UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEONA AVARVAREI

AGRICULTURĂ GENERALĂ
ANUL I, SEMESTRUL I

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2009

PARTEA I PEDOLOGIE
CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei
Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale. Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din cuvintele “pedon” (teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de studiu). Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi metode proprii de cercetare. SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi se formează prin alterarea rocilor şi a resturilor organice prin acţiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei. Solul, rezultat în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind principalul mijloc de producţie în agricultură.

1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă
Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul 1883, an în care au apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat fondatorul pedologiei ca ştiinţă. In ţara noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni naturale, subliniind influenţa climei asupra formării solului.

1

Principalele legi care acţionează în pedologie sunt: a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol. delimitarea spaţială şi cercetarea tipurilor. care permit recunoaşterea tipului de sol). Principii.Cernescu. Er.Chiriţă.Obrejanu. Este metoda care constă în precizarea macroscopică şi microscopică a însuşirilor solului (grosime. culoare. Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-au remarcat prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat sunt: N. vegetaţie şi sol. legi şi metode de cercetare în pedologie În pedologie.Teşu. subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un anumit teritoriu. M.3. Constă în identificarea pe teren.Bucur. în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai intensă. b) Principiul evoluţiei. Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre care amintim: a) Descrierea morfologică.Popovăţ. împreună cu Emil Protopopescu . C. permit scoaterea în evidenţă a însuşirilor solului care nu pot fi determinate prin descrierea morfologică sau analiza fizico-chimică. Prin analiza fizico-chimică se determină cantitativ componentele chimice ale solului. enunţat de Wiliams. b) legea alungirii continue a orizontului B. Potrivit acestui principiu în natură există o interdependenţă între climă. c) Analiza fizico-chimică. etc. d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca substraturi nutritive pentru plante. b) Cartarea pedologică.Pache.Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi calitatea de fondator al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte prima hartă agro-pedologică a României. C. C. evidenţiază faptul că solurile evoluează continuu. c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului. Gr. ca urmare a realizării unui echilibru între sol şi factorii de solificare. apoi din ce în ce mai lentă.V.D. 2 . d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie. 1.Oprea. Merlescu. se poate vorbi de următoarele principii mai importante: a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic. structură. N.

.evaluarea capacităţii productive a terenurilor agricole. limitarea şi combaterea poluării solului.cunoaşterea detaliată a resurselor de sol. . . 3 .stabilirea de indicatori pedogenetici şi parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive şi protecţia solurilor împotriva degradării. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole Pedologia are un rol important în rezolvarea unor probleme prioritare ale producţiei agricole şi anume: .sporirea suprafeţei arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă.prevenirea. .stabilirea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultură.4.1. .

au fost supuse unui proces de mărunţire şi fragmentare. 2. se numeşte dezagregare. Aerul în mişcare. apa exercită o importantă presiune. Apele curgătoare. Ca urmare a variaţiilor zilnice de temperatură. cuiburi. loveşte în masa rocii. face ca rocile să fie fărâmiţate. împreună cu particulele fine. c) Dezagregarea prin acţiunea apei.CAPITOLUL 2 PROCESELE DE DEZAGREGARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE La început litosfera era formată din minerale şi roci primare. canale în care îşi duc existenţa. b) Dezagregarea prin îngheţ şi dezgheţ. În urma îngheţului ca urmare a măririi volumului. producând mărunţirea şi amestecarea rocilor. în masa mineralelor şi rocilor. Vieţuitoarele din sol sapă galerii. transportă. de unde desprinde. d) Dezagregarea prin acţiunea vântului. vântul. le detaşează. 2. Dezagregarea determinată de agenţii biologici Plantele şi vieţuitoarele din sol contribuie şi ele la dezagregarea rocilor. apa. triază şi depune. triază şi le depun sub formă de depozite aluviale.1. forţa gravitaţiei. fragmentele de roci sub formă de depozite eoliene.50 kg/cm2 provocând mărunţirea rocilor. fapt care duce la îndepărtarea straturilor rocilor. care sub acţiunea agenţilor atmosferici şi a hidrosferei. Rocile prezintă în interior o reţea de spaţii libere în care pătrunde apa. masive. a) Dezagregarea prin variaţii diurne de temperatură. Dezagregarea determinată de agenţii fizici Agenţii fizici care determină procesul de mărunţire. în urma căruia rezultă fragmente de diferite mărimi. transportă. Acest proces de mărunţire a mineralelor şi rocilor. a mineralelor şi rocilor sunt: variaţiile diurne de temperatură. lovesc rocile. îngheţul şi dezgheţul. au loc dilatări şi contracţii care determină în final fragmentarea lor. 4 . asemănătoare din punct de vedere al compoziţiei cu mineralul şi roca din care a rezultat. Procesul de dezagregare este condiţionat de acţiunea agenţilor fizici şi biologici. iar dezgheţul.2. Rădăcinile plantelor pătrund prin fisurile rocilor şi exercită o presiune de 30 .

Acţiunea indirectă a organismelor asupra materiei minerale duce la obţinerea de CO2.CAPITOLUL 3 ALTERAREA. au ca rezultat formarea unor produşi noi care pot rămâne pe locul de formare. determinând alterarea rocilor. acestea formează “scheletul solului”.1. praful sau pulberea . 3. Produşii dezagregării şi alterării Dezagregarea şi alterarea rocilor şi a mineralelor primare.sărurile . precum: hidratarea şi deshidratarea. carbonatarea. pietrele. Principalii produşi ai dezagregării şi alterării sunt: .care reprezintă componentele principale ale argilei. oxido-reducerea. bolovănişul . 3. Alterarea biologică Prin alterarea biologică. acizi minerali şi organici care favorizează procesul de alterare.sunt produse de dezagregare.oxizi şi hidroxizi . cu formare de produşi noi cu proprietăţi deosebite de ale vechilor minerale. Alterarea chimică se manifestă printr-o serie de procese chimice mai simple. . muşchi) care extrag din minerale diferiţi compuşi care se acumulează în corpul lor. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI Alterarea.pietrişul.care reprezintă surse de substanţe nutritive pentru plante.care au rezultat în urma procesului de hidroliză. reprezintă totalitatea transformărilor chimice a mineralelor care alcătuiesc rocile. dizolvarea hidroliza. sunt organisme (licheni. sau pot fi transportaţi şi depuşi.2.are aceeaşi compoziţie chimică şi mineralogică cu a rocii sau mineralului din care a provenit. În cadrul acţiunii directe.3. Alterarea chimică Principalii agenţi ai alterării chimice sunt apa şi aerul (oxigenul şi hidroxidul de carbon). . se înţelege modificarea chimică a mineralelor sub acţiunea directă şi indirectă a unor organisme vii. în urma cărora rocile şi mineralele îşi modifică structura chimică 3. 5 . . Alterarea are loc simultan cu dezagregarea şi se produce pe cale chimică şi biologică. formate din fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm.mineralele argiloase .

10 . În cea mai mare parte materia organică din masa solului este de origine vegetală.mineralizare totală. variază foarte mult în funcţie de tipul zonelor de vegetaţie. Sursele de materie organică din sol Materia organică din sol. Cantităţile de resturi organice din sol. Humificarea Este procesul complex de formare a humusului. la care se adaugă şi materia organică de origine animală şi cea rezultată din corpul microorganismelor. format în urma transformării materiei organice vegetale şi animale din sol.CAPITOLUL 4 MATERIA ORGANICĂ. 4.descompunere şi sinteză (humus = pământ în limba latină). TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI 4.1.1. 4. reprezintă un amestec complex de substanţe diferite ca origine şi structură chimică. alcătuită din resturi de plante. (3 . ce se găsesc într-o permanentă stare de transformare . Procesele de descompunere a materiei organice sunt foarte complexe ele se desfăşoară pe parcursul a trei etape şi anume: hidroliza. component organic specific solului. Faza finală de descompunere a materiei organice (mineralizarea totală) care are ca rezultat formarea de compuşi minerali simpli. 6 .2. care sunt supuse proceselor de descompunere. bacteriile. a căror natură este influenţată de condiţiile de mediu. Descompunerea resturilor organice Agentul principal al transformării materiei organice a solului îl reprezintă microorganismele din masa solului.20 t/ha pajişti naturale). ciupercile. procesul de descompunere se desfăşoară mai rapid în mediu aerob i mai lent în condiţii aerobe.12 t/ha plante cultivate.2.reacţii de oxidoreducere. Prin humus se înţelege un complex de produşi cuprinzând totalitatea substanţelor organice din sol.

4. puţin mărunţite şi neamestecate cu partea minerală a solului. se găsesc următoarele tipuri de humus: humus mull . Importanţa humusului pentru fertilitatea solului Humusul reprezintă componenta organică specifică a solului. 7 . amestecată intim cu partea minerală a solului.2.prin mineralizarea lui eliberându-se în mod continuu elemente nutritive uşor accesibile. argila devine mai permeabilă.este humusul format predominant din resturi organice slab humificate. elementul fundamental al fertilităţii.4. argilă.reprezentat prin materie organică mai slab humificată şi parţial legată de partea minerală a solului. Humusul constituie rezerva de substanţe nutritive pentru plante. Humusul influenţează favorabil regimul de apă şi aer al solului. în prezenţa lui.2.reprezentat prin materie organică complet humificată. Principalele tipuri de humus În solurile din ţara noastră. humus moder . factorul decisiv în formarea fertilităţii. Humusul influenţează în mod pozitiv formarea structurii solului prin acţiunea de agregare (unire) a particulelor elementare de nisip. Humusul reprezintă izvorul principal de hrană a microorganismelor.2. humus mor .3. lut. iar nisipul reţine mai bine apa.

Prin fertilitate se înţelege capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă. cât şi mediul in care-şi pot procura apa şi elementele de nutriţie necesare creşterii şi dezvoltării. Plantele pot folosi aceste elemente nutritive din sol. corespunzător şi o consistenţă care să permită dezvoltarea sistemului radicular. de a asigura condiţiile fizice. este un corp natural format la suprafaţa uscatului cu o constituţie materială. În practica agricolă noţiunea de sol este de cele mai multe ori înlocuită cu aceea de “pământ”.1. În solurile profunde şi afânate. 16 elemente chimice din care 13 sunt preluate din sol). în solurile superficiale sau tasate. Proprietăţile solului Solul este pentru plante atât suportul în care se fixează prin sistemul lor radicular. numai în prezenţa apei ce reprezintă un factor deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea lor. sistemul radicular al plantelor se dezvoltă normal. care împreună cu atmosfera apropiată constituie mediu de viaţă al plantelor. sistemul radicular este slab dezvoltat. arhitectură internă şi însuşiri fizice. Fertilitatea solului Solul. poartă numele de fertilitate.CAPITOLUL 5 SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR 5. 8 . referindu-se în acest caz la stratul lucrat de uneltele agricole. Pentru ca plantele să se poată fixa în sol este necesar ca acesta să prezinte un volum. care-l deosebeşte net de rocile pe seama cărora s-a format. în timp ce. chimice şi biochimice necesare creşterii acestora 5. chimice şi biologice specifice. Însuşirea fundamentală a solului. Solul este în acelaşi timp şi sursa principală de substanţe minerale de care plantele au nevoie pentru formarea biomasei lor (cca.2.

se situează din punct de vedere al dimensiunii între nisip şi argilă.1.1. nu reţine apa. În funcţie de proporţia de participare a acestor funcţiuni granulometrice. care definesc textura solului sau compoziţia granulometrică (mecanică).2. Nisipul . cele mai mari deosebiri evidenţiindu-se la tipurile externe (nisipoasă şi argiloasă). porozitatea. prezintă însuşiri apropiate de ale argilei.este formaţiunea cu diametrul mai mic de 0. în alcătuirea solului. sistem complex. prezintă o gamă largă de proprietăţi ce pot fi grupate astfel: proprietăţi fizice. lutoasă. au proprietăţi diametral opuse faţă de solurile nisipoase.02 . Fiecare tip de textură imprimă solului anumite însuşiri. structura. Solurile argiloase. greutatea volumetrică. praful şi argila. sunt grupate în funcţie de mărimea lor în mai multe categorii.002 mm. capacitatea mare de reţinere a apei. argiloasă. luto-argiloasă. nisipolutoasă. rezistentă la alterare. 5. Textura solului Faza solidă a solului se găseşte în diferite grade de dispersitate. Se încălzesc şi se răcesc repede.0. de la fragmente grosiere de rocă şi până la particule coloidale (elementare).Solul. capacitate de reţinere mare a apei.02 mm.proprietăţi hidro-fizice.2. Se 9 . luto-nisipoasă. sunt soluri permeabile pentru apă şi aer. se lucrează uşor şi pot fi spulberate de vânt. nu sunt coezive şi nu au plasticitate. Praful (lutul) . Solurile nisipoase. are coeziune. constituită din particule fine de minerale argiloase. proprietăţi chimice. sunt formate numai din particule grosiere şi fine de nisip. plasticitate şi aderenţă mare.1. coeziune ridicată. Au capacitate redusă de reţinere a apei şi sunt sărace în elemente nutritive. Au în general o fertilitate scăzută. Particulele elementare.este formaţiunea granulometrică cu diametrul cuprins între 2 0. Proprietăţile fizice ale solului Principalele însuşiri fizice ale solului sunt: textura. se pot deosebi 6 tipuri de textură şi anume: nisipoasă. cu diametrul cuprins între 0. Argila . Se caracterizează prin permeabilitate mică pentru apă şi aer. 5. denumite fracţiuni granulometrice şi anume: nisipul. plasticitate şi aderenţă mare.proprietăţi fizico-mecanice. structurat.002 mm.

reci. Proprietatea solului de a avea particulele elementare (nisip. Structura prismatică se caracterizează prin agregate alungite cu feţe plane şi capetele prismelor nerotunjite. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului se disting mai multe tipuri de structură. Structura solului Particulele solide din masa solului se găsesc în cea mai mare parte legate între ele. Pentru majoritatea plantelor de cultură cele mai favorabile condiţii le oferă solurile cu textură mijlocie. este structura caracteristică orizontului A. atenuând astfel influenţele negative ale nisipului şi argilei. Structura glomerulară se aseamănă cu cea grăunţoasă însă agregatele sunt mai poroase. 10 . într-un interval scurt de timp. au un potenţial de fertilitate ridicat. argilă) reunite sub formă de agregate poartă denumirea de structură. formând agregate de diferite forme şi mărimi. Sunt soluri cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. lutul şi argila participă în proporţii aproximativ egale. . Cunoscând textura solului. se pot stabili cele mai corespunzătoare moduri de folosinţă a terenurilor. se lucrează uşor şi au un regim de fertilitate ridicat. Structura grăunţoasă se caracterizează prin agregate de formă aproape sferică. cu feţe plane neregulate. în aceste soluri. se recomandă o mobilizare mai energică şi repetată prin lucrări agrotehnice.2. Solurile lutoase.soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase).soluri grele (luto-argiloase şi argiloase).10 mm.lucrează greu. nisipul. cu diametru de 1 . Pe solurile nisipoase supuse spulberării se impune evitarea mobilizării accentuate în timp ce pe solurile grele argiloase. cele mai adecvate măsuri agrotehnice şi agrochimice ce urmează a fi aplicate solului. lut. Structura poliedrică este reprezentată prin agregate.soluri mijlocii (lutoase şi luto-nisipoase). sunt soluri.2.1. . este structura caracteristică orizontului B. solurile din punct de vedere textural se împart în: . În practica agricolă. precum şi cerinţele plantelor. 5.

Structura columnară este asemănătoare cu structura prismatică însă au capetele prismelor rotunjite. cu feţe plane.aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacţiei solului. este alcătuită din agregate alungite. prin creşterea exagerată a numărului lucrărilor solului în scopul pregătirii patului germinativ. 5.1.2. Greutatea volumetrică (GV) sau densitatea aparentă (Da) Greutatea volumetrică este raportul dintre greutatea unei probe de sol şi volumul său total. 5. nu pot înmagazina cantităţi mari de apă. Degradarea structurii pe cale mecanică are loc ca urmare a executării arăturilor când solul este umed sau prea uscat.2. .2. se exprimă în g/cm2. este caracteristică orizontului B. nutriţie.2. . inclusiv volumul porilor. . orientate orizontal 5.evitarea băltirii apei şi a păşunatului neraţional. 11 . Importanţa structurii solului Dintre toate formele de structură. Cu totul altfel se prezintă fenomenul în solurile nestructurate care sunt greu permeabile. în astfel de soluri sistemul radicular al plantelor se şi dezvoltă bine.3. Solurile cu o structură bună asigură plantelor condiţii optime pentru dezvoltarea lor. mai ales din ploi repezi. Degradarea.1. prin tasarea şi sfărâmarea agregatelor.2. dar având asigurate condiţii favorabile de umiditate. aeraţie. Un sol bine structurat nu numai că este uşor străbătut de rădăcini.1. Pentru prevenirea degradării şi refacerii structurii solului se impun următoarele măsuri: . în aşezare naturală. distrugerea şi refacerea structurii solului Structura unui sol poate suferi o scădere a calităţii ei prin modificarea alcătuirii formei agregatelor. .practicarea asolamentelor cu ierburi perene. Structura lamelară (şistoasă).aplicarea îngrăşămintelor organice semifermentate cât şi a celor verzi.1.2. aceasta pierzându-se prin scurgeri laterale.executarea lucrărilor solului la conţinuturi optime de umiditate. cele mai importante pentru practica agricolă sunt cele glomerulară şi grăunţoasă.

este proprietatea solului de a-şi ţine lipite strâns particulele între ele. sunt mijloace prin care se realizează condiţii bune de afânare.formarea structurii glomerulare stabile. Porozitatea Între particulele elementare. . Volumul acestor spaţii.2.este însuşirea pe care o are solul umed de a adera (lipi) mai mult sau mai puţin la organele active ale maşinilor agricole.4. forme şi orientări diferite. serveşte pentru aprecierea compoziţiei şi gradului de tasare a solului precum şi pentru determinarea porozităţii şi a rezervei în diferite substanţe organice şi minerale. 12 . faţă de solurile grele slab structurate sărace în materie organică. care se exprimă în procente din volumul total al solului. Solurile cu structură mijlocie sau uşoară. Valoarea GV. bogate în humus. alcătuirea mineralogică. umplute cu aer sau apă. Valorile apropiate de 1 indică un sol mai afânat şi sunt tipice pentru stratul arat. au o coeziune mai mică. aplicarea judicioasă a îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi a amendamentelor calcaroase.2.1. de dimensiuni. formează porozitatea totală.conţinut în materie organică. structurate..Pentru calcularea GV se foloseşte relaţia: G GV(Da) =--------------Vt în care : G = este greutatea solului uscat (g) Vt = volumul solului uscat (cm3) Greutatea volumetrică depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: starea de agregare. Porozitatea este alcătuită din: . Proprietăţi fizico-mecanice Coeziunea . deci de porozitate în solul luat în cultură. coagulare şi structurare.porozitatea capilară. afânare. dată de totalitatea porilor cu diametrul < 1 mm.2. 5. Lucrările raţionale de afânare a solului.porozitatea necapilară sau (de aeraţie). 5. În general GV variază între 1 şi 2 în funcţie de tipul de sol şi factorii enumeraţi. precum şi între agregatele de structură există o reţea de spaţii sau pori. dată de totalitatea porilor > 1 mm. Adeziunea (aderenţa) .

atunci când se îmbibă sau pierde apa. Capacitatea de reţinere a apei din sol Apa din sol provine în primul rând din precipitaţii şi în anumite condiţii din pânza freatică şi scurgeri şi este supusă unor forţe care determină mişcarea şi existenţa mai multor forme de apă.2.este însuşirea unor soluri ca la anumite valori ale umidităţii să ia unele forme care se păstrează şi după ce forţele care au acţionat asupra lor încetează. Proprietăţile hidro-fizice ale solului 5.coeziune.2. când solul nu se lipseşte de uneltele agricole şi forţa de tracţiune este minimă. Este o însuşire caracteristică solurilor grele.Aceasta constă în mărirea şi micşorarea volumului solului.2. structură. Cunoaşterea gradului de permeabilitate are o deosebită importanţă pentru stabilirea corectă a irigaţiei prin aspersiune sau prin brazde.3.3. Permeabilitatea pentru apă a solului Este proprietatea solului de a lăsa să treacă prin el apa cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă.Această proprietate lipseşte la solul cu umiditate redusă şi este prezentată la solurile argiloase. Variaţia succesivă de creştere şi reducere a volumului solului produce deseori dezrădăcinarea plantelor (descălţarea).lăţimea şi adâncimea brazdei. în special de dimensiunea porilor.70 % din capacitatea de câmp pentru apă. viteza de lucru. tipul de utilaj. 13 .3. 5. Este condiţionată atât de factori dependenţi de sol . Rezistenţa la arat .2. forma pieselor etc.1. Permeabilitatea depinde mai cu seamă de porozitate. fenomen ce apare în mod frecvent la sfârşitul iernii. nu manifestă însuşiri de plasticitate. Umiditatea optimă pentru arat la majoritatea solurilor este de 60 . pentru a nu crea băltiri.. de aceea pătrunderea apei se face deosebit de repede în soluri cu textură grosieră (nisipuri şi soluri nisipoase) şi scade până la zero în soluri cu textură foarte fină (puternic argiloasă). Variaţia de volum . Plasticitatea (modelarea) .este dată de forţa de tracţiune necesară efectuării arăturii. 5. Cunoaşterea adeziunii are importanţă la stabilirea momentului optim pentru lucrarea terenului. solurile nisipoase. umiditate cât şi de factori independenţi de sol .

calciu. accesibilă plantelor.Apa sub formă de vapori rezultă din evaporarea altor forme de apă. Adâncimea apelor freatice. Apa capilară ocupă spaţiile capilare şi circulă în toate sensurile.) dar şi ioni de hidrogen H+ şi oxidril OH. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei libere care nu se reţine în virtutea forţelor capilare şi ca urmare se scurge în adâncime. Apa freatică este apa care se acumulează în adâncime deasupra unui strat argilos impermeabil. 5. dizolvă şi se încarcă cu diferite substanţe minerale şi organice aflate în stare de dispersie.2. determină înălţimea de ridicare a apei prin capilaritate şi posibilitatea de utilizare a ei de către plante. nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor. etc. de regimul ei depinzând buna aprovizionare a plantelor. practic. Raportul dintre concentraţia acestor ioni aflaţi în soluţia solului determină reacţia solului care se exprimă prin valori pH. Apa de higroscopicitate este reprezentată prin straturile de molecule de apă. Apare după ploi sau irigare. datorită forţei gravitaţiei. Proprietăţi chimice Apa pătrunsă în masa solului. 14 . se află în sol în cantităţi foarte mici.rezultaţi din disocierea unor compuşi chimici. care au forţe de sucţiune de până la 15-20 atmosfere.4. fosfor. peste apa de higroscopicitate. formând o soluţie complexă. cunoscută sub numele de soluţia solului. În soluţia solului se pot găsi toate elementele ce intră şi în compoziţia plantelor (azot. Apa capilară reprezintă categoria cea mai importantă de apă din sol. ocupă spaţiile necapilare iar plusul de apă se infiltrează repede în adâncime. potasiu. cuprinse între 15 atmosfere şi 1/3 atmosfere. reţinute în imediata apropiere a suprafeţei particulelor de sol. având importanţă redusă pentru agricultură. forţele de reţinere sunt sub 50 atmosfere astfel încât o parte din această apă poate fi folosită de către plante. fiind în acest punct de vedere. nu este accesibilă plantelor.000 atmosfere. este reţinută prin forţele de capilaritate. Apa de higroscopicitate este reţinută de forţe puternice cuprinse între 50 10. Apa peliculară se prezintă sub formă de pelicule în jurul particulelor de sol.

Când în soluţie predomină ionii H . pH= log.8. .7. când pH-ul este mai mic de 6. când predomină ionii de OH-.81 .reacţia alcalină. solurile pot avea: . reacţia este alcalină. când pH-ul este mai mare ca 7.2.După Sörensen pH-ul se defineşte ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen. Pe scara valorilor pH-ului. Cunoaşterea reacţiei solurilor prezintă o mare importanţă în alegerea celor mai corespunzătoare plante de cultură.reacţia acidă.reacţia neutră.2. iar dacă aceştia se găsesc în echilibru (H+ = OH-) reacţia este neutră. .CH+ Scara pH-ului este cuprinsă între 0 şi 14. când pH-ul are valori cuprinse între 6. + 15 . reacţia este acidă. Cel mai adesea solurile au valoarea pH-ului cuprinsă între 5 şi 8.

reprezintă profilul solului. 16 . Consecinţa acestui proces este formarea la suprafaţa solului a orizontului A. se depun şi se acumulează în masa solului într-o anumită ordine.CAPITOLUL 6 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL Procesul general prin care se realizează schimbările fizice. 6. de la suprafaţă şi până la roca generatoare. Iluvierea. reprezintă urmarea acţiunii diferitelor procese fizice. sunt întâlnite la toate solurile şi constau în acumularea de substanţe organice mai ales sub formă de humus. este procesul de depunere a acestor compuşi. orizontul format purtând denumirea de orizont turbos (T). Procesele de bioacumulare. alterare şi sinteză a materiei minerale şi organice.poartă numele de proces de solificare. chimice şi biologice. A treia categorie de bioacumulare are drept rezultat acumularea masivă de resturi organice turbificate. este aceea din care rezultă materie organică slab transformată aflată în diferite grade de humificare. Straturile în care se acumulează compuşii respectivi se numesc orizonturi de sol sau orizonturi genetice. rezultaţi în urma proceselor de dezagregare. levigarea). Procese de eluviere şi iluviere. Aceste procese au un rol foarte important în diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol.1. de regulă din partea superioară spre adâncime. constă în deplasarea de către apă a unor compuşi. undeva în profilul solului. Compuşii minerali. Formarea profilului de sol Diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol. Eluvierea (spălarea. A doua categorie de bioacumulare. iar succesiunea orizonturilor genetice. chimice şi biologice suferite de materia minerală şi organică de la suprafaţa litosferei sub influenţa factorilor pedogenetici şi transformarea acestora într-o formaţiune nouă solul . organici şi organo-minerali.

culoarea. glomerulară sau poliedrică. sau texturat.În urma acestor procese se formează un orizont specific. culoarea. afânat) se notează cu Am şi are următoarele caractere: .2. iar alcalizarea este procesul de îmbogăţire a complexului coloidal al solului în ioni de sodiu. textura. Alcătuirea profilului de sol Profilul de sol reprezintă aspectul pe care îl are solul în secţiune transversală de la suprafaţă şi până la intersecţia cu roca generatoare. Principalele orizonturi de diagnoză a solurilor din ţara noastră sunt: Orizontul A este un orizont mineral. Un proces specific de alterare este cel care duce la formarea orizontului B cambic. notat cu Bt. structura. Se disting trei feluri de orizonturi A: A molic (mollis = moale. 6. se notează cu Au. porozitatea. verzuie. 6. structura. Orizontul de sol este un strat aproximativ paralel cu suprafaţa terenului. consistenţa. culoare închisă). care are o serie de proprietăţi morfologice cum ar fi : grosimea. albăstruie. neoformaţiunile.1. Procese de salinizare şi alcalizare. având o culoare caracteristică vineţie. structura grăunţoasă. notat cu Bv întâlnit la solurile cambice. format la suprafaţa solului mineral în care s-a acumulat materie organică humificată. 17 . Salinizarea este procesul formării unor soluri bogate în săruri solubile. este asemănător cu Am în ceea ce priveşte culoarea. grosimea.2. cantitatea de materie organică. grosime de cel puţin 25 cm. Orizonturile de sol şi caracterizarea lor Profilul de sol prezintă o anumită succesiune a orizonturilor care pot fi identificate pe teren. Procese specifice de alterare Alterarea este un proces general de modificare chimică a mineralelor din constituţia rocilor şi are drept efect formarea părţii minerale a solurilor. cu ajutorul unor proprietăţi specifice dintre care enumerăm culoarea.notat cu G. structura. este închisă. argilo-iluvial. conţinut de materie organică de cel puţin 1 % pe întreaga lui grosime şi de cel mult 35 % dacă partea minerală are peste 60 % argilă. textura. Procesele de gleizare determină formarea unui orizont specific . Procese de gleizare. A umbric (umbra = umbră. tipul de humus.orizontul de glei .

format în condiţiile unui mediu saturat în apă. structură poliedrică sau prismatică. humus iluvial şi sescvioxizi Bhs ) nu are structură. Se disting trei feluri de orizonturi B: B cambic (cambio . grosime de cel puţin 10 cm. brun. sescvioxizi Bs. roşu. se poate găsi în profil deasupra unui orizont Bt sau Bs şi sub un orizont A sau O. este un orizont deschis la culoare. Orizontul C este situat în partea inferioară a profilelor de sol. cu acumulare de argilă. Bhs şi Bh. B/G şi C/G. A/G. sau B textural. cel puţin o parte din an. B/C. Orizontul C. textura fină. Cyperaceae. prezintă culori mai închise decât. este un orizont format din acumulare de material amorf (materie organică Bh. Orizontul O (organic) s-a format la suprafaţa solului în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă. are = modificare. negru. constituit din roci compacte. A/R. A sau B. este un orizont format prin alterarea materialului parental. se notează cu Bt şi prezintă culori diferite. schimbare). Orizontul T (turbos) este un orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă. caracterizat printr-un conţinut mai scăzut de argilă şi materie organică. sărac în materie organică. este notat cu simbolul Bv. determinat de apa freatică situată la mică adâncime. Orizontul E este mineral. 18 . E/B. B/R. este un orizont mineral în care se constată o îmbogăţire în argilă prin eluviere sau alterare. B spodic (spodos = cenuşă) se notează cu simbolurile Bs. fiind reprezentat prin roci. cu grosime minimă de 20 cm. se notează cu Ao. constituit din material organic provenit din muchi.A ocric (ochros = pal. Principalele orizonturi de tranziţie sunt : A/c. este un orizont mineral în care se acumulează carbonaţi. Orizontul R este un orizont mineral situat la baza profilului. dar şi în mod lent. Se găseşte sub orizontul T. A/B. B argiloiouvial (argilla = argilă). Orizontul B este situat sub orizontul A sau E. cea mai mare parte a anului. Orizonturi de tranziţie .trecerea de la un orizont la altul se face în unele cazuri tranşant. printr-un orizont de trecere numit de tranziţie. această structura poliedrică. Juncaceae. Orizontul G (gleic) este un orizont mineral. culoare deschisă).

19 . întâlnindu-se numai în Dobrogea. fiind considerată din acest punct de vedere ca un “muzeu natural” de soluri. 7.3oC iar precipitaţiile variază între 350 şi 430 mm. floarea soarelui. pe teritoriul României se întâlnesc patru zone naturale de vegetaţie: alpină.Cca. Pentru stabilirea acestor unităţi taxonomice se folosesc “orizonturile diagnostice şi caracterele diagnostice” care constituie elemente de diagnostic. care prezintă trei unităţi taxonomice la nivel superior: clasa. forestieră.500 km2) prezintă totuşi o gamă foarte largă de soluri. specii şi variante. lutonisipoasă până la lutoasă. sfeclă pentru zahăr. porumb. Datorită condiţiilor variate de climă şi relief. tipul şi subtipul şi patru unităţi taxonomice de nivel inferior: varietate.7o şi 11. 7. la baza căreia au stat criteriile geneticogeografice de formare a solurilor. În anul 1979 a fost elaborată o nouă clasificare sub egida ICPA. soia). a reliefului în trepte. familie. Acest lucru se datorează în special cadrului natural care este foarte variat.1.Murgoci în anul 1911. in pentru ulei. ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de climă şi de vegetaţie. Solurile din regiunile de câmpie şi deal Solurile bălane. orz.CAPITOLUL 7 CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA Prima clasificare a solurilor din ţara noastră a fost făcută de Gh. Are o morfologie de tipul: Am .2.2. pe suprafeţe reprezentative. silvostepă şi stepă. valorile medii anuale sunt între 10. irigarea fiind o măsură tehnică absolut necesară se folosesc pentru culturi de câmp (grâu. structura este glomerulară sau grăunţoasă mică. care depinde în mare măsură de regimul precipitaţiilor. textura este mijlocie.1.A/C . Cadrul natural de formare a solurilor României Deşi ţara noastră are o suprafaţă restrânsă (237.Solurile României 7. Munteanu. Are o fertilitate mijlocie. Sunt puţin răspândite. Clima este cea mai caldă şi cea mai aridă din România.

C sau Cca cu orizontul Am de culoare brun-închisă. atât datorită suprafeţelor întinse pe care le ocupă în regiunile de câmpie. cu o grosime până la 40 . porumb. S-au format în zona de relief de câmpie. având culoarea brun-roşcată. în special soiurile pentru strugurii de masă se dezvoltă bine. iar dintre speciile pomicole.620 mm. Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu. soia.4 %). Cernoziomurile cambice. podişuri şi dealuri joase la altitudini până la 550 m. orz.5oC. Muntenia. Cernoziomul tipic are morfologia . mazăre. caisul. etc. Cernoziomurile ocupă suprafeţe foarte întinse în Câmpia Română. floarea soarelui. Climatul este mai umed decât în cazul cernoziomurilor.5oC. Reprezintă unul din cele mai importante tipuri de sol din România. Cernoziomurile argiloiluviale. iar ale temperaturilor între 8.Viţa de vie. Am . Cernoziomurile. Cernoziomurile cambice se întâlnesc în Oltenia. mediile anuale ale precipitaţiilor variază între 380 şi 560 mm. sunt soluri bogate în humus de tip mull (3 . structura este mai bună decât la solul bălan.5 şi 11. temperaturi medii de 8. Moldova. precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 380 . in. soia. iar temperatura medie anuală variază între 8. Platoul Dobrogean. Câmpia de Vest. Transilvania şi Dobrogea în unităţi de câmpie. porumb. mazăre. Clima are caracter continental. sunt soluri specifice zonei de silvostepă. piersicul şi cireşul se dezvoltă cel mai bine. Cernoziomurile sunt utilizate mai ales pentru culturile de câmp. sfeclă pentru zahăr. lutoasă.C sau Cca. Cernoziomul tipic are o textură mijlocie.11oC.Bt . Moldova şi Transilvania.A/C . 20 . Clima se caracterizează prin precipitaţii medii anuale de până la 600 mm. Sunt cunoscute şi sub denumirea de cernoziomuri levigate.50 cm. în profil se constată urmele unei activităţi biologice intense. floarea soarelui. iar orizontul Bt (textural) este gros până la 100 cm. cât mai ales prin fertilitatea ridicată. orz. grâu. cu un conţinut mai mare în argilă.3 şi 11. podişuri şi dealuri joase. dar şi pentru plantaţii pomicole şi viticole.5 . Cernoziomul argiloiluvial prezintă morfologia : Am .

40 cm. ocupând suprafeţe întinse în Muntenia vestică şi centrală şi în Oltenia. Solurile brune acide reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor organice şi a celor cu azot (nitrocalcar şi uree). Sunt răspândite în partea estică a ţării.6oC. structura este glomerulară sau grăunţoasă. molid cu brad şi fag. legume. viţă de vie (podgoria Valea Călugărească) şi pomi fructiferi. fiind caracteristic zonei pădurilor de foioase. Ao . Fertilitatea solurilor brune acide depinde de grosimea orizontului Ao.2. textura este lutoasă până la luto-argiloasă. Orizontul Am. sunt dispuse în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. folosite predominant pentru culturi de câmp.C sau R. sunt folosite în silvicultură. Sub aspectul zonalităţii. culoare brun cenuşie foarte închisă în stare umedă. Cotnari. Nicoreşti.Bv . inferioară cernoziomurilor argiloiluviale. cât şi pentru plante de nutreţ. chimice şi de fertilitate. S-au format într-un climat răcoros şi umed cu precipitaţii cuprinse între 800 şi 1400 mm şi temperaturi medii de 3. Solul brun acid are profilul scurt cu morfologia. bine aprovizionate cu substanţe nutritive. cartofi.Ame . dar condiţiile climatice mai umede asigură însă producţii mai constante îndeosebi la porumb. plantaţii de pomi şi viţă de vie.4%. ca păşuni şi fâneţe. Pietroasele. 7.2 Solurile regiunilor de munte Solurile brune acide. Solul brun roşcat tipic se întâlneşte în câmpia de sud şi sud-vest a ţării. Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun roşcate sunt prielnice atât pentru plante de câmp. cuprind suprafeţe mai mari în Podişul Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc (Podişul Bârladului). Odobeşti. se cultivă cele mai renumite podgorii din ţara noastră.C sau Cca. Solurile cenuşii. 21 . Solurile brun-roşcate. Tot pe aceste soluri. Vegetaţia naturală caracteristică acestui tip de sol o formează pădurile de molid. conţinutul în humus este de 3. prezintă grosimi de 30 .Bt .C sau Cca. Buzău. Solurile brun-roşcate au proprietăţi fizice.Sunt soluri bogate în humus (3-4 %).Bt . Solurile cenuşii prezintă un profil de tipul : Am . Solurile brun-roşcate au o morfologie de tipul : Ao . sfeclă. Sunt cultivate aproximativ cu aceleaşi plante ca şi cernoziomurile cambice.

vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de molid şi pin.R sau C. Podzolurile au o textură variabilă de la nisipoasă la nisipo-lutoasă având o reacţie puternic acidă (pH sub 4). din acest punct de vedere făcând parte din categoria celor mai slab fertile soluri din ţara noastră. jnepenişuri. şi vegetaţie ierboasă. Sunt utilizate în silvicultură sau ca pajişti şi fâneţe. Pentru sporirea fertilităţii lor se recomandă aplicarea amendamentelor calcaroase în scopul reducerii acidităţii şi aplicarea anuală a îngrăşămintelor organice. Apar în toate zonele muntoase ale ţării. Fertilitatea acestor soluri este foarte scăzută.3oC. Profilul podzolului prezintă următoarea morfologie.Bhs .Podzolurile.Es . Au . Ocupă suprafeţe mari în Carpaţii Meridionali iar pe suprafeţe mai mici în munţii Maramureşului şi Carpaţii Orientali. 22 . într-un climat cu precipitaţii de până la 1400 mm şi temperaturi medii anuale de 2.

Prezentaţi proprietăţile fizico-mecanice ale solului. Ce sunt orizonturile genetice? 16. În acest scop se vor utiliza materiale ilustrative (poze. 3. Prezentaţi solurile de munte Teme de control 1. Prezentaţi proprietăţile fizice ale solului. 8. 5. Ce este humificarea? 10. 7. Prezentaţi agenţii fizici care determină dezagregarea mineralelor şi rocilor. 2. Definiţi procesele de dezagregare şi alterare a solului. Care sunt principalii produşi ai dezagregării şi alterării rocilor şi mineralelor? 9. profilul de sol. Caracterizaţi orizontul A. 23 . 17. Care este rolul humusului în fertilitatea solului? 12. Care sunt formele de apă în sol? 15. Descrieţi tipurile de sol întâlnite pe teritoriul României. Prezentaţi solul cernoziom cambic 18. Enumeraţi principalele legi care acţionează în pedologie. Definiţia solului. 6. Care sunt măsurile de prevenire a degradării structurii solului? 14. Enumeraţi şi descrieţi principalele metode de cercetare folosite în pedologie. Descrieţi solul din localitatea de domiciliu (tipul de sol. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole. Ce reprezintă fertilitatea solului? 13. Referate 1. scheme). 4. Care sunt principalele tipuri de humus? 11. 2. caracterizarea orizonturilor genetice ).Întrebări recapitulative 1. Care sunt cele mai importante principii în pedologie? 3.

de zi scurtă şi plante neutre.2. rădăcini. aerul. Desfăşurarea proceselor de metabolism are loc sub influenţa factorilor de vegetaţie sau factori ecologici (grecescul oikos = casă). 8. Durata de iluminare reprezintă numărul de ore cât plantele sunt expuse la lumină.1. Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie Între factorii de vegetaţie şi plante se stabilesc anumite legături. rezistenţa la cădere. care se desfăşoară pe baza unor legi şi anume: a) legea nesubstituţiei şi egalităţii factorilor de vegetaţie. tuberculi. 24 . fructe. substanţele nutritive. temperatura. acumularea glucidelor sunt influenţate direct de intensitatea luminii.II . Lumina ca factor de vegetaţie Lumina este un factor de vegetaţie indispensabil plantelor verzi întrucât sinteza materiei organice se produce din C. b) legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie care acţionează direct sau indirect asupra plantelor sunt: lumina.PARTEA A.A AGROTEHNICĂ CAPITOLUL 8 FACTORII DE VEGETAŢIE ŞI POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE Din mediul înconjurător plantele absorb apa. creşterea frunzelor şi lăstarilor. sărurile minerale iar cu ajutorul energiei solare sintetizează substanţele organice care se depun în seminţe. Diferite procese ca fotosinteza. 8. apa. H. fructificarea. O în prezenţa luminii în timpul procesului de fotosinteză. c)legea factorului limitativ al producţiei. fibre sau alte părţi ale plantei. După nevoia lor de lumină plantele se grupează în plante de zi lungă.

Plantele de zi lungă înfloresc şi fructifică vara, având nevoie de perioade lungi de iluminare, cum ar fi grâul, secara, orzul, ovăzul, mazărea, inul, muştarul, lucerna, trifoiul, spanacul, etc. Plantele de zi scurtă cer durată scurtă de iluminare, adică 12 ore din 24 (tutunul, orezul, soia, porumbul, sorgul, cânepa). Plantele neutre sau indiferente faţă de iluminare, cum ar fi floarea soarelui, hrişca, alunele de pământ, pătlăgelele vinete, se pot dezvolta şi fructifica chiar dacă se măreşte sau se micşorează perioada de vegetaţie. Metode de dirijare a luminii În câmp modificarea cantităţii de lumină primită de plante se realizează prin: - zonarea culturilor, soiurilor şi hibrizilor în funcţie de cerinţele lor faţă de lumină; - stabilirea densităţii optime la semănat; - alegerea cele mai corespunzătoare metodă de semănat; - orientarea rândurilor de semănat pe direcţia N - S sau E - V; - combaterea buruienilor; - aplicarea unor măsuri speciale cum ar fi cârnitul şi copilitul, tăierile la pomi şi viţă de vie; - crearea de soiuri şi hibrizi cu potenţial biologic mare.

8.3. Temperatura ca factor de vegetaţie
Toate procesele vitale (absorbţia apei, respiraţia, fotosinteza şi transpiraţia), precum şi parcurgerea fenofazelor în dezvoltarea plantelor se desfăşoară normal numai în anumite condiţii de temperatură. Pretenţiile plantelor faţă de căldură se referă atât la temperatura aerului atmosferic, cât şi la regimul de căldură a solului. Temperatura solului, condiţionează prima perioadă din ciclul evolutiv al plantelor, germinaţia seminţelor. Temperatura la care începe germinarea seminţelor poartă denumirea de temperatură minimă de germinare şi reprezintă factorul care determină epoca la care trebuie să fie semănată fiecare plantă. Temperaturile minime de germinare sunt diferite în funcţie de plantele de cultură, spre exemplu cerealele păioase germinează la temperaturi minime de 24oC, mazărea la 1- 2oC, floarea soarelui la 5- 6oC. După răsărire plantele au
25

cerinţe diferite faţă de căldură, înfloritul la cereale se produce la 8- 12oC, alungirea paiului la 14- 16oC, înflorirea la 17- 18oC iar maturarea are lor la peste 19oC. Metode de dirijare a regimului termic al solului Principalii factori prin care este influenţată temperatura solului sunt lucrările solului. Solul lucrat, afânat devine mai permeabil, deci este mai cald, schimbul de gaze între sol şi atmosferă este mai activ. Evitarea stagnării apei, mulcirea solului cu mraniţă, turbă sau gunoi de grajd mărunţit contribuie la absorbţia căldurii pe solurile grele şi reci. Utilizarea îngrăşămintelor organice care prin descompunere degajă căldură, contribuie la încălzirea solului. Semănatul sau plantatul pe coamele brazdelor, plantarea perdelelor de protecţie, arderea substanţelor fumigene în vii, livezi, grădini de legume, irigarea cu apă cu temperatură diferită de cea a solului reţinerea zăpezii pe semănăturile de toamnă, sunt măsuri aplicate în scopul realizării unui regim termic corespunzător.

8.4. Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul este un amestec de mai multe gaze (tab.1) care participă în procesele metabolice ale plantelor.
Tabelul 7 Compoziţia chimică a aerului
Componentul N2 O2 CO2 H2 Ozon gaze rare % 78,09 20,95 0,03 5 . 10-5 1 . 10-6 0,94

Cerinţele plantelor faţă de aer se referă atât la aerul atmosferic, cât şi la aerul din sol. Ca orice organism viu planta are nevoie de aer, fiecare din componentele acestuia având un anumit rol în viaţa plantei. Azotul atmosferic, nu este folosit direct de către plante, ci sub formă de săruri ale acidului azotic sau săruri amoniacale luate din sol.

26

Oxigenul este indispensabil vieţii plantei pentru procesul de respiraţie, pentru germinarea seminţelor, respiraţia rădăcinilor şi activitatea microorganismelor aerobe, cea mai favorabilă concentraţie în sol este de 15- 18%. Dioxidul de carbon din atmosferă, are rol în procesul de fotosinteză, o concentraţie mai mare de 1% poate fi suportată de plante. Amoniacul, în aerul din sol, se găseşte în cantităţi mai mari decât în atmosferă ca urmare a descompunerii materiei organice proteice. Între aerul solului şi aerul atmosferic există un schimb permanent de gaze, care este favorizat de starea de afânare a solului. Metode de reglare a regimului de aer din sol Dirijarea regimului de aer al solului este necesară mai ales pe cele grele, care se tasează repede şi formează crustă precum şi pe solurile cu exces de umiditate. Crusta şi tasarea solului au ca urmare micşorarea porozităţii acestuia, ceea ce îngreunează schimbul de gaze. Toate lucrările solului care asigură menţinerea structurii şi creşterea permeabilităţii solului, (arat, grăpat, cultivat) contribuie la îmbunătăţirea regimului de aeraţie a solului.

8.5. Apa ca factor de vegetaţie
Pentru viaţa plantelor apa joacă un rol multiplu în sensul că: - dizolvă şi transportă sărurile nutritive din sol, săruri care sunt luate de către plante din soluţia solului; - îndeplineşte şi funcţia de reglare a temperaturii plantei, fiind eliminată prin transpiraţie; - imprimă turgescenţa ţesuturilor plantei, asigurând un echilibru mecanic al diferitelor organe; Plantele au cerinţe care diferă de la o specie la alta, dar şi în funcţie de fazele de creştere; fazele în care plantele au nevoie de cantităţi mari de apă poartă denumirea de faze critice. La cerealele păioase fazele critice sunt înfrăţirea, formarea organelor florale şi formarea fructelor. La porumb fazele critice sunt formarea organelor florale, formarea şi dezvoltarea fructelor.

27

S.macroelemente (peste 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Na. Ca. lucerna. influenţează fotosinteza prin aceea că intră în alcătuirea clorofilei.Fasolea. K. Metode de dirijare a regimului hidric al solului Acumularea şi păstrarea apei în sol se realizează prin arături adânci de vară sau de toamnă. aplicarea corectă a îngrăşămintelor. Fe. O. orzul de toamnă. având pretenţii mari faţă de umiditate. acizilor nucleici şi a clorofilei. inul. Trei din cele 16 elemente esenţiale şi anume: C.microelementele (sub 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Mn. Mo. În funcţie de proporţia în care intră în alcătuirea plantelor.10% provin prin absorbţie din soluţia solului. Macroelementele sunt consumate în cantităţi mari de către plante. de un număr mare de elemente chimice din care cel puţin 16 sunt esenţiale pentru nutriţia lor. intervin spre exemplu în constituţia enzimelor. Cu. Azotul este necesar pentru sinteza proteinelor şi a citoplasmei celulare. elementele chimice se clasifică în: . Zn. . . respectarea epocii de semănat şi a lucrărilor de semănat. sunt măsuri prin care regimul de apă din sol poate fi îmbunătăţit. secara.6. etc.95% din masa plantei este alcătuită din elemente chimice luate din aer şi apă (C 45%. apă şi sol. floarea soarelui. alegerea soiurilor şi hibrizilor potriviţi zonelor de cultură. şi H 6%) şi numai 5. sparceta prezintă rezistenţă mijlocie la secetă. 8. cartoful. Aproximativ 90. trifoiul sunt plante nerezistente la secetă. soia. sfecla de zahăr. Microelementele sau oligoelementele sunt utilizate în cantităţi mici având funcţii variate în procesul de metabolism. Cl. Bo. porumbul. Se acumulează 28 . menţinerea stratului superficial fără crustă şi afânat prin lucrări cu grapa sau cultivatorul. irigarea. Aceste elemente sunt preluate de către plante din aer. Mg. Grâul. sunt luate din aer şi apă iar celelalte elemente sunt preluate de către plante din sol. P. ele intră în componenţa proteinelor. Combaterea buruienilor. H. Substanţele nutritive din sol ca factor de vegetaţie Plantele au nevoie pentru creştere şi dezvoltare.. O 42%.

grăbeşte maturitatea.în toate organele plantei în special în seminţe. Magneziul este un component al clorofilei şi alături de fosfor participă la formarea proteinelor. stimulează fructificarea. Fosforul este constituentul principal al plantelor. . măreşte rezistenţa plantelor la boli. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. se găseşte în protoplasma celulelor. participă la sinteza substanţelor proteice. care se acumulează în cantităţi importante în frunzele şi coletele de sfeclă). 29 . neutralizează acizii organici în exces (acidul oxalic.lucrările solului. secetă şi îngheţ. . prin care se reglează regimul de aer şi căldură din sol.administrarea îngrăşămintelor. în vederea completării deficitului de elemente nutritive din sol. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. Calciul intră în constituţia membranei celulare şi joacă un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. reduce transpiraţia. înfrăţirea cerealelor. Metode agrotehnice pentru dirijarea regimului substanţelor nutritive din sol .rotaţia culturilor asigură acumularea în sol a unor substanţe nutritive. fructe dar mai ales în organele verzi ale plantei. cădere şi la îngheţ.combaterea buruienilor face ca elementele nutritive să fie consumate numai de plantele de cultură. . Potasiul intensifică procesul de fotosinteză. măreşte rezistenţa plantelor la secetă. favorizează activitatea microorganismelor îmbogăţind solul în materie organică.

Importanţa lucrărilor solului Lucrările solului reprezintă procesele tehnologice care se execută în scopul modificării însuşirilor solului în vederea creării mediului potrivit pentru dezvoltarea plantelor. . distrugerea buruienilor.1. organul de lucru al plugului este trupiţa. întoarcerea.adâncimea brazdei. grăpatul. .epoca de executare în raport cu cerinţele agrotehnice. tasarea. tăvălugitul. desfundatul. chimice şi biologice ale solului.CAPITOLUL 9. lucru cu freza. 9.înmagazinarea unor cantităţi mari de apă în sol. răsturnarea brazdelor pe o adâncime determinată din stratul arabil. Arătura se execută cu plugul. a unor dăunători. Condiţiile care determină calitatea arăturii Calitatea arăturii se apreciază după următorii indicii de calitate: . Principalele lucrări ale solului sunt: aratul. amestecarea.îngroparea la fundul brazdei a stratului superficial de sol cu însuşiri fizice modificate şi aducerea la suprafaţă a stratului structurat. nivelarea. LUCRĂRILE SOLULUI 9. încorporarea în sol a îngrăşămintelor şi a resturilor vegetale. modelarea. 30 .2. a buruienilor şi îngrăşămintelor. etc. Arătura Arătura este considerată lucrarea de bază a solului prin care se realizează desprinderea solului în brazde. Prin arătură se realizează: . mărunţirea.încorporarea resturilor vegetale.1.afânarea prin care se realizează aerarea şi încălzirea solului. mărunţirea. . Lucrările solului se execută astfel încât să se realizeze următoarele obiective: reglarea însuşirilor fizice. Procesele tehnologice care au loc în sol în urma executării acestor lucrări sunt: afânarea.2. cultivaţia. . 9.

b) Arătura de toamnă se efectuează după culturi care se recoltează toamna (porumb pentru boabe. Adâncimea arăturii de vară depinde de umiditatea solului.2.65% din capacitatea solului pentru apă.20 cm. mazăre.gradul de vălurire.30 cm în funcţie de condiţiile de sol.1. de toamnă şi de primăvară. . Epoca de executare Arătura trebuie efectuată la un conţinut optim de umiditate de 50.30 cm. rezultă brazde în curele.. ovăz.25 cm.lăţimea brazdei. adâncimea este de 15 . 31 . suprapunerea momentului efectuării arăturii cu cel al executării lucrărilor de pregătire a patului germinativ. Pentru culturile ce urmează a se semăna toamna. 9. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează şi o uşoară nivelare a solului. a) Arătura de vară se efectuează după culturi care se recoltează vara (borceagul. După epoca de executare arăturile sunt de vară. şi de plantele ce urmează a fi cultivate. cartofi timpurii.gradul de bolovănire (mărunţire). . orz. patul germinativ se pregăteşte în mod necorespunzător.1. floarea soarelui.gradul de îngropare a resturilor organice şi a îngrăşămintelor.20 cm şi se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează o mai bună mărunţire şi aşezare a solului. Pentru culturile de toamnă adâncimea este de 20 . fâşii care se mărunţesc foarte greu iar dacă umiditatea este prea mică rezultă bolovani care de asemeni se mărunţesc greu. pentru cele de primăvară 25 . La un conţinut prea mare de umiditate. . cartof de toamnă). gradul de îmburuienare şi de planta cultivată. pierderea apei din stratul de sol prelucrat. in).existenţa gresurilor. rapiţa. iar pentru culturile succesive de 15 . grâu. Momentul optim de executare a arăturii este imediat după recoltarea şi eliberarea terenului de cultura premergătoare. soia. reducându-se evaporarea apei. Pentru culturile de primăvară adâncimea arăturii este de 20 . destinată atât pentru culturi de toamnă dar şi pentru culturi de primăvară. . c) Arătura de primăvară nu se practică deoarece prezintă multe neajunsuri cum ar fi. sfeclă pentru zahăr.

40 cm. 1. care are rol în mărunţirea şi aşezarea solului şi de a micşora pierderile de apă din sol. aerisirea şi încălzirea lor. adânci. 4. pe solurile unde stratul cu humus de la suprafaţă este subţire. 3.20 cm şi este destinată pentru însămânţarea unor culturi cu înrădăcinare superficială (cereale păioase). Când mai mulţi ani la rând arătura se execută la aceeaşi adâncime se formează hardpanul (talpa plugului) care este greu străbătută de rădăcinile plantelor.1.la pregătirea terenului pentru culturi succesive. 5.80 cm. grele. 32 . motiv pentru care se recomandă ca pe acelaşi teren. dacă în anul anterior a fost efectuată o arătură mai adâncă. Adâncimea de executare este de 21.2. Arătura superficială se execută în următoarele cazuri: . compacte. foarte adânci. precum şi de cerinţele plantelor de cultură. Adâncimea la care se execută acest tip de arătură este de 31 . în zonele umede dacă arătura de toamnă s-a tasat. şi de desfundare. Arătura foarte adâncă se practică pe solurile argiloase. Arătura superficială se execută la adâncimea de 15 . primăvara pe terenurile rămase nearate.30 cm şi se stabileşte în funcţie de tipul de sol şi de felul plantei.5 ani. arăturile se clasifică în arături superficiale. Arătura normală se execută la adâncimea de 18 . pentru cerealele de toamnă semănate după premergătoare târzii când umiditatea solului nu permite o arătură normală. pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole şi viticole. După adâncimea de execuţie. 9. Arătura de desfundare se efectuează cu plugul de desfundat la 40 . Arăturile se grăpează concomitent cu grapa stelată. precum şi pe terenurile cu exces de umiditate pentru a permite infiltrarea apei. făcându-se periodic odată la 3 . 2. imediat ce solul se poate lucra. adâncimea de executare a arăturii să alterneze de la un an la altul. de starea culturală a terenului. Arătura adâncă se efectuează toamna sau vara. pentru afânarea.20 cm. pentru cultura care se însămânţează primăvara.20 cm.Pe terenurile rămase nearate din toamnă. Adâncimea brazdei Adâncimea la care se execută arătura se stabileşte în funcţie de condiţiile de climă şi de tipul de sol. normale.2. arătura de primăvară se face la adâncimea de 15 .

12 cm.0).1. a treia brazdă se trasează tot lângă prima.sapă rotativă (SR . Prin această metodă denivelările în urma aratului (coamele şi şanţurile) se reduc la jumătate. nivelarea solului.2).2. 33 . grapă stelată cu colţi curbaţi . Metode de executare a arăturii 1. cultivatorul. GDU . Lucrările superficiale ale solului Lucrările solului executate cu grapa. Brazda este răsturnată în ambele sensuri doar într-o singură parte. 4.terenul se împarte în mai multe parcele. amestecarea stratului superficial de sol.1.plugul se introduce în lucru la marginea din dreapta parcelei şi se întoarce pe marginea din stânga.3.3. 9. tăvălugul sunt lucrări superficiale şi se execută în principal pentru pregătirea patului germinativ. Aratul la cormană . a doua brazdă se trasează lângă prima. Ultima brazdă este trasată pe mijloc.se execută cu plugul reversibil şi este obligatorie pe terenurile în pantă supuse eroziunii. formându-se o coamă.5). 2. datorită răsturnării brazdei de la margine (la parcela arată în lături) în rigola formată la marginea parcelei vecine (care a fost arată la cormană). 3. rezultând o arătură fără coame şi fără şanţuri. 9. anual să se alterneze metoda de executare a arăturii în vederea reducerii denivelărilor. vor forma câte o coamă pe marginile parcelei. grapa cu discuri (GD . brazda fiind răsturnată spre dreapta.lucrarea se începe la mijlocul parcelei.3.3. Aratul pe sărite . cele cu soţ se vor ara în lături iar parcelele fără soţ se vor ara la cormană. grapa cu stele cu colţi drepţi . Aratul în lături .4.4 M).1.2.7) sau rigizi (GCM .3. Aratul într-o singură parte .9. Grăpatul se execută cu diferite tipuri de grape: grapa cu colţi reglabili (GCR . Ca o regulă generală se recomandă ca pe aceeaşi parcelă. distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire.grapă stelată (GS .1. La încheierea arăturii parcela va prezenta o coamă pe mijloc şi două rigole pe margini. brazdele fiind răsturnate spre dreapta. Lucrarea solului cu grapa Prin grăpat se realizează afânarea şi mărunţirea solului pe o adâncime de 3 . astfel că brazdele cu soţ sunt în dreapta iar cele fără soţ sunt trasate în stânga primei brazde. formându-se o rigolă.

Se folosesc grapele cu colţi. a aşeza şi nivela solul. şi se folosesc în următoarele cazuri: a) la pregătirea patului germinativ. lucrarea se poate face pe toată lăţimea de lucru (cultivaţie totală) pentru pregătirea terenului în vederea însămânţării sau se poate face între rândurile de plante semănate la distanţe mari (cultivaţie parţială sau prăşit). rariţă. b) grăparea solului de la efectuarea arăturii şi până la pregătirea patului germinativ (de 1 .Grapele se folosesc în următoarele cazuri: a) grăparea concomitentă cu efectuarea arăturii. dacă solul este bolovănos sau grapele cu colţi reglabili.în rânduri distanţate. fasole) sau în primele faze de vegetaţie. daltă.2. afânarea stratului superficial al solului. se foloseşte grapa stelată cuplată în urma plugului. f) grapa cu discuri se foloseşte înaintea arăturii de toamnă pentru distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea porumbului. b) la deschiderea rigolelor în cazul irigării culturilor prin brazde sau muşuroitul la cartof.18 cm. c) grăparea unor culturi înainte de răsărire. dacă solul este mărunţit.3. fără întoarcerea stratului de sol. sapa rotativă sau grapa cu discuri. lucrarea numindu-se dezmiriştire. 34 . 9. semănate. realizându-se distrugerea crustei. Cultivatoarele pot fi echipate cu organe active în formă de săgeată. se folosesc grapele cu discuri. (cultivaţie totală). d) grăparea lucernierelor. d) la lucrarea solului între rândurile de plante. distrugerea buruienilor. dar a format crustă. pe adâncimea de 3. soia. Lucrarea solului cu cultivatorul Acţionează asupra solului de la suprafaţă. favorizarea lăstăririi plantelor. e) grăparea miriştilor cu grapa cu discuri în situaţia în care arătura nu se poate efectua imediat după recoltarea premergătoarei. cuţit unilateral. trifoiştilor şi pajiştilor primăvara devreme sau după fiecare coasă.2 ori). strângerea resturilor organice. e) la întreţinerea pajiştilor. c) pentru mobilizarea adâncă. dacă s-a format crustă (porumb. florii soarelui. cu scopul de a mărunţi bulgării.

lucrările care se aplică se vor diferenţia după tipul de sol. punerea în contact cu solul a seminţelor.4. Tăvălugul se foloseşte: a) când însămânţarea se face în sol uscat pentru a pune seminţele în contact cu solul.1.1. Prin tăvălugire se realizează tasarea stratului superficial de sol. 35 .sistemul de lucrări pentru culturi de toamnă. . Principalele sisteme de lucrări ale solului sunt următoarele: . secară.9. umiditatea solului.sistemul minim de lucrări ale solului. 1. fertilitatea.sistemul de lucrări pentru culturi succesive.5. cerealele păioase. c) pentru tasarea stratului de sol prea afânat când se pregăteşte patul germinativ pentru seminţe mici. După premergătoarele timpurii .sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară.3. adâncimea de lucru 18. orz de toamnă. mărunţirea bulgărilor rămaşi de la arătură. Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă Sistemele de lucrări ale solului pentru culturile care se însămânţează toamna (grâu de toamnă. După recoltarea plantelor premergătoare se efectuează arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată.4 sau tăvălugul inelar 3TI . se execută cu tăvălugul neted 3TN . rapiţa.3. Lucrarea se efectuiază cu tăvălugul neted sau inelar în momentul când solul nu aderă de suprafaţa acestuia din cauza umidităţii.după culturile care se recoltează la sfârşitul primăverii sau în timpul verii cum ar fi borceagul. Sistemele de lucrări ale solului Totalitatea lucrărilor solului şi ordinea de executare reprezintă sisteme de lucrări ale solului. Lucrarea solului cu tăvălugul Lucrarea cu tăvălugul se face în scopul pregătirii terenului pentru însămânţare sau ca lucrare de întreţinere în cazuri speciale. cartofii timpurii. rapiţă) depind de planta premergătoare. 9.22 cm în scopul păstrării rezervei de apă din sol. . .4.5. mazărea. 9. starea culturală. b) la pregătirea patului germinativ. borceag de toamnă.

Arătura este lucrarea care se execută în anul precedent. în vederea păstrării apei în sol. adâncimea variază între 20 şi 30 cm.mărunţirea bulgărilor. sfecla de zahăr).22 cm.12 cm sau cu plugul şi grapa stelată la 12. dar şi de planta de cultură. Dacă terenul este nivelat. urmând ca arătura să se efectueze după căderea primelor precipitaţii. inul. a) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai devreme (mazărea. fără bulgări şi fără buruieni.28 cm. Lucrările care se efectuează în aceste situaţii sunt: . In funcţie de textura solului. sistemul de lucrări cuprinde arătura şi 1 .2 lucrări. .2. sfecla.În perioada de la arat şi până la însămânţare se efectuează 1. trifoiul. borceagul. . lucerna.3 lucrări cu grapa pentru a menţine solul afânat. soia.3 lucrări cu grapa cu discuri. prin 1. cu plugul în agregat cu grapa stelată.arătura. fără buruieni. După premergătoarele târzii . Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri prin 1. pregătirea patului germinativ se poate face numai cu combinatorul.4 lucrări superficiale. Aceste lucrări se efectuează cu grapa cu discuri. 9. se fac în scopul pregătirii de calitate a patului germinativ. mărunţit. terenul este prea uscat ci se efectuează o lucrare superficială cu grapa cu discuri la 8. Lucrarea se numeşte dezmiriştit.pregătirea patului germinativ. În verile secetoase când datorită lipsei apei din sol. la adâncimea de 18. porumb. dacă arătura prezintă bulgări şi buruieni sau cu grapa cu colţi reglabili dacă s-a format crusta.2 lucrări cu grapa cu discuri şi combinatorul.4.suprafeţe destul de mari ocupate cu culturile de toamnă sunt însămânţate după premergătoare târzii (floarea soarelui.15 cm. Sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară Pentru culturile de primăvară. prin 1. frecvent între 22 . de grosimea orizontului A. În acest scop toate lucrările solului şi pregătirea patului germinativ trebuiesc realizate într-un timp scurt de la eliberarea terenului de cultura premergătoare. cartoful) prima lucrare se face cu grapa cu 36 . Lucrările superficiale se execută în perioada de la desprimăvărare şi până la însămânţare. 2.

3. iar însămânţarea să se facă cât mai aproape de momentul recoltării premergătoarelor. şi 3 . sistemul de lucrări ale solului se compune dintr-o lucrare aplicată primăvara devreme cu grapa cu colţi reglabili şi bara de nivelare. este necesar ca terenul să fie eliberat cât mai repede iar arătura să se execute imediat după recoltarea plantei premergătoare când solul este mai umed. În continuare terenul se pregăteşte cu 1 . după ce solul s-a zvântat. Adâncimea arăturii variază între 15 . Sistemul de lucrări pentru culturile succesive Culturile succesive sau duble.5 lucrări cu grapa cu discuri. 9.4. 37 .20 cm în funcţie de umiditatea solului.colţi reglabili. la sfârşitul primăverii sau începutul verii.2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu tăvălugul neted. Din acest motiv. se seamănă imediat după recoltarea plantelor premergătoare. Culturile succesive se pretează în zonele unde precipitaţiile sunt bine repartizate în perioada de vegetaţie sau în sistem irigat. b) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai târziu (sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai). Această lucrare este suficientă pentru pregătirea patului germinativ dacă terenul este curat de buruieni şi afânat.

facultatea germinativă. pentru a germina şi a produce noi plante. 10. Pentru a putea fi folosite la semănat.masa hectolitrică. 38 . material săditor). procentul de seminţe germinabile. . . însuşirea seminţei de a aparţine unui soi sau hibrid. Materialul de semănat şi plantat Lucrarea prin care sămânţa se introduce în solul pregătit la adâncime corespunzătoare. seminţele trebuie să aibă următoarele însuşiri: . umectarea. uscarea. constă în îndepărtarea impurităţilor şi mai ales a impurităţilor verzi. Expunerea la soare se practică pentru a stimula procesele vitale (fasole). reprezintă masa seminţelor dintr-un volum de 100 l. . preîncolţirea. în instalaţii speciale (în special la porumb). .puritatea. . Plantatul este lucrarea prin care sunt încorporate în sol organele vegetative (tuberculi. rădăcini tuberizate. . butaşi.1. reprezintă conţinutul în apă din seminţe. tratarea.1 Pregătirea seminţelor pentru semănat Principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de semănat sunt: condiţionarea.starea sanitară sau prezenţa atacului de boli şi dăunători.autenticitatea. până la nivelul la care acestea nu se alterează. însuşirea seminţei de a nu conţine corpuri străine. se numeşte semănat. Uscarea constă în reducerea conţinutului de apă din seminţe. Sortarea poate fi făcută odată sau separat de curăţire.umiditatea. etc. expunerea la soare. drajarea.CAPITOLUL 10 SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DUPĂ SEMĂNAT 10.1. Condiţionarea (curăţirea). se exprimă în grame.masa a 1000 de boabe (MMB).

În epoca III în sol temperatura ajunge la 10 .10oC. Data începerii semănatului depinde şi de condiţiile de climă din zona. bumbac. Culturile de primăvară se pot semăna în epoca I timpurie când în sol sunt 1 . pentru a grăbi ajungerea la maturitate. Epoca II este caracterizată prin creşterea temperaturii în sol la 8 . fasole. celelalte specii se seamănă începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima decadă a lunii octombrie. se practică mai ales în legumicultură. În primăvară se seamănă majoritatea culturilor. deoarece seminţele germinează la temperaturi diferite iar plantele răsărite reacţionează diferit la temperaturile atmosferice scăzute. Semănatul prea devreme determină o creştere prea mare a masei vegetale şi o scădere a rezistenţei plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor. de cultură. Toamna se seamănă rapiţa de toamnă. bostănoase. Tratarea seminţelor cu insecticide şi funcigide împotriva bolilor care se pot transmite prin sămânţă şi a dăunătorilor care pot ataca sămânţa în sol până la germinare. este acoperirea seminţelor cu o peliculă din material organic. trifoi. Drajarea.3 C. condiţie necesară pentru germinarea seminţelor de porumb.12oC prielnică pentru germinarea seminţelor de tutun.10 martie. se poate practica la seminţele segmentate şi şlefuite de sfeclă sau la unele legume. orez. Epoca de semănat Unele specii de plante se seamănă toamna iar altele primăvara.2. Pentru aceste specii se impune respectarea epocii optime de semănat care asigură răsărirea la timp a plantelor şi pregătirea pentru a rezista temperaturilor coborâte din timpul iernii. 10. calendaristic corespunde cu intervalul 1 .15 aprilie. calendaristic este intervalul 25 martie . lucernă. soia. 39 o . Cu excepţia rapiţei care se seamănă la sfârşitul lunii august. În epoca I târzie când în sol temperatura ajunge la 5 . de expoziţia terenului. de textura solului. secara şi grâul.7oC se poate semăna sfecla. epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinare a seminţelor. floarea soarelui. temperatura minimă de germinare pentru mazăre. cereale de primăvară.Umectarea are rolul de a grăbi germinarea seminţelor. Preîncolţirea se aplică la unele legume sau la cartofii timpurii. se poate face cu câteva zile înainte de semănat. orzul şi orzoaica de toamnă.

acest sistem se practică pentru soia.45 cm) iar între benzi se lasă distanţe mai mari (60. Adâncimea de semănat Adâncimea de semănat depinde de particularităţile plantelor. Se apreciază că adâncimea de încorporare a seminţelor să fie de cca. iar plantele se înrădăcinează mai bine. de scopul culturii.3.4. distanţa dintre rânduri este de 6 cm. trifoiul. fasolea. în acest mod este semănat porumbul. 10 ori mai mare decât diametrul acestora. Semănatul în rigole Este practicat pe terenurile în pantă sau în zonele secetoase.10. 10. inul. floarea soarelui. sfeclă şi loturile semincere. Distanţa dintre rânduri este de 12. distanţa dintre rânduri este de 30 . 40 . borceagul. inul. deoarece pe fundul rigolei sămânţa găseşte umiditatea necesară încolţirii. Semănatul în rânduri îndepărtate Este metoda prin care sunt semănate culturile prăşitoare. de umiditatea şi textura solului. Semănatul în rânduri dese se realizează cu semănătoarea SUP-29 echipată cu brăzdare duble.70 cm).se realizează cu semănătoarea purtată SPC-6. În funcţie de aceşti factori semănatul se poate realiza folosind următoarele metode: Semănatul în rânduri obişnuite Prin această metodă se seamănă cerealele păioase. cartoful. Semănatul în rânduri dese În acest mod se pot semăna cerealele păioase. Metode de semănat La stabilirea metodei de semănat se ţine seama de particularităţile plantelor. care se realizează cu semănătoarea SUP -29. Semănatul în benzi Benzile sunt grupuri de două sau mai multe rânduri cu distanţe între ele (12.4 . Semănatul în coame Se aplică în zonele reci cu exces de umiditate.80 cm în funcţie de particularităţile culturii respective. se practică la cultura cartofului sau în legumicultură. sfecla. condiţiile climatice. soia. lucerna. cânepa pentru fuior.5 cm. distanţa dintre rânduri.

x 100 PxG C = cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar.3 cm. G = germinaţia seminţei.udarea pentru răsărire. c) Primăvara se vor aplica următoarele lucrări de îngrijire: . floarea soarelui. 10.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte cu azot.măsurile de eliminare a excesului de apă prin executare de şanţuri de scurgere. lucerna. de greutatea a 1000 boabe. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat De la înfiinţarea culturilor până la recoltare se execută diferite lucrări de îngrijire care se diferenţiază după plantele de cultură. Norma de sămânţă Norma de sămânţă sau cantitatea de sămânţă folosită la un hectar depinde de desimea la semănat. MMB = masa a 1000 boabe. se face la semnalarea atacului în perioada de toamnă. b) În timpul iernii se face verificarea stării de vegetaţie a culturii prin recoltarea probelor de sol cu plante (monoliţi). de puritatea şi germinaţia seminţei. soia.6. lucrare ce se poate efectua numai pe terenurile amenajate pentru irigat. în timp ce seminţele mari (porumb.6. Norma se calculează după următoarea relaţie: D x MMB C kg/ha = --------------------. etc. condiţiile de climă şi sol. 10. 10. Lucrări de îngrijire a culturilor de toamnă a) Până la venirea iernii principalele lucrări de îngrijire sunt: .Seminţele mai mici (rapiţa. trifoi. legume) se încorporează în sol la adâncimi de 2. Aceeaşi sămânţă se încorporează la adâncime mai mică în solul mai umed sau argilos.) la adâncimi de 5. P = puritatea seminţei.10 cm.1.5. . D = densitatea care trebuie realizată la semănat. fasolea. . 41 . .combaterea dăunătorilor.eliminarea excesului de apă prin executarea canalelor de scurgere.

grăpatul se poate face înainte sau după răsărirea plantelor pentru distrugerea crustei şi a buruienilor în curs de răsărire. etc. care se face imediat după semănat. Repunerea rădăcinilor plantelor în contact cu solul se realizează printr-o lucrare cu tăvălugul neted. . . care se face în scopul distrugerii buruienilor. gunoi fermentat. mraniţă.combaterea buruienilor prin mijloace mecanice.). 10.prăşitul este lucrarea specifică pentru culturile de prăşitoare.combaterea buruienilor se efectuează fie cu grapa cu colţi reglabili sau cu sapa rotativă. fie cu ajutorul erbicidelor. . turbă. .combaterea bolilor şi dăunătorilor se poate face în scop preventiv sau curativ. perpendicular pe rândul de plante. se execută cu cultivatorul echipat cu corpuri tip rariţă. cu sapa rotativă sau prin mijloace chimice. crustei şi afânării solului. mai ales dacă solul este uscat sau pentru culturile cu seminţe mici. cu ierbicide. Ultima praşilă mecanică se execută înainte ca plantele să atingă cadrul cultivatorului. . fenomen cunoscut sub denumirea de descălţare sau dezrădăcinare.2. Lucrări de îngrijire a culturilor de primăvară a) Pentru culturile neprăşitoare se execută următoarele lucrări: .muşuroitul constă în formarea unui muşuroi la rădăcina plantelor.ciupitul sau ruperea vârfurilor tulpinii principale pentru a opri creşterea în înălţime a plantei şi a dirija substanţele hrănitoare la fructe. b) Pentru culturile prăşitoare: . Pe intervalul dintre rânduri prăşitul se execută cu cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi semisăgeată. . iar pe rândul de plante lucrarea se face manual cu sapa. . Uneori la ieşirea din iarnă plantele au o parte din rădăcini la suprafaţa solului.irigarea culturilor pentru satisfacerea nevoilor de apă.mulcirea este lucrarea prin care se acoperă solul cu diferite materiale (paie tocate..combaterea bolilor şi dăunătorilor folosind fungicide şi insecticide.tăvălugirea. 42 . .completarea golurilor când rândurile se observă.6. . . folosind fungicide şi insecticide.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte uşor solubile.răritul constă în smulgerea sau tăierea plantelor până la desimea optimă la culturile răsărite mai des. imediat ce solul este zvântat. .

1. se îngălbenesc. Buruienile şi seminţele lor provoacă intoxicaţii la om şi animale. tulpinile se subţiază. substanţe ce inhibă creşterea plantelor de cultură (substanţe allelopatice). De menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni sunt îndepărtate greu şi numai în instalaţii speciale cum este cazul la torţel (Cuscuta sp. culoarea produselor obţinute de la animalele care le consumă. 2. Concurează plantele de cultură pentru condiţiile de viaţă. dacă sunt consumate de animale imprimă gust şi miros neplăcut laptelui şi cărnii. dar dacă sunt 43 . 3. Plantele de cultură în primele faze de vegetaţie.). depreciază calitatea lânii şi a pielii animalelor. Spinii. Fânul care conţine multe buruieni are o valoare nutritivă scăzută. Buruienile produc pagube nu numai asupra cantităţii recoltelor ci şi a calităţii acestora. odos (Avena fatua). c) Unele buruieni în timpul vegetaţiei sau după descompunere. Seminţele de neghină (Agrostema githago) măcinate odată cu cerealele panificabile dau un gust amar. pelinul (Artemisia sp. Recoltele obţinute din lanurile îmburuienate conţin cantităţi mari de seminţe de buruieni. cresc şi se dezvoltă mai greu. culoare neagră făinii. În general animalele evită consumul buruienilor toxice sau dăunătoare în timpul păşunatului. gustul. b) Umbresc plantele de cultură. zâzanie (Lolium temulentum). Seminţele sau planta întreagă pot deprecia mirosul. a) Buruienile consumă din sol cantităţi importante de apă şi substanţe nutritive. scade rezistenţa plantelor la cădere. Pagubele produse de buruieni 1. muşeţelul (Matricaria chamolila). ceapa ciorii (Gagea arvensis).).CAPITOLUL 11 BURUIENILE 11. brusturele. eliberează în sol. Buruienile influenţează negativ calitatea produselor agricole. Usturoiul sălbatic (Allium rotundum). sulfina (Melilotus officinalis). datorită mirosului caracteristic pe care îl au. ciulinii.

Unele seminţe sunt toxice atât pentru om cât şi pentru animale.este foarte toxică pentru cabaline. Seminţele de odos (Avena fatua) consumate împreună cu cele de ovăz pot provoca inflamaţia mucoasei esofagului la cai. .Colchium autumnale (brânduşa de toamnă) .Seminţele de zâzanie (Lolium temulentum) conţin o ciupercă otrăvitoare care poate provoca otrăviri la om. colici. 5. volbura (Convolvulus arvensis) plantă gazdă pentru viermele sârmă (Agriostes lineatus) foarte periculos pentru cereale. iar seminţele de piciorul cocoşului (Ranunculus arvensis) rănesc cu ghimpii lor mucoasa tubului digestiv a animalelor. gazdă pentru gândacul din Colorado. . datorită alcaloizilor.conţine acid cianhidric. iar recoltarea se face mai greu şi cu pierderi mari. seminţele de neghină (Agrostema githago) sau de măselariţă (Hyosciamus niger) sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale.Atropa belladona (mătrăguna) . . etc. glucozizilor. 44 . . Lanurile îmburuienate se lucrează mai greu şi sunt necesare mai multe lucrări de combatere a buruienilor. pe care le conţin pot produce intoxicaţii sau chiar moartea animalelor.care produce paralizii la cabaline şi rumegătoare. Chenopodium album (loboda sălbatică) are aceleaşi boli ca şi sfecla de zahăr. produce paralizii şi moartea animalelor în 24 ore.provoacă tulburări digestive. 4. Creşterea volumului de muncă şi a cheltuielilor ca urmare a îmburuienării. saponinelor. produce intoxicaţii.Datura stramonium (laurul) . Cele mai răspândite buruieni toxice sunt: .Cicuta virosa (cucuta de apă) . intoxicaţii mortale. . Buruienile ca mijloc de răspândire a insectelor dăunătoare şi a bolilor plantelor agricole. Multe buruieni sunt gazde pentru dăunătorii şi agenţii patogeni ai plantelor de cultură.. diaree.Glyceria acvatica (mana de apă) .conţine un latex care provoacă vomă.Euphorbia cyparissias (laptele câinelui) . paralazii.produce paralizii la animale.consumate. Solanum nigrum (zârna). .conţine un latex care este foarte toxic şi care produce paralizia centrului respirator sau tulburări digestive.Hyoscyamus niger (măselariţa) .

pot germina la 1 . Thlaspi. altele pot germina de la o adâncime mai mare de 8 .2. susaiul (Soanchus arvensis). bulbi. Vitalitatea şi longevitatea Vitalitatea este proprietatea seminţelor de a rezista la condiţiile de mediu. Senecio vernalis). Amaranthus.2.1.5oC. Polygonum convolvulus) sau chiar de la 20 cm (Avena fatua).11. Există după cum am văzut şi specii de buruieni care se pot înmulţi şi vegetativ prin rizomi.12oC. volbura ( Convolvulus arvensis). usturoriul sălbatic (Allium rotundum). Germinaţia seminţelor de buruieni este eşalonată. drajoni. germinează la 10 15oC în timp ce Cuscuta. pirul gros (Cynodon dactilon). coada calului (Equisetum arvense). buruienile se înmulţesc atât prin seminţe cât şi vegetativ.5 cm. Particularităţile biologice ale buruienilor Buruienile prezintă unele însuşiri biologice diferite de ale plantelor de cultură care favorizează răspândirea lor şi îngreunează combaterea. 11. stoloni.5 . Germinaţia seminţelor Majoritatea seminţelor de buruieni germinează la adâncimea cuprinsă între 0. cele mai multe specii de buruieni se înmulţesc însă pe cale sexuată (seminţe). Buruienile pot produce 3. seminţele sunt capabile să germineze înainte de scuturarea totală a petalelor florilor.4 generaţii de seminţe pe an (Capsella bursa pastoris. etc. brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale). 45 . 11.3. Echinoloa germinează când în sol sunt 10 .ceapa ciorii (Gagea arvensis). Prin rizomi se înmulţesc specii ca pirul (Agropyron repens). fără să-şi piardă puterea de germinaţie.2.10 cm (Convolvulus arvensis.2.2. Capsella. motiv pentru care şi combaterea lor este îngreunată. Principalele particularităţi biologice ale buruienilor sunt: 11. Modul de înmulţire Comparativ cu plantele de cultură. iar prin bulbi . Temperatura minimă de germinare este diferită după specii. Prin drajoni se înmulţesc pălămida (Cirsium arvense). Chenopodium.

longevitate între 3 . b) Buruienile la care fructele şi seminţele sunt răspândite cu ajutorul factorilor externi se numesc alohore.buruienile care cresc pe terenurile necultivate sau în culturi neângrijite. . a) Buruienile care îşi asigură răspândirea seminţelor prin mijloace proprii se numesc autohore. plesnitoare (Ecbalium elaterium) şi slăbănogul (Impatiens nolli). Criterii de clasificare Buruienile se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: 1. trei fraţi pătaţi (Viola tricolor).longevitate între 17 .3.folosirea gunoiului de grajd insuficient fermentat. Buruienile se pot răspândi prin numeroase căi. Surse de îmburuienare 11.100 ani.folosirea pentru semănat de sămânţă necondiţionată. apa. Longevitatea este proprietatea seminţelor de a-şi păstra puterea de germinaţie timp foarte îndelungat. .4. Căile de răspândire a buruienilor Sursa principală de îmburuienare o constituie rezerva de seminţe de buruieni din sol.20 cm. Din această grupă fac parte: 46 . După modul de răspândire. vântul.factorii naturali.60 cm dispar aproape în totalitate. După longevitate seminţele se clasifică în trei grupe: . . .17 ani.1. . 11. care asigură răsărirea eşalonată în funcţie de condiţiile prielnice de germinare. 11. Alte surse de îmburuienare sunt: .4. animalele servesc la transportul seminţelor la distanţă. . la adâncimea de 50.Seminţele buruienilor au o vitalitate mare deoarece pot să supravieţuiască chiar în condiţii de secetă prelungită.3.1. Cele mai multe seminţe se găsesc în stratul de la 0.longevitate până la 3 ani. Clasificarea buruienilor 11. cu ajutorul factorilor naturali sau prin mijloace proprii.mişcarea seminţelor dintr-un loc în altul datorită activităţii omului.

pajişti.ştirul.cornuţi. malurile apelor (Malva neglecta . Xanthium strumarium . Chenopodium album .buruienile zoohore .nalba sălbatică.holera. grădini de legume. d) de pe pajişti .întâlnite pe terenuri necultivate.buruieni răspândite cu ajutorul omului (antropohore) care foloseşte pentru semănat material necondiţionat. După locul unde cresc Buruienile sunt întâlnite peste tot începând cu terenuril. laurul.holera. Convolvulus arvensis .susaiul.pajiştile şi fâneţele naturale sunt invadate de specii ca :(Taraxacum officinale . etc. ţepi.loboda sălbatică. .laptele câinelui.sunt buruienile care preferă terenuri bogate în azot.sunt răspândite de către păsări şi animale. marginea drumurilor.laurul. Cirsium arvense . Taraxacum officinale .păpădia. b) segetale .volbura. 47 . .. Din acest punct de vedere buruienile sunt: a) ruderale . urzica.măselariţa. Lamium purpureum .cornuţi. în această grupă se include ştirul. 2. Euphorbia cyparisias . c) din grădinile de legume .specifice grădinilor de legume mai importante sunt următoarele specii (Datura stramonium . Xanthium strumarium .Cirsium arvense . ariste cu care se agaţă de părul sau blana animalelor (Arctium lapa brusturile. Sonchus arvensis . 3. . Buruienile se împart în următoarele grupe: a) azotofile.buruienile anemohore (răspândite cu ajutorul vântului). loboda. Xanthium spinosum . Amaranthus retroflexus .pălămida. După preferinţele faţă de hrană.din această grupă fac parte toate buruienile întâlnite în culturile agricole. etc. sunt cele mai răspândite (Amaranthus retroflexus . Hyosciamus niger .buruienile hidromorfe (răspândite cu ajutorul apei). în culturi. În acest fel sunt răspândite acele fructe sau seminţe care sunt prevăzute cu cârlige. Xanthium spinosum .pălămida.e necultivate. .urzica moartă.ştirul). Amaranthus retroflexus .ştirul. transportul seminţelor sau furajelor infestate cu buruieni.păpădia. Carduus nutans ciulin). Acest mod de răspândire este frecvent în orezării unde se întâlneşte Echinochloa crus gali (iarba bărboasă) sau pe terenurile irigate.

efemere . Chenopodium album.la rândul lor se împart în două grupe: monociclice şi diciclice. deci sunt buruieni perene. 48 . N.. .timpurii de primăvară . Buruienile monocarpice . Rumex acetoselamăcrişul).sunt buruienile întâlnite pe terenurile bogate în calciu (Melilotus officinale.) parazitează rădăcinile unor plante.Şarpe (1976) împarte buruienile în două mari grupe după particularităţile de înmulţire şi durata vieţii şi anume: monocarpice şi policarpice. în primul an se dezvoltă rozeta iar în al doilea fructifică.4 ani. Veronica hederifolia.lânăriţa).iarba sărată). 4. b) Buruienile parazite sunt acele specii care nu au capacitatea de a se hrăni independent. Avena fatua. Criteriul cel mai important din punct de vedere agronomic este după modul de înmulţire. A. Erodium cicutarium. .Setaria sp.sulfina. . Buruienile monocarpice . În funcţie de acest criteriu buruienile se împart în două grupe mari şi anume. Linaria vulgaris .Stelaria media. A. 1.târzii de rpimăvară . timpurii de primăvară şi târzii de primăvară.adaptate să creacă pe terenuri sărăturate (Artemisia sp. prin organe proprii. ..fructifică o singură dată în viaţă. Solanum nigrum. Salicornia herbacea . neparazite şi parazite. Buruienile monociclice sunt buruieni anuale.peliniţa.Sinapis arvensis. 5. Cele mai periculoase sunt speciile de torţel (Cuscuta speciae) care parazitează tulpinile plantelor iar speciile de lupoaie (Orobanche sp. Amaranthus retroflexus. După modul de procurare a hranei.sunt buruieni care trăiesc doi ani. Fumaria sp. a) Buruienile neparazite cuprind majoritatea speciilor de plante care se pot hrăni independent. Rubus caesius . se înmulţesc prin seminţe. c) acidofile sau calcifuge.coada calului. d) halofile sau buruieni de sărături.b) calcifile. Buruienile monocarpice monociclice la rândul lor sunt efemere. mai frecvente sunt:(Equisetum arvense . Buruienile dicilice sau bianuale.rugul. ajung la maturitate în anul în care au răsărit. B. Buruienile policarpice fructifică de mai multe ori în viaţa lor deoarece au o durată de viaţă de 3 .sunt specii de buruieni întâlnite pe soluri acide.

Sorghum halepense (costrei). Plantago sp.Buruieni care se înmulţesc prin rizomi: Agropyron repens (pir târâtor). Plantago lanceolata (pătlagina). dar şi din mugurii dorminzi aflaţi pe rădăcină. Equisetum arvense (coada calului).2. de toamnă şi bienale. din această grupă fac parte buruieni care produc şi seminţe dar care se pot înmulţi şi prin organe vegetative (drajoni. Matricaria chamomila (muşeţel). b) buruieni cu înmulţire vegetativă slabă. githago (neghina. . b) Buruieni de toamnă :Apera spica venti (iarba vântului) şi Bromus arvensis (obsiga). Buruieni policarpice (perene) Cuprind trei grupe în funcţie de modul cum se înmulţesc şi anume: a) buruieni fără înmulţire vegetativă.sunt buruieni care produc anual seminţe cu care se pot înmulţi. Ranunculus acer (floarea broşeteascvă). c) Buruieni bienale. rizomi. se înmulţesc sexuat prin seminţe. a) Buruieni fără înmulţire vegetativă. stoloni şi bulbi). (pătlagina). Burueini monocarpice diciclice . B. . a) Buruieni care iernează facultativ : Agrostema Papaver rhoeas (macul).Dintre buruienile care se înmulţesc prin muguri de rădăcină (drajoni) amintim următoarele specii : Cirsium arvense (pălămida). iar în al doiloea ajung să fructifice. Hyoscyamus niger (măselariţă). Lepidium draba (urda vacii). Cynodon dactylon (pir gros). Sonchus arvensis (susai). 49 .pot fi grupate în trei categorii : care iernează facultativ. Daucus carota (morcov sălbatic). Artemisia absinthium (pelin). în primul an de vegetaţie cresc vegetativ. Onopordon acanthium (scai măgăresc). Convolvulus arvensis (volbura). Conium maculatum (cucuta). Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale (păpădia). c) buruieni cu înmulţire vegetativă puternică. Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului). Cichorium intybus (cicoarea). Exemple din această grupă sunt: Arctium lapa (brusture). etc. c) Buruieni care se înmulţesc puternic pe cale vegetativă. b) Buruieni cu înmulţire vegetativă slabă .

nu sunt poluante. . iar repetarea lucrărilor duce la tasarea solului determinând modificarea structurii solului. plivit). Potensilla reptans (cinci degete). Metode curative Metodele de combatere a buruienilor în scop curativ sunt grupate în metode agrotehnice. Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă). nu se pot aplica la timp în caz de ploi.. 11.5. Gagea sp. Metode de combatere a buruienilor Prevenirea răspândirii şi combaterea acestora se poate realiza prin două grupe de metode şi anume: metode preventive şi metode curative.2. . . din speciile care se înmulţesc prin bulbi amintim: Allium rotundum (usturoi sălbatic). recoltarea la timp a culturilor. metode biologice şi metode chimice. 11. (ceapa ciorii). Principalele metode de prevenire a îmburuienării sunt: curăţirea materialului de semănat prin selectare.1. Ranunculus repens (floarea de lac). Aceste metode prezintă următoarele avantaje : . Metode agrotehnice. a modului lor de înmulţire şi a modului de răspândire. din această grupă cităm: Rubus caesius (rugul).Buruieni care se înmulţesc prin tulpini târâtoare cu stoloni. pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd. Metode preventive Măsurile preventive au rol de a preveni răspândirea buruienilor. curăţirea apelor de irigat de seminţe de buruieni.se combat toate speciile de buruieni aflate în vegetaţie. distrugerea buruienilor de pe terenurile cultivate. 11.Buruieni care se înmulţesc prin bulbi. Ajuga reptans (vineriţa).concomitent cu combaterea se pregăteşte şi patul germinativ pentru semănat.5. organizarea serviciului de carantină fito-sanitară. Dezavantajele acestor metode se referă la faptul că necesită multă forţă de muncă (prăşit. Cele mai importante metode agrotehnice de combatere a buruienilor sunt: 50 . fapt care este posibil numai prin cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor. 1. Sunt cele mai vechi şi cele mai eficiente mijloace folosite în combaterea buruienilor.5.

3.se reduce mult consumul de forţă de muncă. . coada calului (Equisetum arvense). sau cu sapa rotativă sunt distruse buruienile în diferite faze de vegetaţie prin tăiere sau dezrădăcinare. Aratul este lucrarea prin care se distrug în totalitate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi temporar cele perene. prin reducerea numărului de praşile manuale.se reduce şi volumul lucrărilor mecanizate. d) Corectarea reacţiei solului cu ajutorul amendamentelor. Metode biologice Combaterea biologică a buruienilor se realizează cu ajutorul unor duşmani naturali (insecte. Extinderea utilizării erbicidelor a fost posibilă datorită următoarelor avantaje: . . bacterii. Modificând reacţia solului unele buruieni specifice reacţiei iniţiale pot să dispară: măcrişul (Rumex acetosella). c) Rotaţia culturilor permite distrugerea buruienilor prin alternarea culturilor şi aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare încât după un număr de ani o serie de buruieni dispar. ciuperci). Praşilele trebuiesc aplicate la scurt timp după apariţia buruienilor.a) Lucrările solului (aratul. viruşi. . 2.lucrarea de erbicidare se face uşor şi repede. lucrările cu grapa. 51 . prăşitul. b) Prăşitul este o lucrare prin care se distruge un mare număr de buruieni. Metode chimice În combaterea buruienilor sunt folosite substanţe chimice numite erbicide (herba = iarbă şi cedo.majoritatea erbicidelor au o toxicitate redusă pentru om şi animale. Buruienile sunt tăiate şi îngropate sub brazdă împreună cu seminţele negerminate. e) Semănatul în epoca optimă şi cu o desime corespunzătoare face ca plantele de cultură să răsară repede. Dintre agenţii naturali se folosesc în special insectele. plivitul. prin stropire. ere = a ucide) care pot fi administrate pe plante sau pe sol. Prin lucrarea cu grapa. cu sapa rotativă). să acopere bine terenul şi să înăbuşe unele buruieni. deoarece se adaptează mai repede la planta gazdă iar distrugerea este energică. Se folosesc insecte care consumă frunzele şi tulpinile.

se pot administra erbicide din familia triazinelor cum este Atrazinul în doză de 2 . Diizocab 4 . 52 . când buruienile sunt în faza de rozetă. absorbţia erbicidelor este foliară. acest mod de aplicare pe sol are efect asupra buruienilor înainte de răsărire sau în curs de răsărire. odată cu semănatul sau înainte de răsărire.4 D 2 l/ha când porumbul este în faza de 3 . Pentru culturile de porumb. Cele mai utilizate erbicide pentru culturile de câmp sunt: Pentru cultura grâului. care se pot aplica toamna sau primăvara prin încorporare în sol.preemergentă înainte de semănat.4 l/ha.7 l/ha. Dual 3 . .Aplicarea erbicidelor poate fi: . se produce la un interval de cel puţin 6 ore de la aplicare.5 frunze sau Icedin super 1 l/ha. Postemergent se pot utiliza SDMA 2.5 kg s./ha. Icedin forte 2l/ha.postemergentă după răsărirea buruienilor. se aplică DMA-6 în doză de 1l/ha.a.

4. 4. tipurile de sol. 3. Care sunt metodele agrotehnice folosite pentru reglarea regimului de Care sunt tipurile de arături după epoca de execuţie? După adâncimea brazdei câte tipuri de arături cunoaşteţi? Ce metode de executare a arăturii cunoaşteţi? Lucrarea solului cu grapa? Care este sistemul de lucrări a solului pentru culturile de toamnă după Care sunt principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de Prezentaţi metodele de semănat. 53 .). 2. datele climatice pot fi găsite la unităţile agricole din zonă. Notă: Pe baza planului de cultură întocmit de unităţile agricole din zona de domiciliu. camerele agricole sau la Oficiile judeţene de consultanţă agricolă (O. Prezentaţi metodele de combatere a buruienilor. Care sunt particularităţile biologice ale buruienilor? 11. 7. prezentaţi care este sistemul de lucrări aplicat solului în vederea însămânţării culturii grâului de toamnă.Întrebări recapitulative 1. 9. 2. 5. 6. aer şi substanţe nutritive din sol? premergătoarele timpurii? semănat? 10. Descrieţi factorii de vegetaţie care acţionează asupra plantelor. Prezentaţi sistemul de lucrări care se execută pentru cultura grâului de toamnă din localitatea de domiciliu. Care sunt lucrările de îngrijire a culturilor de primăvară? căldură. dozele de îngrăşăminte.J. 8.C. Teme de control 1. Prezentaţi pagubele produse de buruieni.A. structura culturilor. Prezentaţi sistemele de lucrări ale solului. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? 12. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? Referate 1. 3. apă. Datele referitoare la suprafeţele cultivate.

toate aceste metode fiind orientate spre punerea în valoare a capacităţilor productive ale plantelor. economia agrară şi zootehnia. în fitotron. botanica. Obiectul. agrotehnica. metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe.PARTEA a-III-a FITOTEHNIE CAPITOLUL 12 PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE 12. Fitotehnia este ştiinţa agricolă care stabileşte tehnologiile de cultivare ale plantelor de câmp. Obiectul fitotehniei îl constituie studiul biologiei plantelor cultivate. a cerinţelor acestora faţă de factorii de vegetaţie. pedologia. în laborator şi mai ales experienţele executate în câmp. Fitotehnia are legături cu numeroase ştiinţe cum sunt: biologia. pe baza cunoaşterii biologiei plantelor. fiziologia vegetală. mecanizarea agriculturii. protecţia plantelor. chimia. 54 . Ca ştiinţă fitotehnia are metode proprii de cercetare precum: experienţele în case de vegetaţie.1.

14%). au particularităţi morfologice şi biologice comune. ha în anul 1997 peste 6. celuloză. Din suprafaţa arabilă a lumii estimată la 1. Din grupa cerealelor cultivate fac parte: grâul. orez şi mai multe la cerealele păioase (3 la grâul de toamnă. sorg. Sunt cele mai vechi plante luate în cultură (cca 10. o singură rădăcină embrionară se formează la porumb. Cerealele sunt cultivate în principal pentru boabe care sunt utilizate atât în hrana omului cât şi pentru animalele domestice. Generalităţi 13. orezul. triticale. porumbul. Rădăcina cerealelor provine din embrion (rădăcină embrionară) sau se formează la baza tulpinii (rădăcină adventivă). Particularităţi morfologice i biologice ale cerealelor 13. peste 50% este ocupată cu cereale. din radicula embrionului se formează rădăcinile embrionare. precum şi alţi compuşi (grăsimi. sorgul şi hrişca. 4 la secară şi 5.2.O). vitamine etc.1. 55 .2.4.1. Boabele cerealelor au un conţinut redus în apă (12.3 mil ha au fost cultivate cu cereale (67. având cel mai mare areal de răspândire atât pe glob cât şi în România. ovăzul. amidon în special). 3 la ovăz.000 de ani) iar ca premergătoare sunt considerate cele mai bune pentru aproape toate plantele de cultură.3 mil.25% în funcţie de specie). proteine (8.6 miliarde ha (după F. în România din suprafaţa arabilă de peste 9.65% din arabil). mei. Importanţa economică a cerealelor Cerealele sunt plante cultivate pentru boabe. 13. Numărul acestora diferă de la o specie la alta.8 la orz). în urma germinării. Particularităţi morfologice Principalele cereale făcând parte din aceeaşi familie botanică (Gramineae). orzul.1.1.CAPITOLUL 13 CEREALE 13. meiul.1.A. secara.). sau ca materie primă pentru diferite industrii. ridicat în extractive neazotate (50.70%).

formând un sistem fasciculat cu rol determinant în nutriţia plantelor. Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă. cariopsa este golaşă. tulpina este plină cu măduvă pe toată lungimea ei. Cunoaşterea fazelor de vegetaţie prezintă importanţă pentru stabilirea tehnologiilor corespunzătoare cerinţelor plantelor. La cerealele păioase (grâu. mei şi sorg este învelită în palei. secară. sorg.1. Importanţă Dintre cereale grâul este cea mai importantă plantă cultivată pentru boabe.3. La grâu.vegetativă şi generativă. etc. iar la porumb paniculul este situat în vârful tulpinii (inflorescenţa masculă). separate prin noduri (5. ovăz. Etapa vegetativă este alcătuită din următoarele faze de vegetaţie. Spicul este format dintr-un rahis (ax) pe care sunt fixate mai multe spiculeţe (grâu. Particularităţi biologice În ciclul evolutiv al cerealelor se disting două etape de creştere şi dezvoltare . formarea şi maturarea boabelor. orez) paiul este gol în interior cu excepţia nodurilor. orez. secară. ovăz. fecundarea. germinaţia. orz. câte una la fiecare nod. prinderea pe tulpină se face prin intermediul tecii. sorg şi mei inflorescenţa este un panicul format. GRÂUL 13.2. 56 . La ovăz. sorg). înflorirea. orz). având pericarpul concrescut cu tegumentul. Tulpina cerealelor este un culm (pai) formată din internoduri. orez. secară. apariţia inflorescenţei. sunt lipsite de peţiol (sesile). care sunt utilizate în alimentaţia omului şi a animalelor. înrădăcinarea şi înfrăţirea. Frunzele sunt alcătuite din limb şi teacă.2. Etapa generativă cuprinde formarea paiului. obţinerii amidonului.15 la porumb. în industrii pentru fabricarea pastelor făinoase.Rădăcinile adventive (coronare) iau naştere de la nodurile aflate la baza tulpinii. sunt numeroase şi viguroase. Fructul este o cariopsă. iar la porumb inflorescenţa femelă este un spic modificat. 13. în schimb la porumb. 13. pe când la orz.3. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip spic sau panicul. glucozei. dintr-un ax principal şi mai multe ramuri secundare. porumb. mei.7 la cereale păioase şi 7.

Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor.5%. făina este folosită îndeosebi pentru obţinerea pastelor făinoase.Gramineae.Triticum aestivum.Boabele de grâu conţin cantităţi însemnate de substanţe organice dintre care extractivele neazotate reprezintă 63. Tărâţele . fecundarea. 13.2. cultivându-se pe toate continentele. iar substanţele minerale 1. Răspândirea Grâul este o cultură cu extindere foarte largă. are forme de toamnă şi de primăvară. iar paiele rămase după recoltat au utilizări multiple. iar producţia medie de 2.reprezintă un furaj concentrat deosebit de valoros pentru animale. proteinele 9. formarea şi maturarea bobului (etapa generativă). iar endospermul este sticlos.97 mil ha.vulgare . se deosebeşte de grâul comun în special prin proprietăţile pe care le au boabele care sunt mai bogate în substanţe proteice (22 . care cuprinde mai multe speci.2%.9 mil ha. Sistematică Grâul fiind o cereală face parte din fam.24 %). în Europa suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 26.4. iar media la hectar a fost de 5.115 kg.3.70%. înflorirea (care alcătuiesc etapa vegetativă) şi alungirea paiului. ssp. au un conţinut redus în apă 1014%. 13. interval prin care planta trece prin anumite faze de vegetaţie respectiv.6 mil ha de pe care s-a realizat o producţie medie de 2620 kg/ha. 57 . Grâul comun .este specia cea mai răspândită. dintre care pentru ţara noastră mai importante sunt speciile aestivum şi turgidum. genul Triticum. înrădăcinarea.Triticum durum. 13.13. Anglia.3. germinarea. grăsimile 2%.290 zile.5. Franţa. înspicarea .3%.3. Suprafaţa pe glob ocupată cu această cultură în anul 1999 a fost de 224.înflorirea.640 kg/ha. în România în aceeaşi perioadă suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 1. celuloza 2. Grâul durum (arnăut) .3. dintre ţările care au obţinut producţii medii cuprinse între 7200 şi 7600 kg/ha menţionăm Germania. Particularităţi biologice Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este de 270 .

ajunge la suprafaţă marcând răsărirea. La 2 cm în sol. nodurile încep să se îndepărteze prin formarea internodurilor. formarea şi umplerea boabelor necesită temperaturi de 21oC.rădăcinile embrionare cresc. Fecundarea. radicula străbate tegumentul. Odată cu formarea rădăcinilor adventive. de la care se vor forma 2 . Apa pătrunsă în bob activează enzimele din zona embrionului. înfrăţirea are loc la 12 . Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de căldură.are loc atunci când boabele introduse în sol absorb apa. Creşterea bobului începe imediat după fecundare iar maturarea se produce după 32 . Seminţele germinează la temperaturi minime de 1 .3 sau mai mulţi fraţi.înflorirea .18oC iar înspicatul la 16 18oC. are loc încolţirea.3.răsărirea durează 8 . transformă substanţele de rezervă cu molecula complexă în substanţe simple uşor de asimilat de către embrion. creşte şi inflorescenţa. care fixeaxă planta în sol.6 zile are loc înflorirea. străbate solul.este un mod particular de ramificare a tulpinii. Muguraşul creşte.5. se alungeşte. Paiul este format din 5 .10oC. Înspicarea . apar la suprafaţa solului primele 2 .15 zile de la răsărire. -20o când solul este acoperit cu zăpadă.Fecundarea .este marcată de apariţia spicului din teaca ultimei frunze iar după 5 .5 rădăcini). Odată cu alungirea paiului. Înrădăcinarea . Alungirea paiului . 58 .6 internoduri. pe tulpină apare o îngroşare care va fi viitorul nod de înfrăţire. Polenizarea . Embrionul se hrăneşte. după care acestea îndeplinesc funcţia de absorbţie a apei şi substanţelor nutritive.45 zile de la fecundare.10 zile în condiţii optime de temperatură şi umiditate.3 frunze. Înfrăţirea . ultimul care poartă şi inflorescenţa este cel mai lung. 13. iar înfrăţirea se produce la 8 . Primăvara. hrănesc planta până la apariţia rădăcinilor adventive.3oC. alungirea paiului are loc la 14 . Plantele înfrăţite rezistă iarna la -15o.Germinarea . Formarea şi maturitatea bobului.începe când tulpina atinge înălţimea de 5 cm. Germinarea . apar rădăcinile embrionare (3 .este autogamă întrucât polenul se eliberează înainte de deschiderea florilor. încetineşte când temperatura scade sub 5oC.

5). cartoful de toamnă. Cerinţele plantei cresc în primăvară. Plantele foarte bune premergătoare. astfel încât până toamna să se acumuleze cantităţi suficiente de apă şi substanţe nutritive. cernoziomurile.15 săptămâni. Grâul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de apă. la care se mai adaugă Dobrogea în vecinătatea litoralului.7. permeabile.3. inul pentru ulei şi fibră. 13. Cerinţele faţă de sol. valorile maxime sunt atinse în fazele de înspicare. pentru a rămâne un interval de 2 . seminţele absorb din sol apa. Rotaţia În cadrul asolamentului grâul de toamnă urmează după plante care să se recolteze devreme.zona favorabilă. Câmpia Transilvaniei şi în nord-estul Moldovei. Pentru germinare. 13. Tehnologia de cultivare 13. Zone ecologice în România grâul se cultivă pe suprafeţe mari în două zone respectiv : . lutoase şi lutoargiloase.3 săptămâni până la semănatul grâului. sfecla. Câmpia Dunării. fecundare şi formarea boabelor. să nu aibă boli comune cu grâul.sunt mazărea.6. în cantităţi de 40-50 % din greutatea lor.7. cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu pH neutru sau slab acid (6 .Cerinţele faţă de umiditate. solurile brun roşcate. permit executarea lucrărilor solului devreme. care se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile. porumbul pentru siloz şi pentru boabe.zona foarte favorabilă care se situează în Câmpia de Vest. cânepa pentru sămânţă. Grâul preferă soluri mijlocii. porumbul pentru masă verde. lasă solul structurat. să lase terenul curat de buruieni. culturi care trebuiesc recoltate până la 10 . 59 . cernoziomurile cambice şi argilo-iluviale. să nu fie mari consumatoare de apă şi substanţe nutritive. rapiţa de toamnă.3. . în Moldova. zona din dreapta Siretului.7. borceagul. cânepa pentru fuior. cartoful timpuriu şi de vară. Seceta din timpul formării boabelor provoacă şiştăvirea boabelor (boabe seci). fasolea. floarea soarelui. Toate aceste culturi se recoltează timpuriu (jumătatea verii). Plantele bune premergătoare .3. Sunt contraindicate solurile grele (pe care apa stagnează) sau cele nisipoase (foarte permeabile) şi acide.1. Solurile indicate sunt cele bălane.soia.

Îngrăşămintele cu potasiu se vor administra pe solurile sărace în acest element.20 t/ha.7. fosforul fiind încorporat sub arătură.3. aşezat şi nivelat.sunt culturile care lasă terenul sărac în apă şi elemente nutritive cum ar fi sorgul. la înburuienare cu buruieni specifice grâului.80 kg/ha şi se aplică sub arătură odată cu fosforul. Dozele recomandate sunt de 40. în anumite condiţii (toamne secetoase) se practică cultivarea grâului după grâu numai 2 ani. 13.Monocultura de grâu nu este indicată. iarba de Sudan. meiul. duce la extinderea unor boli. Lucrările solului se realizează diferenţiat în funcţie de planta premergătoare şi de umiditatea solului. 60 . Doza optimă este cuprinsă între 50şi 160 kg/ha.3. grâul nu urmează după culturi erbicidate cu Atrazin. fără bulgări. Îngrăşămintele cu fosfor sunt obligatorii pentru grâu.3. Plantele contraindicate . totuşi grâul reacţionează bine la îngrăşăminte.7. iar restul se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. Îngrăşămintele organice cele mai folosite sunt gunoiul de grajd şi mustul de gunoi.2. datorită sensibilităţii la efectul remanent al erbicidelor triazinice. cu respectarea tehnologiei culturii. de la alungirea paiului şi până la coacere (aceasta fiind şi faza critică). sau plantei premergătoare în doze de 15 . Fertilizarea Deşi consumul specific de elemente nutritive este redus. Doza de fosfor este cuprinsă între 60 şi 120 kg/ha. Grâul nu se amplasează după orz datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. fosforul favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea. apariţia unor dăunători. care se administrează 1/3 toamna înainte de semănat. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct grâului sub arătură. Lucrările solului Grâul are nevoie de un sol afânat în adâncime. fără resturi vegetale. datorită unor particularităţi dintre care amintim : sistemul radicular este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere a substanţelor nutritive din sol. iar consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp relativ scăzut. 13. Îngrăşămintele chimice cu azot se administrează în doze care depind de fertilitatea solului şi de producţiile planificate.

facultatea germinativă minimă 85% iar MMB cât mai mare.când solul are un conţinut ridicat în umiditate se efectuează arătura de vară la adâncimea de 20 .când solul este prea uscat şi rezultă bulgări se renunţă la arătură.3 săptămâni.3. Arătura se face după căderea ploilor. Imediat după recoltare se aplică o lucrare cu grapa cu discuri. 61 . timp în care solul să se aşeze. Arătura de vară se menţine afânată şi fără buruieni.8 cm. să fie certificată. 2 l/t). să aibă puritate fizică minimă 98%. iar pentru agenţii patogeni care se transmit prin sol. . pregătirea se face prin 2-3 treceri cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată. După premergătoare târzii (care se recoltează toamna). Vitalin 85 PTS). Pregătirea patului germinativ se recomandă a se face chiar în ziua semănatului. se distrug buruienile şi dăunătorii. se execută arătura la adâncimea de 20 . care împiedică evaporarea apei. perpendicular pe direcţia de înaintare a semănătorii. până la semănat. Înainte de semănat se tratează preventiv contra dăunătorilor şi agenţilor patogeni. imediat după recoltarea premergătoarelor. 13. perpendicular pe direcţia rândurilor pentru a mărunţi resturile vegetale în scopul încorporării acestora în sol.când solul are un conţinut în apă corespunzător. . tratamentele se fac cu insectofungicide (lindan + carboxin + thiuram . până la semănat să rămână cel puţin 2 . Solul trebuie să fie mărunţit.22 cm.7.25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. în care se introduc seminţele. nivelat şi afânat pe adâncimea de 6 . . în funcţie de umiditatea din sol lucrările se aplică diferenţiat : . Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la semănat trebuie să aparţină soiului zonat.4.ex. prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.când solul are un conţinut redus în apă se execută dezmiriştitul cu grapa cu discuri în scopul realizării unui strat afâna. Împotriva bolilor se fac tratamente cu preparate pe bază de Carboxin (Vitavax 200. prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa.După premergătoare timpurii (care se recoltează în lunile iunie sau iulie).

germinaţiei şi valoarea MMB a seminţei. până la venirea iernii să rămână 40-50 zile pentru ca plantele să se dezvolte normal. Pentru buruienile dicotiledonate se utilizează erbicidul 2.0 l/ha etc.18 cm.3.250 kg/ha. data semănatului.52. 20. astfel în Câmpia de sud. pentru zona colinară. în general asigurându-se 450. 0.5 l/ha. să-şi formeze nodul de înfrăţire şi să aibă 2.4 l/ha iar pentru distrugerea buruienilor monocotiledonate se foloseşte Granstar 75 DF. se recomandă utilizarea erbicidelor primăvara când plantele sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod. 1.5 l/ha sau Basagran. Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului. asigurarea hranei necesare plantelor. Dicotex.10 octombrie. sau chimice (folosirea erbicidelor).Epoca de semănat se stabileşte astfel încât. Desimea la semănat se stabileşte în funcţie de însuşirile soiului cultivat.1.5 octombrie. nordul ţării şi depresiunile intramontane.25 g/ha. Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza desimii la semănat. Deoarece prin grăpatul de primăvară se produc şi daune (tasarea solului. Distanţele de semănat sunt cuprinse pe plan mondial între 10. Puma CE. Semănatul se face cu semănătoarea purtată universală cu 29 de brăzdareSUP-29. Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire şi se realizează prin metode agrotehnice (lucrări cu grapa). Epoca optimă se diferenţiază pe zone. 13.4D în doză de 1. la noi în ţară se foloseşte distanţa între rânduri de 12.5.5 cm.2. Pe terenurile cu umiditate corespunzătoare adâncimea este de 4. în timp ce acolo unde apa este insuficientă.7. rezultând de regulă 200. Lucrările de îngrijire Scopul acestor lucrări este menţinerea densităţii. limita inferioară se foloseşte pentru soiurile care înfrăţesc bine.600 boabe germinabile la 1 m2. 20 septembrie . semănatul se face mai devreme. 62 .5 cm. combaterea buruienilor.3 fraţi într-un cuvânt să aibă loc “călirea” plantelor.6 cm. distrugerea plantelor). a purităţii. de vest şi în Câmpia Transilvaniei intervalul este 25 septembrie .8. 2. adâncimea de încorporare este de 5.5.

este o plantă prăşitoare bună premergătoare pentru multe culturi. uscarea pe brazdă şi apoi treieratul cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă. Importanţă Între plantele cultivate pe glob porumbul ocupă locul al treilea ca importanţă datorită faptului că se cultivă pe o arie largă. sau diverse împletituri.Combaterea bolilor se poate realiza preventiv prin folosirea de sămânţă sănătoasă. aparţinând unor soiuri rezistente. recoltarea făcându-se cu combinele autopropulsate (recoltare monofazică).4%.4. cărăbuşii cerealelor etc. insecticide cu triclorfon (Fastac. Strângerea paielor şi eliberarea terenului să se facă în timpul cel mai scurt de la recoltare. tratată. în anumite condiţii se practică recoltarea divizată. Producţiile medii realizate în România variază între 1700 şi 3300 kg/ha. cultura poate fi mecanizabilă 100%. pănuşile. Combaterea dăunătorilor. 13. suportă monocultura mai mulţi ani. 2. dar şi pentru furajarea animalelor.2 .10%) dar sunt bogate în glucide peste 70% din care amidon peste 61 %. fie ca materie primă pentru industria celulozei. vitamine din complexul B şi provitamina A. etc. constituind pentru acestea un furaj concentrat energetic (1. Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7.5 l/ha).6. care se realizează prin secerarea plantelor cu vindroverul. ploşniţele cerealelor. săruri minerale.4. mai conţin grăsimi 3.1. iar în vegetaţie se fac tratamente folosind preparate recomandate pentru combaterea făinării (Tilt 250 EC. cocenii sunt utilizate fie pentru furajarea animalelor. 150 ml/ha). Combaterea lor se face cu insecticide organo-fosforice (Pirimex.15 %. în cultura grâului cei mai frecvenţi dăunători sunt. 63 . Planta întreagă în diferite stadii de dezvoltare se însilozează asigurând un furaj important pentru perioada de iarnă. Recoltarea Momentul optim este atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 14 . 13. PORUMBUL 13. gândacul ghebos. Boabele de porumb sunt utilizate sub diferite forme în alimentaţia omului. capacitate mare de producţie.3 UN/kg) deosebit de important. 0.7.3.1. i celelalte produse secundare. ciocălăii.5 l/ha).

3 săptămâni. mărind astfel rezistenţa plantei la secetă. 1998). indentata . Sistematică.4.13.5 .155 zile.12 cm. specia Zea mays L. în România în aceeaşi perioadă. 64 . începutul secolului XVIII. producţia medie a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO.porumbul cu bobul tare.Zea mays L. în 9 grupe după sistemul FAO (foarte timpurii. indurata . simpli (HS). conv. 13. Tulpina este formată din 7.porumbul dinte de cal . cu bobul mare.80 cm) şi lat de 4. conv. Hibrizii pot fi clasificaţi după modul de obţinere în trei grupe.porumbul zaharat cu boabe sticloase. Particularităţi morfologice Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină embrionară care asigură apa şi hrana în primele 2 .3 m şi proprietatea de a produce lăstari (copili).3. Perioada de vegetaţie este de 110 . conv. semitimpurii. Porumbul este originar din cele două Americi şi a pătruns în Europa în urma expediţiilor lui Columb (1493). . amylacea . mai ales pe timp de secetă. semitârzii şi târzii). are înălţimea de 1. iar după perioada de vegetaţie (110 . conv.155 zile). conv. Hibrizi cultivaţi în România. aorista .4.Zea mays L.20 rădăcini adventive cu rol de ancorare şi absorbţie. ceros.Zea mays L. 13. cu mai multe convarietăţi dintre care mai importante sunt: .porumbul cu bobul opac. .Zea mays L. sticlos. porumbul s-a cultivat pe o suprafaţă de peste 3 mil ha.porumbul pentru floricele cu bobul mic. Răspândire Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafaţă de peste 137 mil ha (1998).porumbul amidonos. dubli (HD) şi triliniari (HT). .Zea mays L. Frunzele au un limb lung (50.4. .15 internoduri pline cu măduvă. prezintă însuşirea de a se răsuci spre interior. Peste jumătate din masa radiculară se dezvoltă în primii 30 cm de sol. ceratina . saccharata .2. iar în ţara noastră a fost introdus la sfârşitul secolului XVII.Zea mays L. Porumbul face parte din familia Gramineae. Din fiecare nod situat la baza tulpinii se formează 8 . timpurii. conv.4. realizându-se o producţie medie de 4000 .4400 kg/ha.

16. când temperaturile depăşesc aceste valori. Cele mai mari cerinţe.6. Porumbul are cerinţe mari faţă de căldură. Inflorescenţele. iar cele mascule. după răsărire plantele nu rezistă la -4oC. 65 . iar ultimele 14.4. 13.24oC. Cerinţele faţă de umiditate.10 săptămâni după răsărire. temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18. identificarea fazelor se face după numărul de frunze formate. sunt în perioada de cca. situate la subsuoara frunzelor.8 săptămâni. Florile femele sunt grupate în inflorescenţe de tip spic. Porumbul este mai rezistent la secetă în prima parte a perioadei de vegetaţie. forme şi culori diferite.4 frunze complete formate apar la 12 săptămâni după răsărire. Boabele încep să se umple la 12 zile după apariţia stigmatelor.4. cuprinsă dinaintea înspicatului şi până la începutul coacerii în ceară. numărul lor variază între 9 la hibrizi extratimpurii şi peste 22 de frunze la hibrizii foarte tardivi. Etapa generativă este marcată de apariţia stigmatelor şi până la maturarea boabelor.5. Primele 2.Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de temperatură.Prinderea frunzelor pe tulpină este alternă. Porumbul este o plantă unisexuată monoică. Fructul este o cariopsă având greutăţi. iar maturitatea fiziologică are loc la 60 zile de la apariţia stigmatelor. Durează 7. 13. în perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora.răsărit şi până la apariţia stigmatelor.10o. în timpul înfloritului. adică pe aceeaşi tulpină are atât flori femele cât şi flori mascule. iar decalajul între apariţia paniculelor şi a stigmatelor este mai pronunţat. Particularităţi biologice În ciclul de dezvoltare al porumbului se disting două etape. Etapa vegetativă începe de la germinat . 50 zile. cuprinde 5 faze. vegetativă şi generativă. datorită sistemului radicular puternic dezvoltat. viabilitatea plantelor scade. care este factorul limitativ al răspândirii lui. la 7. într-o inflorescenţă terminală de tip panicul.8 săptămâni. Seminţele germinează la 8. Celelalte faze se raportează la momentul apariţiei stigmatelor care are loc la 9.

Câmpia de vest. la distrugerea structurii solului. Cerinţele faţă de sol. 13. sfecla de zahăr.2.8. care să elibereze terenul la începutul lunii septembrie. Mai puţin favorabile sunt solurile nisipoase care nu reţin apa. dar şi pentru grâul de toamnă. dacă sunt cultivaţi hibrizi timpurii. Tehnologia de cultivare 13.4.4. porumbul este favorizat deoarece se cultivă după o cultură timpurie. Solurile recomandate pentru această cultură sunt cernoziomurile. Datorită structurii culturilor în România. profunde cu textură mijlocie. care se recoltează toamna.Cerinţele faţă de lumină. bogate în humus. Fertilizarea Porumbul este o mare consumatoare de azot şi potasiu. creşte bine în condiţii de lumină intensă. cartoful de vară. 13. se crapă şi rup rădăcinile plantelor. Rotaţia Porumbul poate fi cultivat după toate culturile. precum şi după floarea soarelui.4. Fiind o plantă de zi scurtă. Cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile. Dobrogea şi partea sudică a Podişului Moldovei. la apariţia unor boli şi dăunători. cânepa. inul. rezultatele cele mai bune se obţin după premergătoarele care se recoltează în prima parte a verii sau după leguminoase anuale pentru boabe şi furajere. grele.5. care formează crustă. 66 . brun-roşcat şi brune de pădure. Zone ecologice Zonarea porumbului se face ţinând cont de condiţiile climatice. rotaţia grâu-porumb este obligatorie. solurile argiloase.8. Monocultura porumbului nu este recomandată pentru că favorizează înmulţirea buruienilor specifice (costreiul). reci. cu un pH de la 5. 13.8. cartof.1. solul bălan. Dintre premergătoarele timpurii sunt recomandate cerealele păioase de toamnă.8 până la pH 7. Zona favorabilă se întinde de la zona foarte favorabilă spre interiorul ţării cuprinzând cea mai mare parte din Podişul Moldovei şi Transilvania. în ţara noastră zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde Câmpia din sudul ţării.7. Porumbul poate fi la rândul său o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară.4.

Gunoiul de grajd poate fi aplicat anual sau o dată la 3 . acestea variind între 40 . pentru hibrizii timpurii. secetă şi boli.Azotul este elementul principal în fertilizarea porumbului. Pregătirea terenului începe imediat după recoltarea premergătoarelor timpurii.4.3. care favorizează acumularea substanţelor proteice. Gunoiul de grajd este un îngrăşământ organic recomandat pentru această cultură deoarece determină sporuri însemnate de recoltă. După premergătoare timpurii. Pe terenurile în pantă arăturile se fac 67 . prin lucrări cu grapa cu discuri. fără buruieni şi cu rezervă mare de apă.120 kg N+40 kg P2O5/ha. doza recomandată este de 40 . 13. mărunţit la suprafaţă.30 cm pe terenurile mijlocii şi grele. Epoca optimă de administrarea azotului este primăvara la pregătirea patului germinativ.80 kg K2O/ha. urmată apoi de nivelare şi fertilizare. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 20.140 kg N + 60 kg P2O5. După culturile care se recoltează toamna târziu se execută mărunţirea resturilor vegetale şi apoi arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. Până în toamnă se menţine fără buruieni. încă din toamnă se face nivelarea şi mărunţirea arăturii care favorizează păstrarea apei în sol şi zvântarea uniformă în primăvară. iar pentru cei mijlocii. 80 . prin executarea unei lucrări cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii resturilor vegetale. iar potasiu măreşte rezistenţa plantei la cădere. b. înainte de efectuarea arăturii. 120 . Lucrările solului Terenul trebuie să fie afânat pe un strat adânc.8. Metode şi epoca de aplicare a îngrăşămintelor Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se administrează înainte de efectuarea arăturii şi se încorporează în sol odată cu lucrarea de bază. Fosforul are rol în creşterea şi fructificarea porumbului. Dozele de îngrăşăminte se vor stabili în funcţie de fertilitatea solului. După premergătoare târzii. Dozele de potasiu se stabilesc după conţinutul solului în potasiu şi producţia planificată. de producţia planificată şi de hibridul cultivat.50 t/ha.4 ani. prin încorporarea lui în sol cu grapa cu discuri.25 cm pe terenurile uşoare şi de 25. a.

iar în condiţii de irigare. TMTD 75 (4 kg/t).30 kg în funcţie de MMB. Un teren nivelat. Desimea plantelor se calculează funcţie de condiţiile climatice. de hibridul cultivat. 68 . iar dacă semănatul se face mai târziu. în zona de câmpie.5 kg/t). scade randamentul de boabe.65000 plante/ha la hibrizii timpurii şi între 50. când umiditatea solului se reduce. Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 14. puritate şi germinaţie. Calendaristic.15000. pregătirea patului germinativ se va diferenţia după umiditatea din sol şi de starea terenului. înainte de semănat pentru prevenirea bolilor şi dăunătorilor sămânţa se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/t).55000 plante/ha la cei semitimpurii. de fertilitatea solului. Distanţa între rânduri este de 70 cm în culturile neirigate şi de 80 cm în culturile irigate. Furadan 35 ST (2.8. răsărirea este neuniformă. porumbul se seamănă între 1. iar în celelalte zone între 15. Pe un teren denivelat şi înburuienat se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Epoca de semănat se stabileşte atunci când în sol la adâncimea de 10 cm sunt cel puţin 8oC. creşte procentul de plante sterile.4. Sămânţa şi semănatul Materialul folosit la semănat trebuie să aibe puritatea fizică minimă de 98% şi germinaţia minimă de 90%. Carbodan 35 ST (25 kg/t) etc. numărul de plante creşte cu 10. Primăvara după zvântarea solului. neînburuienat se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Semănatul prea timpuriu are drept urmare putrezirea boabelor în sol (”clocirea”). perpendicular pe direcţia de semănat. c. Pregătirea patului germinativ. Limitele desimilor optime fiind între 55.3.20 aprilie.obligatoriu paralel cu direcţia curbelor de nivel şi pot fi lăsate nediscuite până în primăvară.30 aprilie. 13. iar în preziua semănatului patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul.

prima praşilă trebuie efectuată în primele 10 zile după răsărire.5 l/ha) etc. iar apoi se taie tulpinile. Distrugerea crustei şi buruienilor apărute înainte de răsărirea porumbului se realizează cu sape rotative perpendicular pe direcţia rândurilor.6 l/ha). Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face preventiv prin tratamentul seminţei. Eradicane 75 EC (5.9.4. După răsărirea plantelor se execută 2.6 cm pe solurile umede şi grele şi de 6. se fac tratamente cu Decis (0. Praşilele mecanice se execută cu cultivatorul care distruge buruienile între rânduri şi manual cu sapa pe direcţia rândurilor de plante. 13. Pitezin 75 (2 kg/ha). rezultând ştiuleţi depănuşaţi.8 cm pe solurile mijlocii din zonele mai uscate. Sinoratox 35 (3 l/ha).5. iar sub formă de boabe. Lucrări de îngrijire Scopul executării acestor lucrări este combaterea crustei. Combaterea buruienilor se poate realiza şi pe cale chimică prin utilizarea erbicidelor de tip Onezin (3 l/ha). Recoltarea Ştiuleţii pot fi recoltaţi mecanizat când boabele au 30% umiditate.3 l/ha). iar în cazul semnalării atacului de dăunători (viermi sârmă. 69 .8. gărgăriţa frunzelor).4. Recoltarea se poate face şi manual. a buruienilor şi dăunătorilor. iar a treia după 1520 zile de la a doua. recoltarea poate începe când umiditatea este de 24%.Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului şi este de 5 . Sare DMA (1. praşila a doua după 10.3 praşile mecanice. 13. Semănatul se realizează cu semănătoarea de precizie tip SPC6.14 zile.

în România suprafaţa cultivată cu leguminoase în ultimii ani a fost de circa 200. seminţele de soia conţin 17 . îmbogăţind solul cu 100 . fasolea. soia.1. Leguminoasele conţin şi o mare cantitate de ulei.2. În Europa cultura leguminoaselor este cunoscută de peste 5000 de ani. Tulpinile (vrejii). 14. lintea. Răspândire Plantele din această grupă fac parte din familia Leguminosae. în care sunt incluse: mazărea.1. Aceste plante au importanţă fitotehnică însemnată. dar şi cel în aminoacizi esenţiali este ridicat.1.CAPITOLUL 14. fasoliţa latirul şi arahidele.5% la soia. lupinul. proteinele fiind din acest punct de vedere de calitate superioară.25 % ulei. năutul.300 kg azot la hectar.1. Generalităţi 14. Toate leguminoasele sunt considerate cele mai bune premergătoare pentru toate culturile. Particularităţi morfologice Leguminoasele au un sistem radicular bine dezvoltat. rădăcina principală este pivotantă. frunzele şi tecile având un conţinut apreciabil în substanţe proteice sunt folosite de asemeni în furajarea animalelor. De remarcat este nu numai conţinutul mare în substanţe proteice.000 ha. Boabele de leguminoase se folosesc atât în alimentaţia omului cât şi a animalelor. în rădăcinile laterale la unele specii depăşesc în creştere pivotul principal. Unele leguminoase (lupinul) se cultivă ca îngrăşământ verde pentru fertilizarea solurilor. Boabele de leguminoase spre deosebire de cereale sunt foarte bogate în proteină. iar reziduurile (şroturile) rămase de la extragerea uleiului se utilizează la toate speciile şi categoriile de animale. LEGUMINOASE PENTRU BOABE 14. bobul. iar cele de arahide peste 50 %. conţinutul variind între 23. ce decurge din simbioza lor cu bacterii din genul Rhizobium.6% la năut şi 38. 70 . Importanţă. care fixează azotul atmosferic.

Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem axilar sau terminal (lupin). Bacteriile fixatoare de azot pătrund din sol prin perişorii absorbanţi şi după această perioadă de stagnare începe procesul de fixare biologică a azotului. când cotiledoanele rămân în sol. fasoliţă). Tulpina. Răsărirea leguminoaselor este epigeică .3. iar năutul imparipenat (număr impar de foliole). Frunzele sunt compuse. mărimea lor ating un maxim în faza de înflorire a plantei. Seminţele.adică hipocotilul ridică cotiledoanele la suprafaţa solului (fasolea. 14. latri). după care există o perioadă de stagnare de 7. în general seminţele germinează greu. au forme şi mărimi diferite. bobul. linte). mazăre. fază în care şi activitatea bacteriilor simbiotice este maximă. înfloritul este eşalonat de la bază către vârf. Fructul este o păstaie dehiscentă (fasolea. polenizarea este autogamă (fasole. Florile sunt hermafrodite. La alte specii frunzele sunt trifoliate (fasole. fasole. năut. linte. După răsărire planta consumă rezervele de substanţe nutritive din cotiledoane. soia. soia. lupinul. lupin şi mai puţin pronunţată la mazăre şi bob.12oC la fasole şi arahide. soia. Mazărea. bob. mazărea. în funcţie de specie poate fi erectă (fasole. deoarece au un tegument dens. Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 1. alunele de pământ. aceasta fiind diferită în funcţie de specii. soia. bob. care sunt în raport de simbioză cu planta gazdă. fasoliţa) sau indehiscentă (năut.Pe rădăcini se formează nişte noduli în care se găsesc bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. iar la lupin sunt palmate. arahide) sau hipogeică (mazăre.120% la lupin. lupin). lintea au frunze paripenate (număr par de foliole). volubilă (fasolea urcătoare) sau culcată (mazăre şi latir).12 zile până când îşi încep activitatea bacteriile simbiotice. având la bază o pereche de stipele. lupin). 71 . năut. greu permeabil pentru apă. latirul. linte. bob. Ramificarea tulpinii este mai pronunţată la soia. Cantitatea de apă absorbită de seminţe este în funcţie de greutatea acestora şi variază de la 75% la năut la 116.2oC la mazăre şi 10. sunt prinse în fruct pe partea ventrală. fasoliţă). sau alogamă (bob. Particularităţi biologice Germinaţia seminţelor este corelată cu temperatura şi umiditatea din sol.1. Numărul nodozităţilor. fasoliţa.

fasolea deşi este o cultură agricolă importantă în ultimii ani.6 m.în prima fază de vegetaţie rădăcina principală are un ritm de creştere mai viguros. Tulpina la fasolea pitică este erectă.august) este o bună premergătoare pentru alte culturi agricole. 14. Florile sunt grupate în raceme scurte. ramificată.51%) şi în proteine (21. Boabele de fasole au un conţinut ridicat în glucide (50. 14.200 ha în 1998. înălţime 30. Cea mai răspândită specie este Phaseolus vulgaris (fasolea comună) originară din Mexic.000 ha (1985.2. Particularităţi morfologice Rădăcina prezintă numeroase ramificaţii laterale. Sistematică Fasolea aparţine familiei Leguminosae.2. 680. suprafaţa ocupată cu această cultură a scăzut de la 170. fără resturi vegetale. 72 . genul Phaseolus. întrucât fasolea se recoltează vara (iulie. reprezintă un furaj grosier valoros pentru rumegătoare. curat de buruieni. Primele 2 frunze sunt simple. prezintă nodozităţi pe ramificaţiile subţiri şi spre extremităţi. Răspândire Fasolea se cultivă în principal pentru boabe. dar mai ales pentru grâul de toamnă. astăzi ocupând o suprafaţă de cca. iar la formele urcătoare are lungimi de 3. bogate în aminoacizi esenţiali (lizină. arginină. FASOLEA 14. Frunzele adevărate apar la scurt timp după răsărire. În România.1989) la 29. Vrejii şi tecile obţinute după recoltarea boabelor.3. iar următoarele sunt trifoliate. Fructul este o păstaie dehiscentă cu 3.26%). creând condiţii bune pentru lucrările solului.2. care sunt folosite în alimentaţia omului. În Europa fasolea s-a cultivat pentru prima dată la 1542. ritm care scade către maturitate. triptofan). Importanţă. 14.2.000 ha. situate la subsuoara frunzelor.7 seminţe a căror MMB este cuprinsă între 200 şi 400 g.2. deoarece lasă solul îmbogăţit cu azot.50 cm.1.

14. motiv pentru care terenul trebuie să fie foarte atent pregătit în vederea semănatului. Fasolea este o plantă la care înflorirea are loc de la bază către vârf.5.. 14. cu pH de 6 . Germinaţia este epigeică şi depinde de temperatura solului care trebuie să fie între 8.5. slab aerate. erbacee cu o perioadă de vegetaţie de 90.4.7. mai ales pe solurile argiloase. -2oC sau la brume uşoare.25oC iar pentru maturare temperatura maximă este de 18oC. Germenii au putere redusă de străbatere. lunca Dunării. Muntenia. 14.4 zile când în sol sunt temperaturi de 8. La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă egală cu 100110%din greutatea lor. reci.120 zile. Hipocotilul se poate rupe foarte uşor dacă solul a format crustă la suprafaţă. Sunt excluse solurile cu exces de umiditate. Lipsa apei din perioada înfloritului determină avortarea florilor şi perturbări în procesul de fecundare. Faza critică pentru apă este înflorire .. Moldova. nisipoase sau salinizate. Zone ecologice Zonele în care fasolea găseşte condiţii foarte favorabile şi favorabile în România sunt situate în Câmpia de Vest şi pe luncile Mureşului şi Târnavelor. polenizarea este autogamă.2. Cerinţe faţă de umiditate. Fasolea poate fi cultivată pe diferite tipuri de sol. plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -1. Preferă însă soluri cu textură mijlocie. 73 . argilo-iluviale.3 cm. iar cea mai mare suprafaţă se află în Oltenia. Radicela formează primii perişori când a atins lungimea de 2.10oC.formarea păstăilor şi a boabelor. pe cernoziom.10oC şi umiditate suficientă.12 zile de la semănat. Plantele tinere după răsărire sunt mai rezistente la secetă. Seminţele germinează în 3. Răsărirea are loc după 10. Particularităţi biologice Fasolea este o plantă anuală. aluviuni.6.2. Cerinţe faţă de sol. Temperaturile optime la înflorire sunt de 22 . iar hipocotilul creşte rapid ridicând cotiledoanele la suprafaţa solului.2. fertile. brun-roşcat. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldura.

14. Rotaţia Faţă de planta premergătoare fasolea este puţin pretenţioasă. Primăvara după zvântare arătura se grăpează pentru distrugerea crustei şi afânarea solului.7. 30 . Fasolea este o foarte bună premergătoare pentru grâu. se tratează înainte de semănat cu Tiradin 4 kg/t şi cu preparate bacteriene (de tip Nitragin.60 kg K2O/ha.3.10oC cu diferenţieri în funcţie de zonă. fasolea nu trebuie fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot deoarece este asigurat pe cale simbiotică. să nu fie mai veche de 3 ani. preferând cerealele păioase de toamnă. Nu se amplasează după floarea soarelui sau după alte leguminoase. 14.începutul înfloritului). iar patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul în preziua semănatului. cartoful sau chiar porumbul. datorită bolilor comune. 74 .4.7.2. Lucrările solului Solul va fi bine pregătit datorită faptului că seminţele au nevoie de apă în cantitate mare pentru a germina iar puterea de străbatere este redusă. se va utiliza mai degrabă în perioada de vegetaţie (apariţia primelor două frunze trifoliate . Fiind o leguminoasă.1.7.50 kg N/ha. Semănatul pentru condiţiile ţării noastre se realizează în perioada 10 aprilie .2.2. Tehnologia de cultivare 14. Arăturile tasate se pregătesc cu grapa cu discuri.2. dar nici după sfecla de zahăr sau după porumbul erbicidat cu Atrazin.15 mai când în sol sunt 8. germinaţia de minim 80%. Fosforul şi potasiul se administrează înainte de arătură.2.2. care până în toamnă se grăpează pentru distrugerea buruienilor. care conţine bacteria Rhizobium phaseoli).30 cm. Sămânţa şi semănatul Sămânţa să aibă puritatea de 98%.7. Dozele recomandate sunt de 30 .7.14.40 kg P2O5/ha şi 40 . Monocultura este exclusă. Fertilizarea Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol. dar răspunsul la fertilizare este diferit în funcţie de tipul de sol. După recoltarea premergătoarei se efectuează dezmiriştirea urmată de o arătură de vară la 25. 14.

atunci când planta a format prima pereche de frunze trifoliate.7. Convolvulus. iar dintre dăunători cea mai păgubitoare este gărgăriţa care atacă boabele.2. 14. iar după recoltare seminţele se vor gaza în depozite cu Delicia 30 g/ht. la 50 cm cu SPC-8.15 mai. Combaterea în câmp se face cu Carbetox (2 l/ha) sau Siniratox (2 l/ha). până la începutul înfloritului pentru a nu stânjeni fecundarea şi fructificarea.8.25 aprilie. 14. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 80 . în centrul Moldovei şi Transilvania. iar la culturile pentru sămânţă când păstăile s-au maturizat în totalitate.2.200 kg în funcţie mai ales de MMB. Semănatul prea timpuriu. în cazul buruienilor monocotiledonate. este semnalată prezenţa antracnozei boală care se combate prin tratamente cu Dithane (2 kg/ha) sau Turdacupral (4 kg/ha). Lucrările de îngrijire în timpul vegetaţiei în funcţie de gradul de infestare cu buruieni perene din genul Cirsium.3 praşile mecanice şi un plivit manual pe rând. Frecvent. Semănatul se face cu SPC-9. 75 . înfloritul şi fecundarea. iar buruienile dicotiledonate se combat în timpul vegetaţiei cu Basagran (2 l/ha). în timpul vegetaţiei.5 cm pe solurile cu textură mijlocie şi umedă.45 boabe germinabile/m2 în cultură neirigată şi 50 55 boabe germinabile/m2 în cultură irigată. 5.6 cm pe solurile uşoare şi uscate.În Câmpia Română. într-un sol rece şi umed. în benzi de câte 3 rânduri la distanţe de 45 cm şi benzi de 70 cm. 10 . 15 . Recoltarea Momentul începerii recoltării la fasolea pentru consum este când 75% din păstăi s-au maturizat. iar în zonele mai nordice. iar semănatul mai târziu când vremea s-a încălzit bine şi solul pierde apa. răsărirea. favorizează clocirea şi putrezirea boabelor. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate.30 aprilie. Atacul începe în câmp şi se desăvârşeşte în depozite. Desimea este de 35 . combaterea lor se poate realiza cu erbicidele Treflan (3. Sonchus se vor efectua 2. Adâncimea de semănat este de 4 .8 l/ha) care se aplică înainte de semănat.4. Câmpia de Vest şi Dobrogea semănatul se face în intervalul 10 aprilie .4 l/ha) sau Lasso (6. întârzie germinaţia. sau în rânduri echidistante.

ramificată. cu patru subspecii din care singura cultivată în ţara noastră este manshurica. Şroturile rămase de la extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor pentru echilibrarea proteică a raţiilor.14 zile de la infecţie.1. Frunzele 76 .3. Sistematică Soia aparţine genului Glycine. 14. Soia are trei tipuri de frunze. cele care se prind la primul nod sunt provenite din cotiledoane. Soia se cultivă pentru seminţe care au un conţinut ridicat în substanţe proteice peste 30%.Recoltarea se face cu maşina de dislocat fasole şi treeratul cu combina. la al doilea nod sunt simple.Glycine hispida. a animalelor cât şi pentru industrie. când plantele din brazde sunt uscate iar boabele au 16% umiditate. grăsimi 17.3. 2200 kg/ha. Ca plantă agricolă. fiind echivalente cu proteinele de origine animală. în urma simbiozei cu bateriile fixatoare de azot se formează nodozităţile care sunt vizibile după 10. atât pentru alimentaţia omului. având o înălţime de 40. Tulpina este erectă. Frunzele.2. pe glob soia a ocupat o suprafaţă de peste 73 mil ha cu o producţie medie de cca. 14. fiind o leguminoasă.50 cm. În România suprafaţa cultivată în anul 2000 a fost de 14. Particularităţi morfologice Rădăcina.25% şi peste 24% hidraţi de carbon.3. prinderea lor este alternă. pătrunde în sol până la 2 m. Importanţă. iar cele situate la următoarele noduri sunt trifoliate. Răspândire Soia este una dintre cele mai importante plante agricole. Rădăcinile au capacitate mare de solubilizare şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol. Proteinele din soia au valoare biologică ridicată.4 mii ha de pe care s-a recoltat o producţie medie de 1317 kg/ha. este bine dezvoltată. unifoliate. În anul 2000. specia cea mai importantă .3. Răspândire.3. 14. SOIA 14.70 cm. iar ramificaţiile laterale pe o rază de 40. contribuie la ridicarea fertilităţii solului.

lanceolată. Florile sunt hermafrodite. Soia este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de căldură.18oC. Consumul cel mai mare este înregistrat în faza de formare a 77 . nodozităţile furnizează azot plantei. având MMB între 50. Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă cu 1. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. iar la formarea seminţelor. Particularităţi biologice Soia este o plantă erbacee. -2. seminţele încep să germineze când în sol este o temperatură minimă de 78oC. Faţă de umiditate soia are cerinţe ridicate.40 zile. foliolele au formă ovală.400 g. Cerinţe faţă de umiditate.3 cm lungime. Ciclul de vegetaţie este împărţit în trei faze şi anume: a) Faza de creştere şi vegetaţie. 14. înflorirea se face de la bază către vârf.400 păstăi. anuală având o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 95 . fecundarea autogamă. Florile sunt grupate câte 3.6. dar ajung la maturitate doar 30. care durează 30 .5oC) decât fasolea.3. 14. Tot în această fază are loc creşterea şi dezvoltarea aparatului foliar. rombică şi sunt acoperite cu perişori deşi. care durează 30 . în timpul înfloritului sunt necesare valori minime de 17. de culoare galbenă.5 seminţe. Seminţele au o creştere rapidă până când ajung la greutatea maximă. Cuprinde înflorirea şi fructificarea.10oC. Seminţele pentru germinare se îmbibă cu apă în cantitate de până la 150% din greutatea lor. iar răsărirea se produce la 8. b) Faza reproductivă. pe o plantă se pot forma până la 300.30 cm.50 zile. În această fază radicela creşte. adică până la maturitatea fiziologică.50 zile.9 în inflorescenţe tip raceme axilare sau terminale.3. Ritmul de creştere a rădăcinilor este intens şi scade înainte de fecundare. formează primii perişori când are 2. După răsărire soia este mai rezistentă la temperaturi scăzute (-2.trifoliate au un peţiol lung de 3.140 zile. durează 35 . planta înregistrează creştere maximă. minim 13.5.14oC.60 păstăi. Hipocotilul creşte. Seminţele sunt aproape sferice sau elipsoidale. aduce cotiledoanele la suprafaţa solului. c) Faza maturizării seminţelor.

organelor de reproducere. Fertilizarea Dintre toate leguminoasele. bine drenate.80%) este asigurat prin asimilarea lui din atmosferă. Cerinţele faţă de lumină pot fi asigurate prin semănat mai timpuriu (în special pentru soiurile tardive). Timiş.3. reci. cu reacţie neutră slab acidă.35 zile de vegetaţie.Bahlui). Faza critică în nutriţia cu azot este cu 2 săptămâni înainte de înflorire.7. 14. după care. Zone ecologice Pe teritoriul României soia găseşte condiţii favorabile de cultură în partea de vest. Nu sunt recomandate soluri prea umede. 14. 78 . porumbul şi cartoful. cerinţele maxime sunt în perioada creşterii vegetative rapide şi scad odată cu formarea seminţelor. (Câmpiile Mureş. în Moldova (Jijia . solurile bălane din Dobrogea. Cerinţe faţă de sol. o mare parte din azotul necesar (20. în primele 25. rapiţa şi alte plante leguminoase datorită bolilor comune. alegerea terenurilor precum şi orientarea rândurilor să fie cât mai bine iluminate. cerinţele cele mai mari sunt imediat după răsărire şi de la înflorire până la maturitate. Cerinţe faţă de lumină.15 iunie. Potasiul alături de fosfor favorizează dezvoltarea nodozităţilor. La rândul ei soia este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor care nu fac parte din familia leguminoaselor. graminee furajere. Fosforul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor simbiotice. sfecla pentru zahăr.3. întrucât nu a fost creată încă simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. etc. înflorirea şi umplerea seminţelor (10. grele.8. soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot datorită conţinutului ridicat al plantei în acest element. Soia preferă soluri fertile. Rotaţia Soia preferă ca plante premergătoare cerealele păioase.3. 15. acide sau sărăturate.8. această perioadă fiind considerată faza critică.3. Criş. cu textură mijlocie.8.2. Soia este o plantă de zi scurtă. planta utilizează azotul numai din sol. 14.1. Câmpia Română.). Sunt evitate floarea soarelui.20 august). Tehnologia de cultivare 14.

Primăvara pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu colţi reglabili pentru distrugerea crustei.50 b. Distanţa dintre rânduri se stabileşte în funcţie de tehnologia aplicată şi anume.100 kg/ha. 14. Desimea la semănat este de 50. în nordul ţării şi între 20. Lucrările solului Lucrările solului se execută în scopul afânării şi aerisirii solului. arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri la adâncimea de 7. La executarea lucrărilor solului se va ţine seama de tipul de sol şi condiţiile climatice din zonă.20 aprilie.Dozele economice recomandate sunt de 30. în funcţie de umiditatea din sol. 14. Epoca de semănat este condiţionată de realizarea în sol a unei temperaturi de 7-8oC la adâncimea de semănat. Calendaristic soia se seamănă între 10.g. nivelează şi tasează solul. de planta premergătoare.4.8. în benzi de 3 rânduri la 45 cm.3. soia se seamănă în paralel cu porumbul pentru boabe.55 b.3.3. aplicat înainte de semănat. care scurtează termenul de infestare cu bacterii şi de formare a nodozităţilor. cu 60.5 kg/t. arătura urmând a se efectua după căderea ploilor.70 cm între benzi (irigare). fosfor 40. 79 .g. nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor. În lipsa apei din sol.11 cm. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 70.8. Arătura se va executa la adâncimi de 25. Sămânţa se tratează cu Tiradin 3. pentru a nu se crea bulgări.0./m2 (irigare) şi 45./m2 (neirigare).5 kg/t sau Captadin 0.28 cm.100 kg. în rânduri echidistante la 50 cm (neirigare). În preziua semănatului se lucrează cu combinatorul.40 kg azot/ha pe solurile sărace.80 kg/ha (cultură neirigată) iar potasiu. distrugerii buruienilor şi crearea unui pat germinativ care să asigure o răsărire uniformă. Sămânţa şi semănatul Calităţile materialului pentru semănat sunt apreciate prin puritate de 98%. cea de vară se menţine afânată şi fără buruieni până în toamnă. Se recomandă şi tratarea cu Nitragin (suspensie de bacterii). care mărunţeşte. 50.2 .30 aprilie în restul zonelor. De fapt ca şi fasolea. capacitatea de germinaţie minim 80 % şi MMB cât mai mare.

3 praşile se fac până la înfloritul plantelor.5 cm.5. când rândurile de plante se cunosc bine. iar păstăile sunt brunificate în procent de 70%.5.4 l/ha.8. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea următoarelor erbicide. reprezintă principalele măsuri care se aplică în timpul vegetaţiei. După răsărire. la apariţia lor în câmp se fac 2. putregaiul alb. Pe solurile mai grele această adâncime este de 2. a bolilor şi dăunătorilor. fuzarioza. lucrări care se efectuează înainte de răsărirea plantelor. 14.5 kg/ha. se execută prima praşilă mecanică.3. pe solurile mijlocii 2. 80 .4.3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha. Cele mai periculoase boli sunt mana. Următoarele 2. Roundup 4 l/ha.3.5 t/ha în cultură irigată şi de 2.6.5. producţiile care se pot obţine sunt între 34.0 cm. Recoltarea Momentul recoltării se stabileşte atunci când frunzele s-au îngălbenit şi au căzut.8.5 t/ha în cultură neirigată. Recoltarea se face cu combina. Treflan 3 . 14.5.3. umiditatea seminţelor este 16%. sau Ortocid 2. Basagran 2 l/ha. Crusta şi buruienile răsărite sau în curs de răsărire se distrug cu sapa rotativă sau cu grapa cu colţi reglabili.Adâncimea de semănat este corelată cu textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor.3.

Ucraina. iar la noi în ţară în cultură pură. Este şi o bună plantă meliferă. floarea soarelui a ocupat o suprafaţă de 1 mil. XIX. Floarea soarelui este originară din partea vestică a Americii de Nord. reprezentând un furaj grosier destul de valoros. Sămânţa sau miezul conţine între 58. care au bune calităţi alimentare.5% substanţe minerale.1. Importanţă.68%. India. Floarea soarelui se cultivă pentru fructele sale bogate în uleiuri vegetale. ha cu o producţie medie de cca. Spania. Răspândire Florea soarelui face parte din grupa plantelor oleaginoase.1. După extragerea uleiului rămân turtele sau şroturile care sunt foarte bogate în proteină (45. fiind cea mai importantă cultură pentru condiţiile ţării noastre.CAPITOLUL 15 PLANTE OLEAGINOASE 15.8 mil. În România în 1999. în Rusia este semnalată la începutul sec.1. XVI). FLOAREA SOARELUI 15.50 kg miere /ha. ha cu o producţie medie de 1190 kg/ha. China. Calatidiile pot fi întrebuinţate în alimentaţia ovinelor. Ţări mari cultivatoare de floarea soarelui sunt : SUA. floarea soarelui este semnalată în Moldova (mijlocul sec. acesta se poate pregăti în condiţii bune pentru grâul de toamnă. Rusia. Din punct de vedere agricol. motiv pentru care sunt utilizate în alimentaţia animalelor. obţinându-se o cantitate de 30. XIX). Întreaga plantă se poate cultiva pentru masă verde sau siloz.55%). Argentina. în Europa fiind adusă mai întâi în Spania (sec.25% proteină brută. floarea soarelui este o plantă care eliberează terenul devreme. 81 . În anul 1999 pe glob floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafaţă de 21. 1100 kg/ha.3. 3. ulei 20. datorită conţinutului ridicat în acizi graşi nesaturaţi.

pivotantă ajunge până la 2 m în sol. anthos = floare) cu mai multe specii din care importantă pentru cultură este Helianthuus annuus. Sunt în număr de 30. iar prinderea este alternă. sunt asexuate.răsărit. . Durata perioadei 7. după care ritmul se accelerează. genul Helianthus (helios = soare.2. Acum se dezvoltă sistemul radicular. Din această specie în condiţiile ţării noastre se cultivă hibrizi simpli cu perioade de vegetaţie între 119. înălţimea este de 1. 82 .1.40. Particularităţi biologice Ciclul de vegetaţie al florii soarelui este alcătuit din cinci perioade: . de culoare galbenă şi tubuloase. iar lateral pe o rază de 70 cm. Sămânţa este învelită într-o membrană subţire concrescută cu endospermul. Particularităţi morfologice Floarea soarelui este o plantă anuală.1. Fructul este o achenă de culoare neagră sau albă. cilindrică sau striată.3 perechi de frunze. hermafrodite în număr de 1200.122 zile (semitimpurii) şi 123.perioada semănat . Până la formarea celei de a 2.1. Tulpina este erectă.20 zile.130 zile (semitardivi).5 perechi de frunze. 15. lung peţiolate. Formarea frunzelor începe cu apariţia celor cotiledonale. pivotul principal are o creştere mai rapidă decât partea aeriană. Rădăcina este viguroasă. mari. înaltă. Florile sunt grupate în inflorescenţe numite calatidii şi sunt de două feluri ligulate aşezate pe marginea calatidiului. precum şi soiul Record. acoperită cu perişori. iar în interior are o măduvă buretoasă.2500 dispuse în zone spiralate.3. timp în care are loc germinaţia seminţelor care se produce la temperaturi de la 4oC până la 8oC. creşterea maximă a rădăcinilor este la începutul înfloririi. Sistematică Floarea soarelui face parte din familia Compositae. Frunzele sunt simple. groasă. creşterea tulpinii este lentă.perioada răsărit-formarea a 4. prezintă două cotiledoane mari bogate în ulei şi substanţe proteice.15.2 m şi este neramificată. limbul este acoperit cu perişori scurţi. 15. erbacee. pericarpul (coaja) conţine un strat carbonogen care protejează sămânţa (miezul).4.

24oC. În această perioadă. a perişorilor de pe plantă. Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. la umplerea seminţelor. Maturarea fiziologică începe când seminţele au un conţinut în umiditate de 28%. formarea frunzelor se încheie în faza formării inflorescenţei.perioada de maturare.1. pentru încolţire seminţele au nevoie de 70.formarea fructelor. La 9 zile după fecundare achenele au lungimea normală. Rezistă destul de bine la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat. înfloritul durează 8. Temperaturile ridicate însoţite de secetă. Plantele manifestă cerinţe mari faţă de apa din sol.7 perechi de frunze. Seminţele germinează când în sol sunt temperaturi mai mari de 7oC. măduvei tulpinii în care se înmagazinează o mare cantitate de apă. Când plantele au 3. iar primordiile florale la 6. iar la înflorire inflorescenţele sunt orientative către est.transpiraţie. după răsărire plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -2oC. 15.perioada înflorire . Are o durată de 40. Fazele critice sunt perioadele de la începutul formării capitulului.38 zile de la răsărire. La maturitatea fiziologică acumularea uleiului atinge valori maxime. Necesarul optim de temperatură în intervalul de la răsărit la apariţia inflorescenţei este de 15. este faza de creştere cea mai activă. precum şi faptului că prin lepădarea frunzelor de la treimea inferioară a tulpinii scade suprafaţa de evapo .50 zile.5. care durează trei săptămâni are loc îmbobocirea care începe la 32.100% apă faţă de greutatea lor. perturbă polenizarea şi fecundarea. iar în perioada de înflorire . nord-est.17oC. scade procentul de ulei. Cerinţe faţă de umiditate.4 perechi de frunze începe diferenţierea inflorescenţei. . Florea soarelui este o plantă mezotermă.începutul înfloririi. Este perioada când se poate face recoltarea. 83 . începe acumularea substanţelor de rezervă.10 zile iar polenizarea este alogamă (entomofilă). temperaturile optime sunt de 22. . la înflorire şi de la înflorire.perioada 4. Până la îmbobocire vârful tulpinii se mişcă după soare (heliotropism).formarea achenelor.5 perechi de frunze ..

dacă nu a fost erbicidat cu Atrazin. sau erodate. este atacată de boli şi dăunători.7. solurile brun-roşcate. Podişul Dobrogei urmate apoi de Câmpia Jijiei şi a Transilvaniei. Fertilizarea Floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. cele nisipoase. 84 . luto. Tehnologia de cultivare 15. dar şi din cauza atacului de lupoaie. acide neamendate. mazărea). cartoful şi inul. 15. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de fertilitatea solului. compacte. Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate timpuriu (cereale păioase. Zone ecologice Floarea soarelui se cultivă în diferite zone pedoclimatice din ţară. Câmpia Vestică. fertile. Rotaţia Faptul că floarea soarelui consumă cantităţi mari de apă şi substanţe nutritive. Nu sunt indicate culturile care au boli comune. 15.2.7.1. este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară.1. Porumbul poate fi utilizat în rotaţie cu floarea soarelui.7. cerinţele cele mai ridicate se manifestă până la apariţia inflorescenţei.Cerinţele faţă de lumină.6. Cerinţele faţă de sol. Este o plantă de zi scurtă. Floarea soarelui este pretenţioasă faţă de lumină. dar şi cele atacate de lupoaie precum cartoful şi tutunul.nisipoasă. Sunt contraindicate solurile grele. calcaroase. 15. Cele mai potrivite soluri sunt cele profunde.1. la care se manifestă fenomenul de heliotropism.1. Floarea soarelui revine pe acelaşi teren după minim 6 ani. rapiţa. reci. lipsa acestora la începutul vegetaţiei determină o scădere a producţiei. cum ar fi soia. adică. aluviale. fasolea. cu reacţie alcalină şi textură mijlocie lutoasă.1. cernoziomurile. (putregaiul alb şi cenuşiu). Monocultura este exclusă datorită transmiterii prin sol a unor boli şi dăunători. se impune o rotaţie corespunzătoare a culturilor. cele mai indicate sunt Câmpia Română.

25 cm. în primăvară patul germinativ se pregăteşte până la adâncimea de semănat cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul. 15. fie că este hibridă sau aparţine unor soiuri. Lucrările solului Imediat după recoltarea premergătoarelor terenul se lucrează cu grapa cu discuri.1.95%. la adâncimea de 25. MMB de 70.115 kg/ha. Gunoiul de grajd se recomandă în doze de 20 t/ha. Puritatea fizică peste 98%.115 kg/ha. Epoca de semănat se stabileşte când în sol.4. germinaţia minimă 85. se va folosi sămânţa cu valoare biologică ridicată. iar întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai duce la întârzierea vegetaţiei şi creşterea atacului de mană şi dăunători. Distanţa dintre rânduri este de 70 cm. Arătura se execută cât mai aproape de momentul eliberării terenului.3. când se execută toamna şi la 22. Calendaristic semănatul.60.000 plante /ha în cultură neirigată. Desimea plantelor este condiţionată de hibridul sau soiul cultivat.7. cu Fundazol (2 kg/t) sau Vitavax 200 (2 kg/t) şi Criptodin (2 kg/t).50. fosfor 15. pe solurile cu fertilitate mai scăzută. iar prevenirea atacului de viermi sârmă şi răţişoară se fac tratamente cu Furadan (28 l/t). înainte de semănat seminţele se tratează pentru prevenirea manei.7. sparte) şi să nu conţină scleroţi de Sclerotinia sau seminţe de lupoaie. împotriva putregaiului alb şi cenuşiu.30 cm.4000 kg/ha). Sămânţa şi semănatul Pentru semănat. cu Apron (4. care permite mecanizarea întreţinerii şi recoltării. zona pedoclimatică şi tehnologia aplicată. când se execută vara. iar potasiu 20. 85 . aplicat toamna sub arătura adâncă. la adâncimea de semănat sunt 7oC timp de o săptămână. 15.Pe solurile cu fertilitate mijlocie dozele de azot variază în funcţie de producţie (1500. Pentru condiţiile ţării noastre în cultură irigată desimea este de 50. pentru a nu se pierde apa şi a mărunţi resturile vegetale. se face între 25 martie şi 15 aprilie. între 50.130 kg/ha.1.80 g să fie condiţionată (fără seminţe seci.6 kg/t).000 plante /ha şi de 45.

600 kg/ha. atunci când 75 % din capitule sunt de culoare galbenă-brună pe partea dorsală şi umiditatea seminţelor este de 10 . fiind cuprinsă între 5.7 cm. când plantele nu depăşesc 60.6. împotriva putregaiului şi a manei se recomandă tratamente cu fusilazol (4 l/ha). textura şi umiditatea solului. pe solurile mai grele este de 4.Adâncimea de semănat se stabileşte după mărimea seminţei.1.70 cm înălţime. prima praşilă mecanică se va executa îndată ce rândurile de plante se cunosc bine şi s-au format primele două frunze adevărate. Recoltarea Floarea soarelui se recoltează la maturitatea tehnică.7. Producţiile medii realizate în ţara noastră sunt între 1500.2000 kg/ha. epoca de semănat. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. 86 . Floarea soarelui este o cultură extrem de sensibilă la concurenţa cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze. Tratamentele în câmp pentru combaterea dăunătorilor se realizează prin prăfuiri cu Duplitox (25 l/ha). echipată cu dispozitivul pentru floarea soarelui. în scopul creşterii producţiei cu 300. carbendazin (2 l/ha) etc. Polenizarea suplimentară se realizează prin amplasarea a 1. După fiecare praşilă mecanică urmează câte o praşilă manuală pe rând.5 cm.2 perechi de frunze. Tratamentele la sămânţă sunt eficace pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători. iar a treia praşilă după cca. Alte măsuri indicate sunt distrugerea resturilor vegetale după recoltarea plantelor şi bineînţeles aplicarea tratamentelor la avertizare.7. deşi capacitatea de producţie a hibrizilor româneşti este de 4500 kg/ha.2 familii de albine/ha. semănatul bob cu bob se realizează cu semănătoarea SPC-6. Combaterea bolilor şi dăunătorilor.5 kg. Recoltarea manuală constă în tăierea calatidiilor cu secera şi treieratul lor cu combina. când plantele au 1 .12 %. 15. Ca urmare. Heclotox (30 kg/ha). Cantitatea de sămânţă la hectar în funcţie de densităţile stabilite este de 45.5.12 zile. 15 zile.1. 15. A doua praşilă mecanică se face după un interval de 10. Recoltarea se poate realiza cu combina pentru cereale păioase.

adus de coloniştii din Transilvania.1.2 t/ha. Concentraţia în solanină creşte în tuberculii înverziţi. dar şi la alte specii. care în doze mari determină un gust amar şi deranjamente ale tubului digestiv. Suprafaţa cultivată cu cartofi în România în anul 2000 a fost de 278.3 mil. Cartoful este originar din America de Sud (Peru şi Chile). a animalelor şi în diferite industrii. În Moldova cartoful a fost introdus în anul 1818. sunt bogaţi în amidon (9. În timp ce în patria de origine (America de Sud) suprafaţa ocupată cu cartofi a fost de 1 mil.1.26%) şi săraci în substanţe proteice (2%). amidonului. încolţiţi sau expuşi la soare. în Muntenia 1810. consumul pe glob este cuprins între 80 şi 150 kg pe cap de locuitor. răspândindu-se foarte repede în cultură. Cartoful conţine aproape în toate organele plantei alcaloizi(solanina). În alimentaţia omului tuberculii se folosesc sub diverse forme. în alimentaţia omului. reuşeşte în zonele umede şi răcoroase şi este bună premergătoare pentru multe culturi agricole Tuberculii de cartof reprezintă partea consumabilă a plantei. După datele FAO în anul 2000 pe glob suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 18. ha iar în Asia de 5.3 t/ha. dar cu conţinut echilibrat în aminoacizi esenţiali. glucozei.000 ha cu o producţie medie de 15. 87 .1. Importanţă. 25% substanţă uscată şi 75% apă.4 mil.7 mil. Răspândire Cartoful este o plantă cu utilizări variate. ha. ha. care conţin cca. CARTOFUL 16. nisipo-lutoase. etc. Cartoful este o valoroasă materie primă pentru industria alcoolului. ha cu o producţie medie de 16. în Europa aceasta a fost de 9.CAPITOLUL 16 PLANTE TUBERCULIFERE I RĂDĂCINOASE 16. Importanţa cartofului ca plantă de cultură constă în faptul că valorifică bine terenurile uşoare. de unde a fost adus în Europa (1565). Ca furaj se foloseşte mai ales în alimentaţia porcilor. reprezentând “a doua pâine”.

semitimpurii (95 . soiurile de cartof se împart în : timpurii (sub 95 zile).15 cm. erectă sau uşor arcuită. semitârzii (110 . Particularităţi morfologice Cartoful este o plantă anuală. erbacee care se înmulţeşte prin tuberculi. Tulpina subterană este rotundă.130 zile). Tuberculii sunt tulpini subterane metamorfozate. este ierboasă. după germinare vor lua naştere tulpinile aeriene. Perioada de vegetaţie (75. genul Solanum.4.1. 16. se îngroaşă la partea terminală sub forma unor mici noduli care ulterior se transformă în tuberculi. albastră.8 tulpini.3. prezintă foliole de mărimi şi forme diferite.2. violacee.6.150 zile) este formată din următoarele faze de vegetaţie: 88 .15 la o plantă. a miezului şi a peridermului (coaja).16. 16. iar prin seminţe. Pe suprafaţa lor prezintă nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi) unde există trei muguri din care. iar la suprafaţa solului. de culoare verde. formând stoloni. Când sunt puşi în sol din tuberculi pornesc colţii. Are aspect de tufă deoarece dintr-un tubercul apar 4.110 zile).200 seminţe mici. Stolonii (ramificaţii tulpinale) sunt în număr de 12. care cuprinde peste 500 de specii din care cea mai importantă este Solanum tuberosum. prin tuberculi. având lungimi de 10. Sistematică Cartoful face parte din familia Solonaceae. sunt de culoare albă. Specia Solanum tuberosum cuprinde numeroase varietăţi. înaltă de 30.1. roză. Particularităţi biologice Cartoful este o plantă de cultură care se înmulţeşte pe cale vegetativă. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip cimă.2 cm.50 cm. sferică. Fructul este o bacă mică. care conţine 150. Frunzele sunt compuse.1. târzii (peste 130 zile). polenizarea este autogamă. pe ea se formează rădăcinile şi stolonii. în procesul de ameliorare. prezintă noduri şi internoduri.100 cm şi groasă de 0. iar după perioada de vegetaţie.1. galbenă. tulpinile aeriene. deci sistemul radicular este slab dezvoltat Tulpina se dezvoltă din mugurii tuberculilor. care ajunge în sol până la 70 cm. Rădăcina este fasciculată. sunt hermafrodite. iar lateral pe o rază de 30. care se deosebesc după culoarea florilor.

Temperatura optimă pentru formarea şi creşterea tuberculilor este de 1618oC.de la încetarea creşterii tufelor la ofilirea lor (20.15oC. Cerinţele faţă de lumină sunt influenţate de temperatură. creşterea şi calitatea tuberculilor. 16. la 16. Recoltarea să se facă când sunt temperaturi de 12. în schimb creşterea lor se face în perioada zilelor lungi.30 zile). Cartoful este o plantă de zi scurtă pentru producerea de tuberculi. Consumul maxim pentru apă este între îmbobocire şi maturitate.. determină putrezirea tuberculilor.21oC. Cerinţe faţă de lumină. Cerinţe faţă de căldură. optime de 19. tuberculii cresc din ce în ce mai încet. Cartoful pretinde soluri bine aprovizionate cu apă. Vrejii cresc la temperaturi minime de 7oC. Nu rezistă la temperaturi de 0o. cresc intens rădăcinile. .35 zile). Cartoful dă cele mai mari producţii în condiţii de iluminare intensă. stolonii. tulpinile şi frunzele. cresc rădăcinile.18oC formarea tuberculilor are loc la zi scurtă (12 ore). însă fără exces. Temperatura minimă de încolţire este de 5. deoarece formarea tuberculilor pe stoloni se face în condiţii de zi scurtă.40 zile). determină degenerarea cartofului. iar perioada critică este în timpul creşterii tufei şi tuberculilor. 89 . . Cerinţe faţă de climă şi sol Cartoful este destul de pretenţios faţă de climă şi sol. Lumina este un factor care influenţează mult creşterea şi dezvoltarea cartofului. cresc organele aeriene şi foarte intens tuberculii. . deoarece limitează încolţirea.de la plantare la răsărire (15. având maximul în timpul înfloritului. reduce tuberizarea.de la răsărire la tuberizare (10. deoarece sub aceste valori tuberculii sunt sensibili la vătămare.6oC. iar cea optimă de răsărire de 12. ceea ce înseamnă că plantarea cartofului în zona de câmpie să se facă devreme.1.45 zile). este o plantă adaptată la un climat umed şi răcoros. scade rezistenţa la păstrare. Lipsa apei din sol scade numărul de stoloni.15oC. iar maxime de 42oC. are loc maturarea tuberculilor. Cerinţe faţă de umiditate.5.de la tuberizare la încetarea creşterii tufelor (25.

16. tomate.2. Solurile cu textură grea (argiloase) nu sunt indicate deoarece reduce şi deformează creşterea tuberculilor. acestea din urmă dacă nu au fost atacate de putregaiul cenuşiu. reduc tuberizarea. Fertilizarea Cartoful este o plantă care înregistrează un consum mare de elemente nutritive. cartoful preferă soluri cu orizontul A adânc.1.7. deoarece nu se poate pregăti corespunzător terenul încă din toamnă. cu textură nisipo-lutoasă. porumbul.7. Zona de câmpie şi coline joase este favorabilă pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu. aerate. ardei) datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. fosforul are efect favorabil asupra creşterii sistemului radicular. Zona favorabilă cuprinde dealurile şi podişurile din Oltenia.1. parte din Transilvania.6. Tehnologia de cultivare 16. Azotul influenţează favorabil producţia de tuberculi.21oC iar precipitaţiile sunt între 250 . cu pH = 5.1. lutoase.6. Rotaţia Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt leguminoasele perene (trifoi. cartoful nu se cultivă în monocultură. sinteza substanţelor proteice. fertile. Se cultivă soiuri semitimpurii.7. a numărului de tuberculi. iar potasiul favorizează. Muntenia şi Moldova. vinete. structurat şi permeabil. luto-nisipoasă sau lutoasă.350 mm. cu temperaturi care nu depăşesc vara 18oC. Plantele care se recoltează toamna (sfecla de zahăr sau furajeră) sunt mai puţin indicate. precipitaţii în perioada de vegetaţie de peste 350 mm.Cerinţe faţă de sol. Preferă soluri afânate. Se cultivă soiuri semitârzii şi târzii.1. 90 . semitârzii şi târzii. Aici temperaturile din vară ating valori medii de 20 . 16. Sunt contraindicate alte plante solanacee (tutun. cu soluri luto-nisipoase. floarea soarelui şi inul. măreşte rezistenţa la boli. 16. luto-argiloase. lucernă) şi anuale (pentru boabe şi furaj). Datorită sistemului radicular puţin dezvoltat. Zone ecologice Zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde depresiunile intra şi extramontane.5. urmate de cerealele păioase.1.

Grapa cu discuri se foloseşte pe solurile uşoare. lucrările de întreţinere. Lucrările solului Prin lucrările solului trebuie să se asigure condiţii optime de aerare şi nutriţie pentru plantă.3. 91 . Rezultate bune se obţin prin administrarea a 30. fosfor şi potasiu se stabilesc după însuşirile solului şi producţiile planificate. iar momentul de executare este la scurt timp după recoltarea premergătoarei. Cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi daltă. Lucrările solului primăvara se execută cu grapa cu discuri. fără bulgări.1. Folosirea combinatorului (vibracultor + grapă cu colţi + grapă rotativă) este mai indicată pentru pregătirea unui pat germinativ corespunzător.100 kg K2O/ha.180 kg N/ha. 110. afânate. deoarece aceştia împiedică plantarea mecanizată. lucrează terenul la adâncimi de 14. Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive şi la producţii între 25 şi 40 t/ha.30 cm. Adâncimea este de 25. Arătura trebuie să fie fără bulgări. pentru zvântarea uniformă primăvara şi pregătirea pentru plantare mai timpurie.12 cm) urmând ca lucrarea de bază să se execute după căderea precipitaţiilor. când terenul este bine zvântat. planta premergătoare şi panta terenului.18 cm realizând o bună afânare şi mărunţire. recoltarea mecanizată. Până la venirea iernii arătura se întreţine cu grapa cu discuri (combaterea buruienilor şi nivelarea). La realizarea unui plantat mai timpuriu este bine ca din toamnă să se facă şi bilonarea. Arătura este lucrarea de bază care trebuie executată diferenţiat în funcţie de tipul de sol.40 t/ha gunoi de grajd foarte bine fermentat. aplicat la arătură. Când solul este uscat arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri (8. se recomandă 120. 16.7. cultivatorul sau cu combinatorul. îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna sub arătură .160 kg P2O5/ha şi 70. Ca îngrăşăminte organice se poate folosi gunoiul de grajd. îngrăşăminte verzi şi turbă.Dozele de azot. încă din toamnă se face nivelarea terenului cu nivelatorul. iar cele cu azot primăvara la pregătirea solului pentru plantare.

prin secţionarea unui tubercul în porţiuni cu câte 3. motiv pentru care se vor folosi tuberculii cu valoare biologică ridicată. care sunt sensibili la -1. se realizează şi economie la materialul de plantat.4 cm. Desimea la plantare este cuprinsă între 45 şi 70. solul fiind mai sărac în apă. deoarece prin această operaţie se pot înlătura tuberculii bolnavi. care se obţin numai în ferme specializate de producere a materialului de sămânţă. Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate şi este de 3000. de calitatea acestora depinzând viitoarea producţie. tuberculii şi colţii sunt atacaţi de ciuperci şi pier.30 aprilie. Pentru soiurile timpurii. iar în zona de câmpie între 20 .27 cm.5oC). Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de biologia plantei.30 martie. Distanţa între rânduri este de 70 cm. în zona favorabilă între 5 . între tuberculi 19. plantează tuberculii în rigole şi le acoperă.12 cm în funcţie de desimea la plantare.1. Materialul de plantat şi plantarea Materialul de plantat. iar când se menţin temperaturi de 4.70 g).4800 kg/ha.5%.16. Plantarea mecanizată se efectuează cu maşina de plantat 4SA-75 sau 6SAD-75 care deschide rigole. plantatul se poate face mai timpuriu (rădăcinile cresc şi la 4. aceştia trebuie să fie sănătoşi. 92 . Plantarea este complet mecanizată sau semi-mecanizată. Momentul plantatului este atunci când solul s-a zvântat până la sub adâncimea de plantare cu 3. iar adâncimea de plantare este de 6. -2oC. Întârzierea plantatului este la fel de păgubitoare. Calendaristic plantatul se face în zona foarte favorabilă între 15 . cei bolnavi se îndepărtează. Cartoful este o plantă care se înmulţeşte vegetativ prin tuberculi. Înainte de plantare tuberculii sunt sortaţi după mărime (40. scopul culturii şi caracteristicile materialului de plantat. tuberculii nu încolţesc.4 colţi bine formaţi. Tuberculii degeneraţi dau naştere la plante slab productive.000 cuiburi/ha în funcţie de sol.4. Urmează tratarea cu formalină 0.5oC mai mult timp pe solurile grele şi umede. La plantatul prea timpuriu există riscul îngheţării primilor lăstari. timp de 5 minute.7. tuberculii pot fi puşi la încolţire.10 aprilie.

2. deoarece cartoful este foarte sensibil la lipsa aerului din sol. Principalele lucrări sunt rebilonatul şi prăşitul.2 rebilonări prin care se distruge crusta. Recoltarea se poate face mecanizat cu combine CRC . care se execută cu cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. soiurile timpurii se recoltează din iulie până în septembrie. cele mai folosite erbicide sunt Gesagrad şi Cosatrin care se aplică după rebilonare sau plantare în doză de 26 l/ha. iar concurenţa buruienilor la apă şi substanţele nutritive din sol. Ridomil 2. Combaterea se face prin 4. Recoltarea trebuie făcută pe timp frumos la temperaturi mai mari de 67oC. Dintre bolile mai frecvent semnalate sunt mana. iar cele de toamnă în septembrie şi octombrie. se execută numai lucrări de refacere a biloanelor.15 iunie. buruienile şi se refac biloanele.16.5 kg/ha. Brestan 0. iar vrejii s-au uscat în procent de 2/3. efectuându-se 2. iar strânsul se face manual.7.7. Cartofii extratimpurii se recoltează în perioada 15 mai .3 kg/ha.4 tratamente. când solul este reavăn şi nu aderă la tuberculi.3 rebilonări. Dacă plantatul s-a făcut pe biloane. Tasarea solului depreciază forma şi calitatea tuberculilor.5. când plantatul s-a făcut în teren plan.2 kg/ha. Până la răsărire se fac 1. Buruienile pot fi combătute şi pe cale chimică. Recoltarea Epoca de recoltarea este în funcţie de soi dar şi de scopul culturii. urmate de 2.6 tratamente cu Turdacupral 2 kg/ha.1. 93 . râia neagră. sau Padan 1. Dithane 2 kg/ha.1. sau semimecanizat cu plugul (sapa).1. precum şi la îmburuienare. După răsărire se execută 12 praşile mecanice între rânduri.8 kg/ha Lasso asociat cu Gesagrad aplicat la 10 zile după plantare. 16. reduce producţia. putregaiul. când tuberculii au 35 g.5 kg/ha.6. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor şi menţinerea solului afânat sunt principalele lucrări care trebuiesc executate. Producţiile obţinute sunt de peste 30 t/ha la soiurile de toamnă.5. Împotriva gândacului de Colorado se vor folosi Decis 0. sau 3.

2. Importanţă. Răspândire Sfecla este cultivată pentru rădăcinile sale. iar producţia medie mondială se situează în jur de 34 t/ha. rămân însă şi reziduuri (tăieţei. folosit drept amendament pentru solurile acide. Sfecla este originară din India şi Pakistan. Substanţa uscată este reprezentată prin zaharoză 17. primele fabrici de zahăr au fost construite în 1875 (Sascut).1. utilizate drept materie primă pentru industria zahărului.23% raportat la masa rădăcinii. SFECLA PENTRU ZAHĂR 16. şi 1876 (Chitila). 94 . Sfecla se mai foloseşte şi pentru obţinerea alcoolului.16. Treptat însă cultura sfeclei se extinde odată cu crearea soiurilor ameliorate şi după perfecţionarea tehnologiilor de extragere a zahărului. descoperirea nu a făcut senzaţii la vremea respectivă pentru că. dar în scop industrial s-a cultivat după 1870. În România primele culturi de sfeclă s-au înfiinţat în 1863. iar după 1840 începe dezvoltarea industriei zahărului.800 ha în 1997 iar producţia a oscilat între 16 şi 21 t/ha. Este o plantă premergătoare pentru multe plante de cultură deoarece terenul rămâne structurat şi curat de buruieni. melasă) care sunt folosite pentru alimentaţia animalelor precum şi un nămol bogat în Ca şi Mg. Cel care a extras pentru prima dată zahărul din sfeclă a fost chimistul german Marggraf (1747).000 ha (1985) la 128. Pe glob această cultură ocupă o suprafaţă de cca. rentabilă. Conţinutul în zaharuri oscilează în funcţie de tipul sfeclei între 14. iar pe de altă parte cel extras din trestie era mai uşor de procurat.5%. În ţara noastră în ultimul deceniu suprafaţa s-a diminuat mult de la peste 275. în urma prelucrării sfeclei se obţine zahărul alimentar.2%).5.5% şi substanţe nezaharoase 7. pe de o parte zahărul în sfeclă era scăzut (1. deoarece de pe un hectar se pot realiza producţii de peste 40 t rădăcini şi cantităţi însemnate de colete şi frunze care se folosesc în hrănirea vacilor de lapte. Rădăcina conţine 25% substanţă uscată şi 75% apă.2. 9 mil ha. Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă. Prima fabrică de zahăr în Europa a fost construită în 1802 în Silezia. Răspândire.

alungite. rădăcină mare). Beta vulgaris var. Sistematică Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae.2. tipul Z (rădăcini conice.coada . şi monogerme (glomerule cu un singur fruct. Soiurile pentru zahăr sunt grupate în 4 tipuri după greutatea corpului sfeclei şi procentul de zahăr : tipul E (sub 18% zahăr. respectiv cu o singură sămânţă). Celelalte frunze (40. Soiurile de sfeclă cultivată la noi în ţară aparţin celor două forme: plurigerme (glomerule cu mai multe fructe). 95 .16.3. Primele frunze după răsărire sunt cotiledoanele care asigură nutriţia plantei 10.zona dintre hipocotil şi coadă.200 cm. Frunzele. până la apariţia primei perechi de frunze adevărate (810 zile de la răsărire). care cuprinde 4 varietăţi: Beta vulgaris var. solitare (formele monogerme) sau grupate câte 2. pe el se formează în primul an rozeta de frunze. 18.20 zile.5 săptămâni. Beta vulgaris var. Florile sunt sesile. De-a lungul rădăcinii se observă două şănţuleţe din care pornesc rădăcinile laterale subţiri. hermafrodite. colet).situat între epicotil şi rădăcina propriu-zisă adică locul de inserţie a radiculelor.6% mai mult ca la tipul N). tipul ZZ (rădăcini conice .hipocotil . zahăr cu 0. tipul N (etalon.5 într-o inflorescenţă. . 16. care pătrund în sol până la 150.zona unde diametrul scade sub 1 cm.Saccharifera (pentru zahăr).Crassa (pentru furaj). Particularităţi morfologice Corpul sfeclei care se numeşte convenţional “rădăcină” are o greutate medie de 500 g şi este format din : .3 zile. iar în anul doi tulpinile florale. foarte bogate în zahăr). Înflorirea este eşalonată timp de 3.80) apar la un interval de 2. sunt dispuse în spirală având punctul de regenerare în centrul coletului. Cruenta şi Beta vulgaris Cycla (forme legumicole).rădăcina propriu-zisă .2. în cultură se găseşte numai specia Beta vulgaris.5% zahăr).2. se formează din colet. genul Beta. creşte la suprafaţa solului.epicotil (cap. rădăcini mai mici. polenizarea este alogamă. Ritmul de creştere este susţinut până spre mijlocul lunii august. .81. .

70 zile (începutul lunii iunie).10oC.4. Cerinţe faţă de climă şi sol Sfecla este o plantă formată în climat temperat cu veri calde dar suficient de umede. asigură sfeclei o rezistenţă mai bună la secetă.de la răsărit la începutul îngroşării rădăcinii. durează 60.8oC dar şi când sunt numai 3. 96 .6oC. Glomerulele germinează când în sol sunt 6. după ce s-au îmbibat cu apă. 120. 16. la sfârşitul lunii august aceasta atinge greutatea medie de 500 g. Sămânţa este elipsoidală cu embrionul sub formă de seceră.2.Fructul şi sămânţa. durează 60. . la temperaturi de 7.de la semănat la răsărit . rădăcina creşte în lungime. 16.10 perechi de frunze plantele pot să reziste până la -8oC pentru o perioadă scurtă de timp. Particularităţi biologice Sfecla de zahăr este o plantă bienală. pe o durată de 35.15 zile.începe la sfârşitul lunii august şi continuă până la 15.glomerulele germinează în 12. După răsărire. Fructul este o nuculă rotundă (forme monogerme) sau fruct compus denumit glomerul (forme plurigerme). Scade ritmul de creştere a rădăcinii.50 zile. .2. ajunge la 100 cm în sol. Perioada de vegetaţie este de 167. Faptul că are o perioadă lungă de vegetaţie prin care valorifică ploile de vară . iar în anul al doilea tulpinile florifere şi fructele.210 zile împărţită în 4 faze de vegetaţie: . aparatul foliar se reduce treptat. în anul întâi formează rădăcina şi rozeta de frunze.70 zile. creşte ritmul de depunere a zahărului. în faza de cotiledoane.20 septembrie.150% din greutatea lor. . Rădăcinile scoase din sol nu rezistă la -1oC. plantula este sensibilă la -2oC. 2030 zile. temperatură care favorizează depunerea zahărului. -4oC.acumularea intensă a zahărului .are loc creşterea intensă a rădăcinii. în toamnă planta poate vegeta până când temperatura scade la 5. Se formează rozeta de frunze. Cerinţe faţă de umiditate. Cerinţe faţă de căldură.5.îngroşare a rădăcinii .4oC în acest caz însă durata de răsărire este lungă. dar în faza de 6.toamnă şi înrădăcinare puternică.

bine structurate şi aerate. Sunt contraindicate solurile nisipoase. 16.8. suportă greu seceta. Zone ecologice În România sunt două zone mari de favorabilitate.2. Premergătoare bune sunt cerealele păioase (mai cu seamă grâul de toamnă). leguminoasele anuale. lumina influenţând fotosinteza şi producţia de zahăr. pretinde soluri profunde.6.8 săptămâni de la semănat cerinţele sunt destul de ridicate.2. în timpul acumulării zahărului.5 . solurile brune şi brun-roşcate. Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă. deoarece reduce fotosinteza. pietroase sau cu exces de umiditate. Cerinţe faţă de lumină. Depresiunea Jijiei şi Lunca Siretului iar celeilalte zone favorabile îi corespunde Câmpia Dunării şi a Dobrogei. aluviunile.0.7. Rotaţia Sfecla este sensibilă la atacul de boli şi dăunători din care cauză nu poate reveni pe acelaşi teren după 6.august). asigurându-se acumularea apei în sol şi combaterea buruienilor. cele cu aeraţie redusă.2. Nu se recomandă cultivarea sfeclei după porumbul erbicidat cu triazine. soluri plane sau cu expoziţie sudică. Câmpia Transilvaniei. după cânepă şi iarbă de Sudan. Tehnologia de cultivare 16. cu textură mijlocie. datorită sistemului radicular slab dezvoltat.8 ani şi după cel puţin 4 ani pe terenurile neinfestate cu nematozi. Cele mai potrivite soluri sunt cernoziomurile.1. după ovăz şi crucifere din cauza dăunătorilor comuni (nematozi). cartoful. deoarece acumularea zahărului are loc numai în timpul zilei. Pentru că sfecla are un consum mare de substanţe nutritive. 97 . zona foarte favorabilă ce cuprinde Câmpia de Vest.În primele 6.7. Câmpia din Centrul şi Sudul Moldovei. Sfecla pretinde soluri cu pH cuprins între 6. Consumul cel mai ridicat de apă este în perioada îngroşării intense a rădăcinii (iulie . timpul umed şi răcoros este nefavorabil. bogate în humus. Cerinţele faţă de sol. sărace. 16. deoarece rămâne timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării. într-un cuvânt plantele care se recoltează timpuriu.

dozele de azot calculate în substanţă activă variază. frunzele sunt mici. 16. Excesul duce la creşterea frunzelor în detrimentul rădăcinilor în timp ce carenţa reduce numărul de frunze. provoacă necrozarea lor.7. îngălbenite. Excesul de fosfor grăbeşte maturizarea ducând la scăderea producţiei. rezistenţa plantei la boli şi secetă. între 60 şi 270 kg/ha.2. orz. sinteza substanţelor proteice. iar cele de potasiu.în timpul tuberizării intense şi acumulării maxime a zahărului. Dintre microelemente sfecla este foarte sensibilă la carenţa solurilor în bor. Carenţa reduce suprafaţa foliară. Fosforul influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular şi sinteza zahărului. Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se face toamna sau vara sub arătură iar cele cu azot.la formarea perechii 2 şi 3 de frunze. iar carenţa stagnează creşterea după răsărire. fosforul între 60 şi 190 kg/ha. a unei cantităţi de 10. Cantităţile de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de producţiile realizate şi de gradul de asigurare a solului cu NPK.15 kg acid boric.Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru grâu. . împiedică dezvoltarea frunzelor. influenţează procesele fiziologice şi formarea recoltei. zinc. Excesul de azot reduce acumularea zahărului în formarea creşterii vegetative. Potasiul influenţează favorabil sinteza glucidelor. Prevenirea acestor neajunsuri se realizează prin aplicarea odată cu îngrăşămintele chimice. produce “putrezirea inimii” sfeclei. 98 . Consumul de elemente nutritive începe de la răsărire şi are trei perioade critice: . Azotul are rol în creşterea plantei. Pentru producţii ce variază între 30 şi 80 t/ha. determină creşterea conţinutului de azot vătămător.la începutul tuberizării rădăcinii (mijlocul lunii iunie). scade masa de rădăcini şi procentul de zahăr. porumb şi alte culturi care nu au dăunători comuni. între 40 şi 170 kg/ha. Carenţa borului determină uscarea frunzelor. . Fertilizarea Sfecla este o mare consumatoare de elemente nutritive. primăvara la pregătirea patului germinativ 2/3 din doză şi restul de 1/3 se încorporează după răsărire. magneziu etc.

Pentru a beneficia de umiditatea din sol. după zvântarea solului. să fie sănătoasă. până în faza de 2. Sămânţa trebuie să aibă puritatea minimă de 96%. După premergătoarele târzii se execută o discuire pentru mărunţirea resturilor vegetale. sau Promet 25 l/t. Lucrările solului Această plantă necesită un sol afânat pe o mare adâncime şi cu rezerve corespunzătoare de apă şi elemente nutritive. iar pentru prevenirea atacului de dăunători tratarea se face cu Furadan 28 l/t. urmată de arătura la 28.5 cm. cu subsolaj. germinaţia 85%. cu plugul în agregat cu grapa stelată. semănatul se realizează între 10. pe adâncimea de încorporare a seminţelor.6 cm este de 4. 99 . Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la noi în ţară este de regulă plurigermă (dă naştere la mai multe plante). Semănatul mai devreme poate expune plantele la îngheţurile târzii de primăvară. permiţând executarea mai timpurie a pregătirii patului germinativ. aplicat sub arătură.30 cm + 10 cm adâncime. dozele economice sunt de 20.5oC şi vremea spre încălzire.Gunoiul de grajd dă bune rezultate.30 martie.2 discuiri la adâncimea de 1012 cm sau dezmiriştirea (16.7.18 cm) pentru încorporarea resturilor vegetale. 16. Epoca de semănat. Nu se recomandă utilizarea grapelor cu discuri pentru că mobilizează solul la adâncimi mari 10 . când temperatura în sol la 5. Toamna se execută arătura la 28. După premergătoarele timpurii se fac 1. 16.7.3. temperaturile de -2oC distrug plantele.2.2. Primăvara patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul care asigură afânarea şi mărunţirea terenului la 3 . pentru o mai bună uniformizare a umidităţii şi zvântării solului primăvara.30 cm + 10 cm. sfecla de zahăr se seamănă primăvara timpuriu. determinând şi pierderea apei din sol. iar în restul zonelor între 1 şi 15 aprilie.30 t/ha. Pentru prevenirea bolilor se recomandă tratarea seminţelor cu Tiradin în doză de 8 kg/t.12 cm. cu plugul în agregat cu grapa stelată.4. Calendaristic în Câmpia de Sud şi din Vest. Nivelarea terenului trebuie făcută încă din toamnă. de aceea este supusă operaţiei de segmentare.3 frunze.

3 100 .4 frunze adevărate.3 praşile manual.7. cu SPC-9 sau SPC-12. se face când plantele au 2. se face în rânduri la distanţe de 45 cm. Olticarb sau Ro-Net în doze de 6. combaterea bolilor şi a dăunătorilor. La începutul vegetaţiei deoarece plantele au un ritm de creştere mai lent decât buruienile există riscul îmburuienirii culturii. Cercosporioza este însă cea mai păgubitoare şi mai frecventă boală în anii ploioşi.12. Pe rând se execută 2.12 cm).000 plante/ha (irigat). Combaterea se face prin tratarea seminţelor înainte de semănat şi prin 2.22 cm. Distanţele de semănat sunt stabilite în funcţie de tehnologiile aplicate.110. realizarea densităţii optime.4 cm pe solurile mai uşoare. adică 5. După răsărirea sfeclei când buruienile au 2. 16.5 kg/ha la soiurile plurigerme. Răritul este lucrarea prin care se realizează densitatea plantelor. distanţa dintre glomerule pe rând (8. care asigură producţii mari. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea înainte de semănat a erbicidelor Dual (2. sămânţa monogermă se seamănă la 2. distanţa dintre plante pe rând este de 18.120. iar dacă recoltatul este semi-mecanizat se face în benzi formate din 3 rânduri la 45 cm şi două benzi de 60 cm. este o lucrare manuală. semănatul. înainte de răsărire.3 cm pe solurile mai grele şi reci şi 3. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Cantitatea de sămânţă variază după schema de semănat.10 zile de la semănat.2. Lucrările de îngrijire Obiectivele urmărite sunt menţinerea solului curat de buruieni şi afânat. putrezirea plantulelor. Când recoltatul se face mecanizat.Întârzierea semănatului. mana.8 kg/ha la soiurile monogerme şi 8. putregaiul inimii. Cele mai frecvente boli la culturile de sfeclă sunt: cercosporioza. este de 100.4. putregaiul vârfului rădăcinii. Prăşitul.3 l/ha).14 zile se execută celelalte praşile. iar la intervale de 10 . care coincide cu perioada în care scade umiditatea solului.8 kg/ha. Adâncimea de semănat este de 2.3 frunzuliţe se poate folosi Betanal în doză de 6.8 kg/ha şi încorporarea lor în sol. Desimea plantelor pentru condiţiile ţării noastre.3 cm. aşa încât prima praşilă se execută după 8 .000 plante/ha (neirigat) şi 110. determină o răsărire neuniformă şi o sensibilitate crescută la boli. După răsărire îndată ce rândurile se observă bine se mai execută o praşilă mecanică.

tratamente în cursul vegetaţiei, la intervale de 3 săptămâni. La primul tratament se foloseşte Brestan în doză de 500 g/ha, iar al doilea se face cu Topsin, 300 g/ha. Dintre dăunătorii sfeclei mai răspândiţi sunt gărgăriţa, răţişoara şi puricii, combaterea în câmp se face cu Lindatox 3 l/ha sau Decis 0,5 l/ha. 16.2.7.5. Recoltarea Epoca de recoltare este atunci când sfecla a ajuns la maturitate, rădăcinile au atins greutatea maximă şi au conţinutul cel mai ridicat în zahăr. Calendaristic, în jurul datei de 15- 20 septembrie în sudul ţării şi 1- 5 octombrie în partea de nord, se realizează maturitatea. Recoltarea se poate realiza manual, semi-mecanizat sau mecanizat. în condiţiile respectării tehnologiei de cultură se pot realiza producţii de peste 50 t/ha. De pe un hectar rămâne şi o cantitate de 25- 30 t colete şi frunze.

101

Întrebări recapitulative
1. Care sunt cerinţele faţă de climă şi sol ale grâului? 2. Rotaţia culturii la grâu. 3. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale porumbului? 4. Sămânţa şi semănatul la porumb. 5. Care sunt tipurile de frunze întâlnite la leguminoasele pentru boabe? 6. Care sunt cerinţele de climă şi sol ale fasolei? 7. Ce tehnologie de cultivare se aplică la soia? 8. Particularităţile morfologice şi biologice ale florii soarelui. 9. Rotaţia culturii de floarea soarelui. 10. Care sunt lucrările solului la cultura cartofului? 11. Materialul de plantat şi plantarea la cartof. 12. Lucrări de îngrijire la cartof. 13. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale sfeclei de zahar? 14. Care sunt lucrările de îngrijire aplicate la sfecla pentru zahăr?

Teme de control
1. 2. 3. 4. Descrieţi tehnologia de cultivare a porumbului. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale leguminoaselor pentru boabe? Prezentaţi lucrările de îngrijire aplicate la cartof şi sfecla de zahăr. Prezentaţi tehnologia de cultivare a florii soarelui.

Referate
Cunoaşterea particularităţilor biologice şi morfologice ale următoarelor plante de cultură: grâu de toamnă, porumb pentru boabe, soia

Notă: Se va studia comparativ morfologia rădăcinii, tulpinii, frunzei şi inflorescenţei precum şi etapele de dezvoltare din cursul perioadei de vegetaţie. În acest scop se va utiliza material didactic adecvat, constând din diferite exponate (colecţii de seminţe şi de plante crescute în câmp), alte materiale ilustrative.
102

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.Avarvarei, Teona, 1999 - Agricultură generală, vol. I, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 2. Avarvarei Teona, 2002 – Agricultură generală, vol II, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 3. Blaga Gh., Filipov F., Rusu Gh., Udrescu S., Dumitru V., 2005 – Pedologie, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca. 4. Muntean L.S., Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 2001 – Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 5. Onisie T., Jităreanu G., - 1999 – Agrotehnică, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi

103

............................... Proprietăţile solului ................................................................ 4 2..... CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI ............ Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole.............2....2.......2....... 6 4... Orizonturile de sol şi caracterizarea lor..... SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR ................................................. TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI ....................................... Alterarea biologică ............... 9 5... 12 5....... Formarea profilului de sol ........ 6 4........ 1 1... Produsele dezagregării şi alterării .................... 13 5.......CUPRINS PARTEA I PEDOLOGIE CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEVOLTAREA PRODUCŢIEI VEGETALE ..................... Obiectul şi definiţia pedologiei ................................ 5 CAPITOLUL 4........................................................ 4 2...........................................2................ Fertilitatea solului ................ Dezagregarea determinată de agenţii biologici ........... 5 3... 5 3................ FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL 16 6... MATERIA ORGANICĂ.....1....................................................................................................................1....... Principii........................................2........................ 2 1... 14 CAPITOLUL 6.............. 6 CAPITOLUL 5................................1.. 1 1... Proprietăţile hidrofizice ale solului .................. 5 3......... PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE ...2...................... Proprietăţile fizice ale solului ........ Evoluţia pedologiei ca ştiinţă ............... Alcătuirea profilului de sol ................................................. Proprietăţile fizico-mecanice ale solului .....................................4....... Dezagregarea determinată de agenţii fizici ................. legi şi metode de cercetare în pedologie...1...... 8 5...................1......... 3 CAPITOLUL 2.......................... 4 CAPITOLUL 3..............PROCESELE DE DEZVOLTARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR................2.. Sursele de materie organică din sol . 1 1.............................................................4.....2........3.........2..................................................... 8 5.................................1.2.............. 8 5........ Alterarea chimică...........................................1. 16 6....................3......2............... Descompunerea resturilor organice .............................. Proprietăţile chimice ale solului .....3................................................. 17 104 .......1.................ALTERAREA....... 17 6.............................................2..............

............1..................... Lucrarea solului cu tăvălugul.................. 34 9..................... 26 8..................... Lucrările superficiale ale solului.................................. Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie ...............1.. 24 8................................................................3................... 30 9.............. Materialul de semănat şi plantat .........................................3........2....................... 43 11..................................... 24 8..............................1.............1..............3.................................................................... 34 9................2....................... 21 PARTEA A-II-A AGROTEHNICA CAPITOLUL 8............... 33 9............. SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR ................... 36 9................ Sisteme de lucrări pentru culturi de primăvară .......................... Adâncimea de semănat............. 40 10.... 37 CAPITOLUL 10.................. Solurile regiunilor de munte .....................4................ 19 7.... 19 7.................................. Norma de semănat....... 35 9........2..... Pagubele produse de buruieni . Cadrul natural de formare a solurilor României ....... Aerul ca factor de vegetaţie ......1.. 40 10................................... Importanţa lucrărilor solului ............................................ CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA.................. 27 8............6......3... Lucrarea solului cu cultivatorul ..2........... Metode de semănat ........... Substanţele nutritive ca factor de vegetaţie ........... 30 9.2......2......... Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat ...............................4............................. 38 10..............................1....................................... Lumina ca factor de vegetaţie ...... 41 10.......4......2.................................. 39 10......................... 28 CAPITOLUL 9...........Epoca de semănat.........................................4.... 19 7..... 38 10..................3.....................................Sisteme de lucrări pentru culturile succesive....................... Sistemele de lucrări ale solului . Apa ca factor de vegetaţie................4............. Temperatura ca factor de vegetaţie ............ Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă ..................... BURUIENILE .....................................................3..........3.... LUCRĂRILE SOLULUI.......1.... 35 9.............. FACTORII DE VEGETAŢIE I POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE.... Lucrarea solului cu grapa..........6............................. Solurile României ....... 41 CAPITOLUL 11...1....................................... 33 9............. Solurile din regiunile de câmpie şi deal.......4......................................................2.5................................5................. 24 8..... 30 9...................... 19 7...................................................CAPITOLUL 7....... Arătura ...................................... 43 105 .................3....................................................................................2........................ 25 8.............

..............2........................5.................................................... 81 CAPITOLUL 16...................................... 72 14.................................. Obiectul.................................................................... 70 14............ Porumbul .................Grâul ................................. 54 CAPITOLUL 13....................................... Cartoful ......2.... PLANTE OLEAGINOASE.....1.. 55 13................................................................................................................. PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ......................................................... 46 11............... metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe.............11...3......................1.................................4...... 50 PARTEA A-III-A. 46 11........... FITOTEHNIE CAPITOLUL 12......... 87 16......Particularităţile biologice ale buruienilor ........................ 94 TEME............................ REFERATE DE SINTEZĂ............................................ Soia ... Generalităţi ............... Particularităţi morfologice şi biologice ale cerealelor...... 56 13............. Generalităţi ............ 70 14...................................................................Clasificarea buruienilor .....2. Surse de îmburuienare .......... 45 11................ PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE .............................. CEREALE............ 81 15............103 106 .......................3. 55 13.................................3............. 87 16..................................... Sfecla pentru zahăr ..............................102 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ...........................1................................... 54 12.. Fasolea .. LEGUMINOASE PENTRU BOABE. Metode de combatere a buruienilor ... Floarea soarelui... 63 CAPITOLUL 14......................1....................4........... 55 13.......................................................................................................1.......................................... 76 CAPITOLUL 15..............................................................................................2.....................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful