UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEONA AVARVAREI

AGRICULTURĂ GENERALĂ
ANUL I, SEMESTRUL I

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2009

PARTEA I PEDOLOGIE
CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei
Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale. Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din cuvintele “pedon” (teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de studiu). Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi metode proprii de cercetare. SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi se formează prin alterarea rocilor şi a resturilor organice prin acţiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei. Solul, rezultat în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind principalul mijloc de producţie în agricultură.

1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă
Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul 1883, an în care au apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat fondatorul pedologiei ca ştiinţă. In ţara noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni naturale, subliniind influenţa climei asupra formării solului.

1

c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului. b) Principiul evoluţiei. Constă în identificarea pe teren. delimitarea spaţială şi cercetarea tipurilor. 1. Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-au remarcat prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat sunt: N. se poate vorbi de următoarele principii mai importante: a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic. Er. N.Pache. apoi din ce în ce mai lentă. Este metoda care constă în precizarea macroscopică şi microscopică a însuşirilor solului (grosime. C. M. împreună cu Emil Protopopescu . permit scoaterea în evidenţă a însuşirilor solului care nu pot fi determinate prin descrierea morfologică sau analiza fizico-chimică.V.D.Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi calitatea de fondator al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte prima hartă agro-pedologică a României.Oprea.Obrejanu. Prin analiza fizico-chimică se determină cantitativ componentele chimice ale solului.Cernescu. subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un anumit teritoriu. c) Analiza fizico-chimică. care permit recunoaşterea tipului de sol). Principii.Teşu. Potrivit acestui principiu în natură există o interdependenţă între climă. Gr. C.Popovăţ. ca urmare a realizării unui echilibru între sol şi factorii de solificare. structură.Chiriţă. b) legea alungirii continue a orizontului B. etc. Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre care amintim: a) Descrierea morfologică. enunţat de Wiliams. C. d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie. legi şi metode de cercetare în pedologie În pedologie.Bucur. culoare. d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca substraturi nutritive pentru plante. în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai intensă. Merlescu. vegetaţie şi sol. Principalele legi care acţionează în pedologie sunt: a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol. evidenţiază faptul că solurile evoluează continuu.3. b) Cartarea pedologică. 2 .

.sporirea suprafeţei arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă.prevenirea. .4. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole Pedologia are un rol important în rezolvarea unor probleme prioritare ale producţiei agricole şi anume: .cunoaşterea detaliată a resurselor de sol. .1.evaluarea capacităţii productive a terenurilor agricole.stabilirea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultură. 3 . . limitarea şi combaterea poluării solului.stabilirea de indicatori pedogenetici şi parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive şi protecţia solurilor împotriva degradării. .

Vieţuitoarele din sol sapă galerii. 2. loveşte în masa rocii. a mineralelor şi rocilor sunt: variaţiile diurne de temperatură. iar dezgheţul. face ca rocile să fie fărâmiţate. fragmentele de roci sub formă de depozite eoliene. Ca urmare a variaţiilor zilnice de temperatură. se numeşte dezagregare. forţa gravitaţiei. Apele curgătoare.50 kg/cm2 provocând mărunţirea rocilor. cuiburi. transportă. lovesc rocile. îngheţul şi dezgheţul. triază şi le depun sub formă de depozite aluviale. au loc dilatări şi contracţii care determină în final fragmentarea lor. în masa mineralelor şi rocilor. de unde desprinde.1. c) Dezagregarea prin acţiunea apei. au fost supuse unui proces de mărunţire şi fragmentare. b) Dezagregarea prin îngheţ şi dezgheţ. canale în care îşi duc existenţa.CAPITOLUL 2 PROCESELE DE DEZAGREGARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE La început litosfera era formată din minerale şi roci primare. masive. Procesul de dezagregare este condiţionat de acţiunea agenţilor fizici şi biologici. asemănătoare din punct de vedere al compoziţiei cu mineralul şi roca din care a rezultat. împreună cu particulele fine. Rădăcinile plantelor pătrund prin fisurile rocilor şi exercită o presiune de 30 . a) Dezagregarea prin variaţii diurne de temperatură. care sub acţiunea agenţilor atmosferici şi a hidrosferei. producând mărunţirea şi amestecarea rocilor. triază şi depune. apa exercită o importantă presiune. le detaşează. vântul. Acest proces de mărunţire a mineralelor şi rocilor. d) Dezagregarea prin acţiunea vântului. Rocile prezintă în interior o reţea de spaţii libere în care pătrunde apa. 2. Dezagregarea determinată de agenţii biologici Plantele şi vieţuitoarele din sol contribuie şi ele la dezagregarea rocilor.2. fapt care duce la îndepărtarea straturilor rocilor. apa. 4 . transportă. Dezagregarea determinată de agenţii fizici Agenţii fizici care determină procesul de mărunţire. în urma căruia rezultă fragmente de diferite mărimi. Aerul în mişcare. În urma îngheţului ca urmare a măririi volumului.

are aceeaşi compoziţie chimică şi mineralogică cu a rocii sau mineralului din care a provenit.oxizi şi hidroxizi . Acţiunea indirectă a organismelor asupra materiei minerale duce la obţinerea de CO2. Principalii produşi ai dezagregării şi alterării sunt: . în urma cărora rocile şi mineralele îşi modifică structura chimică 3.sunt produse de dezagregare. reprezintă totalitatea transformărilor chimice a mineralelor care alcătuiesc rocile. pietrele. În cadrul acţiunii directe. sau pot fi transportaţi şi depuşi. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI Alterarea.CAPITOLUL 3 ALTERAREA.mineralele argiloase .3. Alterarea are loc simultan cu dezagregarea şi se produce pe cale chimică şi biologică. .2. . Alterarea chimică se manifestă printr-o serie de procese chimice mai simple. determinând alterarea rocilor. precum: hidratarea şi deshidratarea. cu formare de produşi noi cu proprietăţi deosebite de ale vechilor minerale. formate din fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm.pietrişul.care reprezintă surse de substanţe nutritive pentru plante. praful sau pulberea . sunt organisme (licheni. .care au rezultat în urma procesului de hidroliză. 3. acizi minerali şi organici care favorizează procesul de alterare. bolovănişul . oxido-reducerea.care reprezintă componentele principale ale argilei.sărurile . dizolvarea hidroliza. 5 . carbonatarea. 3. muşchi) care extrag din minerale diferiţi compuşi care se acumulează în corpul lor. acestea formează “scheletul solului”.1. au ca rezultat formarea unor produşi noi care pot rămâne pe locul de formare. Alterarea biologică Prin alterarea biologică. Produşii dezagregării şi alterării Dezagregarea şi alterarea rocilor şi a mineralelor primare. se înţelege modificarea chimică a mineralelor sub acţiunea directă şi indirectă a unor organisme vii. Alterarea chimică Principalii agenţi ai alterării chimice sunt apa şi aerul (oxigenul şi hidroxidul de carbon).

format în urma transformării materiei organice vegetale şi animale din sol.descompunere şi sinteză (humus = pământ în limba latină). variază foarte mult în funcţie de tipul zonelor de vegetaţie. care sunt supuse proceselor de descompunere.2. Prin humus se înţelege un complex de produşi cuprinzând totalitatea substanţelor organice din sol. reprezintă un amestec complex de substanţe diferite ca origine şi structură chimică.1. component organic specific solului.1. Descompunerea resturilor organice Agentul principal al transformării materiei organice a solului îl reprezintă microorganismele din masa solului. 4. 10 . alcătuită din resturi de plante. (3 . la care se adaugă şi materia organică de origine animală şi cea rezultată din corpul microorganismelor. ce se găsesc într-o permanentă stare de transformare .CAPITOLUL 4 MATERIA ORGANICĂ. procesul de descompunere se desfăşoară mai rapid în mediu aerob i mai lent în condiţii aerobe.reacţii de oxidoreducere. a căror natură este influenţată de condiţiile de mediu. 6 . Faza finală de descompunere a materiei organice (mineralizarea totală) care are ca rezultat formarea de compuşi minerali simpli. 4. Cantităţile de resturi organice din sol. bacteriile.20 t/ha pajişti naturale). Sursele de materie organică din sol Materia organică din sol. În cea mai mare parte materia organică din masa solului este de origine vegetală.12 t/ha plante cultivate.2. TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI 4. ciupercile. Procesele de descompunere a materiei organice sunt foarte complexe ele se desfăşoară pe parcursul a trei etape şi anume: hidroliza. Humificarea Este procesul complex de formare a humusului.mineralizare totală.

prin mineralizarea lui eliberându-se în mod continuu elemente nutritive uşor accesibile.2. puţin mărunţite şi neamestecate cu partea minerală a solului.este humusul format predominant din resturi organice slab humificate. Humusul reprezintă izvorul principal de hrană a microorganismelor.reprezentat prin materie organică mai slab humificată şi parţial legată de partea minerală a solului.3. factorul decisiv în formarea fertilităţii.reprezentat prin materie organică complet humificată. elementul fundamental al fertilităţii. Humusul influenţează favorabil regimul de apă şi aer al solului. Humusul influenţează în mod pozitiv formarea structurii solului prin acţiunea de agregare (unire) a particulelor elementare de nisip. în prezenţa lui. Importanţa humusului pentru fertilitatea solului Humusul reprezintă componenta organică specifică a solului.4. se găsesc următoarele tipuri de humus: humus mull . 4. 7 . humus moder . amestecată intim cu partea minerală a solului. lut. argila devine mai permeabilă. Humusul constituie rezerva de substanţe nutritive pentru plante. Principalele tipuri de humus În solurile din ţara noastră. argilă. iar nisipul reţine mai bine apa.2. humus mor .2.

chimice şi biologice specifice. În solurile profunde şi afânate. Proprietăţile solului Solul este pentru plante atât suportul în care se fixează prin sistemul lor radicular.CAPITOLUL 5 SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR 5. Plantele pot folosi aceste elemente nutritive din sol. referindu-se în acest caz la stratul lucrat de uneltele agricole. Prin fertilitate se înţelege capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă. Solul este în acelaşi timp şi sursa principală de substanţe minerale de care plantele au nevoie pentru formarea biomasei lor (cca. poartă numele de fertilitate. 16 elemente chimice din care 13 sunt preluate din sol). corespunzător şi o consistenţă care să permită dezvoltarea sistemului radicular. care-l deosebeşte net de rocile pe seama cărora s-a format. Fertilitatea solului Solul. În practica agricolă noţiunea de sol este de cele mai multe ori înlocuită cu aceea de “pământ”. cât şi mediul in care-şi pot procura apa şi elementele de nutriţie necesare creşterii şi dezvoltării. 8 . în solurile superficiale sau tasate. sistemul radicular este slab dezvoltat. arhitectură internă şi însuşiri fizice. este un corp natural format la suprafaţa uscatului cu o constituţie materială.1. de a asigura condiţiile fizice. sistemul radicular al plantelor se dezvoltă normal. Pentru ca plantele să se poată fixa în sol este necesar ca acesta să prezinte un volum. numai în prezenţa apei ce reprezintă un factor deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea lor.2. chimice şi biochimice necesare creşterii acestora 5. care împreună cu atmosfera apropiată constituie mediu de viaţă al plantelor. în timp ce. Însuşirea fundamentală a solului.

prezintă însuşiri apropiate de ale argilei. În funcţie de proporţia de participare a acestor funcţiuni granulometrice. are coeziune. capacitatea mare de reţinere a apei. sunt grupate în funcţie de mărimea lor în mai multe categorii. greutatea volumetrică. sunt soluri permeabile pentru apă şi aer. nisipolutoasă. denumite fracţiuni granulometrice şi anume: nisipul. Fiecare tip de textură imprimă solului anumite însuşiri. Praful (lutul) .0. prezintă o gamă largă de proprietăţi ce pot fi grupate astfel: proprietăţi fizice.proprietăţi fizico-mecanice. cele mai mari deosebiri evidenţiindu-se la tipurile externe (nisipoasă şi argiloasă).se situează din punct de vedere al dimensiunii între nisip şi argilă. Se încălzesc şi se răcesc repede.02 . se pot deosebi 6 tipuri de textură şi anume: nisipoasă. 5. sistem complex. Particulele elementare. Solurile nisipoase. structura. Se 9 . Au în general o fertilitate scăzută. Au capacitate redusă de reţinere a apei şi sunt sărace în elemente nutritive. de la fragmente grosiere de rocă şi până la particule coloidale (elementare). proprietăţi chimice. Nisipul .1.002 mm. nu sunt coezive şi nu au plasticitate. Solurile argiloase. se lucrează uşor şi pot fi spulberate de vânt.1.2.proprietăţi hidro-fizice.1. cu diametrul cuprins între 0. capacitate de reţinere mare a apei. constituită din particule fine de minerale argiloase. care definesc textura solului sau compoziţia granulometrică (mecanică).Solul. 5. plasticitate şi aderenţă mare. Argila . luto-nisipoasă.este formaţiunea cu diametrul mai mic de 0. nu reţine apa. porozitatea. în alcătuirea solului. luto-argiloasă. plasticitate şi aderenţă mare. Se caracterizează prin permeabilitate mică pentru apă şi aer.02 mm.2. argiloasă. sunt formate numai din particule grosiere şi fine de nisip. lutoasă. Textura solului Faza solidă a solului se găseşte în diferite grade de dispersitate. rezistentă la alterare. Proprietăţile fizice ale solului Principalele însuşiri fizice ale solului sunt: textura. au proprietăţi diametral opuse faţă de solurile nisipoase.este formaţiunea granulometrică cu diametrul cuprins între 2 0.002 mm. praful şi argila. structurat. coeziune ridicată.

Structura poliedrică este reprezentată prin agregate. cu feţe plane neregulate. au un potenţial de fertilitate ridicat. . se lucrează uşor şi au un regim de fertilitate ridicat. argilă) reunite sub formă de agregate poartă denumirea de structură. Structura solului Particulele solide din masa solului se găsesc în cea mai mare parte legate între ele. În practica agricolă. sunt soluri. 5. formând agregate de diferite forme şi mărimi.2. . într-un interval scurt de timp. Pe solurile nisipoase supuse spulberării se impune evitarea mobilizării accentuate în timp ce pe solurile grele argiloase. în aceste soluri. se pot stabili cele mai corespunzătoare moduri de folosinţă a terenurilor. Structura prismatică se caracterizează prin agregate alungite cu feţe plane şi capetele prismelor nerotunjite. cele mai adecvate măsuri agrotehnice şi agrochimice ce urmează a fi aplicate solului. solurile din punct de vedere textural se împart în: . reci. atenuând astfel influenţele negative ale nisipului şi argilei.soluri grele (luto-argiloase şi argiloase). Structura glomerulară se aseamănă cu cea grăunţoasă însă agregatele sunt mai poroase.2. Pentru majoritatea plantelor de cultură cele mai favorabile condiţii le oferă solurile cu textură mijlocie. lut. Proprietatea solului de a avea particulele elementare (nisip. Structura grăunţoasă se caracterizează prin agregate de formă aproape sferică.1. cu diametru de 1 . precum şi cerinţele plantelor. 10 .lucrează greu. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului se disting mai multe tipuri de structură.10 mm. Cunoscând textura solului. Sunt soluri cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. lutul şi argila participă în proporţii aproximativ egale. este structura caracteristică orizontului A. este structura caracteristică orizontului B. se recomandă o mobilizare mai energică şi repetată prin lucrări agrotehnice. nisipul.soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase). Solurile lutoase.soluri mijlocii (lutoase şi luto-nisipoase).

2. 5.1. cele mai importante pentru practica agricolă sunt cele glomerulară şi grăunţoasă. cu feţe plane. inclusiv volumul porilor.2. în astfel de soluri sistemul radicular al plantelor se şi dezvoltă bine.1.1.2. în aşezare naturală.executarea lucrărilor solului la conţinuturi optime de umiditate.2. Importanţa structurii solului Dintre toate formele de structură.2. orientate orizontal 5. aeraţie.3. Un sol bine structurat nu numai că este uşor străbătut de rădăcini. este caracteristică orizontului B. 11 . . mai ales din ploi repezi. aceasta pierzându-se prin scurgeri laterale.2.practicarea asolamentelor cu ierburi perene. dar având asigurate condiţii favorabile de umiditate. este alcătuită din agregate alungite. prin creşterea exagerată a numărului lucrărilor solului în scopul pregătirii patului germinativ. . Greutatea volumetrică (GV) sau densitatea aparentă (Da) Greutatea volumetrică este raportul dintre greutatea unei probe de sol şi volumul său total.evitarea băltirii apei şi a păşunatului neraţional. distrugerea şi refacerea structurii solului Structura unui sol poate suferi o scădere a calităţii ei prin modificarea alcătuirii formei agregatelor. 5.aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacţiei solului. nu pot înmagazina cantităţi mari de apă. Degradarea. . Solurile cu o structură bună asigură plantelor condiţii optime pentru dezvoltarea lor.Structura columnară este asemănătoare cu structura prismatică însă au capetele prismelor rotunjite. . Structura lamelară (şistoasă). prin tasarea şi sfărâmarea agregatelor. se exprimă în g/cm2.1. Pentru prevenirea degradării şi refacerii structurii solului se impun următoarele măsuri: .aplicarea îngrăşămintelor organice semifermentate cât şi a celor verzi. nutriţie. Cu totul altfel se prezintă fenomenul în solurile nestructurate care sunt greu permeabile. Degradarea structurii pe cale mecanică are loc ca urmare a executării arăturilor când solul este umed sau prea uscat.

Porozitatea este alcătuită din: . Lucrările raţionale de afânare a solului. care se exprimă în procente din volumul total al solului.porozitatea capilară.2.2. 5.este însuşirea pe care o are solul umed de a adera (lipi) mai mult sau mai puţin la organele active ale maşinilor agricole. serveşte pentru aprecierea compoziţiei şi gradului de tasare a solului precum şi pentru determinarea porozităţii şi a rezervei în diferite substanţe organice şi minerale.Pentru calcularea GV se foloseşte relaţia: G GV(Da) =--------------Vt în care : G = este greutatea solului uscat (g) Vt = volumul solului uscat (cm3) Greutatea volumetrică depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: starea de agregare. În general GV variază între 1 şi 2 în funcţie de tipul de sol şi factorii enumeraţi. Valoarea GV. afânare. bogate în humus.formarea structurii glomerulare stabile.porozitatea necapilară sau (de aeraţie). Proprietăţi fizico-mecanice Coeziunea . formează porozitatea totală. coagulare şi structurare. alcătuirea mineralogică.conţinut în materie organică. Valorile apropiate de 1 indică un sol mai afânat şi sunt tipice pentru stratul arat.1. faţă de solurile grele slab structurate sărace în materie organică. 5. Adeziunea (aderenţa) . aplicarea judicioasă a îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi a amendamentelor calcaroase. sunt mijloace prin care se realizează condiţii bune de afânare.. . 12 . deci de porozitate în solul luat în cultură. forme şi orientări diferite. umplute cu aer sau apă. Solurile cu structură mijlocie sau uşoară. Volumul acestor spaţii.2. au o coeziune mai mică. precum şi între agregatele de structură există o reţea de spaţii sau pori. dată de totalitatea porilor cu diametrul < 1 mm.este proprietatea solului de a-şi ţine lipite strâns particulele între ele. dată de totalitatea porilor > 1 mm.4. de dimensiuni. Porozitatea Între particulele elementare. structurate.

3.este dată de forţa de tracţiune necesară efectuării arăturii. Permeabilitatea depinde mai cu seamă de porozitate.Această proprietate lipseşte la solul cu umiditate redusă şi este prezentată la solurile argiloase. atunci când se îmbibă sau pierde apa. Proprietăţile hidro-fizice ale solului 5. de aceea pătrunderea apei se face deosebit de repede în soluri cu textură grosieră (nisipuri şi soluri nisipoase) şi scade până la zero în soluri cu textură foarte fină (puternic argiloasă).lăţimea şi adâncimea brazdei. Este condiţionată atât de factori dependenţi de sol . pentru a nu crea băltiri. Umiditatea optimă pentru arat la majoritatea solurilor este de 60 . Este o însuşire caracteristică solurilor grele.3. 5.coeziune. 5. 13 ..1.70 % din capacitatea de câmp pentru apă. Capacitatea de reţinere a apei din sol Apa din sol provine în primul rând din precipitaţii şi în anumite condiţii din pânza freatică şi scurgeri şi este supusă unor forţe care determină mişcarea şi existenţa mai multor forme de apă.2. Rezistenţa la arat . când solul nu se lipseşte de uneltele agricole şi forţa de tracţiune este minimă. Cunoaşterea adeziunii are importanţă la stabilirea momentului optim pentru lucrarea terenului. Permeabilitatea pentru apă a solului Este proprietatea solului de a lăsa să treacă prin el apa cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă. în special de dimensiunea porilor.3.2. Variaţia de volum . Plasticitatea (modelarea) . viteza de lucru. forma pieselor etc. nu manifestă însuşiri de plasticitate. structură.este însuşirea unor soluri ca la anumite valori ale umidităţii să ia unele forme care se păstrează şi după ce forţele care au acţionat asupra lor încetează.2. tipul de utilaj. fenomen ce apare în mod frecvent la sfârşitul iernii.2. Cunoaşterea gradului de permeabilitate are o deosebită importanţă pentru stabilirea corectă a irigaţiei prin aspersiune sau prin brazde. umiditate cât şi de factori independenţi de sol . Variaţia succesivă de creştere şi reducere a volumului solului produce deseori dezrădăcinarea plantelor (descălţarea).Aceasta constă în mărirea şi micşorarea volumului solului. solurile nisipoase.

având importanţă redusă pentru agricultură. de regimul ei depinzând buna aprovizionare a plantelor.2. 14 . determină înălţimea de ridicare a apei prin capilaritate şi posibilitatea de utilizare a ei de către plante. etc. peste apa de higroscopicitate. nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor. fiind în acest punct de vedere.4.rezultaţi din disocierea unor compuşi chimici. În soluţia solului se pot găsi toate elementele ce intră şi în compoziţia plantelor (azot. cunoscută sub numele de soluţia solului. Adâncimea apelor freatice. Apa de higroscopicitate este reţinută de forţe puternice cuprinse între 50 10. care au forţe de sucţiune de până la 15-20 atmosfere. Apa de higroscopicitate este reprezentată prin straturile de molecule de apă. fosfor. Apa capilară ocupă spaţiile capilare şi circulă în toate sensurile. 5. cuprinse între 15 atmosfere şi 1/3 atmosfere. practic. calciu. formând o soluţie complexă. Proprietăţi chimice Apa pătrunsă în masa solului.Apa sub formă de vapori rezultă din evaporarea altor forme de apă.000 atmosfere. Apa capilară reprezintă categoria cea mai importantă de apă din sol.) dar şi ioni de hidrogen H+ şi oxidril OH. potasiu. reţinute în imediata apropiere a suprafeţei particulelor de sol. forţele de reţinere sunt sub 50 atmosfere astfel încât o parte din această apă poate fi folosită de către plante. accesibilă plantelor. nu este accesibilă plantelor. este reţinută prin forţele de capilaritate. Apa peliculară se prezintă sub formă de pelicule în jurul particulelor de sol. Raportul dintre concentraţia acestor ioni aflaţi în soluţia solului determină reacţia solului care se exprimă prin valori pH. datorită forţei gravitaţiei. Apa freatică este apa care se acumulează în adâncime deasupra unui strat argilos impermeabil. dizolvă şi se încarcă cu diferite substanţe minerale şi organice aflate în stare de dispersie. Apare după ploi sau irigare. ocupă spaţiile necapilare iar plusul de apă se infiltrează repede în adâncime. se află în sol în cantităţi foarte mici. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei libere care nu se reţine în virtutea forţelor capilare şi ca urmare se scurge în adâncime.

CH+ Scara pH-ului este cuprinsă între 0 şi 14. solurile pot avea: .reacţia neutră. când pH-ul este mai mic de 6. pH= log. Cel mai adesea solurile au valoarea pH-ului cuprinsă între 5 şi 8. iar dacă aceştia se găsesc în echilibru (H+ = OH-) reacţia este neutră. reacţia este acidă. .reacţia acidă.După Sörensen pH-ul se defineşte ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen.2. + 15 .81 .reacţia alcalină. Când în soluţie predomină ionii H .8. când pH-ul are valori cuprinse între 6.2. .7. Pe scara valorilor pH-ului. reacţia este alcalină. când pH-ul este mai mare ca 7. când predomină ionii de OH-. Cunoaşterea reacţiei solurilor prezintă o mare importanţă în alegerea celor mai corespunzătoare plante de cultură.

1. levigarea). de regulă din partea superioară spre adâncime. 16 . Consecinţa acestui proces este formarea la suprafaţa solului a orizontului A. de la suprafaţă şi până la roca generatoare. A treia categorie de bioacumulare are drept rezultat acumularea masivă de resturi organice turbificate. Procese de eluviere şi iluviere. orizontul format purtând denumirea de orizont turbos (T). A doua categorie de bioacumulare. iar succesiunea orizonturilor genetice. se depun şi se acumulează în masa solului într-o anumită ordine. constă în deplasarea de către apă a unor compuşi. organici şi organo-minerali.CAPITOLUL 6 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL Procesul general prin care se realizează schimbările fizice. alterare şi sinteză a materiei minerale şi organice. Eluvierea (spălarea.poartă numele de proces de solificare. Iluvierea. este aceea din care rezultă materie organică slab transformată aflată în diferite grade de humificare. Compuşii minerali. Straturile în care se acumulează compuşii respectivi se numesc orizonturi de sol sau orizonturi genetice. undeva în profilul solului. 6. reprezintă urmarea acţiunii diferitelor procese fizice. reprezintă profilul solului. Procesele de bioacumulare. chimice şi biologice suferite de materia minerală şi organică de la suprafaţa litosferei sub influenţa factorilor pedogenetici şi transformarea acestora într-o formaţiune nouă solul . este procesul de depunere a acestor compuşi. rezultaţi în urma proceselor de dezagregare. chimice şi biologice. Formarea profilului de sol Diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol. sunt întâlnite la toate solurile şi constau în acumularea de substanţe organice mai ales sub formă de humus. Aceste procese au un rol foarte important în diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol.

Procese specifice de alterare Alterarea este un proces general de modificare chimică a mineralelor din constituţia rocilor şi are drept efect formarea părţii minerale a solurilor. Procese de salinizare şi alcalizare. care are o serie de proprietăţi morfologice cum ar fi : grosimea. consistenţa.2. Alcătuirea profilului de sol Profilul de sol reprezintă aspectul pe care îl are solul în secţiune transversală de la suprafaţă şi până la intersecţia cu roca generatoare. verzuie. argilo-iluvial.1. Procese de gleizare. grosime de cel puţin 25 cm. având o culoare caracteristică vineţie. textura. Se disting trei feluri de orizonturi A: A molic (mollis = moale. structura. culoarea.2.În urma acestor procese se formează un orizont specific. structura. afânat) se notează cu Am şi are următoarele caractere: . 6. Orizonturile de sol şi caracterizarea lor Profilul de sol prezintă o anumită succesiune a orizonturilor care pot fi identificate pe teren. cu ajutorul unor proprietăţi specifice dintre care enumerăm culoarea. format la suprafaţa solului mineral în care s-a acumulat materie organică humificată. iar alcalizarea este procesul de îmbogăţire a complexului coloidal al solului în ioni de sodiu. culoare închisă). cantitatea de materie organică. este asemănător cu Am în ceea ce priveşte culoarea. 6. glomerulară sau poliedrică. A umbric (umbra = umbră. Procesele de gleizare determină formarea unui orizont specific . grosimea.culoarea. Principalele orizonturi de diagnoză a solurilor din ţara noastră sunt: Orizontul A este un orizont mineral. Salinizarea este procesul formării unor soluri bogate în săruri solubile. sau texturat. structura grăunţoasă. tipul de humus. textura.notat cu G. este închisă. notat cu Bv întâlnit la solurile cambice. Un proces specific de alterare este cel care duce la formarea orizontului B cambic. 17 . porozitatea.orizontul de glei . notat cu Bt. neoformaţiunile. Orizontul de sol este un strat aproximativ paralel cu suprafaţa terenului. se notează cu Au. structura. conţinut de materie organică de cel puţin 1 % pe întreaga lui grosime şi de cel mult 35 % dacă partea minerală are peste 60 % argilă. albăstruie.

cea mai mare parte a anului. Se disting trei feluri de orizonturi B: B cambic (cambio . roşu. se notează cu Bt şi prezintă culori diferite. Orizonturi de tranziţie . Orizontul C. este un orizont mineral în care se acumulează carbonaţi. prezintă culori mai închise decât. 18 . Orizontul E este mineral. fiind reprezentat prin roci. structură poliedrică sau prismatică. Orizontul R este un orizont mineral situat la baza profilului. B spodic (spodos = cenuşă) se notează cu simbolurile Bs. Cyperaceae. Bhs şi Bh. B/R.A ocric (ochros = pal. Orizontul T (turbos) este un orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă. A/R. A sau B. constituit din material organic provenit din muchi. dar şi în mod lent. B argiloiouvial (argilla = argilă). determinat de apa freatică situată la mică adâncime. sărac în materie organică. este un orizont deschis la culoare. se notează cu Ao. format în condiţiile unui mediu saturat în apă. această structura poliedrică. Orizontul B este situat sub orizontul A sau E. A/B. Se găseşte sub orizontul T. B/C. sescvioxizi Bs. Orizontul G (gleic) este un orizont mineral. Orizontul O (organic) s-a format la suprafaţa solului în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă. are = modificare. E/B. brun.trecerea de la un orizont la altul se face în unele cazuri tranşant. negru. humus iluvial şi sescvioxizi Bhs ) nu are structură. A/G. este un orizont format prin alterarea materialului parental. grosime de cel puţin 10 cm. cu grosime minimă de 20 cm. Principalele orizonturi de tranziţie sunt : A/c. cu acumulare de argilă. textura fină. caracterizat printr-un conţinut mai scăzut de argilă şi materie organică. constituit din roci compacte. sau B textural. B/G şi C/G. cel puţin o parte din an. Juncaceae. printr-un orizont de trecere numit de tranziţie. este un orizont mineral în care se constată o îmbogăţire în argilă prin eluviere sau alterare. Orizontul C este situat în partea inferioară a profilelor de sol. se poate găsi în profil deasupra unui orizont Bt sau Bs şi sub un orizont A sau O. este notat cu simbolul Bv. culoare deschisă). schimbare). este un orizont format din acumulare de material amorf (materie organică Bh.

textura este mijlocie. in pentru ulei. valorile medii anuale sunt între 10. forestieră.Solurile României 7. floarea soarelui. 19 . soia). structura este glomerulară sau grăunţoasă mică. sfeclă pentru zahăr.2. a reliefului în trepte.3oC iar precipitaţiile variază între 350 şi 430 mm. În anul 1979 a fost elaborată o nouă clasificare sub egida ICPA. Datorită condiţiilor variate de climă şi relief. specii şi variante. silvostepă şi stepă. Are o morfologie de tipul: Am . Cadrul natural de formare a solurilor României Deşi ţara noastră are o suprafaţă restrânsă (237.2. Sunt puţin răspândite. 7. Munteanu. întâlnindu-se numai în Dobrogea. porumb. familie. tipul şi subtipul şi patru unităţi taxonomice de nivel inferior: varietate.7o şi 11. ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de climă şi de vegetaţie. 7.500 km2) prezintă totuşi o gamă foarte largă de soluri. fiind considerată din acest punct de vedere ca un “muzeu natural” de soluri. la baza căreia au stat criteriile geneticogeografice de formare a solurilor.A/C . care prezintă trei unităţi taxonomice la nivel superior: clasa. lutonisipoasă până la lutoasă.CAPITOLUL 7 CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA Prima clasificare a solurilor din ţara noastră a fost făcută de Gh.1. irigarea fiind o măsură tehnică absolut necesară se folosesc pentru culturi de câmp (grâu.1. Solurile din regiunile de câmpie şi deal Solurile bălane.Murgoci în anul 1911. Acest lucru se datorează în special cadrului natural care este foarte variat. Clima este cea mai caldă şi cea mai aridă din România. pe suprafeţe reprezentative. Pentru stabilirea acestor unităţi taxonomice se folosesc “orizonturile diagnostice şi caracterele diagnostice” care constituie elemente de diagnostic. orz.Cca. care depinde în mare măsură de regimul precipitaţiilor. pe teritoriul României se întâlnesc patru zone naturale de vegetaţie: alpină. Are o fertilitate mijlocie.

sunt soluri specifice zonei de silvostepă. temperaturi medii de 8. Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu. având culoarea brun-roşcată. etc. Sunt cunoscute şi sub denumirea de cernoziomuri levigate. orz. floarea soarelui. orz. piersicul şi cireşul se dezvoltă cel mai bine. Reprezintă unul din cele mai importante tipuri de sol din România. grâu. mazăre. Cernoziomurile sunt utilizate mai ales pentru culturile de câmp. Platoul Dobrogean.620 mm. iar orizontul Bt (textural) este gros până la 100 cm.3 şi 11.Viţa de vie. porumb. Cernoziomul argiloiluvial prezintă morfologia : Am . Cernoziomurile. iar temperatura medie anuală variază între 8. soia. podişuri şi dealuri joase. Cernoziomul tipic are morfologia . porumb. cu o grosime până la 40 . Climatul este mai umed decât în cazul cernoziomurilor. lutoasă. Moldova. Am . in. Muntenia. sfeclă pentru zahăr. 20 . Moldova şi Transilvania. sunt soluri bogate în humus de tip mull (3 . Clima are caracter continental. în special soiurile pentru strugurii de masă se dezvoltă bine. Clima se caracterizează prin precipitaţii medii anuale de până la 600 mm. Câmpia de Vest. cât mai ales prin fertilitatea ridicată. mazăre. în profil se constată urmele unei activităţi biologice intense. Cernoziomurile cambice. precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 380 .A/C . dar şi pentru plantaţii pomicole şi viticole.C sau Cca cu orizontul Am de culoare brun-închisă.5 .Bt . structura este mai bună decât la solul bălan.5oC. atât datorită suprafeţelor întinse pe care le ocupă în regiunile de câmpie. iar ale temperaturilor între 8.50 cm.4 %). S-au format în zona de relief de câmpie.11oC. cu un conţinut mai mare în argilă. mediile anuale ale precipitaţiilor variază între 380 şi 560 mm.C sau Cca.5 şi 11. floarea soarelui. Cernoziomurile argiloiluviale. iar dintre speciile pomicole.5oC. soia. Cernoziomurile ocupă suprafeţe foarte întinse în Câmpia Română. Cernoziomurile cambice se întâlnesc în Oltenia. Cernoziomul tipic are o textură mijlocie. caisul. podişuri şi dealuri joase la altitudini până la 550 m. Transilvania şi Dobrogea în unităţi de câmpie.

ocupând suprafeţe întinse în Muntenia vestică şi centrală şi în Oltenia. chimice şi de fertilitate. Solurile brun-roşcate au o morfologie de tipul : Ao . fiind caracteristic zonei pădurilor de foioase. Sunt cultivate aproximativ cu aceleaşi plante ca şi cernoziomurile cambice. Sunt răspândite în partea estică a ţării. Fertilitatea solurilor brune acide depinde de grosimea orizontului Ao. ca păşuni şi fâneţe. cât şi pentru plante de nutreţ. structura este glomerulară sau grăunţoasă. Tot pe aceste soluri.Bt . Buzău. Odobeşti. Solurile cenuşii. sfeclă.Ame . folosite predominant pentru culturi de câmp. inferioară cernoziomurilor argiloiluviale. Vegetaţia naturală caracteristică acestui tip de sol o formează pădurile de molid. dar condiţiile climatice mai umede asigură însă producţii mai constante îndeosebi la porumb.2. viţă de vie (podgoria Valea Călugărească) şi pomi fructiferi. textura este lutoasă până la luto-argiloasă. cuprind suprafeţe mai mari în Podişul Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc (Podişul Bârladului). Orizontul Am. Solul brun roşcat tipic se întâlneşte în câmpia de sud şi sud-vest a ţării.C sau Cca.C sau R. sunt folosite în silvicultură.4%. legume. bine aprovizionate cu substanţe nutritive.Sunt soluri bogate în humus (3-4 %). culoare brun cenuşie foarte închisă în stare umedă. Solul brun acid are profilul scurt cu morfologia. sunt dispuse în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. 7.2 Solurile regiunilor de munte Solurile brune acide.6oC.Bv . Solurile brun-roşcate au proprietăţi fizice. cartofi. Solurile brune acide reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor organice şi a celor cu azot (nitrocalcar şi uree). S-au format într-un climat răcoros şi umed cu precipitaţii cuprinse între 800 şi 1400 mm şi temperaturi medii de 3. conţinutul în humus este de 3.40 cm. Sub aspectul zonalităţii. prezintă grosimi de 30 . Cotnari.Bt . Nicoreşti. 21 . Pietroasele. molid cu brad şi fag. Solurile brun-roşcate. Ao . plantaţii de pomi şi viţă de vie. Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun roşcate sunt prielnice atât pentru plante de câmp.C sau Cca. Solurile cenuşii prezintă un profil de tipul : Am . se cultivă cele mai renumite podgorii din ţara noastră.

Es . Fertilitatea acestor soluri este foarte scăzută. Apar în toate zonele muntoase ale ţării. 22 .Podzolurile. vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de molid şi pin. jnepenişuri. Profilul podzolului prezintă următoarea morfologie. Au . Sunt utilizate în silvicultură sau ca pajişti şi fâneţe. Ocupă suprafeţe mari în Carpaţii Meridionali iar pe suprafeţe mai mici în munţii Maramureşului şi Carpaţii Orientali.3oC.Bhs . Pentru sporirea fertilităţii lor se recomandă aplicarea amendamentelor calcaroase în scopul reducerii acidităţii şi aplicarea anuală a îngrăşămintelor organice.R sau C. din acest punct de vedere făcând parte din categoria celor mai slab fertile soluri din ţara noastră. şi vegetaţie ierboasă. Podzolurile au o textură variabilă de la nisipoasă la nisipo-lutoasă având o reacţie puternic acidă (pH sub 4). într-un climat cu precipitaţii de până la 1400 mm şi temperaturi medii anuale de 2.

17. Care sunt principalele tipuri de humus? 11. 4. Ce sunt orizonturile genetice? 16. 7. 3. Caracterizaţi orizontul A. Care sunt principalii produşi ai dezagregării şi alterării rocilor şi mineralelor? 9. 2. Prezentaţi proprietăţile fizico-mecanice ale solului. Care sunt formele de apă în sol? 15. Care sunt cele mai importante principii în pedologie? 3. 2. 6. În acest scop se vor utiliza materiale ilustrative (poze. Descrieţi solul din localitatea de domiciliu (tipul de sol. Enumeraţi principalele legi care acţionează în pedologie. Definiţi procesele de dezagregare şi alterare a solului. Ce reprezintă fertilitatea solului? 13. Ce este humificarea? 10. profilul de sol. Enumeraţi şi descrieţi principalele metode de cercetare folosite în pedologie. 5. Descrieţi tipurile de sol întâlnite pe teritoriul României. caracterizarea orizonturilor genetice ). Care este rolul humusului în fertilitatea solului? 12. Prezentaţi solul cernoziom cambic 18. Prezentaţi agenţii fizici care determină dezagregarea mineralelor şi rocilor. Definiţia solului. Referate 1. 8. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole. Prezentaţi solurile de munte Teme de control 1. 23 . Care sunt măsurile de prevenire a degradării structurii solului? 14. Prezentaţi proprietăţile fizice ale solului. scheme).Întrebări recapitulative 1.

O în prezenţa luminii în timpul procesului de fotosinteză. care se desfăşoară pe baza unor legi şi anume: a) legea nesubstituţiei şi egalităţii factorilor de vegetaţie.1. Lumina ca factor de vegetaţie Lumina este un factor de vegetaţie indispensabil plantelor verzi întrucât sinteza materiei organice se produce din C.2. b) legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie.II . Desfăşurarea proceselor de metabolism are loc sub influenţa factorilor de vegetaţie sau factori ecologici (grecescul oikos = casă). Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie Între factorii de vegetaţie şi plante se stabilesc anumite legături. Factorii de vegetaţie care acţionează direct sau indirect asupra plantelor sunt: lumina. rezistenţa la cădere. creşterea frunzelor şi lăstarilor. 8. fructe. tuberculi. fibre sau alte părţi ale plantei. temperatura. H. rădăcini. substanţele nutritive. Diferite procese ca fotosinteza. 24 . acumularea glucidelor sunt influenţate direct de intensitatea luminii. apa.A AGROTEHNICĂ CAPITOLUL 8 FACTORII DE VEGETAŢIE ŞI POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE Din mediul înconjurător plantele absorb apa. de zi scurtă şi plante neutre. c)legea factorului limitativ al producţiei. 8. Durata de iluminare reprezintă numărul de ore cât plantele sunt expuse la lumină. fructificarea. aerul. După nevoia lor de lumină plantele se grupează în plante de zi lungă. sărurile minerale iar cu ajutorul energiei solare sintetizează substanţele organice care se depun în seminţe.PARTEA A.

Plantele de zi lungă înfloresc şi fructifică vara, având nevoie de perioade lungi de iluminare, cum ar fi grâul, secara, orzul, ovăzul, mazărea, inul, muştarul, lucerna, trifoiul, spanacul, etc. Plantele de zi scurtă cer durată scurtă de iluminare, adică 12 ore din 24 (tutunul, orezul, soia, porumbul, sorgul, cânepa). Plantele neutre sau indiferente faţă de iluminare, cum ar fi floarea soarelui, hrişca, alunele de pământ, pătlăgelele vinete, se pot dezvolta şi fructifica chiar dacă se măreşte sau se micşorează perioada de vegetaţie. Metode de dirijare a luminii În câmp modificarea cantităţii de lumină primită de plante se realizează prin: - zonarea culturilor, soiurilor şi hibrizilor în funcţie de cerinţele lor faţă de lumină; - stabilirea densităţii optime la semănat; - alegerea cele mai corespunzătoare metodă de semănat; - orientarea rândurilor de semănat pe direcţia N - S sau E - V; - combaterea buruienilor; - aplicarea unor măsuri speciale cum ar fi cârnitul şi copilitul, tăierile la pomi şi viţă de vie; - crearea de soiuri şi hibrizi cu potenţial biologic mare.

8.3. Temperatura ca factor de vegetaţie
Toate procesele vitale (absorbţia apei, respiraţia, fotosinteza şi transpiraţia), precum şi parcurgerea fenofazelor în dezvoltarea plantelor se desfăşoară normal numai în anumite condiţii de temperatură. Pretenţiile plantelor faţă de căldură se referă atât la temperatura aerului atmosferic, cât şi la regimul de căldură a solului. Temperatura solului, condiţionează prima perioadă din ciclul evolutiv al plantelor, germinaţia seminţelor. Temperatura la care începe germinarea seminţelor poartă denumirea de temperatură minimă de germinare şi reprezintă factorul care determină epoca la care trebuie să fie semănată fiecare plantă. Temperaturile minime de germinare sunt diferite în funcţie de plantele de cultură, spre exemplu cerealele păioase germinează la temperaturi minime de 24oC, mazărea la 1- 2oC, floarea soarelui la 5- 6oC. După răsărire plantele au
25

cerinţe diferite faţă de căldură, înfloritul la cereale se produce la 8- 12oC, alungirea paiului la 14- 16oC, înflorirea la 17- 18oC iar maturarea are lor la peste 19oC. Metode de dirijare a regimului termic al solului Principalii factori prin care este influenţată temperatura solului sunt lucrările solului. Solul lucrat, afânat devine mai permeabil, deci este mai cald, schimbul de gaze între sol şi atmosferă este mai activ. Evitarea stagnării apei, mulcirea solului cu mraniţă, turbă sau gunoi de grajd mărunţit contribuie la absorbţia căldurii pe solurile grele şi reci. Utilizarea îngrăşămintelor organice care prin descompunere degajă căldură, contribuie la încălzirea solului. Semănatul sau plantatul pe coamele brazdelor, plantarea perdelelor de protecţie, arderea substanţelor fumigene în vii, livezi, grădini de legume, irigarea cu apă cu temperatură diferită de cea a solului reţinerea zăpezii pe semănăturile de toamnă, sunt măsuri aplicate în scopul realizării unui regim termic corespunzător.

8.4. Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul este un amestec de mai multe gaze (tab.1) care participă în procesele metabolice ale plantelor.
Tabelul 7 Compoziţia chimică a aerului
Componentul N2 O2 CO2 H2 Ozon gaze rare % 78,09 20,95 0,03 5 . 10-5 1 . 10-6 0,94

Cerinţele plantelor faţă de aer se referă atât la aerul atmosferic, cât şi la aerul din sol. Ca orice organism viu planta are nevoie de aer, fiecare din componentele acestuia având un anumit rol în viaţa plantei. Azotul atmosferic, nu este folosit direct de către plante, ci sub formă de săruri ale acidului azotic sau săruri amoniacale luate din sol.

26

Oxigenul este indispensabil vieţii plantei pentru procesul de respiraţie, pentru germinarea seminţelor, respiraţia rădăcinilor şi activitatea microorganismelor aerobe, cea mai favorabilă concentraţie în sol este de 15- 18%. Dioxidul de carbon din atmosferă, are rol în procesul de fotosinteză, o concentraţie mai mare de 1% poate fi suportată de plante. Amoniacul, în aerul din sol, se găseşte în cantităţi mai mari decât în atmosferă ca urmare a descompunerii materiei organice proteice. Între aerul solului şi aerul atmosferic există un schimb permanent de gaze, care este favorizat de starea de afânare a solului. Metode de reglare a regimului de aer din sol Dirijarea regimului de aer al solului este necesară mai ales pe cele grele, care se tasează repede şi formează crustă precum şi pe solurile cu exces de umiditate. Crusta şi tasarea solului au ca urmare micşorarea porozităţii acestuia, ceea ce îngreunează schimbul de gaze. Toate lucrările solului care asigură menţinerea structurii şi creşterea permeabilităţii solului, (arat, grăpat, cultivat) contribuie la îmbunătăţirea regimului de aeraţie a solului.

8.5. Apa ca factor de vegetaţie
Pentru viaţa plantelor apa joacă un rol multiplu în sensul că: - dizolvă şi transportă sărurile nutritive din sol, săruri care sunt luate de către plante din soluţia solului; - îndeplineşte şi funcţia de reglare a temperaturii plantei, fiind eliminată prin transpiraţie; - imprimă turgescenţa ţesuturilor plantei, asigurând un echilibru mecanic al diferitelor organe; Plantele au cerinţe care diferă de la o specie la alta, dar şi în funcţie de fazele de creştere; fazele în care plantele au nevoie de cantităţi mari de apă poartă denumirea de faze critice. La cerealele păioase fazele critice sunt înfrăţirea, formarea organelor florale şi formarea fructelor. La porumb fazele critice sunt formarea organelor florale, formarea şi dezvoltarea fructelor.

27

acizilor nucleici şi a clorofilei. sparceta prezintă rezistenţă mijlocie la secetă. lucerna. sunt luate din aer şi apă iar celelalte elemente sunt preluate de către plante din sol. O. Fe. şi H 6%) şi numai 5. elementele chimice se clasifică în: . Metode de dirijare a regimului hidric al solului Acumularea şi păstrarea apei în sol se realizează prin arături adânci de vară sau de toamnă. orzul de toamnă. inul. trifoiul sunt plante nerezistente la secetă. secara. O 42%. Se acumulează 28 . floarea soarelui. apă şi sol. P. Grâul. respectarea epocii de semănat şi a lucrărilor de semănat. de un număr mare de elemente chimice din care cel puţin 16 sunt esenţiale pentru nutriţia lor.Fasolea. Bo. Ca. K. având pretenţii mari faţă de umiditate. Cu. cartoful. Substanţele nutritive din sol ca factor de vegetaţie Plantele au nevoie pentru creştere şi dezvoltare. sunt măsuri prin care regimul de apă din sol poate fi îmbunătăţit. influenţează fotosinteza prin aceea că intră în alcătuirea clorofilei. intervin spre exemplu în constituţia enzimelor. H. sfecla de zahăr. Aproximativ 90. aplicarea corectă a îngrăşămintelor. Cl. ele intră în componenţa proteinelor. . Azotul este necesar pentru sinteza proteinelor şi a citoplasmei celulare. irigarea. Zn. Aceste elemente sunt preluate de către plante din aer. S.10% provin prin absorbţie din soluţia solului. Mg. Mo. Combaterea buruienilor.95% din masa plantei este alcătuită din elemente chimice luate din aer şi apă (C 45%. porumbul.6. soia. În funcţie de proporţia în care intră în alcătuirea plantelor. etc. menţinerea stratului superficial fără crustă şi afânat prin lucrări cu grapa sau cultivatorul. .microelementele (sub 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Mn..macroelemente (peste 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Na. Macroelementele sunt consumate în cantităţi mari de către plante. alegerea soiurilor şi hibrizilor potriviţi zonelor de cultură. Microelementele sau oligoelementele sunt utilizate în cantităţi mici având funcţii variate în procesul de metabolism. 8. Trei din cele 16 elemente esenţiale şi anume: C.

29 . Magneziul este un component al clorofilei şi alături de fosfor participă la formarea proteinelor. Potasiul intensifică procesul de fotosinteză. fructe dar mai ales în organele verzi ale plantei. se găseşte în protoplasma celulelor. în vederea completării deficitului de elemente nutritive din sol. participă la sinteza substanţelor proteice. . favorizează dezvoltarea rădăcinilor.combaterea buruienilor face ca elementele nutritive să fie consumate numai de plantele de cultură. înfrăţirea cerealelor. grăbeşte maturitatea.lucrările solului. prin care se reglează regimul de aer şi căldură din sol. cădere şi la îngheţ. Metode agrotehnice pentru dirijarea regimului substanţelor nutritive din sol . stimulează fructificarea. neutralizează acizii organici în exces (acidul oxalic.în toate organele plantei în special în seminţe. favorizează dezvoltarea rădăcinilor.rotaţia culturilor asigură acumularea în sol a unor substanţe nutritive. . favorizează activitatea microorganismelor îmbogăţind solul în materie organică. . reduce transpiraţia. măreşte rezistenţa plantelor la boli.administrarea îngrăşămintelor. măreşte rezistenţa plantelor la secetă. secetă şi îngheţ. Calciul intră în constituţia membranei celulare şi joacă un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. care se acumulează în cantităţi importante în frunzele şi coletele de sfeclă). Fosforul este constituentul principal al plantelor.

cultivaţia. Arătura Arătura este considerată lucrarea de bază a solului prin care se realizează desprinderea solului în brazde. organul de lucru al plugului este trupiţa. a buruienilor şi îngrăşămintelor. a unor dăunători.2.1. 30 .epoca de executare în raport cu cerinţele agrotehnice. etc. . Condiţiile care determină calitatea arăturii Calitatea arăturii se apreciază după următorii indicii de calitate: . răsturnarea brazdelor pe o adâncime determinată din stratul arabil. grăpatul. Prin arătură se realizează: .înmagazinarea unor cantităţi mari de apă în sol. amestecarea. .îngroparea la fundul brazdei a stratului superficial de sol cu însuşiri fizice modificate şi aducerea la suprafaţă a stratului structurat. tasarea.2. întoarcerea.încorporarea resturilor vegetale. . distrugerea buruienilor. nivelarea. mărunţirea. desfundatul. chimice şi biologice ale solului. Principalele lucrări ale solului sunt: aratul. modelarea. Procesele tehnologice care au loc în sol în urma executării acestor lucrări sunt: afânarea. mărunţirea. încorporarea în sol a îngrăşămintelor şi a resturilor vegetale.adâncimea brazdei.1. Arătura se execută cu plugul. LUCRĂRILE SOLULUI 9. 9.afânarea prin care se realizează aerarea şi încălzirea solului. Importanţa lucrărilor solului Lucrările solului reprezintă procesele tehnologice care se execută în scopul modificării însuşirilor solului în vederea creării mediului potrivit pentru dezvoltarea plantelor. Lucrările solului se execută astfel încât să se realizeze următoarele obiective: reglarea însuşirilor fizice. . lucru cu freza. 9.CAPITOLUL 9. tăvălugitul.

şi de plantele ce urmează a fi cultivate. 9. sfeclă pentru zahăr. pentru cele de primăvară 25 . de toamnă şi de primăvară.2. Pentru culturile de primăvară adâncimea arăturii este de 20 . soia. iar pentru culturile succesive de 15 .25 cm. pierderea apei din stratul de sol prelucrat.existenţa gresurilor. destinată atât pentru culturi de toamnă dar şi pentru culturi de primăvară. b) Arătura de toamnă se efectuează după culturi care se recoltează toamna (porumb pentru boabe. . Epoca de executare Arătura trebuie efectuată la un conţinut optim de umiditate de 50. rapiţa. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează şi o uşoară nivelare a solului.gradul de vălurire. in).lăţimea brazdei.30 cm. .gradul de îngropare a resturilor organice şi a îngrăşămintelor. Pentru culturile de toamnă adâncimea este de 20 . Momentul optim de executare a arăturii este imediat după recoltarea şi eliberarea terenului de cultura premergătoare. adâncimea este de 15 . 31 . La un conţinut prea mare de umiditate. rezultă brazde în curele. gradul de îmburuienare şi de planta cultivată. . . ovăz. suprapunerea momentului efectuării arăturii cu cel al executării lucrărilor de pregătire a patului germinativ. fâşii care se mărunţesc foarte greu iar dacă umiditatea este prea mică rezultă bolovani care de asemeni se mărunţesc greu. orz. cartof de toamnă). grâu.20 cm şi se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează o mai bună mărunţire şi aşezare a solului. patul germinativ se pregăteşte în mod necorespunzător. a) Arătura de vară se efectuează după culturi care se recoltează vara (borceagul.30 cm în funcţie de condiţiile de sol.1.65% din capacitatea solului pentru apă. Adâncimea arăturii de vară depinde de umiditatea solului.20 cm.. floarea soarelui.1. c) Arătura de primăvară nu se practică deoarece prezintă multe neajunsuri cum ar fi. mazăre. Pentru culturile ce urmează a se semăna toamna. reducându-se evaporarea apei.gradul de bolovănire (mărunţire). După epoca de executare arăturile sunt de vară. cartofi timpurii.

Adâncimea brazdei Adâncimea la care se execută arătura se stabileşte în funcţie de condiţiile de climă şi de tipul de sol. Arătura normală se execută la adâncimea de 18 . 1.40 cm. Arătura adâncă se efectuează toamna sau vara. 3. Arăturile se grăpează concomitent cu grapa stelată.30 cm şi se stabileşte în funcţie de tipul de sol şi de felul plantei. normale. adânci. pentru cultura care se însămânţează primăvara. Când mai mulţi ani la rând arătura se execută la aceeaşi adâncime se formează hardpanul (talpa plugului) care este greu străbătută de rădăcinile plantelor. pentru afânarea.5 ani.2.20 cm. Adâncimea la care se execută acest tip de arătură este de 31 . Arătura superficială se execută la adâncimea de 15 . arătura de primăvară se face la adâncimea de 15 . imediat ce solul se poate lucra. precum şi de cerinţele plantelor de cultură. Arătura superficială se execută în următoarele cazuri: . 32 . 9. grele. care are rol în mărunţirea şi aşezarea solului şi de a micşora pierderile de apă din sol. în zonele umede dacă arătura de toamnă s-a tasat.20 cm.20 cm şi este destinată pentru însămânţarea unor culturi cu înrădăcinare superficială (cereale păioase). Arătura foarte adâncă se practică pe solurile argiloase. pe solurile unde stratul cu humus de la suprafaţă este subţire. 5. 2. foarte adânci. 4. Arătura de desfundare se efectuează cu plugul de desfundat la 40 . pentru cerealele de toamnă semănate după premergătoare târzii când umiditatea solului nu permite o arătură normală. făcându-se periodic odată la 3 .Pe terenurile rămase nearate din toamnă. dacă în anul anterior a fost efectuată o arătură mai adâncă.80 cm. primăvara pe terenurile rămase nearate. adâncimea de executare a arăturii să alterneze de la un an la altul. motiv pentru care se recomandă ca pe acelaşi teren. pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole şi viticole. După adâncimea de execuţie. şi de desfundare.la pregătirea terenului pentru culturi succesive. precum şi pe terenurile cu exces de umiditate pentru a permite infiltrarea apei. aerisirea şi încălzirea lor. compacte.2.1. de starea culturală a terenului. arăturile se clasifică în arături superficiale. Adâncimea de executare este de 21.

2.3. 3. formându-se o coamă.9.se execută cu plugul reversibil şi este obligatorie pe terenurile în pantă supuse eroziunii. Lucrarea solului cu grapa Prin grăpat se realizează afânarea şi mărunţirea solului pe o adâncime de 3 . grapa cu discuri (GD . rezultând o arătură fără coame şi fără şanţuri. 2.7) sau rigizi (GCM . vor forma câte o coamă pe marginile parcelei.lucrarea se începe la mijlocul parcelei. a treia brazdă se trasează tot lângă prima. Lucrările superficiale ale solului Lucrările solului executate cu grapa.plugul se introduce în lucru la marginea din dreapta parcelei şi se întoarce pe marginea din stânga. grapa cu stele cu colţi drepţi . Prin această metodă denivelările în urma aratului (coamele şi şanţurile) se reduc la jumătate. cultivatorul.0). grapă stelată cu colţi curbaţi . distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire.3.sapă rotativă (SR . anual să se alterneze metoda de executare a arăturii în vederea reducerii denivelărilor. Brazda este răsturnată în ambele sensuri doar într-o singură parte. astfel că brazdele cu soţ sunt în dreapta iar cele fără soţ sunt trasate în stânga primei brazde.1.1. a doua brazdă se trasează lângă prima. Metode de executare a arăturii 1.5).3.1. brazda fiind răsturnată spre dreapta. 4.2). Aratul într-o singură parte . 33 . brazdele fiind răsturnate spre dreapta. 9. Grăpatul se execută cu diferite tipuri de grape: grapa cu colţi reglabili (GCR . datorită răsturnării brazdei de la margine (la parcela arată în lături) în rigola formată la marginea parcelei vecine (care a fost arată la cormană). formându-se o rigolă. nivelarea solului. Ca o regulă generală se recomandă ca pe aceeaşi parcelă.4 M). tăvălugul sunt lucrări superficiale şi se execută în principal pentru pregătirea patului germinativ. La încheierea arăturii parcela va prezenta o coamă pe mijloc şi două rigole pe margini.3. Aratul la cormană . Aratul pe sărite . cele cu soţ se vor ara în lături iar parcelele fără soţ se vor ara la cormană.1. amestecarea stratului superficial de sol. Ultima brazdă este trasată pe mijloc.3.terenul se împarte în mai multe parcele.2.4.grapă stelată (GS .12 cm. Aratul în lături . 9. GDU .

e) la întreţinerea pajiştilor. cuţit unilateral. Cultivatoarele pot fi echipate cu organe active în formă de săgeată. dacă solul este bolovănos sau grapele cu colţi reglabili. florii soarelui. sapa rotativă sau grapa cu discuri. soia. Se folosesc grapele cu colţi. rariţă.18 cm.2 ori). se foloseşte grapa stelată cuplată în urma plugului. c) pentru mobilizarea adâncă. realizându-se distrugerea crustei. afânarea stratului superficial al solului. 34 . pe adâncimea de 3. b) la deschiderea rigolelor în cazul irigării culturilor prin brazde sau muşuroitul la cartof. dar a format crustă. Lucrarea solului cu cultivatorul Acţionează asupra solului de la suprafaţă.3. distrugerea buruienilor. (cultivaţie totală).Grapele se folosesc în următoarele cazuri: a) grăparea concomitentă cu efectuarea arăturii. b) grăparea solului de la efectuarea arăturii şi până la pregătirea patului germinativ (de 1 . se folosesc grapele cu discuri. fără întoarcerea stratului de sol. semănate. 9. şi se folosesc în următoarele cazuri: a) la pregătirea patului germinativ. d) grăparea lucernierelor. c) grăparea unor culturi înainte de răsărire. d) la lucrarea solului între rândurile de plante. strângerea resturilor organice. fasole) sau în primele faze de vegetaţie.în rânduri distanţate. daltă. e) grăparea miriştilor cu grapa cu discuri în situaţia în care arătura nu se poate efectua imediat după recoltarea premergătoarei. a aşeza şi nivela solul. favorizarea lăstăririi plantelor.2. f) grapa cu discuri se foloseşte înaintea arăturii de toamnă pentru distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea porumbului. lucrarea se poate face pe toată lăţimea de lucru (cultivaţie totală) pentru pregătirea terenului în vederea însămânţării sau se poate face între rândurile de plante semănate la distanţe mari (cultivaţie parţială sau prăşit). dacă s-a format crustă (porumb. dacă solul este mărunţit. trifoiştilor şi pajiştilor primăvara devreme sau după fiecare coasă. cu scopul de a mărunţi bulgării. lucrarea numindu-se dezmiriştire.

1. cerealele păioase. mazărea.5. lucrările care se aplică se vor diferenţia după tipul de sol.22 cm în scopul păstrării rezervei de apă din sol.3. Sistemele de lucrări ale solului Totalitatea lucrărilor solului şi ordinea de executare reprezintă sisteme de lucrări ale solului. 1. starea culturală. Lucrarea se efectuiază cu tăvălugul neted sau inelar în momentul când solul nu aderă de suprafaţa acestuia din cauza umidităţii. După premergătoarele timpurii . Prin tăvălugire se realizează tasarea stratului superficial de sol.9. fertilitatea.1. 35 .sistemul minim de lucrări ale solului. .4. 9. 9. se execută cu tăvălugul neted 3TN . cartofii timpurii. borceag de toamnă. . După recoltarea plantelor premergătoare se efectuează arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. Tăvălugul se foloseşte: a) când însămânţarea se face în sol uscat pentru a pune seminţele în contact cu solul.sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară.sistemul de lucrări pentru culturi de toamnă. secară. Principalele sisteme de lucrări ale solului sunt următoarele: . rapiţă) depind de planta premergătoare. c) pentru tasarea stratului de sol prea afânat când se pregăteşte patul germinativ pentru seminţe mici. Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă Sistemele de lucrări ale solului pentru culturile care se însămânţează toamna (grâu de toamnă. rapiţa. b) la pregătirea patului germinativ. Lucrarea solului cu tăvălugul Lucrarea cu tăvălugul se face în scopul pregătirii terenului pentru însămânţare sau ca lucrare de întreţinere în cazuri speciale. adâncimea de lucru 18. orz de toamnă.4. punerea în contact cu solul a seminţelor.sistemul de lucrări pentru culturi succesive.3. umiditatea solului.după culturile care se recoltează la sfârşitul primăverii sau în timpul verii cum ar fi borceagul. mărunţirea bulgărilor rămaşi de la arătură. .5.4 sau tăvălugul inelar 3TI .

soia. porumb.28 cm. In funcţie de textura solului. lucerna. adâncimea variază între 20 şi 30 cm. terenul este prea uscat ci se efectuează o lucrare superficială cu grapa cu discuri la 8. se fac în scopul pregătirii de calitate a patului germinativ.2 lucrări cu grapa cu discuri şi combinatorul. fără bulgări şi fără buruieni. pregătirea patului germinativ se poate face numai cu combinatorul. În verile secetoase când datorită lipsei apei din sol. trifoiul. Lucrarea se numeşte dezmiriştit. cartoful) prima lucrare se face cu grapa cu 36 . Arătura este lucrarea care se execută în anul precedent. După premergătoarele târzii . în vederea păstrării apei în sol. Lucrările superficiale se execută în perioada de la desprimăvărare şi până la însămânţare. dacă arătura prezintă bulgări şi buruieni sau cu grapa cu colţi reglabili dacă s-a format crusta. 2.pregătirea patului germinativ.suprafeţe destul de mari ocupate cu culturile de toamnă sunt însămânţate după premergătoare târzii (floarea soarelui. cu plugul în agregat cu grapa stelată. a) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai devreme (mazărea. mărunţit. . Dacă terenul este nivelat. fără buruieni.12 cm sau cu plugul şi grapa stelată la 12.4 lucrări superficiale. sfecla de zahăr).2. inul. Sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară Pentru culturile de primăvară. sfecla. dar şi de planta de cultură.2 lucrări. sistemul de lucrări cuprinde arătura şi 1 .arătura. .3 lucrări cu grapa cu discuri.În perioada de la arat şi până la însămânţare se efectuează 1.4. Aceste lucrări se efectuează cu grapa cu discuri. la adâncimea de 18. borceagul.22 cm. de grosimea orizontului A. Lucrările care se efectuează în aceste situaţii sunt: .15 cm.3 lucrări cu grapa pentru a menţine solul afânat. urmând ca arătura să se efectueze după căderea primelor precipitaţii. Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri prin 1. frecvent între 22 . În acest scop toate lucrările solului şi pregătirea patului germinativ trebuiesc realizate într-un timp scurt de la eliberarea terenului de cultura premergătoare. prin 1. 9.mărunţirea bulgărilor. prin 1.

3.colţi reglabili. iar însămânţarea să se facă cât mai aproape de momentul recoltării premergătoarelor.4. 9. la sfârşitul primăverii sau începutul verii.20 cm în funcţie de umiditatea solului. Din acest motiv. b) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai târziu (sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai).5 lucrări cu grapa cu discuri. În continuare terenul se pregăteşte cu 1 . Adâncimea arăturii variază între 15 . Această lucrare este suficientă pentru pregătirea patului germinativ dacă terenul este curat de buruieni şi afânat. Culturile succesive se pretează în zonele unde precipitaţiile sunt bine repartizate în perioada de vegetaţie sau în sistem irigat. se seamănă imediat după recoltarea plantelor premergătoare. 37 . după ce solul s-a zvântat. este necesar ca terenul să fie eliberat cât mai repede iar arătura să se execute imediat după recoltarea plantei premergătoare când solul este mai umed.2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu tăvălugul neted. Sistemul de lucrări pentru culturile succesive Culturile succesive sau duble. şi 3 . sistemul de lucrări ale solului se compune dintr-o lucrare aplicată primăvara devreme cu grapa cu colţi reglabili şi bara de nivelare.

preîncolţirea. însuşirea seminţei de a aparţine unui soi sau hibrid. Sortarea poate fi făcută odată sau separat de curăţire. 38 .facultatea germinativă. .1. Uscarea constă în reducerea conţinutului de apă din seminţe. . . uscarea. Plantatul este lucrarea prin care sunt încorporate în sol organele vegetative (tuberculi. material săditor). procentul de seminţe germinabile. . expunerea la soare. butaşi. constă în îndepărtarea impurităţilor şi mai ales a impurităţilor verzi. drajarea. se numeşte semănat. 10.CAPITOLUL 10 SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DUPĂ SEMĂNAT 10.masa hectolitrică. . Materialul de semănat şi plantat Lucrarea prin care sămânţa se introduce în solul pregătit la adâncime corespunzătoare. Pentru a putea fi folosite la semănat.1 Pregătirea seminţelor pentru semănat Principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de semănat sunt: condiţionarea. reprezintă masa seminţelor dintr-un volum de 100 l. reprezintă conţinutul în apă din seminţe. .umiditatea. însuşirea seminţei de a nu conţine corpuri străine. se exprimă în grame.puritatea. în instalaţii speciale (în special la porumb). Expunerea la soare se practică pentru a stimula procesele vitale (fasole). umectarea. etc. pentru a germina şi a produce noi plante. până la nivelul la care acestea nu se alterează.masa a 1000 de boabe (MMB).starea sanitară sau prezenţa atacului de boli şi dăunători.autenticitatea. seminţele trebuie să aibă următoarele însuşiri: .1. tratarea. Condiţionarea (curăţirea). rădăcini tuberizate.

Pentru aceste specii se impune respectarea epocii optime de semănat care asigură răsărirea la timp a plantelor şi pregătirea pentru a rezista temperaturilor coborâte din timpul iernii. soia. orez. calendaristic corespunde cu intervalul 1 . de expoziţia terenului. epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinare a seminţelor. Drajarea. este acoperirea seminţelor cu o peliculă din material organic.10oC. floarea soarelui. În primăvară se seamănă majoritatea culturilor. În epoca I târzie când în sol temperatura ajunge la 5 . calendaristic este intervalul 25 martie .2. Epoca II este caracterizată prin creşterea temperaturii în sol la 8 . Tratarea seminţelor cu insecticide şi funcigide împotriva bolilor care se pot transmite prin sămânţă şi a dăunătorilor care pot ataca sămânţa în sol până la germinare.Umectarea are rolul de a grăbi germinarea seminţelor. Semănatul prea devreme determină o creştere prea mare a masei vegetale şi o scădere a rezistenţei plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor. În epoca III în sol temperatura ajunge la 10 . deoarece seminţele germinează la temperaturi diferite iar plantele răsărite reacţionează diferit la temperaturile atmosferice scăzute. orzul şi orzoaica de toamnă.7oC se poate semăna sfecla. de cultură. trifoi. Epoca de semănat Unele specii de plante se seamănă toamna iar altele primăvara. cereale de primăvară. bostănoase. Preîncolţirea se aplică la unele legume sau la cartofii timpurii. Toamna se seamănă rapiţa de toamnă. se poate practica la seminţele segmentate şi şlefuite de sfeclă sau la unele legume. 39 o .12oC prielnică pentru germinarea seminţelor de tutun. Data începerii semănatului depinde şi de condiţiile de climă din zona. de textura solului. Cu excepţia rapiţei care se seamănă la sfârşitul lunii august.3 C. lucernă. se practică mai ales în legumicultură. condiţie necesară pentru germinarea seminţelor de porumb.10 martie. secara şi grâul. bumbac. pentru a grăbi ajungerea la maturitate. 10. celelalte specii se seamănă începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima decadă a lunii octombrie. temperatura minimă de germinare pentru mazăre. Culturile de primăvară se pot semăna în epoca I timpurie când în sol sunt 1 .15 aprilie. fasole. se poate face cu câteva zile înainte de semănat.

inul. Semănatul în rânduri îndepărtate Este metoda prin care sunt semănate culturile prăşitoare. Semănatul în rânduri dese se realizează cu semănătoarea SUP-29 echipată cu brăzdare duble. cânepa pentru fuior. Metode de semănat La stabilirea metodei de semănat se ţine seama de particularităţile plantelor.45 cm) iar între benzi se lasă distanţe mai mari (60. distanţa dintre rânduri este de 30 . de scopul culturii. de umiditatea şi textura solului. sfecla. soia.4 .3.10. Semănatul în coame Se aplică în zonele reci cu exces de umiditate. Distanţa dintre rânduri este de 12. 10.se realizează cu semănătoarea purtată SPC-6.80 cm în funcţie de particularităţile culturii respective. iar plantele se înrădăcinează mai bine. sfeclă şi loturile semincere. inul.5 cm. condiţiile climatice. cartoful. în acest mod este semănat porumbul. 10 ori mai mare decât diametrul acestora. Se apreciază că adâncimea de încorporare a seminţelor să fie de cca. În funcţie de aceşti factori semănatul se poate realiza folosind următoarele metode: Semănatul în rânduri obişnuite Prin această metodă se seamănă cerealele păioase. borceagul. se practică la cultura cartofului sau în legumicultură. Semănatul în rânduri dese În acest mod se pot semăna cerealele păioase. Semănatul în rigole Este practicat pe terenurile în pantă sau în zonele secetoase. trifoiul. distanţa dintre rânduri. lucerna. deoarece pe fundul rigolei sămânţa găseşte umiditatea necesară încolţirii. fasolea.70 cm). acest sistem se practică pentru soia. Adâncimea de semănat Adâncimea de semănat depinde de particularităţile plantelor.4. distanţa dintre rânduri este de 6 cm. care se realizează cu semănătoarea SUP -29. floarea soarelui. Semănatul în benzi Benzile sunt grupuri de două sau mai multe rânduri cu distanţe între ele (12. 40 .

b) În timpul iernii se face verificarea stării de vegetaţie a culturii prin recoltarea probelor de sol cu plante (monoliţi). de greutatea a 1000 boabe. .udarea pentru răsărire. 10. .) la adâncimi de 5. floarea soarelui.eliminarea excesului de apă prin executarea canalelor de scurgere. 41 . etc.5. P = puritatea seminţei. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat De la înfiinţarea culturilor până la recoltare se execută diferite lucrări de îngrijire care se diferenţiază după plantele de cultură. lucrare ce se poate efectua numai pe terenurile amenajate pentru irigat. MMB = masa a 1000 boabe. se face la semnalarea atacului în perioada de toamnă. condiţiile de climă şi sol.6.1.măsurile de eliminare a excesului de apă prin executare de şanţuri de scurgere. trifoi. legume) se încorporează în sol la adâncimi de 2. . Norma de sămânţă Norma de sămânţă sau cantitatea de sămânţă folosită la un hectar depinde de desimea la semănat. de puritatea şi germinaţia seminţei. G = germinaţia seminţei. fasolea.6. 10.3 cm.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte cu azot.x 100 PxG C = cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar.10 cm.Seminţele mai mici (rapiţa.combaterea dăunătorilor. în timp ce seminţele mari (porumb. Aceeaşi sămânţă se încorporează la adâncime mai mică în solul mai umed sau argilos. D = densitatea care trebuie realizată la semănat. Norma se calculează după următoarea relaţie: D x MMB C kg/ha = --------------------. soia. Lucrări de îngrijire a culturilor de toamnă a) Până la venirea iernii principalele lucrări de îngrijire sunt: . 10. c) Primăvara se vor aplica următoarele lucrări de îngrijire: . lucerna.

combaterea bolilor şi dăunătorilor folosind fungicide şi insecticide. care se face în scopul distrugerii buruienilor. care se face imediat după semănat.2. . etc.răritul constă în smulgerea sau tăierea plantelor până la desimea optimă la culturile răsărite mai des.tăvălugirea.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte uşor solubile.ciupitul sau ruperea vârfurilor tulpinii principale pentru a opri creşterea în înălţime a plantei şi a dirija substanţele hrănitoare la fructe. 10. Uneori la ieşirea din iarnă plantele au o parte din rădăcini la suprafaţa solului.irigarea culturilor pentru satisfacerea nevoilor de apă. . cu ierbicide. 42 .6.combaterea buruienilor prin mijloace mecanice. mraniţă. .combaterea bolilor şi dăunătorilor se poate face în scop preventiv sau curativ.prăşitul este lucrarea specifică pentru culturile de prăşitoare.mulcirea este lucrarea prin care se acoperă solul cu diferite materiale (paie tocate.combaterea buruienilor se efectuează fie cu grapa cu colţi reglabili sau cu sapa rotativă. gunoi fermentat. fie cu ajutorul erbicidelor. . . imediat ce solul este zvântat. . .). folosind fungicide şi insecticide. se execută cu cultivatorul echipat cu corpuri tip rariţă. Ultima praşilă mecanică se execută înainte ca plantele să atingă cadrul cultivatorului. Lucrări de îngrijire a culturilor de primăvară a) Pentru culturile neprăşitoare se execută următoarele lucrări: .grăpatul se poate face înainte sau după răsărirea plantelor pentru distrugerea crustei şi a buruienilor în curs de răsărire. Pe intervalul dintre rânduri prăşitul se execută cu cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi semisăgeată.. perpendicular pe rândul de plante. fenomen cunoscut sub denumirea de descălţare sau dezrădăcinare.muşuroitul constă în formarea unui muşuroi la rădăcina plantelor. crustei şi afânării solului. . iar pe rândul de plante lucrarea se face manual cu sapa. turbă. . Repunerea rădăcinilor plantelor în contact cu solul se realizează printr-o lucrare cu tăvălugul neted. . b) Pentru culturile prăşitoare: . cu sapa rotativă sau prin mijloace chimice. . mai ales dacă solul este uscat sau pentru culturile cu seminţe mici.completarea golurilor când rândurile se observă.

Recoltele obţinute din lanurile îmburuienate conţin cantităţi mari de seminţe de buruieni. ciulinii. brusturele. dacă sunt consumate de animale imprimă gust şi miros neplăcut laptelui şi cărnii. Spinii. gustul.). 2. Buruienile şi seminţele lor provoacă intoxicaţii la om şi animale. datorită mirosului caracteristic pe care îl au. Plantele de cultură în primele faze de vegetaţie.). Concurează plantele de cultură pentru condiţiile de viaţă.1. Fânul care conţine multe buruieni are o valoare nutritivă scăzută. tulpinile se subţiază. Seminţele sau planta întreagă pot deprecia mirosul. dar dacă sunt 43 . odos (Avena fatua). culoare neagră făinii. depreciază calitatea lânii şi a pielii animalelor. a) Buruienile consumă din sol cantităţi importante de apă şi substanţe nutritive. b) Umbresc plantele de cultură. sulfina (Melilotus officinalis). substanţe ce inhibă creşterea plantelor de cultură (substanţe allelopatice). 3. Buruienile produc pagube nu numai asupra cantităţii recoltelor ci şi a calităţii acestora. cresc şi se dezvoltă mai greu. scade rezistenţa plantelor la cădere. culoarea produselor obţinute de la animalele care le consumă. Pagubele produse de buruieni 1. În general animalele evită consumul buruienilor toxice sau dăunătoare în timpul păşunatului. Seminţele de neghină (Agrostema githago) măcinate odată cu cerealele panificabile dau un gust amar.CAPITOLUL 11 BURUIENILE 11. muşeţelul (Matricaria chamolila). eliberează în sol. zâzanie (Lolium temulentum). c) Unele buruieni în timpul vegetaţiei sau după descompunere. ceapa ciorii (Gagea arvensis). De menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni sunt îndepărtate greu şi numai în instalaţii speciale cum este cazul la torţel (Cuscuta sp. Buruienile influenţează negativ calitatea produselor agricole. Usturoiul sălbatic (Allium rotundum). se îngălbenesc. pelinul (Artemisia sp.

.Datura stramonium (laurul) .Colchium autumnale (brânduşa de toamnă) . pe care le conţin pot produce intoxicaţii sau chiar moartea animalelor. produce paralizii şi moartea animalelor în 24 ore. iar seminţele de piciorul cocoşului (Ranunculus arvensis) rănesc cu ghimpii lor mucoasa tubului digestiv a animalelor.Cicuta virosa (cucuta de apă) . glucozizilor. .Atropa belladona (mătrăguna) .Euphorbia cyparissias (laptele câinelui) . Solanum nigrum (zârna).provoacă tulburări digestive.este foarte toxică pentru cabaline.produce paralizii la animale. Chenopodium album (loboda sălbatică) are aceleaşi boli ca şi sfecla de zahăr.care produce paralizii la cabaline şi rumegătoare. 5. Creşterea volumului de muncă şi a cheltuielilor ca urmare a îmburuienării. colici. gazdă pentru gândacul din Colorado. . . volbura (Convolvulus arvensis) plantă gazdă pentru viermele sârmă (Agriostes lineatus) foarte periculos pentru cereale. Multe buruieni sunt gazde pentru dăunătorii şi agenţii patogeni ai plantelor de cultură.Seminţele de zâzanie (Lolium temulentum) conţin o ciupercă otrăvitoare care poate provoca otrăviri la om.conţine un latex care provoacă vomă.conţine un latex care este foarte toxic şi care produce paralizia centrului respirator sau tulburări digestive. datorită alcaloizilor.Glyceria acvatica (mana de apă) . seminţele de neghină (Agrostema githago) sau de măselariţă (Hyosciamus niger) sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale.conţine acid cianhidric. . paralazii. Buruienile ca mijloc de răspândire a insectelor dăunătoare şi a bolilor plantelor agricole. Cele mai răspândite buruieni toxice sunt: .Hyoscyamus niger (măselariţa) . . diaree.consumate. saponinelor. Lanurile îmburuienate se lucrează mai greu şi sunt necesare mai multe lucrări de combatere a buruienilor. iar recoltarea se face mai greu şi cu pierderi mari. . intoxicaţii mortale. produce intoxicaţii. 44 . 4. Unele seminţe sunt toxice atât pentru om cât şi pentru animale. Seminţele de odos (Avena fatua) consumate împreună cu cele de ovăz pot provoca inflamaţia mucoasei esofagului la cai. etc.

2.12oC. Temperatura minimă de germinare este diferită după specii. Echinoloa germinează când în sol sunt 10 . Polygonum convolvulus) sau chiar de la 20 cm (Avena fatua). Particularităţile biologice ale buruienilor Buruienile prezintă unele însuşiri biologice diferite de ale plantelor de cultură care favorizează răspândirea lor şi îngreunează combaterea. Chenopodium. stoloni. susaiul (Soanchus arvensis). buruienile se înmulţesc atât prin seminţe cât şi vegetativ. Germinaţia seminţelor de buruieni este eşalonată. cele mai multe specii de buruieni se înmulţesc însă pe cale sexuată (seminţe).11. Prin drajoni se înmulţesc pălămida (Cirsium arvense). Thlaspi.ceapa ciorii (Gagea arvensis).10 cm (Convolvulus arvensis. germinează la 10 15oC în timp ce Cuscuta.3. fără să-şi piardă puterea de germinaţie. coada calului (Equisetum arvense). Buruienile pot produce 3. iar prin bulbi . Modul de înmulţire Comparativ cu plantele de cultură. Principalele particularităţi biologice ale buruienilor sunt: 11.2. Germinaţia seminţelor Majoritatea seminţelor de buruieni germinează la adâncimea cuprinsă între 0. motiv pentru care şi combaterea lor este îngreunată. Prin rizomi se înmulţesc specii ca pirul (Agropyron repens). etc.2. Capsella.5oC. volbura ( Convolvulus arvensis). 45 . brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale).5 cm. usturoriul sălbatic (Allium rotundum). Vitalitatea şi longevitatea Vitalitatea este proprietatea seminţelor de a rezista la condiţiile de mediu. bulbi.1. altele pot germina de la o adâncime mai mare de 8 .4 generaţii de seminţe pe an (Capsella bursa pastoris. drajoni. seminţele sunt capabile să germineze înainte de scuturarea totală a petalelor florilor.2. Senecio vernalis).5 . Amaranthus. 11. pirul gros (Cynodon dactilon). 11.2. pot germina la 1 . Există după cum am văzut şi specii de buruieni care se pot înmulţi şi vegetativ prin rizomi.

.100 ani. animalele servesc la transportul seminţelor la distanţă.folosirea gunoiului de grajd insuficient fermentat. cu ajutorul factorilor naturali sau prin mijloace proprii.longevitate până la 3 ani. Clasificarea buruienilor 11. 11. . .4. Surse de îmburuienare 11. Criterii de clasificare Buruienile se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: 1. Căile de răspândire a buruienilor Sursa principală de îmburuienare o constituie rezerva de seminţe de buruieni din sol. Alte surse de îmburuienare sunt: . a) Buruienile care îşi asigură răspândirea seminţelor prin mijloace proprii se numesc autohore. 11. După longevitate seminţele se clasifică în trei grupe: . b) Buruienile la care fructele şi seminţele sunt răspândite cu ajutorul factorilor externi se numesc alohore. la adâncimea de 50.60 cm dispar aproape în totalitate.folosirea pentru semănat de sămânţă necondiţionată.Seminţele buruienilor au o vitalitate mare deoarece pot să supravieţuiască chiar în condiţii de secetă prelungită. care asigură răsărirea eşalonată în funcţie de condiţiile prielnice de germinare.17 ani. trei fraţi pătaţi (Viola tricolor). . apa. .factorii naturali.4. plesnitoare (Ecbalium elaterium) şi slăbănogul (Impatiens nolli).1. .20 cm. Din această grupă fac parte: 46 . După modul de răspândire. Buruienile se pot răspândi prin numeroase căi. Cele mai multe seminţe se găsesc în stratul de la 0.mişcarea seminţelor dintr-un loc în altul datorită activităţii omului.3.1.longevitate între 3 .buruienile care cresc pe terenurile necultivate sau în culturi neângrijite.3.longevitate între 17 . vântul. Longevitatea este proprietatea seminţelor de a-şi păstra puterea de germinaţie timp foarte îndelungat.

din această grupă fac parte toate buruienile întâlnite în culturile agricole. malurile apelor (Malva neglecta . Taraxacum officinale .sunt buruienile care preferă terenuri bogate în azot.volbura.sunt răspândite de către păsări şi animale.buruienile anemohore (răspândite cu ajutorul vântului).pălămida.laurul. etc. Hyosciamus niger . etc. După locul unde cresc Buruienile sunt întâlnite peste tot începând cu terenuril. Xanthium spinosum . Sonchus arvensis . Xanthium strumarium . c) din grădinile de legume . Xanthium spinosum . Amaranthus retroflexus . în culturi.măselariţa.ştirul. Cirsium arvense . . 3.buruienile hidromorfe (răspândite cu ajutorul apei). ariste cu care se agaţă de părul sau blana animalelor (Arctium lapa brusturile. Din acest punct de vedere buruienile sunt: a) ruderale . .buruienile zoohore . 47 . 2. Lamium purpureum . Euphorbia cyparisias .susaiul. În acest fel sunt răspândite acele fructe sau seminţe care sunt prevăzute cu cârlige.holera. transportul seminţelor sau furajelor infestate cu buruieni.cornuţi. urzica. pajişti.păpădia. în această grupă se include ştirul. . Carduus nutans ciulin). sunt cele mai răspândite (Amaranthus retroflexus . Chenopodium album .e necultivate.holera.specifice grădinilor de legume mai importante sunt următoarele specii (Datura stramonium . d) de pe pajişti . b) segetale . Amaranthus retroflexus .loboda sălbatică. Xanthium strumarium .laptele câinelui. Convolvulus arvensis .Cirsium arvense .nalba sălbatică.urzica moartă. grădini de legume.ştirul). loboda. laurul.pălămida.cornuţi. marginea drumurilor.. Acest mod de răspândire este frecvent în orezării unde se întâlneşte Echinochloa crus gali (iarba bărboasă) sau pe terenurile irigate.buruieni răspândite cu ajutorul omului (antropohore) care foloseşte pentru semănat material necondiţionat. . Buruienile se împart în următoarele grupe: a) azotofile. ţepi. După preferinţele faţă de hrană.întâlnite pe terenuri necultivate.păpădia.pajiştile şi fâneţele naturale sunt invadate de specii ca :(Taraxacum officinale .ştirul.

Erodium cicutarium. d) halofile sau buruieni de sărături. Buruienile monocarpice monociclice la rândul lor sunt efemere. După modul de procurare a hranei.b) calcifile. . mai frecvente sunt:(Equisetum arvense .rugul. Buruienile dicilice sau bianuale. b) Buruienile parazite sunt acele specii care nu au capacitatea de a se hrăni independent. se înmulţesc prin seminţe. Rubus caesius . Veronica hederifolia. Buruienile monociclice sunt buruieni anuale. Amaranthus retroflexus.adaptate să creacă pe terenuri sărăturate (Artemisia sp.Sinapis arvensis.Setaria sp. prin organe proprii.coada calului.4 ani. deci sunt buruieni perene. Buruienile monocarpice . Criteriul cel mai important din punct de vedere agronomic este după modul de înmulţire. Cele mai periculoase sunt speciile de torţel (Cuscuta speciae) care parazitează tulpinile plantelor iar speciile de lupoaie (Orobanche sp.Şarpe (1976) împarte buruienile în două mari grupe după particularităţile de înmulţire şi durata vieţii şi anume: monocarpice şi policarpice.iarba sărată). Salicornia herbacea . 48 . N. 1.) parazitează rădăcinile unor plante. în primul an se dezvoltă rozeta iar în al doilea fructifică. Avena fatua. 4. timpurii de primăvară şi târzii de primăvară. Fumaria sp.sunt specii de buruieni întâlnite pe soluri acide. . Linaria vulgaris . c) acidofile sau calcifuge. Solanum nigrum. B.sunt buruieni care trăiesc doi ani.. ajung la maturitate în anul în care au răsărit.la rândul lor se împart în două grupe: monociclice şi diciclice. Buruienile policarpice fructifică de mai multe ori în viaţa lor deoarece au o durată de viaţă de 3 .sulfina.. Buruienile monocarpice .sunt buruienile întâlnite pe terenurile bogate în calciu (Melilotus officinale. A. Chenopodium album.Stelaria media. neparazite şi parazite. A.lânăriţa).fructifică o singură dată în viaţă. Rumex acetoselamăcrişul). a) Buruienile neparazite cuprind majoritatea speciilor de plante care se pot hrăni independent.peliniţa. . 5.efemere .târzii de rpimăvară .timpurii de primăvară . În funcţie de acest criteriu buruienile se împart în două grupe mari şi anume. .

Burueini monocarpice diciclice . b) buruieni cu înmulţire vegetativă slabă. rizomi. b) Buruieni cu înmulţire vegetativă slabă . Artemisia absinthium (pelin). Hyoscyamus niger (măselariţă). Matricaria chamomila (muşeţel). Conium maculatum (cucuta). Exemple din această grupă sunt: Arctium lapa (brusture). . se înmulţesc sexuat prin seminţe. Daucus carota (morcov sălbatic).Buruieni care se înmulţesc prin rizomi: Agropyron repens (pir târâtor).2. Sonchus arvensis (susai). Lepidium draba (urda vacii). a) Buruieni care iernează facultativ : Agrostema Papaver rhoeas (macul). Sorghum halepense (costrei). . c) Buruieni care se înmulţesc puternic pe cale vegetativă. b) Buruieni de toamnă :Apera spica venti (iarba vântului) şi Bromus arvensis (obsiga).sunt buruieni care produc anual seminţe cu care se pot înmulţi. în primul an de vegetaţie cresc vegetativ. c) buruieni cu înmulţire vegetativă puternică. githago (neghina. Cynodon dactylon (pir gros). iar în al doiloea ajung să fructifice. dar şi din mugurii dorminzi aflaţi pe rădăcină. a) Buruieni fără înmulţire vegetativă. stoloni şi bulbi). Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale (păpădia). Plantago lanceolata (pătlagina). etc. (pătlagina). Buruieni policarpice (perene) Cuprind trei grupe în funcţie de modul cum se înmulţesc şi anume: a) buruieni fără înmulţire vegetativă. Cichorium intybus (cicoarea). B. Convolvulus arvensis (volbura). Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului). de toamnă şi bienale. Equisetum arvense (coada calului). Plantago sp. c) Buruieni bienale.pot fi grupate în trei categorii : care iernează facultativ.Dintre buruienile care se înmulţesc prin muguri de rădăcină (drajoni) amintim următoarele specii : Cirsium arvense (pălămida). Ranunculus acer (floarea broşeteascvă). din această grupă fac parte buruieni care produc şi seminţe dar care se pot înmulţi şi prin organe vegetative (drajoni. 49 . Onopordon acanthium (scai măgăresc).

. Gagea sp. . fapt care este posibil numai prin cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor. a modului lor de înmulţire şi a modului de răspândire. Ajuga reptans (vineriţa). din această grupă cităm: Rubus caesius (rugul). 11. plivit). Dezavantajele acestor metode se referă la faptul că necesită multă forţă de muncă (prăşit.2. Principalele metode de prevenire a îmburuienării sunt: curăţirea materialului de semănat prin selectare.5. Sunt cele mai vechi şi cele mai eficiente mijloace folosite în combaterea buruienilor.5. din speciile care se înmulţesc prin bulbi amintim: Allium rotundum (usturoi sălbatic). Metode agrotehnice. Metode curative Metodele de combatere a buruienilor în scop curativ sunt grupate în metode agrotehnice.. . organizarea serviciului de carantină fito-sanitară. 11.Buruieni care se înmulţesc prin tulpini târâtoare cu stoloni. (ceapa ciorii). Aceste metode prezintă următoarele avantaje : . curăţirea apelor de irigat de seminţe de buruieni.1.5. Metode preventive Măsurile preventive au rol de a preveni răspândirea buruienilor.nu sunt poluante. pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd. Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă). recoltarea la timp a culturilor. metode biologice şi metode chimice. 1. Cele mai importante metode agrotehnice de combatere a buruienilor sunt: 50 .concomitent cu combaterea se pregăteşte şi patul germinativ pentru semănat. Potensilla reptans (cinci degete). Metode de combatere a buruienilor Prevenirea răspândirii şi combaterea acestora se poate realiza prin două grupe de metode şi anume: metode preventive şi metode curative. distrugerea buruienilor de pe terenurile cultivate.Buruieni care se înmulţesc prin bulbi. nu se pot aplica la timp în caz de ploi. Ranunculus repens (floarea de lac). 11.se combat toate speciile de buruieni aflate în vegetaţie. iar repetarea lucrărilor duce la tasarea solului determinând modificarea structurii solului.

Metode chimice În combaterea buruienilor sunt folosite substanţe chimice numite erbicide (herba = iarbă şi cedo. lucrările cu grapa. prin reducerea numărului de praşile manuale.se reduce şi volumul lucrărilor mecanizate. cu sapa rotativă). d) Corectarea reacţiei solului cu ajutorul amendamentelor.majoritatea erbicidelor au o toxicitate redusă pentru om şi animale. bacterii. Metode biologice Combaterea biologică a buruienilor se realizează cu ajutorul unor duşmani naturali (insecte. prăşitul.se reduce mult consumul de forţă de muncă. plivitul. Praşilele trebuiesc aplicate la scurt timp după apariţia buruienilor. Modificând reacţia solului unele buruieni specifice reacţiei iniţiale pot să dispară: măcrişul (Rumex acetosella). ere = a ucide) care pot fi administrate pe plante sau pe sol. viruşi. Aratul este lucrarea prin care se distrug în totalitate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi temporar cele perene. sau cu sapa rotativă sunt distruse buruienile în diferite faze de vegetaţie prin tăiere sau dezrădăcinare. Dintre agenţii naturali se folosesc în special insectele. e) Semănatul în epoca optimă şi cu o desime corespunzătoare face ca plantele de cultură să răsară repede. b) Prăşitul este o lucrare prin care se distruge un mare număr de buruieni. 2. Buruienile sunt tăiate şi îngropate sub brazdă împreună cu seminţele negerminate. 51 .lucrarea de erbicidare se face uşor şi repede. să acopere bine terenul şi să înăbuşe unele buruieni. Prin lucrarea cu grapa. 3. coada calului (Equisetum arvense).a) Lucrările solului (aratul. . Extinderea utilizării erbicidelor a fost posibilă datorită următoarelor avantaje: . c) Rotaţia culturilor permite distrugerea buruienilor prin alternarea culturilor şi aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare încât după un număr de ani o serie de buruieni dispar. ciuperci). . prin stropire. . Se folosesc insecte care consumă frunzele şi tulpinile. deoarece se adaptează mai repede la planta gazdă iar distrugerea este energică.

acest mod de aplicare pe sol are efect asupra buruienilor înainte de răsărire sau în curs de răsărire.a.postemergentă după răsărirea buruienilor. când buruienile sunt în faza de rozetă. Postemergent se pot utiliza SDMA 2.7 l/ha. Pentru culturile de porumb. se aplică DMA-6 în doză de 1l/ha. 52 . odată cu semănatul sau înainte de răsărire. se produce la un interval de cel puţin 6 ore de la aplicare. se pot administra erbicide din familia triazinelor cum este Atrazinul în doză de 2 . Dual 3 .preemergentă înainte de semănat. absorbţia erbicidelor este foliară. Diizocab 4 . Icedin forte 2l/ha.4 l/ha. . Cele mai utilizate erbicide pentru culturile de câmp sunt: Pentru cultura grâului./ha. care se pot aplica toamna sau primăvara prin încorporare în sol.5 frunze sau Icedin super 1 l/ha.4 D 2 l/ha când porumbul este în faza de 3 .5 kg s.Aplicarea erbicidelor poate fi: .

Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? Referate 1. 2.). Descrieţi factorii de vegetaţie care acţionează asupra plantelor. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? 12. Teme de control 1. Prezentaţi metodele de combatere a buruienilor. 2. Notă: Pe baza planului de cultură întocmit de unităţile agricole din zona de domiciliu. 7. camerele agricole sau la Oficiile judeţene de consultanţă agricolă (O. dozele de îngrăşăminte. Prezentaţi pagubele produse de buruieni.C. aer şi substanţe nutritive din sol? premergătoarele timpurii? semănat? 10. 8. 3. 5.Întrebări recapitulative 1. Prezentaţi sistemul de lucrări care se execută pentru cultura grâului de toamnă din localitatea de domiciliu. 4. Care sunt particularităţile biologice ale buruienilor? 11. 4. datele climatice pot fi găsite la unităţile agricole din zonă. 3.J. tipurile de sol. structura culturilor. prezentaţi care este sistemul de lucrări aplicat solului în vederea însămânţării culturii grâului de toamnă. Care sunt lucrările de îngrijire a culturilor de primăvară? căldură. apă. Datele referitoare la suprafeţele cultivate. 9. 53 . Prezentaţi sistemele de lucrări ale solului.A. 6. Care sunt metodele agrotehnice folosite pentru reglarea regimului de Care sunt tipurile de arături după epoca de execuţie? După adâncimea brazdei câte tipuri de arături cunoaşteţi? Ce metode de executare a arăturii cunoaşteţi? Lucrarea solului cu grapa? Care este sistemul de lucrări a solului pentru culturile de toamnă după Care sunt principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de Prezentaţi metodele de semănat.

economia agrară şi zootehnia.1. Fitotehnia are legături cu numeroase ştiinţe cum sunt: biologia. botanica. Fitotehnia este ştiinţa agricolă care stabileşte tehnologiile de cultivare ale plantelor de câmp. Obiectul. pe baza cunoaşterii biologiei plantelor. Obiectul fitotehniei îl constituie studiul biologiei plantelor cultivate. a cerinţelor acestora faţă de factorii de vegetaţie. protecţia plantelor. metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe. toate aceste metode fiind orientate spre punerea în valoare a capacităţilor productive ale plantelor. în fitotron. fiziologia vegetală. pedologia. Ca ştiinţă fitotehnia are metode proprii de cercetare precum: experienţele în case de vegetaţie.PARTEA a-III-a FITOTEHNIE CAPITOLUL 12 PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE 12. 54 . mecanizarea agriculturii. în laborator şi mai ales experienţele executate în câmp. agrotehnica. chimia.

1. mei. sau ca materie primă pentru diferite industrii. în România din suprafaţa arabilă de peste 9. 13.A.000 de ani) iar ca premergătoare sunt considerate cele mai bune pentru aproape toate plantele de cultură. orez şi mai multe la cerealele păioase (3 la grâul de toamnă. 55 . Numărul acestora diferă de la o specie la alta.2. orzul. secara. triticale. Generalităţi 13. Sunt cele mai vechi plante luate în cultură (cca 10. Particularităţi morfologice Principalele cereale făcând parte din aceeaşi familie botanică (Gramineae). precum şi alţi compuşi (grăsimi.3 mil. amidon în special). proteine (8.6 miliarde ha (după F.O). ha în anul 1997 peste 6. 3 la ovăz. orezul. meiul. în urma germinării.CAPITOLUL 13 CEREALE 13. Importanţa economică a cerealelor Cerealele sunt plante cultivate pentru boabe.1. au particularităţi morfologice şi biologice comune.4.70%).3 mil ha au fost cultivate cu cereale (67. Din suprafaţa arabilă a lumii estimată la 1. porumbul. ovăzul. o singură rădăcină embrionară se formează la porumb. Particularităţi morfologice i biologice ale cerealelor 13.).8 la orz). având cel mai mare areal de răspândire atât pe glob cât şi în România. sorgul şi hrişca.1. 4 la secară şi 5.2. sorg.25% în funcţie de specie). vitamine etc.14%).1. Din grupa cerealelor cultivate fac parte: grâul. ridicat în extractive neazotate (50. din radicula embrionului se formează rădăcinile embrionare. celuloză.1. Rădăcina cerealelor provine din embrion (rădăcină embrionară) sau se formează la baza tulpinii (rădăcină adventivă). Boabele cerealelor au un conţinut redus în apă (12. Cerealele sunt cultivate în principal pentru boabe care sunt utilizate atât în hrana omului cât şi pentru animalele domestice.65% din arabil). peste 50% este ocupată cu cereale.

mei.2. Fructul este o cariopsă. formarea şi maturarea boabelor. etc. secară. mei şi sorg este învelită în palei. La cerealele păioase (grâu. apariţia inflorescenţei. orez. iar la porumb paniculul este situat în vârful tulpinii (inflorescenţa masculă). sunt numeroase şi viguroase.7 la cereale păioase şi 7. sunt lipsite de peţiol (sesile). glucozei. Importanţă Dintre cereale grâul este cea mai importantă plantă cultivată pentru boabe. 56 . secară. 13. dintr-un ax principal şi mai multe ramuri secundare. tulpina este plină cu măduvă pe toată lungimea ei. Tulpina cerealelor este un culm (pai) formată din internoduri. cariopsa este golaşă.vegetativă şi generativă. înflorirea. La grâu. având pericarpul concrescut cu tegumentul. porumb. orz. Particularităţi biologice În ciclul evolutiv al cerealelor se disting două etape de creştere şi dezvoltare . înrădăcinarea şi înfrăţirea. orez) paiul este gol în interior cu excepţia nodurilor. Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă. ovăz. Frunzele sunt alcătuite din limb şi teacă. Etapa generativă cuprinde formarea paiului. sorg). GRÂUL 13. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip spic sau panicul. germinaţia.2. sorg. fecundarea. câte una la fiecare nod. în schimb la porumb.3. Etapa vegetativă este alcătuită din următoarele faze de vegetaţie. Spicul este format dintr-un rahis (ax) pe care sunt fixate mai multe spiculeţe (grâu.1. La ovăz.15 la porumb. Cunoaşterea fazelor de vegetaţie prezintă importanţă pentru stabilirea tehnologiilor corespunzătoare cerinţelor plantelor. obţinerii amidonului. care sunt utilizate în alimentaţia omului şi a animalelor. formând un sistem fasciculat cu rol determinant în nutriţia plantelor.Rădăcinile adventive (coronare) iau naştere de la nodurile aflate la baza tulpinii. pe când la orz. iar la porumb inflorescenţa femelă este un spic modificat. orz). orez. în industrii pentru fabricarea pastelor făinoase. ovăz. sorg şi mei inflorescenţa este un panicul format. secară.3. separate prin noduri (5. prinderea pe tulpină se face prin intermediul tecii. 13.

înflorirea. înflorirea (care alcătuiesc etapa vegetativă) şi alungirea paiului. Particularităţi biologice Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este de 270 .3. făina este folosită îndeosebi pentru obţinerea pastelor făinoase. germinarea.5. Grâul comun .3. în România în aceeaşi perioadă suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 1. genul Triticum. iar paiele rămase după recoltat au utilizări multiple.3.4.24 %). proteinele 9.97 mil ha. Anglia. Franţa. Sistematică Grâul fiind o cereală face parte din fam.este specia cea mai răspândită. iar endospermul este sticlos.vulgare . fecundarea. înrădăcinarea.Boabele de grâu conţin cantităţi însemnate de substanţe organice dintre care extractivele neazotate reprezintă 63. 13.Gramineae. Suprafaţa pe glob ocupată cu această cultură în anul 1999 a fost de 224. Tărâţele .13.6 mil ha de pe care s-a realizat o producţie medie de 2620 kg/ha. în Europa suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 26.3%. dintre care pentru ţara noastră mai importante sunt speciile aestivum şi turgidum. se deosebeşte de grâul comun în special prin proprietăţile pe care le au boabele care sunt mai bogate în substanţe proteice (22 . celuloza 2. care cuprinde mai multe speci.Triticum aestivum. au un conţinut redus în apă 1014%. grăsimile 2%. iar substanţele minerale 1.640 kg/ha. iar producţia medie de 2.2%. formarea şi maturarea bobului (etapa generativă). iar media la hectar a fost de 5. are forme de toamnă şi de primăvară. 57 .Triticum durum. cultivându-se pe toate continentele. 13. 13. înspicarea .290 zile. Grâul durum (arnăut) .9 mil ha. dintre ţările care au obţinut producţii medii cuprinse între 7200 şi 7600 kg/ha menţionăm Germania.70%.3.2.5%. ssp. Răspândirea Grâul este o cultură cu extindere foarte largă. interval prin care planta trece prin anumite faze de vegetaţie respectiv.115 kg. Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor.reprezintă un furaj concentrat deosebit de valoros pentru animale.

Primăvara.6 internoduri. radicula străbate tegumentul. Embrionul se hrăneşte. apar la suprafaţa solului primele 2 . Muguraşul creşte. hrănesc planta până la apariţia rădăcinilor adventive.este un mod particular de ramificare a tulpinii. ultimul care poartă şi inflorescenţa este cel mai lung.10oC. Formarea şi maturitatea bobului. apar rădăcinile embrionare (3 .10 zile în condiţii optime de temperatură şi umiditate.18oC iar înspicatul la 16 18oC. iar înfrăţirea se produce la 8 .este marcată de apariţia spicului din teaca ultimei frunze iar după 5 . se alungeşte. transformă substanţele de rezervă cu molecula complexă în substanţe simple uşor de asimilat de către embrion.începe când tulpina atinge înălţimea de 5 cm. Odată cu alungirea paiului. La 2 cm în sol.Germinarea . înfrăţirea are loc la 12 .6 zile are loc înflorirea. creşte şi inflorescenţa.Fecundarea .este autogamă întrucât polenul se eliberează înainte de deschiderea florilor. -20o când solul este acoperit cu zăpadă. Alungirea paiului . Germinarea . Plantele înfrăţite rezistă iarna la -15o.înflorirea . Înfrăţirea . formarea şi umplerea boabelor necesită temperaturi de 21oC. Fecundarea.3 frunze. 58 .15 zile de la răsărire. Apa pătrunsă în bob activează enzimele din zona embrionului. ajunge la suprafaţă marcând răsărirea. Paiul este format din 5 . alungirea paiului are loc la 14 . după care acestea îndeplinesc funcţia de absorbţie a apei şi substanţelor nutritive. Seminţele germinează la temperaturi minime de 1 . care fixeaxă planta în sol.5.3.rădăcinile embrionare cresc. are loc încolţirea.3 sau mai mulţi fraţi.răsărirea durează 8 . de la care se vor forma 2 .3oC. nodurile încep să se îndepărteze prin formarea internodurilor. Odată cu formarea rădăcinilor adventive.are loc atunci când boabele introduse în sol absorb apa. pe tulpină apare o îngroşare care va fi viitorul nod de înfrăţire. Polenizarea .5 rădăcini). Înspicarea . Înrădăcinarea . încetineşte când temperatura scade sub 5oC. străbate solul. 13.45 zile de la fecundare. Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de căldură. Creşterea bobului începe imediat după fecundare iar maturarea se produce după 32 .

solurile brun roşcate.15 săptămâni.soia. Câmpia Dunării. Plantele bune premergătoare . în Moldova. 13. lutoase şi lutoargiloase. pentru a rămâne un interval de 2 .1. Seceta din timpul formării boabelor provoacă şiştăvirea boabelor (boabe seci). Cerinţele faţă de sol. să lase terenul curat de buruieni. 59 . seminţele absorb din sol apa. cânepa pentru sămânţă. Rotaţia În cadrul asolamentului grâul de toamnă urmează după plante care să se recolteze devreme. astfel încât până toamna să se acumuleze cantităţi suficiente de apă şi substanţe nutritive. cartoful de toamnă. zona din dreapta Siretului. Plantele foarte bune premergătoare.zona foarte favorabilă care se situează în Câmpia de Vest. cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu pH neutru sau slab acid (6 . valorile maxime sunt atinse în fazele de înspicare.3 săptămâni până la semănatul grâului.7. Zone ecologice în România grâul se cultivă pe suprafeţe mari în două zone respectiv : . permit executarea lucrărilor solului devreme.zona favorabilă. să nu aibă boli comune cu grâul. inul pentru ulei şi fibră. sfecla.7. cânepa pentru fuior. Pentru germinare. borceagul. la care se mai adaugă Dobrogea în vecinătatea litoralului. porumbul pentru siloz şi pentru boabe. Cerinţele plantei cresc în primăvară. fecundare şi formarea boabelor.3. Câmpia Transilvaniei şi în nord-estul Moldovei. fasolea. cernoziomurile cambice şi argilo-iluviale. Tehnologia de cultivare 13. 13.6. Toate aceste culturi se recoltează timpuriu (jumătatea verii). cartoful timpuriu şi de vară.7. Grâul preferă soluri mijlocii. cernoziomurile. să nu fie mari consumatoare de apă şi substanţe nutritive. Sunt contraindicate solurile grele (pe care apa stagnează) sau cele nisipoase (foarte permeabile) şi acide. Grâul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de apă. Solurile indicate sunt cele bălane.3.sunt mazărea. culturi care trebuiesc recoltate până la 10 .3. rapiţa de toamnă.5). permeabile. porumbul pentru masă verde. .Cerinţele faţă de umiditate. în cantităţi de 40-50 % din greutatea lor. care se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile. lasă solul structurat. floarea soarelui.

Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct grâului sub arătură. duce la extinderea unor boli. Îngrăşămintele cu fosfor sunt obligatorii pentru grâu. de la alungirea paiului şi până la coacere (aceasta fiind şi faza critică).sunt culturile care lasă terenul sărac în apă şi elemente nutritive cum ar fi sorgul. Lucrările solului Grâul are nevoie de un sol afânat în adâncime.Monocultura de grâu nu este indicată. iarba de Sudan.3. Îngrăşămintele chimice cu azot se administrează în doze care depind de fertilitatea solului şi de producţiile planificate. totuşi grâul reacţionează bine la îngrăşăminte. Doza de fosfor este cuprinsă între 60 şi 120 kg/ha. datorită unor particularităţi dintre care amintim : sistemul radicular este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere a substanţelor nutritive din sol. fosforul favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea. aşezat şi nivelat. Grâul nu se amplasează după orz datorită bolilor şi dăunătorilor comuni.2. apariţia unor dăunători. sau plantei premergătoare în doze de 15 . care se administrează 1/3 toamna înainte de semănat.7. Îngrăşămintele organice cele mai folosite sunt gunoiul de grajd şi mustul de gunoi. fără bulgări.80 kg/ha şi se aplică sub arătură odată cu fosforul. Fertilizarea Deşi consumul specific de elemente nutritive este redus. 60 . cu respectarea tehnologiei culturii. 13.3.3. iar restul se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. Lucrările solului se realizează diferenţiat în funcţie de planta premergătoare şi de umiditatea solului. grâul nu urmează după culturi erbicidate cu Atrazin. 13. la înburuienare cu buruieni specifice grâului. datorită sensibilităţii la efectul remanent al erbicidelor triazinice. meiul. Doza optimă este cuprinsă între 50şi 160 kg/ha. Îngrăşămintele cu potasiu se vor administra pe solurile sărace în acest element. Dozele recomandate sunt de 40. iar consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp relativ scăzut. în anumite condiţii (toamne secetoase) se practică cultivarea grâului după grâu numai 2 ani. fosforul fiind încorporat sub arătură.7. Plantele contraindicate . fără resturi vegetale.20 t/ha.

nivelat şi afânat pe adâncimea de 6 . 13. să aibă puritate fizică minimă 98%. pregătirea se face prin 2-3 treceri cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată. imediat după recoltarea premergătoarelor.3. perpendicular pe direcţia rândurilor pentru a mărunţi resturile vegetale în scopul încorporării acestora în sol. . . perpendicular pe direcţia de înaintare a semănătorii. care împiedică evaporarea apei. Pregătirea patului germinativ se recomandă a se face chiar în ziua semănatului. tratamentele se fac cu insectofungicide (lindan + carboxin + thiuram . în funcţie de umiditatea din sol lucrările se aplică diferenţiat : . se distrug buruienile şi dăunătorii. până la semănat să rămână cel puţin 2 . Arătura de vară se menţine afânată şi fără buruieni. timp în care solul să se aşeze.ex. Împotriva bolilor se fac tratamente cu preparate pe bază de Carboxin (Vitavax 200.25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa. iar pentru agenţii patogeni care se transmit prin sol. Vitalin 85 PTS). Imediat după recoltare se aplică o lucrare cu grapa cu discuri.4. până la semănat. să fie certificată. După premergătoare târzii (care se recoltează toamna). 2 l/t).8 cm. 61 . se execută arătura la adâncimea de 20 . Arătura se face după căderea ploilor. Înainte de semănat se tratează preventiv contra dăunătorilor şi agenţilor patogeni.când solul are un conţinut ridicat în umiditate se efectuează arătura de vară la adâncimea de 20 . prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.când solul este prea uscat şi rezultă bulgări se renunţă la arătură. Solul trebuie să fie mărunţit. Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la semănat trebuie să aparţină soiului zonat. în care se introduc seminţele. facultatea germinativă minimă 85% iar MMB cât mai mare.când solul are un conţinut în apă corespunzător.3 săptămâni.22 cm.După premergătoare timpurii (care se recoltează în lunile iunie sau iulie).7.când solul are un conţinut redus în apă se execută dezmiriştitul cu grapa cu discuri în scopul realizării unui strat afâna. .

semănatul se face mai devreme.6 cm. Lucrările de îngrijire Scopul acestor lucrări este menţinerea densităţii. până la venirea iernii să rămână 40-50 zile pentru ca plantele să se dezvolte normal. data semănatului. Deoarece prin grăpatul de primăvară se produc şi daune (tasarea solului. adâncimea de încorporare este de 5. Distanţele de semănat sunt cuprinse pe plan mondial între 10. Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza desimii la semănat.5 l/ha. să-şi formeze nodul de înfrăţire şi să aibă 2.7. Desimea la semănat se stabileşte în funcţie de însuşirile soiului cultivat.8.Epoca de semănat se stabileşte astfel încât.52. Dicotex. 13. de vest şi în Câmpia Transilvaniei intervalul este 25 septembrie .5 cm. 1.3. pentru zona colinară. nordul ţării şi depresiunile intramontane. Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire şi se realizează prin metode agrotehnice (lucrări cu grapa). 2.2. în general asigurându-se 450.5 l/ha sau Basagran. 20.3 fraţi într-un cuvânt să aibă loc “călirea” plantelor. Pentru buruienile dicotiledonate se utilizează erbicidul 2.4D în doză de 1.18 cm.5 cm. asigurarea hranei necesare plantelor.4 l/ha iar pentru distrugerea buruienilor monocotiledonate se foloseşte Granstar 75 DF. sau chimice (folosirea erbicidelor).250 kg/ha. 20 septembrie . rezultând de regulă 200. Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului.600 boabe germinabile la 1 m2.5. Epoca optimă se diferenţiază pe zone.25 g/ha.0 l/ha etc.10 octombrie.5. Puma CE. limita inferioară se foloseşte pentru soiurile care înfrăţesc bine. în timp ce acolo unde apa este insuficientă. germinaţiei şi valoarea MMB a seminţei. combaterea buruienilor. la noi în ţară se foloseşte distanţa între rânduri de 12. astfel în Câmpia de sud. a purităţii.5 octombrie.1. 0. 62 . se recomandă utilizarea erbicidelor primăvara când plantele sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod. distrugerea plantelor). Pe terenurile cu umiditate corespunzătoare adâncimea este de 4. Semănatul se face cu semănătoarea purtată universală cu 29 de brăzdareSUP-29.

4. fie ca materie primă pentru industria celulozei. i celelalte produse secundare. vitamine din complexul B şi provitamina A. dar şi pentru furajarea animalelor.Combaterea bolilor se poate realiza preventiv prin folosirea de sămânţă sănătoasă. Producţiile medii realizate în România variază între 1700 şi 3300 kg/ha. constituind pentru acestea un furaj concentrat energetic (1.7. tratată.5 l/ha). Recoltarea Momentul optim este atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 14 . 63 .1. recoltarea făcându-se cu combinele autopropulsate (recoltare monofazică). gândacul ghebos.3. 0. săruri minerale.5 l/ha). uscarea pe brazdă şi apoi treieratul cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă. PORUMBUL 13. Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7. capacitate mare de producţie. mai conţin grăsimi 3. sau diverse împletituri. Combaterea dăunătorilor.4%. aparţinând unor soiuri rezistente. Boabele de porumb sunt utilizate sub diferite forme în alimentaţia omului. 150 ml/ha). pănuşile.2 . 13.10%) dar sunt bogate în glucide peste 70% din care amidon peste 61 %.15 %. 2. suportă monocultura mai mulţi ani. Importanţă Între plantele cultivate pe glob porumbul ocupă locul al treilea ca importanţă datorită faptului că se cultivă pe o arie largă. în cultura grâului cei mai frecvenţi dăunători sunt. Planta întreagă în diferite stadii de dezvoltare se însilozează asigurând un furaj important pentru perioada de iarnă. în anumite condiţii se practică recoltarea divizată. este o plantă prăşitoare bună premergătoare pentru multe culturi.3 UN/kg) deosebit de important.1. Strângerea paielor şi eliberarea terenului să se facă în timpul cel mai scurt de la recoltare. Combaterea lor se face cu insecticide organo-fosforice (Pirimex. cocenii sunt utilizate fie pentru furajarea animalelor. iar în vegetaţie se fac tratamente folosind preparate recomandate pentru combaterea făinării (Tilt 250 EC. insecticide cu triclorfon (Fastac. ciocălăii.6. etc. ploşniţele cerealelor. 13. cultura poate fi mecanizabilă 100%. care se realizează prin secerarea plantelor cu vindroverul.4. cărăbuşii cerealelor etc.

indentata . conv.4.Zea mays L.porumbul zaharat cu boabe sticloase.4.porumbul cu bobul tare. conv.porumbul dinte de cal .porumbul cu bobul opac.5 . specia Zea mays L. iar în ţara noastră a fost introdus la sfârşitul secolului XVII.20 rădăcini adventive cu rol de ancorare şi absorbţie. amylacea .4. 1998). Răspândire Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafaţă de peste 137 mil ha (1998). conv. iar după perioada de vegetaţie (110 . . Frunzele au un limb lung (50. sticlos.3. Hibrizii pot fi clasificaţi după modul de obţinere în trei grupe. simpli (HS).4400 kg/ha. porumbul s-a cultivat pe o suprafaţă de peste 3 mil ha. în România în aceeaşi perioadă.porumbul pentru floricele cu bobul mic. începutul secolului XVIII. semitimpurii. are înălţimea de 1. 13.155 zile). mai ales pe timp de secetă. ceros. semitârzii şi târzii). Din fiecare nod situat la baza tulpinii se formează 8 . Hibrizi cultivaţi în România. realizându-se o producţie medie de 4000 . timpurii.Zea mays L. conv.porumbul amidonos. . cu bobul mare.13.3 săptămâni.Zea mays L. Tulpina este formată din 7.2. dubli (HD) şi triliniari (HT). Porumbul este originar din cele două Americi şi a pătruns în Europa în urma expediţiilor lui Columb (1493). aorista .12 cm. conv. conv. Perioada de vegetaţie este de 110 . ceratina . producţia medie a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO. mărind astfel rezistenţa plantei la secetă. Porumbul face parte din familia Gramineae. . Particularităţi morfologice Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină embrionară care asigură apa şi hrana în primele 2 .4.Zea mays L. Sistematică.155 zile. .3 m şi proprietatea de a produce lăstari (copili). în 9 grupe după sistemul FAO (foarte timpurii.15 internoduri pline cu măduvă. Peste jumătate din masa radiculară se dezvoltă în primii 30 cm de sol.Zea mays L. 64 . 13.Zea mays L. indurata . prezintă însuşirea de a se răsuci spre interior. cu mai multe convarietăţi dintre care mai importante sunt: .80 cm) şi lat de 4. saccharata .

sunt în perioada de cca.Prinderea frunzelor pe tulpină este alternă. Cele mai mari cerinţe.5. când temperaturile depăşesc aceste valori. numărul lor variază între 9 la hibrizi extratimpurii şi peste 22 de frunze la hibrizii foarte tardivi. 13.răsărit şi până la apariţia stigmatelor. Etapa vegetativă începe de la germinat .4. situate la subsuoara frunzelor. vegetativă şi generativă. în perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora. 65 . după răsărire plantele nu rezistă la -4oC.6. temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18.16. adică pe aceeaşi tulpină are atât flori femele cât şi flori mascule. viabilitatea plantelor scade. 50 zile. la 7. Porumbul este mai rezistent la secetă în prima parte a perioadei de vegetaţie. iar cele mascule.4. Particularităţi biologice În ciclul de dezvoltare al porumbului se disting două etape. iar maturitatea fiziologică are loc la 60 zile de la apariţia stigmatelor. Fructul este o cariopsă având greutăţi. datorită sistemului radicular puternic dezvoltat. 13. forme şi culori diferite. Celelalte faze se raportează la momentul apariţiei stigmatelor care are loc la 9.8 săptămâni. Seminţele germinează la 8.Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de temperatură. cuprinde 5 faze. cuprinsă dinaintea înspicatului şi până la începutul coacerii în ceară.8 săptămâni.24oC. Porumbul are cerinţe mari faţă de căldură. care este factorul limitativ al răspândirii lui. Primele 2.10o. identificarea fazelor se face după numărul de frunze formate. Etapa generativă este marcată de apariţia stigmatelor şi până la maturarea boabelor. Porumbul este o plantă unisexuată monoică. Florile femele sunt grupate în inflorescenţe de tip spic. iar decalajul între apariţia paniculelor şi a stigmatelor este mai pronunţat. în timpul înfloritului. Inflorescenţele.4 frunze complete formate apar la 12 săptămâni după răsărire. Durează 7.10 săptămâni după răsărire. Boabele încep să se umple la 12 zile după apariţia stigmatelor. iar ultimele 14. Cerinţele faţă de umiditate. într-o inflorescenţă terminală de tip panicul.

2. creşte bine în condiţii de lumină intensă. precum şi după floarea soarelui. profunde cu textură mijlocie. Cerinţele faţă de sol. grele. în ţara noastră zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde Câmpia din sudul ţării. Cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile. reci. Fertilizarea Porumbul este o mare consumatoare de azot şi potasiu. Zona favorabilă se întinde de la zona foarte favorabilă spre interiorul ţării cuprinzând cea mai mare parte din Podişul Moldovei şi Transilvania. solurile argiloase. 13. care se recoltează toamna.1. dar şi pentru grâul de toamnă. 13.Cerinţele faţă de lumină. la distrugerea structurii solului. cartof. se crapă şi rup rădăcinile plantelor. cu un pH de la 5.4. Câmpia de vest. Dintre premergătoarele timpurii sunt recomandate cerealele păioase de toamnă. sfecla de zahăr. inul.8. Dobrogea şi partea sudică a Podişului Moldovei. care formează crustă.4. Datorită structurii culturilor în România. cânepa. rezultatele cele mai bune se obţin după premergătoarele care se recoltează în prima parte a verii sau după leguminoase anuale pentru boabe şi furajere. Monocultura porumbului nu este recomandată pentru că favorizează înmulţirea buruienilor specifice (costreiul). Rotaţia Porumbul poate fi cultivat după toate culturile. rotaţia grâu-porumb este obligatorie. Fiind o plantă de zi scurtă. la apariţia unor boli şi dăunători. Porumbul poate fi la rândul său o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară.7. dacă sunt cultivaţi hibrizi timpurii. Zone ecologice Zonarea porumbului se face ţinând cont de condiţiile climatice. bogate în humus. 66 .8. solul bălan.8 până la pH 7. Solurile recomandate pentru această cultură sunt cernoziomurile. Mai puţin favorabile sunt solurile nisipoase care nu reţin apa. porumbul este favorizat deoarece se cultivă după o cultură timpurie.4.4. brun-roşcat şi brune de pădure.8. Tehnologia de cultivare 13.5. 13. care să elibereze terenul la începutul lunii septembrie. cartoful de vară.

pentru hibrizii timpurii. Dozele de îngrăşăminte se vor stabili în funcţie de fertilitatea solului. Pe terenurile în pantă arăturile se fac 67 . 120 .4. 80 . prin executarea unei lucrări cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii resturilor vegetale. doza recomandată este de 40 . Până în toamnă se menţine fără buruieni.Azotul este elementul principal în fertilizarea porumbului. Fosforul are rol în creşterea şi fructificarea porumbului. încă din toamnă se face nivelarea şi mărunţirea arăturii care favorizează păstrarea apei în sol şi zvântarea uniformă în primăvară. După premergătoare târzii. care favorizează acumularea substanţelor proteice. urmată apoi de nivelare şi fertilizare.140 kg N + 60 kg P2O5. Gunoiul de grajd poate fi aplicat anual sau o dată la 3 . iar pentru cei mijlocii.3. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 20.8.50 t/ha. de producţia planificată şi de hibridul cultivat. Epoca optimă de administrarea azotului este primăvara la pregătirea patului germinativ.80 kg K2O/ha.4 ani. prin încorporarea lui în sol cu grapa cu discuri. Metode şi epoca de aplicare a îngrăşămintelor Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se administrează înainte de efectuarea arăturii şi se încorporează în sol odată cu lucrarea de bază.120 kg N+40 kg P2O5/ha. fără buruieni şi cu rezervă mare de apă. acestea variind între 40 . Lucrările solului Terenul trebuie să fie afânat pe un strat adânc. După premergătoare timpurii. mărunţit la suprafaţă. Dozele de potasiu se stabilesc după conţinutul solului în potasiu şi producţia planificată.30 cm pe terenurile mijlocii şi grele.25 cm pe terenurile uşoare şi de 25. b. iar potasiu măreşte rezistenţa plantei la cădere. Gunoiul de grajd este un îngrăşământ organic recomandat pentru această cultură deoarece determină sporuri însemnate de recoltă. 13. a. Pregătirea terenului începe imediat după recoltarea premergătoarelor timpurii. După culturile care se recoltează toamna târziu se execută mărunţirea resturilor vegetale şi apoi arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. secetă şi boli. prin lucrări cu grapa cu discuri. înainte de efectuarea arăturii.

neînburuienat se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. c. perpendicular pe direcţia de semănat. de hibridul cultivat.3. răsărirea este neuniformă. Distanţa între rânduri este de 70 cm în culturile neirigate şi de 80 cm în culturile irigate.65000 plante/ha la hibrizii timpurii şi între 50. iar în condiţii de irigare. Furadan 35 ST (2. 13. înainte de semănat pentru prevenirea bolilor şi dăunătorilor sămânţa se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/t). numărul de plante creşte cu 10. Pe un teren denivelat şi înburuienat se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Calendaristic.4. Desimea plantelor se calculează funcţie de condiţiile climatice.8. Limitele desimilor optime fiind între 55. pregătirea patului germinativ se va diferenţia după umiditatea din sol şi de starea terenului. creşte procentul de plante sterile. scade randamentul de boabe. iar în preziua semănatului patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul. Primăvara după zvântarea solului. în zona de câmpie.5 kg/t).obligatoriu paralel cu direcţia curbelor de nivel şi pot fi lăsate nediscuite până în primăvară. când umiditatea solului se reduce. iar dacă semănatul se face mai târziu.20 aprilie.30 kg în funcţie de MMB. 68 . Epoca de semănat se stabileşte atunci când în sol la adâncimea de 10 cm sunt cel puţin 8oC. puritate şi germinaţie. Un teren nivelat. Carbodan 35 ST (25 kg/t) etc. iar în celelalte zone între 15.30 aprilie.15000. Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 14. TMTD 75 (4 kg/t).55000 plante/ha la cei semitimpurii. Sămânţa şi semănatul Materialul folosit la semănat trebuie să aibe puritatea fizică minimă de 98% şi germinaţia minimă de 90%. Semănatul prea timpuriu are drept urmare putrezirea boabelor în sol (”clocirea”). de fertilitatea solului. Pregătirea patului germinativ. porumbul se seamănă între 1.

4.8 cm pe solurile mijlocii din zonele mai uscate.3 l/ha). praşila a doua după 10. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face preventiv prin tratamentul seminţei. Sare DMA (1.6 cm pe solurile umede şi grele şi de 6.5. Praşilele mecanice se execută cu cultivatorul care distruge buruienile între rânduri şi manual cu sapa pe direcţia rândurilor de plante.Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului şi este de 5 . se fac tratamente cu Decis (0. Pitezin 75 (2 kg/ha). gărgăriţa frunzelor). Semănatul se realizează cu semănătoarea de precizie tip SPC6.5 l/ha) etc. Lucrări de îngrijire Scopul executării acestor lucrări este combaterea crustei. prima praşilă trebuie efectuată în primele 10 zile după răsărire. iar în cazul semnalării atacului de dăunători (viermi sârmă. iar apoi se taie tulpinile. Recoltarea se poate face şi manual.4. După răsărirea plantelor se execută 2. rezultând ştiuleţi depănuşaţi. iar sub formă de boabe. 69 . Eradicane 75 EC (5. 13. a buruienilor şi dăunătorilor.3 praşile mecanice. Sinoratox 35 (3 l/ha).6 l/ha). Distrugerea crustei şi buruienilor apărute înainte de răsărirea porumbului se realizează cu sape rotative perpendicular pe direcţia rândurilor. Recoltarea Ştiuleţii pot fi recoltaţi mecanizat când boabele au 30% umiditate. Combaterea buruienilor se poate realiza şi pe cale chimică prin utilizarea erbicidelor de tip Onezin (3 l/ha). recoltarea poate începe când umiditatea este de 24%.14 zile. iar a treia după 1520 zile de la a doua.9. 13.8.

rădăcina principală este pivotantă. fasoliţa latirul şi arahidele. seminţele de soia conţin 17 . bobul.5% la soia. Aceste plante au importanţă fitotehnică însemnată. proteinele fiind din acest punct de vedere de calitate superioară.1.CAPITOLUL 14.1. îmbogăţind solul cu 100 . iar reziduurile (şroturile) rămase de la extragerea uleiului se utilizează la toate speciile şi categoriile de animale.25 % ulei. Tulpinile (vrejii). soia.6% la năut şi 38. Boabele de leguminoase spre deosebire de cereale sunt foarte bogate în proteină. Generalităţi 14. Boabele de leguminoase se folosesc atât în alimentaţia omului cât şi a animalelor. care fixează azotul atmosferic. Toate leguminoasele sunt considerate cele mai bune premergătoare pentru toate culturile. în rădăcinile laterale la unele specii depăşesc în creştere pivotul principal. În Europa cultura leguminoaselor este cunoscută de peste 5000 de ani. Unele leguminoase (lupinul) se cultivă ca îngrăşământ verde pentru fertilizarea solurilor.300 kg azot la hectar. LEGUMINOASE PENTRU BOABE 14. fasolea. frunzele şi tecile având un conţinut apreciabil în substanţe proteice sunt folosite de asemeni în furajarea animalelor. Particularităţi morfologice Leguminoasele au un sistem radicular bine dezvoltat. De remarcat este nu numai conţinutul mare în substanţe proteice. Răspândire Plantele din această grupă fac parte din familia Leguminosae. iar cele de arahide peste 50 %.2. Importanţă. lupinul. în care sunt incluse: mazărea. dar şi cel în aminoacizi esenţiali este ridicat. conţinutul variind între 23.1. 70 . lintea. în România suprafaţa cultivată cu leguminoase în ultimii ani a fost de circa 200. ce decurge din simbioza lor cu bacterii din genul Rhizobium.000 ha. năutul. 14.1. Leguminoasele conţin şi o mare cantitate de ulei.

polenizarea este autogamă (fasole. fasoliţă). latri). sunt prinse în fruct pe partea ventrală. lupin).12oC la fasole şi arahide. latirul. sau alogamă (bob. arahide) sau hipogeică (mazăre. lupinul. în general seminţele germinează greu.1. fază în care şi activitatea bacteriilor simbiotice este maximă. Răsărirea leguminoaselor este epigeică . fasoliţa.adică hipocotilul ridică cotiledoanele la suprafaţa solului (fasolea. soia. năut. fasoliţa) sau indehiscentă (năut. La alte specii frunzele sunt trifoliate (fasole. fasoliţă). lintea au frunze paripenate (număr par de foliole).12 zile până când îşi încep activitatea bacteriile simbiotice. aceasta fiind diferită în funcţie de specii. iar la lupin sunt palmate. care sunt în raport de simbioză cu planta gazdă. fasole. în funcţie de specie poate fi erectă (fasole. iar năutul imparipenat (număr impar de foliole). 71 . mazărea. soia. Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 1.120% la lupin. volubilă (fasolea urcătoare) sau culcată (mazăre şi latir). linte. deoarece au un tegument dens. Ramificarea tulpinii este mai pronunţată la soia. Frunzele sunt compuse. Mazărea. au forme şi mărimi diferite. bob. Cantitatea de apă absorbită de seminţe este în funcţie de greutatea acestora şi variază de la 75% la năut la 116. soia. 14. bob. bob. Bacteriile fixatoare de azot pătrund din sol prin perişorii absorbanţi şi după această perioadă de stagnare începe procesul de fixare biologică a azotului. lupin şi mai puţin pronunţată la mazăre şi bob. Seminţele. năut. greu permeabil pentru apă. după care există o perioadă de stagnare de 7. Tulpina. Numărul nodozităţilor. Florile sunt hermafrodite.2oC la mazăre şi 10. mazăre. când cotiledoanele rămân în sol.3. Particularităţi biologice Germinaţia seminţelor este corelată cu temperatura şi umiditatea din sol.Pe rădăcini se formează nişte noduli în care se găsesc bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. linte. După răsărire planta consumă rezervele de substanţe nutritive din cotiledoane. înfloritul este eşalonat de la bază către vârf. soia. având la bază o pereche de stipele. alunele de pământ. linte). Fructul este o păstaie dehiscentă (fasolea. bobul. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem axilar sau terminal (lupin). lupin). mărimea lor ating un maxim în faza de înflorire a plantei.

26%). fără resturi vegetale. Cea mai răspândită specie este Phaseolus vulgaris (fasolea comună) originară din Mexic. 14. Tulpina la fasolea pitică este erectă. În Europa fasolea s-a cultivat pentru prima dată la 1542. deoarece lasă solul îmbogăţit cu azot. înălţime 30.2. ritm care scade către maturitate. iar următoarele sunt trifoliate. care sunt folosite în alimentaţia omului. Răspândire Fasolea se cultivă în principal pentru boabe.51%) şi în proteine (21.2.000 ha.7 seminţe a căror MMB este cuprinsă între 200 şi 400 g.2.1.2. Sistematică Fasolea aparţine familiei Leguminosae.în prima fază de vegetaţie rădăcina principală are un ritm de creştere mai viguros. întrucât fasolea se recoltează vara (iulie. prezintă nodozităţi pe ramificaţiile subţiri şi spre extremităţi.3. genul Phaseolus. dar mai ales pentru grâul de toamnă. creând condiţii bune pentru lucrările solului. 680. Frunzele adevărate apar la scurt timp după răsărire.000 ha (1985. situate la subsuoara frunzelor. triptofan). Primele 2 frunze sunt simple. bogate în aminoacizi esenţiali (lizină. astăzi ocupând o suprafaţă de cca. curat de buruieni. fasolea deşi este o cultură agricolă importantă în ultimii ani. ramificată. 14. Particularităţi morfologice Rădăcina prezintă numeroase ramificaţii laterale. reprezintă un furaj grosier valoros pentru rumegătoare.6 m.august) este o bună premergătoare pentru alte culturi agricole. Boabele de fasole au un conţinut ridicat în glucide (50. Fructul este o păstaie dehiscentă cu 3.200 ha în 1998. În România.50 cm. FASOLEA 14. Florile sunt grupate în raceme scurte. Vrejii şi tecile obţinute după recoltarea boabelor. 72 . iar la formele urcătoare are lungimi de 3. suprafaţa ocupată cu această cultură a scăzut de la 170.2. arginină. Importanţă. 14.1989) la 29.

5. Muntenia.2. Temperaturile optime la înflorire sunt de 22 . slab aerate. Germinaţia este epigeică şi depinde de temperatura solului care trebuie să fie între 8. Germenii au putere redusă de străbatere. pe cernoziom.12 zile de la semănat.14.5. -2oC sau la brume uşoare. argilo-iluviale. fertile.25oC iar pentru maturare temperatura maximă este de 18oC. iar cea mai mare suprafaţă se află în Oltenia.6.formarea păstăilor şi a boabelor. Fasolea este o plantă la care înflorirea are loc de la bază către vârf. motiv pentru care terenul trebuie să fie foarte atent pregătit în vederea semănatului. Seminţele germinează în 3. Preferă însă soluri cu textură mijlocie. erbacee cu o perioadă de vegetaţie de 90.4 zile când în sol sunt temperaturi de 8.10oC. Faza critică pentru apă este înflorire . Particularităţi biologice Fasolea este o plantă anuală.2.4.2. iar hipocotilul creşte rapid ridicând cotiledoanele la suprafaţa solului. cu pH de 6 . Zone ecologice Zonele în care fasolea găseşte condiţii foarte favorabile şi favorabile în România sunt situate în Câmpia de Vest şi pe luncile Mureşului şi Târnavelor. Lipsa apei din perioada înfloritului determină avortarea florilor şi perturbări în procesul de fecundare. lunca Dunării. Radicela formează primii perişori când a atins lungimea de 2. Cerinţe faţă de sol. 14. Fasolea poate fi cultivată pe diferite tipuri de sol.3 cm. reci..120 zile. Sunt excluse solurile cu exces de umiditate. polenizarea este autogamă. nisipoase sau salinizate. plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -1.. 73 . Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldura. Răsărirea are loc după 10. La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă egală cu 100110%din greutatea lor. Cerinţe faţă de umiditate. Plantele tinere după răsărire sunt mai rezistente la secetă. aluviuni. Hipocotilul se poate rupe foarte uşor dacă solul a format crustă la suprafaţă.10oC şi umiditate suficientă. 14.7. mai ales pe solurile argiloase. Moldova. brun-roşcat.

60 kg K2O/ha.7. dar nici după sfecla de zahăr sau după porumbul erbicidat cu Atrazin. 30 .3. se va utiliza mai degrabă în perioada de vegetaţie (apariţia primelor două frunze trifoliate . 14. datorită bolilor comune. Semănatul pentru condiţiile ţării noastre se realizează în perioada 10 aprilie . preferând cerealele păioase de toamnă.7. Lucrările solului Solul va fi bine pregătit datorită faptului că seminţele au nevoie de apă în cantitate mare pentru a germina iar puterea de străbatere este redusă.2. cartoful sau chiar porumbul. Tehnologia de cultivare 14.începutul înfloritului). Fosforul şi potasiul se administrează înainte de arătură. Fertilizarea Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol.2. să nu fie mai veche de 3 ani. dar răspunsul la fertilizare este diferit în funcţie de tipul de sol. care conţine bacteria Rhizobium phaseoli).4.40 kg P2O5/ha şi 40 . Nu se amplasează după floarea soarelui sau după alte leguminoase. 14. Monocultura este exclusă. 74 .2.2.2.14. Dozele recomandate sunt de 30 . germinaţia de minim 80%. iar patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul în preziua semănatului.15 mai când în sol sunt 8.7. fasolea nu trebuie fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot deoarece este asigurat pe cale simbiotică.10oC cu diferenţieri în funcţie de zonă.7. se tratează înainte de semănat cu Tiradin 4 kg/t şi cu preparate bacteriene (de tip Nitragin. După recoltarea premergătoarei se efectuează dezmiriştirea urmată de o arătură de vară la 25. Fiind o leguminoasă. Rotaţia Faţă de planta premergătoare fasolea este puţin pretenţioasă. Primăvara după zvântare arătura se grăpează pentru distrugerea crustei şi afânarea solului.30 cm.1. Arăturile tasate se pregătesc cu grapa cu discuri. Sămânţa şi semănatul Sămânţa să aibă puritatea de 98%. Fasolea este o foarte bună premergătoare pentru grâu.2.50 kg N/ha.7. care până în toamnă se grăpează pentru distrugerea buruienilor. 14.

Frecvent.25 aprilie.2. iar semănatul mai târziu când vremea s-a încălzit bine şi solul pierde apa. răsărirea.45 boabe germinabile/m2 în cultură neirigată şi 50 55 boabe germinabile/m2 în cultură irigată. până la începutul înfloritului pentru a nu stânjeni fecundarea şi fructificarea. Lucrările de îngrijire în timpul vegetaţiei în funcţie de gradul de infestare cu buruieni perene din genul Cirsium. Recoltarea Momentul începerii recoltării la fasolea pentru consum este când 75% din păstăi s-au maturizat. iar la culturile pentru sămânţă când păstăile s-au maturizat în totalitate.În Câmpia Română. 75 . atunci când planta a format prima pereche de frunze trifoliate.4.30 aprilie. 10 . înfloritul şi fecundarea. iar buruienile dicotiledonate se combat în timpul vegetaţiei cu Basagran (2 l/ha). Combaterea în câmp se face cu Carbetox (2 l/ha) sau Siniratox (2 l/ha). într-un sol rece şi umed.15 mai. în benzi de câte 3 rânduri la distanţe de 45 cm şi benzi de 70 cm.3 praşile mecanice şi un plivit manual pe rând. întârzie germinaţia.8. în timpul vegetaţiei.6 cm pe solurile uşoare şi uscate. Desimea este de 35 .7. 15 . 14. Semănatul se face cu SPC-9. în cazul buruienilor monocotiledonate. Atacul începe în câmp şi se desăvârşeşte în depozite. la 50 cm cu SPC-8. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 80 .8 l/ha) care se aplică înainte de semănat.5 cm pe solurile cu textură mijlocie şi umedă. Convolvulus. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate. Adâncimea de semănat este de 4 . iar după recoltare seminţele se vor gaza în depozite cu Delicia 30 g/ht. favorizează clocirea şi putrezirea boabelor. sau în rânduri echidistante. combaterea lor se poate realiza cu erbicidele Treflan (3. 5. iar dintre dăunători cea mai păgubitoare este gărgăriţa care atacă boabele. Sonchus se vor efectua 2. este semnalată prezenţa antracnozei boală care se combate prin tratamente cu Dithane (2 kg/ha) sau Turdacupral (4 kg/ha).200 kg în funcţie mai ales de MMB. 14. în centrul Moldovei şi Transilvania. Semănatul prea timpuriu. iar în zonele mai nordice.2.4 l/ha) sau Lasso (6. Câmpia de Vest şi Dobrogea semănatul se face în intervalul 10 aprilie .

Recoltarea se face cu maşina de dislocat fasole şi treeratul cu combina. când plantele din brazde sunt uscate iar boabele au 16% umiditate. atât pentru alimentaţia omului. Tulpina este erectă. la al doilea nod sunt simple. specia cea mai importantă .3. ramificată. 14.3. în urma simbiozei cu bateriile fixatoare de azot se formează nodozităţile care sunt vizibile după 10. pătrunde în sol până la 2 m. contribuie la ridicarea fertilităţii solului. cu patru subspecii din care singura cultivată în ţara noastră este manshurica.70 cm.3. fiind o leguminoasă. Şroturile rămase de la extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor pentru echilibrarea proteică a raţiilor.3. În România suprafaţa cultivată în anul 2000 a fost de 14. pe glob soia a ocupat o suprafaţă de peste 73 mil ha cu o producţie medie de cca. unifoliate. Proteinele din soia au valoare biologică ridicată. Soia are trei tipuri de frunze. a animalelor cât şi pentru industrie. iar ramificaţiile laterale pe o rază de 40. Rădăcinile au capacitate mare de solubilizare şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol. Soia se cultivă pentru seminţe care au un conţinut ridicat în substanţe proteice peste 30%. Răspândire Soia este una dintre cele mai importante plante agricole. Frunzele.14 zile de la infecţie. Importanţă. 14. iar cele situate la următoarele noduri sunt trifoliate. Ca plantă agricolă. grăsimi 17.Glycine hispida. 14.25% şi peste 24% hidraţi de carbon. Răspândire. fiind echivalente cu proteinele de origine animală. SOIA 14. În anul 2000. Sistematică Soia aparţine genului Glycine. cele care se prind la primul nod sunt provenite din cotiledoane. 2200 kg/ha.4 mii ha de pe care s-a recoltat o producţie medie de 1317 kg/ha. Frunzele 76 . având o înălţime de 40.2. prinderea lor este alternă.3.1. este bine dezvoltată.50 cm. Particularităţi morfologice Rădăcina.

nodozităţile furnizează azot plantei. care durează 30 . Seminţele au o creştere rapidă până când ajung la greutatea maximă. În această fază radicela creşte. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. planta înregistrează creştere maximă.5oC) decât fasolea. fecundarea autogamă.14oC. 14.400 păstăi. Seminţele pentru germinare se îmbibă cu apă în cantitate de până la 150% din greutatea lor. rombică şi sunt acoperite cu perişori deşi.10oC. Particularităţi biologice Soia este o plantă erbacee. aduce cotiledoanele la suprafaţa solului. lanceolată. 14. Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă cu 1. anuală având o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 95 .30 cm.400 g. de culoare galbenă. c) Faza maturizării seminţelor.140 zile.5. care durează 30 . adică până la maturitatea fiziologică.50 zile.trifoliate au un peţiol lung de 3.3 cm lungime. Tot în această fază are loc creşterea şi dezvoltarea aparatului foliar. înflorirea se face de la bază către vârf. -2. Soia este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de căldură. Hipocotilul creşte. în timpul înfloritului sunt necesare valori minime de 17.3. După răsărire soia este mai rezistentă la temperaturi scăzute (-2. Florile sunt grupate câte 3. Ritmul de creştere a rădăcinilor este intens şi scade înainte de fecundare. pe o plantă se pot forma până la 300. seminţele încep să germineze când în sol este o temperatură minimă de 78oC. Florile sunt hermafrodite.5 seminţe.50 zile. Ciclul de vegetaţie este împărţit în trei faze şi anume: a) Faza de creştere şi vegetaţie.60 păstăi. iar la formarea seminţelor. dar ajung la maturitate doar 30. minim 13. formează primii perişori când are 2. Faţă de umiditate soia are cerinţe ridicate.18oC. Seminţele sunt aproape sferice sau elipsoidale.9 în inflorescenţe tip raceme axilare sau terminale. având MMB între 50. b) Faza reproductivă.40 zile. durează 35 . foliolele au formă ovală.6. Consumul cel mai mare este înregistrat în faza de formare a 77 . iar răsărirea se produce la 8.3. Cerinţe faţă de umiditate. Cuprinde înflorirea şi fructificarea.

soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot datorită conţinutului ridicat al plantei în acest element. La rândul ei soia este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor care nu fac parte din familia leguminoaselor. în Moldova (Jijia . rapiţa şi alte plante leguminoase datorită bolilor comune. cerinţele cele mai mari sunt imediat după răsărire şi de la înflorire până la maturitate. etc. după care. Cerinţele faţă de lumină pot fi asigurate prin semănat mai timpuriu (în special pentru soiurile tardive). o mare parte din azotul necesar (20. Fertilizarea Dintre toate leguminoasele. 15. înflorirea şi umplerea seminţelor (10. Timiş.15 iunie. Criş. Rotaţia Soia preferă ca plante premergătoare cerealele păioase. 78 . Cerinţe faţă de sol. Tehnologia de cultivare 14. planta utilizează azotul numai din sol. Câmpia Română. graminee furajere.3.8. grele.3. Soia preferă soluri fertile.Bahlui). această perioadă fiind considerată faza critică. reci. Cerinţe faţă de lumină. porumbul şi cartoful.). în primele 25. Zone ecologice Pe teritoriul României soia găseşte condiţii favorabile de cultură în partea de vest.8.1. 14. cu textură mijlocie. Fosforul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor simbiotice. (Câmpiile Mureş. alegerea terenurilor precum şi orientarea rândurilor să fie cât mai bine iluminate.3. Soia este o plantă de zi scurtă. 14.organelor de reproducere. cu reacţie neutră slab acidă.20 august).3. Potasiul alături de fosfor favorizează dezvoltarea nodozităţilor.35 zile de vegetaţie. solurile bălane din Dobrogea. bine drenate. Sunt evitate floarea soarelui. cerinţele maxime sunt în perioada creşterii vegetative rapide şi scad odată cu formarea seminţelor. Nu sunt recomandate soluri prea umede. Faza critică în nutriţia cu azot este cu 2 săptămâni înainte de înflorire.2.80%) este asigurat prin asimilarea lui din atmosferă.7. 14. întrucât nu a fost creată încă simbioza cu bacteriile fixatoare de azot.8. sfecla pentru zahăr. acide sau sărăturate.

3.8.100 kg/ha. 14. Sămânţa se tratează cu Tiradin 3. Primăvara pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu colţi reglabili pentru distrugerea crustei.28 cm. arătura urmând a se efectua după căderea ploilor. aplicat înainte de semănat. cu 60. De fapt ca şi fasolea.40 kg azot/ha pe solurile sărace. pentru a nu se crea bulgări. În preziua semănatului se lucrează cu combinatorul. 14.100 kg.11 cm. de planta premergătoare.g.Dozele economice recomandate sunt de 30. Sămânţa şi semănatul Calităţile materialului pentru semănat sunt apreciate prin puritate de 98%. cea de vară se menţine afânată şi fără buruieni până în toamnă. distrugerii buruienilor şi crearea unui pat germinativ care să asigure o răsărire uniformă. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 70. care mărunţeşte. în funcţie de umiditatea din sol. care scurtează termenul de infestare cu bacterii şi de formare a nodozităţilor.5 kg/t.0. Distanţa dintre rânduri se stabileşte în funcţie de tehnologia aplicată şi anume.30 aprilie în restul zonelor.g.4. nivelează şi tasează solul.50 b. Calendaristic soia se seamănă între 10.5 kg/t sau Captadin 0. Arătura se va executa la adâncimi de 25.8. arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri la adâncimea de 7. În lipsa apei din sol. în benzi de 3 rânduri la 45 cm.3. Lucrările solului Lucrările solului se execută în scopul afânării şi aerisirii solului. soia se seamănă în paralel cu porumbul pentru boabe.3. în rânduri echidistante la 50 cm (neirigare). Se recomandă şi tratarea cu Nitragin (suspensie de bacterii)./m2 (irigare) şi 45.20 aprilie. fosfor 40./m2 (neirigare). Desimea la semănat este de 50.2 . nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor.70 cm între benzi (irigare). 50.80 kg/ha (cultură neirigată) iar potasiu. Epoca de semănat este condiţionată de realizarea în sol a unei temperaturi de 7-8oC la adâncimea de semănat. La executarea lucrărilor solului se va ţine seama de tipul de sol şi condiţiile climatice din zonă.55 b. în nordul ţării şi între 20. capacitatea de germinaţie minim 80 % şi MMB cât mai mare. 79 .

3. Treflan 3 .5 cm.5 t/ha în cultură neirigată.Adâncimea de semănat este corelată cu textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă.5. 80 . Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea următoarelor erbicide. umiditatea seminţelor este 16%. Basagran 2 l/ha.5 kg/ha. fuzarioza.5. la apariţia lor în câmp se fac 2.3. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. pe solurile mijlocii 2.5.4 l/ha. lucrări care se efectuează înainte de răsărirea plantelor.0 cm.5.6.3.4. producţiile care se pot obţine sunt între 34. Roundup 4 l/ha. când rândurile de plante se cunosc bine.3.3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha. Recoltarea se face cu combina. iar păstăile sunt brunificate în procent de 70%. putregaiul alb.8. 14. Recoltarea Momentul recoltării se stabileşte atunci când frunzele s-au îngălbenit şi au căzut.5 t/ha în cultură irigată şi de 2. Crusta şi buruienile răsărite sau în curs de răsărire se distrug cu sapa rotativă sau cu grapa cu colţi reglabili. a bolilor şi dăunătorilor. După răsărire.8. Următoarele 2. reprezintă principalele măsuri care se aplică în timpul vegetaţiei.3 praşile se fac până la înfloritul plantelor. Pe solurile mai grele această adâncime este de 2. Cele mai periculoase boli sunt mana. 14. sau Ortocid 2. se execută prima praşilă mecanică.

în Rusia este semnalată la începutul sec.50 kg miere /ha.5% substanţe minerale. Ţări mari cultivatoare de floarea soarelui sunt : SUA. Răspândire Florea soarelui face parte din grupa plantelor oleaginoase. FLOAREA SOARELUI 15. reprezentând un furaj grosier destul de valoros. Sămânţa sau miezul conţine între 58. Argentina. Ucraina. 81 . fiind cea mai importantă cultură pentru condiţiile ţării noastre. XIX). XIX. În anul 1999 pe glob floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafaţă de 21.8 mil. iar la noi în ţară în cultură pură. Din punct de vedere agricol. în Europa fiind adusă mai întâi în Spania (sec. floarea soarelui este semnalată în Moldova (mijlocul sec. ulei 20. După extragerea uleiului rămân turtele sau şroturile care sunt foarte bogate în proteină (45. Spania.68%. acesta se poate pregăti în condiţii bune pentru grâul de toamnă. obţinându-se o cantitate de 30. Este şi o bună plantă meliferă.1. India. care au bune calităţi alimentare. Floarea soarelui se cultivă pentru fructele sale bogate în uleiuri vegetale.1.55%). 3. floarea soarelui este o plantă care eliberează terenul devreme. 1100 kg/ha. motiv pentru care sunt utilizate în alimentaţia animalelor.3. Calatidiile pot fi întrebuinţate în alimentaţia ovinelor. datorită conţinutului ridicat în acizi graşi nesaturaţi. floarea soarelui a ocupat o suprafaţă de 1 mil. ha cu o producţie medie de cca. XVI). Importanţă. Floarea soarelui este originară din partea vestică a Americii de Nord.1. În România în 1999. China. Întreaga plantă se poate cultiva pentru masă verde sau siloz. Rusia.25% proteină brută.CAPITOLUL 15 PLANTE OLEAGINOASE 15. ha cu o producţie medie de 1190 kg/ha.

iar prinderea este alternă.4. Durata perioadei 7.122 zile (semitimpurii) şi 123. limbul este acoperit cu perişori scurţi.2500 dispuse în zone spiralate.2 m şi este neramificată. creşterea maximă a rădăcinilor este la începutul înfloririi.15. cilindrică sau striată. Sunt în număr de 30. pericarpul (coaja) conţine un strat carbonogen care protejează sămânţa (miezul). 15. 82 . acoperită cu perişori. hermafrodite în număr de 1200. pivotantă ajunge până la 2 m în sol. Rădăcina este viguroasă. pivotul principal are o creştere mai rapidă decât partea aeriană. creşterea tulpinii este lentă.5 perechi de frunze. Fructul este o achenă de culoare neagră sau albă. Particularităţi morfologice Floarea soarelui este o plantă anuală. Frunzele sunt simple. genul Helianthus (helios = soare. precum şi soiul Record.130 zile (semitardivi). Florile sunt grupate în inflorescenţe numite calatidii şi sunt de două feluri ligulate aşezate pe marginea calatidiului. Formarea frunzelor începe cu apariţia celor cotiledonale. înălţimea este de 1.răsărit. înaltă.20 zile. timp în care are loc germinaţia seminţelor care se produce la temperaturi de la 4oC până la 8oC. anthos = floare) cu mai multe specii din care importantă pentru cultură este Helianthuus annuus. Particularităţi biologice Ciclul de vegetaţie al florii soarelui este alcătuit din cinci perioade: . 15. sunt asexuate.1.perioada răsărit-formarea a 4.3. Sistematică Floarea soarelui face parte din familia Compositae. mari. de culoare galbenă şi tubuloase. Sămânţa este învelită într-o membrană subţire concrescută cu endospermul. Tulpina este erectă. Până la formarea celei de a 2.3 perechi de frunze. Acum se dezvoltă sistemul radicular. . groasă. prezintă două cotiledoane mari bogate în ulei şi substanţe proteice.perioada semănat . iar în interior are o măduvă buretoasă.1.2. iar lateral pe o rază de 70 cm. lung peţiolate.1. erbacee. Din această specie în condiţiile ţării noastre se cultivă hibrizi simpli cu perioade de vegetaţie între 119. după care ritmul se accelerează.40.

Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. iar primordiile florale la 6. la înflorire şi de la înflorire. Este perioada când se poate face recoltarea. Maturarea fiziologică începe când seminţele au un conţinut în umiditate de 28%. a perişorilor de pe plantă.formarea fructelor. Plantele manifestă cerinţe mari faţă de apa din sol. Până la îmbobocire vârful tulpinii se mişcă după soare (heliotropism). pentru încolţire seminţele au nevoie de 70. scade procentul de ulei.5 perechi de frunze . la umplerea seminţelor. Fazele critice sunt perioadele de la începutul formării capitulului.. care durează trei săptămâni are loc îmbobocirea care începe la 32.50 zile. temperaturile optime sunt de 22.5. La 9 zile după fecundare achenele au lungimea normală. Are o durată de 40.1. începe acumularea substanţelor de rezervă. nord-est.perioada de maturare.perioada înflorire . Cerinţe faţă de umiditate.38 zile de la răsărire. perturbă polenizarea şi fecundarea.4 perechi de frunze începe diferenţierea inflorescenţei. Temperaturile ridicate însoţite de secetă. La maturitatea fiziologică acumularea uleiului atinge valori maxime. 15. formarea frunzelor se încheie în faza formării inflorescenţei. În această perioadă. măduvei tulpinii în care se înmagazinează o mare cantitate de apă.17oC. înfloritul durează 8.transpiraţie. Necesarul optim de temperatură în intervalul de la răsărit la apariţia inflorescenţei este de 15.100% apă faţă de greutatea lor. Seminţele germinează când în sol sunt temperaturi mai mari de 7oC. Când plantele au 3. . precum şi faptului că prin lepădarea frunzelor de la treimea inferioară a tulpinii scade suprafaţa de evapo . iar în perioada de înflorire . iar la înflorire inflorescenţele sunt orientative către est. Rezistă destul de bine la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat.perioada 4.începutul înfloririi.10 zile iar polenizarea este alogamă (entomofilă). .24oC. este faza de creştere cea mai activă. după răsărire plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -2oC.7 perechi de frunze.formarea achenelor. Florea soarelui este o plantă mezotermă. 83 .

1. Tehnologia de cultivare 15. adică.6. reci. Cerinţele faţă de sol. Zone ecologice Floarea soarelui se cultivă în diferite zone pedoclimatice din ţară. se impune o rotaţie corespunzătoare a culturilor. Floarea soarelui este pretenţioasă faţă de lumină. Sunt contraindicate solurile grele. este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară. cele mai indicate sunt Câmpia Română.7. cu reacţie alcalină şi textură mijlocie lutoasă.7. Floarea soarelui revine pe acelaşi teren după minim 6 ani. solurile brun-roşcate. rapiţa. Nu sunt indicate culturile care au boli comune. luto. 15.nisipoasă. 15. lipsa acestora la începutul vegetaţiei determină o scădere a producţiei. Cele mai potrivite soluri sunt cele profunde. acide neamendate. Porumbul poate fi utilizat în rotaţie cu floarea soarelui.Cerinţele faţă de lumină.2. Este o plantă de zi scurtă. sau erodate. Fertilizarea Floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Rotaţia Faptul că floarea soarelui consumă cantităţi mari de apă şi substanţe nutritive. cerinţele cele mai ridicate se manifestă până la apariţia inflorescenţei.1. mazărea). fasolea.1. Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate timpuriu (cereale păioase. fertile. dar şi din cauza atacului de lupoaie. compacte.7. la care se manifestă fenomenul de heliotropism. calcaroase. Câmpia Vestică. dar şi cele atacate de lupoaie precum cartoful şi tutunul. Monocultura este exclusă datorită transmiterii prin sol a unor boli şi dăunători. (putregaiul alb şi cenuşiu).1.1. Podişul Dobrogei urmate apoi de Câmpia Jijiei şi a Transilvaniei. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de fertilitatea solului. 84 . aluviale. cartoful şi inul. este atacată de boli şi dăunători. 15. dacă nu a fost erbicidat cu Atrazin. cernoziomurile. cele nisipoase. cum ar fi soia.

Epoca de semănat se stabileşte când în sol. la adâncimea de semănat sunt 7oC timp de o săptămână.50.7.115 kg/ha. Arătura se execută cât mai aproape de momentul eliberării terenului. 85 . Distanţa dintre rânduri este de 70 cm. sparte) şi să nu conţină scleroţi de Sclerotinia sau seminţe de lupoaie. Puritatea fizică peste 98%. MMB de 70. la adâncimea de 25.130 kg/ha. Pentru condiţiile ţării noastre în cultură irigată desimea este de 50. pentru a nu se pierde apa şi a mărunţi resturile vegetale. în primăvară patul germinativ se pregăteşte până la adâncimea de semănat cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul. cu Fundazol (2 kg/t) sau Vitavax 200 (2 kg/t) şi Criptodin (2 kg/t).6 kg/t).7.Pe solurile cu fertilitate mijlocie dozele de azot variază în funcţie de producţie (1500. cu Apron (4.80 g să fie condiţionată (fără seminţe seci.115 kg/ha. iar prevenirea atacului de viermi sârmă şi răţişoară se fac tratamente cu Furadan (28 l/t).000 plante /ha şi de 45. se va folosi sămânţa cu valoare biologică ridicată.1. fosfor 15. înainte de semănat seminţele se tratează pentru prevenirea manei. Calendaristic semănatul. fie că este hibridă sau aparţine unor soiuri.4.4000 kg/ha). împotriva putregaiului alb şi cenuşiu. iar potasiu 20. iar întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai duce la întârzierea vegetaţiei şi creşterea atacului de mană şi dăunători.3.60.95%. pe solurile cu fertilitate mai scăzută. când se execută toamna şi la 22. germinaţia minimă 85. Sămânţa şi semănatul Pentru semănat.25 cm.000 plante /ha în cultură neirigată.30 cm. Gunoiul de grajd se recomandă în doze de 20 t/ha. 15. aplicat toamna sub arătura adâncă. Desimea plantelor este condiţionată de hibridul sau soiul cultivat. zona pedoclimatică şi tehnologia aplicată. care permite mecanizarea întreţinerii şi recoltării.1. se face între 25 martie şi 15 aprilie. când se execută vara. Lucrările solului Imediat după recoltarea premergătoarelor terenul se lucrează cu grapa cu discuri. între 50. 15.

600 kg/ha. După fiecare praşilă mecanică urmează câte o praşilă manuală pe rând.Adâncimea de semănat se stabileşte după mărimea seminţei.2 familii de albine/ha. carbendazin (2 l/ha) etc. 15.6.7 cm. Alte măsuri indicate sunt distrugerea resturilor vegetale după recoltarea plantelor şi bineînţeles aplicarea tratamentelor la avertizare. când plantele au 1 .12 %. pe solurile mai grele este de 4.12 zile. Recoltarea se poate realiza cu combina pentru cereale păioase. Cantitatea de sămânţă la hectar în funcţie de densităţile stabilite este de 45.7.1. Tratamentele la sămânţă sunt eficace pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători. epoca de semănat.5 cm. Ca urmare.2000 kg/ha. în scopul creşterii producţiei cu 300. semănatul bob cu bob se realizează cu semănătoarea SPC-6. fiind cuprinsă între 5. Tratamentele în câmp pentru combaterea dăunătorilor se realizează prin prăfuiri cu Duplitox (25 l/ha). Combaterea bolilor şi dăunătorilor. textura şi umiditatea solului. iar a treia praşilă după cca. Heclotox (30 kg/ha).5.5 kg.70 cm înălţime. 86 .7.1. împotriva putregaiului şi a manei se recomandă tratamente cu fusilazol (4 l/ha). Polenizarea suplimentară se realizează prin amplasarea a 1. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. deşi capacitatea de producţie a hibrizilor româneşti este de 4500 kg/ha. 15 zile. atunci când 75 % din capitule sunt de culoare galbenă-brună pe partea dorsală şi umiditatea seminţelor este de 10 . Floarea soarelui este o cultură extrem de sensibilă la concurenţa cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze. când plantele nu depăşesc 60. Recoltarea Floarea soarelui se recoltează la maturitatea tehnică. prima praşilă mecanică se va executa îndată ce rândurile de plante se cunosc bine şi s-au format primele două frunze adevărate. echipată cu dispozitivul pentru floarea soarelui.2 perechi de frunze. 15. A doua praşilă mecanică se face după un interval de 10. Producţiile medii realizate în ţara noastră sunt între 1500. Recoltarea manuală constă în tăierea calatidiilor cu secera şi treieratul lor cu combina.

consumul pe glob este cuprins între 80 şi 150 kg pe cap de locuitor. reprezentând “a doua pâine”.000 ha cu o producţie medie de 15. 25% substanţă uscată şi 75% apă. Importanţă. După datele FAO în anul 2000 pe glob suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 18. În alimentaţia omului tuberculii se folosesc sub diverse forme. Importanţa cartofului ca plantă de cultură constă în faptul că valorifică bine terenurile uşoare. a animalelor şi în diferite industrii. amidonului. În timp ce în patria de origine (America de Sud) suprafaţa ocupată cu cartofi a fost de 1 mil. în alimentaţia omului. sunt bogaţi în amidon (9. dar şi la alte specii.7 mil. etc. în Muntenia 1810. Cartoful este originar din America de Sud (Peru şi Chile). Cartoful este o valoroasă materie primă pentru industria alcoolului. CARTOFUL 16.1.26%) şi săraci în substanţe proteice (2%).4 mil. Răspândire Cartoful este o plantă cu utilizări variate. ha. Concentraţia în solanină creşte în tuberculii înverziţi. nisipo-lutoase. reuşeşte în zonele umede şi răcoroase şi este bună premergătoare pentru multe culturi agricole Tuberculii de cartof reprezintă partea consumabilă a plantei.3 mil. dar cu conţinut echilibrat în aminoacizi esenţiali. răspândindu-se foarte repede în cultură. În Moldova cartoful a fost introdus în anul 1818. ha iar în Asia de 5. ha.1. Ca furaj se foloseşte mai ales în alimentaţia porcilor. adus de coloniştii din Transilvania. încolţiţi sau expuşi la soare. care conţin cca. în Europa aceasta a fost de 9. 87 . glucozei. Cartoful conţine aproape în toate organele plantei alcaloizi(solanina). Suprafaţa cultivată cu cartofi în România în anul 2000 a fost de 278. care în doze mari determină un gust amar şi deranjamente ale tubului digestiv. ha cu o producţie medie de 16. de unde a fost adus în Europa (1565).3 t/ha.1.2 t/ha.CAPITOLUL 16 PLANTE TUBERCULIFERE I RĂDĂCINOASE 16.

pe ea se formează rădăcinile şi stolonii.1. erectă sau uşor arcuită. de culoare verde. Tuberculii sunt tulpini subterane metamorfozate. iar la suprafaţa solului.150 zile) este formată din următoarele faze de vegetaţie: 88 . Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip cimă. semitârzii (110 . care se deosebesc după culoarea florilor. Stolonii (ramificaţii tulpinale) sunt în număr de 12. roză.4. sunt de culoare albă.3. este ierboasă.16. iar după perioada de vegetaţie. sferică. iar lateral pe o rază de 30.50 cm.100 cm şi groasă de 0. tulpinile aeriene. în procesul de ameliorare.1. Sistematică Cartoful face parte din familia Solonaceae. 16. Are aspect de tufă deoarece dintr-un tubercul apar 4. 16. care conţine 150. Rădăcina este fasciculată. înaltă de 30.1. prin tuberculi. Perioada de vegetaţie (75. se îngroaşă la partea terminală sub forma unor mici noduli care ulterior se transformă în tuberculi. soiurile de cartof se împart în : timpurii (sub 95 zile).110 zile). Tulpina subterană este rotundă. formând stoloni. sunt hermafrodite.1. Specia Solanum tuberosum cuprinde numeroase varietăţi. Fructul este o bacă mică.2. genul Solanum. a miezului şi a peridermului (coaja).200 seminţe mici. Frunzele sunt compuse. violacee. care cuprinde peste 500 de specii din care cea mai importantă este Solanum tuberosum. care ajunge în sol până la 70 cm. Particularităţi biologice Cartoful este o plantă de cultură care se înmulţeşte pe cale vegetativă. având lungimi de 10.6. după germinare vor lua naştere tulpinile aeriene. galbenă. polenizarea este autogamă.15 cm. iar prin seminţe. deci sistemul radicular este slab dezvoltat Tulpina se dezvoltă din mugurii tuberculilor.130 zile). prezintă noduri şi internoduri.15 la o plantă. erbacee care se înmulţeşte prin tuberculi. albastră. Când sunt puşi în sol din tuberculi pornesc colţii. semitimpurii (95 . prezintă foliole de mărimi şi forme diferite.2 cm. Pe suprafaţa lor prezintă nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi) unde există trei muguri din care.8 tulpini. Particularităţi morfologice Cartoful este o plantă anuală. târzii (peste 130 zile).

Recoltarea să se facă când sunt temperaturi de 12. Cerinţe faţă de lumină. iar cea optimă de răsărire de 12. scade rezistenţa la păstrare. cresc rădăcinile.1. 16.6oC. Cerinţe faţă de căldură. Temperatura optimă pentru formarea şi creşterea tuberculilor este de 1618oC. Cerinţele faţă de lumină sunt influenţate de temperatură. determină putrezirea tuberculilor. . determină degenerarea cartofului. este o plantă adaptată la un climat umed şi răcoros.15oC. Cerinţe faţă de climă şi sol Cartoful este destul de pretenţios faţă de climă şi sol. 89 .40 zile).. iar perioada critică este în timpul creşterii tufei şi tuberculilor.5. iar maxime de 42oC. Cartoful dă cele mai mari producţii în condiţii de iluminare intensă. .35 zile).de la plantare la răsărire (15. Nu rezistă la temperaturi de 0o. tulpinile şi frunzele. cresc organele aeriene şi foarte intens tuberculii. Lipsa apei din sol scade numărul de stoloni. tuberculii cresc din ce în ce mai încet. reduce tuberizarea. Lumina este un factor care influenţează mult creşterea şi dezvoltarea cartofului. Cartoful este o plantă de zi scurtă pentru producerea de tuberculi. deoarece limitează încolţirea.21oC. ceea ce înseamnă că plantarea cartofului în zona de câmpie să se facă devreme.45 zile). în schimb creşterea lor se face în perioada zilelor lungi. la 16. însă fără exces.18oC formarea tuberculilor are loc la zi scurtă (12 ore). Consumul maxim pentru apă este între îmbobocire şi maturitate. Vrejii cresc la temperaturi minime de 7oC. optime de 19.de la încetarea creşterii tufelor la ofilirea lor (20. Cerinţe faţă de umiditate.de la răsărire la tuberizare (10. având maximul în timpul înfloritului. cresc intens rădăcinile. are loc maturarea tuberculilor. Cartoful pretinde soluri bine aprovizionate cu apă. creşterea şi calitatea tuberculilor. stolonii. deoarece formarea tuberculilor pe stoloni se face în condiţii de zi scurtă. Temperatura minimă de încolţire este de 5. .30 zile).de la tuberizare la încetarea creşterii tufelor (25.15oC. deoarece sub aceste valori tuberculii sunt sensibili la vătămare.

90 .2. aerate. semitârzii şi târzii. lutoase. Sunt contraindicate alte plante solanacee (tutun. Rotaţia Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt leguminoasele perene (trifoi.1. structurat şi permeabil.6. cu soluri luto-nisipoase. Aici temperaturile din vară ating valori medii de 20 . Azotul influenţează favorabil producţia de tuberculi. 16.1. Zona favorabilă cuprinde dealurile şi podişurile din Oltenia. a numărului de tuberculi. floarea soarelui şi inul.5. măreşte rezistenţa la boli. urmate de cerealele păioase. precipitaţii în perioada de vegetaţie de peste 350 mm. iar potasiul favorizează.21oC iar precipitaţiile sunt între 250 . Zona de câmpie şi coline joase este favorabilă pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu. Se cultivă soiuri semitârzii şi târzii.6. acestea din urmă dacă nu au fost atacate de putregaiul cenuşiu. porumbul. vinete.1.7.Cerinţe faţă de sol. cartoful nu se cultivă în monocultură.1. Se cultivă soiuri semitimpurii.1. luto-nisipoasă sau lutoasă. fertile. lucernă) şi anuale (pentru boabe şi furaj). ardei) datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. Zone ecologice Zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde depresiunile intra şi extramontane.7. reduc tuberizarea. cu temperaturi care nu depăşesc vara 18oC.350 mm. cu textură nisipo-lutoasă. sinteza substanţelor proteice. Datorită sistemului radicular puţin dezvoltat. fosforul are efect favorabil asupra creşterii sistemului radicular. Tehnologia de cultivare 16. 16. cu pH = 5. luto-argiloase. Plantele care se recoltează toamna (sfecla de zahăr sau furajeră) sunt mai puţin indicate. deoarece nu se poate pregăti corespunzător terenul încă din toamnă. 16. Muntenia şi Moldova. cartoful preferă soluri cu orizontul A adânc. Solurile cu textură grea (argiloase) nu sunt indicate deoarece reduce şi deformează creşterea tuberculilor. parte din Transilvania. Preferă soluri afânate. Fertilizarea Cartoful este o plantă care înregistrează un consum mare de elemente nutritive. tomate.7.

La realizarea unui plantat mai timpuriu este bine ca din toamnă să se facă şi bilonarea. îngrăşăminte verzi şi turbă. afânate. Arătura trebuie să fie fără bulgări. Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive şi la producţii între 25 şi 40 t/ha. Până la venirea iernii arătura se întreţine cu grapa cu discuri (combaterea buruienilor şi nivelarea). planta premergătoare şi panta terenului. recoltarea mecanizată.18 cm realizând o bună afânare şi mărunţire. Când solul este uscat arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri (8. iar momentul de executare este la scurt timp după recoltarea premergătoarei. lucrează terenul la adâncimi de 14. Lucrările solului Prin lucrările solului trebuie să se asigure condiţii optime de aerare şi nutriţie pentru plantă. lucrările de întreţinere.40 t/ha gunoi de grajd foarte bine fermentat.100 kg K2O/ha.160 kg P2O5/ha şi 70. 91 . Adâncimea este de 25.1. cultivatorul sau cu combinatorul. aplicat la arătură. se recomandă 120. Rezultate bune se obţin prin administrarea a 30. fosfor şi potasiu se stabilesc după însuşirile solului şi producţiile planificate.180 kg N/ha. încă din toamnă se face nivelarea terenului cu nivelatorul.Dozele de azot. Arătura este lucrarea de bază care trebuie executată diferenţiat în funcţie de tipul de sol.7. Lucrările solului primăvara se execută cu grapa cu discuri. iar cele cu azot primăvara la pregătirea solului pentru plantare. Grapa cu discuri se foloseşte pe solurile uşoare. când terenul este bine zvântat.30 cm. Cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi daltă.12 cm) urmând ca lucrarea de bază să se execute după căderea precipitaţiilor. îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna sub arătură . pentru zvântarea uniformă primăvara şi pregătirea pentru plantare mai timpurie. Folosirea combinatorului (vibracultor + grapă cu colţi + grapă rotativă) este mai indicată pentru pregătirea unui pat germinativ corespunzător. fără bulgări. 110. deoarece aceştia împiedică plantarea mecanizată. Ca îngrăşăminte organice se poate folosi gunoiul de grajd.3. 16.

27 cm.10 aprilie. Cartoful este o plantă care se înmulţeşte vegetativ prin tuberculi. aceştia trebuie să fie sănătoşi.30 aprilie. Momentul plantatului este atunci când solul s-a zvântat până la sub adâncimea de plantare cu 3.7. timp de 5 minute. Materialul de plantat şi plantarea Materialul de plantat. tuberculii pot fi puşi la încolţire. Tuberculii degeneraţi dau naştere la plante slab productive.4. plantează tuberculii în rigole şi le acoperă. Pentru soiurile timpurii.12 cm în funcţie de desimea la plantare. care se obţin numai în ferme specializate de producere a materialului de sămânţă. între tuberculi 19. La plantatul prea timpuriu există riscul îngheţării primilor lăstari. Plantarea este complet mecanizată sau semi-mecanizată. Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate şi este de 3000.30 martie. tuberculii nu încolţesc. Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de biologia plantei.5oC mai mult timp pe solurile grele şi umede. Plantarea mecanizată se efectuează cu maşina de plantat 4SA-75 sau 6SAD-75 care deschide rigole.1. Distanţa între rânduri este de 70 cm. scopul culturii şi caracteristicile materialului de plantat. plantatul se poate face mai timpuriu (rădăcinile cresc şi la 4. de calitatea acestora depinzând viitoarea producţie. Înainte de plantare tuberculii sunt sortaţi după mărime (40. prin secţionarea unui tubercul în porţiuni cu câte 3. în zona favorabilă între 5 . motiv pentru care se vor folosi tuberculii cu valoare biologică ridicată.4 colţi bine formaţi.5%. care sunt sensibili la -1.4800 kg/ha.16. iar adâncimea de plantare este de 6.5oC). Urmează tratarea cu formalină 0. tuberculii şi colţii sunt atacaţi de ciuperci şi pier. iar când se menţin temperaturi de 4.4 cm. deoarece prin această operaţie se pot înlătura tuberculii bolnavi. Întârzierea plantatului este la fel de păgubitoare. solul fiind mai sărac în apă. Calendaristic plantatul se face în zona foarte favorabilă între 15 .000 cuiburi/ha în funcţie de sol. 92 . se realizează şi economie la materialul de plantat. iar în zona de câmpie între 20 . -2oC.70 g). cei bolnavi se îndepărtează. Desimea la plantare este cuprinsă între 45 şi 70.

când plantatul s-a făcut în teren plan.3 kg/ha. Dintre bolile mai frecvent semnalate sunt mana. când tuberculii au 35 g. Recoltarea Epoca de recoltarea este în funcţie de soi dar şi de scopul culturii. Până la răsărire se fac 1. 93 . urmate de 2. Recoltarea se poate face mecanizat cu combine CRC .5 kg/ha.3 rebilonări. Brestan 0. Împotriva gândacului de Colorado se vor folosi Decis 0. Dithane 2 kg/ha.6.2 kg/ha.1. buruienile şi se refac biloanele. Producţiile obţinute sunt de peste 30 t/ha la soiurile de toamnă. După răsărire se execută 12 praşile mecanice între rânduri. Dacă plantatul s-a făcut pe biloane. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. putregaiul. când solul este reavăn şi nu aderă la tuberculi. Buruienile pot fi combătute şi pe cale chimică. soiurile timpurii se recoltează din iulie până în septembrie.16. Cartofii extratimpurii se recoltează în perioada 15 mai . iar cele de toamnă în septembrie şi octombrie.1.6 tratamente cu Turdacupral 2 kg/ha.2. 16. râia neagră. sau 3. Recoltarea trebuie făcută pe timp frumos la temperaturi mai mari de 67oC. cele mai folosite erbicide sunt Gesagrad şi Cosatrin care se aplică după rebilonare sau plantare în doză de 26 l/ha.7.5. iar concurenţa buruienilor la apă şi substanţele nutritive din sol.5 kg/ha. Principalele lucrări sunt rebilonatul şi prăşitul. reduce producţia. sau Padan 1.7. deoarece cartoful este foarte sensibil la lipsa aerului din sol.8 kg/ha Lasso asociat cu Gesagrad aplicat la 10 zile după plantare.15 iunie. Tasarea solului depreciază forma şi calitatea tuberculilor. se execută numai lucrări de refacere a biloanelor. efectuându-se 2. care se execută cu cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. Combaterea se face prin 4. iar vrejii s-au uscat în procent de 2/3. sau semimecanizat cu plugul (sapa).5.1.4 tratamente. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor şi menţinerea solului afânat sunt principalele lucrări care trebuiesc executate. iar strânsul se face manual. Ridomil 2.2 rebilonări prin care se distruge crusta. precum şi la îmburuienare.

iar după 1840 începe dezvoltarea industriei zahărului. rentabilă.2. Este o plantă premergătoare pentru multe plante de cultură deoarece terenul rămâne structurat şi curat de buruieni. Treptat însă cultura sfeclei se extinde odată cu crearea soiurilor ameliorate şi după perfecţionarea tehnologiilor de extragere a zahărului. SFECLA PENTRU ZAHĂR 16. Conţinutul în zaharuri oscilează în funcţie de tipul sfeclei între 14. Sfecla este originară din India şi Pakistan. iar pe de altă parte cel extras din trestie era mai uşor de procurat. Sfecla se mai foloseşte şi pentru obţinerea alcoolului. descoperirea nu a făcut senzaţii la vremea respectivă pentru că. Răspândire Sfecla este cultivată pentru rădăcinile sale.2. Substanţa uscată este reprezentată prin zaharoză 17. În ţara noastră în ultimul deceniu suprafaţa s-a diminuat mult de la peste 275. în urma prelucrării sfeclei se obţine zahărul alimentar.5%.16. Cel care a extras pentru prima dată zahărul din sfeclă a fost chimistul german Marggraf (1747). Răspândire. pe de o parte zahărul în sfeclă era scăzut (1.5.800 ha în 1997 iar producţia a oscilat între 16 şi 21 t/ha. deoarece de pe un hectar se pot realiza producţii de peste 40 t rădăcini şi cantităţi însemnate de colete şi frunze care se folosesc în hrănirea vacilor de lapte.23% raportat la masa rădăcinii. primele fabrici de zahăr au fost construite în 1875 (Sascut). rămân însă şi reziduuri (tăieţei.1. Prima fabrică de zahăr în Europa a fost construită în 1802 în Silezia. Importanţă. folosit drept amendament pentru solurile acide.2%). utilizate drept materie primă pentru industria zahărului. dar în scop industrial s-a cultivat după 1870. 9 mil ha. melasă) care sunt folosite pentru alimentaţia animalelor precum şi un nămol bogat în Ca şi Mg. Rădăcina conţine 25% substanţă uscată şi 75% apă. Pe glob această cultură ocupă o suprafaţă de cca. Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă.000 ha (1985) la 128. 94 . În România primele culturi de sfeclă s-au înfiinţat în 1863. iar producţia medie mondială se situează în jur de 34 t/ha. şi 1876 (Chitila).5% şi substanţe nezaharoase 7.

6% mai mult ca la tipul N). şi monogerme (glomerule cu un singur fruct. iar în anul doi tulpinile florale. Soiurile pentru zahăr sunt grupate în 4 tipuri după greutatea corpului sfeclei şi procentul de zahăr : tipul E (sub 18% zahăr.5% zahăr). hermafrodite.200 cm.5 într-o inflorescenţă. Frunzele.coada . solitare (formele monogerme) sau grupate câte 2.epicotil (cap.zona unde diametrul scade sub 1 cm.2. De-a lungul rădăcinii se observă două şănţuleţe din care pornesc rădăcinile laterale subţiri. tipul N (etalon. . tipul Z (rădăcini conice.situat între epicotil şi rădăcina propriu-zisă adică locul de inserţie a radiculelor. respectiv cu o singură sămânţă).2.alungite. Soiurile de sfeclă cultivată la noi în ţară aparţin celor două forme: plurigerme (glomerule cu mai multe fructe). Cruenta şi Beta vulgaris Cycla (forme legumicole). Primele frunze după răsărire sunt cotiledoanele care asigură nutriţia plantei 10.zona dintre hipocotil şi coadă. Beta vulgaris var. zahăr cu 0.16.2.Crassa (pentru furaj). colet).Saccharifera (pentru zahăr).3 zile. Sistematică Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae. Înflorirea este eşalonată timp de 3. tipul ZZ (rădăcini conice . Particularităţi morfologice Corpul sfeclei care se numeşte convenţional “rădăcină” are o greutate medie de 500 g şi este format din : . sunt dispuse în spirală având punctul de regenerare în centrul coletului. în cultură se găseşte numai specia Beta vulgaris. 95 . se formează din colet. care cuprinde 4 varietăţi: Beta vulgaris var. 16. genul Beta.hipocotil . Beta vulgaris var. foarte bogate în zahăr). rădăcini mai mici.81.rădăcina propriu-zisă . Ritmul de creştere este susţinut până spre mijlocul lunii august. rădăcină mare).20 zile. până la apariţia primei perechi de frunze adevărate (810 zile de la răsărire). . polenizarea este alogamă. care pătrund în sol până la 150. Florile sunt sesile. pe el se formează în primul an rozeta de frunze.80) apar la un interval de 2. Celelalte frunze (40. .5 săptămâni. creşte la suprafaţa solului. 18.3.

după ce s-au îmbibat cu apă.150% din greutatea lor.8oC dar şi când sunt numai 3.50 zile.de la răsărit la începutul îngroşării rădăcinii.210 zile împărţită în 4 faze de vegetaţie: . 16.are loc creşterea intensă a rădăcinii. în faza de cotiledoane.15 zile.70 zile. Fructul este o nuculă rotundă (forme monogerme) sau fruct compus denumit glomerul (forme plurigerme).4.10 perechi de frunze plantele pot să reziste până la -8oC pentru o perioadă scurtă de timp. Rădăcinile scoase din sol nu rezistă la -1oC. temperatură care favorizează depunerea zahărului. -4oC.acumularea intensă a zahărului . Perioada de vegetaţie este de 167.2. în toamnă planta poate vegeta până când temperatura scade la 5. pe o durată de 35. asigură sfeclei o rezistenţă mai bună la secetă. rădăcina creşte în lungime. După răsărire.6oC. . 120.20 septembrie. 16. iar în anul al doilea tulpinile florifere şi fructele. .îngroşare a rădăcinii .începe la sfârşitul lunii august şi continuă până la 15. Faptul că are o perioadă lungă de vegetaţie prin care valorifică ploile de vară .glomerulele germinează în 12. Particularităţi biologice Sfecla de zahăr este o plantă bienală. aparatul foliar se reduce treptat.5. Sămânţa este elipsoidală cu embrionul sub formă de seceră. la temperaturi de 7. Scade ritmul de creştere a rădăcinii. creşte ritmul de depunere a zahărului. 96 . la sfârşitul lunii august aceasta atinge greutatea medie de 500 g. dar în faza de 6. Glomerulele germinează când în sol sunt 6.10oC. durează 60. . Cerinţe faţă de căldură.70 zile (începutul lunii iunie). Se formează rozeta de frunze. plantula este sensibilă la -2oC.2.de la semănat la răsărit . 2030 zile.Fructul şi sămânţa.toamnă şi înrădăcinare puternică. durează 60. ajunge la 100 cm în sol. în anul întâi formează rădăcina şi rozeta de frunze. Cerinţe faţă de umiditate.4oC în acest caz însă durata de răsărire este lungă. Cerinţe faţă de climă şi sol Sfecla este o plantă formată în climat temperat cu veri calde dar suficient de umede.

într-un cuvânt plantele care se recoltează timpuriu. leguminoasele anuale. Nu se recomandă cultivarea sfeclei după porumbul erbicidat cu triazine. cu textură mijlocie.0.8 săptămâni de la semănat cerinţele sunt destul de ridicate. sărace. lumina influenţând fotosinteza şi producţia de zahăr. bine structurate şi aerate.7. pretinde soluri profunde.6. datorită sistemului radicular slab dezvoltat. 16. deoarece reduce fotosinteza. după ovăz şi crucifere din cauza dăunătorilor comuni (nematozi). Premergătoare bune sunt cerealele păioase (mai cu seamă grâul de toamnă). zona foarte favorabilă ce cuprinde Câmpia de Vest. bogate în humus. pietroase sau cu exces de umiditate.8 ani şi după cel puţin 4 ani pe terenurile neinfestate cu nematozi. Depresiunea Jijiei şi Lunca Siretului iar celeilalte zone favorabile îi corespunde Câmpia Dunării şi a Dobrogei. timpul umed şi răcoros este nefavorabil. Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă. cele cu aeraţie redusă. Cele mai potrivite soluri sunt cernoziomurile. deoarece rămâne timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării.2. Câmpia din Centrul şi Sudul Moldovei. Consumul cel mai ridicat de apă este în perioada îngroşării intense a rădăcinii (iulie . Rotaţia Sfecla este sensibilă la atacul de boli şi dăunători din care cauză nu poate reveni pe acelaşi teren după 6. cartoful. Cerinţe faţă de lumină. în timpul acumulării zahărului. solurile brune şi brun-roşcate. Câmpia Transilvaniei.2.În primele 6. Tehnologia de cultivare 16. soluri plane sau cu expoziţie sudică. suportă greu seceta.august). 97 . 16.8.1. asigurându-se acumularea apei în sol şi combaterea buruienilor. după cânepă şi iarbă de Sudan. deoarece acumularea zahărului are loc numai în timpul zilei. Pentru că sfecla are un consum mare de substanţe nutritive.7.5 . Cerinţele faţă de sol. aluviunile. Sunt contraindicate solurile nisipoase. Sfecla pretinde soluri cu pH cuprins între 6.2. Zone ecologice În România sunt două zone mari de favorabilitate.

Pentru producţii ce variază între 30 şi 80 t/ha. primăvara la pregătirea patului germinativ 2/3 din doză şi restul de 1/3 se încorporează după răsărire. Potasiul influenţează favorabil sinteza glucidelor. magneziu etc. Carenţa reduce suprafaţa foliară. sinteza substanţelor proteice.la începutul tuberizării rădăcinii (mijlocul lunii iunie). frunzele sunt mici. Azotul are rol în creşterea plantei. Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se face toamna sau vara sub arătură iar cele cu azot. Fertilizarea Sfecla este o mare consumatoare de elemente nutritive. 98 . porumb şi alte culturi care nu au dăunători comuni. . fosforul între 60 şi 190 kg/ha. iar carenţa stagnează creşterea după răsărire. provoacă necrozarea lor. 16. Prevenirea acestor neajunsuri se realizează prin aplicarea odată cu îngrăşămintele chimice.2. iar cele de potasiu. Carenţa borului determină uscarea frunzelor. între 60 şi 270 kg/ha. produce “putrezirea inimii” sfeclei. dozele de azot calculate în substanţă activă variază. Dintre microelemente sfecla este foarte sensibilă la carenţa solurilor în bor. împiedică dezvoltarea frunzelor.în timpul tuberizării intense şi acumulării maxime a zahărului. orz. Cantităţile de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de producţiile realizate şi de gradul de asigurare a solului cu NPK. scade masa de rădăcini şi procentul de zahăr.la formarea perechii 2 şi 3 de frunze. Fosforul influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular şi sinteza zahărului. . Excesul de fosfor grăbeşte maturizarea ducând la scăderea producţiei. rezistenţa plantei la boli şi secetă. determină creşterea conţinutului de azot vătămător. îngălbenite.Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru grâu. influenţează procesele fiziologice şi formarea recoltei. Excesul de azot reduce acumularea zahărului în formarea creşterii vegetative. zinc. Excesul duce la creşterea frunzelor în detrimentul rădăcinilor în timp ce carenţa reduce numărul de frunze.7. Consumul de elemente nutritive începe de la răsărire şi are trei perioade critice: . a unei cantităţi de 10. între 40 şi 170 kg/ha.15 kg acid boric.

cu plugul în agregat cu grapa stelată.3. Primăvara patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul care asigură afânarea şi mărunţirea terenului la 3 .Gunoiul de grajd dă bune rezultate. Epoca de semănat. Nivelarea terenului trebuie făcută încă din toamnă.2 discuiri la adâncimea de 1012 cm sau dezmiriştirea (16. Lucrările solului Această plantă necesită un sol afânat pe o mare adâncime şi cu rezerve corespunzătoare de apă şi elemente nutritive. 16.5 cm.30 martie.30 cm + 10 cm adâncime.2. determinând şi pierderea apei din sol.7. cu subsolaj. urmată de arătura la 28. 16. Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la noi în ţară este de regulă plurigermă (dă naştere la mai multe plante). temperaturile de -2oC distrug plantele. sfecla de zahăr se seamănă primăvara timpuriu.12 cm.18 cm) pentru încorporarea resturilor vegetale.30 cm + 10 cm.3 frunze.30 t/ha.7. sau Promet 25 l/t. iar în restul zonelor între 1 şi 15 aprilie.6 cm este de 4. permiţând executarea mai timpurie a pregătirii patului germinativ. germinaţia 85%. Pentru a beneficia de umiditatea din sol. după zvântarea solului. Sămânţa trebuie să aibă puritatea minimă de 96%.4. când temperatura în sol la 5. dozele economice sunt de 20. de aceea este supusă operaţiei de segmentare. Semănatul mai devreme poate expune plantele la îngheţurile târzii de primăvară. pe adâncimea de încorporare a seminţelor. După premergătoarele târzii se execută o discuire pentru mărunţirea resturilor vegetale. Calendaristic în Câmpia de Sud şi din Vest. 99 . până în faza de 2. pentru o mai bună uniformizare a umidităţii şi zvântării solului primăvara. După premergătoarele timpurii se fac 1. semănatul se realizează între 10. cu plugul în agregat cu grapa stelată. Nu se recomandă utilizarea grapelor cu discuri pentru că mobilizează solul la adâncimi mari 10 .2. aplicat sub arătură.5oC şi vremea spre încălzire. Toamna se execută arătura la 28. Pentru prevenirea bolilor se recomandă tratarea seminţelor cu Tiradin în doză de 8 kg/t. iar pentru prevenirea atacului de dăunători tratarea se face cu Furadan 28 l/t. să fie sănătoasă.

După răsărire îndată ce rândurile se observă bine se mai execută o praşilă mecanică. sămânţa monogermă se seamănă la 2.8 kg/ha şi încorporarea lor în sol. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Olticarb sau Ro-Net în doze de 6.8 kg/ha.Întârzierea semănatului. combaterea bolilor şi a dăunătorilor.3 frunzuliţe se poate folosi Betanal în doză de 6. Desimea plantelor pentru condiţiile ţării noastre. putregaiul vârfului rădăcinii.3 l/ha). iar la intervale de 10 . Lucrările de îngrijire Obiectivele urmărite sunt menţinerea solului curat de buruieni şi afânat. Răritul este lucrarea prin care se realizează densitatea plantelor. putrezirea plantulelor.8 kg/ha la soiurile monogerme şi 8. care coincide cu perioada în care scade umiditatea solului.2.4 cm pe solurile mai uşoare.14 zile se execută celelalte praşile.7. adică 5. distanţa dintre glomerule pe rând (8. iar dacă recoltatul este semi-mecanizat se face în benzi formate din 3 rânduri la 45 cm şi două benzi de 60 cm. putregaiul inimii.4 frunze adevărate. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea înainte de semănat a erbicidelor Dual (2. La începutul vegetaţiei deoarece plantele au un ritm de creştere mai lent decât buruienile există riscul îmburuienirii culturii. mana. înainte de răsărire. semănatul.000 plante/ha (irigat).4.22 cm. După răsărirea sfeclei când buruienile au 2.3 cm pe solurile mai grele şi reci şi 3. Distanţele de semănat sunt stabilite în funcţie de tehnologiile aplicate. Adâncimea de semănat este de 2.3 praşile manual. se face în rânduri la distanţe de 45 cm. Cercosporioza este însă cea mai păgubitoare şi mai frecventă boală în anii ploioşi. realizarea densităţii optime. este o lucrare manuală. Combaterea se face prin tratarea seminţelor înainte de semănat şi prin 2. 16.10 zile de la semănat. Prăşitul.3 100 . cu SPC-9 sau SPC-12. Când recoltatul se face mecanizat.12 cm).110.000 plante/ha (neirigat) şi 110. aşa încât prima praşilă se execută după 8 .120. Pe rând se execută 2. se face când plantele au 2. este de 100.3 cm. Cantitatea de sămânţă variază după schema de semănat. care asigură producţii mari. distanţa dintre plante pe rând este de 18. Cele mai frecvente boli la culturile de sfeclă sunt: cercosporioza.12.5 kg/ha la soiurile plurigerme. determină o răsărire neuniformă şi o sensibilitate crescută la boli.

tratamente în cursul vegetaţiei, la intervale de 3 săptămâni. La primul tratament se foloseşte Brestan în doză de 500 g/ha, iar al doilea se face cu Topsin, 300 g/ha. Dintre dăunătorii sfeclei mai răspândiţi sunt gărgăriţa, răţişoara şi puricii, combaterea în câmp se face cu Lindatox 3 l/ha sau Decis 0,5 l/ha. 16.2.7.5. Recoltarea Epoca de recoltare este atunci când sfecla a ajuns la maturitate, rădăcinile au atins greutatea maximă şi au conţinutul cel mai ridicat în zahăr. Calendaristic, în jurul datei de 15- 20 septembrie în sudul ţării şi 1- 5 octombrie în partea de nord, se realizează maturitatea. Recoltarea se poate realiza manual, semi-mecanizat sau mecanizat. în condiţiile respectării tehnologiei de cultură se pot realiza producţii de peste 50 t/ha. De pe un hectar rămâne şi o cantitate de 25- 30 t colete şi frunze.

101

Întrebări recapitulative
1. Care sunt cerinţele faţă de climă şi sol ale grâului? 2. Rotaţia culturii la grâu. 3. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale porumbului? 4. Sămânţa şi semănatul la porumb. 5. Care sunt tipurile de frunze întâlnite la leguminoasele pentru boabe? 6. Care sunt cerinţele de climă şi sol ale fasolei? 7. Ce tehnologie de cultivare se aplică la soia? 8. Particularităţile morfologice şi biologice ale florii soarelui. 9. Rotaţia culturii de floarea soarelui. 10. Care sunt lucrările solului la cultura cartofului? 11. Materialul de plantat şi plantarea la cartof. 12. Lucrări de îngrijire la cartof. 13. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale sfeclei de zahar? 14. Care sunt lucrările de îngrijire aplicate la sfecla pentru zahăr?

Teme de control
1. 2. 3. 4. Descrieţi tehnologia de cultivare a porumbului. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale leguminoaselor pentru boabe? Prezentaţi lucrările de îngrijire aplicate la cartof şi sfecla de zahăr. Prezentaţi tehnologia de cultivare a florii soarelui.

Referate
Cunoaşterea particularităţilor biologice şi morfologice ale următoarelor plante de cultură: grâu de toamnă, porumb pentru boabe, soia

Notă: Se va studia comparativ morfologia rădăcinii, tulpinii, frunzei şi inflorescenţei precum şi etapele de dezvoltare din cursul perioadei de vegetaţie. În acest scop se va utiliza material didactic adecvat, constând din diferite exponate (colecţii de seminţe şi de plante crescute în câmp), alte materiale ilustrative.
102

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.Avarvarei, Teona, 1999 - Agricultură generală, vol. I, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 2. Avarvarei Teona, 2002 – Agricultură generală, vol II, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 3. Blaga Gh., Filipov F., Rusu Gh., Udrescu S., Dumitru V., 2005 – Pedologie, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca. 4. Muntean L.S., Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 2001 – Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 5. Onisie T., Jităreanu G., - 1999 – Agrotehnică, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi

103

......CUPRINS PARTEA I PEDOLOGIE CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEVOLTAREA PRODUCŢIEI VEGETALE ...... Produsele dezagregării şi alterării .................1........4............................. 5 CAPITOLUL 4........ 6 4......2.......... Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole... PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE ..........2........................... 17 104 ............. Alcătuirea profilului de sol ................ Alterarea biologică .. 6 CAPITOLUL 5..................................................................................2................. 4 CAPITOLUL 3.........2. 14 CAPITOLUL 6.............................................. Descompunerea resturilor organice ............... 2 1............3. TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI ............................... 8 5....... 8 5............ 9 5.... Formarea profilului de sol .....4....................1..................................... 1 1.......................................................3.................................................. Proprietăţile fizice ale solului ..........................................1..... Evoluţia pedologiei ca ştiinţă .................................PROCESELE DE DEZVOLTARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR...... Fertilitatea solului ........................1.................................3.......................... 5 3.. 5 3........2.............................. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI .... Principii.......................... 16 6.ALTERAREA.............. 6 4........1...... Dezagregarea determinată de agenţii fizici .............................................................................. legi şi metode de cercetare în pedologie. Proprietăţile solului ...1... 4 2.. 13 5.1........................................................................ Sursele de materie organică din sol ...2.....2....................................................................................................... Proprietăţile fizico-mecanice ale solului ...................... Proprietăţile hidrofizice ale solului .. 1 1.... 17 6.............................. Proprietăţile chimice ale solului ......... Dezagregarea determinată de agenţii biologici ......................................... Alterarea chimică.......... FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL 16 6....... 4 2............. 3 CAPITOLUL 2................. 12 5...................2.. 8 5......2... 5 3.....................................2........................ SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR ................................................................. Obiectul şi definiţia pedologiei ....1......... MATERIA ORGANICĂ..2..............2................. Orizonturile de sol şi caracterizarea lor........................................... 1 1.

Cadrul natural de formare a solurilor României ...4....................... 30 9.... BURUIENILE ............................ Solurile regiunilor de munte ..... Sisteme de lucrări pentru culturi de primăvară ................. 37 CAPITOLUL 10..................................... Apa ca factor de vegetaţie............4..................2..................... 24 8................................................ 30 9..1.... 30 9...................... 25 8.....................................1........ Sistemele de lucrări ale solului .................. Substanţele nutritive ca factor de vegetaţie .. 40 10............................. Metode de semănat ........................ Temperatura ca factor de vegetaţie ...... Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă .................................... 34 9..........3................................................. 21 PARTEA A-II-A AGROTEHNICA CAPITOLUL 8......5.................1....................1..........................1......................3.......................................Sisteme de lucrări pentru culturile succesive................ Lucrarea solului cu grapa.................................................................................................1..................3..... 24 8.. Importanţa lucrărilor solului ..... 36 9....... 24 8.................................3......1....................... LUCRĂRILE SOLULUI......... 26 8.................CAPITOLUL 7........ Aerul ca factor de vegetaţie ..................... CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA............... Lucrarea solului cu cultivatorul ...2.... 38 10.....................3.....................2...............2................................... Lucrările superficiale ale solului...........................................3.................. FACTORII DE VEGETAŢIE I POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE......................................................... 43 11........................ 34 9...................................................................1...............4.... 19 7.................Epoca de semănat................................... Lucrarea solului cu tăvălugul....... Arătura ............2.............................. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat .................................................. 33 9.. 19 7....................2...................... Adâncimea de semănat..............2......4.................... Norma de semănat..........................4....2..... 33 9....................... 19 7... 43 105 ..................... SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR ............................ Lumina ca factor de vegetaţie .... 35 9...... 41 10................................. 28 CAPITOLUL 9........................................... Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie ...........3.......... Solurile României ........ 41 CAPITOLUL 11. 19 7.... Pagubele produse de buruieni .. 39 10................................ Materialul de semănat şi plantat .................. Solurile din regiunile de câmpie şi deal.4........ 27 8...3............. 38 10...... 40 10.................... 35 9.................6........................................................5......6............................................2...

. 45 11...1..................... 46 11..................................4............... 76 CAPITOLUL 15........ Surse de îmburuienare ................... LEGUMINOASE PENTRU BOABE........................................... 54 CAPITOLUL 13......... 50 PARTEA A-III-A.. 70 14.................................................... 72 14................... REFERATE DE SINTEZĂ................... PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ............ 87 16.................. 55 13..... PLANTE OLEAGINOASE.................... metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe...............................................................................2........................................ 81 CAPITOLUL 16...................................................... CEREALE................................1...... PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE ................................................................ Porumbul ....... Sfecla pentru zahăr .............1.........................................................4............................. 55 13...........................................3.........................................................11. Obiectul...................... Generalităţi ............................................ Floarea soarelui...... 81 15.......103 106 .........1..................................... 56 13............Particularităţile biologice ale buruienilor ................. Fasolea .....Clasificarea buruienilor ............. 54 12................................ FITOTEHNIE CAPITOLUL 12...... Soia .....................................2..5...... Metode de combatere a buruienilor ..............2.............................................................................. 70 14..............................3... 63 CAPITOLUL 14......3........ 46 11.............. Particularităţi morfologice şi biologice ale cerealelor...............Grâul ..............2..............102 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .... Generalităţi ...... 87 16...................................................... 55 13.............................................................. 94 TEME..............................................1......................... Cartoful ............................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful