERGIEI HIDRAULICE Resursele de energie hidraulică reprezintă o parte importantă din resursele mondiale de energie primară. — energia valurilor si a curenţilor marini. Nori care produc precipitaţii Ape de suprafaţă Precipitaţi i Evapotranspiraţie Evaporare Apa subterană Figura 1.1.1). 1. Energia hidraulică convenţională este energia aferentă râurilor şi fluviilor.1 INTRODUCERE 1. rezultă clar că energia hidro este regenerabilă.

energia hidraulică devenind energie mecanică. a caracterului de piaţă controlată geopolitic pentru resursele tradiţionale şi a creşterii rapide a consumului de energie. dar potenţialul amenajabil este de 38 TWh / an. Între energiile regenerabile care au deja aplicare la scară industrială sunt energia eoliană şi energia solară. la rândul ei trebuie să crească cu 8% pe an până în 2010. Lor li se adaugă la o scară mai redusă energia geotermală. Turbina roteşte la rândul ei rotorul generatorului în câmpul magnetic al statorului şi prin fenomenul de inducţie electromagnetică se converteşte energia mecanică în energie electrică (fig. adică 35 % din consum.2. hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă. Cele mai pesimiste estimări acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. a Figura 1. ceea ce reprezintă între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. pe cale hidro.2. Contribuţia acestor alte surse de energie regenerabilă este încă foarte modestă. Un motiv în plus îl constitue impactul asupra mediului (efectul de seră. La nivel European.3). O situaţie edificatoare privind resursele energetice şi contribuţia energiilor regenerabile pe plan mondial este redată în figura 1. în 2007. Valorificarea energiei hidraulice primare ca energie hidroelectrică se face prin intermediul turbinelor hidraulice şi a generatoarelor electrice. Hidroenergia este pe departe cea mai importantă sursă de energie regenerabilă utilizată în prezent. Sursele de energie electrică la nivel mondial în 2007 Datorită rezervelor limitate ale resurselor tradiţionale (cărbune.1 millioane de GWh. Desigur. Transformarea energiei hidraulice în energie electrică se face cu randamente foarte bune. Apa trece prin palele turbinei şi o pune în mişcare de rotaţie. 1. gaz). sunt în desfăşurare cercetări pentru dezvoltarea şi a unor alte surse de energie regenerabilă. petrol. ploile acide. 10 . cca 18 TWh. ceea ce contribuie la eficienţa economică a fructificării ei.energia hidro va fi prezentă. care. încălzirea globală) creat prin utilizarea resurselor tradiţionale. Energia generată anual pe cale hidro atinge 2. energia provenită din biomasă etc. se impune extinderea în viitor a utilizării surselor regenerabile. În România se produc annual.

4 şi 1.4. Soluţii de principiu sunt prezentate în figurile 1. sau prin derivarea curgerii faţă de albia naturală prin canale sau galerii. Figura 1.5. Transformarea energiei hidraulice în energie electrică În cele mai multe cazuri energia hidro se concentrează într-o anumită secţiune prin barare. Concentrarea căderii prin bararea cursului de apă 11 .Figura 1.3.

Efortul financiar pentru investiţia iniţială este mare. În cazul amenajărilor fluviale. Comparativ cu hidroenergia. care sunt din ce în ce mai numeroase. desigur prin construcţia de ecluze în frontul barat. Combustibilul ei este apa. este drept cu unele intervenţii de retehnologizare. celelalte surse de energie regenerabilă sunt dependente de schimbările sezoniere. dar este compensat de durata mare de viaţă a unei uzine hidroelectrice. nu produce bioxid de carbon care contribuie la efectul de seră. prin atenuarea viiturilor. aşa cum se va vedea în paragraful următor. Ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor care asigură transformarea energiei hidraulice în energie electrică poartă denumirea de uzină hidroelectrică (UHE). Concentrarea căderii prin derivarea debitelor turbinate Energia hidroelectrică este nu numai regenerabilă. Energia eoliană şi energia solară depind de vânt şi de soare. Marile lacuri asociate amenajărilor hidroenergetice protejează împotriva inundaţiilor. Volumul mare de lucrări şi complexitatea acestora conduc la costuri mari de investiţie. Sunt surse intermitente. Ea nu produce deşeuri (cenuşi sau substanţe radioactive). iar când energia produsă de ele nu are debuşeu la consumatorii tradiţionali poate fi stocată în lacuri de acumulare. de cele mai multe ori. Marile ferme eoliene. uzinele construite până în prezent sunt toate în exploatare. care este înmagazinabilă în lacuri de acumulare şi poate răspunde prompt la cerinţe. asigură debit pentru irigaţii în perioadele secetoase. dar este şi curată şi disponibilă atunci când consumatorii o cer. pot fi importante centre de dezvoltare a turismului. Cu foarte rare excepţii. Valorificarea lor în acord cu cerinţele consumatorilor se poate face eficient numai prin conexare cu hidroenergia. un combustibil curat care nu suferă degradări prin turbinare. pot suplini o parte din energia hidro. dar şi pentru o serie de alte folosinţe. sunt importante surse pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi a industriilor.Priză Cameră de încărcare Conductă forţată CHE Figura 1. Lacurile de acumulare servesc. 12 . nu produce oxizi de sulf care stau la origina ploilor acide. nu numai pentru stocarea energiei hidraulice. zilnice sau chiar orare ale vremii. nivelul apei este controlat prin barare iar navigaţia este mult favorizată.5.

Acumulările amenajărilor hidroenergetice asigură şi alte folosinţe . Uzinele hidroelectrice au durată mare de viaţă. O comparaţie concludentă este redată în figura 1. ROLUL ENERGIEI HIDROELECTRICE ÎN SISTEMUL ENERGETIC Sistemul Electroenergetic (SE) reprezintă ansamblul instalaţiilor electroenergetice interconectate. într-un timp specificat (consum zilnic. ci eventual taxe bazinale. iar fiabilitatea este mare.Avantajul principal este preţul de cost extrem de redus în raport cu cel al surselelor tradiţionale de energie electrică. Structura preţului de cost la principalele surse de energie electrică Rezumând. situate pe teritoriul unei regiuni. a unei ţări. Chiar costurile de operare sunt mult reduse pentru că instalaţiile şi construcţiile sunt simple şi robuste. Costul este redus pentru că. principalele caracteristici ale energiei hidroelectrice sunt: Sursa este regenerabilă şi nepoluantă. 1. Consumul de energie electrică reprezintă valoarea totală a energiei electrice absorbite de la reţea de beneficiari. anual etc. 5 4 3 2 1 0 Figura 1. lunar. distribuţia şi utilizarea energiei electrice.6. alimentări cu apă etc.6. USD cenţi pe kWh produs 13 .2.). Sistemul Electroenergetic Interconectat este un sistem electroenergetic format prin interconectarea a două sau mai multe sisteme electroenergetice care funcţionează în paralel. Hidroenergia are un rol important în cadrul sistemului energetic.atenuarea viiturilor. odată amortizată investiţia iniţială. dar costurile de întreţinere şi operare sunt foarte reduse. navigaţie. sursa de energie este curgerea apei care nu implică costuri. Costurile de investiţie sunt mari. Randamentul transformării energiei hidraulice în energie electrică este ridicat. prin care se realizează producerea. transportul.. sau a unei grupări de teritorii.

care reprezintă numărul de ore dintr-o zi în care o anumită putere este cerută de sistem şi curba integrală a energiei. Pb = putere de bază Figura 1. sau cărora li se poate reduce sarcina în cursul nopţii.Puterea totală care trebuie sa fie produsă de centralele sistemului energetic este dictată in fiecare moment de necesităţile de putere însumate ale consumatorilor. se mai disting curba de durată a puterilor. Pv = putere de vârf. Variaţia în timp a puterii totale cerute de toţi consumatorii în decurs de o zi reprezintă graficul de sarcină zilnică P(t).7. — zona de semivârf. — zona de bază. care au variaţii zilnice. 14 . definită de relaţia (1. dreapta. ale vârfurilor de dimineaţă si de seară. care se poate acoperi numai de centrale electrice ce pot funcţiona cu sarcini variabile şi pot fi pornite şi oprite cel puţin de două ori în decursul unei zile. Graficul de sarcină zilnic pentru o zi lucrătoare În figura 1. Reprezentarea grafică a puterii cerute de consumatori în timp se numeşte graficul sau curba de sarcină.1) Curbele de sarcină ale zilelor de lucru se împart în trei zone caracteristice: — zona de vârf. care se acoperă în mod normal de centrale care pot fi oprite. cuprinsă între sarcina la golul de zi şi sarcina la golul de noapte. situate deasupra sarcinei minime dintre cele două vârfuri (golul de zi). care se acoperă de centrale cu funcţionare continuă în tot cursul zilei. Psv = putere de semivârf.7.1). 1. iar energia zilnică consumată este (fig. situată sub sarcina minimă de noapte.7): E z = ∫ P (t ) dt 0 24 (1. corespunzatoare sarcinilor variabile. săptămânale şi sezoniere caracteristice.

de tarifele de vânzare ale energiei electrice etc. de programul de lucru şi zilele de repaos. datorită în special modificării condiţiilor meteorologice.8. de variaţia condiţiilor naturale şi climatice în decursul anului... Figura 1. iar in ziua de lucru care urmează dupa ziua de repaos circa 93.9 elemente comparative ale graficelor de sarcină pentru zi de lucru şi zi de repaos. care pun în pericol funcţionarea consumatorilor. având variaţiuni limitate de ± 2.2) In zilele de lucru ale unei săptămâni curbele de sarcină sunt asemănătoare.8 se prezintă comparativ curbele de sarcină ale zilelor unei săptămâni dintr-o zonă cu economie dezvoltată. reprezentând raportul dintre sarcina medie şi sarcina maximă: γ= Pmed Pmax (1. cantitatea de putere livrată (energie produsă) trebuie să fie egală. iar în figura 1.3% de la o zi la alta. În figura 1. sau coeficientul de utilizare a sarcinii maxime. de situaţia economică şi obiceiurile de viaţă ale populaţiei.. ducând la avarii grave ale acestora.În cazul în care cantitatea de energie cerută de consumatori este mai mare sau mai mică decât cantitatea de energie livrată de producători. Curbele de sarcină prezintă anumite aspecte caracteristice. cu cantitatea de putere consumată (energie consumată). O caracterizare globală a variaţiei puterii cerute zilnic este dată de indicele de aplatizare. Grafice de sarcină în decursul unei săptămâni 15 . din cauza sarcinii de noapte mai scăzute. în orice moment. sarcina medie reprezintă între 70 şi 80% din aceea a zilelor de lucru. În zilele de repaos. în reţea apar perturbaţii de tensiune şi de frecvenţă. Ca urmare..94%. care depind de structura şi ponderea diferitelor categori de consumatori.

se manifestă modificări semnificative datorită instalaţiilor de aer condiţionat.3) exprimat ca raport dintre cantitatea de energie electrică produsă pentru consum intern anual şi puterea (sarcina) de vârf maximă anuală. Consumul mediu lunar de energie electrică. Tipurile de centrale electrice care asigură acoperirea curbelor de sarcină depind evident de zonele caracteristicile ale acestora. În sistemul energetic..30% din maximul zilnic.9. Pentru acoperirea zonei de bază sunt indicate centrale cu flexibilitate scăzută în pornire/oprire. cu temperaturi extreme. an (1. Sarcinile de vârf şi consumul lunar de energie electrică au valorile maxime în lunile decembrie şi ianuarie si valorile minime în lunile iunie şi iulie. precum şi sarcina medie lunară au în cursul anului o variaţie sezonieră. de obicei cu o putere constantă : — centralele de termoficare. tensiune) precum şi funcţionarea în condiţii economice optime a producătorilor de energie electrică. Este de semnalat faptul că. în verile foarte călduroase.Figura 1. contribuţia centralelor electrice trebuie să asigure acoperirea curbelor de sarcină în condiţi tehnice normale privind calitatea energiei livrate (frecvenţă. cu puterea livrată dependentă de consumul de caldură cerut pentru termoficare. în ultimii ani. Pentru caracterizarea regimului anual de variaţie a curbelor de sarcină se utilizează indicele care reflectă durata de utilizare a sarcinii maxime anuale: T= Ean Pmax. 16 .. asemănătoare cu aceea a sarcinilor de vârf maxime lunare. Diferenţe între alura graficelor de sarcină pentru zi de lucru (cu două vârfuri) şi zi de repaus (cu un singur vârf). care au predominant o funcţionare continuă. diferenţele dintre zona de vârf şi golul de noapte (cea mai descărcată zonă a curbei) variază în funcţie de sezon şi se situează în jurul valorii de 25. În condiţiile din România.

— UHE cu acumulări pentru regularizare zilnică. cele hidroelectrice cu lacuri de acumulare mari au caracteristicile cele mai potrivite pentru o exploatare la vârf de sarcină. sau cu acumulări mici. care pot funcţiona în orele de noapte cu sarcină redusa sau pot fi oprite. în perioade de debite mijlocii. pentru a evita pierderi de energie prin deversarea apei. Pentru acoperirea zonei de vârf pot fi utilizate numai centralele care au elasticitate mare în funcţionare. Repartiţia sarcinii zilnice pe tipuri de centrale este prezentată în figura 1. echipate cu grupuri de mare putere şi parametri superiori. care au randamente ridicate la sarcini variabile şi la durate de utilizare reduse. care au posibilitatea de a fi puse în funcţiune şi de a fi oprite de mai multe ori pe zi fără inconveniente tehnice. Pentru acoperirea zonei de semivârf sunt indicate: — centralele termoelectrice de condensaţie. a căror principiude funcţionare se prezintă în paginile următoare. 17 . Acoperirea curbei de sarcină zilnică de către diferitele tipuri de centrale electrice După cum se observă în figură. centralele cu turbine cu gaz şi CTE cu turbine de construcţie specială. care au timp foarte scurt de pornire şi viteză de încărcare mare până la plină sarcină. dar cu costuri mult mai mari (vezi fig.— centralele termoelectrice de condensaţie (CTE). cu o producţie mare de energie practic constantă pe toată durata de operare.10. Dintre toate tipurile de centrale. 1. în perioadele cu debite afluente mari. — UHE pe firul apei. — centralele nuclearo-electrice. Acoperirea vârfului de sarcină o mai pot asigura.10.6). vârful de sarcină este preluat de uzinele hidroelectrice (UHE) dar şi de uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP). Figura 1.

Cel mai important este controlul primar. Controlul primar este un control automat local realizat de regulatorul automat de tensiune al generatorului. Funcţiile dinamice (reglajele) şi rezerva de putere ca şi funcţiile cinetice (urmărirea şi acoperirea sarcinii programate) nu sunt independente ci sunt interactive şi se înlănţuiesc.Prin calităţile lor tehnice şi economice (elasticitate. automat al vitezei generatorului. care reglează nivelul tensiunii la bara colectoare a blocului. Caracteristica dinamică a acestui control se situează într-un interval de câteva secunde. acţionând asupra sistemului de excitaţie care alimentează furnizarea cu curent continuu a rotorului. 18 . fiabilitate. din punct de vedere al calităţii furnizării şi al siguranţei. Caracteristica dinamică a acestui control se situează într-un interval de câteva secunde. Dispozitivele de control încearcă să echilibreze în timp real atât producţia cât şi cererea de electricitate. rezerva terţiara rapidă şi reglajul tensiunii. reglajul secundar frecvenţă-putere. Raportul dintre devierea de la viteza nominală şi creşterea energiei rezultate este cunoscut sub numele de droop. vana de control reduce debitul intrat în turbină diminuând puterea mecanică. Unele explicaţii privind serviciile tehnologice amintite sunt sumar prezentate în casetă. Se produce o variaţiei în sensul creşterii/descreşterii puterii reactive care permite readucerea nivelului de tensiune la valoarea prescrisă. Când viteza generatorului creşte. evitând devieri semnificative de la aceasta. Astfel. care este un control local. corectat în timp real în funcţie de ecarturile aleatoare de la starea de echilibru a sistemului prin acţionarea diferitelor reglaje. Acţiunea acestuia joacă un rol cheie în menţinerea frecvenţei cât mai aproape de valoarea sa nominală. Pornirea la rece înseamnă repornirea sistemului energetic în cazul în care are loc o întrerupere completă a acestuia. CONTROLUL UNUI SISTEM ENERGETIC Controlul activ de tensiune – frecvenţă se face în vederea menţinerii în limite acceptabile ale valorii nominale a frecvenţei. urmărirea curbei de sarcină este un program de acoperire a sarcinilor într-un anumit interval de timp. realizat de regulatorul de viteză. rezerva turnantă. Un efect invers se obţine când are loc o reducere a vitezei. care trebuie respectate în cazul unei opriri totale a sistemului. acţionând asupra vanelor de control care reglează debitul de apă care intră în turbină. Funcţia pornirii la rece include şi pregătirea de instrucţiuni detaliate pentru toţi participanţii implicaţi în activitatea de furnizare de electricitate. Sistemele energetice sunt echipate cu dispozitive de management al puterii reactive/control al tensiunii. preţ de cost redus) centralele hidroelectrice sunt amenajări deosebit de adecvate şi pentru îndeplinirea operativă a serviciilor tehnologice de sistem cum sunt: reglarea frecvenţei. În vederea pornirii la rece. Controlul tensiunii şi managementul puterii reactive se face în vederea menţinerii unui profil adecvat al tensiunii în sistemul de transport. grupurile generatoare trebuie să realizeze pornirea sistemului energetic fără alimentări de energie de la reţea. caracteristică intrinsecă a regulatorului de viteză.

1. 11 şi 1. Gâlceag. în perioadele de vârf de sarcină (fig. cu avantaje semnificative privind distibuţia. Figura 1. UHEAP reprezintă singura alternativă pentru echilibrarea sistemului energetic. La acoperirea necesarului de putere de reglaj secundar participă opt centrale hidroelectrice mari: Porţile de Fier I. La fel ca în cazul UHE clasice. La nivelul anului 2005. Aceste amenajări sunt alcătuite dintr-un rezervor inferior. centralele hidro sunt principalele furnizoare de servicii tehnologice de sistem. Corbeni. din care o bandă totală de 400…530 MW este prevăzută pentru acest reglaj. UHEAP sunt singurele înmagazinatoare de energie semnificative din sistem. Pomparea se face atunci când în sistemul energetic există un surplus de putere disponibilă. Atunci când condiţiile naturale nu oferă amplasamente favorabile sau economic amenajabile pentru UHE clasice. şi un rezervor superior (aflat la o cotă superioară). producând energie electrică. Principiul uzinelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP) În multe dintre ţările cu sisteme energetice dezvoltate. care poate fi şi lacul de acumulare al unei UHE clasice. grupurile turbină – generator pornesc rapid şi acoperă cerinţele de sarcină sau de servicii de sistem. Aşa cum s-a mai arătat. acoperirea vârfurilor de sarcină şi a serviciilor de sistem se poate asigura prin uzine hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP). Din rezervorul superior apa este descărcată în rezervorul inferior prin turbine. acoperind aproximativ 80% din rezerva minut a sistemului energetic. Turbinarea se face la vârf de sarcină. Când bate vântul şi există disponibil de energie acesta serveşte pompării apei în rezervorul superior. în România. în care apa este acumulată prin pompaj.12). asigurând acoperirea cerinţelor din sistem.În prezent. prin UHEAP se poate îmbunătăţii şi aportul în sistem al energiei eoliene. unde resursele de hidroenergie clasică au fost epuizate sau nu pot fi valorificate datorită restricţiilor. Un avantaj suplimentar constă în faptul că amplasarea lor nu este direct legată de condiţiile hidrografice ale unui bazin şi deci pot fi construite în centrul de grutate al consumului. Şugag. contribuind la îmbunătăţirea factorului de sarcină. Puterea lor instalată însumează 2845 MW. peste 20% din turbinele cele mai mari din lume erau instalate în UHEAP. Stejarul. aşa cum se întâmplă în cursul nopţii sau în zilele de weekend. Ciunget.11. Mărişelu şi Retezat. 19 .

Exploatarea oricăror surse de energie are un cost de mediu. Alternanţa pompare – turbinare la UHEAP 1. Aşa cum s-a arătat. Pentru satisfacerea multora dintre nevoile zilnice oamenii au nevoie de energie electrică. dar creşterea continuă a populaţiei şi dorinţa de avea acces la comfort a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare fac ca rezultanta să conducă totuşi la cereri sporite de energie electrică. a comfortului. trebuie examinate toate categoriile de surse şi promovate cele mai eficiente şi acceptabile alternative. În plus.3. Pe măsură ce omenirea creşte şi se dezvoltă. Folosirea lor pentru producerea de energie are de asemenea impact asupra aerului. În acelaşi timp oamenii îşi doresc energie pentru încălzirea şi iluminatul locuinţelor şi pentru a pune în mişcare toată gama de aparatură legată de comfort. fie se găsesc şi se dezvoltă acele surse care sunt acceptabile din punctul de vedere al efectelor asupra mediului. Lumea în care trăim este puternic afectată de intervenţiile antropice pentru crearea condiţiilor de viaţă. nu poluează aerul apa şi solul. a solului şi a apelor.Figura 1. amenajările hidroenergetice cu lacuri de acumulare aduc şi alte beneficii semnificative: atenuează viiturile.12. Hidroelectricitatea foloseşte o sursă regenerabilă. Hidroelectricitatea este una dintre soluţiile care răspunde acestui deziderat. Un beneficiu ce nu trebuie neglijat este 20 . are caracteristici energetice care o fac indispensabilă în sistemul energetic. Care este soluţia? Fie se reduce cererea de energie electrică. Oamenii îşi doresc un mediu curat. deci noi costuri de mediu. Materialele de construcţie. noi mine de cărbune şi de uraniu. Conservarea energiei pare a fi o cale. HIDROENERGIA ŞI MEDIUL Oamenii şi acţiunile lor fac parte din mediul natural. alimentele şi toate celelalte necesare vieţii provin din resurse naturale. oamenii devin din ce în ce mai dependenţi de resursele din natură. a siguranţei oamenilor. asigură alimentarea cu apă a populaţiei şi economiei. furnizează apă pentru irigaţii. Sunt necesare noi foraje de sondă. Cele mai multe surse nu sunt regenerabile şi sunt în cantităţi limitate. imense depozite de gaze naturale. hainele. În aceste condiţii. este sigură şi are costuri reduse. energia.

O sinteză a celor bune şi a celor rele este prezentată în figura 1. discomfortul localnicilor pe perioada relativ lungă a execuţiei lucrărilor. locuri de muncă pentru cei ce o deservesc. se colmatează zonele de acces în lac. 21 . în adevăratul sens al cuvântului. a impactului amenajărilor hidroenergetice asupra mediului. iar la nivelul Asociaţiei Internaţionale a Hidroenergiei (IHA. dezvoltare orizontală a industriilor legate de întreţinerea instalaţiilor şi construcţiilor etc. Amenajările pentru producerea de hidroelectricitate au şi efecte negative asupra mediului natural sau social.crearea de peisaje şi facilităţi pentru recreere. În acelaşi timp dezvotarea hidroenergetică aduce după sine noi drumuri bune. dezvoltarea turismului. Costurile sociale sunt date de modificarea folosirii terenurilor şi inundarea cuvetei lacului. condiţii pentru pescuitul sportiv şi pentru sporturi nautice. este afectată migraţia peştilor.13. amenajările hidroenergetice au efecte pozitive dar şi negative. strămutarea populaţiei din amprenta amenajării. Există în prezent numeroase publicaţii. Prin barare se inundă suprafeţe de teren.International Hydropower Association) sunt dezvoltate proceduri specifice de analiză. Ceea ce se poate spune în final este că hidroenergia are o istorie şi o cazuistică care permite cunoaşterea în detaliu a problemelor şi că bunele practici de reducere a efectelor negative asupra mediului sunt cunoscute profesiei. În ceea ce priveşte mediul social. Consecinţele ecologice ale acestor amenajări sunt favorabile sau nefavorabile. Efecte favorabile (căsuţe albe) şi defavorabile (căsuţe gri) ale unei amenajări hidroenergetice Cele cîteva consideraţii de mai sus nu constitue o analiză. în funcţie de climat şi de condiţiile naturale din amplasament.13. Figura 1.

În Norvegia.15. 22 . În figura 1. care include transmisii cu roţi dinţate. b.15. Roţile erau puse în mişcare de greutatea apei care umplea cupele de pe periferia roţii. Vechii greci şi romanii utilizau mori de apă (cu roţi hidraulice) pentru măcinatul grânelor. cea mai utilizată maşină era Kvernkallen. cu ax orizontal.b).14. SCURT ISTORIC Cea mai veche utilizare a energiei apelor este atestată în China şi în Egiptul antic. a b Figura 1.15. iar randamentele rar depăşeau 50%. Dispunerea palelor era artizanală.1.4. unde au apărut roţile de apă.a). erau puse în mişcare de apa care curgea printr-un canal special amenajat (fig. care era o roată hidraulică cu ax vertical. Se obţineau randamente de până la 85%. Roţi hidraulice: a – puse în mişcare de curent la baza roţii. Rotorul era format din pale radiale la care apa ajungea printr-un jgheab înclinat.1. Au apărut şi noi maşini hidraulice.puse în mişcare de căderea apei la partea superioară În evul mediu roţile de apă au fost frecvent utilizate de meşteşugari. Figura 1.14 este prezentată o moară de apă după descrierea lui Vitruvius. Mai târziu randamentul roţilor de apă a fost îmbunătăţit prin crearea de căderi artificiale folosind jghiaburi pentru aducerea apei la partea de sus a roţii (fig.1. Moară de apă romană Primele roţi de apă.

Lideri sunt Norvegia (99 %). Congo (97 %) şi Brazilia (96 %). Barajele mari şi lacurile de acumulare au apărut mult mai târziu şi ca urmare energia apei trebuia dublată de maşini cu abur pentru peroiadele cînd debitele erau mici. cu 12600 MW. au apărut lucrări hidrotehnice importante. Figura 1. Pe plan mondial hidroelectricitatea reprezintă cca un sfert din producţia de energie electrică şi este în continuă extindere. Sunt înregistrate recorduri privind puterea instalată în uzinele hidroelectric. cerinţa de surse energetice curate şi regenerabile constitue principalul motor al promovării amenajărilor hidro. Sunt ţări în care energia hidro este dominantă în producţia de energie electrică. Amenajările hidroelectrice cuprind lacuri de acumulare create prin bararea cursurilor de apă. La nivelul anului 1920. Pe baza acestor studii se pot alege cele mai bune amplasamente şi se defineşte regimul de operare al amenajării. Primele oraşe industriale au fost asociate energiei apelor. canale. cu 18200 MW.16. Three Gorge pusă parţial în funcţiune pe fluviul Yangze în China. Principiile care stau la baza uzinelor hidroelectrice au rămas aceleaşi şi în prezent. Construcţia unei amenajări hidroenergetice necesită studii îndelungate privind regimul hidrologic al cursului / cursurilor de apă. Prima uzină hidroelectrică s-a realizat în 1880 în Cragside. Renaşterea energiei hidraulice s-a produs odată cu dezvoltarea electricităţii şi a generatoarelor. iar ori de câte ori căderea depăşea 5 m s-au instalat roţi hidraulice.În perioada revoluţiei industriale energia hidraulică a jucat un rol important în dezvoltarea industriilor textile şi a pielăritului. Desigur sunt necesare o serie de condiţii preliminare şi preocupări pentru îndeplinirea acestora. s-au perfecţionat turbinele. În figura 1. Numărul de amplasamente care pot fi economic amenajate 23 . Ţările cu cea mai mare producţie de hidroenergie În ceea ce priveşte perspectiva de viitor. privind condiţiile morfologice şi geologice din amplasamente. pusă în funcţiune în 1982 la graniţa dintre Brazilia şi Paraguay.16 sunt prezentate ţările cu cea mai mare producţie anuală de hidroenergie. Au fost construite baraje şi canale. privind impactul asupra mediului. dintre care se reamintesc Itaipu pe fluviul Parana. conducte sau galerii de derivare a apei spre centrala hidroelectrică. Construcţia de hidrocentrale a căpătat apoi avânt. 40% din energia electrică se producea pe cale hidro. în Statele Unite ale Americii. unde sunt amplasate turbinele şi generatoarele. Northumberland.

J. Wikipedia (2008). (2008). VDMA . A. Germany. Power Resources Office (2005). S.) (2004). I. Kjølle. Bogdan. Topliceanu.hidroenergetic este limitat. În Manualul inginerului hidrotehnician. Hydro-Power. Hydropower in Norway. Bartle. Microsoft Corporation. (2007). (1970). Luca. F.V. R. Guja. (2006). 24 . Delft.Power Systems.ro / bcap4. A. Berlin. The role and benefits of hydroelectric power. Renewable energy for the future.. (Ed. Frankfurt/Main. Stănucă. Conference on Renewable Energies for Embassies in Germany. Hydroelectic Power. Oxford University Press / Open University. Sommer.hydrop. Krieger. BIBLIOGRAFIE Blank.. Lafitte. Bucureşti. Encarta® Online Encyclopedia (2007). UPB. USBR. Gh.. www. (2002). http:// Wikipedia. . Trondheim. Volumul II. G. Energies renouvelables et cogeneration pour le developpement durable en Afrique. Construcţii Hidrotehnice. Hydropower and Dams World Atlas. Denver. Renewable energy. Bucureşti. Editura Tehnică. Eforturile sunt mai mari dar şi cerinţele de energie sunt crescătoare şi la fel şi pretenţiile faţă de calitatea surselor energetice. Lectures in Hydropower Systems. (2008). (2000). A. Renewable Energy: Power for a Sustainable Future (Second Edition). (1974). Oregon APWA Spring 2008 Portland Conference Boyle. Universite de Liege. Prişcu. Faculty of Science Applied. Hidroenergia are un viitor cert. În multe ţări amplasamentele favorabile s-au epuizat sau sunt în curs de epuizare.org. Lejeune. EREC 2002. R. Prişcu.. R. Hidroenergetica. K. A. Editura Didactică şi Pedagogică. G. UNESCO –IHE. Micro-Hydropower for Municipal Water and Wastewater Systems in Oregon.. US Department of the Interior publications. (2001).pub.. Amenajări hidroenergetice. Jorde. Mechanical Equipment.

2 RESURSE HIDROENERGETICE ŞI SCHEME DE AMENAJARE 2. Energia unui volum de apă aflat la cota H1 de un plan de referinţă 25 .1): = 9.ul [J]. În energetică se utilizează multiplii acestuia: 1kW = 103 W şi respectiv 1MW = 103 kW = 106 W Pentru energie. atunci posedă o energie potenţială (fig.1) Figura 2. În energetică se utilizează multiplii acestuia: 1kWh = 103 kW x 3600 s = 3.6 x 106 J şi respectiv 1GWh = 106 kWh 1TWh = 109 kWh Dacă un volum de apă V (m3) se află la cota H1 respectiv la înălţimea H(m) deasupra unui plan de referinţă de cotă H2.81 kN / m 3 ∗V ( m 3 ) ∗ H ( m ) = ( 2. Pentru putere. putere şi energie este util de a se reaminti care sunt unităţile de măsură utilizate în energetică.81 V H [kJ ] E p = ρg V H = 9.1 RELAŢII DE CALCUL ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU PUTERE ŞI ENERGIE Pentru a facilita urmărirea noţiunilor legate de potenţial. unitatea de măsură în sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) este Joule.1. 2. unitatea de măsură în sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) este Watt –ul [W].

atunci energia potenţială devine energie cinetică.Dacă volumul V se scurge pe albia unui curs de apă în timpul t . cu valori uzuale între 75 % şi 85%. exprimat sub forma: ηh = cu H H br − hr . ηg este randamentul generatorului. denumită potenţial energetic al cursului de apă pe sectorul definit anterior.81ε Qm η h ηt η g H br = 9.3) Puterea hidroelectrică a cursului de apă se poate fructifica numai prin amenajarea hidroenergetică a sectorului de râu. Dat fiind faptul că debitul râului variază în acest interval. iar cursul de apă pe sectorul dintre H1 şi H2 are puterea P = E / t: P= E V = 9. pe circuitele hidraulice ale amenajării apar pierderi de sarcină. 26 . transformarea energiei hidraulice în energie mecanică şi a energiei mecanice în energie electrică se face cu pierderi. Relaţia de calcul a puterii devine: P = 9.4) unde apar notaţiile: Hbr = căderea brută pe sector.81Q H [kW ] t t (2.81 H = 9.81ε ηG Qm H br (2. intervenind randamentele transformărilor. se obţine înmulţind puterea cu numărul de ore dintr-un an. iar ηG este randamentul global. atunci energia livrabilă se calculează cu debitul mediu multianual Qm : Esector = 8760 P = 8600 Qm H [kWh / an] (2. = H br H br ∑ ∑h r pierderile de sarcina pe circuitul hidraulic iar ηt este randamentul turbinei. ε = coeficientul de utilizare a debitului datorită deversărilor şi prelevărilor pentru alte folosinţe ε= Qu debit mediu utilizabil = Qm debit mediu afluent ηt = randamentul hidraulic. Puterea fructificabilă este mai mică pentru că numai o parte din debitul râului poate fi trecut prin turbine.2) Energia pe care cursul de apă o poate livra într-un an.

şi ţinând seama de pierderile care apar la transformarea energiei hidraulice în energie electrică (acestea reprezinta in medie 20. Potenţialul teoretic (brut) este o mărime bine precizată care rezultă din anumite operaţii de calcul ce nu pot fi altfel interpretate.mărimea suprafeţei. Acest potenţial teoretic include atât potenţialul de suprafaţă. sau faţă de un alt reper. potenţialul hidroenergetic teoretic este folosit pentru studii comparative. cu un randament ideal de 100%. faţă de nivelul mării. ţinând seama de condiţiile specifice ale regiunii sau ţării respective. reprezintă echivalentul energetic al întregului volum de apă rezultat din precipitaţiile ce cad pe o anumită suprafaţă: unde: Ep = 2. tehnice şi economice. în km . care pot fi amenajate in condiţii considerate economice la o anumită etapă de dezvoltare. deşi prezintă dezavantajul de a nu fi o mărime fizică reală.. Valoarea sa variaza in decursul timpului.725 h S H0 [kWh/an] h. cât şi potenţialul liniar. H0. 2 (2. potenţialul tehnic amenajabil nu se poate determina decât în urma elaborării schemelor de amenajare hidroenergetice. Din acest punct de vedere el reprezintă o mărime invariabilă în timp (admiţând că modificările climatice nu sunt esenţiale) şi independentă de condiţiile tehnice sau economice. Din cauza acestor influenţe şi limitări. în măsura în care amenajarea este realizabilă în condiţiile tehnice actuale. pe baza datelor fizico-geografice. fiind permanent influenţată de o serie de factori energo- 27 .5) S. Potentialul economic amenajabil corespunde puterii şi capacităţii de producere de energie a acelor uzine prevăzute in cadrul potenţialului tehnic. Pentru un anumit sector al cursului de apă se obţine cu relaţiile ( 2.reprezintă înălţimea medie a precipitaţiilor. Potenţialul hidroenergetic teoretic (sau brut) reprezintă aportul tuturor resurselor de energie hidraulică naturală ale unui bazin. El corespunde unei utilizări integrale a căderii şi a disponibilului de apă al bazinului. în mm/an.2. variaţia ei în timp şi localizarea ei geografică. Potenţialul tehnic amenajabil reprezintă puterea şi energia electrică care ar putea fi produsă prin amenajarea potenţialului teoretic al cursurilor de apă. Inventarierea resurselor hidroenergetice se efectuează prin studii pe fiecare curs de apă în parte. în m. fără să ţină seama de posibilităţile tehnice şi economice de amenajare. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC AL CURSURILOR DE APĂ Prin inventarierea resurselor hidroenergetice se urmăreşte determinarea cantităţii de energie care poate fi obţinută. Potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă reprezintă energia (sau puterea) maximă care se poate obţine de pe râul respectiv (sau de pe un anumit sector al său).2) şi (2. Potenţialul teoretic de suprafaţă se referă la apele de la suprafaţa pământului şi anume la cele de precipitaţii şi la cele de scurgere. 25% din potenţialul net). Potenţialul teoretic de precipitaţii Ep.3).. De aceea.2.altitudinea medie a suprafeţei.

generate de variaţia preţului combustibililor fosili. Potenţialul calculat pe baza debitului mediu multianual indică valoarea maximă a producţiei de energie care poate fi obţinută pe sectorul de râu respectiv. Pentru cursurile de apă importante. (2. EVALUAREA POTENŢIALULI HIDROENERGETIC LINIAR Potenţialul hidroenergetic teoretic se calculează pe sectoare caracteristice ale fiecărui curs de apă. 28 . în calcul se folosesc mai multe valori caracteristice ale debitelor: debitul mediu multianual Qm. 2.81Qm ∆H [kW ] unde Qm ( m3/s) este debitul mediu multianual pe sector. amplasamentele probabile ale uvrajelor amenajării. În ultimile decenii au fost fluctuaţii importante.2. Din rezultatele obţinute în ţările europene se poate deduce că potenţialul care poate fi amenajat in condiţii economice variază între 18 şi 22 % din valoarea potenţialului teoretic de scurgere. Pe cursurile de apă mici. Considerând un sector de lungime ∆L. potenţialul energetic al sectorului este: ∆P = 9. Deoarece această valoare este influenţată de valorile extreme ale debitelor. unde aportul diferiţilor afluenţi este redus. de modul de apreciere a efectelor produse de amenajările hidroenergetice asupra mediului etc. debitele cu asigurarea de 50% şi de 95%.3. debitele medii ale semestrelor de iarnă. respectiv de vară.economici şi de alt tip. care poate fi obţinută prin amenajarea sectorului de râu. zonele de schimbare a pantei râului. 2. potenţialul teoretic se poate calcula pe sectoare de lungime egală. respectiv între 50 şi 75% din valoarea potenţialului tehnic amenajabil.6) Figura 2. între cotele H1 şi H2 cu debitul mediu Qm (fig. Notaţii pentru calculul potenţialului liniar De regulă. de modificările climatice. cuprinsă între 10 şi 100 km.2). Debitul cu asigurarea de 95% dă indicaţii asupra energiei garantate. sectorizarea se face luând drept limite punctele de confluenţă cu afluenţii. se consideră că debitul cu asigurare 50% permite aprecierea funcţionării normale a uzinei hidroelectrice.

Pentru determinarea potenţialului tehnic amenajabil s-au elaborat scheme de amenajare pentru toate cursurile de apă mai importante. cu o producţie de energie de 36 TWh / an. dotate cu un potenţial liniar mai mare de 300 kW/km. 1986).7) unde i este panta cursului pe sector (m / Km) . Potenţialul hidroenergetic teoretic (brut) este reprezentat pe hărţi şi planuri prin diverse sisteme de reprezentare grafică. La întocmirea acestor scheme s-a ţinut seama de condiţiile naturale locale şi de restricţiile de mediu. luând în consideraţie debitul mediu multianual rezultă: ∆Esector = 8760 ∆P = 8600 Qm ∆H [kWh / an] şi deci potenţialul specific energetic: (2. şi ridicări topo. La inventarierea potenţialului hidroenergetic al României s-au studiat circa 25 000 km de râuri. Pe aceasta cale s-au pus in evidenţă sectoarele cele mai bogate din punct de vedere hidroenergetic.9) Pentru inventarierea potenţialului liniar sunt necesare staţii hidrometrice. an] ∆L (2. În figura 2. În figurile 2. Potenţialul specific liniar exprimă gradul de concentrare al potenţialului teoretic liniar. să fie cât mai sugestive.3 benzile corespund evaluării din anii ’80 (Kogălniceanu.81Qm i [kW / km] ∆L ∆L (2. la o anumită scară. Dacă potenţialul se referă la energia produsă.3 şi 2. constând în nivelmente şi profile în lung. care oferă cele mai favorabile condiţii de amenajare. Cea mai des folosită este reprezentarea prin benzi energetice. 1933) într-o lucrare de referinţă privind evaluarea forţelor hidraulice din România. fiecare.8) p E / sector = ∆E = 8600 Qm i [kWh / km. cu valoarea potenţialului liniar specific pe sectorul respectiv. pentru stabilirea pantelor şi a căderilor.4 sunt redate benzile energetice ale principalelor cursuri de apă din România. concepute conform performanţelor tehnice ale perioadei respective. În aceeaşi lucrare se aprecia că teritoriul României dispune de o putere brută de cca 6000 MW .4 este reprodusă harta realizată de profesorul Dorin Pavel (Pavel. în vederea cunoaşterii regimului hidrologic al cursurilor de apă. care încearcă. Acesta se calculează prin raportarea potenţialului liniar la lungimea sectorului de referinţă: pP / sector = ∆P ∆H = 9.Potenţialul calculat pe baza debitului mediu de iarnă sau de vară permite să se aprecieze repartizarea în timpul anului a producţiei de energie hidroelectrică. 29 . În figura 2. care se obţine prin trasarea în lungul cursului de apă a unor benzi haşurate sau înegrite. Cifrele se bazau pe studiul a unui număr de 567 de uzine hidroelectrice.81Qm = 9. a căror lăţime este proporţională.

3. Potenţialul tehnic liniar al cursurilor de apă din România .30 Figura 2.

Benzile energetice reprezentând potenţilaul tehnic amenajabil evaluat de profesorul Dorin Pavel .4.31 Figura 2.

Printr-un cerc. dar România poate beneficia numai de o cotă parte din acest stoc. Cea mai complexă reprezentare grafică o formează însă cea făcută în aşa numita caracteristică cadastrală. care caracterizeazxă bazinul râului respectiv: . indică valoarea potenţialului hidroenergetic teoretic liniar specific. este în medie de 170 miliarde m3/an (de peste 4 ori mai mult decât toate râurile interioare). potenţialul teoretic al apelor de scurgere de aproximativ 90 TWh/an.variaţia debitului specific q = q(L). 2006).profilul în lung al râului z = z(L). De asemenea pe grafic se mai indică lungimea în kilometri. atât în cursul unui an.suprafaţa bazinului funcţie de lungimea râului S = S(L). Se observă că potenţialul teoretic liniar mediu al râurilor ţării.4. potrivit unei legende stabilite. atât în spaţiu. inclusiv partea ce revine României din potenţialul Dunării. se indică punctele în care râul primeşte afluenţi şi de pe care parte a sa vin aceştia (dreapta sau stânga). atingându-se debite maxime de sute de ori mai mari decât cele minime.variaţia potenţialului specific p = p(L). Se folosesc foarte des pătrate sau cercuri. cât şi în timp. În lunile de primăvară (martie-iunie) se scurge peste 50% din stocul anual. dar în regim neamenajat se poate conta numai pe aproximativ 19 miliarde de m3/an. pentru câteva din bazinele cursurilor de apă mai importante din România. iar potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă este de 70 TWh/an. Această reprezentare grafică conţine următoarele curbe. la intrarea în ţara noastră. sau cadastrul hidroenergetic (UPB. cât şi de la an la an. din care potenţialul tehnic amenajabil reprezintă 36 TWh/an (2/3 dat de râurile interioare şi 1/3 de Dunăre). se ridică la 70 TWh/an. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC AL ROMÂNIEI În România resursele de apă datorate râurilor interioare sunt evaluate la aproximativ 37 miliarde m3/an. Astfel. cum ar fi Câmpia Română. panta medie a fiecărui sector al râului i (‰) şi cotele z (în mdM) ale punctelor care delimitează fiecare sector. De asemenea. Resursele de apă din interiorul ţării se caracterizează printr-o mare variabilitate. Aportul anual al Dunării. a căror suprafaţă este proporţională cu valoarea potenţialului. 2. Uneori se reprezintă potenţialul brut prin figuri geometrice. haşurat sau înegrit pe jumătate. . În ceea ce priveşte potenţialul hidroenergetic al României se apreciază că potenţialul teoretic al precipitaţiilor este de circa 230 TWh/an. În tabelul 1. podişul Moldovei şi Dobrogea.variaţia debitului total în lungul râului Q = Q(L). 32 . . zone mari şi importante. din cauza fluctuaţiilor de debite ale râurilor. apar variaţii mari în timp a debitelor. . care. Toate acestea impun ca necesară realizarea compensării debitelor cu ajutorul lacurilor de acumulare. sunt sărace în apă. .1 se indică valorile potenţialului hidroenergetic de scurgere.Pentru reprezentarea potenţilului liniar se mai pot folosi linii paralele cu sectoarele de râu. procentul referitor la potenţialul din precipitaţii % Ep. potenţialul teoretic liniar considerat la debitul mediu şi potenţialul tehnic amenajabil.

30 38 8.00 Argeş 12.50 70.1..20 0.50 Total râuri interioare 237.75 Siret 44.842 17.10 1. Puterea instalată în anul 2005 era de 6 335 MW.500 90.50 0.993 16.micropotenţial 3. . Argeşul.25 5. Argeşul.Dunărea. Oltul.20 2. La nivelul anului 2005 producţia de energie a fost de cca 16 500 GWh/an. Aceasta.a. pe de altă parte.30 39 2. Potenţialul hdroenergetic al României . Se constată că în timp a existat o tendinţă de creştere a valorii potenţialului hidroenergetic teoretic şi amenajabil. cum ar fi Bistriţa. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC MONDIAL Potenţialul hidroenergetic mondial.20 Crişuri 13. arată că potenţialul hidroenergetic atinge circa 40 TWh/an şi este astfel distribuit: . Valorile caracteristice ale diferitelor categori de potenţial hidroenergetic arată că o serie de bazine hidrografice.50 4. concordante de altfel cu evaluările din 1985.10 5.00 36. Lotru. Bazinul Potenţialul hidroenergetic De scurgere Teoretic Tehnic liniar amenajabil Suprafaţa Km2 TWh/an TWh/an % Ep TWh/an Someş 18. ceea ce 33 .90 Mureş 27. Repartiţia pe continente a potenţialului amenajat şi cota procentuală pe care o reprezintă potenţialul amenajat raportat la potenţialul evaluat la nivelul anului 2005 sunt prezentate în tabelul 2.00 40 3.30 48 3.507 13.085 4.60 Ialomiţa 10.50 43 2. Mureşul.817 3. cum ar fi Siretul (care include şi râul Bistriţa).00 Dunăre Total România 237.424 5.10 42 9.544 6. hidrologice şi topografice.cursuri de apă interioare 25 TWh/an. datorită progreselor tehnicii în general şi în domeniul amenajării uzinelor hidroelectrice în special.Tabelul 1. iar.5 TWh/an. 2. Oltul.90 Olt 24.00 39 4. Siretul.00 12. exprimat în putere.00 Estimări mai recente.000 39 18. Someşul. Sebeşul.15 0. ş. din care microhidro atinge 27 800 MW.2. datorită creşterii preciziei datelor de bază.5.50 24. . pe de o parte. Condiţii favorabile de amenajare sunt pentru mai multe râuri. cota României 11. Râul Mare. realizată în principal în 129 de centrale hidroelectrice.30 Jiu 10.5 TWh/an.70 37 11.00 39 51.740 9. prezintă un potenţial însemnat.500 90. Ehergia hidroelectrică reprezintă în medie 1/3 din producţia de energie electrică a României. este de peste 2 milioane de MW.

nu deţine întâietatea. cu 108 GW în construcţie.2. iar în ceea ce priveşte potenţialul specific (kWh/km2) Africa prezintă o valoare mai redusă chiar decât media mondială.5.0 179 502 29. Repartiţia pe continente a potenţialului hidroenergetic 34 .0 21 644 46. puterea instalată era de 674 GW. considerată mult timp drept continentul cel mai bogat în resurse hidroenergetice. din care 8080 TWh/an este economic amenajabil.6 123 712 6. adică cca 19% din consumul total de energie pe glob.3 În ceea ce priveşte repartiţia teritorială se observă că Africa. La aceaşi dată. iar în 2005 puterea instalată a crescut la 778 GW. acesta este de 14 370 TWh/an. Tabelul 2. Rerpartiţia pe continente a potenţialului exprimat în putere Continentul Asia America de Sud Africa America de Nord Rusia Europa Australia TOTAL GLOB Potenţial MW 610 000 431 900 358 300 356 400 250 000 245 500 45 000 2 200 000 Potenţial amenajat MW % din potenţial 36.5 222 637 28.0 13 471 778 138 35. conform datelor IHA (Laffite şi Bartle. Asia având un potenţial de aproape două ori mai mare.5.a creat condiţii pentru folosirea unui potenţial considerat înainte ca neeconomic sau de neutilizabil.şi 2. În ceea ce priveşte potenţialul mondial tehnic amenajabil exprimat în energie. Figura 2.2 45 700 73. La nivelul anului 2000 se produceau pe cale hidro 2070 TWh/an. a energiei produse annual şi a gradului de amenajare (procentual) exprimat în energie este redată în figururile 2. Repartiţia pe continente a potenţialului hidroenergetic. 2000).1 164 127 18.6.

în tabelul 2.600 MW 10. În dreptul fiecărei ţări sunt trecute procentul din potenţial care este amenajat şi producţia de energie în GWh/an.429 MW 2.7 este prezentată situaţia amenajării potenţialului hidroenergetic european.200 MW 12.3 TWh 93.6.6 TWh Robert-Bourassa Canada În figura 2.280 MW 35 TWh 11.616 MW 5.809 MW 6. 35 . Tabelul 2.Figura 2.200 MW 6.4 TWh 46 TWh 22. Procente din potenţialul hidroenergetic care au fost amenajate şi contribuie la acoperirea consumului energetic mondial Pentru formarea unor repere.400 MW 5. Cele mai mari uzine hidroelectrice din lume Putere instalată Energie produsă anual Nume Ţara Anul Three Gorges Itaipú Guri Grand Coulee Sayano Shushenskaya Churchill Falls Porţile de Fier China Brazilia/Paraguay Venezuela Statele Unite Rusia Canada Romania/Serbia 2009 1983 1986 1942/80 1983 1981 1971 1970 18.3 sunt prezentate cele mai mari uzine hidroelectrice aflate în prezent (2008) în exploatare.3.

Amenajarea potenţialului hidroenergetic european .7.36 Figura 2.

8. Energia electrică produsă şi restul de potenţial neamenajat al ţărilor europene 2. Restul energiei se consumă prin acţiunea de erodare a albiei şi a versanţilor. 37 . Ea se consumă în cea mai mare parte ca energie de învingere a rezistenţelor pe care le opune curgerii patul neregulat al râurilor.8. iar în ordonată producţia anuală de energie.6. Figura 2. În abscisă sunt poziţionate ţările în ordine alfabetică. Scopul amenajărilor hidroelectrice este reducerea într-o măsură cât mai mare a pierderilor de energie şi concentrarea căderilor pe sectoare scurte. in vederea producerii de energie electrică.Aceleaşi date se regăsesc în figura 2. SCHEME DE AMENAJARE Energia hidraulică naturală este distribuită destul de neuniform de-a lungul cursurilor de apă. într-o reprezentare mai sugestivă.

2. .9. 2.prin derivarea apei din albia cursului printr-o aducţiune cu pantă redusă. 2.9. c şi d).9.9. .prin construirea unui baraj care ridică nivelul apei şi reduce viteza de curgere pe o anumită distanţă în amonte (fig. b). 2. a). Figura 2.9) : . care conduce apa cu pierderi de sarcină mici (fig.Crearea unei căderi concentrate pe un curs de apă se poate realiza pe mai multe căi (fig. Scheme de amenajare standard 38 .printr-o dispoziţie mixtă. de ridicare a nivelului şi de derivare a apei (fig.

2. când centrala foloseşte căderea obţinută atât prin construcţia barajului cât şi prin aceea a derivaţiei. Astfel: Barajele de acumulare concentrează căderea în secţiunea de barare şi formează lacuri de acumulare importante pentru regularizarea debitelor. Camerele de echilibru sunt dispuse între aducţiuni şi conductele sau galeriile forţate. găzduesc turbinele şi generatorii. pe o diferenţă de nivel mare şi cu viteze şi presiuni mari.9 regularizare. denumit în figura 2. În cazul uzinelor hidroelectrice care furnizează energie de vîrf şi lucrează un număr limitat de ore pe zi. instalaţiile conexe. schema din figura 2.9. Conductele sau galeriile forţate conduc apa de la camerele de încărcare spre centrală.9. precum şi mecanismele de reglare a sarcinii. când centrala este dispusă în imediata apropiere a barajului şi întreaga cădere este realizată numai prin intermediul barajului. care pot fi canale cu nivel liber sau galerii sub presiune.9. d reprezintă o soluţie tot mai des întâlnită. 2. panourile electrice etc.9. amenajări mixte. când centrala este dispusă la capătul aval al unei derivaţii şi foloseşte căderea obţinută prin reducerea pantei de curgere prin această derivaţie faţă de panta râului.În figura 2. amenăjări de derivaţie (fig. Prizele de apă. preiau debitele ce merg către turbine şi le dirijează în aducţiuni. din care se descarcă în aval un debit cvasiconstant. direct în conductele forţate. iar schema din figura 2. cu centrala situată în subteran. Aducţiunile. transportă debitul turbinat către camerele de echilibru – camere de încărcare în cazul canalelor de aducţiune şi respectiv castele de echilibru în cazul galeriilor de aducţiune. Se precizează că prin denumirea de uzină hidroelectrică (prescurtat UHE) se înţelege totalitatea lucrărilor de construcţie şi a echipamentelor care alcătuiesc o amenajare hidroelectrică. Centralele hidroelectrice cuprind construcţiile şi instalaţiile care asigură circuitul hidraulic către şi de la turbine. a). c reprezintă o soluţie cu centrala situată la zi. În funcţie de modul de concentrare a căderii. de la captare şi până la punctul de restituţie a apelor turbinate. debitele turbinate sunt preluate de un bazin (lac) redresor. sau . Ele au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţiile de sarcină de la centrală şi de a furniza debit pentru pornirea centralei. se deosebesc trei tipuri principale de amenăjari hidroelectrice: amenajări uzină-baraj (fig. Prin centrală hidroelectrică (prescurtat CHE) se înţelege numai construcţia care în principal 39 . respectiv de a înmagazina debit la oprirea acesteia. cu baraj şi derivaţie. Canalele sau galeriile de fugă conduc apele turbinate către punctele de restituţie în cursurile de apă. după caz. dispuse în corpul barajului sau mai adesea în versanţi. în timp ce barajele de derivaţie (stăvilarele) ridică local nivelul apei pentru a putea fi preluată de aducţiune. b).9 se remarcă şi construcţiile principale care intervin în cadrul unei scheme de amenajare.

la trecerea lor prin defilee. dar debitul uzinat este redus şi deci şi puterea centralei. La acest tip de amenajare întreaga cădere folosită de UHE este realizată prin construcţia barajului. cu prize de apă pe paramentul amonte al barajului (fig. care traverseaza barajul. Când valea este îngustă. cu 179 miliarde m3 şi UHE Kariba cu 160 miliarde m3 ).1.6. Scheme de amenajare ale uzinelor hidroelectrice de tip baraj. sau prin galerii forţate care străbat versanţii. folosind în numeroase cazuri baraje mai înalte de 100 m. pentru a permite descărcarea apelor mari peste cealaltă parte a barajului. În astfel de situaţii se fructifică doar căderea creată. în corpul barajului sau la piciorul barajului. de la volume mici. Aceste amenajări nu sunt de regulă importante pentru sistemul energetic. Aducerea apei se face prin conducte forţate scurte care traversează barajul. Uneori acest tip de schemă de amenajare se asociază unor acumulări pe râuri cu resursă energetică mai redusă. curent pentru alimentare cu apă şi pentru atenuarea viiturilor. In cazul barajelor de beton. care permit o regularizare multianuală a debitelor. ori imediat în aval de baraj. până la volume foarte mari. pe malul cursului de apă sau în subteran. pe malurile sau în versanţii cursului de apă. Aducerea apei la turbine se realizează prin conducte forţate scurte. sau lângă unul din maluri.adăposteşte circuitul hidraulic către şi de la turbine. schema de amenajare a UHE este mai simplă. într-unul din versanţi. centrala se amplasează la mijlocul văii. iar evacuarea apelor mari se face printr-un deversor lateral. 2. care nu pot asigura decât o compensare orară a debitelor. Căderile pentru care se construiesc aceste uzine sunt cuprinse între mai puţin de 5 m până la peste 200 m. Pentru a crea o cădere mare se construesc baraje înalte. lângă unul din maluri.10). O altă soluţie este poziţionarea centralei în aval de baraj. sau peste centrală printr-o trambulină. limita maximă atinsă fiind de 300 m (UHE Nurek pe râul VahsRusia). Uzine-baraj de cădere mijlocie sau mare La acest tip de amenajare clădirea centralei este amplasată la piciorul barajului sau imediat în aval de baraj. Cele mai mari acumulări din lume s-au realizat la amenajările cu uzine baraj de pe marile fluvii (UHE Bratsk. Dispoziţia generală depinde de lăţimea albiei şi de tipul de baraj. care la rândul lor formează lacuri de acumulare cu volume foarte mari. Schema se utilizează pentru amenajarea fluviilor şi a râurilor mari în zonele de munte. 2. realizate preponderent pentru alte folosinţe. Sunt de preferat amplasamente care nu afectează localităţi şi căi de comunicaţie importante. În acest caz 40 . Cele mai mari UHE existente sunt construite pe marile fluvii ca uzine-baraj. Clădirea centralei este aşezată în acelaşi amplasament. Uzina are aducţiuni foarte scurte sau numai conducte sau galerii forţate. Volumul lacurilor de acumulare create de barajele acestor uzine variază de asemenea în limile foarte largi. Lacurile de acumulare ale acestor amenajări servesc mai multor tipuri de folosinţe. clădirea centralei fiind amplasată la piciorul barajului. câte una pentru fiecare turbină. turbinele şi generatoarele şi instalaţiile anexe.

11. Nivelul creat prin barare BARAJ Patul râului Nivelul vechi al râului Figura 2. în care se prezintă UHE Tarniţa. AHE Tarniţa pe Someşul Mic Conductă CHE CH 41 . VEDERE ÎN PLAN SECŢIUNE PRIN CHE SECŢIUNE PRIN GOLIREA DE SEMIADÂNCIME SECŢIUNE PRIN DESCĂRCĂTOR Clapetă Baraj Grătar Centrala hidroelectrică Golire de semifund Vană segment UHE Tarniţa constitue treapta a doua a amenajării hidroelectrice a Someşului Mic.11.10. de pe Someş. Dispunrea clasică a unei UHE-baraj în cazul barajelor din beton Situaţia centralelor asociate cu bararea văilor înguste este ilustrată în figura 2. singura uzină – baraj din România. cu prizele de apă în versant sub forma unor turnuri de priză. forţaţă Figura 2.aducerea apei se face prin galerii de derivaţie prin versanţi.

fiind foarte svelt. în fugura 2. sub formă de conducte metalice plasate în galerii purtătoare. întrunul din versanţi. Barajul are 97 m înălţime. PLAN DE SITUAŢIE Lac Galerii forţate CHE subterană Galerii de fugă CHE Baraj PROFIL LONGITUDINAL PRIN CIRCUITUL HIDRAULIC Figura 2. Centrala este separată structural de baraj printr-un rost permanent. cu prize de apă de tip turn. Descărcarea debitelor maxime se face printr-un descărcător de suprafaţă amplasat la malul drept şi prin două goliri de semiadâncime care au canale rapide ce bordează clădirea centralei. La o cădere de 139 m şi cu un debit instalat de 1200 m3/s. la unul din maluri. Debitul instalat este de 68 m3/s. cu condiţii morfologice şi geologice bune. la o cădere de 80.Centrala hidroelectrică are o putere de 45 MW. sau în subteran. Barajul şi centrala de la piciorul aval s-au amplasat într-o zonă de chei. centrala se dispune spre aval. centrala subterană are o putere de 1800 MW şi produce anual 5100 GWh. Mai rar şi numai pentru baraje sub 80 m s-au realizat aducţiuni sub corpul barajului.12 este prezentată UHE Xiaolangdi din cadrul amenajării hidroelectrice a Fluviului Galben din China. iar producţia de energie de 80 GWh/an. Uzină-baraj. În cazul barajelor din materiale locale priza şi conductele forţate nu mai pot fi amplasate în corpul barajului. cu amplasarea centralei în subteran 42 .50 m. Uzual amplasarea centralei se face fie suprateran. În plus.12. din cauza amprizei mari a barajului şi a modului de evacuare a apelor mari. Prizele şi conductele forţate ale celor două grupuri cu turbine Francis ale centralei hidroelectrice sunt plasate în două ploturi centrale. Cu titlu de exemplu.

depăşind ca producţie de energie cea mai mare uzină hidroelectică ca putere şi anume Three Gorges care produce ”numai” 84 TWh/an. Volumul lacului este de 29 miliarde de m3.3 m fiecare. 68 m Figura 2. La o cădere de 68 m centrala are o putere de 1240 MW. 43 . dată în exploatare în 1984.În figura 2.13 este prezentată o uzină baraj de cădere medie la care blocul prizei este amplasat în frontul barat. în ordinea intrării lor în exploatare. Uzina hidroelectrică de la Itaipu pe fluviul Parana (figura 2. Descărcătorul este echipat cu 14 stavile segment de 20 x 21. iar debitul uzinat de fiecare turbină atinge 700 m3/s. a fost realizată în comun de Brazilia şi Paraguay. fiind majorată în anul 2004 de la valoarea iniţială de 12 600 MW prin adăugarea a două noi grupuri. Puterea instalată este de 14 000 MW.A1). în caseta următoare se prezintă. UHE baraj de cădere medie Pentru a evidenţia dimensiunile la care pot ajunge uzinele baraj realizate pe marile fluvii. cele două uzine hidroelectrice care deţin recordurile mondiale în ceea ce priveşte producţia de energie şi respectiv de putere disponibilă.4 TWh. Producţia record a anului 2000 a fost de 93. În prezent dispune de 20 de grupuri de 700 MW fiecare. iar volumul util de 19 miliarde de m3.13. Centrala are o cădere de 118. Conductele forţate. sunt pozate pe versant. cu o lungime la coronament de 1064 m. Din acest punct de vedere centrala de la Itaipu păstrează primul loc în lume. Pentru comparaţie este prezentată şi amenajarea hidroenergetică de la Boulder (Hoover).4 m. De această dată clădirea centralei este supraterană. poziţionată la un versant. care la data intrării în exploatare a deţinut recordul mondial. Barajul care realizează căderea este un baraj evidat. Debitul capabil al descărcătorului este de 62 200 m3/s. este echipată cu turbine Francis. scurte. Este interesant de reţinut că în anul 1995 uzina de la Itaipu a fost inclusă între cele şapte minuni ale lumii moderne de către American Society of Civil Engineers (ASCE). de 196 m înălţime.

Amenajarea hidroenergetică Itaipu. iar cu fierul utilizat se puteau construi 380 de turnuri Eifel.A1. pe fluviul Parana 44 . VEDERE ÎN PLAN de SECŢIUNE PRIN CENTRALĂ VEDERE DIN AVAL Figura 2.Câteva date care explică alegerea: volumul de beton utilizat pentru construcţia uzinei ar fi ajuns pentru construcţia a 210 stadioane cu capacitate de 80 000 locuri fiecare.

Amenajarea hidroenergetică Three Gorges pe fluviul Yangtze 45 . Energia electrică produsă în anul mediu hidrologic este de 84. VEDERE IN PLAN SECTIUNE PRIN CENTRALA PROFIL LONGITUDINAL PRIN ECLUZE Descărcător Figura 2.A2.7 TWh. A2) deţine recordul mondial din punct de vedere al puterii instalate cu 18 200 MW.Uzina hidroelectrică de la Three Gorge din China (figura 2.

Barajul principal este de beton de greutate.45 milioane de m3 de beton şi 124 de mii de tone de armătură. Alte două fire de derivaţie forţată au fost special excavate în versant. Căderea maximă este de 113 m. sunt poziţionate la piciorul barajelor nedeversante. Amenajarea de la Hoover are nu numai rol hidroenergetic.A3 . a deţinut la data punerii în funcţiune. Uzina hidroelectrică Hoover – figura 2. constitue şi astăzi cel mai mare volum de lac de acumulare din USA. După cum se poate urmări în figură. Clădirile centralelor se întind pe 217 m în lungul râului. este situată în zona centrală şi este echipată cu 22 de stavile şi 23 goliri de fund. cu înălţimea de 181 m şi lungimea la coronament de 2309 m. Dispunerea simetrică a întregii scheme se datorează faptului că în secţiunea barată fluviul Colorado constitue graniţa dintre două state americane.Centrala este echipată cu 26 de grupuri de 700 MW fiecare. iar în anul 2005 centrala a produs 3. Către cele 18 turbine Francis apa este condusă de patru conducte forţate. pentru irigarea terenurilor cu deficit de apă din zona aval. Ecluza are două fire cu cinci trepte de ecluzare fiecare.(vechiul nume Boulder).15 miliarde de m3 pentru atenuarea viiturilor. Asigurarea împotriva inundaţiilor a zonei aval a crescut la 1%. Liftul cuprinde un container de 120 x 18 x 3.5 m ce poate acomoda vase de până la 3000t. barajul de greutate în arc închide o vale îngustă. iar debitul instalat este de 780 m3/s. 46 . construită pe fluviul Colorado. ea servind şi pentru atenuarea viiturilor. cu o capacitate maximă de descărcare de 102 500 m3/s. fiecare la baza a câte unui versant. Volumul lacului creat de baraj. Construcţia centralelor a inclus 3. Volumul lacului este de 39. iar la limită avalul poate tranzita viitura cu asigurarea de 0. Capacitatea de trafic. Un element de interes este modul de rezolvare a navigaţiei pe sectorul amenajat. Zona deversantă are 483 m lungime. de 38. iar căderea minimă de 70 m. din care 22. Descărcătorii barajului sunt în principal cele două canale laterale echipate cu stavile.3 miliarde de m3. în 1936. care pot evacua 11 300 m3/s. Două fire de conducte forţate sunt amplasate în fostele galerii de deviere. Clădirile centralei. Înălţimea barajului este de 221 m (un record mondial la data construcţiei) iar deschiderea la coronament este de numai 379m. Debitul este preluat de 4 turnuri de priză. Amenajarea dispune de o cădere de 178 m. de la care pleacă distribuitorii. Nevada şi Arizona. pentru asigurarea alimentării cu apă şi pentru îmbunătăţirea navigaţiei. recordul în domeniu.54 miliarde de m3.25 TWh. în USA. de tip canion. câte una la fiecare mal. de 10 milioane de tone dinainte de barare va fi crescută la 50 de miloane de tone. cîte două pe fiecare parte. Datorită configuraţiei văii. centrala este situată imediat în aval de baraj şi nu la baza barajului şi este divizată în două unităţi. Lacul de acumulare are o suprafaţă de 632 km2 şi a inundat 24 000 ha de teren cultivat şi a impus strămutarea a cca 1 milion de persoane. Navigaţia se face printr-o ecluză şi un lift de vase.1%. Puterea instalată este în prezent de 2080 MW.

PLAN DE SITUAŢIE SECŢIUNE TRANSVERSALĂ PRIN CENTRALE VEDERE AERIANĂ Figura 2. Amenajarea hidroenergetică Hoover pe fluviul Colorado 47 .A3.

Este echipată cu 2 turbine Kaplan.14). are o înălţime de 32 m..Uzine-baraj de cădere mică sau fluviale La acest tip de amenajări cladirea centralei este amplasată în albia cursului de apă. pentru mărirea căderii disponibile. Fugura 2. staţia de conexiuni si transformare şi barajele laterale (digurile) de protecţie a terenurilor riverene. 35 m. Amenajarea cuprinde un lac de acumulare de 118 ha.5 milioane de m3. pentru evacuarea apelor mari. in prelungirea barajului şi preia direct presiunea apei din amonte. iar barajul lateral are o lungime de 4. Pentru exemplificare. conturat de un baraj lateral (dig) la malul stâng. ultima treaptă a amenajării hidroenergetice a Râului Mare. De multe ori lacul de acumulare este conturat pe un mal. cu o înălţime maximă de 15 m. în figura 2. Căderea la care se poate adopta acest mod de amplasare a centralei depinde de panta şi configuraţia râului şi de condiţiile de fundare. de baraje laterale. De la centrală debitele turbinate sunt evacuate printr-un canal de fugă de 210 m către albia naturală. adesea numite impropriu diguri. Barajul. se pot construi numai baraje de inălţime mică. In regiunile de deal sau colinare. 48 . un baraj deversor pentru descărcarea apelor mari şi centrala hidroelectrică.15 se prezintă planul de situaţie şi secţiuni caracteristice ale UHE Haţeg.8 MW.. variind între câţiva metri până la 30 . de tip stăvilar. În aval albia râului este regularizată şi adâncită pe o anumită distanţă. clădirea centralei cu echipamentul electromecanic.14. a unor suprafeţe mari de teren sau a căilor de comunicaţie. pentru a se evita inundarea unor localităţi. Centrala are o cădere de 20 m.88 km. Planul de situaţie al unei uzine-baraj de cădere mică Uzinele-baraj de cădere mică cuprind în general un baraj deversor de beton cu stavile. sau chiar pe ambele maluri. 2. un debit instalat de 90 m3/s şi furnizează o putere de 15. Prin această dispoziţie în plan se menţine în limite raţionale inundarea terenurilor din albia majoră şi se protejează aşezările (fig. cu un volum de 11.

se construieşte câte o centrală lângă fiecare mal. În cazul cursurilor de apă de frontieră. dacă configuraţia morfologică o permite.15.2. UHE Haţeg In cazul amenajărilor fluviale.16. clădirea centralei este uzual amplasată lângă unul dintre maluri (fig.PLAN DE SITUAŢIE fuga Baraj de închidere SECŢIUNE PRIN CENTRALĂ SECŢIUNE PRIN BARAJ Figura 2. Figura 2. Dispoziţia generală a unei UHE fluviale 49 .16).

cu un potenţial energetic de 12. în special dacă se impune o cotă controlată în amonte.. deşi mari ca valori absolute. de interes este zona defileului. cunoscută şi ca sectorul “ cazane”. Pe sectorul româno – sârbesc. Debitul mediu multianual pe sector este de 5540 m3/s. funcţionează pe firul apei şi sunt utilizate numai ca uzine de bază. precum şi amplasamentul de la Porţile de Fier. care sunt prezentate în continuare. xâteva din amonte de România şi apoi cele două sisteme hidroenergetice Porţile de Fier I şi II. La o cădere amenajabilă de 34 m. Şi căderile sunt mici în raport cu volumele.. adică acoperă baza graficului de sarcină. Volumul lacurilor de acumulare ale acestui tip de amenajări. sau la graniţa Austria – Germania. Pentru a realiza varietatea de dispoziţii posibile pentru amenajările hidroenergetice şi de navigaţie a fluviilor. cu cele două trepte amenajate. sunt mici în raport cu stocul şi permit numai o regularizare zilnică sau săptămânală a debitelor.6 TWh/an şi cu pante locale de 120 cm/km.Centralele sunt echipate cu turbine Kaplan sau Bulb. de 229 km. Potenţialul hidroenergetic natural al fluviului Dunărea a fost estimat la 52 TWh/an. care reduc din cădere. potenţialul specific este cel mai mare din Europa: 8100 kW/km. Prin barare se crează remuuri lungi. Potenţialul liniar specific al Dunării 50 . Uzinele fluviale cu căderi mai mici de 6 . De asemenea sunt indicate cele 3 locaţii ale unor UHE de pe teritoriul austriac. În figura 2.A4 se redau benzile energetice ale fluviului pe zona amenajată. Figura 2.A4. care au acumulări reduse. în caseta următoare se prezintă uzinele hidroelectrice de pe Dunăre. Amenajarea hidroenergetică a Dunării a urmărit fructificarea integrală a potenmţialului hidroenergetic al fluviului. 8 m.

A5 – b. Figura 2. La primele amenajări. dată în exploatare în 1957. cum este şi UHE Ybbs-Persenbeug (P = 203 MW. UHE Aschach 51 . Dificultăţile de exploatare pe care le prezintă această dispoziţie au făcut ca la următoarele amenajări grupurile să fie dispuse într-o singură centrală. Alcătuirea frontului barat (figura 2. un baraj deversor şi ecluze.Pentru început se prezintă succint cele trei uzine hidroenergetice din amonte de Porţile de Fier şi se fac unele comentarii privind dispoziţia generală a acestora. deşi este o amenajare de graniţă. Este interesant de remarcat faptul că o dispoziţie similară s-a ales şi pentru UHE Jochenstein (P = 66 MW. considerând că o asemenea dispoziţie prezintă avantajul unor pierderi de cădere mai mici faţă de o dispunere grupată. Aşa s-a format frontul barat la UHE Aschach (P = 287 MW. centrala ocupând zona mediană între ecluze şi barajul deversor. UHE Ybbs-Persenbeug Figura 2. E = 1648 GWh/an). E = 1282 GWh/an). E = 425 GWh/an). centrala a fost fragmentată în două corpuri.A5) cuprinde centrala.A5 – a. unde de regulă se preferă dispoziţii simetrice.

A5 – c. Localizare şi profil sinoptic prin SHEN Porţile de Fier 52 .A6. UHE Jochenstein Amenajarea hidroenergetică şi de navigaţie Porţile de Fier I şi II (SHEN) constitue cea mai importantă amenajare.Figura 2. din Europa. ca parametrii energetici.A6. Figura 2. Poziţia lor în plan şi profilul sinoptic al sectorului amenajat sunt prezentate în figura 2.

Pe sectorul amenajat albia se situează într-o zonă deluroasă.50 m. iar cursul apei se ramifică în două braţe.. din care 50 . ROMÂNIA SERBIA Figura 2. Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I Centrala este echipată cu 2 x 6 turbine Kaplan. 45% energie de bază. 2. Debitul capabil al descărcătorului este de 15 400 m3/s.. ceea ce permite o oarecare elasticitate în funcţionare.A8) are o putere instalată de 2 x 270 MW şi o producţie de energie în anul mediu hidrologic de 2 x 1325 GWh/an . echipate cu stavile plane duble tip cârlig. Dispoziţia generală este simetrică. Lăţimea insulei atinge 2 km 53 .UHE Porţile de Fier I (fig.45 miliarde de m3. Căderea maximă la centrală este de 12. Lacul de acumulare creat prin barare are un volum de 1. iar căderea medie de 27. cu părţi egale). Debitul instalat este de 2 x 4350 m3/s. care cuprind între ele insula Ostrovul Mare.17 m. grupurile româneşti au ajuns la 190 MW pe grup. Debitul instalat este de 2 x 4250 m3/s. centralele lucrând la semivârf şi contribuind şi la reglajul de frecvenţă. UHE Porţile de Fier II (fig.A7) are o putere instalată de 2 x 1050 MW şi o producţie de energie în anul mediu hidrologic de 2 x 5250 GWh/an (se specifică de fiecare dată caracteristicle energetice de care dispun România şi Serbia.75 m. După un proces de retehnologizare. Barajul deversor are o înălţime constructivă de 60 m. o lungime de 441 m şi 14 câmpuri deversante de 24 m deschidere... 2. Căderea maximă la centrală este de 34.A7.45 m. 55% este energie de vârf şi de semivârf şi 50 . iar căderea medie de 7. Fiecare dintre cele două ţări are în acest fel amplasat pe teritoriul propriu jumătate din frontul barat. iniţial de 175 MW fiecare. cu un baraj deversor plasat în mijlocul albiei şi câte o centrală şi o ecluză de fiecare parte a acestuia.

barajul deversor.şi este neinundabilă. Nodul principal Figura 2. nodul principal 54 . SHEN Porţile de Fier II. barajul de închidere din materiale locale şi ecluza sârbească.A8 – a. Pe braţul principal au fost construite centrala echipată cu 2 x 10 turbine bulb de 27 MW fiecare. De această dată obiectele frontului barat sunt comune celor două ţări.

A8 – b. Astfel. pentru partea sârbă. Volumul lacului de acumulare este de 600 milioane de m3. 55 . amenajarea are două baraje deversoare. nodul de pe braţul Gogoşu şi secţiune prin centrala de pe firul principal Pe braţul secundar Gogoşu au fost construite un baraj deversor. Prin cele 14 câmpuri deversoare şi prin 50% din grupuri se pot evacua 16 350 m3/s. SHEN Porţile de Fier II. pentru partea română. unul pe braţul principal. şi unul pe braţul Gogoşu.Figura 2. o centrală şi baraje de închidere către cele două maluri.

UHE de derivaţie seîmpart în amenajări de cădere mică sau de cădere mijlocie sau mare. conducte) de lungime mare. din cauza condiţiilor locale. clădirea centralei cu echipamentul electromecanic şi canalul de fugă (fig. camera de echilibru (de încărcare).2. pe care nu sint amplasamente favorabile pentru acumulări.6.17). nu se pot realiza baraje de retenţie. In funcţie de căderea amenajată şi de structura şi tipul de construcţie al elementelor componente.2. .pe sectoarele cursurilor de apă care au debitele regularizate de acumulările unor UHE din amonte. Din cauza regimului de funcţionare pe firul apei. care fac obiectul capitolului 7.17. Priză Canal Cameră de încărcare Conductă forţată CHE Figura 2. canalele sau conductele de aducţiune. cu văi largi. cu pantă ridicată. 2.pe cursurile de apă din zona de deal şi câmpie. Prin lucrări de derivare se pot amenaja în condiţii raţionale sectoarele cursurilor de apă pe care. schemele de amenajare la care intreaga cădere este realizată numai prin lucrări de derivaţie sunt utilizate numai în următoarele situaţii: . UHE de derivaţie cuprind un baraj de mică înălţime (de obicei un stăvilar) pentru derivarea apelor. de obicei aceste amenajări hidroenergetice se încadrează în categoria microhidrocentrale (MHC). . pe care nu se pot realiza acumulări. Scheme de amenajare ale UHE de derivaţie La acest tip de schemă întreaga cădere este realizată cu ajutorul unor lucrari de derivare a apei (canale. conducta forţată.pe cursurile de apă din zona de munte. Elementele componente ale unei scheme de derivaţie 56 . priza de apă. galerii. fără posibilităţi de adaptare a producţiei la consumul de energie electrică.

Uzine hidroelectrice de derivaţie de cădere mică Acest tip de uzină se amenajează pentru căderi relativ reduse. fie formând cu aceasta o singură construcţie de tip asemănător cu a centralelor baraj de joasa cădere. Dispoziţia în plan a unei UHE de derivaţie de mică cădere Derivarea apei se face prin baraje de mică înălţime. al căror traseu se înscrie pe malurile şi terasele din lungul cursurilor de apă. de tip stăvilar şi se preia prin prize de apă care trebuie să asigure oprirea pătrunderii în canal a aluviunilor de fund. constând din canale de aducţiune şi de fugă.18. Schemă de principiu a unei UHE de derivaţie cu canal de aducţiune cu berme orizontale. pe cursul inferior al râurilor mari şi în zonele de deal unde râurile au văi largi.18).19. Amenajarea cuprinde derivaţii cu scurgere liberă.2.. Centralele sunt echipate uzual cu turbine de tip Kaplan şi pentru căderi mai mici şi cu grupuri bulb. Uzinele de derivaţie de cădere mică se realizeaza pe cursuri de apă care au panta mai mare de 1..2. fie este legată de camera de încărcare prin conducte forţate scurte (fig. Clădirea centralei este amplasată lângă camera de apă. canalele de aducţiune se realizează adeseori cu berme orizontale (fig.2%0 şi potenţialul liniar destul de ridicat pentru ca amenajarea să fie economică. Figura 2. or ă Figura 2.19). în rambleu 57 . Pentru a crea posibilitatea unei compensări orare a debitelor şi a reducerii pierderilor prin deversare.

20. La o cădere de 15 m centrala are o putere de 0. Amplasarea centralelor din aval pe derivaţia creată de canalul de fugă al centralei amonte În cazul centralelor hidroelectrice de mică putere (CHEMP) derivaţia se poate realiza şi prin conducte de aducţiune pozate pe mal.21. O asemenea schemă s-a utilizat la CHEMP –ul Frasin.2.21). Figura 2.20). pe Dâmboviţa (fig. Captarea debitului instalat de 5. CHEMP Frasin 58 . Figura 2.63 MW.2 m3/s se face cu o priză de mal iar ridicarea locală a nivelului printr-un prag de fund de 4.2. În acest caz canalul de fugă al uzinei din amonte devine canal de aducţiune al uzinei din aval (fig. folosindu-se un singur baraj pentru mai multe uzine aşezate în serie pe un canal de derivatie.În numeroase cazuri se amenajează mai multe uzine în cascadă.1 m.

cu diguri înalte. CHE Voineşti. un debit instalat de 9 m3/s şi o putere de 5.2 MW. al căror volum util este cuprins uzual între 30 şi 300 de milioane de m3.pe sectoarele în care debitele cursurilor de apă sunt derivate albia naturala necesită lucrări de regularizare.Uzinele de derivaţie de mică cădere au avantajul simplităţii.. din zonele colinare şi de munte. al costurilor specifice mai mici şi în special al evitării barajului de acumulare.canalele de aducţiune lungi. elementele componente principale sunt (vezi figura 2. prezentată în figura 2. Centralele sunt amplasate la piciorul versantului.. . având pante mai mari de 5.6. Debitele medii folosite sunt cuprinse între 3 şi 20 m3/s. aducţiunea sub formă de galerie sub presiune. Aceste scheme sunt caracteristice uzinelor complexe de mare putere. Barajul formează un lac de acumulare de 52.4 milioane de m3 care asigură regularizarea multianuală a stocului.3. Amenajarea utilizează o cădere totală de 252 m.uzinele de derivaţie necesită cheltuieli de exploatare şi întreţinere relativ mari. centrala electrică şi canalul de fugă. 20°/00. priza de apă. are o cădere de 71 m . se pot amenaja uzine hidroelectrice cu căderi de la 30 m până la peste 200 m. Energia livrată de cele două centrale în anul mediu hidrologic este de 56.9) un baraj cu lac de acumulare. 59 .canalele de derivaţie separă şi fac mai dificilă utilizarea terenurilor dintre albia naturală şi traseul canalelor. din care 86 m creată de barajul Rîuşor (H=121 m). un debit instalat de 15 m3/s şi o putere de 19 MW. Pentru aducţiunile din conducte se adoptă regimul de scurgere sub presiune. denumirea de schemă “mixtă” provine din faptul ca la formarea căderii contribuie atât barajul cât şi derivaţia. În amonte CHE Lereşti are o cădere de 181m . Schemele specifice vor fi detaliate în capitolul 7. conducta sau conductele forţate. au un efect defavorabil asupra peisajului. simple. Priza de apă a centralei Voineşti este situată în bazinul compensator al centralei Lereşti. Pentru regularizarea debitelor sunt nccesare lacuri de acumulare mari. prin executarea unor lucrări de derivaţie realizate pe versanţii văilor. fără baraj şi lac de acumulare. iar restul prin derivare. .5 GWh/an. au puteri mici sunt denumite microhidrocentrale. pentru a permite o funcţionare mai elastică a centralei. . În această categorie se încadrează amenajarea hidroenergetică a Râului Târgului. cu un volum de 160 000 m3. cu un regim de curgere cu mari variaţii sezoniere. Pentru schemele de amenajare clasice. În acelaşi timp aceste scheme au şi o serie de dezavantaje: . Dat fiind faptul că acest tip de scheme. Treapta aval. care furnizează energie de vârf.22. Uzine hidroelectrice de derivaţie de cădere mijlocie şi mare Pe cursurile de apă mijlocii şi mici. sub formă de canale sau conducte de coastă. pe râuri cu debite medii reduse. în rambleu. Căderea este fragmentată în două centrale. 2. un castel de echilibru. Scheme de amenajare ale UHE mixte Aşa cum s-a arătat. ale uzinelor cu baraj şi derivaţie. pe un sector total de 11 km.

23. Amenajarea hidroenergetică a cursului superior al râului Bistriţa 60 .Figura 2. a cărei schemă de amenajare este redată în figura 2. de la Bicaz. Figura 2. 22. Amenajarea hidroenergetică a Râului Târgului Tot în categoria schemelor de amenajare simple intră şi UHE Stejarul.23.

În aval de uzina de la Stejarul (Bicaz) sunt 12 centrale de joasă cădere.5 MW şi 2 turbine de 50 MW.24. 200 m3/s.230 milioane m3. sau alimentează grupuri cu căderi diferite. Căderea brută maximă de 149 m este realizată de baraj (94 m) şi de derivaţia sub presiune (55m). Debitele instalate sunt de 180 .. dintre care primele trei au acumulări proprii. Schema de amenajare a cursului superior al râului Ialomiţa 61 ..Uzina are o putere de 210 MW şi o producţie de energie în anul mediu de 490 GWh. Barajul. obţinută cu 4 turbine Francis de 27. se folosesc scheme combinate sau conjugate de amenajare. Se prevăd două sau mai multe baraje cu aducţiuni care se unesc. Figura 2. Pentru amenajarea mai economică a cursurilor de apă confluente sau apropiate şi pentru concentrarea potenţialului lor intr-un numar mai mic de centrale cu puteri mai mari. Un exemplu de concentrare în aceaşi centrală a debitelor captate de pe două cursuri de apă este amenajarea hidroenergetică a cursului superior al râului Ialomiţa (fig.24). 2. având o înălţime maximă constructivă de 127 m. în aceeaşi centrală. realizează un lac de acumulare cu un volum total de 1. iar volumul de protecţie contra viiturilor este de 100 milioane m3. de greutate din beton.

Uzina are două captări principale.25 a şi b). centrala subterană echipată cu trei grupuri Pelton de 170 MW fiecare. Pe aceaşi schemă este figurată şi centrala Moroieni. UHE Lotru. construită între anii 1949 – 1954. afluent de dreapta al Oltului. fără a avea acumulare proprie. se folosesc staţii de pompare cu puteri semnificative. În aceste acumulări sunt concentrate debitele unui număr mare de cursuri de apă şi văi din acelaşi bazin şi din bazinele învecinate. Pe traseu galeria de aducţiune primeşte debitele de la două captări secundare.UHE Dobreşti este prima amenajare hidroenergetică de mare putere construită în România. casa vanelor. se utilizează frecvent scheme de amenajare conjugate sau complexe. În lacul de acumulare Vidra se concentrează debitele din bazinul propriu.5 m3/s şi asigură 73% din stocul de apă necesar producţiei de energie. amplasate fie pe cursul superior al unei văi principale. iar căderea de 312 m. La o cădere de 233 m puterea centralei Moroieni este de 15 MW. pe o diferenţă de nivel de 809 m. Centrala utilizează potenţialul hidraulic al râului Lotru şi al râurilor învecinate. priza. Debitul instalat este de 7 m3/s. care realizează o acumulare totală de 340 milioane m3 de apă. pe care se gasesc conditii de teren favorabile. reprezintă cea mai mare uzină de pe râurile interioare ale României. având la centrală debitul instalat de 8. Prin astfel de scheme s-au realizat UHE de mare putere (între 100 şi 500 MW).024 km2. între anii 1928 şi 1930. care suplimentează cu 11 m3/s debitul cursului principal de 4. castelul de echlibru. Schema sa de amenajare urmăreşte ideea concentrării debitelor şi a căderii într-o acumulare principală. are un curs lung de 76 km. între Vidra şi Mălaia. -sistemul de captări şi aducţiuni secundare. prin care se realizează concentrarea într-o singură amenajare de mare putere a debitelor de pe mai multe cursuri de apă sau din văile din zona superioară a unor bazine hidrografice vecine. cu o putere de 510 MW şi o producţie de energie de circa 900 milioane kWh/an. Schemele de amenajare complexe sunt concepute pe suportul unor acumulări importante. Firul principal cuprinde barajul din anrocamente cu nucleu de argilă Vidra. Pe lângă schemele simple de uzine cu baraj si derivaţie. 2. înalt de 121 m. capabile să asigure o regularizare cel puţin anuală a debitelor. Puterea instalată în 4 grupuri cu turbine Pelton este de 16 MW. precum şi cele ale unor cursuri de apă din bazinele limitrofe. Aducţiunile de la cele două prize se reunesc în castelul de echilibru.500 m şi instalaţiile anexe. prin construirea unor sisteme lungi de aducţiuni secundare. fie pe un afluent sau o pe altă vale din zona superioară. care datorită acumulărilor şi a căderilor importante de care dispun sunt echipate ca centrale de vârf. pentru colectarea apelor unor văi la cote inferioare lacului principal. care preia debitul imediat aval de centrala Dobreşti. care utilizează căderea sectorului de cataracte al Lotrului. corespunzatoare amenajării unui singur curs de apă. galeria de fugă lungă de 6. Râul Lotru. Schema de amenajare cuprinde: -firul principal. galeria de aducţiune sub presiune de 13.470 m. Ilustrarea cea mai bună a acestor concepte o constitue amenajarea hidroenergetică a râului Lotru (fig.320 m. În unele cazuri. Scropoasa şi Brătei. de unde pleacă spre centrală o conductă forţată unică. bazinul său având o suprafaţă de 1. 62 . galeria forţată lungă de 1.5 m3/s.

63 Figura 2. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru – vedere în plan .a.25.

Sistemul este format din 86 de captări. Balindru. care creează acumulările pentru staţiile de pompare şi cele trei staţii de pompare amintite.b. capacitatea totală fiind dată în folosinţă în 1976. 70 de apeducte.4 MW. 64 . cu pericol de avalanşe sau de prabuşiri de stânci. fără drumuri de acces convenabile etc. 135 km de galerii (din care 60 km galerii betonate). Centrala hidroelectrică de la Ciunget (UHE Lotru) este poziţionată într-o cavernă subterană. Factorii principali care impun adoptarea unei scheme de amenajare cu centrala în subteran sunt: . Galbenu).Figura 2. prin care se aduc în lacul principal debitele captate la cote superioare nivelului maxim în lac. patru baraje arcuite (Jidoaia. cu o putere totală de 52. Balindru. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru – profil sinoptic Sistemul aducţiunilor secundare cuprinde reţeaua gravitaţională. care trimit în lac debitele captate la cote inferioare. deservită de trei staţii de pompare (Jidoaia.condiţiile morfologice dificile pentru construcţia unei centrale la suprafaţă în văi înguste. Petrimanu. Schema de amenajare a râului Lotru mai conţine în aval centrala de tip baraj Mălaia cu Pi = 18 MW şi Em = 34 GWh/an şi centrala subterană Brădişor (cu baraj în arc) având Pi = 115 MW şi Em = 228 GWh/an.25. precum şi reţeaua de pompaj. la fel ca foarte multe alte centrale ale UHE mixte de mare putere. Petrimanu). Primul grup al uzinei de la Ciunget a intrat în funcţiune în anul 1972.

Din punctul de vedere al schemei de amanajare. la care căderea este creată de baraj.26): Figura 2. adoptată la majoritatea amenajărilor hidroenergetice din România.2. caz în care poate fi necesar un castel de echilibru aval de centrală.dificultăţile de construcţie şi apoi de exploatare în zonele cu altitudine ridicată şi cu climat rece. Poziţia CHE subterane în cadrul schemelor de amenajare . reducându-se cantitatea de tolă metalică.26. Galeria de fugă poate fi cu scurgere liberă sau sub presiune. la care căderea este creată de baraj şi de galeria de aducţiune.reducerea semnificativă a impactului asupra mediului. . de galeria de aducţiune şi de galeria de fugă.. . Traseul aducţiunii şi al puţului forţat sunt scurte şi nu este necesar un castel de echilibru.dispoziţia amonte. se deosebesc trei tipuri de dispunere a centralei pe derivaţie (fig.mai multe grade de libertate la stabilirea schemei de amenajare a uzinei în cadrul condiţiilor topografice ale bazinului şi mărirea căderii totale amenajate prin construcţia unei galeri de fugă lungi. Este cea mai frecventă dispoziţie. . .înlocuirea conductelor forţate cu galerii sau puţuri forţate.dispoziţia aval. galeria de fugă fiind foarte scurtă. la care căderea este creată de baraj şi de o galerie de fugă lungă. la care o parte din presiunea apei este preluată de rocă.dispoziţia intermediară. 65 . . Acest tip de schemă are avantajul reducerii lungimii aducţiunii sub presiune şi a măririi căderii amenajate cu ajutorul galeriei de fugă.

prin aducţiuni secundare şi staţii de pompare auxiliare. care să permită regularizarea debitelor atât în scopuri energetice. folosindu-se în acest scop galerii de aducţiune mai lungi. Principii de alcătuire a schemelor UHE La proiectarea schemelor de amenajare hidroenergetică a cursurilor de apă se au în vedere următoarele: .concentrarea căderilor şi a debitelor disponibile intr-un număr redus de centrale.reducerea impactului negativ asupra mediului natural şi social şi fructificarea efectelor pozitive colaterale. in zonele colinare şi de câmpie. care beneficiază de debitele regularizate în lacurile de acumulare din amonte (fig. cu mari lacuri de acumulare în zona superioară de munte.amenajarea în aval de uzinele cu mari lacuri de acumulare. care să folosească debitele regularizate de lacurile din amonte.2. cât şi pentru celelalte folosinţe ale apelor. .4. prin construirea de hidrocentrale de cădere mică şi mijlocie în cascadă.La majoritatea schemelor de amenajare mixte. Acumulare amonte Cascadă aval Figura 2. Fructificarea acumulărilor din amonte pentru exploatarea potenţialului hidroenergetic din aval 2. dimensionate pentru satisfacerea cerinţelor de apă a mai multor folosinţe. realizarea unor acumulări importante pe cursul superior sau mijlociu al râurilor interioare a creat condiţii favorabile pentru amenajarea integrală a cursurilor de apă în aval.construcţia de baraje înalte.integrarea schemelor de amenajare hidroenergetice în planurile generale şi schemele de amenajare complexe ale bazinelor hidrografice şi urmărirea realizării de UHE cu mari lacuri de acumulare. amplasarea în subteran a centralelor şi colectarea debitelor cursurilor de apă mai mici din acelaşi bazin sau din bazine învecinate. .includerea în schema de amenajare a bazinului hidrografic a unor lacuri de acumulare. .27). cu funcţionare la vârf. a unor uzine în cascadă. pentru a se putea folosi apoi debitele regularizate şi în uzinele din aval. .27. .valorificarea superioară a potenţialului hidroenergetic disponibil prin amenajarea de UHE de mare putere.6. . unde există condiţii favorabile. 66 . de mare putere.

Figura 2. principalii parametri energetici sunt: lacul de acumulare de care depinde mărimea debitului instalat Qi şi gradul de utilizare a stocului ε. pe lângă putere şi energie. care presupune acumularea debitelor afluente pe durata maximă a unei săptămâni. astfel încât acestea să poată fi uzinate în zilele (orele) cu cerinţe mai mari în sistemul energetic.regularizarea sezonieră. Din expresiile puterii şi energiei prezentate în paragraful 1: P = 9. PARAMETRI ENERGETICI AI UZINELOR HIDROELECTRICE Puterea şi energia pe care le poate livra o uzină hidroelectrică depind de debitele şi volumele de apă care pot fi folosite. de căderea disponibilă la momentul turbinării şi de randamentele de transformare a energiei hidraulice în energie electrică.81 η Qi H (kW) E = 86 000 ε η Qi H (kWh/an) rezultă că.2. debitul instalat Qi şi căderea H (fig.2. În funcţie de durata ciclului de umplere / golire al lacului se disting: .regularizarea zilnică.1. care corespunde unui ciclu de golire –umplere de o zi.regularizarea săptămânală. între caracterul variabil aleator al debitelor afluente şi variaţiile în timp ale debitelor uzinate. în cazul regularizării sezoniere modul de exploatare a uzinei depinde de faza în care se află 67 .28). care depind de cerinţele sistemului energetic. care presupune acumularea unei părţi din volumul afluent din perioadele cu debite mai mari în scopul uzinării acestuia iarna. Lacul de acumulare Lacul de acumulare trebuie să asigure regularizarea debitelor.28.7. Parametrii energetici ai unei UHE 2. .7. .

acumulări de regularizare directă. 68 . care sunt amplasate pe cursul principal şi sunt proprii centralei hidroelectrice. Volumul necesar în lac este: Vacumulare = Wafl (Stoc) – Qi t umplere (2. regularizarea prin compensare apare la centralele hidroelectrice în cascadă. în faza de golire uzinarea se face în regim variabil. care au în amonte un lac de acumulare mare. când consumul de energie electrică este maxim.acumulări de compensare. dacă transferul de volume excedentare în perioadele cu deficit se realizează într-un an regularizarea este anuală. . dacă transferul se face din ani hidrologici bogaţi în ani hidrologici săraci regularizarea este multianuală. care presupune acumularea stocului de apă care este excedentar în sezoanele ploioase în scopul uzinării în perioadele deficitare.29. Perioada de umplere a lacului se realizează în lunile cu debite mari.10) .regularizarea anuală sau multianuală.lacul. 2. care sunt variabile şi pulsatorii. rolul lor este de a redistribui în timp debitele uzinate. de primăvară. de iarnă.acumulări de redresare (regularizare secundară sau tampon) care sunt amplasate în aval de debuşarea debitelor uzinate. în debite cât mai uniforme. în acord cu cerinţele sistemului. . în faza de umplere a lacului uzinarea se face cu turbinare continuă. În cazul regularizării sezoniere sau anuale a debitelor apar două perioade caracteristice. Pentru ca un lac să asigure o regularizare sezonieră sau anuală trebuie să aibă un volum util important. de umplere şi de golire a lacului. După poziţia acumulării în cadrul schemei de amenajare se disting: Lac-d Lac-c Lac-r Figura 2. care sunt amplasate fie pe afluenţi fie chiar în alt bazin hidrografic. Poziţia lacului în cadrul schemei de amenajare influenţează sistemul de regularizare a debitelor (fig. pentru protecţia albiei râului şi a folosinţelor aval.29). fiind legate direct de aceasta. Poziţia şi tipul de regularizare pentru un lac de acumulare . iar perioada de golire are loc în lunile cu debit mic.

12) Volumele caracteristice ale lacului de acumulare sunt determinate de cotele caracteristice asociate obiectelor constructive şi regimului de exploatare a lacului: NNR – Nivel normal de retenţie. pentru a reduce debitul maxim evacuat în aval. 69 . NMT – Nivel minim tehnic. care defineşte variaţia volumului acumulat în lac în funcţie de cota apei din lac. Mărimea lacului de acumulare se raportează la stocul anual (volumul de apă care curge în regim liber pe râu în timp de un an) şi este definită de indicele de acumulare α = V util / Stoc annual. NP .11) şi respectiv o relaţie liniară peste nivelul normal de retenţie V(h) = a0 + a1 h (2.Nivelul prizei energetice. Pe lângă exprimarea grafică se folosesc şi relaţii analitice care descriu această variaţie: o relaţie exponenţială pentru zona volumului util: V(h) = a h n (2. 2. Volum de atenuare (Vat) este delimitat de NNR şi NAE şi reprezintă volumul care se reţine temporar în lac. Cote şi volume caracteristice ale lacului de acumulare Volum util (Vu) este delimitat de NNR şi NME şi reprezintă volumul ce poate fi utilizat energetic în condiţii normale de exploatare.30. care se atinge în lac atunci când prin acumulare se tranzitează viitura de verificare. Figura 2. NAE – Nivelul apelor extraordinare.Capacitatea lacului de acumulare este descrisă de curba capacităţii lacului (fig. până la care se poate prelua apă către turbine fără disfuncţionalităţi hidraulice. NME – Nivel minim energetic. la tranzitarea viiturilor.30). până la care centrala poate funcţiona în condiţii normale de randament.

5. astfel încât să intre în primăvară gol pentru a putea prelua excesul de debit.. Volumul mort (Vm) este delimitat de cota prizei şi fundul lacului şi nu poate fi preluat de centrală.5 pentru AHE cu lacuri mari. în perioada de iarnă lacul trebuie golit.ki = 1. care variază în funcţie de căderea brută şi de pierderile de sarcină pe circuitul hidraulic(fig. cu regularizare zilnică . Mărimea lui se stabileşte în funcţie de debitul mediu multianual (Qm).2. Pentru exploatarea energetică raţională a lacurilor de acumulare este bine ca în perioadele de ape mari lacul să acumuleze întregul volum de apă în exces. Exploatarea se face pe baza unui grafic dispecer..31).. iar în lunile de vară şi de toamnă lacul să fie menţinut aproape de NNR. evacuat prin centrală.. de regularizarea asigurată de lacul de acumulare şi de eficienţa energo-economică adusă de un debit instalat mai mare. 2. 2. este diferenţiat în funcţie de hidrologia previzionată a anului calendaristic. în special pentru producerea de energie electrică şi. 70 . Graficul dispecer trebuie să asigure o funcţionare optimă în toate perioadele hidrologice caracteristice şi. care furnizează energie de vârf . 2. Debitul instalat Debitul instalat (Qi) este debitul maxim care poate trece prin derivaţie şi centrala hidroelectrică la căderea nominală.5 .5 pentru AHE cu lacuri mici.Volum utilizabil (Vut) este delimitat de NNR şi NMT şi reprezintă volumul care poate fi uzinat la limită.ki = 1 . care stabileşte pentru fiecare perioadă caracteristică din timpul anului mărimea debitelor care pot fi livrate din lac. fără a ţine cont de restricţii energetice. fără lacuri de acumulare. Volumul rezervei de fier (Vrf) este delimitat de NME şi NP şi reprezintă volumul care este reţinut sub nivelul minim de exploatare şi care poate fi. 4.ki = 3 .1. acolo unde este cazul şi pentru alte folosinţe. cu regularizare anuală sau multianuală. de aceea. căderea brută disponibilă care se obţine prin lucrările de amenajare (Hb) şi căderea netă utilizabilă de turbine (Hn).7. Prin programul de exploatare. pentru a se obţine o cantitate de energie maximă.3.. cu încadrare în bază . Se defineşte coeficientul de instalare ki = Qi / Qm avînd valori uzuale: pentru AHE pe firul apei. Mărimea debitelor livrate depinde de volumul existent în lac la începutul perioadei respective. la limită.7. dar intervalul de timp între golire şi umplere să fie cât se poate de scurt astfel încât să existe cât mai puţine pierderi de energie datorate căderii mai mici. 2. Căderea (2..13) La caracterizarea energetică a unei UHE se disting căderea totală a sectorului amenajat (HT).

măsurat de la cota prizei.14) Diferenţa dintre căderea totală a sectorului (HT) şi căderea brută (Hb) este dată de pierderea de sarcină prin remuu ∆Hr care apare la coada lacului la racordarea biefurilor. Nivelul mediu se calculează ca o medie ponderată. dar devine semnificativă în cazul amenajărilor de tip fluvial. Căderea brută este dată de: Hb = h0 + hd Dată de baraj Dată de derivaţie (2. dat fiind faptul că produsul dintre cotă şi volumul uzinat este o măsură a energiei: 71 .∆hav Variaţia de nivel în lac Pierderi de sarcină Variaţia de nivel în bazinul redresor aval (2.31 se pot scrie relaţiile între diferitele căderi. având ca pondere volumul uzinat. Se notează cu h1 şi h2 nivelul apei din lac la începutul şi la sfârşitul ciclului. Căderile caracteristice ale unei UHE Cu notaţiile din figura 2. Căderea netă este dată de relaţia: Hn= Hb – ∆h0 – ∆hr .∆hr) . prezintă interes nu atât căderea maximă dată de baraj h0. cu debite mari şi retenţii mici.∆hav = (h0 .31.15) Datorită faptului că în timpul exploatării uzinei nivelul în lac variază semnificativ. Pierderea prin remuu este redusă la amenajările cu debite afluente reduse şi înălţimi mari de barare. cât mai ales căderea medie dată de baraj pe un ciclu de golire sau de umplere.Figura 2.∆h0) + (hd .

2. Dependenţa căderii brute de debitul afluent la exploatarea cu nivel amonte condiţionat (Q1> Q2) Acest mod de exploatare este avantajos pentru debite mici care sunt uzinate la cădere maximă.32. În secţiunea amonte a sectorului amenajat protecţia împotriva inundaţiilor impune cota maximă a apei. m ∫ nah = ∫ nah h1 h2 h1 h2 n h n +1 = n n −1 dh n +1 h n dh h2 = h1 n n h2 +1 − h1n +1 n n + 1 h2 − h1n (2. ca urmare. 72 . pentru că se pierde cădere.17) O situaţie aparte o constitue căderea la uzinele fluviale. La debite afluente mari remuul este mare şi. Figura 2.11) : V = ah n rezultă : dV = nah n −1dh şi deci : h0. la care exploatarea se face cu nivel amonte condiţionat. care trebuie respectată indiferent de debitele afluente. La debite afluente mici remuul este mic şi nivelul retenţiei la baraj poate fi ridicat (fig. nivelul retenţiei la baraj trebuie coborât. pentru a respecta condiţia de neinundabilitate. dar este dezavantajos pentru debitele mari. m ∫ = ∫ h2 h1 h2 h1 h dV (2.32).16) dV Dacă se ţine seama de relaia (2.h0.

Puterile caracteristice ale UHE O uzină hidroelectrică este caracterizată uzual de puterea instalată.6) Ht. 0. 2.7.Tot în situaţia uzinelor fluviale. amenajarea în două trepte poate conduce la Hb = (0.33. dar sunt de cele mai multe ori compensate de surplusul de putere şi energie realizat. Dat fiind faptul că pierderea de sarcină la trecerea debitului corespunzător alimentării tuturor turbinelor pe circuitul hidraulic al UHE este mai mare decât pierderea de sarcină la trecerea debitului nominal (al unui 73 . luând ca date de bază debitul instalat al grupului (debit nominal) şi căderea netă (nominală) corespunzătoare NNR şi pierderii de sarcină la trecerea prin circuitul hidraulic a debitului care alimentează grupul: Pi = Σ PN.i = 9..4 . Fructificarea căderii sectorului prin amenajarea în trepte Pentru o mai bună fructificare a căderii sectorului. Puterea disponibilă maximă Pd.. remuul extins face ca din căderea disponibilă a sectorului amenajat Ht o bună parte să fie consumată de remuu. 0. Figura 2.max este puterea maximă produsă de centrală cu toate grupurile în funcţiune când apa din lac este la NNR. astfel încât căderea brută de care dispune centrala Hb este semnificativ mai mică (fig.8) Ht.33). Puterea nominală a unui grup este puterea pentru care au fost proiectate şi construite turbina şi generatorul.18) (2.. atunci când căderea corespunde unui anumit nivel în lac şi pierderea de sarcină este corespunzătoare debitului uzinat..81 ηN QN HN . Costurile de investiţie şi de operare a două centrale sunt mai mari.19) Puterea disponibilă Pd este puterea care poate fi produsă de centrală cu toate grupurile în funcţiune. Puterea instalată Pi este dată de suma puterilor nominale ale grupurilor care echipează centrala. se promovează amenajări în trepte. (2. i cu PN. dar de egală importanţă sunt puterea disponibilă şi în special puterea asigurată. Pentru acelaşi sector din figura 2.4.6 . 2.33. În funcţie de mărimea debitului afluent se obţin valori Hb = (0.

relaţia care leagă debitul turbinei de cădere este: QN = ϕ S 2 g H N unde : (2. La o cadere H < H N debitul va fi : Q =ϕ S 2 g H . .21) 3 P = 9 . Puterea disponibilă la căderea H este deci: (2. Dacă se face referire la relaţia (2.81 η(H) k q H 2 (2.20) ϕ − coeficient de debit.singur grup) puterea disponibilă este întodeauna mai mică decât puterea instalată (Pd < Pi). ϕ 2 g H N − viteza de intrare in turbina la caderea nominala .22) prin care se evidenţiază şi dependenţa randamentului de cădere η(H).81 η(H) H k q H = 9. Aparent. Rezultă deci că uzinarea la căderi mici afectează exponenţial puterea disponibilă. dacă se priveşte superficial relaţia de calcul a puterii (P = 9.la UHE cu lacuri mari. Puterea asigurată Pa este puterea cu care UHE poate contribui la preluarea sarcinii maxime din sistemul energetic în condiţiile cele mai dificile de exploatare pentru centrală şi anume în perioada (luna) în care: . S − suprafata de intrare a apei la turbina cu aparatul director complet deschis . 80%). unde k q este capacitate a de înghitire a turbinei . În realitate. cu regularizare anuală sau multianuală.la UHE pe firul apei debitele afluente sunt minime (luna în care Qafluent are asigurarea de 75 . randament care scade la căderi diferite faţă de căderea nominală. sau: Q = kq H. Putere disponibilă depinde de căderea disponibilă.23) . debitul „ înghiţit” de turbină depinde la rândul lui de cădere. Relaţia generală a puterii asigurate este: Pa = Eafluent + ∆Elac Ta 74 (2. în faza de golire a lacului. iar faptul că η(H) < ηmax reduce şi mai mult cantitatea de energie electrică produsă la acelaşi debit uzinat dacă nivelele în lac sunt reduse. care depinde de tipul de turbina ..81 η Q H ) aceasta depinde liniar de cădere.19) pentru calculul puterii nominale..

81 ∫ T2 T1 η t Qt H n dT (2. fără acumulări de regularizare cel puţin sezonieră a debitelor. în timp ce puterea instalată este numai o „etichetă” a UHE. pentru sistemul energetic.24) unde Qt este debitul turbinat. Energia livrată de UHE Productibilitatea unei UHE într-un interval de timp dat este valoarea maximă a producţiei de energie electrică care se poate realiza în condiţiile de exploatare optimă a centralei. cu funcţionarea grupurilor în zona de randament maxim şi cu respectarea planurilor de exploatare.5. Trebuie subliniat faptul că. Pa<< Pi. 2. bază). semivîrf. Din acest motiv schemele de amenajare pe firul apei. prin folosirea integrală a debitelor afluente. iar ∆Elac este dat de debitul evacuat în aval în faza de golire a lacului amonte. nu sunt recomandabile. cu Qafluent în perioada dificilă.durata (în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului de energie din sistem în perioada critică.unde: Eafluent este energia pe care o poate da cursul de apă în regim nebarat.25) 75 . după caz) se petrece între timpii T1 şi T2. uneori fără utilitate directă în acoperirea consumului. dar nu îndeplinesc rolul de bază al energiei hidro – acoperirea vârfurilor de sarcină şi servicii de sistem. Energia se calculează prin integrarea puterii livrate în intervalul de timp respectiv: E= ∫ h2 h1 P dT = 9. Ta . La fel ca şi microhidrocentralele.energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în perioada critică. Nivelurile în lac (măsurate între cota prizei energetice şi cota apei din lac) la începutul şi la sfârşitul semiciclului sunt h1 şi h2. a cărui valoare este: Qt = Qafluent ± S (h) dh dt (2. la care nu există contribuţia lacului. cap de cascadă. în timp ce la UHE cu lacuri mari Pa= Pi prin aportul lacului (∆Elac >> Eafluent).23) rezultă că la UHE pe firul apei. ∆Elac .7. Din relaţia (2. La amenajările hidroenergetice cu UHE în cascadă Eafluent este dat de diferenţa de bazin. Prezintă interes evaluarea energiei produse pe durata unui semiciclu de umplere sau de golire a lacului de acumulare. Acestă durată depinde de modul de încadrare a UHE în curba de sarcină (vîrf. iar semiciclul (golirea sau umplerea. puterea asigurată este primordială atunci când se definesc planurile de exploatare. acestea prezintă interes numai prin energia pe care o produc atunci când condiţiile hidrologice sunt favorabile.

determinată din curba suprafeţelor lacului. m + hd ) Qafluent dt ± S (h) dh} 3600 {∫ ∫ (2. T2.Volumul afluent în lac pe intervalul considerat. pentru T se utilizează ca unitate de măsură ora.81ηt ∫ T2 T1 dh   ' Qafluent ± S (h) dt  ( h0. reprezentând raportul dintre energia produsă şi energia pe care uzina o poate produce în anul hidrologic mediu. atunci când se înlocueşte variabila de integrare T cu t.Variaţia volumului în lac în intervalul de timp T1 . 76 . dh viteza de coborâre sau de urcare a nivelului apei din lac.vezi relaţia (2. ∫ ∫ S(h) dh=V −V 2 1 . De aici intervine termenul de corecţie 3600. În relaţia (2. atunci expresia simplificată a energiei produse pe durata unui semiciclu este: E = 9.26): Qafluent dt =Wa .17’) ' iar cel de al doilea h d − ∆h r ≅ h d se poate admite cvasiconstant.relaţie în care semnul (+) semnifică golire de lac.26) Pentru a exprima energia în kWh. energie care a stat la baza definirii parametrilor caracteristici şi a economicităţii amenajării.81 ' η t (h0.81 ' ηt (h0. reprezentând raportul dintre energia produsă în anul respectiv şi puterea instalată a centralei T = E / Pi şi coeficientul de hidraulicitate al anului respectiv..27) Energia produsă de o UHE într-un an calendaristic se caracterizează de obicei prin doi indici şi anume durata de utilizare (în ore) a puterii instalate. m n n h2 +1 − h1n +1 = n n + 1 h2 − h1n (2. Dacă se ţine seama de semnificaţia integralelor din relaţia (2. dacă se ţine seama de faptul că pe medie debitele turbinate diferă puţin. În aceste condiţii energia livrată pe semiciclu se poate rescrie sub forma: E = 9. când golirea se face prin turbinare. m + hd ) W a ± (V 2 − V1 ) 3600 [ ] (2.25) notaţiile sunt: S(h) suprafaţa lacului la cota h. dt În expresia căderii nete H n = (h0 − ∆h0 ) + ( hd − ∆hr ) .primul termen (h0 − ∆h0 ) se poate înlocui cu căderea medie pe intervalul de cote h1 şi h2: h0 .15) .. în timp ce pentru timpul t unitatea de măsură este secunda. iar semnul (-) semnifică umplere de lac. m + hd ) dT =   9.

.. Bazele tehnice şi economice ale hidroenergeticii. CBDB (2006). Hydro-Power. Pergamon Press. Hydropower. Plan general d’amenagement des forces hydrauliques en Roumanie.. Construcţii Hidrotehnice. E. (1997). Centrale hidroelectrice de putere mare. Editura Tehnică. F. Sorensen. Hydropower and Dams. (2007). Brown J. Bucureşti.. Universitatea Ovidius Constanţa. Handbook of applied hydraulics. Stănucă. .7. Bucureşti. Guja. Highlights of Brazilian Dam Engineering. (1999). Lawrence.. Editura Didactică şi Pedagogică. A. A. McGraw-Hill. Leeds School of Business. http://uk. S. Hydropower in Norway. Lectures in Hydropower Systems. Kjølle. C. Kolgaard. Delft. W.com © 1997-2007 Microsoft Corporation.. Mosonyi.msn. Editura Tehnică. Mechanical Equipment. (1974). E.B.L. editors. D. Amenajări hidroenergetice. Principles of Hydropower Engineering . UNESCO – IHE. (1970). Prişcu. Orientări actuale în hidroenergetică. R. (2008). Iorgulescu. Water power development. (1986). V. (1969). Editura Tehnică. În Manualul inginerului hidrotehnician. Editura Tehnică. Prişcu. 77 . Cogălniceanu. S. Development of Dam Engineering in the United States. W. Jorde. Hidroconstrucţia 1950-2005.K. Cojocar. Akademia Budapest.BIBLIOGRAFIE Breabăn. Issue 4.. (2005). Pavel. E. (1967)..Tradiţie şi modernitate. (1988). Bucureşti. F. (2001). Microsoft® Jiazhu. Trondheim. (1991). Luca.V. Sommer. M.New Delhi. (1933). (2000). V.encarta.. Amenajări hidroenergetice. Progress at Three Gorges: the World largest water resources project.. Gh. (2007). IRE. Kharagpur.. Vol. R.. CE IIT. Encarta® Online Encyclopedia. Bucureşti. Bogdan. Lesson 1. Davis. K. Chadwick. Volumul II. University of Colorado Boulder. Cogălniceanu. (1970). Bucharest.G. A. A. Bucureşti.

hydrop. 78 . schemelor hidroenergetice. www.pub. (2006).3. (2006).hydrop.ro / Cap. US Department of the Interior publications. Denver.2. Lacul de acumulare UPB.pub.ro/vn_cap12.UPB.hydrop. (2006). Wikipedia.ro / Cap. Power Resources Office (2005). www.org.pdf. (2008).pub. Hidroenergetica. Hydroelectic Power. Hidroenergetica. Generalităţi asupra UPB. http://www. Renewable energy. Hidroenergetica. http:// Wikipedia. USBR.

Investiţia (Inv) reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea uzinei hidroelectrice.1) Puterea instalată Energia produsă într-un an 79 . panta şi secţiunea galeriei sau a canalului de fugă). Scopul amenajării este fructificarea maximă.1. între aceste două tendinţe se face prin calcule energo-economice. Cheltuiala anuală de exploatare (Cae) reprezintă costurile de operare (inclusiv salarii). economic avantajos. în condiţii rentabile economic. Indicatorii economici principali sunt investiţia şi cheltuielile anuale. reparaţii curente şi capitale ale echipamentelor. 3. Stabilirea unui echilibru raţional. INDICATORII TEHNICO – ECONOMICI AI UHE Centrala hidroelectrică sau. stabilrea parametrilor energetici ai uzinei (înălţimea barajului şi volumul util al lacului de acumulare. precum şi dimensionarea circuitului hidraulic (arii de scurgere pentru aducţiuni şi derivaţii forţate. uzina hidroelectrică este caracterizată de puterea instalată Pi şi de energia produsă în anul hidrologic mediu E. care pot compensa surplusul de cost. cheltuielile anuale de exploatare se exprimă sub forma: Cae = cp Pi + cc pc E (3. puterea instalată şi numărul şi tipul grupurilor).3 STABILIREA PARAMETRILOR ENERGETICI ŞI DIMENSIONAREA UHE Dimensionarea unei amenajări hidroenergetice implică alegerea variantei de schemă de amenajare. a potenţialului energetic al sectorului amenajat prin producere de energie hidroelectrică. etc. dar şi costurile de realizare a lucrării. Parametrii energetici şi dimensiunile circuitului hidraulic afectează direct energia hidroelectrică produsă. mai general. Pe de altă parte mărirea parametrilor energetici şi a dimensiunilor circuitului hidraulic conduce la costuri de investiţie mai mari dar şi la încasări mai mari din energia produsă. În cazul general al unei centrale electrice care consumă combustibil pentru producerea energiei electrice. de întreţinere curentă a uvrajelor. debitul instalat. Valorile mai mici ale parametrilor energetici şi dimensiunile mai mici reduc costul investiţiei dar şi încasările din energia produsă.

CONDIŢII PENTRU COMPARAREA VARIANTELOR Relaţiile dintre parametri şi dimensiunile diferitelor elemente ale unei amenajări hidroenergetice. climatizare. iluminat. precum şi costul investiţiei şi a cheltuielilor anuale de exploatare.2) pc = Cat / E (lei/kWh) reprezintă preţul de cost mediu al energiei produse. .unde: cp sunt cheltuieli anuale specifice.) şi poate fi neglijat în comparaţie cu celelalte cheltuieli. Din această cauză. iar cel de al diolea termen reprezintă cheltuieli variabile. datorită volumului mare de construcţii implicate în realizarea lor.calculul valorii indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare variantă studiată. centralele hidroelectrice au investiţia specifică mare. pe lângă cheltuielile de exploatare şi prelevătrile de amortizare a investiţiei: Cat = A * Inv + Cae unde apare A cota de amortisment. calitatea energiei (de vârf. Primul termen al relaţiei reprezintă cheltuieli fixe. (3. determinându-se pentru fiecare variantă puterea instalată sau asigurată. Indicatorii tehnico-economici specifici se obţin din indicatorii de bază: iP = Inv /P (lei /kW) reprezintă investiţia specifică. Comparativ cu celelalte tipuri de centrale electrice.2. proporţionale cu puterea instalată. pc preţul de cost al combustibilului convenţional (lei / tonă). de semivârf sau de bază). cantitatea de energie produsă într-un an. cc este consumul specific de combustibil convenţional (tonă / kWh). Cheltuielile anuale totale (Cat) includ. costul investiţiilor şi cheltuielile anuale pentru exploatere nu se pot exprima în formulări matematice exacte. În cazul uzinelor hidroelectrice. dar pentru comparare variantele trebuie să fie comparabile. datorită faptului că nu este afectat de costul pentru combustibil iar amortismentul este mai mic datorită duratei mari de viaţă a uzinei hidroelectrice. Selecţia se face prin comparare de variante. în cazul în care variantele nu sunt comparabile. considerate direct proporţionale cu puterea instalată (lei/kW). 80 . efectul lor energetic. 3. pentru fiecare parametru sau dimensiune. propoprţionale cu energia produsă. cel de al doilea termen este foarte mic (consumul propriu al centralei pentru instalaţiile de răcire. Analiza comparativă a eficienţei variantelor de realizare a unui proiect de investiţii în energie comportă mai multe etape: . mai multe variante. ele sunt aduse la comparabilitate prin echivalare.analiza comparabilităţii variantelor din punctul de vedere al puterii instalate şi a cantităţii şi calităţii energiei produse. operare etc. dar preţul de cost al energiei este mic. la selecţia parametrilor energetici sau a dimensiunilor obiectelor amenajării este necesar să se examineze.

Aducerea la echivalenţă a variantelor Echivalarea calităţii energiilor produse În funcţie de încadrarea în curba de sarcină centrala hidroelectrică poate produce energie de vârf (Ev). Pentru a se ţine seama de contribuţiile diferite în sistemul energetic ale variantelor de UHE studiate se introduce echivalentul în bază al energiei produse. pe baza unui criteriu de selecţie. de volumul de regularizare al lacului şi de debitul afluent. Se admite că puterea necesară 81 . Într-un sistem de reglementări raţional stabilit de autoritatea energetică (sau într-o piaţă energetică liberă) preţurile celor trei tipuri de energie diferă. în timp ce pentru uzinele hidroelectrice cu lacuri de acumulare mari. care se calculează cu relaţia: Ee. climatizare. Echivalarea variantelor din punct de vedere al puterii Pentru centralele pe firul apei echivalarea se face pentru puterile asigurate. 3.b şi Et se aleg variantele cu (Ee. Echivalarea variantelor din punct de vedere al cantităţii de energie produsă Pentru analiza comparativă se aleg n variante de amenajare (j= 1.1.b ) j ] + [( Et ) j − ( Et ) min ] (3. la care puterea asigurată este practic egală cu puterea instalată.. cum ar fi timpul minim de recuperare a investiţiei.2. Pentru ca celelalte variante să devină echivalente cu varianta ideală.compararea variantelor luate în considerare şi alegerea celei mai bune variante. n). Consumul tehnologic corespunde energiei consumate pentru operarea uzinei (răcire. energie de semivârf (Esv) sau energie de bază (Eb). Ech = [( Ee. fiecărei variante j treebuie să i se ataşeze câte o centrală de echivalare capabilă să producă anual: (∆Ee. Preţul de achiziţie al energiei de vârf (pv) este mai mare decât preţul de achiziţie al energiei de semivârf (psv) şi semnificativ mai mare decât preţul de achiziţie al energiei de bază (pb).b ) j . iluminat etc). Pe baza şirurilor de valori Ee. cu producţie maximă şi cu consum propriu minim.b = E b + psv Esv + pv Ev b b p p (3. Pa sau Pi .b ) max − ( Ee. fiecare având o producţie anuală de energie echivalentă în bază (Ee. De cele mai multe ori în cursul unui an o UHE produce mai multe feluri de energie în funcţie de sezon. beneficiul maxim. care lucrează în tandem cu centrala hidro j. echivalarea se face pentru puterea instalată. cheltuelile anuale totale minime.b)j şi un consum propriu tehnologic (Et)j. Notaţia P semnifică în continuare.3) În comparaţiile implicate în procesul de selecţie / dimensionare energia atribuită unei variante este energia echivalentă în bază. cheltuelile actualizate totale minime. după caz.b)max şi (Et)min.4) Centrala de echivalare se consideră a fi o termocentrală cu combustibili fosili.

UHEj CTEj. Variantele de UHE care intră în comparaţie au cuplate centrale de echivalare.Ech = ip.2. Ech = ( P) max − ( P) j (3. cele n variante (j= 1. sau legate de pierderea de energie pe liniile de transport. incluse în analiză sunt caracterizate de puterile (P)j . care compensează deficitul de putere al variantei j. În aceste condiţii.1 se prezintă sugestiv conceptul de echivalare.6) (3.b)j (∆P ) j .Ech (3. care are implicaţii în puterea de rezervă pentru reparaţii. indicatorii devin: Investiţia: unde: Inv = (Inv)j + (Inv)j.5) Şi de această dată centrala de echivalare. legate de fiabilitatea variantelor.1.Ech (P)j . atunci când amplasamentele variantelor comparate sunt mult diferite ca poziţie în teritoriu. Ech (∆E e. (Ee. În figura 3. Ech .b ) j . n).7) 82 . Se alege dintre acestea varianta cu (P)max.2. Ilustrarea grafică a conceptului de aducere la echivalenţă 3. În anumite situaţii se impun şi alte echivalări.Ech (∆P)j.acoperirii consumului tehnologic este cu mult mai mică decât puterea centralei şi deci că nu este necesară o echivalare şi după acest parametru secundar. Indicatori de comparaţie Indicatorii de comparaţie sunt cheltuielile de investiţie şi cele care decurg din recuperarea investiţiei şi cheltuielile anuale de exploatare. Ech Figura 3. Pentru ca celelalte variante să devină echivalente cu varianta maximală trebuie să li se asocieze câte o centrală de echivalare cu puterea: (∆P ) j . se alaege a fi o termocentrală fictivă cu puterea (∆P ) j .Ech (Inv)j. Detalii privind aceste echivalări sunt în referinţa Cogălniceanu (1986) din lista bibliografică a capitolului. Datorită faptului că pentru comparaţie variantele de UHE analizate devin echivalente numai prin ataşarea unei centrale de echivalare.

1.Ech şi Schema 2 InvS2 = (Inv)2+ (Inv)2. Dacă pentru amenajarea sectorului de râu se propun schemele de amenajare (1) şi (2). care variază în funcţie de etapă şi de conjuctura economică. considerate direct proporţionale cu puterea instalată (lei/kw) şi cc şi pc care reprezintă consumul de combustibil convenţional şi respectiv preţul combustibilului convenţional. selecţia se face prin comparare de perechi de variante.Ech (3. Selecţia variantei de schemă de amenajare Atunci când pentru alegerea schemei de amenajare şi a parametrilor nominali aferenţi se acceptă criteriul termenului de recuperare normat. caracterizate prin: Schema 1 InvS1 = (Inv)1+ (Inv)1. CRITERII DE SELECŢIE ŞI DE DIMENSIONARE 3.8) În relaţia (3..Ech este investiţia specifică (lei/kW) pentru realizarea unei centrale de echivalare.b)j.10) (Cae)1 .InvS1 (3. 83 .Ech CaeS2 = (Cae)2 + (Cae)2.3.Ech CaeS1 = (Cae)1 + (Cae)1. 3.n.3. atunci varianta de schemă 2 este preferată faţă de schema 1 dacă recuprarea diferenţei de cost al investiţiei prin reducerea cheltuielilor de exploatare se face într-un timp Tr: Tr = InvS2 .Ech atunci schema cu investiţia proprie mai mare conduce în mod normal la o reducere a cheltuielilor anuale de exploatare (prin reducerea investiţiei în centrala de echivalare şi a cheltuielilor anuale pentru producerea energiei în centrala de echivalare ca urmare a reduceri pierderilor de putere şi de energie în varianta mai scumpă): Dacă pentru InvS2 > InvS1 se obţine CaeS2 < CaeS1 .n .Ech + cc pc (∆Ee.9) (3. Cheltuielile anuale de exploatare: Cae = (Cae)j + (Cae)j. Criterii bazate pe durata de recuperare a investiţiei Un prim set de criterii acceptă un termen normat de recuperare a investiţiei Tr.9) au intervenit notaţiile cp care reprezintă cheltuielile anuale specifice pentru centrala de echivalare.(Cae)2 mai mic decât timpul de recuperare normat Tr < Tr.Ech = cp (∆P)j.în care ip. În etapa actuală (anii 2005 . 2008) termenul de recuperare normat pentru amenajările din România poate fi stabilit între 15 şi 25 de ani..Ech unde cheltuielile anuale de exploatare pentru centrala de echivalare sunt: (Cae)j.

Aceasta se calculează ca fiind dobânda la dobânda capitalizată succesiv. Pentru o variantă j cheltuielile anuale totale se exprimă sub forma: 1 [ (Inv)j + (Inv)j. cheltuielile anuale de exploatare – depind de timpul de realizare a investiţiei. pantele hidraulice şi alte dimensiuni ale obiectelor din schema de amenajare. care se compară cu rata medie a dobânzii d. Înainte de compararea unor sume băneşti încasate sau cheltuite la momente diferite de timp.costul investiţiei. câştigul se determină prin dobânda simplă. La analiza eficienţei unui proiect de investiţii energetic se ia ca moment de referinţă începutul livrării de energie în sistem .3. deci orice altă acţiune ar trebui să aibă o rată de eficienţă cel puţin egală cu d. de durata de viaţă a componentelor (echipamente şi construcţii) şi de evoluţia preţurilor în energetică şi nu numai. Expresia (3. Orice cheltuială se face cu o rată de eficienţă r de pe piaţă. Pentru a se putea compara valori băneşti cheltuite sau încasate la momente de timp diferite este necesară actualizarea acestora. pe întreg intervalul de operare. fie în criteriul Benefciu = max. Depunerea unei sume de bani la bancă asigură un cîştig prin dobînda d . Dacă operaţiunea durează mai puţin de un an. 3. acestea trebuie aduse la comparabilitate prin actualizarea lor faţă de un moment de referinţă unic.11) Raportul dintre investiţia totală şi timpul de recuperare normat este echivalentul cotei anuale de amortisment.n (3. se determină folosind unul dintre criteriile: .11). Pentru a se justifica actul investiţional. a cheltuielii anuale totale. se substitue. fie în criteriul Cat = min.Dimensionarea elementelor din schema de amenajare Ariile de curgere. pentru determinarea câştigului se utilizează dobânda compusă.Ech Catj = Tr. Criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime Indicatorii de comparare a variantelor de amenajare .cheltuieli anuale totale minime Cat = min . Noţiunea de actualizare Deţinătorul unei sume de bani (în cazul dat grupul financiar interesat de o investiţie în energetică) are două alternative: ori îi depune la bancă ori îi investeşte. de durata diferită de viaţă a variantelor şi de rata de amortizare diferită. Acest mod de calcul conduce la expresia: 84 . la care se adună dobânda la capitalul iniţial (V). Dacă operaţiunea durează mai mult de un an.beneficiu maxim Benefciu = pl E – Cat = max unde pl este preţul de livrare al energiei produse. Neglijarea acestor aspecte nu este deranjantă în cazul dimensionării elementelor circuitului hidraulic. care au efecte asupra energiei produse. a căror variante nu au durate diferite de viaţă şi la care o modificare de diametru sau de pantă nu are consecinţe majore asupra tehnologiei sau a duratei de execuţie. după caz.Ech ] + (Cae)j + (Cae)j. rata de amortisment.2. Sub această formă oricare dintre cele două criterii nu ţin însă seama de eşalonarea investiţiilor. câştigul obţinut în urma investiţiei trebuie să fie cel puţin egal cu dobânda oferită de bancă.

14) Pentru a se realiza importanţa actualizării. În esenţă.12) Parametrul economic care reflectă creşterea valorii în timp a banilor prin capitalizare se numeşte rată de actualizare. pentru investiţii. se consideră două exemple simple. Dacă se admite o dobândă de 10% pe an. În cel de al doilea exemplu. Dacă se amână momentul investirii cu 10 ani.61 CS. actualizarea înseamnă penalizarea cheltuielilor făcute în avans faţă de momentul de referinţă (începerea livrării de energie) şi bonificarea cheluielilor făcute ulterior momentului de referinţă. anumite cheltuieli de investiţii aferente UHE. pentru că se raportează la o monedă „forte”.13) Invers. care include şi rata inflaţiei f şi se utilizează în analizele efectuate în moneda curentă.59 CS . asfel că pentru a avea la momentul investirii suma V este suficient să fi avut la momentul de referinţă suma: Vt = V (1+d ) –t (3. Pentru aceleaşi condiţii ale pieţei de capital costul studiilor CS raportat la momentul de referinţă este CS-10 = (1+0.1)-5 = 0. Asfel 85 .1 unde s-au utilizat notaţiile: r – rata aparentă de actualizare. Pentru România.1)10 = 2. care nu ţine seama de devalorizarea în timp a monedei. (3. r’– rata reală de actualizare.62 ID.1)5= 1. atunci costul studiilor CS raportat la momentul de referinţă este CS-5 = (1+0. Relaţia între ratele reală şi aparentă de actualizare este: r = (1+r’) (1+f) . cum ar fi modernizarea drumurilor de acces ID se pot face ulterior momentului de referinţă (începerea livrării de energie). În primul caz. d sau după caz r – rata dobânzii sau rata anuală de actualizare.39 ID. atunci ID10 = ID (1+0.1)-10 = 0. pentru realizarea proiectului unei amenajări hidro studiile de teren s-au realizat conform programului. suma celtuită cu t ani mai târziu a putut fi depozitată în bancă în toţi aceşti ani şi a produs dobîndă. La o amânare a realizării proiectului din motive legate de autorizare. Dacă ar fi fost depozitată în bancă. Dacă suma ID se va investi cu 5 ani mai târziu.V’ = V (1+d)n sau V’ = V (1+r)n unde: V’reprezintă valoarea de primit la sfârşitul perioadei de depunere. cu rata dobânzii d. devansul studiilor faţă de momentul începerii livrării de energie devine 10 ani. sau rata reală de actualizare. V – valoarea depusă iniţial. printr-o planificare atentă. aceasta ar fi avut la momentul de referinţă valoarea: V-t = V (1+ d ) t (3. atunci valoarea actualizată devine ID5 = ID (1+0. rata reală de actualizare variază în gama 8-12%. n – numărul de ani de depunere. Suma cheltuită cu t ani în avans este blocată faţă de piaţa de capital. dar proiectul a devenit sursă de hidroenergie cu 5 ani mai tîrziu. f –rata inflaţiei. Aceasta poate fi rată aparentă de actualizare.în această etapă. Proiectul poate deveni chiar nerentabil dacă sumele CS sunt mari.

care semnifică punerea în funcţiune a UHE.2 Figura 3.... pentru obiectul respectiv se regăseşte o investiţie remanentă (Irem) care se va putea recupera prin postutilizare (utilizarea după durata de viaţă convenţională a UHE).de reduceri ale capitalului investit prin eşalonare pot fi element determinant în promovarea unui proiect... apoi turbinele. Fiecare dintre cele trei feluri de investiţii trebuie actualizată...2. După începerea exploatării. expropieri şi defrişări în zona dintre NNR şi nivelul maxim al lacului etc.. adică începerea livrării de energie în sistem. Pentru investiţia propriu-zisă se pleacă de la eşalonarea acesteia pe perioada de construcţie: Inv = I1 + I2 + I3 + .2. obiect de construcţie sau instalaţie tv < tf . Atunci când tv > tf . care este o durată convenţională în care se admite că se amortizează investiţia iniţială. sunt obiecte ale amenajării care au durata de viaţă semnificativ mai mare decât durata de funcţionare proiectată pentru amenajare. Perioade caracteristice în construcţia şi exploatarea unei UHE Momentul de referinţă este PIF. Aşa cum s-a amintit. perioadele caracteristice sunt: PIF – Începerea livrării de energie în sistem Începerea execuţiei Finalul exploatării tc tg tv. Perioada de realizare a UHE este tc + tg construcţia începând cu tc ani înainte de PIF şi fiind finalizată (gata) cu tg ani după PIF.+ Itc + Itc+1 + Itc +2 .. Dacă pentru un echipament... Pe de altă parte. Actualizarea investiţiei Pntru început se stabilesc perioadele careacteristice în derularea unui proiect şi categoriile de cheltuieli de investiţie care intră în procesul de actualizare. injectarea câmpurilor superiore la barajele arcuite. Costul implicat este denumit investiţie de înlocuire (Iînl). o serie de lucrări pot fi realizate sau terminate după începerea livrării de energie: amenajări la coronamentul barajului..+ Itc +tg (3. Cu referire la figura 3. În această categorie intră generatoarele. terminarea regularizării albiei din aval. atunci pe parcursul exploatării este necesară înlocuirea sau cel puţin reabilitarea acestuia. unele instalaţii auxiliare etc.1 tf Durata de funcţionare tv.15) 86 . o serie de echipamente îşi termină durata de viaţă tv înainte de durata de funcţionare proiectată pentru amenajare tf.

..14). Pentru o investiţie oarecare INV cu durata de viaţă tv recuperarea capitalului investit tv se poate face printr-o cotă anuală de amortizare ∆I astfel încât INV = ∑1 ∆I.. + Înainte de PIF + (1+ r) -1 I tc+1 + (1+ r) -2 I tc+2 + (1+ r) -3 I tc+3. unde k este denumit factor de actualizare.+ ∆I (1+r).20) Dacă se face actualizarea la momentul PIF a ratelor anuale de amortisment..= tv 1 – (1+r)-1 ∆I (3..tv. Este necesar de a se stabili cota de amortizare ţinând şi de această dată seama de actualizare. rezultă investiţia actualizată: Inv’ = (1+r) tc -1 I1 + (1+r) tc -2 I2 + (1+r) tc -3 I3 + ...17) Iînl’j = (1+r) . sau s-ar fi constituit un depozit bancar.+ ∆I (1+r).18) Pentru toate obiectele şi echipamentele din această catgorie investiţia de înlocuire actualizată este: Iînl’ = ∑j (1+r) .Din relaţiile (3.16) se scrie mai departe: Inv’ = k Inv..19) Investiţia remanentă a obiectelor j.... recuperată după n ani.. atunci valoarea peste n ani ar fi fost: ∆I = (1+r) n ∆Ianul n (3..tv....+.13) şi (3...j Iînlj (3. + (1+ r) –tg I tc+tg După PIF (3. cu tv. are o valoare mult mai mică când se face evaluarea economică la momentul punerii în funcţiune.+ ∆I (1+r).j > tf .. Dacă suma ∆I prelevată atunci ar fi fost investită în piaţa de capital.. este dată de suma ratelor de amortisment rămase de achitat după expirarea duratei de funcţionare proiectată pentru amenajare..16) Sintetic relaţia (3.....j < tf actualizată la momentul PIF are expresia: (3.21) ∆I [progresie geometrică cu raţia (1+r) ]= r 1 2 3 tv 87 . Dacă se admit cote egale ∆I nu se ţine însă seama de faptul că o sumă ∆I. Investiţia de înlocuire a unui obiect sau echipament j cu durata de viaţă tv.. atunci recuperarea investiţiei trebuie să se obţină din valorile actualizate anuale: INV = ∆I (1+r). folosind în loc de dobândă bancară d rata de actualizare r.j Iînlj (3..

Rezultă deci că valoarea corectă a ratei de amortizare este: r tv INV= A* INV ∆I = 1 – (1+r)-

(3.22)

unde factorul A depinde de durata de viaţă a obiectului sau a echipamentului ce se amortizează, dar şi de rata aparentă de actualizare. Importanţa actualizării cotelor de amortisment este cu atât mai mare cu cât durata de viaţă a obiectului este mai mare. Astfel, pentru tv = 10 ani, prelevarea de cote egale ar conduce la ∆I = INV / 10 = 0,1 INV, adică la A = 0,1, în timp ce cota actualizată după relaţia (3.22) este A= 0,162. Pentru tv = 50 ani, prelevarea de cote egale ar conduce la ∆I = INV / 50 = 0,02 INV, adică la A = 0,02, în timp ce cota actualizată după relaţia (3.22) este A= 0,108, adică de peste 5 ori mai mare. Ţinând seama de actualizarea cotelor de amortisment şi de faptul că investiţia remanentă a obiectelor j cu tv,j > tf este dată de suma ratelor de amortisment rămase de achitat după expirarea duratei de funcţionare proiectată pentru amenajare, valoarea actualizată a investiţiei remanente este pentru un obiect j: Irem’j = ∆I [ (1+r)- (
tf +1)

+ (1+r)- (

tf +1)

+ ............. (1+r)-

tv, j

]=

r tv,,j Inv,j [progresie geometrica cu ratia (1+r)-1] = 1 – (1+r)tf tv, j (1+r)- - (1+r)Inv,j tv, j 1- (1+r)-

(3.23)

Investiţia remanentă totală este suma investiţiilor remanente ale obiectelor cu tv,j > tf Irem’ = ∑ j Irem’j (3.24)

Actualizarea cheltuielilor anuale de exploatare Cheltuielile anuale de exploatare pot avea şi ele variaţii importante într-o perioadă aşa de lungă de timp cum este durata de funcţionare proiectată pentru amenajare tf. Pe lângă inflaţie mai apar schimbarea preţului combustibilului, modificări salariale etc. Dacă s-ar putea face o predicţie asupra acestor cheltuieli, ştiind pentru anul i valoarea cheltuielii anuale de exploatare Caei , atunci actualizarea ar urma calea firească:

tf
1

∑ Cae’ = (1+r) -1 Cae ,1 + (1+r) -2 Cae ,2 + ……(1+r) - tf Cae , tf

(3.25)

Pentru a depăşi însă acest inconvenient, se introduce noţiunea de cheltuială anuală de exploatare convenţională Cae,c . Teoretic valoarea acesteia se determină din egalarea sumelor (3.25) cu tf t (3.26) ∑ Cae’ = Cae,c [ (1+r) -1 + (1+r) -2 + ........+ (1+r) - f ]
1

88

iar în calculele energo-economice se ia valoarea: tf -t f ∑ Cae’ = Cae,c 1 – (1+r) 1 r

(3.27)

Evaluarea cheltuielilor actualizate totale Pentru o variantă j cheltuielile actualizate totale în UHE, fără a include deocamdată cheltuielile aferente centralei de echivalare, sunt: tf (3.28) CTAUHE = Inv’ + Iînl’ – Irem’ + ∑ Cae’
1

Investiţia totală actualizată este Inv’,T = Inv’ + Iînl’, iar investiţia remanentă se poate exprima în funcţie de investiţia totală actualizată, dacă se admite că prin investiţiile de înlocuire întreaga UHE va deţine o durată de viaţă tv > tf , aceaşi pentru toate obiectele. În aceste condiţii relaţia (3.28) se poate scrie sub forma ( a se vedea relaţiile (3.23) şi (3.27)): (1+r)- - (1+r)1- (1+r)1 - (1+r)- tf

tf

tv

CTAUHE = Inv’,T [ 1 -

tv

] + Cae,c 1 – (1+r)- f r
t

1 – (1+r)- f r

t

=

tf

= Inv’,T =

1- (1+r)

- tv

+ Cae,c

=
(3.29)

1 - (1+r) r

[

r tv Inv’,T + Cae,c ] 1 – (1+r)-

Din expresia (3.29) se remarcă faptul că pentru orice variantă de UHE, indiferent de tf indicatorii de comparaţie Inv şi Cae, factorul [ 1 - (1+r)- ] / r nu se modifică. Rezultă deci că alegerea duratei de funcţionare proiectate pentru amenajare tf nu este de natură să afecteze comparaţia dintre variante. Totuşi, este important să se aleagă această durată suficient de mare (peste 40 ... 50 de ani) pentru a se putea pune în evidenţă investiţiile de înlocuire.
Formularea criteriulu CTA = min Aşa cum s-a arătat în paragraful 3.2, variantele de UHE analizate devin echivalente pentru comparaţie numai prin ataşarea unei centrale de echivalare. Chiar dacă centrala de echivalare este o entitate fără realizare fizică efectivă, din punct de vedere economic aceasta este tot o investiţie, iar operarea ei implică de asemenea cheltuieli de exploatare. Actualizarea cheltuielilor totale aferente centralei de echivalare urmează acelşi proces cu cel descris pentru UHE. Ca urmare, expresia cheltuielilor totale actualizate pentru centrala de echivalare CTAEch va fi identică cu relaţia (3.29), intervenind de această dată Inv’,Ech şi Cae,Ech..

Dat fiind faptul că facorul [ 1 - (1+r)- ] / r din expresiile de tip (3.29) este invariant în procesul de selecţie şi de dimensionare, criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime CTA = min se reduce la minimizarea expresiilor din interiorul parantezelor tv mari. Pe de altă parte, factorul care multiplică investiţia şi anume r / [ 1 - (1+r)- ]

tf

89

este tocmai factorul de amortisment A din relaţia (3.22). Ca urmare, criteriul se scrie sub forma: care are forma finală: CTAUHE + CTAEch = min (3.30) (3.31)

CAT’ = A Inv’,T + Cae,c + AEch Inv’,Ech + Cae,Ech. = min

Dacă se compară formularea (3.31) cu formularea (3.11) a criteriului cheltuielilor anuale totale minime: Catj = 1 [ (Inv)j + (Inv)j,Ech ] + (Cae)j + (Cae)j,Ech = min Tr,n (3.11’)

se constată că, la prima vedere, cele două criterii CTA= min şi Cat = min au structura identică. Din acest motiv criteriul CTA = min se rescrie sub forma CAT’ = min, recunoscând că expresia (3.30) este de natura unei cheltuieli anuale actualizate. Deosebirile sunt însă esenţiale. În criteriul CAT’ = min intervin durata de execuţie şi eşalonarea investiţiei, durata de viaţă a obiectului sau a UHE şi fluctuaţiile prognozate ale cheltuielilor de exploatare (pentru a depăşi incertitudinile privind aceste fluctuaţii se fac scenarii şi studii de sensibilitate).
Modul de aplicare a criteriului La selecţia elementelor cu variaţie discretă, cum ar fi scheme diferite de amenajare (ca număr de captări secundare de exemplu), numărul de grupuri în centrală, etc. la care numărul de variante este limitat, pentru fiecare variantă se evaluează CAT’ cu relaţia (3.31) şi se alege varianta cu CAT’ = min.

La dimensionarea elementelor cu variţie continuă, cum sunt debitul şi puterea instalată, înălţimea barajului, diametrul galeriei de aducţiune sau al conductei forţate etc, parametrul de dimensionare (Qi , Pi , Hb , Dad, Dcf ) se notează cu X. Expresia (3.31) a criteriului se rescrie sub forma: CAT’ = CAT’UHE (X) + CAT’Ech (X) = min unde se diferenţiază CAT’UHE (X) = A Inv’,T (X) + Cae,c (X) cheltuielile aferente UHE propriuzise, crescătoare cu X şi CAT’Ech (X) = AEch Inv’,Ech (X) + Cae,Ech (X) cheltuielile aferente centralei de echivalare, descrescătoare cu X, dat fiind faptul că prin creşterea debitului instalat, a puterii, a căderii sau a ariilor de curgere varianta UHE se aproprie de varianta maximală şi deci centrala de echivalare se reduce ca putere şi ca livrare de energie . În situaţiile în care CAT’UHE (X) şi CAT’Ech (X) au exprimări analitice, condiţia de minim (3.32) se impune prin anularea derivatei I în raport cu X: (3.32)

90

∂ ' ' [ CATUHE ( X ) + CATEch ( X ) ] = 0 ⇒ X ∂X

(3.34)

În cele mai multe cazuri, definirea exprimărilor analitice este dificilă sau chiar imposibilă. Ca urmare, se recurge la o rezolvare grafică. Pentru 3...5 valori ale parametrului de dimensionare X se calculează numeric CAT’UHE (X) şi CAT’Ech (X). Reprezentarea lor pe acelaşi grafic (fig. 3.3) şi sumarea grafică permite trasarea curbei CAT’(X). Minimul curbei (sau zona de minim) defineşte valoarea optimă a parametrului X.

C CAT’at

CAT’(X)

CAT’Ech (X)

CAT’UHE (X)

X Xmin Xopt Xmax

Figura 3.3. Rezolvarea grafică a minimizării cheltuielilot anuale actualizate În paragraful următor se prezintă o serie de exemple de aplicare a criteriilor de selecţie şi de dimensionare la proiectarea unei UHE.
3.4. EXEMPLE DE APLICARE A CRITERIILOR ENERGO-ECONOMICE LA DIMENSIONAREA UNEI UHE 3.4.1. Determinarea puterii instalate

În paragraful 2.7.4 din capitolul 2 s-au definit puterea asigurată Pa şi puterea instalată Pi a unei UHE. Se reaminteşte faptul că puterea asigurată este puterea cu care UHE poate contribui la preluarea sarcinii maxime din sistemul energetic în condiţiile cele mai dificile de exploatare pentru centrală. Relaţia generală pentru puterea asigurată este:

Pa =
unde:

Eafluent + ∆Elac Ta

(3.35)

Eafluent este energia pe care o poate da cursul de apă în regim nebarat, la Qafluent în perioada dificilă;

91

∆Elac - energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în perioada critică; Ta - durata ( în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului de energie din sistem în perioada critică. Acestă durată depinde de modul de încadrare a UHE în curba de sarcină (vîrf, semivîrf, bază). În cazul UHE cu lacuri de acumulare mari, prin aportul lacului ∆Elac >> Eafluent şi ca urmare Pi = Pa . În schimb, la UHE pe firul apei, la care nu există contribuţia lacului Pa<< Pi. În cele ce urmează se prezintă modul de determinare a puterii instalate a UHE pe firul apei, sau a UHE cu lacuri mici, care realizează numai regularizări zilnice sau săptămânale. Dacă puterea instalată este mai mare decât puterea asigurată (Pi > Pa) cantitatea şi calitatea producţiei de energie livrate de UHE în sistem cresc, prin reducerea deversărilor şi prin utilizarea mai eficientă a volumului lacului de priză pentru turbinare în perioadele de vârf sau de semivârf de sarcină: ∆E = ∆Ev + ∆Esv + ∆Eb (3.36)

Pentru compararea de variante, implicată în procesul de dimensionare, se utilizează echivalentul în bază a surplusului de energie produsă (a se vedea relaţia (3.3)): ∆Eeb = ∆Eb + psv / pb ∆Esv + pv / pb ∆Ev (3.37)

în care intervin preţurile de achiziţie a energiei de vârf pv de semivârf psv şi de bază pb. În sistemul energetic se contează numai pe puterea asigurată şi, ca urmare, toate variantele cu Pi > Pa sunt egale din punct de vedere al puterii şi deci direct comparabile din acest punct de vedere. Puterea instalată minimă este chiar puterea asigurată. Dacă se alege o putere instalată mai mare decât puterea asigurată sunt necesare investiţii suplimentare, iar în exploatare sunt implicate cheltuieli de exploatare mai mari. Costurile suplimentare de investiţie provin din creşterea debitului instalat (cu efecte asupra dimensiunilor prizei, a aducţiunii şi a derivaţiei forţate) şi a echipamentelor centralei (turbine, generatori, clădirea centralei etc.). Aceste costuri suplimentare sunt justificate numai în măsura în care sunt compensate de surplusul de energie produsă. Pentru evaluarea costurilor suplimentare de investiţie, se admite că acestea sunt direct proporţionale cu creşterea puterii: ∆Inv’j = ∆iH ( Pi,j – Pa) (3.38)

unde Pi,j este puterea instalată în varianta j. Investiţia specifică ∆iH (lei/kW suplimentar instalat) se determină studiind pentru UHE două variante cu puterile instalate Pi,1 şi Pi,2 mai mari decât Pa . Pentru fiecare dintre acestea se evaluează costul de investiţie actualizat, obţinându-se Inv’1 şi Inv’2. Raportând diferenţa dintre investiţiile actualizate la variaţia puterii rezultă:

92

∆iH =

Inv’2 - Inv’1 Pi,2 - Pi,1

(3.39)

Pentru cheltuielile anuale de exploatare se admite, ca şi până acum, proporţionalitatea cu puterea centralei. Surplusul de cheltueli anuale de exploatare specifice ca urmare a creşterii puterii instalate se determină evaluând pentru variantele 1 şi 2 de mai sus cheltuielile de exploatare Cae1(c) şi Cae2(c). (c) din paranteze semnifică cheltuieli de exploatare convenţionale. Raportând diferenţa dintre acestea la creşterea puterii rezultă ∆Cae,H , adică cheltuielile anuale specifice (lei/kw suplimentar instalat). Cae2(c) - Cae1(c) ∆Cae,H = Pi,2 - Pi,1 (3.40) Utilizând indicatorii specifici, cheltuielile anuale totale actualizate pentru varinta j propriuzisă, cu puterea instalată Pi,j > Pa au expresia: CAT’ = A ∆iH ( Pi,j – Pa) + ∆Cae,H ( Pi,j – Pa) unde A este cota de amortisment, dată de relaţia (3.22). Având efecte energetice diferite variantele j nu sunt direct comparabile. Pentru a deveni comparabile, echivalarea variantelor j se face în raport cu varianta maximală, care are puterea instalată maximă Pi,M permisă de condiţiile din amplasament. Centrala cu puterea instalată maximă poate produce energia echivalentă în bază maximă Eeb,M şi respectiv surplusul de energie echivalentă în bază ∆Eeb,M faţă de varianta cu Pi = Pa. Pentru ca variantele j să devină comparabile, diferenţa dintre surplusul maxim de energie ∆Eeb,M , realizabil în varianta maximală, şi surplusul de energia echivalentă în bază ∆Eeb,j din varianta j, trebuie produsă de o centrală de echivalare. Centrala de echivalare este o ipotetică centrală cu combustibili fosili, care are consumul specific de combustibil convenţional cc (tonă / kWh) al cărui preţ este pc (lei / tonă). Costul anual total actualizat al unei variante j, care conţine şi costurile de echivalare are expresia: CAT’j = A ∆iH ( Pi,j – Pa) + ∆Cae,H ( Pi,j – Pa) + cc pc (∆Eeb,M - ∆Eeb,j)
Amortisment la surplusul de investiţie Cheltuieli de exploatare suplimentare Costul energiei produse în centrala de echivalare

(3.41)

(3.42)

Valoarea optimă a puterii instalate corespunde condiţiei CAT’j = min. Din expresia (3.42) se diferenţiază cheluielile suplimentare aferente uzinei hidroelectrice CAT’j (UHE) = A ∆iH ( Pi,j – Pa) + ∆Cae,H ( Pi,j – Pa) direct proporţionale cu Pi şi costurile energiei produse în centrala de echivalare CAT’j(Cech) = cc pc (∆Eeb,M - ∆Eeb,j) 93 (3.44) (3.43)

care scad odată cu creşterea lui Pi şi apropierea acesteia de varianta maximală. Rezolvarea problemei de minim se face pe cale grafică. După cum se poate urmări în figura 3.4, domeniul de variaţie pentru Pi este cuprins între Pa şi Pi,M. Analizând mai multe variante pentru Pi , minim trei, se evaluează de fiecare dată CAT’j (UHE) şi CAT’j(Cech). Prin punctele de calcul se trasează dreapta aferentă lui CAT’j (UHE) şi curba aferentă lui CAT’j(Cech). Sumarea lor grafică defineşte CAT’(Pi) din relaţia (3.42) . Minimul curbei conduce la Pi optim.
CAT’
CAT’(Pi)

CAT’ (Cech) CAT’ (UHE)

Pa

P i, optim

Pi,M

Pi

Figura 3.4. Determinarea puterii instalate optime Zona de minim a curbei CAT’ este rlativ extinsă. În acelaşi timp puterile instalate ale UHE au valori rezultate din puterile nominale ale grupurilor, uzual rotunjite la MW.
3.4.2. Determinarea înălţimii barajului

Procedeul prezentat în acest paragraf se referă la barajele care realizează acumulări cu utilizare predominant energetică. În cazul lacurilor de acumulare cu folosinţe multiple suma cerinţelor de volume de apă ale folosinţelor determină volumul acumulării iar din curba volumelor caracteristică amplasamentului rezultă înălţimea barajului. Pentru o uzină hidroelectrică, înălţimea barajului are consecinţe energetice atât prin căderea asigurată, cu efect direct asupra puterii, cât şi prin volumul util creat, cu efect direct asupra cantităţii şi calităţii energiei produse în anul hidrologic mediu. Condiţiile morfologice şi geologice ale amplasamentului limitează superior înălţimea barajului la Hb,M. Există de asemenea o înălţime minimă Hb,min, necesară captării debitului turbinat. Înălţimea optimă a barajului se caută în domeniul (Hb,min ... Hb,M ) şi se determină prin compararea cheltuielilor din investiţie pentru baraj şi din exploatarea centralei deservite de baraj cu costul investiţiei şi a producerii energiei în centrala de echivalare. Se utilizeză criteriul cheltuielilor anuale totale actualizate. Pentru o înălţime de baraj dată se determină puterea instalată Pi . În cazul lacurilor cu volume utile mici se utilizează procedeul descris în paragraful precedent. Pentru barajele care formează lacuri de acumulare mari, puterea instalată este egală cu puterea asigurată şi, după cum se vede din relaţia (3.35), depinde de volumul util al

94

lacului şi de modul de încadrare a centralei hidroelectrice în graficul de sarcină. Odată stabilită puterea instalată şi încadrarea în graficul de sarcină se determină pentru anul hidrologic mediu energia produsă şi echivalentul în bază al acesteia Eeb . Pentru barajul de înălţime mximă Hb,M, care crează varianta energetică maximală (reperul de echivalare a restului variantelor) puterea instalată este Pi,M iar cantitatea de energie echivalent bază produsă în anul hidrologic mediu este Eeb,M. Un baraj de înălţime Hb,j este caracterizat pe de o parte prin costul de investiţie actualizat Inv’j = k Invj (care ţine seama de valoare, de durata de execuţie şi de eşalonare), iar pe de altă parte de efectele energetice (puterea instalată Pi,j şi cantitatea de energie echivalent bază produsă în anul hidrologic mediu Eeb,j). Costurile anuale de exploatare a centralei sunt proporţionale cu puterea instalată. În cadrul criteriului CAT’ = min se utilizează cheltuielile anuale de exploatare convenţionale Cae’(Pi ) . Datorită faptului că puterea instalată depinde la rândul ei de înălţimea barajului, se stabileşte dependenţa cheltuielilor anuale de exploatare convenţionale de înălţimea barajului Cae’(Hb,j ). Pentru ca varianta j a UHE, cu înălţimea barajului Hb,j , să poată intra în comparaţia de selecţie a variantei optime pentru înălţimea barajului, aceasta trebuie adusă la echivalenţă cu varianta maximală. Variantei j i se ataşeată o centrală de echivalare având puterea ∆Pj, Ech = Pi,M - Pi,j şi care produce anual ∆Ej,Ech = Eeb,M - Eeb,j. Cheltuielile anuale aferente centralei de echivalare sunt: AEch Inv,Ech + cc pc (Eeb,M - Eeb,j ) = ip,Ech (Pi,M - Pi,j) + cc pc (Eeb,M - Eeb,j )

= AEch unde AEch

(3.45)

ip,Ech
cc pc

este cota de amortisment pentru centrala de echivalare; este investiţia specifică (lei/kW) pentru realizarea unei centrale de echivalare; reprezintă consumul de combustibil convenţional; preţul combustibilului convenţional.

Cheltuiala anuală totală actualizată pentru varianta j, adusă la echivalenţă cu varinta maximală este (cu AUHE amortismentul pentrun UHE): CAT’j = AUHE Inv’j + Cae’(Hb,j ) + A(Hb ) +AEch ip,Ech (Pi,M - Pi,j) + cc pc (Eeb,M - Eeb,j ) (3.46)

B(Hb ) în care se pun în evidenţă termenul A(Hb ) care provine din investiţia în baraj şi este crescător cu înălţimea barajului şi termenul B(Hb ) care provine din echivalarea variantei şi este descrescător cu înălţimea barajului. 95

Rezolvarea problemi de minim CAT’(Hb ) se face pe cale grafică. Analizând mai multe variante pentru Hb , cel puţin trei, se evaluează de fiecare dată A(Hb) şi B(Hb ). Prin punctele de calcul se trasează curbele A şi B. Sumarea lor grafică defineşte CAT’(Hb ). Minimul curbei conduce la Hb optim (fig. 3.5).

Figura 3.5. Determinarea înălţimii optime a barajului Dacă această înălţime de retenţie se poate obţine cu baraje de tipuri constructive diferite, atunci la alegerea tipului de baraj trebuie avute în vedere pe lângă costul investiţiei şi unele aspecte energetice. Tipul de baraj are efecte directe asupra duratei de execuţie şi a eşalonării alocării fondurilor de execuţie. Ambele aspecte au consecinţe asupra valorii actualizate a investiţiei Inv’. Momentul de referinţă pentru actualizarea cheltuielilor este PIF –ul. Pentru anumite tipuri de baraje începerea turbinării se face la cote restricţionate. Este cazul barajelor de umplutură cu mască amonte, unde ridicarea nivelului în lac se face cu paliere de cotă constantă pentru a permite consumarea deformaţiilor induse de presiunea hidrostatică şi acomodarea măştii cu aceste deformaţii. În această perioadfă a primei umpleri se pierde energie, atât prin descărcarea de debite prin golirile de fund, pentru a controla nivelul în lac, cât şi prin uzinarea la cote mai joase. Aceste pierderi trebuie incluse în calculele de optimizare. După ce uzina începe livrarea de energie electrică în sistem, anumite tipuri de baraje impun restricţii asupra regimului de exploatare. Astfel, în cazul barajelor arcuite, la 2.. 3 ani de la umplerea lacului, este necesară golirea lacului şi menţinerea acestuia la cote coborâte pentru a se realiza reinjectarea rosturilor. Şi de această dată se înregistrează pierderi de energie prin descărcarea de debite în aval şi uzinarea la căderi reduse. Procedeul de stabilire a înălţimii optime a barajului, în formularea prezentată în acest paragraf, permite recunoaşterea acestor efecte energetice. Trebuie însă subliniat faptul

96

că primordiale în selecţia tipului de baraj sunt condiţiile geologice şi morfologice ale amplasamentului.
3.4.3. Determinarea diametrelor derivaţiei

Derivaţiile UHE mixte, care fac obiectul paragrafului, sunt alcătuite din galeria de aducţiune şi apoi din conductele forţate sau din galeria forţată. Căderea brută şi debitul instalat al UHE se consideră cunoscute, aceşti parametri energetici fiind determinaţi în prealabil. Tranzitarea debitului instalat prin derivaţie conduce la pierderi de sarcină şi deci, prin reducerea căderii nete, la pierderi de putere şi de energie. Dacă se aleg diametre mici costul de investiţie al derivaţiei scade dar vitezele de curgere sunt mai mari, conduc la pierderi de sarcină mai mari şi deci la pierderi energetice mai mari. Echilibrul raţional dintre costurile anuale totale, generate de amortizarea investiţiei dar şi de costurile de exploatare, inclusiv cele aferente centralei de echivalare, conduce la soluţia optimă. Se utilizează criteriile bazate pe durata de recuperare a investiţiei şi anume criteriul cheltuielilor anuale totale minime sau criteriul beneficiului maxim (a se vedea paragraful 3.3.1). De oarece în cazul unei galerii sau a unei conducte diferenţele de diametru nu conduc la schimbarea timpului de execuţie a acestora, sau la modificarea eşalonări investiţiei, nu este necesară actualizarea investiţiei. De asemenea în acestă situaţie particulară investiţiile de înlocuire se neglijează, dat fiind faptul că echipamentele hidromecanice aferente, cu timpi de viaţă mai reduşi decât ai galeriei sau ai conductei forţate (g