Coordonatorul colecţiei: Şerban Papacostea

COLECŢIA „BIBLIOTECA ENCICLOPEDICĂ DE ISTORIE A ROMÂNIEI"

P. P. PANAITESCU

INTERPRETĂRI ROMANEŞTI
STUDII DE ISTORIE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ
Ediţia a Ii-a

Postfaţă, note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei şi Măria Magdalena Szekeiy

flD
EDITURA ENCICLOPEDICA BUCUREŞTI, 1994

Coperta Veniamin & Veniamin

© Toate drepturile rezervate „EDITURII ENCICLOPEDICE"

ISBN 973-45-0074-0

PREFAŢA

Timp de un secol, începând cu generaţia istoricilor revoluţionari din 1848, istoriografia română a urmat un itinerar ascendent în parcurgerea căruia, impulsul ei prim, ideea naţională, s-a împletit tot mai strâns cu tendinţa de integrare în marile curente ale ştiinţei istorice europene. Patru generaţii de istorici cărora o zodie politică favorabilă le-a îngăduit să menţină neîntrerupt deschis contactul cu ştiinţa istorică de peste hotare, din ţările unde ideile istorice se reînnoiesc permanent, urmând ritmurile accelerate ale transformărilor survenite în societate, au făcut posibilă tranziţia istoriografiei române spre formele superioare ale erudiţiei şi gândirii istorice, evoluţie care începuse să impună scrierile istoricilor români pe plan general european. La capătul acestei evoluţii s-a aflat generaţia elevilor lui Nicolae Iorga între fruntaşii căreia e şi autorul cărţii de faţă, Petre P. Panaitescu. în opera istoriografică de mare amploare a lui Petre P. Panaitescu, cartea Interpretări româneşti arc o semnificaţie deosebită, ş t i i n ţ i f i c ă şi simbolică totodată. Ştiinţifică deoarece culegerea de studii cuprinsă în această carte e expresia stadiului superior atins de istoriografia română care, după acumulări erudite îndelungate, a fost capabilă să se înalţe în sfera superioară a reflecţiei asupra marilor realităţi ale trecutului românesc din toate timpurile. Cartea l u i Petre P.Panaitescu răspunde la câteva din cele mai de seamă întrebări ale istorici noastre medievale, adică din vremea cea mai văduvită de surse istorice: adoptarea hainei literare slavone de către români şi desprinderea lor din aria culturală a Occidentului; începuturile procesului invers, de înlăturare a învelişului cultural slavon; integrarea spaţiului românesc în marile circuite ale comerţului internaţional; dezvoltarea subsecventă a comunelor în lumea românească; originile boierimii române; pluralismul statal românesc şi semnificaţiile l u i ; numele poporului şi al statelor româneşti. Deşi dedicate trecutului nostru medieval, studiile de faţă oferă materie abundentă tuturor celor care îşi consacră reflexia destinului istoric românesc. Valoarea simbolică a cărţii l u i Petre P. Panaitescu e tragic semnalată de chiar anul apariţiei înscris pe foaia ei de t i t l u , 1947. an de ruptură în i s t o r i a

omânească. Produs al unei desfăşurări istoriografice superioare, derivată din libertatea societăţii româneşti, car'ea Interpretări româneşti a asumat tragica semnificaţie de a încheia ciclul istoriografiei naţionale româneşti, căreia i-a pus brutal capăt totalitarismul negator de libertate şi naţiune impus de ocupaţia străină. Bucureşti, 10 noiembrie 1993 Şerban Papacostea

s-a străduit să-i păstreze amintirea şi să-i pună în valoare munca. Panaitescu care n-a existat ca atare. n-am considerat oportună adnotarea „pas cu pas" a textelor lui P. a Interpretărilor româneşti ("Bucureşti. autorul însuşi nu 1-a inclus în volumul din 1947. De asemenea. în speranţa editării lor într-o culegere de studii. nu însă şi titlurile citate eronat. Panaitescu pentru a indica orice ediţie nouă de documente sau de cronici ori pentru a atrage atenţia asupra unor precizări mărunte. Panaitescu (1897—1986). XXII/2. lăsându-1 nepublicat. pe care mersul firesc al 7 . din motive necunoscute. 1947). în unele texte. am considerat ca definitive textele editate în 1947 şi ne-am mărginit să consemnăm în notele finale rezultatul confruntării cu cele tipărite anterior în reviste. dar foarte riguros în fondul construcţiei. P. De altfel. omiterea câte unui loc ori an de apariţie şi altele de acest gen exprimă personalitatea autorului. volume. Mica neglijenţă sau inconsecvenţă. de Doamna Silvia P. P. am adăugat Renaşterea şi românii. le-am grupat într-o listă din finalul volumului. evident din memorie. în anii '70. aparţine în chip evident. ani. în măsura în care le-am putut restitui forma corectă. prin structură şi concepţie. text care. Am uniformizat. care se reproduce după manuscris şi nu după ediţia dată în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. antumă. Acţiunea noastră asupra acestor texte a fost minimă. N-am intervenit masiv şi ordonator în aparatul de subsol. chiar dacă. nu am beneficiat de un manuscris sau măcar de un volum cu adnotările şi îndreptările autorului. pagini). De aceea. O soartă privilegiată are doar studiul Renaşterea şi românii. Folosindu-le acum. abrevierile folosite pentru unele periodice sau serii şi am îndreptat tacit ceea ce am socotit drept greşeală de tipar (indicaţii de numere. D. 1985. Xenopol»" . la acestea. notele de subsol prezintă un număr neaşteptat de mare de inadvertenţe la titlurile citate sau la ani (de apariţie ori calendaristici). cu cele nouă studii în ordinea stabilită de autor. având credinţa că o asemenea acţiune ar echivala cu o mistificare: ea ar crea imaginea unui P. în realizarea acestei ediţii. aducem un omagiu şi soţiei savantului care. datat 1945. n-am socotit potrivită refacerea lui conform normelor noastre severe de astăzi. cu atâta devotament. pe acestea. mai puţin rigid în formă (chiar şi în exprimare). aceluiaşi ciclu de Interpretări.NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Volumul de faţă reproduce integral prima — şi singura — ediţie. Câteva texte au fost dactilografiate (după volum). Iaşi. pe cât posibil.

Am îndreptat şi uniformizat acele forme depăşite sau între care istoricul însuşi a oscilat (autarhice în loc de autarche. că . monete. s-a adaus. Tuchitide etc). să puie. cirilic.cercetărilor le-a adus la lumină între timp. să devie. mănăstire în loc de mănăstire. Cinam.7). 25 septembrie 1993 . şi nu autorului. ipoteză în loc de hipoteză. cruciate. Cedren. p. să ţie. Am aplicat normele ortografice în uz şi am îndreptat tacit greşelile de ortografie şi punctuaţie. în această privinţă. Petre Rareş. Mahomed în loc de Mahomet etc). care în loc de cari. e foarte probabil că marea majoritate sunt datorate chipului neîngrijit în care s-a realizat ediţia din 1947. Iaşi. Bucureşti. alături de ea. turburi.orice asemenea încercare ar fi constituit un fel de falsificare a datelor iniţiale ale cercetării expuse" (Măria Holban. Petre Muşatin. Am păstrat formele grafice folosite consecvent şi care constituiau particularităţi de exprimare ale autorului {aci. umanism în loc de humanism. datorate în loc de datorite. fundarelfundator. am numerotat în continuare notele de subsol. străin în loc de strein. 1974. să vie. Istoria vieţii bizantine. Pentru o mai uşoară folosire a studiilor. trebuiesc/trebuieşte. Notele noastre de la finele acestui volum nu au altă menire decât să informeze cititorul de azi despre studii ulterioare care au adus confirmări sau infirmări ale tezelor lui Panaitescu. socotind. noi în loc de nouă. se strecor. Notă asupra versiunii româneşti la : N. vremi. în cazul acestora din urmă. Asupra unora din aceste cazuri atragem atenţia şi în postfaţă. Iorga. am adoptat punctul de vedere exprimat mai demult de regretata Măria Holban.

Nici una din problemele cu adevărat mari ale istoriei noastre: feudalitatea. adică dezvoltarea unei societăţi izolate. Atât clasa boierilor. deşi în aparenţă tratează subiecte foarte deosebite între ele. dar cele mai întinse şi. originea oraşelor medievale. Toate aceste studii. în interiorul unităţii mari europene. ci din cauza temeliilor economice şi sociale. nu se poate înţelege fără un studiu comparativ pe baze economice cu instituţiile din Europa. acum apar pentru întâia oară. p. cum s-a spus adesea. Ungaria. după judecata autorului. Comunele medievale în Principatele Române. rezultatul situaţiei economice şi sociale a românilor în Evul Mediu. . Iar. aşa cum a prezentat-o prea des o erudiţie strâmtă. formarea clasei nobile. cele mai importante: Problema originii clasei boiereşti. cât şi oraşele şi fenomenul literaturii în limba vulgară. Instituţiile istorice trec de graniţele ţărilor şi popoarelor: cele româneşti sunt o parte a instituţiilor europene. nu numai în Ardeal. Influenţa slavă medievală asupra acestei lumi şi în special la noi n-a fost o decădere. istoria noastră n-a fost nici o minune. România. Europa răsăriteană şi sud-estică — preferăm termenul de Europa agricolă şi sătească — a format. a literaturii în limba naţională. în Revista Istorică Română şi în Revista Fundaţiilor Regale. ci forma potrivită. începând din 1933. Aceasta am încercat s-o facem pentru problemele din prezentul volum. oraşele de tip apusean în veacul al XlV-lea şi al XV-lea. derivă de la o preocupare centrală: interpretarea economică a istoriei românilor ca metodă de cercetare şi. originea statului (a principatelor). nici o monstruozitate. slavii balcanici şi în parte pentru Rusia. convingerea verificată că trecutul românilor este parte integrantă din istoria Europei. Nota asupra ediţiei. dar şi în Moldova şi Ţara Vezi mai sus. de la problema influenţei slavilor asupra românilor până la chestiunea originilor literaturii române. Numele neamului şi al ţării noastre. o unitate în privinţa evoluţiei economice şi sociale. care impun o dezvoltare asemănătoare a societăţilor. nu din spirit de imitaţie. s-au ivit la noi în aceleaşi condiţii ca în restul continentului. 7.INTRODUCERE Interpretările istorice adunate în acest volum sunt o serie de nouă* studii în parte publicate. de aci şi o evoluţie specială a culturii pentru Polonia. în acelaşi timp. cu forme particulare şi unice. pe de altă parte.

la începutul epocii moderne. Ne amintim cum un bătrân învăţat ne spunea că s-a făcut istoric pentru a sluji cauza românismului. putem spune: este ceva solid în ace'. însă. să nu luăm. în orice caz cu alte puncte de vedere. nu-şi dezvăluie secretele esenţiale. dar altele sunt mereu laturile deosebite pe care le admiră generaţiile succesive. Când adâncim studiul comparativ al instituţiilor. Atunci. numai întru cât cercetătorul este de bună-credinţă. ci şi a originilor claselor sociale. Dar.Românească. dar aflăm în schimb o istorie organică. de cercetare. şi un alt patriotism decât cel declamator şi propagandistic: cel constructiv şi ştiinţific. ce doreşte să ştie. a literaturii. oricât ar fi de bine clasat. al căror interpret se face. el trebuie să aleagă. o evoluţie inversă de cea din apusul Europei. nu numai în privinţa continuităţii. ale vremii sale. Când e vorba de istorie. înlăturăm imaginea falsă a unei minuni istorice. istoricul nu poate rămâne pasiv. întrebările pe care le pune sunt ale societăţii. însă. neam. între problemele infinite ale mării de fapte ale trecutului. aş fi făcut fizică". Dar avem şi noi sinceritatea noastră: dacă aş fi avut convingerea că făcând istorie trebuie să slujesc „ cauza românismului". aşa şi trecutul omenirii este luminat mai mult în anume aspecte sociale ale lui de curiozitatea ştiinţifică şi de interpretarea istorică a diferitelor epoci. însă. Dacă întrebările nu sunt puse. liniile mari ale evoluţiei istorice. sociale sau naţionale. în faţa materialului documentar. Un fals patriotism declamator împiedica pe istorici să privească lucrurile în chip ştiinţific: nu era îngăduit să spui că slavii au format boierimea română. adică partea structurală a istoriei noastre. Am adunat toate aceste cercetări sub titlul Interpretări. expresia cercetare ştiinţifică în sens greşit. legată de pământ. el pune întrebări. fără substrat. materialul brut. întreruperea drumurilor de comerţ europene în răsăritul Europei face ca aceste ţinuturi să devie centre agricole cu un nou feudalism. ieşită după o anume istoriografie din nimic. neslujind cu voie ţeluri politice. „Dacă aş fi avut convingerea că slujesc cauza românismului făcând fizică. Istoricul trebuie să ştie dinainte ce vrea să întrebe. Toate liniile mari ale dezyoltării istoriei româneşti — şi ne-am mărginit numai la Evul Mediu şi epoca modernă ~ erau puţin studiate până acum. spunea el şi adevărul ştiinţific nu-l neliniştea. de munca omului. privind trecutul nostru. Este. al liniilor mari ale istoriei. întru cât urmează o metodă critică. de structura generală europeană. Iar acest studiu metodic şi ştiinţific are compensaţiile lui. tocmai pentru a arăta că e vorba de intervenţia gândului istoric. Cei ce slujesc adevărul cu buna-credinţă ridică valoarea creaţiei culturale a neamului lor. că românii nu se aflau pe drumul de pătrundere al turcilor spre Europa centrală. [altminteri] materialul nu-l va ajuta. Istoria este o cercetare ştiinţifică. 10 . sunt dovada pătrunderii şi la noi a instituţiilor apusene în plin veac de mijloc. mi-ar fi fost teamă să fac istorie. care vede în veacul al XVI-lea zorile capitalismului comercial. deci ştiinţifică. exagerat. deci să stabilească valori. După cum opera unui mare artist este eternă. Dar. Rolul personalităţii istoricului nu trebuie.

împreună şi completate cu studii noi.Lucrarea de faţă e o piatră de încercare. însă. credem că vor putea prezenta un tot folositor pentru cei ce vor să privească cu bună-credinţă mai adânc înţelesul istoriei noastre. adunate acum. . unele primite cu polemici sau neînţelegere. o adunare de studii scrise în răstimp de 12 ani.

.

In calitate de ortodocşi. deci fără contact sau în antagonism cu cultura popoarelor catolice. Românii sunt un popor romanic. chansons de geste. într-o unanimitate impresionantă: de vină este slavonismul şi. Abia în veacul al XlX-lea. sau romanele satirice. Ei au păstrat numele Romei. Evul Mediu cunoştea universităţile scolastice. spanioli. nu s-ar fi ridicat un zid între români şi apusul Europei. românii n-au participat la marile eflorescente ale culturii apusene. A fost o mare nenorocire pentru români această influenţă slavonă. Franţa şi până în Polonia. noi n-am avut până în secolul al XVII-lea nici o şcoală de cultură superioară. creaţii eterne care îmbogăţesc patrimoniul sufletesc al omenirii. portughezi. cultura slavonă şi. Românii sunt ortodocşi. românii n-aveau oraşe mari. Dacă românii n-ar fi avut nenorocirea să fie în drumul năvălirilor slavilor. Abia în secolul al XVII-lea au fost cunoscute unele din aceste opere în traducere românească. Germania. în numele ei au luptat marii cărturari ai Şcolii Ardelene şi pe ea o invoca Vasile Alecsandri în poema premiată la Montpellier. lumina culturii occidentale începe să vie şi asupra noastră. în vremea când domnea Ludovic al XlV-lea la Versailles. după părerea istoricilor noştri. în aproape toate istoriile literaturii noastre. nici dramaturgi. în actele private. Dar această ramură orientală a romanităţii a avut o soartă diferită de a celorlalte popoare romanice: francezi. Dacă românii au avut în adevăr o artă bisericească medievală de stil bizantin. care a compensat lipsa catedralelor gotice. şi mai ales ca unii ce ne adăpam la izvoarele turburi ale culturii slavone. Ginta Latină. dacă nu de sânge. italieni. tradiţia ei ne este scumpă şi e un impuls puternic al vieţii naţionale. după secole ce par amorţite. până 13 . Când în Italia. nu puteam să ne bucurăm de binefacerile culturii europene. romanicii sunt catolici. tot ce a făcut farmecul vieţii nobile din Apus. de limbă şi cultură latină. nici filosofi. romans courtois. în parte. nici fabulişti. acest zid chinezesc între noi şi civilizaţie? De ce cultura apuseană se opreşte la graniţele noastre şi nu trece mai departe? Răspunsul se află în toate cărţile de istorie a românilor. în cronici şi în literatură. epopeile eroice.I „PERIOADA SLAVONA LA ROMANI ŞI RUPEREA DE CULTURA APUSULUI 'U Nenorocirea slavonă. dacă n-ar fi adoptat liturghia slavonă în Biserică şi de aci şi în cancelaria domnească. Care să fie cauza acestei rupturi între cultura apuseană şi română. în schimb le-a lipsit literatura profană a acestei epoci. Mai întâi. întrucât moştenirea traco-dacică trage mai mult în cumpănă în această din urmă privinţă. şi ortodoxia.

. Xenopol. în loc de a-1 împrăştia. Viena. ^ N. fiind o limbă liturgică. [voi. Xenopol spune : „La noi slavismul tâmpit. Dar nu numai latiniştii înfioraţi de visul lor roman erau de această părere. faîi de popoarele care înaintau cu pas repede pe calea progresului.. 1851. ed. 62. 19. 1867. I. Bucureşti. îngrosiă întunereculu nesciintiei. De aceea.D. p. la români predominarea slavonismului distruse numai cât. [voi.. cu puţine excepţii. suptu limba străina. rămâne străină sufletului românesc. Discursu asupra istoriei limbei române... p. Literatura ce se dezvoltă mai departe în Occident pe temeliile Renaşterii. 14—15. Bucureşti. o literatură bogată şi variată . [în] „Analele Societăţii Academice Române". Al. Papiu Ilarian. nu se puteau dezvolta şi împiedicau contactul nostru cu Apusul. orb şi lipsit de orice idee. ^ A. pe când în apusul Europei întrebuinţarea limbii latine aduse şi efecte pozitive şi rodnice asupra cugetării omeneşti. Cartojan. fără a crea nimic"3. alipirea noastră la cultura slavilor sud-dunăreni a restrâns însă în chip simţitor orizontul vieţii noastre literare"5. 1925. Ea a fost fatală pentru toată cultura noastră veche. 14 . domni cu un sceptru de ferru assupr'a romanilor: un poporu. E o adevărată ruşine. N. Timotei Cipariu tuna la Academia Română: „Secii pleni de întunerecu şi de barbaria. care este impresionantă. I. incapabilă de a se dezvolta. dar cu atât mai capabilă de a împiedica"4. fără să-i aducă nici un folos. în Istoria literaturii române vechi. o pată pe istoria noastră. dela petrecerea romanilor cu bul°arii şi attingerea lor cu alte naţiuni slavine. ci ea se perpetuează în cultura noastră şi este împărtăşită de autorităţile cele mai incontestabile.] I. p. p. întăreşte aceste păreri: „Intrarea ţărilor noastre în zona culturii de sud slave este un fapt capital în istoria românească. ci prin faptul că a strâns în jurul ei. de carea nece un românu nu si pote adduce amente fore oretia si înfiorare. Dar dacă din punctul de vedere al integrităţii etnice ortodoxismul ne-a adus servicii incontestabile. Iorga.. p. geme suptu o suppunere amara" 2. 122. 1940. ed. I. era pentru o parte din locuitorii Balcanilor. Istoria literaturii române vechi. în întuneric. cu atât mai puţin de a se întinde şi a cuceri. Iorga este de aceeaşi părere: „Aceasta (dezvoltarea literaturii) nu s-a putut face din cauza stricteţii imobile a slavonismului ortodox.. D. Istoria românilor din Dacia Traiană. Iar Papiu Ilarian scria: Romanii scappară prin aquesta (traducerea cărţilor bisericeşti). un balast care ne-a ţinut în urma. îngroşând tot mereu întunericul care-i cuprinsese minţile. de altfel exceientă. Cartojan. ortodoxia ar fi de esenţă inferioară. aproape Timotei Cipariu.. gretia pentru barbaria şi înfiorare pentru stricatiunea ce ne-au causatu sclavonismu în limba şi în cultura intelectuale" 1. Închis în formele învechite ale culturii bizantino-slave. Culturi superioare şi inferioare. şi o limbă populară. apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român.. chiaru liberu fiindu. Limba slavonă înăbuşi gândirea românească. N. Această teorie. Istoria românilor din Dacia superioare. 12. Iar acum în urmă. nu rtât prin logică. de osând'a aquea orozava a limbei slavone quare de mai multe secole. III. intră în beseric'a romanesca. A. N. Istoria literaturii române.] II. II.la un punct. de stângace contrafacere bizantină şi care mai avea pentru noi dezavantajul că.

clar că nu cultura şi influenţa slavonă au împiedicat pe români să se împărtăşească în trecut de cultura Apusului şi să se dezvolte în cadrul culturii lor slavone la o treaptă superioară a învăţăturii şi a creaţiei. Atunci vom avea marile secole de cultură: al lui Pericle. Aceasta. un capitol evoluat şi original al artei bizantine. Există. Sunt şi momente favorabile. posibilităţi de optimă realizare a culturii. un popor divizat sub stăpâniri străine. Aceste principii foarte simple şi general verificate sunt. în Evul Mediu şi până în veacul al XVIII-lea. Fără îndoială că românii au avut. ci depinde de societăţile ce o crează. trebuie să punem câteva principii de temelie ce reies din studiul culturii. îndeobşte. cu posibilităţi proprii de evoluţie. culturi superioare şi inferioare prin esenţa lor. o literatură bisericească şi mai ales una istorică de valoare. unitar din punct de vedere politic. şcolile înalte domneşti de la Trei Ierarhi şi Sf. prezintă. Cultura este o manifestare a societăţii. am dat 15 . nu va da o mare cultură naţională. o limbă săracă se îmbogăţeşte de către scriitori şi prin împrumuturi. O cultură slabă. oare. n-au avut filosofi şi n-au avut pe un Michelangelo şi o Capelă Sixtină. ci stadiul de dezvoltare a societăţii. anarhizat. adică originile şi rezultatele influenţei slavone la noi. Este. cunoscute şi totuşi a fost nevoie să le prezentăm. unele popoare cu cultură originală şi bogată. popoare pe o treaptă de cultură inferioară şi altele pe o treaptă superioară. căci sunt ignorate de susţinătorii teoriei „nenorocirii slavone". când evoluţia armonioasă a poporului coincide cu aceste condiţii externe favorabile. Oricare ar fi deosebirile religioase. pe lângă bogata cultură populară. inferioară. sărăcit. independente de societate. în loc să repete cele spuse de autorităţile ştiinţifice. Dacă românii n-au avut universităţi. din mai multe motive: un popor independent. filosofiei şi picturii Renaşterii. deci. Există. conflictele politice şi deosebirile de limbă. întâi. Sava. Al doilea principiu. o cultură care nu este de dispreţuit. de care trebuie să ţinem seama când judecăm problema slavonismului la români. academii de studii clasice. prin potenţialul lor de dezvoltare? Desigur că nu. al lui Ludovic al XlV-lea. serioase nedumeriri pentru cei ce gândesc. ale lipsei de contact şi de schimb de influenţe între români şi cultura Apusului şi apoi de ce românii s-au „complăcut". însă. al lui August. compus din elemente eterogene. au adoptat şi au trăit în formele culturii slavone de origine bizantină şi de spirit ortodox? Posibilităţile de cultură superioară în istoria românilor. slabe copii ale culturilor străine. bine organizat economiceşte şi omogen. se poate dezvolta. de la început. cultura nu e superioară sau inferioară în sine. este într-o condiţie de creaţie optimă. Trebuie dar să cercetăm.unanimitatea istoricilor şi a istoricilor literari. este acela că nu există culturi impermeabile. nu este de sine stătătoare. Aşadar. Au venit apoi legislaţiile (pravilele din secolul al XVII-lea). dacă un popor are nevoie de cultură şi a ajuns la un stadiu în care poate s-o adopte. nu slavonismul se opunea în principiu culturii universitare. altele dimpotrivă. care sunt adevăratele cauze ale treptei inferioare culturale pe care au stat românii până în veacul al XlX-lea. am avut o artă bisericească. care astăzi este în decădere. el primeşte influenţele vecine sau mai depărtate. înainte de a analiza faptele istorice. am avut o organizaţie de stat proprie şi originală. desigur. al Renaşterii.

într-un război de un an de zile nu piereau decât câteva sute de oameni. Românii n-au avut linişte. din care nici unul n-a fost an de pace. iar războaiele vechi din Evul Mediu se făceau cu oştirile mici şi ciocnirile cele mai multe. Portugalia. în genere. geografiei universale pe Nicolae Milescu. unde^ cetele de tătari călări nu puteau pătrunde. Când portughezii dădeau pe Vasco da Gama. istoriografiei pe Dimitrie Cantemir. şi la 1650 sub Vasile Lupu. deşi istoria noastră a rost in adevăr zbuciumată în comparaţie cu a Apusului (care a suferit şi el. cultura noastră medievală si chiar modernă este mult în urmă. pentru apărarea şi a vecinilor. desigur. sa nu uităm. Care este cauza acestei diferenţe de treaptă de cultură? Esenţa inferioară a culturii slavone? Este o glumă. şi dovadă că atunci când anume români au fost puşi în mediul cultural favorabil. Să fie românii de rasă inferioară? Desigur că nu. într-o ţară agricolă. afară de bătălii mari ca cea de la Valea Albă. oraşele şi mănăstirile. Dar. Petru Movilă a fost în Polonia creatorul Academiei ortodoxe. nu erau prea sângeroase. războaie cumplite.todoxiei pe un Petru Movilă. se pomenesc în istoria noastră câteva. ca să nu mai vorbim de cei ce deveniseră iobagi pe moşiile nobililor unguri din Ardeal? Lipsa de linişte şi lipsa de independenţă politică sunt. au putut da mari realizări de cultură: Dimitrie Cantemir a trebuit să se ducă la curtea de învăţaţi a lui Petru cel Mare ca să scrie Istoria Imperiului Otoman şi Descrierea Moldovei. fără instalaţii industriale. două cauze importante. împrejurări defavorabile culturii la noi în ţară. de altfel. Şi nu numai atât: pe lângă războaie a fost stăpânirea străină. Germania. Chiar sub turci s-a păstrat autonomia internă a principatelor. iar Milescu a devenit geograf. Italia au chiar cu ţări mai mici. prădăciunile nu puteau însemna altceva decât arderea unor recolte şi răpirea unor vite şi acestea erau de obicei ascunse din vreme în munţi sau păduri. iar Mihai Viteazul numai opt ani. cum se face adesea de către necunoscători ai istoriei noastre. prin aceasta. zice cronicarul. Ştefan cel Mare a domnit 47 de ani şi a avut 44 de războaie. Erau. unele destul de lungi. au trăit în războaie continue pentru apărarea ţării lor şi. Olanda. Te uşi. Dar. deci. Cum puteau românii să aibă grijă de cultură. care descoperea drumul spre India. ca Suedia. cerută de mediul de acolo. Independenţă am avut de fapt în cele două principate înainte de suzeranitatea turcească. cu satele. Prin urmare. când picta Rafael şi când scria Erasm. pentru că a avut prilejul să meargă în China şi a găsit oameni străini care se interesau de rezultatul acestei călătorii. după înfrângerea lui Ioan vodă cel Cumplit. aceste două împrejurări nu trebuiesc exagerate. dar cam la un secol o dată : la 1574 în Moldova. şi a culturii lor. Iar răstimpuri de pace au fost totuşi în istoria noastră. cu toate acestea. care abia silabiseau. dacă facem o comparaţie cu Franţa. când turcii exploatau veniturile principale. Prădăciuni mari ale ţării întregi. -are au împiedicat pe români să se ridice la o cultură originală şi creatoare. cum ar fi cele religioase şi cele de 100 de ani şi de 30 16 . căci suzeranitatea ungurească şi cea polonă au fost mai mult forme feudale decât realităţi politice. Slavonismul n-a împiedicat pe poloni să dea un Copennc şi nici ortodoxia n-a împiedicat reformele culturale ale lui Petru cel Mare. noi nu aveam decât dascăli semiculţi. fără aglomeraţii mari de populaţie.

Dar. dar şi îmbrăcămintea. mai ales din veacul al XVI-lea înainte. a şcolilor. nici secolul Renaşterii într-o Italie unificată. tot de aci rezultă o oarecare impermeabilitate pentru influenţele culturale străine. în realitate. sub o formă sau alta. fiecare gospodărie boierească sau ţărănească trăia din produsul ei propriu şi-şi fabrica nu numai hrana. o burghezie bogată în târgurile noastre. românismul nu se putea realiza în creaţia de cultură. Această societate agricolă nu era numai agricolă ca organizaţie economică. cu comerţul genovez şi polono-săsesc. uneltele. Grecia fusese unită sub egida Atenei în lupta naţională cu perşii şi Italia. Popoarele care au izbutit să aibă o maximă dezvoltare a culturii lor. Ce cultură originală şi mare se poate naşte la un popor la care nu era o solidaritate în vederea unui ţel unic? Cultura înaltă presupune unitate spirituală şi aceasta e legată de cea politică. Franţa lui Ludovic XIV a dat marea ei eflorescentă de cultură în generaţia ce a urmat după unificarea creată de Henric IV şi de Richelieu. ea cuprindea şi multe excepţii: comerţul cu grecii. dar. centre universitare. Este adevărat că secolul lui Pericle n-a fost într-o Grecie unitară. a ştiinţei. o realizare a posibilităţilor de creaţie. Curtea domnească era apropiată de cei dintâi. au fost cele care au izbutit mai întâi să închege. simţea ţărăneşte. Comerţul foarte redus nu aducea bani în ţară. Credem că o cauză mai importantă încă decât zbuciumul eroic al strămoşilor noştri este lipsa unităţii politice româneşti. totuşi acest aspect nu trebuie exagerat şi nu el este cauza unică a lipsei de dezvoltare culturală mai înaltă. sătenii. ci forma de viaţă a societăţii noastre. românii. Civilizaţia este strălucirea şi luxul popoarelor bogate. curte bogată. Spania lui Carol Quintul şi a lui Cervantes. în lupta contra cuceritorilor francezi. a tehnicii. avea nevoile unei c u l t u r i ţărăneşti populare. De asemenea. Românii au trăit până în veacul al XVIII-lea în mare sărăcie. care întotdeauna vin întâi pe calea legăturilor economice. Organizaţia noastră economică şi cea socială legată de dânsa era. O asemenea economie închisă (vorbim de aspectul ei general. ci şi ca spirit. cu Braşovul şi Sibiul). cea de la Suceava şi cea de la Târgovişte? Fără Ardeal. pe lângă această consideraţie de ordin politic. a urmat după unificarea politică creată de Ferdinand Catolicul şi de Isabela de Castilia. nu permitea dezvoltarea artelor. Câtă vreme a existat în secolul al XV-lea. economia era mai mult naturală. când aveam Ardealul cu Maramureşul şi Banatul sub unguri. Nu cultura slavonă-ortodoxă era impermeabilă. sub egida papei Iuliu II. se mai adaugă şi o împrejurare economică. a marelui imperiu colonial. ea a fost străină. nemţi şi armeni. Nici temelia materială pentru această creaţie. când restul ţării era împărţit în două domnii deosebite. cu toată 17 . o mare operă culturală de valoare eternă. redusă la o exploatare agricolă şi a creşterii vitelor. monumente. o unitate politică. nu erau venituri cu ce să le ţ i i . formând aproape o autarhie economică. Clasele sociale româneşti se reduceau la o boierime de proprietari agricoli şi la cultivatorii pământului. nu era posibilă cu această destrămare de forţe. nici concentrarea forţelor vii ale neamului spre un ideal de cultură unic. clădirile şi toate cele necesare pentru membrii ei. Puteam da noi.de ani). Cultura secolului lui August a venit după unificarea imperiului şi stingerea războaielor civile.

pentru că structura însăşi. universităţile. deci. în Franţa şi în genere în tot Apusul. câtă vreme romanii au fost agricultori în Italia centrală. românii. Cultura apuseană a fost la început o cultură a nobilimii independente feudale şi a oraşelor. 18 . legaţi de agricultură. în cruciate şi turnire. Ungaria şi prin negustorii italieni care treceau pe la noi. Nobilimea a creat poemele truverilor. numai o chestiune de grad de cultură. Aceasta explică de ce cultura de influenţă slavonă-bizantină a trecutului nostru n-a fost dusă mai departe. dar societatea românească tot agricolă a rămas. n-a dat o eflorescentă de talente creatoare la noi şi o dezvoltare literară. dar şi. în secolul al XV-lea. ci mai ales de spirit deosebit între culturi sau. Dar rămâne întrebarea: de ce a fost preferată culturii apusene de ce în lupta între influenţa apuseană. dar nu simţea nevoia unei culturi tehnice şi intelectuale superioare. prestigiu care-i dădea autoritate şi-1 diferenţia de nobili. oraşe mari n-am avut şi cele ce purtau acest nume erau sate mai importante sau erau străine. deci. Domnia s-a îmbogăţit prin vămi. poemele eroice. Italia şi Germania. ca şi ale oraşelor bogate în care trăia un lux artistic rafinat. până către sfârşitul veacului al XVIII-lea. epoca merovingiană şi cea care a urmat până la cruciate nu a dat o mare înflorire de cultură. era unul din instrumentele de stăpânire şi de atracţie. nu era în condiţii favorabile ca să creeze. Noi. Elisabeta a Angliei. După concluziile la care am ajuns. Chiar când. între neamurile ce poartă aceste culturi. Este clar. a învins cea din urmă ? Trebuie să admitem că românii n-au adoptat cultur apuseană. au apărut şi catedralele gotice. universităţile. prin ea se ridica prestigiul regelui în ochii supuşilor. era străin de această societate românească. Aceste forme de cultură corespundeau nevoilor sufleteşti. n-au dat o civilizaţie originală şi abia după ce au luat din mâna cartaginezilor şi a grecilor comerţul mediteranean şi oraşele maritime. epopeile şi descoperirile ştiinţifice. iar oraşele au creat catedralele.înţelepciunea ei naturală. umanismul. căci boierii noştri au fost nişte seniori ai pământului. dar şi practice ale nobilimii de cavaleri luptători pentru idealuri abstracte. tocmai pentru că societatea era redusă la seniorii proprietari şi la şerbii lor şi abia după ce au apărut oraşele comerciale din Flandra. au venit regii unificatori: Carol Quintul. nu numai pentru că ea ajunsese la forme superioare de manifestare. nici să asimileze o cultură superioară. Mai târziu. au trecut pe la noi căile de comerţ de la Baltica la Marea Neagră şi din Ardeal spre Dunăre. rezultă că societatea românească. Nu este. şi-a întărit poziţia economică în ţară. literatura individualistă şi profană. tehnică şi intelectuală în stil mare. curtea lor a fost centru de creaţie culturală. pe care societatea românească nu era încă aptă să le primească. Societatea românească şi cultura apuseană. tipul de cultură occidental. cultura făcea parte din politică. mai ales. ce putea veni la noi prin Polonia. arta picturii. cu curte războinică în castele. în Imperiul Roman. a romanilor. Francisc I şi Ludovic XIV. că structura societăţii noastre şi împrejurările în care au trăit românii nu îngăduiau o dezvoltare culturală. şi între influenţa slavă-'jalcanică. mai bine zis. La noi n-au existat nici nobilime de cavaleri cruciaţi. s-a născut o cultură mare. comerţul acesta a fost în primul rând de tranzit şi un tranzit în mâna străinilor. artistică şi tehnică.

Iar în secolul al XVII-lea. Desigur că istoria. e plină de nuanţe şi nimic nu e absolut. Aceste influenţe occidentale sunt. La curtea lui Ştefan cel Mare din Suceava erau brocarturi veneţiene şi bisericile moldoveneşti de stil bizantin au multe elemente gotice. Am arătat într-un studiu recent că în epoca lui Radu Negru şi a lui Mircea au existat şi la noi. în organizaţia dregătorilor noştri de curte erau influenţe ale organizaţiei ungureşti şi polone de tip apusean. adică cei ce pe lângă pământ. alături cu cavalerii apuseni 6. care luară parte la un turnir de la Buda. Panaitescu. impermeabilă faţă de Apus şi apoi că acolo unde în societatea românească existau organe de adaptare. pentru scurtă vreme. apropiate de formele de viaţă apuseană. avea mode apusene: paftaua din mormântul lui Radu vodă zis Negru era de aur cizelat. Românii au avut o viaţă agricolă şi de aceea n-au adoptat cultura apuseană. curtea domnească de la Argeş. boierii cei mai bogaţi din Moldova. învaţă la iezuiţi latineşte şi se scriu cronici imitate după cele polone.nici oraşe mari şi luxoase. anume elemente ale boierimii. De aceea.Convorbiri Literare". fără evoluţia lor. [înl . Aşa şi în problema pe care o cercetăm. vite şi şerbi aveau şi ceva bani. iar domnul nu mai este aproape nimic. ca arcul frânt la ferestre şi contraforturi de cetate. se încuscresc cu nobilii poloni şi copiii lor (nu mai mult de 10—15 familii). ca să zicem aşa. reprezentând un cavaler şi doamna lui în balcoanele unui castel feudal. în ţara noastră de ţărani şi de boieri. P. cu o burghezie rafinată şi bogată şi nici o mare curte a unei regalităţi româneşti. apoi desigur că între boierii de la cramele din Cotnari şi de pe valea Teleajenului s-ar fi născut un Rembrandt. " P. iar la Curtea Veche de pe malul Dâmboviţei s-ar fi jucat tragedii. adoptarea culturii apusene se făcea în chip firesc. cavaleri români îmbrăcaţi în zale. Astfel. Şi. mai ales când lucrează cu noţiuni generale. Iar în Braşov. în măsura în care în viaţa lor socială erau totuşi elemente mai evoluate. în veacul al XlV-lea. atunci când boierimea este totul. Dar.. Cultura este în legătură cu formele sociale şi. puţin lucru în comparaţie cu însăşi cultura apuseană în centrele sale de înflorire şi desigur că n-au atins straturile adânci ale poporului român. Secretari poloni şi italieni se ivesc la curţile domneşti şi la Academia lui Vasile Lupu de la Trei Ierarhi se învaţă latineşte. Coresi tipărea cărţi în româneşte. însă. sub influenţa Reformei. Armata lui Mircea cel Bătrân. în măsura în care anume forme de cultură apuseană erau potrivite sufletului românesc. dacă noi am fi fost catolici şi nu ortodocşi şi dacă n-am fi avut formele culturii slave. 19 . pe de altă parte. totuşi. septembrieoctombrie. încă din veacul al XVI-lea. cum se vorbeşte îndeobşte. în loc să cânte lăutarii ţigani. îmbogăţită prin vămile comerţului internaţional. 1942. Este cea mai mare greşeală credinţa că. existenţa lor arată că viaţa ortodoxă şi sla-vobizantină de la noi nu era. Dar. au fost totuşi adoptate şi în trecutul nostru mai îndepărtat influenţe apusene pe fondul de temelie al culturii răsăritene. când avem la noi o perioadă aristocratică. nu puteam adopta şi n-aveam nevoie. ea nu se poate schimba. iar Mircea cel Bătrân apare pe tabloul ctitoresc de la Cozia îmbrăcat în haine apusene. ele au fost primite de români. curtea în epoca ei de glorie. de formele acestei culturi străine de structura noastră socială. un Corneille şi un Voltaire.

să vie influenţa franceză din secolul al XlX-lea să ne puie din nou pe calea cea dreaptă? Pentru a răspunde la această întrebare plină de grave consecinţe. cât şi spiritul nostru? Spre deosebire de cultura apuseană. care a pus bariera graniţelor regatului apostolic la mijlocul românilor. săteanul care trăieşte în comunitate de munca este o parte a unui tot. trebuie mai întâi să lămurim natura acestei culturi slavone de la noi şi împrejurările în care a /ost adoptată de poporul românesc. de origine bizantină şi de spirit ortodox. sunt însă excepţii în tabloul vieţii româneşti de odinioară. trăieşte în comunitate şi prin comunitate. Cavalerul ca şi curteanul şi orăşeanul. o abatere de la adevăratele rosturi intime ale evoluţiei noastre istorice şi a trebuit. firească. Orăşeanul care face negoţ cu socoteli şi afaceri e raţionalist. de periodicitatea timpurilor. multe elemente de organizare politică. în schimb. slavii şi ortodoxia. cel puţin a părţii centrale şi sudice. Este clar că şi în cazul când n-ar fi existat niciodată Bizanţul. adecvată. este clar că adoptarea ei s-a făcut într-o vreme anterioară cuceririi Transilvaniei. Atâtea deosebiri care nu mai sunt de formă. întrucât aceeaşi liturghie slavonă e comună şi românilor din Ardeal şi celor de dincoace de Carpaţi. precum şi influenţe în arta bisericească de la bulgari. agricultorul este static şi tradiţionalist. şi apoi a doua întrebare necesară: era. agricultorul e fatalist. precum spun cei mai mulţi istorici ai noştri.Dar aceste elemente apusene ale culturii noastre vechi. nu numai în aprecierea valorii trecutului nostru. intuitiv. dovadă terminologia creştină a limbii române — este de ordin politic. Imperiul Bulgar al lui Simion. iar cultura apuseană de spirit orăşenesc sau curtean ne era străină ca structură intimă. Orăşeanul care creează întreprinderi noi cu risc este dinamic si creator. Dar chestiunea pe care o studiem are două laturi: întrebarea dacă puteau românii să primească şi să asimileze în trecut cultura apuseană. cum se intitula ţarul de la Preslav. adică după creştinarea slavilor de sud şi crearea alfabetului cirilic (până la anul 900) şi înainte de cucerirea Transilvaniei de către unguri. deşi importante. sunt individualişti. Cucerirea Transilvaniei. între cultura Apusului şi aceea a poporului nostru. ci de spirit. care a predominat la români în Evul Mediu cu prelungiri până în veacul al XVIII-lea. Iar motivul pentru care românii au adoptat în veacul al X-lea limba slavă în Biserică — şi nu ne îndoim că înainte de această dată ei au avut limba latină în liturghia lor. ele cad în veacul al X-lea. legat de mersul vremii. era această cultură răsăriteană forma cea mai autentică de manifestare a românismului medieval? Sau. o dată cu ea. până la graniţele Moraviei (cehilor) şi până Ia Tisa. dar şi pentru directivele culturii noastre în viitor. unde se întâlnea cu marginile înaintate ale 20 . adică după vremea lui Ştefan cel Sfânt. Românii au împrumutat liturghia slavă şi. cultura de limbă slavonă. a fost un accident nenorocit. Originile şi caracterul culturii slavo-bizantine la români. noi nu puteam adopta cultura apuseană şi nu acestea sunt de vină că n-am adoptat-o. împrejurările în care s-a exercitat această influenţă sud-dunăreană nu sunt bine cunoscute. totuşi. îşi întindea autoritatea politică şi militară şi asupra vechii Dacii din nordul Dunării. are loc după anul 1000. Noi am trăit o viaţă agricolă în forme patriarhale. atât pentru forma socială a poporului nostru de atunci. împăratul grecilor şi bulgarilor.

E greu de spus când a fost încheiat acest proces de omogenizare a poporului român. în Dacia erau pe atunci mai multe stătuleţe conduse de voievozi slavi — pe unele din ele le pomeneşte vestitul Notar Anonim al regelui Bela —. cei mai mulţi. această cultură nu era aşa de străină spiritului românesc. Dar prin convieţuirea seculară a românilor cu s l a v i i . cu obligaţii feudale faţă de domn şi. ca o preţioasă tradiţie. cei de sus. al căror nume devenise sinonim cu şerbi. nu erau încă romanizaţi. cultura lor bisericească şi politică încă cinci veacuri.. a selecţiei boierimii de proprietari militari pe baza criteriului eroismului. Clasa cuceritoare a boierilor era. mai puţin numeroşi. până la sfârşitul veacului al XVII-lea. pe de altă parte. de pe urma vremurilor turburi. Slavismul etnic era. în plină dezagregare la noi în această epocă şi ultimele lui urme au dispărut în preajma întemeierii principatelor. şi aceştia. adică de forma exterioară. limba de cancelarie slavă. slavonismul etnic. Aşadar. slavonă şi ea redusese în ascultare pe rumâni. urmaşii celor din vremea lui Ştefan cel Mare. care nu vor să vadă această imposibilitate)7. multe veacuri după stingerea ca naţiune a slavilor dacici. care era în esenţa ei militară. Această clasă nobilă din Ţările Române a adoptat liturghia slavă. prin fireasca permeabilitate a clasei nobile de proprietari de către celelalte clase de jos. sărăcirea unor proprietari şi ridicarea altora noi. dar totuşi românii păstrează. este un fenomen istoric. pentru ca românii s-o îmbrăţişeze multe veacuri de-a rândul? Conservarea culturii slavone de către români. trebuie să examinăm natura acestei culturi. românească. Cum este cu putinţă aşa ceva? Nu înseamnă oare că. deci. act de energie românească. Sunt o serie de istorici români pudici. Am spus că ea este numai de limbă slavă. nu mai erau urmaşii de sânge ai cuceritorilor slavi. au fost românizaţi. clasa boierilor noştri s-a primenit de mai multe ori. Cultura slavă ortodoxă din Evul Vezi pe larg articolul nostru în acest volum: Problema originii clasei boiereşti. ca să nu mai vorbim de cauzele economice. Aci stă originea culturii slave la noi şi nici o altă explicaţie dată de istorici nu este suficientă (căci adoptarea unei limbi străine în Biserică şi ca limbă de stat prin simpla influenţă a vecinătăţii este imposibilă şi nu există nici un caz asemănător în istorie. slavii din Dacia dispar cu totul în veacul al Xll-lea şi al XHI-lea. a sângerării în războaie în special a boierimii. cu atât mai mult. aceia care se despărţiseră de masa slavă din părţile Vistulei şi trecuseră în sudul Dunării în veacul al Vl-lea d. H. de fapt slavi bulgari.Imperiului Carolingian. iar spiritul acestei culturi rămâne în haină românească până în veacul al XlX-lea. Slavii dacici. ridicată pe încetul din rândurile luptătorilor de jos. De altfel. boierii lui Mihai Viteazul nu mai erau. trecerea de la trib la stat. Pentru a înţelege acest lucru. Nu este vorba numai de o deznaţionalizare totală a elitei războinice de proprietari slavi. ce nu s-a putut împlini decât de o societate omogenă. alături de voievozii români. 21 . în afară de limbă. poate mai interesant decât însăşi problema originilor influenţei slave asupra românilor. în veacul al X-lea. când cronicarii bizantini şi ruşi de la Kiev vorbesc pentru întâia oară de românii din nordul Dunării ca de un popor romanic deosebit de slavi. credem că aceasta a avut loc în veacul al XH-lea. desigur. nu însă în privinţa originilor şi spiritului ei. ci de înlocuirea ei cu o altă elită. tradiţia slavă.

comerţ de tranzit executat de negustori străini. adică pe bulgari. pe sârbi şi pe ruşi. poc/in. filosofia creştină bizantină nu era necesară. putem s-o caracterizăm ca o cultură bisericească de origine bizantină-răsăriteană. Vieţile asceţilor şi ale mucenicilor. slavii au cules din marea cultură bizantină numai părţile populare: cultura slavă este o cultură bizantină pentru popor. sau aglomerare de curţi boiereşti cu toate acareturile lor. în litere. cu viaţa ei economică şi spirituală din Evul Mediu. puterea domnului român în Evul Mediu era organizată prin marile dări. cu mentalitate ţărănească. precum era legătura acestora cu ţăranii. Aşadar. care să înveţe pe cei fără ştiinţă de carte faptele Mântuitorului şi ale sfinţilor tutelari. iar slavii erau popoare de săteni. istoria. erau binevenite. Aceasta este natura acelei culturi. dar cronicile scrise la curte an cu an. tradiţia Antichităţii greceşti şi romane. de religie a maselor anonime cu tradiţie de umilinţă şi de înfrăţire. Şi pentru că accentul ei este totuşi bisericesc. care se adunau în depozitele „casei domneşti". monarhiile lor erau patriarhale şi agricole. în special în natură (şi de la vămi). potrivit cu gradul şi cu genul lor de organizare socială. în care numai haina exterioară era slavonă. în artă. Economiceşte. era un şef patriarhal. Domnul cu titlul interesant slavonesc. cântecele simple de laudă a Fecioarei îndurătoare. pe slavi. prin misionarii săi. pictură cât mai multă. Pentru aceşti ţărani şi păstori cu o curte creştină şi patriarhală. lucrat de ţăranii supuşi. care a dat în româneşte sensul de bun administrator al unei averi. Societatea românească faţă de cultura slavo-bizantină. puterea de asimilare a culturii la ei era redusă. întreruptă în Apus. este de influenţă bizantină. în politică. aşa cum apare la slavii de sud. arta politică şi ştiinţa administrativă. de gospodar. oraşe puţine. Bizanţul înseamnă predominarea clasicului. ceea ce au înţeles. de supunere Celui de Sus. Bizanţul a fost cel mai strălucit centru de cultură al primei perioade a Evului Mediu. ca şi în originalul bizantin. Bizanţul a cucerit pentru cultură. învăţătura înaltă. pentru Noua Romă. Dar cultura bizantină era creată pentru un imperiu. ortodoxă. a concretului asupra abstracţiei şi intelectualismului. Cultura bizantină are ca temelie credinţa. ceea ce au putut asimila. adoptată şi păstrată de români timp de nouă veacuri. Societatea românească. a fost îmbrăţişată de sla> t. Acolo a înflorit filosofia. Slavii au adoptat. Slavii de sud au fost chiar mai multe veacuri sub stăpânirea bizantină. cu sate de răzeşi exploatate în comun şi sate boiereşti cu pământ mult. Aceeaşi viaţă agricolă. stăpânirea centrală în contrast cu feudalismul cavaleresc apusean. adică cu legătură de la om la om cu boierii.Mediu. adaptată unor popoare agricole-patriarhale. credinţa în formă răsăriteană. proverbele isteţe erau potrivite pentru popoarele de ţărani. teologia creştină. această cultură adoptată şi de români era bizantină în originile ei. nu era mult deosebită de aceea a slavilor de sud. Arta mozaicurilor strălucite era prea luxoasă pentru ei. istoria bizantină în genul retoric al lui Tuchitide era de neînţeles. cu aspect de sate mari. cu faptele trecute ca în calendar. din marea cultură bizantină. arta arhitecturii şi mozaicului. creştinându-i. dar pictura bisericească pe zid în tempera. ei au tradus numai predicile pentru popor ale călugărilor. Prin urmare. de la care se distribuiau apoi mănăstirilor şi oştenilor 22 .

dar împărtăşind aceeaşi credinţă vie ortodoxă. Altfel. care nu existau în Apus. dar de o mare putere de solidaritate dată de ortodoxie. Funcţia de binefacere. ei judecau. precât se poate străbate în zgârcenia de amănunte a izvoarelor istorice. o economie agricolă condusă de un mare gospodar. pescării cu cherhanale la Dunăre. cu literatură de poveşti înţelepte. în formele ei tehnice a fost naţională. pietre de ceară. însă. necesară. oastea de curteni. cu acelaşi spirit şi conţinut. a stăpânirilor străine. care avea. Domnul avea în diferite părţi ale ţării mori la oraşe. boieri. să strângă veniturile şi să dea milostenii. precum şi cea de instrucţie elementară o împlinea Biserica. în adevăr. ea a continuat şi după secolul al XVII-lea. abstractă. boieri şi dregători trimişi ai domniei. Această epocă din cultura noastră corespunde cu dezvoltarea de atunci a societăţii noastre şi era. Mai mult. Moldova şi Muntenia. aşa cum a fost modificată. în contrast direct cu cultura Apusului. Că această cultură a fost la noi în limba slavonă. Acestei societăţi i se potrivea întru totul cultura bizantină. şi o autoritate părintească acordată lui de tradiţie şi de Biserică. cultura bizantină-slavă — o putem numi acum cultura veche românească — ne-a adus însemnate servicii în trecut. câteodată o rezistenţă activă. casării la stânele de munte. Se ştie că cea mai mare calitate pe care toţi istoricii au recunoscut-o poporului român. dar neînfrântă. Am rezistat împotriva năvălirilor. a propagandei cultelor străine şi a sărăciei. tot mai numeroase. deci. a fost aceea de a rezista. popularizată de slavi. De la curte plecau regulat în tară. deci. hotărâtoare pentru a-i întări într-un bloc de apărare. Dar chiar departe de a fi o nenorocire în istorie. în limba română. în chipul în care am definit-o în paragraful precedent: o cultură religioasă. corespunzătoare altui stadiu economic. unificarea societăţii printr-o cultură puţin dezvoltată. numai oastea toată era a domniei. aşa cum a fost înţeleasă şi trăită de români. putem spune. care cu peşte sărat. ca să judece. toţi cam pe aceeaşi treaptă. unde erau scutiţi de dări şi prestaţii în schimbul îndatoririi de a fi gata mereu cu armele în slujba domnului. a fost. Boierii cu drepturi feudale aveau sate imune (ohabe). ţărani militari şi privilegiaţi. cu suflet sătesc. i-a ajutat în această rezistenţă. herghelii de cai în anume sate. precum şi în organizarea armatei. şi anume în organizarea economică unitară sub egida domnului. Oastea noastră veche era bazată pe două principii. a fost o simplă întâmplare. Cu această oaste. satele şi oraşele se administrau autonom cu sfatul oamenilor buni şi bătrâni. operă imensă şi de mare importanţă istorică. aşezaţi în satele domneşti. n-a creat nici o prăpastie între clasele dominante şi cele supuse. Cultura aceasta fiind populară nu era străină. săteni. de cele mai multe ori pasivă. ar fi absurd să ne închipuim că altfel de cultură s-ar fi potrivit mai bine sau măcar ar fi putut să fie suportată. s-a creat o omogenitate între românii din Ardeal. a câştigat Ştefan cel Mare toate 23 . în care nu pătrundeau funcţionarii domniei. buţi cu vin. orăşenească. împotriva deznaţionalizărilor. legătura sufletească de la om la om. ea a creat o omogenitate de cultură şi. de simţiri între domnie. de asistenţă socială a ţării. cu imagini concrete. Cultura bizantină-ortodoxă. pături. Caracterul esenţial al acelei epoci pare a fi. denumită „oastea cea mică" sau curtea. ei încasau birurile.roţi de caşcaval. în Evul Mediu şi până în epoca modernă. funcţionari ambulanţi.

călăuzit de sentimentul religios ortodox şi de ideea solidarităţii creştine în afară. înţelepciunea lui Ştefan cel Mare. Pe când slavonismul era forma tradiţiei hieratice a domniei. Cultura aceasta în formele ei pure dispare în veacul al XVII-lea. deci. 1 secolului al XVI-lea. cultura slavobizantină se identifică la noi cu vechiul regim dinaintea perioadei burgheze şi capitaliste a istoriei noastre. e uşor de văzut din cele precedente că acei istorici care deplâng starea înapoiată a culturii noastre în epoca slavonismului. în funcţie de organizarea noastră socială în trecut şi nicidecum nu este cauza ei. Am arătat într-un articol intitulat începuturile literaturii în limba roinâncfî. cât şi în cea politică. Deşi literatura reprezintă de acum mentalitatea boierilor şi nu a curţii. să-i fim recunoscători: ea ne-a asigurat coeziunea şi consolidarea neamului în ceasurile cele mai grele ale trecutului. dimpotrivă. ia Codrii Cosminului. vitejia lui Mihai Viteazul. fac o confuzie între cauză şi efect. Totuşi. aşa a fost la Rovine. spiritul adânc al culturii româneşti şi chiar. codrul a fost cetatea naturală. constatare care întăreşte concluziile noastre privitoare la cultura slavă-bizantină. care înseamnă sfârşitul slavonismului. Pe de altă parte. de legătura între clasele sociale înăuntru. Valorile morale fac parte integrantă dintr-o cultură: în această vreme noi am avut eroismul luptei seculare împotriva turcilor pentru creştinătate. oricât de mare ar fi importanţa schimbării ce s-a produs în cultura românească în veacul al XVII-lea. Ea este rezultatul unei anume structuri a societăţii şi se schimbă o dată cu modificările ce le suferă această structură. apoi noi. dacă privim consecinţele pentru trecut ale acestei culturi slavo-bizanane la noi şi dacă este îngăduit istoricului să judece şi să aprecieze valorile. In definitiv. Această schimbare în cultura noastră. cu tactica militară: marile bătălii de rezistenţă câştigate de români au fost toate în codru. rezultatul unei schimbări sociale în ţara noastră. semnif.caţia acestei schimbări. deci. Domnia în forma dinastiei patriarhale dispare şi e înlocuită cu predominarea boierimii. aşa de importantă. la Călugăreni. la Valea Albă. formele ei nu s-au schimbat. Sfârşitul culturii slavo-bizantine la români. aceste mentalităţi o- In prezentul volum. adică a proprietarilor de pământ. trecerea de la perioada voievodală la cea aristocratică-boierească. literatura în limba română a fost forma naţională a vieţii mai simple. care înseamnă începuturile literaturii române şi introducerea limbii române în Biserică. dând vina pe această cultură. dârzenia boierilor. Ea coincide cu schimbarea societăţii româneşti la sfârşit.victoriile Iui. românii. atât în viaţa economică. 24 . în mare parte. Cultura slavo-bizantină n-a fost cauza pentru care societatea românească a rămas multe veacuri într-o formă de viaţă simplă şi patriarhală. lupta in codru a fost tactica lor particulară. a românilor. în stat şi în literatură face loc celei naţionale. Ea a fost expresia spirituală adecvată a acestui stadiu al dezvoltării noastre istorice. la Vaslui. în al doilea rând. a fost efectul acestei forme de viaţă datorită împrejurărilor economice. a stăpânirii boiereşti. era. este. am zice naţională. ci tocmai. cuminţenia răzeşilor. adică atunci limba slavonă în Biserică. Putem spune cu drept cuvînt că. Toate aceste valori morale formează un tot spiritual.

acest lucru este azi destul de limpede lămurit în urma studiilor lui Şt. a l ţ i i . deşi totuşi lucrul nu apare lămurit în opera tuturor istoricilor noştri. dar nici stilul bisericesc bizantin. noua clasă ce în scurt timp devine dominantă. putem spune că. 25 . începe în Europa " D. Biblioteca Universală. introduc la noi lumina Apusului. acest autor care cunoştea lucrările apusenilor (Van Helmont. Dacă aşa este cu figura cea mai îndrăzneaţă a culturii noastre vechi. O schimbare mai serioasă s-a produs abia la începutul veacului al XlX-lea. Manoilescu. Pătrăşcanu. proprietari şi muncitori. 1928. G. Nu numai spiritul culturii româneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea a rămas cel religios ortodox ca în Evul Mediu. cronicari moldoveni. arta este religioasă. cultura ortodoxă bizantină continuă: acelaşi spirit ortodox religios predomină. la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol. Nu ne este posibil să dezvoltăm aci această temă. iar noua cultură este expresia noii societăţi burgheze. e uşor de înţeles că tradiţia medievală s-a păstrat neschimbată la restul scriitorilor şi al purtătorilor de cultură. I. Cum şi de ce s-a format clasa burgheză la români. care sunt şi ele în stil mănăstiresc. se face atunci marea descoperire a latinităţii noastre. singura creaţie de artă. Societatea românească rămâne tot patriarhală şi agricolă. Operele istorice ale cronicarilor sunt opere de morală şi învăţătură. 1924. Cultura noastră devine din religioasă laică. L. care este cauza acestei transformări a societăţii noastre. din agricolă orăşenească (adică o cultură tehnică şi de şcoli înalte). lipsa completă a raţionalismului. Unii boieri. trad. a fost un imn de slavă religioasă. în realitate. Cultura epocii brâncoveneşti. conchide la respingerea atât a raţiunii. în „Revue historique du Sud-Est europeen". aceasta e formula culturii noastre de atunci. Metafizica. La sfârşitul veacului al XVIII-lea şi mai ales la începutul celui următor. Zeletin. Zâne. Bucureşti. începând la noi în jurul anului 1821. atunci abia se poate vorbi de o influenţă apuseană adâncă în cultura noastră. ci iarăşi unei schimbări sociale adânci. nu s-a schimbat esenţial şi chiar alfabetul cu care se scria limba română a rămas. p.nu erau profund deosebite. unde predomina învăţământul clasic cu profesori ce studiaseră în Italia. 250-296 (priveşte însă şi secolul al XlX-lea). Cu toate acestea. La penetration des idees de iOccident dans le Sud-Est de VEurope aux XVII-e et XVIlI-e siecles. N.102—138. M. Este clar. Iorga. învăţând în şcolile iezuite din Polonia. '" N. chiar şi palatele brâncoveneşti. în Metafizica lui Dimitrie Cantemir. dar se poate dovedi din analiza operei lui Dimitrie Cantemir că acest scriitor a fost în primul rând un scriitor ortodox. cu viaţă spirituală medievală. pentru că atunci se naşte burghezia română. considerând ca singur izvor revelaţia divină9. cât şi a experienţei ca izvoare ale cunoaşterii. ca Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir. de pildă. că această schimbare nu se datoreşte unei simple „influenţe" a şcolilor şi literaturii apusene. în speţă celei franceze 10. filosof experimental). precum se ştie. Cantemir. tot ceea ce e superior e pentru slava lui Dumnezeu. Dispariţia vechiului regim este opera burgheziei şi a capitalismului comercial. 1 -36. tot cel slavonesc-cirilic. ţărănesc. chiar la cele mai înalte culmi. Locusteanu. Acelaşi spirit sfătos. care până la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu avea decât agricultori.

influenţa occidentală era să ducă la sărăcirea ţărănimii. ca si a pământului. se face atunci „descoperirea" grâului românesc. e vorba de boierimea mică şi mijlocie. deci. societatea. în cele economice. care începe din secolul al XVI-lea). spun aceşti istorici ai noştri. Am lăsat dinadins deoparte până acum argumentul în aparenţă cel mai puternic al celor care privesc cu o sfântă oroare epoca slavonismului la români şi o socotesc o nenorocire istorică. dispărând numai atunci când nu a mai fost manifestarea organică a unui stadiu de evoluţie socială.capitalismul propriu-zis (spre deosebire de Friihkapitalismus. acest personal a fost burghezia românească. ea a fost firească şi şi-a împlinit rolul istoric. Unii boieri devin ofiţeri (Kogălniceanu. fii de preoţi şi de chiaburi. acest capitalism a început să se intereseze şi de România. imitaţia a dus la forme adesea ridicole. nu numai că prin esenţa sa inferioară a împiedicat orice progres. reţinem un fapt stabilit: cultura slavo-bizantină a făcut loc unei alte faze culturale la români numai atunci când acest lucru a fost firesc din punct de vedere social. Bălcescu). Latinism şi slavonism. E drept că s-ar putea obiecta că cei ce au introdus cultura occidentală la noi la începutul veacului al XlX-lea şi chiar autorii revoluţiei de la 1848. dar ne-a rupt de originile romane. coborâtă de la conacurile moşiilor la oraşe si care capătă o educaţie tehnică. ţinându-ne într-o stare de inferioritate faţă de celelalte popoare. Anume proprietarii mijlocii deschid comerţul de grâne şi de vite cu Austria şi încep capitalismul comercial la noi (ce a adus atâtea nenorociri şi exploatarea ţărănimii. Dar această chestiune se îndepărtează de obiectul nostru. căderea şi valoarea ei. Este. Slavonismul bizantin şi ortodox. Dacă introducerea masivă în forme de copie servilă a culturii franceze la noi în secolul al XlX-lea a fost o fericire pentru cultura noastră. dar pare a fi dintr-o proporţie egală din mica boierime. 26 . când s-a transformat. noul val de invenţii. originile. ci boieri tineri. care studiaseră la Paris şi în alte centre din Apus. în cele culturale. alţii tipografi (CA. care este numai vechea cultură românească de caracter slavo-bizantin. Pentru cele ce voim a arăta. adică. Rosetti). e o întrebare pe care n-o puterii dezbate aci pe larg. ca ranguri şi ca avere. o mică parte de ţărani aşezaţi la oraşe. iar în interior agenţii exploatării capitaliste a negoţului. devenea de fapt o burghezie prin angrenarea ei în capitalismul comercial internaţional. cărora nu le putem acorda numele de burghezie. nu numai că ne-a despărţit de cultura superioară a Apusului. care în cele politice este reflexul noii culturi româneşti. care nu era înainte. cu caracter local şi interese reduse. personalul acestui comerţ. n-au fost burghezi. Din ce elemente sociale vechi s-a recrutat această burghezie românească nu este uşor de spus. nici chiar în vremea fanarioţilor). Intrarea României în comerţul internaţional a creat instrumentele. coborând în clasa burgheză. din funcţionarii locali şi. din membrii vechilor bresle din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea. noua expansiune colonială duc la un capitalism internaţional mondial. care au pro1 ocat biciuirea ironică a unui Eminescu şi verva satirică a lui Caragiale. care nu era până atunci cunoscută comerţului internaţional. Dar această boierime. absurd să socotim această cultură veche ca o nenorocire şi o pată. eventual.

romanii au fost agricultori. am fi păstrat. religia de stat. am văzut de ce. statui. în ţara noastră n-au fost oraşe. La noi nu s-a putut întâmpla aşa ceva. desigur de la părăsirea Daciei de către armata romană sub Aurelian. Prăbuşirea Imperiului Roman şi trecerea de la Antichitate la Ev Mediu a însemnat o ruralizare. Dar civilizaţia medievală târzie a secolelor al XHI-lea şi al XlV-lea în Apus nu este pur latină. încă o dată se face aci confuzia de a 1 ' F. Imperiul Roman a fost extensiunea urbei. ele erau pe model de oraş. Renaşterea a fost rezultatul ridicării oraşelor bogate de negustori din Italia. La sfârşitul republicii şi în vremea imperatorilor. în locul culturii antice a urmat o cultură ţărănească primară şi patriarhală. anume dacă cultura slavo-bizantină a fost o cauză de inferioritate. Deci. pe care am văzut-o când am examinat cealaltă latură a problemei. Roma a fost o cetate. n-a fost o mare nobilime feudală. în această judecată se face. cu viaţă culturală de oraş. Organizaţia socială. o organizare socială redusă la clasa seniorilor proprietari şi a ţăranilor muncitori11. în provincie de către cavaleri. ca o urmare a ruperii acestor legături. Prin urmare. nu el a provocat-o. tradiţia romană. dar organizaţia lor nu a fost rurală şi patriarhală decât în epoca regalităţii şi a începuturilor republicii. colecţia „L'evolution de l'humanite". ci în viaţa feudală predomină influenţa şi formele de gândire şi închipuire germanică. care la noi a fost întreruptă şi nu a putut fi regăsită decât peste veacuri. literatura clasică. de intervertire a termenilor de cauză şi efect. reducerea întregii economii la agricultură. dispariţia oraşelor. Stilul culturii romane era acela al unui stat cu autoritate centrală. ca şi ţările catolice. Lot. erau miei orăşele cu magistraţi. nici o regalitate puternică şi bogată ca în Apus. cel puţin nu oraşe româneşti. cultura romană antică a suferit o eclipsă din cauza schimbării sociale. Exploatarea pământului se făcea de către senatori. de la o vreme. temple. cu sclavi care ţineau locul maşinilor de azi. A venit apoi Renaşterea cu cultul Antichităţii în slovă şi imagini. statul roman a fost o vastă organizare economică pe baze capitaliste. Franţa. E drept. Paris. urbs. decăderea culturii. Antichitatea a renăscut. nu numai în Dacia.întrerupând firul normal al dezvoltării noastre ca neam. cu ajutorul universităţilor. nu slavonismul a întrerupt cultura antică. toate erau la diapazonul acestui stil. comerţul mediteranean fiind baza bogăţiei imperiului. de fapt. prin Biserica catolică. a curţilor regilor iubitori de cultură şi a marii nobilimi. prin contactul cu francezii şi cu Parisul. ea era pierdută la noi în formele ei. Ruperea fusese aceeaşi şi pentru apusul Europei dar. Chiar coloniile de mici proprietari ale veteranilor de pildă. fapt care este un fenomen general european. în toată Europa. aceeaşi greşeală de logică. Ruperea legăturilor de cultură cu Roma este mult mai veche decât slavonîsmul nostru. nu a putut fi nici o renaştere a civilizaţiei orăşeneşti şi imperiale romane. arhitectura civilă. 27 . 1927. cum erau atâtea în Dacia. ca la centru. La fin du monde antique el le debut du Moyen Âge. ci slavonismul a venit mult mai tîrziu. oriunde erau colonii romane. mai ales când s-au format centre orăşeneşti. Olanda. ai uesimuiui nwuu ^ Dacă am fi păstrat legăturile cu Apusul.

nici înţelege. în Apus. putem socoti reabilitată o întreagă şi glorioasă perioadă a istoriei noastre. nici măcar slavonismul n-au putut fi o piedică pentru păstrarea acestei mari tradiţii. care a fost în realitate o cultură patriarhală şi religioasă. o perioadă nefericită. când în realitate civilizaţia antică a dispărut în toată Europa şi a renăscut mult mai târziu. dacă Roma a murit la noi în formele culturii superioare şi în organizaţia socială. în ceea ce are esenţial nu a murit niciodată: limba noastră. iar o cultură care se adaptează nevoilor sufleteşti ale neamului întreg. Concluzii. Slavonismul n-a fost o cauză a ruperii noastre de Oc ident. şi ca o consecinţă a concluziei de mai sus. această rupere se făcuse cu mai multe veacuri înainte şi slavonismul a venit mai târziu. Nici ortodoxia. nu pentru că slavonismul (adică bizantinismul popular) ar fi fost un zid între noi şi Occident. în definitiv. care s-a făcut prin contrastul vieţii economice şi sociale. Adaug că.. nu numai la noi. Din analiza unor fapte. pe care urmaşii trebuie să-1 respecte. a fost. care se identifică la noi cu „vechiul regim". care s-au pierdut. în nevoile societăţii noastre. Lipsa acestor factori a fost cauza înscăunării culturii slavo bizantine la noi şi a imposibilităţii de a se relua cultura romană.învinui civilizaţia de stil patriarhal slavo-bizantină că ar fi cauza întreruperii civilizaţiei romane de stil orăşenesc şi imperial. Nu avem dreptul să depreciem trecutul nostru. ideile simple şi formulele de-a gata sunt adesea 28 . nu datorită zidului ridicat de slavonism. şi atâtea obiceiuri la sărbători. deci. ci din cauza vieţii noastre de economie agricolă. desigur. în decurs de lungi veacuri. O cezură. potrivită unui popor agricol. nici bizantinismul. ci pentru că nu era în spiritis'. am ajuns la o preţuire mai dreaptă a culturii aşa-zise slavone la noi. anume măsură etică a poporului nostru care sunt romane. într-un anume stadiu al evoluţiei sale. De asemenea. este rezultatul unei situaţii sociale şi economice care a dăinuit la noi în tot Evul Mediu. Ceea ce ni se potrivea din cultura occidentală am adoptat la timp încă din Evul Mediu. nu este drept să spunem că slavonismul (cu înţelesul şi cuprinsul ce i-am dat mai sus) ar fi provocat ruperea noastră de moştenirea latină. ci rezultatul acestei ruperi. spirit eroic. numai că la noi a durat mai mult. prelungit până la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Cultura apuseană de caracter tehnic şi orăşenesc n-am putut-o adopta. numele nostru. care nu sunt copilării. Perioada patriarhală a culturii noastre este bogată în valori morale: solidaritate socială. valorile morale fac pe oameni mai fericiţi decât cele materiale. In istoriografia noastră. Cultura aceasta. o anume ordine fastă a vieţii. Putem oare s-o socotim o nenorocire. ci podoabe ale zilei. ca o consecinţă a acestei ruperi. privită de mulţi cu dispreţ sau cu dezgust. ceea ce înseamnă o moştenire spirituală mai adâncă decât formele exterioare ale culturii. anume aptitudini de ordine socială. Ele nu sunt vinovate cu nimic de pierderea culturii antice la noi. sub influenţa unor factori sociali şi politici care au lipsit la noi. o întrerupere în civilizaţia romană. în forme schimbate. avânt religios. este un bun spiritual. ci un fenomen istoric general. cele mai multe în general cunoscute. cu alte cuvinte să plângem pe strămoşii noştri că au fost altfel de cum înţelegem noi viaţa cu ideile noastre de azi? Perioada aceasta aşa de lungă a trecutului nostru nu a fost.

/ 944 . este una din cele dintâi care trebuie revizuită pentru înţelegerea adevărată a istoriei noastre. Istoricii români au ajuns azi la un stadiu destul de înalt al cunoaşterii faptelor şi al criticii istorice. ci o dezvoltare organică între viaţa materială şi cea spirituală. Numai din dreapta ei preţuire vom înţelege că istoria noastră n-a fost un lung accident nenorocit.repetate şi ţin loc de judecarea trecutului. Problema aceasta. ca să poată păşi la înţelegerea reală a valorilor trecutului. a valorii culturii „slavone".

.

care este o problemă mai specială. ed. Bucureşti. 171—172. în parte după întemeiere 4 . Xenopol. expusă şi în alte studii. ' R. C. lorga. marea ei vechime şi derivarea ei din clasa moşnenilor 3 . Rosetti. Clasa nobilă la români. N. Bucureşti. III. boierii. de supunere a populaţiei romanice şi acaparare a proprietăţii. mai pe scurt. ca în toate celelalte provincii ale Imperiului Roman. problema rolului boierimii în istoria noastră a fost discutată cu patimă. 31 . A judeca imparţial opera istorică a boierimii române nu e uşor: putem spune că ea a apărat ţara ca o moşie. a supus ţărănimea şi n-a putut împiedica supunerea ţării sub fanarioţi şi turci. a creat o cultură românească în locul celei slavone şi. a fost întunecată de judecata de valori ce fatal trebuia făcută. nici împărţirea ei între vecini. Despre boieri. Dar şi chestiunea originii boierimii. slavonă. ne mulţumim să afirmăm că. Bucureşti. care ar fi fost primari. opera boierimii este încheiată şi poate fi privită în perspectiva istoriei cu spirit imparţial. Pământul. a întreţinut o anarhie care aminteşte rivalităţile între vecini pentru o bucată de pământ. Azi. Astfel. cu ură sau. p. teoria lui Radu Rosetti despre uzurparea proprietăţii pământului de către cnezi.] III. mai târziu. rivalităţile ei. conservatori. 1908. Apărătorii boierimii. în paginile următoare vom menţine părerea noastră. Dar nu acest rol istoric este subiectul prezentului studiu. cu părtinire sau exagerare. era menită să justifice răscoalele ţărăneşti 1. a adus o economie agricolă nouă. Giurescu. 1907. [voi. Constatări istorice cu privire la viata agrară a românilor. au susţinut originea naţională a acestei clase2. a introdus cultura apuseană la români. când e vorba de aprecierea istorică a unei clase sociale.II PROBLEMA ORIGINII CLASEI BOIEREŞTI Introducere. şefi ai comunităţilor. 1920. D. a urmat o epocă boierească sau aristocratică. sau formarea ei treptată. despre originea străină. Istoria românilor din Dacia Traiană. ca un bun concret şi aducător de venituri. începând cu stingerea celor două dinastii româneşti. dimpotrivă. a boierimii româneşti. la sfârşitul veacului al XVI-lea. anarhia. după perioada voievodală sau monarhică a istoriei noastre. 4 A. în care boierii au fost sprijinul dinastiei. Deoarece luptele sociale sunt cele mai aspre şi lasă amintirile cele mai amare. epocă ce ţine până în veacul al XlX-lea. anume printr-un proces de cucerire a provinciei. sătenii şi stăpânii In Moldova. umple paginile istoriei cu vitejia.

cu munca unor robi. menţinem termenii de boier şi boierime. Prin ce se deosebesc aceste două feluri de proprietari? Răspunsul e uşor de dat pentru cine este familiarizat cu chestiunile sociale. însă fără să fie partea nimărui dispărţită cu hotară. asociaţie de muncă şi propfietate 6. ale politicii nu sunt nobili sau seniori. fireşte.Teoria originii slavone a boierimii române a fost susţinută până acum de mai mulţi istorici români. în numeroase studii de la noi. care-şi valorifică moşia cu munca braţelor sătenilor. Definim. cum vom vedea imediat. deşi. Nobilul e un fel de capitalist. 40). împreună stăpânitori cu toţii. dar şi mai importante. Nobilimea. ca şi în alte ţări. o proprietate mijlocie sau mare. XII. stăpânită de toţi împreună" (Gh. Dacă nobilul a avut atribuţii militare. el depinde de felul muncii. defineşte astfel proprietatea răzăşească: „Stăpânire răzăşească este aceea unde o bucată de loc încongiurată cu hotară o stăpânesc multe obraze. Aşadar. acestea derivă din situaţia sa economică de proprietar de pământ. socotim folositor punerea din nou şi pe larg a întregii probleme a originilor boierimii şi suntem convinşi că examinarea ei pe plan ştiinţific va contribui la luminarea unuia din cele mai complicate. nu este boier. senatorii Romei. Dissescu5. toată nobilimea medievală din Europa au fost clase de moşieri. Un act de judecată moldovenesc. răzeşul nostru. Toate discuţiile care s-au dus până acum asupra acestei probleme au fost cuprinse numai în subsidiar în studii ce priveau boierimea în general. Prima calitate a nobilului este posedarea moşiei. având ei în de ei ştiinţă numai. cu atât mai mult cu cât. Deşi în istoriografia apuseană termenii sunt bine precizaţi. ale finanţelor. ci stăpânesc toţi. p. Dissescu. câtă parte i să vine fiştecăruie într-acea moşie. privilegii şi imunităţi fiscale. înainte de a fixa caracterul deosebitor al boierului. principial. în sensul că el fructifică moşia. Ce este un boier? Boierii formau clasa nobilă la români. Ghibănescu. Boierul este o anume categorie de nobil. Surele şi izvoade. pe boierul român ca pe un proprietar de pământ. nici locul cunoscut undi este partea fiştecăruie. De aceea. toată acea moşie împreună. ca şi nobilimea egipteană veche şi. 32 . 1899. Aceasta. Bucureşti. deci. aspecte ale istoriei românilor. salariaţi sau fermieri. distinct de acela de nobil. De aceea. Ţăranul proprietar. e necesar să definim ce înseamnă un nobil. politice. pe când a nobilului este. cred că cel dintâi care a afirmat-o a fost un jurist. domneşte confuzie asupra subiectului. în toate ţ ă r i l e şi vremile. care lipseşte până acum în istoriografia noastră. într-un studiu special. şerbi. Numai cel ce are pământ făcea parte din această clasă socială Dar nu orice proprietar este nobil. după împrejurări şi regim. este un muncitor care-şi lucrează singur pământul. Originile dreptului românesc. C. Şi eupatrizii din Atena. din 1819. între nobilimea apuseană şi a noastră este o deosebire importantă. Deosebirea e precisă şi de aci rezultă că moşia ţăranului este foarte mică sau este cuprinsă într-o devălmăşie. căpeteniile comerţului. Am crezut necesar să adun împreună toate argumentele care militează în favoarea originii slavone a boierimii şi să discut totdeodată celelalte ipoteze despre originile boierimii. capitalul său. căci avem şi proprietate ţărănească Ia noi. a fost legată de proprietatea pământului. nici nu poate fi C.

Paris. vornicul. ca urmare a unei situaţii istorice specifice ţării noastre7. Aceşti seniori. în „Spisanie" a Academiei Bulgare. O confuzie ce se făcea în trecut este aceea între boier demnitar al domniei şi curţii şi boier proprietar. Dacă ne întoarcem la situaţia din Ţările Române. de unde şi termenul boierie. Prin urmare. apoi. moşneanul sau razeşui. drept de judecată şi administrare a supuşilor. neamestec al autorităţilor pe moşie) şi cu un titlu.confundat cu el. şeful comunităţii de păstori. de unde l-au împrumutat şi românii şi ruşii. în Occident au fost două feluri de nobili. 242. Iurie Trifonov. este privilegiat cu privilegiul de imunitate (scutire de impozite. II. în realitate. cum a arătat în ultimul timp şi M. Cu aceasta nu am definit încă situaţia socială a boierului. C. boliarin) este numele clasei nobile bulgare. rezultată din cucerirea germanică a provinciilor romane. cărora Bloch le contestă titlul de nobili. în sensul vechii clase de proprietari din Apus 10. A existat la noi o adevărată boierime feudală. XXVI. care nu este un privilegiu asupra pământului şi nu are pecetie. 8 7 33 . Ambele semnificaţii au fost. adică scutirea de dări şi slujbe. se numeşte în Ţara Românească ohaba.Mt Btnpoca 3a CTap SbJirapcKOTO SontpcTBO {Problema boierimii vechi bulgare). 625). 9 M. adoptate şi de români în împrejurări pe care le vom arăta în paginile ce urmează. boier (boliar. cum a arătat istoricul bulgar Trifonov. II. Giurescu credea că sensul dublu al termenului boier s-a născut pe teren românesc. Hrisovul se defineşte ca un privilegiu de proprietate dat cu pecetie domnească. interzicerea funcţionarilor domniei de a-şi exercita funcţia în domeniul feudal al boierului. Pe lângă străvechii seniori proprietari fără acte şi fără imunitate. s-a născut dubla semnificaţie a cuvântului boier: demnitar al curţii şi proprietar de pământ8. constatăm că boierul este un senior în sensul vechilor seniori anteriori nobilimii carolingiene. are obligaţii militare şi de slujbă faţă de rege sau de suzeranul său. nu titluri. drept de judecată şi administraţie. Pe lângă străvechii seniori se formează. în Bulgaria medievală. C. nu este un hrisov. iar imunitatea. Giurescu a arătat că boierii fără funcţii erau mai mulţi ca cei cu funcţii. 43. Bloch 9. p. postelnicul) erau funcţii. 1939. *^ Şi Dimitrie Cantemir spune: până pe timpii lui Şerban Cantacuzino. spre deosebire de vechiul senior. începând cu epoca carolingiană. Aceasta nu înseamnă că n-a existat la noi şi o nobilime privilegiată cu act de proprietate şi imunitate dată de domnie. Ţara Românească n-a avut nici un alt semn de nobilitate decât moşia părintească {Istoria Imperiului Otoman. Nobilul. avem boierii cu imunitate: privilegiul de proprietate se numeşte la noi hrisov. erau stăpâni fără act de proprietate asupra pământului şi fără titluri. mai întâi o clasă de seniori proprietari. boierimea era un seniorat. care C. Giurescu. dregătoriile (logofătul. Ki. o nobilime propriu-zisă. ci de clasa socială. proprietarii neprivilegiaţi tot boieri erau. în Moldova uric. în schimb. cit. adică funcţie. mu şciui wm balcanic. orice act. care alcătuiesc alte categorii sociale. pe lângă faptul că la noi n-au existat titluri ereditare de nobleţe. La societefeodale. că s-a născut confuzia de termeni din faptul că din clasa socială a boierilor proprietari se alegeau demnitarii curţii şi aceştia au luat numele generic de boieri în sens mai restrâns. 1923. pentru motivele arătate mai sus. p. cu imunitatea proprietăţii. Bloch. căci. Bineînţeles că ' în acest studiu ne ocupăm nu de boierii dregători. p. op.

Fenomenul general românesc al clasei boiereşti infirmă hotărât o asemenea părere. în acest chip. Noi. este sigur că Radu Rosetti n-a înţeles bine instituţia cnezilor. în actele moldoveneşti din primele veacuri. Am spus că originile boierimii au fost văzute în chip diferit de istoricii noştri. este o clasă socială mult mai veche. o drujină. cil. reprezentanţii sătenilor faţă de Coroana ungurească. în Moldova. din cnezi. şefi ai comunităţilor colonizate în regiunile stăpânite de regii Poloniei. p. în Muntenia. cărora nu Ie datorau nimic? Pe de altă parte. iar nici o domnie întemeiată pe un asemenea act nu s-ar fi putut menţine. pe când boierimea propriu-zisă. putere. Pământul. Xenopol. cu monarhia dinastiilor Ţării Româneşti şi Moldovei. sătenii şi stăpânii în Moldova. a fost stăpânit răzăşeşte. s-a întărit şi o clasă de proprietari. românii. care s-o împroprietărească. Autorul afi mă că boierii se trag. pământuri fără proprietari? Dar. unde n-a fost o domnie românească. cine a muncit acele pământuri. după Xenopol. el nu distinge clar între clasa proprietarilor şi cea a slujbaşilor. care erau. Dar în Moldova cneazul există şi alături de boier în numeroase sate. Cei din Ardeal sunt. Această nobilime feudală este creaţia domniei. Teoria lui Xenopol nu explică în ce chip s-a făcut această împroprietărire: a făcut domnul a expropriere a pământurilor moşneneşti. Radu Rosetti a publicat o carte specială asupra problemei ţărăneşti. mai ales în veacul al XlV-lea. atunci. 171-172. unde s-au găsit deodată sutele de mii de colonişti ca substrat al întregii clase sociale a nobilimii? Nu din Maramureşul sărac şi slab populat! O asemenea teorie nu ţine seamă şi de existenţa unei boierimi româneşti în Ardeal. care. stăpâni ai lor şi ai pământului. Deocamdată ne-am mulţumit să fixăm definiţia boieriei. existenţi înainte de întemeiere. Banat şi Maramureş. ceea ce infirmă teoria lui Radu Rosetti. pentru a putea analiza în cele următoare problema originilor. Oare s-a mulţumit domnul să dea boierilor numai aşa-zisele „locuri pustii". a robit el jumătate din populaţia ţării şi i-a luat pământurile şi satele în folosul unei mici clase de favoriţi? O asemenea cumplită s i l ni c i e nu ne-o închipuim. devenind în curând. boierimea este creaţiunea domniei. când. ca în Rusia. Comunităţile stăpâneau pământul în devălmăşie până la venirea domnilor. cum vom arăta mai jos. n-am cunoscut feudalitate. Ce interes ar fi avut domnii Moldovei să îngăduie asuprirea a sute de mii de supuşi de ai lor în favoarea primarilor din sate. desigur. de cei ce-1 munceau. III. nu se vorbeşte de procesele. în devălmăşie. cnezii erau oamenii liberi. ocupând slujbele curţii. în adevăr. Teoria este neverosimilă şi nu rezistă criticii: nicăieri. Pământul. care este general românească şi exista şi la slavi. D. Aceştia câştigă. op. Părerile istoricilor despre originea boierimii române. cum o fac mulţi istorici. după Rosetti. din simpli reprezentanţi ai sătenilor. 34 . cu o simplă scutire de dări. la fel şi cnezii români din Galiţia.nu trebuieşte confundată. sunt identici cu 1 ' A. în perioada răscoalelor ţărăneşti. a acaparat şi proprietatea pământului". şefi ai comunităţilor săteşti. Pentru Xenopol. pe care asemenea încălcări le-ar fi ridicat.. când ele au început să fie reprezentate faţă de autoritatea centrală de aceşti cnezi.

e tot atât de valabilă şi concluzia opusă. C. Giurescu. 1935. ci o proprietate veche stabilă.C. Proprietatea solului în Principatele Române. Giureseu. noi vedem în fenomenul din Muntenia forma nrimitivă a instituţiei cnezilor. într-un curs litografiat despre Instituţiile vechi româneşti. şi domnul nu putea casa hotărîrea jurătorilor. ci ar fi venit ca supuşi ai avarilor. nu numai şefii comunităţilor. nu munceşte cu braţele alături de dânsul. ele îi sunt opuse ca un fenomen social deosebit. C. cnezii au fost. Teoria slavă a originii boierimii a fost. Abia după întemeierea principatelor s-ar fi început deosebirea între cele două categorii de proprietari. Giurescu se întemeia.. în orice caz. două categorii sociale total deosebite. Nu poate. C. Const. moşnenii din Ţara Românească se numesc „boieri din acel sat" şi anume în cazul special cînd sunt chemaţi ca jurători în juriul de judecată al egalilor lor. care nu puteau fi judecaţi decât de egalii lor şi acest drept constituia o imunitate. I. numele de boier. cu prilejul exercitării lui şi numai în acest caz. face să se dea moşnenilor. Filitti. Nu o origine comună. Giurescu. Pentru d. 1943. 264 şi urm. nu ne explicăm românizarea lor în decursul. la o anume epocă. Adaug că C. slavii nu erau cuceritori. la început. Nu din aceste comunităţi libere. I. admitea. veacurilor. în ipoteza sa. deci un privilegiu feudal. Spania. Origines et formation de Vunită roumaine. că boierul este un proprietar de pământ. înseamnă că alcătuiau o majoritate şi. cu interese opuse. moşnenii care aveau şi ei acest privilegiu boieresc. Istoria românilor. unde dreptul supuşilor a trebuit să fie adaptat dreptului stăpânului. însă. IV. adică o exceptare de sub jurisdicţia regală. numele de boier. moşnenii exercitau un privilegiu nobiliar. pentru întâia oară. G. 35 . care au supus pe vechii băştinaşi. „s-au făcut cnezi" echivalează cu „s-au liberat"). purtau şi ei numele de boieri. Jurătorii. C. Cuceritorul supune pe învins. câteodată. n-a fost o stăpânire străină. proprietari în devălmăşie. în număr de 6. erau în tot Apusul (în Anglia. ci şi membrii lor. în Ţara Românească. p. pe faptul că în unele documente din veacul al XVII-lea. Giurescu şi Gh. admisă de I. ca în Ardeal sau în Galiţia. în lucrarea sa Despre boieri. Această definire a boierimii ar confunda. Bucureşti. Bucureşti. în acest principat. Franţa) judecători ai nobililor. apoi. Brătianu. Nu credem că se poate trage o concluzie asupra originii boierimii din această denumire specială a moşnenilor. prin extindere a termenului. s-a putut forma clasa boierilor.moşnenii. că boierimea română se trage din slavii cuceritori. Aşadar. în cazul special al jurătorilor. trimiţând cazul în faţa unui număr îndoit de jurători. Giurescu. însă. C. n-a fost o colonizare. ci comunitatea unui privilegiu special. p. sub aceeaşi denumire. ci cel mult putea să dea lege peste lege. la început. care au rămas şi după întemeiere şi există şi azi. Brătianu. boierul să se tragă din moşneni şi din cuceritori. în aceleaşi forme. deşi între aceste teorii există o evidentă contrazicere. în acelaşi timp. cum că se dă moşnenilor. Acelaşi drept exista şi la noi. 81—82. iar dacă slavii ar fi format şi clasa moşnenilor. aceştia au pus mâna pe moşii şi au supus pe băştinaşi. 12 sau 24. nu mai vechi. ed. erau boieri atât cei care foloseau munca ţăranilor pentru cultivarea moşiilor lor. totuşi. stabileşte. deci. împreună cu C. Brătianu12. Filitti. cneazul era omul liber în general (în documente. cât şi cei ce-şi munceau sinsuri pământul propriu. dar crede că.

Croaţia şi Dalmaţia. Documenta Valachorum in Ungariam illuslrantia. la românii din sudul Dunării. Cluj. în decursul veacurilor. ce stăpânesc moşiile cu acte regale. Ardeal. Serbia. Aceşti „nobiles Olachi" iau parte la dietele generale ale nobilimii ardelene. S. p. este unitară pe tot pământul românesc. adică veacului al XI-lea16. Dar toate aceste date impun existenţa unei nobilimi. la cucerirea Ardealului de către unguri. Lukinich. ca toţi nobilii. nobilii români sunt pomeniţi în documentele din veacul al XlII-lea. s-ar fi aşezat pe urma lor şi au dat o coloratură slavă culturii româneşti. Nobilii români din Ungaria veche ridicau biserici ortodoxe pe moşiile lor. 208—215. în Maramureş. 36 . saşi şi nobili unguri până în 1291. Budapest.". Maramureş. Iorga. Banat. Din cercetarea situaţiei nobilimii române din Ardeal rezultă că ea este anterioară cuceririi ungureşti. în paragrafele următoare. aduşi de avari. Hemus. spre deosebire de unguri şi saşi. a unei clase de proprietari şi de conducători politici15. ed. V. I. 1941. Deocamdată. nici catolici. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor romaneşti. p. E. Nobilii români nu erau aici privilegiaţi (cu acte). în ducatele româneşti pomenite de cronica Notarului Anonim. cu drepturi egale şi privilegii nobiliare. în numeroase comitate din Ardeal. drepturi militare şi. în „Anuarul Com. Bucureşti. XIV şi XV. extras din aceeaşi publicaţie. Ist. Notarul Anonim. Dej. ca să putem porni de la o temelie ştiinţifică în stabilirea originilor ei. Brătianu. 1931 şi Gh. Moldova. când nobilimea română se maghiarizează sau îşi pierde moşiile13. Motogna. Popa-Lisseanu. 1945. sunt proprietari de pământ. mai întâi. Diplome maramureşene. se trage dintr-o aşezare fără rânduială scrisă. Prezenţa nobililor români este atestată în Banat. I. scutiri. G. cât mai adânc în trecut. 1932. să urmărim existenţa boierimii româneşti. Nobilimea română din Ardeal este o clasă anterioaia venirii ungurilor. trebuie. Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal. Bucureşti. a nobililor. în inscripţii. alături de secui. până în veacul al XVI-lea. în Ardeal şi în părţile româneşti din Ungaria. este un fenomen social anterior. 1930. în schimb. Vechimea boierimii: Ardealul. Faptul hotărâtor care fixează vechimea boierimii române este existenţa acestei clase la toate subdiviziunile politice ale neamului românesc din nordul Dunării: în Ţara Românească. Brătianu. Mihâlyi. 1408). Monum. N. în Macedonia. maghiare catolice. Dragomir. 1926 (Sân-Giorgiu pe Strei. deci înainte de întemeierea principatelor Munteniei şi Moldovei. Ctitorii bisericii din Bărseu. nu a existat această clasă nobilă de proprietari. Nici unul din aceşti boieri români din ţinuturile Coroanei ungureşti nu avea privilegiu scris. se pomenesc duci româno-slavi. cu inscripţii în limba slavonă şi picturi cu portretele lor în haine asemănătoare cu cele ale boierilor din Muntenia. luptători în oastea de arcaşi şi era o viaţă economică în jurul exploatării salinelor. Când şi de la cine au cuprins ungurii Ardealul?.iar slavii. 44—45. e clar că sunt resturile unei ordini sociale anterioare instituţiilor Coroanei Sfântului Ştefan. Rămâne. Vechile biserici din Zarand şi ctitorii lor în sec. De altfel. ei se numesc jupani şi chiar boieri^4. Clasa socială a boierilor. Cluj. Gesta Hungarorum. să cercetăm condiţiile aşezării slavilor în Ţările Române şi atunci vom putea discuta şi vederile d-lui G. existenra unei nobilimi ortodoxe în Ardeal nu se poate concepe ca o creaţie a Coroan '. idem.

afară de bălţile Dunării' nu existau aici la dispoziţia domniei. 457. date boierilor pef tru 17 18 Gh. Deşi teoria unui descălecat a aflat azi noi parti/ am între istoricii români17. care. în chip necesar. cuprinzând Ş1 ° clasă de boieri. Din ştirile date de documente rezultă că cei doi voie"*'0. anterior despărţirii politice îf tre românii din nordul Dunării. nu poate fi un izvor istoric pentru evenimente petrecute patru veacuri ^^ înainte. trib utu' şi chiar privilegii feudale (privilegii de moară19). n-a putut crea o clasă de proprietanCând Mircea cel Bătrân. Existenţa micilor voievodate din secolul al XlII-lea pe teritoriul ce urm# sa formeze mai târziu Ţara Românească. locuri fără proprietar. deci locuri libere la îndemâna lui. nu s-a adus un fapt pozitiv pentru o asemenea ipot£ za -Tradiţia (care nu e o tradiţie. op. deci. se pomenesc veniturile pescăriilor. 1/1. pentru colonizări. ci de o organizaţie militară feudală.Cu t mai mult cu cât numele de boier apare şi în Ardeal. că nu e vorb^ e triburi nediferenţiate social. I. Voievodatul Româneşti a fost întemeiat în împrejurări obscure. este clar că simpla reuniui^ a voievodatelor parţiale cu unul dintre stăpânii locali nu a putut crea o clasă nou^ e proprietari de pământ. cu ostile ungureşti. cit. deci. este adeverită documentar prin privilep111' regelui Bela IV din 1247 pentru Cavalerii loaniţi (voievodatul lui Litovoi în V^ ea Jiului. Vechimea boierimii: Ţara Românească şi Moldova. Brătianu. Actele interne ale Ţării Româneşti în veacul al XlV-lea şi XV-lea confirma existenţa străvechii aşezări demografice şi sociale în acest voievodat.ceea ce arată că ei sunt rezultatul unui fenomen social politic identic şi concomit^ ntAcest fenomen trebuie să fie. Aceasta înseamnă că orig clasei boiereşti trebuiesc căutate. probabil în Vâlcea şi dincoace de Olt. să dateze dintr-o vreme în care condiţiile sociale ?' economice să fi fost identice. voievod atu' lui Seneslav18). Dacă renunţăm la basmul descălecării. cnezatele lui Ioan şi Farcaş. în hrisoavele domnilor munteni. care se întindea în multe judeţe cu moşiile e>» nu era privilegiată cu acte. Este limpede. p. câteva decenii după întemeiere. fireşte cu căpeteniile ei. Ibidem şi p. înzestrează mănăst irea Cozia. Hurmuzaki. 37 . nu se aflau şi la fel fac toţi domnii ce înzestrează cu moşii mănăsti rlleBoierimea munteană din acea vreme. Nici un ac* nu pomeneşte colonizări în pustiu. căci toate nobilimile europene datează din această epocă şi nu ne put em închipui că românii formează o excepţie istorică în mijlocul celorlalte popoare. înainte de existenţa graniţelor politice între ei. nu numai înainte de întemeierea celor principate. Documente. e nevoit să cumpere moşii boiereşti. ci o combinaţie literară a cronicarilor din veacu' a' XVII-lea). 249—253. ci şi înainte de stabilirea ungurilor în Ardeal.^ n teritoriile lor exista o organizaţie fiscală.21 dispuneau de mari sume de bani şi de oaste proprie. ceea ce nu trebuie să ne mire. prin reuniunea micilor voievo^ ate la începutul veacului al XlV-lea. La 1277 avem pomenită lupta între voievodul Litovoi şi fratele S au> Bărbat. deci înainte de anul \(ft®-Aceste consideraţii ne duc la epoca migraţiunii popoarelor.

aceasta se menţionează în întăririle date de domnii următori. 1938. Majoritatea proprietăţii boiereşti intră în această categorie. ci e vorba de stăpâniri ereditare (ocina. în actul lui Mircea pentru Tismana din 1388 e vorba de siliştea Stăncişoara. pe de altă parte. adică moşie de la părinte. Aceleaşi aspecte sociale. ce dovedesc existenţa unei clase nobile. la dispoziţia domnilor. O împroprietărire făcută de acesta cu prilejul venirii lui de peste munţi nu s-a făcut. Toate acestea nu schimbă. deşi în acest voievodat sunt unele condiţii economice deosebite.. sat în Mehedinţi. anterioare fundării statului. deci. să fie menţionat în actele posterioare de întărire. desigur pentru că era necunoscută şi se pierde în negura timpului. spre deosebire de voievodatul vecin. nu afirmă în acte că moşia lui se datoreşte daniei lui Bogdan întemeietorul din Maramureş. atunci când donatorul era cunoscut. însă. se folosea formula: „iar hotarele să fie pe unde din veacuri au umblat". colecţia de documente M. a cărei origine străveche nu se cunoştea22. în actul lui Vladislav vodă peniru Vodiţa. Dragoş şi Bogdan.confirmarea moşiilor. Din citirea documentelor muntene. asupra stărilor sociale în Ţara Românească. avem şi în Moldova. când nu se ştia cine a dat moşia. colecţia din care sunt extrase toate faptele de mai sus. al proprietarului Costea cu mai multe generaţii înainte. Adaug că niciodată. Bucureşti. 38 . nici un boier moldovean din vremea lui Alexandru cel Bun şi a urmaşilor săi. P. înainte de întemeiere. cu prilejul întemeierii statului. în Moldova. care au făcut o întinsă operă de colonizare. Observaţiile de mai sus. vreo 40 de ani după întemeiere. a fost un descălecat. astfel. venirea succesivă a celor doi voievozi români din Maramureş. Ibidem. a căror origine nu se indică niciodată. 1931 — 1932. deşi era un obicei stabilit în cancelarie ca. deci boierimea moldovenească creată de domn forma o minoritate faţă de cea veche. deci nu s-a creat atunci boierimea munteană. se aplică şi la Moldova. apoi trecuse la domnie. dat la 1370. rezultă un aspect de aşezare străveche. au fost locuri pustii fără proprietar. reflectate în hrisoavele domnilor. Panaitescu. domnul nu are pământ. unde a fost odinioară satul Bresniţa. căci ar fi lăsat urme în actele ulterioare (boierii P. 37 şi 44. niciodată nu se aminteşte că moşia ar fi fost dăruită de vreun domn. Atunci când moşia a fost dăruită sau întărită de domn boierului. Rezultă clar de aci că. I. nu s-a făcut o împroprietărire. Iaşi. şi unii boieri noi. ci ea este anterioară întemeierii statului. p. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Nici un singur act din veacurile XIV şi XV nu pomeneşte o moşie dăruită cu prilejul întemeierii ţării de primul ei domn. Costăchescu. domnul întăreşte mănăstirii siliştea lui Costea. 2 voi. dar se pustiise cu vremea (siliştea = sat pustiu). Documentele Ţării Româneşti. ce aparţinuse odinioară unui boier Costea. Cf. întru nimic datele problemei pentru Moldova. un sat care în decursul vremilorîşi schimbase numele21. proprietatea este completă din străbuni20. care vor fi adus cu ei şi ceva însoţitori. în Moldova. deşi e vorba de acte abia câteva decenii după întemeiere. creând. Satul fusese. dedina. moşie din străbuni).

1. Fontes III. Colonizarea s-a făcut pe încetul. Florianus. ceea ce nu înseamnă din ţara Moldovei. imediat după întemeiere. Ei sunt fiii panului (boierului) Ştefan. cu data 130027.obişnuiau să ceară întăriri succesive ale proprietăţii lor de la diferiţii domni. 40. avea o organizaţie politică cu oraşe. mai ales după ce au ieşit. genealogia proprietarilor. era o regiune bine populată. despre a cărei origine nu se ştia nimic. 2 ° Cronicon Dubnicense. la Lemberg. care slujiseră răposaţilor domni dinainte de Alexandru. Poludniowo-wschodnia polytika Polski. ceea ce înseamnă şi şefi militari. fiul lui Borâlo. p. şi trece prin Bucovina. după râul ce o străbate. 455—456. Este clar că Moldova. o oaste românească. UbriXIII. 39 . până în veacul al XVI-lea. deci iar trei generaţii. unde a fost lacob fiul lui Orbul (deci trei generaţii). ceea ce constituie un obicei feudal. Când Bogdan a respins ostile regelui Ludovic al Ungariei. 191. 32: Alexandru cel Bun confirmă. sub Muşatini. Cazimir al Poloniei. 29 Zimmermann. lui Dan vameşul satul Iacobeşti. astfel. II. Baia26. satele lor. Despre o viaţă socială diferenţiată în Moldova înainte de întemeiere avem şi unele ştiri directe. 1884. pentru epoca 1400—1430. p. 24 Dlugosz. 2 " N. Iorga. Historiae Polonicae. 1714. la 1331. p. 204. o armată. se plânge că moşiile episcopiei Milcovului au fost răpite după năvălirea tătarilor de la 1241 de „cei puternici ai acelui ţinut". avem o indicaţie directă despre boierii din Moldova: regele Carol Robert al Ungariei. Astfel. 109. la II februarie 1400. Situaţia proprietăţii boiereşti în vremea lui Alexandru cel Bun este aceea a stabilităţii unei situaţii străvechi. filiaţiune ce atinge adesea trei generaţii. 27 Idem. numită şi Târgul Moldovei. înainte de întemeiere. adică fiul „moldoveanului". VII. care nu exista pe atunci. în care sunt menţionate câteva râuri. I. Colonizările „în pustiu" sunt numai în mică parte boiereşti. ceea ce înseamnă proprietate boierească29. Urkundenbuch. valea Moldovei. creând. La 1334—1335. 132: la 1419. 989. col. regele Ludovic al Ungariei cercetează pe ruda sa. precum şi Târgul Şiretului25. o imigrare din alte părţi. deci. localnici) ce se strânsese în jurul lui. p. dintre care ultima. Leipzig. ajungem. şi s-au întins spre răsărit şi sud. este pomenit. Socotind Ia 30 de ani o generaţie. Hungariae. la 1325. confirmă lui Dragomir şi Ioanaş. ed. 23 Skrzypek. are un sigiliu cu inscripţie latină. Studii si documente. cronica vorbeşte de marea mulţime de provinciali (deci. I. Istoria românilor. desigur nu din Maramureşul sărac şi puţin populat28. E vorba de stăpânire individuală. şi boieri noi. ca să se poată stabili dreptul asupra pământului. n-au făcut colonizări în pământurile pustii. Bratislava. Dar aceştia s-au adăugat pe fondul străvechi al boierimii locale. de nobilii locali. a luptat alături de poloni contra cehilor 24. în legătură cu beneficiul moşiei). Baia. Organizaţia anterioară întemeierii presupune o reglementare a proprietăţii şi clase sociale la fel ca la celelalte ramuri de români. uneori. în actele acestui domn se dă. deci înainte de venirea lui Dragoş şi a lui Bogdan23. ce nu poate fi decât din Moldova. în Ardeal şi Ţara Românească. ceea ce arată o viaţă economică de schimb. De altfel. la pomenirea proprietarilor de pe la 1300. Hist. p. La 1352. p. din nord-vestul ţării. Alexa Moldaovicz. Toate acestea nu înseamnă că domnii Moldovei. p. ci din Târgul Moldovei. domnii 23 Ibidem. nu de comunităţile săteşti. n-a fost.

în Gallia. francezii. din epoca migraţiunii popoarelor. 1944. aşa că studiul pe bază de analogie poate fi folositor pentru dezlegarea problemei care ne preocupa. cucerirea provinciilor Imperiului Roman. a silit-o să muncească ogoarele pentru noii stăpâni. Toate nobilimile popoarelor de azi ale Europei se trag din această epocă şi la multe din ele se cunoaşte exact căror fapte se datoreşte crearea acestei clase. Lot. luptele între ele aduceau supunerea unora şi învinşii devin şeioii învingătorului. de care nu s-a atins. Se poate afirma. francă. căci Filip I era fiul unei principese din Kiev.a rezultatul unei cuceriri şi a subjugării băştinaşilor. Cucerirea a însemnat şi o luare în stăpânire a pământului de către'clasa militară a cuceritorilor. p. apoi cucerirea teritoriului barbar. de fapt. se deznaţionalizase. Constatarea aceasta a dat naştere aşa-numitei teorii sociologice a lui Gumplovicz. dând numele ei acestui popor romanic. 1940 şi pentru exemplele următoare din Spania şi Italia. încă din veacul al X-lea31. Paris. clasă ce se află în toată Europa medievală. Gumplovicz. Avaria. Francisc. M. afară de Filip. astfel se nasc clasele sociale30. unde nobilimea de origine vizigotă ocupă moşiile şi. cu-n este. Astfel s-a născut noua ordine socială în Europa. Robert. Les invasions germaniques. Germania. că nobilimea din Europa s-a format ca o urmare directă a migraţiunilor din prima parte a Evului Mediu. cf. adică se romanizase. Numele tuturor regilor Franţei până la Napoleon este germanic: Ludovic. vizigote: Alfonso. Migraţiunile sau năvălirile au fost. Ferdinand Bucureşti. care. nobilii şi regii continuă să poarte nume germanice. Nobilimea şi cuceririle. la întemeiere. a creat nobilimea franceză. cu câteva rare excepţii. Dacă teoria lui Gumplovicz ridică îndoieli în privinţa creării unor clase mai noi. Din aceste consideraţii rezultă un fapt precis: boierimea română se trage din împrejurări sociale anterioare întemeierii statelor. 1899. 108.dădeau mai bucuros aceste locuri răzeşilor şi curtenilor (sate de oşteni privilegiaţi cu proprietate în devălmăşie). dar se poate urmări mai uşor în Evul Mediu. de către statele noi creştine. nu făcuse o expropriere a celor locuite. F. subjugând populaţia băştinaşă romanizată. deşi nobilimea străină. burghezia. Ralea. Carol. Introducere în sociologie. o ordine socială a proprietăţii. Grundriss der Soziologie. Astfel. 40 . Acelaşi proces istoric se vede şi în Spania. înseamnă că domnia găsise. create de năvălitori pe ruinele imperiului. ca şi o mare parte a numelor de locuri. este clar că nobilimea militară s-a născut peste tot ■. în epoca hoardelor nediferenţiate social. deşi este deznaţionalizată după un număr de generaţii. din care a ieşit nobilimea şi băştinaşii reduşi la serbie. de pildă. după care lupta de clasă este o continuare a luptei dintre rase. Onomastica franceză (numele de persoane) rămâne germanică. nobilimea germană a francilor a cucerit pământurile romanilor. Această afirmaţie este adevărată şi pentru nobilimile din Antichitate. cuceriri. clasa seniorilor moşieri. Adaug că însuşi faptul că domnul nu dispunea decât de locurile pustii. Slavia. I. Henric.

care deposedează. în Germania. Desigur că înnoirea clasei proprietarilor. Ruric. ei crează o nouă nobilime a lorzilor {lord = stăpân). şi cea normandă cu Wilhelm Cuceritorul. numele ţării (Franţa. în parte. Mathilda. varegii. 41 . ce poartă un nume mongolic (boilas. la 1066. însă. normanzi scandinavi. care are în serviciul ei vechile comunităţi săteşti ale băştinaşilor. onomastica familiilor domnitoare. prin imitaţie. care au dat numele ţării. şef militar). care a lăsat puţine urme în cea bulgară. a face cu un proces social general european. cea anglo-saxonă. herulii.clasei stăpânitoare este de origine scandinavă: Vladimir (Valdemar). normanzii au contribuit la crearea familiilor nobile din peninsulă. Totuşi mongolii sau topit în masa slavă din sudul Dunării. La bulgari. a nobilimii şi. prin elementele ce se ridicau din clasele de jos. Rusia. asemenea şi cea polonă. de unde Rusia). Berenguar etc. cu vremea se deznaţionalizează. 32 Pentru originea nobilimii maghiare din şefii cuceritori. iar ostrogoţii. care stăpânesc pământurile. după cei mai serioşi cercetători ai istoriei sociale polone 32. popor slav. Henric. cu prilejul războaielor pentru creştinarea bavarilor şi saxonilor. interesanta comunicare a d-lui Domanovski la Congresul Istoricilor din Varşovia. limba supuşilor. proprietari de moşii. Bulgaria). clasa dominantă a fost creată de mongoli. iar o parte din toponimie (numiri de locuri) este germanică. a unei mari părţi din clasele populare. Astfel se naşte clasa nobililor şi a şerbilor. Cuceritorii fiind. în ţările slave. Carlo.' vechea nobilime anglo-saxonă. grăbeşte procesul de deznaţionalizare. s-a schimbat structura socială a popoarelor europene prin cuceriri. Carlos. în acest cadru de istorie universală. a boierilor. clasa proprietarilor nobili. observăm aceeaşi nobilime de cuceritori: în Rusia. de la nobilii străini a rămas. Ei dau numele lor poporului şi ţării (Ross. Olga. au pierdut limba lor. Isabella. reduse la serbie. Normanzii veneau din Normandia franceză şi erau francizaţi. precum şi o puternică influenţă în numele de locuri (toponimie). o mare parte din onomastica . avem în Marea Britanie o dublă cucerire. de unde numele poporului englez. adesea. deci. la 1933: ei formează tot o clasă de moşieri. supun pe slavi şi crează statele de la Kiev şi Novgorod. Totuşi.(Fernando). Oleg. nobilimea a fost creată de baronii lui Carol cel Mare. Nobilimea bulgară s-a slavizat încă din veacul al IX-lea. de la dezagregarea Imperiului Roman până în veacul al X-lea. a clasei boiereşti. Nobilimea veche rusă se trage din varegi. Lombardia poartă numele longobarzilor. puţini şi trăind în mijlocul băştinaşilor. care s-ar putea defini astfel: în prima parte a Evului Mediu. Avem. numele lor sunt tot germanice: Ludovico. în Italia. adoptă. Supunerea popoarelor agricole de către cele militare a creat o nobilime de proprietari de pământ. Şi aci nobilimea de limbă franceză este deznaţionalizată după două secole. trebuie studiată şi originea nobilimii române. adică. în privinţa cuceririi lumii germanice de către noile state creştine.

unde a rămas stabilă. în schimb. Până în această epocă. rezultă că slavii trăiau sub conducerea unor *ectores. Spania etc. Din cronicile germane. în secolul al VH-lea. Jagic. care au format acolo state: Francia. statul bulgar. Desigur că nu toţi slavii veniţi de la nord au trecut Dunărea. a fost limba veche bulgară. recunoscând supremaţia militară a hanului bulgar. deci Bulgaria se întindea atunci peste toată Dacia. să cercetăm împrejurările istorice ale cuceririi slave în Dacia. ele au fost de scurtă durată. bineînţeles înainte de a purta acest nume mongolic şi de a fi stăpânit de aristocraţia mongolă. de istoricii mai noi. înainte de a trage concluzia ce se impune. F. slavii dacici. în legătură cu influenţa slavilor asupra românilor. în sudul Dunării. cu un termen geografic. în cronicile germane ale vremii. Slovanske starozitnostL II. la un popor romanic. De la început. Restul pământurilor dependente de Imperiul Avar cad atunci sub suzeranitatea Imperiului Bulgar. în „Archiv fur slavische Philologie". din sudul Dunării. care în veacul al IX-lea se creştinează prin opera elevilor lui Metodie şi Chirii. în veacul al Vl-lea. slavii. V. nelăsând urme adânci. Filologii admit că în această epocă slavii erau diferenţiaţi ca limbă. în Panonia. p 215-218 şi L. trebuie. Lombardia. 446-454. 1895. lângă Şumla. e pomenit un oştean al lui. numiţi. iar într-o inscripţie aflată la Aboba. analele de la Fulda. Asupra epocii când s-a produs această aşezare. spre sud. în Dacia. înaintea unei analize istorice adâncite. avem o nobilime cu nume slav (adoptat de slavi de la mon°oli). Niederle. probabil voievozi locali. Dar. I. Ein Kapitel aus der Geschichte der sud-slavischen Sprachen. o toponimie slavă. Din izvoarele vremii se vede că moravii şi cehii importau sare din salinele ardelene ce se aflau în Bulgaria. pentru români. Dar. la sfârşitul veacului a VUI-lea. Limba slavă. ce exercitau conducerea efectivă. Lot. XVII. boieri. însă.Slavii şi românii. Atunci s-au aşezat slavii meridionali în patria lor de azi. din locurile lui de formaţie. ale vizigoţilor şi gepizilor în special. deşi au fost stăpâniri germane. fraţii de la Salonic. căzut în luptele de pe malul Tisei. o onomastică slavă. Les invasions barbares. ci o parte s-a aşezat în Dacia. adică începuseră să se formeze diferitele limbi slave de azi. la 900. ba chiar şi liturghia şi cultura oficială în limba slavonă. izvoarele istorice indică secolul al Vl-lea33. a cărui reşedinţă era în pusta ungurească. ţarul Simion al bulgarilor a fost infrânt de unguri la Dunăre şi tot atunci s-a produs aşezarea pecenegilor în Muntenia. 47-48. p. care a influenţat pe cea românească şi a dat naştere toponimiei slave de la noi. se vorbeşte de vecinătatea ţării bulgarilor cu a carolingienilor şi cu Moravia. Carol cel Mare distruge Imperiul Avar şi întemeiază. Slavii din ţările noastre. p. Praga. dovadă influenţa slavă asupra românilor în general. slavii dacici trăiau deosebit şi se aflau sub suzeranitatea haganului avarilor. o asemănare izbitoare cu cele spuse mai sus despre crearea nobilimii la popoarele europene: la români. s-au aşezat ca o urmare a trecerii acestui popor de la nord. Cea mai veche ştire despre slavi la Dunăre e din anul 517. ca şi în opera lui Constantin Porfirogenet. 42 . o marcă germano-francă. se crează. rolul jucat de germani în formarea popoarelor romanice din Apus l-au jucat. unde era capitala hanului bulgar. Provinciile romane din apusul Europei au fost cucerite de popoare germane. slavii dacici au fost o ramură a poporului slav bulgar. constatăm.

în veacul al Xl-lea. care se aflau sub stăpânirea avarilor şi slavii propriu-zişi în Dacia. în această epocă. Les Roumains au Moyen Âge. după cum spune acelaşi autor. se împărţeau în două ramuri: anţii la răsărit de Nistru. Teofilact Simokates. Popa-Lisseanu. care a ţinut şi ea un veac şi jumătate. 43 . care erau liberi. p. Despre organizarea politică şi socială a slavilor din Dacia avem puţine ştiri şi de aceea pasajul lui Procopios. Observăm că scriitorul bizantin vorbeşte de democraţia slavilor prin aceea că ei nu aveau un şef unic. Moscova. 25. stăpânirea slavilor a fost de lungă durată şi ei reprezentau clasa conducătoare în Dacia. Procopios din Cezareea. cumani şi tătari. Democraţia lui Procop nu poate fi decât o formă politică a unei societăţi aristocratice militare. III. ed.D. Numeroase date şi la L. Aceasta nu exclude existenţa unei aristocraţii. dar rezultă din cuvintele lui că erau adunări de războinici care aveau prilejul de a alege pe şef. deci ca la un veac după Procop. cei din Ardeal. ca la germani. între localnici. La venirea ungurilor în Ardeal. în jurul anului 600. în adevăr. ci duc o viaţă democratică (populară) şi de aceea câştigul şi paguba la ei sunt în comun. p. Lupaş. ed. ed. ceea ce arată calitatea lor de cuceritori. Niederle. Const. numiţi. 36 Procopius. MopaBHX H Marnaphl. aceluiaşi. la începutul aşezării lor. pomeniţi în vechile cronici ungureşti au încăput. dând pe rectorii sau ducii cronicilor latine. I. 1885. sunt pomeniţi încă „duci" slavi în această provincie românească 35. ci o cucerire. sub conducerea unui rege. 11 (istorice). care au venit mai târziu. este deosebit de preţios. 96 şi Simon de Keza. Bulgaria în nordul Dunării. 104: „Vulgarii regio qui terminat in finibus nostris". Gh. nobilii de care vorbeşte Procop. p. au suferit apoi stăpânirea politică bulgară.. ci erau despărţiţi în triburi. Bonn. cf. Paris. Porfirogenet.Aşezarea slavilor n-a fost o simplă infiltrare. la Bielowski. 201 — 228 şi 396 (cu cea mai completă indicare a izvoarelor). Grot. în veacul al Vl-lea. istoricul bizantin înţelege numai organizarea politică. în Omagiu lui I. independent de avari. Locuinţele lor sunt rare şi sărăcăcioase. Gesta Hungarorum. p. G. voievozi. De administrando Imperio. Dacia era sub stăpânire avară şi ostile greceşti urmăresc pe acelea ale cneazului 34 Pentru stăpânirea bulgară în Dacia traiană. cit. 45: Kean dux Bulgarorum et Sclavorum. 14. C. despre caracterul războinic al incursiunilor lor. dar toţi sunt nobili*' 36. 174 şi Geograful Bavar. ■" Notarul Anonim. A. cu prilejul războiului din nordul Dunării al generalilor bizantini sub împăratul Mauriciu. 57. avem informaţiile altui cronicar bizantin. cei din Ţara Românească şi Moldova de mai târziu au rămas sub autoritatea popoarelor turce: pecenegi. 86 — 97. Xenopol. sub unguri. Aşezarea slavilor în Dacia s-a făcut sub o aristocraţie militară. adică nu formau un imperiu. Brătianu.aşa că s-a pus capăt supremaţiei bulgare asupra Uaciep-*. I. De observat că ei erau liberi în epoca aşezării în Dacia şi. op. Monumenta Poloniae. p. Aşadar. care vorbesc de prădăciuni cumplite ale slavilor din Dacia în sudul Dunării. I. p. care nu se afla. scrie în Istoria războiului cu goţii: „Slavii şi anţii nu sunt supuşi unui singur om. 446—457. în veacul al Xl-lea. voievozii slavi locali au rămas liberi. Aceşti războinici reprezintă o aristocraţie militară a slavilor. 1887. după cum rezultă din cronicile bizantine. nu şi cea socială. desigur. Din această scurtă expunere istorică rezultă că slavii bulgari aşezaţi în Dacia. istoriograful oficial al lui Justinian (527—565). p. despre slavii din Dacia. 55—62 şi 235—237.

C. Panaitescu. Spania şi Anglia. ed. vom prezenta dovezile ce arată că.P. Originea slavă a boierimii române: terminologia socială. cum rezultă din cronica amintită. Rom. Nu trebuie. 1944. după căderea Imperiului Avar.ecTBa H HCTopH a p e B 1 6 4 7 . care nu se poate concepe fără ea39. Aceasta este străveche şi o socotim tot aşa de veche ca şi nobilimea. Pieragast). triburile slave din Dacia. aristocraţia militară de la noi avea nevoie de moşii pentru hrana ei. şi o bază economică a puterii sale. Cel mai însemnat termen istoric pentru această problemă este numirea Theofilact Simokates. Avarii nu aveau aşezări stabile în Dacia. caracterizată prin elemente esenţiale de drept: obligaţia de a sluji boierului.° I. hotărât. prin români. Aşadar. p. ci se mulţumeau cu o supremaţie militară asupra acestora. deci din prima epocă a organizării ţării. în adevăr. adică. Popa-Lisseanu. . la ruşi38. [Mem. M OCK . împrejurările politice favorabile pentru crearea boierimii slave la români. O punere în posesie a şefilor militari slavi pe pământul Daciei este. adică dependenţa personală a ţăranului de boierul proprietar. cât şi în Moldova. cu obligaţia prestării gratuite a muncilor. confundată serbia cu legătura de glie sau iobăgia. oastea duşmană era compusă din slavi cu şefii locali (d. ibidem. Vechimea rumâniei în Ţara Românească. stabilită după venirea şi aşezarea slavilor. Am spus mai sus că. în cele următoare. Mircea cel Bătrân. la noi. la raporturile între şerbi şi boieri şi la stăpânirea pământului este revelatoare pentru problema originilor boierimii. care pe atunci era complet slavizat. 0 cnoBt SojitpHHT. p. că serbia. Acad. Ist. Bucureşti. 1915 şi idem. cât şi populaţia românească. Terminologia românească privitoare la clasele sociale. ca numai în legătură cu aşezarea slavilor să cercetăm formarea boierimii româneşti. Serbia este. o inovaţie ce se iveşte în secolul al XVI-lea. o consecinţă a împrejurărilor istorice a aşezării lor. Dacia în autorii clasici. despre care nu e cazul să discutăm aci. ca slavii. Despre rumâni. datorită unor împrejurări sociale şi politice speciale. 2—14. exista cel puţin de la întemeierea ţării. aşezate înaintea slavilor 37.. după ce am expus acest cadru istoric. Rămâne. Aşezarea stabilă şi de durată a unei aristocraţii militare slave în Dacia înseamnă. dependenţa personală faţă de el.] Secţ. II. o6ui. P. în realitate. Părerile mai vechi despre înfiinţarea serbiei sub Mihai Viteazul sau în cursul veacului al X'/I-lea nu mai rezistă în faţa textelor precise ale documentelor publicate în ultimul timp: obligaţia de slujbă şi de supunere a ţăranilor de pe moşiile boierilor şi mănăstirilor apare încă sub Mircea cel Bătrân. în chip necesar. e.. Din cercetările mai noi ale istoricilor români rezultă. în chip necesar. Astfel s-a format clasa nobilă în ţara noastră. în chip neîndoios. Atunci va fi căpătat aristocraţia slavă din Dacia numele de boier şi tot atunci a trecut termenul. epocă ce corespunde cu vechimea pe care am stabilit-o mai sus pentru originile boierimii noastre. 94—98. luarea în stăpânire a pământului şi supunerea la muncă a băştinaşilor se poate căuta în veacurile VI-X. XXXVII. au trecut sub dominaţia Imperiului Bulgar din sudul Dunării. cu resturi germanice din Dacia. moşii care erau cultivate de băştinaşi.Musoc în părţile râului Museos (Buzău). Giurescu. VII.. deci. boierimea noastră este de origine slavă. atât în Ţara Românească. Venelin. însă. întocmai ca în Franţa. H MII . 37 44 .

Este singura explicaţii mulţumitoare a acestui termen în limba română. aceasta înseamni că românii au devenit şerbii năvălitorilor. ceea ce înseamnă moştenitor al pământului (c N. Iorga.şeronor in ţara Komaneasca: ruinau = şciu. este de origine slavă. uumwa naţional devine acela al unei categorii sociale. în greceşte. cit. aven în locul său termenul vlah. termen latin care traduce pe slav sused. el însuşi de origine bizantină: paroikos. la un moment dat. 45 . franc înseamnă liber (franctireur este oştean \\bsr. boier. de asemenea. Puse faţă în faţă. p. franco — liber de vamă) şi cuvântul derivă de la numele francilo Numai francii cuceritori. cei care arată clasa de jos sunt. i i m ui meu v. nu era u rumân. de altfel. adică de legătura dependenţă. jupa gospodar. Şi ceilalţi termeni sociali ai limbii române sunt tot atât de caracteristi pentru problema noastră. în unele acte slavone. adică nobilii. iar munca însăşi. au adoptat acest termen slav balcanic pentru supuşii Io Numele proprietăţii boiereşti. ca N. Bulgariens Wirtschaftsgeschichte. aşa cum. Punem acum întrebarea: dacă boierimea moldoveana ar fi venit di Maramureş. I. se numea boieresc. în mare parte. sunt. rumânu era indicat în acte numai cu o calitate socială. în Moldova şi în une documente muntene. ai fost supuşi şi anume unei stăpâniri sociale străine: românul devine şerb şi slujei străinului care era boier. Termenul există ca atare la slavii de sud şi a fost tradus cu acest sens români41. şerb (servus Când e vorba de calitatea de supus faţă de proprietar. fără altă calitate. Sakâzov. balcanic Singura explicaţie este că. pe când urmaşii romanilor era şerbi. Un om liber. înseamnă la propriu veci prin extensiune. franţuzeşte. datorată boierului. adică cel venit din vecini să se aşeze ca supus pe moş proprietarului. Termenii care arată stăpânirea sunt slavi: stăpân. latini: ţăran. fără avere. Caracteristic e faptul că obligaţia de slujbă făcută boierului se nume rumânie. rumânii. de aci s numele instituţiei. sunt de origine autohtonă: un bătrân (veteranus) se numeşte bucată de pământ cuvenită unei familii din comunitatea devălmaşă: moşneni su proprietari ţărani în devălmăşie. clasa şerbilor cu nume roman şi cea nobilă cu nume slav. De altfel. înainte de întemeiere. a sluji.franchise — liberta sau privilegiu. dar numele comunităţilor de proprietăţi mici. nu e de admis. 87-92. de origir slavă la români. în legătură c stăpânirea Imperiului Bulgar. avem iarăşi numiri slave: slugă. 41 Cf. autohtonii. Iorga. fără altă calitate socială"40. ocină. op. rumânia. boierii slavi. dedină. adică slavilor cuceritori. anume al supuşilor. şerb. numele cla: nobile. Se poate face o apropiere cu termeni sociali asemănători din alte limbi. erau liberi. nu se poate să nu reiasă originea istorică respectivă celor două clase. aceea a obligaţiei muncii. şerbul se numeşte vecin. Dacă român a devenit sinonim cu şerb. rezultă şi din legislaţia francilor. Explicaţiile unor istorici. adică românii. runuuuc — şciui^. Pe când numele roman al românilor ajunge sinonim cu şerb. cum se explică faptul că supuşii ei poartă un nume sud-slavic. în devălmăşi lucrate cu braţele. Faptul nu se poati explica decât prin aceea că. cun că rumân înseamnă „om simplu.

Diplome maramureşene. Vlad. ''azan. IX. Bogdan). Stravici. AI. în parte. ce lipseşte în Ţara Românească (nume de boieri moldoveni în veacul XV: Dajbog. Steţco. pentru Moldova. nu aflăm decât prea puţine identice cu boierimea maramureşeană (nume de boieri români din Maramureş. unele identice cu cele din sudul Dunării. Onomastica este. ceea ce arată că originea nobilimii moldovene nu se poate căuta în Maramureş. s-a coborât şi la burghezi şi ţărani. Onomastica românească de azi este. Tatău. Bratei. ce nu dovedesc nimic. Dolh. Domăncuş. limba fiind oglinda trecutului. reducând-o la serbie. Rosetti. op. Iuga. în „Bulletin linguistique". regilor şi nobililor. După colecţia de documente M. Nandriş. de câteva nume occidentale şi turce (cumanice). 46 .1 cu limbă slavă. Loconei. Ştefan. că rezultatul cuceririlor a fost formarea onomasticii de origine germană la francezi. italieni şi spanioli. cu alt prilej. am putea zice. Onomastica străină se aplică claselor de sus. Oprea. ci de o clas. I. Dragomir. Ioan. noi n-am avut contact direct cu Polonia. Aprişa. altele formate pe teren românesc. Mircea. propusă de Gr. Ghinea. Dan. în parte slavonă. avem o mare majoritate de nume slavone. prin modă. Dar. care a creat porecle din fondul său propriu de limbă (astfel. p. Vranin. dar.P. cu acelea ale boierilor români din Maramureş din acea epocă. adică la popoarele romanice din Apus. în Moldova. Dragoş. Ulea. Bârsan. „y<iu laciu m oşnean împărăţiei cerului" j. Vlad. Manea. Faptul acesta ciin urmă este caracteristic. credem că rezultă în chip luminos originea clasei nobile la români printr-o cucerire slavă şi o aristocraţie care a supus populaţia romanică. Panaitescu. Adaug că numele boierilor moldoveni nu corespund. fiind despărţiţi prin populaţia de limbă ruteană. Nan. Mircea cel Bătrân. Originea slavă a boierimii române: onomastică şi toponimie. în plus cu o influenţă rusă apuseană la numele de boieri. O statistică ar arăta că majoritatea numelor boierilor moldoveni din veacurile al XlV-lea şi XV-lea sunt slave44. din moş. comună cu cea creştină. Sur quelques termes du Daco-Roumain relatifs ă la propriete terrienne. Iurg. Radu. în genere. găsim o majoritate de nume slave: Vladislav. Acelaşi lucru în Moldova. Moghilă). Mihâlyi. 69. Dacă analizăm numele domnilor Ţării Româneşti şi Moldovei. mai sus. pentru Ţara Românească şi Bogdan.termenul um ICAICIC icugjuasc. pe lângă un număr de nume din calendar. nu e probabilă. etimologia ungurească este mai posibilă42. care imitau clasele de sus. chiar pentru ţărănime (Stanciu. Miroslav. originea poloneză din rycerz (cavaler). Dan. cit. numele boierilor munteni din veacul al XlV-lea şi XV-lea43. Ghinea45). term en autohton. nu e vorba de un împrumut din sudul Dunării. Echivalentul moşnenilor din Ţara Românească sunt. Sin). probabil tracic. Am cercetat. Maruş. din cele spuse în acest paragraf. răzeşii. 3 P. Afară de nume calendaristice. Erdeu. ce nu se află în Moldova: Valutin. Costăchescu. Clănău. originea termenului este controversată. Drag. privilegiul clasei stăpânitoare şi arată originea ei. Sa'racin. Am arătat. pe baza poreclelor din limba slavă vorbită de slavii din Dacia.

după terminaţiile în -eşti şi -eni. sunt slave. în acelaşi timp. ca îmbrăcămintea (cămaşă. o mulţime de nume de localităţi.O altă latură a urmelor clasei nobile slave la români este toponimia slavă pe pământul României de azi. pe de alta. fie că erau proprietarii satelor. de o influenţă culturală. ci. dimpotrivă. mei. Săliştea. au fost considerate ca o dovadă a colonizării slave pe acest pământ. mai ales. dacă am admite că ei ocupau întinderi mari şi unitare în Evul Mediu. exercitată de slavi asupra românilor. nu de mase. carul) sunt latine. populaţia lor de atunci putea fi românească. Bistriţa. profunzimea influenţei lor. Padina. în toponimia românească. Nici nu poate fi explicată altfel influenţa slavă în onomastica şi toponimia românească. prin numărul lor. în privinţa acestora e de făcut o distincţie: sunt nume de locuri ce derivă din onomastică. făină. pentru că bălţile au fost proprietăţi cu drepturi feudale. Ocna. ca să nu mai vorbim de influenţa în limbă. Ne mulţumim numai cu câteva sugestii. opincă. dar oamenii ce le purtau. unele importante: Ialomiţa. cizmă). Islaz. E vorba. se explică influenţa lor asupra njmelor de locuri (ca şi în onomastică) şi. Dacă. ce se cumpără la târg. Dâmboviţa. acelea care privesc produsele obţinute de ţărani sunt romanice: grâu. Zimnicea (bordeiul). Cerneţi. un popor romanic trăieşte într-o ţară cu nume de locuri în parte slavone şi purtând el însuşi nume slavoneşti. A doua categorie de nume de locuri. Aceste localităţi. Prahova. nu ne-am explica dispariţia totală a slavilor dacici. întrucât sunt regiuni de prezenţă masivă a acestor numiri. nu erau. Suşiţa. e posibil ca în lexic el să denote că elementele care privesc agricultura stăpânului (uneltele de lucru) sunt slave (plug. grapă. însă. Craiova şi. însă. în genere. totuşi. Dacă slavii ar fi exercitat această influenţă asupra românilor. Satele cu nume slave nu erau neapărat locuite odinioară de slavi. a unei influenţe de clasă. ci stăpânite de slavi. ale numelor satelor. Numirile slavone se întind şi în Ardeal. localităţi cu terminaţii slave caracteristice în -ov şi -ova). Suhaia. însă. fie că erau şefii sau întemeietorii comunităţilor săteşti. cele pescăreşti. dispariţia lor totală. şi în limba română: Ruda (minereu). cărora proprietarii le-au dat nume în limba lor. prin ascendentul clasei superioare şi atunci se explică pe de o parte slăbiciunea rezistenţei etnice a slavilor dacici. erau probabil români. nu ne-am explica românizarea totală şi fără urmă a slavilor din Dacia. Pentru limba engleză s-a făcut un studiu de 47 . în număr de vreo mie pe teritoriul românesc. Târnava. Totuşi. Crişana şi cele două principate. Onomastica şi toponimia sunt indicii. Aceste nume sunt rezultatul onomasticii slave. ce rămân să fie verificate de specialişti. dimpotrivă. Un studiu din acest punct de vedere al elementului slav în limba română nu s-a făcut încă. Dragomireşti). cuprinzând nume de râuri. Izvorul. ca germanii din Franţa şi Spania. Visoca. in: elementele păstoreşti sunt romanice. Maramureş. rariţă). clasa stăpânitoare. Topolniţa. o categorie de nume slave fără semnificaţie în limba noastră. în chip necesar. Drăgăşani. Moldova. au înţeles. slavii din Dacia nu formau un nucleu masiv de populaţie. Cuvinte care arată obiecte fabricate. după ce au lăsat urme aşa de adânci. sunt slavone (solniţă. derivate din cuvinte pentru care limba română are termeni latini sau de altă origine (exemple: Crasna. Rămâne. ca şi în cazul influenţei germane la romanicii apuseni. care nu sunt slave. cele fabricate în casă. ci. deşi au rădăcină slavă. adică din nume de oameni (Bucureşti. slavi.

până în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.acest fel. prin normanzi (pork). Desigur că aşezarea stăpânirii catolic^ ungureşti în Ardeal n-ar fi putut favoriza. existenţa unei clase nobile slave în Evul Mediu în aceste părţi. care au fost chemaţi din Salonic de principele morav Rostislav pentru a creştina pe supuşii lui. are un nume saxon (pig)'. sub ţarul Simion. ne mulţumim să stabilim faptul că onomastica şi toponimia slavă la români dovedesc. în Biserica română s-a slujit în limba slavonă. în chip necesar. Aşadar. Pe de altă parte. cât şi în ac*ea a românilor din Moldova şi Muntenia. preciza introducerea liturghiei slave în cursul veacului al X-lea. în Bulgaria a fost introdusă liturghia slavă.acea epocă V. limba slavă bisericească. Românii au avut la început un creştinism latin. Un popor romanic. introducerea liturghiei slave la români nu poate fi mai veche decât anul 900. Dar ea se întâlneşte atât în Biserica românilor ardeleni. Se ştie că liturghia slavă a fost creată în veacul al IX-lea de Metodie şi Chirii. 48 . o limbă politică de stat. Toate privilegiile domneşti sunt scrise. Putem. nici măcar îngădui înlăturarea creştinismului latin al românilor şi înlocuirea lui cu liturghia slavă ortodoxă. ea a fost şi limba oficială a statului. păgân. preot. testamente şi scrisori familiale se scriau în. el trebuie să fie anterior despărţirii neamului sub diferite stăpâniri politice. Jagic. Entstehungsgeschichte der Kirchenslavischen Sprache. a adoptat ca limbă liturgică şi ca limbă oficială a statului. Cei doi fraţi au tradus liturghia şi cărţile sfinte în limba slavă cunoscută lor: dialectul macedonean al limbii bulgare din veacul al IX-lea. crescut de ţărani. alfabetul cirilic. numele ţarii. deci. Bineînţeles. Totuşi. dar chiar acte particulare. în chip permanent. Limba slavă bisericească la români n-a fost un fenomen mărginit la liturghie. care a dat rezultate surprinzătoare: carnea de porc consumată de nobili are un nume francez. lege. fiind vorba de un fenomen cultural religios comun tuturor românilor din nordul Dunării. biserică. Timp de mai multe veacuri. în Moravia. dovadă hotărâtoare este terminologia creştină de origine latină a limbii române (Dumnezeu. zisă şi limbă veche slavă bisericească. Originea slavă a boierimii române: liturghia slavă. până la sfârşitul veacului a! XVII-lea. păcat). care a devenit limba bisericească a slavilor ortodocşi. liturghia slavă a fost adoptată în epoci foarte vechi de români şi o găsim odată cu primele ştiri istorice interne româneşti. boul crescut de ţărani are un nume saxon (ox). prin venirea elevilor lui Metodie şi Chirii în această ţară. adică veacului al Xl-lea. Berlin. creştin. însă. când s-a stabilit pentru prima oară în Bulgaria. la cehi. introducerea liturghiei slave a fost. ca latina în statele catolice. chiar în actele particulare. cuminecătură. Atunci a fost creat şi un nou alfabet. înlăturată de propaganda latină şi ea a fost salvată numai în Bulgaria. pentru scrierea limbii slavone46. inscripţiile pe monete şi cele mormântale erau în slavoneşte. 1913. Limba slavonă a fost. cruce. la noi. liturghia slavă la români este anterioară epocii cuceririi ungureşti. sărbătoare. Deocamdată. fapt unic în istorie. în jurul anului 900. porcul viu. în slavă bisericească. Titlul domnului. scrisori de comerţ. boul consumat de stăpâni are nume francez (beef).

Panaitescu. de neam croat. măcar în anume împrejurări. o limbă moartă. prin excelenţă. această explicaţie este insuficientă şi naivă: dacă un număr de preoţi români şi nu toţi (căci nu ne închipuim că preoţii din satele ardelene făceau drum la Vidin) se duceau odată în viaţa lor peste Dunăre. însă. Fireşte. existenţa unei organizaţii de stat. Explicaţia introducerii limbii slave bisericeşti la români a fost dată de unii învăţaţi prin teoria lui Roesler. un neam de păstori. p. La litterature slavo-roumaine. fără a avea o ierarhie politică şi o clasă cultă? în adevăr. când nu ocolesc întrebarea. trăind timp îndelungat în mijlocul slavilor de sud. în slavoneşte. Praga. s-a introdus liturghia slavă la români. scrise de grămătici români. Grigore Ţamblac. cuvânt de origine slavonă şi derivat din slavul dvor = curte. adică. pentru românul medieval este aceea de la curte. cronicile. Bucureşti. s-a supărat şi i-a strigat câteva cuvinte „în ruseşte". prin această legătură. de asemenea. acolo se vorbeşte deosebit. în chip obligatoriu. este cuvântul românesc vorbă. P. nu mai rămâne decât o singură explicaţie valabilă: liturghia slavă şi limba slavă de stat au fost introduse la români de clasa superioară. Numeroase acte slavone sunt. Românii. 39. deci de cultură. recurg la caracterul lor păstoresc din acea vreme. pravilele şi legendele erau. cea slavonă. 6.P. Astfel. care nu ni s-au păstrat49. 479. Am arătat că putem aşeza introducerea limbii slavone ca limbă cultă la români în veacul al X-lea. încă o dovadă că slavona era limba societăţii înalte. La 1619 domnea în Moldova Gaspar Graţiani. într-un chip mai înalt decât în popor. vorba de curte. anume altă vorbire. 48 49 . Ştefan cel. şi. 1944. p. pe care le înţelegea48. Dar aceasta şi existenţa unor şefi locali slavi nu ajunge. Vorba de origine slavă. învăţaţii români. limba slavă a trebuit să fie limba maternă a clasei 47 I. pentru a explica întinderea şi adâncimea fenomenului. în această privinţă. Panaitescu. stă alături de cuvântul latin. iar Costea Bucioc vornicul traducea în româneşte cuvintele slavone. Se pune întrebarea dacă limba slavonă nu era chiar vorbită la curtea domnească şi în clasele superioare ale societăţii. Documentele lui Ştefan cel Mare. p. în slavo-rusă 47. Dar aceiaşi învăţaţi. Miron Costin. afirmă că preoţii români luau hirotonia de la episcopii bulgari din Vidin şi Silistra şi. zice raportul polon. aceasta nu poate fi cauza unui fenomen religios şi cultural aşa de adânc şi răspândit pe tot pământul românesc. Cronica Ţării Moldovei. în limba noastră. pentru că vorbea slavoneşte. adoptarea liturghiei în limbă străină presupune. ca adoptarea slavonismului la români. Interesant.P. de altfel. însă. 4 " P. a ţinut la curtea din Suceava predici în limba slavonă. ed. Pe de altă parte. Vorba. Bucureşti. aşa că se pune întrebarea: cum a putut aduce. adică a formării românilor în sudul Dunării. măcar în forme primitive. au adus cu ei în nordul fluviului limba liturgică slavonă. în aceste condiţiuni. La 1401 — 1403. se adresa supuşilor în limba lui. 1913. tocmai în vremea când Imperiul Bulgar şi-a întins dominaţia politică asupra românilor din nordul fluviului. II. într-o discuţie cu un sol polon. Toată literatura.în slavoneşte. Mare. neştiind limba ţării. în pribegie. 1929. pentru a explica presupusele migraţi uni ale românilor în Evul Mediu. Bogdan. bulgar de neam. Cuvintele reproduse sunt.

odată cu acapararea pământurilor şi cu şerbirea unei părţi a locuitorilor. nu cunosc pe boieri. 1931. au pretins şi ei parte la stăpânirea pământurilor de cultură. care se afla în aceste părţi şi. de-al lui Clovis. această regiune a fost stăpânită de popoare de limbă turcă: pecenegii (secolul XI). la bulgari. sub a cărui stăpânire au trăit până la venirea turcilor. în chip necesar. introducerea unei religii noi sau a unei mari reforme religioase a fost opera stăpânirii şi a claselor nobile. aşezarea celor din urmă trei popoare turce amintite mai sus a înrâurit formarea politică şi socială a românilor şi toponimia ţării. încă multă vreme. între care au fost aşezări importante numericeşte de pecenegi şi cumani. creştinarea a fost opera lui Viadîmir şi a Olgăi. care îşi aveau centrul în pusta Ungariei. la franci. în stepele vecine cu Moldova.I. ca toate reformele religioase. dimpotrivă. a fost creştinarea cumanilor. care au trăit întotdeauna în mijlocul slavilor. au adus şi au impus cu autoritatea lor pe predicatorii slavi. Blaj. . ci cea greacă. Ei intră în contact cu regatul Ungariei şi. opera clasei superioare. să admitem că la constituirea clasei de boieri proprietari la români au luat parte. Carol cel Mare a impus creştinismul cu sabia. n-au lăsat urme asupra ro nanilor. iar satele au rămas. a bolianior şi de aceea a tost impusă şi românilor. cumanii (secolul XII) şi tătarii (secolul XIII). deci. 50 . Cumanii şi episcopia lor. de aceea la ei nu s-a produs acelaşi fenomen cultural ca la ramura nord-dunăreană. Trebuie. Reforma lui Lutherîşi datoreşte succesul în ţările germanice adeziunii principilor dornici de a acapara pământurile Bisericii. Chiar introducerea creştinismului primitiv în Imperiul Roman s-a făcut întâi prin clasele superioare. în limba oficială a Imperiului Bizantin. După căderea Imperiului Avar şi a stăpânirii bulgare în Dacia. direct cu Sfântul Scaun. astfel. ea presupune. Ferenţ. Precedentele atingeri cu barbarii stepei. La unguri. mai puţin de tătari. Românii macedoneni n-au avut clasa nobilă. la ruşi. în Europa medievală şi modernă. întrebuinţarea limbii slavone ca limbă a curţii până în veacul al XVII-lea dovedeşte că de sus în jos a pornit introducerea slavonismului. nu a existat liturghia slavă. Prin aceasta. însă. Deosebirea între aceste migraţiuni şi cele precedente stă în aceea că centrul lor era la răsărit. Este limpede că introducerea liturghiei slave la români a fost. Boris şi fiul său. la germani. şi cumanii. huni şi avari. pe cale de românizare. că această clasă era de limbă slavă. căci paganus înseamnă sătean. deşi într-o măsură mult mai mică decât slavii. Toţi aceşti suverani au fost ajutaţi în opera lor de nobilimea din jurul lor. introducerea creştinismului se leagă de numele regelui Ştefan cel Sfânt. Dar faptul care a contribuit ca unul din aceste popoare să lase influenţe mai adânci în ţară. adică pe pământ românesc50. şi astfel au trecut la catolicism. Adăugăm un alt aspect caracteristic al problemei: la românii macedoneni. care au ordonat cu forţa adoptarea liturghiei slavo-bulgare. prin mijlocirea Ordinului Minoriţilor. La noi. păgâne. desigur. ţarul Simion.superioare. înfiinţându-se pentru ei o episcopie a cumanilor în părţile Milcovului. Rolul cumanilor. cumanii au trecut în rândul popoarelor aşezate cu un început de cultură şi căpeteniile lor au intrat în contact cu boierimea slavă. cu acces mai deschis spre românii din sudul Carpaţilor.

nu de familie. în aşa fel încât au suprimat. în „Rânduiala". că aceşti cumani formau o pătură suprapusă de stăpânitori. arobabil tocmai pentru că. însă. în boierimea română din veacurile XIV şi XV. şi numele de locuri anterioare? Desigur că nu. Un altul în câmpia din sudul Ţării Româneşti: Călmăţui. Acad. sunt cumane. cel mai celebru dintre numele domnitorilor din Ţara Românească: lasarab. în realitate. el se întâlneşte la rorrânii din Caraş-Severin şi Haţeg53. şi anume cele de ape. dar într-o măsură mai redusă. Talabă Turcul şi asemenea în Moldova lui Alexandru cel Bun: Berindei.. se văd. ci pentru aceea a stăpânilor pământului. Astfel. Urme cumane. Imperiul cumanilor şi domnia lui Băsarabă. deci. P. 68 şi colecţia citată a lui M. Este limpede. ■" I. dar aceasta nu înseamnă neapărat că dinastia munteană era de origine cumană. deplin stabilită şi admisă de istorici şi filologi52. III. alături de cele slavone. tom. Dar nu numai în rândurile boierimii avem nume cumane. dinainte de întemeiere. Talabă. Cumanii ca popor de stepă nu erau agricultori şi populaţia băştinaşă a trebuit să lucreze pământul pentru-ei. Ţara Românească de la răsărit de Olt se numeşte Cumania. s-a socotit acest nume ca al dinastiei. Bahlui. la indice. Costăchescu. Filologii admit că numele topice terminate în -ui. astăzi. Comari 51. Basarabii de la Argeş.sfârşitul veacului al XlV-lea şi de la începutul celui următor poartă nume turje. Ca şi în cazul slavilor. Conea. cumanii au creat o nobilime de proprietari. Iorga.Ist. ser. şi anume chiar cel dintâi. Originea cumană a acestui nume este. erau şi cumani. Tăzlui şi Teleorman. Iarcân. când Brâncovenii. Am arătat sensul onomasticii străine în Apus şi în Rusia. toponimia nu e o indicaţie pentru limba maselor. care înseamnă în limba turcă „pădure grozavă". Trei domni din veacul al XV-lea şi unul în cel următor sau mai numit aşa. deci. şi-au adaus numele de Basarab. influenţa ei se exercită prin clasa superioară. Basarab. în diploma amintită a regelui Bela IV dată Cavalerilor Ioaniţi. chiar dacă aceşti turci creştini erau romanizaţi. 1935. Fost-au locuite aceste regiuni în chip masiv de cumani. ce s-a confundat apoi repede cu boierimea mai veche şi mai numeroasă de origine slavă. la 1247. Vadul Cumanilor în apropiere de Calafat. fundatorul ţării. Abia în veacul al XVII-lea.. clar că în clasa stăpânitoare erau adânci infiltraţii cumane. adică a boierilor cumani în regiune. ei nu făceau parte din vechea dinastie românească. Ca şi slavii. odată cu populaţia veche. Este. Basarab a fost nume personal. Toxabă. nu clasa muncitorilor ogoarelor. ceea ce înseamnă o influenţă a onomasticii cumane: Aga. Panaitescu. Ca şi în cazul slavilor. VIII. ci şi un nume domnesc. începând ţu Matei aga. 51 52 P. cu câteva veacuri mai înainte. Covurlui şi Bârlad). N. între membrii dinastiei române se află unii care poartă un nume cuman. Mircea cel Bătrân. avem un prim grup de topice cumane de pământ românesc în centrul şi sud-estul Moldovei (Vaslui. I.. De altfel. că între voievozii locali. [Meni] Secţ. cumanii au lăsat urme şi în toponimia ţării. Rom. p. Numele cumane a numeroase localităţi şi râuri din ţară nu înseamnă o aşezare în masă a cumanilor în acele părţi. ci proprietate cumanică. 51 . între membrii ei se află şi nume necumane.

54 M. în România. prin situaţie insulară. are o importanţă capitală pentru felul cum s-a format organizaţia socială şi politică a poporului român. sub formă de vasalitate şi fermaj. Clasa moşnenilor şi a răzeşilor apare. . în chip firesc. fie pentru că nuiărul cuceritorilor nu era aşa de mare ca să ocupe toate pământurile. şi excepţii. cu luminişuri mari şi văi transversale. regiuni ferite de năvăliri. De observat că e vorba de regiuni ferite de la natură. în Ardeal. Nu au trăit alături două regimuri de proprietate: cel feudal şi cel ţărănesc. este aceea dacă acapararea pământului de către nobilimea seniorilor slavi a fost totală. pentru că străbate pădurea de stejari. să afirmăm că proprietarii în devălmăşie. care a scăpat cuceritorilor. Există. rămânând regiuni în stăpânirea autohtonilor. erau păduri mari în Făgăraş. care a rămas de la început liberă de influenţă şi amestec străin. Problema. lăsând regiuni întinse vechilor locuitori romanici. în Sardinia. începând cu veacul al Vl-lea. au scăpat de cucerire şi sunt urmaşii autohtonilor (vezi şi originea tracică a cuvântului moş. în Apus şi centrul Europei. 248. cu un rol important în istoria ţării. regiuni unde cucerirea germanică n-a fost totală şi s-au păstrat comunităţi de proprietate ţărănească. în chip logic rezultă că împroprietărirea nobilimii slave pe pământ românesc n-a fost totală. unde sunt sate şi agricultură. ca cea mai românească dintre clasele sociale. ci numai cel dintâi. regiunile celtice din Marea Britanie54. în acest chip. Situaţia la români e deosebită faţă de cea din Apus: avem o puternică clasă de săteni proprietari în devălmăşie. p. Hunedoara şi în nord. Ne gândim nu numai la munţi. în Evul Mediu. în zilele noastre. Moşnenii sau cnezii în Muntenia. afară de Bărăgan şi de valea Dunării lăţită spre nord în Teleorman şi Oltenia. codrii acopereau regiuni întinse în vestul şi centrul ţării. în adevăr. răzeşii în Moldova şi comunităţile săteşti în Ardeal şi Banat arată existenţa unei stăpâniri străvechi a pământului. La societefeodale. cum e uşor de înţeles.română s-a format prin cucerirea slavilor. păduri ce au dispărut. Se ştie că întinderea pădurilor a fost. dacă. Prima problemă care se pune. 377. Teleormanul sunt numiri ce atestă codrii de odinioară. întreaga populaţie romanică a fost supusă la muncă pentru stăpânii străini sau a fost numai parţială. dar şi la păduri. moşnean). încercuind „câmpia" de la mijloc. 134. Râul Dâmboviţa este „râul stejarilor". 385 şi II. în care casta militară n-a putut pătrunde. în Frizia (nord-vestul Germaniei). clasa militară a cuceritorilor a pus stăpânire pe pământ şi a supus la serbie pe băştinaşi. fie că unele regiuni nu erau accesibile de la natură aşezării străine. în chip necesar. pământul a trecut complet sub stăpânire feudală. munţi. Pădurile. Dacă am explica formarea boierimii printr-o cucerire. cu munca desţelinării pentru cucerirea pământului arabil. odinioară. în Evul Mediu. trebuie. comunităţile libere săteşti au dispărut. codrii Vlăsiei. Bloch. I. în parte. în Moldova. au fost. p. păduri sau bălţi. Pădurea cea Mare de pe Argeşul de jos. fiind reduse la serbie sau au păstrat o libertate economică relativă. mult mai mare ca acum: întregul şes muntean era acoperit de păduri. deci. care munceau singuri pământul.

Aceste păduri, mai degrabă regiuni păduroase intens locuite, cu sate ae-a lungul drumurilor şi cu agricultură, în special cultura meiului, n-au fost luate în stăpânire, în mare parte, de către slavi, ci au rămas vechii populaţii. Sunt indicaţii caracteristice în această direcţie; astfel, numele Codrilor Vlăsiei, care înseamnă „al Vlahiei", adică românesc, Vlaşca, judeţ de codri, care înseamnă, în bulgăreşte, România. Deoarece Vlaşca este, prin excelenţă, judeţul românesc, înseamnă că stăpânirea slavă a numit în limba ei acest judeţ „al românilor", căci, spre deosebire de regiuni învecinate stăpânite de nobili slavi, aci pământul era al românilor şi ei aveau, poate, o organizaţie proprie voievodală. Acelaşi lucru se poate spune şi pentru Codrul Vlăsiei, regiune de proprietate colectivă românească. în Ardeal e pomenit, în 1224, în diploma regelui Andrei II dată saşilor, ca şi în diploma Cavalerilor Teutoni (1222), la marginea pământurilor concedate în Ţara Bârsei, Sylva Blachorum (Pădurea Românilor), numită şi Terra Blachorum (Ţara Românilor55). Era şi acolo, ca în Vlaşca şi Vlăsia, o pădure a românilor, identică cu ţara românilor. Această ţară nu se numea a românilor din pricină că locuitorii ei erau români, căci români se mai aflau şi în alte părţi ale Ardealului, dar pentru că era stăpânită de români, spre deosebire de regiunile învecinate cu pământuri supuse nobililor, saşilor sau Cavalerilor Teutoni. De aceea, Făgăraşul şi ţara aceasta a Oltului au fost, mai târziu, un feud dat de regii unguri domnilor munteni. Regii nu puteau ceda domnului valah pământ stăpânit de nobilii unguri sau de saşi privilegiaţi, ci numai pământ valah şi aci se vede că numele unei regiuni nu derivă de la caracterul etnic al populaţiei, ci de la proprietarul pământului. Observăm că regiunile stăpânite de români, în care nu s-a infiltrat nobilimea slavă, sunt regiuni de păduri. Se pune, deci, întrebarea dacă între regiunile moşneneşti şi cele boiereşti n-a fost, la început, o delimitare precisă şi dacă întrepătrunderile dintre ele nu s-au făcut decât mai târziu. Adică, regiunea şeasă şi deschisă să fi fost boierească şi cea păduroasă şi muntoasă în special mosnenească. O asemenea delimitare ar fi preţioasă şi pentru înţelegerea formării politice a statelor româneşti în Evul Mediu 56. Cercetări recente, încă incomplete, confirmă această părere a delimitării între zonele moşneneşti autohtone şi cele boiereşti slave. Astfel, pentru Moldova, d. V. Tufescu, întemeiat pe vechi statistici ale răzeşilor raportate la hartă, arată că se pot delimita destul de bine regiunile răzăşeşti de cele boiereşti, cele dintâi fiind în codrii Chigheciului, Fălciu,Vrancea etc57. Pentru Ţara Românească pregăteşte un studiu complet d. I. Donat, întemeiat pe vechile statistici ale moşnenilor şi alte date din documente, din care rezultă că regiunile moşneneşti se grăniţuiesc cu cele boiereşti printr-o linie care începe la Dunăre, la sud de Severin, trece la nord de Craiova şi Caracal, taie în două, la limita pădurilor, judeţul Teleorman, trece spre sud în judeţele păduroase Vlaşca şi Ilfov, apoi apucă spre nord prin Prahova şi Buzău şi atinge Carpaţii în acest din urmă judeţ. Toată regiunea la nord şi vest de această
Zimmermann, Urkimdenbuch, I, p. 20—35. " N. Bălcescu, Despre starea socială a muncitorilor plugari, în Opere, ed. Zâne, Bucureşti, 1940,1, p. J89: „Acum încă cei mai mulţi moşneni se află la munte". 57 V. Tufescu, Răspândirea satelor de răzeşi, în „Arhivele Basarabiei", VI, 1934.
5 55

53

linie rămâne a moşnenilor, cu infiltraţii mai târzii mănăstireşti şi boiereşti, in special în jurul capitalelor (Câmpulung, Târgovişte, Argeş)58. Fireşte, aceste studii nu sunt încă complete şi nu se poate trage o concluzie hotărâtă pe temeiul lor. Boierii şi rumânii. Contrar părerii multor istorici, societatea medievală românească dinainte de întemeiere n-a fost simplă ca aceea a unui clan omogen, ci de la năvălirea slavilor cuprindea o structură socială complexă. Existenţa clasei micilor proprietari băştinaşi, alături cu cea boierească este o dovadă şi, implicit, trebuie să admitem, tot înainte de întemeiere, şi a treia clasă, aceea a şerbilor. Am arătat, în cele precedente, cum cuceritorii au acaparat pământul şi au supus pe băştinaşi, dar nu trebuie să ne facem o imagine falsă despre sensul acestei acaparări şi supuneri şi de aceea e necesar să precizăm raportul social şi juridic între şerbi (rumâni, vecini) şi proprietari (boieri). Acest raport stabilit cu prilejul migraţiunilor popoarelor a fost, în linii mari, acelaşi în toată vechea lume romanică, nu pentru că „barbarii" s-ar fi supus unei norme juridice unice, ci pentru că nevoile economice erau aceleaşi în epoca ce a urmat după căderea Imperiului Roman. Este o epocă lipsită, în general, de comerţ mare şi de oraşe, adică tocmai dimpotrivă cu nota esenţială a economiei imperiului, care se întemeia pe comerţul mediteranean şi pe centrele urbane. De aceea, în prima parte a Evului Mediu nu există monetă, ci economie naturală, nu există, în general vorbind, alt venit decât al roadelor pământului şi al animalelor. Barbarii cuceritori erau militari, aveau nevoie de braţe care să le lucreze pământul pentru hrană, nu aveau, însă, robi ca latifundiarii romani, căci comerţul cu robi încetase din lipsă de bani şi, de altfel, chiar în imperiu sistemul exploatării agricole cu robi făcuse loc sistemului colonatului; colonii, viitori şerbi, lucrau pământul pentru marii proprietari. Popoarele ce cuceriseră imperiul sunt nevoite să recurgă la un fel de contract social care este impus, dar foloasele sunt pentru ambele părţi, o colaborare între supuşi şi cuceritori, între năvălitori şi băştinaşi, în nici un caz o robire. între şerbul medieval şi ob era o deosebire esenţială; primul era un colaborator al proprietarului, al doilea, o marfă. Barbarii găsiseră în imperiu instituţia colonatului, comunităţi de ţărani care lucrau pământul sub conducerea unui senior, ce nu putea plăti bani, ci lăsa în folosinţa ţăranului, în schimbul dijmei, o parte din moşie sau chiar toată moşia. Ţăranul era un fel de fermier legat ereditar de pământul lucrat. Colonatul a existat în imperiu din primele secole, deci a fiinţat şi în Dacia; cuceritorii n-au creat o instituţie nouă, ci au trecut în favoarea lor colonatul roman. Au lăsat, deci, ţăranului folosinţa pământului, mulţumindu-se cu dijma. Dijmă este cuvânt slav de origine latină (decima = a zecea parte din produse). Prin urmare, nu era o exploatare în regie, ci de fermaj. Ţăranul era fermier, arendaş pe pământul proprietarului, dar pe viaţă şi ereditar; nu se putea vinde pământul fără el, nici pe el fără pământ. Legătura de glie, privită cu groază de istoricii şi sociologii naivi, devenea, de fapt, un drept de proprietate59. în Evul Mediu feudal nu exista un drept de proprietate absolut: peste
I. Donat, Dalele principale din istoria Olteniei până la 1600, în volumul Oltenia, Craiova, 1943, harta regiunilor moşneneşti (Harta nr. 4). M. Bloch, op. cit., II, p. 10; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, p. 75. O bună expunere a

54

dreptul proprietarului, care se reducea la dijm şi la im a unităţi, se aşeza urepiui

suprapus al regelui sau al domnului, despre care vom vorbi în paragraful următor. Dar şi sub dreptul nobilului era acel al ţăranului muncitor, care era real, el avea drept la rodul muncii sale şi nu putea fi deposedat, nici el, nici urmaşii, de bucata de pământ ce o muncea. Migraţiunile popoarelor au fost adesea prezentate ca o catastrofă pustiitoare, dar, în realitate, au reprezentat o colaborare între lumea veche şi cea nouă. Dacă cuceritorul lua dijma, el era, însă, în acele vremi când lipsea o autoritate de stat, apărătorul v i e ţ i i şi averii supuşilor, e militarul care are arme şi apără sau organizează apărarea în lipsa unei organizaţii militare centrale. Situaţia proprietăţii solului a fost la fel şi la români şi vom vedea, în cele următoare, că şi la noi a existat un feudalism. Rumânii şi vecinii, ca şi şerbii din Ardeal, nu erau robi, ci, am zice, ca în Apus, sub-proprietari, cu drepturi ereditare, pe care le exercitau în schimbul dijmei în natură, adică o parte a produselor se cuvenea boierului, iar rumânul nu putea fi vândut fără pământ. Raportul era exact ca în Gallia feudală. Astfel, ca să dăm un exemplu de la începuturile vieţii de stat ale Ţării Româneşti, un oarecare Tâmpa supune mănăstirii Cozia moşia sa, închinare pe care Mircea cel Bătrân o confirmă, însă precizează în hrisovul mănăstirii ca Tâmpa să-şi ţie şi de acum înainte proprietatea şi să ia venitul60. E clar că dreptul mănăstirii era numai dijma şi, în caz de imunitate, se treceau asupra ei şi dijmele şi prestaţiile datorate domnului, adică statului. în actele din vremea lui Mircea se vorbeşte de supunerea şi ascultarea faţă de proprietar, de slujba datorată de ei boierului sau mănăstirii, dar termenul consacrat pentru actul de supunere al unui şerb faţă de proprietar era cel feudal, „închinare". Era, deci, recunoaşterea unei suprapuneri de drepturi. Este, deci, limpede, după cum rezultă din situaţia identică a şerbilor de la noi cu a celor apuseni, că închinarea lor primitivă s-a făcut în aceleaşi condiţiuni sociale şi istorice ca în Apus. La venirea slavilor, o parte din autorităţile autohtone, de voie, de nevoie, s-au închinat cuceritorilor. A fost şi aci o colaborare între romanici şi militarii cuceritori şi acest caracter al cuceririi explică de ce a rămas intactă populaţia băştinaşă, de ce n-a fost o supunere sângeroasă şi instabilă, ci o colaborare socială temeinică, ce a ţinut mai multe veacuri. Serbia este anterioară întemeierii statului la români şi este foarte probabil că întemeierea n-a avut o înrâurire mare asupra organizării raporturilor sociale la noi. O evoluţie mai însemnată în situaţia şerbilor, a raportului lor faţă de proprietari, se produce abia în veacul al XVI-lea, când moşiile sunt obligate să producă mai mult grâu, căci ţara devine „grânarul împărăţiei turceşti", deci exploatările noastre agricole nu mai sunt autarhice, ci produc pentru exportul de grâne. Am arătat, în alt studiu, că Principatele Române n-au fost întotdeauna ţări „eminamente agricole", cum se crede îndeobşte, ci , dimpotrivă, până la mijlocul veacului al XVI-lea, Muntenia şi Moldova nu exportau grâu şi cereale, ci importau regulat grâu din Ardeal
istoriei ţăranului medieval în româneşte. G. Ciorogaru, Păcatul istoriei, istoria ţăranilor, Bucureşti, 1945. p. 55-56. °" P. P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti, p. 83.

55

(pâinea era un lux pe lângă populara mămăligă de mei 61). Economia noastră a fost bazată în acele veacuri pe comerţul central european cu exportul vitelor şi abia în cursul veacului următor se produce o schimbare esenţială de orientare economică (care înseamnă şi o întorsătură în civilizaţie): economia bazată pe exportul cerealelor în sudul Dunării. în tarifele vămilor de la Dunăre apare, pentru întâia oară, taxa de export, bineînţeles pentru grâne, în veacul al XVI-lea. Dubla schimbare economică, de marfă şi de direcţie, are influenţe adânci pentru istoria noastră. Exportul grânelor, care cere producţie peste nevoile locale, schimbă economia agrară a Ţărilor Române şi raporturile dintre proprietari şi şerbi. Pe de altă parte, necesitatea plăţii hameiului în bani pentru turci cere ţării, deci ţăranilor, să producă pentru vânzare. în această epocă, pe care am numit-o cu alt prilej aristocratică, spre deosebire de cea precedentă, voievodală, încetează în mare parte la noi şi comerţul saşilor şi al Lembergului, drumurile comerciale sunt tăiate, veniturile bogate ale domnului din vămi dispar. Dinastiile se sting şi sunt înlocuite cu o anarhie nobiliară, întocmai ca în Polonia sau Ungaria, ţări cu evoluţie economică asemănătoare cu a noastră. Fireşte că toate acestea au adus o înrăutăţire a situaţiei şerbilor; li se cere să producă mai mult şi supunerea lor sub bunul plac al nobilimii atotputernice este mai mare. în forme care încă n-au fost studiate bine, în centrul, estul şi sud-estul Europei, sisterul dijmei, care însemna un fel de coproprietate, este înlocuit cu acel al corvezii personale a şerbului, adică prin exploatarea în regie a pământului de către proprietar, care devine abia atunci un adevărat proprietar62. La români apare un sistem mixt: erau domenii ale proprietarului, pe care lucrează gratuit ţăranul un număr de zile şi loturi date în schimb, în dijmă, sau în pane ţăranului. în orice caz, faţă de situaţia medievală, care cunoştea aproape numai sistemul dijmei, schimbarea era în defavoarea ţăranului. Numai aşa se puteau sroate banii pentru plata tributului turcesc şi numai astfel putea proprietarul să vândă gelepilor, negustorilor turci şi greci, grânele ţării. De aci rezultă pentru istoria socială a românilor fenomenele caracteristice pentru veacul al XVI-lea şi mai ales pentru cele următoare: menţionarea sufletelor de rumâni în actele de vânzare ale moşiilor, obligaţia legăturii de glie, care până acum era un drept de la sine înţeles şi favoriza pe ţărani, dar acum devine o grea obligaţie cerută de stat, pentru asigurarea veniturilor fiscului, şi de proprietar pentru a avea braţe de muncă la exploatarea domeniului său. Accentuăm că nu facem aci istoria socială a românilor, ci ne mulţumim să lămurim originile; dar aceste chestiuni nelămurite în istoriografia românească trebuiesc prezentate în subsidiar pentru explicarea problemei centrale ce ne preocupă. Constatăm, deocamdată, că, în formele ei medievale, serbia prezintă exact aceeaşi
P. P Panaiteseu, Mircea cel Bătrân, p. 82—86. H. Pirenne, Histoire de l'Europe, Paris, p. 61—63; I. Rutkowski, La genese du dualisme dans l economie agraire de l'Europe Orientale, în Communications ale Congresului Internaţional al Istoricilor din Oslo, 1929.
61

56

formă de sistem al dijmei ca în Apus, deci putem trage şi de aci concluzia.unei origini identice a formării raporturilor între „barbari" şi băştinaşi. Feudalitatea românească. Am arătat, în introducerea prezentului studiu, că au existat două boierimi la români, cea străveche slavă, provenită din cucerire, fără privilegiu de imunitate, cea nouă, care foarte bine putea să fie ridicată din rândurile vechilor seniori, cu privilegiu domnesc. Cea din urmă poate fi numită nobilime feudală, în sensul imunităţilor de care se bucura şi a dependenţei faţă de domn. După unii cercetători superficiali ai istoriei noastre, la noi n-a existat feudalitate, românii ar fi trăit în forme economice şi sociale deosebite de ale Occidentului. Cei mai mulţi cercetători au evitat problema feudalităţii la români, ea n-a fost pusă în chip clar şi complet. Nu este intenţia noastră în acest studiu, care priveşte originile, să tratăm pe larg această chestiune, ci o vom indica numai în legătură cu evoluţia boierimii după aşezarea proprietarilor slavi. Un studiu asupra feudalităţii româneşti ar fi de mare folos şi revelator pentru înţelegerea istoriei noastre. Negarea influenţei feudale la români se datoreşte faptului că nu este un consens cu privire la termenul feudalitate^. Economiştii îl văd ca un regim pur economic, foarte larg, neglijând aspectele juridice. Pentru ei, feudalitate înseamnă acea fază a vieţii unui popor sau a unei regiuni, în care autarhia economică a domeniilor agricole este urmarea lipsei sau a neînsemnătăţii legăturilor de comerţ. Ca urmare a acestei situaţii, proprietarii pământului, singurul capital productiv, sunt elementul social preponderent în economie şi în politică, stăpânirea civilă a pământului devine o stăpânire politică, seniorul proprietar se substituie statului în disoluţie, stat care nici nu mai este necesar, pentru că nu mai există nici o unitate economică. Seniorul judecă supuşii, încasează impozitele, altcum datorate statului, uzează de prestaţii, conduce oastea supuşilor de pe moşie, ţăranii devin şerbii lui. Istoricii recunosc aspectele fundamentale ale feudalismului, aşa cum le-am definit mai sus, dar restrâng noţiunea prin condiţiile juridice: pentru ca să existe feudalism, trebuie să fiinţeze dependenţa vasalului de suzeran, dependenţă personală care înlocuieşte legătura abstractă către stat, cu jurământul de credinţă, dominium eminens al suzeranului asupra pământului vasalului (drept suprapus de proprietate), privilegiul scris de imunitate al seniorului, obligaţiile militare ale nobilului faţă de suzeran, titlul de nobleţe. Toate acestea constituie nu numai formalismul feudal, dar stabilesc legătura personală între suzeran şi vasal, care este, zic istoricii, esenţa adevărată a feudalismului64. în această din urmă înţelegere a fenomenului, pe care o adoptăm în aceste rânduri, feudalismul este mărginit la epoca medievală, prelungită numai şi peste o mică parte a epocii moderne. Deşi nu s-au cercetat încă împreună toate aspectele feudale la români, avem din studiile făcute până acum elemente destule ca să putem afirma că feudalitatea în sensul ei formal şi juridic a existat la români în Evul Mediu.
63 64

Cf. Calmette, La societe feodale, Paris. 1926 şi Bloch, op. cit.. II, p. 242. M. Bloch, op. cit., II, p. 122.

57

1921. prin act scris. Bulgariens Wirtschafisgeschiehte. N. ne întemeiem pe existenţa imunităţii^. Stoian Novakovic. 1910.. Petersburg. ca şi toate prestaţiile. dania sau trecerea moşiei la rudele în l i n i e femeiască. $eoziaJIH3M 1 b Bl yatJlHOH PycH. Cluj. era un domeniu ereditar. după ce se menţiona preţul vânzării. privilegiu purtând sigiliul imperial). să-1 treacă într-altă familie. atunci intervenea dreptul de proprietate superior: domnul trebuia să confirme. o pretenţie a domnului. p. Dinu C. La question agraire eu Russie. 77-79.. nu un statut de drept al boierimii —. 58 . pune la muncă pe ţărani. 1933. numit aşa după obiectul său (probabil la început se zicea carte de uric). formau cetele boierilor. căci majoritatea nu se bucura de imunitate. judecătorii domneşti nu au voie să intervie pe moşie. lorga. 337 p. cunoscut în toate ţările cu sistem feudal. şi şefii militari ai domeniului lor. din mila deosebită l domniei mele. iprietate părintească. oamenii de pe moşia boierilor din oastea cea mare (ridicarea în masă a ţării în caz de primejdie). care au acelaşi caracter juridic ca raporturile dintre vasal şi suzeran în apusul Europei. în Moldova uric. după imunitate. Belgrad. fără fundament real. 1931. 1923. Panaitescu. Mircea cel Bătrân.întocmai ca in apusul huropeio:\ în primul rând. 66 Cf. Rutkovvski. căci funcţionarii de stat n-au drept să calce pe moşie. E. Este sigur că şi armata. drept suprapus de proprietate al domnului67. Proprietarii erau.. I. în marginile legale ale muncilor datorate statului. ci pe moşiile imune prin organele fiscale proprii ale boierului. Varşovia. 506 p. Nu e vorba de o simpă formulă juridică. că toate moşiile ar fi ale lui. vânzarea. boierimea imună constituie o nobilime nouă. ci trec în favoarea proprietarului.. îl constituie relaţiile boierimii feudale cu domnia. Domnul acorda boierului favorizat sau mănăstirilor imunitate pentru domeniile lor. creată de domnie. 3 Pentru existenţa unui regim feudal în ţările vecine cu românii şi cu condiţii economice asemănătoare: cf. Este un mic stat în stat. în Moldova uric. toate funcţiile administrative. încercare asupra dommiului eminens. Spre deosebire de seniorii vechi proprietari de pământ. I. Schaff. Baştină i boljar în r " . ci de dreptul real suprapus de proprietate. Pavlov-Silvanskii. nobilimea avea privilegii feudale întărite prin scris de domnie. 1913. P. încasările de impozite şi prestaţiile nu se aplică prin dregătorii statului. P. în Închinare lui N. Asupra moşiei boierului exista un dominium eminens. Al doilea aspect esenţial al feudalităţii româneşti. P. Confirmarea domnească lua forma unei donaţii. deci. Arion. Această boierime privilegiată nu constituia decât o parte a boierimii'propriu-zise. Ea se numea în Muntenia ohabă. care nu aveau privilegii scrise. sau dacă se stingea familia în linie masculină. cum s-a interpretat până acum. Sakâzov. dar dacă boierul voia să-1 vândă. Leipzig. nici imunitate — o excepţie conferită de domn. nu o simplă scutire de impozite. Acesta judecă în ultimă instanţă pe ţăranii l u i . Autoritatea statului încetează la hotarele moşiei ohabnice. Seniorul încasează în profitul propriu dările cuvenite aiurea în ţară statului. în pământul domniei mele". un bun al familiei. care se numeşte în Muntenia hrisov (de la bizantinul chrisobullon = pecetie de aur. Prin urmare. fiscale şi juridice sunt cedate boierului. Paris. se adăuga: „Am dat şi am dăruit şi domnia mea. Moşia numită ocină. p. Poddanstwo Wloscian w Polsce i nieklorych innych krajach Europy. impozitele în natură datorate de locuitori domnului nu sunt şterse. Pentru acordarea imunităţii era nevoie de un act scris.

II. în alte forme. că boierul era vasalul domnului ca deţinător al moşiei. adică miniştri sau funcţionari de stat. De asemenea. ci gratuite1®. Deci. 1926. nu e vorba de o simplă taxă de înregistrare. Nu numai jurământul la ridicarea noului domn în scaun. de aceea nu erau plătite cu leafă. de aceea domnul îl numeşte în privilegii. în veacul al XV-lea şi al XVI-lea. ci de o răscumpărare cu bani grei a dreptului de proprietate superioară a domnului. Vălenii de Munte. în realitate. slujitori ai domnului. P. extras din . moşneni şi. jurământul de credinţă feudal. °" P.Buletinul Comisiunii Istorice". că instituţia jurătorilor înseamnă şi ea un drept feudal. ca şi vasalul feudal. adică afară de plata sumei ce se dădea pentru cumpărarea de la vechiul proprietar. Contribuţii la studiul marilor dregători în secolul XIV—XV. Un document muntean din veacul al XV-lea precizează: „au dat (domniei mele) un cal bun de 300 de aspri". 12. deci. dacă era o situaţie sentimentală şi nu s-ar fi întemeiat pe dovezi concrete. era dator cu slujbă la curtea domnului. C. a existat şi acesta. 59 . când domnul o confirma. Altfel. paturile şi corespondenţa curţii. iar preţul moşiei era de 600 de aspri 69. grajdurile. 70 C. Este clar. Boierul. clucerii. Panaitescu. dar. ajutorul militar. Jurătorii nu judecau decât pe boieri. adică în privilegiile de imunitate. Prădalica să nu fie. postelnicii. judecată asupra căreia domnul nu avea autoritate. acela ca un boier să nu poată fi judecat decât de egalii lui. şerbii nu erau judecaţi de egalii lor. faptul n-ar fi fost menţionat în hrisoave. 24. Documentele Ţării Româneşti. în general.. nu consideră pe dregători în cadrul feudal. de aci dreptul ca numai boierii să fie dregători ai curţii. „sluga domniei mele". p. în adevăr. C. în număr de 6. trebuia cumpărată. Filitti. Prădalice erau moşiile domneşti (la noi şi în Balcani) dobândite prin stingerea familiilor boiereşti în linie masculină. era de la sine înţeles. ci putea relua moşia pe seama lui. în toate hrisoavele nu lipseşte menţiunea care face parte din formularul diplomatic. se mai cuvenea şi domnului un cal sau un cal şi o cupă. gărzile armate. reprezintă un punct de vedere deosebit de al nostru. erau dregători ai curţii. S-ar părea că din formalismul feudal lipseşte la noi numai omagiul. mai sus. că i s-a acordat imunitatea pentru că a slujit cu credinţă. 257. Giurescu. Logofeţii. care exista în toată Europa. care se făcea la mitropolie şi despre care avem mărturii. Această credinţă nu este o simplă formulă de cancelarie. dar şi o menţiune specială în hrisoave.Domnul nu acorda totdeauna trecerea proprietăţii la altă familie. °° I. Am arătat. bucătăriile. boierii formau cea mai însemnată oaste a domnului. paharnicii nu erau dregători ai ţării. Cu credinţă este numai boierul care a depus un jurământ de credinţă. că boierul căruia i se acordă imunitatea este un credincios al domnului. Trecerea unei moşii de la un neam la altul. acest drept de retragere a proprietăţii în cazurile amintite se numea prădalica6^. care aveau grijă de pivniţele. vornicii. numai pe proprietarii de pământ. în „Revista Istorică Română". ci reprezintă. în Ţara Românească. 1932. întocmai cu slujbele vasalului pe lângă suzeran. cea mai importantă slujbă a vasalului. jurământul omagial. ci de stăpânii lor. care se fixa la jumătatea preţului dat proprietarului de fapt.

ridicată de domnie. mai greu de spus când s-a produs românizarea boierimii. în ce epocă. înseamnă că boierii ştiau : lavoneşte şi aceasta era limba lor maternă. Jirecek. în mare parte. adică trebuie să aşezăm această transformare în veacul al XVII-lea. noi credem că limba slavă. ci o limbă vie. H Tt>XHaTa cuasJiHCKa uncMenocTb. cea turanică din Bulgaria s-au deznaţionalizat după câteva veacuri. boierimea nu era o castă. împroprietăririle şi imunităţile au fost cauze care au grăbit această primenire. Pe lângă aceasta. prin îmbogăţire şi lăţirea proprietăţilor. fie pe cale politică (merite militare care câştigă favoarea şefilor şi împroprietărire). proprietari autohtoni cu drepturi feudale. Nobilimile germane din statele latine din Apus. în mare parte. din cea veche. deci. 1933. în parte. în I. Este. boierime privilegiată care este opera domniei. Deci. 161-370. alături de clasa stăpânilor străini. Contrar părerii lui Miletici. Savantul filolog bulgar Miletici a expus o părere. cu afluxuri de jos. a lui Metodie şi Chirii. Bucureşti. cum este latina în statele catolice. XIX. cu toate formele şi drepturile din Apus. cuprinde elemente medio-bulgare din vremea secolelor XII—XV şi chiar neo bulgare (limba bulgară de azi). MaKO-PoMUHHTt „Sbornic". 60 . nu ar fi. Pentru susţinerea teoriei sale. p. Fenomenul românizării clasei superioare este natural şi a fost ajutat de o serie de împrejurări. Boierimea română s-a primenit cu sânge de mai multe ori în decursul veacurilor. la prima vedere pare simplă şi logică: câtă vreme s-a folosit limba slavonă la români ca limbă oficială a statului şi Bisericii. însă. Teoria a fost combătută mai târziu de C. cea vare°ă din Rusia. C. folosită în Principatele Române. Ea este rezultatul creării unei noi boierimi. Această întrepătrundere a fost favorizată la noi de existenţa clasei moşnenilor. izolarea boierimii cuceritorilor. deci. Sofia. ci o clasă socială permeabilă. 88-89. 598—612 şi P. de sânae românesc. Miletici. au intnxas limba română în Biserică şi în cancelarie. contopindu-se cu populaţia băştinaşă. Jirecek. în „Revista Istorică Română".Din toate acestea rezultă o concluzie pentru cercetarea noastră: a existat o feudalitate românească. III. I. folosită în principate L. Recenzie. 1905. I. o limbă de tradiţie. Miletici aduce un argument lingvistic: limba slavă a hrisoavelor din Principatele Române şi aceea a actelor particulare nu este vechea slavă bisericească. Bogdan şi de subsemnatul72. Românizarea boierimii. o boierime nouă. p. vorbind aceeaşi limbă cu supuşii. în locul boierimii slavone stăpânitoare. am început să avem o nobilime românească. Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ţara Ungurească. P. în primul rând. p. o clasă minoritară în mijlocul unei majorităţi româneşti. 1897. în vremea domniilor. care. 1893. Recenzie la lucrarea lui Miletici. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la români: boierimea istorică din vremile mai noi este de limbă română şi. dintre moşneni. deosebită de vechii seniori slavi. mulţi au putut pătrunde în clasa boierilor. era o populaţie care o vorbea în principate ca limbă maternă 71 . Odată cu colonizarea pământurilor pustii şi desţelinare se formează. Bogdan. Când boierii s-au românizat. Limba slavă. IX. ci. 33—34. astfel. Panaitescu. pe cale economică. în „Archiv fur slavische Philologie". p. românizarea boierimii corespunde cu epoca românizării limbii oficiale.

nu după supuşi. iar cosmografia germană a lui Hartman Schedel. De ce se numesc ţările. contemporanul lui Ştefan cel Mare. latinitatea limbii române. care înlocuise în scaunul de la Argeş pe marele Mircea. Urkimdenbuch. în veacul al XlV-lea. cu exemple. secui. se numea Moldovlahia (Valahia moldovenească). în recenziile citate mai sus. rămasă din vremea când boierimea era slavonă. era încheiat. De asemenea. p. chiar în actele slavone. documentele ungureşti. cel mai important fiind Schiltberger. se întinde peste întreaga ţară. şi păstrată de curtea domnească şi boierimea românizată de la curte. Rusovlahia (Valahia dinspre Rusia). p. în chip necesar. Langmantel. Totuşi. * Zimmermann. în frunte cu Enea Silvius Piccolomini (Pius II) amintesc. care a luptat la Nicopole alături de Mircea şi a trecut apoi din nou prin ţară. unguri nobili. trimisă la Sibiu. v i n în contact întâi cu clasa stăpânitoare şi cultă şi după ea îşi fac idee de caracterul ţării. călătorii oficiali.după întemeierea lor ca state. în genere. La 1396. în veacul al XlV-lea. avem şi dovezi de altă natură despre românizarea boierilor încă din veacul al XlV-lea: Ţara Românească se numeşte. 57 şi 97. Reisebuch. 61 . el spune că aici se vorbeşte o limbă romanică. odinioară restrâns la câteva regiuni. ar vorbi altă limbă care ar fi aceeaşi ca în Bulgaria 73. la epoca în care se întemeiază Principatele Române. dacă stăpânii acestor ţări n-ar fi fost români? O ţară se numeşte după stăpânire. Valahia. în descrierea Ţării Româneşti. scriitorii germani şi italieni vorbesc numai despre limba română şi ignoră cu totul o presupusă limbă maternă străină a clasei superioare. adică Valahia (România) dinspre unguri. III. nume dat mai întâi eparhiei bisericeşti de la Argeş de către Patriarhia de Constantinopol. P. la curtea de la Argeş. istorici şi geografi italieni din epoca Renaşterii primitive. aşezate în ţară cu opt veacuri mai devreme (în veacul al VI-lea). Alături de aceste argumente directe. dovadă că nu mai subzistau în acea epocă. îi numesc olahi şi nu se cunosc în veacul al XlII-lea boieri slavi în Ardeal. Sunt numeroase argumente care dovedesc că boierimea română în veacurile al XlV-lea şi al XV-lea era românească. cumani. în Ardeal. în veacul al XlV-lea. Panaitescu. procesul de românizare a boierimii slavone. afirmă că românii vorbesc o limbă romanică 74. un număr de scriitori străini vorbesc despre români. învăţaţii străini. în actele solemne ale lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. încă de la sfârşitul veacului al XlV-lea. într-altă ordine de idei. regele Sigismund al Ungariei trimite un sol la curtea lui Vlad vodă. Ungrovlahia. iar în unele texte e numită Vlaşca Zemlia. o serie de scriitori. Indicaţiile bibliografice la C. că ţara devenise românească. în acelaşi an când Schiltberger trecu prin Ţara Românească. Ţara Românească. 165—166. Cu alte cuvinte. ed. numele Valahia. unde existau şi alte naţiuni: saşi. privitoare la boierii români din Ardeal. cere ca solul să fie însoţit la curtea domnului muntean de un tălmaci care să ştie limba română. nu aminteşte nimic de faptul că domnul şi boierii. a fost o tradiţie literară. româneşte75. adică ţările românilor. ceea ce înseamnă. Aşadar. existenţa unei nobilimi slave care s-ar fi păstrat în Schiltberger. amândouă. cu care a fost în contact. O scrisoare a cancelariei regelui. în actele slave. Biserica Moldovei se numeşte. domnii şi boierii vorbeau. în actele Patriarhiei. Jirecek şi P.

rămăsese o tradiţia literară şi sacră. fie de forme gramaticale: scriitorii de la curte introduc fără voie elemente ale limbii lor naţionale. în cronica Notarului Anonim al regelui Bela (secolul XII). o limbă vie în Dacia. şi al XlV-lea. în general. ci numai profesioniştii scrisului. Acest caracter compozit al limbii slave în actele publice este o dovadă că nu avem a face cu o limbă vorbită în ţară ca limbă maternă. Deci. caută să păstreze formele limbii bisericeşti. deci. limba medio-bulgară. limba grămăticilor de cancelarie în Moldova şi Ţara Românească. în special acte de proprietate. probabil tocmai pentru că până atunci ei formau populaţia supusă şi străinii cunoşteau regiunea după stăpânitori. Rămâne să analizăm problema actelor slave din Ţările Române. sunt. alunecă adesea spre forme populare. că slavona. nu era unitară. P. bulgărisme şi sârbisme. Cine erau aceşti scriitori? Erau. Nu scria toată lumea. bulgari sau sârbi. nu ar fi rămas necunoscută. dacă erau români. dimpotrivă. în adevăr. p. 62 . pe baza textelor scrise de grămătici. Bogdan. unii din ei. încă din veacul al XlV-lea. boierimea era românizată în veacul al XlV-lea. Rezultă clar. dar. ruşi. Numărul scriitorilor publici era restrâns. momentul deznaţionalizării nobilimii slave. cum arată influenţa ei asupra celei româneşti. cât şi în principate. rezultat al epocii apuse în care stăpânirea fusese efectiv slavonă în ţară. adică între veacul al X-lea. adică fiecare scriitor după limba slavă pe care o ştia de la profesorii lui. 1938. fie că e vorba de lexic. cei din Muntenia — unii o versiune bulgară. E interesant de observat că. o mulţime de românisme. precum se ştie. cei din Moldova scriau o versiune rusească a limbii slave bisericeşti. La început. după întemeierea principatelor. învăţaseră limba slavă de la aceştia. cum ar fi un meşteşug. alături de rusisme. epoca introducerii liturghiei slave. slavona a fost. cum tot ca o tradiţie s-a menţinut scrierea cu alfabet cirilic a limbii române până în veacul al XlX-lea sau păstrarea onomasticii slave la români până în zilele noastre. totuşi indicaţii nu ne lipsesc complet pentru cercetarea noastră. iar în Moldova. trebuie să căutăm în epoca anterioară. Este. Până în veacul al XH-lea. nu avem ştiri în izvoarele străine despre românii din nordul Dunării. Bucureşti. în veacul al XV-lea. ca să vedem dacă se poate trage din ele concluzia pe care a stabilit-o filologul bulgar Miletici.veacul al XlV-lea. dar ea a supravieţuit mai multe veacuri deznaţionalizării seniorilor slavi. ei constituiau în Evul Mediu o profesiune. Ai mai degrabă impresia că scriitorii vor să păstreze formele arhaice tradiţionale şi obligatorii ale limbii bisericeşti. care şi ea devine. o limbă literară. limba română76. alţii o versiune sârbă. atât în Ardeal. 59. dar. în veacurile XIV şi XV. Chiar în cele mai multe hrisoave din principate. pe când limba slavilor dacici dinainte de întemeiere trebuie să fi fost o limbă unitară. la care se adresau cei ce aveau nevoie de scrisoare. cunoscând limba vie. nu putem trage concluzii pentru limba maternă a întregii boierimi din vremea lor. se află ştirea că la venirea ungurilor în Ardeal. Diplomatica slavo-romănă în veacurile XIV ai XV. Dacă. epocă de la care începem să avem numeroase documente pentru această provincie. Este adevărat că în actele oficiale şi private din cele două principate se strecor elemente ale limbii v i i bulgare. un veac 76 D. o epocă foarte săracă în ştiri istorice. precum am arătat.

p. p. în această epocă şi ca o urmare a slavismului clasei superioare de nobili. ea este completă în al XIV-lea. bizantinul Cinam. dar după aceea valahii (românii) i-au alungat. II. Dacia în autorii clasici. Stăpânirea lor a fost întărită după căderea Imperiului Avar. să fie românizaţi. 57 şi 95. p. au fost cuceritorii aşezaţi în Dacia ca proprietari de pământ şi au format aci ramura slavilor dacici. slavii dacici. la sfârşitul veacului al VlII-lea. deci. p. care de şase veacuri erau în Dacia şi formaseră clasa stăpânitoare. prezenţa lor acolo rămăsese o amintire istorică79. erau românizaţi măcar în parte. Concluzia noastră este. se înfiinţează cele două domnii. limpede: în veacul al XII-lea începe dezagregarea slavonismului în clasa stăpânitoare. Nu însă toate pământurile încăpuseră în marginile regimului seniorial al Notarul Anonim. Pentru scriitorul rus din veacul al XII-lea. Gesta Hungarorum. începând cu secolul al Vl-lea.Boierimea română se încadrează între nobilimea de seniori proprietari de pământ. 45. Este posibil că năvălirea cumanilor în veacul al XII-lea. necunoscând situaţia în amănunte. Concluzii. Serbia etc. a întârziat întemeierea principatelor. Popa-Lisseanu. slavii locuiau la Dunărea de Jos. pe cale de românizare. Moscova. 77 63 . erau acolo şi slavi şi olahi. în această epocă. romanii (rumânii). când Dacia traiană şi şefii triburilor slave au trecut sub conducerea superioară a Imperiului Bulgar. care a ţinut până în veacul al X-lea. scriitorii încep să vorbească despre români. Aşadar. ed. Două veacuri mai târziu. ca urmare a acestei schimbări. Deşi conducătorii oastei trebuie să fi fost boieri locali. odinioară. El afirmă că. Socotim aceasta o dovadă de energie românească liberată şi o dovadă de omogenitate. că unii duci (voievozi) erau slavi". Populaţia băştinaşă. cronicarul bizantin nu vorbeşte decât de originea romană a locuitorilor78. pătrunderea lor în clasa boierimii. ediţia aceluiaşi. vorbind despre expediţia lui Manuel Comnen împotriva ungurilor prin Muntenia. din mai multe părţi deodată. 159. Dar în veacul al XH-lea.mai devreme. fără de care nu s-ar fi putut înfăptui această trecere. 1943. 78 Cinam. procesul de românizare a boierimii era efectuat şi în Ardeal. căci ş t i r i l e lui Cinam şi ale cronicarului rus sunt ale unor străini care scriu de departe. deci. 7 " Nestor. s-a introdus liturghia slavă în Biserică şi limba oficială slavă în stat. slavi în Dacia. adică trecerea de la forma de trib la cea de stat. pătrunşi în clasa stăpânilor pământului. le-au luat locul şi de atunci slavii sunt aşezaţi în Bulgaria. înrudiţi ca limbă cu bulgarii. Slavii veniţi din direcţia nord-estică. ca apoi să poată fi format un stat românesc unitar. spune că a luat cu sine oaste mare a unui popor care se trage din coloniştii romani. cade în serbie şi numele naţional devine sinonim cu şerb. ed. 1864. nu mai erau. ed. are loc fenomenul politic cel mai important din istoria românilor: întemeierea principatelor. creată prin migraţiunile popoarelor şi punerea în stăpânire a cuceritorilor pe pământurile din fostele provincii ale Imperiului Roman. Simon de Keza. care scrie la începutul veacului al XH-lea. 2—3. astfel. când. Popa-Lisseanu. Mai caracteristice încă sunt cuvintele cronicarului rus din Kiev. în veacul al XII-lea. Au mai trebuit încă două veacuri pentru ca şi aceşti noi străini.

limba slavonă din actele publice. creştinarea lor si intrarea lor în clasa proprietarilor de pământ. clasă care constituie o particularitate a societăţii româneşti. în veacul al Xll-lea. Regimul feudal al dijmei plătite în natură de ţărani se modifică. fără privilegii şi fără acte scrise. care lucrează moşiile pentru ei. întârzie procesul de omogenitate al societăţii. deci presupune continuitatea elementului latin în Dacia traiană. feudală.cuceritorului. tot până atunci. pusese stăpânire pe tot pământul şi nu lăsase să subziste comunităţi ţărăneşti de proprietari liberi. Acmiţând că boierimea românească s-a format în acest chip. acest proces este încheiat şi abia atunci societatea românească închegată în toate clasele sociale poate trece de la forma triburilor rurale la viaţa de stat. explicăm în chip logic influenţa adâncă a slavonismului asupra românilor. abia în veacul al XVI-lea. începutul exploatării în regie a pământului de către boieri şi legarea de glie a ţăranilor. domnii crează o nouă nobilime sau. nobilime de moşieri creată prin luarea pământului de către cuceritori în perioada migraţiunilor. spre deosebire de cea slavă. provoacă o discriminare în rândurile boierimii. onomastica şi toponimia slavă până în zilele noastre. dar venirea şi aşezarea cumanilor. din aceşti proprietari s-a născut clasa moşnenilor sau a cnezilor şi a răzeşilor. alfabetul cirilic în scrierea limbii române până în veacul al XlX-lea. ci o mare par:e rămăsese in mâinile băştinaşilor sub formă de proprietate colectivă ţărănească. ca urmare a pătrunderii elementelor moşneneşti în clasa boierească şi prin deznaţionalizarea boierilor slavi în mijlocul românilor. . întocmai ca în provinciile apusene ale Imperiului Roman. însă. care rămâne. Bineînţeles că aşezarea slavilor ca seniori proprietari presupune şi existenţa unei populaţii băştinaşe de agricultori. prin întemeierea Principatelor Române. adică în forma normală pentru toate nobilimile europene. totuşi. decât în câteva colţuri izolate ale Europei. clasa seniorilor se românizează în mare parte. deosebită de cea veche. Abia în veacul al XlV-lea. în rândurile boierimii. când economia de export a grâului în Imperiul Otoman şi haraciul plătit în bani aceluiaşi imperiu aduc o schimbare economică esenţială. întrucât migraţiunea germană în provinciile apusene ale imperiului. Din originile slavone ale vechii nobilimi rămân ca o tradiţie: liturghia slavă în Biserică până în veacul al XVII-Iea. După întemeiere. prin acordarea imunităţii cu hrisov se crează o nobilime privilegiată. mai bine zis.

să zicem şi noi de acum înainte român. rumân. Şi azi în popor şi chiar la oameni cu carte se aude zicîndu-se rumân. Numele românilor vine de la Roma. De fapt. era un nume naţional care nu se acoperă cu ideea de supuşi ai unui stat. unii grămătici înlocuiau numele rumân cu român. dedicată regelui Sobiesk. Chiar în anume regiuni. adică: bun. Acad. Aşa şi romanus a dat rumân. precum observa încă din 1684 Miron Costin în poema sa polonă. nume care s-a generalizat sub influenţa şcolii (Petru Maior zicea de-a dreptul romani şi romanilor. nume. rus.III NUMELE NEAMULUI ŞI AL ŢĂRII NOASTRE Numele românilor. murire. sub influenţa Şcolii Ardelene din Blaj. P. 65 . cuvintele latine. deşi oamenii îşi ziceau moldoveni. ed. Câteodată. Aşa cere spiritul limbii noastre.) Numele acesta. dar atunci această transformare savantă n-a prins împotriva limbii populare. 3. Abia în veacul al XlX-lea. oamenii învăţaţi. adică acei oameni mai învăţaţi care ştiau că numele neamului nostru se trage din acel al romanilor. în copiile de letopiseţe. este rumân şi Ţara Rumânească. Panaitescu. că suntem singurii descendenţi autentici care n-am lepădat numele de familie dintre toate popoarele romanice. căci nici unul afară de al nostru n-a păstrat acest nume. Primii care au scris român (românilor) sunt tocmai editorii Vechiului Testament tipărit la Orăştie la 1585 (Palia de la Orăştie) 2. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. 1929. aşa scriu toţi cronicarii şi aşa este tipărit în cărţile vechi bisericeşti şi în actele domneşti. au crezut că rumân este o greşeală. dar acestea sunt cazuri cu totul sporadice. când au trecut în limba noastră. P. ce se făceau în veacul al XVIII-lea pentru curţile boiereşti. aşa cum 1-a păstrat tradiţia. Rom. 2 Palia d'Orăştie. p. bulgar. durere. unde vremelnic numele statului a înlocuit numele neamului. 1 Miron Costin. numele. Paris. au transformat pe o în u. ca bonus. dolor. dar când întreabă de limbă în toate vremile ziceau: „Ştii româneşte?". morire. ed. au zis consecvent români. nomen. era numele poporului peste despărţirile de stat. e cea mai autentică dovadă a originii noastre şi am putea spune. („szty rumyneszte?")1. pe temeiul acestui nume. p. pe care s-au apucat s-o corecteze. cum ar fi francez. Mario Roques. 50-52. cum se zice azi. ca în Moldova. în loc de român. Ţara Românească era principatul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre.. Numai pe cale cărturărească rumân s-a transformat mai târziu în român. 1925.

se poate rezuma la întrebarea: de ce ne numim noi români şi care au fost condiţiile istorice care au determinat adoptarea şi păstrarea acestui nume? Formarea numelor popoarelor europene. Acestea din urmă. vom putea trage câteva concluzii interesante pentru istoria noastră. Numele de stat. profesor la Academia domnească din Iaşi. căci postpunerea unui a este un fenomen fonetic al dialectului aromân şi nu constituie nicidecum un alt nume. adică poporul 66 . şi azi zic. Sava din Bucureşti. aproape tot aşa de interesante şi instructive pentru noi sunt celelalte nume ale neamului: cele date de Mrăini {vlahi) sau cele particulare unei părţi din poporul nostru {munteni. Prin urmare. moldoveni). ei şi-au zis spanioli. România. care nu are pretenţia decât a unei schiţe. profesor la colegiul Sf. în al doilea rând.căruia 1 se mai zicea Muntenia (mai ales de către moldoveni). altele prin aşanumita năvălire a barbarilor. România nu s-a impus imediat după unirea de la 1859. ba chiar şi aromânii (armânii). De asemenea găsim acest nume sub forma nimeri la coloniile româneşti din Peninsula Istria. în limba franceză şi a intitulat-o: La Românie. în scrierea tipărită greceşte la Leipzig. pe lângă problema centrală a numelui român. numele neamului este foarte vechi. invers de ceea ce s-a petrecut cu popoarele romanice. Totuşi. s-au format prin reuniune de triburi. dar români erau din vechime şi cei din Moldova. Când romanii din provincia Spania s-au simţit deosebiţi de cealaltă romanitate. în 1816. cercetarea noastră. în definitiv. obţinându-se aprobarea Porţii şi a Marilor Puteri pentru unirea definitivă. cel dintâi care 1-a folosit. Vailiant. alcătuite prin dividerea unei mase mari. Dacă vom cerceta mai adâncit sensul acestei constatări şi dacă. Prin urmare. ţara noastră s-a numit oficial România. un francez. formarea acestui nume. Mai târziu. francezii. Walachei). Căci numele unui popor. este o formaţie contemporană. Pâ-nă acum această cercetare comparativă Ia noi nu s-a făcut. mai bine indicată ca „migraţiunea popoarelor". la 1840. Ca nume oficial al ţării. numele statului şi diferitele nume de stat sub care au trăit românii sunt mai noi. este bineînţeles în legătură cu condiţiile în care s-a format însuşi acest popor. asociate şi ridicate la viaţa de stat. ca şi nemţii. unele din ruperea masei romane în popoare romanice. în urma vieţii particulare a provinciilor şi crearea de dialecte ale limbii vulgare. Daniel Philippide. Adoptarea unui nume pentru o comunitate de limbă şi de origine înseamnă crearea unei conştiinţe de solidaritate în sânul acelei comunităţi. a publicat o carte istorică despre români în general. după vechea formă românească: Roumain. este geograful grec. mai ales. sub titlul 'Iaropia rrfs-'Povtiovvias. deci Rumunia. reunite sub domnia lui Cuza vodă. Popoarele de azi ale Europei s-au format în Evul Mediu. mult mai întinsă decât numele statului. numele neamului are o arie generală. se numeau Principatele Unite şi abia la 1862. înţelegând prin el cele două principate ale Munteniei şi Moldovei reunite în acelaşi studiu. Ungrovlahia şi Valahia (de către străini: Valachie. Rumănien. vom compara această situaţie a românilor cu felul cum s-a format numele altor popoare vecine sau mai îndepărtate. când cele două principate. Această deosebire este foarte importantă pentru formarea numelui neamului. când legăturile politice şi economice cu restul lumii romane au fost rupte. Roumanie.

când numeroasele inoun uc augu şi MAI format o coeziune naţională. La fel s-a petrecut şi cu bulgarii. ca un popor de azi să poarte numele unui neam cucerita străin din Evul Mediu. Pe încetul. Populaţia romanică în Gallia a fost despărţită de romanitate prii cucerirea germană. moravlenii de la Morava. a fost totuşi aci fermentul creator de viat naţională deosebită şi. Interesant şi mai complicat este felul de formare a poporului francez şi . spre deosebire de numele dat vecinilor. Numeroase au fost triburile germane aşezate în Gallia: francii împărţiţi şi ei în ripuari şi salieni. supunând unificând triburile slave. de mult dispăruţi. s-a întins asupra întregii ţări. de aci numele de leahi. sub c 67 . Astfel. dar şi aci clasa cuceritoare. numelui său. toţi cei a căror limbă se poate înţelege. o împrejura asemănătoare cu crearea numelui poporului francez. el înseamnă „c ce vorbesc". din care a predominat tribul „celor de la câmp" (poleanii). c numele lor este acela al cuceritorilor medievali. s-a născut poporul englez. aspectul regiunilor: timocenii de la Timoc. De observat că triburile erau numite după râuri s. Dvina. de vreme ce slavii au trăit în Evul Mediu în contact cu romârj şi au avut o organizare socială şi economică asemănătoare cu a românilor. mut. care a fost deznaţionalizat. câmp. sunt slavi. la noi românii. cuvânt.deosebit al romanilor din Spania. numele lor s-a păstrat în numele poporului rus. numele acestui u care nu ocupa decât un teritoriu restrâns. O asemenea noţiune deosebitoare nu poate constit dovada unei conştiinţe de neam unitar. de mult deznaţionalizat şi înghiţit în masa autohtonă. nu est particular pentru francezi. Numele de slavi sau sloveni nu este un nume naţional. în acelaşi timp. Deşi ross-'u au fost înghiţiţi de băştinaşi după câte generaţii. care se mai numeau şi ross adică „oameni cu părul roşu Varegii. Bulga turanieni au creat statul bulgar. burgunzii. Prin război ş absorbirea celorlalte triburi. Acest fenomen. Ieşi. adii muţi. de astă d< de origine turcă şi de rasă galbenă: bulgarii. ei poartă numele germanic al cuceritorilor. Slavi atinşi mai târziu decât alte popoare de civilizaţia „statală" romană. întocmai ca francezi şi la ruşi. deci. Bulgarii sunt slavi şi vorbesc o limbă slavă. coborând de la Marea Baltică pe văile râurilor mari. mai puţin numeroasă fost deznaţionalizată de supuşi. Avem două exemple foarte caracteristice la popoarele slave Formarea numelui naţional la slavi este mai interesantă pentru problem noastră românească. de la slovo. de la niemi. Numeroasele triburi slave aşezate în Dunăre şi Munţii Balcani au fost unificate şi cucerite de un neam străin. Alte popoare slave s-au format prin reunirea triburilor şi predominarea un din ele asupra celorlalte. Ruşii poartă numele unui popor cuceritor străin. trecut pe Nipru şi Bug spre Marea Neagră şi au format primul stat rusesc. Invers. Deş francezii sunt un popor romanic. Elementu germanic. alamanii. nemţi. Totuşi numele unui alt trib din regiunea Cracoviei a rămas ca nume paralel cu cel poleanilor şi anume al tribului leh. E. în Polonia de mai târziu erau numeroase triburi. vizigoţii. lacul Ilmen. poleanii de pole. veniţi din părţile Volgii. este vorba de normanzi s de varegii scandinavi. francii au impus numele lor întregului neam. au trăit mul vreme sub forma de triburi mici. fermentul creator de stat. spre deosebire de c ce nu pot fi înţeleşi.

îumele triburilor nu sunt teritoriale. un alt nume comun al germanilor. deci după un nume propriu. ele s-au format altfel decât la slavi. Rezumând cele spuse mai sus. Berlin. cum s-a crezut multă vreme. Portugalia. francii. Bavaria. Deutsch. poporul romanic distinct luând numele provinciei respective (Italia. ferment de viaţă naţională distinctă (francezi. de curând răposat. Otto Schuchardt. „oameni ai celor sfinte". în . 1934.Zeitschrift fur deutschen Morgenlândischen Gesellschaft". englezi. unul dintre ele a dat numele său neamukii întreg (germani. sau de celţi. Suabia. al alamanilor. ci numele unui trib germanic5. dat de romani. rezultă că numele popoarelor de azi din Europa s-au format în trei feluri: sau prin despărţirea din masa romanică. numiţi şi maghiari. după râuri mai ales. Cu numele germani. poloni. 630-647. Stanoje Stanojevic. Deutsches Reich. Numele acesta este acela al unui trib. Zetei etc). prin reunirea tuturor triburilor primitive. într-un studiu al său. sârbi. Se pot lua exemple asemănătoare şi din Antichitate: acheii erau. însă. Iznaseproslosti. unde am < ăzut că numele de triburi sunt de origine teritorială. un alt trib slav. Beograd. Frizia. Spania). sahs. sau după aşezarea H. cehi). sau un nume războinic. arătând calităţile tribului: bastarnii. 37-48. teutonii. Numele sârbilor s-a format în acelaşi chip. IlI-a. „cei liberi". Le no/n el l'origine des Hongrois. 1935. Germania n-a format o unitate. Franconia. în privinţa numelor triburilor germane.i^u . reapare fenomenul pe care l-am constatat mai sus şi la unele popoare slave: un trib din cele multe. numele a două triburi care trăiau alături şi s-au contopit. germani. numite după triburile respective. Regiunea apuseană a Peninsulei Balcanice era ocupată de numeroase triburi slave cu diferite nume (jupanatele Rasciei. Allemands. era împărţită în triburi. Gregoire. este iar numele unui singur trib. a urmărit veac după veac întinderea în spaţiu a numelui sârb asupra celorlalte triburi4 Hrvaţii (croaţii). ed. saxonii numiţi după o armă a lor. De observat că numele dat de francezi germanilor. în sfârşit. Alt Europa. alamanii. Numele poporului german. Sunt şi popoare europene numite după o localitate: Porto Cale. ci formate sau după un strămoş.. care s-a întins peste tot poporul grecesc. familii mari. p. sau prin cucerire străină s-a impus numele poporului cuceritor. a cărui limbă nu se deosebeşte nici azi aproape deloc de a sârbilor. arătând organizarea pe ginţi. 68 . Savantul istoric sârb. sârbii ortodocşii. „cei amestecaţi". un nume străin. de fapt. care mai târziu au format mici state în epoca feudală: Saxonia. în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă. ruşi. bulgari). XLI (1937). nu este. dar ei reprezentau numele unui singur trib grecesc din nordul Peloponezului. în vremea când Tacit scria Germania sa. încă din vremea când ungurii trăiau în regiunile din sudul Rusiei de azi3. ci finic. ungurii. La germani. Aceste două nume ale aceluiaşi popor sunt. care însă nu este slav. Sârbii erau numai unul şi nu cel mai mare dintre ele. p. Thuringia. Stanoje Stanojevic. numele tuturor grecilor care luptau uniţi împotriva Troiei. au rămas până în vremea noastră cu un nume deosebit din pricina deosebirii de religie (croaţii sunt catolici. Există. Ia Homer. al cărui nume este adoptat de toate celelalte ca nume comun general.lunicic uu ai u i au vecin al uiu nu nostru.

ţarii: iNorvegia. provincialii d i n Gallia. deci. decisive pentru formarea altor popoare europene. nu aceste elemente. „oamenii ue ia nora . coborâţi din nord în Rusia Meridională. deci după părăsirea Daciei. nici. Peninsula Iberică şi chiar locuitorii din Italia s-au numit francezi. Lot. nici prin cucerirea străină.o eventuală viaţă românească împărţită pe triburi. cei dintâi izolaţi de conducerea imperiului. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. au rămas dezlipiţi de împărăţie şi tocmai aceştia. 69 . de vreme ce noi am rămas romani. romanii au fost siliţi să cedeze provincia „federaţilor" goţi.L'evolution de l'humanite". cf. atacară Dacia de la răsărit. care a fost pierdută de imperiu. La toate acestea se adausă o criză a autorităţii. 1 ara de Jos. 1927. S-ar părea un fapt paradoxal păstrarea numelui roman tocmai la acel fragment al romanităţii care dintre toate s-a desprins cel dintâi din unitatea politică a imperiului.. apoi ruralizarea imperiului de pe urma ruinei economice. Urmează. p. în orice caz. dezagregarea internă a imperiului s-a făcut pe căi multiple: instituirea colonatului. un ieşind al teritoriului imperiului în lumea barbară şi când popoarele germanice. cel german de origine genetică. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge6. care în veacul al III-lea. să cercetăm întru cât poporul românesc s-a format în condiţii deosebite de celelalte popoare europene şi de ce numai el a păstrat numele comunităţii romanice. spanioli. ° F. iNicuenanu. însă. Păstrarea numelui Romei la români. Am arătat că popoarele europene neromanice au trecut printr-o fază de organizare de trib anterioară fazei de naţiune şi anume cu două tipuri de triburi. adică un fel de serbie ereditară cu obligaţia cultivatorilor de a nu se muta de pe pământul lor. decăderea oraşelor şi reducerea vieţii romanilor la agricultură şi economie sătească închisă si locală. contrar aparenţelor. prin despărţirea unei vieţi provinciale din masa romană şi crearea unei conştiinţe naţionale particulariste locale. Se pune întrebarea dacă în nomenclatura poporului nostru n-a rămas ceva d i n t r . a fost Dacia lui Traian. sueaia. în clasica lui operă. 115-159. Un mare număr de romani. ue ia suu. trebuie să mai cercetăm încă o problemă conexă. însă. au fost hotărâtoare ia formarea poporului nostru. se produce o dezagregare internă a Imperiului Roman. cel slav legat de loc. în legătură cu aceasta. au păstrat numele de romani. Trebuie să ţinem seamă. Lot. 62-98. ceea ce înseamnă că nu ne-am considerat ca o parte desprinsă din romanitate. nu era decât la primele ei începuturi. Această provincie bogată şi populată forma. adică nici prin reunire de triburi cu predominarea unuia din ele. în vremea lui Aurelian. strămoşii daco-romanilor. colecţia . care să fi dat fermentul vieţii de stat. portughezi şi italieni. normanzii. Cum a arătat istoricul francez F. pe când cei mai recent despărţiţi. de faptul că în veacurile al IV-lea şi al V-lea. goţii şi bastarnii. E de remarcat că numele poporului român nu intră în nici una din aceste categorii şi de aceea avem dreptul să tragem deocamdată o concluzie negativă: poporul nostru nu s-a format în aceleaşi condiţiuni ca popoarele de mai sus. Cea dintâi provincie romană din Europa. Paris. 5-14.

afară de oraşele de pe coastă. Am putea spune că romanii din Dacia. alta spre Adriatică. XLVIII-XLIX. Poporul românesc nu s-a format izolat. suficientă. particularistă şi provincială. 70 . Dimpotrivă. în „Denkschriften der K. pe ambele maluri ale Dunării de Jos. ci numai de la şeful local şi de la proprietarii de moşie. Die Romanen in den Slădten Dalmatiens wăhrend des Miltelalters. Istoricul C.ujicapw piuici_iic uc ia împărat şi de la organele oficiale. deci explicaţia dată mai sus nu este suficientă. Hist. în valea Moravei. De aceea tot ei singuri au păstrat şi numele romanilor. Aceste ramuri ale românismului au trăit în marginile imperiului şi na s-au despărţit de unitatea romană odată cu românii rămaşi în nordul Dunării. Această romanitate orientală era masată în veacurile II-VI d. Foştii cetăţeni ai Romei nu s-au mai simţit romani. suntem urmaşii romanităţii orientale întregi. ai şefului local. în imperiu. Wien. asemenea şi românii din Istria. Serbia de la Dunăre cu o adâncime în interiorul peninsulei. tracii au suferit aci influenţa greacă. In această zonă toate inscripţiile sunt în latineşte şi populaţia băştinaşă a tracilor a fost romanizată. Klasse. Ne dăm seama imediat că această explicaţie nu este. elementul roman a fost rupt în mai multe bucăţi. dar despărţirea între ramurile româneşti n-a fost deplină decât abia în veacul al XH-lea. regiune ocupată odinioară de romanitatea orientală. adică a tuturor romanilor din partea răsăriteană a Imperiului Roman. bineînţeles. ci oameni ai provinciilor lor. românii. se numesc în dialectul lor armâni. Românii macedoneni au păstrat şi ei numele Romei. numai la nordul Dunării. totuşi trebuie să ţinem seamă de existenţa unei mase româneşti în sudul Dunării. intră în zona romană. în toată partea muntoasă interioară a Peninsulei Balcanice inscripţiile sunt în greceşte. au păstrat singuri ideea ideală despre unitatea sa. toată Bulgaria (Moesia) între Dunăre şi Balcani. o importantă masă a romanităţii orientale a rămas între marginile imperiului. aceşti „urmaşi ai Romei" nici nu s-au mai numit romani. deosebirile dialectale începuseră să se adâncească şi astfel. care nu văzuseră decăderea totală a imperiului. în zona latină. putem conchide din aceste constatări că locul de formare a poporului român este valea Dunării pe ambele maluri până la Balcani. când Dacia a fost ruptă de la corpul imperiului. Jirecek. Noi. de la o vreme. o viaţă politică locală. Această dezagregare a produs. Deşi explicarea de mai sus este un argument în plus în favoarea teoriei continuităţii românilor în Dacia. căci numele acesta avea atunci sensul unei unităţi reale.C. Dacia romană în nordul Dunări intră. cum e uşor de înţeles. Jirecek a stabilit pe hartă zona de întindere a romanităţii orientale pe baza pietrelor de mormânt şi a inscripţiilor votive ridicate în cinstea zeilor. In acest chip. cetăţenii de acolo au continuat să se simtă romani. deoarece romanii nu s-au aşezat în regiunile ce nu erau potrivite pentru agricultură7 Aşadar. prin acţiunea slavilor şi printr-o lentă şi seculară deplasare. Akademie der Wissenschaften". o parte a lui a emigrat spre Macedonia. iar în sudul Dunării. în Dacia lui Traian acest fenomen nu a avut vreme să se producă cu toate consecinţele sale. însă. ale acelei părţi a imperiului care s-a numit Imperiul de Răsărit C. Dobrogea. Numai mai târziu.

Numeh romani. ceea ce era firesc. Din veacul al IV-lea până în al Vl-lea. în al doilea rând. se aplică numai bazinului occidental al Mării Meditera provinciilor din jurul lui. numele Romei. după căderea < de Apus. oraşele şi civilizaţia urbană au continuat să înflore. ea a fost cuprinsă de goţi. nu putea fi părăsit de cei din sud. au continuat să se numească romani. de vreme ce e un împărat şi stăpânirea lui era o realitate. chiar dacă nu se afla exact în aceleaşi condiţiun romanii din nordul Dunării. poate chi anume forme schimbate. când ca o regiune de li colonizare cu învoirea împăratului. Pe când crearea vieţii particulariste a di fărâmarea din interior a Imperiului de Apus. în tin războaielor împăratului în Italia. căci influenţa culturală. pentru a lămuri păstrarea numelui de roma români. roman rămas romani. cum am spus. Totuşi. trebuie să ţinem seamă de faptul că Dun. obstacol uşor de trecut. mai mult nominal din imperiu. câteva decenii după pară: Daciei. în Răsărit. De altfel. cu toate consecinţele sociale şi politice. când ca o cucerire. cel de Răsărit a rămas întreg şi de a s-a bucurat de o viaţă politică adesea glorioasă de o mie de ani. descrisă ( Lot în scrierea amintită.şi anume în partea de nord a lui. Dacia Ripensis este ocupată câtva timp de gepizi şi de goţi. chiar în vreme. cum renunţase la D< Aşa că aceste regiuni de graniţă au trăit mult timp alături şi în afară de rrn proces de dezagregare a imperiului semnalat mai sus. n-a suferit procesul de dezagregare pe provincii şi u autarhe. care s-a produs în Apus. spre Dunăre. Evoluţia economică şi socială. Imperiul de Răsărit şi-a păstrat coeziunea. Cu toată stăpânirea barbar în multe privinţe chiar din cauza acestei stăpâniri. o graniţă reală. Din cele spuse mai sus rezultă că. acest proces de dezagregare. în întregimea ei. când s-a înfiripat creştinismul. în realitate. provinciile au fost guvernate de funcţio împăratului şi păzite de armata lui. graniţa naturală între „barbari. regiunea dintre Dunăre şi Balcani a făcut parte. Mai întâi. trebuie să ţinem seama de împrejurarea tot aşa de importantă că romani orientală. de ace limbă şi în legături cu cei din nord. economică şi chiar polit Imperiului de Răsărit asupra romanităţii orientale a fost constantă. timj perioade destul de lungi. spre deosebire de cei din Apus. este toarte tiresc şi expuc că şi această parte a romanităţii rămase în imperiu să fi păstrat. ci Balcanii (Hemus). nu a fost şi nu este o barieră etnică. s-au creat între populaţiile de cele două maluri relaţii de schimb comercial şi de braţe de muncă. Chiar grecii din Constantinopol îşi ziceau romei. comerţul cu Asia şi comerţul pe mare s-a dezvoltat ca mai înainte. spre deosebire cea occidentală. deşi Imperii Răsărit nu a renunţat niciodată formal la cele două Moesii. n-a atins c prea puţin Imperiul de Răsărit. adică ron noţiunea unităţii Imperiului Roman s-a păstrat. mai bogat încă. romanii din imperiu. Justinian. abia pi decenii au stăpânit romanii efectiv regiunile de la Dunăre. Era o unitate etnică ce nu se putea despărţi nume diferite. un curent loca deplasări etnice. pe lângă explicaţia despărţirii timpi romanităţii din Dacia de imperiu. Cu atât mai mult. imperiu nu era Dunărea. chiar în n< 71 . Socotim această din urmă cauză poate chiai importantă decât prima. deci. prin cr< unor particularisme romane. caracterizat. odată păstrat în nordul Dunării. apoi legături religioase.

fără oraşe şi fără stat.Revue belge de philologie et d'Hîstoire". nu o naţiune unitară. din diferite părţi ale Europei: astfel. între stânci. de la sudul Dunării. în anume regiuni muntoase ale Peninsulei Balcanice. a numelui Romei. dintre toate neamurile romanice. cu voievozii lor în frunte. ci au rămas romani ca nume. şeful său a devenit şeful statului şi statul nou înfiinţat a căpătat numele tribului învingător. 9 I. care au fost supuşi de barbari. clisura a început de la o vreme să însemne însăşi strâmtoarea din munte). numeie naţional s-a creat prin predominarea unuia dintre triburi asupra celorlalte. Numele neamului şi triburile româneşti. cehi. cuvintele bizantine în limba noastră (între cuvintele greceşti din perioada bizantină pătrunse în limba română. erau teritorii rurale în Evul Mediu.Cvijic {La peninsule Balkanique)9. misionarii creştini. însă. Iorga observase că pe lângă România noastră. clisură care Ia bizantini înseamnă cetate de apărare şi pentru că cetăţuile erau la trecători. dacă românii au trecut prin forma aceasta de viaţă politico-socială într-o anume epocă a istoriei lor. caracteristice sunt drum. E drept. fără să mai vorbim de cunoscutele triburi albaneze. prin alianţe sau cuceriri. cel puţin cu valoarea negativă. a supus celelalte triburi. 1924. fragmente din romanitate. în legătură şi cu celelalte explicaţii date mai sus: românii n-au intrat în organizarea unui regat barbar. Teoria lui Iorga este ademenitoare (afară de exemplul Romagnei din Latium. deşi o N. au existat triburi. Se pune pentru noi întrebarea dacă au existat triburi româneşti în nordul Dunării. III. Am văzut că. mai mititele. numele acesta a trecut şi asupra tuturor triburilor supuse. continuă să existe şi azi triburi slave neunificate în văile izolate. La peninsule Balkanique. nefiind organizate de fapt în state separate. Nu şovăim a răspunde afirmativ la această întrebare. La „România" danubienne et Ies barbares au Vl-e sieele. care n-au intrat în formele vieţii de stat create de popoarele cuceritoare germanice şi de aceea au păstrat numele Romei. că nici această explicaţie nu ţine seamă de românii din Imperiul de Răsărit. 72 . poloni. Indicaţii interesante se pot scoate din comparaţia între felul cum s-a format numele altor neamuri şi acel al neamului nostn . Romagna din jurul Romei. în acest chip avem un răspuns: cauze multiple au contribuit ca românii să fi fost păstrătorii unici. ci teritoriul oraşului Roma) şi o putem adopta. vechiul Latium. mai există şi alte Romanii. dar n-au intrat în organizarea unui regat barbar8. 35-50. după cum arată savantul etnograf sârb I. care nu este un teritoriu rural. o Românie este în Sardinia. Cvijic. lorga. zicea Iorga. unul din triburi. Interesant de ştiut este că. De la stat. Paris.Dunării. deci trei popoare slave vecine cu noi. Procesul istoric corespunzător acestei formări a numelui este clar: la început. care arată o pătrundere comercială. la sârbi. de aceea n-au luat numele regiunii sau al barbarilor cuceritori. dovadă tezaurele de monete bizantine aflate în România. în . dată de N. 323. p. alta în Alpii din sudul Elveţiei şi.. Alături de aceste explicaţii date de noi pentru numele neamului nostru. Iorga. p. mai târziu. este de amintit şi alta. 1918. mai puternic. Aceeaşi situaţie şi la românii din nordul Dunării. în sfârşit. Toate aceste regiuni.

care este anterior acestei faze. în ep medievală. rezultă că ace unităţi ar fi triburile genetice (căci n-a fost o cucerire. VI. Deci. la români nu s-a întâmplat acelaşi fenomen ca la sârbi. cu trecutul. ce erau aşa-numitele voievodate. ci de perpetuarea unei realit. în acest eh '" Cesta Himgarorum. Jiul de sus şi jos) arată existenţa de triburi vechi cu judele lor. ed. Olt. el a dat numele său statului (Ţara Românească). la noi. 73 . fără or şi fără organizaţie economică. De altfel. 1 ' Hurmuzaki. 1934 40-46. adică o comunitate socială locală autarhc autonomă. De altfel. Ca să sintetizăm lucrurile. locuitorii din fiecare regii unitară trebuie să fi constituit un trib. Această organizaţie pe triburi era rezultatul unui anume stadiu econon asemănător cu acela al tuturor popoarelor care au avut sau mai au acea organizaţie. anterior fazei medievale a vieţii de trib. şi numele judeţelor. Totuşi. rămase şi azi ca resturi ale organizaţiei sociale din Evul Mediu. cehi şi polc numele unui trib să dea numele unui stat şi de aci al neamului. Argeş. nu putea exista un stat. triburi şi la români. în epoca ce încetează cu întemeierea principatelor. di mărturia Notarului Anonim10 al regelui Bela şi de cele amintite de diploma d Cavalerilor Ioaniţi la 1247. Seneslau. întocmai ca c din Balcani. Aşad trecerea prin faza organizaţiei de trib nu a rupt coeziunea naţională. Să privim acum. Nu e vorba numai de păstrai unei mari tradiţii. în mase mici. numele unitaij neamului. 249—253. în decurs de câteva secole. datorită aşezărilor străvechi în aceste locuri. dar între ele trebuie să fi fost o circula continuă. numite de obicei ca la jupele slave (ta organizaţie pe triburi) cu nume de râuri (Buzău. p. I. Popa-Usseanu. dimpotrij neamul este anterior statului. ipoteza admigrării din suc Dunării a românilor în Dacia traiană. n-au legătură cu pământul. din acest punct de vedere. viaţa aproape pur rurală şi patriarhală. Conservarea numelui unitar al neamului. E clar că păstrarea numelui naţional antic peste perioada istorică a triburilor presupu o viaţă aşezată cu strânsă coeziune între triburile juxtapuse în spaţiu. în mod necesar.ea nu este studiată sub aspectul ei social şi economic de istoricii noştri. e vo de voievodatele („ducate") aflate de unguri în Ardeal la venirea lor acolo. toţi partizanii acestei teorii spun că românii au trecut Dunărea încetul. când românii trăiau o viaţă pur rurală. fără conştiinţa unei unităţi naţionale. decât triburi. care nu s-ar fi putut perpetua timp de zece veacuri de la părăsi Daciei până la întemeierea principatelor fără obiect. unificându-I. în Oltenia şi dincoace de Olt (Litovoi. Dar o asemenea ipoteză ar fi posibilă numai cu existenţa ur triburi călătoare fără coeziune între ele. s-a păstrat. cu celelalte triburi. put spune că la slavi statul a creat numele neamului. în mod consecvent. G. desigur. Ioar Farcaş)11. organizate pe văi. faptul că nu numele unui trib a învi dovedeşte conservarea unei reale coeziuni naţionale peste toată perioada medieve Au fost. Documente. Bucureşti. care s-au conte mai târziu în cele două state: Ţara Românească şi Moldova. deci organizaţii militar familii mai mari. stadiu prin care au trecui românii. Izvoarele istoriei românilor. Cum o admigrare în masă nu e pomenită izvoarele istorice. Nomazii ntradiţie. Prahova. ci s-a păstrat num cel vechi.

admit teoria lui Roesler. Am spus că unele popoare vecine cu noi şi-au format numele naţional de la unul din triburi. C. ed. va fi avut rolul acesta de iobagi. 297-299. Românii în veacurile IX-XIV. Bucharest. Mai târziu. C. oficială a statului lor. care îi carmuia pe toţi". 1940. Românii au adoptat î>' Biserica lor liturghia în limba slavă şi aceeaşi limbă slavă bisericească a fost limbi. Alte neamuri s-au creat. p. 1943. când cuceritorii au fost înghiţiţi. G.păstrarea numelui Romei arată continuitatea românilor în Dacia. iar nobilii se numesc boieri cu un nume de origine slavă. Supremaţia slavilor asupra românilor. III. însă. 1933. exemplul francezilor. la care în chip necesar trebuie să recurgă în acest caz. adică romani. triburile au fost cucerite şi stăpânite unitar de un neam străin. I. p. însă în orice caz faţă de slavi numai ca reprezentanţi ai stăpânirii avare. Curs litografiat. Şi totuşi. Am dat la începutul acestui studiu exemplul bulgarilor şi al ruşilor în lumea slavă. IV. Limba română. 592. 74 . 81—82 şi acelaşi. Bucureşti. Numai în decurs de mai multe veacuri. Istoria limbii române. Origines e! formation de Vuniţi roumaine. totuşi numele lor s-a păstrat. cucerirea străină a unificat neamul prin supunere şi i-a dat un nume străin. clasa stăpânitoare slavă a fost asimilată. stăpânire care să fi lăsat o clasă nobilă asimilată mai târziu de masa supusă. Dar e necesar să privim şi cealaltă latură a acestei probleme comparative. din care vom pomeni pe scurt următoarele: şerbii se numesc la noi rumâni. Giurescu. în acest volum. căci neamul nu mai avea un alt nume propriu al său: străinul crease statul. s-a ridicat o boierime naţională care i-a luat locul şi procesul de dezagregare a păturii dominante străine a avut loc în veacul al XH-lea şi al XHI-lea12. Anume. dizolvaţi în masa supuşilor. de muncitori de pământ taillables et corveables. Al. măcar o parte a lor. nu avem cum explica influenţa lor aşa de adâncă în limbă. statul crease neamul. c iar ţaţă de slavi. 265). iar în Apus. I. Ei au dat clasa stăpânitoare a boierilor. p. vezi articolul meu. Rosetti. A treia alternativă nu este. au fost reduşi la serbie pe moşiile boierilor slavi. Doar dacă cei ce resping părerea noastră. Istoricii şi filologii serioşi de la noi admit luarea în posesie a pământului de către slavi şi formarea unei boierimi de seniori slavi în România de azi. N. Fost-a ceva asemănător în istoria românilor? Fost-au triburile româneşti supuse unei stăpâniri politice (şi sociale) străine în Evul Mediu. Brătianu. toponimie. 225-229: „Cred că într-adevăr populaţia băştinaşă. 1941-1942. altfel. aşa cum s-a întâmplat la francezi cu francii germani. Acad. 1940. la ruşi cu ross-n scandinavi. ca bulgarii în Moesia. mai bine zis. care a creat statul şi unitatea naţională. în aceeaşi perioadă a Evului Mediu. Dovezi că aşa s-au petrecut lucrurile sunt mai multe. 264-275 („Ei [slavii] au luat în stăpânire pământul şi au supus populaţia romanică pe care au găsit-o aci". câtă va fi fost. organizaţie socială şi politică şi în limba Bisericii. Chestiunea Mării Negre. că slavii au format cândva o minoritate dominantă la noi. ca varegii în Rusia. iar băştinaşii români. Problema originii clasei boiereşti. p. Istoria românilor. Dacă nu admitem. p. însă. 24-25. onomastică. au supus pe băştinaşi şi au împărţit în mare parte pământul între ei. Rom.. în secolele VI-XII: Sextil Puşcariu. Acest lucru nu s-a putut împlini decât într-o perioadă în care clasa conducătoare a românilor era de neam şi de limbă slavonă. la bulgari cu bulgarii turanici? Şi de data aceasta răspundem afirmativ. Drăganu. clar că slavii au jucat în istoria românilor acelaşi rol ca francezii în Gallia. Este. Slavii au venit în veacul al Vl-lea în calitate de cuceritori în Dacia. p. p. deci. spre deosebire de aceste i *? Pentru această chestiune. numele populaţiei băştinaşe.

încă din veacul al VH-lea. implică în chip necesar continuitatea elementului roman în Dacia. păstrarea numelui neamului românesc lămureşte o întreagă epocă a istoriei noastre. ci şi-au păstrat străvechiul nume tradiţional. s-a păstrat şi o clasă de mici proprietari în devălmăşie. peste care organizaţia de trib a slavilor nu a " putut prinde rădăcini adânci. Eneas Silvius Piccolomini (papa 75 . un regim seniorial al proprietăţii. dovadă că. ci numai o parte. la noi. contrar celor ce s-au întâmplat la alte popoare în cazuri similare. la unguri. ca francii. pe când în nordul fluviului rămân cu organizaţia de triburi rurale. Este limpede că însăşi existenţa stăpânirii slave. în acest chip-. ci l-au adoptat pe al supuşilor. alături de clasa boierilor proprietari. Numele apare sub diferite forme: la slavii de sud şi la bizantini. Slavii au avut state în sudul Dunării. care-şi munceau singuri cu braţele moşia. Deci. cum afirmă partizanii teoriei roesleriene. valahi. Dacă slavii au redus la serbie. mai întâi blachi. De ce? Cum se explică acest fenomen. Serbia şi Bulgaria. volohi. apoi olachi. căci acolo erau state slave. cum este regula. dar nu un stat care să dea apoi numele său poporului. varegii sau bulgarii. mai înseamnă ceva. cum s-a întâmplat cu clasa similară a romanilor din Gallia.popoare. Spania. nu tot poporul român a fost supus de proprietarii cuceritori ca în Apus. însăşi existenţa unei clase de boieri slavi cuceritori în Dacia din nordul Dunării implică existenţa unei clase de băştinaşi agricultori român-i. răzeşi sau moşneni. adică i-au făcut muncitori agricoli pe moşiile lor. numele românilor sa păstrat. Dar păstrarea numelui antic roman şi ca nume al neamului întreg în timpul şi după stăpânirea slavă. Numai astfel se explică de ce slavii cuceritori n-au impus numele lor românilor şi aceştia şi-au păstrat numele lor antic. Mai întâi. ţărani liberi. Românii n-au venit din regiunile sud-dunărene. şi mai ales faptul că slavii asimilaţi n-au lăsat numele lor neamului supus. trecerea numelui „rumânilor". Numai de aceea şi faţă de această împrejurare a stăpânirii străine. Dacă românii ar fi venit dintr-o regiune cu organizaţie de stat. care deosebeşte istoria noastră de aceea a celorlalte neamuri? Două explicaţii simple v i n cele dintâi în mintea cercetătorului care examinează aceste împrejurări ale istoriei noastre. ci le-au zis vlahi sau valahi. care lucrau pământul pentru dânşii. la slavii de răsărit. Originea acestui nume este destul de neclară şi de aceea în vremurile vechi s-au făcut tot felul de ipoteze ciudate. slavii în Dacia n-au format un stat. Era o mare masă românească omogenă. ei au continuat organizaţia de triburi şi voievodate. iar altă parte a muncitorilor băştinaşi a rămas necotropită. ca rnime al clasei supuse. românii nu s-au numit după numele cuceritorului. ar fi luat numele statului. nu păstori nomazi. Vlahii şi valahii. ci au fost în regiunea unde nu era stat şi au trăit împreună cu slavii o viaţă rurală în nordul Dunării (ca şi în Macedonia). românii trebuie să fi fost băştinaşi. O altă explicaţie este şi aceea că slavii din Dacia n-au cuprins tot pământul. la apuseni. Străinii n-au numit pe români cu numele pe care şi l-au dat ei înşişi. au dat o clasă de proprietari. Bulgaria şi Serbia. spre deosebire de Apusul feudal. vlahi. Dar de aci se impun anume concluzii necesare.

cronicarul rus de la Kiev. cât şi cei din sud. wolochi11. începând cu Miron Costin. Nestor. Acest nume. Pe la 1923. că numele vlah derivă de la generalul roman Flachus. în realitate. acest nume dat de slavi. Serbia şi Macedonia. col. căci. vlah este traducerea cuvântului roman. ed. wolochi. p. toţi romanii au fost numiţi velşi. tot în acel secol. 14 15 16 I. voloch este traducerea în limba slavă a cuvântului roman. p. adică romani. trăiau amestecaţi cu slavii. ci Italia. care ar fi cucerit Dacia13. De observat că Nestor. G. Pentru acest pasaj. 1914. Faptul se petrece pe la anul 980 16 . 2-3. Bucureşti. p. 1864. guvernul italian a cerut celui polon. Bucureşti. cât şi pe români. Dar bizantinii au împrumutat termenul de la slavi. Ungurii numesc pe italieni olaszi şi pe români olah\ în secolul al XH-lea. a trecut la slavi sub formele vlochi. în anume cazuri speciale. p. în prima parte a Evului Mediu. woloszy înseamnă români. Slavii cunoşteau pe români ca o unitate de neam. cunoaşte pe slavi sub numele a o mulţime de triburi. 76 . şi-1 dădeau ei înşişi. 3—14. cum pronunţau ei. a cărui cronică e scrisă la Kiev pe la 1112. cit. I. numeşte atât pe romanii apuseni cât şi pe români. în secolul al XV-lea. Acest fapt confirmă cele spuse mai sus despre existenţa unei coeziuni naţionale româneşti chiar în epoca vieţii de trib. iar cu bizantinii nu aveau decât un contact periferic. Vlahia Mare. a fost ucis de nişte vlahi. 1711. este un nume unitar. Vlahii în Evul Mediu. Dlugosz. Mai întâi. Murnu. dar când e vorba de români.ii.Pius II) credea. deci. Din aceste constatări asupra originii numelui vlah putem trage câteva conclu . iar wlochi. în Dacia. 7-8. Historiae Polonicae. Vlaşca V. îi numeşte încă de pe atunci numai cu numele unitar. care de la o vreme însemna pentru germani romani. Această denumire comună dată românilor şi italienilor a fost pentru cronicarii noştri din veacurile trecute. printr-o notă diplomatică. atât cei din nordul Dunării. E drept că în izvoare termenul apare întâi în cronicile bizantine. leagă numele de vlah de tribul italiot al volscilor14. prima menţiune documentară despre poporul românesc. Până azi. slavii au numit pe români vlahi. Miron Costin. la început. vlahi. vlasi. acest nume străin a fost acceptat şi adoptat de români. prin extindere. Leipzig. desigur traducând numele pe care şi pe atunci. italieni. Fapt este că pentru slavi. precum am spus. Bulgaria. C. dată la care avem. nu ca triburi separate. rumâni. ca în Polonia numele statului lor să nu mai fie Wlochy. care spune că şeful bulgar din Macedonia. Moscova. 13—14. discuţia la Miron Costin. 1913. iar cronicarul polon Dlugosz. în polonă. Cu acest nume numesc ei şi azi atât pe romanii apuseni. vlah.. op. în al doilea rând. David. o dovadă luminoasă a originii noastre latine15. De neamul moldovenilor. 1122. Giurescu. în slavoneşte. valachi. Astfel este cazul numelui unui judeţ al ţării noastre. judeţul Vlaşca. Aşadar. cea mai veche menţiune cunoscută a numelui acestuia este la cronicarul Cedren. germanii numeau pe celţi velşi si cum celţii romanizaţi din Gallia erau vecinii germanilor. Astfel. el este de origine germană şi între Bizanţ şi germani nu exista contact direct. Am spus că numele vlah este un nume dat de străini românilor. Letopis prepodohnago Nestora po Lavrentievskomu spisku. Totuşi.

însă. reprezintă triburi unificate mai târziu. pentru că acolo nu era nici o stăpânire de moşie a nobilimii maghiare şi regiunea păduroasă era lăsată pe seama românilor cu organizaţia lor voievodală. 19. a numit-o întâi a Rusovlahiei. în epoca stăpânirii slave. se numea. încă o mitropolie la Suceava. Este probabil că regiunile învecinate. Vlaşca Zemlia. în actele ungureşti. azi în mare parte tăiată. 21 (din 1395). ci numai sate de moşneni români. anume numele pădurii celei mari. 77 . Cum. C. Dar acest din urmă nume nu a fost menţinut. un judeţ acoperit de păduri mari. ţara vlahilor. Un caz asemănător se petrece în veacul al XIII-lea în Ardeal: pădurea cea mare din părţile Făgăraşului e numită. p. 18 19 F. judeţul Vlaşca este ţara românilor prin excelenţă şi apoi de ce s-a adoptat aci numele străin? Am spus că e probabil că multe. Mitropolia Ţării Româneşti a rămas cu numele de Mitropolia Ungrovlahiei. în titlul din interiorul documentelor. care confirmă ipoteza noastră despre sensul numirii judeţului Vlaşca. în această regiune ferită astfel de năvăliri. pădurea Vlaşca de la Dunăre nu avea un nume politic deosebitor. Vlahia. se întindea mai mult. Dar nu numai fragmente din Ţara Românească se numeau cu numele dat de străini. care se întinde la nordul judeţului Ilfov şi la sudul judeţului Prahova. apărată în chip natural. Această pădure. Domnia Ţării Româneşti în actele slavone. cu binecuvântarea Patriarhului. fără boieri slavi. Numele acesta. Când. aceea din Peninsula Balcanică. Urkundenbuch. chiar după ce această regiune a fost înglobată în statul Ţării Româneşti. I. scurt timp mai târziu. la 1359. Ungrovlahia. foste voievodate particulare. Sylva Blachorum.este Valahia. Hurmuzaki. decât tot o organizare veche autonomă în părţi păduroase. în celălalt principat românesc. a Ungrovlahiei. în care nu pătrundea regimul seniorial al boierimii slave. Interesant este un alt fapt. dacă nu toate judeţele vechi. se ştie. dar care pesemne. XIV/l. pe slavoneşte. iar mai scurt. al cărei sens nu poate fi altul. Zimmermann. înainte de veacul al XlV-lea. Werner. erau cucerite de slavi şi boierii slavi îşi împărţiseră moşiile. adică a Vlahiei dinspre Ungaria. s-a înfiinţat. 35. în schimb. s-a dezvoltat desigur o mică organizare voievodală românească. mai ales pe vremuri. Până azi. o mitropolie la Argeş. a păstrat numele străin dat de slavii ce avuseseră supremaţie în Dacia. Vlaşca este şi era. pe când Ţara Românească însemna Vlahia şi se putea confunda cu celelalte Vlahii. însă. se numeşte Codrul Vlăsiei (adică al Valahiei). atunci când Patriarhia a înfiinţat. regiunea păduroasă era lăsată pe seama românilor. spre a face deosebirea clară. „pădurea valahilor"18. unindu-se cu codrii din Vlaşca. Documente. întrucât principatul dintre Carpaţi şi Nistru avea un nume al său care nu dădea loc la nici o confuzie: Moldova. era deci ţara valahilor prin excelenţă. care cunoştea o altă Vlahie. ci şi întregul stat. singurele acte interne emanate din cancelaria statului din veacul al XlV-lea până în al XVII-lea. a fost dat de Patriarhia grecească de la Constantinopol. Dovadă că aşa stau lucrurile este şi faptul că. capul Bisericii ortodoxe din Bizanţ. p. a numit noua eparhie. adică a Vlahiei (României) dinspre ruşi19. De ce. acolo nu era boierime slavă.

deci numele munteni nu înseamnă la origine oameni de la munte. Dar mai neclar este motivul alegerii acestui nume: muntean. ci întotdeauna s-au dat drept români din Ţara Românească. probabil încă de la început. se ocupa în veacul al XVII-lea cu explicarea nomenclaturii naţionale româneşti. precum am văzut. P. Polonii. Se ştie. P. ci locuitori de la Olt. Că acest nume era considerat de domni şi de dregători ca o traducere slavonă a termenului românesc. spune cronicarul nostru. Bogdan. De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separatei. Muntenia şi muntenii. mult mai greu de explicat. termenul muntean21. cu termenul străin. în cronica slavă cea mai veche a Moldovei este. Ţara Făgăraşului 22 . mai bine zis prima domnie. în acest volum. nici locul (ca în cazul Moldovei). în veacul al XlV-lea. nu se punea înainte familia întemeietoare. aceasta este clar. şesul dunărean ocupă un spaţiu mult mai întins ca munţii. zice Miron Costin. ci neamul. p. Ţara Românească. românii din Ţara Românească nu şi-au zis munteni şi n-au numit ţara lor Ţara Muntenească. Bucureşti. De ce au fost două state şi nu unul singur. Panaitescu. care. căci români se simţeau şi ei şi ţara lor era şi ea tot o ţară românească. munteni şi aceasta din epoci foarte vechi. domnia dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre mai are şi al doilea nume: Muntenia sau Ţara Muntenească. ed. P. 1929. Letopiseţul de la Bistriţa. 78 . românii numesc ţara lor Vlahia. Deci. muntean înseamnă om de munte. Miron Costin.Deci. deci trebuia găsită o numire care s-o distingă. a văzut această nepotrivire şi a încercat o explicaţie cam naivă a numelui munteni. slavonă. statul românilor. a luat numele neamului: Ţara Românească. numai în actele scrise în limba străină. cea de-a doua era şi ea o ţară românească. Muntenia şi Ţara Muntenească sunt numiri de origine moldovenească. 30 (394). deci. p. Bucureşti. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. ci moltani. că muntenii au descălecat din Ţara Oltului din Transilvania. Fireşte'că. dar pentru deosebire a trebuit să-şi ia un alt nume: Moldova. de îndată ce actele oficiale au început să fie date în româneşte. E uşor de înţeles de ce moldovenii n-au numit principatul vecin Ţara Românească şi pe locuitorii lui români. în titlul domnului Ungrovlahia a fost înlocuită cu Ţara Românească. românii din nordul Dunării au trecut de la viaţa de trib la viaţa de stat şi au întemeiat în spaţiu de câteva decenii două principate pe marginile exterioare ale cetăţii ardelene. I. în textul slavon. de la Biserică a trecut numele Ungrovlahia în cancelaria slavonă (care era compusă din elevi ai clericilor) ca nume al statului. nu pronunţă munteni. Moldovenii au numit pe vecinii lor de peste Milcov. însă Ţara Românească nu este o regiune esenţialmente muntoasă. 41 22 ■ Miron Costin. dimpotrivă. Primul principat. la care s-a prepus un m (de ce?). nu de la pronunţia P. zice el. în Cronice inedite atingătoare de istoria românilor. 1895. în realitate. Moltani. pe lângă acest nume oficial. derivă din oltani. am arătat cu alt prilej20. Panaintescu. Dar. Ţara Românească înseamnă. Bineînţeles. căci. cu un alt nume. când vorbesc de supuşii domnului de la Târgovişte. După câte ştim.

Istoria românilor din Dacia Traiană. Tradiţia istorică a descălecatului Ţării Româneşti în lumina nouălor cercetări. cit.polonă trebuie să pornim ca să explicăm numele ţării. n-aveau motiv să-şi amintească de ea ca să dea un nume Ţării Româneşti. nu de la Olt. I (1362—1490). 21. în chipul colonizării din aceeaşi epocă în partea de răsărit a Moldovei. deci. la începutul veacului al XU-lea. în veacul al XIH-lea. I. aşezaţi mai recent la răsărit de Carpaţi. Acad. Deci. chiar d. Ist. voi. cel mai important. oameni care locuiesc la munte. iar în vremea lui Mircea şi în veacul al XV-lea. p. întemeietorul ţării. Moldova). ca să se ferească de furia lor. G. Panaitescu. ea s-a făcut în epoci străvechi şi nu în legătură cu întemeierea statului. nu prin coborârea unei populaţii de la munte în momentul „descălecatului". căci nu trebuie să uităm că Muntenia este un nume dat de moldoveni. ci care sunt originari de la munte. cehii. D. III. numele moltani apare în Polonia abia în a doua jumătate a veacului al XVI-lea (în al XVIII-lea termenul începe să însemne. deschisă. Vom expune mai jos o ipoteză proprie. Xenopol vedea în acest nume o puternică dovadă pentru îndreptăţirea ipotezei descălecatului. în veacul al XIH-lea. nu o admigrare a populaţiei pe şesul muntean 24. îi socoate pe „volohi" aşezaţi în epoci străvechi la Dunăre)26.. pentru explicarea formării acestui nume. 24 23 79 . căci polonii mai depărtaţi de Ţara Românească îl împrumutaseră de la Moldova vecină. după numele lui Basarab. dintre vecinii noştri (polonii. după întemeierea statului lor. ca să se deosebească de aceşti vecini. 1942. adică al întemeierii.. ci tot de la munte se trage numele muntenilor. Documentele Ţării Româneşti. 2 " Letopis prepodobnago Nestora. III. aşa că. XXV. moldovenii. Brătianu. De altfel. polonii ziceau consecvent principatului românesc celui mai depărtat de graniţele lor: Basarabia. D. [Mem. este sigur că românii erau aşezaţi de mult în şesul Dunării (cronicarul Nestor. ed. Aşadar. ceea ce nu ştia Miron Costin. adică a unei coborâri încete a „muntenilor" de la munte spre şesul dunărean. care a încercat de curând s-o readucă la lumină. 1938. Bucureşti. 25 P. Şi întemeierea Principatelor Române s-a petrecut tot ca o reunire de triburi. A. P. se poate vedea că aşezările româneşti de la şes şi chiar cele de la bălţile Dunării apar ca străvechi în secolele al XlV-lea şi al XV-lea şi nici urmă de colonizare în şesul Ţării Româneşti. erau în viitoarea Ţară Românească o serie de mici voievodate şi cnezate în Valea Jiului. a dat numele său statului. Brătianu. din cele mai depărtate (germanii) şi-au format numele de la stat. deci. Gh. a Argeşului şi în Vâlcea (diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247).] Secţ. după ce în timpul năvălirilor barbare românii trăiseră adăpostiţi în munţi. în cazul improbabil al unei coborâri de populaţie de la munte spre şes. Din ultimele publicaţii de documente25. deci statul muntean nu s-a putut forma decât prin reunirea lor. Muntenii nu ar însemna. Am văzut că multe popoare. recunoaşte o coborâre de elemente politice unificatoare venite din Ardeal. coborâţi la şes23. însă. Rom. Dar teoria „descălecatului" a trăit. plină de „locuri pustii" la dispoziţia domnului colonizator. De altfel. A. iar tribul cel mai puternic. Xenopol. care s-a constituit prin reunirea triburilor. loc. aşa-numitele voievodate. sârbii). Problema numelui Munteniei şi al muntenilor rămâne. ba chiar în al XU-lea.

orientat spre munţi. cunoscut şi în istoria altor ţări. sub voievodul Seneslav 27. ciudat la prima vedere. 204. Ţara a luat numele râului. un caz. adică voievodatul de la munte. în valea Argeşului de sus. la început. o organizaţie politică locală pe bază de trib. la 1247. cf. căci colţul de nord-vest era partea cea mai bogată şi mai populată a ţării în Evul Mediu. Era firesc ca de aci să înceapă ridicarea statului. care se mai numea şi Târgul Moldovei. Ar fi. 249—253. în diploma dată de regele Bela IV Cavalerilor Ioaniţi. Vom vedea imediat că o împrejurare analogă se constata în formarea numelui Moldovei. deci. Baia. Deci. adică bazinul acestui râu. Iorga. a fost prima capitală a Ţării Româneşti. numele principatului românesc vecin. acolo era. Un negustor de acolo. de unde pornise dinastia. deci. dar vecinii cunoşteau şi numele voievodatului particular.Nu cumva unul din aceste voievodate a reunit sub sceptrul şefului său pe celelalte şi numele său era Muntenia. p. culegând toate apele de pe stânga şi de pe dreapta. Când văile Prutului şi ale Şiretului străbăteau ţara de la miazănoapte la miazăzi. avem dreptul sa conchidem că alegerea lui ca loc al scaunului domnesc este datorată faptului că acolo se afla scaunul voievodului local. III. afluentul Şiretului în partea de nord-vest a ţării. care ştiau de unde pornise procesul de unificare şi familia domnitoare. despre care legenda spune că a venit din Maramureş la vânătoare după un zimbru. a fost în realitate ţara Moldovei şi numai mai târziu a pornit de acolo unificarea întregului spaţiu care s-a numit mai târziu astfel. pentru epoca începuturilor. unificarea Ţârii Româneşti. Moldova este ţara de pe malurile râului Moldova. cel puţin în limba vecinilor. posibilă legătura peste munţi cu Maramureşul. nu cuprindea decât valea Moldovei. arată că târgul exista înainte de întemeierea ţării 28. p. „Alexandru Moldaowicz". Cum acest oraş este cam excentric faţă de întinderea ţării. e pomenit în adevăr un voievodat „dincolo de Olt". Şiretul cu Episcopia 27 Hurmuzaki. N. deci. Suceava. când o parte a neamului. în Bucovina şi în judeţele Neamţ şi Baia erau târgurile mari care făceau negoţ cu Lembergul. primele capitale. I/l. întâi a fost râul. la început. îi ziceau saşii colonişti în aceste locuri. pomenit la Lemberg la 1339. cu numele vechi Ţara Muntenească. Istoria românilor. urmaşul lui Seneslav. de altfel. a dat numele său statului. Acolo a fost Dragoş. Ceea ce pare. însă. care mai târziu a unificat ţara. Noul stat s-a numit Ţara Românească. care erau la şes? Oraşul Argeş. mai târziu numit Curtea de Argeş. Acesta este. „Die Stadt Mulde". 80 . Ţara Moldovei nu poate însemna altceva decât voievodatul din valea Moldovei şi atât. voievodatul de la munte. deci înainte de întemeierea principatului. Voievodatul acesta era. numele său 1-a luat târgul. prima capitală a ţării. pe acest râu se află târgul Baia. de ce ţara a luat numele unui afluent al Şiretului din colţul de nord-vest al ţării? Un singur răspuns se poate da la această întrebare: ţara. apoi toată ţara. Rădăuţii cu mormintele domneşti. spre deosebire de celelalte. ceea ce întăreşte ipoteza noastră privitoare la Muntenia. este ca ţara să poarte numele unui râu secundar. Moldova şi moldovenii. de unde a pornit apoi Basarabă. Documente.

Acad. din partea cea ma bogată şi populată a ţării. organizare pe triburi mari rurale. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. al lui Alexandru cel Bun. n Moldova. Petru şi Ştefan. era o Moldovă românească. desigur. al lui Ştefan cel Mare. 307. De aceea. Moldova era si ea o Valahie. p. p. I.catolică. episcopie catolică a ordinulu Minoriţilor. p. şi altele pe care nu le ştim. 212. Costăchescu. pe vremea când domneau Dragoş ş Bogdan numai în valea Moldovei? Nu ştim sigur. care se luptau între ei pentr stăpânire în părţile de nord ale ţării. 13. Documentele tui Ştefa. Leipzig. I. cit. în acest chip. col. Rom. Ţara Moldovei s-a format. 1931. Ţara s-a numit. înainte de coborârea domniei în acele părţi. II. 99. mai risipite. Costăchescu. 356. Hurmuzaki. Secţ. Ţara n era nepopulată şi organizarea politico-socială de dinainte de întemeiere trebuie să 1 fost aceeaşi ca pe tot pământul românesc. cel Mare. fuseseră încălcate de către „boierii" ic potentibus illarum partium) din acele părţi30. 467. 3 ' Dlugosz. 7. poate prin luptă. deci. cum spune un raport trimis papei. în valea Moldovei s-au pu primele temelii ale ţării. Historiae Polonicae. Aşadar. Pe de altă parte. după patru decenii abia de la întemeiere. Era. î hrisoavele lor slavone. în titlu domnilor din veacul al XV-lea. 311. până la Nistru. 1122—1124. când se mută capitala la Iaşi. tot In acea parte a ţării s-au ridicat. I. Restul ţării era mai rar populat. Iorga. Bogdan.. acela care a provocat unificarea statului. Iaşi. cu oraşe ma mici. adesea. p. de la un prim nucleu din valea râului Moldova. apoi au fos supuse. la 1392 Roman vodă Muşatin se intitula pentru întâia oară: „domn de la munte până la mare" schimbând titlul cel vechi al domnilor Moldovei. cum şi-au închipuit unii istorici a noştri. pentru întâia oară domnia atinsese marea29. până la graniţele muntene. p. 52. p. de voievodul cel puternic din nord-vest. Ist]. Aceasta nu înseamnă. adică mic voievodate.. deci. Documente. Dar ce era în restul ţării. 32 N. ci MoldovlahiaP-. Moldova. Erau. 362. în inscripţii de pe broderii. o pretenţie de a reuni sub sceptrul lor ambele principate. în partea de nord-vest era centrul de greutate până la mijlocu veacului al XVI-lea. Domnii noştri nu purtau titluri deşarte. 344. la 1332. dar domnii şi poporul aveau conştiinţa c această ţară era românească. numel ţării vine de la numele unui voievodat. 361. Patrahirul lui Alexandru cel Bun. I. pământurile Episcopiei de Milcov. din cronica Iu Dlugosz aflăm de nişte voievozi. I. deci. [Mem. XXXV 1913. la sud şi la răsărit. ser. M. numele ţării este. tocmai pentru că. cu oraşe şi cu bani veniţi de pe urma negoţului. şi un alt voievodat şi. focare d învăţătură şi de viaţă evlavioasă. deci. 1/1. Aceste voievodate fuseseră odinioară tributare tătarilor. căci izvoare nu avem. 286. tocmai în vremea în care Bogdan domnea 1 Baia31. boieri cu moşii în Moldov de Jos. op. ca şi mănăstirile ce fac fala artei vechi moldoveneşti. unde lucrul apare mult mai lămurit. cu pretenţii fărî substrat real. 30 2 81 . Dar. adică o Românie si moldovenii din veacu " M. 1711. şi în Moldova. Atâta aflăm că. II. Moldova şi Valahia adică Ţara Românească. peste toată ţara. E tot fenomenul cunoscut pe care l-am amintit pe o scară mai mare la germani şi la unele popoare slave vecine Ca şi pentru Muntenia. 622. numele unui voievodat particular s-a întins asupra ţării întregi un trib a unificat celelalte triburi şi a dat numele său ţării. oraşe cu populaţie în parte nemţească şi armenească. 147.

Aceşti fraţi se numeau Roman şi Vlahata (Vlahata este forma slavă bulgară articulată a lui vlah). Roman şi Vlahata. români şi vlahi. Dlugosz. p. 1943 I. de la doi fraţi veniţi de la Veneţia tocmai în aceste părţi. Astfel. care scrie probabil în vremea lui Petru Rarcş. prima afirmare românească internă (cele străine sunt mai vechi) a unităţii. Moldova şi Ţara Românească. Era un obicei foarte răspândit al cronicarilor medievali să afirme că popoarele îşi trag numele de la o persoană. numele intern şi numele dat de străini. 1891. Moldovlahia înseamnă pur şi simplu România moldovenească. adausă la sfârşitul cronicii ruseşti de la mănăstirea învierii (Voskresenskaia) că neamul românesc se trage din Italia. 185. spune că românii se trag din doi fraţi. cronicarul polon Dlugosz din veacul al XV-lea spune că au fost doi fraţi care au dat naştere la două popoare.al XV-lea nu uitaseră acest lucru. I. Avem în această cronică. a frăţiei dintre neamurile celor două principate româneşti de dincoace de Carpaţi. Izvoarele istoriei românilor. Dar aci nu sunt popoare deosebite. Simon de Keza. Nu este. erau arătaţi ca fiind fraţi. urmând moda cronicărească medievală şi credinţa că originea şi numele popoarelor se trag de la anume indivizi fundatori. La fel. Vlah şi Roman. într-o formă legendară. un strămoş al marii familii. totuşi. 22. Vechile cronice moldoveneşti pană la Urechia. Roman şi Vlahata. care corespund celor două nume ale poporului nostru. cronicarul Moldovei. ca în cazul leşilor şi cehilor sau al maghiarilor şi al hunilor. Din aceşti doi fraţi şi din urmaşii lor s-a născut poporul românesc33. vorbind aceeaşi limbă sau limbi apropiate. 6-7.. care sunt începătorii celor două popoare de fraţi de sânge. Bogdan. op. Bucureşti. Hunor şi Mogar. iar când erau neamuri înrudite. reprezintă în mintea cronicarului originea celor două principate române. în Popa-Lisseanu. vrând să arate prin aceasta că leşii (polonii) şi cehii sunt popoare înrudite prin limbă şi origine34. hunii şi maghiarii35. de mirare că. IV. e vorba de două state. 82 . cronicarul ungur Simon de Keza spune că au fost odinioară doi fraţi. purtătorii numelui. Zice cronica slavonă a Moldovei din veacul al XV-lea. atunci strămoşii lor. p. ţara vlahilor (românilor) din părţile Moldovei. deci. Gesta Hunnorum el Hungarorum. Suntem în drept să socotim că cei doi fraţi. anume Leh şi Ceh. col. cit. 341.

83 . în Crimeea. Kutrzeba. Polonia şi Moldova. Handel sredniowiecznego Lwowa (Negoţul Poloniei în Evul Mediu). 1918. pe cnezatul Liovului. 1903. Dabrowski. căci la moartea lui Cazimir cel Mare (1370). 287-312. de o cale de importanţă general europeană. Ostatnie lata Ludowika Wielkiego (1370—1382) (Ultimii ani ai lui Ludovic cel Mare). s-au bucurat de mari avantaje şi se ridicară la un oarecare grad de bogăţie. în 1387. prin bogăţia oraşelor ei. datorită trecerii negustorilor străini. 39—59. 3 J. în ceea ce priveşte Moldova. moştenitorul său. un debuşeu al negoţului oraşelor hanseatice şi flamande spre Orient. 1899. Pe această cale de uscat. în 1343. Dar numai după ce polonii puseră mâna. Handel Polski ze Wschodem w wiekach srednych (Comerţul oriental al Polofliei în Evul Mediu). Deschiderea acestui drum pentru negustorii ce veneau din Polonia începe din prima jumătate a veacului al XlV-lea. E vorba. stăpânirea polonă în Rusia Roşie nu deveni stabilă decât mai târziu. Charewiczowa. când în Rusia Roşie (Galiţia orientală) se aflau state ruseşti independente. unde se afla colonia genoveză Caffa2. trecând prin Podolia.IV DRUMUL COMERCIAL AL POLONIEI LA MAREA NEAGRĂ ÎN EVUL MEDIU Originile comerţului polon prin Moldova. deci. p. Cracovia. măcar în parte. exista un drum de negoţ pentru mărfurile ce erau aduse din nordul Europei 1. Mai multe privilegii concedate de principii din Liov şi Halici pentru Cavalerii Teutoni şi negustorii din Germania dovedesc că. ' St. alipise această provincie Ungariei 3 . în realitate. p. încă înainte de anexarea acestei regiuni la Polonia. acest drum fu deplin asigurat. Abia după ce. Bucureşti. Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Acest drum se prelungea spre sud sub numele de „drumul tătăresc" şi ajungea. 15—26 şi L. se făceau schimburile între aceste oraşe şi negustorii italieni care aveau în această epocă un fel de monopol al comerţului oriental în porturile Levantului şi ale Mării Negre. p. Iorga. 2 N. Ludovic al Ungariei. împotrivirea ei îndărătnică şi mult timp fericită împotriva turcilor şi a altor vecini puternici în veacul al XV-lea se explică. Cracovia. Drumul comercial din Polonia spre Marea Neagră era. Comerţul polon îndreptat spre Marea Neagră la sfârşitul Evului Mediu este unul dintre faptele economice ce avu urmările cele mai însemnate pentru istoria Poloniei şi a Principatelor Române. Ţările străbătute de această cale. De fapt.

s historij Polski (Schiţă de istorie a Poloniei). Die auswărtigen Handelsbeziehungen der Moldau im XIV-XVI Jahrhuiidert. care au fost publicate în parte. fixează data 1386. Al doilea port al Moldovei.. G. se bucura de dreptul de depozit. în acest chip a fost deschis un mare drum de comerţ spre Orient. Relaţiile comerciale cu Lembergul. ° Charewiczowa. a naţionalităţii negustorilor. p. op. III. mai ales. op. 1911. N. op. 53—61. Nistor. p. p. drumul tătăresc este părăsit şi locul îi este luat de drumul moldovenesc. p. Iorga. erau cumpărate de genovezi şi armeni în Moldova. ci erau nevoiţi să le depună şi să le vândă pe loc. vămile şi procesele dintre negustori. se simţiră urmările politice. pană la 1450. 1892-1921 .. II. în „Byzantion". op. Gorka. 3—4. 7 I. Moldova. Liov.. Bucureşti. judecate la Liov. Czolowski.. mult timp disputat Ţării Româneşti. Chilia (Licostomo). p. Kilja a wyprawa r. Dragi handlowe w Polsce w wiekach srednych (Drumurile de comerţ în Polonia în Evul Mediu). 17-78 şi 178-196. Acest nou drum de comerţ sfârşeşte la Cetatea Albă. căci primul tratat de vasalitate al acestei ţări datează chiar din acelrşi an. St. cit.. p. 4 volume. dar curând domnii Moldovei o alipiră stăpânirilor lor. o veche cetate bizantină care trecu sub mai multe stăpâniri în cursul Evului Mediu6. n-a avut decât o importanţă secundară pentru comerţul polonez. 17— 84 . 6 N. p. o colonie comercială genoveză. adică. cit.Vladislav Iagello o recuceri definitiv pentru Polonia4. Arhivele municipale din Liov cuprind un bogat material pentru studiul comerţului acestui oraş cu Moldova 10. vinuri. în Polonia. Era. IX şi XIII. 1925. 39-90. Les Bulgares ă Cetatea Albă au debut du XlV-e siecle. Bialogrâd. Cf. Ajunge să spunem că cea mai veche tranzacţie de comerţ cunosc ută a unui cetăţean din Liov cu Moldova este aceea a germanului Klepel. a cărui primă menţiune în actele din Liov este din anul 1382. Vezi mai jos. 153—168. cit. Kutrzeba. op. Mărfurile din Germania şi Flandra. VII. Gotha. Cracovia. dar deja în 1382 se constată un negustor din Şiret. 5 4 Cf. în timp ce în Moldova acest rol a fost jucat mai ales de Cetatea Albă. Nistor. Varşovia.. 1497 (Cetatea Albă. op. anume suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. voi. Chilia şi expediţia din 1497). mai ales postavurile. Lewicki. A. 1906. VI. Kutrzeba. Pomnihi dziejowe Lwowa z archiwum miasta (Documente istorice din Liov extrase din arhivele oraşului). O. El a fost centrul acestei mişcări economice în Polonia8. care aduceau în schimb produsele orientale (stofe.documente cuprinzând actele cele mai vechi. negustorii nu puteau. 74. Comerţul Liovului şi al Cracoviei prin Moldova^. Liov. puţin înainte de achiziţia definitivă a Rusiei Roşii de către Polonia 5. Charewiczowa. Brătianu. Al. De atunci. L. cuprind amănunte asupra naturii mărfurilor vândute. Ar fi nefolositor să analizăm în amănunte aici toate aceste chestiuni 11 . 119—120. la gura Nistrului. cit. p. la Liov. p. preţurile. Lewicki. Zary. p. 74—88. cit. cit. 31 —53. 1900. Akta Grodzkie i Ziemskie. Oraşul Liov. şi St. 'orga. 1923. Aceste documente. 1932. să treacă prin oraş cu mărfurile lor. dar a fost în schimb punctul final al drumului comercial unguresc9. Cracovia. piper şi sclavi)7.

Numai catolicii aveau dreptul de a obţine drept de cetăţenie în Evul Mediu în oraşele din Polonia15. în schimb. p. în Studja poswiecione pr. Hecht explică donaţia sa astfel: „Averea pe care mi-o datoreşte cetăţeanul din Liov Wittram. p. Czolowski. 4 nemţi şi 3 de alte neamuri. Nistor. IV. AI. după 1495. p. de altfel. Aceşti „moldoveni" nu erau. secretarul lui Mahomed II. cetăţean din Baia (Civitas Moldaviensis). ca să i-o poată pretinde şi obţine. 13 12 85 . Ursu. 145—154. 56—57. II. oraşului Lemberg". 14 A. în 1421. Ptasnik. 17 După mărturia lui Angiolello. I. se constată că numeroşi orăşeni din Moldova obţinură drept de cetăţenie în oraşul Liov. şi armenii formau colonii compacte la Cetatea Albă17. numele lui Vlad Walachus în 140720. Handel und Wandel in der Moldau. 23 lbidem. Gilevvicz. '8 I. Gotha. Dimpotrivă. 1907. Cernăuţi. " R.. Aceste relaţii luară în curând o mare dezvoltare. Expansiunea burgheziei comerciante germane. I._ cit. Varşovia. la sfârşitul Evului Mediu. din anul 138212. 290. dar între 1461 şi 1495 aflăm 18 moldoveni. mulţi comercianţi români la Liov până la mijlocul veacului al XV-lea. aşa încât. Ptasnik. Geschichte der Deutschen in der Karpathenlăndern. în al treilea rând. 2 voi. p. în mare parte. De aceea. Wittram13.. 1922. 108— 109. 3 nemţi. în regiunile de pe ambele părţi ale Carpaţilor este un fapt general 16. Bujakowi. Historia Turchesca. 1921. totuşi. români. Printre negustorii străini ce obţinură drept de cetăţenie în Liov între anii 1405 şi 1426 se numără 5 moldoveni. op. 3 unguri. p. Kultura wloska wiekow srednych w Polsce (Cultura italiană medievală în Polonia). 8. Oraşele din Moldova de nord erau locuite mai ales de germani. se pot aminti. 68. Iwan Woloschyn pellifex în 142221. în „Przeglad Warszawski". p. averea sa întreagă municipalităţii din Liov pentru biserici şi opere de binefacere. Donato da Lezze. Aceasta se explică prin decăderea comerţului cu Moldova în ultimii ani ai veacului al XV-lea. 20 Al. scris în nemţeşte. p. I. 21 Ibidem. IV. op. genovezii şi veneţienii. care alcătuiau. azi dau această avere. 7 unguri. Kaindl. erau marii capitalişti care alimentau această mişcare comercială19. bieţii mei prieteni sunt prea slabi şi prea săraci. 375—414. Niclas Hecht. Dar. Czolowski.originar din Cracovia. pe lângă nemţi. 71. editorul n-a putut identifica localitatea Civitas Moldaviensis. Obywatelstwo miejskie w dawnej Polski (Cetăţenia orăşenească în vechea Polonie). 19 I. p. Prin Valachia se înţelegea în Polonia pe atunci numai Moldova. 3 cehi şi 4 diverşi. în alte târguri moldoveneşti şi chiar la Liov18. Przijecie do prawa miejskiego we Lwowie w latach 1405-1605 (Dreptul de cetăţenie la Liov în anii 1405—1605). nu mai găsim nici un moldovean cu drept de cetăţenie la Liov14. IV. Lwovv. Pe de altă parte. 1912. 15 I. III. Nu aflăm. 30. cit. 90.. ed. cu un oarecare Zimmerman din Şiret în Moldova. pe care mi-o datoreşte numitul Wittram. Pashko de Şiret (1441)22 şi poate Wassil aus der Walachey (1448)23. în această epocă şi clasa negustorească a oraşului Liov. 22 lbidem. chestiune asupra căreia vom reveni mai jos. lasă în testamentul său. p. 1910. italienii. bineînţeles. p. Akta Grodzkie i Ziemskie. 1931. ce urma să fie reclamată negustorului din Liov. Bucureşti. avere care consta dintr-o creanţă foarte însemnată.

Domnii Moldovei erau ei înşişi interesaţi în afacerile comerciale din Liov şi aveau acolo agenţii lor de comerţ. Comerţul domnilor şi marilor boieri este caracteristic pentru organizarea economică a Principatelor Române până în veacul al XVI-lea. Produsele Moldovei, din care o zeciuială se cuvenea domnului, afară de cele ale moşiilor privilegiate ale unor mănăstiri şi boieri, se vindeau în străinătate, în Polonia şi Ardeal, prin negustorii domneşti24. Pe de altă parte, domnii aveau dreptul, după tratatele de comerţ, să aleagă ei, cei dintâi, mărfurile necesare pentru dânşii şi curtea lor, dintre cele aduse de negustorii ce treceau prin capitala lor 25. Astfel, s-a dezbătut în 1445 un lung proces în faţa judecătorilor din Liov între nobilul polon Mihail de Buczacz şi domnul Moldovei, Ilie, împreună cu soţia sa „ducesa", fiica ducelui Andrei de Kiev (era sora Sofiei, ultima soţie a regelui Poloniei Vladislav Iagello26). Dintre boierii mari din Moldova, logofătul Mihul, care fu exilat în Polonia după 1457, a avut mai multe procese la Liov între anii 1471-147927. Acest comerţ al Moldovei cu oraşul Liov nu era exclusiv, căci „dreptul de depozit" al acestui oraş nu era absolut şi de aceea trebuie să studiem şi comerţul moldovenesc cu alte»oraşe poloneze. Mai ales Cracovia invidia situaţia privilegiată a Liovului şi de aci se ivi un lung proces între cele două oraşe pentru comerţul cu Moldova, ca şi pentru cel care trecea pe drumul tătăresc. Procesul, care începe în 1400, ţine până în 1504 şi regii Poloniei, prin sentinţe repetate, dădură câştig de cauză capitalei, îngăduind negustorilor din Cracovia să-şi facă negoţ „ad partes Valachiae" 28 . Un proces asemănător a fost judecat în 1462 de către regele Cazimir IV. Oraşul Cameniţa, lângă Nistru, reclamase dreptul de a transporta mărfurile cumpărate în Moldova dincolo de Liov, ceea ce refuzau cetăţenii acestui oraş, impunând dreptul de depozit. Negustorii din Cameniţa cerură acest privilegiu, ca despăgubire pentru pierderile suferite de dânşii în regiunile „de dincolo de mări, în Moldova şi în alte locuri, din pricina nesiguranţei provocate de războaie". Sentinţa fu, însă, dată în favoarea oraşului Liov29. Numai Cracovia rămase cu dreptul de a exercita, împreună cu Liovul, negoţul prin Moldova. De aceea, aflăm şi la Cracovia negustori din Moldova care obţinuseră dreptul de cetăţenie. Astfel, încă din anul 1403, găsim acolo pe Petrus Woloch (moldoveanul) şi, în acelaşi an, [pe] Petrus Pomalubogat (pe malul bogat),
1. Nistor, Handel und Wandel, p. 46—48. " Vezi mai jos. " Akta Grodzkie i Ziemskie, XIV, p. 160, 169, 173. Pentru afacerile comerciale ale lui Ilie vodă la Liov, cf. şi Czolowski, op. cit., IV, p. 27 (din anul 1441). 21 Akta Grodzkie i Ziemskie, XV, p. 179, 185, 498. L ° Ibidem, III, p. 148—149 (din 1400); A. Prochaska, Materialy archiwalne wyzete z metryki litewskiej (Materiale de arhivă scoase din metrica litvană), Liov, 1890, p. 13 (15 martie 1403); Codex diplomaticus miasta Krakowa, în Monumenta Medii Aevi Poloniae illustrantia, V, p. 146 (24 iunie 1403); ibidem, p. 153 (15 mai 1406); ibidem, p. 319-321 (16 septembrie 1504); vezi şi St. Kutrzeba, Handel Krakowa w wiekach srednych (Comerţul Cracoviei în Evul Mediu), în „Rosprawy" ale Academiei din Cracovia, secţ. istorică, ser. II, XLIV (1903), p. 108— 115; Nistor, Auswartigen Handelsbeziehungen, p. 19. 29 Akta Grodzkie i Ziemskie, VII, p. 69—71.
24

86

care sunt urmaţi de mulţi alţii în tot veacul al XV-lea. în 1445, „Petir de Nyemcze de Walachia" se înscrie ca cetăţean al Cracoviei iar în 1485 „Gregorius Wlach (italianul) de Walachia". Se constată, în total, până la 1500, 16 negustori din Moldova care obţinură dreptul de cetăţenie al Cracoviei, cu ajutorul unei scrisori de recomandaţie emisă fie de oraşele lor de origine, fie de negustori poloni cunoscuţi30. Existenţa unor numeroşi studenţi originari din oraşele Moldovei universitatea din Cracovia în veacul al XV-lea31, este o urmare a acestor reiaţi comerciale. Fireşte că e vorba de catolici, mai ales de saşi, stabiliţi în oraşele Moldovei. La Poznan, de asemenea, se întâlnesc în veacul al XV-lea negustori din Moldova (în 1435 Andrei din Cetatea Albă şi încă alţii32). Pătrunderea negustorilor din Moldova în Polonia în veacul al XV-lea a fost deci, mai adâncă decât se credea până acum33. Privilegiile de comerţ. Ca pretutindeni în Europa medievală, comerţu practicat pe drumul din Polonia spre Marea Neagră prin Moldova era reglementat de către privilegiile care ţineau loc de tratate de comerţ. Trecerea negustorilor din Lio\ şi Cracovia prin Moldova nu era îngăduită decât în virtutea unui privilegiu dat de domnii acestei ţări. Aceste privilegii, în limba slavă bisericească, au fost publicate de mai multe ori34. Cel mai vechi este al lui Alexandru cel Bun, din 1408, urmat de al fiului său, Ştefan, în 1434 şi de cele ale lui Petru Aron (1456) şi Ştefan cel Mare (1460)35. Ele sunt intitulate aşezăminte de vămi sau, mai pe scurt, privilegii. Textele acestor privilegii succesive sunt aproape la fel. Diferitele categorii ale comerţulu polon în Moldova sunt specificate deosebit: mai întâi, importul produselor din Flandra şi Germania, aproape numai postavuri, care puteau fi vândute în Moldova, dar ş transportate dincolo de mări. în al doilea rând, sunt specificate „mărfurile tătăreşti", aşa numite nu pentru că e vorba de produse tătăreşti, dar pentru că ele proveneau din Orient şi erau transportate în Moldova prin intermediul coloniei genoveze de la Caffa în Crimeea tătărească. Trebuie, deci, să înţelegem prin mărfuri tătăreşti produse orientale şi extrem orientale (piper, stofe), aduse din Asia de caravane şi cumpărate de
3 " K. Kaczmarczyk, Librijuris civilis Cracoviensis (1329-1506), în colecţia Wydawnictwo aktow dawnych miasta Krakowa, V, Cracovia, 1913, p. 36, 54, 97, 191, 197, 216, 227, 238, 264 şi 306. 31 Vezi lista în prefaţa lui E. Barwiriski în ediţia Miron Costin, Chronicon lerrae Moldavicae Bucureşti, 1912, p. VII, după Album sludiosorum universitatis Cracoviensis, ed. A. Chimel, I şi II (până îr 1551), Cracovia, 1887-1892. 32 K. Kaczmarczyk, Akta radzieckie Poznanskie (Actele municipalităţii din Poznan), I (1434— 1470), Poznan, 1926, p. 47, 169, 236 şi L. Charewiczowa, op. cit., p. 142. 33 I. Nistor, Auswărtigen Handelsbeziehungen, p. 21, crede că sentinţele în favoarea Cracovie pentru comerţul moldovenesc „au rămas numai pe hârtie". Actele citate ale oraşului Cracovia, publicate di atunci, dovedesc contrariul. 34 E. Kaluzniacki, Dokumenta moldawskie i multanskie z archiwum miasta Lwowa (Document! moldoveneşti şi muntene din arhivele oraşului Liov), extras din Akta Grodzkie i Zietnskie, VII, Liov, 1878 M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1932; I. Bogdan Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913. " Analiza lor la I. Nistor, op. cit., p. 24—29 şi L. Charewiczowa, op. cit., p. 66—71.

87

negustorii saşi în Moldova şi Polonia. Privilegiile menţionează dreptul ca aceste produse tătăreşti să poată fi cumpărate în toate târgurile din Moldova. Privilegiile de negoţ aşazâ îti al treilea rând exportul produselor moldoveneşti, dar nu menţionează cerealele, care nu erau în Evul Mediu un articol de export al Moldovei, ci numai vite, piei şi ceară. De fapt, se vede bine că acest comerţ local, precum şi importul din Ţara Românească (peşte sărat şi ceară), era puţin lucru faţă de marele comerţ de tranzit, care făcea să treacă mărfurile orientale spre nordul Europei şi produsele din aceste regiuni spre Orient. Numai existenţa acestui comerţ a ridicat importanţa drumului prin Moldova. E de observat că privilegiile de negoţ pentru Liov şi Polonia arată ca punct final al acestui drum în Moldova oraşul Cetatea Albă, fără să menţioneze Chilia, a cărei importanţă pentru comerţul polonez era nulă. Textul acestor privilegii dă indicaţii asupra organizării comerţului în Moldova. Această organizaţie este complet apuseană, asemănătoare cu a statelor care au o organizaţie feudală şi comunală. Comerţul în Evul Mediu nu era liber; dimpotrivă, era limitat de numeroase excepţii şi privilegii în favoarea unor oraşe. Cele două temelii principale ale comerţului privilegiat erau dreptul de depozit, adică, cum am văzut mai sus pentru oraşul Liov, obligaţia impusă negustorilor de a se opri în oraş şi de a nu trece mai departe cu mărfurile, ci de a le depune în magazii sau a le vinde pe loc. Numai negustorii acestui oraş aveau dreptul de a revinde mai departe mărfurile. A doua bază a comerţului privilegiat era obligaţia de a urma un anume drum, adică drumul indicat prin privilegiile ce favorizau anume oraşe cu acest mijloc36. Privilegiile acordate de domnii Moldovei negustorilor poloni arată că oraşul Suceava, capitala Moldovei, se bucura de dreptul de depozit pentru postavuri, principalul articol al comerţului din Polonia în Moldova. Postavul nu putea să fie vândut în nici un alt oraş moldovenesc, afară de Suceava, dar e vorba de postavurile ce se desf 'ceau în Moldova; pentru cele în tranzit nu se aplica nici un drept de depozit. Al Joilea principiu al comerţului apusean, obligaţia de a urma un drum indicat, reiese clar din aceleaşi privilegii, în care se menţionează oraşele şi drumurile pe unde puteau trece negustorii. Dreptul obţinut de negustorii din Liov, de a ţine o casă, un fondacco, la Suceava, este şi el un obicei apusean. Pe de altă parte, sistemul vămilor moldoveneşti favoriza oraşele şi comunele libere, căci nu erau vămi propriu-zise, ci, tot ca în Apus, un fel de accize la oraşe37. Documentele moldoveneşti menţionează vama cea mică şi cea mare, prima asupra mărfurilor ce se desfăceau pe piaţa oraşului, a doua — o vamă de tranzit a mărfurilor ce trec prin oraş, fără a fi vândute. Această vamă dublă, cu numirile mare şi mică, se regăseşte în Italia şi în Germania în veacul al XV-lea38.
Pentru principiile organizaţiei comerţului în Evul Mediu, Charewiczowa, op. cit., p. 31-53 şi
"3"7

Vezi, pentru organizarea comerţului oraşelor în Apus, G. L. Maurer, Geschichte der 38"
I. Nistor, Der moldavische Zollwesen im 15. u. 16. Jahrundert. Leipzig, 1912, extras din St. Lewicki Lemberg's Stapelrecht, Lwow, 1909.

Vezi, pentru organizarea corner,. .
Stădteverfassung in Deutschland, Erlangen, 4 voi., 1869— 1871. I. Nistor, Der moldavische Zollwese, „Jahrbuch fur Gesetzgebung", XXXIV, 1912, p. 247.

88

Am arătat mai sus interesul domnilor Moldovei în afacerile comerciale. Privilegiile pentru negustorii din Liov şi Polonia prevăd de aceea pentru anume mărfuri dreptul domnului de a alege el cel dintâi şi numai după aceasta se putea pune restul în vânzare pe piaţă. Trebuie să observăm, însă, că sus-zisele privilegii nu erau o afacere privată între domnii Moldovei şi negustorii lioveni, ci erau patronate de regii Poloniei. Solii acestui rege sunt trecuţi ca martori în privilegiile din anii 1456 şi 1460. Pe de altă parte, actele din Liov amintesc de solii moldoveni trimişi la regele Poloniei, cu prilejul concedării acestor p r i v i l e g i i de către domn, ceea ce arată că p r i v i l e g i i l e moldoveneşti erau completate cu altele asemănătoare, azi pierdute, ale regilor Poloniei în favoarea negustorilor din Moldova39. Era vorba, deci, de o afacere de stat şi Polonia patrona, cu puterea ei politică, semnarea acestor tratate de comerţ, care asigurau un debuşeu la Marea Neagră. Trebuie, aşadar, să conchidem că privilegiile de comerţ erau în strânsă legătură cu drepturile politice pe care le pretindea Polonia asupra Moldovei40. Drumul comercial şi suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. Din cele spuse mai sus despre participarea statului polon la tratatele de comerţ cu Moldova, rezultă în chip lămurit că Polonia avea un interes primordial de a-şi asigura controlul politic al drumului comerţului său oriental. Prin acest interes economic trebuie să explicăm sforţările pe care le-a făcut acest stat, de la sfârşitul veacului al XlV-lea până în al XVIII-lea, de a avea un drept de suzeranitate asupra Moldovei. Vasalitatea Moldovei datează din anul 1387, epocă în care domnul acestei ţări, Petre Muşatin, a depus jurământ de credinţă regelui Vladislav Iagello la Liov 41. Această dată corespunde cu aceea a recuperării Rusiei Roşii de la unguri de către acest rege şi, prin aceasta, cu deschiderea comerţului pe drumul moldovenesc pentru negustorii poloni. Puţine studii sunt consacrate sensului şi explicării cauzelor acestui act de vasalitate în 1387 şi a celor care urmară. O explicaţie economică n-a fost încă luată în consideraţie. Un studiu datorat unui jurist român, d. Condurachi, explică starea de vasalitate prin nevoia Moldovei de a avea un apărător puternic împotriva dorinţelor de cucerire ale turcilor şi ungurilor42, ceea ce este drept, dar nu explică interesul Poloniei de a oferi protecţia sa Moldovei. După un studiu special, azi învechit, datorat Iui Niemczewski, pretenţiile de suzeranitate poloneză asupra Moldovei ar fi o tradiţie moştenită de Polonia de la statele rutene din Rusia Roşie, mai ales din Halici, care s-ar fi bucurat odinioară de
-'" I. Nistor, Auswărligen Handelsbezielumgen, p. 26. " Aceleaşi concluzii reies din analiza privilegiilor domnilor munteni pentru Polonia. Privilegiul lui Mircea (fără dată) şi al lui Vlad Dracul (1439) publicate de Kaluzniacki, op. cit., p. 22 — 23 şi 28—29 nu dau multe amănunte asupra organizării comerţului, fiind rezumate mai pe scurt ca ale domnilor moldoveni. 41 Textul latin al actului de vasalitate la M. Costăchescu, op. cit., II. p. 599—601. 4 ^ Condurachi, Suzeranitatea ungaro-polonă şi efectele ei asupra suveranităţii Principatelor Române până la 1500. Cernăuţi, 1923, 23 p.
4

89

anume drepturi politice asupra Moldovei43. Dar această explicaţie nu se întemeiază pe nici un fapt precis şi nu poate fi adeverită de documente. N. lorga, în sfârşit, consideră suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei'ca o urmare a anexării Pocuţiei şi a altor teritorii aşezate pe malurile Nistrului, la Moldova. Aceste teritorii ar fi fost fiefuri cedate de Polonia domnilor Moldovei44. Trebuie să ne oprim ceva mai mult asupra acestei ipoteze. Pocuţia şi teritoriile obţinute de Moldova în Polonia au fost puse zălog de regele Vladislav pentru un împrumut. Acest împrumut a avut loc după omagiul lui Petru vodă, în 138845. N. lorga credea că acest împrumut a fost un fel ocolit din partea regelui Poloniei de a recunoaşte în drept o ocupaţie anterioară a acestor teritorii de către moldoveni46. Dar actul prin care regele recunoaşte datoria nu confirmă această ipoteză; din scrisoarea din 1388 a regelui Vladislav rezultă că acesta se obligă să pună zălog teritoriul Haliciului, numai în cazul când împrumutul nu va fi restituit după trecere de trei ani. Deci, polonii nu cedaseră încă nimic Moldovei. Pe de altă parte, în actele omagiale ale domnilor Moldovei către regii Poloniei se vede că cei dintâi depuneau jurământ de credinţă pentru toată Moldova (cum tota gente sua, în 138747;... gentem ac terram suam, Valachiae castra, în acelaşi an4^; toată ţara Moldovei, în actul slav din 146849) şi chiar domnii Moldovei care renunţaseră la Pocuţia, ca de pildă Ştefan Muşatin în 1395, au depus jurământ de credinţă 50. Pocuţia nu era un fief acordat de regele Poloniei, ci un zălog pentru un împrumut şi acest împrumut era o realitate. Cazul zălogirii Pocuţiei nu este izolat. S il i t să facă grele jertfe pentru a susţine războaiele împotriva Cavalerilor Teutoni, regele Vladislav avea nevoi urgente de bani şi, pentru a-i procura, punea zălog stăpânirile Coroanei. Astfel, în 1404, acelaşi rege ceru nobilimii o contribuţie extraordinară pentru a plăti un împrumut de 40 000 florini Cavalerilor Teutoni, pentru care pusese zălog Ţara Dobrzynska51. în 1412, în schimb, Vladislav Iagello împrumută împăratului Sigismund 40000 de kopeici şi primi ca zălog 13 oraşe din Zyps 52. în sfârşit, pentru a obţine Podolia,
4

^Niemczewski, Untersuchung des polnischen Oberhoheitesrechts liber die Moldau,

Inaugural-Dissertation, Leipzig, 1872, p. 42. 44 N. lorga, Polonais et Roumains, Bucureşti. 1921, p. 7—9: „Din pricina acestei frontiere de la nord se depuseseră toate omagiile, omagiu pentru toată ţara, pentru a putea avea ca graniţă de nord Nistrul". Cf. acelaşi, în jurul pomenirii lui Alexandru cel Bun, Acad. Rom., Mem. Secţ. Ist., ser. III, XIII, 1932, p. 177. Jurământul de credinţă al lui Alexandru cel Bun către regele Vladislav „era singurul mijloc pentru Moldova de a obţine Bucovina şi Galiţia şi el ajurat de fapt numai pentru aceste teritorii" (subliniat de autor). 4 ^ Textul la Costăchescu, op. cit., II. p. 605. 4 " N. lorga, Polonais et Roumains. loc. cit. 47 Costăchescu, op. cit., II, p. 599-601. 48 Ibidem, II, p. 601-602. 4 " I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, p. 300. 50 Costăchescu, op. cit., II, p. 611—612 şi actul de renunţare la Pocuţia, ibidem, II, p. 609-610. 3' St. Kutrzeba, Seym walny dawnej rzeezypospolitej Polskiej (Dieta generală a vechii republici a Poloniei), Varşovia, fără dată, p. 48. -^ Lewicki, Zarys historij Polski, p. 127.

90

Er. 3000 de ruble de argint franc.". „Situaţia geografică a Poloniei şi a Lituaniei pe bazinul Vistulei. a Niemenului şi al Dvinei cerea stăpânirea gurilor lor. Marea luptă a Poloniei. 55 I. dar această chestiune ne-ar atrage pre departe. celălalt — a comerţului spre Marea Baltică. secţ.ocupată de vărul său. O MOHeraxi. O apropiere sugestivă dovedeşte dreptatea acestei afirmaţii: Polonia avea. Panaitescu. pentru a-şi asigura coastei Balticei e explicată de către toţi istoricii prin dorinţa acestei ţări de a-şi crea ur debuşeu comercial la vărsarea Vistulei57. polonii aveau un mare interes să apere Moldova împotrivi ungurilor şi turcilor.. Ne mărginim să constatăm că Pocuţia nu era un fief acordat de regi Poloniei. Domnul Moldove bogat mai ales prin produsul vămilor. dimpotrivă. parte dintr-un sistem folosit în acea epocă. pentru a-şi asigura astfel un drum de negoţ spre mare. Sobieski. era debuşeu comerţului polon spre Marea Neagră şi am văzut mai sus însemnătatea europeană acestui comerţ. p 159 şi I. Unul deţinea cheia comerţulu polonez spre Marea Neagră. Bogdan. căruia îi las jumătate din ţară ca zălog53. Suma împrumutată de căti Petre vodă. Rezultă. a căror valoare era de 200 aspri greceşt monetă de argint54. 1933 şi Kolankowsk Dzieje Litwy (Istoria Lituaniei). în totul 60000 de aspri. îi veacul al XV-lea. putea să-şi îngăduie să fie bancherul regeli Poloniei. Rubla de argit franc corespunde cu summi argenti de Caffa. Petre Rareş fi Moscova. fără a ţine seama de Mazovia: domnu Moldovei şi marele maestru al Cavalerilor Teutoni. Witold din Lituania. XII. mai recent.. trebuie să ţinem seamă de simpatia populaţiei rutene ortodoxe di această regiune pentru domnii moldoveni56. când ne gândim că în veacul al XV-lea o mare donaţie a lui Ştefan c« Mare pentru o mănăstire cuprindea abia 500 de aspri pe an55. Moldova. op. II. p. 91 . deci. cit. ci. domnii acestei ţări erau vasali regelui pentru toat stăpânirile lor. Der Kampf um die Ostsee. pentru un împrumut acordat de domnul Moldove făcea. plătin 20000 de kopeici. Leipzig. p. XXXII. cit. 56 P. o sumă destul d importantă. 90. la sfârşitul veacului al XlV-lea şi în al XV-lea. Aceasta deveni cu atât mai necesar cu cât malurile porturile Balticei începură să câştige o importanţă comercială europeană". cele doui debuşee maritime posibile pentru Polonia. doi vasali mai însemnaţi. în volumul în amintirea lui V. Este natural. deci. W. FeHye3KHX-b B£ POCHH (Despre monetele genoveze ' Rusia). 5 şi urm. moldovenesc răspundea la aceeaşi necesitate în ce priveşte Marea Neagră. împrumutate de la nobilul Spytko de Melsztyn. din toate acestea. în veacul al XV-lea. în „3anncKH OaeccKaro oBmecTBa HC T . Părvan. să admitem că omagiu. I. regele Vladislav o răscumpără. 217-218. deci. singurul profit pe care Polonia îl trăgea din această suzeranitate. Deci. Bogdan. op. era destul de importantă. Aceasta face. în „Rosprawy" al Academiei din Cracovia. Moldovei. ist. 57 Vezi. Nu afirmăm că împrumutul celor 3 000 d ruble explică singur lupta seculară a Moldovei pentru stăpânirea Pocuţie dimpotrivă. 162. p. p. P. Zălogirea Haliciului la 1388 şi a Pocuţiei la 1411 d către acelaşi rege al Poloniei. 54 Jurghievic. 1872. 53 A. Prochaska. H apxecn. Podole lennen Korony (Podolia vasală a Coroanei). că problema Pocuţiei este deosebită de aceea suzeranităţii Poloniei asupra Moldovei.

cit. 371 şi 375. cit. XIII. cu prilejul alegerii succesorului lui Vladislav Iagello. dar este sigur că din partea Poloniei ea nu consta decât într-un drept de protecţie şi o alianţă militară şi nimic mai mult. p. dieta polonă de la Piotrkov. De aceea. Costăchescu. 352 şi acelaşi. p. 611) şi de fapt Alexandru cel Bun trimise în 1422. Uchwaly zjuzdu w Piotrknwie r 1444 (Hotărârile dietei din Piotrkow în 1444). cit. 906. Bogdan crede că termenul nu mai există în Polonia modernă. 1887. şi o singură dată podanost (subiectionem)62. dobroiu radu raditi în cel din 140464. 1923. prin delegaţii lor. 286. p. II.. op. 1888. domnii Moldovei se oblică să vie în ajutorul Poloniei cu forţele lor militare63. p. p. hotărăşte să comunice lui Ştefan.. II. ™ Actele de vasalitate până la 1500 sunt publicate de Costăchescu. op. Prin consilium se înţelege participarea la sfatul suzeranului şi prin auxilium — ajutor militar59. II. în mare parte o rivalitate economică. ceea ce ajungea pentru asigurarea comerţului. ed. Bogdan. domnii Moldovei au luat parte în realitate. omagiului moldovenesc şi lunga ceartă între Polonia şi Ungaria. II şi de I. în „Przewodnik naukowy i literacki".. Dieta făcu cunoscut regelui în scris că nu trebuie să primească jurământul domnului Moldovei decât în calitate de rege polon58. nu şi al Ungariei. Conform dreptului feudal. în conformitate cu dreptul feudal. în veacul al XV-lea.. Condiţiunile de drept internaţional ale vasalităţii Moldovei nu au fost studiate. Numai aceste două obligaţii apar în actele omagiale (în slavă şi latină) ale domnilor Moldovei pentru Polonia60. 64 Costăchescu. cit.. 92 . Calmette. care înseamnă „a da bun sfat". 59 J. op. 62 I. este folosit curent. p. Varşovia. Această restricţie a fost suprimată de la 1395 (ibidein. vasalul datora suzeranului consilium şi auxilium.Aceasta explică preţul pe care polonii îl atribuiau. la sfatul Coroanei polone? Chestiunea ar trebui supusă ■anei cercetări adâncite. în realitate. XII-2. XVI. La societe feodale. 607 — 608. act din 1485. p. 40—41. deci. II. Dar se face şi menţiune de consilium prin expresiile: dobra rada raditi în actul din 1393. Bogdan. Prochaska.. îritrebarea dacă. în 1444. domnul Moldovei a trimis reprezentanţii săi pentru a participa la 5 ° A. Actele folosesc termenul polon de origine germană hold pentru a indica omagiul. care căutară timp de două veacuri să atragă de partea lor această suzeranitate. cil. împotriva dorinţei regale. se raportă la obligaţia de consilium feudal. domnul Moldovei. op. Opera omnia. II. Przezdziecki. Bogdan. 400 de călăreţi moldoveni să lupte împotriva Cavalerilor Teutoni în Prusia (Dlugosz. Sprawy woloskie w XV wieku (Treburile moldoveneşti în veacul al XV-lea). deoarece comerţul unguresc din Ardeal avea aceleaşi interese pentru un debuşeu prin portul Chilia pe Dunăre. Prin aceste acte. că Polonia îi este favorabilă şi -1 sfătuieşte să nu depuie jurământ de credinţă regelui decât în calitate de vasal al Poloniei. p. Se pune. 63 Primele acte de vasalitate menţionează că această obligaţie nu se întindea dincolo de Cracovia spre nord (act din 1393). cit. Paris. în vremea uniunii personale între Polonia şi Ungaria sub regele Vladislav III. Este clar că aceste expresii. 607-608 şi 625. Faptele pozitive pe care le avem în acest sens sunt următoarele: la 1434. dar şi cu sens de fief 61. 301-302). p. ceea ce nu putem face în aceste rânduri. op. Vezi pentru acest termen la I. op. în „Atheneum". II.

alegere65. în 1501, Ştefan cel Mare, a participat, prin reprezentanţii săi, la alegerea regelui Alexandru al Poloniei66. în 1506, senatorii poloni invitară pe Bogdan III al Moldovei ca să participe la alegerea urmaşului lui Alexandru Iagellonul67. Martin Cromer, în oraţia sa funebră în cinstea regelui Sigismund I, afirmă că acest rege invitase, în calitate de vasal al Coroanei, pe Ştefan cel Tânăr al Moldovei (1517— 1527) să ia parte la şedinţele senatului (sfatul demnitarilor regali) din Polonia68. Suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei era, deci, în conformitate cu obiceiul feudal, cuprindea un jurământ de credinţă depus personal de vasal69, şi un jurământ deosebit al nobililor (boierii), precum şi cele două obligaţii amintite, auxilium şi consilium. Ea nu prevedea nici un avantaj imediat pentru Polonia, afară de siguranţa pentru negustorii ce trec prin ţara vasală. Cromer, marele cronicar polon din veacul al XVI-lea, caracterizează legământul de vasalitate dintre Polonia şi Moldova ca o clientelă în sensul antic al cuvântului70. Comerţul dincolo de mări. Privilegiile de comerţ ale domnilor Moldovei prevăd cumpărăturile făcute de negustorii din Polonia în Moldova de mărfuri „de dincolo de mări" {za morskij) şi dreptul lor de a trece în ţara turcească 71. Cronicile polone din veacul al XVI-lea vorbesc despre acest comerţ pe mare, în care Moldova nu figura decât ca o ţară de trecere. O informaţie ce se regăseşte aproape identică la cronicarii Ioachim Bielski, Stanislav Sarnicki şi Alexandru Guagnin, toţi din veacul al XVI-lea, afirmă că, în veacul precedent, Cetatea Albă era un port principal pentru
^ Dlugosz, op. cit., XIII, p. 542, citat şi de Niemczewski, op. cit., p. 30. Szujski. Jeszcze o elekcyi w epoce Jagellonow (încă ceva despre alegerile din epoca Iagellonilor), în Opowiadania i roztrasnienie historyczne, Varşovia, 1882, p. 307—311, întemeiat pe manuscrisul Modus eligendi din 1501. Cf. şi Hurmuzaki, Documente H/1, p. 488—489. 67 Acta Tomiciana, I, p. 5 reprodus de Hasdeu, Arhiva Istorică, 1/1 p. 59—60. Cromer, Oratio super obitu Sigismundi I, în colecţia lui Pistorius, Corpus Historiae Poloiricae, Basel, 1582, 111, p. 18. O polemică a avut loc în istoriografia polonă asupra dreptului vasalilor de a participa la alegerile regale. Cf. W. Zych, W sprawie wdzialu lennikow w elekcyach Jagellonskich (Problema participării vasalilor la alegerea Iagellonilor), în ..Kvvartalnik Historyczny", XXV, 1911, p. 177— 196; Kolankowski, Elekcja Zygmunta I (Alegerea lui Sigismund I), în „Przewodnik naukowy i literacki". 1906, p. 865—875 şi darea de seamă asupra acestui studiu de L. Finkel în ..Kvvartalnik Historyczny". XXI, 1907. p. 491—496; L. Finkel, W sprawie wdzialu lennikow w elekcyach lagellonskich (Chestiunea participării vasalilor la alegerea Iagellonilor), ibidem, XXVII, 1913, p. 67—100. Finkel era de părere că solii vasalilor erau simpli observatori ai alegerilor regale. Protestul lui Albert al Prusiei, în 1530, împotriva alegerii, făcută în timpul vieţii predecesorului, a lui Sigismund August, care avu loc fără participarea lu i, primi un răspuns din partea senatului polon care afirmă că vasalii nu aveau dreptul să participe la alegerile regilor. Finkel conchide că protestul lui Albert al Prusiei nu era întemeiat, dar i-a scăpat din vedere că şi domnul Moldovei, Petre Rareş, refuză şi el să recunoască pe Sigismund August, ales fără participarea vasalilor. Acta Tomiciana. XIII, p. 12—69 (scrisoarea Iui Petre Rareş) şi ibidem, p. 90 (răspunsul regelui Sigismund 1). 6 " Textul jurământului depus de domnii Moldovei, Juramentum palatini Moldaviae. în Volumina Legum, ed. St. Petersburg, I, 1854, p. 151. '® M. Cromer, Polonia sive de situ, populis, moribus... regni Poloniei, ed. Czermak, Cracovia, 1901, p. 14. Vezi şi F. Papee, Polska i Litwa (Polonia şi Lituania), I, Cracovia, 1904, p. 202. 7 ' I. Bogdan. Documentele lui Ştefan cel Mare. II, p. 273.
66 6

93

negoţul cerealelor din Podolia, care erau transportate pe mare până în insula Cipru 72. Această tradiţie dovedeşte că drumul comercial al Poloniei prin Moldova se prelungea pe mare de la Cetatea Albă, unde se aflau două ramificaţii ale acestui drum: una de-a lungul coastei spre ţările tătăreşti, adică spre Caffa (de aceea privilegiile amintesc la Cetatea Albă „vama tătărească"), alta de-a dreptul pe mare. Acest drum de negoţ, care ajungea până în Cipru, era folosit şi de diplomaţi. Astfel, în 1432, Baldovin de Noris, mareşalul regelui Ciprului, Ioan de Lusignan, trimis pe lansă regele Poloniei, Vladislav Iagello, a sosit în Polonia pe această cale: „Solia pornise pe mare pe o corabie proprie şi a debarcat la Cetatea Albă, port în Moldova, apoi, cumpărând cai, a străbătut Moldova, unde a avut de suferit multe din partea poporului incult şi răuvoitor, care, dacă nu s-ar fi temut de regele Vladislav, i-ar fi şi omorât. La urmă a ajuns totuşi în ţările rutene şi în Polonia", spune Dlugosz. Dar, la întoarcere, solii au preferat să apuce drumul spre Veneţia, „din cauza cruzimii moldovenilor"73. Rămâne, deci, stabilit că în veacul al XV-lea erau relaţii între Polonia, Cetatea Albă şi, de acolo pe mare, cu insula Cipru. Privilegiul lui Mahomed II pentru Cetatea Albă. Un document care aruncă o lumină nouă asupra acestor relaţii comerciale dincolo de mări este privilegiul sultanului Mahomed II, concedat în 1456 negustorilor din Cetatea Albă, care n-a fost încă supus unei analize amănunţite pentru a se extrage dintr-însul toate elementele ce privesc istoria comerţului. Textul acestui privilegiu în limba turcă era păstrat în arhivele din Moscova, o copie fotografică se află şi la Academia Română între actele lui Ion Bogdan, după care orientalistul vienez Fr. von Kraelitz a executat o traducere germană74. Iată textul, în româneşte: „Mahomed, fiul lui Murad han, întotdeauna învi.igător. Am făcut pace cu distinsul între domnitori Petre, actual domn al Moldovei. Am uitat duşmăniile dintre noi şi am poruncit ca negustorii care se află în provincia sa de la Cetatea Albă să poată veni cu corăbiile lor şi să exercite comerţul prin cumpărături şi vânzări cu poporul de la Adrianopol, Brussa şi Constantinopol. Nici unul din subalternii noştri, bei, căpeteniile districtelor, spahii sau slujitori, nu trebuie să aducă nici cea mai mică pagubă persoanei şi mărfurilor acestor negustori în timpul călătoriei lor, căci dacă aflu că li s-a făcut vreo pagubă într-un fel sau altul, împotriva poruncii noastre, voi trimite împotriva lor ostile mele, care le vor face mult
Bielski, Kronika polska, ed. Turowski, p. 222; Guagnini. Sarmacya, trad. Paszkowski, în Zbior dziejopisow polskich, p. 427; Sarnicki, Descriptio Poloniae, în anexele la ediţia din Leipzig a lui Dlugosz, Chronica Poloniae, II, 1712. col. 1890: „Cetatea Albă a fost odinioară un port celebru şi folositor pentru oamenii noştri. Căci în vremurile lui Cazimir pluteau corăbiile pline cu grâu din Podolia până în Cipru. Acum, însă, barbarii obişnuiesc să facă atâtea greutăţi la fluviul de la Cetatea Albă, încât comerţul nu se mai poate face fără primejdia vieţii". 73 Dlugosz, Opera omnia, ed. Przezdziecki, XII, p. 477. Acad. Rom., Fotografii, pachet nr. 24. F. von Kraelitz, OsmanisChe Urkunden in tiirkischen Sprache aus der zweilen Hălfte des 15. Jahrhunderts, „Denkschriften" Academia Viena, Secţ. Ist., CXCVII. Cf. traducerea N. Iorga, în „Revista Istorică". X, 1924, p. 105.

94

rău. Acestea să fie ştiute cu siguranţă, iar negustorii să aibă încredere. Scris în ziua 5-a a lunii Regeb, anul 860 la Rudnic" (9 iunie 1456). Sultanul se afla atunci în Serbia şi pornise cu ostile împotriva Belgradului, unde-1 aştepta o înfrângere răsunătoare. Acest privilegiu comercial este de pus în legătură cu actul politic prin care sultanul Mahomed II acceptă tributul de 2000 galbeni făgăduit de către domnitorul Petre Aron75. Privilegiul sultanului confirmă existenţa unui comerţ dincolo de mări, începând de la Cetatea Albă, şi face o interesantă menţiune a corăbiilor negustorilor din Cetatea Albă, cu care aceşti cetăţeni ai portului moldovenesc veneau în Turcia. Se vede că ei aveau afaceri la Adrianopol şi la Constantinopol, dar şi la Brussa, în Asia Mică. Italienii şi comerţul Poloniei spre Marea Neagră. Prelungirea drumului comercial din Polonia şi Moldova pe mare, până la Constantinopol, în Asia Mică şi în Cipru, se explică prin aceea că, în veacul al XV-lea, negoţul pe Marea Neagră era urmarea celui întreprins încă de mult, cu câteva secole înainte, de către genovezi şi veneţieni. Aceste relaţii comerciale, ieşite din raporturile între cele două republici italiene şi Imperiul Bizantin, avură ca rezultat stabilirea coloniilor italiene pe coastele Mării Negre, dintre care cea mai însemnată era Caffa în Crimeea 76. în veacul al XV-lea, deşi sufereau concurenţa saşilor şi a armenilor, negustorii italieni se aflau în număr destul de mare în oraşele celor două ţări. Documentele din Liov amintesc numeroşi negustori italieni care aveau afaceri în Polonia şi în Moldova; ei cumpărau vite şi postavuri şi vindeau, în schimb, vinuri din insulele arhipelagului şi mărfuri orientale aduse de caravane77. Deci, prin aceşti italieni s-a făcut legătura drumului de comerţ pe uscat prin Moldova cu calea maritimă a Mediteranei orientale. Este nevoie să definim bine rolul acestor italieni pe marea cale comercială; ei nu sunt negustori detailişti, sau ca armenii ce urmau căruţele lor ce se mişcau greu de-a lungul drumurilor rele. Din toate tranzacţiile lor, rezultă că italienii din Moldova şi Polonia erau capitalişti şi se poate afirma că negoţul în veacul al XV-lea pe drumul ce-1 studiem era finanţat de bancherii italieni. Mărimea afacerilor, care treceau de graniţele mai multor state, sumele colosale pentru acele vremi menţionate în procesele lor la Liov, sunt o dovadă pentru aceasta. Capitaliştii italieni luau în arendă vămile şi minele Coroanei, atât în Polonia, cât şi în Moldova. Astfel, în 1483, genovezul Domenico de San Romalo arendase vămile Galiţiei şi avea, în acelaşi timp, afaceri comerciale în Moldova, dintre care una singură se ridica la cifra de 1500 de galbeni ungureşti78. între 1453 şi 1464, Dorinus Cathaneus din Genova, stabilit la Liov şi apoi la Suceava, era cămăraş şi vameş al Ţării Moldovei19, ceea ce înseamnă
Hurmuzaki, Documente, II/2, p. 67. " G. Brătianu, Le commerce ge'nois dans la mer Nnire au XlII-e siecle, Paris, 1929. 77 I. Ptasnik, Kultura wloska wiekow srednych w Polsce, Varşovia, 1922 şi N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, Bucureşti. 1899, p. 39—59 şi 282-301. 78 I. Ptasnik, op. cit., p. 55—56 şi 177. 19 Ibidem, p. 51.
73

95

că luase în arendă vămile moldoveneşti. Aceste două exemple, care ar putea fi uşor completate cu altele, dovedesc caracterul capitalist al acestor negustori italieni pe drumul moldovenesc. Cu toate uşurările date negustorilor prin privilegiile regilor Poloniei şi ale domnilor Moldovei, ar fi greu de explicat înflorirea acestui negoţ în veacul al XV-lea fără intervenţia finanţei italiene, singura de altfel cu oarecare importanţă pe atunci în Europa80. Dar această intervenţie însăşi arată îndestul importanţa europeană a comerţului pe drumul Poloniei şi Moldovei spre Marea Neagră. Coloniile genoveze stabilite pe coastele acestei mări depindeau de banca di San Giorgio din Genova81 şi cea mai importantă dintre colonii, Caffa, avea în veacul al XV-lea strânse legături cu Moldova82. Precum am spus, drumul care ajungea în Moldova la Cetatea Albă, urma apoi de-a lungul coastei spre Caffa. Acest oraş genovez era un centru important, care atrăgea spre dânsul o parte a comerţului Moldovei şi Poloniei şi de aceea se stabiliră şi relaţii diplomatice între cele două principate române şi Caffa. La 22 decembrie 1459, un sol al lui Ştefan cel Mare se afla la Caffa, unde se fac cheltuieli importante pentru primirea lui83. în 1462, solii lui Vlad Ţepeş sosesc, la rândul lor, în oraşul genovez, urmaţi după un an de alţi soli ai lui Ştefan al Moldovei84. E probabil că scopul soliilor era de natură comercială. în sfârşit, la 1470, doi soli genovezi însoţiră pe ambasadorul persan Isac, care trecuse de la Caffa ca sol trimis la voievodul Moldovei 85. Relaţii de aceeaşi natură legau Caffa şi de Polonia 8 6 . Relaţiile religioase fură urmarea tranzacţiilor comerciale, dominicanii poloni se aşezară la Caffa 87, iar după căderea oraşului sub stăpânire turcească, episcopii titulari de Caffa erau poloni şi rezidau în Polonia88. Pe de altă parte, se constată la 1462 vizita în Polonia a „căpitanului de Caffa", care vine la Cracovia 89 . în acelaşi an, Caffa recunoaşte suzeranitatea Poloniei 90 şi în 1463 Galeazzo de Caffa vine în Ucraina poloneză, cu intenţia de a recruta trupe pentru aoărarea oraşului91. Aceste relaţii comerciale, care-şi ating apogeul sub Ştefan cel
L. Andre, Histoire economique, ed. III, Paris, 1925, p. 18—20 şi H. See, Les origines du capitalisme modeme, Paris, 1926, p. 13.
oi

Manfroni, Le relazioni fra Genova, l'Impeho Bizantino e i Turciri, în „Atti della Societa Ligure di storia patria", XXVIII/3, 1898, p. 577-856. N. Iorga. Chilia şi Cetatea Albă, p. 115— 119, 134— 137 şi acelaşi, / genovesi net Mar New, Genova. 1925, extras din buletinul „II Comune de Genova", nr. 6, iunie 1925. °- Inedit, copii extrase din registrele Băncii di San Giorgio, registro 1420, p. 75, în hârtiile lui B. P. Hasdeu la Academia Română, pachet nr. 2. N. Iorga, Ades et fragments relatifs ă l'histoire des Roumains, III, Bucureşti, 1897, p. 39—41. 85 Hârtiile Hasdeu, copii din Genova, acelaşi registru, p. 67. M. Dubiecki. Kaffa, osada genuenska i jej stosunek do Polski (Caffa, colonie genoveză şi relaţiile ei cu Polonia), în „Przeglad Powszechny'', XII, 1886, p. 56—64 şi 216—227. 87 Ibidem, p. 64. 88 Ibidem, p. 225. oy Ibidem, p. 227. Pentru corespondenţa regelui Cazimir cu Caffa, Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 124-126. 90 Kolankowski, Dzieje Lirwy (Istoria Lituaniei), I, Varşovia, 1930. p. 294. Pentru relaţiile politice ale_Caffei cu Polonia în 1475, ibidem, p. 322. 91 ii Al. Przezdziecki. Podole, Wolyn, Ucraina, II, Vilna, 1841, p. 59-60.

96

Mare, urmau să fie, însă, de scurtă durată, căci anume împrejurări politice şi economice trebuiau să-i puie capăt la sfârşitul veacului al XV-lea. Sfârşitul comerţului mare pe drumul moldovenesc. Cauza care a contribuit mai mult la decăderea comerţului pe drumul moldovenesc a fost căderea oraşelor comerciale de pe coastele Mării Negre sub stăpânirea turcilor: Caffa în 1475, Chilia şi Cetatea Albă în 1484. Marea Neagră deveni un lac turcesc rezervat flotei otomane. în Polonia, Liovul decăzu, populaţia lui scade şi relaţiile lui comerciale, odinioară aşa de prospere, nu mai au aceeaşi importanţă92. Italienii dispar din Moldova şi din Polonia. Scriitorul polon Matei de Miechow, la începutul veacului al XVI-lea se face ecoul acestei situaţii, scriind: „Toate ţările rutene sunt roditoare în privinţa grânelor, care cresc în mare cantitate şi în vremile vechi erau importate la Genova şi la Florenţa, oraşe italiene, dar acum abia dacă se mai culeg, căci cele mai multe pământuri rămân necultivate sau cu grâne ce rămân neculese şi se usucă pe câmp"93. Locul negustorilor italieni fu luat atunci de greci. Aceştia, aproape cu totul absenţi în legăturile de negoţ din veacul al XV-lea în Polonia şi Moldova, se fac tot mai numeroşi în al XVI-lea şi al XVII-lea94. Trebuie să facem, însă, o deosebire între comerţul grecesc şi cel italian. Grecii, afară de câteva excepţii, nu aveau capitaluri mari şi bănci ca acele ale Genovei, Veneţiei şi Florenţei şi nu puteau face negoţ decât pe o scară mai redusă95. Pentru afacerile mai mari, negustorii din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea erau nevoiţi să se asocieze în număr mare. Astfel, în 1610, un document foarte interesant cuprinde dezbaterile unui proces între polonul Paul Lacki şi „negustorii moldoveni", care erau o asociaţie ce cuprindea greci, armeni, moldoveni, ruşi din Moldova şi din Polonia şi chiar negustori din Sofia, în Bulgaria: „Chaczarus Warteriszovic, Nastur Hrehorowicz, Gregorius Ulubejowicz de Soczawa, Bochos, Haceris et Bohdan de Corathyn, Alexa Husczyn grecus, Costa et Dedul de Kotnar (Cotnari), Wilenka Gierbowicz, Paulus Czulowicz de Romanskie (Roman), Boczka Kossowic, Dzorman Mikailowitz de Berlad", „locuitori ai oraşelor moldoveneşti... şi alţi concetăţeni ai lor şi asociaţi, în număr de şaptezeci şi cinci, împreună cu Procopie, Nikula şi lani, din oraşul Sofia, supuşi ai împărăţiei sultanului turcesc"96. Cu toate aceste încercări de asociaţie, comerţul mare pe drumul moldovenesc nu mai exista şi nu s-a mai înnoit. Urmările politice şi sociale ale decăderii negoţului au fost foarte adânci pentru români şi poloni, dar nu putem să facem cu acest prilej o cercetare amănunţită
"^ L. Charewiczowa, Handel sredniowiecznego Lwowa, p. 109—120. M. Miechowski, Sarmatia asiana atque europea, în Pistorius. Corpus scriptorum historiae polomcae, 1, Basel, 1582, p. 141. 9 4 N. Iorga, Istoria comerţului românesc, I, Vălenii de Munte, 1915, p. 199—220. 95 Pentru rolul negustorilor greci la Liov, v. în special W. Loziriski. Patrycyat i mieszczanstwo Iwowskie w XVI i XVII wieku, ed. II, Liov, 1892 (Patriciatul şi orăşenii din Liov în veacurile 'al XVI-lea şi XVII-lea). Pentru Papara, p. 256—258; Veveli, p. 183 şi 186-187; pentru fraţii Constantin şi Mihail Corniactos din Creta, cei mai bogaţi dintre negustorii greci din Liov, ]a sfârşitul veacului al XVI-lea. p. 315-318. 96 Inedit în Arhivele municipale din Liov, Inducta Judicii civilis, t. XXV (1610). p. 113 şi urm.
93

97

Rom. în mare parte. de asemenea. atât la Liov. în Principatele Române. dar. 1925. 99 C. e constituită. Pe de altă parte. ce le-am dat. în Polonia. cil. p. proprietarii de moşii. în veacul al XVI-lea. mai ales din cauza lipsei de mijloace financiare. în veacul precedent. Acad. Clasele sociale în trecutul românesc. extras din „Convorbiri Literare". Am îndreptat după varianta franceză (1933). în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. adică nobilimea. p. cu unele modificări. atât în Polonia cât şi în Moldova. Dimpotrivă.şi documentată a schimbărilor structura politice şi sociale la aceste două popoare in veacul al XVI-lea. în Polonia. pe lângă alţi factori de ţinut în seamă. în România. singura bogăţie a acestor ţări. singurii stăpâni ai vieţii economice. o comunicare prezentată în limba franceză.. decăderea începe după sfârşitul dinastiei Iagellonilor. în epoca modernă. Ruina comerţului grăbeşte decăderea politică a Moldovei în veacul al XVI-lea. Despre rumâni. în această epocă. I. 100 prezentul articol reprezintă. Polonia şi Ungaria. Acest fapt este datorat. la 1532. St. Lewicki. epocă în care ţara nu mai poate opune turcilor o împotrivire serioasă. Secţ. II. care nu mai sunt străbătute de comerţul mare.C. Charewiczowa. Nistor. Handelund Wandel. 98 98 . rezistenţa eroică de 47 de ani a lui Ştefan cel Mare împotriva tuturor vecinilor se explică. op. 241. Filitti. Desigur că schimbările politice şi sociale din răsăritul şi sud-estul Europei în acea epocă nu se explică numai prin închiderea acestei căi de comerţ. acesta este cel mai important100. Zarys historji Polski. Astfel. datorată tocmai ruinei comerţului. 210. iau o importanţă tot mai mare în viaţa politică şi socială. dieta votează legătura totală a ţăranului de glie98. 1933 [1] In ediţia din 1947. deşi fenomenul serbiei este mult mai vechi. ci ne mulţumim numai cu câteva indicaţii. 1916.. Bucureşti. desigur. sunt suficiente ca să arate însemnătatea armărilor ruinei comerţului pe drumul moldovenesc în veacul al XVI-lea. legătura de g l i e nu se iveşte decât în veacul al XVI-lea 99. Indicaţiile scurte. Astfel. germană şi armeană. p. Aceste ţări agricole n-avură burghezia bogată şi puternică din Apus şi monarhia nu se putu întemeia pe această clasă. 51 — 52. p. invers de ce se petrece în Apus. Dar şi alte urmări mai adânci s-au făcut simţite. XXXVIII. ca să-şi stabilească puterea în epoca modernă. se românizează sau se polonizează97. 110 şi I. Giurescu.. România. cât şi în oraşele moldovene. prin banii pe care acest principe îi încasa de pe urma comerţului. forma de viaţă economică feudală se prelungeşte. ruperii legăturilor comerciale cu centrele de origină şi populaţia rămasă izolată se topeşte repede în mijlocul celei băştinaşe. la Congresul Istoricilor din Varşovia în 1933. Mem. ser. de agricultură şi vite. Ist. Aceste fapte sunt semnele atotputerniciei proprietarilor de pământ. burghezia străină.

în cazul nostru — de la acea unita a pământului românesc. au rămas faţă în faţă. De ce s-au format în veacul al XIV-1< aproape în acelaşi timp. Ca să înţelegem problemele de geograf politică. într epocă în care ideea naţională nu făcea încă parte din patrimoniul sufletesc omenirii. două state româneşti. care n-are elemente de comparaţie Europa. geografice şi economice. complicate din istoria noastră. în ce împrejurări interne şi internaţionale izbândit Unirea de la 1859. unor deoseb organice. E datoria istoricului să răspundă de ce. încercuită de munţi. începând cu paginile poetice ale lui Nicolae Bălcescu d Istoria lui Mihai Viteazul au arătat doară. sau dualitatea formei de stat corespunde unor cauze adânci. trebuie să pornim de la geografia fizică. cel francez. Istoricii noştri. multă vreme mai tari decât unitatea etnică? întrebarea este cu atât mai legitimă. Dar faţa cealaltă a problemei e mult mai puţin cunoscută şi totuşi trebi pusă neapărat. au fost. s-a lămi aproape definitiv când şi cum s-a născut. ci de un aspect politic special. Ţara Românească şi Moldova. Această unitate este o realita 99 . ca a Italiei sau a German medievale. Problema unirii Principatelor Române a f( pusă adeseori. ca s-o înţelegem pe cea dintâi. în legătură cu secolul naţionalităţii' ideea unităţii naţionale la români. de care am pomenit mai sus. cu cât alte popoare.DE CE AU FOST ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA ŢĂR] SEPARATE ? Dualismul politic românesc. în . n-a fost aşa. Nu e vorba de o împărţire multiplă. care e o unitate geografică şi economică în acelaşi tim trebuia să dea o unitate politică şi totuşi. împotriva aparenţelor favorabile. şi-au făcut unitatea politică la sfârşitul Evului Mediu. Aspectul geografic al chestiunii. acest lung răstimp (tocmai 500 de ani de la întemeierea Moldovei—1359—până Unire—1859). şi de veacuri de-a rândul. podişul Ardealului. cu o fericită comparaţie. adesea duşmane? Era aceasta o simţ întâmplare. două state româneşti cu două domnii. Această unitate. cel puţin pentru o durată aşa de lungă: dualismul politic românesc. Problema acestui dualism apare astfel ca una din cele mai importante şi m. timp de cinci veacuri. în chip ştiinţific sau în legătură cu anume comemorări. englez şi cel spaniol. pe provincii. povârnişurile dealurilor şi cu şanţurile cu apă de jur împrejur. unitatea organi a pământului românesc: o cetate.

punând temeliile unor state noi.Muntenia şi Moldova au. Fără Ardeal. ca şi în Moldova. De aceea. Nu numai din 100 . este anterioară naşterii primului stat românesc în nordul Dunării. Este. privind harta. Se credea anume că. care explica fundarea celor două Principate Române. nu dovedeşte vreo emigraţie în mase mari de români peste munţi. influenţe culturale de la vecini — au format state. pe locurile sale străvechi. Populaţia. nicidecum. două state. a fundat. regiunile / rămase libere nu mai formau. care trebuie pusă în veacul al Xl-lea. au trebuii să fie două state pe teritoriul rămas liber de cucerirea ungurească. atunci emigraţia pornită în acelaşi timp. Poporul^rofHâriesct_ear_ejJ£jQtdeauna era în Câmpia Munteniei (păstrarea numelui traco-scitic al Dunării şi a terminologiei latine în limba română o dovedeşte). în urma schimbării împrejurărilor de la Dunărea de Jos — deschidere de drumuri comerciale. pentru că. în realitate. Trebuie să renunţăm azi la mitul descălecării. elementul geografic de unitate nu mai exista de trei secole prin introducerea unui stat puternic militar. în chip fatal. de invaziune. la o maturitate politică şi. In adevăr. o unitate teritorială şi de aceea n-au putut forma nici o unitate politică. în~prfmul rând. din acelaşi loc şi din aceleaşi cauze. a ajuns la un moment dat.românească întemeietoare de stat în Ţara Românească şi în Moldova a fost de aici. căci condiţiile economice şi culturale din acea epocă nu îngăduiseră încă românilor trecerea de la concepţia de trib (voievodate) la aceea de stat. scurgerea unei populaţii întregi prin păsurile munţilor.dar cu condiţia ca podişul Ardealului. nimic. în epoca medievală. în această privinţă. conform cu configuraţia geografică a regiunilor. au fost nevoiţi să părăsească în cete mari ţara lor de baştină şi să treacă dincolo de munţi. sigur că punctul de plecare al situaţiei speciale în care a trăit politiceşte poporul românesc timp de atâtea veacuri este stăpânirea Ardealului de unguri. aveau o însemnătate cu mult mai mare decât azi. abia în veacul al XlV-lea. . ca linii de comunicaţie. împreună. atunci când. "Cucerirea Ardealului de unguri. Cel mult. prigoniţi pentru credinţa lor răsăriteană. în veacul al XlV-lea (de ce tocmai în veacul al XlV-lea?). românii. prin stăpânirea străină în podişul Transilvaniei. afară de tradiţii legendare păstrate de cronicari ce scriu cu sute de ani după întemeiere. să fie în stăpânire românească. pentru Moldova se poate admite venirea din Maramureş a elementelor de conducere. unitatea unui ţinut şi configuraţia sa depind. deci. în ţinuturi aproape pustii. însă. oricine îşi dă seama. de direcţia apelor. Rupându-se unitatea pământului românesc. Dacă ar fi fost aşa (nu examinez aici posibilitatea ca nişte fugari să înfiinţeze repede state puternice). ar fi putut forma un singur stat. aşa-zisul „descălecat". în centrul pământului românesc. râurile. în principate. pe lângă aşezarea lor în colţ. în Evul Mediu şi chiar mai târziu. a fost o teorie scumpă istoricilor. că Moldova şi Ţara Românească sunt două provincii excentrice. care formează centrul acestui sistem de provincii şi elementul de legătură între ele. direcţii divergente. şi o configuraţie deosebită care le desparte. însemnau totdeauna direcţia spre care „se îndreaptă" ţinutul iyergit versus septemtrionem). când descriau o regiune. până la o vreme. cele două regiuni în care s-au înfiinţat statele româneşti au. cărora le lipseşte tocmai nucleul central. Geografii antici. românii ardeleni. Aşadar. Problema aceasta a fost întrucâtva greşit înţeleasă.

Această unitate s-a făcut î etape. legătura de drumuri dintre cele două principate nu e: naturală şi lesnicioasă în primele timpuri. Erau singurele drumuri prin codrii care purtau numele de Pădurea Nebun (Teleorman). Şi m. Din prime timpuri ale principatului muntean. ea a rămas cu amintirea acestei forme de la început. Moldova are alt aspect hidrografic. ca în Muntenia. din punct de vede al curgerii apelor. în afara ţinutului locuit de român Numai spre vărsarea lor ele se apropie între dânsele şi anume spre colţul de sud-est ţării. Examinând comparativ situaţia Munteniei şi a Moldovei. păstrând numele râul rămas cu o importanţă secundară. Legături între munte şi Dunăre erau aşa de strânse şi de lesnicioase. dar şi prin faptul că. în ţara noastră. şi căruţele mănăstireşti cu peş sărat străbăteau mereu ţara de-a curmezişul. secolul întemeierii. nu se continuau în Moldova. până la Dunăre —la sud. în al doilea rând. târziu. privite schematic. spre gurile Dunării şi Marea Neagră. ceea ce ara mărimea şi importanţa acestor codri medievali. de la Olt până la marginii Bărăganului. Consecinţa acestei situaţii este unitate a regiunilor dintre munte şi Dunăre şi legături strânse între munte. care erau îndreptate în altă parte. constatăm că Moldo\ este mai puţin unitară. acopereau aproape făi întrerupere întreaga câmpie a Ţării Româneşti. în lipsa unor drumuri lucrate (j mână omenească. în secolul al XlV-lea. sunt perpendiculare pe aceste doi graniţe. care se completează. Prutul şi Nistrul constituie un fel de bariere spre răsăi şi izvoarele lor sunt în afara graniţelor ţării. schimbă uşor. constatăm aspecte divergente. pădurile acoperea 1 suprafeţe cu mult mai întinse ca acum. ele unesc păsurile munţilor cu Dunărea. ca o unitate politică. şi nu se completau < drumurile acestei ţări. ce< ce dezminte hotărât concepţia unui descălecat de populaţie de la munte. şes baltă. că mănăstirile d i n munţii Olteniei aveau boga proprietăţi cu sate la bălţile de la gura Ialomiţei. sunt aproape paralele. s 101 . Pădurea cea Mare (în Ilfov). ci sui paralele cu Carpaţii. mai ales de la Brăila până la Călăraşii de azi. cu populat românească la bălţile Dunării. înaintarea statului moldovean din colţul c nord-vest spre gurile Dunării şi ale Nistrului. într-un cuvânt. deal. o ser de râuri. râurile ei mai importante nu coboa: perpendicular pe linia munţilor. mai puţin legată decât Ţara Românească. constatăm din documente populaţie deasă în tot şesul şi numeroase aşezări omeneşti străvechi. străbătând toată ţara. Astfel. în această epocă. cuprinzâr întreg ţinutul de la munte până la Nistru şi la mare. de la Carpaţi —la nord. este sigur că primul stat moldovenesc cuprindea numai bazinul râului Moldov "căci altfel nu ne-am explica de ce ţara poartă numele acestui râu secundar. Şiretul. Din această constatare rezultă întâi < Moldova are un sistem hidrografic deosebit. Produsele specifice ale fiecăreia din aceste regiuni. de la început.pricina eventualei navigaţii ce s-ar fi făcut pe ape. lunci de râuri. către care ducea sistemul ei de ape. şi luncile râurilor deschideau drumuri naturale care tăiau aceste pădur. nici nu se leat de acel al ţării vecine. circulaţia comercia internă şi de tranzit în Ţara Românească se făcea de la munte spre Dunăre şi inver aceste drumuri. populaţia trebuie şi poate să stea în continuă legătură. De acee principatul moldovean nu s-a format. Muntenia sau Ţara Româneas< formează un ţinut armonios. încât constatăm în acela secol. care nu se completează. Pădurea Românilor (Vlăsia).

pe aşa-numitul „drum ităresc". vecină cu Ţara ^TJomânească. de la început. şi capetele lui au fost la Chilia şi la Cetatea Albă.făcut încet. Nistor şi ale istoricului polon O. Atunci când Moldova a ajuns. Cel dintâi. în loc de Caffa Crimeii. de la nord spre sud-vest. formarea divergentă a celor două state româneşti. care erau apoi încărcate pe corăbiile italieneşti şi negustorii italieni le schimbau. Erau două drumuri mari: drumul Lembergului (Liovului). Gorka. apoi prin ţinuturile tătăreşti ale Rusiei sudice şi în Crimeea. aşadar. în vreo 50 de ani. în special Braşovul şi Sibiul. marile drumuri de comerţ 'internaţional de la sfârşitul Evului Mediu şi de la începutul evului modern. Apele cu văile lor au alcătuit cele mai vechi legături interne de comunicaţie între sate şi ţinuturi. I. Cetatea de Floci (la gura Ialomiţei) şi Giurgiu. avem prin ţările noastre. cu produsele aduse de negustorii din Germania. la Caffa. In Ţara Românească. în Orientul Apropiat şi pe coastele Mării Negre. prin Ţara Românească. care făceau comerţ cu Polonia. Drumul moldovenesc se îndrepta. în special comerţul cu postavuri. în sfârşit. şi într-un studiu al autorului acestor rânduri1. pe lângă aceste drumuri locale. la origine. această din urmă ţară era de mult constituită în chip solid. prin capitalurile investite. drumul oraşelor săseşti. Importanţa lor a fost studiată şi s-a arătat influenţa ce au asupra dezvoltării noastre sociale şi economice. adevărate colonii. prin ramificaţiile sale depărtate şi prin numărul negustorilor. Vezi în acest volum: Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu. Două grupuri de oraşe comerciale din Europa erau interesate în acest tranzit comercial prin Moldova: oraşele hanseatice din Germania de nord. trecea prin păsurile Turnu-Roşu şi Bran şi de aici apuca spre Dunăre. centrul comerţului oriental fiind. şi oraşele din Italia—Genova şi Veneţia — care. Sibiul şi Braşovul. şi la 1392 apare prima oară litoralul mării în stăpânirea unui domn moldovean. Numărul mare de italieni bogaţi şi importanţa capitalurilor investite de ei pe drumul moldovenesc (pe lângă comerţ. din timpul cruciatelor. principala colonie genoveză. iar pentru Moldova. Din Asia se aduceau produsele transportate de caravane până la ţărm. Iorga. oraş care nici nu exista fa secolele al XlV-lea şi al XV-lea. curând după întemeiere. era mult mai însemnat. la Lemberg sau la Cetatea Albă. nu încă şi cel industrial). cele trei porturi ale traficului dunărean. prin Moldova şi drumul oraşelor săseşti din Ardeal. Dar. acesta prezenta mai multe garanţii de siguranţă a mărfurilor şi a negustorilor. Italienii erau cei mai mari capitalişti ai Europei la sfârşitul Evului Mediu (se ştie că în această epocă de Friihkapitalismus exista numai capitalismul comercial. După consolidarea statului moldovenesc. Legătura cu coloniile italiene se făcea într-o vreme prin Polonia. Drumurile de comerţ. lombard era numele generic al bancherilor. 102 . aveau aşezări. Liovul. la Chilia şi Cetatea Albă şi nu spre Galaţii vecini cu Ţara Românească. explică. ei închiriau vămile de la domnul Moldovei şi salinele din Galiţia de la regele Poloniei) arată rolul european al acestui drum comercial. în special aşezarea văilor apelor. aşa că drumul moldovenesc a înlocuit pe cel tătăresc. la Brăila. -----'— împrejurările geografice. în schimb. în studiile d-lor N.

cu Ungaria. Comerţul moldovenesc era în legătură. Vidinul a fost un centru comercial de legătură foarte important între Raguza. şi de la padişahul turcesc. 103 . spre mare. Jurămintele omagiale depuse de domnii moldoveni de la Petre Muşatin până la Ştefan cel Mare. oraş pentru care raguzanii aveau un privilegiu de comerţ special încă din anul 1240. a luat sub protecţia lui Moldova. ci se străbăteau drumuri întoarse cu multe întreruperi. neîngrijite. E vorba de drumul spre Adriatica. obţinuse privilegii de negoţ de la craii sârbi şi de la suveranii Imperiului Româno-Bulgar. Dar. dar interesele comerciale ale Poloniei. de asemenea. era îndreptat spre sud-vest. Ţara Românească şi Ardeal. nici o legătură. dădea o fizionomie deosebită comerţului muntean. mai târziu. atunci. Acest oraş croat cu civilizaţie apuseană. dar care au făcut. cu case de negoţ şi cu biserici catolice. deci. dar mai puţin. ca şi la Sofia. săpate de roţile căruţelor ce treceau scârţâind. semn al prosperităţii economice a acestui oraş. călăuzite de negustori ce vorbeau limbi stranii şi purtau costume din ţări depărtate. un alt drum mai puţin studiat de istorici. spre Adriatica. la Cavarna şi la Silistra. ele însemnau protectoratul politic şi economic al Poloniei asupra Moldovei. erau pretutindeni şi înfloreau. şi numai atunci. Zonele de influenţă politică. pe lângă acest drum spre Marea Neagră. ce trecea prin Ţara Românească. acest drum comercial. Regele polon. ţară vasală. în primul rând. pentru a-şi asigura debuşeul mărfurilor la Marea Neagră.şi apoi pe apă. Şi. la Belgrad. Aşadar. Drumul acesta nu era străbătut în întregime de negustorii saşi din Ardeal. în veacul al XVIII-lea. se ridicase acolo un tarat bulgar deosebit de cel de la Târnovo şi moneta de argint vidineană circulă şi în Muntenia lui Mircea şi în Ardeal. dar tot aşa de important. Veacul al XlV-lea şi mai ales al XV-lea au fost pentru istoria noastră economică o epocă deosebită. cu celebra scenă a cortului de la Colomeea. puterea şi strălucirea domniilor unui Mircea sau a unui Ştefan. în negoţul Peninsulei Balcanice. prin ridicarea economică a ţării. încărcate cu mărfuri rare. Aşezările lor. aşezat la Marea Adriatica. cu Polonia. noroioase. ca negustorii de acolo să poată străbate cu mărfurile lor drumurile interioare de uscat ale peninsulei şi să cumpere şi să vândă în târguri. de la ţarul Ioan Asan II. nimeni nu le putea face concurenţă. dat de ţarul bulgar Sraţimir. de la împăraţii bizantini şi. căci genovezii şi veneţienii atingeau doar porturile. cele două ţări aveau orientări economice deosebite. Rezultatul acestor interese comerciale poloneze este suzeranitatea polonă asupra Moldovei. Drumuri de ţară. de asemenea. între drumurile de comerţ din Ţara Românească şi cele din Moldova nu era. în special în Ţara Bârsei. în Peninsula Balcanică nu era o linie directă. au trecut prin ţările noastre drumuri de negoţ de importanţă internaţională. Nodul de legătură al comerţului raguzan cu cel săsesc a fost la Vidin. Se cunoaşte rolul important pe care Raguza (Dubrovnik) 1-a jucat în Evul Mediu şi până târziu. drumul moldovenesc de la Liov până la Cetatea Albă era cu mult mai important. tocmai în direcţia opusă celui moldovenesc. cel mai vechi privilegiu comercial acordat saşilor din Braşov este tot pentru acest oraş bulgăresc. Mărfurile apusene erau aduse până la Dunăre de raguzani. nu erau numai simboluri medievale. Bistriţa Ardealului şi Braşovul au avut legături comerciale şi cu Moldova şi mărfurile săseşti ajungeau până la Chilia.

legăturile comerciale cu Polonia erau mai slabe. să-şi întindă influenţa politică asupra ţ ă r i i vecine dintre Carpaţi şi Nistru. suzeranitatea asupra acestei mici ţări româneşti şi vestita luptă a lui Matei Corvin cu Ştefan cel Mare la Baia. iar Moldova cădea în zona de interese şi de influenţe polone. Această tradiţie dinastică reprezenta. totuşi. în favoarea ei. Ungaria n-a izbutii. Noi. elementul superior de conducere care personifică păstrarea tradiţiei. se formează foarte repede la noi două tradiţii dinastice. continuitatea statului. Marele Ştefan al Moldovei. ce erau urmarea zonelor de influenţă comercială: zona ungurească era în Muntenia. lui Ştefan. care a rămas sub suzeranitatea polonă. o asigurare a drumului de scurgere şi de aducere a mărfurilor. să dispute ungurilor suzeranitatea asupra ei. cele două state româneşti şi din neamul întemeietorilor s-au întărit _dou^dinasţiKj)omnul. cu familia lui. tratatele politice — e vorba de contractele feudale încheiate în scris între Moldova şi Polonia — erau întotdeauna completate cu tratate de comerţ. încetul cu încetul. faţă de tradiţia stăpânilor lor cei vechi. Ţara Românească a rămas sub suzeranitatea Coroanei Sfântului Ştefan. cu uşurări de vamă şi asigurarea trecerii paşnice prin ţară a negustorilor şi a mărfurilor. „Avem domnul nostru bun şi mare". urmată imediat de protestul polon la Buda. ca să explice de ce Ţara Românească şi Moldova au alcătuit două organisme deosebite. astăzi. erau două zone deosebite de influenţă politică. Tradiţia dinastică. Pe temeiul acestor împrejurări economice. socotim că stările de azi sunt rezultatul transformării stărilor de ieri şi cele de mâine vor rezulta din 104 . o pagină mai sarcastică şi mai trivială. un domn supus turcilor. Ungaria. care era paznicul şi garanTut^c^Ste1^s1îuliţirrcre"caTe"am vorbit. devine. privilegii comerciale pentru negustorii din Polonia. până ce turcii au înlăturat-o definitiv în veacul al XVI-lea. domnul cu neamul său sunt lăsaţi de Dumnezeu. a încercat în mai multe rânduri. face parte din această serie de sforţări. în vremea lui Mircea. pentru gândul oamenilor de atunci. Aceasta se vede bine din răspunsul scris dat de boierii din Râmnic. Brăila şi Buzău lui Ştefan cel Mare. fapt caracteristic. în Ţara Românească. vasalitatea în forme feudale faţă de Ungaria a fost o urmare a legăturilor comerciale. care avea si ea interese comerciale de apărat în Moldova. gândim evolutiv. aşa de măsurat şi de hieratic. Dar drumurile principale ale negoţului venind aici din Ungaria. ca şi în Moldova. în această credinţă se îmbină şi o credinţă religioasă.De câte ori domnul Moldovei întârzia depunerea jurământului. s-au închegat. veşnică. Pentru ei. de aceea regătuTlagelIoni lor n-a încercat. strălucirea de învingător pentru Cruce a domnului vecin nu era nimic. Dacă nu ţinem seama de câteva episoade de scurtă durată din istoria Moldovei. Cu alte cuvinte. afară de un singur caz. ca aceea trimisă de boierii de la marginea Ţării Româneşti. o stare permanentă. în veacul al XlV-lea şi în al XV-lea. regele polon îl reclama cu îngrijorare şi. Şi aici. zic boierii munteni şi rar se găseşte în Evul Mediu românesc. venit din Moldova să răstoarne palida umbră de pe tronul Munteniei. să răpească Poloniei. Această situaţie politică se adaugă situaţiei economice şi geografice analizate mai sus.

o unitate fixă. suzeranitatea feudală a Poloniei şi a Ungariei asupra Moldovei şi a Ţării Româneşti a fost înlăturată şi înlocuită cu o singură suzeranitate asupra ambelor ţări. cât va ţine Dumnezeu mâna sa asupra ţării. pe rând. în urma înaintării otomane spre Europa centrală. Puterea domnească a căzut şi domn putea ajunge orice boier sau orice pretendent care afirma. ca şi Biserica.. era. vistieria domnilor noştri a -început să se golească. cum am spus. Veacul al XVI-lea a văzut răsturnându-se întreagă această situaţie. Tot atunci^ la sfârşitul veacului al XVI-lea. mai ales dacă ne gândim că. Şi. Chilia. dinastia. nici unei corăbii de negoţ creştine nu-i mai fu îngăduit să plutească pe apele Mării Negre. căzură Giurgiul. nu de nume de familii. pentru aceşti oameni. uns de Dumnezeu. în frunte cu domnul ei. Au fost două dinastii: dinastia Moldovei şi dinastia Ţării Româneşti şi crearea lor. Ca urmare a pierderii debuşeurilor comerciale în ţările noastre şi a înaintării turceşti. La acest sfârşit de secol. interdicţie care a fost ridicată abia în veacul al XVIII-lea. deşi. cea otomană. cu boierii semeţi şi ţăranii umili şi supuşi. de care am vorbit până acum. departe.schimbarea fatală a celor de azi. n-au existat Basarabi şi nici Muşatini. existenţa a două organisme de stat româneşti de sine stătătoare. Epoca aristocratică a istoriei româneşti. o orânduială deosebită. oraşele din nordul Moldovei. că ar fi de viţă domnească. în frunte cu Suceava. de formă. italienii dispar de pe aceste meleaguri. cu un caracter de protectorat militar. marele comerţ de stofe şi de vite din Moldova şi Polonia a fost ruinat. Li s-a zis domnilor munteni Basarabi. Atunci se gândea alttel: ţara. ce realităţi bine aşezate şi închegate erau fiecare dintre ele. Braşovul. suzeranitatea feudală a Ungariei şi a Poloniei. durata lor de două secole şi jumătate. arată cât de adâncă a fost sciziunea politică a celor două state româneşti. amândouă aproape în acelaşi timp. puţine state din Europa centrală şi răsăriteană aveau acest element politic. Caracterele ei esenţiale sunt: trecerea marilor drumuri de comerţ prin ţările noastre. ţine de la întemeiere până în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Curând. Toate acestea erau. Porturile de la Dunăre şi de la mare au fost cucerite de turci şi transformate în posturi militare. ierarhică şi hieratică. 105 . fiecare. Sibiul şi Bistriţa în Ardeal. existenţa a două dinastii adânc înrădăcinate în viaţa sufletească a neamului. datorită celor două dinastii ce personificau. e vorba de nume proprii individuale. trebuia să fie aşa. împrejurările geografice şi economice constituiseră două state deosebite. s-au ruinat economiceşte. la sfârşitul secolului al XlV-lea. vechile dinastii s-au stins. în fapt. neclintită de-a lungul veacurilor. moldoveni ajung să domnească în Muntenia şi munteni în Moldova. această dualitate coborâse în conştiinţe ca o ordine permanentă. elementele pe care se întemeia dualismul politic românesc. Cetatea Albă. Brăila. veşnic. pe căile noi ce se deschideau acum pe oceane spre America şi India. capitalismul comercial îşi caută aiurea fructificarea. Lembergul în Polonia. care pe atunci nu se obişnuiau în Răsăritul ortodox. semn de stabilitate. sau au fost înlăturate din drepturile lor tradiţionale. dar cu condiţia să se bucure de favoarea boierilor. Epoca din istoria noastră.

o ştergere'a fărâmiţirii feudale. de aceea. de pildă Henri Pirenne. să fie stăpâni pe viaţa economică a ţărilor agricole şi. şi pe cea politică. în această privinţă. din punct de vedere economic. la noi. singurul izvor de venit "rămâne pământul cu roadele lui. favorabilă unei contopiri a celor două state româneşti? Numai în aparenţă. că atunci s-ar fi putut face unirea lor într-un singur stat. nobilimea este stăpână pe viaţa economică şi. îl aleg din rândurile lor şi-1 schimbă mereu. ca şi stătuleţele feudale ale Europei apusene din „înaltul Ev Mediu". dimpotrivă. domnul devine un reprezentant al lor. Era firesc ca proprietarii pământului. sprijiniţi de burghezia bogată. în istoria noastră.S-ar părea că zidurile cele vechi de despărţire între cele două principate se năruiseră atunci. în Polonia. epoca modernă a fost o epocă de unificare a statelor. a restabilit unitatea economică şi apoi şi cea politică. sunt aleşi. în Răsărit. deci. Moldova şi Ţara Românească. fatal. împotriva aspiraţiilor nobile şi cavalereşti. apoi pe oceane. în realitate. o burghezie nu s-a putut constitui. O ivire maj adâncită asupra noii situaţii economice şi politice care a înlocuit pe cea veche arată. că nici aceste împrejurări nu erau mai favorabile unei fuziuni. puterea suveranilor scade în asa arad. nefavorabilă unităţii politice. Boierii. îşi întemeiază inileTeă pe înfrângerea şi decăderea economică a nobilimii de mari proprietari funciari. unde. întâi. 106 . începând cu sfârşitul veacului al XVI-lea. sprijină pe rege. îşi croiesc latifundii pe ruinele micii proprietăţi. prin aceasta. apoi. însă. La fel ca în Apusul medieval. Istoricii Evului Mediu. deci nobilii. ca şi "TîTa statelor vecine pomenite. încât ei devin o jucărie în mâinile nobilimii atotputernice. să stăpânească şi statul. spre a obţine unificarea statului. singurii stăpâni ai produselor. cade în această perioadă. recunosc azi că principala cauză a fărâmiţirii politice a Europei apusene şi centrale în această perioadă este lipsa legăturilor economice dintre diversele regiuni. în Ungaria. se înfăţişează. care slăbeşte pe aceea a nobililor. situaţia Principatelor Române. Numai deschiderea drumurilor de comerţ prin cruciate. Figura de tragedie a lui Mihai Viteazul. Avem. din veacul al XVI-lea pună în al XlX-lea. această perioadă aristocratică. regii. prin marile descoperiri geografice. deci. urmând după cea voievodală. a ridicării unei noi clase de mijloc. că elementele care constituiau unitatea organică deosebită a fiecăruia nu mai existau. Aceasta era urmarea deschiderii drumurilor comerciale spre Orient. un demeniu agricol independent din punct de vedere economic devenea. fiecare ţinut era autarhic într-o viaţă de economie agricolă şi de industrie casnică. în aceste ţări. ——"—tn"apusul Europei. de aici. iroul care a încercat mai mult decât putea un domn atunci şi a fost nevoit să urmeze directivele politice date de boieri. independent şi politiceşte. temporari şi fără drept de a-şi numi urmaşi. unde nu mai treceau drumuri "comerciale. evoluţia politică a fost în epoca modernălocmai opusă: coeziunea statului se destramă. supun din ce în ce mai mult ţărănimea. o perioadă pe care o putem numi aristocratică. Principatele Române străbat acurn o perioadă de autarhie economică. Burghezia are nevoie de linişte şi de unitate ca să poată munci şi agonisi şi. lucrurile în liniile lor mari şi neglijând anume excepţii. fireşte. Era. luând.

începută din alte pricini şi în alte condiţii. închise în viaţa lor de economie agricolă. Este o mare descoperire a secolului al XVII-lea care pregăteşte formarea unei conştiinţe naţionale. fără să aibă nevoie una de cealaltă. cu care năvălise asupra Maramureşului. erau acum unităţi economice autarhice. o mişcare intelectuală importantă. un Constantin Cantacuzino ştiu că poporul nostru. exemplele au fost deseori repetate de istorici şi ne vom mărgini numai ia cel mai caracteristic: porunca dată de domnul Moldovei. O idee timidă. Sunt. cronică anexată mai târziu unui letopiseţ mai mare rusesc. scrisă în slavoneşte. Statul era al suveranului. a originii comune.ţări agricole păstoreşti care. ce nu prea aduce bani în ţară. peste graniţele politice. Dar această idee a unităţii neamului. află originea latină a poporului nostru. firească pentru noi cei de azi. ca stătuleţele autarhice din „înaltul Ev Mediu" apusean. din cauza industriei casnice foarte dezvoltate pe atunci. pentru aprovizionarea Constantinopolului şi a oştirii turceşti. spune că noi. greceşti şi italiene.în veacul al XVII-lea se naşte în ţara noastră. în veacul al XVII-lea. suntem un singur popor. formează o unitate etnică. care este un sentiment. aducea ea consecinţa. viaţa lor izolată. cu ideea politică a unui stat unitar românesc. căci originile comune impun ideea unităţii neamului. românii. Exportul a început să se mărească. deci cu două veacuri înainte de Miron Costin. ne tragem din romani. ceea ce este cu totul altceva. român şi vlah. a cărei manifestare mai însemnată este literatura istorică a cronicarilor. Astfel. să cruţe în prada lor cumplită numai casele românilor din acel ţinut. stăpânii lumii de odinioară. ne tragem din doi fraţi veniţi de la Veneţia. Mihai Racoviţă.. un Dimitrie Cantemir. românii. dovezi de solidaritate naţională între munteni. nu se născuse încă principiul naţionalităţilor. apoi şi cei munteni. chiar la unii scriitori români medievali. la 1717. celălalt Vlahata. şi o spun cu mândrie şi ţării şi străinilor. ideea de stat nu acoperea ideea de neam. De comerţ de tranzit. eponimii poporului nostru. moldoveni şi ardeleni din acea vreme. Un Miron Costin. ceea ce constituie un ferment de unitate. fatal. în vremea Iui Ştefan cel Mare. fireşte că nu mai poate fi vorba. dar este vorba de o exploatare economică. ideea se limpezeşte. unităţi mici. Am putea găsi şi mai înainte slabe indicii despre ideea unei origini comune a neamului nostru. fireşte. că o asemenea idee 107 . exportau iarăşi puţin în urma închiderii drumurilor de comerţ. Cronicarii moldoveni cei dintâi. cele două state româneşti au continuat. în mare parte. Ideea unităţii şi concepţia politică a separatismului. al clasei stăpânitoare. Aşadar. Dar să ne ferim să confundăm solidaritatea între diferitele ramuri ale poporului nostru. tătarilor. două ramuri ale aceluiaşi popor. la marii cronicari. iau contact cu cultura clasică în şcolile polone. care nu putea încă să îmbrace haina cugetării limpezi şi se ascundea în negura legendei. De ce doi fraţi? Pentru că sunt două principate şi aceste principate sunt doi fraţi. Putem afirma. importau foarte puţin. unul se chema Roman. e spusă răspicat: noi. în ambele principate. că acest neam unitar trebuia să formeze un stat unitar? în vremea cronicarilor. autorul anonim al unei cronici a Moldovei. întemeiaţi pe dovezi.

doară. de nu-1 va asculta şi va face peste voia lui. „Iar Brâncoveanul vodă. Adică. Miron Costin şi Constantin stolnicul Cantacuzino. în vremea lui Brâncoveanu. este clar că ideea aceasta era cu totul străină cugetării politice de atunci. pe lângă acel al Ţării Româneşti. un moment dat. dacă au auzit aşa. o mare bucurie s-a aprins în colibele umile ale sătenilor români de acolo. Cronicarul luminat. sfetnic bătrân. Dar şi aci. . Măcar câteva luni. în scaunul princiar al Ardealului. Stolnicul Cantacuzino socotea unirea principatelor o nebunie aşa de mare. bogatul şi trufaşul Vasile Lupu. gândeau aşa despre unitatea politică a românilor. originea comună a poporului român. un domn ortodox al Moldovei şi. se ştia. i-a răspuns: „Să-şi păzească treaba şi grija ţării sale. bine să ştie că când va | încăleca el la Udriu (Adrianopol). la curtea otomană. era privită ca o absurditate şi ca o primejdie de cei mai luminaţi dintre intelectuali şi oamenii de stat. găsim un sentiment de solidaritate românească. că stăpânul cel nou este din neamul ţăranilor ardeleni. mai mult. stolnicul era unchiul şi sfătuitorul domnului. S-ar putea obiecta acestor consideraţii cu epopeea fulgerătoare a lui Mihai Viteazul. unde domniseră până atunci numai principi din nobilimea maghiară. cum a fost vorba. încât. nobilimea maghiară. ca să atace castelul proprietarilor. era gata să părăsească ţara şi să fugă peste graniţă. era de altă lege. Nu e nevoie să adaug că Brâncoveanu a răspuns vizirului că „nu va putea purta de grijă a două ţări ce sunt de margină". la auzul ei. dar a cerut răgaz să se sfătuiască şi cu unchiul său. Dincolo. Nu pentru că aceştia nu-şi iubeau ţara. Dovezi de solidaritate sunt acum multe şi bine cunoscute: când Mihai a intrat în Ardeal. Constantin stolnicul Cantacuzino. Aşa cugeta cronicarul care trâmbiţase cel dintâi. mulţi au crezut că a sunat ceasul liberării din iobăgie şi au pus mâna pe furcă şi pe topor. el va înhăma în căruţă şi va trece în Ardeal". că apoi. aflând de planul unirii celor două principate sub sceptrul lui Brâncoveanu. Două exemple puţin cunoscute sunt deosebit de caracteristice: Miron Costin povesteşte. Constantin stolnicul. Aceasta o mărturisesc cronicile ungureşti contemporane 108 . calvină. nici un român ortodox n-ar fi putut sta. tocmai aceia care dăduseră la iveală originile comune ale românilor. Şi povesteşte cronicarul Neculce cum marele vizir oferise lui Constantin Brâncoveanu şi tronul Moldovei. Dacă oamenii cei mai culţi ai vremii. românii au fost uniţi prin faptă românească. în chip lămurit. ideile lui Miron Costin despre originea neamului şi unitatea lui fuseseră reluate cu mai multă lărgime de vederi şi cu argumente noi de învăţatul boier şi om de stat. dar concepţiile politice ale vremii se împotriveau unei asemenea idei. însă lipsa totală a oricărei idei politice de unificare. Şi cronicarul observă cu acest prilej: „Care lucru nu ştim cum ar hi putut fi pentru lege". Iar mai mult să nu ştie că se amestecă. nici chiar în al XVIII-lea. foarte îi era cu voia să fie domn la două ţări". în Ţara Românească. pe care-1 avea. după Miron Costin. deci. în cronica lui. ca turcii să impuie pe tronul principatului Ardealului. care subliniaseră cu glas profetic în scrierile lor unitatea etnică a neamului. pentru că în acea tară clasa guvernantă. dacă scrutăm de aproape împrejurările. pe fostul domn al Moldovei.nu exista în veacul al XVII-lea. fără îndoială.

cum s-a dovedit în timpul din urmă. izolată. pe când Mihai stătea la Alba Iulia. trebuie să se ştie că între Ţara Românească şi Ardeal se plătea vamă de trecere în vremea lui Mihai vodă. asupra produselor pământului nostru. a deschis ţara noastră comerţului mondial. acel tratat a însemnat prea puţin. în Ardeal. Mihai rămâne totuşi un precursor. devine o piaţă a produselor industriale şi. Principatele Române cultivă. Ţări necunoscute pentru comerţul mondial sunt acum „descoperite". Bogăţiile latente încep acum să fie valorificate pentru industrie şi comerţ şi unul din ţinuturile bogate. când schimbările de domnie au adus desfacerea alianţei şi părăsirea luptei de către cei doi vecini. ajungem. se descoperă atunci grâul românesc. el a refăcut alianţa creştină cu sabia. pentru ridicarea situaţiei preoţilor români. fiind cu o situaţie mai înaltă. porunceşte dietei ardelene să ia măsuri pentru satele româneşti. Mihai. prin urmare. Mai mult chiar. Odată cu legăturile 109 . nu prin concepţia lui politică. mărginite până acum Ia anume regiuni restrânse şi speciale ale globului. după ecoul pe care-1 trezeşte în societatea ce evoluează continuu. este ţara noastră. iar mai târziu petrolul. ci a trebuit să vie Apusul să forţeze barierele autarhiei noastre. produsele lor încep să fie preţuite. ci prin fapta lui. descoperirea grâului românesc de către Europa apuseană în veacul al XlX-lea. care acum este din nou descoperit. Perioada contemporană. sunt faptele principale care au rupt vechea autarhie patriarhală a ţărilor noastre şi le-a pus în contact cu Apusul. Descoperirea vitelor româneşti în Austria şi la Lipsea. mai târziu a celui industrial. sub oblăduirea l u i . ea se valorifică în chip deosebit în timp. Cercetând ideile politice ale vremii. Fireşte. S-a spus de unii istorici că pacea de la Adrianopol (1829). în schimb. Mihai. Dar orânduielile politice au altă înfăţişare: în Moldova. descoperirea petrolului. căci la Bucureşti guverna fiul său. în Ţara Românească. este partea sufletului. De ce a cucerit Mihai Ardealul şi Moldova? însufleţit de un ideal creştin. în realitate. un separatism care excludea ideea politică a unirii. o uriaşă expansiune a capitalismului comercial. la aceeaşi concluzie: trăind viaţa lor patriarhală. Perioada contemporană în istoria lumii înseamnă. la sfârşitul veacului al XVIII-lea. De altă parte. Alta a fost cauza intrării ţărilor noastre în cercul de preocupare a economiei apusene: Orientul. unul din ei. în domeniul economic. mai puţin civilizat. pentru schimbarea vieţii economice a principatelor. Mihai Viteazul este. de economie agricolă. Iniţiativa legăturilor comerciale n-a venit de la românii descătuşaţi. Ca orice faptă. el era legat de alianţa împotriva turcilor cu principii acestor două ţ ă r i . cucerirea Bărăganului de către agricultura românească (în a doua jumătate a veacului). părăsite de comerţul mondial de la sfârşitul Evului Mediu. Viaţa comercială. pentru păşunatul vitelor lor. Marcu vodă. care era a vremii sale. de asemenea. şi la Iaşi — nepotul (sau presupusul nepot). care ar fi înlăturat monopolul turcesc (mult mai puţin efectiv decât se crede).din Ardeal. căile de circulaţie a mărfurilor şi câmpurile de producţie şi de desfacere. cuprind toate ţinuturile locuite. Nicolae. până la sfârşitul veacului al XVIII-lea. întemeietorul Mitropoliei româneşti din cetatea domniei. erau sub Mihai trei guverne (divane) deosebite şi chiar trei domni. aşezat în scaunul din Alba Iulia. Aceasta înseamnă solidaritate.

numai atunci unirea s-a putut face. că problema existenţei a două principate româneşti eparate ce. este destul de ) ine cunoscut. practic. Unirea celor două principate. ca odinioară în Apus. înfăţişări ale istoriei noastre politice.conomice teritoriile locuite de acelaşi neam. încep să vie bani în ţară. au început şi legăturile culturale cu acelaşi Apus. în primul rând. libertatea naţională. începând de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi treptat tot mai mult. la Constantinopol ■au în Polonia.are era necesar pentru noi. la care s-a adăugat ideea politică de stat laţional. Ea a împiedicat relaţiile externe. fireşte. să se facă schimb de bani cu ările străine. aşa că nu vom stărui aici isupra lui. Pentru a ace faţă nevoilor marelui comerţ mondial. care iu adus schimbarea civilizaţiei româneşti. aşa cum im arătat. se menţin de-a lungul veacurilor se poate rezolva. au stat la studii ani de zile la Padova. Autarhia se desface. este rezultatul desfacerii autarhiei economice. prin aceasta. pe care l-am putea defini în acest chip: oamenii care se pot înţelege iiîrif nevoiţi să se înţeleagă. însă. lipseau banii. este nevoie să facem apel şi la ajutorul pe care ni-1 dă tudiul acestor împrejurări 938 110 .-omerciale. ca o urmare a lor. care cerea neapărat şi completarea unităţii omâneşti. introducerea culturii jccidentale la noi. au început să vie străini la noi şi să meargă românii în Apus. Acum. Neamul cu limba şi originea sa de rasă amâne o realitate peste care nu se putea trece. cum este şi problema pe care am ercetat-o. unităţile economice mici nu-şi mai au rostul. un instinct. în secolul al XVII-lea. luând aici caracterul special. Solidaritatea laţională era un sentiment vechi. dar pe o scară mult mai întinsă. aceasta înseamnă că familia lor dispunea de mense averi naturale şi. cu originile şi rezultatele lui. ceea ce nu înseamnă că nu-i recunoaştem importanţa. după descoperirile »eografice. Acest curent apusean la noi. Fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. . dar. ar fi trebuit o avere. o maturitate politică a poporului nostru. trebuiau să se unească în organisme mari . Trebuie să considerăm ca un lucru sigur că. în care trăiau cele două ări. ideile ie libertate ale burgheziei franceze au pătruns şi la noi. Dacă inii fii de boieri. Lipsa de bani este in fapt caracteristic al istoriei noastre din veacul al XVI-lea până în a doua jumătate a ■elui de-al XVIII-lea. de care. foarte puţini. în ■ursul veacului următor. Astfel se naşte secolul îaţionalităţilor. aproape imposibile. asemenea ături erau. nu dispunea aproape nimeni. în acelaşi timp. nu trebuie să negăm aportul curentului de idei pentru ibertate. ceea ce înseamnă. în orma de bani valabili pentru schimbul cu Apusul. Astfel. Fără îndoială. recunoaştem că împrejurările economice explică în multe privinţe. care a putut pătrunde la noi din Apus. Când aceste mprejurări speciale au fost înlăturate. prin deschiderea legăturilor. studiat fiind de istorici şi de istorici literari. căci economia era mai mult turală Pentru ca un boier să poată merge la Paris. înainte vreme. şi de ceva bani. excepţional. Pentru lămurirea adevărată şi ompletă a istoriei noastre. onsiderând împrejurările economice în care a trăit neamul nostru.

detaşamente româneşti luptaseră dincolo de Dunăre alături de slavi. veacuri întregi. un veac în care s-a încercat oprirea valului turcesc. adesea fără nădejde: cu Radu vodă de la Afumaţi. întâi. a luptat Ioan Corvin cu puterile Ardealului. Despre proporţiile sacrificiului românesc pentru creştinătate mărturiseşte un istoric italian în serviciul regelui Ungariei: „războiul cu turcii a provocat aşa de mare pustiire acestei ţări (Ţara Românească). boieri şi ţărani. cu Mihai vodă cel Viteaz. Se ştie că acest istoric a fost secretarul lui Matias Corvin. o nădejde de libertate cât de mică şi vâlvătaia. De câte ori vecinii cei mari ai românilor: împăratul de la Viena şi craiul din Cracovia. a fost la Rovine. A fost. ostile Răsăritului ale sultanului Baiazid. în_Moldova. vor să pornească război împotriva turcilor. 1690. Boierii ridică voievozi de răscoală. pe pământ românesc. Colonia. Ion vodă cel Cumplit şi. Fiecare din cele trei provincii româneşti şi-a dat pe rând contribuţia în acest „război de o sută de ani". astfel. După epoca de Rezistenţă urmează acum epoca răscoalelor. găsesc viteji gata de luptă între români. Ştefan cel Mare. la Dunăre a întâlnit pe români. deşi împărăţia turcului trecuse peste Ţările Române şi Ungaria fusese făcută paşalâc iar Semiluna se ivise sub zidurile Vienei. Historia Panonica. prinde a se ridica din nou. cel dintâi cavaler român al creştinătăţii. această fază a luptei se terminase: românii se fac vasali ai sultanului. e vremea marilor răzmeriţe. în 1394. având oastea lui ardelenească şi nu oastea regatului unguresc şi apoi. mai târziu domnii se duc să ceară investirea la picioarele tronului padişahului. Pasajul citat priveşte luptele lui Vlad Dracul (1436—1446) cu turcii.VI DE CE N-AU CUCERIT TURCII ŢĂRILE ROMÂNE Cucerire sau vasalitate? Când cucerirea otomană s-a întins în Europa ca o mare care acoperă pământurile. cu întreruperi. a ţinut. mai ales. p. după Mircea. Bonfinius. Lupta românilor cu turcii începută de marele Mircea. încât abia mai rămân oameni care să cultive ogoarele"1. plătesc un tribut anual. 111 . Ultimii domni români răsculaţi împotriva turcilor au fost Ştefan vodă Petriceicu în Moldova. împotriva năvălitorilor asiatici. Când Ştefan a închis ochii. o jumătate de veac. totuşi românii se scoală mereu în lupta pentru libertatea lor. Cu câteva decenii înainte. şi Mircea a înfrânt cu oamenii lui. Dar acum urmează faza a doua. Constantin vodă Şerban în Ţara Românească cu Gheorghe II Râkoczi. care se credea stinsă. principele ungur al 1 A. Cea dintâi luptă mare între români şi turci. care este. 331.

o slăbire a puterii ofensive turceşti uzate prin împotrivirea de la Dunăre. când a pierit în mlaştini oastea feudală a Ungariei cu regele ei 2. 84). ale regilor. a fost ruptă. care "dlînuTaîn Europa până la sfârşitul veacului al XV-lea. ea a fost hotărâtoare: a îngăduit transformarea armatelor în vederea înfrângerii năvălitorilor. puşti şi tunuri. fiecare din cele două state. din pricina disciplinei. p.~BraU a şi Turnu Măgurele. Organizaţia militară feudală. cât stăpânirea cetăţilor care fixau durabil pe învingător pe pământul cucerit. Căderea -Plâdlei Mari în mâinile turcilor a însemnat înfrângerea rezistenţei lui Gheorghe II ^Rakoczi_împotriva oştilor trimise de vizirul Ahmed Kiupruli. au căzut şi ele şi aşa s-au dărâmat zidurile Moldovei. ^ ş ş ş Căderea cetăţilor a fost elementul decisiv pentru apunerea independenţei TFnncîpatelor Române. Cetatea Albă. care este rară la noi. pentru că turcii trăiesc fără pâine şi fără vin şi adesea le ajunge orez şi apă" (citat de Gerhard Geissler. în schimb. Aşadar. ca şi în lupta de la Mohâcs (1526). Totuşi. cele mai importante ale Europei de atunci. în această privinţă. Turcii ocupând GiurgiuT. în faţa uriaşelor forţe militare otomane. cum se ş t i e şi cum era firesc. Ea a dat timp Europei apusene să primească lupta într-o fază mult mai favorabilă pentru ea cu alte arme şi altă organizaţie militară. Aceste oşti moderne — suntem în epoca mercenarilor specializaţi în arta războiului — erau acum superioare ca tehnică şi armament celor turceşti. legată de codri şi păsurile munţilor româneşti. puterea otomană a început să dea înapoi.Ardealului care a luptat cu mijloace româneşti. Ardealul a urmat aceeaşi soartă. pe măsură ce armamentul se perfecţiona. ar fi fost incapabilă să reziste năvălirii turceşti. apoi. la 1529). apărarea locală românească a fost răzbită în cele din urmă. Când înaintarea turcească a fost în stare să-şi îndrepte grosul forţelor asupra Europei centrale (primul asediu al Vienei. ci cu ostile cu arme de foc. al doilea. 1939. lucrul s-a vădit în marea ciocnire dintre floarea cavaleriei apusene şi Turcia la Nicopole (1396). toţi în a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Episcopul Paulo Giovio scria împăratului Carol Quintul în legătură cu lupta de la Mohâcs: „Turcii sunt mai buni soldaţi decât ai noştri din trei motive: întâi. cum s-a spus de către istoricii nosTri. înaintarea Semilunii a fost întâi oprită. ea nu s-a mai ciocnit cu oastea feudală a nobililor. întârzierea provocată de rezistenţa românească n-a însemnat numai o luptă de uzură a forţelor turceşti. După . căci cred că fiecare are scris în frunte cum şi când trebuie să moară. şi al treilea. Ostile de cavalerie grea în zale şi de arbaletieri nu erau pe măsura infanteriei ienicerilor şi a cavaleriei uşoare a achingiilor. Europăische Dokumente aus fiinf Jahrhunderten. 112 . dar să întârzie înaintarea ei. era în stare nu să distrugă puterea otomană. oastea de ţărani şi boieri. câte una deosebită. linia de apărare a Ţării Româneşti de la sud a fost străpunsă şi independenţa militară a statului muntean a ajuns la termen. Nu atât bătăliile în câmp deschis erau hotărâtoare în războaiele din Evul Mediu pentru supunerea unei ţări sau provincii. pentru că ei se aruncă în luptă cu convingere nebunească spre moarte sigură. " S e ştie că românii au jjuârziat înaintarea otomană asupra centrului continentuIurşTaceastă întârziere n-a însemnat numai. Leipzig. Lupta Ţării Româneşti şi a Moldovei cu turcii s-a încheiat în dauna noastră atunci când cununa de cetăţi ce înconjură.

în ultimii ani ai veacului al XlV-lea. Poporul bulgar. ca şi cesl sârbesc. precum şi clas. din care veneau şşi seimenii. pentru că această ţară n-a fos. altele în ciflicuri de şerbi ai unui bei sau spahiu. au căzut cetăţile Târnovei. cu cârmuire românească. care domină de p. oşteni mercenari ai domnilor noştri din veacul al XVII-lea). căci ( ţara cuprinsă de turci devenea efectiv proprietatea lor.După căderea cetăţilor care asigurau otomanilor controlul asupra teritoriuluii neîntărit al ţării. Să nu ne înşelăm spunând că. dacă turcii ar fi voit. ceea ce la noi nu s-a întâmplat. ei ar fi putut s-o cucerească. mândri că se pot numi şi ei stăpâni pe un petec de pământ diin ţară. Nicopole şi Vidin şi urmarea imediată a fost încorporarea ţării ca parte integrantă a Imperiului Otoman. După o sută de ani de rezistenţă a primei faze de lupte şi mai ales după experienţa tristă a marilor zvârcoliri neizbutite din perioada a doua.a ţara şi un paşă turc.t transformată în paşalâc şi pământul Ardealului lucrat de ţăranii români fuseste împărţit proprietarilor nobili unguri în epoca ce a urmat după cucerirea acestei ţării. toată populaţia cădea îm serbie şi dispărea nu numai întreaga boierime de proprietari de pământ. căci ţara şi-a păstrat autonomia sub fiul craiului Lazăr. să transforme Ţara Românească. Niciodată turcii n-au avut voie să se aşeze îm satele noastre ca proprietari şi nici în clipele de supremă umilinţă ale veacului al XVIII-lea. moşiile erau transformate în timare (fiefuri militare turceşti). în Serbia. nu ne-am pierduit "autonomia politică. dair fără legătură cu stăpânirea pământului. Este o foarte mare deosebire. co împuţinare a organismului naţional. pământul nostru a rămas al nostru. pe când vecinii noştri. Dar când au căzut cetăţile Golubaţ şi Semendria. dar cuprinderea cetăţii Budei. urmări adânci asupra structurii sociale. ca şi cea a micilor cultivatori proprietari (afară de satele militare. Moldova şi Ardealul în paşalâcuri. Cucerirea otomană însemna împărţirea întregului pământ coloniştilor militari turci. Tot neamul devine un neam de robi. trebuie să recunoaştem că. atunci Serbia a fost transformată în paşalâc turcesc (1459).ă căderea Giurgiului. bulgaTÎ şi sârbi. De ce nu s-a întâmplat acelaşi lucru cu Principatele Române dup. în vremea domniei la noti a lui Mircea cel Bătrân. a adus automat trecerea ţării magnaţilor trufaşi sulb călcâiul turcesc. La greci s-a păstrat o nobilime în jurul Patriarhiei ortodoxe de la Fanar. ar fi putut pune un paşă la Suceava şi la Târgovişte. nu este mare deosebire între un domn fanariot care storce. Noi. au fost robii padişahului şi ţara lor a fost proprietatea lui? Întrebarea aceasta este esenţială pentru istoria noastră. în locul palizilor domnitori care cumpărau domnia pe banti de la dânşii. vestita luptă de la Cosovo sau Câmpia Mierlei (1389) nu a fost decisivă. deci.a u păstrat o nobilime numai în Ardeal. au fost frânte în organismul lor naţional. au pierdut clasa boierească militară. 113 . averrn dreptul să afirmăm cu mândrie că niciodată. a Brăilei şi a Cetăţii Albe? Cum se face că noi. n-am fost robii turciloir. românii. în Bulgaria. în decursul veacurilor.a târgoveţilor. românii.e înălţimi valea Dunării (1540). niciodată nu s-a ridicat un mecet în ţara noastră. dar şsi moşnenii şi răzeşii. în definitiv. Unguriii ş i . Cucerirea turcească însemna. am trăit sub domnii noştri. precum şi o clasă de negustori. întreaga naţiune a fost redusă la o singură clasă socială — a ţăranilo»r supuşi. aşa cum atu spus mulţi istorici. cum se crede îndeobşte. Nici lupta de la Mohâcs n-a fost decisivă pentru căderea Ungariei sulb turci. unguri.

dată fiind complexitatea vieţii sociale. în Italia şi mai departe chiar. singurul material pentru luminat. tot de atâtea ori s-au retras? Ca de obicei.Se vede uşor de aci importanţa problemei pusă mai sus: de ce n-au fost cucerite de turci Ţara Românească. le încărcau pe corăbii înalte cu pânze şi le duceau în Orient. ca o funcţie istorică. pe rând. Ţările Române aşezate în regiunile mănoase de la nordul Dunării de Jos au fost jrânarul din care-şi trăgeau subzistenţa ţările sudice mai sărace. după chipul Serbiei. Principatele Române au devenit „grânarul împărăţiei". Moldova şi Transilvania. Acelaşi rol l-au jucat apoi. d. vestite pe vremuri în toată Europa. Vom examina. Callatis. aduse din Ţara Românească şi Moldova şi mai puţin din Ardeal. explicaţiile ce reies din cunoaşterea liniilor mari ale istoriei şi ale situaţiei geografice a poporului român. Greciei şi Ungariei? De ce s-au mulţumit turcii cu câteva puncte de sprijin întărite. cu cultura grânelor. încă din Antichitate. Tyras. vite (afară de porci. în Evul Mediu. care furnizau mierea. G. şi ceara. cucerit de sultanul Selim în veacul al XVI-lea. erau într-un contrast izbitor cu regiunile mai sărace de dincolo de Dunăre. ţară de mult islamizată şi de limbă arabă. Histria. prin care negustorii aduceau mărfurile din interior. hrana capitalei Imperiului Otoman şi a oştilor europene ale sultanului era întemeiată pe transporturile regulate de grâne. dar care se potrivea şi pentru vremi mai vechi. cu marea cultură de albine în prisăci. când nu exista încă zahărul. Grecia. Numai Egiptul. G. până în Silezia şi Boemia. Exploatarea grânarului împărăţiei. Bulgariei. Eîudes sur l'approvisionnement de Constantinople. care mijloceau aducer a grânelor şi peştelui sărat pentru îndestularea ţinuturilor sărace din Grecia. termen uzitat în veacul al XVIII-lea. De la o vreme. care puteau hrăni mulţimile împărăţiei. şi n-au cucerit ţara întreagă şi de câte ori ostile turceşti au cuprins-o. în schimb. în volumul Etudes byzantines i 114 . coloniile genoveze din Chilia şi Cetatea Albă. de ce n-au fost încorporate Imperiului Otoman. Aşa a fost şi în timpul suzeranităţii otomane. fuseseră aşezate în acele părţi în calitate de emporii de comerţ. sunt mai multe cauze care concurg spre acelaşi rezultat. Aşadar. care în timp se întind pe o perioadă de mai multe veacuri. într-un studiu intitulat L'approvisionnement de Constantinople. am putea caracteriza Imperiul Otoman ca fiind compus din ţări relativ sărace. care cuprindea şesurile şi dealurile. Tomis. când e vorba de probleme istorice. aşa-numitele raiale. Brătianu a arătat sistemul de aprovizionare a capitalei Imperiului Bizantin. era un adevărat grânar. Ţara Românească şi Moldova. Bizanţul şi altele. devenită mai târziu capitala turcilor şi rolul pe care I-au jucat Principatele Române în acest sistem3. Asia şi Africa erau în mare parte ţări muntoase sau cu mari întinderi pustii. aliment esenţial în Evul Mediu. Istoricul care urmăreşte explicarea fenomenelor trecutului nu trebuie niciodată să se oprească la o singură pricină a lor. Brătianu. Dar. cu câmpii mănoase. cu uriaşele turme de vite şi herghelii de cai. economice şi politice. cu această excepţie. Abia în Câmpia Dunării au afTat turcii regiuni bune de agricultură. întinsele stăpâniri ale Imperiului Otoman în Europa. bineînţeles) şi ceară împărătească. coloniile greceşti de la Marea Neagră.

care au arătat definitiva decădere a turcilor. Ruina economică a Imperiului Otoman n-a dus la imediata lui destrămare. „Timarele". în această lumină. ci le-au lăsat în seama administraţiei locale a domnilor şi boierilor români? Aci atingem o chestiune esenţială din istoria Imperiului Otoman. dar şi Franţa. romanii în provinciile lor. ci secătuiau bogăţiile. ca moşieri ce trăiau de pe urma creştinilor. fiefurile militare otomane. p. pour n'en pas prendre la defense sur le champ. şi ele au devenit din această cauză apărătoarele integrităţii lui. am zice în regie. Cucerirea turcească a fost pur militară şi după secătuirea unei regiuni. Propăşirea imperiului se baza numai pe cuceriri noi. n-au fost ca în Apus cauza unei anarhii feudale. aveau mereu la dispoziţie pământuri noi de exploatat şi prin aceasta ţineau în frâu pe privilegiaţi. averi şi biruri ce urmau să treacă prin cucerire în vistieria împărăţiei. Aceasta este cauza principală a căderii Imperiului Otoman.Se poate. a fost o exploatare. 1938. Ei nu îmbogăţeau provinciile cucerite prin introducerea unei tehnici superioare. când recunoştinţa celor vechi începea să se răcească. cum făcuseră. şi. căci teritoriile lui serveau popoarelor cu dezvoltare mare economică din Europa ca debuşeu al mărfurilor lor. în special. în această privinţă. fără a crea izvoare noi de bunuri. mais ii subsistera longtemps. Franţa şi Olanda. Aceasta este explicaţia faptului că Anglia în special. 4 Se înţelege: Anglia. căci sultanii. căderea lui se poate asemăna cu aceea a Imperiului Spaniol. creând noi cete de credincioşi. Puterea sultanilor a stat în putinţa de a coloniza ostaşi pe pământul cucerit. Car si quelque prince que ce fut mettait cet empire en perii. care fuseseră exploatate sălbatic şi ruina economică a Turciei a precedat prăbuşirea ei politică. Montesquieu scrie: „L'empire des Turcs est â present â peu-pres dans le meme degre de faiblesse ou etait autrefois celui des Grecs. Cucerirea şi stăpânirea ţinuturilor dobândite de turci au fost făcute până la extincţia completă a bogăţiilor. problema pusă de noi mai sus se pune acum în acest chip: de ce n-au exploatat turcii aceste bogăţii direct. Paris. spune că. în această privinţă. Ies trois puissances commercantes de l'Europe4 connaissent trop leurs affaires. sau făcut apărătoarele Turciei în veacul al XlX-lea. Să se noteze că această carte a apărut în 1734. Dar când epoca cuceririlor a încetat. ele apărau un teritoriu pe care stăpânii nu ştiau să-1 chivernisească şi de aceea urma să fie exploatat economiceşte de „apuseni". turcii n-au putut să se menţie ca mare putere pe temeiul stăpânirilor celor vechi. ea se arunca asupra alfeia învecinate. în capitolul XXIII. 171 —177. stăpânirea Principatelor Române era esenţială pentru turci. 127 şi urm. pe mărfuri. nu o fructificare. marele Montesquieu face o observaţie foarte subtilă în celebrele sale Considerations sur Ies causes de la grandeur des Romains et de leur decadence. înainte de războaiele ruso-turce ale Ecaterinei II. Cest leur felicite que Dieu eut d'histoire economique et sociale. în epoca de creştere a imperiului. care a fost tot un imperiu de rea organizaţie economică a cuceririlor care n-au fost fructificate. deci. en poursuivant ses conquetes. din punct de vedere economic. Turcii n-au avut niciodată calităţi de colonişti şi de organizatori în domeniul economic. p. de pildă. 115 .

întemeiaţi pe trupele lor locale. Domnii Moldovei au făcut din veacul al XlV-lea până în al XVI-lea o uriaşă operă de colonizare a pământurilor pustii dintre Prut şi Nistru. Braşov. poate cea mai însemnată. cu legături politice şi economice tot mai slabe cu centrul împărăţiei. Ei ştiau că trimiţând un paşă în scaunul Ţării Româneşti şi al Moldovei. Ştefan cel Mare scria dogelui Veneţiei şi papei. fructificând aceste moşii ale ţării. După ce armele româneşti au apărat timp de mai bine de un veac neatârnarea Jării. nu de cuceritori.cuminte şi fructuoasă. Mircea cel Bătrân a deschis cu meşteri saşi minele de aramă de la Baia de Aramă. Românii au fost şi sunt un neam de agricultori muncitori. credea Ştefan. că aceasta e una din cauzele. şi. care le este prea rar recunoscută. deci. Credem. buna gospodărie românească. domnii noştri atrăgeau în ţară pe negustorii din Liov. pescării organizate la Dunăre. în contrast vădit cu exploatarea nepricepută a turcilor. Sultanii otomani şi mai marii împărăţiei ştiau acest lucru. că ea este seraiul (cetatea) Ţării Ungureşti şi al Poloniei şi este straja acestor două craii. dacă zidul românesc se prăbuşea. cu răzeşi şi curteni. mulţi creştini au rămas în linişte". Nu s-a arătat în chip complet marele merit al domnilor. priceperea în cele economice a ferit la rândul ei ţara de cotropirea străină. pentru care turcii n-au cucerit Principatele Române şi nu le-au înglobat la împărăţia lor. profesiune pe care o aveau în sânge. herghelii de cai în anume locuri alese şi potrivite ale ţării. Monetele de argint bătute de domnii români şi moneta măruntă pentru schimbul uzual au ridicat viaţa economică a ţării. Ştefan cel Mare a adus în Moldova viţa de Tokaj şi a înfiinţat vestitele vii de la Cotnari. erau specialişti în agricultură şi creşterea vitelor. în Muntenia. seniori locali aproape independenţi. Prin tratatele de comerţ cu vămi anume întocmite. operă esenţială în istoria noastră. ar risipi bogăţiile. Afară de asta. mai ales în secclul al XVIII-lea. cerând ajutor împotriva păgânilor: „Nu vreau să mai spun cât de folositoare este pentru trebile creştineşti această ţărişoară a mea. Românii şi drumul ofensivei otomane. boierilor şi răzeşilor români în construirea economică a ţărilor noastre. fiindcă turcul s-a împiedicat de mine.permis qu'il soit dans le monde des nations propres â posseder inutilement un grand empire". Pe aci urma să treacă năvălirea otomană. storcând \ iaga populaţiei şi a pământului. să fie bine gospodărit şi gospodăria bună o asigura numai administraţia românească. fără de care ar fi murit de foame oştirea şi capitala. Domnii români au fructificat cu înţelepciune bogăţiile ţării. Sibiu. domnii aveau livezi de nuci. socot că este de prisos. paşalele devin. demnitarii otomani corupţi şi necinstiţi ar trage asupra lor toate foloasele. fiindcă lucrul e prea vădit. primejdia cuceririi asiatice atingea ţările catolice din centrul continentului şi apoi cele din Apus. Civilizaţia creştină în 116 . Era în interesul împărăţiei ca grânarul e i . în comparaţie cu nepriceperea şi exploatarea sălbatică turcească — e destul să spunem că pădurile Peninsulei Balcanice au fost tăiate şi nu au fost replantate. Domnii au fost mari gospodari în sensul actual al cuvântului. că nu s-au înfiinţat culturi noi şi bogăţiile miniere au fost lăsate în părăsire — organizarea economică a Principatelor Române sub egida domnilor şi a boierilor a fost .

Sofia. Jirecek. însă. şi de aceea acum câţiva ani istoricul O. pj marginile lui. Principatele Române nu se aflau pe direcţia principală a cuceriri turceşti. Abia în secolul a XVII-lea au fost expediţii turceşti de cucerire şi spre Polonia. cu corăbiile pe Dunăre. iar pentru Ungaria nu era poirt principală. Kar Mustafa la Viena. adică pe o cal lungă şi întoarsă. p. Prag! 1877. 17 1 . 6 O. Gorka. trebuia să treacă Balcanii prin păsurile strâmte de la răsărit. ostile turceşti veneau de la Belgrad cetate cucerită cu cinci ani înainte de sultanul Soliman Magnificul. poartă pentru Ungarii ş Polonia. au ales cu toţii calea deschisă pe la Belgrad şi nu cea pri principate. E drept că incursiuni turceşti au fost făcute şi pe această cale (lupta de 1 Câmpul Pâinii. care străbătea peninsul. drun. Soliman la Mohâcs şi Buda. Şi totuşi. folosită pe rând de romani. lângă Orăştie.întregime sta să piară. sau pe uscat. spre Buda. de-a curmezişul şi putea fi continuat pe apă. Ocuparea lq 5 C. dar spre Polonia nu se îndreptau turcii. Drumul militar de la Bizanţ prii Adrianopol. de aci. Niş. Polonia nu era pe linia principală a cuceririi otomane. Ca o armată turcească să poată ataca Ungaria pri această „poartă". Gorka. îi Podolia şi la Cameniţa. Balcanică spre centrul continentului. E destul ca cineva să privească harta. Realitatea istorică si raţiunea situaţiei Poloniei în sud-est (în limba polonă Varşovia. fără căi d pătrundere. Die Heerstrasse von Belgrad nach Konstanlinopel und die Balkanpăsse. nu prin Ţara Românească au trecut turcii când ai cucerit Ungaria. sub conducerea sultanului. pe Dunărea centrală. împotriva Ungariei sau a Austriei. adică în direcţia nord-vest. dar niciodată n-a trecut pe aci o mare oaste d cucerire. tot p< acelaşi drum mare al armatelor. vechile centre de cultură. ^comercial. 1479). Direcţia ofensiva otomane spre Europa centrală nu putea fi decât aceasta. ci numai o poartă secundară. Aşadar. în care a pierit regele Ludovic II şi toată nobilimea Va dat la Mofiacs (1526). Era singurul drum deschis şi potrivit pentru pătrunderea din Peninsul. Lupta cea mare. spunea că se înşală cei ce socot această ţară ca un zid a creştinătăţii în trecut. Munţii Apuseni. ele ocupau o poziţie lăturalnică faţă de această linie. câne .a căzut Buda şi când în două rânduri a fost atacată Viena (1529 şi 1683). la urmă. ci pe i linie secundară. 1939 („Polonia n-a fost un zid al creştinătăţii". în acelaşi timp. Carpaţii şi. căci valurile năvălirii păgâne nu împotriva ei se îndreptau 6 Principatele Române erau totuşi. care s-au oprit. spre marele scandal a opiniei publice. tăiată de piedici naturale aproape de netrecut. ape obstacolul Dunării. drum militar şi. Şi mai târziu. nu prin Moldova. sultanii turci tindeau s cucerească una după alta provinciile în direcţia Europei mijlocii. Viena şi Germania. cum spune Ştefan vodă. Atât Mahomc II la Şabaţ şi Belgrad. spre se convinge de acest adevăr. Filipopol. au trecut otomanii spre Europa centrală. Conştient sau nu. di cruciaţi şi la urmă de turci5. Sinan paşa la Keresztes. Era un drum pietruit de romani. 14). de bizantini. Constantinopol-Adrianopol-Belgrad şi Dunărd mijlocie. regatele şi imperiile urmau să ss prăbuşească sub noua năvălire a barbarilor. Belgrad a fost încă din Antichitate principala arterj de comunicaţie a Peninsulei Balcanice. singura breşă deschisa îi această direcţie este câmpia Ungariei.

a existat "acest obstacol de netrecut. Brăila. nu mai constituia o cale de legătură si de pătrundere. spre centrul Europei. de la vărsare în sus. Trebuie să mai ţinem seamă încă de un fapt geografic hotărâtor pentru istoria noastră. trebuiau descărcate la Belgrad şi mărfurile urmau să ia calea uscatului. Drumul pe apă era tăiat de obstacolul Porţilor de Fier. dacă nu era drumul tăiat la Porţile de Fier. când s-a săpat cu dinamită canalul de la Porţile de ~FÎer~şT?-â deschis comunicaţia pe apă între România şi Europa centrală. I. nu în calea ei. Turnu Măgurele. 118 . sau invers. Dunărea de la Viena la Belgrad este o cale de comerţ şi o cale militară. O mare parte din istoria noastră se luminează. în cadrul problemei ce ne interesează. Dar acelaşi fluviu de la Belgrad spre vărsarea sa în Marea Neagră. şi acest fapt al obstacolului Porţilor de Fier are însemnătatea sa. Flota otomană ar fi putut veni pe Marea Neagră şi pe Dunăre spre Europa centrală. Până târziu. Se puteau mulţumi cu câteva garnizoane în puncte întărte. Importanţa acestui obstacol în istorie a fost bine arătată de istoricul englez Gordon East 7 . deşi aşezaţi pe malul celei mai importante artere de comunicaţie fluvială a Europei. şi legăturile şi influenţele culturale.integrală de către turci nu era. dar nu de acolo urm a să pornească taberele mari şi nu acolo eraifcentrele de concentrare a oştirii otomane. necesară din punct de vedere strategic. la Porţile de Fier. îrT vremea regelui Carol I. la Chilia. dacă înţelegem că. Turcii nu aveau. prin aceasta. Stâncile dese_ si aşezate neregulat îrT albia Dunării. Aceasta este concluzia istoriei şi a geografiei. Drumul pe valea Dunării nu era deschis din direcţia Ţării Româneşti. deci. 324—325 şi 333—336. chiar a celor mai mici. p. ce veneau de la Viena şi de la Buda. nevoie de Principatele Române ca punct de sprijin pentru ofensivele lor spre Europa. cu Germania şi. Ţările Române erau o regiune alături de drumul năvălirii. deci. Cetatea Albă. nu ne-am putut folosi de ea din cauza unor mici stânci ce se află în albia fluviului. Prezenţa lui a avut urmări hotărâtoare pentru istoria "" noastfaT el a împiedicat legăturile comerciale ale Principatelor Române cu Viena. făceau» imposTbîîăTtrecerea corăbiilor cu pânze sau cu vâsle. cum se zicea în vechime. Corăbiile încărcate cu mărfuri. Paris. 1939. Tighina. Geographie historique de l'Europe. spre Sofia şi Cohstantinopol. 1944 7 Gordon East. iar Principatele Române rămâneau alături de drum. „la iuţeli".

p. Iaşi. 1926. Iorga. Nu s-a studiat până acum organizarea internă a oraşelor noastre în Evul Mediu. Iaşi. Credem că dezvoltarea statului şi neamului românesc apare într-altă lumină. C. Fenomenul oraşelor în istoria noastră. Istoria Târgu-Jiului. 1930. Dan Iliescu. naţionalitatea vechilor locuitori. Un aspect caracteristic al istoriei Europei centrale şi apusene la sfârşitul Evului Mediu este viaţa şi civilizaţia comunelor urbane. cu spirit burghez şi chiar arta gotică). II. Cele câteva pagini închinate oraşelor de N. Oraşul Iaşi. în special necunoaşterea instituţiilor din istoria universală.VII COMUNELE MEDIEVALE ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE Introducere. dar ne-a lipsit de integrarea cunoştinţelor despre trecutul nostru în cadrul istoriei universale. Istoria Câmpu lungului. dacă ş t i m s-o integrăm în istoria instituţiilor Europei şi a dezvoltării sale economice şi sociale. Nicolae Dărângă. Gotha. 419—460. nu a fost studiat în chip unitar1. Geschichte des rumanischen Volkes. Aricescu. p. Bucureşti. C. local. cu o organizaţie economică şi politică tipică. au avut un rol hotărâtor în istoria economică (naşterea comerţului internaţional şi a capitalismului comercial). iar Renaşterea a fost şi ea parte integrantă din cultura noastră veche. 2 volume. a adus lumină asupra unor probleme de amănunt. Monografia oraşului Botoşani. s-au întins peste toată Europa centrală şi apuseană şi chiar în Ardeal. Istoria românilor. titlurile dregătorilor care le conduceau în trecut şi cam atât. şi anume în cele două principate ale Moldovei şi Ţării Româneşti. ca să zicem aşa. Iorga şi capitolul lui C. Botoşani. Bucureşti. 1916. deosebirea acestei Citez: N. prin oraşele săseşti. Ştefulescu. 1 119 . aşa cum se face de obicei la noi. Cetatea de Floci. care sunt forme de viaţă socială ce trec peste graniţele ţărilor. 159-191. N. Giurescu2 privesc. Al. aspectul exterior al problemei. Giurescu. a fost o gravă lacună în istoriografia noastră. Iorga. C. Bogdan. ca un fenomen izolat. Aceste oraşe libere. A. C. Oraşele medievale. Istoria Bucureştilor. Am arătat cu alt prilej că feudalismul a avut o perioadă cu manifestările sale complete în Ţările Române. situaţia lor juridică faţă de stat. neamurilor şi religiilor. Gorovei. A. Cunoaştem azi epoca în care apar oraşele. Cercetarea istoriei românilor. 2 N. I. 1939. 1910. cea politică (sprijinul dat regilor împotriva feudalilor şi naşterea monarhiilor unitare) şi culturală (cultura burgheză în limba naţională. Monografia comunei Târgu-Frumos. care apar şi înfloresc începând cu epoca cruciatelor. în afară de merituoase monografii locale.

ceea ce înseamnă în Evul Mediu conducerea politică proprie. Sibiu. socotite de obicei ca făcând parte din Orient. fundate de saşi. constatăm comune medievale cu statutul lor juridic şi politic întocmai ca în Apus. justiţie proprie. pe care n-o leagă înrudiri de sânge ca ale moşnenilor. având în vedere greutăţile de comunicaţie în Evul Mediu. ci pentru o comunitate. adică vama şi fiscul propriu. Avem a face. Mai ales rămâne de cercetat comparativ această istorie a instituţiei oraşelor româneşti cu aceea a comunelor medievale din Europa apuseană şi centrală. la fel. în cele două state dunărene. Aceste privilegii şi organizaţia politică şi economică a oraşelor. Totuşi. problema imunităţilor. în acest sens. este acelaşi în toate aceste oraşe. care au o organizare occidentală recunoscută şi studiată de istorici competenţi3. Nu ne referim în acest studiu la oraşele ardelene. Aceste drepturi. Ce este o comună orăşenească? Ea nu trebuie confundată cu orice aşezare urbană. în mare parte. deloc. nu e o dovadă în plus a spiritului de imitaţie al omului. Până şi numărul membrilor consiliului comunal.şi a snuaiiei ae arepi iaţa oe aceea a regimului satelor şi proprietarilor agricoli. împrejurări care cereau crearea oraşelor există şi la Dunărea de Jos. comunele le au în baza unor privilegii. cu toată existenţa de tipuri deosebite în Europa. este foarte asemănătoare pentru tot continentul. care acum fac parte din atribuţiile statului. ci deosebit şi rezervat numai pentru ea. ci la principatele Moldovei şi Ţării Româneşti. E chiar un mare fonomen al istoriei. ea se bucură de imunitate. Se va vedea atunci că au fost Ia noi comune medievale organizate întocmai şi cu viaţă economică asemănătoare ca în comunele din Flandra sau din alte părţi ale Europei. 120 . având nu numai drepturile de azi ale municipalităţilor. 12. ci de o necesitate economică. iar. Geschichle der siebenburgischen Sachsen. ca pentru moşiile seniorilor. Desigur că în Principatele Române erau unele condiţii economice deosebite de cele din Apus: economia păstorească şi agricolă care predomină la noi. numai că nu e vorba de un privilegiu personal sau de familie. cu un aspect al istoriei Europei care atinge şi cuprinde istoria românilor. ducând la forme de viaţă socială comune. Comuna este o enclavă juridică într-o regiune cu drepturi feudale sau regale distincte de ale lor. dar comunitate specialăl'J. ca orice drepturi în Evul Mediu. O comună medievală este un oraş ai cărui locuitori formează o comunitate autonomă. în veacurile al XlV-lea şi al Teutsch. privilegiată şi închisă. Totuşi. iar formulele privilegiilor sunt. această organizaţie orăşenească cu forme identice la depărtări colosale. înainte de a purcede la prezentarea materialului şi argumentelor care duc la această concluzie. oaste şi monetă proprie. care ne preocupă în acest studiu. Viaţa economică şi socială a oraşelor în trecut e puţin cunoscută. Un oraş antic sau modern nu este o comună în sensul medieval al cuvântului. trebuie să precizăm termenii cercetării noastre. Totuşi. Dreptul administrativ penal şi civil al comunei nu este identic cu al ţării în care se află. şi anume drumuri de negoţ de interes european în ţările noastre. Ştefan. ci şi drepturile politice. care au dus o viaţă politică independentă şi n-au încăput sub conducerea occidentală a Coroanei Sf. nici spirituale ca ale călugărilor din mănăstiri. ci interese economice. de la Londra la Novgorod şi de la Florenţa la Iaşi. care trage în oraş anume funcţionari ai stăpânirii ce-şi exercită acolo oficiul.

în acelaşi timp. îi adevăr. Bucureştii la 1636 aveau „moşii şi vii" şi s< pomenea hotarul pus de Mircea Ciobanul în secolul precedent 5. pentru Dorohoi. se nasc oraşele. secerau ca nişte adevăraţi ţărani 4 . cu < organizaţie deosebită de a satelor moşneneşti şi boiereşti. 121 . şi ţarinile oraşului. 463). Nu este. p. mergeau la câmp peste marginile spaţiulu de locuinţe: arau. II. de mirare că formele vieţii orăşeneşti sunt şi li noi aceleaşi ca în Europa catolică şi mai ales în acest domeniu al instituţiilo trecutului nostru trebuia să ne aşteptăm să aflăm asemănări izbitoare cu cele dii restul continentului. p. germanii şi flamanzii colonizaţi în Ardeal armenii din Polonia. 39. înglobând sat( numeroase. care şi-au căutaj aşezări şi. lega spre nord de oraşele hanseatice.XV-Iea. adică oraşul propriu-zis. pe mare. Costăchescu. semănau. din pricina bogăţiei de vite a ţărilo) noastre şi a bogăţiei în peşte şi ceară.. Documente moldoveneşti înainte dt Ştefan cel Mare. de alta spre Vidin legat cu comerţul Mării Negre şi al Mării Adriatice. Marginih administrative ale comunelor. să samene grâu şi si cosească fân în ţarina târgului Sucevei. nu se opreau la perimetrul regiuni locuite de târgoveţi. 62 ş urm. în Ţara Românească este drumul de ma mică importanţă al saşilor din Ardeal. nu trebuie să n închipuim că între oraş şi sat era o completă deosebire în privinţa muncii sau i ocupaţiilor locuitorilor. Drumul Poloniei spre Marea Neagră. 454-455. cit. op. Melchisedec. centre d< negustori şi meseriaşi.. pentru Roman. La 1532 4 La 1453. negustorii care întreprin în prima perioadă negoţul în ţările noastre sunt aceiaşi ca şi cei din Apus şi Europ. deci drumul de comerţ dă naştere în chip necesar unor aşezări de tip urban. p. V p. II. Aşadar. 231. 75 „hotarul Băii" Ia 1424. Alexandrei vodă al Moldovei îngăduie unor săteni „să are. spre sud. p. XXII. ca şi târgoveţii" (Costăchescu.1. 27. a atras pe negustorii străini. deci. cit. 476. Ca ş sătenii. unde oraşele s-au fundat pe drumurile de negoţ. Documentele lui Ştefan cel Mare. pe de o parte spre Brăila. 5 Ionescu-Gion. Pe de altă parte. de la Lemberg spre Cetatea Albă. Oraşul vechi românesc era. p. c< depozite de mărfuri. Studii şi documente. este cel mai important. ca centre de schimb. ibidem. şi la locurile de desfacere. Studii şi documente. I. deci. Cronice Romanului. Oraşe şi ocoale. ca şi satele. orăşenii. sau măcar o parte a lor. Hotarul Bârladulu cuprindea un diametru de circa 18 km. fără de care viaţa comercială nu e posibilă. cultivate de orăşeni. o unitate care se compunea din târgu propriu-zis şi moşiile sale din jur. Vechile aşezări urbane din Ţara Românească şi Moldova târguri sau oraşe. oraşele vechi româneşti din principate aveau. iar al Vasluiului era şi mai mare6. I. hotarul târgului. căci orăşenii de la noi erau în mare parte şi ei agricultori. Mai mult chiar. Pentru moşia Slatinei. de navigaţia orientală a flotelo Veneţiei şi Genovei. Iorga. ci cuprindeau moşii adesea întinse de jur împrejur. Bogdan. II încrucişarea lor. adică iarmaroace. comerţul local. şi libertăţi. p. erau centre în care locuiau negustori şi unii meseriaşi. I. Totuşi. Astfel. al Bârladului la 1495. condiţiile pentru existenţa unei vieţi orăşeneşti erau aceleaşi îi ţara noastră ca şi în Apus. V. p. centrală: italienii din Veneţia şi Genova. pe lângă vatra ci locuinţe. op. Pe un drum comercial. Istoria Bucureştilor. " Bogdan. 163. Iorga. Suceava. p.

„satele ce sunt ascultătoare de curtea noastră din Suceava" (1507): ibidem. adică uzufructuarii moşiilor. Numărul satelor care intrau în hotarul oraşului este destul de mare: în Moldova. şi le-au ales „Arhivele Olteniei". termen care arată că e vorba de o moşie care ocoleşte de jur împrejur târgul. Bârladul. de la ocolul Botoşani" 11. înlocuită în alte porunci domneşti (numai în Moldova) cu formula: „sat atârnător de curtea noastră din târgul cutare". ca o mică organizaţie. „ocolul curţii noastre de la Iaşi" (1554): G. p. de ne lua vitele şi ne bătea"10. cuprinzând un centru urban înconjurat de moşii şi sate. 1' Ibidem. ed. deosebită de a judeţului şi a ţinutului. 1891. Actele vremii arată în chip precis această deosebire cu prilejul unor procese: „satul cutare umblă cu ocolul. Radu Mihnea către oraşul Piatra. p. ţiganii. I. 1021. Era. cu o conducere unică. plângere a mănăstirii Aron vodă că „satele au fost cu ţinutul Neamţului. „răzeşii din Ruşi. 77 şi urm. supuşi ocolului de la Târgul Frumos. despărţit de moşiile şi satele boiereşti sau mănăstireşti de jur împrejurul său. un hotar unic al oraşului. deci.domnul Ţării Româneşti. La 1624. despre un sat din ţinut: „să nu-1 învăluiţi cu ocolul. p. pârcălabul ţinutului să nu aibă nici un amestec" 8. 1018. Regiunea dependentă de oraş. la capitolul închinat lui Iuga vodă. predecesorul lui Alexandru cel Bun: „au descălecat oraşe prin ţară. Dar unii erau şi răzeşi. V. despre care va fi vorba în paragraful următor. ci se cârmuiau deosebit prin autorităţile orăşeneşti. (1630). selistele. p. 0 Iorga. când dau hotărâri privitoare la satele ocolului. Satele din ocolul oraşului nu depindeau de administraţia fiscală. p. ţăranii din Găneşti. Acad. XX/195. Expresia de mai sus era. p. Bianu. Ţăranii din satele cuprinse în ocoalele târgurilor erau în genere şerbii orăşenilor. ceea ce înseamnă acelaşi lucru cu sat de ocol orăşenesc9. Moşia oraşului era atârnată. p. se plâng la 1672. Studii şi documente. La 1617. întrebuinţează termenul „atârnător": satul cutare atârnător de ocolul târgului. 89. 32). I. Bogdan. iar dregătorii de târg de Piatra i-au fost trăgând cu satele de ocol" (ibidem. 465. Astfel. „am plătit multă nevoie de târgoveţi. XXIV. morile. 96—97). „moşnenii oraşului Câmpulung" (Muscel). Domnii Moldovei sau Munteniei. bălţile şi viile" 7. Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene. p. se numea în Moldova ocol. care se afla în jurul său. vorbeşte de oraşul Craiova „cu satele. militară sau judecătorească a ţinutului în care se aflau. VI. în „Convorbiri Literare". Despre ocoalele târgurilor face menţiune şi un adaus târziu la cronica lui Grigore Ureche vornicul. administraţiei orăşeneşti. adică de autoritatea domnească prin reprezentanţii ei aşezaţi în târg. Râmnicul Sărat. Oraşul vechi românesc apare. el este înlocuit cu numele hotarul sau moşia oraşului. cuprinzând sate şi ţarine. Documentele lui Ştefan cel Mare. Acad. Popovici. Rom. însă. Documente româneşti. nu umblă cu ţinutul. 232. „sat ascultător de curţile de Ia Bacău": ibidem. „Ocolul curţilor noastre de la Piatra": I. Vasluiul şi Piatra aveau numeroase sate' în Ţara Românească.. pe care rămâne s-o precizăm mai jos. tot pre la locuri bune.. că n-au fost de ocol şi domnia mea încă am lăsat să fie cu ţinutul" (I. aşadar. în Ţara Românească. într-un hrisov. Rom. Ne mulţumim deocamdată să constatăm că ocolul oraşului era într-o dependenţă oarecare. de curtea domnească din fiecare târg. Buzăul şi Roşiorii aveau fiecare câte 12 sate. în secolul al XVII-iea. deci supusă. 7 122 .

ca şi cele ardelene. în care domnul Moldovei a surprins într-o noapte de iarnă oastea ungurească. ar fi cumpărat sau obţinut numeroase moşii şi sate în jurul tuturor târgurilor şi le-ar fi alipit la acestea. Giurescu. Romanul. între oraş şi ocol era zidul de despărţire. 13 12 123 . Totuşi. 337. însă. deci. p. la Kemeny. Ureche. ultimul fiind o simplă anexă pentru hrana oraşului. Paris. 62-68. alături de sătenii din satele ocolului. ce închideau un spaţiu relativ strâmt. în Moldova şi în Ţara Românească avem cetăţi: Suceava. 15 H. deci. apoi le-a alipit la hotarele târgurilor Vaslui şi Bârlad 13. ed. în schimb. aveau şi ele moşii în jurul lor15. Les democraties italiennes.51. 20. in realitate. Dar e vorba aci de o adăugire şi nicidecum de înfiinţarea însăşi a ocoalelor. 17 Dlugosz. care să înconjure toată vatra locuită a târgurilor cu casele ei. de pildă. erau înconjurate de ziduri. mijloacele băneşti ale marilor oraşe apusene. I. Giurgiu etc. nişte moşii mari. Niirnberg sau Sibiu. Iuga vodă. Ştefan cel Mare confirmă hotarul Bârladului la 1495. Ursu. a întărit Bucureştii cu un şir de pari de lemn de jur împrejur16. o relaţie despre vestita luptă de la Baia dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin (1467). J. exemplul Sienei. limitate de zidurile lor. în oraş sau la marginea l u i . 495—496. Studii şi documente. dar şi cu exploatare agricolă în jur. totuşi întărituri de lemn. la p. Cronica. pe la 1550. care n-a domnit decât câteva luni (1399—1400). 1910. Braşovul. op. V. cf. 14 P. avem a face cu instituţii ieşite din străvechea dezvoltare a societăţii şi a vieţii economice în ţările locuite de români. nu rezultatul vreunei reforme făcute la un moment dat de Iuga vodă sau de alt domn. Ştefan cel Mare. 1920. pentru că nu aveau. era o deosebire: oraşele din Apus. care delimita în chip clar terenul urban de cel rural. domnul Munteniei. Totuşi. p. înfiinţarea ocoalelor se datoreşte unei iniţiative domneşti. dacă orăşenii nu puteau ridica întărituri de zid în jurul târgului lor. După cronicarul moldovean. p. 175. spune că acest târg moldovenesc. palisade de pari. cele italiene. oraşul era neîntărit şi de la casele locuitorilor se trecea în chip firesc. aveau ţinutul lor dependent. ed. Fundgruben. ca într-un sat mare. castele. în nici un caz de întărituri ca la Carcassone. Opera Omnia. cit. p. Luchaire. de o fundaţie domnească. 476-486 şi II. Existenţa moşiilor târgurilor şi în Ţara Românească 1 4 arată că era o situaţie generală. la ţarinile cultivate tot de orăşenii plugari. nu o parte integrantă a lui. sunt excepţii. Pe de altă parte. „care de veacuri s-a ţinut de acel târg al Bârladului". 16 Hieronim Ostermayer. nici ei. nu e mai puţin adevărat că strânsa legătură între ocol şi Gr. general pentru Europa. impusă de condiţiile vieţii orăşeneşti la noi. Pirenne. ocoalele Buzăului şi Râmnicului Sărat (1635). cele româneşti aveau moşiile lor. tot au existat şi la oraşele noastre în anume epoci.sate şi le-au făcut ocoale pren pregiur"12. Bistriţa. De asemenea. Przezdziecki. Este sigur că unii domni moldoveni au făcut asemenea operaţii. I. prototipul organizării orăşeneşti în Europa apuseană. Cronicarul sas Ostermayer spune că. Iorga. era pe atunci întărit cu palisade de lemn17. 13—14. Les anciennes democraties des Pays-Bas. nu e vorba. la noi. C. dar e vorba de cetăţi. Spre deosebire de oraşele flamande. p. I. Ştefan cel Mare a cumpărat pe seama sa un număr de sate. Tipul flamand nu era.. Mircea Ciobanul. Desigur. nici domnia. Totuşi. Sibiul şi altele. şi oraşele săseşti din Ardeal. Vechile oraşe din Principatele Române erau. Bogdan. Paris. cu centru urban. p. XIV. p.

curte domnească. p. Nu e vorba de o donaţie făcută orăşenilor: Ştefan spune că-şi „constituie sieşi şi urmaşilor uric cu tot venitul"21. deci. mai ales că se întregeşte. p. 17. avem acte ale acestui voievod prin care cumpără de la particulari mai r. şi satul Ozeneşti alipit de Ioan cel Cumplit ocolului Hârlău: M. le numeşte de obicei. fireşte. Oraşele proprietate domnească. Bogdan. aminteşte pe aceea a satelor moşneneşti. Acte şi documente. op. 124 . Am spus că în actele moldoveneşti ocoalele târgurilor se numeau atârnătoare de curtea domniei din târg. Sturdza şi Colescu-Vartic. dar întotdeauna domnul ţării a considerat oraşele şi moşiile lor ca pământ domnesc. în actele din diferite epoci. Ploieştii se fac târg. pe care-1 are în Evul Mediu. în privinţa exploatării moşiei de către orăşeni. Zagoriţ. p. în „Anuarul Seminarului de Geografie". Câmpulung (Muscel) era împărţit. p. Sava. Oraşele erau. A. Rom.. de aci. în tratatul de la Luck. spre deosebire de sate şi moşii. Cf. I. este o caracteristică de care trebuie să ţinem seamă. o curte cu funcţionari. Documente privitoare la târgul ^ ţinutul Lăpuşnii. doc. şi cu alte aspecte de viaţă sătească şi de regim agricol ale oraşelor româneşti. Un sat Turda în Moldova. Domnul. Târgovişte şi Bucureşti. Se pune. „târgul sau oraşul domniei mele'". acest oraş nou este Ploieştiul22. 55 şi 94. proprietatea în sensul relativ. I. Iliaş Alexandru alipeşte Vistiernicenii la hotarul Chişinăului. Mihai luase satul Ploieştii de la Manole logofătul şi nepotul său. cât şi în Ţara Românească. 299-313. în chip logic. şi A. a cui era această moşie. moşneni din Băicoi. p. după vechile obiceiuri. ale domnului şi el mărise moşia sa proprie prin cumpărături. 476. I. Se ştie că proprietăţile moşneneşti sunt împărţite pe bătrâni. unde erau moşneni. Cercetând relaţiile între oraşe şi domnie în Muntenia şi Moldova. iar moşia devine ocolul târgului. ca o moşie. deci. cit. un sat în judeţul Prahova şi-1 face târg domnesc. când vorbeşte de oraşe în actele oficiale.oraşul care cuprindea şi agricultori. moşnenilor sau mănăstirilor: „satele domniei mele. în primul rând. Oraşul românesc vechi trebuie considerat.. ce reprezintă partea fiecăruia dintre străbunii fundatori. D. al lui Petre cel Mare cu Dimitrie Cantemir. va stăpâni toate oraşele Moldovei ca proprietatea sa"20. La 1666. pe 54 de bătrâni^. înţelegând. Documente moldoveneşti de la Bogdan III. cum vom vedea. se specifică la art. care este apoi cultivată în devălmăşie de către toţi urmaşii lui. atât în Moldova. Costăchescu. Mihai Viteazul achiziţionează la 1600. ce sunt sub ascultarea scaunului cetăţii Sucevei"19. M. cu bani domneşti. Târguri şi oraşe între Buzău. Lupaş. Acad. Chiar organizarea moşiilor orăşeneşti. care erau ale boierilor. cf. CVVII/139. VIII: „Domnul. Ştefan cel Mare reprezintă prima fază a acestor realităţi. în Omagiu lui I. 1915. în veacul al XV-lea şi în prima parte a celui următor. în Ţara Românească. deci. dându-i-se zi de bâlci. domnul era bogat şi Document comunicat de I. lăsat în uzufructul noilor orăşeni. 140 (din 1507). Costăchescu. câte nu erpj dăruite boierilor şi mănăstirilor. şi le dăduse în schimb satul Băicoi. era. constatăm că raportul de dependenţă a târgurilor faţă de puterea supremă a variat cu vremea. Donat.iulte sate şi le alipeşte de hotarul „târgului domniei mele Bârlad" (şi Vaslui). întrebarea. care exercitau stăpânirea domnului asupra moşiei târgului.

nu numai danii din moşiile târgurilor în favoarea boierilor sau mănăstirilor. Dar. Romanul. dar principiul de drept pentru această desfacere rămâne acelaşi: târgurile. I. p. 323—324. p. acum. P. p. care uzează şi abuzează de ea. Hârlăul bisericii Precista din Roman: Codrescu. Uricarul. II. p. sunt proprietatea domnului. X. Vintilă vodă cumpărase. la 1534. cit.. unde-i va plăcea în hotarul târgului: Tanoviceanu. dar şi numeroase schimburi şi chiar vânzări24. VI. care erau ereditare. Formarea proprietăţii în Moldova. nici a îmbuna mânia lui Dumnezeu. dosar 1043/1 la Creditul Rural. şi Costăchescu. Se constată. moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare.ll.. pe Ia 1630. iar numărul imunităţilor. Cazuri de vânzare: la 1623.puternic şi veniturile lui creşteau prin vămi. Astfel. Doc. dependenţa financiară faţă de Imperiul Otoman s-a făcut tot mai grea. n. din clipa daniei. op. II. ele se îndesesc în veacurile următoare. 210. Cf. în veacul al XVIII-lea. le acorda imunitatea moşiilor lor. 155-157). unele donaţii. I. la 1683. satele din jurul Gherghiţei şi le alipise Ia ocolul oraşului. 25 Constantin Cehan Racoviţă dăruieşte. încă din veacul al XV-lea se făcuseră de către domni. care se vede că n-aveau nici un cuvânt de spus la aceste hotărâri ale proprietarului. cât şi în Ţara Românească şi totuşi niciodată domnul nu aminteşte vreo consultare măcar a orăşenilor sau a autorităţilor orăşeneşti. proprietatea orăşenească. 144 şi urm. să mai fie atârnătoare de târg şi ieşeau din administraţia ocolului. ibidem. Astfel. încât domnul şi-a văzut venitul scăzut şi din această parte şi nu mai avea cu ce dărui pe credincioşi. în timpul domniilor fanariote. Acelaşi domn dăruieşte Romanul. p. Când voia să ţie în dependenţă pe boieri. Studii şi documente. s-a făcut aşa de mare.] pentru că nu aduce nici un venit domniei''23. cil. în Prinos lui D. drumurile comerciale s-au închis.vatra târgului". bineînţeles. 360. Sturdza. 24 La 1448. ed. II. ocolul întreg e dăruit Mitropoliei de Bucureşti: Zagoriţ. domnul dăruieşte sau vinde chiar vatra oraşului. tot din Piatra. Duca vodă dă un sat din ocolul Botoşanilor pe 250 galbeni. Suceava era dăruită Mitropoliei: Iorga. Buhuş o bucată din hotarul Târgului Frumos pe patru cai (Ghibănescu. Daniile din hotarele târgurilor se fac tot mai numeroase. Ştefan cel Mare dă lui Cosma satul Tortoşeşti „şi noi înşine l-am luat încă din hotarul nostru al Pietrii. I. Documente Callimachi. Mihai Suţu dăruieşte Vasluiul lui Costache Ghica hatmanul: Codrescu. din hotarele târgurilor. p. când situaţia financiară a stăpânirii celor două principate devine catastrofală. Alexandru Iliaş vinde pe 100 de galbeni „o selişte de sat domnească din ocolul târgului Bârlad". VI. Vasluiul fură dăruite în deplină proprietate unor particulari25. la 1756. La 1795. 18). Bogdan. Moşiile şi satele dăruite sau schimbate de domn din ocoalele oraşelor încetau. p. atât în Moldova. episcopiei de acolo: Iorga. N.. 426. „livada domnească" la Bucureşti. 465. Iorga. iar la 1765. 1. iar banii „vor fi în trebuinţa ţării" (Iorga. La 1475.. A. . Şerban Cantacuzino dăruieşte lui Mihai spătarul Cantacuzino 21 de stânjeni din moşia Bucureştilor. Miron vodă Barnovschi. tăiate de turci şi veniturile vămilor au scăzut. Documentele Cantacuzinilor. „prin tufele oraşului [. după epoca adăugirii şi aceea a desfacerii din veacurile precedente. Studii şi documente. nici nu pot pretinde vreo despăgubire. el este nevoit să recurgă la rezerva sa. de la o vreme. Era o perioadă de desfacere totală a averii statului. târgul propriu-zis. 205. ca acel sat să fie dat lui de la noi"': I. p. Suceava. p. „daţi în treaba ţării" (ibidem. 486. la 1667.p. de altfel. 222). 243. Petru vodă dăruieşte unui boier satele Pănceştii pe Obârşia din hotarul Vasluiului şi un loc de moară. op. înzestrând sfintele locaşuri. p. Surele şi izvoade. Nicolae Mavrocordat „făcuse o socoteală Condica Fundenii Doamnei.. spre deosebire de restul ţării. Uricarul. vinde hatmanului D. p. avem a treia fază a relaţiilor între domnie şi oraşe. 125 23 . p. 272.

I. p. o dare specială ce se cuvine de fiecare casă. Documentele Ţării Româneşti. ca semn al răscumpărării lor 31 . Ceara era un produs Kogălniceanu.J II. Pentru folosinţa caselor din târg şi a curţilor lor. primul efect al acestui drept de proprietate era dijma cuvenită domnului din produsele moşiilor târgului. comunicat de d. La 1798. ţăranii aveau două feluri de îndatoriri. Descripţia Moldaviae. Aşadar. 377. şi la proprietăţile rurale se amintesc şi altele noi. o făceau numai din ocol şi mai lăsau şi pentru hrana târgului. fiul lui Mircea. II. Ştefănescu.pentru hotarele târgurilor domneşti". Iaşi. ibidem. ci o dădea locuitorilor în dijmă. face din cauza intervenţiei celor interesaţi 26. 85. afară de cele imune. cu acest prilej. De aceea domnia avea în oraşe venituri mult mai mari ca cele ce se ridicau din domeniile rurale. deci. Letopiseţele Moldovei. Totuşi. Ioan vodă Mavrocordat. orăşenii plăteau domnilor un impozit special. 486. fără ca până atunci să se fi ridicat vreo împotrivire din partea târgoveţilor din Moldova sau Ţara Românească. I. acest drept fusese exercitat timp de mai multe veacuri. darea în bani. L Inedit în actele mănăstirii Agapia. 103—104. 29 P. cum este şi dreptul de proprietate domnească asupra oraşelor. ! i privilegiul lui Mihai vodă. la 1448: Costăchescu. târgoveţii nu puteau vinde moşia târgului sau părţi din ea. adică domnul. Afirmaţiile celor două părţi. căci erau numai uzufructuari. nici părţi dintr-însul 27. p. p. se naşte un mare proces între orăşenii din Roman şi episcopia de acolo. p. Pentru prima oară. Ca orice proprietar din Evul Mediu. Ceara de la Târgul Frumos cuvenită domnului. în acest document este amintit birul. nu are. produs orăşenesc. 21 ianuarie 1746. căreia domnul îi dăruise oraşul. D. orăşenii încep să protesteze. I. în această epocă. Bezmenul era o dare în natură şi anume în ceară. adică pentru domn. însă. la Suceava. [vol. de fapt o chirie. P. Documente Calliinachi. chiar dacă dăruiau bucăţi din moşia târgului. să se dăruiască domnului o turtă de ceară. Veniseră „jalbe de la târgoveţi de la câteva târguri. Doc. pentru că trecerea de la proprietatea domnească la cea particulară devine o mare apăsare. nu cultiva în regie moşia sa. p. Cantemir. moldoveneşti înainte de Ştefan. încă din veacul al XV-lea 30. la 1451. în schimb. Ilie Grancea. pe când în oraş domnul era şi proprietar şi stat. sunt foarte interesante: orăşenii afirmă că târgurile cu moşiile lor sunt proprietatea colectivă a locuitorilor. ^ D. unele către proprietar. II. Astfel. într-o vreme când în ţările noastre predomina încă economia în natură 29. îngăduind vânzarea unui loc din hotarul Pietrii. Amintesc în această privinţă obiceiul păstrat până târziu la Târgul Fălciului. 86. care în Moldova se numea bezmen. Iorga. 397. în acestea. pentru că domnii mai vechi. apoi pentru că originile vechilor aşezăminte din ţară se dau uitării şi aceste instituţii înseşi încep să fie contestate. pe lângă dările şi prestaţiile obişnuite. zice cronicarul. privitor la o donaţie în Târgovişte (1418). spune precis: „măcar că târgoveţii nu sunt volnici a vinde ei locul domnesc"28. iar domnul n-are drept decât la bezmen şi camănă. altele citre stat. 365. Anularea daniilor nu se poate. şi voia să anuleze daniile mai recente. Dar aceasta o avea domnul şi de la moşiile particulare. seniorul oraşului. 2 126 . căci. că nu mai au unde să hrăni". ed. putere să dea sau să vânză oraşul. pentru casele orăşenilor. Comunicat de prof. Panaitescu. p.

Panaitescu. domnu avea în oraşe şi alte venituri. 10. dregătoriile boierilor la curte n-au mai fost considerate ca o slujbă feudală datorată de vasal. Pe lângă aceste impozite. 104 (cu obligaţia orăşenilor de „lucru la moară"). p. veniturile Botoşanilor au fost cedate doamnei. p. cât şi în Ţara Românească. p. 37. Rom. să macine la moar. 78 — 80 şi Miron Costin. numai seniorul avea dreptul să aibz moară şi ţăranii erau obligaţi. p. în schimbul unei dări în natură. Bogdan. în veacul al XVII-lea. 344. p. sunt indicaţi că moara constituia în vechile timpuri şi la noi un privilegiu. pe lângă aceasta. la Baia33. Produsele moşiiloi neprivilegiate se măcinau la morile din târg sau de pe moşiile ohabnice. care era repartizată apoi de autorităţii* orăşeneşti după puterile fiecăruia32. ca într-o moşie cu privilegiu. p. vornicul. Poemă în versuri polone.orăşenesc foarte preţios. Pentru comerţul periodic şi permanent din târguri se lua de către domr un venit special. Moara era în Evul Mediu apusean. op. avem moriU domneşti de la Piteşti. 440—441. la 1473: I. p. 35 D. postelnicul au încasat veniturile sau părţi din veniturile unor târguri moldoveneşti35. cf. Cantemir. împreună cu ocoalele sau hotarele lor. Râmnic. 17. Documentele Ţării Româneşti. Morile domneşti la Piteşti (1388): P. 1929. p. Ist. un privilegiu feudal. 33 Morile domneşti la Baia. ci erau cedate unor demnitari ai curţii domneşti. 127 . la Târgul Şiret. şi adesea se menţionează în act< pietrele de ceară. 181. vama târgului. Este de remarcat că în Moldova. 272 şi D. moşii domneşti. şi p. pe timpul cât îşi îndeplineau funcţia şi ca o răsplată din partea 32 Cf. 258. în veacul al XV-lea. Cronica Romanului. P. Descriptio Moldaviae. Târgovişte. Acad. p. târguri şi mori boiereşti şi mănăstireşti pe moşiile privilegiate. Târgovişte. 45. Roman. cf. Studii şi documente. cit. au fost. Frumos. op. adică viaţa negustorească a oraşului ci prăvăliile lui. 411. un act al şoltuzului şi pârgarilor din Neamţ. De aci şi obligaţia târgoveţilor să muncească Ia morile domneşti: ibidem. ibidem. cit. I. Impozitul oraşului către domn era după sistemul cislei. au început să fie plătite din veniturile târgurilor. la Râmnic (1392): ibidem. Când.. op. soţia domnitorului în funcţiune lua veniturile domneşti de la Botoşani 34. Din toate aceste fapte rezultă că oraşele. ed. Dar prezenţe morilor domneşti tocmai la oraşe. p. lui. proprietate domnească) erau aşezate mai ales la oraşe. târgul săptămânal şi târgul permanent. erau mori domneşti 1. este iar o afirmare z dreptului de proprietate domnească în târguri.. Cantemir. 50. în sfârşit. p. cit. P. la 1402: Costăchescu. Panaitescu. la o dată pe care n-< putem preciza. Tg. Melchisedec. al căror venit era concesionat de domnie. adică o sumi globală asupra întregii comunităţi. p. p. atât în Moldova. logofătul. Studii şi documente. la 1661: au fugit locuitorii şi dările lor au rămas pe cei ce mai plătiseră. Deşi nu putem determina în chip precis situaţia din Ţările Române.. căci „cisla n-o putem lepăda": Iorga. Cum aceste venituri nu erau dăruite unor persoane. Didrich. care se deosebeau de cele datorate de ţară. Se ştie ci în oraşe se ţineau iarmaroacele cele mai însemnate din ţară şi. astfel. Mem. în special în Moldova. 56. în Moldova. pe lângă oraşele domneşti propriu-zise erau şi târguri. 3 Iorga. care derivau tot din dreptul său de proprietate. Astfel. I. P. Secţ.. p. VI. se pare că cele mai vechi mori de apă. VII. 298.. în Ţara Românească. p. p. la Didrih (1464). VI.

seliştele. în „Convorbiri Literare". autonomia orăşenească. Comunitatea orăşenească era autonomă. care-şi avea acolo şi sediul banului. s-a făcut o transformare în raporturile dintre domn şi boieri. „cu satele. 36 37 I. Dar şi mai înainte. îşi avea funcţionarii lui care îi ridicau veniturile. un sat devenea oraş numai când trecea în stăpânirea domnească. ei au devenit salariaţi ai statului şi domnul. Când. proprietate domnească şi numai prin trecere la domnie un sat putea deveni târg. adică se administra singură. fostă proprietate particulară cumpărată de Mihai Viteazul. numai unele titluri ale funcţionarilor erau diferite. curtea şi scaunul de judecată proprie în oraş. Aceste două drepturi care par opuse în interesele lor. după întemeierea principatelor cel puţin cu un veac şi ceva. deci. Filitti. Cârmuirea oraşelor în Ţara Românească şi Moldova era foarte asemănătoare. Craioveştii cad în dizgraţie. câte au ţinut Barbu şi Preda (Craiovescu)"36. Astfel. am amintit daniile de oraşe întregi făcute de domni în veacul al XVIII-lea. despre care va fi vorba în paragraful următor. devine oraş. nu toate oraşele în tot trecutul românesc erau moşii domneşti. numai după ce încape în stăpânirea domniei.domnului. de o parte. Un târg românesc vechi se poate. 128 . p. defini ca o comunitate autonomă şi privilegiată. Ploieşti. slujba feudală a acestora a încetat. Ibidem. în ambele principate. Dar acestea nu sunt cele mai vechi oraşe ale ţării. viile. la 1532. care nu avea un buget de venituri. Raporturile cu domnia şi drepturile comunităţii erau fixate într-un privilegiu. Caracalul era la 1583 proprietatea jupânesei Caplea şi este numit satul Caracal. ca urmare a favoarei domneşti către boierii Craioveşti. Administraţia oraşelor. Proprietatea particulară a oraşelor este o excepţie. Târgul Bengăi (azi Târgul Gilortului) era numit aşa pentru că era proprietatea boierului Benga (secolul XVII)37. Domnul în schimb. era un sat şi cu prilejul acestei cumpărări devine oraş şi se stabileşte acolo o curte domnească. a plătit din veniturile oraşelor sale. 196. aşezată pe o moşie domnească. venituri proprii şi-şi alegea singură cârmuitorii. LIV. Ea era întemeiată pe o dublă autoritate. erau astfel organizate ca să poată colabora în chip armonios. o îngemănare a două drepturi. toate. marele oraş Craiova a fost proprietatea cunoscutei familii boiereşti a Craioveştilor. Orginizaţia administrativă a oraşelor vechi arată şi ea în chip lămurit acest lucru. adică ale domnului. în orice caz. de alta. în Ţara Românească. concesionarea acestor venituri este încă o dovadă şi o urmare a proprietăţii domneşti în târguri. ele nu sunt pomenite în vremea lui Mircea cel Bătrân şi abia în a doua jumătate a veacului al XV-lea Craiova devine oraş. ţiganii. De obicei. Faptele pe care le avem la îndemână sunt destul de numeroase ca să putem afirma că oraşele vechi româneşti. p. Bineînţeles. apărarea drepturilor proprietarului. la origină. 202. 1922. li se confiscă moşiile şi Craiova este dăruită lui Hamza banul. Un moment dat. la sfârşitul veacului al XVI-lea sau la începutul celui următor. care apare numai mai târziu. bălţile. avea drept de judecată proprie. erau. nota 7. C. morile. ca proprietar. Craioveştii. şi prin privilegiu dat de domn. La fel. Situaţia ei constituia o excepţie.

26. Ilie: ibidem. judeţul Câmpulungului (Muscel). p. Rom. Material pentru istoria Craiovei. pe la 1750. p. dacă vrem să înţelegem organizaţia complicată şi în ** Stan judeţul cu 12 pârgari din Bucureşti întăresc casele şi prăvălia lui Ianache cizmarul la 1589. la Fălciu: ibidem. V.. VI. Studii şi documente. Documentele lui Ştefan cel Mare. încasau veniturile şi hotărau cheltuielile. 148—149. germană şi română41. pârgari (de la germanul Biirger. 66. 41 Cf. indicându-i atribuţiile fiscale şi administrative43. VI. 12. atât în Moldova. Şoltuzul din Suceava încasa amenzi şi taxa de bâlci la Sf. de la Vog?)39Şoltuzul sau judeţul cucei 12 pârgari administrau oraşul. 213. Iaşi: Iorga. 186. p. Trebuie să subliniem. Studii şi documente. p.": Iorga. 1934. şi cei 12 pârgari din târgul cutare scriem sau poruncim". este traducerea germanului Richter) şi în consiliul comunal. 31 şi 109. p. 73. în „Arhivele Olteniei". 16. constatăm că în fiecare an avem alt nume de şoltuz. făceau anchete şi hotărnicii poruncite de domn. Arhiva Istorică. ei schimbă banii străini cu cei ce aveau curs în Moldova: ibidem. Tot ei se îngrijeau de poliţia oraşului şi a bâlciului. în locul titlului de şoltuz aflăm pe cel de voit (tot un termen de origine germană. Alegerea consiliului şi a primarului se făcea de către comunitate. p. VI. 75. 1-2. în schimb Andrea. „Când am fost eu Belcea şoltuz cu 12 pârgari. precum vom vedea mai jos.. Nu se ştie exact pe cât timp era ales. 10-11. 53. deci. 62. 531 şi VII. Relaţiile cu Lembergul. IV. XCVI/140. Bogdan. p. Geschichte des rumănischen Volkes. cât şi în Muntenia. Studii şi documente. 40 Arhiva şi pecetea târgului Câmpulung (Muscel) era ţinută la biserica Sf. Iorga. Mavrocordat. actele comunale din Moldova şi Ţara Românească începeau cu titulatura: „Eu. la Tecuci: ibidem. 12. 375-376. p. 43 I. VII. Studii şi documente. Iorga. după reforma lui Const. p. o arhivă şi catastiful târgului 40. doc. Studii şi documente. purtau corespondenţă cu oraşele comerciale din Polonia şi Ungaria şi cu domnia şi aveau. Iorga. Şoltuzii confiscă postavul adus de negustorii din Lemberg sub Ştefan cel Mare. „Sub Vasile vodă şi Gheorghe Mutul. Acte de acest fel din oraşele noastre se cunosc în limba slavonă. act din 20 octombrie 1762. I. în care se transcriau actele „după vechiul obiceiu": „Ioan Neculce". 103. Geschichte der Deutschen in Karpathenlander. I. 39 Voit la Bârlad: N. p. Domnul nu se amesteca în numirea consiliului şi abia în veacul al XVIII-lea. când venea tot felul de lume străină în oraş. cu scriitori în diferite limbi. Donat. 182. 42 La Câmpulung Muscel alegerea se făcea în piaţă cu strigăte: „trăiască judeţul": Kaindl. care se intitulau. 90. I. p. p. Hasdeu. latină. adică 14 ani42. pentru că era putred: Iorga. Iacob a Franciscanilor din oraş: Iorga. au venit înaintea noastră şi înaintea scaunului nostru. II. format întotdeauna din numărul invariabil de 12 membri. 3 129 . în adevăr. I-II. p. p. V.. Singura deosebire este faptul că în Moldova primarul nu se numea judeţ. aveau drept de judecată asupra orăşenilor. II. 13 şi VII. Acad. cetăţeni liberi ai oraşelor). care se numeşte în Ţara Românească judeţ^ (termen ce nu trebuie confundat cu jude. şi o cancelarie cu pecetia târgului. hotărau distribuirea dreptului de muncă în ţarina oraşului. 397. ci şoltuz (de la germanul Schultheis) şi această deosebire îşi are sensul ei. Catastiful târgoveţilor la Iaşi. Cf. 292—293. în unele cazuri mai rare. în câteva oraşe moldoveneşti. dar comparând actele succesive din veacul al XVII-lea emise de municipalitatea Bârladului. p. p. se pierde autonomia oraşelor şi aflăm că divanul Craiovei „orânduieşte" ca judeţ al oraşului pe Neaţul Lăcusteanu. p. funcţionează neîntrerupt de la 1659 la 1673.Autoritatea comunei îşi avea organele sale alese în persoana primarului. şoltuz cu 12 pârgari": ibidem. judeţul (sau şoltuzul).

Deşi avem prea puţine date asupra acestor două consilii. VII. domnul Moldovei scrie vornicului Ţării de Jos: „şi pe cine pune dumnealui vornic la târgul bârladului" (Antonovici. 10-12. I.. cu dreptul de a se strămuta chiar în ţări străine. în „Convorbiri Literare".<X aceste organe autonome nu reprezentau oraşul ca teritoriu. judecată a vornicilor: ibidem. ~~. care aveau organizaţia ei deosebită. Doc. Aceasta se vede lămurit din faptul că în unele oraşe erau două comunităţi distincte care conlocuiau amestecate între ele. că această comunitate liberă se afla aşezată pe pământ domnesc şi de aceea domnul avea şi el organele sale în oraş. I. Bogdan. Bogdan. Documente moldoveneşti din arhivul Braşovului. însă. în frunte cu voitul sau şoltuzul armenesc şi cei 12 pârgari cu drepturi şi venituri deosebite de ceilalţi orăşeni44. curtea domnească. trebuie să ţinem seama că. numai Ia alegerea pârgarului şi a şoltuzului. se afla în târg o curte a stăpânului. K. 265. lorga. 9. fie că erau ai ţării sau ai 44 Hasdeu. VIII. în trebile orăşeneşti se puneau şi probleme de drept internaţional. Negustorii braşoveni aveau privilegiul de a nu fi judecaţi de vornici sau şoltuzi: ibidem. 342). I. p. totuşi putem bănui că sfatul cel mic este consiliul restrâns al şoltuzului şi pârgarilor. adunare care. * Pe lângă organizaţia consiliului comunal ales de obştea autonomă a târgoveţilor. ci se aduna şi cu alt prilej. După aceea erau problemele de drept comercial: depozite. Ştefan cel Mare. p. dar cu drepturi şi organe deosebite. Bogdan. 46 Vornici de Ia Baia: I. în epocile cele mai vechi ale vieţii de stat în Moldova. p. adesea în natură.. Bogdan. 280. 6). în veacul al XV-lea. dar pe lângă deosebirea constituită de privilegiile speciale orăşeneşti. care reprezentau Jrepturile moşierului. comunitatea orăşenească avea alte rosturi decât cea sătească. aflăm în oraşe un dublu consiliu: sfatul cel mare şi cel mic. p. ^ I. p. „Buletinul Comisiunii Istorice Române". ci comunitatea omenească. I.. p. pe când cel mare ar reprezenta adunarea generală în piaţa târgului a tuturor orăşenilor cu drepturi. căci în vremurile de mai târziu nu sunt pomenite. în 1488: I. La Rădăuţi. XXXIX. la Suceava era comunitatea armenească. nu se mărginea probabil. VI. V. II. Documente bărlădene. „Grigore şoltuzul armenesc de târg de la Suceava". 57. De aceea. nici de şerbi. juridiceşte. Studii fi documente. ambele reprezentând comunitatea târgoveţilor şi membrii acestor consilii se numesc în actele slavone roiţi. preţurile. 232. I. autonomia oraşelor nu însemna numai o organizaţie cu funcţionari proprii. ci o comunitate sui generis de oameni liberi pe pământ domnesc. ca mai târziu. 72 (1669). întrucât era vorba de legături cu străini care veneau cu negoţul lor în oraş sau de negustori ai târgului care mergeau în ţări străine. Vornicii. Acolo stătea vornicul oraşului. tranzacţiile. 16—18. p. La 1741. p. Arhiva Istorică. Comunitatea orăşenească nu era nici de moşneni. p. Pe lângă vornic erau vameşii domnului la târg (la oman. Ar spus. II. vămile. Pentru libera trecere a mărfii în târg se lua Pecetie de la vornic": ibidem. Documentele lui Ştefan cel Mare. Ia 1479.. Desigur că şi satele aveau în trecut un fel de autonomie cu sfatul lor. Documentele lui Ştefan cel Mare. p. Ca în orice moşie. p. io. Astfel... când era să ia hotărâri mai importante. 379 şi XI. în veacul al XV-lea. p. La 1452. termen polono-rutean care înseamnă sfetnici^. 130 . 139. titlu de origină slavonă care derivă din avor (curte) şi înseamnă comandantul curţifâ. se vede că vornicii de târg luau vama la bâlci împreună cu joltuzu: I. ci şi o situaţie juridică deosebită de a restului ţării.

la Baia. 227. Putem defini vornicii de oraş ca nişte castelani ai domnului. p. Documente moldoveneşti de la Stefăniţă vodă. 342 —343. Alături de judecata aceasta. şefii unei garnizoane. să nu se amestece căpitanul": ibidem. I. Desigur că pe vremea vornicilor aceştia aveau şi atribuţii militare în legătură cu paza târgului şi a curţii.. p. VII. în castelul domnesc ce forma nucleul târgului. 284. p. la Bârlad. Arhiva Istorică. la Piatra. un funcţionar orăşenesc pentru bâlciuri. pe lângă vornic. Pârcălabul muntean lua vama. în primul rând. 1695).. V. 13. cit.. 15. în privilegiul lui Mihai vodă (coregent). la Huşi. doc. 24 jurători. 11 3 . Cel mai vechi ureadnic cunoscut în Moldova la un târg este din anul 1521. ci el ţinea în târguri şi scaun de judecată. erau domeniile imune (ohabe. P. I. Cf. aveam amintiţi. erau întotdeauna funcţiuni militare. folnogul (termen unguresc.. înlocuirea vornicului prin ureadnic înseamnă trecerea autorităţii domneşti din oraşe de la regimul militar la cel civil şi bănuim că această trecere s-a făcut într-o epocă în care situaţia militară a domniei a trecut pe planul al doilea şi nevoile fiscale erau mai grabnice şi mai apăsătoare. folnogy. Pârcălăbia de târg e cedată la Câmpulung (Muscel) de Matei Basarab mănăstirii de acolo. la Vaslui48. 337. un rost militar. VI. adică de 6. p. op. Iorga. rânduia târgul şi oborul de vite47. 103. R. p. pentru Buzău. din 1451. 48 Ureadnicii la Botoşani. Iorga. Panaitescu. Pârcălabul de ţinut din Moldova era înlocuit în Muntenia cu căpitanul de judeţ. care în chestiuni de proprietate de pământ erau judecaţi numai de egalii lor. ca de altfel în toată Europa medievală. dar reprezentanţii domniei nu se amestecă niciodată în chestiunile ce privesc judecarea orăşenilor între ei. fiul lui Mircea cel Bătrân. spre deosebire de Moldova. Costăchescu. fiscale: ei strângeau venitul cuvenit domnului şi vegheau la încasarea lui. cit. p. Iorga. VI. cit. boieri şi moşneni. Iorga.. ce rezidau cu o putere armată. 287. „pârcălabul să ţie vama într-acest târg. în care supuşii erau judecaţi de proprietar. Hasdeu. Atribuţiile ureadnicului erau. apoi privilegiaţii. Vechea organizaţie judecătorească a ţărilor noastre era complexă. Cronica Huşilor. care era reprezentantul domnului. Alături de ureadnic stăteau şi alţi funcţionari domneşti. după dreptul feudal. primul prin dregător. Dar dreptul domnului în oraşe nu se mărginea la reprezentanţii săi în calitate de proprietar al solului. 137. Melchisedec. urice). Panaitescu. la Hârlău. op. 339 (Ruşii de Vede. V. Ureadnicul figurează adesea alături de şoltuzi şi pârgari în actele municipale care prevăd chestiuni de judecată şi delimitări de proprietăţi. cât şi de judecata judeţului şi ' „Pârcălabi de oraşe. administrator) şi pristavul49. la 1647: Acad. CUX/4. 12. Studii şi documente. termeni slavi ce se traduc. 314. op. stăpânii şi ţăranii în Moldova. 138. Documentele Ţării Româneşti. Vornicii încetează să funcţioneze la o dată pe care n-o putem fixa în cursul veacului al XVII-lea şi sunt înlocuiţi sau dublaţi în Moldova cu un alt funcţionar numit ureadnic sau namestnic. p.oraşelor. p. venitul ocolului. p. la Vaslui (1521). p. corespondenţa comercială cu alte târguri etc. op. al doilea prin locţiitor. Pământul. Documentele Ţării Româneşti. Pârcălabul lua vama domnească. Pe de o parte. p. p. I. cit. 4 " P. rânduiala oborului de vite: Studii şi documente. în Ţara Românească. Rom. P. VII. unde sunt târguri": P. stătea şi pârcălabul. V. Rosetti. 259: la Târgul Frumos. p. 117. 33. Iorga. pe lângă vornicul de târg.

p. Domnul judecă în divan sau sfatul domnesc. p. p. p. D. 36. din germanul Burggraf). începea numai acolo unde înceta teritoriul oraşului şi începea ţinutul. Descripţia Moldaviae. ci ca o jurisdicţie care coexista alături de celelalte. pâr. nu al capitalei urbane a acestui ţinut. 132 . ca o instanţă superioară. de un caz care se judecă la judecătorii noştri din oraşul Dorohoi50. „pentru că acel sat merge cu ocolul. p. Cantemir. p. erau judecători permanenţi şi stabili. Cf. nu. prin mijlocirea unui cuvânt unguresc. deci. cu un t i t l u de influenţă apuseană. ea este sub paza pârcălabului. Bianu. De observat că în toate ţările apusene şi catolice. în care se afla totuşi reşedinţa lui. dar comunitatea nu era formată din şerbii l u i . în actele vechi se arată că în cazurile privitoare la târg şi la satele ocolului. ci şi alţi reprezentanţi ai autorităţii centrale în reşedinţele de ţinut sau judeţ. 91 şi 373. atât pîrcălabul (de la o vreme au fost câte doi. Studii şi documente. exista şi judecata domnească. „Pârcălabul îngrijeşte de administraţia ţinutului". Arhiva Istorică. în veacul al XVII-lea. p. judecau pe oamenii din satele din ţinut. p. 10. 14. 29. Credem că explicaţia acestui fapt. 166. 12. 30. Documentele lui Ştefan cel Mare. o aşezare neîntărită. Autoritatea lui. şefii ţinuturilor se numeau capitaneus. 159. însă. ^" I. 29. cum s-a spus adesea greşit. Bogdan. nu pe orăşeni. ălabul n-are a se amesteca. Documente româneşti. Nu o data. 51 N. Caracteristica juridică a Evului Mediu este coexistenţa în aceeaşi ţară a mai multor drepturi independente unul de celălalt. în epoca decăderii oraşelor. Comunitatea orăşenească era liberă şi autonomă în virtutea unui privilegiu scris sau recunoscut tacit. 213 şi VU. ce nu trebuie confundată cu curtea din târg. Ştefan cel Mare aminteşte. Cu toate că el stă în oraş şi are în paza sa cetatea. VI. avea şi judecata ambulantă a judecărilor care mergeau din sat în sat şi apoi judecătorii stabili de la oraşe. Pârcălabul era. loc de refugiu în caz de primejdie pentru ţăranii care fugeau din câmpiile deschise năvălitorilor. care fixa libertăţile orăşeneşti şi gradul lor de autonomie politică. unul pentru cetate. Dar nu numai judecătorii domnului îşi aveau sediul în oraş. ibidem. 431. Domnul era proprietarul solului. dar nu erau ai praşului. 9. de pildă). Rezultă din această expunere că oraşele vechi româneşti erau comunităţi autonome. cu jurisdicţii deosebite. ca şi în cazul pârcălabului. I. pârcălabul nu avea autoritate asupra târgului şi a moşiei lui. de pildă. p. stă în aceea că pârcălabul deţinea în oraş cetatea de pază a ţinutului. care în Moldova se numeau pârcălabi (cuvântul pârcălab derivă. ibidem. 1/1. care depindeau de jurisdicţia lor autonomă. Aceste scaune de judecată domnească în oraşe dispar. Pentru Roman. ca şi în Polonia şi Ungaria. altul pentru ţinut). nu cu ţinutul"51. am zice azi prefecţi. Hasdeu. ca şefi ai administraţiei judeţene.pârgarilor din târguri. ca acelea aşezate pe pământul boierilor şi mănăstirilor. şi în Ţara Românească se numea căpitan de judeţ. I. alţi judecători de târguri. E de precizat că aceşti judecători îşi aveau sediul în oraş. ca şi a căpitanului muntean. Aşadar. ibidem. cât şi căpitanul au atribuţii militare. I. cu scaun de judecată în oraşe. care pare paradoxal. Dacă în târg sau alături de târg este o cetate domnească (ca la Neamţ. Iorga. avem a face. Pentru Bacău. un prefect al ţinutului rural. După cum se vede din sensul acestor titluri.

Privilegiile oraşelor. charte Oraşul liber se bazează pe privilegiu. P. în Evul Mediu. a fost apoi săpat în piatră şi aşezat în piaţa publică. Deşi. fiul lui Mircea cel Bătrâ pentru Câmpulung. Privilegiul Câmpulungului. p. V. uric sau hrisov. 52 133 . privilegiile municipale au existat la noi întocmai ca apusul şi centrul Europei. să nu li se ia moarte. ! libertăţile orăşeneşti nu se pot concepe fără privilegiu şi se ştie că în Apus. Stei declară că şoltuzii. să nu plătească vamă în oraş pentru negoţul lor. Al doilea privilegiu cunoscut este cel dat de Dan II. „Legea şi judecata lor să fie stătătoare". prin care acorj locuitorilor din Târgovişte dreptul de a face negoţ în toată ţara.331 şi urm. p. Ocolul oraşului cuprindea munţi şi plaiuri baştină. afară de cei aduc peşte în târg (un peşte la maja). p. Ştefan cel Mare concede oraşelor Bârlad şi Vaslui câte un privilegiu în ai 1491 şi 1495. din moşi strămoşi. ceea ce şi face. în privilegiul Vasluiului. I. ca cei ce trăiesc în Bârlad să nu plătească vama cea mi afară de cei ce aduc peşte.... la 1425. adaus şi modificat în secol al XVII-lea. La Bârlad. El numeşte i orăşeni „moşteni din oraş" şi cuprinde scutirile de impozite (şi de găleţi de grâ deci orăşenii erau şi agricultori) şi de slujba domnească. 54 Pentru Vaslui. ca şi nobilul. I. nu putem spune că cele scrise erau regule generale. pârgarii. să fie domniei mele uric cu tot venitul şi fiilor domniei melej nepoţilor. prestrănepoţilor". orice ar vinde sau cumpăra. ci să rămâie urmaşilor. 62—68. i repetă textul actului primitiv. 131 —132. Apoi „am miluit şoltuzii şi pârgarii oamenii din Vaslui". Bogdan. domnul constituie prin cumpărături din aveij sa ocolul oraşului: „Am lipit toate aceste de mai sus numitele sate şi silişte căi târgul nostru Vasluiul. 334 şi urm. Până acum n-au fo analizate într-un studiu comparativ. 476—485. case sau loc în moşia târgului.. cum am văzut. strănepoţilor. p. Proprietăţile târgoveţilor. săseşti (fier) şi interne (ceară)53. fie că se numea diplomă. I. adică s dădeau în marginile unui privilegiu. actul lor de libertate se numea charta (în franţuzeşte. cu un tarif redus pentru mărfurile orientale (pipi şofran). pentru Bâr ibidem. fără a putea. II. nici publicate împreună.. dar târgoveţii nu pot vinde aceste locuri unor oameni străini comunitate. Documentele lui Ştefan cel Mare. Privilegii pentru oraşe care să fixeze drepturile şi îndatoririle comunităi faţă de domnie există şi în Moldova şi Ţara Românească. care nu s-a păstrat decât în confirmarea domnilor următori. un peşte de maja54. Cel mai vechi privileg de oraş pentru Ţara Românească e al lui Mihai voievod. libertăţile erau privilegiate. cân era vorba de oraşe. -" P. adică toate oraşele noastre erau privilegiate cu acte scrise. Bineînţeles că unele a „Magazin istoric pentru Dacia". Documentele Ţării Româneşti. Domnul întăre „obiceiul lor cel vechi". adică definitivă. casată de alte scaune de judecată. Domnul se obligă să nu dăruiască boierilor d moşia târgului. de la întemeierea oraşului"52. Se pun apoi hotarele târgului. orăşeanul e un privilegiat şi pri aceasta se deosebeşte mai lămurit oraşul Evului Mediu de cel antic. Panaitescu. târgoveţii şi săracii din satele ce se ţin de târg l-au ruj să delimiteze hotarul ce din veacuri se ţine de oraş.. p. până la Severi plătind vamă numai în oraşul lor.

bineînţeles în natură. ziua târgului. Matei Basarab hotărăşte. folosinţa ocolului. LXI/89. în secolul al XVII-lea. cea mare şi cea mică. dreptul la o zi de târg şi la iarmarocul anual. 1915. Erau. dacă au. Libertăţile şi drepturile orăşeneşti. în Evul Mediu se plătea vamă pentru export. la bâlciuri sau iarmaroace. Erau şi privilegii domneşti de schimbare a zilei de târg. era si el un privilegiu. întocmai ca în proprietatea boierească şi moşnenească. aleşi cu drept de administraţie şi judecată. care. dar concede ca cei care au apucat birul în oraşul Câmpulung mai înainte. 176. iar pentru import foarte puţin sau deloc. 134 . ab antiquo. veniturile lor. marţi sau miercuri 57. dar rămân. Astfel. un obicei orăşenesc nescris. târgurile boiereşti Filipeştii şi Măgurenii devin târguri când domnia le fixează ziua de târg56. de asemenea. multe oraşe fără privilegiu. nevoie -5 Aricescu. oraşe cu hrisov şi altele fără. oraşul avea. fără voia municipalităţii. p. cea mare era vama de târg la desfacerea mărfurilor. la 1600. P lângă privilegiul de târg. p. Studii şi documente. în „Anuarul Seminarului de Geografie". Aceasta înseamnă că acele oraşe nu se bucură de anume scutiri. Târgovişte şi Bucureşti. să schimbe ziua de târg ce se face în Roman. O comunitate orăşenească este aceea care are drept să ţie târg. târgul de vite). Nici un străin nu se putea aşeza în oraş ca târgoveţ. 57 Acad. G. târgoveţii din principate formau o comunitate privilegiată şi în acelaşi timp închisă. Târguri anuale erau şi la unele sate mari. 337. I. Ploieştii. şi periodic. Istoria Câmpulungului. Trebuie să observăm că sistemul vamal medieval era tocmai inversul celui contemporan. uneori şi a domnului. 277 şi urm. de anume venituri. dar oraşul mai avea şi târgul săptămânal.s-au pierdut. se percepeau în primul rând la oraşe. negustorii străini ce aduc marfă folositoare trebuie încurajaţi. plătea vamă mare marfa de tranzit. Rom. Vama era a domnului.. ca urmare a acestuia şi dreptul de vamă. din târgul oraşului cu prăvălii. fixată prin ordin domnesc. ce se plătea de către cumpărător. Ştefan Petriceicu împuterniceşte pe Teodosie. Astfel. episcop de Roman. Totul se petrecea ca şi cum ar fi existat. însă.e. ca toţi cei statorniciţi la Câmpulung. VI. După concepţia economică a vremii. de fapt. doc. Comerţul era îngăduit numai la prăvălii şi la târg: „cei ce fac târg pe ascuns pe a casele lor" urmau să fie amendaţi58. pe lângă privilegiile scrise şi un drept. de Ia 1612 încoace. cele de la graniţe sau vaduri erau de mică importanţă. Târguri şi oraşe între Buzău. Vămile. la 1633. „să fie duşi la urma lor de unde sunt". adică loc de adunare pentru negoţ. La 1673 martie 30. se pot rezuma în felul următor: ca şi în Apus. Negoţul era de două feluri: permanent. Ultima se plătea la trecerea pe teritoriul oraşului. în loc de duminică. Iorga. în trecutul nostru. Ia Buzău şi Râmnicul Sărat (1695). Dar şi acestea aveau sfatul lor de judeţ şi pârgari. Urlaţii. dar cu drept nescris. ca vămile ce erau concedate celor privilegiate. desigur. să fie primiţi de acum ca orăşeni55. Zagoriţ. cât şi locul de adunare al negoţului (d. care în limba noastră arată atât oraşul. întemeiat pe mercantilism şi protecţionism. dar era de două teluri. p. scrise sau consuetudinare. de aceea şi identitatea termenului târg.

Mircea cel Bătrân. 68. la 1519. neputând evita oraşele în care se plătea vamă.. Dreptul unor negustori ai unui anume oraş de a negocia în alte târguri. Documentele lui Ştefan cel Mare. pentru mărfurile aduse din Ţările Româneşti. II. făcea pe orice negustor ce venea cu acele produse în ţară să se oprească într-un anume oraş şi să vândă acolo marfa. aşa de răspândit în toată Europa. „vama cea mică şi mare": ibidem. fără a plăti vama. dar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân se trece la vama în bani. Studii şi documente. Ca o urmare a sistemului vămilor la oraşe era şi faptul. Mărfurile de tranzit aduse din ţări depărtate erau obiecte preţioase. La noi nu exista. privilegiul domnesc fixează îndatoririle fiscale ale târgoveţilor. 63 Folosinţa era în comun. era nevoit s-o depuie în magazinul oraşului. Das moldauische Zollwessen im 15. Bogdan. Panaitescu. anume.Jahrbuch fur Gesetzgebung". P. domnii. peste care funcţionarii domneşti nu puteau trece. care a fost venitul principal al domnilor în veacul al XV-lea 60. de care am vorbit. ca represalii pentru că negustorii lui nu erau lăsaţi în Ardeal să treacă peste Braşov şi Sibiu până la Cluj şi Oradea62. însă. I. domnul lua vama cea mare (a târgului permanent şi a bâlciului). cit. pentru care se putea plăti mai mult 59. Bogdan. op. p. întrebare la un recensământ: „vămile la ce târguri sunt?"': Iorga. din 1683. Catastiful de dajde al oraşului Galaţi. 135 . în caz de expropriere. Popovici. ţara noastră practica comerţul liber şi căuta. p. Panaitescu. 1017. 1912. I. II. de tranzit. VI. 94—95.de mărfurile noastre. 62 P. 96. Bineînţeles că între privilegiile orăşeneşti trebuie socotit şi cel de administraţie şi judecată proprie. P. I. p. târgoveţii luau pe cea mică. p. Am arătat cu alt prilej că cele mai vechi vămi se plăteau în natură sub forma tricessimei (a treizecea parte). ca o ţară săracă în produse fabricate. Nistor. 146. ele constituiau principiul autonomiei orăşeneşti. oraşul era împărţit în cercuri fiscale ce corespund ^ în Condica lui Constantin Mavrocordat. şi aceste proprietăţi. de unde o vindeau mai departe localnicii sau veneau s-o caute negustorii din alte părţi. iar hotamica moşiei târgului îngăduie folosinţa acestei moşii domneşti de către târgoveţi63. să plătească spre a le avea. dar care se vede din tratatele comerciale: obligaţia negustorilor străini de a trece pe un anume drum. trebuiau să le cumpere: cf. „vama la porţile cetăţilor": I.. arată cum se distribuia cisla oraşului pe atunci. mai departe nu putea trece şi dacă-i rămânea marfa. I. Singur Neagoe Basarab stabileşte. în sfârşit. G. să atragă negustori străini. acest privilegiu orăşenesc. Jahrhundert. Venitul vămilor era împărţit între domn şi comunitatea târgoveţilor. p. deşi sunt cazuri când aceasta este concedată unei mănăstiri61. 60 P. dreptul de depozit (Stappelrecht). acordându-se scutiri ce difereau după oraşe. Lembergul în Polonia aveau drept de depozit concedat de regii respectivi. 144. Leipzig. dreptul unor oraşe de a monopoliza comerţul unor anume produse. und 16. l-am întâlnit în privilegiul lui Dan II pentru târgovişteni. Cealaltă temelie. p. p. cel puţin la târgurile privilegiate. cit. obligaţia drumului este una din temeliile comerţului medieval. neînscris în privilegiile orăşeneşti. 149151 şi 429. p. afară de vii şi de case care erau folosite individual de târgoveţi. Mircea cel Bătrân. extras din . op. Sibiul şi Braşovul în Ardeal. 235. drept de depozit pentru Câmpulung şi Târgovişte.

doc. LXXVII/ 143. în Uliţa Nouă. Monete moldoveneşti din Cetatea Albă. afirmă că o mare parte din oastea lui Ştefan cel Mare care a luptat cu turcii era formată din armeni68. Secţ. dar ea era constituită din cete separate ale curţii. p. erau strigate numai la oastea cea mare. 89. aşa că nu e de mirare că nici târgurile noastre mai sărace nu au avut nici ele acest drept. 6^ Donato da Lezze. Domnul era comandantul suprem al oştirii. armeni şi poloni. deci sub mâna lui. Iaşi. în privilegiul lui Antonie Ruset din 1676 se scutesc de camănă mare şi mică şi bezmen o pivniţă şi o dugheană a Mitropoliei în Iaşi. Sibiul. în realitate. Angiolello. sunt state separate. p. S-a dovedit că atât în vremea lui Ştefan cel Mare. funcţionarii. II. căci centrele urbane reprezentau aglomeraţii mai mari de oameni. Mem. târgoveţi prin excelenţă. adică fără soldă. Chiria ce se plătea domnului pentru case şi prăvălii în târg constituia camăna şi bezmenul. Panaitescu. Acestea ar fi. boierilor şi târgurilor 67. în ce priveşte oastea. p. I. Bistriţa. E vorba de dreptul de a bate monetă şi de a ridica oaste proprie. deosebit apoi. fireşte că ea era a ţării. până şi în veacul al XVII-lea. emporiul unui comerţ internaţional. Cum erau organizate aceste cete ale târgurilor. XVI. secretarul sultanului Mahomed II. ridicare în masă.de primejdie. Bogdan. mai la îndemâna domnului în caz. P. Rom. Totuşi. cetele târgurilor erau chemate întâi şi astfel se explică de ce armenii. P. Ist. Acestea din urmă erau. a domnului. dar nu este un caz general. în săpăturile executate acolo s-a aflat o monetă de argint cu inscripţie slavonă a oraşului. numai în al treilea rând. Rom. unde veneau negustori italieni. Historia Turchesca. Satele. „Analele Acad. afară de cele de curteni. Cf. vecine cu Principatele Române. X. Studii şi documente. Lembergul. Letopiseţul Ţării Moldovei. privilegiile oraşelor noastre în trecut. 1943. s-au mulţumit cu monetă regelui respectiv. ca număr şi ca oaste de şoc. care arată suzeranitatea politică a oraşelor de tip apusean.. p. erau pe moşia domnului. 6' Miron Costin. Atât oraşele antice cât şi cele medievale au bătut adesea monetă. obligaţiile fiscale ale orăşenilor din Râmnicul Vâlcea: Iorga. după curteni şi târgoveţi. popii şi ţăranii din ocolul târgului64. au jucat un rol de prim plan în ostile marelui domn. dar în sens feudal aceasta nu înseamnă prea mult. adică diacii şi slugile pârcălabilor. dar trebuie să mai vorbim de două alte aspecte. Caii oraşelor sunt pomeniţi în diferite Iorga. p. pe temeiul stării de fapt. 1908. ed. 223 şi urm.cu straturi sociale: armata. datând din mijlocul veacului al XV-lea66. 13. cele mai importante din toate. 361-441. care arată în cazul comunelor apusene că.. avem un caz excepţional al unui oraş moldovenesc din Evul Mediu. 66 Paul Nicorescu. Acad. Studii şi documente. numai pe temeiul prăzii 6^. Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene în secolul al XV-lea. Când se apropie duşmanul. 65 64 136 . ed. Vasile Lupu „strigă târgul în dobândă". XXV. este vorba de Cetatea Albă. 124. şi care în aparenţă lipsesc la noi. ordinul e dat cămănarilor şi bezmănarilor65. ser. călăraşii cu un vătaf. Ursu. este probabil că au existat cai şi care pentru transportul trupelor.". care a bătut monetă. târgul cu negustorii. nu ştim. I.

Rom. E afirmăm că dreptul de Magdeburg nu făcea parte din privilegiile oraşelor noa e pomenit. LXXIX/163. Geschichte des rumănischen Volkes. cai şi o organizare pentru cazuri de nevoie. era de origine locală. I. poate cu amintiri ale obiceiurilor săseşti şi armeneşt în ţară de târgoveţii de aceste neamuri stabiliţi în oraşele noastre. Organizaţia privilegiată a oraşelor româneşti vechi este. asemănătoare cu cea din Europă. centre permanente. I.. erau. Desigur că dreptul după care judecau magistraţii orăşeneşti. P.'e posibil ca autorităţile municipale să fi asumat măcar ridicării ostaşilor. desigur. avem o oaste s orăşenească în Moldova şi în Ţara Românească. în fn era. p. Iorga. 19: 75 Textul german al privilegiului de drept de Magdeburg şi Breslau din anul 1261 germană) la Altmann und Bernheim. Lembergul). afară de anume străji ale târgului. p. 108. Iorga a în mai multe rânduri că dreptul oraşelor moldoveneşti era dreptul de 'Mag adică un drept codificat al acestui oraş german. Se ştie că în Polonia municipalităţile au adus în arhr codicele de Magdeburg. într-un hrisov al lui Uie vodă (1432). 264. „Hergheliile" târgului păşteau pe moş ocol 70 . vornicul oraşului. deşi nu putem Vorbi de oastea oraşelor. 74 1. deci nu putea fi oraşe. Ausgewălte Vrkunden zur Verfassungsgeschichte Deutst MittelaUer. p. în vremea mai veche. doc. de un sat care e „atârnător de steagul de la Tutova" 72 . N. funcţionar militar. domnii ţării amănunte asupra acestui cod de legi în privilegiile lor. „Carele de oaste" făcute de târgoveţii din Piatra Neamţului. ca o autoritate juridică74. de altfel. Oastea nu era permanentă. înseamnă că în oraşe permanent anume depozite. Obywatelstwo miejskie w dawnej Polsce. Calul datorat de târgovişteni sub Mircea cel Bătrân: P. nici apel până la îndepărtatele maluri ale Elbei şi nj privilegii orăşeneşti copiate după formule diplomatice ale celor germane75. deci. Existe consiliu "de 12 pârgari şi un şoltuz cu titlu german nu este suficient pentru a 70 Iorga. cum vom \ paragraful următor. Ptasnik. luna lipseşte. p. din 1665. după datina căruia se călăuzeau şoltuzii şi din târgurile româneşti. iar în unele cazuri grele de judecată se cerea| municipalităţii acestui' oraş german. Totuşi. Aşadar. „Cal de oaste" plătit de orăşenii de la Arge Acad. nici codicele de Magdeburg citit de cinstiţii negij la Bârlad sau de la Iaşi. cu expediţiei lui Dabija vodă (1664) în ajutorul turcilor împotriva imperialii* menţionate în mai multe acte71.e. 129. Panaitescu. VI. pentru siguranţă. Mircea cel Bătrân. 189. 7 ' Actele mănăstirii Agapia. N. 1895. p. 377-385. P. dacă nu şi comanda. Istratie Dabija. P Documentele Ţării Româneşti. d înlăturarea lui. Temeiul acestei păreri ar fi afirmaţia a autor că oraşele moldoveneşti ar fi fost întemeiate şi chiar organizate de j veniţi din Polonia73. e deci vorba de un c pământului special pentru oraşe.acte muntene din veacul al XV-lea. 137 . I. inedit. 72 P. Studii şi documente. în „Przeglad Warszawski". în special la bâlcii făptui că existau cete ale târgurilor. la constatăm ceva asemănător. Berlin. cele dintâi chemate. imitat ca un model de all germane şi polone (d. în nici unul din privilegiile pe care le cunoaştem. steaguri în oraş.

castelanii au fost înlocuiţi cu funcţionari civili. care se mulţumeau cu ridicarea drepturilor fiscale ale seniorului. Gând. fundate pe moşii regale. aleşi şi ei. St. in 8°. Comunele erau aşezate în special pe moşiile ducelui de Flandra (Liege. erau comunităţi libere ridicate şi îmbogăţite din pricina comerţului postavurilor fabricate în această regiune. Desigur că. exercitând o politică de dirijare a economiei prin fixarea preţurilor şi a dreptului de a exercita comerţul şi meseriile. Oraşele erau. comercianţii circulau şi aveau legături depărtate. crearea comunelor libere se datoreşte reluării comerţului şi ridicării unei clase de negustori. ca şi cei dintâi. Aceasta era autonomă şi reprezentată prin consiliul celor 12 scabini (eschevins). 138 . Oraşele flamande Bruges. comunităţi libere. 203 p. aşa cum le-am analizat în prezentul paragraf. că între privilegiile orăşeneşti de la noi. Tournai. bailli. essai d'histoire economique et sociale. dar originea instituţiei stă tot în identitatea nevoii econcnice76. Omer. ce'nu se putea pretinde în câmpiile deschise. juridic. care nu au nici o legătură cu oraşul Magdeburg. 1910. fiscal. Libertăţile comunei se întemeiază pe dreptul de a ţine târg permanent sau săptămânal. Les anciennes democraîies des Pays-Bas. şi comunelor româneşti. Aceste caracteristici europene se aplică. înlocuiţi din veacul al XVII-lea cu juraţi. Les villes du Moyen Âge. deci. în marginile acestei instituţii cu caracterele ei generale. care stăteau în castelul din oraş. în marginile unui drept orăşenesc. Bruxelles. Ypres. Din cele spuse mai sus ne putem face o idee destul de completă asupra organizării şi statutului juridic al vechilor oraşe româneşti. ce aveau nevoie de libertatea pe care n-o găseau în regimul dominial precum şi de asigurarea mărfurilor. nu figurează şi concederea acestui drept. Louvain etc. polone şi săseşti. Puterea lor se exercita pe tărâm administrativ. pe a episcopului local) şi proprietarul solului exercita autoritatea sa prin castelanii lui. şi prin judecătorii care ţineau scaun de judecată în oraş şi colaborau cu reprezentanţii comunităţii. tot astfel. pe timp de un an. guvernată prin reprezentanţi aleşi pe un timp limitat. păstrează un castelan al său în oraş. Puterea acestuia se exercita. 1927. Conchidem.modelul Magdeburgului. întocmai precum feudalitatea s-a întins peste toată Europa ca o consecinţă a autarhiei vieţii agricole. libertatea lor este asigurată printr-un privilegiu dat de proprietar care specifică veniturile ce i se cuvin. ei fiinţează şi în multe alte oraşe germane. H. Paris. însă. datorate condiţiilor locale. De la o vreme. Cum. Organizarea oraşelor româneşti faţă de cele apusene. ca să putem pune acum problema integrării instituţiei româneşti în cadrul general al instituţiei medievale a oraşelor în Europa. dacă luăm în seamă cele de mai sus. Pirenne. Tipul de comune cel mai bine cunoscut din pricina unirii armonioase a activităţii comerciale cu cea industrială este cel flamand77. de a proteja comerţul sau industria locală prin măsuri speciale. N. în tot continentul central şi apusean. însă. Pentru aceste amănunte. Pirenne. în secolul al XlII-lea. H. iar comunitatea este o republică. formele de viaţă comunală sunt apropiate şi chiar identice în diferite ţări. existau diferite tipuri.

p. Al doilea tip caracteristic de comună medievală este cel italienesc78. Şefii oraşelor se numeau podesta. Monetel oraşelor italiene sunt cele mai preţuite în Europa (florinul Florenţei şi ducatu veneţian). Les democraties italiennes. în curând. Un târg moldovean sau muntean medieval er. La saşi 79 . când cercetăm condiţiil generale de viaţă economică. fapte asupra cărora urmează să tratăm în cel următoare. Fireşte că dezvoltarea uimitoare a republicilor orăşeneşti în Italia nu s potriveşte cu viaţa săracă de la noi. Aceste drepturi erau asigurate printr-un privilegii scris (chartă). Die siebenbiirgisch-săchsischen Stuhle und Distrikte. cu moşii întinse în jurul lor. la 1081.e. dar la origină apar baze comune ale instituţiei. nobilimea veneţiană). aleşi pe un an. ci şi numărul lor (12). Orăşel italiene s-au format. dezvoltarea complexă a vieţii orăşeneşti cere o conducere mai numeroasă cu împărţirea atribuţiilor. de pildă Sighişoara—satul Vâlcan. închis între ziduri. familia Medicis la Florenţa. care guvernează oligarhi oraşul (d. I. în Ţara Românească. ca. Pari 1920. să constatăm identitatea formelor d organizare a comunelor libere la două capete opuse ale Europei medievale. Identitatea aceasta încetează. 1939. a meseriilor şi comerţului. doisprezece oameni buni conduc Florenţa. J. însă. în parte. alături de care stătea. din cauza marelui comerţ oriental. Ca î toate ţările. pe lângă comerţ. Teutscl Geschichte der siebenbiirgischen Sachsen. Sibiul cu aşa-numitul Hermannstadter Gau. întocmai ca ma târziu la Câmpulung. chiar numele reprezentanţilor este identic cu cel de la noi (juraţi). olatul cu sate a Braşovului. al celor româneşti era consecinţa produselo teritoriului rural (vitele) şi a tranzitului. s formează o aristocraţie a negustorilor. 1 Florenţa. Aceste oraşe au armate. Florenţa. 79 139 . 106—123. Volpe. iar consiliile sunt mai multe în fiecare oraş. înconjurat cu un ocol agricol. Aceste teritorii nu depindeau numai juridic de oraşe. Miiller. Dai în curând. un sat mare de plugari. era. G. Sibiu. Conducerea comunităţilor er încredinţată tot unor reprezentanţi aleşi. din sate privilegiate cu drept de târg p moşiile ducilor şi seniorilor. Modelul de comparaţie cel mai apropiat de oraşele noastre trebuie căutat î ţările vecine. G. ci erau considerai 78 G. un oraş flamand er. Comerţul oraşelor flamande era consecint industriei locale a postavurilor. charta Perugiei este gravată pe piatră în centrul oraşului. patriciatul comunal. Ne mulţumim.Tot ei puteau ridica cetele armate ale breslelor şi luau măsuri pentru funcţionare. concedat de senior. însă. dar aci. oraşele aveau în jurul lor sate dependente. şi în Italia libertăţile oraşelor sunt întemeiate pe privilegii scrise. 1929. cu care am avut relaţii directe: oraşele săseşti şi cele din Polonia. oraşele devi adevărate state. cu independenţă totală. populaţia se ocupa cu industria şi breslele lui d< meseriaşi produceau pentru toată Europa. Medio Evo italiano. si acumulează mari bogăţii şi orăşenii pot răscumpăra drepturile senioriloţ înlăturând orice amestec al proprietarilor solului în conducerea lor. pentru că au baza cea mai solidă. un căpitan al poporului. Aşadar. 81 —106. care du războaie între ele şi flote de război şi de comerţ. care se numeau la origine boni hominei oameni buni. ca şi cele flamande. deocamdată. Luchaire. Astfel la 1234. târgului.

op. Numai la Bistriţa şi în nordul Ardealului primarul se numea Schultheis.~579-580. II. consiliul de 12 cetăţeni. cu ocolul. dimpotrivă. Geschichte Polens. comunităţi autonome aşezate pe domeniul regal unguresc. 161-163. comunitatea încasa veniturile moşiilor. deci. cit. numirile de Biirger (pârgari). p.. Teutsch. mai degrabă. ci. Această nuanţă nu mai lasă nici o îndoială că forma organizării oraşelor din Principatele Române este o înrâurire a celei săseşti. fiscale şi juridice. 222. obligaţiile fiscale şi militare ale comunităţii autonome faţă de stăpânire. Este clar că această organizaţie a fost imitată în oraşele din Moldova şi Ţara Românească. 195. op. Martin). I. adică în veacurile XII-XIII. că deosebirea de titlu între şeful comunităţii moldoveneşti şi a celei din Muntenia. La 1370. Atribuţiile lor erau administrative. 213. inferioară din punct de vedere economic. 172.proprietăţile lor. Palisadele de lemn ale târgurilor noastre. Caro. sunt cazuri când dăruieşte nobililor din satele dependente de oraşe82. aspectul lor în parte agricol arată nu o formă de viaţă deosebită. o treaptă mai săracă. I. p. 103-106. apoi recrutarea a 500 de ostaşi pentru oastea regală. cit. aşezarea pe pământ domnesc. judeţ şi şoltuz. astfel. dăruindu-le nobililor unguri. Btirger. Regele avea în oraş reprezentantul său cu drept de judecată: iudele regal. Vechile centre de colonişti orăşeni germani din Cracovia şi Liov se formaseră cu prilejul pătrunderii elementului german urban în estul şi sud-estul Europei. Ptasnik. II. Richter-ul (judeţul) şi un consiliu de 12 cetăţeni. Richter (judeţ). De observat chiar. cu importante bresle care construiseră cu cheltuiala lor ziduri de piatră cu turnuri ce înconi irau tot târgul. dubla administrare. în relaţii cu Ţara Românească. „Martinszins" (se încasa la Sf. Reprezentanţii comunităţii autonome erau Burgermeisterul. Avem de adăugat numai că primarii oraşelor din 80 81 82 Kaindl. Cf. în relaţii cu Moldqva. p. Regele ungur a dezlipit nu o dată sate din ocoalele oraşelor săseşti. unde aflăm pe judeţ şi a celor din nord. aprovizionaţi şi îmbrăcaţi pe socoteala oraşelor80. Dar şi aci avem de făcut distincţia de care am vorbit cu prilejul oraşelor flamande: oraşele săseşti erau centre de industrie locală (unelte şi arme). corespunde cu deosebirea dintre organizaţia saşilor din sudul Ardealului. 178. Dar oraşele se aflau pe pământul crăiesc (fundus regius). ea însăşi o imitaţie după cea flamandă şi renană. celebra bulă de aur (Goldener Freibrief). Geschichte Polens. voievodului Ladislau al Ardealului81. I. op. Corespondenţa oficială şi cărţile oraşelor erau scrise în nemţeşte în epoca cea mai veche. Datoriile oraşelor săseşti faţă de rege erau cuprinse într-un privilegiu oeneral. p. în care se asigura autonomia oraşelor în schimbul unui cens de 500 mărci de argint anual. ducele Boleslav al Mazoviei alipeşte jumătate de sat la ocolul oraşului Kazimierz sau. Kaindl. p. erau. 308-362. cu ocoale în jur. 140 . Roepell. Geschichte der Deutschen in Karpathenlănder. Şi aci regele alipea sate la ocoalele oraşelor. Organizarea oraşelor era asemănătoare cu cea de pretutindeni: cu dubla autoritate a regelui şi a comunei autonome. la Bistriţa. Adăugăm că şi în Polonia erau oraşe germane pe teritoriul regal. cit. unde funcţiona şoltuzul. Carol Robert dărui unor nobili satul Biserica Albă al Sighişoarei şi chiar Mediaşul întreg... a vieţii orăşeneşti.

în ţările agricole. cu un sfat şi drept de judecată propriu. De asemenea. consiliul municipal al pârgarilor se alege din mijlocul lor şi ei par a fi stabiliţi de mai multe generaţii. Târgul Trotuş. Aceste nevoi crează chemarea agenţilor schimbului. primii negustori dintr-o ţară. deci. mult mai puţin generală ca cea săsească de tip bistriţean. care ne dă cheia originii Iar. în legătură cu ea. ci. cu voitul ei şi drept armean. în concluzie. dimpotrivă.vogi. Dar acest rezultat cere o explicaţie: care este cauza acestor influenţe de organizaţie şi de unde provine identitatea de forme politice şi administrative? Pentru aceasta. Ei formează „cetăţenii" celor mai vechi oraşe. iar creşterea şi diferenţierea populaţiei impune. Oraşele româneşti. care a existat. Populaţia oraşelor. întâi. ele obţinuseră o organizaţie autonomă. apar cu o populaţie străină de negustori stabiliţi ca orăşeni. trebuie să punem problema originilor şi. care cuprindea pe toţi cetăţenii privilegiaţi (cu drept de târgoveţi) şi ai cărui membri se intitulau şi în Moldova raici. în Polonia. în cele mai vechi timpuri cunoscute. ajutau de consuli ce formau consiliul restrâns. se deschid. Consilierii se numeau în polonă raici. care au trăit multă vrejne în forme economice autarhice şi numai din produsele solului. drumuri de comerţ. de la o vreme. Pentru că în unele oraşe erau colonii armeneşti. cu vojtul lor separat. ca. Acesta este rezultatul la care am ajuns prin cercetarea vechii organizaţii a oraşelor noastre şi prin compararea ei cu aceea a oraşelor apusene sau! din ţările vecine. Polonia se intitulau aupa un cuvani germ an. arată o stare identică în unele târguri moldoveneşti cu două comunităţi în marginile lui. Câmpulung (Muscel). Influenţa organizaţiei oraşelor polone în Moldova este. Nu ne putem aştepta ca ţăranii şi boierii unei ţări agricole să se transforme în negustori şi să umble în lume după nevoile lor. ba chiar şi mai multe generaţii de negustori. ca la Liov şi Cameniţa. sunt străini şi e uşor de înţeles de ce. dar şi de sfatul cel mare al oraşului. pentru că această populaţie se afla în oraşele moldovene şi muntene aşezate aproape de graniţa ardeleană şi care aveau legături prin păsurile Carpaţilor cu oraşele săseşti din Ardeal: astfel. De obicei. aceea a populaţiei vechilor oraşe moldoveneşti şi muntene. in puiuna »u m icaua vuji. adică sfetnici. cu aspecte mai asemănătoare cu tipul special săsesc şi întrucâtva şi cu cel polon. Baiai 141 . în primul rând sunt saşii. Tot în Polonia trebuie să căutăm modelul acelui consiliu mare. negustorii de profesie vin să aducă marfa acolo unde simt că este nevoie. însă. nu ca populaţie flotantă. dreptul de fiinţare a comunităţii armene distincte. Produsele noi care nu există într-o ţară suni aduse de obicei dîn regiunea care le produce şi o dată cu produsele v i n şi reprezentanţii producătorilor care se aşază în piaţa de desfacere. un moment dat. oraşele din Moldova şi Ţara Românească erau constituite în comunităţi autonome după chipul general european al instituţiei medievale. adică a negustorilor. Am amintit faptul că unele oraşe din Moldova. în special la Liov şi Cameniţa. Râmnicul Vâlcea. a căror origine ardeleană este sigură. nevoi noi. atunci când actele încep să-j pomenească. şi la noi. în loc de şoltuz aveau un voit.

încă din vremea lui Alexandru cel Bun. C. Cronica. 78. Gaspar Gotman. toţi cu nume din calendarul catolic. Documente. VII. unele din veacul al XV-lea. Suceava. sunt frumos săpate în piatră. 273. 274. 113. p. îşi permiteau luxul să trimită la studii superioare pe copiii lor până la îndepărtata universitate catolică din Cracovia. 1/1. °° Ureche. 158. 11.i argui iNeamţ. pentru opere de binefacere 89. în Ţara Românească. 1931. Iorga. °" P. 1912. ed. p. p. Barwifiski. Aceşti saşi bogaţi întreţineau legături comerciale active cu Lembergul: la 1421. 292. 226. p. altele din cele următoare. era episcopia catolică pentru saşii de acolo şi ruinele ei de piatră cu forme gotice se văd şi azi în vechiul târguşor decăzut şi sărăcit. în „Revista Istorică". 1929. Negustorii bogaţi din târgurile Moldovei. 277. ed. care era imitată. alte scrisori nemţeşti din Baia: ibidem. IX. Relaţii cu Lembergul. °^ Hurmuzaki. 178—180 şi acelaşi. La Târgul Şiret era alt centru săsesc şi existenţa tocmai acolo a celeilalte episcopii catolice arată aceasta90. saşi. p. Bucureşti. Neamţ. La 1602. în veacul al XV-lea. p. Pietrele de mormânt din cimitirul catolic din Baia. Cel mai vechi act municipal din Moldova. 88 N. Studii şi documente. introducerea editorului. p. în acest veac aflăm pe matricolele studenţilor acestei universităţi un număr de studenţi din oraşele moldoveneşti. voi. La 15V2. indicând existenţa unei burghezii avute şi cu simţul importanţei şi distanţelor. unul din ei îşi scrie testamentul în nemţeşte şi lasă averea sa importantă în bani municipalităţii marelui oraş polon. şoltuzul Sucevei era Ianoş Tischler 84 . ed. Saşi mai erau şi la Cotnari. şoltuzul din Baia se numea Peter Bender şi scria nemţeşte83 . p. p. 15. I. târgoveţi din Câmpulung se numeau: Broz Sasul. Şiret. la 1527. E posibil ca o parte din această populaţie în nordul Moldovei să fi venit nu din Ardeal. XV/l. Documente. Cronicarul Ureche spune precis: „Târgul Baia scrie că l-au descălecat nişte saşi"86. XV/l. La Baia. cu toţii. 183-186. 293. Iorga. în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice". după tipul oraşelor săseşti. după cum am văzut. Panaitescu. Prezenţa unui mare număr de orăşeni saşi din Moldova ca studenţi la Universitatea din Cracovia arată caracterul economic oarecum internaţional al acestei burghezii şi bogăţia ei în veacul al XV-lea. Roman85. Hasdeu. Iaşi. Bucureşti. P. 1923. La 1630. 103. MI. 9 ' Miron Costin. 44. Vechimea şi importanţa populaţiei săseşti din târgurile moldovene şi muntene reiese din faptul că ea a dat organizarea târgurilor noastre vechi. I. Giurescu. Geschichte des rumănischen Volkes. p. 90 N. II. Istoria Bisericii româneşti. 715. 660. din Baia. Universitatea din Cracovia nu îngăduia înscrierea schismaticilor între studenţii facultăţilor ei. p. Inscripţiile sunt toate în limba latină88. ci dintre nemţii din oraşele polone. Patru Sasul. 87 Iorga. De altfel. domnul scria către „popii saşi din oraşul domniei mele Câmpulung"87. centrul săsesc cel mai important era Câmpulungul <" Hurmuzaki. desigur. 142 . Arhiva Istorică. p. °" Iorga. Chronicon Terrae Moldavicae. Inscripţiile mormântale latine din Baia. lacov Sasul. care o ducea şi la nevoi de cultură91. scrisori germane ale municipalităţii sucevene: ibidem. chiar pentru locuinţa de veci a trupului supus destrămării.

unde a fost. P. Panaitescu. de asemenea. P. se succed în tot secolul al XVII-lea şi la 1 înnoire numărul familiilor catolice este tot mai mic. este. Arhiva Istorică a României. cu voitul lor la Suceava şi tot î târg domnesc se afla şi scaunul episcopiei armeneşti întemeiate prin hrisovul Alexandru cel Bun. pe la 1440. P. aci. 273. dat de Alexandru Ipsilanti. din veacul al X episcopia catolică mutată de la Baia. Adjud. Dorino Cattaneo. nu e vorba de o pătrundere cu caracter comercial ca a saşilor. şi ultimul din ele. organizaţia lor separată. p. însă. ce se menţin şi azi î părţi. 1/2. şi biserici ale comunităţilor la Iaşi şi Botoşani. făceau afaceri cu sum< închiriau vămile (un italian. " Acte inedite la biserica catolică din Câmpulung. o colonie catolică provoacă ridicarea episcopiei catol fiinţează acolo încă din vremea lui Radu vodă. Hrisovul lui Alexandru cel Bun pentru episcopia armeană din Su 9 9< 97 „Revista Istorică Română". La Suceava aveau un fondacco. Populaţia ungurească nu are. datând din ve XV-lea. IV. privilegii de natură fiscală (reducere de impozite) sunt înnoite şi de domnii fa. Documentele Ţării Româneşti. dar mai Moldova de sud-vest. I. E vorba. în schimb. 143 . ci de o infiltraţie de populaţie rurală din S în fostul judeţ Secuieni. nu mai menţionează decât şase 1 săseşti la Câmpulung93. r oraş. P. Am pomenit faptul că armenii din Baia şi Cetatea Albă au jucat important în luptele marelui Ştefan cu turcii97. 168. în anul 1401. Mircea cel Bătrân. deci. unde a dat naştere ceangăilor. 9 ^ P. C a unei populaţii rurale aşezată în satele din apropiere. Hanos purgar Târgovişte. aveam n dintre orăşenii nemţi: David Has. în 1425. în veacul al XVIII-lea. dar poate transmis prin intermediu sase oraş moldovenesc cu nume unguresc este Bacău. Studii şi docume p. ales la Chilia şi Cetatea Albă. în oraşele noastre vechi sunt ungurii. Armenii aveau mănăstirile lor la Suceava (: Hagigadar). ^ Hasdeu.(Muscel). cum am spus. > P. pom de colonia catolică nemţească şi de viaţa ei trudită în aceste părţi neliniştit* Argeş. cu privilegii domneşti. Roman. populaţia aceasta avea un comes în fruntea ei încă din anul (mormântul lui în biserica catolică din Câmpulung92) şi se menţine multă vre biserica ei numită popular cloaşter (Kloster). Baia. Şiret. din testamentul lui Petriman. 145. varoş este de origină ungurească. Actele comunităţii săseş Câmpulung. Italienii din Genova şi Veneţia erau aşezaţi la Suceava. Panaitescu. odinioară între judeţele Buzău şi Prahova. La Râmnicul Vâlcea. 9 ^ Anno Domini 1300 comes Laurencius de Longo campo: Iorga. de o pătrundere în unele târguri (Bacău. istoria vechii biserici catolice clădite sub Mircea cel Bătrân. armenii sunt elemente pur urbane foarte vechi în Moldc aveau. Kontz. vameşul do Moldovei) şi exploatau salinele din Polonia. p. 1934. îr noastre acelaşi caracter social ca cea nemţească. p. la 138196. în al doilea rând ca importanţă. Ei erau capitalişti. Peter Christian. Panaitescu. 47.

Se pune. Ptasnik. atunci când se cercetează origina târgurilor din Ţara Românească şi Moldova. Cunoaştem din rezultatele cercetării expuse în paragrafele precedente ale prezentei lucrări. Fireşte că într-o regiune în care teritoriul rural şi stăpânirea sunt româneşti. avem numeroase oraşe vechi. ca să poată ajunge la necunoscut. Şeful ales al comunităţii se intitula „consul Francorum"99. Vaslui. însă. 1UU ]sjurne culese din diferite acte municipale din sec. iar la Chilia. nu se poate ca elementele rurale să nu pătrundă şi în oraşele înconjurătoare şi în legătură strânsă cu ele. vechea corespondenţă a târgurilor noastre cu municipalităţile săseşti. Vorbim. care stabilesc faptele noi. al şoltuzilor din Bârlad. 1922. Origina oraşelor româneşti. y 144 . destinate expunerii rezultatelor dobândite anterior. Numele negustorilor din Argeş. vechea organizare a oraşelor medievale româneşti. impunând o asemenea metodă: alături de o serie de oraşe noi. Sibiul. Belcea (Bacău). ceea ce arată că. a căror întemeiere este cunoscută. târgurile noastre aveau o veche şi numeroasă populaţie autohtonă. ce apar în acte o dată cu primele ştiri despre principatele Moldovei şi Ţării Româneşti. Precup (Bârlad). Charewiczowa. Numai pe aceste date posterioare ne putem întemeia ca să stabilim pe bază de OR L. pe lângă populaţia străină. în „Kwartalnik historyczny". de cercetările critice. nu de cele pragmatice. Grecii intră în viaţa economică a ţării abia atunci când comerţul de vite cu Ardealul şi Polonia şi marele comerţ de tranzit cu aceste ţări este înlocuit cu un comerţ local de cereale cu Imperiul Otoman. alături de cea străină. XVI. începând mai ales cu a doua jumătate a veacului al XVI-lea. statutul lor juridic. Handel Lwowa z Moldawja i Multanami. într-o cercetare istorică s-ar părea că ar fi normal să se studieze întâi originile instituţiei sau formei politice care constituie subiectul în realitate. adică pornind de la cunoscut. întrebarea dacă oraşele noastre au avut o populaţie românească veche. limba oficială a ţării. Varşovia. 1924. bineînţeles. nu ştim nimic despre origina lor ce cade într-o epocă din care nu avem nici o urmă documentară. 37-67. Ieremie (Cotnari). Faptul că în afară de actele nemţeşti şi latineşti. care este faptul mai recent. şi nu în nemţeşte. e o dovadă în acest sens. Braşovul şi Bistriţa. care trebuie ţinută în seamă. Giurgiuman (Baia). p. ale şoltuzilor moldoveni: Mihalache Vrabie. Cârstea Dănică (Bârlad). adică 1 origini. QQ I.comerţ oficială 98 . o organizaţie municipală autonomă după chipul oraşelor italiene. Kultura wloska wiekow srednych w Polsce. problema originilor este întotdeauna cea mai complicată din cauza lipsei ştirilor directe şi de aceea istoricii sunt nevoiţi să procedeze invers. Iaşi sunt în mare parte româneşti 100. încă din veacul al XV-lea se făcea în slavoneşte. Consulii erau consilierii municipali la Florenţa şi în alte oraşe italiene după înlocuirea aşa-numiţilor oameni buni. locul lor între comunele medievale ale Europei şi felul populaţiei lor primitive. în veacul al XVII-lea această corespondenţă se face de-a dreptul în româneşte. Cazul instituţiei comunelor în Ţările Române este tipic. care să fi contribuit la întemeierea vechilor noastre târguri.

Ploieştii. nu însă şi Craiova şi Caracalul care sunt noi. care nu existau în epoca fixată de noi ca cea mai veche. iar la Dunăre: Turnu (Măgurele). vicariatul Rusiei. ne putem pune întrebarea dacă sunt anterioare întemeierii. că existau târguri. în Oltenia: Severinul. Târgovişte. regele Ungariei. Numărul acestor dovezi este redus din pricina lipsei generale de ştiri din această epocă. 202. Galaţi şi Chişinău. Vechimea acestor oraşe amintite în primele decenii după întemeiere nu se poate stabili documentar. Singurul oraş muntean despre care avem o dată certă dinainte de întemeiere este Câmpulungul. care este disputată Ţării Româneşti. Cetatea Albă şi Chilia. a Ţării Româneşti. Iorga. la răsărit de Olt: Argeşul. în Ţara Românească. p. Studii şi documente. Râmnicul. cu excepţia câtorva puncte de legătură cu Dunărea şi marea. Baia. Astfel. Cetatea Albă. la 1335. Se ştie că Cetatea Albă şi Chilia erau foste colonii genoveze. Baia. atât în Moldova. Râmnicul Sărat. Roman (fundat după întemeiere). în adevăr. Avem. Rădăuţi. Huşi. Este clar că viaţa urbană a cunoscut într-o anume epocă o deplasare. p. Chilia şi Baia103. în cadrul acestei mişcări este şi iutarea capitalelor Moldovei. de la Suceava la Iaşi. comes de Lungo-Campo. Cele mai vechi oraşe româneşti. nu însă Bucureştii. care se numea Târgul Moldovei. Hotin. Bârlad. Skrzypek. pentru câteva din ele avem dovezi precise. G. iar la 1352. Varşovia. aşa cum se descifrează pe actele mai târzii101. Piteştii. fiind aşezată pe apa cu acelaşi nume. Iaşi. 40. dar este probabil că şi alte târguri din cele pomenite în primele decenii după întemeiere au o vechime tot atât de ? 101 102 103 104 Iorga. Ludovic cel Mare. cunoaştem în această epocă. Deocamdată ne mulţumim să constatăm că cele mai vechi oraşe ale celor două principate erau aşezate înspre Carpaţi şi mai mult înspre nordul ţării. deci înainte de venirea lui Bogdan din Maramureş. Bucureşti. Tot din Baia avem un negustor în Polonia. Nu existau ca oraşe Focşani. 1941. Suceava. în biserica catolică din acest târg se află piatra de mormânt din anul 1300. 109. VII. aşadar. Istoria românilor. oraşele de câmpie fiind mai noi. Târgul Jiului. p. apoi spre nord: Hotin. La 1345. Câmpulung. dar suficiente. Poludniowo-wschodnia polytika Polski. Gherghiţa şi Buzău. 145 . Alexa Moldaowicz. adică din Târgul Moldovei 102. 1930. cunoscute imediat după întemeierea principatelor până la 1430. înfiinţat de Ordinul Franciscanilor cuprindea şi oraşele Şiret. avea o pecetie a consiliului comunal cu legenda în latineşte şi cu data 1300. dar şi o schimbare a importanţei oraşelor ca număr de populaţie şi însemnătate economică.conjunctură origina oraş. Târgşor. Hârlău. a lui Laurentius. pentru a trece în Polonia străbate Bucovina şi anume este pomenit în călătoria lui Târgul Şiret104. Giurgiu şi Brăila. Călăraşii. p. Catolicismul în Moldova până la 1400. dovezi puţine. în Moldova. 87. de la Argeş şi ârgovişte la Bucureşti. Moisescu. cât şi în Ţara Românească înainte de întemeierea principatelor şi anume pe la 1300. care n-a însemnat numai fundări de oraşe noi.eiui româneşti. III. Botoşani şi în partea de sud-vest: Tecuci. în Moldova. Bacău. sunt grupate în apropierea graniţelor Ardealului şi Poloniei. Dorohoi. avem în această epocă oraşele spre păsurile Carpaţilor: Târgul Trotuş.

curţi locale ale şefilor de văi. în aceste centre. Ei făceau schimb cu vitele româneşti. căci oştenii şi dregătorii curţii aveau nevoie de produse manufacturate din părţile de peste munţi. veniţi din regiunea unde se lucrau instrumente şi arme. întrucât. exista cu multe veacuri înainte de întemeierea Principatelor Române 105. în care nu se obişnuia decât dreptul nescris şi convenţiile cu stăpânirea nu căpătau o formă scrisă. care aveau curtea lor militară pe aceste moşii. să se aşeze pe pământul lor. în chip natural. s-au strâns negustori veniţi în special dintre saşii ardeleni. cum am arătat cu alt prilej. este clar că trebuie să fi existat şi anume proprietăţi ale şefilor de triburi. există ţi o altă indicaţie în acest sens: pe lângă oraşele privilegiate. aşezate în văile râurilor. voievozi sau cnezi. următoarea: în jurul unor mici centre fiscale. 146 . Numai astfel se explică de ce toate oraşele vechi erau proprietate domnească. oraşele au precedat statul.e voievozilor şi cnezilor dinainte de întemeiere. curţii şi oastei. Argumentele în favoarea acestei ipoteze reies din faptele expuse până acum. în jurul centrelor stăpânite odinioară de voievozii locali s-au aşezat negustorii străini şi astfel s-au format pe pământ domnesc (proprietăţile cnezilor şi ale voievozilor au devenit. Prin urmare. cea boierească. deci. De altfel. bucuroşi de a avea pe lângă ei oameni care le aduceau cele necesare. Ei s-au aşezat tocmai în aceste centre pentru că acolo găseau protecţie militară şi posibilitate de desfacere a mărfurilor. deci epoca dinainte de întemeiere. Ipoteza noastră despre întemeierea primelor târguri româneşti este. nu existau încă domni ai ţărilor. în adevăr. Aceşti şefi locali trebuie să fi avut unele centre unde-şi aveau o curte cu garda lor şi o casă de locuit. Trebuie să le înţelegem ca mici centre militare şi administrative. iar stăpânii locului. deşi erau anterioare întemeierii statului.mare. Negustorii şi orăşenii saşi sunt pomeniţi în primele vremi ale vieţii de stat româneşti în nordul Dunării. Este. care a trecut apoi pe seama domnului unitar al ţării. în acest volum. Să nu uităm că am constatat că cele mai vechi târguri româneşti erau toate pe proprietatea domnească. însă. şi-ar fi căpătat dreptul de autonomie într-o vreme îndepărtată. că înainte de întemeiere erau anume mici organizaţii de triburi. să ţie târg. Proprietatea la noi fiind mai veche decât domnia. ca formând nucleul populaţiei orăşeneşti în cele mai vechi şi importante 1US pro\)iema originii clasei boiereşti. proprietăţi ale domnilor). militare şi administrative. puţin probabil ca în câţiva ani să se fi fundat atâtea oraşe în Ţările Române. care erau curţi. cele mai multe oraşe româneşti erau fără privilegii scrise şi totuşi erau organizate aproape întocmai ca cele cu hrisov. cele mai vechi oraşe sau târguri româneşti. lor. la anume zile de iarmaroc. cu câte o căpetenie numită voievod sau cneaz. Lucrurile stau ca şi cum aceste oraşe şi chiar cele privilegiate. înainte de primirea hrisovului. proprietatea pământului de exploatare seniorială. Astfel. păstrându-şi autonomia şi obiceiurile din oraşele de unde veniseră. Să nu uităm. le-au dat privilegii (nescrise). după întemeiere. în epoca întemeierii celor mai vechi şi mai multe oraşe. e clar că cei mai vechi negustori străini s-au aşezat ca o comunitate privilegiată pe pământ voievodal. s-au adunat negustori străini cu familiile lor. adică din oraşele industriale săseşti. pe proprietăţile voievodale.

Existenţa unor ocoale cu sate în jurul târgurilor arată că. Rolul esenţial al acestor saşi în formarea primelor târguri este de netăgăduit. Astfel. al Gilortului. un sat mai înainte. Târgşorul (Forum Novum) întemeiat de Mircea106. c iiiicc p a ^ u iu g a iu it. prin cumpărare de către Mihai Viteazul devenind pământ domnesc. Aşa se face că moşiile şi curţile voievozilor au devenit centre de atracţie pentru negustorii străini şi cum aceşti negustori s-au aşezat cu privilegiu pe pământ domnesc. în favoarea comunităţii aşezate acolo. numai aşa se explică de ce comunele medievale la români erau. la Baia — al văii Moldovei. Argeş. numele duble. Buzăului etc. o explicaţie istorică: lucrurile apar ca şi cum. nu numai ca populaţie. Râmnicul Sărat. Aceste localităţi sunt întotdeauna târguri. Roman vodă107. în jurul şefului văii. Braşov (Bârsa). şi chiar în Ardeal: Târgul Mureş. La fel cu târguri mai vechi. curtea era centrul primitiv al târgului. Astfel. a lui Roman voievod" scrie acest domn Ia 1392: Costăchescu. Acest fenomen foarte caracteristic are. Vaslui. Bârlad. 106 p p Panaitescu. unde se ţinea târgul văii respective. Târgul Gilortului (Cărbuneşti). 9. Mircea cel Bătrân. Suceava. în care se observă un fenomen la prima vedere ciudat: există un număr de localităţi care îşi iau numele după râurile ce le străbat. târgul văii respective. uneori cu nume dublu. . Comunităţile orăşeneşti de la noi n-ar fi avut drept de autonomie. Aceasta este o dovadă că în epoca voievodatelor separate dinainte de întemeiere erau pe văi anume puncte de adunare ale negustorilor. care nu apare aşa de general în nici o altă ţară. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. 64. Suceava. acordându-le privilegii. ci domeniul cu proprietăţile şefului văii.u u c îv iu v i ii iv iu u i. aşa cum le aflăm după întemeiere. de tip săsesc. ÎHtr-o epocă depărtată. p. dacă n-ar fi fost de la început străine. iar în Ţara Românească: Târgul Jiului. Bistriţa. în schimb. Târgul Trotuşului. Am spus că ocoalele erau arătate ca „atârnătoare"de curtea domnească din târg. Râmnicul Vâlcea. localnicii. o serie de sate în mijlocul cărora se afla un centru de schimb şi de pază. aceste centre nu erau nişte simple posturi de pază. m cta . Târgul Neamţ. Târgul Moldovei (Baia). dar şi ca organizaţie. fenomen toponimic special românesc. Moldovei. adică drepturi şi scutiri.a ijju n . Pe străinii bogaţi şi care aduc venit îi încurajezi. Ipoteza noastră este verificată şi prin cele ce s-au întâmplat mai târziu. cum am arătat. Romanul care poartă numele domnului. care înseamnă că la Hârlău era târgul văii Bahluiului. 147 . Buzău. văile râurilor formau unităţi economice separate. la origine. Baia. ins e ia v u iig ii lic iu u c iu c ic u ie p c l. desigur. în această privinţă. Numai prin aşezarea unor străini pe pământul domnesc se explică autonomia oraşelor. '°' „în cetatea noastră. Interesante sunt. i se dă privilegiu de târg. aşa era concepţia medievală. p. mai înainte foste centre de voievozi locali. I. în Moldova: Târgul Bahluiului (Hârlău). Un argument serios în favoarea ipotezei noastre reiese din toponomia românească. Cele mai multe oraşe româneşti întemeiate după fundarea statelor au fost create printr-un privilegiu domnesc pe pământ domnesc. fără îndoială. Cetatea Dâmboviţei (Bucureşti). Argeş (Curtea). Târgul Şiret. Ploieştii. erau şerbi ai domnului proprietar.

împăratul Frederic îi dă privilegiu imperial108. care nu ţin seamă de istoria instituţiei în general. o serie de oraşe celebre îşi trag origina din aceleaşi conditiuni de viaţă socială. era fără hrisov. dar o putem circumscrie destul de strâns. nu prin pură imitaţie. Rosetti (Pământul. ci din necesitate economică: negustorul are nevoie de protecţia mărfurilor sale şi numai un centru apărat i-o poate da. Giurescu (Comentarii la „Descrierea Moldovei". N. deci sunt fundate înainte de această dată. la 1163. w formau o comunitate. ipoteze ciudate. Am văzut. La fel şi saşii din Ardeal au înfiinţat oraşele lor pe fundus regius. în epoca cruciatelor. după întemeiere. p. La 1104. că Ştefan cel Mare vorbea de „hotarele de veacuri" ale Bârladului. care se poate urmări istoriceşte. curs litografiat. VI. şi Câmpulung. 137) spune că oraşele erau considerate domneşti. într-o regiune agricolă. are nevoie Je posibilitate de desfacere şi schimb şi aceasta. bineînţeles că nu avem date precise. Ypres. în Italia. credem. care au alte pretenţii decât ţăranul şi moşierul ce duc o viaţă economică închisă. 162) crede că ocoalele târgurilor au fost fundate de domni. între comerţul hanseatic şi flamand. constituind o evoluţie economică firească. Gând. p. p. R. p. p. în istoriografia noastră. în Muntenia. fiindcă n-aveau stăpân ereditar. aproape o lege a evoluţiei sociale. 28—29) vede în ocoalele oraşelor „un obicei slav". nu numai a târgurilor. de o parte. Dar majoritatea proprietăţii vechi la noi. în jurul castelelor. în privinţa epocii întemeierii acestor târguri. Şi în Flandra. s-au emis până acum. Tanoviceanu (Formarea proprietăţii funciare în Moldova. Ţările din această parte a continer'ului erau regiuni agricole fără viaţă orăşenească şi datorită unor cauze asupra cărora nu putem insista cu acest prilej: formarea unei legături de-a curmezişul continentului. Am văzut că Baia. unde s-au stabilit coloniştii pe baza unui privilegiu. 64. naşterea bâlciurilor şi a centrelor de schimb de Ia Viena pe Dunăre în jos. şi apoi căpătarea privilegiului pentru comunitate. la 1147. Pic (Die rumănische Gesetze und ihr Nexus mit dem bizantinisch-slavische Recht. ei constituie o comună. Este clar că şi în Principatele Române lucrurile s-au petrecut la fel. 413) crede că ocoalele târgurilor s-au format prin săteni care au venit ca toleraţi de târgoveţi şi domnul a pus mâna pe târguri pentru că erau proprietăţi fără hrisov. Trecerea saşilor. Louvain. adică a flamanzilor şi renanilor înspre estul şi sud-estul Europei se produce în veacurile al XH-lea si al XHI-lea. aproape general în Europa.) are o părere aproape asemănătoare. Asupra originii târgurilor şi moşiilor lor la noi. 148 . stăpânii şi sătenii în Moldova. Aceste consideraţii sunt. la început politic. cele mai vechi târguri româneşti sunt rezultatul expansiunii saşilor dincoace de munţi.întemeierea vechilor târguri ca aglomeraţii de negustori şi meseriaşi în jurul unui centru. seniorul de Anghiari liberează pe şerbii săi. este fenomenul. prin cumpărături. în Prinos Sturza. pe proprietăţile ducelui sau ale episcopilor s-au format primele târguri. Iorga (Studii fi documente. suficiente spre a întemeia ipoteza noastră asupra originii târgurilor şi oraşelor româneşti109. p. de alta. 52Ş şi urm. din această origine se trage dubla conducere a castelanului ducal şi a comunităţii privilegiate. este la început tot curtea şefului local cu oştenii şi curtenii lui. C. I. pornirea populaţiei urbane urmând drumurile de comerţ din Flandra şi de la Rin (saşii în unele documente vechi se numeau flandri) spre estul şi sud-estul 108 p p panajtescu Mircea cel Bătrân. ai formării oraşelor medievale. Cum am spus. L. existau la 1300. şi cel oriental al Genovei şi Veneţiei. însă. în Moldova. adică în perioada cruciatelor. care urmau să aibă un viitor aşa de strălucit: Liege.

la viaţa orăşenească. cu o viaţă politică şi economică mai dezvoltată (mori. cit. Boemia. afară de cel local. întemeierea oraşelor româneşti este o parte a acestui mare fenomen istoric. Tot în această epocă. care au deschis cale de comerţ de tranzit prin Ţările Române. prin aceste târguri începe şi un export din ţările dintre Dunăre şi Carpaţi. p. Năvălirea tătarilor a fost o furtună trecătoare. Drumurile decomerţ creatoare ale statelor româneşti. Saşii din 110 Kaindl. p. păstorească şi agricolă. II. aşezând şi castre dincoace de Carpaţi. Aşadar.Europei a dat naştere vieţii orăşeneşti în Polonia. ocoleşte miezul problemei: nu drumurile. Cavalerii Teutoni deschid drumul peste munţi. 249—253. a produs organizarea politică pe triburi mici (voievodate. întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei se dator este trecerii-de la economia rurală. care n-a putut opri această expansiune economică şi trecere a negustorilor spre regiunea bogată în vite şi în posibilităţi de tranzit spre Orient de la Dunărea de Jos. mai precis la sfârşitul lor. Această situaţie corespunde cu prima fază a istoriei oraşelor noastre. N. Deşi teoria aceasta are o parte de adevăr. cu comercianţi şi orăşeni saşi. op. la 1224. oaste). care erau deficitare) spre centrul Europei. capătă ei privilegiul general de la regele Ungariei. Bistriţa ardeleană e fundată către 1240. ed. Teutsch. cu capete de drumuri la Dunăre. 12-14. Iorga a arătat că întemeierea principatelor se datoreşte deschiderii drumurilor de comerţ şi domnii lor au devenit paznicii acestor drumuri112. cu comerţul vitelor. Iorga. economic românesc).. ci oraşele au transformat viaţa socială şi apoi cea politică a regiunii. Seneslav. Documente. Hurmuzaki. Ungaria. pescării. cnezate). p. în epoca cruciatelor. venituri în bani. în jurul curţilor voievozilor locali. Această viaţă economică nouă a creat statele româneşti. Andrei II. şi primele ştiri despre voievodatele româneşti din Oltenia şi de dincoace de Olt. Faza rurală. export de vite (nu de grâne. pe când aşezările din sudul Ardealului sunt mai vechi110. de altfel. II. Atunci (1247) avem. Ioan şi Farcaş. Saşii s-au aşezat în Ardeal în veacul al Xll-lea. 355. Rodna cam tot atunci. Oraşele româneşti s-au format ca un rezultat al pătrunderii vieţii economice negustoreşti apusene spre regiunile agricole ale răsăritului şi sud-estului continentului. care cuprinde fundarea vieţii orăşeneşti în tot estul şi sud-estul Europei. ale lui Litovoi. Este probabil că veacul al XlII-lea a văzut fundându-se primele aşezări modeste de târguri dincoace de Carpaţi. Aşezarea corespunde cu expansiunea saşilor spre Orient. fără oraşe. în acelaşi timp. VI. N. Geschichte der siebenbiirgischen Sachsen. 112 111 Bucureşti. întemeierea oraşelor a dus la necesitatea organizaţiei de stat. îndreptate spre Ardeal. Am arătat că cele mai vechi oraşe româneşti erau grupate spre graniţa Ardealului. O urmare indirectă a acestei noi forme de viaţă economică în aceste părţi a fost şi întemeierea Principatelor Române. I. fără schimb. 1928 (Institutul 149 . ceea ce aduce după sine şi nevoia unor târguri pentru schimb de mărfuri111. căci legăturile economice locale au fost transformate în legături peste graniţe ale provinciei întregi. Evoluţia istorică a oraşelor româneşti. Croaţia.

evreii sunt. trebuie să mai notăm şi schimbarea factorilor economici. ca în prima fază. A treia perioadă din istoria oraşelor româneşti se deschide în veacul al XVIII-lea. în această de-a doua fază înfloresc oraşele pe drumurile dinspre Dunăre şi capitalele se mută pe linia noii direcţii economice: la Iaşi. 150 . în a doua sunt îndreptate spre Constantinopol şi Balcani. mai ales pentru Moldova. Austria devine ■ ecina ţărilor noastre. Şiret. iar din Polonia. Pe lângă schimbarea direcţiei comerţului şi a obiectului lui. dacă alături de influenţele externe n-a contribuit la evoluţia oraşelor şi politica internă a domnilor români. plini de turme. Burghezii aveau nevoie de reducerea preţurilor produselor agricole. Ploieştii. oraşele încep să se occidentalizeze (secolul XIX). Rămâne să vedem. Atunci se ridică oraşe noi: Craiova. Marea dramă socială a sfârşitului Evului Mediu in apusul şi sudul Europei a fost.oraşe făceau comerţ de tranzit la Dunăre şi mare cu italienii şi de aci populaţia italiană din oraşele Moldovei. Genovezii şi veneţienii aduceau pe apă produsele asiatice transportate până la ţărm cu caravanele. în a treia. tăiaţi de legăturile lor peste graniţe. De aci populaţia grecească ce apare în veacul al XVII-lea în târgurile româneşti şi chiar se ridică în rândurile boierimii. însă. în schimb. Focşanii şi. Târgşorul. cu grecii. cea turcească. în locul exportului acestora avem acum pe al grânelor. cu interese economice opuse. pe drumul Prutului. rolul lor este încheiat şi politiceşte la 1821. factorii noului comerţ austriac şi ei dau încă o dată un aspect nou oraşelor. apoi dispar. oraşele şi boierii. spre mare. lupta între burghezia comunelor şi nobilimea de proprietari agricoli. Târgul Trotuş. de unde veneau saşii. Galiţiei (1771). agenţii comerţului cu Imperiul Otoman. Caracalul. Bucovinei (1775). a Banatului (1718). Faza primă durează până la mijlocul veacului al XVI-lea. nu mai e vorba acum de un mare comerţ de tranzit. însă. când începe întoarcerea comerţului iar spre Occident. cereau asigurarea circulaţiei mărfurilor. cea austriacă ce deschide porţile influenţelor occidentale în general. cea ungaro-polonă. Târgul Gilort. Grecii. saşii şi armenii. pe care în prima fază nu le căutau Ungaria şi Europa centrală agricolă. pe drumul Giurgiului. deci comerţul mare de tranzit prin ţările noastre. Italienii pleacă din ţară. drumul era folosit şi de armeni. e oprit prin ocuparea porturilor de la Dunăre şi de la mare de către turci şi prin exploatarea tot mai accentuată a Ţărilor Române de către Imperiul Otoman. iar acum oraşele româneşti încep să intre în raza de acţiune a capitalismului. De unde oraşele noastre erau îndreptate în prima fază spre Ardeal. Balcanii şi Pindul. atunci. Comerţul cu Austria este iarăşi un comerţ de vite. se topesc în masa românească. decad până aproape de dispariţie oraşe înfloritoare în prima fază: Baia. ci numai de al produselor locale. Anume. ca odinioară italienii şi saşii. în a doua. fără îndoială. Domnia. n-aveau nevoie. de care am vorbit. de vitele româneşti. decad. la Bucureşti. dar în locul lor apar grecii. în schimb. Galaţii. comerţul maritim. ceea ce explică şi prezenţa lor în târgurile moldoveneşti în cea mai veche fază a istoriei oraşelor noastre. Cele trei faze din istoria oraşelor în Principatele Române corespund cu trei epoci de influenţe externe politice: în prima. prin anexarea succesivă a Transilvaniei (1699).

tot atât de înverşunată. şi salariaţii lor din industriile orăşeneşti ce formează proletariatul urban. politica de ocrotire a târgurilor a fost urmată în chip conştient de domnii ambelor ţări. De aceea. Afară de privilegiile acordate oraşelor. De aceea. Din această alianţă a elementelor de stabilitate ale societăţii vechi împotriva nobilimii a ieşit sfârşitul feudalităţii şi stabilirea monarhiei unitare şi absolute în apusul Europei. Orăşenii medievali se diferenţiază social în patriciat şi proletariat urban. duce la înfrângerea proletariatului cu ajutorul regelui în Franţa şi în Flandra. în Moldova. Totuşi. cum am spus. se pune întrebarea. nu avea venit de la moşiile scutite ale nobililor privilegiaţi şi de aceea a sprijinit în general oraşele în lupta lor împotriva nobililor. ea a făcut puterea şi strălucirea fără seamăn a monarhiei în Franţa. Apoi. de război şi nesiguranţă. pe ţiganii şi meşteşugarii de 151 . se constată că domnii măresc ocoalele târgurilor prin cumpărări de moşii. la 1470. Italia şi Germania. în special. fără a încerca să intervie. ci au urmat cele lăsate din părinţi. precursorii capitalismului. Oraşelor li se acordă privilegii. producători de grâne. distrugând mărfurile şi casele negustorilor. Domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei au fost călăuziţi în politica lor de datină. aşa cum am văzut. luând cu el. Nobilii. târgul comercial muntean de la Dunăre. cât şi în Franţa şi Italia. să cucerească Chilia. întru cât lupta socială în oraşe a fost trăită şi în istoria românilor. prin vama târgului aduceau aproape singurul venit în bani al visteriei şi tot oraşele furnizau cetele mai importante ale oştirii domneşti. cereau mărfuri manufacturate ieftine.fără vămi interne şi privilegii locale. Dar. Şi aci interesele domnului erau alături de ale comunelor. O politică burgheză a regilor poate fi clar urmărită. în privinţa oraşelor se poate urmări o politică bine caracterizată de ocrotire şi ridicare a lor. prin care se scurgea şi o parte a comerţului moldovenesc. iar în altă expediţie specială dă foc Târgului de Floci. în sânul însuşi al oraşelor. ba chiar crează târguri noi (Târgşorul de către Mircea. arde Brăila. adică în general n-au fost inovatori. care erau moşiile lui. conformându-se mersului societăţii. pe lângă această luptă. centrul comerţului lânii la Dunăre. prin dictatura patriciatului urban în Veneţia. burghezia a sprijinit monarhia peste tot. cu scutiri de impozite şi concedarea vămii celei mici orăşenilor. Romanul de Roman Muşatin etc). în veacul al XlV-lea. Din rândurile burghezilor îşi aleg regii sfetnici în veacul al XV-lea şi în al XVII-lea. dar în special în Franţa. Acesta fiind principalul aspect al vieţii orăşeneşti în Europa. adică marii negustori internaţionali din Flandra. de alta. de jaful pe drumuri nesigure. centre comerciale. oraşele. în prima perioadă a istoriei oraşelor. până la mijlocul veacului al XVI-lea. se crează bâlciuri şi se încheie tratate de comerţ favorabile orăşenilor. şi a doua oară izbuteşte. scutiri şi uşurări economice. ei erau cei ce se bucurau de vămile interne. adică întocmai ca în Apus. Ştefan cel Mare. El încearcă în două rânduri. se dă pe planul al doilea altă luptă de clasă. bâlciuri şi de la produsele manufacturate. Regele avea venit de la vămi. pe de o parte. el trăgea venituri mari de la oraşe. Această luptă ce izbucneşte în forme dramatice şi sângeroase în special în Flandra. a urmat o politică economică de ridicare a târgurilor Moldovei şi de distrugere a concurenţei târgurilor din principatul vecin al Ţării Româneşti. care se întinde. Florenţa şi alte oraşe italiene. dimpotrivă.

115 Cf. Interesele boierimii noastre nu erau direct opuse acelora ale târgoveţilor. p. de unde trece în obiceiul comercial sârbesc (uprava). E destul să amintim de lupta neobosită a lui Ştefan pentru păstrarea Chiliei şi Cetăţii Albe contra turcilor. Iaşi. Nu o dată se aplica dreptul de represalii. pentru că reprezentau ieşirea ei la mare114. pe care le cultivau ei. care ţinea la ridicarea negoţului în târguri. Mircea făcu chiar anume sacrificii. oraşele medievale. de la o vreme. lipseşte la noi. 108. II. Vechile târguri româneşti nu aveau nevoie să urmeze o politică alimentară de ieftinire a grânelor ca în Apus. Politica economică a domnilor. spune că ele sunt toată Moldova". plătind un surplus de vamă din vistierie concesionarilor vămilor. deci. se opreşte aplicarea represa'iilor'prin înţelegeri între domnii noştri şi municipalităţile oraşelor străine. Pe de altă parte. Panaitescu. 1935. conflictul dintre burghezie şi nobilime. op. 94—95. U6 lbidem.. ci negustori şi agricultori. 346. din pricina situaţiei speciale a târgurilor într-o ţară agricolă. Costăchescu. erau nevoite să-şi cumpere hrana.Nu e vorba de simple expediţii de pradă. reclamaţii şi chiar ameninţări pentru oprirea mărfurilor sau neplata datoriilor. Arderea Târgului Floci şi a lalomiţei în 1470. Dar. 101-104. P. p. Braşovul şi Bistriţa este plină de intervenţii în favoarea negustorilor români. Ea se întâlneşte întâi în relaţiile comerciale dintre oraşele italiene din Evul Mediu117. rugăminţi. ci de o adevărată încercare de a ruina comerţul oraşelor Ţării Româneşti la Dunăre. de protejare a oraşelor. apoi la noi. ce trebuiau neapărat atraşi în ţară 116. Bogdan. ceea ce înseamnă admiterea unei răspunderi colective a negustorilor dintr-un anume oraş. A existat. politică ce ar fi lovit în proprietarii de ogoare. Pe când în Flandra. domnii români se îngrijeau întotdeauna de afacerile negustorilor din târgurile ţării.v. aşa de caracteristic pentru istoria socială a Apusului. cit. în favoarea târgurilor moldoveneşti. Totuşi. Zeci de asemenea scrisori emană de la fiecare domn. dar la toată Europa ca să apere aceste oraşe şi în solia trimisă dogelui Veneţiei şi papei. drumuri ce treceau întotdeauna prin anume oraşe 115. p. politică ce se poate pune alături cu aceea a monarhilor apuseni faţă de burghezia din ţările lor. P. Târgoveţii din Moldova şi Ţara Românească nu erau meseriaşi. care treceau cu comerţ peste graniţele ţării. reiese şi din tratatele comerciale încheiate cu oraşele săseşti ardelene şi cu Lembergul. o politică economică a domnilor români. 4 152 . ca să poată acorda o scutire negustorilor lioveni. ca să înţelegem importanţa ce dădea marele domn problemelor comerciale. când veneau să târguiască în ţară. Corespondenţa domnilor noştri cu Sibiul. chiar de la acei ce trăiau grele tulburări politice. Mircea cel Bătrân. deci aceste sate mari nu aveau conflicte cu cele mici. aveau moşiile târgurilor. în mijlocul autarhiei agricole.acolo113. în tratatul lui Mircea cel Bătrân cu Braşovul şi în acel al lui Alexandru cel Bun cu Liovul se fixează drumul pe care trebuiau să-1 străbată negustorii străini. 1. ale noastre 113 M. documentele lui Ştefan cel Mare. adică se confiscă marfa unor negustori străini din ţară pentru împlinirea datoriilor neplătite ale negustorilor locali în ţara respectivă. El făcu apel nu numai la vecini. căci erau ei înşişi agricultori. 17 Luchaire.

cu vremea când proprietarii de pământ sunt totul şi oraşele nu mai prezintă pentru domn avantajele de odinioară. căci aci un patriciat orăşenesc. 153 . dar Mihnea Turcitul (1577—1583) îl restituie. aşa cum am caracterizat-o în paragraful precedent (oraşe orientate spre sud. viaţa economică a oraşelor româneşti nu a putut duce la ridicarea unei clase de bogătaşi. urmează. adică din moşiile sale. un contrast izbitor între politica de adăugire a oraşelor din prima perioadă şi sacrificarea lor în a doua. de altfel. patroni ai salariaţilor meseriaşi. a comunităţii târgurilor. ceea ce nu s-a putut face în micile principate dintre Dunăre şi Carpaţi. la sfârşitul veacului al XVI-lea. Bucureşti. Mircea Ciobanul confiscase. şi una din cauzele pentru care în Moldova şi Ţara Românească domnia nu s-a putut consolida şi nu a reuşit să înlăture puterea politică a boierimii. care erau oraşele. Aceasta este. dar e vorba acum de o politică în favoarea boierilor. dimpotrivă. însă. în veacurile XV şi XVI. pe când. „pentru că nu Gr. cum am văzut. căruia îi era debitor. până şi la graniţele noastre. p. lipseşte în istoria noastră socială. omogenă. răscumpără. Pe de altă parte. sate sau ţarine din ocoale. Tocilescu. drumurile comerţului mare prin ţările noastre fiind tăiate. Şi în această perioadă domnul duce o politică economică deplin conştientă. fiind aleşi dintre boieri. Astfel. un boier scăpătat şi plin de datorii. Fireşte că în această perioadă a istoriei noastre. însuşi Mihai Viteazul. un sat boieresc. Este. în legătură cu interesele sale. Domnul ţării. deci o clasă de capitalişti care să finanţeze puterea centrală. 14. întemeiat pe exportul de grâne) nu mai poate fi vorba de o politică de ocrotire a oraşelor din partea domniei. Mavrichi cupeţul. domnii adăugau. Nu numai pentru că domnii. invers ca în Apus. Regalitatea s-a sprijinit în Apus numai pe patriciat. despre ale cărei cauze şi caractere am vorbit mai sus. moşia din banii vistieriei şi o restituie boierului risipitor. spunând în hrisovul său: . ca să zicem aşa. în adevăr. e nevoit să trăiască. deci. dau întreaga lor atenţie numai clasei boiereşti.fl-am vrut să las să intre alţii în sate boiereşti"118. Sacrificarea oraşelor de către domnie corespunde cu perioada aristocratică a istoriei noastre. Pe de altă parte. Domnul. care corespunde cu a doua perioadă din istoria oraşelor. la Lemberg de pildă. cum vom vedea mai jos. Danciul vornicul. prin el a dus lupta împotriva nobilimii şi a creat unitatea ţării. coi cu mărfuri locale întreprins de greci. cu venit în bani pentru domnie. Dimpotrivă. caracterul pur comercial şi necreator de bunuri al acestor comunităţi din ţara noastră. 1877. dar interesele ce legau domnia de oraşe în perioada precedentă dispar. n-a existat. Motivul este. după perioada voievodală a istoriei noastre. Doamna Stanca. la ocoalele târgurilor moşii noi prin cumpărături. nota 14. din consumarea capitalului său. până ajung la desfacerea unor târguri întregi. nu mai sunt. pe la 1550.erau producătoare de pâine. Această diferenţiere socială. Aci stă deosebirea esenţială între oraşele româneşti şi cele apusene. vămile târgurilor. care se vede foarte clar în Apus. e nevoit să-şi vândă moşia unui negustor. unde găsim numai forma primitivă. o perioadă aristocratică. în veacurile următoare ei vând sau donează din aceste moşii. nemaiavând alte venituri.

un intens comerţ de schimb între vitele noastre şi produsele fabricate ale saşilor. aspect social ce iese din subiectul acestui studiu. 69. făcea împrumuturi de la câţiva boieri avuţi făcând faţă nevoilor. nice de o nevoie a ţării nu să teme" 120. se poate spune că economia în bani a reapărut în Europa o dată cu înflorirea comunelor. în aceeaşi perioadă. Panaitescu. domnul. să împiedice pe orăşeni să desfacă în favoarea lor această proprietate. că dacă are domnul cinci şase boiari avuţi. ed. vieţii economice a oraşelor româneşti. Letopiseţul Ţării Moldovei. piele şi dantele. în veacul al XV-lea. iar în Polonia. dimpotrivă. însă. Domnul se credea. Se ştie că politica de expediente a domniei la noi a dus la ruina economică din vremea fanarioţilor. P. Dar atunci nu mai e vorba de comune medievale. vorbind de domnia lui Radu Mihnea în Moldova (1623 — 1626). Ele erau simple centre de schimb. 20 Miron Costin. ţară cu aspecte de viaţă economică asemănătoare cu ale noastre. în St. nobilimea impune prin dietă scăderea preţului produselor manufacturate din oraşe şi interzicerea exportului lor. Documente slavo-roinăne. în aceste oraşe era. Acesta este caracterul ce deosebeşte târgurile noastre de cele europene: ele aveau caracter comercial. p. la Sibiu şi Braşov fabricate de metal. Nicolaescu. ce se hrănesc şi se îmbracă din produse proprii. nu aveau bresle de meseriaşi. regele burgheziei. Pentru ca puterea centrală să ducă la noi din nou o politică burgheză. în apusul Europei. lăsând liber comerţul grânelor şi vitelor. dator să apere proprietatea boierească. orăşenii nu dispuneau de bani şi politica economică a domnului se sprijinea pe boieri. Marele cronicar. faţă de cele din Flandra. pentru cheltuielile curente şi extraordinare {nevoi ale ţării). Cu alte cuvinte.este lege ca domnii să vândă sate boiereşti. la Florenţa şi Veneţia lucrările de sticlărie. căci aşa ceva nu se cade" 119. nu însă cu produse industriale de la noi. ci de o burghezie capitalistă a ţării. ruinând în acest chip oraşele. Pe când în Flandra înfloreau breslele postăvarilor. deşi am constatat origini asemănătoare ale oraşelor noastre cu cele din Apus. Viaţa economică. deci. în Polonia. nu şi industrial. Această caracteristică lipseşte. Cauza stă într-o viaţă economică diferită în oraşele româneşti. p. nu ca la ţară în natură. cei care aveau bani lichizi pentru monarh erau tocmai burghezii. 62. în privinţa politicii domneşti ne lămureşte un pasaj din cronica lui Miron Costin. o asemenea politică ar fi fost imposibilă. La noi. în această perioadă a istoriei. Italia şi chL: din Ardeal. la împărţirea acestui stat feudal în mijlocul Europei moderne. 154 . P. Târgurile moldoveneşti şi muntene n-au avut meserii speciale de export. totuşi evoluţia lor a urmat căi deosebite. de desfacere a produselor agricole şi ale produselor aduse de peste graniţe de negustori. va trebui să aşteptăm tocmai până în zilele lui Carol I. Schimbul în oraşe este în bani. până încasa veniturile. Un oraş apusean este o excepţie economică în mijlocul domeniilor agricole. brocart. Aşadar. reproduce cuvintele „înţelepte" ale acestui voievod: „De mare folos şi cinste este domnului şi ţării boierinul înţălept.

nu şi de producţie. marche. ca şi şoltuz sau pârgar şi ne duc la epoca influenţei comerţului săsesc în principate. Grancea. se numesc mercati. fără bresle. la ţară. în Moldova. 1938. Volpe. 12 " Comunicat de prof. se aduceau şi se vindeau în oraşe. Primele fiere. pe când în restul Europei ele sunt esenţiale pentru viaţa orăşenească (la Veneţia. breslele apar încă din veacul al IX-lea)122. Ştefăneşti) erau sate mari cu drept de târg săptămânal. la Câmpulung sau la Baia nu se cunoşteau încă breslele. locuri unde se ţineau târgurile periodice. Medio Evo italiano. în apusul şi centrul Europei. 1929. cit. schimbul periodic predominând asupra celui permanent. moşnenilor şi mănăstirilor. la 1579. 47. Un cuvânt interesant în această ordine de idei este şi piaţă. francez foire sunt anuale. iar iarmaroc. face o adunare a tuturor negustorilor. bâlciuriie. I. atât târgurile săptămânale. p. în Ardeal. Astfel. Hotărârea e comunicată şi în Polonia. op. Aşa-numitele târguri în Moldova (Darabani.. care se găseşte de altfel şi în limba sârbă. 1862. 122 12 155 . Ilie—la Câmpulung. 17-19. Produsele agricole. Petru Şchiopul. în regiunea Năsăud. 124 La 1662. cele săptămânale. la oraşe erau târguri săptămânale cu produse manufacturate. Târg. Târgurile periodice. Existenţa unor târguri mari româneşti în veacul al XVlea. rămas din epoca anterioară întemeierii comunelor libere. au jucat un rol însemnat în istoria economică a românilor până în veacul al XlX-lea. Bucureşti. p. X. Firenze. de origine italiană. la sat. ed. ca în Apus126. veneţiană. este un termen slav. în schimb. şi bâlciul de oraş. ele reprezentau economia de schimb a produselor satelor (vite şi grâne). în Muntenia. Drăgaica—la Buzău etc. săptămânal. a schimbului local între satele aceleiaşi văi la curtea voievodului slav. deci ale boierilor. Dricarul. 123 Hasdeu. La noi. Bâlci este un termen unguresc.aceeaşi epocă. Dabija vodă scrie şoltuzului şi pârgarilor din Iaşi: „Voi care aveţi a striga la toate zilele de târg" (Codrescu. până în zilele noastre. bâlciuri şi târguri erau la oraşe şi la câteva sate mari. De la bâlci se lua vama cea mare de desfacere şi traficul era supravegheat de dregătorul târgului124. negustorilor de acolo123. Breslele apar în Moldova abia în veacul al XVII-lea. 125 G. II. pe care veneau sătenii să le cumpere în schimbul produselor125. asemenea şi în Ţara Românească. bâlciul de ţară. aşezate pe căi de tranzit. întrebându-i şi apoi mută iarmarocul din Botoşani la Lenţeşti. Bâlciuri vestite erau în ţara noastră în legătură cu un sfânt: la Sf. cât şi iarmaroacele sau bâlciuriie anuale. E o urmă a pătrunderii economice italiene în aceste părţi. Pavlescu. tocmai în al XVIII-lea121. p. Jahrmarkt (târg anual) este un termen german. ca şi oraş. la Moşi (ziua morţilor) —la Bucureşti. în revista „Din Moldova". erau în genere tot la oraşe. ceea ce subliniază încă o dată caracterul aproape rural al oraşelor noastre. Luchaire. Bâlciuriie erau fixate de domnie cu privilegiu şi în urma înţelegerii cu negustorii. erau. anual. bâlciuriie anuale erau la sate. Economia breslelor în Moldova. la oraşe. Este uşor de înţeles de ce la noi bâlciuriie au jucat un rol mai important decât Cf. „unde va fi adunarea negustorilor noştri". puncte de vamă. 114). II. arată mai bine ca orice alt argument că ele erau centre de schimb.

ci lipsa ringului comercial arată lămurit slăbiciunea comerţului permanent în târgurile româneşti. scria Alexandru cel Bun. apoi peştele sărat. „piua de bătut P. magazii şi ateliere. 220 şi 226 (din 1451). era organizat în legătură cu oraşele. nici măcelărie. De asemenea. 636. dar în această casă să nu ţie cârciumă. în tratatul de comerţ al lui Alexandru cel Bun cu liovenii. nici mied. Documentele Ţării Româneşti. la Baia. p. Oraşele noastre vechi erau cu planul de străzi încrucişate.ot un comerţ permanent. nu erau produse decât în mică măsură în oraşe şi de aceea predomina comerţul periodic. ca şi în Apus. negustorii din Ţara Românească sunt numiţi Petre de la Argeş. p. Totuşi. Aşadar. adică vama. aspect general al târgurilor. iar în Moldova. Gheorghe. Panaitescu. Panaitescu. negustorii erau legaţi de oraş şi nu-şi puteau muta centrul afacerilor în alt târg. Documente slavo-române din Sibiu. deoarece făceau parte dintr-o comunitate închisă. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. P. iar la Lio\ şi Cracovia. asemenea şi pentru cumpărăturile ce făceau la târg129. din cel actual şi din câte ştim din stampe şi descrieri de călători. p. Comerţul la noi. 13. care singuri aveau privilegiul acestor produse128). p. Satele care aduceau produse la oraş plăteau o taxă la târg. ce se vede până şi la Braşov. 156 . nu este nici urmă de centru comercial cu hală. i. mai târziu grânele. negustor din Râmnic. i Costăchescu. deci ca satele. aflăm la Râmnic un Lăslău protomeşter. să nu facă bere. Nu e vorba de o simplă deosebire de aspect estetic. în oraşele flamande. dar importanţa sa era secundară faţă de comerţul vitelor şi grânelor aduse de ţărani la oraş. unde se afla şi turnul oraşului. la 1500. comerţul permanent avea şi el o parte din viaţa vechilor târguri româneşti. 192.comerţul permanent: produsele de export ale ţării erau vitele. italiene şi germane. probabil ungur 130. II. când se aduceau la anume date produsele agricole la oraş pentru vânzare. la fel pentru oraşele moldoveneşti. ca să nu aibă vreo piedică în comerţul lui în marele oraş ardelean şi să fie primit la târg" 127. cere ca judeţul şi pârgarii din acest din urmă oraş să anunţe printr-o scrisoare municipalităţii din Sibiu mutarea. Primul semn îl constituie existenţa negustorilor legaţi de anume oraşe. toate acestea se aduceau de la ţară. sunt indicii că negoţul permanent n-a lipsit cu totul în oraşele româneşti în veacul al XV-lea şi al XVI-lea. să-şi ţie o casă la Suceava. Astfel. nevoit din cauza ciumei să se mute la Argeş. în privinţa meseriilor există excepţii de la aspectul comercial al târgurilor noastre aşa cum l-am schiţat în general. deci. la 140T confirmat apoi de ceilalţi domni moldoveni. mierea şi ceara. P. nu concentrate spre o piaţă. Pe de altă parte. era. oa U0 Ibidem. Deşi târgurile noastre vechi au fost reclădite şi nu ştim care era planul lor în Evul Mediu. 129 P. nici să nu vândă pâine" (pentru a nu concura pe orăşeni. se prevede că negustorii din Liov vor avea voie să ţie la Suceava o casă de comerţ permanentă (un fundacco se numea o asemenea casă a străinilor la Veneţia): „Le-am dat voie. Oraşul garanta pentru ei. La 1440. ei aveau acolo o prăvălie. în actele Braşovului. produs vestit al bălţilor noastre încă din Antichitate. nu ca oraşele apusene. Neculae de Târgovişte. I. alături de cel periodic al bâlciurilor. era un centru comercial cu o hală a negustorilor în piaţa centrală a târgului.

132 131 157 . 93. într-o vreme când ceara era singurul produs pentru luminat. p. 137 P. la Baia de pildă. 133 p p panajtescu. negoţul ţărilor noastre este redus. dacă şi produse de prima necesitate se importau. p. cu carul şi cu corabia133. la 1570136. în vechea capitală munteană. 64. 187 şi 314. hamuri de cai. Ceara de Târgul Frumos: Hasdeu. unde exploatarea aramei era concesionată de Mircea unui sas. din corespondenţa comercială a ţărilor noastre cu Braşovul şi Sibiul în veacul al XV-lea. de Bacău (1457): I. Mircea cel Bătrân. „venitul cerii din cârciumile din Baia" (1458): ibidem. 3. găsite în ruinele palatului domnesc de acolo. pe care le-am fi crezut între produsele ţării: săpun. Toate acestea nu se produceau în ţară. 91. iar mierea pentru îndulcit hrana. p. p.şi de la alte târguri constituiau un produs important. Am arătat că după căderea porturilor de la Dunăre şi mare.. în schimb. avea nevoie de zugravi şi de aceea a înflorit înaintea altor meşteşuguri această meserie cu evlavioase scopuri. 333. la noi breslele de meseriaşi. aflăm că se importau din Ardeal produse neaşteptate. Ceara în Evul Mediu. II. op. în veacul al XVII-lea. Cea mai veche. ibidem. II. Panaitescu. 97. la un trafic cu mărfurile locale şi la exportul grânelor în Imperiul Otoman prin intermediul grecilor. era o altă specialitate meşteşugărească. cuie. ale boierilor. arcuri. se vindea la cârciumi132. morile domneşti şi ale unor mănăstiri. ele nu figurează în nici un tratat de comerţ al domnilor noştri. la Târgul Neamţ: ibidem. căruţe. ca Ocnele Mari în Vâlcea (Anghel de la Ocnă e pomenit într-un hrisov al lui Mircea. breaslă cunoscută în veacul al XVI-lea este aceea a zugravilor de la Suceava. 16—17. cu multe biserici şi mănăstiri. Toate aceste activităţi nu erau adevărate meserii şi nu puteau duce la crearea breslelor. deci. din care domnul avea zeciuială. Este. funii137. p. Tocmai atunci apar. p.sumane" (1443) şi torcătoria de lână (1448)131. şi frumoasele resturi de ceramică cu scenele de luptă în relief. se importau. p. Am spus că şi morile erau concentrate la târguri. p. oraşele aveau prisăci care dădeau aceste preţioase mărfuri. 136 pavlescu. Baia de Aramă în Mehedinţi. nu însă pentru export. o parte a produselor agricole erau prelucrate la oraş. 90. 135 Ibidem. căldări. cu atât mai mult nu puteau exista meserii de specialitate pentru export. 102. Bogdan. p. sunt în legătură cu această activitate. Mircea cel Bătrân. Oraşul capitală. 236. Czop Hanoş135. clară lipsa meseriilor în oraşele noastre. întreruperea comerţului cu Ardealul şi Polonia sau slăbirea lui în această fază. aceea a olarilor. p. Ceara era prelucrată în pietre de ceară la oraşe şi pietrele de ceară de la Piatra Neamţ. Arhiva Istorică. La Argeş. furci. însă. la Şiret. 134 Ibidem. Unele târguri erau aşezate în jurul unei industrii miniere. I. p. Sărarea peştelui pentru export era o industrie a târgurilor dunărene: se săra cu maja. epocă de înflorire a lor în Costăchescu. el donează o moşie mănăstirii Cozia 134). ce s-a păstrat până astăzi. care nu existau în Evul Mediu. P. Documentele lui Ştefan cel Mare. opreşte aducerea în ţară a obiectelor manufacturate. şi tăierea drumurilor de comerţ. 1/1. cit. I. căci am spus că în veacurile XV şi XVI grânele nu se exportau. Economia breslelor. în acest chip.

158 .yrafe. Iorga. XVIII). termenul turcesc esnaf şi tot turcesc este titlul de calfă. de ziua căruia se făcea praznicul. aveau biserica lor. cât şi privilegiile domneşti (statutul era aprobat de domn). rupta. op. se constituie abia acum. a învăţa. dar nu la oraşe. între altele. Am arătat că în Moldova şi Ţara Românească oraşele din Evul Mediu erau. ce se ridică de pe urma închiderii comerţului cu Ardealul şi Polonia. în veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea. a fierarilor-potcovari la Iaşi. apar abia acum. care deşi mai vechi. epocă de decădere a oraşelor. la crearea breslelor la noi. la noi. de la braţ. ed. dar numai pentru nevoile locale. cu un aspect deosebit al breslelor cu produse de export din Italia. începe să decadă în Europa încă din veacul al XVI-lea si cauza acestei decăderi a libertăţii 1^8 io ° Pavlescu. cit. cit. Analiza lor la Pavlescu. din Galiţia. 50. ca în Apus. se pare. de la uciti. un termen slav. cit. a blănarilor la Suceava şi Botoşani. Flandra şi Ardeal. un fel de stat în stat. ca şi în Apus. Pavlescu. adică convenţia cu vistieria pentru suma ce urma să fie plătită anual de breaslă ca o unitate fiscală privilegiată141. Del Chiaro. comune autonome cu imunitate. Oraşele noastre în epoca lor de decădere. de hârtie (moara de hârtie a lui Matei Basarab). şi înseamnă învăţăcel. clopotarilor. Genealogia Cantacuzinilor. porţelan (sec. Desfiinţarea comunelor libere la români. nu erau organizate în bresle. Ucenic este. menţionează în Ţara Românească următoarele fabrici: fabrica de postav. cu oaste şi organizaţie liberă. Storia delle rivoluzione dela Valachia. Breslele aveau. Reducerea importului şi a traficului comercial în general este explicaţia acestui fenomen economic. unde erau anume bresle sau frăţii ortodoxe cu scopuri economice şi religioase. la 1700139. de sticlă. care trebuie să se întreţie singure. 478.Apus. breslele apar atunci când se simte nevoia unor meserii locale. Chiar celelalte ocupaţii. p. ca şi vestita breaslă a calicilor (invalizi)138. Asociaţiile erau pe specialităţi şi membrii între ei se numeau fraţi. ce prevedea. în fruntea breslei se afla un staroste {bătrân. o organizare religioasă şi profesională în acelaşi timp140. dar nu erau constituite pe specialităţi de meserii şi tot acolo se folosea titlul de staroste. Pentru toate amănuntele. Cantacuzino. însă. Acum apar fabricile de postav (la Afumaţi) în veacul al XVII-lea. de hârtie. M. obligaţiile membrilor între ei pentru înlăturarea concurenţei. ce se zugrăvea şi pe steagul breslei. care cârmuia pe temeiul unui statut. cum se poate ajunge calfă sau patron. ci pe moşiile domneşti sau boiereşti. Pentru unele bresle din veacul al XVIII-lea se foloseşti. tot termen slav). Numele slav al breslei (bratstvo) Wne. op. influenţe fireşti în vremea comerţului sud-dunărean. Iorga. însă. care scrie Genealogia Cantacuzinilor la 1769. Breasla tălpălarilor. Perioada înfloritoare a vechilor bresle româneşti este veacul al XVIII-lea. de unde şi numele de breaslă. p. Fabrica de sticlă exista şi sub Brâncoveanu. ed. Mihai banul Cantacuzino. deci. a lumânărarilor. op. Industria cu caracter local pentru nevoile regiunii a dus. Autonomia comunelor. cu sfântul patron. au abia atunci aspectul unor centre de producţie. slavoneşte.

între privilegiile şi autonomiile desfiinţate de Constantin Mavrocordat sunt şi acele ale oraşelor: ele devin o parte a administraţiei domneşti. în legătură cu ea se produc reformele lui Constantin vodă Mavrocordat în Ţara Românească şi Moldova. Nu este cazul să arătăm pe larg aici spiritul general al acestor reforme. la mijlocul veacului al XVIII-lea. Les anciennes democraţie* des Pays-Bas. încetează existenţa comunelor libere în Moldova şi Muntenia. întocmai precum era odinioară. în perioada a doua a istoriei oraşelor. de pildă. a monopolurilor industriale. deşi ele n-au fost studiate din acest punct de vedere. ale navigaţiei şi ale circulaţiei generale cer desfiinţarea piedicilor pe care le-o impune politica oraşelor. de către divanul Craiovei. 159 . se desfiinţează autonomia oraşelor. la Craiova. oprirea concurenţei. Judeţul sau soltuzul (înlocuit cu un ispravnic) este numit de domn. p. e destul să spunem că ele au un caracter modern şi apusean. a dreptului de depozit. la origine poziţia oraşelor în faţa economiei agricole.comunale este capitalismul comercial. El pretinde desfiinţarea pieţelor privilegiate. fără privilegii deosebite şi. privilegii. ceea ce este mai caracteristic. dar abia la începutul perioadei a treia. "2 H. 234—235. dominiale. oraşele au avut mult de pătimit de pe urma politicii domneşti şi a decăderii economice. de desfiinţare a privilegiilor locale şi de unificare a condiţiilor juridice. Comerţul mare se găseşte acum în faţa economiei urbane. drept de depozit. Pirenne. în special prin comerţul de vite. „Progresele capitalismului. Astfel. când avem un comerţ pe scară mai mică şi îndreptat spre sudul Dunării. care rupe barierele protecţioniste medievale ale oraşelor. La începutul acestei pătrunderi şi. se desfiinţează chiar dreptul comunităţii orăşeneşti de a-şi alege reprezentanţii. 1945 [ 1 ] Pasaj neclar: probabil „dar o imunitate specială". Am spus că începutul acestor relaţii la noi este de pus în legătură cu pătrunderea Austriei în sud-estul Europei. care nu mai sunt decât o piedică a libertăţii"142. desigur. adică în vremea când şi ţările noastre vin în atingere cu capitalismul comercial european. în Ţările Române. Comerţul mare tinde şi el spre dreptul comun şi desfiinţarea privilegiilor municipale.

.

din cauza amintirilor istorice. înainte de a se ţine seama de complexul de influenţe economice şi demografice. Capitalele. de unde se poate supraveghea ţara. atrăgând după dânsa şi autoritatea centrală. de a se schimba capitala ţării. nefiresc. acolo unde se încrucişează drumurile de negoţ. în special Milanul. cel mai românesc dintre marile oraşe ale ţării. Washington. se ştie că Petersburgul a fost clădit de Petru cel Mare pe Neva. Belgradul este un punct strategic. dar. de la 1870. în acelaşi timp. în aceste condiţiuni. Proiectul. aşezat spre centrul bogăţiilor naturale ale Galliei (agricultură şi vii). Sunt şi capitale nefireşti. sau strategice. ci şi din motive economice. însă. exploatată încă din Evul Mediu. însă. deşi oraşele din regiunile bogate agricole şi industriale din nord. cu ieşirea spre Marea Baltică. aproape de Valea Prahovei. prin unirea de la 1859. ar fi. sau în centre bine apărate. Roma a fost aleasă.VIII CUM AU AJUNS BUCUREŞTII CAPITALA ŢĂRII ? Cum se naşte o capitală. centrul de greutate al peninsulei s-a mutat din nord spre 161 . în sfârşit. nu departe de acest fluviu. cu izvoarele de petrol. unde e centrul regiunilor de producţie şi se adună în chip natural populaţia. arteră comercială de transport. capitala întregii Românii. în centrul economic. dar nu trebuie să uităm că Statele Unite sunt un stat federativ. mult discutat în timpul din urmă. şi de Câmpia Dunării. cu cerealele. O capitală nu se mută. nu trebuie mutată. pe lângă aceasta. din epoca politică raţionalistă contemporană. Abia în zilele noastre. apoi prin unirea cea mare. esenţială pentru noi. Astfel. cu orientarea mediteraneană a Italiei şi cu expansiunea ei colonială. capitala Statelor Unite. De asemenea. un oraş de importanţă secundară faţă de New York sau Chicago. sunt alese din motive economice în primul rând. care datează. pentru că era „o fereastră spre Occident". este o creaţie artificială. fosta capitală a principatului Ţării Româneşti. pe o înălţime ce domină vărsarea Savei în Dunăre. printr-o hotărâre administrativă. care fac să se adune într-un anume loc populaţia mai numeroasă. un centru al comunicaţiilor fluviale. de obicei. aşezat în apropiere de regiunea minieră de la Avala. Parisul este un nod de comunicaţii fluviale. rămâne. Bucureştii. Dacă acest oraş nu este centrul geografic al ţării. drept capitală a noului regat al Italiei. care a devenit. în care viaţa provincială joacă un rol politic precumpănitor şi autoritatea centrală e de mai mică importanţă. oraşul acesta este cel mai populat şi. este centrul cel mai populat al ţării şi aceasta nu numai ca o creaţiune artificială a centralizării politice. erau mai potrivite. De aceea.

şi nu în altă parte. prin trecut. 1-a urmărit oastea regelui Carol Robert şi. Câmpulung. în care domnii trebuiau să-şi vadă mereu oblăduiţii. şi istoria. Bucureşti. Era. la Piatra. Schimbarea capitalelor Ţării Româneşti: Curtea de Argeş. se vede că. la Gherghiţa şi Râmnicul Vâlcea. încă de la începuturile noastre. ei se deplasau cu dregătorii în anume oraşe. o treaptă mai înaltă a organizaţiei politice. arată oscilări importante şi trebuie să aflăm care a fost. necesitatea organjcă a statului nostru pentru ca aici. Capitala noastră a fc->i. care nu este o simplă însirare de anecdote. Trebuie să spunem mai întâi că erau în Evul Mediu. aşadar. că domnii noştri. desigur. regiuni fără capitale. cu organe locale. că dintre curţile domneşti. care nu se mută de la un loc la altul. plecând apoi mai departe. o capitală a ţării. Era. la 162 . în Ţara Ro îânească. ci poate lămuri. cauzele care au adus la stările de azi. de la Târgovişte şi Bucureşti. să străjuiască peste ţară scaunul domniei. Nu s-a observat. moştenită de la statul mai mic Ţara Românească. Vechile capitale ale Ţării Româneşti. întocmai ca regii patriarhali. dar de scurtă durată. într-acolo. Am avut noi. Vaslui. Bârlad. o viaţă de stat aşezată şi bine orânduită. sau au fost vechile noastre principate stătuleţe patriarhale. după nevoi. într-o vreme în care bogăţiile petrolifere nu erau încă exploatate şi Dunărea nu avea aceeaşi importanţă pentru comerţul internaţional? întrebarea este legitimă. Stăpânitorul se muta de la un loc la altul cu dregătorii săi. atunci când aceste hrisoave erau date în capitală. zice cronica ungurească. deci. românii. într-o călătorie continuă. cutreierând prin toată ţara. Târgovişte. însă. una singură era adevăratul „scaun" al domniei. de obicei la anume perioade ale anului. de la Suceava şi Iaşi.sud şi Roma a devenit cel mai important oraş al Italiei. Gherghiţa sau Râmnic. acte de proprietate date de domnii noştri. Existenţa unei capitale înseamnă maturitate politică: o organizaţie administrativă centrală bine alcătuită. cu o instanţă supremă. această maturitate. Aceste menţiuni lipseau totdeauna când domnul dădea un act din Piteşti. cum i s-a zis mai târziu). termen însoţit câteodată şi de adjective: „în minunata şi strălucita cetate de scaun". se mutau din loc în loc. în adevăr. din când în când. Aceste deplasări au făcut pe unii istorici să conchidă că noi n-am avut capitale stabile. poate răspunde. că deplasările domnului erau fireşti. spre „castrum Argis". acolo a stat Basarab întemeietorul. la sfârşitul hrisoavelor domneşti. şi de asemenea. care a intrat în compunerea României de azi. Cea mai veche capitală a Ţării Româneşti a fost la Argeş (Curtea de Argeş. în Europa. încă din veacul al XlV-lea găsim menţiunea „cetatea de scaun". împărţind dreptatea şi luând măsuri într-un loc. care rămânea centrul statului. Se pune întrebarea: de ce au ajuns Bucureştii capitala Ţării Româneşti. tot acolo au stat. Noi am avut concepţia unei capitale din cele mai vechi timpuri. în cele din urmă. ca să-i ţie în supunere? Din cercetarea hrisoavelor. ceea ce indică. în legătură cu centrul. şi înaintaşii lui Basarab. fără legătură cu deplasările personale ale domnului. de pe la 1250 (Seneslav şi Tihomir). unde erau „curţi domneşti": în Moldova. această organizaţie înaintată în scara societăţilor omeneşti. organizaţii judecătoreşti de încredere.

atribuie frumosului Radu titlul de părinte al capitalei noastre. până la Mircea cel Bătrân. după care urmează altul. istoricii socotesc că domnul care a mutat capitala ţării pe malurile fericite ale Dâmboviţei a fost Radu cel Frumos. La Câmpulung a murit Basarab şi fiul său. prin Ţara Loviştei. Cel dintâi act domnesc cunoscut în istorie datat din scaunul ţării Bucureşti. de Ia Severin la Brăila. desigur. fiul şi urmaşul lui Mircea cel Bătrân. Dar acest drum nu era o cale de comerţ principală pentru ţară. bogate în peşte. se află acolo. Bogdan. Abia al treilea domn al Ţării Româneşti. din 20 septembrie 1459. p. învingătorul mândrului rege. 1 Două acte în limba latină ale lui Vlad Ţepeş (13 iunie 1458 şi 4 iunie 1460) sunt date „lângă râul apei Dâmboviţa". Noua capitală a fost aşezată la Târgovişte. în biserica zisă a lui Negru vodă. Constantin. Tot la Argeş au stat şi urmaşii lui. I. târg mare şi bogat. 244 şi 246. Istoriografia noastră nu cunoştea până acum împrejurările acestei schimbări de capitală. Cel dintâi act dat de un domn muntean în scaunul de la Târgovişte este din 22 iunie 1418. Acest nume îl mai poartă şi alte două oraşe ale slavilor de sud: Târgovişte. capitala sangiacatului cu acelaşi nume (pazar. că pe nedrept i se. vechea capitală nu s-a mai putut ridica şi Basarab. am aflat. în vechea capitală reclădită. deşi a fost apoi cumplit bătut de ostile româneşti. Cele mai multe din actele marelui Mircea sunt date din Argeş. De aceea. Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul. Vlad Ţepeş. lângă Şumla. de la pasul Branului la bălţile Dunării. 320—321). a mutat scaunul domniei la Câmpulung. precum selişte înseamnă „loc de sat". vechiul nume al lui Novi-Pazar. Argeşul a fost părăsit de domnie şi zidurile vechi ale bisericilor şi ale curţilor bolovănite au rămas pustii şi pline de amintiri. Alexandru. nu este un fapt lămurit în istoriografia noastră. acoperit cu o frumoasă piatră săpată cu litere slavone. în Iugoslavia. cu mulţi negustori. Vladislav. din 10 februarie 1461. ci adevăratul părinte nu este altul decât cruntul făcător de dreptate. excentric. dat din acelaşi oraş. „Şi am scris eu. supus al turcilor şi luptător împotriva Moldovei lui Ştefan cel Mare. care rezida în acest oraş şi în vremea când era coregent pe lângă tatăl său. La Târgovişte a rămas capitala o jumătate de veac şi apoi s-a mutat la Bucureşti. De obicei. tot din Bucureşti (I. p. Argeşul era. un drum cotit şi greu ducea de acolo. Cele două acte menţionate mai sus sunt în slavoneşte şi au apărut în colecţia noastră de documente. Când regele ungur Carol Robert a ars Argeşul la 1330. Cercetând vechile hrisoave slavone ale domnilor munteni din aceste vremi. chiar din punct de vedere cronologic. de la Mihai vodă. pe drumul de negoţ ce ducea pe calea acestui râu. pe drumul negustorilor saşi din Braşov. şi Târgovişte. centrul unui mic voievodat.început. Nici mutarea capitalei la Bucureşti. însă. este de la Vlad Ţepeş. al cărui mormânt. în Bulgaria. de la munte la Dunăre. Documentele Ţării Româneşti. 163 . lângă pasul Branului. reşedinţa lui. scrie strămoşul cel mai depărtat al funcţionarilor capitalei noastre1. lângă Ialomiţa. Mutarea capitalei la Bucureşti. Târgovişte înseamnă „loc de târg". bazar este traducerea turcească a cuvântului „târg"). spre Olt şi apoi spre Sibiu. însă. care nu cuprindea decât o parte a ţării. sub munţi (judeţele Argeş şi Muscel) şi care a devenit mai târziu capitala întregii ţări. se mută din nou la Argeş. comerţul cu Braşovul şi la Dunăre erau mai importante ca cel cu Sibiul. după spusa domnului".

Io Radul voievod. în realitate. străbunul domniei mele. ci ne vom întoarce la întrebarea pe care am pus-o la început: de ce au fost aleşi tocmai Bucureştii drept capitală. Cetatea. In această părere este o parte de dreptate. spune: „Când am venit domnia mea de la Târgovişte aici. în locul Argeşului şi al Târgoviştei. la 1480. Dar azi nu mai admitem această coborâre a poporului întreg de la munţi. de ce s-au adunat îi acest loc. în vechea reşedinţă. La 1626. oşteni. unde au stat şi alţi domni răposaţi. Bucureştii erau acum scaunul consfinţit de tradiţie. noi. în aceste vremuri turburi. Acesta este punctul de vedere solid al istoriografiei noastre de azi. Bucureşti. unii domni întorcându-se din nou. Cauzele ridicării Bucureştilor. unde era mai aproape de Ardeal şi mai departe de turci. Alexandru voievod şi răposatul bunic al domniei mele. „a poruncit să fie înconjuraţi Bucureştii cu nari mari de stejar".noua cetate de scaun". sub ochii turcilor. după vremi şi împrejurări economice sau politice. reşedinţa domnească a oscilat între Bucureşti şi Târ°ovişte. Mihnea voievod şi răposatul părinte al domniei mele. turcii nu s-au amestecat în trebile interne ale domniei. „cetatea nouă". la Bucureşti (el a clădit pe Dâmboviţa podul care în veacul al XVII-lea îi poartă numele).. n-am fugit din calea barbarilor. amintindu-şi de vechea poveste a descălecării de peste munţi. temându-se să nu fie atacat pe neaşteptate de boieri ce se răsculaseră împotriva lui. Mircea Ciobanul. încât ac st centru a atras atenţia domniei ca reşedinţă? Unii istorici. au spus că poporul cel des s-a coborât pe încetul de la munte spre Dunăre şi acest mers al populaţiei e însemnat cu mutarea treptată a capitalelor spre sud: Argeş. au fost siliţi să se aşeze la Bucureşti. Alexandru vodă Coconul. lume multă. poezie şi durere a urbei noastre. dar după ce acest oraş a fost ars de turcii lui Sinan Paşa. Mihai Viteazul a stat. mai bine zis. S-au căutat şi alte explicaţii ale mutării capitalei. ţărani. care cuprindea curtea domnească şi unele din dealurile de pe Dâmboviţa. scrie Basarab vodă cel Tânăr. Alţi istorici au spus că suzeranitatea turcească a impus domnilor noştri să-şi aleagă o reşedinţă mai aproape de ţara padişahului şi. refugiaţi în vremea năvălirilor barbare în părţile muntoase. văzând în ea o dovadă a continuităţii românilor în Dacia. 164 . românii. Abia în veacul al XVII-lea.". Era poate o incintă lărgită a vechii cetăţi care înconjura curtea si care trebuie să fi fost de piatră sau de cărămidă. aşezate mai aproape de Ţara Ungurească. sau.Atunci se clădeşte şi cetatea Bucureştilor sau a Dâmboviţei. Geograful german Traugot Tamm a emis această părere. s-a retras cu curtea şi oştenii lui din nou între vechile ziduri domneşti de la Târgovişte. în scaunul domniei mele la Bucureşti. la începutul domniei sale. Bucureştii devin capitala statornică a ţării. negustori. lângă Dunăre. pe malurile Dâmboviţei. n-am lăsat duşmanilor pământul. dar.. nu poate fi vorba de o cauză politică. Un cronicar sas (Ostermayer) aminteşte că. Târgovişte. la 1545. s-a dărâmat la sfârşitul veacului al XVI-lea. pentru scurt timp. Târgoviştea era socotită mai mult ca un fel de loc de exil. am fost aici şi am rămas. . vorbind într-un hrisov despre întoarcerea sa de la Târgovişte la Bucureşti. Nu vom urmări aici istoria de glorie.

tocmai Vlad Ţepeş. azi dispărută. a fost foarte însemnat în trecutul nostru. Strugalea. din primele vremuri ale principatului muntean. aveau şi un rol comercial important.Dacă am admite pe Radu cel Frumos. chiar pe marginea pădurii. o serie de mănăstiri: Snagovul. pomenită tot sub Mircea. pe malurile lacurilor din jurul oraşului nostru. moşii întinse erau stăpânite de călugări. Dar am văzut mai sus că nu este aşa. ce coboară de la munţi spre Dunăre. dăruite de domnii şi boierii evlavioşi. trăia o lume de negustori. Rolul acestor codri uriaşi. Şi în istoria altor ţări. în aceste părţi se ridicaseră. care nu este altceva decât „codrul Valahiei". a Rusiei de pildă. a Vlăsiei. Codrul se întindea aproape neîntrerupt de la Olt până la Dâmboviţa (slav: „râul stejarilor") şi Argeşul inferior. mănăstirile din Oltenia. Căldăruşanii şi altele. numit în vechile hrisoave „mănăstirea Bolintinul din pădurea cea mare". s-a dovedit că în aceste părţi. codrii cu luminişuri au jucat un rol de apărare şi conservare a naţiunii în vremea marilor năvălitori. adică al României prin excelenţă. cel mai înverşunat duşman al turcului. este o regiune de bălţi bogate: Snagovul. până la marginile stepei Bărăganului. Moscova este aşezată într-o astfel de regiune. Codrul. întreruptă pe alocuri de luminişuri şi de luncile râurilor. cu luminişurile sale şi cu luncile râurilor. Astfel. datorat mutării populaţiei spre aceste regiuni mai ferite. domn adus de turci şi supus al lor. în special înspre nord şi nord-est de Bucureşti (pădurea Snagovului. Locul unde sunt aşezaţi Bucureştii este o veche aşezare omenească. pe lângă rolul lor religios. Era. a fost un loc de apărare împotriva barbarilor din Evul Mediu. pe toată întinderea şesului muntean. după năvălirea tătarilor. cu capitala la Kiev. La mijlocul acestei linii. am fi înclinaţi să primim această părere drept bună. ca autor al acestui act. Pe linia ce despărţea odinioară regiunea codrilor mari din şesul dunărean de stepa deschisă popoarelor nomade (Bărăganul) se află oraşul Bucureşti. întemeiată de un logofăt al aceluiaşi domn. către sfârşitul domniei lui. aveau în stăpânire bălţile 165 . aproape de Giurgiu. un rezervor de populaţie românească. Bolintinul. cărăuşi. care a dăinuit întreg până târziu. vătăşei de moşii. au fost numeroase localităţi preistorice. „a stepelor". şi nu numai munţii. se afla o mare pădure. Cozia în special. adică atunci când încetase relaţiile cu păgânii. înlocuirea ei cu Rusia codrilor de la Moscova. în jurul lor şi în legătură cu ele. De la această pădure. din care au rămas azi numai întinderi relativ mici. pe o insulă a lacului. mai la sud. pe Argeş. este un fenomen bine studiat în istoria Rusiei. a mutat capitala ţării. în veacurile al XVI-lea şi al XVlI-lea. în vechime. şi decăderea Rusiei de sud. este deosebit de favorabilă pentru schimbul care se făcea între produsele regiunii pădurilor şi aceea a câmpiilor. Această aşezare. Aceste mănăstiri. Erau locuri prielnice pentru viaţa omenească şi ferite de năvălirile prădalnice ale duşmanilor. azi culcaţi în mare parte la pământ. Produsele moşiilor mănăstireşti erau vândute pe bani buni şi aceste moşii se întindeau adesea în judeţe depărtate de mănăstirea proprietară. de pildă) au rămas numirile Teleormanului („pădure nebună"'). mănăstire pomenită încă din vremea lui Mircea cel Bătrân.

. Vezi pe larg studiul nostru. pentru desfacerea produselor în târg. la păsurile munţilor sau la vadurile Dunării. ca şi alte târguri ale ţării. Situaţia înfloritoare era condiţionată de aşezarea la mijloc. Un târg sau un oraş se deosebea de un sat prin aceea că era o aşezare de negustori şi meseriaşi în jurul unui bâlci sau iarmaroc. de cele mai multe ori. Organizarea vechilor târguri2. în veacul al XVIII-lea. Astfel. dacă era proprietatea domniei. Bucureştii. cu un consiliu ales de târgoveţi. trebuia să fie la mijlocul unui drum comercial. cuprinzând. ce erau târgurile vechi. Este plină dă tufe şi dă mărăcini şi nu este nici de o hrană. Dreptul de a ţine târg de vite sau de alte produse era un privilegiu. Capitala. mai multe sate. avea privilegiul de bâlci şi de organizare autonomă. nu-1 dedea decât aşezărilor care erau proprietatea domniei. punct de trecere şi. moşia domniei. Trebuie să lămurim acum. Aceste vămi la târguri s-au numit mai târziu accize. pe scurt. care era a domnului: o vamă mică. reprezv ntantul domniei. ca în acest important centru comercial. proprietate domnească. între mănăstirile bogate. şi erau mult mai importante decât cele de la marginea ţării. până ce dă de capul moşiei în matca Colentinei. stânjeni 250 de moşie. Şirurile nesfârşite de căruţe încărcate cu peşte sărat străbăteau ţara de la un cap la celălalt şi treceau şi peste graniţă. nici aduce un venit domniei" (Condica Fundenii Doamnei. locuitorii puteau avea case şi parte la moşia târgului. nici de vornici". în prezentul volum. ca să poată veni negustorii din ţinuturi deosebite. De această moşie domnul putea dispune şi putea face danii dintr-însa. pentru trecerea căruţelor cu marfă şi o vamă mare. unde sunt târguri. spre a le deosebi de vămile de la graniţă. în frunte cu un judeţ şi cu 12 pârgari (Biirger). dar şi cu pârcălabul. De altfel. de desfacere a mărfurilor în iarmaroc. Ele erau o adevărată bogăţie pentru vistieria domnească. Mihai. la vărsarea Ialomiţei. în acelaşi timp. Târgul avea şi drept de a lua vamă. în schimbul unei dări speciale. Aşadar. între centre de producţie diferită sau de drumuri de comerţ. „ca să-i fie lui dar şi milă de la domnia mea. 166 . deci.bo°ate cu peşte de la Dunăre. oraş se putea numi o aşezare omenească cu privilegiu domnesc de târg şi care era. Şerban Cantacuzino dăruieşte la 1683 fratelui său. să se ridice pe Dâmboviţa un loc de popas şi de târg. Comunele medievale în Principalele Române. de obicei. la Creditul Rural). pe care o plăteau domnului. căruţelor încărcate ale mănăstirilor nu li se putea lua vamă „nici de pârcălabii de oraşe. era. conform privilegiilor domneşti din veacul al XV-lea. cu toate casele şi moşia târgului dimprejur.. folosită de târgoveţi. Şi Bucureştii au fost proprietate a domniei. Un astfel de centru. să cumpere şi să vândă. în special în Ardeal. Cu alte cuvinte. deci. pe care-1 putea da numai domnul şi. care au fost domnească şi se începe lungul ei din capul oraşului Bucureştilor despre târgul de afară şi merge prin tufele oraşului. după chipul comunelor din Apus. pentru ca un oraş să fie înfloritor. Era firesc. în jurul Bucureştilor era o moşie domnească. Avea o organizare municipală autonomă. carea să şi hotărăşte din sus cu moşia mănăstirii Căldăruşanilor şi din jos cu moşia mănăstirii lui Mărcuţă.

încă din vremea lui Dan II (1413—1431). în veacul al XVI-lea. desigur.Bucureştii şi comerţul sud-dunărean. nu prin fuga lor la căderea Constantinopolului. privilegii domneşti speciale pentru negoţul lor. în special cele ale oraşelor hanseatice din Germania. călătoriile în jurul Africii şi în America au atras spre alte meleaguri pe negustori şi capitalişti. care fac din ţările noastre grânarul imperiului padişahului. Oraşele săseşti din Ardeal au fost bogate cât timp puteau face schimb între produsele Apusului. De altă parte. grupaţi în jurul vechii biserici catolice. ce e drept. Comerţul cu imperiul turcesc e aşa de important la sfârşitul veacului al XVI-lea. trebuie să fi atras negustori mulţi şi să fi făcut afaceri mănoase. unde veneau corăbiile de pe mare. Multă vreme. pentru popasul de la Olt. aveau case de negustori raguzani de la Adriatica şi alţi occidentali. care purta în documente numele de „drumul Slatinei". 167 . mai întâi. şi aceste colonii înaintate ale germanilor din Ardeal au decăzut. în cursul vestitelor sale lupte cu turcii. Târgoviştenii aveau. aşezat pe acest drum. când au decăzut. la un moment dat. drum ce trecea de-a curmezişul ţării. pe lângă care Bucureştii apăreau. suzeranitatea turcească lega strâns. însă. avea o însemnătate atât de vitală pentru ţară. pe drumul Ialomiţei — artera cea mai însemnată a comerţului muntean în veacurile al XlV-lea şi al XV-lea — care unea Braşovul. ca un centru secundar. Prin aceste cumpărături. peştele. influenţa grecească şi mulţimea de greci care vin de atunci şi se aşază în ţara noastră. Pe ce drum de comerţ era aşezat târgul Bucureştilor? Era. un drum al carelor cu peşte şi în genere al mărfurilor mănăstirilor. dar totuşi acest negoţ devine principalul izvor de bogăţie adusă din afară. decăderea comerţului săsesc în principate şi suzeranitatea turcească. pentru aprovizionarea oastei. cu Brăila. Un târg domnesc. Era la mijloc. cum am spus. când marile descoperiri geografice. azi dispărut — şi. un stâlp al vieţii economice a ţ ă r i i . mai la nord. prin pasul Branului — cel mai umblat pas al Carpaţilor noştri pe atunci — cu Dunărea. Dar aceasta nu era de ajuns ca să se ridice Bucureştii deasupra Târgoviştei. capitalei şi provinciilor întinsului lor imperiu. căci turcii plătesc prost. cât şi vestitele republici din Italia. aduse de veneţieni şi genovezi pe mare. se aduce. în special greci. şi cele din Orient. Astfel se explică. ci şi economiceşte. Negustorii care se ocupau cu acest negoţ erau. Târgoviştea a împlinit aceste condiţiuni. Principalele produse de atunci ale ţării. oraşul bogat pe drumul mare al negoţului extern. un drum bătătorit. Ia Târgul de Floci — care era târgul lânii mocanilor. pe o linie laterală. vitele. nu numai politiceşte. Când acest comerţ a încetat. centru important al comerţului săsesc cu Orientul. până în secolul al XVI-lea. Ei întreţineau legături strânse cu saşii din Braşov. încât însuşi Mihai Viteazul e silit. Ceea ce a produs căderea Târgoviştei şi înlocuirea ei cu Bucureştii a fost. în decădere. în veacul al XV-lea. spre balta Dunării. nu aşa de mult ca prin marele comerţ italian şi săsesc din Evul Mediu. să încheie. din Oltenia. şi oraşele hanseatice. Era mai mult. grânele şi lemnele încep să fie cumpărate în mare parte de turci. la gura Ialomiţei. cu obligaţia negustorilor străini de a se opri în târgul lor. care luaseră în mână întreaga viaţă comercială a Imperiului Otoman. Ţara Românească de Imperiul Otoman. într-o perioadă când această viaţă era. bănet în ţară.

mlăştinos şi străbătut de râurile Dâmboviţa. şi. motivând această măsură faţă de împăratul nemţesc. cu cetăţui în vârful lor. dar odinioară se ridicau mândre. pe la 1450. această cetate căzuse definitiv în stăpânirea otomană. în şesul muntean mijlociu. câteva cetăţi întărite care erau locuri de pază şi de trecere ale oştirii. o importanţă de prim ordin. Aceste cetăţi turceşti purtau numele de raiale. multă vreme. impor'anţa celor două oraşe a stat în cumpănă. punct de pază pentru oşteni şi de observaţie spre Dunăre. Bucureştii sunt clădiţi pe o serie de dealuri înalte. sub apărarea oştenilor. din vedere nici importanţa politică sau. Când negoţul nostru se îndreaptă hotărât spre Dunăre şi cel săsesc decade. Azi. întrece ca populaţie Târgoviştea şi dorinul îşi aşază aici scaunul. Nu ştim pe care din aceste dealuri era vechea cetate a Dâmboviţei din veacul al XV-lea. mănăstirile Mihai vodă. Bucureştii erau popasul principal. iar legăturile cu Occidentul şi centrul Europei slăbesc. neamurile negustorilor şi felul mărfurilor. târgul cel mai mare pe acest drum al Giurgiului. în legătură cu drumul peştelui şi cu mănăstirile de la marginea pădurii. mai mult un armistiţiu. strategică. Mitropolia. comerţul nostru este în special sud-dunărean. Câtă vreme drumul Ialomiţei şi comerţul cu Ardealul a fost mai însemnat. Cea mai importantă din raiale. Bucureştii erau pe un loc mai înalt şi mai ferit în şes. Târgoviştea a rămas capitală şi. dar pricina schimbării a fost economică şi nu politică. începând din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. aceste dealuri s-au tocit foarte mult de pe urma lucrărilor edilitare. treptat rămase pe planul al doilea. dar şi ale negustorilor. este un punct mai înalt de pază la marginea pădurii. el capătă. Nu trebuie să pierdem. ceea ce se vede prin schimbările de reşedinţă. 168 . creşte importanţa Bucureştilor. Cronica lui Baltazar Walter. în locul drumurilor spre Ardeal. cinstiţii negustori puteau să se aşeze în jurul bisericilor închinate sfinţilor de către breslele lor. Acolo. însă. în orice caz. loc unde se puteau aduna locuitori mulţi. în ţara noastră. româneşte. Drumul Giurgiului devine principalul drum al comerţului nostru. nemaiputând face comerţ peste Dunăre şi are nevoie de un timp de răgaz cu reluarea negoţului. Radu vodă. poate pe locul unde s-a ridicat mai târziu Mitropolia. după luarea Giurgiului de către turci şi după concentrarea comerţului în această direcţie. din punct de vedere militar şi economic. Argeş şi Neajlov. şi aceasta a contribuit la ridicarea oraşului şi la alegerea lui drept sediu al domniei. mai bine zis. care reproduce pe a lui Tudosie Rudeanu. Importanţa strategică. a aşezării Bucureştilor. întemeiat mai de mult. era Giurgiu. ţara noastră face parte dintr-un organism economic balcanic prin direcţia drumurilor. Acolo era locul de scurgere a celei mai mari părţi a produselor cumpărate de turci în ţară. pe unde trecea drumul cel rftai scurt spre Constantinopol. la marginea pădurilor.prin aceea că ţara a sărăcit.pace cu sultanul.. adevărat că suzeranitatea turcească a făcut să se mute scaunul ţării. aliatul său. aşadar. Este. care atrage pe toţi negustorii şi pe cei doritori de a se îmbogăţi. spre a se reface3. înconjurate cu ziduri. Turcii aveau dincoace de Dunăre.

înseamnă o viaţă politică organizată pe o treaptă înaintată şi acest fapt îşi are importanţa lui. Trebuie să vedem în istoria noastră mai veche nu atât elementul personal al reformatorilor. datorată cauzelor naturale. Această constatare are o importanţă deosebită pentru înţelegerea trecutului nostru în adevărata lui lumină. am văzut că existenţa unei capitale la noi. cât evoluţia lentă. a unui centru politic. De altă parte. ce urmează centrul de greutate al vieţii economice a ţării.O evoluţie naturală a împrejurărilor economice şi situaţia strategică în câmpie au impus alegerea capitalei Ţării Româneşti. 1938 . ce trebuiesc cercetate cu atenţie.

.

originea literaturii în limba naţională se explică pe baze sociale. povestiri pentru femei. apoi în cea mai înaltă. în Apus. Limba poporului a pătruns târziu de tot în filosofie şi în ştiinţă. conduse şi ele de clerici. Fără influenţa provensală nu se poate concepe opera revoluţionară a lui Dante în introducerea limbii naţionale. limba Bisericii. la limba vulgară pentru expresia literară şi ştiinţifică. adică trecerea de la limba clasică. Nu putem intra în amănunte în această chestiune. care pentru scopul urmărit de noi este numai un punct de plecare. aşa că 171 . şi în genere cea distractivă. în literatura noastră. limba naţională. a luat iniţiativa acelei literaturi de povestiri eroice. care a avut drept urmare mii de morţi şi o serie de războaie ce au ţinut un veac şi mai bine. limba latină era nu numai limba Bisericii catolice. una din cele mai anevoioase şi în general este ocolită de cercetătorii prudenţi. Literaturile medievale erau dominate de concepţia că ceea ce rămâne ca idee şi ca formă aleasă. regiune de nobili bogaţi şi puternici. povestiri romanţate ale faptelor cavalerilor (romans courtois) care se citeau la castele şi în „camerele femeilor". pentru că aceste limbi sunt desăvârşite ca structură. epopei medievale. limba vulgară. limbile clasice. de aceea a creat o literatură pe seama ei. ştiinţei şi literaturii. dar şi ca limbă. care a înrâurit apoi literatura franceză şi cea italiană. Originea literaturii în limba naţională în apusul Europei. Problema originilor este întotdeauna. A trebuit să se facă o revoluţie în spirite. nu se poate exprima decât în câteva limbi.IX ÎNCEPUTURILE LITERATURII ÎN LIMBA ROMÂNĂ Problema originii literaturii în limba vulgară. ea nu putea mânui cu aceeaşi uşurinţă şi nu putea înţelege limba lui Virgil. Nobilimea era mai puţin cultă decât clerul şi curţile regale. Literatura în limba latină era în genere opera clerului cult şi a universităţilor. dar şi a filosofiei. iar ca să intre în Biserică. aşa cum a rămas până astăzi. pe când limba vorbită de popor. limba vulgară. în toate domeniile. Cu alte cuvinte. Istoricii literari apuseni sunt de acord admiţând că originea literaturilor în limba naţională — e vorba numai de cele beletristice — purcede de la nobilime. subtil şi abstract. ar fi incompatibilă să îmbrace tot ceea ce este delicat. nu numai în privinţa fondului (eroism şi aventuri erotice). stă deci la intrarea clasei nobile în creaţia literară. problema originilor în datele ei prime este asemănătoare cu aceea din literaturile apusene ale Europei. Provenţa. ca să se poată admite mai întâi în literatura socotită uşoară. a trebuit o revoluţie religioasă: Reforma. şi anume este opera nobilimii provensale.

1934. Paris. la un moment dat a încetat şi a făcut loc literaturii în limba „vulgară". Praga. Bineînţeles. Istoria literaturii române. au văzut că se poate şi se cuvine a scrie româneşte. p. Alte ipoteze demne de menţionat sunt şi acelea ale lui Ilie Bărbulescu: influenţa catolicismului. Histoire sommaire de la litte'rature meridionale au Moyen Âge. Părerea mai veche a lui N. de la Biserică ar purcede literatura noastră naţională. împărtăşită de Sextil Puşcariu. ea a dat o literatură istorică: letopiseţele Moldovei în limba slavonă. care. în literatura română există. Anglade. XLI-XCII. pentru motive de propagandă. p. 1904. O. La litte'rature slavo-roumaine et son importance pour l'histoire des litte'ratures sLyes. încetul cu încetul. VIIJ. Al. 1914. un curent literar şi. limba Bisericii. pentru literatura provensală. Bucureşti. Psaltirea Scheiană. de unde până atunci credeau că nu se poate şi nu se cuvine. Gaston Paris. este că marea revoluţie religioasă a husitismului a pătruns prin Maramureş la români şi a determinat la începutul veacului al XV-lea începuturile literaturii în limba română. îngăduia traducerea cărţilor bisericeşti în limba Cf. Arhetipul husit al Catehismelor noastre luterane. în special pentru cea istorică. G. Şi la noi a existat o literatură în limba „clasică". Iprimi due secoli della letteratura italiana. Paris. Panaitescu. Jeanroy. Paris. adică în româneşte. chiar proscrise. 5-9. A. Torino. deci. o revoluţie în spirite. 1888. Bartoli. Astfel. Pentru cea italiană. Problema originilor stă. Rosetti sunt de părere că cele mai vechi texte bisericeşti în româneşte datează abu din veacul al XVI-lea şi au fost rezultatul influenţei Reformei luterane introduse în mijlocul pământului românesc de către saşii ardeleni 4. limba slavonă întrebuinţată la noi. desigur. anume literatura slavonă. la început izolate. o literatură juridică. ed. A. deci. 11 Duecento. P. însă. în această transformare a cugetelor: când şi de ce şi sub ce înrâuriri s-a produs ea? Istoriile literaturii române admit în genere că de la Biserică a pornit exemplul: primele traduceri ale cărţilor sfinte. în privinţa influenţelor care au determinat trecerea l . Bertoni. care. Jeanroy. au creat. Candrea. Densusianu. Bucureşti. Les origines de la poesie lyrique en France. Sextil Puşcariu.teraturii bisericeşti de la limba slavonă la cea română. Procopovici. didactică: învăţăturile lui Pseudo-Neagoe Basarab. 172 . Limba română în secolul al XVI-lea. Epoca veche. Densusianu şi apoi Al. decât în calitatea ei de limbă sacră Limba slavonă la noi n-a fost numai limba Bisericii. şi chiar versificată 2. e vorba de limba traducerilor cărţilor sfinte de către Metodie şi Chirii.A. A. a venit o epocă în care oamenii au început a gândi altfel. p. 1916. 1930. J. Şi la noi s-a produs. Histoire de la langue roumaine. Procopovici şi J. Suceava. II. o dată cu acest curent. 1921. Iorga.ne-am mulţumit să schiţăm problema pentru Apus în formă foarte generală '. Paris. 1. aceeaşi problemă. J. N. 1889. p. 62—73. II. Istoria literaturii religioase (Introducere la Studii si documente. Al. nu are dreptul la calificativul de clasică. Sibiu. Pentru cea franceză. 1880. 1932. La litte'rature francaise au Moyen Âge. Bucureşti. 1931. 1927 (extras din „Făt Frumos". la un moment dat.8 şi Al. II). O. Rosetti. La poesie epique des troubadours. A. Paris. Roma. Candrea 3. părerile sunt împărţite. 1930. Introducerea. un dialect macedonean al limbii bulgare care în secolul al XV-lea se transformă sub influenţa elementelor medio-bulgare. Iorga. în literatura bisericească se naşte şi un imbold pentru literatura profană. P. ? XVI—XLI (aici s-a emis întâia oară această ipoteză).

Credem că problema trebuia pusă pe alt teren şi anume pe acela pe care a fost pusă pentru literaturile occidentale şi că în acest chip vom dobândi rezultate neaşteptate pentru istoriografia noastră literară. putem conchide că influenţa literară care a dat naştere acestor texte este neortodoxă. modificând particularităţile dialectale. care să fi necesitat părăsirea limbii slavone. şi nu din al XV-lea. Rom. precum se ştie. ibidem. care se vede în aceste manuscrise. Autorii acestei teorii nu arată de altfel cauzele sociale şi intelectuale schimbate. pentru că românii l-au respins. Cele mai vechi texte româneşti. calvinism la unguri). deci pe teren românesc. Am spus că asupra vechimii lor şi a influenţelor care le-au produs. Cariile liturgice din Bucovina şi introducerea limbii române în Biserică. Memoriile Secţ. sub influenţa luterană. 1939. Fenomenul rotacismului. p. 173 . Fenomenele de istorie naţională câştigă întotdeauna când sunt puse într-un cadru de istorie universală. părăsite de toată lumea şi e logic să admitem că au ^Ilie Bărbulescu. că folosirea de către Coresi a traducerilor maramureşene este pentru noi o dovadă că primele traduceri româneşti ale cărţilor sfinte datează din secolul al XVI-lea. limba. tom. ei n-au primit religia naţiunilor dominante (luteranism la saşi. 1—26. iar catehismele româneşti care fac parte din aceeaşi grupă de texte. iar analogiile istorice sunt întotdeauna instructive. care lucrau în acelaşi timp. XXV. cf. deci în regiuni unde nu românii erau stăpâni. de o literatură pentru români. în subsidiar. Ciobanu. românii ardeleni au suferit în oarecare măsură influenţa lor. manuscrisele care poartă numele date de cercetătorii zilelor noastre. începuturile scrisului in limba română. sub influenţa husită. E locul să spunem aci. E drept că între textele rotacizante şi tipăriturile lui Coresi au existat legături şi că tipografii de la Braşov au folosit aceste texte. " Milan Şesan. Nistor. sunt vădit de influenţă luterană. 1943. vechi de un veac. Cercetări istorico-filologice. comandată de eterodocşi şi stând sub influenţa lor directă. Scripturi. Totuşi. Această constatare fixează locul acestor texte în literatura română: ele n-au putut crea un curent naţional de literatură română. stilul lor arată un grup de traducători din slavoneşte. şi I. care din punct de vedere politic stăteau pe o treaptă superioară. 1900.naţională. 1941. ci cuprinde pe filioque. Originea fi timpul primelor traduceri româneşti ale Sf. Amestecaţi cu alte neamuri. toate texte bisericeşti. Bucureşti. plus alte câteva fragmente.. Codicele Hurmuzachi. în aceeaşi regiune. Cele mai vechi texte româneşti sunt. părerile sunt împărţite. Psaltirea Scheiană. E vorba. Sunt. Psaltirea şi Codicele Voroneţean. un grup de catehisme. a produs această schimbare 6. iar de curând Milan Şesan şi Ştefan Ciobanu au afirmat că o mişcare internă în Biserica ortodoxă română din veacul al XV-lea. aşa că putem spune că textele rotacizante reprezintă o influenţă străină. Şt. XXIII. editorii şi tipografii din Braşov n-au putut face cercetări arhivalice ca să dezgroape manuscrisele uitate. câteva fapte sigure: toate aceste texte sunt înrudite. a fost determinată ca prima influenţă literară în limba naţională la noi5. deci. Literare. însă. fără a mai alerga la influenţe externe. este o dovadă că au fost scrise în Maramureş sau Ardealul de nord. Deoarece „simbolul credinţei"din Psaltirea Scheiană nu este cel pravoslavnic. Cernăuţi. Acad. pe care Biserica şi neamul românesc n-a primit-o. în adevăr. sub aceeaşi influenţă.

Bucureşti. Cu acestea nu se împlineşte introducerea limbii naţionale în biserici. mişcare care se termină prin-trun insucces complet din punctul de vedere al credinţei. 1904.continuat cu meşteşugul tiparului acelaşi curent început cu puţin înainte pe calea manuscriselor. ele n-au putut crea un curent de imitaţie. 174 . şi între introducerea limbii române în Biserica ortodoxă în veacul al XVII-lea. acele cărţi pe care şi Biserica catolică le admite în limba vulgară şi nu cărţile fundamentale ale liturghiei: Liturghierul şi Şf^ Scriptură*. sunt traduceri executate direct după manuscrisele sau cărţile slavone şi nu reproduceri sau prelucrări ale traducerilor tipărite în Ardeal în secolul al XVI-lea7 . trebuiesc căutate abia în veacul al XVII-lea. adevăratul început al literaturii române este independent de mişcarea de traduceri dm Ardeal din veacul al XVI-lea. Bianu a arătat. Cărţile lui Coresi nau servit ca model. ci faptului că unele au fost alcătuite în nordul Ardealului în dialectul de acolo.. între centrele de traduceri maramureşene din nord si iniţiativa de răspândire prin tipar din sud. nici ca ajutor traducătorilor din principate. Introducerea limbii române în Biserică. Lucrări eretice din punct de vedere românesc. discurs de recepţie. dar şi prăpastia deosebirii de credinţă. ca şi ale şcolii mai vechi de la curtea lui Matei vodă. Dar nici tipăriturile lui Coresi nu pot fi socotite ca stând Ia începutul literaturii române. . nici nu se poate dovedi folosirea lor în traducerile din Muntenia şi Moldova. Dimpotrivă. începuturile literaturii române. trebuie în chip necesar să admitem o legătură. Nicăieri cărţile lui Coresi nu sunt citate. din marea epocă a lui Vasile Lupu şi Matei Basarab. Dosoftei. Acad. voit de străini pentru români. Bianu. şi cu atât mai puţin lui Dosqftei şi Antim Ivireanu. Nu de la acest model eretic s-a tras opera de traduceri ale cărţilor bisericeşti din veacul al XVII-lea în Principatele Române. I. domnii luminaţi şi protectori ai culturii pravoslavnice. Operele ieşite din influenţa luterană şi calvină su. Despre introducerea limbii româneşti în Biserica românilor.it un episod local şi izolat în timp şi în spaţiu. Trebnicul. iar tipăriturile l-au transpus în dialectul din sudul provinciei. Multă vreme s-a crezut că această mare operă naţională se datoreşte lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. încă din 1904. Dar I. e r e n-au creat un curent şi nu pot sta la originea literaturii române. Introducerea limbii române în Biserica ortodoxă din principate şi din Ardeal în locul celei slavone se constată numai începând din a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Rom. între acestea din urmă şi curentul de traduceri din Muntenia şi Moldova este nu numai o prăpastie de un veac. Prin nimic nu se poate face o legătură de cauză la efect între mişcarea de traduceri luterane şi calvine pentru românii din Ardeal. Chiar dacă am admite cu unii cercetători influenţa coresiană asupra Cazaniilor lui Varlaam. ca un curent continuu. Deosebirile dintre limba tipăriturilor coresiene şi aceea a textelor maramureşene se datoresc nu depărtării seculare în timp dintre ele. acest ajutor tehnic nu a putut fi cauza care a provocat literatura de traduceri în româneşte. se poate dovedi uşor că toate traducerile lui Varlaam. că sub egida acestor domni s-au tipărit numai cărţi româneşti de lectură pentru învăţătura preoţilor: Cazanii. care probabil că nici nu le-au cunoscut. Adevărata introducere a limbii în Biserică.

la mănăstirea Galata de lângă Iaşi. la 1679. în serile de iarnă. despre care lucru eu mi-am arătat mirarea faţă de câţiva boieri. ed. reeditată la 1629 şi 1648. 32. Dobrescu. 1925. 10 Paul d'Alep. în plină epocă brâncovenească. 1914. spune că la Mitropolia din Iaşi şi azi (la 1716). Dimitrie Cantemir spune şi el în aceeaşi epocă că adesea. traducea bătrânului său părinte. N. întîi sunt precedente: ortodoxia de origine greacă a îngăduit şi în alte părţi liturghia în limba naţională. Cu toate acestea. sunt decisive pentru această datare. mult mai târzie decât se crede îndeobşte. " N. Istoria Bisericii în Oltenia. şi traducere Vasile Radu. ed. ed. publică la Iaşi primul Liturghier românesc. când au fost hirotonisiţi. la sfârşitul veacului al XVII-lea. Cantemir. totuşi. Bucureşti. copii de casă (paji) ai domnului cântau. în amintirile sale de călătorie. la 1653. Iorga. căci Antim Ivireanu. Storia delte moderne rivoluzione dela Valachia. Patrologia Orientalis. jumătate de liturghie era în slavoneşte. liturghia siriacă şi cea armeană. p. om fără ştiinţă . victoria limbii române nu era încă un fapt împlinit. când vodă era de faţă. p. ea datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor şi s-a făcut. Aşadar. ia ie>««. 87—88. căci e vorba numai de anumite cântări. treptat. Prefaţa la această carte decisivă pentru evoluţia literaturii noastre bisericeşti arată temeiurile marei reforme din Biserica română. spune că. din vremea lui Vasile Lupu. la curtea domnească din Iaşi. Vălenii de Munte. îşi dă seama că face operă de inovator şi iniţiator. când diaconul arab Paul de Alep. Constantin Cantemir (1685 — 1693).184. când voi arăta că ea este o reproducere a Gramaticii slave a lui Meletie Smotricki din Evjia. care scrie după 1716 şi a cărui mărturie este foarte importantă : „Chiar în unele biserici din Ţara Românească s-a adoptat limba română. deci. Bucureşti.abia la 16 /y Dosoîtei traduce Liturgnierut şi. 454. Dar opera de românizare a cultului nu era împlinită nici în vremea lui Brâncoveanu. 1900. „în corul de la dreapta cântau greceşte şi în cel de la stânga româneşte" 10. în Oltenia. 154. în traducerea E. Câteva mărturisiri rămase neobservate de istorici. 175 . p. Tot Cantemir în Descriptio Moldaviae. Călătoriile Patriarhului Macarie deAntiohia. Introducerea limbii române în Biserică este. p. Voyage du Patriarche Macaire d'Antiochie. 44. iar după secretarul italian Del Chiaro. p. Cioranu. este. tipăreşte la mănăstirea Snagov o gramatică slavonă pentru preoţii români 9. la 1702. Preoţii binecuvântau mesele bisericeşti în slavonă.de carte. Când Dosoftei. Cea mai veche dovadă că se cânta liturghia în româneşte în unele biserici. în al doilea rând. nu era nici un text românesc al Sf. iraţn ureceanu traauc pemru prima oară 5/ Scriptură în româneşte. cealaltă jumătate în greceşte. 11 Del Chiaro. Iorga. pe atunci. Scriptură slavonă în româneşte. pasajul respectiv e trunchiat. nici atunci introducerea limbii române în Biserică nu e deplină. liturghia slavă se menţine în biserică [până] la 172613. 12 D. XXIV. că în cele mai multe biserici muntene slujba e rostită în slavoneşte. p. Scripturi12. N. Paris. p. 1619. Deci. Vita Constantini Cantemirii. la 1700. în cele două coruri de la strană. 1934. nu ştiau altă limbă decât cea românească" 11 . Dar aceasta nu înseamnă că liturghia propriu-zisă şi cetirea Evangheliei se făcea în limba ţării. pasaje din Sf. fireşte. Călătorul englez Chisthult spune. dar mi s-a răspuns că acest abuz în cele religioase a fost introdus în zilele noastre pentru că mulţi preoţi. sunt " Despre izvoarele şi sensul acestei gramatici voi publica un studiu cu alt prilej. 92.

Analele Acad! Rom. Hodoş. tâmplându-să în Iaşi Svinţia sa. şi ea arătată. cu o prefaţă justificativă din punct de vedere canonic al reformei (1679) şi nu este o operă împlinită decât la începutul veacului al XVIII-lea. ravei şi din alte lucrări ale părinţilor Bisericii. în epoca slavonă a literaturii noastre. traduse din greceşte în Bulgaria şi Serbia. ci I. p. alcătuite la început în slavoneşte). au fost. precedată de alte fenomene culturale. care au putut-o influenţa. Nevoia pentru popor şi preoţi de a avea liturghia într-o limbă pe înţeles este. aşadar. popor prea modest şi cuviincios. p. o operă originală. Prima cronică în limba română este aceea a lui Mihai Viteazul (intercalată în compilaţia lui Stoica Ludescu). Românii. 225 şi pasajele adaose de Dosoftei in ediţia Liturghierului din 1683.. ia formă hotărâtă prin traducerea liturghiei. pre limba sa să slujească Sf. ser. cum se pare. Ea are particularitatea de a fi. producţia literară e dominată de două genuri. în slavă. Liturghie". 1899. Cronicele muntene. 16 Ibidem. p. Reforma nu era totală: în acelaşi an apare şi un Liturghier slavon la Bucureşti16. cea istorică reprezintă o sforţare originală de a pune în scris faptele de seamă ale voievozilor. prin mijlocire slavă. prin cărţi de lectură. I. Este. Această cronică este vădit. alături de aceste justificări canonice : „Să înţeliagă toţi. după limbă. Această aşezare a materiei provine din ideea preconcepută că originile literaturii române se trag de la Biserică. Imediat după apariţia Liturghierului lui Dosoftei la Iaşi. 262. apare şi Liturghierul românesc din Bucureşti. nu o cronică a domnului. Apoi s-a cerut pentru Biserica Moldovei dezlegare de la Patriarhul Alexandriei. arătând că e permisă liturghia în limba naţională: „Deci ceea ce-s pravoslavnici întru totu şi de va fi de eikneasca limbă totul nepartnici. am tipărit această svânta carte". „luându de la Svinţia sa voe. la 1680. în mijlocul veacului al XVII-lea. muiiumindu-se cu reproducerea textelor slave. Bibliografia românească veche.citatele din epistoia ir. dar la o mai atentă cercetare a faptelor se vede uşor că ea nu este îndreptăţită. în istoriile literaturii române. am fixat datele fenomenului. adică începuturilor literaturii istorice. prin natura ei. ibidem. capitolul privitor la literatura bisericească precede pe cel închinat cronicarilor. Aşadar. n-au cutezat a se înălţa cu gândul până la legile lui Dumnezeu şi au primit supuşi şi respectuoşi cuvântul Bisericii venit de la Bizanţ. se poate spune că prefaţa aceasta a lui Dosoftei din 1679 este prefaţa introducerii limbii române în Biserică căci ea cuprinde dezlegarea pentru această reformă. înainte de a stabili cauzele care au dus la introducerea limbii române în Biserică. păstrate azi în mai multe compilaţii româneşti. Literatura istorică a precedat pe cea bisericească. carii nu-nţălegu sârbeşte sau ellineşte"14. desigur. nu o traducere17. Ibidem 1. Noi n-am avut teologi medievali. în genere. I. 10— 11. este lipsită de originalitate. ereacă şi latină. tipărit din porunca lui Şerban Cantacuzino15. în veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. Dar istorici în limba slavonă am avut în Moldova şi poate şi în Ţara Românească (dacă începuturile cronicii muntene. 229—237. N. Bianu şi N. XXI. cel religios şi cel istoric. 17 176 . o reformă pe care cu drept cuvânt o putem numi în istoria culturii noastre târzie. Deci. El începe în formă timidă. II. pe când literatura rt'igioasă ortodoxă la români. Iorga. Dar. p.

o operă istorică românească din jurul anului 1600. p. 65 şi 81. 20 19 177 . cf. 1877. Acad. Bogdan. XIII. 23 Gr. aceea a lui Mihai Viteazul. p. privitoare la istoria românilor20 (Moxa omite din izvorul său. Este. Stoide. scris la 1620 19 . Deoarece Ureche lucrează ca un compilator. Pentru izvoarele lui Moxa: I. Ioanid. o traducere după cronica medio-bulgară a lui Manasse şi după cronica bulgară din veacul al XV-lea. ed. pe baza acestei afirmaţii a lui Miron Costin. Bogdan. Rom. iar letopiseţul său în formă originală s-a pierdut 22. 1934. cu modificări şi adausuri la sfârşit. în „Archiv fur slavische Philologie".. 1929. Dar este clar. Contribuţii la biografia lui Eustratie logofătul. Bucureşti. Cronicarul face chiar rezerve asupra lui Mihai vodă. descoperită de I. după mărturia lui Miron Costin.P. p. Publicat de Hasdeu. 88. XL. Tot în Ţara Românească iese Ia iveală Cronograful lui Mihai Moxa. Panaitescu. trebuie s-o fi scris pe a lui pe la 1625—1630. p. 1891. nu este greu de aflat care sunt pasagiile din cronica lui culese din vechiul letopiseţ moldovenesc al lui Eustratie (aceste pasaje sunt indicate în genere astfel : „spune letopiseţul nostru cel moldovenesc.a familiei boiereşti a Buzeştilor olteni. ed. C. Giurescu (Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă). Istoria Tzerrei Româneşti. I. ed. 2-12. Dacă ţinem seamă de faptul că prima cronică românească cunoscută. 2 M. care este mai vechi decât dânsul. Costin. o traducere a vechilor anale slavone. rezultă o concluzie interesantă : istoriografia în limba română a precedat cu aproape un veac introducerea limbii române în Biserică. Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtsschreibung. cu adausuri din legende: minunile sfântului Procopie şi ale sfântului Dimitrie24. Grigore Ureche el însuşi moare la 1647 şi a scris probabil cronica sa pe la începutul domniei lui Vasile Lupu. că vechiul „letopiseţ moldovenesc". 313—406. P. unde se publică şi cronica bulgară folosită de Moxa. Istrate logofătul al treilea. Este autorul unei traduceri a Pravilelor din neogreacă (1632)."23). Ureche. p. folosit ca izvor de Grigore Ureche. 481 — 536. Bucureşti. Cronica lui Eustratie apare ca o scriere istorică independentă de vreun partid sau domnitor. avem şi al doilea după dânsul. retragerea lui Mircea după lupta de la Rovine şi amănuntul că Baiazid a lăsat garnizoane în Ţara Românească).. Cronica. Bucureşti. în „Arhiva" (Iaşi). este opera predecesorului său. 24 Ibidem. Din aceste fapte amintite pe scurt. când marele domn cutează să nu asculte de sfatul Buzeştilor: „Mihai vodă îşi înalţă mintea de sfatul cel neînţelept"18. 123-127 şi XLI. Eustratie a ocupat funcţia aceasta înainte de domnia lui Vasile Lupu şi a mai trăit fără slujbă sub acest domn. Eustratie. cronica bulgară. 1916. X. iar Eustratie. 66. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească.. pe Ureche vornicul" 21. în Moldova. cel mai vechi cronicar al ţării care scrie româneşte a fost Eustratie logofătul al treilea : „Istoricul cel dintâi. p. iar introducerea limbii naţionale ' Cronica anonimă a Ţării Romaneşti. 1859. deci. Cuvente den bătrâni. 22 Despre Eustratie. p. apare la 1600. CA. 1933. ce apare pe primul plan în toată lucrarea aceasta plină de viaţă şi de pasiune.

greşită părerea că literatura română purcede de la Biserică. Letopiseţul comun din care derivă toate aceste versiuni a fost scris în vremea lui Ştefan cel Mare. ca şi alte materiale. Nu putem preţui prea puţin această problemă. idem. Acestui gen îi revine întâietatea în privinţa originilor literaturii noastre. în limba mişeilor.în Biserică se face abia la sfârşitul veacului. Mem. Cronica lui Ştefan cel Mare. idem. ca rezultat al faptelor măreţe ale acestui domnitor. Chestiunea introducerii limbii române în istoriografie este tot aşa de interesantă ca şi aceea a introducerii acestei limbi în Biserică. 1891. Este. o face în limba slavonă. literatura română purcede de la istorie. pentru că nu cunoştea nici o traducere românească. căci naşterea literaturii istorice în limba română a fost o revoluţie. privitoare la istoria Moldovei dinaintea domniei lui Ştefan. Bogdan. 1942. Aceste cronici moldoveneşti sunt destul de numeroase. Alcătuirea letopiseţului domnesc din veacul al XV-lea s-a făcut la curtea domnească.. poate cuprinde laudele domnilor drepteredincioşi apărători ai Bisericii. sub ce influenţe sau în legătură cu ce transformări interne. Cele mai vechi cronici româneşti sunt cele slavone din Moldova. deci. limba clasică a Bisericii. cu istoriografie în limba naţională. Aşadar. Bucureşti. 1909. Secţ. Ist. Gorka. cronica moldo-polonă şi cea a lui Ştefan cel Mare sau mol-dogermană. 1895. Bucureşti. Bucureşti. Casa Şcoalelor. ed. dacă vrem să punem corect problema originilor. 178 . instrucţiuni de soli şi socoteli. Din cercetarea lor atentă (pasaje identice ca formă de expresie în slavoneşte) rezultă că ele derivă dintr-un letopiseţ comun. Bucureşti. faptele cele veşnice ale veacurilor? A fost hotărâtor un model străin. avem o distanţă de un veac între aceste două fenomene literare. II. peu-ru veacul al XV-lea avem cele două versiuni.. Ce s-a întâmplat ca scriitorii să aibă deodată curajul de a scrie româneşte. numite de editorul lor Letopiseţul de la Bistriţa şi de la Putna. întocmai ca şi aceea a naşterii literaturii religioase româneşti. Letopiseţul lui Azarie. Cronicile moldoveneşti până la Ureche. care scriau până atunci faptele trecutului în slavoneşte. exemplul şi influenţa altor ţări. 1937 şi I. Acad. Nu numai pasajul despre Ediţii: I. XXXI. Rom. căci literatura bisericească în limba română a fost precedată de genul istoric. Ştirile din letopiseţ. ser. sau lucrul se datoreşte unui imbold intern? Originile literaturii în limba română. trebuie să ne întrebăm care este originea literaturii istorice româneşti. Cronici inedite atingătoare de istoria românilor. care reprezintă la 1675 apogeul şcolii cronicarilor. Cronica epocii lui Ştefan cel Mare.C. ce nu se cuveneau să fie lăsate uitării. deşi denumirea nu e deplin justificată. Foarte instructiv şi elocvent este faptul că în cronica lui Miron Costin. se scriau în limba română. în secolele al XV-lea şi al XVI-lea se socotea că numai limba slavonă. versiuni alcătuite pentru informarea străinătăţii 25. Chiţimia. Tot de la acest letopiseţ comun derivă şi formele străine ale letopiseţului moldovenesc: letopiseţul anonim rusesc (la sfârşitul cronicii Voskresenskaia). deşi scrisori particulare. scurte şi adeseori cu date greşite. atunci când autorul citează pasaje din Sf Scriptură. au început deodată să le scrie româneşte. mai puţin eterne ca istoria domnilor şi cartea Bisericii. adică de la slăvirea faptelor trecutului românesc. românii. O. sunt neprecise.

Istoria literaturii române. sub influenţa versiunii medio-bulgare a cronicii lui Manasse. pe vremea când domnul şedea la prânz". Influenţa polonă în opera cronicarilor Ureche şi Miron Costin. I. Bucureşti. Eftimie din a lui Alexandru Lăpuşneanu şi Azarie îşi pune pana în serviciul lui Petru Şchiopul. care nu scriu din porunca nimănui. 129—130. adecă a lui Petru al doilea (Şchiopul). pornind din iniţiativa şi sub directa supraveghere a curţii voievodale. Sunt toţi clerici. un letopiseţ domnesc. P. care începe de la 1600. în Moldova. în care nobilii guvernează. dar în privinţa inspiraţiei lor domneşti nu se deosebesc de acelea. Am arătat cum „cronica lui Mihai Viteazul" este în realitate cronica boierilor Buzeşti. Macarie scrie din porunca lui Petru Rareş. el este un boier mândru. ed... 1925. 1925. o istoriografie domnească. I. Petru voievod".. Bogdan în introducerile la ediţiile citate. proslăvind acest neam boieresc şi criticând pe însuşi Mihai vodă. Bucureşti. 1925. deci. Bucureşti. Cronicile inedite (Letopiseţul de la Bistriţa). vol. care-1 copiază. apărând pe boierii socotiţi ca stâlpii ţării. dar şi ca spirit. în veacul al XVI-lea. cf. literatura istorică în limba română. egumenul de la Căpriana. întreaga istoriografie slavonă din Moldova (pe cea munteană n-o cunoaştem) este.. nu clericilor. prin superioritatea ei de cultură şi de avere. I. 55 şi militare la p. sunt cronici caracteristice boiereşti. ca să împlinim domneştile porunci ale strălucitului. Bogdan. P.. 27 Pentru Macarie: „Să ne silim dar şi noi.. Petru Şchiopul este lăudat de Ureche pentru că nu ieşea din cuvântul boierilor.I.. Iorga. Acad. 26 Letopiseţul de la Bistriţa şi Letopiseţul de la Putna. când acesta nu e de acord cu Buzeştii. în această privinţă. . p. atât cea munteană. Letopiseţul slavon al lui Ştefan cel Mare este. N.. 179 .II-a. a merge mai departe şi a împlini poruncă domnească. operele lor sunt letopiseţele domneşti27. ci şi anume date şi amănunte precise despre lupte şi legăturile diplomatice cu vecinii arată că autorul era din anturajul domnului şi nu izolat într-o mănăstire în munţi 26. care sunt din punct de vedere stilistic mai complicate. scriitori oficiali. iar monarhul este ca o „matcă fără ac"28. Panaitescu. să conducă Studii critice asupra cronicilor : I. Cu totul altfel se prezintă. a le scrie pe scurt" (ibidem. deci. La fel. Letopiseţul lui Azarie. Aceste opere nu mai sunt anonime ca cele din veacul precedent. a duce mai departe şirul povestirii. 212). uciderea lui Ştefan Rareş e aprobată de acelaşi cronicar pentru că se purta rău cu boierii. p. Pentru Ureche. 43: „Fost-au un mare cutremur peste tot pământul. şi inspirată din spirit boieresc. nu numai pentru că autorii lor sunt boieri. Bogdan. Rom. cucernicul domn" (I. 59.un cutremur „când şedea domnul la prânz" (deci autorul era la curte). după putinţele noastre. 28 Pentru ideile politico-sociale ale lui Ureche. p. a lui Eftimie. înfierând puterea abuzivă a domnilor celor răi. Vlădescu. întreaga operă a cronicarilor noştri din veacul al XVII-lea este datorată boierilor. şi Azarie călugărul. 146). o operă oficială. oficială. pentru Azarie : „Mă voi sili şi eu. Bogdan. La fiecare pagină aproape răsare spiritul aristocratic. în această privinţă. cât şi cea moldovenească. singura menită. letopiseţul domnesc este continuat prin cronica lui Macarie. idealul unui stat este democraţia şleahtei polone. amănunte diplomatice la p. p. Izvoarele istoriei românilor. episcop de Roman. cronica lui Miron Costin este cea mai caracteristică. care crede în boierime. Cronicile moldoveneşti.. 198. cronica lui Eustratie şi aceea a lui Ureche. pentru Eftimie: „Cele ce s-au întâmplat de aci înainte evlaviosul Ion Alexandru voievod mi-a poruncit mie ieromonahului Eftimie. p.

3 29 180 . care cultiva exemplele eroice. ed. în literatură. Bucureşti. 115. Aşa s-a petrecut şi la noi. în chip automat. la începutul veacului al XVII-lea. cel eroic al istorie. Nici Costin postelnicul. 1936. Domnii din secolele al XV-lea şi al XVI-lea aveau o cancelarie cu grămătici de slavonie. Boierimea era o clasă nobilă întemeiată. căci nu poate fi o simplă coincidenţă în schimbarea limbii de expresie. am scris eu numele dumisale. A. domnia n-a mai avut istoriografia ei. Câtă vreme cultura literară a fost numai a curţii domneşti şi a mănăstirilor. II. a renunţat la istoriografia oficială şi de ce tocmai atunci începe cea boierească? Cf. însă. de la 1600. Documentele lui Ştefan cel Mare. XXXVII. Ştefan biv logofăt" (zapis din 1630). ibidem. de îndată ce cercul literaturii s-a lărgit. clasă care a căutat o nouă formă de expresie potrivită cu gradul ei de cultură.ţara. cu deosebirile inerente mediului de cultură românesc. care în raportul său reproduce textual convorbirea cu marele domn)30. literatura latină era a clerului şi a curţii regale. de altfel. rămânem datori cu o explicaţie: de ce. Era de aşteptat. 1915. aşa cum le-am schiţat la începutul acestui studiu : acolo. ea a rămas în slavoneşte. Trecerea istoriografiei la boieri a însemnat. Rom. Pentru C. tatăl lui Miron Costin. Procopovici. adică limba naţională. Cantemir: I. ca istoria ţării să constituie o nevoie sufletească pentru boieri. şi cultul strămoşilor se concretiza pentru ea în scrierea istoriei. Aci stă şi cauza introducerii limbii române în istoriografie. era cel mai apropiat de spiritul boierimii şi de aceea ea a creat literatura cronicilor româneşti. Dar pentru a înţelege deplin chestiunea. a Cantacuzinilor. deci. în această privinţă se poate face o analogie cu cele petrecute în Apus. îndată ce meşteşugul istoricesc trece din mâna domniei şi a clerului în acea a boierilor. pe tradiţia de familie. ajuns domn la sfârşitul vieţii. ci şi prin faptul că una este a domniei. clasă militară. 479. cronica bălăcenească.. ci numai în româneşte. Domnii pentru el sunt instrumentele sau cel mult emanaţia trecătoare şi schimbătoare a clasei boiereşti29. îndată latina a făcut loc limbii naţionale. Acelaşi lucru se poate spune despre Neculce şi despre cronicile de partide boiereşti din Muntenia: cronica Bălenilor. dezbrăcarea formelor slave şi coborârea la limba poporului. Dezbateri. erau ei înşişi ştiutori de slavoneşte (Ştefan cel Mare se adresează în slavoneşte solului polon Firley. cuprinzând şi pe boieri. când nobilimea a început să creeze opere eroice şi erotice. cealaltă a nobilimii. nici măcar să iscălească 31. a trebuit să se facă loc limbii poporului. Cronica. 1913. 31 Pentru Costin postelnic: Acad. Originea literaturii istorice în limba română stă. p. cei mai mulţi nu ştiau slavoneşte. între istoriografia slavonă din veacurile al XV-lea şi al XVI-lea şi cea românească din al XVII-lea. reprezentau o treaptă mai de jos a culturii. Neculce. un bătrân boier militar. mulţi nici nu ştiau să scrie. Craiova. fireşte. O istoriografie a boierilor pentru boieri nu putea fi în slavoneşte. nici Constantin Cantemir. nu ştiau carte. p. p. tatăl lui Dimitrie vodă. „Neştiind a scrie dumnealui postelnicul Costin. după învăţătura dumisale. deosebirea nu este numai de limbă. Dintre toate genurile literare. Bogdan. în intrarea unei noi clase sociale. Boierii. 74—75. ^ I.

şi a celor hanseatice (postavuri de Flandra] mărfuri „de peste mare". vechile privilegii de negoţ ale lui p. şi a lui Ştefan. domnia era mult mai bogată decât boierimea redusă la produsele agricole ai moşiilor. unitatea ţărilor şi independenţa lor. comerţul saşilor din Ardeal. până s-a stins cu totul. sau cum poate Petru Muşatin din Moldova să împrumut* sume mari regelui polon. coloniile comerciale italiene au fost retrase. sunt opera voievozilor. fără îndoială. oprit pentru corăbiile creştine. bumbac Drumul moldovenesc a fost un mare drum de comerţ al Evului Mediu32. care erau ale domniei. După căderea Chiliei şi Cetăţii Albe. Cu venitul provenit din comerţi extern. ] Lemberg. fără calităţi comerciale. în special vite.p. iar puterea ei politică urmează aceeaşi cale. Bran. 181 . cu voievodul ei. care e nevoit să puie zălog o provincie a Coroanei. care este o perioadă de lentă tranziţie. ba monetă proprie de argint. Puterea economică a domniei scade şi apoi se prăbuşeşte. pentru că dispunea de mijloace. Principatele Române. au îmbogăţit pe domni români. ca şi Braşovul şi Sibiul. popor cuceritor. comerţul european prin ţările noastre a scăzut. schimba pe sfetnici şi pe dregători. cu vămile şi iarmaroacele locale participarea economiei ţării la acest comerţ european. Cetatea Albă şi Suceava. Astfel se explică de ce domnii în această epocă. de 32 de ani. Domnul era ereditar ] familia sa. prin Braşov. reprezenta puterea supremă. moldoven dar mai ales italieni. forma o altă cale europeană a negoţului prii Ardeal şi Ţara Românească. vămile domneşti de la noi au sărăcit. strânge impozitele din ţară. câteva artere al comerţului internaţional treceau peste pământul nostru: cea mai importantă era cale ce pornea din Flandra şi de la oraşele hanseatice. afară de moşiile imune (ohabnice). Ei aduceau î schimbul mărfurilor locale. Lembergul a decăzut. Aceştia erau cei mai mari capitalişti de la sfârşitul Evului Medi şi aveau coloniile lor la Chilia. închiderea drumurilor comerciale ce treceau prin ţara noastră. Cauza principală este. Brăila şi Sibiu Vidin. Ia Marea Adriatică (Raguza). Ce două dinastii româneşti au ţinut cu autoritatea lor. putea rezista decenii întregi vecinilor ma mari. Marea Neagră a devenit un lac turcesc. Pocuţia Şi splendida sforţare eroică a lui Mircea. şi c explicaţie economică: ţara. Moldova şi Muntenia. mirodenii. Panaitescu. au. cu aşezări comercial importante în vremea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. cu talentele militare şi politice a reprezentanţilor lor. ca şi a Brăilei. Acolo se întâlneau negustorii germani cu cei din răsărit: armeni. XVI-lea. statul românesc până în veacul al XVI-lea poate fi caracterizat ca un stat voievodal. în ambele principate. în secolul al XV-lea şi în parte şi în cel următor. Pe o scări ceva mai redusă. Drumul de comerţ. Astfel. pe lângă aceea a meritelor personale. aduse de caravane din Asia: piper. în acest volum. căci „steagurile" de adunare erau în cetăţile domneşti. Dar în veacul al XVI-lea. Fără a neg puterea şi rolul politic al boierimii în secolul al XV-lea. în mâinile turcilor. este perioada voievodală a istoriei noastre. lucrurile se schimbă. de la Baltica. de 47 de ani d< războaie aproape neîntrerupte. prin Polonia.Istoriografia şi transformarea societăţii şi statului românesc în veacul . el era judecător şi armai toată era a l u i . putem spune totuşi că roii domnului era superior. pentru că exista o dinastie ereditară şi pentru că putere economică a domniei întrecea pe cea a boierimii. Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră.

în veacul al XVII-lea sunt boieri care stau în demnităţi 20—30 de ani. Am văzut cum isto lografia în limba română este creaţia boierimii. pentru a pute i explica momentul naşterii istoriografiei în limba naţională. Dintre istoriografiile străine din ţările vecine ce Cf. pentru istoria politică. Puterea domnilor a scăzut într-atâta. în lumina celor spuse mai sus. în prezentul volum. 182 . se ridică a boierilor şi cauza trecerii autorităţii în clasa aristocratică este uşor de înţeles. condus de nobilii ardeleni. De îndată ce puterea voievozilor a scăzut şi a fost înlocuită în rosturile ei de către boierime. după cea voievodală 33. singura bogăţie a ţării rămâne cea agricolă. Şi în Ardeal s-a petrecut acelaşi fenomen. ca o urmare a ridicării clasei boiereşti în locul ocupat până atunci de domnie.Alexandru cel Bun şi Mircea au căzut în desuetudine. trebuie să examinăm şi ipoteza unui model străin care ar fi dat naştere istoriografiei naţionale. deci. a urmat perioada principatului ardelean din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea. care nu erau os de domn. în cel literar — în perioada românească. înlocuind autoritatea şubrezită a domnilor. Trecerea de la istoriografia domnească în limba slavonă la cea boierească în limba română coincide. care şi mai înainte erau impozante. fenomenul din Ardeal nu ne interesează pentru problema literaturii în limba naţională. şi moşiile erau în mâinile boierilor. perioadă voievodală. aceasta a luat asupra sa sarcina de a păstra amintirea trecutului ţării şi anume în forma populară. Istoriografia românească s-a născut la trecerea de la statul voievodal la cel aristocratic. dar voievozii domnesc în medie 4—5 ani şi sunt tot dintre boieri. între aceste două fenomene este. în acest chip. istoriografia a fost a curţii în legătură cu Biserica de rit slavon. ci boierimea mare. care formează obiectul prezentei cercetări. în curând. Veacurile al XV-lea şi al XVI-lea sunt. adică venitul moşiilor. după domnia regilor unguri. Pe măsură ce decade puterea domnească. în treacăt numai. şi stăpânii politici. încât dinastiile Moldovei şi Ţării Româneşti au pierdut scaunele domneşti la sfârşitul veacului al XVI-lea şi în locul familiilor domneşti se înscăunează pe rând diferiţi boieri. Veacul al XVII-lea cade în domeniul politic în perioada aristocratică. Cât timp a ţinut perioada de autoritate a domniei şi au dăinuit vechile dinastii întemeietoare. Perioada aristocratică a istoriei noastre îşi are rădăcinile în schimbările economice din secolul al XVI-lea şi completa ei dezvoltare este în veacul al XVII-lea. Când veniturile comerciale scad (comerţul grecesc din veacul al XVII-lea la noi n-are amploarea celui germano-italian din veacurile precedente). perioada aristocratică. Boierii devin. pentru istoria literară — perioadă slavonă. pe când cea slavonă era a domniei. stăpânii economiei ţării şi. în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea se produce un proces de deposedare a micii proprietăţi răzăşeşti în favoarea latifundiilor boiereşti. cu epoca trecerii statului şi societăţii româneşti de la perioada voievodală la cea aristocratică. Veacul al XVII-lea şi al XVlII-lea formează în istoria noastră o nouă perioadă. Elementul de continuitate în politica ţării nu mai este domnia. Domnii români au încetat a mai bate monetă din primele decerni nle veacului al XVI-lea (în Muntenia şi mai devreme). o legătură de cauză la efect. Am făcut acest excurs în istoria socială şi economică a românilor. studiul De ce au fost Moldova şi Ţara Românească lari separate ?. Numai că această nobilime fiind de origine străină.

înalţii ierarhi ai Bisericii ■ Miron Costin. Şi nu numai acesta. De vreme ce. Opere complete. ci mai mult să se vadă că poate şi în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare. rămâne întrebarea dacă. însă. Se vede cum scriitorul moldovean luptă să înlăture o prejudecată. că nu un impuls venit dinafară. Este limpede. Dacă. una din piedici era înlăturată şi pentru scriitorii bisericeşti. trecerea la altă limbă de cult era o chestiune care atingea primejdia ereziei. Când Miron Costin scrie întâia oară versuri româneşti. Pentru Biserică se puneau alte probleme şi impedimente. Oare ivirea unui gen literar în limba naţională n-a putut avea prin imitaţie vreo influenţă şi asupra celorlalte? Ar fi. dovada a fost făcută prin apariţia cronicilor că se poate scrie literatură în româneşte. Totuşi. care cere o limbă mai abstractă şi a servit ca îndemn pentru el. întregii literaturi româneşti. invers de ce s-a crezut până acum. a fost înlăturată. V. istoriografia a precedat literatura religioasă în limba română şi în genere ea are întâietate asupra întregii literaturi româneşti scrise. ci numai transformarea politică şi socială dinăuntru. o concepţie prea simplistă. deci mai simplu. împotriva limbii vulgare. de la o vreme. cu excepţia operelor izolate de traduceri reformate din Ardeal. pe care o ştia adânc înrădăcinată. în acest sens putem aduce câteva argumente şi anume : cu cronicile s-a făcut dovada că se poate scrie româneşte într-un domeniu mai înalt şi mai subtil. Ureche. 490. a servit de punte de trecere spre cel bisericesc. ideea preconcepută că limba vulgară nu există pentru aşa ceva. astfel.ar fi putut influenţa pe cronicarii noştri la începutul secolului al XVII-lea. numai cea polonă dăduse câteva lucrări în limba naţională până atunci: cronica Ienicerului. desigur. A. 183 . II. ci şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pe limba noastră. trebuie să ţinem seama că. pe când cele dintâi cronici în limba naţională sunt aceea a Buzeştilor în Muntenia şi a lui Eustratie în Moldova. dacă am socoti că introducerea limbii române în Biserica ortodoxă s-ar datora numai influenţei istoriografiei. Existenţa acestui impediment psihologic şi lupta unora dintre cărturarii noştri vechi spre a-1 înlătura e reală. Concluzia noastră asupra originilor istoriografiei româneşti se aplică. cum se crede îndeobşte. p. dar influenţa literaturii polone se simte numai în Moldova şi abia începând cu Grigore Ureche. au dat naştere istoriografiei în româneşte. care n-au cunoscut cronicile şi poate nici limba polonă. unul din cele care au îngăduit traducerea cărţilor cultului în limbă vulgară. care începe cu dânsa. în al doilea rând. literatura românească purcede de la istorie şi nu. de la scrierile bisericeşti. nu cumva istoriografia în limba română a avut vreo influenţă asupra introducerii limbii române în cărţile bisericeşti. acelea ale celor doi Bielski. Cum am arătat mai sus. exemplul istoriografiei a fost un real imbold. Genul istoric mai concret. ce se cheamă stihuri. Martin şi Ioachim. deci. de n-ar fi covârşit veacul nostru cel de acum de mari greutăţi şi să fie şi spre învăţăturile scripturei mai plecată a locuitorilor ţării noastre voie"34. precum am dovedit. ed. Influenţa literaturii istorice asupra celei bisericeşti. Piedica pe care am numit-o psihologică. el compune o prefaţă în care spune : „Nu să poftesc vreo laudă dintr-această puţină osteneală.

Deşi apariţia cronicilor româneşti precede introducerea limbii române în Biserică şi deşi între scrierile istorice şi cele bisericeşti au fost legături vădite. aceleaşi persoane. iar Radu Grecianu. nu putem. era în mâna boierilor. Mitropolitul Moldovei. în veacurile al XVIII-lea şi al XlX-lea. care judecă şi deliberează în divan alături de boieri. De fapt. la dispoziţia aceloraşi boieri iubitori de istorie şi neştiutori de slavonă. succesiunea în timp nu dovedeşte o legătură genetică. Nu cunoaştem sigur originea tuturor episcopilor şi mitropoliţilor români din veacul al XVII-lea. pe care o tipăreşte în două din cărţile lui bisericeşti (Psaltirea şi Molitvelnicul). în adevăr. dar traduce şi o Pravilă bisericească din slavoneşte. Calinic Miclescu. Biserica nu mai e legată de permanenţa dinastiei. traducătorul liturghiei în româneşte. Se ştie că Dosoftei era dintr-o familie de negustori orăşeni bogaţi din Lemberg. boierească. Mai mult. O influenţă a literaturii istorice asupra naşterii celei bisericeşti în româneşte este. deci. de curte. în chip firesc au trecut şi la înfăţişarea operelor bisericeşti în haină românească. Veniamin Costache.române erau în parte boieri. înscăunat încă dinainte de urcarea în scaunul domnesc a fratelui său. dovedită. pare evident că literatura istorică a mers mână în mână cu cea bisericească şi de vreme ce aceleaşi persoane au scris istorie în româneşte. devin un fel de dregători ai ţării. să explicăm marea reformă a ritualului bisericesc împlinită la români la sfârşitul veacului al XVII-lea numai prin influenţa unui gen aşa de depărtat de cuvântul divin. a influenţat direct traducerea cărţilor bisericeşti în Muntenia. întocmai ca şi statul. istoricii scriau cărţi bisericeşti şi clericii lucrări istorice. dar alţii au fost boieri mari. deci cu aceeaşi mentalitate şi cultură. iar Eustratie logofătul. ci de boieri. şi Biserica. ca Gavril Callimachi. aceeaşi cultură. măcar în parte. adică 184 . fratele lui Ieremia vodă. boieri mari au fost mitropoliţi. Costache Stamate. Mitropolitul Dosoftei. fireşte. Aceeaşi mentalitate. fiind. am constatat mai sus că Biserica. Petru Movilă. Dosoftei era prieten cu Miron Costin şi marele cronicar a publicat versuri despre descălecat în fruntea Psaltirei în versuri a lui Dosoftei. între cele două genuri nu era o deosebire în privinţa persoanelor ce le scriau. ci aceleaşi cauze sociale care au dat naştere mişcării istorice au putut da naştere şi celei de traduceri bisericeşti. Papară. prin rangurile ei înalte. Se poate spune că după decăderea puterii domneşti şi după stingerea dinastiilor naţionale. autor sau traducător de cărţi de istorie în ruseşte. este primul traducător al Bibliei în româneşte. Mitropolitul şi episcopii. ca Gheorghe Movilă. este autorul unei cronici versificate a Moldovei. Mihail Moxa compilează un cronograf. unul din traducătorii Bibliei lui Şerban Cantacuzino este şi autorul cronicii lui Constantin Brâncoveanu. Scaunele episcopale de unde porneau iniţiativele de publicaţii bisericeşti. devine din domnească. autorul Letopiseţului moldovenesc. cum este istoria. s-a produs în chip firesc o întrepătrundere între cele două genuri. Nicolae Milescu. boier din Moldova. din clasa care dăduse naştere genului istoric în româneşte. scriau şi istorie şi literatură bisericească. în aceste condiţiuni. traduce pentru tiparniţa lui Vasile Lupu şi Şapte taine ale Bisericii. Biserica ortodoxă si transformarea socială a veacului al XVI-lea. mitropolit la Kiev.

decât abstracţia teologică. s-a produs mai înainte acolo unde era mai uşor şi mai firesc să se producă. adică privilegiile de proprietate date de domni sub pecetia lor. traducând Psalmii în versuri româneşti. Bucureşti. Afară de rare excepţii de ~" Dosoftei. în Cazanii. pare a se fi inspirat şi din versul popular. argumente şi aprobări de sus s-a înconjurat Mitropolitul Dosoftei. ridicarea la putere a boierimii. din cauza perifrazelor pe care e silit să le întrebuinţeze şi tot el se exprimă astfel despre munca sa istovitoare : „Tâlcovania (traducerea) acestei sfinte cărţi. Putem spune cu siguranţa de a nu greşi că şi introducerea limbii române în Biserică este în legătură cu aceeaşi transformare socială din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea. Am văzut cu câte asigurări. Pe de altă parte. este uşor de înţeles de ce scriitorii români din perioada boierească au început cu genul istoric şi numai mai târziu. 185 . Dar aceasta nu înseamnă că ambele mişcări de naţionalizare a scrisului. au cutezat să se adreseze domeniului mai greu şi mai delicat al literaturii bisericeşti. în aceste condiţiuni. ca nu cumva să fie judecat drept eretic. Mitropolitul Dosoftei.ruperea cu slavonismul şi coborârea la popor. E vorba de cancelaria domnească. cu multă trudă şi vreme îndelungată" 35. constatarea epocii în care s-a introdus limba românească în locul celei slavone într-alt domeniu mai depărtat de preocupările literare. socotim ca deosebit de semnificativ în favoarea teoriei noastre. decât să traducă sau să alcătuiască cronografe şi cronici. I. decât să traduci cărţile sfinte. Scriptură. O dată cu această trecere a fost părăsită slavona şi înlocuită cu limba ţării. Pentru scrierea unei cronici în limba română nu se puteau ivi scrupule în legătură cu dreapta credinţă. era mai uşor să scrii în limba vulgară istorie. Reforma de cultură. Bianu. Slavona era forma de expresie hieratică a statului voievodal cu aspectul său de tradiţie sacră. când a tradus liturghia. p. materia istorică este concretă. Limba veche românească era o limbă mai mult săracă şi greu maleabilă în formele ei topice şi sintactice. mai uşor de mânuit pentru un scriitor. româna a devenit forma de expresie naţională a statului boieresc. în slavoneşte. în această privinţă. când traduce Psaltirea în versuri. 4. pe care am constatat-o de la început. nu se datoresc aceleiaşi cauze: trecerea statului şi societăţii româneşti de la forma voievodală la cea aristocratică. cum ar fi fost cazul cu cel ce se atingea de forma cuvântului lui Dumnezeu. care a produs şi naşterea istoriei în limba naţională. conform tradiţiei. Depărtându-se de curte şi de tradiţia ei medievală şi apropiindu-se de popor. ed. Dacă lucrurile stau aşa. ia pilde din viaţa ţărănească moldovenească. Psaltirea în versuri. îi face de două ori mai lungi. Hrisoavele domneşti. introducerea limbii vulgare. Dosoftei. când au văzut posibilităţile limbii române. iar înainte de dânsul Varlaam. operă ce aminteşte în mic marile reforme din scrisul medieval apusean. 1887. ierarhii Bisericii merg direct spre introducerea limbii vulgare în Biserică. Mai mult au şovăit românii să traducă liturghia şi Sf. în stadiul în care se afla în secolul al XVII-lea şi numai cu multă caznă şi îndemânare putea îmbrăca bogăţia de limbă a cărţilor sfinte. de teamă de a nu păşi greşit în faţa legii divine. nu putea fi cineva învinuit de erezie. erau scrise. se pune întrebarea de ce istoriografia românească s-a născut mai întâi şi literatura bisericească mai târziu şi nu s-au întemeiat simultan? Este uşor de înţeles motivul distanţei în vreme.

toate hrisoavele erau în slavoneşte. pe când Gheorghe Ştefan (1654—1657) începe a da când hrisoave româneşti. Oameni ştiutori de limba cărţilor bisericeşti în slavoneşte au rămas în Serbia şi B. Documente slavo-române din Gorj. op. dacă n-ar fi scris în limba slavonă.. De aceea limba slavonă s-a menţinut în acest domeniu timp mai îndelungat. în legătură cu căderea independenţei Bulgariei şi Serbiei. 4 ^ Gheorgaki al II-Iea logofăt scria încă la 1762: „mai de cinste şi mai de credinţă" sunt uricile slavoneşti. 4 ' Ibidem. Istoria literaturii române vechi. Istoria literaturii române. încep a scrie regulat româneşte. dar Vasile Lupu are cele mai multe hrisoave slavoneşti. 562. 219. passim şi G. temeiuri solide. a Ii-a. Cuvente den bătrâni. cit.hrisoave româneşti date în grabă. Hrisovul era legat de cancelaria domnească. la limba română. trebuie să ' înlăturăm o părere scumpă altor autori care s-au ocupat cu istoria literaturii române. ' Al. ed. după 1654. cât şi în Moldova. în Moldova. este abia la începutul perioadei slavonismului literar la noi. 134— 135. 215. Simonescu. când slavoneşti41. dispariţia culturii lor43. I. unde tradiţia era mai puternică şi a rămas mai multă vreme ideea că un act de proprietate n-ar fi investit cu toate formele juridice. D. p. în slavoneşte. 1877. în cele din urmă. domnii sub care apar cărţi tipărite în limba română. se pare. curentul de limbă naţională inaugurat de boierime a învins. atât în Muntenia. iar căderea definitivă a Serbiei. vrând nevrând. Literatura de ceremonial. p. în scurta sa domnie de luptă în Tara Românească36. şi I. op. Ghibănescu. dar totuşi se mai ivesc din când în când şi hrisoave slavone (d. tocmai la 1393. Cartojan. III. p. p. adică după începerea literaturii istorice şi a primelor cărţi bisericeşti în limba naţională 42. 4 " G. dar cea mai mare parte din hrisoavele lui Matei Basarab sunt în slavoneşte38. p. hpisoace . de aceşti autori. Ja Ibidem. 107.fi zapise. 145 şi urm. Căderea Bulgariei. la 1629. 39 G. Această teorie nu are. Nistor. implicit. I. Hasdeu. totuşi. Gaşpar Graţiani dă o poruncă românească la 162040. Ştefulescu. Surele şi izvoade. în vremea lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. este abia cu o jumătate de veac mai târziu decât a Bulgariei şi să se noteze că limba cancelariei domneşti şi a literaturii în Ţara Românească era medio-bulgară şi nu medio-sârbă. Bucureşti. ca ale lui Simion Movilă. Ghibănescu. din momentul ce s-a împuţinat numărul celor ce ştiau slavoneşte şi nu mai era cine să înveţe această limbă.e. Alexandru Iliaş. V. (orga. N. 47. Secarea izvorului slavoniei este pus. hrisoavele emise de cancelaria domnească rămân. dă un hrisov în româneşte37. anume că în definitiv înlăturarea slavonismului şi înlocuirea lui cu limba română s-ar fi făcut în chip firesc. dar şi aci. Radu Leon la 1665) 39 . De ce s-a împuţinat cunoaşterea limbii slavone? Cu acest prilej. Ghibănescu. p. la 1459. abia la sfârşitul secolului al XVII-lea hrisoavele sunt date regulat în româneşte. P. 1 — 2. 148. şi robirea acestor ţări de către turci şi. Urmaşii lui. passim. însă. p. la vremuri de nevoie. cit. 3 Pentru teoria dispariţiei naturale a slavonismului prin necunoaşterea limbii : N. Atunci s-a recurs. p. 3 36 186 . ca cele scrise în limba ţării. 107-129. Zapisele (contracte) particulare încep ceva mai devreme să fie scrise româneşte. Deci.

pe măsură ce aceasta se îmbogăţea. în această provincie. Antichităţi bulgare din Macedonia. Explicaţia izbândei limbii române este alta. Sibiu. ed. 83-84. anume.Bulgaria şi după cucerirea turcească. 643-644 (în bulgăreşte). dovadă că popii din oraşe şi sate au cântat liturghia în slavoneste în tot timpul stăpânirii otomane şi erau destui ca să vie şi până la noi. dar au fost ştiutori de carte românească. al dregătorilor mari. 39. Ardealul secolului al XVII-lea era tributar în privinţa culturii 44 I. în locul celei slavone (e vorba de Biserica ortodoxă. Bucioc vornicul. 1932. p. cu căderea slavonismului la noi. deşi în această provincie nu mai era atunci o boierime românească. I. 1935. Naum de la Ohrida 44. nu slavonească. Istoria Bisericii româneşti din Transilvania. Panaitescu. Bacicovo. întrucât ortodocşii au păstrat legea lor şi nu s-au lăsat ademeniţi de Reformă. Bucureşti. deci. chiar boierii din cauza contactului lor cu curtea ştiau slavoneste şi chiar vorbeau această limbă. înlăturarea limbii slavone trebuie căutată nu în influenţele dinafară sau în căderea lor. ca şi cele sârbeşti de la Fruşca Gora şi erau în strânse legături cu domnii noştri. Letopiseţul Ţării Moldovei. O altă obiecţie contra teoriei noastre ar putea fi scoasă din faptul că în Ardeal introducerea limbii române în Biserică. P. limba bisericească şi literară nu era medio-bulgară. 1944. formal numai. spre deosebire de Muntenia şi Moldova. s-a împlinit tot în secolul al XVII-Iea. Mănăstirile bulgare. vorbea slavoneste. ^ Pentru sinodul de la Aiud: Şt. în această privinţă. de Biserica ortodoxă (sinodul de la Aiud. Dar când curtea n-a mai însemnat aşa de mult. Aşadar. atunci nu mai era necesar să înveţi slavonă. ed. cucerirea turcească asupra slavilor balcanici nu a adus nici o schimbare şi nu coincide în timp. câtă vreme ea a fost apanajul curţii şi al cancelariei domneşti. însă. Sofia.P. Numărul ştiutorilor de carte a crescut în rândurile boierimii. Este adevărat că într-un sens s-a împuţinat cunoaşterea limbii slavone . ci versiunea rusă-apuseană a limbii slave bisericeşti. în limba slavonă. la 1619. printr-o revoluţie internă. Foarte numeroşi boieri munteni şi moldoveni din secolele al XV-lea şi al XVI-lea scriu slavoneste ţidule către municipalităţile din Braşov şi Sibiu. Miron Costin. în această ţară. această influenţă ca hotărâtoare. unde erau episcopii şi şcoli slavoneşti. Alexandru Ipsilanti face danie mănăstirii bulgare Sf. p. Ivanov. Nu considerăm. nici măcar pe departe. diecii şi cunoscătorii de slavonie erau suficienţi. de ce în Moldova a scăzut şi a dispărut slavonia la un moment dat? La această întrebare n-a răspuns până acum nimeni. nu de cea calvinizantă). focare de limbă slavă. Limba aceasta s-ar fi putut oricând împrospăta la noi cu oameni de cultură bisericească de la Liov şi Kiev. curtea însăşi s-a românizat prin ridicarea de boieri mulţi şi noi cu învăţătură mai puţină. la Rilo. Astfel. 1569)46. ci în transformarea internă a societăţii româneşti. domnul Moldovei. Să nu uităm că şi în Ardeal a existat o Biserică românească. a dispărut slavonismul în ţările noastre şi s-a pregătit izbânda limbii române. de origine croat 45. 45 187 . Meteş. a Ii-a. p. Cu atât mai mult părerea amintită nu se potriveşte cu Moldova. el traducea pentru popor cuvintele slavone ale lui Gaşpar Graţiani. s-a simţit înrâurirea Reformei adoptate de conducerea ţării şi chiar. aşa cum am arătat mai sus. Chiar la sfârşitul perioadei fanariote. dăinuiau neatinse sub turci.

1922. Oradea Mare. 1943 N.româneşti. peste graniţele ce despărţeau vremelnic pe români. Firu. Buzău. cărţile bisericeşti tipărite la Bucureşti. la 1750—1767. Mitropoliţii ortodocşi români de Alba Iulia erau hirotonisiţi la Târgovişte. Pâclişanu. Iată cum Ardealul a urmat reforma ritualului. LXVI. p. Cazaniile lui Varlaam se află în biserici din satele pierdute în Munţii Apuseni şi în părţile Sighetului47. celor două principate. tocmai pentru că acolo nu exista o boierime românească. în diferite părţi ale Ardealului se menţine liturghia slavă (Oradea. în acest chip. Z. începuturile literaturii în limba naţională apar ca o operă comună românească. 1933. 783-786. Astfel. le foloseau. Dovadă că Ardealul a urmat principatele în introducerea limbii române în Biserică este faptul că în această provincie cu conducători străini. 47 188 . până în Maramureş şi Bihor. catolici sau calvini. Urme vechi de cultură românească în Bihor. în „Convorbiri Literare". Ţara Oltului)48. Snagov şi Iaşi au fost trimise în tot Ardealul şi toate bisericile române. Contribuţii la introducerea limbii româneşti în Biserica din Ardeal. introducerea limbii române în Biserică după reforma din principate. şi mai ales a Bisericii. Năsăud. liturghia slavă s-a menţinut mult mai târziu ca în Muntenia şi Moldova.

nu este de înţeles o cultură scrisă pe o tablă albă. neînţelese de ei. Renaşterea este unul din cele mai importante straturi ale culturii moderne. fiecare. să dea aparenţa superficială a unei culturi. brutal. care întrebuinţează cuvinte abstracte. fără rădăcini în istorie. fără sucul bogat al straturilor succesive. par a fi rămas străini de unele curente mari de cultură internaţională din Evul Mediu şi în vremile moderne. sau o cultură de imitaţie? în special. Renaşterea înseamnă individualism. Renaşterea este o parte integrantă a culturii popoarelor moderne. şi în Renaştere. cum s-ar putea crede. Culturile care au trecut direct de la Evul Mediu la [cel] contemporan sunt incomplete. deşi părtaşi ai comunităţii europene. Cultura europeană trebuie înţeleasă ca o sinteză de elemente succesiv adause pe fondul primitiv. unificând în 189 . în lumina celor afirmate mai sus: este cultura românească o cultură completă. românii. spirit critic. care se nasc aproape simultan în mai multe centre. Renaşterea în Orientul ortodox. nu va fi o participantă a culturii europene. Cu toată tendinţa anti-istorică a unor contemporani. o revoluţie spirituală care înseamnă începutul gândului modern. sunt forme exagerate şi comice ale aceleiaşi adaptări pripite şi neproductive. Fapte de cultură în apusul şi centrul Europei. întrebarea.X RENAŞTEREA ŞI ROMÂNII I. dar sensul abstract al justiţiei de la romani purcede. nu. o cultură întreagă şi integrată în spiritul european nu poate fi concepută cu lipsa aportului Renaşterii. organică prin tradiţiile ei. descoperirile sufleteşti şi materiale ale generaţiilor. cinstirea frumosului şi un anume sens al politicii. ca şi în Antichitate sau în cultura Evului Mediu. feudalism sau Renaştere poate împrumuta în epoca contemporană de-a gata elementele culturii de la popoarele civilizate. Să punem acum. deocamdată. ci o palidă imitaţie. cu rădăcini adânci în istorie. sunt elemente moarte pentru noi. Balcanii. însă. fără sevă. ca nevoi spirituale ale vremii. se transmit apoi în curente ce trec cu undele lor peste graniţele politice şi etnice. o fază istorică după care a urmat alta total deosebită. originală şi nici nu va avea forţe creatoare noi. cum nu poate fi concepută fără creştinism sau fără tezaurul culturii antice. precum cinstirea femeii se trage din Evul Mediu. mahalagiii lui Caragiale. Un popor care n-a avut Antichitate. Negrii care poartă joben şi umblă cu picioarele goale. ne preocupă numai problema Renaşterii în cultura noastră. ce reprezintă. Adevăratele popoare de cultură sunt popoarele vechi în cultură. un fenomen depăşit al trecutului. Orientul ortodox: Rusia. Desigur. Această cultură nu va fi.

simţire şi forme. ea nu este o imitaţie sau o compilaţie. ea a avut înrâuriri la noi. II. Ortodoxia este o urmare. Motivele acestei îniârzien se pot cerceta şi stau în legătură cu cauzele generale ale fenomenului Renaşterii. întocmai precum romantismul. dar vom încerca să arătăm. Cu alte cuvinte. cu un salt brutal de la Evul Mediu la cultura contemporană. trebuie să privim acest fenomen istoric sub aspectul său general. I. Fără ziduri chinezeşti.undele lor neamurile continentului. ne rezervăm să arătăm. cât şi Renaşterea şi umanismul n-au avut centre şi n-au dat roade de creaţie eternă pentru omenire în ţările din răsăritul şi sud-estul Europei. ce lipsesc în a noastră. Dacă vrem să studiem înrâurirea Renaşterii într-o ţară. [La civilisalion en Italie au temps de la Renaissance]. care fixează graniţele între civilizaţiile de caracter deosebit. la sfârşitul acestui articol. 215. cel nutin în aparenţă. datorită unor împrejurări economice diferite în această parte a Europei. Din această constatare generală vom desprinde fenomenul Renaşterii în le°ătură cu cultura românească. în veacul al XlX-lea. dar cu alte elemente. Greşit a fost considerată Renaşterea ca o simplă imitaţie a Antichităţii. lipsa unei verigi organice şi normale în istoria culturii europene. că ortodoxia este ea însăşi un fapt de cultură deosebitor de cele din apusul şi centrul continentului. ci tot ca un aport organic în cultura românească. 190 . cultura noastră ar fi o cultură răsăriteană. Dar talazurile lor par a se opri la graniţele religioase ale ortodoxiei. în ştiinţă. Aceasta este adevărat. cu literatura eroică şi erotică legată de el. cunoscutul istoric francez al artei. un fapt derivat. cum am spus. Nici măcar Renaşterea Burckhardt. Ne mulţumim să constatăm acum că atât cavalerismul feudal. Renaşterea ca stare de spirit a societăţii. dar nu ca o imitaţie artificială. organică şi ea. ci o epocă generală a civilizaţiei. cum ar fi cultura bizantină. chiar în epoca „Renaşterii" apusene. fără bariere naturale vizibile pe teren. ci o regenerare1. cu repercusiuni în toate manifestările vieţii omeneşti. ci o perioadă în istoria generală a omenirii. în cele ce urmează. Deocamdată nu analizăm această afirmaţie. n-a fost numai o şcoală literară. în schimbul acestor perioade ale culturii apusene. răspândirea marilor curente înnoitoare de idei. că nici Renaşterea n-« lipsit din cultura noastră. adică a fost o Renaştere în ideile politice. pe care n-a avut-o Occidentul. Hurticq. aşa şi Renaşterea n-a fost numai o perioadă în istoria artei. în epoca în care înfloreau în Apus. fundamental deosebită de cea apuseană. într-o anumită măsură. Ir. ca şi în viaţa economică. în viaţa morală. adică o dezvoltare de elemente noi a culturii pe temelia medievală şi pe fondul naţional. nu un fapt fundamental. graniţele între regiunile ortodoxe si cele catolice (sau reformate) opresc. sunt alte perioade de creaţie pe care le-a avut Răsăritul. Lipsa Renaşterii în istoria culturii româneşti ar echivala. anume aspecte ale ei. p. sub alte aspecte ea s-a manifestat cronologiceşte mai târziu. Renaşterea este o epocă a istoriei umanităţii cu o anume înnoire în starea de spirit a societăţii. S-ar putea răspunde la această învinuire adusă culturii româneşti că. spunea că religia este principalul fapt de cultură.

partout en Occident de nouvelles formules artistiques prosperaient. ca spirit. Aspectul cel mai strălucit a fost. 151. Poeţii şi literaţii de curte. Paris. muzical şi evocator al imperiilor şi maselor. en somme. 106-108. Cercetarea şi cultul literaturii antice exista şi în Evul Mediu. precum se ştie. 1929. Faţă de opera de creaţie socială colectivă a Evului Mediu. cum sunt. 165. transformau curţile din Renaştere în centre de adunare a marilor personalităţi creatoare. Se poate vorbi. care acum (în special începând cu Petrarca) câştigă o mare actualitate. Hauser et Renaudet. spiritul critic. 3 Burckhardt. sunt în legătură cu colecţiile personale. Fiecare pictură. Renaşterea a fost în realitate un fapt general („Ainsi. nu mai este un cor către dumnezeire. mândria principilor de a avea în jurul lor spiritele cele mai cultivate. care este aspectul literar al Renaşterii. Cicero. fără scopuri practice de răspândire a învăţăturii. a împăraţilor şi regilor era încoronarea poeţilor laureaţi. Una din prerogativele principilor. în literatură. ci numai de încurajarea personalităţilor mari. ştiinţă şi politică. prin atitudinea critică faţă de textele religioase 5. dar nu de o cultură pentru mase. de artă pentru artă. 4 5 [Ibidem]. Cele două mari pasiuni ale Renaşterii: cărţile şi monumentele. L'elaboration du monde moderne. Storia deliumanesimo dai XIII al XV secnlo. p. Acest aspect fundamental al Renaşterii se manifestă în artă. Arta Renaşterii nu mai este. Calmette. de o politică a culturii. Dezvoltarea personalităţii ajunge până la formarea marilor personalităţi atotcuprinzătoare: l'uomo universale4. fără adâncime 6 . un fel de consacrare din partea statului. ca în Evul Mediu. un fait general" 2). Les debuts de l'âge moderne. 171. pentru epoca Renaşterii. colecţia „Peuples et civilisations". " Giuseppe Toffanin. Suflul poeziei 2 J. La Renaissance a donc ete. ed. p. însăşi Reforma religioasă are rădăcini în umanism. Preferinţele gustului Renaşterii sunt caracteristice pentru noul spirit individualist : Evul Mediu a iubit pe Virgil. fiecare sculptură poartă pecetia originalităţii autorului ei. în acest sens. dar în Renaştere această cercetare e bazată pe „metoda liberului examen". arta Renaşterii este. artişti şi oameni de ştiinţă. în Renaştere nimeni nu se teme să se remarce şi să fie altfel decât ceilalţi oameni3. ci o operă personală şi individuală. Principala caracteristică a spiritului Renaşterii a fost individualismul. acelaşi spirit individualist se manifestă. Renaşterea a preferat pe Cicero. Politica de cultură a Renaşterii era. nota caracteristică a individualismului. a Ii-a. orator şi filosof eclectic. moda protejării lor. reprezintă aceeaşi predominare a individualismului. ci un solo care poartă mai mult pecetia cântăreţului decât inspiraţia divină. „Clio". Renaşterea se distinge radical de Evul Mediu şi stă la temelia vremilor noi.p. 1940. Roma. Umanismul. 358. în literatură şi în ştiinţă. catedralele gotice sau cele bizantine. al marilor legende ce se pierd în ceaţa timpurilor de glorie. p. de pildă. Prin individualism şi prin corolarul său. poetul mistic. Deşi încă religioasă ca subiect. Era o datorie şi o mândrie pentru un suveran din vremea aceea să aibă cât mai mulţi scriitori de geniu. arta. o operă colectivă şi anonimă. 191 . adică cu intervenţia spiritului critic.italiană nu este centrul unic din care au pornit mişcări de imitaţie. p. laică.

în Corteggiano de Castiglione. p. acel manual al omului perfect al Renaşterii. dintre care cea mai celebră este. cu şcolile geografice din Niirnberg şi Viena (Seb[astian] Miinster. p. ii vero stimolo e la gloria. ogmn po comprendere. 10 Hauser et Renaudet. din Antichitate. Faptele unui cavaler medieval erau închinate umil dumnezeirii. p. ma vilissimo meaante. în special rolul geografiei este hotărâtor în Italia9 . care au scris şi despre ţările noastre)10. 2. 13 Apud Toffanin. 8 7 192 . El convenea spiritului de comunitate al Evului Mediu. Statul este un concept ştiinţific.p. op. spiritul critic al Renaşterii deschide porţile cercetărilor ştiinţifice. cu justificarea logică şi completă a universului.adevărate apusese. 290 şi urm. cit. che si commenda al sacro tesoro delle lettere.cit. Cu umanismul. Aristotel.. [Ibidem]. el presupune o ştiinţă de a guverna şi de aci apariţia unor doctrine ale guvernării în epoca Renaşterii. I. o răsturnare totală a politicii vechi. 176 şi mai ales Toffanin. 129. închise în timpul Evului Mediu. eccetto quegli infelici che gustate non l'hanno" 13. op. non merita essere chiamato gentiluomo. cum se ştie. 296—297. p. Beheim. cu o răspândire peste toată Europa. ^Pentru rolul politic al gloriei în Renaştere. care este numai cercetarea influenţei Renaşterii asupra românilor. „cultura" ia locul poeziei. E chi per guadagno e altra causa a cio si muove. Dar era necesar să precizăm câteva puncte de reper care ne vor ajuta să putem urmări comparativ pătrunderea ei la Ibidem. în religie. spre deosebire de conceptul natural al ţării. 1 ^urckhardt. 315-316. Nu intenţionăm să dăm aci o imagine completă a Renaşterii în toate caracterele ei deosebite. op. 293. în sfârşit.. Io stato în loc de stăpânire sau ţară vine din Renaşterea italiană11. însăşi expresia stat. Evul Mediu a cunoscut datorie şi smerenie. p. p. nota. dar nu mai convenea analizei şi spiritului critic umanist7. Gloria este numele bun pe care îl capătă cineva pentru el şi pentru faptele sale. aceasta ne-ar depărta de scopul nostru.cit. ^e poate citi : „Sapete che delle cose grandi e arrischiate nella guerra.. 116. în filosofie. specială pentru Renaştere. p. dar mai ales în Germania. Burckhardt. Se poate vorbi de o politică a Renaşterii. Gloria medievală este derivată. E che la vera gloria sia quella. Nu e nevoie să explicăm de ce o asemenea concepţie pur individualistă nu-şi putea avea locul în Evul Mediu. Setea de glorie este unul din aspectele esenţiale şi deosebitoare ale politicii din vremea Renaşterii. cit. oltre che mai non fa cosa buona. scolastica aristotelică apune. apoi urmează medicina şi matematica. op. concept total necunoscut Evului Mediu. cu viziunea integrală a lumii. a lui Niccolo Machiavelli. dar acum capătă o nouă şi adâncă înţelegere. 9 Ibidem. doctrina unei „docta pietas" înlocuieşte doctrina ignoranţei sfinte8. Imboldul care împinge pe stăpânitor spre acţiune este acum gloria. fireşte.. este acum atacat şi contestat. Renaşterea a cunoscut trufia splendidă a gloriei 12. o înţelegere a destinelor statelor şi neamurilor. I. după ce domnise ca o revelaţie divină în scolastica medievală. adesea se înecau în opera colectivă.

107—116. p. însă. siliţi să-şi părăsească patria în urma căderii Imperiului Bizantin. Abia în a doua perioadă a Renaşterii (după epoca lui Petrarca. în toată Europa. înseamnă o trecere de la Evul Mediu spre vremile noi. state mici. I. a originilor Renaşterii. op cit. Italiei. a dezvoltat individualismul. silind fiecare cetăţean să ia parte la trebile publice 15. Originile Renaşterii. Atunci abia încep traducerile din greceşte (în latineşte) din Tucidid. cunoaşterea temeliei pe care stau splendidele producţii de artă şi ştiinţă din veacurile XV-XVI ne vor ajuta să înţelegem de ce anume elemente ale culturii Renaşterii nu s-au putut implanta pe temelia deosebită românească. căci libertatea politică a burghezilor nu este o cauză suficientă.. au existat. cu organizaţie republicană. 16 „Revue de synthese historique". istoricul norvegian H. ce deschid calea grecilor în Italia. pe temelia unei culturi splendide a secolelor XIII şi XIV. p. Papa Nicolae V spunea că a traduce o operă din greceşte înseamnă a mântui un suflet din Purgatoriu. Renaşterea italiană s-a dezvoltat pe teren italian. Desigur că între ridicarea oraşelor italiene şi originea Renaşterii este o strânsă legătură. nu o cauză a ei. în forme originale. Ferrara şi Florenţa. dar ne rămâne să explicăm de ce în aceste oraşe s-a născut nevoia unei culturi superioare. Pskov. Bizanţul a păstrat intactă comoara culturii antice şi ar fi transmis-o. Dar. Introducerea studiilor greceşti şi începerea învăţământului limbii greceşti în Italia este o urmare a Renaşterii. cum am mai spus. Este clar că şi această explicaţie este insuficientă : oraşele libere. a originilor. spiritualistă.p. l4 193 . III. în clasica lui istorie a Renaşterii în Italia : organizarea statelor italiene. Strabon14 . Astfel s-ar explica renaşterea Antichităţii pe un teren unde ea apusese în întunericul Evului Mediu. câte un oraş. cu organizaţie comunală autonomă. care. temelia spirituală a Renaşterii. este aceea a lui Burckhardt. azi mult dezbătută. înainte de a trece la studiul influenţei Renaşterii la români. 1924. Originile Renaşterii. dem '5 Burckhardt. Dante. Koth a dat formă definitivă unor concepţii care pluteau şi înainte în atmosfera studiilor istorice. ca urmare a conciliilor de la Constanţa. în ultima perioadă a Evului Mediu. oraşele săseşti din Ardeal etc). chiar în Răsărit (Novgorod. M . şi studiul său : Le problbme des origines de la Renaissance16 a pus temeliile explicaţiei materialiste a Renaşterii.români. această explicaţie este perimată şi nimeni nu mai crede în ea. nu numai în centrele de origină ale Renaşterii. 177-198. trebuie să punem problema. literare şi artistice. de ce altele s-au putut ivi mai târziu. Multă vreme s-a crezut că Renaşterea în Italia se datoreşte trecerii în Italia a grecilor învăţaţi. 163 şi urm. individualismul fiind. Boccaccio) au sosit grecii la Florenţa (Manuel Chrisoloras îşi începe învăţământul la Florenţa la 1397). a interesului oamenilor de cultură din acea ţară pentru cultura antică grecească. Polibiu. O a doua explicaţie. Azi. când au fost primiţi grecii în Florenţa şi alte oraşe cu învăţământul lor. în 1924. prin reprezentanţii de seamă în exil. Premisele Renaşterii erau de mult puse.

cu posibilitate de emulaţie între orăşeni. Spaniolii şi portughezii au descoperit ţările de peste mare. arta. Spania. dar germanii ( în special cei din Bavaria — Fugger etc. 305. în America (1545). cea mai însemnată caracteristică a revoluţiei economice a secolului al XVI-lea' \ Devalorizarea monetei în Europa începe în Apus: Franţa. cil. Comerţul italian cu Orientul era un negoţ de lux. posibilitatea întreţinerii marilor lucrări publice. a operelor de artă. întreţinere foarte costisitoare)18. în ridicarea oraşelor italiene. ca şi prin venirea grecilor în Italia. până ce capitalismul va începe să se intereseze de comerţul grâului. p. o devalorizare generală a monetei. pentru Orient. din oraşele medievale a făcut loc. izolare şi sărăcire. fundat de aceste oraşe după cruciate. Mdem. Pentru asigurarea acestui comerţ. pentru a explica originile spiritului Renaşterii şi ale bazelor materiale pe care s-a clădit dezvoltarea culturii. credem. Renaşterea coincide cu începuturile capitalismului în Europa şi desigur că nu e vorba de o simplă coincidenţă. legăturile cu ţari şi civilizaţii depărtate. Devalorizarea monetei şi creşterea preţurilor aduc o mare circulaţie a monetei în ţările cu civilizaţie orăşenească. la 266 000 kg20. Florenţa şi de aiurea. 18 19 20 Hauser et Renaudet. op. 329-330. 60 etc.Originea Renaşterii stă. deci creşterea preţurilo1. pe bresle închise. Ibidem.. Aceste explicaţii sunt suficiente. 194 . Influenţa grecească a artei si literaturii bizantine se poate explica tot aşa de bine prin trecerea italienilor în Grecia. aruncă în 15 ani imense cantităţi de argint în Europa. ce nu se bucură de ploaia de aur din Apus. pentru ţările cu civilizaţie agricolă autarhică sau semi-autarhică. Deschiderea drumurilor de comerţ din Italia spre Orient. în cele italiene. cu legături depărtate cu alte civilizaţii.) au finanţat comerţul în aceste ţări. în Europa secolului al XVI-lea. Rezultatul acestui comerţ mondial a fost. Dar. banca „di San Giorgio" la Genova.p. atingând chiar moneta turcească divizionară. în secolul al XV-lea se pregăteşte şi în cel următor are loc o revoluţie economică cu primele victorii ale capitalismului comercial (Friihkapitalismus)17. care s-a dezvoltat de pe urma liberalismului comercial. deci.393—420. pentru această perioadă. Descoperirea minelor de argint de la Potosi. devalorizarea înseamnă îngreunarea legăturilor cu Occidentul. se nasc primele bănci. se întinde peste tot continentul. care rămâne valută forte. circulaţia ideilor. în adevăr. băncile germane (Fugger) şi cea din Amiens. Ruperea zăgazurilor protecţioniste şi a organizaţiei strâmte. care avea mijloace să cultive luxul şi. p. Anglia. drumuri desfundate de expediţiile cruciate. crearea unei burghezii bogate. cantităţi care se socot. de spiţerii. a îngăduit îmbogăţirea negustorilor din Veneţia. nu însă şi cea de aur. iar civilizaţia individualistă a Renaşterii este o urmare a culturii comerciale liberale din oraşele care făceau comerţ peste mare şi a aristocraţiei urbane ieşite din negustori. forma cea mai rafinată a luxului. zahăr şi metale preţioase. unui comerţ liber. pentru comerţul peste oceane. singurul comerţ posibil în starea de atunci a tehnicii navale (drumuri lungi. Ibidem. în acelaşi timp. anume în civilizaţia comunală burgheză. asprul. o întârziere în dezvoltarea culturii.

studii asupra Antichităţii. Existenţa unui neam latin în ţinuturile îndepărtate de la Dunăre. Polizian.144—145. căci nu era de origine român ardelean. p. nu putea să nu deştepte curiozitatea şi simpatia celor ce cultivau Antichitatea şi considerau Roma ca leagănul tuturor virtuţilor şi ştiinţelor. în acea epocă au apărut primii umanişti din acea ţară care. în special studiul lui Şt. Campionul acestei lupte pentru alungarea Semilunii din Europa era socotit. umanistul. Umaniştii români din Ardeal sunt. Ultimul. apoi I. Lupaş. ci muntean. dând exemple şi de cuvinte româneşti. Nu e vorba de un român deznaţionalizat. poetul favorit al lui Lorenzo de Medicis. care s-ar fi adaptat cu totul mediului unguresc. scriau despre Matei Corvin şi-i preamăreau numele. a căutat să explice originea colonilor ai căror urmaşi vorbeau o limbă aşa de apropiată de cea latină şi a născocit explicaţia etimologică: Flachus-Valachus. A'. După el. în formele ei cele mai pure. op. Valahul. tip perfect al umanistului. în ce priveşte primii umanişti din Principatele Române autonome.Umanismul la români. unde a rămas o colonie de urmaşi ai legionarilor romani. cu românii. 195 . vedeta opiniei publice europene a veacului. autor de scrieri erudite în latineşte. Nicolae Olachus (adică Românul). şi alţii mai mărunţi. în scrierile sale : Olachus = „Românul". arhiepiscop de Strigoniu. unde ideea cruciatei împotriva păgânilor rămânea mereu trează. fără exagerare. Bezdechi. cit. sunetele clare ale limbii latine. regele român al Ungariei. şi prin ea a pătruns influenţa italiană în Ungaria. anume prin umaniştii din jurul Curiei romane. prin genealogia care arată cu mândrie descendenţa din familia domnitoare a Ţării Româneşti. marele cosmograf din Nurnberg. Antonio Tebaldeo scrie în italieneşte o operă specială : Oratio adMathiam invictissimus Pannoniae regem21. un istoric şi filolog erudit. Cel dintâi. are o importanţă mai mică. Cf. cărţi care s-au bucurat de nenumărate ediţii şi traduceri. însă. M. Doi umanişti români (N. erau români. Dar şi pe altă cale au fost cunoscuţi românii de oamenii Renaşterii. Se poate spune. Ac. pierdut pentru noi. Hartman Schedel. Olahus. Matei Corvin era căsătorit cu o principesă italiană. avem dreptul să revendicăm pe Nicolae Olachus. o dovadă a atingerii Renaşterii. ci Matei Corvin. apoi Sebastian Munster au vorbit despre originea latină a românilor şi despre limba lor în monumentalele lor „cosmografii" (geografie universală).. deci. Ţara Românească şi Moldova. Bruneto Latini şi Poggiof'l Braciollini au subliniat romanitatea românilor. De aceea. pentru români22. care au păstrat. nu cum s-ar fi cuvenit pe drept. Umaniştii italieni şi germani ai veacului al XV-lea au fost primii învăţaţi apuseni care s-au interesat şi au scris despre români. măcar cu o parte a românismului. Oamenii Renaşterii. Toffanin. Olahus şi M. Beatrice de Milan.IV. Ştefan cel Mare. Eneas Sylvius Piccolomini (Papa Pius II). a fost un mare umanist. ci de un om care şi-a manifestat calitatea de român prin numele ce-1 purta. 21 22 G. în Germania. spirit veşnic cercetător. Rom. în mijlocul barbariei. Valahul). că românii au fost descoperiţi pentru ştiinţă de către umanişti.

Nu numai pe temă religioasă. a fost cauza căderii lui. încă din veacul al XV-lea. în Moldova. [p. 55]. care pare îndrăzneaţă. se poate spune că se confundă cu începuturile culturii în ţările noastre. a transmis-o şi ţărilor ortodoxe. aduce profesori şi erudiţi din Germania şi Polonia şi chiar pictori. fost profesor la Universitatea protestantă din Rostock. a mitologiei şi a istoriei grecilor şi romanilor este foarte veche la noi. care a fost adusă de sus claselor superioare. La noi a fost o înfrângere. iubitor de învăţătură. acesta. Movilă.. Cunoaşterea Antichităţii. ci însăşi încercarea lui de a dărâma datina. la P. ce cultiva. scrisoarea lui I. totuşi. să schimbe datina ţării şi de aceea s-a pierdut pe sine şi ţara odată cu el" 23. însă. a păstrat mai bine ca Apusul amintirea culturii clasice şi. încercarea lui de a introduce Reforma în Moldova. care. de la care le-au luat şi românii. ed. domnul Moldovei. la Constantinopol. în forme mai rudimentare. cu mentalitate medievală. Douăzeci de ani după Despot apare în Ţara Românească un domn umanist. în aceeaşi epocă. perfect îndreptăţită. Această afirmaţie.putem spune că cel dintâi a fost lacob Heraclide Despotul. în secolul Renaşterii. scrisese cele şapte dialoguri despre arta războiului împotriva armatelor de mercenari). care zugrăvesc pe pereţii caselor domneşti de la Suceava luptele lui împotriva lui Alexandru vodă Lăpuşneanu. trebuie să cercetăm epoci ceva mai târzii. cum se ştie.. Despre Despot. Bizanţul. este. O spune precis. autor al unor dialoguri în limba latină si al unui studiu de artă militară (Machiavell. Despot înfiinţează colegiul umanist latin de la Cotnari. se află în Moldova şi în Ţara Românească istorii universale. Petre Cercel. Reformele lui Despot n-au prins şi acesta e un moment foarte caracteristic pentru istoria culturii : răscoala boierilor moldoveni a adus repede prăbuşirea şi moartea lui. Rezultatul este acelaşi ca în Moldova: peste doi ani. antice. mai simple. manuscrise în limba slavonă. scenele de război. datina a învins. Legrand. intrigile boierilor îl alungă din scaun şi Petre Cercel e ucis. s-a impi i învingătoare. ca ea să fie introdusă şi la noi prin patronaj domnesc. Aceste fapte sunt caracteristice: s-au făcut tentative. nu era un venetic. adică ale culturii clasice. încercările de patronaj n-au avut urmări şi datina boierimii de proprietari agricoli. care a încercat repede şi cu mijloace puţine. un domn care era. ci prin Bizanţ. Dacă vrem să aflăm primele începuturi temeinice ale umanismului la români. dar cunoaşterea anticului nu a venit prin umanism. Documente privitoare la M. ci un vlăstar al neamului domnesc. aduce în ţară un secretar italian şi încearcă să introducă între supuşii săi obiceiurile apusene: paturi în loc de rogojini.^n frunte cu Pinturichio. Este limpede că nu era un mediu receptiv de cultură apuseană Ia noi şi încercările celor doi domni au fost episoade trecătoare. Viteazul. Deux vies de Jacques Basilicos. în cele din urmă. în care se vorbeşte de greci şi de romani ca urmare a istoriei biblice. între datină şi revoluţia umanistă în Moldova secolului al XVI-lea. P. Dar nu e mai puţin adevărat că rămân ca puncte de reper ale istoriei Renaşterii la români. patru decenii mai târziu. călătorise în Franţa şi Italia. când au circulat la noi. 196 . era autor de poezii şi scrieri latineşti. Ieremia vodă Movilă: „Despot. probabil în stilul preferat de o şcoală a Renaşterii. P[anaitescu]. forma cea mai obişnuită a acestei reforme culturale. copiate la mănăstiri şi la curţile domneşti.

întrebarea primordială care se pune e. în tot veacul al XVII-lea. acolo s-au format. Giigore Ureche. alcătuit la curtea din Suceava. se arată originea românilor din cei doi fraţi eponimi: Roman (român) şi Vlahata (vlah). Macarie foloseşte calendarul roman când povesteşte evenimentele istoriei Moldovei şi astfel avem date după calende şi ide sub pana acestui călugăr. De asemenea. învăţământul era în limba latină şi floarea boierimii moldoveneşti a studiat în şcolile iezuite. Şcolile iezuite. e vorba de Universitatea din Cracovia. în vremea domnilor însetaţi de cultură din familia Movileştilor. Mai mult chiar. erau deschise şi pentru ortodocşi. însă.spătar etc. pravila bizantină a Iui Matei Vlastares. după cum îi arată numele. dar elevii din Moldova. iar moldovenii au început să le frecventeze: cronicarii noştri. unde. încă din vremea lui Petre Şchiopul (pe la 1585). în scrierea sa. fără întreruperi serioase. Şcoli latine au fost în Polonia şi înainte de această epocă. se înfiinţează primul colegiu iezuit din Iaşi. în traducere slavă. a trăit în Moldova un prelat erudit. el cunoaşte şi foloseşte din belşug. materiile se predau în limba latină şi. şi anume. dux . Cameniţa. la iezuiţi. La sfârşitul manuscrisului. se învăţa gramatica. şi de atunci.vornic. Suceava şi care se pregăteau pentru preoţie. ci. păstrat în anexele cronicii ruseşti Voskresenskaia lietopis. Mai mult din pedanterie. Miron Costin. era o şcoală latină. în prima jumătate a veacului al XVI-lea. cu influenţe depărtate de drept roman. mitologia gre-coromană. şcoala ortodoxă a lui Vasile Lupu de la Iaşi. fundată la 1400. Ca să putem. colegiul aşezat în curtea mănăstirii Trei Ierarhi. Chiar conştiinţa originii noastre romane se iveşte în una din cronicile slavoneşti ale Moldovei: în letopiseţul anonim al Moldovei. şi în cele cu populaţie ortodoxă ruteană de la marginea Moldovei (colegiile din Lemberg. cu aceste scrieri de factură bizantină. aceasta: în care şcoli au învăţat românii mai întâi latineşte? Este limpede că boierii moldoveni au învăţat latineşte în şcolile iezuite din Polonia. Bar). Macarie. avea primele elemente umaniste apusene la noi. Profesorii erau foşti dascăli ai Academiei lui Petru Movilă din Kiev. pentru judecătorii domneşti. care citeau slavoneşte în cronografele de origine bizantină. retorica şi poetica latină. Şiret. care s-au fundat începând cu ultimele decenii ale veacului al XVI-lea peste toate provinciile polone. care au venit în aceste părţi din Italia. germani catolici din târgurile moldoveneşti: Baia. trebuie să ajungem la influenţa culturii polone în Moldova. iezuiţii au trecut cu şcolile lor de limbă latină chiar în Moldova. care devine episcop de Roman. şcoală 197 . înscrişi în matricolele acestei universităţi în veacul al XV-lea nu erau români. pentru umanismul român. este un vocabular în care se lămuresc cuvintele ce înseamnă demnităţi romane : praetor . în schimb. după modelul colegiilor apusene. Viniţa. este limpede că noţiuni de cultură antică s-au păstrat în ţările noastre şi în epoca limbii slavone medievale.Numele şi faptele împăraţilor romani erau cunoscute boierilor şi clericilor români. Influenţat de cronica bizantină versificată a lui Constantin Manasses. în vremea lui Ştefan cel Mare s-a copiat. spre a-şi arăta erudiţia. apoi. după cum se vede în listele de daruri ce se trimiteau şcolii de către boierii ce-şi aveau odraslele la carte. patricius. dialectica. continuat. crescut într-o mănăstire românească. autorul unei cronici slavoneşti a lui Petre Rareş. Deşi nu putem vorbi încă de umanism la noi. din care nu puţine s-au copiat şi s-au păstrat în mănăstirile noastre.

de mai multe ori. deci nobil. iar Cantemir în latineşte: să afle popoarele mari creştine că aici. cu profesori formaţi la Padova. Nu era. apoi Dimitrie Cantemir. Dosoftei Mitropolitul o afirma lămurit: „limba noastră este de bun neam". poporul român. la moşia căruia se adăpostise în vreme de bejenie. de aceea. în secolul al XVII-lea. Iritaţii. care nu poate fi înţeleasă fără pregătirea lui la Academia din Constanţinopol. au arătat originea latină a colonilor care au format. rezultatul unei cercetări erudite. Dovadă este că Miron Costin. înlocuind. în special Constantin stolnicul Cantacuzino. un model al perfecţiunii. care era idolul Renaşterii. Elevi români în acest de-al treilea!2! centru universitar latin au fost : Nicolae Milescu. că pentru a-i arăta sentimentele de recunoştinţă ar trebui să fie un „Cicero eloquentissimus". mai apoi domn al ţării. Constantin stolnicul Cantacuzino. care. Ideea latină a fost o idee forţă 198 . ci o afirmare de nobleţă a neamului. Un al patrulea centru în care boierii noştri ar fi putut învăţa latineşte în această epocă era Ardealul şi Ungaria (şcoala superioară din Buda. Atunci când Udrişte Năsturel şi mai târziu Nicolae Milescu afirmau că limba română este. în cuvintele sale. la care au studiat românii în veacul al XVII-lea. ai*-tudiat chiar în Italia. Trebuie. pentru nici unul. Dimitrie Cantemir. celebru centru universitar italian. fundată de marele prelat de origine românească. este un popor latin. Interesant nu numai faptul că Ieremia vornicul. cum am văzut. în majoritate de origine latină. Antichitatea era o perioadă din istoria proprie. academie în care. Primul şi cel mai important este nu cunoaşterea Ant :. alături de greacă. deci nu în secolul Renaşterii. să precizăm în acest studiu special închinat Renaşterii la români. căci nu se cuvine să fie lăsat în ghearele barbariei. artele şi ştiinţele apusene. Un al treilea centru de învăţătură latină. ci şi faptul că numele lui Cicero. pe Virgil. cum am spus. apare sub pana unui boier moldovean. în special Miron Costin. sub stăpânire turcească). Pentru Bizanţ. care înconjurau lumea toată. şi că probabil îl citise. şi anume la Padova. Cronicarii. în sfârşit. şi cu mândrie strigă: „acum priveşte-te ca într-o oglindă". însă. ca pentru umanişti. afirmau nobleţă acestei limbi. şi cea mai importantă figură a culturii româneşti vechi. înfiinţată de Patriarhul Chirii Lucaris. ce elemente de Renaştere conţine şcoala literară românească a veacului al XVII-lea. spuneau ei. Caracteristic este că Ieremia Movilă. ci un veac mai târziu. a fost Academia Patriarhiei din ConstantinopoJ. era şi mai înainte introdusă la noi pe calea bizantinismului. ştia cine este Cicero ca orator. unii boieri. socotită ca o Renaştere a românilor sau asemănată cu Renaşterea. înfiinţată la 1649. care trebuie salvat.ortodoxă latină. Fapt este că. Perioada marilor cronicari şi a scriitorilor din veacul al XVII-lea şi de la începutul celui următor a fost. pune în faţa cititorilor lui numărul provinciilor şi izbândelor romane. în De neamul moldovenilor. Miron o scrie şi în limba polonă. se studia limba latină. Cronicarii şi scriitorii români din veacul al XVII-lea au descoperit Antichitatea ca o valoare general omenească. adică nobilă. la Dunăre. geograful qare a descris China. Descoperirea trebuia comunicată şi străinilor. boierimii române i se deschide mai întâi orizontul culturii latine. nu o minune. boier şi domn care aparţine veacului al XVl-lea (+1606). scria unui nobil polon. ci valorificarea ei pentru cultura românească. dar nu avem dovezi că au fost pe acolo elevi din principate.

Concilierea ortodoxiei cu ideile Renaşterii poate fi studiată ca un fenomen cultural rar şi cu mari consecinţe pentru înţelegerea culturii noastre în opera lui D. de podul aceluiaşi împărat la Severin. datorită apropierii curţii domneşti. în aceea că el este. care caută cuvintele care umblă peste tot. Nu cuceririle şi războaiele romanilor şi grecilor au fost faima lor. ci cultura. Pasiunea Renaşterii pentru monumente şi opere antice artistice se vede şi la noi: M. lângă Galaţi. o cumulare de idei moderne : combaterea Iui Aristotel. o teorie nouă asupra timpului şi de apărare a ortodoxiei. noi. ea ne-a dat curaj şi ne-a făcut mândri şi încrezători. cât şi în lexic şi ortografie. ai căror urmaşi suntem. Importanţa lui Cantemir stă. D. continuând cu Şcoala Ardeleană. D. Filosofia Renaşterii. la Dosoftei. începând cu cronicarii. cunoaşterea clasicilor în secolul al XVII-lea şi traducerea lor este destul de dezvoltată. în ultima şi cea mai perfectă operă a sa : De neamul moldovenilor. Costin aminteşte de turnul lui Sever. de valul lui Traian. ci concepţia centrală a personalităţii sale creatoare este ortodoxia. în care fraza este evident moldovenească şi voit influenţată de sintaxa şi de topica latină. M. s-au găsit. Preocupările de limbă literară tot atunci apar. conceptul de experienţă. Ideea aceasta este o idee esenţialmente de Renaştere şi prezenţa ei în cultura noastră arată din plin prezenţa Renaşterii în cultura noastră. cel dintâi român modern. viţe etc. scriere ciudată. Ţesar. ci de cultură greacă. Cantemir a încercat o revoluţie în limba română. la Dimitrie Cantemir. filosof. bani de-ai romanilor. geograf. model de limbă bună. deci. arată cum le-a văzut cu ochii lui. dar menită aceleiaşi înfrângeri în faţa ridicării realiste şi solide a limbii populare. Costin citează pe Cicero. în opera lui Miron Costin. cu combaterea lui Aristotel. veniţi de la Troia. Cantemir aminteşte cu dragoste în Istforia] Imp[eriului] Otoman de operele antice din palatul său de pe Bosfor: un relief de marmură antică ce se afla în posesia lui. în Istoria hieroglifică. de altfel.pentru toată cultura românească. precum şi în Hronicul [vechimei a] rom[ano]-moldo-vlahilor. pe Ovid (pe care nu-1 cunoştea direct). Cantemir. conceptul frumosului literar. cel dintâi. C[antemir]: Sfacrosanctae] sfcientiaej indepingibilis imago. în al doilea rând. în primele lor forme practice. Miron Costin înserează în cronica lui pasaje din Plutarch. o schimbare faţă de Evul Mediu slavon. preocupări ştiinţifice tocmai în aceleaşi cercuri creatoare 199 . idolul scolasticii. atât în sintaxă. ca idei şi cunoştinţe. citează pe Aristotel. N. care are. dar e vorba mai ales de cei greci: Herodot e tradus în româneşte în secolul al XVII-lea (mss. a cunoaşterii prin revelaţie. dar în acelaşi timp ţine nu la chestiuni de credinţă. matematician. Latina pe care o scriau şi o vorbeau boierii noştri era pronunţată după tipicul german venit prin Polonia. apare în opera latină a lui D.-ul de la Coşula). ca banii cei buni. compozitor muzical. care spune că în jud[eţul] Iaşi se vorbeşte o limbă mai aleasă. în sfârşit. Cantemir stabilea că romanii se trag din grecii lui Eneas. Preocuparea de limbă literară se întăreşte la Mitr[opolitul] S[imion] Ştefan. Nu e grec cine e de neam grec. revoluţie premergătoare aceleia a şcolii latiniste. în ruinele unei cetăţi romane. Costin spune cum la Gherghina. un om de Renaştere complet: istoric.

N. Cantemir.completează această atmosferă de Renaştere. nu sunt răsturnători de idei. fără linii clare în gândire. când e vorba de cultura literară. pe care pretindea că 1-a rezolvat. Dar nu e vorba de nişte elemente disparate şi întâmplătoare. pedanterie şi umflare a virtuţilor anticului. între care şi de perpetuam mobile. Costin credeau în semnele cerului). de erudiţie (N. M. amândouă acoperă aceeaşi perioadă din istoria civilizaţiei. mai mult istorice şi religioase decât pur literare. exagerarea Renaşterii. dar se putea fare înţeles de toată Europa cultă. de altfel. Aşadar. dar. înlocuită cu o imitaţie searbădă. ci de o mişcare organică. cultura umanistă devine o retorică banală şi 200 . perioada iezuită a însemnat trecerea studiului culturii antice pe mâna călugărilor iezuiţi. în cultura literară. însă. Bibliotecile boiereşti şi domneşti aveau cărţi latine şi greceşti. 1700. Costin). Traducerea operei celei mai importante a latinităţii medievale. Un istoric francez se exprimă astfel despre cultura iezuită : „Lipsită de tot ce-i dăduse îndrăzneală şi preţ în veacul precedent. toţi boierii moldoveni. de altfel. El vorbea. Cantemir scria latineşte. Imitatio Christi. a mişcării catolice produse de Contrareformă. ci a unei post-feţe a acestei mişcări culturale: e vorba de cultura iezuită. Totuşi. deci aspecte străine de umanism. într-un sens. au învăţat latineşte. Este clar că nu e vorba de Renaşterea propriu-zisă. Explicaţia este simplă: influenţele de cultură clasică n-au venit la români pe calea propriu-zisă a Renaşterii. sunt de făcut unele observaţii: e vorba de o Renaştere târzie. Dar preferăm. ci de ideile ei filtrate în epoca decadentă a iezuitismului. Secolul al XVII-lea este. opera geografică a lui Cantemir (descrierea] Moldovei. lipsesc unele caracteristici ale adevăratei Renaşteri: individualismul manifestat prin spirit critic. în artele plastice este cunoscut sub numele de perioada barocului. Miron Costin şi fiii lui ţineau oraţii latine. de şcoală iezuKă. în care învăţau f i i i boierilor moldoveni. autodidacţi. cum o vorbea şi N. Cunoaşterea limbii latine era destul de răspândită. Cantemir). zice cu exagerare iezuitul Renzi la 1680. o latină macaronică. Cantemir. E o imitarel 3! fără energie de luptă şi fără revoltă. Descrieri geografice ale Moldovei şi în opera lui Miron Costin se întâlnesc. cu două secole după cea apuseană şi. lipsa puterii de creaţie. a lui Thomas â Kempis de către Udrişte Năsturel (1647) se face. Scriitorii moldoveni sunt tradiţionalişti creduli (D. înşirări de nume bombastice din mitologie (M. Iezuitismul sau barocul este. Am spus că ideile Renaşterii au trecut la noi mai ales prin şcolile iezuite din Polonia. Costin şi alţi boieri. o serie de caracteristici ale Renaşterii se găsesc în cultura noastră. Se remarcă o umflare pedantă a cunoştinţelor clasice. curent această limbă. Geografia. o sărăcire a ei. termenul de iezuit celui de baroc. în al doilea rând. Se ştie că Năsturel îşi schimbase numele din Udrişte în clasicul Oreste. de învăţaţi cu spirit critic. pe de altă parte. D. Costin citează pe Cicero. Costin. D. în slavoneşte. a Moldovei de D. care a lăsat urmări fecunde în istoria noastră. secolul iezuit. Umanismul a fost o cultură laică. lipsa spiritului critic la călugării conformişti. 1716). o şcoală umanistă care a redus Renaşterea la elementele sale esenţiale în cultura românească. descrierea regiunii Caucazului). Cantemir era matematician şi se preocupa de probleme de fizică. cu primele hărţi ale ţărilor noastre (harta stolnicului la Padova.

fără exagerare. fundată de Petru Movilă. 201 . Storia dell'umanesimo. a lui Vasile Lupu. este uşor de înţeles de ce îi lipseşte geniul creator înlocuit cu popularizarea. 334. nu e vorba de altă cultură. în Rusia a fost o rivalitate vie între reprezentanţii elevilor şcoalelor latine apusene şi ai celor greceşti. de o cultură de şcoală. Cultura popularizată putea mai uşor străbate decât ştiinţa pură la popoarele mai depărtate de centrele de cultură şi de altă credinţă. Podolia şi în Moldova. din veacul al XVII-lea până la 1822. şi de ce spiritul critic a fost înlocuit cu dogmatismul de catedră. ce se împacă uşor cu respectul tradiţiei şi al credinţelor impuse de iezuiţi ca program. colegiile iezuite erau răspândite în toate centrele provinciale. Dimpotrivă. în Peninsula Balcanică. au fost şcoli greceşti şi se poate spune că noi am avut mai bine de un veac şi jumătate un învăţământ superior 24 Hauser et Renaudet. Avem. şi. cu centrele de cultură. cu toate ideile ei principale. de revoluţie creatoare. până ce Petre cel Mare a decis definitiv soarta culturii ruseşti în favoarea Occidentului. o pătrundere a clerului grecesc în locul celui naţional a grecizat Biserica şi cultul sârbilor şi bulgarilor încă din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. V. nepericuloasă (pentru dreapta credinţă). în frunte cu Patriarhul Dositei de Ierusalim. despre o adevărată luptă între influenţele apusene şi cele greceşti. p.goală. însă. De altfel. intervenţii la curtea ţarului. Tocmai aceste lipsuri le găsim la noi. Influenţa culturii eline la rdmâni. Fără a prejudicia asupra concluziilor acestui studiu. Se poate vorbi. însă în forma şi cu spiritul iezuit. în colegiile lor" 24. Fiind vorba. profesorii de cultură apuseană au fost alungaţi şi înlocuiţi cu profesori greci. numai că e vorba de vulgarizarea. Academiile domneşti care au funcţionat la Iaşi şi la Bucureşti. a fost curând grecizată. p. însă. de răspândirea prin şcoli a acestor idei. nu numai la noi. dar şi în tot sud-estul Europei şi chiar în Rusia de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. căci se cerea o comunicare cu personalităţile superioare. influenţa greacă -prin grecii veniţi de la Constanţinopol. care până acum rămăseseră în sferele restrânse ale marilor spirite creatoare. ci tot de Renaştere: iezuiţii sunt moştenitorii autentici şi geloşi ai ideologiei umaniste25. 535. învinuiri de erezie. cum am spus mai sus. putem de pe acum găsi o explicaţie a faptului că Renaşterea propriu-zisă n-a putut pătrunde la români. Les debuts de iâge moderne. un alt aspect al umanismului la români: contactul nostru cu clasicismul s-a făcut şi pe o altă cale decât aceea a legăturilor destul de precare cu Apusul în secolul al XVII-lea. ca în Galiţia. Rămâne fapt stabilit că Renaşterea umanistă. Influenţa şcoalei apusene a pătruns la Moscova prin elevii Academiei latine din Kiev. Epoca zisă a cronicarilor sau a culturii româneşti a veacului al XVII-lea poate fi numită cu un nume mai precis: perioada Renaşterii iezuite la români. şcoala latină de tip kievean de la Iaşi. lipsa de spirit critic. de individualism puternic. E vorba de influenţa elenismului asupra românilor. Giuseppe Toffanin. Conflictul între cele două şcoli s-a manifestat prin polemici. în regiunile schismatice. a intrat într-o perioadă organică a culturii noastre. în Principatele Române.

cuprindeau sute de manuscrise de scrieri clasice adunare din Orient de care se auzise şi la curtea regală din Paris. această comoară de cultură nu ne-a rămas străină prin contactul cu curentele culturale ce-au venit mai târziu. învăţământ de caracter grecesc. Goleştii între alţii. caracterul acestei influenţe elenice. se resimte de pe urma acestei influenţe culturale. dar mai târziu au pătruns la noi toate ideile şi pasiunile Renaşterii. a stat şi la Iaşi şi la Bucureşti în vremea lui vodă Brâncoveanu. la mănăstirea Văcăreşti. în ritm de seninătate antică. Constantin. deci. Sutele de caiete de elevi ii şcolilor domneşti. de care cultura noastră s-a grăbit să se descotorosească ca de o pată ruşinoasă. erau perfect conştienţi de frumuseţile acestei limbi clasice. au încercat chiar să prelucreze în româneşte dialoguri în stil platonic. în mijlocul bibliotecilor lor de cărţi rare. Aceleaşi efecte culturale ca ale Renaşterii s-au produs la noi. traduceau şi comentau operele clasice greceşti. fiind înlocuită prin elenism. a fost înăbuşită de elenismul ortodox învingător. este privit cu multă uşurătate de istoriografia noastră. Deşi mai târziu marii ardeleni de la Blaj au reluat-o şi au fost adevăraţi continuatori ai lui Miron Costin şi Cantemir. Această perioadă a culturii noastre nu trebuie bagatelizată. ca şi în Apus. Patriarhul Dositei de Ierusalim. Consecinţele pentru cultura noastră. a precedat romantismul şi naturalismul modern. că lupta între Apus şi Răsărit s-a terminat la noi prin victoria celui din urmă. însă. Românii au trăit în cultură antică. Toate comorile literaturii şi filosofiei antice au fost dezvăluite tinerilor boieri români. Noi nu am avut Renaştere propriu-zisă. la ţară. trăind epicureic. cu multă putere de a lua din viaţă tot ce e frumos şi senin. că influenţa apuseană umanistă. cum se face îndeobşte. dovedesc că elevii români ştiau să compună în limba elină. Bibliotecile. Am arătat importanţa şcolii cronicarilor pentru introducerea culturii apusene la noi şi am spus că ea înseamnă Renaşterea noastră. totuşi. pe Platon şi pe Aristofan. Cultura greacă din Academiile domneşti nu se făcea în limbă neo-greacă. ale lui Nicolae Mavrocordat şi ale fiului său. Un anume stil al vieţii boierilor vechi. sunt faptul că noi am avut o epocă umanistă românească de studii clasice care. campionul culturii greceşti în Rusia. fără multă voinţă. care cronologic se confundă cu perioada politică a domnilor fanarioţi. ci elină. a fundat tipografii greceşti în cele două capitale româneşti şi a patronat pe profesorii greci de la şcolile domneşti. generaţii întregi de boieri au învăţat limba greacă veche. 202 . Am avut o epocă de umanism elin de mare valoare în cultura noastră pe altă cale decât în Apus. dacă integrăm în ea această perioadă şi n-o respingem cu dispreţ. îndeobşte. înseamnă a prezenta lucrurile în chip necomplet şi uşuratic. păstrate şi azi. cultura apuseană a suferit la noi o lungă eclipsă.sub oblăduirea domnească. de factură iezuită. momentul cronicarilor şi al lui Cantemir. vestite şi în Apus. adversarul lui Petre cel Mare. alţii — Grigore Brâncoveanu — editau. au fost în stare să citească şi să guste în original pe Homer. Se poate spune. A prezenta influenţa greacă asupra societăţii româneşti înalte ca o înrâurire a poporului grecesc. care ne silea să învăţăm limba lui. Cu o intensitate mult mai mare decât în şcolile iezuite. Unii. care a stăpânit cultura noastră până în veacul al XlX-lea.

Dar Golia rămâne un fenomen izolat.VI. caracter de creaţie comună. pe care azi o socotim de prost gust. 203 . că Renaşterea nu trebuie considerată ca o mişcare internaţională. covârşeşte toate celelalte biserici moldoveneşti. în acest domeniu. Totuşi. o Renaştere literară românească. unde influenţele italiene au fost aşa de numeroase. în istoria artei româneşti. Miron Costin scrie despre Golia că. 114. p. Nu se constată şi nu se ştie dacă ei au lucrat ceva în Moldova. ea a rămas ca forma esenţială a acestei revoluţii când se vorbeşte de ea şi în alte ţări. în cel artistic nu putem vorbi de aşa ceva. un istoric al Renaşterii constată. Arta românească din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea continuă să stea în formele stilului bizantin. dar fură opriţi de domnul Moldovei la curtea lui. caracteristice pentru această perioadă. privitor la dezvoltarea artelor plastice şi a arhitecturii: „Progresele imitaţiei străinătăţii rămân. o vom arăta la sfârşitul acestui studiu. Dacă umanismul este latura literară a Renaşterii. Dar chiar aşa. cu aceleaşi aspecte în toate ţările. care la noi nu se constată decât într-o măsură redusă. Renaşterea a fost mai mult o fecundare a forţelor vii locale. în vremea lui Vasile Lupu. totuşi. nici o revoluţie. Nu se poate vorbi de Renaştere într-o ţară fără înflorirea artelor şi tocmai în acest capitol se pare că nu am avut o Renaştere românească. germană sau spaniolă. artele plastice sunt forma cea mai cunoscută şi eternă a acestei mari mişcări de renovare a spiritului omenesc. pe lângă bisericile de stil tradiţional bizantin (Trei Ierarhi. în arta ţărilor apusene. apar totuşi aspecte de Renaştere. Arta bizantină are caractere esenţial medievale: artă religioasă. Unele fapte se pot aduce. Paris. şi cele din veacul al XVII-lea se poate constata o decadenţă pe aceeaşi linie stilistică. pictori italieni (Bartolomeo Fioravanti) chemaţi la Moscova de ţarul Ivan III cel Mare. în arta bisericilor româneşti nu se constată nici o discontinuitate. mediocre. care nu sunt acelaşi lucru cu cea italiană. Această inovaţie. Una dintre ele ar fi patronajul 26 Hauser et Renaudet. bizantin şi leşesc (adică apusean). Chiar în Franţa. coloane corintice încastrate în zid. între bisericile Iui Ştefan cel Mare şi ale lui Neagoe. în genere. a existat o Renaştere franceză. stilizare spiritualistă. zicea despre Golia că are meşteşug arăbesc. după fire. a existat o revoluţie. în definitiv. Dimitrie Cantemir. La sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare. treceau prin Moldova. grecesc. în cadrele artei răsăritene din ţările noastre. arta tradiţională a Bisericii. de pildă). vizitând Moldova în vremea aliatului său. stârni admiraţia contemporanilor. între secolele al XlV-lea şi al XV-lea şi cele două următoare. fie şi locală. Dacă în domeniul umanist avem. Renaşterea artistică. ca în Apus. 1929. de influenţă parţială apuseană. iar ţarul Petre cel Mare. Care este pricina acestei deosebiri la români între două domenii înrudite. măcar în forme târzii. în sensul unor manifestări de cultură generală. Cel mult. Les dfbuts de l'âge moderne („Peuples et civilisations"). deocamdată. Fapt este. reprezintă aspecte specifice şi naţionale întemeiate pe vechile culturi locale medievale şi populare. decât o imitaţie" 26. Din pricina strălucirii Renaşterii italiene şi a răspândirii influenţei ei. apare o biserică cu ornamente exterioare clasice de Renaştere. în schimb.

Nu este omul legat cu fibre adânci de comunitate. care dau cu ferestre pe parcuri cu flori şi bazinuri. nu cu Leon X şi Michelangelo. 8. Un principe italian e ctitor de opere de artă. De observat că şi aci. înconjurat de oameni de talent. datori să lupte solidar împotriva turcilor : aşa spune în soliile către papă şi către dogele Veneţiei. elementul geografic caracteristic pentru apărarea Moldovei. oaste de ţară. Dar mai ales patronajul artistic al lui Brâncoveanu are un aspect pronunţat de Renaştere. săli mari. ci aveau o curte de artişti. învăţaţi greci au stat la curtea lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu. Scrie puţin şi se dăruieşte puţin. op. 204 . E un aspect de artă şi frumuseţe în locul celui războinic şi închis al epocii precedente. ele apar mult mai târziu. atraşi din alte ţări 27. nu e retoric în scrisori. Brâncoveanu trimisese elevi români în şcolile apusene. V. în care. fiind adesea un aventurier. Un principe de Renaştere nu caută atât o faimă de războinic. sunt contemporane. moştenitorul datinei dinastice. ci şi civile : palatele brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Potlogi. e un om al poporului moldovenesc. Despot vodă. în politica sa internă. care nu erau numai închinători de opere religioase. Construcţiile sale n-au fost numai religioase.cultural şi artistic al curţii domneşti. I. Credea. se remarcă şi înrâurirea stilului veneţian. un arbore mai înalt. în politica externă a fost întotdeauna prudent şi aliat cu unii vecini împotriva celorlalţi. însă. ca toţi stăpânitorii din vremea l ui . cu cuminţenia bărbătească a ultimelor veacuri ale Evului Mediu. Burckhardt. el luptă pentru gloria individuală. de aceea a dus numai războaie defensive. Un stăpânitor medieval a fost în Moldova Ştefan cel Mare. Şi la noi au fost asemenea ctitori. pe când palatele acestui domn au loggii deschise. a cărui coroană străjuieşte deasupra celorlalţi. în acest domeniu restrâns este. o schimbare şi la noi. S-a observat cu drept cuvânt că vechile locuinţe domneşti şi boiereşti până la Brâncoveanu erau cetăţi clădite pentru apărare. din pădure. în bătăliile lui foloseşte pădurea. ca un boier care-şi apără hotarele moşiei împotriva vecinilor hrăpăreţi. a pus să se picteze pe pereţii palatului său luptele sale cu Alexandru vodă Lăpuşneanu. a lucrat la o mare operă de colonizare a „pământurilor pustii" prin curteni (ţărani oşteni). unitatea politică ideală a tuturor principilor creştini. în „republica creştină". luminate. cu ziduri groase închise şi ferestruici mici. iar ca secretar pe scriitorul Del Chiaro. după tradiţia medievală. primul umanist în România. iar înăuntru cu chilii de mănăstire. cât de a fi un patron al artelor şi al artiştilor. ci sfătos şi cu bun simţ popular. ca să nu fie niciodată singur. VII. Spiritul Renaşterii în viaţa politică. se înconjura de elenişti de seamă. p. după reţeta Renaşterii. dacă e vorba de aspecte de Renaştere. Omul politic al Renaşterii este esenţial deosebit de cel medieval. este o personalitate care se ridică prin meritele sale deasupra celorlalţi. Brâncoveanu a avut la curte arhitecţi italieni. dar cu trunchiul şi rădăcina alături de celelalte. cit. ci cu marele secol al lui Ludovic XIV. ţărani şi orăşeni ai ţării. Ştefan luptă cu o armată de boieri. Şi-a apărat ţara fără idei mari de politică imperialistă. alături de influenţe ornamentale răsăritene. a chemat la curtea lui profesori şi scriitori din Apus. deci.

când personalităţi puternice iau locul vlăstarelor vechili dinastii. pest graniţele ţării. Desigur. Neagoe Basarab şi o serie de stăpânitori de Renaştere : vremea lui Mihai: Despot vodă. este flagrant. Această schimbare politică de la Ev Mediu la epo< modernă se verifică şi pentru aspecte secundare.. Mihai n-a rămas în amintirea oamenilor. ca un contrast. îşi dăruieşl viaţa şi tinereţile pentru fapte de glorie. mişcător. cu arme de foc. Mihai Viteazul: este viteaz erou. aventurierul care aminteşte pe Cesar Borgia. cu covoare şi vase chinezeşti. oamenii. în sens de Renaştere. adică lux şi patronaj artistic. La curtea lui Vasile vodă. cit. 205 . E vremea liraniei ( sensul antic al cuvântului). Sunt două epoci a stau fa în faţă. sentimental. se dădeau serbări cu bucătari din ţa străine. a domnilor din Evul Mediu. s-au clădit cerdace. le spune că înfrângerea e pedeapsă de la Dumneze pentru păcatele noastre. un fachir care şi-a arătat minunii Curtea de la Iaşi. o individualitate puternică în stilul Renaşterii. ci să privii umili la voia Celui de Sus. jocuri de măscăricii4]. alături de aceste două mari figuri caracteristice. la Tecuci. dar Mihai aminteşte boierilor originea lor -omană | cheamă în discursuri strălucite pe oşteni la fapte eroice. Deosebirea nu e o întâmplare datorată temperamentelor diferite : sunt don faze în istoria politică a neamului nostru. luată şi ea cu ajutorul boierilor. Atunci. visează cucerire Constantinopolului şi a Poloniei. II. o spune. Un principe al Renaşterii avea o curte. Burckhardt. avem şi aci un aspect al Renaşter 28 2 Ibidem. ctitori de tipografii penti cultura poporului. în veacul XVII-lea avem şi noi asemenea domni. prin răsturnarea prede:esorulu Armata lui este de lefegii străini. la care aducea oameni învăţa într-un cadru de lux. biciuiri de fulger. e vremea căderii principiului dinastic28. necunoscute oamenilor de ţari după pilda condottierilor italieni. în politica internă. fără osdomnes încap pe scaunele domneşti. în veacul al XVI-tea. Radu cel Mare. Ştefai când se adresează oştenilor. războaiele lui sunt de cucerire. începând cu Matei vodă şi Vasile Lup fundatori de şcoli. şi boierii îndrăzneţi. La nunta fetei lui Rac Mihnea. p. pentru că se confunda cu Moldov veche. Dorinţa lui. Rad Şerban şi toţi boierii deveniţi domni prin merite personale. în politica externă. Renaşterea înseamnă o cotitură în istoria politică. 7. de mai mică mărime în epoca lui Ştefan: Vh Ţepeş.cu flori c aur brodate. C este aşa se vede din faptul că. alergări pe cai împodobiţi. e ctitor de opere de artă religioasă şi profană. în scrisori e elocvent. la sfârşitul secolului al XVII-lea. 134—135. a fc mai ales aceea a lui Brâncoveanu 29. clădiri ca nişte decoruri de teatru. Ştefan a rămas în conştiinţa populară. la curtea 1 Şerban Cantacuzino a fost adus un artist indian. pentru serbările de curte din Renaştere.în faţa lui stă. e să lase un nume de glorie î istorie: e o mare personalitate. militară şi aproa| ascetică. pentru că era numai Mihai Viteazul. op. sprijină pe boieri împotriv ţărănimii deposedate de pământ. cealaltă de Renaştere. avem serie de alţi stăpânitori medievali. se ştir şi la noi dinastiile Basarabilor şi Muşatinilor. o curte. Contrastul cu curtea veche. iar de izbândă să nu ne mândrim noi. una medievală. ar cuvinte de foc. ^ Ci. p. era împodobită cu ceramii olandeză. hainele domnului erau de mătase. aducând profesori din ţări străine.

Când Constantin Mavrocordat. de îmbunătăţire a situaţiei poporului. de frânghii. cărora mâna şi spiritul omului nu le poate da altă direcţie. în special franţuzească.al felului cum se înţelegea viaţa unui principe în această epocă nouă. Este. Şi mai ales în spiritul răsăritean. pe când morile de hârtie ale lui Matei vodă. cu toate faptele. în faţa datinei. de sticlă. cu legea scrisă şi nu cum fuseseră codicele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. în marginile acestui proces social este şi „legătura" lui Mihai Viteazul. reformele monetare şi iniţiativele de comerţ internaţional ale lui Mircea cel Bătrân. dărâmători de datină. aplicabile alături de obiceiul pământului. e drept. Codicele de legi fanariote ale lui Ipsilante. întreprinsă de domnii moldoveni sunt dovezi că şi noi am avut stăpanitori activi. Se poate spune că primii reformatori în sens modern în ţările noastre. dreptul consuetudinar. iniţiativa conducătorilor statelor româneşti este foarte mică : ea există. a poştei publice. în veacul al XVI-lea şi al XVII-lea. care subînţelege un anumit idealism. o reformă făcută pe temeiul unei idei de iubire de oameni. Dar. din cauza evoluţiei lente a stării proprietăţii. declară liberi pe şerbi. 311. 206 . cu ţeluri mari în viitor. de porţelan. şi în Evul Mediu. bogăţiile şi mizeriile ei. tipografiile Iui Brâncoveanu sau exploatarea ocnelor înseamnă monopoluri domneşti. Desigur. şi într-un caz şi în celălalt. lucru care nu intră în mentalitatea medievală. p. în cazuri grele. în spiritul de iniţiativă fanariot se ascunde educaţia lor occidentală. L'e'laboration du monde moderne („Clio"). Fanarioţii au fost în ţara noastră primii reformatori în sens occidental ai vieţii politice şi economice româneşti: dar nu poate fi vorba aci de Renaştere. reforma lui Miron Barnovski de a restitui răzeşilor ocinele lor pierdute. e vorba de măsuri de necesitate imediată. care înlocuiesc obiceiul pământului. care apare mai puţin şi mai târziu la români. nişte simple manuale pentru judecători. dar trebuie să cercetăm şi problema dacă starea societăţii 30 J. Evul Mediu este stăpânit de datină. ci probabil de anume reforme care aveau în vedere pur şi simplu creşterea veniturilor domneşti şi consolidarea militară a poziţiei domnului. spiritul religios al Evului Mediu înţelege lumea ca fiind dată de Dumnezeu. sunt dintre reformele esenţiale ale fanarioţilor. el spune că nu se cuvine ca un frate să robească pe un alt frate întru Christos. Introducerea industriei în ţară sub fanarioţi (fabrici de postavuri. lichidarea treptată a proprietăţii moşneneşti în favoarea celei boiereşti. Ideea de progres este o idee a Renaşterii30. Dar nu e vorba de concepţie de progres. Reformatorul este o individualitate care stăpâneşte vremile şi oamenii şi vrea să le dea alt curs decât cel hotărât de natură. însă. un alt aspect al vieţii politice a Renaşterii. Introducerea paşapoa'rtelor. care face şerbi din ţăranii mutaţi de pe o moşie pe alta. tipografia lui Mavrogheni de la Cişmea) înseamnă o încurajare cu privilegiu domnesc a iniţiativei particulare. nu de ideea de progres."au fost abia domnii fanarioţi. Calmette. anume reforme de caracter social devin necesare. în Adunarea obştească a ţării. opera de colonizare a pământurilor pustii. Caragea şi Callimah sunt legi influenţate de cele occidentale. cu Renaşterea începe epoca reformatorilor. Ideea aceasta înseamnă o revoluţie. instituţiile. această concepţie statică a lumii este mai ales valabilă.

Am arătat care sunt ultimele concluzii asupra originilor Renaşteri Renaşterea nu poate fi despărţită de ivirea capitalismului comercial în Europ Capitalismul comercial începe să apară în veacul al XV-lea şi înfloreşte în eh splendid în cel următor. Am semnalat o ser întreagă de manifestări de cultură şi politică ce dovedesc. Flandra Germania. aspecte bogăţie şi lux. care nu vorbesc. trebuie să constatăm că în privin intensităţii mişcării. De aci şi caracterele ei : individualism. deci în dezvoltarea burgheziei. Originea lui stă în oraşele comerciale din Italia. înflorirea artelor plastice profane. în ce priveşte epoca apariţiei fenomenelor caracteristii de Renaştere. Totuşi. în tot cazul. aflăm o vădită întârziere pentru unele aspecte. unele caractere esenţiale ale Renaşterii lipsesc aproape < totul. cum greşit s-a spus. examinând situaţia de la noi. Acesta es rezultatul inventarului nostru privitor la Renaşterea la români. Temeliile economice şi sociale ale Renaşterii la români. trebuie să explice de ce nu a putut înflc complet Renaşterea la noi şi apoi care au fost totuşi condiţiile care au îngădi dezvoltarea unor aspecte parţiale ale ei. Astfel. Aceasta este cauza principală care a împiedicat înflorirea Renaşte la români: lipsa temeliei sociale şi economice care a existat în Apus. prezenţa în istoria culturii româneşti a elementelor esenţiale a umanismului. de pildă. De asemenea. cu aspecte religioase medievale prelungite peste sfârşitul Evul Mediu în Europa. o viaţă ţărănească. Istoricul. au împiedicat dezvoltarea revoluţiei Renaşterii pe teren românesc? VIII. trebuie recunoaştem că. când Ferdinand de Austria a încercat să ia tronul Ungari' după dezastrul de la Mohâcs. umanismul cronicarilor secolului al XVII-lea se reduce la v cerc restrâns de boieri bogaţi. urmările şi nu cauzele fenomenelor economice şi sociale. politică de parveniţi (gloria). nici uni de cultura Renaşterii în trecutul nostru. în ca monarhia se sprijină pe aceeaşi clasă socială. chiar de secole. este. ca. slavonismul sau alte forme de cultură. Deci. ceea ce 1 înseamnă. o viaţă feudal Cultura românească din veacul al XVI-lea nu putea fi decât reflexul feudalităţ cultura boierească. ci dimpotrivă. au fost încercări de pătrundere a capitalismului comercial în teritori românesc în veacul al XVI-lea şi anume în Ardealul mai deschis drumurilor ce vin c Europa centrală.româneşti îngăduia „reforme" în veacul al XVIII-lea. care sunt. rezultatul direct sau indirect ridicării acestei clase sociale. descoperirea şi cultivarea Antichităţii. Aceste caracteristici a istoriei noastre nu erau până acum recunoscute de istorici. Renaşterea. Totuşi. Cu alte cuvinte. ostile şi funcţionarii lui pătrunseseră în Ardei 207 . faţă < Occident. ortodoxia. cum am arătat într-un . în principatele de la Dunăre avem o economie agricolă. în mare parte. care este dator cerceteze cauzele fenomenelor istorice. pe când în veacurile preceden anume împrejurări sociale nu erau potrivnice unor astfel de iniţiative. dacă este creaţia burgheziei. politii de glorie şi a altor aspecte ale acestei revoluţii culturale. ale Renaşterii politice. dacă nu existenţa un Renaşteri româneşti. Venim astfel problema centrală a acestui studiu : care au fost împrejurările care au îngăduit sa dimpotrivă. studiu. apoi în statele unitare regale. faţă de economia şi cultura orăşenească a apusului şi centrul Europei. în lumina acestei constatări.

un mare scriitor şi reformator. oraş care fusese transformat într-o comună italiană. Ţara Românească importa grâu din Ardeal.m _ i ____________________________________________________________ Hauser et Renaudet. Căderea bruscă a monetei de argint atinge asprul turcesc. Dintre creaţiile noi ale capitalismului în secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Rezultatul a fost îngreunarea legăturilor comerciale între ţările agricole şi cele industriale. De notat că. Germania. Erau asociaţi cu Fuggerii şi aveau afaceri în Italia. industria „mare" a Evului Mediu)32. Am arătat. 32 Ibidem. fără burghezie. nu putea lua parte la mişcarea capitalistă. ca sprijinitor al lui ioan Zăpolya şi vasal al sultanului Soliman Magnificul. 345-348. Familia Thurzo era originară din Levocea (Leutschau). cit. se întâmplă o evoluţie exact contrară. în Evul Mediu şi în secolul al XVI-lea. într-un studiu asupra epocii lui Mircea jel Bătrân. O ţară agricolă. la prima vedere. Hieronim Laski a fost ambasadorul sultanului Soliman. în Spitz. avem industria : tipografiile. Acolo. op. pare paradoxal.. cum am arătat la începutul acestui studiu. Nu este. Dimpotrivă. în apusul şi centrul Europei. până la mijlocul veacului al XVI-lea. credem că finanţarea expediţiei lui Despot în Moldova trebuia să aibă ca urmare logică pătrunderea afacerilor familiei Thurzo în această ţară. El încetează. principala -ireală cultivată de plugarul român în această epocă. 1 208 . însă. în veacul al XVI-lea. când turcii taie drumul comercial prin cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe şi blocarea Mării Negre. ruinează planurile Fuggerilor şi agenţii lor sunt puşi pe fugă. Albert Laski şi familia lui îşi datorau ridicarea capitaliştilor Thurzo şi. la Amiens şi la Lisabona. Albert Laski a adus în Moldova pe Despot vodă. deci. p. s-a ridicat familia Laski. Trebuie să mai ţinem seama de un alt fapt. cu ostile de mercenari. care se ocupau cu comerţul mătăsii şi al spiţeriilor. ale căror produse se scumpiseră foarte mult. deşi nu cunoaştem bine aceste împrejurări. dar se explică prin întinderea mare a stepelor şi pădurilor şi prin extinderea culturii meiului. unde se întâlnea cu comerţul maritim genovez şi veneţian şi care a îmbogăţit ţările noastre în vremea lui Ştefan cel Mare. căci acolo circulaţia monetară era foarte redusă. cu arhitectură veneţiană31. care era moneta de --■--------------------------------------------------. morile de hârtie şi fabricarea armelor de foc (pe lângă fabricarea postavurilor. datorită marelui import de argint din America. în acel oraş. p. Năvălirea oştilor lui Petre Rareş. de încercări care n-au izbutit sau n-au avut urmări. celebri capitalişti din Augsburg şi Niirnberg. de mirare că revoluţia bufgheză a Renaşterii nu s-a putut produce în ţările noastre. Ţările agricole fură lovite de această devalorizare a argintului. principatele dunărene nu erau exportatoare de grâu. ci numai de vite. fapt care. care a mai fost relevat: comerţul medieval de tranzit al Hansei prin Polonia în Moldova. 341 —342. Este vorba. sunt şi membrii familiei Thurzo. Ian Laski. Dintre marii capitalişti ai veacului al XVMea. Prin urmare. caracteristica veacului al XVI-lea a fost o cădere masivă şi repede a monetei în toată Europa.bcătiile miniere ale provinciei fură concesionate casei Fugger. însă. în Slovacia. că. care stăpâneau piaţa europeană a epocii. drumul european de comerţ ce trecea pe la noi în Evul Mediu se închide şi caracterul exclusiv agricol şi păstoresc al ţărilor noastre se accentuează într-o epocă în care.

comerţul grânelor care. boierii intensifică producţia pe moşiile lor. bineînţeles. care nu sunt specifice [numai] pentru ţara noastră. însă. Turcii aveau nevoie. a marilor domenii medievale e înlocuită în parte. Când marele domn încheie pace cu turcii la 1598. ca opere de binefacere pentru înzestrarea bisericilor. românii nu mai aveau cu ce trăi. apare atunci ca monetă a ţării noastre. a avut urmări deosebite pentru economia ţării. ci şi pentru celelalte state agricole din Răsărit: Ungaria şi Polonia. când statul a devenit 209 . şi pentru aceea trebuiau bani grei. ea a rămas îmbrăcată în haina slavonă. Când. s-a ridicat boierimea. Domnia lui Mihai Viteazul înseamnă. am arătat că în veacul al XVII-lea anume aspecte ale umanismului şi ale Renaşterii au pătruns şi la noi. Moneta olandeză. Toate aceste fenomene economice. într-un studiu intitulat începuturile^ literaturii în limba română. pentru aprovizionarea Constantinopolului şi a armatei lor. totuşi aducea bani în ţară. politică şi spirituală a ţării. am arătat că înlocuirea limbii slavone în cultura noastră prin cea naţională a fost rezultatul ridicării boierimii în locul autorităţii casei domnitoare. Devalorizarea a atins ţara noastră în epoca lui Mihai Viteazul. care n-au fost studiate până acum. ostile de mercenari nemţi. leul. în adevăr. Fiind singurii clienţi. boieri. boierii proprietari. nu pot fi prezentate aci decât sumar. Limba slavonă era tradiţia medievală a domniei. de grânele româneşti. pentru prima oară. Atunci boierimea înlocuieşte în rosturile de conducere domnia şi ia conducerea economică. din punctul de vedere economic. cheltuieli ce nu existau în veacul al XV-lea. împins de necesităţi economice imperioase: fără negoţul peste Dunăre. nu exista în veacul al XV-lea. iar beneficiarii erau. Cu atât mai mult costau palatele brâncoveneşti. „însă după cum umbla asprul pe atunci" (Arhivefle] Statfului]. precum şi florinul unguresc. căci olandezii erau pe atunci principalii clienţi ai Imperiului Otoman. în veacul al XVI-lea şi mai ales în cel următor. se iveşte un izvor nou de bani în ţară: este comerţul grânelor cu Imperiul Otoman. Deocamdată.circulaţie în veacul al XVI-lea în ţara noastră. Ne rezervăm să revenim în chip documentat asupra lor într-un studiu special. unde înlocuise moneta naţională. Acest comerţ devenise esenţial încă sub Mihai Viteazul. căci contractele şi confirmările de vânzări de moşii de la sfârşitul domniei amintesc de preţurile de la începutul ei. între care Constantin stolnicul Cantacuzino. tipografiile care lucrau în pierdere. ajung până în Italia. pentru a lămuri problema Renaşterii. câtă vreme domnul şi curtea lui au patronat cultura. care ne preocupă. el se scuză faţă de împăratul Rudolf II că a fost nevoit s-o facă. care nu se mai bate. Producţia autarhică. ei crează un fel de monopol. trebuie să analizăm care au fost urmările pentru cultura românească ale acestor stări de lucruri în viaţa economică. Totuşi. Fireşte. cu o exploatare pentru export. pentru nevoile casei şi satului. schimbând exploatarea în dijmă cu exploatarea în regie. Cultura meiului a fost înlocuită cu a grâului pe marile domenii boiereşti. Agenţii acestui comerţ nou erau negustorii greci. un moment crucial din istoria noastră. Boierii moldoveni învaţă în şcolile iezuite din Polonia. doc[ument] inedit). legând pe ţăran de glie. care ţine până în 1829 şi care nu era menit să ridice preţurile. o repetăm.

atunci şi cultura a devenit apanajul nobilimii de proprietari. dar putem spune. cu oşteni mercenari şi cu anume creaţii în ţară. Regale". în prezentul studiu am arătat. cu comerţul de tranzit din veacul al XV-lea. şi în Biserică 33 . se datoreşte deschiderii comerţului Peninsulei Balcanice şi Ţărilor Române cu Austria în veacul al XVIII-lea. începuturile literaturii în limba vulgară nu formează propriu-zis o caracteristică a culturii Renaşterii. marile opere P. să susţie pe seama lor o nouă domnie. Nu e cazul să ne depărtăm aci de subiectul nostru prin dezvoltări ale unor chestiuni colaterale. cum fusese cazul. Dar este limpede că pentru cultura noastră fac parte din complexul de manifestări culturale ce urmează ridicării boierimii în veacul al XVI-lea în locul ordinii voievodale. Comerţul acesta a adus ceva bani în ţară. După venirea grecilor în ţară. în Apus. 33 210 . Fund. şi a trebuit să aşteptăm perioada fanarioţilor ca să avem. dimpotrivă. spiritul critic şi reformator al burgheziei bogate din Apus nu a pătruns la boierimea noastră. s-a putut introduce umanismul elenic al şcolilor domneşti. dar şi direcţia specială pe care au luat-o aceste influenţe. nu numai posibilitatea ivirii unor aspecte de cultură de Renaştere la noi. bani care nu mai.aristocratic din voievodal. cu Imperiul Otoman. însă. că ridicarea boierimii în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea nu are numai un aspect negativ. Pfanaitescu]. ci şi unul pozitiv: ridicarea boierimii a fost însoţită de o nouă intensificare a culturii grânelor şi de comerţul cu grâne în sudul Dunării. Grecii au pătruns în acest chip în ţările noastre şi aceasta este principala cauză a pătrunderii şi influenţei grecilor în Principatele Române. P. ele se ivesc în Evul Mediu. 1 septembrie 1943. în epoca fanariotă. mai ales individualismul laic. Boierii nu ştiau slavoneşte şi de aceea ridicarea lor coincide cu introducerea limbii române în locul celei slavone în istoriografie. prin vămi. începuturile^' literaturii în limba română. în sensul că. schimbarea în unele privinţi a datinei medievale. E uşor de înţeles de ce : Renaşterea apuseană a fost burgheză. Din acest complex fac parte şi toate aspectele de Renaştere pe care le-am analizat în paginile precedente. a noastră a fost boierească. proprietarii agricoli au rămas singura putere economică în stat. începutul unor legături economice şi apoi culturale. fiind tăiate drumurile de negoţ. îmbogăţirea boierilor explică. ce n-au mai încetat până azi. Am spus că negoţul grânelor se făcea prin negustorii greci. îi întorcea spatele (creşterea preţurilor ridica bariere între români şi Apus).intrau în vistieria domnească. ci în a boierilor. în cele din urmă. epocă în care această ţară ajunge în expansiunea sa până la Carpaţii Meridionali şi la Dunărea de Jos (la Belgrad şi în Banat). însă. Comerţul grânelor nu constituia o legătură cu Apusul şi centrul Europei. aleasă din rândurile boierilor. pe scurt. în „Rev. De asemenea. de care am vorbit şi care înseamnă contactul mai fecund al culturii româneşti cu Antichitatea. în cancelarie şi. la noi. Astfel au putut boierii să-şi trimită copiii peste graniţă la studiu. pentru prima oară. concepţia progresului. legată de Biserică ca şi de pământ. Tot din această pricină. Acele aspecte ale culturii Renaşterii apusene care contraziceau mentalitatea agrară feudală a boierimii noastre nu s-au putut împământeni în Moldova şi în Ţara Românească. că influenţa apuseană la noi.

care bani mulţi nu aveau şi numai îmbogăţiţi n-au fost în perie Renaşterii. şi de aceea an aspecte ale acestei revoluţii culturale lipsesc Ia noi.de artă. Urmează un cuvânt ilizibil. Renaşterea n-a lipsit din istoria culturii româneşti. cum au fost transformate sau întârziate aceste curent împrejurările speciale. nu au fost imitat români. apoi grecesc. „al doilea". în acelaşi timp." . idei şi forme de Renaştere chiar în viaţa artis Renaşterea face parte integrantă din cultura noastră. Jilava. ca în Apus. nu. în manuscris. caracteristice pentru o societate bogată şi îmbogăţită. cu burghezia. Am avii strălucit umanism românesc. în concluzie. Urmează un cuvânt ilizibil. în manuscris. care nu exista la noi. cercetarea ei dovedeşte că se poate înţelege trecutul ne numai în legătură cu marile curente ce au străbătut Europa şi au transformat spi ei şi. „Originile.. lipsa Iui nu modifică sensul propoziţiei. însă boierimea. în integrarea istoriei românilor în istoria universală. de stil iezuit. Ea a fost în legătură. 21 februar 1945 l în text. aspecte interesant Renaştere în mentalitatea politică. întârzie sau iau altă formă. în care a trăit poporul românesc.. „Braccio". economice şi sociale. problema Renaşteri o importanţă capitală.

ABREVIERI*

ACMI = Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice AO = Arhivele Olteniei A1IAC = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj A1IA1 = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol" Iaşi (din 1990,
A1IX)

ARMSI = Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice ARMSL = Academia Română. Memoriile Secţiunii Literare BCMl- Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice CI = Cercetări Istorice CL = Convorbiri Literare RFR = Revista Fundaţiilor Regale Rdl = Revista de Istorie /?/= Revista Istorică (ambele serii) RIR = Revista Istorică Română RRH= Revue Roumaine d'Histoire SMIM= Studii şi Materiale de Istorie Medie

* Sunt cuprinse în această listă titlurile publicaţiilor mai des citate în paginile care urmează.

213

BIBLIOGRAFIE*

A — Akta Grodzkie i Ziemskie z czasow Rzeczypospolitej polskiej z Archiwum tak zwanego Bernardynskiego we Lwowie, 25 voi., Liov, 1868—1935. — Wilhelm Altmann und Ernst Bernheim, Ausgewălte Urkunden zur Erlăuterung der Verfassungsgeschichte Deutschlands in Mittelalter, Berlin, 1895. — Louis Andre, Histoire economique depuis l'antiquite jusqu'ă nos jours, ediţia a IlI-a, Paris, 1925. I. Antonovici, Documente bârlădene, 5 voi., Bârlad, 1911-1926. C. Aricescu, Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României, 2 voi., Bucureşti, 1855-1856. — Dinu C. Arion, încercare asupra domeniului eminent în principatele Munteniei şi Moldovei, în secolele XV şi XVI, în închinare lui N. lor ga, Cluj, 1931. B — N. Bălcescu, Opere. Scrieri istorice, politice şi economice, ed. G. Zâne, voi. I, Bucureşti, 1940. — Şt. Bezdechi, Nicolaus Olahus. Primul umanist de origine română, Aninoasa-Gorj, 1939. — I. Bianu, N. Hodoş, Dan Simonescu, Bibliografia românească veche (1508—1830), 4 voi., Bucureşti, 1903, 1910, 1912, 1944. — I. Bianu, Introducerea limbii româneşti în Biserică, discurs de recepţie la Academia Română, Bucureşti, 1904. — J. Bielski, Kronika polska Mar cina Bielskiego nowo przez Joachima Bielskiego synajego wydana, Cracovia, 1597. — Damian P. Bogdan, Diplomatica slavo-română din secolele XIV şi XV, Bucureşti, 1938 I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, Bucureşti, 1895. Idem, Documente moldoveneşti din sec. XV şi XVI în arhivul Braşovului, în CL, nr. 7-8,9-10,1905.
* Vezi nota asupra ediţiei (p. 7).

215

— Idem, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XVşi XVI, I (1413—1508), Bucureşti, 1905. — Idem, Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldoveneşti în sec. XV, în ARMSI, seria II, tom XXV, 1908. Idem, Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche, Bucureşti, 1891. Antonio Bonfini, Rerum Hungaricarum decades, Koln, 1690. G. Brătianu, Etudes sur l'approvisionnement de Constantinople et le tnonopole du ble ă l'epoque byzantine et ottomane, în Etudes byzantines d'histoire economique et sociale. Paris, 1938. — Idem, Recherches sur le commerce genois dans la mer Noire au XIIIe siecle, Paris, 1929. — Jakob Burckhardt, La civilisation en Italie au temps de la Renaissance, traduction par M. Schmitt, ediţia a Vil-a, 2 voi., Paris, f.a.

C J. Calmette, L'elaboration du monde moderne, colecţia „Clio", Paris, 1934. I. A. Candrea, Psaltirea Şcheiană comparată cu celelalte psaltiri din secolele XVI şi XVII traduse din slavoneşte, I — Introducere, Bucureşti, 1916. — Mihail Cantacuzino banul, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1902. Jacob Caro, Geschichte Polens, voi. II, Gotha, 1863. Lucja Charewiczovva, Handel Lwowa z Moldawja i Multanami w wiekach srednich, în „Kwartalnik historyczny", Liov, XXXVIII, 1924. Eadem, Handel sredniowiecznego Lwowa, Liov, 1925. Anton Măria Del Chiaro, Storia delle moderne rivoluzione della Valachia, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1914. — Ştefan Ciobanu, începuturile scrisului în limba românească, în ARMSL, seria III, tomX, 1941. — Gh. I. Ciorogaru, Păcatul istoriei. Scurtă privire asupra soartei ţăranului de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1945. — Ioan D. Condurachi, Suzeranitatea ungaro-polonă şi efectele ei asupra suveranităţii Principatelor Române până la 1500, Cernăuţi, 1923. — I. Conea, Basarabii din Argeş. Despre originea lor teritorială şi etnică, în „Rânduiala", I, nr. 2, 1935. — M. Costăchescu, Arderea Târgului de Floci şi a lalomiţei în 1470. Un fapt necunoscut din luptele lui Ştefan cel Mare cu muntenii, Iaşi, 1935. — Idem, Documente moldoveneşti de la Bogdan voievod (1504—1517), Bucureşti, 1940. Idem, Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă voievod (1517-1527), Iaşi, 1943. Idem, Un sat „ Turda " în Moldova lui Ştefan cel Mare, în Omagiu lui Ioan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucureşti, 1943. — Miron Costin, Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone Principe, edidit Eugenius 216

geographie humaine. XIII. Cracovia. 1922. Donat. E. 1933. Christum. ed. L. în ARMSI. — Martin Cromer.P. Sigismundi Regis vitam compendiose complexa & aliquoties iam prius edita. 1932. Ctitorii bisericii din Bârsău în judeţul Hunedoarei.A. 1944. ediţia a VUI-a. 1906. Cluj.P. populis. ed. C. Al. Idem. Basiliae. ed. 1886. în ACMI (secţiunea pentru Transilvania). Idem. Bucureşti. Academia Română (Studii şi cercetări. libri XXX tertium ab auttore diligenter recogniti.Barvvinski. D — Jan Dlugosz. Filitti. 1930. 1941. La Peninsule Balcanique. 1939. 1912. — Idem. 5. an. 71-73. Bucureşti. Craioveştii. magistratibus et republica Regni Poloniei. Panaitescu. Urechia. — Jovan Cvijic. 1929. Istoria Bisericii române din Oltenia în timpul ocupaţiunii austriece (1716-1739). în CL. Opere complete. în ACMI (secţiunea pentru Transilvania). 2 voi. Cluj. Makkai. Gâldi. 1901. Martini Cromeri De origine et rebus gestis Polonorum. ed. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. — Idem. I. — I. Wiktor Czermak. libri XII. Accessit indicium Francisci Rebortelli Utinensis. I. Paris. nr. 1934. Fekete Nagy. ed. Popa-Lisseanu. _ Idem. Bucureşti. Geographie historique de l'Europe. moribus. ed. Paris.4. seria III. Drăganu. Polonia sive de situ. în AO. în Opera omnia. XXI). Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticii. ed. Bucureşti. — N. Budapesta. —Silviu Dragomir. LIV. G. Historiae Polonicae. în CL. Przezdziecki. Funebris eusdem authoris oratio. Cracovia. în Izvoarele istoriei românilor. F — Faptele ungurilor de secretarul anonim al regelui Bela. — Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia usque ad annum 1400 p. 1934. tom X. 1888. Evoluţia claselor sociale în trecutul Principatelor Române (rezumat). 1918. ex officina oporiniana. 1878. V. E — Gordon East. Bucureşti. P. L. 3. Material pentru istoria Craiovei şi a judeţului Dolj. de authore & libro. XlV-lea şi XV-lea. Dobrescu. Lukinich. Bucureşti. — N. 217 . P. Vechile biserici din Zărand şi ctitorii lor în sec.. nr. Panaitescu.

Istoria Bucureştilor.. 1881 (în limba rusă). 2. Idem. Cuvente den bătrâni. Idem. G. Bucureşti. Gvvagnin. Idem. Moravia şi maghiarii de la mijlocul veacului al IX-lea până la începutul celui de-al X-lea. Cronicele muntene. 6. Cracovia. II. 1497. Iorga. 218 . Ionescu-Gion. tom XXI. 1914—1915. 1899. 3 voi. Henri Hauser et Augustin Renaudet. în ARMSI. 1881-1885. K. Despre rumâni. în ARMSI. St. nr. seria II. XIV—XV. nr. 1924). Curs universitar (litografiat). H B P. iunie. — Historiae Hungaricae fontes domestici. Florianus. 1925 (integral în „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială". colecţia „Peuples et civilisations". în „Sprawozdania z posiedzen Tovvarzystwa Naukovvego Warszawskiego". Petersburg. tom VIII. trad. Bucureşti. 1935. Gilewicz. 1931. Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul. 1877. 1899. Martin Paszkovvski. V. Documente privitoare la familia Cantacuzino. Paris.. — Olgierd Gorka. 1611. C. Bialogrod i Kilja a wyprawa r. seria III. Grot. Bucureşti. 4. 1881. — Idem. Bucureşti. 1902. 1916. Contribuţiuni la studiul marilor dregători în sec. I — Dan M. Giurescu. 1925. 4 voi. Iliescu. în ARMSI. Bucureşti. Idem. dr. Idem. — C. Proprietatea solului în Principatele Române până la 1864. seria II. încercare de monografie. Bucureşti. Monografia oraşului Botoşani. în ARMSI. XXV. ed. 1926. 1915. Liov. secţ. „Descriptio Moldaviae". în Studja z historji spolecznej i gospodarczej poswiecone Prof. I genovesi nel Mar New. t. Bucureşti. Lipsca-Budapesta. Les debuts de l'âge moderne. în „II Comune de Genova". Kronika Sarmacjej Europskiej. Fălticeni. 1902—1903. tom XXXVIII. Hasdeu. M. seria II. 1878. Imperiul cumanilor şi domnia lui Băsărabă. 1 -4. 1929. Idem. G — A. Artur Gorovei. 1926. 1930. Giurescu. 1915. 1927-1928. Documente privitoare la familia Callimachi. Un vechi oraş dispărut: Cetatea de Floci. 2 voi.LVII.. Vălenii de Munte. N. La Renaissance et la Reforme. tom XXXVII. — Al. Franciszkowi Bujakowi. 1932. — Const. Przyjecie do prawa miejskiego we Lwowie w latach 1405—1605.

Akademie der Wissenschaften. Iordan Ivanov. 1932. Bucureşti.— Idem. 1935. istorică. 1872-1874. 219 . J — Alfred Jeanroy. economiques et culturelles. 1934. 2 voi. Pârvan. Istoria Ţării Româneşti. 2 voi. Bruxelles.. Bucureşti.-hist. 1889. Viena. Bucureşti. 1900. IV. Handel Polski ze Wschodem w wiekach srednych. Polonais et Roumains. Paris. Bălgarski starini iz Makedonia. 1921. G. Ioanid. în „Denkschriften der K. 1903. Bucureşti. voi. Cronicele României sau letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. PopaLisseanu. voi. în ARMSI. 1934. Relations politiques. ediţia a H-a. La poesie lyrique des troubadours. Bucureşti. în BCMI. 1931. Les origines de la poesie lyrique en France au Moyen Âge. Bucureşti. Etudes de litterature francaise et compar ee. Idem. seria III. seria II. Kutrzeba. Kolankowski. Idem. Turowskiego. Jirecek. 1859. ed. Phil. în Izvoarele istoriei românilor. tom XIII. tom XXXV. Relaţiile comerciale ale ţărilor nostre cu Lembergul. în ARMSI. Bucureşti. Paris. Patrahirul lui Alexandru cel Bun: cel dintâi chip de domn român. Idem. Kronika Marcina Bielskiego. I (1377— 1499). Idem. 1929. Idem. Idem.. Classe". 1913. 1924. I. I—II. î — în memoria lui V. 1930.. Pietrele de mormânt ale saşilor din Baia. 1. C. seria II. 1856. Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor. tom III. Varşovia. St. Wydanie Kaz. Idem. 1903. 1925. Bucureşti. XLVIII-XLIX. ediţia a Ii-a. G. nr. XXIV. în „Revue belge de philologie et d'histoire". Cronica ungurilor. ediţia a Ii-a. în „Rosprawy Polskiej Akademii Umiejetnosci". — L. 1932. tom XLIV. 1901-1904. secţ. K — Simon de Keza. în „Przeglad Polski". în jurul pomenirii lui Alexandru cel Bun. Sanok. IM „România Danubienne" et Ies barbares au VIe siecle. Dzieje Wielkiego Ksiestwa Litewskiego za Jagiellonow. J. Die Romanen in den Stădten Dalmatiens wăhrend des Mittelalters. — Mihail Kogălniceanu. Istoria literaturii româneşti. Idem. ed. — Idem. Sofia. Handel Krakowa w wiekach srednych. 3 voi.

Ursu. Niederle. Jahrhundert. Al. voi. Praga. Als Belag zu den Acten des Vertrages in Lublau am 15. 1874. Procopovici. 1916. Documente slavo-române cu privire la relaţiile Ţării Româneşti şi Moldovei cu Ardealul în secolele XV şi XVI. I. Leipzig. Istratie logofătul şi alţii de Simion Dascălul. seria III. Cernăuţi. Bucureşti. 1910.. 2 voi. Liov. I. Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania. Inaugural-Dissertation. 1912. und 16. 1932. ed. în „Jahrbuch fur Gesetzgebung. 1872. Slovanske starozitnosti. Liov. — Ion I. Stoica Nicolaescu. Libri juris civilis Cracoviensis (1392 — 1506). Monete moldoveneşti bătute la Cetatea Albă. Nistor. 1913. în Polonicae historiae corpus. ediţia a Ii-a. Bucureşti. Cărţile liturgice *din Bucovina şi introducerea limbii slavone în Biserica românească. Cracovia. — Ferdinand Lot.1936. voi. Cracovia. Das moldauische Zollwessen im 15. 1943. Mihălyi de Apşa. ed. 1943. Zarys historyi Polskiej az do najnowszych czasow. 1905. Tractatus de duabus Sarmatiis. I. 1869. Sibiu. ed. Vlahia Mare (980—1259). ed. — Idem. J. Monumenta Medii Aevi historica res gestas Poloniae illustrantia. Stanislavv Lewicki. Ştefan Meteş.. — Matei Miechowita (Miechovvski). Niemczewski. 220 . Cronica Huşilor şi a Episcopiei cu asemenea numire. 1937. Bucureşti. 2 voi. ed. Bucureşti. 1923. Bielovvski. Cracovia. Monumenta Poloniae Historica. Vervvaltung und Volksvvirtschaft im Deutschen Reiche". 1582. ed. Anatol Lewicki. Paris. 1906—1927. Doi umanişti români în secolul al XVI-lea. Les invasions barbares et le peuplement de l'Europe. Craiova. Lemberg's Stapelrecht. 1900. Idem. — Idem. Studiu istoric după izvoare bizantine.L — Letopiseţul Ţării Moldovei îraocmit după Grigore Ureche vornicul. Untersuchung der polnischen Oberhoheitesrechts uber die Moldau. Basel. M — Melchisedec. N Ion Neculce. Gcorge G. ediţia a H-a.. A. Lupaş. 1876— 1894. Istoria românilor din Pind. Handel und Wandel in der Moldau bis zum Ende des 16. Murnu. 1929. Diplome maramureşene din sec.. în CI. — I. I. Cronica. Giurescu. Mărz 1412. Bucureşti. Jahrhunderts. Joannis Pistorius. L. 1913. 1909. Paul Nicorescu. 1935. Kazimierz Kaczmarczyk. în ARMSL. XIV şi XV. 10 voi. 6 voi. I. 1864—1893. XVII. C. Sighet. Cronica Romanului. tom XXV. Donado da Lezze. Historia Turchesca (1300—1514). Bucureşti. Bucureşti.

Economia breslelor în Moldova. Bolim. Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia. Polska i Litwa na pnelomie wiekow srednich. 1943. nr. 1913. 1931. Praga. Hamburg. Academia Română (Studii şi cercetări.P. Geschichte Polens. Paris. Praga. R Richard Roepell. Documente slavo-române din Sibiu (1470—1653). Patrologia Orientalis. Suceava. Rosetti. 12. 1938. — A. I. Radu. Pirenne. XXXII). în „Sbornik prace I Zjezdu slovanskych filologii v Praze 1929". Pic. Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin. — Idem. O — Omagiu lui loan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani.hiov. 1927. în ARMSI. XXIV. L. 1934. Paris.XXXIV. 1891. 1886. XXIV. Prochaska. în „Sitzungsberichte der K. Procopovici. 1912. Les anciennes de'mocraties des Pays-Bas. G. 3—4. Leipzig. — Al. 1938. Paris. tom IV. nr. Bucureşti. Arhetipul husit al Catehismelor noastre luterane. în „FătFrumos". Die rumănische Gesetze und ihren Nexus mit dem biiantinischen und slavischen Recht. Bucureşti. 1941. Eugen Pavlescu. ed. în CL. 1890. traducere de E. în „Bulletin linguistique". Al. Documente privitoare la istoria lui Mihai Viteazul. V. 1840. Cioran. Paul de Alep. Voyage du Patriarche Macarie d'Antiochie. H. 1904. IX. Popovici. 1925. Fryderyk Papee. 1936. 221 . 1900. seria III. Belgrad. La litterature slavo-roumaine (XV6—XVIIe siecles) et son importance pour l'histoire des litteratures slaves. 1910. — Idem. Sur quelques termes du Daco-Roumain relatifs ă la propriete terrienne. Cracovia. — Stojan Novakovic. Bucureşti. Gesellschaft der Wissenschaften". Materialy archiwalne wyzete glownie z metryki litewskiej od 1348 do I607r. Preface et livre de la Genese. 1925. II. Bucureşti. în „Glas srpske Kraljevske Akademije". — Idem. P — Palia d'Orăştie (1581 — 1582). Bucureşti. „Baştină" und „Boljar" in der Sud-slavischen Terminologie des Mittelalters. Panaitescu. Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene. — Idem. avec la texte hongrois de Heitai et une introduction par Mario Roques. — P..

S Aurel Sava. 1934. 222 . 1930. Pământul. I. Literatura românească de ceremonial. Dan Simonescu. I. Colescu-Vartic. 1935. sătenii şi stăpânii în Moldova.A. Schuchardt. I. Ş — Al. Skrzypek. V — I. Venelin. — Waclaw Sobieski. U — Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenburgen. Valentin Langmantel. Berlin-Leipzig. voi. Istoria Târgu-Jiului. Der Kampf um die Ostsee. Sturdza. T — Ion Tanoviceanu. Belgrad. Sturdza şi C. Cari Werner. 1 kn. Bucureşti.: Slike iz kulturne istorije srednjega veka. Alteuropa. în Prinos lui D. 1907.D. 1762. — Stanoje Stanojevic. Liov. 1937. Tiibingen. Leipzig. Hans Schiltbergers Reisebuch nach der NUrnberger Handschrift herausgegeben. Documente slavo-române relative la Gorj (1406—1665). I. Bucureşti. 1933. Sibiu.— Radu Rosetti. Formaţiunea proprietăţii funciare în Moldova. Bucureşti. 1906. în „Ctenija v imperatorskom obScestve istorii i drevnostej rossijskich". ed. Bucureşti. K. 1939. Gr. Ştefulescu. Geschichte der siebenbtirger Sachsen. 1847. G. Jiu. Tg. Condica lui Gheorgachi. Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei.A. Doamna Stanca. — D. — J. Iz naăe proSlosti. Bucureşti. Moscova. Sibiu. Franz Zimmermann. 1900. O slove bolerin. Teutsch. Pământul gospod. Bucureşti. 1892.. 1903. — Idem. Poludniowo-wschodnia polytika Polski od koronacji Jagielly do smierci Jadwigi i bitwy nod Worskla (1386-1399). 1925. 1885. Von den ăltesten Zeiten bis zur Gegenwart. Jiu. De la origini până la 1834. III. Acte şi documente relative la istoria renascerei României. ed. soţia lui Mihai Viteazul (1560—1604). Tg. 1908. Tocilescu. 1877. Kulturen-Rassen-Volker.

Paris.D. Les Roumains au Moyen Âge. 1929. Izvoarele istoriei românilor. 1885. X — A.— I. Vlădescu. 1926. Florenţa. ediţia a Ii-a. Une enigme historique. Letopiseţul de la Bistriţa şi Letopiseţul de la Putna. Bucureşti. Xenopol. — Gioacchino Volpe. II Medio Evo. .

.

„PERIOADA SLAVONA" LA ROMÂNI ŞI RUPEREA DE CULTURA APUSULUI Publicat în RFR. apreciat de Jagic. Pentru a înlesni cunoaşterea mai exactă a reacţiilor de acum o jumătate de veac — marcând. Graţie adâncii sale erudiţii şi recunoscutei sale competinţe de slavist. am rămas uimit — spune d-l Nistor — cetind articolul d-lui Panaitescu. pe atât de îndrăzneaţă. d-l P. în ziua de 3 martie 1944. îngrijită de ei. Ioan Bogdan a reuşit să demonstreze până la evidenţă netemeinicia tezei lui Miletici şi Agura. pe cât de şubredă. nr.a însuşit concluziile ei. Istoriografia română a luat cunoştinţă de replica lui Bogdan şi ş i . care atinge una din coordonatele cardinale ale structurii etnice şi sociale a neamului românesc. XI. începuturile literaturii în limba română — dar şi numelui neamului. mai departe. a primit la rândul său cuvenita replică din partea regretatului nostru coleg Ioan Bogdan. dar printre ultimele ca redactare (1943. Acest studiu a provocat o vie reacţie în sânul Academiei Române. Panaitescu publică un articol asupra «Perioadei slavone la Români». înăsprind-o încă şi prin gratuita afirmaţie că «rumânii» n-ar fi fost decât «şerbii» 225 . colegul nostru corespondent. Stând astfel lucrurile. o adevărată dramă. 1944. Ea fusese susţinută cu zeci de ani mai înainte de cercetătorii bulgari Miletici şi Agura în ediţia documentelor vlaho-bulgare. „D-l ION I. nu este nouă. care a examinat cu de-a-măruntul teza lansată de învăţaţii bulgari cu privire la originea slavonă a boierimii române. teza sa de bază fiind socotită o „erezie". al căror nume devenise sinonim cu şerbi». toate ridicându-se dintr-un teren comun. Teza aceasta.l. 1 din 1944!). acest studiu conţine „matricea" (dacă se poate spune aşa) pentru mai multe „interpretări": explicaţia pentru „slavonismul cultural" se îngemănează cu aceea dată originii boierimii — de aici.NOTE LA EDIŢIA A DOUA I. Investigaţiile mai recente au ajuns şi ele la rezultate care adeveresc şi confirmă teza contrară a reputatului nostru slavist.P. 138 « că clasa cuceritoare a boierilor era desigur în veacul al X-lea slavonă şi ea redusese în ascultare pe rumâni. Jirecek şi alţi slavişti contemporani. în fond. Teza aceasta. şi de o parte şi de alta — transcriem discuţiile purtate în plenul Academiei. susţinând la pag. Primul din volum. de vreme ce a apărut în nr. care nu face decât să reediteze teza învechită a lui Miletici şi Agura. NISTOR zice: în numărul pe ianuarie 1944 al Revistei Fundaţiilor Regale.

am avut în \edere rolul pe care Academia Rjmână îl îndeplineşte în calitatea ei de suprem areopag al conştiinţei naţionale şi fi! spiritualităţii romaneşti în calitatea aceasta a ei.aristocraţiei slavone. Moldova şi Transilvania Am lămurit însă. Dai nu este intenţiunea mea de a . căutând cu orice chip originalitatea. asupra cărora se abătuseră dominaţiile vremelnice ale seminţiilor barbare schimbătoare.P. singurele cate ne dau ştiri asupra slavilor în epoca de care ei se ocupă. nu poate să nu rea. luând . D ■! N.nâ angaja aici în polemici cu d-1 Panaitescu. Conştiinţa naţională. abăiut cândva asupra lui. Crede însă că nu este destul ca protestul d-sa!e să fie numai trecut în procesul-verbal 2! acestei şedinţe. Dar !a începutul acelm veac. desigur. chiar dacă o asemenea afirmaţie ar fi întemeiată precum nu este De asemenea nu se poate vorbi la noi despre o cultură sla o> ■ când ştim că în realitate aceasta pretindă cultură schieică nu era decât cultura romano-bizantină. Panaitescu în articolul sdu. in împrejurările cele mai neprielnice. Academia nu poate să nu se seziseze de incidentul regretabil. daci ştiu puţină slavonească. când fără nici cea mai mică dovadă istorică se încearcă a se zgudui însăşi temelia pe care se reazemă i etnică şi structurală a originii poporului român. Din rândurile acestor «rumâni». Se ştie doar din nenumăratele mărturii narative şi documentare c? rumânii sau vecinii. nu putea rămâne fără cuvenita întâmpinare. socotind că bulgarii au stăpânit atunci toată câmpia Dunării. supuşi barbarilor s-au ridicat mai mari! lor. dedarând câ este într-adevăr uimitor cu câtă îndrăzneală dezleagă unii probleme atât de grave şi de complexe ale istoriei. tălmăcită în limba paleoslnvenică. care au adoptat cultura romană în limba latină.-. în înţelesul său literal.livântui în aceeaşi chestiune. expresie pe care ei o iau şi astâz. Obiecţiunile acestea s-ar fi putut face fireşte. de expresia Anonimului vieţii iui Lecr. pot clădi absurda teorie. ca şi colegii săi slavi. recunoscută de toată lumea. Şi aceasta în clipele cele mai tragice ale destinului nostru. învăţatul nostru e obsedat. făcându-se azi. Se ştie doară că rumânii sau vecinii nu erau decât provincialii daco-romani din cele trei Dacii carpatine. BĂNESCU. D-1 ANDREI RĂDULESCU felicită pe d-1 Ion I. însăşi existenţa poporului român este grav ameninţată de cel mai mare pericol din •.ţioneze când loviturile pornite dinafară găsesc sprijin înlăuntru şi încă din partea Jnui membru corespondent al Academiei. fără să cunoască izvoarele bizantine. Trebuie să i se dea o publicitate mai întinsă şi în orice caz să se tipărească într-o broşură în memoriile Secţiunii Istorice. bulgarii n-au pus niciodată piciorul in ţinuturile noastre. După câte vede din cele semnalate Ac d-1 Nistor — fiindcă n-a citit articolul incriminat slavistul român stabileşte cu absurditate veacul a! IX-lea ca epocă precisă a prelinsei cuceriri slave. mai bine prin presă sau prin coloanele revistelor de specialitate şi este foarte probabil ca ele să fie reluate pe această cale. care. dominat de cruntul Krum şi de urmaşul său Omortag. robi nu erau încercarea d lui Panaitescu de a atenua greutatea tezei învăţaţilor bulgari prin afirmarea că «aproape îoate nobilimile popoarelor din evul mediu au fost de origine din cuceritorii pământului». Dacă mi-am îngăduit însă să le ridic în şedinţa intimă a Academiei. fără Îns5 ca acestea să fi atins structura lor etnică şi socială. cehi sau poloni. acum douăzeci de ani. — continuă d-1 Bănescu — pe baza textelor ignorate de toţi aceşti savanţi: e vorba de Bugeacui 226 . înţelesul adevărat al acestei expresii. De aceea mă opresc Ia reeditarea tezei lui Miletici şi Agura. care îi reprezentau în faţa stăpânitorilor străini şi aplanau certurile dintre ei. D-sa arată cat de ridicolă e pretenţia acestor cercetători unilaterali. care socor că. întruchipată în Academie. Nistor pentru faptul de a fi ielevat cu atâ'a căldură şi cu atâta îndreptăţire falsitatea problemei ridicată de d-i P. se asociază la protestul îndreptăţit al d-Hi! Nistor. Să ne gândim la germani. constituie o slabă mângâiere pentru noi. unguri. Cu toată contestaţia d-lui Panaitescu. csniri asemănătoare există în abundenţă.: «Bulgaria de dincolo de Istru».

Dar domnul cu teoria e un rnare ambiţios şi caută cu orice chip senzaţia: revoluţionar politic. Această discuţie— care ne aduce în faţa ochiior o jalnică tentativă de damnatio memoriae (N.. la domnia ţarului Simeon. s-au continuat cercetările în juruJ „Bulgariei de dincolo de Dunăre": N. tom. tipărită în acelaşi an sub egida Institutului de Studii Bizantine din Bucureşti). După două sute de ani barbaria era adâncă între bulgari. la năvălirea lor în Balcani. transformând pe autohtonii civilizaţi înrobi. consemnând părerea lui Giurescu-senior. în Academii.basarabean. Ni-i arată de o sălbăticie care-i aşază alături de cei mai crunţi dintre barbari. Nota d-lui coleg Nistor va fi publicată în Anale-Dezbateri la şedinţa de astăzi. în care adversarii noştri pot exploata aceste erezii în foiosui cauzei lor. nu se pot atinge asemenea complicate probleme. D-l Secretar General ALEX. cum ne-o învederează corespondenţa celebră a arhiepiscopului de Ohrida. Bulgarii îşi păsuau încă în acea regiune de ia nordul gunior Dunării. Pentru astfel de note se cere o difuzare imediată. de istoricii bizantini. marele nostru Iorga avea toată dreptatea când afirma că. mai cu seamă în epoca actuală. întrucât volumul nostru de Anale va apărea abia la finele anului curent sau chiar în anul următor. necum academică. LAPEDATU aduce mulţumiri d-lui coleg Nistor că observă ereziile istoricilor noştri şi nu le lasă fără replică. Vechiul stat bulgar şi ţările române. complet de simţul unei organizaţii politice..difuzarea în şedinţele noastre publice. Pentru prestigiul acestei ştiinţe. D-sa nu ştie (pentru aceasta trebuie să ştii greceşte) în ce colori înfiorătoare ne sunt descrişi slavii. fără o cârmuire centralizată.. vă puteţi închipui cum aceşti sălbatici. fără cunoştinţa istoriei universale. în ARMSI. incapabili de a-şi întocmi un stat. până ia închiderea sesiunii. Lipsiţi. pe lângă aceasta. s-au putut aşeza la noi ca «boieri» (clasă siăpânitoare). deşi nu citise „articolul incriminat". îngropându-l sub ironii deplasate. înfăţişată de bulgari ca o epocă de mare strălucire intelectuală. după trecerea hoardei în Balcani. Panaitescu a dezvoltat teza sa despre obârşia slavă a boierimii anterioare întemeierii statelor — în studiul (nedatat. XXIX. Theophylaktos. Bănescu. unde ele vor avea ecoul cerut" (Analele Academiei Române. Pe de altă parte. voi face.P. care Ie-a venit târziu numai prin impulsuri dinafară. 1943-1945. de vechiul "OyXo? al lui Theophanes. 1947 (o versiune franceză. nimeni nu le înfrânează. dar prin aceasta ea nu este răspândită spre a fi cunoscută la timp de marele public. p. Cea mai proprie. o comunicare. în planul ştiinţific. Dezbaterile. cele mai autentice izvoare contemporane ne atestă starea de cumplită barbarie a bulgarilor în această domnie. de unde veniseră. o stăpânire nominală şi e posibil ca unele elemente să fi rămas încă acolo. dar databil 1945). încurajată de ţar tocmai pentru a ridica din crasa lui ignoranţă şi din adânca-i barbarie poporul său. Pe de o parte. tomul LXIV. pe care. est. Este recomandabil deci ca ele să fie citite în şedinţele noastre publice. 1946. P. ceea ce nu poate fi un model de atitudine ştiinţifică. spre a documenta ridicolul acestor puerile păreri. 15-11). pune însă această cucerire în epoca năvălirii barbarilor. pe care. din nenorocire. Dacă autorul s-a gândit însă la sfărţilul veacului ai IX-lea. Panaitescu a răspuns cu un 227 . Bucureşti. Celălalt partizan al «cuceririi» noastre prin slavi. la aceasta.) — nu a rămas fără urmări. Bănescu nici nu mai rosteşte numele „ereticului". îl va aşeza imediat după „Perioada slavonă1'. Asemenea erezii ar putea scuza ignoranţii. seria III. Toată literatura epocii lui Simeon e o umilă operă de traduceri şi adaptări după cea bizantină şi ea are un caracter absolut religios. vrea acum să revoluţioneze ştiinţa. de unde Asparuch coborâse cu hoarda sa în Balcani. în Interpretări româneşti. fireşte. mare numai prin cuceririle ei. spre a-1 face vrednic de marea lui ambiţie imperialistă.

după „. la adoptarea formelor de cultură slavă şi dovada cea mai bună este că până azi limba liturgică în bisericile ruseşti este cea slavă bisericească de origine bulgaro-macedoneană. Petre P. şi sunt altele superioare. întocmai precum sunt animale superioare şi inferioare. § 1. cu spirit static tradiţionalist. cu suflet de colectivitate. o spun antropologii. n. Se pune. 1950. după „. noi nu suntem rasial romani. 521... P. daci. Lucian Blaga. alţii prin catolicism. Vasile Băncilă. 13.. XIX. Astfel sunt concluziunile lui Nae Ionescu. Ştefan S. § 3. dar e vorba de cea ucraineană sau ruteană şi istoricii şi filologii serioşi admit că ruşii şi ucrainenii sunt două popoare deosebite. după „. numai prin cultură şi limbă — latini (căci populaţia băştinaşă de aci e dacică rasial. urmează: „Renaşterea şi umanismul n-au atins nici ele ţările noastre. dar care nu a văzut lumina tiparului decât trei ani mai târziu {Bulgaria în nordul Dunării în veacurile al IX-X-lea. nu vor să vadă această imposibilitate)". după „.din mai multe motive". P. dar cine creează această structură? împrejurările geografice. urmează: „înainte de toate. din ce în ce mai mult. p. le reproducem în continuare. 21. Această rasă dacică pare a aparţine spiritual mai mult Orientului decât Occidentului. iar coloniştii lui Traian nu erau din Italia. influenţe ale limbii ruse-apusene. 1982. Faţă de textul din „Revista Fundaţiilor Regale". întrucât pasajele eliminate în 1947 sunt grăitoare pentru ansamblul gândirii istorice a autorului. dar rasa în mai mare parte... după „. iubitor de forme plastice şi nu de abstracţiuni.. dar — unele din ele — şi pentru contextul ingrat în care a apărut volumul... suntem. P. XVII. aplicate poporului român. 15. dacă spiritul culturii apusene ne este congenital străin.adoptată de poporul românesc". în parte. prin rasă. I. urmează: „sunt rase inferioare.". în „Studii şi Cercetări de Istorie Medie". Românii au împrumutat liturghia slavă. cei care au studiat sufletul popular românesc s-au pronunţat hotărât în acest sens: noi suntem urmaşii şi perpetuarea unei rase orientale. urmează: „Aci atingem o latură mult mai adâncă şi mai complicată a problemei. originari din Salonic.. Este drept că în actele domnilor moldoveni predomină. dar de spirit răsăritean". învăţaţii care au studiat ortodoxia noastră. deci. Grecu). ci trebuie să ne gândim la posibilitatea de dezvoltare a unei culturi româneşti mari şi originale. traco-daci. 1947 (cf.. trebuie înlăturată o confuzie foarte răspândită la noi: slavonesc. Rusia moscovită a fost ultima din ţările slave care s-a deşteptat la cultură.. ce se pot schimba. unii prin ortodoxie. cel reprodus în Interpretări româneşti prezintă unele omisiuni. § 1. 20. în genere. în sensul medieval al influenţei culturale dezvoltate asupra românilor. § 1..". $i atunci. cultura este în legătură cu structura socială. împrumutând-o târziu de la ceilalţi slavi. Mai întâi s-a ivit lumina cărţii la slavii din Macedonia. ci tot provinciali romanizaţi. prin opera fraţilor Metodie şi Ciril.. Etnopsihologia şi mai ales studiul legăturilor ei cu rasa nu au dat încă rezultate definitive. cultură superioară". de vină că n-am adoptat-o". cu cortegiul lor de artişti învăţaţi. nu înseamnă rusesc. Gorovei. românii. semnat: A. Rusia nu a avut nici un rol la crearea liturghiei slave. rezultatul spre care se îndreaptă aceste cercetări.. indicând pagina din actuala ediţie la care ele se inserează. dar aceasta este. § 1. nu numai că nu trebuie să învinuim slavonismul şi bizantinismul. Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii. iar în vremea când domnea... ale stadiilor procesului evoluţiei sociale şi economice? Noi. urmează: „Faptul că 228 . P. P. 20. Sunt apoi împrejurări favorabile pentru cultură şi altele nefavorabile: un popor independent. Desigur.". care nu pot realiza creaţii superioare de cultură. mai ales din Orient). întrebarea: nu cumva românii sunt legaţi de spiritul Răsăritului prin ceva mai adânc decât împrejurările. adică italieni.studiu care urma să apară în RIR. apoi la ceilalţi slavi. în A1IAI.. 243).

. 28. ci o nouă fază a culturii româneşti. în schimb. 22. de înlocuirea ei totală cu o altă. s-a păstrat o moştenire străveche într-o formă creştină". 229 . Originile şi destinul burgheziei româneşti. cu viaţă culturală de oraş". din cuceritorii pământului. aptitudini de ordine socială". § 3. 27. verva satirică a lui Caragiale". creştinându-i". studiul nostru.. ar fi prea lungă aci o discuţie completă. pe care nimeni nu o poate învinui de inactualitate şi neorganicitate. că noi suntem dintre cei ce cred că ortodoxia răsăriteană este expresia sufletului nostru dacic. în Spania. Aci n-a fost ruptă o tradiţie. adoptarea culturii slave la noi este. 21. această cultură adoptată şi de români era cultura bizantină în spiritul şi originile ei". P... Aproape toate nobilimile popoarelor din Evul Mediu au fost de origine străină. urmează: „Fireşte. în Rusia. § 2.. mai ales în latura organizării tehnice. urmează: „cu viaţă economică capitalistă". după „.. Dar această chestiune. noiembrie-decembrie 1941". Destin românesc. P.. § 2. din limba cărora a rămas şi numele de boier. în vremuri turburi. urmează: „Toate aceste popoare au devenit tributare culturii bizantine.. care au menţinut la un nivel redus manifestările de cultură la români şi anume: lipsa unităţii politice şi lipsa unei regalităţi româneşti de prestigiu general. nobilimea franceză s-a format din cuceritorii germani.".. P. P. ci. după „. este o expresie a rasei. a elitei războinice de proprietari slavi".". după „. urmează nota 1.nobilimea proprietarilor de pământ a fost la noi de origine străină şi se trage din războinici cuceritori este în concordanţă cu situaţia similară din toată Europa medievală. cu comerţul austriac în principate". dacă ţinem seama că rasa continuă şi-şi cere drepturile. 28. eliminată şi ea: „Cf.. ci şi cauze politice. 26. La acest pasaj.. 1942. M.. o dată cu trecerea acestei faze. § 2.". Unitatea completă românească poate prezenta condiţii optime pentru o eflorescentă de cultură originală românească. Slavii de sud.. Dar. urmează: „în ce priveşte problema specială religioasă. de pe urma măcinării fireşti. în Gallia. Nu o cultură occidentală pură poate înlocui pe cea medievală românească. de ce suntem ortodocşi şi nu catolici. Tot acolo.. urmează: „ci. aşa cum e trăită de români. că viaţa agricolă continuă să fie predominantă la noi. Acest lucru apare azi posibil. prin baronii cuceririi carolingiene. chiar după unirea parţială de la 1859. are următoarea cuprindere: „Cf.. ultima frază a paragrafului are următoarea formă: „Prin urmare. diferit de sufletul apusean. P. în Italia. coborând în clasa burgheză". în Anglia. a trebuit să facă loc unei culturi orăşeneşti şi tehnice. ci ea începe la sfârşitul veacului XVIII. în Bulgaria. asemănător cu cele din viaţa tuturor popoarelor medievale din Europa: stăpânirea străină şi formarea clasei nobile. Ea îşi împlinise rostul în legătură cu o anume fază întrecută a evoluţiei nostre sociale şi. P. rezultatur unui proces istoric social. Bucureşti. se află o notă de subsol. în subsol. pe scurt. după „. prin cuceritorii turanici. în Germania. § 1. francii.". deci. urmează: „care ne deosebesc de nebuloasa slavă"... Dar prin convieţuirea seculară. Vom spune. ci. prin normanzii varegi. § 2. Singura obiecţie ce aş aduce luminoasei expuneri a autorului este că nu anul 1829 este hotărâtor pentru introducerea capitalismului comercial... dimpotrivă. pierderea culturii antice la noi". după „. au imitat-o în chip servil şi n-au sporit-o cu mare lucru. a acestei elite.. ortodoxia noastră nu este o influenţă slavă. a culturii bizantine şi religioase. Am arătat mai sus că nu numai cauzele economice şi sociale au produs caracterul patriarhal al culturii noastre vechi. în „Convorbiri Literare". § 2. care. de vizigoţi.. nobilimea lorzilor s-a alcătuit prin cucerirea normando-franceză a lui Wilhelm Cuceritorul. după „. s-a produs un potenţial de cultură superioară românească iar domnia lui Carol I a însemnat o cultură naţională patronată de regalitate. 26. P.. şi pe ruşi. după „. Manoilescu. vom înţelege mai bine tendinţele de azi de restaurare în această cultură a ortodoxiei şi a tradiţionalismului. nimeni nu va susţine azi că trebuie să rămânem în formele şi spiritul vechiului regim. din longobarzi şi ostrogoţi.

a limbii slave pentru Biserică şi cultură. la p. 21). a cuvântului „rasă" (sau a derivatului „rasial").. Explicaţia sa — reluată şi amplificată în studiul următor — porneşte tocmai de la presupunerea că. desigur. de câteva ori. poate mai interesant decât însăşi problema originilor influenţei slave asupra românilor" (p. Astfel. desigur. a pasajelor reproduse mai sus justifică şi neincluderea. şi nu pe aceea în greacă sau latină. la p. indică apartenenţa acestuia din urmă la acelaşi ciclu. § 2. devine evident că Destin românesc era menit să aparţină acestui ciclu. nici de păstorii care vorbeau (stră)româna. în discuţie. Astfel. 21). dreptate când spune că păstrarea slavonismului cultural atâtea secole după dispariţia celui etnic „este un fenomen istoric. poate să arate că există o parte a populaţiei care înţelegea liturghia în limba slavă. Pe de altă parte. care avea.Mai semnalăm că. iniţial. slavonismul cultural este o realitate şi. „cât şi spiritul rasei noastre" a devenit „cât şi spiritul nostru". 230 . însă. în ediţia de faţă. de altminteri. renunţarea la aprecierea că Renaşterea şi umanismul au lipsit culturii noastre.a poporului" era. a Destinului românesc. a cărei asimilare treptată în masa autohtonilor s-ar fi încheiat mult înaintea întemeierii statelor: slavonismul etnic dispare „cu totul în veacul al XH-lea şi al XHI-lea. în chip necesar. că această clasă era de limbă slavă" (p. 20. „evoluţia armonioasă. Panaitescu însuşi. cultura lor bisericească şi politică încă cinci veacuri. în ediţia din 1947. în urma aşezării slavilor în spaţiul românesc nord-dunărean. adoptarea scrisului slav. § 1. după întemeierea principatelor româneşti extracarpatice. creaţia culturală autohtonă nu s-a văzut împiedicată de haina slavonă pe care trebuia s-o îmbrace. ea presupune. textul iniţial era „moştenirea rasială traco-dacică". chiar în rândul 2 al studiului. în privinţa sa. ca toate reformele religioase. O spune răspicat. dar şi modificările pe care le-a suferit structura Interpretărilor româneşti în anii 1945—1947. demonstraţia lui Panaitescu a rămas valabilă. nici de agricultori. în studiul următor: „introducerea liturghiei slave la români a fost. aducând o altă linie directoare („moştenirea rasială traco-dacică"). Aceste precizări conduc nemijlocit la unele concluzii privind nu numai evoluţia ideilor lui Panaitescu. „elita războinică" a acestor migratori a generat cea mai veche „boierime". până la sfârşitul veacului al XVH-lea (p. această parte a populaţiei nu putea fi decât pătura conducătoare — ucenicii lui Metodiu şi Chirii n-au fost chemaţi.. Panaitescu introduce. dar totuşi românii păstrează. alături de slavonismul cultural. Indiferent care au fost raporturile romanităţii nord-dunărene cu primul tarat bulgar. ca o preţioasă tradiţie. deci. Panaitescu are. în afara omiterii acestor pasaje şi a unor ameliorări de stil. eliminarea. 15. „a rasei". opera clasei superioare. însă. 50). Oricum. şi pe acela etnic. limba slavă ca mijloc de comunicare. afirmând originea slavă a vechii pături conducătoare din spaţiul nord-dunărean. în sensul că. venind în urma elaborării studiului Renaşterea şi românii. textul din 1947 se mai deosebeşte de cel din 1944 prin încă un amănunt grăitor: eliminarea.

v. în schimb boierii lui Ieremia Movilă er.lj care nu sunt ale lui Grigore Ţamblac etc). se continuă în cel următor. 1987. 45). descendenţii acelora din vremea lui Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun: exempl cel mai elocvent îl constituie Movileştii. docume îngăduie o abordare mai coerentă dinspre spaţiul transilvan spre cel extracarpat de exemplu. Dintre condu: autorului. din epoca migraţi popoarelor" (p. de-a lungul secolelor. Pentru această chestiune. adică de la întemeierea stătu marcând o incontestabilă continuitate prin femei. a supuşilor" — p. 21). e drept că. Stroiceştii. viziunea lui Panaites* trebuie uşor corectată. că „boierimea ron se trage din împrejurări sociale anterioare întemeierii statelor. Ioan Aurel Pop. II. Instituţii medievale româneşti. în „Siidost-Forschuflge XLVI. cercetarea genealogică arată clar că. Studiul lui Panaitescu priveşte unul din subiectele cele mai complexe istoria noastră medievală. despre „perioada slava după cum concluzia sa. dar şi Urecheştii. asupra căruia trebuie încă să se lucreze. Demonstrabilă documentar pentru veacurile XIV —XVII. Astfel. Neagu Djuvara. „clasa boierilor noştri s primenit de mai multe ori" (p. dar această primenire nu exclude continuitatea sânge. Buhuşeştii e care stăpânesc pământul „din descălecătoare". „ţărănimea liberă". altele — nefondate. predicile de la „1401 . pecetea Băii care nu are în legendă anul 1300. Lunga pledoarie pentru originea slavă a clasei boiereşti — luârj consideraţie mai multe elemente: terminologia socială. O istorie a boierimii-aristocraţie din Ţările Române nu* există încă pentru acest subiect (cu atât de diversele sale aspecte) s-a scris enorm. PROBLEMA ORIGINII CLASEI BOIEREŞTI Publicat prima dată în Interpretări româneşti. toponil liturghia slavă — derivă direct din studiul precedent. 40). e o realitate pe care nimeni nu o mai poate pune la îndoială toate îndreptările şi precizările care se pot aduce (poziţia răzeşilor şi moşnet faţă de boierimea-aristocraţie. rumâni („numele naţional devine acela al unei categorii sociale. descălecatul care nu i „basm". acea continuitate e de acceptat fără greutate şi pentru etapa anterioară. observaţiile şi precizările însemnate pentru studiul precedent sunt val şi aici. dacă neamurile mari de la 1650 sau 16( nu mai erau aceleaşi ca la 1450.în ceea ce priveşte continuitatea acestei pături. despre numele neamului şi alJ Explicaţiile sunt într-o evidentă şi inseparabilă înlănţuire şi interpătrunderj acest sens. Adunările cnni 231 . onomastica. unele pot fi discutabile. 1947. Les Grands Boiars ont-ils constitue dans Ies principautes roumaii une veritable oligarchie institutionnelle et he're'ditaireî. privind transformarea etnonimului în nume de clasă sd aservită.

IV. XX. „Greşita identificare a feudalismului nostru cu cel apusean"). XVII. 1968. însă. a se vedea studiile lui Ştefan Stefănescu: Consideraţiuni asupra termenilor „vlah" şi „rumân" pe baza documentelor interne ale Ţării Româneşti din veacurile XIV—XVII (în SMIM. 1960) şi Despre terminologia ţărănimii dependente din Ţara Românească în sec.H. nr. 1. La noblesse roumaine de Transylvanie. Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. La începuturile evului mediu românesc. Vlahii. enunţată încă în studiul anterior (unde formează unul din pilonii demonstraţiei). Gheorghe Cronţ.colului al XVIU-lea). Evoluţia şi rolul politic al clasei dominante din Moldova în secolele XV-XVIII. Controverse de istorie socială românească. 1988 (cu revelatoarele descoperiri de la Streisângeorgiu. 1969 (cap. şi Dinu C. Ovid Sachelarie. insuficient explicat — şi nefiresc. 1940) şi. 232 . înfrăţirea de moşie. în AIIAI. însă. Les immunites dans Ies Principautes Roumaines aux XIV^ et XV* siecles. Arion. nr. 1. 27. nr.nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV—XVI. Bucureşti. 1980. idem. cu o bogată bibliografie). ca şi cum boierii n-ar fi vlahi ca origine etnică (v. urcând vechimea unui neam cnezial românesc până spre sfârşitul veacului XIII). însă. în Rdl. în SMIM. Grigoraş. Brătianu. L'evolution de l'immunite feodale en Valachie aux XIV e -XVI e siecles. CIuj-Napoca. Ceea ce rămâne. O nuanţare este. Gorovei. 3. Structure et e'volution. 26. Evry. VI. 5). Valeria Costăchel. 1962. în cadrul explicaţiilor existente — e despărţirea în boieri şi vlahi (ca totalitate a oamenilor liberi din sate şi oraşe). 1969. a se vedea şi următoarele lucrări: H. îndemnând. legate într-o interpretare logică. in AIIAC. Ştefan S. reconstituirea propusă rămânând. Tradiţia „descălecatului": înţelesuri şi confuzii. nici măcar pe boierii cărturari care tocmai descopereau descendenţa romană a românilor! Pentru alte aspecte ale problemelor atacate de Panaitescu în acest studiu. XVI-XVII. Contribuţii la studiul formulei „prădalica să nu fie". Bucureşti. Imunităţi le şi privilegiile fiscale în Moldova (de la începuturile statului până la mijlocul i ^. Ţara Haţegului. O micro-sinteză pentru Moldova: D. Bucureşti. în AIIAI. XIV—XVI (în „Studii". însăşi desemnarea vecinilor (purtând acest nume încă în veacul XV) drept rumâni. Instituţii medievale româneşti. Pentru spaţiul intracarpatic: David Prodan. fără ca această „decădere" a etnonimului să nemulţumească ori să nedumerească. Bucureşti. 1974. în RRH. 1983. 1991. N. nr. în acest sens. Radu Popa. 1963. se întemeiază pe o sumă de constatări. Teza lui Panaitescu. şi Dan Gr. VI. 15. în cea mai mare parte. 1970. clasă socială în voievodatele româneşti. V. Pleşia. anume explicaţia pentru transformarea numelui neamului în numele categoriei aservite: rumânii. Ştefan Stefănescu. Stahl. necesară pentru unul din argumentele aduse din domeniul terminologiei sociale. 1947. mai apoi. valabilă. Bucureşti. la o tratare (până la un punct) unitară. Gheorghe I. Bucureşti. Jurătorii. Ţara Maramureşului în veacul al XlV-lea. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române. 7. 1977. Ciurea. 1987. 1973. în RRH.

Les Petchenegues au Bas-Danube. Bucureşti. Evoluţia conştiinţei de unitate teritorială în lumina denumirilor interne. 1972. Pentru numele Muntenia: Ion Conea. Les Coumans au Bas-Danube aux XI e et XIJ e siecles. Bucureşti. Terminologia politico-geografică a ţărilor române în epoca constituirilor statale. Alte contribuţii: Eugen Stănescu. „Valahia" şi sensurile ei. două sunt de provenienţă ungurească şi nu slavă: Clănău şi Domăncuş). Nicoară Beldiceanu et Irene Beldiceanu-Steinherr. Români şi turanici. cercetările în această direcţie trebuie continuate. colectiv Unitate şi continuitate în istoria poporului român. la p. s-au adunat mai multe contribuţii notabile. Pentru unele aspecte speciale. Freiburg. 1960. 28. apropiate de subiectul în discuţie: N. XII. pentru o etapă mai târzie. Iaşi. folosită curent de boierime şi de pătura cultă în veacurile XIV —XVII. nr. Vasile Maciu. 21. colectiv Constituirea statelor feudale româneşti. 1985. Semnificaţia denumirii statelor istorice române. Victor Spinei. Bucureşti. The 233 . în ceea ce priveşte limba slavă. 1986 (Omagiu Halii Inalcik) şi versiunea în limba română. în „Buletinul Bibliotecii Române". în „Orizonturi". 1983). 1975. în voi. Despre originea boierimii şi domnii Ţării Româneşti. 1970. Diaconu. România. IV. 10. dreptate când arată că grămăticii care scriau actele slavone erau români şi — adăugăm acum — nu aparţineau clerului. an. în „Probleme de Geografie". în „Journal of Turkish Studies". şi o influenţă ungurească. Bucureşti. Beldiceanu. III. idem. Chestiunile generale sunt tratate de Adolf Armbruster (Romanitatea românilor. Geneza noţiunii de „ România ". Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în secolele X—XIII. este de luat în considerare. 1968. idem. în cazul acestora. românesc. Bucureşti. XIII (XVII). Problema cercetată în 1943 de Panaitescu a continuat să intereseze şi. în voi. Este. 1978. fără îndoială. 1968. în fine. expresie a descălecatului de peste munţi (chiar între exemplele de nume date de Panaitescu. 1952. Panaitescu are. 21993) şi de Vasile Arvinte (Român. 9. Unitatea teritoriului românesc în lumina menţiunilor externe. Adolf Armbruster. 46. Ion Donat. în „Studii". 1986. o problemă care necesită o cercetare atentă. NUMELE NEAMULUI ŞI AL ŢĂRII NOASTRE Publicat prima dată în Interpretări româneşti. Bucureşti. nr. care corespunde întemeierii principatelor extracarpatice. les eşclaves tatars et quelques charges dans les Pays Roumains. 3 — 4 (multigrafiat). încă nerezolvată — originea numelui Muntenia. 6. de asemeni.Aportul pecenego-cuman la formarea clasei boiereşti este încă prea puţin lămurit. Istoria unei idei. nr. în jumătatea de veac trecută de atunci. 1947. pentru cadrul general: P. 1980. Notes sur le bir. în Rdl. O problemă veche.

Numele însuşi al râului Moldova are o origine controversată. nr. I—II. Câteva precizări mărunte. doar în sensul că nimeni nu mai crede azi în vidul de populaţie în spaţiul extracarpatic înaintea fondării principatelor. în „Studii". Iaşi. Interpretări istorice. Stela Cheptea.Romanians South of the Carpathians and the Migratory Peoples in the tenth — Mrteenth Centuries. I (LXVII). Teoria descălecatului „a trăit". Curtea de Argeş (1200—1400). Din istoria luptei pentru independenţa Moldovei în veacul al XlV-lea. Bucureşti. în voi. Tradiţia „descălecatului": înţelesuri şi confuzii. 1945 (ediţie nouă. cum avea să demonstreze Panaitescu însuşi mai târziu.P. \ oievozii Petru şi Ştefan. Roman şi Vlahata în tradiţia istorică a descălecatului Moldovei (1945). Baia de azi. Gorovei. Societate. Oraşul medieval Baia în secolele XIV—XVII. cum scrie Panaitescu (p. nr. Bucureşti. Pentru acest termen şi înţelesurile sale — Ştefan S. O altă opinie la Ion Popescu-Sireteanu. nepoţii acestuia — P.şi numele Moldova. Vasile Neamţu. Panaitescu. XXVIII. Asupra începuturilor Ţării Româneşti. 1975. foarte probabil. colectiv Retations between the Autochtonous Populatlon and the Migratory Populations on the Territory of România. 4-8. ci. Din nou despre „lupta de la Plonini". Nucleul lexical autohton xMold. Pentru datarea acestui episod (1377 la P. Primele lupte pentru independenţă ale Ţărilor Române. Moldavia (sau Moldaviensis). 1369 la C. 1984. colectiv Stat. Bucureşti. în AIIAI. 1982. 1367 la Ştefan S. şi Gh. v. 1980—1985. . Cluj-Napoca. 1991. 79). 1980). Nu e deloc sigur că „Alexa Moldaovvicz" de la 1339 (p. opinia cea mai apropiată de adevăr şi cu cea mai mare verosimilitate e aceea care atribuie numelui Moldova o origine germanică (Dragoş Moldovanu. Dar cu acest cuvânt. Etimologia hidronimului Moldova. Eugenia Neamţu. 4. amintiţi de Dlugosz în cronica sa pentru anul 1359 (p. 1956. 80) era un locuitor din Civita. Panaitescu. de un remarcabil polisemantism. XXI. în „Anuar de Lingvistică şi Istorie Literară". Pentru numele Moldova: Victor Spinei. 1984. în „Teologie şi viaţă". IX. oamenii Evului Mediu înţelegeau nu „coborârea unei populaţii" întregi. P. în voi. Naţiune. I. 81) nu sunt contemporanii lui Bogdan I. Pentru oraşele care au fost cele dintâi reşedinţe ale principatelor româneşti extracarpatice: Nicolae Constantinescu. Iaşi. Terminologia politică a spaţiului estcarpatic în perioada constituirii statului de sine stătător. 1981 — 1982/A). Iaşi. Pentru legenda fraţilor Roman şi Vlahata. citat în notele la studiul precedent. Gorovei) -Veniamin Ciobanu. retipărit în Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. Brătianu. ci „o coborâre de elemente politice unificatoare venite din Ardeal". Cihodaru.

Racoviţă. Gorovei. Versiunea franceză — La route commerciale de Pologne â la mer Noire au Moyen Âge (comunicare la Congresul Internaţional de Istorie de la Varşovia. XII. răspunsul formulat de Panaitescu la întrebarea din titlu şi-a păstrat până azi valabilitatea. Cu neînsemnate nuanţări de amănunte. Brătianu. Nicolae Stoicescu. 1986 Pentru relaţiile cu genovezii — studiile adunate în volumul Colocviul româno-italian „Genovezii la Marea Neagră în secolele XIII—XIV".IV. nr. în RIR. Craiova. Iliescu. din 1933) — s-a tipărit în k!R. X. Şerban Papacostea. V. nr. Etudes ojfertes â Alexandre Bennigsen. Le preţ accorde en 1388 par Pierre Muşat ă hdisias Jagellon. 1947. Ştefan S. 1933. în AII AI. şi-au păstrat valabilitatea. 1940.. Poziţia internaţională a Moldovei în a doua jumătate a veacului lui XlV-lea. A propos de l'expansion polonolituanienne au nord de la mer Noire aux XIV e—XVe siecles. XVI. privind importanţa drumului comercial. 1938. 1988). nuanţări şi precizări s-au adus în studii ulterioare: C. începuturile suzeranităţii polone asupra Moldovei (1387—1432). III. Demonstraţia şi concluziile lui Panaitescu. cum ar fi: Manole Neagoe. o întregire a imaginii din acest studiu — dar fără modificări esenţiale — o pot oferi unele lucrări mai noi. Problema centralizării statelor feudale româneşti Moldova şi Ţara Românească. în voi. Studii critice. Bucureşti. Unitatea românilor în Evul Mediu. O. Drum şi stat. 27— 28 martie 1975. Bucureşti. în două volume. 1977. Matei Cazacu. 6. N. Mohov. Louvain-Paris.I. Sub acest aspect. 1988). Bucureşti. 1983 (reluat în Geneza statului în Evul Mediu românesc. 1977. în RRH. Des origines ă la conquete ottomane. 1. 235 . La mer Noire. colectiv Pol'Sal Rus'. 1979. 1969 (ed. X. Spinei. Munchen. îngrijită de V.A. 1973. începuturile politicii comerciale a Ţării Româneşti şi Moldovei (secolele XIV—XVI). Moldavskij torgovyj put' v XIV—XV vv. DE CE AU FOST ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA SEPARATE ? Publicat în RFR. Pentru alte aspecte: G. rom. V.. în SMIM. Dualismul statal româiesc nu poate fi cercetat — aşa cum rezultă şi din studiul lui Panaitescu — decât în cadrul larg al unităţii de neam. în Passe turco-tatar. Cluj-Napoca. Moscova. împrejurările şi urmările statornicirii lui pe pământul românesc. present sovietique. 1974. DRUMUL COMERCIAL AL POLONIEI LA MAREA NEAGRA IN EVUL MEDIU Publicat prima dată în Interpretări româneşti.

cel din volum prezintă o singură deosebire — cel de-al treilea pagraf al studiului se încheie astfel: „.". 112. 1983. 111. Faţă de textul din revistă. P. după „. deşi nu era necesar să fie cucerite..Bucureşti.. 118. la Istanbul. după aproape jumătate de veac de studiere a relaţiilor româno-otomane pe baza unor documente scoase din arhivele fostului Imperiu Otoman. § 2. P. § 3. 112.. chiar numai în linii generale. 114. 1944.". v. Cetatea Albă". Concluzia studiului este de neclintit: fără îndoială. P.. latura dinspre Dunăre a drumului de cuceriri trebuia asigurată. urmează: „şi Tighina". 115.Chilia. 112. Principatele Române trebuiau supuse. transformarea lor în paşalâcuri. P. cel din volum prezintă uşoare deosebiri. Astfel. DE CE N-AU CUCERIT TURCII TARILE ROMANE Publicat în RFR. Românii şi otomanii în secolele XIV—XVI. graţie României.. ştie că existenţa unor principate autonome la Dunărea de Jos constituie un capital creştin. P. Doar în momente de criză. Ţările Române nu se aflau nemijlocit în calea expansiunii otomane spre inima Europei iar administrarea (şi controlarea) lor prin interpuşi creştini era infinit mai profitabilă.. rol de avangardă de sacrificiu. nr. Cercetarea acestei probleme ar merita. desemnându-li-se şi conducătorii (beilerbei). ea a fost hotărâtoare".. Cine cunoaşte istoria noastră.. a putut fi pregătită această 236 . la sfârşitul paragrafului 3. urmează: „pentru istoria Europei". Faţă de textul din revistă. VI. au fost eliminate ultimele două paragrafe.: Tahsin Gemil.. din gloria istorică a luptei noastre seculare contra păgânilor. Nu s-ar putea obiecta că prin concluzia noastră a doua se întunecă rolul nostru de apărători ai Europei. P. după. după mărturia lui Bonfinius. urmează: „pentru creştinătate şi pentru libertatea lor". prin această concluzie. se scoală mereu în lupta". Bucureşti.. după „. Nistrul şi Tisa". nu lipsite însă de interes. P. 1988. Dunărea. cele trei mari râuri. Ion Toderaşcu. în veacurile XVI şi XVII. Unitatea românească medievală.. Bucureşti. 1991. „Bineînţeles.. se ştie. după „Aceasta este cauza principală". § 3. Pentru contextul relaţiilor româno-otomane. „rolul pe care l-au jucat Principatele Române" era definit drept „rolul hotărâtor pe care . Românii au întârziat. Paragraful se încheia cu această frază: „Este rolul de istorie universală jucat de români. le transcriem. începea astfel: „Ce a însemnat această luptă pentru Europa. § 3.. s-a hotărât. de jur împrejur. care acoperă gruparea forţelor oştirilor". Le semnalăm în continuare. o reluare. amestecul de rase şi decăderea vechii rase de luptători asiatici)". Nu am pierdut nimic. Am arătat la începutul acestui articol preţul plătit de Românii pentru această întârziere. prin necesitatea ce se pune pentru turci a-şi asigura laturile drumului de cucerire. urmează: „(este şi o cauză rasială. 5.. însă. XI. § 4. prin atragerea oştilor turceşti în această parte. şi ce valoare are această întârziere pentru aranjarea apărării Europei: tocmai timpul necesar pentru trecerea de la armata feudală la cea cu arme de foc.

de când la cercetarea „fenomenului oraş" început să contribuie şi arheologia. VII. 237 . p. la moartea unul conţine Observaţii asupra originii oraşelor moldoveneşti (fragmente s-au tipări în „Magazin Istoric".. 1947. Bibliografia este cu adevărat uriaşă — semnalărr doar câteva lucrări de la care s-ar putea încerca o reluare. 1970. 1967. X1V-XVIII). C.apărare. 1965. 1969. Bucureşti. Ciurea. Bucureşti. a cercetării Sub raport general. Die Entstehung und Entwicklung der mittelalterlichen moldauischen Stădte bis Ende des XVI. Premisele majore ale procesului de constituire a oraşelor medievale la est şi sud de Carpaţi. teoretic şi metodologic. 1965. în AIIAI. şi studiile ulterioare ale acestui istoric). nr. ca şi economia cuminte a domnilor noştri. completări şi îndreptări se pot afl în foarte multe lucrări din ultimele decenii. Jahrhundert (lucrare inedită. Mircea D. Probleme actuale ale cercetării istoriei oraşului medieval. Instituţii feudale din Moldova. O altă cercetare sintetică: Renate Mdhlenkamp. 21. Jahrhundert). I. Das mittelalterliche und fruhneuzeitliche Deutschtum im Fiirstentum. 3. în „Studii şi Articole de Istorie". Şerban Conceptions et methodes dans l 'etude de l 'histoire des villes medievales roumaines. XIV. idem. Cluj-Napoca. 25. ne-i ferit de soarta stăpânirii streine". 1960 (v. v. 1969. despre care o largă sinteză a dat Const. Istoria oraşelor 1-a interesat pe Panaitescu toată viaţa: la 22 de ani. de asemeni. III. 9).. 1974. II. Dacă eliminarea considerentelor de rasă nu surprinde. al XVIII-lea. în stadiul actual. 5. Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec. adun „material documentar pentru istoria organizării municipale la români" {Pagini d jurnal. III. Matei. în „Studii". nr. Giurescu. N. Pentru administraţia orăşenească — D. COMUNELE MEDIEVALE IN PRINCIPATELE ROMÂNE Publicat prima dată în Interpretări româneşti.Moldau. Ştefan Olteanu. Grigoraş. Miinchen. 62) iar între studiile rămase în manuscris. Organizarea de stat până la mijlocul sec. 1972. în schimb. Pentru prezenţa şi rolul elementului german — Hugo Weczerka. apare d neînţeles renunţarea la sublinierea valorii europene a rezistenţei româneşti împotriv Imperiului Otoman. îr „Nouvelles Etudes d'Histoire". Geneza oraşelor medievale româneşti. C. Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea. von seinen Anfangen bis zu seinem Untergang (13. de exemplu. Pentru problemele atinse în acest studiu. în „Studii şi Cercetări de Istorie Veche". în pregătire pentru tipar). iar poziţia noastră geografică. Materialul documentar a orientat pe cercetători în special către cercetarea oraşelor Moldovei medievale. nr. —18.

CUM AU AJUNS BUCUREŞTII CAPITALA ŢĂRII ? Publicat în RFR. 1988. § 4. Două din ideile de bază ale acestui studiu al lui Panaitescu nu mai sunt. ce se potriveşte cu înţelepciunea lui cunoscută". Pentru patriciatul orăşenesc — Radu Manolescu. urma fraza: „Cum marele domn murise abia de câteva luni la această dată şi nu ştim unde a stat în ultimii ani ai domniei. 3. XXV/l. azi. în volum. atenţia asupra faptului că în vechea pecete a oraşului Baia (Civitas Moldaviensis) nu figurează anul 1300. Braşov. preluând o eroare pusă în circulaţie de N. încă o dată. Vasile Neamţu. reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti 1459—1862. IV. Const. 8. Singura deosebire dintre textul din revistă şi cel din volum marchează evoluţia documentării. suntem în drept să bănuim că Mircea a fost acela care a mutat capitala de la Argeş la Târgovişte. Renate Mohlenkamp. nr. 29.. Panaitescu scrisese monografia despre Mircea (apărută în 1944). Cetatea de scaun a Bucureştilor. 1981. în AlIAI. 1970. Oraşul Bucureşti. Pentru alte lămuriri privind împrejurările în care oraşul Bucureşti a devenit capitala — întâi a Ţării Româneşti. 1963. 1971. în Xumidava". Bucureşti. la p. Paul Cernovodeanu. cit. Atragem şi aici. şi Eugenia Neamţu. un act de chibzuinţă politică. Die ăltesten Siegel moldauischer Stădte. Cu privire la problema patriciatului în oraşele Ţării Româneşti şi Moldovei (secolul al XV-lea — prima jumătate a secolului al XVI-lea). Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.. 1966. împărtăşite de specialiştii istoriei oraşelor: existenţa unor aşezări ca oraşe înainte de întemeierea statelor în spaţiu extracarpatic şi organizarea lor după chipul comunelor din Europa occidentală. Ştefan S. V. Cu privire la patriciatul orăşenesc în Moldova medievală. Giurescu. Astfel. Câteva observaţii preliminare. Gorovei. nr. 163 (din prezenta ediţie). cu privire la acest sigiliu. VIII. 238 . în „Jahrbiicher fur Geschichte Osteuropas". 1938. Stela Cheptea. v. cum afirmă Panaitescu în mai mai multe locuri din carte. Oraşul medieval Baia în secolele XIV—XVII. apoi a României — vezi: Dan Berindei.Bucureşti. V. Iorga. C. 1976. între timp. după „. Bucureşti. urmaşul lui Mircea cel Bătrân". Paul Simionescu. Bucureşti. „bănuiala" a fost înlocuită cu precizarea că însuşi fiul lui Mircea folosise Târgoviştea încă în timpul vieţii tatălui său: „care rezida în acest oraş şi în vremea când era coregent pe lângă tatăl său".

1971. 1981. până la sfârşitul vieţii sale. p. Probleme de bază ale literaturii române vechi. p. 9. Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron vodă — opera lui Simion Dascălul. în realitate. Chiţimia. după cele mai noi cercetări.A. în AIIAI. vezi şi Dan Zamfirescu.V n A l/Y V Publicat în RFR.C. începuturile istoriografiei în Ţara Românească. 239 . 1688). Opinia că „literatura istorică a precedat-o pe cea bisericească" (titlul capitolului de la p. nu mai are. realizată de N. Ion Gheţie şi Alexandru Mareş. op. pentru această cronică. Bucureşti. masiv. _-lir» J 1 U 1LE. de Reformă. 1989 şi XXVII. traduceri în limba română. despărţite prin lungul răstimp pe care îl presupunea Panaitescu. nr. iar cercetări recente sugerează mai pregnant posibilitatea (întrevăzută şi anterior) ca şi cronica lui Grigore Ureche să fi fost scrisă tot în limba slavă (N. temeiurile pe care i le atribuia autorul. în limba slavă (I. Astfel. Astfel. X. cronica lui Mihai Virteazul sau a Buzeştilor — pe care Panaitescu a socotit-o cu fermitate.A. Bucureşti. temelia pe care autorul o socotise aşa de solidă — cf. p. 249—253). mai degrabă. 157. în Contribuţii la istoria culturii româneşti. Ursu. drept „prima cronică scrisă în româneşte" (vezi studiul său. 1985).IA ir>H . Dar munca la aceste traduceri a durat ani buni: momentul apariţiei nu este şi momentul traducerii! Cele „două fenomene literare" în limba română nu sunt. 383—459).cit. Ursu prin precauţia pe care ierarhii ortodocşi din principatele extracarpatice au trebuit să o manifeste faţă de traducerile influenţate. apărut în 1962. Biblia însăşi va vedea lumina tiparului în limba română (Bucureşti. în ceea ce priveşte Moldova.A. 1971. Iaşi. 1965 (demonstraţie în care ideile de bază nu mai au. cercetările sale s-au materializat în mai multe contribuţii. zona bănăţeano-hunedoreană — şi nu cea maramureşană — este cea care a dat. XXVI/l. p. Bucureşti. până în pragul sfârşitului său. Trebuie precizat că.. azi. Chiţimia. 1980). 418) — pare să fi fost scrisă. Bucureşti. Sunt de regândit şi unele din afirmaţiile lui Panaitescu privind literatura religioasă şi cea istorică în limba română. 1972. Contribuţii la istoria literaturii române vechi. în Transilvania.C.L-* L/11V » IV 1D \_/l. şi anume că „avem o distanţă de un veac între aceste două fenomene literare" (p. în lumina cercetărilor ulterioare. până la monografia începuturile şi biruinţa scrisului în limba română. Problema scrisului în limba română a constituit un subiect faţă de care Panaitescu a dovedit un puternic ataşament. distanţa dintre cele „două fenomene literare" se reduce considerabil. 1943. Liturghierul lui Dosoftei a cunoscut o ediţie critică. Originile scrisului în limba română. La numai nouă ani după Liturghier. După studiul din 1943. Retipărit în Contribuţii la istoria culturii româneşti. întârzierea cu care Biserica românească a introdus limba naţională în cult este explicată de N. 1990). s-a arătat că până la Grigore Ureche nu a putut exista o istoriografie în limba română (I. L1II/K 1 U 11 K A K M . 178). 176). Ursu (Dumnezăiasca Liturghie.

1979. 1985.care boierimea. în AIIAI. de „expresie naţională" (română). explicată prin originea slavă a celei mai vechi aristocraţii (din epoci anterioare întemeierii statului) şi se încheie cu perioada în. şi: Virgil Cândea. XXII/2. RENAŞTEREA ŞI ROMÂNII Publicat prima dată în AIIAI. după o variantă pregătită pentru tipar de Silvia P. demult românizată cu totul. X. Forma de faţă a fost stabilită după manuscrisul original. în legătură cu tema acestui studiu. 1985. Raţiunea dominantă. v. . Literatura română în epoca Renaşterii. Cluj-Napoca. Andrei Pippidi. transformă „statul voievodal". Bucureşti. 1984. Panaitescu şi Dan Zamfirescu. XXII/2. Epoca Renaşterii în literatura română?. Dan Horia Mazilii. de expresie hieratică (slavonă) într-un „stat aristocratic".Trebuie observată simetria pe care Panaitescu a dat-o cărţii sale: ea se deschide cu „perioada slavonă".

din anumite puncte de vedere. Panaitescu trebuie să se vadă o îmbinare de reacţii contradictorii. şi c istoric. A avut prieteni care au sfârşit prin a-i deveni ostili. fireşte. fie delimitări şi puneri la punct. cu rădăcini încă în vremea vieţii sale. Panaitescu" (Iaşi.P. iar istoricul a rămas un incomod. a fost incomod şi ca om. 2. ilustrând. 9 martie 1993). deopotrivă. continuarea unei ma vechi stări de fapte. în afirmaţia că autorul acestei cărţi a făcut parte din categoria personalităţilor incomode. una din întrebările unui test cerea studenţilor — viitori profesori. trecut în lumea umbrelor. Panaitescu „Introducere la istoria culturii româneşti". Amintim numai monografia Mihai Viteazul (1936). Introducere la istoria culturii româneşti (1969) — de fapt. credem. 241 . Nu e nimic greşit. punctul de pornire pentru o dispută celebră. A fost şocantă această experienţă. în cadrul „scandalului" care în acea vreme opunea „şcoala nouă" şi „şcoala veche" de istorie. oglindind-o dramatic pe aceea a autorului lor. Pe marginea lucrării lui P. 371-378. că şi ultima-i carte. dar n-am văzut-o şi nu ştiu ce conţine".P.P Panaitescu. Dar amintim. — să precizeze ce anume le evocă sintagma Interpretări româneşti. redactată prin 1945—1947 şi care. aproape toate au stârnit fie nemulţumiri şi proteste. Interpretările româneşti au avut o soartă mai ciudată. Căci în atitudinea generală faţă de P. de ' Măria Magdalena Szekely. p.P. în necrologul pe care 1-a închinat lui P. Pentru ceilalţi — ni vu. neterminată. 1970. dacă nu chiar polemici. cercetători. Panaitescu. Cât a trăit. un singur student a răspuns: „este titlul unei cărţi a lui P. cartea aceasta a fost şi a rămas incomodă. 2 Matei Cazacu. profesorul Emil Turdeanu constata cu nedumerire şi mâhnire: „O existenţă întreagă de muncă..P: Panaitescu.. a căpătat „tovarăşi de drum" dintre cei care. Istoria românilor.POSTFAŢA în cadrul unui seminar la o grupă de specializare în istorie medievală. O operă inedită şi geneza unei cărţi. Din acest punct de vedere. Din câtexărţi a scris P. 23. muzeografi.P. ni connu. comunicare la simpozionul „In memoriam P. îi fuseseră indiferenţi ori neprieteni. în „Studii". Nu mai puţin. apărută postum. omul n-a ajuns a fi iertat de semenii săi. se opreşte la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare1 — încă a fost de natură să provoace o vie discuţie2. oamenii. o parte din primul volum al unei ample sinteze. Din 11 participanţi la acest seminar.

Gheorghe 1. 3 242 . ed. Această solidaritate politică s-a manifestat în plan ştiinţific prin ceea ce s-a numit „şcoala nouă" de istorie 8. 1977. Silvia Panaitescu şi Dan Zamfirescu. că şi-a trecut doctoratul cu lucrarea Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin. în MIM. 1183— 1194. IV. 1992. Lucian Nastasă şi Petre Ţurlea. şi totuşi dificil în relaţii. 499—523. N. 6 Se socoteşte. alături de profesorii Alexandru Rosetti. totuşi. pe diploma de doctor în litere figurează. Paul Cernovodeanu. XXIli/1 (1986) şi XXIV/2 (1987). în paginile ei9. îndeobşte. 1971. Proaspăt licenţiat în litere. în consecinţă. 473. coordonator Victor Spinei. 1982. 4 Mai pe larg. Doctor în litere (istorie) în 1925. ceea ce a declanşat o furtună uriaşă. în 1930. în 1922. P. să aducem câteva date despre autorul ei4. III. p. 1931 — 1947. Era încă elev de liceu când şi-a făcut debutul. cu menţiunea „magna cum laude". Giurescu şi Victor Papacostea. I. XIX. Panaitescu s-a născut la 27 februarie/11 martie 1900 la Iaşi şi a murit la 14 noiembrie 1967 la Bucureşti. înainte de a ne ocupa mai îndeaproape de carte. aşa încât se poate spune că a lucrat pe tărâmul cercetărilor istorice o întreagă jumătate de veac. 1—2. Gorovei. chiar din primul an de apariţie. ca titlu al tezei. ' Cf. Iorga. ° în aşteptarea unei cercetări speciale a acestui fenomen. începe în 1927 o carieră universitară (conferenţiar. Iaşi. Bibliografie critică. Brătianu7. RI. Niciodată o muncă de esenţă n-a fost răsplătită cu aşa de puţine satisfacţii şi niciodată un om competent şi devotat misiunii sale n-a cunoscut aşa puţină glorie [.P. în „Revista Istorică" a lui N. Panaitescu — o operă de renume. ca bursier la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses) au făcut din tânărul Panaitescu specialistul multilateral pe care ni-1 arată totalitatea lucrărilor sale^. şi totuşi sigur de el. P. de aceea. Iaşi. în: P. a cărei expresie a fost „Revista Istorică Română" (1931). p. în RI. Iorga a fost atacat violent de Constantin G. trimitem la documentele publicate de Ştefan S. Panaitescu. Brătianu. tot cu menţiunea magna cum laude6. p. Un om cu aparenţă amabilă. la Ştefan S. Constantin Rezachevici. 620—633. Scarlat Lambrino. bibliografia stabilită de Dan Zamfirescu. Gorovei. în AIIA1. Bucureşti. apoi profesor) care se anunţa deosebit de rodnică. 1993. a susţinut un ciclu de conferinţe la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte — mărturie grăitoare a preţuirii de care se bucura din partea lui N. dar care s-a întrerupt în 1941.]. a aderat la partidul liberal al lui Gh. Iorga.M. Bucureşti. puţin din polemicile pe care le provocau lucrările sale. Se cuvine. prea sigur şi prea dur uneori.. 1968. Cantacuzino. Un stagiu la Cracovia (1923-1924) şi unul la Paris (1924-1926. întotdeauna de-a băţul în raport cu soluţiile admise şi. până la a brava-convenienţele cele mai simple"3. Contribuţii la istoria culturii româneşti. Mărturii documentare.. G. p. 1988. „Şcoala nouă" de istorie.realizări uimitoare şi de nenoroc. la 17 ani. adesea contestabile. De unde i-a venit această ostracizare? Puţin din caracterul său închis şi intransigent. Nicolas Spathar Milescu\ 6 Pentru viaţa şi activitatea acestuia: Confluenţe istoriografice româneşti şi europene. întotdeauna noi. XLVII. Revista Istorică Română. puţin din convingerile sale politice.P. în valurile căreia s-au lăsat antrenaţi — de partea „şcolii noi" sau de partea „şcolii în „Revue des Etudes Slaves". 11-12. XXII/l (1985). Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii.P. Constantin G. 9 Cf. Giurescu. Un om modest. o viaţă puţin cunoscută. la Universitatea din Bucureşti. Petre P.

redactată — am precizat deja acest lucru — în anii 1945—1947. în cercetare şi la catedră. cit.) şi când i-a lipsit o atitudine fermă şi demnă în mo asasinării lui N. detaşat la Biroul Păcii (or creat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu scopul de a aduna docum socotită necesară pentru apărarea drepturilor României în momentul în războiului). Din păcate. de medicii fran< mai 1965). lucrurile mergând până în pragul proces (oprit. < ^ărui sprijin — materializat într-un referat elogios — a fost ales (28 mai l 1 membru corespondent al Academiei Române (la Secţiunea Istorică). în această calitate. Panaitescu a aderat la mişcarea legionară. Când va fi constatat că sfârşitul este nega aproape.. Un episod trist di sa — când nu s-a putut opune excluderii din universitate a unor colegi (toc care-1 salvaseră în 1938. Institutul de Istorie poartă numele lui N. A plătit un preţ uriaş pentru acest episod: a pierdut cat pierdut stima şi prietenia unor oameni a căror duşmănie îl va urmări până la sfi zilelor (sale şi ale lor). a dorit să lase. Panaitescu este angajat la 1 ianuarL la Institutul de Istorie din Bucureşti. liberat de constrângerile ideologice cărora le plătise un tribut neaşt mare.. o carte în care să exprime. însă. Doi ani târziu. din iniţiativa lui Iorga10). include şi pe Panaitescu în marea polemică. însă. şi-a consumai de om politic. a rămas în această instituţie până la pensionarea sa. atacată imediat de Iorga. consilier tehnic la Muzeul Româno-Rus (1946). Suspendat din învăţământul superior. Pana: n-a putut răspunde cu un gest similar. Mărturii documentare (II). convingerile sale asupra istoriei medievale româneşti. Intervenţia energică a unora dintre cole i-a evitat trimiterea. Iorga. i^a & rămas în afara polemicii. încheindu-şi definitiv şi cariera universitară. director de se| Institutul de Cercetări Balcanice (1948). Nu a scris o ca de teorie şi metodă. Iorga. P. atunci când aşa ceva s-ar fi aşteptat de Proclamarea „statului naţional-legionar" în septembrie 1940 a făcut di Panaitescu rectorul Universităţii bucureştene. ci a luat o parte din manuscrisul mai vechi. şi nu numai istorici. în condiţii foarte m amărât şi de boala soţiei sale. ceea ce a fost de natură să-i înstrăine simpatiile de care se bucurase anterior. şi-a trăit ultimii ani lucrând cu febrilitate.vechi" — mulţi dintre intelectualii vremii. „Şcoala nouă" de istorie. în aceşti ani de foarte rodnică activitate. Iorga. 243 . clar temeri. în lagărul de la Miercurea Ciuc. reuşind să păstreze raporturi normale cu N. apariţia monografiei Mihai Viteazul.P. XXIII/1 (1986) 380.. pe care că o poate stăvili printr-o operaţie la creier (refuzată..| ti vată sub umbra morţii. Introducere la istoria culturii româneşti a apărut la după ce autorul trecuse la cele veşnice. în 1938. în 19 acel an.. se pare. Atins de o boală gravă şi incurabilă (maladia lui Parkinson). al unei /J românilor. în chip testamentar. loc. Cu întreruperi cauzate de arestări sau „ pentru cercetări". Interpretările româneşti din 1947 şi Introducerea la istoria româneşti din 1967 (Cuvântul înainte e datat cu mai puţin de trei luni înainte 10 Cf.

studiile înmănunchiate în Interpretări româneşti datează din intervalul 1933-1945: o spune autorul însuşi („studii scrise în răstimp de 12 ani". studiul despre Problema originii clasei boiereşti e tot din 19441945. Ideea unei sinteze de istorie românească era veche. este databilă în intervalul 1945-1947. Cf. Ştefan S. p. o vedem chiar materializată. 14 Introducere.Dar aceluiaşi interval îi aparţin şi marile monografii despre Mi hai Viteazul (1936) şi Mircea cel Bătrân (1944). că în fruntea volumului său a aşezat acel studiu care i s-a părut că poate oferi. Reeditat anastatic în 1990. 503. cit. perspectiva integratoare. 8/1993.—^_ Câteva fragmente s-au publicat în „Magazin Istoric". după un plan anume. în note. mai apoi şi în manualul tipărit în 194212.două cărţi ieşite din aceleaşi preocupări şi din aplicarea aceloraşi metode. ieşite din aceeaşi (reluăm cuvinte din Introducerea la Interpretări româneşti) „preocupare centrală: interpretarea economică a istoriei românilor ca metodă de cercetare şi. As jzarea studiilor în cuprinsul volumului urmează o altă ordine decât aceea în care ele au fost scrise. lucrări apărute în chiar aceşti ani. două sunt datate: Numelui neamului şi al (arii noastre e din 1943 iar Comunele medievale în Principatele Române e din 1945. p. 244 . întrucât marele istoric îi dădea alt înţeles decât acela care e . de la un capăt la celălalt.. Contrar celebrei fraze din Crez. în cursul pe care 1-a ţinut în anul universitar 1929—1930 11. fireşte. studii în parte publicate. o istorie a ideilor17. ci „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului. începând din 1933")13. nici cel despre numele neamului şi al ţării. Dintre studiile inedite incluse în volum în 1947. 9 şi 11. Acestui spaţiu. convingerea verificată că trecutul românilor este parte integrantă din istoria Europei"14. nr. Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii. ea nu „s-a născut". Din acest punct de vedere. l5Ibidem. europene". Interpretări româneşti. Ce însemna Europa pentru românii veacului de mijloc? însemna spaţiul estic şi sud-estic al continentului. Gorovei. 110. în acelaşi timp. ci „s-a făcut"! Dacă în anii tinereţii visa să scrie o istorie „psihologică". a fost reprodus ulterior şi în Republica Moldova. lăsându-se apoi atras de istoria vieţii culturale (ne ferim a folosi termenul „cultură" pur şi simplu. pentru a forma „o unitate în privinţa evoluţiei economice şi sociale"15. 9. într-o primă formă. p. nici cel despre dualismul statal românesc. credem. Introducere la Interpretări româneşti. dintru început. Istoria românilor. Petre P. o întrevedem cu claritate în însemnările de tinereţe ale lui Panaitescu. îi aparţin şi românii. nedatat. spaţiu care s-a individualizat „în interiorul unităţii mari. Firesc: Interpretări româneşti n-a fost gândită ca o carte care să fie scrisă. Şi iată cele două linii directoare ale Interpretărilor româneşti. nu este întâmplător. asupra căruia s-a exercitat influenţa slavă. Acest studiu nu putea fi. prin care Panaitescu a ajuns la explicaţiile formulate în studiile respective: rolul factorului economic (însă „fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric" 16) şi rolul influenţei slave.la 25 august 1967) sunt — despărţite de un răstimp de două decenii doar prin datele de apariţie . rămasă în manuscris. p. în studiile reunite în Interpretări româneşti suntem înclinaţi a vedea etarjp din munca de creaţie care trebuia să se încheie cu Istoria românilor. întrucât se citează. ediţia de faţă.

1969. Primul a fost scris şi publicat în 1941. 19 N. p. al doilea a fost scris în închisoare şi nu a fost niciodată publicat de autor: manuscrisul e datat Jilava. 29: «sensul dat de regretatul învăţat „culturii" [. ne întrebăm dacă nu cumva şi celelalte două studii datate 1945. în volum. LXIV. 24 Editat acum în AIIX. datat. în „Revista Fundaţiilor Regale". 1974. 245 . 1939. nr. 22 Publicat în A1IAI. 9/1943) şi Numele neamului şi al ţării noastre (netipărit anterior. Foaia finală a *° P. Studiul cu care se va deschide cartea. Bizanţ. cele mai ample şi mai profunde (alături de Drumul comercial şi de „Perioada slavonă") — datează din 1945: Problema originii clasei boiereşti şi Comunele medievale în Principatele Române2®. abia peste încă cinci ani va scrie începuturile literaturii în limba română (publicat în aceeaşi revistă. despre originea boierimii şi despre comunele medievale. 21 Publicat în CL. supra.. alte două studii din viitorul ciclu al Interpretărilor. Scris în închisoare"). în prezenta ediţie. totodată. 2 ® Pentru datare. Balcani. Avem credinţa că celor nouă studii înşirate până aici li se adăugau. 11 — 12. Ştim. De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate? (nr. 13. Bucureşti. de altminteri. Nici în 1933. mai multă vreme în recluziune23. p. 106. istoricul a petrecut.fragmente în „Magazin Istoric". 1 -18. Panaitescu. în ianuarie 1941 — a scris studiul despre Ştefan cel Mare 24 („1 — 14 februarie 1941. cit.nr. în Renaşterea şi românii21. Iorga. 6/1938) şi Cum au ajuns Bucureştii capitala ţării? (nr. p. după o dactilogramă pregătită de soţia autorului. respectiva comunicare va constitui cel mai vechi dintre textele incluse. cel despre „Perioada slavonă" la români. se publică după manuscris. în împrejurările de după 23 august 1944.] corespunde cu ceea ce pentru noi înseamnă în chip limpede sfera mai largă a civilizaţiei»".proiectul iniţial al Interpretărilor româneşti. p. Memorii. că într-o altă recluziune — cea de după înăbuşirea rebeliunii legionare. în primul număr din acel an al „Revistei Fundaţiilor Regale" — deci redactarea lui trebuie plasată în 1943 — urmat de cel care trebuia să răspundă la întrebarea De ce n-au cucerit turcii Ţările Române (nr. v. Iorga chiar atunci ca fiind „mai uşor comprehensibil(ă)" şi având „o formă fină" 19 — Panaitescu nu pare să fi avut gândul acestui volum. 1941. însă. 1188.. în care. XXIX. ultimele două dintre studiile incluse în volumul din 1947— şi. Bucureşti. 1992. 1985. 8/1938). XXII/2. p. sau măcar unul din ele. nr. nu vor fi fost redactate (fie şi parţial) în aceleaşi condiţii (numărul sporit de inadvertenţe în notele de subsol pare a pleda în acest sens). în fine. aceste două studii n-au mai fost tipărite în reviste. n. se pare. Bucureşti. 21 februarie 1945. Răzvan Theodorescu. Occident la începuturile culturii medievale româneşti (secolele X—XIV). Cum în acel an. apare abia în 1944. 11: „Cultura este întreaga creaţie colectivă a societăţii". 23 Constantin Rezachevici. până când să apară. Introducere la istoria culturii româneşti. intrând direct în volum. 1943). 5/1944)... 1945. VII. V. încă două: Destin românesc21 şi c&rent azi18) — întinsele studii fundamentale despre Grigore Ureche şi Miron Costin (1925).P. când prezenta la Congresul Internaţional de Istorie de la Varşbvia comunicarea (absolut înnoitoare pentru subiect) despre Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu — apreciată de N. despre Nicolae „Milescu" (1925) şi Petru Movilă (1926) sunt ilustrative în acest sens. 2/1991. Va trebui să treacă încă cinci ani. op. însă.

concluzii ale unora devenind premise ale altora. 518-519 (nota Gorovei. trebuind să răspundă unor întrebări care veneau din realităţile trecutului — de aici şi forma interogativă a unor titluri. Cu drept cuvânt Panaitescu a putut vorbi. un criminalist dezleagă misterele cauzelor pornind de la cine ştie ce detaliu. provocând astfel noi cercetări care. Nu ne sunt cunoscute.p. e tributar ideologiei din care autorul îşi făcuse un crez26. 1188. 18. după cum se întâmplă în orice cercetare autentică: lămurirea unor probleme sau aspecte scoate la iveală altele. în jurnalul său (pierdut?!) sau în corespondenţa sa (în scrisorile expediate de el). p. Destin românesc rămâne un text surprinzător. practic. însemnarea unor precizări >rde adăugat". şi Constantin R In acelaşi In acelaşi sens. 246 . s-au cerut (dacă se poate spune aşa) unele pe altele. se înrudesc şi pe alocuri se suprapun. ci printr-un fel de înţelegere directă şi globală a „trecutului studiabil". pentru că — şi ne grăbim să adăugăm precizarea — Panaitescu a ştiut să facă mai totdeauna o demarcaţie netă între munca lui ştiinţifică şi opţiunea lui politică 2 7 . S-a spus. credem. despre o convingere verificată. neclare. nota [29]. procesul lor de elaborare se află. într-un colţ. între ele. Judecând după dezvoltarea şi înlănţuirea demonstraţiilor. neînsemnat în ochii altora. oferă puncte de sprijin pentru altele. va vedea lumina tiparului în „Convorbiri Literare". în introducerea la această carte. cercetările lui Panaitescu. la rândul lor. De aceea. de pildă. într-o continuă întretăiere şi regrupare generatoare de sistem. Se întâmplă adesea că istoricul „ţine" o explicaţie. spre sfârşitul aceluiaşi an. însă. cu idei care se regăsesc. este evident că explicaţiile s-au chemat. 218). Detaliul acela şi lumina pe care el o 25 lbidem. că o expertiză valorează atâta cât valorează cel care o efectuează. în drept. în Interpretări româneşti sunt.. Renaşterea şi românii — explicaţia stă în faptul că studiul acesta. Destin românesc15 — titlul însuşi al textului care. acum. poate. op. arătând şi luminând calea de urmat. înrudirea cu ciclul Interpretărilor. V.manuscrisului acestui studiu poartă. şi Constantin Rezachevici.. Caz singular. Un detectiv. ca orice derivă Jintr-un „teren" comun ca preocupări şi metodă (situaţie pe care verbele franceze engendrer şi imbriquer o definesc cu nuanţe bogate în sugestii). şi mărturia profesorului Nicoară Beldiceanu. poate. dar care pentru el e revelator. dar nu în afara explicaţiilor. invalidează concluzii mai vechi. nemărginită (ca şi cunoaşterea însăşi) — limitele ei (periodice) stau în chiar limitele existenţei umane. mărturii despre chipul în care Panaitescu a gândit şi a lucrat aceste studii. explicaţiile pe care. Panaitescu. Acest proces ia înfăţişarea unui lanţ a cărui diversificare e continuă şi. Lectura atentă a acestui text îi arată clar. aşadar. p. e un fenomen în care se reflectă. citată de Ştefan S. şi aşa mai departe. lucrând pe alte subiecte.P. rodite în studiile din acest volum. sens. dacă totuşi el nu figurează în ediţia de azi — care recuperează. la care a ajuns nu printr-o cercetare specială. V. cil. într-un chip sau altul în mai toată opera majoră a lui P. pune în lumină netemeinicia unor interpretări. Panaitescu le-a căutat.. acea „compunere" a „forţelor" pe care le reprezintă cercetătorul şi izvoarele.

Istoricul trebuie să ştie dinainte ce vrea să întrebe. Rareori o carte poate să ilustreze. Panaitescu. că unele din studiile reunite între coperţile ei fuseseră deja „primite cu polemici sau neînţelegere" 29. ed. în text. astfel. de sensul frazei. însă. Şi continuă: „în faţa materialului documentar. [altminteri] materialul nu-1 va ajuta"28. în iunie 1948. şi nota 35. 247 . 230). în introducerea la cartea sa. Ibidem. în plin război.T. liniile mari ale evoluţiei istorice. Dumitru Ivănescu. însă..T. de „colaborare" între istoric şi materia primă a muncii sale. Autorul însuşi spune. Bucureşti. apărut în ianuarie 1944 în „Revista Fundaţiilor Regale". Turcu: „Cu mare greutate mi-am procurat de la Bucureşti noua carte Interpretări româneşti a lui P.. cum avea să fie primită asamblarea lor în ceea ce el spera să fie „un tot folositor pentru cei ce vor să privească cu bună-credinţă mai adânc înţelesul istoriei noastre"30. „Revista Istorică Română" şi „Revue Historique du Sud-Est Europeen" în 1947) iar colegii de breaslă — prieteni ori adversari — erau treptat reduşi la tăcere (după desfiinţarea Academiei Române. „Cercetări Istorice". pare-se 30bls — la pragul dintre lumi. 11. p. Cartojan32 şi 1-a determinat pe N. Constantin Turcu şi părintele său spiritual. mai jos. Bucureşti. în lumina acestei afirmaţii. desigur. p.poate aduce „vorbesc". vechile noastre reviste de istorie şi-au văzut apărând ultimele numere („Balcania" a încetat în 1945. ce doreşte să ştie. Iar ceea ce se voia a fi noua istoriografie era prea preocupată de alte (cu totul alte!) probleme. a mâhnit pe N. „Arhiva Românească" şi „Revista Istorică" în 1946. Bănescu să aducă problema în discuţia Academiei. într-un paragraf din introducerea la cartea de faţă. 265. destinul însuşi al autorului. ne putem gândi dacă Destin românesc nu este şi el răspunsul la o întrebare pe care „materialului brut" i-a adresat-o un istoric „instigat" de „gândul filosofic" al unui Cioran sau Blaga. Kirileanu sau viaţa ca o carte. „Asemenea 2 ° Introducere la Interpretări româneşti. 29 30 Ibidem. marxiste a istoriei românilor31! Apariţia. că Interpretări româneşti era prima carte de cercetare de pe poziţii.. încât s-a putut afirma. Constantin Bostan. oricât ar fi de bine clasat. nu-şi dezvăluie secretele esenţiale. în G. Kirileanu scria lui C. 1977. Kirileanu. 1985. aşa de pregnant. 3' Cf. deşi felul în care autorul aborda subiectele era atât de apropiat de ceea ce se preconiza atunci.. ca să acorde vreo atenţie acestui volum. Şi. Dacă întrebările nu sunt puse. p. istoricul nu poate rămâne pasiv. ed.T. Ieşită de sub teasc în 1947 — în a doua parte a anului. cuvântul dintre [ ] lipseşte în ediţia din 1947. „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului. Panaitescu însuşi evocă acest proces. prin destinul ei." (cf.P. dar şi să asculte. 32 G. el pune întrebări.. M. G. materialul brut. explicând sensul titlului ei — Interpretări — ales „tocmai pentru a arăta că e vorba de intervenţia gândului istoric".. el e cerut. 3Obis La 31 octombrie 1947. 10. a unora dintre studiile incluse în volum putuse stârni reacţii violente. Handoca. Corespondenţă. doar aceluia care ştie nu numai să audă. o bună parte a Secţiunii Istorice se va regăsi în spatele gratiilor). chiar.p. cartea lui Panaitescu n-a mai apucat să stârnească nici o reacţie: în 1945—1947... nu putea să bănuiască.

LXIV (1943—1945). Panaitescu în acei ani. Şi. un damnat care curând nu va mai avea nici drept de semnătură34.. de a fi fost „întâia carte de istorie românească marxistă în România" 35.. de data aceasta tezele erau (mai mult decât) acceptabile. şi nu numaidecât prin recenzii. (p. cit. oricum.P..P. 202—205). Panaitescu şi despre care am fi fost înclinaţi a crede ca a putut păstra totdeauna o cumpănă dreaptă în judecăţile sale. III) din „Studii... Am reprodus în întregime discuţiile în nota consacrată acestui studiu. nr.P. Or. adăuga: Dar domnul cu teoria e un marc ambiţios şi caută cu orice chip senzaţia: revoluţionar politic.] sunt următoarele" — cu mai multe titluri. Or. Sociologul Henri H. semnându-1 „Al. op. 9 martie 1993). Un caz sugestiv: în nr. dovadă sigură şi singură de ştiinţă înaltă. nu putea fi „lăudat" pentru ele. însă. el adaugă. după patru decenii.P. un punct de vedere care.R. Am amintit deja „faima" care a însoţit. Pregătirea Eteriei şi a renaşterii politice româneşti. Năsturel (P. Ipsilante publicată de subsemnatul. dar tezele „slavofile" ale lui Panaitescu. în chip ciudat. cazurile semnalate de Ştefan S. Panaitescu publică un mic comentariu despre Monumente comemorative din secolul al XlX-lea ale armatei ruseşti pe teritoriul R. nepotrivită într-o vreme când România se afla angrenată într-un război cu însuşi mentorul lumii slave. G". 1946. Panaitescu". în chip paradoxal. Revistă de Istorie şi Filosofie". de natură să irite puternic pe reprezentanţii istoriografiei „burgheze". el însuşi un cărturar incomod.. „subsemnatul" care în 1933 publicase Corespondenţa lui Constantin Ipsilanti cu guvernul rusesc (1806-1810). un asemenea studiu putea să pară o pledoarie pro-slavă. 2/1950 (an. nu mai erau condamnabile pentru istoriografia care încolţea după 1944—1945 — mai mult chiar. Ar fi fost de aşteptat ca Interpretările lui Panaitescu.. cit.erezii ar putea scuza ignoranţii" — afirma bizantinistul plin de indignare. comunicare la simpozionul „In memoriam P. ea ar fi avut toate şansele să devină un fel de (rcicar!) vademecum în breasla istoricilor. când opus igne. implicând politica într-o discuţie care ar fi trebui să rămână pur ştiinţifică. Roller. 77. acea carte marxistă pe care o bănuiseră unii. Gorovei. 248 .. cartea lui Panaitescu. publicat de Marian Ştefan şi Gheorghe Neacşu şi comentat pe larg de Florin Constantiniu în „Curierul Naţional Magazin". este deosebit de sugestiv „memoriul" lui M.. dar autorul.P. un element pentru identificarea precisă a autorului: sub semnătură. a medieviştilor mai cu seamă.P. întemeiate pe evidenţierea şi cercetarea factorului economic şi a influenţei slave. vrea acum să revoluţioneze ştiinţa"33. era cel mai apropiat de istoriografia a cărei construire se profila.. 101 şi următoarele (1993). Desigur. op. 205). Bucureşti. când auctor patibulo. adunând opiniile sale cu 33 Analele Academiei Române." (p. ci mai ales în anii şi deceniile care au urmat: dacă în Interpretări româneşti s-ar fi văzut. în 1947. şi Constantin Rezachevici. patriotism. nu era altul decât. după 1947.. să aibă un mare răsunet şi să fie îmbrăţişate instantaneu. dar şi de . cu adevărat. urmează o precizare bibliografică — „Izvoarele principale pentru comentariul istoric [. în cartea cuiva Care a fost contemporan cu P. Iaşi. aceeaşi optică se regăseşte. O apreciere ca aceasta s-ar fi putut verifica. între care şi „Corespondenţa lui C. din 1955. p.. Stahl (1901 — 1991). acest gen de teze avea să devină. ele exprimau. Mărturie a istoricului Petre Ş. Panaitescu — aşa cum l-am cunoscut. Dezbateri. Cum s-ar spune. fără voia autorului. cartea lui Panaitescu a fost întâmpinată si de noua istoriografie cu aceeaşi tăcere. P. Panaitescu! Pentru situaţia în care se afla P. 34 Cf.

adică a ceea ce ştiuse şi apucase să scrie pe vremuri"37. Pentru Henri H. în şirul celor care cercetaseră formarea burgheziei româneşti — Şt. studii de istorie economică si socială... 38 Interpretări româneşti. Pătrăşcanu38. Prin urmare. Dar.. 110. Acest istoric — continuă Stahl — a considerat în 1947 sosit momentul să procedeze la o reinterpretare a istoriei românilor10. a cărei marcare am păstrat-o şi în citat... Edit. Zâne şi M. 257 se află. înfăţişări ale istoriei noastre politice. că Panaitescu privise cu simpatie această lucrare a comunistului Pătrăşcanu — om de aceeaşi vârstă cu el (era născut în 1900) şi aparţinând aceleiaşi clase sociale — prezentând-o amănunţit într-o recenzie care nu a văzut lumina tiparului decât patru decenii mai târziu39. p.. ca să dovedească — măcar cu un ceas înaintea altora . Tabla de materii. în 1947 — în momentul apariţiei Interpretărilor româneşti — un istoric „de veche formaţie [. Universul.. ca şi faptul că Panaitescu a reprodus respectivele studii fără actualizări. Panaitescu. în textul apărut în nr. în nota 10. într-un singur loc am întâlnit o modificare care ar putea trece drept actualizare: în studiul despre „perioada slavonă". în acest sens. Interpretări româneşti. Panaitescu era. 1/1944 al „Revistei Fundaţiilor Regale". Bucureşti. convertit însă de curând la o concepţie materialist-istorică sui generis. „incomode". p. că aceste cuvinte Panaitescu le-a adăugat studiului său abia în 1947.privire la ceea ce socotea el a fi Probleme confuze în istoria socială a României^. 25. la întrebări. ca şi cum la acea pagină (257) s-ar afla ceva din care să se poată deduce că în 1947 Panaitescu socotise „sosit momentul să procedeze la o reinterpretare. după revenirea lui la suprafaţa vieţii sociale (şi în fruntea celei politice. numele lui Pătrăşcanu lipsea. Ar crede cineva.). E foarte sugestiv. a apărut în 1945.". 1992. este nevoie să facem apel şi la ajutorul pe care ni-1 dă studiul acestor împrejurări" 40. Mai întâi. p. nici vorbă nu poate fi de „o reinterpretare [. ceea ce nu putea să fie necunoscut lui Henri H. p. Almanahul „Ateneu".. faptul că unul din studiile Interpretărilor româneşti — De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate? — se încheie astfel: „Fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. Pentru lămurirea adevărată şi completă a istoriei noastre..] a ceea ce ştiuse şi apucase să scrie pe vremuri". 116. 3 3 249 . p.. Probleme confuze în istoria socială a României. 38 Cf. — „convertirea" sa la „o concepţie materialist-istorică sui generis"..P. 35—37.Stahl.. G. din oportunism. 38 Interpretări româneşti.. ' Henri H. cum este şi problema pe care am cercetat-o. 1986. din păcate — neaşteptat şi întristător — o prezentare cu totul falsă a datelor problemei.]. 257". studiile reunite în acest volum fuseseră redactate — am invocat deja mărturia autorului însuşi — în anii 1933—1945 şi două treimi din ele fuseseră deja publicate. Ştim. a adăugat. Stahl în 1984. Citarea lui Pătrăşcanu trebuie văzută mai degrabă ca o completare bibliografică şi nu numaidecât ca o punere „pe linie". din păcate pentru cel care a văzut în " Editura Academiei Române. Zeletin. P.. a formulat caracterizări care conduc. Manoilescu — numele lui L. recunoaştem că împrejurările economice explică în multe privinţe.P. Stahl. In realitate. Afirmaţiile acestea cuprind. Stahl.. 1947. la p. se indică: „P. Un veac de frământări sociale. judecând după cele scrise de Henri H. azi. nici nu putea fi altfel: cartea acestuia. inevitabil.

Deşi azi înlocuit în mare parte cu doctrina sociologică. aceste cuvinte figurează. în care pătrunde marea. (De pildă: rolul evreilor şi influenţa lor în viaţa economică. că el aduce o viziune unilaterală. emigraţie. spune această doctrină. socotind. factorii economici nu sunt numai „substructura" celor intelectuali.P. prin studiul lor se va putea da istoriei un caracter în adevăr ştiinţific. în lumina cărora trebuie recitite Interpretările româneşti. însă. Faptele istorice şi instituţiile sunt mult mai complexe şi. socială şi politică.cartea lui Panaitescu „o reinterpretare a istoriei românilor". să fi fost printre aceştia — nu e o taină că istoricul şi omul politic (în măsura în care se poate vorbi şi despre aşa ceva) au mers pe căi diferite. Pe de altă parte.. la rândul lor. Ele fiind în afară de domeniul schimbător al voinţei şi inteligenţei omeneşti. Faptele economice. pe lângă aceasta şi paralel cu ea. Istoricul se mărturisea încă din 1928 deschis spre materialismul istoric. raţionamentul şi bunul simţ al negustorului. genovezi au putut crea depozite mari de numerar (de pildă rolul bancherilor Medicis etc). în revelarea rolului istoric al claselor sociale în evoluţia istorică. De aci legături cu toate celelalte culturi. conform acestei doctrine. de pildă). Nimeni nu mai neagă rolul hotărâtor al factorilor economici. fără nici o modificare. Materialismul istoric adoptat de istorici a adus o imensă lărgime de orizonturi. a silit pe locuitori la colonizare. Să reactualizăm aceste fragmente. când opţiunea politică a autorului era deja cunoscută (lagărul de la Miercurea Ciuc abia fusese evitat. Dar acolo unde materialismul istoric a avut o influenţă mai adâncă este în istoria claselor sociale. cu regretul că savantul care a fost Henri H. determină cultura intelectuală. constituită în bresle şi asociaţii cu legi severe. chiar în domenii înalte spirituale.. însă (atunci!). s-a explicat Renaşterea italiană prin concentrarea capitalurilor în Italia. om al aceleiaşi generaţii. în „Revista Fundaţiilor Regale". şi în finalul textului tipărit în 1938. a fost un izvor bogat de explicaţii. şi cu regretul că trebuie să contrazicem un savant pentru care păstrăm cele mai respectuoase sentimente): Materialismul istoric mai poate fi numit şi concepţia economică a istoriei. se vor putea chiar face prevederi pentru viitor. nu a mai avut răbdarea să facă el însuşi această operaţie (nu mai puţin. ca o consecinţă a liberării economice. Panaitescu — şi ar fi fost de aşteptat ca Henri H. pe lângă factorii economici. Să reţinem: în 1938. cum ar fi religia. experienţa. sărac şi stâncos. materialismul istoric rămâne încă un însemnat ajutor al studiilor istorice. „suprastructură". prin faptul că pământul Greciei. unde negustorii florentini. care vede atâtea imagini înaintea ochilor. sunt o serie de alte fapte care le produc. dar această concepţie are defectul că este unilaterală.). Civilizaţia greacă e explicată. Şi. ci aceştia din urmă pot. navigaţie. Stahl. De asemenea. Renaşterea a fost o liberare a creaţiei individuale de vechea creaţie colectivă a Evului Mediu (catedralele. provenită din psi250 . Ac'ste capitaluri au permis individualităţilor să se libereze de constrângerea vieţii economice medievale. influenţa pe cei dintâi. în cele spirituale. fantezia şi imaginaţia călătorului. Stahl. veneţieni. Pentru cei care cunosc biografia lui P. lăsându-se purtat de vreo veche ranchiună.

cum ar fi declarat Panaitescu.. p. 1937. ideea era afirmată şi mai răspicat: „economicul şi politicul sunt nedespărţiţi"43. 6—7. cum ar fi făcut Panaitescu o „tentativă de tălmăcire" marxizantă într-o carte în care reafirmă ceea ce afirmase la fel de net în 1938: „Fârâ să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. peste ceea ce se putea oricum şti din activitatea de până atunci a istoricului. Henri H. „Metoda dea porni dinăuntru în afară [. cit. cel mai vechi dintre cele subsumate sintagmei Interpretări româneşti. p.P. temeiurile vieţii sociale şi economice44.hologia şi religia acestui popor. o cumpănă dreaptă: nimic în cuvântul introductiv pus de Panaitescu în fruntea culegerii sale de studii. Iorga în jurul acestei cărţi. cum a arătat Werner Sombart)"41. Această „continuitate de gândire şi metodă" — subliniată şi foarte recent 45 — este evidentă pentru oricine a urmărit evoluţia preocupărilor şi a ideilor 41 Istorie şi cultură (1928). totuşi. i se părea a fi echivalentul unei „concepţii materialist-istorice". în cartea închinată domnului primei uniri 42. p. Ceea ce. Metoda comparativă i se părea de asemenea a fi marxistă."?! Purtat de o ciudată animozitate cu reverberaţii postume.. 251 . în: P. că „va studia. Bucureşti. 7-8.". p. Aşa gândea P... în cuvintele din introducerea la Interpretări româneşti — acele cuvinte în care el vedea primii paşi ai „convertirii" istoricului — Panaitescu nu spunea nimic nou. 4Ibis 42 Henri H. p. Contribuţii la istoria culturii româneşti. Panaitescu în 1928. VII.P... aşa gândea în 1938 şi tot aşa gândea în 1947. O aplicare mai strictă — şi încă mai rodnică — a metodei se vede în monografiile Mihai Viteazul (1936) şi Mircea cel Bătrân (1944). în 1947. de vreme ce dânsul pune la „bază" „factorul economic". sunt o interesantă tentativă de tălmăcire cu intenţii declarat marxiste a istoriei noastre»41 bis.].. 43 în jurul lui Mihai Viteazul. 22. 116. op. despre Drumul comercial al Poloniei la Mare Neagră. Răspuns d-lui N. Mihai Viteazul. Ele sintetizau credinţa acestuia. nimic în vreunul din aceste studii nu justifică aceste afirmaţii. Pe de o parte. Stahl omitea faptul că. în prefaţa acestui volum. cit. probabil. 8. extras din RIR. cercetând starea economică şi cea de spirit a claselor sociale" era astfel clar definită în 1936. 1936. Nu altul va fi chipul în care va realiza cercetarea domniei lui Mircea cel Bătrân: şi aici l-au interesat „elementele interne structurale ale societăţii".. Stahl. câtă vreme studiile respective fuseseră tipărite cu ani în urmă?! Pe de altă parte. Stahl: «Aşadar. 1187. Panaitescu afirmă că va studia istoria socială a României graţie unei concepţii economice a istoriei. Un an mai târziu. Iorga. 44 Mircea cel Bătrân. Bucureşti. Să ţinem. Aceste „interpretări" (care cuprind totuşi — trebuie s-o recunoaştem — câteva contribuţii valoroase). La fel de neîntemeiate sunt şi reproşurile şi sentinţele care urmează în cartsa lui Henri H. Panaitescu. încrederea sa în metode care îl conduseseră deja la rezultate remarcabile — mărturia cea dintâi e chiar studiul din 1933. 4 ^ Constantin Rezachevici. O „reinterpretare" la nivelul anului 1947 nu există şi nu e drept ca această carte să fie judecată în lumina a ceea ce avea să se întâmple după acest an. 1944. p. cit. dat fiind că şi ea era redusă la o „comparaţie pe baze economice". op. în cursul polemicii cu N.

vizibil. nu i s-a mai adresat direct.si că scriind despre ea. folosirea lor în continuare. lăsându-se purtat şi de anumite ■sentimente.. cel despre originea boierimii). Ceea ce face încă şi mai bizare reproşurile unui cărturar din -opria-i generaţie. versiunea definitivă a studiilor respective. ar fi blocat.• P P Panaitescu. de obicei. doar ■vansa postumă a sociologului pentru ironia cu care istoricul scrisese despre jociologii naivi"46?! Cum se întâmplă. devin. fireşte) de »chea opţiune politică a autorului şi de aderarea sa ulterioară la „istoriografia nouă" . fireşte. însă. Sunt. Să fie. fluenţa situaţiei generale a României în acei ani. filonul traco-dacic şi dimensiunea europeană a rezistenţei imâneşti în Evul Mediu. Din notele la ediţia de faţă. probabil. p. modificări (adăugiri. într-o recţie care era deja evidentă.). Panaitescu a mai putut profita . oare. trebuie să atragem în chip deosebit snţia cititorului. ale căror ecouri străbat. altminteri. în chip evident. Că „perioada slavonă" nu a fost o epocă de întuneric. Renunţările nu ectează fondul demonstraţiilor (care. de senţă a creaţiunii culturale. Cenzură a ocupaţiei ivietice sau autocenzură? înclinăm pentru a doua soluţie (care nu exclude. Panaitescu sunt şi „câteva mtribuţii valoroase". înainte ca prefacerile. „consilier linie" la Muzeul Româno-Rus. eliminări.. Nu ne rămâne decât să conchidem că marele sociolog păstrase o amintire onată despre cartea lui Panaitescu — amintire poate influenţată (negativ. Se adaugă atenuarea unor constatări cu privire la „vocaţia" îlturală a slavilor (sau. pasajele eliminate se grupează în jurul trei idei: ideea de rasă. explicaţiile date pentru 46 r Interpretări româneşti.P. viziunea sociologului nu ■espunde întotdeauna cu a istoricului. în aceste pagini. Fiecare din studiile înmănunchiate în Interpretări româneşti are ţinta lui. Vi vederea „convertirii" definitive. 252 . a trecut neobservat tocmai ceea ce merita acar o remarcă: nu în toate cazurile. Nu ne propunem să le comentăm. în 147. Dar chiar şi într-o apreciere negativistă. pe alocuri. e un fapt unanim acceptat azi. renunţând ceea ce. textele publicate în „Revista Fundaţiilor «eale" în 1938—1944 au fost reproduse tale-quale în Interpretări româneşti. ultimul răgaz de respiraţie mai liberă pentru a da el însuşi. însă. în limbajul autorului. Răspunsurile ca atare au fost — cu lanţări ulterioare. în unele cazuri — validate de istoriografia românească şi sunt azi muri definitiv câştigate.. 54. totuşi. scare constituie un răspuns la o întrebare.. nu la acestea ne referim. la acea dată. şi în alte locuri. să ia un ritm ucigător. se poate vedea ce anume a renunţat P. totuşi. Stahl a socotit cercetările lui Panaitescu privinţa obştiilor ca o imixtiune în domeniul sociologiei. la un singur studiu. ca aceea a lui Henri H. îndreptări) menite să îmbunătească textele. nici măcar să le ventariem. S-ar părea că Henri H. Stahl (a cărui itică se reduce. asupra unora. însă.P. mai întregi dacă le tim recuperând pasajele în cauză) şi nu marchează un avans făcut materialismului toric. a „rasei slave"). Panaitescu în 1947. încă se cunoaşte că în Interpretările româneşti ale lui P.

111-120.. Giurescu avea să demonteze definitiv teza monopolului otoman48. Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova.. Operând cu atâtea probleme neclare şi controversate. formând organizaţii prestatale. 109. dar care valorifica un text redactat în anii 1945—1947: „înainte de apariţia 47 Interpretări româneşti. propunând sau sugerând soluţii pentru unele. P. astfel. va reveni. într-un punct sau altul al demonstraţiilor sale. se pot deosebi şi pe teritoriul ţării noastre. 253 . 50 p. în 1969... în cartea despre obştea ţărănească. Şi iată argumentarea aceleiaşi idei în Introducere la istoria culturii româneşti — cartea apărută postum.P. controversate. 1964. erau pe văi anumite puncte de adunare a negustorilor. Panaitescu şi-a presărat cartea cu o sumedenie de idei care pot fi tot atâtea puncte de pornire pentru noi tentative de soluţionare a vechilor probleme — cele din cartea sa ori altele. în studiul său despre oraşe {Comunele medievale. de asemenea. Bucureşti. C. P. o serie de sate în mijlocul cărora se afla un centru de schimb şi de pază.dualismul statal românesc. 147. p. Constantin C. Panaitescu întrezărise posibilitatea ca vechile formaţiuni teritoriale tare au precedat statele noastre medievale să se fi închegat pe văile râurilor: „într-o epocă depărtată. Aceasta este o dovadă că în epoca voievodatelor separate. delicate. dând rezolvări (pe care le socotea definitive) pentru altele. el strecoară într-o paranteză observaţia: „mult mai puţin efectiv decât se crede"47. p.. rolul pe care drumul comercial al Poloniei spre Marea Neagră — aşa-zisul „drum moldovenesc" — 1-a avut în viaţa economică a Moldovei şi în statornicirea statutului ei internaţional (până la sfârşitul veacului XV) e. P. dinainte de întemeiere. Dar cel mai frumos exemplu de intuiţie — rod al „gândului istoric" de care vorbea Panaitescu în introducerea cărţii sale — ni se pare acela care priveşte cnezatele de vale. Orânduirea feudală. fie pentru a sprijini o afirmaţie.] al uniunilor de obşti se caracterizează prin aşezarea pe văi. unde se ţinea târgul văii respective în jurul şefului văii" 49. sunt şi ele achiziţii definitive. cu nunţe noi şi terminologie nouă. 1977. Se poate discuta asupra tezelor de bază din studiile care privesc originea clasei boiereşti şi oraşele medievale — ambele sunt probleme complexe.). explicat într-o formă care a rămas definitivă şi fertilă încă. în 1964. târgul văii respective [. esenţiale pentru înţelegerea Evului Mediu şi cu implicaţii în celelalte segmente ale vieţii medievale. Târziu. Panaitescu le evocă. Const.29. p. Bucureşti.]. Aceste uniuni de obşti. fie pentru a exemplifica. argumentând o anume filiaţie: „Tipul slav [. Giurescu. înainte de formarea statelor feudale" 50. Acest gen de probleme (de care istoriografia noastră nu duce lipsă!) se află şi în discutarea unor amănunte pe care. văile râurilor formau unităţi economice separate. Probleme controversate în istoriografia română. peste decenii.. pentru numele poporului şi al ţării. Unele din aceste idei au căpătat mai târziu o soluţionare în sensul intuit de Panaitescu. Interpretări româneşti. satele de pe [o] vale alcătuiesc o unitate economică şi militară. referindu-se la monopolul otoman. Controversate au fost şi au rămas în special chestiunile sociale. în studiul despre dualismul statal românesc.

52 51 254 .. Instituia medievale româneşti... într-o epocă îndepărtată. întrucât el serveşte nu numai pentru a ilustra ideea enunţată.]. în care „văile cu sate. idem. sediul voievodului. Acolo veneau şi negustorii străini. cum a preferat Panaitescu să-1 numească (transpunând terminologia europeană: Haut Moyen Âge. în feudalitatea maramureşană mai întâi. în Maramureş şi în Haţeg. cnezi de sat şi cnezi de vale. istoria românilor a cunoscut anumite aspecte premergătoare: proprietatea cnezială (sau a juzilor) înaintea celei boiereşti şi nobiliare. Văile formau legături de viaţă economică şi se prezentau în înaltul Ev Mediu ca asociaţii de obştii"51.. avea să fie strălucit confirmată de amănunţitele cercetări ale regretatului Radu Popa. cu voievodate separate [. „haina" în care ea a fost înveşmântată într-un moment sau altul al evoluţiei istoriografiei noastre (în lucrarea din 1964. vezi şi Ioan Aurel Pop. Ţara Maramureşului în veacul al XlV-lea. cu voievozi aleşi de sate"52. de pildă.. aceste observaţii teoretice sunt aplicate Maramureşului. Această preţioasă disociere. Bucureşti. o premisă pentru adâncirea cercetărilor54. Apariţia târgurilor de râuri în istoria ţărilor române [. sunt toate ale afluenţilor Tisei. care a pus capăt multor confuzii din literatura de specialitate53.. s-a putut vedea legătura directă — enunţată şi ea la începutul acestor însemnări — dintre Interpretările româneşti şi Istoria românilor. se poate surprinde. 1991.]. Această viziune a organizării româneşti anterioară întemeierii principatelor (termenul prestatul ni se pare lipsit de un conţinut precis şi real).. în mijlocul cărora se afla centrul de schimb şi de pază. altul al funcţiei în voievodatul văii [. p. Ţara Haţegului. Acest fenomen arată că. La începuturile Evului Mediu românesc. văile formau unităţi economice separate. două categorii de cnezi. mai jos. în urma lucrărilor regretatului Radu Popa. pe vale. 320. Cluj-Napoca. în regiunea păşunilor şi dealurilor. Pe de altă parte. trecuţi în categoria „voievozilor". din al cărei prim volum (repetăm) s-a extras materia pentru Introducerea la istoria culturii Introducere la istoria culturii româneşti. urmărind evoluţia unei idei. pe care Panaitescu şi-o făurise încă în 1945. în regiunea de câmp [.]. 1988. în special Radu Popa. apelul la „tipul slav" de obştii. totodată.. târgurile de schimb ce interesau valea unui râu. fericit şi sugestiv. Hochmittelalter) — constiti nd. folosirea termenului „prestatal" etc). înşirarea acestor citate a putut să pară fastidioasă. a luminat o întreagă perioadă din istoria noastră — acel „înalt Ev Mediu". în acelaşi timp. el a distins. cu satele lor. înainte de ridicarea oraşului respectiv.feudalismului în formele sale asemănătoare cu cele din restul Europei. cei din urmă ridicându-se dintre cei dintâi. De observat că târgul râului era pe partea superioară a văii. Bucureşti. Aceste târguri ale văilor sunt mărturia unei vieţi româneşti în regiunile de deal. în veacul al XlV-lea erau mai multe voievodate pe văi.] este un fenomen îi! mare parte necunoscut de alte popoare [. şi doar mai târziu s-a format câte un oraş mai important. pentru unele aspecte. unde cobor iarna oile. Unele din aceste oraşe au un nume dublu: unul al aşezării. p.]. Mai încolo. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI.. Ibidem. 282—283. V. 1970. şi tot acolo s-au ridicat primele oraşe.. îndeobşte. Dar am ales intenţionat acest exemplu. pe care i-a denumit. îi numim „cnezi de vale" erau. Cei pe care azi. aristocraţi a căror demnitate era ereditară.

Am constatat. de la un capăt la altul. fără nici o îndoială. o raritate chiar şi în biblioteci. dar cu altă optică şi cu alte metode. apărută în condiţiile evocate deja. când sub forma Pământul. de neocolit pentru cei care doresc să studieze Evul Mediu românesc. Bucureşti. însă. Trebuie să mărturisim. de multă vreme. Omul însuşi ni s-a revelat din paginile cărţii sale. revizuiri ale propriilor teze. Istoria românilor să fie editată aşa cum s-a păstrat în manuscris. lungi citate din documente 255 . apare o dată citat sub forma Numelui neamului noastrul Aceste neglijenţe au fost. Panaitescu nu a fost un om care să lucreze îndelung asupra formei. „Gândul istoric". în fond (s-a spus demult!). Trecând peste faptul că. De aici provine acea tentă de neglijenţă a scrisului său. Panaitescu de mai multe ori — cândva. de a socoti o reeditare drept o „reabilitare" a unor puncte de vedere: nimic mai greşit. De aceea. ci desfăcute pe ideile din cuprinsul lor şi reaşezate fiecare la locul său. aşa de frumos numit de Panaitescu însuşi. inclus în acest volum. stăpânii şi ţăranii. a unei cărţi fundamentale — şi Interpretări româneşti este. ne limităm la un singur exemplu: celebra lucrare a lui Radu Rosetti. Alături. 1907) e citată când sub forma Pământul. reeditarea unei cărţi mari. trebuie să avertizăm pe cititorii nespecialişti să nu creadă că vor găsi în această carte soluţiile definitive ale problemelor cercetate. alimentate şi de memoria formidabilă a lui Panaitescu. pregătind această ediţie. fie pentru a le combate. Pământul. topindu-se în ea. determină soluţii şi construcţii care diferă — care trebuie să difere — de la un cercetător la altul. orice medievist se va întoarce la Interpretările lui P. nuanţări. în fiecare etapă a acestei munci. în munca fiecărui istoric. renunţări. despre Numele neamului şi al ţării noastre. câteodată supărătoare. Panaitescu. sătenii şi boierii şi mai rar în forma corectă! Ba chiar propriul său studiu. locurile şi anii de apariţie se pot afla în mai multe variante în diferite lucrări. lucrând asupra aceluiaşi material. desigur. P. deopotrivă. mai ales în notele de subsol. încheind aceste însemnări finale. Aceasta ne îndeamnă să propunem ca. că am citit cartea lui P. titlurile. în viitor. P. enunţate într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Interpretări româneşti merită (merita de mult!) o ediţie nouă tocmai prin faptul că tezele ei sunt incitante şi fertile — oricum. în primul rând. şi asupra câtorva constatări am vrea să atragem atenţia — pentru că. Autorii. există reveniri. alţi istorici pot ajunge la alte concluzii. iar Introducerea la istoria culturii româneşti — aşa cum a pregătit-o Panaitescu însuşi în ajunul morţii. acum. trebuie subliniat caracterul de oralitate al acestui stil. periculoasă pentru progresul real al cunoştinţelor. le style c'est l'homme meme. Fie pentru a le urma. sătenii şi stăpânii (I. cartea aceasta este. dar nu fiecare în integralitatea sa.româneşti: studiile reunite în volumul din 1947 au pregătit sinteza. urmărind o problemă sau alta. Există această tendinţă. nimic mai dăunător. una dintre acestea — se face în primul rând pentru a pune la îndemâna specialiştilor şi a iubitorilor de istorie. un model şi un îndemn. şi aceasta se vede foarte bine din manuscrisele sale. Faţă cu toate acestea. în studiile scrise în închisoare. ca un tot unitar şi de sine stătător.

în aceleaşi texte. p. iar la Curtea Veche de pe malul Dâmboviţei s-ar fi jucat tragedii.C. din păcate. texte neterminate etc. atribuindu-i-se lui Panaitescu o lucrare intitulată Contribulion ă l'itude des origines de l'ancien droit 256 .. acum câţiva ani. legătura dintre om şi operă se vede ilustrată în cazul lui P. 58 Acesta este. lipsite de simţul umorului. a omului şi a operei — fiecare în integralitatea sa — acest lucru e cu deosebire necesar. în legătură cu presupusa existenţă a dreptului de Magdeburg în vechile noastre oraşe: „Ia noi nu constatăm ceva asemănător. căci. Cercetări asupra organizaţiei armatei moldovene în Evul Mediu. întemeierea Ţării Româneşti. cazul relaţiilor sale cu I. şi în biografie — şi menţionăm doar episodul arborării doliului la Universitate. Societatea feudală românească văzută de autorii români din secolele XVI—XVIII.colaborarea" cu M. între acestea: Istoria românilor (2 voi. nici apel până la îndepărtatele maluri ale Elbei." 55 . nu mai puţin. redate în forme care nu alterau conţinutul şi nici nu se depărtau foarte tare de cuvintele originalului. acum câţiva ani. „necunoscute" rămân. în acest sens. rigide. o propunere adresată. dacă noi am fi fost catolici şi nu ortodocşi şi dacă n-am fi avut formele culturii slave. la moartea lui N. Contribuţii la istoria întemeierii Ţării Româneşti. Astfel. într-un mod care nu corespunde realităţii. Si.sau cronici. în ceea cel priveşte pe P. Fie-ne îngăduit să cităm două asemenea fragmente. Filitti. O dată mai mult. 56 Bogata sa corespondenţă poate face obiectul unui volum deosebit de interesant. prezentate. Sunt forme care ne amintesc şăgălnicia din scrisorile de tinereţe. Panaitescu. un Corneille şi un Voltaire. câteva recenzii. încă. Editurii „Minerva" a rămas fără rezultat. în lumina relaţiilor cu ceilalţi istorici ai vremii lui. titluri de cărţi sunt redate şi ele din memorie. Husitismul în Sud-Estul Europei. oglindită în studiile reunite în Interpretări româneşti: ironia. e uşor de înţeles cât de nesuferit putea să pară spiritelor strâmte. cât şi în raport cu fazele vieţii sale şi cu firea sa şi. Pentru o evaluare cumpănită.).. Câmpina — şi în operă (arhiva sa conţine un număr însemnat de inedite56) şi în ceea ce priveşte relaţiile sale cu contemporanii57 (prezentate uneori într-o lumină neclară. Mai există un număr mare de referate. opera sa de istoric se cuvine cercetată şi înţeleasă atât în cadrul evoluţiei istoriografiei româneşti (şi. Dacă omul era aşa. lorga. începuturile statelor româneşti în Evul Mediu. sine ira et studio. în fine.. Observaţii asupra originii oraşelor moldoveneşti.. Roller şi B. Românii în Evul Mediu. Ridicarea gloatelor în vremea feudalismului românesc (secolele XIV-XVI). apoi desigur că între boierii de la cramele din Cotnari şi de pe Valea Teleajenului s-ar fi născut un Rembrandt. pe această calitate.P. Bizuindu-se. Panaitescu nu mai revizuia manuscrisul şi nu mai confrunta trimiterile din note cu lucrările respective. Este ceea "'Interpretări româneşti. dacă nu cu totul falsă58). a propriei evoluţii). fireşte. din pricina unei confuzii — să-i zicem — bibliografice. 19 şi 138. Panaitescu: scrisul său. în loc să cânte lăutarii ţigani".T. „Este cea mai mare greşeală credinţa că. presărate cu descrieri nostime şi cu mici desene hazlii. dar şi . Contribuţii la instituţia „prădalica" în Ţara Românească. Noi contribuţii. probabi!. nu putem să nu atragem atenţia şi asupra altei caracteristici a scrisului său. nici codicele de Magdeburg citit de cinstiţii negustori de la Bârlad sau de la Iaşi.P.

care formează volume compacte. 1991. 4—6 şi 6—7.P. p. fireşte. istoria istoricilor înşişi"60. precizie în exprimarea lor. p. p. Filitti. 1984. Panaitescu. Mihai Viteazul: „Lucrarea se deosebeşte prin ordine şi înşirarea faptelor. pot fi avute în vedere studiile ample. A se vedea Ioan C. acuzându-1 de ingratitudine. Totuşi.P. Pour l'histoire. 3 octombrie 1993 coutumier roumain. aşa cum obserya mai de mult Pierre Chaunu.C. Un châpitre de l'histoire de la propriete au Moyen Âge.ce istoricii pot să întreprindă. Iaşi. Bibliografia lui Panaitescu nu înregistrează. 54—59. Paris. pe care ar fi tipărit-o la Paris în 1928 şi pe care i-ar fi trimis-o lui Filitti ca „hommage respectueux". 257 . însă. se afirmă următoarele: «Mai apoi însă. concizia şi limpezimea stilului"» (Georgeta Penelea. Zub.P. Opere alese. în 1935. cu sentinţa: „Fără comentarii". deocamdată. 145. în nici un caz. aşteptând reeditarea operei sale majore 59 şi în pregătirea ei. „cea mai bună istorie a istoriografiei e. Şi e cu atât mai grav atunci când aşa ceva se întâmplă dintr-o nevinovată confuzie bibliografică: autorul pe care Filitti îl acuza de ingratitudine nu era P.. înţelegem lesne dorinţa de a reda în culori cât mai luminoase portretul autorului studiat. grupate pe probleme. tipărit la Paris în 1928. la p. nu mai trebuie amestecate studiile dintr-o etapă cu cele din altă etapă! 60 Pierre Chaunu. 59 în afară de marile monografii (Mihai Viteazul şi Mircea cel Bătrân). Pentru că. recenzia la Mihai Viteazul. Bucureşti. el va scrie despre „minunata sinteză" a aceluiaşi P. Bucureşti. Panaitescu. Panaitescu uită să-1 citeze şi atunci Filitti. XXVII). publică in extenso scrisoarea afectuoasă din 1928. Când are în faţă o lucrare de valoare. Recenzii şi note critice la lucrările altora. Cuvânt înainte la: I. 10 — apud: Al. ci George Fotino.. Bucureşti. 1937. 1985. Filitti. P. Istorie şi finalitate. dar aceasta nu trebuie să vină din „înnegrirea" altora. p. resentimentele sau dezamăgirea sunt date uitării. în 1936. bucurându-se din partea acestuia de o „recenzie călduroasă". un studiu relativ Ia istoria dreptului de proprietate. Filitti nu poate fi acuzat aici de spirit partizan.

.

........................ începuturile literaturii în limba română.................................................. De ce n-au cucerit turcii Ţările Române................................................................... 9 I................... Numele neamului şi al ţării noastre.....55 II......241 .............................225 Postfaţă..................99 II.................. Cum au ajuns Bucureştii capitala ţării?................. Comunele medievale în Principatele Române........83 II..................................................................\ [ 1 II................................119 II........................................................................................................213 Bibliografie.................................................................... Problema originii clasei boiereşti...................................................13 II.........215 Note la ediţia a doua................ Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu............................................................................................................................................................ De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate?...................................5 Notă asupra ediţiei...............................171 II........................................................................................161 II.................................................................31 II..........................................................................................................................189 Abrevieri.............................................7 Introducere.........................................CUPRINS Cuvânt înainte........................... „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului................................ Renaşterea şi românii....................

.

între cruciată şi Imperiul mongol. 192 p. militare şi spirituale şi a efortului românilor de a-şi apăra identitatea şi de a-şi salva existenţa colectivă în marile înfruntări ale vremii. Lucrarea înfăţişează evoluţia lumii româneşti în secolul al XIII-lea. trecerea ei de la formele străvechi de organizare în care a vieţuit timp de secole la statul de sine stătător — de la voievodat la domnie —. 1 600 lei. între cruciată şi Imperiul mongol cuprinde în paginile ei un fragment însemnat din ceea ce istoricii au numit: o enigmă şi un miracol istoric. continuu întreruptă de invazii şi ocupaţii străine. Enigma şi miracolul nu au fost altceva decât continuitatea românească în condiţiile aspre care au însoţit permanent istoria românească. şi desăvârşirea continuităţii prin crearea unui stat românesc. proces în desfăşurarea căruia întemeierea Ţării Româneşti a alcătuit turnantul decisiv. punctul de reazem absolut necesar al constituirii si dezvoltării naţiunii române. consacrată celor mai însemnate aspecte şi procese ale istoriei naţionale şi universale. poporul român. E istoria unei vaste ciocniri de forţe politice. Ciocnirea celor două mari forţe universale — Cruciata. legat. în cadrul larg al marilor desfăşurări de istorie universală în care s-a desăvârşit acest proces. Descoperirile cele mai însemnate cuprinse în acest volum se datorează demersului novator al autorului. . care a integrat datele de istorie românească cunoscute în dinamica marilor procese de istorie contemporană care le conferă semnificaţia reală şi profundă.. Cartea Românii în secolul al XIII-lea. cu forţele care au slujit-o. 2 100 lei. între cruciată şi Imperiul mongol. broşat. în împrejurările extrem de grele create de aspiraţiile de hegemonie şi dominaţie ale marilor puteri şi pentru a se putea apăra cu eficacitate împotriva tendinţelor acestora.în Colecţia „BIBLIOTECA ENCICLOPEDICĂ DE ISTORIE A ROMÂNIEI" au apărut: Şerban Papacostea — Românii în secolul al XIII-lea. şi-a creat acum statul propriu. Cartea Românii în secolul al XIII-lea. şi Imperiul mongol — a alcătuit şi cadrul general al lumii româneşti care. e istoria etapei finale a îndelungatei tranziţii a lumii româneşti de la etnie la naţiune. aparţinând reputatului istoric Şerban Papacostea. inaugurează la Editura Enciclopedică o prestigioasă colecţie — „Biblioteca Enciclopedică de Istorie a României" —.

din care a rezultat masa imensă de informaţie erudită aşezată la temelia construcţiei. Istoria unei idei. autorul i-a consacrat ceea ce era mai valoros în fiinţa lui: pasiunea cercetării.. Acestei lucrări unice. legat. Intre cărţile ce urmează să apară în prezenta colecţie: Max Demeter Peyfuss — Chestiunea aromânească. ca aceea a etnogenezei aromâneşti. Autorul aduce argumente de ordin istoric. Creaţie fundamentală a istoriografiei postbelice. o versiune dezvoltată a tezei de doctorat susţinută de autor în anul 1971 la Facultatea de filosofie a Universităţii din Viena. şi. capacitatea de a domina. convins fiind că informaţia istorică exactă este singura modalitate de a tempera „manifestările exacerbate ale subiectivităţii". Cartea lui Max Demeter Peyfuss. 2 400 lei. cu alte cuvinte. o dată cu afirmarea pe arena politică a aromânilor ca grup etnic revendicându-şi drepturi egale cu ale altor popoare şi autonomie culturală şi religioasă în interiorul unui alt stat (Imperiul Otoman).Adolf Armbruster — Romanitatea românilor. Cartea lui Adolf Armbruster este — aşa cum s-a mai arătat — „rezultatul întâlnirii dintre o temă istorică majoră şi un istoric pe măsura însemnătăţii ei". competenţa. last but not least. Istoria unei idei. adică de a organiza. Problema diplomatică şi politică aromânească s-a ivit în a doua jumătate a secolului trecut. care i-a permis să exploreze cele mai variate şi dificile terenuri ale documentaţiei. vastul material investigat sau. vede acum lumina tiparului la Editura Enciclopedică într-o a doua ediţie. 1 850 l ei. de a duce până la capăt actul de creaţie intelectuală. Lucrarea Romanitatea românilor. aşa cum a înţeles-o ştiinţa istorică europeană în Evul Mediu. revăzută şi adăugită. aparţinând cunoscutului istoric sas Adolf Armbruster. broşat. 344 p. prezentul volum tratează şi rezolvă una dintre cele mai de seamă probleme ale istoriei naţionale. în colecţia Bi bli ot e ca Enc ic l ope di c ă de Is t o ri e a Ro m â ni e i' ' c o or d o n a t ă d e academicianul profesor Şerban Papacostea. 262 . este un studiu consacrat evoluţiei istorice a aromânilor. Autorul analizează unele chestiuni controversate. etnografic şi lingvistic în examinarea „chestiunii aromâneşti". aceea a identităţii poporului român în dimensiune istorică.

Londra. de a fi definit rostul şi specificii! lor şi de a fi urmărit evoluţia lor de la primele atestări documentare. este una dintre cele mai de seama creaţii ale activităţii istoriografice a lui Gheorghe I. Paris S. Stările şi monarhia întemeiată pe stări au caracterizat o clapă însemnată din istoria Europei. redactată in regimul domiciliului obligatoriu ia care a fost supus autorul <1948— 1950). Gheorghe J. lumea stărilor şi-a găsit instrumentul de reprezentare corespunzător faţă de monarhia centralizatoare şi apoi faţă de cea absolută. până când ierarhia aristocratică şi privilegiul s-au destrămat sub loviturile revoluţiilor democratice din secolul al XVIII-Jea şi al XlX-lea. ca şi al reflecţiilor istoricului asupra grelelor împrejurări prin care trecea România în timpul celui de Al doilea război mondial şi după încheierea acestuia. care sunt invitaţi să studieze în continuare arhivele din Bucureşti. în i n s t i t u ţ i a Adunărilor de Suiri. politic şi spiritual. cartea Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principalele Române. care stabilea deopotrivă îndatoririle si drepturile sau privilegiile fiecărui ordin şi ale fiecărei stări si. la aproape un sfert de secol după moartea silnică a autorului ei. Atena. în limba română. ale fiecărui individ. Brătianu şi una din cele mai însemnate realizări ale istoriografiei române. Este unul din meritele cele mai de seamă ale marelui istoric care a fost Gheorghe I. în raport cu locul ocupat în viaţa socială şi politică de membrii lor. cartea e deopotrivă expresia unei etape tragice a istoriei naţionale si un moment culminant al istoriografiei române. Timp de câteva secole. Apărută în exil. societatea europeană a fost structurată pe stări şi ordine. ulterioare întemeierii Ţării Româneşti şi Moldovei. 2C3 . Brătianu — Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române. „Chestiunea aromâneasca" rămâne deschisă cercetătorilor. până în secolul al XlX-lea. Rod a! unor îndelungate cercetări şi al unui şir de studii pregătitoare. grupuri socioprofesionale şi politice definite prin statute diferite. din Evul Mediu târziu până în epoca modernă.printre care situează naţionalismul excesiv. precursoare a parlamentelor moderne. în funcţie de rostul lor social-economic.3. înlăuntrul acestora. Brătianu de a fi descoperit şi în istoria medievală românească existenţa stărilor şi a regimului de stări. precum şi asupra perspectivelor regimului constituţional al ţării. Expresie a unei concepţii ierarhice asupra societăţii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful