DRAGOBETELE – SĂRBĂTOARE TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ În această lume fantastică a panteonului românesc o importantă reprezentare mitică este Dragobetele.

Reprezintă zeul dragostei la români, identificat cu Eros, zeul grec al iubirii şi Cupidon, zeul roman al dragostei. El are dată fixă de celebrare pe 24 februarie. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice. De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărilor cerului s-a extins tot simbolic şi la oameni, devenind astfel o sărbătoare a erotismului, a însurăţirii fetelor şi înfrăţirii băieţilor, a logodnelor. Făptura mitică ce personifică logodna păsărilor şi prin extensiune a fetelor şi băieţilor este „zânul” Dragobete. Chiar numele – Dragobete – semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico – erotice. După o legendă mitică, „Dragobete (Iova) era fiul Babei Dochia” ceea ce înseamnă o presupusă filiaţiune mitică anterioară denumirii lui ca atare. El este considerat Cap de primăvară şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică (cel care moare şi renaşte în Sâmbăta Floriilor). Înfăţişat adesea ca tânăr, voinic, frumos şi bun, inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dădeau o hrană erotogenică păsărilor domestice, iar pentru păsările cerului zvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice şi nici nu se vânau sau se blestemau cele sălbatice. Aceste restricţii urmăreau să nu tulbure rostul împerecherilor, pentru că în această zi păsările nemigratoare se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. În satele judeţului Olt, dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii organizau hora satului în pădure unde dansau, chiuiau, se veseleau, culegeau primele flori ale primăverii şi glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile sau antipatiile dintre băieţi şi fete. Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi. La sate se poate auzi şi astăzi zicala „Dragobetele sărută fetele!”. Fiecare băiat căuta să - şi sărute partenera preferată în văzul tuturor. Când doi tineri doreau să sărute aceeaşi fată, ea se lăsa sărutată de cel pe care-l prefera. Fata care era sărutată în văzul tuturor se considera logodită cu partenerul ei de sărut, pe un an, pentru a putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce. Părinţii erau satisfăcuţi sau nesatisfăcuţi, după pretenţiile ce le aveau pentru copiii lor. Ziua de Dragobete era aşteptată cu nerăbdare nu numai de fete şi flăcăi ci şi de femeile tinere, în special de femeile văduve, care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin, deveneau drăgăstoase şi dorite peste an.
1

în alt loc. până la sângerare. cât mai departe de mormânt. mai rar între băieţi şi fete. Aşa se declarau băieţii fraţi şi fetele surate. Aceste fraternizări se realizau prin îndeplinirea unor rituri vechi. nu creştine). pe afinităţi selective. cu substrat magic. Ritul se desfăşura în cete de vârstă şi de sex.Tot de Dragobete se făceau însurăţirile între fete şi înfrăţirile între băieţi. adică desfrăţit sau dessurăţit la mormântul fratelui decedat şi înfrăţit cu un alt partener. se amesteca sângele suprapunându-se zgârieturile sângerânde una peste alta şi reciproc îşi sugeau sângele cei înfrăţiţi. Înfrăţirile şi însurăţirile erau în trecut destul de riguroase. Urmau îmbrăţişarea şi juruinţa reciprocă de sinceritate şi întrajutorare până la moarte. 2 . partenerii îşi incizau braţul stâng cu semnul crucii (semnul crucii solare. celălalt trebuia dezlegat. Când unul dintre cei înfrăţiţi murea. În faţa cetei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful