Si chiar merita?

Sunt zile cand simtim ca pamantul se surpa sub noi,ca gandul pleaca,simtim cum am dat prea mult si nu am primit nimic.Simtim ca ne-a dezamagit,ca ne-a pacalit sentimentele,ca am fost prea cinstite si sincere cu… el.E asa greu sa trecem prin unele etape ale vietii atunci cand suntem adolescenti,cand iubim cu atat patima,dar si cand primim cele mai puternice si grele lovituri…lovituri care ne dor atat de tare incat ne i-a mult timp sa ne ridicam de la pamant,sa inchidem ranile…si chiar si asa,cicatricile vor ramane acolo mereu,se vor pastra adanc,amintindu-ne mereu ca suntem oameni fragili.Cand ne raneste cineva pe care noi il iubeam,ne doare,ne face sa devenim altele,chiar daca nu vrem sa aratam in sufletul nostru e o durere pe care numai noi o cunoastem cu adevarat,cu care doar noi trebuie sa ne luptam si sa iesim invingatoare.Iubirea e atat de

nedreapta uneori,de ce trebuie sa iubim o persoana nepotrivita,de ce trebuie sa suferim?Si toate astea pentru ce?Pt ca am vrut sa dam totul unei singure persoane… care a refuzat,a intors spatele si a plecat spunand un simplu:”La revedere”,care inseamna enorm pt noi,care doare mai tare decat o palma,care patrunde pana in adancul sufletului…si Doare enorm de tare cand de fapt iti dai seama ca a fost un inevitabil ,,Adio”.E o pedeapsa,dar si o lectie de viata.O lectie pe care fiecare trebuie sa o primeasca macar o data in viata,care ajuta la formarea noastra ca oameni,care ne trezeste la realitate…dar care ne va si marca.E atat de usor sa spuna “La revedere” si sa plece,sa intorca spatele unei personae care i-ar fi oferit totul,pleaca lasand in urma un suflet ranit,nu stie ce a pierdut,nu stie ca acea persoana era deosebita,speciala…si putea fi a lui.Putea sa ii asculte sufletul,putea sa o priveasca in ochii,ea ar fi fost acolo pt el

mereu,l-ar fi ascultat,i-ar fi oferit totul….Si totusi a plecat,lasand in urma un suflet trist si confuz.Cata durere , cata ura e acum.Nu poti simti decat acea cadere a sufletului in abis..acolo de unde nu te poti ridica fara ajutor si fara speranta.E atat de greu sa poti privi in ochi o persoana care te-a ranit,care te-a facut sa suferi,nu mai poate fi la fel ca inainte… totul s-a schimbat…e greu dar nu imposibil;fiecare putem suporta mai mult decat credem noi…dar mereu dupa o furtuna apare acea raza de speranta ce incalzeste sufletul si trage din umbra acel colt de inima insangerat de durere.De multe ori acea raza care va aparea ne poate provoca teama,durerea ca va straluci prea tare si apoi va disparea in furtuna.Viata nu e ca in filme si povestile cu care am crescut,in viata eroul nu ramane cu printesa,nu mereu binele invinge,nu mereu cei buni castiga.In viata avem urcusuri si coborasuri,pe care trebuie sa le trecem cu bine,trebuie sa

stim sa ne bucuram de urcusuri,si sa nu ne lasam dezamagiti de coborasuri.Fiecare etapa a vietii noastre reprezinta o caramida la temelia formarii ca oameni.Daca in viata totul ar fi perfect,ar deveni monotona si lipsita de interes,ne-am plictisi si am cauta ceva nou.Ne-am plictisi de iubire perfecta,de fericirea vesnica,de bunatatea tuturor.Am cauta o iubire imperfecta pe care noi sa o facem perfecta,am cauta si un pic de tristete,dar si un strop de ura pentru a ne simti oameni.Cred ca perfectul e imperfect.Avem nevoie de tot ce ne ofera viata.Nimic nu e intamplator,totul decurge dupa un plan,pe care noi il urmam fara sa stim.Toti avem propria noastra poveste in care suntem actorii principali.Toti jucam un spectacol pe acea scena a vietii…dar nu de multe ori sunt multi spectari in sala.Si totusi ne interpretam rolul pana la capat,iar apoi cortina va cadea,spectacolul se va termina si vom pleca grabiti dar si fericiti ca am

dus rolul cu bine pana la capat.Viata ne va oferi mereu multe surprise pe care noi trebuie sa le acceptam si sa le infruntam.Viata e frumoasa,si nici o umbra nu ii poate lua frumusetea si stralucirea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful