You are on page 1of 152

Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T.

Popa” Iasi
Facultatea de Medicina
Disciplina de Informatica medicala si biostatistica
Prof. Univ. Gabriela Georgescu















1.Biostatistica curs & lucrari practice an I / III / IV MG / AMG

2.Baze de date curs & lucrari practice an I MG / AMG

3.MS Power Point curs & lucrari practice an I MG

4.MS Excel curs & lucrari practice an I MG














Biostatistica. curs & lucrari practice 3

Elemente de Biostatistică



8.1. Noţiuni de bază

Statistica este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi analizarea numerică a fenomenelor de masă. Ea
studiază latura cantitativă a fenomenelor, legile statistice manifestându-se sub formă de tendinţe.
Biostatistica interesează aplicarea statisticii fenomenelor biologice, incluzând biologia umană,
medicina şi sănătatea publică. Statistica este o ramură a matematicii aplicate dezvoltată din teoria
probabilităţilor şi este fundamentată pe toate ştiinţele experimentale: fizica, biologia, sociologia,
chimia, etc.
Prelucrarea datelor statistice cu ajutorul unor formule matematice este necesară pentru a ne ajuta să
înţelegem fenomenele mai puţin evidente.
Observaţiile sunt transformate în înregistrări numerice. Statistica este instrumentul matematic ideal
pentru analiza lor.


Detalii interesând inferenţa statistică
1. Studiul – reprezintă o organizare ştiinţifică a sarcinilor cu definirea unei mulţimi de
obiective.
2. Rezumatul – este un studiu al cărui scop este să evalueze condiţiile care există în natură
şi modificările oricât de neînsemnate (mici).
3. Experimentul – este un studiu care modifică condiţiile existente într-o manieră definită
pentru a evalua efectele unuia sau mai multor “tratamente”.
4. Unitatea – este cel mai mic obiect sau individ care poate fi investigat, sursa informaţiei de
bază.
5. Populaţia – este un foarte mare grup de unităţi cu privire la care sunt făcute inferenţe
ştiinţifice.
6. Parametrul – este o caracteristică a populaţiei.
7. Descrierea – este o descriere detaliată a prelucrărilor prin care vom obţine informaţia.
8. Analiza – este activitatea privind colectarea şi extragerea informaţiilor numerice din
unităţile selectate pentru studiu.
9. Eşantionul – reprezintă un subset de unităţi din populaţie.
10. Statistica – este o caracteristică a şirului, utilizată pentru realizarea inferenţelor.
11. Variabila – este o caracteristică observabilă pe unităţi.
O populaţie de unităţi este un grup de entităţi având aceleaşi caracteristici cuantificabile.
O unitate poate fi: popor, maşini, animale, bacterii, familii sau orice alte entităţi.
O populaţie de observaţii este un grup care constă în valori numerice ale unei caracteristici
cuantificabile determinate pentru fiecare membru al populaţiei de unităţi.
Un eşantion de unităţi este o submulţime finită de unităţi din populaţia de unităţi.
Un eşantion de observaţii este o submulţime finită din populaţia de observaţii.
Ex: Analiza parametrilor de tipul vârstă, sex, înălţime, greutate pentru un grup de pacienţi.






8.2. Variabile aleatoare. Distribuţii

O variabilă aleatoare este o cantitate care ia valori diferite sau mulţimi de valori cu probabilităţi
variabile.
Un tabel, grafic sau expresie matematică dând probabilităţi cu care o variabilă aleatoare ia diferite
valori sau mulţimi de valori se numeşte distribuţia variabilei aleatoare.
O distribuţie indică pentru o populaţie de observaţii frecvenţele relative cu care diferite valori sau
mulţimi de valori aleatoare apar. Când vorbim despre medie, varianţă, deviaţie standard, mod sau orice
altă statistică descriptivă a distribuţiei, ne referim la întreaga populaţie de observaţii.

8
Biostatistica. curs & lucrari practice 4
Media populaţiei µ µµ µ
Varianţa populaţiei σ σσ σ
2

Deviaţia standard a populaţiei σ σσ σ
Media eşantionului
x
Varianţa eşantionului S
2

Deviaţia standard a eşantionului S
Mărimea eşantionului n

Modulul – reprezintă valoarea a cărei frecvenţă este cea mai mare.
Mediana – reprezintă valoarea de la mijlocul eşantionului.

Pentru un grup de valori numerice experimentale, prima operaţie este ordonarea lor. Pentru fiecare
valoare a datelor numerice numărul se reţine numărul de apariţii. Acesta reprezintă frecvenţa.
Mulţimea valorilor efective ale frecvenţelor constituie distribuţia frecvenţelor, pe care o putem
reprezenta într-un tabel sau pe un grafic.
Observarea statistică a diverselor boli sau fenomene s-a făcut din antichitate; primele statistici
adevărate s-au făcut în sec. XVII, de către John Grownt, care a făcut primele recensăminte de bolnavi
în timpul unor epidemii de ciumă din Londra, construind tabele de natalitate şi mortalitate. Termenul
de “biostatistică” a fost introdus în 1772, de către Achenwald, matematician german. Pearson,
matematician şi statistician englez, a condus revista de biostatistică “Biometrika”; în 1900 a introdus
testul χ
2
. Un alt nume important este cel al lui Francisc Gatton, expert în probleme de ereditate.


8.3. Statistică descriptivă
8.3.1. Descrierea unei serii statistice
O serie statistică este constituită dintr-un ansamblu (mulţime) de valori numerice – rezultat al unei
observaţii.
O serie statistică poate fi: numărul de băieţi într-un grup de familii, înălţimea, greutatea, procentul
urinar sau sanguin al metabolismului într-un grup de bolnavi.
Prima etapă a activităţii în analiza statistică a datelor constă în ordonarea rezultatelor obţinute,
prezentarea sub o formă facilă şi accesibilă, care să ne ofere o descriere cât mai fidelă a fenomenului
studiat.

8.3.2. Ordonarea datelor. Distribuţie de frecvenţă
Considerând un grup de valori numerice experimentale ale tipului pe care îl cităm, rezultatele sunt
obţinute într-o ordine oarecare. Etapa de ordonare crescătoare sau descrescătoare poartă numele de
“punerea în ordine a datelor”. Se înscrie pentru fiecare valoare observată x, numărul F de apariţii, care
se va numi frecvenţa (efectivul) valorii.
Mulţimea valorilor efective ale frecvenţelor respective constituie distribuţia frecvenţei, care se poate
prezenta printr-un tabel.

Ex 1: Se studiază numărul de băieţi în 1877 familii de 7 copii. Rezultatele sunt prezentate în funcţie de
numărul x de băieţi, cuprins între 0 şi 7. Se observă fiecare dintre aceste valori, care indică efectivul F
= numărul de apariţii întâlnite, adică numărul de familii având acest număr de copii.
Număr de băieţi
X
Număr de familii F Frecvenţa
f=F/n
Procentajul
100*f
0 22 0.01 1
1 112 0.06 6
2 285 0.15 15
3 470 0.25 25
4 513 0.27 27
5 320 0.17 17
6 132 0.07 7
7 23 0.01 1
Total 1877 1 100
Tabelul 8.1: Distribuţia numărului de băieţi în 1877 familii cu câte 7 copii

Biostatistica. curs & lucrari practice 5
8.3.3. Gruparea datelor în clase
Când valorile studiate variază continuu, cum este cazul greutăţii şi al înălţimii, al procentului de
substanţă umorală etc., adică atunci când variabila poate lua toate valorile posibile într-un interval dat,
diferitele valori observate pot fi foarte numeroase. Distribuţia de frecvenţă este foarte dispersată.
De aceea este necesară reducerea numărului de valori posibile. Se împarte domeniul de variaţii
posibile într-un număr de intervale sau clase în interiorul cărora se grupează toate valorile care cad în
intervalul corespunzător.
Ex 2: Se studiază distribuţia greutăţii într-un grup de 100 adulţi normali de sex feminin. Greutatea
variază între 41 – 74 kg. Se împarte domeniul de variaţie în intervale de 5 kg (40 – 44, 45 – 49, 50 –
54, …), care constituie clase în interiorul cărora se grupează toţi subiecţii a căror greutate este
cuprinsă între limitele intervalului; mulţimea acestor subiecţi constituie efectivul clasei.
Clase
x
Efectiv
F
Frecvenţa
f=F/n
Procentaj
100*f
40-44 5 0.05 5
45-49 12 0.12 12
50-54 31 0.31 31
55-59 31 0.31 31
60-64 16 0.16 16
65-69 3 0.03 3
70-74 2 0.02 2
Total N=100 1 100
Tabelul 8.2: Distribuţia greutăţii a 100 adulţi de sex feminin

Intervalul de clasă
Are importanţă precizarea domeniului claselor alese, numit “interval de clasă”, care trebuie să fie în
principiu acelaşi pentru toate clasele; intervalele de clasă trebuie de asemeni să fie alăturate şi fără
suprapuneri. Intervalele de clasă se pot preciza în trei moduri (Figura 8.1, tabel 8.3):











Figura 8.1: Alegerea intervalelor de clasă

• Indicând, ca în exemplul precedent, măsurile limită ale fiecărei clase, adică cea mai mică şi cea
mai mare măsură înaintea apartenenţei la clasă, ţinând cont de precizia măsurătorii.
• Indicând ceea ce se numeşte “limitele reale” ale fiecărei clase, adică cea mai mică şi cea mai
mare dintre valorile teoretice ale variabilei în această clasă; de altfel, limita superioară a unei
clase şi limita inferioară a clasei următoare coincid, ca de exemplu valoarea 44.5 pentru clasele
(39.5 .. 44.5) şi (44.5 .. 49.5).
• Indicând valoarea care se găseşte exact în centrul clasei, numită “punct median” al clasei, şi care
este dată de semisuma limitelor unei clase, ca de exemplu 42, 47, 52 etc.
Măsuri
limită
Limitele
reale
Puncte
mediane
Efective

40-44 39.5 – 44.5 42 5
45-49 44.5 – 49.5 47 12
50-54 49.5 – 54.5 52 31
55-59 54.5 – 59.5 57 31
60-64 59.5 – 64.5 62 16
65-69 64.5 – 69.5 67 3
70-74 69.5 – 74.5 72 2
100
Tabelul 8.3: Distribuţia greutăţii a 100 adulţi de sex feminin
Măsuri
limită
Puncte mediane: 42 47 52 57
Limite
reale
39.5 44.5 49.5 54.5 59.5
40 44 45 49 50 54 55 59
Biostatistica. curs & lucrari practice 6
Grupând datele în clase, se remarcă asimilarea tuturor valorilor unei clase la o valoare unică, aceea
a punctului median (în acest mod, se face reducerea la cazul unei variabile discontinue).
Observaţie: Experienţa arată că în practică numărul intervalelor de clasă este bine să fie cuprins
între 10 şi 20.




8.3.4. Frecvenţe relative
Efectivul F al unei valori (sau al unei clase) reprezintă frecvenţa sa absolută, adică numărul de apariţii
ale acestei valori (sau al acestei clase) în ansamblul distribuit.
Dacă dorim să comparăm serii statistice comportând un număr diferit de cazuri, este interesant să
raportăm această frecvenţă absolută la numărul n de cazuri, numit efectivul total, care conţine seria
studiată. Se defineşte la fel frecvenţa relativă, sau frecvenţa propriu-zisă a valorilor considerate,
n
F
fr =
Se poate atunci completa tabloul distribuţiei de frecvenţe printr-o coloană suplimentară indicând
dintr-o privire valoarea frecvenţei relative, care poate fi de asemeni exprimată sub formă de procente
(coloana 4 din tabelele 8.1, 8.2).
Numărul total n de cazuri se defineşte ca fiind suma efectivelor fiecărei valori,

=
=
p
i
n Fi
1

Suma frecvenţelor relative va fi egală cu 1, ceea ce reprezintă mulţimea, adică 100 procente, sau
100 cazuri ale distribuţiei.

=
=
p
i
fi
1
1

8.3.5. Diagrama frecvenţelor
Este interesant să înlocuim tabloul cifrelor unei distribuţii de frecvenţe cu o reprezentare grafică, care
dă distribuţiei de frecvenţă o imagine mai “grăitoare”, permiţând a face să apară cu uşurinţă alura
generală a caracteristicilor esenţiale, adică diagrama frecvenţelor.
Modul de reprezentare cel mai des utilizat este histograma: fiecare valoare (clasă) este figurată
printr-un dreptunghi a cărui bază corespunde valorii (sau intervalului de clasă) reprezentat pe axa
absciselor şi a cărui înălţime este proporţională cu efectivul (numărul, procentajul) acestei valori
(clase), fiind reprezentată pe ordonată.














Figura 8.2: Histograma numărului de băieţi în familii cu 7 copii








112
285
470
513
320
132
23
22
1.00%
6.00%
15.00%
25.00%
27.00%
17.00%
7.00%
1.00%
0
100
200
300
400
500
600
0 1 2 3 4 5 6 7
Numar de baieti
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a
0
0.05
0.1
0.15
0.2
0.25
0.3
F
r
e
c
v
e
n
t
a

p
r
o
c
e
n
t
u
a
l
a
Biostatistica. curs & lucrari practice 7

Se obţine astfel o mulţime de dreptunghiuri cu aceeaşi lăţime şi a căror înălţime şi suprafaţă sunt
respectiv proporţionale cu efectivele fiecărei valori (sau clase) (Figura 8.2, 8.3).















Figura 8.3: Histograma claselor de greutate

Se poate construi identic diagrama frecvenţelor, notând pe ordonate nu frecvenţele absolute, ci pe
cele relative,
n
F
f = . În acest caz suprafaţa histogramei va fi egală cu suma frecvenţelor relative,
deci va fi egală cu 1. Acest mod de lucru nu modifică aspectul histogramei, cu condiţia de a alege
pentru scara frecvenţelor relative unităţi mai mari. Axa ordonatelor este atunci gradată în procente în
raport cu numărul total de cazuri (figurile 8.2, 8.3, scala din dreapta).



8.3.6. Principalele tipuri de diagramă de frecvenţe
Diagramele de frecvenţe folosite pentru observaţiile din biologie şi medicină pot acoperi pe cât posibil
aspecte foarte variate. Totodată, se pot reduce adesea la tipuri bine-definite, evocând cu certitudine
distribuţiile teoretice ale calculului probabilităţilor.

1. Diagrame simetrice: frecvenţele diferitelor clase se grupează simetric descrescător de o parte şi
de alta a unei frecvenţe centrale maximale (Figura 8.4).
















Figura 8.4: Distribuţia a 8879 proteine marcate cu iod

Acest tip de distribuţie apare ca o distribuţie teoretică a calculului probabilităţilor, numită distribuţie
normală (gaussiană), care joacă un rol fundamental în statistică. Ea se întâlneşte efectiv, foarte
adesea în biologie, când eşantionul studiat aparţine unei populaţii normal distribuite.

5
12
31 31
16
3
2
5.00%
12.00%
31.00% 31.00%
16.00%
3.00% 2.00%
0
5
10
15
20
25
30
35
40-44 45-49 50-54 55-59 60-64 65-69 70-74
Clase de greutate
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a
0
0.05
0.1
0.15
0.2
0.25
0.3
0.35
F
r
e
c
v
e
n
t
a

p
r
o
c
e
n
t
u
a
l
a

Diagrama simetrica
0
2
7
10
14
23
27
22
13
11
7
3
2
0
5
10
15
20
25
30
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
F
r
e
c
v
e
n
t
e

a
b
s
o
l
u
t
e

Biostatistica. curs & lucrari practice 8
2. Diagrame asimetrice: corespund cazului unei frecvenţe maximale în jurul căreia se grupează şi
frecvenţele diferitelor clase. Frecvenţele descresc mai rapid faţă de cea maximă într-o parte a
diagramei, comparativ cu cealaltă parte (Figura 8.5).

Figura 8.5: Distribuţia diametrelor a 100 cochilii de cepaea memoralis

3. Diagrame hiperbolice: sunt un caz particular al distribuţiei asimetrice, unde frecvenţa maximală se
situează la una dintre extremităţile distribuţiei (Figura 8.6).
















Figura 8.6: Distribuţia deceselor prin scarlatină (Anglia 1933)

Uneori, distribuţia asimetrică este mascată prin adoptarea unui interval de clasă mai mare (Figura
8.7).

Diagrama hiperbolica mascata
0
100
200
300
400
500
600
1 3 5 7 9
1
1
1
3
1
5
1
7
1
9
2
1
2
3
2
5
Varsta
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a


Figura 8.7: Detaliu la Figura 8.6, cu schimbarea intervalelor de clasă


Diagrama asimetrica
4
6
22
26
34
11
5
3
1
0
5
10
15
20
25
30
35
40
19 20 21 22 23 24 25 26 27
Valorile diametrului
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a
Diagrama hiperbolica
330
302
286
195
40 39 42
23 22 24 23 21 20
35 36 34 37
32
0
50
100
150
200
250
300
350
5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 65 70 75 80
Vârsta
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a
Biostatistica. curs & lucrari practice 9
4. Distribuţia bimodală: prezintă două frecvenţe maximale corespunzătoare diferitelor valori ale
variabilei (Figura 8.8). Acest aspect sugerează existenţa, într-un eşantion studiat, a două populaţii
distincte.
















Figura 8.8: Vârsta de apariţie a gimcomastiei la 98 subiecţi


8.3.7. Poligoane de frecvenţă
Se unesc mijloacele marginilor superioare ale fiecărui dreptunghi al histogramei reprezentative a unei
serii de frecvenţe. Se obţine o linie frântă, numită poligon de frecvenţe al seriei corespunzătoare, care
indică cum variază frecvenţa de-a lungul mulţimii valorilor seriei (Figura 8.9). După construirea
poligonului de frecvenţe, se vede că fiecare dintre colţurile amputate sunt compensate cu triunghiuri
adiacente, astfel încât suprafaţa înglobată în poligonul de frecvenţă rămâne aceeaşi (fiind echivalentă
cu suprafaţa histogramei).

Observaţie: Poligonul de frecvenţă are aceeaşi semnificaţie cu marginea superioară a histogramei.















Figura 8.9: Poligon de frecvenţe







8.3.8. Frecvenţe cumulate
Plecând de la valoarea cea mai mică (prima din ordinea tabelului ) se adună succesiv frecvenţele
fiecărei valori (sau clase); prin urmare, pentru fiecare valoare se consideră nu numai frecvenţa sa
proprie, ci suma acestei frecvenţe cu a tuturor valorilor inferioare. În acest mod se obţine o distribuţie
de frecvenţe numite cumulate (tabelul 8.4).

Diagrama bimodala
0
5
10
15
20
25
30
10 20 30 40 50 60 70 80
Varsta
F
r
e
c
v
e
n
t
a

a
b
s
o
l
u
t
a
0
5
10
15
20
25
1 2 3 4 5 6 7 8 9
F
r
e
c
v
e
n
t
a

Biostatistica. curs & lucrari practice 10
Număr de
băieţi x
Număr de
familii F
Număr cumulat
de băieţi x
c
Număr cumulat
de familii F
c
.
0 21 0 21
1 111 0 – 1 132
2 287 0 – 2 419
3 480 0 – 3 899
4 529 0 – 4 1428
5 304 0 – 5 1732
6 126 0 – 6 1858
19 7
Total: 1877
0 – 7 1877
Tabelul 8.4: Frecvenţe cumulate pentru numărul de băieţi
în familii cu 7 copii

Reprezentarea grafică a acestui tip de frecvenţe duce la obţinerea unei diagrame numită diagrama
cumulată a datelor (Figura 8.10).















Figura 8.10: Exemplu de diagramă cumulată
Figura 8.10. Diagrama cumulată a datelor


8.4. Clasificarea datelor

Datele folosite în calculele statistice sunt de două tipuri: calitative (categoriale) şi cantitative
(numerice).

1. Date calitative: sunt date care pot fi clasificate după categorii, şi nu după număr (valori).
Exemple:
• Bărbaţi / Femei
• Fumători / Nefumători
• Grupa sanguină A /B /AB /0
• Căsătoriţi / Necăsătoriţi / Divorţaţi
Uneori utilizăm numere pentru a reprezenta diferite categorii. Aceste tipuri de date calitative se
numesc nominale.
Alteori, când variabila poate lua doar două valori, ea se va numi variabilă binară (ex. Diabetic /
Nediabetic).
Adesea există o ordine naturală în organizarea variaţiilor unui sistem (organizare în clase). Aceste
tipuri de date se numesc ordinale.
Exemplu:
• Consum de ţigarete: Nefumători / Fumează sub 5 ţigări pe zi / Fumează 5 – 10 ţigări pe zi
/ Fumează 10 – 20 ţigări pe zi / Fumează peste 20 ţigări pe zi
• Clase sociale: jos / mijloc / sus

2. Date cantitative: sunt caracterizate de valori numerice. Pot fi, la rândul lor:
• continue: pot lua orice valoare într-un interval dat;
0 2
9
19
33
56
83
105
118
129
136
139
141
0
20
40
60
80
100
120
140
160
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Diagrama cumulata
Biostatistica. curs & lucrari practice 11
• discrete: pot lua numai anumite valori numerice.
Exemplu:
• Date de tip continuu: greutatea într-un grup de pacienţi, înălţimea într-un lot de copii;
• Date de tip discret: numărul de copii într-o familie, numărul de internări într-un spital.


8.4.1. Reprezentarea datelor
Datele calitative se reprezintă folosindu-se următoarele metode:
• Tabele de frecvenţă;
• Bar chart (un tip de reprezentare grafică asemănătoare histogramei);
• Pie chart.
Datele numerice se reprezintă folosindu-se următoarele metode:
• Histograma (din exemplele anterioare);
• Graficul linie (Figura 8.11);









Figura 8.11: Exemplu de grafic linie
• Diagrama datelor (se figurează norul de puncte – Figura 8.12).










Figura 8.12: Exemplu de diagramă a datelor


8.5. Măsurile valorilor centrale

Parametrii urmăriţi în analiza unei serii statistice sunt:

a) Media aritmetică:
Se aplică datelor care au valori numerice; se obţine făcând raportul dintre suma tuturor valorilor şi
numărul acestora.
Exemplu: Vom calcula media aritmetică a următoarei serii de valori:
39, 42, 73, 67, 24 , 55.
Aceasta va fi:
50
6
300
6
55 24 73 42 39
= =
+ + + +
= x .

În cazul general: avem observaţiile x
1
, x
2
, … , x
n
; suma absolută a acestora va fi

=
= + + +
n
i
i n
x x x x
1
2 1
... ; în acest caz, media aritmetică se va calcula cu formula:
n
x
x
n
i
i ∑
=
=
1
.
0
5
10
15
20
25
30

0
1
2
3
4
5
6
7
0 1 2 3 4 5 6 7

Biostatistica. curs & lucrari practice 12
b) Mediana:
Când observaţiile sunt aşezate în ordine (descendentă sau ascendentă), mediana va fi valoarea care
împarte grupul de valori în două părţi egale.
Exemplul 1: Avem seria de valori:
C, E, B, D, A, A, B, F, C, C, D.
Le vom aranja în ordine ascendentă:

A, A, B, B, C, C, C, D, D, E, F.

Mediana va fi elementul încercuit.
Exemplul 2: Avem seria de valori:
61 , 49 , 53 , 61 , 74 , 82.
Aranjăm elementele în ordine ascendentă:
35 , 49 , 53 , 61 , 74 , 82.
Mediana se calculează făcând media aritmetică a celor două valori din mijlocul şirului:
57
2
61 53
=
+
= mediana .
c) Modulul:
Este valoarea care are frecvenţa cea mai mare din setul de observaţii.
Exemplu: Avem mulţimea de valori:
A, O, O, B, B, AB, AB, A, A, O, O, O, AB, B, O, B, A, O, AB, O, O, B, O, A.
Valoarea A are 5 apariţii.
Valoarea B are 5 apariţii.
Valoarea AB are 4 apariţii.
Valoarea O are 10 apariţii. Aceasta va fi modulul seriei de valori.


8.6. Măsuri ale împrăştierii sau variabilităţii

Măsurile valorii centrale nu ne dau nici o indicaţie privind împrăştierea sau variabilitatea într-un set de
observaţii.

Exemplu: Să considerăm că avem două comunităţi A şi B; media locuitorilor celor 2 comunităţi este
aceeaşi, însă distribuţiile valorilor (împrăştierea acestora) este diferită (conform tabelului 8.5).

Comunitatea A Comunitatea B
400 8000
6000 8000
8000 9000
10000 10000
12000 11000
14000 12000
16000 12000
10000 =
A
X 10000 =
B
X
Tabelul 8.5: Locuitorii din 2 comunităţi A şi B

Pentru a se putea caracteriza gradul de împrăştiere al valorilor unei serii de valori, se defineşte o
mărime specială, numită deviaţie standard.
O altă măsură utilă de caracterizare a împrăştierii este rangul, definit ca diferenţa între cea mai
mică şi cea mai mare valoare a seriei.

Varianţa (dispersia) şi deviaţia standard:

Varianţa este media pătratelor deviaţiilor (abaterilor) de la medie. Când calculăm varianţa unei serii
statistice, suma pătratelor deviaţiilor de la medie se împarte la (n – 1), deoarece aceasta dă o mai
bună estimare a varianţei populaţiei totale. Numitorul (n – 1) este numit numărul gradelor de libertate
ale varianţei.
Formula de calcul a varianţei pentru o serie de valori x
1
, x
2
, … , x
n
va fi:
Biostatistica. curs & lucrari practice 13
1
) (
) (
1
2
2 2


=

=
n
x x
S
n
i
i
σ
Exemplu: Valorile variaţiei într-un set de rezultate sunt prezentate în tabelul 8.6.

Vârsta
(rezultate)
Deviaţia absolută
de la medie
Pătratul
deviaţiei
1 68 13.8 190.44
2 65 10.8 116.64
3 59 4.8 23.04
4 59 4.8 23.04
5 57 2.8 7.84
6 52 2.2 4.84
7 49 5.2 27.04
8 48 6.2 38.44
9 48 6.2 38.44
10 48 6.2 38.44
11 47 11.2 125.44
Total 596 74.2 633.64
Tabelul 8.6: Varianţa într-un set de rezultate
2 . 54
11
596
= = X .
Numărul de grade de libertate: 11-1=10.
Mediana: 52.
Modulul: 48.
36 . 63
10
64 . 633
2
= = σ .
Definiţie:
Rădăcina pătrată a varianţei se numeşte deviaţie standard.
1
) (
2
1


=

=
n
x xi
n
i
σ .
Eroarea standard (e.s.) este dată de formula:
n
n
s e
2
. .
σ σ
= = .
Pentru exemplul nostru (tabelul 8.6):
510 . 2
316 . 3
96 . 7
10
96 . 7
. . = = = s e















Biostatistica. curs & lucrari practice 14
8.7. Principalele tipuri de distribuţii statistice

8.7.1. Distribuţia binomială

Experienţa dublei extrageri
Avem un sac care conţine o bilă albă şi două negre şi vedem ce se întâmplă probabilistic atunci când
procedăm la două extrageri succesive.
Presupunem că bila trasă prima dată este repusă în urnă în aşa fel încât componenţa acesteia să
nu se schimbe în timpul celei de-a doua extrageri.
În aceste condiţii, la a doua extragere, la fel ca şi la prima, există probabilitatea p=1/3 de a extrage
o bilă albă, şi probabilitatea q=2/3 de a extrage o bilă neagră. Ceea ce ne interesează este
probabilitatea combinaţiilor care pot rezulta din a doua tragere.
În timpul acestei experienţe, fiecare din cele 3 bile susceptibile de a fi extrase la prima extragere,
poate fi asociată cu fiecare dintre cele 3 bile susceptibile de a fi extrase a doua oară. Există un total
de 3 × 3 = 9 combinaţii posibile de câte două bile:

- o combinaţie A+A
- 2 combinaţii A+N
- 2 combinaţii N+A
- 4 combinaţii N+N




Probabilităţile acestor combinaţii diferite sunt:
- 1/9 (adică p
2
) pentru combinaţiile A+A;
- 2/9 (adică p⋅q) pentru combinaţiile A+N;
- 2/9 (adică p⋅q) pentru combinaţiile N+A;
- 4/9 (adică q
2
) pentru combinaţiile N+N.
Dacă nu se ţine cont de ordinea în care se prezintă bilele (ceea ce poate fi realizat efectuând o
tragere de 2 bile odată dintr-un sac cu aceeaşi compoziţie, adică având aceeaşi proporţie de bile albe
şi negre, dar conţinând un număr mare de bile) vedem că avem 3 posibilităţi:
- combinaţia A+A, cu probabilitatea p
2

- combinaţia A+N (sau N+A), cu probabilitatea p⋅q + p⋅q = 2p⋅q
- combinaţia N+N, cu probabilitatea q
2

Aceste diverse combinaţii de bile care comportă respectiv notaţiile 0, 1 şi 2 bile negre, au deci
probabilităţile egale respectiv cu p
2
, 2p⋅q, q
2
, adică termenii succesivi din dezvoltarea bine-
cunoscută:
2 2 2
2 ) ( q pq p q p + + = + .


Extrageri multiple; distribuţia binomială
Judecând în aceeaşi manieră şi plecând de la datele precedente, se va găsi că în cazul tragerilor
triple, adică a 3 bile deodată, există 3+1=4 combinaţii posibile de 3 bile albe şi negre, comportând
respectiv 0, 1, 2, şi 3 bile negre, deci probabilităţile sunt reprezentate respectiv de termenii succesivi
ai dezvoltării: ( )
3 2 2 3 3
3 3 q pq q p p q p + + + = + , aşa cum reiese şi din tabelul 8.7.
Pentru p=1/3 şi q=2/3, se obţin pentru aceşti termeni valorile 1/27, 6/27, 12/27, 8/27, care sunt
reprezentate în Figura 8.13.
În general, se arată că dacă se realizează n trageri succesive (sau, ceea ce este acelaşi lucru, dacă
plecăm de la o urnă binară cu aceeaşi structură, adică aceeaşi proporţie de bile albe şi negre, dar
conţinând un număr mare de bile, şi extragem de fiecare dată un eşantion de n bile) se obţin (n+1)
combinaţii de bile albe şi negre, conţinând respectiv 0, 1, 2, 3, …, n bile negre. Probabilitatea acestor
combinaţii diferite este dată respectiv de termenii succesivi din dezvoltarea (p+q)
n
, p şi q fiind
probabilităţile elementare de a extrage o bilă albă şi respectiv de a extrage o bilă neagră.





Prima extragere

A doua extragere
Biostatistica. curs & lucrari practice 15
Comb.
dublei
extrageri
A 3-a
extragere
Comb. celei de
a 3-a extrageri
Probabilit.
coresp.
Probabilit.
finale
Nr. bile
negre
A(p) AAA
p p ⋅
2

p
3
0 AA
(p
2
)
N(q) AAN
q p ⋅
2

A(p) ANA (NAA) 2pqp=2p
2
q
q p ⋅
)
`
¹
2
3

1
AN(NA)
(pq)
N(q) ANN (NAN) 2pqq=2pq
2

A(p) NNA
p q ⋅
2

2
3 q p ⋅
)
`
¹

2
NN
(q
2
)
N(q) NNN
q q ⋅
2

q
3
3
Tabelul 8.7: Probabilităţile triplei extrageri
0
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
P
r
o
b
a
b
i
l
i
t
a
t
e
a

P
0 1 2 3
Numarul de bile negre

Luând ca variabilă aleatoare numărul r de bile negre conţinute în eşantionul de n bile, r poate lua toate
valorile discrete (întregi) de la 0 la n; se obţine o distribuţie unde probabilităţile diferitelor valori ale
variabilelor aleatoare sunt date de termenii succesivi din dezvoltarea binomului (p+q)
n
, de unde numele
“binomială”, dat acestei distribuţii particulare a probabilităţilor.


Expresia termenului de rang r
Dezvoltarea (p+q)
n
comportă n+1 termeni calculaţi de la 0 la n, de la stânga la dreapta.
Termenul de rang 0 (cel mai din stânga) va fi întotdeauna p
n
, iar termenul de rang n (cel mai din
dreapta) va fi q
n
.
Termenul de rang r (r variind de la 0 la n) este dat de expresia
r r n
p
r
n
q p C
) ( −
. Ţinând cont de formula
de calcul al combinărilor,
( )! !
!
r n r
n
C
r
n
− ⋅
= , expresia generală a termenului de rang r din
descompunerea (p+q)
n
, notată cu P
r
, va fi:
( )
r r n
q p
r n r
n
⋅ ⋅
− ⋅
=
− ) (
! !
!
Pr .


Semnificaţia distribuţiei binomiale
Rezultă din consideraţiile precedente că într-o distribuţie binomială, termenul de rang r, adică acela
care corespunde unui eşantion de r bile negre, are o probabilitate dată de valoarea termenului de rang
r în dezvoltarea (p+q)
n
, adică de P
r
.
P
r
indică deci probabilitatea de a exista o tragere, plecând de la o urnă binară şi un eşantion
comportând r bile negre din cele n bile ale eşantionului.
Se defineşte evenimentul favorabil (succes), ca fiind extragerea unei bile negre; prin urmare,
extragerea unei bile albe este un eşec – non-realizare a evenimentului favorabil. Putem spune că P
r

reprezintă probabilitatea de a avea r succese din n experienţe succesive. Termenii respectivi ai
Figura 8.13. Probabilităţile
triplei extrageri
Biostatistica. curs & lucrari practice 16
distribuţiei binomiale, vor reprezenta deci în ordine probabilităţile de a avea 0, 1, 2, 3, …, r, … succese
din n experienţe repetate (Figura 8.14).
0
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
0.6
0.7
0.8
0 1 2 3 4 5 . . . . . r . . n
Numar de succese


Distribuţia binomială simetrică
Să presupunem că p=q. Expresia generală a termenului de rang r, făcând abstracţie de coeficientul
corespunzător combinărilor, devine:
n r r n
p p p = ⋅

.
Toţi termenii dezvoltării sunt atunci de forma p
n
, iar ei diferă unul de altul numai prin valoarea
coeficientului corespunzător combinărilor, C. Din expresia coeficientului C rezultă de asemeni că 2
termeni situaţi la egală distanţă de extremităţi sunt identici.

Într-adevăr, dacă un termen are rangul r, “simetricul” său va avea rangul (n – r). Coeficientul
termenului de rang (n – r) va fi obţinut înlocuind r cu (n – r) în expresia
r
n
C , deci termenii sunt identici.
Rezultă aşadar că, dacă p=q, termenii situaţi la egală distanţă de extremităţile binomului
sunt egali între ei; distribuţia binomială obţinută se numeşte “simetrică” (Figura 8.15).
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21
r
P



Distribuţia binomială asimetrică
Dacă p≠q, distribuţia binomială este numită “asimetrică”, iar aspectul ei va fi diferit după cum p < q sau
q < p (distribuţia fiind deplasată oblic stânga sau dreapta, Figurile 8.16, 8.17).
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
r
P

Figura 8.14. Distribuţie
binomială
Figura 8.15. Distribuţie
binomială simetrică
Figura 8.16. Distribuţie
binomială asimetrică
deplasată dreapta (p < q)

Biostatistica. curs & lucrari practice 17
În această situaţie, p ≠ q, iar asimetria distribuţiei tinde să se estompeze dacă n creşte; pentru valori
suficient de mari ale lui n, distribuţia poate fi considerată practic simetrică, chiar dacă p ≠ q (Figura
8.18).

0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
r
P

x
P
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
0
n = 10
n = 20
n = 50
n = 100



Rangul termenului cel mai probabil
Diagramele arată că, indiferent de forma simetrică sau asimetrică a distribuţiei, diferiţii termeni ai
acesteia vor creşte până la o valoare maximă, pentru a descreşte apoi. Există deci totdeauna un
termen al cărui probabilitate este cea mai mare.
Este interesant de cercetat rangul termenului care corespunde probabilităţii maxime. Aceasta revine
la a determina componenţa cea mai probabilă a eşantionului de n bile extrase plecând de la o urnă
binară de componenţă dată.
Fie o urnă conţinând, de exemplu, 100 bile, dintre care 30 albe şi 70 negre. Extragen din mai multe
extrageri un eşantion de 10 bile. Ştim că există 10 + 1 = 11 combinaţii posibile ale acestor bile bile
albe şi negre, comportând respectiv 0, 1, 2, … 10 bile negre. Nu are importanţă ce combinaţie din cele
11 posibile a ieşit.
Intuitiv, ştim că avem şanse mai mari de a extrage un eşantion conţinând 3 bile albe şi 7 bile negre,
deci având aceeaşi proporţie (păstrând compoziţia) cu urna însăşi. Se arată efectiv că este de
asemeni bine să ştim în particular că n este suficient de mare şi că p şi q nu trebuie să fie prea
apropiate de 0 sau de 1.
În aceste condiţii devine facil să calculăm rangul termenului corespunzător probabilităţii maxime: va
fi rangul r corespunzător numărului de bile negre conţinut în combinaţia respectivă.
Dacă q este proporţia de bile negre, numărul r de bile negre în eşantionul de n bile va fi:
n q r
n
r
q ⋅ = = sau .
În aceste condiţii precizate (n mare, p şi q nu prea apropiate de 0 sau 1), rangul termenului cel mai
probabil este dat de expresia: q n r ⋅ = , care corespunde unui eşantion având aceeaşi compoziţie ca
urna binară din care s-a făcut extragerea.


Figura 8.17. Distribuţie
binomială asimetrică
deplasată stânga (q < p)

Figura 8.18. Distribuţia
binomială asimetrică
(p = 0.9, q = 0.1)
pentru diferite valori ale lui n
Biostatistica. curs & lucrari practice 18
Media distribuţiei binomiale
Se arată că termenul cel mai probabil, q n r ⋅ = , reprezintă în acelaşi timp şi media distribuţiei
binomiale, care va fi prin urmare
q n m ⋅ =
şi, atâta timp cât condiţiile precizate sunt realizate, această medie corespunde termenului de rang cel
mai probabil.
Aceasta vrea să spună că într-o serie de n experienţe, a căror probabilitate constând din succese
este q, numărul de succese la care trebuie să ne aşteptăm este q n ⋅ .


Varianţa; abaterea tip
Dacă media este q n ⋅ , abaterea de la medie pentru o valoare oarecare x
i
va fi (x
i
− nq). Varianţa va
fi: ( )

=
⋅ − ⋅ =
n
i
i
q n x
n
1
2 2
1
σ .
Se arată că această expresie este egală cu p q n ⋅ ⋅ .
Varianţa unei distribuţii binomiale este deci dată de formula:
q p n ⋅ ⋅ =
2
σ .
Prin urmare, deviaţia standard a distribuţiei binomiale va deveni:
q p n ⋅ ⋅ = σ


Exemplu de distribuţie binomială
Repartiţia sexelor la naştere oferă un exemplu clasic de distribuţie binomială. Se poate considera într-
adevăr că există pentru fiecare naştere o probabilitate constantă egală cu 1/2 de a avea o fiică, egală
cu cea de a avea un băiat. Determinarea sexului poate fi simulată printr-un experiment de extragere
dintr-o urnă binară conţinând un număr egal de bile albe şi negre. Prin urmare, probabilitatea de a
extrage o bilă albă este egală cu 1/2, fiind identică cu probabilitatea de a extrage o bilă neagră.
În realitate, probabilitatea de a se naşte un băiat este puţin superioară celei de a se naşte o fată,
prin urmare urna binară reprezentativă ar trebui să conţină 105 bile corespunzătoare numărului de
băieţi (negre) şi 100 bile corespunzătoare numărului de fete (albe). Pentru 6 naşteri, de exemplu,
avem 6+1=7 combinaţii posibile, corespunzătoare unui număr de 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6 nou-născuţi băieţi;
probabilităţile vor fi date de termenii corespunzători dezvoltării (p+q)
6
, unde p=1/2 şi q=1/2.
Prin urmare, probabilităţile vor fi (Figura 8.19):
• p
6
=1/64=0.016=1.6% pentru situaţia 0 băieţi, 6 fete;
• 6p
6
=6/64=0.094=9.4% pentru situaţia 1 băiat, 5 fete;
• 15p
6
=15/64=0.234=23.4% pentru situaţia 2 băieţi, 4 fete;
• 20p
6
=20/64=0.312=31.2% pentru situaţia 3 băieţi, 3 fete;
• 15p
6
=15/64=0.234=23.4% pentru situaţia 4 băieţi, 2 fete;
• 6p
6
=6/64=0.094=9.4% pentru situaţia 5 băieţi, 1 fată;
• p
6
=1/64=0.016=1.6% pentru situaţia 6 băieţi, 0 fete.
0
.
0
1
6
0
.
0
9
4
0
.
2
3
4
0
.
3
1
2
0
.
2
3
4
0
.
0
9
4
0
.
0
1
6
0
0.05
0.1
0.15
0.2
0.25
0.3
0.35
0 1 2 3 4 5 6
Numarul de baieti
P

Media distribuţiei este m = n⋅q = 6 ⋅ 1/2 = 3 şi corespunde eventualităţii de a se naşte 3 băieţi şi 3
fete (eventualitatea cea mai probabilă – Figura 8.20).
Figura 8.19. Diagrama
corespunzătoare distribuţiei
binomiale
pentru diferite valori ale lui n
Biostatistica. curs & lucrari practice 19
0
100
200
300
400
500
600
700
0 1 2 3 4 5 6
Numar de baieti
N
u
m
a
r

d
e

f
a
m
i
l
i
i

Vom vedea în cele ce urmează cum poate fi exploatată distribuţia binomială pentru unele probleme
statistice, în particular pentru comparaţia procentuală a două evenimente care se exclud mutual. Una
dintre utilităţile esenţiale ale distribuţiei binomiale este aceea că ea stă la baza unor alte distribuţii
teoretice, şi în particular a distribuţiei “normale”.

Distribuţia procentuală
Dacă se consideră în locul numărului r, proporţia r/n (numită “procentuală”) de bile negre conţinute în
eşantion, distribuţia acestor valori pentru diferite combinaţii posibile ale eşantionului este de asemeni
o distribuţie binomială, dar în care avem procentaje 0/n, 1/n, … , r/n care iau valori între 0 şi 100
(Figura 8.21).
Media m
q
a acestei distribuţii procentuale se obţine din media distribuţiei binomiale corespunzătoare
prin divizare la n:
q
n
q n
n
m
m
q
=

= =
Media distribuţiei procentuale este deci m
q
= q. Semnificaţia acestui fapt este aceea că proporţia cea
mai probabilă este în mod precis, cea care corespunde urnei binare.
q
p
0/n 1/n 2/n 3/n ... r/n ... n/n















Figura 8.20. Exemplu de
distribuţie binomială
pentru diferite valori ale lui n

Figura 8.21. Distribuţia
procentuală

Biostatistica. curs & lucrari practice 20
8.7.2. Distribuţia normală

Definiţie: Distribuţia normală este o distribuţie binomială simetrică în care p = q =1/2.
Să studien ceea ce se întâmplă când n → +∞. În aceste condiţii, distribuţia valorilor fiind de la 0 la +∞,
numărul termenilor distribuţiei, adică numărul dreptunghiurilor diagramei devine infinit. Baza fiecărui
dreptunghi se micşorează prin urmare foarte mult, iar la limită, marginea superioară a diagramei se
transformă într-o linie continuă curbă, care este curba de densitate de probabilitate corespunzătoare
(Figura 8.22).
Curba astfel obţinută este perfect definită pe plan matematic – curba Gauss-Laplace, care permite
caracterizarea unei forme de distribuţie teoretică de importanţă fundamentală: distribuţia normală
(gaussiană).
Această distribuţie corespunde unei distribuţii binomiale simetrice, reprezentată la limită; prin urmare
este în mod forţat simetrică, ca o distribuţie binomială de origine, împrejurul mediei sale (termenul cu
probabilitatea cea mai mare). Pe de altă parte, termenii extremi, situaţi la egală distanţă de axa de
simetrie a distribuţiei, sunt de forma p
n
, unde p este o fracţie a unităţii – deci devine rapid foarte mic, pe
măsură ce n creşte. Curba se va înîlţa astfel rapid şi de o manieră simetrică de o parte şi de alta a mediei
pe axa absciselor, ceea ce îi conferă un aspect “în clopot” foarte caracteristic.
r
Pr

Importanţa legii normale:
- să poată servi modelele matematice pentru reprezentarea unui mare număr de distribuţii
experimentale;
- să poată fi exploatată, pentru a rezolva un mare număr de probleme de interpretare statistică.


Ecuaţia curbei Gauss
În condiţiile de mai sus, n → ∞ şi p, q sunt egale (nefiind apropiate de 0 sau 1). se arată, folosind formula
lui Stirling (pentru n suficient de mare, putem aproxima n e n n
n n
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ≅

π 2 ! ) că expresia
( )
r r n
q p
r n r
n
⋅ ⋅
− ⋅
=

! !
!
Pr , care dă valoarea termenului de rang r în distribuţia binomială, tinde către
expresia:
( )
q p n
q n r
e
q p n
⋅ ⋅ ⋅
⋅ −


⋅ ⋅ ⋅ ⋅
=
2
2
2
1
Pr
π
(1)
Cum, în plus, într-o distribuţie binomială media este m=n⋅q, iar varianţa este q p n ⋅ ⋅ =
2
σ , expresia
precedentă poate fi scrisă sub forma:
( )
2
2
2
2
1
Pr
σ
π σ

− −

⋅ ⋅
=
m r
e (2)
La limită, dreptunghiul de rang r, a cărui înălţime este dată de probabilitatea acestui termen, P
r
, se
reduce la o ordonată liniară y a cărei abscisă x este chiar r (Figura 8.23).
Valoarea lui y se obţine înlocuind r cu x în expresia lui P
r
; prin urmare se obţine:
+∞ 0
Figura 8.22. Curba Gauss-
Laplace şi distribuţia
normală

Biostatistica. curs & lucrari practice 21
( )
2
2
2
2
1
σ
π σ

− −

⋅ ⋅
=
m x
e y (3)
ecuaţie cunoscută sub numele de “ecuaţia curbei Gauss”.
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
x
P
r
y
Pr(y)
r(x)



Curba Centrată
Expresia (3) corespunde unei curbe în care originea coordonatelor este plasată, ca pentru distribuţia
binomială, la una dintre extremităţile distribuţiei (Figura 8.24).
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
x
y
y
x m

Există însă interesul de a exprima ecuaţia curbei în raport cu axa de simetrie a acesteia, care este
de fapt abscisa mediei m. Aceasta revine la a lua noi valori pentru abscisele punctelor de pe curbă, şi
anume abaterile de la medie ale acestora,
X = x − m
Ecuaţia curbei devine atunci:
2
2
2
2
1
σ
π σ



⋅ ⋅
=
x
e y (4), unde X = abaterea de la medie.
Obţinem astfel ecuaţia curbei Gauss raportată la axa sa de simetrie, numită “ecuaţia curbei
centrate”, care are pentru medie valoarea 0 (Figura 8.25).



x
y
y
x
0
x=x-m



Figura 8.23. Dreptunghiul
de rang r în curba Gauss-
Laplace

Figura 8.24. Curba Gauss,
cu originea plasată la una
dintre extremităţi

Figura 8.25. Curba centrată

Biostatistica. curs & lucrari practice 22
Abaterea redusă
Există interesul de a opera transformări şi asupra abaterii σ . Într-adevăr, abaterea de la medie X şi
abaterea tip σ fiind exprimate în aceeaşi ecuaţie dimensională, raportul
σ σ
m x X
t

= = = abatere redusă,
este un număr independent de unitatea de măsură, ceea ce permite să comparăm între ele curbe
diferite.
Expresia lui y devine atunci
2
2
2
1
t
e y


⋅ ⋅
=
π σ
(5)
unde
σ σ
m x X
t

= = .


Curba redusă
Pentru a da o portabilitate mai generală a ecuaţiei curbei Gauss, şi a obţine un aspect unic al curbei
reprezentative, se ia σ ca unitate de măsură a abaterilor, ceea ce revine la a face σ = 1 în ecuaţia (5).
Se obţine atunci:
2
2
2
1
t
e y



=
π
(6)
relaţie cunoscută sub numele de “ecuaţia redusă a curbei” (Figura 8.26).
Se observă că factorul
π ⋅ 2
1
aproximează de fapt ecuaţia
2
2
x
e y

= , a unei curbe în clopot clasice
(pe care am studiat-o).



















Morfologia curbei Gauss
Datele anterioare ne vor permite să precizăm morfologia curbei Gauss, a cărei formă “în clopot” este
deja cunoscută.
Din ecuaţia curbei,
2 /
2
x
e

, se deduce că aceasta prezintă două puncte de inflexiune simetrice,
pentru x = 1 şi x = −1. Curba redusă va prezenta prin urmare de asemeni două puncte de inflexiune
simetrice, pentru t = 1 şi t = −1, care corespund lui X = σ, respectiv X = −σ pe curba centrată (dar
neredusă) şi lui x = m ± σ pe curba necentrată (Figura 8.27).
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
X
Y
y=f(x)
+∞ −∞

Figura 8.26. Curba
redusă

Biostatistica. curs & lucrari practice 23
0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
X
Y
y=f(x)
t -1 +1
−σ +σ
x
0
0
m−σ
m+σ m

În toate cazurile curba descreşte de o parte şi de alta a maximului, la început mai încet, apoi mai
rapid, până la punctul de inflexiune, şi apoi iarăşi mai încet de la acest punct în jos, până devine
asimptotică la axa absciselor. Este clar că forma curbei va fi determinată de valorile lui σ: cu cât σ este
mai mic, cu atât punctele de inflexiune sunt mai apropiate de axa ordonatelor, iar curba va fi mai
strânsă în jurul valorii medii, şi invers.
De altfel, ordonata în origine (unde avem valoarea medie) se obţine făcând x = m în ecuaţia (3), X =
0 în ecuaţia (4) sau t = 0 în ecuaţia (5). Termenul în e devine e
0
= 1, şi prin urmare obţinem:
π σ ⋅ ⋅
=
2
1
y .
Această valoare este invers proporţională cu σ; deci, cu cât σ este mai mic, cu atât curba este mai
strâmtă şi mai înaltă, şi cu cât σ este mai mare, cu atât curba este mai joasă şi mai întinsă (Figura
8.28).
-1 -0.6 -0.2 0.2 0.6 1
σ=0.5
σ=0.25
σ=1

Se poate vedea importanţa covârşitoare a lui σ, care dă morfologia curbei Gauss; asociată cu
media, care dă poziţia axei de simetrie a curbei, această mărime este suficientă pentru a caracteriza
curba Gauss. Prin urmare, curba Gauss nu depinde decât de doi parametri: media şi σ. Acesta este
unul dintre motivele care justifică interesul acordat studiului acestor doi parametri în statistică.


Semnificaţia probabilistică a curbei Gauss
Când se tinde la infinit, fiecare dreptunghi al diagramei distribuţiei binomiale se reduce la o ordonată
liniară y a curbei Gauss, care măsoară densitatea de probabilitate a valorii x corespunzătoare. Curba
Gauss are deci semnificaţia unei funcţii de densitate de probabilitate, şi ea indică pentru fiecare
valoare a variabilei aleatoare x, probabilitatea y care îi corespunde (Figura 8.23).
În timp ce în distribuţia binomială variabila aleatoare nu poate lua decât un anumit număr de valori
discrete (şi întregi), în cazul distribuţiei normale variabila aleatoare este continuă şi poate lua toate
valorile între 0 şi +∞ (Figura 8.24).
Când se trece la curba centrată, se înlocuieşte variabila x cu abaterea de la medie X = x – m, care
poate fi pozitivă sau negativă. Noua variabilă aleatoare X acoperă deci tot domeniul de valori între −∞
şi 0 pe de o parte, şi 0 şi +∞ pe de altă parte (Figura 8.29).
Curba indică atunci probabilitatea de a întâlni o anumită abatere de la medie a unei valori date. Se
vede că media, a cărei abatere este nulă, este valoarea a cărei probabilitate este cea mai mare. Mai
Figura 8.27. Punctele
de inflexiune pe cele trei
curbe

Figura 8.28. Morfologia
curbei Gauss funcţie de
diferite valori ale lui σ

Biostatistica. curs & lucrari practice 24
mult, dacă este advărat că valoarea poate fi observată, toate valorile nu sunt egal probabile. Din forma
în clopot a curbei rezultă că probabilitatea de a observa o valoare dată este cu atât mai mică, cu cât
ea se abate mai mult de la medie, de o parte şi de alta a acesteia. Probabilitatea se diminuează foarte
clar atunci când abaterea depăşeşte 1⋅σ, după cum indică aria marcată a curbei de la punctele sale de
inflexiune (Figura 8.27). Această noţiune foarte importantă, care arată caracterul reprezentativ al
mediei în distribuţia normală, este una din noţiunile de bază, utilă în exploatarea statistică a curbei
Gauss.
0
0.5
1
1.5
P
y
x m
0 X=x-m
−∞
+∞



Probabilităţile cumulate ale distribuţiei normale
Când n → ∞, distribuţia binomială tinde către curba Gauss, iar diagrama probabilităţilor cumulate care
îi corespunde tinde către funcţia de repartiţie corespunzătoare, adică integrala curbei Gauss, care
este, curba integrală în S studiată anterior, multiplicată prin factorul
π ⋅ 2
1
(Figura 8.30).
x



Probabilitatea cumulată a distribuţiei gaussiene va fi deci obţinută din integrala corespunzătoare
curbei Gauss. Astfel, probabilitatea cumulată a tuturor valorilor cuprinse între −∞ şi o valoare
particulară x
1
, adică probabilitatea tuturor valorilor inferioare lui x
1
, care corespund suprafeţei cuprinse
sub curba Gauss, din extremitatea stângă şi până la ordonata corespunzătoare lui x
1
va fi dată de
integrala curbei Gauss, cuprinsă între −∞ şi x
1
:
dx e
x
x
2 /
1
2
2
1

∞ −


π

Aceasta măsoară ordonata Y
1
= F(x
1
), corespunzătoare curbei integrale (Figura 8.31).
x
1
−∞
+∞
x
Y=F(x)
Y
1
x
1
−∞
Y


Figura 8.29. Domeniul
de valori pentru x şi X


Figura 8.30. Diagrama cumulată a distribuţiei normale

Figura 8.31. Probabilitatea cumulată a valorilor între −∞ şi x
1


Biostatistica. curs & lucrari practice 25

Aceeaşi probabilitate cumulată a tuturor valorilor lui x cuprinse între două valori particulare x
1
şi x
2
,
care corespunde suprafeţei de sub curba Gauss, cuprinsă între ordonatele corespunzătoare celor 2
valori x
1
şi x
2
va fi dată de integrala curbei Gauss, cuprinsă între limitele x
1
şi x
2
şi calculată cu
formula:
dx e
x x
x
2
2
1
2
2
1



π
,
care măsoară diferenţa Y
2
-Y
1
între ordonatele corespunzătoare curbei integrale (Figura 8.32).
x
y
y=f(x)
x
1
x
2
x
Y
Y=F(x)
Y
1
x
1 −∞
Y
2
x
2



Când se calculează probabilitatea cumulată a tuturor valorilor distribuţiei, care este prin definiţie
egală cu 1, aceasta va corespunde întregii suprafeţe de sub curba lui Gauss, fiind integrala curbei
Gauss, cuprinsă între −∞ şi +∞, şi calculându-se cu formula:

+∞
∞ −




dx e
x
2
2
2
1
π

(Figura 8.33).
x
y
y=f(x)
−∞
+∞
x
Y
T
−∞









Tabelele curbei normale
În practică, nu este necesar să calculăm de fiecare dată aceste integrale. Plecând de la caracterizarea
numerică a curbei Gauss, s-au stabilit tabelele curbei normale (în anexă), care ne permit să rezolvăm
cu uşurinţă aceste probleme. Tabelele sunt completate pentru curba redusă, care are ca abscisă
σ
m x
t

= şi ca ordonată Y y ⋅ = σ . Aceste tabele indică pentru fiecare valoare t
1
a lui t:
1. Valoarea ordonatei y
1
a curbei reduse care îi corespunde (Figura 8.34).
Figura 8.32. Probabilitatea cumulată a valorilor între x
1
şi x
2


Figura 8.33. Probabilitatea cumulată a valorilor între −∞ şi +∞

Biostatistica. curs & lucrari practice 26
0 t
1
−∞ +∞
Φ(t
1
)
Y
Y
1

2. Valoarea suprafeţei dt e t
t t




= Φ
1
2
0
2
1
2
1
) (
π
, cuprinsă între ordonata de origine şi ordonata lui
t
1
, sub curba redusă (Figura 8.34), şi care măsoară probabilitatea cumulată a tuturor valorilor
cuprinse între 0 şi t
1
.

3. Suprafaţa ) ( 2
1
t Φ cuprinsă sub curba redusă, între ordonatele punctelor –t
1
şi +t
1
(Figura 8.35),
care măsoară probabilitatea cumulată a tuturor valorilor cuprinse între –t
1
şi +t
1
. În aceste condiţii,
suprafaţa )] ( 2 1 [
1
t Φ − va măsura probabilităţile cumulate ale tuturor valorilor exterioare acestui
interval.
4. Suprafaţa

∞ −



=
1 2
2
1
2
1
) (
t
t
dt e t
π
π (Figura 8.36) cuprinsă sub curba redusă între – ∞ şi t
1
şi
complementul său faţă de 1, )] ( 1 [
1
t π − , care măsoară probabilitatea cumulată a valorilor inferioare şi
respectiv, a valorilor superioare lui t
1
.
t
1
t - t
1
2Φ(t1)
Y

t
Π(t1)
Π(t
1
)
1−Π( 1−Π( 1−Π( 1−Π(t
1 11 1
) )) )
t
1

Exemplu: Pentru t
1
= 1/2 se găseşte în tabel:
y
1
= 0.3521 Φ(t
1
) = 0.1915
2Φ(t
1
) = 0.3830 1 −2Φ(t
1
) = 0.6170
Π(t
1
) = 0.6915 1 − Π(t
1
) = 0.3085
Figura 8.34. Ordonata y
1
şi
suprafaţa Φ(t
1
) pe curba redusă

Figura 8.35. Suprafaţa
) ( 2
1
t Φ pe curba redusă

Figura 8.36. Suprafeţele
) (
1
t π şi )] ( 1 [
1
t π − pe curba
redusă

Biostatistica. curs & lucrari practice 27
Se poare calcula astfel, plecând de la aceste date, probabilitatea tuturor valorilor cuprinse între
două valori t
1
şi t
2
, care este egală cu ) ( ) (
1 2
t t π π − , sau cu ) ( ) (
1 2
t t Φ − Φ dacă t
1
şi t
2
sunt de
acelaşi semn (Figura 8.37), şi cu ) ( ) (
2 1
t t Φ − Φ dacă t
1
şi t
2
sunt de semne contrare (Figura 8.38).
Exemplu: Pentru t
1
= 1/2 şi t
2
= 7/10 se obţine:
Φ(t
1
) = 0.1915; Φ(t
2
) = 0.2580
⇒ Φ(t
2
) − Φ(t
1
) = 0.0665
Acest tabel permite să se obţină pentru toate valorile lui x ale unei distribuţii normale probabilităţile
corespunzătoare.
t
2
y
t
t
1

t
1
y
t t
2


Observaţie:
Tabelele sunt calculate pentru curba redusă; prin urmare, trebuie calculat mai întâi t, plecând de la
valorile considerate x, folosind formula
σ
m x
t

= . În tabel este de asemeni precizată ordonata
redusă y; pentru a reveni la ordonata neredusă, notată Y, folosim relaţia
σ
y
Y = .
Pentru valoarea x = 6 a unei distribuţii normale de medie m = 5 şi 2 = σ se obţine că:
2
1
2
5 6
=

=

=
σ
m x
t .
Pentru t = 1/2 se găseşte în tabel y = 0.3521
⇒ 1760 . 0
2
3521 . 0
= = =
σ
y
Y .
Prin urmare, probabilitatea valorii x este deci 0.1760, sau 17.6%.

Determinarea probabilităţilor este considerabil mai uşoară decât în cazul distribuţiei binomiale, unde
este necesar să se calculeze separat diferiţii termeni ai distribuţiei. Distribuţia normală oferind valori
continue, are o portabilitate mai generală decât distribuţia binomială, pe care am studiat-o şi care nu
oferă decât valori discrete.


Figura 8.37. Suprafaţa
) ( ) (
1 2
t t π π − pe curba redusă

Figura 8.38. Suprafaţa
) ( ) (
2 1
t t Φ − Φ pe curba redusă

Biostatistica. curs & lucrari practice 28
Suprafeţele importante ale curbei Gauss
Datele anterioare ne permit să înţelegem valoarea abaterii t corespunzătoare valorii determinate de
aria 2Φ(t), deci aria de sub curba neredusă. Aceste valori ale ariei 2Φ(t) sunt cele care corespund
valorilor abaterii în raport cu σ.
Se arată în Figura 8.39 că:
1. Aria 2Φ(t) care corespunde unei abateri t = ±1, adică x = ±1⋅σ, deci aria cuprinsă sub curba
neredusă între abscisele x = (m−σ) şi x = (m+σ), reprezintă 68.3% (mai exact 63.28% - din tablul
curbei Gauss) din suprafaţa totală de sub curbă.
2. Aria 2Φ(t) care corespunde abaterii t = ±2, adică x = ±2⋅σ, deci aria cuprinsă sub curba neredusă
între abscisele x = (m−2σ) şi x = (m+2σ), reprezintă 95.5% din suprafaţa totală de sub curbă.
3. Aria 2Φ(t) care corespunde abaterii t = ±2.6, adică x = ±2.6⋅σ, deci aria cuprinsă sub curba
neredusă între abscisele x = (m−2.6σ) şi x = (m+2.6σ), reprezintă 99% din suprafaţa totală de sub
curbă.
X
+∞
−∞
t
x
-2.6 -2 -1 0 1 2 2.6
m-2.6σ m -2σ m-1σ m m-1σ m-2σ m-2.6σ
68.30%
95.50%
99%

Suprafaţa totală înglobată sub curba Gauss corespunde probabilităţii cumulate a tuturor valorilor,
adică 100% din cazurile distribuţiei.
Suprafaţa 2Φ(t) menţionată mai sus corespunde deci probabilităţilot cumulate de 68.3%, 95.5%,
99% ale cazurilor distribuţiei. Dacă se consideră probabilităţile valorilor lui x exterioare intervalelor de
mai sus, se poate deduce:
1. Intervalul exterior lui [m−σ, m+σ], care va îngloba 100−68.3 = 31.7% din cazurile distribuţiei
(Figura 8.40);
+σ +σ +σ +σ t −σ −σ −σ −σ m

2. Intervalul exterior lui [m−2σ, m+2σ], care va îngloba 100−95.5% = 4.5% din cazurile distribuţiei
(Figura 8.41);
Figura 8.39.
Suprafeţele importante
ale curbei Gauss

Figura 8.40. Intervalul
exterior lui [m−σ, m+σ]
pe curba redusă

Biostatistica. curs & lucrari practice 29
t
−2σ −2σ −2σ −2σ +2σ +2σ +2σ +2σ

3. Intervalul exterior lui [m−2.6σ, m+2.6σ], care va îngloba 100−99% = 1% din cazurile distribuţiei
(Figura 8.42);
t
−2.6σ −2.6σ −2.6σ −2.6σ +2.6σ +2.6σ +2.6σ +2.6σ

Prin urmare, într-o distribuţie normală există numai:
- 31.7 şanse din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui σ;
- 4.5 şanse din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui 2σ;
- 1 şansă din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui 2.6σ.
Ariile curbei Gauss permit să determinăm probabilitatea de a observa într-o distribuţie gaussiană o
abatere redusă superioară unei valori date. Această proprietate fundamentală este exploatată pentru
a reyolva un mare număr de probleme de interpretare statistică.


8.7.4.Distribuţia mediilor
Fie o populaţie statistică N (N foarte mare), pe care o considerăm ca având o distribuţie normală.
Vom extrage un eşantion de efectiv n.
Fie m
1
, m
2
, m
3
… mediile găsite pentru diverse eşantioane.
Se studiază fluctuaţia statistică a mediilor eşantioanelor extrase între ele, şi egal repartizate faţă de
media M a populaţiei de origine. Se constată că mediile sunt mai puţin dispersate faţă de M, media
globală a populaţiei, decât valorile individuale din populaţie (Figura 8.45).
Distribuţia nou-obţinută în acest mod se numeşte distribuţia mediilor.
Abaterea tip a acestei distribuţii de medii se numeşte abaterea standard a mediei, şi se notează
S
m
.
M
m
(a) Distributia mediilor
esantioanelor de cate
n observatii
(b) Distributia a
N valori individuale
Sm
S

Distribuţia mediilor fiind mai puţin dispersată, abaterea tip S
m
este totdeauna mai mică decât
abaterea tip S a populaţiei de origine; între cele două mărimi există relaţia:
Figura 8.41. Intervalul
exterior lui [m−2σ, m+2σ]
pe curba redusă

Figura 8.42. Intervalul
exterior lui
[m−2.6σ, m+2.6σ]
pe curba redusă

Figura 8.45. Distribuţia
mediilor în jurul mediei
globale a populaţiei,
în comparaţie cu distribuţia
valorilor individuale

Biostatistica. curs & lucrari practice 30
n
S
S
m
=
Mulţimea mediilor care se pot găsi pentru diverse eşantioane având acelaşi număr de observaţii,
extrase la întâmplare dintr-o populaţie de medie M şi abatere standard S, formează aşadar o
distribuţie gaussiană de valoare medie M, şi având abaterea tip S
m
.


Intervalul de încredere al mediei
Intervalul corespunzător distribuţiei mediilor, (M – 2S
m
, M + 2S
m
), cuprinzând 95.5% din valorile pe
care le poate lua media m a eşantionului din mulţimea fluctuaţiilor întâmplătoare, se numeşte interval
de confidenţă al mediei cu un coeficient de securitate de 95.5% (Figura 8.46).
t
−2 −2 −2 −2S
m
+2 +2 +2 +2S
m
M


Analog se defineşte intervalul de confidenţă al mediei cu un coeficient de securitate de 99% (Figura
8.47), ca fiind intervalul (M – 2.6⋅S
m
, M + 2.6⋅S
m
) – ne spune că avem 99 şanse din 100 ca media unui
eşantion ales să cadă în acel interval.
t
−2.6 −2.6 −2.6 −2.6S
m +2.6 +2.6 +2.6 +2.6S
m
M



Determinarea intervalului de confidenţă al mediei
Dorim să studiem la un eşantion intervalul de încredere al mediei observate, m
0
. Nu cunoaştem nici
media M, nici S
m
, dar presupunem că ştim abaterea tip S a populaţiei de origine.
Câteodată, experienţa ne arată că în practică, oricât de mic ar fi eşantionul, dar suficient de
important, distribuţiile de eşantionaj sunt distribuţii sensibil normale. În aceste condiţii, valoarea m
0

găsită pentru m reprezintă valoarea a cărei probabilitate este cea mai mare. În consecinţă, este logic
să considerăm că cea mai bună estimare pe care o luăm va fi media M, şi să o substituim în intervalul
de confidenţă.
De altfel, abaterea σ a eşantionului reprezintă o estimare a abaterii tip S a populaţiei de origine şi se
consideră substituţia lui S cu S
m
rezultat din calcul. Abaterea σ a eşantionului va fi o estimare puţin
mai mică decât S. Pentru a estima corect S trebuie să luăm o valoare puţin mai mare decât σ al
eşantionului. Calculul arată efectiv că cea mai bună estimare a lui S, pe care o vom nota cu S
σ
, este
puţin mai mare decât σ, fiind definită de formula:
Figura 8.46. Intervalul de
confidenţă al mediei
cu un coeficient de securitate
de 95.5%

Figura 8.47. Intervalul de
confidenţă al mediei
cu un coeficient de securitate
de 99%

Biostatistica. curs & lucrari practice 31
1 −
=
n
n
S σ
σ

Se poate deci utiliza această valoare pentru a calcula S
m
, care va fi:
1
1
1
1

= ⇒

=

⋅ = =
n
S
n
n
n
n n
S
S
m
m
σ
σ
σ
σ

Plecând de la valorile estimate ale lui M şi S
m
, se va putea exprima intervalul de confidenţă al mediei,
care va fi în final:
- m
0
± 2S
m
, cu un coeficient de securitate de 95%;
- m
0
± 2.6S
m
, cu un coeficient de securitate de 99%.
cu
1 −
=
n
S
m
σ
.

Exemplu: Se dozează corticoizii urinari într-un grup de 253 femei cu greutate normală. Se găseşte
media m = 4.50 mg/24h şi abaterea tip σ=1.50. Să se găsească intervalul de încredere.
Avem:
1 . 0
252
5 . 1
1
= =

=
n
S
m
σ

Intervalul de încredere al mediei este deci:
m
0
± 2S
m
= 4.50 ± 2 ⋅ 0.1 = 4.50 ± 0.2
⇒ (4.30 , 4.70) cu un coeficient de securitate de 95%;
m
0
± 2.6S
m
= 4.50 ± 2.6 ⋅ 0.1 = 4.50 ± 0.26
⇒ (4.24 , 4.76) cu un coeficient de securitate de 99%.


8.7.5. Cazul eşantioanelor mici. Distribuţia Student

Raţionamemtele anterioare sunt valabile pentru eşantioane conţinând minim 30 observaţii.
Dacă nu este aşa, distribuţia mediilor nu este normală iar estimările precedente ale mediei şi
abaterea tip nu sunt acceptate.
Problema a fost rezolvată de matematicianul englez Gosset.
Pentru a înţelege principiul acestei soluţii, trebuie să notăm de la început că distribuţia mediilor
poate fi considerată ca o distribuţie a abaterilor (m – M) între mediile găsite m şi media M a populaţiei
de origine, distribuţie care în cazul unui eşantion suficient de important, este o distribuţie normală de
medie 0 şi abatere tip S
m
(Figura 8.48).
0 M - m
Sm

Gosset a studiat această distribuţie ca o distribuţie a abaterilor (m – M), în cazul eşantioanelor cu
efectiv mic.
Mai precis, Gosset a studiat distribuţia raportului:
m
S
M m
t

= = parametrul t a lui Student
= abaterea redusă a mediei, adică raportată la abaterea tip S
m
a mediei.
Figura 8.48. Distribuţia
normală de medie 0 şi
abatere tip S
m


Biostatistica. curs & lucrari practice 32
În cazul eşantioanelor de efectiv important, distribuţia abaterilor medii (din populaţie) fiind normală,
este chiar cea a abaterilor reduse.
Prin urmare abaterea ±2⋅S
m
, egală cu de două ori abaterea tip, şi care corespunde valorii t = 2 a
abaterii reduse, înglobează 95% din valorile mediei (Figura 8.49).
0
- 2S
m
+ 2S
m
0
m - M
- 2 + 2 t=(m-M)/s
m

În cazul eşantioanelor cu efectiv mic apar diferenţe. Gosset a arătat că, în acest caz, valorile
parametrului t obţinute pentru diferite eşantioane cu acelaşi număr de observaţii n < 30, se distribuie
urmând o lege numită “distribuţia Student”, care diferă de curba normală. Curba reprezentativă a acestei
distribuţii, pentru o valoare dată n < 30, este aproximativ o curbă în clopot, simetrică, dar mai aplatizată
decât curba Gauss. Rezultă că abaterea tip este puţin mai mare decât cea a curbei normale: această
curbă este numită “hipernormală” (Figura 8.50).
0 - 2 + 2 - 3 + 3
(a) Legea normala
(b) Legea Student
t = 0.05

Prin urmare, intervalul care înglobează 95% din valorile acestei distribuţii, şi care corespunde la dublul
abaterii tip, este atins pentru o valoare a lui t, notată t
0.05
, superioară valorii 2 (Figura 8.50).
Intervalul de încredere al mediei (cu un coeficient de securitate de 95%) va fi atunci nu numai m
0
± 2⋅S
m

, ci m
0
± t
0.05
⋅ S
m
, cu t
0.05
>2.
Nu există o singură distribuţie t, ci o familie de distribuţii t corespunzătoare diferitelor valori posibile
pentru cele n observaţii, cu n<30, ale eşantionului studiat.
Curbele reprezentative ale acestor distribuţii t sunt din ce în ce mai aplatizate, şi prin urmare valorile
parametrului t sunt cu atât mai mari, cu cât numărul de observaţii este mai redus (Figura 8.51).
t
n=1
n=10
n >= 30 - Curba normala

Parametrul t variază deci în funcţie de n, şi este cu atât mai mic cu cât mărimea eşantionului se apropie
de efectivul limită n = 30. Plecând de la această valoare a lui n, distribuţia parametrului t se confundă
practic cu o curbă Gauss, şi t
0.05
devine în consecinţă t
0.05
= 2 (Figura 8.51).
Figura 8.49. Abaterea ±2⋅S
m


Figura 8.50. Legea normală şi
legea Student

Figura 8.51. Curbele pentru
diferite valori ale parametrului
t

Biostatistica. curs & lucrari practice 33
0
- t
0.01
-t
0.05
+ t
0.05
+t
0.01

Există tabele speciale care dau, în funcţie de mărimea eşantionului studiat (mai precis, în funcţie de
numărul gradelor de libertate, care va fi aici n – 1), valorile limită ale parametrilor t care au numai 5 şanse
din 100 (t
0.05
în Figura 8.52), şi respectiv numai o şansă din 100 (t
0.01
în Figura 8.52), de a fi depăşite sub
influenţa fluctuaţiilor aleatoare. Se va deduce astfel intervalul de confidenţă corespunzător, şi anume:
- m
0
± t
0.05
⋅ S
m
, cu un coeficient de securitate de 95%;
- m
0
± t
0.01
⋅ S
m
, cu un coeficient de securitate de 99%.

Exemple:
Presupunem că media m = 4.50 din exemplul precedent a fost obţinută pe un eşantion de 6 observaţii.
Care este intervalul de încredere?
67 . 0
5
5 . 1
1
= =

=
n
S
m
σ

Tabelele lui t arată că pentru un eşantion de 6 observaţii avem:
- v = n – 1 = 5;
- valoarea limită a parametrului t care are numai 5 şanse din 100 de a fi depăşită este t
0.05
= 2.57;
- valoarea limită a parametrului t care are numai o şansă din 100 de a fi depăşită este t
0.01
= 4.03.
Intervalul de confidenţă căutat va fi deci:
- m
0
± t
0.05
⋅ S
m
= 4.50 ± 2.57 ⋅ 0.67 = 4.50 ± 1.72
⇒ (2.78, 6.22) , cu un coeficient de securitate de 95%;
- m
0
± t
0.01
⋅ S
m
= 4.50 ± 4.03 ⋅ 0.67 = 4.50 ± 2.70
⇒ (1.80, 7.20), cu un coeficient de securitate de 99%.
După cum se poate vedea din compararea valorilor obţinute, mărimea mică a eşantionului duce la un
interval de încredere al mediei mai mare.


8.7.6. Normalitatea biologică
După cum se ştie, nu există pentru o constantă biologică dată (de exemplu, glicemia sau tensiunea
arterială) o valoare normală unică, ci o serie de valori pe care le putem considera ca normale; această
mulţime de valori constituie ceea ce se numeşte “zona de variaţie normală”.
O problemă importantă pentru biologie este de a determina limitele acestei zone de normalitate, şi de
unde începe “patologicul”. Trebuie stabilit din ce moment putem considera că o valoare nu este normală,
ci patologică.

Exemplu:
Dacă valoarea glicemiei medii este 1g/l, nu vom ezita să considerăm valoarea 1.05 g/l ca fiind normală.
O valoare de 2 g/l va fi cu siguranţă patologică. Ce putem spune însă despre valori ca 1.15 g/l, sau 1.20g/l
?

Problema constă în a căuta care este abaterea maximă (abaterea “limită”). Zona de variaţie normală va
fi prin urmare intervalul de confidenţă al mediei.
Valorile scăzute ale glicemiei duc la hipoglicemie, cele crescute duc la diabet. Se observă că valorile
observate confruntate cu cele ale subiecţilor normali, se distribuie sub forma unei curbe gaussiene.
Aceasta este în definitiv corelaţia dintre o abatere statistic semnificativă şi o stare patologică dată, care
conferă simptomului (cifrabil) valoarea sa deosebită (semiologică): ceea ce se numeşte “criteriul
psihopatologic”, indispensabil alături de noţiunile statistice pentru definirea domeniului de variaţie
patologică în biologie.
Figura 8.52. Intervalele de
încredere corespunzătoare lui
t
0.05
şi t
0.01

Biostatistica. curs & lucrari practice 34
8.7.7. Distribuţia procentajelor

Estimarea unui procentaj
În urma unui tratament aplicat unui grup de n bolnavi, n = 120, se observă 36 cazuri mai grave (r = 36).
Se obţine proporţia:
% 30 30 . 0
0
⇒ = =
n
r
q
Ca şi în cazul mediei, rămâne de cercetat până la ce limită variaţiile procentajului pot fi puse pe seama
fluctuaţiilor fortuite, adică să se determine intervalul de încredere al procentajului observat.


Distribuţia procentajelor
Pentru a rezolva problema enunţată mai sus, se va face o analogie cu intervalul de încredere al mediei,
căutând cum se distribuie diferite procente q
1
, q
2
, …q
n
, corespunzătoare numerelor r
1
, r
2
, …r
n
de cazuri
grave observate într-un mare număr de experienţe pe diferite eşantioane cu acelaşi efectiv n, plecând de
la o populaţie teoretică infinită, având aceeaşi compoziţie (structură), adică comportând o proporţie
identică q de cazuri grave şi p = 1 – q de cazuri non-grave.
Considerăm o urnă binară comportând aceeaşi proporţie q de bile negre corespunzătoare unei boli
grave şi aceeaşi proporţie p = 1 – q de bile albe corespunzătoare bolilor uşoare.
Problema revine la a căuta cum se distribuie diferite proporţii 0/n, 1/n, 2/n,…n/n de bile negre în toate
combinaţiile posibile ale eşantioanelor identice de efectiv n care pot fi extrase din această urnă.
Această distribuţie, după cum ştim, este o distribuţie binomială: distribuţia binomială a procentajelor, ai
cărei termeni corespund dezvoltării binomului (p + q)
n
. Eşantionul cel mai probabil al acestei distribuţii are
aceeaşi proporţie de bile albe (p) şi de bile negre (q) ca şi urna binară.
Media va fi:
q
n
nq
m = =
Abaterea standard va fi:

n
pq
n
npq
n
S = = =
σ


n
q q
S
q
) 1 ( −
=
Diferitele procentaje posibile pentru eşantioane de acelaşi efectiv n formează o distribuţie binomială de
medie q şi abatere tip S
q
.
Intervalul de confidenţă al procentajului va fi prin urmare:
- q ± 2⋅S
q
pentru un coeficient de securitate de 95%;
- q ± 2.6⋅S
q
pentru un coeficient de securitate de 99%,
unde:

n
q q
S
q
) 1 ( −
=
În cazul eşantioanelor mici, estimarea proporţiei devine foarte imprecisă.


8.7.8. Distribuţia diferenţelor dintre medii

Compararea a două medii
Se pune adesea problema de a confrunta rezultatele obţinute pe o serie cu cele obţinute pe alte serii.
Problema este de a şti dacă diferenţele constatate între seriile comparate se explică prin fluctuaţia de
eşantionaj, legată de caracterul limitat al efectivului studiat, caz în care diferenţele observate nu trebuiesc
luate în considerare. Dacă, dimpotrivă, diferenţele observate sunt prea importante pentru a fi puse pe
seama fluctuaţiei de eşantionaj, ele sunt “semnificative” şi ne conduc la necesitatea de a admite că seriile
statistice studiate aparţin unor “populaţii de origine” diferite.
Metodele statistice nu pot rezolva cu certitudine acest fel de probleme. Ele pot doar să ne indice dacă,
pe baza diferenţelor observate, putem admite – şi cu ce grad de securitate – ipoteza conform căreia
seriile studiate provin din populaţii diferite.

Biostatistica. curs & lucrari practice 35
Punerea problemei:
Într-un grup de 253 femei de greutate normală se găseşte valoarea medie a corticoizilor în urină
4.5mg/24h. Aceeaşi cercetare, făcută într-un alt grup de 100 femei prezentând obezitate, a dat o valoare
medie de 6.3mg/24h.
Se pune întrebarea dacă se poate afirma că valoarea mediei corticoizilor urinari la femeile obeze este
superioară celei din grupul de femei normale, aşa cum pare la prima vedere. Diferenţa constatată între
cele 2 medii traduce o diferenţă reală în natura populaţiei studiate, sau este legată doar de fluctuaţia de
eşantionaj?
În general, se lucrează cu eşantioane de volume diferite, n
1
, n
2
; se găsesc două medii corespunzătoare
m
1
, m
2
. Trebuie determinat dacă diferenţa observată între cele două medii este datorată unei fluctuaţii sau
corespunde unei diferenţe reale, în natura celor două eşantioane, fiind “semnificativă”.


Ipoteza nulă
Pentru a putea rezolva această problemă, se poate studia intervalul de confidenţă al mediei în fiecare
eşantion. Dacă intervalele de confidenţă se suprapun mult, toate valorile care cad în zona de suprapunere
pot aparţine atât unei distribuţii, cât şi celeilelte, iar diferenţa observată poate fi datorată variaţiei de
eşantionaj (hazardului) - Figura 8.53.
m1 m2

Dimpotrivă, dacă intervalele de confidenţă ale celor două distribuţii sunt distincte (Figura 8.54), putem
deduce că eşantioanele aparţin la două populaţii diferite, iar diferenţa observată este semnificativă.
m
1 m
2

Dar nu putem spune nimic în cazul în care intervalele de confidenţă se suprapun puţin (Figura 8.55).
m
1
m
2

Să căutăm rezolvarea directă pentru o astfel de problemă. Pentru aceasta, vom face ipoteza (numită
“ipoteza nulă, căci ea presupune că parametrul studiat nu variază de la un eşantion la altul) că cele două
Figura 8.53. Intervalele de
confidenţă se suprapun mult
(diferenţa datorată hazardului)
Figura 8.54. Intervalele de
confidenţă sunt distincte
(diferenţa semnificativă)
Figura 8.55. Intervalele de
confidenţă se suprapun puţin
Biostatistica. curs & lucrari practice 36
eşantioane aparţin aceleiaşi populaţii de origine şi vom căuta care va fi în acest caz abaterea maximă şi
abaterea limită care pot fi observate între cele două medii considerate, sub influenţa fluctuaţiilor statistice.
Ne rămâne să studiem cum se distribuie diferenţele între mediile celor două eşantioane de efective n
1
, n
2

prelevate de un număr mare de ori, plecând de la aceeaşi populaţie de origine.


Distribuţia diferenţelor dintre medii
Plecăm de la aceeaşi populaţie cu un efectiv N foarte mare, teoretic infinit, şi extragem un eşantion de
efectiv n
1
; valoarea cea mai probabilă pentru media m
1
a acestui eşantion va fi M, media populaţiei
originale (globale). Dacă se extrage un alt eşantion de efectiv n
2
, valoarea cea mai probabilă pentru
media m
2
va fi tot M, această probabilitate fiind cu atât mai mare cu cât efectivul eşantionului în discuţie
este mai mare. Prin urmare, dacă studiem diferenţa (m
1
– m
2
) va trebui să ne aşteptăm, intuitiv, ca
valoarea sa să fie cel mai probabil zero.
Se arată efectiv că dacă dintr-o populaţie de efectiv N foarte mare se extrag la întâmplare eşantioane
de efective diferite n
1
, n
2
, având respectiv pentru medie valorile m
1
, m
2
şi că s-au făcut un număr mare de
astfel de experienţe, diferenţele (m
1
− m
2
) se repartizează urmând o distribuţie normală în jurul valorii zero
(reprezentată în eventualitatea m
1
=m
2
=M).
Distribuţia diferenţelor mediilor este deci în acest caz o distribuţie normală care are pentru medie
valoarea 0 (Figura 8.56).
0
Sd
(m1 - m2)

Se arată că varianţa (dispersia) acestei distribuţii, notată cu S
d
2
, este egală cu suma varianţelor
distribuţiilor mediilor din fiecare eşantion.
1 1
2
2
2
1
2
1 2
2 2 2
2 1

+

= ⇒
+ =
n n
S
S S S
d
m m d
σ σ


Dacă n
1
şi n
2
sunt suficient de mari, relaţia devine:
2
2
2
1
2
1 2
n n
S
d
σ σ
+ =
Prin urmare, abaterea standard S
d
a distribuţiei diferenţelor va fi:
2
2
2
1
2
1
n n
S
d
σ σ
+ =

Diferenţa semnificativă între două medii
Dacă facem referire la proprietăţile distribuţiei normale, putem spune că pentru eşantioane diferite
plecând de la o aceeaşi populaţie de origine, o diferenţă d = (m
1
– m
2
) superioară lui 2⋅S
d
nu se va
observa decât în puţine situaţii – cel mult 5 cazuri din 100 (Figura 8.57).
Figura 8.56. Distribuţia mediilor
Biostatistica. curs & lucrari practice 37
0 - 2Sd + 2Sd
d

Dacă am determinat că această diferenţă este superioară lui 2⋅S
d
, mai curând decât să acceptăm o
eventualitate care nu are decât 5 şanse din 100 de a se realiza, vom admite (cu 5 şanse din 100 de a
ne înşela) că ipoteza iniţială fusese falsă şi că cele două eşantioane aparţin în realitate la populaţii
diferite; vom spune atunci că diferenţa observată este semnificativă cu un prag de probabilitate de 5%.
O diferenţă va fi deci considerată ca semnificativă cu un prag de semnificaţie de 5% dacă este
superioară lui 2⋅S
d
: d > 2⋅S
d

În acelaşi mod, vom spune că o diferenţă între două medii este semnificativă cu un prag de
semnificaţie de 1% dacă este superioară lui 2.6⋅S
d
: d > 2.6⋅S
d

Pentru a putea şti dacă o diferenţă între două medii este sau nu semnificativă, este deci suficient să
calculăm, plecând de la abaterile tip σ
1
şi σ
2
ale fiecărui eşantion, abaterea standard a diferenţei, S
d
,
şi să vedem dacă diferenţa constatată d este sau nu superioară lui 2⋅S
d
sau 2.6⋅S
d
, următorul grad de
securitate găsit.

Exemplu:
Reluăm problema valorii mediilor pentru corticoizii urinari.
m
2
= 6.3 mg/24h : eşantionul de 100 femei obeze;
m
1
= 4.5 mg/24h : eşantionul de 253 femei cu greutate normală.
Abaterile tip sunt:
σ
2
= 1.7 : eşantionul de 100 femei obeze;
σ
1
= 1.5 : eşantionul de 253 femei cu greutate normală.
Avem:
n
1
= 100 : eşantionul de 100 femei obeze;
n
2
= 253 : eşantionul de 253 femei cu greutate normală.
d = m
1
– m
2
= 1.8
Se calculează:
⇒ 2⋅S
d
= 0.39; 2.6⋅S
d
= 0.47.
Diferenţa d între medii, 1.8, este deci superioară lui 2⋅S
d
şi chiar lui 2.6⋅S
d
. Probabilitatea ca o astfel
de diferenţă să fie pur fortuită (datorată întâmplării) este deci inferioară lui 1%. Prin urmare, diferenţa
este semnificativă, şi putem concluziona că corticoizii urinari sunt mult mai ridicaţi la obeze în condiţiile
studiate.


Cazul eşantioanelor mici
Pentru a putea fi considerată semnificativă cu un prag de probabilitate de 95%, diferenţa va trebui deci
să fie superioară nu numai lui 2⋅S
d
, ci lui t
0.05
⋅S
d
, unde t
0.05
> 2.
De altfel, expresia dispersiei standard este diferită. Într-adevăr, estimările dispersiei furnizate
separat pentru fiecare eşantion devin imprecise, astfel încât formula de estimare a dispersiei devine:
2
2 1
2
2 2
2
1 1 2
− +
+
=
n n
n n
l
σ σ
σ ,
unde variaţiile estimate ale fiecărui eşantion sunt:
Figura 8.57. Intervalul de
confidenţă [−2⋅S
d
, +2⋅S
d
]

194 . 0
100
) 7 . 1 (
253
) 5 . 1 (
2 2
2
2
2
1
2
1
= + = + =
n n
S
d
σ σ
Biostatistica. curs & lucrari practice 38
1
;
1
2
2
2 2 2
1
2
1 1 2
2 1

=

=
n
n
n
n
l l
σ
σ
σ
σ .
Expresia dispersiei standard a diferenţei devine atunci:
|
|
¹
|

\
|
+ = + =
2 1
2
2
2
2
1
2
1 2
1 1
n n n n
S
l d
σ
σ σ
,
de unde:
2
,
1 1
2 1
2
2 2
2
1 1
2 1
− +
+
= + =
n n
n n
n n
S
l l d
σ σ
σ σ cu
.
În tabele speciale sunt date, în funcţie de efectivele n
1
şi n
2
ale fiecărui eşantion, şi mai precis în
funcţie de numărul γ de grade de libertate, γ = n
1
+ n
2
– 2 (se pierde un grad de libertate pentru fiecare
eşantion), valorile limită t
0.05
şi t
0.01
ale parametrului t care au respectiv 5 şi o şansă din 100 de a fi
depăşite de o fluctuaţie fortuită.
Se pot calcula atunci produsele t
0.05
⋅S
d
şi t
0.01
⋅S
d
, care permit să verificăm dacă diferenţa constatată
este sau nu semnificativă cu pragul de probabilitate corespunzător.

Exemplu:
Reluăm exemplul precedent; presupunem că în primul grup avem 6 observaţii, iar în al doilea 8
observaţii. Se calculează la început dispersia estimată:
Pentru 12 grade de libertate, din tabelele valorilor t se obţine:
t
0.05
= 2.18; t
0.01
= 3.06.
⇒ t
0.05
⋅ S
d
= 2.18 ⋅ 0.94 = 2.05 şi
t
0.01
⋅ S
d
= 3.06 ⋅ 0.94 = 2.87.
Diferenţa dintre cele două medii fiind 1.8, este inferioară lui t
0.05
⋅S
d
. Deci această diferenţă nu poate fi
considerată semnificativă, chiar la pragul de probabilitate de 0.05.

8.8. Teste statistice pentru analiza dispersiei şi a mediei

8.8.1. Compararea a două dispersii
Notăm raportul F
1,2
al dispersiilor σ
1
2
şi σ
2
2
,
2
2
2
1
2 , 1
σ
σ
= F .
Acest raport, în care se convine să se pună la numărător dispersia cea mai mare, traduce
divergenţa între două dispersii şi va fi folosit pentru a testa semnificaţia.
Dacă, într-adevăr, eşantioanele sunt extrase din aceeaşi populaţie de origine, dispersiile σ
1
2
şi σ
2
2

reprezintă o estimare a dispersiei S
2
a acestei populaţii. Teoretic, ar trebui să fie verificată relaţia: σ
1
2

= σ
2
2
, şi prin urmare F
1,2
= 1.
Uneori fluctuaţiile fortuite nu sunt răspunzătoare de mărirea raportului decât până la o valoare
limită, valoare pe care o putem calcula, şi care variază evident cu mărimea eşantionului. Atunci când
raportul F depăşeşte această valoare limită, divergenţa este prea importantă pentru a fi atribuită
numai fluctuaţiei de eşantionaj pe care hazardul o poate determina în interiorul unei populaţii unice.
Această ipoteză trebuie deci eliminată şi divergenţa trebuie considerată semnificativă.
Snédécor a stabilit tabelele raportului F care ne permit să rezolvăm problema din punct de vedere
practic. Aceste tabele dau direct, pentru coeficienţii de securitate obişnuiţi, 95% şi 99% şi în funcţie de
mărimile eşantioanelor n
1
şi n
2
(mai precis, în funcţie de numărul gradelor de libertate γ
1
= n
1
– 1 şi γ
2

= n
2
– 1 ale fiecărui eşantion) valorile limită ale lui F sub care se poate considera că dispersiile
12 2 8 6 2
94 . 0
8
1
6
1
75 . 1
1 1
75 . 1 05 . 3
2
2 1
2 1
2 1
2
2 2
2
1 1 2
= − + = − + =
= + = + =
= ⇒ =
− +
+
=
n n
n n
S
n n
n n
l d
l l
γ
σ
σ
σ σ
σ
Biostatistica. curs & lucrari practice 39
studiate diferă semnificativ. Este suficient să formăm raportul celor două dispersii,
2
2
2
1
2 , 1
σ
σ
= F , şi să
cercetăm dacă este superior valorii limită dată de tabel.

Exemplu:
După administrarea unui somnifer într-un grup de 11 subiecţi, se observă un timp mediu de somn
de 10.6 h, cu o abatere standard de 2.3 h. La un alt grup de 13 subiecţi, s-a observat o durată de
somn de 8.1 h, cu o abatere de 1.9 h. Ne propunem să studiem dispersia în aceste două grupe.
Avem:
σ
1
= 2.3 σ
2
= 2.3
n
1
= 11 n
2
= 11
Formăm raportul dispersiilor:
Raportându-l la tabelele Snédécor, pentru γ
1
= n
1
– 1 = 10 şi γ
2
= n
2
– 1 = 12, se găseşte valoarea
limită pentru F, cu o probabilitate de 0.05 (adică 5 şanse din 100 de a fi depăşită datorită fluctuaţiilor
fortuite), ca fiind F
0.05
= 2.76. Valoarea găsită pentru F, egală cu 1.46, este net inferioară. Nu există
deci diferenţă semnificativă între cele două dispersii observate.
8.8.2. Analiza dispersiei
Analiza dispersiei îşi propune să studieze în ce măsură diferenţele observate între valorile mediilor din
fiecare grup traduc real o diferenţă a acţiunii între diferitele clase testate, factor în funcţie de care se
deosebesc diferitele grupuri, şi nu sunt legate doar de fluctuaţiile de eşantionaj. Se pune problema
comparării mediilor.
Fără îndoială, pentru a rezolva această problemă, ne propunem să comparăm mediile din aceste
grupuri, două câte două. Dar există un procedeu care ne permite să testăm omogenitatea mulţimii
grupurilor studiate, adică de a face compararea simultană a acestor medii diferite şi de a şti dacă se
poate sau nu să le considerăm ca aparţinând unei aceleiaşi populaţii: este metoda numită “analiza
dispersiilor”, datorată statisticianului englez R. A. Fisher, şi care are astăzi o importanţă deosebită, în
particular pentru a exploata datele experimentale.
Principiul general al acestor probleme de comparare este testul “ipotezei nule”, urmărind la toate
eşantioanele studiate aparţinând aceleiaăi populaţii, în ce caz dispersia mulţimii este condiţionată unic
de fluctuaţia de eşantionaj.
Se vor analiza fluctuaţiile individuale care se produc în interiorul unui grup, şi între două grupuri.


A. Dispersia intra-grup
În interiorul fiecărui grup, fluctuaţiile de eşantionaj sunt reprezentate de abaterile (x – m) între fiecare
valoare individuală x şi media m a grupului. Rămâne să considerăm abaterile pătratice (x – m)
2

(pentru care nu intervine semnul). Făcând suma acestor abateri pătratice pentru cele n valori
individuale ale grupului, fie

=
− =
n
i
i
m x S
1
2 2
) ( ,
se obţine un indice de fluctuaţie care se produce în interiorul grupului.
Se face apoi suma acestor pătrate pentru k grupe de eşantion, obţinând un indice notat cu S
1
2
, al
dispersiei globale, introdus în mulţime pentru dispersia care există în interiorul fiecărui grup.
Pentru a da acestei sume de pătrate semnificaţia generală a unei dispersii, trebuie să o raportăm la
numărul de grade de libertate,
γ
1
= (n
1
– 1) + (n
2
– 1) + … + (n
k
– 1)
= n
1
+ n
2
+ …+n
k
– k
= N – k
46 . 1
) 9 . 1 (
) 3 . 2 (
2
2
2
2
2
1
2 , 1
= = =
σ
σ
F
∑ ∑
∑ ∑ ∑
= =
= = =
− =
− + + − + − =
+ + + + =
k
j
n
i
j i
n
i
k i
n
i
i
n
i
i
k
j
j
j
k
k
k
m x
m x m x m x
s s s s S
1 1
2
1
2
1
2
2
1
2
1
2 2
3
2
2
2
1
2
1
) (
) ( ... ) ( ) (
...
2
2
2
1
1
1
Biostatistica. curs & lucrari practice 40
Se obţine astfel dispersia numită “în grup”, care se notează cu V
A
şi exprimă dispersia introdusă în
ansamblul de dispersii existente în interiorul fiecărui grup:
∑∑
= =


=
k
j
n
i
j i A
j
j
j
m x
k N
V
1 1
2
) (
1
.
B. Dispersia inter-grupe
Dacă se asimilează toate valorile dintr-un grup la media m a grupului, se va anula efectul dispersiei în
interiorul acestui grup, care va putea fi reprezentat prin media sa m.
În aceste condiţii, abaterea fiecărei valori a grupului tratat în raport cu media generală a mulţimii
eşantionului studiat este (m – M), iar abaterea pătratică este (m – M)
2
.
Abaterea pătratică globală a grupului, unificat pentru cele n valori, este S
q
2
= n⋅(m – M)
2
.
Făcând suma abaterilor pătratice ale celor k grupuri ale populaţiei, se obţine un alt indice, notat cu
S
2
2
, şi care reflectă dispersia introdusă în populaţie de fiecare grup, considerat ca un tot:

=
− ⋅ =
− ⋅ + + − ⋅ + − ⋅ =
+ + + =
k
i
i i
k k
q q q
M m n
M m n M m n M m n
S S S S
k
1
2
2 2
2 2
2
1 1
2 2 2 2
2
) (
) ( ... ) ( ) (
...
2 1

Pentru a da acestei sume de pătrate semnificaţia generală a unei dispersii, trebuie să o raportăm la
numărul de grade de libertate, γ
2
= k – 1.
Se obţine astfel dispersia inter-grup, notată cu V
B
, care exprimă dispersii ale grupului la grup:

=


=
k
i
i i B
M m n
k
V
1
2
) (
1
1
.
C. Compararea dispersiilor
Dispersia intra-grup şi cea inter-grup sunt două elemente care condiţionează fluctuaţia mulţimii. Dacă
toate grupurile aparţin unei aceleiaşi populaţii de origine, cele două dispersii nu vor putea să se abată
una de la alta decât într-o anumită măsură, permisă de fluctuaţia de eşantionaj. De la această limită,
posibil de calculat, va fi normal să considerăm că abaterea între cele două dispersii este prea
importantă pentru a putea fi atribuită numai fluctuaţiei fortuite.
Problema rămâne de a testa divergenţa între două dispersii, ceea ce se face prin studiul raportului
dispersiilor de comparat. Se va forma raportul V
A
/V
B
(sau V
B
/V
A
, dacă V
B
>V
A
) şi se compară acest
raport cu valorile date în tabelele Snédécor pentru pragul de semnificaţie cu un coeficient de
securitate de 95% (sau 99%). Dacă acest raport este superior pragului de semnificaţie, se respinge
ipoteza populaţiei unice şi se admite că diferenţele constatate sunt semnificative.

Exemplu: Se dozează corticoizii urinari la 40 subiecţi de sex feminin, care au fost repartizaţi în
funcţie de greutate în 4 grupe, comportând fiecare câte 10 subiecţi:
I : 50 ÷ 59 kg;
II : 60 ÷ 69 kg;
III : 70 ÷ 79 kg;
IV : 80 ÷ 89 kg.
Tabelul 8.8 dă rezultatele obţinute (în mg/24 h).
I II III IV
3.3 4.3 6.4 3.3
2.5 4.8 7.6 5.4
3.0 6.3 6.6 5.7
3.4 6.5 4.5 6.5
3.7 8.7 8.0 11.5
3.5 4.5 6.3 7.5
5.2 5.2 6.8 9.3
5.2 2.5 5.7 8.0
4.0 4.0 4.6 6.0
4.0 5.8 3.2 4.7
Σx
i
= 37.8
m
1
= 3.78
Σx
i
= 52.6
m
2
= 5.26
Σx
i
= 59.7
m
3
= 5.97
Σx
i
= 67.9
m
4
= 6.79
Tabelul 8.8: Corticoizii urinari la 40 subiecţi de sex feminin

Biostatistica. curs & lucrari practice 41
Se cere să determinăm dacă diferenţele observate între medii sunt semnificative şi deci factorul
“greutate” în funcţie de care s-au diferenţiat aceste grupe are o influenţă asupra mărimii corticoizilor
urinari.
Se pot compara mediile două câte două, aplicând Testul t (Student) pentru eşantioane mici, dar
acest procedeu este lung (trebuiesc făcute 6 comparaţii); în plus, se neglijează informaţia conţinută în
ansamblul datelor, pentru că nu intervin de fiecare dată decât 10+10=20 dintre ele. Procedeul de
analiză a dispersiei ne permite în schimb să testăm ipoteza unică într-o singură operaţie.
1) Calculăm dispersia intra-grup, V
A
:
Se calculează mai întâi abaterea pătratică în fiecare grup. Se găseşte:
94 . 1
4 40
87 . 69 1
87 . 69
83 . 20 ) (
94 . 19 ) (
26 . 22 ) (
84 . 6 ) (
2
1
2
4
2
3
2
2
2
1
2
1
2
4
2
4
2
3
2
3
2
2
2
2
2
1
2
1
=

=

= ⇒
= + + + = ⇒
= − =
= − =
= − =
= − =




S
k N
V
s s s s S
m x s
m x s
m x s
m x s
A

2) Calculăm dispersia inter-grup, V
B
:
Mai întâi calculăm media generală, M:
45 . 5
40
9 . 67 7 . 59 6 . 52 8 . 37
4 3 2 1
=
+ + +
=
+ + +
=
∑ ∑ ∑ ∑
N
x x x x
M
Apoi determinăm abaterile pătratice din grup:
30 . 16
1 4
91 . 48
1
1
91 . 48
96 . 17 ) 45 . 5 79 . 6 ( 10 ) (
70 . 2 ) 45 . 5 97 . 5 ( 10 ) (
36 . 0 ) 45 . 5 26 . 5 ( 10 ) (
89 . 27 ) 45 . 5 78 . 3 ( 10 ) (
2
2
2
4
2
3
2
2
2
1
2
2
2 2
4 4
2
4
2 2
3 3
2
3
2 2
2 2
2
2
2 2
1 1
2
1
=

=

= ⇒
= + + + = ⇒
= − ⋅ = − ⋅ =
= − ⋅ = − ⋅ =
= − ⋅ = − ⋅ =
= − ⋅ = − ⋅ =
S
k
V
s s s s S
M m n s
M m n s
M m n s
M m n s
B
q q q q
q
q
q
q


3) Se formează raportul dispersiilor (ţinem cont că V
B
> V
A
) :
4 . 8
94 . 1
30 . 16
= = =
A
B
V
V
F
Tabelele Snédécor arată pentru γ
1
= γ
B
= k –1= 3 şi γ
2
= γ
A
= N – k = 40 – 4 =36, valoarea limită a lui
F cu un prag de probabilitate de 0.05 ca fiind F
0.05
= 2.9, şi cu un prag de probabilitate de 0.01 ca fiind
F
0.01
= 4.6. Se observă că valoarea calculată a lui F este net superioară lui F
0.05
şi lui F
0.01
.
O astfel de divergenţă are deci mai puţin de o şansă din 100 de a se produce ca urmare a
fluctuaţiilor fortuite într-o populaţie unică. Deci, ipoteza de mai sus trebuie înlăturată, şi vom admite că
grupurile aparţin unor populaţii diferite; diferenţele constatate sunt înalt semnificative, iar factorul
greutate are o influenţă reală asupra mărimii corticoizilor urinari.


8.8.3. Compararea valorilor medii (testul t – Student)
Pentru a lămuri problema dacă divergenţa valorilor unui anumit parametru x este întâmplătoare sau
nu, se efectuează două serii de experimente şi pentru fiecare serie de rezultate se calculează media
aritmetică a parametrului, adică
1
x şi
2
x . Problema care se pune este, deci, de a decide când
socotim că diferenţa între aceste medii este suficient de mare pentru ca practic să se poată afirma că
deosebirile constatate în calitatea parametrilor nu sunt întâmplătoare.
Măsurătorile se presupun independente şi, cel puţin în cadrul fiecărei serii, de egală precizie, iar
funcţia de repartiţie a erorilor de măsurare se presupune a fi normală.
Biostatistica. curs & lucrari practice 42
Presupunem că s-au efectuat n
1
măsurări independente de egală precizie într-o primă serie de
măsurări şi n
2
în cea de a doua serie de măsurări (cu dispersiile σ
1
2
şi, respectiv, σ
2
2
). Notăm cu
1
x şi
2
x mediile aritmetice ale rezultatelor din prima şi din cea de a doua serie.
Pentru a răspunde la problema dacă diferenţa dintre aceste medii aritmetice este întâmplătoare sau
nu, vom calcula raportul:
2
2
2
1
2
1
2 1
n n
x x
t
σ σ
+

=
Fixăm un interval de încredere P şi corespunzător determinăm din tabelele pentru testul t, valoarea t =
t(P).

Exemplu:
Pentru P = 0.99 ⇒ t = 2.576

Dacă valoarea absolută a lui t calculat, t
calculat
> t(P)
tabel
, urmează că diferenţa mediilor aritmetice se
poate considera ca nefiind întâmplătoare. În caz contrar, nu avem motive să considerăm că diferenţa
este semnificativă (adică ea poate fi considerată ca o abatere întâmplătoare).

Exemplu:
Să considerăm două serii, de câte 25 şi 30 de măsurători.
59 . 2
80
1
25
1
20 . 1
80 . 22 56 . 23
1 1
80 . 22 , 56 . 23
20 . 1
2 1
2 1
2 1
2 1
=
+ ⋅

=
+ ⋅

=
= =
= = =
n n
x x
t
x x
σ
σ σ σ

t(0.99)
tabel
= 2.576, deci t(0.99)
tabel
< t
calculat
şi rezultă cu o certitudine de 0.99 că diferenţa între medii
este semnificativă.


8.8.4. Compararea dispersiilor (testul Fisher)
Când se efectuează măsurări în condiţii diferite, apare problema comparării preciziei măsurărilor. În
particular apare problema comparării preciziei de măsurare a diferitor aparate. Importanţa acestei
probleme este subliniată îndeosebi de faptul că intervalele de încredere ale abaterilor medii pătratice
se dovedesc a fi mari.
Presupunem că în două serii de măsurări s-au obţinut dispersiile empirice ale datelor:
- S
1
2
: pentru k
1
grade de liertate;
- S
2
2
: pentru k
2
grade de libertate.
(în general, primul coeficient se referă la dispersia empirică cu valoarea cea mai mare).
Se va calcula raportul:
1
2
2
2
1
> =
S
S
F
Se alege un interval de siguranţă P = 0.95 sau P = 0.99, şi se determină valoarea critică F,
corespunzătoare numerelor gradelor de libertate k
1
şi k
2
. Valoarea calculată a lui F, F
calculat
pentru
seriile observate va fi comparată cu valorile extrase din tabel, corespunzătoare intervalelor de
încredere alese, F(P)
tabel
; apar două situaţii posibile:
- F
calculat
> F(P)
tabel
⇒ diferenţa între medii nu este aleatoare;
- F
calculat
< F(P)
tabel
⇒ diferenţa între medii este aleatoare, şi nu are o semnificaţie specială.



Biostatistica. curs & lucrari practice 43
8.8.5. Testul Z (pentru procente)
Testul furnizează o estimare numerică a probabilităţii ca diferenţa observată să survină sau nu datorită
hazardului.
Se calculează următorul coeficient, Z, pentru compararea a două procentaje P
1
şi P
2
, cu erorile
standard SE
1
, SE
2
.
2
2
2
1
2 1
) ( ) ( SE SE
P P
Z
+

=
Dacă Z ≥ 1.96, atunci se poate afirma cu un prag de semnificaţie de 5% că cele două procentaje
diferă nu datorită hazardului, ci datorită unei cauze care trebuie determinată.
Dacă Z ≥ 2.56, atunci se poate afirma cu un prag de semnificaţie de 1 % că cele două procentaje
diferă nu datorită hazardului, ci datorită unei cauze care trebuie determinată.



8.9. Corelaţia statistică

Noţiunile dezvoltate în capitolele precedente ne-au permis să studiem un caracter cantitativ dat:
greutatea, înălţimea, tensiunea arterială, într-o populaţie statistică determinată, definind parametrii
numerici care permit să caracterizăm variaţiile acestor mărimi, să precizăm gradul de confidenţă pe care îl
putem ataşa rezultatelor şi să confruntăm rezultatele cu cele obţinute pentru acelaşi caracter cantitativ
într-o populaţie statistică.
În ştiinţele experimentale şi, în particular, în medicină şi biologie, interesează nu numai variaţia unei
singure mărimi, ci a două valori, adică a două caractere cantitative, într-o populaţie statistică. De exemplu,
dorim să ştim dacă există într-o grupă de subiecţi o relaţie între greutate şi înălţime, între tensiunea
arterială şi mărimea umorală a unei substanţe, etc.
Pe plan matematic problema este rezolvată prin noţiunea de funcţie, care traduce relaţia între variaţia
celor două mărimi. relaţie materializată prin curba sa reprezentativă: y = f(x). În acest caz, unei valori date
a variabilei independente x îi corespunde o valoare şi numai una a variabilei dependente y, relaţia y = f(x)
permiţând calcularea cu exactitate a acestei valori. O astfel de relaţie fiind stabilită, cunoaşterea unei
valori ne este suficientă pentru determinarea valorii corespondente. Acest tip de relaţie, numită relaţie
funcţională, este cea care se întâlneşte în aşa-zisele “ştiinţe exacte”. Dar problema se complică atunci
când valorile care se studiază (cea dependentă şi cea independentă) sunt supuse fluctuaţiilor.
Fluctuaţiile se manifestă nu numai pentru o singură valoare dată, ci pentru toate variabilele distribuţiei.

Exemplu:
Într-un grup de subiecţi cărora li s-a studiat înălţimea şi greutatea, pentru o valoare dată a înălţimii (de
exemplu 1.70 m) se va găsi seria tuturor subiecţilor având aceeaşi înălţime şi diferind între ei prin
greutate. Invers, pentru o valoare dată a greutăţii se va găsi seria subiecţilor cu aceeaşi greutate, dar cu
înălţimi diferite. Nu se ştie, şi se pune problema dacă greutatea este funcţie de înălţime, sau invers.
Se constată că la o înălţime mică corespunde o greutate mai mică, şi invers. Prin urmare, există o
relaţie sigură între aceste două mărimi, dar mai puţin rigidă decât relaţia funcţională propriu-zisă.

Această relaţie, de o natură particulară, constituie corelaţia statistică, care joacă un rol important în
ştiinţele vieţii, şi în particular în ştiinţa medicală, care este esenţialmente o ştiinţă a corelaţiei.
Procedee speciale ne permit să studiem corelaţia statistică, să punem în evidenţă legea generală care
stabileşte o legătură reciprocă între variaţiile mărimilor luate în studiu şi să apreciem cantitativ gradul,
adică caracterul mai mult sau mai puţin slab al acestei legături.
Ne vom limita la corelaţia liniară, unde una dintre mărimi variază proporţional cu alta.


8.9.1. Diagrama de dispersie
Un prim model de a aborda problema constă în a merge la reprezentarea grafică. Ca pentru a studia o
funcţie, se merge la un sistem de axe rectangulare Ox şi Oy, pe care se vor reprezenta valorile a două
mărimi: x (înălţimea) şi y (greutatea). Fiecare individ este reprezentat printr-o pereche (x, y).
Ansamblul populaţiei studiate va fi reprezentat printr-un nor de puncte, care va constitui dispersia
populaţiei studiate (Figura 8.58).
Biostatistica. curs & lucrari practice 44
0
1
2
3
4
5
6
0 2 4 6 8
x
y
(x,y)

O astfel de diagramă, numită diagramă de dispersie, permite deja o aproximare a noţiunii de
corelaţie: într-adevăr, dacă există o corelaţie astfel încât, de exemplu, greutăţile mai mari să fie
asociate înălţimilor mai mari, norul de puncte va avea o formă alungită oblic în sus şi la dreapta
(Figura 8.59). Dacă, dimpotrivă, se corelează valori mai mari ale uneia dintre mărimi cu valori mai mici
ale celeilalte, norul de puncte va avea un aspect analog, dar dirijat în jos şi la dreapta (Figura 8.60).
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
0 0,5 1 1,5 2 2,5
x
y

Atunci când valorile nu se influenţează reciproc, deci nu există corelaţie, norul de puncte va avea un
aspect uniform dispersat (de exemplu, înălţimea şi glicemia într-un lot de persoane) – Figura 8.61.
Absenţa corelaţiei indică independenţa caracterelor studiate.

0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
0 0,5 1 1,5 2 2,5
x
y

0
1
2
3
4
5
6
0 2 4 6 8
x
y



8.9.2. Noţiunea de covarianţă
Putem considera o sub-populaţie a unei populaţii date, căreia îi vom calcula:
- media x ;
Figura 8.58.Dispersia
unei populaţii (norul de
puncte)
Figura 8.59.Corelaţie
pozitivă
Figura 8.60. Corelaţie
negativă (inversă)
Figura 8.61: Corelaţie
zero
Biostatistica. curs & lucrari practice 45
- abaterea de la medie x x − ;
- media y ;
- abaterea de la medie y y − .
Fie ) , ( y x M = punctul central al diagramei (centrul de greutate al norului de puncte) – Figura 8.62.
Trasăm prin ) , ( y x M două noi axe de coordonate, Mx′ şi My′, paralele cu axele iniţiale Ox şi Oy.
Aceste axe împart planul în 4 zone:
- în zona din dreapta-sus (cadranul I), abaterile de la medie ale ambelor variabile sunt pozitive:
0 , 0 > − > − y y x x . Prin urmare, şi produsul lor va fi pozitiv: 0 ) ( ) ( > − ⋅ − y y x x .
- în zona din stânga-jos (cadranul III), abaterile de la medie ale ambelor variabile sunt negative:
0 , 0 < − < − y y x x . Prin urmare, produsul lor va fi tot pozitiv: 0 ) ( ) ( > − ⋅ − y y x x .
- în zona din dreapta-jos (cadranul II), abaterea de la medie pentru x va fi pozitivă, 0 > − x x , iar
abaterea de la medie pentru y va fi negativă, 0 < − y y . Prin urmare, produsul lor va fi negativ:
0 ) ( ) ( < − ⋅ − y y x x .
- în zona din stânga-sus (cadranul IV), abaterea de la medie pentru y va fi pozitivă, 0 > − y y , iar
abaterea de la medie pentru x va fi negativă, 0 < − x x . Prin urmare, produsul lor va fi negativ:
0 ) ( ) ( < − ⋅ − y y x x .
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
0 20 40 60
X
Y
M
II III
I
IV

Dacă există o corelaţie pozitivă între x şi y, majoritatea punctelor trebuie să se găsească în
cadranele I şi III. În consecinţă, dacă calculăm pentru fiecare pereche de valori (x, y) produsul
0 ) ( ) ( > − ⋅ − y y x x şi facem suma algebrică a tuturor acestor produse, obţinem că:

> − − 0 ) )( ( y y x x .
În cazul corelaţiei negative, majoritatea punctelor norului se vor situa în cadranele II şi IV; analog,
pentru fiecare pereche de valori (x, y) produsul 0 ) ( ) ( < − ⋅ − y y x x şi făcând suma algebrică a acestor
produse, obţinem că:
0 ) ( ) ( < − ⋅ −

y y x x .
Dacă nu există corelaţie, punctele vor fi egal repartizate în cele patru cadrane şi deci, urmând un
raţionament analog:

→ − − 0 ) )( ( y y x x .
Pentru a da o semnificaţie mai generală acestei sume, o raportăm la numărul de cazuri N. Definim
astfel noţiunea de covarianţă, P:
N
y y x x
P

− −
=
) )( (
.
Deoarece
N
x x x x
N
x x
∑ ∑
− −
= ⇒

=
) )( ( ) (
2
2
2
σ σ : deviaţia standard traduce dispersia statistică
în cazul unei singure serii statistice.

Figura 8.62. Centrul de
greutate al norului de puncte
şi împărţirea planului în
cadrane
Biostatistica. curs & lucrari practice 46
8.9.3. Linia de regresie
Regresia este o metodă de estimare a relaţiei numerice dintre variabile. Numele de “regresie” se
datorează lui Galton (1886), care a dezvoltat tehnicile de investigare a relaţiei dintre înălţimea copiilor
şi a părinţilor lor. În problemele de regresie, scopul este să vedem cât de bine poate fi folosită o
variabilă pentru a o predicţiona pe cealaltă.
Când studiem o serie statistică importantă, avem interesul să grupăm valorile în clase. Putem
proceda la fel pentru distribuţia tuturor valorilor lui x. Prin urmare, vom decupa norul de puncte în bezi
verticale (Figura 8.63).
0
0,1
0,2
0,3
0,4
0,5
0,6
0,7
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
x
y
x
i
yxi

Vom nota toate valorile lui y care corespund valorilor lui x din aceeaşi clasă, şi vom calcula valorile
medii pentru acest y.
Pentru fiecare bandă verticală a norului de puncte se obţine astfel un număr sigur de valori medii
pentru y, numite punctele mediane ale fiecărei clase. Unind aceste puncte obţinem linia de regresie,
sau linia de estimare a lui y în x.
Bineînţeles, putem, invers, să îl estimăm pe x în funcţie de y. Pentru aceasta, este suficient să
plecăm de la y şi să partajăm norul de puncte în benzi orizontale, corespunzătoare fiecăreia dintre
clasele individualizate pe axa Oy (Figura 8.64). Valorile medii ale lui x obţinute în fiecare dintre aceste
benzi orizontale permit să definim o linie de regresie a lui x în y, evident diferită de cea precedentă.
Liniile de regresie dau imaginea variaţiilor mediilor unei mărimi în funcţie de alta. Ele exprimă legea
generală, care stabileşte variaţiile acestor două mărimi, fiind echivalentul curbei reprezentative a unei
funcţii. Ele permit ca, plecând de la o mărime variabilă numită variabilă de control, sau explicativă
(care joacă rolul variabilei independente), să obţinem informaţii despre altă variabilă, numită variabilă
controlată, sau explicată (care joacă rolul variabilei dependente, sau al funcţiei).
0
0,1
0,2
0,3
0,4
0,5
0,6
0,7
0,8
0,9
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
x
y
y
j
x
y j

Exemplu:
Dacă y este greutatea şi x este înălţimea, linia de exprimare a lui y funcţie de x va indica greutatea
medie y corespunzătoare unie înălţimi date x, exact la fel ca şi cum această greutate medie ar fi fost o
funcţie de înălţime.


8.9.4. Dreapta de regresie
Unul dintre cazurile cele mai interesante în practică este acela unde legea variaţiilor mediilor, reprezentată
prin linia de regresie, este o lege liniară, adică o mărime variază proporţional cu cealaltă.
În acest caz, linia de regresie este o dreaptă a cărei liniaritate este mai puţin mascată de fluctuaţiile de
eşantionaj. Deci vom încerca să ajustăm linia frântă de regresie obţinută experimental la o dreaptă
teoretică, numită dreaptă de regresie, sau dreaptă de estimare, ceea ce revine la a verifica legitimitatea
acestei asimilări. Se poate trasa această dreaptă din ochi, dar numai în cazul în care forma norului este
deja bine definită, şi când avem mai puţine puncte; procedeul, însă, este puţin precis.
Metoda generală adoptată este metoda celor mai mici pătrate.
Figura 8.63: Linia de regresie a
lui y în x
Figura 8.64: Linia de regresie a
lui x în y
Biostatistica. curs & lucrari practice 47
Dreapta obţinută trebuie să dea cea mai bună estimare a unei variabile funcţie de alta. De exemplu,
pentru dreapta de estimare a lui y, trebuie să găsim dreapta care, pentru o valoare dată a lui x, furnizează
cea mai bună estimare pentru y, adică aceea pentru care valorile lui y vor fi cel mai puţin dispersate
posibil.
Fie d distanţele verticale (numite reziduuri) ale diferitelor puncte ale diagramei dreptei D (Figura 8.65).
Aceste reziduuri formează o distribuţie cu media d şi dispersia S
d
2
.
Din toate dreptele posibile, cea mai bună va fi cea pentru care dispersia S
d
2
, adică suma pătratelor
distanţelor punctelor diagramei la dreaptă, este minimă (de unde numele metodei). Această condiţie
implică faptul că dreapta va trece prin punctul central al diagramei, iar suma reziduurilor de o parte a
dreptei este egală cu suma reziduurilor de cealaltă parte a dreptei.
Se arată că dreapta care corespunde acestor condiţii are ecuaţia:
) ( x x a y y
x
− = − ,
unde



− −
=
2
) (
) )( (
x x
y y x x
a
x
.
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
0 0,5 1 1,5 2 2,5
x
y
x
m
y
m
x'
y'
M
D
d
d
d
d
d
d
d
d
d
d

Fie P (Figura 8.66) un punct al diagramei şi următoarele elemente:
- x, y coordonatele sale în raport cu axele Ox, Oy;
- x x x − = ' , y y y − = ' coordonatele în raport cu axele Mx’, My’;
- A, punctul de pe D situat pe verticala trecând prin P;
- X, Y coordonatele lui A în raport cu axele Ox, Oy;
- a = tg(α), panta dreptei D.














În triunghiul MAB avem:
) ( ' ) ( ) ( x x a ax tg MB AB
MB
AB
tg − = = ⋅ = ⇒ = α α .
Din figură se vede că y y BC AC AB − = − =
) ( x x a y y − = − ⇒ .
Aceasta reprezintă ecuaţia unei drepte trecând prin două puncte (A şi M), adică dreapta D.
Din figură se vede şi că:
d = PA = PB – AB = y’ – ax’
α
x
y
y’
x’
M ) , ( y x
x x x −
y
y y −
0
P(x, y)
d
A
B
C
D

Figura 8.65. Dreapta de
regresie şi reziduurile
Figura 8.66. Calculul
coeficienţilor dreptei D
Biostatistica. curs & lucrari practice 48

∑ ∑ ∑ ∑ ∑
+ − = − =
2 2 2 2 2
' ' ' 2 ' ) ' ' ( x a y x a y ax y d .
Acest trinom în a trece printr-un minim când derivata sa se anulează:




∑ ∑

− −
= ⇒ = ⇒
= −
2 2
2
) (
) )( (
'
' '
0 ' ' 2 ' 2
x x
y y x x
a
x
y x
a
y x x a

Se definesc astfel coeficienţii liniari de regresie:
- a
x
: coeficientul liniar de regresie al lui y în x, care măsoară panta dreptei D pe orizontala Ox. Indică
de câte ori în medie y este mai mare sau mai mic decât x. Este pozitiv sau negativ după cum
dreapta este ascendentă sau descendentă de la stânga la dreapta.
În mod simetric (schimbând x cu y şi y cu x) se defineşte dreapta de regresie a lui x în y, care
corespunde ecuaţiei:
) ( y y a x x
y
− ⋅ = − , cu coeficientul de regresie corespunzător a
y
. Prin urmare, avem şi:
- a
y
: coeficientul liniar de regresie al lui x în y, care măsoară panta dreptei D pe verticala Oy. Indică de
câte ori x este mai mare sau mai mic decât y.



− −
=
2
) (
) )( (
y y
x x y y
a
y

Formulele coeficienţilor liniari de regresie arată că ei se pot exprima la fel de bine şi în funcţie de
covarianţa P:
2 2 2
) (
) )( (
) (
) )( (
x
P
N
x x
N
y y x x
x x
y y x x
σ
=

− −
=

− −




2 2
,
y
y
x
x
P
a
P
a
σ σ
= = ⇒





8.9.5. Dreapta de regresie şi corelaţia liniară
Dreptele de regresie permit de a preciza mai mult noţiunea de corelaţie liniară.
Există o corelaţie perfectă, cazul relaţiei funcţionale unde unei valori date x îi corespunde o valoare şi
numai una y şi invers, unei valori date y îi corespunde o unică valoare a lui x. Dreapta de regresie a lui y
funcţie de x, D
y
este identică cu dreapta de regresie a lui x funcţie de y, D
x
; cele două drepte D
x
şi D
y
se
suprapun într-o unică linie, care exprimă relaţia directă de proporţionalitate între variaţiile celor două
mărimi (Figura 8.67).
Dacă nu există corelaţie între variaţiile celor două mărimi, valoarea medie a lui y va fi independentă de
valoarea lui x; această valoare va fi aceeaşi pentru orice valori ale lui x, şi prin urmare dreapta D
y
de
regresie a lui y în x este paralelă cu axa Ox. Analog, valoarea medie a lui x este independentă de valorile
lui y, iar dreapta D
x
de regresie a lui x în funcţie de y va fi paralelă cu axa Oy; prin urmare, cele două
drepte D
x
şi D
y
sunt perpendiculare (Figura 8.68).

















x
x
x ’ M
D
D x
D
y
y’ y
y

Figura 8.67. Cazul
corelaţiei perfecte
Biostatistica. curs & lucrari practice 49














Între aceste două extreme se situează cazul în care există corelaţie; atunci există două drepte de regresie
D
x
şi D
y
care formează între ele un unghi < 90
0
(Figura 8.69). În consecinţă, dacă se parcurg toate
valorile lui r, se observă că cele două drepte de regresie se rotesc în jurul punctului M, apropiindu-se una
de cealaltă, până când se vor confunda (cazul corelaţiei perfecte).
Convergenţa sau divergenţa acestor două drepte dă un aspect vizual gradului de legătură între cele
două variabile, această legătură fiind cu atât mai strânsă cu cât cele două drepte sunt mai apropiate. Se
va putea deci evalua cantitativ gradul de corelaţie, cu condiţia de a găsi un parametru care să dea poziţia
celor două drepte. Se deduce că în parametru vor fi implicate pantele celor două drepte.














8.9.6. Coeficientul de corelaţie liniar
Se utilizează ca parametru de corelaţie produsul
y x
a a r ⋅ =
2
(media geometrică a celor două pante de
regresie); acest parametru se numeşte coeficientul corelaţiei liniare.
O altă formulă de calcul al coeficientului de corelaţie liniară rezultă din:
y x y x
y x
P
r
P P
r a a r
σ σ σ σ ⋅
= ⇒ ⋅ = ⇒ ⋅ =
2 2
2 2

Prin urmare, r reprezintă covarianţa P atunci când cele două serii de variabile sunt raportate la abaterile
tip, σ
x
şi σ
y
.














x
x
x ’ M
D
D
x
D
y
y’ y
y

x
x
x ’ M
D
D
x
D
y
y ’ y
y

x
x
x ’ M
D
y ’ y
y

Figura 8.68: Cazul
corelaţiei zero
Figura 8.69. Cazul
corelaţiei uzuale
Figura 8.70. Corelaţie
perfectă pozitivă
Biostatistica. curs & lucrari practice 50
Această formulă permite să exprimăm pantele a
x
şi a
y
funcţie de r:
y
x
y
x
y
x
r a r a
σ
σ
σ
σ
⋅ = ⋅ = , .
Folosind aceste formule, este posibil să studiem natura corelaţiei:
- când nu există corelaţie: 0 0 = ⇒ = = r a a
y x
;
- când există corelaţie perfectă: 1 1
2
± = ⇒ = = ⋅ r r a a
y x
; apar două situaţii:
- r = + 1 : indică o corelaţie perfectă pozitivă (Figura 8.70);
- r = − 1 : indică o corelaţie perfectă negativă (Figura 8.71).
Studiul parametrului r permite deci o evaluare cantitativă a corelaţiei.












8.9.7. Principiul de calcul al unui coeficient de corelaţie liniară
Pentru calculul unui coeficient de corelaţie liniară, se aplică formula:
y x y x
N
y y x x
P
r
σ σ σ σ ⋅ ⋅
− −
=

=

) )( (
.
Este necesar să se calculeze covarianţa P şi abaterile tip σ
x
şi σ
y
ale distribuţiei. Dacă datele nu sunt
prea numeroase, se pot calcula direct aceste elemente care intră în formula coeficientului de corelaţie.

Exemplu:
Ne propunem să evaluăm corelaţia pe 40 subiecţi pentru care vom înregistra greutatea (x) în kilograme
şi mărimea corticoizilor urinari y, în mg/24h. Rezultatele obţinute sunt indicate în tabelul 8.9.

Greutate
X
Corticoizi
y
Greutate
x
Corticoizi
y
52 3.3 75 6.4
56 2.5 75 7.6
54 3.0 75 6.6
56 3.4 75 4.5
50 3.7 70 4.6
58 3.5 70 8.0
50 5.2 70 6.3
56 5.2 74 6.8
51 4.0 70 5.7
55 4.0 72 3.2
65 4.3 80 3.3
62 4.8 80 5.4
63 6.3 86 5.7
60 6.5 87 6.5
66 8.7 80 11.5
68 4.5 87 7.5
65 5.2 81 9.3
61 8.5 80 8.0
61 4.5 81 6.0
68 5.8 85 4.7
Tabelul 8.9: Corticoizii urinari şi greutatea
x
x
x ’ M
D
y ’ y
y

Figura 8.71. Corelaţie
perfectă negativă
Biostatistica. curs & lucrari practice 51
Vor fi utilizate următoarele formule simplificate:
2
2
2
2
2
2
) (
) (
y
n
y
x
n
x
y
x
− =
− =


σ
σ


11
8 . 120 ) 25 . 68 (
40
191159
) (
) (
25 . 68
40
2730
191159
2730
2 2
2
2
2
= ⇒
= − = − = ⇒
= = =
=
=




x
x
x
n
x
n
x
x
x
x
σ
σ

95 . 1
80 . 3 ) 60 . 5 (
40
140628
) (
) (
60 . 5
40
224
140628
224
2 2
2
2
2
= ⇒
= − = − = ⇒
= = =
=
=




y
y
y
n
y
n
y
y
y
y
σ
σ

Covarianţa va fi:
n
y y x x
P

− −
=
) )( (

Deoarece
y
n
y
x
n
x
= =
∑ ∑
,
, covarianţa devine:
y x
n
xy
P − =

.
Dar 90 . 15663 =

xy

438 . 0 438 . 0
95 . 1 11
40 . 9
40 . 9 40 . 9 ) 60 . 5 25 . 68 (
40
90 . 15663
= ⇒ =

=

= ⇒
= ⇒ = ⋅ − = ⇒
r
P
r
P P
y x
σ σ

Există deci o corelaţie netă între greutate şi mărimea corticoizilor urinari. Vom putea calcula ecuaţia
dreptei de regresie: coeficientul liniar al regresie este 077 . 0
80 . 120
40 . 9
2
= = =
x
x
P
a
σ
.
Ecuaţia dreptei de regresie va fi:
35 . 0 77 . 0
) 25 . 68 077 . 0 ( 077 . 0 ) 25 . 68 ( 077 . 0 60 . 5
) (
+ ⋅ = ⇒
⋅ − ⋅ = − ⋅ = − ⇒
− ⋅ = −
x y
x x y
x x a y y
x
.
Biostatistica. curs & lucrari practice 52
Această dreaptă trece prin punctul central al diagramei, ) 60 . 5 , 25 . 68 ( ) , ( M y x M = ; ordonata la
origine este x
0
= 0, y
0
= 0.35.

Invers, pentru o femeie de 60 kg, corticoizii vor fi ≈ 5.
y = 0.077⋅x +0.35
≅ 4.97
≅ 5 mg/24 h.

Într-un eşantion suficient de mare, pentru coeficientul de corelaţie se arată că distribuţia de
eşantionaj poate fi considerată practic normală în jurul valorii estimate r
e
, care a fost găsită în
eşantion, cu abaterea standard S
r
.
n
r
n
r
S
e e
r
2 2
1
1
1 −



= ,
n = nr. de cupluri de valori (x, y).
Intervalul de confidenţă al coeficientului este deci:
r
e
± 2⋅S
r
, cu un coeficient de securitate de 95% şi
r
e
± 2.5⋅S
r
, cu un coeficient de securitate de 99%.


8.9.8. Corelaţia semnificativă diferită de zero
În cele mai multe cazuri, în biologie se doreşte să se ştie dacă există sau nu o corelaţie între două
fenomene studiate. Înainte de a admite că, într-o populaţie de două serii de valori unde corelaţia este
nulă, coeficientul de corelaţie este distribuit normal în jurul lui zero cu o eroare standard,
1
1
0

=
n
S , care reprezintă valoarea lui S
r
, pentru r = 0.
Vom putea spune că valoarea r
e
găsită pentru r

este semnificativ diferită de zero şi r
e
este
superioară lui 2⋅S
0
, adică
1
2
− n
cu un prag de semnificaţie de 95% şi lui 2.6⋅S
0
, adică
1
6 . 2
− n
cu un
prag de securitate de 99%.
Pentru coeficientul de corelaţie r = 0.471 avem:
- 95%:
1
2
− n
= 0.122
- 99%:
1
6 . 2
− n
= 0.159
Pentru eşantioane cu N ≤ 100, raţionamentul anterior nu este valabil. Fisher a stabilit tabele care
dau, în funcţie de N (mai precis în funcţie de gradul de libertate) valorile corespunzătoare ale lui 2⋅S
0

şi ale lui 2.6⋅S
0
.

Exemplu:
Verificăm dacă coeficientul de corelaţie r = 0.438 găsit este înalt semnificativ diferit de zero.
Pentru γ = n – 2 = 40 – 2 = 38, tabelul indică:
- 95% ⇒ 0.312
- 99% ⇒ 0.406
Deci coeficientul găsit este semnificativ la un prag de semnificaţie de 99%.


8.9.9. Eroarea standard de estimare
Dreapta de regresie exprimă doar tendinţa centrală a estimării variabilei corespunzătoare y ( de
exemplu, dreapta de estimare a lui y funcţie de x).
Dispersia de estimare este reprezentată de abaterile punctelor diagramei în raport cu dreapta de
regresie corespunzătoare. Mai precis, ea va fi evaluată prin suma, raportată la N, a pătratelor
abaterilor d ale dreptei de regresie a lui y, adică prin dispersia reziduurilor în raport cu dreapta de
estimare a lui y, notată cu
2
y
d
S .
Biostatistica. curs & lucrari practice 53

=
2 2
1
y d
d
n
S
y

Se arată că ) 1 (
2 2 2
r n d
y y
− =

σ . Prin urmare,
) 1 (
1
2 2
2 2
r
d
n
S
y
y d
y
− =
=

σ

Deci avem:
) 1 (
2 2 2
r S
y d
y
− = σ ,
2
1 r S
y d
y
− = σ
y
d
S va fi abaterea standard a distribuţiei reziduurilor în raport cu dreapta D. Dacă admitem că
distribuţia este gaussiană, trasând două paralele le dreapta D, situate la o distanţă egală cu
y
d
S
(măsurată vertical), de o parte şi de alta a dreptei D, va trebui ca această suprafaţă să înglobeze 68%
din date, adică punctele diagramei de distribuţie (Figura 8.72).















Această abatere standard de regresie a lui y este adesea utilizată pentru a vizualiza limitele estimării
unei variabile plecând de la dreapta de regresie corespunzătoare.
Formula lui
y
d
S arată că
y
d
S este cu atât mai mic, cu cât banda determinată este mai îngustă (r
2

→ 1).
Pentru r
2
= 1 ⇒ r = ± 1, urmează că
y
d
S = 0, deci banda se reduce la o linie, aceasta fiind grosimea
corelaţiei perfecte.

8.9.10. Corelaţia neliniară
De multe ori în practică, şi mai ales în biologie nu avem o corelaţie liniară, adică o linie de regresie,
dar corelaţia existentă poate fi asimilată la o dreaptă. Pentru aceasta, se vor aplica nişte transformări
simple, care să ducă la obţinerea unei legi liniare.
De multe ori este întâlnit cazul particular în care curba de regresie urmează o lege exponenţială sau
logaritmică – de exemplu, în biologie, în problemele de doză – efect.
Astfel de funcţii pot fi puse sub formă liniară. Dacă aceste transformări nu sunt totuşi posibile, dar
aspectul norului de puncte sugerează existenţa unei corelaţii, corelaţia va fi caracterizată ca fiind
neliniară, şi se va calcula expresia cantitativă a ei (Figura 8.73).
Observaţie:
O mare parte a tehnicilor statistice se referă la variabile continue repartizate normal. Această restricţie
nu este esenţială, deoarece:
1) se poate găsi o transformare de variabilă, presupunând că se cunoaşte repartiţia, care să
conducă la o variabilă repartizată aproximativ normal;
2) teorema limită centrală afirmă că dacă variabila care caracterizează populaţia are dispersia finită,
atunci repartiţia mediei de selecţie pentru n → ∞ tinde către repartiţia normală.

x
x’
D
y’ y
S
dy
S
dy

Figura 8.72. Abaterea
standard a distribuţiei
reziduurilor
Biostatistica. curs & lucrari practice 54














Tehnicile care nu fac presupuneri asupra formei repartiţiei, dar presupun că repartiţia este continuă
sunt cunoscute sub numele de metode neparametrice (sau metoda repartiţiei libere).








x
y
0

Figura 8.73. Corelaţie
neliniară


MS Office.







4.3. MS Excel. Elemente de calcul tabelar

O altă componentă a pachetului de programe Microsoft Office, foarte performantă şi utilizată pe larg,
este Microsoft Excel, software pentru calcul tabelar. Acest program permite în primul rând realizarea
de tabele într-o manieră profesionistă (mai puternică decât utilitarul similar din MS Word), şi de
asemeni realizarea de calcule foarte avansate cu valorile înscrise în tabele, cu posibilitatea de a face,
eventual, şi reprezentări grafice ale rezultatelor obţinute.
Suprafaţa de lucru (menu-ul superior, barele de instrumente – Figura 4.45) este similară cu cea a
celorlalte componente Microsoft Office (Microsoft Word şi Microsoft PowerPoint); majoritatea
comenzilor din Word se regăsesc şi aici, sub acelaşi nume, în aceleaşi menu-uri şi cu aceleaşi
butoane în barele de instrumente (Toolbars), existând de asemeni şi comenzi specifice, pentru calcule
sau reprezentări grafice.
Fişierele create sub Microsoft Excel, care conţin tabele şi calcule asupra valorilor introduse, vor fi
salvate automat sub extensia specifică .XLS. Un astfel de fişier, dacă nu i-am indicat un nume, poartă
numele generic de “Workbook” (registru de calcul) şi este compus din 16 foi de calcul (“Sheets”)
distincte, identificate fiecare prin numărul lor de ordine. S-a preferat această metodă de structurare a
fişierelor pentru a putea memora în acelaşi fişier mai multe seturi de date distincte, care vor fi
analizate separat. De asemeni, atunci când se generează grafice, acestea pot fi incluse în foaia de
calcul curentă, sau pot fi incluse în fişier ca obiecte distincte, sub numele de “Chart” şi având fiecare
un număr de ordine, generat automat la crearea graficului respectiv.





4.3.1. Lansarea în execuţie a programului MS Excel
Se realizează folosind butonul Start / componenta Programs / Microsoft Excel, sau pictograma
corespunzătoare de pe Desktop:

4
Figura 4.45. Suprafaţa de lucru MS Excel

Suprafaţa de lucru (Figura 4.45) respectă structura standard a unei ferestre Windows şi este
similară cu cea a editorului de texte Microsoft Word, având aceeaşi structură şi aceleaşi elemente
componente:
- Bara de titlu (pe prima linie a ferestrei): conţine numele programului (MS Excel) şi numele
registrului de calcul curent, deschis pentru editare şi procesare – dacă nu a fost deschis un fişier
creat anterior şi datele introduse nu au fost încă salvate, numele generic al registrului de calcul
deschis este „Book1” – tocmai pentru a se atrage atenţia asupra acestui lucru.
- Menu-ul superior: conţine toate comenzile programului de calcul tabelar, organizate pe liste
derulante de comenzi, cu următoarea structură:
File Comenzi de manipulare a fişierelor care conţin registrele de calcul, de
setare a dimensiunilor paginii în registrul de calcul curent şi de listare a
conţinutului acestuia.
Edit Comenzi de manipulare a textului sau imaginilor şi de căutare şi
înlocuire a unui şir de caractere în registrul de calcul curent.
View Comenzi de vizualizare în diferite modalităţi a registrului de calcul
curent, şi de modificare a aspectului suprafeţei de lucru generată de
editor (bare de instrumente, etc.).
Insert Comenzi pentru introducerea de obiecte noi în foaia de calcul curentă
sau la nivelul întregului registru de calcul.
Format Comenzi pentru formatarea elementelor registrului de calcul curent.
Tools Apelarea unor programe auxiliare de analiză a textului, sau de
realizare a unor operaţii matematice mai complexe asupra datelor din
registrul de calcul curent; comenzi de modificare a aspectului
suprafeţei de lucru generată de program.
Data Comenzi de lucru asupra datelor introduse: ordonare, selecţie după
diferite criterii, subtotaluri, conversii etc.
Window Comenzi pentru lucrul simultan cu mai multe fişiere, deschise în
ferestre separate.
Help Apelarea manualului de asistenţă soft al programului de calcul tabelar.
(o parte dintre aceste comenzi sunt comune cu cele din MS Word şi MS PowerPoint şi nu vor fi
prezentate în continuare).
- Barele de instrumente (Toolbars): permit activarea mai rapidă a unor comenzi prin intermediul
unor butoane; butoanele cu acelaşi aspect ca în Microsoft Word îşi păstrează şi semnificaţia.
- Bara de formule: în această zonă se afişează conţinutul fiecărei celule din tabelul editat, sau,
eventual formula aplicată pentru a se obţine rezultatul afişat în celulă (cu posibilitatea de a o
modifica sau de a aplica alte formule de calcul).
- Suprafaţa de lucru efectivă: se prezintă sub forma unui caroiaj, care sugerează tabelul în care
urmează a fi introduse datele.
- Bara de stare (pe ultima linie a ferestrei): prezintă informaţii generale despre registrul de calcul
curent şi despre operaţiile care se aplică datelor introduse.


4.3.2. Editarea şi formatarea unui tabel în MS Excel
După lansarea în execuţie şi încărcarea programului MS Excel, pe ecran apare un caroiaj în care
urmează a fi introdus conţinutul tabelului pe care dorim să îl realizăm.
Orice tabel este alcătuit din mai multe celule, structurate pe linii şi pe coloane. Fiecare element al
tabelului este bine definit, prin intermediul unei etichete care îi este asociată. Astfel, coloanele
tabelului sunt etichetate în mod implicit cu literele (mari) ale alfabetului, de la A la Z, după care
urmează combinaţii de câte două litere, sub forma: AA, AB, ...AZ, BA, BB, ... până la IV, iar liniile sunt
etichetate cu numere: 1, 2, 3,... (Figura 4.45) – această formă de etichetare dând posibilitatea de a
crea tabele suficient de mari pentru a cuprinde cantităţi suficiente de date. Fiecare celulă a tabelului
este la rândul ei etichetată, cu litera corespunzătoare coloanei pe care se află, după care urmează
numărul corespunzător liniei pe care se află celula respectivă: A1, B4, C2 etc.
La un moment dat, o singură celulă este curentă, adică se editează conţinutul ei: celula care are
marginile îngroşate (Figura 4.45).
În anumite situaţii, este necesar să realizăm o operaţie (de formatare sau de calcul) care să se
reflecte asupra mai multor celule ale unui tabel creat. Pentru aceasta, MS Excel ne dă posibilitatea de
a selecta diferite zone ale tabelului:
- Apăsând cu butonul din stânga al mouse-ului pe dreptunghiul cenuşiu şi neetichetat din colţul din
stânga-sus al foii de calcul curente, se selectează întreaga foaie de calcul (suprafaţa ei se

colorează în negru, iar operaţia pe care o alegem în continuare se va executa la nivelul tuturor
celulelor din foaia de calcul curentă).
- Apăsând în mod similar similar pe dreptunghiul numerotat din dreptul unei linii, se selectează
întreaga linie;
- Apăsând pe dreptunghiul de la începutul unei coloane, se selectează întreaga coloană.
- Se poate selecta, asemănător, şi o suprafaţă formată dintr-un anumit număr de celule din tabel,
respectând următoarea succesiune de paşi:
- ne poziţionăm cu mouse-ul pe celula din colţul din stânga-sus al suprafeţei pe care dorim să o
selectăm;
- apăsăm butonul din stânga al mouse-ului şi îl ţinem apăsat, în timp ce ne deplasăm cu
mouse-ul pe ecran, până în colţul din dreapta jos al tabelului;
- când am ajuns în poziţia finală, eliberăm butonul mouse-ului – vom observa că suprafaţa
„parcursă” cu mouse-ul a fost selectată (s-a colorat în negru).
Există şi o altă posibilitate de a specifica celulele unui tabel asupra cărora dorim să executăm o
operaţie (utilă numai în cazul calculelor, şi nu al operaţiilor simple, de formatare): indicând în mod
explicit etichetele acestora (Figura 4.46):
- pentru a specifica o singură celulă, se va da eticheta ei: de exemplu A5;
- pentru a specifica un şir de celule de pe aceeaşi linie, se vor indica etichetele celulei de început şi
de sfârşit al şirului, separate între ele prin semnul „:” : de exemplu, A1:A5;
- pentru a specifica un şir de celule de pe aceeaşi coloană, se va proceda analog: de exemplu,
A1:D1;
- pentru a specifica un şir de celule dintr-o secţiune a tabelului, se va indica eticheta celulei din
colţul din stânga-sus al acestei secţiuni, şi eticheta celulei din colţul din dreapta-jos, separate
între ele tot prin semnul „:” : de exemplu, A1:D5.
Conţinutul celulelor se editează în mod obişnuit, cu menţiunea că, dacă la un moment dat este
necesară o modificare, va trebui să selectăm celula respectivă; conţinutul ei va fi indicat în bara de
formule, şi se va modifica în
câmpul special alocat din acea zonă (Figura 4.46). Pentru a se memora modificarea făcută, se apasă
tasta Enter. Un alt element specific în Excel este acela că, atunci când am scris un mic text (cap de tabel,
sau cap de coloană) într-o celulă a tabelului, chiar dacă textul nu a încăput în întregime în zona alocată pe
ecran celulei respective, totuşi el este introdus în întregime în celulă, şi, în cazul unei listări a tabelului, va
fi tipărit integral, cu excepţia situaţiei în care mai scriem ceva chiar în celula învecinată – în acest caz,
conţinutul primei celule este trunchiat (Figura 4.46). Pentru a se crea rapid şi estetic capul de tabel, MS
Excel oferă şi butonul Merge and Center, , care unifică celulele selectate şi centrează în raport
cu întreaga suprafaţă obţinută textul tipărit în prima dintre ele.










A1 : A5 A1 : D1 A1 : D5
Figura 4.46. Selectarea unui grup de celule indicând
etichetele corespunzătoare
Zona de editare a
conţinutului
celulei curente

Formatarea tabelului se face asemănător cu MS Word. Butoanele de formatare identice cu cele din MS
Word au aceeaşi semnificaţie. În plus, MS Excel oferă posibilităţi de formatare a tabelului la nivelul
elementelor componente ale sale:

a) Formatarea celulelor: Se selectează una sau mai multe celule ale tabelului, după care se foloseşte
comanda Format / Cells din menu-ul superior, care dă posibilitatea definirii următoarelor elemente de
caracterizare a celulelor selectate:
- secţiunea Number (Figura 4.47): Se defineşte tipul de dată care va fi introdus în celula respectivă;
astfel, MS Excel permite definirea mai multor tipuri de date, care vor fi tratate diferit:
- General: alocat de obicei pentru şiruri de caractere (text); datele introduse nu sunt interpretate ca
fiind valori numerice – astfel, nu va fi posibilă realizarea de operaţii matematice cu aceste date;
- Number: alocat pentru valori numerice; se poate stabili modul de afişare al acestora: număr de
cifre la partea zecimală, forma punctului zecimal, forma de afişare a numărului, etc.
- Currency, Accounting: oferă formate speciale pentru memorarea valorilor băneşti;
- Date, Time: folosite în general pentru a memora data sau ora, oferă diferite formate pentru
tipărirea acestora;
- Text: tratează conţinutul celulei ca un text, chiar dacă sunt tipărite valori numerice – pe care nu le
interpretează ca atare;
- Percentage: converteşte automat o valoare numerică în procentaj, prin înmulţirea cu 100.

După ce s-a definit tipul de dată corespunzător celulelor tabelului, pot fi realizate mici ajustări asupra
acestuia, folosind următoarele butoane din bara de instrumente:

Currency style: modifică modul de afişare a valorilor băneşti

Percent Style: modifică stilul de afişare al procentajelor

Comma style: modifică stilul de afişare a punctului zecimal

Increase Decimal: măreşte numărul de cifre afişate la partea zecimală,
pentru celule cu conţinut de tipul Number.

Decrease Decimal: micşorează numărul de cifre afişate la partea
zecimală, pentru celule cu conţinut de tipul Number.

- Secţiunea Alignment (Figura 4.48): Se defineşte modul de aliniere şi orientarea textului în
interiorul celulelor selectate, cu ajutorul următorilor parametri:
- Text Alignment:
o Horizontal: cum se poziţionează textul în interiorul celulei, faţă de marginile din
stânga şi din dreapta ale acesteia; de exemplu, se pot alege valorile Left, Center,
Right, Justify – care au aceeaşi semnificaţie ca în MS Word şi pot fi setate şi prin
intermediul butoanelor din bara de instrumente comune cu MS Word:
Figura 4.47. Format Cells /
Secţiunea Number

o Vertical: cum se poziţionează textul în interiorul celulei, faţă de marginile de sus şi de
jos ale acesteia: centrat, mai apropiat de marginea de sus sau de marginea de jos.
- Orientation: pe ce direcţie se va scrie textul în celule – drept sau înclinat sub anumite
unghiuri, a căror valoare se va defini;

- Secţiunea Font (Figura 4.49): Se defineşte fontul cu care va fi scris textul din celulele selectate,
şi atributele specifice acestuia: dimensiune, aspect, culoarea literelor, stilul de subliniere, efecte
speciale – la fel ca funcţiile similare din MS Word şi butoanele cunoscute din bara de
instrumente:
, .
- Secţiunea Border (Figura 4.50): Permite definirea aspectului chenarului celulelor selectate: tipul
de linie, grosimea şi culoarea liniilor, laturile celulelor care vor fi marcate – la fel ca funcţiile
similare din MS Word şi butonul corespunzător din bara de instrumente, .
- Secţiunea Patterns (Figura 4.51): Permite definirea unui fundal cu o anumită culoare şi haşură
(Pattern) pentru celulele selectate – similar cu butonul din bara de instrumente, regăsit şi
în MS Word.


Figura 4.48. Format Cells /
Secţiunea Alignment
Figura 4.49. Format Cells /
Secţiunea Font


- Secţiunea Protection: Are efect numai în cazul în care tot fişierul este protejat la deschidere
(accesul făcându-se numai pe baza unei parole); se pot seta două atribute:
- Locked: nu se poate modifica conţinutul celulelor selectate;
- Hidden: nu sunt afişate formulele folosite pentru a calcula rezultatele indicate în celulele
selectate.


b) Formatarea liniilor: Se selectează una sau mai multe linii ale tabelului, după care se foloseşte
comanda Format / Row din menu-ul superior, cu următoarele opţiuni:
- Height: pentru a se stabili manual înălţimea liniilor selectate;
- AutoFit: pentru a se regla automat înălţimea liniilor selectate, în funcţie de dimensiunea
conţinutului lor;
- Hide: pentru a se ascunde liniile selectate, al căror conţinut nu va fi afişat nici pe ecran, şi nici la o
eventuală listare a tabelului;
- Unhide: pentru a se descoperi liniile ascunse anterior.

c) Formatarea coloanelor: Se selectează una sau mai multe coloane ale tabelului, după care se
foloseşte comanda Format / Column din menu-ul superior, cu următoarele opţiuni:
- Width: pentru a se stabili manual lăţimea coloanelor selectate;
- AutoFit Selection: pentru a se regla automat lăţimea coloanelor selectate, în funcţie de
dimensiunea conţinutului lor;
Figura 4.50. Format Cells /
Secţiunea Border
Figura 4.51. Format Cells /
Secţiunea Patterns

- Hide: pentru a se ascunde coloanele selectate, al căror conţinut nu va fi afişat nici pe ecran, şi
nici la o eventuală listare a tabelului;
- Unhide: pentru a se descoperi coloanele ascunse anterior.

Dacă este cazul, se poate aplica şi o formatare la nivelul întregului tabel selectat la un moment dat,
prin comanda Format / AutoFormat... care dă accesul la un catalog de tabele cu aspect predefinit
(Figura 4.52), cu posibilitatea de a alege unul dintre acestea şi a-l aplica tabelului curent.
Editarea tabelelor mai presupune şi formatarea, dacă este cazul, a întregii foi de calcul curente, cu
ajutorul comenzii Format /Sheet din menu-ul superior, cu opţiunile:
- Rename: se realizează redenumirea foii de calcul curente, numele implicit „Sheet[n]” putând fi
schimbat cu un alt nume, mai sugestiv;
- Hide: se ascunde foaia de calcul curentă, cu efecte similare cu cele de la ascunderea liniilor
sau a coloanelor;
- Unhide: se descoperă o foaie de calcul ascunsă anterior;
- Background...: permite definirea unui fundal grafic pentru foaia de calcul curentă (desen,
culoare sau haşură), care însă nu va fi listat la imprimantă, fiind vizibil doar pe ecran.
În anumite situaţii poate fi necesară, tot pe parcursul editării tabelelor, schimbarea aspectului
acestora, prin adăugarea de elemente noi în tabel. Astfel de operaţii se realizează folosind o parte
dintre comenzile din menu-ul superior, componenta Insert, şi anume:


Insert / Cells Inserează o celulă nouă în tabelul curent, înaintea celulei curente,
modificând aspectul întregului tabel conform cu opţiunile:
- Shift Cells Right: mută celula curentă şi toate cele care o
urmează din linia curentă cu o poziţie la dreapta, inserând celula
nouă pe poziţia astfel eliberată;
- Shift Cells Down: mută celula curentă şi toate cele care o
urmează din coloana curentă în jos cu o poziţie, inserând celula
nouă deasupra;
- Entire Row: inserează o linie de tabel întreagă deasupra celei pe
care se află celula curentă;
- Entire Column: inserează o coloană de tabel întreagă la stânga
celei pe care se află celula curentă.
Insert / Rows Inserează o linie nouă în tabelul curent, deasupra celei pe care se află
celula curentă.
Insert /
Columns
Inserează o coloană nouă în tabelul curent, la stânga celei pe care se
află celula curentă.
Insert /
Worksheet
Inserează o nouă foaie de calcul, înaintea celei curente.
Insert / Page
Break
Este utilă în special pentru listarea estetică a tabelelor lungi, inserând
în poziţia definită de celula curentă o întrerupere de pagină, astfel
Figura 4.52. Format /
AutoFormat...

încât la listare, în acel punct să se treacă la o pagină nouă, chiar dacă
pe pagina curentă a mai rămas, eventual, spaţiu liber.
Manevrarea conţinutului uneia sau mai multor celule selectate la un moment dat se poate realiza uşor
cu ajutorul comenzilor din menu-ul superior, componenta Edit:
Edit / Cut Şterge conţinutul celulelor selectate, transferându-l în memoria
intermediară Clipboard, unde este disponibil pentru a fi copiat în altă
parte în fişierul curent.
Edit / Copy Realizează o copie în Clipboard a conţinutului celulelor selectate.
Edit / Paste Copie conţinutul Clipboard-ului în noua poziţie din fişierul curent,
definită de celula curentă.
Edit / Delete Şterge celulele selectate din tabelul curent, redimensionându-l în funcţie
de opţiunea aleasă:
- Shift Cells Left: mută celulele următoare din linia curentă cu o
poziţie la stânga, în locul celulei şterse;
- Shift Cells Up: mută celulele următoare din coloana curentă în sus
cu o poziţie, în locul celulei şterse;
- Entire Row: şterge întreaga linie de tabel pe care se află celula
curentă;
- Entire Column: şterge întreaga coloană de tabel pe care se află
celula curentă.
Edit / Fill Completează una sau mai multe celule vide cu conţinutul uneia dintre
celulele învecinate, în funcţie de opţiunea aleasă:
- Down: celula de deasupra celor vide;
- Right: celula din stânga celor vide;
- Up: celula de sub cele vide;
- Left: celula de la dreapta celor vide.
Edit / Clear Şterge total sau parţial conţinutul uneia sau al mai multor celule
selectate, în funcţie de opţiunea aleasă:
- All: şterge în întregime conţinutul celulei;
- Formats: anulează doar efectul operaţiilor de formatare, lăsând
intact conţinutul celulei;
- Contents: şterge doar conţinutul celulei, lăsând elementele de
formatare legate de dimensiunile acesteia, sau de culoarea
fundalului, etc.;
- Comments: şterge eventualele explicaţii (comentarii) legate de
conţinutul celulei.
De asemeni, este posibilă manevrarea conţinutului unei întregi foi de calcul, folosind comenzile:
Edit / Delete
Sheet
Şterge definitiv foaia de calcul curentă din fişierul curent.
Edit / Move
or Copy
Sheet
Mută foaia de calcul curentă în alt fişier, al cărui nume se va specifica,
sau în fişierul curent, în altă poziţie care se va specifica (Figura 4.53),
cu excepţia cazului în care am bifat opţiunea „Create a Copy”, prin care
nu se face mutare, ci copiere.

MS Excel permite, într-o modalitate asemănătoare cu MS Word, şi editarea de antete şi note de
subsol pentru paginile pe care va fi tipărit tabelul (tabelele) create. Acest lucru se realizează folosind
comanda View / Header and Footer (Figura 4.54). Antetul şi nota de subsol vor putea fi realizate în
două moduri:
- alegând una dintre variantele predefinite, disponibile în câmpurile cu etichetele „Header”,
respectiv „Footer”;
- definind varianta proprie, cu ajutorul butoanelor „Custom Header”, respectiv „Custom
Footer”.
Aspectul antetelor şi notelor de subsol definite devine vizibil folosind butonul „Print Preview”; astfel
este afişată imaginea foii de calcul curente, aşa cum va fi ea tipărită la imprimantă, fiind posibilă
operarea anumitor modificări, dacă este cazul (acelaşi rezultat se obţine prin intermediul comenzii File
/ Print Preview din menu-ul superior).






La nivelul fiecărei celule a tabelului este de asemeni posibilă editarea de comentarii – adică
explicaţii legate de conţinutul celulei respective. Comentariile nu vor fi listate la imprimantă, fiind
menite doar să uşureze înţelegerea conţinutului tabelului la deschiderea sa ulterioară. Folosirea
comentariilor presupune următoarele operaţii:
Insert /
Comment
Crearea unui nou comentariu în foaia de calcul curentă, care se
referă la conţinutul unei celule.
Insert / Edit
Comment
Editarea şi eventual modificarea comentariului curent, selectat la un
moment dat.
Edit / Clear
Comments
Ştergerea comentariului curent, selectat la un moment dat.
View /
Comments
Vizualizarea / ascunderea comentariilor existente în foaia de calcul
curentă. În cazul în care comentariile sunt ascunse, existenţa lor va
fi precizată doar printr-un mic triunghi roşu în colţul din dreapta-sus
al celulei la care se referă.
View /
Toolbar /
Reviewing
Vizualizarea barei de instrumente specifică lucrului cu comentarii;
conţine butoanele corespunzătoare operaţiilor disponibile cu
acestea:
: New Comment – crearea unui nou comentariu în foaia
curentă;
: Edit Comment – editarea comentariului selectat;
: Previous Comment – trecerea la comentariul anterior celui
curent;
: Next Comment – trecerea la comentariul următor celui curent;
: Hide Comment – ascunderea / vizualizarea comentariului
curent;
: Hide All Comments – ascunderea / vizualizarea tuturor
comentariilor;
: Delete Comment – ştergerea comentariului curent.

O altă operaţie utilă în realizarea de tabele este formatarea paginilor pe care ele urmează a fi
tipărite. Pentru aceasta se va folosi comanda File / Page Setup, care permite completarea
următoarelor secţiuni:
Figura 4.53. Edit /
Move or Copy Sheet
Figura 4.54. View / Header and Footer

- Secţiunea Page (Figura 4.55): se precizează elementele generale legate de caracterizarea
paginii:
- Orientation: tipul de orientare a paginii, „Portrait” sau „Landscape”;
- Scaling: redimensionarea tabelului, astfel încât să fie tipărit exact pe numărul de pagini pe
care ăl vom specifica noi, atât pe lăţime, cât şi pe lungime;
- Paper Size: formatul de pagină pe care se face tipărirea;
- First Page Number: modul de numerotare a primei pagini.
Verificarea aspectului foii de calcul după ultimele modificări se face folosind butonul „Print Preview”;
pentru a se realiza tipărirea efectivă se foloseşte butonul „Print”, iar pentru a salva modificările făcute,
se foloseşte butonul „OK”.
- Secţiunea Margins (Figura 4.56): se indică lăţimea marginilor exterioare ale paginii pe care va fi
tipărit conţinutul fişierului curent:
- Top: marginea de sus;
- Bottom: marginea de jos;
- Left: marginea din stânga;
- Right: marginea din dreapta;
- Header: poziţia în care se va tipări antetul;
- Footer: poziţia în care se va tipări nota de subsol;
- Center on Page: se bifează, dacă dorim ca tabelul să fie centrat pe pagină, orizontal sau
vertical.




Figura 4.55. File / Page
Setup – Secţiunea
Page
Figura 4.56. File / Page
Setup – Secţiunea
Margins

- Secţiunea Header / Footer (Figura 4.54): se vor defini antete şi note de subsol pentru paginile
curente – prin completarea aceloraşi opţiuni ca cele disponibile folosind comanda View / Header
and Footer.
- Secţiunea Sheet (Figura 4.57): se vor preciza anumite elemente legate de modul de tipărire al foii
de calcul curente:
- Print Area: numărul de celule de pe foaia de calcul care urmează a fi tipărite;
- Print Titles: capul de tabel – liniile care vor fi tipărite la începutul tabelului, respectiv coloanele
care vor fi tipărite în partea stângă a sa;
- Print: se bifează anumite elemente pe care dorim să le tipărim, cum ar fi liniile de demarcaţie
a celulelor (Gridlines), capul de tabel (Row and column headings), sau elemente legate de
parametrii de imprimare: calitatea (Draft Quality) sau tipul de imprimare – color sau alb-negru
(Black and white);
- Page order: se stabileşte ordinea în care se va tipări un tabel pe mai multe pagini.



4.3.3. Vizualizarea şi tipărirea unui registru de calcul
Există mai multe modalităţi de vizualizare a foii de calcul curente:
View / Normal Modul de vizualizare implicit, fără elemente specifice.
View / Page
Break
Preview
O imagine globală, la scară redusă, a foii de calcul curente;
avantajul în acest mod de vizualizare este acela că sunt afişate
întreruperile de pagină (marcate cu albastru), cu posibilitatea de a
le ajusta după dorinţă, prin simpla tragere a lor în noile poziţii,
folosind butonul din stânga al mouse-ului.
View / Full
Screen
Se măreşte suprafaţa pe care este afişată foaia de calcul, în
detrimentul barelor de instrumente ale MS Excel, care dispar;
singura cale de a accesa comenzile este folosind menu-ul superior,
iar fereastra în care rulează MS Excel este automat maximizată.
View / Zoom Se permite alegerea scalei la care va fi afişat conţinutul foii de
calcul curente, bifând mărimea dorită (Figura 4.58).
Listarea la imprimantă a foii de calcul curente se face folosind comanda File / Print din menu-ul
superior. Pentru a se vizualiza aspectul documentului care urmează a fi obţinut (dimensiunile
paginilor, elementele de identificare a acestora, modul în care este împărţit pe pagini conţinutul foii de
calcul curente) se poate folosi comanda File / Print Preview. În plus, MS Excel prezintă şi o comandă
specifică de listare, şi anume File / Print Area – utilă în special în cazul foilor de calcul ample, cu o
mare cantitate de date. Comanda permite selectarea unei anumite porţiuni din foaia de calcul curentă,
astfel încât numai aceasta va fi ulterior listată. Sunt disponibile două opţiuni:
Set Print
Area
Pentru a defini zona care urmează a fi tipărită de pe foaia de calcul
curentă - în prealabil aceasta trebuie selectată cu ajutorul mouse-
ului.
Clear Print
Area
Pentru a anula zona de tipărire definită anterior, revenind la
opţiunea implicită – întreaga suprafaţă a foii de calcul curente.
Figura 4.57. File / Page
Setup – Secţiunea
Sheet




4.3.4. Operaţii la nivel de fişier în MS Excel
Operaţiile la nivel de fişier sunt identice cu operaţiile similare din MS Word şi MS PowerPoint. Astfel,
salvarea prezentării curente într-un fişier se face prin comanda File / Save, din menu-ul superior, sau
folosind butonul din bara de instrumente – la fel ca în MS Word. Extensia (formatul de fişier)
asociată automat registrului de calcul va fi însă .XLS. La prima salvare a datelor din registrul de calcul
curent, pe ecran apare o fereastră identică cu cea din MS Word (Figura 4.16), în care se va indica
numele fişierului şi localizarea acestuia pe hard-disc (unitatea de disc şi directorul). La salvările
următoare se face automat actualizarea conţinutului fişierului care a fost definit iniţial. Celelalte
comenzi pentru manipularea fişierelor sunt de asemeni identice cu echivalentele lor din MS Word:
File / New

Creează un registru de calcul nou, vid, care urmează a fi
completată ulterior.
File / Open

Deschide un registru de calcul existent pentru a se
continua lucrul acolo.
File / Close Închide registrul de calcul curent, salvându-se conţinutul
său.
File / Save
as...
Creează o copie a registrului de calcul curent într-un alt
fişier (cu alt nume, eventual în alt director).
File / Send
To
Trimite registrul de calcul curent spre alte utilitare
accesibile în sistemul de calcul: e-mail, fax, etc.
File /
Properties
Se afişează proprietăţile registrului de calcul curent – o
caracterizare generală a acesteia, similară cu cea
corespunzătoare documentelor (Figura 4.18).
File / Exit Închide aplicaţia MS Excel.


Lucrul în MS Excel cu baze de date
Unul dintre avantajele lucrului în MS Excel este compatibilitatea cu alte software-uri de prelucrare a
datelor, concretizată în posibilitatea de a prelucra fişiere care au şi alte formate (extensii) în afară de
cea proprie, .XLS. Acest concept presupune două operaţii:
1) Salvarea datelor introduse în MS Excel sub alt format de fişier:
Atunci când se dă comanda File / Save as..., în câmpul cu eticheta „Save as Type” se defineşte
formatul de fişier sub care dorim să salvăm datele. Implicit, formatul de fişier este .XLS, dar există o
listă de formate disponibile, printre care cele mai utile sunt:
- .DBF: permite salvarea datelor din foaia de calcul curentă (doar o singură foaie de calcul,
chiar dacă registrul conţine mai multe) sub forma unei baze de date, disponibilă pentru a fi
prelucrată în FOXPRO, de exemplu. Capul de tabel va fi folosit pentru a defini structura bazei
de date: fiecare nume de coloană devine câmp în baza de date care se creează.
- .TXT: permite salvarea datelor sub forma unui fişier de tip text neformatat – vizibil sub orice
editor de texte. Formatul specific de tabel este însă oarecum alterat: liniile se păstrează, dar
separarea coloanelor se face prin câte un spaţiu.

2) Deschiderea fişierelor de date cu alte formate:
Atunci când se dă comanda File / Open, în câmpul cu eticheta „Files of type” se poate specifica
formatul pentru fişierul pe care dorim să îl deschidem; pe lângă formatul implicit, specific MS Excel
(.XLS), se pot deschide şi fişiere de tipul următor:
Figura 4.58. View / Zoom

- .DBF: baze de date create în dBASE III sau IV; câmpurile bazei de date sunt automat
convertite în coloane de tabel.
- .TXT: fişiere de tip text neformatat; spaţiile devin separatori de coloană, iar liniile se transferă
ca atare.
- .WK?: fişiere create în Lotus 1-2-3.
- .WQ1: fişiere create în Quattro Pro.


4.3.5. Elemente specifice ale MS Excel: realizarea de calcule şi procesări ale datelor
Utilitatea produsului MS Excel nu este însă dată atât de posibilităţile sale de editare şi formatare a
tabelelor, cât în special de funcţiile sale de calcul tabelar. Astfel, este posibilă realizarea rapidă a unor
calcule sofisticate cu valorile numerice tipărite în celulele foii de calcul, şi inserarea rezultatelor în
celule noi.
Pentru aceasta, se procedează în modul următor:
- se selectează celula în care urmează a fi memorat rezultatul;
- se alege din menu-ul superior comanda Insert / Function, sau se activează butonul
echivalent, , din bara de instrumente.
- se editează expresia care urmează a fi calculată, rezultatul fiind automat încărcat în celula
respectivă.
În acelaşi scop se poate folosi şi bara de formule existentă în MS Excel.




În mod implicit, în extremitatea stângă a acesteia este indicată în permanenţă eticheta celulei
selectate la un moment dat; dacă însă se apasă butonul „=”, , se activează zona albă din dreapta
sa, în care urmează a se edita formula care urmează a fi calculată. Bara de formule îşi schimbă uşor
aspectul, după cum urmează:



În câmpul din extremitatea stângă vor fi încărcate toate funcţiile disponibile în MS Excel, dintre care se
poate selecta funcţia care urmează a fi calculată. După ce formula de calcul a fost editată, se va folosi
butonul pentru a o valida, şi butonul pentru a o şterge, dacă este cazul (ambele butoane se
regăsesc în bara de formule).
Pentru editarea formulelor de calcul trebuie cunoscută sintaxa exactă a fiecărei funcţii folosite, dar
MS Excel a simplificat această problemă, punând la dispoziţia utilizatorilor un „program asistent”,
activat automat la selectarea unei funcţii. Într-o mică fereastră de dialog afişată imediat sub bara de
formule (Figura 4.59) va fi indicată, pentru orice funcţie selectată, semnificaţia ei şi argumentele care
trebuiesc completate.

Bara de formule din MS Excel



În câmpurile rezervate fiecărui argument vor fi tipărite adresele celulelor asupra cărora dorim să
efectuam calculele; automat, în partea dreaptă a câmpurilor vor fi încărcate valorile acestora, pentru a
ne verifica dacă am făcut selecţia corectă. În partea de jos este indicat rezultatul formulei alese (tot
pentru verificare). Pentru a valida rezultatul respectiv şi a încărca valoarea obţinută în celula selectată
se va folosi butonul „OK”, iar pentru a anula formula se va folosi butonul „Cancel”.
Funcţiile disponibile în MS Excel sunt organizate pe categorii, pentru a le putea alege mai uşor.
Astfel, sunt disponibile următoarele categorii de funcţii:
Financial Funcţii specifice calculelor financiare şi contabile.
Date & && & Time Funcţii de lucru cu date calendaristice şi ore, de conversie a acestora
în valori numerice şi invers.
Math & && & Trig Funcţii matematice şi trigonometrice.
Statistical Funcţii statistice.
Lookup & && &
Reference
Funcţii de lucru la nivelul adreselor celulelor.
Database Funcţii specializate pentru lucrul cu baze de date importate în MS
Excel : realizează calcule la nivelul câmpurilor devenite coloane, cu
posibilitatea de a selecta înregistrări care îndeplinesc anumite
condiţii.
Text Funcţii de lucru cu date de tip text (de concatenare a şirurilor de
caractere, de căutare a unui anumit text în altul, etc.).
Logical Funcţii logice – corespunzătoare operatorilor logici standard (AND,
OR, NOT) etc.
Information Funcţii care extrag informaţii legate de parametrii de formatare a
celulelor (în general, de conţinutul acestora).

Gama de funcţii disponibile este destul de largă; dintre acestea, vom prezenta doar câteva funcţii,
mai des utilizate:
a) Funcţii matematice şi trigonometrice:
Funcţii matematice de calcul:
ABS (n) Returnează valoarea absolută a numărului n.
COMBIN (n,
p)
Returnează valoarea C
n
p
.
EXP (n) Returnează valoarea exponenţială, e
n
.
FACT (n) Returnează factorialul numărului n, n!.
INT (n) Returnează valoarea celui mai mare întreg mai mic sau egal cu
numărul n.
LN (n) Returnează logaritmul natural, ln n.
LOG (n, b) Returnează logaritmul log
b
n.
LOG10(n) Returnează logaritmul zecimal, lg n.
MOD (n, d) Returnează restul împărţirii întregi a numărului n la numărul d, n mod
d.
POWER (n,
p)
Returnează puterea n
p
.
SIGN (n) Returnează semnul numărului n: 1 dacă n este număr pozitiv, 0 dacă
n este nul, -1 dacă n este număr negativ.
SQRT (n)
Returnează rădăcina pătrată a lui n, n .
PRODUCT
(n1, n2, ...)
Returnează produsul numerelor specificate, n1, n2, etc.
SUM (n1, n2,
...)
Returnează suma numerelor specificate, n1, n2, etc.
Funcţii matematice de aproximare:
EVEN (n) Rotunjeşte numărul n la cel mai apropiat număr întreg par.
ODD (n) Rotunjeşte numărul n la cel mai apropiat număr întreg impar.
ROUND (n,
s)
Rotunjeşte numărul n la un număr cu s zecimale.
TRUNC (n, Trunchiază numărul n la un număr întreg sau având s zecimale.
Figura 4.59. Programul asistent pentru editarea formulelor

s)
Funcţii matematice de lucru cu matrici:
MDETERM
(tablou)
Calculează determinantul matricei specificate în tablou – indicat prin
adresele celulelor din colţurile stânga-sus şi dreapta-jos ale acestuia.
MINVERSE
(tablou)
Calculează matricea inversă matricei specificate în tablou.
MMULT
(tablou1,
tablou2)
Calculează produsul matricelor specificate în tablou1 şi tablou2.
Funcţii trigonometrice:
PI( ) Returnează valoarea constantei PI cu o precizie de 15 zecimale.
DEGREES
(r)
Converteşte valoarea unui unghi exprimată în radiani, în valoarea
echivalentă în grade.
RADIANS
(g)
Converteşte valoarea unui unghi exprimată în grade, în valoarea
echivalentă în radiani.
SIN (r) Calculează valoarea sinusului unui unghi.
COS (r) Calculează valoarea cosinusului unui unghi.
TAN (r) Calculează valoarea tangentei unui unghi.
ASIN (v) Determină valoarea arcsinusului unui număr, exprimată în radiani.
ACOS (v) Determină valoarea arccosinusului unui număr, exprimată în radiani.
ATAN (v) Determină valoarea arctangentei unui număr, exprimată în radiani.

b) Funcţii statistice:
Funcţii de statistică descriptivă:
AVERAGE
(n1, n2, ...)
Returnează media aritmetică a unei serii de valori numerice.
MAX (n1, n2,
...)
Returnează valoarea maximă dintr-o serie de valori numerice.
MIN (n1, n2,
...)
Returnează valoarea minimă dintr-o serie de valori numerice.
MEDIAN (n1,
n2, ...)
Returnează medianul dintr-o serie de valori numerice – valoarea din
mijlocul seriei de valori.
MODE (n1,
n2, ...)
Returnează modulul dintr-o serie de valori numerice – valoarea cea
mai frecventă din seria de valori.
STDEV (n1,
n2, ...)
Returnează deviaţia standard corespunzătoare unei serii de valori
numerice.
VAR (n1, n2,
...)
Returnează varianţa corespunzătoare unei serii de valori numerice.
Există şi alte funcţii statistice utile, mai sofisticate – de calcul al distribuţiilor corespunzătoare unor
serii de valori, sau al rezultatului diferitor teste statistice. Pentru toate funcţiile menţionate mai sus,
argumentele pot fi atât valori numerice efective, cât şi adrese ale unor celule care conţin valori
numerice.

Pe lângă aceste funcţii de calcul, MS Excel oferă şi alte posibilităţi de procesare a datelor existente
în foile de calcul – comenzile din menu-ul Data:
a) Sortarea datelor (Data / Sort):
Realizează sortarea (ordonarea) datelor din foaia curentă de calcul, crescător sau descrescător,
permiţând definirea a 3 criterii simultane de sortare (Figura 4.60). Criteriile de sortare se vor alege
dintre coloanele existente în foaia de calcul.


b) Selectarea datelor (Data / Filter):
MS Excel conţine un mecanism foarte puternic de selectare din foaia de calcul curentă a datelor
care îndeplinesc numai anumite condiţii, pentru lucrul orientat doar pe acele date. Se poate opta între
două tipuri de selectare a datelor:
- AutoFilter: selectarea automată;
- Advanced Filter... : selectarea specializată, în care utilizatorul poate alege efectiv datele care îl
interesează, dacă acestea nu pot fi alese folosind prima opţiune.
Atunci când se alege prima opţiune, AutoFilter, pe fiecare coloană a tabelului se activează un
mecanism de selecţie, care poate fi utilizat dacă dorim să selectăm numai liniile din tabel
(înregistrările) ale căror valori pe coloana respectivă satisfac o anumită condiţie (Figura 4.61).
Condiţia de selectare se defineşte în modul următor:
- alegând una dintre variantele implicite:
- All : toate înregistrările;
- Top 10... : din plaja tuturor valorilor posibile de pe o coloană, înregistrările corespunzătoare
primelor sau ultimelor 10 valori în ordine crescătoare;
- înregistrările corespunzătoare unei anumite valori în parte.





- definind varianta proprie: Custom (Figura 4.62):

Figura 4.60. Data / Sort
Figura 4.61. Data / Filter / AutoFilter
Figura 4.62. Data / Filter /
AutoFilter - Custom...


Pentru aceeaşi coloană, se pot defini maximum două condiţii, care să aibă loc simultan (legate prin
„and” – conjuncţie logică) sau măcar una dintre ele să fie adevărată (legate prin „or” – disjuncţie
logică). Tipul de operaţie logică se alege din lista de variante propuse în partea stângă, iar valoarea cu
care se face comparaţia se defineşte în partea dreaptă a ferestrei. Pentru condiţii care implică şiruri de
caractere, există cele două caractere speciale de înlocuire:
∗ : folosită pentru a înlocui orice şir de caractere;
? : folosit pentru a înlocui un singur caracter.
Se pot defini una sau mai multe condiţii de selectare, care să acţioneze simultan pe mai multe
coloane ale tabelului. Anularea tuturor selecţiilor făcute se realizează folosind comanda Data / Filter /
Show All.


c) Calcule parţiale (Data / Subtotals...):
Acelaşi mecanism de selectare a datelor este disponibil şi pentru a face diferite calcule pe selecţiile
realizate. Pentru toate înregistrările cu valori identice pe o coloană a tabelului, se pot determina
rezultatele diferitor funcţii matematice şi statistice aplicate valorilor numerice corespunzătoare de pe
celelalte coloane ale tabelului (Figura 4.63).


d) Validări de date (Data / Validation...):
Este un alt instrument foarte util existent în MS Excel, prin care se pot defini anumite criterii de
validitate a datelor care urmează a fi introduse (Figura 4.64).

Astfel va fi permisă numai introducerea de date care satisfac anumite condiţii (definite în secţiunea
„Settings”), pentru a se preveni introducerea din neatenţie a datelor eronate. Se poate tipări de
asemeni un mesaj explicativ (definit în secţiunea „Input Message”) care să indice ce tip de date pot fi
scrise în celulele respective ale foii de calcul, şi un mesaj de eroare (definit în secţiunea „Error Alert”)
care să avertizeze în cazul în care s-au introdus date greşite – care nu satisfac criteriile definite.
Figura 4.63. Data / Subtotals...
Figura 4.64. Data / Validation...


4.3.6. Reprezentări grafice ale datelor în MS Excel
Un alt program utilitar din MS Excel foarte folositor este generatorul de reprezentări grafice. Cu
ajutorul acestuia se pot crea rapid reprezentări grafice foarte sugestive ale datelor, în 4 paşi,
utilizatorul trebuind doar să aleagă parametrii şi forma graficului dorit; reprezentarea efectivă este
realizată automat de către programul generator.
Pentru a se crea un grafic, mai întâi trebuie selectate celulele care conţin valorile numerice pe care
dorim să le reprezentăm. După aceea, se va activa comanda Insert / Chart din menu-ul superior, sau
se va folosi butonul echivalent din bara de instrumente, . În acest mod se activează generatorul de
grafice, care va construi graficul în funcţie de parametrii pe care îi alegem, şi îl va insera în registrul de
calcul curent. Graficul se construieşte prin parcurgerea următoarelor etape:

Pasul 1) Se selectează tipul de grafic dorit, dintr-un catalog de stiluri predefinite (Figura 4.65). Există
mai multe stiluri de reprezentări grafice ale datelor, dintre care trebuie ales cel care se potriveşte cel
mai bine cu natura valorilor care urmează a fi reprezentate. Pentru a se putea estima modul în care va
arăta graficul ales, se poate folosi butonul „Press and Hold to View Sample” care generează, atâta
timp cât este ţinut apăsat, o previzualizare a datelor pe tipul de grafic selectat.
Tipul de grafic se poate selecta dintre variantele standard, dar există şi secţiunea „Custom”, în care
utilizatorul are o mai mare libertate în a personaliza un anumit tip de grafic ales. Dintre variantele
standard, cele mai des utilizate sunt:
- Column – grafice de tip Coloană (Figura 4.65): fiecare valoare este reprezentată printr-un
dreptunghi, a cărui înălţime pe axa Oy este egală cu valoarea respectivă.

- Line – grafice de tip Linie (Figura 4.66): reprezintă poligonul frecvenţelor – dreapta care se obţine
unind mijloacele laturilor de sus ale dreptunghiurilor dintr-un grafic de tip Coloană.

- Pie – grafice circulare (Figura 4.67): valorile selectate sunt reprezentate pe un cerc, din care
fiecărei valori îi este rezervat un sector de cerc proporţional cu mărimea ei. Sunt recomandate în
special atunci când plaja de valori reprezentate nu este prea largă (altfel, sectoarele de cerc
rezervate devin foarte mici şi nu mai sunt vizibile).
Figura 4.65. Generatorul de
grafice – Pasul 1
Figura 4.66. Grafice de tip
Linie


- Doughnut – grafice circulare (Figura 4.68): sunt asemănătoare cu graficele de tip Pie, numai că
permit reprezentarea pe acelaşi grafic a mai multor serii de valori.


- XY (Scatter) – grafice de tip „Scatter” (Figura 4.69): sunt folosite pentru a reprezenta pe acelaşi
sistem de coordonate două serii de valori cu posibilitatea de a detecta eventual corelaţia dintre
ele. Astfel, valorile primei serii sunt figurate pe axa Ox, iar valorile celei de a doua pe axa Oy.
Fiecărei perechi de valori îi este asociat un punct, astfel încât se obţine în final un nor de puncte
în sistemul de coordonate xOy, din a cărui formă putem trage concluzii despre dependenţa dintre
cele două serii de valori. Măsura matematică a dependenţei dintre cele două serii de valori este
dată de ecuaţia dreptei de regresie, a cărei pantă exprimă corelaţia între acestea. Corelaţia între
două serii de date este o mărime statistică, cu valori cuprinse între –1 şi 1.
Există următoarele tipuri de corelaţie:
o pozitivă: atestă o dependenţă direct proporţională între cele două serii de date – valori
mari ale primei mărimi determină valori mari ale celei de a doua;
o nulă: nu există dependenţă între cele două serii de date;
o negativă: atestă o dependenţă invers proporţională între cele două serii de date –
valori mari ale primei mărimi corespund la valori mici ale celei de a doua.

Pentru a putea afirma că între două mărimi există o corelaţie semnificativă statistic, trebuie ca
panta dreptei de regresie să formeze cu axa Ox un unghi mai mare de 45
o
.

Pasul 2) Se modifică, dacă este cazul, setul de date care urmează a fi reprezentate şi, în cazul în
care reprezentăm mai multe serii de valori, modul de alegere a lor – pe linii sau pe coloane (Figura
Figura 4.67. Grafice circulare
de tip „Pie”
Figura 4.68. Grafice circulare
de tip „Doughnut”
Figura 4.69. Grafice de tip
„Scatter”

4.70). În plus, în secţiunea „Series” se pot defini etichete pentru seriile de valori care vor fi
reprezentate.

Pasul 3) Se indică o serie de parametri de definire a graficului (Figura 4.71). Pentru aceasta, se vor
completa următoarele secţiuni:
- Secţiunea „Titles” (Figura 4.71): se definesc titluri pentru grafic:
- în câmpul „Chart Title”: se va edita titlul graficului;
- în următoarele 3 câmpuri: se indică numele axelor Ox, Oy şi Oz.
- Secţiunea „Axes” (Figura 4.72): se stabilesc unităţile de măsură pentru axele graficului,
specificându-se, de asemeni, axele care vor avea unităţi de măsură şi care nu.





Figura 4.70. Generatorul de
grafice – Pasul 2
Figura 4.71.
Generatorul de
grafice – Pasul 3,
Secţiunea „Titles”



- Secţiunea „Gridlines” (Figura 4.73): se va indica axa pentru care dorim ca graficul să prezinte şi
linii ajutătoare, de marcare a scalei de măsură. Pentru fiecare axă în parte, se poate opta pentru
„Major gridlines” – marcare cu un pas mai mare, şi „Minor Gridlines” – marcare cu un pas mai
mic.


- Secţiunea „Legend” (Figura 4.74): se optează dacă graficul să aibă sau nu o legendă (în care se
va indica, eventual, numele mărimilor care sunt reprezentate) şi, în cazul în care optăm pentru
prezenţa legendei se va stabili poziţionarea acesteia în jurul graficului.


- Secţiunea „Data Labels” (Figura 4.75): Există posibilitatea ca, pentru fiecare mărime
reprezentată pe grafic, să fie indicată şi valoarea efectivă a sa, sub formă de etichetă pe figura
corespunzătoare. Dacă nu dorim acest lucru, în zona „Data Labels” alegem opţiunea „None”,
altfel, alegem una dintre celelalte opţiuni:
- „Show value”: se va indica valoarea efectivă a mărimii reprezentate;
Figura 4.72.
Generatorul de
grafice – Pasul 3,
Secţiunea „Axes”
Figura 4.73.
Generatorul de
grafice – Pasul 3,
Secţiunea „Gridlines”
Figura 4.74.
Generatorul de grafice
– Pasul 3, Secţiunea
„Legend”

- „Show percent”: se va indica frecvenţa procentuală corespunzătoare mărimii reprezentate.


- Secţiunea „Data Table” (Figura 4.76): Există posibilitatea ca în josul graficului să indicăm, efectiv,
şi lista completă a valorilor care au fost reprezentate, sub formă de tabel. Pentru această opţiune
se bifează „Show data table”.


Pasul 4) Etapa finală, în care se va indica modul de inserare al graficului în registrul de calcul curent
(Figura 4.77). Astfel, se va opta între două posibilităţi:
- „As new sheet”: Graficul se inserează ca o foaie de calcul nouă în registrul curent, cu numele
„Chart [n]”, unde n este un număr de ordine ataşat automat graficului, şi care depinde de
numărul de grafice realizate în registrul curent. Avantajul acestei opţiuni este că graficul este
independent de restul datelor, fiind în mod implicit tipărit pe o foaie separată.
- „As object in”: Graficul se inserează ca obiect separat în foaia de calcul curentă. Astfel, el va fi
tipărit alături de celelalte elemente din foaia de calcul (tabelele cu valori), putând fi însă
repoziţionat şi redimensionat în mod mai avanatajos (eventual, inserat pe o singură foaie, alături
de alte grafice).


Figura 4.75.
Generatorul de
grafice – Pasul 3,
Secţiunea „Data
Labels”
Figura 4.76.
Generatorul de
grafice – Pasul 3,
Secţiunea „Show data
table”
Figura 4.77. Generatorul de grafice – Pasul 4


Aceşti parametri permit caracterizarea completă a elementelor graficului care urmează a fi realizat.
Dacă este cazul, ulterior se pot modifica şi ceilalţi parametri ai graficului, prin selectarea separată a lor
de pe graficul inserat în registrul de calcul. Astfel se pot face şi următoarele modificări:
- redimensionarea graficului sau a anumitor elemente ale sale;
- schimbarea culorilor graficului: fundal, diagramă, etc.;
- schimbarea fonturilor etichetelor;
- pentru grafice 3D: schimbarea înclinării, a perspectivei, rotire, etc.
Pe lângă aceste elemente, mai sunt disponibile în MS Excel şi alte facilităţi, mai avansate, de
prelucrare a datelor, care îl fac un produs foarte util în gestionarea datelor matematice, statistice,
financiare, etc.







78

Baze de date & Power Point
curs & lucrari practice
an I
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 79

Structuri de date. Organizarea
datelor. Baze de date. FOXPRO



Noţiunile de bază în proiectarea sistemelor de prelucrarea automată a datelor (SPAD) sunt informaţia şi
data.
Informaţia este o comunicare, o ştire, un semnal, o semnificaţie, un grup de imagini care conţine
explicaţii referitoare la anumite evenimente, stări, situaţii sau acţiuni.
Data este aspectul formal al informaţiei, exprimată printr-o suită de caractere, care se referă la
conţinutul informaţiei şi sunt consemnate pe un suport de date.
Orice dată apare din punct de vedere funcţional ca un ansamblu de 3 componente:
a) înregistrarea logică (articolul, identitatea, unitatea, relaţia n-ară)
b) caracteristica (element, câmp, rubrică, atribut, constituent) care descrie însuşirile şi
proprietăţile obiectului informaţiei.
c) realizarea (măsura, valoarea, mărimea, domeniul): reprezintă mărimile ce se atribuie
fiecărei caracteristici din înregistrarea logică.

Exemplu:
Înregistrare logică Caracteristici Realizări (valori)
BURSĂ




Marcă student
Nume student
Anul de studiu
Valoarea
bursei
Media
2356
Ionescu Mircea
I
1.200.000
9.98/2000
Suma tuturor caracteristicilor unei înregistrări logice formează o înregistrare de date.
Suma tuturor înregistrărilor de date de acelaşi tip constituie o colecţie de date (fişier, entitate).
Prelucrarea automată a datelor impune organizarea acestora prin codificare şi structurare.
Codificarea este operaţia de reprezentare a datelor prin crearea unei corespondenţe între acestea şi o
mulţime de simboluri. Structurarea este operaţia de alegere a celui mai corespunzător format de
reprezentare a datelor în fişiere.
Fişierul de date se defineşte ca fiind o colecţie omogenă de înregistrări logice, create într-un scop
determinat şi plasate pe o memorie externă.
Datele au două nivele de organizare:
- nivelul logic, care reprezintă structura proiectată a înregistrărilor logice;
- nivelul fizic, care reprezintă structura amplasării înregistrării logice pe memoria externă.
Apare de asemeni şi un al treilea nivel, nivelul virtual (în contextul bazelor de date). În acest caz:
- nivelul logic se referă doar la structurile specifice utilizatorilor:
- nivelul virtual se referă la structura globală a bazei de date.
Identificarea unei înregistrări logice dintr-un fişier se poate face prin intermediul unuia sau mai multor
caracteristici. Dacă caracteristica identifică în exclusivitate o înregistrare logică, aceasta formează cheia
principală. Pot exista caracteristici care nu pot identifica în mod unic o înregistrare logică.

6.1. Structurarea datelor. Tipuri de relaţii

În cadrul colecţiilor de date de acelaşi tip pot apare legături între înregistrările aceleiaşi colecţii sau între
înregistrările din colecţii diferite.
Totalitatea acestor legături se numesc relaţii. Relaţiile pot fi de mai multe tipuri:
binare - sunt determinate de existenţa unui domeniu, a unui codomeniu şi a unei corespondente
între elementele domeniului şi ale codomeniului.
n-are – o generalizare a relaţiilor binare.
Se cunosc patru tipuri de relaţii binare:
a) relaţia de tip 1 - 1, numită şi relaţie biunivocă.
Se notează:
A B
6
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 80
Exemplu: În cadrul unei colecţii formate din studenţi, considerăm relaţie de tip 1 – 1, relaţia reprezentată
de cuplurile de studenţi căsătoriţi (marca soţ corespunde unei mărci soţie unică) care pot fi în aceeaşi
colecţie sau în colecţii diferite.
b) relaţia de tip 1 - n, se caracterizează prin aceea că unei realizări din domeniu îi corespund 0, 1 sau mai
multe realizări în codomeniu.
Se notează:
A B
Exemplu: Putem avea un fişier cu studenţii bursieri (marcă / lună) şi corespunzător un alt fişier cu marca,
bursele luate şi data:
Marca Nume student
12345 Popescu 570.000
3256 Ionescu

L1 L2 ..... L9 An Marca
Suma Data Suma Data Suma Data
3256 1025 12/10 1025 12/11 90
3256 1000 91
3256 - 92

c) relaţia de tip n - 1, se caracterizează prin aceea că mai multe realizări din domeniu corespund unei
singure realizări din codomeniu.
Se notează:

A B

Exemplu: Considerăm un fişier care conţine cărţile dintr-o bibliotecă şi un altul care conţine mulţimea
studenţilor. Un student poate împrumuta mai multe cărţi simultan, ceea ce se exprimă printr-o relaţie
de tipul:
Cota Titlu carte Autor
253A Răscoala Liviu Rebreanu
120B Poezii Mihai Eminescu
103A Limbajul BASIC ∗ ∗ ∗

Marcă Nume student Cota 1 Cota 2 Cota 3
12345 Zama C. 253 120B 103A
d) relaţia de tip m - n, se caracterizează prin aceea că unei realizări din domeniu îi corespund 0, 1 sau
mai multe realizări din codomeniu, iar unei realizări din codomeniu îi corespund mai multe realizări din
domeniu.
Se notează:
A B

Exemplu: Să luăm problema simpatiilor: mai multe fete pot simpatiza un băiat şi mai mulţi băieţi pot
simpatiza o fată, considerând fetele şi băieţii separat (în fişiere diferite) sau în cadrul aceluiaşi fişier.
Exemplu: Putem transforma exemplul dat la relaţia de tip n - 1, considerând separat mulţimea cărţilor,
mulţimea studenţilor şi lista împrumuturilor - aceasta din urmă va descrie o relaţie de tipul m - n:
Cărţi:
Titlu carte Autor Cota
Răscoala L. Rebreanu 255A
253A
254A
Poezii

M. Eminescu 120B
121B
122B


Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 81
Împrumuturi:
Marcă Cotă
1235 120B
121B
2501 254A
235A

Relaţiile n-are sunt determinate de existenţa a "n" caracteristici (C
1
, C
2
, ....C
n
) şi a unei mulţimi „i” de n -
uple C
i
1
, C
i
2
, C
i
3
,... C
i
n
, unde C
i
1
aparţine caracteristicii C
1
, C
i
2
aparţine caracteristicii C
2
, ... C
i
n
aparţine
caracteristicii C
n
. Deci există o asociere între realizările celor "n" caracteristici, definită prin mulţimea "i" a n
- uplelor (dacă n = 2 relaţia devine binară).
Exemplu: Înregistrarea logică în care fişierul "Bursă" are structura: (Marcă student, Nume student, Anul de
studii, Bursa, Media). Înregistrarea logică constituie o relaţie 5-ară, formată din aceste caracteristici, ale
căror realizări vor forma un 5-uplu. Mulţimea de 5-tupluri constituie colecţia de date (fişierul).
Considerând că C
n
constituie mulţimea caracteristicilor, relaţia n-ară se poate reprezenta sub forma
unui tabel cu n coloane şi i linii (i fiind numărul maxim de realizări ale unei caracteristici), care respectă
următoarele reguli:
- coloanele sînt identificate prin nume distincte, reprezentând "caracteristicile";
- în fiecare coloană, realizările sînt de acelaşi fel (domeniul);
- fiecare realizare este un şir de caractere (nici o coloană nu poate conţine date compuse);
- fiecare rând trebuie să fie diferit de celelalte rânduri (nu se admit duplicări);
- ordinea rândurilor nu este predefinită şi poate fi modificată fără restricţii.
Exemplu:
Caracteristici (relaţie n-ară)
Marcă Nume,
prenume
Data
naşterii
Adresa Bursă
126 I. Avram 12/06/70 VS... 1.206.000
300 V. Babii 15/09/69 SV... 503.000
....



6.2. Tipuri de structuri

Organizarea datelor în cadrul unui SPAD impune ca o problemă fundamentală definirea relaţiilor
structurale care există în cadrul colecţiilor de date.
Tipurile de structuri sunt determinate de complexitatea datelor, respectiv a sistemelor
informaţionale, cât şi de nivelul de dezvoltare a tehnologiilor SEC (sistemelor electronice de calcul) şi
a metodologiilor de proiectare a SPAD.
Clasificarea structurilor:
a) Structura punctuală - se bazează pe existenţa unui singur tip de înregistrare logică, deci pe constituirea
unui singur fişier de date, în cadrul căruia nu există relaţii explicite între realizări.

b) Structura de tip listă - este cea mai generală formă de structurare a datelor şi conferă un caracter
unitar atât prelucrării înregistrărilor din fişiere, cât şi din bazele de date.
Structura de tip listă este definită de:
L=(i, R
o
, R
s1
, R
si
), unde:
i - mulţimea înregistrărilor listei;
R
o
- relaţia de ordonare a listei; ordonează înregistrările listei indicând ordinea logică şi nu ordinea pe
suport;
R
s1
- relaţia de structurare a listei; specifică relaţia existentă între înregistrările listei (când aceasta este
diferită de relaţia de ordonare);
R
si
- relaţia de structurare a înregistrărilor listei; defineşte structura înregistrărilor din cuprinsul listei.
Structura de tip listă cuprinde:
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 82
b1) Structura liniară: se caracterizează prin aceea că relaţia de structurare a listei, R
s1
= R
o
(relaţia de
ordonare) – Figura 6.1.
Figura 6.1 Structură liniară

Înregistrările logice din colecţii diferite se află în relaţii ierarhice de includere, funcţie de dependenţa la o
colecţie superioară (1) sau inferioară (n). Fiecare colecţie poate avea numai o singură colecţie la nivelul
superior şi o altă colecţie la nivel inferior.
Structura liniară permite efectuarea unor operaţii de prelucrare asupra înregistrărilor din colecţiile de
date ca: determinarea numărului de înregistrări, consultarea unei înregistrări, ştergerea sau modificarea
înregistrărilor, adăugarea, compunerea sau descompunerea colecţiilor, precum şi sortarea înregistrărilor
după unul sau mai multe criterii.

b2) Structura arborescentă: se bazează pe existenţa unei mulţimi de colecţii de date şi a unei mulţimi de
relaţii ierarhice existente între ele, care îndeplinesc următoarele condiţii (Figura 6.2):
- fiecărui tip de colecţie de date i se poate asocia un număr de nivel;
- există o singură colecţie de date de nivel 1, numită rădăcină;
- fiecărei colecţii de date, cu excepţia celei de nivel 1, (rădăcina) îi corespunde o colecţie de
date superioară şi mai multe colecţii de date inferioare (subordonate). Acestor colecţii li se
atribuie un număr de nivel > 1;
- colecţiile de date care nu au alte colecţii subordonate sunt colecţii de ultim nivel;
- colecţiile de date subordonate aceleiaşi colecţii de date formează o familie de colecţii;
- la orice colecţie de date se poate ajunge pornind de la rădăcină şi parcurgând toate colecţiile
superioare.
Structurile arborescente permit efectuarea a două clase de prelucrări:
- adăugarea sau ştergerea unor colecţii de date (afectează relaţiile structurii arborescente);
- consultarea colecţiilor de date, prin parcurgerea structurii arborelui, într-o anumită ordine.













Figura 6.2 Structură arborescentă




b3) Structura reţea: se bazează pe existenţa unei mulţimi de colecţii de date şi a unei mulţimi de relaţii
ierarhice, care spre deosebire de structura arborescentă admit ca oricare colecţie de date să aibă mai
multe colecţii de date superioare (Figura 6.3).
Structura reţea poate fi descompusă la nivel logic în structură arborescentă, fără a influenţa structura
fizică a datelor pe suport. Aceasta presupune acceptarea într-o oarecare măsură a creşterii redundanţei
datelor (orice relaţie de tipul m - n poate fi descompusă în două sau mai multe relaţii de tipul 1 - n).

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 83













Figura 6.3 Structură reţea

b4) Structura relaţională: se bazează în exclusivitate pe relaţii n-are existente între caracteristicile
înregistrărilor de date, ale căror realizări formează t - uple. În acest mod orice colecţie de date poate fi
reprezentată sub forma unui tabel, în care fiecare linie reprezintă o relaţie între mai multe caracteristici (un
t - uplu), iar fiecare coloană conţine realizările unei anumite caracteristici din cadrul relaţiei (t - uplelor),
constituind un domeniu. Orice t - uplu este distinct în cadrul tabelului.
Pot exista caracteristici sau grupuri de caracteristici ale căror realizări au proprietăţi de identificare
unică a t - uplelor. O astfel de caracteristică formează cheia primară, mijloc de reprezentare a legăturilor
între colecţiile de date.



6.3. Organizarea datelor

6.3.1. Organizarea datelor în fişiere
Organizarea datelor sub forma unor colecţii de date de tipul fişierelor presupune definirea unor relaţii între
caracteristicile şi înregistrările logice ale fiecărei colecţii prin care se precizează poziţia şi dimensiunea
acestora, precum şi tipurile de prelucrare a acestora, funcţie de tipul unităţilor de memorie existente.
Modelul de organizare logică descrie structura conceptuală a înregistrărilor din colecţiile de date.
Modelul de organizare fizică descrie structura sub care înregistrările se regăsesc efectiv pe suportul de
date.
Principalele metode de organizare a datelor în fişiere sunt următoarele:
- metoda de bază (secvenţială, secvenţial indexată, selectivă);
- metode intermediare (secvenţial partiţionată, secvenţial partiţionată cu înlănţuire şi nedefinită);
- metode evoluate (multiindexată, multilistă şi inversă);
- metode de organizare foarte evoluate (adaptivă).
Funcţie de metodele de organizare a datelor, deosebim următoarele clase de fişiere:

1. Fişierele clasice: se fundamentează pe metodele de organizare de bază şi intermediare sub controlul
sistemului de operare. Fiecare fişier este independent, iar în cadrul lui nu sînt definite relaţii între
înregistrările logice.
- metoda de organizare secvenţială: este realizabilă pe orice suport, unitatea de acces fiind
înregistrarea logică. Înregistrările sînt aşezate pe suport negrupate una după alta.
- metoda de organizare secvenţială index: se realizează numai pe suport adresabil (disc, dischetă)
pentru fişiere cu acces aleator sau secvenţial. Pentru creare fişier şi consultare, datele vor fi
sortate crescător după cheie.
- metoda de organizare selectivă (directă, aleatoare): se realizează pe suporturi adresabile, pentru
fişiere de date care solicită acces aleator la o singură zonă - cea de date.
- metoda de organizare secvenţială partiţionată: se foloseşte pentru suporturi adresabile care pot fi
organizate în două partiţii:
o zona repertoar (director) unde se păstrează numele şi adresele fişierelor;
o zona datelor (a fişierului propriu-zis).

2. Fişierele corelate: se fundamentează pe metode de organizare evoluate sub controlul sistemului de
operare sau al programelor utilizator. Se bazează pe regăsirea înregistrărilor după mai multe chei, dintre
care una este principală.

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 84
Se utilizează suporturi adresabile şi un grup de minim 2 fişiere: un fişier de date şi un fişier repertoar cu
funcţii de optimizare a regăsirii.

3. Fişierele integrate: se fundamentează pe conceptul constituirii într-un sistem, a tuturor fişierelor de
date, asigurându-se unicitatea datelor prin eliminarea redundanţelor, înlănţuirea datelor şi satisfacerea
câtor mai multe cerinţe de prelucrare.
Se obţine separarea nivelului logic de organizare a datelor de nivelul fizic, ceea ce anticipează
organizarea şi prelucrarea specifică bazelor de date. Prelucrarea datelor este asigurată de existenţa unui
pachet de programe standard, constituite în sisteme de gestiune a fişierelor integrate.

4. Fişierele adaptive: se fundamentează pe o serie de metode şi tehnici, care au ca rezultat
diminuarea timpului de regăsire a înregistrărilor logice (ordonarea fişierelor, amplasarea pe suport a
fişierelor în funcţie de frecvenţa utilizării, ierarhizarea memoriilor, memoria virtuală şi paginarea).


6.3.2. Organizarea datelor în baze de date
Una sau mai multe colecţii de date aflate în interdependenţă, împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor
dintre ele formează o bază de date.
O bază de date trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- structura BD trebuie să fie astfel concepută încât să asigure informaţiile necesare şi suficiente
pentru cerinţele de informare şi de decizie;
- să asigure o redundanţă minimă şi controlată a datelor stocate (numărul de identificatori
caracteristici ce au aceeaşi semnificaţie şi se regăsesc în mai multe colecţii să fie minim şi să
existe un control automat al acestora);
- să permită accesul rapid la informaţiile stocate în BD.
Introducerea de informaţii în BD, actualizarea, extragerea datelor din BD, controlul şi autorizarea
accesului la date, precum şi asigurarea unei independenţe între structura BD şi programele de
aplicaţie se realizează prin intermediul unui sistem de programe ce facilitează şi supervizează toate
aceste activităţi. Acest sistem de programe este denumit sistem de gestiune a BD (SGBD).
Baza de date împreună cu sistemul de gestiune a ei (SGBD) formează o bancă de date.
Componentele unei bănci de date sunt date de următoarele elemente: baza de date propriu-zisă,
hardware-ul, software-ul şi utilizatorii.
Hardware-ul este un sistem electronic prevăzut cu unităţi periferice pe care rezidă volume de memorie
externă, de regulă adresabile, destinate BD şi soft-ului, precum şi linii de teletransmisie (reprezintă partea
fizică a băncii de date).
Software-ul este un sistem de programe de gestiune şi de aplicaţie, care realizează descrierea
structurii BD, crearea, actualizarea şi consultarea BD, controlul şi autorizarea accesului la BD şi
asigurarea integrităţii şi securităţii BD. Acest sistem de programe este cunoscut sub terminologia
DBMS (DataBase Management System - engleză) sau SGBD (System de Gestion de Banque de
Données - franceză). Complexitatea unei SGBD constă atât în dimensiunea sa (ex. SGBD Socrate) cît
şi în performanţele sale.
Utilizatorii băncii de date se împart în:
- administratorul BD: este o persoană sau un grup de persoane responsabile cu proiectarea,
controlul exploatării şi menţinerea în funcţiune a BD;
- programatorii de aplicaţie: sunt persoane care realizează programele utilizator şi efectuează
unele prelucrări de date;
- utilizatorii finali: sunt persoanele care apelează programele scrise de programatori.
Utilizatorii au acces la datele din BD prin intermediul programelor de aplicaţii, care respectă structura
logică (externă de pe suport).
Structura fizică realizează liniarizarea structurii conceptuale pe suport.
Avantajele utilizării BD sunt numeroase, printre care amintim următoarele:
- permite controlul centralizat al structurii datelor atât în faza de concepţie, de realizare propriu-
zisă, cît şi de exploatare;
- asigură reducerea gradului de redundanţă;
- oferă posibilitatea de a asigura securitatea datelor;
- asigură integritatea datelor (protejarea datelor în cazul unor incidente neaşteptate);
- permite echilibrarea cerinţelor contradictorii;
- conferă flexibilitate sistemului, care derivă din independenţa datelor faţă de program (din punct de
vedere al structurii fizice).

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 85
Structuri de date într-o bancă de date:
1. Structuri secvenţiale: liste liniare cu elemente nestructurate;
2. Structuri arborescente (relaţii de tip 1 – 1, 1 – n): structuri ierarhice la care orice element este în relaţie
cu n elemente aflate la nivel inferior şi cu cel mult un element aflat la nivel superior;
3. Structuri de tip reţea (relaţii de tip 1 – 1, 1 – n, n – m): structuri caracterizate de faptul că nu există
limitare la numărul de elemente de nivel superior cu care se poate afla în relaţie un element la un moment
dat (noţiunea de element de nivel superior se transformă în noţiunea de predecesor);
4. Structura de tip relaţional: are la bază relaţiile n-are (t-upluri, caracteristici, domenii, realizări). Prin
urmare datele pot fi descrise sub formă de tabel.



6.4. Modelul relaţional al BD

O bază de date relaţională (BDR) se defineşte ca fiind constituită dintr-un ansamblu de colecţii de date şi
de relaţii n-are, ce au loc între înregistrările acestor colecţii. În acest sens, fiecare colecţie de date este
structurată ca o relaţie n-ară.
Acest tip de BD este fundamentat pe modelul relaţional, bazat pe teoria matematică a relaţiilor şi pe
calculul relaţional şi proiectat astfel încât să permită accesul cît mai simplu al utilizatorului la BD.
O relaţie n-ară poate fi reprezentată printr-un tabel, în care fiecare rând reprezintă un t - uplu distinct, iar
fiecare coloană reprezintă un domeniu distinct.
Orice t - uplu al relaţiei este identificat prin intermediul unei chei primare, spre deosebire de celelalte
modele, care nu impun o astfel de condiţie.
Consultarea BD relaţionale se poate realiza fie cu ajutorul unui limbaj bazat pe algebra relaţiilor, fie
printr-un limbaj neprocedural, bazat pe teoria predicatelor (LISP, PROLOG, limbaje din aria Inteligenţei
Artificiale).
Avantajele modelului relaţional al bazelor de date:
- este o reprezentare simplă, uşor accesibilă informaticienilor, cât şi neinformaticienilor (datorită
faptului că BDR se prezintă ca o colecţie de tabele);
- asigură independenţa programelor faţă de date;
- permite proiectarea unei structuri optime a înregistrărilor;
- admite satisfacerea cerinţelor întâmplătoare ale utilizatorilor, prin intermediul unor limbaje
neprocedurale, fără a fi necesară preprogramarea acestor cerinţe.
Prin urmare, modelul relaţional al bazelor de date permite crearea, consultarea şi actualizarea rapidă şi
facilă a BD, folosind tehnici de acces şi prelucrare superioare, proprii unui SGBD relaţional.


6.5. Elemente de teoria matematică a relaţiilor

Matematica relaţională operează cu expresii matematice (operatori), în care operanzii sînt exprimaţi prin
relaţii, rezultatul obţinut fiind tot o relaţie, ce poate fi supusă în continuare unor operaţii matematice.
În cadrul matematicii relaţionale se disting două clase de operatori:
a) operatori logici;
b) operatori specifici.

a) Operatorii logici: sunt reuniunea (∪), intersecţia (∩), diferenţa (-), cu funcţiile cunoscute din teoria
mulţimilor.
Pentru realizarea intersecţiei sau diferenţei, relaţiile operand trebuie să fie compatibile (să fie de acelaşi
nivel şi să aibă aceeaşi structură).

Reuniunea a două relaţii X cu n - uple şi Y cu m - uple are ca rezultat o mulţime Z = X ∪ Y cu m+n uple.
Exemplu:
Fie relaţia X care descrie mulţimea studenţilor bursieri din anul I, în tabelul de mai jos:
Studenţi bursieri:
MARCA NUME DATA N. ADRESA
123 Stoian 12/ 06/ 80 VS
129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS
şi relaţia Y, care descrie mulţimea studenţilor nebursieri din anul I, în tabelul de mai jos:

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 86
Studenţi nebursieri:
MARCA NUME DATA N. ADRESA
201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT
300 Cristea 15/ 01/ 79 BR
Reuniunea celor două relaţii va fi relaţia Z, care descrie mulţimea studenţilor din anul I, conform
tabelului de mai jos:
Studenţi:
MARCA NUME DATA N. ADRESA
123 Stoian 12/ 06/ 80 VS
129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS
201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT
300 Cristea 15/ 01/ 79 BR

Intersecţia a două relaţii X cu n - uple şi Y cu m - uple are ca rezultat o mulţime Z = X ∩ Y formată din
uplele ce aparţin atât relaţiei X, cât şi relaţiei Y.
Exemplu:
Fie relaţia X, care descrie mulţimea studenţilor ce fac parte din Cercul de histologie, conform tabelului
de mai jos:
Cercul de histologie
MARCA NUME
157 Ionescu
143 Luca
121 Amariei
şi relaţia Y, care descrie mulţimea studenţilor care fac parte din Cercul de anatomie, conform tabelului
de mai jos:
Cercul de anatomie
MARCA NUME
201 Avram
157 Ionescu
121 Amariei
Intersecţia celor două relaţii va fi relaţia Z, a studenţilor care fac parte din ambele cercuri, descrisă
conform tabelului de mai jos:
Z= X ∧Y
MARCA NUME
157 Ionescu
121 Amariei
Diferenţa dintre două relaţii X şi Y este dată de mulţimea t - uplelor care aparţin lui X, dar nu aparţin lui
Y, Z = X – Y.

b) Operatorii specifici: se referă la: selecţie, proiecţie, compunere (joncţiune), recompunere, produs şi
diviziune.

Selecţia aplicată unei relaţii X, cu n - uple, are ca rezultat o relaţie Y, definită pe aceeaşi structură de
caracteristici, dar cu m - uple (m < n), funcţie de satisfacerea unor condiţii de către realizările unei
caracteristici, numită "selector". Relaţia obţinută este o submulţime pe orizontală a relaţiei iniţiale.
Exemplu: Considerăm relaţia X ca definind mulţimea studenţilor din anul I, ca în tabelul de mai jos:
Studenţi:
MARCA NUME DATA N. ADRESA
123 Stoian 12/ 06/ 80 VS
129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS
201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT
300 Cristea 15/ 01/ 79 BR



Impunem condiţia ca relaţia caracteristicii MARCA să fie ≤ 201. În acest mod se obţine relaţia
selectată Y, din care nu face parte studentul Cristea – conform tabelului de mai jos:
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 87
MARCA NUME DATA N. ADRESA
123 Stoian 12/ 06/ 80 VS
129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS
201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT

Proiecţia aplicată unei relaţii X, cu n uple, are ca rezultat o relaţie Y cu m uple (m < n prin eliminarea
uplelor duplicate) şi cu o structură simplificată de caracteristici (realizată prin reţinerea caracteristicilor
specificate). Relaţia obţinută este o submulţime pe verticală a relaţiei iniţiale (din care sunt scoase şi
duplicările de uple).
Exemplu: Considerăm relaţia X ca definind mulţimea studenţilor din anul I, descrisă conform tabelului
de mai jos:
MARCA NUME DATA N. ADRESA
123 Stoian 12/ 06/ 80 VS
129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS
201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT
300 Cristea 15/ 01/ 79 BR
Aplicăm relaţia MARCA, DATA N. În acest mod se obţine proiecţia Y, conform tabelului de mai jos:
MARCA DATA N.
123 12/ 06/ 80
129 17/ 09/ 79
201 1/ 05/ 82
300 15/ 01/ 79

Compunerea (joncţiunea) se aplică asupra a două relaţii X şi Y, care au în structura lor o caracteristică
comună, ceea ce permite concatenarea uplelor din cele două relaţii după caracteristica comună, formând
o structură mai largă.
Exemplu:
Fie relaţia X, descrisă conform tabelului de mai jos:
MARCA NUME DATA N.
123 Popescu 12/ 06/ 80
129 Ioniţă 17/ 09/ 79
201 Ştefan 1/ 05/ 82
300 Raicu 15/ 01/ 79
şi relaţia Y, descrisă conform tabelului de mai jos:
MARCA VENIT P. NR. DE FRAŢI DOMICILIUL
123 5005 1 IS
129 1230 3 VS
201 4760 2 SV
300 3500 1 NT
Cele două relaţii au caracteristica comună MARCA, astfel încât compunerea lor după această
caracteristică va avea ca rezultat relaţia Z, descrisă în tabelul de mai jos:

MARCA NUME DATA N. VENIT P. NR. DE FRAŢI DOMICILIUL
123 Popescu 12/ 06/ 80 5005 1 IS
129 Ioniţă 17/ 09/ 79 1230 3 VS
201 Ştefan 1/ 05/ 82 4760 2 SV
300 Raicu 15/ 01/ 79 3500 1 NT

Recompunerea reprezintă o îmbinare a operatorului de compunere cu cel de selecţie.





Produsul a două relaţii X şi Y se obţine făcând corespondenţa între o caracteristică a primei relaţii şi o
caracteristică a celei de-a doua, relaţia rezultat construindu-se pe baza combinaţiilor obţinute.

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 88
Exemplu:

X
MARCA
210
117
290



Y
COTA
21 A


105 B
311 C
300 C
309 A

Rezultatul Z = XY:
MARCA COTA
210 21 A
210 105 B
117 311 C
290 300 C
290 309 A

Diviziunea este definită ca relaţia inversă produsului. Realizează împărţirea unei relaţii XY de grad x +
y, la o relaţie Y de grad y, câtul fiind o relaţie X de grad x (presupunem că pentru oricare pereche (x, y)
din XY corespunde o realizare y în Y).
Exemplu:
Z
MARCA COTA
210 21 A
210 105 B
117 311 C
290 300 C
290 309 A
Y
COTA
21 A
105 B
311 C
300 C
309 A

Rezultatul X (diviziunea relaţiei Z prin relaţia Y):
MARCA
210
117
290

Cercetările şi experienţa au arătat că operatorii relaţionali, plus sortarea, pot răspunde tuturor
solicitărilor din domeniul PAD (al prelucrării automate a datelor). Calculul relaţional şi limbajele relaţionale
au la bază două orientări:
- calculul pe uplu;
- calculul pe domeniu.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 89
6.6. Sistemul de gestiune a BD relaţionale FOXPRO

FOXPRO este considerat ca fiind unul dintre cele mai simple sisteme de gestiune a bazelor de date
relaţionale.
Principalele posibilităţi ale sistemului sunt:
- descrierea structurii şi crearea completă a bazei / bazelor de date;
- adăugarea, modificarea, ştergerea sau afişarea de date în / din baza de date;
- generarea de rapoarte cu efectuarea automată a calculelor necesare (adunări, scăderi,
înmulţiri, împărţiri, subtotalizări, totalizări) şi alte prelucrări;
- utilizarea de funcţii de editare video pentru introducerea de date, consultarea sau modificarea
bazei de date.
Sistemul FOXPRO asigură un grad ridicat de independenţă a datelor faţă de programe, ceea ce
permite modificarea bazelor de date fără a fi necesare modificările programelor.
Baza de date este un fişier secvenţial cu extensia .DBF, având articole de lungime fixă, de forma:







În FOXPRO articolele sunt caracterizate prin numărul lor de ordine, care este tratat ca un indicator
(pointer) în fişier. Ordinea înregistrărilor în fişier poate fi modificată fizic prin sortare sau indexare.
Antetul conţine informaţii care descriu baza de date şi care se completează automat la crearea bazei
de date. Informaţiile din antet formează structura bazei de date.
La crearea unei baze de date, fiecare caracteristică (rubrică) primeşte un nume, un tip şi o lungime.
Aceste informaţii, legate la fiecare câmp împreună cu o a patra informaţie legată de poziţia câmpului
în articol, se memorează în antetul bazei de date.
Numele câmpului este un identificator format din literele de la A – Z, cifrele 0 – 9 şi semnul “_” (
este interzisă folosirea caracterelor speciale de tipul: . , , , ; , : etc.). Lungimea maximă a sa este de 10
caractere. Numele câmpurilor se supun următoarelor reguli:
- trebuie să înceapă cu o literă;
- nu pot conţine spaţii;
- caracterul special _ trebuie să fie în interiorul identificatorului;
- nu se face deosebire între majuscule şi literele mici.
Exemplu:
Nume corecte Nume incorecte
I1
IONESCU
A_b_1_2
1ALFA
AL BAC
1 2 3
Tipurile câmpurilor pot fi:
• Character: pentru câmpurile de tip caracter. Aceste caracteristici pot conţine şiruri de caractere
de lungime ≤ 254 (caractere ASCII – American Standard Committee Interchange) tipăribile.
Caracterele componente pot fi : litere, cifre, caractere speciale.
Exemplu:
Q&C
TRATAT – 123
• Numeric: pentru câmpurile numerice. Aceste caracteristici pot conţine: cifre, punctul zecimal şi
semnul -. Se împart în două categorii:
- întregi: nu conţin nici marca zecimală, nici parte zecimală, putând eventual conţine semnul - .
Exemplu:
Corect Incorect
1234
- 1234
+ 1234
1d234
234_5
2.345
- zecimale: orice dată numerică care nu este întreagă este zecimală. Punctul zecimal şi semnul
ocupă câte o poziţie. Lungimea va fi egală cu numărul cifrelor, la care se adaugă o unitate
pentru semn şi o unitate pentru marca zecimală.

Antet

Fişierul
propriu-zis
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 90
Exemplu:
-19.256 : are lungimea 7
• Float : pentru a memora numere reale, foarte mari sau foarte mici, cu o precizie mai bună;
• Logical: pentru câmpuri logice – care au numai două valori posibile, “adevărat” şi “fals”. Conţin un
singur caracter: T sau F.
• Date: pentru câmpurile de tip dată calendaristică. Se păstrează şi se listează cu 8 caractere, sau
10 caractere, dacă anterior s-a setat anul pentru a fi memorat pe 4 cifre, cu comanda
SET CENTURY ON.
Formatul general de memorare a datei calendaristice este:
LL/ZZ/AA, unde: primele două caractere sunt rezervate pentru introducerea lunii, următoarele
două pentru introducerea zilei şi ultimele două pentru introducerea ultimelor două cifre ale anului,
sau
LL/ZZ/AAAA, asemănător cu primul, numai că anul se introduce complet, pe patru poziţii.
Sunt posibile următoarele operaţii cu date de tip Date:
- adunarea unei constante la o dată;
- scăderea unei constante dintr-o dată;
- diferenţa a două date calendaristice.
• Memo: pentru câmpuri de tip Memo. Informaţiile scrise într-un astfel de câmp vor fi memorate într-
un fişier separat, cu acelaşi nume ca baza de date, însă cu extensia .FPT. Acest fişier poate
conţine un text mai lung, o imagine, o secvenţă de sunete (de exemplu, un câmp care conţine
descrierea simptoamelor bolii unei persoane, sau caracterizarea psihologică a acesteia);
Lungimea câmpului (Width) poate fi predefinită - în cazul câmpurilor de tip Date, Logical sau
Memo, sau trebuie precizată în funcţie de natura informaţiilor care urmează a fi memorate - în cazul
câmpurilor Character, Numeric sau Float). În cazul în care un câmp va conţine numere reale, trebuie
precizat şi numărul de cifre rezervat pentru partea zecimală (Dec) - numai pentru tipurile Numeric şi
Float.


6.6.1. FOXPRO – elemente de prezentare generală
În condiţiile în care FOXPRO este deja instalat în sistem, este suficient să tipărim comanda
fox <ENTER>
la prompterul curent (de exemplu C:\> ). Imediat apare sigla programului; în acest moment trebuie să
apăsăm <ENTER> pentru a intra în meniul principal FOXPRO.
Sub Windows ‘98/2000, dacă este disponibilă versiunea de Visual FOXPRO, pentru intrarea în mediul
de lucru este suficientă selectarea pictogramei FOXPRO de pe ecranul de bază (Desktop), sau
selectarea programului corespunzător din lista de programe înscrisă în bara de start.
Comenzile încep printr-un cuvânt cheie sau verb, urmat de una sau mai multe clauze.
Pentru terminarea sesiunii de lucru şi ieşirea din context se va tasta comanda
QUIT ,
nu înainte de a da, eventual, comanda
CLEAR
care şterge zona de afişare a rezultatelor tuturor comenzilor FOXPRO, şi comanda
CLOSE ALL
care închide toate bazele de date şi fişierele deschise în sesiunea de lucru curentă.
Prin sesiune de lucru se înţelege mulţimea comenzilor FOXPRO executate între o lansare a
programului şi comanda QUIT.


6.6.2. Tipuri de fişiere utilizate în FOXPRO
În FOXPRO există următoarele tipuri de fişiere, fiecare tip fiind prelucrat de o anumită categorie de
comenzi specifice sistemului:
1) Fişiere de tip .DBF (Database File): Fişierul în care este salvată în mod automat baza de date
creată prin comanda FOXPRO corespunzătoare;
2) Fişiere de tip .IDX şi .CDX (Index File): Sunt fişierele care conţin indecşii simpli / compuşi ai bazei
de date; aceştia permit ordonarea fişierului principal şi localizarea rapidă a informaţiilor
(mecanismul de indexare asociază unei chei un pointer la înregistrările din baza de date).
3) Fişiere de tip .FPT: Conţin datele din câmpurile de tip Memo ale bazei de date.
4) Fişiere de tip .PRG: Se mai numesc şi fişiere de comenzi, şi grupează mai multe comenzi
FOXPRO în programe.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 91
5) Fişiere de tip .FRX: Fişiere format de raportare; păstrează informaţiile necesare generatorului de
rapoarte (titluri, antet de pagină, directive de însumare, antete de coloane, conţinutul coloanelor).
6) Fişiere de tip .SPR: Fişiere imagini de ecran; sunt utilizate pentru a genera şi modifica fişierele
format.
7) Fişiere de tip QPR: Fişiere de tip filtru; permit filtrarea înregistrărilor după anumite criterii, folosind
tehnica SQL;
8) Fişiere .TXT (Text Output File): Sunt utile pentru a memora imaginea unei sesiuni de lucru
FOXPRO (succesiunea tuturor comenzilor date) în urma execuţiei succesive a comenzilor
SET ALTERNATE TO <fişier[.txt]> şi
SET ALTERNATE ON
9) Fişiere .MEM (Memory File): Sunt folosite pentru arhivarea variabilelor de memorie.
10) Fişiere de tip etichetă .LBL (Label File)
11) Fişiere de tip catalog .CAT (Catalog File): Conţin un set de date (de exemplu fişiere de tip .DBF)
înlănţuite.
12) Fişiere de tip fereastră (imagine) .VUE: Conţin numele bazelor de date, fişierele index şi format
asociate, lista câmpurilor selectate, condiţiile de filtrare şi relaţiile dintre fişiere.
13) Fişiere de tip .EXE : Fişiere cu programe FOXPRO direct executabile.


6.6.3. Expresii şi funcţii în FOXPRO
În FOXPRO expresiile pot fi formate din:
- câmpuri ale bazei de date;
- variabile de memorie;
- constante – caracterizate prin aceea că au valoare invariabilă; pot fi de următoarele tipuri:
o numerice: întregi sau zecimale;
o logice: T sau F;
o şiruri de caractere: orice caracter imprimabil închis între „ „ .
- operatori;
- funcţii.
Operatorii pot fi de următoarele tipuri:
- aritmetici: +, –, *, /, %, **, ^, ( ). Rezultatul folosirii unui astfel de operator este o valoare
numerică.
- relaţionali: <, >, =, <>, #, != , <=, >=, $. Rezultatul folosirii unui astfel de operator este o
valoare logică. Operatorul „$” este valabil numai pentru şiruri de caractere, iar semnificaţia sa
este că returnează “true” dacă o expresie de tip şir de caractere este conţinută în altă expresie
de tip şir de caractere. Operatorii relaţionali pot fi aplicaţi şi asupra operanzilor de tip dată
calendaristică.
- logici: Se aplică numai operanzilor logici şi generează rezultate logice. Această categorie
conţine următorii operatori:
o !, NOT – negaţia logică;
o AND – conjuncţia logică;
o OR – disjuncţia logică.
- operatori pentru şiruri de caractere: Se aplică numai asupra şirurilor de caractere, iar rezultatul
lor este tot un şir de caractere. Din această categorie fac parte doi operatori, şi anume:
o + : operatorul de concatenare - alipeşte al doilea şir de caractere la sfârşitul primului,
fără nici un fel de transformări;
o – : concatenare cu anexarea spaţiilor dintre cele două şiruri de caractere la sfârşitul
şirului rezultat.

Precedenţa operatorilor:
Operatorii relaţionali şi operatorii pentru şiruri de caractere au un singur nivel de precedenţă:
operaţiile se execută în ordine, de la stânga la dreapta.
Operatorii aritmetici au următoarea ordine de precedenţă:
1) +, – : operatori unari;
2) ∗∗ : operatorul de ridicare la putere;
3) ∗, / :
4) +, – : operatori binari.
Operatorii logici au următoarea ordine de precedenţă:
1) .NOT.
2) .AND.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 92
3) .OR.
Dacă într-o expresie apar mai multe tipuri de operatori, ordinea de evaluare a acestora va fi:
1) Operatorii aritmetici şi pentru şiruri de caractere;
2) Operatorii relaţionali;
3) Operatorii logici.

Funcţiile: sunt un instrument foarte puternic pentru construirea de expresii în FOXPRO. În funcţie
de rezultatul aplicării lor, funcţiile se grupează în trei clase.
1) Funcţii cu rezultat numeric:
- care au ca argument expresii numerice:
• INT (<expN>) – Afişează partea întreagă a expresiei numerice specificată.
Exemplu:
STORE 999.99 TO R1
? R1
(se afişează pe ecran valoarea 999.99)
STORE INT(R1) TO I1
? I1
(se afişează pe ecran valoarea 999)
STORE INT(999.99) TO I2
? I2
(se afişează pe ecran aceeaşi valoare, 999.99)
• MOD (<expN1>, <expN2>) – Împarte expresia numerică <expN1> la expresia numerică <expN2>
şi returnează restul împărţirii.
• ABS (<expN>) – Afişează valoarea absolută a expresiei numerice specificate, <expN>.
• SIGN (<expN>) – Afişează semnul expresiei numerice specificate (adică –1 dacă <expN> < 0, 1
dacă <expN> > 0 şi 0 dacă <expN> = 0).
• CEILING (<expN>) – Afişează cel mai mic întreg care este mai mare sau egal cu expresia
numerică specificată.
• FLOOR (<expN>) – Afişează cel mai mare întreg care este mai mic sau egal cu expresia
numerică specificată.
• ROUND (<expN1>, <expN2>) – Afişează expresia numerică <expN1>, rotunjită la un număr bine
determinat de cifre zecimale, precizat de <expN2>.
• EXP (<expN>) – Afişează valoarea lui e
<expN>
, unde <expN> este o expresie numerică
specificată.
• LOG (<expN>) – Afişează logaritmul natural (de bază e) din expresia numerică specificată,
<expN>.
• LOG10 (<expN>) – Afişează logaritmul zecimal (de bază 10) din expresia numerică specificată,
<expN>.
• SQRT (<expN>) – Afişează radicalul din expresia numerică specificată, <expN>.
• PI ( ) – Afişează constanta numerică π.

- care au ca argument şiruri de caractere:
• LEN (<expC>) – Returnează lungimea unui şir de caractere (numărul de caractere din acel şir).
Exemplu:
? LEN („PLATINA”)
(se afişează pe ecran valoarea 7)
STORE „PLATINA” TO MP
? LEN(MP)
(se afişează pe ecran valoarea 7)
? LEN(„INEL DE”+MP)
(se afişează pe ecran valoarea 15)
• AT (<expC1>, <expC2> [, <expN>] ) – Caută prima apariţie a şirului de caractere <expC1> în
şirul de caractere <expC2> . Folosirea expresiei numerice <expN> permite să precizăm a câta
apariţie a şirului de căutat încheie acţiunea de căutare – adică, se caută a <expN>-a apariţie a
şirului <expC1> în şirul <expC2>.
Exemplu:
STORE „LACRIMA” TO SIR
? SIR
(se afişează pe ecran valoarea „LACRIMA”)
STORE „ACR” TO SUBSIR
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 93
? SUBSIR
(se afişează pe ecran valoarea „ACR”)
? AT(SUBSIR, SIR)
(se afişează pe ecran valoarea 2)
STORE AT(„RACI”, „MIRACOL”) TO I
? I
(se afişează pe ecran valoarea 0)
• OCCURS (<expC1>, <expC2>) – Indică numărul de apariţii ale subşirului de caractere <expC1>
în şirul de caractere <expC2>.
• VAL (<expC>) – Realizează conversia unui şir de caractere în numărul întreg corespunzător.
Exemplu:
STORE VAL („123”) TO I1
? I1
(se afişează pe ecran valoarea 123.00)
STORE VAL („12.345”) TO I2
? I2
(se afişează pe ecran valoarea 12.35)
STORE VAL („12”+”123.4”) TO I3
? I3
(se afişează pe ecran valoarea 12123.4)
STORE „1APR1988” TO REX
? REX
(se afişează pe ecran valoarea „1APR1988”)
? VAL(REX)
(se afişează pe ecran valoarea 1.00)
STORE VAL(„APR1988”)TO S1
? S1
(se afişează pe ecran valoarea 0.00)

- aplicate la nivelul înregistrărilor unei baze de date:
• RECNO ( ) : Returnează numărul înregistrării curente din baza de date curentă sau cea
specificată. În plus, RECNO( ) returnează o valoarea mai mare cu 1 decât numărul înregistrărilor din
baza de date, dacă pointerul de înregistrări este poziţionat după ultima înregistrare din baza de date
curentă, şi returnează 1 dacă pointerul de înregistrări este poziţionat pe prima înregistrare din baza de
date curentă. Dacă baza de date nu are nici o înregistrare, pointerul de înregistrări returnează 1.
• RECCOUNT( ) : Returnează numărul de înregistrări în baza de date curentă sau în cea
specificată.
• RECSIZE( ) : Returnează dimensiunea unei înregistrări din baza de date curentă (numărul total
de caractere alocat pentru memorarea acelei înregistrări). RECSIZE( ) returnează 0 dacă nici o bază
de date nu este deschisă în zona de lucru curentă.

2) Funcţii cu rezultat şir de caractere:
- care au ca argument şiruri de caractere:
• SUBSTR ( <expC>, <expN1> [, <expN2>] ) – Extrage şi returnează un subşir de caractere dintr-
un şir de caractere precizat, <expC>, având următoarele caracteristici: începe la caracterul cu
numărul <expN1> din şirul de caractere iniţial şi conţine <expN2> caractere.
Exemplu:
? SUBSTR („IREVERSIBIL”, 2, 6)
(se afişează pe ecran valoarea „REVERS”)
STORE SUBSTR(„IREVERSIBIL”, 4, 4) TO C
? C
(se afişează pe ecran valoarea „VERS”)
? SUBSTR(C+ „URI”, 6, 4)
(se afişează pe ecran valoarea „RI”)
• REPLICATE (<expC>, <expN>) – Returnează un şir de caractere care conţine o expresie de tip
caracter specificată prin <expC>, repetată de un număr specificat de ori, <expN>.
• ALLTRIM (<expC>) – Elimină blancurile (spaţiile goale) de la începutul şi de la sfârşitul şirului de
caractere specificat prin <expC>.
• LOWER (<expC>) – Transformă toate majusculele unui şir de caractere <expC> în litere mici,
restul caracterelor rămânând nemodificate.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 94
• UPPER (<expC>) – Transformă toate literele mici ale unui şir de caractere <expC> în majusculele
corespunzătoare, restul caracterelor rămânând nemodificate.
• PROPER (<expC>) – Transformă primul caracter dintr-un cuvânt în majusculă, iar restul în litere
mici (căutând în şirul de caractere <expC>).

- care au ca argument o valoare numerică:
• STR (<expN1> [, <expN2> [, <expN3>]]) – Converteşte o expresie numerică <expN1> în şir de
caractere. Lungimea şirului de caractere returnat este specificată prin <expN2> (lungimea va
include un caracter pentru punctul zecimal, şi câte un caracter pentru fiecare cifră de la partea
zecimală).
<expN3> : indică numărul de cifre de la partea zecimală care vor
fi luate în calcul la conversia în şir de caractere.
Exemplu:
STORE STR(123.456,7) TO S1
? S1
(se afişează pe ecran „____123”)
STORE STR(123.456,7,1TO S2
? S2
(se afişează pe ecran „__123.4”)
• CHR (<expN>) – Returnează caracterul ASCII corespunzător expresiei numerice introduse (care
trebuie să fie un număr cuprins între 0 şi 255).
Exemplu:
STORE CHR(36) TO CR
? CR
(se afişează pe ecran „$”)
• TYPE (<expr>) – Returnează tipul expresiei introduse, şi anume:
N – pentru expresie numerică;
C – pentru expresie şir de caractere;
L – pentru expresie logică;
D – pentru expresie de tip dată calendaristică, etc.
Exemplu:
STORE 1 TO A
STORE „AA” TO B
STORE A < 100 TO C
? TYPE („A”), TYPE („B”), TYPE („C”)
(se afişează pe ecran N C L)

3) Funcţii cu rezultat logic.
• BOF( ) : Testează dacă pointerul de înregistrări este poziţionat sau nu la începutul bazei de date.
• EOF( ) : Testează dacă s-a detectat sau nu sfârşitul de fişier.
• DELETED( ) : Testează dacă o înregistrare a fost marcată pentru ştergere sau nu.
• FILE((<nume fişier>) : testează dacă fişierul cu numele specificat există sau nu.

4) Funcţii care lucrează cu date calendaristice:
• DATE ( ) – Returnează data curentă a sistemului.
• DAY (<expD>) – Returnează ziua în cadrul lunii, corespunzătoare unei anumite date
calendaristice introduse, <expD> (numărul corespunzător zilei).
• DOW (<expD>) – Returnează ziua în cadrul săptămânii, corespunzătoare unei anumite date
calendaristice introduse, <expD> (numărul corespunzător zilei).
• CDOW (<expD>) – Returnează ziua în cadrul săptămânii, corespunzătoare unei anumite date
calendaristice introduse, <expD> (numele corespunzător zilei).
• MONTH (<expD>) – Returnează luna corespunzătoare unei anumite date calendaristice
introduse, <expD> (numărul corespunzător).
• CMONTH (<expD>) - Returnează luna corespunzătoare unei anumite date calendaristice
introduse, <expD> (numele corespunzător).
• YEAR (<expD>) – Returnează anul corespunzător unei anumite date calendaristice introduse,
<expD>.
Exemplu:
? DATE( )
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 95
? DAY ( DATE( ))
? CDOW ( DATE( ))
? MONTH ( DATE( ))
? YEAR ( DATE( ))

• DTOC (<expD>) – Converteşte o expresie de tip dată calendaristică <expD> în şirul de caractere
corespunzător.
• CTOD (<expD>) – Funcţia inversă.


6.6.4. Crearea unei baze de date
CREATE
sintaxă: CREATE [<fişier> | ?]
efect: creează o nouă bază de date. Sunt disponibili următorii parametri:
• <fişier> : pentru a preciza numele bazei de date pe care dorim să o creăm; extensia .DBF este
adăugată implicit. Dacă dorim să creăm baza de date pe altă unitate de disc şi eventual în alt
subdirector decât cel utilizat implicit de FOXPRO în acest scop, acestea vor trebui precizate
explicit în comanda de creare, înainte de numele bazei de date.
• ? : Dacă nu precizăm de la început numele bazei de date, sau dacă folosim semnul întrebării (?),
este activată o fereastră specială în care ni se cere să introducem numele bazei de date; pentru a
memora acest nume şi a declanşa crearea bazei de date, trebuie să activăm butonul <<OK>> cu
ajutorul tastelor <TAB> sau <ENTER>. În Visual FOXPRO, fereastra care apare are aspectul din
Figura 6.4.

Numele bazei de date pe care dorim să o creăm se introduce în câmpul cu eticheta “Enter Table”,
formatul de fişier în care se salvează baza de date fiind precizat apoi în câmpul cu eticheta “Save as
type”; opţiunea implicită (şi care va fi lăsată nemodificată) este “Table/DBF”, aşa cum se observă în
Figura 6.4. Pentru crearea efectivă a fişierului cu parametrii specificaţi, se va activa butonul “Save”.
După ce am indicat un nume pentru baze de date, va trebui să indicăm structura bazei de date,
dând informaţii despre fiecare câmp, şi anume:
- numele câmpului – în secţiunea Name;
- tipul câmpului – în secţiunea Type;
- mărimea câmpului – în secţiunea Width;
- numărul de zecimale, dacă este cazul – în secţiunea Dec
din ecranul „Table Designer” (Figura 6.5).

În Visual FOXPRO, fereastra de introducere a acestor informaţii are aspectul:

Figura 6.4. Fereastra de selectare a
numelui bazei de date (de tip
“Create”)
Figura 6.5. Fereastra de definire a
structurii unei baze de date (de tip
“Table Designer”)
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 96
Sunt disponibile mai multe tipuri de date. De asemeni, există două butoane etichetate “Insert” şi
“Delete”, care sunt utile pentru introducerea unui câmp nou într-o anumită poziţie în baza de date, şi
respectiv pentru ştergerea unui câmp selectat anterior.
După ce aceste informaţii sunt introduse, se apasă tasta <ENTER> (în Visual FOXPRO se
activează butonul “OK”). În acest mod primul pas este încheiat, şi urmează realizarea celui de al
doilea: suntem întrebaţi dacă dorim să introducem acum înregistrări în baza de date, sau nu.
Alegând opţiunea “Yes”, se deschide o nouă fereastră pe ecran, prin intermediul căreia putem
adăuga înregistrări în baza de date. Fiecare câmp va fi completat cu informaţiile necesare; activarea
altui câmp sau a altei înregistrări se face cu ajutorul tastei <ENTER>. Dacă se alege opţiunea „No”,
baza de date creată se închide automat. Prin urmare, pentru a o modifica ulterior, ea va trebui mai
întâi deschisă, cu o altă comandă.
Exemplu: Să presupunem că dorim să creăm o bază de date care să conţină un set minimal de
informaţii necesare la înregistrarea unui pacient la internarea în spital. Fişele de internare reale sunt
mai ample, însă un set minimal de informaţii necesare ar fi: codul numeric personal (CNP) – ca
modalitate de identificare în mod unic a fiecărei persoane, numele şi prenumele pacientului, sexul,
greutatea, înălţimea, data naşterii, domiciliul – judeţ, localitate, adresa completă, telefon, ocupaţie, loc
de muncă, diagnostic de trimitere. Pentru codificarea acestor informaţii, trebuie avut în vedere
următorul principiu: deşi ar putea părea mai direct să codificăm datele sub formă de şiruri de
caractere, întotdeauna când este posibil trebuie să preferăm codificarea numerică, deoarece numai
astfel baza de date va putea fi supusă ulterior unor analize statistice, folosind programe specializate.
Astfel:
- câmpul SEX va fi definit de tip Numeric, pe o singură cifră, cu două valori posibile: 1 – masculin, 2 –
feminin;
- câmpul GREUTATE va fi de tip Numeric, pe 6 cifre, dintre care 2 la partea zecimală – pentru a putea
exprima greutatea în kilograme, cu fracţiuni pe două cifre;
- câmpul ÎNĂLŢIME va fi de tip Numeric, pe 3 cifre, pentru a putea exprima înălţimea în centimetri;
- câmpul OCUPAŢIE va fi definit tot de tip Numeric, fiecare ocupaţie primind un cod numeric care va fi
introdus aici;
- câmpul corespunzător diagnosticului de trimitere va fi definit tot de tip Numeric, fiecare diagnostic
fiind codificat conform normelor internaţionale de codificare, etc.
Baza de date corespunzătoare (PERS.DBF) va avea următoarea structură:

CNP N (Numeric) 13
NUME_PREN C (Character) 35
SEX N (Numeric) 1
GREUTATE N (Numeric) 6 2
ÎNĂLŢIME N (Numeric) 3
DATA_N D (Date) 8
DOM_JUD C (Character) 2
DOM_LOC C (Character) 15
DOM_ADR C (Character) 20
TELEFON C (Character) 10
OCUPAŢIE N (Numeric) 3
LOC_MNC C (Character) 10
DIAG_TRIM N (Numeric) 3
Este necesară apoi crearea unei a doua baze de date, care să conţină informaţii mai detaliate despre
pacientul internat, legate de diagnosticul acestuia; pe fişele de observaţie standard se introduc
următoarele date: diagnostic la 72 ore, diagnostic la externare (diagnostic principal, boli concomitente),
starea de externare (vindecat, ameliorat, staţionar, agravat sau decedat), diagnostic anatomo-patologic:
motivele internării, anamneza, istoricul bolii, examen clinic general, examen oncologic, alte examene de
specialitate, investigaţii de laborator, examene radiologice, intervenţii chirurgicale, examen anatomo-
patologic, epicriza şi recomandări la externare.
Fiecare pacient va fi identificat în această bază de date prin codul său numeric personal. Se vor folosi
de asemeni codificările numerice, fiecare element de pe fişa de observaţie fiind detaliat şi descris în
amănunţime. În acest punct intervine conceptul de baze de date relaţionale; astfel pentru fiecare
diagnostic în parte, vor fi create baze de date cu descrierea detaliată a elementelor caracteristice:
motivele internării, anamneză; fiecare categorie de examinări va fi de asemeni detaliată, etc. Astfel, dacă
pentru un pacient s-a identificat diagnosticul 1, la completarea motivelor internării se va activa automat
baza de date cu lista tuturor motivelor de internare specifice diagnosticului 1 – codificate de asemeni
numeric, pe o cifră, cu semnificaţia: 1 – cauza respectivă a fost prezentă şi 0 – pacientul nu a prezentat
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 97
cauza respectivă de internare. Analog, pentru diagnosticul 1 se activează baza de date specifică pentru
anamneză, pentru istoricul bolii şi pentru examenele clinice recomandate. Apoi, pentru fiecare examen
clinic în parte se vor activa pentru a fi completate bazele de date cu elementele acestuia – codificate tot
prin câmpuri numerice, în care se vor trece valorile analizelor, sau 1 – dacă analiza a ieşit pozitivă,
respectiv 0 – dacă analiza a fost negativă.
Acolo unde gradul de nedefinire al informaţiei este foarte mare, şi nu este posibilă rafinarea şi
codificarea numerică a ei, se vor folosi câmpuri de tip Memo – cu observaţia că datele introduse în aceste
câmpuri nu vor putea fi corelate ulterior cu celelalte date, pentru a se determina posibilele dependenţe
între ele.
În practică, crearea unei baze de date de acest tip este mult mai complexă, dar, pentru exemplificare,
vom considera numai un exemplu relativ simplu: baza de date INFORM.DBF, cu următoarea structură:

CNP N (Numeric) 13
DIAG_72 M (Memo) 4
(pentru descrierea diagnosticului la 72 de ore)
DIAG_EXT M (Memo) 4
(pentru descrierea diagnosticului la externare şi a bolilor concomitente)
STARE_EXT N (Numeric) 1
(starea la externare: se va completa cu
1 – vindecat,
2 – ameliorat,
3 – staţionar,
4 – agravat,
5 – decedat)
MOTIV1 N (Numeric) 1
(motivul de internare 1 – de exemplu “cefalee”: se va completa cu
0 – nu a fost identificat;
1 – a fost identificat)
MOTIV2 N (Numeric) 1
(motivul de internare 2 – de exemplu “febră”: se va completa identic)
MOTIV3 N (Numeric) 1
(motivul de internare 3 – de exemplu “dureri abdominale”: se va completa identic), etc.
Analog se detaliază şi anamneza; istoricul bolii ar putea fi descris într-un câmp de tip Memo:
ISTORIC_B M (Memo) 4
Fiecare categorie de examene propuse va fi apoi detaliată riguros; vom exemplifica numai cu o
secţiune – investigaţii de laborator, în care vom memora o parte dintre rezultatele analizelor de sânge:
TA_SIST N (Numeric) 2
TA_DIAST N (Numeric) 2
PULS N (Numeric) 3
ERITROCITE N (Numeric) 5
HB N (Numeric) 5 2
HT N (Numeric) 5 2
LEUCOCITE N (Numeric) 5
VSH N (Numeric) 5 2
TGP N (Numeric) 5
TGO N (Numeric) 5
GLICEMIE N (Numeric) 5 2
UREE N (Numeric) 5
De asemeni, dacă este cazul, tratamentul prescris pacientului se detaliază în acelaşi mod.


6.6.5. Deschiderea unei baze de date create anterior:
USE
sintaxă: USE [< fişier > | ?] [IN <expN>]
efect: USE deschide o bază de date în zona de lucru curentă. Dacă folosim comanda fără a preciza
numele nici unei baze de date, efectul este contrar: baza de date care era deja deschisă în zona de
lucru curentă va fi închisă.
Parametri:
• < fişier > | ? : Numele bazei de date care urmează a fi deschisă este precizat în <fişier>. Dacă nu
cunoaştem numele bazei de date pe care dorim să o deschidem, vom folosi în locul său “?”; în
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 98
acest mod este activată o fereastră cu titlul “Use” şi cu aspectul din Figura 6.6, iniţiindu-se un
dialog prin care suntem invitaţi să alegem baza de date care urmează a fi deschisă dintr-o listă de
fişiere disponibile.

• IN <expN> : Putem deschide o bază de date în altă zonă de lucru decât cea curentă, precizând în
mod explicit numărul acesteia în <expN>. În mod similar, poate fi închisă o bază de date din altă
zonă de lucru decât cea curentă, folosind comanda USE fără nume de fişier, şi specificând
numărul zonei de lucru respective.
Exemplu:
• Pentru deschiderea bazei de date INFORM.DBF în zona de lucru 2, folosim
use INFORM.DBF in 2
• Pentru închiderea aceleiaşi baze de date, folosim
use in 2

După ce baza de date a fost deschisă, avem acces complet la înregistrările ei. Prin urmare, devin
disponibile operaţiile de modificare, adăugare sau ştergere.

O altă posibilitate de deschidere a unei baze de date este simultan cu fişierele index (de ordonare a
acesteia) asociate ei. În acest caz, comanda de deschidere a bazei de date va fi:

USE [<fişier> | ?] [INDEX <listă fişiere index> | ? [ORDER [<expN> | <nume fişier index>]
[ASCENDING | DESCENDING]]]
efect: Deschide o bază de date şi fişierele de indecşi asociate.
• INDEX <listă fişiere index> | ? : Se va preciza lista fişierelor de indecşi pe care le vom deschide
pentru baza de date (este suficientă precizarea numai a numelor acestora, extensiile fiind
adăugate în mod automat). Se poate deschide un singur fişier de index folosind INDEX ? – se
activează o fereastră de dialog, similară cu cea din Figura 3, cu lista de fişiere index disponibile. În
cazul în care indicăm mai multe fişiere index, şi nu precizăm alţi parametri, indexul activ este în
mod automat primul.
• ORDER [<expN>] : Se foloseşte pentru a specifica un fişier de indecşi care să devină activ, altul
decât primul; se va indica numărul de ordine al fişierului din lista INDEX <listă fişiere index>, sau
numele acestuia.
• ASCENDING | DESCENDING : Se foloseşte ASCENDING sau DESCENDING după parametrul
ORDER pentru a preciza modul în care vor fi accesate şi afişate înregistrările bazei de date: în
ordine crescătoare sau descrescătoare. Fişierul de indecşi nu este modificat, ci numai ordinea în
care sunt accesate înregistrările.

Exemplu: Presupunem că am definit anterior două fişiere de indecşi pentru baza de date PERS.DBF:
IDPERS1 şi IDPERS2. Pentru deschiderea acestei baze de date şi a fişierelor de indecşi asociate, se
pot folosi comenzile:
• use PERS index IDPERS1, IDPERS2
În acest mod, sunt deschise ambele fişiere de indecşi, dar primul devine în mod implicit activ, lucru
care se verifică prin comanda
list

• use PERS index IDPERS1, IDPERS2 order 2 sau
Figura 6.6. Fereastra pentru deschiderea
unei baze de date
(de tip “Use”)
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO 99
use PERS index IDPERS1, IDPERS2 order IDPERS2
În acest mod sunt deschise ambele fişiere de indecşi, dar al doilea este activ.

• use PERS index IDPERS1, IDPERS2 order 2 DESCENDING
Sunt deschise ambele fişiere de indecşi, al doilea este activ, iar înregistrările sunt accesate şi listate în
ordine descrescătoare.

Observaţii:
1) Pentru o bază de date se pot deschide simultan maximum 7 fişiere de indecşi.
2) Lansarea comenzii USE atunci când o altă bază de date este deschisă în zona curentă de lucru
are drept efect închiderea primei baze de date înainte de deschiderea celei de a doua.


6.6.6. Închiderea unei baze de date:
Când încheiem lucrul cu o bază de date, aceasta trebuie închisă, folosind comanda:
USE (în acest mod, se închide baza de date curentă - cea pe care o folosim la un moment dat).
Dacă însă lucrăm cu mai multe baze de date, deschise în zone de lucru diferite, închiderea simultană
a tuturor se face cu comanda:
CLOSE ALL.

Exemplu: Pentru a închide baza de date PERS.DBF:
use

Ieşirea din mediul de programare FOXPRO:
Dacă dorim să ieşim din mediul de lucru FOXPRO, se foloseşte comanda:
QUIT


6.6.7. Vizualizarea informaţiilor unei baze de date:
Comanda DISPLAY: permite afişarea selectivă a unor informaţii, cum ar fi:
a) conţinutul unei baze de date;
b) structura unei baze de date;
c) numele unor fişiere existente pe suport;
d) contextul curent al variabilelor de memorie;
e) starea actuală a sistemului.

a) DISPLAY [<domeniu>] [FIELDS <listă de câmpuri >]
[FOR <condiţie>] [WHILE <condiţie>] [OFF] [TO PRINTER]
efect: Comanda permite obţinerea de rapoarte pe baza conţinutului fişierului activ. Afişarea datelor se
face ecran cu ecran – listarea se opreşte temporar după ce un ecran a fost umplut cu date, iar
trecerea la următorul ecran se face prin apăsarea unei taste, sau a butonului din stânga al mouse-ului
oriunde pe suprafaţa curentă.
Parametri:
• <domeniu>: Valorile posibile pentru <domeniu> sunt:
ALL – sunt indicate toate înregistrările din baza de date curentă;
NEXT <expN> − sunt indicate următoarele <expN> înregistrări (după cea curentă) în baza de
date curentă;
RECORD <expN> − înregistrarea cu numărul <expN> din baza de date curentă;
REST − restul înregistrărilor din baza de date curentă (exceptând înregistrarea curentă).
Precizarea unui anumit <domeniu> va face ca numai înregistrările ce cad în acel domeniu să fie
afişate. Domeniul implicit pentru comanda DISPLAY este înregistrarea curentă (NEXT 1).
• FIELDS < listă de câmpuri >: Dacă utilizăm comanda fără acest parametru, vor fi listate valorile
înregistrate în toate câmpurile bazei de date. Dacă însă acest parametru este folosit, vor fi listate
numai valorile înregistrate în câmpurile al căror nume este precizat în <listă de câmpuri>.
• FOR <condiţie>: Folosirea parametrului FOR permite să afişăm numai acele înregistrări care
satisfac condiţia logică <condiţie>.
• WHILE <condiţie>: Dacă se foloseşte clauza WHILE, vor fi afişate date începând cu înregistrarea
curentă şi continuând până la prima înregistrare care nu satisface condiţia precizată. În general
această clauză se utilizează în cazul bazelor de date sortate sau indexate.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
100
• OFF: Dacă este folosit, nu va mai fi afişat câmpul Record#, care conţine numărul fiecărei
înregistrări. Altfel, numărul înregistrării este afişat înaintea fiecărei înregistrări.
• TO PRINTER: Este folosit pentru a direcţiona rezultatul comenzii DISPLAY la imprimantă. Cu
acelaşi efect se mai poate utiliza clauza SET PRINT ON, sau combinaţia de taste CTRL + P.

Observaţie: În FOXPRO este suficient să tipărim numai primele 4 litere pentru fiecare cuvânt care intră
într-o comandă, pentru ca aceasta să poată fi lansată în execuţie.
Acest lucru este avantajos în cazul unor comenzi lungi, care pot fi scrise mai repede.

b) DISPLAY STRUCTURE [ TO PRINTER ]
efect: Afişează structura bazei de date curente ecran cu ecran. Pentru fiecare câmp al bazei de date
este afişat numele, tipul şi dimensiunea. Vizualizarea poate fi oprită în orice moment cu comanda
CTRL + S. În cazul câmpurilor numerice, este de asemeni precizat şi numărul de cifre de la partea
zecimală a lor.

Parametri:
• TO PRINTER : pentru a direcţiona rezultatul comenzii DISPLAY STRUCTURE la o imprimantă
ataşată (se face practic listarea la imprimantă).

c) DISPLAY FILE[S] [ON <unitate disc>] [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER]
efect: Afişează informaţii despre fişiere.
Parametri:
• ON <unitate disc>: se precizează unitatea de disc de pe care dorim să afişăm fişierele.
• LIKE <nume-fişier>: permite specificarea unei condiţii, astfel încât să fie afişate numai fişierele al
căror nume satisface acea condiţie. Condiţia se creează respectând aceleaşi reguli ca şi
specificatorul multiplu de fişier, adică prin folosirea caracterelor speciale ? şi *.
• TO PRINTER: pentru a afişa la imprimantă rezultatul acestei comenzi.

d) DISPLAY MEMORY [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER]
efect: Afişează conţinutul curent al variabilelor de memorie sau al vectorilor de memorie.
Parametri:
• LIKE <nume-fişier>: Afişează informaţii despre variabilele care îndeplinesc condiţia specificată,
creată în acelaşi mod cu specificatorii multipli de fişiere.
• TO PRINTER: Pentru a afişa la imprimantă rezultatul acestei comenzi.

Comanda LIST: listează conţinutul unei baze de date, asemănător cu comanda DISPLAY.

LIST
sintaxă: LIST [<domeniu>] [FIELDS < listă de câmpuri >]
[FOR <condiţie>] [OFF] [TO PRINTER]
efect: Afişează în mod continuu înregistrările din baza de date curentă. Parametrii disponibili au
aceeaşi semnificaţie ca în cazul comenzii DISPLAY. De altfel, comanda este asemănătoare, existând
numai două diferenţe:
- domeniul implicit pentru LIST este ALL;
- LIST face afişare continuă, nu ecran cu ecran.
Listarea poate fi oprită în orice moment folosind combinaţia de taste CTRL + S. De asemeni, listarea
se poate abandona folosind tasta ESC.

Exemplu:
În baza de date PERS.DBF putem folosi diferite comenzi de listare:
• Pentru a vedea toate înregistrările, cu structura completă:
list sau
disp all
• Pentru a vedea, de exemplu, numai pacienţii de sex masculin care s-au internat:
list for SEX = 1 sau
disp for SEX = 1
• Pentru a vedea pacienţii care s-au născut în 1963:
list for YEAR(DATA_N) = 1963 sau
disp for YEAR(DATA_N) = 1963
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
101
• Pentru a afişa numai numele, prenumele şi ocupaţiile pacienţilor:
list nume_pren, ocupaţie sau
disp all nume_pren, ocupaţie
• Pentru a afişa numai o anumită înregistrare:
list record 3 sau
disp reco 3

Analog comenzii DISPLAY, avem şi pentru comanda LIST variantele:

LIST STRUCTURE
sintaxă: LIST STRUCTURE [ TO PRINTER ]
efect: Listează continuu structura bazei de date curente, asemănător cu DISPLAY STRUCTURE,
existând însă o singură diferenţă: listarea se face până la sfârşit, fără pauza care apare în cazul lui
DISPLAY STRUCTURE după umplerea unui ecran (25 linii). Prin urmare, în cazul unor baze de date
conţinând multe câmpuri (mai mult de 25) este dificil de urmărit lista lor dacă se foloseşte o comandă
de tip LIST STRUCTURE; în acest caz, este indicată folosirea unei comenzi de tip DISPLAY
STRUCTURE. Pentru bazele de date cu puţine câmpuri (o structură mai puţin complexă), ambele
comenzi au acelaşi rezultat şi sunt la fel de avantajoase.
Parametri:
• TO PRINTER : acelaşi efect ca în cazul comenzii DISPLAY STRUCTURE (se direcţionează
listarea la imprimantă).

Exemplu: Pentru baza de date creată anterior, PERS.DBF, se pot da comenzile:
display structure sau
list structure
şi se vor remarca diferenţele.

LIST FILE[S] [ON <unitate disc>] [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER]
efect: Vizualizează continuu informaţii despre fişiere. Parametrii au aceeaşi semnificaţie ca la
comanda DISPLAY similară.

LIST MEMORY [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER]
efect: Vizualizează continuu conţinutul curent al variabilelor de memorie sau al vectorilor de memorie.
Parametrii au aceeaşi semnificaţie ca la comanda DISPLAY similară.


6.6.8. Modul de lucru indexat
Prin indexare se înţelege ataşarea la un fişier de tip .DBF a unui fişier de tip .IDX, format din cuplul:
(<cheie-articol>, <pointer la articol sau grup de articole>)
Activarea indecşilor se face prin comanda
USE ... INDEX
Numărul maxim de fişiere index active la un moment dat pentru o bază de date este 7. Pentru
instrucţiunile de vizualizare, listare şi prelucrare a informaţiilor din baza de date (DISPLAY, LIST etc.)
numai primul index, considerat index principal, are importanţă. Ceilalţi indecşi activaţi prin USE au
importanţă numai pentru eventualele completări sau modificări ale bazei de date (comenzi de tipul
APPEND, REPLACE, EDIT etc.)
Definirea indecşilor, adică crearea şi asocierea unui fişier index unei baze de date se face prin
comanda INDEX.


sintaxă: INDEX ON <expr> TO <fişier> [FOR <condiţie>] [UNIQUE]
efect: Crează un fişier de indecşi, pentru a face ordonarea logică a înregistrărilor. Înregistrările din
baza de date pentru care este creat fişierul de indecşi vor fi afişate şi accesate în ordinea precizată de
index, deşi ordinea fizică a înregistrărilor nu este modificată.
Ordonarea este ascendentă, funcţie de cheia de indexare. Lungimea maximă a cheii de indexare
este de 100 caractere; expresia care formează cheia poate conţine un câmp sau o combinaţie de
câmpuri ale bazei de date. Dacă cheia este compusă din mai multe câmpuri ale bazei de date, se va
aplica principiul ordonării lexicografice, adică primul câmp este considerat principal, iar înregistrările
vor fi ordonate după valorile sale. La valori egale ale primului câmp, ordonarea are în vedere al doilea
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
102
câmp, etc. Cheia poate fi o expresie de tip şir de caracter, formată prin concatenarea unor câmpuri de
tip Character şi / sau Numeric (asupra câmpurilor Numeric se va aplica însă funcţia STR() ).
Observaţii:
1. Nu este admisă funcţia TRIM, deoarece aceasta modifică lungimea cheii.
2. Parametrul „lungime” al funcţiilor $ şi STR aplicat asupra unor câmpuri din baza de date trebuie
să fie o constantă.
3. Folosind o cheie numerică, se poate obţine şi o ordonare descendentă după valorile unui câmp,
prin specificarea cheii cu semnul – în faţă.
4. Pentru concatenarea câmpurilor de tip Numeric şi /sau dată calendaristică cu câmpuri de tip
caracter, se vor folosi funcţiile STR, respectiv DTOC.
Fişierul de indecşi creat va avea extensia .IDX, şi va fi folosit împreună cu baza de date indexată
prin intermediul său.

• <expr> : Pe baza expresiei precizate în <expr> este construită cheia de indexare şi fişierul de
indecşi corespunzător bazei de date.
• TO <fişier> : Se specifică numele fişierului de indecşi, cu extensia .IDX, care va conţine cheia de
indexare definită anterior.
Parametri:
• FOR <condiţie> : Numai înregistrările care satisfac condiţia precizată sunt indexate, fiind
disponibile pentru afişare şi acces ulterior.
• UNIQUE : Opţiunea este destinată definirii cheilor unice (adică în index va fi inclus numai primul
articol cu cheia dată).

Exemplu:
• Pentru a indexa baza de date PERS.DBF după numele pacienţilor:
index on NUME_PREN to IDPERS1
După aceea, orice accesare a bazei de date se va face asupra înregistrărilor ordonate după indexul
definit. De exemplu, listarea bazei de date se concretizează într-o listare a înregistrărilor în ordinea
alfabetică a numelor:
list
• Pentru a indexa baza de date PERS.DBF după data naşterii fiecărui pacient, dar numai pentru
pacienţii din judeţul Iaşi:
index on DATA_N to IDPERS2 for DOM_JUD = ‘IS’
După aceea, dând comanda de listare a bazei de date, vom obţine lista pacienţilor din judeţul Iaşi, în
ordine crescătoare a datelor de naştere aler acestora:
list

Orice modificare a bazei de date (a ordinii înregistrărilor) trebuie actualizată în fişierele de indecşi
asociate. Astfel, pentru a reface fişierele de indecşi (inactive la momentul modificării comenzii) trebuie
folosită comanda REINDEX.

sintaxă: REINDEX
efect : Actualizează toate fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru, conform cu
modificările apărute la nivelul înregistrărilor bazei de date.

După ce se creează unul sau mai mulţi indecşi pentru o bază de date, este necesară folosirea
acestora. La închiderea bazei de date, fişierele de indecşi construite se închid de asemenea, şi nu se
deschid automat la o deschidere ulterioară a bazei de date. Aceste fişiere se comportă ca nişte entităţi
independente, cu care se lucrează separat. Prin urmare, pentru a putea folosi fişierele de indecşi pe
care le-am definit pentru o bază de date, sunt necesare comenzi specializate:

a) Comenzi pentru deschiderea fişierelor de indecşi pentru o bază de date:
Deschiderea fişierelor de indecşi se poate face în două moduri diferite:
- simultan cu deschiderea bazei de date: precizând fişierele de indecşi pe care dorim să le
deschidem, ca parametri suplimentari ai comenzii USE;
- dacă baza de date este deja deschisă, fişierele de indecşi pot fi deschise cu comanda:

SET INDEX
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
103
sintaxă: SET INDEX TO [<listă fişiere index> | ?] [ORDER <expN> | <nume fişier index>
[ASCENDING | DESCENDING]]
efect: Deschide unul sau mai multe fişiere de indecşi pentru a fi active în baza de date curentă, în
acelaşi mod ca parametrul INDEX din comanda USE (argumentele disponibile au aceeaşi
semnificaţie). Folosirea comenzii SET INDEX TO fără a preciza nici un alt argument închide toate
fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru.

Exemplu: Comenzile de lucru cu indecşi prezentate anterior sunt echivalente cu:
• use PERS
set index to IDPERS1, IDPERS2
(pentru a deschide ambele fişiere de indecşi, primul fiind în mod implicit activ)
• use PERS
set index to IDPERS1, IDPERS2 order 2 sau
use PERS
set index to IDPERS1, IDPERS2 order IDPERS2
(pentru a deschide ambele fişiere de indecşi, al doilea fiind activ)
• use PERS
set index to IDPERS1, IDPERS2 order 2 DESCENDING
(pentru a deschide ambele fişiere de indecşi; al doilea este activ, iar înregistrările sunt accesate în
ordine descrescătoare).

- dacă avem mai multe fişiere de indecşi deschise pentru aceeaşi bază de date, şi dorim să schimbăm
ordinea lor (să activăm un alt fişier de indecşi) se foloseşte comanda:

SET ORDER
sintaxă: SET ORDER TO [<expN> | <nume fişier index>
[ASCENDING | DESCENDING]]
efect: Precizează care fişier de indecşi din lista de fişiere de indecşi disponibile să fie activ pentru
baza de date curentă (acesta va determina ordinea în care sunt accesate înregistrările bazei de date).
• <expN> : Se va indica numărul de ordine al fişierului din lista de indecşi deschişi care urmează să
devină activ (această listă fiind definită prin comanda USE sau SET INDEX TO;
• <nume fişier index> : Se va indica în mod explicit numele fişierului de indecşi care va deveni
activ;
• ASCENDING | DESCENDING : Se precizează dacă pentru fişierul de indecşi definit ca activ,
înregistrările vor fi accesate în ordine crescătoare sau descrescătoare.

Exemplu: Reluăm exemplul anterior; presupunem că baza de date a fost deschisă împreună cu
fişierele de indecşi asociate, iar lista de indecşi a fost definită, folosindu-se comanda:
use PERS index IDPERS1, IDPERS2
(primul fişier de indecşi va fi în mod implicit cel activ).
• Pentru a activa al doilea fişier de indecşi se poate folosi comanda:
set order to 2 sau
set order to IDPERS2
• Pentru a activa al doilea fişier de indecşi, înregistrările urmând a fi accesate descrescător, se
poate folosi comanda:
set order to 2 DESCENDING sau
set order to IDPERS2 DESCENDING

b) Comenzi pentru închiderea fişierelor de indecşi pentru o bază de date:
CLOSE INDEXES
sintaxă: CLOSE INDEXES
efect: Închide toate fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru.


6.6.9. Poziţionarea în baze de date
Evidenţa înregistrărilor într-o bază de date este ţinută cu ajutorul unui pointer de înregistrări; fiecare
înregistrare primeşte un număr, care iniţial este atribuit în funcţie de ordinea în care a fost introdusă
acea înregistrare în baza de date. Numărul fiecărei înregistrări este înscris într-o coloană specială, cu
numele Record# şi este afişat sau nu la listarea înregistrărilor bazei de date, în funcţie de tipul de
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
104
setare cu care lucrăm. Într-o bază de date deschisă, în orice moment avem o înregistrare curentă; la
deschiderea bazei de date, înregistrarea curentă este în mod implicit prima, cu numărul RECORD #1.
Există o serie de comenzi care permit poziţionarea fizică în baza de date, adică schimbarea
înregistrării curente la un moment dat:

GO (sau GOTO)
sintaxă: GO [RECORD] <expN1>
GO TOP | BOTTOM
or
GOTO [RECORD] <expN1>
GOTO TOP | BOTTOM
efect: Poziţionează pointerul de înregistrări pe înregistrarea cu numărul specificat din baza de date.
Efectul imediat este că orice comandă ulterioară al cărei domeniu implicit este înregistrarea curentă
(NEXT 1) se va reflecta asupra înregistrării activate prin GO sau GOTO. Comenzile GO şi GOTO sunt
echivalente una cu alta. Aceste comenzi operează asupra bazei de date deschisă în zona de lucru
curentă.
Parametri:
• [RECORD] <expN> : Mută pointerul de înregistrări pe înregistrarea fizică având numărul <expN>.
Trebuie să observăm că, pentru a face această operaţie, este suficient de fapt să specificăm
numai numărul înregistrării care va deveni înregistrare curentă. În cazul în care folosim comanda
sub această formă, trebuie însă să ţinem cont de faptul că pointerul de înregistrări poate fi
deplasat numai în zona de lucru curentă.
• TOP | BOTTOM : GO TOP sau GOTO TOP şi GO BOTTOM sau GOTO BOTTOM mută pointerul
de înregistrări pe prima, respectiv ultima înregistrare din baza de date curentă.

SKIP
sintaxă: SKIP [<expN>]
efect: Mută pointerul de înregistrări înainte sau înapoi în baza de date curentă, sărind peste un număr
de înregistrări.
Parametri:
• <expN> : Indică numărul de înregistrări peste care se face saltul. Folosirea comenzii fără a
preciza numărul de înregistrări are ca efect mutarea pointerului pe înregistrarea următoare în baza
de date curentă. Dacă <expN> este evaluată la un număr pozitiv, pointerul de înregistrări se
deplasează spre sfârşitul bazei de date, iar dacă <expN> este evaluată la un număr negativ,
pointerul de înregistrări se deplasează spre începutul bazei de date.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF :
• Pentru a afişa prima înregistrare:
go top
disp
• Pentru a afişa înregistrarea a 5-a:
skip 4
disp
sau
go 5
disp
sau, mai simplu,
5
disp
• Pentru a afişa a 2-a înregistrare:
skip –3
disp
• Pentru a afişa ultima înregistrare:
go bottom
disp


Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
105
6.6.10. Localizarea unui lanţ de articole în baza de date conform unei condiţii (LOCATE) şi
parcurgerea lui (CONTINUE)
LOCATE
sintaxă: LOCATE FOR <condiţie> [<domeniu>]
efect: LOCATE caută secvenţial în baza de date curentă, urmărind identificarea primei înregistrări
care satisface condiţia precizată. În momentul găsirii unei astfel de înregistrări, este afişat numărul ei;
pentru a se continua căutarea, se foloseşte comanda CONTINUE; în acest mod căutarea se reia,
începând cu prima înregistrare de după cea găsită anterior, oprindu-se la următoarea înregistrare
găsită, al cărei număr este afişat. Procesul continuă până când nu mai sunt găsite înregistrări care să
satisfacă condiţia precizată. În acest moment, se obţine pe ecran mesajul “End of Locate scope”, care
spune că toate înregistrările cerute au fost găsite.
Pentru a se folosi această comandă, nu este necesară indexarea bazei de date curente. Viteza de
execuţie a comenzii este mult mai mare în cazul fişierelor active neindexate.
Parametri:
• FOR <condiţie> : LOCATE caută secvenţial în baza de date curentă, prima înregistrare care
îndeplineşte condiţia precizată.
• <domeniu> : Căutarea se realizează numai printre înregistrările din domeniul precizat. Domeniul
implicit pentru comanda LOCATE este ALL (toate înregistrările).

CONTINUE
După localizarea unei înregistrări prin LOCATE, comanda CONTINUE permite investigarea restului
fişierului folosind aceleaşi criterii de căutare care au fost specificate prin LOCATE.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF, creată anterior:
• Pentru a găsi toţi pacienţii din Vaslui, care au fost internaţi cu viroză respiratorie, codificată prin
valoarea 5:
locate for DOM_LOC = ‘VASLUI’ .and. DIAG_TRIM = 5
Este furnizat numărul primei înregistrări din baza de date care îndeplineşte această condiţie; pentru a
o afişa folosim comanda
disp
Apoi, pentru a continua căutarea, folosim comanda
continue
Obţinem numărul de ordine al înregistrării următoare, care va fi afişată în acelaşi mod:
disp
Continuăm această succesiune de comenzi până obţinem mesajul
“End of Locate scope”
care arată că nu mai avem alte înregistrări în baza de date care să satisfacă condiţia precizată.
• Pentru a găsi toţi pacienţii născuţi în 1974, care au fost internaţi cu diagnosticul de viroză
respiratorie:
locate for year(DATA_N) = 1974 .and. DIAG_TRIM = 5
În continuare, pentru a obţine toate înregistrările, se procedează ca în exemplul anterior.


6.6.11. Căutarea după cheie
Comanda FIND :
sintaxă: FIND <expC>
efect: Comanda realizează căutare după cheie într-o bază de date indexată, dar numai pentru
expresii de tip “şir de caractere”. Comanda acţionează doar asupra fişierului index principal. FIND
identifică prima înregistrare din baza de date care are în cheia de indexare valoarea <expC> şi mută
pointerul de înregistrări pe ea.
Dacă se doreşte localizarea unei noi înregistrări cu aceeaşi cheie, se poate utiliza comanda SKIP,
care parcurge în continuare fişierul în ordinea indexului principal. Şirul de caractere pe care îl căutăm
nu trebuie pus între ghilimele.
Regăsirea prin comanda FIND este mult mai rapidă decât regăsirea aceloraşi informaţii prin
LOCATE pentru fişiere neindexate.

Exemplu: În baza de date PERS. DBF:
• Pentru a căuta pacienţii din judeţul Iaşi:
index on DOM_JUD to idjud
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
106
find IS

Comanda SEEK :
sintaxă: SEEK <expr>
efect: SEEK caută în baza de date curentă şi indexată, prima înregistrare pentru care cheia de
indexare ia o anumită valoare, precizată şi mută pointer-ul de înregistrări pe ea. Comanda poate fi
folosită numai pe baze de date indexate, şi numai pe cheile de indexare.

• <expr> : Indică expresia pe care o va avea cheia de indexare (şi după care vom identifica
înregistrările).

Exemplu: În aceeaşi bază de date, PERS.DBF:
• Pentru a căuta pacienţii studenţi – ocupaţia de student fiind codificată, de exemplu, prin valoarea
2:
index on OCUPAŢIE to idocup
seek 2
În acest mod, este identificată doar prima înregistrare găsită, al cărei număr de ordine va fi afişat; ea
va fi afişată efectiv cu comanda
disp
iar pentru a găsi şi a afişa următoarele înregistrări cu aceeaşi proprietate, se vor folosi comenzile
skip
şi apoi
disp
până când următoarea înregistrare afişată nu mai are proprietatea cerută. Se poate observa de
această dată că trebuie să identificăm singuri ultima înregistrare cu proprietatea cerută (în cazul în
care sunt mai multe), comanda nefiind capabilă să sesizeze în mod automat acest lucru.
• Pentru a căuta pacienţii din judeţul Iaşi, de exemplu:
index on DOM_JUD to idjud
seek “IS”

Funcţii disponibile:
SEEK (<expr>)
efect: SEEK( ) caută în baza de date curentă şi indexată, prima înregistrare care are o anumită
valoare în cheia de indexare. Dacă este găsită o astfel de înregistrare, funcţia returnează valoarea .T.
(true – “adevărat”), şi acea înregistrare devine curentă; altfel, funcţia returnează .F. (false – “fals”) iar
pointerul de înregistrări se poziţionează pe sfârşitul de fişier.
• <expr> : Precizează valoarea pe care trebuie să o aibă cheia de indexare.

FOUND( )
efect: Returnează o valoare logică care indică dacă cea mai recentă comandă de căutare de
tip CONTINUE, FIND, LOCATE sau SEEK a fost executată cu succes (s-a găsit înregistrarea căutată)
sau nu. Astfel, returnează valoarea “true” (.T.) în cazul în care căutarea a avut succes, şi valoarea
“false” (.F.) în caz contrar.


6.6.12. Adăugări, actualizări şi ştergeri într-o bază de date
Adăugarea de noi înregistrări în fişierul activ se realizează cu ajutorul comenzii APPEND, care poate fi
utilizată în următoarele variante:

APPEND
efect: APPEND permite adăugarea uneia sau a mai multor înregistrări la sfârşitul bazei de date
curente, în mod conversaţional. Este deschisă o fereastră de editare, prin intermediul căreia putem
introduce valori în câmpurile bazei de date. Această fereastră de editare are aspectul din Figura 6.7.
Exemplu: Pentru a adăuga noi înregistrări în baza de date cu care am lucrat anterior, PERS.DBF, se
va folosi următoarea succesiune de comenzi:
use PERS (este necesară mai întâi deschiderea bazei de date)
append
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
107
În acest moment se tipăresc toate înregistrările noi pe care dorim să le introducem; la terminarea
acestei operaţii, pentru a închide fereastra de editare şi a salva datele introduse, se foloseşte
combinaţia de taste
CTRL+W
Acelaşi rezultat se poate obţine şi activând butonul de închidere al ferestrei de editare, din colţul
dreapta-sus al acesteia (datele vor fi oricum salvate, spre deosebire de FOXPRO sub MS-DOS, la
care folosirea combinaţiei CTRL+W este obligatorie).


APPEND BLANK
efect : APPEND BLANK realizează adăugarea unei înregistrări goale, la sfârşitul bazei de date
curente. Câmpurile de tip Character sunt umplute cu spaţii goale (blanc-uri), cele numerice sunt
iniţializate cu valoarea 0.00, iar cele logice cu valoarea .F. Înregistrarea poate fi completată şi
modificată ulterior cu comenzile EDIT, BROWSE sau REPLACE.

APPEND FROM
sintaxă: APPEND FROM <fişier >|? [FIELDS <listă câmpuri>]
[FOR <condiţie>] [ [TYPE] [DELIMITED [WITH Delimitator | WITH BLANK | WITH TAB |
WITH CHARACTER Delimitator]
| DIF | FW2 | MOD | PDOX | RPD | SDF | SYLK | WK1 | WK3 | WKS | WR1 | WRK | XLS
| XL5] ]

efect: Adaugă înregistrări la sfârşitul bazei de date curente, din altă bază de date. Sistemul compară
structura fişierului sursă (din care se adaugă datele) cu structura fişierului activ; câmpurile care apar în
ambele structuri sunt preluate din fişierul sursă şi adăugate în fişierul activ, realizându-se trunchieri
sau umpleri acolo unde este cazul. Dacă se foloseşte ? în loc de a preciza numele unei baze de date,
se deschide automat o fereastră de tip “Open”, ca cea din Figura 3, care permite selectarea bazei de
date din care urmează să adăugăm înregistrările.
Parametri:
• FROM < fişier > : se va indica numele fişierului (bazei de date) din care adăugăm înregistrările;
nu este nevoie să precizăm extensia .DBF, deoarece sunt căutate implicit numai fişiere cu
această extensie.
• FIELDS < listă câmpuri > : vor fi adăugate înregistrări numai în câmpurile precizate în această
listă.
• FOR <condiţie > : Dacă nu folosim acest parametru, sunt adăugate în mod implicit, toate
înregistrările bazei de date selectate anterior. Altfel, vor fi adăugate numai acele înregistrări care
satisfac condiţia precizată; fiecare înregistrare este testată pentru verificarea acestei condiţii, iar
cele pentru care condiţia nu este verificată, nu sunt adăugate.
• TYPE : Este folosit pentru a preciza tipul fişierului sursă, din care se adaugă datele, în cazul în
care acesta nu este un fişier de tipul .DBF. Comanda permite adăugarea de date folosind
numeroase formate de fişiere, inclusiv fişiere de tip text simplu ASCII, cu extensia .TXT, în care va
trebui însă specificat un delimitator pentru câmpuri. De asemeni, în aceste situaţii trebuie
specificată obligatoriu şi extensia fişierului din care se adaugă datele. Datele se adaugă în baza
de date folosind corespondenţa câmpurilor şi respectarea structurii fişierului.
• DELIMITED : Dă posibilitatea de a adăuga înregistrări preluate dintr-un fişier de tip .TXT, în care
şirurile de caractere sunt delimitate prin ghilimele sau apostrofuri, iar câmpurile sunt separate prin
Figura 6.7
Fereastra pentru adăugare de înregistrări
într-o bază de date (de tip “Append”)
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
108
virgulă. Fiecare înregistrare se termină cu codurile speciale CR sau LF Sistemul elimină
delimitatorii şi virgulele şi memorează datele pe structura fişierului activ. După acest parametru
pot fi specificate diferite tipuri de delimitatori:
• DELIMITED WITH Delimitator : Se va preciza caracterul folosit pentru a separa câmpurile,
atunci când acesta este altul decât virgula.
• DELIMITED WITH BLANK : Folosit pentru a preciza că în înregistrări, pentru separarea
câmpurilor este folosit spaţiul, şi nu virgula.
• DELIMITED WITH TAB : Folosit pentru a preciza că în înregistrări, pentru separarea
câmpurilor este folosit TAB, şi nu virgula.
• DELIMITED WITH CHARACTER Delimitator : Analog cu opţiunea DELIMITED WITH
Delimitator, se foloseşte în situaţii asemănătoare. Cele două opţiuni pot fi folosite împreună.
Ceilalţi parametri se referă la diferite formate de fişiere din care pot fi adăugate înregistrări în baza de
date curentă:
• DIF : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tipul VisiCalc .DIF (Data Interchange Format).
Coloanele devin câmpuri în baza de date curentă, iar liniile devin înregistrări.
• FW2 : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat cu FRAMEWORK II, şi având extensia
.FW2.
• MOD : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat în Microsoft Multiplan 4.01, având
extensia .MOD.
• PDOX : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat în Paradox 3.5 sau 4.0, având extensia
.DB.
• SDF : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tip System Data Format – fişier text ASCII în
care înregistrările au lungime fixată şi se încheie cu CR sau LF; câmpurile nu sunt delimitate între
ele, iar fişierul are extensia .TXT.
• SYLK : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tip Symbolic Link Interchange; fişierele de
acest tip sunt folosite în Microsoft Multiplan şi nu au extensie. Coloanele din aceste fişiere devin
câmpuri în baza de date, iar liniile devin înregistrări.
• WK1 : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier (foaie de calcul) creat în Lotus 1-2-3 –
versiunea 2.x, având extensia .WK1; coloanele devin câmpuri în baza de date, iar liniile devin
înregistrări.
• WK3 : Analog, pentru fişiere create în Lotus 1-2-3 versiunea 3.x.
• WKS : Analog, pentru fişiere create în Lotus 1-2-3 revision 1-A.
• WR1 : Analog, pentru fişiere create în Lotus Symphony versiunea 1.1 sau 1.2.
• WRK : Analog, pentru fişiere create în Lotus Symphony versiunea 1.0.
• XLS : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier (foaie de calcul) creat în Microsoft Excel, având
extensia .XLS; coloanele devin câmpuri în baza de date, iar liniile devin înregistrări.
• XL5 : Analog, pentru fişiere create în Microsoft Excel versiunea 5.0.

Exemplu:
Să presupunem că mai avem o bază de date cu aceeaşi structură ca PERS.DBF, din care dorim să
adăugăm înregistrări în baza de date PERS.DBF, pe care am creat-o anterior; această nouă bază de
date va avea numele PERS1.DBF.
• Pentru a adăuga toate înregistrările din PERS1.DBF în PERS.DBF, se folosesc comenzile:
use PERS.DBF (trebuie deschisă baza de date destinaţie)
append from PERS1.DBF
• Pentru a adăuga numai anumite înregistrări, de exemplu numai pacienţii veniţi din judeţul Bacău,
după deschiderea bazei de date destinaţie, PERS.DBF, se va folosi o comandă de tipul:
append from PERS1.DBF for DOM_JUD = “BC”
• Pentru a adăuga, de exemplu, înregistrări numai în câmpul NUME_PREN al bazei de date
destinaţie, luate tot din baza PERS1.DBF, se va folosi o comandă de tipul:
append from PERS1.DBF fields NUME_PREN

INSERT
sintaxă: INSERT [BEFORE] [BLANK]
efect: Inserează o singură înregistrare în baza de date curentă imediat după înregistrarea curentă, în
mod conversaţional, şi o afişează pentru a o putea edita (pentru a introduce valorile efective în
câmpurile înregistrării), într-o fereastră de tip “APPEND” – similară cu cea din Figura 5.7. Comanda
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
109
are acelaşi efect ca şi APPEND, cu deosebirea că înregistrarea nu este introdusă la sfârşitul bazei de
date curente, ci într-o anumită poziţie, în interiorul acesteia.
Parametri:
• BEFORE: înregistrarea nouă este plasată imediat înaintea înregistrării curente.
• BLANK: în acest mod se inserează o înregistrare goală în poziţia precizată în baza de date
curentă (înainte sau după înregistrarea curentă), dar nu ni se mai dă posibilitatea de a edita
conţinutul acesteia – nu se mai deschide fereastra de editare.
Observaţii:
1) Dacă am ajuns la sfârşitul fişierului (de exemplu, în urma unei comenzi GO BOTTOM),
comanda nu este executată.
2) Dacă baza de date este indexată şi deschisă cu fişierele de indecşii asociaţi, comanda
acţionează şi asupra indecşilor.
3) De obicei această comandă nu se foloseşte, fiind mult mai înceată decât celelalte comenzi.

6.6.13. Afişarea şi editarea în mod ecran a articolelor unei baze de date
Comanda EDIT: Permite selectarea unui articol existent în baza de date, în vederea modificării lui prin
intermediul editorului mod ecran (conversaţional) – acelaşi care se apelează şi alegând opţiunea
„Yes” din comanda CREATE, sau comanda APPEND.

sintaxă: EDIT [<domeniu>] [FIELDS <listă de câmpuri >]
[FOR <condiţie >] [WHILE <condiţie >] [FREEZE <câmp>]
efect: Articolul sau articolele selectate se vizualizează, fiind posibilă editarea lui. În acest mod de
lucru sunt posibile şi operaţiile de introducere de înregistrări noi în baza de date, respectiv de ştergere
(marcare pentru ştergere) a înregistrărilor existente.
Pentru a introduce înregistrări noi, se va folosi combinaţia de taste
CTRL+Y
În acest mod, o înregistrare nouă, vidă, este adăugată la sfârşitul bazei de date, şi va putea fi apoi
completată cu datele necesare.
De asemeni, pot fi şterse înregistrări din baza de date. Pentru aceasta, se selectează înregistrarea
pe care dorim să o ştergem, şi se foloseşte combinaţia de taste
CTRL+T
Înregistrarea respectivă este marcată pentru ştergere.
Alte combinaţii de taste utile în acest mod de lucru sunt:
- CTRL+C sau Enter: pentru a trece la editarea înregistrării următoare;
- CTRL+R sau PgUp: pentru a salva modificările făcute în articolul curent şi a trece la articolul
precedent;
- CTRL+C sau PgDn: pentru a salva modificările făcute în articolul curent şi a trece la articolul
următor;
- CTRL+W: pentru a salva modificările făcute şi a ieşi din modul de editare a înregistrărilor;
- CTRL+Q sau Esc: pentru a salva modificările făcute, cu excepţia celor relativ la articolul curent.

Comanda CHANGE: este similară cu EDIT, permiţând de asemeni modificarea conţinutului unor
câmpuri din baza de date activă. Sintaxa comenzii este aceeaşi ca la EDIT; comanda permite:
introducerea unor valori noi în baza de date; modificarea parţială a unui şir de caractere; iniţializarea
valorilor unui câmp din baza de date. Execuţia comenzii poate fi întreruptă folosind tasta Esc.


6.6.14. Afişarea şi editarea unor ferestre în baza de date
Comanda BROWSE: Creează o fereastră în fişierul de date activ, permiţând modificarea articolelor
existente, inclusiv marcarea lor pentru ştergere, şi de asemeni adăugarea de noi articole.

sintaxă: BROWSE [FIELDS <listă câmpuri>][FOR <condiţie>] [LOCK
<număr de câmpuri>] [FREEZE <câmp>] [WIDTH
<lăţime câmp>] [NOAPPEND] [NODELETE] [NOMENU]
efect: Pe ecran se deschide o fereastră în care sunt afişate înregistrările bazei de date, cu
posibilitatea de a le edita în mod interactiv. Este suficient să mutăm cursorul pe câmpul în care dorim
să modificăm valoarea, şi să tipărim acolo valoarea nouă. Dacă lungimea totală a articolelor este mai
mică de 80 de caractere, toate articolele vor fi afişate pe ecran; altfel, sunt vizibile numai primele 19
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
110
articole – sau mai puţine, dacă spaţiul alocat pentru fiecare dintre ele este mai mare. Deplasarea de la
un câmp la altul se face cu ajutorul săgeţilor sau al tastei TAB.
Parametri:
• [FIELDS <listă câmpuri>], [FOR <condiţie>]: au aceeaşi semnificaţie ca la comenzile LIST sau
DISPLAY. Pe ecran vor fi afişate numai înregistrările care îndeplinesc condiţiile specificate.
• LOCK <număr de câmpuri> : Permite să precizăm numărul de câmpuri care vor fi vizibile pe
ecran în permanenţă, indiferent de dimensiunea lor . spaţiul de afişare rezervat fiecăruia este
recalculat, astfel încât toate câmpurile să fie vizibile.
• FREEZE <câmp>: Parametrul FREEZE este folosit pentru a permite modificarea numai a unui
singur câmp într-o fereastră de tip “Browse”. Numele câmpului în care sunt permise modificările
este specificat în acest parametru; astfel, celelalte câmpuri ale bazei de date vor putea fi numai
afişate, fără a fi admisă modificarea lor.
• WIDTH <lăţime câmp> : Permite limitarea numărului maxim de caractere dintr-un câmp care vor
fi afişate. În acest caz, conţinutul câmpului poate „defila” la stânga sau la dreapta folosind săgeţile
şi tastele Home, End.
• NOAPPEND : Inhibă posibilitatea de a adăuga noi articole în baza de date.
• NODELETE : Inhibă posibilitatea de a marca pentru ştergere articolele din baza de date.
• NOMENU : Inhibă posibilitatea de a accesa comanda BROWSE din menu-ul superior de comenzi
FOXPRO.


6.6.15. Sortarea unei baze de date
Comanda SORT:
sintaxă: SORT TO <fişier> ON <câmp1> [/A | /D][/C] [, <câmp2>
[/A | /D] [/C] ...] [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
[FIELDS <listă câmpuri>]
efect: Sortează înregistrările din baza de date curentă şi direcţionează rezultatele într-o nouă bază de
date. Ordinea în care vor apare înregistrările în noua bază de date este precizată prin intermediul
unuia sau mai multor câmpuri ale bazei de date curente.
• <fişier>: La sortarea unei baze de date, este creată o bază de date nouă, cu numele <fişier> şi cu
extensia implicită .DBF, atribuită implicit dacă nu am precizat nici o extensie.
• ON <câmp1> : Se va preciza numele unui câmp (<câmp1>) din baza de date curentă. Conţinutul
şi tipul de date din acest câmp vor determina modul de ordonare a înregistrărilor în noua bază de
date. Implicit, ordinea înregistrărilor este crescătoare. Pot fi incluse şi alte câmpuri (<câmp2>,
<câmp3>) pentru o ordonare a înregistrărilor mai nuanţată – în acest mod se introduc criterii mixte
de ordonare. Primul câmp, <câmp1>, va constitui primul criteriu de sortare, al doilea câmp,
<câmp2>, va constitui al doilea criteriu de sortare etc. Aceasta înseamnă că înregistrările sunt
ordonate după valorile memorate în primul câmp; cele care au valori identice în primul câmp, sunt
ordonate după valorile memorate în al doilea câmp, etc.
• [/A | /D]: Pentru fiecare câmp folosit la sortare putem specifica o ordine de sortare crescătoare
(folosind opţiunea /A) sau descrescătoare (folosind opţiunea /D); aceste opţiuni sunt disponibile,
indiferent de tipul de date al câmpului folosit la sortare.
• [/C]: În mod implicit, atunci când câmpul folosit pentru ordonare este de tip “şir de caractere”,
ordonarea se face “Case – sensitive” (se face diferenţă între literele mari şi cele mici). Folosirea
opţiunii /C după numele unui câmp de tip “şir de caractere” face ca această diferenţă să fie
ignorată. Opţiunea poate fi combinată cu /A şi /D, fără probleme.
Parametri:
• <domeniu> : Valorile posibile sunt cele cunoscute (ALL, NEXT expN, RECORD expN, şi REST).
Vor fi ordonate numai înregistrările care fac parte din domeniul precizat. Valoarea implicită a
domeniului pentru comanda SORT este ALL (toate înregistrările).
• FOR <condiţie> : Vor fi sortate numai înregistrările care satisfac condiţia precizată.
• FIELDS <listă câmpuri> : Noua bază de date care este creată în urma comenzii SORT poate
conţine numai o submulţime de câmpuri ale bazei de date curente, ale căror nume vor fi precizate
în parametrul FIELDS. Dacă acest parametru lipseşte, sunt incluse în mod automat toate
câmpurile bazei de date iniţială.

Exemplu:
• Dacă dorim să sortăm baza de date PERS.DBF în ordine alfabetică, după numele pacienţilor:
sort to PERS1 on NUME_PREN
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
111
Pentru a vedea rezultatul operaţiei:
use PERS1
browse
• Dacă dorim să sortăm baza de date PERS.DBF în ordine alfabetică descrescătoare, după numele
pacienţilor:
sort to PERS2 on NUME_PREN /D
Pentru a vedea rezultatul operaţiei:
use PERS1
browse
• Dacă dorim să sortăm numai pacienţii de sex masculin, în ordinea datelor naşterii, iar în noua
bază de date să încărcăm numai numele şi adresele acestora:
sort to PERS3 on DATA_N for SEX=1 fields NUME_PREN, DOM_JUD, DOM_LOC, DOM_ADR
Pentru a vedea rezultatul operaţiei:
use PERS1
browse


6.6.16. Compunerea fizică a două baze de date
Comanda JOIN:
Această comandă permite compunerea a două baze de date; astfel ea creează o nouă bază de
date, prin reuniunea a două baze de date deja existente: baza de date părinte, deschisă în zona
curentă de lucru, şi o altă bază de date, identificată prin numărul zonei de lucru în care este ea
deschisă sau prin numele ei. JOIN mută pointer-ul de înregistrări pe prima înregistrare din baza de
date părinte şi caută în baza de date fiu înregistrarea cu aceeaşi valoare în câmpul comun, pentru a o
unifica cu prima şi a alcătui o nouă înregistrare, în baza de date rezultat. Apoi, procedura este
repetată pentru fiecare înregistrare rămasă în baza de date părinte, până la parcurgerea completă a
lor.

sintaxă: JOIN WITH <expN> TO <nume bază de date >
FOR <condiţie> [FIELDS <listă câmpuri>]
efect: Aşa cum am descris mai sus.
Parametri:
• <expN> : Precizează numărul zonei de lucru în care este deschisă a doua bază de date;
• <nume bază de date> : Este indicat numele noii baze de date, create prin JOIN;
• FOR <condiţie> : Se foloseşte pentru a adăuga în noua bază de date nu toate înregistrările bazei
de date părinte, ci numai cele care satisfac condiţia precizată;
• FIELDS <listă câmpuri> : Se foloseşte pentru a specifica numai anumite câmpuri pe care să le
introducem în noua bază de date.

Exemplu: Presupunem că avem bazele de date BD1 şi BD2, cu structura indicată în figură. Vom
construi baza de date BD3, folosind BD1 şi BD2.
BD1 BD2 => BD3

COD NUME COD VÂRSTĂ SEX COD NUME VÂRSTĂ SEX




• Pentru a construi baza de date BD3, se foloseşte următoarea secvenţă de comenzi:
use BD1
index on COD to ID1
select B
use BD2
index on COD to ID2
select A
join with BD2 to BD3 for COD = B.COD
• Pentru a vedea rezultatul:
use BD3
list
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
112
close all

6.6.17. Ştergerea înregistrărilor dintr-o bază de date
Există două modalităţi de lucru pentru ştergerea înregistrărilor dintr-o bază de date:
• Înregistrările pot fi şterse în mod interactiv – folosind comenzile BROWSE sau CHANGE / EDIT şi
combinaţia de taste CTRL + T;
• putem şterge înregistrările folosind comenzi specializate în acest sens. Ştergerea înregistrărilor
unei baze de date implică de fapt două etape:
- mai întâi, se marchează înregistrările care urmează a fi şterse ulterior (cu comanda DELETE);
aceste înregistrări vor fi diferenţiate de restul prin aceea că sunt precedate de un “*” în orice
listare a conţinutului bazei de date;
- apoi se şterg efectiv înregistrările, folosind comanda PACK.
Operaţia de ştergere este concepută în acest mod pentru a se preîntâmpina ştergerea accidentală a
unor înregistrări importante. Astfel, dacă, după ce am marcat pentru ştergere anumite înregistrări, ne
dăm seama că am greşit (marcând înregistrări care sunt încă necesare), putem elimina marcajul,
recăpătând înregistrările integral cu ajutorul comenzii RECALL.
De asemeni, este disponibilă şi o ştergere globală, a tuturor înregistrărilor unei baze de date, fără
posibilitatea de recuperare a lor, folosind comanda ZAP.
Comanda DELETE :
sintaxă: DELETE [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
efect: DELETE marchează pentru ştergere înregistrările selectate din baza de date curentă. Aceste
înregistrări nu sunt eliminate fizic din baza de date, până când nu este folosită comanda PACK. Ele
pot fi demarcate în orice moment folosind comanda RECALL.
Parametri:
• <domeniu> : are valorile posibile ALL, NEXT <expN>, RECORD <expN>, REST, prezentate
anterior (comanda DISPLAY). Vor fi marcate pentru ştergere numai înregistrările din domeniul
precizat. Domeniul implicit al comenzii DELETE este înregistrarea curentă (NEXT 1).
• FOR <condiţie > : vor fi marcate pentru ştergere numai înregistrările care satisfac condiţia logică
precizată.
RECALL
sintaxă: RECALL [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
efect: RECALL demarchează înregistrările care au fost marcate anterior pentru ştergere în baza de
date curentă. Comanda poate fi folosită pentru a recupera aceste înregistrări, dar numai dacă nu au
fost folosite deja comenzile PACK sau ZAP, caz în care înregistrările marcate pentru ştergere au fost
şterse definitiv.
Parametri:
• <domeniu>, FOR <condiţie> : au aceeaşi semnificaţie ca în cazul comenzii DELETE.

PACK
sintaxă: PACK
efect: PACK elimină permanent toate înregistrările marcate pentru ştergere din baza de date curentă.
După ce înregistrările au fost şterse cu această comandă, nu mai este posibilă recuperarea lor
(RECALL nu mai are efect).
ZAP
sintaxă: ZAP
efect: ZAP elimină (şterge) toate înregistrările din baza de date curentă, păstrând numai structura
acesteia. Folosirea comenzii ZAP este echivalentă cu folosirea comenzilor DELETE ALL, şi apoi
PACK, dar ZAP este mai rapidă.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF, putem folosi următoarele comenzi de ştergere:
• Pentru a şterge pacienţii care sunt din judeţul Bacău:
delete for DOM_JUD=’BC’
Dacă se doreşte apoi recuperarea acestor înregistrări, se va folosi comanda:
recall for DOM_JUD=’BC’
Altfel, pentru ştergere definitivă, se va folosi comanda:
pack
• Pentru a şterge pacienţii care sunt din oraşul Vaslui:
delete for DOM_LOC=’VASLUI’
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
113
• Dacă, dintre persoanele şterse anterior, dorim să le recuperăm pe cele cu numele ‘POPESCU*,
vom da comanda:
recall for DOM_LOC=’VASLUI’ and ‘POPESCU’ $ NUME_PREN
După cum se observă din această comandă, în FOXPRO avem două modalităţi distincte de a căuta
un şir de caractere într-un câmp al unei baze de date, cu efect diferit:
- NUME DE CÂMP =’ şir de caractere’ : în acest mod vor fi selectate înregistrările care conţin şirul
de caractere specificat între ‘ ‘ pe prima poziţie în câmpul specificat al bazei de date;
- ‘şir de caractere’ $ NUME DE CÂMP : în acest mod vor fi selectate înregistrările care conţin şirul
specificat între ‘ ‘ în orice poziţie în câmpul specificat al bazei de date.
Diferenţa între cele două modalităţi de căutare este clară atunci când, de exemplu, dorim să
selectăm din baza de date PERS.DBF persoanele cu prenumele ‘IOANA’, sau persoanele care
locuiesc pe o anumită stradă, în Iaşi. Numele persoanelor sunt înregistrate în câmpul NUME_PREN,
dar în succesiunea ‘NUME, PRENUME’. Prin urmare, şirul de caractere corespunzător prenumelui nu
apare pe prima poziţie în câmpul NUME_PREN; de aceea, o comandă de listare de forma
list for NUME_PREN=’IOANA’
nu va furniza probabil nici o înregistrare care să satisfacă condiţia dorită, în timp ce o comandă de
listare de forma
list for ‘IOANA’ $ NUME_PREN
va duce la afişarea înregistrărilor dorite.
Analog, pentru a selecta persoanele care locuiesc, de exemplu, pe strada Păcurari, comanda
corectă va fi
list for ‘STR. PĂCURARI’ $ DOM_ADR
şi nu
list for DOM_ADR= ‘STR. PĂCURARI’ .

Comanda DELETE FILE:
Este utilă pentru ştergerea directă a unui fişier de pe unitate de disc.
sintaxă: DELETE FILE <nume-fişier>
efect: Şterge fişierul cu numele precizat, din poziţia precizată pe hard-disc (unitate de disc şi
subdirector). Se poate realiza în acest mod şi ştergerea simultană a unui grup de fişiere, precizate prin
intermediul specificatorilor multipli de fişier – cu ajutorul caracterelor speciale ? şi ∗.


6.6.18. Actualizarea conţinutului unei baze de date cu date din altă bază de date
Comanda UPDATE:
sintaxă: UPDATE ON <câmp> FROM <expN> | <expC>
REPLACE <câmp1>WITH<expr1>[,<câmp2>WITH<expr2>...]
efect: Actualizează câmpurile din baza de date curentă cu date dintr-o bază de date deschisă în altă
zonă de lucru.
• ON <câmp> : Pentru a folosi UPDATE, baza de date curentă şi cea din care facem actualizarea
trebuie să aibă un câmp comun, precizat în clauza <câmp>. Baza de date folosită pentru
actualizare trebuie să fie indexată sau sortată în ordine crescătoare după câmpul comun.
Comanda funcţionează mai bine dacă şi baza de date curentă este de asemeni sortată sau
indexată.
• FROM <expN> | <expC> : Precizează numărul zonei de lucru (<expN>) sau alias-ul bazei de date
(<expC>) din care se face actualizarea.
• REPLACE <câmp1> WITH <expr1> ... : Se precizează numele câmpului care se actualizează
(<câmp1>) din baza de date curentă şi expresia de actualizare (<expr1>). Pot fi actualizate mai
multe câmpuri ale bazei de date curente, precizând lista acestora (<câmp2>, <câmp3>, etc.) şi
expresiile corespunzătoare de actualizare (<expr2>, <expr3>, etc.). Aceste expresii de actualizare
sunt de obicei formate din nume ale câmpurilor din baza de date folosită pentru actualizare, dar
ele pot fi şi expresii generale sau constante.

Observaţie: Pentru fiecare înregistrare din baza de date curentă, pot fi mai multe înregistrări care se
potrivesc (au acelaşi conţinut în câmpul comun) în baza de date din care se face actualizarea. În
acest caz, sunt parcurse toate înregistrările care se potrivesc, iar înregistrarea din baza de date
curentă este actualizată cu conţinutul ultimei înregistrări găsite.
Dacă în baza de date curentă avem mai multe înregistrări cu acelaşi conţinut în câmpul comun,
numai prima dintre ele va fi actualizată.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
114

Exemplu: Am creat anterior bazele de date PERS1.DBF şi PERS2.DBF, cu aceeaşi structură ca şi
PERS.DBF. Să presupunem că dorim să actualizăm ocupaţiile pacienţilor din PERS1.DBF, folosind
baza PERS2.DBF; câmpul comun folosit va fi NUME_PREN.
Succesiunea de comenzi necesare va fi:
use pers1
sele B (selectarea celei de a 2-a zonă de lucru, în care vom deschide a 2-a bază de date)
use pers2
index on NUME_PREN to idnume2 (indexarea celei de a 2-a baze da date după câmpul comun)
sele A
update on NUME_PREN from B replace OCUP with B.OCUP (comanda de actualizare).



6.6.19. Copierea fişierelor şi a structurii
Comanda COPY:
Cu ajutorul acestei comenzi pot fi efectuate următoarele operaţii:
- copierea fişierelor pe o altă unitate de disc;
- crearea unor noi fişiere, care să conţină numai o parte din datele fişierului iniţial: numai anumite
câmpuri ale acestuia selectate prin parametrul FIELDS, sau numai anumite înregistrări, selectate
prin parametrii FOR şi WHILE.

Astfel, comanda se poate folosi în următoarele variante:
COPY STRUCTURE TO <fişier> [FIELDS <listă câmpuri>]
efect: Copiază structura bazei de date curente într-o bază de date nouă. Această bază de date este
practic creată la momentul lansării comenzii, va avea numele <fişier>, precizat în comandă, aceeaşi
structură cu a bazei de date curente şi nici o înregistrare.
Parametri:
• FIELDS <listă câmpuri> : Numai câmpurile precizate în <listă câmpuri> sunt copiate în baza de
date nouă. Dacă acest parametru este omis, atunci toate câmpurile vor fi copiate în baza de date
nouă.

Exemplu: Dacă dorim să creăm o bază de date nouă cu aceeaşi structură cu a bazei de date
PERS.DBF, numită PERSN.DBF, va fi suficientă comanda:
use PERS.DBF
copy structure to PERSN
(nu este nevoie să precizăm extensia bazei de date noi; automat se adaugă extensia .DBF)
După aceea, pentru a lucra cu baza de date nou creată, aceasta trebuie mai întâi deschisă:
use PERSN.DBF
Listând structura ei, vom constata că este similară cu cea a bazei de date PERS.DBF:
list stru
Dacă dorim să creăm o bază de date nouă, dar care să conţină numai anumite câmpuri din
PERS.DBF , de exemplu numai numele pacienţilor, sexul şi data naşterii, vom da comanda:
use PERS.DBF
copy stru to PERSN1 fields NUME_PREN, SEX, DATA_N

COPY TO <fişier> [<domeniu>] [FIELDS <listă câmpuri>]
[FOR <condiţie>]
efect: Copiază conţinutul (înregistrările) bazei de date curente într-o bază de date nouă.
• <fişier>: Precizează numele bazei de date în care vor fi copiate înregistrările. Nu este nevoie să
includem şi extensia .DBF, deoarece aceasta este folosită implicit. Baza de date în care facem
copierea poate exista deja (a fost creată anterior, cu o structură adecvată pentru copierea
înregistrărilor, şi este goală sau conţine un număr de înregistrări la care se vor adăuga cele nou-
copiate) sau poate fi creată chiar la momentul copierii (va fi practic identică sursei – cu aceeaşi
structură, şi cu înregistrările precizate).
Parametri:
• FIELDS <listă câmpuri>: Precizează ce câmpuri vor fi copiate în noua bază de date. Dacă acest
parametru lipseşte, toate câmpurile vor fi copiate în noua bază de date.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
115
• <domeniu> : Valorile posibile sunt cele cunoscute (ALL, NEXT expN, RECORD expN, şi REST).
Vor fi copiate în noua bază de date numai înregistrările care fac parte din domeniul precizat.
Valoarea implicită a domeniului pentru comanda COPY TO este ALL (toate înregistrările).
• FOR <condiţie> : Sunt copiate în noua bază de date numai înregistrările care îndeplinesc
condiţia precizată.

Exemplu:
• De obicei, atunci când se lucrează cu baze de date importante, este utilă crearea unor copii de
siguranţă ale lor, pentru a nu se pierde datele în cazul unor operaţii accidentale. O modalitate
rapidă de a crea copii de siguranţă pentru cele două baze de date pe care le-am dat ca exemplu
ar fi:
use PERS
copy to SIGPERS
use INFORM
copy to SIGINFORM
• Am creat anterior baza de date PERSN.DBF, prin copierea structurii bazei de date PERS.DBF. Să
introducem în această bază de date înregistrările corespunzătoare tuturor pacienţilor care sunt
studenţi:
use PERS
copy to PERSN for OCUPAŢIE=2
• Am creat de asemeni baza de date PERSN1, care conţine numai câteva câmpuri (numele, sexul
şi data naşterii pacienţilor). Să introducem în această bază de date înregistrările corespunzătoare
tuturor pacienţilor care au fost internaţi cu viroză respiratorie:
use PERS
copy to PERSN1 fields NUME_PREN, SEX, DATA_N for DIAG_TRIM = 5


6.6.20. Modificarea structurii unei baze de date
Comanda MODIFY STRUCTURE :
sintaxă: MODIFY STRUCTURE
efect: Permite să modificăm structura bazei de date curente. Pe ecran apare o fereastră cu titlul
“Table Designer” (Figura 5.5), similară cu cea activată în cazul comenzii CREATE. În această
fereastră, putem defini modificările pe care le dorim. Pot fi făcute următoarele tipuri de modificări:
• Numele fiecărui câmp (NAME);
• Tipul de date memorat în fiecare câmp (TYPE); această modificare trebuie făcută cu atenţie,
deoarece poate afecta înregistrările efective ale bazei de date;
• Dimensiunea fiecărui câmp al bazei de date (WIDTH); şi aceasta poate afecta înregistrările bazei
de date (de exemplu, dacă alegem o dimensiune mai mică, înregistrările vor fi trunchiate).
• Pot fi adăugate câmpuri noi în structura bazei de date: cu ajutorul butonului “Insert” disponibil în
fereastră;
• Pot fi şterse câmpuri: acestea trebuie mai întâi selectate, după care ştergerea lor se face cu
ajutorul butonului “Delete”.
Dacă nu este deschisă nici o bază de date în zona de lucru curentă, comanda de asemeni are efect,
numai că mai întâi ni se cere să selectăm baza de date dorită, printr-o fereastră de tip “Open” (similară
cu cea din Figura 5.6).
Comanda poate altera înregistrările din baza de date a cărei structură o modificăm. Pentru a se
preîntâmpina astfel distrugeri iremediabile ale datelor, se recomandă următoarea modalitate de lucru:
- Se copie structura bazei de date care urmează a fi modificată într-un alt fişier folosind comanda
COPY STRUCTURE TO;
- Se deschide acest fişier temporar folosind comanda USE;
- Se modifică structura fişierului temporar folosind comanda MODIFY STRUCTURE;
- Se recopie datele din fişierul principal în fişierul cu structura modificată (folosind comanda
APPEND FROM);
- Se închide fişierul temporar folosind iarăşi comanda USE;
- Se redefineşte acest fişier cu numele vechiului fişier (folosind comanda RENAME);
- Se şterge vechiul fişier folosind comanda DELETE FILE.

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
116



6.6.21. Modificarea directă a valorilor memorate în anumite câmpuri ale bazei de date
În acest mod se face modificarea înregistrărilor unei baze de date, nu interactiv, ca în cazul
comenzilor BROWSE, CHANGE sau EDIT, ci direct, cu ajutorul unei comenzi care face înlocuirea
globală, pentru toate înregistrările precizate, a valorilor vechi din unul sau mai multe câmpuri cu valori
noi.
Comanda REPLACE :
sintaxă: REPLACE <câmp1> WITH <expr1> [, <câmp2> WITH
<expr2> ]… [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
efect: REPLACE înlocuieşte valorile vechi dintr-un câmp al bazei de date curente cu valori noi,
precizate printr-o expresie.
• <câmp1> WITH <expr1> [, <câmp2> WITH <expr2> ...
Valoarea din <câmp1> este înlocuită cu valoarea expresiei <expr1>, valoarea din <câmp2> este
înlocuită cu valoarea expresiei <expr2> şi aşa mai departe. Dacă valoarea expresiei este mai mare
decât dimensiunea câmpului numeric în care trebuie memorată, REPLACE face şi trunchierea
necesară pentru memorarea ei.
Parametri:
• <domeniu>: valorile posibile sunt cele cunoscute, (ALL, NEXT expN, RECORD expN, şi REST).
Vor fi operate înlocuiri numai pentru înregistrările care fac parte din domeniul precizat. Domeniul
implicit al comenzii REPLACE este înregistrarea curentă (NEXT 1).
• FOR <condiţie>: Sunt făcute înlocuiri numai în câmpurile acelor înregistrări care satisfac condiţia
precizată. În acest mod se pot filtra suplimentar înregistrările, selectându-le numai pe cele de care
avem nevoie.

6.6.22. Gestiunea memoriei de lucru
Comanda STORE:
Permite introducerea unor valori în variabile de memorie.
sintaxă: STORE <expresie> TO <variabilă>
efect: Variabila precizată va fi iniţializată cu expresia precizată în comandă. Comanda acţionează în
acest mod numai asupra variabilelor de memorie; asupra câmpurilor din baza de date se va acţiona
cu ajutorul comenzilor REPLACE sau CHANGE. Tipul variabilei de memorie nu trebuie declarat
înainte, el fiind identic cu tipul expresiei la care se face iniţializarea variabilei.

Exemplu:
store .T. to var1
(Variabila var1 este iniţializată ca variabilă de tip logic, cu valoarea „true” - .T.).
store „MARIANA” to var
(Variabila var este iniţializată ca variabilă de tip şir de caractere, cu valoarea „MARIANA”).
store spaces(20) to var
(Variabila var este iniţializată ca variabilă de tip şir de caractere, cu valoarea 20 de spaţii goale).
store 0 to var
(Variabila var este iniţializată ca variabilă de tip Numeric, în care vor fi memorate numere întregi, cu
valoarea iniţială 0).
store 0.00 to var
(Variabila var este iniţializată ca variabilă de tip Numeric, în care vor fi memorate numere reale, cu
valoarea iniţială 0.00).

Comanda INPUT :
sintaxă: INPUT [ <expC>] TO <var>
efect: Permite introducerea de date în mod interactiv într-o variabilă de memorie; este posibil să se
introducă atât date numerice, cât şi de tip caracter.
• <expC> : Se defineşte mesajul pe care îl afişăm; acesta joacă rolul de prompter, şi poate fi un şir
de caractere, încadrat între delimitatori.
• <var> : Este variabila de memorie în care vor fi stocate valorile introduse de la tastatură. Natura
expresiei introduse determină tipul variabilei de memorie care va fi creată: dacă introducem o
valoare numerică, este creată o variabilă de tip Numeric; dacă dorim să definim o variabilă de tip
Character, valoarea acesteia trebuie introdusă între ghilimele “ “ sau între paranteze [ ]. Dacă în
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
117
prealabil variabila a fost declarată ca fiind de un anumit tip (de exemplu Numeric), atunci nu vor
putea fi introduse acolo decât valori de acest tip.

Exemplu:
input ‘Vârstă:’ to v
2

Pe ecran va apare Vârstă: ; introducem acolo o valoare, de exemplu 32; în acest mod este creată
variabila de memorie cu numele “v
2
”, care conţine valoarea 32 şi este de tipul Numeric.
input „Introduceti marca:” to var1
Pe ecran va apare mesajul „Introduceţi marca:”; acolo se va introduce o valoare, de exemplu 1234;
variabila „var1” va fi iniţializată de tip Numeric, cu valoarea 1234.
input „Data naşterii:” to ndata
Pe ecran va apare mesajul „Data naşterii:”; pentru a iniţializa însă corect variabila „ndata” ca fiind
de tip dată calendaristică, trebuie introdusă valoarea CTOD(„06/18/70”) de exemplu, adică trebuie
folosită funcţia care să facă conversia unui şir de caractere în dată calendaristică.

Comanda ACCEPT :
sintaxă: ACCEPT [ <expC>] TO <var>
efect: Permite introducerea de şiruri de caractere direct de la ecran, în mod interactiv, într-o variabilă
de memorie definită. Este identic cu INPUT, cu deosebirea că rezultatul este doar de tip şir de
caractere. Prin urmare, nu mai trebuie ca şirul de caractere de memorat să fie tipărit între ghilimele, ca
la comanda INPUT, fiind suficientă tipărirea directă a acestuia, imediat după mesajul (prompter-ul)
afişat.
• <expC> : Conţine textul care va fi afişat în dreptul zonei în care vor fi introduse datele.
• <var> : Este variabila de memorie în care vor fi memorate datele (dacă nu a fost definită anterior,
este definită în momentul lansării comenzii).

Exemplu:
accept ‘Nume:’ to v
1

Pe ecran va apare Nume: ; în dreptul acestei zone putem introduce un şir de caractere, de
exemplu POPESCU; în acest mod este creată o variabilă de memorie numită “v
1
”, care va avea
valoarea “POPESCU” şi tipul Character. Dacă apăsăm <Enter> fără a introduce nimic, această
variabilă de memorie va fi creată oricum, însă va conţine şirul vid.


6.6.23. Extragerea de informaţii statistice din baze de date
Una dintre cerinţele principale ale lucrului cu baze de date este să putem extrage rapid informaţii cu
caracter statistic despre înregistrările bazei de date respective. Pentru a rezolva această problemă,
FOXPRO ne pune la dispoziţie câteva comenzi şi funcţii foarte puternice:

COUNT
sintaxă: COUNT [<domeniu>] [FOR <condiţie>] [TO <var>]
efect: Numără înregistrările dintr-un domeniu specificat, care îndeplinesc o anumită condiţie.
Parametri:
• <domeniu> : (cu valorile cunoscute, ALL, NEXT <expN>, RECORD <expN>, REST). Vor fi
numărate numai înregistrările din domeniul specificat prin una dintre valorile posibile. Valoarea
implicită a domeniului pentru COUNT este ALL (toate înregistrările).
• FOR <condiţie> : Sunt numărate numai înregistrările care satisfac condiţia precizată; în acest
mod putem filtra înregistrările, extrăgând numai informaţiile care ne interesează.
• TO <var> : Dacă este nevoie, numărul de înregistrări identificat este memorat într-o variabilă
creată special în acest scop. Această variabilă poate fi creată anterior, sau chiar în momentul
lansării comenzii.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF:
• Pentru a număra toate înregistrările:
count
• Pentru a vedea, de exemplu, câţi studenţi din Bacău au fost internaţi:
count for DOM_JUD = “BC” .and. OCUPAŢIE = 2
• Pentru a vedea câţi pacienţi sufereau de viroză respiratorie:
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
118
count for DIAG_TRIM = 5

CALCULATE
sintaxă: CALCULATE <listă expr> [<domeniu>][FOR <condiţie>] [TO <listă var>]
efect: Realizează operaţii statistice şi financiare asupra câmpurilor bazei de date sau asupra unor
expresii care cuprind câmpurile bazei de date.
• <listă expr> : Lista de expresii poate conţine orice combinaţie a funcţiilor următoare:
• AVG(<expN>): calculează media aritmetică a expresiei numerice <expN>, care poate conţine
câmpuri numerice ale bazei de date curentă.
• CNT( ): returnează numărul de înregistrări din baza de date (sau din domeniul precizat).
• MAX(<expr>): returnează valoarea cea mai mare a expresiei precizate <expr>.
• MIN(<expr>): returnează valoarea cea mai mică a expresiei precizate <expr>.
• STD(<expN>): calculează deviaţia standard a expresiei numerice <expN> (deviaţia standard
indicând măsura în care valorile individuale ale expresiei pentru fiecare înregistrare sunt
diferite de valoarea medie a expresiei, calculată pentru toate înregistrările dintr-un domeniu
precizat).
• SUM(<expN>): calculează suma tuturor valorilor expresiei numerice <expN>.
• VAR(<expN>): calculează varianţa expresiei numerice <expN> (rădăcina pătrată din deviaţia
standard).
Dacă dorim să folosim mai multe funcţii în aceeaşi comandă. Trebuie să le separăm prin virgulă în
lista de expresii. Ele sunt specifice numai comenzii CALCULATE, şi nu pot fi folosite independent.

Parametri:
• <domeniu>
• FOR <condiţie>
• TO <listă var>
Aceşti parametri au aceeaşi semnificaţie ca în comanda COUNT.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF nu avem decât un singur câmp numeric, şi anume cel folosit
pentru memorarea numărului buletinului de identitate, BI_NUMAR; desigur, nu au nici un fel de
semnificaţie calculele statistice asupra acestui câmp; de aceea, vom face în schimb câteva calcule
simple legate de datele de naştere ale pacienţilor.
• Pentru a determina pacientul cel mai tânăr şi, respectiv, cel mai bătrân din baza de date:
calculate max(YEAR(DATA_N)), min(YEAR(DATA_N))
• Pentru a determina pacientul cel mai tânăr din Iaşi:
calculate max(YEAR(DATA_N)) for DOM_LOC = “IASI”

MAX( )
sintaxă: MAX(<expr1>, <expr2> [, <expr3> ...])
efect: Evaluează o listă de expresii şi returnează expresia cu valoarea cea mai mare (cel mai mare
cod ASCII sau valoare numerică, ori cea mai recentă dată calendaristică) dintr-o listă de expresii de
tip şir de caractere, expresii numerice sau de tip dată calendaristică. Toate expresiile din listă trebuie
să aibă în mod obligatoriu acelaşi tip (Character, Numeric sau Date).
• <expr1>, <expr2> [, <expr3> ...] : lista de expresii dintre care calculăm valoarea maximă.

MIN( )
sintaxă: MIN(<expr1>, <expr2> [, <expr3> ...])
efect: Evaluează o listă de expresii şi returnează expresia cu valoarea cea mai mică (cel mai mic cod
ASCII sau valoare numerică, ori cea mai veche dată calendaristică) dintr-o listă de expresii de tip şir
de caractere, expresii numerice sau de tip dată calendaristică. Toate expresiile din listă trebuie să aibă
în mod obligatoriu acelaşi tip (Character, Numeric sau Date).
• <expr1>, <expr2> [, <expr3> ...] : lista de expresii dintre care calculăm valoarea minimă.



SUM
sintaxă: SUM [<listă expr>] [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
[TO < listă var>]
efect: Sumează toate valorile din câmpurile numerice specificate ale bazei de date curente.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
119
Parametri:
• <listă expr> : Vor fi indicate unul sau mai multe câmpuri ale căror valori dorim să le sumăm,
separate între ele prin virgule. Dacă acest parametru lipseşte, vor fi sumate valorile tuturor
câmpurilor numerice din baza de date curentă. De asemeni, pot fi folosite în acest parametru şi
variabile de memorie sau constante.
• <domeniu>
• FOR <condiţie>
• TO <listă var>
Aceşti parametri au aceeaşi semnificaţie ca în comanda COUNT.
Articolele care vor fi sumate sunt parcurse secvenţial.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF:
• Pentru a determina suma anilor de naştere ai pacienţilor care sunt studenţi:
sum (YEAR(DATA_N)) for OCUPAŢIE = 2

AVERAGE
sintaxă: AVERAGE [<listă expr>] [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
[TO <listă var>]
efect: Calculează media aritmetică a valorilor din câmpurile numerice specificate ale bazei de date
curente.
Parametri:
• <listă expr> : Vor fi indicate expresiile a căror medie aritmetică dorim să o determinăm. Această
listă poate conţine câmpuri ale bazei de date, separate prin virgule, sau expresii numerice care să
cuprindă câmpurile bazei de date. Dacă parametrul lipseşte, va fi calculată media aritmetică a
tuturor valorilor câmpurilor numerice ale bazei de date curente.
• <domeniu>
• FOR <condiţie>
• TO <listă var>
Aceşti parametri au aceeaşi semnificaţie ca în comanda COUNT.

Exemplu: În baza de date PERS.DBF:
• Pentru a determina valoarea medie a anilor de naştere ai pacienţilor care sunt studenţi:
average (YEAR(DATA_N)) for OCUPAŢIE = 2

TOTAL
sintaxă: TOTAL TO <nume BD> ON <nume câmp>
[FIELDS <listă câmpuri>] [<domeniu>] [FOR <condiţie>]
efect: Calculează sume parţiale, pe grupuri de articole care au aceeaşi valoare într-un câmp
specificat. Fişierul sursă trebuie să fie indexat sau sortat.
Parametri:
• <nume BD>: Se va specifica numele bazei de date care va conţine totalurile. Structura acestei
baze de date poate fi diferită de cea a bazei de date din care se aleg înregistrările care se
totalizează, dar în mod obligatoriu trebuie să conţină câmpul cheie, pe care se face gruparea
articolelor. Dacă baza de date rezultat nu există, va fi creată în momentul lansării comenzii.
• <nume câmp>: Indică numele câmpului - cheie după care sunt grupate totalurile. Baza de date
trebuie să fie în mod obligatoriu sortată sau indexată după acest câmp.
• [FIELDS <listă câmpuri>]: Se vor preciza câmpurile care vor fi totalizate; aceste câmpuri vor fi
separate prin virgule. Dacă această clauză este omisă, vor fi totalizate implicit toate câmpurile
numerice.
• [<domeniu>]
• [FOR <condiţie>]
Aceşti parametri au aceeaşi semnificaţie ca în comanda COUNT (sunt folosiţi pentru a selecta
numai anumite înregistrări pe care urmează să le totalizăm).


6.6.24. Compunerea logică a bazelor de date
Uneori în practică întâlnim situaţia unor baze de date care au un câmp comun; în acest caz, fiecărei
înregistrări din prima bază de date îi corespund una sau mai multe înregistrări în a doua bază de date.
Este util atunci să stabilim o relaţie între cele două baze de date, astfel încât deplasarea pointer-ului
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
120
de înregistrări pe o anumită înregistrare în prima bază de date să aibă ca efect deplasarea automată a
pointer-ului de înregistrări din a doua bază de date pe înregistrarea corespondentă (cu aceeaşi
valoare în câmpul comun).
Pentru a stabili o astfel de relaţie între două baze de date în situaţia descrisă mai sus, trebuie să
folosim comanda:



SET RELATION TO
sintaxă: SET RELATION TO [ <expr1> INTO <expN1>]
[,<expr2> INTO <expN2> …]
efect: Se stabileşte o relaţie de subordonare între două baze de date; una dintre cele două baze de
date va juca rolul de “părinte”, iar cealaltă de “fiu” (deplasarea pointer-ului de înregistrări pe o anumită
înregistrare în baza de date părinte va avea ca efect deplasarea automată a pointer-ului de înregistrări
pe înregistrarea corespondentă din baza de date fiu). Pentru a se stabili această relaţie, trebuiesc
îndeplinite câteva cerinţe:
- baza de date “părinte” trebuie deschisă în zona curentă de lucru, iar cealaltă trebuie deschisă în
altă zonă de lucru;
- baza de date fiu trebuie indexată după câmpul comun.
Folosirea comenzii fără nici un parametru are ca efect ştergerea oricărei relaţii între bazele de
date active la un moment dat.
Parametri:
• <expr1> : Este o expresie relaţională, care defineşte relaţia dintre cele două baze de date; de
obicei, este cheia de indexare, care controlează indecşii din baza de date “fiu”.
• INTO <expN1> : Identifică zona de lucru în care este deschisă baza de date “fiu” (se va preciza
aici numărul acestei zone de lucru).
• <expr2> INTO <expN2> : Pot fi create mai multe relaţii de tipul descris mai sus, folosind aceeaşi
bază de date “părinte”; în acest caz, ele trebuiesc indicate una câte una, separate prin virgule.

Observaţie: Am spus anterior că pentru a defini o relaţie între două sau mai multe baze de date,
acestea trebuiesc deschise simultan în zone de lucru diferite. Într-adevăr, FOXPRO permite utilizarea
acestui concept: la un moment dat putem lucra cu mai multe baze de date, care să fie deschise
simultan în aşa-numitele “zone de lucru”. Aceasta înseamnă că avem în egală măsură acces la toate
bazele de date deschise, şi le putem folosi independent. Conceptul este util în special în programare,
atunci când trebuiesc realizate programe care să facă operaţii mai complexe la nivelul mai multor
baze de date (de exemplu, căutări simultane), oferind o modalitate comodă de rezolvare a unor astfel
de cerinţe.
FOXPRO are definite 25 de zone de lucru, care pot fi identificate în modul următor:
- toate cele 25 zone de lucru sunt identificate prin numere (între 1 şi 25);
- primele 10 zone de lucru pot fi identificate şi prin litere (de la “A” la “J”) – unele comenzi FOXPRO
acceptă mai uşor identificarea unei zone de lucru prin litera corespunzătoare, decât prin cifră;
exemplu: UPDATE.
La un moment dat, o singură zonă de lucru din cele 25 este activă – adică avem acces la baza de
date creată şi deschisă acolo (putem face diferite operaţii cu datele ei) ; iniţial, şi în lipsa altor
precizări, zona de lucru activă este cea cu numărul 1; pentru activarea altei zone de lucru la un
moment dat se foloseşte comanda:

SELECT
sintaxă: SELECT <expN>
efect: Se activează o nouă zonă de lucru, şi anume cea cu numărul specificat în <expN>.

SET RELATION OFF
sintaxă: SET RELATION OFF INTO <expN>
efect: Şterge relaţia existentă între baza de date curentă şi una dintre bazele de date fii, specificată
prin numărul zonei de lucru în care aceasta a fost deschisă, <expN>.

Exemplu: Să presupunem că avem două baze de date cu următoarea structură:
BD1: COD - Numeric, 4
NUME - Character, 50
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
121

BD2: COD - Numeric, 4
VÂRSTĂ - Numeric, 3
SEX - Character, 1

Aceste baze de date au un câmp comun (COD), aşa încât putem defini o relaţie între ele. Pentru
aceasta, trebuiesc urmaţi paşii de mai jos:
• Ambele baze de date vor fi deschise în zone de lucru diferite: mai întâi, baza de date părinte va fi
deschisă în zona de lucru curentă, iar apoi va fi activată o altă zonă de lucru (de exemplu, cea cu
numărul 2), în care vom deschide baza de date fiu.
use bd1
select 2
use bd2
• În acest mod, baza de date curentă este a doua; aceasta trebuie indexată după câmpul comun –
COD :
index on cod to idbd2
• Acum poate fi definită relaţia între cele două baze de date; pentru aceasta, trebuie mai întâi
activată baza de date părinte, şi apoi se defineşte relaţia:
select 1
set relation to cod into 2
• Pentru a vedea efectele definirii relaţiei:
go top
(ne deplasăm pe prima înregistrare în baza de date părinte).
? recno(1), recno(2)
disp
select 2
disp
(în acest mod se pune în evidenţă poziţia pointer-ului de înregistrări în fiecare dintre cele două baze
de date: în baza de date părinte, înregistrarea curentă este prima, iar în baza de date fiu înregistrarea
curentă va fi cea cu acelaşi cod ca prima înregistrare în baza de date părinte).


6.6.25. Comenzi de citire a datelor în FOXPRO
O modalitate foarte utilă de citire a datelor în FOXPRO este dată de comenzile SAY - GET / READ;
aceste comenzi se folosesc în modul următor:
• Folosind SAY se tipăresc date pe ecran, într-o poziţie bine-determinată;
• Folosind GET definim poziţia de pe ecran în care vom scrie valorile pe care urmează să le citim;
• Folosind READ se realizează citirea efectivă a datelor, după ce ele au fost introduse.
Această modalitate de citire, specifică FOXPRO sub MS-DOS, a fost îmbunătăţită în cazul Visual
FOXPRO, care pune la dispoziţia programatorilor metode mai perfecţionate de introducere a datelor,
specifice programării sub Windows: ferestre, butoane, liste derulante, etc. Cu toate acestea,
comenzile de bază rămân valabile:

@ ... SAY
sintaxă: @ <linie, coloană> SAY <expr> [PICTURE <expC>]
efect: Afişează un mesaj formatat pe ecran, în poziţia specificată de linie şi coloană.
Putem combina @ ... SAY şi @ ... GET într-o comandă unică. Dacă sunt incluse ambele clauze,
SAY şi GET, este suficient să specificăm o singură pereche de coordonate <linie, coloană> în care va
fi afişat mesajul definit prin @ ... SAY. În acest caz, va fi inserat un spaţiu în mod automat, după care
va începe zona de editare a textului determinată de @ ... GET.
Parametri:
• <linie, coloană> : sunt expresii numerice cu valori mai mari sau egale cu 0, care stabilesc poziţia
pe ecran în care va fi tipărit mesajul definit de @ ... SAY.
• <expr> : Este expresia care va fi evaluată şi afişată sau printată în poziţia definită de <linie,
coloană>. Poate fi eventual, o funcţie utilizator.
• PICTURE <expC> : Stabileşte modul în care <expr> este afişată sau tipărită.

@ ... GET
sintaxă: @ <linie, coloană> GET <var> | <câmp> [PICTURE <expC>]
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
122
efect: Creează o regiune de editare pentru a putea introduce conţinutul unei variabile de memorie sau
al unui câmp. Pentru a se activa această regiune de editare (pentru a face citirea efectivă a valorilor)
este necesară folosirea comenzii READ.
Parametri:
• <linie, coloană> : Sunt expresii numerice cu valori mai mari sau egale cu 0, care indică poziţia în
care apare mesajul definit de @ ... SAY.
• <var> | <câmp> : Creează o regiune de editare pentru variabila de memorie specificată în <var>
sau pentru câmpul specificat în <câmp>.
• PICTURE <expC> : Folosind această clauză se poate crea o machetă de editare; clauza conţine
coduri speciale care controlează modul în care variabila de memorie sau câmpul este afişat sau
editat.

Exemple de coduri pentru clauza PICTURE:
• A - Permite introducerea numai de caractere alfabetice;
• L - Permite introducerea numai de date logice;
• N - Permite numai introducerea de litere şi cifre;
• X - Permite introducerea oricărui caracter;
• Y - Permite introducerea numai a valorilor logice de tipul Y, y, N şi n. Converteşte y şi n
în Y şi N, respectiv.
• 9 - Permite introducerea numai de cifre în date de tip caracter; permite introducerea de
cifre şi semne în date de tip numeric.
• # - Permite introducerea de cifre, blancuri şi semne.
• ! - Converteşte literele mici în majusculele corespunzătoare.
• . - Indică poziţia punctului zecimal.
• , - Se foloseşte pentru a separa cifrele la stânga punctului zecimal.

READ
sintaxă: READ
efect: Activează obiectele create cu comanda @ ... GET (citeşte efectiv valorile introduse).


6.6.26. Comenzi pentru scrierea de date în FOXPRO
Avem următoarele comenzi disponibile pentru scriere în FOXPRO:

? | ??
sintaxă: ? | ?? <expr> [PICTURE <expC>] [AT <expN>]
efect: Evaluează expresii şi afişează rezultatele pe ecran.
• ? : Un singur semn de întrebare duce la tipărirea unei linii goale înainte de a se afişa rezultatul
expresiei; dacă expresia de afişat lipseşte, se tipăreşte numai o linie goală. Un spaţiu este plasat
între expresii atunci când dorim să tipărim mai multe expresii simultan.
• ?? : Două semne de întrebare determină tipărirea rezultatului pe linia curentă, în poziţia curentă
pe ecran (nu se mai tipăreşte în prealabil o linie goală).
Parametri:
• PICTURE <expC> : Rezultatul expresiei <expr> este afişat cu respectarea formatului definit prin
<expC> (<expC> este alcătuită din coduri ale cauzei PICTURE).
• AT <expN> : Este folosit pentru a specifica numărul coloanei, <expN>, pe care este afişat
rezultatul.

\ | \\
sintaxă: \ <linii de text> | \\ <linii de text>
efect: Afişează pe ecran liniile de text introduse.
Dacă folosim \, textul afişat este precedat de o linie goală; dacă folosim \\, nu se mai tipăreşte nici o
linie goală, textul fiind afişat în poziţia curentă a cursorului.

TEXT
sintaxă: TEXT
<linii de text>
ENDTEXT
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
123
efect: Creează un bloc de text care poate conţine rezultatul evaluării unor expresii şi funcţii, sau
conţinutul unor variabile de memorie ori text simplu. Liniile de text sunt afişate pe ecran ca atare, până
se întâlneşte comanda ENDTEXT.
• <linii de text> : conţinutul blocului de text care va fi tipărit.

Exemplu: Vom defini 3 variabile de memorie, care vor conţine nişte valori bine - determinate: numele
vârsta şi ţara unui student. Dorim să introducem mai întâi aceste valori în variabilele definite, şi apoi să
le afişăm pe ecran. Pentru aceasta, trebuie să realizăm următoarele operaţii:
- Mai întâi definim variabilele şi le iniţializăm cu o anumită valoare (0 pentru variabile numerice şi
şirul vid pentru variabile de tip Character);
- Apoi citim valorile noi ale fiecărei variabile (folosind comenzile SAY - GET / READ);
- În final afişăm variabilele pe ecran (cu noile lor valori).
Pentru aceasta, trebuie să folosim succesiunea de comenzi:

nume = ' '
vârstă = 0
ţara = ' '
clear
@ 10, 10 say 'Introduceţi numele:' get nume
@ 12, 10 say 'Introduceţi vârsta:' get vârstă
@ 14, 10 say 'Introduceţi ţara:' get ţara
read
clear
? 'Hello, ',nume,'! Eşti din ', ţara, 'şi ai ',vârstă,' ani...'

@ ... TO
sintaxă: @ <linie1, coloană1> TO <linie2, coloană2>
[DOUBLE | PANEL <listă chenar>]
efect: Este o instrucţiune de desenare: desenează un dreptunghi folosind coordonatele specificate.
Dacă nu folosim alte clauze opţionale, dreptunghiul este desenat cu linie simplă pentru chenar şi cu
schema de culori curentă.
• <linie1, coloană1> TO <linie2, coloană2> : <linie1, coloană1> sunt coordonatele colţului din
stânga-sus ale dreptunghiului; <linie2, coloană2> sunt coordonatele colţului din dreapta-jos ale
dreptunghiului. Dacă valorile lui <linie1> şi <linie2> sunt identice, este desenată o linie orizontală;
dacă valorile lui <coloană1> şi <coloană2> sunt identice, este desenată o linie verticală.

r1,c1

r2, c2
Parametri:
• DOUBLE | PANEL <listă chenar> : Dacă parametrul DOUBLE este folosit, dreptunghiul este
desenat cu margine dublă; dacă PANEL este folosit, dreptunghiul este desenat cu margine plină;
<listă chenar> este un şir de maximum 8 caractere care controlează anumite părţi ale
dreptunghiului: latura de sus, latura de jos, latura stângă, latura dreaptă, colţul din stânga-sus,
colţul din dreapta-sus, colţul din stânga-jos, colţul din dreapta-jos.

Desigur, Visual FOXPRO vine cu îmbunătăţiri majore şi în acest domeniu: pune la dispoziţie mult
mai multe instrumente de desenare, şi în special controale specializate, care să permită crearea de
interfeţe puternice pentru programe (atât prin aspect, cât şi ca modalitate de introducere sau de
afişare a datelor).


6.6.27. Noţiuni de bază de programare
Până acum, am lucrat cu bazele de date în mod interactiv: prin intermediul unor comenzi care să
realizeze anumite operaţii, comenzi care erau introduse într-o fereastră specializată în acest sens,
numită “Commands”.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
124
Lucrul cu baze de date presupune însă şi o altă posibilitate, mult mai performantă şi mai utilă:
editarea de scurte programe care să facă operaţiile dorite de noi în mod automat, în momentul lansării
lor în execuţie. Un program poate fi definit ca un şir de instrucţiuni, create cu respectarea regulilor de
sintaxă ale FOXPRO, care rezolvă o problemă sau realizează o acţiune, folosind un anumit algoritm.
Programele FOXPRO sunt memorate pe hard-disk-ul computerului, în fişiere care au extensia
implicită .PRG .

Crearea unui astfel de fişier se face prin folosirea comenzii MODIFY COMMAND :

sintaxă: MODIFY COMMAND [<fişier> | ?]
efect: Deschide o fereastră de editare, permiţând crearea unui nou program sau fişier de tip text.
Comanda va fi de asemeni folosită atunci când dorim să modificăm conţinutul unui program deja
existent, care a fost creat anterior.
• <fişier> : Se precizează numele fişierului pe care dorim să îl creem sau să îl modificăm; nu este
nevoie să indicăm extensia, deoarece folosind această comandă, FOXPRO va căuta automat
numai în lista fişierelor cu extensia .PRG. De obicei, comanda este folosită pentru deschiderea
unui fişier vechi, deja existent, pentru a-l modifica; dacă însă numele specificat nu se găseşte în
memoria computer-ului, va fi creat un fişier nou cu acel nume şi va fi deschis pentru a-I introduce
conţinutul.
Dacă folosim comanda fără a preciza un nume de fişier, este deschisă în mod automat o fereastră
de editare, a unui fişier cu numele iniţial UNTITLED.PRG. Ulterior, acest nume va fi schimbat – la
prima încercare de a salva conţinutul acestui fişier, sau la prima încercare de a închide fereastra de
editare.
• ? : Apare o fereastră de tip Open (Figura 6.8), care afişează lista fişierelor existente de tip .PRG
(program), cu posibilitatea de a selecta unul dintre ele şi de a-l deschide.

Figura 6.8. Fereastra de deschidere a unui fişier, de tip “Open”

Următorul pas foarte important în scrierea unui program îl constituie salvarea conţinutului fişierului
(programului) creat – dacă nu este făcută această operaţie, la ieşirea din fişierul respectiv, conţinutul
acestuia este pierdut, şi prin urmare programul nu mai poate fi deschis şi reeditat, sau lansat în
execuţie, ulterior. Pentru a se preîntâmpina această situaţie, FOXPRO este prevăzut cu multiple
posibilităţi de salvare a conţinutului fişierelor, disponibile în diferite situaţii sau momente.
Cea mai comodă posibilitate este folosirea combinaţiei de taste CTRL + W sau CTRL + End. În
acest mod, textul este salvat, iar fişierul este închis; în acest moment putem lansa în execuţie fişierul;
dacă dorim să revenim la conţinutul său, trebuie să folosim din nou comanda MODIFY COMMAND
O altă posibilitate este folosirea comenzii File/Save din menu-ul superior; comanda are acelaşi
efect: ni se cere să introducem un nume pentru fişier (extensia adăugată va fi în mod implicit .PRG ),
după care fişierul este salvat şi închis, cu aceleaşi posibilităţi de revenire ulterioară la conţinutul său
ca în primul caz.
O ultimă posibilitate de salvare este următoarea: dacă încercăm să ieşim din editare fără a fi salvat
nimic în prealabil, FOXPRO, înainte de a ieşi, ne avertizează asupra acestui lucru şi ne cere să
răspundem, dacă dorim sau nu să salvăm conţinutul editat. În cazul unui răspuns afirmativ, salvarea
fişierului se face în maniera obişnuită.

În acest moment se poate trece la lansarea în execuţie a programului realizat. Pentru a fi executat,
programul trebuie mai întâi compilat (tradus din limbajul de programare folosit de noi într-un limbaj
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
125
accesibil computer-ului). Această etapă şi lansarea efectivă în execuţie a programului se face prin
intermediul comenzii DO:
sintaxă: DO <nume de fişier>
efect: Se iniţiază compilarea şi lansarea în execuţie a programului memorat în fişierul cu numele
<nume de fişier>.
Astfel se face mai întâi compilarea programului: se verifică la nivelul computer-ului dacă
instrucţiunile editate de noi sunt corecte din punct de vedere sintactic; erorile de sintaxă descoperite
sunt semnalate, şi ni se dă posibilitatea de a le corecta. Practic, nu se trece la execuţia propriu-zisă
până când programul nu este corect din punct de vedere sintactic. Odată ce această etapă este
depăşită, urmează lansarea în execuţie. Totuşi, problema nu este rezolvată, deoarece în acest
moment nimeni nu ne garantează şi executarea corectă a programului editat – acesta s-ar putea
comporta într-un mod imprevizibil şi nedorit de noi, datorită unor erori de logică pe care le-am făcut în
conceperea algoritmului de lucru, chiar dacă instrucţiunile sunt corecte sintactic, fiind validate de
compilator. Numai practica poate elimina acest tip de erori, soluţia fiind rularea programului de mai
multe ori, eventual pe etape, pentru a putea sesiza şi corecta erorile de funcţionare (depanarea
programului). În faza de depanare poate surveni la un moment dat blocarea programului – care se
execută la infinit, datorită unei erori de lucru. De aceea, este necesar să putem avea controlul asupra
execuţiei programului, pentru a împiedica eventualele blocări ale computer-ului. FOXPRO a prevăzut
un astfel de control, punându-ne la dispoziţie posibilitatea de a întrerupe execuţia unui program.
Există două modalităţi de întrerupere a execuţiei unui program:
• Dacă dorim să suspendăm temporar execuţia, cu posibilitatea de a o relua mai târziu din acelaşi
punct, folosim comenzile:
• SUSPEND : În acest mod, devine activă fereastra de comenzi a mediului FOXPRO, în care
putem lansa şi executa orice comandă, independentă de programul temporar suspendat.
Dacă ulterior dorim să dezactivăm această fereastră şi să reluăm execuţia programului, se va
folosi comanda:
• RESUME : Execuţia programului este relansată, de la linia unde fusese anterior suspendată.
• Dacă dorim să oprim definitiv execuţia şi să ieşim din program, putem folosi comenzile:
• CANCEL : Abandonează execuţia fişierului curent de comenzi şi activează fereastra de
comenzi a mediului FOXPRO, în care se poate relua lucrul în mod interactiv.
• RETURN : Abandonează execuţia fişierului curent de comenzi, predând însă controlul
programului apelant al acestui fişier, de pe nivelul imediat anterior sau de pe cel mai înalt nivel
– în special în cazul unor proceduri, care sunt definite în contextul unor programe generale.


6.6.28. Noţiuni de programare structurată
Pentru a rezolva probleme mai complexe, execuţia secvenţială a instrucţiunilor nu este întotdeauna
soluţia optimă. Sunt necesare anumite comenzi pentru a schimba ordinea de execuţie a instrucţiunilor.
În acest scop, FOXPRO conţine funcţiile şi comenzile de bază de programare structurată, care permit:
• Executarea repetată a unui grup de instrucţiuni: FOR…ENDFOR, DO WHILE…ENDDO,
SCAN…ENDSCAN;
• Executarea unor instrucţiuni condiţionată de rezultatul evaluării unei expresii logice: IF…ENDIF,
IIF ( ), DO CASE…ENDCASE.

IF…ENDIF
sintaxă: IF <expL>
<secvenţa 1 de instrucţiuni>
[ELSE]
<secvenţa 2 de instrucţiuni>
ENDIF
efect: Înainte de a începe executarea comenzilor, se evaluează expresia logică <expL>. Dacă <expL>
este adevărată (.T.), se va executa <secvenţa 1 de instrucţiuni>; dacă <expL> este falsă (.F.), avem
două posibilităţi:
• Dacă clauza ELSE este prezentă în comandă, se va executa <secvenţa 2 de instrucţiuni> şi
comanda se încheie;
• Dacă clauza ELSE este absentă, nu se execută nimic şi comanda se încheie.
Se poate lucra cu decizii multiple, folosind o combinaţie de comenzi IF…ENDIF imbricate (incluse
unele în altele).

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
126
IIF ( )
sintaxă: IIF ( <expL>, <expr1>, <expr2>)
efect: Această funcţie evaluează expresia logică <expL> şi, în funcţie de rezultatul evaluării,
returnează: valoarea expresiei <expr1>, dacă <expL> este adevărată (.T.), şi valoarea expresiei
<expr2>, dacă <expL> este falsă (.F.). Expresiile <expr1> şi <expr2> pot fi de tipuri diferite (Character,
Date, Logical sau Numeric).

DO CASE…ENDCASE
Unele programe trebuie să decidă între mai multe posibilităţi (şi nu numai două, aşa cum permite
instrucţiunea IF…ENDIF; soluţia în astfel de situaţii este dată de comanda DO CASE…ENDCASE.
sintaxă: DO CASE
CASE <expL1>
<secvenţa 1 de instrucţiuni>
[ CASE <expL2>
<secvenţa 2 de instrucţiuni>


CASE <expLn>
<secvenţa n de instrucţiuni>]
[ OTHERWISE
<secvenţa (n+1) de instrucţiuni>]
ENDCASE
efect: Comanda declanşează executarea secvenţei de instrucţiuni corespunzătoare expresiei logice
care este evaluată ca fiind adevărată (.T.). Execuţia comenzii are loc în modul următor: este evaluată
prima expresie logică, <expL1>; dacă valoarea obţinută este .T., se execută <secvenţa 1 de
instrucţiuni>; altfel, următoarea expresie logică este evaluată. După identificarea primei expresii logice
adevărate şi executarea secvenţei de instrucţiuni corespunzătoare, comanda se încheie, iar programul
continuă cu prima instrucţiune de după ENDCASE.
Dacă toate expresiile <expL1>, <expL2>, … <expLn> sunt false, avem două posibilităţi: atunci când
clauza OTHERWISE este prezentă, se execută secvenţa corespunzătoare de instrucţiuni, <secvenţa
(n+1) de instrucţiuni> şi se trece la prima comandă de după ENDCASE; atunci când clauza
OTHERWISE este absentă, execuţia comenzii se încheie.

Exemplu: Dorim să creăm un program cu câteva opţiuni posibile (legate de operaţii cu o bază de
date). Ideea este ca utilizatorul să poată alege din lista de opţiuni, programul urmând a executa
operaţii diferite în funcţie de alegerea utilizatorului. Să presupunem că avem definite următoarele
opţiuni:
CLEAR
? " 1. Introducere de înregistrări noi"
? " 2. Listarea înregistrărilor"
? " 3. Editarea unei înregistrări"
? " 4. EXIT ”
Acesta este menu-ul de opţiuni; cu ajutorul comenzii INPUT, utilizatorul îşi introduce opţiunea
proprie din menu:
INPUT "Introduceţi opţiunea dvs. " TO OPT
Apoi, în funcţie de alegerea făcută, programul va executa operaţii diferite:
DO CASE
CASE OPT = 1
APPEND
CASE OPT = 2
LIST TO PRINT
CASE OPT = 3
BROWSE
OTHERWISE
QUIT
ENDCASE

FOR…ENDFOR
sintaxă: FOR <var> = <expN1> TO <expN2> [step <expN3>]
<secvenţă de instrucţiuni>
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
127
[EXIT]
[LOOP]
ENDFOR
efect: Secvenţa de instrucţiuni precizată este executată de mai multe ori, numărătoarea fiind făcută
de variabila <var>. Valoarea iniţială a variabilei <var> este obţinută prin evaluarea expresie numerice
<expN1>; după fiecare execuţie a <secvenţei de instrucţiuni>, valoarea variabilei <var> este
incrementată sau decrementată, cu o valoare constantă, obţinută prin evaluarea expresiei numerice
<expN3>, atunci când clauza STEP este prezentă, sau cu 1, atunci când clauza STEP lipseşte. Când
valoarea variabilei <var> devine mai mare decât valoarea expresiei numerice <expN2> (când valoarea
<expN3> este pozitivă), sau mai mică decât valoarea <expN2> (când valoarea <expN3> este
negativă) ieşim din acest ciclu, iar programul continuă cu următoarea instrucţiune de după ENDFOR.
Parametri:
• EXIT: Folosind acest parametru, putem ieşi din ciclu şi continua execuţia programului cu prima
comandă de după ENDFOR, fără a mai testa valoarea variabilei contor, <var>;
• LOOP : Folosind acest parametru putem sări peste următoarele instrucţiuni din ciclu (între LOOP
şi ENDFOR); contorul <var> va fi incrementat sau decrementat, şi începe o nouă parcurgere a
<secvenţei de instrucţiuni>, dacă condiţia de rămânere în ciclu este verificată).

SCAN…ENDSCAN
sintaxă: SCAN
[<domeniu>] [FOR <condiţie>]
<secvenţă de instrucţiuni>
[LOOP]
[EXIT]
ENDSCAN
efect: Această comandă este similară cu FOR … ENDFOR, fiiind însă specializată pentru lucrul cu
baze de date. Baza de date curentă este inspectată, iar <secvenţa de instrucţiuni> este executată
pentru fiecare înregistrare care cade în interiorul domeniului specificat de <domeniu>, sau care face
adevărată condiţia FOR <condiţie>.
Parametri:
• EXIT
• LOOP
(au acelaşi efect ca în comanda anterioară).

DO WHILE…ENDDO
sintaxă: DO WHILE <expL>
<secvenţă de instrucţiuni>
[LOOP]
[EXIT]
ENDDO
efect: Această comandă duce la executarea repetată a <secvenţei de instrucţiuni>, atâta timp cât
valoarea expresiei logice <expL.> este adevărat (.T.). Se evaluează <expL>; dacă valoarea obţinută
este fals (.F.), execuţia secvenţei de instrucţiuni se încheie. Altfel, aceasta se execută şi, la întâlnirea
instrucţiunii ENDDO se face salt înapoi la prima linie, DO WHILE, şi se evaluează din nou <expL>.
Acest ciclu continuă până când <expL> devine falsă (.F.); în acest moment execuţia este stopată,
ieşim din ciclu iar programul continuă cu prima instrucţiune de după ENDDO.
Parametri:
• EXIT
• LOOP
(au acelaşi efect ca în comanda anterioară).

Exemplu: Dacă dorim să listăm toate înregistrările unei baze de date (numai câteva câmpuri ale
acestora), o soluţie adecvată ar putea fi următoarea secvenţă de comenzi (de obicei o astfel de
secvenţă este folosită în interiorul unui program):
DO WHILE .NOT. EOF ( )
? NUME, ADRESĂ
SKIP
ENDDO

Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
128

6.6.29. Macro substituţii (&)
Macro substituţiile sunt o tehnică de programare puternică, care uşurează lucrul.
Un macrou este doar un nume de variabilă de memorie, cu un ampersand (&) în faţă. În acest mod,
conţinutul acelei variabile de memorie este tratat ca un literal de tipul şir de caractere. Când un
ampersand & precede o variabilă de memorie de tipul caracter, conţinutul acelei variabile va înlocui
referinţa macro. Putem folosi macro substituţii în orice comandă sau funcţie care acceptă literali de
tipul şir de caractere.

Exemplu:
accept ‘nume-fişier’ to vm
use & vm
În vm memorăm numele unei baze de date, ceea ce ne dă dreptul de a o deschide folosind macro-
ul corespunzător în locul numelui ei.
Observaţie: O variabilă nu se poate autoreferi recursiv în macro substituţii. De exemplu, următoarea
instrucţiune generează un mesaj de eroare:
store '&X' to X
? &X


6.6.30. Comenzi de tip SET
SET
sintaxă: SET
efect: Comanda deschide o fereastră de tip “Data Session” (Figura 6.9), care furnizează o modalitate
comodă de a deschide baze de date, de a stabili relaţii între ele sau de a seta ori de a modifica diferite
opţiuni ale mediului Visual FOXPRO.

Figura 6.9. Fereastră de tip “Data Session”

SET ALTERNATE
sintaxă: SET ALTERNATE ON | OFF
efect: Direcţionează ieşirea de la monitor sau de la imprimantă spre un fişier de tip text, în cazul unor
comenzi de afişare de tipul ?, ??, DISPLAY sau LIST.
• ON : Activează opţiunea.
• OFF (implicit): Dezactivează opţiunea.

SET BELL
sintaxă: SET BELL ON | OFF
efect: Activează sau dezactivează “beep”-ul pe care îl emite computer-ul în timpul editării unui text,
atunci când este atins sfârşitul de fişier sau când sunt introduse date eronate (în comenzi de tipul
APPEND sau EDIT).
• ON (implicit): Activează “beep”-ul.
• OFF : Dezactivează “beep”-ul.

SET COLOR : Permite să definim o nouă schemă de culori pentru elementele de interfaţă a
sistemului FOXPRO (bare de menu, ferestre, mesaje de alertă, dialoguri etc).

SET CONSOLE
sintaxă: SET CONSOLE ON | OFF
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
129
efect: Activează sau dezactivează ieşirea unor programe la fereastra principală FOXPRO sau la
fereastra definită de utilizator în acest scop, în funcţie de modul în care este setată, ON sau OFF.

SET DATE
sintaxă: SET DATE [TO] AMERICAN | ANSI | BRITISH | FRENCH
| GERMAN | ITALIAN | JAPAN | USA | MDY | DMY | YMD
efect: Defineşte formatul utilizat pentru afişarea expresiilor de tip dată calendaristică; fiecare setare
corespunde unui format diferit:
Setare Format
AMERICAN mm/dd/yy
ANSI yy.mm.dd
BRITISH/FRENCH dd/mm/yy
GERMAN dd.mm.yy
ITALIAN dd-mm-yy
JAPAN yy/mm/dd
USA mm-dd-yy
MDY mm/dd/yy
DMY dd/mm/yy
YMD yy/mm/dd
Formatul implicit de afişare a datelor calendaristice este AMERICAN.

SET DECIMALS
sintaxă: SET DECIMALS TO [<expN>]
efect: Defineşte numărul minim de cifre zecimale folosite pentru a afişa rezultatul unor operaţii
matematice, specificat prin <expN>. Valoarea implicită este 2 zecimale; valoarea maximă este 18, iar
cea minimă este 0.


SET MARGIN
sintaxă: SET MARGIN TO <expN>
efect: Ajustează marginea din stânga a paginii care va fi tipărită la imprimantă, ceea ce afectează
toate operaţiile de printare ulterioare; marginea este specificată în coloane, indicând numărul coloanei
prin <expN>. Valoarea implicită este 0 coloane.

SET PRINTER
sintaxă: SET PRINTER ON | OFF
efect: Activează sau dezactivează ieşirea la imprimantă (permite sau inhibă tipărirea rezultatului unei
comenzi).
• ON : tot ceea ce se afişează pe ecran la un moment dat va fi de asemeni printat;
• OFF : dezactivează tipărirea la imprimantă; aceasta este opţiunea implicită.

SET TALK
sintaxă: SET TALK ON | OFF
efect: Stabileşte dacă FOXPRO să afişeze sau nu rezultatul execuţiei unor comenzi, în bara de stare
a mediului de programare. Astfel, unele comenzi de procesare a datelor au ca efect generarea unor
mesaje despre rezultatul lor, care vor fi tipărite în bara de stare a mediului: APPEND FROM,
AVERAGE, CALCULATE, COPY TO, COUNT, DELETE, INDEX, PACK, REPLACE, SORT, SUM.
• ON : Activează apariţia acestor mesaje.
• OFF : Dezactivează apariţia acestor mesaje, care nu mai sunt trimise în bara de stare.


6.6.31. Aplicaţii practice
EXEMPLUL 1:
Creaţi o bază de date în care să înregistraţi datele din triajul unui spital, şi anume:
- numele pacienţilor
- vârsta pacienţilor
- sexul
- domiciliul (rural sau urban)
- judeţul de unde provin
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
130
- afecţiuni anterioare
- diagnosticul la internare
- data internării
- numărul de zile de spitalizare
- numărul de zile de concediu medical acordate.
Descrieţi structura bazei de date şi înregistraţi 10 pacienţi.
Apoi răspundeţi la următoarele întrebări (scrieţi comenzile FOX necesare):
1. Listaţi numele, vârsta şi diagnosticul la internare pentru toţi pacienţii din baza de date.
2. Listaţi numele şi numărul de zile de spitalizare pentru bărbaţii proveniţi din mediu rural.
3. Câte internări au fost înregistrate de la începutul anului?
4. Câte femei peste 45 de ani au fost internate?
5. Care sunt diagnosticele de internare ale cardiacilor? Dar ale diabeticilor?
6. Cate este durata medie a spitalizărilor din acest an în general, şi apoi la diabetici, respectiv la
cardiaci?
7. Care este numărul minim, mediu şi maxim al zilelor de concediu medical acordate la externare
pentru toţi pacienţii? Dar pentru cardiaci?
8. Realizaţi distribuţia pacienţilor internaţi pe judeţe – câţi pacienţi din fiecare judeţ sunt internaţi.
9. Afişaţi înregistrările în ordine alfabetică a numelor pacienţilor.
10. Afişaţi pacienţii în ordine crescătoare a numărului de zile de spitalizare.
11. Afişaţi pacienţii în ordine descrescătoare a numărului de zile de concediu medical acordate.
12. Afişaţi numele şi diagnosticul la internare pentru înregistrarea nr. 3 şi următoarele 3
înregistrări din baza de date.
13. Ştergeţi femeile peste 55 de ani din baza de date.
14. Copiaţi pacienţii din judeţul Vaslui într-o nouă bază de date, cu numele TEST1.
15. Adăugaţi în baza de date TEST1 şi pacienţii din judeţul Suceava, cu domiciliul în mediu rural.




REZOLVARE:
Sugerăm următoarea structură a bazei de date TRIAJ.DBF:
NUME C 25
VARSTA N 2
SEX C 1 (M – masculin, F – feminin) sau se poate codifica Numeric
– 1 : 1 – masculin, 2 – feminin
DOMICILIU C 1 (U – urban, R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1:
1 – urban, 2 - rural
JUDET C 2 Se pun indicativele automobilistice ale fiecărui judeţ
AF_ANT C 30
DG_INT C 30
DATA_I D 8 Dată calendaristică
NR_SPIT N 3
NR_CM N 3

Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi:
1. LIST NUME, VARSTA, DG_INT
sau, echivalent,
DISP ALL NUME, VARSTA, DG_INT
2. LIST NUME, NR_SPIT FOR SEX = ‘M’ AND DOMICILIU = ‘R’
sau, pentru codificare numerica:
LIST NUME, NR_SPIT FOR SEX = 1 AND DOMICILIU = 2
3. COUNT FOR YEAR(DATA_I) = 2000 TO X
? X
4. COUNT FOR SEX = ‘F’ AND VARSTA >= 45 TO X
? X
sau, pentru codificare numerica:
COUNT FOR SEX = 2 AND VARSTA >= 45 TO X
? X
5. LIST DG_INT FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
131
LIST DG_INT FOR ‘DIABET’ $ AF_ANT
6. CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000
CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000 AND ‘CARDIAC’ $ AF_ANT
CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000 AND ‘DIABET’ $ AF_ANT
7. CALCULATE MIN(NR_CM)
CALCULATE MAX(NR_CM)
CALCULATE AVG(NR_CM)
CALCULATE MIN(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT
CALCULATE MAX(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT
CALCULATE AVG(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT
8. Mai întâi, se determină lista tuturor judeţelor din baza de date. Pentru a afişa toate judeţele, dar
repetate numai o singură dată, baza de date trebuie indexată după câmpul JUDET, cu parametrul
UNIQUE:
INDEX ON JUDET TO ID1 UNIQUE
LIST JUDET
(şi se notează valorile obţinute; presupunem că se găseşte IS, VS, SV, BC, NT)
CLOSE INDEXES
COUNT FOR JUDET= ‘IS’ TO V1
COUNT FOR JUDET= ‘VS’ TO V2
COUNT FOR JUDET= ‘SV’ TO V3
COUNT FOR JUDET= ‘BC’ TO V4
COUNT FOR JUDET= ‘NT’ TO V5
? V1, V2, V3, V4, V5
9. INDEX ON NUME TO ID1
DISP ALL NUME, NR_SPIT, NR_CM
10. INDEX ON NR_SPIT TO ID2
DISP ALL NUME, NR_SPIT, NR_CM
11. INDEX ON −NR_CM TO ID2
DISP ALL NUME, NR_SPIT, NR_CM
12. GO 3
DISP NUME, DG_INT
DISP NEXT 4 NUME, DG_INT
13. DELETE FOR SEX=’F’ AND VARSTA > 55
PACK
14. COPY TO D:\TEST1 FOR JUDET=’VS’
USE D:\TEST1
DISP ALL
15. USE D:\TEST1
APPEND FROM D:\TRIAJ FOR JUDET=’SV’ AND DOMICILIU=’R’

EXEMPLUL 2:
Creaţi o bază de date despre activitatea unei săli de operaţii, care să conţină următoarele informaţii:
- Codul operaţiei (un număr de ordine al acesteia)
- Data la care este programată operaţia
- Durata operaţiei (în minute)
- Numele pacientului operat
- Vârsta pacientului operat
- Sexul pacientului operat
- Diagnosticul pacientului operat
- Numele medicului care operează.
Descrieţi structura bazei de date şi înregistraţi 10 operaţii.
Apoi răspundeţi la următoarele întrebări (scrieţi comenzile FOX necesare):
1. Câte operaţii au fost programate în luna aprilie?
2. Care a fost durata medie a operaţiilor de apendicită? Care a fost cea mai lungă operaţie de
apendicită? Dar cea mai scurtă?
3. Cine operează mâine? Care sunt diagnosticele pacienţilor care vor fi operaţi?
4. Care este cel mai tânăr / bătrân pacient operat de la începutul anului? Care este diagnosticul
său?
5. Câte femei au fost operate de la începutul anului? Care a fost diagnosticul lor?
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
132
6. Câţi pacienţi a operat medicul X?
7. Afişaţi înregistrările în ordine alfabetică a numelor medicilor care operează.
8. Afişaţi înregistrările în ordine crescătoare a vârstei pacienţilor operaţi.
9. Afişaţi înregistrările în ordine descrescătoare a duratei operaţiilor.
10. Afişaţi numele şi diagnosticul pacientului pentru înregistrarea nr. 3 şi următoarele 2
înregistrări.
11. Ştergeţi femeile peste 55 de ani care au fost operate.
12. Copiaţi bărbaţii operaţi de ulcer într-o nouă bază de date, cu numele TEST1.
13. Adăugaţi apoi în baza de date TEST1 şi bărbaţii operaţi de apendicită.
14. Listaţi structura bazei de date TEST1.
15. Creaţi o nouă bază de date, cu numele TEST2 şi cu o structură identică cu a bazei de date
TEST1.

REZOLVARE:
Sugerăm următoarea structură a bazei de date SALAOP.DBF:
CODOP N 3
DATAOP D 8 Dată calendaristică
DURATA N 3 (În minute)
NUME_P C 25
VARSTA_P N 2
SEX_P C 1 (M – masculin, F – feminin) sau se poate codifica
Numeric – 1 : 1 – masculin, 2 – feminin
DIAGN C 30
NUME_M N 25

Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi:
1. COUNT FOR MONTH(DATAOP) = 4 TO X
? X
2. CALCULATE AVG(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’
CALCULATE MIN(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’
CALCULATE MAX(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’
3. LIST NUME_M FOR DAY(DATAOP) = 6 AND MONTH(DATAOP) = 5 AND YEAR(DATAOP) =
2000
LIST DIAGN FOR DAY(DATAOP) = 6 AND MONTH(DATAOP) = 5 AND YEAR(DATAOP) = 2000
4. CALCULATE MIN(VARSTA_P) FOR YEAR(DATAOP) = 2000 TO X
DISP NUME_P, DIAGN FOR VARSTA_P = X
CALCULATE MAX(VARSTA_P) FOR YEAR(DATAOP) = 2000 TO Y
DISP NUME_P, DIAGN FOR VARSTA_P = Y
5. COUNT FOR SEX_P=’F’ AND YEAR(DATAOP) = 2000 TO X
? X
LIST DIAGN FOR SEX_P=’F’ AND YEAR(DATAOP) = 2000
sau, pentru codificare numerica:
COUNT FOR SEX_P=2 AND YEAR(DATAOP) = 2000 TO X
? X
LIST DIAGN FOR SEX_P=2 AND YEAR(DATAOP) = 2000
6. COUNT FOR NUME_M = ‘POPESCU’ TO X
? X
7. INDEX ON NUME_M TO ID1
DISP ALL NUME_P, VARSTA_P, DURATA, NUME_M
8. INDEX ON VARSTA_P TO ID2
DISP ALL NUME_P, VARSTA_P, DURATA, NUME_M
9. INDEX ON – DURATA TO ID3
DISP ALL NUME_P, VARSTA_P, DURATA, NUME_M
10. GO 3
DISP NUME_P, DIAGN
DISP NEXT 3 NUME_P, DIAGN
11. DELETE FOR SEX_P=’F’ AND VARSTA_P >= 55
PACK
12. COPY TO D:\TEST1 FOR SEX_P=’M’ AND ‘ULCER’ $ DIAGN
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
133
USE D:\TEST1
DISP ALL
13. USE D:\TEST1
APPEND FROM D:\SALAOP FOR SEX_P = ‘M’ AND ‘APENDICITA’ $ DIAGN
14. LIST STRU
15. COPY STRU TO D:\TEST2
USE D:\TEST2
LIST STRU

EXEMPLUL 3:
Creaţi o bază de date în care să înregistraţi medicamentele consumate în farmacia unui spital, pe
următoarea structură:
- numele medicamentului
- firma producătoare
- substanţa activă din fiecare medicament
- tipul medicamentului (A – antibiotice, C – tonice cardiace, N – anestezice, G – analgezice, V –
vaso-dilatatoare, H – protectoare hepatice, etc.)
- data expirării medicamentului
- preţul medicamentului
- contraindicaţiile medicamentului respectiv
- cantitatea existentă în stoc.
Descrieţi structura bazei de date şi înregistraţi 10 medicamente.
Apoi răspundeţi la următoarele întrebări (scrieţi comenzile FOX necesare):
1. Afişaţi medicamentele produse de firma X.
2. Care sunt firmele producătoare de antibiotic bazat pe substanţa activă X?
3. Care sunt contraindicaţiile tonicelor cardiace produse de firma Z?
4. Câte anestezice sunt înregistrate în farmacie? Dar analgezice?
5. Care sunt medicamentele expirate existente în stoc?
6. Care este cel mai ieftin antibiotic? Dar cel mai scump? Care este preţul mediu al
antibioticelor?
7. Listaţi contraindicaţiile medicamentelor bazate pe substanţa activă A.
8. Listaţi medicamentele în ordine alfabetică.
9. Listaţi medicamentele în ordine crescătoare a preţului lor.
10. Listaţi medicamentele în ordine descrescătoare a cantităţii existente în stoc.
11. Ştergeţi medicamentele care s-au terminat – cantitate existentă în stoc 0.
12. Listaţi preţul, cantitatea şi contraindicaţiile pentru medicamentul nr. 4 şi următoarele 3
medicamente.
13. Afişaţi ultimul medicament din baza de date.
14. Copiaţi într-o nouă bază de date cu numele TEST1 medicamentele mai scumpe de 300 000
lei bucata.
15. Câte înregistrări conţine noua bază de date? Care este preţul mediu al medicamentelor
existente aici? Care este tipul medicamentului, firma producătoare şi substanţa activă
corespunzătoare?

REZOLVARE:
Sugerăm următoarea structură a bazei de date FARM.DBF:
NUMEM C 30
PROD C 30 Firma producătoare
SUBSTA C 30 Substanţa activă
TIP C 25 Tipul medicamentului – se codifică: A – antibiotic, C –
tonic cardiac, N – anestezic, G – analgezic, V – vaso-
dilatator, H – protector hepatic, etc.)
DATA_EXP D 2
PRET N 7 Preţul medicamentului
CONTRAIND C 30 Contraindicaţii
CANTIT N 25

Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi:
1. LIST FOR PROD=’X’
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
134
2. LIST PROD FOR TIP=’A’ AND SUBSTA=’X’
3. LIST CONTRAIND FOR TIP=’C’ AND PROD=’Z’
4. COUNT FOR TIP=’N’ TO X
COUNT FOR TIP=’G’ TO Y
? X, Y
5. LIST NUMEM FOR YEAR(DATA_EXP) < YEAR(DATE()) OR (YEAR(DATA_EXP) = YEAR(DATE())
AND MONTH(DATA_EXP) < MONTH(DATE()) ) OR (YEAR(DATA_EXP) = YEAR(DATE()) AND
MONTH(DATA_EXP) = MONTH(DATE()) AND DAY(DATA_EXP) < DAY(DATE()) )
6. CALC MIN(PRET) FOR TIP=’A’ TO X
LIST NUMEM FOR PRET=X
CALC MAX(PRET) FOR TIP=’A’ TO Y
LIST NUMEM FOR PRET=Y
CALC AVG(PRET) TO Z
? Z
7. LIST CONTRAIND FOR SUBSTA=’A’
8. INDEX ON NUMEM TO ID1
LIST NUMEM, PRET, CANTIT
9. INDEX ON PRET TO ID2
LIST NUMEM, PRET, CANTIT
10. INDEX ON – CANTIT TO ID3
LIST NUMEM, PRET, CANTIT
11. DELETE FOR CANTIT=0
PACK
12. GO 4
DISP PRET, CANTIT, CONTRAIND
DISP NEXT 4 PRET, CANTIT, CONTRAIND
13. GO BOTTOM
DISP
14. COPY TO D:\TEST1 FOR PRET > 300 000
USE D:\TEST1
DISP ALL
15. USE D:\TEST1
COUNT TO X
? X
CALCULATE AVG(PRET) TO X
LIST TIP, PROD, SUBSTA

EXEMPLUL 4:
Creaţi o bază de date în care să înregistraţi date despre activitatea unui laborator biochimic, şi anume:
- numele analizei realizate
- valoarea găsită pentru acea analiză
- tipul analizei (B – analiză biochimică, H – analiză hepatică, S – analiză sanguină)
- data la care s-a efectuat analiza
- numele pacientului pentru care s-a efectuat analiza
- vârsta pacientului pentru care s-a efectuat analiza
- domiciliul pacientului pentru care s-a efectuat analiza (R – rural sau U – urban)
- numele medicului care a semnat buletinul de analiză
Descrieţi structura bazei de date şi înregistraţi 10 analize.
Apoi răspundeţi la următoarele întrebări (scrieţi comenzile FOX necesare):
1. Care sunt tipurile de analize efectuate în laborator?
2. Listaţi numele şi valorile obţinute pentru analizele efectuate în luna martie, anul curent.
3. Câte determinări de probe hepatice s-au efectuat luna trecută?
4. Care este media valorilor analizelor de glicemie şi VSH? Care sunt valorile maxime şi minime
înregistrate?
5. Listaţi numele, tipul şi valoarea analizelor efectuate pentru pacientul X.
6. Câte analize s-au făcut pentru pacienţi din mediul rural? Dar din mediul urban?
7. Listaţi înregistrările în ordine alfabetică a numelor medicilor care au semnat buletinele de
analiză.
8. Listaţi înregistrările în ordine alfabetică a numelor pacienţilor.
9. Copiaţi analizele de VSH într-o nouă bază de date cu numele TEST1.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
135
10. Câte înregistrări sunt în baza TEST1? Listaţi înregistrările în ordine crescătoare a valorii
analizelor, şi apoi în ordine descrescătoare a aceloraşi valori.
11. Reveniţi în baza de date iniţială şi ştergeţi analizele corespunzătoare pacientului Z. Cum le-aţi
fi putut recupera?
12. Listaţi prima înregistrare din baza de date.
13. Ce medici au semnat analizele biochimice?
14. Care este vârsta medie a pacienţilor pentru care s-au efectuat analize hepatice? Dar analize
biochimice?
15. Ce tipuri de analize s-au efectuat în lunile de iarnă?

REZOLVARE:
Sugerăm următoarea structură a bazei de date LABCH.DBF:
ANALIZA C 30
VALOARE N 8 Firma producătoare
TIP C 1 Tipul analizei – se codifică: B – analiză biochimică, H –
analiză hepatică, S – analiză sanguină, etc.)
DATA D 8
NUME_P C 25
VARSTA_P N 2
DOM_P C 1 (U – urban, R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1:
1 – urban, 2 – rural
NUME_M C 25

Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi:
1. LIST TIP
2. LIST ANALIZA, VALOARE FOR MONTH(DATA) = 3 AND YEAR(DATA) = 2000
3. COUNT FOR TIP = ‘H’ AND MONTH(DATA) = 5 AND YEAR(DATA) = 2000
4. CALCULATE AVG(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’
CALCULATE AVG(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’
CALCULATE MIN(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’
CALCULATE MIN(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’
CALCULATE MAX(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’
CALCULATE MAX(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’
5. LIST ANALIZA, TIP, VALOARE FOR NUME_P=’POPESCU’
6. COUNT FOR DOM_P=’R’ TO X
COUNT FOR DOM_P=’U’ TO Y
? X, Y
sau, pentru codificare numerică:
COUNT FOR DOM_P=2 TO X
COUNT FOR DOM_P=1 TO Y
? X, Y
7. INDEX ON NUME_M TO ID1
LIST ANALIZA, NUME_P, NUME_M
8. INDEX ON NUME_P TO ID2
LIST ANALIZA, NUME_P, NUME_M
9. COPY TO D:\TEST1 FOR ANALIZA=’VSH’
USE D:\TEST1
DISP ALL
10. COUNT TO X
? X
INDEX ON VALOARE TO ID3
DISP ALL ANALIZA, VALOARE
INDEX ON –VALOARE TO ID3
DISP ALL ANALIZA, VALOARE
11. USE D:\LABCH
DELETE FOR NUME_P=’POPESCU’
PACK
(pentru recuperare, înainte de a folosi PACK, se poate da comanda:
RECALL FOR NUME_P=’POPESCU’
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
136
12. GO TOP
DISP
13. LIST NUME_M FOR TIP=’B’
14. CALCULATE AVG(VARSTA_P) FOR TIP=’H’
CALCULATE AVG(VARSTA_P) FOR TIP=’B’
15. LIST TIP FOR MONTH(DATA)=12 OR MONTH(DATA)=1 OR MONTH(DATA)=2

EXEMPLUL 5:
Creaţi o bază de date în care să înregistraţi informaţii despre analizele de sânge ale unui pacient, şi
anume:
- numele pacientului
- vârsta pacientului
- domiciliul pacientului
- grupa de sânge
- VSH
- Hematii
- Leucocite
- Glicemie
- Colesterol
- RH (pozitiv sau negativ)
Descrieţi structura bazei de date şi înregistraţi 10 pacienţi.
Apoi răspundeţi la următoarele întrebări (scrieţi comenzile FOX necesare):
1. Distribuţia pe grupe de vârstă a pacienţilor (câţi pacienţi au vârsta între 0 – 15 ani, 16 – 25 ani,
26 – 40 ani, peste 40 ani).
2. Distribuţia pe domicilii a pacienţilor (câţi sunt din mediu rural şi câţi sunt din mediu urban).
3. Care este valoarea minimă, medie şi maximă a glicemiei pentru pacienţii din mediul rural? Dar
din mediul urban? Aceeaşi problemă pentru colesterol.
4. Câţi pacienţi au RH-ul pozitiv? Dar negativ?
5. Afişaţi valorile VSH, hematii şi leucocite pentru pacienţii peste 40 de ani, având grupa de
sânge AB.
6. Listaţi grupa de sânge şi valoarea RH pentru prima înregistrare din baza de date şi pentru
următoarele 4 înregistrări.
7. Ştergeţi pacienţii cu glicemia mai mare decât 13 şi RH negativ.
8. Afişaţi pacienţii în ordine alfabetică a numelor lor.
9. Afişaţi pacienţii în ordine crescătoare a vârstei.
10. Afişaţi pacienţii în ordine descrescătoare a valorilor colesterolului.
11. Introduceţi un nou câmp în baza de date, numit ANEMIE, în care să puneţi valorile:
0 – dacă pacientul nu suferă de anemie, adică valoarea din câmpul HEMATII este
mai mare de 8.000.000
1 – dacă pacientul este suspect de anemie, adică valoarea din câmpul HEMATII este
mai mică de 8.000.000
12. Copiaţi pacienţii care suferă de anemie într-o nouă bază de date, cu numele TEST 1. Câte
înregistrări conţine această bază de date? Care este valoarea medie a numărului de hematii
din această bază de date?
REZOLVARE:
Sugerăm următoarea structură a bazei de date ANALIZE.DBF:
NUME C 30
VARSTA N 2
DOMICILIU C 1 (U – urban, R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1:
1 – urban, 2 – rural
GRSANG C 2 Se codifică prin valorile: 0, A, B, AB
VSH N 5
HEMATII N 8
LEUCOCITE N 7
GLICEMIE N 4
COLEST N 4
RH L 1 Poate fi pozitiv sau negativ: se codifica prin valorile: .T.
pentru pozitiv, .F. pentru negativ. Sau se poate codifica
Numeric – 1: 1 – pozitiv, 0 – negativ.
Structuri de date. Organizarea datelor. Baze de date. FOXPRO
137

Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi:
1. COUNT FOR VARSTA <= 15 TO X1
COUNT FOR VARSTA > 15 AND VARSTA <=25 TO X2
COUNT FOR VARSTA > 25 AND VARSTA <=40 TO X3
COUNT FOR VARSTA > 40 TO X4
? X1, X2, X3, X4
2. COUNT FOR DOMICILIU =’R’ TO X1
COUNT FOR DOMICILIU=’U’ TO X2
? X1, X2
sau, pentru codificare numerică:
COUNT FOR DOMICILIU =1 TO X1
COUNT FOR DOMICILIU=2 TO X2
? X1, X2
3. CALCULATE MIN(GLICEMIE), MAX(GLICEMIE), AVG(GLICEMIE) FOR DOMICILIU=’R’
CALCULATE MIN(GLICEMIE), MAX(GLICEMIE), AVG(GLICEMIE) FOR DOMICILIU=’U’
CALCULATE MIN(COLESTEROL), MAX(COLESTEROL), AVG(COLESTEROL) FOR
DOMICILIU=’R’
CALCULATE MIN(COLESTEROL), MAX(COLESTEROL), AVG(COLESTEROL) FOR
DOMICILIU=’U’
4. COUNT FOR RH=.T. TO X1
? X1
COUNT FOR RH=.F. TO X2
? X2
sau, pentru codificare numerică:
COUNT FOR RH = 1 TO X1
? X1
COUNT FOR RH = 0 TO X2
? X2
5. LIST VSH, HEMATII, LEUCOCITE FOR VARSTA > 40 AND GRSANG=’AB’
6. GO TOP
DISP GRSANG, RH
DISP NEXT 5 GRSANG, RH
7. DELETE FOR GLICEMIE > 13 AND RH=.F.
PACK
sau, pentru codificare numerică:
DELETE FOR GLICEMIE > 13 AND RH = 0
PACK
8. INDEX ON NUME TO ID1
DISP ALL NUME, VARSTA, COLESTEROL
9. INDEX ON VARSTA TO ID2
DISP ALL NUME, VARSTA, COLESTEROL
10. INDEX ON – COLESTEROL TO ID1
DISP ALL NUME, VARSTA, COLESTEROL
11. MODI STRU
şi se inserează (folosind butonul ”Insert”, un nou câmp:
ANEMIE – Numeric, 1)
Se completează câmpul ANEMIE cu valorile corecte, folosind comenzile:
REPLACE ANEMIE WITH 0 FOR HEMATII > 800 000
REPLACE ANEMIE WITH 1 FOR HEMATII < 800 000
12. COPY TO D:\TEST1 FOR ANEMIE=1
USE D:\TEST1
COUNT TO X
? X
CALCULATE AVG(HEMATII)

MS Power Point 138




























































MS Power Point 139




4.2. MS PowerPoint. Crearea de prezentări

Microsoft PowerPoint este un alt produs component al pachetului Microsoft Office, orientat spre
domeniul graficii de prezentare. Permite realizarea de prezentări de tip poster sau reclamă, în care un
rol la fel de important ca şi textul efectiv îl are forma grafică a acestuia. Astfel, deşi conţine în mare
aceleaşi elemente de editare a textului ca şi editoarele clasice (Microsoft Word), conţine în plus şi
elemente specifice, de editare grafică:
- definirea unui fundal pe care se va scrie textul pe foaia de hârtie (culoare, model predefinit sau
imagine);
- aplicarea unor scheme de design unitare pentru întreaga prezentare, disponibile într-un catalog
de stiluri;
- inserarea diferitor obiecte grafice în prezentare, care pot fi apoi formatate;
- folosirea unor elemente de animaţie şi sunet, care să marcheze tranziţia între diferitele
componente ale prezentării.
Suprafaţa de lucru (menu-ul superior, barele de instrumente – Figura 4.31) este similară cu cea a
celorlalte componente Microsoft Office (Microsoft Word); majoritatea comenzilor din Word se regăsesc
şi aici, sub acelaşi nume, în aceleaşi menu-uri şi cu aceleaşi butoane în barele de instrumente
(Toolbars), existând însă în plus comenzile specifice, orientate spre grafică, efecte speciale şi
animaţie.



Prezentările create folosind Microsoft PowerPoint vor fi salvate automat în fişiere cu extensia
specifică .PPT.
Spre deosebire de Microsoft Word, unde fişierul document era alcătuit din una sau mai multe foi de
hârtie pe care se tipăreşte textul, generate automat (în momentul în care o foaie de hârtie este
umplută cu text, se trece la o foaie nouă fără comenzi suplimentare), în PowerPoint fişierele
prezentare sunt alcătuite din unul sau mai multe folii („slides”). Aceste folii, care pot fi folosite în final
pentru:
- listare pe cartoane diferite (în cazul posterelor);
- listare pe folii transparente (prezentări orale cu retroproiector);
- prezentări animate direct pe calculator (on-screen), preluate cu un video-proiector,
se inserează unul câte unul în fişierul prezentare, pe măsură ce le completăm cu text. Pentru a insera
o folie nouă în documentul curent, trebuie dată o comandă explicită. În plus, orice folie este
caracterizată şi de următoarele elemente:
- tipul său (Layout): se referă la natura obiectelor (informaţiilor) de pe acea folie şi la modul de
aşezare al lor pe folie; există câteva tipuri predefinite, precum şi folii vide, care pot fi completate
cu informaţie în orice modalitate doreşte utilizatorul;
- design-ul său: se referă la aspectul grafic general al foliei, care poate fi ales dintr-o listă de stiluri
predefinite sau poate fi creat în întregime de utilizator;
Figura 4.31. Suprafaţa de lucru MS PowerPoint
MS Power Point 140
- schema de culori a sa: se referă la culorile folosite pentru diferite elemente grafice; există scheme
de culori predefinite (încărcate odată cu design-ului ales), dar utilizatorul are control total asupra
acestora, putând schimba culoarea fiecărui obiect de pe folie, fără restricţii.


4.2.1. Lansarea în execuţie a programului MS PowerPoint
Se realizează folosind butonul Start / componenta Programs / Microsoft PowerPoint, sau
pictograma corespunzătoare de pe Desktop:

Suprafaţa de lucru (Figura 4.31) respectă structura standard a unei ferestre Windows şi este
absolut similară cu cea a editorului de texte Microsoft Word, având aceeaşi structură şi aceleaşi
elemente componente, cu aceeaşi semnificaţie:
- Bara de titlu (prima linie a ferestrei): în care este trecut numele programului care rulează (MS
PowerPoint) şi numele prezentării curente, care este deschisă pentru editare – dacă nu a fost
deschis un fişier creat anterior şi conţinutul introdus nu a fost încă salvat, numele generic al
prezentării deschise este „Presentation1” – pentru a se atrage atenţia că datele nu au fost încă
salvate într-un fişier.
- Menu-ul superior: conţine toate comenzile editorului de prezentări, organizate pe liste derulante
de comenzi, cu următoarea structură:
File Comenzi de manipulare a fişierelor în care se stochează conţinutul
prezentărilor editate; comenzi de setare a tipului de pagină în
prezentarea curentă, de listare a conţinutului acesteia.
Edit Comenzi de manipulare a textului sau imaginilor (copiere, mutare în
alte părţi din documentul curent sau din alte documente), comenzi de
căutare şi înlocuire a unui şir de caractere în prezentarea curentă.
View Comenzi de vizualizare în diferite modalităţi a foliilor din prezentarea
curentă; comenzi de modificare a aspectului suprafeţei de lucru
generată de editor (bare de instrumente, etc.).
Insert Comenzi pentru introducerea de folii noi în prezentarea curentă sau de
obiecte noi în folia curentă.
Format Comenzi pentru formatarea diferitelor obiecte din folia curentă, şi
pentru formatarea foliei în ansamblu (modificarea parametrilor săi).
Tools Apelarea unor programe auxiliare de analiză a textului; comenzi de
modificare a aspectului suprafeţei de lucru generată de program.
Slide
Show
Comenzi pentru crearea de prezentări on-screen: definirea elementelor
de tranziţie de la o folie la alta sau a elementelor de animaţie la nivelul
diferitor obiecte din cadrul aceleiaşi folii.
Window Comenzi pentru lucrul simultan cu mai multe prezentări, deschise în
ferestre separate.
Help Apelarea manualului de asistenţă soft al editorului de prezentări.
- Barele de instrumente (Toolbars): permit activarea mai rapidă a unor comenzi prin intermediul
unor butoane; butoanele cu acelaşi aspect ca în editorul de texte Microsoft Word au aceeaşi
semnificaţie ca acolo.
- Suprafaţa de lucru efectivă: de culoare albă, arată de obicei imaginea globală a foliei curente,
care se editează; pe ea sunt marcate obiectele componente ale foliei curent.
- Bara de stare (pe ultima linie a ferestrei): prezintă o serie de informaţii generale legate de starea
prezentării curente: câte folii are, care este folia curentă, care este design-ul curent, etc.


4.2.2. Crearea unei prezentări în MS PowerPoint
Imediat după lansarea în execuţie a programului MS PowerPoint, pe ecran apare o casetă de dialog
în care suntem invitaţi să indicăm tipul de operaţie pe care dorim să o desfăşurăm, din trei opţiuni
posibile (Figura 4.32):
2. AutoContent Wizard: Foloseşte un program asistent („wizard”) de generare automată de soluţii
pentru organizarea prezentării care urmează a fi realizată, în 3 paşi:
a. Presentation Type: se indică tipul de prezentare dorit, în funcţie de conţinutul ei – se va alege
dintr-un catalog de tipuri, grupate pe categoriile: General, Corporate (Planuri de afaceri,
MS Power Point 141
Întâlniri de afaceri, Mape de prezentare, etc.), Proiecte (Proiecte generale, Rapoarte asupra
stadiului proiectului, etc.), Sales / Marketing (Planuri de vânzări şi de marketing), Carnegie
Coach (Prezentarea unui raport tehnic, Introducerea unui vorbitor, Prezentarea unor idei, etc.);
b. Presentation Style: se indică suportul pe care se va realiza prezentarea: prezentare on-
screen, în reţea, pe cartoane alb-negru sau color, pe diapozitive;
c. Presentation Options: se indică titlul prezentării şi anumite date de identificare, care vor fi
tipărite pe fiecare folie, sub formă de subsoluri.



În acest mod se generează automat o prezentare, cu un anumit număr de folii şi un anumit design,
care depind de tipul de prezentare ales. Pe fiecare folie se dau indicaţii legate de informaţiile standard
care ar fi bine să fie tipărite acolo, de asemeni în funcţie de tipul de prezentare aleasă.
3. Design Template: Generează o prezentare cu un design (aspect grafic) prestabilit, care va fi
ales la început din catalogul existent de stiluri. Controlul asupra numărului de folii care urmează a
fi inserate şi asupra conţinutului acestora aparţine utilizatorului, nu se dau nici un fel de indicaţii
legate de completarea acestora.
4. Blank Presentation: Generează o prezentare vidă; utilizatorul o va controla la toate nivelele:
aspect grafic, număr de folii, conţinutul foliilor. Fiecare folie se va crea separat, definindu-se
parametrii acestuia. Se pot contura 3 etape în crearea unei prezentări:
- crearea şi formatarea foliilor;
- editarea conţinutului foliilor;
- stabilirea efectelor de animaţie la nivelul foliilor.


4.2.3. Crearea şi formatarea unei folii


Figura 4.32. Crearea unei noi prezentări –
opţiuni posibile
Figura 4.33. Caseta de
precizare a tipului de
folie
MS Power Point 142
Pentru a se insera o nouă folie în prezentarea curentă, se foloseşte comanda Insert / New Slide din
menu-ul superior, sau butonul corespunzător din bara de instrumente, . După aceea, etapa
absolut obligatorie este precizarea tipului de folie, prin selectarea sa dintr-un catalog de tipuri
predefinite (Figura 4.33). Pasul următor îl constituie alegerea unui design pentru folie (din catalogul
existent, sau definit de utilizator), după care urmează stabilirea şi modificarea, dacă este cazul, a
schemei de culori pentru folia respectiv. Ultimul pas îl constituie tipărirea efectivă a conţinutului foliei:
text, imagini, obiecte, etc.

1. Tipul de folie: se referă la natura informaţiilor pe care le va conţine folia respectivă: imagini, text,
tabele, coloane, etc. De obicei, se precizează la început, imediat după ce noua folie a fost inserată în
prezentare, dar dacă este nevoie se poate modifica şi după aceea, prin folosirea comenzii Format /
Slide Layout din menu-ul superior.
În MS PowerPoint există următoarele tipuri de folii disponibile:

Title Slide

Titlu: conţine două Text Box-uri (casete de text), în care se va scrie
titlul prezentării.
Bulleted List

Listă marcată: conţine o listă cu elementele componente marcate
automat, şi un titlu pentru acea listă.
2 Column
Text

Text pe două coloane: conţine două Text Box-uri, una pentru titlu
şi cealaltă pentru text, structurat pe două coloane.
Table

Tabel: conţine un titlu şi un spaţiu rezervat pentru tabel; pentru
editarea tabelului, se va apăsa de două ori butonul din stânga al
mouse-ului şi în acea zonă rezervată se activează temporar editorul
de texte Word, în care se va introduce conţinutul tabelului.
Text & Chart

Text şi Grafic: conţine un titlu, o casetă de text şi un spaţiu
rezervat pentru editarea unui grafic; graficul este generat automat
folosind utilitarul MS Graph; utilizatorul trebuie doar să introducă
într-o fereastră specială numele variabilelor pe care doreşte să le
reprezinte grafic şi valorile (numerice) ale acestora.
Chart & Text

Grafic şi Text: similar cu varianta Text şi Grafic, numai că graficul
este inserat în partea stângă a foii şi textul în dreapta (pe cealaltă
variantă ordinea fiind inversă).
Organization
Chart

Grafic organizaţional: conţine un titlu şi un grafic asemănător cu
schemele logice, pentru a cărui editare se activează un program
auxiliar, MS Org Chart, care permite atât modificarea aspectului
schemei, cât şi editarea conţinutului acesteia.
Chart

Grafic: conţine doar un grafic, mai mare, şi un titlu pentru acesta.
Text & Clip
Art

Text şi ClipArt: conţine un titlu, o casetă de text şi o imagine din
categoria imaginilor predefinite, existente în catalogul Clip Art.
Clip Art &
Text

ClipArt şi Text: similar cu varianta Text şi ClipArt, diferă numai
ordinea de inserare a celor două elemente (imaginea este în partea
stângă a foii şi textul în partea dreaptă).
MS Power Point 143
Title Only

Numai Titlu: există doar o singură casetă de text, pentru editarea
titlului, în rest folia fiind vidă.
Blank

Vid: suprafaţa foliei este vidă; se vor putea insera obiecte alese
explicit de utilizator.
Text & Object

Text şi Obiect: conţine un titlu, o casetă de text şi un obiect care
poate fi ales dintr-o listă de obiecte disponibile în MS Office şi care
pot fi folosite în prezentarea curentă.
Object & Text

Obiect şi Text: similar cu varianta Text şi Obiect, diferă numai
ordinea de inserare a celor două elemente (obiectul este în partea
stângă a foii şi textul în dreapta).
Large Object

Obiect mare: întregul spaţiu de pe folie este rezervat inserării unui
obiect de mari dimensiuni, selectat din lista de obiecte disponibile în
MS Office.
Object

Obiect: similar cu varianta Obiect mare, numai că există şi o casetă
de text pentru a tipări titlul obiectului.
Text & Media
Clip

Text şi Clip Media: conţine un titlu, o casetă de text şi un clip
media (fişier de film, animaţie sau sunete) care se selectează din
catalogul de clipuri existent, sau a fost definit înainte de utilizator.
Media Clip &
Text

Clip Media şi Text: similar cu varianta Text şi Clip Media, diferă
numai ordinea de inserare a celor două elemente (clipul se pune în
partea stângă a foii, şi textul în partea dreaptă.
Object Over
Text

2 Objects &
Text

Text Over
Object

2 Objects Over
Text

Text & 2
Objects


4 Objects

Obiect peste Text;
Text peste Obiect;
Text şi 2 Obiecte;
2 Obiecte şi Text;
2 Obiecte peste Text;
4 Obiecte:
folii cu un aspect puţin mai complex, conţinând
toate o casetă de titlu şi unul sau mai multe
obiecte din lista obiectelor disponibile în MS
Office. Gradul de complexitate este dat de
modul de dispunere a obiectelor relativ la text
(deasupra sau dedesubt) şi de numărul acestora
(2 sau 4).



2. Design-ul foliei: se referă la aspectul grafic al foliei, care poate fi ales dintr-un catalog de stiluri
predefinite, sau poate fi definit integral de utilizator.
Pentru a se aplica un design predefinit, se foloseşte comanda Format / Apply Design Template...
din menu-ul superior. În caseta de dialog care se activează în urma acestei comenzi (Figura 4.34)
este prezentat catalogul tuturor stilurilor de design existente, fiecare stil selectat la un moment dat fiind
MS Power Point 144
vizualizat în zona „Preview”. Pentru a se aplica design-ul selectat prezentării curente, se va folosi
butonul „Apply”.




Un design selectat modifică aspectul fundalului de pe foliile prezentării curente şi în plus, aspectul
textului (font, mărime, culoare). Dacă este cazul, însă, aceste elemente pot fi în continuare modificate
de utilizator, după preferinţele sale.

3. Schema de culori a foliei: se referă la culorile folosite pentru fiecare obiect inclus pe folia
respectivă. Fiecare stil de design din catalog este realizat pe mai multe scheme de culori, dintre care
prima este încărcată în mod automat. Pentru a schimba schema de culori predefinită, se foloseşte
comanda Format / Slide Color Scheme din menu-ul superior. Caseta de dialog care se activează
(Figura 4.35) are două secţiuni:
- Standard: conţine toate schemele de culori predefinite, cu posibilitatea de a selecta una din ele;
- Custom: pentru o schemă de culori selectată, poate fi modificată fiecare culoare în parte,
folosind butonul „Change Color” şi urmărind rezultatul obţinut în fereastra „Preview”.

După ce schema de culori a fost selectată şi eventual modificată, există două modalităţi de aplicare
a acesteia în prezentarea curentă:
- Apply: se aplică numai la nivelul foliei curente, celelalte folii din prezentare rămânând
nemodificate;
- Apply to All: se aplică la nivelul tuturor foliilor din prezentare.
O altă posibilitate de modificare a design-ului folosit, la un nivel mai brut, este dată de comanda
Format / Background... din menu-ul superior, care permite doar modificarea fundalului foliei curente
sau al tuturor foliilor din prezentare (Figura 4.36), selectând o nouă culoare în locul celei curente.
Pentru definirea unei culori noi există mai multe variante:
Figura 4.34. Caseta de selectare a unui design predefinit
Figura 4.35. Caseta de
selectare a schemei de
culori
MS Power Point 145
- More Colors: cu două opţiuni:
- Standard: afişează paleta de culori standard, cu 128 de nuanţe de culori şi 16 nuanţe de gri;
- Custom: permite definirea unor nuanţe noi, mult mai variate.
- Fill Effects: mai multe efecte de culoare:
- Gradient: permite definirea unor efecte de trecere de la o culoare la negru sau de la o culoare
la alta, sau alegerea acestora dintr-un catalog de efecte predefinite. De asemeni, se poate
stabili şi o anumită direcţie pe care să se facă trecerea între cele două nuanţe;
- Texture: permite alegerea unui tip de textură dintr-un catalog de texturi predefinite;
- Pattern: permite alegerea unui tip de haşură, pentru o culoare aleasă anterior;
- Picture: permite inserarea unei imagini create anterior pe fundal.
(aceste opţiuni nu sunt specifice doar MS PowerPoint, ele se regăsesc în aceeaşi formulă şi în MS
Word, în categoria instrumentelor grafice).


4.2.4. Editarea conţinutului foliilor
Editarea conţinutului foliilor se face la nivelul obiectelor care sunt inserate în acestea, în funcţie de
natura lor. La acest nivel, funcţiile programului sunt identice cu cele ale editorului de texte din acelaşi
pachet, MS Word, existând numai câteva mici diferenţe.

1. Editarea textului din casetele de text: Se face la fel ca în MS Word, existând în schimb nişte
facilităţi suplimentare:
- un efect în plus care se poate aplica literelor (pe lângă cele 3 efecte comune cu MS Word,
Bold, Italic, Underline) – efectul Shadow (de umbrire a literelor), activat prin butonul din
bara de instrumente, sau folosind comanda Format / Font din menu-ul superior.
- posibilitatea de a mări sau micşora rapid dimensiunea literelor, folosind butoanele din bara de
instrumente, pentru mărime şi pentru micşorare.
- înlocuirea automată a unui corp de literă cu un altul, peste tot în prezentarea curentă, folosind
comanda Format / Replace Fonts.
2. Alte elemente comune cu MS Word:
- formatarea listelor numerotate sau marcate: identică; se foloseşte comanda Format / Bullets
and Numbering...;
- alinierea paragrafelor: identică, se foloseşte comanda Format / Alignment....;
- spaţierea liniilor şi a paragrafelor: identică, se foloseşte comanda Format / Line Spacing...;
- funcţia Format / Change Case, de înlocuire în diferite modalităţi a majusculelor cu litere mici şi
invers;
- inserarea diferitor obiecte pe folia curentă, indiferent de tipul acesteia: comenzile din componenta
Insert a menu-ului superior:
Insert / Slide
Number
Introduce numărul foliei în poziţia indicată de cursor.
Insert / Date and
Time...
Introduce data şi ora curente în poziţia indicată de cursor.
Insert / Picture Introduce o imagine pe folia curentă – din cataloagele MS Office
sau creată de utilizator.
Insert / Text Box Introduce o casetă de text pe folia curentă.
Insert / Chart... Introduce un grafic pe folia curentă - generat cu MS Graph.
Insert / Table... Introduce un tabel pe folia curentă.
Insert / Object... Introduce un obiect de un anumit tip pe folia curentă; tipul
obiectului se alege dintr-un catalog predefinit.
Figura 4.36. Caseta de schimbare
a fundalului
MS Power Point 146
- funcţiile de manevrare a textului, din componenta Edit: Cut, Copy, Paste, Clear, Select All,
Undo;

- funcţiile de căutare şi de înlocuire a caracterelor: componenta Edit / Find, Replace;
- funcţiile de lucru cu fişierele în care se salvează prezentările realizate: componenta File;
- utilitarele de corectare gramaticală a textului: componenta Tools / Spelling, Language...,
AutoCorrect...;
- funcţiile de lucru cu ferestre: componenta Windows;
- programul de asistenţă soft: componenta Help.
3. Definirea de subsoluri pentru folii:
Comanda este similară cu cea din MS Word, View / Header and Footer... din menu-ul superior, dar
este folosită în general pentru a defini subsoluri pentru foliile din prezentare (folia curentă sau toate
foliile componente); pentru a defini un subsol trebuie să bifăm ce elemente dorim să inserăm în
structura sa (Figura 4.37):
- data şi ora curente, sau având o valoare fixată (Date and Time);
- numărul curent al foliei (Slide number);
- un text oarecare, explicativ (Footer).
4. Manevrarea şi vizualizarea foliilor din prezentarea curentă:
Există mai multe modalităţi de vizualizare a foliilor din prezentarea curentă, accesibile prin
componenta View din menu-ul superior:
View / Normal Este modalitatea de vizualizare normală, prin care o singură folie este afişată pe
întregul ecran, pentru a se edita conţinutul acesteia.
View / Slide
Sorter
Vizualizare globală: sunt afişate toate foliile din prezentarea curentă,
miniaturizate, în ordinea în care sunt ele incluse în prezentare, fiind posibil să
operăm modificări la nivelul foliilor pe ansamblu: oricare folie poate fi selectată,
pentru a fi mutată în altă parte în prezentare, sau pentru a fi ştearsă, dacă este
cazul; pot fi adăugate folii noi şi se poate lucra la efectele de animaţie şi de
tranziţie de la o folie la alta.
View / Notes
Page
Pentru fiecare folie se pot tipări comentarii suplimentare, care să îmbogăţească
conţinutul acesteia. Aceste comentarii (note) nu vor fi afişate în timpul
prezentării, dar pot fi tipărite simultan cu folia, dacă este nevoie. Pentru a le
vizualiza sau, eventual, a le completa, se foloseşte acest mod de afişare a
foliilor.
View / Slide
Show
Se vizualizează toată prezentarea, folie cu folie, pe ecranul calculatorului,
împreună cu toate efectele de animaţie pe care le-am definit pentru fiecare folie.
View / Master Se vizualizează schema grafică de bază a foliilor din prezentare, cu posibilitatea
de a modifica aspectul acesteia: fonturile, dimensiunea lor, culorile etc.
View / Black
and White
Se vizualizează foliile în versiune alb-negru (utilă dacă se intenţionează o listare
alb-negru a acestora).
View /
Comments
Pe fiecare folie pot fi inserate comentarii referitoare la conţinutul ei, folosind
comanda Insert / Comments; aceste comentarii vor fi tipărite în mici casete de
text, de obicei de culoare galbenă, şi nu sunt afişate în mod normal la vizionarea
prezentării prin comanda View / Slide Show. Pentru a le face vizibile pe
parcursul prezentării, se foloseşte comanda View / Comments.
View / Zoom Stabileşte ordinul de mărime la care va fi afişată folia curentă pe ecran – prin
selectarea sa dintre diferite procentaje, sau prin alegerea opţiunii „Fit”, care să
adapteze ordinul de mărime al foliei la dimensiunea monitorului.

Figura 4.37. View / Header And Footer
MS Power Point 147
La nivelul manipulării foliilor din prezentare, sunt posibile următoarele operaţii:
Edit /
Duplicate
Comanda este activă numai în cazul unei vizualizări de tipul Slide Sorter; efectul
este de creare a unei copii integrale a unei folii selectate la un moment dat.
Edit / Delete
Slide
Comanda este activă atât pentru vizualizare de tipul Normal, ca şi Slide Sorter,
iar efectul este că şterge integral folia selectată, sau folia curentă din prezentare.
Insert /
Duplicate
Slide
Similară cu Edit / Duplicate, cu deosebirea că este activă şi în modul de
vizualizare Normal.
Insert / Slides
from Files...
Permite inserarea în prezentarea curentă de folii din alte prezentări (Figura
4.38), prin următoarea succesiune de paşi:
- în câmpul „File” se va indica numele fişierului prezentare din care dorim să
inserăm alte folii în prezentarea curentă;
- cu butonul „Display”, în partea de jos a ferestrei se vizualizează miniaturizat
toate foliile din acea prezentare, pentru a putea alege ceea ce urmează să
preluăm;
- se selectează o folie, şi apăsând butonul „Insert”, ea se va insera în
prezentarea curentă, în poziţia curentă;
- pentru a insera toate foliile din prezentare, se foloseşte butonul „Insert All”.

5. Salvarea prezentărilor în fişiere; lucrul cu fişiere în MS PowerPoint:
Operaţiile de salvare a unei prezentări în fişierul corespunzător şi de manipulare ulterioară a
acestuia sunt identice cu operaţiile similare din MS Word. Astfel, salvarea prezentării curente într-un
fişier se face prin comanda File / Save, din menu-ul superior, sau folosind butonul din bara de
instrumente – exact la fel ca în MS Word. Diferă numai extensia (formatul de fişier) asociată automat
prezentărilor, care este în acest caz .PPT. La prima salvare, pe ecran apare o fereastră identică cu
cea din MS Word (Figura 4.16), în care trebuie să indicăm, pe lângă numele fişierului în care dorim să
salvăm prezentarea, şi localizarea acestuia pe hard-disc (unitatea de disc şi directorul). La salvările
următoare, aceste date nu mai trebuiesc precizate, realizându-se automat reactualizarea conţinutului
fişierului care a fost definit iniţial. Celelalte comenzi de bază pentru manipularea fişierelor sunt de
asemeni identice cu echivalentele lor din MS Word, după cum se poate observa din tabelul următor:
Comanda: Butonul
echivalent:
Efect:
File / New

Creează o prezentare nouă, vidă, care urmează a fi completată
ulterior.
File / Open

Se deschide o prezentare existentă pentru a se continua lucrul la
ea.
File / Close Se închide prezentarea curentă, salvându-se conţinutul ei.
File / Save
as...
Se creează o copie a prezentării curente într-un alt fişier (cu alt
nume, eventual în alt director).
File / Send To Se trimite prezentarea curentă spre alte utilitare accesibile în
sistemul de calcul: e-mail, fax, etc.
File /
Properties
Se afişează proprietăţile prezentării curente – o caracterizare
generală a acesteia, similară cu cea corespunzătoare
documentelor (Figura 4.18).
File / Exit Se închide editorul de prezentări.
Figura 4.38. Insert /Slides from Files...
MS Power Point 148
6. Principii de realizare a prezentărilor:
Pentru a realiza prezentări de nivel profesional, trebuie avute în vedere câteva principii de
compunere a lor, care să mărească impactul acestor prezentări şi acurateţea de transmitere a
mesajului lor:
- Într-o prezentare, fiecare folie trebuie să reprezinte o idee sau un mesaj complet; trebuie evitată
pe cât posibil divizarea unui subiect mai lung pe mai multe folii.
- Pe lângă text, trebuie adăugate elemente care să îl sprijine şi să îl facă mai evident; deosebit de
sugestive sunt următoarele instrumente:
- Imaginile: atrag întotdeauna atenţia ascultătorilor, dar folosite în cantitate prea mare
dăunează, deoarece rezultatul va avea o notă de amatorism sau chiar va părea copilăresc;
trebuiesc folosite în mod judicios, numai acolo unde sunt necesare;
- Graficele: sunt cea mai clară şi mai directă metodă de a transmite rezultatele numerice;
captează întotdeauna atenţia;
- Tabelele: sunt cea mai optimă metodă de folosire a spaţiului de pe folie, generând impresia de
ordine şi fiind uşor de citit.
- Când trebuie introdus un paragraf mai lung, metoda cea mai bună este de împărţire a acestuia pe
idei sau componente, care vor fi inserate ca elemente ale unei liste marcate; astfel informaţia va fi
citită şi înţeleasă mai uşor.
- Schema de culori folosită trebuie aleasă foarte bine, astfel încât să nu obosească prin stridenţă
sau să distragă atenţia de la conţinut; schemele predefinite nu ridică astfel de probleme, fiind
armonioase – personalizarea lor trebuie însă făcută cu mare atenţie.
- Pentru a se păstra interesul ascultătorilor, nu numai efectele de tranziţie de la o folie la alta sunt
utile ci şi, în primul rând, principiul potrivit căruia informaţiile trebuiesc afişate pe rând; de aceea,
este foarte utilă introducerea animaţiei la nivelul obiectelor din interiorul fiecărei folii.
- Nu trebuie să se abuzeze de culori şi de corpurile de literă, pentru a se asigura consistenţa
prezentării. În general, folosirea unui alt corp de literă pe fiecare folie distruge continuitatea
ideilor.


4.2.5. Stabilirea efectelor de animaţie la nivelul foliilor
Efectele de animaţie devin vizibile în momentul vizualizării întregii prezentări pe ecran, folosind
comanda View / Slide Show, sau, echivalent, Slide Show / View Show din menu-ul superior. La
crearea unei prezentări dinamice, trebuiesc definite următoarele elemente:

1. Modul de tranziţie de la o folie la alta:
Implicit, tranziţia se face apăsând butonul din stânga al mouse-ului, dar modalitatea de tranziţie
poate fi modificată folosind comanda Slide Show / Slide Transition (Figura 4.39).

Pentru a defini tipul de tranziţie, avem la dispoziţie următorii parametri:
- Effect: se poate alege un anumit efect grafic de tranziţie dintr-o listă de stiluri predefinite, şi viteza
de derulare a sa, bifând una dintre cele 3 opţiuni, „Slow”, „Medium” şi „Fast”.
- Advance: se stabileşte evenimentul care va declanşa tranziţia:
- La apăsarea butonului din stânga al mouse-ului, sau
- Automat, după un anumit număr de secunde (care se va preciza) de la efectul de animaţie
anterior.
Figura 4.39. Slide Show /
Slide Transition
MS Power Point 149
- Sound: pentru a defini un anumit tip de sunet (dintr-o listă predefinită), care va însoţi tranziţia.
- Apply to All: pentru a aplica acelaşi tip de tranziţie la toate foliile din prezentarea curentă;
- Apply: pentru a aplica acest tip de tranziţie numai la folia curentă; pentru celelalte folii se vor
alege efecte de tranziţie diferite.

2. Efectele de animaţie de pe fiecare folie, la nivelul obiectelor existente acolo:
Pentru a defini efecte de animaţie pe o folie, se foloseşte comanda Slide Show / Custom
Animation din menu-ul superior. Această comandă permite controlul global al tuturor obiectelor de pe
folie, pentru care pot fi definite efecte de animaţie. Comanda duce la apariţia pe ecran a unei casete
de dialog (Figura 4.40), cu care se lucrează în modul următor:


- în câmpul „Check to animate slide objects:” sunt indicate toate obiectele existente pe folie,
dintre care se va selecta cu mouse-ul unul câte unul, pentru a defini un efect de animaţie la
nivelul său;
- în momentul în care am selectat un obiect, acesta va fi mutat în câmpul „Order & Timing” şi
urmează definirea efectului de animaţie pentru obiectul respectiv, completând datele din
secţiunea „Effects” (Figura 4.41):
- tipul de animaţie (ales din lista de tipuri predefinite);
- pentru text, modul de afişare a sa (3 opţiuni: „All at once” – tot textul odată, „By word” – cuvânt
cu cuvânt, „By letter” – literă cu literă;
- pentru text, modul de grupare al acestuia – de obicei, după primul paragraf.
- Pentru a se vizualiza efectele respective, se foloseşte butonul „Preview”.
- pentru a se vizualiza aspectul foliei cu efectele definite, se foloseşte de asemeni butonul
„Preview”.
- pentru fiecare obiect pentru care s-a definit animaţia completând datele din secţiunea „Effects”,
trebuie stabilit apoi modul de activare a animaţiei, completând secţiunea „Start animation” – se
alege dintre cele 2 opţiuni: la apăsarea butonului din stânga al mouse-ului, sau automat, după un
anumit număr de secunde (se va tipări) de la ultimul eveniment de acelaşi tip.

- dacă este cazul folosind săgeţile cu eticheta „Move” putem modifica ordinea de animaţie a
obiectelor de pe folie.
Figura 4.40.
Slide Show / Custom Animation
Figura 4.41.
Slide Show /Custom Animation – Secţiunea
Effects
MS Power Point 150
- dacă folia curentă conţine un grafic, pentru a defini efecte de animaţie la nivelul acestuia se
foloseşte secţiunea specială „Chart Effects” (Figura 4.42): se va stabili modul de afişare a
graficului – grupând valorile pe linii sau pe coloane şi efectul utilizat.

O modalitate mai simplă de a defini efectele de animaţie pentru obiectele de pe o folie este prin
selectarea fiecărui obiect în parte, după care se va folosi comanda Slide Show / Preset Animation.
Aceasta activează o listă de stiluri de animaţie predefinite, dintre care putem selecta unul, fără a mai
trebui să stabilim fiecare parametru care caracterizează efectul respectiv.
Pentru a vedea cum se desfăşoară efectul de animaţie ales (indiferent de metoda de definire a
acestuia) se foloseşte comanda Slide Show / Animation Preview din menu-ul superior, care are
drept efect apariţia pe ecran a unei mici ferestre, cu o imagine miniaturizată a foliei; este suficient să
se apese cu butonul din stânga al mouse-ului pe suprafaţa acelei ferestre, pentru a se vizualiza
animaţia definită pentru folia respectivă.

3. Alte instrumente utile:
Uneori este posibil să dorim să excludem din prezentare anumite folii, fără însă a le şterge definitiv
(în ideea că ar putea fi utile cu alte ocazii). Această problemă se soluţionează foarte uşor folosind
comanda Slide Show / Hide Slide, care are drept efect ascunderea foliei curente, astfel încât aceasta
să nu mai fie inclusă în prezentare. Pentru a se dezactiva această opţiune atunci când este nevoie, se
procedează foarte simplu, fiind necesar doar să mai dăm odată aceeaşi comandă, pe folia care a fost
ascunsă; astfel, comanda anterioară de ascundere se anulează.
Un alt element foarte important pe care ni-l pune la dispoziţie MS PowerPoint este posibilitatea de a
cronometra prezentarea, pentru a vedea dacă se încadrează în timpul alocat. Cronometrarea se face
la nivelul fiecărei folii, folosind comanda Slide Show / Rehearse Timings; în acest mod se determină
cât timp durează afişarea fiecărei folii, cu posibilitatea de a face modificări, pentru a obţine timpul dorit.
După ce prezentarea a fost cronometrată, timpul corespunzător fiecărei folii este afişat la baza ei, în
opţiunea de vizualizare View / Slide Sorter (în modul de vizualizare normal, aceste valori nu sunt
afişate).
De asemeni, este posibil ca pe baza foliilor pe care le-am făcut, să construim mai multe variante de
prezentare, pe care le putem folosi în situaţii diferite. Acest lucru se realizează folosind comanda
Slide Show / Custom Shows... din menu-ul superior, care duce la apariţia unei casete de dialog
(Figura 4.43) cu 4 butoane:
- New : pentru a defini o nouă variantă de prezentare; într-o altă casetă de dialog (Figura 4.44) vor
fi indicate toate foliile din prezentarea curentă, cu posibilitatea de a le selecta pe cele cu care
urmează să lucrăm.
Sunt posibile următoarele operaţii la acest nivel:
- Add: pentru a include folia selectată în prezentarea pe care o definim;
- Remove: pentru a elimina folia selectată din prezentare.
- Folosind săgeţile, se poate modifica ordinea de afişare a foliilor incluse în prezentare.
- Edit: permite modificarea unei variante de prezentare (la nivelul structurii sale – includerea sau
eliminarea unor folii);
- Remove: realizează eliminarea unei variante de prezentare, care nu mai este necesară la un
moment dat;
- Copy: face o copie a variantei de prezentare selectate.
Figura 4.42.
Slide Show / Custom Animation – Secţiunea
Chart Effects
MS Power Point 151













Figura 4.43. Slide Show /
Custom Shows...
Figura 4.44.
Slide Show / Custom Shows... -
New

BIBLIOGRAFIE
1. Gabriela Georgescu, Cristina Dascalu, A.I.Georgescu: Informatica medicala si biostatistica,
Editura Venus, Iasi, 2007
2. I. Roşu, Al. Ştefănescu, D. Zaharie: Baze de Date şi Sistemul de Gestiune a Bazelor de Date.
Buc. 1986.
3. D. Schwartz: Méthods Statistique À L’usage Des Médicins des Biologistes, Flammarian Medicine
– Sciences, Paris, 1969.
*** Geigy Scientific Tables: Introduction To Statistics, Statistical Tables, Mathematical Formulae,
CIBA-GEIGY, Switzerland, 1982.
*** SPSS Base 11.0. User’s Guide
4. R.L. Blum: Studying Hypotheses on A Time-Oriented Clinical Database, An Overview Of The RX
Project, Proc. Sixth Symp. Comp. Appl. Med. Care, pp. 712-715, 1982.
5. B.I. Blum (ed.): Information System for Patient Care, Springer-Verlag, 1984.
6. Lucian V. Boiculese, Cristina G. Dascalu: Informatica Medicala, Casa de Editura Venus, 2001,
300 pagini
7. Bryant J.R.: Towards a HIS Reference Structure IN: Hospital Information System: Scope-Design
Arhitecture, ed. Bakker A.R., Ehlers C.T., Bryant J.R., Hammond W.E., Amsterdam, North
Holland, pp. 125-132, 1992.
8. E.F. Codd: A Relational Model Of Data Form Relations From Functional Dependencies,
ACMTODS no. 1, 4, 1976.
9. E.F. Codd: The Relational Model for Databese Management. Version 2. Reading, Massachusetts:
Addison Wesley, 1990.
10. C.J. Date: An Introduction To Database System, Addison-Wesley, Inc., 1975.
11. C.J. Date: An Introduction to Database Systems. Syxth edition. Reading, Massachusetts: Addison
Wesley, 1995.
12. P. Degoulet, M. Fieschi: Informatică Medicală. Ediţia a III-a. Editura Medicală MASSON, Bucure[ti,
1999.
13. V. Dumitrache & col.: Băncile de date. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
14. P. Frutiger, J.M.Fessler: La gestion hospitalière médicalisé. Paris ESF éditeur, 1991.
15. Gabriela Georgescu: Utilizarea în Analiza Parametrilor Biologici a Metodelor Statistice de Studiu a
Populaţiilor, Ph.D. Thesis, Bucureşti, 1998.
16. Gabriela Georgescu, A.I. Georgescu: The Application of Weibull Model in the Study of Biological
Systems Fiability, Proceedings of MEDINFO 2001, Londra, 6 – 9 Septembrie 2001.
17. A.D. Jacobas: Medical Biostatistics, Ed. Bucur-Mond, Buc., 1997.
18. C. Ionescu & col.: Baze de Date Nationale, ASE, Buc., 1985.
19. P. Lenoir, M.J.Roger, C.Frangerel, and G.Chales: Réalisation développement et maintenance de
la banque de donées ADM. Med Informatics, 6:51-6, 1981.
20. G.R.Loftus, F.E. Loftus: Essence of Statistics, Alfred A. Knopf, New York, 1988.
21. I. Martin: Computer Data Base Organisation, Englewood Cliffs, Prentice-Hall, 1975.
22. B. Martin: An Introduction to Medical Statistics. Edit. Oxford Medical Publications. Oxford-New
York., 1996.
23. G.I. Mihalaş, D. Lungeanu: Curs de Informatică Medicală şi Biostatistică, Ed. Eurobit, 1998.
24. M.N. Mocanu: Curs de Informatică Medicală, Braşov, 1996.












Biostatistica. curs & lucrari practice

3

Elemente de Biostatistică
8.1. No iuni de bază

8

Statistica este ştiin a care se ocupă cu descrierea şi analizarea numerică a fenomenelor de masă. Ea studiază latura cantitativă a fenomenelor, legile statistice manifestându-se sub formă de tendin e. Biostatistica interesează aplicarea statisticii fenomenelor biologice, incluzând biologia umană, medicina şi sănătatea publică. Statistica este o ramură a matematicii aplicate dezvoltată din teoria probabilită ilor şi este fundamentată pe toate ştiin ele experimentale: fizica, biologia, sociologia, chimia, etc. Prelucrarea datelor statistice cu ajutorul unor formule matematice este necesară pentru a ne ajuta să în elegem fenomenele mai pu in evidente. Observa iile sunt transformate în înregistrări numerice. Statistica este instrumentul matematic ideal pentru analiza lor. Detalii interesând inferen a statistică 1. Studiul – reprezintă o organizare ştiin ifică a sarcinilor cu definirea unei mul imi de obiective. 2. Rezumatul – este un studiu al cărui scop este să evalueze condi iile care există în natură şi modificările oricât de neînsemnate (mici). 3. Experimentul – este un studiu care modifică condi iile existente într-o manieră definită pentru a evalua efectele unuia sau mai multor “tratamente”. 4. Unitatea – este cel mai mic obiect sau individ care poate fi investigat, sursa informa iei de bază. 5. Popula ia – este un foarte mare grup de unită i cu privire la care sunt făcute inferen e ştiin ifice. 6. Parametrul – este o caracteristică a popula iei. 7. Descrierea – este o descriere detaliată a prelucrărilor prin care vom ob ine informa ia. 8. Analiza – este activitatea privind colectarea şi extragerea informa iilor numerice din unită ile selectate pentru studiu. 9. Eşantionul – reprezintă un subset de unită i din popula ie. 10. Statistica – este o caracteristică a şirului, utilizată pentru realizarea inferen elor. 11. Variabila – este o caracteristică observabilă pe unită i. O popula ie de unită i este un grup de entită i având aceleaşi caracteristici cuantificabile. O unitate poate fi: popor, maşini, animale, bacterii, familii sau orice alte entită i. O popula ie de observa ii este un grup care constă în valori numerice ale unei caracteristici cuantificabile determinate pentru fiecare membru al popula iei de unită i. Un eşantion de unită i este o submul ime finită de unită i din popula ia de unită i. Un eşantion de observa ii este o submul ime finită din popula ia de observa ii. Ex: Analiza parametrilor de tipul vârstă, sex, înăl ime, greutate pentru un grup de pacien i.

8.2. Variabile aleatoare. Distribu ii
O variabilă aleatoare este o cantitate care ia valori diferite sau mul imi de valori cu probabilită i variabile. Un tabel, grafic sau expresie matematică dând probabilită i cu care o variabilă aleatoare ia diferite valori sau mul imi de valori se numeşte distribu ia variabilei aleatoare. O distribu ie indică pentru o popula ie de observa ii frecven ele relative cu care diferite valori sau mul imi de valori aleatoare apar. Când vorbim despre medie, varian ă, devia ie standard, mod sau orice altă statistică descriptivă a distribu iei, ne referim la întreaga popula ie de observa ii.

Se înscrie pentru fiecare valoare observată x.1: Distribu ia numărului de băie i în 1877 familii cu câte 7 copii . Rezultatele sunt prezentate în func ie de numărul x de băie i. matematician şi statistician englez. Observarea statistică a diverselor boli sau fenomene s-a făcut din antichitate. Pearson. 8. Descrierea unei serii statistice O serie statistică este constituită dintr-un ansamblu (mul ime) de valori numerice – rezultat al unei observa ii. care se poate prezenta printr-un tabel. greutatea.06 6 2 285 0.07 7 7 23 0.01 1 Total 1877 1 100 Tabelul 8. primele statistici adevărate s-au făcut în sec. Ordonarea datelor.3.2. a condus revista de biostatistică “Biometrika”. cuprins între 0 şi 7.Biostatistica. prima opera ie este ordonarea lor.17 17 6 132 0. Pentru fiecare valoare a datelor numerice numărul se re ine numărul de apari ii. care să ne ofere o descriere cât mai fidelă a fenomenului studiat.3. Mul imea valorilor efective ale frecven elor constituie distribu ia frecven elor. Etapa de ordonare crescătoare sau descrescătoare poartă numele de “punerea în ordine a datelor”. Distribu ie de frecven ă Considerând un grup de valori numerice experimentale ale tipului pe care îl cităm. Mediana – reprezintă valoarea de la mijlocul eşantionului. prezentarea sub o formă facilă şi accesibilă. procentul urinar sau sanguin al metabolismului într-un grup de bolnavi. Se observă fiecare dintre aceste valori.3. care se va numi frecven a (efectivul) valorii. O serie statistică poate fi: numărul de băie i într-un grup de familii. care indică efectivul F = numărul de apari ii întâlnite.27 27 5 320 0. Ex 1: Se studiază numărul de băie i în 1877 familii de 7 copii. curs & lucrari practice Media popula iei Varian a popula iei Devia ia standard a popula iei Media eşantionului Varian a eşantionului Devia ia standard a eşantionului Mărimea eşantionului 4 µ 2 σ σ x S S n 2 Modulul – reprezintă valoarea a cărei frecven ă este cea mai mare. XVII. Prima etapă a activită ii în analiza statistică a datelor constă în ordonarea rezultatelor ob inute. Un alt nume important este cel al lui Francisc Gatton. de către John Grownt. Acesta reprezintă frecven a. matematician german.15 15 3 470 0. rezultatele sunt ob inute într-o ordine oarecare. 8. Termenul de “biostatistică” a fost introdus în 1772.01 1 1 112 0. construind tabele de natalitate şi mortalitate.25 25 4 513 0. pe care o putem reprezenta într-un tabel sau pe un grafic. numărul F de apari ii. care a făcut primele recensăminte de bolnavi în timpul unor epidemii de ciumă din Londra. de către Achenwald. Pentru un grup de valori numerice experimentale.1. în 1900 a introdus 2 testul χ . expert în probleme de ereditate. Statistică descriptivă 8. Număr de băie i Număr de familii F Frecven a Procentajul X f=F/n 100*f 0 22 0. Mul imea valorilor efective ale frecven elor respective constituie distribu ia frecven ei. înăl imea. adică numărul de familii având acest număr de copii.

de altfel.2: Distribu ia greută ii a 100 adul i de sex feminin Intervalul de clasă Are importan ă precizarea domeniului claselor alese.5 – 59. cum este cazul greută ii şi al înăl imii. tabel 8.12 12 50-54 31 0. Ex 2: Se studiază distribu ia greută ii într-un grup de 100 adul i normali de sex feminin. numită “punct median” al clasei.5 .5 – 54. al procentului de substan ă umorală etc. Distribu ia de frecven ă este foarte dispersată. măsurile limită ale fiecărei clase. Se împarte domeniul de varia ie în intervale de 5 kg (40 – 44.5 72 2 100 Tabelul 8.5 – 69.5 .5 – 49. 52 etc. 50 – 54. De aceea este necesară reducerea numărului de valori posibile.Biostatistica. adică atunci când variabila poate lua toate valorile posibile într-un interval dat. inând cont de precizia măsurătorii.03 3 70-74 2 0.5 62 16 65-69 64.5 – 64. …).16 16 65-69 3 0.5 59 Puncte mediane: 42 47 52 57 Figura 8.5 49 50 54.31 31 55-59 31 0. Clase Efectiv Frecven a Procentaj x F f=F/n 100*f 40-44 5 0. 44.5 42 5 45-49 44.3): Limite reale Măsuri limită 39.1. Gruparea datelor în clase Când valorile studiate variază continuu. 47.. diferitele valori observate pot fi foarte numeroase.5 47 12 50-54 49.02 2 Total N=100 1 100 Tabelul 8. care constituie clase în interiorul cărora se grupează to i subiec ii a căror greutate este cuprinsă între limitele intervalului. şi care este dată de semisuma limitelor unei clase.1: Alegerea intervalelor de clasă • Indicând.5 57 31 60-64 59.31 31 60-64 16 0.3. • Indicând valoarea care se găseşte exact în centrul clasei. limita superioară a unei clase şi limita inferioară a clasei următoare coincid. ca de exemplu 42.5 pentru clasele (39. ca de exemplu valoarea 44. mul imea acestor subiec i constituie efectivul clasei.5).05 5 45-49 12 0. Greutatea variază între 41 – 74 kg..5 67 3 70-74 69. adică cea mai mică şi cea mai mare măsură înaintea apartenen ei la clasă. Se împarte domeniul de varia ii posibile într-un număr de intervale sau clase în interiorul cărora se grupează toate valorile care cad în intervalul corespunzător.. care trebuie să fie în principiu acelaşi pentru toate clasele.5 52 31 55-59 54. curs & lucrari practice 5 8. 49.3.3: Distribu ia greută ii a 100 adul i de sex feminin .5 – 44.5 44 45 49. 45 – 49.5 54 55 59. numit “interval de clasă”. intervalele de clasă trebuie de asemeni să fie alăturate şi fără suprapuneri.5) şi (44. adică cea mai mică şi cea mai mare dintre valorile teoretice ale variabilei în această clasă. Măsuri Limitele Puncte Efective limită reale mediane 40-44 39.5 40 44.5 – 74. ca în exemplul precedent. • Indicând ceea ce se numeşte “limitele reale” ale fiecărei clase. Intervalele de clasă se pot preciza în trei moduri (Figura 8.

numit efectivul total. Observa ie: Experien a arată că în practică numărul intervalelor de clasă este bine să fie cuprins între 10 şi 20. ∑ Fi = n i =1 p Suma frecven elor relative va fi egală cu 1.1.00% 25. care con ine seria studiată.5.2 0.2: Histograma numărului de băie i în familii cu 7 copii .15 0. Dacă dorim să comparăm serii statistice comportând un număr diferit de cazuri. sau 100 cazuri ale distribu iei. 8.3.00% 17. adică numărul de apari ii ale acestei valori (sau al acestei clase) în ansamblul distribuit.2). procentajul) acestei valori (clase). adică diagrama frecven elor.00% 513 470 15.05 0 Figura 8. care poate fi de asemeni exprimată sub formă de procente (coloana 4 din tabelele 8. curs & lucrari practice 6 Grupând datele în clase. sau frecven a propriu-zisă a valorilor considerate.3.00% 320 7. Modul de reprezentare cel mai des utilizat este histograma: fiecare valoare (clasă) este figurată printr-un dreptunghi a cărui bază corespunde valorii (sau intervalului de clasă) reprezentat pe axa absciselor şi a cărui înăl ime este propor ională cu efectivul (numărul. adică 100 procente. este interesant să raportăm această frecven ă absolută la numărul n de cazuri.1 0. Diagrama frecven elor Este interesant să înlocuim tabloul cifrelor unei distribu ii de frecven e cu o reprezentare grafică. permi ând a face să apară cu uşurin ă alura generală a caracteristicilor esen iale. fr = F n Se poate atunci completa tabloul distribu iei de frecven e printr-o coloană suplimentară indicând dintr-o privire valoarea frecven ei relative. Frecven e relative Efectivul F al unei valori (sau al unei clase) reprezintă frecven a sa absolută. se remarcă asimilarea tuturor valorilor unei clase la o valoare unică.25 0.00% 112 22 27. fiind reprezentată pe ordonată.00% 1. Se defineşte la fel frecven a relativă.00% 23 0. care dă distribu iei de frecven ă o imagine mai “grăitoare”. Numărul total n de cazuri se defineşte ca fiind suma efectivelor fiecărei valori. se face reducerea la cazul unei variabile discontinue). 8. ceea ce reprezintă mul imea. aceea a punctului median (în acest mod.4.Biostatistica.00% 132 1. Frecventa procentuala 600 Frecventa absoluta 500 400 300 200 100 0 0 1 2 3 4 5 6 7 Numar de baieti 285 6.3 0. ∑ fi = 1 i =1 p 8.

8.6.2. care joacă un rol fundamental în statistică. 8.3 0.00% 2 16. când eşantionul studiat apar ine unei popula ii normal distribuite.05 0 Clase de greutate Figura 8. . numită distribu ie normală (gaussiană). curs & lucrari practice 7 Se ob ine astfel o mul ime de dreptunghiuri cu aceeaşi lă ime şi a căror înăl ime şi suprafa ă sunt respectiv propor ionale cu efectivele fiecărei valori (sau clase) (Figura 8. Ea se întâlneşte efectiv. foarte adesea în biologie.3. notând pe ordonate nu frecven ele absolute.35 Frecventa procentuala 0. cu condi ia de a alege pentru scara frecven elor relative unită i mai mari.00% 31.00% 16 31. 35 30 Frecventa absoluta 25 20 15 10 5 0 40-44 45-49 50-54 55-59 60-64 65-69 70-74 5.1 0. Acest mod de lucru nu modifică aspectul histogramei. Principalele tipuri de diagramă de frecven e Diagramele de frecven e folosite pentru observa iile din biologie şi medicină pot acoperi pe cât posibil aspecte foarte variate.00% 31 31 0. scala din dreapta).3: Histograma claselor de greutate Se poate construi identic diagrama frecven elor. În acest caz suprafa a histogramei va fi egală cu suma frecven elor relative. se pot reduce adesea la tipuri bine-definite. Diagrama simetrica 30 27 23 22 Frecvente absolute 25 20 15 10 5 0 0 0 2 1 2 3 4 7 14 10 13 11 7 3 2 12 5 6 7 8 9 10 11 Figura 8.4).00% 12 3.15 0. 1.2 0. Diagrame simetrice: frecven ele diferitelor clase se grupează simetric descrescător de o parte şi de alta a unei frecven e centrale maximale (Figura 8.3. evocând cu certitudine distribu iile teoretice ale calculului probabilită ilor. n 8.3). F . Totodată.25 0.00% 5 12. Axa ordonatelor este atunci gradată în procente în raport cu numărul total de cazuri (figurile 8.00% 3 2. f = deci va fi egală cu 1. ci pe cele relative.4: Distribu ia a 8879 proteine marcate cu iod Acest tip de distribu ie apare ca o distribu ie teoretică a calculului probabilită ilor.Biostatistica.2.

Diagrame hiperbolice: sunt un caz particular al distribu iei asimetrice.6).Biostatistica. comparativ cu cealaltă parte (Figura 8. Diagrame asimetrice: corespund cazului unei frecven e maximale în jurul căreia se grupează şi frecven ele diferitelor clase.7: Detaliu la Figura 8.7).5). distribu ia asimetrică este mascată prin adoptarea unui interval de clasă mai mare (Figura 8. Diagrama asimetrica 40 35 30 25 20 15 10 5 0 Frecventa absoluta 34 22 26 11 4 6 5 3 26 1 27 19 20 21 22 23 24 25 Valorile diametrului Figura 8. curs & lucrari practice 8 2.6: Distribu ia deceselor prin scarlatină (Anglia 1933) Uneori.6. Diagrama hiperbolica mascata 500 400 300 200 100 0 11 13 15 17 19 21 23 Varsta 25 1 3 5 7 9 Figura 8. Frecven ele descresc mai rapid fa ă de cea maximă într-o parte a diagramei. Diagrama hiperbolica 350 330302 286 300 250 200 150 100 50 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 65 70 75 80 Vârsta 40 39 42 23 22 24 23 21 20 35 36 34 37 32 195 Frecventa absoluta 600 Frecventa absoluta Figura 8.5: Distribu ia diametrelor a 100 cochilii de cepaea memoralis 3. cu schimbarea intervalelor de clasă . unde frecven a maximală se situează la una dintre extremită ile distribu iei (Figura 8.

Distribu ia bimodală: prezintă două frecven e maximale corespunzătoare diferitelor valori ale variabilei (Figura 8. 25 20 Frecventa 15 10 5 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Figura 8. curs & lucrari practice 9 4. Acest aspect sugerează existen a. a două popula ii distincte. care indică cum variază frecven a de-a lungul mul imii valorilor seriei (Figura 8.7.4).8.9: Poligon de frecven e 8. se vede că fiecare dintre col urile amputate sunt compensate cu triunghiuri adiacente. numită poligon de frecven e al seriei corespunzătoare. Observa ie: Poligonul de frecven ă are aceeaşi semnifica ie cu marginea superioară a histogramei.3. Se ob ine o linie frântă. Diagrama bimodala Frecventa absoluta 30 25 20 15 10 5 0 10 20 30 40 50 60 70 80 Varsta Figura 8. într-un eşantion studiat.8: Vârsta de apari ie a gimcomastiei la 98 subiec i 8.8). .3. Poligoane de frecven ă Se unesc mijloacele marginilor superioare ale fiecărui dreptunghi al histogramei reprezentative a unei serii de frecven e. astfel încât suprafa a înglobată în poligonul de frecven ă rămâne aceeaşi (fiind echivalentă cu suprafa a histogramei). prin urmare. În acest mod se ob ine o distribu ie de frecven e numite cumulate (tabelul 8. ci suma acestei frecven e cu a tuturor valorilor inferioare.Biostatistica. Frecven e cumulate Plecând de la valoarea cea mai mică (prima din ordinea tabelului ) se adună succesiv frecven ele fiecărei valori (sau clase). După construirea poligonului de frecven e. pentru fiecare valoare se consideră nu numai frecven a sa proprie.9).

Diagrama cumulata 160 140 120 100 80 60 40 20 0 0 0 2 1 9 2 33 19 56 83 105 118 129 136 139 141 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Figura 8. curs & lucrari practice Număr de Număr de Număr cumulat Număr cumulat băie i x familii F de băie i xc de familii Fc. Date cantitative: sunt caracterizate de valori numerice. Adesea există o ordine naturală în organizarea varia iilor unui sistem (organizare în clase). Date calitative: sunt date care pot fi clasificate după categorii. Diagrama cumulată a datelor 8. Exemplu: • Consum de igarete: Nefumători / Fumează sub 5 igări pe zi / Fumează 5 – 10 igări pe zi / Fumează 10 – 20 igări pe zi / Fumează peste 20 igări pe zi • Clase sociale: jos / mijloc / sus 2. 1. Pot fi. ea se va numi variabilă binară (ex. Exemple: • Bărba i / Femei • Fumători / Nefumători • Grupa sanguină A /B /AB /0 • Căsători i / Necăsători i / Divor a i Uneori utilizăm numere pentru a reprezenta diferite categorii. .10. Alteori.10). Clasificarea datelor Datele folosite în calculele statistice sunt de două tipuri: calitative (categoriale) şi cantitative (numerice). şi nu după număr (valori).10: Exemplu de diagramă cumulată Figura 8. când variabila poate lua doar două valori. Aceste tipuri de date se numesc ordinale. Aceste tipuri de date calitative se numesc nominale.Biostatistica. Diabetic / Nediabetic). la rândul lor: • continue: pot lua orice valoare într-un interval dat. 0 21 0 21 1 111 0–1 132 2 287 0–2 419 3 480 0–3 899 4 529 0–4 1428 5 304 0–5 1732 6 126 0–6 1858 7 19 0–7 1877 Total: 1877 Tabelul 8.4.4: Frecven e cumulate pentru numărul de băie i în familii cu 7 copii 10 Reprezentarea grafică a acestui tip de frecven e duce la ob inerea unei diagrame numită diagrama cumulată a datelor (Figura 8.

x2 . media aritmetică se va calcula cu formula: i =1 ∑x x= i =1 n i n .11). 24 . • Date de tip discret: numărul de copii într-o familie.12). • Pie chart. 73. Măsurile valorilor centrale Parametrii urmări i în analiza unei serii statistice sunt: a) Media aritmetică: Se aplică datelor care au valori numerice. Reprezentarea datelor Datele calitative se reprezintă folosindu-se următoarele metode: • Tabele de frecven ă. Datele numerice se reprezintă folosindu-se următoarele metode: • Histograma (din exemplele anterioare).11: Exemplu de grafic linie Diagrama datelor (se figurează norul de puncte – Figura 8. 6 6 n În cazul general: avem observa iile x1 . . + x n = ∑ xi .Biostatistica.12: Exemplu de diagramă a datelor 8. înăl imea într-un lot de copii. curs & lucrari practice 11 • discrete: pot lua numai anumite valori numerice.. Aceasta va fi: x= 39 + 42 + 73 + 24 + 55 300 = = 50 . 8. 30 25 20 15 10 5 0 • Figura 8. 42. … . • Bar chart (un tip de reprezentare grafică asemănătoare histogramei). se ob ine făcând raportul dintre suma tuturor valorilor şi numărul acestora.1. numărul de internări într-un spital. • Graficul linie (Figura 8. xn . 55.. în acest caz. Exemplu: Vom calcula media aritmetică a următoarei serii de valori: 39. 67. suma absolută a acestora va fi x1 + x 2 + . 7 6 5 4 3 2 1 0 0 1 2 3 4 5 6 7 Figura 8. Exemplu: • Date de tip continuu: greutatea într-un grup de pacien i.4.5.

B. A. … . C. AB. x2 . AB. A. Când calculăm varian a unei serii statistice. Valoarea AB are 4 apari ii. A. xn va fi: . Exemplu: Să considerăm că avem două comunită i A şi B. se defineşte o mărime specială. suma pătratelor devia iilor de la medie se împarte la (n – 1). B. Aceasta va fi modulul seriei de valori. Valoarea O are 10 apari ii. C. 53 + 61 = 57 . 2 8. Exemplul 2: Avem seria de valori: 61 . Varian a (dispersia) şi devia ia standard: Varian a este media pătratelor devia iilor (abaterilor) de la medie. A. curs & lucrari practice 12 b) Mediana: Când observa iile sunt aşezate în ordine (descendentă sau ascendentă). Numitorul (n – 1) este numit numărul gradelor de libertate ale varian ei. 82. D. O. C. B. definit ca diferen a între cea mai mică şi cea mai mare valoare a seriei. O. numită devia ie standard.5: Locuitorii din 2 comunită i A şi B Pentru a se putea caracteriza gradul de împrăştiere al valorilor unei serii de valori. Măsuri ale împrăştierii sau variabilită ii Măsurile valorii centrale nu ne dau nici o indica ie privind împrăştierea sau variabilitatea într-un set de observa ii. însă distribu iile valorilor (împrăştierea acestora) este diferită (conform tabelului 8. 53 . 49 . C. Aranjăm elementele în ordine ascendentă: 35 . 49 . Mediana se calculează făcând media aritmetică a celor două valori din mijlocul şirului: mediana = c) Modulul: Este valoarea care are frecven a cea mai mare din setul de observa ii. Formula de calcul a varian ei pentru o serie de valori x1 . Comunitatea A 400 6000 8000 10000 12000 14000 16000 Comunitatea B 8000 8000 9000 10000 11000 12000 12000 X A = 10000 X B = 10000 Tabelul 8. O. Le vom aranja în ordine ascendentă: A. 61 . 82. B. Valoarea B are 5 apari ii. 53 . D. Valoarea A are 5 apari ii. O. A. media locuitorilor celor 2 comunită i este aceeaşi. Exemplu: Avem mul imea de valori: A. C. O altă măsură utilă de caracterizare a împrăştierii este rangul. D. O. B. E. Exemplul 1: Avem seria de valori: C. B.6.5). A. 61 . 74 . AB. mediana va fi valoarea care împarte grupul de valori în două păr i egale. D. B. B. deoarece aceasta dă o mai bună estimare a varian ei popula iei totale. O. O. F. 74 .Biostatistica. AB. Mediana va fi elementul încercuit. F. E. A. O. O. B. O.

e.2 125.2 4.6.2 38. curs & lucrari practice 13 ∑ (x (S ) σ = 2 2 n i − x) 2 i =1 Exemplu: Valorile varia iei într-un set de rezultate sunt prezentate în tabelul 8.2 38.96 10 = 7.Biostatistica.04 6. e.6: Varian a într-un set de rezultate n −1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 X = Numărul de grade de libertate: 11-1=10.s. = 7.64 Tabelul 8.04 2.2 38.44 10. 633.2 27.36 .8 23.04 4.s.84 2. 10 ∑ ( xi − x) σ = Eroarea standard (e. 510 3.) este dată de formula: i =1 n 2 n −1 = .44 6.8 7.44 74. Modulul: 48. 596 = 54. = Pentru exemplul nostru (tabelul 8.84 5.8 116.316 .64 4.6): σ n σ2 n . Vârsta (rezultate) 68 65 59 59 57 52 49 48 48 48 47 Total 596 Devia ia absolută Pătratul de la medie devia iei 13.2 .8 190.44 6.s.2 633.64 = 63.96 = 2 . Mediana: 52.44 11.8 23. 11 σ2 = Defini ie: Rădăcina pătrată a varian ei se numeşte devia ie standard.

dacă plecăm de la o urnă binară cu aceeaşi structură. 8/27. 12/27.combina ia A+A. se ob in pentru aceşti termeni valorile 1/27. există 3+1=4 combina ii posibile de 3 bile albe şi negre.13. În aceste condi ii. adică aceeaşi propor ie de bile albe şi negre. deci probabilită ile sunt reprezentate respectiv de termenii succesivi ai dezvoltării: ( p + q ) = p + 3 p q + 3 pq + q . aşa cum reiese şi din tabelul 8. ceea ce este acelaşi lucru. la a doua extragere. Există un total de 3 × 3 = 9 combina ii posibile de câte două bile: o combina ie A+A 2 combina ii A+N 2 combina ii N+A 4 combina ii N+N Prima extragere A doua extragere Probabilită ile acestor combina ii diferite sunt: 2 . 2. 1. cu probabilitatea p⋅q + p⋅q = 2p⋅q 2 . Dacă nu se ine cont de ordinea în care se prezintă bilele (ceea ce poate fi realizat efectuând o tragere de 2 bile odată dintr-un sac cu aceeaşi compozi ie. există probabilitatea p=1/3 de a extrage o bilă albă. q . comportând respectiv 0. cu probabilitatea q Aceste diverse combina ii de bile care comportă respectiv nota iile 0. poate fi asociată cu fiecare dintre cele 3 bile susceptibile de a fi extrase a doua oară. Ceea ce ne interesează este probabilitatea combina iilor care pot rezulta din a doua tragere. Principalele tipuri de distribu ii statistice 8. curs & lucrari practice 14 8.combina ia N+N. se arată că dacă se realizează n trageri succesive (sau. n bile negre. 1 şi 2 bile negre. 2. Distribu ia binomială Experien a dublei extrageri Avem un sac care con ine o bilă albă şi două negre şi vedem ce se întâmplă probabilistic atunci când procedăm la două extrageri succesive. …. distribu ia binomială Judecând în aceeaşi manieră şi plecând de la datele precedente.1/9 (adică p ) pentru combina iile A+A. care sunt reprezentate în Figura 8. Probabilitatea acestor combina ii diferite este dată respectiv de termenii succesivi din dezvoltarea (p+q)n .2/9 (adică p⋅q) pentru combina iile N+A.7. În general. cu probabilitatea p . Pentru p=1/3 şi q=2/3. dar con inând un număr mare de bile. la fel ca şi la prima. 2 . Extrageri multiple. şi 3 bile negre. 2p⋅q.combina ia A+N (sau N+A).4/9 (adică q ) pentru combina iile N+N.7. 1. 3 3 2 2 3 . adică termenii succesivi din dezvoltarea binecunoscută: ( p + q ) 2 = p 2 + 2 pq + q 2 . .1. adică a 3 bile deodată. adică având aceeaşi propor ie de bile albe şi negre. şi probabilitatea q=2/3 de a extrage o bilă neagră. se va găsi că în cazul tragerilor triple. au deci 2 2 probabilită ile egale respectiv cu p . p şi q fiind probabilită ile elementare de a extrage o bilă albă şi respectiv de a extrage o bilă neagră. fiecare din cele 3 bile susceptibile de a fi extrase la prima extragere. 3.7. 6/27. Presupunem că bila trasă prima dată este repusă în urnă în aşa fel încât componen a acesteia să nu se schimbe în timpul celei de-a doua extrageri.2/9 (adică p⋅q) pentru combina iile A+N. con inând respectiv 0. . În timpul acestei experien e.Biostatistica. dar con inând un număr mare de bile) vedem că avem 3 posibilită i: 2 . şi extragem de fiecare dată un eşantion de n bile) se ob in (n+1) combina ii de bile albe şi negre.

A 3-a Comb. plecând de la o urnă binară şi un eşantion comportând r bile negre din cele n bile ale eşantionului. Expresia termenului de rang r Dezvoltarea (p+q)n comportă n+1 termeni calcula i de la 0 la n. Putem spune că Pr reprezintă probabilitatea de a avea r succese din n experien e succesive.2 0.1 0 Figura 8.Biostatistica.13. se ob ine o distribu ie unde probabilită ile diferitelor valori ale variabilelor aleatoare sunt date de termenii succesivi din dezvoltarea binomului (p+q)n. dat acestei distribu ii particulare a probabilită ilor. finale p3 2 Nr. expresia generală a termenului de rang r din r!⋅(n − r )! Pr = n! ⋅ p ( n−r ) ⋅ q r . r!⋅(n − r )! descompunerea (p+q) . iar termenul de rang n (cel mai din n dreapta) va fi q . prin urmare. C n = n r C n p (pn− r ) q r .7: Probabilită ile triplei extrageri 0. de unde numele “binomială”. termenul de rang r. coresp. ca fiind extragerea unei bile negre. Termenul de rang r (r variind de la 0 la n) este dat de expresia de calcul al combinărilor.4 0. notată cu Pr. curs & lucrari practice Comb. bile negre 0 p2 ⋅ p p2 ⋅ q 2pqp=2p q 2pqq=2pq2 1  2 3p ⋅ q   q2 ⋅ p q2 ⋅ q  2 3 p ⋅ q  q3 2 3 Tabelul 8. r poate lua toate valorile discrete (întregi) de la 0 la n.3 0. are o probabilitate dată de valoarea termenului de rang n r în dezvoltarea (p+q) . inând cont de formula r n! . n Termenul de rang 0 (cel mai din stânga) va fi întotdeauna p . adică acela care corespunde unui eşantion de r bile negre. de la stânga la dreapta. Se defineşte evenimentul favorabil (succes). va fi: Semnifica ia distribu iei binomiale Rezultă din considera iile precedente că într-o distribu ie binomială. celei de dublei extragere a 3-a extrageri extrageri AA A(p) AAA (p2) N(q) AAN AN(NA) (pq) NN (q2) A(p) N(q) A(p) N(q) ANA (NAA) ANN (NAN) NNA NNN 15 Probabilit. Probabilită ile triplei extrageri 0 1 2 3 Numarul de bile negre Luând ca variabilă aleatoare numărul r de bile negre con inute în eşantionul de n bile. extragerea unei bile albe este un eşec – non-realizare a evenimentului favorabil. Probabilit. adică de Pr. Pr indică deci probabilitatea de a exista o tragere. Termenii respectivi ai .5 Probabilitatea P 0.

Distribu ie binomială asimetrică deplasată dreapta (p < q) r . termenii situa i la egală distan ă de extremită ile binomului sunt egali între ei.16. n To i termenii dezvoltării sunt atunci de forma p . făcând abstrac ie de coeficientul corespunzător combinărilor.15).3 0.2 1 0.4 0.15. 0.17). … succese din n experien e repetate (Figura 8.14).6 0. Coeficientul termenului de rang (n – r) va fi ob inut înlocuind r cu (n – r) în expresia C n . Distribu ie binomială simetrică r Distribu ia binomială asimetrică Dacă p≠q. 2.2 0 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 Figura 8. curs & lucrari practice 16 distribu iei binomiale. C. iar ei diferă unul de altul numai prin valoarea coeficientului corespunzător combinărilor. distribu ia binomială ob inută se numeşte “simetrică” (Figura 8. 1. Într-adevăr. iar aspectul ei va fi diferit după cum p < q sau q < p (distribu ia fiind deplasată oblic stânga sau dreapta. .8 0.7 0.14.2 1 0.16. r.5 0.6 0.4 0. 3. 1. 1.2 0 Figura 8. …. Rezultă aşadar că. 8.8 P 0. dacă p=q.8 n−r r n r P 0. n Figura 8. dacă un termen are rangul r.Biostatistica. . “simetricul” său va avea rangul (n – r).6 0. devine: p ⋅p = p . . . distribu ia binomială este numită “asimetrică”. vor reprezenta deci în ordine probabilită ile de a avea 0. deci termenii sunt identici.2 0.4 0. Distribu ie binomială Numar de succese Distribu ia binomială simetrică Să presupunem că p=q. Din expresia coeficientului C rezultă de asemeni că 2 termeni situa i la egală distan ă de extremită i sunt identici. . r . Expresia generală a termenului de rang r. Figurile 8.1 0 0 1 2 3 4 5 .

Extragen din mai multe extrageri un eşantion de 10 bile.2 0. Există deci totdeauna un termen al cărui probabilitate este cea mai mare. indiferent de forma simetrică sau asimetrică a distribu iei. Distribu ie binomială asimetrică deplasată stânga (q < p) r 0.Biostatistica.6 0. 1.2 0 Figura 8. Ştim că există 10 + 1 = 11 combina ii posibile ale acestor bile bile albe şi negre. care corespunde unui eşantion având aceeaşi compozi ie ca urna binară din care s-a făcut extragerea.3 P 0. pentru valori suficient de mari ale lui n. distribu ia poate fi considerată practic simetrică. diferi ii termeni ai acesteia vor creşte până la o valoare maximă. Fie o urnă con inând. curs & lucrari practice 17 În această situa ie. p ≠ q.18. dintre care 30 albe şi 70 negre. … 10 bile negre. Se arată efectiv că este de asemeni bine să ştim în particular că n este suficient de mare şi că p şi q nu trebuie să fie prea apropiate de 0 sau de 1.8 P 0. q = 0. pentru a descreşte apoi. r sau r = q ⋅ n . Intuitiv. numărul r de bile negre în eşantionul de n bile va fi: q= În aceste condi ii precizate (n mare. p şi q nu prea apropiate de 0 sau 1). În aceste condi ii devine facil să calculăm rangul termenului corespunzător probabilită ii maxime: va fi rangul r corespunzător numărului de bile negre con inut în combina ia respectivă. Aceasta revine la a determina componen a cea mai probabilă a eşantionului de n bile extrase plecând de la o urnă binară de componen ă dată. 100 bile.5 n = 10 n = 20 n = 50 n = 100 0. 1. ştim că avem şanse mai mari de a extrage un eşantion con inând 3 bile albe şi 7 bile negre. Distribu ia binomială asimetrică (p = 0. iar asimetria distribu iei tinde să se estompeze dacă n creşte.1 Figura 8. Este interesant de cercetat rangul termenului care corespunde probabilită ii maxime.1) pentru diferite valori ale lui n 0 x Rangul termenului cel mai probabil Diagramele arată că. Dacă q este propor ia de bile negre. chiar dacă p ≠ q (Figura 8.17. Nu are importan ă ce combina ie din cele 11 posibile a ieşit. n .4 0. de exemplu.18). comportând respectiv 0. 2.4 0.9. deci având aceeaşi propor ie (păstrând compozi ia) cu urna însăşi.2 1 0. rangul termenului cel mai probabil este dat de expresia: r = n ⋅ q .

23 4 0. 6 • 15p =15/64=0.Biostatistica. 0. probabilitatea de a extrage o bilă albă este egală cu 1/2. 6 • 6p =6/64=0. 4. Prin urmare. r = n ⋅ q . 01 6 Figura 8. 5. 2.19): • p6=1/64=0. probabilitatea de a se naşte un băiat este pu in superioară celei de a se naşte o fată. reprezintă în acelaşi timp şi media distribu iei binomiale.094=9. 2 fete. 0. 1. Se poate considera întradevăr că există pentru fiecare naştere o probabilitate constantă egală cu 1/2 de a avea o fiică. de exemplu. 1 fată.4% pentru situa ia 4 băie i.19. 3 fete. această medie corespunde termenului de rang cel mai probabil. 0 fete. egală cu cea de a avea un băiat. 31 2 0. devia ia standard a distribu iei binomiale va deveni: σ = n⋅ p⋅q Exemplu de distribu ie binomială Reparti ia sexelor la naştere oferă un exemplu clasic de distribu ie binomială. 6 • 20p =20/64=0. Varian a unei distribu ii binomiale este deci dată de formula: σ 2 = n⋅ p⋅q. abaterea tip Dacă media este n ⋅ q . 01 6 0.35 0. Diagrama corespunzătoare distribu iei binomiale pentru diferite valori ale lui n 6 .6% pentru situa ia 6 băie i. fi: Varian a va σ2 = 1 2 ⋅ ∑ ( xi − n ⋅ q ) . 23 4 0.20).4% pentru situa ia 2 băie i. corespunzătoare unui număr de 0. Determinarea sexului poate fi simulată printr-un experiment de extragere dintr-o urnă binară con inând un număr egal de bile albe şi negre. 6 fete. fiind identică cu probabilitatea de a extrage o bilă neagră.6% pentru situa ia 0 băie i. 4 fete. 5 fete. În realitate. unde p=1/2 şi q=1/2. 6 • 15p =15/64=0.4% pentru situa ia 1 băiat. Prin urmare. abaterea de la medie pentru o valoare oarecare xi va fi (xi − nq).016=1.4% pentru situa ia 5 băie i.1 0. a căror probabilitate constând din succese este q. 6 probabilită ile vor fi date de termenii corespunzători dezvoltării (p+q) . prin urmare urna binară reprezentativă ar trebui să con ină 105 bile corespunzătoare numărului de băie i (negre) şi 100 bile corespunzătoare numărului de fete (albe).234=23.2 0. 6 nou-născu i băie i. curs & lucrari practice 18 Media distribu iei binomiale Se arată că termenul cel mai probabil.25 0. atâta timp cât condi iile precizate sunt realizate. Prin urmare. • 6p6=6/64=0.05 0 0 1 2 3 4 5 Numarul de baieti Media distribu iei este m = n⋅q = 6 ⋅ 1/2 = 3 şi corespunde eventualită ii de a se naşte 3 băie i şi 3 fete (eventualitatea cea mai probabilă – Figura 8.15 0.3 0. Aceasta vrea să spună că într-o serie de n experien e.2% pentru situa ia 3 băie i.234=23. 6 • p =1/64=0. care va fi prin urmare m = n⋅q şi. n i =1 n Se arată că această expresie este egală cu n ⋅ q ⋅ p . 09 4 0. probabilită ile vor fi (Figura 8. 09 4 P 0. Varian a.016=1. 3. avem 6+1=7 combina ii posibile. numărul de succese la care trebuie să ne aşteptăm este n ⋅ q . Pentru 6 naşteri.312=31.094=9.

21). Distribu ia procentuală 0/n 1/n 2/n 3/n . şi în particular a distribu iei “normale”. dar în care avem procentaje 0/n. curs & lucrari practice 700 19 Numar de familii 600 500 400 300 200 100 0 0 1 2 3 4 5 6 Figura 8.. m n⋅q =q = n n p Figura 8. n/n . r/n care iau valori între 0 şi 100 (Figura 8. … . Una dintre utilită ile esen iale ale distribu iei binomiale este aceea că ea stă la baza unor alte distribu ii teoretice. Distribu ia procentuală Dacă se consideră în locul numărului r. 1/n.21. în particular pentru compara ia procentuală a două evenimente care se exclud mutual. Exemplu de distribu ie binomială pentru diferite valori ale lui n Numar de baieti Vom vedea în cele ce urmează cum poate fi exploatată distribu ia binomială pentru unele probleme statistice. Media mq a acestei distribu ii procentuale se ob ine din media distribu iei binomiale corespunzătoare prin divizare la n: mq = Media distribu iei procentuale este deci mq = q.Biostatistica. q r/n . propor ia r/n (numită “procentuală”) de bile negre con inute în eşantion. distribu ia acestor valori pentru diferite combina ii posibile ale eşantionului este de asemeni o distribu ie binomială.20. Semnifica ia acestui fapt este aceea că propor ia cea mai probabilă este în mod precis.... cea care corespunde urnei binare.

sunt de forma pn. iar varian a este precedentă poate fi scrisă sub forma: σ 2 = n ⋅ p ⋅ q . care este curba de densitate de probabilitate corespunzătoare (Figura 8. într-o distribu ie binomială media este m=n⋅q. ceea ce îi conferă un aspect “în clopot” foarte caracteristic. Pr. Curba se va înîl a astfel rapid şi de o manieră simetrică de o parte şi de alta a mediei pe axa absciselor. n → ∞ şi p. care dă valoarea termenului de rang r în distribu ia binomială. putem aproxima n!≅ n n ⋅ e − n ⋅ 2 ⋅ π ⋅ n ) că expresia Pr = n! ⋅ p n− r ⋅ q r . a cărui înăl ime este dată de probabilitatea acestui termen. distribu ia valorilor fiind de la 0 la +∞. Să studien ceea ce se întâmplă când n → +∞.Biostatistica. curs & lucrari practice 20 8. termenii extremi. Valoarea lui y se ob ine înlocuind r cu x în expresia lui Pr. În aceste condi ii. Ecua ia curbei Gauss În condi iile de mai sus. se reduce la o ordonată liniară y a cărei abscisă x este chiar r (Figura 8. situa i la egală distan ă de axa de simetrie a distribu iei.2.22. Pr Figura 8.să poată servi modelele matematice pentru reprezentarea unui mare număr de distribu ii experimentale. adică numărul dreptunghiurilor diagramei devine infinit. împrejurul mediei sale (termenul cu probabilitatea cea mai mare). numărul termenilor distribu iei. Baza fiecărui dreptunghi se micşorează prin urmare foarte mult. q sunt egale (nefiind apropiate de 0 sau 1).22). prin urmare este în mod for at simetrică. Curba astfel ob inută este perfect definită pe plan matematic – curba Gauss-Laplace. Această distribu ie corespunde unei distribu ii binomiale simetrice. ca o distribu ie binomială de origine. . tinde către r!⋅(n − r )! Pr = 1 2 ⋅π ⋅ n ⋅ p ⋅ q − expresia: ( r − n⋅q )2 2⋅n⋅ p⋅q ⋅e (1) Cum. pe măsură ce n creşte. iar la limită. în plus. Distribu ia normală Defini ie: Distribu ia normală este o distribu ie binomială simetrică în care p = q =1/2. pentru a rezolva un mare număr de probleme de interpretare statistică. marginea superioară a diagramei se transformă într-o linie continuă curbă. unde p este o frac ie a unită ii – deci devine rapid foarte mic. reprezentată la limită. Pe de altă parte. Curba GaussLaplace şi distribu ia normală 0 r +∞ Importan a legii normale: .să poată fi exploatată. prin urmare se ob ine: .7.23). expresia Pr = 1 − (r −m ) 2 σ ⋅ 2 ⋅π ⋅e 2⋅σ 2 (2) La limită. dreptunghiul de rang r. care permite caracterizarea unei forme de distribu ie teoretică de importan ă fundamentală: distribu ia normală (gaussiană). se arată. folosind formula lui Stirling (pentru n suficient de mare.

la una dintre extremită ile distribu iei (Figura 8.Biostatistica. y y Figura 8. 1.24.25. care are pentru medie valoarea 0 (Figura 8.23.4 0.4 0.2 1 0.8 0. care este de fapt abscisa mediei m. ca pentru distribu ia binomială. unde X = abaterea de la medie. şi anume abaterile de la medie ale acestora. 1.2 0 r(x) Pr(y) Pr y Figura 8.24). Dreptunghiul de rang r în curba GaussLaplace x Curba Centrată Expresia (3) corespunde unei curbe în care originea coordonatelor este plasată. X=x−m Ecua ia curbei devine atunci: y= 1 σ ⋅ 2 ⋅π ⋅e − x2 2 ⋅σ 2 (4). Curba Gauss.2 1 0.6 0. cu originea plasată la una dintre extremită i x Există însă interesul de a exprima ecua ia curbei în raport cu axa de simetrie a acesteia.25). Ob inem astfel ecua ia curbei Gauss raportată la axa sa de simetrie. curs & lucrari practice 21 y= 1 − ( x − m )2 σ ⋅ 2 ⋅π ⋅e 2⋅σ 2 (3) ecua ie cunoscută sub numele de “ecua ia curbei Gauss”. Curba centrată x=x-m 0 x x .2 0 m x y y Figura 8.8 0. Aceasta revine la a lua noi valori pentru abscisele punctelor de pe curbă. numită “ecua ia curbei centrate”.6 0.

şi a ob ine un aspect unic al curbei reprezentative.26. ceea ce permite să comparăm între ele curbe diferite. a unei curbe în clopot clasice 1.26). Într-adevăr. raportul t= X este un număr independent de unitatea de măsură. − x2 / 2 . pentru x = 1 şi x = −1. curs & lucrari practice 22 Abaterea redusă Există interesul de a opera transformări şi asupra abaterii σ . 1 2 ⋅π aproximează de fapt ecua ia y=e − x2 2 . Curba redusă va prezenta prin urmare de asemeni două puncte de inflexiune simetrice.Biostatistica. se ia σ ca unitate de măsură a abaterilor.8 Y 0. Curba redusă Pentru a da o portabilitate mai generală a ecua iei curbei Gauss. y= unde 1 σ ⋅ 2 ⋅π ⋅e − t2 2 (5) t= X σ = x−m σ . Expresia lui y devine atunci σ = x−m σ = abatere redusă. Se observă că factorul (pe care am studiat-o).2 1 0. a cărei formă “în clopot” este deja cunoscută. care corespund lui X = σ. e .2 0 X y=f(x) Figura 8.27).6 0.4 0. se deduce că aceasta prezintă două puncte de inflexiune simetrice. Se ob ine atunci: y= 1 2 ⋅π ⋅e − t2 2 (6) rela ie cunoscută sub numele de “ecua ia redusă a curbei” (Figura 8. ceea ce revine la a face σ = 1 în ecua ia (5). abaterea de la medie X şi abaterea tip σ fiind exprimate în aceeaşi ecua ie dimensională. pentru t = 1 şi t = −1. respectiv X = −σ pe curba centrată (dar neredusă) şi lui x = m ± σ pe curba necentrată (Figura 8. Din ecua ia curbei. Curba redusă −∞ +∞ Morfologia curbei Gauss Datele anterioare ne vor permite să precizăm morfologia curbei Gauss.

în cazul distribu iei normale variabila aleatoare este continuă şi poate lua toate valorile între 0 şi +∞ (Figura 8. această mărime este suficientă pentru a caracteriza curba Gauss.24).29). Această valoare este invers propor ională cu σ. Este clar că forma curbei va fi determinată de valorile lui σ: cu cât σ este mai mic. şi apoi iarăşi mai încet de la acest punct în jos.8 0. cu atât curba este mai strâmtă şi mai înaltă. până la punctul de inflexiune. fiecare dreptunghi al diagramei distribu iei binomiale se reduce la o ordonată liniară y a curbei Gauss. X = 0 0 în ecua ia (4) sau t = 0 în ecua ia (5).Biostatistica. probabilitatea y care îi corespunde (Figura 8. Se vede că media. este valoarea a cărei probabilitate este cea mai mare.6 0. care poate fi pozitivă sau negativă. Curba Gauss are deci semnifica ia unei func ii de densitate de probabilitate.2 0.4 0. care dă pozi ia axei de simetrie a curbei. a cărei abatere este nulă. Mai . apoi mai rapid. se înlocuieşte variabila x cu abaterea de la medie X = x – m. curba Gauss nu depinde decât de doi parametri: media şi σ. cu atât punctele de inflexiune sunt mai apropiate de axa ordonatelor. deci. Morfologia curbei Gauss func ie de diferite valori ale lui σ -1 -0. Când se trece la curba centrată. şi 0 şi +∞ pe de altă parte (Figura 8.2 0.28). la început mai încet. şi prin urmare ob inem: y= 1 σ ⋅ 2 ⋅π . Noua variabilă aleatoare X acoperă deci tot domeniul de valori între −∞ şi 0 pe de o parte.5 σ=1 Figura 8. Termenul în e devine e = 1. cu atât curba este mai joasă şi mai întinsă (Figura 8. Punctele de inflexiune pe cele trei curbe -1 −σ m−σ 0 0 m +1 +σ m+σ Y t X x În toate cazurile curba descreşte de o parte şi de alta a maximului.6 1 Se poate vedea importan a covârşitoare a lui σ. şi invers. şi ea indică pentru fiecare valoare a variabilei aleatoare x.2 1 0.6 -0. ordonata în origine (unde avem valoarea medie) se ob ine făcând x = m în ecua ia (3). până devine asimptotică la axa absciselor. În timp ce în distribu ia binomială variabila aleatoare nu poate lua decât un anumit număr de valori discrete (şi întregi). Acesta este unul dintre motivele care justifică interesul acordat studiului acestor doi parametri în statistică. Prin urmare. iar curba va fi mai strânsă în jurul valorii medii.25 σ=0. Semnifica ia probabilistică a curbei Gauss Când se tinde la infinit. σ=0.27. care măsoară densitatea de probabilitate a valorii x corespunzătoare. asociată cu media. Curba indică atunci probabilitatea de a întâlni o anumită abatere de la medie a unei valori date. De altfel. şi cu cât σ este mai mare. care dă morfologia curbei Gauss. curs & lucrari practice 1. cu cât σ este mai mic.2 0 23 y=f(x) Figura 8.28.23).

31). utilă în exploatarea statistică a curbei Gauss. multiplicată prin factorul 1 2 ⋅π (Figura 8. 1. Din forma în clopot a curbei rezultă că probabilitatea de a observa o valoare dată este cu atât mai mică. curs & lucrari practice 24 mult.Biostatistica. adică probabilitatea tuturor valorilor inferioare lui x1. este una din no iunile de bază.27). iar diagrama probabilită ilor cumulate care îi corespunde tinde către func ia de reparti ie corespunzătoare. Y Y=F(x) Y1 x1 −∞ +∞ −∞ x1 x Figura 8. care este. Probabilitatea se diminuează foarte clar atunci când abaterea depăşeşte 1⋅σ.5 1 0.30). probabilitatea cumulată a tuturor valorilor cuprinse între −∞ şi o valoare particulară x1 .31. care arată caracterul reprezentativ al mediei în distribu ia normală. care corespund suprafe ei cuprinse sub curba Gauss. Astfel. toate valorile nu sunt egal probabile. adică integrala curbei Gauss. cu cât ea se abate mai mult de la medie. Domeniul de valori pentru x şi X m 0 x −∞ X=x-m +∞ Probabilită ile cumulate ale distribu iei normale Când n → ∞. dacă este advărat că valoarea poate fi observată.29. Probabilitatea cumulată a valorilor între −∞ şi x1 . distribu ia binomială tinde către curba Gauss. Diagrama cumulată a distribu iei normale Probabilitatea cumulată a distribu iei gaussiene va fi deci ob inută din integrala corespunzătoare curbei Gauss. corespunzătoare curbei integrale (Figura 8. x Figura 8.5 0 P y Figura 8.30. de o parte şi de alta a acesteia. cuprinsă între −∞ şi x1 : x1 ∫ 1 2π ⋅ e −x 2 /2 dx −∞ Aceasta măsoară ordonata Y1 = F(x1). după cum indică aria marcată a curbei de la punctele sale de inflexiune (Figura 8. curba integrală în S studiată anterior. din extremitatea stângă şi până la ordonata corespunzătoare lui x1 va fi dată de integrala curbei Gauss. Această no iune foarte importantă.

cuprinsă între limitele x1 şi x2 şi calculată cu formula: x2 ∫ 1 2π ⋅e − x2 2 dx . Plecând de la caracterizarea numerică a curbei Gauss. Aceste tabele indică pentru fiecare valoare t1 a lui t: . fiind integrala curbei Gauss. curs & lucrari practice 25 Aceeaşi probabilitate cumulată a tuturor valorilor lui x cuprinse între două valori particulare x1 şi x2. cuprinsă între −∞ şi +∞. y Y=F(x) y=f(x) Y1 Y Y2 x x1 x2 −∞ x2 x1 x Figura 8. nu este necesar să calculăm de fiecare dată aceste integrale. şi calculându-se cu formula: +∞ ∫ 1 2 ⋅π ⋅e − − x2 2 dx −∞ (Figura 8.Biostatistica. x1 care măsoară diferen a Y2-Y1 între ordonatele corespunzătoare curbei integrale (Figura 8.33.33). care are ca abscisă t= x−m 1. y=f(x) y YT x −∞ x +∞ −∞ Figura 8. cuprinsă între ordonatele corespunzătoare celor 2 valori x1 şi x2 va fi dată de integrala curbei Gauss. Valoarea ordonatei y1 a curbei reduse care îi corespunde (Figura 8. care ne permit să rezolvăm cu uşurin ă aceste probleme.34). Tabelele sunt completate pentru curba redusă. care este prin defini ie egală cu 1. σ şi ca ordonată y = σ ⋅ Y .32). Probabilitatea cumulată a valorilor între x1 şi x2 Când se calculează probabilitatea cumulată a tuturor valorilor distribu iei.32. Probabilitatea cumulată a valorilor între −∞ şi +∞ Tabelele curbei normale În practică. s-au stabilit tabelele curbei normale (în anexă). care corespunde suprafe ei de sub curba Gauss. aceasta va corespunde întregii suprafe e de sub curba lui Gauss.

sub curba redusă (Figura 8.1915 2Φ(t1) = 0. care măsoară probabilitatea cumulată a tuturor valorilor cuprinse între –t1 şi +t1. Y 2Φ(t1) Figura 8. Ordonata y1 şi suprafa a Φ(t1) pe curba redusă Y1 −∞ 0 t1 t1 +∞ 2.34). Suprafa a 2Φ (t1 ) cuprinsă sub curba redusă.6170 1 − Π(t1) = 0.t1 t Π(t1) Π(t1) 1−Π(t 1−Π( 1 ) π (t1 ) şi [1 − π (t1 )] Figura 8.3085 . În aceste condi ii. care măsoară probabilitatea cumulată a valorilor inferioare şi 4.6915 1 −2Φ(t1) = 0. curs & lucrari practice Y 26 Φ(t1) Figura 8. Suprafe ele pe curba redusă t1 t Exemplu: Pentru t1 = 1/2 se găseşte în tabel: y1 = 0. a valorilor superioare lui t1. între ordonatele punctelor –t1 şi +t1 (Figura 8.35). Valoarea suprafe ei Φ (t1 ) = ∫ 0 1 2 ⋅π ⋅e − t2 2 dt . 3.Biostatistica. Suprafa a π (t1 ) = ∫ t1 1 ⋅e −t 2 respectiv.36. [1 − π (t1 )] .36) cuprinsă sub curba redusă între – ∞ şi t1 şi 2 ⋅π −∞ complementul său fa ă de 1. şi care măsoară probabilitatea cumulată a tuturor valorilor cuprinse între 0 şi t1. cuprinsă între ordonata de origine şi ordonata lui t1 . suprafa a [1 − 2Φ (t1 )] va măsura probabilită ile cumulate ale tuturor valorilor exterioare acestui interval.34.3830 Π(t1) = 0. Suprafa a 2Φ(t1 ) pe curba redusă t1 . 2 dt (Figura 8.3521 Φ(t1) = 0.35.

plecând de la aceste date. În tabel este de asemeni precizată ordonata redusă y. Determinarea probabilită ilor este considerabil mai uşoară decât în cazul distribu iei binomiale. σ = 0. curs & lucrari practice 27 Se poare calcula astfel. Distribu ia normală oferind valori continue. trebuie calculat mai întâi t. care este egală cu π (t 2 ) − π (t1 ) . pentru a reveni la ordonata neredusă. are o portabilitate mai generală decât distribu ia binomială. folosind formula t= x−m σ . folosim rela ia Pentru valoarea x = 6 a unei distribu ii normale de medie m = 5 şi Y= y σ .1915. 2 2 Y= y Prin urmare.37).38.38).2580 ⇒ Φ(t2) − Φ(t1) = 0.Biostatistica. şi cu Φ (t1 ) − Φ (t 2 ) dacă t1 şi t2 sunt de semne contrare (Figura 8. probabilitatea tuturor valorilor cuprinse între două valori t1 şi t2 . Φ(t2) = 0. plecând de la valorile considerate x. notată Y.3521 ⇒ σ 6−5 1 = = .1760 . probabilitatea valorii x este deci 0. prin urmare. unde este necesar să se calculeze separat diferi ii termeni ai distribu iei.1760.37. y π (t 2 ) − π (t1 ) Figura 8.3521 = 0. Suprafa a pe curba redusă t1 t2 t y Figura 8. sau cu Φ (t 2 ) − Φ (t1 ) dacă t1 şi t2 sunt de acelaşi semn (Figura 8. Exemplu: Pentru t1 = 1/2 şi t2 = 7/10 se ob ine: Φ(t1) = 0.6%. 2 . Suprafa a Φ (t1 ) − Φ(t 2 ) pe curba redusă t2 t1 t Observa ie: Tabelele sunt calculate pentru curba redusă. σ =2 se ob ine că: t= x−m Pentru t = 1/2 se găseşte în tabel y = 0.0665 Acest tabel permite să se ob ină pentru toate valorile lui x ale unei distribu ii normale probabilită ile corespunzătoare. pe care am studiat-o şi care nu oferă decât valori discrete. sau 17.

5% din cazurile distribu iei (Figura 8. Intervalul exterior lui [m−2σ. Se arată în Figura 8. Suprafe ele importante ale curbei Gauss t −∞ -2.Biostatistica.41). Aria 2Φ(t) care corespunde unei abateri t = ±1.6σ) şi x = (m+2. Aria 2Φ(t) care corespunde abaterii t = ±2.30% Figura 8. Dacă se consideră probabilită ile valorilor lui x exterioare intervalelor de mai sus. adică x = ±2.6 m-2. deci aria cuprinsă sub curba neredusă între abscisele x = (m−2. care va îngloba 100−95. Intervalul exterior lui [m−σ. . 3. adică x = ±2⋅σ. se poate deduce: 1. Aceste valori ale ariei 2Φ(t) sunt cele care corespund valorilor abaterii în raport cu σ. adică 100% din cazurile distribu iei.5% din suprafa a totală de sub curbă.5% = 4.40. curs & lucrari practice 28 Suprafe ele importante ale curbei Gauss Datele anterioare ne permit să în elegem valoarea abaterii t corespunzătoare valorii determinate de aria 2Φ(t). Figura 8. reprezintă 95. Intervalul exterior lui [m−σ. reprezintă 68.6⋅σ.40). care va îngloba 100−68.39 că: 1. 95.6.6σ -2 -1 m -2σ m-1σ X 0 m 1 2 2. m+2σ]. deci aria de sub curba neredusă. m+σ].50% 68.39.6σ x Suprafa a totală înglobată sub curba Gauss corespunde probabilită ii cumulate a tuturor valorilor.3%. deci aria cuprinsă sub curba neredusă între abscisele x = (m−2σ) şi x = (m+2σ). Aria 2Φ(t) care corespunde abaterii t = ±2.5%. Suprafa a 2Φ(t) men ionată mai sus corespunde deci probabilită ilot cumulate de 68.6σ).7% din cazurile distribu iei (Figura 8. m+σ] pe curba redusă −σ m +σ t 2.28% .6 +∞ m-1σ m-2σ m-2. deci aria cuprinsă sub curba neredusă între abscisele x = (m−σ) şi x = (m+σ).3% (mai exact 63.din tablul curbei Gauss) din suprafa a totală de sub curbă. adică x = ±1⋅σ. 2. 99% 95. reprezintă 99% din suprafa a totală de sub curbă.3 = 31. 99% ale cazurilor distribu iei.

abaterea tip Sm este totdeauna mai mică decât abaterea tip S a popula iei de origine.42.41. între cele două mărimi există rela ia: .42). m+2σ] pe curba redusă t −2σ +2σ 3. Intervalul exterior lui [m−2σ.45).6σ] pe curba redusă −2.7 şanse din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui σ.6σ. Figura 8. curs & lucrari practice 29 Figura 8.45. Se studiază fluctua ia statistică a mediilor eşantioanelor extrase între ele.6σ. Intervalul exterior lui [m−2. într-o distribu ie normală există numai: 31.7. - 8. (a) Distributia mediilor esantioanelor de cate n observatii Sm (b) Distributia a N valori individuale S Figura 8. Vom extrage un eşantion de efectiv n. în compara ie cu distribu ia valorilor individuale M m Distribu ia mediilor fiind mai pu in dispersată. 1 şansă din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui 2. Această proprietate fundamentală este exploatată pentru a reyolva un mare număr de probleme de interpretare statistică. 4. Se constată că mediile sunt mai pu in dispersate fa ă de M. m3 … mediile găsite pentru diverse eşantioane.6σ +2.4. media globală a popula iei. m+2.5 şanse din 100 de a observa o abatere a mediei superioară lui 2σ. Ariile curbei Gauss permit să determinăm probabilitatea de a observa într-o distribu ie gaussiană o abatere redusă superioară unei valori date. m2. Abaterea tip a acestei distribu ii de medii se numeşte abaterea standard a mediei. care va îngloba 100−99% = 1% din cazurile distribu iei (Figura 8. Distribu ia mediilor în jurul mediei globale a popula iei. Distribu ia nou-ob inută în acest mod se numeşte distribu ia mediilor. decât valorile individuale din popula ie (Figura 8.6σ t Prin urmare.Distribu ia mediilor Fie o popula ie statistică N (N foarte mare). m+2.Biostatistica. Intervalul exterior lui [m−2.6σ. şi se notează Sm. pe care o considerăm ca având o distribu ie normală. şi egal repartizate fa ă de media M a popula iei de origine. Fie m1.6σ].

Figura 8. formează aşadar o distribu ie gaussiană de valoare medie M. este pu in mai mare decât σ. Calculul arată efectiv că cea mai bună estimare a lui S.47. şi să o substituim în intervalul de confiden ă. Câteodată. pe care o vom nota cu Sσ. curs & lucrari practice 30 Sm = S n Mul imea mediilor care se pot găsi pentru diverse eşantioane având acelaşi număr de observa ii.5% −2S −2 m M t +2Sm +2 Analog se defineşte intervalul de confiden ă al mediei cu un coeficient de securitate de 99% (Figura 8. fiind definită de formula: . M + 2. extrase la întâmplare dintr-o popula ie de medie M şi abatere standard S. m0.6 t Determinarea intervalului de confiden ă al mediei Dorim să studiem la un eşantion intervalul de încredere al mediei observate.6Sm +2. (M – 2Sm. Intervalul de confiden ă al mediei cu un coeficient de securitate de 95. este logic să considerăm că cea mai bună estimare pe care o luăm va fi media M. Abaterea σ a eşantionului va fi o estimare pu in mai mică decât S. Intervalul de încredere al mediei Intervalul corespunzător distribu iei mediilor. abaterea σ a eşantionului reprezintă o estimare a abaterii tip S a popula iei de origine şi se consideră substitu ia lui S cu Sm rezultat din calcul. dar presupunem că ştim abaterea tip S a popula iei de origine.6⋅Sm) – ne spune că avem 99 şanse din 100 ca media unui eşantion ales să cadă în acel interval. valoarea m0 găsită pentru m reprezintă valoarea a cărei probabilitate este cea mai mare. nici Sm .6S −2. ca fiind intervalul (M – 2. Pentru a estima corect S trebuie să luăm o valoare pu in mai mare decât σ al eşantionului.46.6 m M +2. M + 2Sm). În consecin ă. şi având abaterea tip Sm. dar suficient de important. experien a ne arată că în practică.6⋅Sm.5% din valorile pe care le poate lua media m a eşantionului din mul imea fluctua iilor întâmplătoare.5% (Figura 8. Figura 8. cuprinzând 95. În aceste condi ii. distribu iile de eşantionaj sunt distribu ii sensibil normale. Nu cunoaştem nici media M. De altfel. Intervalul de confiden ă al mediei cu un coeficient de securitate de 99% −2.46). oricât de mic ar fi eşantionul.47).Biostatistica. se numeşte interval de confiden ă al mediei cu un coeficient de securitate de 95.

cu un coeficient de securitate de 99%. Distribu ia normală de medie 0 şi abatere tip Sm 0 M-m Gosset a studiat această distribu ie ca o distribu ie a abaterilor (m – M). Pentru a în elege principiul acestei solu ii.7.26 ⇒ (4.6 ⋅ 0. care va fi: Sm = = n ⋅σ n = n −1 σ n −1 ⇒ Sm = σ n −1 Plecând de la valorile estimate ale lui M şi Sm.50 ± 0. . Problema a fost rezolvată de matematicianul englez Gosset.50 mg/24h şi abaterea tip σ=1.6Sm .50 ± 0. este o distribu ie normală de medie 0 şi abatere tip Sm (Figura 8. în cazul eşantioanelor cu efectiv mic.50.m0 ± 2Sm .30 .76) cu un coeficient de securitate de 99%.48.24 . 4. Cazul eşantioanelor mici. Distribu ia Student Ra ionamemtele anterioare sunt valabile pentru eşantioane con inând minim 30 observa ii. se va putea exprima intervalul de confiden ă al mediei. 8. Avem: Sm = σ n −1 = 1. care va fi în final: .Biostatistica.6Sm = 4. Gosset a studiat distribu ia raportului: t= m−M = parametrul t a lui Student Sm = abaterea redusă a mediei.2 ⇒ (4. 4.1 = 4. Sm Figura 8. cu Sm = σ n −1 . m0 ± 2. Mai precis. distribu ie care în cazul unui eşantion suficient de important.48).50 ± 2.5 252 = 0. Se găseşte media m = 4. . trebuie să notăm de la început că distribu ia mediilor poate fi considerată ca o distribu ie a abaterilor (m – M) între mediile găsite m şi media M a popula iei de origine. cu un coeficient de securitate de 95%. distribu ia mediilor nu este normală iar estimările precedente ale mediei şi abaterea tip nu sunt acceptate.1 = 4. curs & lucrari practice 31 Sσ = σ Sσ n 1 n n −1 Se poate deci utiliza această valoare pentru a calcula Sm .50 ± 2 ⋅ 0.5. Să se găsească intervalul de încredere. Dacă nu este aşa. 1 Intervalul de încredere al mediei este deci: m0 ± 2Sm = 4. Exemplu: Se dozează corticoizii urinari într-un grup de 253 femei cu greutate normală. adică raportată la abaterea tip Sm a mediei.70) cu un coeficient de securitate de 95%.m0 ± 2.

n >= 30 . ci o familie de distribu ii t corespunzătoare diferitelor valori posibile pentru cele n observa ii. Curbele reprezentative ale acestor distribu ii t sunt din ce în ce mai aplatizate. Figura 8.50).51. şi care corespunde valorii t = 2 a abaterii reduse. este aproximativ o curbă în clopot. cu cât numărul de observa ii este mai redus (Figura 8.50. Nu există o singură distribu ie t. valorile parametrului t ob inute pentru diferite eşantioane cu acelaşi număr de observa ii n < 30.51). distribu ia parametrului t se confundă practic cu o curbă Gauss.05 devine în consecin ă t0. în acest caz. se distribuie urmând o lege numită “distribu ia Student”. Legea normală şi legea Student -3 -2 0 +2 +3 t = 0. Curbele pentru diferite valori ale parametrului t t Parametrul t variază deci în func ie de n. Plecând de la această valoare a lui n.50). cu t0. simetrică. Gosset a arătat că. care diferă de curba normală. Intervalul de încredere al mediei (cu un coeficient de securitate de 95%) va fi atunci nu numai m0 ± 2⋅Sm .Biostatistica.05 >2. ci m0 ± t0. intervalul care înglobează 95% din valorile acestei distribu ii. dar mai aplatizată decât curba Gauss. (a) Legea normala (b) Legea Student Figura 8. Abaterea ±2⋅Sm . şi este cu atât mai mic cu cât mărimea eşantionului se apropie de efectivul limită n = 30.49. este atins pentru o valoare a lui t. şi care corespunde la dublul abaterii tip.Curba normala n=10 n=1 Figura 8. este chiar cea a abaterilor reduse.49). cu n<30. Prin urmare abaterea ±2⋅Sm .05 Prin urmare. Curba reprezentativă a acestei distribu ii. ale eşantionului studiat. egală cu de două ori abaterea tip.2Sm 0 0 + 2Sm +2 m-M -2 t=(m-M)/sm În cazul eşantioanelor cu efectiv mic apar diferen e. notată t0. şi prin urmare valorile parametrului t sunt cu atât mai mari.05 ⋅ Sm. înglobează 95% din valorile mediei (Figura 8.51). Rezultă că abaterea tip este pu in mai mare decât cea a curbei normale: această curbă este numită “hipernormală” (Figura 8. şi t0. . pentru o valoare dată n < 30. curs & lucrari practice 32 În cazul eşantioanelor de efectiv important.05. distribu ia abaterilor medii (din popula ie) fiind normală.05 = 2 (Figura 8. superioară valorii 2 (Figura 8.

Aceasta este în definitiv corela ia dintre o abatere statistic semnificativă şi o stare patologică dată.6.05 şi t0. Care este intervalul de încredere? Sm = - σ n −1 = 1. .m0 ± t0.70 ⇒ (1.05 în Figura 8.67 Tabelele lui t arată că pentru un eşantion de 6 observa ii avem: v = n – 1 = 5. O problemă importantă pentru biologie este de a determina limitele acestei zone de normalitate. Ce putem spune însă despre valori ca 1. mărimea mică a eşantionului duce la un interval de încredere al mediei mai mare. Exemplu: Dacă valoarea glicemiei medii este 1g/l.52).03. şi respectiv numai o şansă din 100 (t0. .67 = 4.20g/l ? Problema constă în a căuta care este abaterea maximă (abaterea “limită”).52).52. în func ie de numărul gradelor de libertate.01 -t0. Exemple: Presupunem că media m = 4.05 0 + t0. ci patologică.50 ± 2.05 g/l ca fiind normală. care conferă simptomului (cifrabil) valoarea sa deosebită (semiologică): ceea ce se numeşte “criteriul psihopatologic”. nu vom ezita să considerăm valoarea 1. După cum se poate vedea din compararea valorilor ob inute. cu un coeficient de securitate de 99%. valoarea limită a parametrului t care are numai o şansă din 100 de a fi depăşită este t0.67 = 4.7. în func ie de mărimea eşantionului studiat (mai precis.m0 ± t0.15 g/l. Valorile scăzute ale glicemiei duc la hipoglicemie. şi anume: .80. O valoare de 2 g/l va fi cu siguran ă patologică.20). Se observă că valorile observate confruntate cu cele ale subiec ilor normali. Intervalele de încredere corespunzătoare lui t0.50 ± 2.01 . curs & lucrari practice 33 Figura 8.01 în Figura 8.01 Există tabele speciale care dau. se distribuie sub forma unei curbe gaussiene. Zona de varia ie normală va fi prin urmare intervalul de confiden ă al mediei.03 ⋅ 0.72 ⇒ (2. cu un coeficient de securitate de 95%.78.05 = 2.57 ⋅ 0. glicemia sau tensiunea arterială) o valoare normală unică. Trebuie stabilit din ce moment putem considera că o valoare nu este normală.22) . 5 5 = 0.t0. . care va fi aici n – 1). 7.01 = 4. Intervalul de confiden ă căutat va fi deci: .05 +t0. ci o serie de valori pe care le putem considera ca normale. cele crescute duc la diabet. valorile limită ale parametrilor t care au numai 5 şanse din 100 (t0. de a fi depăşite sub influen a fluctua iilor aleatoare.05 ⋅ Sm . 8.50 din exemplul precedent a fost ob inută pe un eşantion de 6 observa ii. sau 1. şi de unde începe “patologicul”.Biostatistica.m0 ± t0. cu un coeficient de securitate de 95%.01 ⋅ Sm = 4.50 ± 4.01 ⋅ Sm . cu un coeficient de securitate de 99%. 6.57. valoarea limită a parametrului t care are numai 5 şanse din 100 de a fi depăşită este t0. această mul ime de valori constituie ceea ce se numeşte “zona de varia ie normală”. Se va deduce astfel intervalul de confiden ă corespunzător.50 ± 1.m0 ± t0.05 ⋅ Sm = 4. nu există pentru o constantă biologică dată (de exemplu. Normalitatea biologică După cum se ştie. indispensabil alături de no iunile statistice pentru definirea domeniului de varia ie patologică în biologie.

7. corespunzătoare numerelor r1. Eşantionul cel mai probabil al acestei distribu ii are aceeaşi propor ie de bile albe (p) şi de bile negre (q) ca şi urna binară. după cum ştim.7. 1/n.8. curs & lucrari practice 8. ai n cărei termeni corespund dezvoltării binomului (p + q) . Distribu ia diferen elor dintre medii Compararea a două medii Se pune adesea problema de a confrunta rezultatele ob inute pe o serie cu cele ob inute pe alte serii. caz în care diferen ele observate nu trebuiesc luate în considerare. legată de caracterul limitat al efectivului studiat. Metodele statistice nu pot rezolva cu certitudine acest fel de probleme. putem admite – şi cu ce grad de securitate – ipoteza conform căreia seriile studiate provin din popula ii diferite. se va face o analogie cu intervalul de încredere al mediei. Media va fi: m= Abaterea standard va fi: nq =q n pq n S= npq σ = = n n q ( q − 1) n Sq = Diferitele procentaje posibile pentru eşantioane de acelaşi efectiv n formează o distribu ie binomială de medie q şi abatere tip Sq. 2/n. adică comportând o propor ie identică q de cazuri grave şi p = 1 – q de cazuri non-grave. Problema este de a şti dacă diferen ele constatate între seriile comparate se explică prin fluctua ia de eşantionaj. se observă 36 cazuri mai grave (r = 36). estimarea propor iei devine foarte imprecisă. . n = 120. rămâne de cercetat până la ce limită varia iile procentajului pot fi puse pe seama fluctua iilor fortuite. Dacă. q2. . Distribu ia procentajelor 34 Estimarea unui procentaj În urma unui tratament aplicat unui grup de n bolnavi. Această distribu ie. Problema revine la a căuta cum se distribuie diferite propor ii 0/n. unde: Sq = În cazul eşantioanelor mici. ele sunt “semnificative” şi ne conduc la necesitatea de a admite că seriile statistice studiate apar in unor “popula ii de origine” diferite. diferen ele observate sunt prea importante pentru a fi puse pe seama fluctua iei de eşantionaj.q ± 2⋅Sq pentru un coeficient de securitate de 95%.…n/n de bile negre în toate combina iile posibile ale eşantioanelor identice de efectiv n care pot fi extrase din această urnă. Ele pot doar să ne indice dacă. …rn de cazuri grave observate într-un mare număr de experien e pe diferite eşantioane cu acelaşi efectiv n.6⋅Sq pentru un coeficient de securitate de 99%.q ± 2. pe baza diferen elor observate. Se ob ine propor ia: q0 = Ca şi în cazul mediei.7. q (q − 1) n 8. Considerăm o urnă binară comportând aceeaşi propor ie q de bile negre corespunzătoare unei boli grave şi aceeaşi propor ie p = 1 – q de bile albe corespunzătoare bolilor uşoare. plecând de la o popula ie teoretică infinită. …qn. r = 0. Intervalul de confiden ă al procentajului va fi prin urmare: . adică să se determine intervalul de încredere al procentajului observat.30 ⇒ 30% n Distribu ia procentajelor Pentru a rezolva problema enun ată mai sus. dimpotrivă.Biostatistica. este o distribu ie binomială: distribu ia binomială a procentajelor. căutând cum se distribuie diferite procente q1. având aceeaşi compozi ie (structură). r2.

Figura 8.53. se poate studia intervalul de confiden ă al mediei în fiecare eşantion. Figura 8. Intervalele de confiden ă se suprapun pu in m1 m2 Să căutăm rezolvarea directă pentru o astfel de problemă.55). Dacă intervalele de confiden ă se suprapun mult. Pentru aceasta. fiind “semnificativă”. făcută într-un alt grup de 100 femei prezentând obezitate. m2. Aceeaşi cercetare. cât şi celeilelte.3mg/24h. se lucrează cu eşantioane de volume diferite. dacă intervalele de confiden ă ale celor două distribu ii sunt distincte (Figura 8. iar diferen a observată poate fi datorată varia iei de eşantionaj (hazardului) .Figura 8. a dat o valoare medie de 6. căci ea presupune că parametrul studiat nu variază de la un eşantion la altul) că cele două . n1.54). iar diferen a observată este semnificativă.55.Biostatistica. Intervalele de confiden ă se suprapun mult (diferen a datorată hazardului) m1 m2 Dimpotrivă. putem deduce că eşantioanele apar in la două popula ii diferite. sau este legată doar de fluctua ia de eşantionaj? În general. Intervalele de confiden ă sunt distincte (diferen a semnificativă) m1 m2 Dar nu putem spune nimic în cazul în care intervalele de confiden ă se suprapun pu in (Figura 8. în natura celor două eşantioane. Se pune întrebarea dacă se poate afirma că valoarea mediei corticoizilor urinari la femeile obeze este superioară celei din grupul de femei normale. vom face ipoteza (numită “ipoteza nulă. Trebuie determinat dacă diferen a observată între cele două medii este datorată unei fluctua ii sau corespunde unei diferen e reale.5mg/24h. Figura 8.54. curs & lucrari practice 35 Punerea problemei: Într-un grup de 253 femei de greutate normală se găseşte valoarea medie a corticoizilor în urină 4. Diferen a constatată între cele 2 medii traduce o diferen ă reală în natura popula iei studiate. Ipoteza nulă Pentru a putea rezolva această problemă. aşa cum pare la prima vedere. se găsesc două medii corespunzătoare m1. toate valorile care cad în zona de suprapunere pot apar ine atât unei distribu ii. n2.53.

notată cu Sd2. Distribu ia diferen elor dintre medii Plecăm de la aceeaşi popula ie cu un efectiv N foarte mare.56. Dacă se extrage un alt eşantion de efectiv n2 .m2) Se arată că varian a (dispersia) acestei distribu ii. această probabilitate fiind cu atât mai mare cu cât efectivul eşantionului în discu ie este mai mare. Ne rămâne să studiem cum se distribuie diferen ele între mediile celor două eşantioane de efective n1. şi extragem un eşantion de efectiv n1. putem spune că pentru eşantioane diferite plecând de la o aceeaşi popula ie de origine.57). Se arată efectiv că dacă dintr-o popula ie de efectiv N foarte mare se extrag la întâmplare eşantioane de efective diferite n1.Biostatistica. o diferen ă d = (m1 – m2) superioară lui 2⋅Sd nu se va observa decât în pu ine situa ii – cel mult 5 cazuri din 100 (Figura 8. este egală cu suma varian elor distribu iilor mediilor din fiecare eşantion. m2 şi că s-au făcut un număr mare de astfel de experien e. Prin urmare. ca valoarea sa să fie cel mai probabil zero. 2 2 2 S d = S m1 + S m2 2 ⇒ Sd = σ 12 n1 − 1 + 2 σ2 n2 − 1 Dacă n1 şi n2 sunt suficient de mari. sub influen a fluctua iilor statistice. n2 prelevate de un număr mare de ori. Distribu ia diferen elor mediilor este deci în acest caz o distribu ie normală care are pentru medie valoarea 0 (Figura 8. rela ia devine: 2 Sd = σ 12 n1 + 2 σ2 n2 2 σ2 Prin urmare. teoretic infinit. Figura 8. media popula iei originale (globale). curs & lucrari practice 36 eşantioane apar in aceleiaşi popula ii de origine şi vom căuta care va fi în acest caz abaterea maximă şi abaterea limită care pot fi observate între cele două medii considerate. intuitiv. dacă studiem diferen a (m1 – m2) va trebui să ne aşteptăm. Distribu ia mediilor 0 Sd (m1 . valoarea cea mai probabilă pentru media m2 va fi tot M.56). diferen ele (m1 − m2) se repartizează urmând o distribu ie normală în jurul valorii zero (reprezentată în eventualitatea m1=m2=M). plecând de la aceeaşi popula ie de origine. . n2. având respectiv pentru medie valorile m1. abaterea standard Sd a distribu iei diferen elor va fi: Sd = σ 12 n1 + n2 Diferen a semnificativă între două medii Dacă facem referire la proprietă ile distribu iei normale. valoarea cea mai probabilă pentru media m1 a acestui eşantion va fi M.

5 mg/24h : eşantionul de 253 femei cu greutate normală. m2 = 6. este deci superioară lui 2⋅Sd şi chiar lui 2. vom spune că o diferen ă între două medii este semnificativă cu un prag de semnifica ie de 1% dacă este superioară lui 2. De altfel.2Sd 0 + 2Sd d Dacă am determinat că această diferen ă este superioară lui 2⋅Sd. Probabilitatea ca o astfel de diferen ă să fie pur fortuită (datorată întâmplării) este deci inferioară lui 1%. plecând de la abaterile tip σ1 şi σ2 ale fiecărui eşantion. Prin urmare. d = m1 – m2 = 1. Într-adevăr. şi putem concluziona că corticoizii urinari sunt mult mai ridica i la obeze în condi iile studiate. O diferen ă va fi deci considerată ca semnificativă cu un prag de semnifica ie de 5% dacă este superioară lui 2⋅Sd: d > 2⋅Sd În acelaşi mod.194 253 100 ⇒ 2⋅Sd = 0. m1 = 4.Biostatistica. diferen a este semnificativă. Sd.7)2 + = 0. diferen a va trebui deci să fie superioară nu numai lui 2⋅Sd. vom spune atunci că diferen a observată este semnificativă cu un prag de probabilitate de 5%. mai curând decât să acceptăm o eventualitate care nu are decât 5 şanse din 100 de a se realiza. şi să vedem dacă diferen a constatată d este sau nu superioară lui 2⋅Sd sau 2.6⋅Sd = 0. +2⋅Sd ] . expresia dispersiei standard este diferită.8. Cazul eşantioanelor mici Pentru a putea fi considerată semnificativă cu un prag de probabilitate de 95%. astfel încât formula de estimare a dispersiei devine: σ l2 = 2 n1σ 12 + n2σ 2 . Abaterile tip sunt: σ2 = 1. n2 = 253 : eşantionul de 253 femei cu greutate normală. 2. vom admite (cu 5 şanse din 100 de a ne înşela) că ipoteza ini ială fusese falsă şi că cele două eşantioane apar in în realitate la popula ii diferite.3 mg/24h : eşantionul de 100 femei obeze. este deci suficient să calculăm. 1.6⋅Sd Pentru a putea şti dacă o diferen ă între două medii este sau nu semnificativă.47.57.39.6⋅Sd: d > 2. ci lui t0. n1 + n 2 − 2 unde varia iile estimate ale fiecărui eşantion sunt: . Avem: n1 = 100 : eşantionul de 100 femei obeze. Exemplu: Reluăm problema valorii mediilor pentru corticoizii urinari. Intervalul de confiden ă [−2⋅Sd . estimările dispersiei furnizate separat pentru fiecare eşantion devin imprecise.8 Se calculează: Sd = σ12 n1 + 2 σ2 n2 = (1.5 : eşantionul de 253 femei cu greutate normală.6⋅Sd.05 > 2. abaterea standard a diferen ei.7 : eşantionul de 100 femei obeze.6⋅Sd. curs & lucrari practice 37 Figura 8. unde t0.05⋅Sd.5)2 (1. Diferen a d între medii. următorul grad de securitate găsit. σ1 = 1.

05 = 2. 2 = σ 12 2 σ2 . 05 ⇒ σ l = 1 . este inferioară lui t0. valoare pe care o putem calcula.05 şi t0. traduce divergen a între două dispersii şi va fi folosit pentru a testa semnifica ia. Snédécor a stabilit tabelele raportului F care ne permit să rezolvăm problema din punct de vedere practic. chiar la pragul de probabilitate de 0.87. presupunem că în primul grup avem 6 observa ii. σ l2 = 2 2 n1 − 1 n2 − 1 + 2 σ2 2 1 2 2 Expresia dispersiei standard a diferen ei devine atunci: S d2 = de unde: σ 12 n1 1 1  = σ l2  +  . Teoretic.2 = 1. şi mai precis în func ie de numărul γ de grade de libertate. care permit să verificăm dacă diferen a constatată este sau nu semnificativă cu pragul de probabilitate corespunzător. t0. .01 = 3. 75 + = 0 . în func ie de numărul gradelor de libertate γ1 = n1 – 1 şi γ2 = n2 – 1 ale fiecărui eşantion) valorile limită ale lui F sub care se poate considera că dispersiile .1. Diferen a dintre cele două medii fiind 1. Această ipoteză trebuie deci eliminată şi divergen a trebuie considerată semnificativă. γ = n1 + n2 – 2 (se pierde un grad de libertate pentru fiecare eşantion). curs & lucrari practice 38 σ l2 = 1 n1σ nσ . într-adevăr. Aceste tabele dau direct.05 ⋅ Sd = 2. 95% şi 99% şi în func ie de mărimile eşantioanelor n1 şi n2 (mai precis. şi care variază evident cu mărimea eşantionului. ⇒ t0.06.05⋅Sd şi t0. ar trebui să fie verificată rela ia: σ12 2 = σ2 .8. şi prin urmare F1. dispersiile σ12 şi σ22 reprezintă o estimare a dispersiei S2 a acestei popula ii. cu σ l = n1 n 2 În tabele speciale sunt date. Dacă. 8. n n  n2  1 2  2 n1σ 12 + n 2σ 2 .01 ⋅ Sd = 3.94 = 2.18 ⋅ 0. Teste statistice pentru analiza dispersiei şi a mediei 8. pentru coeficien ii de securitate obişnui i. valorile limită t0.8. divergen a este prea importantă pentru a fi atribuită numai fluctua iei de eşantionaj pe care hazardul o poate determina în interiorul unei popula ii unice. 94 n1 n 2 6 8 γ = n1 + n 2 − 2 = 6 + 8 − 2 = 12 t0. iar în al doilea 8 observa ii. Atunci când raportul F depăşeşte această valoare limită.05⋅Sd.94 = 2. Exemplu: Reluăm exemplul precedent. Se pot calcula atunci produsele t0.2 al dispersiilor σ1 şi σ2 .8. 75 n1 + n 2 − 2 Sd = σ l 1 1 1 1 + = 1 .05 şi t0.18. eşantioanele sunt extrase din aceeaşi popula ie de origine. Compararea a două dispersii 2 2 Notăm raportul F1. n1 + n2 − 2 Sd = σ l 1 1 + . în func ie de efectivele n1 şi n2 ale fiecărui eşantion. Deci această diferen ă nu poate fi considerată semnificativă. Se calculează la început dispersia estimată: Pentru 12 grade de libertate. Acest raport. F1. din tabelele valorilor t se ob ine: σ l2 = 2 n 1σ 12 + n 2 σ 2 = 3 .06 ⋅ 0.05. în care se convine să se pună la numărător dispersia cea mai mare. Uneori fluctua iile fortuite nu sunt răspunzătoare de mărirea raportului decât până la o valoare limită.01⋅Sd.01 ale parametrului t care au respectiv 5 şi o şansă din 100 de a fi depăşite de o fluctua ie fortuită.Biostatistica.

urmărind la toate eşantioanele studiate apar inând aceleiaăi popula ii. în particular pentru a exploata datele experimentale.. se găseşte valoarea limită pentru F.. Fără îndoială. Ne propunem să studiem dispersia în aceste două grupe. datorată statisticianului englez R. Principiul general al acestor probleme de comparare este testul “ipotezei nule”.2.46. cercetăm dacă este superior valorii limită dată de tabel. + s k = = ∑ (x i1 =1 k nj n1 i1 − m1 ) 2 + ∑ ( x i2 − m 2 ) 2 + . pentru a rezolva această problemă.Biostatistica. introdus în mul ime pentru dispersia care există în interiorul fiecărui grup. în ce caz dispersia mul imii este condi ionată unic de fluctua ia de eşantionaj. Nu există deci diferen ă semnificativă între cele două dispersii observate. şi între două grupuri. şi să Exemplu: După administrarea unui somnifer într-un grup de 11 subiec i.9 h. Valoarea găsită pentru F.3 n1 = 11 n2 = 11 Formăm raportul dispersiilor: F1. Făcând suma acestor abateri pătratice pentru cele n valori individuale ale grupului. A. Avem: σ1 = 2. Dispersia intra-grup În interiorul fiecărui grup.9) 2 Raportându-l la tabelele Snédécor.3) 2 = = 1.3 h.6 h. 2 Se face apoi suma acestor pătrate pentru k grupe de eşantion.76. factor în func ie de care se deosebesc diferitele grupuri. ca fiind F0. Se pune problema comparării mediilor. ne propunem să comparăm mediile din aceste grupuri.05 (adică 5 şanse din 100 de a fi depăşită datorită fluctua iilor fortuite). fie S 2 = ∑ ( x i − m) 2 . curs & lucrari practice studiate diferă semnificativ. Se vor analiza fluctua iile individuale care se produc în interiorul unui grup. A.. ob inând un indice notat cu S1 . Dar există un procedeu care ne permite să testăm omogenitatea mul imii grupurilor studiate. cu o abatere de 1. s-a observat o durată de somn de 8. două câte două. cu o probabilitate de 0. se observă un timp mediu de somn de 10. fluctua iile de eşantionaj sunt reprezentate de abaterile (x – m) între fiecare 2 valoare individuală x şi media m a grupului. 39 F1. egală cu 1. şi care are astăzi o importan ă deosebită.1 h. Este suficient să formăm raportul celor două dispersii. adică de a face compararea simultană a acestor medii diferite şi de a şti dacă se poate sau nu să le considerăm ca apar inând unei aceleiaşi popula ii: este metoda numită “analiza dispersiilor”. + ∑ ( xik − m k ) 2 i2 =1 ik =1 n2 nk ∑ ∑ (x j =1 i j =1 ij − m j )2 numărul de grade de libertate. 8. al dispersiei globale. trebuie să o raportăm la 2 2 S12 = s12 + s 2 + s32 + . pentru γ1 = n1 – 1 = 10 şi γ2 = n2 – 1 = 12. 2 = σ σ 2 1 2 2 . Pentru a da acestei sume de pătrate semnifica ia generală a unei dispersii.46 2 σ 2 (1. i =1 n se ob ine un indice de fluctua ie care se produce în interiorul grupului. Analiza dispersiei Analiza dispersiei îşi propune să studieze în ce măsură diferen ele observate între valorile mediilor din fiecare grup traduc real o diferen ă a ac iunii între diferitele clase testate. 2 = σ 12 ( 2. γ1 = (n1 – 1) + (n2 – 1) + … + (nk – 1) = n1 + n2 + …+nk – k =N–k . şi nu sunt legate doar de fluctua iile de eşantionaj..8.3 σ2 = 2. este net inferioară.05 = 2. Fisher. Rămâne să considerăm abaterile pătratice (x – m) (pentru care nu intervine semnul). cu o abatere standard de 2. La un alt grup de 13 subiec i.

.2 4. N − k j =1 i j = n B. permisă de fluctua ia de eşantionaj..8 dă rezultatele ob inute (în mg/24 h). III : 70 ÷ 79 kg.4 6. ceea ce se face prin studiul raportului dispersiilor de comparat. este Sq = n⋅(m – M) .5 6.7 3.4 3. 2 2 Abaterea pătratică globală a grupului.7 8.0 6. iar abaterea pătratică este (m – M)2. Făcând suma abaterilor pătratice ale celor k grupuri ale popula iei. Compararea dispersiilor Dispersia intra-grup şi cea inter-grup sunt două elemente care condi ionează fluctua ia mul imii. Problema rămâne de a testa divergen a între două dispersii. notat cu S22.0 5. dacă VB>VA) şi se compară acest raport cu valorile date în tabelele Snédécor pentru pragul de semnifica ie cu un coeficient de securitate de 95% (sau 99%). γ2 = k – 1.4 3.7 8. posibil de calculat.97 m4 = 6. II : 60 ÷ 69 kg. De la această limită. considerat ca un tot: 2 2 2 2 S 2 = S q1 + S q2 + . + S qk = n1 ⋅ (m1 − M ) 2 + n 2 ⋅ ( m 2 − M ) 2 + .7 Σxi = 37.6 Σxi = 59.5 3.78 m2 = 5. Tabelul 8. care exprimă dispersii ale grupului la grup: VB = 1 k ∑ ni ( mi − M ) 2 ..5 4. Dacă toate grupurile apar in unei aceleiaşi popula ii de origine.5 4. IV : 80 ÷ 89 kg..8 7.0 4. notată cu VB.Biostatistica.6 6. va fi normal să considerăm că abaterea între cele două dispersii este prea importantă pentru a putea fi atribuită numai fluctua iei fortuite. Exemplu: Se dozează corticoizii urinari la 40 subiec i de sex feminin.2 2.3 6. care au fost repartiza i în func ie de greutate în 4 grupe.6 5.3 5. care va putea fi reprezentat prin media sa m.3 2. se ob ine un alt indice.7 8.79 Tabelul 8. curs & lucrari practice 40 Se ob ine astfel dispersia numită “în grup”. În aceste condi ii. + n k ⋅ ( m k − M ) 2 = ∑ ni ⋅ ( mi − M ) 2 i =1 k Pentru a da acestei sume de pătrate semnifica ia generală a unei dispersii.7 Σxi = 67.5 6. comportând fiecare câte 10 subiec i: I : 50 ÷ 59 kg. I II III IV 3. Dacă acest raport este superior pragului de semnifica ie.0 11. Se ob ine astfel dispersia inter-grup. k − 1 i =1 C.5 3. se va anula efectul dispersiei în interiorul acestui grup. Dispersia inter-grupe Dacă se asimilează toate valorile dintr-un grup la media m a grupului.0 4.9 m1 = 3.3 4.5 4.0 4.8 9.5 5.3 6. abaterea fiecărei valori a grupului tratat în raport cu media generală a mul imii eşantionului studiat este (m – M).6 5.2 5.5 5.2 6.0 4.8 Σxi = 52. trebuie să o raportăm la numărul de grade de libertate.8: Corticoizii urinari la 40 subiec i de sex feminin . cele două dispersii nu vor putea să se abată una de la alta decât într-o anumită măsură. unificat pentru cele n valori. şi care reflectă dispersia introdusă în popula ie de fiecare grup.8 3. care se notează cu VA şi exprimă dispersia introdusă în ansamblul de dispersii existente în interiorul fiecărui grup: j k 1 VA = ∑∑1 ( xi j − m j ) 2 . Se va forma raportul VA/VB (sau VB/VA.26 m3 = 5.3 7. se respinge ipoteza popula iei unice şi se admite că diferen ele constatate sunt semnificative.

45) 2 = 27. Se găseşte: s12 = ∑ ( x − m1 ) 2 = 6.94 Tabelele Snédécor arată pentru γ1 = γB = k –1= 3 şi γ2 = γA = N – k = 40 – 4 =36. de egală precizie. M: 1 69. Problema care se pune este. adică x1 şi x 2 .96 2 2 2 2 2 ⇒ S 2 = s q1 + s q 2 + s q 3 + s q 4 = 48.84 2 s 2 = ∑ ( x − m 2 ) 2 = 22. şi cu un prag de probabilitate de 0.70 2 s q 4 = n 4 ⋅ (m4 − M ) 2 = 10 ⋅ (6. O astfel de divergen ă are deci mai pu in de o şansă din 100 de a se produce ca urmare a fluctua iilor fortuite într-o popula ie unică. Deci.87 ⇒ VA = 2) Calculăm dispersia inter-grup.05 ca fiind F0.45 40 2 s q1 = n1 ⋅ (m1 − M ) 2 = 10 ⋅ (3.91 ⇒ VB = 1 48. se efectuează două serii de experimente şi pentru fiecare serie de rezultate se calculează media aritmetică a parametrului. aplicând Testul t (Student) pentru eşantioane mici.87 S12 = = 1.01 = 4.36 2 s q 3 = n3 ⋅ (m3 − M ) 2 = 10 ⋅ (5.30 4 −1 k −1 3) Se formează raportul dispersiilor ( inem cont că VB > VA) : F= VB 16.4 V A 1. Procedeul de analiză a dispersiei ne permite în schimb să testăm ipoteza unică într-o singură opera ie. curs & lucrari practice 41 Se cere să determinăm dacă diferen ele observate între medii sunt semnificative şi deci factorul “greutate” în func ie de care s-au diferen iat aceste grupe are o influen ă asupra mărimii corticoizilor urinari.97 − 5.26 − 5.Biostatistica.79 − 5.9. VA : Se calculează mai întâi abaterea pătratică în fiecare grup.9 = 5.91 2 S2 = = 16. diferen ele constatate sunt înalt semnificative. iar func ia de reparti ie a erorilor de măsurare se presupune a fi normală. dar acest procedeu este lung (trebuiesc făcute 6 compara ii). deci. VB : Mai întâi calculăm media generală.94 2 s 4 = ∑ ( x − m 4 ) 2 = 20.6.26 2 s3 = ∑ ( x − m3 ) 2 = 19.05 şi lui F0.83 2 2 2 ⇒ S12 = s12 + s 2 + s 3 + s 4 = 69. şi vom admite că grupurile apar in unor popula ii diferite. pentru că nu intervin de fiecare dată decât 10+10=20 dintre ele. 8.94 N −k 40 − 4 M = ∑x +∑x +∑x +∑x 1 2 3 4 N = Apoi determinăm abaterile pătratice din grup: 37. în plus. Se pot compara mediile două câte două.30 = = 8. valoarea limită a lui F cu un prag de probabilitate de 0. de a decide când socotim că diferen a între aceste medii este suficient de mare pentru ca practic să se poată afirma că deosebirile constatate în calitatea parametrilor nu sunt întâmplătoare.89 2 s q 2 = n 2 ⋅ (m2 − M ) 2 = 10 ⋅ (5.45) 2 = 0. 1) Calculăm dispersia intra-grup.05 = 2.7 + 67.01. Compararea valorilor medii (testul t – Student) Pentru a lămuri problema dacă divergen a valorilor unui anumit parametru x este întâmplătoare sau nu. Măsurătorile se presupun independente şi. se neglijează informa ia con inută în ansamblul datelor.45) 2 = 2. ipoteza de mai sus trebuie înlăturată.8. Se observă că valoarea calculată a lui F este net superioară lui F0.6 + 59. cel pu in în cadrul fiecărei serii.45) 2 = 17.78 − 5.3. iar factorul greutate are o influen ă reală asupra mărimii corticoizilor urinari.8 + 52.01 ca fiind F0. .

tcalculat > t(P)tabel.99)tabel = 2.99. Exemplu: Să considerăm două serii. F(P)tabel . (în general. şi nu are o semnifica ie specială. de câte 25 şi 30 de măsurători. σ 1 = σ 2 = σ = 1.576 Dacă valoarea absolută a lui t calculat. Notăm cu 2 2 x1 şi x 2 mediile aritmetice ale rezultatelor din prima şi din cea de a doua serie. Pentru a răspunde la problema dacă diferen a dintre aceste medii aritmetice este întâmplătoare sau nu. σ2 ). apare problema comparării preciziei măsurărilor. Fcalculat < F(P)tabel ⇒ diferen a între medii este aleatoare. corespunzătoare intervalelor de încredere alese.80 t= x1 − x 2 1 1 σ⋅ + n1 n 2 = 23. vom calcula raportul: t= x1 − x 2 σ 12 n1 + 2 σ2 n2 Fixăm un interval de încredere P şi corespunzător determinăm din tabelele pentru testul t.4.20 x1 = 23. În caz contrar.95 sau P = 0.59 t(0.S22 : pentru k2 grade de libertate. nu avem motive să considerăm că diferen a este semnificativă (adică ea poate fi considerată ca o abatere întâmplătoare).56 − 22. Se va calcula raportul: F= S12 >1 2 S2 Se alege un interval de siguran ă P = 0. şi se determină valoarea critică F. În particular apare problema comparării preciziei de măsurare a diferitor aparate.S1 : pentru k1 grade de liertate. Importan a acestei probleme este subliniată îndeosebi de faptul că intervalele de încredere ale abaterilor medii pătratice se dovedesc a fi mari.56. Fcalculat pentru seriile observate va fi comparată cu valorile extrase din tabel. Compararea dispersiilor (testul Fisher) Când se efectuează măsurări în condi ii diferite. deci t(0. curs & lucrari practice 42 Presupunem că s-au efectuat n1 măsurări independente de egală precizie într-o primă serie de măsurări şi n2 în cea de a doua serie de măsurări (cu dispersiile σ1 şi. Exemplu: Pentru P = 0. urmează că diferen a mediilor aritmetice se poate considera ca nefiind întâmplătoare. 8. valoarea t = t(P). apar două situa ii posibile: Fcalculat > F(P)tabel ⇒ diferen a între medii nu este aleatoare.80 1 1 1.576.20 ⋅ + 25 80 = 2.99)tabel < tcalculat şi rezultă cu o certitudine de 0.Biostatistica. Valoarea calculată a lui F. primul coeficient se referă la dispersia empirică cu valoarea cea mai mare). corespunzătoare numerelor gradelor de libertate k1 şi k2 . Presupunem că în două serii de măsurări s-au ob inut dispersiile empirice ale datelor: 2 .99 că diferen a între medii este semnificativă. respectiv. . .8.99 ⇒ t = 2. x 2 = 22.

care traduce rela ia între varia ia celor două mărimi. O astfel de rela ie fiind stabilită. Exemplu: Într-un grup de subiec i cărora li s-a studiat înăl imea şi greutatea. interesează nu numai varia ia unei singure mărimi. unei valori date a variabilei independente x îi corespunde o valoare şi numai una a variabilei dependente y. pentru o valoare dată a înăl imii (de exemplu 1. şi se pune problema dacă greutatea este func ie de înăl ime.58). y). care este esen ialmente o ştiin ă a corela iei. curs & lucrari practice 43 8.70 m) se va găsi seria tuturor subiec ilor având aceeaşi înăl ime şi diferind între ei prin greutate. există o rela ie sigură între aceste două mărimi. tensiunea arterială. În ştiin ele experimentale şi. etc. Dacă Z ≥ 2. Dar problema se complică atunci când valorile care se studiază (cea dependentă şi cea independentă) sunt supuse fluctua iilor. ci a două valori. şi în particular în ştiin a medicală. înăl imea. care joacă un rol important în ştiin ele vie ii. Testul Z (pentru procente) Testul furnizează o estimare numerică a probabilită ii ca diferen a observată să survină sau nu datorită hazardului. Diagrama de dispersie Un prim model de a aborda problema constă în a merge la reprezentarea grafică. . Ansamblul popula iei studiate va fi reprezentat printr-un nor de puncte. Procedee speciale ne permit să studiem corela ia statistică. dorim să ştim dacă există într-o grupă de subiec i o rela ie între greutate şi înăl ime. cu erorile standard SE1. adică caracterul mai mult sau mai pu in slab al acestei legături. Fluctua iile se manifestă nu numai pentru o singură valoare dată. Prin urmare. adică a două caractere cantitative. Ne vom limita la corela ia liniară. Ca pentru a studia o func ie. 8. se merge la un sistem de axe rectangulare Ox şi Oy. Fiecare individ este reprezentat printr-o pereche (x. dar mai pu in rigidă decât rela ia func ională propriu-zisă. să precizăm gradul de confiden ă pe care îl putem ataşa rezultatelor şi să confruntăm rezultatele cu cele ob inute pentru acelaşi caracter cantitativ într-o popula ie statistică. rela ia y = f(x) permi ând calcularea cu exactitate a acestei valori.Biostatistica. în particular. ci pentru toate variabilele distribu iei. pentru compararea a două procentaje P1 şi P2.5. şi invers. ci datorită unei cauze care trebuie determinată. într-o popula ie statistică. constituie corela ia statistică. în medicină şi biologie. sau invers. dar cu înăl imi diferite. Nu se ştie. atunci se poate afirma cu un prag de semnifica ie de 1 % că cele două procentaje diferă nu datorită hazardului. să punem în eviden ă legea generală care stabileşte o legătură reciprocă între varia iile mărimilor luate în studiu şi să apreciem cantitativ gradul. Pe plan matematic problema este rezolvată prin no iunea de func ie. În acest caz. pe care se vor reprezenta valorile a două mărimi: x (înăl imea) şi y (greutatea). 8. Z. Se calculează următorul coeficient. într-o popula ie statistică determinată.1. este cea care se întâlneşte în aşa-zisele “ştiin e exacte”. numită rela ie func ională.8. Se constată că la o înăl ime mică corespunde o greutate mai mică. Z= P1 − P2 ( SE1 ) 2 + ( SE 2 ) 2 Dacă Z ≥ 1.9. ci datorită unei cauze care trebuie determinată. cunoaşterea unei valori ne este suficientă pentru determinarea valorii corespondente. De exemplu.9. atunci se poate afirma cu un prag de semnifica ie de 5% că cele două procentaje diferă nu datorită hazardului. SE2. rela ie materializată prin curba sa reprezentativă: y = f(x). de o natură particulară.56. care va constitui dispersia popula iei studiate (Figura 8.96. Invers. între tensiunea arterială şi mărimea umorală a unei substan e. unde una dintre mărimi variază propor ional cu alta. pentru o valoare dată a greută ii se va găsi seria subiec ilor cu aceeaşi greutate. Această rela ie. definind parametrii numerici care permit să caracterizăm varia iile acestor mărimi. Corela ia statistică No iunile dezvoltate în capitolele precedente ne-au permis să studiem un caracter cantitativ dat: greutatea. Acest tip de rela ie.

5 1 x 1. curs & lucrari practice 6 5 4 y3 2 1 0 0 2 4 x 6 8 (x. dacă există o corela ie astfel încât. Absen a corela iei indică independen a caracterelor studiate. numită diagramă de dispersie. dimpotrivă. înăl imea şi glicemia într-un lot de persoane) – Figura 8.5 2 1.58.59).5 y Figura 8.5 3 2.5 4 3.61. 3. dar dirijat în jos şi la dreapta (Figura 8.60). Corela ie negativă (inversă) 6 5 4 y3 2 1 0 0 2 4 x 6 8 Figura 8. deci nu există corela ie. . Dacă.60.5 0 0 0.Dispersia unei popula ii (norul de puncte) O astfel de diagramă. 4.5 y 2 1.5 2 2.5 2 2.5 1 0.5 1 x 1. greută ile mai mari să fie asociate înăl imilor mai mari. permite deja o aproximare a no iunii de corela ie: într-adevăr.y) 44 Figura 8. norul de puncte va avea un aspect uniform dispersat (de exemplu. se corelează valori mai mari ale uneia dintre mărimi cu valori mai mici ale celeilalte.5 0 0 0. căreia îi vom calcula: media x. norul de puncte va avea un aspect analog. No iunea de covarian ă Putem considera o sub-popula ie a unei popula ii date.5 Figura 8.2.5 1 0.61: Corela ie zero 8.9. norul de puncte va avea o formă alungită oblic în sus şi la dreapta (Figura 8.59.Biostatistica. de exemplu.5 3 2.Corela ie pozitivă Atunci când valorile nu se influen ează reciproc.

Mx′ şi My′. majoritatea punctelor trebuie să se găsească în cadranele I şi III. < 0 şi făcând suma algebrică a acestor Dacă nu există corela ie. în zona din dreapta-jos (cadranul II). Prin urmare. Definim astfel no iunea de covarian ă. pentru fiecare pereche de valori (x. În cazul corela iei negative. x − x > 0 . urmând un ra ionament analog: ∑ ( x − x)( y − y) → 0 . iar ( x − x) ⋅ ( y − y ) < 0 . produsul lor va fi negativ: ( x − x) ⋅ ( y − y ) < 0 . 45 40 35 30 25 Y 20 15 10 5 0 0 IV I M III 20 X 40 II 60 Figura 8. majoritatea punctelor norului se vor situa în cadranele II şi IV. Prin urmare. Prin urmare. Prin urmare. Aceste axe împart planul în 4 zone: în zona din dreapta-sus (cadranul I). y− y. o raportăm la numărul de cazuri N. y ) = punctul central al diagramei (centrul de greutate al norului de puncte) – Figura 8. şi produsul lor va fi pozitiv: ( x − x) ⋅ ( y − y ) > 0 .62. abaterea de la medie pentru y va fi pozitivă. Trasăm prin M ( x.62. abaterea de la medie Fie M ( x. iar y − y < 0 . produsul lor va fi tot pozitiv: ( x − x) ⋅ ( y − y ) > 0 . analog. curs & lucrari practice abaterea de la medie media 45 x − x. abaterile de la medie ale ambelor variabile sunt negative: x − x < 0. Pentru a da o semnifica ie mai generală acestei sume. y ) două noi axe de coordonate. punctele vor fi egal repartizate în cele patru cadrane şi deci. P: Deoarece σ 2 = ∑ ( x − x) 2 N ⇒σ2 = N ( x − x)( x − x) ∑ P= ∑ ( x − x)( y − y) . Centrul de greutate al norului de puncte şi împăr irea planului în cadrane Dacă există o corela ie pozitivă între x şi y. abaterile de la medie ale ambelor variabile sunt pozitive: - x − x > 0. y) produsul ( x − x) ⋅ ( y − y ) > 0 şi facem suma algebrică a tuturor acestor produse. în zona din stânga-jos (cadranul III). ob inem că: ∑ (x − x) ⋅ ( y − y ) < 0 . abaterea de la medie pentru x va fi pozitivă. În consecin ă. în zona din stânga-sus (cadranul IV).Biostatistica. abaterea de la medie pentru x va fi negativă. x − x < 0 . dacă calculăm pentru fiecare pereche de valori (x. paralele cu axele ini iale Ox şi Oy. y − y > 0 . y − y < 0 . y. y) produsul ( x − x) ⋅ ( y − y ) produse. în cazul unei singure serii statistice. produsul lor va fi negativ: y − y > 0 . ob inem că: ∑ ( x − x)( y − y) > 0 . abaterea de la medie pentru y va fi negativă. N : devia ia standard traduce dispersia statistică .

numite punctele mediane ale fiecărei clase. Ele permit ca.7 0.63). Bineîn eles.1 0 0 0.6 0. care a dezvoltat tehnicile de investigare a rela iei dintre înăl imea copiilor şi a părin ilor lor.8 1 Exemplu: Dacă y este greutatea şi x este înăl imea. Pentru fiecare bandă verticală a norului de puncte se ob ine astfel un număr sigur de valori medii pentru y. scopul este să vedem cât de bine poate fi folosită o variabilă pentru a o predic iona pe cealaltă. este o lege liniară.3 0. Metoda generală adoptată este metoda celor mai mici pătrate. curs & lucrari practice 46 8. însă. numită variabilă controlată. În acest caz. este suficient să plecăm de la y şi să partajăm norul de puncte în benzi orizontale.7 0. care stabileşte varia iile acestor două mărimi.64).8 1 y xi Figura 8. invers. Prin urmare. Linia de regresie Regresia este o metodă de estimare a rela iei numerice dintre variabile. Numele de “regresie” se datorează lui Galton (1886). Liniile de regresie dau imaginea varia iilor mediilor unei mărimi în func ie de alta. este pu in precis. Deci vom încerca să ajustăm linia frântă de regresie ob inută experimental la o dreaptă teoretică. avem interesul să grupăm valorile în clase. fiind echivalentul curbei reprezentative a unei func ii.4 x xi 0. Valorile medii ale lui x ob inute în fiecare dintre aceste benzi orizontale permit să definim o linie de regresie a lui x în y.9. exact la fel ca şi cum această greutate medie ar fi fost o func ie de înăl ime. şi vom calcula valorile medii pentru acest y. Pentru aceasta. adică o mărime variază propor ional cu cealaltă. şi când avem mai pu ine puncte.6 0.63: Linia de regresie a lui y în x Vom nota toate valorile lui y care corespund valorilor lui x din aceeaşi clasă. să ob inem informa ii despre altă variabilă.5 0. 0. să îl estimăm pe x în func ie de y. sau explicativă (care joacă rolul variabilei independente).3 0. dar numai în cazul în care forma norului este deja bine definită. corespunzătoare fiecăreia dintre clasele individualizate pe axa Oy (Figura 8. sau dreaptă de estimare.64: Linia de regresie a lui x în y xy j 0.1 0 0 0. linia de exprimare a lui y func ie de x va indica greutatea medie y corespunzătoare unie înăl imi date x. În problemele de regresie. Dreapta de regresie Unul dintre cazurile cele mai interesante în practică este acela unde legea varia iilor mediilor. Când studiem o serie statistică importantă.Biostatistica.3.6 0. sau linia de estimare a lui y în x. linia de regresie este o dreaptă a cărei liniaritate este mai pu in mascată de fluctua iile de eşantionaj. putem. Putem proceda la fel pentru distribu ia tuturor valorilor lui x. numită dreaptă de regresie.4 x yj Figura 8. Ele exprimă legea generală.2 0. plecând de la o mărime variabilă numită variabilă de control.9 0. procedeul. vom decupa norul de puncte în bezi verticale (Figura 8. ceea ce revine la a verifica legitimitatea acestei asimilări.2 0. 8.8 0. Se poate trasa această dreaptă din ochi. evident diferită de cea precedentă. sau al func iei).6 y 0.2 0. sau explicată (care joacă rolul variabilei dependente. reprezentată prin linia de regresie.2 0.4 0.4. . 0.9. Unind aceste puncte ob inem linia de regresie.5 y 0.4 0.

y) d A D α B x’ y−y y x 0 M ( x.5 3 2. x' = x − x . X. adică suma pătratelor distan elor punctelor diagramei la dreaptă. Se arată că dreapta care corespunde acestor condi ii are ecua ia: y − y = a x ( x − x) . Aceste reziduuri formează o distribu ie cu media d şi dispersia Sd2. 2 Din toate dreptele posibile. Y coordonatele lui A în raport cu axele Ox. y ) Figura 8. punctul de pe D situat pe verticala trecând prin P. Această condi ie implică faptul că dreapta va trece prin punctul central al diagramei. Calculul coeficien ilor dreptei D x−x C x În triunghiul MAB avem: AB ⇒ AB = MB ⋅ tg (α ) = ax' = a ( x − x) .5 1 0. y coordonatele sale în raport cu axele Ox. este minimă (de unde numele metodei).5 ym 2 1. curs & lucrari practice 47 Dreapta ob inută trebuie să dea cea mai bună estimare a unei variabile func ie de alta. A. Oy. furnizează cea mai bună estimare pentru y. adică aceea pentru care valorile lui y vor fi cel mai pu in dispersate posibil.65.5 x d d d d d ∑ ( x − x)( y − y ) . My’. iar suma reziduurilor de o parte a dreptei este egală cu suma reziduurilor de cealaltă parte a dreptei. pentru dreapta de estimare a lui y. Aceasta reprezintă ecua ia unei drepte trecând prin două puncte (A şi M).65).66) un punct al diagramei şi următoarele elemente: x. ∑ ( x − x) 2 y' d d d D d d M x' Figura 8. Oy.66.5 0 0 0. MB Din figură se vede că AB = AC − BC = y − y tg (α ) = ⇒ y − y = a ( x − x) . Din figură se vede şi că: d = PA = PB – AB = y’ – ax’ . panta dreptei D. y ' = y − y coordonatele în raport cu axele Mx’.5 2 2. Dreapta de regresie şi reziduurile - Fie P (Figura 8. unde a x = y 4 3. pentru o valoare dată a lui x. Fie d distan ele verticale (numite reziduuri) ale diferitelor puncte ale diagramei dreptei D (Figura 8. adică dreapta D. cea mai bună va fi cea pentru care dispersia Sd . trebuie să găsim dreapta care. a = tg(α).Biostatistica.5 1 xm 1. y y’ P(x. De exemplu.

Dy este identică cu dreapta de regresie a lui x func ie de y. Dreapta de regresie şi corela ia liniară Dreptele de regresie permit de a preciza mai mult no iunea de corela ie liniară. cele două drepte Dx şi Dy se suprapun într-o unică linie. Dacă nu există corela ie între varia iile celor două mărimi.9.ay : coeficientul liniar de regresie al lui x în y. ay = ∑ ( y − y)( x − x) ∑ ( y − y) 2 Formulele coeficien ilor liniari de regresie arată că ei se pot exprima la fel de bine şi în func ie de covarian a P: ∑ ( x − x)( y − y) P P ( x − x )( y − y ) P ∑ N ⇒ ax = 2 . cele două drepte Dx şi Dy sunt perpendiculare (Figura 8. În mod simetric (schimbând x cu y şi y cu x) se defineşte dreapta de regresie a lui x în y. Dx. care măsoară panta dreptei D pe verticala Oy. Cazul corela iei perfecte x x . avem şi: . y y’ D D x D y y M x’ Figura 8. Indică de câte ori în medie y este mai mare sau mai mic decât x. Indică de câte ori x este mai mare sau mai mic decât y. Dreapta de regresie a lui y func ie de x. Există o corela ie perfectă. iar dreapta Dx de regresie a lui x în func ie de y va fi paralelă cu axa Oy.68).67). cu coeficientul de regresie corespunzător ay. valoarea medie a lui y va fi independentă de valoarea lui x. valoarea medie a lui x este independentă de valorile lui y. unei valori date y îi corespunde o unică valoare a lui x. prin urmare. Analog. 2 a ∑ x ' 2 −2 ∑ x ' y ' = 0 ⇒a= 2 Acest trinom în a trece printr-un minim când derivata sa se anulează: ∑ x' y' ⇒ a = ∑ ( x − x)( y − y) ∑ x' ∑ ( x − x) 2 Se definesc astfel coeficien ii liniari de regresie: ax : coeficientul liniar de regresie al lui y în x. care exprimă rela ia directă de propor ionalitate între varia iile celor două mărimi (Figura 8.Biostatistica. Este pozitiv sau negativ după cum dreapta este ascendentă sau descendentă de la stânga la dreapta. curs & lucrari practice ⇒ 48 2 ∑d 2 = ∑ ( y '− ax' ) = ∑ y ' −2a ∑ x' y '+ a 2 2 ∑ x' 2 . cazul rela iei func ionale unde unei valori date x îi corespunde o valoare şi numai una y şi invers. care corespunde ecua iei: x − x = a y ⋅ ( y − y ) . Prin urmare. această valoare va fi aceeaşi pentru orice valori ale lui x.67. care măsoară panta dreptei D pe orizontala Ox. ay = 2 = = 2 2 2 σx σy σx ∑ ( x − x) ∑ ( x − x) N 8.5. şi prin urmare dreapta Dy de regresie a lui y în x este paralelă cu axa Ox.

70. Corela ie perfectă pozitivă x x . se observă că cele două drepte de regresie se rotesc în jurul punctului M. Convergen a sau divergen a acestor două drepte dă un aspect vizual gradului de legătură între cele două variabile.69.69). y y’ D y M x’ Figura 8.68: Cazul corela iei zero x x Între aceste două extreme se situează cazul în care există corela ie. y y’ D D x D y y M x’ Figura 8. σx şi σy. dacă se parcurg toate valorile lui r. Se deduce că în parametru vor fi implicate pantele celor două drepte. apropiindu-se una de cealaltă. până când se vor confunda (cazul corela iei perfecte).Biostatistica. atunci există două drepte de regresie 0 Dx şi Dy care formează între ele un unghi < 90 (Figura 8. acest parametru se numeşte coeficientul corela iei liniare. În consecin ă. r reprezintă covarian a P atunci când cele două serii de variabile sunt raportate la abaterile tip. Cazul corela iei uzuale x x 8. Coeficientul de corela ie liniar Se utilizează ca parametru de corela ie produsul r 2 = a x ⋅ a y (media geometrică a celor două pante de P P P σ x ⋅σ y regresie). O altă formulă de calcul al coeficientului de corela ie liniară rezultă din: r 2 = ax ⋅ ay ⇒ r 2 = σ 2 x ⋅ σ 2 y ⇒r= Prin urmare.6.9. cu condi ia de a găsi un parametru care să dea pozi ia celor două drepte. curs & lucrari practice y y’ D Dx 49 Dy y M x’ Figura 8. Se va putea deci evalua cantitativ gradul de corela ie. această legătură fiind cu atât mai strânsă cu cât cele două drepte sunt mai apropiate.

Studiul parametrului r permite deci o evaluare cantitativă a corela iei. N ⋅σ x ⋅σ y Este necesar să se calculeze covarian a P şi abaterile tip σx şi σy ale distribu iei.71.7 Tabelul 8.5 4. Rezultatele ob inute sunt indicate în tabelul 8. Dacă datele nu sunt prea numeroase.0 4. ay = r ⋅ x σx σy .70).5 5.9: Corticoizii urinari şi greutatea .0 5. y D y’ y M x’ Figura 8.3 80 3.5 81 6.0 72 3.5 80 8. Principiul de calcul al unui coeficient de corela ie liniară Pentru calculul unui coeficient de corela ie liniară.4 2.5 75 7. Folosind aceste formule. este posibil să studiem natura corela iei: când nu există corela ie: a x = a y = 0 ⇒ r = 0 .2 70 6. în mg/24h.9.r = + 1 : indică o corela ie perfectă pozitivă (Figura 8.3 4. .r = − 1 : indică o corela ie perfectă negativă (Figura 8.7 80 11.5 70 8.5 87 7.3 75 6.7 4.6 3.6 3. curs & lucrari practice Această formulă permite să exprimăm pantele ax şi ay func ie de r: 50 ax = r ⋅ - σy σ .3 8.7 6.6 3.5 8.0 5. Greutate X 52 56 54 56 50 58 50 56 51 55 65 62 63 60 66 68 65 61 61 68 Corticoizi Greutate Corticoizi y x y 3.5 3.3 5.2 81 9. se pot calcula direct aceste elemente care intră în formula coeficientului de corela ie. Exemplu: Ne propunem să evaluăm corela ia pe 40 subiec i pentru care vom înregistra greutatea (x) în kilograme şi mărimea corticoizilor urinari y.3 86 5.8 85 4.7 70 4. se aplică formula: r= P = σ x ⋅σ y ∑ ( x − x)( y − y) . apar două situa ii: .9.8 80 5. Corela ie perfectă negativă x x 8. când există corela ie perfectă: a x ⋅ a y = 1 = r 2 ⇒ r = ±1 .2 4.8 4.0 70 5.4 6.7.Biostatistica.0 75 6.71).2 74 6.5 87 6.4 75 4.

35 . 120. n xy ∑ − xy . covarian a devine: n n x Deoarece ∑ = x.90 15663.40 ⇒ P = 9.25 ⋅ 5.25) 2 = 120.95 ⇒P= Există deci o corela ie netă între greutate şi mărimea corticoizilor urinari.95 P= − ( y) 2 = 140628 − (5.8 40 ⇒ σ x = 11 ∑ y = 224 ∑ y = 140628 ∑ y = 224 = 5.438 ⇒ r = 0.25) .60) = 9.90 − (68.25 x= 2 n 2 ⇒σx = 40 ∑ (x 2 ) n − ( x) 2 = 191159 − (68.077 ⋅ 68.25) = 0. ⇒ y = 0.438 σ x ⋅ σ y 11 ⋅ 1.Biostatistica.60 y= 2 n 2 ⇒σy = 40 (y2) ∑ n ⇒ σ y = 1.80 40 Covarian a va fi: ∑ ( x − x)( y − y) ∑ y = y .60) 2 = 3.40 = 0.60 = 0.077 ⋅ x − (0. Vom putea calcula ecua ia dreptei de regresie: coeficientul liniar al regresie este Ecua ia dreptei de regresie va fi: ax = P σ 2 x = 9.077 . curs & lucrari practice Vor fi utilizate următoarele formule simplificate: 2 σx = 51 ∑x n 2 2 σy = n ∑ y2 − ( x) 2 − ( y) 2 ∑ x = 2730 ∑ x = 191159 ∑ x = 2730 = 68.077 ⋅ ( x − 68.77 ⋅ x + 0.80 y − y = ax ⋅ ( x − x) ⇒ y − 5.40 40 P 9. P= n Dar ∑ xy = 15663.40 ⇒r= = = 0.

406 Deci coeficientul găsit este semnificativ la un prag de semnifica ie de 99%.6⋅S0.6⋅S0. 5. 6 n −1 cu un prag de securitate de 99%.438 găsit este înalt semnificativ diferit de zero. pentru r = 0. Invers. y).8. în biologie se doreşte să se ştie dacă există sau nu o corela ie între două fenomene studiate. Corela ia semnificativă diferită de zero În cele mai multe cazuri.25.35 ≅ 4. adică 2. y0 = 0. în func ie de N (mai precis în func ie de gradul de libertate) valorile corespunzătoare ale lui 2⋅S0 şi ale lui 2. 8. Dispersia de estimare este reprezentată de abaterile punctelor diagramei în raport cu dreapta de regresie corespunzătoare. Exemplu: Verificăm dacă coeficientul de corela ie r = 0. . tabelul indică: 95% ⇒ 0. 52 M ( x . 8.5⋅Sr. curs & lucrari practice Această dreaptă trece prin punctul central al diagramei. Vom putea spune că valoarea re găsită pentru r este semnificativ diferită de zero şi re este superioară lui 2⋅S0. cu abaterea standard Sr. coeficientul de corela ie este distribuit normal în jurul lui zero cu o eroare standard. y ) = M (68.9. Fisher a stabilit tabele care dau. notată cu 2 Sdy . ea va fi evaluată prin suma. pentru o femeie de 60 kg.312 99% ⇒ 0. de cupluri de valori (x.077⋅x +0. cu un coeficient de securitate de 95% şi re ± 2.9.471 avem: 95%: 99%: 2 n −1 2. dreapta de estimare a lui y func ie de x). într-o popula ie de două serii de valori unde corela ia este nulă. Pentru γ = n – 2 = 40 – 2 = 38.60) . Pentru coeficientul de corela ie r = 0. adică prin dispersia reziduurilor în raport cu dreapta de estimare a lui y. ordonata la Într-un eşantion suficient de mare.122 = 0. ra ionamentul anterior nu este valabil.9. pentru coeficientul de corela ie se arată că distribu ia de eşantionaj poate fi considerată practic normală în jurul valorii estimate re.6 = 0. corticoizii vor fi ≈ 5. Sr = 1 − re2 n −1 ≅ 1 − re2 n . raportată la N. cu un coeficient de securitate de 99%. n = nr. Eroarea standard de estimare Dreapta de regresie exprimă doar tendin a centrală a estimării variabilei corespunzătoare y ( de exemplu.Biostatistica. a pătratelor abaterilor d ale dreptei de regresie a lui y.97 ≅ 5 mg/24 h. y = 0. origine este x0 = 0. Înainte de a admite că. care reprezintă valoarea lui Sr. Mai precis.35. Intervalul de confiden ă al coeficientului este deci: re ± 2⋅Sr. care a fost găsită în eşantion. S0 = 1 n −1 .159 - n −1 Pentru eşantioane cu N ≤ 100. adică 2 n −1 cu un prag de semnifica ie de 95% şi lui 2.

care să conducă la o variabilă repartizată aproximativ normal. cu cât banda determinată este mai îngustă (r → 1). adică o linie de regresie. Dacă aceste transformări nu sunt totuşi posibile. atunci reparti ia mediei de selec ie pentru n → ∞ tinde către reparti ia normală.10. 2 Formula lui S d y arată că S d y este cu atât mai mic. deci banda se reduce la o linie. 2 Pentru r = 1 ⇒ r = ± 1. dar corela ia existentă poate fi asimilată la o dreaptă.72. dar aspectul norului de puncte sugerează existen a unei corela ii. . va trebui ca această suprafa ă să înglobeze 68% din date. Această restric ie nu este esen ială. deoarece: 1) se poate găsi o transformare de variabilă. de o parte şi de alta a dreptei D. se vor aplica nişte transformări simple. trasând două paralele le dreapta D. Observa ie: O mare parte a tehnicilor statistice se referă la variabile continue repartizate normal. urmează că corela iei perfecte. Abaterea standard a distribu iei reziduurilor x Această abatere standard de regresie a lui y este adesea utilizată pentru a vizualiza limitele estimării unei variabile plecând de la dreapta de regresie corespunzătoare. situate la o distan ă egală cu Sdy (măsurată vertical). 1 ∑ d y2 n 2 = σ y (1 − r 2 ) Deci avem: 2 2 S d y = σ y (1 − r 2 ) . corela ia va fi caracterizată ca fiind neliniară. presupunând că se cunoaşte reparti ia.73). curs & lucrari practice 2 Sdy = 53 1 ∑ d y2 n Se arată că 2 Sdy = ∑d 2 y 2 = nσ y (1 − r 2 ) . 2) teorema limită centrală afirmă că dacă variabila care caracterizează popula ia are dispersia finită. adică punctele diagramei de distribu ie (Figura 8. y y’ Sdy D Sdy x’ Figura 8.Biostatistica.9. şi mai ales în biologie nu avem o corela ie liniară. în problemele de doză – efect. Astfel de func ii pot fi puse sub formă liniară. Sdy = σ y 1 − r 2 S d y va fi abaterea standard a distribu iei reziduurilor în raport cu dreapta D. Pentru aceasta. Dacă admitem că distribu ia este gaussiană. S d y = 0. De multe ori este întâlnit cazul particular în care curba de regresie urmează o lege exponen ială sau logaritmică – de exemplu. care să ducă la ob inerea unei legi liniare. şi se va calcula expresia cantitativă a ei (Figura 8.72). Prin urmare. aceasta fiind grosimea 8. în biologie. Corela ia neliniară De multe ori în practică.

.Biostatistica. curs & lucrari practice y 54 Figura 8. Corela ie neliniară 0 x Tehnicile care nu fac presupuneri asupra formei reparti iei. dar presupun că reparti ia este continuă sunt cunoscute sub numele de metode neparametrice (sau metoda reparti iei libere).73.

Un astfel de fişier. sau pictograma corespunzătoare de pe Desktop: . sau pot fi incluse în fişier ca obiecte distincte. în aceleaşi menu-uri şi cu aceleaşi butoane în barele de instrumente (Toolbars).3. De asemeni. majoritatea comenzilor din Word se regăsesc şi aici. Elemente de calcul tabelar O altă componentă a pachetului de programe Microsoft Office.3. este Microsoft Excel. sub acelaşi nume.45) este similară cu cea a celorlalte componente Microsoft Office (Microsoft Word şi Microsoft PowerPoint). generat automat la crearea graficului respectiv. şi de asemeni realizarea de calcule foarte avansate cu valorile înscrise în tabele. barele de instrumente – Figura 4. foarte performantă şi utilizată pe larg. sub numele de “Chart” şi având fiecare un număr de ordine. care con in tabele şi calcule asupra valorilor introduse. Fişierele create sub Microsoft Excel. Lansarea în execu ie a programului MS Excel Se realizează folosind butonul Start / componenta Programs / Microsoft Excel. Acest program permite în primul rând realizarea de tabele într-o manieră profesionistă (mai puternică decât utilitarul similar din MS Word). cu posibilitatea de a face. atunci când se generează grafice.1. S-a preferat această metodă de structurare a fişierelor pentru a putea memora în acelaşi fişier mai multe seturi de date distincte.45. care vor fi analizate separat. Suprafa a de lucru MS Excel 4.MS Office. poartă numele generic de “Workbook” (registru de calcul) şi este compus din 16 foi de calcul (“Sheets”) distincte. existând de asemeni şi comenzi specifice.XLS. 4 4. eventual. software pentru calcul tabelar. MS Excel. Figura 4. dacă nu i-am indicat un nume. identificate fiecare prin numărul lor de ordine. Suprafa a de lucru (menu-ul superior. acestea pot fi incluse în foaia de calcul curentă. vor fi salvate automat sub extensia specifică . pentru calcule sau reprezentări grafice. şi reprezentări grafice ale rezultatelor ob inute.

B4. după care urmează numărul corespunzător liniei pe care se află celula respectivă: A1.). prin intermediul unei etichete care îi este asociată. etc. Help Apelarea manualului de asisten ă soft al programului de calcul tabelar.45) respectă structura standard a unei ferestre Windows şi este similară cu cea a editorului de texte Microsoft Word. de setare a dimensiunilor paginii în registrul de calcul curent şi de listare a con inutului acestuia. Format Comenzi pentru formatarea elementelor registrului de calcul curent. cu litera corespunzătoare coloanei pe care se află. Window Comenzi pentru lucrul simultan cu mai multe fişiere.. . Fiecare element al tabelului este bine definit. BB. sub forma: AA. MS Excel ne dă posibilitatea de a selecta diferite zone ale tabelului: . La un moment dat. sau. iar liniile sunt etichetate cu numere: 1. Fiecare celulă a tabelului este la rândul ei etichetată.Apăsând cu butonul din stânga al mouse-ului pe dreptunghiul cenuşiu şi neetichetat din col ul din stânga-sus al foii de calcul curente.Menu-ul superior: con ine toate comenzile programului de calcul tabelar. 4. În anumite situa ii. se selectează întreaga foaie de calcul (suprafa a ei se . Pentru aceasta. Orice tabel este alcătuit din mai multe celule.Bara de formule: în această zonă se afişează con inutul fiecărei celule din tabelul editat.Bara de titlu (pe prima linie a ferestrei): con ine numele programului (MS Excel) şi numele registrului de calcul curent. 2. şi de modificare a aspectului suprafe ei de lucru generată de editor (bare de instrumente. .. de la A la Z. .45). BA. cu următoarea structură: File Comenzi de manipulare a fişierelor care con in registrele de calcul. (o parte dintre aceste comenzi sunt comune cu cele din MS Word şi MS PowerPoint şi nu vor fi prezentate în continuare). structurate pe linii şi pe coloane. Astfel. după care urmează combina ii de câte două litere. până la IV. Edit Comenzi de manipulare a textului sau imaginilor şi de căutare şi înlocuire a unui şir de caractere în registrul de calcul curent. este necesar să realizăm o opera ie (de formatare sau de calcul) care să se reflecte asupra mai multor celule ale unui tabel creat.Suprafa a de lucru (Figura 4.AZ. eventual formula aplicată pentru a se ob ine rezultatul afişat în celulă (cu posibilitatea de a o modifica sau de a aplica alte formule de calcul). care sugerează tabelul în care urmează a fi introduse datele. având aceeaşi structură şi aceleaşi elemente componente: . butoanele cu acelaşi aspect ca în Microsoft Word îşi păstrează şi semnifica ia. View Comenzi de vizualizare în diferite modalită i a registrului de calcul curent. comenzi de modificare a aspectului suprafe ei de lucru generată de program. Tools Apelarea unor programe auxiliare de analiză a textului.Bara de stare (pe ultima linie a ferestrei): prezintă informa ii generale despre registrul de calcul curent şi despre opera iile care se aplică datelor introduse. subtotaluri. Data Comenzi de lucru asupra datelor introduse: ordonare. . coloanele tabelului sunt etichetate în mod implicit cu literele (mari) ale alfabetului. (Figura 4. .Suprafa a de lucru efectivă: se prezintă sub forma unui caroiaj. pe ecran apare un caroiaj în care urmează a fi introdus con inutul tabelului pe care dorim să îl realizăm.. C2 etc. deschise în ferestre separate. .2. sau de realizare a unor opera ii matematice mai complexe asupra datelor din registrul de calcul curent. . numele generic al registrului de calcul deschis este „Book1” – tocmai pentru a se atrage aten ia asupra acestui lucru.. Editarea şi formatarea unui tabel în MS Excel După lansarea în execu ie şi încărcarea programului MS Excel..Barele de instrumente (Toolbars): permit activarea mai rapidă a unor comenzi prin intermediul unor butoane. AB. 3. selec ie după diferite criterii. o singură celulă este curentă. Insert Comenzi pentru introducerea de obiecte noi în foaia de calcul curentă sau la nivelul întregului registru de calcul.. adică se editează con inutul ei: celula care are marginile îngroşate (Figura 4.3. organizate pe liste derulante de comenzi..45) – această formă de etichetare dând posibilitatea de a crea tabele suficient de mari pentru a cuprinde cantită i suficiente de date. conversii etc. deschis pentru editare şi procesare – dacă nu a fost deschis un fişier creat anterior şi datele introduse nu au fost încă salvate.

şi se va modifica în câmpul special alocat din acea zonă (Figura 4. . şi o suprafa ă formată dintr-un anumit număr de celule din tabel. A1:D1. totuşi el este introdus în întregime în celulă. şi eticheta celulei din col ul din dreapta-jos.pentru a specifica o singură celulă. cu men iunea că. în cazul unei listări a tabelului. .46. iar opera ia pe care o alegem în continuare se va executa la nivelul tuturor celulelor din foaia de calcul curentă). con inutul primei celule este trunchiat (Figura 4. se selectează întreaga linie.Se poate selecta. se apasă tasta Enter. chiar dacă textul nu a încăput în întregime în zona alocată pe ecran celulei respective. în timp ce ne deplasăm cu mouse-ul pe ecran. . A1:A5. va trebui să selectăm celula respectivă.Apăsând în mod similar similar pe dreptunghiul numerotat din dreptul unei linii. MS . se va proceda analog: de exemplu.46). Un alt element specific în Excel este acela că.pentru a specifica un şir de celule de pe aceeaşi coloană.când am ajuns în pozi ia finală.pentru a specifica un şir de celule dintr-o sec iune a tabelului. care unifică celulele selectate şi centrează în raport Excel oferă şi butonul Merge and Center.pentru a specifica un şir de celule de pe aceeaşi linie.ne pozi ionăm cu mouse-ul pe celula din col ul din stânga-sus al suprafe ei pe care dorim să o selectăm. separate între ele prin semnul „:” : de exemplu. . . Pentru a se memora modificarea făcută.colorează în negru. Selectarea unui grup de celule indicând etichetele corespunzătoare . separate între ele tot prin semnul „:” : de exemplu. de formatare): indicând în mod explicit etichetele acestora (Figura 4. până în col ul din dreapta jos al tabelului.46): . Există şi o altă posibilitate de a specifica celulele unui tabel asupra cărora dorim să executăm o opera ie (utilă numai în cazul calculelor. se va indica eticheta celulei din col ul din stânga-sus al acestei sec iuni. şi. A1:D5. va fi tipărit integral. şi nu al opera iilor simple. respectând următoarea succesiune de paşi: .Apăsând pe dreptunghiul de la începutul unei coloane. Pentru a se crea rapid şi estetic capul de tabel. se selectează întreaga coloană. cu întreaga suprafa ă ob inută textul tipărit în prima dintre ele. . cu excep ia situa iei în care mai scriem ceva chiar în celula învecinată – în acest caz. se vor indica etichetele celulei de început şi de sfârşit al şirului. con inutul ei va fi indicat în bara de formule. asemănător. Con inutul celulelor se editează în mod obişnuit. . dacă la un moment dat este necesară o modificare. sau cap de coloană) într-o celulă a tabelului. eliberăm butonul mouse-ului – vom observa că suprafa a „parcursă” cu mouse-ul a fost selectată (s-a colorat în negru). se va da eticheta ei: de exemplu A5. A1 : A5 A1 : D1 A1 : D5 Zona de editare a con inutului celulei curente Figura 4. .46). atunci când am scris un mic text (cap de tabel.apăsăm butonul din stânga al mouse-ului şi îl inem apăsat.

datele introduse nu sunt interpretate ca fiind valori numerice – astfel. . Decrease Decimal: micşorează numărul de cifre afişate la partea zecimală. Justify – care au aceeaşi semnifica ie ca în MS Word şi pot fi setate şi prin intermediul butoanelor din bara de instrumente comune cu MS Word: . fa ă de marginile din stânga şi din dreapta ale acesteia. oferă diferite formate pentru tipărirea acestora. . MS Excel oferă posibilită i de formatare a tabelului la nivelul elementelor componente ale sale: a) Formatarea celulelor: Se selectează una sau mai multe celule ale tabelului. forma de afişare a numărului. de exemplu. se poate stabili modul de afişare al acestora: număr de cifre la partea zecimală. prin înmul irea cu 100. etc. MS Excel permite definirea mai multor tipuri de date. care vor fi tratate diferit: . În plus.Text Alignment: o Horizontal: cum se pozi ionează textul în interiorul celulei. Time: folosite în general pentru a memora data sau ora.Text: tratează con inutul celulei ca un text.47): Se defineşte tipul de dată care va fi introdus în celula respectivă.Percentage: converteşte automat o valoare numerică în procentaj. Right. se pot alege valorile Left. care dă posibilitatea definirii următoarelor elemente de caracterizare a celulelor selectate: .Date. Butoanele de formatare identice cu cele din MS Word au aceeaşi semnifica ie. . chiar dacă sunt tipărite valori numerice – pe care nu le interpretează ca atare.sec iunea Number (Figura 4.Number: alocat pentru valori numerice. pot fi realizate mici ajustări asupra acestuia.Currency.48): Se defineşte modul de aliniere şi orientarea textului în interiorul celulelor selectate. după care se foloseşte comanda Format / Cells din menu-ul superior. Figura 4. cu ajutorul următorilor parametri: . .47. Center.General: alocat de obicei pentru şiruri de caractere (text). Accounting: oferă formate speciale pentru memorarea valorilor băneşti. - Sec iunea Alignment (Figura 4. pentru celule cu con inut de tipul Number. folosind următoarele butoane din bara de instrumente: Currency style: modifică modul de afişare a valorilor băneşti Percent Style: modifică stilul de afişare al procentajelor Comma style: modifică stilul de afişare a punctului zecimal Increase Decimal: măreşte numărul de cifre afişate la partea zecimală. forma punctului zecimal.Formatarea tabelului se face asemănător cu MS Word. nu va fi posibilă realizarea de opera ii matematice cu aceste date. . Format Cells / Sec iunea Number După ce s-a definit tipul de dată corespunzător celulelor tabelului. pentru celule cu con inut de tipul Number. astfel.

aspect. laturile celulelor care vor fi marcate – la fel ca func iile . Format Cells / Sec iunea Alignment - Sec iunea Font (Figura 4. efecte speciale – la fel ca func iile similare din MS Word şi butoanele cunoscute din bara de instrumente: . Sec iunea Border (Figura 4. fa ă de marginile de sus şi de jos ale acesteia: centrat. din bara de instrumente. a căror valoare se va defini. Orientation: pe ce direc ie se va scrie textul în celule – drept sau înclinat sub anumite unghiuri. o Figura 4. . şi atributele specifice acestuia: dimensiune. Sec iunea Patterns (Figura 4. stilul de subliniere. grosimea şi culoarea liniilor. Format Cells / Sec iunea Font .50): Permite definirea aspectului chenarului celulelor selectate: tipul de linie.49.- Vertical: cum se pozi ionează textul în interiorul celulei. regăsit şi - - Figura 4.48.51): Permite definirea unui fundal cu o anumită culoare şi haşură (Pattern) pentru celulele selectate – similar cu butonul în MS Word. mai apropiat de marginea de sus sau de marginea de jos.49): Se defineşte fontul cu care va fi scris textul din celulele selectate. similare din MS Word şi butonul corespunzător din bara de instrumente. culoarea literelor.

se pot seta două atribute: .50. după care se foloseşte comanda Format / Column din menu-ul superior.Hidden: nu sunt afişate formulele folosite pentru a calcula rezultatele indicate în celulele selectate. . cu următoarele op iuni: . c) Formatarea coloanelor: Se selectează una sau mai multe coloane ale tabelului.Figura 4.51. .Unhide: pentru a se descoperi liniile ascunse anterior. Figura 4.AutoFit: pentru a se regla automat înăl imea liniilor selectate.AutoFit Selection: pentru a se regla automat lă imea coloanelor selectate. al căror con inut nu va fi afişat nici pe ecran. . . .Width: pentru a se stabili manual lă imea coloanelor selectate.Locked: nu se poate modifica con inutul celulelor selectate.Height: pentru a se stabili manual înăl imea liniilor selectate. cu următoarele op iuni: . şi nici la o eventuală listare a tabelului. în func ie de dimensiunea con inutului lor. Format Cells / Sec iunea Patterns b) Formatarea liniilor: Se selectează una sau mai multe linii ale tabelului. în func ie de dimensiunea con inutului lor. Format Cells / Sec iunea Border - Sec iunea Protection: Are efect numai în cazul în care tot fişierul este protejat la deschidere (accesul făcându-se numai pe baza unei parole).Hide: pentru a se ascunde liniile selectate. după care se foloseşte comanda Format / Row din menu-ul superior. .

dacă este cazul. deasupra celei pe care se află celula curentă. prin adăugarea de elemente noi în tabel. . Inserează o coloană nouă în tabelul curent.52. înaintea celulei curente. numele implicit „Sheet[n]” putând fi schimbat cu un alt nume. a întregii foi de calcul curente. inserând celula nouă pe pozi ia astfel eliberată. fiind vizibil doar pe ecran. Dacă este cazul. Inserează o nouă foaie de calcul. inserând în pozi ia definită de celula curentă o întrerupere de pagină. şi anume: Figura 4. mai sugestiv. care dă accesul la un catalog de tabele cu aspect predefinit (Figura 4. Astfel de opera ii se realizează folosind o parte dintre comenzile din menu-ul superior. tot pe parcursul editării tabelelor. care însă nu va fi listat la imprimantă. cu ajutorul comenzii Format /Sheet din menu-ul superior. ..Entire Row: inserează o linie de tabel întreagă deasupra celei pe care se află celula curentă. cu efecte similare cu cele de la ascunderea liniilor sau a coloanelor.Unhide: se descoperă o foaie de calcul ascunsă anterior.. componenta Insert. culoare sau haşură). Este utilă în special pentru listarea estetică a tabelelor lungi. la stânga celei pe care se află celula curentă. . înaintea celei curente..Rename: se realizează redenumirea foii de calcul curente. Editarea tabelelor mai presupune şi formatarea. Insert / Cells Insert / Rows Insert / Columns Insert / Worksheet Insert / Page Break Inserează o celulă nouă în tabelul curent. prin comanda Format / AutoFormat.Background. cu op iunile: .Entire Column: inserează o coloană de tabel întreagă la stânga celei pe care se află celula curentă.Shift Cells Right: mută celula curentă şi toate cele care o urmează din linia curentă cu o pozi ie la dreapta. ..Shift Cells Down: mută celula curentă şi toate cele care o urmează din coloana curentă în jos cu o pozi ie. cu posibilitatea de a alege unul dintre acestea şi a-l aplica tabelului curent.. Inserează o linie nouă în tabelul curent. al căror con inut nu va fi afişat nici pe ecran.52). În anumite situa ii poate fi necesară. schimbarea aspectului acestora. inserând celula nouă deasupra.Hide: se ascunde foaia de calcul curentă.. Format / AutoFormat.- Hide: pentru a se ascunde coloanele selectate. şi nici la o eventuală listare a tabelului. astfel . Unhide: pentru a se descoperi coloanele ascunse anterior. .: permite definirea unui fundal grafic pentru foaia de calcul curentă (desen. se poate aplica şi o formatare la nivelul întregului tabel selectat la un moment dat. . modificând aspectul întregului tabel conform cu op iunile: .

Edit / Paste Copie con inutul Clipboard-ului în noua pozi ie din fişierul curent.Shift Cells Up: mută celulele următoare din coloana curentă în sus cu o pozi ie. spa iu liber.All: şterge în întregime con inutul celulei. . lăsând intact con inutul celulei.definind varianta proprie. . definită de celula curentă. Antetul şi nota de subsol vor putea fi realizate în două moduri: .alegând una dintre variantele predefinite. este posibilă manevrarea con inutului unei întregi foi de calcul. în locul celulei şterse.Formats: anulează doar efectul opera iilor de formatare. sau de culoarea fundalului. chiar dacă pe pagina curentă a mai rămas. MS Excel permite.încât la listare.54). aşa cum va fi ea tipărită la imprimantă.Contents: şterge doar con inutul celulei. în altă pozi ie care se va specifica (Figura 4. într-o modalitate asemănătoare cu MS Word. . . respectiv „Footer”. componenta Edit: Edit / Cut Şterge con inutul celulelor selectate.Left: celula de la dreapta celor vide. al cărui nume se va specifica. în acel punct să se treacă la o pagină nouă. respectiv „Custom Footer”.Right: celula din stânga celor vide. fiind posibilă operarea anumitor modificări. Edit / Delete Şterge celulele selectate din tabelul curent.Entire Row: şterge întreaga linie de tabel pe care se află celula curentă. cu ajutorul butoanelor „Custom Header”. .Shift Cells Left: mută celulele următoare din linia curentă cu o pozi ie la stânga. dacă este cazul (acelaşi rezultat se ob ine prin intermediul comenzii File / Print Preview din menu-ul superior). . .Entire Column: şterge întreaga coloană de tabel pe care se află celula curentă. De asemeni. disponibile în câmpurile cu etichetele „Header”.Up: celula de sub cele vide. redimensionându-l în func ie de op iunea aleasă: . Manevrarea con inutului uneia sau mai multor celule selectate la un moment dat se poate realiza uşor cu ajutorul comenzilor din menu-ul superior. . . or Copy sau în fişierul curent. Sheet cu excep ia cazului în care am bifat op iunea „Create a Copy”. Edit / Copy Realizează o copie în Clipboard a con inutului celulelor selectate.. în func ie de op iunea aleasă: . Acest lucru se realizează folosind comanda View / Header and Footer (Figura 4.Down: celula de deasupra celor vide. folosind comenzile: Edit / Delete Şterge definitiv foaia de calcul curentă din fişierul curent. eventual. etc.53). . . ci copiere. şi editarea de antete şi note de subsol pentru paginile pe care va fi tipărit tabelul (tabelele) create. Aspectul antetelor şi notelor de subsol definite devine vizibil folosind butonul „Print Preview ”. unde este disponibil pentru a fi copiat în altă parte în fişierul curent. astfel este afişată imaginea foii de calcul curente. în locul celulei şterse. în func ie de op iunea aleasă: . prin care nu se face mutare. transferându-l în memoria intermediară Clipboard. Edit / Fill Completează una sau mai multe celule vide cu con inutul uneia dintre celulele învecinate. Edit / Clear Şterge total sau par ial con inutul uneia sau al mai multor celule selectate. lăsând elementele de formatare legate de dimensiunile acesteia. Sheet Edit / Move Mută foaia de calcul curentă în alt fişier.Comments: şterge eventualele explica ii (comentarii) legate de con inutul celulei.

Figura 4.53. Edit / Move or Copy Sheet

Figura 4.54. View / Header and Footer

La nivelul fiecărei celule a tabelului este de asemeni posibilă editarea de comentarii – adică explica ii legate de con inutul celulei respective. Comentariile nu vor fi listate la imprimantă, fiind menite doar să uşureze în elegerea con inutului tabelului la deschiderea sa ulterioară. Folosirea comentariilor presupune următoarele opera ii: Insert / Crearea unui nou comentariu în foaia de calcul curentă, care se Comment referă la con inutul unei celule. Insert / Edit Editarea şi eventual modificarea comentariului curent, selectat la un Comment moment dat. Edit / Clear Ştergerea comentariului curent, selectat la un moment dat. Comments View / Vizualizarea / ascunderea comentariilor existente în foaia de calcul Comments curentă. În cazul în care comentariile sunt ascunse, existen a lor va fi precizată doar printr-un mic triunghi roşu în col ul din dreapta-sus al celulei la care se referă. View / Vizualizarea barei de instrumente specifică lucrului cu comentarii; Toolbar / con ine butoanele corespunzătoare opera iilor disponibile cu Reviewing acestea: : New Comment – crearea unui nou comentariu în foaia curentă; : Edit Comment – editarea comentariului selectat; : Previous Comment – trecerea la comentariul anterior celui curent; : Next Comment – trecerea la comentariul următor celui curent; : Hide Comment – ascunderea / vizualizarea comentariului curent; : Hide All Comments – ascunderea / vizualizarea tuturor comentariilor; : Delete Comment – ştergerea comentariului curent. O altă opera ie utilă în realizarea de tabele este formatarea paginilor pe care ele urmează a fi tipărite. Pentru aceasta se va folosi comanda File / Page Setup, care permite completarea următoarelor sec iuni:

Sec iunea Page (Figura 4.55): se precizează elementele generale legate de caracterizarea paginii: Orientation: tipul de orientare a paginii, „Portrait” sau „Landscape”; Scaling: redimensionarea tabelului, astfel încât să fie tipărit exact pe numărul de pagini pe care ăl vom specifica noi, atât pe lă ime, cât şi pe lungime; Paper Size: formatul de pagină pe care se face tipărirea; First Page Number: modul de numerotare a primei pagini. Verificarea aspectului foii de calcul după ultimele modificări se face folosind butonul „Print Preview”; pentru a se realiza tipărirea efectivă se foloseşte butonul „Print”, iar pentru a salva modificările făcute, se foloseşte butonul „OK”. - Sec iunea Margins (Figura 4.56): se indică lă imea marginilor exterioare ale paginii pe care va fi tipărit con inutul fişierului curent: - Top: marginea de sus; - Bottom: marginea de jos; - Left: marginea din stânga; - Right: marginea din dreapta; - Header: pozi ia în care se va tipări antetul; - Footer: pozi ia în care se va tipări nota de subsol; - Center on Page: se bifează, dacă dorim ca tabelul să fie centrat pe pagină, orizontal sau vertical.

-

Figura 4.55. File / Page Setup – Sec iunea Page

Figura 4.56. File / Page Setup – Sec iunea Margins

-

-

Sec iunea Header / Footer (Figura 4.54): se vor defini antete şi note de subsol pentru paginile curente – prin completarea aceloraşi op iuni ca cele disponibile folosind comanda View / Header and Footer. Sec iunea Sheet (Figura 4.57): se vor preciza anumite elemente legate de modul de tipărire al foii de calcul curente: - Print Area: numărul de celule de pe foaia de calcul care urmează a fi tipărite; - Print Titles: capul de tabel – liniile care vor fi tipărite la începutul tabelului, respectiv coloanele care vor fi tipărite în partea stângă a sa; - Print: se bifează anumite elemente pe care dorim să le tipărim, cum ar fi liniile de demarca ie a celulelor (Gridlines), capul de tabel (Row and column headings), sau elemente legate de parametrii de imprimare: calitatea (Draft Quality) sau tipul de imprimare – color sau alb-negru (Black and white); - Page order: se stabileşte ordinea în care se va tipări un tabel pe mai multe pagini.

Figura 4.57. File / Page Setup – Sec iunea Sheet

4.3.3. Vizualizarea şi tipărirea unui registru de calcul Există mai multe modalită i de vizualizare a foii de calcul curente: View / Normal Modul de vizualizare implicit, fără elemente specifice. View / Page O imagine globală, la scară redusă, a foii de calcul curente; Break avantajul în acest mod de vizualizare este acela că sunt afişate Preview întreruperile de pagină (marcate cu albastru), cu posibilitatea de a le ajusta după dorin ă, prin simpla tragere a lor în noile pozi ii, folosind butonul din stânga al mouse-ului. View / Full Se măreşte suprafa a pe care este afişată foaia de calcul, în Screen detrimentul barelor de instrumente ale MS Excel, care dispar; singura cale de a accesa comenzile este folosind menu-ul superior, iar fereastra în care rulează MS Excel este automat maximizată. View / Zoom Se permite alegerea scalei la care va fi afişat con inutul foii de calcul curente, bifând mărimea dorită (Figura 4.58). Listarea la imprimantă a foii de calcul curente se face folosind comanda File / Print din menu-ul superior. Pentru a se vizualiza aspectul documentului care urmează a fi ob inut (dimensiunile paginilor, elementele de identificare a acestora, modul în care este împăr it pe pagini con inutul foii de calcul curente) se poate folosi comanda File / Print Preview . În plus, MS Excel prezintă şi o comandă specifică de listare, şi anume File / Print Area – utilă în special în cazul foilor de calcul ample, cu o mare cantitate de date. Comanda permite selectarea unei anumite por iuni din foaia de calcul curentă, astfel încât numai aceasta va fi ulterior listată. Sunt disponibile două op iuni: Set Print Pentru a defini zona care urmează a fi tipărită de pe foaia de calcul Area curentă - în prealabil aceasta trebuie selectată cu ajutorul mouseului. Clear Print Pentru a anula zona de tipărire definită anterior, revenind la Area op iunea implicită – întreaga suprafa ă a foii de calcul curente.

Figura 4.58. View / Zoom

4.3.4. Opera ii la nivel de fişier în MS Excel Opera iile la nivel de fişier sunt identice cu opera iile similare din MS Word şi MS PowerPoint. Astfel, salvarea prezentării curente într-un fişier se face prin comanda File / Save, din menu-ul superior, sau
folosind butonul din bara de instrumente – la fel ca în MS Word. Extensia (formatul de fişier) asociată automat registrului de calcul va fi însă .XLS. La prima salvare a datelor din registrul de calcul curent, pe ecran apare o fereastră identică cu cea din MS Word (Figura 4.16), în care se va indica numele fişierului şi localizarea acestuia pe hard-disc (unitatea de disc şi directorul). La salvările următoare se face automat actualizarea con inutului fişierului care a fost definit ini ial. Celelalte comenzi pentru manipularea fişierelor sunt de asemeni identice cu echivalentele lor din MS Word: File / New Creează un registru de calcul nou, vid, care urmează a fi completată ulterior. File / Open Deschide un registru de calcul existent pentru a se continua lucrul acolo. File / Close Închide registrul de calcul curent, salvându-se con inutul său. File / Save Creează o copie a registrului de calcul curent într-un alt as... fişier (cu alt nume, eventual în alt director). File / Send Trimite registrul de calcul curent spre alte utilitare To accesibile în sistemul de calcul: e-mail, fax, etc. File / Se afişează proprietă ile registrului de calcul curent – o Properties caracterizare generală a acesteia, similară cu cea corespunzătoare documentelor (Figura 4.18). File / Exit Închide aplica ia MS Excel.

Lucrul în MS Excel cu baze de date Unul dintre avantajele lucrului în MS Excel este compatibilitatea cu alte software-uri de prelucrare a datelor, concretizată în posibilitatea de a prelucra fişiere care au şi alte formate (extensii) în afară de cea proprie, .XLS. Acest concept presupune două opera ii: 1) Salvarea datelor introduse în MS Excel sub alt format de fişier: Atunci când se dă comanda File / Save as..., în câmpul cu eticheta „Save as Type” se defineşte formatul de fişier sub care dorim să salvăm datele. Implicit, formatul de fişier este .XLS, dar există o listă de formate disponibile, printre care cele mai utile sunt: - .DBF: permite salvarea datelor din foaia de calcul curentă (doar o singură foaie de calcul, chiar dacă registrul con ine mai multe) sub forma unei baze de date, disponibilă pentru a fi prelucrată în FOXPRO, de exemplu. Capul de tabel va fi folosit pentru a defini structura bazei de date: fiecare nume de coloană devine câmp în baza de date care se creează. - .TXT: permite salvarea datelor sub forma unui fişier de tip text neformatat – vizibil sub orice editor de texte. Formatul specific de tabel este însă oarecum alterat: liniile se păstrează, dar separarea coloanelor se face prin câte un spa iu.
2) Deschiderea fişierelor de date cu alte formate: Atunci când se dă comanda File / Open, în câmpul cu eticheta „Files of type” se poate specifica formatul pentru fişierul pe care dorim să îl deschidem; pe lângă formatul implicit, specific MS Excel (.XLS), se pot deschide şi fişiere de tipul următor:

Pentru editarea formulelor de calcul trebuie cunoscută sintaxa exactă a fiecărei func ii folosite. 4. dacă însă se apasă butonul „=”. se va folosi butonul pentru a o valida. . .5. După ce formula de calcul a fost editată. semnifica ia ei şi argumentele care trebuiesc completate. - Bara de formule din MS Excel În mod implicit.se selectează celula în care urmează a fi memorat rezultatul. cât în special de func iile sale de calcul tabelar. câmpurile bazei de date sunt automat convertite în coloane de tabel.WQ1: fişiere create în Quattro Pro. şi butonul pentru a o şterge. . Într-o mică fereastră de dialog afişată imediat sub bara de formule (Figura 4. sau se activează butonul echivalent.WK?: fişiere create în Lotus 1-2-3. din bara de instrumente. Astfel. dar MS Excel a simplificat această problemă. se activează zona albă din dreapta sa. spa iile devin separatori de coloană. în care urmează a se edita formula care urmează a fi calculată. Bara de formule îşi schimbă uşor aspectul.- . se editează expresia care urmează a fi calculată.3. În acelaşi scop se poate folosi şi bara de formule existentă în MS Excel. punând la dispozi ia utilizatorilor un „program asistent”. . dacă este cazul (ambele butoane se regăsesc în bara de formule). este posibilă realizarea rapidă a unor calcule sofisticate cu valorile numerice tipărite în celulele foii de calcul. rezultatul fiind automat încărcat în celula respectivă. dintre care se poate selecta func ia care urmează a fi calculată. .TXT: fişiere de tip text neformatat. se procedează în modul următor: . iar liniile se transferă ca atare.59) va fi indicată. pentru orice func ie selectată. după cum urmează: În câmpul din extremitatea stângă vor fi încărcate toate func iile disponibile în MS Excel.se alege din menu-ul superior comanda Insert / Function. Elemente specifice ale MS Excel: realizarea de calcule şi procesări ale datelor Utilitatea produsului MS Excel nu este însă dată atât de posibilită ile sale de editare şi formatare a tabelelor. în extremitatea stângă a acesteia este indicată în permanen ă eticheta celulei selectate la un moment dat.DBF: baze de date create în dBASE III sau IV. şi inserarea rezultatelor în celule noi. . activat automat la selectarea unei func ii. . Pentru aceasta.

COMBIN (n. de căutare a unui anumit text în altul. INT (n) Returnează valoarea celui mai mare întreg mai mic sau egal cu numărul n. n2. n2.) SUM (n1. n1.). ln n. pentru a le putea alege mai uşor. automat. lg n. Func ii de lucru la nivelul adreselor celulelor. dintre acestea. Logical Func ii logice – corespunzătoare operatorilor logici standard (AND. n!. 0 dacă n este nul.. -1 dacă n este număr negativ. LOG (n. vom prezenta doar câteva func ii. n mod d. de con inutul acestora). s) TRUNC (n. . MOD (n. ROUND (n. Func ii matematice şi trigonometrice. etc.) Func ii matematice de aproximare: EVEN (n) Rotunjeşte numărul n la cel mai apropiat număr întreg par. Pentru a valida rezultatul respectiv şi a încărca valoarea ob inută în celula selectată se va folosi butonul „OK”. LN (n) Returnează logaritmul natural. Func iile disponibile în MS Excel sunt organizate pe categorii. Text Func ii de lucru cu date de tip text (de concatenare a şirurilor de caractere. n . sunt disponibile următoarele categorii de func ii: Financial Func ii specifice calculelor financiare şi contabile. pentru a ne verifica dacă am făcut selec ia corectă. NOT) etc. SQRT (n) Returnează rădăcina pătrată a lui n. Trunchiază numărul n la un număr întreg sau având s zecimale. Rotunjeşte numărul n la un număr cu s zecimale. PRODUCT Returnează produsul numerelor specificate. d) Returnează restul împăr irii întregi a numărului n la numărul d. p) EXP (n) Returnează valoarea exponen ială. en. În partea de jos este indicat rezultatul formulei alese (tot pentru verificare). Date & Time Func ii de lucru cu date calendaristice şi ore.Figura 4. n2.. Gama de func ii disponibile este destul de largă. Math & Trig Statistical Func ii statistice. etc. Lookup & Reference Database Func ii specializate pentru lucrul cu baze de date importate în MS Excel : realizează calcule la nivelul câmpurilor devenite coloane. Returnează suma numerelor specificate. ODD (n) Rotunjeşte numărul n la cel mai apropiat număr întreg impar. cu posibilitatea de a selecta înregistrări care îndeplinesc anumite condi ii.59. p POWER (n. Returnează valoarea Cnp. . FACT (n) Returnează factorialul numărului n. etc. b) Returnează logaritmul logbn. OR. n1. n2. iar pentru a anula formula se va folosi butonul „Cancel”. Information Func ii care extrag informa ii legate de parametrii de formatare a celulelor (în general.. LOG10(n) Returnează logaritmul zecimal. (n1. de conversie a acestora în valori numerice şi invers. . Astfel. mai des utilizate: a) Func ii matematice şi trigonometrice: Func ii matematice de calcul: ABS (n) Returnează valoarea absolută a numărului n. în partea dreaptă a câmpurilor vor fi încărcate valorile acestora. Programul asistent pentru editarea formulelor În câmpurile rezervate fiecărui argument vor fi tipărite adresele celulelor asupra cărora dorim să efectuam calculele. Returnează puterea n .. p) SIGN (n) Returnează semnul numărului n: 1 dacă n este număr pozitiv.

. Criteriile de sortare se vor alege dintre coloanele existente în foaia de calcul. exprimată în radiani.) Există şi alte func ii statistice utile.. mai sofisticate – de calcul al distribu iilor corespunzătoare unor serii de valori.. ASIN (v) Determină valoarea arcsinusului unui număr.) numerice. STDEV (n1. exprimată în radiani. TAN (r) Calculează valoarea tangentei unui unghi.. ATAN (v) Determină valoarea arctangentei unui număr... cât şi adrese ale unor celule care con in valori numerice.60). . . Returnează modulul dintr-o serie de valori numerice – valoarea cea n2.s) Func ii matematice de lucru cu matrici: MDETERM Calculează determinantul matricei specificate în tablou – indicat prin (tablou) adresele celulelor din col urile stânga-sus şi dreapta-jos ale acestuia.) MAX (n1. argumentele pot fi atât valori numerice efective.. Pentru toate func iile men ionate mai sus. (tablou) MMULT Calculează produsul matricelor specificate în tablou1 şi tablou2.. exprimată în radiani. n2. n2. Returnează medianul dintr-o serie de valori numerice – valoarea din n2. . n2.) MIN (n1. b) Func ii statistice: Func ii de statistică descriptivă: AVERAGE Returnează media aritmetică a unei serii de valori numerice. . (n1.. Returnează valoarea minimă dintr-o serie de valori numerice. . în valoarea (g) echivalentă în radiani.) mijlocul seriei de valori. ACOS (v) Determină valoarea arccosinusului unui număr. Returnează devia ia standard corespunzătoare unei serii de valori n2. . permi ând definirea a 3 criterii simultane de sortare (Figura 4. (tablou1.. Returnează varian a corespunzătoare unei serii de valori numerice.. SIN (r) Calculează valoarea sinusului unui unghi. Returnează valoarea maximă dintr-o serie de valori numerice.. crescător sau descrescător. în valoarea (r) echivalentă în grade. MS Excel oferă şi alte posibilită i de procesare a datelor existente în foile de calcul – comenzile din menu-ul Data: a) Sortarea datelor (Data / Sort): Realizează sortarea (ordonarea) datelor din foaia curentă de calcul. DEGREES Converteşte valoarea unui unghi exprimată în radiani. n2. COS (r) Calculează valoarea cosinusului unui unghi.. . Pe lângă aceste func ii de calcul. MINVERSE Calculează matricea inversă matricei specificate în tablou.. RADIANS Converteşte valoarea unui unghi exprimată în grade. sau al rezultatului diferitor teste statistice..) mai frecventă din seria de valori. tablou2) Func ii trigonometrice: PI( ) Returnează valoarea constantei PI cu o precizie de 15 zecimale. VAR (n1. MODE (n1.) MEDIAN (n1.

Se poate opta între două tipuri de selectare a datelor: .. Figura 4.Advanced Filter. Condi ia de selectare se defineşte în modul următor: .61).. înregistrările corespunzătoare primelor sau ultimelor 10 valori în ordine crescătoare. AutoFilter. pe fiecare coloană a tabelului se activează un mecanism de selec ie.Top 10.. Data / Filter / AutoFilter .alegând una dintre variantele implicite: . care poate fi utilizat dacă dorim să selectăm numai liniile din tabel (înregistrările) ale căror valori pe coloana respectivă satisfac o anumită condi ie (Figura 4. pentru lucrul orientat doar pe acele date... : selectarea specializată. în care utilizatorul poate alege efectiv datele care îl interesează.All : toate înregistrările.înregistrările corespunzătoare unei anumite valori în parte. .AutoFilter: selectarea automată.60. .Custom. Data / Filter / AutoFilter - definind varianta proprie: Custom (Figura 4.62. . .62): Figura 4. dacă acestea nu pot fi alese folosind prima op iune..Figura 4. Data / Sort b) Selectarea datelor (Data / Filter): MS Excel con ine un mecanism foarte puternic de selectare din foaia de calcul curentă a datelor care îndeplinesc numai anumite condi ii. : din plaja tuturor valorilor posibile de pe o coloană.61. Atunci când se alege prima op iune.

care să aibă loc simultan (legate prin „and” – conjunc ie logică) sau măcar una dintre ele să fie adevărată (legate prin „or” – disjunc ie logică).. care să ac ioneze simultan pe mai multe coloane ale tabelului.. Figura 4. iar valoarea cu care se face compara ia se defineşte în partea dreaptă a ferestrei. Astfel va fi permisă numai introducerea de date care satisfac anumite condi ii (definite în sec iunea „Settings”). . şi un mesaj de eroare (definit în sec iunea „Error Alert”) care să avertizeze în cazul în care s-au introdus date greşite – care nu satisfac criteriile definite.. se pot defini maximum două condi ii. Se poate tipări de asemeni un mesaj explicativ (definit în sec iunea „Input Message”) care să indice ce tip de date pot fi scrise în celulele respective ale foii de calcul.): Este un alt instrument foarte util existent în MS Excel. Pentru toate înregistrările cu valori identice pe o coloană a tabelului.. Figura 4.64.): Acelaşi mecanism de selectare a datelor este disponibil şi pentru a face diferite calcule pe selec iile realizate. c) Calcule par iale (Data / Subtotals. ? : folosit pentru a înlocui un singur caracter.64). Tipul de opera ie logică se alege din lista de variante propuse în partea stângă. Se pot defini una sau mai multe condi ii de selectare.63... se pot determina rezultatele diferitor func ii matematice şi statistice aplicate valorilor numerice corespunzătoare de pe celelalte coloane ale tabelului (Figura 4. Anularea tuturor selec iilor făcute se realizează folosind comanda Data / Filter / Show All. Data / Validation.Pentru aceeaşi coloană.. d) Validări de date (Data / Validation. prin care se pot defini anumite criterii de validitate a datelor care urmează a fi introduse (Figura 4. Pentru condi ii care implică şiruri de caractere. există cele două caractere speciale de înlocuire: ∗ : folosită pentru a înlocui orice şir de caractere.. Data / Subtotals.63). pentru a se preveni introducerea din neaten ie a datelor eronate.

Există mai multe stiluri de reprezentări grafice ale datelor. mai întâi trebuie selectate celulele care con in valorile numerice pe care dorim să le reprezentăm.65). Figura 4. Pentru a se crea un grafic.66.6. Grafice de tip Linie - Pie – grafice circulare (Figura 4. dintre care trebuie ales cel care se potriveşte cel mai bine cu natura valorilor care urmează a fi reprezentate.Column – grafice de tip Coloană (Figura 4. sau se va folosi butonul echivalent din bara de instrumente. care va construi graficul în func ie de parametrii pe care îi alegem. După aceea.66): reprezintă poligonul frecven elor – dreapta care se ob ine unind mijloacele laturilor de sus ale dreptunghiurilor dintr-un grafic de tip Coloană. reprezentarea efectivă este realizată automat de către programul generator. se poate folosi butonul „Press and Hold to View Sample” care generează. în 4 paşi. dintr-un catalog de stiluri predefinite (Figura 4.65): fiecare valoare este reprezentată printr-un dreptunghi.65. din care fiecărei valori îi este rezervat un sector de cerc propor ional cu mărimea ei. Generatorul de grafice – Pasul 1 - Line – grafice de tip Linie (Figura 4. Tipul de grafic se poate selecta dintre variantele standard. dar există şi sec iunea „Custom”. Sunt recomandate în special atunci când plaja de valori reprezentate nu este prea largă (altfel. o previzualizare a datelor pe tipul de grafic selectat. în care utilizatorul are o mai mare libertate în a personaliza un anumit tip de grafic ales. Pentru a se putea estima modul în care va arăta graficul ales. Cu ajutorul acestuia se pot crea rapid reprezentări grafice foarte sugestive ale datelor. se va activa comanda Insert / Chart din menu-ul superior. cele mai des utilizate sunt: .3. utilizatorul trebuind doar să aleagă parametrii şi forma graficului dorit. Graficul se construieşte prin parcurgerea următoarelor etape: Pasul 1) Se selectează tipul de grafic dorit. atâta timp cât este inut apăsat. Figura 4. . Dintre variantele standard. şi îl va insera în registrul de calcul curent. .4. Reprezentări grafice ale datelor în MS Excel Un alt program utilitar din MS Excel foarte folositor este generatorul de reprezentări grafice. sectoarele de cerc rezervate devin foarte mici şi nu mai sunt vizibile). În acest mod se activează generatorul de grafice.67): valorile selectate sunt reprezentate pe un cerc. a cărui înăl ime pe axa Oy este egală cu valoarea respectivă.

69): sunt folosite pentru a reprezenta pe acelaşi sistem de coordonate două serii de valori cu posibilitatea de a detecta eventual corela ia dintre ele. Grafice circulare de tip „Pie” - Doughnut – grafice circulare (Figura 4. Există următoarele tipuri de corela ie: o pozitivă: atestă o dependen ă direct propor ională între cele două serii de date – valori mari ale primei mărimi determină valori mari ale celei de a doua. Fiecărei perechi de valori îi este asociat un punct. în cazul în care reprezentăm mai multe serii de valori. Figura 4. a cărei pantă exprimă corela ia între acestea. trebuie ca panta dreptei de regresie să formeze cu axa Ox un unghi mai mare de 45o. o negativă: atestă o dependen ă invers propor ională între cele două serii de date – valori mari ale primei mărimi corespund la valori mici ale celei de a doua. Grafice circulare de tip „Doughnut” - XY (Scatter) – grafice de tip „Scatter” (Figura 4.68. astfel încât se ob ine în final un nor de puncte în sistemul de coordonate xOy. Măsura matematică a dependen ei dintre cele două serii de valori este dată de ecua ia dreptei de regresie. Figura 4. o nulă: nu există dependen ă între cele două serii de date.67. Grafice de tip „Scatter” Pentru a putea afirma că între două mărimi există o corela ie semnificativă statistic. valorile primei serii sunt figurate pe axa Ox. Astfel. iar valorile celei de a doua pe axa Oy.69. cu valori cuprinse între –1 şi 1.Figura 4. Corela ia între două serii de date este o mărime statistică.68): sunt asemănătoare cu graficele de tip Pie. numai că permit reprezentarea pe acelaşi grafic a mai multor serii de valori. modul de alegere a lor – pe linii sau pe coloane (Figura . dacă este cazul. din a cărui formă putem trage concluzii despre dependen a dintre cele două serii de valori. Pasul 2) Se modifică. setul de date care urmează a fi reprezentate şi.

4.70). În plus, în sec iunea „Series” se pot defini etichete pentru seriile de valori care vor fi reprezentate.

Pasul 3) Se indică o serie de parametri de definire a graficului (Figura 4.71). Pentru aceasta, se vor completa următoarele sec iuni: - Sec iunea „Titles” (Figura 4.71): se definesc titluri pentru grafic: - în câmpul „Chart Title”: se va edita titlul graficului; - în următoarele 3 câmpuri: se indică numele axelor Ox, Oy şi Oz. - Sec iunea „Axes” (Figura 4.72): se stabilesc unită ile de măsură pentru axele graficului, specificându-se, de asemeni, axele care vor avea unită i de măsură şi care nu.

Figura 4.70. Generatorul de grafice – Pasul 2

Figura 4.71. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Titles”

Figura 4.72. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Axes”

-

Sec iunea „Gridlines” (Figura 4.73): se va indica axa pentru care dorim ca graficul să prezinte şi linii ajutătoare, de marcare a scalei de măsură. Pentru fiecare axă în parte, se poate opta pentru „Major gridlines” – marcare cu un pas mai mare, şi „Minor Gridlines” – marcare cu un pas mai mic.

Figura 4.73. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Gridlines”

-

Sec iunea „Legend” (Figura 4.74): se optează dacă graficul să aibă sau nu o legendă (în care se va indica, eventual, numele mărimilor care sunt reprezentate) şi, în cazul în care optăm pentru prezen a legendei se va stabili pozi ionarea acesteia în jurul graficului.

Figura 4.74. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Legend”

-

Sec iunea „Data Labels” (Figura 4.75): Există posibilitatea ca, pentru fiecare mărime reprezentată pe grafic, să fie indicată şi valoarea efectivă a sa, sub formă de etichetă pe figura corespunzătoare. Dacă nu dorim acest lucru, în zona „Data Labels” alegem op iunea „None”, altfel, alegem una dintre celelalte op iuni: - „Show value”: se va indica valoarea efectivă a mărimii reprezentate;

-

„Show percent”: se va indica frecven a procentuală corespunzătoare mărimii reprezentate.

Figura 4.75. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Data Labels”

-

Sec iunea „Data Table” (Figura 4.76): Există posibilitatea ca în josul graficului să indicăm, efectiv, şi lista completă a valorilor care au fost reprezentate, sub formă de tabel. Pentru această op iune se bifează „Show data table”.

Figura 4.76. Generatorul de grafice – Pasul 3, Sec iunea „Show data table”

Pasul 4) Etapa finală, în care se va indica modul de inserare al graficului în registrul de calcul curent (Figura 4.77). Astfel, se va opta între două posibilită i: - „As new sheet”: Graficul se inserează ca o foaie de calcul nouă în registrul curent, cu numele „Chart [n]”, unde n este un număr de ordine ataşat automat graficului, şi care depinde de numărul de grafice realizate în registrul curent. Avantajul acestei op iuni este că graficul este independent de restul datelor, fiind în mod implicit tipărit pe o foaie separată. - „As object in”: Graficul se inserează ca obiect separat în foaia de calcul curentă. Astfel, el va fi tipărit alături de celelalte elemente din foaia de calcul (tabelele cu valori), putând fi însă repozi ionat şi redimensionat în mod mai avanatajos (eventual, inserat pe o singură foaie, alături de alte grafice).

Figura 4.77. Generatorul de grafice – Pasul 4

. Astfel se pot face şi următoarele modificări: . etc.schimbarea fonturilor etichetelor. .. care îl fac un produs foarte util în gestionarea datelor matematice. financiare.Aceşti parametri permit caracterizarea completă a elementelor graficului care urmează a fi realizat. etc. Pe lângă aceste elemente. mai avansate. de prelucrare a datelor. . statistice. mai sunt disponibile în MS Excel şi alte facilită i. Dacă este cazul.pentru grafice 3D: schimbarea înclinării. prin selectarea separată a lor de pe graficul inserat în registrul de calcul. etc. diagramă. rotire. ulterior se pot modifica şi ceilal i parametri ai graficului. .schimbarea culorilor graficului: fundal. a perspectivei.redimensionarea graficului sau a anumitor elemente ale sale.

78 Baze de date & Power Point curs & lucrari practice an I .

un grup de imagini care con ine explica ii referitoare la anumite evenimente.nivelul logic se referă doar la structurile specifice utilizatorilor: . Se notează: A B . un semnal. Dacă caracteristica identifică în exclusivitate o înregistrare logică. create într-un scop determinat şi plasate pe o memorie externă.sunt determinate de existen a unui domeniu. Informa ia este o comunicare. Se cunosc patru tipuri de rela ii binare: a) rela ia de tip 1 . Identificarea unei înregistrări logice dintr-un fişier se poate face prin intermediul unuia sau mai multor caracteristici. FOXPRO 79 Structuri de date. . o ştire. Rela iile pot fi de mai multe tipuri: binare . Pot exista caracteristici care nu pot identifica în mod unic o înregistrare logică. aceasta formează cheia principală.nivelul fizic.Structuri de date. rubrică. Data este aspectul formal al informa iei. Organizarea datelor.200. c) realizarea (măsura. Prelucrarea automată a datelor impune organizarea acestora prin codificare şi structurare. situa ii sau ac iuni. nivelul virtual (în contextul bazelor de date). rela ia n-ară) b) caracteristica (element.1. Tipuri de rela ii În cadrul colec iilor de date de acelaşi tip pot apare legături între înregistrările aceleiaşi colec ii sau între înregistrările din colec ii diferite. Suma tuturor înregistrărilor de date de acelaşi tip constituie o colec ie de date (fişier.000 9. Apare de asemeni şi un al treilea nivel. Structurarea este opera ia de alegere a celui mai corespunzător format de reprezentare a datelor în fişiere. care se referă la con inutul informa iei şi sunt consemnate pe un suport de date. constituent) care descrie însuşirile şi proprietă ile obiectului informa iei.98/2000 Suma tuturor caracteristicilor unei înregistrări logice formează o înregistrare de date. atribut. Totalitatea acestor legături se numesc rela ii. care reprezintă structura amplasării înregistrării logice pe memoria externă. Exemplu: Înregistrare logică BURSĂ Caracteristici Marcă student Nume student Anul de studiu Valoarea bursei Media Realizări (valori) 2356 Ionescu Mircea I 1. a unui codomeniu şi a unei corespondente între elementele domeniului şi ale codomeniului. n-are – o generalizare a rela iilor binare. stări. entitate).nivelul logic. Baze de date. câmp. numită şi rela ie biunivocă. unitatea.1. exprimată printr-o suită de caractere. Datele au două nivele de organizare: . 6. mărimea. care reprezintă structura proiectată a înregistrărilor logice.nivelul virtual se referă la structura globală a bazei de date. Organizarea datelor. Fişierul de date se defineşte ca fiind o colec ie omogenă de înregistrări logice. Baze de date. Orice dată apare din punct de vedere func ional ca un ansamblu de 3 componente: a) înregistrarea logică (articolul. În acest caz: . domeniul): reprezintă mărimile ce se atribuie fiecărei caracteristici din înregistrarea logică. valoarea. Codificarea este opera ia de reprezentare a datelor prin crearea unei coresponden e între acestea şi o mul ime de simboluri. identitatea. FOXPRO 6 No iunile de bază în proiectarea sistemelor de prelucrarea automată a datelor (SPAD) sunt informa ia şi data. Structurarea datelor. o semnifica ie.

b) rela ia de tip 1 . bursele luate şi data: Marca Nume student 12345 Popescu 570. Se notează: A B Exemplu: Putem avea un fişier cu studen ii bursieri (marcă / lună) şi corespunzător un alt fişier cu marca. 1 sau mai multe realizări în codomeniu..n.000 3256 Ionescu Marca 3256 3256 3256 L1 Suma Data 1025 12/10 1000 L2 Suma 1025 .n. se caracterizează prin aceea că unei realizări din domeniu îi corespund 0.. mul imea studen ilor şi lista împrumuturilor . considerând separat mul imea căr ilor. Rebreanu 255A 253A 254A 120B 121B 122B Poezii M.Structuri de date. iar unei realizări din codomeniu îi corespund mai multe realizări din domeniu..1. Organizarea datelor. se caracterizează prin aceea că mai multe realizări din domeniu corespund unei singure realizări din codomeniu.. Baze de date. Se notează: A B Exemplu: Considerăm un fişier care con ine căr ile dintr-o bibliotecă şi un altul care con ine mul imea studen ilor. FOXPRO 80 Exemplu: În cadrul unei colec ii formate din studen i. considerăm rela ie de tip 1 – 1. ceea ce se exprimă printr-o rela ie de tipul: Cota Titlu carte Autor 253A Răscoala Liviu Rebreanu 120B Poezii Mihai Eminescu 103A Limbajul BASIC ∗ ∗ ∗ Marcă Nume student Cota 1 Cota 2 Cota 3 12345 Zama C. Eminescu . Un student poate împrumuta mai multe căr i simultan. Se notează: A B Exemplu: Să luăm problema simpatiilor: mai multe fete pot simpatiza un băiat şi mai mul i băie i pot simpatiza o fată.1. se caracterizează prin aceea că unei realizări din domeniu îi corespund 0. considerând fetele şi băie ii separat (în fişiere diferite) sau în cadrul aceluiaşi fişier. rela ia reprezentată de cuplurile de studen i căsători i (marca so corespunde unei mărci so ie unică) care pot fi în aceeaşi colec ie sau în colec ii diferite. Data 12/11 L9 Suma An Data 90 91 92 c) rela ia de tip n . Exemplu: Putem transforma exemplul dat la rela ia de tip n .n: Căr i: Titlu carte Autor Cota Răscoala L. 253 120B 103A d) rela ia de tip m .aceasta din urmă va descrie o rela ie de tipul m . 1 sau mai multe realizări din codomeniu.

defineşte structura înregistrărilor din cuprinsul listei. Bursa. Babii 15/09/69 SV.000 300 V. Tipurile de structuri sunt determinate de complexitatea datelor.000 . . cât şi din bazele de date. Avram 12/06/70 VS.Cn) şi a unei mul imi „i” de n uple Ci1. .rela ia de ordonare a listei.fiecare rând trebuie să fie diferit de celelalte rânduri (nu se admit duplicări).uplelor (dacă n = 2 rela ia devine binară).206.mul imea înregistrărilor listei. Structura de tip listă este definită de: L=(i. reprezentând "caracteristicile".. Tipuri de structuri Organizarea datelor în cadrul unui SPAD impune ca o problemă fundamentală definirea rela iilor structurale care există în cadrul colec iilor de date. deci pe constituirea unui singur fişier de date. ale căror realizări vor forma un 5-uplu. Cin. Rsi). rela ia n-ară se poate reprezenta sub forma unui tabel cu n coloane şi i linii (i fiind numărul maxim de realizări ale unei caracteristici).ordinea rândurilor nu este predefinită şi poate fi modificată fără restric ii.. definită prin mul imea "i" a n . Deci există o asociere între realizările celor "n" caracteristici. Data Adresa Bursă prenume naşterii 126 I. . Anul de studii. FOXPRO Împrumuturi: Marcă Cotă 1235 2501 120B 121B 254A 235A 81 Rela iile n-are sunt determinate de existen a a "n" caracteristici (C1. Media). unde Ci1 apar ine caracteristicii C1.Structuri de date. Organizarea datelor. Rsi . . b) Structura de tip listă . în cadrul căruia nu există rela ii explicite între realizări. Înregistrarea logică constituie o rela ie 5-ară. care respectă următoarele reguli: .. Nume student. Rs1. 1. .coloanele sînt identificate prin nume distincte. Ro.. Structura de tip listă cuprinde: . Rs1 . Exemplu: Caracteristici (rela ie n-ară) Marcă Nume. cât şi de nivelul de dezvoltare a tehnologiilor SEC (sistemelor electronice de calcul) şi a metodologiilor de proiectare a SPAD. realizările sînt de acelaşi fel (domeniul)..rela ia de structurare a înregistrărilor listei. C2. specifică rela ia existentă între înregistrările listei (când aceasta este diferită de rela ia de ordonare)...se bazează pe existen a unui singur tip de înregistrare logică.. 503. respectiv a sistemelor informa ionale.. 6. Considerând că Cn constituie mul imea caracteristicilor. formată din aceste caracteristici.. Ci3.. Cin apar ine caracteristicii Cn. Mul imea de 5-tupluri constituie colec ia de date (fişierul). Exemplu: Înregistrarea logică în care fişierul "Bursă" are structura: (Marcă student. Clasificarea structurilor: a) Structura punctuală ... Ro ..2.rela ia de structurare a listei. unde: i .fiecare realizare este un şir de caractere (nici o coloană nu poate con ine date compuse). . Baze de date. Ci2.în fiecare coloană. ordonează înregistrările listei indicând ordinea logică şi nu ordinea pe suport..este cea mai generală formă de structurare a datelor şi conferă un caracter unitar atât prelucrării înregistrărilor din fişiere. Ci2 apar ine caracteristicii C2.

există o singură colec ie de date de nivel 1. care îndeplinesc următoarele condi ii (Figura 6. numită rădăcină.fiecărei colec ii de date.Structuri de date. Baze de date. b2) Structura arborescentă: se bazează pe existen a unei mul imi de colec ii de date şi a unei mul imi de rela ii ierarhice existente între ele. Structurile arborescente permit efectuarea a două clase de prelucrări: . într-o anumită ordine.fiecărui tip de colec ie de date i se poate asocia un număr de nivel. care spre deosebire de structura arborescentă admit ca oricare colec ie de date să aibă mai multe colec ii de date superioare (Figura 6. Structura re ea poate fi descompusă la nivel logic în structură arborescentă. Acestor colec ii li se atribuie un număr de nivel > 1. compunerea sau descompunerea colec iilor. prin parcurgerea structurii arborelui. (rădăcina) îi corespunde o colec ie de date superioară şi mai multe colec ii de date inferioare (subordonate). . Fiecare colec ie poate avea numai o singură colec ie la nivelul superior şi o altă colec ie la nivel inferior.colec iile de date subordonate aceleiaşi colec ii de date formează o familie de colec ii. consultarea unei înregistrări.3). .n).consultarea colec iilor de date. Rs1 = Ro (rela ia de ordonare) – Figura 6.n poate fi descompusă în două sau mai multe rela ii de tipul 1 . precum şi sortarea înregistrărilor după unul sau mai multe criterii. adăugarea. Figura 6.2 Structură arborescentă b3) Structura re ea: se bazează pe existen a unei mul imi de colec ii de date şi a unei mul imi de rela ii ierarhice. .1. Structura liniară permite efectuarea unor opera ii de prelucrare asupra înregistrărilor din colec iile de date ca: determinarea numărului de înregistrări. .la orice colec ie de date se poate ajunge pornind de la rădăcină şi parcurgând toate colec iile superioare. fără a influen a structura fizică a datelor pe suport. . Aceasta presupune acceptarea într-o oarecare măsură a creşterii redundan ei datelor (orice rela ie de tipul m . ştergerea sau modificarea înregistrărilor. Figura 6. . cu excep ia celei de nivel 1.2): .1 Structură liniară Înregistrările logice din colec ii diferite se află în rela ii ierarhice de includere. FOXPRO 82 b1) Structura liniară: se caracterizează prin aceea că rela ia de structurare a listei. Organizarea datelor.adăugarea sau ştergerea unor colec ii de date (afectează rela iile structurii arborescente). . func ie de dependen a la o colec ie superioară (1) sau inferioară (n).colec iile de date care nu au alte colec ii subordonate sunt colec ii de ultim nivel.

metoda de organizare secven ială index: se realizează numai pe suport adresabil (disc. . Func ie de metodele de organizare a datelor. . Orice t . Modelul de organizare logică descrie structura conceptuală a înregistrărilor din colec iile de date. multilistă şi inversă). datele vor fi sortate crescător după cheie. selectivă). secven ial parti ionată cu înlăn uire şi nedefinită). precum şi tipurile de prelucrare a acestora. .Structuri de date.metoda de bază (secven ială.uplelor).uplelor. în care fiecare linie reprezintă o rela ie între mai multe caracteristici (un t .metode intermediare (secven ial parti ionată. . Modelul de organizare fizică descrie structura sub care înregistrările se regăsesc efectiv pe suportul de date. secven ial indexată. O astfel de caracteristică formează cheia primară.3. constituind un domeniu. . FOXPRO 83 Figura 6.metoda de organizare secven ială: este realizabilă pe orice suport. Pentru creare fişier şi consultare. Organizarea datelor. Se bazează pe regăsirea înregistrărilor după mai multe chei.uplu este distinct în cadrul tabelului. Fiecare fişier este independent. 6. ale căror realizări formează t . unitatea de acces fiind înregistrarea logică.metoda de organizare selectivă (directă. pentru fişiere de date care solicită acces aleator la o singură zonă .metoda de organizare secven ială parti ionată: se foloseşte pentru suporturi adresabile care pot fi organizate în două parti ii: o zona repertoar (director) unde se păstrează numele şi adresele fişierelor.cea de date. 2. Fişierele corelate: se fundamentează pe metode de organizare evoluate sub controlul sistemului de operare sau al programelor utilizator. func ie de tipul unită ilor de memorie existente. .3 Structură re ea b4) Structura rela ională: se bazează în exclusivitate pe rela ii n-are existente între caracteristicile înregistrărilor de date.1. o zona datelor (a fişierului propriu-zis).metode de organizare foarte evoluate (adaptivă).uple. mijloc de reprezentare a legăturilor între colec iile de date. . Înregistrările sînt aşezate pe suport negrupate una după alta. Organizarea datelor 6. . Fişierele clasice: se fundamentează pe metodele de organizare de bază şi intermediare sub controlul sistemului de operare. În acest mod orice colec ie de date poate fi reprezentată sub forma unui tabel. iar în cadrul lui nu sînt definite rela ii între înregistrările logice. dintre care una este principală. Organizarea datelor în fişiere Organizarea datelor sub forma unor colec ii de date de tipul fişierelor presupune definirea unor rela ii între caracteristicile şi înregistrările logice ale fiecărei colec ii prin care se precizează pozi ia şi dimensiunea acestora. Pot exista caracteristici sau grupuri de caracteristici ale căror realizări au proprietă i de identificare unică a t . dischetă) pentru fişiere cu acces aleator sau secven ial.uplu). deosebim următoarele clase de fişiere: 1. Principalele metode de organizare a datelor în fişiere sunt următoarele: . Baze de date. iar fiecare coloană con ine realizările unei anumite caracteristici din cadrul rela iei (t . aleatoare): se realizează pe suporturi adresabile.metode evoluate (multiindexată.3.

3. software-ul şi utilizatorii.engleză) sau SGBD (System de Gestion de Banque de Données . Baze de date. memoria virtuală şi paginarea). controlul exploatării şi men inerea în func iune a BD. Utilizatorii au acces la datele din BD prin intermediul programelor de aplica ii. ceea ce anticipează organizarea şi prelucrarea specifică bazelor de date. Hardware-ul este un sistem electronic prevăzut cu unită i periferice pe care rezidă volume de memorie externă. care derivă din independen a datelor fa ă de program (din punct de vedere al structurii fizice). hardware-ul. Se ob ine separarea nivelului logic de organizare a datelor de nivelul fizic. Organizarea datelor. actualizarea şi consultarea BD. .să permită accesul rapid la informa iile stocate în BD.permite controlul centralizat al structurii datelor atât în faza de concep ie.administratorul BD: este o persoană sau un grup de persoane responsabile cu proiectarea. Organizarea datelor în baze de date Una sau mai multe colec ii de date aflate în interdependen ă. printre care amintim următoarele: . constituite în sisteme de gestiune a fişierelor integrate. înlăn uirea datelor şi satisfacerea câtor mai multe cerin e de prelucrare.2.Structuri de date. . de realizare propriuzisă. extragerea datelor din BD. care au ca rezultat diminuarea timpului de regăsire a înregistrărilor logice (ordonarea fişierelor.conferă flexibilitate sistemului. Complexitatea unei SGBD constă atât în dimensiunea sa (ex. împreună cu descrierea datelor şi a rela iilor dintre ele formează o bază de date. 3. . . Software-ul este un sistem de programe de gestiune şi de aplica ie. Acest sistem de programe este cunoscut sub terminologia DBMS (DataBase Management System . 4.structura BD trebuie să fie astfel concepută încât să asigure informa iile necesare şi suficiente pentru cerin ele de informare şi de decizie.asigură reducerea gradului de redundan ă. Utilizatorii băncii de date se împart în: . care respectă structura logică (externă de pe suport). FOXPRO 84 Se utilizează suporturi adresabile şi un grup de minim 2 fişiere: un fişier de date şi un fişier repertoar cu func ii de optimizare a regăsirii. precum şi asigurarea unei independen e între structura BD şi programele de aplica ie se realizează prin intermediul unui sistem de programe ce facilitează şi supervizează toate aceste activită i. Prelucrarea datelor este asigurată de existen a unui pachet de programe standard. . care realizează descrierea structurii BD. Avantajele utilizării BD sunt numeroase. 6. Baza de date împreună cu sistemul de gestiune a ei (SGBD) formează o bancă de date. actualizarea.utilizatorii finali: sunt persoanele care apelează programele scrise de programatori. SGBD Socrate) cît şi în performan ele sale.oferă posibilitatea de a asigura securitatea datelor. cît şi de exploatare.asigură integritatea datelor (protejarea datelor în cazul unor incidente neaşteptate). controlul şi autorizarea accesului la BD şi asigurarea integrită ii şi securită ii BD.permite echilibrarea cerin elor contradictorii. Fişierele integrate: se fundamentează pe conceptul constituirii într-un sistem. ierarhizarea memoriilor. Componentele unei bănci de date sunt date de următoarele elemente: baza de date propriu-zisă. . Fişierele adaptive: se fundamentează pe o serie de metode şi tehnici.franceză).programatorii de aplica ie: sunt persoane care realizează programele utilizator şi efectuează unele prelucrări de date. asigurându-se unicitatea datelor prin eliminarea redundan elor. destinate BD şi soft-ului. . controlul şi autorizarea accesului la date. . Structura fizică realizează liniarizarea structurii conceptuale pe suport. . . precum şi linii de teletransmisie (reprezintă partea fizică a băncii de date). amplasarea pe suport a fişierelor în func ie de frecven a utilizării. de regulă adresabile. Introducerea de informa ii în BD. a tuturor fişierelor de date. O bază de date trebuie să îndeplinească următoarele condi ii: . Acest sistem de programe este denumit sistem de gestiune a BD (SGBD). crearea.să asigure o redundan ă minimă şi controlată a datelor stocate (numărul de identificatori caracteristici ce au aceeaşi semnifica ie şi se regăsesc în mai multe colec ii să fie minim şi să existe un control automat al acestora).

prin intermediul unor limbaje neprocedurale. Pentru realizarea intersec iei sau diferen ei. uşor accesibilă informaticienilor. limbaje din aria Inteligen ei Artificiale).admite satisfacerea cerin elor întâmplătoare ale utilizatorilor. Structuri de tip re ea (rela ii de tip 1 – 1. Consultarea BD rela ionale se poate realiza fie cu ajutorul unui limbaj bazat pe algebra rela iilor. În acest sens. diferen a (-). fie printr-un limbaj neprocedural. PROLOG. fiecare colec ie de date este structurată ca o rela ie n-ară. ce poate fi supusă în continuare unor opera ii matematice.uple şi Y cu m . consultarea şi actualizarea rapidă şi facilă a BD. 2. a) Operatorii logici: sunt reuniunea (∪). fără a fi necesară preprogramarea acestor cerin e. intersec ia (∩). Reuniunea a două rela ii X cu n . Organizarea datelor. . Exemplu: Fie rela ia X care descrie mul imea studen ilor bursieri din anul I.asigură independen a programelor fa ă de date. 1 – n. O rela ie n-ară poate fi reprezentată printr-un tabel. folosind tehnici de acces şi prelucrare superioare. Acest tip de BD este fundamentat pe modelul rela ional. Baze de date. ADRESA 123 Stoian 12/ 06/ 80 VS 129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS şi rela ia Y. În cadrul matematicii rela ionale se disting două clase de operatori: a) operatori logici. bazat pe teoria matematică a rela iilor şi pe calculul rela ional şi proiectat astfel încât să permită accesul cît mai simplu al utilizatorului la BD. Orice t . care nu impun o astfel de condi ie. rela iile operand trebuie să fie compatibile (să fie de acelaşi nivel şi să aibă aceeaşi structură). bazat pe teoria predicatelor (LISP. Structuri secven iale: liste liniare cu elemente nestructurate. 6. Avantajele modelului rela ional al bazelor de date: . b) operatori specifici. 1 – n): structuri ierarhice la care orice element este în rela ie cu n elemente aflate la nivel inferior şi cu cel mult un element aflat la nivel superior.permite proiectarea unei structuri optime a înregistrărilor.4. în tabelul de mai jos: . domenii. Modelul rela ional al BD O bază de date rela ională (BDR) se defineşte ca fiind constituită dintr-un ansamblu de colec ii de date şi de rela ii n-are. 4.uple are ca rezultat o mul ime Z = X ∪ Y cu m+n uple. 3. rezultatul ob inut fiind tot o rela ie. în care operanzii sînt exprima i prin rela ii. în care fiecare rând reprezintă un t .uplu al rela iei este identificat prin intermediul unei chei primare. iar fiecare coloană reprezintă un domeniu distinct. 6. modelul rela ional al bazelor de date permite crearea. Structura de tip rela ional: are la bază rela iile n-are (t-upluri. . n – m): structuri caracterizate de faptul că nu există limitare la numărul de elemente de nivel superior cu care se poate afla în rela ie un element la un moment dat (no iunea de element de nivel superior se transformă în no iunea de predecesor). Prin urmare datele pot fi descrise sub formă de tabel. Elemente de teoria matematică a rela iilor Matematica rela ională operează cu expresii matematice (operatori). Structuri arborescente (rela ii de tip 1 – 1. în tabelul de mai jos: Studen i bursieri: MARCA NUME DATA N. care descrie mul imea studen ilor nebursieri din anul I. proprii unui SGBD rela ional.este o reprezentare simplă. cât şi neinformaticienilor (datorită faptului că BDR se prezintă ca o colec ie de tabele). ce au loc între înregistrările acestor colec ii. FOXPRO 85 Structuri de date într-o bancă de date: 1. . spre deosebire de celelalte modele. cu func iile cunoscute din teoria mul imilor.uplu distinct. caracteristici. Prin urmare.5.Structuri de date. realizări).

conform tabelului de mai jos: Cercul de anatomie MARCA NUME 201 Avram 157 Ionescu 121 Amariei Intersec ia celor două rela ii va fi rela ia Z. Organizarea datelor. ADRESA 123 Stoian 12/ 06/ 80 VS 129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS 201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT 300 Cristea 15/ 01/ 79 BR Impunem condi ia ca rela ia caracteristicii MARCA să fie ≤ 201.uple are ca rezultat o mul ime Z = X ∩ Y formată din uplele ce apar in atât rela iei X. recompunere. cât şi rela iei Y. Baze de date. ADRESA 123 Stoian 12/ 06/ 80 VS 129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS 201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT 300 Cristea 15/ 01/ 79 BR Intersec ia a două rela ii X cu n . Exemplu: Considerăm rela ia X ca definind mul imea studen ilor din anul I.uple. are ca rezultat o rela ie Y.uplelor care apar in lui X. din care nu face parte studentul Cristea – conform tabelului de mai jos: . definită pe aceeaşi structură de caracteristici. Rela ia ob inută este o submul ime pe orizontală a rela iei ini iale. b) Operatorii specifici: se referă la: selec ie.uple (m < n). ca în tabelul de mai jos: Studen i: MARCA NUME DATA N. În acest mod se ob ine rela ia selectată Y. compunere (jonc iune). produs şi diviziune. a studen ilor care fac parte din ambele cercuri. care descrie mul imea studen ilor din anul I. Z = X – Y. dar nu apar in lui Y. func ie de satisfacerea unor condi ii de către realizările unei caracteristici. Selec ia aplicată unei rela ii X. care descrie mul imea studen ilor ce fac parte din Cercul de histologie. numită "selector". cu n . care descrie mul imea studen ilor care fac parte din Cercul de anatomie. Exemplu: Fie rela ia X. conform tabelului de mai jos: Cercul de histologie MARCA NUME 157 Ionescu 143 Luca 121 Amariei şi rela ia Y. ADRESA 201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT 300 Cristea 15/ 01/ 79 BR Reuniunea celor două rela ii va fi rela ia Z.uple şi Y cu m . proiec ie. FOXPRO 86 Studen i nebursieri: MARCA NUME DATA N.Structuri de date. descrisă conform tabelului de mai jos: Z= X ∧Y MARCA NUME 157 Ionescu 121 Amariei Diferen a dintre două rela ii X şi Y este dată de mul imea t . conform tabelului de mai jos: Studen i: MARCA NUME DATA N. dar cu m .

ADRESA 123 Stoian 12/ 06/ 80 VS 129 Ciubotaru 17/ 09/ 79 IS 201 Ionescu 1/ 05/ 82 NT 300 Cristea 15/ 01/ 79 BR Aplicăm rela ia MARCA. DE FRA I DOMICILIUL 123 5005 1 IS 129 1230 3 VS 201 4760 2 SV 300 3500 1 NT Cele două rela ii au caracteristica comună MARCA. DATA N. cu n uple. care au în structura lor o caracteristică comună. 123 12/ 06/ 80 129 17/ 09/ 79 201 1/ 05/ 82 300 15/ 01/ 79 Compunerea (jonc iunea) se aplică asupra a două rela ii X şi Y. ceea ce permite concatenarea uplelor din cele două rela ii după caracteristica comună. FOXPRO MARCA 123 129 201 NUME Stoian Ciubotaru Ionescu DATA N. conform tabelului de mai jos: MARCA DATA N. descrisă conform tabelului de mai jos: MARCA VENIT P. DE FRA I 1 3 2 1 DOMICILIUL IS VS SV NT Recompunerea reprezintă o îmbinare a operatorului de compunere cu cel de selec ie. 12/ 06/ 80 17/ 09/ 79 1/ 05/ 82 15/ 01/ 79 VENIT P. MARCA 123 Popescu 12/ 06/ 80 129 Ioni ă 17/ 09/ 79 201 Ştefan 1/ 05/ 82 300 Raicu 15/ 01/ 79 şi rela ia Y. Exemplu: Considerăm rela ia X ca definind mul imea studen ilor din anul I. Exemplu: Fie rela ia X. NR. are ca rezultat o rela ie Y cu m uple (m < n prin eliminarea uplelor duplicate) şi cu o structură simplificată de caracteristici (realizată prin re inerea caracteristicilor specificate). descrisă conform tabelului de mai jos: NUME DATA N. Produsul a două rela ii X şi Y se ob ine făcând coresponden a între o caracteristică a primei rela ii şi o caracteristică a celei de-a doua. Baze de date. Rela ia ob inută este o submul ime pe verticală a rela iei ini iale (din care sunt scoase şi duplicările de uple).Structuri de date. descrisă conform tabelului de mai jos: MARCA NUME DATA N. formând o structură mai largă. descrisă în tabelul de mai jos: MARCA 123 129 201 300 NUME Popescu Ioni ă Ştefan Raicu DATA N. astfel încât compunerea lor după această caracteristică va avea ca rezultat rela ia Z. rela ia rezultat construindu-se pe baza combina iilor ob inute. . Organizarea datelor. 12/ 06/ 80 17/ 09/ 79 1/ 05/ 82 ADRESA VS IS NT 87 Proiec ia aplicată unei rela ii X. 5005 1230 4760 3500 NR. În acest mod se ob ine proiec ia Y.

pot răspunde tuturor solicitărilor din domeniul PAD (al prelucrării automate a datelor). la o rela ie Y de grad y.calculul pe uplu. Calculul rela ional şi limbajele rela ionale au la bază două orientări: . Organizarea datelor. . .Structuri de date. Realizează împăr irea unei rela ii XY de grad x + y. Exemplu: Z MARCA COTA 210 21 A 210 105 B 117 311 C 290 300 C 290 309 A Y COTA 21 A 105 B 311 C 300 C 309 A Rezultatul X (diviziunea rela iei Z prin rela ia Y): MARCA 210 117 290 Cercetările şi experien a au arătat că operatorii rela ionali.calculul pe domeniu. FOXPRO Exemplu: X MARCA 210 117 290 88 Y COTA 21 A 105 B 311 C 300 C 309 A Rezultatul Z = XY: MARCA 210 210 117 290 290 COTA 21 A 105 B 311 C 300 C 309 A Diviziunea este definită ca rela ia inversă produsului. plus sortarea. y) din XY corespunde o realizare y în Y). câtul fiind o rela ie X de grad x (presupunem că pentru oricare pereche (x. Baze de date.

nu se face deosebire între majuscule şi literele mici. scăderi. . . . consultarea sau modificarea bazei de date. fiecare caracteristică (rubrică) primeşte un nume. Lungimea maximă a sa este de 10 caractere.zecimale: orice dată numerică care nu este întreagă este zecimală. : etc.utilizarea de func ii de editare video pentru introducerea de date. Sistemul FOXPRO asigură un grad ridicat de independen ă a datelor fa ă de programe. . legate la fiecare câmp împreună cu o a patra informa ie legată de pozi ia câmpului în articol. .descrierea structurii şi crearea completă a bazei / bazelor de date.generarea de rapoarte cu efectuarea automată a calculelor necesare (adunări. Aceste caracteristici pot con ine şiruri de caractere de lungime ≤ 254 (caractere ASCII – American Standard Committee Interchange) tipăribile. caractere speciale. subtotalizări.). nici parte zecimală. Punctul zecimal şi semnul ocupă câte o pozi ie. . Ordinea înregistrărilor în fişier poate fi modificată fizic prin sortare sau indexare. Antetul con ine informa ii care descriu baza de date şi care se completează automat la crearea bazei de date. cifre.6. putând eventual con ine semnul . Principalele posibilită i ale sistemului sunt: .adăugarea. Se împart în două categorii: . Exemplu: Corect Incorect 1234 1d234 . Organizarea datelor. .întregi: nu con in nici marca zecimală. împăr iri. modificarea. Exemplu: Q &C TRATAT – 123 • Numeric: pentru câmpurile numerice. La crearea unei baze de date. Aceste informa ii. Informa iile din antet formează structura bazei de date.caracterul special _ trebuie să fie în interiorul identificatorului.Structuri de date. . un tip şi o lungime. înmul iri. Aceste caracteristici pot con ine: cifre. care este tratat ca un indicator (pointer) în fişier. Baze de date. cifrele 0 – 9 şi semnul “_” ( este interzisă folosirea caracterelor speciale de tipul: . se memorează în antetul bazei de date.1234 234_5 + 1234 2.345 .nu pot con ine spa ii. ceea ce permite modificarea bazelor de date fără a fi necesare modificările programelor. totalizări) şi alte prelucrări. ştergerea sau afişarea de date în / din baza de date. punctul zecimal şi semnul -. FOXPRO 89 6. Sistemul de gestiune a BD rela ionale FOXPRO FOXPRO este considerat ca fiind unul dintre cele mai simple sisteme de gestiune a bazelor de date rela ionale. . având articole de lungime fixă. Lungimea va fi egală cu numărul cifrelor. . Caracterele componente pot fi : litere.DBF. la care se adaugă o unitate pentru semn şi o unitate pentru marca zecimală. de forma: Antet Fişierul propriu-zis În FOXPRO articolele sunt caracterizate prin numărul lor de ordine. . . Exemplu: Nume corecte Nume incorecte I1 1ALFA IONESCU AL BAC A_b_1_2 123 Tipurile câmpurilor pot fi: • Character: pentru câmpurile de tip caracter.. Numele câmpului este un identificator format din literele de la A – Z.trebuie să înceapă cu o literă. Baza de date este un fişier secven ial cu extensia . Numele câmpurilor se supun următoarelor reguli: .

“adevărat” şi “fals”.2. comanda CLEAR care şterge zona de afişare a rezultatelor tuturor comenzilor FOXPRO. În cazul în care un câmp va con ine numere reale. 2) Fişiere de tip . 4) Fişiere de tip . Sunt posibile următoarele opera ii cu date de tip Date: . Acest fişier poate con ine un text mai lung. numai că anul se introduce complet. Baze de date. urmat de una sau mai multe clauze. .CDX (Index File): Sunt fişierele care con in indecşii simpli / compuşi ai bazei de date.6. sau selectarea programului corespunzător din lista de programe înscrisă în bara de start. dacă este disponibilă versiunea de Visual FOXPRO. o secven ă de sunete (de exemplu. Se păstrează şi se listează cu 8 caractere. foarte mari sau foarte mici. Comenzile încep printr-un cuvânt cheie sau verb.în cazul câmpurilor de tip Date. pentru intrarea în mediul de lucru este suficientă selectarea pictogramei FOXPRO de pe ecranul de bază (Desktop). un câmp care con ine descrierea simptoamelor bolii unei persoane.DBF (Database File): Fişierul în care este salvată în mod automat baza de date creată prin comanda FOXPRO corespunzătoare. • Memo: pentru câmpuri de tip Memo. eventual. FOXPRO 90 Exemplu: -19. Formatul general de memorare a datei calendaristice este: LL/ZZ/AA. Sub Windows ‘98/2000. pe patru pozi ii.Structuri de date. Organizarea datelor. o imagine. şi grupează mai multe comenzi FOXPRO în programe. . dacă anterior s-a setat anul pentru a fi memorat pe 4 cifre. FOXPRO – elemente de prezentare generală În condi iile în care FOXPRO este deja instalat în sistem. Informa iile scrise într-un astfel de câmp vor fi memorate întrun fişier separat. cu comanda SET CENTURY ON. sau LL/ZZ/AAAA. Pentru terminarea sesiunii de lucru şi ieşirea din context se va tasta comanda QUIT . fiecare tip fiind prelucrat de o anumită categorie de comenzi specifice sistemului: 1) Fişiere de tip . însă cu extensia . 3) Fişiere de tip . sau 10 caractere. în acest moment trebuie să apăsăm <ENTER> pentru a intra în meniul principal FOXPRO. • Logical: pentru câmpuri logice – care au numai două valori posibile. sau caracterizarea psihologică a acesteia). Con in un singur caracter: T sau F. . cu o precizie mai bună. Numeric sau Float). asemănător cu primul. următoarele două pentru introducerea zilei şi ultimele două pentru introducerea ultimelor două cifre ale anului. nu înainte de a da. trebuie precizat şi numărul de cifre rezervat pentru partea zecimală (Dec) . Lungimea câmpului (Width) poate fi predefinită .adunarea unei constante la o dată.1. Logical sau Memo. 6. Prin sesiune de lucru se în elege mul imea comenzilor FOXPRO executate între o lansare a programului şi comanda QUIT.numai pentru tipurile Numeric şi Float. este suficient să tipărim comanda fox <ENTER> la prompterul curent (de exemplu C:\> ).IDX şi . Tipuri de fişiere utilizate în FOXPRO În FOXPRO există următoarele tipuri de fişiere.FPT.în cazul câmpurilor Character. 6.PRG: Se mai numesc şi fişiere de comenzi. unde: primele două caractere sunt rezervate pentru introducerea lunii. • Date: pentru câmpurile de tip dată calendaristică.diferen a a două date calendaristice. sau trebuie precizată în func ie de natura informa iilor care urmează a fi memorate .256 : are lungimea 7 • Float : pentru a memora numere reale.scăderea unei constante dintr-o dată. cu acelaşi nume ca baza de date.FPT: Con in datele din câmpurile de tip Memo ale bazei de date. Imediat apare sigla programului. aceştia permit ordonarea fişierului principal şi localizarea rapidă a informa iilor (mecanismul de indexare asociază unei chei un pointer la înregistrările din baza de date). şi comanda CLOSE ALL care închide toate bazele de date şi fişierele deschise în sesiunea de lucru curentă.6.

– : operatori unari. =. iar rezultatul lor este tot un şir de caractere. Preceden a operatorilor: Operatorii rela ionali şi operatorii pentru şiruri de caractere au un singur nivel de preceden ă: opera iile se execută în ordine.MEM (Memory File): Sunt folosite pentru arhivarea variabilelor de memorie. Această categorie con ine următorii operatori: o !. o OR – disjunc ia logică.LBL (Label File) 11) Fişiere de tip catalog . Operatorii logici au următoarea ordine de preceden ă: 1) . Rezultatul folosirii unui astfel de operator este o valoare logică. Din această categorie fac parte doi operatori.DBF) înlăn uite. sunt utilizate pentru a genera şi modifica fişierele format.operatori.SPR: Fişiere imagini de ecran. <=.câmpuri ale bazei de date. 7) Fişiere de tip QPR: Fişiere de tip filtru. Baze de date.6. . permit filtrarea înregistrărilor după anumite criterii. antete de coloane. o AND – conjunc ia logică. – : operatori binari.NOT. *. iar semnifica ia sa este că returnează “true” dacă o expresie de tip şir de caractere este con inută în altă expresie de tip şir de caractere. antet de pagină.logici: Se aplică numai operanzilor logici şi generează rezultate logice. #. Rezultatul folosirii unui astfel de operator este o valoare numerică.3. păstrează informa iile necesare generatorului de rapoarte (titluri. 2) ∗∗ : operatorul de ridicare la putere. fără nici un fel de transformări. /. NOT – nega ia logică. Operatorii rela ionali pot fi aplica i şi asupra operanzilor de tip dată calendaristică. %. fişierele index şi format asociate. >. >=.AND. . 3) ∗. Expresii şi func ii în FOXPRO În FOXPRO expresiile pot fi formate din: . o logice: T sau F. <>. directive de însumare. Operatorul „$” este valabil numai pentru şiruri de caractere.alipeşte al doilea şir de caractere la sfârşitul primului.func ii. 10) Fişiere de tip etichetă . Operatorii pot fi de următoarele tipuri: . o şiruri de caractere: orice caracter imprimabil închis între „ „ .operatori pentru şiruri de caractere: Se aplică numai asupra şirurilor de caractere.Structuri de date. 8) Fişiere . . Operatorii aritmetici au următoarea ordine de preceden ă: 1) +. **. 13) Fişiere de tip . / : 4) +. o – : concatenare cu anexarea spa iilor dintre cele două şiruri de caractere la sfârşitul şirului rezultat. .constante – caracterizate prin aceea că au valoare invariabilă. 6) Fişiere de tip .rela ionali: <. de la stânga la dreapta. . .variabile de memorie. condi iile de filtrare şi rela iile dintre fişiere.aritmetici: +.TXT (Text Output File): Sunt utile pentru a memora imaginea unei sesiuni de lucru FOXPRO (succesiunea tuturor comenzilor date) în urma execu iei succesive a comenzilor SET ALTERNATE TO <fişier[.CAT (Catalog File): Con in un set de date (de exemplu fişiere de tip . 2) . con inutul coloanelor).txt]> şi SET ALTERNATE ON 9) Fişiere . –.FRX: Fişiere format de raportare. $. . ^.EXE : Fişiere cu programe FOXPRO direct executabile. lista câmpurilor selectate. 6. Organizarea datelor. ( ). != . pot fi de următoarele tipuri: o numerice: întregi sau zecimale. . folosind tehnica SQL. 12) Fişiere de tip fereastră (imagine) . şi anume: o + : operatorul de concatenare . FOXPRO 91 5) Fişiere de tip .VUE: Con in numele bazelor de date.

<expN>] ) – Caută prima apari ie a şirului de caractere <expC1> în şirul de caractere <expC2> .99) STORE INT(R1) TO I1 ? I1 (se afişează pe ecran valoarea 999) STORE INT(999. • ABS (<expN>) – Afişează valoarea absolută a expresiei numerice specificate. rotunjită la un număr bine determinat de cifre zecimale. FOXPRO 3) . Organizarea datelor. 2) Operatorii rela ionali.OR. • LOG10 (<expN>) – Afişează logaritmul zecimal (de bază 10) din expresia numerică specificată.99) TO I2 ? I2 (se afişează pe ecran aceeaşi valoare. • PI ( ) – Afişează constanta numerică π. func iile se grupează în trei clase. <expN2>) – Afişează expresia numerică <expN1>. ordinea de evaluare a acestora va fi: 1) Operatorii aritmetici şi pentru şiruri de caractere. <expN>. • ROUND (<expN1>. Dacă într-o expresie apar mai multe tipuri de operatori.99) • MOD (<expN1>. Exemplu: STORE 999. • FLOOR (<expN>) – Afişează cel mai mare întreg care este mai mic sau egal cu expresia numerică specificată. • SQRT (<expN>) – Afişează radicalul din expresia numerică specificată. <expN>. 92 Func iile: sunt un instrument foarte puternic pentru construirea de expresii în FOXPRO.care au ca argument expresii numerice: • INT (<expN>) – Afişează partea întreagă a expresiei numerice specificată. Folosirea expresiei numerice <expN> permite să precizăm a câta apari ie a şirului de căutat încheie ac iunea de căutare – adică. <expN>. <expN>. • SIGN (<expN>) – Afişează semnul expresiei numerice specificate (adică –1 dacă <expN> < 0. Baze de date. • EXP (<expN>) – Afişează valoarea lui e<expN> . 3) Operatorii logici.99 TO R1 ? R1 (se afişează pe ecran valoarea 999. Exemplu: ? LEN („PLATINA”) (se afişează pe ecran valoarea 7) STORE „PLATINA” TO MP ? LEN(MP) (se afişează pe ecran valoarea 7) ? LEN(„INEL DE”+MP) (se afişează pe ecran valoarea 15) • AT (<expC1>. se caută a <expN>-a apari ie a şirului <expC1> în şirul <expC2>. • LOG (<expN>) – Afişează logaritmul natural (de bază e) din expresia numerică specificată. 1) Func ii cu rezultat numeric: . <expN2>) – Împarte expresia numerică <expN1> la expresia numerică <expN2> şi returnează restul împăr irii.Structuri de date. . Exemplu: STORE „LACRIMA” TO SIR ? SIR (se afişează pe ecran valoarea „LACRIMA”) STORE „ACR” TO SUBSIR . În func ie de rezultatul aplicării lor. 1 dacă <expN> > 0 şi 0 dacă <expN> = 0). unde <expN> este o expresie numerică specificată. <expC2> [. 999.care au ca argument şiruri de caractere: • LEN (<expC>) – Returnează lungimea unui şir de caractere (numărul de caractere din acel şir). precizat de <expN2>. • CEILING (<expN>) – Afişează cel mai mic întreg care este mai mare sau egal cu expresia numerică specificată.

Exemplu: STORE VAL („123”) TO I1 ? I1 (se afişează pe ecran valoarea 123. RECNO( ) returnează o valoarea mai mare cu 1 decât numărul înregistrărilor din baza de date.00) . 4) TO C ?C (se afişează pe ecran valoarea „VERS”) ? SUBSTR(C+ „URI”. 2) Func ii cu rezultat şir de caractere: . 4) (se afişează pe ecran valoarea „RI”) • REPLICATE (<expC>.Structuri de date. 6. • ALLTRIM (<expC>) – Elimină blancurile (spa iile goale) de la începutul şi de la sfârşitul şirului de caractere specificat prin <expC>. • VAL (<expC>) – Realizează conversia unui şir de caractere în numărul întreg corespunzător. FOXPRO 93 ? SUBSIR (se afişează pe ecran valoarea „ACR”) ? AT(SUBSIR. dacă pointerul de înregistrări este pozi ionat după ultima înregistrare din baza de date curentă. <expN>. „MIRACOL”) TO I ?I (se afişează pe ecran valoarea 0) • OCCURS (<expC1>.35) STORE VAL („12”+”123. <expN2>] ) – Extrage şi returnează un subşir de caractere dintrun şir de caractere precizat. Dacă baza de date nu are nici o înregistrare.care au ca argument şiruri de caractere: • SUBSTR ( <expC>. <expC>. având următoarele caracteristici: începe la caracterul cu numărul <expN1> din şirul de caractere ini ial şi con ine <expN2> caractere. SIR) (se afişează pe ecran valoarea 2) STORE AT(„RACI”. şi returnează 1 dacă pointerul de înregistrări este pozi ionat pe prima înregistrare din baza de date curentă. restul caracterelor rămânând nemodificate.00) STORE VAL („12. În plus. <expN1> [.4) STORE „1APR1988” TO REX ? REX (se afişează pe ecran valoarea „1APR1988”) ? VAL(REX) (se afişează pe ecran valoarea 1. 6) (se afişează pe ecran valoarea „REVERS”) STORE SUBSTR(„IREVERSIBIL”. RECSIZE( ) returnează 0 dacă nici o bază de date nu este deschisă în zona de lucru curentă.aplicate la nivelul înregistrărilor unei baze de date: • RECNO ( ) : Returnează numărul înregistrării curente din baza de date curentă sau cea specificată. repetată de un număr specificat de ori. Organizarea datelor. . <expC2>) – Indică numărul de apari ii ale subşirului de caractere <expC1> în şirul de caractere <expC2>. 2. • RECCOUNT( ) : Returnează numărul de înregistrări în baza de date curentă sau în cea specificată. Exemplu: ? SUBSTR („IREVERSIBIL”. <expN>) – Returnează un şir de caractere care con ine o expresie de tip caracter specificată prin <expC>. 4.4”) TO I3 ? I3 (se afişează pe ecran valoarea 12123. • RECSIZE( ) : Returnează dimensiunea unei înregistrări din baza de date curentă (numărul total de caractere alocat pentru memorarea acelei înregistrări). • LOWER (<expC>) – Transformă toate majusculele unui şir de caractere <expC> în litere mici.345”) TO I2 ? I2 (se afişează pe ecran valoarea 12. pointerul de înregistrări returnează 1.00) STORE VAL(„APR1988”)TO S1 ? S1 (se afişează pe ecran valoarea 0. Baze de date.

corespunzătoare unei anumite date calendaristice introduse. FILE((<nume fişier>) : testează dacă fişierul cu numele specificat există sau nu.456. <expN3> : indică numărul de cifre de la partea zecimală care vor fi luate în calcul la conversia în şir de caractere.456. L – pentru expresie logică.Structuri de date. TYPE („C”) (se afişează pe ecran N C L) 3) Func ii cu rezultat logic. <expN3>]]) – Converteşte o expresie numerică <expN1> în şir de caractere. Exemplu: ? DATE( ) . DELETED( ) : Testează dacă o înregistrare a fost marcată pentru ştergere sau nu. etc.1TO S2 ? S2 (se afişează pe ecran „__123.4”) • CHR (<expN>) – Returnează caracterul ASCII corespunzător expresiei numerice introduse (care trebuie să fie un număr cuprins între 0 şi 255). corespunzătoare unei anumite date calendaristice introduse. • DOW (<expD>) – Returnează ziua în cadrul săptămânii.Returnează luna corespunzătoare unei anumite date calendaristice introduse. Exemplu: STORE CHR(36) TO CR ? CR (se afişează pe ecran „$”) • TYPE (<expr>) – Returnează tipul expresiei introduse. Organizarea datelor. restul caracterelor rămânând nemodificate. Baze de date. <expN2> [. şi câte un caracter pentru fiecare cifră de la partea zecimală). EOF( ) : Testează dacă s-a detectat sau nu sfârşitul de fişier. • CDOW (<expD>) – Returnează ziua în cadrul săptămânii.care au ca argument o valoare numerică: STR (<expN1> [. • YEAR (<expD>) – Returnează anul corespunzător unei anumite date calendaristice introduse. TYPE („B”).7) TO S1 ? S1 (se afişează pe ecran „____123”) STORE STR(123. corespunzătoare unei anumite date calendaristice introduse. <expD> (numărul corespunzător zilei).7. • • • • • • 4) Func ii care lucrează cu date calendaristice: DATE ( ) – Returnează data curentă a sistemului. DAY (<expD>) – Returnează ziua în cadrul lunii. • . • PROPER (<expC>) – Transformă primul caracter dintr-un cuvânt în majusculă. Lungimea şirului de caractere returnat este specificată prin <expN2> (lungimea va include un caracter pentru punctul zecimal. <expD> (numele corespunzător). <expD> (numărul corespunzător). Exemplu: STORE 1 TO A STORE „AA” TO B STORE A < 100 TO C ? TYPE („A”). şi anume: N – pentru expresie numerică. D – pentru expresie de tip dată calendaristică. <expD> (numele corespunzător zilei). Exemplu: STORE STR(123. BOF( ) : Testează dacă pointerul de înregistrări este pozi ionat sau nu la începutul bazei de date. FOXPRO 94 • UPPER (<expC>) – Transformă toate literele mici ale unui şir de caractere <expC> în majusculele corespunzătoare. • CMONTH (<expD>) . iar restul în litere mici (căutând în şirul de caractere <expC>). <expD> (numărul corespunzător zilei). • MONTH (<expD>) – Returnează luna corespunzătoare unei anumite date calendaristice introduse. <expD>. C – pentru expresie şir de caractere.

După ce am indicat un nume pentru baze de date. şi anume: .6.4. FOXPRO ? DAY ( DATE( )) ? CDOW ( DATE( )) ? MONTH ( DATE( )) ? YEAR ( DATE( )) 95 • • DTOC (<expD>) – Converteşte o expresie de tip dată calendaristică <expD> în şirul de caractere corespunzător. pentru a memora acest nume şi a declanşa crearea bazei de date. sau dacă folosim semnul întrebării (?). • ? : Dacă nu precizăm de la început numele bazei de date. este activată o fereastră specială în care ni se cere să introducem numele bazei de date. . acestea vor trebui precizate explicit în comanda de creare. CTOD (<expD>) – Func ia inversă.DBF este adăugată implicit.5.4. Baze de date. extensia . Sunt disponibili următorii parametri: • <fişier> : pentru a preciza numele bazei de date pe care dorim să o creăm.tipul câmpului – în sec iunea Type.Structuri de date. aşa cum se observă în Figura 6.numărul de zecimale. 6. formatul de fişier în care se salvează baza de date fiind precizat apoi în câmpul cu eticheta “Save as type”.mărimea câmpului – în sec iunea Width.4. . Dacă dorim să creăm baza de date pe altă unitate de disc şi eventual în alt subdirector decât cel utilizat implicit de FOXPRO în acest scop. fereastra care apare are aspectul din Figura 6.5). Organizarea datelor. În Visual FOXPRO. op iunea implicită (şi care va fi lăsată nemodificată) este “Table/DBF”. fereastra de introducere a acestor informa ii are aspectul: Figura 6. Pentru crearea efectivă a fişierului cu parametrii specifica i. . dând informa ii despre fiecare câmp.4. Fereastra de selectare a numelui bazei de date (de tip “Create”) Numele bazei de date pe care dorim să o creăm se introduce în câmpul cu eticheta “Enter Table”. înainte de numele bazei de date. Crearea unei baze de date CREATE sintaxă: CREATE [<fişier> | ?] efect: creează o nouă bază de date. În Visual FOXPRO. Figura 6.numele câmpului – în sec iunea Name. dacă este cazul – în sec iunea Dec din ecranul „Table Designer” (Figura 6. Fereastra de definire a structurii unei baze de date (de tip “Table Designer”) . se va activa butonul “Save”. trebuie să activăm butonul <<OK>> cu ajutorul tastelor <TAB> sau <ENTER>. va trebui să indicăm structura bazei de date.

Alegând op iunea “Yes”.DBF) va avea următoarea structură: CNP N (Numeric) 13 NUME_PREN C (Character) 35 SEX N (Numeric) 1 GREUTATE N (Numeric) 6 2 ÎNĂL IME N (Numeric) 3 DATA_N D (Date) 8 DOM_JUD C (Character) 2 DOM_LOC C (Character) 15 DOM_ADR C (Character) 20 TELEFON C (Character) 10 OCUPA IE N (Numeric) 3 LOC_MNC C (Character) 10 DIAG_TRIM N (Numeric) 3 Este necesară apoi crearea unei a doua baze de date. anamneza. trebuie avut în vedere următorul principiu: deşi ar putea părea mai direct să codificăm datele sub formă de şiruri de caractere. şi urmează realizarea celui de al doilea: suntem întreba i dacă dorim să introducem acum înregistrări în baza de date. vor fi create baze de date cu descrierea detaliată a elementelor caracteristice: motivele internării. cu frac iuni pe două cifre.câmpul OCUPA IE va fi definit tot de tip Numeric. Organizarea datelor. ea va trebui mai întâi deschisă. telefon. starea de externare (vindecat.câmpul corespunzător diagnosticului de trimitere va fi definit tot de tip Numeric. există două butoane etichetate “Insert” şi “Delete”. se deschide o nouă fereastră pe ecran. Fiecare câmp va fi completat cu informa iile necesare. fiecare element de pe fişa de observa ie fiind detaliat şi descris în amănun ime. pe o cifră. numele şi prenumele pacientului. . pentru a o modifica ulterior. astfel pentru fiecare diagnostic în parte. boli concomitente). 2 – feminin. la completarea motivelor internării se va activa automat baza de date cu lista tuturor motivelor de internare specifice diagnosticului 1 – codificate de asemeni numeric. Baza de date corespunzătoare (PERS. se apasă tasta <ENTER> (în Visual FOXPRO se activează butonul “OK”). Astfel: . Fiecare pacient va fi identificat în această bază de date prin codul său numeric personal. alte examene de specialitate. pentru a putea exprima înăl imea în centimetri. După ce aceste informa ii sunt introduse.câmpul GREUTATE va fi de tip Numeric. dacă pentru un pacient s-a identificat diagnosticul 1. investiga ii de laborator. şi respectiv pentru ştergerea unui câmp selectat anterior. În acest punct intervine conceptul de baze de date rela ionale. întotdeauna când este posibil trebuie să preferăm codificarea numerică. agravat sau decedat). ameliorat. prin intermediul căreia putem adăuga înregistrări în baza de date. legate de diagnosticul acestuia. cu semnifica ia: 1 – cauza respectivă a fost prezentă şi 0 – pacientul nu a prezentat . pe 6 cifre. De asemeni. pe o singură cifră. folosind programe specializate. anamneză. Baze de date. greutatea. FOXPRO 96 Sunt disponibile mai multe tipuri de date. istoricul bolii. examen oncologic. cu două valori posibile: 1 – masculin. Exemplu: Să presupunem că dorim să creăm o bază de date care să con ină un set minimal de informa ii necesare la înregistrarea unui pacient la internarea în spital. . activarea altui câmp sau a altei înregistrări se face cu ajutorul tastei <ENTER>. pe fişele de observa ie standard se introduc următoarele date: diagnostic la 72 ore. Astfel. care sunt utile pentru introducerea unui câmp nou într-o anumită pozi ie în baza de date.câmpul SEX va fi definit de tip Numeric. loc de muncă. examen clinic general. adresa completă. dintre care 2 la partea zecimală – pentru a putea exprima greutatea în kilograme. cu o altă comandă. data naşterii. fiecare categorie de examinări va fi de asemeni detaliată. etc.Structuri de date. sau nu. fiecare ocupa ie primind un cod numeric care va fi introdus aici. Pentru codificarea acestor informa ii. diagnostic anatomo-patologic: motivele internării. însă un set minimal de informa ii necesare ar fi: codul numeric personal (CNP) – ca modalitate de identificare în mod unic a fiecărei persoane. epicriza şi recomandări la externare. interven ii chirurgicale. sta ionar. . localitate. Dacă se alege op iunea „No”. sexul. ocupa ie. diagnostic de trimitere. care să con ină informa ii mai detaliate despre pacientul internat. fiecare diagnostic fiind codificat conform normelor interna ionale de codificare. examene radiologice. domiciliul – jude . înăl imea. Se vor folosi de asemeni codificările numerice. . etc. diagnostic la externare (diagnostic principal. În acest mod primul pas este încheiat. Prin urmare. deoarece numai astfel baza de date va putea fi supusă ulterior unor analize statistice. examen anatomopatologic. baza de date creată se închide automat. pe 3 cifre. Fişele de internare reale sunt mai ample.câmpul ÎNĂL IME va fi de tip Numeric.

Dacă nu cunoaştem numele bazei de date pe care dorim să o deschidem. în . pentru istoricul bolii şi pentru examenele clinice recomandate. pentru fiecare examen clinic în parte se vor activa pentru a fi completate bazele de date cu elementele acestuia – codificate tot prin câmpuri numerice.6. dar. istoricul bolii ar putea fi descris într-un câmp de tip Memo: ISTORIC_B M (Memo) 4 Fiecare categorie de examene propuse va fi apoi detaliată riguros. vom folosi în locul său “?”. Organizarea datelor. cu următoarea structură: CNP N (Numeric) 13 DIAG_72 M (Memo) 4 (pentru descrierea diagnosticului la 72 de ore) DIAG_EXT M (Memo) 4 (pentru descrierea diagnosticului la externare şi a bolilor concomitente) STARE_EXT N (Numeric) 1 (starea la externare: se va completa cu 1 – vindecat. sau 1 – dacă analiza a ieşit pozitivă. pentru a se determina posibilele dependen e între ele. 4 – agravat. 3 – sta ionar. efectul este contrar: baza de date care era deja deschisă în zona de lucru curentă va fi închisă. Apoi. Parametri: • < fişier > | ? : Numele bazei de date care urmează a fi deschisă este precizat în <fişier>. Deschiderea unei baze de date create anterior: USE sintaxă: USE [< fişier > | ?] [IN <expN>] efect: USE deschide o bază de date în zona de lucru curentă. Analog se detaliază şi anamneza. şi nu este posibilă rafinarea şi codificarea numerică a ei. în care vom memora o parte dintre rezultatele analizelor de sânge: TA_SIST N (Numeric) 2 TA_DIAST N (Numeric) 2 PULS N (Numeric) 3 ERITROCITE N (Numeric) 5 HB N (Numeric) 5 2 HT N (Numeric) 5 2 LEUCOCITE N (Numeric) 5 VSH N (Numeric) 5 2 TGP N (Numeric) 5 TGO N (Numeric) 5 GLICEMIE N (Numeric) 5 2 UREE N (Numeric) 5 De asemeni.5. se vor folosi câmpuri de tip Memo – cu observa ia că datele introduse în aceste câmpuri nu vor putea fi corelate ulterior cu celelalte date. Dacă folosim comanda fără a preciza numele nici unei baze de date. În practică. 2 – ameliorat. respectiv 0 – dacă analiza a fost negativă. vom considera numai un exemplu relativ simplu: baza de date INFORM. FOXPRO 97 cauza respectivă de internare. Acolo unde gradul de nedefinire al informa iei este foarte mare. Baze de date. Analog. în care se vor trece valorile analizelor. dacă este cazul. 6. vom exemplifica numai cu o sec iune – investiga ii de laborator.DBF. 1 – a fost identificat) MOTIV2 N (Numeric) 1 (motivul de internare 2 – de exemplu “febră”: se va completa identic) MOTIV3 N (Numeric) 1 (motivul de internare 3 – de exemplu “dureri abdominale”: se va completa identic). crearea unei baze de date de acest tip este mult mai complexă.Structuri de date. etc. pentru diagnosticul 1 se activează baza de date specifică pentru anamneză. 5 – decedat) MOTIV1 N (Numeric) 1 (motivul de internare 1 – de exemplu “cefalee”: se va completa cu 0 – nu a fost identificat. tratamentul prescris pacientului se detaliază în acelaşi mod. pentru exemplificare.

cu lista de fişiere index disponibile. similară cu cea din Figura 3.Structuri de date. Se poate deschide un singur fişier de index folosind INDEX ? – se activează o fereastră de dialog. devin disponibile opera iile de modificare. ci numai ordinea în care sunt accesate înregistrările. Exemplu: Presupunem că am definit anterior două fişiere de indecşi pentru baza de date PERS. indexul activ este în mod automat primul. Organizarea datelor. • ORDER [<expN>] : Se foloseşte pentru a specifica un fişier de indecşi care să devină activ. ini iindu-se un dialog prin care suntem invita i să alegem baza de date care urmează a fi deschisă dintr-o listă de fişiere disponibile. şi specificând numărul zonei de lucru respective. se pot folosi comenzile: • use PERS index IDPERS1. În mod similar. folosind comanda USE fără nume de fişier. adăugare sau ştergere. O altă posibilitate de deschidere a unei baze de date este simultan cu fişierele index (de ordonare a acesteia) asociate ei. Fişierul de indecşi nu este modificat. • INDEX <listă fişiere index> | ? : Se va preciza lista fişierelor de indecşi pe care le vom deschide pentru baza de date (este suficientă precizarea numai a numelor acestora. Pentru deschiderea acestei baze de date şi a fişierelor de indecşi asociate. altul decât primul. comanda de deschidere a bazei de date va fi: USE [<fişier> | ?] [INDEX <listă fişiere index> | ? [ORDER [<expN> | <nume fişier index>] [ASCENDING | DESCENDING]]] efect: Deschide o bază de date şi fişierele de indecşi asociate. extensiile fiind adăugate în mod automat). şi nu precizăm al i parametri. În cazul în care indicăm mai multe fişiere index. precizând în mod explicit numărul acesteia în <expN>. lucru care se verifică prin comanda list • use PERS index IDPERS1.DBF în zona de lucru 2. Baze de date. sunt deschise ambele fişiere de indecşi. • ASCENDING | DESCENDING : Se foloseşte ASCENDING sau DESCENDING după parametrul ORDER pentru a preciza modul în care vor fi accesate şi afişate înregistrările bazei de date: în ordine crescătoare sau descrescătoare. IDPERS2 În acest mod. Fereastra pentru deschiderea unei baze de date (de tip “Use”) IN <expN> : Putem deschide o bază de date în altă zonă de lucru decât cea curentă. FOXPRO 98 acest mod este activată o fereastră cu titlul “Use” şi cu aspectul din Figura 6. folosim use INFORM. poate fi închisă o bază de date din altă zonă de lucru decât cea curentă.DBF in 2 • Pentru închiderea aceleiaşi baze de date. IDPERS2 order 2 sau . Exemplu: • Pentru deschiderea bazei de date INFORM.DBF: IDPERS1 şi IDPERS2. Figura 6.6. avem acces complet la înregistrările ei. Prin urmare. sau numele acestuia. dar primul devine în mod implicit activ. folosim use in 2 • După ce baza de date a fost deschisă. În acest caz.6. se va indica numărul de ordine al fişierului din lista INDEX <listă fişiere index>.

deschise în zone de lucru diferite. Dacă însă acest parametru este folosit. dar al doilea este activ. Închiderea unei baze de date: Când încheiem lucrul cu o bază de date.6. vor fi listate numai valorile înregistrate în câmpurile al căror nume este precizat în <listă de câmpuri>. închiderea simultană a tuturor se face cu comanda: CLOSE ALL. vor fi listate valorile înregistrate în toate câmpurile bazei de date. • WHILE <condi ie>: Dacă se foloseşte clauza WHILE. Dacă însă lucrăm cu mai multe baze de date. FOXPRO use PERS index IDPERS1. sau a butonului din stânga al mouse-ului oriunde pe suprafa a curentă. NEXT <expN> − sunt indicate următoarele <expN> înregistrări (după cea curentă) în baza de date curentă. e) starea actuală a sistemului. aceasta trebuie închisă. al doilea este activ. se închide baza de date curentă .6. IDPERS2 order IDPERS2 În acest mod sunt deschise ambele fişiere de indecşi. d) contextul curent al variabilelor de memorie. iar înregistrările sunt accesate şi listate în ordine descrescătoare. Afişarea datelor se face ecran cu ecran – listarea se opreşte temporar după ce un ecran a fost umplut cu date. . Exemplu: Pentru a închide baza de date PERS. • FOR <condi ie>: Folosirea parametrului FOR permite să afişăm numai acele înregistrări care satisfac condi ia logică <condi ie>. cum ar fi: a) con inutul unei baze de date. Parametri: • <domeniu>: Valorile posibile pentru <domeniu> sunt: ALL – sunt indicate toate înregistrările din baza de date curentă. Observa ii: 1) Pentru o bază de date se pot deschide simultan maximum 7 fişiere de indecşi. iar trecerea la următorul ecran se face prin apăsarea unei taste. REST − restul înregistrărilor din baza de date curentă (exceptând înregistrarea curentă). 99 • use PERS index IDPERS1. Organizarea datelor. 6. Precizarea unui anumit <domeniu> va face ca numai înregistrările ce cad în acel domeniu să fie afişate.cea pe care o folosim la un moment dat). c) numele unor fişiere existente pe suport. folosind comanda: USE (în acest mod.7. b) structura unei baze de date. În general această clauză se utilizează în cazul bazelor de date sortate sau indexate. Vizualizarea informa iilor unei baze de date: Comanda DISPLAY: permite afişarea selectivă a unor informa ii.6. • FIELDS < listă de câmpuri >: Dacă utilizăm comanda fără acest parametru. a) DISPLAY [<domeniu>] [FIELDS <listă de câmpuri >] [FOR <condi ie>] [WHILE <condi ie>] [OFF] [TO PRINTER] efect: Comanda permite ob inerea de rapoarte pe baza con inutului fişierului activ.DBF: use Ieşirea din mediul de programare FOXPRO: Dacă dorim să ieşim din mediul de lucru FOXPRO. se foloseşte comanda: QUIT 6. Domeniul implicit pentru comanda DISPLAY este înregistrarea curentă (NEXT 1).Structuri de date. IDPERS2 order 2 DESCENDING Sunt deschise ambele fişiere de indecşi. Baze de date. 2) Lansarea comenzii USE atunci când o altă bază de date este deschisă în zona curentă de lucru are drept efect închiderea primei baze de date înainte de deschiderea celei de a doua. vor fi afişate date începând cu înregistrarea curentă şi continuând până la prima înregistrare care nu satisface condi ia precizată. RECORD <expN> − înregistrarea cu numărul <expN> din baza de date curentă.

Parametri: • ON <unitate disc>: se precizează unitatea de disc de pe care dorim să afişăm fişierele. • c) DISPLAY FILE[S] [ON <unitate disc>] [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER] efect: Afişează informa ii despre fişiere. Parametrii disponibili au aceeaşi semnifica ie ca în cazul comenzii DISPLAY. tipul şi dimensiunea. • TO PRINTER: Pentru a afişa la imprimantă rezultatul acestei comenzi. comanda este asemănătoare. listarea se poate abandona folosind tasta ESC. De altfel. existând numai două diferen e: . FOXPRO 100 • OFF: Dacă este folosit. cu structura completă: list sau disp all • Pentru a vedea. b) DISPLAY STRUCTURE [ TO PRINTER ] efect: Afişează structura bazei de date curente ecran cu ecran. Parametri: TO PRINTER : pentru a direc iona rezultatul comenzii DISPLAY STRUCTURE la o imprimantă ataşată (se face practic listarea la imprimantă). asemănător cu comanda DISPLAY. Vizualizarea poate fi oprită în orice moment cu comanda CTRL + S. Organizarea datelor. Parametri: • LIKE <nume-fişier>: Afişează informa ii despre variabilele care îndeplinesc condi ia specificată. numai pacien ii de sex masculin care s-au internat: list for SEX = 1 sau disp for SEX = 1 • Pentru a vedea pacien ii care s-au născut în 1963: list for YEAR(DATA_N) = 1963 sau disp for YEAR(DATA_N) = 1963 . • LIKE <nume-fişier>: permite specificarea unei condi ii. sau combina ia de taste CTRL + P. • TO PRINTER: pentru a afişa la imprimantă rezultatul acestei comenzi. . Exemplu: În baza de date PERS. de exemplu. adică prin folosirea caracterelor speciale ? şi *. nu va mai fi afişat câmpul Record#. Pentru fiecare câmp al bazei de date este afişat numele. LIST sintaxă: LIST [<domeniu>] [FIELDS < listă de câmpuri >] [FOR <condi ie>] [OFF] [TO PRINTER] efect: Afişează în mod continuu înregistrările din baza de date curentă.domeniul implicit pentru LIST este ALL.LIST face afişare continuă. numărul înregistrării este afişat înaintea fiecărei înregistrări.Structuri de date. d) DISPLAY MEMORY [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER] efect: Afişează con inutul curent al variabilelor de memorie sau al vectorilor de memorie. creată în acelaşi mod cu specificatorii multipli de fişiere. În cazul câmpurilor numerice. Altfel. Cu acelaşi efect se mai poate utiliza clauza SET PRINT ON. astfel încât să fie afişate numai fişierele al căror nume satisface acea condi ie. Baze de date. Condi ia se creează respectând aceleaşi reguli ca şi specificatorul multiplu de fişier. • TO PRINTER: Este folosit pentru a direc iona rezultatul comenzii DISPLAY la imprimantă. care con ine numărul fiecărei înregistrări. nu ecran cu ecran. este de asemeni precizat şi numărul de cifre de la partea zecimală a lor. Observa ie: În FOXPRO este suficient să tipărim numai primele 4 litere pentru fiecare cuvânt care intră într-o comandă. Acest lucru este avantajos în cazul unor comenzi lungi. care pot fi scrise mai repede.DBF putem folosi diferite comenzi de listare: • Pentru a vedea toate înregistrările. pentru ca aceasta să poată fi lansată în execu ie. De asemeni. Comanda LIST: listează con inutul unei baze de date. Listarea poate fi oprită în orice moment folosind combina ia de taste CTRL + S.

ocupa ie • Pentru a afişa numai o anumită înregistrare: list record 3 sau disp reco 3 Analog comenzii DISPLAY. LIST MEMORY [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER] efect: Vizualizează continuu con inutul curent al variabilelor de memorie sau al vectorilor de memorie. Ordonarea este ascendentă. expresia care formează cheia poate con ine un câmp sau o combina ie de câmpuri ale bazei de date. adică crearea şi asocierea unui fişier index unei baze de date se face prin comanda INDEX. listare şi prelucrare a informa iilor din baza de date (DISPLAY. <pointer la articol sau grup de articole>) Activarea indecşilor se face prin comanda USE . se pot da comenzile: display structure sau list structure şi se vor remarca diferen ele. ambele comenzi au acelaşi rezultat şi sunt la fel de avantajoase. iar înregistrările vor fi ordonate după valorile sale. în acest caz. Lungimea maximă a cheii de indexare este de 100 caractere. Organizarea datelor. EDIT etc. Parametri: • TO PRINTER : acelaşi efect ca în cazul comenzii DISPLAY STRUCTURE (se direc ionează listarea la imprimantă). Modul de lucru indexat Prin indexare se în elege ataşarea la un fişier de tip . ocupa ie sau disp all nume_pren. asemănător cu DISPLAY STRUCTURE.Structuri de date. INDEX Numărul maxim de fişiere index active la un moment dat pentru o bază de date este 7.. Prin urmare.DBF a unui fişier de tip .8. 6. adică primul câmp este considerat principal. Pentru instruc iunile de vizualizare. Dacă cheia este compusă din mai multe câmpuri ale bazei de date. Exemplu: Pentru baza de date creată anterior. pentru a face ordonarea logică a înregistrărilor.) numai primul index. considerat index principal.) Definirea indecşilor. existând însă o singură diferen ă: listarea se face până la sfârşit. are importan ă. format din cuplul: (<cheie-articol>. este indicată folosirea unei comenzi de tip DISPLAY STRUCTURE. La valori egale ale primului câmp. Pentru bazele de date cu pu ine câmpuri (o structură mai pu in complexă). fără pauza care apare în cazul lui DISPLAY STRUCTURE după umplerea unui ecran (25 linii). FOXPRO 101 • Pentru a afişa numai numele. Parametrii au aceeaşi semnifica ie ca la comanda DISPLAY similară. ordonarea are în vedere al doilea . LIST FILE[S] [ON <unitate disc>] [LIKE <nume-fişier>] [TO PRINTER] efect: Vizualizează continuu informa ii despre fişiere.6. avem şi pentru comanda LIST variantele: LIST STRUCTURE sintaxă: LIST STRUCTURE [ TO PRINTER ] efect: Listează continuu structura bazei de date curente. se va aplica principiul ordonării lexicografice. func ie de cheia de indexare. sintaxă: INDEX ON <expr> TO <fişier> [FOR <condi ie>] [UNIQUE] efect: Crează un fişier de indecşi.DBF. PERS. Înregistrările din baza de date pentru care este creat fişierul de indecşi vor fi afişate şi accesate în ordinea precizată de index.. deşi ordinea fizică a înregistrărilor nu este modificată. Ceilal i indecşi activa i prin USE au importan ă numai pentru eventualele completări sau modificări ale bazei de date (comenzi de tipul APPEND. prenumele şi ocupa iile pacien ilor: list nume_pren. REPLACE. în cazul unor baze de date con inând multe câmpuri (mai mult de 25) este dificil de urmărit lista lor dacă se foloseşte o comandă de tip LIST STRUCTURE.IDX. Parametrii au aceeaşi semnifica ie ca la comanda DISPLAY similară. LIST etc. Baze de date.

şi nu se deschid automat la o deschidere ulterioară a bazei de date. formată prin concatenarea unor câmpuri de tip Character şi / sau Numeric (asupra câmpurilor Numeric se va aplica însă func ia STR() ). fişierele de indecşi construite se închid de asemenea. După ce se creează unul sau mai mul i indecşi pentru o bază de date. fiind disponibile pentru afişare şi acces ulterior. fişierele de indecşi pot fi deschise cu comanda: SET INDEX . care va con ine cheia de indexare definită anterior. • UNIQUE : Op iunea este destinată definirii cheilor unice (adică în index va fi inclus numai primul articol cu cheia dată). • Exemplu: • Pentru a indexa baza de date PERS. Organizarea datelor.DBF după numele pacien ilor: index on NUME_PREN to IDPERS1 După aceea. sintaxă: REINDEX efect : Actualizează toate fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru. Nu este admisă func ia TRIM. respectiv DTOC.Structuri de date. <expr> : Pe baza expresiei precizate în <expr> este construită cheia de indexare şi fişierul de indecşi corespunzător bazei de date. conform cu modificările apărute la nivelul înregistrărilor bazei de date. etc.IDX. . De exemplu. vom ob ine lista pacien ilor din jude ul Iaşi. 3. • TO <fişier> : Se specifică numele fişierului de indecşi. se vor folosi func iile STR. dând comanda de listare a bazei de date.DBF după data naşterii fiecărui pacient. FOXPRO 102 câmp.IDX. pentru a putea folosi fişierele de indecşi pe care le-am definit pentru o bază de date. Fişierul de indecşi creat va avea extensia . Prin urmare. orice accesare a bazei de date se va face asupra înregistrărilor ordonate după indexul definit. este necesară folosirea acestora. Astfel. Parametrul „lungime” al func iilor $ şi STR aplicat asupra unor câmpuri din baza de date trebuie să fie o constantă. Pentru concatenarea câmpurilor de tip Numeric şi /sau dată calendaristică cu câmpuri de tip caracter. pentru a reface fişierele de indecşi (inactive la momentul modificării comenzii) trebuie folosită comanda REINDEX. dar numai pentru pacien ii din jude ul Iaşi: index on DATA_N to IDPERS2 for DOM_JUD = ‘IS’ După aceea.dacă baza de date este deja deschisă. şi va fi folosit împreună cu baza de date indexată prin intermediul său. cu extensia . ca parametri suplimentari ai comenzii USE. Observa ii: 1. Folosind o cheie numerică. La închiderea bazei de date. Baze de date. prin specificarea cheii cu semnul – în fa ă. Cheia poate fi o expresie de tip şir de caracter. sunt necesare comenzi specializate: a) Comenzi pentru deschiderea fişierelor de indecşi pentru o bază de date: Deschiderea fişierelor de indecşi se poate face în două moduri diferite: . în ordine crescătoare a datelor de naştere aler acestora: list Orice modificare a bazei de date (a ordinii înregistrărilor) trebuie actualizată în fişierele de indecşi asociate.simultan cu deschiderea bazei de date: precizând fişierele de indecşi pe care dorim să le deschidem. deoarece aceasta modifică lungimea cheii. Parametri: • FOR <condi ie> : Numai înregistrările care satisfac condi ia precizată sunt indexate. se poate ob ine şi o ordonare descendentă după valorile unui câmp. cu care se lucrează separat. Aceste fişiere se comportă ca nişte entită i independente. 2. listarea bazei de date se concretizează într-o listare a înregistrărilor în ordinea alfabetică a numelor: list • Pentru a indexa baza de date PERS. 4.

Pozi ionarea în baze de date Eviden a înregistrărilor într-o bază de date este inută cu ajutorul unui pointer de înregistrări. iar înregistrările sunt accesate în ordine descrescătoare). • <nume fişier index> : Se va indica în mod explicit numele fişierului de indecşi care va deveni activ. folosindu-se comanda: use PERS index IDPERS1. cu numele Record# şi este afişat sau nu la listarea înregistrărilor bazei de date. al doilea fiind activ) • use PERS set index to IDPERS1. primul fiind în mod implicit activ) • use PERS set index to IDPERS1. al doilea este activ. . Numărul fiecărei înregistrări este înscris într-o coloană specială. în acelaşi mod ca parametrul INDEX din comanda USE (argumentele disponibile au aceeaşi semnifica ie). Exemplu: Comenzile de lucru cu indecşi prezentate anterior sunt echivalente cu: • use PERS set index to IDPERS1. Organizarea datelor. iar lista de indecşi a fost definită. Exemplu: Reluăm exemplul anterior. fiecare înregistrare primeşte un număr. • <expN> : Se va indica numărul de ordine al fişierului din lista de indecşi deschişi care urmează să devină activ (această listă fiind definită prin comanda USE sau SET INDEX TO. Folosirea comenzii SET INDEX TO fără a preciza nici un alt argument închide toate fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru. înregistrările urmând a fi accesate descrescător. care ini ial este atribuit în func ie de ordinea în care a fost introdusă acea înregistrare în baza de date. FOXPRO 103 sintaxă: SET INDEX TO [<listă fişiere index> | ?] [ORDER <expN> | <nume fişier index> [ASCENDING | DESCENDING]] efect: Deschide unul sau mai multe fişiere de indecşi pentru a fi active în baza de date curentă. înregistrările vor fi accesate în ordine crescătoare sau descrescătoare.Structuri de date. IDPERS2 (pentru a deschide ambele fişiere de indecşi. presupunem că baza de date a fost deschisă împreună cu fişierele de indecşi asociate. IDPERS2 order 2 sau use PERS set index to IDPERS1.6. Baze de date. • ASCENDING | DESCENDING : Se precizează dacă pentru fişierul de indecşi definit ca activ. IDPERS2 order IDPERS2 (pentru a deschide ambele fişiere de indecşi. se poate folosi comanda: set order to 2 DESCENDING sau set order to IDPERS2 DESCENDING b) Comenzi pentru închiderea fişierelor de indecşi pentru o bază de date: CLOSE INDEXES sintaxă: CLOSE INDEXES efect: Închide toate fişierele de indecşi deschise în zona curentă de lucru. • Pentru a activa al doilea fişier de indecşi se poate folosi comanda: set order to 2 sau set order to IDPERS2 • Pentru a activa al doilea fişier de indecşi. IDPERS2 order 2 DESCENDING (pentru a deschide ambele fişiere de indecşi. în func ie de tipul de . şi dorim să schimbăm ordinea lor (să activăm un alt fişier de indecşi) se foloseşte comanda: SET ORDER sintaxă: SET ORDER TO [<expN> | <nume fişier index> [ASCENDING | DESCENDING]] efect: Precizează care fişier de indecşi din lista de fişiere de indecşi disponibile să fie activ pentru baza de date curentă (acesta va determina ordinea în care sunt accesate înregistrările bazei de date). IDPERS2 (primul fişier de indecşi va fi în mod implicit cel activ).9. 6.dacă avem mai multe fişiere de indecşi deschise pentru aceeaşi bază de date.

mai simplu. Efectul imediat este că orice comandă ulterioară al cărei domeniu implicit este înregistrarea curentă (NEXT 1) se va reflecta asupra înregistrării activate prin GO sau GOTO. • TOP | BOTTOM : GO TOP sau GOTO TOP şi GO BOTTOM sau GOTO BOTTOM mută pointerul de înregistrări pe prima. pointerul de înregistrări se deplasează spre sfârşitul bazei de date. este suficient de fapt să specificăm numai numărul înregistrării care va deveni înregistrare curentă. Parametri: • [RECORD] <expN> : Mută pointerul de înregistrări pe înregistrarea fizică având numărul <expN>. Aceste comenzi operează asupra bazei de date deschisă în zona de lucru curentă. sărind peste un număr de înregistrări.Structuri de date. adică schimbarea înregistrării curente la un moment dat: GO (sau GOTO) sintaxă: GO [RECORD] <expN1> GO TOP | BOTTOM or GOTO [RECORD] <expN1> GOTO TOP | BOTTOM efect: Pozi ionează pointerul de înregistrări pe înregistrarea cu numărul specificat din baza de date. iar dacă <expN> este evaluată la un număr negativ. în orice moment avem o înregistrare curentă. Dacă <expN> este evaluată la un număr pozitiv. trebuie însă să inem cont de faptul că pointerul de înregistrări poate fi deplasat numai în zona de lucru curentă. la deschiderea bazei de date. Există o serie de comenzi care permit pozi ionarea fizică în baza de date. SKIP sintaxă: SKIP [<expN>] efect: Mută pointerul de înregistrări înainte sau înapoi în baza de date curentă. Exemplu: În baza de date PERS. 5 disp • Pentru a afişa a 2-a înregistrare: skip –3 disp • Pentru a afişa ultima înregistrare: go bottom disp . Parametri: • <expN> : Indică numărul de înregistrări peste care se face saltul. pentru a face această opera ie. respectiv ultima înregistrare din baza de date curentă.DBF : • Pentru a afişa prima înregistrare: go top disp • Pentru a afişa înregistrarea a 5-a: skip 4 disp sau go 5 disp sau. Într-o bază de date deschisă. FOXPRO 104 setare cu care lucrăm. Baze de date. pointerul de înregistrări se deplasează spre începutul bazei de date. cu numărul RECORD #1. Folosirea comenzii fără a preciza numărul de înregistrări are ca efect mutarea pointerului pe înregistrarea următoare în baza de date curentă. Organizarea datelor. înregistrarea curentă este în mod implicit prima. În cazul în care folosim comanda sub această formă. Comenzile GO şi GOTO sunt echivalente una cu alta. Trebuie să observăm că.

folosim comanda continue Ob inem numărul de ordine al înregistrării următoare.11. se ob ine pe ecran mesajul “End of Locate scope”. pentru a se continua căutarea. FIND identifică prima înregistrare din baza de date care are în cheia de indexare valoarea <expC> şi mută pointerul de înregistrări pe ea. se foloseşte comanda CONTINUE. Exemplu: În baza de date PERS. Regăsirea prin comanda FIND este mult mai rapidă decât regăsirea aceloraşi informa ii prin LOCATE pentru fişiere neindexate. dar numai pentru expresii de tip “şir de caractere”.6. se procedează ca în exemplul anterior. în acest mod căutarea se reia. CONTINUE După localizarea unei înregistrări prin LOCATE. Localizarea unui lan de articole în baza de date conform unei condi ii (LOCATE) şi parcurgerea lui (CONTINUE) LOCATE sintaxă: LOCATE FOR <condi ie> [<domeniu>] efect: LOCATE caută secven ial în baza de date curentă.and.10. comanda CONTINUE permite investigarea restului fişierului folosind aceleaşi criterii de căutare care au fost specificate prin LOCATE. care spune că toate înregistrările cerute au fost găsite. Comanda ac ionează doar asupra fişierului index principal. pentru a continua căutarea. Şirul de caractere pe care îl căutăm nu trebuie pus între ghilimele. Procesul continuă până când nu mai sunt găsite înregistrări care să satisfacă condi ia precizată. Dacă se doreşte localizarea unei noi înregistrări cu aceeaşi cheie. al cărei număr este afişat. care parcurge în continuare fişierul în ordinea indexului principal. începând cu prima înregistrare de după cea găsită anterior. FOXPRO 105 6.and. 6. Organizarea datelor. nu este necesară indexarea bazei de date curente.6. • <domeniu> : Căutarea se realizează numai printre înregistrările din domeniul precizat. În acest moment. urmărind identificarea primei înregistrări care satisface condi ia precizată. care va fi afişată în acelaşi mod: disp Continuăm această succesiune de comenzi până ob inem mesajul “End of Locate scope” care arată că nu mai avem alte înregistrări în baza de date care să satisfacă condi ia precizată. DIAG_TRIM = 5 În continuare. se poate utiliza comanda SKIP. Domeniul implicit pentru comanda LOCATE este ALL (toate înregistrările). Baze de date. oprindu-se la următoarea înregistrare găsită. DBF: • Pentru a căuta pacien ii din jude ul Iaşi: index on DOM_JUD to idjud . este afişat numărul ei. • Pentru a găsi to i pacien ii născu i în 1974. Căutarea după cheie Comanda FIND : sintaxă: FIND <expC> efect: Comanda realizează căutare după cheie într-o bază de date indexată. Viteza de execu ie a comenzii este mult mai mare în cazul fişierelor active neindexate. care au fost interna i cu diagnosticul de viroză respiratorie: locate for year(DATA_N) = 1974 . Parametri: • FOR <condi ie> : LOCATE caută secven ial în baza de date curentă. prima înregistrare care îndeplineşte condi ia precizată. codificată prin valoarea 5: locate for DOM_LOC = ‘VASLUI’ . pentru a o afişa folosim comanda disp Apoi. pentru a ob ine toate înregistrările.DBF. creată anterior: • Pentru a găsi to i pacien ii din Vaslui.Structuri de date. Pentru a se folosi această comandă. În momentul găsirii unei astfel de înregistrări. Exemplu: În baza de date PERS. DIAG_TRIM = 5 Este furnizat numărul primei înregistrări din baza de date care îndeplineşte această condi ie. care au fost interna i cu viroză respiratorie.

Exemplu: În aceeaşi bază de date. Se poate observa de această dată că trebuie să identificăm singuri ultima înregistrare cu proprietatea cerută (în cazul în care sunt mai multe). şi numai pe cheile de indexare. • Pentru a căuta pacien ii din jude ul Iaşi. altfel. Această fereastră de editare are aspectul din Figura 6. Este deschisă o fereastră de editare. prin intermediul căreia putem introduce valori în câmpurile bazei de date. FOUND( ) efect: Returnează o valoare logică care indică dacă cea mai recentă comandă de căutare de tip CONTINUE. (true – “adevărat”). Exemplu: Pentru a adăuga noi înregistrări în baza de date cu care am lucrat anterior. de exemplu. FIND. • <expr> : Precizează valoarea pe care trebuie să o aibă cheia de indexare.T. ea va fi afişată efectiv cu comanda disp iar pentru a găsi şi a afişa următoarele înregistrări cu aceeaşi proprietate. Astfel. Comanda poate fi folosită numai pe baze de date indexate. este identificată doar prima înregistrare găsită.) în caz contrar.Structuri de date. al cărei număr de ordine va fi afişat. FOXPRO 106 find IS Comanda SEEK : sintaxă: SEEK <expr> efect: SEEK caută în baza de date curentă şi indexată. comanda nefiind capabilă să sesizeze în mod automat acest lucru. şi valoarea “false” (. func ia returnează . se va folosi următoarea succesiune de comenzi: use PERS (este necesară mai întâi deschiderea bazei de date) append . (false – “fals”) iar pointerul de înregistrări se pozi ionează pe sfârşitul de fişier. returnează valoarea “true” (.T. precizată şi mută pointer-ul de înregistrări pe ea. şi acea înregistrare devine curentă.7.F. care poate fi utilizată în următoarele variante: APPEND efect: APPEND permite adăugarea uneia sau a mai multor înregistrări la sfârşitul bazei de date curente.) în cazul în care căutarea a avut succes. func ia returnează valoarea . Dacă este găsită o astfel de înregistrare. prima înregistrare pentru care cheia de indexare ia o anumită valoare. PERS. actualizări şi ştergeri într-o bază de date Adăugarea de noi înregistrări în fişierul activ se realizează cu ajutorul comenzii APPEND. 6.DBF. Organizarea datelor.F. de exemplu: index on DOM_JUD to idjud seek “IS” Func ii disponibile: SEEK (<expr>) efect: SEEK( ) caută în baza de date curentă şi indexată.6. se vor folosi comenzile skip şi apoi disp până când următoarea înregistrare afişată nu mai are proprietatea cerută. Adăugări. • <expr> : Indică expresia pe care o va avea cheia de indexare (şi după care vom identifica înregistrările).DBF: • Pentru a căuta pacien ii studen i – ocupa ia de student fiind codificată. Baze de date. în mod conversa ional. prima înregistrare care are o anumită valoare în cheia de indexare.12. prin valoarea 2: index on OCUPA IE to idocup seek 2 În acest mod. LOCATE sau SEEK a fost executată cu succes (s-a găsit înregistrarea căutată) sau nu. PERS.

FOXPRO 107 În acest moment se tipăresc toate înregistrările noi pe care dorim să le introducem. se foloseşte combina ia de taste CTRL+W Acelaşi rezultat se poate ob ine şi activând butonul de închidere al ferestrei de editare. din col ul dreapta-sus al acesteia (datele vor fi oricum salvate. ca cea din Figura 3. BROWSE sau REPLACE.7 Fereastra pentru adăugare de înregistrări într-o bază de date (de tip “Append”) APPEND BLANK efect : APPEND BLANK realizează adăugarea unei înregistrări goale. • DELIMITED : Dă posibilitatea de a adăuga înregistrări preluate dintr-un fişier de tip . spre deosebire de FOXPRO sub MS-DOS. vor fi adăugate numai acele înregistrări care satisfac condi ia precizată.TXT. Parametri: • FROM < fişier > : se va indica numele fişierului (bazei de date) din care adăugăm înregistrările. APPEND FROM sintaxă: APPEND FROM <fişier >|? [FIELDS <listă câmpuri>] [FOR <condi ie>] [ [TYPE] [DELIMITED [WITH Delimitator | WITH BLANK | WITH TAB | WITH CHARACTER Delimitator] | DIF | FW2 | MOD | PDOX | RPD | SDF | SYLK | WK1 | WK3 | WKS | WR1 | WRK | XLS | XL5] ] efect: Adaugă înregistrări la sfârşitul bazei de date curente. inclusiv fişiere de tip text simplu ASCII.F. în cazul în care acesta nu este un fişier de tipul . toate înregistrările bazei de date selectate anterior.TXT. Sistemul compară structura fişierului sursă (din care se adaugă datele) cu structura fişierului activ. realizându-se trunchieri sau umpleri acolo unde este cazul. în aceste situa ii trebuie specificată obligatoriu şi extensia fişierului din care se adaugă datele. fiecare înregistrare este testată pentru verificarea acestei condi ii. se deschide automat o fereastră de tip “Open”.DBF. la care folosirea combina iei CTRL+W este obligatorie). Comanda permite adăugarea de date folosind numeroase formate de fişiere. în care şirurile de caractere sunt delimitate prin ghilimele sau apostrofuri. Altfel. în care va trebui însă specificat un delimitator pentru câmpuri. Câmpurile de tip Character sunt umplute cu spa ii goale (blanc-uri). pentru a închide fereastra de editare şi a salva datele introduse. Baze de date. Organizarea datelor. Dacă se foloseşte ? în loc de a preciza numele unei baze de date. De asemeni. câmpurile care apar în ambele structuri sunt preluate din fişierul sursă şi adăugate în fişierul activ.Structuri de date. • FOR <condi ie > : Dacă nu folosim acest parametru. la sfârşitul bazei de date curente. nu sunt adăugate. iar câmpurile sunt separate prin . nu este nevoie să precizăm extensia . cu extensia . din care se adaugă datele. sunt adăugate în mod implicit. din altă bază de date. Datele se adaugă în baza de date folosind coresponden a câmpurilor şi respectarea structurii fişierului.DBF. iar cele logice cu valoarea . • FIELDS < listă câmpuri > : vor fi adăugate înregistrări numai în câmpurile precizate în această listă. Înregistrarea poate fi completată şi modificată ulterior cu comenzile EDIT. • TYPE : Este folosit pentru a preciza tipul fişierului sursă.00. Figura 6. deoarece sunt căutate implicit numai fişiere cu această extensie. iar cele pentru care condi ia nu este verificată. cele numerice sunt ini ializate cu valoarea 0. la terminarea acestei opera ii. care permite selectarea bazei de date din care urmează să adăugăm înregistrările.

• WKS : Analog. • DELIMITED WITH CHARACTER Delimitator : Analog cu op iunea DELIMITED WITH Delimitator. FOXPRO 108 virgulă. având extensia . pentru fişiere create în Microsoft Excel versiunea 5. • SYLK : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tip Symbolic Link Interchange. în mod conversa ional. pentru fişiere create în Lotus Symphony versiunea 1. iar liniile devin înregistrări. Ceilal i parametri se referă la diferite formate de fişiere din care pot fi adăugate înregistrări în baza de date curentă: • DIF : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tipul VisiCalc . şi având extensia . • MOD : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat în Microsoft Multiplan 4. având extensia .DBF. pentru fişiere create în Lotus 1-2-3 revision 1-A.XLS. câmpurile nu sunt delimitate între ele. pentru separarea câmpurilor este folosit TAB. • WRK : Analog.FW2. • FW2 : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat cu FRAMEWORK II.x.DB. Organizarea datelor. coloanele devin câmpuri în baza de date. iar liniile devin înregistrări. se folosesc comenzile: use PERS. şi nu virgula.DBF. iar liniile devin înregistrări. Baze de date.x. luate tot din baza PERS1. pentru fişiere create în Lotus Symphony versiunea 1. având extensia .0.Structuri de date. într-o fereastră de tip “APPEND” – similară cu cea din Figura 5.TXT. din care dorim să adăugăm înregistrări în baza de date PERS.DBF for DOM_JUD = “BC” • Pentru a adăuga. şi nu virgula. şi o afişează pentru a o putea edita (pentru a introduce valorile efective în câmpurile înregistrării). • Pentru a adăuga toate înregistrările din PERS1. se va folosi o comandă de tipul: append from PERS1. se foloseşte în situa ii asemănătoare. Cele două op iuni pot fi folosite împreună. • WR1 : Analog. iar liniile devin înregistrări.0.7. coloanele devin câmpuri în baza de date. având extensia . Coloanele devin câmpuri în baza de date curentă. atunci când acesta este altul decât virgula. • XL5 : Analog.DBF fields NUME_PREN INSERT sintaxă: INSERT [BEFORE] [BLANK] efect: Inserează o singură înregistrare în baza de date curentă imediat după înregistrarea curentă.DBF. • DELIMITED WITH BLANK : Folosit pentru a preciza că în înregistrări. se va folosi o comandă de tipul: append from PERS1.MOD. • WK3 : Analog. de exemplu numai pacien ii veni i din jude ul Bacău. această nouă bază de date va avea numele PERS1.DBF.DBF (trebuie deschisă baza de date destina ie) append from PERS1. • PDOX : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier creat în Paradox 3. iar fişierul are extensia .DBF • Pentru a adăuga numai anumite înregistrări.DBF. înregistrări numai în câmpul NUME_PREN al bazei de date destina ie. pentru fişiere create în Lotus 1-2-3 versiunea 3. După acest parametru pot fi specificate diferite tipuri de delimitatori: • DELIMITED WITH Delimitator : Se va preciza caracterul folosit pentru a separa câmpurile.DBF în PERS. • WK1 : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier (foaie de calcul) creat în Lotus 1-2-3 – versiunea 2. Coloanele din aceste fişiere devin câmpuri în baza de date. după deschiderea bazei de date destina ie. Fiecare înregistrare se termină cu codurile speciale CR sau LF Sistemul elimină delimitatorii şi virgulele şi memorează datele pe structura fişierului activ. • DELIMITED WITH TAB : Folosit pentru a preciza că în înregistrări. de exemplu.0. PERS.1 sau 1.DBF.WK1. Exemplu: Să presupunem că mai avem o bază de date cu aceeaşi structură ca PERS. Comanda . fişierele de acest tip sunt folosite în Microsoft Multiplan şi nu au extensie.2. • XLS : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier (foaie de calcul) creat în Microsoft Excel. pe care am creat-o anterior.DIF (Data Interchange Format).5 sau 4.01. pentru separarea câmpurilor este folosit spa iul. • SDF : Folosit pentru a importa date dintr-un fişier de tip System Data Format – fişier text ASCII în care înregistrările au lungime fixată şi se încheie cu CR sau LF.

Afişarea şi editarea unor ferestre în baza de date Comanda BROWSE: Creează o fereastră în fişierul de date activ.CTRL+C sau Enter: pentru a trece la editarea înregistrării următoare. sau comanda APPEND.Structuri de date. vidă. FOXPRO 109 are acelaşi efect ca şi APPEND. . 3) De obicei această comandă nu se foloseşte. Sintaxa comenzii este aceeaşi ca la EDIT. Pentru aceasta. pot fi şterse înregistrări din baza de date. în interiorul acesteia. Organizarea datelor.13. şi va putea fi apoi completată cu datele necesare. Afişarea şi editarea în mod ecran a articolelor unei baze de date Comanda EDIT: Permite selectarea unui articol existent în baza de date. . respectiv de ştergere (marcare pentru ştergere) a înregistrărilor existente. sunt vizibile numai primele 19 . sintaxă: EDIT [<domeniu>] [FIELDS <listă de câmpuri >] [FOR <condi ie >] [WHILE <condi ie >] [FREEZE <câmp>] efect: Articolul sau articolele selectate se vizualizează. şi de asemeni adăugarea de noi articole. comanda ac ionează şi asupra indecşilor. fiind mult mai înceată decât celelalte comenzi. Este suficient să mutăm cursorul pe câmpul în care dorim să modificăm valoarea. . Alte combina ii de taste utile în acest mod de lucru sunt: . Observa ii: 1) Dacă am ajuns la sfârşitul fişierului (de exemplu. şi să tipărim acolo valoarea nouă. Parametri: • BEFORE: înregistrarea nouă este plasată imediat înaintea înregistrării curente.6. ini ializarea valorilor unui câmp din baza de date. comanda permite: introducerea unor valori noi în baza de date. • BLANK: în acest mod se inserează o înregistrare goală în pozi ia precizată în baza de date curentă (înainte sau după înregistrarea curentă). în urma unei comenzi GO BOTTOM). sintaxă: BROWSE [FIELDS <listă câmpuri>][FOR <condi ie>] [LOCK <număr de câmpuri>] [FREEZE <câmp>] [WIDTH <lă ime câmp>] [NOAPPEND] [NODELETE] [NOMENU] efect: Pe ecran se deschide o fereastră în care sunt afişate înregistrările bazei de date. toate articolele vor fi afişate pe ecran.6. altfel. Comanda CHANGE: este similară cu EDIT. În acest mod de lucru sunt posibile şi opera iile de introducere de înregistrări noi în baza de date. Execu ia comenzii poate fi întreruptă folosind tasta Esc. este adăugată la sfârşitul bazei de date. fiind posibilă editarea lui. cu deosebirea că înregistrarea nu este introdusă la sfârşitul bazei de date curente. în vederea modificării lui prin intermediul editorului mod ecran (conversa ional) – acelaşi care se apelează şi alegând op iunea „Yes” din comanda CREATE.CTRL+R sau PgUp: pentru a salva modificările făcute în articolul curent şi a trece la articolul precedent. permi ând de asemeni modificarea con inutului unor câmpuri din baza de date activă.14. comanda nu este executată. o înregistrare nouă. dar nu ni se mai dă posibilitatea de a edita con inutul acesteia – nu se mai deschide fereastra de editare. se va folosi combina ia de taste CTRL+Y În acest mod. cu posibilitatea de a le edita în mod interactiv.CTRL+C sau PgDn: pentru a salva modificările făcute în articolul curent şi a trece la articolul următor. modificarea par ială a unui şir de caractere. ci într-o anumită pozi ie. inclusiv marcarea lor pentru ştergere. Pentru a introduce înregistrări noi. se selectează înregistrarea pe care dorim să o ştergem. cu excep ia celor relativ la articolul curent. permi ând modificarea articolelor existente. 6. De asemeni.CTRL+Q sau Esc: pentru a salva modificările făcute. 6. Dacă lungimea totală a articolelor este mai mică de 80 de caractere.CTRL+W: pentru a salva modificările făcute şi a ieşi din modul de editare a înregistrărilor. Baze de date. şi se foloseşte combina ia de taste CTRL+T Înregistrarea respectivă este marcată pentru ştergere. . 2) Dacă baza de date este indexată şi deschisă cu fişierele de indecşii asocia i.

Pe ecran vor fi afişate numai înregistrările care îndeplinesc condi iile specificate. • [/A | /D]: Pentru fiecare câmp folosit la sortare putem specifica o ordine de sortare crescătoare (folosind op iunea /A) sau descrescătoare (folosind op iunea /D). RECORD expN. FOXPRO 110 articole – sau mai pu ine. • LOCK <număr de câmpuri> : Permite să precizăm numărul de câmpuri care vor fi vizibile pe ecran în permanen ă. End. al doilea câmp. dacă spa iul alocat pentru fiecare dintre ele este mai mare. Aceasta înseamnă că înregistrările sunt ordonate după valorile memorate în primul câmp. astfel încât toate câmpurile să fie vizibile. 6. Con inutul şi tipul de date din acest câmp vor determina modul de ordonare a înregistrărilor în noua bază de date. NEXT expN. Implicit.Structuri de date. <câmp2>. Dacă acest parametru lipseşte. Vor fi ordonate numai înregistrările care fac parte din domeniul precizat. con inutul câmpului poate „defila” la stânga sau la dreapta folosind săge ile şi tastele Home. • ON <câmp1> : Se va preciza numele unui câmp (<câmp1>) din baza de date curentă.. astfel. Folosirea op iunii /C după numele unui câmp de tip “şir de caractere” face ca această diferen ă să fie ignorată. Baze de date. cu numele <fişier> şi cu extensia implicită .15. după numele pacien ilor: sort to PERS1 on NUME_PREN . Organizarea datelor. aceste op iuni sunt disponibile. este creată o bază de date nouă. indiferent de tipul de date al câmpului folosit la sortare. Sortarea unei baze de date Comanda SORT: sintaxă: SORT TO <fişier> ON <câmp1> [/A | /D][/C] [. [FOR <condi ie>]: au aceeaşi semnifica ie ca la comenzile LIST sau DISPLAY. Primul câmp. • NOAPPEND : Inhibă posibilitatea de a adăuga noi articole în baza de date. <câmp2> [/A | /D] [/C] . Numele câmpului în care sunt permise modificările este specificat în acest parametru.DBF. etc. va constitui al doilea criteriu de sortare etc. • FREEZE <câmp>: Parametrul FREEZE este folosit pentru a permite modificarea numai a unui singur câmp într-o fereastră de tip “Browse”. ordinea înregistrărilor este crescătoare. atribuită implicit dacă nu am precizat nici o extensie. Valoarea implicită a domeniului pentru comanda SORT este ALL (toate înregistrările). fără probleme. şi REST). Exemplu: • Dacă dorim să sortăm baza de date PERS. Parametri: • [FIELDS <listă câmpuri>].] [<domeniu>] [FOR <condi ie>] [FIELDS <listă câmpuri>] efect: Sortează înregistrările din baza de date curentă şi direc ionează rezultatele într-o nouă bază de date.. ale căror nume vor fi precizate în parametrul FIELDS.DBF în ordine alfabetică. Pot fi incluse şi alte câmpuri (<câmp2>. celelalte câmpuri ale bazei de date vor putea fi numai afişate. • NOMENU : Inhibă posibilitatea de a accesa comanda BROWSE din menu-ul superior de comenzi FOXPRO. indiferent de dimensiunea lor . Deplasarea de la un câmp la altul se face cu ajutorul săge ilor sau al tastei TAB. Parametri: • <domeniu> : Valorile posibile sunt cele cunoscute (ALL. • WIDTH <lă ime câmp> : Permite limitarea numărului maxim de caractere dintr-un câmp care vor fi afişate. Ordinea în care vor apare înregistrările în noua bază de date este precizată prin intermediul unuia sau mai multor câmpuri ale bazei de date curente. ordonarea se face “Case – sensitive” (se face diferen ă între literele mari şi cele mici). va constitui primul criteriu de sortare. <câmp3>) pentru o ordonare a înregistrărilor mai nuan ată – în acest mod se introduc criterii mixte de ordonare. • FOR <condi ie> : Vor fi sortate numai înregistrările care satisfac condi ia precizată.6. cele care au valori identice în primul câmp. În acest caz. • NODELETE : Inhibă posibilitatea de a marca pentru ştergere articolele din baza de date. • <fişier>: La sortarea unei baze de date. • [/C]: În mod implicit. atunci când câmpul folosit pentru ordonare este de tip “şir de caractere”. sunt ordonate după valorile memorate în al doilea câmp. sunt incluse în mod automat toate câmpurile bazei de date ini ială. spa iul de afişare rezervat fiecăruia este recalculat. fără a fi admisă modificarea lor. <câmp1>. • FIELDS <listă câmpuri> : Noua bază de date care este creată în urma comenzii SORT poate con ine numai o submul ime de câmpuri ale bazei de date curente. Op iunea poate fi combinată cu /A şi /D.

cu structura indicată în figură. identificată prin numărul zonei de lucru în care este ea deschisă sau prin numele ei. DOM_LOC. BD1 BD2 => BD3 COD NUME COD VÂRSTĂ SEX COD NUME VÂRSTĂ SEX • Pentru a construi baza de date BD3. create prin JOIN. ci numai cele care satisfac condi ia precizată. până la parcurgerea completă a lor. procedura este repetată pentru fiecare înregistrare rămasă în baza de date părinte.16. pentru a o unifica cu prima şi a alcătui o nouă înregistrare. Exemplu: Presupunem că avem bazele de date BD1 şi BD2. în baza de date rezultat. • FIELDS <listă câmpuri> : Se foloseşte pentru a specifica numai anumite câmpuri pe care să le introducem în noua bază de date. prin reuniunea a două baze de date deja existente: baza de date părinte. Baze de date. Vom construi baza de date BD3.DBF în ordine alfabetică descrescătoare. astfel ea creează o nouă bază de date. FOXPRO 111 Pentru a vedea rezultatul opera iei: use PERS1 browse • Dacă dorim să sortăm baza de date PERS. Apoi. folosind BD1 şi BD2. deschisă în zona curentă de lucru. JOIN mută pointer-ul de înregistrări pe prima înregistrare din baza de date părinte şi caută în baza de date fiu înregistrarea cu aceeaşi valoare în câmpul comun. DOM_JUD.6. Parametri: • <expN> : Precizează numărul zonei de lucru în care este deschisă a doua bază de date. după numele pacien ilor: sort to PERS2 on NUME_PREN /D Pentru a vedea rezultatul opera iei: use PERS1 browse • Dacă dorim să sortăm numai pacien ii de sex masculin. DOM_ADR Pentru a vedea rezultatul opera iei: use PERS1 browse 6. şi o altă bază de date. • <nume bază de date> : Este indicat numele noii baze de date. iar în noua bază de date să încărcăm numai numele şi adresele acestora: sort to PERS3 on DATA_N for SEX=1 fields NUME_PREN. sintaxă: JOIN WITH <expN> TO <nume bază de date > FOR <condi ie> [FIELDS <listă câmpuri>] efect: Aşa cum am descris mai sus. Compunerea fizică a două baze de date Comanda JOIN: Această comandă permite compunerea a două baze de date. • FOR <condi ie> : Se foloseşte pentru a adăuga în noua bază de date nu toate înregistrările bazei de date părinte.Structuri de date. în ordinea datelor naşterii.COD • Pentru a vedea rezultatul: use BD3 list . Organizarea datelor. se foloseşte următoarea secven ă de comenzi: use BD1 index on COD to ID1 select B use BD2 index on COD to ID2 select A join with BD2 to BD3 for COD = B.

putem elimina marcajul. Opera ia de ştergere este concepută în acest mod pentru a se preîntâmpina ştergerea accidentală a unor înregistrări importante. este disponibilă şi o ştergere globală. Ele pot fi demarcate în orice moment folosind comanda RECALL. ZAP sintaxă: ZAP efect: ZAP elimină (şterge) toate înregistrările din baza de date curentă. REST. păstrând numai structura acesteia. NEXT <expN>. caz în care înregistrările marcate pentru ştergere au fost şterse definitiv. Baze de date. dar numai dacă nu au fost folosite deja comenzile PACK sau ZAP. Ştergerea înregistrărilor unei baze de date implică de fapt două etape: . Vor fi marcate pentru ştergere numai înregistrările din domeniul precizat. Exemplu: În baza de date PERS. fără posibilitatea de recuperare a lor. dacă. Parametri: • <domeniu>. prezentate anterior (comanda DISPLAY).Structuri de date. Folosirea comenzii ZAP este echivalentă cu folosirea comenzilor DELETE ALL. folosind comanda PACK. Comanda poate fi folosită pentru a recupera aceste înregistrări. Parametri: • <domeniu> : are valorile posibile ALL. Astfel. pentru ştergere definitivă. Organizarea datelor. . ne dăm seama că am greşit (marcând înregistrări care sunt încă necesare).DBF. PACK sintaxă: PACK efect: PACK elimină permanent toate înregistrările marcate pentru ştergere din baza de date curentă.6. şi apoi PACK. FOR <condi ie> : au aceeaşi semnifica ie ca în cazul comenzii DELETE. • FOR <condi ie > : vor fi marcate pentru ştergere numai înregistrările care satisfac condi ia logică precizată. Ştergerea înregistrărilor dintr-o bază de date Există două modalită i de lucru pentru ştergerea înregistrărilor dintr-o bază de date: • Înregistrările pot fi şterse în mod interactiv – folosind comenzile BROWSE sau CHANGE / EDIT şi combina ia de taste CTRL + T. Domeniul implicit al comenzii DELETE este înregistrarea curentă (NEXT 1). • putem şterge înregistrările folosind comenzi specializate în acest sens. folosind comanda ZAP. De asemeni. RECALL sintaxă: RECALL [<domeniu>] [FOR <condi ie>] efect: RECALL demarchează înregistrările care au fost marcate anterior pentru ştergere în baza de date curentă. se va folosi comanda: recall for DOM_JUD=’BC’ Altfel. după ce am marcat pentru ştergere anumite înregistrări. Aceste înregistrări nu sunt eliminate fizic din baza de date. RECORD <expN>. Comanda DELETE : sintaxă: DELETE [<domeniu>] [FOR <condi ie>] efect: DELETE marchează pentru ştergere înregistrările selectate din baza de date curentă.apoi se şterg efectiv înregistrările. putem folosi următoarele comenzi de ştergere: • Pentru a şterge pacien ii care sunt din jude ul Bacău: delete for DOM_JUD=’BC’ Dacă se doreşte apoi recuperarea acestor înregistrări. până când nu este folosită comanda PACK.17. recăpătând înregistrările integral cu ajutorul comenzii RECALL. După ce înregistrările au fost şterse cu această comandă. a tuturor înregistrărilor unei baze de date. dar ZAP este mai rapidă. FOXPRO 112 close all 6.mai întâi. nu mai este posibilă recuperarea lor (RECALL nu mai are efect). se va folosi comanda: pack • Pentru a şterge pacien ii care sunt din oraşul Vaslui: delete for DOM_LOC=’VASLUI’ . se marchează înregistrările care urmează a fi şterse ulterior (cu comanda DELETE). aceste înregistrări vor fi diferen iate de restul prin aceea că sunt precedate de un “*” în orice listare a con inutului bazei de date.

Actualizarea con inutului unei baze de date cu date din altă bază de date Comanda UPDATE: sintaxă: UPDATE ON <câmp> FROM <expN> | <expC> REPLACE <câmp1>WITH<expr1>[. de exemplu. Numele persoanelor sunt înregistrate în câmpul NUME_PREN.NUME DE CÂMP =’ şir de caractere’ : în acest mod vor fi selectate înregistrările care con in şirul de caractere specificat între ‘ ‘ pe prima pozi ie în câmpul specificat al bazei de date. etc. pot fi mai multe înregistrări care se potrivesc (au acelaşi con inut în câmpul comun) în baza de date din care se face actualizarea. dintre persoanele şterse anterior. Baza de date folosită pentru actualizare trebuie să fie indexată sau sortată în ordine crescătoare după câmpul comun. în Iaşi. de aceea. Pot fi actualizate mai multe câmpuri ale bazei de date curente. PĂCURARI’ . Comanda DELETE FILE: Este utilă pentru ştergerea directă a unui fişier de pe unitate de disc.Structuri de date. • FROM <expN> | <expC> : Precizează numărul zonei de lucru (<expN>) sau alias-ul bazei de date (<expC>) din care se face actualizarea. comanda corectă va fi list for ‘STR. de exemplu. sintaxă: DELETE FILE <nume-fişier> efect: Şterge fişierul cu numele precizat. PĂCURARI’ $ DOM_ADR şi nu list for DOM_ADR= ‘STR. PRENUME’. dar ele pot fi şi expresii generale sau constante. <expr3>. vom da comanda: recall for DOM_LOC=’VASLUI’ and ‘POPESCU’ $ NUME_PREN După cum se observă din această comandă. etc. în FOXPRO avem două modalită i distincte de a căuta un şir de caractere într-un câmp al unei baze de date. Comanda func ionează mai bine dacă şi baza de date curentă este de asemeni sortată sau indexată. Aceste expresii de actualizare sunt de obicei formate din nume ale câmpurilor din baza de date folosită pentru actualizare.‘şir de caractere’ $ NUME DE CÂMP : în acest mod vor fi selectate înregistrările care con in şirul specificat între ‘ ‘ în orice pozi ie în câmpul specificat al bazei de date. Se poate realiza în acest mod şi ştergerea simultană a unui grup de fişiere. <câmp3>. • REPLACE <câmp1> WITH <expr1> .) şi expresiile corespunzătoare de actualizare (<expr2>.<câmp2>WITH<expr2>.DBF persoanele cu prenumele ‘IOANA’. precizând lista acestora (<câmp2>.6. în timp ce o comandă de listare de forma list for ‘IOANA’ $ NUME_PREN va duce la afişarea înregistrărilor dorite. cu efect diferit: . Dacă în baza de date curentă avem mai multe înregistrări cu acelaşi con inut în câmpul comun. • ON <câmp> : Pentru a folosi UPDATE. precizat în clauza <câmp>.] efect: Actualizează câmpurile din baza de date curentă cu date dintr-o bază de date deschisă în altă zonă de lucru.18. pentru a selecta persoanele care locuiesc. sau persoanele care locuiesc pe o anumită stradă. precizate prin intermediul specificatorilor multipli de fişier – cu ajutorul caracterelor speciale ? şi ∗... : Se precizează numele câmpului care se actualizează (<câmp1>) din baza de date curentă şi expresia de actualizare (<expr1>). baza de date curentă şi cea din care facem actualizarea trebuie să aibă un câmp comun. dorim să le recuperăm pe cele cu numele ‘POPESCU*. şirul de caractere corespunzător prenumelui nu apare pe prima pozi ie în câmpul NUME_PREN.). Diferen a între cele două modalită i de căutare este clară atunci când. din pozi ia precizată pe hard-disc (unitate de disc şi subdirector)... . Prin urmare. Organizarea datelor. sunt parcurse toate înregistrările care se potrivesc. FOXPRO 113 • Dacă. . În acest caz. 6. Analog. dar în succesiunea ‘NUME. Baze de date. pe strada Păcurari. dorim să selectăm din baza de date PERS. Observa ie: Pentru fiecare înregistrare din baza de date curentă. numai prima dintre ele va fi actualizată. iar înregistrarea din baza de date curentă este actualizată cu con inutul ultimei înregistrări găsite. o comandă de listare de forma list for NUME_PREN=’IOANA’ nu va furniza probabil nici o înregistrare care să satisfacă condi ia dorită.

Nu este nevoie să includem şi extensia . sexul şi data naşterii. Copierea fişierelor şi a structurii Comanda COPY: Cu ajutorul acestei comenzi pot fi efectuate următoarele opera ii: . pentru a lucra cu baza de date nou creată.19. comanda se poate folosi în următoarele variante: COPY STRUCTURE TO <fişier> [FIELDS <listă câmpuri>] efect: Copiază structura bazei de date curente într-o bază de date nouă. Astfel.DBF) După aceea. FOXPRO 114 Exemplu: Am creat anterior bazele de date PERS1. va avea numele <fişier>. Dacă acest parametru lipseşte.DBF. cu o structură adecvată pentru copierea înregistrărilor. şi este goală sau con ine un număr de înregistrări la care se vor adăuga cele noucopiate) sau poate fi creată chiar la momentul copierii (va fi practic identică sursei – cu aceeaşi structură. deoarece aceasta este folosită implicit. Parametri: • FIELDS <listă câmpuri>: Precizează ce câmpuri vor fi copiate în noua bază de date. aceasta trebuie mai întâi deschisă: use PERSN. Să presupunem că dorim să actualizăm ocupa iile pacien ilor din PERS1. selectate prin parametrii FOR şi WHILE.DBF şi PERS2. DATA_N COPY TO <fişier> [<domeniu>] [FIELDS <listă câmpuri>] [FOR <condi ie>] efect: Copiază con inutul (înregistrările) bazei de date curente într-o bază de date nouă.DBF copy structure to PERSN (nu este nevoie să precizăm extensia bazei de date noi. de exemplu numai numele pacien ilor. .DBF . vom constata că este similară cu cea a bazei de date PERS. atunci toate câmpurile vor fi copiate în baza de date nouă.DBF.Structuri de date.DBF. SEX.DBF.DBF.DBF copy stru to PERSN1 fields NUME_PREN. Dacă acest parametru este omis. Succesiunea de comenzi necesare va fi: use pers1 sele B (selectarea celei de a 2-a zonă de lucru.DBF Listând structura ei. câmpul comun folosit va fi NUME_PREN.6.OCUP (comanda de actualizare). va fi suficientă comanda: use PERS.crearea unor noi fişiere.copierea fişierelor pe o altă unitate de disc. Exemplu: Dacă dorim să creăm o bază de date nouă cu aceeaşi structură cu a bazei de date PERS. Baze de date. 6. Această bază de date este practic creată la momentul lansării comenzii. Organizarea datelor. dar care să con ină numai anumite câmpuri din PERS. şi cu înregistrările precizate).DBF. aceeaşi structură cu a bazei de date curente şi nici o înregistrare. cu aceeaşi structură ca şi PERS. precizat în comandă. Parametri: • FIELDS <listă câmpuri> : Numai câmpurile precizate în <listă câmpuri> sunt copiate în baza de date nouă. automat se adaugă extensia . Baza de date în care facem copierea poate exista deja (a fost creată anterior. folosind baza PERS2. sau numai anumite înregistrări. numită PERSN. toate câmpurile vor fi copiate în noua bază de date. . care să con ină numai o parte din datele fişierului ini ial: numai anumite câmpuri ale acestuia selectate prin parametrul FIELDS. • <fişier>: Precizează numele bazei de date în care vor fi copiate înregistrările. vom da comanda: use PERS. în care vom deschide a 2-a bază de date) use pers2 index on NUME_PREN to idnume2 (indexarea celei de a 2-a baze da date după câmpul comun) sele A update on NUME_PREN from B replace OCUP with B.DBF.DBF: list stru Dacă dorim să creăm o bază de date nouă.

Se copie structura bazei de date care urmează a fi modificată într-un alt fişier folosind comanda COPY STRUCTURE TO. SEX.Se deschide acest fişier temporar folosind comanda USE.6. RECORD expN. Valoarea implicită a domeniului pentru comanda COPY TO este ALL (toate înregistrările). • FOR <condi ie> : Sunt copiate în noua bază de date numai înregistrările care îndeplinesc condi ia precizată. Comanda poate altera înregistrările din baza de date a cărei structură o modificăm. DATA_N for DIAG_TRIM = 5 6.Se recopie datele din fişierul principal în fişierul cu structura modificată (folosind comanda APPEND FROM).Se închide fişierul temporar folosind iarăşi comanda USE. O modalitate rapidă de a crea copii de siguran ă pentru cele două baze de date pe care le-am dat ca exemplu ar fi: use PERS copy to SIGPERS use INFORM copy to SIGINFORM • Am creat anterior baza de date PERSN. numai că mai întâi ni se cere să selectăm baza de date dorită. . Să introducem în această bază de date înregistrările corespunzătoare tuturor pacien ilor care au fost interna i cu viroză respiratorie: use PERS copy to PERSN1 fields NUME_PREN. atunci când se lucrează cu baze de date importante. Dacă nu este deschisă nici o bază de date în zona de lucru curentă. şi REST).20. putem defini modificările pe care le dorim. Baze de date.6). În această fereastră.Structuri de date.Se modifică structura fişierului temporar folosind comanda MODIFY STRUCTURE.Se şterge vechiul fişier folosind comanda DELETE FILE. Exemplu: • De obicei. sexul şi data naşterii pacien ilor). . printr-o fereastră de tip “Open” (similară cu cea din Figura 5. • Tipul de date memorat în fiecare câmp (TYPE). se recomandă următoarea modalitate de lucru: .5). Modificarea structurii unei baze de date Comanda MODIFY STRUCTURE : sintaxă: MODIFY STRUCTURE efect: Permite să modificăm structura bazei de date curente. este utilă crearea unor copii de siguran ă ale lor. pentru a nu se pierde datele în cazul unor opera ii accidentale.DBF.DBF. după care ştergerea lor se face cu ajutorul butonului “Delete”. deoarece poate afecta înregistrările efective ale bazei de date. • Dimensiunea fiecărui câmp al bazei de date (WIDTH). Vor fi copiate în noua bază de date numai înregistrările care fac parte din domeniul precizat. care con ine numai câteva câmpuri (numele. . şi aceasta poate afecta înregistrările bazei de date (de exemplu. Organizarea datelor. Pentru a se preîntâmpina astfel distrugeri iremediabile ale datelor. comanda de asemeni are efect. . prin copierea structurii bazei de date PERS. Pe ecran apare o fereastră cu titlul “Table Designer” (Figura 5. . similară cu cea activată în cazul comenzii CREATE. Să introducem în această bază de date înregistrările corespunzătoare tuturor pacien ilor care sunt studen i: use PERS copy to PERSN for OCUPA IE=2 • Am creat de asemeni baza de date PERSN1. FOXPRO 115 • <domeniu> : Valorile posibile sunt cele cunoscute (ALL. NEXT expN. • Pot fi şterse câmpuri: acestea trebuie mai întâi selectate. Pot fi făcute următoarele tipuri de modificări: • Numele fiecărui câmp (NAME).Se redefineşte acest fişier cu numele vechiului fişier (folosind comanda RENAME). . dacă alegem o dimensiune mai mică. • Pot fi adăugate câmpuri noi în structura bazei de date: cu ajutorul butonului “Insert” disponibil în fereastră. această modificare trebuie făcută cu aten ie. . înregistrările vor fi trunchiate).

cât şi de tip caracter. valoarea din <câmp2> este înlocuită cu valoarea expresiei <expr2> şi aşa mai departe. • <var> : Este variabila de memorie în care vor fi stocate valorile introduse de la tastatură.. Parametri: • <domeniu>: valorile posibile sunt cele cunoscute.. încadrat între delimitatori. ci direct. FOXPRO 116 6. dacă dorim să definim o variabilă de tip Character. Baze de date. cu valoarea „MARIANA”). a valorilor vechi din unul sau mai multe câmpuri cu valori noi. Organizarea datelor. sintaxă: STORE <expresie> TO <variabilă> efect: Variabila precizată va fi ini ializată cu expresia precizată în comandă. Natura expresiei introduse determină tipul variabilei de memorie care va fi creată: dacă introducem o valoare numerică. nu interactiv.Structuri de date. acesta joacă rolul de prompter.00). • <expC> : Se defineşte mesajul pe care îl afişăm. <câmp2> WITH <expr2> ]… [<domeniu>] [FOR <condi ie>] efect: REPLACE înlocuieşte valorile vechi dintr-un câmp al bazei de date curente cu valori noi. este creată o variabilă de tip Numeric. pentru toate înregistrările precizate.. Vor fi operate înlocuiri numai pentru înregistrările care fac parte din domeniul precizat. cu ajutorul unei comenzi care face înlocuirea globală. 6. to var1 (Variabila var1 este ini ializată ca variabilă de tip logic. cu valoarea „true” .). valoarea acesteia trebuie introdusă între ghilimele “ “ sau între paranteze [ ]. cu valoarea ini ială 0. (ALL. store „MARIANA” to var (Variabila var este ini ializată ca variabilă de tip şir de caractere. Comanda ac ionează în acest mod numai asupra variabilelor de memorie. store spaces(20) to var (Variabila var este ini ializată ca variabilă de tip şir de caractere. şi REST).T. Dacă în .00 to var (Variabila var este ini ializată ca variabilă de tip Numeric. în care vor fi memorate numere reale. selectându-le numai pe cele de care avem nevoie. cu valoarea 20 de spa ii goale). Dacă valoarea expresiei este mai mare decât dimensiunea câmpului numeric în care trebuie memorată. store 0 to var (Variabila var este ini ializată ca variabilă de tip Numeric. cu valoarea ini ială 0).T. Tipul variabilei de memorie nu trebuie declarat înainte. ca în cazul comenzilor BROWSE.6. • FOR <condi ie>: Sunt făcute înlocuiri numai în câmpurile acelor înregistrări care satisfac condi ia precizată. în care vor fi memorate numere întregi. este posibil să se introducă atât date numerice. şi poate fi un şir de caractere. asupra câmpurilor din baza de date se va ac iona cu ajutorul comenzilor REPLACE sau CHANGE. Exemplu: store . RECORD expN. <câmp2> WITH <expr2> . În acest mod se pot filtra suplimentar înregistrările. REPLACE face şi trunchierea necesară pentru memorarea ei. NEXT expN. el fiind identic cu tipul expresiei la care se face ini ializarea variabilei.6. • <câmp1> WITH <expr1> [. Comanda INPUT : sintaxă: INPUT [ <expC>] TO <var> efect: Permite introducerea de date în mod interactiv într-o variabilă de memorie. Valoarea din <câmp1> este înlocuită cu valoarea expresiei <expr1>. Modificarea directă a valorilor memorate în anumite câmpuri ale bazei de date În acest mod se face modificarea înregistrărilor unei baze de date. Domeniul implicit al comenzii REPLACE este înregistrarea curentă (NEXT 1). Gestiunea memoriei de lucru Comanda STORE: Permite introducerea unor valori în variabile de memorie.22. precizate printr-o expresie. Comanda REPLACE : sintaxă: REPLACE <câmp1> WITH <expr1> [.21. store 0. CHANGE sau EDIT.

care va avea valoarea “POPESCU” şi tipul Character. această variabilă de memorie va fi creată oricum. NEXT <expN>. nu mai trebuie ca şirul de caractere de memorat să fie tipărit între ghilimele. input „Introduceti marca:” to var1 Pe ecran va apare mesajul „Introduce i marca:”. Organizarea datelor. Dacă apăsăm <Enter> fără a introduce nimic. de exemplu POPESCU. Extragerea de informa ii statistice din baze de date Una dintre cerin ele principale ale lucrului cu baze de date este să putem extrage rapid informa ii cu caracter statistic despre înregistrările bazei de date respective. câ i studen i din Bacău au fost interna i: count for DOM_JUD = “BC” . într-o variabilă de memorie definită. de exemplu 32. • TO <var> : Dacă este nevoie. în mod interactiv. Această variabilă poate fi creată anterior. Exemplu: În baza de date PERS. în dreptul acestei zone putem introduce un şir de caractere. OCUPA IE = 2 • Pentru a vedea câ i pacien i sufereau de viroză respiratorie: . numărul de înregistrări identificat este memorat într-o variabilă creată special în acest scop. Valoarea implicită a domeniului pentru COUNT este ALL (toate înregistrările). trebuie introdusă valoarea CTOD(„06/18/70”) de exemplu. Pentru a rezolva această problemă. REST). pentru a ini ializa însă corect variabila „ndata” ca fiind de tip dată calendaristică. atunci nu vor putea fi introduse acolo decât valori de acest tip. variabila „var1” va fi ini ializată de tip Numeric. Exemplu: input ‘Vârstă:’ to v2 Pe ecran va apare Vârstă: . Este identic cu INPUT. input „Data naşterii:” to ndata Pe ecran va apare mesajul „Data naşterii:”. este definită în momentul lansării comenzii).DBF: • Pentru a număra toate înregistrările: count • Pentru a vedea. Vor fi numărate numai înregistrările din domeniul specificat prin una dintre valorile posibile. ca la comanda INPUT. • <expC> : Con ine textul care va fi afişat în dreptul zonei în care vor fi introduse datele. care con ine valoarea 32 şi este de tipul Numeric. cu deosebirea că rezultatul este doar de tip şir de caractere. Parametri: • <domeniu> : (cu valorile cunoscute. • <var> : Este variabila de memorie în care vor fi memorate datele (dacă nu a fost definită anterior. adică trebuie folosită func ia care să facă conversia unui şir de caractere în dată calendaristică. de exemplu 1234. cu valoarea 1234. care îndeplinesc o anumită condi ie. fiind suficientă tipărirea directă a acestuia. Baze de date. 6. FOXPRO ne pune la dispozi ie câteva comenzi şi func ii foarte puternice: COUNT sintaxă: COUNT [<domeniu>] [FOR <condi ie>] [TO <var>] efect: Numără înregistrările dintr-un domeniu specificat. RECORD <expN>. Comanda ACCEPT : sintaxă: ACCEPT [ <expC>] TO <var> efect: Permite introducerea de şiruri de caractere direct de la ecran.and.Structuri de date.23. în acest mod putem filtra înregistrările. în acest mod este creată variabila de memorie cu numele “v2”. extrăgând numai informa iile care ne interesează. sau chiar în momentul lansării comenzii. Exemplu: accept ‘Nume:’ to v1 Pe ecran va apare Nume: . acolo se va introduce o valoare. în acest mod este creată o variabilă de memorie numită “v1”. introducem acolo o valoare. de exemplu. ALL. însă va con ine şirul vid. imediat după mesajul (prompter-ul) afişat.6. FOXPRO 117 prealabil variabila a fost declarată ca fiind de un anumit tip (de exemplu Numeric). Prin urmare. • FOR <condi ie> : Sunt numărate numai înregistrările care satisfac condi ia precizată.

SUM sintaxă: SUM [<listă expr>] [<domeniu>] [FOR <condi ie>] [TO < listă var>] efect: Sumează toate valorile din câmpurile numerice specificate ale bazei de date curente.]) efect: Evaluează o listă de expresii şi returnează expresia cu valoarea cea mai mare (cel mai mare cod ASCII sau valoare numerică. vom face în schimb câteva calcule simple legate de datele de naştere ale pacien ilor.]) efect: Evaluează o listă de expresii şi returnează expresia cu valoarea cea mai mică (cel mai mic cod ASCII sau valoare numerică. ori cea mai veche dată calendaristică) dintr-o listă de expresii de tip şir de caractere. <expr3> . • VAR(<expN>): calculează varian a expresiei numerice <expN> (rădăcina pătrată din devia ia standard). cel mai bătrân din baza de date: calculate max(YEAR(DATA_N)). care poate con ine câmpuri numerice ale bazei de date curentă.. Trebuie să le separăm prin virgulă în lista de expresii.] : lista de expresii dintre care calculăm valoarea minimă.. Numeric sau Date). nu au nici un fel de semnifica ie calculele statistice asupra acestui câmp. min(YEAR(DATA_N)) • Pentru a determina pacientul cel mai tânăr din Iaşi: calculate max(YEAR(DATA_N)) for DOM_LOC = “IASI” MAX( ) sintaxă: MAX(<expr1>.. Toate expresiile din listă trebuie să aibă în mod obligatoriu acelaşi tip (Character. de aceea. expresii numerice sau de tip dată calendaristică. Toate expresiile din listă trebuie să aibă în mod obligatoriu acelaşi tip (Character. . • STD(<expN>): calculează devia ia standard a expresiei numerice <expN> (devia ia standard indicând măsura în care valorile individuale ale expresiei pentru fiecare înregistrare sunt diferite de valoarea medie a expresiei. • CNT( ): returnează numărul de înregistrări din baza de date (sau din domeniul precizat). <expr2> [.. <expr2> [. <expr2> [. ori cea mai recentă dată calendaristică) dintr-o listă de expresii de tip şir de caractere. • • • Exemplu: În baza de date PERS. <expr3> . calculată pentru toate înregistrările dintr-un domeniu precizat). • MIN(<expr>): returnează valoarea cea mai mică a expresiei precizate <expr>. expresii numerice sau de tip dată calendaristică. Baze de date. desigur. <expr2> [. • Pentru a determina pacientul cel mai tânăr şi.. Parametri: <domeniu> FOR <condi ie> TO <listă var> Aceşti parametri au aceeaşi semnifica ie ca în comanda COUNT. • <listă expr> : Lista de expresii poate con ine orice combina ie a func iilor următoare: • AVG(<expN>): calculează media aritmetică a expresiei numerice <expN>. respectiv. Numeric sau Date).] : lista de expresii dintre care calculăm valoarea maximă. • <expr1>.. <expr3> . BI_NUMAR. Organizarea datelor. şi anume cel folosit pentru memorarea numărului buletinului de identitate. MIN( ) sintaxă: MIN(<expr1>.. • SUM(<expN>): calculează suma tuturor valorilor expresiei numerice <expN>. şi nu pot fi folosite independent. • <expr1>..Structuri de date. Dacă dorim să folosim mai multe func ii în aceeaşi comandă.DBF nu avem decât un singur câmp numeric. <expr3> . • MAX(<expr>): returnează valoarea cea mai mare a expresiei precizate <expr>. FOXPRO 118 count for DIAG_TRIM = 5 CALCULATE sintaxă: CALCULATE <listă expr> [<domeniu>][FOR <condi ie>] [TO <listă var>] efect: Realizează opera ii statistice şi financiare asupra câmpurilor bazei de date sau asupra unor expresii care cuprind câmpurile bazei de date. Ele sunt specifice numai comenzii CALCULATE.

Dacă baza de date rezultat nu există. separate prin virgule. vor fi sumate valorile tuturor câmpurilor numerice din baza de date curentă. Dacă acest parametru lipseşte. Baze de date. FOXPRO 119 Parametri: • <listă expr> : Vor fi indicate unul sau mai multe câmpuri ale căror valori dorim să le sumăm. fiecărei înregistrări din prima bază de date îi corespund una sau mai multe înregistrări în a doua bază de date.Structuri de date.24. Exemplu: În baza de date PERS. Parametri: • <listă expr> : Vor fi indicate expresiile a căror medie aritmetică dorim să o determinăm. aceste câmpuri vor fi separate prin virgule. De asemeni. • <domeniu> • FOR <condi ie> • TO <listă var> Aceşti parametri au aceeaşi semnifica ie ca în comanda COUNT. Această listă poate con ine câmpuri ale bazei de date. Fişierul sursă trebuie să fie indexat sau sortat. pot fi folosite în acest parametru şi variabile de memorie sau constante. Exemplu: În baza de date PERS. Articolele care vor fi sumate sunt parcurse secven ial. • <domeniu> • FOR <condi ie> • TO <listă var> Aceşti parametri au aceeaşi semnifica ie ca în comanda COUNT. 6. • [<domeniu>] • [FOR <condi ie>] Aceşti parametri au aceeaşi semnifica ie ca în comanda COUNT (sunt folosi i pentru a selecta numai anumite înregistrări pe care urmează să le totalizăm). astfel încât deplasarea pointer-ului . vor fi totalizate implicit toate câmpurile numerice. Este util atunci să stabilim o rela ie între cele două baze de date. Structura acestei baze de date poate fi diferită de cea a bazei de date din care se aleg înregistrările care se totalizează. Compunerea logică a bazelor de date Uneori în practică întâlnim situa ia unor baze de date care au un câmp comun. va fi calculată media aritmetică a tuturor valorilor câmpurilor numerice ale bazei de date curente. pe grupuri de articole care au aceeaşi valoare într-un câmp specificat.DBF: • Pentru a determina suma anilor de naştere ai pacien ilor care sunt studen i: sum (YEAR(DATA_N)) for OCUPA IE = 2 AVERAGE sintaxă: AVERAGE [<listă expr>] [<domeniu>] [FOR <condi ie>] [TO <listă var>] efect: Calculează media aritmetică a valorilor din câmpurile numerice specificate ale bazei de date curente. Parametri: • <nume BD>: Se va specifica numele bazei de date care va con ine totalurile. Organizarea datelor. • <nume câmp>: Indică numele câmpului . pe care se face gruparea articolelor. va fi creată în momentul lansării comenzii.DBF: • Pentru a determina valoarea medie a anilor de naştere ai pacien ilor care sunt studen i: average (YEAR(DATA_N)) for OCUPA IE = 2 TOTAL sintaxă: TOTAL TO <nume BD> ON <nume câmp> [FIELDS <listă câmpuri>] [<domeniu>] [FOR <condi ie>] efect: Calculează sume par iale.cheie după care sunt grupate totalurile. dar în mod obligatoriu trebuie să con ină câmpul cheie. Baza de date trebuie să fie în mod obligatoriu sortată sau indexată după acest câmp. sau expresii numerice care să cuprindă câmpurile bazei de date. separate între ele prin virgule. • [FIELDS <listă câmpuri>]: Se vor preciza câmpurile care vor fi totalizate. Dacă parametrul lipseşte. Dacă această clauză este omisă. în acest caz.6.

Folosirea comenzii fără nici un parametru are ca efect ştergerea oricărei rela ii între bazele de date active la un moment dat. Aceasta înseamnă că avem în egală măsură acces la toate bazele de date deschise. şi anume cea cu numărul specificat în <expN>. atunci când trebuiesc realizate programe care să facă opera ii mai complexe la nivelul mai multor baze de date (de exemplu. Observa ie: Am spus anterior că pentru a defini o rela ie între două sau mai multe baze de date. . şi le putem folosi independent. ele trebuiesc indicate una câte una. Exemplu: Să presupunem că avem două baze de date cu următoarea structură: BD1: COD . .<expr2> INTO <expN2> …] efect: Se stabileşte o rela ie de subordonare între două baze de date.Structuri de date. Pentru a se stabili această rela ie. Organizarea datelor. şi în lipsa altor precizări. FOXPRO are definite 25 de zone de lucru. FOXPRO permite utilizarea acestui concept: la un moment dat putem lucra cu mai multe baze de date. trebuiesc îndeplinite câteva cerin e: . Baze de date.primele 10 zone de lucru pot fi identificate şi prin litere (de la “A” la “J”) – unele comenzi FOXPRO acceptă mai uşor identificarea unei zone de lucru prin litera corespunzătoare. care controlează indecşii din baza de date “fiu”. • INTO <expN1> : Identifică zona de lucru în care este deschisă baza de date “fiu” (se va preciza aici numărul acestei zone de lucru). decât prin cifră. care pot fi identificate în modul următor: . zona de lucru activă este cea cu numărul 1. una dintre cele două baze de date va juca rolul de “părinte”.Character. pentru activarea altei zone de lucru la un moment dat se foloseşte comanda: SELECT sintaxă: SELECT <expN> efect: Se activează o nouă zonă de lucru.Numeric. La un moment dat. acestea trebuiesc deschise simultan în zone de lucru diferite. Conceptul este util în special în programare. FOXPRO 120 de înregistrări pe o anumită înregistrare în prima bază de date să aibă ca efect deplasarea automată a pointer-ului de înregistrări din a doua bază de date pe înregistrarea corespondentă (cu aceeaşi valoare în câmpul comun). o singură zonă de lucru din cele 25 este activă – adică avem acces la baza de date creată şi deschisă acolo (putem face diferite opera ii cu datele ei) . specificată prin numărul zonei de lucru în care aceasta a fost deschisă. 50 .toate cele 25 zone de lucru sunt identificate prin numere (între 1 şi 25).baza de date “părinte” trebuie deschisă în zona curentă de lucru. care să fie deschise simultan în aşa-numitele “zone de lucru”. <expN>. iar cealaltă de “fiu” (deplasarea pointer-ului de înregistrări pe o anumită înregistrare în baza de date părinte va avea ca efect deplasarea automată a pointer-ului de înregistrări pe înregistrarea corespondentă din baza de date fiu). folosind aceeaşi bază de date “părinte”. căutări simultane). • <expr2> INTO <expN2> : Pot fi create mai multe rela ii de tipul descris mai sus. Într-adevăr. în acest caz. de obicei. iar cealaltă trebuie deschisă în altă zonă de lucru. care defineşte rela ia dintre cele două baze de date. SET RELATION OFF sintaxă: SET RELATION OFF INTO <expN> efect: Şterge rela ia existentă între baza de date curentă şi una dintre bazele de date fii. exemplu: UPDATE. trebuie să folosim comanda: SET RELATION TO sintaxă: SET RELATION TO [ <expr1> INTO <expN1>] [. Parametri: • <expr1> : Este o expresie rela ională.baza de date fiu trebuie indexată după câmpul comun. oferind o modalitate comodă de rezolvare a unor astfel de cerin e. este cheia de indexare. Pentru a stabili o astfel de rela ie între două baze de date în situa ia descrisă mai sus. ini ial. separate prin virgule. 4 NUME .

a fost îmbunătă ită în cazul Visual FOXPRO... iar în baza de date fiu înregistrarea curentă va fi cea cu acelaşi cod ca prima înregistrare în baza de date părinte). Poate fi eventual. SAY şi @ . SAY. cea cu numărul 2).. Pentru aceasta. liste derulante. specifică FOXPRO sub MS-DOS. coloană> GET <var> | <câmp> [PICTURE <expC>] .Numeric.Structuri de date. Comenzi de citire a datelor în FOXPRO O modalitate foarte utilă de citire a datelor în FOXPRO este dată de comenzile SAY . 6.Numeric. GET sintaxă: @ <linie.. recno(2) disp select 2 disp (în acest mod se pune în eviden ă pozi ia pointer-ului de înregistrări în fiecare dintre cele două baze de date: în baza de date părinte.GET / READ. Putem combina @ .. Parametri: • <linie. Această modalitate de citire. @ .. 4 3 1 Aceste baze de date au un câmp comun (COD). care stabilesc pozi ia pe ecran în care va fi tipărit mesajul definit de @ .. şi apoi se defineşte rela ia: select 1 set relation to cod into 2 • Pentru a vedea efectele definirii rela iei: go top (ne deplasăm pe prima înregistrare în baza de date părinte). În acest caz.. use bd1 select 2 use bd2 • În acest mod. aceste comenzi se folosesc în modul următor: • Folosind SAY se tipăresc date pe ecran. • Folosind GET definim pozi ia de pe ecran în care vom scrie valorile pe care urmează să le citim. care pune la dispozi ia programatorilor metode mai perfec ionate de introducere a datelor. • Folosind READ se realizează citirea efectivă a datelor. SAY sintaxă: @ <linie. trebuie mai întâi activată baza de date părinte. • PICTURE <expC> : Stabileşte modul în care <expr> este afişată sau tipărită.. • <expr> : Este expresia care va fi evaluată şi afişată sau printată în pozi ia definită de <linie. . coloană> SAY <expr> [PICTURE <expC>] efect: Afişează un mesaj formatat pe ecran. trebuiesc urma i paşii de mai jos: • Ambele baze de date vor fi deschise în zone de lucru diferite: mai întâi. Cu toate acestea.. într-o pozi ie bine-determinată. SAY. etc.. înregistrarea curentă este prima. după ce ele au fost introduse.. iar apoi va fi activată o altă zonă de lucru (de exemplu.25.6. specifice programării sub Windows: ferestre.. coloană> : sunt expresii numerice cu valori mai mari sau egale cu 0. pentru aceasta. Dacă sunt incluse ambele clauze. butoane.Character. o func ie utilizator. Baze de date. coloană> în care va fi afişat mesajul definit prin @ . aşa încât putem defini o rela ie între ele. . GET. după care va începe zona de editare a textului determinată de @ . FOXPRO 121 BD2: COD VÂRSTĂ SEX . baza de date curentă este a doua. GET într-o comandă unică. ? recno(1). este suficient să specificăm o singură pereche de coordonate <linie. va fi inserat un spa iu în mod automat.. coloană>. aceasta trebuie indexată după câmpul comun – COD : index on cod to idbd2 • Acum poate fi definită rela ia între cele două baze de date. SAY şi GET. în care vom deschide baza de date fiu. Organizarea datelor. în pozi ia specificată de linie şi coloană. comenzile de bază rămân valabile: @ . baza de date părinte va fi deschisă în zona de lucru curentă.

Permite introducerea numai de caractere alfabetice. N şi n. y.Structuri de date.Permite introducerea oricărui caracter. Parametri: • PICTURE <expC> : Rezultatul expresiei <expr> este afişat cu respectarea formatului definit prin <expC> (<expC> este alcătuită din coduri ale cauzei PICTURE). • AT <expN> : Este folosit pentru a specifica numărul coloanei. respectiv.Indică pozi ia punctului zecimal. . SAY. 6. textul fiind afişat în pozi ia curentă a cursorului. care indică pozi ia în care apare mesajul definit de @ .Se foloseşte pentru a separa cifrele la stânga punctului zecimal. textul afişat este precedat de o linie goală. TEXT sintaxă: TEXT <linii de text> ENDTEXT . în pozi ia curentă pe ecran (nu se mai tipăreşte în prealabil o linie goală). Un spa iu este plasat între expresii atunci când dorim să tipărim mai multe expresii simultan. FOXPRO 122 efect: Creează o regiune de editare pentru a putea introduce con inutul unei variabile de memorie sau al unui câmp.26. permite introducerea de cifre şi semne în date de tip numeric.Permite numai introducerea de litere şi cifre. dacă expresia de afişat lipseşte. • ? : Un singur semn de întrebare duce la tipărirea unei linii goale înainte de a se afişa rezultatul expresiei. Baze de date. • Y .Permite introducerea numai de cifre în date de tip caracter. <expN>. Organizarea datelor.Converteşte literele mici în majusculele corespunzătoare. dacă folosim \\..Permite introducerea numai a valorilor logice de tipul Y. • # . • X . • N .Permite introducerea numai de date logice. Dacă folosim \. Parametri: • <linie. pe care este afişat rezultatul. • . • ! .. GET (citeşte efectiv valorile introduse). • . Exemple de coduri pentru clauza PICTURE: • A . • 9 . Comenzi pentru scrierea de date în FOXPRO Avem următoarele comenzi disponibile pentru scriere în FOXPRO: ? | ?? sintaxă: ? | ?? <expr> [PICTURE <expC>] [AT <expN>] efect: Evaluează expresii şi afişează rezultatele pe ecran. • PICTURE <expC> : Folosind această clauză se poate crea o machetă de editare. Pentru a se activa această regiune de editare (pentru a face citirea efectivă a valorilor) este necesară folosirea comenzii READ. nu se mai tipăreşte nici o linie goală.Permite introducerea de cifre. • ?? : Două semne de întrebare determină tipărirea rezultatului pe linia curentă. se tipăreşte numai o linie goală.. • L . clauza con ine coduri speciale care controlează modul în care variabila de memorie sau câmpul este afişat sau editat. coloană> : Sunt expresii numerice cu valori mai mari sau egale cu 0. READ sintaxă: READ efect: Activează obiectele create cu comanda @ . • <var> | <câmp> : Creează o regiune de editare pentru variabila de memorie specificată în <var> sau pentru câmpul specificat în <câmp>. blancuri şi semne.. Converteşte y şi n în Y şi N.6. \ | \\ sintaxă: \ <linii de text> | \\ <linii de text> efect: Afişează pe ecran liniile de text introduse. .

coloană2> [DOUBLE | PANEL <listă chenar>] efect: Este o instruc iune de desenare: desenează un dreptunghi folosind coordonatele specificate. 6. şi în special controale specializate. Baze de date. TO sintaxă: @ <linie1. dacă valorile lui <coloană1> şi <coloană2> sunt identice. coloană2> : <linie1.' @ . dacă PANEL este folosit.nume..'! Eşti din '.6.Mai întâi definim variabilele şi le ini ializăm cu o anumită valoare (0 pentru variabile numerice şi şirul vid pentru variabile de tip Character). şi apoi să le afişăm pe ecran. No iuni de bază de programare Până acum.Structuri de date.c1 r2. latura stângă. cât şi ca modalitate de introducere sau de afişare a datelor). coloană1> TO <linie2. 10 say 'Introduce i ara:' get ara read clear ? 'Hello. Organizarea datelor. r1. col ul din stânga-jos. trebuie să folosim succesiunea de comenzi: nume = ' ' vârstă = 0 ara = ' ' clear @ 10.27. Desigur. comenzi care erau introduse într-o fereastră specializată în acest sens. dreptunghiul este desenat cu linie simplă pentru chenar şi cu schema de culori curentă. Visual FOXPRO vine cu îmbunătă iri majore şi în acest domeniu: pune la dispozi ie mult mai multe instrumente de desenare. latura de jos. FOXPRO 123 efect: Creează un bloc de text care poate con ine rezultatul evaluării unor expresii şi func ii. 10 say 'Introduce i vârsta:' get vârstă @ 14.' ani. . Dacă nu folosim alte clauze op ionale. Dacă valorile lui <linie1> şi <linie2> sunt identice. dreptunghiul este desenat cu margine dublă. care să permită crearea de interfe e puternice pentru programe (atât prin aspect. sau con inutul unor variabile de memorie ori text simplu. coloană2> sunt coordonatele col ului din dreapta-jos ale dreptunghiului. col ul din stânga-sus. este desenată o linie orizontală.Apoi citim valorile noi ale fiecărei variabile (folosind comenzile SAY . am lucrat cu bazele de date în mod interactiv: prin intermediul unor comenzi care să realizeze anumite opera ii. care vor con ine nişte valori bine . 10 say 'Introduce i numele:' get nume @ 12.GET / READ). Exemplu: Vom defini 3 variabile de memorie. numită “Commands”. ara.În final afişăm variabilele pe ecran (cu noile lor valori). . dreptunghiul este desenat cu margine plină. este desenată o linie verticală. Dorim să introducem mai întâi aceste valori în variabilele definite. 'şi ai '. coloană1> TO <linie2. .. • <linie1. <listă chenar> este un şir de maximum 8 caractere care controlează anumite păr i ale dreptunghiului: latura de sus. • <linii de text> : con inutul blocului de text care va fi tipărit. Pentru aceasta. <linie2.vârstă.. până se întâlneşte comanda ENDTEXT. trebuie să realizăm următoarele opera ii: .. c2 Parametri: • DOUBLE | PANEL <listă chenar> : Dacă parametrul DOUBLE este folosit. latura dreaptă. col ul din dreapta-sus. Liniile de text sunt afişate pe ecran ca atare.determinate: numele vârsta şi ara unui student. col ul din dreapta-jos. coloană1> sunt coordonatele col ului din stânga-sus ale dreptunghiului. '. Pentru aceasta.

FOXPRO 124 Lucrul cu baze de date presupune însă şi o altă posibilitate. după care fişierul este salvat şi închis. cu aceleaşi posibilită i de revenire ulterioară la con inutul său ca în primul caz.Structuri de date. Baze de date. Organizarea datelor. disponibile în diferite situa ii sau momente.8). mult mai performantă şi mai utilă: editarea de scurte programe care să facă opera iile dorite de noi în mod automat. Programele FOXPRO sunt memorate pe hard-disk-ul computerului. la ieşirea din fişierul respectiv. con inutul acestuia este pierdut. deoarece folosind această comandă.PRG ). înainte de a ieşi. FOXPRO este prevăzut cu multiple posibilită i de salvare a con inutului fişierelor. trebuie să folosim din nou comanda MODIFY COMMAND O altă posibilitate este folosirea comenzii File/Save din menu-ul superior. În acest mod. dacă dorim să revenim la con inutul său. create cu respectarea regulilor de sintaxă ale FOXPRO. Pentru a se preîntâmpina această situa ie. ulterior. care afişează lista fişierelor existente de tip . Crearea unui astfel de fişier se face prin folosirea comenzii MODIFY COMMAND : sintaxă: MODIFY COMMAND [<fişier> | ?] efect: Deschide o fereastră de editare. este deschisă în mod automat o fereastră de editare. dacă dorim sau nu să salvăm con inutul editat. textul este salvat. ne avertizează asupra acestui lucru şi ne cere să răspundem. Comanda va fi de asemeni folosită atunci când dorim să modificăm con inutul unui program deja existent. De obicei. Dacă folosim comanda fără a preciza un nume de fişier. FOXPRO va căuta automat numai în lista fişierelor cu extensia . în acest moment putem lansa în execu ie fişierul. sau lansat în execu ie. O ultimă posibilitate de salvare este următoarea: dacă încercăm să ieşim din editare fără a fi salvat nimic în prealabil. pentru a-l modifica. Un program poate fi definit ca un şir de instruc iuni. dacă însă numele specificat nu se găseşte în memoria computer-ului. iar fişierul este închis. comanda are acelaşi efect: ni se cere să introducem un nume pentru fişier (extensia adăugată va fi în mod implicit .PRG. Figura 6. nu este nevoie să indicăm extensia. de tip “Open” Următorul pas foarte important în scrierea unui program îl constituie salvarea con inutului fişierului (programului) creat – dacă nu este făcută această opera ie. în fişiere care au extensia implicită . cu posibilitatea de a selecta unul dintre ele şi de a-l deschide. În acest moment se poate trece la lansarea în execu ie a programului realizat. va fi creat un fişier nou cu acel nume şi va fi deschis pentru a-I introduce con inutul. permi ând crearea unui nou program sau fişier de tip text. programul trebuie mai întâi compilat (tradus din limbajul de programare folosit de noi într-un limbaj . şi prin urmare programul nu mai poate fi deschis şi reeditat.PRG . În cazul unui răspuns afirmativ. care a fost creat anterior. Ulterior. comanda este folosită pentru deschiderea unui fişier vechi.PRG. sau la prima încercare de a închide fereastra de editare. folosind un anumit algoritm. Fereastra de deschidere a unui fişier. deja existent. • <fişier> : Se precizează numele fişierului pe care dorim să îl creem sau să îl modificăm. a unui fişier cu numele ini ial UNTITLED. salvarea fişierului se face în maniera obişnuită. în momentul lansării lor în execu ie.PRG (program). FOXPRO. Pentru a fi executat. care rezolvă o problemă sau realizează o ac iune. acest nume va fi schimbat – la prima încercare de a salva con inutul acestui fişier. • ? : Apare o fereastră de tip Open (Figura 6.8. Cea mai comodă posibilitate este folosirea combina iei de taste CTRL + W sau CTRL + End.

pentru a putea sesiza şi corecta erorile de func ionare (depanarea programului). cu posibilitatea de a o relua mai târziu din acelaşi punct. DO CASE…ENDCASE. Baze de date. Odată ce această etapă este depăşită. Dacă ulterior dorim să dezactivăm această fereastră şi să reluăm execu ia programului. Astfel se face mai întâi compilarea programului: se verifică la nivelul computer-ului dacă instruc iunile editate de noi sunt corecte din punct de vedere sintactic. pentru a împiedica eventualele blocări ale computer-ului. Organizarea datelor. FOXPRO 125 accesibil computer-ului). nu se trece la execu ia propriu-zisă până când programul nu este corect din punct de vedere sintactic. nu se execută nimic şi comanda se încheie. FOXPRO con ine func iile şi comenzile de bază de programare structurată. se evaluează expresia logică <expL>. . FOXPRO a prevăzut un astfel de control. punându-ne la dispozi ie posibilitatea de a întrerupe execu ia unui program. de la linia unde fusese anterior suspendată. solu ia fiind rularea programului de mai multe ori. Practic. Se poate lucra cu decizii multiple. 6. În faza de depanare poate surveni la un moment dat blocarea programului – care se execută la infinit.6. Dacă <expL> este adevărată (. erorile de sintaxă descoperite sunt semnalate. putem folosi comenzile: • CANCEL : Abandonează execu ia fişierului curent de comenzi şi activează fereastra de comenzi a mediului FOXPRO. în care se poate relua lucrul în mod interactiv. chiar dacă instruc iunile sunt corecte sintactic. execu ia secven ială a instruc iunilor nu este întotdeauna solu ia optimă. datorită unei erori de lucru. care sunt definite în contextul unor programe generale. datorită unor erori de logică pe care le-am făcut în conceperea algoritmului de lucru. eventual pe etape. este necesar să putem avea controlul asupra execu iei programului. folosim comenzile: • SUSPEND : În acest mod. Sunt necesare anumite comenzi pentru a schimba ordinea de execu ie a instruc iunilor. Numai practica poate elimina acest tip de erori. fiind validate de compilator. problema nu este rezolvată. No iuni de programare structurată Pentru a rezolva probleme mai complexe. care permit: • Executarea repetată a unui grup de instruc iuni: FOR…ENDFOR. • Executarea unor instruc iuni condi ionată de rezultatul evaluării unei expresii logice: IF…ENDIF.28. În acest scop. dacă <expL> este falsă (. şi ni se dă posibilitatea de a le corecta. • Dacă dorim să oprim definitiv execu ia şi să ieşim din program. în care putem lansa şi executa orice comandă. IF…ENDIF sintaxă: IF <expL> <secven a 1 de instruc iuni> [ELSE] <secven a 2 de instruc iuni> ENDIF efect: Înainte de a începe executarea comenzilor. se va executa <secven a 2 de instruc iuni> şi comanda se încheie. se va folosi comanda: • RESUME : Execu ia programului este relansată. Există două modalită i de întrerupere a execu iei unui program: • Dacă dorim să suspendăm temporar execu ia. De aceea. Această etapă şi lansarea efectivă în execu ie a programului se face prin intermediul comenzii DO: sintaxă: DO <nume de fişier> efect: Se ini iază compilarea şi lansarea în execu ie a programului memorat în fişierul cu numele <nume de fişier>. predând însă controlul programului apelant al acestui fişier. Totuşi. IIF ( ).F.T.). • Dacă clauza ELSE este absentă. deoarece în acest moment nimeni nu ne garantează şi executarea corectă a programului editat – acesta s-ar putea comporta într-un mod imprevizibil şi nedorit de noi. • RETURN : Abandonează execu ia fişierului curent de comenzi. devine activă fereastra de comenzi a mediului FOXPRO. DO WHILE…ENDDO. se va executa <secven a 1 de instruc iuni>. SCAN…ENDSCAN.). avem două posibilită i: • Dacă clauza ELSE este prezentă în comandă. folosind o combina ie de comenzi IF…ENDIF imbricate (incluse unele în altele). de pe nivelul imediat anterior sau de pe cel mai înalt nivel – în special în cazul unor proceduri.Structuri de date. independentă de programul temporar suspendat. urmează lansarea în execu ie.

iar programul continuă cu prima instruc iune de după ENDCASE. FOXPRO 126 IIF ( ) sintaxă: IIF ( <expL>. … <expLn> sunt false. <expL2>. Ideea este ca utilizatorul să poată alege din lista de op iuni. se execută secven a corespunzătoare de instruc iuni. Organizarea datelor. Dacă toate expresiile <expL1>. se execută <secven a 1 de instruc iuni>.T. Listarea înregistrărilor" ? " 3. cu ajutorul comenzii INPUT.T. Exemplu: Dorim să creăm un program cu câteva op iuni posibile (legate de opera ii cu o bază de date). în func ie de rezultatul evaluării.F.T. utilizatorul îşi introduce op iunea proprie din menu: INPUT "Introduce i op iunea dvs. Expresiile <expr1> şi <expr2> pot fi de tipuri diferite (Character. <expr1>. <expL1>. avem două posibilită i: atunci când clauza OTHERWISE este prezentă. Logical sau Numeric). Baze de date. Execu ia comenzii are loc în modul următor: este evaluată prima expresie logică. programul urmând a executa opera ii diferite în func ie de alegerea utilizatorului. DO CASE…ENDCASE Unele programe trebuie să decidă între mai multe posibilită i (şi nu numai două.).Structuri de date. După identificarea primei expresii logice adevărate şi executarea secven ei de instruc iuni corespunzătoare. returnează: valoarea expresiei <expr1>. " TO OPT Apoi. comanda se încheie. altfel. Introducere de înregistrări noi" ? " 2. dacă <expL> este falsă (. sintaxă: DO CASE CASE <expL1> <secven a 1 de instruc iuni> [ CASE <expL2> <secven a 2 de instruc iuni> … CASE <expLn> <secven a n de instruc iuni>] [ OTHERWISE <secven a (n+1) de instruc iuni>] ENDCASE efect: Comanda declanşează executarea secven ei de instruc iuni corespunzătoare expresiei logice care este evaluată ca fiind adevărată (. execu ia comenzii se încheie. şi valoarea expresiei <expr2>.. programul va executa opera ii diferite: DO CASE CASE OPT = 1 APPEND CASE OPT = 2 LIST TO PRINT CASE OPT = 3 BROWSE OTHERWISE QUIT ENDCASE FOR…ENDFOR sintaxă: FOR <var> = <expN1> TO <expN2> [step <expN3>] <secven ă de instruc iuni> . <expr2>) efect: Această func ie evaluează expresia logică <expL> şi. în func ie de alegerea făcută. solu ia în astfel de situa ii este dată de comanda DO CASE…ENDCASE. următoarea expresie logică este evaluată. Date. dacă <expL> este adevărată (. aşa cum permite instruc iunea IF…ENDIF.). atunci când clauza OTHERWISE este absentă. EXIT ” Acesta este menu-ul de op iuni. Editarea unei înregistrări" ? " 4. dacă valoarea ob inută este . <secven a (n+1) de instruc iuni> şi se trece la prima comandă de după ENDCASE. Să presupunem că avem definite următoarele op iuni: CLEAR ? " 1.).

la întâlnirea instruc iunii ENDDO se face salt înapoi la prima linie. Baza de date curentă este inspectată. sau mai mică decât valoarea <expN2> (când valoarea <expN3> este negativă) ieşim din acest ciclu.T. dacă valoarea ob inută este fals (. ob inută prin evaluarea expresiei numerice <expN3>. putem ieşi din ciclu şi continua execu ia programului cu prima comandă de după ENDFOR. Acest ciclu continuă până când <expL> devine falsă (. dacă condi ia de rămânere în ciclu este verificată). ieşim din ciclu iar programul continuă cu prima instruc iune de după ENDDO. iar programul continuă cu următoarea instruc iune de după ENDFOR. atunci când clauza STEP este prezentă.). atâta timp cât valoarea expresiei logice <expL. • LOOP : Folosind acest parametru putem sări peste următoarele instruc iuni din ciclu (între LOOP şi ENDFOR). <var>.F. sau care face adevărată condi ia FOR <condi ie>. o solu ie adecvată ar putea fi următoarea secven ă de comenzi (de obicei o astfel de secven ă este folosită în interiorul unui program): DO WHILE .> este adevărat (. execu ia secven ei de instruc iuni se încheie. aceasta se execută şi. fiiind însă specializată pentru lucrul cu baze de date. Parametri: • EXIT • LOOP (au acelaşi efect ca în comanda anterioară). ADRESĂ SKIP ENDDO . atunci când clauza STEP lipseşte. în acest moment execu ia este stopată. SCAN…ENDSCAN sintaxă: SCAN [<domeniu>] [FOR <condi ie>] <secven ă de instruc iuni> [LOOP] [EXIT] ENDSCAN efect: Această comandă este similară cu FOR … ENDFOR. contorul <var> va fi incrementat sau decrementat. DO WHILE…ENDDO sintaxă: DO WHILE <expL> <secven ă de instruc iuni> [LOOP] [EXIT] ENDDO efect: Această comandă duce la executarea repetată a <secven ei de instruc iuni>. FOXPRO 127 [EXIT] [LOOP] ENDFOR efect: Secven a de instruc iuni precizată este executată de mai multe ori. Altfel. valoarea variabilei <var> este incrementată sau decrementată. sau cu 1.). DO WHILE. Exemplu: Dacă dorim să listăm toate înregistrările unei baze de date (numai câteva câmpuri ale acestora).). Organizarea datelor.Structuri de date. EOF ( ) ? NUME.NOT. cu o valoare constantă. Când valoarea variabilei <var> devine mai mare decât valoarea expresiei numerice <expN2> (când valoarea <expN3> este pozitivă). şi începe o nouă parcurgere a <secven ei de instruc iuni>. iar <secven a de instruc iuni> este executată pentru fiecare înregistrare care cade în interiorul domeniului specificat de <domeniu>.F. Parametri: • EXIT • LOOP (au acelaşi efect ca în comanda anterioară). Baze de date. Valoarea ini ială a variabilei <var> este ob inută prin evaluarea expresie numerice <expN1>. numărătoarea fiind făcută de variabila <var>. şi se evaluează din nou <expL>. după fiecare execu ie a <secven ei de instruc iuni>. Parametri: • EXIT: Folosind acest parametru. Se evaluează <expL>. fără a mai testa valoarea variabilei contor.

SET COLOR : Permite să definim o nouă schemă de culori pentru elementele de interfa ă a sistemului FOXPRO (bare de menu. Putem folosi macro substitu ii în orice comandă sau func ie care acceptă literali de tipul şir de caractere.Structuri de date. următoarea instruc iune generează un mesaj de eroare: store '&X' to X ? &X 6. • OFF : Dezactivează “beep”-ul. Fereastră de tip “Data Session” SET ALTERNATE sintaxă: SET ALTERNATE ON | OFF efect: Direc ionează ieşirea de la monitor sau de la imprimantă spre un fişier de tip text. Când un ampersand & precede o variabilă de memorie de tipul caracter. con inutul acelei variabile va înlocui referin a macro. de a stabili rela ii între ele sau de a seta ori de a modifica diferite op iuni ale mediului Visual FOXPRO. • OFF (implicit): Dezactivează op iunea. ceea ce ne dă dreptul de a o deschide folosind macroul corespunzător în locul numelui ei. care furnizează o modalitate comodă de a deschide baze de date. Exemplu: accept ‘nume-fişier’ to vm use & vm În vm memorăm numele unei baze de date. Macro substitu ii (&) Macro substitu iile sunt o tehnică de programare puternică. SET CONSOLE sintaxă: SET CONSOLE ON | OFF . în cazul unor comenzi de afişare de tipul ?.6.9. ??. dialoguri etc). În acest mod. Figura 6.30. mesaje de alertă. ferestre. cu un ampersand (&) în fa ă. con inutul acelei variabile de memorie este tratat ca un literal de tipul şir de caractere. • ON (implicit): Activează “beep”-ul.9).6. care uşurează lucrul. DISPLAY sau LIST. • ON : Activează op iunea. FOXPRO 128 6. Comenzi de tip SET SET sintaxă: SET efect: Comanda deschide o fereastră de tip “Data Session” (Figura 6. atunci când este atins sfârşitul de fişier sau când sunt introduse date eronate (în comenzi de tipul APPEND sau EDIT). Baze de date.29. De exemplu. SET BELL sintaxă: SET BELL ON | OFF efect: Activează sau dezactivează “beep”-ul pe care îl emite computer-ul în timpul editării unui text. Organizarea datelor. Observa ie: O variabilă nu se poate autoreferi recursiv în macro substitu ii. Un macrou este doar un nume de variabilă de memorie.

Aplica ii practice EXEMPLUL 1: Crea i o bază de date în care să înregistra i datele din triajul unui spital. CALCULATE. DELETE. Baze de date. 6. şi anume: .jude ul de unde provin . care nu mai sunt trimise în bara de stare. iar cea minimă este 0. SET PRINTER sintaxă: SET PRINTER ON | OFF efect: Activează sau dezactivează ieşirea la imprimantă (permite sau inhibă tipărirea rezultatului unei comenzi).yy ITALIAN dd-mm-yy JAPAN yy/mm/dd USA mm-dd-yy MDY mm/dd/yy DMY dd/mm/yy YMD yy/mm/dd Formatul implicit de afişare a datelor calendaristice este AMERICAN. marginea este specificată în coloane. • ON : Activează apari ia acestor mesaje.mm.dd BRITISH/FRENCH dd/mm/yy GERMAN dd. FOXPRO 129 efect: Activează sau dezactivează ieşirea unor programe la fereastra principală FOXPRO sau la fereastra definită de utilizator în acest scop. SET TALK sintaxă: SET TALK ON | OFF efect: Stabileşte dacă FOXPRO să afişeze sau nu rezultatul execu iei unor comenzi.sexul .domiciliul (rural sau urban) . în func ie de modul în care este setată. ON sau OFF. COPY TO. PACK. • OFF : Dezactivează apari ia acestor mesaje. valoarea maximă este 18. care vor fi tipărite în bara de stare a mediului: APPEND FROM. unele comenzi de procesare a datelor au ca efect generarea unor mesaje despre rezultatul lor. SET DECIMALS sintaxă: SET DECIMALS TO [<expN>] efect: Defineşte numărul minim de cifre zecimale folosite pentru a afişa rezultatul unor opera ii matematice. ceea ce afectează toate opera iile de printare ulterioare. Valoarea implicită este 2 zecimale. • OFF : dezactivează tipărirea la imprimantă.Structuri de date. SET MARGIN sintaxă: SET MARGIN TO <expN> efect: Ajustează marginea din stânga a paginii care va fi tipărită la imprimantă. Valoarea implicită este 0 coloane.mm. COUNT. REPLACE. Organizarea datelor. specificat prin <expN>. SUM. aceasta este op iunea implicită.31. AVERAGE. în bara de stare a mediului de programare.numele pacien ilor .vârsta pacien ilor . fiecare setare corespunde unui format diferit: Setare Format AMERICAN mm/dd/yy ANSI yy. SET DATE sintaxă: SET DATE [TO] AMERICAN | ANSI | BRITISH | FRENCH | GERMAN | ITALIAN | JAPAN | USA | MDY | DMY | YMD efect: Defineşte formatul utilizat pentru afişarea expresiilor de tip dată calendaristică. indicând numărul coloanei prin <expN>. SORT.6. INDEX. Astfel. • ON : tot ceea ce se afişează pe ecran la un moment dat va fi de asemeni printat.

data internării .DBF: NUME C 25 VARSTA N 2 SEX C 1 (M – masculin. 12. Apoi răspunde i la următoarele întrebări (scrie i comenzile FOX necesare): 1. Afişa i înregistrările în ordine alfabetică a numelor pacien ilor. Adăuga i în baza de date TEST1 şi pacien ii din jude ul Suceava. pentru codificare numerica: COUNT FOR SEX = 2 AND VARSTA >= 45 TO X ?X 5. COUNT FOR SEX = ‘F’ AND VARSTA >= 45 TO X ?X sau. 2 . 13. 9. COUNT FOR YEAR(DATA_I) = 2000 TO X ?X 4. Lista i numele. Copia i pacien ii din jude ul Vaslui într-o nouă bază de date. NR_SPIT FOR SEX = 1 AND DOMICILIU = 2 3. cu numele TEST1. Lista i numele şi numărul de zile de spitalizare pentru bărba ii proveni i din mediu rural. FOXPRO 130 . Afişa i pacien ii în ordine crescătoare a numărului de zile de spitalizare. 14. Care este numărul minim.rural JUDET C 2 Se pun indicativele automobilistice ale fiecărui jude AF_ANT C 30 DG_INT C 30 DATA_I D 8 Dată calendaristică NR_SPIT N 3 NR_CM N 3 Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi: 1. LIST NUME. 2 – feminin DOMICILIU C 1 (U – urban. pentru codificare numerica: LIST NUME. Care sunt diagnosticele de internare ale cardiacilor? Dar ale diabeticilor? 6. şi apoi la diabetici. REZOLVARE: Sugerăm următoarea structură a bazei de date TRIAJ. DG_INT 2.numărul de zile de spitalizare . Organizarea datelor. 10. respectiv la cardiaci? 7. Descrie i structura bazei de date şi înregistra i 10 pacien i. cu domiciliul în mediu rural. Afişa i pacien ii în ordine descrescătoare a numărului de zile de concediu medical acordate. VARSTA. Câte femei peste 45 de ani au fost internate? 5. R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1: 1 – urban. mediu şi maxim al zilelor de concediu medical acordate la externare pentru to i pacien ii? Dar pentru cardiaci? 8. Realiza i distribu ia pacien ilor interna i pe jude e – câ i pacien i din fiecare jude sunt interna i. echivalent. Baze de date. NR_SPIT FOR SEX = ‘M’ AND DOMICILIU = ‘R’ sau. Câte internări au fost înregistrate de la începutul anului? 4.Structuri de date. Afişa i numele şi diagnosticul la internare pentru înregistrarea nr. DG_INT sau. F – feminin) sau se poate codifica Numeric – 1 : 1 – masculin.diagnosticul la internare . Cate este durata medie a spitalizărilor din acest an în general. LIST NUME.afec iuni anterioare . vârsta şi diagnosticul la internare pentru to i pacien ii din baza de date. 3. LIST DG_INT FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT . 15. 3 şi următoarele 3 înregistrări din baza de date. 11.numărul de zile de concediu medical acordate. 2. DISP ALL NUME. Şterge i femeile peste 55 de ani din baza de date. VARSTA.

Numele medicului care operează. INDEX ON NUME TO ID1 DISP ALL NUME. INDEX ON NR_SPIT TO ID2 DISP ALL NUME. NR_SPIT. SV. DG_INT DISP NEXT 4 NUME. baza de date trebuie indexată după câmpul JUDET.Diagnosticul pacientului operat . se determină lista tuturor jude elor din baza de date.Vârsta pacientului operat . Câte opera ii au fost programate în luna aprilie? 2. COPY TO D:\TEST1 FOR JUDET=’VS’ USE D:\TEST1 DISP ALL 15.Data la care este programată opera ia . V5 9. FOXPRO 131 LIST DG_INT FOR ‘DIABET’ $ AF_ANT 6. GO 3 DISP NUME. NR_SPIT.Structuri de date. NR_CM 12. DG_INT 13. Cine operează mâine? Care sunt diagnosticele pacien ilor care vor fi opera i? 4.Codul opera iei (un număr de ordine al acesteia) . NR_SPIT. Care este cel mai tânăr / bătrân pacient operat de la începutul anului? Care este diagnosticul său? 5. VS. Care a fost durata medie a opera iilor de apendicită? Care a fost cea mai lungă opera ie de apendicită? Dar cea mai scurtă? 3. CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000 CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000 AND ‘CARDIAC’ $ AF_ANT CALCULATE AVG(NR_SPIT) FOR YEAR(DATA_I) = 2000 AND ‘DIABET’ $ AF_ANT 7. dar repetate numai o singură dată.Sexul pacientului operat . Mai întâi. USE D:\TEST1 APPEND FROM D:\TRIAJ FOR JUDET=’SV’ AND DOMICILIU=’R’ EXEMPLUL 2: Crea i o bază de date despre activitatea unei săli de opera ii. V4. NT) CLOSE INDEXES COUNT FOR JUDET= ‘IS’ TO V1 COUNT FOR JUDET= ‘VS’ TO V2 COUNT FOR JUDET= ‘SV’ TO V3 COUNT FOR JUDET= ‘BC’ TO V4 COUNT FOR JUDET= ‘NT’ TO V5 ? V1. Pentru a afişa toate jude ele.Durata opera iei (în minute) .Numele pacientului operat . NR_CM 11. CALCULATE MIN(NR_CM) CALCULATE MAX(NR_CM) CALCULATE AVG(NR_CM) CALCULATE MIN(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT CALCULATE MAX(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT CALCULATE AVG(NR_CM) FOR ‘CARDIAC’ $ AF_ANT 8. Baze de date. care să con ină următoarele informa ii: . NR_CM 10. DELETE FOR SEX=’F’ AND VARSTA > 55 PACK 14. Descrie i structura bazei de date şi înregistra i 10 opera ii. cu parametrul UNIQUE: INDEX ON JUDET TO ID1 UNIQUE LIST JUDET (şi se notează valorile ob inute. presupunem că se găseşte IS. BC. V3. INDEX ON −NR_CM TO ID2 DISP ALL NUME. Apoi răspunde i la următoarele întrebări (scrie i comenzile FOX necesare): 1. Organizarea datelor. V2. Câte femei au fost operate de la începutul anului? Care a fost diagnosticul lor? .

INDEX ON NUME_M TO ID1 DISP ALL NUME_P. DIAGN 11. CALCULATE MIN(VARSTA_P) FOR YEAR(DATAOP) = 2000 TO X DISP NUME_P. 8. 3 şi următoarele 2 înregistrări. COUNT FOR SEX_P=’F’ AND YEAR(DATAOP) = 2000 TO X ?X LIST DIAGN FOR SEX_P=’F’ AND YEAR(DATAOP) = 2000 sau. CALCULATE AVG(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’ CALCULATE MIN(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’ CALCULATE MAX(DURATA) FOR DIAGN = ‘APENDICITA’ 3.Structuri de date. Afişa i numele şi diagnosticul pacientului pentru înregistrarea nr. DIAGN FOR VARSTA_P = Y 5. Adăuga i apoi în baza de date TEST1 şi bărba ii opera i de apendicită. 11. cu numele TEST1. COUNT FOR NUME_M = ‘POPESCU’ TO X ?X 7. 15. DIAGN DISP NEXT 3 NUME_P. 9. 13. 14. LIST NUME_M FOR DAY(DATAOP) = 6 AND MONTH(DATAOP) = 5 AND YEAR(DATAOP) = 2000 LIST DIAGN FOR DAY(DATAOP) = 6 AND MONTH(DATAOP) = 5 AND YEAR(DATAOP) = 2000 4. NUME_M 8. Lista i structura bazei de date TEST1. NUME_M 10. Crea i o nouă bază de date. VARSTA_P. F – feminin) sau se poate codifica Numeric – 1 : 1 – masculin. GO 3 DISP NUME_P. Copia i bărba ii opera i de ulcer într-o nouă bază de date. Şterge i femeile peste 55 de ani care au fost operate. INDEX ON VARSTA_P TO ID2 DISP ALL NUME_P. DURATA. pentru codificare numerica: COUNT FOR SEX_P=2 AND YEAR(DATAOP) = 2000 TO X ?X LIST DIAGN FOR SEX_P=2 AND YEAR(DATAOP) = 2000 6. COUNT FOR MONTH(DATAOP) = 4 TO X ?X 2. VARSTA_P. Afişa i înregistrările în ordine descrescătoare a duratei opera iilor. NUME_M 9. REZOLVARE: Sugerăm următoarea structură a bazei de date SALAOP.DBF: CODOP N 3 DATAOP D 8 Dată calendaristică DURATA N 3 (În minute) NUME_P C 25 VARSTA_P N 2 SEX_P C 1 (M – masculin. DURATA. Câ i pacien i a operat medicul X? 7. DELETE FOR SEX_P=’F’ AND VARSTA_P >= 55 PACK 12. INDEX ON – DURATA TO ID3 DISP ALL NUME_P. Baze de date. VARSTA_P. 2 – feminin DIAGN C 30 NUME_M N 25 Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi: 1. Afişa i înregistrările în ordine alfabetică a numelor medicilor care operează. 10. 12. FOXPRO 132 6. DURATA. Organizarea datelor. COPY TO D:\TEST1 FOR SEX_P=’M’ AND ‘ULCER’ $ DIAGN . cu numele TEST2 şi cu o structură identică cu a bazei de date TEST1. DIAGN FOR VARSTA_P = X CALCULATE MAX(VARSTA_P) FOR YEAR(DATAOP) = 2000 TO Y DISP NUME_P. Afişa i înregistrările în ordine crescătoare a vârstei pacien ilor opera i.

COPY STRU TO D:\TEST2 USE D:\TEST2 LIST STRU EXEMPLUL 3: Crea i o bază de date în care să înregistra i medicamentele consumate în farmacia unui spital.) DATA_EXP D 2 PRET N 7 Pre ul medicamentului CONTRAIND C 30 Contraindica ii CANTIT N 25 Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi: 1. Descrie i structura bazei de date şi înregistra i 10 medicamente. etc. USE D:\TEST1 APPEND FROM D:\SALAOP FOR SEX_P = ‘M’ AND ‘APENDICITA’ $ DIAGN 14. 14. V – vasodilatator. Şterge i medicamentele care s-au terminat – cantitate existentă în stoc 0. V – vaso-dilatatoare. 2. pe următoarea structură: . 8. firma producătoare şi substan a activă corespunzătoare? REZOLVARE: Sugerăm următoarea structură a bazei de date FARM. Apoi răspunde i la următoarele întrebări (scrie i comenzile FOX necesare): 1.pre ul medicamentului .DBF: NUMEM C 30 PROD C 30 Firma producătoare SUBSTA C 30 Substan a activă TIP C 25 Tipul medicamentului – se codifică: A – antibiotic. H – protector hepatic. Care sunt medicamentele expirate existente în stoc? 6. Lista i medicamentele în ordine alfabetică. Care este cel mai ieftin antibiotic? Dar cel mai scump? Care este pre ul mediu al antibioticelor? 7. H – protectoare hepatice. 10. Afişa i medicamentele produse de firma X. Copia i într-o nouă bază de date cu numele TEST1 medicamentele mai scumpe de 300 000 lei bucata. Lista i medicamentele în ordine crescătoare a pre ului lor. cantitatea şi contraindica iile pentru medicamentul nr.) . 12. 9. 11. Care sunt firmele producătoare de antibiotic bazat pe substan a activă X? 3.tipul medicamentului (A – antibiotice. C – tonic cardiac. Câte înregistrări con ine noua bază de date? Care este pre ul mediu al medicamentelor existente aici? Care este tipul medicamentului.firma producătoare . 4 şi următoarele 3 medicamente.substan a activă din fiecare medicament . Lista i pre ul. N – anestezic. C – tonice cardiace. Afişa i ultimul medicament din baza de date. LIST STRU 15. Organizarea datelor. LIST FOR PROD=’X’ . 15.cantitatea existentă în stoc.contraindica iile medicamentului respectiv . G – analgezice. Baze de date. Lista i medicamentele în ordine descrescătoare a cantită ii existente în stoc. Care sunt contraindica iile tonicelor cardiace produse de firma Z? 4.Structuri de date.numele medicamentului . 13. etc. Lista i contraindica iile medicamentelor bazate pe substan a activă A. Câte anestezice sunt înregistrate în farmacie? Dar analgezice? 5. FOXPRO 133 USE D:\TEST1 DISP ALL 13. G – analgezic.data expirării medicamentului . N – anestezice.

PROD.data la care s-a efectuat analiza . Care este media valorilor analizelor de glicemie şi VSH? Care sunt valorile maxime şi minime înregistrate? 5. Câte analize s-au făcut pentru pacien i din mediul rural? Dar din mediul urban? 7. CONTRAIND 13. CANTIT 9.domiciliul pacientului pentru care s-a efectuat analiza (R – rural sau U – urban) . S – analiză sanguină) . CANTIT 11.tipul analizei (B – analiză biochimică. INDEX ON NUMEM TO ID1 LIST NUMEM.Structuri de date. FOXPRO 134 2. PRET. 6. Copia i analizele de VSH într-o nouă bază de date cu numele TEST1. DELETE FOR CANTIT=0 PACK 12. CANTIT 10. Care sunt tipurile de analize efectuate în laborator? 2. 8. CANTIT. CONTRAIND DISP NEXT 4 PRET. Lista i înregistrările în ordine alfabetică a numelor medicilor care au semnat buletinele de analiză. Lista i numele. Lista i înregistrările în ordine alfabetică a numelor pacien ilor. şi anume: . PRET. COUNT FOR TIP=’N’ TO X COUNT FOR TIP=’G’ TO Y ? X. Organizarea datelor. USE D:\TEST1 COUNT TO X ?X CALCULATE AVG(PRET) TO X LIST TIP.numele pacientului pentru care s-a efectuat analiza . INDEX ON PRET TO ID2 LIST NUMEM. Baze de date. CANTIT. tipul şi valoarea analizelor efectuate pentru pacientul X. anul curent. INDEX ON – CANTIT TO ID3 LIST NUMEM.vârsta pacientului pentru care s-a efectuat analiza . 3. PRET. Y 5. LIST CONTRAIND FOR TIP=’C’ AND PROD=’Z’ 4. LIST NUMEM FOR YEAR(DATA_EXP) < YEAR(DATE()) OR (YEAR(DATA_EXP) = YEAR(DATE()) AND MONTH(DATA_EXP) < MONTH(DATE()) ) OR (YEAR(DATA_EXP) = YEAR(DATE()) AND MONTH(DATA_EXP) = MONTH(DATE()) AND DAY(DATA_EXP) < DAY(DATE()) ) 6. H – analiză hepatică. Lista i numele şi valorile ob inute pentru analizele efectuate în luna martie. CALC MIN(PRET) FOR TIP=’A’ TO X LIST NUMEM FOR PRET=X CALC MAX(PRET) FOR TIP=’A’ TO Y LIST NUMEM FOR PRET=Y CALC AVG(PRET) TO Z ?Z 7. Apoi răspunde i la următoarele întrebări (scrie i comenzile FOX necesare): 1. GO BOTTOM DISP 14. LIST PROD FOR TIP=’A’ AND SUBSTA=’X’ 3. SUBSTA EXEMPLUL 4: Crea i o bază de date în care să înregistra i date despre activitatea unui laborator biochimic. GO 4 DISP PRET.valoarea găsită pentru acea analiză .numele analizei realizate .numele medicului care a semnat buletinul de analiză Descrie i structura bazei de date şi înregistra i 10 analize. COPY TO D:\TEST1 FOR PRET > 300 000 USE D:\TEST1 DISP ALL 15. . Câte determinări de probe hepatice s-au efectuat luna trecută? 4. 9. LIST CONTRAIND FOR SUBSTA=’A’ 8.

VALOARE FOR MONTH(DATA) = 3 AND YEAR(DATA) = 2000 3. COUNT FOR DOM_P=’R’ TO X COUNT FOR DOM_P=’U’ TO Y ? X. S – analiză sanguină. înainte de a folosi PACK. H – analiză hepatică. CALCULATE AVG(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’ CALCULATE AVG(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’ CALCULATE MIN(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’ CALCULATE MIN(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’ CALCULATE MAX(VALOARE) FOR ANALIZA=’GLICEMIE’ CALCULATE MAX(VALOARE) FOR ANALIZA=’VSH’ 5. pentru codificare numerică: COUNT FOR DOM_P=2 TO X COUNT FOR DOM_P=1 TO Y ? X. Organizarea datelor. 2 – rural NUME_M C 25 Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi: 1. R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1: 1 – urban. INDEX ON NUME_P TO ID2 LIST ANALIZA. TIP. Câte înregistrări sunt în baza TEST1? Lista i înregistrările în ordine crescătoare a valorii analizelor. LIST ANALIZA. NUME_M 8. FOXPRO 135 10. se poate da comanda: RECALL FOR NUME_P=’POPESCU’ . VALOARE 11. 11. NUME_P.Structuri de date.DBF: ANALIZA C 30 VALOARE N 8 Firma producătoare TIP C 1 Tipul analizei – se codifică: B – analiză biochimică. Baze de date. COUNT TO X ?X INDEX ON VALOARE TO ID3 DISP ALL ANALIZA. INDEX ON NUME_M TO ID1 LIST ANALIZA. NUME_P. USE D:\LABCH DELETE FOR NUME_P=’POPESCU’ PACK (pentru recuperare. etc. LIST TIP 2. LIST ANALIZA. Ce medici au semnat analizele biochimice? 14.) DATA D 8 NUME_P C 25 VARSTA_P N 2 DOM_P C 1 (U – urban. VALOARE FOR NUME_P=’POPESCU’ 6. COPY TO D:\TEST1 FOR ANALIZA=’VSH’ USE D:\TEST1 DISP ALL 10. Reveni i în baza de date ini ială şi şterge i analizele corespunzătoare pacientului Z. 13. Y sau. şi apoi în ordine descrescătoare a aceloraşi valori. Cum le-a i fi putut recupera? 12. Y 7. NUME_M 9. Care este vârsta medie a pacien ilor pentru care s-au efectuat analize hepatice? Dar analize biochimice? 15. VALOARE INDEX ON –VALOARE TO ID3 DISP ALL ANALIZA. Ce tipuri de analize s-au efectuat în lunile de iarnă? REZOLVARE: Sugerăm următoarea structură a bazei de date LABCH. COUNT FOR TIP = ‘H’ AND MONTH(DATA) = 5 AND YEAR(DATA) = 2000 4. Lista i prima înregistrare din baza de date.

numele pacientului .Glicemie .000 12. Afişa i pacien ii în ordine descrescătoare a valorilor colesterolului. Distribu ia pe grupe de vârstă a pacien ilor (câ i pacien i au vârsta între 0 – 15 ani. CALCULATE AVG(VARSTA_P) FOR TIP=’H’ CALCULATE AVG(VARSTA_P) FOR TIP=’B’ 15. 11. Distribu ia pe domicilii a pacien ilor (câ i sunt din mediu rural şi câ i sunt din mediu urban). 2.grupa de sânge . cu numele TEST 1. Afişa i valorile VSH. în care să pune i valorile: 0 – dacă pacientul nu suferă de anemie. LIST TIP FOR MONTH(DATA)=12 OR MONTH(DATA)=1 OR MONTH(DATA)=2 EXEMPLUL 5: Crea i o bază de date în care să înregistra i informa ii despre analizele de sânge ale unui pacient. Apoi răspunde i la următoarele întrebări (scrie i comenzile FOX necesare): 1. pentru pozitiv. medie şi maximă a glicemiei pentru pacien ii din mediul rural? Dar din mediul urban? Aceeaşi problemă pentru colesterol.DBF: NUME C 30 VARSTA N 2 DOMICILIU C 1 (U – urban. Introduce i un nou câmp în baza de date. Afişa i pacien ii în ordine crescătoare a vârstei. 0 – negativ. având grupa de sânge AB. 6. LIST NUME_M FOR TIP=’B’ 14.Colesterol . Afişa i pacien ii în ordine alfabetică a numelor lor. Şterge i pacien ii cu glicemia mai mare decât 13 şi RH negativ. AB VSH N 5 HEMATII N 8 LEUCOCITE N 7 GLICEMIE N 4 COLEST N 4 RH L 1 Poate fi pozitiv sau negativ: se codifica prin valorile: . 16 – 25 ani.T. 2 – rural GRSANG C 2 Se codifică prin valorile: 0.vârsta pacientului . adică valoarea din câmpul HEMATII este mai mare de 8.000. FOXPRO 136 12. GO TOP DISP 13. 26 – 40 ani. peste 40 ani). Câte înregistrări con ine această bază de date? Care este valoarea medie a numărului de hematii din această bază de date? REZOLVARE: Sugerăm următoarea structură a bazei de date ANALIZE.000. Copia i pacien ii care suferă de anemie într-o nouă bază de date. 9. Câ i pacien i au RH-ul pozitiv? Dar negativ? 5.domiciliul pacientului . Lista i grupa de sânge şi valoarea RH pentru prima înregistrare din baza de date şi pentru următoarele 4 înregistrări. hematii şi leucocite pentru pacien ii peste 40 de ani.Structuri de date. 7. numit ANEMIE. Organizarea datelor.VSH . B.Hematii . Care este valoarea minimă. 8. 3.000 1 – dacă pacientul este suspect de anemie. 10. Sau se poate codifica Numeric – 1: 1 – pozitiv. . R – rural) sau se poate codifica Numeric – 1: 1 – urban. pentru negativ. Baze de date. adică valoarea din câmpul HEMATII este mai mică de 8. şi anume: . 4.F. A.RH (pozitiv sau negativ) Descrie i structura bazei de date şi înregistra i 10 pacien i. .Leucocite .

Structuri de date. FOXPRO 137 Comenzile FOXPRO prin care se răspunde la întrebări vor fi: 1. MAX(GLICEMIE). X2. COLESTEROL 11. un nou câmp: ANEMIE – Numeric. INDEX ON NUME TO ID1 DISP ALL NUME. pentru codificare numerică: COUNT FOR RH = 1 TO X1 ? X1 COUNT FOR RH = 0 TO X2 ? X2 5. LIST VSH. AVG(COLESTEROL) DOMICILIU=’U’ 4. COUNT FOR VARSTA <= 15 TO X1 COUNT FOR VARSTA > 15 AND VARSTA <=25 TO X2 COUNT FOR VARSTA > 25 AND VARSTA <=40 TO X3 COUNT FOR VARSTA > 40 TO X4 ? X1. AVG(COLESTEROL) DOMICILIU=’R’ CALCULATE MIN(COLESTEROL). LEUCOCITE FOR VARSTA > 40 AND GRSANG=’AB’ 6. 1) Se completează câmpul ANEMIE cu valorile corecte. PACK sau.F. MAX(COLESTEROL). TO X2 ? X2 sau. Baze de date. INDEX ON – COLESTEROL TO ID1 DISP ALL NUME. VARSTA. Organizarea datelor. MAX(GLICEMIE). COPY TO D:\TEST1 FOR ANEMIE=1 USE D:\TEST1 COUNT TO X ?X CALCULATE AVG(HEMATII) FOR FOR . COUNT FOR DOMICILIU =’R’ TO X1 COUNT FOR DOMICILIU=’U’ TO X2 ? X1. TO X1 ? X1 COUNT FOR RH=.F. GO TOP DISP GRSANG. CALCULATE MIN(GLICEMIE). HEMATII. pentru codificare numerică: DELETE FOR GLICEMIE > 13 AND RH = 0 PACK 8. COUNT FOR RH=. AVG(GLICEMIE) FOR DOMICILIU=’U’ CALCULATE MIN(COLESTEROL). X4 2. VARSTA. X3. VARSTA. MAX(COLESTEROL). X2 sau. MODI STRU şi se inserează (folosind butonul ”Insert”. folosind comenzile: REPLACE ANEMIE WITH 0 FOR HEMATII > 800 000 REPLACE ANEMIE WITH 1 FOR HEMATII < 800 000 12. RH DISP NEXT 5 GRSANG. COLESTEROL 9. RH 7. INDEX ON VARSTA TO ID2 DISP ALL NUME. pentru codificare numerică: COUNT FOR DOMICILIU =1 TO X1 COUNT FOR DOMICILIU=2 TO X2 ? X1. X2 3. COLESTEROL 10. DELETE FOR GLICEMIE > 13 AND RH=. AVG(GLICEMIE) FOR DOMICILIU=’R’ CALCULATE MIN(GLICEMIE).T.

MS Power Point 138 .

trebuie dată o comandă explicită. Suprafa a de lucru (menu-ul superior.definirea unui fundal pe care se va scrie textul pe foaia de hârtie (culoare. Aceste folii.31) este similară cu cea a celorlalte componente Microsoft Office (Microsoft Word). . care pot fi completate cu informa ie în orice modalitate doreşte utilizatorul. orientat spre domeniul graficii de prezentare.2. În plus.aplicarea unor scheme de design unitare pentru întreaga prezentare. MS PowerPoint. care poate fi ales dintr-o listă de stiluri predefinite sau poate fi creat în întregime de utilizator.listare pe cartoane diferite (în cazul posterelor). . . Spre deosebire de Microsoft Word. barele de instrumente – Figura 4. preluate cu un video-proiector. de editare grafică: . . generate automat (în momentul în care o foaie de hârtie este umplută cu text. pe măsură ce le completăm cu text. se inserează unul câte unul în fişierul prezentare. Pentru a insera o folie nouă în documentul curent.listare pe folii transparente (prezentări orale cu retroproiector).inserarea diferitor obiecte grafice în prezentare.prezentări animate direct pe calculator (on-screen). . în aceleaşi menu-uri şi cu aceleaşi butoane în barele de instrumente (Toolbars). Astfel.design-ul său: se referă la aspectul grafic general al foliei.tipul său (Layout): se referă la natura obiectelor (informa iilor) de pe acea folie şi la modul de aşezare al lor pe folie. Crearea de prezentări Microsoft PowerPoint este un alt produs component al pachetului Microsoft Office. . se trece la o foaie nouă fără comenzi suplimentare). deşi con ine în mare aceleaşi elemente de editare a textului ca şi editoarele clasice (Microsoft Word). în PowerPoint fişierele prezentare sunt alcătuite din unul sau mai multe folii („slides”). orientate spre grafică. Figura 4. sub acelaşi nume.MS Power Point 139 4. există câteva tipuri predefinite. care să marcheze tranzi ia între diferitele componente ale prezentării. efecte speciale şi anima ie. care pot fi apoi formatate. în care un rol la fel de important ca şi textul efectiv îl are forma grafică a acestuia. model predefinit sau imagine). con ine în plus şi elemente specifice. majoritatea comenzilor din Word se regăsesc şi aici. precum şi folii vide. care pot fi folosite în final pentru: . unde fişierul document era alcătuit din una sau mai multe foi de hârtie pe care se tipăreşte textul. orice folie este caracterizată şi de următoarele elemente: . existând însă în plus comenzile specifice. Permite realizarea de prezentări de tip poster sau reclamă. disponibile într-un catalog de stiluri.folosirea unor elemente de anima ie şi sunet. Suprafa a de lucru MS PowerPoint Prezentările create folosind Microsoft PowerPoint vor fi salvate automat în fişiere cu extensia specifică . .31.PPT.

care este folia curentă.schema de culori a sa: se referă la culorile folosite pentru diferite elemente grafice. care este design-ul curent. comenzi de setare a tipului de pagină în prezentarea curentă. etc. deschise în ferestre separate. dar utilizatorul are control total asupra acestora. în 3 paşi: a. Slide Comenzi pentru crearea de prezentări on-screen: definirea elementelor Show de tranzi ie de la o folie la alta sau a elementelor de anima ie la nivelul diferitor obiecte din cadrul aceleiaşi folii.).2. Tools Apelarea unor programe auxiliare de analiză a textului. în func ie de con inutul ei – se va alege dintr-un catalog de tipuri. comenzi de modificare a aspectului suprafe ei de lucru generată de editor (bare de instrumente. fără restric ii.Bara de stare (pe ultima linie a ferestrei): prezintă o serie de informa ii generale legate de starea prezentării curente: câte folii are. cu următoarea structură: File Comenzi de manipulare a fişierelor în care se stochează con inutul prezentărilor editate. etc. arată de obicei imaginea globală a foliei curente. de listare a con inutului acesteia. având aceeaşi structură şi aceleaşi elemente componente. pe ea sunt marcate obiectele componente ale foliei curent. şi pentru formatarea foliei în ansamblu (modificarea parametrilor săi). Help Apelarea manualului de asisten ă soft al editorului de prezentări. pe ecran apare o casetă de dialog în care suntem invita i să indicăm tipul de opera ie pe care dorim să o desfăşurăm.Suprafa a de lucru efectivă: de culoare albă. numele generic al prezentării deschise este „Presentation1” – pentru a se atrage aten ia că datele nu au fost încă salvate într-un fişier. Format Comenzi pentru formatarea diferitelor obiecte din folia curentă.Bara de titlu (prima linie a ferestrei): în care este trecut numele programului care rulează (MS PowerPoint) şi numele prezentării curente. 4.1. Window Comenzi pentru lucrul simultan cu mai multe prezentări. care este deschisă pentru editare – dacă nu a fost deschis un fişier creat anterior şi con inutul introdus nu a fost încă salvat. Insert Comenzi pentru introducerea de folii noi în prezentarea curentă sau de obiecte noi în folia curentă. . . View Comenzi de vizualizare în diferite modalită i a foliilor din prezentarea curentă. AutoContent Wizard: Foloseşte un program asistent („wizard”) de generare automată de solu ii pentru organizarea prezentării care urmează a fi realizată. comenzi de căutare şi înlocuire a unui şir de caractere în prezentarea curentă. . .Barele de instrumente (Toolbars): permit activarea mai rapidă a unor comenzi prin intermediul unor butoane. mutare în alte păr i din documentul curent sau din alte documente).31) respectă structura standard a unei ferestre Windows şi este absolut similară cu cea a editorului de texte Microsoft Word. butoanele cu acelaşi aspect ca în editorul de texte Microsoft Word au aceeaşi semnifica ie ca acolo.Menu-ul superior: con ine toate comenzile editorului de prezentări. din trei op iuni posibile (Figura 4. 4.32): 2. putând schimba culoarea fiecărui obiect de pe folie. care se editează.2. sau pictograma corespunzătoare de pe Desktop: Suprafa a de lucru (Figura 4. Presentation Type: se indică tipul de prezentare dorit. . cu aceeaşi semnifica ie: . grupate pe categoriile: General.MS Power Point 140 . Corporate (Planuri de afaceri. Lansarea în execu ie a programului MS PowerPoint Se realizează folosind butonul Start / componenta Programs / Microsoft PowerPoint.2. există scheme de culori predefinite (încărcate odată cu design-ului ales). organizate pe liste derulante de comenzi. Crearea unei prezentări în MS PowerPoint Imediat după lansarea în execu ie a programului MS PowerPoint. comenzi de modificare a aspectului suprafe ei de lucru generată de program. Edit Comenzi de manipulare a textului sau imaginilor (copiere.

nu se dau nici un fel de indica ii legate de completarea acestora. Prezentarea unor idei. Carnegie Coach (Prezentarea unui raport tehnic. Sales / Marketing (Planuri de vânzări şi de marketing).2. Blank Presentation: Generează o prezentare vidă.crearea şi formatarea foliilor. pe diapozitive. definindu-se parametrii acestuia. Mape de prezentare. etc. b. 4. Rapoarte asupra stadiului proiectului.32. de asemeni în func ie de tipul de prezentare aleasă. cu un anumit număr de folii şi un anumit design. Proiecte (Proiecte generale.). Pe fiecare folie se dau indica ii legate de informa iile standard care ar fi bine să fie tipărite acolo.33. 4. con inutul foliilor.editarea con inutului foliilor.). etc. care vor fi tipărite pe fiecare folie. Presentation Options: se indică titlul prezentării şi anumite date de identificare. Crearea unei noi prezentări – op iuni posibile În acest mod se generează automat o prezentare. Fiecare folie se va crea separat. Caseta de precizare a tipului de folie . număr de folii. Figura 4. Design Template: Generează o prezentare cu un design (aspect grafic) prestabilit. Controlul asupra numărului de folii care urmează a fi inserate şi asupra con inutului acestora apar ine utilizatorului. Presentation Style: se indică suportul pe care se va realiza prezentarea: prezentare onscreen.3.MS Power Point 141 Întâlniri de afaceri.stabilirea efectelor de anima ie la nivelul foliilor. c. Crearea şi formatarea unei folii Figura 4. 3.). în re ea. etc. pe cartoane alb-negru sau color. . . Introducerea unui vorbitor. Se pot contura 3 etape în crearea unei prezentări: . care va fi ales la început din catalogul existent de stiluri. utilizatorul o va controla la toate nivelele: aspect grafic. sub formă de subsoluri. care depind de tipul de prezentare ales.

După aceea. Grafic şi Text: similar cu varianta Text şi Grafic. text. Clip Art & Text ClipArt şi Text: similar cu varianta Text şi ClipArt. structurat pe două coloane. Ultimul pas îl constituie tipărirea efectivă a con inutului foliei: text. o casetă de text şi un spa iu rezervat pentru editarea unui grafic. se precizează la început. şi un titlu pentru acesta. se va apăsa de două ori butonul din stânga al mouse-ului şi în acea zonă rezervată se activează temporar editorul de texte Word. pentru a cărui editare se activează un program auxiliar. Bulleted List 2 Column Text Table Text & Chart Chart & Text Tabel: con ine un titlu şi un spa iu rezervat pentru tabel. una pentru titlu şi cealaltă pentru text. sau definit de utilizator). Text şi Grafic: con ine un titlu. după care urmează stabilirea şi modificarea. se foloseşte comanda Insert / New Slide din . MS Org Chart.MS Power Point 142 Pentru a se insera o nouă folie în prezentarea curentă. etc. . a schemei de culori pentru folia respectiv. De obicei. etc. imediat după ce noua folie a fost inserată în prezentare. existente în catalogul Clip Art. prin selectarea sa dintr-un catalog de tipuri predefinite (Figura 4. etapa menu-ul superior. tabele. graficul este generat automat folosind utilitarul MS Graph. numai că graficul este inserat în partea stângă a foii şi textul în dreapta (pe cealaltă variantă ordinea fiind inversă). absolut obligatorie este precizarea tipului de folie. Pasul următor îl constituie alegerea unui design pentru folie (din catalogul existent. care permite atât modificarea aspectului schemei. În MS PowerPoint există următoarele tipuri de folii disponibile: Title Slide Titlu: con ine două Text Box-uri (casete de text). Listă marcată: con ine o listă cu elementele componente marcate automat. prin folosirea comenzii Format / Slide Layout din menu-ul superior. Tipul de folie: se referă la natura informa iilor pe care le va con ine folia respectivă: imagini. dacă este cazul. pentru editarea tabelului. şi un titlu pentru acea listă. coloane. dar dacă este nevoie se poate modifica şi după aceea. diferă numai ordinea de inserare a celor două elemente (imaginea este în partea stângă a foii şi textul în partea dreaptă). sau butonul corespunzător din bara de instrumente. 1. Text pe două coloane: con ine două Text Box-uri. obiecte. în care se va introduce con inutul tabelului. în care se va scrie titlul prezentării. utilizatorul trebuie doar să introducă într-o fereastră specială numele variabilelor pe care doreşte să le reprezinte grafic şi valorile (numerice) ale acestora. Grafic organiza ional: con ine un titlu şi un grafic asemănător cu schemele logice. mai mare. o casetă de text şi o imagine din categoria imaginilor predefinite. Organization Chart Chart Text & Clip Art Text şi ClipArt: con ine un titlu. cât şi editarea con inutului acesteia. Grafic: con ine doar un grafic.33). imagini.

MS Power Point Title Only

143 Numai Titlu: există doar o singură casetă de text, pentru editarea titlului, în rest folia fiind vidă.

Blank

Vid: suprafa a foliei este vidă; se vor putea insera obiecte alese explicit de utilizator. Text şi Obiect: con ine un titlu, o casetă de text şi un obiect care poate fi ales dintr-o listă de obiecte disponibile în MS Office şi care pot fi folosite în prezentarea curentă. Obiect şi Text: similar cu varianta Text şi Obiect, diferă numai ordinea de inserare a celor două elemente (obiectul este în partea stângă a foii şi textul în dreapta). Obiect mare: întregul spa iu de pe folie este rezervat inserării unui obiect de mari dimensiuni, selectat din lista de obiecte disponibile în MS Office. Obiect: similar cu varianta Obiect mare, numai că există şi o casetă de text pentru a tipări titlul obiectului.

Text & Object

Object & Text

Large Object

Object

Text & Media Clip

Text şi Clip Media: con ine un titlu, o casetă de text şi un clip media (fişier de film, anima ie sau sunete) care se selectează din catalogul de clipuri existent, sau a fost definit înainte de utilizator.

Media Clip & Text

Clip Media şi Text: similar cu varianta Text şi Clip Media, diferă numai ordinea de inserare a celor două elemente (clipul se pune în partea stângă a foii, şi textul în partea dreaptă.

Object Over Text

2 Objects & Text

Text Over Object

2 Objects Over Text

Text & 2 Objects

4 Objects

Obiect peste Text; Text peste Obiect; Text şi 2 Obiecte; 2 Obiecte şi Text; 2 Obiecte peste Text; 4 Obiecte: folii cu un aspect pu in mai complex, con inând toate o casetă de titlu şi unul sau mai multe obiecte din lista obiectelor disponibile în MS Office. Gradul de complexitate este dat de modul de dispunere a obiectelor relativ la text (deasupra sau dedesubt) şi de numărul acestora (2 sau 4).

2. Design-ul foliei: se referă la aspectul grafic al foliei, care poate fi ales dintr-un catalog de stiluri predefinite, sau poate fi definit integral de utilizator. Pentru a se aplica un design predefinit, se foloseşte comanda Format / Apply Design Template... din menu-ul superior. În caseta de dialog care se activează în urma acestei comenzi (Figura 4.34) este prezentat catalogul tuturor stilurilor de design existente, fiecare stil selectat la un moment dat fiind

MS Power Point 144 vizualizat în zona „Preview”. Pentru a se aplica design-ul selectat prezentării curente, se va folosi butonul „Apply”.

Figura 4.34. Caseta de selectare a unui design predefinit Un design selectat modifică aspectul fundalului de pe foliile prezentării curente şi în plus, aspectul textului (font, mărime, culoare). Dacă este cazul, însă, aceste elemente pot fi în continuare modificate de utilizator, după preferin ele sale. 3. Schema de culori a foliei: se referă la culorile folosite pentru fiecare obiect inclus pe folia respectivă. Fiecare stil de design din catalog este realizat pe mai multe scheme de culori, dintre care prima este încărcată în mod automat. Pentru a schimba schema de culori predefinită, se foloseşte comanda Format / Slide Color Scheme din menu-ul superior. Caseta de dialog care se activează (Figura 4.35) are două sec iuni: - Standard: con ine toate schemele de culori predefinite, cu posibilitatea de a selecta una din ele; - Custom: pentru o schemă de culori selectată, poate fi modificată fiecare culoare în parte, folosind butonul „Change Color” şi urmărind rezultatul ob inut în fereastra „Preview”.

Figura 4.35. Caseta de selectare a schemei de culori

După ce schema de culori a fost selectată şi eventual modificată, există două modalită i de aplicare a acesteia în prezentarea curentă: - Apply: se aplică numai la nivelul foliei curente, celelalte folii din prezentare rămânând nemodificate; - Apply to All: se aplică la nivelul tuturor foliilor din prezentare. O altă posibilitate de modificare a design-ului folosit, la un nivel mai brut, este dată de comanda Format / Background... din menu-ul superior, care permite doar modificarea fundalului foliei curente sau al tuturor foliilor din prezentare (Figura 4.36), selectând o nouă culoare în locul celei curente. Pentru definirea unei culori noi există mai multe variante:

MS Power Point 145 - More Colors: cu două op iuni: - Standard: afişează paleta de culori standard, cu 128 de nuan e de culori şi 16 nuan e de gri; - Custom: permite definirea unor nuan e noi, mult mai variate. - Fill Effects: mai multe efecte de culoare: - Gradient: permite definirea unor efecte de trecere de la o culoare la negru sau de la o culoare la alta, sau alegerea acestora dintr-un catalog de efecte predefinite. De asemeni, se poate stabili şi o anumită direc ie pe care să se facă trecerea între cele două nuan e; - Texture: permite alegerea unui tip de textură dintr-un catalog de texturi predefinite; - Pattern: permite alegerea unui tip de haşură, pentru o culoare aleasă anterior; - Picture: permite inserarea unei imagini create anterior pe fundal. (aceste op iuni nu sunt specifice doar MS PowerPoint, ele se regăsesc în aceeaşi formulă şi în MS Word, în categoria instrumentelor grafice).

Figura 4.36. Caseta de schimbare a fundalului

4.2.4. Editarea con inutului foliilor Editarea con inutului foliilor se face la nivelul obiectelor care sunt inserate în acestea, în func ie de natura lor. La acest nivel, func iile programului sunt identice cu cele ale editorului de texte din acelaşi pachet, MS Word, existând numai câteva mici diferen e. 1. Editarea textului din casetele de text: Se face la fel ca în MS Word, existând în schimb nişte facilită i suplimentare: un efect în plus care se poate aplica literelor (pe lângă cele 3 efecte comune cu MS Word, din Bold, Italic, Underline) – efectul Shadow (de umbrire a literelor), activat prin butonul bara de instrumente, sau folosind comanda Format / Font din menu-ul superior. posibilitatea de a mări sau micşora rapid dimensiunea literelor, folosind butoanele din bara de

-

instrumente, pentru mărime şi pentru micşorare. înlocuirea automată a unui corp de literă cu un altul, peste tot în prezentarea curentă, folosind comanda Format / Replace Fonts. 2. Alte elemente comune cu MS Word: - formatarea listelor numerotate sau marcate: identică; se foloseşte comanda Format / Bullets and Numbering...; - alinierea paragrafelor: identică, se foloseşte comanda Format / Alignment....; - spa ierea liniilor şi a paragrafelor: identică, se foloseşte comanda Format / Line Spacing...; - func ia Format / Change Case, de înlocuire în diferite modalită i a majusculelor cu litere mici şi invers; - inserarea diferitor obiecte pe folia curentă, indiferent de tipul acesteia: comenzile din componenta Insert a menu-ului superior: Insert / Slide Introduce numărul foliei în pozi ia indicată de cursor. Number Insert / Date and Introduce data şi ora curente în pozi ia indicată de cursor. Time... Insert / Picture Introduce o imagine pe folia curentă – din cataloagele MS Office sau creată de utilizator. Insert / Text Box Introduce o casetă de text pe folia curentă. Insert / Chart... Introduce un grafic pe folia curentă - generat cu MS Graph. Insert / Table... Introduce un tabel pe folia curentă. Insert / Object... Introduce un obiect de un anumit tip pe folia curentă; tipul obiectului se alege dintr-un catalog predefinit.

-

37. pentru a se edita con inutul acesteia. şi nu sunt afişate în mod normal la vizionarea prezentării prin comanda View / Slide Show. prin care o singură folie este afişată pe întregul ecran.37): ..numărul curent al foliei (Slide number). sau prin alegerea op iunii „Fit”.. Manevrarea şi vizualizarea foliilor din prezentarea curentă: Există mai multe modalită i de vizualizare a foliilor din prezentarea curentă. care să adapteze ordinul de mărime al foliei la dimensiunea monitorului.un text oarecare. Show împreună cu toate efectele de anima ie pe care le-am definit pentru fiecare folie. din componenta Edit: Cut. fiind posibil să operăm modificări la nivelul foliilor pe ansamblu: oricare folie poate fi selectată. pentru a defini un subsol trebuie să bifăm ce elemente dorim să inserăm în structura sa (Figura 4.func iile de lucru cu ferestre: componenta Windows. 4. din menu-ul superior. View / Header and Footer. pe ecranul calculatorului.. View / Black Se vizualizează foliile în versiune alb-negru (utilă dacă se inten ionează o listare and White alb-negru a acestora). View / Slide Se vizualizează toată prezentarea. de obicei de culoare galbenă. View / Slide Vizualizare globală: sunt afişate toate foliile din prezentarea curentă. în ordinea în care sunt ele incluse în prezentare. . Figura 4. View / Notes Pentru fiecare folie se pot tipări comentarii suplimentare... Definirea de subsoluri pentru folii: Comanda este similară cu cea din MS Word.func iile de manevrare a textului.MS Power Point 146 . Sorter miniaturizate. dar pot fi tipărite simultan cu folia. View / Header And Footer func iile de căutare şi de înlocuire a caracterelor: componenta Edit / Find. Replace. View / Master Se vizualizează schema grafică de bază a foliilor din prezentare. accesibile prin componenta View din menu-ul superior: View / Normal Este modalitatea de vizualizare normală. - .data şi ora curente. dimensiunea lor. . se foloseşte acest mod de afişare a foliilor. eventual. Select All. Paste. utilitarele de corectare gramaticală a textului: componenta Tools / Spelling. dacă este nevoie. . aceste comentarii vor fi tipărite în mici casete de text. a le completa.. AutoCorrect. sau pentru a fi ştearsă. Language. folie cu folie. pentru a fi mutată în altă parte în prezentare.. . Aceste comentarii (note) nu vor fi afişate în timpul prezentării. Undo. View / Zoom Stabileşte ordinul de mărime la care va fi afişată folia curentă pe ecran – prin selectarea sa dintre diferite procentaje. culorile etc. care să îmbogă ească Page con inutul acesteia. Copy. 3. Pentru a le face vizibile pe parcursul prezentării. explicativ (Footer). folosind Comments comanda Insert / Comments. func iile de lucru cu fişierele în care se salvează prezentările realizate: componenta File. dar este folosită în general pentru a defini subsoluri pentru foliile din prezentare (folia curentă sau toate foliile componente). pot fi adăugate folii noi şi se poate lucra la efectele de anima ie şi de tranzi ie de la o folie la alta. Pentru a le vizualiza sau..programul de asisten ă soft: componenta Help. View / Pe fiecare folie pot fi inserate comentarii referitoare la con inutul ei. sau având o valoare fixată (Date and Time). dacă este cazul. cu posibilitatea de a modifica aspectul acesteia: fonturile. se foloseşte comanda View / Comments. Clear.

pe ecran apare o fereastră identică cu cea din MS Word (Figura 4..MS Power Point 147 La nivelul manipulării foliilor din prezentare. vidă.se selectează o folie. .în câmpul „File” se va indica numele fişierului prezentare din care dorim să inserăm alte folii în prezentarea curentă. Insert /Slides from Files.PPT. eventual în alt director). La salvările următoare. ca şi Slide Sorter. cu deosebirea că este activă şi în modul de Duplicate vizualizare Normal. pe lângă numele fişierului în care dorim să salvăm prezentarea. salvarea prezentării curente într-un fişier se face prin comanda File / Save. etc.. . nume. File / Open Se deschide o prezentare existentă pentru a se continua lucrul la ea.16). sunt posibile următoarele opera ii: Edit / Comanda este activă numai în cazul unei vizualizări de tipul Slide Sorter. 5. File / Save Se creează o copie a prezentării curente într-un alt fişier (cu alt as. în care trebuie să indicăm. Diferă numai extensia (formatul de fişier) asociată automat prezentărilor. Slide iar efectul este că şterge integral folia selectată. realizându-se automat reactualizarea con inutului fişierului care a fost definit ini ial. care urmează a fi completată ulterior. Insert / Similară cu Edit / Duplicate. Figura 4. File / Close Se închide prezentarea curentă. . . prin următoarea succesiune de paşi: . aceste date nu mai trebuiesc precizate..pentru a insera toate foliile din prezentare. din menu-ul superior.38). şi apăsând butonul „Insert”. în partea de jos a ferestrei se vizualizează miniaturizat toate foliile din acea prezentare.cu butonul „Display”. Salvarea prezentărilor în fişiere. sau folia curentă din prezentare. care este în acest caz .38. File / Exit Se închide editorul de prezentări. Celelalte comenzi de bază pentru manipularea fişierelor sunt de asemeni identice cu echivalentele lor din MS Word. se foloseşte butonul „Insert All”. sau folosind butonul din bara de instrumente – exact la fel ca în MS Word. File / Send To Se trimite prezentarea curentă spre alte utilitare accesibile în sistemul de calcul: e-mail. lucrul cu fişiere în MS PowerPoint: Opera iile de salvare a unei prezentări în fişierul corespunzător şi de manipulare ulterioară a acestuia sunt identice cu opera iile similare din MS Word. efectul Duplicate este de creare a unei copii integrale a unei folii selectate la un moment dat. şi localizarea acestuia pe hard-disc (unitatea de disc şi directorul). File / Se afişează proprietă ile prezentării curente – o caracterizare Properties generală a acesteia. Astfel. similară cu cea corespunzătoare documentelor (Figura 4. La prima salvare.. în pozi ia curentă..18). ea se va insera în prezentarea curentă. 4. fax. Slide Insert / Slides Permite inserarea în prezentarea curentă de folii din alte prezentări (Figura from Files. pentru a putea alege ceea ce urmează să preluăm.. Edit / Delete Comanda este activă atât pentru vizualizare de tipul Normal. după cum se poate observa din tabelul următor: Comanda: Butonul Efect: echivalent: File / New Creează o prezentare nouă. salvându-se con inutul ei.

Pe lângă text. echivalent. dar modalitatea de tranzi ie poate fi modificată folosind comanda Slide Show / Slide Transition (Figura 4.Când trebuie introdus un paragraf mai lung. „Slow”. bifând una dintre cele 3 op iuni. Modul de tranzi ie de la o folie la alta: Implicit. sau . schemele predefinite nu ridică astfel de probleme. astfel informa ia va fi citită şi în eleasă mai uşor.Imaginile: atrag întotdeauna aten ia ascultătorilor. trebuiesc folosite în mod judicios. . dar folosite în cantitate prea mare dăunează. sau. care să mărească impactul acestor prezentări şi acurate ea de transmitere a mesajului lor: . captează întotdeauna aten ia. În general.5. deoarece rezultatul va avea o notă de amatorism sau chiar va părea copilăresc.La apăsarea butonului din stânga al mouse-ului.Automat.Tabelele: sunt cea mai optimă metodă de folosire a spa iului de pe folie. Principii de realizare a prezentărilor: Pentru a realiza prezentări de nivel profesional. folosind comanda View / Slide Show. . nu numai efectele de tranzi ie de la o folie la alta sunt utile ci şi. în primul rând. de aceea.Graficele: sunt cea mai clară şi mai directă metodă de a transmite rezultatele numerice. pentru a se asigura consisten a prezentării. trebuie adăugate elemente care să îl sprijine şi să îl facă mai evident.39. deosebit de sugestive sunt următoarele instrumente: . care vor fi inserate ca elemente ale unei liste marcate.Pentru a se păstra interesul ascultătorilor. avem la dispozi ie următorii parametri: . fiind armonioase – personalizarea lor trebuie însă făcută cu mare aten ie. „Medium” şi „Fast”. 4. trebuie evitată pe cât posibil divizarea unui subiect mai lung pe mai multe folii. . . Slide Show / View Show din menu-ul superior. Stabilirea efectelor de anima ie la nivelul foliilor Efectele de anima ie devin vizibile în momentul vizualizării întregii prezentări pe ecran. astfel încât să nu obosească prin striden ă sau să distragă aten ia de la con inut. fiecare folie trebuie să reprezinte o idee sau un mesaj complet.MS Power Point 148 6.Într-o prezentare. după un anumit număr de secunde (care se va preciza) de la efectul de anima ie anterior. tranzi ia se face apăsând butonul din stânga al mouse-ului. principiul potrivit căruia informa iile trebuiesc afişate pe rând.Schema de culori folosită trebuie aleasă foarte bine. trebuiesc definite următoarele elemente: 1. .Advance: se stabileşte evenimentul care va declanşa tranzi ia: .39).Nu trebuie să se abuzeze de culori şi de corpurile de literă. .Effect: se poate alege un anumit efect grafic de tranzi ie dintr-o listă de stiluri predefinite. . Slide Show / Slide Transition Pentru a defini tipul de tranzi ie.2. . Figura 4. metoda cea mai bună este de împăr ire a acestuia pe idei sau componente. trebuie avute în vedere câteva principii de compunere a lor. folosirea unui alt corp de literă pe fiecare folie distruge continuitatea ideilor. şi viteza de derulare a sa. La crearea unei prezentări dinamice. generând impresia de ordine şi fiind uşor de citit. . este foarte utilă introducerea anima iei la nivelul obiectelor din interiorul fiecărei folii. numai acolo unde sunt necesare.

la nivelul obiectelor existente acolo: Pentru a defini efecte de anima ie pe o folie. trebuie stabilit apoi modul de activare a anima iei. Apply: pentru a aplica acest tip de tranzi ie numai la folia curentă. după primul paragraf. modul de afişare a sa (3 op iuni: „All at once” – tot textul odată. acesta va fi mutat în câmpul „Order & Timing” şi urmează definirea efectului de anima ie pentru obiectul respectiv.pentru text. modul de grupare al acestuia – de obicei. „By word” – cuvânt cu cuvânt. completând datele din sec iunea „Effects” (Figura 4. se foloseşte butonul „Preview”. sau automat. pentru fiecare obiect pentru care s-a definit anima ia completând datele din sec iunea „Effects”.40). se foloseşte de asemeni butonul „Preview ”. . în momentul în care am selectat un obiect. după un anumit număr de secunde (se va tipări) de la ultimul eveniment de acelaşi tip. . 2.41. Slide Show / Custom Animation - - - în câmpul „Check to animate slide objects:” sunt indicate toate obiectele existente pe folie. Această comandă permite controlul global al tuturor obiectelor de pe folie. Apply to All: pentru a aplica acelaşi tip de tranzi ie la toate foliile din prezentarea curentă. Comanda duce la apari ia pe ecran a unei casete de dialog (Figura 4. .pentru text.41): . se foloseşte comanda Slide Show / Custom Animation din menu-ul superior. pentru celelalte folii se vor alege efecte de tranzi ie diferite. pentru a defini un efect de anima ie la nivelul său. pentru care pot fi definite efecte de anima ie. pentru a se vizualiza aspectul foliei cu efectele definite. Efectele de anima ie de pe fiecare folie. cu care se lucrează în modul următor: Figura 4.Pentru a se vizualiza efectele respective. Figura 4. „By letter” – literă cu literă. dintre care se va selecta cu mouse-ul unul câte unul. Slide Show /Custom Animation – Sec iunea Effects - dacă este cazul folosind săge ile cu eticheta „Move” putem modifica ordinea de anima ie a obiectelor de pe folie. completând sec iunea „Start animation” – se alege dintre cele 2 op iuni: la apăsarea butonului din stânga al mouse-ului. . care va înso i tranzi ia.MS - Power Point 149 Sound: pentru a defini un anumit tip de sunet (dintr-o listă predefinită).40.tipul de anima ie (ales din lista de tipuri predefinite).

43) cu 4 butoane: . pe folia care a fost ascunsă. care nu mai este necesară la un moment dat. Un alt element foarte important pe care ni-l pune la dispozi ie MS PowerPoint este posibilitatea de a cronometra prezentarea. Aceasta activează o listă de stiluri de anima ie predefinite. Pentru a se dezactiva această op iune atunci când este nevoie. se poate modifica ordinea de afişare a foliilor incluse în prezentare. fiind necesar doar să mai dăm odată aceeaşi comandă. .Folosind săge ile. comanda anterioară de ascundere se anulează. aceste valori nu sunt afişate). cu o imagine miniaturizată a foliei. este posibil ca pe baza foliilor pe care le-am făcut. care are drept efect ascunderea foliei curente. Pentru a vedea cum se desfăşoară efectul de anima ie ales (indiferent de metoda de definire a acestuia) se foloseşte comanda Slide Show / Animation Preview din menu-ul superior.Remove: realizează eliminarea unei variante de prezentare. pentru a vedea dacă se încadrează în timpul alocat. Această problemă se solu ionează foarte uşor folosind comanda Slide Show / Hide Slide. să construim mai multe variante de prezentare. fără însă a le şterge definitiv (în ideea că ar putea fi utile cu alte ocazii). în op iunea de vizualizare View / Slide Sorter (în modul de vizualizare normal.42..Edit: permite modificarea unei variante de prezentare (la nivelul structurii sale – includerea sau eliminarea unor folii). pentru a se vizualiza anima ia definită pentru folia respectivă. din menu-ul superior. De asemeni. . astfel încât aceasta să nu mai fie inclusă în prezentare. pentru a defini efecte de anima ie la nivelul acestuia se foloseşte sec iunea specială „Chart Effects” (Figura 4. După ce prezentarea a fost cronometrată. Acest lucru se realizează folosind comanda Slide Show / Custom Shows. după care se va folosi comanda Slide Show / Preset Animation. care duce la apari ia unei casete de dialog (Figura 4. Slide Show / Custom Animation – Sec iunea Chart Effects O modalitate mai simplă de a defini efectele de anima ie pentru obiectele de pe o folie este prin selectarea fiecărui obiect în parte. astfel. .Remove: pentru a elimina folia selectată din prezentare. dintre care putem selecta unul. Cronometrarea se face la nivelul fiecărei folii.dacă folia curentă con ine un grafic. în acest mod se determină cât timp durează afişarea fiecărei folii. fără a mai trebui să stabilim fiecare parametru care caracterizează efectul respectiv. se procedează foarte simplu. Sunt posibile următoarele opera ii la acest nivel: .Add: pentru a include folia selectată în prezentarea pe care o definim.Copy: face o copie a variantei de prezentare selectate. într-o altă casetă de dialog (Figura 4. pentru a ob ine timpul dorit. .MS Power Point 150 .New : pentru a defini o nouă variantă de prezentare.. Alte instrumente utile: Uneori este posibil să dorim să excludem din prezentare anumite folii. . cu posibilitatea de a le selecta pe cele cu care urmează să lucrăm. pe care le putem folosi în situa ii diferite. . este suficient să se apese cu butonul din stânga al mouse-ului pe suprafa a acelei ferestre. cu posibilitatea de a face modificări. care are drept efect apari ia pe ecran a unei mici ferestre. Figura 4.42): se va stabili modul de afişare a graficului – grupând valorile pe linii sau pe coloane şi efectul utilizat.44) vor fi indicate toate foliile din prezentarea curentă. 3. timpul corespunzător fiecărei folii este afişat la baza ei. folosind comanda Slide Show / Rehearse Timings.

Figura 4..44.MS Power Point 151 Figura 4... New . Slide Show / Custom Shows. Slide Show / Custom Shows.43..

D.I. 300 pagini 7. 23. Prentice-Hall. Bryant J. A. 1998. 18. Paris ESF éditeur. 1986.Fessler: La gestion hospitalière médicalisé. 1976. 24.: Towards a HIS Reference Structure IN: Hospital Information System: Scope-Design Arhitecture. 17. 1975. 3. 19. Bucure[ti. B. Londra. 1988. Codd: The Relational Model for Databese Management. 1991. 15.): Information System for Patient Care. Bryant J.I.N. Georgescu: The Application of Weibull Model in the Study of Biological Systems Fiability. A. Statistical Tables. 11.F. Oxford Medical Publications. Jacobas: Medical Biostatistics.. Degoulet. An Overview Of The RX Project. D. Inc. Buc.M. Lungeanu: Curs de Informatică Medicală şi Biostatistică.J. P. Massachusetts: Addison Wesley. Gabriela Georgescu. 1990. 6:51-6. Blum: Studying Hypotheses on A Time-Oriented Clinical Database.Roger. 12. 1992.. P. Boiculese. Cristina G. Roşu. Ştiin ifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Edi ia a III-a. C. 1. Comp.Chales: Réalisation développement et maintenance de la banque de donées ADM. 20. 22. 2007 2.E. R. *** Geigy Scientific Tables: Introduction To Statistics. 6. Date: An Introduction To Database System. Ştefănescu. Massachusetts: Addison Wesley. 1995.J. Knopf. 1998. E.T. 14. Ed. Bakker A. J. 4. G. Care. Eurobit. 1997. Gabriela Georgescu.: Băncile de date. Version 2. 1981.Loftus. Amsterdam. Cristina Dascalu.R. Mihalaş. B. 1999. 712-715. Schwartz: Méthods Statistique À L’usage Des Médicins des Biologistes..Frangerel. Englewood Cliffs. 1969. 1996.Georgescu: Informatica medicala si biostatistica. M. 1982. Iasi. ed. Bucureşti. Thesis.. Fieschi: Informatică Medicală.F. D. Gabriela Georgescu: Utilizarea în Analiza Parametrilor Biologici a Metodelor Statistice de Studiu a Popula iilor. North Holland.R. 1982. CIBA-GEIGY. Paris. Sixth Symp. and G. Ehlers C. Martin: An Introduction to Medical Statistics. I. G. 5. 1984. 16. C. A. 10.L. 1975. I. Editura Venus. Flammarian Medicine – Sciences. F. Al. Casa de Editura Venus. 2001. Edit. Oxford-New York. Addison-Wesley.. Mocanu: Curs de Informatică Medicală. C. C. Bucur-Mond. Ed.. ASE. Braşov. Springer-Verlag. Med Informatics. Appl.0. *** SPSS Base 11. 125-132. New York.I. 9. Switzerland. pp. P. User’s Guide 4. E. Hammond W.E. 8. Zaharie: Baze de Date şi Sistemul de Gestiune a Bazelor de Date. V. 13. M. Codd: A Relational Model Of Data Form Relations From Functional Dependencies.D. 21. Ionescu & col. Blum (ed. Editura Medicală MASSON. BIBLIOGRAFIE . Lenoir. Buc. Dumitrache & col.R. Proc. Alfred A.1.. Reading. Ed. M. Syxth edition. Frutiger.I.J. ACMTODS no. Dascalu: Informatica Medicala. 1982. pp. 6 – 9 Septembrie 2001. Proceedings of MEDINFO 2001. Reading. Mathematical Formulae. 1985.R. Med. Martin: Computer Data Base Organisation. 1996.D.. Date: An Introduction to Database Systems. Lucian V. Loftus: Essence of Statistics. Buc.: Baze de Date Nationale. Ph.