6.

CONSTANTIN MAVROCORDAT

În şirul domnilor fanarioţi, Constantin Mavrocordat este, desigur, nu numai cel mai important, prin amploarea reformelor înfăptuite, dar şi personalitatea cea mai luminoasă. Constantin era nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul şi fiul lui Nicolae Mavrocordat, cel care inaugurase regimul fanariot în Moldova (1711) şi Ţara Românească (1716), el însuşi om de mare cultură şi cu o bogată experienţă politică. Primul domn fanariot fusese şi promotor al unei politici de reforme şi susţinător al învăţământului în principate şi întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnându-l spre o guvernare luminată. Tată şi fiu, au făcut dovada calităţilor de conducători - concepţie coerentă de guvernare, autoritate, larg orizont de informare, contact permanent cu cele mai noi curente de gândire - dar arta guvernării, în care au excelat cei doi Mavrocordaţi, au puso în slujba Porţii otomane, faţă de care au manifestat o indefectibilă fidelitate. Constantin Mavrocordat deţine un adevărat record între fanarioţi, având şase domnii în Ţara Românească (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) şi patru în Moldova (1733-1735; 1741-1743; 17481749; 1769), în desfăşurarea cărora, în pofida fragmentărilor, se conturează direcţiile principale ale strategiei sale reformatoare. Începutul reformelor l-a constituit marele hrisov din 7 februarie 1741, a cărui promulgare este indiscutabil legată de consecinţele războiului rusoaustro-turc din anii 1735-1739 şi de realipirea Olteniei (restituită de Imperiul habsburgic Porţii, prin Pacea de la Belgrad). Devastările şi deplasările de populaţie, provocate de război, precum şi schimbările produse de administraţia austriacă în Oltenia (1718-1739) reclamau măsuri de refacere a potenţialului demo-fiscal al ţării şi de reunificare a instituţiilor şi regimurilor fiscale, agrar etc. din stânga şi din dreapta Oltului.

1860. Abolită. 1 P. ofereau fiscalităţii un mijloc important de taxare. care urma să fie achitate în patru „sferturi”. Larga răspândire a culturii viţei de vie şi monopolul vinului şi rachiului. Pogonăritul afecta şi el o importantă ramură a economiei şi. o esenţială sursă de venit. p.Acestor obiective le-a slujit marele hrisov din 7 februarie 1741. Anii de război aduseseră — aşa cum se întâmpla de obicei — pauperizarea populaţiei şi restrângerea considerabilă a negoţului. Odată abolite aceste două dări. deţinut de boieri şi mănăstiri. agrar. care cuprindea măsuri de reorganizare în domeniile fiscal. cu blesteme solemne. . îndată au început cu toţii a vinde vitele şi a le risipi. administrativ şi juridic. Documente istorice. evident. văcăritul a fost darea cea mai detestată. ea a fost reinstituită de tot atâtea ori pentru că oferea o soluţie rapidă gravelor necesităţi ale Porţii şi ale domniei. fiscalitatea. Preocuparea de căpetenie a domnului era. sistem ale cărui avantaje sunt subliniate în hrisov: „poruncile împărăteşti se împlinesc cu lesnire şi trebile ţării se chivernisescu cu bună linişte pe deplinu şi ţara se întemeiază cu adăogire de oameni”. 71. în acelaşi timp. domnul a revenit la sistemul dării unice. împuţinându-le desăvârşit”1. Constantin Mavrocordat a desfiinţat văcăritul şi pogonăritul. Constantin Mavrocordat relevă în hrisovul său însemnătatea comerţului cu vite pentru bunăstarea ţării — „hrana şi belşugul tuturor locuitorilor de mulţimea vitelor se pricinuieşte” — şi urmările dezastruoase ale văcăritului — „fiind pe la toţi vite multe. Bucureşti. În fiscalitatea medievală a Ţărilor Române. Teulescu. în repetate rânduri. Pentru a uşura situaţia contribuabililor şi a revigora economia. apăsător însă pentru contribuabil. întrucât era percepută de la toţi locuitorii (inclusiv boierimea) şi lovea în principala sursă de venit a ţării: negoţul de vite.

călăuzit de grija pentru bunăstarea supuşilor săi. sub titlul de „Constituţie” în cunoscutul periodic francez „Mercure de France”4. iar descendenţii marilor („veliţilor”) boieri au beneficiat de scutirea totală de obligaţii fiscale2. Ţara Moldovei în epoca luminilor. Chişinău.. Acte şi legiuiri. vol. domnul a introdus salarizarea dregătorilor şi slujbaşilor. Succesul măsurilor fiscale nu putea fi asigurat fără eliminarea celorlalte cauze generatoare de abuzuri ale dregătorilor şi — pe cale de consecinţă — de nemulţumiri în rândurile populaţiei. care avea să fie elaborată şi aplicată în domnia moldoveană (1741-1744) a lui Constantin Mavrocordat.În cadrul aceleiaşi politici de înlesniri fiscale. spre a curma practicile obişnuite ale înavuţirii pe seama locuitorilor. Constantin Mavrocordat a numit boieri ispravnici la toate judeţele pentru a judeca pricinile locuitorilor şi a veghea ca aparatul fiscal să nu-i împovăreze pe contribuabili. I. Constantin Mavrocordat a dorit să dea un larg răsunet amplei reglementări cuprinse în hrisov şi i-a asigurat publicarea. domnul a acordat scutirea de dajdie mănăstirilor şi clerului. Pentru a pune capăt frecventelor deplasări în Capitală ale ţăranilor interesaţi a-şi cere dreptatea de la Divanul domnesc. part. 82. se întâlneşte in nuce reforma fiscală. Vol. N. s-ar putea spune că domnul a întreprins o reuşită acţiune de „imagine”. pas însemnat pe calea modernizării aparatului de stat. Iorga. Alte prevederi ale aceluiaşi hrisov (de pildă. În acelaşi timp. I. ca şi a instituirii unei relaţii de dependenţă între dregătorul-salariat şi autoritatea centrală. p. În forme incipiente şi modeste 2 3 4 Dragnev. prezentându-se opiniei publice internaţionale ca un cârmuitor luminat. În hrisovul din 7 februarie 17413. p. III. 1907. 216. în primul rând rurale. 24-25. În termeni actuali. D. 1999. desfiinţarea închisorilor de pe lângă protopopiile de judeţ) vizau eliminarea unor practici şi instituţii anacronice şi afirmarea autorităţii statului. p. Studii şi documente. care îl numeşte şi îl plăteşte. .

în funcţie de exigenţele Porţii sau de interesele domnului . slujbaşi etc). precum Voltaire. practică în virtutea căreia. Rupta. VI. . Editura Enciclopedică. Principiul de bază al reformei fiscale a fost Rupta . care. Diderot etc. Constantin Mavrocordat anticipa practica „despoţilor luminaţi” (Frederic al II-lea... prin care se stabilea cuantumul dării ce urmau să o plătească şi termenele de achitare5. un document care atesta calitatea de contribuabil şi cuprindea semnalmentele sale fizice —. era abolită solidaritatea fiscală în limitele satului. răscumpărată — a diverselor persoane influente (boieri. ci şi prin totala instabilitate a dărilor: nici un contribuabil nu ştia dacă şi-a încheiat socotelile cu vistieria întrucât.(determinate de poziţia sa).o înţelegere încheiată de vistierie cu un grup de contribuabili. Fiecare contribuabil a primit un adevărat „buletin de identitate” fiscală — „pecete. Ecaterina cea Mare) de a-şi face publicitate prin cultivarea relaţiilor cu filozofii de renume ai epocii. ca unitate de impunere.putea să apară o dare nouă. fiscalitatea a fost apăsătoare nu numai prin mărimea sumelor stoarse de la contribuabili. Totodată pentru a înlătura o practică deosebit de oneroasă. pe faţa lui”. în cazul fugii unui sătean. elimina acest mare inconvenient. Generalizarea ruptei a însemnat că de acest regim — dare cu cuantum fix şi termen de achitare precise — urmau să beneficieze întreaga masă de contribuabili. Dacă aceştia din urmă reproşau vistieriei instabilitatea regimului fiscal. după însăşi mărturia celor fugiţi din ţară din cauza fiscalităţii. Bucureşti. darea lui era percepută de la ceilalţi locuitori. vistieria era în dificultate de a stabili „domiciliul fiscal” al contribuabililor. apoi a urmat o 5 Istoria Românilor. A doua componentă a reformei fiscale a fost stabilirea unei riguroase evidenţe a contribuabililor. Reforma fiscală. vol. era principalul motiv al strămutării lor. evaziunii şi dobândirii protecţiei — evident. la rândul ei. în orice moment . p. 503. ca urmare a strămutărilor. 2002. egumeni. În Moldova şi Ţara Românească.

spătăraşii. În realitate.verificare minuţioasă — „cercătura” — adevărată vânătoare de evazionişti. Pe sătenii sărtărei. agiaşii. deopotrivă. a căror listă o dă Mihai Cantacuzino: „El (domnul) a împuţinat slujitorii. reducerea la minimum a forţelor militare s-a integrat unei orientări mult mai vechi. 6 Ibidem. Au urmat restrângerea sau abolirea celorlaltor categorii de privilegiaţi. păhărnicei. A treia componentă a reformei fiscale a fost considerabila restrângere a diverselor categorii de privilegiaţi fiscali. roşii. Confruntat cu nemulţumirea puternică a posesorilor de posluşnici. aprozii. prestau acestora diverse servicii. ai căror domni puteau deveni oricând „haini”. nevoilor pecuniare ale domniei (satisfacerea obligaţiilor băneşti către Poartă şi veniturile ţării şi ale domnului). vizitii. armăşeii. i-a dat pe toţi la dare cu ţara”6. adică ţăranii aflaţi în „ascultare” de egumeni sau boieri şi care. icioglanii şi pe cei suprimaţi i-a dat la dare cu ţara. Scutelnicii erau în număr mai redus decât posluşnicii: de aici avantajul vistieriei de a avea mai mulţi contribuabili. . Bălcescu încoace drept „lichidarea” oştii ţării. Asemine a făcut şi cu slujitorii căpitanilor din afară. Evidenţa riguroasă a contribuabililor răspundea. vistieraşi. domnul s-a văzut constrâns să facă o concesie prin acordarea de scutelnici (ţărani scutiţi de dări). Acestei reduceri masive de categorii cu privilegii fiscale îi aparţine şi ceea ce a fost considerat de la N. postelnici. reprezentaţi de oştile Ţărilor Române. determinate de dorinţa Porţii otomane de a elimina factorii de risc. cât şi introducerii unor metode moderne în strângerea dărilor. al căror număr varia în funcţie de rangul boieresc. în schimbul scutirii totale sau parţiale de dări. comişei. A-i „da în dare cu ţara” era un obiectiv care se integra strădaniei domniei de a spori numărul de contribuabili. spâtărei. Prima categorie de acest fel spre care s-a îndreptat „valul nimicitor” al reformei au fost posluşnicii.

De scutiri au continuat să beneficieze boierii. Ilustrativă. care-şi pierduseră dregătoriile. D. 82. op. ci numai la acei “care nici ei. Dezarmarea ostilităţii elitei politice faţă de schimbările aduse de reforme şi fixarea unui statut riguros care să elimine posibilitatea sustragerii de la obligaţiile fiscale au stat la baza creării celor două categorii de boieri: în Moldova cei de treapta întâi (de la marele logofăt la treti logofăt) şi mazilii7. lipsit de pregătirea necesară activităţii pastorale.Restrângerea categoriilor militare a avut însă. nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul al treilea”. în cazul lui Constantin Mavrocordat. cit. a fost verificarea severă a preoţilor (unii erau analfabeţi!) pentru ca nici un cleric.. Dragnev. Reforma socială. mănăstirile şi clerul. Prima categorie şi urmaşii lor beneficiau de scutirea totală de dări. În concepţia domnului fixarea statutului nobilimii ar fi echivalat cu ceea ce la Veneţia a fost închiderea „Cărţii de Aur". Inutilitatea militară a acestor privilegiaţi era o raţiune convingătoare pentru împuţinarea lor. p. din acest punct de vedere. dijmăritul etc. . dar scutiţi de alte contribuţii. cu deosebirea că Mavrocordat era preocupat ca nimeni să nu mai poată pătrunde în categoriile scutite de dări sau cu dări reduse. să nu beneficieze de scutirile acordate clerului. mai mult caracterul unei măsuri fiscale şi nu politice. 7 Noţiunea “mazil” se referea nu la toţi boierii. cei din a doua erau obligaţi la o dare personală.. în Ţara Românească: veliţii (marii boieri) cu neamurile (urmaşii) lor şi boierii mici (mazilii). precum vinăriciul. Măsurile luate de Constantin Mavrocordat în sfera relaţiilor agrare a urmărit două obiective fundamentale: eliminarea autorităţii senioriale exercitate de boieri şi egumeni asupra ţăranilor şerbi şi uniformizarea regimului de obligaţii faţă de stăpânii de domenii — laici şi ecleziastici — pentru a suprima astfel una din cauzele deplasării ţăranilor: deosebirile de îndatoriri de la o moşie la alta.

Iaşi. fiscale şi judiciare8. I. aveau dreptul să intre în orice moşie şi să judece ţăranii dependenţi. in privinţa obligaţiilor în muncă (zile de clacă). În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici. obligaţi să execute oricând.De aceea. 1927. care stăteau o perioadă îndelungată pe moşie. stăpânii acceptau să fixeze în învoieli obligaţiile în muncă ale ţăranilor şerbi. a fost unificată şi subordonată şi mai mult puterii centrale administraţia ţinuturilor. La dispoziţia ispravnicilor se afla un grup de slujitori sub comanda unui căpitan. având un regim de obligaţii fixat de domnie. erau trecuţi în rândurile şerbilor. altfel spus. cărora le reveneau funcţii administrative. Reforma lui C. Aceştia. numiţi rumâni în Ţara Românească şi vecini în Moldova. contestau că sunt rumâni sau vecini. oamenii liberi cu învoială. produse şi bani. Până la reformele mavrocordăteşti. În primul rând. Constantin Mavrocordat a voit un ţăran liber din punct de vedere juridic. Liberi din punct de vedere juridic. asemenea boierilor dregători. în unele cazuri. mai rare. orice poruncă a stăpânului lor. domnul a întreprins şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central. Încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea se constată tendinţe contradictorii în atitudinea stăpânilor de moşii faţă de cele două categorii de ţărani. pe domeniile boierilor şi mănăstirilor existau două categorii de ţărani: şerbii. între ei şi domn se aşeza bariera autorităţii senioriale: erau. 158. II-III. Mavrocordat. . ceea ce corespundea necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările. ei stabileau o înţelegere cu stăpânul moşiei pe care se aşezau. p. în fapt. concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale. A doua categorie de populaţie domanială era alcătuită din oamenii cu învoială. în “Cercetări istorice”. care aveau loc în viaţa socială a ţării. oamenii boierului sau ai egumenului şi nu se puteau plânge împotriva stăpânilor lor decât dacă negau servitutea lor corporală. În altele. 8 Minea. aflându-se astfel sub regimul muncii nereglementate.

un creştin nu poate ţine în robie pe fratele său . întorcându-se. foştii rumâni au fost asimilaţi oamenilor liberi cu învoială şi au intrat sub regimul celor 12 zile de clacă. să primească o răscumpărare de zece taleri.În Ţara Românească. Câteva luni mai târziu. La 26 octombrie 1745. Stăpânii de moşii erau invitaţi să-i elibereze pe rumâni pentru folosul său sufletesc. acceptând prestarea unui număr de zile de clacă inferior celui stabilit de domn. provocată de rapacitatea lui Mihai Racoviţă şi a beneficiat de concursul lui Neofit. domnul decidea ca orice rumân fugit. la 1 martie 1746.drept compensaţie . să devină liberi.a cumpărat cu banii săi moşia Pătroaia. la 5 august 1746. printr-un aşezământ tipărit şi difuzat în ţară. boierii şi egumenii încercau să atragă ţăranii. Boierii nu par a fi fost impresionaţi de aceste gesturi. uniformizarea regimului de obligaţii ţărăneşti faţă de stăpânii de moşii nu a fost obţinută.În Moldova.care a echivalat cu abolirea ei. Dacă rumânia a sfârşit prin a dispărea scurt timp după condamnarea ei canonică. stabilite prin două aşezăminte ale lui Mavrocordat din 1744-1745. În urma hotărârii din 5 august 1746. a eliberat. în timp ce hotărârea din 1 martie îi determina pe rumâni să fugă temporar din ţară pentru ca. o mare adunare a clerului şi boierilor în care rumânia a făcut obiectul unei condamnări canonice . Constantin Mavrocordat a convocat. Neofit. Folosind ca mijloc de presiune depopularea domeniilor şi argumentele de ordin etico-teologic. mitropolitul Ţării Româneşti. într-o adunare a clerului şi boierilor. Pentru a da elitei un exemplu. să devină om liber. la 15 martie 1746. abolirea . care se înapoiază în ţară. s-a hotărât ca toţi cei fugiţi care se reîntorceau la casele lor să beneficieze de un şir de avantaje fiscale (scutiri pe şase luni de dări. apoi regim de ruptoare). pe rumânii mitropoliei şi . mitropolitul Ţării Româneşti. reforma socială s-a realizat în trei etape. Interesaţi să asigure şi să sporească „inventarul uman” al moşiilor lor. acţiunea domnului a fost precipitată de criza demo-fiscală. urmând ca acei care nu doreau să o facă.

care nu putea fi executată însă într-o singură zi. a fost aceea a unui monarh centralizator. pentru a se da satisfacţie stăpânilor de moşii. prin aşezământul lui Grigore Ghica din 1 ianuarie 1766. a condamnat ca abuz asimilarea vecinilor cu robii ţigani şi a definit condiţia celor dintâi. Pentru stăpânii de moşii. Reformele administrativă şi judecătorească. Boierii moldoveni se obişnuiseră să-i asimileze pe vecini cu robi ţigani. vecinia ca şi deosebirea între obligaţiile oamenilor liberi la o clacă de 12 zile pe an şi cea a vecinilor cu un cuantum dublu. ca aceea de la sud de Milcov. Hotărârea din 6 aprilie 1749 menţinea. această măsură s-a dovedit contraproductivă prin tensiunile apărute între cele două categorii de ţărani. Concepţia despre stat a lui Constantin Mavrocordat. că sunt săteni care nu au voie să-şi părăsească satul şi sunt obligaţi să presteze o clacă de 24 zile pe an1. Ispravnicii de judeţ aveau de îndeplinit această funcţie. ei trebuiau să vegheze — câte doi în fiecare judeţ (ţinut) — la aplicarea strictă a deciziilor domneşti şi să-l . statuând că „vecinii robi nu sunt. Adunarea clerului şi a boierimii. a fost introdusă şi norma de muncă zilnică (nart). s-a stabilit un regim uniform de 12 zile de clacă pe an. dar. în aceste condiţii. care a vrut să elimine orice jurisdicţie privată şi să-şi trimită reprezentanţii la nivel local. aşadar. nici se stăpânesc cu nume de robi". învestiţi cu largi atribuţii administrative şi judecătoreşti. astfel cum ea se desprinde din politica sa de reformă. nu exista aici nici o situaţie de criză demo-fiscală. Reorganizarea sistemului fiscal şi măsurile în sfera relaţiilor agrare — ţintind şi una şi cealaltă la stabilitatea şi creşterea masei de contribuabili — nu puteau avea succes dacă nu erau completate de aşezarea pe noi baze a organizării administrative şi judecătoreşti. Constantin Mavrocordat nu a putut obţine nici măcar o condamnare canonică a veciniei. astfel că. convocată de domn. în cele din urmă.veciniei a întâmpinat o rezistenţă mult mai puternică decât a rumâniei în Ţara Românească.

p.cât atâta le didesă obraz cât nu pute nime din boieri ca să zică măcar cât de puţin lucru vreunui ţăran. Printre aceştia se număra şi cronicarul Ion Neculce. 9 10 Ion Neculce. A.scria Pseudo-Enache Kogălniceanu . Informaţia trebuia alcătuită numai în limba română. acesta i-a reproşat: “Să-ţ cauţi logofătul să ne scrii rumâneşte.9 Pentru Constantin Mavrocordat.10 Atitudinea demofilă a lui Constantin Mavrocordat se explică prin raţiuni pragmatice. care îl făcea să condamne injustiţia şi să vină în sprijinul aproapelui. Apropierea judecătorului de împricinat. Au fost desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri. când marele căpitan de Soroca trimisese domnului o adresare în limba greacă. Letopiseţul Ţării Moldovei şi o samă de cuvinte.informeze pe domn asupra celor petrecute în aria lor de competenţă instituţională şi teritorială.în ipostaza de contribuabil. Moldova. Să nu ne mai scrii greceşte”. .că în orice împrejurare îşi poate cere dreptatea până la domn: „Uşile divanului era dişchisă şi multă vorbă cu prostime ave . p. face pe un boeri mari mascara îl şi închide". Bucureşti. a făcut ca divanul domnesc să devină o instanţă de apel. vol. numiţi de domn şi plătiţi din bugetul statului. II. domnul a modernizat procedurile prin obligativitatea redactării hotărârilor în dublu posibilitatea de înlocuire. de ordin fiscal. dar ea a fost cu siguranţă determinată şi de profundul sentiment religios al domnului. În acelaşi timp. Astfel. 1960. în primul rând . că îndată striga la vodă şi pentru un lucru de nimica a unui ţăran cât de prost. justiţia era un mijloc de a dovedi ţăranului . prin împărţirea dreptăţii în fiecare capitală de judeţ/ţinut. 381-382. 1959. Bucureşti. Funcţionarii. care nu aveau dregătorii. Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea. erau obligaţi să informeze regulat domnia despre activitatea lor. 463.

Iorga. 217. Constantin Mavrocordat a promovat limba română în administraţie. p. Deşi reprezentant al Porţii şi grec de neam. Vol. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte. Vol. 1-3. Iaşi. Bucureşti. În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. în două rânduri. p. aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor. 295. 1741—1742)11. Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei.Atenţia acordată fixării în scris a dispoziţiilor domneşti se reflectă în voluminoasa condică de porunci a domnului (Moldova. III. ei luau bani de la cei întemniţaţi. de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească13. domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni. Constantin Mavrocordat a cerut. 1915. 6. Kogălniceanu. aşa cum se poate observa din iritarea cu care 1-a admonestat pe pârcălabul de Galaţi. M. Despre desfăşurarea Adunării aflăm din Aşezământul de dezrobire şi din relatările cronicarului PseudoEnache Kogălniceanu14. I. când acesta i-a scris. Constantin Mavrocordat a convocat Marea Adunare a ţării. Bucureşti. Ed. reflex de excepţională însemnătate a efortului lui Constantin Mavrocordat de a crea o administraţie şi justiţie moderne. să aibă propriile lor închisori. care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut. ce româneşte să ne scrii”12. deoarece. Boierii au fost nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu 11 12 13 14 Condica lui Constantin Mavrocordat (Ed. La 9 aprilie 1749. Studii şi documente. de asemenea. Buletinul Comisiei istorice a României. N. p. Corneliu Istrati). în greceşte: „să nu mai scrii greceşte. la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi. . 214. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi. 1986-1987. II. Conform Aşezământului se stabilea statutul vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti. după cum se stabilise. 1874.

Bucureşti. I. 386. Politica internă promovată de Constantin Mavrocordat a fost realizată prin metode caracteristice absolutismului luminat şi a avut un efect modernizator. ca să-şi înveţe orice limbă le-ar fi voia. Constantiniu. p. V. cit. Boierii au convenit să nu le mai spună “vecini” acestor ţărani. 129-139. socotind această sumă foarte mică. introdusă încă în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei. dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an15. Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea solvabilităţii ţăranilor la prestarea dărilor către stat. op. p. a trecut întreţinerea ei pe seama vistieriei. 1968. “ci ca nişte săteni ai satelor în sat să rămână”. p. Neculce. pentru ca să se afle oameni învăţaţi în pământul nostru al Moldovei. S-a mai convenit “ca tunci când se va vinde moşie oamenii să nu se vânză”. 1971. Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia. Bucureşti. Afirmaţia privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moşia stăpânului. promiţând că pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”. Aceasta a constituit cauza principală de ce Poarta a susţinut aceste reforme16. Pentru a spori sursele de venit ale Academiei Domneşti din Iaşi.robii ţigani. Fl. cu consecinţe pozitive în perioada care a urmat. Relaţiile agrare din secolul al XVIII-lea în Moldova. ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani. El a continuat activitatea de dezvoltare a învăţământului. Constantin Mavrocordat. Scopul primordial al statului a fost mobilizarea resurselor ţării în vederea îndeplinirii cerinţelor Porţii. ci şi un recunoscut om de cultură. precum sânt şi prin alte ţări” 17 15 Mihordea... Constantin Mavrocordat s-a dovedit a fi nu numai un bun om politic. 16 17 . Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn “Mai socotit-au… pentru şcoli de învăţătură… şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la învăţătură la şcoală. 916-923.

p. la Veneţia. Constantin Mavrocordat colecta informaţii despre evenimentele politice din diferite ţări ale Europei. Domnul a propus câtorva savanţi străini să întocmească o istorie comună a Moldovei şi a Munteniei. 319. au condamnat la eşec reformele mavrocordăteşti. Vorbind despre activitatea culturală a lui Constantin Mavrocordat grecul Petru Depasta.În scopul desăvârşirii studiilor făcute în ţară. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanarioţilor.. p. în sensul de cutezător). numită “Prodromus historiae Principatum Valachia et Moldavia” (proiectul profesorului de latină Ion Rigurski). începe o etapă din istoria Moldovei în care se face mai puternic simţită prezenţa consulilor ruşi şi austrieci. . Bucureşti.19 Domniile scurte ale lui Constantin Mavrocordat. 18 19 Ibidem. Constantin Mavrocordat a trimis 15 tineri.1/12 ianuarie 1785). N. Domnul întreţinea relaţii amicale cu ambasadorul Franţei la Istanbul şi cu alţi diplomaţi europeni. Domnul i-a cerut lui Ion Neculce să întocmească un tratat despre istoria fiscalităţii18 pe care bătrânul cronicar n-a reuşit să-l realizeze. apoi şi ai Prusiei. ele rămân însă cel mai amplu efort de modernizare întreprins în cele două state dunărene în secolul al XVIII-lea. 386. adică a unei ţări de înaltă cultură. Odată ce în scaunul de la Iaşi va fi instaurată cârmuirea lui Alexandru Mavrocordat „Deli bey" (Prinţul nebun. Deşi acest proiect n-a fost realizat. 1888. care i-a consacrat o cronică acestui domn. el vădeşte modernitatea concepţiei şi a metodei lui. fii de boieri. pe un termen de trei ani. De asemenea. comandând ziare din aceste state. fiscalitatea excesivă şi corupţia practicate de mulţi din urmaşii săi. Informaţia sistematizată de el era trimisă la Poartă. spunea: “Constantin Mavrocordat a vrut să facă din Ţara Geţilor o imagine a Helladei”. fiul lui Constantin Mavrocordat (28 mai/ 8 iunie 1782 . din porunca domnului este tipărită prima colecţie de documente istorice din Moldova (Ocolnica). Erbiceanu.

unde se sfârşea după decenii. în răspunsul dat principelui reprezentantul imperialilor în Rusia l-a lăsat să înţeleagă că. fiul lui Ioan Mavrocordat (1/12 ianuarie 1785 — 3/14 decembrie 20 N. ataşat politicii turceşti. p.Fire extravagantă. II. care. 2002. „Deli bey” revenind la Constantinopol. El a precizat că aparţine unei familii ce domneşte de 200 de ani în Ţările Române şi că nu se teme de împăratul roman şi nici de slujitorul lui. îi propuneau succesiunea la tron în locul părintelui său într-o „Dacie autonomă”. 1. 1934. care urmărea să-i determine apropierea de puterea ţaristă. Urmaşul său pe tronul de la Iaşi era Alexandru Mavrocordat „Firaris” (Fugarul). cancelarul Kaunitz. autoritară. sub supravegherea Curţii de la Sankt Petersburg. în numele Ecaterinei a II-a. p. el nu va fi câştigat de ofertele reprezentanţilor Rusiei. 21 Ibidem. arăta că dorea ca ţarina să-l considere ca pe „un turc"20. Editura Enciclopedică. Ataşamentul lui Mavrocordat faţă de politica Porţii l-a nemulţumit pe Raicevich agentul Habsburgilor în Principate. 4. Textes post-byzantins. cu drept de transmitere a scaunului urmaşilor lui. Chronique de Constantin Mavrocordato et de son fils Alexandre. fiindcă atunci când s-ar uni Curţile de la Viena şi Sankt Petersburg ar putea „să-l izgonească din scaun”. apreciaţi la 8 000 de familii sau să sprijine acţiunea micului efectiv militar trimis să-i identifice pe aceştia apreciind că exodul lor ar fi avut urmări grele în plan economic şi social. Iorga. Bucureşti. 483. La aceste îndemnuri Alexandru „Deli bey”. Dar. cum fusese organizată şi Crimeea. Domnul refuzase să îndeplinească şi cererea austriecilor de a-i extrăda pe dezertorii şi fugarii din Transilvania şi Bucovina stabiliţi în pământul moldav. . ceea ce i se spune este „ca şi cum i-ar veni din ordin”21. Lettres des patriarches d'Antioche aux princes roumains du XVIII siecle. apud Istoria Românilor. Bucureşti. la 1812. vol. fapt petrecut la 1/12 ianuarie 1785. VI.

l. Pe timpul conflictului dintre cele două puteri. unde îşi făcuse studiile la şcolile militare de la Sankt Petersburg23.Ipsilanti . Rămânerea sa alături de ruşi era legată de faptul că un alt principe grec .1786). fapt pus în directă legătură cu întâlnirea dintre ţarina Ecaterina a II-a şi împăratul Iosif al II-lea la Kerson (24-29 mai 1787). în 1792 i s-a acordat titlul de „Principe al Imperiului” şi i s-a propus să conducă provincia „Moldova Nouă” dintre Nistru şi Bug24. 1787) (II). de Vergennes22. favorabil monarhului de la Viena. unde. 1989. Profitând de aceasta. „Firaris” a rămas în Rusia. Principele era privit ca un domn „civilizat”. 24 . Alexandru Mavrocordat „Firaris" întreţinuse legături cu Rusia. Neînţelegerile dintre Poarta otomană şi Rusia. în AIIAI 26. principele a fugit în Rusia. aplanate însă prin medierea contelui Alexandre d'Hauterive. el oferise 800 de pungi de bani la Poartă pentru a i se confirma domnia pe viaţă. Nici el nu a îndeplinit cererile Cancelariei imperiale privind întoarcerea dezertorilor în Transilvania. Mihordea. au sporit influenţa Habsburgilor la Constantinopol.oferise 300 000 de piaştri ca să obţină tronul. Fuga lui Alexandru Mavrocordat în Rusia şi întrevederea de la Kerson Ibidem. prin Nicolae Mavrogheni. fiindu-i îngăduit să rămână în ţară până la împlinirea obligaţiilor faţă de Puterea otomană. 23 (1787). Principatele Române în politica habsburgică sud-est europeană (1774V. care prefigura un nou război. ceea ce a dus la declanşarea unor adevărate „demonstraţii de forţă” din partea acesteia. 271. fost dragoman la Stambul din 1787. Dorind să rămână în scaun. cu internunţiul Herbert von Rathkeal şi cu plenipotenţiarul Franţei. înlesnind înlocuirea principelui cu Alexandru Ipsilanti şi a lui Mihai Suţu din Ţara Românească. p. 22 Gabriel Bădăran. 1943. secretarul francez al domnului. Intrigile Habsburgilor aveau să ducă însă la mazilirea sa (3/14 decembrie 1786). Bucureşti.

Vol. Bucureşti. 1907. 1. Bădăran. 1986-1987. 1971. Ed. Bucureşti. 2003. Enciclopedica Română. 1960.Pentru a-şi motiva plecarea din Moldova. N. Giurescu. 1709-1812. Editura Cronicar. 1972. ca un act de prudenţă. Bucureşti. Istoria României. II. R. Supl. Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea. Alexandru Mavrocordat „Firaris” îi scria din Rusia soţiei sale Zamfira. p. A. Vol. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanarioţilor. Istoria României în date... Alexandru Ipsilanti plătise 700 de pungi de bani lui Ata Beg ca să-l ucidă25.. Ibidem. Fugise. 1-3. I. Principatele Române în politica habsburgică sud-est europeană (1774-1787) (II). Bibliografie Academia R. 1915. . 1888. Acte şi legiuiri. III. Condica lui Constantin Mavrocordat (Ed. Dragnev. 1/3. pentru a scăpa de „barbaria administratorilor” Imperiului otoman. Erbiceanu. Ţara Moldovei în epoca luminilor. Academiei R. P. Gabriel. Bucureşti. P. care „pentru bani făceau totul”26. Bucureşti. vol. 1887. Erbiceanu.. Fl. Iaşi. Bucureşti.. 1964. R. Bucureşti. Chişinău. I. arătând că deşi fusese fidel Porţii. 1989. Buletinul Comisiei istorice a României. Constantiniu. 1999. Ed. Constantin. Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă. Constantin C. D. 36. unul din trădătorii care sacrifică interesele statului pentru ale lor! (7 februarie 1787). 25 26 Hurmuzaki.. Moldova. Corneliu Istrati). în AIIAI 26. Constantin Mavrocordat. vol. şi colab.

1934. I.Hurmuzaki. N.. 1974. Iorga. Editura Dacia. Bucureşti. Textes post-byzantins. Studii şi documente. 1709-1812. 1/3. part. Ionescu. Ştefan. II. N. Bucureştii în vremea fanarioţilor. Bucureşti. . vol. Lettres des patriarches d'Antioche aux princes roumains du XVIII siecle. 1. III. 1887. 1. Supl. Chronique de Constantin Mavrocordato et de son fils Alexandre. Cluj. Iorga.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful