3001: Odiseea finală

-Arthur C. Clarke-

PROLOG: PRIMII NĂSCUŢI Spuneţi-le Primii născuţi. Deşi nu erau umani nici pe departe, erau din carne şi oase, iar atunci cînd au privit adîncurile spaţiului s-au simţit copleşiţi, curioşi ― şi singuri. Imediat ce le-a stat în putere, au început să-şi caute semenii printre stele. În peregrinările lor au întîlnit multe forme de viaţă, au privit rezultatul evoluţiei a mii de lumi. Adesea, au văzut primele sclipiri de inteligenţă apărînd şi dispărînd în noaptea cosmică. Şi pentru că, în întreaga Galaxie, nu au găsit nimic mai preţios decît Mintea, i-au stimulat apariţia oriunde a fost cazul. Au devenit fermieri ai cîmpurilor Cerului. Au semănat şi, uneori, au cules. Iar alteori, fără resentimente, au plecat. Marii dinozauri muriseră demult, speranţa lor de împlinire fiind anihilată de un cataclism întîmplător, venit din cer, cînd o navă de supraveghere a intrat în sistemul solar, la capătul unei călătorii care durase deja o mie de ani. Ea a trecut de îngheţatele planete mărginaşe, s-a oprit o vreme asupra deşerturilor moarte de pe Marte şi imediat s-a îndreptat către Pămînt. Întinsă sub privirile lor, exploratorii au văzut o lume clocotind de viaţă. Ani în şir au adunat, studiat, catalogat. Cînd au învăţat tot ce-au putut, au început să modifice. Sau jucat cu destinele multor specii, terestre sau maritime. Dar care dintre experimente avea să dea roade nu puteau şti decît peste cel puţin un milion de ani. Aveau răbdare, dar încă nu erau nemuritori. Erau atît de multe de făcut în acest univers de sute de miliarde de sori, şi alte lumi erau în aşteptare. Aşa că s-au lansat încă o dată în abis, ştiind că nu se vor mai întoarce niciodată pe această cale. Şi nici nu era nevoie ― servitorii pe care îi lăsaseră în urma lor aveau să facă restul. Pe Pămînt, glaciaţiunile au venit şi au trecut, în timp ce deasupra lor neschimbata Lună continua să păstreze secretul venit din stele. Într-un ritm încă mai lent decît al gheţurilor polare, valuri de civilizaţie au apărut şi au curs prin Galaxie. Imperii stranii şi frumoase şi teribile s-au ridicat şi-au decăzut, transmiţîndu-şi cunoaşterea succesorilor lor. Iar acum, printre stele, evoluţia se îndrepta către noi ţeluri. Primii exploratori ai Pămîntului ajunseseră la limitele trupului din carne şi oase; îndată ce maşinile au devenit mai bune decît trupurile lor, a sosit vremea să se mute. Întîi creierii, apoi doar gîndurile lor, au fost transferate în noi şi strălucitoare „case" din metal şi pietre preţioase, în care, hoinăreau prin Galaxie. Nu mai construiau nave spaţiale. Ei erau navele spaţiale. Dar, încet, vremea entităţilor-maşină avea să treacă. În necontenita lor experimentare, au învăţat să stocheze informaţie în structuri ale spaţiului însuşi şi să-şi păstreze gîndurile pentru eternitate în matrice fixe de lumină. În energie pură, deci, sau transformat; pe o mie de lumi, carcasele goale de care se debarasaseră s-au zvîrcolit un timp într-un haotic dans al morţii, după care s-au prăbuşit în ţărînă. Erau acum zeii Galaxiei, putînd să călătorească după dorinţă sau să se scufunde precum o pulbere fină prin chiar interstiţiile spaţiului. Deşi erau în sfîrşit eliberaţi de tirania materiei, ei nu şi-au uitat originea, acea gelatină călduţă dintr-un ocean dispărut. Şi minunatele lor instrumente continuau să funcţioneze încă, supraveghind experimentele începute cu atît de multe veacuri în urmă. Dar ele nu mai erau întotdeauna supuse ordinelor creatorilor lor; ca toate lucrurile materiale, nu erau imune la influenţele Timpului şi la ale răbdătoarei, neobositei slujitoare a acestuia, Entropia. Şi, uneori, ele descopereau şi urmau ţeluri proprii.

I. ORAŞUL STELELOR 1. COWBOY-UL COSMIC Căpitanul Dimitri Chandler (M21. 04. 2973/93. 106//Marte//Acad. Spaţială 3005) ― sau „Dim" pentru prietenii săi foarte buni — era pe drept cuvînt plictisit. Mesajul de pe Pămînt ajunsese pe remorcherul spaţial Goliath după şase ore, aici, pe orbita Neptunului; dacă sosea zece minute mai tîrziu ar fi putut răspunde: „Îmi pare rău — nu pot pleca acum — am început să desfăşurăm ecranul solar". Scuza ar fi fost perfect îndreptăţită: înfăşurarea miezului unei comete într-o peliculă reflectorizantă de numai cîteva molecule grosime, dar cu o suprafaţă de cîţiva kilometri pătraţi pe o singură

parte, nu era genul de acţiune de abandonat atunci cînd este făcută pe jumătate. Totuşi, ar fi fost o idee bună să se supună acestei solicitări ridicole ― era deja în dizgraţia celor dinspre Soare, dar nu pentru că ar fi avut vreo vină. Colectarea gheţii din inelele lui Saturn şi „împingerea" ei spre Venus şi Mercur, unde este într-adevăr nevoie de ea, începuse tocmai în anii 2700 ― trei secole în urmă. Căpitanul Chandler nu fusese niciodată în stare să vadă diferenţa dintre imaginile de „înainte şi după", pe care Conservatorii Solari le produceau mereu, în sprijinul acuzaţiilor de vandalism celest pe care le formulau. Dar publicul larg, încă sensibil la dezastrele ecologice din secolele anterioare, gîndea altfel, şi legea „Jos mîinile de pe Saturn" fusese adoptată cu o majoritate substanţială. Drept rezultat, Chandler nu mai era un Tîlhar al Inelului, ci un Cow-boy al Cometelor. Deci se afla acolo, la o distanţă apreciabilă de Alpha Centauri, culegînd „intruşii" din Centura Kuiper. Aici era cu siguranţă suficientă gheaţă cît să acopere Mercur şi Venus cu oceane de mulţi kilometri adîncime, dar putea să dureze cîteva secole pînă ce focul de iad al acestor planete avea să poată fi stins, iar Viaţa să poată apărea pe ele. Conservatorii Stelari protestau, normal, contra acestui proces, deşi nu cu atît de mult entuziasm ca în trecut. Milioanele de oameni omorîţi de valul seismic provocat de căderea unui asteroid în Pacific, în 2304 ― cîtă ironie a sorţii în faptul că un impact terestru ar fi provocat mult mai puţine distrugeri — a reamintit tuturor generaţiilor viitoare că rasa umană avea prea multe ouă într-un singur coş fragil. Ei bine, îşi spuse Chandler, ar dura 50 de ani pînă cînd acest colet ar ajunge la destinaţie, aşa că o întîrziere de o săptămînă cu greu ar reprezenta vreo problemă. Dar toate calculele privind rotaţia, centrarea masei şi impulsul vectorial trebuiau refăcute şi apoi transmise către Marte pentru verificare. Era bine să-ţi faci calculele cu grijă, înainte de a trimite miliarde de tone de gheaţă pe o orbită care le-ar fi putut duce la o distanţă critică de Pămînt. Precum o făcuseră de multe ori înainte, ochii căpitanului Chandler se îndreptară către o fotografie străveche, de deasupra biroului său. Ea înfăţişa o navă cu trei catarge, pe care aisbergul ce trona deasupra ei o făcea să pară insignifiantă ― precum, cu adevărat, Goliath era ridiculizat chiar în clipa de faţă. Ce incredibil, gîndea el adesea, că numai durata unei vieţi relativ lungi a marcat hotarul între această primitivă navă, Discovery, şi cea care purta acelaşi nume către Jupiter! Şi ce-ar fi putut face acei bătrîni exploratori antarctici cu privirea oferită de această punte? Cu siguranţă ar fi fost dezorientaţi, pentru că zidul de gheaţă care plutea în susul şi în josul lui Goliath se întindea atît cît putea cuprinde ochiul. Şi era o gheaţă cu aspect straniu, căreia îi lipseau cu desăvîrşire albul imaculat şi albastrul îngheţatului Ocean Polar. De fapt, arăta murdară ― şi aşa şi era. Pentru că doar aproximativ 90 la sută era apă îngheţată; restul era un amestec vrăjitoresc de compuşi de sulf şi carbon, majoritatea stabili la temperaturi ceva mai ridicate de zero absolut. Încălzirea lor putea avea consecinţă neplăcute; potrivit celebrei remarci făcute de un astrochimist, „cometele au o respiraţie puturoasă". „Căpitanul către personal", anunţă Chandler. „A intervenit o mică schimbare în program. Ni s-a cerut să amînăm operaţiunile, şi să investigăm o ţintă semnalată de radarele Supravegherii Spaţiale". „Ceva detalii?", întrebă cineva, după ce corul de mîrîituri din interfon se stinsese. „Nu multe, dar presupun că este vorba de un alt proiect al Comitetului Mileniului, pe care au uitat să-l anuleze". Mîrîiturile s-au intensificat ― toată lumea devenise profund scîrbită de toate evenimentele planificate pentru a celebra sfîrşitul mileniului doi. Se auzise un oftat general de uşurare atunci cînd data de 1 ianuarie 3001 a trecut neobservată şi rasa umană şi-a putut relua activităţile normale. „Oricum, va fi probabil o alarmă falsă, precum cea de data trecută. Ne vom întoarce la treaba noastră cît de repede vom putea. Căpitanul a terminat". Era a treia oară de-a lungul carierei sale, cînd alerga după copite de cai morţi, gîndi Chandler iritat. În pofida secolelor de explorare, sistemul solar încă mai putea produce surprize, şi probabil că Paza Spaţială avea un motiv întemeiat să facă o astfel de cerere. El spera doar că nu era din nou cazul ca un idiot fantezist să fi semnalat prezenţa imaginarului Asteroid de Aur. Dacă acesta exista ― ceea ce Chandler n-ar fi crezut nici o clipă ― n-ar fi constituit altceva decît o curiozitate mineralogică; ar fi avut o valoare mult mai mică decît gheaţa pe care o împingea el spre Soare, pentru a aduce viaţă pe lumile sterpe. Exista, totuşi, o altă posibilitate, pe care o lua foarte în serios. Rasa umană împrăştiase deja sonde robotizate pe un volum de spaţiu de 100 de ani lumină în diametru — iar Monolitul din Tycho reamintea suficient de mult că şi alte civilizaţii se angajaseră în activităţi similare. Se prea putea ca în sistemul solar să mai existe şi alte obiecte extraterestre, sau să fie chiar pe drum. Căpitanul Chandler bănuia că Paza Spaţială avea în vedere ceva similar, altfel cu greu ar fi trimis un remorcher spaţial de Clasa I să se ducă să vîneze un semnal radar neidentificat. Cinci ore mai tîrziu, Goliath detecta un ecou la limita razei sale de percepţie şi, chiar dată fiind distanţa foarte mare, acesta părea dezamăgitor de mic. Oricum, pe

măsură ce se distingea mai clar şi mai puternic, începuse să „capete forma" unui obiect metalic, lung de circa doi metri. Călătorea pe o orbită îndreptată în afara sistemului solar, astfel că era aproape sigur, decise Chandler, una din miriadele de piese care alcătuiau aşa-numitul „gunoi spaţial" pe care omenirea îl azvîrlise către stele pe parcursul ultimului mileniu ― şi care ar putea fi într-o zi singura dovadă că rasa umană a existat vreodată. Apoi a ajuns suficient de aproape pentru inspecţia vizuală, iar căpitanul Chandler şi-a dat seama, cu o uimire respectuoasă, că un istoric răbdător încă mai verifica cele mai vechi dosare ale Epocii Spaţiale. Ce păcat că răspunsul a fost dat de calculatoare la numai cîţiva ani prea tîrziu pentru sărbătorile Mileniului! „Aici Goliath", a transmis Chandler către Pămînt, cu vocea plină de mîndrie, de solemnitate. „Aducem la bord un astronaut de o mie de ani. Şi cred că ştiu cine este". 2. DEŞTEPTAREA Frank Poole se trezi, dar nu-şi amintea mai nimic. Nu era sigur nici măcar de propriul său nume. Se afla într-o cameră de spital, evident; chiar dacă ochii săi erau încă închişi, cel mai primitiv ― şi încărcat de amintiri ― dintre simţurile sale îi spunea asta. De cîte ori trăgea aer în piept simţea un vag şi nu neplăcut miros de antiseptic, aducîndu-i aminte de vremea cînd ― bineînţeles! ― ca tînăr neastîmpărat, îşi rupsese o coastă, în timpul campionatelor de deltaplanism din Arizona. Acum totul începea să-i revină în minte. „Sînt comandantul adjunct Frank Poole, ofiţer executiv, USS Discovery, în misiune strict secretă spre Jupiter". Părea că o gheară îngheţată i-a cuprins inima. Îşi amintea, ca într-o reluare cu încetinitorul, macaraua de pe punte care se repezea către el, cu ghearele de metal deschise. Apoi impactul tăcut — şi nu şuierul deloc tăcut al aerului ieşindu-i din costum. După asta, o ultimă amintire — că se rotea neajutorat în spaţiu, încercînd zadarnic să-şi reconecteze furtunul de alimentare cu aer, rupt. Ei bine, indiferent ce accident misterios se petrecuse în comenzile macaralei, acum era în siguranţă. Probabil David făcuse o EVA şi l-a salvat pînă ca lipsa oxigenului să îi fi produs leziuni cerebrale ireversibile. „Ce băiat bun e Dave!", îşi spuse. „Trebuie să-i mulţumesc — ia stai aşa! — evident că acum nu sînt la bordul Discovery; cu siguranţă am fost inconştient destulă vreme cît să fiu adus înapoi pe Pămînt!" Şirul său de gînduri confuze fu întrerupt brusc de sosirea asistentei-şefe şi a două infirmiere, îmbrăcate în străvechea uniformă a tagmei lor. Păreau un pic surprinse, ceea ce-l făcu pe Poole să se întrebe dacă nu se trezise cumva mai devreme decît trebuia, şi această idee îi dădu un sentiment de satisfacţie copilărească. „Bună!", spuse el, la capătul cîtorva încercări; corzile vocale păreau să fie foarte rigide. „În ce stare sînt?". Asistenta-şefă îi întoarse zîmbetul şi îi dădu evidenta poruncă „Nu încerca să vorbeşti", punîndu-şi un deget pe buze. Apoi cele două infirmiere se repeziră uşor către el, examinîndu-i expert pulsul, temperatura şi reflexele. Cînd una dintre ele îi ridică un braţ, apoi îl lăsă să cadă, Poole observă ceva ciudat. Mişcarea de cădere fusese înceată, iar braţul părea să cîntărească mai puţin decît era normal. Şi trupul său la fel constată atunci cînd încercă să se mişte. „Deci trebuie să fiu pe o planetă", gîndi el. „Sau pe o staţie spaţială, cu gravitaţie artificială. Cu siguranţă nu pe Pămînt — sînt prea uşor. " Era pe cale să pună întrebarea evidentă care îi veni imediat în minte, cînd asistenta îl apăsă cu ceva pe o parte a gîtului, simţi o uşoară furnicătură şi se scufundă din nou într-un somn fără vise. Chiar înainte de a-şi pierde cunoştinţa, îi trecu prin minte un ultim gînd frămîntat. „Ce ciudat ― nu mi-au spus un singur cuvînt, tot timpul cît au fost cu mine."

3. REABILITAREA Cînd se trezi din nou, şi le văzu pe asistentă şi infirmiere stînd în jurul patului său, Poole se simţi suficient de puternic ca să spună: — Unde mă aflu? Cu siguranţă îmi puteţi spune asta! Cele trei femei se uitară una la alta, în mod evident neştiind ce să facă în continuare. Apoi asistenta îi răspunse, rostind cuvintele rar şi cu atenţie: — Totul este bine, domnule Poole. Profesorul Anderson va fi aici într-un minut... El vă va explica. „Ce să explice", gîndi Poole uşor exasperat. „Dar bine măcar că vorbeşte engleza, chiar dacă nu-i pot ghici accentul". Anderson probabil că era deja pe drum, pentru că

. de oriunde şi oricînd. Începu să se simtă ca un exponat nou într-o grădină zoologică. dar cu acea atitudine încrezătoare specifică tuturor doctorilor. Putea fi un secol. alo. slăbuţ.. Din nou acel accent ciudat. Ce mai face Dave? Nimeni nu-mi spune nimic! — Toate la vremea lor. Vrem doar să monitorizăm funcţiile creierului dumneavoastră. — Trebuie să-ţi spun. Şi eşti din nou pe Pămînt. vorbind încă în acelaşi stil. şi exprimarea înceată.. David Bowman m-a salvat şi m-a adus înapoi în navă. de unde scoase o bandă subţire de metal pe care începu s-o înfăşoare în jurul capului lui Poole. encef.. în timp ce lucraţi în afara navei Discovery. care deschise un dulăpior din perete. spuse Anderson. ca şi cum ar fi folosit o limbă străină. — Aşa că ai rătăcit prin spaţiu. Nu conta. Poole făcu rapid cîteva calcule mentale. silabisi încep profesorul. iar Poole văzu dincolo de ea un grup mic de oameni care-l priveau curioşi.. ai trecut de orbita lui Jupiter şi te-ai îndreptat către stele.. ştiţi. scenariul cel mai favorabil ar fi că. schimbîndu-şi uşor atitudinea în cea a unui vechi medic de familie.. — Desigur. Profesorul Anderson era un om mic. putea să fi fost mort de cam cinci ani de zile! — În ce dată sîntem? întrebă el. domnule Poole. Electroencefalograma? Profesorul.. — Foarte corect. el trecea printr-o criză disperat de gravă. atît de agasanţi pentru doctori. — A. — Încep să bănuiesc că „rănit" este prea puţin spus. polineziană. Mulţumesc. Iar în cel mai rău caz? Lui Frank Poole îi trecu un fior rece prin şira spinării. ale cărui trăsături păreau să fi combinat trăsăturile specifice ale mai multor rase — chineză. „Dar cel puţin se pare că în cele din urmă ajungem undeva".. chiar din cei ce au trăit vreodată! „Oare?" se întrebă Poole. dar eşti capabili să îl suporţi şi cu cît afli mai devreme.. Dar aşteptaţi un pic. Din fericire. Poole simţi acea boare rece. Acum probabil că îmi puteţi răspunde la cîteva întrebări. — Mă bucur să văd că arătaţi atît de bine. aşa că se afla probabil în interiorul inelului care se învîrtea încet al unei staţii spaţiale orbitale. — Frank. zise el sec. Nu. Ce vroia să spună cu „foarte aproape"? Aici exista cu siguranţă un cîmp gravitaţional. după ce mi-am pierdut cunoştinţa. bombăni Poole în gînd.. care-i ameninţa propria supravieţuire. Poole îşi dădu seama că erau toţi conectaţi la sistemul de informaţii al spitalului. Anderson vorbi atît de rapid şi de încet către asistentă. asistenta şi infirmierele păreau stupefiaţi în egală măsură. cu atît e mai bine. Profesorul şi asistenta părură să consulte un monitor invizibil. cu o ezitare atît de ciudată încît parcă repeta un gest de-a dreptul nefamiliar. grama. O să vă puneţi pe picioare în foarte scurt timp. da' de unde. Bănuiala care i se formase încet în minte începuse să se confirme. dintre care parte îi erau total necunoscute. — Spuneţi-mi tot. Anderson se relaxă vizibil. că aţi fost rănit într-un accident grav. foarte aproape de el. Profesorul şi asistenta schimbară o privire. . va fi un mare şoc pentru tine. desigur. — Aveţi dreptate. încît practic n-ai mai avut metabolism ― dar e aproape un miracol faptul că ai fost găsit. Poole dădu din cap afirmativ...uşa se deschise peste cîteva clipe. Dacă Dave l-ar fi pus în hibernaculare. erau alte lucruri mai importante la care trebuia să se gîndească. domnule Poole. şi un mic zîmbet îi apăru pe faţă. îi luă mîna şi i-o strînse. nordică — într-o manieră complet derutantă. încît Poole nu prinse decît cîteva cuvinte. ai fost atît de mult sub punctul de îngheţare. Cînd se uitară din nou unul la altul şi înclinară din cap aprobator. Cinci ani. El credea ― şi nu putem să-l învinuim — că erai mort de-a binelea. Mă rog. spuse Poole. electro. ceru el. Spuneţi-mi ce credeţi că s-a întîmplat. începu profesorul Anderson. curios de bombastic. Din nou. Eşti unul dintre cei mai norocoşi oameni în viaţă. care în permanenţă vor să ştie tot ce li se întîmplă. sau chiar mai mult. — Ce-i asta? întrebă el.. ca şi cum ar fi extras cu greu cuvîntul din adîncurile memoriei. dar am fost readus aici ― oriunde ar fi acest „aici" ― şi voi aţi fost capabili să mă readuceţi la viaţă. — Că am murit. fiind unul dintre acei pacienţi dificili. dacă m-aţi lăsa să-l folosesc". — Ei bine. De asemenea. la care era legat şi „bandajul" de pe capul său. că Bowman nu te-a salvat. ar fi resuscitat restul echipajului şi şi-ar fi îndeplinit misiunea pe Jupiter. Apoi asistenta îi făcu semn unei infirmiere. desigur. Îl salută pe Poole ridicînd mîna dreaptă. „Creierul meu ar funcţiona perfect. Sîntem aproape de începutul mileniului patru. — Mă bucur să aud asta. — Domnule Poole. Aveţi perfectă dreptate.

Apoi. replică Poole. — Asta poate fi adevărat. miriadele de nume de persoane faimoase şi infame. ea îi aprobă critica. Cîteva săptămîni. Dar întotdeauna îşi iau computerele cu ei. V-ar fi imposibil să mergeţi undeva. Cred că ne putem ajuta reciproc în multe feluri. Cînd îşi recapătă cunoştinţa. bănuia el. începu ea pe un ton foarte oficial. Era o imagine ce greu se putea potrivi distinsului istoric. — Unii încă o fac. creştea şi numărul de vizitatori. În ciuda numelui ei. Poole putea să şi-o închipuie ca pe o gheişă ajunsă la maturitate. Întîi aş vrea să mă scoateţi de aici. dar era deseori în măsură să le ofere simplificări şi noi puncte de vedere asupra evenimentelor petrecute în timpul său. Era primul vizitator care vorbea fluent engleza lui Poole. trăsătura rasială dominantă părea să fie japoneză. aveau să vină mai tîrziu. Ea se îndreptă către o „fereastră" dreptunghiulară. nu putuse împiedica schimbările majore produse în gramatică şi pronunţare. Printre aceştia se numărau medici specialişti. O dată cu puterea lui Poole. deşi întotdeauna sub ochiul atent al profesorului Anderson. studenţi în cîteva discipline şi comandanţi de nave spaţiale. Era clar că vor petrece mult timp împreună şi că avea să depindă de ea în sute de feluri. Dar mai întîi trebuia să-şi recapete puterile ― şi să înveţe limba. şi multora nu le plăcea de loc. în anumite privinţe. care se acumulase pe parcursul ultimului mileniu. Unele dintre ele reprezentau picturi faimoase şi familiare. oricum. şi Poole remarcase că fiecare cameră părea să aibă cel puţin una. uneori. Dar trebuie să începem prin a vă da o identitate. Sistemul începuse să se realizeze încă de pe vremea mea. Şi mai frustrante erau. se întrebă dacă nu exista pe undeva echivalentul unui televizor (cîte canale avea oare acest mileniu trei?). mentorul dumneavoastră. aşa că el a fost încîntat s-o întîlnească. O punea la încercare prudent. pe doar jumătate în serios. sau să faceţi ceva. majoritatea conversaţiilor sale erau întrerupte de prezentarea pe scurt a unor biografii. Calificările mele — mam specializat în perioada dumneavoastră şi am scris lucrarea Colapsul StatuluiNaţiune. sosirea doctorului Indra Wallace a schimbat totul. — Sînt sigur că putem. altele arătau peisaje terestre şi marine care se putea să fi fost din timpul său. dar uneori conţineau rînduri de text care se derulau uşor. era ca un sălbatic care întîlnise brusc civilizaţia. ci într-un apartament luxos. majoritatea din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Avea atît de multe de învăţat în această lume nouă. — Domnule Poole. spre marea sa ciudă. dar sîntem mai sănătoşi şi mai adaptaţi decît toţi oamenii care au trăit vreodată. — Exact asta şi intenţionăm să facem. cu doar un mic efort de imaginaţie. În puţinele ocazii în care era singur descoperise fără surprindere că uşa este încuiată. avînd pereţii decoraţi cu imagini frumoase. pînă reuşi să-şi alcătuiască o mică bază de date. se întreba cum ar putea evada din apartamentul său. dar nu vedea în apropierea patului nici urmă de telecomandă. să pot vedea cîte ceva din lumea voastră. descoperi că nu se mai afla într-o cameră de spital deprimantă. care să nu fi existat deja undeva în giganticele baze de date ale omenirii. Şi existau mii de noi cuvinte. Nu era nimic străin sau supărător ― acestea. o fac la cinci zile după ce pleacă. care avea o catedră virtuală la o universitate încă acoperită de iederă. încercînd să-i afle limitele toleranţei şi să-i contureze personalitatea. deşi adesea era în stare să-şi facă o idee vagă asupra înţelesului lor. am fost numită ghidul dumneavoastră şi. Apoi. 2000 ― 2050. în uşă. De obicei erau albe. Nici măcar apariţia înregistrării sunetului. păreau reticenţi în a răspunde întrebărilor sale. În medie. camera începu să se învîrtă cu el şi nu mai ştiu nimic. aşezată la nivelul ochilor. cu mai mult de o sută de ani înaintea naşterii lui Poole. ca să poată să ceară ajutor imediat ce au nevoie. Erau puţine lucrurile pe care le putea spune medicilor şi istoricilor. Nobilul Sălbatic a fost întotdeauna un mit. care se schimbau tot timpul. şi. Aceştia îl interesau cel mai mult. chiar şi atunci cînd marea majoritate a cuvintelor îi erau . răspunse Poole calm.Crede-mă. — Vă cred. complet de neînţeles pentru Poole. Nici un dispozitiv de prelucrare a datelor nu v-ar recunoaşte existenţa. Poole începea să simtă că era prea protejat de şocul cultural. cu un zîmbet crispat. probabil că-l privea ca pe un fascinant exponat de muzeu. Pînă atunci aţi fi ― cum îi spune? ― o non-persoană. Spre surpriza lui Poole. Rasa umană s-a deteriorat evident. Decorul din jurul său fusese cu siguranţă atent ales şi programat. să-i spunem aşa. — Aşa cum m-am aşteptat. şi care lui nu-i spuneau nimic. ai părăsit Pămîntul acum aproape o mie de ani. Era cam de mărimea uneia dintre nenumăratele reviste din îndepărtata Epocă a Tiparului. Ies şi trăiesc în sălbăticie — sînt mai mulţi pe Pămînt decît erau în secolul tău. Totuşi nu era sigur măcar că avea să-i placă de ea. Poate că sîntem mai slabi din punct de vedere fizic. — Îmi pare rău să aud asta. Deşi cu toţii îl tratau cu cel mai profund respect şi îl ascultau răbdători cînd încerca să le răspundă la întrebări.

După cum vezi. O dată. 999 de persoane n-o pot avea în acelaşi timp. fiecare avînd unul dintre universalele panouri de recunoaştere. — Postul de Observaţie Trei. Cîte unul în fiecare palmă. Poole citi ora de pe complicata brăţară ale cărei funcţiuni încă le cerceta. Poole o urmase pe Indra aproximativ două sute de metri... 885//HIST. data naşterii 11 martie 2970" şi că eşti asociată Departamentului Istorie la Oxford. INDRA ŞF11. dar îmi pot imagina ce înseamnă. şi o retrase după cîteva secunde.. Am văzut cîteva dintre adresele voastre e-mail şi numere de cărţi de credit ― şiruri hidoase de nonsensuri alfanumerice pe care nimeni nu şi le putea aduce aminte! Dar toţi ne ştim data naşterii. — Implant? — Da. Din fericire. Dar ne-ai creat o mică problemă. pe care el le-a ignorat presupunînd că problema va fi rezolvată de altcineva. O CAMERĂ CU PRIVELIŞTE — Frank. Fusese surprins atunci cînd descoperise că întreaga lume funcţiona după Timpul Universal — reţeaua confuză de zone temporale fusese înlăturată la apariţia comunicaţiilor globale. în cadrul cărora s-a sugerat chiar ca Timpul Solar să fie înlocuit de Timpul Sideral. — Staţia asta spaţială trebuie să fie enormă! exclamă el. Corect? — Excelent. şocat de faptul că nu-şi dăduse seama pînă acum de un lucru orbitor de evident. „Deja probabil că sînt una dintre cele mai cunoscute celebrităţi ale acestei lumi".familiare. zgomotul a încetat la fel de brusc pe cît pornise. departe de terminal. nanocip. O mare parte a acestor mesaje „direcţionate" vor fi foarte „personale". — Care? — Cititoarele pe care le vei întîlni în majoritatea locurilor sînt prea simple pentru a crede că data naşterii tale este reală. Nici măcar nu-l vei simţi pe-al tău cînd îţi va fi dat. oricine ar fi fost acesta. nu contează. cînd se opri brusc. dacă ne dai aprobarea. începute încă din secolul XXI. întradevăr. şi-i spuse zîmbind: — Vino să vezi asta. o astfel de „fereastră" din apartamentul său începuse să emită sunete stridente. cînd va ajunge s-o cunoască mai bine. Iar restul Ident-ului? — Este opţional. Cunoşti expresia „a rupe lanţul"? — Nu. distrat. Va trebui s-o întrebe pe dr. Cel puţin încă un secol. Încerca încă să estimeze dimensiunea construcţiei. Dr. „şi încă n-ai văzut ceva"? zîmbi ea. şi nici din alte încercări chiar mai viguroase de a reforma calendarul. Se întrebă dacă încă mai existau cenzori. — Aveţi aprobarea mea. 2970/31. generale sau direcţionate precis. nici una cunoscută. apunînd exact în secunda în care răsărise cu şase luni în urmă. şi niciodată mai mult de 99.. Întîlniseră doar cîteva persoane în timpul peregrinărilor lor. capabil să transporte doar 12 pasageri. pe parcursul unui an. Wallace îşi puse palma pe fereastră. încet: WALLACE. Inscripţia care apăruse brusc părea să aibă ceva sens. o corectă el. 885 este un număr de identificare personal. Erau puţine uşi numerotate. Wallace despre asta. Poţi să-l laşi gol. pentru siguranţă. „Asta ar trebui să-mi fie de mare folos atunci cînd mă voi hotărî ce să fac cu restul vieţii mele. — Încă n-ai văzut „nimic". silenţios.. Se uită la Poole. la naştere. 02. să-i dai localizarea şi interesele tale sau să-l foloseşti pentru mesaje personale. vom adăuga la ea o mie de ani.. cînd dădu peste o altă surpriză. profesorul Anderson crede că eşti destul de întremat pentru a face o mică plimbare. îşi spuse Poole cu o oarecare superioritate. Această problemă . estimase el. Frank se adaptase atît de bine gravitaţiei scăzute încît lungile plimbări pe care le făcea i se păreau perfect normale. e o parte din tine. 4. Atunci. OXFORD — Presupun că asta înseamnă „femeie. Poole era absolut sigur. era suficient cît să-l facă să se simtă confortabil. — N-aveaţi voi o zicală. Aşa că. — Sînt încîntat să aud asta. cu un singur vagon mic. comandă Indra. dacă e să-l cred pe Anderson. Cine şi-ar fi putut închipui o staţie spaţială suficient de mare pentru a cuprinde un metrou — chiar dacă unul miniaturizat. O jumătate de G." Coridorul de-a lungul căruia păşeau era lipsit de orice trăsătură distinctivă.. şi începură să alunece uşor. soarele s-ar fi mişcat în perfectă concordanţă cu ceasul. Unele lucruri. nu s-au schimbat o dată cu trecerea secolelor. din această propunere asupra „timpului solar egal" n-a ieşit nimic.. Şi probabil că 31. dar toate zîmbeau recunoscîndu-l. domnule Poole. sau proclamaţi. chiar dacă îl uiţi. şi dacă eforturile lor de a îmbunătăţi morala altora aveau mai mult succes decît în vremea sa. Aşa că ai un număr de cinci cifre şi asta-i tot ce-ţi trebuie. de urgenţă. atunci cînd o citi. fie ei numiţi de stat. Existaseră foarte multe dezbateri pe această temă. Oricum.

Sper că n-ai rău de înălţime. curbată atît orizontal.. era o dîră de lumină extrem de uşor de văzut dacă o căutai. pe oricare altă planetă locuibilă din Sistemul Solar. Astfel încît să poţi privi drept în jos. în exterior. dezbrăcat şi neprotejat. Cu siguranţă că avuseseră materiale structurale mai bune decît cele care existau pe vremea lui. Într-o zi. undeva deasupra Africii. ochii săi adaptaţi la lumină nu puteau distinge decît un mare gol negru dincolo de curbura uriaşei ferestre. era împotriva tuturor instinctelor sale să se afle atît de aproape de vid. Cerul e acoperit astăzi de nori în proporţie de 35 la sută". Poole merse către fereastră. Indra îl prinse de braţ şi îi arătă ceva înainte. de obicei mult mai uşor. şocul nu mai fu atît de mare. trebuia să aştepte realizarea anumitor progrese tehnologice majore. spuse ea încet. jos. Dar acum priveşte în sus. şi el privi direct în mijlocul spaţiului întunecat. jos de tot. nu era pe de-a întregul lipsită de caracteristici — pe alocuri existau pete de o strălucire mai mare.. Dar ce putea să fie? Îşi aminti definiţia lui Euclid: „O linie are lungime. pînă ce dispărea în ceaţă. Indra îl privea. .. ne apropiem de peretele exterior. Se pare că arătăm la fel.. uşile să se deschidă şi o voce impersonală să rostească: „Vă dorim o privelişte frumoasă. şi spera că designerii acestei îndrăzneţe lucrări inginereşti ştiuseră exact ceea ce aveau de făcut. printr-o fereastră uriaşă. se aşteptase la ce avea să vadă. Africa. Pe întreaga înălţime a ferestrei. — Apropie-te mai mult de fereastră. era adevărat. pînă la suprafaţa Pămîntului. Pacifica. Dar unde erau costumele spaţiale? Privi nervos în jur. îmbărbătîndu-se singur. în sus şi în jos. — La ce înălţime sîntem? şopti el. din exteriorul unui turn cilindric. dar el nu visase nicicînd că le poate vedea în realitate.specială. Nu. în timp ce înainta. spuse ea. — Aproape am ajuns. zîmbind enigmatic. " Abia-i trecu acest gînd prin minte. dar nu şi grosime". Cu siguranţă trebuia să fie o iluzie. Se simţea ca un peştişor în acvariu. chiar să se afle într-una! Arătă înspre îndepărtata linie care se ridica în partea estică a orizontului. spunea o sugestie cinică. — Acela probabil că e alt turn. la urma urmelor. În sfîrşit. nici intensitatea gravitaţiei nu se schimbaseră! Nu-şi putea imagina o staţie orbitală mobilă atît de uriaşă încît vectorul gravitaţional să nu fie modificat de o asemenea deplasare. îşi dădu seama că se aflată într-adevăr în spaţiu. întocmai cum le văzuse de multe ori din spaţiu. Dar iată încă un mister ― în pofida distanţei parcurse. probabil pe una ecuatorială. Apoi. America. are doar cîteva sute de niveluri completate. una dintre greşelile minore ale lui Dumnezeu va fi îndreptată. Asemenea fantezii erau binecunoscute în vremea lui Poole. la 36. — Priveşte atent. „De-aş fi suferit de ameţeli. — Cît de multe sînt? — Doar patru. Din cît putu judeca Poole după viteză şi timpul scurs. şi orbita Pămîntului va fi ajustată în aşa fel încît anul să aibă 12 luni de cîte exact 30 de zile egale între ele. cît şi vertical. Oricum. totuşi atît de unidimensională încît cuvîntul „subţire" nici măcar nu putea fi folosit în descriere. pentru ei. Asia.. la îndepărtata Mediterană. iar Poole se trezi intrînd într-o mică ecluză. Arăta suficient de familiar ― întregul continent european şi bună parte din nordul Africii. raportat la lungimea sa. şi nu exista îndoială că ajungea pînă la orbita geostaţionară. situate pe întreaga sa lungime. amplasate la distanţe egale în jurul ecuatorului. şi continuînd evident în afara cîmpului vizual. al cărui perete curbat foarte uşor părea să aibă un diametru de cîţiva kilometri. Privea în jos. îndrăzni să se uite din nou. Deci se afla pe o orbită. mai mult. Vezi? Poole clipi. nu mai făceam ceea ce-am făcut. iar perspectiva se lărgi pînă reuşi să vadă ce se întindea dedesubtul său. cu siguranţă. Turnul se ridica pînă ce devenea un mic firicel strălucitor pe fundalul întunecat al spaţiului. — Da. Turnul Asiatic. grăi Indra încurajator. O experienţă de acest gen îi fusese de-ajuns. „Ce prostie să-i spui asta unui astronaut!" îşi zise Poole. S-ar fi putut afla. — Două mii de kilometri. pentru că se ducea jos. nici direcţia. apoi se holbă la întuneric. Ultimul este aproape gol. la cel puţin o mie de kilometri altitudine. 000 de kilometri deasupra ecuatorului. Dar asta nu era nimic. Presupuse că el continua şi mai jos. Nu-i nimic de văzut. decît apă. De această dată.. trebuie să fi călătorit cel puţin trei kilometri înainte ca vehiculul să se oprească silenţios. Cu toate că stelele trebuia să fi strălucit acolo. gîndi Poole. pe o planetă? Dar s-ar fi simţit mai uşor. precum picăturile de rouă pe o pînza de păianjen. Pe cînd se apropia pentru a avea o perspectivă mai amplă. la intervale neregulate. Cînd uşa exterioară a terminalului se deschise. cînd strigă „Dumnezeule!" şi făcu involuntar un pas înapoi dinspre geam. poate chiar ― Doamne fereşte! ― o fisură în geam! Îşi plimbă capul dintr-o parte în alta. Ultima uşă se deschise.

nu e domeniul meu. — Ce-i aia? gîfîi el. care ar fi fost cu toate irelevante acum. pe vremea mea. Dar profesorul Anderson crede că deocamdată nu sînteţi pregătit. 5. dar spectacolul strălucirii a doi sori îl lăsă pentru cîteva clipe fără grai. Străbătînd acea fîşie sub un anumit unghi. — A. — Ştii. — Cred că a avut loc o mare operaţiune de curăţare. pe cunoscuta cale darwiniană. mult mai palidă. Erau cîteva comedioare uşoare. nu ne dă prea multă căldură. astfel încît marginea ferestrei arunca o umbră dublă. dacă ar fi cunoscut destinul băieţelului timid care le-a cerut autografele. „Are sens". se întindea o alta. La scurt timp după ce începuse să exploreze — mai tot timpul pe derulare rapidă . Nu mai există nici urmă de sateliţi. nu m-am gîndit la asta niciodată. Soarele era în afara cîmpului vizual. îşi spuse Poole. spuse ea. dar razele sale care coborau prin fereastra cea mare zugrăveau o strălucitoare fîşie de lumină pe podea. Poole era încă frămîntat de gînduri. Nu exista nimic supărător ― războaie sau violenţă. Nici n-ar mai fi fost nevoie de ei. nu ţi s-a spus? E Lucifer. muzică pop şi clasică. Poole îi întîlnise atît pe Patrick Stewart. mult deasupra. Poole simţi cum îl cuprinde un val de nostalgie acută. cînd îşi recăpăta respiraţia. Ştiţi care este cel mai bun canal de ştiri? Ea păru blocată de întrebare. îşi spuse Poole. aceea era planeta Jupiter. Încîntat. nici nu puteam visa. acolo sus. apoi se însenină. cînd îi veni o idee stînjenitoare. Dar cu siguranţă că acea competiţie tehnologică se încheiase cu secole în urmă. Pe cînd era copil.Poole încă mai asimila acest concept. Trebuia să admită că selecţia era bine făcută. în spaţiu asta putea însemna diferenţa între viaţă şi moarte. arătînd spre plafon. altfel nu ar fi introdus cîteva episoade din fiecare serie a popularului serial SF „Star Trek". pentru a scruta atent cerul. precum şi cîteva documentare despre viaţa animalelor sălbatice. — Dar asta nu se mai întîmplă. Pregătirea de astronaut îl făcuse să fie atent la orice ar fi fost ieşit din comun. apoi faţa i se lumină. Îşi putea aminti compact discurile şi excentricul unchi George. Dar cît de mult. Oricine ar fi alcătuit această colecţie probabil că avea ceva simţ al umorului. EDUCAŢIE Poole fu şi uluit. În timp ce mînuia telecomanda. cît mai sus. acum cîteva secole. — Erau deja mii de sateliţi. îl informă asistenta. îi readucea în minte imagini din copilărie şi amintirea zilelor în care majoritatea televizoarelor erau prea stupide pentru a înţelege comenzi vocale. şi încîntat cînd în cameră i se aduse un televizor. Şi cred că ştii cum se foloseşte asta. pe inelul exterior. supravieţuirea celui mai potrivit. îmi dau seama ce vreţi să spuneţi. de către cineva (Indra?) familiarizat cu perioada de început a secolului XXI. — Pămîntul are un alt soare? — Ei bine. — Şi n-au fost niciodată accidente ― coliziuni cu nave spaţiale care părăseau Pămîntul sau reintrau în atmosferă? Indra se uită la el cu surprindere. dar a făcut ca Luna să fie inutilă. Cum evitaţi coliziunile? Indra păru uşor stînjenită. doamnă asistentă. Aşa că Arhiva a alcătuit o colecţie care vă va face să vă simţiţi ca acasă. Poole se aplecă aproape îngenunchind. — Ah. cît şi pe Leonard Nimoy. şi foarte puţine informaţii economice sau politice contemporane. cînd o anomalie nesemnificativă îi atrase atenţia. Cum puţine obiecte o puteau face. cele patru turnuri gigantice puteau furniza toate facilităţile oferite cîndva de staţiile spaţiale şi de mii de sateliţi. Înainte ca Misiunea a Doua să meargă acolo să te caute. Cred că au trecut cam patru sute de ani de cînd a decolat ultima rachetă de pe suprafaţa Pămîntului. Făcu o scurtă pauză. se întrebă ce-ar fi gîndit ei. Poole se întrebă în treacăt care mai era mediul de stocare a informaţiilor al acestei zile şi epoci. uluit ― pentru că era un model învechit chiar şi de pe vremea sa. care era mîndrul posesor al unei vechi colecţii de LP-uri. — A trebuit să promitem muzeului că-l vom da înapoi. evenimente sportive (cum de ştiau despre el că era un fan al tenisului?). evident pentru a căuta prin memorie. de toate tipurile şi la toate altitudinile. — Mulţumesc. Credea că depăşise etapa surprizelor. pentru că era înfometat de informaţii. — Toate spaţioporturile sînt unde trebuie să fie. plasat la capătul patului. Ştiam că o să am multe de învăţat în această lume nouă.

„Ei.000 de staţii de televiziune care emiteau simultan. energia nucleară şi călătoria spaţială ― ce-ar fi înţeles din ele cele mai luminate minţi ale trecutului? Cît timp şi-ar fi păstrat sănătatea mintală Arhimede sau Da Vinci dacă s-ar fi trezit brusc în timpul nostru? E tentant să credem că noi ne-am descurca mai bine. . sau să o înţeleagă. cinematograful. cu toate promisiunile şi provocările sale. avusese tot mai puţin timp pentru el însuşi în orele dimineţii. dar vor fi îmbunătăţiri majore ale tehnologiei care să facă un aparat să ne pară la fel de magic şi de neînţeles cum i s-ar fi părut un calculator de buzunar sau o cameră video lui Isaac Newton? Poate că epoca noastră este într-adevăr izolată de toţi cei care ne-au precedat. Lui Poole i se păruse întotdeauna că acea remarcă era o reţetă pentru plictiseală sigură.. — Am găsit ceva ce trebuie să vezi. şi am trimis sonde doar către stelele mai apropiate. Totuşi se bucură atunci cînd.. cum ar fi fost cineva din 1001 în vremea lor. Multe dintre realizările noastre tehnologice le-ar fi anticipat şi ei. îi trecu prin minte un gînd deprimant. care parcă se lungeau pe măsură ce îşi refăcea forţele. care reuşeau să treacă de „garda de palat" instaurată de profesorul Anderson şi de asistenta-şefâ.000. descoperirile ştiinţifice fundamentale s-au făcut deja. la fel de important. dar de această dată era hotărît să fie mai selectiv. " Înainte de a începe să explorăm viitorul. cucerirea aerului şi a spaţiului. care zîmbea larg. Darwin şi Einstein ne-au schimbat într-o asemenea măsură modul de a gîndi. din care cîteva milioane care să depăşească cele mai înalte standarde ale excelenţei." Brusc. Aşa că pînă şi cel mai dur dintre cinici trebuia să admită că erau cel puţin un miliard de ore demne de vizionat. Aici CNN International. cinci minute înainte de răsăritul Noului Mileniu... Telecomunicaţiile. şi se prea putea ca el să fi crescut.. televiziunea. să privim cu o mie de ani în urmă şi să ne întrebăm: „Ar fi putut vreuna din persoanele care au trăit în 1.— aceste relicve ale trecutului. aviaţia. încît probabil că am părea o altă specie în ochii celor mai străluciţi dintre înaintaşii noştri." Apoi imaginea se sparse în mii de fragmente. Ar putea succesorii noştri. oraşe spaţiale şi colonii pe Lună şi cîteva planete.. Motorul cu aburi. Citise undeva că pe la sfîrşitul secolului ― al secolului său! ― erau circa 50. minunat şi teribil Secol XX. cu un accent pe care Poole îl putea înţelege lesne acum şi care îl aduse înapoi în prezent. Desigur. oricum. „Acum. atît de demoralizant. Cu siguranţă. televizorul îi fu adus din nou în cameră. Ar putea fi chiar dezamăgiţi. abilitatea de a înregistra imagini şi sunete cîndva iremediabil pierdute.. un nou comentator apăru şi începu să vorbească. Pe loc recunoscu una dintre cele mai faimoase voci ale vremii sale şi îşi aminti că văzuse înainte chiar această emisiune. poate. într-o zi. Ultima vibraţie se stinse în tăcere. telefonul. electricitatea. graţie defilării continue nu numai a cercetătorilor serioşi. cum arată lumea noastră.. întocmai cum s-au aşteptat. Indra opri înregistrarea. Poole ceru să i se ia televizorul. superstiţioşii noştri strămoşi. Newton. majoritatea în cursul ultimelor două sute de ani. Din fericire. în primele minute ale anului 3001. deci se pregăti pentru ce putea fi mai rău. 31 decembrie 2. încît după o săptămînă de schimbat canale.. Copernic. începuse să sufere de „sindromul renunţării". pînă acum probabil că se acumulaseră milioane de milioane de ore de programe transmise. Nu exista riscul plictiselii. dacă printr-o minune ar fi fost transportată de-a lungul secolelor?" Aproape întreaga tehnologie pe care o luăm drept firească a fost inventată la sfîrşitul mileniului nostru.000 să-şi închipuie. Credem că îţi va ajuta să te adaptezi. dar ce surprize ne rezervă nouă Mileniul Trei? „Ei bine. cam asta a fost — la revedere. transportîndu-l din nou în vechea lui viaţă. oamenii din 2001 pe care abia i-aţi privit nu s-ar simţi atît de total copleşiţi în vremea noastră. probabil şi influenţi. dacă am fi transportaţi cu o mie de ani în viitor. iată. Însă deschiderea îl prinse imediat. putem răspunde acelei întrebări din trecut. Frank. Dacă acest număr ar fi rămas acelaşi. răvăşiţi de boli şi cu o viaţă foarte scurtă? Noi credem că ştim răspunsurile la întrebări pe care ei nici măcar nu le-ar fi putut pune. de peste o mie de ani. „Atlanta. în timpul unei singure vieţi. electronica ― şi. sîntem siguri c-o să-ţi placă. toate acestea au creat o civilizaţie mai presus de cele mai înflăcărate fantezii din trecut. din ce în ce mai fără rost.. deoarece nu sîntem încă nemuritori. dar şi a unor cetăţeni curioşi. Cum să găseşti aceste cîteva ace într-un atît de gigantic car cu fin? Gîndul era atît de copleşitor. radioul. măcar parţial. Venerabila antichitate era însoţită de Indra Wallace. de a privi Universul. cum puţine lucruri ar fi putut-o face. Şi. " Un clopot mare începu să bată ultimele secunde ale nopţii. să ne privească la fel de plini de milă cum îi privim noi pe ignoranţii.

— Care este acela? — Trebuie să fiu recunoscător că nu sînt un om din 1001. îşi uniră eforturile să-l elibereze. îşi spuse. Trebuie să mă mai gîndesc la asta. Potrivirea căştii cerebrale dură ceva mai mult. — Înainte să fi potrivit cu casca ta cerebrală. ceea ce îl făcu să se gîndească nostalgic. fără să ştie dinainte. CASCA — Mă tem că va trebui să iei o decizie grea.— Vezi restul mai tîrziu. cînd infirmierele. cred că ar fi ceva stînjenitor. iar cînd el se privi în oglindă. veniţi să-i facă o serie de verificări microbiologice. Cînd s-a trezit. Dar sper că te va ajuta să te acomodezi. chicotind cum nu se poate mai neprofesional. că părul vizitatorilor săi nu este natural. Prietena lui i-a tăiat părul în timp ce dormea. Omoară foliculele la rădăcina părului. — Hmmm. şi aceasta era complet greşită. pînă s-a întărit gipsul. care i se potrivea comod pînă aproape de urechi.. Ei bine. dar probabil că n-ar deranja foarte tare. Era prea mult pentru un salt în timp. înainte de a mă decide.. Aş fi fericit să scap de bărbierit. Faptul că toată lumea din această vreme scăpase de păr pe cale artificială era ceva surprinzător. Urmă casca propriu-zisă. fusese un ritual al trecerii pentru aproape întreaga rasă umană de mai bine de o jumătate de mileniu. poate că o perucă nu-i o idee atît de rea. Acum era pregătit pentru instalare. Se aştepta să i se spună că forma capului său este nepotrivită. la fel de cheli şi ei.. pe care Poole îl descoperise destul de tîrziu. ar trebui să te razi pe cap de cel puţin o dată pe lună. o dată pentru totdeauna. Frank. iar atunci cînd descoperi adevărul se amuză de cîte ori fusese sigur. Dar acum sînt sigur un lucru. chiar în faţa cîtorva specialişti. spuse profesorul Anderson. trebuie să devii complet chel. Cineva spunea că o tehnologie suficient de avansată nu poate fi distinsă de magie. Aşa că uite care-i dilema ta. m-a durut! se plînse el. toată puterea lui dispăruse. doctore. că încrederea mea se justifică. La fel ca multe alte bănuieli ale sale. iar bănuiala sa iniţială a fost că acesta era cea mai recentă etapă în nesfirşitul război al profesiei medicale contra bacteriilor. — Atunci voi vedea cum e să fiu chel. — O pot face. — Voi face aranjamentele necesare.. Prima revelaţie o avusese cînd amîndouă infirmierele îşi scoseseră perucile fără nici cel mai mic semn de jenă. cu un zîmbet care neutraliza exagerata gravitate a cuvintelor sale. Răspunsul era „rar la bărbaţi. şi durează săptămîni. Mă voi întîlni cu magia în această lume nouă ― voi fi în stare să mă descurc cu ea? 6. — Acum mi-am adus aminte ― un simbolism medical destul de evident! — Totuşi. Sau o poţi face definitiv. Indra. care-i fusese prezentat sub pretenţiosul titlu de „inginer cerebral" ― prescurtat aproape întotdeauna „brainman". — Nu-i nevoie să închideţi ochii. îşi dădu seama cu un sentiment aproape de admiraţie. Nu pot uita ce i s-a întîmplat lui Samson. Întîi a trebuit făcut un mulaj. din metal. niciodată la femei". îşi zise Poole. Cel puţin eu ştiu ce este electricitatea şi n-aş muri de frică dacă o imagine ar începe să-mi vorbească. în acea după-amiaza infirmierele îi unseră capul lui Poole cu o alifie îngrozitor de urît mirositoare. Un alt lucru pe care-l voi decide mai tîrziu. Sper. nu cred că i s-ar fi putut adapta cineva. este reversibilă? — Da. — Cum asta? — Operaţie cu bisturiu laser. nu se mai recunoscu. la urma urmelor. Nu mai fusese nicicînd înconjurat de atîţia oameni fără păr. „De m-ar vedea acum prietenii mei evrei!" Era atît de confortabilă încît după cîteva minute nici măcar nu-şi mai dădea seama de prezenţa ei. operaţie care l-a obligat să stea nemişcat cîteva minute. Şi ce fel de perucă ai vrea? Poole rîse: — Nu sînt foarte vanitos. aruncat în anul 2001. La viteza cu care-ţi creşte părul. — Au. nu m-ar deranja să-mi pierd barba. Vorbeşte-mi deschis. . Profesorul Anderson nu irosea vremea. o oră mai tîrziu. — Cine? — Personajul unei faimoase cărţi vechi. dar este dificilă şi dureroasă. ai început să oboseşti. cu siguranţă era vremea peruchierilor. spuse tehnicianul. un proces care. — Mulţumesc.

Era exact ca examinarea computerizată pe care o făcea clienţilor oricare oculist din vremea sa. răzbătu o voce în imensul vid care acum părea că-l înconjoară. liniştitoare. începu să fie asaltat de mirosuri şi gusturi. Poole nu se putu abţine să nu zîmbească (oare i se mişcaseră muşchii feţei?) gîndindu-se cît de familiare îi erau senzaţiile. care-i umplură întreg cîmpul vizual. ca o coală uriaşă de hîrtie milimetrică. Era un embrion plutind într-un vid absolut. atunci cînd îşi plimbă privirea prin cameră. la stînga şi la dreapta. . în puterea nopţii. O muzică blîndă. Relaxaţi-vă şi bucuraţi-vă de ea. În cîteva secunde. dacă ar fi fost aşa. Se aşternu o linişte totală. deşi îi era foarte familiară. nu o putu identifica. Încărcarea va începe imediat. De-a lungul grilei începură să se perinde cifre. În vid apăru ceva ― o grilă de linii fine. Dacă rezultatul este KO ― vreau să spun OK ― veţi avea casca mîine dimineaţă. o marionetă legată cu sfori invizibile. răpăit. pe măsură ce miriade de nanofire îşi croiau calea prin craniul său. dar imaginea refuză să se schimbe. — Gata? întrebă el. pentru toate există un început. sau aşa i se păru. Sau doar visa că doarme? Nu ştia cît timp trecuse pînă să se trezească. După aceea. Casca dispăruse deja.în termeni populari. îl asigură Brainman. pînă acum nu m-a dezamăgit. Dar el nu distingea această voce prin urechi. laolaltă cu Brainman şi echipamentul său. Fu ultimul dintre testele simple. şi pînă şi slaba gravitaţie a Turnului îl eliberă din apăsarea sa. am început să am încredere în tehnologia acestei epoci. În continuare presupun c-o să-mi testaţi auzul. răspunse Poole. N-avea cum să fie sigur de asta. îşi spuse Poole. ele sclipiră de la un capăt al spectrului la celălalt. nu pomenise niciodată acest incident medicilor de la Agenţia Spaţială. gata să scoată din cutie o minunată jucărie nouă. Bineînţeles. nu simţi nimic decît o uşoară gîdilătură. — Începe calibrarea. acceleră pînă deveni cel mai gravă notă do audibilă. prea repede pentru ca el să le poată citi. cum spune vorba aia veche. dar ar fi mai bine să vocalizaţi. Înţelegeţi? — Da. Chiar dacă ţineţi ochii deschişi. dar nu putu să verifice dacă era adevărat pentru că se cufundă într-un somn fără vise. Se întindea în sus şi în jos. dar probabil că vreun circuit le înregistra. ca şi Poole.. Privind jos la sutele de metri de goliciune cristalină. îi zîmbi liniştitor. — Puteam să vă spun şi eu asta. ci-i răsuna încet în vastele labirinturi din creier. îl cuprinse. Cînd începe setarea. răspunse Poole Treptat. Presupuse că i se testa controlul neuromuscular şi speră că nu existau manifestări exterioare. Apoi deveni. Avea dreptate. înainte de a-şi recăpăta stăpînirea de sine. care se îndepărta pe măsură ce se îndrepta către ea. Toate simţurile-i erau încă perfect normale. Vă voi oferi o demonstraţie de cinci minute. lumina păli. întrebîndu-se instantaneu dacă buzele i se mişcaseră întradevăr. Din cînd în cînd vi se vor pune întrebări ― puteţi răspunde mental. Poole aproape că se simţi din nou copil. Erau cazuri în care vechile clişee erau cele mai potrivite. din timpul său. pînă la limita vederii sale. Cînd sosi vremea ajustărilor finale. — La fel de gata ca oricînd. abia vizibilă. Mă întreb dacă toţi se simt la fel de emoţionaţi.. În faţa ochilor săi era ceaţă. toate percepţiile vă vor fi preluate. la o piesă de echipament ce putea fi lesne considerată în mod greşit drept un laptop din secolul XX. apoi urcă pe scala muzicală pînă ce dispăru dincolo de capacitatea de percepţie a fiinţelor umane. transmise asistenta. — Nu va trebui să treceţi din nou prin întreaga procedură de instalare. murmură Poole. majoritatea plăcute. pentru a fi înlocuită de fîşii subţiri de culoare.. Încercă să-şi mişte capul. dar unele exact pe dos. Grila dispăru. dar nu se putu abţine să-şi dorească să nu fi auzit acea bîlbîială a asistentei.. sau cel puţin aşa i se păru. Inutil să spunem. Un zgomot slab. Va dura cîteva ore să verificăm dacă nu există anomalii. racordat. O fi aceasta ultima clipă în care am control asupra propriei mele minţi? Totuşi. văd culorile perfect. care purta propria sa cască. Poole aprecie eforturile anturajului său de a învăţa engleza arhaică. sub bradul de Crăciun. Aşa cum i se promisese. avusese o senzaţie de dezorientare atît de acută încît pentru scurt timp intrase în panică şi aproape că declanşase vesta de salvare pneumatică. cînd coborîse mai mult decît ar fi fost prudent pe partea exterioară a Marelui Recif de Corali. Cunoscuse o singură dată un astfel de întuneric ultraviolet. — Totul a decurs bine. directe. în teritoriul delfinilor şi al liliecilor. De la mare distanţă. probabil că ar fi arătat ca o persoană cuprinsă de convulsii. Brainman. nu veţi vedea nimic. deşi nu într-un întuneric total. toate lucrurile erau exact acolo unde ar fi trebuit să fie. La un moment dat simţi chiar o erecţie violentă.

. din cînd în cînd. tera.. puteam stoca pînă la un terabit în ceva de dimensiunea asta. Senzaţia era amplificată şi de faptul că nu îşi putea controla mişcările. bineînţeles. i se spusese că majoritatea oamenilor muriseră. Se deplasa în pas vioi. la prima vedere. Brainman îi înmînă lui Poole un obiect mic şi pătrat. giga. — Nu atît de mari cît v-aţi putea imagina. Rîul se sfîrşea printr-un perete translucid. mobilă ― şi unităţi mobile de memorie pentru computere.. Deschise ochii (fuseseră oare închişi?) şi găsi un public curios aşteptîndu-i reacţia. argintat pe una din suprafeţe. cu o claritate nefirească. O sirenă! Ei bine. se simţea ca şi cum ar fi fost musafir în trupul altcuiva. sau să schimbe direcţia deplasării. zări cîteva scînteieri multicolore fugitive. — Ce capacitate are? întrebă el. aproape cu veneraţie. Ţinea în mînă. Totul se întunecă pînă la negru. doar pentru distracţie. „Maşinile de visat" pe care le anticipaseră mulţi oameni de ştiinţă ai epocii sale ― adesea pe un ton alarmist — făceau parte acum din viaţa de zi cu zi. se bucura de noua experienţă şi îşi dădea seama cît de dependent ar putea deveni de aceasta. păşi de-a dreptul în el. Apropo.Da. Recunoscu pădurile de conifere din California şi speră că ele existau încă în realitate. Cînd încerca să se oprească. Poate că uneori urcau în susul curentului ― precum somonii — pentru a se înmulţi? Sirena dispăru înainte ca Poole să-i pună vreo întrebare. Ei... pe Pămînt. răsuflă el. Milioane de oameni îşi prăjiseră creierul. Poole se întrebă cum de reuşise omenirea să supravieţuiască. I se părea un pic ciudat că putea respira natural în continuare. totuşi putea să se uite direct în vîlvătaia sa de amiază. cărţi. Şi ― asta era cu siguranţă imposibil! ― zărea vaga strălucire a coronei. — Minunat. întotdeauna îşi dorise să întîlnească una. Existau mărimi şi forme potrivite pentru majoritatea obiectelor folosite în viaţa de zi cu zi — cuţite şi furculiţe. Bineînţeles. precum şi al altor tehnologii nenăscute încă în era sa. nu se întîmpla nimic. aparent neturburaţi de prezenţa intrusului. Sînt sigur că aţi făcut mari progrese. Era o idee uluitoare. Putea chiar să vadă. putea auzi suflarea uşoară a vîntului adiind printre ramurile copacilor uriaşi care păreau să-l înconjoare. totuşi n-ar fi trebuit să fie atît de surprinzătoare. semăna foarte tare cu echipamentele pe care le cunoştea şi el. întinzîndu-se precum aripile unei lebede pe ambele părţi ale soarelui. Cu toate acestea. mega. mai reale decît realitatea! În acea clipă. dar la urma urmelor. sub bătaia unui soare arzător. produsul final a mai bine de o mie de ani de tehnologie electrooptică. Pur şi simplu se lăsa condus. ei bine. încercînd să vadă în interiorul ei. îşi dădu brusc seama. şi trecuseră pe lumea cealaltă. ar putea folosi Casca. muzica obsedantă se întoarse. Apoi petabitul ― zece la a cincisprezecea ― cam atît ştiu eu că se poate. era de aproape aceeaşi dimensiune ca o dischetă de computer din tinereţea sa. În timp ce Poole o înclina într-o parte şi cealaltă. Pe vremea mea. Şi nu era surprinzător că. aceleaşi pe care le foloseşte sistemul dumneavoastră audiovizual. şi o dată cu ea şi răcoarea plăcută a familiarei sale camere. Kilogramul de piftie pe care-l avea omul în ţeastă nu avea o capacitate mult mai mare decît acel pătrăţel pe care Poole îl ţinea în mînă. pentru a-i confirma sau infirma această teorie revoluţionară. aparent făcut din sticlă. — Să vă fie ruşine! Kilo. simţea cum tălpile îi atingeau pămîntul şi acum. complet invizibilă cu excepţia perioadelor de eclipsă totală. dar i se părea mult mai remarcabil faptul că vedea perfect într-un mediu în care. prea repede pentru a se simţi bine. Ajunsese la marginea pădurii şi căuta un vad pentru a trece un rîu destul de lat. Unele lucruri mi s-au părut. trecu prin el şi ajunse într-un deşert. Putea distinge fiecare detaliu al păstrăvilor care înotau pe lîngă el. fără să aibă nici o reacţie de alarmă atunci cînd apa se ridică deasupra capului său. şi nu putea deloc să fie un echipament de sto- . impusă de structura materiei. dar asta fu tot. că muzica se oprise. asta înseamnă zece la puterea a doisprezecea biţi. Nu conta. nu simţea nici un efort. un arhipelag de pete solare aproape de unul dintre cuadrante. ca şi cum timpul fusese uşor accelerat pentru ca el să poată parcurge o zonă cît mai mare cu putinţă. — Cam de pe-acolo începem noi. Suficient cît să înregistrăm tot ce-ar putea experimenta o persoană pe parcursul unei vieţi. el era imun la asemenea tentaţii! Ar folosi această unealtă-minune pentru a învăţa mai multe despre lumea Mileniului Trei şi pentru a căpăta în cîteva minute aptitudini pe care altfel i-ar fi luat cîţiva ani să le deprindă. niciodată bine ascunsă. începu să-l sîcîie. Căldura acestuia îl frigea chinuitor. însă de o capacitate mai mare. undeva. există o limită. doar că de două ori mai subţire. Fără ezitare. Cum este stocată? — În aceste pastile.. ce-i un terabit? Mi-e teamă că am uitat. — Chiar şi o demonstraţie atît de scurtă probabil că a conţinut o cantitate imensă de informaţie. mergea! Iluzia era teribil de convingătoare. curiozitatea sa de inginer. ochii omului n-ar fi reuşit să vadă. fără ajutor. dar credea că erau nişte creaturi marine. unelte de mînă.

În secolul său. părea destul de minunat să poţi înmagazina munca de o viaţă a unui artist pe un singur disc de mici dimensiuni. el a întrerupt sistemele de întreţinere a vieţii celor trei hibernanţi — Echipajul Alfa — şi Bowman a fost nevoit să ejecteze şi corpurile lor. dar n-am crezut-o niciodată. — Şi asta nu-i tot. principalele colecţii din afara Pămîntului se află pe Marte şi Lună. îşi zise Poole. că Dave Bowman a ieşit cu Naveta numărul 2 să vă salveze. Trebuie să-mi supraveghez limbajul. Acum. Aţi putea să ne lămuriţi multe lucruri pe care nu le cunoaştem. mă îndoiesc.. 7. pînă la misiunea comună ruso-americană Leonov. Găsiţi totul în înregistrare. — Sincer să fiu. replică musafirul care se prezentase drept dr. Nu-mi amintesc nimic din cele petrecute după ce m-a lovit naveta. În special aşa cum este acum. De aproape o mie de ani sîntem obsedaţi de ultimul său mesaj: „Pe Deus.care la fel de eficient ― avea atît de multe alte lucruri de făcut. Prin comprimarea datelor. dar probabil că puteţi derula rapid o mare parte a ei. de circa 20 de ore. Probabil că a fost „Dumnezeule. pentru numele lui Dumnezeu? Dr. — De ce. — Apoi o puteţi reproduce? — Bineînţeles. dar de cîteva sute de ori mai mare. pentru aproape zece ani. dar e o poveste complicată. N-au putut fi salvaţi şi ei. aparent un geamăn al Monolitului Tycho. Şi acolo a întîlnit ceea ce a doua expediţie a numit „Fratele Mare". Chandra să se poată duce la bord şi să-l dezactiveze pe Hal. . Bowman i-a ejectat la cîteva ore după ce a preluat din nou controlul de la Hal. Tot ceea ce am putut afla noi se află în această înregistrare. este o chestie simplă de nano-asamblare. aşa că orbitele lor au fost uşor diferite de a dumneavoastră. poate stoca nu numai amintirile. A părăsit Discovery la bordul navetei care mai rămăsese şi a luat contact cu Fratele Mare. Suficient pentru ei cît să ardă pe Jupiter. — Este adevărat. — În instrucţiunile lui Hal a existat o eroare majoră de programare ― i se dăduse controlul asupra unor aspecte ale misiunii despre care dumneavoastră şi Bowman nu aveaţi idee. ştiu asta. Aşa auzisem şi eu. cînd m-au localizat. Dr.. e plin de stele!" — Se pare că naveta a fost atrasă de monolit de un anumit tip de cîmp inerţial pentru că ea ― şi probabil şi Bowman ― a scăpat intactă după o acceleraţie care i-ar fi zdrobit instantaneu. — În acel loc l-am pierdut. în timp ce dumneavoastră aţi trecut foarte aproape de planetă şi aţi căpătat un impuls gravitaţional care v-ar fi dus pînă la Nebuloasa Orion peste puţine alte cîteva mii de ani.. iar multe dintre exponatele care ne aparţin în mod legal încă se îndreaptă către stele. Dave n-ar fi spus sub nici o formă aşa ceva. Oricum. dispersat prin Sistemul Solar. Kim păru uşor stînjenit. — Am fost norocoşi ― şi dumneavoastră. — Făcînd totul prin comenzi manuale ― o performanţă cu adevărat fantastică! — Bowman a reuşit să plaseze Discovery pe o orbită stabilă în jurul lui Jupiter. după atîtea secole. Dacă n-am fi avut înregistrările. aşa cum am fost eu? — Mi-e teamă că nu. ceva care nu era deloc mai mare putea cuprinde şi artistul. director al departamentului Astronautică. spuse Poole. Se pare că sosirea lui Leonov a declanşat ceva în Fratele Mare. Kim se crispă uşor. Sîntem nerăbdători în mod special să punem mîna pe sonda Pioneer-10 ― primul obiect făcut de om care a ieşit din Sistemul Solar. desigur. — Cred că şi eu eram pe cale să fac acelaşi lucru. e plin de stele!". Da. Deşi încă mi se pare greu de crezut. mi s-a spus că Hal este responsabil. — Care a abordat abandonatul Discovery pentru ca dr. — Probabil că nu l-aţi recunoaşte. — Îmi cer scuze. Oricum. Şi asta a fost ultima informaţie dobîndită de cineva. continuă Brainman.. Alistair Kim. încă ceva ce nu ştiam. atunci a fost momentul cînd au început să se petreacă lucruri încă şi mai ciudate... gîndi el. dar a fost blocat în afara navei fiindcă Hal a refuzat să deschidă uşile ecluzei de la cală. desigur. am studiat problema. Nu era pentru prima oară cînd Poole observa o asemenea reacţie. ci chiar persoana însăşi. INFORMARE — Sînt încîntat să aflu că Muzeul Smithsonian există încă. „Dumnezeu" pare să fie un cuvînt urît pentru această cultură ― trebuie s-o întreb pe Indra despre el. Deci eu şi Dave eram Echipajul Beta. Iar o luăm de la capăt! îşi spuse Poole. — Ştiţi. nu eram sigur cît de mult vi se spusese deja. dar voi face tot ce-mi stă în putinţă. şi noi. — Ce s-a întîmplat cu ei? întrebă Poole.

ACUM MĂ CREZI? Buzele figurinei nu se mişcaseră. Ar putea fi responsabil pentru . Poole era încă zguduit. învelişul său granular revenind la particulele de praf constituente. Apoi se alungi într-un elipsoid. este ceea ce a urmat. SÎNT CONŞTIENT DE ACEASTĂ SITUAŢIE. Sfera. Cu un efort de voinţă. îndepărtat. îndepărtîndu-se de marile panouri şi de comutatoarele calculatorului. la care Floyd răspunse alene: — Bine. Pe măsură ce imaginea dispărea.. a cărui suprafaţă începu să se încreţească. Doar capul era modelat cu grijă. cu diametrul de circa un metru. TOTUŞI. evident. PRIVEŞTE ÎN SPATE. spre podeaua acoperită cu Velcro din spatele său. Mai văzuse astfel de figuri. şi trecură cîteva secunde pînă să poată răspunde. există multe căi prin care putea fi falsificată dacă ar fi dorit-o cineva. Heywood Floyd. mai presus de orice îndoială. aprinzînd miriade de firicele de praf într-o dispunere clasică a mişcării browniene. Nu avem suficient combustibil să plecăm mai devreme. ca un gigantic balon de săpun. — Prea bine. TREBUIE SĂ PLECAŢI ÎN 15 ZILE.... aici este dr. comandante. şi cît de ciudat îmi pare să-l văd pe demult stinsul Heywood Floyd stînd în vechiul meu scaun. — Lucifer? — Da. decît dacă-i cunosc originea. dar nu în aceste circumstanţe! În plus. ESTE FOARTE GREU PENTRU MINE SĂ FAC ASTA ŞI AM PUŢIN TIMP. Ca şi cum ar trebui să mi se spună. suflate în sticlă. Datorită acelei avertizări. a fost prietenos şi a încercat să ajute. TREBUIE SĂ PLECAŢI ÎN 15 ZILE. Cred că recunoaşteţi totul. — Deci indiferent ce-a fost. proiecţie. NU MAI PUTEM AVEA NICI UN ALT CONTACT. făcînd de veghe. pătrundeau prin ferestrele mari. SĂ RĂMÎNEŢI AICI. Poole reveni în prezent. cine-mi vorbeşte? AM FOST DAVID BOWMAN. Transmite-mi. DAR S-AR PUTEA SĂ MAI FIE UN ULTIM MESAJ. spuse dr. Poole îşi dădu seama că vocea — da. — Nu pot lua în serios acest avertisment. rămăseseră doar firele de praf plutind. presupuse că instalaţia de filtrare a aerului nu fusese încă repusă în funcţiune. Daţi-mi voie să vă arăt. — Posibil. Cred şi eu. ESTE IMPORTANT SĂ MĂ CREZI. DACĂ TOTUL MERGE BINE.nimeni n-ar fi crezut ce s-a întîmplat. DR. Poole nu fu prea surprins cînd îşi dădu seama că se contura forma unui om. formînd striuri şi cute. reluîndu-şi tiparul aleatoriu. Dar această fantomă prăfuită nici măcar nu aproxima detaliile anatomice. Numiţi-o hologramă. LA REVEDERE. Pe unul din monitoare apăru un mesaj. FLOYD. Heywood Floyd se întoarse încet în scaunul său. în acelaşi timp. au avut suficient timp cît să scape. Poole nu se putu abţine să nu rîdă de acel vechi clişeu al Erei Spaţiale. pot să jur. AVEŢI NUMAI 15 ZILE. dacă mă gîndesc că şi eu şi Hal am împărtăşit aceeaşi experienţă a învierii din morţi. Kim. înainte ca Jupiter să explodeze. lucrul acela. şi totuşi strălucitor. unele păreau să le coordoneze pe celelalte. pînă cînd toate se uniră formînd suprafaţa unei sfere goale. iar faţa. — Chipul şi vocea erau ale lui Bowman. (— Priviţi acum cu atenţie. era ca o figurină brută din lut. gîndi Poole. cu ochiul neclintit al lui Hal supraveghind tot ce mişcă. Hal. „Dacă totul merge bine" — de cîte ori auzise el rostită această frază înaintea unei misiuni! Fantoma dispăru. Cine mă cheamă? NEIDENTIFICAT Floyd păru uşor iritat. te rog. Razele paralele ale soarelui. bineînţeles. pluti în aer pentru o clipă. — De ce — şi ce eşti tu? Dar figura fantomatică deja se destrăma.. — Asta e absolut imposibil. DR.. BUN GĂSIT. în mod cert vocea lui Bowman ― venea de fapt din dreptul difuzorului. Dar ce-a fost asta? — E un subiect încă în dispută. Fereastra noastră de lansare nu se deschide mai devreme de 26 de zile de-acum înainte. — Ei bine. după ce s-a refăcut alimentarea cu energie electrică. ce părere aveţi despre asta? întrebă Kim. MI S-A PERMIS SĂ DAU ACEST AVERTISMENT.. Acestor particule de praf li se întîmpla acum ceva straniu. ) Puntea de observaţie a navei Discovery pe care gravitaţia era zero arăta mult mai prăfuită decît şi-o amintea el. Bowman. ESTE PERICULOS PENTRU VOI. mesajul. FLOYD.. Şi asta n-a fost ultima oară cînd a apărut. în muzee şi expoziţii de ştiinţă. sau una dintre lucrările de artă primitivă găsite în peşterile Epocii de Piatră. E chiar mai straniu. mînîndu-le în afara unui punct central şi aducînd altele către acesta. era cea a comandantului David Bowman.

36 de ani mai tîrziu. Şi pe măsură ce învăţăm mai multe despre monoliţi. Stephen Del Marco. — N-a fost o supernovă. mult mai speculativă. din moment ce nu era o anomalie magnetică. au evoluat cu o viteză care pare imposibilă din punct de vedere biologic.. mulţumită lui Deus. chiar dacă era la numai aproximativ 12 kilometri de zona în care. Presupun că vi s-a spus despre asta.. în feluri pe care noi nu le înţelegem. — Înţelegeţi ce vreau să spun. şi asta n-a fost una deosebit de impresionantă. şi e atît de terifiant încît nu prea ne place să vorbim despre el. bineînţeles. în toate sensurile posibile. continuaţi. Şi era greu de crezut că. pe atît enigma se adînceşte. mai rămăsese în Olduvai ceva nescormonit de antropologii entuziaşti. chiar aici. dreptate. 2513. au început să iasă din mare. ÎNTOARCERE LA OLDUVAI Familia Leakey. gîndea adesea dr. — Doar vag. — Sînt nerăbdător să-i văd. nu pe Tycho! — Aveţi. Aţi auzit de nova Scorpio? — Nu cred. într-un roman science-fiction: „Supernovele sînt accidente industriale". Mă gîndeam că pînă acum am recepţionat semnale radio de undeva. precum şi Mica Glaciaţiune (scurtată de miracolele unei tehnologii eroice) au transformat peisajul şi i-au alterat complet ecosistemul. dar cinci sute de ani mai tîrziu a fost unul încă şi mai mare. Dar se ştie că înainte de a exploda. la aproape cinci sute de ani după dispariţia dumneavoastră. Dar din moment ce propria noastră civilizaţie depinde de aceeaşi sursă de energie. automata Patrulă Nova a surprins evenimentul încă de la început. există unul. Scorp. un singur caz face excepţie. Din fericire. la limitele scannerului. scuze.. Coniferele şi foioasele încă îşi mai disputau terenul. pentru că marchează un punct de răscruce în istoria omenirii. iar nava-soră Universe a trebuit să vină s-o salveze. — Locuite? — Asta n-am putea-o spune în nici un fel.. se afla ceva despre care nu-i venea să creadă că există. Monolitul ar putea fi implicat. Şi iată coşmarul. dar se poate să nu fie vorba de o glumă.. — Asta m-a surprins şi pe mine. — La fel de rău. 8. Descoperirea lui TMA-1 pe Lună a fost un şoc suficient de mare. — Am citit cîndva o glumă bolnavă. desigur. Şi nu a început de la stea. — Ei bine. probabil nu vom şti niciodată. şi se afla în Africa. nu cumva erau multe crăpături în gheaţă? Poate că deja ieşiseră la suprafaţă pentru a arunca o privire. E imposibil ca o planetă să se transforme în nove. dar aşa i-a rămas numele. fiecare căutînd să dobîndească supremaţia asupra acestei comori climaterice. — Sau se poate să fi existat un război. din întîmplare. puţinul pe care monitoarele noastre robotizate ni lau putut spune despre europeni.. jos. Îi luase mai mult de un an de zile de săpături lente şi minuţioase pentru a ajunge . antrenînd în explozie soarele. atunci cînd Galaxy a fost deturnată şi obligată să aterizeze acolo. ne face uneori să avem coşmaruri. Găsiţi totul aici — în plus. Teoria cel mai larg acceptată este că altcineva extrăgea energia vidului şi a pierdut controlul. — Stelele se transformă în nove tot timpul. cu cinci secole în urmă. şi descoperise că acolo. — Este o teorie larg acceptată. — Dumn. Oricum.. Scorpio avea cîteva planete. pe Pămînt. au fost atît de multe de recuperat! Cred că numele era ridicol. care aveam doar reactoare nucleare de care eram îngrijoraţi! — Nu mai există aşa ceva. Una dintre planete a detonat mai întîi. Aici. căutările radio n-au dat nici un rezultat. recentele torente ― despre care se presupunea că n-ar fi trebuit să se producă ― remodelaseră întreaga regiune şi tăiaseră în adîncime cîţiva metri de sol vechi. — Şi n-am făcut-o? — O singură dată. Imediat ce Lucifer a început să topească gheaţa care le acoperea întreaga lume. — Sînt amfibieni şi au toate formele şi mărimile. Louis şi Mary şi-au dezgropat primii strămoşi. Ceea ce a determinat apariţia acestei idei a fost descoperirea lui TMA-0. Dar chiar voiam să vă spun ceva mai multe despre descoperirea lui TMA-0. Dar mai există o alta. pînă în acest an. — Din ce-mi amintesc eu despre Europa. n-ar fi recunoscut niciodată acest loc. Şi era mult mai aproape de casă. în Africa. puteţi înţelege de ce N. Încălzirea globală. Mai ales că ele au rămas încă singura dovadă adevărată privind existenţa unei tehnologii avansate care există înainte de a exista Pămîntul.. Del Marco profitase de ocazie. — Şi noi. De atunci. Astronomii începuseră să le caute încă de cînd eram eu copil. care ne avertiza să nu încercăm să aterizăm pe Europa.acel „încă un ultim mesaj".

Ultimii metri au fost înlăturaţi doar de mîinile omului. Totuşi. — Sînt foarte puţin diferite faţă de timpul tău. — Nu te mai urmăresc. comparativ cu cît valorau. izbucni în rîs. aseară. Era extrem de bucuros că engleza devenise acum limba universală. văzînd prima strălucire a aurului din mormîntul lui Tutankamon. — Te vei obişnui. Atît de mult de învăţat. Iov. deşi franceza. nenumărate oase. Monolitul părea să fie geamănul identic al celui descoperit pe Lună cu cinci secole mai devreme. dacă o faci. chiar şi excavaţia ce-l înconjura era aproape la fel. şi învăţase să pronunţe cuvintele în aşa fel încît Indra nu mai era singura persoană care-l putea înţelege. dar foarte iubiţi. pe măsură ce realizau implicaţiile miilor de obiecte care îl înconjurau. Brahma ― şi toate au fost încercate. — E o poveste complicată. va solicita ajutor şi toţi prietenii săi vor veni să adune piesele. după care începu să rîdă. şi cred că tu eşti singura persoană care mă poţi ajuta. Şi mai presus de a noastră. Am vreo şansă să-mi găsiţi o pisică? Dr. era de o nereflectivitate perfectă. Nu conta. Te voi învăţa şi alţi termeni suficient de politicoşi. 9. doar pe jumătate serios. pe care le tratau ca pe nişte copii retardaţi. dacă există vreunul. apoi sarcina fusese preluată de tradiţionalele echipe de "sclavi". „Cel Bătrîn". Aparatura de excavat robotizată înlăturase uşor primii cîţiva metri. sau Creatorul Universului. trei antropologi eminenţi şi şefii a două imperii mediatice ― în groapă. dr. — Voi încerca să-mi amintesc. te rog. Wallace păru şocat. nu era adevărat. — Trebuie că ai auzit unul dintre microroboţii care fac curăţenie. graţie medicinei acestei ere. Deci ce credinţă au oamenii astăzi? — Cît de puţină posibil. Şi acum era gata: Howard Carter. rusa şi chineza continuau să fie vorbite. Ar putea avea în faţă un secol întreg. astfel încît să nu te mai deranjeze. Ei erau ajutaţi — sau împiedicaţi — de o echipă de kongi. fie teişti. unele animale. în special favoritul lui Einstein. voi reajusta programarea lor. pentru a-i folosi atunci cînd vrei să-ţi exprimi sentimentele. Khan. Există fie deişti.. vindecîndu-i pe toţi Adevăraţii Credincioşi pe care-i mai poate găsi acolo. milenii ― aceste jalnice ofrande fuseseră aduse aici de făpturi care posedau doar prima sclipire de inteligenţă. şi atît de puţin timp! Ba nu. studenţii adorau aceste gorile îmbunătăţite genetic. De ce atunci cînd spun „Dumnezeu" lumea pare stînjenită? Indra nu păru deloc stînjenită. Ai grijă să nu calci pe vreunul dacă-i surprinzi la treabă. unele dintre ele fiind încă vehiculate. deşi se îndoia că ele vor putea fi dovedite vreodată. Dar acesta era efectul pe care paralelipipedul negricios îl avea asupra tuturor vizitatorilor. gîndea adesea Del Marco. Indra. — Mai am o problemă. Definiţiile. Teo. aproape toate aranjate atent după anumite tipare. alcătuite din studenţi. Şi acest Monolit era cel dintîi dintre multitudinea sa de zei. Del Marco se întrebă dacă un astfel de grup format din distinşi bărbaţi şi femei fusese vreodată atît de tăcut. ca un tribut adus unei minuni mai presus de puterea lor de înţelegere. Del Marco ştia. Aici era locul — în timp şi spaţiu — în care se născuse cu adevărat specia umană. SKYLAND — Am văzut şoareci în dormitor. Dar în zilele noastre pare să fie la modă Deus. la fel ca TMA-1. că realitatea era cu mult mai stranie decît orice ar fi îndrăznit să-şi imagineze vreodată.la acea imagine fantomatică şi pentru a afla. — Spui că vechile credinţe au fost discreditate. — Au existat multe sugestii — Deo. altele umane. Şi. dar iată care sînt cele mai recente . Mi-aş dori ca vechiul meu prieten. Ideea începea să-l umple mai degrabă de înţelegere decît de bucurie. despre care Del Marco credea că sînt mai mult o povară. se plînse Poole. credinţele şi filozofiile omenirii aveau să fie schimbate irevocabil. De acum înainte. absorbind cu egală indiferenţă apriga dogoare a soarelui african şi palida strălucire a lui Lucifer. gîndi Poole. Pentru că acolo se găsea o comoară de obiecte valoroase pentru orice antropolog ― unelte din piatră cioplită rudimentar.. încă o dată. Se zvonea adesea că aceste relaţii n-ar fi pe de-a întregul platonice. În timp ce-şi conducea colegii — directorii a şase dintre cele mai celebre muzee din lume. dar îmi pare caraghios. Cel puţin acum era în stare să urmărească majoritatea conversaţiilor cu uşurinţă. de fapt. care adesea au tocit multe periuţe de dinţi. Cînd toate vechile religii au fost discreditate ― să-mi aminteşti cîndva să-ţi povestesc despre Papa Pius al XX-lea. să fie aici să-ţi explice ― dar el este pe Ganymede. De secole ― ba nu. unul din cei mai mari oameni din istorie! ― încă mai era nevoie de un cuvînt pentru a denumi Cauza Primară. era sigur de două lucruri. pentru atît de multă vreme. nu descoperise o comoară ca asta.

000 de kilometri. Şiruri de zece locuri erau dispuse pe cîte cinci rînduri. Teiştii cred că nu există mai mult decît un Dumnezeu. ele se reduceau încă de pe vremea sa. pentru că era puţină zăpadă la sud de Cercul Polar. — Îmi asum riscul. Deodată. reieşi curînd că Danil nu poseda un Ident.versiuni.000! Ne va lua cîteva ore! Remarca sa păru s-o surprindă pe Indra. din nordul Saharei. Se . la 2. deoarece nu reuşea să uite sutele de tone de presiune a aerului. Apropo. şi se zăreau atîtea detalii încît ochiul era copleşit. sau simţise atunci o uşoară dezorientare?) intrară în ceea ce putea fi sala unui teatru foarte mic.000 de kilometri. cei mai cunoscuţi deişti au fost americani ― Washington. sau unul interior. Intră. Eşti pregătit suficient pentru a te muta în propria ta locuinţă. deiştii consideră că nu există mai puţin de un Dumnezeu. Sînt sigur că-l vei găsi complet satisfăcător. Danil era un bărbat scund. Deşi Poole aprecie gestul. care zîmbi apoi. — Şi în timp ce Danil îţi organizează mutarea. rosti inevitabila voce sintetică. pe măsură ce revoluţia comunicaţiilor schimba faţa întregii lumi. cineva a folosit ceea ce este cunoscut ca matematica suprarealistă pentru a dovedi că există un număr infinit de trepte între teişti şi deişti. Chiar şi alpiniştii care spun că n-au rău de înălţime încep să se înverzească atunci cînd altitudinea începe să se măsoare în mii de kilometri. — Vei avea nevoie de haine noi şi de cineva care să-ţi arate cum să le porţi. scotea un mic paralelipiped de plastic ce părea să servească aceluiaşi scop ca şi „cartelele inteligente" din secolul XX. n-avem încă un teleportor ca în Star Trek. şi continuau să se micşoreze încă mai mult. dar m-aş bucura să am un loc al meu. A fost pregătit special pentru această slujbă. Oare cît de lungă va fi această călătorie? se întrebă Poole. de circa treizeci de ani. ca toţi cei care se joacă cu infinitatea. în special pentru vizitatorii de jos. — Ai fi surprins. asta nu va fi o ascensiune cu liftul cum să fi cunoscut eu pe Pămînt. Aşa că ne-am luat libertatea să-ţi facem rost de un asistent personal. Ascensiunea începe în cinci minute. — Nu-mi pot imagina pe cineva care să vrea să stea în interior. Toţi zîmbiră văzîndu-l. care-l surprinse pe Poole prin a nu-l saluta prin obişnuita strîngere a mîinilor. Începu să se simtă ca un personaj dintr-un roman englezesc de la începutul secolului 20. — Minunat! Cît de departe e acesta? — Oh. — Bine aţi venit în Skylounge. Într-adevăr. Jefferson. În timp ce aştepta începerea călătoriei. deşi cred că încă se lucrează la asta! Ai două variante. Un valet. Europa era aproape complet senină. dar climatul se schimbase cu adevărat drastic. a înnebunit. Bineînţeles. — Nu şi pentru toată lumea. — 12. Toţi de aici m-au tratat foarte bine. într-adevăr! Nu-şi amintea să fi întîlnit vreodată unul. uşor tuciuriu.. cu automatul schimb de informaţie implicit. Putem să ne urcăm într-un ascensor exterior. realiză că trecuseră mai mult de cinci minute. Vom urca 12. — Asta chiar este o veste bună. păreau perfect relaxaţi.000 de kilometri mai jos. ai fi uimit de apriga controversă care s-a născut. şi să ne bucurăm de o masă şi ceva distracţie. Ceilalţi pasageri ― vreo doisprezece. — Nu atît de mult cît crezi. Poole era atît de absorbit de peisaj încît uitase de scurgerea timpului. care căutau să iasă afară în spaţiu. apoi se întoarseră să admire priveliştea. Mai erau şi unele întinderi de apă în locuri improbabili ― Lacul Saladin. Şi să te ajute la sutele de mici treburi zilnice care pot irosi atît de mult timp. şi să admirăm peisajul. toate erau îndreptate către una dintre cele cîteva ferestre exterioare uriaşe pe care Poole încă le găsea deconcertante. identifică marile oraşe ale căror nume rezistaseră de-a lungul veacurilor.. replică Poole. care probabil nu se gîndiseră vreodată la această problemă. în loc de metri. După ce trecură printr-un dublu set de ecluze către peretele exterior al Turnului (i se păruse. E prea rapid pentru unii oameni. la aproximativ 12. Danil va fi ghidul tău şi — care e cuvîntul? Niciodată nu-mi amintesc. şi totuşi ascensorul era staţionar. — De asemenea. Unul cîte unul. Acum cinci secole. de aici pînă acolo.. înclinară politicos din cap. era aproape o mare de mici dimensiuni. în timpul său era o specie rară şi pe cale de dispariţie. noi vom face o mică excursie mai sus. rimează cu „balet". Franklin. deşi ştiu pe care o vei alege. Joe ― profesorul Anderson ― şi-a dat ― cum îi zice? ― OK-ul. spre Nivelul Lunar. savură uluitoarea panoramă ce se întindea afară. acesta-l făcu să se simtă oarecum nelalocul său. — Să-ţi dau acum ceva veşti bune.. — Mi-e teamă că distincţia e prea subtilă pentru mine. — Puţin înaintea vremii mele — deşi ai fi surprinsă cît de puţini oameni şi-au dat seama de asta. În emisfera nordică era iarnă. ori de cîte ori era necesar. Gustările şi toaletele se găsesc la nivelul inferior. Nu. Am fost mai sus. Danil.

sau se aşteptau cîţiva întîrziaţi? Abia atunci observa ceva atît de extraordinar încît iniţial refuză să creadă ce-i vedeau ochii. ştia că se făcuseră cîteva descoperiri majore în domeniul propulsiei spaţiale faţă de ce era pe timpul său. La jumătatea distanţei se găsea un mic lac. şi nu mi-a plăcut să cîntăresc o jumătate de tonă. Asta însemna. Poole ridicase uşor vocea. şi brusc îşi dădu seama că restul de pasageri încercau să pretindă că n-au băgat de seamă. pe care iniţial Poole nu fu în stare să-i identifice. Care era sursa de apă? Poole percepu un uşor murmur.000 de kilometri pe oră. dar aceasta era cu siguranţă una dintre cele mai cuprinzătoare camere din spaţiul propriu-zis. apoi îşi dădu seama că sînt stejari. Dar cine şi-ar fi imaginat o cameră gigantică. ah. dar înţelegea tristeţea pe care trebuie să o fi simţit marinarul de pe o corabie cu pînze cînd în navigaţie s-au impus vapoarele cu aburi. la acest nivel.. Vă rugăm să vă asiguraţi că nu uitaţi vreunul dintre bunurile personale". Cînd vom ieşi. Se întrebă cum ar fi arătat aici palmierii. şi fu surprins să vadă că urcaseră în mai puţin de o jumătate de oră. înţelegerea se aşternu în mintea lui Poole ― şi totodată un sentiment copleşitor de uimire. Încet. chiar şi pentru un astronaut. — Nu ştiu cum se face asta. motoare ionice şi reactoare cu fuziune erau acum absolut depăşite. Era o încercare evidentă de reproducere a unei serii întregi de ecosisteme terestre. Toate cunoştinţele sale despre sisteme propulsoare şi camere de combustie. Poole nu putea să-şi abată gîndurile de la acea uluitoare revelaţie. Ştiu că nu ne-am mişcat de cînd am păşit înăuntru. se ajustează la valoarea gravitaţiei selenare. Poole rîse. alimentat de un rîu care şerpuia de-a lungul unui cîmp acoperit de ierburi. Dar. asta nu mai conta. dar se numeşte cîmp inerţial. de această dată. şi dacă nu mă înşel am început să pierdem din greutate. ştiu ce înseamnă — se mişca în zona de tranziţie în care cîmpul inerţial se suprapunea gravitaţiei. — Asta-i imposibil! Şase a fost maximum cît am fost eu antrenat în centrifugă. dar se pare că au avut dreptate! Încă mi-e greu să cred. noi nu vom atinge mai mult de zece. Panorama se extinsese. Aici. atunci cînd explicaţia evidentă îi veni în minte.. dispărînd apoi în ceva care părea a fi un singur uriaş arbore bananier. Deşi priveliştea Pămîntului micşorîndu-se fusese uluitoare. zîmbind enigmatic. Uneori îi spune Sharp ― „S"-ul vine de la un renumit om de ştiinţă rus. era egală cu cea a Lunii. cel puţin o mie de kilometri pe oră. — Cîţiva dintre prietenii meu vizau la „motoare spaţiale" — cîmpuri de energie care să poată înlocui rachetele şi să permită mişcarea fără nici cea mai urmă de senzaţie de mişcare. şi în timp ce-şi concentra atenţia asupra peretelui puţin curbat descoperi o mică Niagară. Cît de des auzise el acest anunţ. o să te simţi exact ca pe Lună. dar chiar şi cînd se uita la întregul Africii Europei şi marii părţi a Asiei ce acopereau cîmpul său vizual. care. iar Poole simţi din nou.000 de kilometri. Imediat sub ei se găsea un grup de arbori. cel puţin. trebuie să fi decelerat atît de rapid. nu o proiecţie video! Indra îl privi. pe unele transporturi comerciale! Se uită la ceas. astfel încît peretele cel mai îndepărtat să se afle la cinci kilometri distanţă? Probabil că în vremea sa existaseră încăperi închise mai mari pe Marte şi pe Lună. şi pur şi simplu bucură-te de peisaj. nu era nimic neaşteptat sau surprinzător în ea. Indra! Credeam că e real. şi nu se putu abţine să nu zîmbească atunci cînd „autovocea" anunţă: „Sosirea în două minute. Frank. Ce era încă şi mai bizar — în cursul ultimelor zece minute. cînd ieşea.întîmplase ceva. adaptaţi la o gravitaţie de şase ori mai scăzută decît cea normală. Era un sfat bun. Frank. ca şi cum ar fi urcat deja cîteva sute de kilometri! Chiar în timp ce privea. uită că eşti inginer. era „o tehnologie indistinctibilă de magie". Starea de spirit i se schimbă brusc. Deşi mi se spune că ascensoarele astea pot atinge 100 de G la acceleraţie maximă.. Frank. remarcă unele trăsături noi ale planetei răsărind spre marginea ferestrei.. o viteză medie de cel puţin 20. în numele lui Dumnezeu. şi totuşi puteau nici să nu se fi mişcat. Totuşi nu trebuia să fie surprins pe de-a întregul. — Da. cu un . Şedeau pe o platformă de vizionare. la cinzeci de metri în sus faţă de peretele exterior. într-adevăr. privind un peisaj şocant de variat. Saharov ― restul literelor nu ştiu pe cine reprezintă. deci. Bineînţeles. Am început să ne mişcăm acum zece minute. în timpul acestei scurte călătorii. Probabil ca nişte ridichi gigantice. — Mai gîndeşte-te. Mulţi dintre noi credeam că-s nebuni. dar nu-şi dăduse seama că ele puteau fi atît de puternic aplicate în viaţa de zi cu zi ― dacă acest termen putea fi asociat existenţei într-un turn înalt de 36. ocupînd aparent întreaga lăţime a Turnului. aceeaşi dezorientare pe care o simţise atunci cînd intrase în „cabina" liftului. Acum probabil că urcăm cu. Oricum. — Era să mă păcăleşti. încît în mod normal ar fi trebuit ca toţi să fi stat cu picioarele pe tavan şi capul îndreptat spre Pămînt! Uşile se deschiseră silenţios.

şi se opriră o dată pentru o gustare la o cofetărie. Poate că n-ar trebui să-ţi spun asta. Prin preajmă se aflau foarte puţini oameni ― ceilalţi pasageri care călătoriseră alături de ei parcă se evaporaseră ― aşa că era ca şi cum acest teritoriu minunat le-ar fi aparţinut. la fel de repede? Indra îl privi gînditoare. în admiraţie. cu vădită îngrijorare. ba chiar periculos. Admirau o superbă colecţie de orhidee. Desigur. apoi se întoarse în baracă. Ne place să folosim organisme biologice atunci cînd putem.. s-ar putea să nu mai pot pune vreodată piciorul pe suprafaţa planetei mele natale. camuflată expert în trunchiul unui copac trebuia să fi fost înalt de cel puţin 250 de metri. şi le-am folosit pe toate. Sînt atît de multe de văzut. chiar şi în vremea sa orice oraş avea parcuri care aminteau ― deşi îndepărtat ― Natura. şi niciodată n-am neglijat exerciţiile fizice la bordul navei Discovery. Se pare că nu s-a oprit complet niciodată şi estimează că ai o vîrstă cuprinsă între cincizeci şi şaptezeci de ani. Ar fi neplăcut. de unde reieşi cu o greblă şi o pereche de foarfece de tăiat frunze. şi uşor de pregătit. spuse Indra. . Totuşi. Ar fi putut sta acolo ore în şir. după care continuă: — S-ar putea să nu crezi. precum gorilele sau cimpanzeii. văzuse toate filmele din seria „Jurassic". M-am născut şi am crescut la 1 G. În timp ce treceau pe lîngă un adăpost de grădinar tipic. ar fi potrivite la astfel de treburi. rosti Indra împăciuitor. Deşi mersul pe jos se făcea aproape fără efort la acest nivel scăzut de gravitaţie. şi nu vin aici atît de des pe cît aş dori. încît lui Poole i se întîmplă să-şi amintească o vizită pe care o făcuse în copilărie în Disney World. Deşi te simţi bine. adult fiind. chiar şi într-un scaun cu rotile. avea să scoată un strigăt de teroare pură. fără a se uita înapoi. — Mai există un mister pe care nimeni n-a fost în stare să-l rezolve. unele imense. Indra rîse. Nu m-am gîndit să te previn. fără a se sătura de toate minunăţiile pe care le oferea această complexă şi ingenioasă simulare a planetei de dedesubt. — Nu şi pentru mine. Se îndepărta de ei păşind ca o pasăre. îşi spuse Poole cu tristeţe. dar s-a creat o mare dispută pe marginea actualei configuraţii a ceasului tău biologic. cîntărindu-şi atent cuvintele: — Nu-i chiar adevărat. şi dispăru după nişte plante de floarea-soarelui înalte de zece metri. aproape fără judecată. Aceeaşi pornire trebuie să fi acţionat şi aici. Totul era aşa de minunat întreţinut. pe care le aruncă într-un sac care-i atîrna pe umăr. dar sînt nişte doici excelente — copiii îi adoră! Există o glumă veche de cinci sute de ani: „ţi-ai încredinţa copiii unui dinozaur?". poate că rasa umană simţea o nevoie crescîndă de a-şi aminti sieşi de propriile origini. şi aminteşte-ţi ce i-a făcut omul primitiv lupului. parţial ca urmare a ruşinii de propria-i frică. Evident. Dar aici era mult mai bine ― nu erau mulţimi de oameni şi chiar nu erau decît extrem de puţine obiecte care măcar să amintească de rasa umană. nu au suficientă răbdare. sînt docile şi pasive. spuse Indra. Pe măsură ce se răspîndea în medii noi şi ostile. cînd Poole suferi cel mai mare şoc din întreaga sa viaţă. nu sînt. Dinozaurul îi întoarse privirea cu o lipsă de interes aparent totală. M-am întors înapoi de pe Jupiter pînă la numai două mii de kilometri de Pămînt. În plus — şi iată un alt paradox ― după ce au fost modificate. Dar ca oricare băieţel din generaţia sa. Desigur. Parcul Central. — Dar carnivorele ca prietenul nostru de aici sînt excelente. Ei bine. Frank Poole se mîndrise întotdeauna cu autocontrolul său şi nu-şi imaginase vreodată că. putînd recunoaşte un răpitor. există puţine animale care cît de cît au dexteritate manuală. şi totuşi!. îi puse Indrei o întrebare care încă-l frămîntă: — Toate acestea sînt minunate. Nervii încordaţi ai lui Poole reveniră la normal. din cînd în cînd profitau de avantajul unui mic monorai. nu era nici un pericol în această lume poate mult prea bine ordonată. cu siguranţă. Pentru a schimba subiectul. după o mie de ani! Acum încep să înţeleg. şi indiferent cît de des l-aş vizita în realitatea virtuală. — Îmi pare teribil de rău. în spatele lor stau o mie de ani de inginerie genetică. Ai putea crede că toate erbivorele evoluate. la o scară mult mai mare. atunci cînd vedea unul. se deschise uşa — şi ieşi grădinarul. la timpul potrivit. cînd oricine din acest Turn se poate duce să vadă „lucrul adevărat". dar de ce atîtea complicaţii.curcubeu perfect plutind în stropii de apă de deasupra. pentru oricine trăieşte la niveluri superioare celui în care atracţia gravitaţională este jumătate din cea a planetei să coboare pe Pămînt. şi din greşeală. probabil de armate de roboţi. din Turnul Africa! — Hai să coborîm.. nu te poţi aştepta să-ţi recapeţi integral puterile. „De ce să fac rău animalului?" Poole izbucni la rîndul său în rîs. Asta explică răspunsurile evazive ale lui Anderson şi toate testele de reacţie musculară pe care mi le făcea. — Trebuie să-ţi explic. mai degrabă decît roboţi ― presupun că-i vorba de şovinismul carbonului. — Trebuie să discuţi subiectul cu profesorul Anderson.

saltul „întîrziat" cu paraşuta. scriitorilor şi artiştilor care lucrau în domenii adesea de neînţeles pentru el. condiţionat de experienţa sa din secolul XXI. timp de cîteva minute. nici măcar în vremea sa nu se putea spune cu certitudine. era maestrul propriei sale ere. la propriu. — Opreşte scanarea! Volum! strigă el. George Orwell avusese dreptate: unii vor fi întotdeauna mai egali decît alţii.Nu ştiu cum voi putea suporta asta. Niciodată nu-i iertase pe de-a întregul Agenţiei Spaţiale faptul că-i interzisese una dintre cele mai mari plăceri ale sale. istoricilor. Poole se întrebase cine plăteşte pentru toată această ospitalitate cu care era înconjurat. şi să se concentreze asupra lucrurilor care contau cu adevărat. rotindu-se unii în jurul celorlalţi. ca în transă. Cînd se trezea. 10. chiar dacă înţelegea scopul urmărit de Agenţie: acela de a nu periclita o investiţie valoroasă. erau atît de multe de făcut şi de văzut. acum nu mă mai poate opri nimeni. Mult mai ademenitoare — mai irezistibile — erau cele venite de pe minunata planetă de jos. dar îi trebuise ceva timp pînă s-o identifice. inutil de tare. Cînd introducea una în „Brainbox". Recunoscuse muzica. nu o simulare. dintre care le refuzase practic pe toate. — Desigur. care nu erau deloc versiuni mai . doctorul găsi că e o idee excelentă.. nu întotdeauna cu succes.. însă n-o să-ţi placă. Ei bine. în formaţie. fără a-şi imagina că într-o zi ar putea încerca să le descopere. doar dacă profesorul Anderson. cu un sistem de menţinere a vieţii adecvat. şi mai fu mulţumit să afle că toate Turnurile aveau fiecare Aviarul lor propriu. avusese nenumărate invitaţii de la alţi cetăţeni ai celor patru Turnuri.. vei supravieţui dacă vei coborî acolo pentru scurtă vreme. De unul singur n-ar fi înţeles niciodată structura socio-politică a acestei culturi deosebit de complexe. în Turnul Africa. Curînd îşi alcătui o mică bibliotecă de tablete de „cunoaştere instantanee". Poole privi. gîndi el. se hotărî Poole. să evite mărunţişurile. Încerca. deşi teoretic distincţiile între clase dispăruseră. Indra Wallace. iar faptul că pe perete vedea oameni înaripaţi. în special educaţia sa. oasele sale tinere se vindecaseră complet. şi era o problemă pentru el să aleagă una din multitudinea de distracţii ale acestei epoci. în linişte.. cînd o imagine izbitoare îi atrase atenţia. îl ajutase. părea că i se deschiseseră noi regiuni ale minţii. De multe ori. îl proteja de intruziunile inutile şi-l sfătuia asupra întîlnirilor pe care trebuie să le accepte. dacă era să judece după unele dintre imagini. fiecare dintre ele conţinînd cunoştinţele necesare unui elev de liceu. Dintr-un oarecare simţ al datoriei — şi recunoştinţei — dădu curs cît de multor solicitări ale oamenilor de ştiinţă. La o scară mai mare. din fericire. Vreau să-ncerc şi eu. Spre uşurarea lui Poole. avea să i se aducă într-o bună zi echivalentul unei note de plată uriaşe? Dar Indra îl linişti rapid: era un exponat de muzeu unic şi inestimabil. neîndoielnic. Tot ce dorea — în limite rezonabile — îi va fi pus la dispoziţie. Poole se întrebă cam care ar fi cele limite. Probabil că baletul se juca într-unul din multele spaţii cu atracţie gravitaţională scăzută. un spaţiu foarte mare. O mie de vieţi nu i-ar fi fost de ajuns. Dar Ceaikovski ar fi fost mult mai uluit să vadă această reprezentare a Lacului Lebedelor. Celălalt gardian al său. Doctorii erau foarte nemulţumiţi de precedentul său accident cu deltaplanul. şi regla viteza şi intensitatea care i se potriveau. inevitabil botezată „Brainbox" — erau în această privinţă de o valoare inestimabilă. De asemenea. Casca ― şi cutia care o însoţea. se producea o străfulgerare de lumină. În cîteva zile i se luară măsurătorile pentru aripi. OMAGIU LUI ICAR Se lecui rapid de depresie. îi spusese profesorul Anderson. cu dansatorii zburînd. la nivelul 1/10 G. Era aproape ca şi cum ar fi fost posesorul unui biblioteci care descoperea brusc rafturi de cărţi despre care nu ştiuse că le are. sau pe care să le refuze politicos. *** Cele mai importante lucruri din viaţă se produc din întîmplare. existau cîteva mii de „supercetăţeni". deşi îşi dădea seama de ele doar atunci cînd le căuta. Sar putea chiar să-ţi slăbească şi mai tare sistemul neuromuscular care nu se mai poate reface complet după somnul de o mie de ani. pînă se convinse că era realitate. aşa că nu avea de ce să-şi facă astfel de griji legate de aspecte mondene. dar îşi dădu seama curînd că. Putea fi chiar aici. Îşi reglase navigatorul de pe ecranul din perete să scaneze la întîmplare. urmată de o perioadă de inconştienţă ce putea să dureze pînă la o oră.

aceşti munţi erau la fel de lipsiţi de substanţă ca şi norii. era improbabil să se rănească. deoarece în ea nu exista nici un detaliu de care ochiul să se agaţe. sau poate că aşa le spunea tuturor elevilor săi. dacă ar fi dorit. orientate în jos. presărată cu obstacole pe care le ocolea cu uşurinţă. şi încercă o mică rostogolire. nu era atît de uşor pe cît părea. La fiecare secundă trebuie să fi trecut un milion de ani. Se simţea aerian. Şi nu numai stele. pentru că solicita efort fizic. că se afla la o sută de metri înălţime. replica lui „Dă-te mai încolo. zbor pe spate. Numele total neutru de „Aviar" nu-l pregătise deloc pentru spaţiul propriu-zis în care avea să zboare pentru prima oară. cu certitudine. şi-ar fi dorit să fie şi păsări în jur. spuse: — Nu te mai pot învăţa nimic altceva. În cele din urmă. Bineînţeles. Deşi părea încă şi mai imens decît locul care adăpostea pădurile şi grădinile de la nivelul lunar. decît ca o pasăre.. şi continua să se ridice. în timp ce se îndrepta către o trecătoare apropiată. stelele păleau. şi lipsit de greutate (mai puţin de zece kilograme!). chiar şi fără aripi. Cea mai apropiată experienţă. înaltă de jumătate de kilometru şi avînd diametrul de peste patru kilometri. chiar şi uşor.. în care se găseau două ouă pe care simţea că le-ar fi putut atinge dacă s-ar fi apropiat) şi se îndreptă către un spaţiu mai deschis. deoarece ocupa.puţin elegante decît cele purtate de artiştii din Lacul Lebedelor. După vreo zece zboruri libere într-o cameră pătrată. dădu imediat răspunsul. cu excepţia instructorului. Poole aproape că pierdu controlul. Deoarece. planare. la ameţitoarea altitudine de cincizeci de metri. Copleşitorul spectacol dispăru la fel de repede pe cît apăruse. care se pare că nu auzise de vampiri. era de cam aceeaşi mărime. Poole se ridică în aer. de cinci metri. în cilindrul pustiu al Aviarului. cel mai bun elev pe care-l antrenase vreodată. nu existau repere vizuale. cineva s-ar putea distra pe cinste aici. ci puzderii fără de număr. spuse instructorul. În loc de pene. era înapoi în cerul pustiu. îi spuse instructorul. — Cred că este de-ajuns pentru o zi. Zîmbind. aproape de el. lui Poole i se dădu voie să execute primul său solo ― şi se simţi din nou de 19 ani. Oricum. Pentru că galaxiile se micşorau chiar în timp ce le privea. Poole se încordă. Aproape instantaneu. Munţii dispărură. întreaga cameră era o trambulină gigantică. De altfel. Dracula!" fu complet irosită pe instructorul său. Încăperea circulară. la înzecită gravitaţie a Pămîntului. fu înconjurat de munţi înzăpeziţi. Dar la acest prim zbor. să admirăm priveliştea. pregătirea de astronaut îi fusese de folos. Era minunat. exista o membrană flexibilă.. Totuşi. fără nici cel mai mic avertisment. pentru a nu se deplasa nicăieri în timp ce învăţa mişcările de bază şi — esenţial — învăţa controlul şi stabilitatea. foarte diferit de gravitaţia zero. loopinguri. — Încetineşte. ci şi vîrtejurile spiralate ale galaxiilor mai îndepărtate. Ce decor ţi-ar plăcea pentru data viitoare? Poole nu ezită. se îndepărtă de creastă (era un cuib de vultur pe stîncă ieşind în afară. învălmăşitele adunături luminoase de corpuri globulare. gîndi Poole. era scufundarea. Şi pentru că pereţii erau de un bleu-pal uniform. se năşteau în maternităţi stelare de văpaie strălucitoare. o cădere de la înălţimea echivalentă. aşa cum probabil era de aşteptat să fi făcut. ca senzaţie. Se simţea ridicol în acel harnaşament de siguranţă ― cum putea cineva să se rănească la o zecime din gravitaţia normală? — şi se bucură că nu avusese nevoie decît de cîteva lecţii preliminare. pentru că podeaua era acoperită cu o reţea de cabluri flexibile. explodau. brusc. Pentru o clipă. Cu bătăi ferme. se făcu noapte. care plana la cîţiva metri deasupra lui Poole. La primele lecţii a fost legat într-un mic harnaşament. chiar dacă ar fi fost transpus magic într-o lume în care ar fi existat un astfel de cer. şi ar fi putut zbura direct prin ei. La fel ca multe alte talente dobîndite. şi se întrebă dacă nu cumva crescuse concentraţia de oxigen în aer. Şi atunci răsăriră stelele — nu cele cîteva mii amărîte de pe cerul sărăcăcios al Pămîntului. senzaţia de spaţiu infinit se impunea aproape convingătoare. oricum. i se păru. gata să decoleze de pe Aeroclubul Flagstaff. şi el. la numai cîţiva metri de cîteva stînci îngrijorător de ascuţite. părea cu adevărat enormă. Asta chiar că nu mai putea fi real. la bordul unui „Cessna" antic. Bineînţeles. un etaj întreg al Turnului care se îngusta uşor spre vîrf. Era. cu latura de 40 de metri. putea rupe gîtul cuiva.. îi spuse instructorul de zbor. nu putea fi adevărat. Acum. abundentele. şi atunci cînd înşfăcă mînerele ataşate scheletului-cadru Poole realiză că trebuie să fi arătat mai degrabă ca un liliac. Instructorul îl îndemnă să execute o serie de manevre ― rostogoliri. . Poole nu crezuse afirmaţia lăudăroasă a instructorului ― „Poţi avea orice decor pofteşti" ― şi intenţiona să-i arunce ceea ce credea el a fi o provocare imposibilă. pentru a ţine locul peştilor exotici coraliferi care-l însoţiseră atît de des de-a lungul recifelor tropicale. Nu pot ţine ritmul cu tine.

şi totuşi ar fi putut ajunge în oraşul Flagstaff în mai puţin de un sfert de ceas. confortabilă. Nu putea să fi fost înregistrată într-o perioadă mult mai tîrzie decît aceea în care trăise el. Sper că-i prietenos. O. pentru a nu distruge acea iluzie frumoasă. amintindu-şi de cîte ori se căţărase pe laturile sale în cursul perioadei de început a pregătirii sale de astronaut. şi era sigur că nu un zburător uman. la fel şi acurateţea numelui său! Totuşi. pînă ce monstrul se apropie de el suficient de mult pentru a-i auzi fîlfîitul aripilor. pentru a completa această impresie. foarte aproape chiar de locul în care luaseră naştere cele mai influente şi mai persistente fantezii despre Marte. Administratorii oraşului se certau mereu asupra menţinerii sale. deşi plăcerea îi era amestecată cu un sentiment de nostalgie aproape copleşitor. fără îndoială. cît şi Rikki. din moment ce Aviarul era înalt de numai 500 de metri. îşi spuse. Cîţi terabiţi ― pentabiţi ― care era termenul suficient de mare pentru a fi potrivit? ― de informaţie trebuie să se fî acumulat de-a lungul secolelor. De cîte ori se întorcea acasă de la Houston. Dar ştia că ipoteza era absurdă. părea mult prea mare. Bineînţeles. chiar din secolul XX.11. Se întreba uneori ce profesie ar fi avut dacă nu se năştea în Arizona. AICI SÎNT DRAGONI Nu crezuse ca asta să fie posibil. Ceea ce se apropia acum de el. imaginea ar fi început să se destrame. Cu siguranţă că acum se bucura. dar Poole crezu că zăreşte mormîntul unic al lui Lowell. hotărîtor în alegerea carierei sale. Se gîndea dacă s-o ia într-acolo — începuse să obosească ― cînd deveni conştient că nu era singur pe cer. aruncîndu-i beţe pentru a le aduce. sau pleca spre Lună. pe spatele său călărea o femeie frumoasă. arheologi cu reputaţie contestaseră ipoteza potrivit căruia ar fi fost vulcanic. dar abia în zorii Erei Spaţiale s-a acceptat ― cu greu ― faptul că toate planetele se aflau încă sub un bombardament continuu. Poole era absolut sigur că viteza sa de deplasare. pe care-l vizitase atît de des în tinereţe şi al cărui personal prietenos fusese. oricînd ar fi fost asta. Acolo erau domurile strălucitoare ale Observatorului Lowell. . sau aşa părea. Cînd vederea îi reveni la normal. Ceva se apropia de el. şi la plecare îl lăsase în grija fratelui său mai mic. observă că linia întunecată a Marelui Canion era abia vizibilă în depărtare. fusese luată această imagine? Presupuse că ea provenea de la sateliţii-spion care supravegheau lumea la începutul secolului XXI. nu sînt prea surprins să întîlnesc un pterodactil în acest loc. pe măsură ce alimentarea cu apă devenea tot mai problematică. Poate că era doar o închipuire. în clipa în care. şi urma sfatul Indrei: „Uită că eşti inginer şi pur şi simplu bucură-te". Cu toate că aici era dificil să apreciezi distanţele. întrucît întinderea oraşului era exact aşa cum şi-o amintea. dînd la iveală pixelii din care era compusă. erau oale şi ulcele de multe secole. cel puţin supravieţuise pînă acum. descoperise că asta era cea mai bună poziţie în care putea ajunge. nu!" Nu greşise prea mult crezînd că era vorba de un pterodactil: erau şanse opt din zece să fi fost adevărat. ca un înotător care calcă apa. era un dragon ieşit parcă direct din ţara Minunilor. Din ce an. încă o dată. Poole sperase din tot sufletul ca Rikki să mai fi fost acolo pentru a-l întîmpină la întoarcerea de pe Jupiter. sau că-l pot întrece în viteză dacă nu este. Era mai bine să păstreze distanţa. Ce incredibil era că originile sale fuseseră puse la îndoială de cineva. Poate că dacă ar coborî şi mai jos ar reuşi să se vadă. şi în ce mediu de stocare? Mai bine nu se gîndea la asta. Chiar şi atunci cînd fu la numai 20 de metri distanţă. chiar cu tehnologia acestei zile şi epoci. la o altitudine de circa doi kilometri. Apoi un alt gînd îi aduse lacrimi în ochi. Ei bine. Cel puţin Poole presupuse că era frumoasă. Înconjură craterul Meteor. ba chiar e ceva la care mă aşteptam.. Imaginea tradiţională era obturată de un detaliu minor ― jumătate din faţa ei era acoperită de o uriaşă pereche de ochelari. însă iluzia era perfectă. Aproape că pierdu controlul şi plonjă cîţiva metri înainte să se redreseze. era mai aproape de 20 decît de 200 de kilometri pe oră. deasupra peisajului spectaculos şi neuitat al copilăriei sale. aşa cum omul şi cîinele făcuseră din vremuri imemoriale. păşea pe aceste alei înguste alături de iubitul său ogar. aproape de marele telescop care-i alimentase visele. Pentru că zbura.. ce anotimp. Poole plană la înălţime medie. Şi. care puteau proveni direct din cabina de pilotaj a unui avion biplan din primul război mondial. nu putea fi sigur dacă este o maşină sau un bio-robot. cu fîlfîiri uşoare ale marilor sale aripi din piele. înfruntă crudul adevăr că atît Martin. perspectiva era falsă. Şi iată ― incredibil! ― părculeţul în care se jucase cu prietenii săi din şcoală şi liceu. Dacă se apropia şi mai mult. Martin. „Ei bine.

la fel şi Dave Bowman. Orice-ar fi fost acel ceva. şi putea zbura lesne cu o sută de kilometri pe oră. Dacă doreşti. îţi pot face un implant anafrodisiac inofensiv. Află cu această ocazie că ochelarii de aviator erau o idee bună. aşteaptă pînă vei vedea alte cîteva dintre ― ah! ― celelalte creaţii. E prea frumos pentru a fi adevărat. — Nu. Nu era sigur dacă motivul era unul fizic. Poole se întreba dacă Danil era un robot biologic. Identul domnişoarei McAuley îi oferi informaţia că ea era liberă — nu avea nici o relaţie în acel moment ― şi o contactă fără a mai pierde timpul. Eu sînt cel mai mare anacronism de pe Pămînt. FRUSTRARE Pînă acum. 12. Totuşi devenise suspicios după a treia sau a patra săptămînă în spaţiu.probabil că era o combinaţie între cele două. Indra îi dădu imediat răspunsul de care avea nevoie: — A. probabil în timp ce căsca. dacă exista cu adevărat. Erau deja atît de buni prieteni. dar nici Poole nu se aşteptase să poată. Oricum. gîndi Poole. sau faima sa era cea care le atrăsese. printre multe alte lucruri este preşedintele Societăţii pentru Anacronisme Creative. este că sînt atît de plictisitor de adevărate. şi refuzase generoasele oferte primite de la cîteva doamne tinere (şi nu prea tinere). am putea ajunge la o înţelegere". Nu-i o expresie bună? — Nu şi dacă ai mai mult de 15 ani. — Mai întîi spune-mi cine este. Ali Baba agită braţul furios înspre ei. Pun pariu că afurisiţii ăştia de doctori ne-au pus ceva în mîncare. care va rezista pe durata întregii misiuni. în mod sigur dispăruse în lunga perioadă de inactivitate prin care trecuse. Înţelegea modul de funcţionare a tuturor aparatelor casnice. poate că nu fusese vorba decît de o simplă curiozitate faţă de un om care. încît puteau discuta orice subiect cu o francheţe totală. deoarece călăreaţa îşi scoase ochelarii. era imposibil să aibă o conversaţie inteligentă cu el. mulţumesc. Danil nu-i putu oferi nici o informaţie. după cum ştiau toate. dintr-o carte sau un film vechi. Promit că mă voi revanşa atunci cînd te întorci acasă. Acum spune-mi ce s-a întîmplat. Nu fu surprins că mereu schimbătoarele peisaje de sub ei erau parcă izvorâte din legendă. Poole se îndoia că un dragon adevărat ar fi putut atinge o asemenea viteză. deşi o dată Indra comentase: „Cred că dacă am eşua vreodată pe un asteroid pustiu. şi o întreagă grădină zoologică la care Mama Natură nu s-ar fi gîndit niciodată. Cum ar fi Moby Dick. pentru că Draco era în întregime robotizat. — Vei fi plecat de pe Pămînt poate pentru mai mult de trei ani. după ce-i răsturnaseră covorul zburător. oricît de improbabilă ar fi părut această posibilitate. Dar asta era tot. îndeplinea ordinele simple cu rapiditate şi eficienţă. şi toate întrebările politicoase despre părinţii săi erau întîmpinate cu o privire albă. Problema clişeelor. fără şanse de a fi salvaţi. încercînd să-şi păstreze mina serioasă. putea să le fi fost strămoş situat cu 20-30 de generaţii în trecut. strigîndu-le: „Uitaţi-vă mai bine pe unde mergeţi!" Probabil că se afla la mare distanţă . dacă nu vrei să mă faci geloasă. Cred c-o să mă descurc. În 24 de ore călărea pe şa. se lamentaseră rîzînd de lipsa oricărei atracţii romantice reciproce. expresie a incapacităţii de înţelegere. îi spusese Dave. — Bineînţeles. Şi dacă ai crezut că dragonul este impresionant. aproape că uitase discuţia cu psihologul Agenţiei Spaţiale. Apoi uită de dragon. — De unde ai învăţat asta? Indra păru neobişnuit de surprinsă. — Nu-mi aduc aminte. Într-adevăr. cu braţele plăcut petrecute pe după mijlocul ei. no problemo. Pînă acum Poole fusese prea ocupat pentru a se implica în vreo complicaţie emoţională. remarca un filosof. şi ştia să se orienteze prin Turn. Însoţitorul său ubicum ― care cu siguranţă nu servea muştarul ca un valet ― părea atît de limitat în funcţiuni încît Poole se întreba uneori dacă nu este handicapat mintal. — O să încerc să ţin minte. Spre încîntarea lui Poole. — Numele ei este Aurora McAuley. — Am observat şi eu. Dar „dragostea la prima vedere" nu este niciodată plictisitoare. ai întîlnit-o pe Lady Dragon! — Aşa îi spuneţi voi? Care este numele ei real? Şi poţi să-mi faci rost de Identul ei? Nu am fost chiar în situaţia în care să ne fi strîns mîinile. răspunsese Poole.

— Sînt sigur de asta. şi am descoperit că pe la mijlocul secolului XXI au existat atîtea operaţii greşite. Aurora se întoarse către el şi-i zîmbi peste umăr. familia Inkling. Călăritul lui Draco trebuie să fi fost primul. — Acum ce-i. toate motivate medical. ba sînt mai multe argumente împotriva ei. şi a spune că au fost altele chiar mai rele nu e tocmai un răspuns. replică Poole morocănos. Aurora îi confirmă presupunerea şi apoi îi arătă ceva jos: — Acela este localul — circiuma — în care Lewis şi Tolkien obişnuiau să-i primească pe prietenii lor. cînd Indra s-a plîns: — Oamenii mă întreabă mereu de ce mi-am dedicat viaţa studierii unei perioade atît de oribile a istoriei. Poole îşi dădu seama că estimarea lui Anderson era corectă. Apoi a aprins lumina — stătusem pe întuneric — şi a sărit jos din pat. Sperasem că o să am şanse mai mari. cînd deodată a devenit isterică şi m-a împins deoparte. împotriva curentului uşor de aer creat de deplasarea lui Draco. Şi uită-te la rîu ― la bărcuţa care abia a ieşit de sub pod — le vezi pe cele două fetiţe şi pe reverend. ca mijloc de apărare împotriva unor boli neplăcute. mutilat. Şi presupun că una dintre ele este Alice. — Foarte corect. Continuă. în nici un caz. — Sînt sigur că da. Şi. se lamentă el. A început destul de inocent. şocat şi umilit. încît Asociaţia Medicală Americană a fost nevoită să interzică circumcizia. STRĂIN ÎNTR-UN TIMP STRĂIN Indra nu fu atît de înţelegătoare pe cît se aşteptase. dar numai pentru o clipă.. n-am mai văzut decît vreo şase cazuri. Poole simţi un sentiment de satisfacţie. părea cu adevărat încîntată. — După cîteva minute s-a relaxat şi mi-a spus ceva ce nu voi putea uita niciodată.de Bagdad. îşi spuse el încrezător. Dar altfel nu există nici o scuză pentru asta. — În unele ţări practica a mai continuat pentru încă un secol. apoi un geniu anonim a creat un slogan ― te rog să-mi scuzi vulgaritatea ― „Dumnezeu ne-a creat aşa cum sîntem: circumcizia e o blasfemie". iar răspunsul la imemoriala întrebare „Mergem la tine sau la mine?" a fost: la Poole. luă legătura cu profesorul Anderson. Mai mult sau mai puţin. Frank? — Societatea pentru Anacronisme Creative a Aurorei. Rîse amar. sînt foarte hazlii. exista ceva gelozie sexuală în relaţia lor. înţeleg. . Disputele din rîndul medicilor contemporani. — Nu cred că asta ar merge. Dimineaţa următoare. oare? Lupte cu săbii? Dar n-a mai fost nici unul. Frank ― poate că trebuia să te avertizez.. Mi-e teamă că o să încep să rîd de fiecare dată. Bănuiesc că mă holbam ca un prost. — Conan? Singurul pe care-l ştiu este bărbatul care l-a creat pe Sherlock Holmes. Ba chiar se trezi că şi începuse să rîdă. ar fi uşor să-ţi aranjez un transplant — n-ar fi o premieră în medicină. Spune-mi Conan. Dar dacă vrei. — Mersi. aşa cum ai descoperit şi tu. Ghinionul meu că a descoperit un anacronism pe care nu-l apreciază.. drept Eşecul Dragonului dusese la prima lor ceartă adevărată. la urma urmelor. Mi-a fost teamă că am lovit-o cumva. — Mi-a spus: "Îmi pare rău.. cu condiţii de igienă îndoielnice. — Aşa te vreau. Profesorul păru uimit. 13. Dar n-am ştiut că ai fost. — Totul mergea splendid.. — Da. — Atunci de ce eşti interesată de secolul meu? — Pentru că marchează tranziţia de la barbarie la civilizaţie.. În cei treizeci de ani de meserie ai mei. — Cu siguranţă că merita să te holbezi la ea. Puteam să ne distrăm pe cinste. care sigur nu ţi s-ar aplica şi ţie. este o replică fidelă.. — Oh. chiar fatale. pe această temă. Mi-era teamă că n-o să ştii. Anderson aşteptă răbdător ca Poole să-şi revină. bazată pe fotografiile Reverendului. Circumcizia avea rostul său în perioadele de timp primitive. poată că. strigă el încet. în ţările înapoiate. ceea ce era mult mai grav. Oarecum spre propria-i surprindere. Am căutat în arhive după ce te-am consultat prima oară. deja a început să-ţi treacă. Mă întreb cîte or mai fi. Cred că am mai trecut un test. Frank. Atît de mulţi oameni au încetat să mai citească la scurt timp după epoca ta. Şi mie îmi pare rău. pentru că turnurile de vis în jurul cărora se roteau acum puteau fi numai în Oxford. asta i-a pus capăt..

în unele ţări. folosind tehnici hidroponice. Dar asta ar fi ofensat oamenii care-l aprovizionau cu petrol şi-i cumpărau armele. Dar ceea ce a pus capăt întregii aceste afaceri odioase a fost nu economia.. Creşterea de animale pentru a le — uh — mînca devenise imposibilă din punct de vedere economic. — Simt oare o urmă de sarcasm? Mulţumită computerelor noastre putem face experienţe politice virtuale. legat atît de aromă cît şi de consistenţă. aşa că poţi aşeza lucrurile la locul lor. — Ei bine. Cel puţin războiul nu mai era ceva respectabil. aşa că Poole puse întrebarea evidentă. revenea adesea la viaţa de dinainte. era prea tîrziu pentru a mai da timpul înapoi şi. nonsens. Şi oare nu spusese cineva „Politica este arta posibilului"? — Foarte adevărat. iar Naţiunile Unite făceau mereu tot posibilul să stopeze conflictele care izbucneau.. acea lipsă de atitudine a voastră de-a dreptul trivială m-a îndemnat să fac ceva cercetări. Felurile de mîncare care ieşeau din bucătăria automată erau întotdeauna perfect acceptabile. — Nu înţelegi. într-o zi. apăru un fel de mîncare surprinzător de gustos. — Mîncare făcută din cadavre era pe cale de a dispărea din meniul zilnic chiar din timpul tău. In pofida a tot ceea ce fusese făcut pentru a-l determina să se simtă ca acasă. — . te rog. şi ar fi fost coşmarul unui gurmand din secolul XXI. mă bucur că ai o rezervă mare de geniu. Într-un fel. Jumătate de oră mai tîrziu. şi glume care îl depăşeau cu totul. — Exemple. Dar ceea ce considerăm incredibil este felul în care oamenii ― pînă în anul 2000! ― acceptau calmi comportamente pe care le-am califica drept atroce. Chiar dacă ar fi trăit suta de ani care i se promisese cu atîta siguranţă. cred. A început întîi la vite. Desigur. care afecta creierul şi provoca o moarte teribilă. hrana sintetică era deja mult mai ieftină şi puteai să-i dai orice aromă doreai. dar ce putea face guvernul meu? — Multe lucruri. În timpul somnului.. .. explică Anderson. el avea o problemă inversă. Oricum. după care s-a extins şi la alte animale — un fel de virus.. Indra. Cum a fost atunci cînd lua cina. mii de fetiţe erau mutilate hidos pentru a-şi păstra virginitatea? Multe dintre ele mureau. . oricum. dar autorităţile închideau ochii. Cu ce-oi fi greşit acum? se întrebă Poole. şi-am fost consternată de ceea ce am descoperit. s-ar fi simţit mereu pe cale de a face un pas greşit. pe care cu certitudine l-ar respinge orice persoană raţională. stranietatea şi complexitatea nemăsurată a acestei lumi noi începuseră să-l copleşească. dar asta nu făcea decît să înrăutăţească lucrurile atunci cînd se trezea. dar Indra îl privi cîteva secunde cu expresie de parcă ar fi stat să vomite. În orice conversaţie ar fi existat referiri pe care nu le înţelegea. Nu ştiu ce suprafaţă de teren era necesară pentru hrănirea unei singure vaci. care au ucis sau desfigurat civili. şi de-asta este acceptată doar de minţile inferioare.. Deşi în cele din urmă s-a găsit un leac. dar cu plantele pe care le putea produce se puteau hrăni zece oameni. Apoi. ne credeam civilizaţi. aproape de a crea un dezastru social care i-ar fi stînjenit pînă şi pe cei mai buni prieteni ai săi. îmi pare rău că te-am întrerupt. Dar cu certitudine ele nu ofereau nici un motiv de încîntare. — Sînt de acord că e cumplit. Ştiai că în fiecare an.. Mai rău încă. fiind concepute pentru a se potrivi cerinţelor sale fiziologice. Adesea nu aveam de ales. Poole avea puternice rezervă în această privinţă. dacă vroia. cu Indra preocupată ostentativ de ecranul video din cealaltă parte a camerei. Comunismul rusesc ar fi putut funcţiona. cunoştinţele sale despre Mileniul Trei făcură încă un progres important. s-a născut cu o sută de ani prea devreme. Poole era în permanenţă uluit de cunoştinţele pe care le avea Indra despre timpul său ― după cum şi de ignoranţa cu care ea lua drept bune atît de multe lucruri. dar deloc gustoasă. înainte de a încerca să le punem în practică. noi.. cu Indra şi profesorul Anderson. Pentru ce. Alte vise erau mult mai tulburătoare. după ce terminăm de mîncat. Şi ar fi reuşit să-l evite pe Stalin. — Fără prea mare succes.— Nu contează. şi se temea că nu peste mult timp avea să-i ceară lui Anderson asistenţă medicală. cam în trei cazuri din zece. nu puteam reforma întreaga lume. — Stupefiant. Şi poate chiar o sută. — Ei. dacă ar fi existat circuite integrate la acea vreme. atunci. Şi credeau în cel mai stupefiant. Anderson abia dacă zîmbi. cu zecile de mii. Aducîndu-şi aminte de săptămînile în care servise acea mîncare satisfăcătoare. cel puţin pentru o perioadă. După care îşi reveni şi spuse: — O să-i spui tu. exista ceva străin. mai avea acele vise melancolice despre cotlete la grătar şi fripturi Cordon Bleu? se întrebă el. din fericire în apartamentul său. cum ar fi minele antipersonal. care îi readuse viu în minte vînătorile de cerbi şi fripturile la grătar din tinereţe. ci boala. Lenin a fost ghinionist. Geniilor le place să abordeze imposibilul. n-ar fi putut învăţa vreodată suficient de mult cît să se simtă acasă. ca într-un efort inconştient de a evada. cei din societăţile dezvoltate.

nu simulat. Cea mai mare dintre acestea fusese creată de devastatorul impuls electromagnetic provocat de impactul asteroidului din 2034. nu fusese în stare să afle dacă Helena îşi îndeplinise promisiunea. hotărîseră să se căsătorească. — Şi cum de v-aţi întors pe Pămînt? Mi s-a spus că nu veniţi niciodată mai aproape de Soare decît orbita lui Marte. Se putea la fel de bine ca eliberarea să fie pe drum. tatăl (înainte de a pleca cu Cealaltă Femeie). Bineînţeles. la locurile în care copilărise. în mare iau legătura cu vechii mei prieteni. aţi primit mesajul meu de mulţumire? — Da. jos. — Armura? — Scutul împotriva prafului. era cunoaşterea faptului că acolo. nu se potriveau cu căştile spaţiale. Mai presus de orice. Chiar înainte de a pleca pe Jupiter. Bărbile — chiar şi ciocuri mici precum al lui Chandler ― erau extrem de rare în această societate. şi să porţi o conversaţie în timp real! Dar. pur fizic. Dar am aşteptat pînă m-am îndreptat din nou către Soare. o serie de cîini. Chiar şi acum. ce cauţi aici? — Ah. — Nu mi-ai răspuns la întrebare. în spatele gîndurilor sale. prea mulţi oameni. — Aproape adevărat ― deşi m-am născut aici. domnule comandant Poole.. Poole nu se putu opri să nu se întrebe dacă printre exabiţii pierduţi definitiv nu se găseau şi datele sale. numărul lor tinde din nou către un miliard.. — Căpitane Chandler. parafrazînd titlul unei cărţi celebre pe care o citise în tinereţe. Găleata mea ruginită trebuie reechipată la docurile de sus. — Erau mai bine de zece miliarde pe vremea mea. la fiecare cîţiva ani.. şi se întrebase cam cum ar fi să aibă un al doilea contact cu vidul spaţiului. Nu era o problemă aşa de mare pe vremea ta. care ştersese cîteva procente bune din banca de informaţii a lumii. e minunat să scapi de întîrzierile de cîteva ore. nu acesta e motivul.. Nu mai avea nici un scop în viaţă. Pur fizic ― ăsta era necazul. La fel cum existau „pete albe" în propria-i memorie. Poole încerca să-şi analizeze musafirul. Mama. dragii de unchiul George şi mătuşa Lil. nu-mi amintesc. şi oricum majoritatea treburilor din exterior erau executate de roboţi. însă întotdeauna exista riscul neprevăzutului. dar văd atît de mulţi oameni. Fusese ceva mai uşurat descoperind că. un căpitan putea petrece cîţiva ani între două EVA. — Sînt încîntat să vă întîlnesc. uneori de-a lungul unor străzi pe care şi le amintea. pe placul lui Poole. nu? . Începuse ca o relaţie obişnuită. atunci cînd se va întoarce. cînd se subţiază la mai puţin de cîţiva centimetri nu dorm prea bine. Şi armura trebuie înlocuită. ce plăcere! Vă pot servi cu ceva de la bucătăria automată? — Orice cu peste 20 la sută alcool ar fi bun. Apropo. Şi dacă n-o făcea.. Îşi mai putea aminti amestecul de solemnitate şi ilaritate cu care făcuseră aranjamentele necesare. Şi întotdeauna. cred că e un loc murdar şi împuţit. în ciuda eforturilor sale. pentru a doua oară. Acum. Prima dată a fost în jurul planetei Neptun. dar devenise din ce în ce mai serioasă pe măsură ce anii treceau. nu în ultimul rînd.Nu fusese o idee bună să călătorească în Turnul America şi să privească în jos. dar el n-avea s-o ştie niciodată. cînd atmosfera era clară. — Regret. îşi spunea deseori: „Sînt un străin într-un timp străin". în realitate. evident. în pofida tuturor copiilor şi a sistemelor de siguranţă existente. putea vedea atît de aproape încît distingea clar fiinţele umane care-şi vedeau de treburile lor. aşa erau şi în bazele de date comune ale omenirii. fratele Martin şi. — Nu-i nevoie să vă scuzaţi. un sinucigaş hotărît traversa meteoric atmosfera Pămîntului. dar această reacţie uşor bizară făcea imposibilă pentru Poole stabilirea oricărei relaţii mai apropiate. spre deosebire de Aurora. Deşi nu era uşor de trecut prin ecluze fără a declanşa un semnal de alarmă.. Nici nu era nerăbdător s-o facă. acest lucru putea fi făcut totuşi. începînd cu blînzii căţeluşi din frageda sa pruncie şi terminînd cu Rikki. exista amintirea ― şi misterul ― Helenei. în zilele de început ale pregătirii sale de astronaut. şi nu cunoscuse niciodată vreun astronaut care să aibă una.. cînd cineva era nevoit să îmbrace grabnic costumul. În sănătatea dumneavoastră! În timp ce căpitanul dădea gata băutura cu o viteză impresionantă. Şi greutatea prea multor amintiri îl copleşea. Fuseseră cîteva ocazii în care privise în jos la superba planetă pe care ― dacă urma sfaturile medicului ― nu va mai putea păşi niciodată. Dacă nu-ţi place Pămîntul. Era evident că Chandler era un fel de excentric. Dimpotrivă. tot ceea ce-i trebuia cu adevărat era acel exerciţiu sănătos. descendenţii săi din cea de-a 30-a generaţie se puteau plimba pe Pămînt. Cu ajutor optic. Helena dorea să aibă copilul pe care îl concepuseră împreună. şi ştiu că ar fi trebuit să vă contactez.. dintr-o direcţie cu totul neaşteptată. o mie de ani mai tîrziu. Deci iată-mă. adesea ele găseau excitantă mica sa „deformaţie". cîteva dintre femeile acestei vremi nu-l considerau a fi un bun deteriorat. au trăit odată toţi cei pe care îi iubise vreodată.

— Aş fi încîntat. cu drapelul piraţilor fluturînd deasupra. Ganymede. că vei aprecia comparaţia. cu cîteva săptămîni înainte. Dim. nici măcar el nu era sigur de asta. Erau puţine persoane de la care să-ţi ia rămas bun. Deodată. nu erau în măsură să-l descurajeze. poate că o vacanţă în afara Pămîntului ar fi cel mai bun leac posibil. prima sa îndatorire fiind să aceea de a filtra informaţiile şi a acţiona ca un tampon cu lumea exterioară. cînd atît Indra. să arunci o privire. Pentru prima oară. în forma potrivită: „Vă fac imediat legătura" sau. în limitele rezonabilului". — Glumeşti! — Bineînţeles. şi cîteva firicele de praf cosmic. dar în rest nu arătă nici un semn de emoţie. În special. Cunoaştem toate vîrtejurile de comete. bineînţeles — Anubis City. şi le evităm cu prudenţă. mult mai des. Multe dintre ele le-ar fi abandonat bucuros. „Regret. Frank Poole nu era sigura dacă gazdele sale vor considera că întoarcerea sa pe Jupiter era o cerere rezonabilă. Dar de ce nu vii la bord. *** — Nu sînt sigur. Danil se înclină uşor atunci cînd se despărţiră. Poole se întreba dacă Chandler. găsise un motiv pentru a trăi. mai puţin atunci cînd luăm viteză pentru a aduna gheaţă. fu uşurat. Vă rog înregistraţi mesajul şi vă vom contacta imediat ce va fi posibil". pe neaşteptate şi probabil nu prea devreme.. că Poole folosea porecla căpitanului. Ca orice secretară bună. II. şi stătea de obicei. domnul Poole este ocupat. Dacă am auzi ceva cu adevărat. nu era un alt anacronism.000 de kilometri deasupra Africii Centrale. am fi morţi. în timp ce mergeau către partea exterioară a curbei marii roţi giratorii. Comandantul Frank Poole era genul de om care detesta să lase un lucru neterminat. Cel mai important era Miss Pringle. Putea să comunice cu ea prin voce sau prin intermediul căştii. . chiar mişcîndu-se cu cîteva mii de kilometri pe oră. Şi. GOLIATH 14. secretara şi alter ego-ul său electronic. din care încă şi mai puţine avea nevoie să ia cu el. O s-o dau pe secund afară din cabina ei. într-o teacă la centură. Miss Pringle nu era mai mare decît un palmtop din vremea sa. Acumulase foarte puţine bunuri. şi micul pachet de „dischete" aferent. ADIO PÂMÎNTULUI „Tot ce-ţi doreşti. Jupiter ai spus? — Ei. Cumva spre surpriza sa. pentru că va trebui să rezolve singur puzderia de lucruri simple care trebuiau făcute în fiecare zi.. evenimentele începură să se deruleze cu o viteză surprinzătoare. De obicei. — Îţi dau cabina mea. şi începuse să se răzgîndească. avea să păstreze constant legătura cu Indra şi Joe. Poole realiză că o să-i lipsească enigmaticul dar folositorul său „valet". asta însemna niciodată. cît şi profesorul Anderson au fost de acord că-i o idee excelentă. îşi dădu seama că ei fuseseră îngrijoraţi de sănătatea sa mentală. Şi-l putea lesne închipui pe puntea unui trimaran obosit. şi cîţiva dintre noi au familii pe care nu le-au mai văzut de cîteva luni. dar asta se întîmpla numai atunci cînd nu se afla nimeni prin preajmă. i se spusese. dar erau cîteva la care i-ar fi părut rău să renunţe. iar viteza noastră de croazieră este în mod normal de cîteva zeci de mii de kilometri — pe secundă! Aşa se naşte un răpăit uşor şi continuu. ca atunci cînd cad picăturile de ploaie pe acoperiş. Poole abia dacă-l mai auzea. şi puţin surprins. singurii prieteni adevăraţi pe care şi-i făcuse. deşi conversaţiile în timp real erau imposibile din cauza vitezei lente a undelor radio. cu barba şi insolenţa sa. înainte de a decola spre Jupiter. Din cînd în cînd. la 36. Avem o groază de lucru acolo. nu suporta să-i dezamăgească pe elevii din ultimul an al fostului său liceu ― ce uimitor că încă exista! ― care trebuiau să-l viziteze luna viitoare.Dar e un mediu murdar în jurul planetei Jupiter. unde se află marea parte a gunoiului. căpitanul Chandler era încîntat. ea ştia cînd să răspundă. promisese el. acest gen de neplăceri se întîmplă foarte rar ― ultimul accident serios s-a produs acum douăzeci de ani. Avea o treabă neterminată pe o lume care cîndva se numise Jupiter. acum depozitarul ambelor sale vieţi. Oricum. Dar ştii de ce îmi aminteşte Goliath? Erau acum aşa de buni prieteni. mai important decît orice. O dată ce se hotărîse. Deja se afundase într-o sumedenie de aranjamente. precum Coltul 45 din Vestul Sălbatic.

iar în prezent Poole putea să vadă cît de incomplet era: avea găuri uriaşe întărite doar de o reţea de schele.. dacă planeta-soră a Pămîntului începuse acum să se potrivească acestei descrieri.. Star City părea o gigantică fîşie de metal în jurul ecuatorului terestru. Chandler rîse. era extraordinar să privească nave de cîteva ori mai mari decît demult pierduta Discovery ridicîndu-se nu numai fără zgomot. Aveau coperţi frumoase. dar niciodată nu vedeai rezervoare de combustibil! Unele dintre ele aveau rînduri de geamuri de la un capăt la celălalt. nu-i aşa? Nu.. domuri presurizate. Ei bine. în emisfera nordică iarna era în toi. Pămîntul. după cîteva secole de teraformare. cel mai ciudat lucru dintre toate era să stea aici sus. după cum spuneam pe timpuri. şi micul echipaj ― doar patru bărbaţi şi trei femei — îi respectă dorinţa. Mai avem încă zece minute pînă la decolare. Cu toate că lui Poole îi lipseau flăcările şi forţa lansărilor din vechime. ilustrînd planete stranii şi monştri — şi... bineînţeles. chiar dacă vrei.. Cînd am mai crescut. care poate că n-aveau să fie acoperită niciodată. Douăzeci şi cinci de kilometri era o distanţă corectă. iată-mă. încă îi ocupa cîmpul vizual. De obicei era bun la calcule aritmetice mintale. o mare seră spaţială. — Nu chiar. — Sigur nu vrei să te răzgîndeşti. am dat peste un teanc de reviste ştiinţifîcofantastice abandonate de unchiul meu George ― „ştifturi" le spunea. în timp ce ieşea pentru a se îndrepta către camera de comandă. uneori cred că eu sînt cel care visează. Motoarele voastre inerţiale par prea frumoase pentru a fi adevărate ― fără mijloace de sprijin vizibile. pe măsură ce Goliath se îndrepta către Soare... Poole simţi nevoia să rămînă singur cînd motorul porni. Pe cînd eram copil. şi nu era atît de îndepărtat pe cît se aşteptase. şi. o însuşire rară chiar şi pe vremea sa. pe orbita geostaţionară propriu-zisă. Era vag conştient de trecerea timpului. păcat că n-au ştiut-o niciodată. strălucitoare. şantiere adăpostind nave pe jumătate construite. poate pentru totdeauna. roboţi utilitari şi cîţiva oameni echipaţi cu costume spaţiale lunecau încet. cu treburile lor. Goliath seamănă mai mult cu visele lor decît cu rezervoarele de combustibil zburătoare pe care le lansam noi de la Cape Canaveral. m-am angajat. . dincolo de haloul albastru al atmosferei. La urma urmelor. mai eficient — şi mult mai sigur. iar traiectoria aproape rectilinie a lui Goliath avea să-i ducă aproape de Venus. antene şi multe alte structuri enigmatice. ca vapoarele transatlantice. Poole se uită în faţă încercînd să vadă. rază de acţiune şi viteză nelimitate. presărată cu lumini de semnalizare. Se micşora încet. mi-am dat seama cît de ridicole erau acele nave spaţiale. Jupiter-Lucifer era de partea cealaltă a Soarelui. trebuia să admită că era mai curat. Acum coborau sub planul inelului. — N-ar face o impresie prea bună... ca pe nişte strălucitoare fire de aţă întinzîndu-se mult în exterior. majoritatea lor deja se fărîmiţau. aproape plin. dar şi fără mijloace de propulsie vizibile. Totuşi. Poole putea deja să vadă Turnurile America şi Asia. De obicei... astfel că haloul subţire care înconjura Star City era înclinat la peste 20 de grade faţă de Soare. Probabil că ghiciseră cam cum trebuia să se fi simţit el. nave spaţiale. De la înălţimea de 1. aceşti vechi artişti au rîs la urmă. Frank? întrebă căpitanul Chandler în glumă. şi arătă spre priveliştea din exterior: — Pare asta a fi un vis? Era pentru prima oară cînd Poole vedea un orizont adevărat de cînd venise în Star City. cu propriii săi ochi. pentru a înfrunta necunoscutul. şi să simtă greutate! La numai cîţiva metri distanţă. şi probabil că acum era mult mai rară. care-i fusese casă în viaţa la care tocmai renunţase. astfel că în mod sigur perspectiva văzută de-a lungul acoperişului acestei lumi artificiale trebuia să se extindă la cîteva sute de kilometri. dincolo de fereastra micului post de observaţie.000 de kilometri. Gata sau nu. şi cu siguranţă că nici un spaţioport de pe Pămînt nu fusese atît de gigantic. Să vedem — sîntem la aproximativ opt metri înălţime ― aşa că radical din 16 ― asta-i simplu ― să zicem că raza mare este de 40. pe măsură ce Goliath cîştiga viteză. din nou. după hîrtia proastă pe care erau tipărite. se afla în partea exterioară a unei roţi care avea un diametru de şapte ori mai mare decît al Pămîntului. Favorita mea era una cu un uriaş dom de sticlă.— De ceva rău. şi acum putea vedea întreaga lungime a turnului african. erau propulsate de rachete. Formula de aflare a distanţei orizontului era simplă: radical din dublul înălţimii la care te afli înmulţit cu raza ― genul de lucru pe care nu-l uiţi niciodată. 000 ― dar înlăturăm cele trei zerouri pentru a afla direct kilometrii ― de patru ori radical din 40 — hmm — puţin peste 25. pe margine. presupun. dar în interiorul navei Goliath cîmpul inerţial menţinea atracţia gravitaţională la standardul marţian. deplasîndu-se mult mai rapid decît orice cometă atrasă vreodată de Soare din spaţiul interstelar. Chiar dacă ştia foarte bine la ce să se aştepte. părăsind Pămîntul pentru a doua oară în ultima mie de ani.

ameţitorul disc al planetei încă acoperite de nori statici şi deşi. Unda de şoc probabil că se deplasa acum cu viteza sunetului ― şi ce sunet ar fi trebuit să fie! ― aşa că în cîteva minute ar fi trebuit să apară ceva semne vizibile ale trecerii sale peste faţa lui Venus. infinit mai glorioase. Deşi mai slabă — un gri închis. E ceva ce nici eu nu am văzut niciodată. Ce ciudat că un proiectil făcut din gheaţă putea genera temperaturi ce trebuie să se fi măsurat în zeci de mii de grade Celsius! Deşi filtrele hubloului absorbiseră toate emisiile de radiaţii ultrascurte periculoase.. dar probabil că-i vom zgîlţîi un pic. ce i-ar mai fi plăcut această ocazie de a împacheta miliarde de tone de gheaţă într-un ambalaj strălucitor! Doar în acest fel putea fi protejat contra evaporării nucleul unei comete. a scuturat un pic. Monitoarele ne arată că peste Munţii Nokomis plouă deja — apa se evapora repede. miriada de tone de hidraţi îngheţaţi care fuseseră culeşi în drumul dinspre Neptun aveau să-şi elibereze întreaga energie. pînă să se apropie de realizările Naturii. Deşi partea îndepărtată era abia vizibilă. Şi se pare că în Falia Hecate sînt torente. dar ăsta-i de-abia începutul. se micşora apropiindu-se de Venus. sînt bine adăpostiţi în subteran. în călătoria sa de decenii spre Soare. Şi iată-l! Doar un mic inel negru. Poole fu năpădit brusc de o amintire pătrunzătoare. — Ai noroc. acesta se extindea încet. după un sfert de oră era cel mai proeminent semn de pe planetă. îşi spuse Poole. ca o elipsă strînsă înconjurînd Pămîntul. Şi comparaţia nu era complet ridicolă. albastrul năprasnic al exploziei dovedea că fusese mai fierbinte decît Soarele. deşi dată fiind scara fenomenului trebuia să aştepte un minut întreg pînă să fie absolut sigur că se măreşte în dimensiuni. vroia să vadă ce se va întîmpla atunci cînd cometa furată avea să lovească. domuri extraplate şi canioane înguste. În numai cîteva secunde. dar îi admir. Mă bucur să vă spun că nu strigau după ajutor. Impactul va avea loc peste o oră. ca un neînsemnat norişor de praf.. — Vrei să spui că deja sînt oameni pe Venus? — Cam cincizeci de oameni de ştiinţă nebuni. Frank. dar ne aşteptam la asta. globuri delicate de sticlă colorată. în această societate poate mult prea comodă şi prea la locul ei. cu siguranţă. Imaginea radar a chinuitului peisaj venusian ― vulcani bizari. de peste o mie de kilometri în diametru. îi spuse Chandler. Poole presupuse că îşi pierduse simetria iniţială în timp ce traversase marile lanţuri muntoase de dedesubtu-i. N-am vrea să rănim pe cineva. pe măsură ce nava se deplasa pe deasupra ei. dacă acesta era cuvîntul potrivit. Ar trebui să fie spectaculos. Sau. Strălucirea iniţială fu mult mai puternică decît se aşteptase.000 de kilometri distanţă. roşu.. iar Goliath aducea unei alte lumi un cadou nepreţuit. 15. care nu sugera deloc dezlănţuirea ciclonică ce trebuie să-şi fi croit calea în afara zonei de impact. pentru a ne asigura că va cădea în locul potrivit.. Deşi impenetrabila mare de nori care acoperea planeta nu dezvăluia nimic din infernul de dedesubt. Apoi Poole îşi aminti de inelele lui Saturn. din moment ce vor trece zile pînă ce la suprafaţă va ajunge altceva decît unda de şoc. erau deja lîngă Venus. Inginerii în astronautică mai aveau mult. mai degrabă decît negru ― unda de şoc era acum un cerc zdrenţuit. ale lui Deus.. în apropiere de Polul Sud. o rază de lumină pe fundalul înstelat. scînteind şi strălucind în învelişul său protector. şi mulţumim din nou pentru că aţi adus această mică încărcătură la locul . În timp ce Poole privea.. nu era cel mai şocant obiect de pe cer: Goliath plutea deasupra unei nesfîrşite folii argintii şifonate. dar e în curs de verificare Nu-i invidiez. pentru multe familii de pe Pămînt acesta era încă anotimpul potrivit pentru a face daruri. Dovedesc că acel spirit al aventurii există încă. strălucind după tipare mereu diferite. TRANZITAREA PLANETEI VENUS Cînd se trezi în dimineaţa următoare. oranj. ceva parcă prea frumos pentru a fi adevărat. În timp ce aisbergul cosmic. Bineînţeles. aproape că vedea întregul Star City. Poole îl privi cu uimire. Vocea căpitanului Chandler răsună tonifiant din sistemul de comunicaţie al navei: — Luăm legătura cu Baza Afrodita. era înălţător să gîndeşti că rasa umană îşi pusese amprenta pe cer. dar Poole prefera informaţiile furnizate de propriii săi ochi. Dar uriaşul. sinuoase ― domina ecranul principal al centrului de comandă de pe Goliath.Cînd se aflară la 50. foarte mult.. Sau poate că ar trebui să spun „Atmosfera Zero". I-am mai dat un mic impuls.. chiar dacă Nivelul Zero este de cealaltă parte a planetei. Pomii de Crăciun din tinereţea sa erau împodobiţi cu astfel de ornamente. — . Poole îşi aminti că în vremea sa existase un artist care învelea clădiri întregi în fîşii de plastic. Oricum. Se răcea cu repeziciune pe măsură ce se lărgea ― trecînd prin galben.

Am încheiat citatul. şi nu m-am putut abţine să nu mă apuc iar de studiu. — Încărcătura livrată la timp. totuşi. navetei îi spune Vulturul. cu dragoste. Poate că Dim mă va lăsa într-adevăr singur. unele atît de bizare încît era greu să crezi că se poate găsi ceva încă şi mai straniu. pentru a scăpa de miros. dar încă n-am încredere totală în jucăria asta. Apropo. şi am fost dezamăgit să aflu că nimeni dintre cei aflaţi la bord nu ştiau că acesta este atît de vechi încît ajunge pînă la misiunile Apollo. am traversat orbita lui Marte. nu foloseşte rachete. cu o admiraţie tăcută. credeam că o să am suficient timp pentru a mă relaxa. STOCHEAZĂ TRANSMITE Salut Frank. era mai bine să fi folosit casca. dar cu răbufniri ocazionale în rîndul americanilor bogaţi. STOP .. evident. E un nume frumos. La revedere. deşi probabil că m-aş simţi ― îţi mai aminteşti cuvintele pe care le-am rostit cîndva. nu prea te-ai înşelat. Apoi vom putea planta recife de corali. Aşa că am început pregătirea de bază. la revedere. contemplînd creaturile ciudate şi colorate. iar echipajul m-a tratat la început ― o să rîzi ― cam ca pe o relicvă sfîntă.. Se scufundase deseori în mările tropicale de pe Pămînt. gîndi Poole. sistemul de comandă.. Spaţiul nu-i mai mare decît cel de pe Discovery.. Ai pomenit de Danil. Indra te sună ― dacă ăsta o fi cuvîntul potrivit! ― de pe noul meu Mentoscriptor ― cel vechi a făcut o criză de nervi.. n-o să mă mai poţi întrerupe. cînd am aterizat pentru prima oară pe Lună. Chiar îmi lipsesc micile noastre certuri. Nu-s sigur că mă voi obişnui vreodată cu ceva care-mi citeşte în minte.potrivit. dar mă cheamă căpitanul.. ai avut mare dreptate.. îmi ştia toate artificiile şi abrevierile. sperăm că vom trăi s-o vedem şi pe-asta! Şi eu sper. Cu puţin noroc. ba chiar am început să ne tragem de şireturi (cunoşti această expresie idiomatică?). Mă pot întoarce pe Pămînt dacă trebuie.. şi dacă reuşim să plasăm acel ecran solar pe orbita sincronă.. Sper că poţi să-i dai de cap.. Mă mai întrebaseşi despre infracţionalitatea contemporană ― am spus că orice astfel de interes este patologic ― provocat poate de nesfîrşitele programe de . dar ce diferenţă! În primul rînd. Nici urmă. iar computerul a trebuit să înveţe să-mi recunoască comenzile verbale. RECUPERARE Am făcut ceva greşit? Voi încerca din nou.. chiar şi pe planetele altor sori. rosti căpitanul Chandler cu evidentă satisfacţie. Dar au început să mă accepte. şi al căror mesaj l-ai înţeles? ― ca şi cum „aş rupe lanţul". vom avea în ceva timp cîteva mări permanente. primirea înregistrată. erau mai multe lucruri pe care doream să ţi le spun. într-una dintre mini-navetele lui Goliath. Asta-mi aduce aminte — ceva de pe la finele secolului XX ― s-ar putea să te amuze ― suna cam aşa ― citez — Psihoanaliză — boală contagioasă originară din Viena. ha ha. circa 1900 — acum eradicată în Europa. Da. Chiar dacă ne va lua doar o săptămînă pentru a ajungă lîngă Jupiter. Cea mai mare diferenţă o constituie.. Dar există un avantaj. Indra. sosim! DOMNIŞOARA PRINGLE DOSAR ― WALLACE Bună. Mă întorc în clasă. Mă înţeleg foarte bine cu Chandler.. din nou. nu mă pot obişnui cu luxul motorului inerţial.. ha ha — aşa că or să fie o groază de greşeli — n-am timp să mai şi redactez mesajul înainte de a-l trimite. degetele mă furnicau.. Hm-hm. şi al razei de acţiune nelimitate. poate ar trebui psi-hanalizată ca pe vremea ta ― n-am priceput niciodată cum de-a rezistat atît prostia aia fraudiană ― vroiam să spun freudiană. îmi pare rău că am ocolit întrebările tale despre el ― ştiu că erai curios ― dar aveam motive bine întemeiate ― îţi aminteşti că l-ai numit o dată non-persoană?. Venus ― Ganymede. Nostim? Cer scuze din nou ― probleme cu mentoscriptorul — greu să mă concentrez asupra unui subiect — xz 12L w888 8**** js9812yebdc FIR-AR. Îmi pare rău.. şi a împinge excesul de dioxid de carbon în afara atmosferei. Sper să-mi pot repara unitatea veche... SETARECOMUNICARE! Canalul unu-trei ― înregistrare de la doisprezece treizeci — corecţie — de la treisprezece treizeci. aşa că semnalul radio ar avea nevoie de o oră pentru a face drumul dus-întors... E agasant să nu poţi desfăşura o conversaţie reală. A fost o mare provocare pentru mine să mă pot acomoda cu modul de operare complet automat. La început trebuia să întrebe din cinci în cinci minute „Chiar asta vreţi să spuneţi?" Ştiu.

din secolul XX... Xuedn2k3jn căprioară21 eidj dwpp Fir-ar! M-am emoţionat şi am pierdut controlul.. el a fost atras de aceeaşi enigmă de care eşti şi tu. Altfel ar trebui să caut un procesor de cuvinte original.. În primul rînd ar trebui să-ţi spun cîte ceva despre el... nevoie de echipamente atît de scumpe? De ce nu puteţi fi ca Secţia de Matematică. dezgustător! UŞA ― LUAT CUNOŞTINŢĂ! ― A. Uluitori oameni ― adesea mari oameni de ştiinţă ― gînditori superbi ― au făcut teribil de mult bine. Încă este faimos pe Pămînt pentru cel puţin două dintre spusele sale: „Civilizaţia şi religia sînt incompatibile" şi „Soarta înseamnă să crezi ceea ce ştii că nu-i adevărat". sigur am mai zis asta şi înainte. făcută de el..televiziune maladive din vremea ta ― niciodată nu m-am putut uita eu însumi mai mult de cîteva minute.. decît episodul petrecut în Berlin cu cincizeci de ani mai-nainte! Da ― Danil. Încă mai aştept confirmarea de primire a ultimului meu. Nivelul inferior ireductibil al societăţii.. Ted Khan.... BUNĂ.. Nu ştiu care a fost fapta sa ― nu ţi-aş spune chiar dacă aş şti ― dar presupun că profilul său psihiatric sugera că ar fi fost — care-i cuvîntul potrivit? ― balet ― nu.. Frank ― iată-mă din nou. dar se pare că am început să controlez această maşinărie nouă. va trece peste tine ca un compresor.. Ted Khan. Bună.. la fel de mult cît şi rău. El se prescurtează — dar nu cumva să-i spui vreodată aşa! ― Theo. mai bine nu te contrazici cu el. Oricum.. N-am mai făcut acele greşeli tîmpite. patru.. „Decanul se plînge şefului laboratoarelor: — De ca aveţi voi. Întotdeauna există. trei. MELINDA. e vremea să vină toată lumea la teatru. doi. Una dintre ironiile supreme ale istoriei ― căutători sinceri şi strălucitori ai adevărului. aluneci prea uşor în toate direcţiile. De fapt. punîndu-i prenumele Theodore. oamenii de ştiinţă. valet. astfel încît să putem vorbi prin spaţiu în timp real! Sper ca maşinăria asta să se obişnuiască repede cu mine. Nu cunosc pe nimeni altcineva care să fi dezvoltat un astfel de interes faţă de religie ― ba nu interes. Ce să-i faci? Soluţia voastră ― închisorile.. poate fi foarte plictisitor. Unu.. Am necazuri cu Mentoscriptoarele. de care ţi-a luat vreo două sute de ani ca să te dezbari? Cu dragoste. Înţelegi ce vreau să spun? Nu mă pot opri să mă întreb dacă asta-i ceea ce-l motiveze. Apropo.. deşi evident datează din vremea ta.. Fabrici de perversiune sponsorizate de stat — costînd de zece ori venitul mediu al unei familii pentru încarcerarea unui singur deţinut! Uluitor de nebunesc.. Dar poate că nu e o coincidenţă aşa de mare. Ted Khan. Foarte greu să găseşti oameni pentru anumite slujbe ― nu ştiu cum ne-am fi descurcat dacă nivelul infracţionalităţii era zero! Oricum.. APROAPE CĂ AM TERMINAT! Asta este. sper că va scăpa curînd de control şi se va întoarce în rîndul societăţii. aşa e mai bine. ceva ce se putea spune şi despre tastaturi.. Ted posedă acelaşi gen de încăpăţînare. Frank ― salutări lui Dimitri ― probabil că eşti la jumătatea distanţei de Ganymede acum ― mă întreb dacă-i vor da jos vreodată pe Einstein. nu cred că ultima este originală. Nu-s sigură că trebuie să-ţi spun asta. la urma urmelor. Părinţii săi i-au făcut o glumă proastă.... să aveţi nevoie doar de o tablă şi un coş de hîrtie? Sau şi mai bine. să fim sinceri ― realmente nici o alternativă înaintea perfecţionării monitorizării şi a controlului — ar trebui să fi văzut atunci mulţimile bucuroase spărgînd pereţii penitenciarelor — n-a mai semănat nimic cu asta. MELINDA ― SCUZE ― IA LOC ― APROAPE AM TERMINAT... Trebuie să ştii ceva despre ordinul ăsta.. E ciudat că te îndrepţi spre Ganymede. Da — crima. ar fi cea mai apropiată abordare a unei glume... ce sînt compresoarele? Foloseau la călcatul hainelor? Cred că-mi dau seama de ce puteau fi neplăcute... obsesie! Mai bine te avertizez. dar porecla pe care i-am dat-o eu lui Ted este „Ultimul Iezuit". REGRET. ca şi bunul meu prieten Ted Khan. ţi-ar veni să crezi ― acea idioţenie de QWERTYUIOP. — cum le spuneaţi voi? — cel puţin pînă acum. oricît ai încerca să-ţi impui o anumită disciplină. dacă este. la revedere. a căror filozofie era iremediabil distorsionată de superstiţie. ca Secţia Filozofie.. care nu are nevoie nici măcar de coş de hîr- . cum mă descurc? Îmi lipseşte vechiul Mentoscriptor. Că veni vorba. boacăne sau gafe.. Nici măcar n-a zîmbit cînd i-am spus bancul meu preferat ― sper că nu l-ai mai auzit. Evident ceva în neregulă cu oamenii care ţipau cel mai tare după noi închisori — ei ar fi trebuit psihanalizaţi! Dar.. era încă foarte activ pe vremea ta.

„Prop" (propulsie şi energie). Toţi cei de la bord se bucurau să aibă un nou-venit printre ei. După o dezbatere foarte manierată. nu intra în nici un fel de contradicţie cu el! Toate cele bune şi dragoste. un ascultător poate naiv. Altfel planeta noastră ar fi fost pînă acum la fel de supraîncălzită ca şi Venus.tie. pe care le foloseau foarte rar. putea cuprinde confortabil cel puţin 30 de persoane. pentru a respinge căldura soarelui. de fiecare dată. iar mai mult de opt oameni ar fi făcut aglomeraţie.. care era de obicei asociat unei farse din secolul XXIV. dînd înapoi cu timiditate dintr-o serie de critici. spuneau scepticii — era vorba doar de atracţie electrostatică! Inevitabil. repet. poate că Ted l-a mai auzit. — Ei bine. Dar atunci ce să mai creadă despre plasmoizii mercurieni. Echipajul lui Goliath era interesat mai mult de tehnologia decît de politica epocii lui Poole şi era fascinat îndeosebi de revoluţia care se produsese în timpul vieţii sale: apusul erei combustibililor fosili. aşa că exista o podea incontestabilă. Oricum. ci după porecle. în condiţii de gravitaţie zero. În fiecare zi. dar Poole fu atras de povestirile lor pline de imaginaţie. TRANSCRIE. dar nu după numele reale. imediat ce a început aşa-numita Eră a Energiei infinite.. dar echipajul se adaptase bine pînă la urmă. şi risipa. În mod paradoxal. iar Poole se trezi ― nu pentru prima oară ― apărîndu-şi propria epocă de extremele sale. te referi la criza termală. ştiţi ce s-a întîmplat! — Ah. La masa semicirculară care se desfăşura în jurul bucătăriei automate la ora cînd se servea mîncarea putea sta doar echipajul de şapte persoane. uneori nu ştia unde să tragă linia de demarcaţie. pe măsură ce asculta poveştile. spunea Poole. după ce s-a acoperit cu reflectoare jumătate din suprafaţă Pămîntului. Poole învăţă mai multe lucruri despre sistemul solar decît o făcuse în lunile petrecute pe Pămînt. Prostii. Cred că majoritatea filosofilor l-au auzit. chiar curiozitate. tot personalul se aduna pentru a cina la popotă. precum şi catastrofele ecologice ale Epocii Petrolului. atunci cînd erau întîlnite îndeaproape. încît o persoană trebuia acum să mănînce singură. sau răpiţi. glumele şi văicărelile camarazilor săi temporari. „Stele" (orbită şi navigaţie) şi „Viaţă" (sisteme medicale şi de întreţinere a vieţii). în mare parte a timpului. dacă se aşezau uniform în jurul pereţilor." Ei. încît rasa umană era singură în Galaxie. — Ce vrei să spui? se auzi un cor de voci în jurul mesei. Un loc în plus ar fi creat probleme atît de insurmontabile. — Să nu daţi vina pe mine. Deşi mania „Extratereştrii sînt printre noi" se demodase încă de pe cînd era copil. Agenţia Spaţială era năpădită chiar şi în anul 2020 de lunatici care pretindeau că au fost contactaţi. cu căpitanul la loc de cinste. dacă nu chiar în Cosmos. care făcuseră obiectul atîtor rapoarte privind „Obiectele Zburătoare Neidentificate" văzute pe Pămînt şi pe Marte. de vizitatori din alte lumi. la orele 18. Lui Poole îi luase ceva timp să se acomodeze cu ele: „Bolţuri" (inginerie structurală). Cunoştinţele despre istoria Mileniului Trei ale membrilor echipajului erau atît de . Dar asta s-a rezolvat. În timpul călătoriei de zece zile. s-a decis ca această alegere să se facă în ordine alfabetică. Totuşi. Iluziile lor erau întărite de exploatarea senzaţionalului de către mass-media.. potrivit cărora viaţa la un nivel superior celui de bacterie ar fi un fenomen atît de improbabil. scepticismul şi credulitatea. să vedeţi ce dezastre s-au făcut în secolul XXI. în zonele de lucru ale navei se menţinea un nivel de gravitaţie similar celui de pe Lună. STOCHEAZĂ. care. Oricum. să se joace cu ea. provocată de descoperirea modului de extragere a energiei vidului.. care fuseseră văzuţi de cel puţin doisprezece martori de încredere de-a lungul ultimelor cinci sute de ani? Cea mai simplă explicaţie ar fi fost că erau cumva înrudiţi cu fulgerele globulare. „Sec" (secundul navei). Oricum. aceasta duse la o discuţie despre viaţa în Univers. Dar unii dintre martori susţineau că ele dovediseră intenţii precise.. curată. iar întregul sindrom a fost catalogat mai tîrziu drept „Boala lui Adamski".. 00. — În cele din urmă. din Turnul Africa. şi toată lumea dispunea de mii de kilowaţi de energie ieftină. MASA CĂPITANULUI Primirea unui pasageri atît de distins provocase o anumită perturbare în mica lume strîmtă de pe Goliath. descoperirea TMA-1 infirmase teoria unui grup restrîns de cercetători. Nimeni nu credea cu adevărat în Asteroidul de aur. transmite-i complimentele mele şi nu. TRANSMITE ― POOLE 16. I se părea greu să-şi imagineze oraşele înecate de smog ale secolului XX. „Cipuri" (computere şi comunicaţii). lăcomia.

pe suprafaţa sa fiind distribuite aleatoriu pete amestecate de lumini şi umbre. o sutime de secundă cu greu pare să merite deranjul. pentru ca orice bărbat sau femeie să le poată stăpîni. iar camerele de luat vederi de pe Discovery înregistrau liniile spectrale care păleau cu repeziciune. Dacă existau probleme operaţionale sau tehnice. Dacă vezi un asteroid. — În Ziua 86. pe 20. şi ai lansat o sondă către el. aşa că a meritat riscul.. cînd noul soare Lucifer se arătă în înaltul cerului. îmi pare rău.000 de kilometri distanţă. părea că se mulţumeşte să-şi lase echipajul să se relaxeze. nicidecum cum o făcea. întreaga sa energie cinetică transformîndu-se în căldură. Deşi el şi Bowman erau perfect conştienţi că 7794 era doar o bucată de piatră lipsită de viaţă şi aer.surprinzător de limitate încît Poole — graţie educaţiei intensive pe care o primise în Star City — putea să-i uimească deseori cu detalii despre unele evenimente petrecute la cîteva secole distanţă de timpul său. pe 15 metri. mîine vom fi şi mai aproape de 13. — Înţeleg. Din punctul meu de vedere. dar evenimentul a fost udat cu cîteva sticle de şampanie. Te-ai întrebat vreodată dacă 7749 ar riposta? — Nu ni s-a întîmplat niciodată. Adesea punea întrebări al căror răspuns trebuia să fi fost dat cu uşurinţă. replică Prop. Era singura materie solidă pe care aveau s-o întîlnească de această parte a lui Jupiter. dar se trezea îndrumat către banca de date a navei. De asemenea... în cea de-a cincea seară. aflată la 20. astronomii au aflat pentru prima oară compoziţia crustei unui asteroid. s-a întîmplat acum un an. Fiabilitatea depindea de redundanţă şi verificare automată. aşa că totul părea un fond sonor zgomotos. Cipuri. devenise unul dintre documentele clasice ale Erei Spaţiale. Nu era uşor să loveşti o ţintă atît de mică. Ei bine. Exista o singură regulă nescrisă: fără treburi serioase în timpul mesei. Oricum. un capăt după celălalt. i-ai văzut.. totul se desfăşurase bine. — 30. Un norişor de gaz incandescent erupse efemer în spaţiu. Diferiţii specialişti abia de ştiau ce putea face echipamentul lor. Oricum. Era cu o mie de ani în trecut. Uneori lucea ca o fereastră îndepărtată. în zona întunecată a asteroidului se produse brusc o copleşitoare explozie de lumină. cînd planurile bogate în materiale cristaline erau luminate de soare. Oricum. ai trecut la mai puţin de 25. — Păcat că n-avem cu ce să tragem în ea. Pare o cărămidă ciobită. Poole fusese surprins ― şi puţin şocat ― să descopere că echipajul avea cunoştinţe superficiale despre sistemele de pe Goliath. şi să-şi exprime sentimentele în această atmosferă neformală. — Nu-i adevărat. răspunse Poole cam brusc. şi o fixau cu privirea cu emoţia marinarilor de cursă lungă la vederea unui ţărm la care nu puteau acosta.. această realitate abia dacă le influenţa sentimentele. ar trebui să avem o fereastră largă de zece milisecunde. Se uitau în el ca şi cum ar fi privit la o saga a vikingilor. Căpitanul Chandler însuşi nu prea lua parte la foarte democraticele discuţii din jurul mesei sale semicirculare.. Cînd am fost pe Eros. dar acum totul se mişca de cincizeci de ori mai repede. Îţi aminteşti? — Bineînţeles că da. după un timp îşi dădu seama că acel gen de pregătire profundă pe care o primise pe vremea sa nu mai era posibilă astăzi. Apoi. Poole nu mai era atent la discuţie. pe Pămînt.. — După cum ne-ai mai spus de cel puţin zece ori. atît de bine cît ar fi putut să spere orice navigator. iar intervenţia umană putea cel mai probabil să facă mai mult rău decît bine. O sutime de secundă! Cele cîteva minute de pe Discovery păreau a fi suficient de puţine. — Hmm.. îşi amintea tensiunea crescîndă cînd aşteptau să vadă dacă ochiseră bine. Din fericire. în cursul acestei călătorii nu se ivise această problemă. Cîteva ore mai tîrziu. mult prea multe sisteme complexe erau implicate. adesea trebuia să-şi reamintească singur că se situa în timp undeva la jumătatea drumului între Goliath şi primele aparate care au traversat Atlanticul. replică Stele. îi reaminti Stele la cină. trebuia ca ele să fie rezolvate în altă parte.. Ai vrea să arunci o privire? Cu autoghidarea şi sistemul de menţinere a unui cadru de imagine. N-au existat surprize majore. .445.. Mulţumesc.. Dar a furnizat astronomilor multe informaţii folositoare. era flatat să descopere cît de bine familiarizaţi erau ei cu jurnalul de bord de pe Discovery. în căutarea secretelor ce le puteau dezvălui strălucirile atomilor. — Cît de mare este? întrebă Poole. la fel.. Se rotea uşor. Micul proiectil ― uraniu 238 pur ― lovise cu o viteză meteorică. amintindu-şi singura bucurie din timpul misiunii Discovery înainte de dezastrul final. fără sens.000 de kilometri de asteroidul 7794.

Ganymede. pe măsură ce Goliath se îndrepta spre ei. somnoros. 3) Chiar şi astăzi. sateliţii gigantici ai ceea ce a fost cîndva Jupiter prezintă cîteva mistere majore. a fost şi el afectat de apariţia noului soare. Poole rîse. iar uneori era din nou copil. După cum este binecunoscut. acoperită de o perdea insuficient de groasă pentru a opri de tot lumina de afară.. al doilea satelit ca distanţă faţă de Jupiter. (Vezi Nava spaţială Tsien. atît de diferite în majoritatea celorlalte privinţe? Doar în cazul lui Io. Dar ţăranul care arase probabil că fusese beat ― sau sistemul de ghidare o luase razna — deoarece brazdele şerpuiau în toate direcţiile. atît de mari încît suprafaţa lui Io este semitopită. deoarece craterele mai noi le-au astupat complet pe cele mai vechi. nu se trezise deasupra Pămîntului. terenul era punctat de cercuri vagi — cratere fantomatice ale unor impacturi meteoritice vechi de eoni. Fusese un timp. printre prieteni pe care-i crezuse uitaţi de multă vreme. Dar Polul Sud nu avusese niciodată doi sori. întregul înveliş de gheaţă. întreaga sa suprafaţă este acoperită de cratere de toate mărimile. iar regiunile sale ecuatoriale sînt suficient de calde pentru a susţine formele de viaţă terestre. ) Europa.. cînd era pe Discovery. (Pentru tragica soartă a Expediţiei din 2571. LUMILE LUI GALILEO (Extras. De ce sînt cele patru lumi. Chiar deasupra patului său era o mică fereastră. — Ne gîndisem să te lăsăm să dormi pînă ce asolizăm ― această ultimă etapă a durat mai mult decît intenţionasem. fusese iniţial complet acoperit de gheaţă. acum amîndoi răsăreau în acelaşi timp. practic. mă gîndeam că de cîte ori am zburat eu deasupra Groenlandei sau Islandei pe timp de iarnă. care orbitează acelaşi corp ceresc şi au o mărime foarte asemănătoare. uşor acoperit de zăpadă. Unde mă aflu? se întrebă el. Universe. şi avea foarte puţine trăsături vizibile. principala aşezare este Anubis City (populaţie 41. cînd în Turnul Africa. cam pe la jumătatea secolului XX. atît de multe că nu pot fi numărate. vezi Beagle 5. ori încheindu-se în locul din care plecaseră. în apropiere de Polul Sud. cînd avioanele erau îndeajuns de lente pentru a oferi facilităţi pentru dormit. 17. v. în timp ce se lupta să-şi recapete conştienţa. cu excepţia unei complicate reţele de crevase. în care au evoluat multe forme de viaţă stranii. 219. iar vulcanismul extensiv a dus la apariţia cîtorva insule mici. dar satelitul se află sub supraveghere continuă. se minună Poole.III. dar au produs destulă căldură cît să ofere Europei un ocean global de apă. Nava orbita la mai puţin de 100 de kilometri deasupra a ceea ce părea să fie un uriaş cîmp arat. un „Se poate intra?". din Ghidul turistic pentru exteriorul Sistemului Solar. hărţile lui Io au o medie de viaţă de doar cîteva decenii. Bombardamentul trebuie să fi fost continuu timp de milioane de ani. Nu. pe care unele firme de turism încă le promovau în vremea sa. Ici-colo. Deşi nu s-au stabilit niciodată baze umane permanente într-un mediu atît de instabil. Se auzi un ciocănit la uşă. text simplu. dar aici au fost stabilite cîteva staţii de supraveghere automată. iarăşi. Callisto este. există o explicaţie convingătoare. deşi nu are încă o atmosferă respirabilă. Este atît de aproape de Jupiter încît cîmpurile de gravitaţionale care-i frămîntă permanent interiorul generează cantităţi de căldură colosale. ) De la transformarea lui Jupiter într-un mini-soare. pe Europa nu s-au făcut descinderi timp de aproape o mie de ani. dar îşi putea lesne imagina că exact asta făcea în clipa de faţă. uneori întretăindu-se. deşi peisajul care se desfăşura dedesubtu-i nu era prea diferit de cel Antarctic. foarte diferit. . şi căpitanul Chandler îşi făcu apariţia fără să mai aştepte răspunsul. satelitul cel mai apropiat. Deci ăsta-i Ganymede. cel mai mare satelit din Sistemul Solar (Diametru 520 kilometri). dar n-am vrut să risc o răzmeriţă scurtînd-o. Majoritatea populaţiei de aici este angajată activ în activităţi de teraformare şi cercetare ştiinţifică. Trase perdeaua şi privi afară. s-a topit. Prezentul şi trecutul erau amestecate inextricabil. clasa I. Este lumea cu cea mai puternică activitate vulcanică din întreg Sistemul Solar. Forţele care îl domină pe Io au fost aici mai slabe. ca un scafandru care încearcă să iasă la suprafaţă. Galaxy. Cel mai îndepărtat de casă bastion al omenirii! De ce-ar fi dorit orice persoană întreagă la minte să trăiască aici? Ei bine. GANYMEDE Pentru Frank Poole era nefiresc să doarmă prea mult. Pe Callisto nu există o bază permanentă. s-au făcut numeroase aterizări şi există o monitorizare automată continuă. însă fusese ţintuit în pat de vise stranii.000).

chiar şi la această presiune scăzută? — Separaţie prin electroliză. — Mai uşor decît ai pescui comete? — Cel puţin din punctul de vedere al consumului de energie. sînt la fel ca şi cele de pe Pămînt.. el şi Rikki adorau să se vîneze unul pe celălalt prin norii de ceaţă mişcători. ce se ridicau în urma jeturilor aruncate de stropitoarea de grădină. hidrogenul se ridică şi se pierde ― sperăm noi. Apoi reveni. — Trebuie să mă întorc pe puntea de comandă. Ce se întîmplă ― sigur nu fierbe apa. scuze ― poate că n-ar trebui să mă uit ― uite Ganymede City! Răsărind deasupra orizontului. pe măsură ce Lucifer începe să topească stratul de gheaţă permanentă. unii lunatici susţinînd că a fost construit de extratereştri. că am deschis subiectul. antrenată de jetul de apă. — Ganimedanii. Am pompa apa pînă la vîrf.. deşi adesea îşi dorea ca Danil să-i fie încă prin preajmă. Evident. au făcut drumuri de cinci sau zece kilometri lăţime. Ce ai tu de gînd să faci e cam la fel. dar cu uşoare neregularităţi tipice oricărei aşezări care se dezvoltase prin extindere modulară. — De ce? întrebă Poole. Noi aveam o stropitoare de grădină care se rotea mereu şi mereu. se vedea ceea ce părea a fi un păienjeniş de străzi şi străduţe intersectate în unghiuri aproape drepte. Poole îşi aminti cum.. are foarte mult sens. deşi nu sînt atît de mari ca acesta. Dar sînt cîteva dificultăţi practice. s-a dovedit a fi un deal erodat de furtunile de nisip. Căpitanul Chandler era un om mult mai sensibil decît pretindea că este. 18.. o altă imagine din trecut se suprapuse peste toate celelalte. Nu ştiu cîte catralioane de kilograme de oxigen pe zi. GRAND HOTEL Grand Hotel Ganymede era cunoscut în întregul sistem solar drept „Hotel Grannymede" ― cu siguranţă nu era mare ― şi ar fi putut obţine pe Pămînt în cel mai bun caz o stea şi jumătate. unde îngheaţă pînă la aproape de zero absolut. Observă că Chandler îl privea cu expresie de amuzament. conducerea sa nu prea simţea nevoia să îl modernizeze. ca multe altele din deşerturile de pe Pămînt. ce-i aşa de amuzant? — Îmi pare rău.. Dar cum concurenţa se afla la cîteva sute de milioane de kilometri distanţă. nu... Şi mult. nu-i aşa? Şi totul este rezultatul dilatării şi contracţiei gheţii. dacă te uiţi atent ― încolo. să îl ajute cu micile treburi zilnice şi să comunice mai eficient cu echipamentele semiinteligente de care era înconjurat. dar nu în vremea mea.— A existat vreodată o revoltă în spaţiu? — Oh. Pot să-ţi arăt unele modele care par încă şi mai artificiale. dar m-am gîndit la cîteva căi pe care aş putea duce ceva apă pe Venus. folosind o întreagă lume. dar mare parte va ajunge. — Nu spunea cineva că istoria se repetă întotdeauna? Cam acelaşi nonsens s-a petrecut şi cu Ganymede City. chiar mai multe.. uite marginea Lacului Ghilgameş.. surprins.. Dar mi-ai adus aminte de ceva foarte viu întipărit în mintea mea. Trăise un scurt moment de .. Acum. ai putea spune că Hal a deschis tradiţia. Impresionant. — Douăzeci. — A început deja să se distrugă. spre dreapta. Dar teamă mi-e că n-o să mai existe mult pe-aici. mult mai rapid ― ani. da — Ganymede oferă o viteză de decolare de numai trei kilometri pe secundă. S-ar pierde ceva prin evaporare în timpul transportului. în loc de decenii.. Totuşi Poole nu avea de ce se plînge. Ne vedem după ce asolizăm la Anubis. cu un ton neobişnuit de ezitant: — Toată acea minunată apă de aici ― Ganymede n-are nevoie nici măcar jumătate din ea! Nu mai spune nimănui.. ştia cînd e timpul să plece. iar iluzia se destrămă cînd îşi dădu seama de scara „oraşului". — Cînd eram copil se făcuse mare vîlvă pe marginea unui aşa-zis „chip" pe Marte. Ai trage în el cu un lansator de masă? — Oh. Deodată. pe măsură ce se roteşte.. nu rîdeam de idee. — Înţeleg ce vrei să spui. spuse el răguşit. Bineînţeles. în acele zile fierbinţi din Arizona. fără o planificare centralizată. şi l-am lăsa pe Ganymede s-o arunce în direcţia dorită. trebuie să fi fost uriaşi. spuse el sec. Oraşul era tăiat de un rîu larg ― Poole îşi aminti că regiunile ecuatoriale ale lui Ganymede erau acum suficient de calde pentru a permite existenţa apei în stare lichidă ― şi revăzu în minte o gravură în lemn pe care o văzuse în Londra medievală. în anumite locuri. aş folosi turnurile pentru a străbate atmosfera.. Mama Natură e ingenioasă.. Vocea lui Chandler se reduse la tăcere. — Îmi dau seama de asta. numai că la o scară mult mai mare. N-ai mai recunoaşte Ganymede peste vreo sută de ani. doar că mult mai mici.

Poole chiar recunoscu imaginea. şi deşi cealaltă emisferă era numită adesea „Tărîmul Nopţii". Descoperi curînd că majoritatea camarazilor săi de pe Goliath aveau alte aranjamente imobiliare în Anubis. Cele trei domuri presurizate principale. La fel ca zona invizibilă a satelitului terestru. în forul lor interior Poole simţea o afecţiune nostalgică faţă de micile comunităţi în care toată lumea cunoştea pe toată lumea. nu fusese niciodată în Egipt. Iar în interiorul domurilor era uşor să fii complet indiferent la lumea de afară. puţine. localnicii foloseau Timpul universal. în timp ce era condus către. în timpul tot mai puţinelor sale momente libere. propriul său portret oficial fusese făcut în acelaşi timp. Precum toţi ceilalţi rezidenţi ai sistemului solar. Io şi Callisto păreau fiecare cam de jumătate din dimensiunile Lunii văzute de pe Pămînt ― dar asta era singurul lucru pe care îl aveau în comun. pentru a-i mai explica cum funcţionează room-service-ul. la fel ca şi celelalte surori ale sale.. în mod real. încuiat într-o cameră din Hotel Grannymede!" Şi ironia ar fi fost dublă. sau pe străzile a şase mari oraşe. care se pare că fusese prea copleşit de prezenţa faimosului său oaspete. erau aşezate pe un platou dominînd un cîmp de gheaţă care se întindea neîntrerupt pînă la orizont. În punctul cel mai apropiat. mugetul unui uragan tropical. sau.. unde deşertul se întîlnea cu uşor tocitul covor din Apartamentul Bowman. dar impresionante. parada corpurilor cereşti oferea un spectacol continuu. Dar ar fi fost ridicol să se scufunde în nostalgii terestre. cerul era unul pe care ochii oamenilor nu-l văzuseră decît la cinci mii de ani după ce ultima piatră din Gizeh fusese aşezată la locul ei. cînd străbătuse jumătate din distanţa pînă la soare pentru a vizita o lume nouă. acest apelativ era la fel de înşelător ca şi mult mai vechea sintagmă „partea întunecată a Lunii". Io era atît de aproape de Lucifer. Oricum. fusese oprită din rotaţie cu eoni în urmă de uriaşa forţă gravitaţională a lui Jupiter. Cel de-al doilea soare a lui Ganymede. Probabil că denumirea singurei camere luxoase din hotel nu putea fi alta. nu în universul virtual al ciberspaţiului. în cîteva perioade de timp diferite ale istoriei acestora. el avea cîteva facilităţi care i-ar fi eclipsat pe toţi predecesorii săi faimoşi de pe Pămînt. Apartamentul Bowman. fiecare de doi kilometri în diametru. Putea să stea la umbra palmierilor pe o plajă din Pacific. cu o populaţie rezidentă deloc mai numeroasă decît cea din dragul lui Flagstaff. stranie. Iluzia era perfectă. Ce titlu de prima pagină ar fi ieşit: „Astronaut faimos. Putea păşi prin grădinile Palatului Versailles. După cîteva experienţe. cîndva cunoscut sub numele de Jupiter. şi erau nerăbdători să le cunoască familiile sau prietenii. identificînd zilele standard de douăzeci de ore mai degrabă după numere. nu era o aproximare departe de idealul propriu. O jumătate din Ganymede era luminată de Lucifer. La fel ca mulţi alţi americani. Chiar dacă Hotel Grannymede nu era una dintre staţiunile cele mai lăudate ale sistemului solar. încît îi lua mai puţin de două zile pentru a parcurge . pe timpul escalei de douăzeci de zile a navei. timp de o jumătate din lunga sa zi. Anubis. Deoarece nou-creata atmosferă de pe Ganymede era încă extrem de rarefiată şi aproape lipsită de nori. decît după nume. cu cîteva zile înainte de începerea misiunii. Aproape imediat fu angrenat în viaţa socială şi profesională a acestei aşezări de frontieră. soarele nou născut dintr-o gigantică planetă atîrna nemişcat pe cerul său. Dar nu era o iluzie. Spre marele său regret. cu excepţia acelui „no man's land". mort de foame. dar ar fi fost un adevărat şoc să vadă holograma la scara reală a străvechiului său coleg de misiune. Printr-o coincidenţă mai mult derutantă decît folositoare. ascultînd murmurul uşor al valurilor. şi i se părea acum că Turnul Africa este un vis îndepărtat. Poole stabili în cele din urmă contactul cu un sistem care îi înţelegea accentul şi comenzile. dacă dorea. Acesta era principalul motiv pentru întemeierea Anubisului într-un asemenea loc neospitalier: fundaţiile oraşului urmau să dăinuiască timp de cel puţin cîteva secole. Ganymede avea nevoie de aproape exact o săptămînă ― şapte zile şi trei ore ― pentru a încheia complet o rotaţie pe orbită. nu ar fi dat niciodată suficientă căldură pentru a topi calotele de gheaţă de la poli. Pentru că această lume. Atunci cînd descoperi cum funcţionează mecanismele din Apartamentul Bowman. era realitatea complexă şi permanent schimbătoare de pe Ganymede. Poole ajunsese la un compromis între distracţie şi inspiraţie. Putea zbura încet printre vîrfurile Himalayei sau în josul imenselor canioane din Valea Mariner. După cinci minute de convorbiri zadarnice cu pereţii muţi. îmbrăcat în uniformă de gală. Poole îşi dădu seama că poate să aleagă între o serie de ambiente. Încercările de a crea un calendar „o zi Gany = o săptămînă terestră" generaseră un asemenea haos încît fuseseră abandonate de secole. aşa că acum era încîntător să se poată relaxa la poalele marelui Sfinx ― aşa cum era înaintea controversatei sale „restaurări" ― şi să privească turiştii îmbulzindu-se în susul masivelor blocuri de piatră care alcătuiau Marea Piramidă.panică atunci cînd uşa se închisese înapoia recepţionerului (uman). „Tărîmul Nopţii" de pe Ganymede beneficia de strălucitoarea lumină a bătrînului soare.

încît părea să nu existe nici măcar un loc pe întregul satelit care să nu fi suportat mai multe impacturi. Din cînd în cînd. alcătuită din fîşii strimte şi linii. mai puţin în zona polilor. o scuză obişnuită. în continuare trebuie să spun şi eu cîteva de pe aici. Chiar şi fără imagini mărite. pe care nu am să mă mai obosesc să ţi-o adresez. aflată la de patru ori distanţa lui Io faţă de Jupiter. de asemenea.. Tubul-flux a lui Io a dat un spectacol pe cinste aseară ― asta este un fel de schimb de fulgere între Io şi Jupiter — Lucifer. înainte de crearea lui Lucifer fusese iadul — acum era iadul încins. Pe Io se întîmpla ceva în fiecare săptămînă. oceane virgine se agitau şi fierbeau în atmosfera rarefiată. începînd să evolueze în stadiu amfibiu. Mereu îmi vine să mă uit peste umăr. unde pînă şi roboţilor le-ar fi fost teamă să meargă. Îmi aminteşte de poveştile pe care bunicul meu obişnuia să mi le spună. NEBUNIA OMENIRII DOMNIŞOARA PRINGLE DOSAR ― INDRA Draga mea Indra. Seamănă cu aurora boreală. ca nişte gigantici arbori de foc crescînd dintr-o lume moartă. Pe măsură ce torentele de sulf topit se răspîndeau în afara vulcanilor şi crevaselor. Apropo de timpurile străvechi. iar deplasarea sa era vizibilă chiar şi după cîteva minute. dispăruse. acum îi părea pe de-a dreptul potrivit ca Europa să atîrne pe cer deasupra unei alte mari enigme ― Sfinxul. Îmi pare rău că nici măcar nu ţi-am mai adresat un mesaj vocal. fîntîni incandescente aruncau jeturi de sute de kilometri în spaţiu. Calisto. Şi nu punea la îndoială că în propriul său fel misterios. acum mă simt ca acasă în Ganymede. situat pe malul Mării Galileea. Contrastul fizic între cele două lumi era încă şi mai remarcabil.. lui Poole i se părea greu de crezut că omul a riscat să asolizeze acolo. o temperatură confortabilă pentru creaturile apărute aici. A fost descoperit de radioastronomi încă înainte ca eu să mă fi născut.. „europii" începuseră deja să construiască locuinţe simple. lung de cîţiva kilometri.. care odată învăluia complet cel mai mic dintre cei patru sateliţi a lui Jupiter. supraveghea un experiment pe care îl începuse pe această lume ― aşa cum făcuse şi pe Pămînt cu patru milioane de ani înainte. De atunci. dar petrec din ce în ce mai puţin timp aici. Ca să îţi răspund la întrebare ― da. Era. Aici.. Asta ar putea să sune stupid — încă nu m-am obişnuit să trăiesc în Apartamentul Bowman. Adesea Poole scruta acel peisaj incandescent şi se uita în craterele sulfuroase ale vulcanilor care remodelau în permanenţa o suprafaţa de teren mai mare decît Africa.. la o temperatură specifică unei camere confortabile de pe Pămînt. în zilele cînd enormul cîmp gravitaţional a lui Jupiter concura cu cel al lui Saturn în a strînge cît mai multe dintre deşeurile din afara sistemului solar.orbita. ştiai că Anubis a fost un şerif? Cred că asta depăşeşte spiritul de frontieră. vreau să spun. avea nevoie de două zile ganymedane — sau şaisprezece zile pămîntene — pentru a-şi completa circuitul orbital. care în punctul său cel mai apropiat părea a fi de aproape aceeaşi mărime ca şi singuratica Lună pămînteană. supravegheaseră una dintre speciile de europeni.. la fel ca un cameleon se transforma în multicolorii săi alotropi. deşi încă petreceau mult timp sub apă. atît de apropiate unul de celălalt. Poole putea să vadă în cît de mare măsură se schimbase Europa în mia de ani de cînd Discovery plecase către Jupiter. dar nimeni nu se îndoia că adevărata explicaţie se afla în ultimul şi cel mai mare dintre monoliţi ― „Marele Zid". în alte părţi. rămînea netopită de noul soare al Europei. deşi îmi place la nebunie noul panou stelar pe care mi l-am tras în apartament. Principalul său interes era. cînd. crusta globală de gheaţă. Calisto cea îngheţată tun rămăsese aproape neschimbată de transformarea lui Jupiter într-un miniastru. în afara cîtorva impacturi meteoritice întîmplătoare. oricum. Că asta se putuse întîmpla în nici o mie de ani era uluitor. care le ţinuse captive şi le protejase deopotrivă. Sateliţii-spion de pe orbită. dar este mult mai spectaculos. bineînţeles.. nu se mai întîmplase nimic vreme de cîteva miliarde de ani. După cum remarca un glumeţ localnic. capabili să arate detalii de numai cîţiva centimetri. deşi o observa dintr-o poziţie confortabilă. 19. dar trecea printr-un ciclu complet în numai patru zile. Europa. groasă de kilometri. Înainte de zorii Erei Spaţiale nimeni nu şi-ar fi putut imagina existenţa unei astfel de lumi. Pînza de păianjen. atunci cînd avea o vedere normală. după topirea impenetrabilului scut de gheaţă. Deşi Poole fusese absolut inconştient de simbolism în clipa în care îşi alesese peisajul său personal. versatilul element traversa un spectru restrîns de culori roşii şi portocalii şi galbene. . Fascinat. era încă un pustiu de gheaţă presărat cu cratere.

nu se aplica acestui mediu atît de sofisticat.. Fabulos ― foarte asemănător cu iernile polare de pe Pămînt. Venirea ta aici aproape că mă face să cred în miracole. deşi într-o manieră mult mai tehnică decît ar fi pe placul tău. răspunse Poole.Cum îmi petrec timpul? În mare parte la fel ca în Turnul Africa. totuşi nu pot sămi forţez norocul. de obicei prea politicoşi pentru a o spune. nu ganymedane. Face lucrurile mult mai uşoare. încît ar fi încercat să se plimbe printre ei.. Şi îmi pare rău. doi dintre membrii echipajului de pe Goliath şi şase ganymedani — am mers în Tarside şi am urmărit soarele pînă la capătul orizontului. — Am urmat un scurt curs de filozofie. deoarece acesta este numărul optim de persoane cu care o persoană poate reacţiona eficient. Mă întîlnesc cu inteligenţa locală.. în aşa-numitul Tărîm al Nopţii. Deşi sînt. Toate cele bune lui Joe ― salutări lui Danil. Este o provocare ― un ţel dacă preferi ― pe care arareori l-am găsit pe Pămînt. pe lîngă secolele de vechime ― o Academie. treizeci de generaţii mai tîrziu. trebuia să avem ceva cultură. ei cred că planeta-mamă devine decadentă. — Este construit să găzduiască şapte oameni. Să nu spui că nu te-am avertizat. Ei dezvoltă elaborate planuri ultrasecrete pentru a invada pămîntul. părea să se potrivească perfect singuraticului filosof ganymedan. dacă socoteşti şi fantoma lui Socrate. n-ar fi fost impresionant în nici unul dintre roluri. Gluma Indrei despre departamentele de filozofie care nu aveau nevoie de alte echipamente decît o tablă neagră. — Cel cu nemurirea sufletului? Khan fu atît de evident surprins. aproape că mă simţeam ca în spaţiu. deci neinteresant.. — aşa cum vă numesc localnicii ― de gînd să faceţi pentru a rezolva problema? Unii dintre şcolarii pe care i-am întîlnit speră să vă poată trezi. Tu crezi? Şi dacă este aşa. STOCHEAZĂ TRANSMITE În epoca lui Poole. cînd programa a cerut-o. Khan avea probabil nevoie de aceste calităţi pentru a supravieţui într-o societate atît de practică. Mi-a fost dor de casă? Sincer. aveau ceva mai potrivit. Dr. cineva a hotărît că pînă şi noi. Zece dintre noi — căpitanul Chandler. care putea să pară mult mai potrivit la bordul unei corăbii vikinge decît un tătar care răvăşea stepele Asiei Centrale. Ştii. Oricît de improbabil ar părea. deci nu cunosc nici un alt cămin. Khan cu mîndrie. Khan. terranii. Cîţiva dintre sateliţii mici erau de asemenea vizibili. aşa că era într-adevăr noapte. pe jumătate sincer. Chiar mă gîndisem să merg pe Pămînt pentru a te vizita — ţi-a zis draga de Indra despre — ah — obsesia mea? — Nu. Puteam vedea excelent toţi sateliţii şi am privit Europa eclipsînd ― scuză-mă. puţin înainte de a absolvi facultatea. Dar m-a ajutat să înţeleg de ce trăiesc oamenii aici. A fost inevitabil. în acest mediu ostil. inginerii căpoşi. Anubis City era mult prea mic pentru a găzdui şi un campus universitar ― lux care continua să existe pe alte lumi. unde Lucifer nu poate fi văzut niciodată. poate ştii ce s-a întîmplat cu el ― este din nou o persoană normală ― şi ţie toată dragostea mea. era în mod clar mulţumit că-şi găsise un ascultător nou. deşi mulţi credeau că revoluţia telecomunicaţiilor le făcuse anacronice. dai peste numărul menţionat cînd Phaedo şi-a dat faimoasa adresă. — S-ar putea să fi auzit că sînt considerat de unii drept ateu. Şi. ce aveţi voi. numele unei persoane sugera adesea înfăţişarea lui/ei. Poole nu putu rezista să nu facă puţină psihanaliză de amatori: oamenii mici de statură erau adesea avari şi agresivi ― descriere care. spuse dr. deşi aşa cum probabil te-ai aşteptat şi tu. Ateismul este nedemonstrabil. deşi mi-a lăsat mai multe mesaje. atunci cînd se aşezară pe scaunele concepute evident pentru a nu fi prea confortabile.. nu putem fi niciodată absolut siguri că Dumnezeu nu a existat cîndva. dar cu cerul complet negru. cu tot cu măslinii care l-ar fi păcălit pînă şi pe Platon însuşi... desigur. Este adevărat că mulţi dintre ganymedani s-au născut aici. cu statura sa de mai puţin de un metru şi jumătate. dar nu-i chiar adevărat. încît Poole nu se putu abţine să nu rîdă. după ponturile Indrei.. Theodore Khan se dovedi a fi un blond de tip nordic. Evident călătoria fusese planificată în aşa fel încît noi să putem observa toate acestea. Khan păru foarte satisfăcut. dar încă nu l-am întîlnit pe dr. dar această regulă nu mai era valabilă acum. Şi am interacţionat ― real şi virtual ― cu sistemul educaţional — foarte bine se pare. dar dubla stea Pămînt-Lună era mult mai spectaculoasă.. şi că s-a . — Sînt încîntat să aud asta. nu-i prea mare lucru de capul lor (sper că nu interceptează nimeni asta). nu — deşi îmi lipsesc cîţiva dintre noii mei prieteni de acolo. Promit să o fac în următoarele cîteva zile — zile terestre. În loc de aceasta. ocultînd ― Io.. oricum. Am făcut o singură excursie în afara Anubisului. Dr.

dar cred că n-am văzut vreodată pe cineva care să arate" atît de urît. Papa însuşi a scris o prefaţă aprobatoare! Dar şi majoritatea celorlalte religii. Evident. care ar fi luptat pînă la ultima picătură de sînge împotriva enoriaşilor la fel de păcăliţi ai unei credinţe microscopic diferite. În fiecare duminică puteam vedea maşini de lux parcate în dreptul. restul de un procent este suficient pentru a-i face să se ucidă şi să se tortureze reciproc. scrisă de un cuplu de sadici perverşi. de-acum trebuie să fie milioane — de mici grupări tribale care păstrează o incredibilă varietate de credinţe despre originea Universului şi a felului în care trebuie să se poarte în el. Poole gîndi că era vremea să spună şi el ceva în acest sens. ba chiar milioane de aderenţi.. şi cred că a existat o legătură cu asta ― şi m-a luat şi pe mine la una dintre şedinţe.. Şi aceştia nu erau ignoranţi sau analfabeţi. Să spunem că eşti un extraterestru inteligent. Dacă toate acele mesaje ar fi fost concordante. — Înscenare? — Scuze — condamnat în baza unor probe falsificate ― tehnică folosită uneori de poliţie pentru a-i prinde pe infractori. ziceau ei. Şi în cam unul dintr-o mie de cazuri cultul supravieţuieşte timp de cîteva generaţii. Descoperi o specie care s-a divizat în mii ― ba nu. a pretins că practica tehnici mistice de salvare a sufletului. Zeul lor nu putea face nimic în neregulă. Ei bine. mai mult decît era necesar. şi a făcut cîteva demonstraţii publice pentru a arăta exact cum se face. — Încearcă. Aveam doar zece ani.. băieţi tineri erau ţinuţi legaţi în lanţuri şi biciuiţi pînă ce memorau volume întregi de aberaţii pioase. ah!. sînt cam dezamăgit. — Chiar şi atunci.. Şi n-o să-ţi vină să crezi asta. unde nimeni nu-l poate găsi. cu cîteva excepţii onorabile. cît şi de bărbăţie pentru a deveni călugări. rabinul nostru era magician amator.. — Mi-ai amintit de ceva care s-a petrecut în oraşul meu natal. mama l-a luat în serios pe escroc — era la puţină vreme după moartea tatei. sînt mesagerii lui Dumnezeu.. dar s-a dovedit că era originar din Alabama. N-a contat cîtuşi de puţin.retras acum în infinitate.. destul de lung ― swami nu-ştiu-cum. Cum să caracterizezi un asemenea comportament iraţional? Lucretius a pus punctul pe i atunci cînd a spus că religia este produsul secundar al fricii ― o reacţie la un Univers misterios şi adesea ostil. în întreaga istorie. şi poate chiar o făcea. — Dar larg justificată de istorie. pe vremea cînd eram copil. şi cum de a mai supravieţuit atunci cînd n-a mai fost necesar? Am spus „rău" — foarte serios — pentru că frica duce la cruzime.. Cea mai vagă cunoaştere a actelor Inchiziţiei l-ar face pe oricine să se simtă ruşinat că aparţine speciei umane. că ei.. Poate că aspectul cel mai stupefiant al întregii afaceri este că oameni în mod evident nebuni au pretins. swami al tău e de-a dreptul tipic. concurenţa a fost foarte nemulţumită. pretinzînd că poate face miracole. şi apoi să le înmîneze credincioşilor săi. Deşi multe dintre aceste grupări au idei în comun. Un om „sfînt" deschisese un lăcaş. total lipsite de sens pentru cineva din afară. eu nu iau nici o poziţie în această privinţă. atunci cînd toate celelalte mijloace dădeau greş. se dovedise că organiza orgii cu adolescenţii. înainte de a fi arse de vii. Unul dintre trucurile sale era să materializeze lucruri „sfinte". — Hmmm. Cît timp a prosperat? — Trei sau patru ani.. chiar şi atunci cînd părţile care coincid acoperă 99 la sută. aşa că trebuie să fi fost o înscenare. mulţi dintre acei fraieri încă mai aveau încredere în el. din cauza cîtorva chestiuni triviale legate de doctrină. secol după secol. — Psihopatologie? E o apreciere cam aspră. aspect care nu i-a oprit niciodată pe pretinşii Mesia să cîştige sute de mii. au fost la fel de rele ca şi creştinismul. . există milioane de astfel de cazuri. interesat numai de adevărurile verificabile. La fel ca Gautama Buddha. Chiar în secolul tău. dar de ce a fost atît de mult rău.. Aş vrea să-mi pot aminti numele lui ― folosea unul indian. cel puţin mare parte a timpului. La un moment dat. Domeniul meu de interes este psihopatologia cunoscută ca „religie". Una dintre cele mai revoltătoare cărţi publicate vreodată a fost „Ciocanul Vrăjitoarelor". credincioşii au spus că minunile făcute de omul lor sînt autentice şi că rabinul era doar invidios. adunînd aproape instantaneu o mulţime de devotaţi. Ce s-a întîmplat în această situaţie? — Ei bine. problema ar fi fost lămurită.. Pentru cea mai mare parte a preistoriei umane s-ar putea să fi fost un rău necesar.. îmi pare rău să spun asta. în orice ţară. „templului" său.. — Pare să fie un caz standard. majoritatea proveneau din familii bune. — „Sindromul Rasputin" îi spune. Din întîmplare. şi a făcut tot ce-a putut pentru a-l discredita.. Dar e de folos pentru a-mi demonstra punctul de vedere — majoritatea oamenilor au fost dintotdeauna nebuni. pentru a smulge „mărturisiri" de la mii de bătrîne inofensive. fiind privaţi atît de copilărie.. Apoi a trebuit să părăsească oraşul în grabă... care descriau torturile autorizate ― încurajate! — de Biserică. Avea o barbă suficient de mare cît să găzduiască mai multe cuiburi de păsări. şi numai ei. Dar bineînţeles că ele difereau dramatic.

care seamănă perfect cu ceva petrecut chiar înainte de a te naşte. Dar sînt nedumerit. Chandra. ai putea să-i spui lunatic ― dacă astfel defineşti un entuziast lipsit de simţul umorului.. şi-ţi recomand să-l iei foarte în serios. şi cu siguranţă i-a influenţat acţiunile. Ai spune că era nebun? — Ai ales un exemplu prost: geniile adesea sînt astfel! Aşa că pot să zic: nu nebun. nu ipocriţi. de ce crezi tu că este supărat pe Dumnezeu! Dar am purtat cu el cîteva discuţii — nu. Poate că a trebuit să trec prin ei. indiferent cît de absurd.. Mă bucur că tu ai făcut-o.. denunţîndu-i crimele şi excesele. ci dezechilibrat psihic din cauza condiţiilor şi a mediului în care crescuse. de ce nu? Cu dragoste. şi va fi al meu pe viaţă". Ted. da ― dacă erau sinceri. pentru a o aprecia cum trebui. Da.. — Ai susţine că oricine avea convingeri religioase puternice era nebun? — În sens pur tehnic. ci şi în trecutul îndepărtat.. . şeful proiectului HAL. Spuneai că ai fost foarte surprins să vezi portretul Papei afişat la loc de cinste în apartamentul lui Ted. şi era unul dintre cei mai sănătoşi oameni pe care i-am cunoscut. pentru a vedea cum reacţionează. Mă întreb ce notă mi-ar pune. dar asta nu mai era posibil. acesta ar fi fost un catolic fervent. şi cu satisfacţia unui om care se leapădă de povara unui mare secret. acest criptodeist. şi am presupus că era liber. Trebuie să ştii cum Mihail Gorbaciov. dar am avut noroc că nu m-a auzit şi m-am strecurat înapoi. dialoguri. Khan îi răspunse la întrebare. preşedintele Imperiului Sovietic. Dacă ar fi pus mîna la timp pe micul Chandra. Acesta este eroul lui. 20. uneori cu atîta pasiune încît ar fi preferat să lupte pînă la moarte decît să-şi abandoneze iluziile. cu cîteva decenii mai înainte. Am fost foarte stînjenit. Iezuiţii spuneau: „Daţi-mi un băiat pentru şase ani. Frank. Niciodată n-a existat ceva. afară. în cele din urmă. mai întîi. — Adevărat. — Posibil. Cred că încă este foarte supărat pe El că se ascunde atît de bine. pentru că a fost asasinat de un cardinal dement. APOSTAT ÎNREGISTRARE ― POOLE Bună. Am intrat o dată la el în birou ― nu răspunsese nimeni cînd am ciocănit. Se ruga la un grup de mici statuete fantastice din bronz. Indra. Mai bine nu-i spui că ţi-am zis asta.. Dar lunaticii ajung astfel deseori deoarece ei cunosc un Mare Adevăr ― vezi majusculele? ― şi nimeni nu-i ascultă. Dar încă nu mi-ai spus cum crede Ted. la scurt timp după ce a îngrozit lumea cu publicarea dosarelor secrete ale Inchiziţiei. după toţi aceşti ani de inginerie. păstrat de multă vreme. care a avut un mare impact asupra lui Pius al XX-lea. STOCHEAZĂ TRANSMITE MISS PRINGLE ÎNREGISTRARE Salut. nu numai raportat la secolul tău. Pentru mine asta este o destul de bună definiţie operaţională a nebuniei. că poţi să-l ajuţi să-l caute pe Dumnezeu. Ce-am eu de-a face cu toate astea? Încet... Indra. Nu vom şti niciodată dacă Pius al XX-lea a avut aceeaşi idee. Dar dacă mă gîndesc mai bine. dar aş putea-o multiplica de mii de ori. deşi mai mult el vorbeşte — foarte interesante. deşi nu i-am spus încă. Priveşte-l bine.. pe care miriade de oameni să nu fie pregătiţi să-l creadă. precum şi unul dintre cei mai buni. Şi cum o să judeci asta? Singurul geniu adevărat pe care l-am cunoscut a fost dr. Pius al XX-lea. N-a vrut să meargă chiar atît de departe ― sperase să-l reformeze.. de ce erai atît de nerăbdător să mă întîlneşti? Mi-e teamă că n-am fost niciodată devotat vreunei credinţe. sînt sigură că ţi-am mai spus despre el. am avut o altă întrevedere cu dr. de obicei este numit Impius! Este o poveste fascinantă. cam 90 la sută erau nebuni.. Credincioşii erau încă zguduiţi de descoperirea lui TMA-0. alta avea mai mult decît numărul obişnuit de braţe. Ieri am încercat această cale de abordare. — Sînt sigur că Rabi Bernstein era sincer. Nu mă gîndeam că voi mai reveni vreodată la filozofie. Una dintre ele arăta ca un elefant. Deci l-ai întîlnit pe Ted. După estimarea mea.— E o mostră mai degrabă nereprezentativă — doar o mică suburbie din Flagstaff. ca student.. a provocat destrămarea acestuia la sfîrşitul secolului XX. drapate cu flori. dr. nu un budist.

au existat cîteva faimoase încercări de a face acelaşi lucru şi cu arta... în aproape toate clasamentele.. nimeni nu ştie nici măcar ce era.. Îmi amintesc doar cîteva exemple. ceea ce contează este fondul lor cultural şi religios. despre care n-aveam idee. Dar ceea ce pune capăt cu adevărat disputei..Poate că-i original. Iată şi discuţia. oamenii se amuză făcînd liste cu cei mai buni dintre cei mai buni — sînt sigur că ăsta era un mijloc de distracţie popular pe vremea ta. Arta nu dovedeşte nimic? — Da. Evident.. de ce este dr. În artă ― Mona Lisa.. este Angkor Wat. Chiar dacă mi le-aş aminti pe toate celelalte — ceea ce bineînţeles că nu pot — nu ar avea importanţă. eterne. Crede că am un prieten acolo.. Mîine voi discuta despre asta cu căpitanul Chandler. Frank.. Deşi nici unul dintre ei nu cunoştea acel incident. Şi el are încă unele interese în treburile noastre. În cel puţin şase rînduri. după aceea. spre exemplu. Şi mă bucur că nu a trăit să vadă ce s-a întîmplat cu Israelul. STOCHEAZĂ TRANSMITE ― INDRA . întrebarea la care-ţi vroiai cel mai tare un răspuns. Mi-aş dori ca Ganymede să aibă un Angkor Wat ― nu l-am văzut niciodată ― dar nu le poţi avea pe toate. Ted e foarte sigur că Dave Bowman trăieşte şi acum într-o anumită formă. la bordul unei nave de cercetare care s-a apropiat mai mult de Europa. nici o religie nu era singura dominantă într-un domeniu. nimeni n-ar trata cu seriozitate aceste rapoarte. — Ei bine. dar la un loc ele alcătuiesc un şablon. Şi această situaţie s-ar putea datora unui banal accident tehnologic: orga şi alte instrumente muzicale preelectronice au fost create în Occidentul creştin. Îţi vom spune ce am hotărît.. deşi mă îndoiesc... Pe ansamblu. nu doar unul! — Aş vrea să-i fi putut spune asta dragului de rabi Bernstein ― sînt sigur că ar fi găsit un răspuns potrivit — N-am nici o îndoială. cam la un secol distanţă unul de celălalt. Foarte puţini ştiu ceva... arte vizuale. El crede că eu sînt singurul om care o poate face. Şi a mai existat un caz similar. din Anubis. Ted Khan a petrecut ani de zile adunînd dovezi şi acum este foarte sigur de anumite fapte. muzică. Cred că ţi-ar plăcea să auzi ― vei fi interesată de comentariile noastre. dar nu într-un fel care să mulţumească pe vreun credincios! Din cînd în cînd. Luate în parte. Încă încerc să mă hotărăsc.. Acum. nu-s sigur de corectitudinea ordinii. bineînţeles. observatori de încredere de aici. apariţie de genul celei întîlnite de Heywood Floyd la bordul navei Discovery. Putea să se întîmple cu totul altfel. deşi nu le poate explica. Apoi.. Taj Mahal... grecii sau chinezii ar fi privit maşinile ca pe ceva mai mult decît nişte jucării. probabil asociat cu Monolitul căruia îi spunem Marele Zid. un grup de statuete budiste de undeva din Ceylon şi masca funerară de aur a lui Tutankamon. — Cu siguranţă era. acum 600 de ani. dacă. MISS PRINGLE ― COPIAZĂ AUDIO 94 — Desigur. el e convins că soluţia multor mistere se află pe Europa. au raportat că au văzut o. Ştim că el a supravieţuit după ce a fost atras de monolitul Fratele mai Mare şi că s-a întors cumva pe Pămînt. este consensul general asupra unicităţii celei mai mari opere din istoria artei umane. Ted. Mai sînt şi altele. urmate de Recviemul lui Verdi. Partenonul. Ultimul top pe care l-am văzut ― a fost transmis pe Earth Artnet cu numai cîţiva ani în urmă ― era împărţit în arhitectură. Toccata şi Fuga lui Bach erau pe primul loc în muzică. în ceea ce mă priveşte.. SFÎRŞIT AUDIO Asta a fost.. cu excepţia muzicii. Cu dragoste. Deşi nu a făcut nici o tentativă de comunicare. dar sînt interesante şi arată cum se schimbă gusturile de la o generaţie la alta. cu excepţia faptului că implica mai multe sute de zei. atunci cînd i-au văzut holograma. nu poţi să negi că majoritatea capodoperelor artistice umane au fost inspirate de credinţa religioasă. Iar şi iar... sau orice o fi devenit el acum. Indra. Şi eu îmi doresc să-l fi întîlnit. Ted speră să putem lua legătura. Şi totuşi religia care l-a inspirat dispăruse de secole. Ted atît de încîntat că sînt aici? După cum ştii.... asemenea clasamente nu pot stabili valori absolute. au fost capabili să-l recunoască pe Dave. E de părere că eu aş putea fi o excepţie. Da ― Dave Bowman. unde nimănui nu i-a fost permis să asolizeze de o mie de ani.. pentru că ganimedanii se feresc să vorbească despre asta.

I-ai putea face legătura cu prietena ta? — Eh. Pentru a înrăutăţi situaţia. Dar continuă. Am rîs.. acceptînd pasiv să fie venerat. — Cu multă vreme în urmă am avut o prietenă aici. — Sînt sigur ― mă rog. De ce întrebi? — Dacă n-a fost o fantomă. 99 la sută sigur ― că ai dreptate.. — Ce rost ar fi avut? Eu şi Khan am analizat-o ieri. — Nu şi potrivit tuturor relatărilor contemporane! De asemenea ― poate chiar .. — Interesant. Ea mi-a spus că bunicul ei l-a văzut pe Bowman. Lui Ted îi place să citeze un faimos paleontolog.. ca orice om sensibil. Bowman a fost aparent înghiţit de către Fratele cel Mare. Dim? — Bineînţeles că nu.. El susţine că acel şut nu a fost orientat într-o direcţie tocmai favorabilă. la bordul navei Universe. în Apartamentul Bowman... — Ted crede că Dave Bowman. N-am mai vorbit de ani de zile. Mi-aş pune viaţa rămăşag că este autentică. de ce îl interesează pe profesorul Ted? — Asta e ceea ce vroiam de fapt să discut cu tine. — După o mie de ani? — Ei. obişnuia să spună profesorul meu de matematică. din timpul celei de-a doua expediţii către Jupiter. sau pe Marte. acum patru milioane de ani. a armelor şi a religiei. Khan le-a luat. Poole ştia că va fi luat în serios de căpitanul Chandler. ea ar putea fi pe Lună.. dar nu le-am luat niciodată în serios. pe Europa.21. deşi avea mult peste o sută de ani atunci cînd le-a dictat. sînt de acord cu tine. — Ce s-a întîmplat acolo? Am auzit ceva istorisiri vagi. — Cine n-ar fi făcut-o? Dar asta a fost acum o mie de ani. — E o poveste complicată. — Poate să fi fost senil. Oricum. şi totuşi ceva din personalitatea lui se pare că a supravieţuit. avertizîndu-l să plece.. Şi nici un animal nu-şi torturează semenii. dintotdeauna am crezut că asta este cea mai plauzibilă teorie. în Anubis. — Nu-mi sună prea bine. uită-te la mine! — O singură mostră nu dă bine la statistică. în jurnalul său de memorii. Floyd stătea în vechiul meu scaun cînd un fel de nor de praf a apărut în spatele lui şi a luat forma capului lui Dave. ceva mai speculativ. a mai realizat un contact. cînd a sosit Discovery. Aseară am vorbit cu David Bowman. dar există o explicaţie evidentă. Este acesta un accident evolutiv ― o chestiune de ghinion genetic? Foarte mulţi sînt de acord că TMA-1 a fost plasat pe Lună pentru a supraveghea proiectul — experimentul. — Şi acum. Apoi i-a transmis acel faimos mesaj. la bordul Discovery. acolo. la fel şi eu ― am văzut înregistrarea originală. Suficientă vreme pentru a fabrica un fals. — La o adică. deci nu fu dezamăgit de această dată. către Jupiter. sau orice o fi devenit el. Doar ai stat aici. Floyd. după ce a fost reactivată.. a fost cel mai puternic vis pe care l-am avut vreodată. deşi toate creaturile au nevoie de un anumit grad de agresivitate pentru a supravieţui. cînd Floyd s-a alăturat misiunii din 2061 către cometa Halley. mai bine nu. dar. Dar este general recunoscut că strămoşilor noştri li s-a întîmplat ceva crucial atunci cînd Monolitul a apărut în Africa. Din cîte ştiam. şi păru uşor stînjenit. cînd situaţia o cerea. Şi am auzit de aceste rapoarte. care spunea că „TMA-0 ne-a tras un şut în fund evoluţionist". Ted crede că în alcătuirea creierilor noastre.. — Dr. orice-ar fi fost ― şi pentru a raporta mai departe.. în mod sigur n-a stat pur şi simplu acolo. care ne face incapabili de o gîndire logică substanţială. aşa cum facem noi. şi că întreaga tărăşenie a fost provocată de discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Ted. Marchează o cotitură în preistorie ― prima apariţie a uneltelor. După cum l-am înţeles eu. pentru numele lui Deus! Doar tu mi-ai spus că parcă-i bîntuit. ar putea continua să existe. Monolitul probabil că a avut un efect asupra noastră. unde se afla centrul de control al misiunii. se pare că noi avem mult mai multă decît ar fi absolut necesar. şi eu mă tem de ele. Sau cel puţin aşa ne spune el. La 20 de ani de la acea întîlnire cu Heywood Floyd. De aceea celălalt Monolit — Fratele cel Mare ― aştepta acolo. Dă-i drumul. Poate fi o simplă coincidenţă. este ceva fundamental greşit. Aşteptase patru milioane de ani. sau poate un mozaic din care lipsesc majoritatea pieselor. — Mă întreb dacă Ted are acea întîlnire pe listă. Trebuia să devenim atît de răi şi de capricioşi pentru a supravieţui? Poate că da. Eşti de acord pînă acum? — Da. Ai auzit rapoartele potrivit cărora Dave Bowman apare uneori în Anubis? Cam o dată la o sută de ani? Aşa cum a făcut şi cu dr.. Vocea căpitanului Chandler şovăi.. CARANTINA — Crezi în fantome.

. topind acea lume îngheţată. în cazul nostru. — Şi eşti dispus să rişti? — Da. eu voi fi deja pe drum către Europa. Ted. Jupiter s-a aprins şi le-a oferit un soare. Şi. — Şi de la misiunea de salvare a navetei Galaxy. atunci cînd Galaxy a asolizat forţat pe Europa. în ce fel vei interveni? — Întîi şi-ntîi. Chris. din vremea ta! Prima Directivă! Încă mai rîdem cu poftă de cei din bătrînul serial Star Trek. nu prea convingător.mai important ― nepotul său.. Poate face distincţia între roboţi şi oameni. toate navele cu echipaj uman au fost deviate de un anumit cîmp de forţă.. dar mai sînt şi alte probleme. Frank. Avertismentul de a ne ţine la o parte a fost dat probabil pentru a nu ne amesteca în evoluţia lor.. acolo.. RISCUL MISS PRINGLE ― AFIŞEAZĂ MESAJELE PRIORITARE RECEPŢIONATE DE PE PĂMÎNT Dragă Indra. — Mai mult decît mine. de pe Ganymede ― şi pe curînd. acolo este locul unde se află chiar acum Monolitul. naveta mică. acum. Observaţia din spaţiu nu este suficientă. s-ar putea să mă fi gîndit la asta. — Ce altceva putem face? Toate sondele trimise de ganimedani au explodat înainte de a atinge solul. Şi dacă el ― Monolitul local. Ted Khan poartă o mare parte a răspunderii.. — Pentru că te cunosc. Este un risc pe care m-am pregătit să mi-l asum. Deşi este o decizie subită — şi nimeni nu este mai surprins decît mine — m-am gîndit la ea cu mare atenţie.. STOCHEAZĂ TRANSMITE .. Ted crede că există o singură fiinţă umană care poate reuşi să asolizeze pe suprafaţa Europei ― deoarece vechiul lui prieten este acolo... Foarte interesant. Ce aş avea de pierdut? — O navetă spaţială preţioasă.. Cu dragoste. — Mai mult noroc data viitoare.... Continuă. S-ar putea spune că a avut rezultate dezastruoase. — Khan mi-a spus exact acelaşi lucru. şi de ce. Te rog să nu mă înţelegi greşit — în nici un fel nu o privesc ca pe o misiune sinucigaşă! Dar sînt 99 la sută convins de argumentele lui Ted. Europii sînt destinaţi celebrităţii. nu încerc să fiu dramatic. dovedeşte că ceea ce se află acolo jos. Mărturisesc că sînt îngrijorat. bineînţeles. grav. Marele Zid ― hotărăşte să mă trateze ca pe sondele automate din trecut. — Unde am mai auzit eu asta înainte? Desigur. cea mai probabilă variantă care mi se poate întîmpla este să fiu îndepărtat de Europa. transmite-i toate cele bune lui Joe. orice ar fi. sînt sigur că n-or să-ţi stea în cale. Îţi mulţumesc pentru tot. de o singură persoană. — Trebuie să te mai gîndeşti.. nu voi şti niciodată. De aici am plecat ― întregul cerc o ia de la capăt. dar acesta s-ar putea să fie ultimul mesaj pe care ţi-l adresez de pe Ganymede. a cărui natură n-a reuşit nimeni s-o descifreze. în Africa.. a avut parte de cîteva experienţe la fel de stranii. După cum ai ghicit. trebuie să aflăm ce se întîmplă cu adevărat pe Europa. uneori. De aceea ai vrut să înveţi să pilotezi Şoimul? — Ei. Şi întotdeauna am avut două convingeri legate de politica neamestecului. Atunci cînd îl vei primi. — Şi ce crede el că ar trebui să faci? Întîi de toate. Zbor cu Falcon.. că tot ai adus vorba. — Ei bine.. Chiar şi din asta voi avea ceva de învăţat. sper. dacă vei proceda aşa cum cred eu. Şi ― acesta e aspectul cel mai important ― trebuie să aibă un mijloc să verifice a ceea ce vine spre el. şi el mi-a aţîţat curiozitatea într-o asemenea măsură încît nu mi-aş fi iertat niciodată să refuz o asemenea ocazie unică într-o viaţă. totul se potriveşte. de pe Europa. Sau poate ar trebui să spun unică în două vieţi... — Exact. — Încep să-mi dau seama încotro bate dr.. — Ţi-am mai spus vreodată că m-am întîlnit cu unii dintre actori? Ar fi surprinşi să mă vadă acum. şi poate avea ceva influenţă asupra acelei puteri necunoscute. lasă-l pe el să-ţi explice dacă eu nu mă mai întorc. de-acum o mie de ani. o dată ce te-ai hotărît să mă ajuţi.. 22. Monolitul cu siguranţă a nesocotit una dintre ele. pe Europa! Poole rîse. Căpitanul Chandler trase un fluierat lung. de pe Goliath — ce mi-ar plăcea să le-o arăt şi vechilor mei colegi de la Administraţia Spaţială! Luînd în considerare vechile înregistrări. ne apără şi nu este răuvoitor. sau un Monolit! înconjurat de europani. înainte de a putea asoliza.

Ştia exact unde vrea să se ducă. îl informă căpitanul Chandler pe Poole. Frank? — Foarte sigur. întotdeauna este nepoliticos să dai buzna neinvitat. — Eşti sigur. N-ai nici o şansă să pleci fără să-ţi completez un plan de zbor mai întîi. — Se va ajunge pînă acolo? Nu vreau să fac nimic care ar putea să-ţi pricinuiască necazuri. atît pentru Poole cît şi pentru piesele de echipament valoroase pe care se oferise să i le împrumute — şi pentru care căpitanul navei Goliath era. Dar doar noi doi ştim despre asta.. plus că vreau ceva timp de gîndire. Dim.. iar autorităţile locale par să nu aibă nimic de obiectat. — Nu-ţi face probleme. de rutină. în cele din urmă. nu mai poate face nimeni nimic — cel puţin nimeni de aici. nemaivorbind de absolut necunoscuţii europi. Dacă „o calci" ― mulţumesc că m-ai învăţat această expresie! — Falcon te-ar putea duce acolo într-o oră. 000 de kilometri de Ganymede în acest moment. Totuşi nu urma să se arunce în ceva total necunoscut. să se poarte în aşa fel cu noii săi colegi de echipaj încît să nu bănuiască ce intenţii avea. 24 EVADAREA — Control manual. etc.. rămînea de văzut doar dacă putea sparge carantina veche de cîteva secole. vreau să mă scald şi eu în aura ta de glorie. — Mulţumesc. doar dacă nu-mi vine o idee mai bună. care arătau detalii de cîţiva metri. Mulţumesc. Şi încă sper. Oricît de ilogic părea. Evident. sau orice-ar fi. oricît de puţin inteligenţi ar fi fost. ce-o să mai spun? Că ai furat naveta pe cînd noi nu ne uitam? Mi-e teamă că nimeni n-o să creadă o astfel de poveste. era timpul să se mai petreacă ceva palpitant şi pe aici. răspunzător. În memoria navetei se găseau stocate hărţi de înaltă rezoluţie ale Europei. Lui Poole i se părea greu să evite suspiciunea crescîndă. misteriosul nostru prieten s-ar putea alarma văzînd că vine cineva atît de repede. te rog. estimat la cinci ore şi jumătate. FALCON — Europa este la aproape 4. REGATUL SULFULUI 23. — De acord. Controlul Traficului este foarte eficient aici. Dacă te întorci ca un erou. Şi sper să nu regreţi niciodată că m-ai adus pe Goliath de pe orbita lui Neptun. încearcă să nu spui nimănui altcuiva din echipaj. trebuie să fie! Dacă pleci fără să anunţi înainte. în timp ce aceştia pregăteau naveta Şoimul pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un zbor scurt. Timp de zbor total. eu voi încerca să par indignat şi voi spune cît de uluit sînt de asemenea erori de navigaţie grosolane etc. aşa cum el şi Dave Bowman făcuseră cu o mie de ani în urmă. — Încă mai încerc să aflu cum o să rezolvăm asta.000 de kilometri deasupra Europei ― nu-i nimic neobişnuit în asta ― unii o fac mereu. Tonul şi expresia lui Chandler nu lăsau să se vadă adevărata îngrijorare pe care o simţea. sînt pe urmele tale într-o microsecundă — ba nu.. pe Ganymede. Dar nu ţi-aş recomanda asta.IV. Dacă te răzgîndeşti brusc cu privire la întoarcerea pe Ganymede. . înainte de a încerca să asolizez. Vei lua Şoimul pentru un ultim test de calificare ― toată lumea ştie că deja l-ai pilotat singur. — Mda. îţi sînt recunoscător că faci asta pentru mine. chiar şi cu oameni pe care-i cunoşti. o dată cu tine. — Ce speri? — Că pot lua în vreun fel legătura cu Dave. Aşa că asta propun eu să facem. Doar el şi Chandler ştiau că nu va fi deloc astfel. Şoimule. Vocea lui Poole se stinse în tăcere. majorităţii indivizilor aparţinînd rasei umane li se părea imposibil să nu fie politicoasă cu copiii săi artificiali. chiar într-o milisecundă. Vei intra pe orbită la 2. Dar dacă pierzi Şoimul. Tot ce va face o impresie bună asupra Curţii de Anchetă. aş vrea să aibă — cum era expresia cealaltă pe care am învăţat-o de la tine? — posibilitatea de a „nega plauzibil". Poate că ar trebui să iei cu tine ceva cadouri ― nu aşa obişnuiau exploratorii din vechime? Cred că oglinzile şi mărgelele erau cîndva la mare preţ.

într-un fel. imediat ce coborîse sub altitudinea de 1000 de kilometri. pe Europa. brusc. Deşi recunoştea în sinea lui că era o abordare naivă. de 2000 de kilometri. şi era aproape sigur că aparţinea unei femei încîntătoare pe care o întîlnise la o recepţie dată de primar. pe malul încă îngheţat al Mării Galileea. Şi totuşi. Nici unei fiinţe umane nu îi fusese îngăduit să se apropie atît de mult în ultimii 1000 de ani. Presupun că o anumită forţă exterioară a preluat controlul navetei mele şi o va aşeza pe sol în siguranţă. Deodată realiză cum să o elibereze de teamă ― şi în acelaşi timp să încerce ceva ce mai devreme respinsese ca fiind mult prea absurd. Poole se hotărîse să coboare dinspre mare şi apoi să zboare foarte încet către Tsienville ― sperînd că această apropiere va părea prietenoasă. care stătea de veghe — dacă într-adevăr asta făcea — la periferia oraşului Tsienville. dar în situaţia dată părea lucrul cel mai bun de făcut. — Foarte sigur. Şoimul continua să coboare către Marea Galileei. Te rog să răspunzi imediat. aici este vechiul tău camarad Frank. Cu toate că Poole ştia că-i doar închipuire. Poole zîmbi cu satisfacţie: totul mergea conform planului. aici este Frank Poole de la bordul navetei Şoimul. pînă şi centrul de control de pe Ganymede părea să fie şocat şi redus la tăcere. precum şi multe ghiduri populare („Cum să nu răneşti sentimentele unui computer". Exact 30 de secunde mai tîrziu. dar se pare că altcineva a preluat controlul navetei şi o îndreaptă în jos. cei de pe Ganymede repetară mesajul. ea s-ar fi putut răspîndi şi în rîndul relaţiilor umane. Ce se întîmplă? Continui să cobori către Europa. nu o minţise pe de-a întregul pe îngrijorata controloare. Sper că recepţionaţi acest mesaj — voi continua să raportez atît timp cît va fi posibil. ar fi putut să jure că din glasul computerului răzbătea o notă de nelinişte. V-aţi îndepărtat de coordonatele stabilite în planul de zbor. — Eşti absolut sigur că asta vrei să faci. merita o încercare: cu siguranţă nu va produce nici o pagubă. Poole începu să simtă uşoare mustrări de conştiinţă. — Aici Centrul de Control Ganymede. — Aici Centrul de Control Ganymede. Sînt cum nu se poate mai bine. Şoimul se afla acum pe orbită. aşa că nu te pot asista. Apoi. către Şoimul. Dave. sau cel puţin neagresivă. la o distanţă sigură. ea trebuie descurajată. Nici măcar un moment nu îşi imaginase că va primi răspuns. încercînd să-şi moduleze vocea ca şi cum ar fi fost complet sincer. şi „Inteligenţa artificială ― adevărata nervozitate" erau doar două dintre cele mai cunoscute titluri). să nu pară că face echilibristică pe marginea adevărului. Bineînţeles că şi asta era fals. Lumini indicatoare care doar rareori puteau fi văzute aprinse începură să clipească la capătul panoului de control. — Aici Frank Poole de pe Şoimul. nu găsise o altă soluţie mai bună. către Europa. şi într-o zi spera să poată să o privească în ochi. Dacă este aşa. primi un răspuns. imediat după sosirea sa pe Anubis. I se păru că recunoaşte vocea operatoarei de la Centrul de control. Poate că. Deşi europanii luaseră de mult toate componentele sale metalice. în coborîre către Europa. . Europa se afla la numai 50 de kilometri dedesubt. încît toate detaliile sale puteau fi văzute cu limpezime. fu întrerupt ― nu în felul în care sperase. Şoimule? Ai trecut pe control manual. şi se putea chiar să meargă. Încă o dată Poole îl ignoră — dar nu şi Şoimul. aşa cum de fapt o arăta şi planul său de zbor. fuseseră scrise pe marginea subiectului eticheta om — maşină. Tu eşti entitatea care mă controlează? Am motive să cred că te afli aici. la urma urmelor. şi mult prea lesne. şi era potrivit că singurului "oraş" de aici ― chiar dacă era unul extraterestru ― i se potrivea numele de „Tsienville". şi de acum încolo avea să fie nevoie să mintă un auditoriu din ce în ce mai sofisticat. ci în cel la care se aşteptase. Corona uriaşului satelit domina partea din faţă a cerului. şi la 100 de kilometri mai aproape de Europa. ştiu exact ceea ce fac. abia aştept să te revăd ― oriunde sau orice ai fi acum. deasupra Europei. Şoimule. ghinionista navă chinezească servea încă drept mormînt pentru echipajul său. Ei bine. Poole nu avea nevoie de asistenţă optică pentru a observa destinaţia planificată. Cu multă vreme în urmă se decisese că oricît de indiferentă ar putea părea grosolănia faţă de roboţi. Părea cu adevărat alarmată. — Repet. Poole putea să vadă acum cu ochiul liber lunga dîră neagră a celui mai mare dintre Monoliţi.Volume întregi de psihologie. aprinsă de mult mai îndepărtatul Soare. Mă recepţionezi. Era greu să ignori o astfel de solicitare urgentă. şi chiar şi zona neluminată de Lucifer era atît de strălucitoare. Le fel de bine. nu departe de rămăşiţele primei nave spaţiale care asolizase pe această lume. Continuă să vorbească. cu conştiinţa curată. Frank? îl întrebă computerul navetei. Rugăm raportaţi imediat ce se întîmplă.

gheaţa era groasă de kilometri. Şi cîteva dintre ele lăsaseră monumente permanente. Adesea creau parodii naturale ale unor castele gotice din care pulsau. delicate. presărate deasupra deşerturilor din adîncuri. precum sîngele. şi chiar trivalve. pe măsură ce forţele care îl alimentau îşi mutau focarul în altă parte. La fel de important. Aici ele erau prezente la o scară incomparabil mai mare şi într-o mult mai largă varietate. La distanţe mai mari de focurile submarine la care se încălzeau aceste creaturi. acest rîu de căldură deşteptase la viaţă adîncurile europane. care ofereau hrană şi energie din abundenţă. Războiul între ocean şi spaţiu sfîrşea întotdeauna în aceeaşi remiză. precum şi modele spiralate din piatră ― exact ca superbele amonite dispărute atît de misterios din oceanele Pămîntului. armate puteau să fi mărşăluit ― sau înotat ― sub comanda unor Napoleoni sau Tamerlani europani. cu apele sale ascunse. în mugetul şi tunetul continuu al seismelor submarine. forţele care răvăşeau Io acţionau şi aici. prosperau în zonele „tropicale". vîscoase. Presiunea la aceste adîncimi era atît de mare. al exploziilor de gaze eliminate din interior. Acolo. chiar şi zgomotoasele mări ale Pămîntului ar fi părut tăcute. Printre cele mai mari minuni ale adîncurilor europane se numărau rîurile de lavă incandescentă. culturi întregi şi chiar civilizaţii puteau să fi răsărit şi să fi apus. Armate de biologi ar fi putut petrece cîteva vieţi studiind o singură astfel de oază mică. alţii extrâgîndu-şi hrana direct din apele bogate în minerale din jurul lor. într-o zonă niciodată mai lată de cîţiva kilometri. mai devreme sau mai tîrziu. trăiau acei bizari şerpi şi viermi. Iar restul lumii lor n-ar fi ştiut asta niciodată. Pretutindeni în adîncuri existau dovezile neîncetatului război dintre planetă şi satelit. Pe Pămînt. aşa că evoluţia progresa cu o viteză ameţitoare. Spre deosebire de mările terestre din Paleozoic.25. curgînd din conurile vulcanilor submarini. care adusese viaţă într-o strîmtă fîşie a deşertului. Dacă ar fi produs istorici şi filosofi. deşi cu o ferocitate mult îmblînzită. apropiate de sursele de căldură. ele erau semnele autentice ale vieţii însăşi. trăiau organisme mai mari. nenumărate zone circulare erau acoperite cu schelete şi rămăşiţe încrustate cu minerale ale creaturilor moarte. mai robuste. şi chiar şi atunci cînd era clar că nu se datorează unor reacţii chimice întîmplătoare. adîncurile europane nu alcătuiau un mediu stabil. care păreau să fie analoge plantelor. protejate de vidul spaţiului de o crustă de gheaţă. reparînd armura de gheaţă. şi formau insule de căldură pe fundul oceanului. fuseseră descoperite de exploratorii din secolul XX ai mărilor Pămîntului. ele aduceau din interiorul Europei toate substanţele chimice necesare vieţii. Deseori ele erau greu de deosebit de formaţiunile naturale din jurul venturilor termale. prosperase şi se stinsese. Creaturile care răsăreau în strălucirea difuză a rîurilor de lavă şi se hrăneau în jurul venturilor calde nu puteau străbate pustietatea ostilă dintre insulele lor singuratice. al valurilor de presiune infrasonică ale avalanşelor care măturau cîmpiile abisale. aşa că ambele elemente coexistau în cadrul unui armistiţiu dificil. pentru că toate oazele lor erau la fel de izolate una de cealaltă pe cît sînt planetele între ele. dar avea şi locuri unde era mai subţire şi crăpase. Tîrîndu-se printre ele. Fluidele clocotinde respingeau frigul ucigător care se prelungea pe deasupra. De-a lungul malurilor sale. la sfîrşitul Cretacicului. fiecare dintre acele culturi ar fi fost . Gravitaţia acesteia frămîntă în continuu nucleul micii lumi din vecinătate. producînd multitudini de forme de viaţă fantastice. era greu să hotărăşti dacă erau produsul instinctului sau al inteligenţei. lichide negre. apa ajunsă la suprafaţă fierbea şi îngheţa simultan. care nu mai veniseră în contact direct pe nici o altă lume a sistemului solar. Mările Europei ar fi putut îngheţa bocnă cu mult timp în urmă. În majoritatea locurilor. cu mult înainte de apariţia Omului. Ele se întindeau pe cîţiva kilometri în jurul maselor aglomerate de minerale izvorîte din interior. dacă nu ar fi existat influenţa planetei Jupiter. se jucase ceva asemănător poveştii Egiptului. încît apa venită în contact cu magma fierbinte nu se putea vaporiza. De-a lungul îngustei porţiuni fertile din pustiurile adîncului. specie după specie evoluase. nu foarte diferite de crabi sau păianjeni. pe o altă lume şi cu personaje extraterestre. Apoi avusese loc o scurtă luptă între două elemente implacabil ostile. Astfel de oaze fertile. Structuri filiforme. Toate erau supuse aceleiaşi nedefinite aşteptări a dispariţiei. fiecare izvor al vieţii avea să slăbească şi să moară. Şi erau scoici de multe forme — bivalve. Pe întreaga suprafaţă a fundului oceanului europan se găseau dovezi ale unor astfel de tragedii. FOC ÎN ADÎNCURI Timp de milioane de ani fusese o lume oceanică. Ca şi Nilul. Şi. unde capitole întregi de evoluţie fuseseră şterse din cartea vieţii. termitele construiau clădiri aproape la fel de impresionante ca oricare dintre cele care se găseau în acest unic şi vast ocean ce acoperea o lume îngheţată. unii hrănindu-se cu plante. Din loc în loc. parcă împinse de bătaia unei inimi puternice. În comparaţie cu oceanul tumultuos care acoperea Europa. într-un ritm scăzut. erau oaze care ar fi uluit şi ar fi încîntat orice biolog terestru.

Apoi îşi aduse aminte că. care a inspirat atîta curiozitate şi atîtea nonsensuri numerologice de-a lungul secolelor. se întreba adesea. de altfel. care-i sfidau rigorile. Dar văzuse imaginile amîndorura atît de des. Sau ca şi cum ― asta era o altă ipoteză răspîndită ― n-ar fi fost chiar în acest Univers. abundenţi în acest mediu vulcanic. Imaginile văzute prin mica fereastră panoramică a Şoimului îi erau pe de-a întregul familiare. le examinase atît de des în înregistrările de pe Ganymede. exista un singur Monolit arhetipal. Lucifer a făcut acest miracol. Martori sînt delfinul şi rechinul — aproape identici la o privire superficială. proporţiile sale erau exact aceleaşi — acea scară de 1:4:9. dar cu o mie de ani în urmă ele ar fi fost o sursă majoră de descurajare pentru formele de viaţă care ieşeau din ocean. după atîtea secole petrecute într-un mediu atît de ostil. uşor. deoarece. probabil suficient de trăsnite pentru a fi adevărate. încît i se păreau la fel de familiari ca şi proverbialele proprii buzunare (şi oare cîţi oameni. arăta atît de curat de parcă o armată de spălători de geamuri i-ar fi lustruit fiecare centimetru pătrat. metabolismul lor se baza pe compuşi ai sulfului. nimeni nu a reuşit vreodată. şi survolă acea zonă în căutarea unui loc potrivit pentru asolizare. Degete. Unele erau echivalentul europan al peştilor — torpile subţiri. Şi totuşi nici măcar spaţiul dintre oaze nu era complet lipsit de viaţă. nu aveau branhii. interzise. Pentru că latura verticală avea cel puţin zece kilometri înălţime. pe cînd cobora spre coastă cu adormitoarea viteză de 100 de kilometri pe oră. Poole nu găsise niciodată suficient timp să viziteze Monolitul Tycho — încă strict secret pe vremea cînd plecase spre Jupiter ― iar gravitaţia Pămîntului făcuse ca geamănul acestuia. una sortită pieirii. care se dovedea a fi de netrecut.convinsă că este singură în Univers. de asemenea. totuşi din ramuri atît de îndepărtate. Deşi inteţionase să o facă. Nu numai că sursele sale de energie erau puţine şi permanent schimbătoare. una dintre teoriile plauzibile susţinea că. spre deosebire de fraţii săi mai mici de pe Pămînt şi Lună. sau imagini ale acestuia. care rămase absolut indiferent faţă de demersul său. Acestea erau mult mai rare acum. Apoi aduse naveta — tot pe control manual. al Marelui Zid. Afară de enorma diferenţă de mărime. propulsate de cozi verticale şi ghidate de aripioare laterale. nu exista nici o altă cale de a deosebi Marele Zid de TMA-0 şi TMA-1 ― sau. 26. ale arborelui vieţii. imaculată. Sigur. fără a-şi . ar fi trebuit să aibă măcar cîteva pete de mizerie! Totuşi. ci cumva separaţi de el cu o fracţiune de milimetru. cuţite laser ― toate lunecau pe Monoliţi. Chiar dacă ajungeau să dezvolte inteligenţă adevărată. printre celelalte funcţii ale sale. Era cel mai potrivit nume pentru Monolitul de pe Europa. ca şi cum aceştia ar fi fost acoperiţi cu o peliculă impenetrabilă. TSIENVILLE În ultimile clipe. Potrivit cîtorva ipoteze. existau creaturi mai dure. Era. evoluţia trebuia să dea soluţii foarte apropiate. Şi foarte puţini aveau ochi. era aşezat pe orizontală şi măsura mai bine de douăzeci de kilometri lungime. ei ar fi pierit o dată cu îngheţarea finală a micii lor lumi. Asemănarea cu cei mai de succes înotători din oceanele Pămîntului era inevitabilă. dar şi cîmpurile de forţă care le generau se diminuau implacabil. una de alta. şi a sclipirilor ocazionale de bioluminiscenţă ale creaturilor care îşi căutau perechea ― sau a prădătorilor pe urma vînatului ― era o lume a întunericului. toate celelalte ― indiferent de mărime ― fiind proiecţii. date fiind aceleaşi probleme inginereşti. de la Olduvai. Cu toată că literalmente avea un volum de miliarde de ori mai mare decît TMA-0 şi TMA-l. şi-ar fi recunoscut propriile buzunare?). Lipsindu-le un miracol. Marele Zid servea ca barieră de vînt. cînd clima se stabilizase. deşi oricine a putut privi TMA-0 sau TMA-1 îndeaproape a simţit irezistibila nevoia de a le atinge suprafeţele aparent pure. să-i fie inaccesibil. Poole îşi aminti aceste idei atunci cînd observă suprafaţa neagră. neobişnuit de netedă şi lipsită de strălucire a Marelui Zid. Poole se întrebă dacă mai putea exista vreo intervenţie de ultim moment. Dar nu se întîmplă nimic de felul acesta. Făcu un ocol complet. în caz că Centrul de Control de pe Ganymede ar fi făcut vreo încercare de a-l „salva" ― la periferia Tsienville-ului. de „Fratele cel Mare" pe care Leonov îl întîlnise pe orbita lui Jupiter. În afara strălucirii vagi a scurgerilor de lavă. La fel ca făpturile care trăiau în jurul venturilor geotermale ale Pămîntului însuşi. a Marelui Zid. protejînd Tsienville de uraganele feroce care băteau dinspre Marea Galileei. burghie cu diamant. pentru că în apele prin care înotau abia se găsea o urmă de oxigen. o diferenţă foarte evidentă între peştii din oceanul europan şi cei din mările terestre. europanii rămîneau prinşi între foc şi gheaţă. Exista. chiar şi atunci cînd se deplasă încet de-a lungul feţei negre. oricum.

care arunca o fantomatică strălucire albă în lumina dublă din timpul zilei. glumesc! Apropo. Poole fu realmente şocat atunci cînd vocea lui Chandler. deşi nici una dintre aceste ipoteze nu fusese dovedită. el lasă loc unei anumite intimităţi. Oricum. Dim ar fi fost mîndru de el. Pe Pămînt. evident. Ted. fie chiar şi în cazul celor mai bune intenţii plecate din ambele părţi. şi exista mereu o permanentă combinaţie între cei doi aştri pe cer. Dacă totul merge bine. Peste cinci zile. Din moment ce Ganymede stă cu obiectivul spre mine.închipui că într-o zi avea să le observe în realitate. sau să le redirecţionezi către dr. noroc! MISS PRINGLE ACTIVEAZĂ PROGRAM CRIPTARE STOCHEAZĂ Bună. mergeau să se împerecheze şi să se hrănească.. foarte aproape de Tsienville. Europii. toţi europii se află sub apă. Să fi avut Armstrong şi Aldrin aceeaşi senzaţie atunci cînd Vulturul lor a atins Luna? Poate că erau prea ocupaţi să verifice sistemele primitive şi total neinteligente ale modulului lunar. Ei se întorceau în ocean la apus. europii păreau în continuare supuşi unui străvechi ritm zi/noapte. Micuţa cabină de pilotaj era acum foarte tăcută. Acestea erau Veştile Bune. Cum nu vroia să-şi asume riscul stabilizării navetei. — Ai reuşit! Felicitări! După cum ştii. uşor. Aşa că. căpitanul Chandler. dar asta înseamnă că ai la dispoziţie o groază de timp. în afara inevitabilului ― dar şi liniştitorului ― murmur temperat al aparaturii electronice. şi atunci locuitorii Tsienville-ului vor reveni pe uscat şi îşi vor vedea de treburile zilnice ― aşa cum.. Biochimia bazată pe sulf a europilor nu era la fel de eficientă ca a celei antrenate de oxigen. — Şoimul către Ganymede. Şi mai era încă un mister: în pofida faptului că Lucifer era de cincizeci de ori mai strălucitor decît îndepărtatul Soare. Totuşi. după standardele umane. Era timpul — decise Poole — să raporteze Centrului de Control de pe Ganymede. Vă voi contacta din nou imediat ce asolizez. bineînţeles. potrivi motorul inerţial să anuleze greutatea acesteia. Dim. În loc de străzi. cu toate că altele erau suficient de mari pentru a adăposti o familie numeroasă. igluurile din Tsienville erau şi ele făcute din gheaţă. se credea. şi cum este noapte solară. Unele erau atît de mici încît şi un copil pămîntean s-ar fi simţit înghesuit înăuntru. Şi toate erau făcute din acelaşi material. Şoimul ştie ce trebuie să facă. El se va bucura să le primească. Nu există nici urmă de ostilitate. iar Poole trebui să admită că numele i se potrivea. sărac în materiale de construcţie. Vestea rea era că. făcea toate acestea în mod automat. nu aveau idee de planificarea urbană. ar trebui să începem peste cîteva minute — şi vom şti cu toţii dacă a fost o idee bună să-i las pe europi să . care poate fi folositoare. pe o întindere netedă de gheaţă. Şoimul. nu mă voi osteni să-ţi povestesc ce mi se întîmplă sau ce văd. deşi nivelul de iluminare se schimba cu numai cîteva procente. cu o excepţie suficientă — spera el — cît să nu o zboare vîntul. ieşind din el la răsăritul soarelui. Miss P. Poate că exista o astfel de paralelă şi pe Pămînt. de văzut nu se vedea nici un „veneţian". După cum puteţi vedea ― ăăă ― fără îndoială. locul arăta de parcă ar fi fost părăsit de ani de zile. îi întrerupse gîndurile. eschimoşii găsiseră acelaşi răspuns la propriul lor mediu rece. Chiar şi o broască ţestoasă putea întrece un europ. nici una nu măsura mai mult de cinci metri înălţime. erau canale — deoarece fiinţele cele mai evoluate erau parţial amfibii şi se părea că încă dorm sub apă. gîndi Poole. am fost aşezat aici. Probabil că deveniseră foarte neliniştiţi şi se întreba cum se descurcă în această situaţie complicele său. Tsienville fusese numit „Veneţia de gheaţă". în timp ce aşeza pe sol Şoimul. ca pe un fulg de zăpadă. se părea.. Se afla pe Europa — primul om din ultima mie de ani. încercările de comunicare ar fi fost extrem de lente ― intolerabil de lente. care energiza majoritatea animalelor terestre. Tot acolo. ar fi trebuit să o facă.. săptămînă viitoare trebuie să ne întoarcem la Centură. mulţumesc pentru acel mesaj încurajator! Mă simt cam stînjenit folosind acest program — parcă aş fi un agent secret dintr-unul din acele filme de spionaj atît de populare înainte de a mă naşte. Va găsi drumul înapoi. Într-o oră soarele avea să răsară. sute de structuri semisferice erau împrăştiate aparent întîmplător pe o suprafaţă de circa un kilometru pătrat. vădit înregistrată dinainte. aşa că era greu să-i consideri pe aceştia potenţial periculoşi. Te rog să încerci să fie suspendate. unde ciclurile vieţii multor creaturi erau controlate în egală măsură atît de palida Lună. primesc o avalanşă de solicitări din partea mass-media din sistemul solar. Sper că Miss Pringle l-a folosit corect. cu sau fără tine. cît şi de mult mai strălucitorul Soare..

. Sau poate că a fost atras ca un fluture de lampă. Chang şi colegii săi. mă întreb dacă europii au vreun fel de istorie — orice fel de evidenţe.. aşteptînd să-i salut cînd ies la suprafaţă. lîngă epava navei. părea complet inofensiv.. tîrîndu-se pe sol. am verificat toate sistemele şi am alergat către furtunuri. Lee şi cu mine am ieşit să verificăm izolaţia tubulaturii. Chang. chiar decît însuşi Soarele. pînă şi la această gravitaţie scăzută.. Şi se urca. paşnic.mă găsească stînd deja aici. În el îmi puteam vedea întipărite foarte clar urmele paşilor. Chestia aia se mişca aşa de încet încît puteam să o depăşesc cu uşurinţă. chiar înainte de a părăsi Ganymede. Tsien stă ― stătea ― la aproximativ 30 de metri de marginea Marelui Canal. dureros de încet.. ca o pădure în mişcare.. dar este singura mea şansă. Nu putea supravieţui la o temperatură cu 150 grade Celsius mai scăzută decît cea a mediului normal. Lee a observat primul ― o uriaşă masă întunecată ridicîndu-se din adîncuri. Iniţial am crezut că era un banc de peşti — era prea mare pentru un singur organism ― apoi a străpuns gheaţa şi a început să vină către noi. părea prea frumos pentru a fi adevărat. Trebuie să recunosc că mi-a dat un sentiment straniu — nu mă pot abţine să nu mă întreb dacă aşa ceva nu s-ar putea întîmpla din nou.. ca o făptură de vis ― sau de coşmar. al cărui ciclu biologic este declanşat de razele soarelui. Arăta mai degrabă ca o gigantică algă marină. cu un strat de zăpadă proaspăt depus în jurul meu. Apoi mi-am dat seama brusc de pericol. Eram mai mult surescitat. I-am ascultat acel faimos ultim mesaj încă o dată.. cu excepţia unuia singur. Puteam să scăpăm — numai dacă am fi stins luminile! Probabil e un fototrop. Tsien a fost distrus acum trei ore. din Macbeth.. Am asolizat cu bine. sper să mă puteţi auzi. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că stăteam în lumină. nu mi-ar plăcea să devin nemuritor în felul în care a făcut-o Chang.. Deşi se îndrepta în continuare către Tsien. pe trenul nostru de aterizare. Abia cînd nava a început să se clatine mi-am dat seama ce încerca să facă ― şi atunci era mult prea tîrziu... GHEAŢĂ SI VID Aici dr. un nor de fulgi de zăpadă format din condensarea umezelii. Mă întrebam dacă fusese vătămată de impact. şi sistemul de iluminare al navei avea mai mult de cinci kilowaţi. n-ar fi pentru mine o surpriză atît de mare pe cît a fost pentru dr. După care nava a fost zdrobită... Tuburile veneau direct din el şi coborau prin gheaţă. ca o. la vreo doi metri deasupra solului. Sînt singurul supravieţuitor.. Chiar dacă era complet inofensiv ― era greu ― cu toată gheaţa aceea pe care o căra trebuie să fi cîntărit cîteva tone.. pot să plec oricînd. Bineînţeles. Eram încă atît de surprins încît nu puteam gîndi lucid şi nu îmi dădeam seama ce încerca să facă.. dacă se întîmplă ca lucrurile să ia o întorsătură proastă. care se bălăbănea atîrnat de un cablu. Arăta ca un pom de Crăciun ― superbă. vorbind de pe Europa.. Îmi amintesc cu un zîmbet că m-am gîndit la Pădurea Burnham. EXISTĂ VIAŢĂ PE EUROPA. pentru a începe imediat să pompăm apă în rezervoare.. atunci cînd au aterizat aici. Puteam spune că era o încurcătură.. Luminile noastre trebuie să fi fost mai strălucitoare decît orice altceva văzut vreodată pe Europa. Probabil că am alergat aici.. Planta — încă mă mai gîndesc la acel lucru ca la o plantă ― era nemişcată. Folosesc radioemiţătorul costumului spaţial ― nu-mi dau seama dacă este suficient de puternic. Vă rog ascultaţi cu atenţie.. Jupiter era în primul pătrar.. orice amintire. Nu-mi aduc aminte ce s-a întîmplat după asta. ei bine. Lee a fugit înapoi la navă pentru a lua o cameră de luat vederi ― eu am rămas să observ şi să raportez prin radio. cînd dr. Totul mergea conform planului. rezervoarele se umpluseră pe jumătate. despre ceea ce s-a întîmplat la numai cîţiva kilometri de aici. Îngheţa pe măsură ce se mişca înainte ― din ea se spărgeau cioburi ca de sticlă ― dar continua să avanseze către navă. acum o mie de ani? 27.. Orice s-ar întîmpla. ca un val seismic negru. acum o mie de ani. secţiuni mari ― groase cît braţul unui om — se desprinseseră din ea.. şi iată ce gînd interesant mi-a trecut acum prin minte. filtrate prin gheaţă. Floyd ― ştiu că sînteţi la bordul navei Leonov. în cazul în care trebuia să plecăm în grabă. decît alarmat. reflectîndu-se în gheaţă.. Credeam că ştiu ce fel de creatură este — am văzut filme cu pădurile virgine din apropiere Californiei ― dar mă înşelam amarnic.. în special dr... Toate becurile s-au stins. ca într-un film derulat cu încetinitorul. îmi lipsesc din memorie probabil un minut sau două. . încetinind. . Am văzut carcasa sfărîmîndu-se. Foarte subţire — nu era sigur să mergi pe ea. ca nişte coaste rupte.. REPET: PE EUROPA EXISTĂ VIAŢĂ.

Cîteva dintre petalelearipioare îi plezniseră. Eram sigur că nu este răuvoitoare ― dacă într-adevăr era măcar conştientă.. Apoi am observat că staminele ― cum le numisem eu — aveau la capete puncte de culoare albastru deschis. şi nicicînd. Oricum. A dispărut de la suprafaţă. Dar îngheţau — şi mureau la fel de repede pe cît se formau. în China. Dar încă se mai mişcau şi cînd m-am apropiat au încercau să mă evite. Începusem să mă întreb dacă murise — Îngheţînd. Şi atunci cînd următoarea navă se va întoarce acasă. apoi a început să se desfăşoare pînă ce a făcut un cerc perfect în jurul meu. Apoi. Am asolizat lîngă Canal şi ne-am instalat pompele de apă la marginea gheţii. Acum îmi aminteau de fluturii proaspăt ieşiţi din crisalide ― aveau aripile pliate. Apa de la suprafaţa gheţii a bolborosit cîteva minute. pînă ce un strat protector de gheaţă a sigilat-o separînd-o de vidul de deasupra. Atunci am realizat cu certitudine că planta era sensibilă la lumină: stăteam chiar sub becul de o mie de waţi. I-am dat cîteva lovituri şi lumina s-a stins într-o jerbă de scîntei. Timp de cîteva minute nu s-a întîmplat nimic... Cablul de care era legat becul acela de un kilowatt atîrna foarte aproape de sol. Floyd ― sau oricine mă ascultă ― nu am prea mult timp. albastrul viu devenea mat. voi repeta acest mesaj cît de mult timp voi putea. unul după altul. în derulare rapidă. şi l-am lovit. M-am întrebat cum de-mi simţeau prezenţa. apoi îşi trimite aceşti descendenţi în căutarea unui nou teritoriu. . Eu credeam că sînt flori ― dar fiecare avea mărimea unui cap de om. Frumoasele sale culori păliseră acum. Acesta era stadiul larvar. Am îngenunchiat pentru a privi mai bine una din acele mici creaturi.. Probabil că îşi petrece o mare parte a vieţii înrădăcinată pe fundul oceanului. părea să-şi recapete puterea şi energia. mă apropiam din ce în ce mai mult de adevăr. Dr. Atunci m-am întors la navă. pentru a se înmulţi din nou. încă slabe. Membrane delicate.. Îmi voi pierde puterile în cîteva minute ― aş fi vrut să ştiu dacă mă recepţionează cineva. care acum încetase să mai penduleze. de pe Europa. creatura a început să se descolăcească şi să se retragă spre Canal. de fapt. Nici atunci. Probabil că asta-i era limita toleranţei ― punctul în care fotoatracţia se transforma în respingere. rugaţi-i pe cei din echipaj să ne ducă osemintele înapoi.Apoi trunchiul principal a început din nou să se mişte. sper să i se dea numele meu.. Am ştiut atunci ce am de făcut. Încet. S-a apropiat pînă la cinci metri de bec. am păşit de-a lungul acestui zid viu ce mă înconjura. atunci cînd încetinea. ci aripioare — sau echivalentul lor. nu am simţit măcar o vagă urmă de teamă faţă de creatură. raportînd despre distrugerea navei spaţiale Tsien. Arătau ca nişte mici safire stelate ― sau ochi albaştri dispuşi de-a lungul marginii unei cochilii ― capabile să perceapă lumina. fără a fi în stare să formeze imagini adevărate. devenind un maron aproape uniform. În timp ce priveam. Precum coralii din mările Pămîntului. lăsînd pe pămînt străin cîţiva „mormoloci" morţi. transformîndu-se în mici cioburi fragile pe îngheţau. Am urmat-o pînă a ajuns la apă. în cele din urmă. în sfîrşit. Atunci cînd va fi clasificată fiinţa.. să văd dacă a mai rămas ceva de salvat ― nu vreau să vorbesc despre asta. M-am întrebat dacă nu era prea tîrziu. de mormoloc.. Stamine.. pietrele preţioase se transformau în pietre obişnuite. simţind cristalele de gheaţă scrîşnind mereu sub tălpile cizmelor. Aşa că am mers pînă la peretele de ramuri împletite din jurul meu. mi-am dat seama ce erau ei. îndemnînd-o cu mai multe lovituri.. şi care încearcă să se tîrască pe sol. doctore. cîrcei legănîndu-se uşor. Erau foarte multe flori mari în diferite stadii de înflorire. cu luminile noastre ― fatale lumini — pe această lume. Acele membrane nu erau petale. superb colorate. ca şi cum ar fi ştiut că se apropie de habitatul său natural. Se retrăgea de pe corpul navei şi se tîra către mine. pînă am venit noi. Am două rugăminţi să-ţi fac. pe măsură ce se apropia de Canal.. Imaginaţi-vă un stejar — sau mai bine un bananier.. Pentru cîteva clipe se zbăteau ca peştii pe uscat — şi. Chiar atunci mi-am dat seama că nimeni ― nimic ― nu mai văzuse aşa cum trebuie acele culori. pentru a vedea exact ce se întîmplă. porneau să se desfacă. Mă întreb dacă a supravieţuit. cu multitudinea sa de trunchiuri şi rădăcini ― aplatizat de gravitaţie. Dar aproape că am terminat. După aceea nu s-a mai întîmplat nimic timp de cîteva minute.. al creaturii. Aici este profesorul Chang. alarma sistemelor de menţinere a vieţii tocmai a sunat. Apoi am văzut că pe majoritatea ramurilor începuseră să se formeze boboci. începură sa cadă de pe lăstarii pe care se formaseră. Era ca şi cum aş fi privit o peliculă înfăţişînd deschiderea unor flori..

pînă nu dispar cu toţii. Şi iată-i! Mi-e teamă că va fi foarte plictisitor să încerc să comunic cu ei. de două ori. Şi cu sute de crengi ramificîndu-se în crenguţe. încît sare în întregime deasupra orizontului... 29.. ― chiar nerăbdători ― să vadă ce vizitator ciudat a venit în Tsienville.28. Care se deplasau zilnic. — Bună. înspre şi dinspre locul de muncă.. Nu par să mă fi observat. Mi-am amintit ceva amuzant. MĂ AUZIŢI? MĂ NUMESC FRANK POOLE. ŞOIMUL ― DIFUZOR EXTERIOR SALUT. Frank. Mă întreb de nu ştiu deja că sînt aici... descoperim că Mama Natură s-a gîndit deja la asta.. Să încerc o dată. Probabil sînt curioşi. Toate creaturile acestea mergînd în aceeaşi direcţie seamănă cu navetiştii. pe această lume care se roteşte atît de încet! Desigur. VIN CU GÎNDURI DE PACE.. se duc toţi către igluurile lor. Ba chiar se şi imaginase lovind frustrat în giganticul zid negru. discu-i este atît de mic. FRANK. ca nişte tufe la plimbare.. chiar tu eşti? Cine altcineva ar putea fi.. urmată de o bucurie copleşitoare. mă mişc mult mai repede decît ei. întrebă o parte a minţii sale. ... Aproape la fel de coloraţi ca recifele de corali ― poate din acelaşi motiv... Mă simt ca un idiot... De obicei le ia mai puţin de cinci minute pentru a veni pe uscat. HMHM. sau cu Monolitul. sau păcălirea prădătorului prin mimetism. Nimeni nu a observat nimic.. Dar sper că europii au remarcat. strigînd furios: „E cineva acasă?" Totuşi.. desigur.. poate fi chiar invers. Sînt dezamăgit. — Dave. şi-i permisese să asolizeze.. La fel ca mulţi dintre roboţii noştri polivalenţi.. AICI DAVE. Ia uite ce drăguţi sînt.. dar mult mai mici. Dar nu era chiar o întrebare prostească. Presupun că pot percepe vibraţiile sonore — majoritatea creaturilor marine pot — deşi această atmosferă este prea rarefiată pentru a-mi transmite glasul prea departe. mergînd pe şase cioturi scurte..... pentru că o anumită inteligenţă îi supraveghease apropierea de Ganymede. şi din nou. Urmă o mică pauză. Sînt cam ca fiinţa care a distrus Tsien. — Da. Sînt sigur că nu o să fiu în pericol. aceştia au chiar ghimpi! Trebuie să existe un motiv întemeiat pentru asta. atragerea partenerului. Exista ceva curios de mecanic ― impersonal ― în vocea care venea dinspre micul difuzor de pe panoul de control al Şoimului. după Micul Răsărit.. Frank. Nu.. HEI ― AICI FRANK POOLE. SALUT. şi că drumul cel mai bun de urmat este cel al mulţimilor de mici braţe manipulante! Ori de cîte ori inventăm ceva inteligent.. care se ramifică la rîndul lor.. fără nici o schimbare de intonaţie. Nu crezuse niciodată cu adevărat că va reuşi stabilirea oricărui contact cu europii... Am spus că seamănă cu simple tufe? Rectific ― tufe de trandafir. ÎN NUMELE ÎNTREGII OMENIRI. Mă întreb ce or face cînd ajung acolo ― poate ar trebui să îi urmăresc. ce de timp ne-a luat să ne dăm seama că imitarea formei umanoide este stupidă.. apoi aceeaşi voce continuă. FANTOMELE DIN MAŞINĂ Reacţia imediată a lui Frank Poole fu una de pură uluire. MICUL RĂSĂRIT MISS PRINGLE ÎNREGISTREAZĂ Iată Soarele! Ciudat ― cît de repede pare să răsară.... cu mare. şi or fi speriaţi. ca şi cum vizita unei nave spaţiale ar fi ceva obişnuit. Aici Hal. Îmi evocă nişte copăcei. cît ai clipi. dar ai tu o idee mai bună? Plus că face impresie bună la dosar. Nu că asta ar avea mare importanţă din punctul de vedere a luminii ― dacă nu te-ai uita în acea direcţie nu ai observa niciodată că este un alt soare pe cer. din nou.. Cel puţin aşa sper. spuse el încet. chiar dacă vor voi să-mi vorbească.. Sînt Dave. Se duc toţi spre oraş. Trebuia să-l fi luat mai în serios pe Ted Khan. înmugurind? Nu mi-am dat seama cît de frumoşi pot fi. UN VIZITATOR DE PE PLANETA PĂMÎNT... Cu mic. Oare cum s-or reproduce. nu ar fi trebuit să fie atît de uimit. pînă ce electronica a făcut acest lucru inutil. MĂ AUZIŢI? TE AUD.

Poate să fi fost „deliberat". şi o groază din lucrurile pe care ţi le spun s-ar putea dovedi a fi prostii absolute. Şi ce de ocazii a avut s-o facă! Cînd Monolitul de pe orbita lui Jupiter l-a absorbit — nu mă pot gîndi la un cuvînt mai potrivit — a primit mai mult decît voise. N-aş merge atît de departe încît să spun că este încîntat să mă revadă — mai degrabă s-ar zice că e destul de mulţumit. către bine sau rău. rezumatul unei cărţii sau a un text tehnic. cînd Leonov zbura în cadrul celei de-a doua misiuni către Jupiter. nimeni nu a fost.. În arhivele medicale presupun că există menţiuni şi exemple de personalităţi multiple. Poate că nui cuvîntul potrivit. Şi o face remarcabil de bine. Acum patru milioane de ani. ne-a dat acel „şut în fund" evolutiv.. E un articol de uz general.. nimeni n-a bănuit nimic. Sau să spun „cu gîndirea copiilor"?. În ce mă priveşte. fără să-ţi dea nici o idee despre personalitatea autorului? Şi totuşi au existat momente în care am simţit că un pic din bătrînul Dave se află încă aici. Aici ai înregistrarea celor o mie de ani de trăiri proprii ale lui Dave. În mare parte a timpului n-aş putea spune care dintre ei doi vorbeşte cu mine. şi trebuie să-l rog pe Dave să mă lase o vreme în pace. Deja sufăr de suprasaturare cu informaţii. Ei bine. au dispărut. Apoi geamănul său de pe Lună ne-a aşteptat să păşim afară din leagăn. iar Dave a confirmat-o. şi ca sondă de cercetare a Pămîntului ― şi el a putut folosi. altfel nu m-aţi fi crezut niciodată. Dave sugerează chiar că. sînt încă foarte confuz. mental — ceea ce e o povară pentru mine. deşi. încă nu sînt sigur dacă are sentimente. stocate cumva în imensa memorie a Monolitului. unele dintre sistemele sale au început să cedeze. după cum îţi voi arăta în continuare. într-un mod fundamental. Ce este el ― bună întrebare! Ei bine. este — ei bine! — cu adevărat grozav.. şi nu-mi pot imagina prin ce experienţe a trecut Dave. Mă gîndeam o dată că s-ar putea să trag un picior în Marele Zid şi să strig. Presupun că sînt încă în stare de şoc.. De altfel.. după o lungă perioadă de despărţire. Sau ce este programat să facă. Dă-mi voie să subliniez: e posibil să fi înţeles eu greşit. Normal că a fost nepreţuită ― nu-mi pot imagina viaţa fără ea — dar ea face acum ceva pentru care n-a fost niciodată concepută. În orice caz. E un automat. aşa că rămîne să decideţi singuri. El mai crede că Monolitul a făcut cel puţin o „greşeală de concepţie". Asta presupuneam deja. Monolitul este o maşinărie fantastic de puternică ― uite ce-a făcut din Jupiter! — dar atîta tot. sau „cîntărit îndeajuns". cu excepţia lui Dave şi a lui Hal. nu-i cuvîntul potrivit — nu spunea cineva că-i un soi de pumnal militar elveţian? Am văzut că tu încă mai ai cîteva... "E cineva acolo?" Răspunsul corect ar fi fost: „Nimeni... te asigur. şi teribil. cum ar trebui să mă simt faţă de cineva care a încercat să mă ucidă ― care a făcut-o ― chiar dacă asta s-a petrecut acum o mie de ani! Dar acum înţeleg că nu Hal a fost de vină. Halman! ― a încercat să-mi explice. deşi atît Elveţia. L-am întrebat cum de li s-a întîmplat asta amîndorura. Acum putem comunica direct.. au trecut o mie de ani.MISS PRINGLE ÎNREGISTREAZĂ Ei bine ― Indra. pe care adesea l-am găsit folositor: „Nu pune niciodată pe seama relei-voinţe ceva pricinuit de incompetenţă!". dar cu marea parte a umanităţii sale extirpată — precum. după toate necazurile prin care am trecut pentru a ajunge să-l întîlnesc! Dar nu cred că îi voi răni sentimentele. cît şi armata sa. este cu adevărat Dave Bowman... prin implicaţii.. E ca şi cum ai întîlni un vechi prieten. Cu ajutorul lui Hal ― şi cine poate înţelege mai bine un supercomputer. Şi în tot acest timp. decît un altul ― explorează memoria Monolitului şi încearcă să afle ţelul acestuia. în Africa.. Nu ştiu cît de bine se va încheia această experienţă. dar asta este singura ipoteză plauzibilă de care dispun. Monolitul ― în diferitele sale manifestări — este cheia. acum urmează ceva greu de crezut. Trebuie să le cer mereu să o ia mai încet. să vorbească „cu cuvinte de copii". Iar Hal ― e şi el aici. iar el ― ei ― la naiba. extrasă apoi de Dave şi transmisă Căştii mele ― nu mă întreba cum anume .. Ştii cît de abstracte pot fi toate acele informaţii de bază. Există un sfat extrem de bun. acesta a devenit stupid! Poate că a fost lăsat singur prea multă vreme ― şi ar fi fost de mult cazul să-i fie făcută o revizie. dar e ca şi cum nu aş şti cum trebuie folosit. şi pentru a crea o interfaţă. el a încercat să mi le împărtăşească. Lui Halman i-a luat cam zece minute pentru a afla cum funcţionează. Deşi a fost folosit ― aparent ca specimen capturat. Mă bucur că mesajul acesta este criptat. A spus că nu mai are multe dintre sentimentele umane. ba nu. Evident. dar că i-a rămas curiozitatea — vrea să înveţe. Nu mă pot simţi furios pe o adunătură de programatori pe care nu i-am cunoscut niciodată şi care pe deasupra sînt morţi de secole. chiar dacă s-a întîmplat acum o mie de ani. Poate că de aşa ceva este vorba şi în acest caz. fără îndoială. Ei. Da. Din fericire vă pot arăta totul. care poate face tot ceea ce vrea. şi ai constata că este o persoană cu totul diferită. Dim ― mă bucur că am înregistrat toate acestea. nu are conştiinţă. Cu siguranţă mă bucur că m-am putut acomoda cu Casca." Mai rău.

Existau forme chiar mai bizare. tetraedre. Şi se strigau unul pe celălalt. toţi de aproximativ aceiaşi mărime şi ornaţi cu pete roşii-maronii similare. 30. PEISAJ ÎNSPUMAT Braţele lungi de milioane de kilometri ale forţei magnetice. de avertisment sau de teamă. nu găsise măcar o urmă de inteligenţă. acest mediu exclusiv gazos era prea lipsit de substanţă ca să le susţină. Nimic altceva decît pungi de gaz vii. sfere. străbătîndu-le pantele. Pfiu! Sper să nu te doară capul după ce o încarci. S-ar fî putut dezvolta o cultură pur aeriană se putea dezvolta. pînă trăiau suficient de mult pentru a se reproduce. Jupiter era o fundătură evoluţională. Împrejmuind poalelor munţilor de spumă. Jupiter rămînea o lume fragilă. dar la o scară mai mare. Un întreg capitol al evoluţiei. Existau creaturi propulsate prin jet. în mod limpede. Era doar un mic vîrtej din vastul ochi al Marii Pete Roşii. la începutul secolului XXI. ei pluteau într-o zonă situată între înălţimile îngheţate şi abisurile fierbinţi. gheme de panglici răsucite. clar definiţi. unde un strat de fulgi de zăpadă sclipitori — deja adunîndu-se în abia palpabilii munţi de spumă hidrocarbonică — cădeau din înălţimi. Dim ― sper că a ajuns cu bine. care vînau şi devorau uriaşele baloane cu gaz. altele cu tentacule lungi. cu ţesuturi nu mai groase decît hîrtia. ar fi fost condamnată la stagnare. Puţine dintre aceste structuri erau mai substanţiale decît baloanele de săpun. vocile lor radio fiind slabe. şi conţinea un secret pe care omul îl bănuia de multă vreme. ca şi norii care încercuiau planeta. apoi recădeau în adîncimile în care erau arse şi reciclate într-o nouă generaţie. în strălucirea lor multicoloră. în partea superioară a atmosferei. care îţi luau răsuflarea. la fel de extraterestru ca şi cel pe care îl zărise pe Europa. erau la fel de reale şi vizibile pentru el. cu trăsnetele furtunilor continentale ale acesteia detonînd în juru-i. Toate . de cîteva ori mai mari decît Pămîntul. şi îşi dădu seama că Jupiter era mult mai frumos decît bănuise cineva vreodată. terminate cu cleşti.. conceput să plutească precum puful de păpădie în curenţii ascendenţi. La fel ca Europa. Chiar în timp ce cădea prin mijlocul frămîntat al Marii Pete Roşii. Strîmtă zonă. ce abia supravieţuiau prin continua precipitaţie de substanţe chimice formate de fulgere. unele dintre ele ripostau cu şocuri electrice. a organismelor delicate şi mătăsoase. Şuierul slab al hidrogenului scăzu în intensitate pe măsură ce coborî la altitudini mai liniştite.― şi în cele din urmă transferată şi transmisă vouă de către Centrala de pe Ganymede. de la care era de aşteptat să dezvolte niveluri de organizare superioare. pentru că se mişcau încet spre ţinte precise. şi cu toate că văzuse destule minunăţii. iar materialele solide abia dacă existau. 31. de-a lungul versanţilor munţilor. Dar acestea nu erau lipsite de apărare. Şi cu toată noutatea şi mărimea sa. dar clare. mie încă-mi vine greu să cred. ea n-ar fi atins nici măcar stadiul Epocii de Piatră. ca nişte oi uriaşe. ştiu de ce persistase timp de secole. precum caracatiţele din oceanele terestre. cel mai mic dintre ei ar fi acoperit suprafaţa unui oraş mijlociu. în bandă metrică. Era deja suficient de cald pentru ca apa lichidă să se poată forma. Erau vii. Începe cu Dave Bowman pe Jupiter. poliedre. se deschidea înaintea sa. Aceştia erau mici doar în comparaţie cu inumana scară a restului peisajului. cei mai feroci prădători puteau fi făcuţi bucăţi de cel mai prăpădit animal carnivor pămîntean. Planctonul gigantic al atmosferei jupiteriene. ca nişte uriaşe fierăstraie mecanice. INFIRMERIE MISS PRINGLE ÎNREGISTREAZĂ Ei ― Indra. Explora o lume cu o suprafaţă de peste o sută de ori mai mare decît cea a Pămîntului. Vocile radio ale marilor baloane purtau doar mesaje simple. strat după strat. a ceţii şi spumei. erau ca rechinii din oceanele terestre ― automate lipsite de minte. dar nu îl putuse dovedi niciodată. pînă ajunse într-o zonă în care chiar şi ochiul omului obişnuit putea scruta o zonă de peste un kilometru de jur împrejur. Conştiinţa n-ar fi apărut aici niciodată. dar mult mai mare decît întreaga biosferă a Pămîntului. chiar de-ar fi făcut-o. gheizerele de plasmă electrificată. pe fondul puternicilor paraziţi ai planetei Jupiter. da. deşi era compusă din gaze mult mai uşoare decît cele care formau uraganele Pămîntului. Putea înţelege complexa schemă a interacţiunilor dintre ele. însă într-un astfel de mediu în care focul era imposibil. se aflau mulţimi de nori mici.. Chiar şi vînătorii. explorînd aproape fiecare posibilitate geometrică — stranii pînze translucide. exploziile bruşte de unde radio. dar aici nu existau oceane. Coborî prin nori.

acele creaturi fantastice ― cu siguranţă le-am fi detectat vocile radio, chiar dacă nu leam fi putut înţelege! — spulberate într-o clipă, pentru a-l transforma pe Jupiter în soare. Acum înţelegem de ce. A fost pentru a da europanilor o şansă. Ce logică nemiloasă ― inteligenţa e tot ce contează? Aş putea dezbate îndelung această problemă cu Ted Khan. Următoarea întrebare este: vor trece europii examenul, sau vor rămîne blocaţi pentru totdeauna la „grădiniţă" ― sau nici măcar acolo, ci la creşă? Deşi o mie de ani este un timp foarte scurt, ceva progrese ar fi fost de aşteptat, dar potrivit spuselor lui Dave, ei sînt acum exact la fel ca în clipa în care au părăsit oceanul. Poate tocmai asta-i problema; ei încă au un picior — sau o aripă! — în apă. Şi mai este un lucru pe care l-am înţeles complet greşit. Credeam că se întorc în apă pentru a dormi. E invers — se întorc să mănînce, şi dorm atunci cînd vin pe uscat! După cum puteam presupune din structura lor — acea reţea de ramuri — sînt consumatori de plancton... L-am întrebat pe Dave ce-i cu igluurile pe care le-au construit, şi dacă ele reprezintă vreun avans tehnologic. Mi-a răspuns că nu, nu chiar, ci sînt doar o adaptare a structurilor pe care şi le construiau pe fundul mării, pentru a se apăra de tot felul de prădători — în special de un organism asemănător cu un covor zburător, de mărimea unui teren de fotbal... Cu toate acestea, există un domeniu în care au dovedit iniţiativă — chiar creativitate. Sînt fascinaţi de metale, probabil pentru că ele nu există în ocean, în formă pură. De aceea a fost jefuită Tsien, şi acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu sondele care au căzut din cînd în cînd pe teritoriul lor. Ce fac ei cu titanul, beriliul şi cuprul pe care-l adună? Mi-e teamă că nimic folositor. Adună toate metalele la un loc, într-o grămadă fantastică pe care o remodelează încontinuu. Se poate să fi dezvoltat un oarece simţ artistic ― am văzut lucrări mai rele la Muzeul Artei Moderne... Dar am şi o altă teorie ― ai auzit de cultul cargo? În timpul secolului XX, unele dintre cele cîteva triburi primitive care mai existau făceau din bambus imitaţii de avioane, în speranţa de a atrage „marile păsări" din cer, care din cînd în cînd le aduceau cadouri minunate. Poate că europii au aceeaşi tendinţă. Şi acum despre întrebarea pe care mi-o tot pui... Ce este Dave? Şi cum de a devenit el — şi Hal — ceea ce sînt acum. Cel mai scurt răspuns este, desigur, că amîndoi sînt emulaţii ― simulări ― în memoria gigantică a Monolitului, În cea mai mare parte a timpului sînt inactivi; cînd iam întrebat pe Dave despre asta, mi-a spus că a fost „treaz" — chiar aşa s-a exprimat — timp de cincizeci de ani, la un loc, din ultimul mileniu scurs de la... ă, metamorfoza sa. Cînd l-am întrebat dacă nu e supărat pentru că viaţa i-a fost preluată, mi-a replicat: — De ce să fiu supărat? Îmi îndeplinesc perfect funcţiunile. Da, răspunsul i se potriveşte lui Hal! Dar cred că era Dave ― dacă mai există vreo deosebire acum. Îţi aminteşti de analogia cu pumnalul elveţian pe care am făcut-o? Halman este doar una dintre mulţimile de componente ale acestui pumnal cosmic. Dar el nu este o unealtă complet pasivă ― cînd este treaz, are o anumită autonomie, o anumită independenţă ― probabil în limite stabilite de controlul automat al Monolitului. De-a lungul secolelor, el a fost folosit ca un fel de sondă inteligentă pentru a examina Jupiter ― după cum abia ai văzut ― precum şi Ganymede şi Pămîntul. Asta confirmă misterioasele evenimente petrecute în Florida, raportate de fosta prietenă a lui Dave şi de asistenta care o îngrijea pe mama lui, cu numai cîteva clipe înainte de moartea acesteia din urmă... ca şi toate întîlnirile din Anubis City. Şi se mai explică încă un mister. L-am întrebat pe Dave direct: — De ce mi s-a permis să asolizez pe Europa, cînd oricine altcineva a fost îndepărtat, timp de secole? Şi eu mă aşteptam să păţesc la fel! Răspunsul a fost ridicol de simplu. Monolitul îl foloseşte pe Dave — Halman — din cînd în cînd, pentru a ne supraveghea. Dave ştia totul despre salvarea mea — chiar a văzut cîteva dintre interviurile pe care le-am dat, pe Pămînt şi pe Ganymede. Trebuie să spun că sînt un pic jignit că n-a făcut nici o încercare de a lua legătura cu mine! Dar cel puţin m-a salutat prieteneşte atunci cînd am sosit aici... Dim, mai am încă 48 de ore pînă ce Şoimul va pleca ― cu sau fără mine! Nu cred să mai am nevoie de ele, acum, că am luat legătura cu Halman; putem la fel de bine să păstrăm legătura şi pe Anubis... dacă el o să vrea să facă asta. Sînt nerăbdător să mă întorc în Grannymede cît mai rapid posibil. Şoimul e o navetă grozavă, dar instalaţia ei sanitară ar putea fi îmbunătăţită ― începe să pută peaici, şi ard de nerăbdare să fac un duş. Abia aştept să te văd pe tine ― şi în special pe Ted Khan. Avem multe de vorbit, înainte de a mă întoarce pe Pămînt.

STOCHEAZĂ TRANSMITE V. ÎNCHEIERE
Puzderia de fapte făcute dup-aceea, Nu au cum să îndrepte greşeala facută-ntîia dată. Poate oricît să plouă-n mare Şi marea-i tot sărată. A. E. HOUSMAN - MORE POEMS

32. UN GENTLEMAN PENTRU RELAXARE Pe ansamblu, trecuseră trei decenii interesante, dar lipsite de evenimente, punctate de bucuriile şi tristeţile pe care Timpul şi Soarta le aduc întregii omeniri. Cea mai mare dintre acele bucurii fusese complet neaşteptată; de fapt, înainte de a pleca de pe Pămînt spre Ganymede, Poole ar fi respins ideea ca fiind absurdă. E mult adevăr în spusa potrivit căreia o persoană absentă devine mai îndrăgită. Cînd el şi Indra Wallace se întîlniră din nou, descoperiră că, în pofida fleacurilor şi a disputelor ocazionale pe care le împărtăşiseră, erau mai apropiaţi decît şi-ar fi imaginat. Lucrurile se leagă unul de altul, şi la fel se întîmplă, spre bucuria lor reciprocă, cu Dawn Wallace şi Martin Poole. Era cam tîrziu pentru a întemeia o familie ― fără să mai punem la socoteală faptul că pentru Poole trecuseră o mie de ani în plus ― iar profesorul Anderson îi avertiză că aceasta ar fi chiar imposibil. Poate chiar mai rău... — Ai avut noroc în mai multe feluri decît îţi seama, îi spuse el lui Poole. Daunele provocate de radiaţii au fost surprinzător de reduse, şi am putut opera toate remedierile necesare din ADN-ul tău rămas intact. Dar pînă ce nu vom mai face cîteva teste, nu-ţi pot promite integritatea genetică. Aşa că bucuraţi-vă unul de altul ― dar nu întemeiaţi o familie pînă nu vă dau eu „undă verde". Testele luară destul de multă vreme şi, după cum se temuse Anderson, se dovedi că mai erau necesare şi alte remedieri. Existase o încercare — copilul n-ar fi putut să trăiască niciodată, chiar dacă ar fi trecut de primele săptămîni de la concepţie — dar Martin şi Dawn erau perfecţi, cu numărul potrivit de mîini şi de picioare. Erau, de asemenea, foarte frumoşi şi inteligenţi, şi abia dacă scăpaseră de răsfăţ din partea părinţilor, care au continuat să le fie cei mai buni prieteni cînd, după cincisprezece ani, fiecare alesese să fie din nou independent. Datorită Nivelului de Realizare Socială pe care-l aveau li s-ar mai fi permis ― chiar ar fi fost încurajaţi ― să conceapă încă un copil, dar ei hotărîseră că nu era cazul să forţeze mai mult extraordinarul noroc pe care-l avuseseră. În timpul acestei perioade, viaţa personală a lui Poole a fost umbrită de o tragedie care, într-adevăr, a şocat întreaga Galaxie. Căpitanul Chandler şi întregul său echipaj au pierit cînd nucleul unei comete pe care încercau să o recupereze a explodat brusc, distrugînd Goliath atît de total încît doar cîteva fragmente din navă au mai putut fi localizate vreodată. Astfel de explozii ― provocate de reacţii ale moleculelor instabile care existau la temperaturi foarte scăzute ― erau un pericol bine cunoscut în rîndul colecţionarilor de comete, şi Chandler însuşi întîlnise cîteva în timpul carierei sale. Nimeni nu avea să ştie împrejurările exacte care au făcut ca un astronaut atît de experimentat să fie luat prin surprindere. Lui Poole îi lipsea foarte tare Chandler: jucase un rol unic în viaţa sa, şi nu mai exista nimeni care să-l poată înlocui — nimeni cu excepţia lui Dave Bowman, cu care împărtăşise o aventură atît de importantă. Plănuiseră deseori să iasă din nou împreună în spaţiu, poate tocmai pînă la Norul Oort, cu necunoscutele sale mistere şi îndepărtata, dar inepuizabila lui bogăţie de gheaţă. Totuşi, o nepotrivire în programele amîndorura dejucase mereu aceste planuri, aşa că asta rămăsese o dorinţă ce nu avea să fie niciodată împlinită. Poole mai avea o altă dorinţă foarte veche, pe care însă reuşise s-o realizeze — în ciuda ordinelor doctorului. Fusese jos, pe Pămînt, şi o singură dată i-a fost de ajuns. Vehiculul în care călătorise arăta aproape identic cu scaunele cu rotile ale paraplegicilor mai norocoşi de pe vremea sa. Era motorizat şi avea pneuri care-i permiteau să se deplaseze lin pe suprafeţe rezonabil de nivelate. Oricum, putea să şi zboare — la o altitudine de circa douăzeci de centimetri — pe o pernă de aer produsă de cîteva ventilatoare mici, dar extrem de eficiente. Poole era surprins că se mai folosea o tehnologie atît de primitivă, dar sistemele de control inerţial erau prea voluminoase pentru aplicaţii la o scară atît de mică. Aşezat confortabil în scaunul său, abia era conştient de greutatea-i crescîndă, în timp ce cobora către inima Africii; totuşi, îşi dădea seama că respira ceva mai greu,

însă trăise senzaţii cu mult mai rele în timpul antrenamentului său de astronaut. Lucrul pentru care însă nu era pregătit a fost valul izbitor de căldură parcă ieşită dintr-un furnal, care-l învălui la ieşirea din giganticul cilindru care forma baza Turnului. Şi totuşi era doar dimineaţă; oare cum o fi fost la prînz? Abia dacă se obişnui cu căldura, cînd simţul mirosului îi fu şi el luat cu asalt. O mulţime de miasme — nici una neplăcută, dar toate nefamiliare — îi năpădi nările. Închise ochii pentru cîteva minute, ca să nu aibă prea multe şocuri deodată. Înainte de a se hotărî să-i deschidă din nou, simţi ceva mare, umed, palpîndu-i ceafa. — Salut-o pe Elisabeth, îi spuse ghidul său, un tînăr masiv, îmbrăcat în tradiţionala uniformă a Marelui Vînător Alb, mult prea complicată pentru a fi de un real folos. Ea este gazda noastră oficială. Poole se răsuci în cărucior, şi se trezi privind în ochii înduioşători ai unui pui de elefant. — Bună, Elisabeth, răspunse el, cam pierit. Elisabeth îşi ridică trompa, în semn de salut, şi emise un sunet care nu se auzea în mod obişnuit în societatea civilizată, dar despre care Poole fu sigur că nu fusese rău intenţionat. Cu totul, petrecu pe Planeta Pămînt mai puţin de o oră, înconjurînd marginea unei porţiuni de junglă ai cărei arbori scunzi nici nu se comparau cu cei din Skyland, şi întîlnind mare parte din fauna locală. Ghidul său îşi ceru scuze pentru prietenia de care dădură dovadă leii, care fuseseră răsfăţaţi de turişti ― dar compensa expresia răuvoitoare a crocodililor; aici era Natura crudă, neschimbată. Înainte de a se întoarce în Turn, Poole riscă să facă cîţiva paşi în jurul scaunului său cu rotile. Îşi dăduse seama că asta însemna să-şi care propria greutate, dar nu părea o sarcină imposibilă, şi nu şi-ar fi iertat-o niciodată dacă nu încerca. N-a fost o idee bună; poate că trebuia s-o fi făcut într-un climat mai rece. După nu mai mult de doisprezece paşi fu bucuros să se afunde din nou în pufoasele perne ale scaunului. — E de-ajuns, spuse el epuizat. Hai să ne întoarcem în Turn. Pe cînd se îndrepta către holul ascensorului, observă un semn pe care îl trecuse cumva cu vederea, din cauza emoţiei trăite la sosire: BUN VENIT ÎN AFRICA! „Prin sălbăticie va dura lumea" HENRY DAVID THOREAU( 1817-1862) Remarcînd interesul lui Poole, ghidul întrebă: — L-aţi cunoscut? Era genul de întrebare pe care Poole o auzea mult prea des, dar în acel moment nu se simţea pregătit să-i răspundă cum ar fi vrut. — Nu cred, replică obosit, în timp ce uşile mari se închiseră înapoia sa, izolîndu-l de vederea, mirosurile şi sunetele primului cămin al omenirii. Aventura sa verticală îi satisfăcuse nevoia de a vizita Pămîntul, şi făcuse tot posibilul pentru a ignora nenumăratele dureri şi mîncărimi căpătate acolo, jos, atunci cînd se întoarse în apartamentul propriu, de la etajul 10.000 ― o localizare prestigioasă, chiar şi în această societate democratică. Indra, totuşi, fu uşor şocată de apariţia sa, şi-l chemă imediat la ordine în pat. — La fel ca Anteu, dar invers! murmură ea, sumbru. — Cine? întrebă Poole; erau dăţi în care erudiţia soţiei îl cam copleşea, însă era hotărît să n-o lase niciodată să-i creeze un complex de inferioritate. — Fiul zeiţei Pămîntului, Geea. Hercule s-a luptat cu el, dar de fiecare dată cînd îl arunca la pămînt, Anteu îşi recăpăta puterea. — Cine a cîştigat? — Hercule, bineînţeles, ţinîndu-l pe Anteu în aer, aşa încît mămica sa să nu-i poată reîncărca bateriile. — Ei, sînt sigur că nu va dura prea mult să le reîncarc pe-ale mele. Şi-am învăţat o lecţie. Dacă n-o să fac mai multe exerciţii fizice, va trebui să mă mut mai sus, la nivelul gravitaţiei selenare. Buna intenţie a lui Poole dură o lună întreagă: în fiecare dimineaţă ieşea pentru o plimbare rapidă de cinci kilometri, alegînd în fiecare zi un nivel diferit al Turnului Africa. Unele etaje erau încă vaste şi răsunătoare deşerturi de metal, care probabil n-aveau să fie niciodată ocupate, dar altele fuseseră amenajate şi dezvoltate de-a lungul secolelor într-o ameţitoare varietate de stiluri arhitecturale. Multe erau împrumutate de la epoci şi culturi din trecut, altele ţinteau către un viitor pe care Poole nu se obosi să-l viziteze. Cel puţin nu exista riscul de a se plictisi, şi în timpul multora dintre plimbările sale era însoţit de mici grupuri de copii prietenoşi, care-l urmau la o distanţă respectuoasă. Rareori erau în stare să ţină pasul cu el multă vreme. Într-o zi, cînd Poole cobora pe o convingătoare ― deşi abia populată — imitaţie de

De-a lungul secolelor acumulase o vastă cantitate de informaţii. care făcu loc unei altfel de emoţii.Champs Elysees — zări o faţă familiară. Mk II. deşi formula „un mesaj foarte important" nu prevestea nimic bun. care era foarte energic. Acel minut abia dacă fu de ajuns pentru ca Poole să-şi revină din şoc. Frank. Înainte avusese statutul de „tezaur naţional". — L-o ţine Monolitul pe prietenul tău Bowman atît de ocupat încît nu-mi poate vorbi? se plînse el lui Poole. simţea nevoia să-şi justifice existenţa. Celălalt nu-l băgă în seamă. organizaţia se redeşteptase. De cînd Poole se întorsese pe Pămînt. pe care-l găsea uşor jenant. dosarul închis. Mai simţea. Cu toate că se bucura să fie ţinut în puf de către o lume mai bogată decît visaseră toate generaţiile devastate de războaie de dinainte. Să nu mai fi prezentat nici un interes pentru el contactele cu omenirea? Spera că nu aşa stăteau lucrurile. Poole gîndi că fusese norocos cel puţin pentru că era întrebat de unul dintre puţinele nume pe care şi le mai putea aminti. care altfel i-ar fi lipsit. Acum era rîndul lui Poole să se simtă stînjenit. — A fost greşeala mea. Probabil că v-am confundat cu altcineva. Comitetul Europa se fosilizase încet-încet. dat fiind că era recunoscut ca expert de frunte în domeniu. numit acum reprezentant al Comitetului Europa pe Ganymede. Chiar dacă infracţiunea de care se făcuse vinovat fusese uciderea cuiva cu toporul. Poole se simţea foarte fericit că făcea parte din acest comitet. Deşi puţine erau lucrurile pe care le putea spune. că tot veni vorba? Era o întrebare foarte rezonabilă. dacă ar fi dorit. acesta nu mai avea nici un dubiu asupra identităţii sale — părea cu adevărat uluit. şi care nu erau consemnate în înregistrările existente. şi membru permanent al Comitetului Europa. Voi aştepta şaizeci de secunde. şi de asemenea căpăta un statut oficial. Deşi lui Poole îi mai lipseau încă serialele „de-a hoţii şi vardiştii" pe care le urmărea cu religiozitate în copilărie. Era mulţumit. Sînt Dave. Dacă eşti acolo. mulţumit să ştie că Danil se întorsese în societatea normală. spuse. În afara familiei sale. O zi bună. pentru a analiza ce. în care să se relaxeze şi să-şi seteze Casca pe căutare. pe care doar rareori şi-o spunea chiar şi sieşi. — Nu-ţi aminteşti de mine? Danil ― şi-acum că ajunsese în dreptul lui Poole. Poole era sigur că ar putea-o face din nou. şi la primele imagini detaliate. Se bucura de acea întîlnire. iar acum membrii ei se întîlneau numai cînd se întîmpla ceva nou. şi dacă nu primesc răspuns voi încerca din nou peste exact o oră. Sînteţi comandantul Poole. din 1996. conflictul fusese rezolvat. totuşi ar fi fost o explicaţie pentru tăcerea acestuia. Dar sînt sigur că nu ne-am mai întîlnit. Nu putea înţelege de ce lungilor liste cu întrebări importante pe marginea unor subiecte istorice şi filozofice de interes vital nu li se răspunsese nici măcar cu scurte confirmări de primire. — Îmi pare rău. Ca mai toate organizaţiile care fuseseră înfiinţate cu mult timp în urmă. de la Bowman însuşi — sub forma unui banal apel videofonic. Cine ar fi putut uita un scoţian cu accent . principala lui preocupare era încă legată de sateliţii lui Jupiter/Lucifer. de asemenea. Acesta fusese creau cu aproape o mie de ani în urmă. te rog să-ţi confirmi identitatea spunînd numele inspectorului nostru de mecanici orbitale. primul lucru care l-a făcut noul ei preşedinte. Poole fusese în măsură să-şi programeze viaţa astfel încît să aibă din cînd în cînd momente libere. trebuie făcut în legătură cu misteriosul corp ceresc. se maturizase suficient cît să accepte zicala de acum: interesul excesiv faţă de comportamentul patologic este patologic în sine. CONTACT — Bună. Am un mesaj foarte important să-ţi transmit. a fost să-l coopteze în organizaţie pe Poole. sau nerestituirea cărţilor la bibliotecă. care era chiar anul de naştere al lui Poole. se scuză el. Era evident de datoria sa să se pună la dispoziţia organizaţiei. pentru că avea din nou veşti de la Bowman. Khan încercase în zadar să deschidă un canal de comunicare cu Bowman. desigur. mergînd în trecut pînă la misiunea Voyager. După ce apăruse din nou Halman. — Danil! strigă el. chiar dacă doar pe scurt. iar răspunsul veni ca un trăsnet din senin. Cu ajutorul Miss Pringle. în timpul straniei lor întîlniri care avusese loc cu două decenii în urmă. Halman îi vorbise. ea nu mai trebuia să fie grija patronului său. 33. o altă nevoie. Presupun că te afli acum în apartamentul tău din Turnul Africa. Lua foarte frecvent legătura cu Theodore Khan ― la fel de activ şi dur ca întotdeauna. nici măcar cînd Poole îl strigă din nou. furnizate de sonda orbitală Galileo. din 1979. mult mai tare. Ce face el cu timpul său. scanînd zonele sale de interes. Avu pentru scurt timp o senzaţie de încîntare.

Sosea mesajul. dar este unul înfiorător. — Dr. Jupiter/Lucifer era acum la peste cincizeci de minute-lumină distanţă. Şi ce s-a întîmplat cu acea inteligenţă acum? Halman pare să cunoască răspunsul. Monolitul a început să recepţioneze un şir continuu de mesaje. După cum ştiţi cu toţii. nu posedă conştiinţă — nu ştie nici măcar că există! Halman studiază de o mie de ani problema ― pe toate feţele ― şi a ajuns la acelaşi răspuns cu cei mai mulţi dintre noi. Halman poate doar să ghicească natura acelor instrucţiuni. cu toate puterile sale. După cum am bănuit mereu. din punctul de vedere al inteligenţei care a creat Monolitul. 34. care întotdeauna fascinaseră omenirea.. Se pare că acesta nu se debarasează de nici o unealtă pe care a găsit-o cîndva folositoare. ce trebuia discutată faţă în faţă. Acum te rog să activezi receptorul Căştii. dar cum altfel puteam să mă exprim? Orice a fost lucrul care a dus la crearea noastră. dar poate că exagerez. sau la ajustarea minţilor şi genelor strămoşilor noştri ― acesta decide care va fi pasul următor. hotărî imediat Poole. pentru a ne supraveghea activitatea. Cum v-aţi imaginat atunci cînd aţi încărcat ce mi-a transmis. Îmi place să cred că se bucură făcînd-o. el are un acces limitat la multe dintre circuitele şi bazele de date ale Monolitului. încît le luase o săptămînă pînă să-l înţeleagă? Dar fusese un profesor strălucit — din clipa în care îţi dădeai seama ce vrea să spună. datorită informaţiilor din interior pe care le posedă. Şi asta se pare că se şi întîmplă. fără îndoială sugerat de fazele Lunii. Şi Halman este . Dave Bowman şi Hal au fost stocaţi ca emulaţii în Monolitul de pe Europa. dar se adunaseră toţi în apartamentul lui.. şi a început să asambleze noi programe. Aşa cum a făcut sosirea mea — deşi poate mă flatez de unul singur! Dar Halman nu-i doar o unealtă pasivă. probabil în concordanţă cu acestea. Este de asemenea curios — scrutător — şi probabil un pic nemulţumit de felul în care a fost recrutat. lui Poole i-ar fî luat în timp real cam de o jumătate de oră pentru a absorbi mesajul. orice instrucţiuni pentru viitor ar trebui să vină cam în această perioadă de timp. Cum se descurca să facă toate astea? se întrebă Poole. lipsită de beneficiile Căştii. Monolitul face parte dintr-o anumită reţea galactică.de Glasgow atît de pronunţat. Deşi poate că asta şi sîntem. astfel că mesajul trebuie să fî plecat cu aproape o oră în urmă. cu resursele de care părea să dispună în interiorul Monolitului. Voi aştepta două minute pînă să încep. Şi cel mai apropiat nod ― controlorul Monolitului. Gregory McVitty. Componenta Dave încă păstrează ceva din originea sa umană ― chiar emoţii. Erau şapte ― un număr norocos. Trebuie să fî fost trimis cu un „agent" inteligent într-un pachet de date bine orientat. deşi pînă acum îi cunoştea pe toţi mult mai amănunţit decît ar fi putut-o face vreodată în epoca sa. Şi pentru că am fost pregătiţi împreună — am împărţit aproape totul ani de-a rîndul — i se pare mult mai uşor să comunice cu mine decît cu oricine altcineva. şi din cînd în cînd îl mai activează pe Halman. Dacă acesta o fi cuvîntul potrivit — pentru aşa ceva este nevoie de două persoane! Încă nu mă împac cu ideea că Monolitul. Nu încerca să monitorizezi: folosesc o rată de compresie de unu la zece. Durează trei minute să încarci acest mesaj. Dar în mod sigur concluzia lui are mai multă greutate. promit! ― înainte de a vă face cunoscut acest mesaj pe care l-am primit de pe Europa. — Se acceptă. Era pentru prima oară cînd Poole îi întîlnea pe trei dintre membri. Dar nu avu nevoie decît de zece minute pentru a înţelege că se sfîrşise cu viaţa sa liniştită. pe ruta de comunicare Ganymede-Pămînt ― dar asta ar fi fost o procedură prea trivială pentru Halman. JUDECATA Într-o lume a comunicaţiilor universale instantanee era foarte greu să păstrezi un secret. Membri Comitetului Europa bombăniseră. Mult prea aproape! Asta înseamnă că raportul referitor la noi şi la ceea ce facem noi a fost recepţionat acum cinci sute de ani. sau superiorul imediat ― se află la o distanţă de patru sute cincizeci de ani-lumină. atunci cînd începe să-l privească. — Preşedinte Oconnor. Dacă ― hai să spunem supervizorul ― Monolitului a răspuns imediat. aşa e mai firesc pentru mine — mi-e teamă că n-o să mă obişnuiesc niciodată cu transferul mental direct. În timpul ultimelor cîteva zile. La rata de compresie folosită de Halman. Şi este vorba de ceva pe care prefer să-l comunic verbal. şi poate chiar să poarte un soi de dialog cu acesta. Lumina indicatoare a Căştii clipea intermitent. Aceasta era o problemă. Din păcate. Îmi pare rău! Nu am intenţionat să glumesc. ca un specimen de faună. membri ai Comitetului — aş dori să spun cîteva cuvinte ― foarte puţine.

se pare că a fost. Eu nu l-am băgat în seamă — eram adînciţi într-o discuţie tehnică sofisticată ― dar nu şi Dave. Poate că Halman ne va putea da şi alte avertismente.. — Prima întrebare evidentă ― cît de serios trebuie să privim noi această ameninţare ― nu merită irosit timpul. Şi totul se potriveşte perfect. în timp ce insecta îşi lua zborul. l-am întrebat: „Crezi că a fost o idee bună? Acum o să zboare şi o să strice crizantemele preţioase din grădina cuiva. Este o înregistrare de mare densitate — în capătul benzii ultraviolete. Să începem. Se zvonea că la asemănare contribuise şi un pic de chirurgie plastică. spuse unul dintre membrii comitetului. de care îşi amintea cu tristeţe. dar atunci ar putea fi prea tîrziu. şi murmură: — M-ai învăţat o expresie din vremea ta. Aşa că trebuie să presupunem că ameninţarea e imediată. aşteptînd ca membri Comitetului să se pună de acord. — Dar numai Bowman ― Halman ― l-a deschis. cînd am observat un cărăbuş mare zăcînd în nisip. realmente cred că pune mesajul lui Halman în lumina potrivită. Noi am presupus că a fost un accident.. — Mai întîi Jupiter ― şi acum Scorpio. Ce va urma. zbătîndu-se săşi reia poziţia normală. O dată fusese de-ajuns. apoi luă cuvîntul. să înscrie puncte într-o dezbatere. Acesta e un cuib de şerpi. replică dr. Chiar dacă este o alarmă falsă. A păşit în lături şi l-a întors grijuliu cu pantoful. Oconnor. Cum se întîmplă frecvent. căzuse pe spate. Să spunem că nu crede prea mult în şansele noastre. După cîteva momente de pauză. căpitanul Chandler. În special referirea la Nova Scorpio. Kraussman. Aveţi scuzele mele ― am promis că voi spune doar cîteva cuvinte! Dar mă bucur că mi-am adus aminte de acel incident." Mi-a răspuns că poate nu a fost. Acum vă rog să vă verificaţi Căştile.. dr. de-a lungul plajei de la Cape Canaveral. Oconnor. o judecată. existau prea puţine personalităţi memorabile în această societate. Oare chiar înţelege el modul de funcţionare a ceva atît de complex precum Monolitul? Sau acest întreg scenariu este doar un produs al imaginaţiei sale? — Nu cred că are prea multă imaginaţie. şi-şi agita picioruşele în aer. cîteva săptămîni înainte de lansare. îşi masă craniul ei strălucitor. Canalul 110. oare? — Noi am presupus mereu. Nu era pentru prima oară cînd era impresionat de calitatea Comitetului. congresmani şi industriaşi... spuse dr. spre surprinderea auditorului său. De acord? Bine. Da.. pînă ce toată lumea spuse ce avea de spus. îşi scoase Casca. este potenţial atît de gravă încît trebuie să presupunem că este reală. dar asiguraţi-vă că aveţi vizibilitate bună. dar şi îmbunătăţise enorm eficienţa educaţiei. Se lăsă un moment de linişte la sfîrşitul înregistrării. 35. e o exagerare. dr. Vă rog să mă ascultaţi.. Poole asculta fără a interveni. ea continuă: — Ce ghinion ― un nenoroc incredibil de mare! ― că ultimul raport a plecat chiar după sfîrşitul celei mai rele perioade din istoria omenirii! Se aşternu din nou tăcerea. că monoliturile ne supraveghează. Toată lumea ştia că secolul XX fusese etichetat deseori ca „Secolul Torturii".pesimist. rasa umană se îmbunătăţise fără îndoială. Preşedintele lăsă discuţia în voia ei. apoi preşedintele. Poole se întrerupse brusc. Viitorul ― supravieţuirea! ― speciei umane este pentru el nimic altceva decît o problemă interesantă. — Ce ciudat. dar a preferat să-i acorde prezumţia de nevinovăţie. CONSILIU DE RĂZBOI Nimeni nu a cerut reluarea. Nimeni nu încerca să demonstreze o teorie proprie. Khan şi Lady Dragon. adăugă preşedintele. sau să supraliciteze o ambiţie personală. însă este dispus să ne ajute. Casca nu numai că ajutase la înlăturarea neadaptaţilor. La prima vedere nu se putea gîndi decît la patru ― Indra. Nu.. Eu şi Dave mergeam într-o zi împreună. Şi nu ştim cît timp mai avem.. nu putea să nu facă diferenţa faţă de dezbaterile prea aprinse pe care le auzise în propriul său timp. Aşezaţi-vă comod. între administratori şi ingineri ai Agenţiei Spaţiale. Tocmai mi-am adus aminte ceva uluitor. El acordă omenirii prezumţia de nevinovăţie. Totuşi existase o pierdere. reputatul fizician care era considerat de mulţi drept reîncarnarea legendarului Einstein. Sînt sigur că explică ce se întîmplă.. pînă obţinem dovada absolută a contrariului. dar este acum un observator prea detaşat pentru a fi realmente îngrijorat. care pare foarte potrivită acum. Aşa că singurul lucru asupra căruia trebuie să decidem este: cum ne putem apăra împotriva a ceva atît de puternic precum Monolitul? Uitaţi-vă ce s-a întîmplat cu Jupiter! . ori o interpretare greşită.

T. Pînă la sfîrşitul secolului XXI. — Scuzaţi-mă. aşa cum pare să gîndească toată lumea. altele ― opera omului. Nu ştim nimic — dar absolut nimic ― despre structura Monolitului. o precauţie rezonabilă să se păstreze cîteva dintre toate aceste orori pentru a fi studiate ştiinţific — păzite îndeaproape. viruşii hidoşi care colcăiau în jungla africană — fuseseră eliminate sau cel puţin aduse sub control de progresul medicinii. pentru prima oară aflat în sesiune. Dr. dar nu există vreo cale de a verifica asta. pînă ce preşedintele. — Vă mulţumim. Încă mai frămîntă aceste gînduri negre. Monolitul trebuie să se supună aceloraşi legi universale ale logicii pe care le-au formulat Aristotel şi Boone. mai avem şi alte sugestii? — Putem negocia? întrebă un membru al consiliului. trebui să restabilească ordinea. şi necesită materiale obişnuite ― la urma urmelor ele au fost construite în mileniul II! Dar dacă doriţi ceva sofisticat ― să zicem o bombă cu antimaterie. cam două săptămîni. cu Scorpio. Şi în mod sigur nu putem apela la şeful lui — e la cinci sute de ani-lumină distanţă! Poole asculta fără să intervină. Oconnor. unele naturale. dar ţineţi minte asta: oricît de sofisticat ar fi.. Bombele termonucleare sînt mai degrabă simple. Este singura noastră şansă — doar dacă nu are altcineva o alternativă mai bună. Îmi spune şi mie cineva ce şi unde este acest faimos Seif despre care vorbiţi? 36. care-i atrase atenţia. Vreţi să fiţi mai precis? — Desigur. sau o microgaură neagră ― ei bine. CAMERA GROAZEI Istoria este plină de coşmaruri.Şi. Şi dacă nu era ― ei bine. Poate că programul are un anumit grad de flexibilitate. desigur. Un membru al Comisiei. Dar cum putea fi cineva sigur că un astfel de pericol nu mai era posibil? Existaseră proteste — de înţeles — la finele secolului XX. profesore Thirugnanasampanthamoorthy. „Bineînţeles!". — Şi un sistem de livrare ― Halman! — Chiar aşa. spuse Poole. şi nimeni nu se îndoia că viitorul rezervă alte surprize biologice pentru sănătatea omenirii. ciuma neagră. exista o posibilitate clară de a fi eliberate prin accidente cum ar fi cutremurele. defecţiunile tehnice . deşi poate că ar trebui să luăm în considerare această opţiune. cînd s-a propus păstrarea ultimelor cîtorva tulpini de viruşi ai variolei la Centrele pentru Controlul Bolilor infecţioase din Statele Unite şi Rusia. cum am mai spus. ar fi fost mai bine. cînd auzi nişte cuvinte familiare. cu secole în urmă. — Mulţumesc. se pare. Kraussman. Dacă Monolitul este într-adevăr.. ar trebui! ― să fie vulnerabil la lucrurile din Seif.. SIDA. Cum putem fi siguri că un exemplar al unei specii primitive ca a noastră ar putea fi eficient împotriva sa? — Nu putem. şi o mare parte a discuţiei chiar că-l depăşea. Trebuie să le asamblăm în aşa fel încît cel puţin unul dintre ele să funcţioneze. cu un nume atît de lung şi dificil încît lui Poole îi era imposibil să şi-l amintească vreodată. fără a plasa greşit vreun accent. Începu să aibă un pregnant şi insinuant sentiment de deprimare. o maşinărie lipsită de conştiinţă ― deci are doar capacităţi de autosupraveghere limitate — am putea avea deja armele necesare pentru a o învinge. Părea. apoi un cor de „Cum de nu m-am gîndit şi eu la asta!". aţi putea începe să studiaţi problema? Dar. De aceea s-ar putea ― nu. nu cred că va merge. astfel încît să nu mai existe posibilitatea ca ele să scape şi să provoace din nou haos în rîndul oamenilor. nimănui nu i-ar fi fost mai rău.. sau cum? răspunse Kraussman. dacă era o alarmă falsă. înainte de inevitabilul sfîrşit care o aştepta. — Cu ce. dr. Încuiate în Seif. aruncase subit în mijlocul discuţiei doar două cuvinte. deci. spuse dr. care face doar ceea ce este programat. După cum am aflat. oare ― se întrebă el ― să nu transmită această informaţie? Şi apoi. nu era prea înţelept să se subestimeze ingeniozitatea Mamei Natură. nu găsea nimic de spus. majoritatea celor naturale ― variola. în mod sigur că acel ceva care controlează astfel de puteri este capabil şi să se apere de ele. Sînt sigură că forţa brută va fi inutilă. Deci. realizarea acesteia ar putea dura cîteva luni. Oricît de improbabil ar părea. — O secundă. — Calul Troian! Urmă unul dintre acele momente unanim descrise ca fiind de „linişte apăsătoare". umanitatea ar fi putut avea liniştea sufletească. astfel încît să nu mai fie necesare alte cercetări —.. Monolitul este esenţialmente un simplu mecanism. care-şi pierduse răbdarea. mic de statură şi tăcut. În orice caz. „Foarte bună idee!". nu prea încrezător. cît timp ar dura construirea unei superbombe? — Presupunînd că mai există schemele..

în cazul în care existau. deşi cu minţile tulburate. Ele nici măcar nu existaseră înainte de sfîrşitul secolului XX. Mulţi dintre ei credeau că sfîrşitul lumii este aproape (perioadă în care. aceste genii pervertite erau descoperite şi adoptate de agenţiile naţionale de spionaj. din moment ce puteau fi transmise . la capătul unui tunel săpat cam un kilometru în interiorul muntelui Pico. Uneori. Şi mult mai greu de parat. afişate pe monitoare. Nu acesta era cazul sectelor apocaliptice. Dar existau şi alţi inamici ai societăţii. în cele mai multe cazuri ― pentru a evita discreditarea în public sau chiar în particular ― fără să anunţe poliţia. tîrguri internaţionale. evident. nu răniseră sau uciseseră pe nimeni ― nu direct. Cea de-a treia categorie de produse stocate în Seiful Pico. la urma urmelor. pentru că organizaţiile în cauză cel puţin aveau un anumit simţ de responsabilitate civică.. Antidoturile lor. pentru că a forţat organizaţiile de securitate să coopereze una cu cealaltă aşa cum n-o mai făcuseră niciodată înainte. doar discipolii lor urmau să fie salvaţi). Primele ţinte ale acestor fanatici ai morţii au fost unele locaţii vulnerabile cum ar fi metrouri aglomerate. zeci de mii de oameni au fost ucişi şi mult mai mulţi răniţi. erau armele pe care criminalii sofisticaţi le foloseau la şantajarea băncilor şi organizaţiilor comerciale care acum depindeau în mare măsură de funcţionarea eficientă a reţelelor lor de computere.— sau chiar sabotaje din partea unor grupuri teroriste. sub pază strictă. desigur.. În majoritatea cazurilor scopul lor era pe de-a întregul unul mercenar. Erau gaze şi substanţe care. ei erau în cele mai multe cazuri angajaţi de chiar propriile lor victime. dar în numai cîteva decenii au produs pagube în valoare de multe miliarde de dolari.. pe care le răspîndiseră în întreaga lume. În caz că Dumnezeu era într-atît de uituc încît să nu respecte programul. în baza vechiului principiu potrivit căruia cei mai buni paznici sînt hoţii. care erau încîntate de descoperirea unui nou arsenal. prioni. nu-i aşa? După ce ispăşeau scurte pedepse corecţionale. ei nu răniseră pe nimeni. doreau să se asigure că pot să rectifice nefericita Sa omisiune. erau trataţi cu blîndeţe de sistemele juridice care nu ştiau cum trebuie pedepsite astfel de infracţiuni absolut noi ― şi. Apoi se bucurau de haosul rezultat. concerte de muzică pop. pentru scopurile lor secrete ― de obicei pentru a sparge bazele de date ale rivalelor lor. în caz că ar fi fost nevoie într-un caz disperat. sau prin dischete şi CDROM-uri. Altele erau mult mai rele ― agenţi catastrofici concepuţi deliberat. Se spera că nimic din acest material nu va mai îngrijora vreodată umanitatea ― dar el era încă disponibil. De obicei aceştia erau nişte neadaptaţi ― genul de indivizi care rămîn veşnic adolescenţi ― care lucrau complet singuri şi. tot răul a fost spre bine. Preluînd nume din dicţionarele medicale ― viruşi. Erau boli care atacau cel mai nou şi mai versatil servitor al omenirii — calculatorul. Plăteau în linişte. concepute pentru a surprinde şi amuza operatorii de calculatoare prin mesaje şi imagini neaşteptate. dacă nu aveau să transfere megadolari într-un cont anonim din străinătate. arene sportive. tenii — ele erau programe care deseori mimau cu o acurateţe uluitoare comportamentul rudelor lor organice. Agenţii chimici şi biologici folosiţi în cadrul acestor atacuri ― la fel ca şi în formele precedente ale mijloacelor de luptă ― au completat deja letala colecţie din Pico. în deplin secret. erau stocate tot aici. majoritatea victimelor preferau să nu rişte producerea unui posibil dezastru ireparabil. Cîteva dintre ele fuseseră create de fanaticii religioşi care. la începutul secolului XXI. şi adesea au distrus vieţi la fel de eficient cum ar fi făcut-o orice maladie.. Aceasta era o modalitate de angajare îndeajuns de inofensivă. unul dintre cele mai proeminente vîrfuri situate în Mare Imbrium. Şi aici. prin intermediul reţelelor radio şi prin cablu. deşi puteau fi clasificate ca epidemii. reuşiseră să acumuleze cunoştinţe ştiinţifice considerabile. de-a lungul anilor. Unele erau inofensive ― ceva mai mult decît nişte glume. înainte ca această nebunie să poată fi pusă sub control. chiar şi în cantităţi microscopice. Această dorinţă firească pentru anonimat înlesnea spargerile electronice ale „haiducilor" reţelelor. mult mai periculoşi. puteau provoca o moarte lentă sau instantanee. Fiind avertizate că băncile de date le vor fi şterse automat la o anumită dată. Aceşti infractori „informatici" erau mînaţi doar de lăcomie şi cu siguranţă nu doreau să distrugă organizaţiile pe care le atacau. care conţinea arme mult mai eficiente şi mai des răspîndite decît gazele toxice sau viruşii. chiar şi atunci cînd erau prinşi. ţelul lor era să creeze programe care provocau doar panică şi confuzie. s-au adunat unele dintre cele mai fantastice exemple ale ingeniozităţii umane deplasate ― dacă nu chiar ale nebuniei. savurînd sentimentul puterii care se năştea triumfător în minţile lor jalnice. Cum se întîmplă deseori. O soluţie care mulţumea pe toată lumea (cu excepţia cîtorva extremişti gen „păstraţi ecosistemul selenar!") era să le expedieze pe Lună şi să le păstreze într-un laborator. Pînă şi statele care promovau terorismul politic nu au mai putut tolera această „specie" ciudată şi absolut imprevizibilă. nici un parazit eficient nu-şi ucide gazda.

şi era tratat ca un „potenţial anormal". Şi. sau a oricărui număr iraţional. sau poliţie mentală?". această supraveghere mentală era aplicabilă doar celor apţi să poarte o Cască — dar pînă la sfîrşitul Mileniului Trei aceasta devenise esenţială pentru viaţa de zi cu zi. sau cam aşa ceva ― Labirintul Mandelbrot era cel mai ucigător exemplu — implica o serie de paşi literalmente infinită. şi nu a fost o coincidenţă faptul că o dată cu îmbunătăţirea generală a sănătăţii mentale fanatismul religios a intrat rapid în declin. de cîteva sute de ani nu mai existaseră atacuri serioase împotriva instituţiilor fundamentale ale societăţii. maşina pierdea aproape invariabil. din nefericire. virusuri de calculatoare. pentru a iniţia un program care nu se putea termina înainte de sfîrşitul Universului. Desigur. Deseori descoperirea era urmată de un tratament adecvat. evident.. şi ele probabil că aveau să continue pînă la sfîrşitul timpului. În bătălia inteligenţelor dintre om (rareori femei. Aici mai existau cîteva entităţi ― ca să folosim un nume cît mai potrivit — cu mult mai teribile. această ameninţare a fost cu încetul adusă sub control. Grace Hopper şi Dr. roboţilor de categoria a II-a şi altor categorii similare restrînse. Nu depindeau de eficacitatea asupra a ceva atît de naiv cum ar fi coruperea codului-sursă sau ştergerea memoriei. moderată de un guvern eficient. Provocarea acestor programe malefice era să-şi convingă ţintele că problema pusă de ele are o rezolvare precisă. Pentru imperfectele fiinţe umane. Torpedoul Turing. Rebusul Conway. cînd noul purtător era „calibrat" mental. care poate fi realizată într-o perioadă de timp finită. La scurtă vreme după introducerea în uz general a Căştii. Cursa Shannon. majoritatea lor deosebit de greu de detectat şi de eliminat. Cel puţin aşa se credea. În timpul procesului de setare.. în pofida unor personaje celebre ca Lady Ada Lovelace. în Mileniul Trei se ajunsese la un oarecare consens. izolat de restul societăţii..instantaneu spre milioane de birouri şi locuinţe. trecuse de mult ziua în care „retardaţii mecanici" s-ar fi desfăcut în bucăţi în timp ce încercau să facă o împărţire la zero. deseori definită ca „lăcomia individuală. Erau. dar nu prea zelos". Colapsul Băncii New York-Havana din 2005. Labirintul Mandelbrot. Ideea potrivit căreia Comunismul este „cea mai perfectă" formă de guvernămînt era general acceptată. care oricît de greşit direcţionată ar fi fost. Încet ― chiar cu greutate ― s-a acceptat că această formă de supraveghere era o precauţie necesară împotriva unor rele mult mai mari. era păcat să fie irosită. Ar fi fost posibil ― deşi în unele cazuri era dificil şi chiar periculos ― ca obscenităţile capturate să fie distruse prin comenzile ŞTERGE/SUPRASCRIE. Nu mai e nevoie să spunem că atunci cînd „Controlul mental". Cum este o caracteristică umană să batjocoreşti un pericol real dîndu-i un nume absurd. a intrat în uz curent. blocarea Controlului Traficului Aerian Paneuropean din 2008. era posibilă detectarea multor forme de psihoză înainte ca ele să devină periculoase. dar asta ar fi înseninat o investiţie enormă de timp şi ingeniozitate. Bomba Booleană. au existat proteste energice din partea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor civile.. poate că ar fi trebuit . În orice caz. Un exemplu simplu în acest sens ar fi calcularea lui p. Cataclismul Cantor. aşa cum fusese telefonul personal încă de la descoperirea sa. Susan Calvin) şi maşină. dar atunci cînd nici un leac nu părea posibil subiectul putea fi marcat electronic — sau. contra îndatoririlor Statului. pentru care nu exista vindecare ― în unele cazuri nici măcar posibilitatea de vindecare. Catastrofa Combinatorială. Graţie activităţii strălucite a serviciilor de contrainformaţii şi a cooperării inexistente în mod obişnuit între agenţiile naţionale de profil. dimpotrivă. Multe dintre ele fuseseră asociate marilor matematicieni. Capcana Lorenz. Dacă ar fi posibilă o generalizare. Una din armele principale care au stat la baza acestei victorii a fost Casca ― deşi mai erau unii care credeau că a fost o realizare prea scump plătită. cum îl numeau criticii. toate aceste orori matematice operau în baza aceluiaşi principiu. În realitate. învingătorii s-au trezit în posesia unei colecţii de bunuri stînjenitoare. mai important. Abordarea folosită de ele era mult mai subtilă. fusese demonstrat — cu preţul cîtorva sute de milioane de vieţi — că este aplicabilă doar în cazul insectelor sociale. în cazuri extreme. Cînd lungul război împotriva infractorilor cibernetici a luat sfîrşit. toate de neînţeles pentru oricare cuceritor din trecut. paralizarea reţelei telefonice nord-americane din acelaşi an ― toate acestea au fost repetiţii de inspiraţie sectară a Apocalipsei. Cu toate că disputele privind libertatea Individului.. chiar şi cel mai stupid computer electro-optic nu ar fi căzut într-o astfel de capcană simplă.. oricine nu se integra vastei majorităţi devenea suspect în mod automat. cu focoasele dezactivate). lansarea rachetelor nucleare indiene din 2007 (din fericire. erau vechi încă de cînd Platon şi Aristotel au încercat să le reglementeze. soluţia cea mai puţin rea era Democraţia. cîţiva birocraţi foarte inteligenţi — şi extrem de zeloşi ― şi-au dat seama că ea are un inestimabil potenţial ca sistem de avertizare prematură. Erau „maladii" inventate. care s-ar fi oripilat de această alterare a descoperirilor lor. se instalau în maşina-gazdă. poreclele erau adesea nostime: Spiriduşul Godel. unul dintre cele mai de succes sloganuri ale lor fusese „Cască cerebrală.

poate. Chiar. şi care pot autoriza de unii singuri deschiderea Seifului Pico. pentru a rezolva problema. ei au construit unul dintre primele computere adevărate. Bowman/Halman îl aştepta. părea puţin îndoielnic că se va întîmpla ceva. Soluţia era evidentă. săptămîni sau ani. despre proiect nu ştiu mai mult de cincizeci de persoane. LOVITURA PREVENTIVA Era straniu să se afle iar în Hotelul Grannymede. Într-o zi. un grup de matematicieni sclipitori s-a reunit în secret pentru a sparge un cod al inamicului. — Ai auzit vreodată de Proiectul Enigma? îl întrebă ea pe Poole. Halman nu fusese înştiinţat încă despre Proiectul DAMOCLES. Operaţiunea ― în mod diabolic. imaterială ― şi aproape imposibil de imaginat pentru toţi războinicii care trăiseră vreodată. se simţise la fel.. înainte de a se putea culca. în sfîrşit. ca măsură de precauţie pentru vremea în care un anumit geniu malefic le-ar fi putut reinventa şi elibera. l-am descoperit cînd căutam materiale de documentare pentru DAMOCLES. Şi nu putea fi sigur că măcar prima parte a misiunii sale va reuşi. premierul a făcut o vizită de inspecţie.. după o şedinţă extrem de frustrantă. zăgăzuit cu un grilaj de benzi metalice. Pentru că nici un circuit de comunicare nu putea fi absolut protejat. Oricum. la început ne-a fost greu să înstăpînim ideea de urgenţă. ea continuă: — Sînt surprinsă ― a existat cu numai cîteva decenii înainte de a te naşte tu. folosită la milioane de Căşti în fiecare zi. Nevoia păstrării secretului ne-a creat şi ea probleme. Poole o privi cu rezervă. Cînd el negă din cap. Videofonul camerei emise trilul său de urgenţă — de asemenea neschimbat de la ultima vizită ― şi pe ecran apăru chipul unui vechi prieten. Cînd Halman a raportat că Monolitul primeşte semnale cu o frecvenţă crescîndă. Nimic nu putea părea mai inofensiv şi mai inocent decît tableta de memorie standard de un terabit. se întreba dacă pilotul căruia i se încredinţase teribila sarcină de a transporta focoasa bombei de la Hiroshima la baza aeriană din Pacific. Apoi putea doar să spere că Halman va fi dispus să joace rolul calului troian ― şi. se întîmplă ceva de care Poole ar fi fost încîntat ― în oricare alt moment decît acesta. accidental. arăta că este ceva cu totul neobişnuit. Situaţii foarte similare ― într-unul din războaiele voastre. în pofida a tot ceea ce se întîmplase. Demonii digitali trebuie izolaţi alături de semenii lor chimici şi biologici. în Seiful Pico. după cum bănuise. responsabilitatea sa putea fi chiar mai mare. în cele din urmă. Şi iată o poveste simpatică — sper că este adevărată ― care îmi aminteşte de propria noastră echipă. la întoarcerea pe Ganymede. toate componentele armei au fost asamblate ― o armă invizibilă. de ce nu mi-ai spus că vii! Cînd ne putem întîlni? . OPERAŢIUNEA DAMOCLES Poole nu prea avusese legături cu echipa care asambla arma despre care toată lumea spera că nu va trebui niciodată folosită. unul dintre principalii specialişti era pacientul unui azil de nebuni — Poole fusese surprins că astfel de instituţii mai existau încă ― iar preşedintele Oconnor spunea din cînd în cînd că măcar doi dintre ceilalţi ar trebui să i se alăture. chiar să fie distrus în această acţiune. de unde fusese lansată în cursul aceleiaşi zile. Dar faptul că era închisă într-un bloc masiv de cristal. Poole urma să facă asta. Poole nu a fost singurul care nu a putut dormi în acele zile.păstrate pentru studiu. chiar şi cu ajutorul programelor împotriva insomniei. Probabil că toate pietrele au fost întoarse pentru Proiectul DAMOCLES. dacă toate temerile lor erau justificate. ale Căştii. Dar toţi sînt oameni importanţi ― care pot stăpîni toate forţele necesare. dar potrivit numită DAMOCLES ― era într-atît de înalt specializată încît el nu putea contribui direct cu nimic. 37. şi văzuse destui membri ai echipei încît să realizeze că unii dintre ei aproape că puteau aparţine unei rase extraterestre. din moment ce nici unul dintre ei nu ştie dacă are un termen limită de zile. nu m-am aşteptat să-mi iei expresia la propriu. Într-adevăr. pentru că nu avea rost să semănăm panică în întregul Sistem Solar. dacă se putea pentru totdeauna. se întreba mereu dacă se va mai trezi vreodată. Dar. Înainte chiar să se salute. pentru prima oară în ultimii cinci sute de ani. părînd ceva mai puţin material decît antica sa hologramă. la capătul căreia i-a spus şefului Proiectului Enigma: — Cînd ţi-am zis să răstorni toate pietrele dacă e nevoie de asta pentru a găsi oamenii potriviţi. Poole continua să fie întîmpinat de imaginea familiară a lui Bowman cînd păşi în apartamentul care-i purta numele: şi. după toţi aceşti ani ― cel mai bizar fiind faptul că locul părea complet neschimbat. 38. — Frank! strigă Theodore Khan. într-o locaţie sigură.

— Ne-ar putea asculta acum? — Nu cred. sau dacă măcar îl chema cu adevărat Jones. şi probabil chiar constructorilor acestora. într-adevăr. înainte de a rosti încet: — Eşti sigur că a fost vorba de noroc? — Ce vrei să spui? — Nu vreau să vorbesc despre asta. — Corect. Frank. pentru „ani de zile"? Putea să fi vizitat cîteva sisteme solare ― poate că aşa aflase de Nova Scorpio. erau nişte mistere minore. Are numeroase sisteme de protecţie contra erorilor. Încă o dată. dar de două ori am întîlnit în treacăt puteri ― entităţi. Pot să te întreb de ce? Cu toate că existau multe alte probleme mai importante.. îmi pare rău. Mai trimit de asemenea o tabletă de memorie de un petabit. Uneori pentru ani de zile.. dar crede-mă. La revedere! După ce dădu. Am vrea ca tu să-i integrezi în sistem dacă ― şi cînd ― crezi tu că este necesar.. este pe drum. Presupun că Halman o va prelua. — Legătura noastră era singura cale de comunicare pe care doream să o păstrez. Era surprinzător. — N-a existat nici o cale de a stabili o legătură protejată cu tine. — Da — dr.De ce n-ai imagine. în unele cazuri se crede că nici nu este posibil să se găsească vreunul. Halman dorea să coopereze. — Ce noroc am să te găsesc aici.. e cineva cu tine? Şi cine erau ăia cu feţe atît de oficiale care au coborît o dată cu tine? — Te rog. în oricare loc vrei tu. Poole stătea încă scufundat în scaun. Dacă acest colonel Jones era într-adevăr colonel.. — Ei bine. Vom hotărî la timpul potrivit pe care dintre ele s-o folosim.. majoritatea lor neavînd antidot. Iată coordonatele. de mai multe ori. — Acum trebuie să-ţi dau această tabletă ― chiar obiectul. cînd am nevoie de tine! Era foarte neobişnuit ca Halman să ezite înainte de a răspunde. Poate că-i o întrebare prostească ― Monolitul ştie că ne întîlnim? Ar putea fi. Dave — Hal — nimănui nu i-a fost încredinţată vreodată o asemenea responsabilitate. Poole ştia bine că Halman fusese semnalat în mai multe locuri. — Ne-am gîndit şi la asta. îi era suficient să ştie că era un foarte bun organizator şi coordona desfăşurarea Operaţiunii DAMOCLES cu o eficienţă tăcută. Va asoliza acolo într-o oră şi zece minute. aflată la circa 40 de ani-lumină distanţă. cu întîrziere.. greutatea sa era aproape neglijabilă. gîndi Poole. dintre care înţeleg şi eu cîteva. răspunsul păru să vină la mai mult decît cele trei secunde în care semnalul electronic parcurgea distanţa dus-întors spre şi dinspre Europa. presupun că aveţi şi altele. Dar asta-i tot. Nu ştim ce se va întîmpla atunci cu noi. bineînţeles. era imposibil să crezi că de ea depindea destinul omenirii. deşi nu ar fi trebuit să fie. Ştiu că ai control de la distanţe mari asupra materiei. Dar nu avem de ales. Poole nu se putu abţine să nu pună această întrebare. Şi da. un gînd înfiorător. am motive bine întemeiate — îţi voi explica mai tîrziu. desigur. suspicios? — Nu este capabil de un astfel de sentiment. Sînt aici douăzeci dintre cei mai devastatori viruşi concepuţi vreodată. O voi lua din Tsienville. Poole făcu un mare efort pentru a-l înlătura şi a se concentra pe problemele imediate. n-ai detonat o dată o bombă orbitală? Poţi s-o transporţi pe Europa? Altă soluţie ar fi să ţi-o trimit prin curier automat. Poole se relaxă ― pe cît era posibil în această situaţie. Trecură mai mult decît cele trei secunde uzuale. Dar în nici un caz nu s-ar fi putut duce pînă la Nod. pe care Poole nu era chiar interesat să le rezolve. Zece la puterea 15 biţi e mai mult decît suficient pentru a stoca toate amintirile şi experienţele mai multor vieţi. comanda „Nu deranjaţi". — Să sperăm că avem măcar atîta libertate cît ne este necesară. în timp ce-şi desfăcea servieta pentru a scoate cutia sigilată ce conţinea tableta. Khan. — Dacă facem asta. Şi am fost plecat deseori. La această gravitaţie scăzută.. Dar acum cu siguranţă că aveţi multe facilităţi la dispoziţie ― unele dintre ele fiind probabil mai presus de înţelegerea noastră. Totuşi. cînd în Apartamentul Bowman intră şeful delegaţiei care-l însoţise de pe Pămînt. Fiecare dintre ei este copiat în cinci exemplare. Poole spuse împăciuitor: — Îmi pare rău de asta ― ştii şi tu cum era. — Dar nu i-ai răspuns niciodată. cît voi putea de repede. era suficient de legat de originile sale. Acesta era. ― mult superioare Monoliţilor. toate funcţiunile Monolitului ar putea înceta. A încercat de multe ori să ia legătura cu mine. — Aşa ar fi cel mai bine. Asta îţi va da o şansă de scăpare. dar nu înţeleg cum poate mînui propriu-zis — m-am . dus-întors ar fi fost o călătorie de 900 de ani. Amîndoi sîntem mai puţin liberi decît ne-am putea imagina. Ted! Da. Conţinutul ei este prea periculos ca să-l trimit prin vreun canal radio sau optic. am pe cineva aici — te sun eu. aşa că n-am putut intra în detalii. Această tabletă conţine programe care sperăm că vor împiedica Monolitul să execute orice ordin care ar ameninţa umanitatea. Aş vrea să pot fi sigur că este un astfel de geniu cretin şi naiv.

Am infectat Monolitul. transparenta cupolă de deasupra oraşului. Lucifer dispăru. Lucifer a fost înghiţit de o gaură neagră. Din camera de alături. Poole privea acelaşi spectacol. De pe balconul Hotelului Grannymede. evident ― pentru a bloca toată lumina care o primea Ganymede. trimisă aici să investigheze infracţionalitatea şi corupţia din acest oraş mărginaş. spuse colonelul. indiferent cît de mult ar fi aşteptat s-o facă. Deşi începuse cu acea teribilă formulă oficială ― „Nu există motive de panică" ― primarul găsise. dr. În locul în care trebuia să fi fost Lucifer se afla un disc subţire de un negru absolut. Prima sa reacţie fu: — Nu un alt cutremur de gheaţă. Cum de ştie că-i „temporară"? se întrebă Poole. pînă ce Poole încercă s-o destrame. . Dacă nu. Şi este plasat la fix — intenţionat. 521 persoane). dar aproape orice alt instrument este bun. Neschimbata rază de lumină nu se mai afla acolo. Khan se holba nevenindu-i să creadă prin uriaşa. Se aşternu o linişte tensionată. întradevăr. strigînd „Deschide!" atît de tare încît camera nu înţelese. — Sper că ai dreptate.. însă era mult mai emoţionat. şi trebui să repete ordinul pe un ton normal.. Observatorul Callisto. Theodore Khan se trezi curînd după miezul nopţii local.. fiind înlocuit de un cîmp de stele..exprimat bine? — aceste tablete. Există o binecunoscută ― nu şi pentru mine! ― teoremă potrivit căreia orice computer poate emula oricare alt computer. Khan observă ceva încă şi mai înfricoşător. vom lua o imagine apropiată pe care s-o studiem. telescop de doi metri. Uneori e o uşurare să ai un motiv de îngrijorare banal. răspunde. te rog. atît de subţire încît pare să nu aibă o grosime vizibilă. Dacă reuşim. care eclipsa nefamiliarele stele. nu ştiu ce alternativă ne mai rămîne. Şi apoi. ceva cuvinte liniştitoare. Vom apropia imaginea. Chiar înainte de Alarma Generală. Există o singură explicaţie posibilă. Dar unul ― poate mai mulţi ― dintre viruşi a pătruns în sistemele noastre. . ai auzit zvonurile locale privind vizita noastră? — Care anume dintre ele? — Că sîntem o comisie specială. în timp ce aştepta apariţia următoarei imagini. Lucifer dispăruse. zugrăvind acele modele pe podea care-i fascinau pe vizitatorii de pe Pămînt. Lumina lui Lucifer ar fi trebuit să năvălească înăuntru. 39. amintiţi-vă de noi. Deci sînt sigur că Halman ştie exact ce face. fără emoţie. la sunetul Alarmei Generale. cu un diametru de peste zece mii de kilometri.. Strălucirea stelelor era din nou vizibilă. DEICID La fel ca toţi ceilalţi locuitori din Anubis City (populaţie 56. Altminteri n-ar fi fost de acord niciodată. — Nu ştim ce se întîmplă. Poole auzi vocea primarului.. la un cer pe care Ganymede nu-l mai văzuse de o mie de ani. comunicatorul său îl trezise cu un mesaj de la Halman. pentru numele lui Deus! Se grăbi spre fereastră. ne vom întîlni la Tsienville. imaginea primarului se estompă şi o altă voce începu să se audă.. murmură colonelul Jones. Apoi veniră acele cuvinte surprinzătoare şi ciudat de mişcătoare. — Ce s-a întîmplat e că un lucru încă necunoscut a provocat o eclipsă temporară. al căror conţinut emoţional exact avea să fie dezbătut timp de generaţii: — Dacă nu sîntem în stare să facem transferul. Poole părăsi balconul şi se grăbi în cameră exact la timp pentru a vedea pe ecranul video liniştitoarea strălucire a lui Lucifer. — . dar Lucifer străluceşte încă normal! Repet. care a plecat către Callisto în urmă cu o jumătate de oră. pînă cînd cineva din Comitetul Europa mi-a explicat. — Apropo. În acelaşi timp.. Aici este imaginea trimisă de ei. Primarul şi şeriful ar fi trebuit să fugă speriaţi. îşi spuse Khan.Începe. pentru a vedea dacă ne arată ceva detalii. — M-am întrebat şi eu. făcînd tot ce-i stătea în putinţă pentru a-i linişti pe de-acum somnoroşii cetăţeni ai Anubis City. deşi mă cam îndoiesc. Lucifer încă străluceşte! Abia am primit veşti de la nava interorbitală Alcyone. Nu ştim dacă vom putea să folosim tableta de memorie pe care ne-ai dat-o. Este un disc dintr-un material perfect negru. pentru că nu se mişcau nici măcar un milimetru. pe măsură ce explora constelaţiile uitate. — Îi invidiez. Şi s-ar putea ca noi să fim următorii. ei bine.

Se întrebă dacă Halman le spusese cumva să păzească acest cadou din spaţiu. comentă astronomul. cu siguranţă că ar fi rămas ascunşi în igluurile lor. întregul eveniment a durat mai puţin de 15 minute. era ca şi cum s-ar fi descompus un puzzle uriaş. pînă va veni el să-l culeagă. nu era perfect netedă. mormăi Poole. eclipsa era într-adevăr temporară. Totuşi. Bineînţeles.. Era ca şi cum ar fi privit peste orizontul unei planete perfect netede şi lipsite de atmosferă. zimţată pe margini cu mici triunghiuri atît de identice încît Poole găsi greu de evitat analogia cu lama unui fierăstrău. pentru că nu se mai putea observa nici un fel de structură. cum că însuşi Soarele păruse să pîlpîie timp de cîteva secunde. altceva nedefinit îi sîcîia subconştientul. sau oricare alta ― el nu va avea. evident îndreptate către omenire. Fusese acolo din vremuri imemoriale. — Un fierăstrău circular. În emoţia generală. chiar şi înaintea sa. lipsit de frunze. — Exact cum bănuiam ― nu-i nimic de văzut. dar dispariţia Marelui Zid cu siguranţă trebuie să-i fi şocat. Din nou. lăsînd doar urmele lor vechi de patru milioane de ani pe Tycho şi în Africa. mulţi alţii ajunseseră la aceeaşi concluzie. ci şi terori pe care doar generaţii viitoare ar putea să le exorcizeze în singurul loc în care să . în mijlocul unui grup de europi strînşi în jurul ei. Pînă nu s-a încheiat cu totul. Marele Zid dispăruse. la magnificare maximă. — Asta este cea mai apropiată vedere posibilă. Foarte probabil. Tableta de un petabit îl aştepta. peste vocea acestuia.. ca şi cum ar fi văzut zilnic astfel de obiecte. Cu toate că privitorilor nerăbdători din Anubis City li se părea că trecuseră ore. Marginea pare ciobită. Pentru ei nu existase eclipsa lui Lucifer. Şi acum se depărtau unul de celălalt. Totuşi. cu siguranţă. Marte şi Lună. apoi. apoi fu imposibil de spus dacă imaginea se mai mărea. aparent fără organe de simţ sau mijloace de comunicare.. ca şi cînd ar fi avut nevoie de apropierea celorlalte pentru a-şi menţine substanţa. pentru că acum conţinea nu numai un prieten adormit. nu pe lîngă marginea obiectului. Oare ne va tăia în bucăţele? Nu fi ridicol.Din punctul din care era văzut de pe Callisto. păşi în suburbiile Tsienville-ului. Acum chiar şi componentele se evaporau. se întrebă ce credeau europii despre evenimentele recente. pe măsură ce discul se fragmenta. nici surprinşi de creaturile uriaşe care se mişcau printre ei cu o viteză ameţitoare. Ca toată lumea de pe Ganymede. Desigur. — Asta-i interesant. se întorcea încet pe Ganymede. privea infinit mai îndepărtatele stele apărînd şi dispărînd dinapoia acelor văi geometric perfecte. Să privim marginea obiectului. Nu. Dar sfîrşitul ei fu exact opusul unei eclipse solare. dar nu păreau nici speriaţi. Se întindea pînă ce astupa ecranul complet. Era compusă din milioane de dreptunghiuri identice. Era întîia dată cînd europii puteau să-i întîlnească pe oameni. Iniţial. probabil de aceeaşi mărime ca Marele Zid de pe Europa. l-ai putea face cît de apropiat de forma circulară ar fi cu putinţă. Fusese un set de eclipse selective. Şi să-l ducă înapoi. structura discului apărea în adevărata ei înfăţişare. discul obturant părea un oval.. Nicăieri altundeva în Sistemul Solar nu se observase nimic. Linii neregulate radiau prin uluitoarea gaură ca de ac — iar acum. şi durase cam o oră pînă veniră ştiri de pe Pămînt. Dacă încerci să faci un disc din blocuri rectangulare ― fie că proporţia acestora este 1:4:9. de două ori mai lung decît lăţimea. pînă ce apăru subit un cîmp de stele. trecu ceva mai mult înainte ca lumea să observe că dispăruseră şi TMA-0.. Lumina perpetuă a zilei. nu mai avu loc nici o mişcare.. nimeni nu dăduse atenţie Europei. Dar dacă ar fi fost înspăimîntaţi de sosirea navei Alcyone. manifestînd primul semn de curiozitate pe care Poole îl observase vreodată. Imaginea era acum atît de mărită încît dispăruse orice urmă din circularitatea discului. Cînd Frank Poole. clar definit de marginea curbă a uriaşului disc. iar razele lui Lucifer treceau prin interstiţiile în deschidere. brusc. înainte ca difracţia să altereze calitatea imaginii ― o vom procesa mai tîrziu pentru a obţine mai multe detalii.. folosind blocuri din ce în ce mai mici. întreruptă pentru scurtă vreme. înainte ca totul să revină la normal. dacă tot ce vrei este să construieşti un ecran suficient de mare cît să eclipseze un soare? Primarul avea dreptate. şi TMA-1.. dar într-un mod foarte regulat ― ca lama unui fierăstrău. ca scut şi neîndoielnic mai mult decît atît. lumina pătrunse fix prin centrul discului. o margine perfectă. De-a lungul ecranului video se vedea o bandă neagră. uşor stînjenit de costumul de protecţie şi de folia de cupru strălucitor pe care o căra. nu era deloc uşor să interpretezi starea emoţională a ceva care arăta ca un tufiş mic. care pînă acum păruse remarcabil de sigur pe sine. dispăruse ca şi cum n-ar fi existat niciodată. de ce să te complici atît.

ar putea cineva să-şi însuşească din asta? Privi înapoi către frumosul Pămînt albastru ce se învîrtea dedesubtul pestriţei sale pături de nori cu care se apăra de frigul spaţiului. acum părea sigur. pe Luna lipsită de atmosferă! Dar nimeni nu era dornic să îşi asume vreun risc. La urma urmelor robotul. oricît de improbabil ar fi părut aceasta. la cîteva sute de metri de deschiderea de la poalele Muntelui Pico. predase tableta pe care o adusese ― fără a o scăpa o clipă din vedere ― de pe Ganymede direct pe Lună. ca unii dintre germeni. Pînă acum. Era aproape comic să vezi o maşinărie învelită într-un soi de costum de protecţie contra unor viruşi mortali — şi asta aici. Dar dacă stau să mă gîndesc. ar fi trebuit să dureze vreo nouă sute cincizeci de ani. se întrebă Poole. şi deşi potrivit camerelor video totul părea în ordine. Poole se răsuci în scaun.fie păstrate în siguranţă. înainte de a se putea aştepta vreun un răspuns. spera să-şi poată legăna în braţe primul său nepot. Astfel încît rasa umană ar trebui să aibă aproape un mileniu înainte. Poole îl blestemase deseori pe Einstein în trecut. Poole putea să vadă că muntele nu merita numele pe care astronomii din vechime. pentru oamenii de rînd erau importante doar două lucruri: Dragostea şi Moartea. Chiar şi puterile din spatele Monoliţilor. părea nefiresc că din acel morman nu se ridicau fuioare de fum. care era intrarea în Seif. — Sterilizare completă. aici sus. masivul dop care îl sigila fu împins înapoi la locul său şi începu să se rotească în ghindurile sale. Corpul său nu îmbătrînise deocamdată cu o sută de ani. — La revedere. purtînd ştirea că servitorul său de pe Europa încetase să mai existe. cu siguranţă. V-aţi descurcat bine. sau ca sigiliul vreunui recipient să fi cedat. EPILOG . ca un şurub gigantic înfiletat în munte. dar pe parcursul secolelor suferise multe seisme şi impacturi meteoritice. iar unul dintre hobby-urile locale era mersul cu bicicleta pe el. Cînd se întoarse înapoi să se uite la Pico. pentru a se pregăti de întîlnirea următoare ― în caz că ar mai fi vreuna. 40. Indiferent ce principalităţi şi puteri zeieşti bîntuiau dincolo de stele. În urmă cu o oră. Semăna mai degrabă cu un deal rotunjit decît cu un vîrf ascuţit. exista întotdeauna posibilitatea. spera că această descoperire sinistră nu-i va descuraja să practice în continuare sănătosul lor sport. împrăştiindu-se uşor. În urmă cu cîteva săptămîni. Pînă acum nici unul dintre sportivii sau sportivele care se avîntau peacolo nu şi-ar fi putut da seama ce secret zace sub roţile lor. spuse o voce imperativă din radioul vehicolului selenar. Poate una dintre generaţiile viitoare o să vă readucă la viaţă. Îşi putea imagina mult prea clar motivul disperat pentru care ştiinţa lui Halman ar putea fi din nou necesară. la timp pentru a vedea o explozie de lumină pe capota vehicolului. Din tunel ieşea ceva — robotul semi-umanoid care cărase tableta în Seif. nu-şi puteau întinde influenţa mai rapid decît viteza luminii. Cu suficient de mult noroc. Ce ironie a sorţii că rasa umană fusese salvată de desfăşurarea îndemînatică a propriilor sale nebunii! Ce morală. MIEZUL NOPŢII: PICO Ar fi fost greu. vechii mei prieteni! murmură el. aş prefera să nu o facă. chiar şi pentru cineva care îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii înconjurat de vid. acum îl binecuvînta. spuse vocea de la controlul misiunii. Vă mulţumesc tuturor. cuprins de un sentiment amestecat de triumf şi tristeţe. tot ceea ce mai rămăsese din robot era un morman de resturi strălucitoare. Luna era un mediu foarte stabil. Micul convoi de vehicule selenare era aranjat în semicerc. Probabil că pînă atunci avea să fie mai bine pregătită. gîndi Poole să-ţi imaginezi o scenă mai paşnică ― în special după ultimele săptămîni atît de traumatizante. să fi scăpat. induşi în eroare de umbra sa alungită. un anumit mesaj se afla pe drum către acel necunoscut centru de control. avea încă timp destul pentru amîndouă. i-l dăduseră. Lumina blîndă a Pămîntului aproape plin scoteam în evidenţă aproape toate detaliile subtile ale uscatei Mări a Ploilor — nu le ştergea aşa cum ar fi făcut-o furia incandescentă a soarelui. îşi reaminti Poole. — Toţi cei care nu poartă ochelari de protecţie sînt rugaţi să închidă ochii sau săşi întoarcă privirea de la robot. Acum ne reîntoarcem în oraşul Platon. Robotul se opri la cincizeci de metri în afara tunelului. Din locul în care stătea. se mişcase printre acele coşmaruri atent separate. Încet.

„Micul lor univers este foarte tînăr. Dar este prea devreme pentru a-i judeca. în Ultimele Zile. iar zeul lui este încă un copil. cînd Ne vom întoarce. vom vedea ce trebuie salvat. " ----------------------------------- .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful