INTRODUCERE

Pentru un istoric pelerinajul este o instituţie demnă de atenţie, este un excelent exemplu de transformare a riturilor unei religii. El este “ căminul cerului” şi se materializează printr-un drum lung, dificil şi primejdios. Pelerinajul este fenomenul religios prin excelenţă, deoarece el realizează o legătură: el leagă situl profan lumii superioare, călătorul comunităţii mistice a credincioşilor şi pelerinul trupesc de noul pelerin, cel care va renaşte vindecat sau purificat prin împlinirea pelerinajului. Toate aceste legături sugerează faptul că pelerinajul se distinge de călătoriile simple. Pelerinajul, prezent în majoritatea religiilor, are semnificaţii diferite în fiecare dintre acestea. Lumea bizantină şi cea musulmană oferă un spectacol impresionant pe duarata secolelor VII- XV. Desele ciocniri între cele două mari civilizaţii au suscitat interesul numeroşilor istorici, de-a lungul vremii. Fenomenul pelerinajului în lumea bizantină, până în momentul cuceririi arabe a fost mult dezbătut, poate şi datorită nenumăratelor izvoare care există din această perioadă. Începând cu secolul VII nu se poate spune că se produce o diminuare a pelerinajului creştin, ca urmare a cuceririi arabe a Ţării Sfinte, dar cert este că izvoarele greceşti încep să scadă, ele fiind înlocuite cu cele ruseşti şi cu cele apărute în Vest. Cu toate acestea pelerinajul bizantin, între secolele VII – XV, este deosebit de interesant sub toate aspectele lui. În paralel, în lumea arabă, luăm parte la “naşterea” pelerinajului Islamic, îmbogăţit cu multe rituri anteislamice. Acest pelerinaj avea drept model pelerinajul întreprins de Mahomed la Mecca şi era raportat la Avraam. După prezentarea etimologiei şi semnificaţiile pelerinajului, vom încerca prezentarea principalelor locuri de pelerinaj din Imperiul bizantin, accentuând Iesusalimul , Constantinopolul, cel care va căpăta titulatura de “Noul Ierusalim” şi Asia Mică bogată în numeroase morminte de sfinţi. Clasele sociale din care proveneau pelerinii şi motivaţiile lor vor fi dezbătute în capitolelel 1

următoare, pentru ca apoi să putem observa care erau metodele de vindecare la Locurile Sfinte şi ritualurile care se desfăşurau acolo. Ansamblul ceremoniilor diverse care formează pelerinajul de la Mecca, ocupă un loc considerabil în viaţa religioasă a lumii musulmane. Manifestare esenţială a cultului islamic, ea a apărut drept centrul expansiunii mişcării politico-religioase denumită panislamism. Capitolul rezervat pelerinajului islamic va fi axat pe cele două mari ceremonii islamice, ‘umra şi hajj, încercând să observăm istoricul şi modul de desfăşurare al acestora. Dar pelerinajul islamic nu era limitat doar la aceste două mari tipuri, fiind vizitate şi mormintele eroilor, care se găseau, în special în Asia Mică.

2

CAPITOLUL I PELERINAJUL – ETIMOLOGIE ŞI SEMNIFICAŢII

Pelerinajul nu este un act eminamente crestin. În aproape toate religiile există obiceiul ca un număr mare de credincioşi să meargă la anumite locuri venerate în mod deosebit. Antropologia religioasa confirma practica constanta a pelerinajului la toate popoarele si in toate epocile. “ Peregrinus”, termenul de unde vine cuvântul pelerin, desemna la origine o categorie juridică, cea a străinului, a celui care venea din altă parte, prin opoziţie cu “ civis”, cetăţeanul care avea drepturile celui care locuia în oraş1; termenul “ peregrinus” este asemănător cu grecescul “ξενος”, deşi sensul nu va urma aceiaşi evoluţie. De abia într-o epocă mai târzie, motivaţiile religioase vor îmbrăca în întregime cuvântul, sub forma “ pelegrinus”. Romei2. Textele greceşti foloseau o serie de verbe şi substantive care defineau punctual culminant al călătoriei. Cele mai commune erau προσκυνησις (venerare), κάτάσπάζώ (sărutare), περιπτυσσομάι (îmbrăţişare) şi προσψάυω (atingere)3. Câteodată numai elementul rugăciunii, προσευχη, este menţionat. În cazul în care pelerinul făcea un tur al bisericilor dintr-un oraş erau folosite verbele περινοστεώ ( a călători în jurul) şi περιπολεώ ( a vizita)4. Pelerinajul este văzut atât ca un act individual, cât şi ca o manifestare colectivă: acest dublu caracter îl face atât de important, dar şi greu de analizat. Inspiraţi de credinţa că sfinţenia era transferabilă prin contactul fizic, creştinii recurgeau la pelerinaj pentru diferite scopuri : pentru intensificarea credinţei prin rugăciune, pentru vindecarea de boli sufleteşti şi trupeşti, pentru penitenţă, pentru a căuta sfaturi. Pelerinul care ştia
1

Vechea

franceză distingea între “le paumier”, pelerinul de Ierusalim şi “romier sau “ romel” , pelerin al

Pierre Maraval, Lieux saints et pèlerinages d’Orient, histoire et géographie des origins a la conquête arabe, Les Editions du Cerf, Paris, 1985, p. 9. 2 Ibidem, p.9. 3 Alice-Mary Talbot, Introduction to Pilgrimage in the Byzantine Empire : 7th- 15th Centuries, în “Dumbarton Oaks Papers”, no.56, 2002, p. 61. 4 Alice-Mary Talbot, introduction…, p. 61.

3

că pe drum îl pândesc tot felul de dificultăţi posibile şi de pericole, îşi asuma în mod conştient acest risc, fapt care dădea o mai mare valoare spirituală actului de pelerinaj. Referitor la locurile de pelerinaj cercetătorii au distins între 4 mari categorii de astfel de locuri: locurile sacre consacrate unui fenomen de natură fizică şi cele contrare care ilustrează istoria; cele cu caracter eshatologic şi locurile surselor5. Cu ajutorul rugăciunii călătoria se transforma în pelerinaj; pelerinajul ”ideal” fiind acela în care rugăciunea era constantă, astfel timpul întreg fiind sfinţit. De fapt întreg pelerinajul conţine timpi puternici ai rugăciunii, de fiecare dată când pelerinul ajungea într-un loc sfânt. Chiar dacă nu toate pelerinajele erau explicite, toate menţionau rugăciunea pe înşişi locurile sfinte, alături de relicvele lor cele mai preţioase, aceasta putând fi numită drept “ încununarea pelerinajului”. Pentru toţi aceşti călători, pelerinajul reprezenta un timp sfinţit. Fiecare sit, de la cel mai celebru la cel mai modest, avea sărbătoarea sau sărbătorile lui anuale, timp privilegiat care se referea la timpul vechi când îşi dobândise caracterul de loc sfânt6. În locurile de pelerinaj consacrate mormântului unui martir,, un mare număr de practici comunitare erau de asemenea propuse pelerinului pentru ca astfel să fie sfinţit timpul sejurului său: privegherea nocturnă, synaxa, aratarea moaştelor, predicile, lecturile minunilor sfântului local. Această dorinţă de a sfinţi timpul se întindea câteodată şi asupra părţii profane a sărbătorii. Astfel de multe ori nu se mai plăteau taxe7. Subiectul călătoriilor musulmane este neaşteptat de complex. Doctrina musulmană încuraja numeroase forme de pelerinaj. Una dintre ele era obligaţia expresă de a face pelerinajul la Mecca. În islam, spre deosebire de creştinism, pelerinajul la Mecca făcea parte dintre obligaţiile rituale, el fiind desemnat prin termenul “hajj”.

5 6

Alphonse Dupront, Du sacré, croisades et pelerinages, images et languages, Gallimard, 1987, p. 379. Pierre Maraval, Le temps du pelerin ( IV-VII siecle), în “Le temps chretien de la fin de l’Antiquite au Moyen Age III-XIII siecles,” Editions du Centre National de recherche Scientique, Paris, 1984, p. 484. 7 Pierre Maraval, art.cit., p. 484.

4

CAPITOLUL II PELERINAJUL ÎN BIZANŢ

1. Apariţia locurilor sfinte în Imperiul Bizantin Istoria pelerinajelor creştine începe cu adevărat din secolul al IV-lea. Condiţiile de existenţă ale creştinismului din primele secole nu favorizau venerarea cultică a locuilor sau obiectelor sfinţite. Eusebiu de Cezareea, în lucrarea ” Demonstraţia evanghelică”, relatează faptul că “fideli” veniţi de pretutindeni s-au adunat pe Muntele Măslinilor din Ierusalim. În altă lucrare a sa, “Onomasticon”, Eusebiu vorbeşte despre multe asemenea locuri, care erau plăcute creştinilor , unde ei se adunau pentu rugăciune sau pentru împlinirea actelor cultice: Ghetsimani, Bethabara8. Existau la iudei numeroase tradiţii privind situri ale V.T., în special mormintele personajelor din istoria Israelului- patriarhi, profeţi, regi. Se găsesc numeroase urme în scrierile lui Iosif Flaviu sau în vieţile profeţilor, citând doar două surse bine cunoscute de creştini. Dacă în secolul IV integrarea sfinţilor V.T. în geografia sacră a creştinismului se făcea fără probleme, va trece un timp pentru a fi primit de către creştini cultul acestor sfinţi iudei. Descoperirea locurilor sfinte putea fi empirică sau inspirată9. Un prim exemplu de descoperire inspirată ar fi, dacă ţinem cont de afirmaţia lui Eusebiu asupra revelaţiei divine care l-a făcut pe Constantin să întreprindă căutarea, mormântul lui Hristos. Practică devine curentă. Un prim exemplu este descoperirea mormântului lui Iov la Carneas, pe care îl putem data în jurul anilor 350, cunoscut datorită Egeriei. Are loc deci revelaţia din înălţime, al cărei beneficiar este un episcop, un preot, un călugăr sau un simplu credincios. Odată descoperirea făcută, se căutau să i se dea dovezi de autenticitate. Această manieră de a descoperi corpurile sfinţilor avea mult succes în epocă, atât în Orient cât şi în Occident.
8 9

Pierre Maraval, Lieux saints et pèlerinages …, p. 27-28. Ibidem, p. 31.

5

117. în anul 326 Elena ajunge la Ierusalim. Egeria. 12 ***The Oxford History of Byzantium. dar îndeajuns de lung să poată sta aici trei sau patru oameni. O lege din anul 545 menţiona faptul că mulţi dintre cei care erau atraşi la Ierusalim din dorinţa de a vizita mormântul Mântuitorului doreau să cumpere locuinţe. În secolul al IV-lea. Pentru a ajunge în Ţara Sfântă pelerinii călătoreau pe mare sau pe uscat. După tradiţie. Înăuntrul camerei din piatră. Ierusalimul şi-a asumat noua identitate spirituală datorită interesului împăratului Constantin. În Palestina. Ieronim. Oxford University Press. 6 . Constantin a construit o biserică pe Muntele Măslinilor şi o mare biserică în Bethleem. Alexander P. pelerinul din Bordeaux. edited by. cât şi creştinii considerau Ierusalimul drept centrul lumii. au găsit un mormânt gol. 1033. Dezvoltarea locurilor sfinte în Orient 2.1. Ei construiau ospicii. alături de Biserică. secolul IV este presărat de mărturiile lui Eusebiu de Cezareea. mai multă piatră a fost îndepărtată pentru a forma o nişă dreptunghiulară îndeajuns de lungă pentru a ţine un om culcat pe toată lungimea şi aici se spune că Iosif credinciosul ar fi aşezat trupul Domnului. Ceea ce am putea numi intrarea sau gura mormântului. Ierusalimul Atât iudeii. în prezenţa Elenei.2. Locul cel mai important pentru pelerini la Ierusalim părea să fie Biserica Sfântului Mormânt. formând o cameră strâmtă. cu mari sume de bani12. Chiril de Ierusalim şi Epifanie de Salamina 11. 1991. Kazhdan –editor in chief. Macarie al Ierusalimului primeşte permisiunea de la Constantin să distrugă templul capitolin10. Una dintre cele mai detaliate descrieri ale acestui loc o întâlnim la Patriarhul Fotie : “acest Mormânt. p. Călătoria din Ierusalim la Muntele Sinai putea dura 13-15 zile Mulţi dintre pelerinii care soseau îşi doreau să trăiască şi să moară în Ţara Sfântă. În afară de complexul din jurul Sfântului Mormânt. a fost transformat într-un mormânt de către zidari. Această descoperire a creat senzaţie printre creştini şi a stimulat rapid pelerinajul. New York-Oxford. sursa nemuririi noastre. 2002. vol. Îndepărtând fundaţiile. biserici şi mânăstiri. Piatra fost săpată de la est la vest. pe care am citat-o deja. Cyril Mango. I. p. suficient de mare doar pentru un singur om pentru a trece de-a lungul. O stâncă din apropiere a fost identificată ca fiind Golgota. Spaţiul tăiat astfel este îndeajuns să cuprindă un om drept. deşi este o piatră naturală. un an mai târziu. 10 *** The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford University Press. 11 Referitor la călătoriile acestora lucrarea de bază rămâne cea a lui Pierre Maraval.

În martie 638. before the crusades.. după un lung asediu patriarhul Sofronie a predat Ierusalimul Califului Omar. Acestea de asemenea primesc veneraţia cuvenită. mulţi pelerini rămâneau şi adoptau viaţa monastică. iar în anul 622 un edict al regelui perşilor le dădea voie creştinilor să restaureze Locurile Sfinte. lucru care se petrece o dată pe an”13.1977. stând lângă mormânt.  Grădina Ghetsimani – pelerinii foloseau grădina drept un loc de rugăciune. Pelerinii luau apoi obiceiul de a-i vizita pe călugării din aceste regiuni. Piatra legată cu cupru este unsă cu balsam sfinţit de către patriarh. The Holy City and the Holy Places. 14 O descriere amănunţită a acestor locuri o găsim la călugărul Epifanie. se spune că a fost de mult ruptă în două.unde lucrătorii au început să taie. stând acolo ca toţi să le onoreze.   Siloam. Ieslea oilor – localizată în E oraşului. Cu toate acestea pelerinajul monastic. distrusă probabil de cutremurul din 746. op. aşa că este în vest pentru oricine care se apropie să-l venereze. iar cealaltă parte este aşezată în partea de vest.117-121. unde avusese loc Procesul lui Iisus. în John Wilkinson. şase situri din Ierusalim erau de un interes special pentru pelerini:  Casa lui Caiafa. din secolul IV aici fusese construită o biserică. Printre ei. Alături de Sfântul Mormânt .   V. din secolul VI aici exista o biserică a Sfântului Petru.. îşi are deschidere la est cu care se confruntă. Aris&Phillips Ltd. După semnarea tratatului califul şi 13 Pretoriul – aici exista o biserică din secolul V. Altă atracţie pentru pelerinii Palestinei era reprezentată de multele aşezări monastice care se înfiinţaseră aici. ca de altfel cel la mormintele martirilor. Piatra care a fost răsturnată peste gura mormântului şi l-a închis. cei mai sfinţi – Eutimie. Omar acordă o garanţie de securitate locuitorilor. 146. Teodosie şi Sava – atrăgeau vizitatori şi după moartea lor care veneau pentru a le venera moaştele. 7 . Warminster. p. O parte din aceasta a fost legată cu cupru. în John Wilkinson. Turnul lui David – era situat în V porţii Sfântului Oraş. p. nu a fost niciodată în Palestina decât ceva complementar aceluia care se adresa în primul rând locurilor sfinte biblice. Din secolul IV. aici stătuse proorocul David atunci când a scris Psaltirea14. Aici exista o biserică din secolul Photius. Epiphanius the monk. furând şi Sfânta Cruce. Question 107 to Amphilochius – extract. În anul 614 perşii au asediat şi capturat Ierusalimul. Jerusalem Pilgrims. cit.

dar în anul 1048 împăratul Constantin Monomahul a restaurat-o. tome premier. Ţara va fi acoperită de fortăreţe şi castele. apoi abbasizi. 130. un protectorat teoretic asupra Locurilor Sfinte16. de biserici şi mânăstiri. 15 ***Dictionnaire d’archeologie chretienne et de liturgie. patriarhul Constantinopolului. p. Ei mai degrabă trăgeau foloase din vizitele pelerinilor. Librairie Letouzey et ane. fiecare expunere literară . 14. Polirom.. el marcând de multe ori sfârşitul unei existenţe păcătoase şi debutul unei vieţi noi. 2002. manifesta nevoia dorinţei de apropiere fizică de obiectul venerat. 1939. De mai multe ori autorul unei descrieri declară că a scris cartea pentru a răspândi asupra multor oameni parfumul sfinţeniei19.patriarhul intră în Ierusalim. 149. o scrisoare în care lăuda bunăvoinţa arabilor faţă de creştini 17. de porturi şi cartiere comerciale. 17 ***Dictionaire d’archeologie….Quds” şi au construit monumente: Domul Stâncii. Histoire du royaume latin de Jerusalem. Biserica Învierii a fost ruinată. premiere partie. act de devoţiune personală. 18 John Wilkinson. Musulmanii le permiteau să construiască biserici şi să locuiască liber. cit. Curiozitatea locurilor din Siria şi Palestina era întreţinută însă de mişcarea orientalilor spre Occident. tome XIV. ei fiind cei care au dat Bisericii Sfântului Mormânt forma actuală. p. Omar refuzând să se roage in interiorul Sfântului Mormânt 15. publie par Fernand Cabrol et Henri Leclercq. Cruciaţii au intrat în Ierusalim în anul 1099 şi au realizat regatul Ierusalimului. 1975. 607. să sape şi să îndepărteze urmele Bisericii Învierii”18. Timp de două secole. Jacques Le Goff şi Jean Claude Schmitt. moscheea al-Aqsa pe Muntele Templului. îi scria lui Ignatie. Pelerinajul. Editions du Centre national de la recherche scientifique. 8 . Musulmanii au numit şi ei Ierusalimul oraşul sfânt “ al. Paris. seconde edition. din această perioadă. Prawer. Era mesajul Ţării Sfinte adus creştinătăţii. p. 150. În anul 869 patriarhul Ierusalimului Teodosie. 19 J. Fiecare pelerinaj. S-a vorbit de întreruperea pelerinajelor. În anul 1009 califul fatimid al-Hakim l-a luat prizonier pe patriarhul de Alexandria şi în ziua următoare a trimis ordin guvernatorului din Ramla : “ să distrugă. Ţara Sfântă va fi intersecţia şi sinteza Orientului şi a Occidentului. Se pare totuşi că dificultăţiile create de califii omeiazi. op. Începând cu secolul XI. 16 ***Dicţionar tematic al Evului mediu occidental. p. vedem deja pelerini care intră în Ţara Sfântă sau care fac din pelerinajul la Sfântul Mormânt etapa finală a unui drum lung în urma lui Hristos. iar califul a sfârşit prin a-i ceda lui Carol cel Mare. avea o mare influenţă asupra cercurilor largi. odată cu invazia arabă. pelerinajelor la Ierusalim au fost exagerate. Paris. Europenii au condus oraşul între anii 1099-1187 şi 1229-1243. p.

În această atmosferă de veneraţie din ce în ce mai intensă a Locurilor Sfinte. se găsea piaţa Augusteum.the eastern roman empire ( 717-1453). Constantinopolul era împărţit în 14 regiuni. Constantinopolul – “Noul Ierusalim” Întreaga lume medievală visa la Constantinopol ca la un oraş faimos pentru frumuseţea. op. Ibidem. 153 de băi private. Biserica recunoscând în pelerinaj una din formele de ispăşire a păcatelor. în momentul când a atins apogeul splendorii şi prosperităţii. nu există o expresie specifică pentru a desemna cruciadele. se ajungea la Forumul lui Constantin. p. 9 . cu 322 de străzi. bogăţia şi puterea sa. Transformarea pelerinajelor în secolul XI în pelerinaje de masă. iar cruciaţii sunt desemnaţi prin termenul “ peregrini”21. Teodosie al II. trebuie să-l luăm în considerare aşa cum era în secolul X. 133. The Macmillan Company. una din frumuseţile oraşului.IV. fireşte că profunda pietate a creştinilor devenea tot mai revoltată faţă de pângărirea pe care a reprezentat-o stăpânirea acelor locuri de “ păgânii musulmani”. în sursele latine ale primei cruciade.În Apus are loc acum transformarea pelerinajului. cit. 132. înconjurată de porticuli.. pare să fie strâns legată de trezirea religioasă pe care Cluny şi alte mânăstiri au suscitato în Europa20. 1911. dintr-un act de devoţiune personală într-o instituţie permanentă de penitenţă a Bisericii. 2. Începând cu jumătatea secolului V Constantinopolul devenise un mare oraş. planned by J. Mai mulţi istorici au vrut să vadă în cruciade o urmare directă a pelerinajelor. De fapt. Această stare de pângărire a Locurilor Sfinte însemna . p. “Notitia” din anul 450 ne arată un oraş plin de palate.B. Trecând de Basilica regală (curtea de drept) şi de Pretoriu. în Apus. în ochii credincioşilor. o pedeapsă a cerului abătută asupra creştinilor pentru păcatele lor. Mai mult acest oraş era cel mai fin muzeu al lumii datorită capodoperelor artei creştine pe care împăraţii le-au mutat din faimoasele sanctuare ale lumii eleniste pentru a decora capitala lor. 52 de porticuli. senatul la E. palatul imperial la S. p. 717. În centru era o columnă de porfir şi în jurul pieţei 20 21 J.Bury.Prawer. Construit ca şi Roma pe 7 coline.lea fiind obligat să extindă oraşul.2. Pentru a realiza în mod deplin importanţa oraşului imperial. în centrul căreia pe o columnă străjuia statuia ecvestră a împăratului Justinian. 4388 de case22. vol. 22 ***The Cambridge Medieval history. Între Sfânta Sofia la N.

748. noroioase. în secolul XII. decorată cu vechi basoreliefuri şi marmură colorată şi tripla travee a arcului triumfal flancată de doi piloni din marmură. murdare. în special. această suburbie a devenit elegantă datorită apropierii de Curte. 10 . Trecând de Forumul lui Arcadius. La intersecţia Philadelphion strada principală era împărţită în trei : . împrejmuite cu lungi arcade galerii. apărând aici biserici şi case noi. erau capodoperele sculpturii greceşti23. având zidurile decorate cu mozaicuri. amuzamentul hipodromului. 750. . când împăraţii şi-au transferat reşedinţa în palatul din Vlaherne. aşa cum apărea ea în liturghia ortodoxă la strălucitoarea paradă a vieţii imperiale arătată în recepţiile palatului sacru. p. ca de exemplu Petrion. La 20 de ani după moartea sa. .existau palaturi cu domuri immense. era firesc. să găseşti în Constantinopol străzi înguste. În Constantinopol. Împăratului Constantin i se atribuie paternitatea tuturor sanctuarelor importante. Ibidem.a doua către Biserica Sfinţii Apostoli şi poarta lui Charisius. prin această poartă îşi făcea intrarea în oraş împăratul în zilele încoronării sau de triumf. întunecate. unde extravaganţa costumului locuia cu frumuseţea arhitecturii. în care exista o mare columnă. unde era manifestată mintea poporului. marile sărbători. sub porticuli de marmură. Aceasta era cea mai faimoasă şi magnifică dintre toate porţile din Constantinopol. Mai târziu. Sanctuarul Pantocratorului. 25 ***The Cambridge Medieval history. Rambaud : “ pentru Dumnezeu era Sfânta Sofia. Dar în acest oraş plin de vederi splendide. Pammakaristos şi Hristos din Chora datează din această perioadă. trei lucruri erau caracteristice. spunea A. şcoli şi spitale. pe versanţii celei de-a cincea coline. cartierele dintre zidul lui Constantin şi cel al lui Teodosie. În apropiere de aceste drumuri. 749. existau şi cartiere liniştite şi pustii. decorate cu statui şi pline de palate bogate. biserici. erau rar locuite. În secolul X toate periferiile oraşului. Într-un contrast puternic cu cartierele zgomotoase şi supraaglomerate unde poporul se îngrămădea. moaştele martirilor 23 24 ***The Cambridge Medieval history. se ajungea în faţa Mânăstirii Studion şi la Poarta de Aur.una ducea către Cornul de Aur. p. În faţa acestora. p. pentru împărat palatul sacru şi pentru popor hipodromul”25. Pantepoples.a treia şi cea mai frecventată străbătea pieţele Amastrianon şi Bous. când mergeau în procesiuni trecând spre Sfânta Sofia. înconjurate de grădini umbroase existau mânăstiri. civilizaţiei bizantine: pompa ceremonialului religios. pline de câini şi de hoţi24.

2006. Un an mai târziu. faimoasa mahramă a lui Hristos a fost adusă în capitală de la Edesa de Romanos I Lekapenos şi depozitată aici. Constantinopolul”30. devenind o Biserică a încoronărilor. în special a împărăteselor şi a căsătoriilor27. Asemănarea dintre Hagios Polyeuktos şi templul lui Solomon a fost indusă la început şi această asociere a fost extinsă la Sfânta Sofia începând cu secolul al IX-lea31. p. Sacred relics and imperial ceremonies at the Great Palace of Constantinople. în anul 944.T. În acord cu viaţa Sfântului Daniel. 1994. Bucureşti. Alături de biserici. Marii constructori ai V. În secolele care au urmat Biserica sfântului Ştefan a început să-şi asume o funcţie rituală importantă. p. indică faptul că aşezământul imperial era după modelul solomonian. el devenind copia oraşului istoric al 26 27 Holger A. Constantinopolul era. împărăteasa Pulcheria mută mâna Sfântului Ştefan din Ierusalim într-o capelă fost aduse în anii 356 -357 şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli. ajung în oraş în secolul al X-lea ca urmare al unor campanii militare din est. 93.Bauer. păstrate în casete splendide în formă de case. Visualisierungen von Herrschaft. Noul oraş al Ierusalimului. Ştiinţifică. au avut o puternică influenţă în raportul dintre Constantinopol şi Ierusalim. prevăzute cu acoperişuri sau biserici cu cupole29. London. cu complexul Anastasis. p. 11 .sunt aduse în Biserica Sfinţii Apostoli. Klein. principalul centru al relicvelor sfinţilor. Ed. Referinţa direct la Solomon în inscripţia Bisericii Hagios Polyeuktos. 1 31 Ibidem. Sfântul Simeon cel Bătrân afirma : “ Du-te la Bizanţ şi vei vedea Noul Ierusalim. Constantinopolul a fost privit ca un nou Ierusalim. bineînţeles. 5. dedicată sfântului. în special Solomon. Constantin VII Porfirogenetul translata relicva braţului drept al Sfântului Ioan Botezătorul şi o depozita în Biserica din Pharos28. 28 Ibidem. moaştele au avut rolul de a sacraliza oraşul şi de a induce ideea că oraşul a fost transformat întrun sanctuar. Consatntinopolul a devenit în secolul al VI-lea “ al doilea Ierusalim”. Andrei şi Luca ale căror moaşte au În anul 421. Ierusalimul era oraşul sfânt deoarece conţinea templul sfânt şi în acelaşi timp era capitala istorică a Ţării Sfinte. p. Civilizaţia bizantină. Bizanţul avea puţini martiri locali : Akakios şi Mokios. 91. fondată de Juliana Anicia. 21st International Congres of Byzantine studies. 29 Louis Brehier. p. Astfel. devenise un model care urma să fie copiat şi reprodus în oraşele medievale pentru a rechema Ierusalimul istoric. În viaţa Sfântului Daniel Stilitul. în F. Alte moaşte importante.A. 30 Maria Cristian Carile. Constantinople and the Heavenly Jerusalem?: through the imperial palace. 208. 26 Primele mutări cunoscute sunt cele ale Apostolilor Timotei. BZYAS 5(2006). ca şi cuvintele pronunţate de însuşi Iustinian în legenda “Patria”. În acest sens. care era localizată în complexul Daphne din palatul imperial. nepoata lui Valentinian III.

Dobrinia Iadreikovich. Studiind lista lui. îmbrăcaţi în tunici albe.88. Descrierea pelerinajului cuprinde 76 de locuri din “oraşul păzit de Dumnezeu” şi alte 21 în suburbiile oraşului. Prezentarea palatului ca o împărăţie divină a dat acestuia caracteristicile împărăţiei cereşti a lui Dumnezeu. Marea Biserică.56. Această descriere a locurilor din Bizanţ se pare că este cea mai completă din evul mediu34. părţi importante din Sfânta Cruce erau ţinute în încăperea skeuophylekion a palatului imperial. În anul 1200. no. numiţi “ candidati”.X putem afirma că palatul imperial a început să fie transformat într-o “casă a lui Hristos”. sub succesorii lor din secolele următoare. ci avea şi un caracter ceresc. 2002. p. campaniilor lui Mihail III şi Vasile I şi depozitării moaştelor asociate cu Hristos. Biserica Sfintei Înţelepciuni. Constantinopolul nu era numai un nou Ierusalim. 12 . poetul de curte Corippus. Sfânta Cruce era folosită la jurăminte de către generalii bizantini. p.mântuirii prin aducerea moaştelor şi puterea pe care aceste moaşte o exercitau asupra oraşului. art. Importanţa crescândă a oraşului Constantinopol ca un nou Ierusalim a adus schimbări substanţiale în palatul imperial. ea fiind cel mai important edificiu din oraş. Luând o relicva a Sfintei Cruci în bătălie. În secolul VI. în secolul al X-lea şi scoase din palat cu diverse ocazii33. cit. 34 George Majeska. 93. care va deveni curând episcop de Novgorod sub numele de Antonie. datorită . ne putem face o idee despre atracţia pelerinilor în Constantinopol. iar mai târziu împăraţi ca Manuel I Comnenul şi Isaac al II-lea Anghelos au purtat relicve în campaniile lor.. Klein. Russians pilgrims in Constantinople. Holger A. art. Palatul era păzit de trupe speciale de soldaţi . 7. era prima oprire pentru pelerini. cit. descendentul unei familii din Novgorod. Din secolele IX . care devenise sfinţit prin prezenţa moaştelor şi prin încorporarea bisericilor. Corespondenţa între regatul ceresc şi cel imperial apărea şi în arta creştină.. o locuinţă cerească de lumină strălucitoare32. împăratul bizantin se modela după imaginea lui Constantin cel Mare. p. Astfel. în special. Aşa cum relatează Constantin VII Porfirogenetul în “ Cartea Ceremoniilor”. Sfânta Sofia era cu siguranţă 32 33 Maria Cristian Carile. vizitează capitala Imperiului Bizantin. numea palatul imperial un Olympus divin. în “Dumbarton Oaks Papers”. Sfântul Ioan şi alte figuri biblice. în această perioadă a secolului al XIII-lea.

Robert de Clari. Limes. Geoffroy de Villehardouin. nici în vremea lui Carol cel Mare.. Cluj. că patruzeci de cetăţi. căci tare se temeau să tragă la mal în dreptul Constantinopolului”38. 37 Robert de Clari. Mânăstirea Hristos Filantropos. Şi nu cred. art. în afară de Sfânta Sofia. Mânăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Petra. trad. op.. art. alte 9 situri : Biserica Sfinţilor Apostoli. p. Ed. Descrierea Bisericii şi a moaştelor ei este de departe cea mai lungă secţiune din textul lui Antonie unde ne sunt prezentate 46 de relicve35. 95. mormântul profetului Daniel. p. după mintea mea. p. atât de alese.trad. Toţi aceşti pelerini ruşi vizitează. Cei care au cucerit Constantinopolul. 35 36 George Majeska. cit. Cluj. o veritabilă comoară putând fi văzută aici. de Tatiana Ana Fluieraru. părea să fie un obiect de devoţiune pentru creştini. Ed. 40 George Majeska. p. Jefuirea Constantinopolului de către cruciaţi. cit. Descrierile cruciaţilor din secolul XIII. Musulmanii recunoşteau şi ei măreţia oraşului. Mânăstirea Periblephos şi Mânăstirea Studion40. 38 Geoffroy de Villehardouin.catedrala patriarhală şi imperială a întregii lumi creştine bizantine. nici după aceea. cit.. op. spunându-le: “desigur domnilor aţi făcut fapte de mare vitejie şi de mare vrednicie cucerind o cetate aşa de măreaţă cum este Constantinopolul”39. să aibă atâta bogăţie câtă s-a găsit în Constantinopol37”. 108. cele mai bogate din lume. întăresc imaginea Constantinopolului drept noul centru al lumii: “ mulţi dintre cei din oaste s-au dus să vadă Constantinopolul şi strălucitele palate şi bisericile semeţe din care erau tare multe şi bogăţiile mari cum nu au mai fost atâtea vreodată în nici un alt oraş. nici înainte. p. Cucerirea Constantinopolului. 39 Robert de Clari. atât de preţioase nu s-au văzut şi nici nu au fost dobândite nici în vremea lui Alexandru.. lumea nouă din care el făcea parte instaura teama în cel care ar fi vrut să-l atace: “ s-a dat poruncă în toată oastea cu toţii să-şi ia armele şi cei mai mari şi cei mai mici. 94. 2002.. După restaurarea bizantină din anul 1261. cit. avem informaţii despre pelerinajul din această perioadă în descrierile călătoriilor ruşilor din perioada Paleologilor. 13 . op. cit. 95. de Tatiana Ana Fluieraru. p. atunci cu toţii s-au spovedit şi s-au împărtăşit. 139. Mânăstirea Hodegetria. a schimbat fizionomia sacră a oraşului. 102. în anul 1204. căci după cucerirea lui de către cruciaţi se relatează că sultanul de Konya a venit în tabăra lor. Altarul Sfintei Fecioare din Vlaherne. 79. Limes. 2005. şi când au fost cu toţii înarmaţi. Însăşi clădirea ei. Mânăstirea Pantocrator. p. că erau la vremea aceea în cetate mai multe decât în tot restul lumii”36 afirma Villehardouin. Măreţia oraşului. iar Robert de Clari adaugă: “ şi nicicând de la facerea lumii acesteia lucruri atât de măreţe. Ca să nu mai zic despre moaşte.

căci Stefan din Novgorod afirma în 1348 sau 1349 : ”intrarea în Constantinopol este ca intrarea într-o mare pădure. Locurile sfinte erau marcate cu icoana persoanei ale cărei moaşte erau venerate acolo. cel al Sfântului Marcu a fost devastat. sunt înregistrate cu nume pe care le putem asocia cu icoane făcătoare de minuni din Constantinopol: Hodegetria. procesiunea icoanei desfăşurată cu mare fast devenea un magnet pentru pelerini. nu vei putea să vezi sau să atingi un singur sfânt. doar dacă se întâmplă să fie sărbătoarea acelui sfânt. se referă chiar la Mânăstirea de pe Sinai. ea putea deveni un înlocuitor al pelerinajului. în “Dumbarton Oaks Papers”. Adesea . 2. Icons and the objects of pilgrimage in Middle Byzantine Constantinople. Dintre imaginile cu Maica Domnului . Icoana servea şi la „depărtarea” sfântului de mormântul său. Sanctuare de mare renume erau : martiriumul Sfântului Marcu.Pelerinul ajuns la Constantinopol avea cu siguranţă nevoie de un ghid experimentat. este imposibil să umbli împrejur fără un ghid bun. Un rol important în Constantinopol era reprezentat de icoanele sfinte. p. Atât la Roma.56.4. Siria şi Mesopotamia 41 42 Ibidem. mormintele martirilor şi numeroşi călugări din zonă. icoanele existente la mormântul unui sfânt puteau deveni ele active. Chemeveti. 106. pe care nu-l poţi vedea sau atinge41”. Icoanele se găseau din abundenţă în ritualurile pelerinajlor în lumea bizantină. Cyr şi Ioan de Menouthis. făcătoare de minuni. 77. Fecioara din Rugul Aprins. 2002. Annemarie Weyl Carr. celelalte imagini cu Maica Domnului. muntele Nitriei şi deşertul Seete. Egiptul Egiptul bizantin poseda tot ceea ce putea să-i atragă pe pelerinii din acele timpuri: câteva situri biblice. formând un focus de activitate şi o dovadă a succesului contactului cu sfântul. iar altele incendiate.3. Hagiosoritissa. no. iar dacă vei încerca să umbli cu zgârcenie sau ieftin. 14 . cel al Sfântului Menas. Un loc clasic al icoanelor de pelerinaj din Constantinopol este un panou din secolul XII de la Muntele Sinai care arată circa 36 de scene ale minunilor şi pătimirilor lui Iisus şi 5 imagini ale Maicii Domnului42. Invaziile persane şi arabe şi jafurile lor au atins un număr important al acestor sanctuare. Existau veritabile circuite monastice . cât şi la Constantinopol. 2. având etape obligatorii Kellia. p.

Cutremurul din 528 a distrus toate sanctuarele din Antiohia cu excepţia celui al lui Ioan Malalas şi probabil ele nu au mai fost reconstruite. era ca un teren al martirilor.6. Moaştele acestui Apostol. la întoarcerea de la Ierusalim. 15 . considerat evanghelizatorul Indiei. 117. Asia Mică Asia Mică. o regiune de trecere traversată adesea de pelerinii care se îndreptau spre Palestina. o mare parte din interiorul Asiei Mici a fost pierdudă de către bizantini. Mormântul celor 7 fraţi evrei morţi în timpul persecuţiei lui Antiohie Epifanul. Mihail din Chonai. fuseseră aduse în acest oraş de un negustor. Venerate la început într-un martirium. 43 The Oxford History of Byzantium. un anume Leon.5.Provinciile din Dioceza Orientului. Aici se găsea un mare număr de sanctuare. capitala acestei dioceze a Orientului. cele mai multe dedicate martirilor locali. 2. Siria şi Mesopotamia. au afectat multe din locurile sfinte. de obicei. având drept capitală Cezareea Capadociei. În secolul X. Totul pare să indice faptul că pelerinajul a continuat la o scară redusă. 2. cea a Asiei cu capitala la Efes şi cea a Pontului. Antiohia Antiohia. p. În drumul său spre Ţara Sfântă. conţineau locuri sfinte de toate categoriile. Cum ele erau. se cunoşteau de-a lungul rutelor principale un mare număr din aceste locuri sfinte. împărţită în această epocă în 2 dioceze civile. Catastrofele naturale care s-au abătut asupra acestei regiuni. în Frigia. era o etapă obligatorie pentru mulţi pelerini. sanctuarul Sfintei Tecla din Seleucia. în secolul VI. Începând cu secolul VII sursele sunt mai puţin cunoscute. Câţiva ani mai târziu . a început un pelerinaj ambiţios. a călătorit prin Antiohia . Simeon Stâlpnicul îşi înălţase “ columna” în N-E Antiohiei în secolul V. Edesa era cunoscută prin mormântul Sfântului Toma. unde erau distribuite pelerinilor talismane43. ele au fost mutate la sfârşitul secolului VI într-o mare biserică construită pentru a le primi. După bătălia de la Mantzikert (1071). După moartea lui în anul 459 a fost construit un monument în jurul columnei la Qal’at Seman. a vizitat mai întâi locaşul Sf.

acestea luau forma unui pământ sau ulei care avea puteri vindecătoare. Marile locuri de pelerinaj includeau minuni. Minunea era explicată conform pasajului din Sfânta Scriptură. Apostolul nu murise. no. Relicvele locale mai includeau piatra roşie pe care Iosif din Arimateea spălase trupul lui Hristos. Apostolul Timotei.141. Dintre toate . erau etapele unui mare miracol pe care un pelerin îl putea vedea în Bizanţul medieval. “Synaxarion”. Astfel. o bucată din Sfânta Cruce şi un manuscris al Apostolului Ioan. deoarece călugărul rus Daniel a văzut şi capul Sfintei Maria Magdalena şi trupul Sfântului Timotei. în fiecare an. 45 46 Ibidem.. Ioan din Efes. oferea monumente şi moaşte asociate cu figuri apropiate lui Hristos: Sfântul Ioan Evanghelistul. el respira şi respiraţia lui scotea pământul afară. multe se repetau anual. siturile şi moaştele par că se înmulţesc. cel mai faimos loc cu un asemena miracol era Efesul.Cilicia. Din secolul XII. la multe locuri ale sfinţilor. 16 . Unul dintre cele mai mari porturi egeene. Pelerinajul său are loc la majoritatea locurilor sfinte din Asia Mică. p. în secolul XV.56. pământul. apoi la Generalul Teodor din Euchania şi la Biserica Sf. Adesea. la Biserica Sf. cel mai bogat oraş era Efesul. ce ai tu?” ( In 21. p. cit. pelerinul Willibald. atrăgând pelerini de pretutindeni. Niceea şi Muntele Olimp în Mysia44. Pilgrimage in Medieval Asia Minor. vindecarea şi distribuirea. ci dormea. în “Dumbarton Oaks Papers”. 44 Clive Foss. s-a rugat în Biserica Sfântului Ioan şi a vizitat mormântul Sfintei Maria Magdalena şi al celor “ 7 Adormiţi”. pe data de 8 mai . 2002. când Mântuitorul îi spune Apostolului Petru cu privire la Ioan : ” Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni. ca şi o imagine a Fecioarei folosită la înfrângerea ereticului Nestorie. ilustrând accesibilitatea locurilor în această perioadă. 138. explica că Dumnezeu nu binecuvântase doar apostolii. p. atestând astfel sfinţenia lor şi prezenţa continuă a divinului. în timpul serviciilor de noapte în cinstea Sfântului Ioan Evanghelistul. Acest gen de pelerinaj era comun în perioada bizantină şi arătat prin grafiti la Efes. 47 Clive Foss. Maria Magdalena. El nu vizitează 3 locuri importante care atrăgeau numeroşi pelerini: Myra. 130. art. dar crease şi locurile unde ei trăiseră şi muriseră47. Aici. un pământ miraculos numit “ manna”. ieşea din mormântul său. deasupra altarului din catedrală46. Pe muntele din afara oraşului erau mânăstirile unde Sfântul Lazăr stătuse pe un stâlp în secolul XI. Vasile din Cezareea Capadociei. În privinţa “capitalului sacru”. Un fel de turism pios aducea călători de la distanţe mari. Din moment ce dormea. latinii au venit la mormăntul celor “ 7 Adormiţi” şi şi-au lăsat numele scris . cu un simplu: ”hic fuit”45.22). martirii şi sfinţii. Aceste aspecte: miracolul. probabil o lucrare din secolul X. În secolul VIII.

Împăraţii Leo VI şi Constantin VII realizaseră pelerinaje la acest munte în secolul X. Ioan Milostivul cel Tânăr. rămăsese printre primele situri sfinte şi câteva dintre mânăstiri supravieţuiseră până în timpul cuceririi 48 49 Ibidem. În anul 1087. Acest Teodor devenise atât de faimos. încât Ioan Tzimiskes ridicase o biserică în acel loc. indicând astfel că Muntele Olimp. în timp ce Biserica Sfântului Trifon a primit un nou sfânt făcător de minuni. Sfântul Nicolae. p. Prezenţa lui se manifesta în biserica din Niceea la fiecare 1 februarie. în timp ce mormintele Sfinţilor Trifon. în timp ce erau cântate imne în cinstea Sfântului. Mulţimea se aduna de ziua Sfântului atunci când ea colecta uleiul special. Mai târziu Sfântul Trifon a devenit patronul oraşului. când el devine o bază pentru rezistenţa la iconoclasm. Momentul în care Muntele Olimp devine un munte sfânt este necunoscut. a atras mulţi vizitatori între secolele IX –XII48. Martiriul Sfântului Trifon avusese loc aici. Scurtul moment de faimă venise de la oamenii sfinţi care locuiseră aici şi de la minunile care se produceau după moartea lor. având cel mai celebrat cult. iar chipul său va apărea pe monede. Printre cei mai importanţi sfinţi locali se numărau: Ioannikos(m. Minunea care avea loc era destul importantă pentru a justifica un elogiu al împăratului Teodor II Laskaris49. Euchaita era casa unui martir al Marii Persecuţii: Sfântul Teodor Recrutul. Petru din Atroa şi Eustratie din Augaros. Faima Myriei era bazată tot pe un sfânt. Pelerinii veneau să vadă Biserica Părinţilor. Primul sinod ecumenicc adusese glorie oraşului Niceea. La Chonai Arhanghelul Mihail săvârşise o mare minune: prăvălise o stâncă în râu pentru a crea un izvor vindecător. în timpul slujbei de dimineaţă .Majoritatea celorlalte situri erau asociate unei singure figuri sfinte. dar Sfântul fusese îngropat în satul său natal din Frigia. probabil opera lui Justinian. Ibidem. Biserica Sfântului Nicolae. descrisă în timpul unui atac turcesc în anul 1070. Neofit şi Diomede. pentru a celebra victoria asupra ruşilor. 132. în secolul XIII. Împăratul Manuel I venise aici în ajunul bătăliei de la Myriokephalon. numit “ myron”. dar pelerinii au continuat să vină.846). trupul sfântului a ajuns în oraşul Bari. a fost reconstruită în secolele IX şi XI. în anul 971. care atrăgea mulţi pelerini. dar cu siguranţă nu exista nimic important aici înainte de secolul VII. Sfântul Trifon va deveni patronul sfânt al împăratului în exil. Miracolul anual lua o formă diferită aici. La această dată. erau mai mult de interes local. o mare mulţime era martoră a miracolului. O biserică măreaţă. 17 . un făcător de minuni renumit. 131. arsă în 1189.

devenind un rival al cultului faimos din Euchaita. mânăstirea Sfântului Focas. Nu foarte departe. fusese construită de patricianul Niceta. Faima unui loc din tema Charsianon a fost de scurtă durată. Ţăranii locali se rugau pentru ploaie la o piatră uriaşă de pe vârful muntelui Latros numită “ hagios lithos”.. ajungând la vârf în secolul X. murise şi fusese îngropat aici în secolul IX. Euchania. Cezareea – doar Efesul putea pretinde o sfinţenie care venea din timpurile apostolice. Originile ei erau nesigure: unii spuneau că era una din cele 12 pietre pe care Iosua ordonase să fie mutate în 50 Clive Foss. cu mormântul călugărului Pavel. găsind astfel trupul perfect întreţinut şi dând un miros plăcut. Myra). era cunoscută datorită uleiului miraculos. Sfântul Nikeforos. Pe lângă cel al Sfântului Eugeniu. p. avea locurile sale. iar alte 2 din secolul IV ( Niceea şi Cezareea). oferind vindecări în secolul XIV. Generalul Evdokim. Dintre cele 8 situri majore – Efes. celelalte erau fenomene bizantine. Muntele Latros începuse să atragă călugări în secolele VII-VIII. Un pământ vindecător miraculos exista la Biserica Sfântului Iachint din Amastris. alte 2 situri îşi trăgeau originile din timpul Marii Persecuţii (Euchaita. Marele port al Mării Negre. existau alte situri mici sau de interes local. care a avusese o reputaţie pentru sfinţenie. care izvora uneori din mormântul sfântului Petru din Atroa. un ulei miraculos izvora din mormântul unui episcop local. Mama sfântului a ajuns rapid şi cu ajutorul unui călugăr.a gândit că era o comoară prea mare pentru un sat micuţ şi cu ajutorul călugărului au luat trupul şi l-au dus la Constantinopol50. Trebizonda. cit. Ea s. Chonai. Euchaita. graţie mormântului Sfântului Atanasie. art. fusese descoperit în secolul IX. Niceea. În Mysia exista mormântul Sfintei Trifena şi sl Sfântului Rufus şi alţi 8 martiri. Originile Euchaniei sunt obscure. dar se pare că trupul sfântului cinstit aici. Mânăstirea Medikion de pe Marea Marmara conţinea trupul fondatorului său. pe coasta Atramyttium. Trupul său şi uleiul din lampa care ardea deasupra lui au început să lucreze vindecări miraculoase şi scoteau demoni. rămânând un centru monastic activ şi în secolul XIII. pe coasta Mării Negredin Bitinia. Myra. Aşezarea monastică de la Muntele Latros. Mormântul său producea un ulei miraculos care era cerut des de călători. 18 . Atanasie. Muntele Olimp. a deschis mormântul .137. Nicomidia avea trei locuri active: bisericile Sfântului Pantelimon. Muntele Olimp era recunoscut şi pentru curele miraculoase cu ulei. Navigatorii răspândiseră cultul Sfântului Focas al cărui martiriu din Sinope atrăgea mulţi pelerini.turceşti. În afară de acestea. Biserica Sfântului Mihail din Katesia. existau vindecări miraculoase care atrăgeau credincioşi în secolul XIII. Cosma şi Damian şi Diomede.

p. în general pentru adoptarea vieţii monastice. Mulţi dintre vizitatori erau cu siguranţă localnici. ci pelerini individuali. p. cit. Pentru majoritatea. laicii atât bărbaţi cât şi femei . Pierre Maraval. 139. dar hagiograful prefera să creadă că faima ei se datora unui păstor care fusese vindecat aici de o boală la ochi51. Vieţile sfinţilor sunt mai bogate în relatările referitoare la pelerinajele credincioşilor la mormintele sfinţilor .116. Călugării nu întreprindeau pelerinajele doar din proprie iniţiativă. adesea ţărani. Aşadar . apoi episcopii cu clericii lor52. 54 Ibidem.. 3. 51 52 Ibidem. p. călătoreau spre marile situri. În secolul IX. op. Pelerinii. Adesea vindecările se realizau prin contact sau asociere cu trupul sfântului sau chiar prin apariţia sfântului însuşi. 53 Alice-Mary Talbot. Informaţii puţine există cu privire la condiţiile de călătorie. Se pare că cei mai mulţi vizitatori locuiau în apropiere. iar în secolul următor procentul acestora scade la 28%53. 19 . Mânăstirile de bărbaţi sau de femei excludeau sau limitau vizitarea lor de către membri sexului opus. no. Astfel Asia Mică se diferenţia de Ţara Sfântă unde pelerinii erau în marea majoritate călugări. Pilgrimage to healing shrines: the evidence of miracle accounts. în special în timpul sărbătorilor.Iordan. Mulţi dintre ei circulau în misiune: erau purtători de scrisori. în “Dumbarton Oaks Papers”. Egeria menţionând călugări. emisari ai unor personaje importante. 2002. Vizitatorii locurilor sfinte Încă din secolul IV pelerinii aparţineau tuturor claselor sociale. p. când adesea ei combinau afacerile cu momentele spirituale. un abandon al scaunului episcopal. care adesea erau localnici în căutarea vindecării. 38% dintre pelerini erau femei. 163. pelerinajul se efectua pe jos. laici şi clerici.56. Muntele Olimp nu atrăgea mulţimi. Asia Mică era cu siguranţă locul unor pelerinaje frecvente în perioada bizantină. O categorie deosebită de episcopi pelerini este aceea a episcopilor pentru care pelerinajul reprezenta o fugă. 163. decât la călătoriile întreprinse de sfinţii înşişi. Femeile erau excluse de tipicul pe care patriarhul Tarasios îl făcuse pentru mânăstirea lui54.

164. Ei continuau să le viziteze. erau din Tesalonic55. cit. era motivul comun relatat în “viaţa sa” . 238. decât alte locuri57. Motivaţia pelerinilor 55 56 Alice-Mary Talbot.“ Miracolele” Sfintei Teodora din Tesalonic. deşi multe scrieri.56. 58 Pierre Maraval. evrei şi chiar de eretici. Pelerinii urcau o scară care îi conducea în vârful coloanei unde exista o platformă îndeajuns de largă pentru două sau trei persoane. 4. El relatează că Sfântul Lazăr era vizitat încă din timpul vieţii de numeroşi pelerini 56. cit. Richard Greenfield. deoarece ele erau vizitate de păgâni. în special a locurilor biblice.. Aceştia recunoşteau sfinţenia locurilor. Oamenii sfinţi în viaţă aveau şi unele avantaje: o persoană care îi vizita avea şi oportunitatea de a conversa faţă către faţă. monofizite în special. no. p. 20 . O conversaţie cu Lazăr începea cu formulele de salutare şi era urmată de o conversaţie care includea cererile vizitatorilor pentru ajutor material sau spiritual şi sfaturi. 57 Ibidem. Spunând o rugăciune în capela mânăstirii credincioşii aveau convingerea că ea avea mai mult efect decât o rugăciune în Biserica satului. Se poate crede că locurile sfinte creştine erau frecventate doar de creştini. un proeminent membru al comunităţii. Vizitatorii erau şi hrăniţi de către călugări. asigurându-i că sfinţenia lor dispăruse în ziua în care clerul acceptase definiţia de la Calcedon58. evitând să participe la liturghia euharistică. 216. Dorinţa de a primi binecuvântarea sa. Un alt element al reputaţiei lui Lazăr. p. care conducea vizitatorii către el. Oamenii îi vizitau din curiozitate. Sfântul Lazăr din Galesion şi-a câştigat recunoaşterea în lumea bizantină în secolul XI.. iar vederea unui om sfânt. chiar schimbând câteva cuvinte cu el. art. op. Drawn to the Blazing Beacon: visitors and pilgrims to the living holy man and the case of Lazaros of Mount Galesion. era puterea care exista în binecuvântarea şi rugăciunea sa. 2002. Viaţa lui a fost scrisă de un ucenic. 134. Drumul dificil şi greu prin munte la mănăstire putea fi înţeles ca un act spiritual. aveau scopul de a-i descuraja pe partizanii lor de a le frecventa. în “Dumbarton Oaks Papers”. p. putea avea un efect îndelungat. arată că aproape 70% dintre pelerinii care veneau la mormântul ei. pentru care lumea venea să-l vadă. din dorinţa de nou. în realitate nu era aşa. În multe ocazii sursele par să indice că adesea erau vizitaţi oameni sfinţi. călugărul Grigorie. Cazul ereticilor era un pic diferit. p.

Sfântul Teodor de Euchaita îşi salvase propriul trup de perşi şi oraşul de arabi.56. 21 . Anumiţi sfinţi erau descrişi drept apărători ai oraşelor lor: Sfântul Neofit din Niceea. numeroasele grafiti de la mormântul celor “ 7 Adormiţi” atestând acest lucru. Însă după o perioadă de activitate intensă în secolele IV-VI. ei toţi se rugau. Ajutorul şi protecţia erau cu siguranţă dorinţe importante. Punct de reper pentru un itinerar al desăvârşirii. no. Protecţia la o scară mai mare era de asemenea o dorinţă în multe perioade: sfântul putea apăra persoane particulare şi chiar oraşul întreg în caz de atac. aşa cum era Sfântul Ioan de Niceea împotriva turcilor. erau invocaţi pentru protecţia împotriva arabilor. se iniţiază în viaţa monahală vizitând cenobiţii59. multe dintre 59 Michel Kaplan.1. dar adesea poporul venea la mormintele lor pentru a cere apărarea sau victoria. să fie martori ai minunilor sau să caute vindecări. în Frigia. Sfântul Amfilohie de Iconiu şi Sfântul Agapet de Synaos. Pelerinajul la Efes. Ipatie din Gangra şi Eleuterie din Tars. 2002. creştinii în căutarea vindecărilor miraculoase au început să viziteze mormintele sfinţilor. Astfel. mai ales la Ierusalim sau pentru a intra într-unul dintre prestigioasele aşezăminte monahale din Ţara Sfântă. Teodor din Sykeon în prima sa călătorie în Palestina. p. Diomede din Nicomidia.Chiar dacă pelerinii veneau să vadă locurile sfinte. în “Dumbarton Oaks Papers”. aşa cum Sfântul George din Amastris cauzase paralizie ruşilor care încercaseră să-i devasteze mormântul. 113. la sanctuarul Sfântului Ioan apare în două dintre vieţile de sfinţi din perioada a doua a iconoclasmului : Petru din Atroa şi Ioanikkos. Rugăciunile sau binecuvântările oamenilor sfinţi în viaţă erau de asemenea motive de pelerinaj. Subiectul rugăciunilor pelerinilor este rar atestat. Practicile la locurile sfinte 5. Metode de vindecare În antichitatea târzie. Les saints en pèlerinages à l’époque mésobzyantine ( 7e-12e siecles). 5. Rugăciunile puteau să fie rostite de la distanţă. pelerinajul reprezintă unul dintre momentele privilegiate pentru a primi îmbrăcămintea monahală.

Între secolele VII-XV bizantinii care sufereau de boli. Câţiva erau vindecători universali.. Cea mai comună maladie era posesia demonică care afecta aproximativ o treime din cei care căutau vindecări60. bolnavul putea face rost de substanţele vindecătoare care veniseră în contact cu moaştele sfântului. Această substanţă sfinţită era o sursă care putea fi mereu reînnoită. în cazul lui Petru din Atroa curgea doar în ziua de celebrare a sfântului. Bizantinii includeau în această categorie nu numai boala mentală şi manifestările ei. Clasificarea metodelor de vindecare indică faptul că majoritatea miracolelor presupuneau un contact cu sau în apropierea moaştelor sau cu substanţe asociate acestora. fără nici o explcaţie şi care erau puse pe seama demonilor. Puterea sfântului se mai transmitea prin mirul sau uleiul parfumat care ieşea în mod miraculos din moaştele a numeroşi sfinţi. ar fi fost tentaţi să ia părţi din trupul sfântului sau din haine care nu ar mai fi putut fi reînlocuite. Chir şi Ioan. 158. Cu siguranţă ei vizitau un mormânt sfânt care era mai apropiat de casa lor. Dacă pelerinii nu aveau acces la ulei. Făceau călătorii mai mari doar dacă nu aveau alte alternative. Dacă vizitarea în persoană era imposibilă. în timp ce mirul din mormântul Sfintei Teodora din Tesalonic curgea în mod frecvent61. Ioan Botezătorul la Samaria posedările demonice. Uleiul din lampă era esenţial pentru menţinerea cultului sfântului. Practicile folosite erau: petrecerea nopţii în stare de veghe sau dormind în incinta locului sfânt. De departe cea mai comună substanţă era uleiul de la lampa care ardea deasupra mormântului sfântului. precum Cosma şi Damian. cit. ungerea cu substanţele care veneau în contact cu moaştele. printr-o icoană sau compoziţia vieţii sfântului. p. 22 . p. căutau vindecarea la locurile sfinte. art. 160. Teodor din Euchaita ajuta la găsirea obiectelor pierdute. din cauza distanţei.aceste morminte par să cadă în declin ca rezultat al evenimentelor tumultoase din prima parte a secolului VII. alţii vindecau anumite maladii: Dometie şi Antiohie luxaţiile. Ibidem. mir sau apa sfântă. Altă metodă de vindecare postumă era pentru pelerin să atingă o bucată din hainele sau un alt lucru care aparţinuse sfântului. 60 61 Alice-Mary Talbot. Dezvoltarea unui cult care atrăgea pelerini putea fi promovat prin publicitatea minunilor. dar şi bolile fizice care apăruseră subit.

Louis Brehier. dar şi indirect printr-o substanţă de origine neutră ( ulei. 62 63 Alice-Mary Talbot. 5. 167. În majoritatea cazurilor. Practica păgână a incubaţiei era încă în folosinţă. de exemplu ărin sărutarea lemnului Sfintei Cruci. mutarea moaştelor şi primirea lor se efectua într-o manieră foarte solemnă. în special. care a luat forme diferite: rămăşiţele puteau fi transferate dintr-un mormânt călugăresc comun într-o raclă individuală cu un acoperiş detaşabil care să permită vederea şi atingerea lor.darurile consacrate Termenul a fost extins la binecuvântarea primită de un pelerin prin contactul cu un loc sfânt. p. op. persoană sau obiect. Practica mutării începe de la mijlocul secolului al IV-lea. p. Bolnavii rămâneau culcaţi mai multe zile în anumite biserici. apă şi bucăţile din hainele sfinţilor exemplificau câteva dintre tipurile de suveniruri (eulogiai) pe care pelerinii le puteau lua de la mormintele sfinţilor .Eulogiai . în sanctuarele Sfinţilor Doctori fără de arginţi. îngrijiţi de un personal format din preoţi şi infirmieri. după un ceremonial asemănător cu cel al sosirii împăraţilor într-un oraş. 211. care primiseră un instructaj medical. Ea putea fi primităfie direct şi imaterial..O metodă curioasă de vindecare a surzeniei la mormântul Sfintei Eufrosina era introducerea cheii de la racla sfintei în urechea pelerinului62.. Mutarea moaştelor Importanţa accesului la rămăşiţele sfântului aducea o raţiune fundamentală pentru mutarea moaştelor. ca pe un obiect sfinţit de către sfânt pe care ei îl puteau folosi în cazul unei viitoare nevoi. Prima asemenea acţiune cunoscută a fost cea pe care a efectuat-o cezarul Gallus. art.apă. Sticluţele cu ulei sfinţit . Mutarea moaştelor nu a dus mereu la constituirea locurilor de pelerinaj în sens strict. 23 . 6. Aceste practici aveau loc . cit. Cosma şi Damian63. la reşedinţa din Antiohia în anul 451: el a mutat moaştele Sfântului Babylas din cimitirul unde erau la sanctuarul pe care îl construise la Dafne pentru a le primi.2.pământ) care la rândul ei fusese binecuvântată printr-un contact asemănător. cit.

CAPITOLUL III PELERINAJUL ÎN ISLAM 24 . în numeroase cazuri. găsim printre intenţiile care-i ghidau pe “inventatorii de locuri sfinte”. Pe lângă motivele apologetice anti-păgâne sau anti-evreieşti. Criza religioasă începută prin Sinodul de la Calcedon a dus la apariţia unor noi locuri de pelerinaj. adeseori. Fără îndoială că de multe ori.Începând cu secolul V . Dar ea a avut drept consecinţă reducerea relaţiilor comerciale dintre aceste regiuni şi restul imperiului şi de a face tot mai dificilă călătoria pelerinilor care urmau drumurile comerciale. Locurile sfinte tradiţionale continuau să fie frecventate de vizitatori de toate confesiunile. Luarea puterii de către arabi în Siria. cultul sfinţilor şi al moaştelor intră doar în edificiile rezervate doar cu slujbă liturgică. probabil datorită faptului că. crearea locurilor sfinte era destinată satisfacerii ambiţiilor sau revendicărilor locale. cel puţin la început. ele erau opuse unui loc de cult păgân. dar. Palestina şi Egipt nu a adus bulversări. faptul că un loc sfânt era în mâinile unei confesiuni suscita crearea unui loc concurent. ceea ce putem numi drept “oportunitatea” teologică.

Chisinău. asemenea vechilor ismaeliţi. Sanctuarul de la Mecca şi unele locuri din imediata vecinătate erau obiect de pelerinaj înainte de predica lui Mahomed. Pelerinajul la Mecca 2. Peters. Perioada cea mai puţin lumintă a istoriei pelerinajului este cuprinsă între moartea Profetului şi domnia marilor imami ortodocşi. Din perspectiva islamului. p. Cultul zeităţii. Ed. Fără îndoială. Ed. André Miquel. privind înapoi spre epoca strămoşiilor lor de dinainte de revelaţia Islamului. religiile vechii Arabii nu sunt cunoscute decât din texte rare.1. 63. 1994. unul ieşea în evidenţă ca zeu suprem al Meccăi. Librairie orientaliste Paul Geunthener. 45. Ed. 2003.ilah) a fost cunoscut până în Siria şi Nordul Arabiei şi era de importanţă majoră la Mecca. 100. p. 64 65 F. I. Le pelerinage a la Mekke. Enciclopedică. Islamul şi civilizaţia sa. Mahommed o leagă de legenda lui Avraam. Bucureşti . mica populaţie stabilă îşi venera zeii în sanctuare aflate în oraşe şi în oaze. Este cea a constituirii ceremoniei. în ideea revenirii la religia avraamică pe care o propovăduia Coranul67. 1993. de mâna a doua şi dificil de interpretat. cel care ar fi reconstruit Ka’ba. Musulmanii din primul şi din al doilea secol după Hegira. denumite simplu „zeul” ( allah ‘al .jahiliyya)64. E. Tipurile de pelerinaj Caracteristic pentru islam este faptul că instituţia pelerinajului datează de pe vremea lui Mahommed. din secolul VII-XX. el însuşi oferind modelul de comportament în această ocazie prin pelerinajul pe care îl face la Mecca cu puţin timp înainte să moară. Pelerinajul ante-islamic Este evident faptul că istoria pelerinajului şi cea a oraşelor sfinte este în corelare cu evoluţia politică şi socială a islamului. p.1. 67 Nadia Anghelescu. I. vol. Arc. Mahomed schimbă orientarea rugăciunii. Introducere în islam. Meridiane. Preluând această tradiţie. 1923. Mahomed şi originile islamului. mai precis cea care trebuie cel mai mult cunoscută66. Bucureşti. În abundenţa de idoli din panteonul Arabiei de Vest. venerarea sanctuarului de la Ka’ba apărea ca firească. 25 . Paris. 2. p. au numit-o “ era ignoranţei sau barbarismul”( al. în timp ce beduinii se rugau în trecere. 66 Gaudrefoy – Demombynes. Locuitorii din Mecca proslăveau modul în care trăiau. Ierusalimul fiind părăsit pentru Mecca65.

Brill. avea loc o mare sărbătoare feminină la Mecca70. În realitate ‚ ’umra nu este decât urmarea unei ceremonii vechi. dobândind astfel un rang secundar printre ceremoniile pelerinajului musulman. triburile se adunau la Mekka şi în regiunea care o înconjura pentru a celebra ceremonii de împăcare. p. De două ori pe an. 26 .2. 68 69 *** First encyclopedia of Islam. Islamul trebuie să recunoască existenţa a două combinaţii de rituri. E. În secolul al XII-lea‚ ’Umra din rajab era sărbătoarea principală pentru viaţa din Mecca. ’umra şi hajj. Pentru ortodoxia musulmană este o ceremonie secundară. în prima zi a lunii. ’Umra era celebrată în luna rajab. 196. pelerinii se reuneau în grupuri.1017)Ea este precedată de aceleaşi rituri de sacralizare ca şi haji. 1987. Sărbătoarea începea de dimineaţa. vol VII. În ritul preislamic se pare că această cursă nu era inclusă68. Întorşi la viaţa laică după împlinirea ceremoniilor. p. op. Demombynes. cit. în faţa moscheii Aişei.. cit. Tradiţiile arată însă că Profetul realizase ’umra nu în luna rajab. primăvara şi toamna. vol. Însă ’umra şi-a pierdut caracterul ei de ceremonie sezonieră. cursa între Eç Cafa şi Marwa. ‘Umra ‘Umra conţine două serii de ceremonii: tawâf sau întoarcerea în jurul Ka’bei şi sa’y.J. fiind împlinită după imitarea Profetului. în timpul nopţii. lună consacrată postului şi revelaţiei Coranului69. unde veselia se îmbina cu afacerile. p. IV. cei din Mekka aducând aceste târguri şi în oraşul lor şi la Mina. 93. op. 71 Ibidem. Profetul a dat modelul în trei sau patru vizite pe cale le-a făcut la Ka’ba. 2. 15 şi 27. Pe data de 29 . 1017. Continua în toată luna rajab. care corespund celor două ceremonii anteislamice distincte. ci în ramadhan. adică ihram. VIII. a cărei importanţă s-a pierdut în timp şi care încetul cu încetul a cedat locul hajj-ului sau chiar a fost absorbită de el. pentru că atunci credincioşii luau ihram la o movilă (akama). dar marile zile de sărbătoare erau prima zi din lună care era cea mai strălucitoare. p. 70 Demombynes. dar ea era pregătită cu mai multe zile înainte. Pe de o parte ‘umra a lunii rajab şi hajj sau mawsin după vechiul nume.( first enciclopedi.Ceremoniile pelerinajului musulman reunesc rituri vechi care erau celebrate în snactuare diferite. care era sărbătoare ca şi cea din ziua 1 era numită omrat el’akama. celebrată la dată fixă. care pregăteau două speranţe dominante: ploaia fertilizantă şi prosperitatea turmelor71. când Ka’ba era deschisă pentru femei. p. astfel că pentru locuitorii Oraşului Sfânt ea era o ceremonie la fel de importantă ca şi hajj. când mulţimea era numeroasă. ’Umra din data de 27.

sub forma binecuvântărilor. aşezând pe muntele Abou Qobais sau pe o creastă. Avraam primise de la Allah ordinul de a convoca la hajj oamenii din timpul său şi cei care urmau să vină. din contră. din această concepţie rezultând un întreg sistem geografic. Interdicţia de a omorî animalele în haram fusese formulată în Coran (5:96). Sanctuarele erau întotdeauna locuri de azil şi haram-ul meccan nu putea să facă excepţie de la o asemenea regulă. dar ea era restricţionată la musulmanul care se sfinţise pentru hajj. se disting 4 mari regiuni: qibla a condus la unul dintre colţurile Ka’bei. Se respectau toate plantele care se cultivau natural în haram. Prima dintre ele consideră conceptul de “ hima” ca fiind anterior celui de sanctuar. Însă exista o tradiţie care afirma că se autoriza luarea într-o cantitate mică.2. iar trei dintre ele au luat numele ţărilor spre care credeau că sunt întoarse: Siria. fertilitatea şi abundenţa domneau peste Irak. ceea ce omul plantase cu mâinile sale era laic şi rămânea la dispoziţia lui. care prezenta un interes practic. 27 . a favorurilor materiale. care în arabă era denumit prin termenul baraka. cit. Binecuvântarea lui Allah asupra oraşului Mecca era o binecuvântare asupra întregului pământ. Ka’ba era centrul lumii. Fiecare piatră. interzicerea avea caracterul interdicţiei personale inerente calităţii de pelerin. ea nefiind o consecinţă logică care reieşea din noţiunea sacră de haram. Autorii moderni s-au interesat de interdicţia de a tăia plantele. spre deosebire de pământ şi plante. După o tradiţie musulmană. fertilitatea era generală pe pământ72. Protecţia pe care sanctuarul o asigura în jurul lui se manifesta în conformitate cu câteva tradiţii de caracter popular. În momentul în care cădea apă deasupra colţului iraki. Interpretarea musulmană limita haram-ul la înţelegerea sanctuarului. Dacă ploua peste toate colţurile. p. locul spre care toţi musulmanii se întorceau făcând rugăciunea.haram Două doctrine încearcă să explice semnificaţia termenului “ hima” sau ” haram” şi a sanctuarului pe care îl conţine. “ fără a distruge nimic”73. când cunoştinţele geografice erau sumare. Teritoriul sacru . La animale.2. ploaia. p. piatra neagră. Ibidem. 5. 7. ceea ce părea mai mult probail. op. Irak şi Yemen. Doctrina interzicea scoaterea bucăţilor de pământ din haram.. fiecare bulgăre de ţărână al unui teritoriu sacru participa la sfinţenia sa şi poseda în el câteva lucruri din acest parfum sfânt . În epoca Profetului.1. 72 73 Demombynes. care răspândea în acel moment o lumină strălucitoare asupra regiunii înconjurătoare. Haram reprezenta un fel de paradis terestru.

deoarece. în ziua cuceririi. dacă făcea ’umra.El Ji’râna. între Mekka şi Et Taϊf. Pelerinul care realiza ‘umra putea să ia ihram-ul. în timp ce spre Irak limita era în defileul Khull. pentru a face la Casa lui Allah. 16. Cu toate acestea alte staţionări îi erau recomandate: .El Hodaibiya. 2. haram-ul medinez era doar o imitare a celui meccan. Riturile ihram-ului erau realizate în diverse puncte situate pe principalele rute de caravane care veneau la Mekka. Ea se baza pe tradiţia conform căreia Mahomed intrase în Mecca. exterioare haram-ului. limita era malul mării. ei împlineau riturile pregătitoare. formulă care nu avea mari semnificaţii. care pierde sensul precis de noţiune de timp din rădăcina sa. Luând ca punct de plecare Ka’ba. la Libin. Pe drumul către Siria. Locuitorii din Medina ajungeau în ihram. pe marea Aϊdab. miqat era El Johfa. Ka’ba Din momentul în care pelerinul păşea în Oraşul sfânt. Exista însă şi o a doua opinie. dacă făcea hajj. Meccanii se găseau prin natura lucrurilor într-o situaţie specială pentru că ei trăiau în haram. dar această doctrină contrară nu este susţinută decât de opinii izolate. Ele îi erau impuse. . care îi sfinţea şi le permitea să intre în teritoriul sacru74.2. de aceea regulile ihram-ului variau pentru ei. Pe drumul spre Yemen. rar din Sud . trecând din haram-ul medinez în cel meccan. cu toate acestea mulţi autori furnizează indicaţii care permit schiţarea unui drum aproximativ. De la debutul islamului. pentru a-l lua pe cel de staţionar. având pe cap un turban negru. Se admitea ca fidelul care trecea fără ihram reprezenta o victimă. 74 Ibidem p. Ele purtau numele de miqat. o mare aglomerare între Mekka şi Medina. prin consecinţă la mawaqit-ul hajj-ului.2. pe drumul spre Medina. erau puncte de reper insuficiente pentru a trasa limitele. Ei se sfinţeau pentru hajj în casele lor sau în moschee. Aceste localităţi.El Tan’im. el se îndreapta spre moschee. ihram.Din momentul în care credincioşii ajungeau la limitele haramului. pe drumul spre Medina limita haram-ului era la El Tantim. întoarcerile rituale. 28 . pluralul mawaqit. dam. care considera că intrând în haram musulmanul trebuia să îndeplinească riturile. . pelerinii ajungeau pe mare.

Pentru a termina un colţ el avea nevoie de o piatră angulară. 30. Când Adam a fost alungat din paradis şi a venit să locuiască pământul. Allah i-a dăruit un cort construit dintr-un rubin. acoperindu-o cu o terasă uşoară din frunze de palmier. Între anii 909-910 cele patru colţuri ale Ka’bei au fost inundate. iar Zemzemul s-a revărsat. Ka’ba lui Avraam avea o deschidere simplă şi nici o poartă. p. Acesta i-a vorbit lui Avraam şi s-a oprit asupra Meccăi sub forma unei umbre care marca conturul Ka’bei. 77 Demombynes. din ordinul lui El Hajjâj şi Abd et Melik ben Merwan după recucerirea Meccăi. pe care o găsise la adăpostul potopului. un fel de rugăciune pe care o făcea întrând într-o moschee şi care era numit “ salutul la moschee”. a fost construit în jurul anului 693. În anul 1182. p. unghiul iraqi fiind în N-E. care este prezentat adesea sub forma unui nor având un cap. afirmând astfel rolul ei de templu universal. dar Ismail nu reuşeste să-i găsească. În această perioadă istoricii abundă în menţiuni legate de cadourile făcute de califii care au umplut de aur şi de argint colţurile interioare sau poarta Ka’bei. În faţa ei sunt construite edificiile anexe75. Unul dintre marii strămoşi ai coreişiţilor. Constructorii au pretins să reproducă Ka’ba aşa cum o cunoscuse profetul. imitându-le astfel pe cele pe care îngerii le făceau în jurul tronului lui Allah76. având o formă cubică iregulară. 29 . un incendiu a distrus acoperişul77. care de asemenea suferise o serie de reparaţii cu ocazia inundaţiilor şi a diverselor incidente. pentru ca Adam să practice în jurul lui întoarcerile rituale. cit. Arhanghelul Gabriel îi aduce piatra neagră. Unghiul unde să găseşte încastrată piatra neagră este întors spre S-E. op. Ka’ba este o mică clădire. pe muntele Abou Qobaϊs. construită din piatră. Referitor la istoria Ka’bei există mai multe tradiţii. Edificiul. Tradiţia a încercat să încorporeze la Ka’ba munţii sfinţi ai cultelor vechi. Ibidem. În căutarea lui. fiind vorba de maqam. În acest loc Avraam asamblează pietrele aduse de Ismail. a înfrumuseţat Ka’ba. 33. Se considera că amplasamentul Ka’bei a fost creat înainte de orice altceva. Qoçay ben Kilâb. căci Allah îi dăduse ordinul de a căuta locul casei sfinte dispărute. care pare să fie din granit bleu. Ibn Jobair a realizat o descriere a Meccăi şi în special a Ka’bei : “ piatra neagră este ataşată colţului îndreptat 75 76 Demombynes.era o introducere la acest act. p. ea fiind apoi reconstruită. Pe o piatră el încrustează forma picioarelor. Avraam este ghidat de vântul Khajuj. 26.. cit. O furtună puternică a răsturnat pereţii Ka’bei . Avraam rămâne cel căruia tradiţia îi atribuie construirea definitivă a Ka’bei. op. Cu toate acestea istoria Ka’bei este de acum înainte legată de coreişiţi.. Această primă Ka’ba a dispărut odată cu potopul.

Autorii arabi abundă în detalii referitoare la obiectele preţioase care au fost turnate. gazele de aur şi câteva picturi. 51. O altă opinie. când este sărutată. p. De asemenea doar Profetul a zis: este dreapta lui Allah pe pământ. Trei stâlpi de lemn susţineau terasa. că în timpul său. Ea este îndreptată spre est ” 79. pe care îl făcea orice musulman când intra în templu. Când Profetul a intrat. Cu timpul.a pierdut una din principalele ei virtuţi: puterea de vindecare. Argintată. iar plafonul nu părea ornat. piatra neagră şi. căci el conduce spre ea pe cei care sunt arşi de atingerea graţiei lui”78. atribuia acest fapt numeroaselor incendii ale Ka’bei. Demombynes. în anul cuceririi. Mohammed ibn Nafi al Khozaϊ care a asistat în anul 950 la reinstalarea pietrei şi apucând să o examineze. După anumite tradiţii. op. coarnele berbecului luiAvraam. 30 . a afirmat că ea avea culoarea neagră doar la exterior. Piatra. Allah ne-a dat dreptul de a o atinge şi a o apăsa. Ka’ba era deschisă în zilele de luni şi vineri şi în toate zilele lunii rajab. Ibn Jobair relata. Marginile ei sunt întărite de o bandă de argint unde albeaţa loveşte stălucirea pe sclipirea neagră a pietrei. În transformarea pe care a suportat-o. Pereţii erau acoperiţi cu plăci de marmură.spre est.cu o artă minunată şi de o formă admirabilă. după modelul “ salutului moscheii”. în ziua cuceririi. în toate epocile. iar solul era pavat cu mozaic. Aceasta din cauză că a fost atinsă de mulţi necredincioşi. luna tradiţională a pelerinajului ‘umra. Este un minunat spectacol care îi apare vizitatorului captivându-i privirea. Obiecte preţioase oferite casei sfinte erau suspendate de plafon sau atârnate pe pereţi. el nu a găsit în mica sală întunecată decât statuia lui Hobal. are o dulceaţă încât gura este încântată. cit. primirea în interior era un fapt excepţional. restul fiind de un ton clar. ea reţine privirea prin frumuseţea ei şi a grandorii cu care Allah a îmbrăcat casa sa… La poartă două mari inele din argint de care este prins lacătul porţii. piatra se înnegrise prin contactul material cu pelerinii sau din cauza păcatelor lor. a făcut o rugăciune de două reka’ ât. Este imposibil de precizat cărui cult îi aparţinuse piatra neagră. Ea are o lărgime de două treimi de palmă şi înălţimea unei palme şi puţin. Ceremoniile care se împlineau în interiorul Ka’bei aveau un caracter privat. în tezaurul Ka’bei. Când Mohammed a intrat în Ka’ba. şi cel care a atins-o nu vrea să îşi mai depărteze buzele. Ritul esenţial pe care trebuia să-l împlinească un credincios primit în interiorul Ka’bei consta într-o rugăciune de două 78 79 Ibidem.. p. care este mai veche. Interiorul Ka’bei era lipsit de orice valoare artistică. Ibn Jobair îl descrie astfel: ” poarta venerabilă este înaltă de 11 palme şi jumătate. 41-42. Este acolo unul din semnele particulare ale favorii divine.

Întorcându-se spre copil ea îl găseşte lângă o sursă care ţâşnea din pământ. p. Istoria primitivă a Zemzemului era legată tot de Avraam. Un hadith. p. din partea care venea din colţul pietrei negre spre colţul iraki. pe care credincioşii săvârşeau întoarcerile rituale. 87. în care găsea baraka. 80 81 Ibidem.. care adăpostea o piatră sfântă. Sursa Zemzemului. Pe marginea matâf-ului erau ridicate mici edificii care aveau un raport intim cu pelerinajul. Pronunţând bismillah-ul.2. matâf. adorată în templul Meccăi. În faţa Ka’bei . Paza puţului Zemzem aparţinea la începutul islamului familiei d’El Abbâs. care nu acceptau să însoţească mulţimea în jurul Ka’bei. El intra şi mergea în dreapta spre peretele care mergea de la colţul sirian la cel yemenit şi făcea acolo rugăciunea80. Ei soseau în grupuri compacte şi mergeau până la bazin. Cel mai important dintre aceste edificii şi cel care se înălţa deasupra sursei sfinte era Zemzem. El trebuia să bea întors spre Ka’ba. Miciile edificii din jurul Ka’bei Ka’ba era înconjurată de un fel de piatră eliptică. op. se ridica o qoubba. grija meccanilor era de a întrerupe în fiecare zi postul bând din apa Zemzemului. Zamâzimii au organizat acest comerţ de exploatare.reka’ ât. 82 Ibidem. spre colţul pietrei negre. Ei vindeau apa în mici vase de metal. un ritual se stabilise pentru cel care bea din apa Zemzemului. dar care nu făcea parte din hajj sau din ‘umra. pe care se pare că Arhanghelul Gavriil o descoperise. Creată de Allah la începutul lumii. 62. unde vărsau proviziile de apă. arăta că Profetul băuse din apa Zemzemului81. 31 . pe partea exterioară a matâf-ului. Rugăciunea în interiorul Ka’bei era un act pios care aducea sfinţenie ( baraka). Ea se afla pe patru stâlpi şi era înconjurată de o închidere pătrată în cupru. cultul fiind islamizat. care a fost adoptată. pe care o oferea părinţilor sau prietenilor82. iar ea transformată într-o piatră rituală. existând mai multe variante: Agar abandonată cu Ismail căuta apă. 88. după modelul Profetului. În Ramadhan. Maqâm era o veche piatră sacră. Demombynes. În doctrina generală. 2. trebuia să ia câteva guri.3. Beduinii nu suportau autoritatea zamâzimilor. “ maqam-ul lui Ibrahim”. el bea ţinându-şi apoi de trei ori respiraţia. o tradiţie. devenind astfel un centru de atracţie pentru triburile alăturate. Ka’ba era locul spre care se îndreaptau gândurile şi rugăciunile tuturor credincioşilor musulmani. Însă pelerinului nu-i era suficient să se impregneze de apa sfântă. cit. p.

O explicaţie a fost găsită în originea lor din porumbelul pe care Noe în arcă l-a trimis să exploreze pământul şi care s-a oprit deasupra Ka’bei.. un simulacru al spălarii rituale. Haram-ul era populat de porumbei bleu. Plecarea pelerinului. Plecarea musulmanului pentru o călătorie era întotdeauna cu precauţii şi anumite ceremonii. credinciosul se pregătea să devină alt om.4. Dar aceasta nu era o moschee propriu-zisă. cit.2. Ibidem. intenţia (niya) domina tot actul religios. Îndeplinirea riturilor ihram-ului cerea puritatea legală. op. dar care era imposibilă. Aici era moscheea sfântă. acr.2. 157. El trebuia să facă aceste rugăciuni obligatorii întorcând capul spre qibla şi de preferat să aibă piciorul pe pământ84. el realizând o moarte a trecutului83. 155. Atitudinile lui eraureglate după cele ale profetului. Pentru doctrina musulmană. care erau locuitorii privilegiaţi ai oraşului sfânt. îndepărtarea unghiilor şi a părului. Înainte de plecare. stabilind bugetul familiei. cu excepţia cazurilor excepţionale. Moartea unui porumbel nu era compensată decât prin sacrificiul unui miel. Călătoria începea noaptea. luându-şi rămas bun de la familia lui.. Rugăciunile erau de obicei patru : zohr. Tradiţiile plasează locuitorii celor patru triburi coreişite în jurul Ka’bei într-o aşezare care coincide pentru fiecare dintre ele unei feţe a Ka’bei. Credinciosul trebuia să aibă intenţia de a face un hajj sau ‘umra şi de a împlini toate riturile. luni sau sâmbătă. 2. El îşi plătea datoriile.5. căci numele ei veritabil era el haram ech cherif. el masjid el haram. p. Musulmanul pornea într-o zi de joi.2. Moscheea sfântă În jurul Ka’bei şi a micilor edificii se întindea o curte mare acoperită de nisip şi prundiş. el evitând să se desprindă de caravană. traversată de pasaje placate şi înconjurată de galerii rectangulare. 32 . p. maghreg şi ichâ. abluţiunea. tahâra. pelerinul se conforma riturilor de ihram. Tradiţia musulmană a încercat să caute o explicaţie pentru cultul porumbeilor la Mekka. pe care credinciosul o dobândea printr-o abluţiune care trebuie să fie completă (ghusl). îmbrăcăminte. Se pare că aceste rituri erau împlinite în următoarea ordine: intenţia. el înlocuia udhủ prin tayammum. adică “ sanctuarul nobil”. Ajuns la miqât. În timpul profetului. să fie 83 84 Demombynes. partea elipsoidală unde pelerinii săvârşeau întoarcerile era limitată de case care aveau accesul spre Ka’ba. Dacă apa lipseşte.

aceea a unui iniţiat. Imitând Profetul. Faptul esenţial al actului religios era enunţarea formulei. op. iată-mă către tine. pentru a renaşte la o viaţă nouă. talbiya. dar trecând mâinile asupra părţilor corpului care trebuie purificate.mă către tine. cit. Talbiya era semnul esenţial al ihram-ului. Se pare că ghusl trebuia să fie urmat de niya şi riturile de păr. Prescripţiile referitoare la costumul oamenilor erau aplicabile şi la cele ale femeilor. el o pronunţase din înălţimea muntelui Abou Qobaϊs. Dacă credinciosul repeta takbir la fiecare nouă fază a raka pe care o celebrează. Purificarea era completă prin următoarele practici : se răde părul pubian. formula îi era atribuită lui Avraam. tu care eşti unicul ”85. Pentru împlinirea unui act religios. p. el murea pentru existenţa sa anterioară. Pentru ortodoxia musulmană. credinciosul intra într-o stare nouă. Ea putea să fie înlocuită prin mica abluţiune (udhủ) sau chiar prin abluţiunea fictivă ( tayamnum).. Pelerinii pioşi aduceau la Mecca bucăţi de stofă pe care le înmuiau în apa Zemzemului. Efectul ei era asemănător celui produs de tabkiret el ihram asupra credinciosului înainte de a rosti rugăciunea rituală(çalât): ea separă de lumea laică pentru a face intrarea în lumea religioasă86. nici mâinile. care consta în pulverizarea asupra corpului cu nisip. urma să apară în ziua judecăţii în hainele sale de ihrâm. fiind interzis să se smulgă. dar nu era clar dacă tradiţia accepta purtarea voalului. Pelerinul marca printr-un costum special această nouă formă a personalităţii sale. Interdicţia de a acoperi capul era una din cele mai grave şi punea în pericol viaţa pelerinului. fie cu foarfecul. Autorii insistă că ele aveau loc imediat ce pelerinul pronunţa cuvintele ritual ale talbiya.practicată în mawâgit. afirma doctrina. se smulgea părul de la subsoară. În privinţa părului figura o cutumă anteislamică : probabil un aranjament al părului sau faţa acoperită şi părul descoperit. 179. Pelerinul o pronunţa. 181. dar cu condiţia de a-i rupe căputa şi a le purta precum sandalele. unghiile se tăiau fie cu briceagul. imitându-l pe Profet : „ Iată. niqâb. Cutuma veche era combinată cu cea nouă a voalului. p. Ibidem. cu puţin înainte de pronunţarea talbiya. Unul dintre actele esenţiale era schimbarea veşmântului. Câteva facilităţi erau acordate pentru încălţăminte. Era permisă purtarea ghetelor. Principiul era că femeia nu-şi putea acoperi nici faţa. fără a fi rasă complet. după ce au fost puse pe pământ. tot la fel pelerinul trebuia să repete talbiya la toate întoarcerile noii sale 85 86 Demombynes. tu care eşti unicul. pelerinul trebuia să se parfumeze după ghusl. iar acest costum îi permitea să se expună fără pericol apropierii de divinitate. dar cu câteva esxcepţii. 33 . Pelerinul. căci lauda şi omagiul nu este decât la tine şi puterea. Mustaţa se tăia.

189. Ibidem. cu raţiunea sănătoasă. Mutawwifii erau repartizaţi în grupe. între cele două tahallul. de exemplu în timpul întoarcerilor rituale. Pentru anularea hajj-ului coabitarea (jumâ) trebuia făcută înainte de mica sacralizare.6. care putea fi reparată de sacrificiul unei victime întregi( hadna). Pelerinul. Interdicţia cea mai importantă pentru pelerin. Toate relaţiile de acest gen daca erau făcute de o persoană.existenţe. Autorii notează faptul că mutawwifiii puteau fi copii. era cea a raporturilor sexuale. urcând sau coborând o pantă. dar termenul tehnic era mutawwif 88. op. Aceste acte fiind nule. era deci recomandat de a le folosi înainte de ihram şi imediat înainte de desacralizarea prin ifâdha care era preludiul coabitării rituale. se găsea expus la dificultăţi care începeau să crească pe măsură ce el pătrundea în oraş. de 5 sau 6 ani. 34 . fără altă consecinţă. Întoarcerile rituale Întoarcerile rituale constau pentru credincios în înconjurarea Ka’bei de 7 ori. p. relaţiile sexuale anulau hajj-ul87. Aceşi ghizi erau desemnaţi prin numele general de dalil. Islamul interzicea credincioşilor în ihram toate actele juridice care pregăteau relaţiile sexuale : cerere în căsătorie. începând cu colţul pietrei negre. de la stânga la dreapta. pe care credincioşii îi ţineau pe umeri. ei recitând atunci şi rugăciunile potrivite. Printr-o consecinţă logică. trecând pe lângă sanctuarele care reprezentau etapele pelerinajului său. în timpul perioadei intermediare folosirea era interzisă. fiind rupte. Problema parfumurilor era foarte delicată pentru interpretarea detaliilor. Dacă obligaţiile precedente. fiecare având şeicul său. 201. făcea nul hajjul. Nu toate parfumurile erau absolut interzise în timpul perioadei religioase. ele puteau fi răscumpărate printr-o compensaţie. înainte să intre în cetatea sfântă. ea era o simplă greşeală. întâlnind o caravană. actul final al hajj-ului. Islamul menţinea interdicţiei sexuale o importanţă specială. 87 88 Demombynes. 2. p.2. De aceea exista un ghid care îl apăra împotriva marilor riscuri ale vieţii cotidiene şi îl dirija în toate actele pelerinajului său. cum ar fi postul sau pomana. cit. Talbiya era o formulă de sacralizare care se repeta până în momentul în care pelerinul revenea la starea laică. în ihram. Folosirea parfumurilor era considerată ca o pregătire pentru raporturile sexuale. redactarea actului de căsătorie.

Trebuie remarcat că această ceremnonie musulmană a intervenit pentru a islamiza ritul vechi şi de a preciza intenţia pe care o avea pelerinul de împlinit în faţa lui Allah. ridâ.. cu un gest special pe umeri. Sub acest raport. primele trei le făcea mai rapid. conform unui rit vechi sau prin imitarea iudeilor. tawâf se distingea cu siguranţă de rugăciune89. numite raka’at şi tawâf. unde esenţialul este acceptat de majoritatea autorilor. Ibidem. Începând întoarcerile spre mersul ramal. Atunci când pelerinul termina primele trei tururi cu mersul ramal. credinciosul trebuia să se aşeze în spatele maqâmului. au persistat ca rituri izolate. 219. op. acoperită cu nisip fin. El făcea de 7 ori înconjurul Ka’bei. la răsărit şi la apus. în timp ce ochii lui vărsau lacrimi din abundenţă. era gestul de adoraţie care era admis în mod general. creştinul pronunţa o serie de formule care variau după rituri şi autori. credinciosul împlinea întoarcerile observând riturile. Fiecare din aceste şapte elemente ale tawâf-ului era denumit chawt. pe lângă tawâf 90. Pelerinul se întorcea de la stânga la dreapta. prin Bab es Salâm şi se îndreapta spre Ka’ba aţindindu-şi privirea şi recitând formule pioase. pelerinul aranja partea superioară a costumului său de muhrim. Profetul începuse tawâf-ul prin piatra neagră care îl atinse. adică în timpul perioadei sacre care se întindea între takbirat el ihrâm şi talismat et tahallul. adică cultul pietrei negre. într-un gest ritual. 89 90 Ibidem. El trecea pe sub arcada Bâb Beni Chaϊba şi încearca să se apropie de piatra neagră pentru a o săruta. În momentul întoarcerilor rituale. p. Menţinea apoi această postură în timpul celor şapte înconjurări. În timpul rugăciunii. una în faţă şi alta în spate. 35 . p. credinciosul nu trebuia să pronunţe nici un cuvânt străin de formulele rituale. 91 Demombynes. p. El făcea această recitare în şoaptă în timpul zilei şi cu voce puternică în timpul nopţii91. Credinciosul intra în moschee cu piciorul drept. el recita sura 109. 207. care înconjura Ka’ba. Taqbil şi istilâm. După un hadith. numit idthtibâ. încercând să rămână la trei paşi de zidul Ka’bei. dar nu în acelaşi fel. 208. În prima. el le împlinea pe următoarele patru cu mersul normal. cit. iar în cea de-a două sura 112. El strângea mijlocul ridâ –ului său pe umărul drept şi aşeza cele două extremităţi pe umărul său stâng. când se pare că rugăciunea rituală era repetată de două ori pe zi. După sărutarea pietrei negre. apoi el se apropia cât putea de Ka’ba.Autorii arabi insistau pe comparaţia între rugăciune şi înconjurări la debutul Islamului. Atunci el făcea o rugăciune de două raka’at. ramal sau tarammul. cu paşi mici. La sfârşitul celor şapte tururi complete. Tawâf-ul se realiza în mod normal pe o bucată elipsoidală.

Pelerinul rostea o rugăciune. Primul dintre ei era la colţ. 92 93 Demombynes. Sa’y nu avea în Islam rangul unei ceremonii independente. p. Cursa între Eç Cafa şi El Marwa – sa’y Sa’y era un simplu rit între două mici culmi situate în oraş pe partea orientală a moscheii. Ibidem. O regulă specială fusese stabilită în imitarea Profetului care realizase sa’y pe cămila lui. dar doctrina dezaproba urcarea credinciosului. care era alături de uşă şi care se numea multazam. care nu are pe altcineva. 94 Ibidem. După ce băuse din puţul Zemzem şi sărutase piatra neagră. 2. Apoi el se îndreapta spre El Marwa pronunţând o invocare: “ Nu există Dumnezeu decât Allah unic. el rostea invocaţii şi rugăciuni pentru Profet şi pentru el însuşi. El păstrează toată credinţa. fiind descrisă în secolul XII de către Ibn Jobair: “ calea dintre eç Cafa şi el Marwa este astăzi piaţă care abundă de toate fructele. la dreapta şi la stânga sunt buticuri ale negustorilor”94. p. 227. 36 . El are putere. Eç Cafa şi El Marwa. adică pe partea opusă peretelui moscheii. Nu există Dumnezeu decât Allah. pelerinul se întoarcea spre Ka’ba şi rostea o invocaţie. el se apropia de o parte a Ka’bei. considerând acţiunea Profetului ca fiind una cu totul specială92. Credincioşii care fac procesiunile rituale întâmpină greutate în scoaterea din mulţime. El este puternic peste toate lucrurile. cit. iar celălalt în apropiere de Bâb ‘Ali. îndreptând mâna dreaptă spre intrarea Ka’bei. pe care o neagă necredincioşii”93. op. p. având palmele întoarse spre cer. poziţie recomandată pentru invocarea în care se cerea o favoare. Pelerinul ieşea din moschee. 228. 227.2.După ce credinciosul termina cele şapte tururi. ea fiind doar o completare a unui tawâf.. Din înălţimea Eç Cafa . noi îl adorăm doar pe El. credinciosul ieşea din moschee prin Bâb eç Cafa. Ele erau spuse cu mâinile ridicate. deasupra minaretului Bâb el Baghba. de grâne şi de toate cele comestibile. neavând o valoare prin ea însăşi. cu piciorul stâng înainte şi rostea formula de ieşire din moschee şi altă formulă specială. El are laude! El face să trăiască şi El face să moară. care era situat în faţa laturei Ka’bei dintre unghiul yemenit şi cel al pietrei negre. Distanţa între aceste două puncte era de aproape 400 de metri. Cei doi stâlpi care indicau extremităţiile se găseau în stânga văii care venea din Eç Cafa.7. Mas’ sau masîl era una din străzile cele mai frecventate ale oraşului. apoi ajungea la Eç Cafa.

declaraţiile date de Profetul însuşi şi în mod special în cele care se adună în aşa-numitul “ pelerinaj de bun rămas”. Aşa că teme-te. din anul 632. ci un complex de ritualuri îmbinate. op. precizând că : ” lunile de hajj sunt binecunoscut. Se pare că Mecca nu făcea parte din hajj-ul original95. totuşi nu îţi rade părul până când ofranda nu ajunge la locul de sacrificiu.Ajungând la înălţimea primei limite verzi. 95 F. credinciosul se găsea într-o situaţie care varia în funcţie de modalitatea pelerinajului pe care o adopta. dacă eşti înţelept. Şi dacă cineva vrea să-şi cunoască îndatoririle în această perioadă. Hajj -ul 2. el trebuie în compensaţie fie să postească. plecând de la presupunerea corectă că cei cărora le era adresată erau bine familiarizaţi cu ritualul preislamic.3. dar cele mai bune merinde sunt comportarea meritorie. 37 . Originile cursei între Eç Cafa şi El Marwa sunt neclare. ea fiind creată de Avraam ca o ceremonie cultică pentu Allah. credinciosul lua înfăţişarea rapidă pe care mulţi autori o numeau ramal. a fost cel de Hajj. dar tradiţionaliştii nu au putut scăpa ocazia de a o lega de ciclul avraamic. dar dacă ceva te opreşte din asta. atunci să ştie că nu este acceptată preacurvia. E. îndreptându-şi privirea spre Ka’ba. oferă un sacrificiu din ceea ce se găseşte la îndemână. identificând fiecare element cu un incident din viaţa lui Avraam. 2:197) Porunca era atunci. nici o răutate. nici o luptă în timpul sărbătorii Hajj. Coranul dădea mărturie şi despre cazul pelerinajului întrerupt: “ Termină hajj sau umra în slujba Domnului. Dar dacă unul dintre voi se îmbolnăveşte sau are o boală a pielii capului. 2. Trecând de borna a doua. Tradiţia musulmană a “armonizat ” versiunea islamică. preluat şi de islam. La terminarea sa’y –ului. Coranul dădea mărturie despre începutul hajj-ului. p. unde el se oprea pentru a pronunţa o rugăciune. răspunsurile au fost găsite prin hadith. Ia-ţi provizii pentru drum cu tine. una directă şi simplă. Istoricul hajj-ului Cel mai cunoscut ritual preislamic. dar care purta numele de harwal sau khabab.ului. ca şi în alte privinţe. 2:196) Complexităţiile ritualului de hajj puteau fi considerabile.” (Coran.3. 111. Peters. fie să hrănească săracii .1. ca şi pe cea a tawâf. care nu era un singur act. adică la şase coţi în faţă.. să ştiţi că Domnul îl ştie. cit.” (Coran. credinciosul se îndreapta spre El Marwa. Şi orice bine aţi face.

zece cu toate. op. a regândit altele şi a integrat ceeea ce se potrivea într-un Hajj musulman nou şi specific: “Apostolul a terminat hajj. a fost combinaţia a celor două ritualuri independente anterioare. ridicând în mod deosebit întrebarea dacă era permisă consumarea cărnii animalului oferit ca sacrificiu: ” Voi aveţi foloase de la ele (vite) până la un termen hotărât. Sura 22. 22:33-34) Printre alte lucruri pe care Profetul le-a încercat în timpul pelerinajului său de rămas bun.( Coran. înconjurările ritualice ale templului şi ceea ce El îngăduie şi interzice. Surele medineze din Coran sunt pline de indicaţii şi remarci care îl leagă pe Avraam şi pe Ismael. care ştie de la Aisha. Aceasta eset prescris pentru cel a cărui familie nu este în împrejurimile Moscheii cele sacre”.Qa’da… Trimisul le-a arătat oamenilor ritualuri şi i-a povăţuit în legătură cu obiceiurile de Hajj”96. locurile de stat. Şi pentru fiecare comunitate am rânduit Noi o ofrandă. precum şi alte sfaturi detaliate. apoi locul de junghiere al loreste lângă Casa cea străveche.Sursele comentează că Profetul a ţinut un discurs cu ocazia ultimului său pelerinaj şi că acestea conţinea instrucţiuni referitoare la modul de desfăşurare a pelerinajului. ştie de la tatăl său . soţia Profetului şi mi-a spus mie că Trimisul a mers în pelerinaj pe data de 25 a Dhu al . Cel care nu are mijloace trebuie să postească trei zile în Pelerinaj şi încă 7. 238. Peters. Atenţia este deja atrasă de locul din sura 22. pentru că Apostolul nu a mai mers în pelerinaj după asta ”97 Cu toate că nu se poate data cu precizie. Trimisul s-a pregătit de pelerinaj şi a poruncit oamenilor săi să fie gata. Ibn Ishaq a reconstituit una dintre versiuni. Profetul a luat ceea ce a găsit. 38 . F. în Coran sunt incluse versete care par să ofere clasificări despre punctele ritualice de pelerinaj. unde ritualurile apar ca o poruncă pentru Avraam după ce acesta terminase de construit Ka’ba : “ Şi cheamă-i pe oameni la Pelerinaj şi ei 96 97 Ibidem. ‘umra şi hajj. nu numai de Ka’ba. a renunţat la unele dintre elementele cultului. aşadar. subiect prezentat de asemenea în Coran : „ Dacă v-aţi regăsit liniştea. p.2:196) Procesul de transformarea a ceremoniilor păgâne în ritualuri musulmane nu s-a realizat dintr-o dată în timpul pelerinajului din anul 632. E. oferă instrucţiuni detaliate despre sacrificiile făcute în timpul Hajj-ului. pe care a redat-o în cartea sa “ Viaţa Peofetului”: ”La începutul lunii Dhu al –Qa’da . cine vrea să se bucue după ‘umra până la Pelerinaj trebuie să aducă o jertfă pe care o poate face uşor. a arătat oamenilor ritualuri şi i-a povăţuit să facă ceea ce domnul a poruncit pentru ceremonia de Hajj. de exemplu. Abd al-Rahman ibn al-Qasim. dar şi de ritualurile de Hajj. p. pentru ca ei să pomenească numele lui Allah asupra vitei cu care i-a înzestarat”( Coran. Era pelerinajul de încheiere şi pelerinajul de rămas bun. cit. aruncarea pietrelor. după ce v-aţi întors. 239.

8-12 din luna zou l’hijja. fiind mărginită la nord printr-un semicerc de coline abrupte de granit. venind pe toate drumurile din depărtări. 240) Ceremonia esenţială a hajj-ului. pelerinii părăseau Mecca pentru a ajunge la Mina. dar mai întâi Adam au început Hajj şi că orice modificări făcute de Mahomed reprezentau o restaurare a formei iniţiale a hajj-ului98. punctul culminant al acestor rituri fiind staţionarea la Arafa. care era în afara teritoriului sacru. de unde panta meridională începea cu teritoriul Arafa. şi care a fost exclus prin ceremoniile folosite de Coreişiţi. după rugăciunea zohr. se înălţa o creastă inferioară a muntelui. “ muntele iertării”. drumul care ieşea de la Mecca. amintindu-le obligaţiile. Sunna era de a face la Mina rugăciunea de auroră şi a nu se îndrepta spre Arafa decât după răsăritul soarelui99. reprezentat de o serie de acte de adorare la diverse sanctuare vechi. 241. Desfăşurarea hajj-ului Hajj-ul propriu–zis trebuia împlinit la o dată precisă. unde. în care instruia pelerinii. ei trebuiau să facă toate rugăciunile. sa-şi împlinească legămintele lor şi să înconjoare casa cea străveche”( Coran. 2. În dimineaţa zilei de 8.3. În această zi. era plin de un cortegiu interminabil de pelerini. p. Câmpia Arafa se întindea spre est. se grăbeşte să completeze detaliile explicând cum Avraam. cit. 240. Descrierile acestui drum difereau în funcţie de autori. cu ceremonii diverse. 39 .În centrul curbei la N-E. avea loc prima ceremonie a hajjului. Pe o stâncă izolată. care purtau numele de Muntele Arafa. un imam pronunţa din înălţimea amvonului o cuvântare rituală.. purta numele de wuqủf şi ea era celebrată la Arafa. p. 22: 27-29) Coranul sugerează mai degrabă că istoria musulmană târzie.2.(dem. această dată fiind cea în care pelerinii de la Mecca începeau ihramul. op. Pentru a vedea unele avantaje ale lor şi pentru a pomeni numele lui Allah în zilele hotărâte asupra vitelor cu care El i-a înzestrat…apoi să pună capăt celor ce le-au fost oprite lor. apoi trecând noaptea ei făceau cubh-ul de 9. ihram. a cărei limită era marcată de un zid. Demombynes. În dimineaţa zilei de 8 până la orele când începea ziua 9.ului încep cu ziua 7 ihijj. Condiţiile erau aceleaşi ca şi pentru ‘umra. sprintene. Lapidările şi sacrificiile de la Mina completau hajj-ul.se vor îndrepta către tine pe jos şi pe cămile slabe. Jabal er rahma. Profetul vorbise 98 99 Ibidem. Ceremoniile hajj. Din punct de vedere istoric era un fapt independent. imitândul pe Profet.

erau persoane care agitau un batic. în jurul căreia făceau întoarceri asemănătoare celor de la Ka’ba101. În secolul XIV. 102 Demombynes. Mulţi dintre ei. care se pare că nu avea vreun antecedent anteislamic. locul unde se făcea wuqủf. Mai jos se afla o mică capelă. p. Ceremoniile care compuneau wuqủf-ul se desfăşurau astfel: după rugăciunea açr. În jurul lui. 40 . apoi mergea rapid şi se îndrepta spre un alt sanctuar. El trebuia să fie precedat de o abluţiune completă sau cel puţin de un simulacru al abluţiunii. 243. op. Ibn al Hajj s-a ridicat împotriva cultului pe care pelerinii îl săvârşeau la qoubba lui Adam. p. 249.. în spatele lui este teritoriul sacru (haram) ”102 . până în momentul în care soarele se apropia de orizont. locul ritului era pe Muntele iertării. Ibidem. Locul cel mai important era acolo unde haram-ul se intersecta cu mawqif pe drumul spre Mina. Credincioşii rămâneau în picioare în faţa lui Allah. Persoana aleasă. se întorceau spre qoubba lui Adam. ei aprindeau lumânări şi în vârful muntelui Arafa. spunea Ibn al Hajj. p. Wuqủf-ul de la Arafa avea loc imediat dupa ora de la amiază a zilei de 9. Despre acest loc face menţiune şi Ibn Jobair : “ mawqif este la Jabal er Rahma şi în jurul ei. mawqif.poporului său. de obicei cadi-ul Meccăi. labbaika!”103. cit. 245. Teritoriul care este în faţa acestora este teritoriul laic (hill). până la apusul soarelui. numită Mesjid aç Cakharât. În cutuma anteislamică şi pentru o asistenţă puţin numeroasă. la muntele Namira. Era ritul vechi al tuturor cultelor semitice. se întindea pe toată câmpia Arafa. din ordinul khatib-ului. pronunţă khotba rituală. dădea semnalul care marcha sfârşitul wuqủf-ului şi îndreptarea spre Mozdalifa. dacă locurile nu erau potrivite pentru o abluţiune reală. Cele două mărci sunt în faţa ei la aproape 2 mile. 103 Ibidem. Acest mawqif era delimitat de către jurişti şi forma un fel de teritoriu sacru exterior haram-ului. Pelerinul rămânea în picioare în faţa divinităţii. wukủf. în wukủf. plecau de la Mina şi ajungeau la Arafa în timpul nopţii. Ca toate riturile importante şi cel de la Arafa trebuia să fie împlinit în stare de puritate legală. 241. Pelerinii se reuneau la Arafa în dimineaţa zilei de 9 pentru a a se pregăti de celebrarea de după-amiază a ceremoniei culminante şi esenţiale a hajj-ului. allahumma. Atunci un crainic (çârủkh). dar pentru marile mulţimi musulmane. 100 101 Ibidem. pentru a avertiza mulţimea că imam-ul pronunţa formula şi în consecinţă toţi trebuiau să repete: “Labbaika. cortegiile oficiale se îndreaptau spre Jabal er Rahma. unde Profetul venise să se roage100. p.

267. Autorii insistau că ziua de la Arafa nu era o zi de post. ea fiind strigătul ritual al wuqủf-ului de la Arafa. wuqủf. atunci mulţimea porneşte în nafr. tăierea unghiior şi a părului. Wuqủf-ul de la Arafa se termina la apusul soarelui. Mozdalifa este un vechi sanctuar anteislamic. Ifâdha de la Mozdalifa îl conducea pe pelerin la Mina unde erau împlinite ceremoniile care îl desacralizau. cele două borne care limitau aproape de Namira şi de moscheea lui Avraam. în aşa fel încât pământul tremură104. Ibidem. ale maghreb-ului şi ’ichâ. după care ifâdha nu are loc decât după apusul soarelui. Atunci avea loc un fel de wuqủf nocturn. După un hadith. Fără wuqủf-ul de la Arafa nu putea exista hajj. În mijlocul acestei câmpii există un spaţiu circular . în centrul căruia se găseşte o qoubba. halq şi sacrificiul. p. între doi munţi. pelerinul trebuia să se pregătească pentru împlinirea riturilor : rugăciunea çubh. adaugă că imam-ul malekit facem un semn din mâini şi coboară din locul de unde a săvârşit wuqủf-ul. Batn Muhassar. acest drum purtând numele de nafr. Aceste ceremonii : aruncarea pietrelor. în secolul XII. ea este la o distanţă de 5 mile faţă de Mina. op. teritoriul Arafa. daf’sau ifâdha. Împlinirea ceremoniilor din prima grupă realiza mica desacralizare (et tahallul eç çaghir ). Rugăciunea se făcea în primul moment în care era posibilă. În a doua parte a nopţii de 10. iar pe de altă parte vizita la Meccca. cit. 257. printr-o regiune străină. care era ritul esenţial al hajj-ului. Mozalifa este într-o câmpie întinsă şi largă. care îl elibera pe pelerin de 104 105 Demombynes. printr-o cursă a pelerinilor. sacrificial victimei.” Aici se face rugăciunea rituală. Printre aceste ceremonii. Profetul săvârşise rugăciunea în plină noapte. Prima grijă a pelerinului care ajungea la Mozdalifa era de a face cele două rugăciuni. 41 . ritualul distingea două grupe. Probabil este vorba aici de o veche cutumă după care multă populaţie postea în ziua de Arafa datorită influenţelor evreieşti. pe de o parte cele care formeau jamra. Ibn Jobair a descris sanctuarul. nu erau ordonate după un anumit fel105.Talbiya se continua pâna la Mina. Apoi avea loc wuqủf-ul în mach’ el haram. El era sfătuit să strângă de la Mozdalifa pietrele pe care trebuia să le arunce la lapidări. lapidările şi sacrificul de la Mina. privegherea de la Mozdalifa. urmează doctrina imam-ului Malik. împreunate. Presiunea mulţimii atinge punctual maxim între mazemein. care reveneau la Mina prin Mozdalifa. întoarcerea la Mecca pentru tawâf şi apoi sa’y. daf’. după ce relatează că masa pelerinilor din 1184.. Ibn Jobair . sub o formă care nu era foarte exactă: “ Mozdalifa este între Mina şi Arafa. care poartă denumirea de mabit. aşa cum tawâf era ritul esenţial al ‘umra. p. limitat la extremitatea lui spre Mina.

La aruncarea fiecărei pietre. Victima preferată era o cămilă. decât dacă pelerinul o dorea drept reparare a unui rit neîmplinit sau ca o compensare a unei forme restrânse a hajj-ului. înconjurat de un fel de bazin. aplicarea ghirlandelor. Marcarea era completată de o cutumă. culcată pe partea stângă dacă era din specia ovinelor sau a bovinelor. a aruncat cu pietre în el107. p. adică înfigerea cuţitului în scobitura sternului. victima primea un caracter sacru (horma). 108 Ibidem.interdicţiile care fuseseră asupra lui din momentul în care împlinise riturile de ihram. Originea lapidării era următoarea : Avraam ispitit de Satana. În acest ultim caz. Odată marcată. Ele trebuiau să fie aruncate cu mâna dreaptă. Nu exista la Mina un loc unde ea trebuia să fie împlinită.50 m înălţime şi lat de 80 de centimetri. p. dacă era cămilă. conform căruia pelerinii îşi ornamentau victimele şi pe ei înşişi cu ghirlande care le transmiteau un fel de baraka şi îi protejau împotriva atacurilor duşmanilor. care era acompaniată de o rugăciune. Demombynes. la capătul defileului care ducea spre Mecca. cu excepţia interdicţiei raporturilor sexuale şi parfumurilor. În momentul sacrificiului. 268. op. fiind lansate una după alta. animalul avea gâtul tăiat(dzabh). care nu erau ridicate decât prin vizita la Mecca106. Cutuma veche era că victimele erau mâncate de către credincioşi. dacă nu un bou. credinciosul trebuia să pronunţe o formulă pioasă. Pentru cămile. Victimele erau conduse la Mina sau cumpărate de acolo. Cămila era îmbrăcată cu o husă. căci ea era de acum înainte consacrată lui Allah. după sacrificiu. Se interzicea mulgerea victimei şi de a bea laptele. el împlinea ritul aruncării pietrelor ( jamrat el ‘aqaba) . Ea era un rit de desacralizare. în momentul în care mergea să-l sacrifice pe Ismael. să sacrifice victima cu propria lui mână. 286. cu excepţia piciorului inferior drept. de sub gât. Pe durata sacrificiului el rostea o formulă. Marele diavol (ech chaϊtân el khebir) era un stâlp de zidărie de 2. care trebuia să fie dată la săraci. takbir. 275. care era tot o supravieţuire a unui rit străvechi. Ajungând la Mina. care îi urma imediat pentru a forma un rit unic: consacrarea victimei. se combina cu marcarea (ich’ar). împrejmuit printr-un perete de rezistenţă de 1 m înălţime. Trebuie precizat că aceasta nu era obligatorie. Pelerinul arunca 7 pietre mici pe care le adusese de la Mozdalifa. Pelerinul trebuia.. 106 107 Ibidem. oaie sau capră. Ich’ ar reprezenta supravieţuirea unui rit de marcare a animalelor consacrate divinităţii la arabii anetislamici. În primul caz. taqlid. pe care altul îl putea lua. împiedicată în picioare . era cea a sacrificiului. victimei i se tăia gâtul. p. cit. 42 . dacă putea. Comentatorii nu au reuşit să cadă de acord asupra formei marcării108. tăierea rituală era nahr. Un rit vechi este atestat. A doua ceremonie importantă de la Mina.

acompaniată de 3 takbir110. 112 Ibidem. cit. apoi din partea dreaptă. În general se hotăra ca musulmanul care făcea hajj pentu prima oară. ca reprezentare a persoanei. pelerinul revenea la starea completă de sacralizare în care era înainte de lapidare şi această stare dura până la împlinirea tawâf-ului. Credinciosul se aşeza în direcţia qiblei. Era împotriva tradiţiei de a ţine post. adică să-şi taie părul de la lungimea unui vârf de deget în tot capul. care completau desacralizarea lui. începând din faţa capului. Pelerinul lua şuviţa de pe frunte cu mâna şi rostea o formulă de rugăciune. p. Nu se ştie cu certitudine când pelerinul era eliberat de interdicţia parfumului.A treia ceremonie care forma grupul riturilor de la Mina era sacrificiul părului (halq)109. Demombynes. 292. Este evident că vechiul rit consta într-un sacrificiu complet al părului. Cele trei zile care urmau desacralizării şi ceremoniilor din ziua de 10 erau consacrate plăcerii sub toate formele. 299. Prin aceste trei rituri. Aceste zile purtau numele general de ayyâm et tachriq. Halq-ul era interzis la femei. deoarece el acea un rol capital în practicile magice. tawâf el ifâdha. înainte de apusul soarelui111. sacrificiul şi tăierea părului. p. Pelerinul trebuia să se radă în cap. Ziua care urma zilei sacrificiului. Această operaţie era efectuată de un alt pelerin sau de unul dintre nenumăraţii frizeri improvizaţi care erau veniţi de la Mecca special pentru acest moment. Exista şi ritualul de tăiere a unghiilor şi de îngropare a lor. lapidarea. 291. În general nu era fixată o limită extremă. pentru a răspunde grijii musulmane de a se raporta mereu la dumnezeul de la Ka’ ba. 109 110 Ibidem. dacă el putea fi considerat ca făcând parte integrantă din interdicţia referitoare la raporturile sexuale. Ele erau marcate prin împlinirea riturilor secundare: trei lapidări zilnice. dacă tawâf el ifâdha nu era împlinit în ziua 10. 299. ziua a 11-a. Pelerinul trebuia apoi să mai împlinească la Mecca întoarcerile rituale. trebuia să facă halq-ul complet. el s-a transformat şi redus cu trecerea timpului. pelerinul era eliberat de restricţiile impuse până atunci. Halq-ul putea fi împlinit începând din zori şi chiar din a doua jumătate a nopţii. op. Femeile nu se puteau pieptăna decât după această ofrandă. expresie care se traducea prin :” ziua în care uscăm la soare carnea victimelor”112. care aveau loc după-amiaza. 111 Ibidem. 43 . p. ca toate riturile. p. Apoi bărbierul îşi făcea treaba . Astfel. care trebuiau să practice taqcir. Dar. tawâf el ifâdha. Părul trebuia să fie îngropat. Momentul acestui ceremonial era unul fix. cu excepţia celor sexuale care rămâneau în continuare şi care urmau să fie ridicate prin altă ceremonie. căci acestea erau zile de bucurie religioasă. astfel că avea loc doar o tăiere parţială a părului..

care le servea drept un fel de tutore în pelerinaj. Femeile trebuiau să fie însoţite de soţul lor sau de o rudă . dar nu hijjat el islam. Ziua a 12-a purta numele de yawm en nafr el awal. O tradiţie atribuită califului Omar hotăra ca să fie supuşi la jîzya musulmanii care nu făceau deloc pelerinajul. Musulmanii realizau pelerinajul anual la Mecca.era prima zi a tachriq-ului. pelerinii erau sfătuiţi să nu bată în timpul nopţii la uşa casei lor. cea dintre 11-12. Deşi tradiţiile afirmau că Profetul intrase în Medina în timpul nopţii pentru a avea timp să-şi pieptene pletele încurcate. deoarece oamenii rămâneau în locuinţele lor. Câteva 113 Ibidem. Ea purta numele de lailat el qarr sau yawm el qarr.3. era noaptea esenţială a sejurului nocturn ( mabît)113. 2.3. era un act la fel de important şi de meritoriu ca şi pelerinajul la Mecca. Copilul . 2. 300. dar în drumul lor se opreau să viziteze şi alte situri sacre. ci adult liber şi sănătos mintal.4. Formula nu se aplica creştinilor şi iudeilor care erau recent convertiţi la islam.Nu trebuia să fi doar musulman pentru a merge în pelerinaj. ei trebuiau să meargă la moschee şi să facă o rugăciune de 2 raka’ât. adică să fie excluşi din comunitatea musulmană. p.dar şi sclavul putea să facă pelerinajul. Caracterul obligativităţii hajj-ului a trebuit să se modifice în funcţie de circumstanţele istorice şi geografice al lumii musulmane. 3. De altfel. care. trebuia să intre în casă cu seriozitatea liniştită pe care o indica întoarcerea dintr-un asemenea pelerinaj. atunci când a venit în vecinătatea Medinei. El putea aduce familiei sale cadouri profane sau sacre. trebuia să-l imite pe Profet. el se întorcea în ţara sa. care. Cei mai îndrâzneţi mergeau la Medina pentru a vizita mormântul profetului. era un act pios. Obligativitatea hajj-ului Fiecare musulman trebuia să facă acest pelerinaj măcar o dată în viaţă.Alte locuri de pelerinaj islamice Anatolia oferea locuri sfinte şi pentru pelerinii altor religii. 44 . Pelerinul care se apropia de locuinţa sa. Credinciosul care câştigase titlul de hajj. Acest hajj obligatoriu purta numele de hijjat el islam. Cea de-a 12-a noapte la Mina . a pronunţat trei takbir. în conştiinţa populară. Sfârşitul hajj-ului După ce pelerinul a împlinit toate ceremoniile hajj-ului.3. înainte de a intra în casă. de fiecare dată când avea o pantă spre locuinţă.

p. În secolul IX. Kayseri (Cezareea) avea şi ea câteva locuri: închisoarea lui Muhammad ibn al –Harafiya. iar musulmanii îi identificau cu războinicii martirizaţi în campaniile Islamului. El stabileşte că se află în districtul Kharama. iar nu Efesul. În anul 720.. 149. califul al-Wathik trimite un şcolar faimos. De aici a plecat spre Amorion pentru a vedea mormintele martirilor care căzuseră în timpul campaniei lui al-Mu’tasim din 832115. Musulmanii au încercat identificarea peşterii în altă parte. a cărei legendă făcea parte din Coran. Situl era de interes datorită credinţei că Mesia însuşi fusese prezent printre Părinţi. 114 Clive Foss. moscheea erouluiu alBattal. pentru a găsi “ Peştera”. când mare parte din ea era în mâna turcilor. dar pentru o mare parte din perioada bizantină călătoriile liniştite nu erau o opţiune pentru musulmani. După ce a părăsit Constantinopolul s-a oprit la Niceea unde a vizitat Biserica Părinţilor de la Sinodul I. 115 45 .dintre acestea se găseau în Asia Mică. era similar cu cel al Efesului. peştera celor “ 7 Adormiţi”. unde găseşte o peşteră care conţinea trupuri bine întreţinute114. care murise luptând împotriva bizantinilor în anul 740. Inaccesibilitatea era o mare problemă în special cu privire la un sit special pentru Islam. care a călătorit prin Asia Mică în jurul anului 1180. Erau 12 corpuri întinse pe un pat. După ce au ocupat mare parte din ţară. Harawi porneşte spre est. Afsis şi care era controlat de arabi din secolul VII. Unul dintre vizitatorii de la Afsus a fost al-Harawi. cât şi musulmanii făceau pelerinaj. cit. şi-au extins şi locurile de pelerinaj la situri recunoscute şi de creştini. Aceasta era biserica Sfântului Amfilohie unde atât creştinii. Mujahid ibn Yazid se întoarce dintr. Trecând prin Amorion şi Laodiceea ajunge la un loc numit “ al-Hawiya”. între Amorion şi Niceea. Geograful Idrisi vizitează locul în anul 1117. art. fiul lui Ali. Creştinii îi recunoşteau drept ai lor. al cărui nume arab Afsus. Un pelerinaj regulat a fost rezervat pentru Arabissos.o ambasadă de la Constantinopol. 149. este adevăratul loc al relatării. unde un munte avea o trecere care ducea la camera care conţinea trupurile. Atracţia de la Konya (Iconium) era mormântul lui Plato din biserica alăturată marii moschei. Muhammad ibn Musa. unde găseşte o peşteră conţinând corpurile martirilor din timpul califului Umar. spre Divrigi. confirmând că acesta. În faţa ei era o biserică şi o moschee. Ibidem. p.

pelerinii se îndreptau spre locurilecare le erau accesibile sau de care auziseră că erau potrivite pentru nevoile lor. cerând ajutorul divin. care reuşea să atragă pelerinii din apropierea locului respectiv. în clipele grele prin care treceau. într-un fel de jertfă alături de sfinţi. în secolul VII. iar Constantinopolul va ajunge să fie transformat într-un “Nou Ierusalim”. până la începutul cruciadelor lumea arabă islamică şi cea bizantină erau două mari puteri rivale în regiunea mediteraneană. Vizitatorii acestor locuri erau din toate clasele sociale. la anumite locuri renumite pentru sfinţenia lor. deşi în primele secole ale pelerinajului creştin s-a remarcat faptul că acesta era întreprins. dar de multe ori 46 . În căutarea vindecărilor sau a ajutorului spiritual. ei vor începe chiar să ia relicve sfinte cu ei în lupte pentru a avea protecţia dumnezeiască.Concluzii Începând cu secolul IV ia naştere pelerinajul creştin. Procesiunile cu icoane sau cu moaşte au avut şi ele un rol important în imperiu. Avându-l drept model pe marele constantin. De la naşterea islamului. Biserica Sfânta Sofia va lua locul Templului din Ierusalim. în special la locurile din Ţara Sfântă ca urmare a interesului împăratului Constantin . în special. de către călugări. în special ulei sfinţit. Pe parcursul secolelor vor apărea locuri de pelerinaj şi în alte regiuni. locurile de pelerinaj ale creştinilor ajung sub stăpânire arabă. pentru a-i cere ajutorul lui Dumnezeu. Chiar şi împăraţii bizantini veneau înaintea marilor bătălii. prin moaştele aduse aici şi prin ridicarea de noi biserici. Această schimbare va fi cauzată si de expansiunea arabă. Din momenntul cuceririlor arabe. care le folosea pe viitor sau pe care îl puteau da celor care nu avuseseră ocazia de a ajunge în locurile binecuvântate de Dumnezeu. Credincioşii participau la asemenea acţiuni. Ei obişnuiau să procure din aceste locuri darurile consacrate. Majoritatea locurilor de pelerinaj din Imperiul bizantin aveau un singur sfânt important.

Celelalte locuri de pelerinaj pentru musulmani nu au avut un succes foarte mare. 47 . ele erau sub stăpânire creştină şi de aceea. de multe ori. Esenţialul ceremonialului meccan este cu siguranţă anteislamic. s-a încercat spiritualizarea riturilor pelerinajului şi în acelaşi timp convingerea pelerinului că valoarea hajj-ului său depindea de elanul sufletului său spre Allah. dar aveau şi experienţa pelerinajului din religia lor. Deşi unele dintre ele erau amintite şi în Coran. care era o obligaţie rituală. dar formalismul a rămas dominant.arabii sunt îngăduitori cu pelerinii creştini. Cu timpul unele practici au dispărut. iar Profetul Mahomed lăsase modelul de urmat. În secolul XII. Lucrarea de consolidare şi de armonizare a riturilor a durat aproape 150 de ani. el suferind transformări de detaliu. Pelerinajul musulman era prezentat în Coran. mai mult decât de pronunţarea exactă a formulelor. Există şi o marcă personală musulmană. căci. musulmanii au încercat să le înlocuiască cu alte locuri aflate sub stăpânirea lor. a încercat să le dirijeze spre Dumnezeul unic. Ei recunoşteau sfinţenia Ierusalimului. ei impunându-le acestora taxe pentru a putea vizita locurile sfinte. atunci când Profetul a stabilit riturile.

4. Apariţia locurilor sfinte în Imperiul Bizantin …………………………………............5........3 Capitolul I: Pelerinajul – etimologie şi semnificaţii……………….... Antiohia………………………………………………………………… 3............. 48 ................ 2............6 Capitolul II :... 4.... Metode de vindecare……………………………………… 5...... 2.... Pelerinaul la Mecca……………………….. Vizitatorii locurilor sfinte……………………………………………. 2.....2................ Pelerinajul ante-islamic……………………………………….....CUPRINS Introducere......................darurile consacrate……………………………………......1.. Mutarea moaştelor………………………………………………….................... Dezvoltarea locurilor sfinte în Orient ……………………………………. 6..... Ierusalimul………………………………………………….. Egiptul………………………………………………………………............ Motivaţia pelerinilor……………………………………………………… 5.............. Pelerinajul în Bizanţ…………...... 2................ Eulogiai ..............10 1..3. Siria şi Mesopotamia………………………………………………………… 2......1........... Practicile la locurile sfinte…………………………………………………… 5..... 2. 2........... Capitolul III: Pelerinajul în islam……………………………………………… 1......... Constantinopolul – “Noul Ierusalim”……………………………………..................2.

Hajj –ul………………………………… 2.2.3. Desfăşurarea hajj-ului…………………………….3.1. 2..…. 2. Ka’ba………………………………………………… 2. Moscheea sfântă…………………………………………… 2.3. 2.3. Întoarcerile rituale…………………………………….3.1.4.2. 49 .2...2...2.3. Istoricul hajj-ului……………………………………… 2. Cursa între Eç Cafa şi El Marwa – sa’y………………………………………………… 2. 2.2.1.3.4.6.2. Miciile edificii din jurul Ka’bei…………………………. Plecarea pelerinului……………………………………… 2. Teritoriul sacru – haram………………………………….2.……. Obligativitatea hajj-ului……………………………… 3.7.2.. 2.. Sfârşitul hajj-ului…………………………………. Alte locuri de pelerinaj islamice ………………………… Concluzii………………………………………………………………………………….. 2. Bibliografie…………………………………………………………………………….2. 2.5. Tipurile de pelerinaj………………… ‘Umra………………………………………………………..2.

117121. Cluj. în John Wilkinson. Introducere în islam. Question 107 to Amphilochius – extract. p. Aris&Phillips Ltd. Editura Islam. Geoffroy de Villehardouin. traducere de Liga Islamică şi Culturală din România. trad.. Ed. Aris&Phillips Ltd.BIBLIOGRAFIE 1. Jerusalem Pilgrims. Enciclopedică. Ed. de Tatiana Ana Fluieraru. 50 . Nadia. Izvoare *** Biblia sau Sfânta Scriptură. Limes. 1993. Jerusalem Pilgrims. Cluj. 1999. 2002. Robert de Clari. before the crusades. *** Coranul cel sfânt şi traducerea sensurilor în limba română.1. 2005. Literatură secundară 2. Cei care au cucerit Constantinopolul. Lucrări Anghelescu. p. de Tatiana Ana Fluieraru. Warminster.1977. Bucureşti. Photius.. Timişoara. în John Wilkinson. Warminster. Bucureşti . trad. before the crusades.1977. Ed. Limes. Epiphanius the monk. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe române. The Holy City and the Holy Places. 2. Cucerirea Constantinopolului. 2001. 146. Ed.

Ed. în “Dumbarton Oaks Papers”. Dupront. p. Maraval. 1994. Meridiane.. Visualisierungen von Herrschaft. Pierre. Miquel. 129-151. în “Dumbarton Oaks Papers”. Lieux saints et pèlerinages d’Orient. Bucureşti. Ştiinţifică. J. Drawn to the Blazing Beacon: visitors and pilgrims to the living holy man and the case of Lazaros of Mount Galesion.A. Paris. Aris&Phillips Ltd. Warminster. André. Du sacré.. Peters.Brehier. Islamul şi civilizaţia sa. Holger A. 2002. 2002. F.56. no. în “Dumbarton Oaks Papers”. Richard. în F. Greenfield. Prawer. 1994. no. 109-127.. Louis. în “Dumbarton Oaks Papers”. Civilizaţia bizantină. Annemarie Weyl.56. Michel. Arc. Clive. 2002. tome premier. Maria Cristian.E. Alphonse. Icons and the objects of pilgrimage in Middle Byzantine Constantinople. p. 1923. Ed. Pilgrimage in Medieval Asia Minor.1977. 75-92. Gaudrefoy . 2003. Foss. Mahomed şi originile islamului. Paris. histoire et géographie des origins a la conquête arabe. Demombynes. Gallimard. din secolul VII-XX. Wilkinson. Sacred relics and imperial ceremonies at the Great Palace of Constantinople. Editions du Centre national de la recherche scientifique. p.2 Articole Carile. John. London. 1985. 2006. I. Klein. BZYAS 5(2006). croisades et pelerinages. Les Editions du Cerf. 79101. Paris. 1987. Les saints en pèlerinages à l’époque mésobzyantine ( 7e-12e siecles). images et languages. Jerusalem Pilgrims. Kaplan. 2. Histoire du royaume latin de Jerusalem. before the crusades. 1-15. p.Bauer. Constantinople and the Heavenly Jerusalem?: through the imperial palace. 1975. Bucureşti. 213-241. Ed. no. seconde edition. 21st International Congres of Byzantine studies. Librairie orientaliste Paul Geunthener. Chisinău. vol. p. no. Carr..56. Le pelerinage a la Mekke. p. 51 .56. 2002.

Bury. Oxford University Press. 59-61. 2002. Pilgrimage to healing shrines: the evidence of miracle accounts. Russians pilgrims in Constantinople. 1987. 1984. Brill. *** The Oxford Dictionary of Byzantium.Dicţionare şi enciclopedii *** Dictionnaire d’archeologie chretienne et de liturgie. în “Le temps chretien de la fin de l’Antiquite au Moyen Age III-XIII siecles.W. p. Paris. 1913-1936.56. A. 2. E. 52 . edited by M. 1911. 2002.3.the eastern roman empire (717-1453).B. Houtsma. Talbot. publie par Fernand Cabrol et Henri Leclercq. no. no. vol. p. în “Dumbarton Oaks Papers”. p.” Editions du Centre National de recherche Scientique.Th. The Macmillan Company. Librairie Letouzey et ane. Alice-Mary. 479-489. *** Dicţionar tematic al Evului mediu occidental. VIII. Kazhdan –editor in chief. Idem. Arnold şi E. vol. *** The Oxford History of Byzantium. no. p. 93-108. Pierre.15th Centuries. Levi-Provencal.George Majeska. planned by J. Oxford University Press. 1939. Le temps du pelerin ( IV-VII siecle). Paris.J. vol. 153-172.56. tome XIV. *** First encyclopedia of Islam. *** The Cambridge Medieval history. Wensinck. Introduction to Pilgrimage in the Byzantine Empire : 7th. Jacques Le Goff şi Jean Claude Schmitt. 2002. Cyril Mango. Alexander P. 2002. 1991. premiere partie. în “Dumbarton Oaks Papers”. Maraval. 2002. I. Polirom. T. în “Dumbarton Oaks Papers”. New York-Oxford. second edition. edited by.IV.56.J.

53 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful