1.

Introducere în obiectul şi problematica psihologie sociale
1. Obiectul şi problematica psihologie sociale: Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca şi entitate ştiinţifică 2. Definiţii ale psihologie sociale 3. Problematica şi principalele trăsături ale psihologie sociale a. Caracteristicile psihologiei sociale b. Problemele metodologice 4. Tendinţe actuale

1. OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI SOCIALE

Există situaţii în care rămânem total indiferenţi faţă de ceilalţi:

O pereche, un bărbat şi o femeie, îmbrăcaţi foarte sărăcăcios, stau pe o bancă în parc,

1

Figura alcoolicului de pe treptele bisericilor

2

Un protest studenţesc, Sute de studenţi au protestat în faţa rectoratului, în Cluj Marţi 02 octombrie 2007, 13:27

Peste 700 de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca au protestat astăzi, la ora 12.00, în faţa rectoratului universităţii, împotriva majorării taxelor şi a lipsei locurilor de cazare. Studenţii cer menţinerea taxelor de şcolarizare de anul trecut, semnarea contractului de studiu pentru toată durata şcolarizării, construirea unor cămine noi, păstrarea a 30% din venitul fiecărei facultăţi la bugetul facultăţii, mărirea burselor şi posturi în plus la secretariat. Protestarii au avut pancarte pe care scria "Nu suntem cifre, suntem oameni", "Taxe americane, condiţii africane" sau "Uniţi avem putere" şi au scandat lozinci precum "Ole, ole ole ole, secretara nu mai e", "Unde-s banii", "Nu tac", "Tata nu-i bancher, e numai inginer" sau "Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne rezolvăm şi problema noastră". Studenţii au demonstrat că sunt la fel de bine organizaţi ca un sindicat, majoritatea dintre ei fiind membrii Organizaţiei Studenţeşti a Universităţii Tehnice (OSUT). Preşedintele acesteia, Bogdan Buta, a declarat astăzi că dacă nu se rezolvă nici de data aceasta problemele, studenţii iau în considerare continuarea protestelor, chiar şi o nouă pichetare a clădirii rectoratului. 3

Sursa: Realitatea TV 4 . însă nu am fost ascultaţi". cadru didactic al UTC. la a prezenta problemele logice. deoarece se aflau la înmormântarea unui profesor. a declarat Buta. Conducerea universităţii nu a fost prezentă în sediul rectoratului astăzi. Am încercat în repetate rânduri să găsim soluţii paşnice. începând de la a strânge semnături."Vom încerca să obţinem astăzi o întâlnire pentru a negocia şi sperăm ca în urma acestei întâlniri să rezolvăm toate aceste probleme ale studenţilor. să nu mai fim nevoiţi să venim din nou în stradă.

Arădenii şi timişorenii şi-au făcut deja un obicei să creeze incidente înaintea meciurilor directe. Pe numele acestui suporter s-a întocmit dosar penal". folosind şi spray-uri lacrimogene. 21:15 Un suporter al echipei Politehnica Ştiinţa Timişoara s-a ales cu un dosar penal. a precizat Nemeş. astăzi. când suporterii timişoreni au ajuns la stadionul echipei UTA a început o adevărată luptă de stradă între cele două galerii. înaintea meciului cu UTA. când un suporter al echipei din Timişoara a aruncat cu bucăţi de sârmă pe care le-a rupt din gardul unei locuinţe din apropierea stadionului şi a rănit un subofiţer la ochi şi la arcadă. pe numele unui suporterului din Timişoara a fost întocmit dosar penal pentru că a rănit un subofiţer jandarm.Un dosar penal şi 140 de suporteri reţinuţi în urma violenţelor de sâmbătă de pe stadioane Duminică 02 septembrie 2007. "Au fost aplicate patru amenzi contravenţionale în valoare de 8. Pentru aplanarea conflictelor. s-a mai constatat o infracţiune de ultraj. Înainte de începerea partidei UTA . de căpitan Lucian Nemeş. jandarmii au intervenit în forţă.000 lei. pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice la stadion.000 de lei. De asemenea. iar două maşini aflate în apropiere au fost distruse de suporterii violenţi. după incindentele dintre fani şi jandarmi. Sursa: Realitatea TV 5 . transmite corespondentul NewsIn. care au avut loc sâmbătă. la Arad. Potrivit celor declarate.Poli Timişoara. iar alţi patru au fost amendaţi cu 8. mai mulţi jandarmi şi ziarişti au fost loviţi cu pietre şi bucăţi de lemne. purtător de cuvânt în cadrul Jandarmeriei Arad. În timpul luptelor.

Cartea de vizită desemnează identitatea ştiinţei şi conţine definiţiile sau punctele de reper. 6 . a.C.) accentul este pus pe stat în faţa individulului care se supune autorităţilor. Preistoria psihologiei sociale Istoria psihologiei sociale începe oficial în 1908 dar ea se regaseşte în gîndirea presocratică (secolul al VII-lea î:C. Scurt istoric.Cum pot fi explicate aceste situaţii şi cum ele pot să devină obiectul de studiu al unei discipline socio-umane? Psihologia socială reprezintă întâlnirea fericită dintre psihic şi social. Constituirea psihologiei sociale ca şi entitate ştiinţifică Partea de istorie pentru o disciplină reprezinta cartea ei de vizită. ). Platon (427-347 î. dar mai ales dintre individ şi structurile socioculturale în care trăieşte el.

Emile Durkheim (1858-1917) este de fapt întemeietorul sociologiei ştiinţifice. Gândirea socială în care concepţia dominanţei socialului asupra individului este dominantă este imbogăţită conceptual de catre filosoful german Hegel (1770-1832). Cele două curente au dat naştere la 2 orientări devine ulterior tradţionale: una de orientare socială care modelează experienţa şi conduita individului şi celalată de orientare individualistă în care rolul proceselor psihice individuale este esenţial iar socialul emerge de fapt din acesta. comunitatea şi statul. Ideile lor formulate despre relaţiile dintre oameni. moraliştii francezi: Voltaire. Asch .Orientarea psihologică Aceasta situează individul în cadrul social. metafizic spre cel ştiinţific. organizaţiilor. Lewin. şi abia după aceastea vizează aspectele psihice ale individului. relaţiilor. Există deci o relativă independenţă a socialului în aport cu individualul. Sistemul filosofic în care modeulul cunoaşterii umane porneşte de la stadiul teologic. societate şi individ.Aristotel (384-322 î. Consideră faptele sociale independente şi exterioare de conştiinţa individuală. Teorticienii Evului mediu. pun în mare măsură bazele cercetării psihosocialului. în primul rând fără să ignore condiţionarea socială a mediului care îşi pune amprenta asupra tuturor proceselor senzoriale şi superioare. dar insistă asupra substratului biologic. Psihologi sociali de origine psihologică Floyd Allport. iubire. a. constituie şi astăzi teme extrem de interesante şi domenii în care cercetările nu au încetat să caute explicaţii şi legităţi. Pentru el statul este forma supremă a societăţii dar şi încoronarea spritului social obiectiv iar indivizii sunt participanţi activi Gândirea hegeliană a stat la baza dezvoltării spiritului de grup sau a group mind. filosofii germani: Kant. 7 . Conţinuturile vieţii actorului social sunt determinate în mare măsură de cele ale societăţii în care trăieşte. sau subiect individual-obiect. Donald Campbell b. Hegel. ) natura umană este socială prin esenţa ei şi care consideră omul “zoon politikon” şi de la această realitate se construiesc relaţiile interpersonale. Auguste Comte (1798-1857) propune termenul de sociologie care o consideră ştinţa supremă care compară culturile din perspectiva dezvoltării lor sociale. structurilor.Orientarea sociologică oferă prioritate aspectelor sociale.C. Schema de lucru a acestei orientări înseamnă: subiect-mediu. Comte este socotit şi părintele pozitivismului. Festinger. prietenie. deoasebirile psihosociale dintre femeie şi bărbat. Toma d”Aquino. invidie. familia. În ultimul stadiu fenomenele sunt reale şi certe iar cunoaşterea lor implică constante şi variabile spaţio-temporale. Roussseau. În psihologia socială există două curente principale care configurează psihologiei sociale două tendinţe de factură psihologică respectiv de una sociologică. « Reprezentările colective « deşi se formează din asocierea şi interacţiunea indivizilor ele diferă în mod semnificativ de reprezentările individuale.

normă. ca textură a indivizilor care dispun de valori şi norme şi care intră în interacţiune. Dintre psihologii sociali de origine sociologică : Mead. Bales. Cunoaşterea unuia implică cunoaşterea celuilalt. şcoala. consideră importante rolurile sociale ale indivizilor şi văd ca necesară folosirea unor metode standardizate de genul testelor şi chestionarelor consacrate. care consideră cercetarea modului de construire a realităţii subiective în momentul dat.Studiul opiniei publice. Homans. al lui G. individul este dependent de relaţiile sociale cu celălalt. refuzând totodată folosirea instrumentelor standard. În cazul Volkenpsycholgie obiectul de studiu l-a reprezentat limbajul. Nimic nu este mecanic. Schema de lucru este subiectul-obiectul. alt grup sau o instituţie. Înţelesul sau semnificaţia care o dăm unui eveniment sau persoane. În 1897 apare cartea lui Baldwin a cărei temă este dezvoltarea morală şi socială a copilului iar în 1901 Paolo Orano lansează volumul întitulat „Psihologia sociale”. diferă în funcţie şi de evoluţia calităţii relaţiei cu acea pesoană. Experimentele din cadrul psihologiei sociale au debutat cu Norman Triplett în 1898 profesor la Universitatea din Indiana şi au constat dn studii asupra modului în care subiecţii dintr-un grup îşi imbunatăţesc performanţele în contrast cu situaţiile în care activează singuri. French. În ambele cazuri există o concetrare asupra socialului iar ca metodă de cercetare de bază este utilizată observaţia. iar obiectul o valoare. În menţinerea acestor raporturi. miturile. Interacţionalismul statuează că în societate. iar Școala de la Iowa. susţine ideea comportamentului agresiv al mulţimii ca şi consecinţă a spritului de grup. În 1864 şi 1871 apare termenul de psihologie socială. aptitudinile de adaptare se transmit la copii datorită procesului de socializare. Hermann Steinthal. adică produsele interacţiuni sociale. familia. sunt elemente care provin din sociologie. şi se caracterizează prin abordarea sistematica a comportamentelor umane şi se identifică de fapt două curente: psihologia popoarelor (Volkenpsychologie) şi psihologia multimilor. pentru că îşi poate constitui. Mead. cel mai important reprezentant al acestui curent. În concepţia interacţionalismului simbolic. termenul reapare în scrierile lui Gabriel Tarde iar în 1896 publică „Studii de Psihologie Socială”. unde cel dintâi nu este un individ ci o colectivitate sau grup. În 1896. Ultimii doi în 1860 editează prima revista: Zeitschrift fur Volkerpsychologie und Sprachwissenshaft (Revista de psihologia popoarelor şi lingvistică). iniţial în lucrările lui Carlo Cataneo apoi în cele ale lui Lindner. . Goffman. Psihologia socială însemna analiza individului în societate. XX. “identitatea” doar în aceste relaţii. Lazarus. adică o psihologie a societăţii. Constituirea propriu-zisă. cea mai avansată metodă de cunoaştere. Reprezentanţi de seama ar fi: Wilhelm Wundt. individul are nevoie de strategii. obiceiurile. Psihologia mulţimilor pune în centrul atenţiei spiritul de grup sau group mind. Societatea şi individul se modelează reciproc şi permanent. respectiv îşi poate obţine. După anul 1895. Gustave Le Bon. agenţii de socializare: mass-media. Studiul s-a realizat pe un grup de ciclişti ale căror timpi şi viteză a crescut simţitor în comparaţie cu situaţia în care 8 . reprezentările sociale. Distingem două şcoli: Școala de la Chicago. a psihologiei sociale are loc undeva la sfârşitul secolului XIX şi începutul sec. totul este influenţat de context.

dragostea romantică.alergau singuri. În 1924Allport Floyd publică un tratat de psihologie socială experimentală iar în 1931 Murphy şi Murphy un volum numit Experimental Social Psychology. din aceste teme pornesc alte subiecte de cercetare care se referă la atracţia personală.Ross englezul William McDougall. elaborată de Leon Festinger. asupra trăsăturilor de personalitate. Dealtfel aceste lucrări forţează reviste prestigioase ca şi Journal of Abnormal and Social Psychology să se dividă în anul 1965 în două curente: psihologie patologice şi psihologiei sociale. cercetările lui Fritz Heider. stereotipurilor ale lui Eleanor Rosh. atribuirea. În continuarea acestora vin experimentele lui Milgram asupra obedienţei din 1963 şi cele din 1968 ale lui Latane şi Darley asupra comportamentului de ajutorare în caz de urgenţă. mai ales datorită a posibilităţii îmbunătăţirii şi eliminării neajunsurilor din teoriile lui Heider şi Asch prin utilizarea metodelor şi a conceptelor de percepţie a pesoanei. În perioada următoare datorită subspecializărilor şi a tendinţelor din psihologia socială apar reviste extrem de specializate pe anmite domenii. Kurt Lewin. Serge Moscovici actualizează conceptul de reprezentare colectivă elaborat de Durkheim şi relansează conceptul de reprezentări sociale. Sheriff în 1935 elaborează un experiment ce viza formarea normelor de grup. De aici. Cartea lui Ross tratează probleme ca: sugestibilitatea. iar în paralel lucrează la un proiect ce vizează influenţa minoritară. structura caracterului. spiritul de grup iar al lui McDougall: relaţiile interpersonale în a căror explicare recurge la instincte. Instituţionalizarea psihologie sociale a debutat cu impunerea ca materie de studiu în universitate iar apoi în 1966 se constituie European Association of Experimental Social Psychology (EAESP) pentru ca peste 4 ani în 1971 să apară European Journal of Social Psychology de fapt prima revistă internaţională a psihologilor sociali. instinctul gregar. Experimente deja clasice în psihologia socială sunt cele realizate în 1951 de Asch asupra conformismului iar Festinger şi Carlsmith în 1953 asupra disonanţei cognitive. credinţe religioase. supunerea la autoritate. În perioada urmatoare mai precis in 1938. moda. apare în anul 1982 revista Social Cognition. luarea deciziei sau schimbărilor de atitudine. Lippit şi White publică un experiment ce viza modul în care se modifică comportamentul de grup sub influenţa stilului de leadership. emoţii. sexual. Astfel în 1971 apare Journal of Applied Social Psychology iar în 1975 Personality and Social Psychology Bulletin. datina. Deoarece cogniţia socială va fi începand din deceniul 8 una dintre abordările preferate ale psihologilor sociali. imitaţia. În perioada aceasta adică între 1890-1910 în SUA s-au constituit mai bine de 31 de laboratoare de psihologie experimnetală. Se observă că jumatatea secolului trecut este dominată de cercetări asupra influenţelor grupurilor asupra indivizilor. prin teoria atribuirii impune un curent care va fi mulţi ani în vogă şi va reprezenta în mare măsură punctul de plecare pentru o abordare cognivitistă a psihologie sociale. cea de psiholgie socială fiind Journal of Personality and Social Psychology şi Journal of Experimental Social Psychology. 9 . frică. curiozitatea. preluate din psihologa cognitivă. patern. Primele lucrări de psihologie socială apar în1908 semnate de sociologul american E. Toate sunt considerate propensiuni sau dispoziţii. ajunge să monopolizeze cea mai mare parte din atenţia cercetătorilor. Adorno şi colaboratorii săi publică în anul 1950 un studiu asupra personalităţii autoritare. atitudinilor etc. Urmează anul 1958. în care. În această direcţie sub conducerea lui Lewin din 1947 debutează un program de cercetare a dinamicii grupurilor care va contiuna şi după moartea sa. Cele două curente vor duce la apariţia a trei reviste. În această perioadă teroria disonanţei cognitive.

Revistele înfiinţate înfiintat ar fi: "Studii filozofice"-care a apărut între 10 . colaboratorii institutului sunt trimisi pentru specializare. Goanga a ocupat apoi catedra de psihologie de la Universitatea din Cluj în 1919. iar în 1927. în armata. pe care o concepea ca pe o stiinta de sine statatoare. el nu s-a situat pe pozitiile filozofice ale acestuia. doctor în filozofie tot de la Leipzig cu teza "Cercetari experimentale cu privire la tonalitatea afectiva a culorilor". de la compilatie spre cercetari originale. Domeniul aptitudinilor si a diagnozei a însemnat centrul preocupărilor sale datorita implicatiilor ei practice. C. transformat. Sub conducerea lui Stefanescu-Goanga. Beniuc. comparata si aplicata". de a fi promovat mai ales ramura ei experimentala. cu caracter experimental. în celebrul "Institut de psihologie experimentala. "Revista de psihologie". G. a fost Fl. pentru întretinerea careia concura toate manifestarile constiintei individuale". imediat dupa ce ea începe sa se dezvolte ca stiinta experimentala pe plan mondial. fise". dupa ale carei legi se explica diferentierea sensibilitatii. M. considera ca psihicul în toata complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin notiuni biologice. Laboratorul devine un centru important de cercetari dupa 1929. pentru studii aprofundate. apar peste douazeci de volume în colectia "Studii si cercetari psihologice". Eduard Gruber este fondatorul primului laborator de psihologie experimentala din tara noastra la Iasi în 1893. Peteanu si altii. Wundt.Bontila. Zapan.. în 1921. sustinând unitatea fiziologicului si a psihicului precum si unitatea dintre organism si mediu. chestionare. iar de numele lui se leaga primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei conditiile obiective ale trecerii de la speculatia filozofica spre stiinta. în strainatate. pe plan stiintific. în decurs de un deceniu. C. Zahirnic. pe lânga care a înfiintat. La Bucuresti. data la care a procedat la primele cercetari largi si intense. iar vârful si-l are în viata sociala. Georgiade. la Posta si telegraf. A.Chircev. În cartea lui C. al lui W. Meritul deosebit al lui Stefanescu-Goanga este de a se fi dedicat. îsi fac ucenicia în primul laborator de psihologie experimentala . Stefanescu-Goanga (18811958). F. Începând din 1928. Sub conducerea sa s-au format o serie întreaga de psihologi români: N. C.Constituirea psihologiei în România În România psihologia se constituie ca disciplina independenta. "Curs de psihologie" din 1923 dar şi studiile si articolele de psihologie. cu aportul unor cercetători de factură experimentală ca şi: I. în explicarea faptelor de constiinta trebuie sa tinem seama în plus de intervetia unei noi serii de conditionari si determinari ale mediului social:"psihogeneza îsi are radacinile în biogeneza. Rosca. Institutul de psihologie din Cluj a avut un periodic propriu. sustinuta în 1911 la W.M. Nestor. Gruber. un laborator. exclusiv psihologiei. M. Alte apariţii editoriale ar fi: "Probleme de psihologie" apărut în 1898. la Ministerul Justitiei. Wundt. Întemeietorul psihologiei experimentale din România. Radulescu-Motru. C. editia a II-a 1929).Wundt. G. Rezultatul acestei activităţi a reprezentat-o publicarea în anul 1929 aunei cercetări intitulate "Selectionarea capacitatilor si orientarea profesionala" iar în 1940 "Masurarea inteligentei". Pionierii psihologiei experimentale din România: E. Margineanu. dar interactiunea dintre acestea era prezentata cu un accent insuficient pe conditiile sociale ale existentei omului. Radulescu-Motru realizează Laboratorul de psihologie experimentală. Desi elev al lui W. În 1926 începe primele cercetari experimentale. Aplicarea psihologiei la viata economica si sociala a însemnat prestarea de servicii de psihologie aplicata într-o serie întreaga de domenii ale vietii publice: la Calea Ferata. "Curs de psihologie" (aparuta în 1923. înfiintat în 1879 la Leipzig. la Ministerul Sanatatii si Asistentei Sociale si Ministerul Muncii. Al. în 1922. precum si o colectie intitulata "Studii si cercetari psihologice" si alta "Teste. Stefanescu-Goanga. în 1906 C. Radulescu-Motru.

A contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei.anii 1897-1919. A încurajat si sprijinit aplicarea psihologiei în diverse domenii de activitate cum ar fi: educaţie. În "Pragmatism si psihologie". Definiţii ale psihologiei sociale Psihologia socială este domeniul ştiinţei care caută să înţeleagă natura şi cauzele comportamentului uman Baron & Byrne (1981). Watson. ideea dublei determinari. Mihai Ralea critică psihologia pragmatista. Studii importante publicate la Iasi mai importante sunt "Formarea ideii de personalitate. behaviorism şi gestaltismul. Gestaltismul prin abordarea percepţiei. fundamentează legitimitatea psihologiei sociale ca ştiinţă autonomă. ci si activ. O definitie a ceea ce isi propune psihologia sociala este furnizata de catre Baron & Byrne (1981) "psihologia sociala 11 . a personalitatii. a proceselor psihice superioare si a rolului activ al individului în societate sunt câteva din contextele activitatii psihologice a lui Mihai Ralea.studiu de psihologie genetica" (1924). Mihai Ralea nu a utilizat niciodata metoda experimentala în activitatea sa din perioada 1923-1938. Acestă perioada de mijloc în dezvoltarea psihologiei sociale mai cuprinde câteva orientări de marcă: psihanaliza. Behaviorismul reprezentat de Pavlov. Eu şi Supraeul. Cu toate acestea a adus o contributie importanta la constituirea psihologiei stiintifice în Romania. Şi fundamentează principiile şi mecanismele învăţării. la înfiintarea Asociatiei Psihologilor din România. industrie. Skinner. recurg la schema stimul-răspuns. Aceasta "adaptare" la care se refera. "Analele de psihologie" între 1934-1943 şi "Jurnalul de psihotehnica" între 1937-1941. actionând în contextul social caruia îi apartine. activitate care a constituit o contributie deosebit de importanta în procesul de scientifizare a psihologie românesti. prin analize critice ale unor curente din psihologia vremii: behaviorism. a "Revistei de psihologie". timp în care a fost profesor la Universitatea din Iasi. Spr deosebire de colegii săi de la Cluj şi Bucureşti. "Problema inconstientului" (1925) "Asupra expresiei sociale a emotiilor". pentru desfasurarea unor activitati permanente si adâncite. armata etc. comportamentista americana şi aduce aduce o contributie fecunda la adaptarea cât mai perfecta a omului modern la complexul sau mediu". Orientarea care a avut-o a însemnat evidenţierea legaturii între procesele psihice cu cele fiziologice şi a factorilor sociali asupra vietii psihice. Ideea studierii psihologice a omului total. Concepţia Psihanalitică a lui Freud. 2. a omului concret. structuralism si prin orientarea psihosociologica din lucrarile publicate. nu are numai un caracter pasiv. "Revista de filozofie" între anii 1923-1943. structurează psihicul uman din Id. ideea conditionarii sociale a psihicului uman. "Revista de psihologie experimentala si practica" apărută în 1931. biologice si sociale. În "Ipoteze si precizari în stiinta sufletului"(1926). Psihologia sociala are ca obiect de studiu comportamentul social. şi deschide calea spre dezvoltarea psihologiei sociale cognitive.

frigul. disonanta cognitiva. compararea intergrupe. Breackwell & Rowett (1986) identifica patru nivele de analiza pentru studiul comportamentului social: Nivelul 1: analiza intrapsihica. ex.  Centrarea pe studiul şi explicarea comportamentelor sociale şi individuale. gradul de igienă şi confort. Aceasta prezenta poate fi : implicita. gradul de iluminare. ex. 1994. ex. sunt factori denumiţi variabile ecologice. determină în cele din urmă ruptura cu acea persoană. explicita sau imaginara" (cit. poluarea. Problematica şi principalele trăsături ale psihologie sociale a. din cauza unor defazări în procesul evolutiv societal sau individual. cu trimiteri atât la metode cât şi domeniile de cercetare care le vizează. care au loc în contexte culturale specifice. Dar uneori ideile revoluţionare cum ar fi constituirea Uniunii Europene au fost cu mult înainte de concretizarea ei. perceptia altuia si atractia personala.11). schimbarile intergrupe. facilitati sociale. dezvoltarea indivizilor şi cum aceasta la rândul ei este influenţată de indivizi” Iluţ consideră:” că vizează felul în care contextele micro. zgomotul.  Acordă o importanţă crescută factorilor de mediu fizic. conformitate in grup. competitia.  Studiul proceselor cognitive. Nivelul 3: interactiunea intre individ din grup. în special cele micro şi mezo prin interacţiunea mintal-emoţională şi comportamentală a acestora. Cartwright consideră “aceea ramură a ştiinţelor sociale care încearcă să explice cum societatea influenţează cogniţia. motivaţia. 3. vizează maniera în care individul şi societatea încearcă să se sincronizeze. 12 . ex. p. Descoperile tehnicii uneori au fost când înaintea imaginaţiei când în urma ei.de Abric. memoria are un rol important în modul în care reacţionăm la diferite evenimente. Nivelul 2: procesele interpersonale. se structurează sau se modifică contextele socioculturale. sentimentele sau gandirea unui individ sunt influentate sau determinate de comportamentul sau caracteristicile altora. Astfel: multe dintre descoperiririle tehnicii au ramas în patrimoniul armatei şi au fost cunoscute publicului consumator abia dupa ani buni. Abordarea personală. mezo şi macrosociale afectează conţinutul proceselor psihice şi comportamentale ale indivizilor şi felul în care iau naştere. consider că psihologia socială. Nivelul 4: relatiile intergrupe.studiaza modul in care comportamentul. aglomeraţia. Experienţele negative repetate cu o persoană. Caracteristicile psihologiei sociale Abordarea psihologist-pozitivă. care influenţează în mod direct psihicul şi implicit performanţele noastre. Căldura. consideră că psihologia socială. deţine câteva caracteristici importante:  Ştiinţificitatea.

metoda de cercetare bazata pe masurarea si cuantificarea datelor obtinute. orientarea spre parteneri cu statut şi poziţie socială. americană. deconspirarea. mai ales asupra dezvoltarii ontologice a subiectilor. b. Apariţia cuplurilor homosexuale. dar şi politică). şi de ce nu de sex. * Metoda cantitativa . consonanţa conitivă. 4. Tendinţe actuale: interdisciplinaritatea şi caracterul pragmatic Deşi iniţial se găsea la linia de demarcaţie a: psihologiei. Marketingul (în comerţ. Conceptul de cuplu a suferit profunde mutaţii. mijloc. m. Observaţia Ancheta Experimentul Analiza corelaţională. teoria echităţii în organizarea locurilor de muncă+Greenberg+schimbul de birouri. sociologie si ramurile acestora.c. antropologiei. sesiunea produce stres si tulburări respiratorii.c. orietală. reconstituiri). şi contextele culturale cum influenţează existenţa şi dezvoltarea unor personalităţi modale. informarea bolnavilor asupra efectelor nocive ale unei substanţe asupra organismului. cu un repertoriu tematic teoretic şi de cercetare foarte bogat. Totuşi această apropiere de disciplinele amintite a determinat apariţia unor cercetări şi orientări culturale. 13 . satisfacţia în muncă (depinde de personalitate. negocierile (experimentul lui Sheif de la Robber+s Cave cu 11 copii. Daca în realitate există relaţia cauză-efect. satisfacţia în muncă. methodos) . Violenţa informaţiile din BOP Conduita etică şi cod deontologic: înşelarea. escrocherii. contribuie la influenţarea comportamentului cumpărătorilor dar şi a electoratului. În acest sens se studiază cultura marilor popoare (euro.mod nenumeric de culegere a datelor din mediul natural al subiectilor investigati. m. este totodata si sistemul de reguli propus pentru o cercetare. a subculturilor dintr-o cultură. sociologiei. vezi la hărţuire sexuală. au produs mutaţii serioase în structura socială. modificarea realţiilor interpersonale în caz de boală). au fost utilizate mai intai in studiile antropologice. alegerea partenerului de viaţă. Sesizează diferitele modificări în comportamentul unui cuplu. stresul asupra sistemului imunitar. cale de urmat intr-o actiune. riscuri minime. sunt utilizate cu precadere in statistica. informatiile astfel obtinute sunt mult mai bogate. Conflictele de la locul de muncă .mod. Problemele metodologice * Metoda de cercetare (gr. respectiv o cercetare de cunoastere a realitatii. * Metoda calitativa . O mai mare aplicabilitate a noţiunilor de psihologie sociale în domenii ca: cel juridic (în audierea martorilor. un rol imporant îl joacă atractivitatea şi statul socio-economic al victimelor respectiv al acuzaţilor. Psihologia socială cognitivă: apelează la percepţia subliminală.). Cunoaşterea mecanismelor de influenţă socială. astăzi psihologia socială este o ştiinţă de sine stătătoare. Managementul organizaţional. Sănătate (relaţia bolnavului cu mediul spitalicesc.

despre instituţii. fluenţa. Comunicarea paralingvistică se referă la tonul.  Comunicarea paralingvistică. Comunicarea nonverbală: limbajul nonverbal. sau cine se declară a fi. COMUNICAREA NONVERBALĂ: LIMBAJUL NONVERBAL. simte. ce atitudine are faţă de ceilalţi oameni sau numai anumiţi oameni.  Limbajul corpului. 14 . Limbajul corpului. Comunicarea nonverbală: o bază a comunicării. şi cu acest prilej ne putem forma o imagine despre ceea ce ea gândeşte. pe care emiţătorul le utilizează în conversaţie.  Atribuirea. Acest gen de comunicare aparţine în mare parte comunicării nonverbale. Cele patru canale:  Expresia feţei.2. evenimente politice sau culturale. Atribuirea: cum înţelegem cauzele comportamentului celorlalţi Teorii ale atribuirii: cum dăm sens mediului social Surse de erori în atribuire Aplicaţiile teorie atribuirii III.  Combinarea şi sinteza informaţiilor. uneori oamenii pot să spună lucruri mai puţin reale şi mai puţin verificabile. deoarece modul în care se manifestă nu transmite conţinut lingvistic concret. I. Informaţiile obţinute prin vorbire nu sunt întotdeauna şi reale.  Contactul vizual. Formarea şi managementul impresiilor despre ceilalţi Teoria cognitivă a formării impresiilor Managementul impresiilor sau arta de a arăta bine Cunoaşterea mediului fizic.  Limbajul nonverbal. Distanţa fizică. PERCEPŢIA SOCIALĂ Perceţia socială este procesul prin care încercăm să cunoaştem şi să înţelegem alte persoane I. social şi cultural implică utilizarea unor mecanisme cum sunt:  Comunicarea verbală. pauzele. Expresia facială Contactul vizual. Comunicarea verbală directă reprezintă informaţia pe care cineva o spune. Aplicaţii practice ale limbajului nonverbal II.

film. sau în filmele mute din anii 30). cum îl mai numeşte Hall (1966). Sunt exprimate prin gesturi. Există norme sociale care reglementează şi controlează modul în care contactul trebuie sau nu trebuie folosit. dezaprobare sau ruşine. deoarece ele pot fi mai intense sau mai reduse ca intensitate. exprimă tandreţe. Evitarea privirii are 2 explicaţii: lipsa de interes. Această expunere senzorială permanentă o împarte în: 15 . Distanţa fizică. atitudini sau mişcări ale corpului. (gesturile actorilor care deşi vorbesc o altă limbă şi receptorul citeşte titrarea. (feţele de pe picturile vechi sau icoane) în aproape toate culturile. Toate aceste emoţii se pot identifica relativ uşor. Este binecunoscut faptul. teatru. 3. deoarece oamenii disting uşor între emoţii negative şi pozitive. sau dinpotrivă. înseamnă poziţia şi mişcările corpului ca întreg. Privirea insistentă are de asemenea 2 explicaţii: iubire. subordonaţi-şef. În cultura umană se impun anumite conduite prin care se oprimă sau se impune un anumit mod de manifestare afectivă într-un anumit context. Limbajul corpului. Cercetătorii identifică 6 emoţii de bază. mai ales prin expresia şi mişcările ochilor. a căror manifestare apare încă dn copilărie:  Fericirea. pantomimă. sau să nu râdem de persoane în vârstă. sau „spaţiul personal”. dar şi în artă: pictură. Atitudinea care o exprimă de fapt această postură are rol decisiv în relaţiile interumane: cuplu. pe când unul negativ aduce tristeţea şi supărarea. De exemplu băieţii sunt învăţaţi de când sunt mici ca nu este frumos să plânga. 4. el înţelege mesajul nonberbal. Expresiile feţei exprimă în mod manifest stările emoţionale ale interlocutorului. Distanţa fizică. tristeţea  Frica. Un context pozitiv îi determină să se bucure sau să jubileze. bucuria  Surpriza  Supărarea. fotografii. mesaje care sunt înţelese peste secole. 1. de aceea multe persoane preferă să-şi ascundă privirea în spatele ochelarilor de soare. Transmit informaţii care de multe ori trădează o contradicţie între limbajul verbal şi gândurile emiţătorului. tristeţe. interes. vinovăţie. preţuire. Contatactul vizual. stimă. îngrijorarea  Dezgustul  Furia Există nuanţe pentru toate aceste emoţii. supărare. informează despre starea afectivă de moment dar şi despre reacţii mai stabile care se declanşează într-un anumit context. părinţi-copii. Postura corporală. Universalitatea biologică face ca oamenii să se manifeste specific pentru diferite situaţii. şi mânie sau intenţii agresive. Acestea poartă denumirea de reguli de expunere. 2. timiditate pe de altă parte. să evite contactul vizual direct. sau într-un context oficial de situaţii comice. atracţie. dispreţ. că „ochii sunt oglinda sufletului”. să insiste cu privirea în explorarea interlocutorului. simpatie. oferă de multe informaţii importante pentru interlocutor.

religiosi. chiar dacă nu va schimba verdictul. Încercaţi sa vă gândiţi la următoarele situaţii:  Un incident care va enervat.zonă personală.. folosită pentru cuvântări. cere şi o expresivitate emoţională din partea celor care o prestează.zonă intimă. folosită în negocieri.22 m. în care se formează și se exprimă opinia publică. Prin spațiu public el ințelege acea sferă în care „reuniți ca public. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. 46 cm. Aplicaţii practice ale limbajului nonverbal. Un politician expresiv care varsă o lacrimă când este judecat va impresiona pozitiv. După Habermas. contextul. . mass media și actorii politici. spațiul public s-a constituit ca loc de mediere între societatea civilă și stat. . De multe ori aceste distanţe depind de de o serie de factori: cealaltă persoană.“spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte contradictorii tinute de diferiti actori politici. şi să vedem când obţinem consecinţe pozitive.66 m. asistent social. Un job care implică activitatea cu oamenii: medic. Această analiză integrează urmatoarele concepte: opinia publică.22 m şi 3. un agent de vânzări entuziast va convinge mai uşor un client decât unul posac. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o conștiință politica care cere puterii 16 . culturali. tipul de relaţii.zonă socială. gândiţi-vă insistent la acest lucru  Un incident care va făcut să deveniţi trist. sexul axesteia. politician. peste 3.zona publică. cetățenii tratează neconstranși sub garanția de a putea să se intruneasca si sa se uneasca liberi. sociali. Dacă este importantă pentru noi o persoană de sex opus. la fel şi un asistent social. agent de vânzări. . umerilor. Comunicarea în noul spațiul public Definirea spațiului public la Habermas Cum putem defini spatiul public? Spatiul public . Cum v-aţi modificat poziţia braţelor. actor.66 m. Consecinta acestei extensiuni a spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii politice” (Dominique Wolton). intelectuali care compun societatea. Ca urmare nu putem spune neapărat ca există o regulă de fier. dar în general este bine să ţinem cont de ele. 5. între 1. gândiţi-vă insistent la acest lucru Comparaţi comportamentul vostru în cele două situaţii. Noțiunea de spațiu public constituie elementul conceptual de bază al analizei pe care Habermas o realizează asupra relației dintre comunicarea de masă și democrație. şi nu în ultimul rând largul auditoriu în faţa căruia vorbim. un medic zâmbitor va avea mai mulţi pacienţi. între 46 cm până la 1. iar limbajul nonverbal al acesteia este de multe ori cel mai bun feedback de modul în care este interpretat demersul nostru. sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes general. vom căuta să jonglăm cu aceste distanţe pentru a-i câştiga încrederea. a picioarelor sau a trunchiului? 1.

) Aceasta reprezentare despre spatiul public sintetizeaza particularitatile mecanismului democratic actual care functioneaza prin interactiunea dintre actorii sociali. Antagonismele sociale impiedica opinia publica sa exprime si sa condenseze in chip rational interesul general. (apud D. Wolton. in La communication. înlocuiește structurile tradiționale de socializare cu propriile instrumente de comunicare”. culturali. Opinia publica avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice. Politica discursiva): 1. spatiul public intra in fosta sferă privată. religiosi. intelectuali care compun societatea. in cursul evolutiei societății moderne spatiul public va fi macinat de interesele particulare si grupurile de presiune. toate acestea făcând imposibilă definirea și urmarirea rationala a unui interes general. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Din punctul de vedere al comunicarii. a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii. in sensul ca democratia face din aproape toate problemele propriul obiect de confruntare si negociere. Etat des savoirs). Trebuie facută insa o distincție intre societatea civilă și spațiul public (apud D. caci el nu se poate intinde „la scara de masa” fara a se perverti. Insa spatiul public initiat si instituit de burghezie continea in germene elementele propriei deformari. Les contradictions de la communication politique. mass media si opinia publica. Politologi sau sociologi ai comunicarii au pus stăpânire pe acest concept si l-au îmbogățit (plecand de la conceptul de spatiu public teoretizat de Habermas) aducandu-i doua modificari esentiale (apud Camelia Beciu. Aceasta este diferită de propagandă pentru că se dezvoltă la 17 . o face însă discret și chiar fără ca mediatorii care îi gestionează dezvoltarea să fie conștienți ca ea aduce cu sine un nou mod de exercitare a dominației sociale. rămane totusi un element important în analiza comunicării sociale. Conceptul de spatiu public. sociali. sa refuze sa recurga la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o concepție pesimistă și unilaterala a consumului.In acest context. Comunicarea înnoiește radical formele dominării sociale. sa gaseasca în social noi norme ale apartenentei. In realitate. putem defini spatiul public drept „spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte contradictorii tinute de diferiti actori politici. sa accepte ideea ca spatiul public este un spatiu conflictual. de „masificarea societatii”. spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a problemelor cu care se confrunta societatea. ca unica sursa de legitimare a acestor legi” (Habermas.). op. ale integrarii sale. Wolton. oricat ar fi de contestat printre specialisti. Grație mai ales știintelor umane. Consecinta acestei extensiuni a spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii politice”. daca societatea civila este istoric anterioara nașterii spatiului public și ii conditioneaza cel putin teoretic aparitia. interesant este demersul lui Paul Beaud care scrie: „autonomizarea socialului il someaza pe fiecare să se considere un individ social. „Societatea de masă” va produce relativizarea dintre public și privat și va determina criza „spațiului public”. comunicarea de masa si opinia publica: se configureaza deci o noua dinamica sociala bazata pe interactiunea dintre putere. 2.reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica. cit.

discurs persuasiv. • diversificarea modalităților de exercitare (discurs argumentativ. dar a cărei detecţie este atestată de un răspuns la un alt nivel. Comunicarea este asimetrică și inegalitară.” 18 . evidenţiind cu această ocazie rolul determinant pe care îl au factorii cognitivi în realizarea percepţiei. ea implica o oarecare interactivitate. paradoxal. Constă într-o prelucrare de informaţii primite de individ prin organele sale de simţ. • o participare diferită in funcție de clasă și grup social (acces la media în funcție de modalitățile de exercitare a controlului social) • tendința spre o anumită întrepătrundere cu viața profesională precum și cu spațiul privat. comunicarea nu întâlnește in cale niște elemente inerte: ea trebuie să țină seama de reacțiile celor cărora li se adresează (indivizi sau grupuri sociale). mai simplu. mai simplu spus este o procesare de senzaţii. comunicarea publicitară de asemenea). dar nu poate fi unilaterală. ea presupune o anumită participare din partea „țintelor” pe care reușește să le definească cu o precizie din ce în ce mai mare. în acest sens. Cercetările actuale nu au reuşit încă să confirme existenţa unui asemenea efect. Caracteristicile comunicării în câmpul social sunt: • asimetria. De exemplu poate fi insesizabil gândirii conştiente. “Percepţia subliminală echivalează cu fenomenul de subcepţie. interactiv). Brunner şi-a publicat in anii ‟50 propriile studii asupra percepţiei. Percepţia este un proces psihic senzorial complex. În orice caz. Dacă acceptăm că este un puternic catalizator al schimbării sociale. J. Cu această ocazie s-a pus în evidenţă existenţa unor prelucrări inconştiente de informaţie. mai mult. Cu toate acestea există un număr de teorii care ar putea suporta modul de functionare posibil al unui asemenea efect (dacă ar exista).inițiativa celor mai diverse instituții sociale și nu implică doar acceptarea pasivă a opiniilor emițătorilor sau aderarea la niște modele de comportament. cum ar fi răspunsul electrodermal sau. intrând în mod necesar în interacțiune cu indivizii și grupurile sociale cărora li se adresează. Percepția subliminală Un mesaj subliminal este un semnal sau mesaj conceput să fie transmis sub limitele normale a percepţiei. ea este un „catalizator” al schimbării sociale.[…]. De la Brunner încoace cercetările asupra asimilărilor inconştiente de informaţii s-au diversificat stimulate fiind şi de aplicaţiile diverse în psihoterapie şi psihologia reclamei. • fărămițarea în spații care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politică se suprapune uneori cu cea publică.Este vorba de o percepţie ce nu atinge pragul conştiinţei. potenţialul evocat cerebral. rezultat al importanței crescânde a dispozitivelor comunicaționale folosite astâzi de cea mai mare parte a instituțiilor sociale care îi pun pe subiectii -. cetățeni în situație de „interacțiune parțială”. complexitatea spațiului public de astăzi este o invitație la a-i intelege mai bine marile articulari. dar accesibil subconştientului. dispozitivele comunicaționale vor ajuta la compatibilizarea mișcării de individualizare a practicilor sociale cu participarea la spațiul public). 2.

Problema în sine se reduce la a stabili dacă prelucrările inconştiente de informaţie au sau nu au consecinţe vizibile asupra comportamentelor umane. Este vorba de o categorie nouă de stimuli. dacă nu chiar imposibilă percepţia lor. însă aviditatea publicului după senzaţional a primat. Primele experimente privind natura percepţiei subliminale Interesul pentru această problematică nu este nou. la comercializarea de casete audio-video cu “mesaje subliminale”. Când însă percepţia se desfăsoară în absenţa intenţiei. este percepută chiar când indivizii nu au experienţa subiectivă a percepţiei lor. ca subiecţii doar să presupună că au văzut sau auzit ceva.rezultate contrare. a stârnit încă de la apariţie multiple controverse si polemici. În abordarea acestei probleme Miclea propune discutarea a încă două praguri senzoriale: unul obiectiv şi unul subiectiv: Pragul senzorial obiectiv ar fi valoarea minimă pe care ar trebui să o atingă un stimul pentru a pute fi recepţionat de catre organism. constituindu-se în ceea ce numim percepţie subliminală. însă erau prezentaţi în maniere care făceau foarte dificilă. dar fără ca subiectul să fie conştient de prezenţa stimulului. iar ca o concluzie generală s-a desprins faptul că o cantitate destul de mare de informaţi. sentimentele sau acţiunile. ne aflăm în prezenţa unui fapt inperceptiv.de natură bioelectrică . XIX şi începutul sec. Aceasta era de altfel accepţiunea iniţială a termenului. Ideea in sine de percepţie subliminală. luată de altfel în calcul. ulterior ea extinzându-se asupra tuturor situaţiilor în care stimuli neobservaţi sunt totuşi percepuţi.dar nu poate da alte detalii legate de natura stimulului respectiv. XX. Procesarea inconştientă a caracteristicilor fizice ale stimulilor este un fapt ce nu mai poate fi pus la îndoială. Pragul senzorial subiectiv ar fi limita inferioară a valorii intansităţii stimulului pe care subiectul îl poate conştientiza doar ca fiind prezent .sunt insesizabile în planul conştient al subiectului. anume cei foarte greu de 19 . ajungându-se in zilele noastre la acţiuni legislative de interzicere si pedepsire a influenţării indivizilor prin intermediul mesajelor subliminale. şi mai ales posibilitatea ca sentimentele. Aceştia depăşeau ca intensitate pragul minim absolut. gândurile şi/sau acţiunile oamenilor ar putea fi influenţate prin intermediul unor stimuli percepuţi dar nu şi conştientizaţi. avem de-a face cu o percepţie subliminală. “ghiciseră” mai bine decât cei cărora nu li se prezentase nimic.culmea! . În cadrul acestor studii cu adevărat de pionierat. capabilă să ghideze decizii şi acţiuni.Când percepţia se desfăşoară cu conştiinţa perceperii şi când este implicată şi intenţia avem de-a face cu un act perceptiv. subiecţilor li se prezentau într-o manieră fugitivă stimuli auditivi şi vizuali. iar din punct de vedere procesual se constituie intr-un mecanism automatic. Miclea mai spune că doar luând în considerare existenţa pragului senzorial subiectiv se poate concluziona existenţa cu certitudine a percepţiilor inconştiente de informaţii. O altă cale urmată de cercetători a fost aceea privind stimulii inseparabili din punct de vedere perceptiv. Singurele modificări care apar . iar apoi erau pur şi simplu întrebaţi dacă au conştientizat prezenţa vreunui stimul. El s-a manifestat încă de la sfârşitul sec. Ulterior au urmat zeci şi zeci de studii similare. De-a lungul timpului au avut loc numeroase experimente care obtineau . Ori de câte ori putem spune că unii stimuli prezentaţi sub limita conştientizării individului îi influenţează gândurile. subconştient sau inconştient. Percepţia subliminală este deci un fapt perceptiv şi nu un act de percepţie. şi la emiterea de norme şi legi privitoare la aspectele publicitare ale problemei. Statistic s-a dovedit că cei cărora li se prezentaseră într-adevăr stimulii. Exista posibilitatea.

La final el i-a rugat pe aceştia sa spună cât de însetaţi se simţeau.7 % respectiv cu 18. adică “Mâncaţi Popcorn!” şi “Beţi Coca-Cola!”.1%. Un alt cercetător . a raportat. Cel mai cunoscut şi totodată cel mai controversat caz rămâne un aşa-zis experiment desfăşurat în 1956 în Fort Lee. Explicaţia părea că rezidă în acele mecanisme aflate la limita dintre subconştient şi inconştient de receptare si prelucrare a informaţiilor senzoriale. Un exemplu e sindromul denumit “Vedere Oarbă”. în urma cărora sunt deseori lipsiţi de conştiinţa percepţiei unor stimuli aflaţi în anumite regiuni ale 20 . procesarea mesajului subliminal în subconştient/inconştient priveşte în principal categoria semantică din care face parte stimulul. Coordonatorul proiectului. ar fi obţinut rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte manipularea comportamentelor. Puţini au ţinut însă cont de interviul pe care acelaşi John Vicary l-a acordat la câţiva ani după aceste evenimente revistei “Advertising Age” (1970) şi în care afirma că de fapt totul fusese o mistificare cu scopul de a salva compania de la falimentul care se întrezărea. R. Unii cred că fenomenul de percepţie subliminală mai apare şi cu ocazia studierii unor pacienţi suferinzi de diferite leziuni ale creierului.” pentru a difuza mesaje subliminale în timpul rulării unor filme de cinema. Inc. articolul şi consecinţele sale au stârnit polemici şi dispute vii. După expunere subiecţilor le erau prezentate simultan. Alte studii care au urmat aceeaşi direcţie nu au avut însă rezultate asemănatoare cu ale psihologului britanic. Deşi condiţiile experimentului precum şi modul de realizare erau destul de vag precizate. Concluzia studiilor lui a fost că luarea unei decizii ca urmare a acţiunii unui stimul este înlesnită (amorsată) dacă stimulul urmează imediat după unul înrudit ca natură. în timpul filmului erau expuse mesajele “Eat Popcorn!” respectiv “Drink Coke!”. Concret. Cei care suferă de această afecţiune a creierului prezintă leziuni la nivelul cortexului vizual. Faţă de lotul de control senzaţia de sete era de două mai mare. că experimentul a vizat un lot de 4500 de subiecţi. New Jersey în Statele Unite. Se putea totuşi afirma că dificultatea în a discrimina un stimul de un altul nu afectează în toate cazurile şi percepţia şi interpretarea acelui stimul.a elaborat un experiment similar în 1973 pentru a testa concluziile lui Vicary. şi totodată să aleagă dintr-o lungă listă de băuturi (printre care figura şi Coca-Cola) pe aceea care le plăcea cel mai mult. În 1981 el şi-a axat studiile pe mesajele subliminale alcătuite dintr-un singur cuvânt. Peste 95% din subiecţi au făcut asocieri corecte dovedind existenţa unei procesări semantice parţiale a mesajului subliminal prezentat. Vicary afirma într-un articol publicat în 1958 în revista “Life”. Se contura posibilitatea robotizării şi înrobirii fiinţelor umane doar prin expunerea la stimuli sibliminali. iar cel de-al doilea fără nici o legătură cu acesta. Cu alte cuvinte. În acel an ar fi fost instalat într-un cinematograf “drive-in” din oraş un proiector special construit de către firma new – york – eză “Subliminal Projection Co.P. Deşi cercetările în privinţa mesajelor subliminale auditive sunt deocamdată incomplete. într-un articol publicat un an mai târziu. Wakins . dar Wakins nu a înregistrat vreo preferinţă deosebită pentru Coca-Cola faţă de alte băuturi care erau prezente pe listă.discriminat. Apoi li se solicita să-şi dea cu părerea care din cei doi termeni era inrudit ca semnificaţie cu termenul prezentat subliminal. pe o perioadă de şase săptămâni şi că în urma administrării respectivelor mesaje vănzările la popcorn si la coca-cola ar fi crescut cu 57. două cuvinte dintre care unul înrudit semantic cu termenul prezentat subliminal. El a expus un lot de subiecţi aceluiaşi mesaj subliminal “Drink Coke” ca în experimentul lui Vicary. directorul de marketing James Vicary. Fowler a urmat o altă cale în cercetarea mesajelor subliminale. Primele cercetări pe tema acestei categorii de stimuli au fost desfăşurate de psihologul englez Anthohy Marcel în perioada anilor ‟70. se pare că în cazul lor procesarea semantică a mesajului nu atinge nici măcar nivelul categoriei corespunzătoare. că în urma difuzării de mesaje subliminale vizuale cu o durată de 3/1000 dintr-o secundă o dată la fiecare 5 secunde în timpul filmului “Picnic”.

fără legătură cu aşa-zisa percepţie subliminală. Acest fenomen nu poate fi pus numai pe seama adaptării unor zone ale scoarţei cerebrale pentru preluarea funcţiilor zonei lezate. melodie. O altă cale este prezentarea imaginii într-o manieră distorsionată sau modificată aşa încât recunoaşterea ei să fie imposibilă la o percepere directă a ei. Se prezintă imaginea unui produs – stimul supraliminal – dublată de expunerea subliminală (mascată) a unui cuvânt. Deşi ei pretind că nu percep nici unul din stimulii vizuali prezenţi în această zonă oarbă. Aceste efecte se datorează modului în care scoarţa cerebrală procesează informaţiile primite. ştiut fiind că aceasta e cea mai intensă) şi cum “sexul vinde orice” mesajul subliminal e de regulă o imagine pornografică. al panourilor publicitare de pe marginea drumurilor. Este vorba de fenomenul de amorsaj. şi să-l asocieze în mod corect cu persoana pe care o au atunci în faţă. Se naşte întrebarea dacă oamenii ar putea fi determinaţi să adopte anumite conduite de cumpărători obedienţi. Este cazul reclamelor repetate de mai multe ori pe zi la televizor sau la radio şi pe care cei mai mulţi dintre noi le ignorăm (sau cel puţin asta suntem tentaţi să credem). ei nu se pot pronunţa asupra identităţii acelei persoane chiar dacă o cunosc foarte bine. Cu cât întâlnim mai des unul şi acelaşi stimul din categoriile menţionate suntem înclinaţi să-l investim cu tot mai multă imporanţă. cuvântul “SEX” pur şi simplu. Înseamnă că informaţiile despre natura stimulilor vizuali invizibili conştiinţei ajung pe o altă cale în plan conştient. un simbol cu semnificaţii sexuale profunde. Răspunsul sugerat de studiile de laborator este “nu”.. cum ar fi mărimea. al sloganurilor electorale. Aceasta este metoda de influenţare directă. Un alt sindrom care poate prezenta interes este “prosopagnosia”. Metoda utilizată de Vicary era una de natură indirectă pentru că mesajele nu erau asociate cu nici un stimul supraliminal. etc. imagini. care are capacitatea de a creşte nivelul de excitaţie (de obicei se marşează pe excitaţia sexuală. mai simplu.a. Aşa că atunci când cineva ne vorbeşte de un produs oarecare pe care l-am avut tot timpul “în atenţie” mulţumită publicităţii şi reclamei.. În practică se asociază un stimul subliminal cu unul supraliminal urmărindu-se potenţarea impactului acestuia din urmă. obţinându-se o saturare cu informaţie (amorsaj repetitiv). mecanismele de prelucrare a informaţiei aflate sub pragul conştiinţei analizeză şi refac imaginea relevându-i adevăratul sens. Pacienţii sunt incapabili să recunoască feţe cu grad mare de familiaritate pentru ei. ne vom da seama că produsul ne este foarte familiar şi că putem să spunem destul de multe lucruri despre el. clip publicitar. sau. Dar poate că cea mai comună formă de prezentare a unei informaţii într-o manieră subliminală este prezentarea repetată la nesfârşit a aceleiaşi imagini. sunt totuşi capabili “să ghicească” amănunte despre stimulul respectiv. Se apreciază că prin asocierea cu stimulul sexual subliminal procesarea stimulului supraliminal este favorizată. ş. deoarece subiecţii nu prezintă experienţa conştientizării stimulului în zona oarbă a câmpului lor vizual. simbol.câmpului lor vizual. Deşi sunt conştienţi că se uită la faţa unui om. etc.m. Cu toate acestea unii dintre pacienţi sunt capabili să indice pe unul dintre cele două nume care le sunt prezentate. Aplicaţii ale utilizării mesajelor subliminale în publicitate şi psihologia reclamei Principalele aplicaţii ale utilizării mesajelor subliminale se găsesc în psihologia reclamei. forma ori direcţia de orientare. Ulterior.d. Din nou informaţii despre natura şi conţinutul unui stimul pătrund pe altă cale decât cea conştientă în planul cunoaşterii şi interpretării realităţii. Tot ce se poate induce este o clasă de comportamente şi nicidecum o 21 .

departe de alţi factori perturbatori.M and M. D. parafoveal vision. dar este posibil să ni se inducă senzaţii de sete şi de foame oarecum artificiale. 2003. 1999. 9..Semantic activation without conscious identification in dichotic listening.0. 1-23 (1986). Adevărul e că în lumea din afara laboratorului de cercetare. Bucureşti. Psychological Investigations of Unconscious Perception in Journal of Consciousness Studies. Anthony W.ro/index. Editura Didactică şi Pedagogică. Cu alte cuvinte nu vom putea fi determinaţi să bem cocacola sau să mâncăm popcorn. situaţii. Este un proces extrem de complex. Acestea sunt rezultatele studiilor efectuate în laboratore.128. Iaşi. există o mulţime de alţi stimuli – majoritatatea supraliminali – care perturbă acţiunea stimulilor sublimnali. pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi-nivel general. N. Iaşi.M. Aceştia din urmă beneficiază de un suport energetic cu mult mai puternic decât stimulii subliminali şi se impun cu mult mai uşor planului conştient. New Look 3: Reclaimed Unconscious Cognition in American Psychologist. F. Polirom.alltheweb. Greenwald. : Psihologia cognitivă .php/topic. Psihologia mecanismelor cognitive -. Miclea. comportamente mai puţin obişnuite.html?PHPSESSID=6aa7f6607ae6908f9b7368a6 21f9a89b II. 1999. 1971: Subliminal Perception: The nature of a controversy. sub o supraveghere riguroasă. New York Merikle P. 22 . Zlate. Daneman. şi de aceea cele mai multe teorii încercă să se axeze pe următoarele aspecte practice : 1. Ştefan Vlăduţescu Percepţia şi audiopercepţia -.Polirom. Dumitru Zamfir. and visual masking: A survey and appraisal -. Behavioral and Brain Sciences. Omul este o fiinţă care se orientează preponderent după stimulii supraliminali. 1992. http://forum. McGraw-Hill. Holender . are loc pentru evenimente. M. Referinţe bibliografice Dixon.acţiune orientată către un scop precis. 1998. 47.ATRIBUIREA.

2. a înţelege cauzele care au declanşat o anumită reacţie din partea unei alte persoane, iar în felul acesta răspundem la întrebarea de ce?-cauzalitate 3. identificarea intenţiei sau neintenţiei din partea unei alte persoane atunci când am suferit anumite consecinţe neplăcute. Altfel interpretăm acţiunile cuiva când ştim care au fost raţiunile faptelor sale. -intenţionalitate 4. cunoaşterea unor motive care stau în spatele unui act, pe viitor ne vor ajuta să facem previziuni sau să anticipăm anumite reacţii din partea altor persoane. Dwek (1975), consideră că este important să învăţăm copii să-şi atribuie succesul lor, deoarece în felul acesta pe viitor vor muncii mult mai eficient şi vor fi şi conştienţi de acest lucru -predictivitate 1. Jones şi Davis (1965) elaborează o teorie a procesului atribuţional, rămasă clasică, numită teoria inferenţei corespondenţei (corespondent inference). Întrebarea de bază se centreză asupra modului în care folosesc oamenii informaţiile ce le deţin despre comportamentul semenilor lor, pentru a deduce motivaţia, personalitatea, adică a trăsăturilor stabile care au stat în spatele acestor acte.  în acest scop sunt luate în considerare doar comportamentele liber alese, neimpuse de alţii care să fie de fapt specifice subiectului respectiv. Comportamentele impuse nu fac obiectul acestui studiu deoarece ele nu indică atitudini şi trăsături stabile.  sunt analizate conduitele care au distinctivitate, adică sunt răspunsul la un anumit stimul specific. Termenul folosit de Jones şi Davis este cel al efectelor noncomune. Autorii consideră că acel comportament care poate fi interpretat ca având multiple cauze comune nu poate fi relevant pentru a se găsi o disponibilitate internă. Deciziile sau diferite acţiuni mai puţin obişnuite, ne determină să ne întrebăm asupra motivaţiilor corespondente evenimentelor sau faptelor observate.  dezirabilitatea socială, reprezintă conformarea comportamentului şi atitudinilor actorilor sociali la valorile şi normele promovate şi acceptate de societate. În contrast cu acest concept, Jones şi Davis, consideră că relaţia de cauzalitate între acţiuni şi disponibilităţi, trebuie căutată în activităţile cu o dezirabilitate socială scăzută, deoarece dezirabilitatea socială ascunde o marjă mare de minciună. Chestionarele din psihologie, încearcă să ocolească aceste răspunsuri de apărare a eului. Limitele: teoria îşi are limitele ei, inferenţa corespondentă, oferă explicaţii pentru un număr redus de cazuri în care se procedează la atribuiri, iar previziunile oferite de acestea sunt valabile doar pentru un număr restrâns de comportamente, care nu pot generalizate. 2. Teoria lui Heider sau teoria echilibrului cognitiv, este circumscris relaţiilor interpersonale, deoarece autorul consideră comportamentul interpersonal co-determinat de configuraţiile cognitive ale individului. Perspectiva gestaltistă consideră că universul interior al individului trebuie să fie echilibrat şi consistent. Pentru aceasta individul dă sens şi interpretează evenimentele cu care vine în contact, în conformitate cu judecăţile, aşteptările sau implicaţiile referitoare la cele observate, proces numit şi “producere de plus-valoare la nivelul sensului (Beauvois, Deschamps, 1990).

23

Atribuirea este tocmai această producere de sens, în care individul pornind de la observaţie, găseşte în mod subiectiv, nu aleator, o explicaţie pentru evenimentul sau fenomenul în cauză. Câteva elemente definitorii pentru această teorie sunt:  detaşarea unei matrici cauzale, permanente şi stabile dintr-o serie de informaţii ambigue şi incerte care conduc la cunoaşterea dispoziţiilor stabile ale actorilor sociali,  o percepere şi reorganizare economică şi stabilă a mediului, prin utilizarea unor legi ale “simţului comun”, cu ajutorul cărora individul înţelege mediul său  căutarea “distalului” pornind de la “proximal”, se porneşte de la date apropiate, cunoscute, pentru a se ajunge la cele îndepărtate, nevăzute, dar care îşi au originea şi caracteristicile în cele dintâi.  rolul intenţionalităţii, în acţiunile celuilalt actor social, îi permite să genreze inferenţe explicative mult mai rapide asupra trăsăturilor stabile de personalitate. În această teorie, Heider, reuşeşte să ne convingă despre caracterul de subiect activ, pe care îl deţine actorul social, în procesul de observare şi interpretare a mediului. Modelul covarianţei al lui H.H. Kelley Autorul porneşte de la considerentul că oamenii obişnuiţi atunci când încearcă să înţeleagă mediul lor, evenimentele care se desfăşoară în jurul lor, au de fapt aceleaşi scopuri dar şi metode cu cele ale oamenilor de ştiinţă. La capitolul metode, între Kelley şi Heider, există un consens, deoarece, ambii consideră că este vorba de o utilizare naivă a modelului analizei de varianţă (ANOVA). Prin această metodă, se observă în mod sistematic, cum variabilele dependente; comportament sau eveniment observat, se modifică în funcţie de variabilele independente reprezentate de: obiecte, persoane în interacţiune cu obiectele, modalităţi temporale şi circumstanţiale. Aceste patru elemente ale structurii cauzale conduce la obţinerea unor imagini despre realitatea înconjurătoare, dar care depinde de:  cantitatea de informaţii deţinută de observator. Informaţiile provenite din mai multe surse, oferă posibilitatea atribuirii, şi decelarea trăsăturilor stabile de personalitate. Informaţiile lacunare, sau cele obţinute dintr-o singură sursă sau observaţie, implică o analiză simplă şi plină de subiectivism instabil.  Informaţiile consensuale, se referă la comportamentul unor persoane diferite, dar care se află în aceeaşi situaţie şi sub influenţa aceluiaşi tip de stimul. Când de exemplu, la o şedinţă, o persoană ajunge să se certe cu alta, indică un consens scăzut.  Informaţiile distinctive, care se referă la comportamentul aceleaşi persoane, dar care se află sub acţiunea unor stimuli diferiţi. Analizăm o persoană când este supusă unui factor de stres, când se află într-o situaţie intimă sau când trebuie să decidă rapid asupra unui lucru şi constatăm calm, luciditate, logica şi echilibru în ceea ce întreprinde.  Informaţii consistente, care se referă la comportamentele unei singure persoane, sub acţiunea unui singur stimul, de-a lungul timpului, în contexte diferite. La stres o persoană, îşi pierde cumpătul, devine agresivă, iar acest mod de a reacţiona se repetă de fiecare dată când se află în acest context. Spre deosebire de savant, actorul naiv, recurge la analize incomplete, omiţând din calcul anumite elemente, sau apelând la experienţa anterioară. Acest lucru este posibil datorită: 24

 

Schemei cauzale, care este foarte economică, din punctul de vedere al efortului cognitiv al individului, şi reprezintă în fapt schema generală a explicaţiei cauzale. Procesului de auto-atribuire respectiv hetero-atribuire, care desemnează locul ţintei a cărei comportament se vrea a fi explicat. Auto-atribuirea se referă la explicarea comportamentului propriu, pe când hetero-atribuirea se referă la explicarea comportamentul celuilalt. Ulterior între cele două noţiuni, autorul consideră că nu există o diferenţă în ceea ce priveşte modul de inferenţă a comportamentului.

În mare parte teoria explică, modul în care observatorul naiv depăşeşte lacunele informaţionale. Teoria lui Kelley a fost şi ea supusă criticilor,  deoarece între elementele observate de actorul social, pot să existe mai multe tipuri de relaţii, nu doar cele cauzale ,  actorii sociali pot să utilizeze în analiză procedee mai puţin complicate, cum ar fi principiile similarităţii efectelor şi al evidenţei perceptive. Teoria multidemensională a lui Wiener Are în centrul ei două teorii: motivaţia şi afectivitatea, pe baza cărora îşi construieşte modelul explicativ al atribuirilor. Pe lângă elementele referitoare la atribuirea cauzală externă şi internă, autorul introduce:  instabilitatea vs. stablitatea factorilor cauzali, precum şi a celor de  caracter controlabil respectiv incontrolabil al cauzelor comportamentale. Explicarea comportamentului trebuie realizat atât în termenii dispoziţiilor stabile cât şi a celor instabile. De exemplu în meciul Steaua –Rapid. Când o echipă consideră că cealaltă a avut noroc, se referă la atribuiri externe, instabilă şi incontrolabilă, dar când antrenorul Gigi Becali afirmă că are o echipă puternică, tehnică, bine pregătită fizic, face atribuiri interne, stabile şi controlabile. Teoria socială a atribuirii Accentul în această teorie cade în acest pe sens pe influenţa factorilor culturali. Explicarea şi înţelegerea mediului, are la bază:  relaţiile interpersonale, dar această abordare necesită o corectare, deoarece ele reprezintă de fapt  relaţii între grupuri, fiecare individ fiind sursă de atribuire, deoarece este reprezentantul unui grup.  categorizarea socială. Experimentele realizate, arată că informarea asupra faptului că acel comportament observat este unul impus, nu a schimbat părerea observatorului, şi a făcut ca şi atribuirea cauzală să se realizeze în funcţie de categorie şi nu de rol. Dacă galeriile a două echipe de fotbal se încaieră, fiecare consideră că a fost mai agresată decât cealaltă, sau suporterii unei echipe de fotbal care au pierdut meciul, consideră că arbitrul a fluierat de mai multe ori împotriva lor decât a echipei adeverse, chiar dacă obiectiv nu a fost aşa.  Între atribuire şi stereotipuri există o relaţie circulară (Hamilton, 1979). Prin utilizarea acestor inferenţe economice, în care se ignoră anumite elemente, se construiesc stereotipiile care sunt preluate de fapt, de la grup şi vor influenţa 25

În plan social sunt persoane care se bucură de apreciere crescută. sau iluzia controlului sunt prezente în orice situaţie dificilă. Influenţele culturale sunt determiante în formarea atriburilor. arată că preferăm să atribuim oamenilor caracteristici direct observabile. persoanele cu probleme care apelează la vraci sau persoanele părăsite care consideră că nu vor să fie în alt context decât în cel care sunt. Principiu pe care se bazează şi serialul: „No Coment by Monica Columbeanu”. prelucrare a informaţiei ulterioare provenită de la membrii acelui grup care face obiectul stereotipului. 1967). Experienţele repetate în care controlul s-a dovedit ineficient. 4. deoarece eliminarea sau alegerea unor trasee pra scurte spre o concluzie afectează cantitatea de informaţie cu care operează actorul social. Prin combinarea celor două dimensiuni. şi atunci este vorba de un control intern  de forţe externe. Prezentarea regizată a unui interviu prezintă un interes mult mai scăzut decât o filmare a paparazilor asupra unui eveniment monden. şi se consideră inteligenţi. au credinţa inconştientă că pot influenţa cursul unui eveniment. O persoană bine îmbrăcată cazută pe trotuar este dusă imediat la spital. 2. şi au pornit de la cercetările lui Bandura de la teoria învăţării sociale. este cel că viaţa şi comportamentele inaccesibile sunt mai interesante decât cele acesibile. decât să apelăm la context. nevoia de control (Wortman. se bazazează pe faptul că actorii sociali atribuie acţiunilor sau comportamentelor lor cauze externe. deoarece trecătorii se sesizează imediat. atribuind individului faptul că a cazut jos fiindu-i rău. self-serving bias. Cele mai frecvente erori sunt: 1. De asemenea comportamentele neintenţionate şi mai puţin observabile sunt supuse unei analize mult mai ample decât cele publice observabile. insuccesului. Eroarea fundamentală a atribuirii. 1976). Rotter (1966). deaoarece norme. Erorile de atribuire Prin caracterul economic al proceselor de inferenţă. atribuirea succesului vs. a celorlalte grupuri. iar eşecul este atribuit unor cauze externe. putem sesiza că în procesul atribuirii se pot strecura anumite erori. efectul actor-observator. întreg procesul de codare. adică cauzelor interne. 26 . dar exemplele le dăm pentru cazuri extreme. deoarece persoanele respective. Părinţii copiilor cu cancer incurabil. spre deosebire de cei cu o orientare spre externalitate. elaborează o scală în care indivizii explică acţiunile lor ca fiind cauzate de:  propriul lor comportament. tenace. în schimb o persoană îmbrăcată sărăcăcios va zacea mult şi bine. 3. în care se atribuie persoanei în cauză o pondere exagerată. Ea se referă la o orientarea constantă a discursului actorului social. care fac în fond să crească rating-ul emisiunii. În general oamenii tind să atribuie propriul succes unor cauze interne. ambiţie etc. implică o percepţie diferită asupra lumii. determină dobândirea unei neajutorări învăţate (Seligman. şi se ignoră în mare măsură cauzele externe determinată de context. Primele cercetări ce vizau locusul cauzalităţii au fost iniţiate de Rotter. Gilbert şi Malone (1995). se poate recurge la clasificarea indivizilor cu ajutorul normei de internalitate. spre valorizarea factorilor de tip intern: efort. deoarece este considerată sub influenţa băuturilor alcoolice. valori diferite. şi cauze interne când este vorba de actorii pe care îi observăm. control extern. iar regia constă tocmai în prezentarea unor scene sau comportamente mai puţin accesibile publicului.

amabili şi drăguţi.Atracţia interpersonală 1. Însuşirile personale: competenţa şi atracţia fizică b. Domenii de aplicaţii ale atracţiei interpersonale: mass-media. domeniile ei de interes  Să nu refuzăm să o lăudăm şi să răsplătim amabilităţile ei în pozitiv.  Populari.  Şi mai ales să facă o impresie bună (good impression) Adolescenţii care au fost astfel studiaţi.  Şi cei din jur să-i iubească cât mai mult. au arătat că sunt interesaţi de:  Modul în care reacţionează ceilalţi la persoana lor. Teorii ale atracţiei interpersonale a. Forme de manifestare ale atracţiei interpersonale a. Singurătatea 1. în SUA.  Să ne comportăm de parcă am iubi-o  Să ne interesăm de subiectele. educaţie. Dragostea şi prietenia b. 27 . justiţie 2. Teorii ale atracţiei interpersonale Cadrul general Un studiu efectuat în anii 50. arată că americanii acelor vremuri erau preocupaţi de ce trebuie să facă pentru a deveni:  Îndrăgiţi. Dale Carnage oferă o reţetă foarte simplă pentru ceea ce ar trebui să facem pentru ca cineva să ne iubească:  Să fim cu persoana respectivă.

deoarece ne consolidează convingerea că ceea ce facem este corect. Însuşirile personale: competenţa şi atracţia fizică Concluziile anterioare ne conduc la ideea că preferând persoanele atrăgătoare din punct de vedere fizic.  Vom căuta ca cercul nostru intim să fie construit din persoane competente. căutăm de fapt o „recompensă estetică”.  Inteligenţă.  Dar nu ne vom simţi foarte bine lângă persoane prea competente. ne determină să o îndrăgim mai tare. explicitează faptul că ne plac persoanele care sunt de aceeaşi părere cu noi. Competenţa. Există caracteristici aproape universale care ajung să ne placă la o persoană:  Sinceritate. celor care ne blamează. Concluzie: Teoriile atracţiei indică faptul că în general suntem atraşi de persoane cu aspect fizic plăcut şi mai puţin de cele cu aspect fizic mai puţin plăcut. cu trăsături şi calităţi pozitive. şi mai puţin de cele care intră în concurenţă cu noi. ajungem să o înzestrăm pe aceea persoană. chiar şi în situaţiile în care le lipsesc aceste caracteristici. Să fim atenţi Autorul consideră că un astfel de comportament şi atitudine în anumite condiţii.  energia sau dinamismul Odată ce dezvoltăm cu o persoană o relaţie apropiată.  Astfel. atunci când avem o relaţie apropiată cu o persoană. cu cât o personă este mai competentă. Teoria recompensei. succesul este asigurat.  Preferăm persoanele care ne laudă. arată că suntem înclinaţi să:  Manifestăm interes şi sensibilitate faţă de persoanele cu trăsături fizice şi psihice plăcute şi cu un good loock. Experimentele de laborator. a.  Pricepere. 28 . este trăsătura pe baza căreia. în mod subiectiv uneori. dar le respingem sau cel puţin nu manifestăm prea mare interes pentru personale mai puţin plăcute. cu atât o vom îndrăgi mai tare.  Suntem interesaţi de persoane care cooperează. cu anumite tipuei de persoane.

Un alt curent din care îşi extrage substanţa teoria lui Moscovici asupra reprezentărilor sociale este "interacţionismul simbolic". "La psychanalyse. el a atras atenţia. dar depăşesc această "istorie poroasă" (Ferréol. consemnează majoritatea autorilor.3. Serge Moscovici a reactualizat conceptul de "reprezentare colectivă" propus de Durkheim care acum devine socială. de lumea obiectelor şi de modele interacţionale (Herzlich. Teoria reprezentărilor sociale în abordarea lui Moscovici. Conceptul de Reprezentare Socială Interesul psihologiei sociale pentru studiul reprezentărilor este relativ recent. pe consideraţiile şi interpretările acestuia. Debutul. Funcțiile reprezentărilor sociale 5. Se sprijină pe "mărturii" ale subiectului. stiluri 29 . 1972). Abric si Mugny 3. Producţiile simbolice reglează comportamentul social. reguli. Conceptul de Reprezentare Socială 2. son image et son public". 1994) prin năzuinţa de a sistematiza. a structurilor imaginarului din perspectivă psihosociologică. din imaginarul cotidian. Reprezentarea socială contextuală a inteligenței 4. a gândirii magico-religioase. axat pe aspectele "implicite" ale comportamentului şi pe procesele simbolice dar şi pe rolul limbajului în definirea realităţii sociale. organiza şi reface toate aceste informaţii lacunare. REPREZENTĂRILE SOCIALE 1. creează ideologii. Mead. Totodată. a fost fixat în 1961. Organizarea și structura reprezentărilor sociale 1.H. dar apelează şi la norme. reprezentat de G. Reprezentările sociale (RS) se alimentează din credinţe religioase. inventează norme. asupra posibilităţii recitirii miturilor. coduri de lectură şi strategii comportamentale. odată cu publicarea celebrei teze de doctorat a lui Serge Moscovici. practici culturale. Individul este plasat în situaţii sociale construite de activitate. ritualuri.

dacă membrii unui grup omogen împărtăşesc o "teorie". RS pendulează între percepţie şi social. Amerio şi De Piccoli (1991) au demonstrat că acţiunea activează cogniţiile (şi reprezentările). ele preiau norme. Reprezentările sociale impregnează majoritatea raporturilor interpersonale. comparaţii şi diferenţieri induse prin acţiune contribuie fie la elaborarea unor reprezentări comune din partea unor indivizi grupaţi de acţiunea colectivă. Spre deosebire de opinii. prin activitate. Articularea la context Procesul reprezentaţional nu poate fi rupt de informaţia care vine din context. Moscovici. reprezentările participă hotărâtor la constituirea socială a contextului. imaginea oferită de context este filtrată. Doise (1990): ele joacă un rol important în menţinerea raporturilor sociale. 1994) şi devine "ghid de acţiune". Ele reconstruiesc realul. 1978). orientând relaţiile sociale. Iar competenţa se dezvoltă. Reprezentările înglobează şi structurează elementele cognitive ce rezultă din relaţiile concrete cu contextul social. "Produse sociale". Ansamblul de concretizări. care stabilesc o relaţie între stimuli şi răspunsuri. fie la îmbogăţirea sau diluarea acestor reprezentări. Reprezentarea nu este o simplă "reflectare" a realităţii. caracteristicile situaţiei.împărtăşite de o populaţie. finalitate imediată). actorul social schimbă. Flament. accentuând aici în aceeaşi măsură în care modelează acolo. construieşte. uneori direct. "atingând" simultan stimulul şi răspunsul. dar cel mai adesea indirect. mediază între cognitiv şi afectiv. o cunoaştere socială. verbalizat. ci o organizare în funcţie de "circumstanţe" (context social şi ideologic. atitudine. observabil şi susceptibil de măsurare. construcţiile identitare ce fac ca actorul să se diferenţieze de context şi de alţi actori. acţiunile actorilor sociali. 30 . transformă. Deşi construcţii cognitive. ci determinate de luarea de poziţie ce angajează competenţa lor acţională. ia decizii şi poziţii. ticuri din mediu. aceasta capătă caracteristici de "prototip". dar nu sânt atât de direcţionate ca acestea. el ne apare constant atașat acţiunii materiale sau simbolice. dezvoltându-şi competenţa. Preluarea nu este însă mecanică. Specificul reprezentării sociale (faţă de opinie. ataşează acţiunii sale o semnificaţie cognitivă ce poate avea rol diferenţiator în construirea reprezentării. încorporată. care construiesc un răspuns manifest. imagine) este acela că nu operează o ruptură între universul exterior şi universul interior al individului sau grupului (cf. RS se interferează în parte cu opiniile şi atitudinile. Interacţionând cu contextul. sânt fasonate de aceste raporturi şi vehiculează. De aceea. răspunsul fiind cuantificabil prin timpul de reacţie. Relaţiile dintre indivizi nu sunt "neutre". Cei doi au găsit că procesul reprezentaţional nu poate fi detaşat de activitatea în care actorii sociali sunt angajaţi. valori ce reglează relaţiile interpersonale. de "tip de organizare" (cf. după cum se ştie. se alimentează din specificitatea pe care le-o imprimă societatea şi cultura noastră. prelucrată. reprezentările sociale aparțin socialului. şi de atitudini. modele. stabileşte relaţii.

Individul reconstruieşte obiectul. Individul. Reprezentarea este o constructie socio cognitiva condusa atat de reguli cognitive cat si de reguli sociale. Daca un subiect sau un grup exprima o opinie in raport cu un obiect sau eveniment. îl "modelează". arta. aer. prelucreaza necunoscutul si il transforma in ceva familiar.un fel constitutiva obiectului. de locul ocupat de individ sau grup în sistemul social. Relatia cu lumea determina lumea insasi. Am putea spune 31 . este "prizonierul" mediului său cultural. 1961. mediul cultural-ideologic. pana la un punct acest raspuns este la originea stimulului. grup sau in raport cu acestia.50). evenimente. aceasta textura se realizeaza si produce in mediul social. Aceasta lume obiectiva cu tot ce contine ea: obiecte. Cu alte cuvinte. Aceasta legatura cu obiectul este o parte intrinseca a legaturilor sociale si trebuie interpretate in acest cadru. ea il determina. 1998. interacţiuni (Mugny. stilul de gândire al colectivităţii îl "ancorează" pe individ. Reprezentarea este intotdeauna o reprezentare sociala (Moscovici. p. în mişcare. adica stimulul este determinat in mare masura de raspuns. subiectul activ vine incarcat cu textura psihica cognitiva. Abric si Mugny Analiza moleculara practicata de psihologia sociala si psihologia cognitiva evidentiaza cele doua componente ale intelectului: cognitivă. Nu exista o ruptura intre universul exterior si universul interior al individului sau al grupului (Moscovici. Subiectul sau grupul. Se pune intrebarea de ce orice forma cu continut social .de exemplu: inteligenta. indiferent daca acest lucru este posibil sau nu. 1992). delicventa sau elementele presocratice (apa. boala. sociala. Chiar si nivelului simtului comun ii este propriu un anumit nivel al cunoasterii psihologice (H. Obiectul este atunci reconstituit in asa fel incat sa fie consistent cu sistemul de evaluare utilizat de individ pentru el. 1994). Nu exista o relatie obiectiva intre realitate si reprezentare fiindca orice realitate este prelucrata de individ sau de grup in sistemul sau cognitiv. Obiectul este înscris într-un context activ. Un raspuns nu este strict o reactie la un stimul. îl reevaluează.are reprezentari sociale asa de diferite pe populatia aceleasi culturi. nu exista in ea insasi ci ea exista pentru un individ. Kelley. Deci subiectul şi obiectul nu sunt distincte. dar aceasta prelucrare si reconstructie constituie pentru subiect realitatea insasi. În al doilea rând. depinzand de istoria sa si de contextul social si ideologic. ajustându-şi comportamentul. aceasta opinie este intr. ele formeaza un ansamblu. şi este conceput de către o persoană sau o colectivitate care comunică permanent cu contextul. O reprezentare este intotdeauna o reprezentare pentru cineva. foc) . Discursul este totdeauna situat în timp şi spaţiu. este alimentată de câmpul ideologic. Teoria reprezentarilor sociale in abordarea lui Moscovici. notiuni. Fiecare societate contine un numar de descriptori diferiti care constituie o parte semnificativa a lumii obiective pe diferite grupuri si persoane in societatea respectiva. Abric. presupune raporturi concrete. Reprezentarea este reflectarea intr-un mediu intern al realitatii exterioare date de relatia: R = f (P  S) Stimulul extern si obiectul sunt indisociabile. integrata in sistemul sau de valori. 1988.2. Carugati).

o reconstituie. Se observa ca aceasta convingere se regaseste la majoritatea psihologilor si cercetarilor din domeniul psihologiei sociale. aduc o serie de precizari si nuantari. comportamentele umane sint determinate nu de stimuli. Ea capătă semnificaţie numai atinsă de individ. Prin aceasta se surprinde faptul ca nu exista o incompatibilitate intre individual si social. sistemului său de valori. ci ele sint consecinta actiunii convergente a societatii. iar Denise Jodelet considera reprezentarile sociale “un domeniu in expansiune”. Este de subliniat ca nu caracteristicile obiective ale unei situatii sint cele care determina comportamentele subiectilor aflati in interactiune. ci că există doar prin semnificaţia ce i-o dă individul (grupul) care-l pune în valoare. 1976. dar şi o componentă socială.chiar că obiectul nu are valoare intrinsecă. deoarece el are o pozitie mixta. să înţeleagă realitatea prin propriul sistem de referinţe. subiectul poate sa-si modifice reprezentarea despre un lucru sau altul. culturii in care individul 32 . Conceptul apartinind acestui domeniu comun. Generarea acestor reprezentari este sociala. deoarece reprezentarile individuale sint reprezentarea personala a socialului. in timp ce Willem Doise afirma ca sint “o notiune aflata la rascruce”. Definiţia lui Abric (1994) asupra reprezentării sociale subliniază această mixtură: "o viziune funcţionalistă a lumii ce permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor. Funcţionarea lor. tolerează aparente contradicţii. aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viata al indivizilor si grupurilor. Nu înseamnă că reprezentările nu sunt şi cognitive. ci reprezenatarea acelei situatii. istoriei sale. Astfel. fiind situata la intersectia dintre sociologie si psihologie. Reprezentarea sociala este un sistem de valori. Reprezentarea e socială pentru că individul însufleţeşte "realitatea obiectivă". integrînd socialul. În realitate. raţionalul şi iraţionalul. ele ne apar ca ansambluri bine organizate şi coerente. "Este eronat să spunem că reprezentările sociale sunt reprezentări cognitive" afirmă Moscovici (1986). neutră. intre reprezentarile sociale si reprezentarile individuale. prin care individul sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si ii atribuie o semnificatie specifica. alimentîndu-se din exterior şi din interior. Dar nu sunt doar producţii sau mecanisme cognitive. cit de imaginile sau ideile pe care le fac oamenii despre stimuli. le-a atras calificarea de construcţii socio-cognitive (Abric). Ele integrează. Ele presupun un subiect activ. şi-o apropie. mediul exterior care elaborează condiţii de context. în acelaşi timp. documentare. să-şi definească locul". trebuie astfel sa cuprinda atit domeniul perceptiv cit si cel intelectual. articulează logicul şi ilogicul. p. dar elaborarea lor ramine personala ( Neculau. Aceasta modificare dupa cum se va demonstra experimental nu se datoreaza in exclusivitate subiectului. Serge Moscovici vorbea de “era reprezentarilor sociale”. Prin reprezentari autorii inteleg produsul si procesul unei activitati mintale. manipulare. 1993 ). contextului său social şi ideologic. dirijînd discret prestaţia socială a subiectului. care l-a lansat. o integrează organizării sale cognitive. Nimic mai fals decât ideea că realitatea este "obiectivă". Conceptul de reprezentare sociala este greu de definit chiar si pentru cei de talia lui Moscovici. Se observa ca paradigma in aceasta viziune arata acum in felul urmator: organism-stimulorganism-reactie. Abric si Mugny a caror cercetari s-au inspirat din conceptia teoretica a lui Moscovici. deci să se adapteze.43 ). fiind defapt conceptul de baza utilizat in acest tip de demers stiintific. Prin aceasta se poate explica faptul ca prin cultivare. care organizează totul plecînd de la o "textură psihologică". dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor ( Moscovici. de notiuni si de practici relative la obiecte. interdisciplinara.

de prejudecati si stereotipuri. invata. prin faptul ca se raporteaza la lumea reala . prin continutul si structura lor care depasesc continutul lor . Zlate. de credinte si superstitii. care are nevoie de un individ capabil sa se adapteze noilor cerinte. intelege si explica ceea ce se intampla. de figurabilitate.cognitive prin care indivizii isi construiesc ideile lor despre realitate si isi moduleaza in consecinta conduitele lor plecand de la cunostintele astfel reprezentate. Notiunea de simt comun permite sa aratam ca ceea ce prevaleaza in orice cunoastere sociala sunt semnificatiile atribuite lucrurilor. 1999 ). oglindind coeziunea la grup si omogenitatea sau neomogenitatea grupului. Subiectul este cel care isi modifica reprezentarea sociala despre un concept in urma presiunilor implicite sau explicite ale societatii. Functiile reprezentarii sociale ale inteligentei Functia de cunoastere permite intelegerea si explicarea realitatii. specificul si interesele societatii sint de fapt factorii principali care determina subiectul sa se schimbe ( M. In contextul stiintific. multideterminate si plurivalente ( M. 3. Acest lucru este posibil datorita specificitatii lor in raport cu reprezentarile mintale individuale prin caracterul lor simultan social si individual . Reprezentarile sociale constituie un exemplu elocvent de formatiuni psihice extrem de complexe. reprezentarea inteligentei va fi corespunzatoare paradigmei la care adera cercetatorul respectiv. 1999 ).traieste. Cunoasterea la nivelul simtului comun este un tip particular de cunoastere utilizat de toata lumea si care functioneaza pe baza imaginilor si mecanismelor mintale puse in lucru in viata cotidiana pentru a afla. Studiul lui Mugny a aratat diferente semnificative intre reprezentarile sociale despre inteligenta la profesorii care sunt parinti si intre cei care nu sunt parinti. evidentiata in discursul subiectilor care vor aborda inconstient paradigme si orientari diferite din lumea stiintei.  contextul social. Reprezentarea socială contextuală a inteligenței O componenta fundamentala a reprezentarii este semnificatia sa care este dublu determinata de efectele de context:  contextul discursiv. intre adultii profesori sau neprofesori. prin emergenta lor din real. prin caracterul lor constructiv pornind de la elementele senzoriale si perceptive fixare si conservate in memorie . Reprezentarea unui membru al societatii va fi in conformitate cu cea a grupului de apartenenta. Mugny vorbeste despre monofazia reprezentarii stiintifice a inteligentei ca despre un concept riguros axat pe o anumita paradigma si despre polifazia acestei reprezentari in reprezentarea sociala. Cunoasterea sociala este un ansamblu de mecanisme socio . adica de natura conditiilor de producere a discursului plecand de la care va fi formulata sau descoperita o reprezentare. adica de contextul ideologic pe de o parte si pe de alta parte de locul ocupat in sistemul social de catre individul sau grupul vizat. Teme explicatiei cotidiene reprezinta un aspect pentru intelegerea psihologiei naïve si explicarea 33 . Reprezentarea sociala a inteligentei poarta amprenta rolului pe care il indeplineste subiectul in acel context. Zlate. Ideologia. de fantasme.

1994.un grup si care este fondat pe experienta fiecaruia. ci de atitudinea de baza cu care au fost construite de. 1980) acrediteaza ideea reprezentarii mintale ale categoriilor pe baza de prototip. la emotii si perceptia sociala. Prezenta efectului prototipicalitatii este confirmata de peste 50 de studii utilizand diverse tipuri de categorii si manipulari experimentale (Miclea. p. Prototipul se refera la unul sau la mai multre exemplare reale care apar cu cea mai mare frecventa cand se cere exemplificarea elementelor unei categorii. 1987). al doilea are trasatura mecanismelor de procesare a informatiei de care individul dispune.  un simt comun secundar care este compus din ansamblul cunostintelor cu continut stiintific care sunt transformate in imagini si utilizate in viata cotidiana. Acei membri cu prototipicalitatea cea mai ridicata sunt socotiti prototipuri ai categoriei respective.131). intelege. 1979).elaborarii prin inferenta a unor cognitii ale universului mental pornind de la observarea evenimentelor si a comportamentului (Deschamp& Clemence. de universul de valori in care am fost plonjati si care a generat modul nostru de a vedea lumea. O forma economica de reprezentare care functioneaza la nivelul simtului comun este prototipul. 1984). percepe. Psihologia cotidiana desemneaza un concept care construieste o explicatie a conduitelor proprii sau ale altora. Acest tip de psihologie depinde de doi factori: primul vizeaza mobilizarea unui corpus de cunostinte formate din cunoastere cat si din reprezentare.a lungul istoriei noastre. Recursul permanent la aceasta psihologie cotidiana poate fi interpretat ca un proces ideologic. Efectul prototipicalitatii este intalnit incepand de la categoriile naturale. un portret robot care reprezinta suma caracteristicilor membrilor categoriei respective (Neisser. Rosch (1976. Cercetarile experimentale confera prototipului doua acceptiuni care se refera la :  unul sau mai multe exemplare reale care apar in exemplificarea unei categorii si care are cea mai inalta valoare de prototipicalitate (Malt &Smith. exersata pe omul banal in existenta sa cotidiana. bazata pe o psihologie naiva. Simțul comun cuprinde doua forme esentiale:  un simt comun de prima mana reprezentat de ansamblul cunostintelor spontane de lucru intr. Primul factor se refera la cunostintele pe care individul le poseda asupra a ceea ce este inteligenta.  un exemplar ideal al categoriei. Cautarea coerentei inseamna ca fiecare subiect cauta sa atribuie inteligentei caracteristici care sunt in conformitate cu modul sau de a le considera. Se considera ca reprezentarea mintala a categoriei se face prin aceste exemplare tip sau prototipuri. Exista doua modalitati esentiale care opereaza in orice cunoastere: coerența și producția de sens. Cercetarile experimentale publicate de E. informatii care sunt rezultanta prelucrarilor sale asupra informatiilor din cunoastere. Acestea nu sunt direct determinate de informatia care ne este furnizata asupra lor. unii membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi decat altii (Fehr & Russel. Coerenta se obtine cand suntem capabili sa atasam caracteristicilor inteligentei altele 34 . 1984). Cercetarile experimentale au pus in evidenta efectul prototipicalitatii: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decat altele. producand un mod de a vedea in conformitate cu situatia in care se afla.

Producerea de sens se refera la faptul ca individul va face semnificative elementele experientei sale si informatiile de care dispune in masura in care ele se alatura motivatiilor si intereselor sale. O educatoare va acorda importanta metodelor de predare in scoala.a demonstrat experimental ca reprezentarea sarcinii determina tipul de demers cognitiv adoptat de un grup sau individ ca si maniera in care se structureaza si comunica. atribuirea nu este un proces individual sau interpersonal.parinte. ci un proces de prelucrare a informatiei care are ca si element central categorizarea sociala (Beauvois. care reprezinta o anumita valoare si permit in consecinta judecarea inteligentei. Un individ cu o functie de conducere va situa aptitudinile de conducator pe primul plan. 4. reprezentarea are rolul de a justifica pozitia grupului fata de un alt grup. 35 . Acest lucru este mai dificil de dovedit experimental necesitand studii de caz extrem de laborioase. Functia atributiva . fata de acei adulti cu copii si fata de profesorii fara copii. Acest proces intervine direct in definirea finalitatii situatiei. In functie de raportul dintre grupe reprezentarea se modifica.profesor ci una elev . 1991). De ce fac oamenii atribuiri: intai pentru a controla lumea pentru a intelege ce s. permitand elaborarea unei identitati sociale si personale gratifianta.care ne sunt familiare. un parinte va considera ca inteligent copilul care este ascultator acasa si cu note mari la scoala. S. In al treile rand pentru a impresiona pe altii si a obtine aprecierea celorlalti. pentru protejarea prin tipul de atitudine a reusitelor scolare si prin acestea pentru a te proteja pe tine insuti. toate acestea fiind independente de sarcina obiectiva. deci aceasta le ofera o baza relativ stabila si logica. Reprezentarea unui concept va purta specificitatea grupului sau membrilor grupului social (Baron & Byrne.profesor . Cautarea coerentei inseamna ca indivizii se angajeaza in activitate. Funcțiile reprezentărilor sociale Reprezentarea are funcția de a situa indivizii și grupurile în campul social. Subiectul va filtra. Situatia se modifica atunci cand subiectul adult este si profesor si parinte. determinand apriori tipuri de relatii pertinente pentru subiect si chiar in situatii in care exista o sarcina de efectuat va determina tipul de demers cognitiv adoptat. in al doilea rand pentru a pastra stima de sine. Grupa subiectilor adulti care nu au copii. Functia de orientare a reprezentarilor sociale ale inteligentei. Reprezentarea intervine si dupa realizarea unei actiuni. iar acest lucru se va oglindi in comportamentul profesorilor fata de elevi si invers. au o reprezentare diferita in ceea ce priveste un copil inteligent. elimina itemii sau informatiile care nu sunt de valoare pentru el si ii va pastra doar pe cei cu o anumita valoare si semnificatie motivationala pentru el. compatibila cu sistemul de norme si valori social . adica de ghidare a comportamentului si practicilor socio . 1990). iar relatia sa cu elevii se modifica devenind nu numai o relatie elev . acestea fiind implicit oglindite in reprezentarea inteligentei.in perspectiva teoriilor sociale. Pozitia elevilor fata de metodele de predare vor fi diferite comparativ cu pozitia profesorilor fata de metodele de predare. Intre grupe.a intamplat si a prevede ce se va intampla.istoric determinate.o situatie data.profesionale. permitand subiectilor sa explice si sa justifice conduitele lor intr. Functia justificativa permite a posteriori justificarea luarilor de pozitie si a comportamentului. O educatoare sau invatatoare va considera ca inteligent elevul care are note mari la disciplina ei.

concept. Caracterul autonom si creativ . 1999 ). fapt ce se regaseste si in cazul stimulilor cu un grad extrem de mare de abstractizare. Caracterul constructiv indica faptul ca in interactiunea dintre subiect si obiect. prin conceptualizarem figurativare. fenomen. datorita faptului ca in realizarea ei sint implicate mecanismele de asociere prin asemanare si contiguitate. Pe lânga aceste proprietati ale reprezentarilor sociale mai pot fi enumarate inca alte cinci (Zlate. panoramizarea M. Aceasta caracteristica reprezinta forma superioara a performantelor posibile in reprezentare. dar este constituita din elementele care circula in mediul exterior. face sa-i corespunda un sens si fiecarui sens o figura. transformarilor si a rezultatelor lor. astfel incit imaginea obiectelor sa devina reprezentativa pentru clasa de obiecte din care face parte. precum si transfomarea simultaneitatii intr-o succesiune concreta. Figurativitatea se refera la faptul ca reprezentarea reda ceea ce este tipic pentru un obiect si are incarcatura si saturatia informationala cea mai mare. mecanismele de contrast si nu in ultimul rind motricitatea si ideomotricitatea care faciliteaza reproducerea miscarilor. 1988 ): Caracterul integrat indica faptul ca. Aceasta circulatie are uneori rol coercitiv. Zlate. Un mecanic auto. reprezentarea reflecta lumea exterioara intr-un mod activ. Panoramizarea inseamna imbinarea in imaginea mintala a unor dimensiuni ale obiectelor ce nu pot fi percepute decit succesiv ( Zlate. dar pentru el nu este o problema să-și reprezinte piesa in intregul ei. permit reprezentarilor sociale sa se desprinda de purtatorul lor concret si integrarea lor in mediul social al individului. astfel incit sa fie in concordanta cu cerintele personale si societale in vederea adaptarii sociale si cognive optime. Se realizeaza in acest caz o generalizare si schematizare. Reprezentarea este individuala. nu percepe piesele decât din maximum trei fețe.Alaturi de functiile prezentate pina acum se pot identifica citeva proprietati generale principale : figurativitatea. 1999 ). in sensul ca imaginea externa interactioneaza cu mecanismele cognitive complexe ale gindirii. are ca efect atit modificarea subiectului cit si modificarea obiectului. Prin aceasta interactiune de constructie si reconstructie. Operativitatea este definita de Piaget ca si o „reconstructie operatorie‟. Datorita acestor proprietati se realizeaza simultaneizarea succesivului prin prescurtari si comprimari . de exemplu. simbolizare. Reprezentarea ramine ancorata in concret. a subiectului cu lumea externa. In felul acesta reprezentarea oricarui figuri. obiect. subiectul isi poate adapta permanent reprezentarea sociala. Acest lucru in plan concret se realizeaza ca si o derulare cu incetinitorul a intregii actiuni.1999. prin inzestrarea subiectului cu noi cunostinte si mecanisme cognitive mai performante. cind subiectii folosesc diferite sisteme de referinte particulare pe care le asociaza acestora. cum este cazul numerelor. 36 . dar pe de alta parte inoveaza procesele de elaborare cognitiva simboloca. operativitatea. Jodelet. deoarece impune o anumita conduita social acceptata. sub influenta operatiilor intelectuale si a limbajului exterior. Caracterul operatoriu al reprezentarilor permite trecerea reprezentarilor intr-o forma superioara de evolutie.

"nucleul central" este cel prin care se transmite forma. In acest tip de situatie o norma. un stereotip sau o prejudecata vor fi centrul reprezentarii. atitudini vis-a-vis de un obiect dat. 37 . Sesizarea "nucleului central" permite studiul comparat al reprezentarii dupa natura obiectului si finalitatrea situatiei. Adica reprezentarea este organizata in jurul unui nod central care determina atat semnificatia cat si organizarea reprezentarii. semnificatia sau alte elemente constitutive ale reprezentarii.  Functia de aparare . indica faptul ca reprezentarea contine intotdeauna elemente sociale care sint imprumutate dintr-un fond cultural comun al subiectului. elementele cele mai importante in realizarea sarcinii vor fi elementele cu ponderea cea mai ridicata si dimensiune normativa. nodul central are doua dimensiuni diferite: dimensiunea functionala (de exemplu in situatii cu finalitate operatorie). Elementele periferice au trei functii esentiale:  Functia concretizatoare . in toate situatiile in care intervin direct dimensiuni socio . ea rezulta din ancorarea reprezentarii in realitate si permite imbracarea ei in termeni concreti.nucleul central rezista la schimbari. valoarea si functiile lor sunt determinate de nucleu. ci si reprezentarea este organizata in jurul unui "nucleu central". Organizarea si structura reprezentarilor sociale Reprezentarea este constituita dintr.un ansamblu de informatii.direct dependenta de context. Este elementul unificator si stabilizator al reprezentarii. Orice modificare a nodului central determina o schimbare fundamentala a reprezentarii. ponderea. Elementele constitutive ale unei reprezentari sunt ierarhizate si au o pondere care mentine intre ele relatia care determina semnificatia si locul pe care il ocupa in sistemul reprezentational. 5.  functia organizatoare .este mai supla decat nucleul central si joaca un rol esential in adaptarea reprezentarii la evolutia contextului (constituie aspectul miscator si evolutiv al reprezentarii). dar modificarea sa antreneaza schimbarea intregii reprezentari.Caracterul social ."nucleul central" este cel care determina natura legaturilor ce unesc intre ele elementele reprezentarii. Prezenta. O ipoteza interesanta este cea cu privire la organizarea interna: ipoteza " nucleului central" si elementele periferice ale reprezentarii. In jurul nucleului central se organizeaza elementele periferice in relatie directa cu nucleul central.  Functia de reglare . "Nucleul central" are doua functii esentiale:  functia generativa . nu numai elementele reprezentarii sunt ierarhizate. imediat comprehensibili. constituit din una sau mai multe elemente care dau semnificatie reprezentarii. Organizarea unei reprezentari se realizeaza intr.afective. sociale si ideologice.un mod particular. credinte.

In sistemul periferic pot aparea schimbari fara sa afecteze reprezentarea. dupa cum pot fi tolerate si contradictiile. 38 .

In aceste conditii se poate pune problema caracteristicilor unei astfel de multime de vreme ce ea este alcatuita din mai multi indivizi care isi pierd in mare masura constiinta de sine. profesie sau sex. autoritarismul si intoleranta avand grade diferite in functie de rasa. o emotie la una total opusa fara a avea vreo explicatie foarte pertinenta pentru aceasta. Nu in ultimul rand moralitatea multimilor este in general redusa. ci a impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul. In primul rand intre mebrii care o alcatuiesc are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii actiunilor). indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna”. spune autorul. Este 39 . Membrii grupului au un sentiment de siguranta in interiorul maselor care sunt totdată impulsive versatile si iritabile. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul – contagiune. Masele pot trece intr-un moment de la o stare. ignorandu-si astfel propriile convingeri. Inca de la aceasta definitie se poate intui cu usurinta conceptia lui Gustave Le Bon despre comportamentul multimilor pentru ca o astfel de reuniune cat se poate de eterogena nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat. De asemenea masele sunt foarte credule datorita faptului ca anumite sentimente le pot fi foarte usor induse. Astfel grupul este intolerant autoritar si de cele mai multe ori conservator in convingerile sale. mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal. Mulțimea are cateva caracteristici care o definesc.4. reprezentari care sa se potrivesca cu sistemul grupului. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor. Definitia data de autor multimilor: “multimea este o reuniune de indivizi oarecare. Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori exagerate. indiferent de nationalitate.Comportamentul social Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii “Psihologia multimilor”. Aceasta caracteristica este valabila atat in cazul maselor mari de oameni cat si in cazul celor alcatuite dintr-un numar mai mic de indivizi. sex etc. care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv. deoarece nu este nevoie de un numar mare de oameni intr-un grup pentru ca faptele reale sa fie inlocuite in constiinta grupului respectiv de halucinatii. Cu toate acestea multimile sunt capabile sa faca si acte de sacrificiu. De asemenea. religie. personalitatea constienta dispare formandu-se un “suflet colectiv” cu prezinta trasaturi distincte. este discutabil punctul de vedere al autorului conform caruia un lider carismatic poate determina masele sa actioneze hipnotic. iar prin faptul ca sunt impulsive se poate explica si atitudinea lor profund irascibila. COMPORTAMENT ȘI INFLUENȚĂ SOCIALĂ a. Intr-o astfel de comunitate. Violenta unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul individual.

Acest pacient este linistit in ceea ce priveste reusita operatiei pentru ca medicul in cauza ii inspira incredere. Actiunile fiecaruia dintre oameni poarta in permanenta amprenta individualitatii si a propriului sistem de reprezentare.  active (participare numeroasa cu caracte actv ridicat) și  protestatare (caracte conventionalizat si scop precis).  reformiste (propun o noua societate). dar ese greu de crezut ca un om poate fi manipulat fara ca el sa mai fie raspunzator de actiunile sale. In aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare. O perspectiva diferita asupra copmprtamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer (1900 – 1972) care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala. Mulțimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime. Sa presupunem ca la un moment dat intr-o rezerva de spital se gasesc mai multi pacienti internati. Astfel ambii si-au schimbat comportamentle unul in functie de celalalt. Din acest motiv pacientul care urmeaza sa fie operat se impacienteaza si ii comunica interlocutorului sau nelinistea sa. Unul dintre ceilalti pacienti ii marturiseste ca este nelinistit de faptul ca medicii nu mai sunt atenti asa cum obisnuiau sa fie.adevarat ca din varii motive intr-o masa de oameni fiecare individ se comporta diferit decat ar face-o in mod izolat.  conventionale (organizate cu un scop precis). Aplicând modelul lui Blumer la realitatea inconjuratoare putem oferi un caz pentru a exemplifica mai bine teoria autorului.  revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si  utopice (schimbarea radicala a societatii. dintre acestia unul dintre ei urmeaza a suporta o interventie chirurgicala peste un scurt timp. cu toate acestea el discuta cu colegii de rezerva cu privire la practicile medicale. Blumer nu reuseste sa faca o descriere completa a comportamentului colectivprin faptul că nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alăture unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale).  expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor). la randul lor comportamentele. pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta. La rândul lor mișcările sociale sunt de mai multe tipuri:  regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii). Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. dar fara un plan car). 40 . odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului ceilalti isi vor adapta. Herbert Blumer în “Comportamentul colectiv” (1969) gaseste ca exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor ele putand fi:  întâmplătoare (spontane si cu grad de participare redus). Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt. a convingerilor si a credintelor personale. oferindu-i cateva exemple de neatentie a cadrelor medicale. De asemenea nu se acorda importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseza in aceasta pozitie.

In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste norme. Doua persoane merg sa cineze la un restaurant select. va oferi un loc la masa doamnei va cere meniurile. sigura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Cu alte cuvinte intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor. Astfel comportamentul lor social s-a schibat in functie de normele unui grup. Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social porninid de la multimile de indivizi. iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. cu toate acestea unui singur individ ii va fi greu sa explice de ce a ales sa foloseasca o anumita lozinca si nu alta.O alta perspectiva. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o improtanta sporita in determinarea comportamentului social. interesand numai modalitatea in care ia nastere aceasta norma. oamenii creaza in permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Astfel multimile capata un statut de entitate independenta de vointa maselor. dupa un model administrativ. Toata lumea scandeaza lozinci la un miting de protest cu un scop. iar in cazul malelor mari. acesta va sti in fiecare moment in functie de starea multimii ce sloganuri sa lanseze impreuna cu apropiatii sai. Un rol important se acorda liderului care in cazul grupului are un comportament carismatic. 41 . la randul lor. astfel actiunile lor fiind justificate prin incadrarea in normele respectiva. Aceasta continuitate este data de norma. Barbatul va intra primul in restaurant. Exista dupa parerea sa o continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. pot fi schibate pentru ca ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate. Aceste sloganuri vor fi adoptate imediat si de catre ceilalti participanti la miting. Nu este lipsit de importanta sa precizam faptul ca intr-un colectiv marit exista un subgrup de unde emerg acete norme care mai apoi sunt insusite de restul membrilor. De aceea aceasta teorie poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Comportamentul social se schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei. total diferita. ele fiid cerate anterior. asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph Turner in lucrarea cu numele “Comportamentul colectiv” (1957). amandoi respectand toate regulile pe care le presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Aceeasi explicatie poate fi data si in cazul unui comportament colectiv al indivizilor in grupuri mai mari. a colectivitatilor el are un comprtament partizan. Exista in cadrul acelui miting un grup de agitatori care are un lider. desi nu pot sa precizeze clar cine sau cand a inventat aceste norme. si adoptate de catre fiecare. Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice comportamentul social se poate explica in felul urmator. Amandoi respecta normele grupului respectiv. Astfel se renunta definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Teoria normei emergente aplicata comportamentului colectiv ne poate lamuri astfel. Turner nu face nicio diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv. Se poate spune ca intr-un grup normele preexista fiecarui individ in parte. pentru ca le cunosc. Normele.

sa fie violent in limbaj. traditia culturala (anumite norme culturale sunt impotriva indeplinirii nevoilor). Serge Moscovici introduce in tema liderului si a relatiei sale cu comportamentul social un nou termen: autoritate carismatica. care la randul sau poate genera agresivitate. clar si mai ales constant si nu in ultimul rand sa fie defaimator dar sa nu foloseasca violenta fizica. In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta. Un bun lider este mai mereu urmat de catre mase datorita imaginii sale care inspira siguranta si putere. cand trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de infaptuire a acestor lucruri (situatie caracteristica societatilor moderne) si cand cresc atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor. sistemul politic (o anumita doctrina politica poate indeplini individul de la realizarea dezideratelor sale). Acest conducator trebuie sa aibe puterea de a hipnotiza masele astfel incat acestea sa-l urmeze orbeste. Trebuie sa precizam ca exista anumite variabile care pot potenta aceasta legatura intre frustrare si violenta cum ar fi: mediul de de viata (familia se impotriveste satisfacerii trebuintelor). Trebuie deci sa punctam cateva din caracteristicile pe care le da autorul unui bun conducator al multimilor. sa aibe un mesaj simplu. In acest scop el concepe o noua teorie Teoria curbei in J sau Teoria convergentei. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara ele sunt intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agrasivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare. In functie de aceasta aceasta relatie frustrare – atgresivitate indivizii se pot gasi in trei situatii: cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica societatilor arhaice). ceea ce este o urmare clara a inegalitatii indivizilor. Aceasta diferentea este cauzatoare de tensiuni motiv pentru care pot aparea conflicte. In lucrarea “Psihologia sociala sau masina de fabricat zei” [1994]. el trebuie sa se bucure de un prestigiu larg. În modelul lui Davies de explicare a comportamentului social putem folosi un exemplu si anume Revoluția română din decembrie 1989. sa respecte normele pe care oamenii le pretuiesc cel mai mult. Mai multi oameni care erau impiedicati in principal de catre sistemul politic si apoi de catre conditii particulare si-au canalizat eforturile pentru a inlatura factorul care gera tensiunea (sistemul politic comunist). In cazul in care intre satistacerea trebuintelor si posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta apare o tensiune care genereaza frustrare.In 1962 James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. De cele mai multe ori ei se asociaza in miscari sociale si astfel ei adopta un comportament social care este rezultatul canalizarii fortelor tuturor de lupta impotriva cauzei producatoare de frustrari. 42 . Este deci important sa stabilim care sunt acele calitati care il face pe un simplu membru al unei comunitati un lider convingator pentru ca de el depinde in mare masura comportamentul social al celorlalti. insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari legate de satisfacerea trebuintelor personale. In toate aceste cazuri frustrarea este prezenta iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile pentru a elemina tensiunile acumulate. Revenim la teoria de tipul stimul contagiune mintala a lui Gustave Le Bon care vorbeste despre un bun lider.

Cum ia nastere un conducator carismatic? Circumstantele sunt foarte dramatice. odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului. . Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta maselor si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. el este in aceleasi timp superior tuturor celorlalti dar si asemenea lor.active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat). Herbert Blumer face o prima si importanta partajare intre multime si miscari sociale. a nevoii sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti si ca. . Liderul carismatic opereaza la nivelul societatii cu notiuni antagonice. . Curios este faptul ca daca o persoana obisnuita ar emite acelasi tip de mesaj. ceilalti isi vor adapta. Miscarile sociale sunt de mai multe tipuri: 43 .da explicatia autoritatii carismatice ca fiind o dominatie mai putin prin intermediul unei trasaturi fizice si mai mult printr-o forta care izvoraste din interior. Extrapoland. Relatiile pe care masele le intretin cu conducatorul lor sunt foarte personale. In aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca urmare a schimbarilor permanente la care se supune acesta. Exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor: .protestatare (caracter conventionalizat si scop precis). reusind sa sesizeze falsitatea lui. când oamenii sunt descumpaniti si considera ca totul in jurul lor se naruie ei cauta in mod inconstient un astfel de reprezentant care sa le dea siguranta ca situatia se va remedia. comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile indivizilor ce alcatuiesc un grup. Asadar rolul carismei liderului este decisiv in influentarea comportamentului maselor. In "Comportamentul colectiv" (1969). clasificandu-le pe fiecare. masele s-ar comporta total diferit. Ca o concluzie a intregii lucrari trebuie sa afirmam faptul ca un comportament social ia nastere ca urmare a structurii interne a omului. atunci cand are loc o ruptura sociala majora. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt. Este interesant faptul ca in sens traditional cuvantul “carisma” se refera la un personaj sacru. sunt relatii subiective bazate pe o iluzie de reciprocitate.expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor). cu toate aceste ele nu reusesc sa priveasca in profunzima sa atunci cand mesajul le ese prezentat de catre o persoana cu carisma. . Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. dar aminteste mereu de tragismul situatiei prezente. iar in zilele noastre conducatorii cu carisma devin obiectul adoratiei maselor.intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus). putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de comportament in cadrul unor grupuri. O perspectiva diferita asupra comportamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala. El seduce masele prin nostalgia trecutului dulce.conventionale (organizate cu un scop precis). la randul lor comportamentele.

Aceasta diferenta este cauzatoare de tensiuni. Normele. In acest scop el concepe o noua teorie: Teoria curbei in J sau Teoria convergentei. O alta perspectiva. iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o importanta sporita in determinarea comportamentului social.utopice (schimbarea radicala a societatii. Blumer nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alature unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De aceea aceasta teorie poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social pornind de la multimile de indivizi. fiind importanta doar modalitatea in care ia nastere aceasta norma. insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o disonanta intre cele meritate si cele obtinute. In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta.. Un rol important se acorda liderului care. iar in cazul colectivitatilor el are un comprtament partizan. Deci constatam ca. Dupa parerea sa. multimile capata un statut de entitate independenta de vointa maselor. Exista diferente intre multimi si miscarile sociale: multimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime. Astfel. motiv pentru care pot aparea conflicte. Astfel se renunta definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. pot fi schimbate pentru ca ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate. si adoptate de catre fiecare. . comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei. total diferita. normele preexista fiecarui individ in parte. Aceasta continuitate este data de norma. singura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice.revolutionare (schimbarea radicala a societatii) . in cazul grupului are un comportament carismatic. In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste norme. la randul lor. De asemenea nu se acorda importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseaza in aceasta pozitie. ele fiind create anterior. James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In 1962. ceea ce este o urmare clara a inegalitatii indivizilor. exista o continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Se poate spune ca intr-un grup. Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv. dar fara un plan). Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari 44 . comportamentul social se poate explica in felul urmator. oamenii creaza in permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. .reformiste (propun o noua societate). dupa un model administrativ.regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii). pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta. asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph Turner in lucrarea cu numele "Comportamentul colectiv" (1957). Cu alte cuvinte intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor.

b. eliberand astfel creativitatea. inteleasa ca proces de influentare sociala in structurarea campului social. Psychologie de la communication) au pus in evidenta rolul important jucat de comunicare. explicite si directe. sub aspect cognitiv. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Influenta. influenta permite focalizarea punctelor de referinta comune care intemeiaza coeziunea de grup. ea determina un anumit decodaj al realitatii si o utilizare corespunzatoare acestuia a informatiei. Insa toate aceste functii sunt direct influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat. interactiv). si o fata educativa. • controlul social. relatiile de putere si de autoritate. sub aspectul sau normativ. influenta permite transformarea progresiva a normelor grupului. de asemenea. principiile si modurile de functionare ale grupului sau de apartenenta. intareste si impune valori. evolutia regulilor si a punctelor de vedere.legate de satisfacerea trebuintelor personale. Ea joaca. sa accepte si sa integreze progresiv regulile. • inovarea. pe trei nivele esentiale: normativ. un rol determinant in dezvoltarea sociocognitiva a copiilor si dezvoltarea sociala a inteligentei. apare o tensiune care genereaza frustrare. la randul sau poate genera agresivitate. 45 . iar sub aspect social. influenta ajuta grupurile sociale sa-si pastreze integritatea si le permite sa prevada si sa canalizeze comportamentele membrilor sai. chiar daca mecanismele sale de actiune nu sunt in totalitate cunoscute. acceptarea ideilor noi. prin intermediul unui sistem de interactiune. • socializarea individului. In cazul in care intre satisfacerea trebuintelor si posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta. functia inovatoare este implicita si mascata. asigura permanenta si determina consistenta comportamentului membrilor sai atunci cand grupul nu este prezent. mentinand sau punand sub semnul intrebarii statusurile. discurs persuasiv. creeaza. aceasta functie este acum recunoscuta. • diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ. Ea intareste astfel dependenta individului de sistemul social. Putem distinge astfel patru functii: • crearea de norme. cognitiv si social.Influența socială Cercetarile de psihologie a comunicarii (apud Jean Claude Abric. ele sunt directproportionale: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agresivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare. influenta are. Ea este un proces care permite copiilor sau unui nou membru al grupului sa cunoasca. adesea minoritare. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara. Mult timp ignorata de teoreticienii comunicarii ca proces de influenta. si care. Daca primele trei functii sunt observabile. Care sunt caracteristicile comunicarii in campul social? • asimetria. ea joaca un rol esential in organizatie.

in situatii in care comunicarea este principalul instrument. ''Utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea celuilalt. si nu pentru ca prin nonconformare si-ar incalca anumite obligatii”. Un caz în care nu există influenţă informaţională ar fi acela în care 46 . El foloseşte comportamentul majorităţii ca o sursă de informaţie care să-l ajute să ia cea mai bună decizie (să adopte cel mai bun răspuns) pentru situaţia în care se găseşte. 1976). Parsons considera influenta un „mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate atitudinile si opiniile. referentiala. • controlul social. folosind situaţii asemănătoare. mulţi cercetători nu operează această distincţie (Shaw. nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor. coercitiva. Influenţa normativă apare atunci când răspunsurile individului sunt urmare a tendinţei de a se conforma cu expectanţele pozitive ale celorlalţi. Care sunt functiile comunicarii ca proces de influenta in campul social? • crearea de norme.• faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune uneori cu cea publica. Insa toate aceste functii sunt direct influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat. fie independent. legitima. • inovarea. In acelasi context. Cele două forţe. comunicarea publicitara de asemenea). • tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat. În timp ce influenţa socială normativă rezultă din dorinţa de a se conforma expectanţelor grupului. Ei au făcut distincţia între două tipuri de influenţă socială: normativă şi informaţională. • o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile de exercitare a controlului social). In situatiile de comunicare prin influentare (si este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta. explicite si directe. Deşi această distincţie conceptuală între cele două tipuri de conformism este fără îndoială semnificativă. Deutsch şi Gerard (1955) au continuat studiile lui Asch. adica proprietati care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare. in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata”. Autorul distinge cinci baze ale puterii. • socializarea individului. influenţa informaţională apare când răspunsul individului apare ca rezultat al acceptării informaţiei obţinute de la altcineva ca evidenţă despre realitate. chiar si in forma extrema a persuasiunii. cea a expertului. influenţa socială normativă şi influenţa socială informaţională pot opera fie împreună. canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii” (Denis McQuail). Daca primele trei functii sunt observabile. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. influenta mai este definita drept „un mijloc simbolic de persuasiune”: ea „determina decizia celuilalt de a actiona intr-un anumit fel pentru ca simte ca acesta este un lucru bun pentru el. influenţa socială informaţională este rezultatul valorii (value) pe care o are conformismul asupra individului. functia inovatoare este implicita si mascata.

o persoană este expusă judecăţii unanim incorecte a majorităţii. ci relaţia sa cu grupul. care apare atunci când subiectul doreşte să menţină relaţii pozitive cu grupul. 1951). Ca şi în experimentele lui Sheriff. pertinent fiind nu răspunsul specific la un conţinut specific. conformismul se referă la cedarea în faţa presiunii grupului. subiectul crede cu adevărat în ceea ce afirmă. Dar aceste instrucţiuni nu au avut mare importanţă la primele probe. În acest caz mecanismul constă în integrarea noii informaţii în sistemul de valori al subiectului. În loc să numească linia de 1. complezenţa rezultă în primul rând din influenţa socială normativă. deoarece toţi cei nouă participanţi dădeau aceleaşi răspunsuri. Participanţii nu aveau voie să vorbească între ei. propriile credinţe nu sunt cu nimic afectate. atunci când acesta consideră că informaţia are valoare intrinsecă. Interiorizarea descrie o situaţie în care conformismul devine o modalitate privată. în grupuri de şapte sau nouă persoane. pe care îl consideră atractiv. la proba a patra. Subiecţilor li se prezentau cartoane cu patru linii. În acest studiu. Ca atare. numai unul dintre participanţi. Participanţii.5 inci. Complezenţa. în vreme ce interiorizarea corespunde influenţei informaţionale. Procesul de interiorizare intervine atunci când răspunsurile conformiste nu provin nici din controlul social. Sentimentele de disconfort ale subiectului naiv au crescut pe măsură şi alţii dădeau acelaşi 47 . care era identică cu cea etalon. Paradigma lui Asch despre conformism Primul studiu experimental cu privire la conformism a fost cel făcut de Solomon Asch în 1952. primul participant dă un răspuns evident eronat. studiu care a ilustrat câteva din caracteristicile de bază ale proceselor de influenţă socială şi control. de mărime fixă. într-o interacţiune tip faţă în faţă. care apare atunci când conformismul joacă un rol pur instrumental. nici din vizibilitatea grupului. trebuiau să răspundă la mai multe probe care le cereau să indice care din cele trei linii stimul se potrivea cu linia etalon. ceilalţi. intimă de a accepta norma grupului ca o descriere adecvată a realităţii. să evite situaţiile dezagreabile care pot rezulta din nonconformismul său. atunci când nu se face nici o cerere explicită în acest sens. şi trei linii stimul. care era la fel ca celelalte.individul este convins că el are dreptate şi grupul greşeşte. Asch le-a spus subiecţilor că vor participa la un experiment cu privire la percepţia vizuală. acest tip de influenţă socială. Subiectul caută să câştige aprobarea grupului. complici ai experimentatorului dădeau răspunsuri după un scenariu dinainte stabilit. Complezenţa persistă numai atât timp cât grupul exercită o presiune normativă. în care individul aderă la norma grupului în ciuda unor puternice rezerve cu privire la legitimitatea acesteia a fost numit şi complezenţă (Asch. şi fiecare să dea răspunsurile independent. în acest caz. Kelman (1958) deosebeşte trei tipuri de procese de influenţă care apar în condiţii sociale diferite. de mărime variabilă. Într-un sens mai restrâns. deoarece sarcina li s-a părut foarte uşoară. cel care răspundea în ultima poziţie era subiectul naiv. La rândul său. în acest caz. ci numai din invocarea conţinutului. şi în acest caz tinde să se conformeze motivat de nevoia de a fi acceptat de grup. să asigure o reglare a raporturilor cu sursa de influenţă. una etalon. În acest grup. Procesul de identificare. şi plictisitoare.5 inci. el indică linia de 0. Apoi.

1992 Pease. New York. Psihologia mulţimilor. Double-Speak. New York. şi în acest fel să nege evidenţa. R. & Wilson. 1993 Conway. New York. King (Eds. Combatting Cult Mind Control. A. Fiecare probă critică a confruntat subiecţii cu aceeaşi dilemă: fie să se conformeze.A. Polimark. 1983 Hart. Pantheon Books. fie să rămână independenţi. & Schwitzgebel. New York. New York. Doubleday. Stansky (Ed. III). & Aronson. 1995 Pratkanis. A. 1984 Zimbardo. Age of Propaganda: The Everyday Use and Abuse of Persuasion. Până la sfârşitul experimentului au existat între 5 şi 12 asemenea acte de „conformism”...A. (Ed. Faces ofthe Enemy. New York. Harper Collins.L.R. Robin M. În P. M. Mind control: Political Fiction and Psychological Reality.. R.. The Psychology of Attitude Change and Social Influence.. Rochester VT. C. The Individual in a Social Work: Essays and Experiments (ed. American Psychiatric Press. McGraw-Hill. sept. William. Jim. Freeman Press. Bucureşti.. Brooks/Cole. P. Freeman. Influence: Science and Practice (ed. Limbajul Trupului. Social Psychology: The Heart and The Mind.. în fiecare din cele 10 / 15 probe. W. Humanitas. New York. Persuasion and Politics: The Social Psychology of Public Opinion.. & Maslach. 1991 Zimbardo. New York. Psychiatry & the C.). Conflict.. P. Friedrich.. 1988 Kapferer.G. 1990 Lifton.G. New York.C.. dar rezultatele au arătat că.. New York. şi el avea de ales în a da un răspuns conform cu celelalte. unul asupra unui item. S. W. Park Street. Overcoming Resistance to Persuasion.. R. Harper & Row. Influencing Attitudes and Changing Behavior. Jean-Noel. 1972 48 .răspuns eronat. P.G.H... Fio & Siegelman. II). 1990 Zimbardo. Zvonurile. & Leippe. sau să rămână independent. Asch a sperat la începutul studiului că majoritatea subiecţilor îşi vor menţine convingerile în faţa majorităţii unanime. S. 1991 Schrag. Harper Collins. Elliot. 1973 Weinstein. pe când în condiţia control doar doi subiecţi se înşeală.. Akert..W. Bucureşti.).. The Tactics and Ethics of Persuasion. Freeman. W. Hoit.D. Academic Press. 1981 Cialdini. Psychotechnology: Electronic Control of Mind and Behavior. Menlo Park CA. The Marine Machine. Aronson. W. R. The Searchfor The Manchurian Candidate. dovedind astfel lipsa de ambiguitate a stimulului. 1994 Aronson. Ebbesen. E.K. 1986 Le Bon. Science Digest. McGinnies & B. 1969 Lutz.). Thought Reform and The Psychology of Totalism. R. Gustave. Attitudes. M. 1980 Milburn. Pacific Grove CA. RG. 1978 Schwitzgebel.I. La sfârşit era rândul subiectului naiv să răspundă. 1993 Keen. 1977 Zimbardo. 1971 Marks. R.R. N.. Harper & Row. New York. San Francisco. The Awesome Power of The Mind-Probers. 1991 Milgram. Anima. Mind Control. E. & Brooks. Washington D. Bucureşti. and Social Change. New York. New York. Norton. 1983 Mares. San Francisco.J. E. On Nineteen Eighty-four. Social Animal. New York. McGraw-Hill. McGraw-Hill. Sam. Timothy D. celălalt asupra a doi. Addison Wesley.. John. G. Elliot. în condiţia experimentală procentajul de eroare urcă la peste 35 la sută.B. 1975 Hassen. Harper & Row.

familie. separaţi de ocean.: ceea 49 . 2002). sau de statut social. (Wrightsman. nici semănarea fiziologică. iar psihosociologia cognitivă mai mult asupra fenomenelor subiective de identificare. într-o situaţie concretă. care contribuie la desfăşurarea. organizaţii. referitoare la atributele reale ale grupului. GRUPUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ Definiţii Termenul de grup a cunoscut o multitudine de definiţii. 1981) consideră că. care cuprinde conştiinţa de grup (Chelcea. prin grup se înţelege de fapt grup social. şi aici. nici "nominalismul" statistic nu sunt cele care furnizează criteriul de distincţie. pe de altă parte a unor procese de redistribuire a statutelor. colectivităţi pe de altă parte. În consecinţă. împărtăşesc sentimentul de a constitui o entitate aparte astfel încât membrii s-ar putea recunoaşte ca atare. Rupert Brown(1988) defineşte grupul pornind de la un proces de autocategorizare "un grup există atunci când două sau mai multe persoane se definesc ele însele ca membri ai acestui grup. şi interindividuale. Faucheux. în aşa fel încât fiecare persoană influenţează şi este influenţată de cealaltă". deoarece este evident că mai mulţi autori privesc diferite aspecte ale aceluiaşi fenomen. nici proximitatea fizică. Ei au afirmat că.2001). şi când existenţa lui este recunoscută de o a treia persoană". (DeVisscher. cât şi dimensiunea "subiectivă". care se referă la modul cum îşi organizează individul experienţa privitoare la mediul său social. Grupul social face referire la o formaţiune socială în interiorul căreia indivizii sunt în interacţiune conform unor reguli fixe. comunităţi. el având un sens foarte larg. dând ca exemplu definiţia dată de Shaw (1976): "două sau mai multe persoane care interacţionează una cu alta. Diferenţele au existat deoarece psihosociologia experimentală s-a concentrat asupra proceselor obiective din grupurile restrânse. pe de o parte. aceasta desemnând un ansamblu de indivizi având în comun modele culturale sau subculturale. şi să analizăm concepţiile generale asupra "valorilor" şi "ideologiilor" pe care fiecare la aduce cu sine. În ceea ce priveşte perspectiva sociologică. Doise. dincolo de procesele intraindividuale. a unor procese de uniformizare. 2001) O definiţie corectă a grupului trebuie să cuprindă atât dimensiunea "obiectivă". aceasta înseamnă că doi amanţi platonici. poate ar fi mai potrivită o definiţie simplă a termenului. în mod neintenţionat. Printre formaţiunile sociale se pot distinge grupuri sociale. şi în fine. poziţiilor şi rolurilor. grupul social se distinge de categoria socială. pe de o parte. referindu-se la formaţiuni de lucru. grup de prieteni. cum ar fi caracteristicile acestuia. Tajfel. etc. adică o formaţiune socială printre altele. atât în vorbirea curentă cât şi în ştiinţele umane.5. ce se derulează între indivizii consideraţi practic interşanjabili. De exemplu. să ne referim la diferenţele de poziţie. totalităţii celor adunaţi într-un anumit loc pentru o scurtă perioadă de timp. vor constitui un grup de îndată ce soţul le va intercepta corespondenţa" (Visscher. Visscher: "stricto senso. Alţi autori. procesele din cadrul lui. au cerut o abordare mai realist sociologică a proceselor psihosociale.

Grupuri mici ( primare) – 2 – 30 membri . gradului de participare efectivă şi afectivă  grupul de apartenenţă – cel căruia individul îi este integrat cu adevărat şi  grupul de referinţă – la standardele căruia se raportează. de indivizi care le compun . mai ales statul şi biserica. Societatea globală "înglobează oamenii în totalitatea lor pe un teritoriu dat" (Janne. nr. După criteriul gradului de instituţionalizare Există grupuri formale – grupul de muncă. de control. scopului activităţii: grupuri de muncă. După crt. "mişcări sociale". de suport ( terapie ). După crt. pe care îl ia ca reper şi etalon. de joacă. În interiorul societăţilor globale sau traversând. Acest termen este folosit pentru a defini în general: etnii. etc. – un grup poate avea influenţă asupra unui individ chiar dacă acesta nu este membru al său ) 4. se aplică unor medii ai căror membri împărtăşesc un anume număr de norme sau principii. imp. 1968). mai multe astfel de societăţi. al cărui membru speră să devină( factor motivaţional f. cu un set de norme instituţionale. Conceptul de colectivitate. de ex. adesea. de execuţie. ce determină sensul general al interacţiunilor între persoanele asociate în urmărirea acestui obiectiv. totul în vederea unui obiectiv specific. avem de-a face cu un grup potenţial. chiar colectivele abstracte. mijloace de decizie. reperăm 50 . în sânul cărora ei îşi amenajează. mai ales. publice. comportamente prescrise şi o reţea prestabilită de status – roluri şi grupurile informale – grupul de prieteni. p 125 apud DeVisscher) Ce Nu este un grup? Simpla alăturare a unor indivizi care nu întreprind nimic unul în raport cu altul reprezintă o grupare dar nu un grup în sens psihosocial. Organizaţiile. dar câtă vreme aceşti indivizi sunt pasivi. 3. dar în interiorul cărora interacţiunea lipseşte.. Şi gruparea se face pe baza unor similitudini.Grupuri mari ( secundare) – 30 în sus Grupurile mici au fost numite şi grupuri de tipul face to face întrucât dimensiunile microgrupului oferă posibilitatea fiecărui membru de a avea o percepţie individuală asupra oricărui alt membru al grupului.(De Coster. După crt. Clasificarea grupurilor sociale 1.ce contează este să nu se confunde grupul social cu categoria socială. pot fi definite ca formaţiuni sociale care au fost fondate şi construite în mod deliberat de către indivizi. 2. 1990. de ex. Grupul potenţial se transformă în grup prin fenomenul de INTERACŢIUNE.

În aceste condiţii el va fi motivat de dorinţa de a fi membru al acelui grup şi prin urmare îl foloseşte ca un punct de referinţă pozitiv. primare şi secundare. Ne-am situa. el selectează numai câteva şi acestea devin grupuri de referinţă. şi deoarece reputaţia unui individ se bazează în mare parte pe ceea ce cred ceilalţi membri ai grupului despre el. . colectivităţi. Grupul serveşte ca punct de plecare în crearea judecăţilor de valoare şi este. înţelegerea şi expectanţele de rol ale individului.2001) Pentru a înţelege cum anume oamenii stabilesc. Deci. atât fizic cât şi mintal. Relatiile intergrupuri În primul rând relaţiile intergrupuri se referă la modul cum interacţionează între ei indivizii aflaţi în grupuri diferite. De pildă. diferitele organizaţii. de asemenea. de aşezarea geografică. etc. în acest fel. şcoala. Aristotel credea că climatul cald. pentru a înţelege un individ în totalitate trebuie înţeles mai înainte grupul care este format din indivizi. (DeVisscher. cu atât mai mare este probabilitatea ca acel grup să devină grup de referinţă. ci sunt membri a diferite grupuri. având subsisteme care contează ca elemente structurale fundamentale ale vieţii sociale. organizaţii. important în explicarea manierei în care individul îşi dezvoltă o idee a poziţiei sale relative la ordinea socială imediată. Deoarece majoritatea experienţelor umane sunt rezultatul apartenenţei la un grup.asigură pătrunderea influenţei relaţiilor şi structurilor sociale până la nivelul opiniilor. comportamentele lor pot fi înţelese mai bine prin prisma grupului din care face parte la un moment dat. Toţi indivizii aparţin unui grup sau altul. Încă de la începutul istoriei oamenii au făcut comparaţii între grupuri în funcţie de rasă. o forţă de echilibru a influenţei sociale venite din exterior. biserica. se dezvoltă relaţii de referinţă. atitudinilor şi comportamentelor individuale – facilitând astfel trecerea socialului în psihologic. este important de studiat individul vis-a-vis de asocierile grupale. 51 . înţelegerea individului va putea fi făcută numai prin comparaţie cu ceilalţi. pe planul social. Termenul de grup de referinţă mai este folosit adesea pentru a delimita grupul primar de grupul secundar. Când un individ se identifică cu un grup. conceptul de grup de referinţă este. Cu cât este mai mare atracţia unui individ pentru un grup. Din multitudinea grupurilor care îi sunt familiare individului. Sunt câteva indicaţii prin care un individ foloseşte un anume grup ca standard după care face judecăţi comportamentale. care afectează percepţia. caracteristici superioare celorlalţi oameni. dacă membrii sunt mai apropiaţi de propriile lui atitudini sau norme. cum ar fi familia. Deoarece majoritatea persoanelor nu aparţin numai unui singur grup. iar această credinţă că un grup este mai bun decât altul nu a apărut numai la Aristotel. tolerează şi modifică credinţele. Realitatea grupului social mic a apărut în evidenţă odată cu descoperirea faptului că sistemul societăţii nu este un tot nediferenţiat. de aceea.formaţiunile sociale enumerate până aici: grupuri sociale. favorabil al Greciei i-a făcut pe greci să dezvolte.Asigură influenţa inversă – de la membrii grupului către suprastructură. Întreaga construcţie a societăţii umane este formată din grupuri. Grupul mic ( punct de intersecţie între social şi psihologic ) ocupă o poziţie strategică : . în particular credinţele unui individ.

1979. lege. 1906) afirmă că între grupuri există diferenţe în percepţia indivizilor despre sine şi despre ceilalţi: „în interiorul grupului. Acesta (Sumner. sau a autocategorizării. 1997). (Tajfel şi Turner. este una de război şi prăduire. O dezvoltare a teoriei identităţii sociale o constituie teoria categorizării sinelui. ura şi dispreţul pentru cei din afară.7986. apud Bourhis. Identitatea socială se bazează pe comparaţiile pozitive făcute între grupul de apartenenţă şi celelalte grupuri. În acest fel. determină favorizarea în aprecieri a membrilor din propriul grup şi defavorizarea indivizilor din celălalt grup. La baza acesteia stă noţiunea de depersonalizare. cu alte grupuri. că indivizii fac distincţie între grupul lor.Conceptele de in-group / out-group Termenii in-group şi out-group. Chelcea (2002) a expus această dihotomie foarte simplu „a fi in-group înseamnă ”noi”. şi dacă aceasta nu poate fi obţinută decât prin compararea cu ceilalţi. 1906). în 1906. el se percepe ca membru al 52 . Această teorie a fost în mare măsură influenţată de cercetările pe tema condiţiilor minimale de discriminare intergrupuri. Acest fapt a fost evidenţiat foarte bine de Tajfel şi Turner. Depersonalizarea este un proces psihologic care conduce la o mai mare uniformitate şi omogenitate a comportamentelor şi reprezentărilor într-un grup. care a şi demonstrat experimental că simpla apartenenţă la un grup. Relaţia lor cu străinii. sau de a-i atribui conotaţii pozitive. din care fac parte. guvernare şi dinamism. La un prim nivel individul se compară cu celelalte specii umane. la o salienţă mai slabă a identităţii personale în favoarea celei colective. Sentimentele sunt adaptate la imaginea grupului. şi va încerca să adere şi la alte grupuri care îi pot conferi aspecte pozitive ale identităţii sale sociale. a fi out-group înseamnă ”alţii”. şi alte grupuri. cel intermediar. Tajfel specifică faptul că identitatea socială pozitivă nu se poate realiza decât în raport cu diferenţele faţă de celelalte grupuri (Tajfel 1972). sacrificiul pentru el. chiar şi creat în laborator. a folosit pentru prima dată aceşti termeni. de autoidentificare şi heteroidentificare. William Graham Sumner. Cel mai important autor în problematica identităţii sociale este Henri Tajfel. un individ va căuta să-şi menţină apartenenţa la un grup. în funcţie de succesiunea verticală fac apel la principii diferite de diferenţiere. care descrie trecerea de la identitatea personală la identitatea socială (Doise. ordine. preluaţi din literatura de specialitate americană desemnează faptul că există o diferenţă. care. indivizii au tendinţa de a-şi părăsi grupul. Turner şi colaboratorii stabilesc o ierarhie a nivelurilor ce categorizare. Autocategorizare socială şi identitate socială Indivizii percep diferit propriul grup faţă de celelalte. frăţia din interior şi starea de război cu exteriorul. ele reprezentând în special o problemă de categorizare socială. indivizii sunt într-o relaţie de pace. Atunci când identitatea socială este nesatisfăcătoare. apud Doise 1996). Grupurile sociale sunt asociate unor conotaţii pozitive sau negative. atunci apartenenţa la un grup are un rol important în această evaluare. Individul are nevoie de o identitate socială pozitivă. (1986) în teoria identităţii sociale. La originea acestei diferenţe stă motivaţia de a dobândi o identitate socială pozitivă. grupul va fi perceput în mod pozitiv ca diferenţiat sau distinct de alte grupuri pertinente. Aceste concepte au fost utilizate intens în psihosociologie. Loialitatea faţă de grup. sunt produse comune ale aceleiaşi situaţii” (Sumner. s-a pus accentul pe diferenţele dintre „noi” şi „alţii”. toate cresc împreună. La al doilea nivel.

ca membru al unui grup distinct de alte grupuri. 53 . Depersonalizarea omogenizează atât in-group-ul cât şi out-group-ul . de obicei. ţinând cont de articularea ierarhică a nivelurilor. La nivelul al treilea individul se defineşte prin diferenţele faţă da alte fiinţe particulare .însă. individul abandonează o reprezentare de sine bazată pe diferenţierea dintre el şi ceilalţi indivizi pentru a se defini la un nivel de categorizare mai înalt. este vorba de alţi membri ai propriului grup. iar diferenţierea acestui grup de celelalte este esenţială pentru identitatea sa socială. Acest nivel corespunde reprezentărilor intergrupuri teoretizat de Tajfel. Acest nivel corespunde polului interpersonal şi stă la baza distinctivităţii personale. În conformitate cu această teorie.unui grup.

unui obiect investit cu semnificaţie socială sau orientate spre propria persoană (autoagresivitate). violenţă Zilnic. agresivitatea este definită ca tendinţa de atacare a integrităţii fizice sau psihice a unei alte fiinţe vii. agresivitatea este situată la nivelul dispoziţiilor. agresiune. constrângerii. 54 . agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se aşteaptă o soluţie. Laplanche şi Pontalis definesc agresivitatea ca tendinţă sau ansamblu de tendinţe care se actualizează în conduite reale sau fantasmatice. studiul ştiinţific al cauzelor violenţei. inconştient sau fantasmatic în scopul distrugerii. ideea de agresivitate.. În spatele acestei definiţii simple se ascunde însă o ambiguitate majoră a acestui concept. degradării. TEORII PSIHOLOGICE ASUPRA AGRESIVITĂŢII 1. respectiv agresiune şi violenţă se regasesc atat în limbajului comun cît şi în cel al psihologiei. acestea urmărind rănirea altuia. negării sau umilirii unei persoane. Termenii de agresivitate. Din perspectivă psihanalitică. dificultăţile vieţii în comun. dualitatea traducerilor engleze este interesantă. O primă accepţie dată agresivităţii este aceea de comportare agresivă. precum şi al mijloacelor de a reduce prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-o creştere a agresivităţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale. cum sunt conduitele autodistructive întâlnite în unele tulburări psihice sau chiar în afara lor (suicidul raţional). Potrivit Dicţionarului de Psihologie Larousse (1995). Agresivitate. această definire a agresivităţii este foarte largă şi. aşa cum numeroşi autori au subliniat. Or. atacuri cu mână armată. mass-media semnalizează violenţa în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi spectacular: asasinate. pentru ca o fiinţă vie să-şi poată ocupa locul în mediul social şi geografic. d) un comportament învăţat. Dintr-o astfel de perspectivă. distrugerea. b) un fapt social generat de constrângerile. rezultă că agresivitatea constituie o dispoziţie indispensabilă pentru ca o persoană să se poată constitui. reprezentând acea tensiune care pune organismul în mişcare. cât şi la nivelul celor internaţionale. tâlhării. Din acest punct de vedere.6. atentate etc. pe care Freud o defineşte prin termenul de agresiune (termen care desemnează atât agresiunea cât şi agresivitatea) se situează în interiorul individului. Astfel: a) un comportament natural şi instinctual propriu fiecăruia. Din această perspectivă agresivitatea se poate defini ca ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta în plan conştient. constrângerea sau umilirea lui. violuri. c) o reacţie la frustrare. până când motivaţia actului comportamental va fi redusă sau satisfăcută. Astfel.

în timp ce altele nu sunt. de asemenea. în anumite circumstanţe. negrii implicaţi într-o rebeliune în ghe-tou şi vagabonzi. Această distincţie are meritul de ilustra ideea conform căreia un comportament agresiv poate fi o tentativă. O formă particulară de agresiune instrumentală o constituie ceea ce Levine şi Campbell numesc conflict realistic de grup. Acesta apare atunci când anumite grupuri sociale. văzute drept crime. a societăţii în privinţa lor depinde de pragul de la care ele devin delicte. Se face. asasinatul. în fond. a permis să se pună în evidenţă acest fenomen. Aggressivity traduce agresivitatea în sensul său negativ obişnuit. iar o treime consideră că poliţia trebuie să 55 . Prin urmare. Prejudiciul. de a cauza prejudiciu unei alte persoane. Ele merg de gesturi ameninţătoare la crimă. să facă uz de bastoane dar nu şi de arme. de apărare. de normele sau regulile culturale.(1972). dar fără să ucidă. spunem despre agresiune că este ostilă (angry aggression). Se pot degaja astfel doi factori care. Agresivitatea desemnează o caracteristică generală a organismelor vii. să tragă pentru a ucide. Ea poate fi. umilirea. agresivitatea ar fi aici sinonimă cu combativitatea. dorită fie doar pentru ea însăşi. O cercetare efectuată de Blumenthal şi colab. Întrebarea adresată subiecţilor era să se pronunţe asupra comportamentului pe care să-l adopte poliţia: să nu facă nimic. de adaptare la condiţiile de mediu şi nu doar o simplă proiecţie a unei energii interne. În primul caz. Toleranţa. asupra obiectelor. vătămarea psihologică sau fizică care este căutată poate să îmbrace forme diverse: furtul. În ceea ce priveşte sprijinul normativ se face trimitere la forme de agresiune care se consideră că vor avea susţinerea grupului social. mai mult sau mai puţin reuşită. Agresiunea ocupă astfel o poziţie care depinde de judecata asupra caracterului adecvat sau nu al acestui comportament. sexuale etc. Unui eşantion de persoane li s-au prezentat cazuri de infracţiuni împotriva proprietăţii. Putem observa zilnic că există forme de agresiune acceptate şi socialmente legitimate. caracter determinat.). în cel de-al doilea caz ea este instrumentală. Agresiunea este un comportament efectuat cu intenţia de a face rău. deci. privarea de o recompensă anticipată etc. Actele agresive de factură antisocială sunt cele care reţin cel mai des atenţia datorită caracterului lor spectacular şi potenţialului periculos pe care-l prezintă. spre distrugerea unor obiecte investite cu semnificaţii sociale sau contra propriei persoane. putând să se exercite şi indirect. se poate manifesta prin numeroase comportamente diferite. care nu este întotdeauna sinonimă cu violenţa. utilizează forţa de care dispune agresorul sau un mediator (armele). minimalizarea sau chiar suprimarea fizică a celorlalţi semeni. Rezultatele obţinute au pus în evidenţă următoarele reacţii: pentru vagabonzi şi negrii. la baza dinamismului general al personalităţii şi al comportamentelor adaptative. comportamentul agresiv este un comportament verbal sau acţional ofensiv orientat spre umilirea. intră în competiţie pentru o resursă de existenţă limitată. dar care nu au cauzat nici o vătămare fizică personală. de dimensiuni diferite. sunt în măsură să confere legitimitate comportamentului agresiv: sprijinul normativ şi consecinţele benefice prezumate ale agresiunii. agresivitatea. distincţie între agresiuni netolerate şi cele care sunt acceptate şi legitimate. fie ca mijloc în vederea atingerii altui scop. mai mult sau mai puţin mare. comise de trei categorii de grupuri: studenţi albi. să aresteze vinovaţii fără violenţă. să tragă fără însă să ucidă. referitoare la excitabilitate şi la activităţile de explorare necesare satisfacerii trebuinţelor fundamentale (alimentare. Într-un sens mai restrâns. două treimi din subiecţii chestionaţi consideră că poliţia trebuie să facă uz de arme.Aggressiveness se referă la o agresivitate pozitivă.

într-o situaţie de interacţiune socială. Wieviorka distinge violenţa individuală şi violenţa colectivă. Noţiunea de violenţă se referă la utilizarea ilegitimă şi ilegală a forţei şi poate fi definită ca o conduită agresivă acută. violenţa este o formă particulară a forţei forma puternică. de asemenea. caracterizată îndeosebi prin folosirea forţei fizice. deci. folosirea forţei fizice dar şi cantitate. însă. ce vizează răniriea sau vătămarea altuia în moduri diferite şi în grade variabile. În ceea ce priveşte pe studenţi. Noţiunea de agresiune trebuie. abundenţă. Din punct de vedere social. într-un sens general. violenţa puterii împotriva cetăţenilor (terorism de stat. copii) suspectaţi de a ajuta un inamic comun. Noţiunea de violenţă. greve. putere. Ea poate să se exercite într-o manieră directă sau indirectă. desemnează utilizarea forţei destinată exercitării unei constrângeri. termenul vis înseamnă forţa în acţiune. Violenţa colectivă se subdivide în violenţa unor grupuri organizate împotriva puterii (terorism. Rezumând. 50% din subiecţii eşantionului cred că poliţia trebuie să facă uz de arme fără să ucidă şi numai 20% aprobă folosirea de arme în vederea uciderii. La origine.facă uz de arme pentru a ucide. 51% din persoanele chestionate erau gata să se supună ordinului de a ucide toţi locuitorii unui alt sat vecin (bărbaţi. libertatea sau integritatea fizică. termenul violenţă provine din latinescul vis care înseamnă forţă. caracter esenţial al unui lucru. corporală (loviri şi răniri) şi sexuală (violul). putem să definim agresiunea ca o formă specifică de comportament. comportă grade diferite (omor. aşadar. resursele disponibile ale organismului pentru a-şi exercita forţa şi puterea. În acest sens. ideea de forţă. de asemenea. să fie în permanenţă obiectul unei evaluări critice cu referinţe la situaţii. accentuată a forţei care se caracterizează prin recurgerea la mijloace fizice pentru a face rău altuia. M. la circumstanţe şi la conatexte. Astfel. femei. Un alt studiu (Kelman & Lawrence. 1972) a relevat. 56 . cum sunt: credinţa. violenţa poate fi. care constituie o importantă sursă de informaţii asupra legitimităţii sale şi caracterului său adecvat sau nu. războiul de apărare poate fi apreciat ca o motivaţie transcendentă suficient de puternică pentru a ridica interdicţiile relative la exterminarea altuia. revoluţie). Etimologic. importanţa normelor culturale în ceea ce priveşte comportamentul agresiv: în urma desfăşurării unei anchete. un obiectiv superior considerat ca fiind pozitiv de şi/sau pentru întreaga colectivitate. Violenţa individuală se subdivide în violenţa criminală care poate fi mortală (asasinatul). violenţa instituţionalizată) şi violenţă paroxistică (războiul) . Consecinţele benefice prezumate ale comportamentului agresiv se apreciază că într-un anumit număr de cazuri recurgerea la agresiune este legitimată prin faptul că este vorba de un mijloc de a atinge un scop. producând o atingere mai mult sau mai puţin gravă a integrităţii fizice sau psihice a acestuia. ideea unei puteri naturale care se exercită asupra unui lucaru sau asupra altei persoane. violenţa trebuie să fie situată într-o perspectivă care permite să se înţeleagă realitatea sa multiformă şi complexă. noncriminală în cazul sinuciderilor sau accidentelor. rănire sau doar ameninţare) şi este îndreptată asupra unor nivele diferite. La baza noţiunii de violenţă se găseşte.

învăţarea prin imitaţie şi/sau observaţie. pentru psihanaliză este vorba de o reglare internă a individului. dezagreabile. de fapt. nu poate fi niciodată. în timp ce pentru etologi agresivitatea are funcţia de a asigura viaţa socială şi evoluţia speciei. Astfel. 2. Această primă concepţie privind agresivitatea. Freud introduce un instinct al morţii THANATOS complementar lui EROS. consideră agresivitatea ca o reacţie la frustrările care împiedică satisfacerea dorinţelor libidinale sau expresia geloziei (sexual jealosy). într-o anumită măsură.1. abandonată mai apoi. însă. El admite totuşi că. Abordarea psihanalitică Freud a propus. la fel ca şi tendinţa la autodistrugere. Modele explicative ale agresivităţii După G. Freud folosește adesea numele de pulsiune agresivă (Aggressionstrieb) părţii din pulsiunea de moarte orientată către exterior cu ajutorul preponderent al musculaturii. 2. Teorii instinctuale ale agresivităţii Conform acestor modele de tradiţie ineistă. două modele succesive ale agresivităţii. forţele activatoare ale comportamentului agresiv se situează la nivel intrapsihic: impulsurile agresive sunt generate în mod spontan de organism şi îndeplinesc o funcţie de apărare şi de afirmare în raport cu ceilalţi. există patru concepţii majore în ceea ce priveşte comportamentul agresiv: a) teoriile instinctuale consideră ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct înnăscut. Cele două principale curente instinctuale psihanaliza şi teoria etologică se deosebesc. odată cu apariţia lucrării Dincolo de principiul plăcerii.agresivitate a lui Dollard şi colab. perspectiva cognitivă sugerează că şi comportamentele agresive sunt rezultanta unui proces decizional: decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre costurile şi beneficiile prezumate. după Freud. În varianta mai specifică a costurilor şi beneficiilor. agresivitatea poate fi canalizată prin regulile vieţi în societate şi prin intermediul Supraeului.1. d) abordarea cognitivă care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate între stimuli şi răspunsul comportamental al individului. Agresivitatea are un caracter inevitabil şi se poate manifesta independent de caracteristicile situaţionale. b) teoriile reactive consideră comportamentul agresiv ca o reacţie la situaţiile frustrante.1.. Această pulsiune agresivă. în 1905. Primul. a dat naştere ipotezei frustrare . c) teorii ale învăţării potrivit cărora comportamentul agresiv este un comportament achiziţionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este. În 1920. Moser. care este la originea cercetărilor empirice asupra cauzelor comportamentului agresiv. 57 . de pildă. în mod esenţial prin funcţia pe care o atribuie agresivităţii.2. decît în legătură cu sexualitatea.

Problema care apare în acest caz este aceea că luptele dintre membrii aceleiaşi specii. Cu cât cantitatea de energie acumulată este mai mare. Agresivitatea sporeşte şansele de supravieţuire şi conservare a speciei. un model hidraulic. aceasta nu poate induce milă şi reţinere. Această energie se acumulează în mod regulat iar agresiunea este declanşată de stimuli externi. drept urmare. 2. Realitatea demonstrează că. Teoria etologică Konrad Lorenz în lucrarea sa On Aggression (1966) care a contribuit la consolidarea şi popularizarea ideei naturii biologice. pot conduce la efecte negative asupra speciei în cauză prin micşorarea drastică a efectivelor ei. Potrivit lui Lorenz. sunt în funcţie de cantitatea de energie acumulată şi de prezenţa. adversarul învins dă semne că se recunoaşte ca atare iar câştigătorul. la fel ca şi cel freudian. doi factori contribuie ca actele agresive să fie mai frecvente la om. Acest instinct. care consideră agresivitatea ca un fenomen reactiv şi social. prin faptul că duc la răniri frecvente şi uneori chiar la moarte. Modul de manifestare şi intensitatea manifestărilor agresive. Ea este contestată chiar de cîţiva discipoli ai lui Freud. Considerând că valoarea adaptativă a agresivităţii interspecii este evidentă.2. instinctuale a agresivităţii. Schemele comportamentale sunt asociate unui potențial energetic intern generat în mod spontan de organism. în cazul omului având de-a face cu o aşa-numită selecţie intraspecifică malignă. situaţie în care nu sunt percepute direct efectele asupra victimei şi. deşi şi-ar putea distruge oponentul se opreşte şi el. în care atunci când în desfăşurarea luptei apare evidentă superioritatea unuia.) pe care omul îl are în comun cu numeroase alte organisme vii. potrivit lui Lorenz. de regulă. un act agresiv determină ca replică o agresiune şi mai puternică care conduce la escaladarea conflictelor mai ales în situaţiile când sunt implicate grupuri mai mari. Instinctul de agresiune a scăpat de sub control în condiţiile de viaţă ale civilizaţiei.1. facilitarea reproducerii şi selecţiei celor mai buni indivizi şi stabilirea ierarhiilor necesare în toată societatea. Tensiunea dintre agresivitate şi inhibarea ei se rezolvă prin comportamentul agresiv ritualizat. La aceasta se adaugă manifestările de durere din partea victimei.Teoria pulsională a lui Freud este un principiu explicativ dar nu este analizabilă în mod empiric. la om ca şi la animale. În primul rând datorită faptului că omul utilizează arme sofisticate care pot omorî la distanţă. se dezvoltă în cursul evoluţiei filo. etologii şi-au concentrat atenţia asupra celei dintre indivizi aparţinând aceleaşi specii agresivitatea conspecifică sau intraspecie. În fapt modelul avansat de Lorenz este. Acesta este motivul pentru care la multe animale instinctul agresivităţii este dublat de unul care inhibă distrugerea totală a adversarului care adoptă un comportament submisiv şi dă semne că se recunoaşte învins. Lorenz şi Eibl-Eibesfeldt consideră agresivitatea ca o manifestare al unui instinct al luptei (fighting instinct. respectiv importanţa stimulilor declanşatori în mediul înconjurător imediat al individului. La aceasta se mai adaugă faptul că victima nu se angajează decât rar în acte de liniştire care joacă rolul de inhibitori ai comportamentului agresiv.şi ontogenetice şi îndeplineşte numeroase funcţii adaptative: dispersia populaţiilor animale pe o arie geografică întinsă asigurând astfel maximul de resurse alimentare. cu atât va fi mai redus ca intensitate stimulul necesar declanşării 58 .

În zona înaltă din Noua Guinee. De asemenea. indirectă sau poate să fie îndreptată asupra propriei persoane.agresiune Ipoteza unei legaturi între frustrare si comportamentul agresiv nu este noua. chiar dacă este vorba despre animale. teoria frustrare .U.agresiune" postulează o relaţie cauzală universală între frustrare şi comportamentul agresiv: nu există nici o agresiune care să nu aibă la origine o frustrare şi nu există nici o frustrare care să se rezolve altfel decât prin agresiune. în regiunile greu accesibile din Venezuela de Sud şi Brazilia de Nord unde trăieşte populaţia Yanomamo ciocnirile între vecini sunt frecvente. Doob. ca soldaţi. au evidenţiat un comportament violent. unii dintre ei au fost recrutaţi în armata britanică şi. de asemenea. într-o formă sau alta. băieţii fiind antrenaţi sistematic şi intens pentru a stăpâni arta războiului. la substanţe halocinogene extrase din plante. Miller. Oricum. dar aceasta nu înseamnă că nu este prezentă din moment ce există o agresiune. ea fiind prezenta si în primele scrieri ale lui Freud. în mod regulat. În aceste comunităţi violenţa este sistematic supusă unei atitudini de descurajare. de o agresiune nemanifestată în exterior. poate fi vorba. Aceasta înseamnă că orice comportament agresiv este în mod necesar generat. poate să fie deplasată. aceşti indivizi recurgând. între 1928 şi 1962 înregistrându-se numai două cazuri de omucidere. Prin urmare. Dollard. Acest model explică de ce în cazul unei importante acumulări de energie putem asista la agresiuni spontane numite de etologi disfuncţionale. Ei definesc agresiunea ca un comportament sau secvenţă de 59 . Populaţia Semai din Malaezia prezintă. Mowrer şi Sears ridica această ipoteză la rangul de teorie" publicând faimoasa carte Frustration and Aggression. un interes deosebit: indivizii sunt necombativi şi manifestă repulsie faţă de ucidere. determinat de o frustrare. similar celorlalţi. Dollard si colaboratorii sai stabilesc o legătură necesară şi suficientă între frustrare şi comportamentul agresiv. populaţia Dugum Dani. Agresivitatea populaţiei Yanomamo nu s-a răspândit însă la grupurile învecinate: populaţia apropiată Makiritare având un comportament pacifist. de pildă. potrivit autorilor acestei monografii.A. De asemenea. agresiunea. iar dacă o persoană este supărată.2. aceasta din urmă poate să nu fie întotdeauna evidentă. În 1939. ea va trebui să-si manifeste sentimentele prin cuvinte şi nu prin acţiuni injurioase. Teorii reactive asupra comportamentului agresiv 2. În consecinţă:  orice agresiune este o consecinţă a frustrării. Pe de altă parte.2. agresiunea este prezentă. Ipoteza frustrare . cinci cercetători de la Universitatea Yale din S.comportamentului. În formularea sa clasică. Totuşi.  orice frustrare generează o formă de agresiune.1. Când foştii soldaţi s-au întors în satele lor ei au manifestat acelaşi comportament liniştit ca mai înainte şi aceeaşi reţinere faţă de violenţă. 2. Autorii consideră agresiunea ca un comportament reactiv. adică dependent de condiţiile situaţionale particulare care declanşează acest comportament. îşi face din ostilităţi un mod de viaţă. poate să nu fie explicită. polinizienii din Tahiti sunt descrişi de europeni ca fiind neagresivi şi cu purtări nobile. la rândul ei. la toate vârstele.

dispoziţia de a agresa. prin percepţia consecinţelor conduitelor reprobabile. Studiile experimentale arată că eficacitatea pedepsei este condiţionată de anumiţi factori. intensitatea pedepsei pentru acelaşi act diferă uneori considerabil şi ceea ce este mult mai grav multe acte antisociale care ar trebui pedepsite. Relaţia dintre frustrare şi agresiune este. agresorul să fie conştient de probabilitatea ri¬di¬cată că pedeapsa se va produce. Prin învăţarea socială observaţională. Efectul pedepsei şi al ameninţării cu pedeapsa nu este însă atât de mare şi pozitiv cum pare la prima vedere. cum este văzut de conştiinţa comună. pentru subiect. Interdicţia. nu sunt. dar mai ales cea din sistemul formal (instituţional-juridic). Bower şi Hilgard consideră următoarele condiţii necesare (luate concomitent) pentru ca pedepsele instituţionale să devină eficiente: a) pedeapsa trebuie să fie imediată. probabilitatea unui comportament agresiv se diminuează. În măsura în care probabilitatea administrării unor pedepse creşte. schimbări procedurale în tradiţia penală care să maximizeze intervenţia condiţiilor amintite ar spori semnificativ impactul pedepselor instituţionale asupra reducerii şi prevenirii conduitelor agresive antisociale. a) Inhibiţia agresiunii. În alţi termeni. indivizii îşi dau seama la ce se pot aştepta. Toate culturile şi societăţile au instituit forme de pedeapsă pentru acţiunile agresive ce aduc prejudicii colectivităţii în întregime. sau membrilor lor. ci şi de a servi drept exemplu. unei astfel de poziţii i se aduc obiecţii datorită consecinţelor nedorite pe care le poate avea administrarea pedepselor. ţinând de inhibiţie. însă. în număr de trei. deci. forţa acestui blocaj. tendinţa în a se angaja într-un astfel de comportament rămâne însa. al cărui scop este să rănească pe altul sau substitutul acestuia". Actualele sisteme juridice penale îndeplinesc în mică măsură concomitent aceste trei condiţii. atât cea din realitatea socială informală. forţa inhibiţiei unui act agresiv variază în funcţie de pedeapsa anticipată. Astfel. la reţinerea de la acte de violenţă. La acest postulat de bază se adaugă teze complementare. Fireşte dacă comportamentul agresiv este pedepsit se produce. sau blocajul agresiunii nu diminuează în acelaşi timp. iar frustrarea ca orice acţiune care împiedică individul să atingă un scop pe care şi l-a propus". Pe de altă parte. b) să fie suficient de intensă pentru a induce aversitate faţă de ea. deplasarea agresiunii şi de catharsis. Iată de ce. Astfel încât atât pedeapsa cât şi ameninţarea cu pedeapsa conduc. una liniară: intensitatea răspunsului agresiv este direct proporţională cu intensitatea frustrării. Intensitatea frustrării rezultă din importanţa pentru subiect a activităţii blocate sau a scopului propus şi din intensitatea. În absenţa posibilităţii de actualizare a comportamentului agresiv.comportament. apare o inhibare a manifestării acestui comportament. adică să urmeze cât mai repede posibil după actul săvârşit. Pedeap¬sa. cu deosebire în cazul delincvenţei juvenile. 60 . să agreseze. de a reduce probabilitatea ca el să mai săvârşească acte agresive antisociale. are rolul nu numai de a-l sancţiona sau izola pe cel în cauză. c) să fie foarte probabilă. într-o anumită măsură. De la efectuarea unui act agresiv antisocial şi până la pedepsirea lui efectivă pot trece luni sau chiar mai mulţi ani.

sarcasm. el conţine câteva neclarități. A doua rezidă în noţiunea de similitudine a stimulilor. Miller referindu-se la o 61 . în asemenea contexte. E adevărat că multe studii confirmă faptul că oamenii. unei devieri. Prima este că el se întemeiază pe afirmaţia că inhibiţia este generalizabilă într-un grad mai mic decât dispoziţia în a se angaja într-o conduită agresivă. precum şi a consecinţelor stigmatizarii asupra personalităţii tânărului. în decizia de a acţiona agresiv sau nu. arată el. Dacă admitem. este determinat în efectuarea sa nu numai de consecinţele sale previzibile. care odată deveniţi adulţi provoacă şi promovează în mai înalt grad violenţa în familie. în timp ce în planul actelor conştiente individul să nu caute să se ferească de neplăcerile ce i le pot aduce faptele sale delictuale.E. b) Deplasarea agresiunii. ea este dirijată fie împotriva unui alt subiect reprezentând o ameninţare punitivă mai puţin puternică sau un substitut al agentului frustrant. iau în calcul şi probabilitatea ripostei din partea celorlalţi. Un act. Mowrer explică acest lucru prin prin formularea legii secvenţei temporale în desfăşurarea acţiunilor umane. comportamentul delictual cunoscând foarte bine consecinţele neplăcute ale actelor sale? Este aproape un paradox ca într-un plan inferior al fiinţei umane să acţioneze prompt şi eficient reacţia de apărare a organismului. În acelaşi timp. agresiunea se va produce atunci când inhibiţia este mai puţin intensă decât dispoziţia de a agresa. alegerea ţintei ar fi determinată de trei factori: a) intensitatea dispoziţiei de a agresa. Oricât de bun pare acest model. Miller (1948). că forţa inhibiţiei descreşte mai rapid decât dispoziţia de a agresa. se acumulează mânie şi furie. consecinţa imediată poate fi cea plăcută (mai ales în cazul unei agresiuni instrumentale). Nici efectul pedepsei neinstituţionalizate. similitudinea fiecărei victime potenţiale cu agentul frustrant. Potrivit lui N. c) asemănarea. ridică serioase probleme datorită posibilităţii însuşirii sau accentuării.pedeapsa prin instituţii corecţionale şi mai ales cea cu închisoarea. O. Nu în toate cazurile însă pedeapsa anticipată reduce violenţa. Când o acţiune are două consecinţe. s-a constatat că părinţii care au recurs la pedepse mai ales la cele corporale. În acest caz. a mentalităţii şi conduitei antisociale. ambele teoretic fiind egale ca pondere. în cazul unei deplasări a agresiunii. pe deplin conştient. asupra agentului frustrant însuşi. Escaladările conflictelor sociale sau etnice reprezintă exemple elocvente în acest sens. iar cea negativă este mai îndepărtată în timp de momentul comiterii actului şi comportă un anume grad de incertitudine.). ci şi de ocurenţa în timp a respectivelor consecinţe. fie către agentul frustrant dar sub formă deghizată (ironie. În cazul unui act agresiv nepermis social. de exemplu. bârfă etc. reacţia agresivă este dirijată. în mod spontan. fizice au adesea copii deosebit de agresivi. Dacă însă. iar alta negativă. Cum de nu evită individul.H. Se pune întrebarea dacă nu cumva aceşti părinţi oferă modele agresive copiilor lor intrând în joc învăţarea modelului agresiv sau poate că. instinctul de conservare. informale asupra comportamentului agresiv nu este necondiţionat şi întotdeauna pozitiv. atunci agresiunea este supusă unei deplasări. cum ar fi una pozitivă (premială) de satisfacţie pentru individ. în funcţie de asemănarea ţintei cu agentul frustrant. De obicei. la fel ca în orice gen de atacuri repetate. ameninţării punitive. atunci situaţia se rezolvă în funcţie de consecinţa probabilă cea mai apropiată în timp[31]. de sancţiune prin pedeapsă şi deci neplăcută. b) intensitatea inhibiţiei în a agresa. pentru agresor este impo¬sibil să atace agentul frustrant datorită. potrivit lui Miller.

Dacă atacul asupra agentului frustrant sau asupra eventualelor sale substitute devine imposibil. Geer (1968) constituie patru grupe de subiecţi masculini şi îi pune să rezolve un puzzle (trei grupe sunt experimentale şi o grupă-martor): pentru prima grupă. cea mai puternică agresivitate din partea subiecţilor. Rezultă că. în acelaşi timp. De exemplu. s-au desfăşurat atât asupra situaţiilor frustrante în sensul restrâns dat de Dollard şi colaboratorii săi (blocaj al unui comportament îndreptat către un scop) cât şi asupra unei varietăţi de situaţii considerate ca frustrante în sens larg.2. problema este insolubilă (frustrarea este generată de imposibilitatea îndeplinirii sarcinii). termenul de frustrare acoperă o multitudine de situaţii diferite: prezenţa de bariere psihologice sau fizice. responsabili de comportamentul agresiv al subiecţilor. disconfort.). Dezvoltări ulterioare şi critica tezelor Şcolii de la Yale Taylor si Pisano (1971) concluzionează că un important număr dintre ele sunt în acelaşi timp subiect al criticilor si controverselor. cel puţin în parte. frustrarea este deseori acompaniată de alţi factori susceptibili a fi. Exprimarea activă a agresiunii diminuează tendinţa de a agresa. participanţii la experiment sunt invitaţi. cu ocazia unei sarcini de învaţare. ar funcţiona ca şi catharsis şi datorită acestui fapt ar diminua tendinţa de a se angaja în alte acte agresive. 2. subiecţii. deoarece chiar şi comportamente cum sunt „datul cu pumnul în masă" reduc motivaţia ulterioară de a agresa. diminuarea sau privarea de recompense. Aşa de pildă. Condiţia „insultㄠprovoacă. în acelaşi timp. termenul de frustrare a fost operaţionalizat în numeroase feluri diferite şi a fost golit de sensul său iniţial. Astfel. de către un complice. insulte şi pedepse diferite. eşec prin blocarea atingerii unui scop urmărit de către individ. Subiecţii care nu au putut rezolva problema transmit şocuri de intensitate medie mai puţin ridicată faţă de subiecţii care au fost împiedicaţi să rezolve problema de către complice. tendinţa de a se angaja într-un astfel de comportament. compară grupe de copii frustraţi şi nefrustraţi. De exemplu. Unii autori consideră frustrarea nu ca o situaţie ci ca o stare. singurul factor care poate reduce motivaţia de a agresa este catharsisul sau abreacţia. În grupa experimentală copii sunt împiedicaţi. dar nu diminuează. să transmită şocuri electrice asupra parteneruluicomplice al experimentatorului. a patra grupă este o grupă-martor. trăsătură. deci. Astfel. Mallack şi Mac Candless (1966). ameninţări. Astfel. insultaţi: li se reproşeaza lipsa lor de inteligenţă şi o absenţă totală de motivaţie (condiţia insultă). sentiment. problema este rezolvabilă dar un complice al experimentatorului împiedică subiecţii să o rezolve în timpul cerut (frustrare personală). indirectă sau nevătămătoare pentru altul. pentru a doua grupă.similitudine fizică. dar sunt după aceea ultragiaţi. pentru a treia grupă. potrivit lui Dollard. c) Catharsisul. Se pare că situaţia frustrare personală şi insultă reprezintă o mai mare frustrare decât 62 . Unii cercetători au încercat să compare mai multe tipuri de frustrare. administrarea de şocuri electrice etc. După realizarea sarcinii. subiecţii găsesc soluţia problemei. stimuli nocivi în general (zgomot. sau dacă individul are motive să creadă că originea frustrării este internă. să îndeplinească o sarcină remunerată.2. Numai că aceşti complici au ameninţat. Pe parcursul a mai multe decenii de cercetări asupra relaţiei dintre frustrare şi agresiune. Orice act de agresiune chiar şi ironia. poate să rezulte un alt tip de deplasare a agresiunii îmbrăcând forma autoagresiunii. inhibiţia blochează agresiunea să se actualizeze. şi invers. nu este absolut necesar să rănim pe altul. experienţele care au fost efectuate în cadrul teoriei frustrare-agresiune.

de pildă. patriotismul sau sentimentul datoriei. Tezele complementare privind mecanismele inhibiţiei. satisfacerea tendinţelor sadice. Prin urmare. ea nu generează întotdeauna acest tip de comportament clarificându-se faptul că nu toţi indivizii răspund la sentimentul frustrării prin agresivitate.personalul militar în război şi sportivii. având în vedere unele cercetări care nu lasă nici o îndoială asupra faptului că agresiunea poate să rezulte şi datorită altor factori. aşadar. printrun comportament agresiv multi cad în resem¬nare. câştigurile materiale sau spirituale. Prin urmare. că subiectul nu se angajează într-o conduită agresivă decât dacă acest comportament se dovedeşte a fi cel mai eficace în situaţia respectivă. legătura prezu¬mată între frustrare şi agresiune este mai puţin puternică decât au crezut autorii. statutul social. deplasării şi catharsisului nu rezistă nici ele examenului empiric. apatie şi melancolie dupa cum nu toate actele de violenţă au ca substrat frustrarea . că agresiunea împotriva agentului frustrant creşte probabilitatea agresiunilor ulterioare chiar şi în absenţa unei frustrări adiţionale. de asemenea. 63 . Pe de altă parte. datorită efectelor învăţării. Legătura necesară şi suficientă între frustrare şi agresiune este puternică doar în cazul în care agresiunea poate avea în mod direct un rol instrumental eliminând sursa frustrării. De asemenea. În consecinţă. Rezultă că cele două teze ale teoriei frustrare . Aceste noi formulări şi corecturi începute de Miller. să fie la originea conduitelor agresive. de exemplu. Acest fapt conduce la punerea la îndoială a afirmaţiei că nu putem avea agresiune fără o frustrare prealabilă.agresiune: agresiunea este întotdeauna o consecinţă a frustrării şi frustrarea generează întotdeauna o formă de agresiune. au condus la câteva modificări ce au fost aduse formulărilor iniţiale. din acest punct de vedere. critica tezelor Şcolii de la Yale pare întemeiată deoarece introducerea de frustrări atât de variate a golit de sensul său restrictiv iniţial relaţia directă dintre frustrare şi agresiune. Putem să credem. de exemplu. Astfel.imposibilitatea de a rezolva sarcina. Se ştie. Pe de altă parte. Există alte comportamente sau reacţii la frustrare: subiectul se resemnează sau ocoleşte obstacolul. de asemenea. s-a constatat următorul fapt: chiar dacă frustrarea facilitează în anumite cazuri agresiunea. pot. au fost continuate ulterior de L. alţii decât frustrarea şi al doilea enunţ agresiunea este întotdeauna urmarea unei frustrări a fost. Berkowitz. condiţia care reproduce fidel conceptul de frustrare enunţat în teoria frustrare-agresiune este aici mai puţin puternică în a genera conduite agresive. nu sunt apărabile aşa cum sunt ele formulate şi nu rezistă evidenţei experimentale. modificat. alte rezultate sugereză că experinţa unei frustrări intense poate genera o diminuare a agresivităţii: subiecţii care au fost împiedicaţi să termine un test de inteligenţă devin apatici şi transmit mai puţine şocuri electrice decât subiecţii unei grupe-martor. Ansamblul acestor limite şi rezultatele numeroaselor studii experimentale pe care ipotezele Şcolii de la Yale le-au suscitat. ca şi incitaţiile la acţiune cum sunt ordinele unui superior.

Prezenţa acestor indici evocatori devine astfel o condiţie de ocurenţă a agresiunii. fireşte. de caracterul atribut frustrării: este ea voluntară sau involuntară? b. 2. furia. frustrarea nu este o condiţie suficientă pentru actualizarea agresivităţii. ameninţător sau aversiv pentru a provoca furia. În continuare. distincţia între: o condiţie internă (reacţia emoţională) şi o condiţie externă (indicii evocatori). Aceste cercetări pun în evidenţă modul în care asocierea indicilor evocatori cu violenţa declanşează un comportament agresiv dacă ei sunt prezenţi în momentul în care subiectul este furios. fie ca fiind un student. astfel. reacţia emoţională la frustrare: furia. agentul frustrant însuşi. El face. la rândul ei. obstacole). Modelul lui Berkowitz Pentru Berkowitz. Filmul violent este suportul care permite ulterior asociaţia între actorul agresiv (boxerul) si complicele experimentatorului. Potrivit lui Berkowitz. Stresul este inoculat prin evaluarea soluţiei de către coechipier. adică stimuli externi asociaţi cu elementul provocator al frustrării. Indicele evocator cel mai adecvat este. El neagă relaţia automată şi liniară între frustrare şi comportamentul agresiv. să provoace agresiunea datorită asociaţiilor multiple. provocaţi prin evaluarea dură făcută de complicele experimentatorului. Furia. în egală măsură.3. Berkowitz şi colaboratorii săi au efectuat o serie întreagă de experimente cu scopul de a arăta rolul unor diferiţi indici evocatori cum sunt: nume de persoane asociate cu acte agresive. În alţi termeni. Aceşti indici evocatori pot fi asociaţi în mod direct cu stimuli care dau naştere furiei sau pot fi semnale agresive mai generale cum sunt armele de toate tipurile. complicele este prezentat fie ca fiind un boxer. În plus. deci. în această a doua grupă subiecţii sunt.10 şocuri). cerânduli-se s-o evalueze prin intermediul administrării unui anumit număr de şocuri electrice. reacţia emoţională nu este întotdeauna urmarea directă unei frustrări. prezenţa unor indici evocatori indispensabili actualizării agresivităţii. fiind necesari stimuli externi pentru provocarea unei reacţii agresive. evaluare care se face sub forma administrării de şocuri electrice (1 . ea dă naştere unei reacţii emoţionale. ea depinde: a. de evaluarea mai generală a comportamentului celuilalt în situaţia specifică de interacţiune victimă-agresor.2. decât o stare de disponibilitate de a se angaja în acte agresive. ca excitaţie emoţională internă. persoane recunoscute ca agresive. ţinute vestimentare sau expresii faciale agresive. subiecţii vizionează un film conţinând o scena de box brutal(grupa experimentală) şi un film cu conţinut non-violent (grupa-martor). In faza următoare. care. nume de indivizi asociate cu o agresiune etc. se prezintă subiecţilor soluţia unei probleme elaborată de complice. Prin urmare. potrivit lui Berkowitz. Ipoteza este că prezentând coechipierul ca 64 . un stimul trebuie să fie resimţit ca perturbator (piedici. Procedura experimentală utilizată a fost următoarea: subiecţii sunt informaţi că vor participa împreună cu un alt subiect (în realitate un complice al experimentatorului) la un studiu privind efectele stresului asupra rezolvării de probleme. frustrarea nu este decât o condiţie sau un facilitator. dar indivizii sau obiectele evocându-l pot. introducând două elemente intermediare: 1. nu este.2. celor din a doua grupă 7 şocuri electrice. Subiecţilor din prima grupă li se administrează 1 şoc. Aceşti indici evocatori pot fi filmele cu conţinut agresiv. pentru ca individul să se angajeze într-un comportament agresiv sunt necesare condiţii situaţionale adecvate. imagini cu conţinut agresiv. este condiţia necesară pentru ca indicii din mediul înconjurător să funcţioneze ca declanşatori ai unei conduite agresive.

complicele este atacat mai violent atunci când a fost prezentat ca boxer şi când el a evaluat în mod negativ soluţia subiectului. consideră contrar modelului frustrare-agresiune că un comportament agresiv.fiind un boxer. 65 . de agresivitate. Totusi. Teorii ale învăţării Teoriile învăţării sociale. în măsura în care poate fi obiectul unui sprijin social sau o valorizare a imaginii de sine. el va fi asociat cu scena de box şi. teoria frustrare . întrucât ase¬menea evenimente sunt prezente la tot pasul.3. la fel ca multe alte comportamente sociale. premeditata de subiect. cu o agresiune. este dobândit prin învăţare socială. în timp ce coechipierul prezentat ca student nu va determina o asemenea asociaţie. b) asociaţia între complice şi agresiune prin analogia dintre aceşta şi eroul filmului violent.). însotita si de modificari fiziologice. situatii sau persoane adverse. este un mobil puternic de a actiona violent. Există. caracterizată printr-un minimum de procese cognitive mediatoare. 2. legând evenimentele neplacute de starile afective negative si de aici. Rezultatele obţinute confirmă ipoteza că: în situaţia în care a fost vizionat în prealabil un film cu conţinut violent. fie prin învăţare directă. ceea ce nu este prea încurajator si foarte probabil nici adevarat. una din cele mai importante contribuţii la studiul conduitelor agresive. dar transpunerea lui în planul actiunii concrete depinde de o serie de factori cognitivi (asocierea cu experiente trecute. în special în ceea ce priveşte generalizarea efectului stimulilor frustranţi sau evocatori prin contiguitate temporală sau prin analogie.agresiune astfel modificata. predispozitia la violenta sau chiar violenta însasi este o realitate cvasipermanenta. evaluarea consecintelor comportamentale etc. Mai târziu. deci. Procesul de socializare înseamnă şi achiziţia de răspunsuri agresive. ceea ce exclude orice explicatie a agresiunii instrumentale. două faze: a) inducerea unei stări emoţionale negative (furia) printr-o evaluare foarte severă (7 şocuri). acopera un teritoriu mai extins din vasta scena a vietii sociale. Experimente realizate ulterior după această schemă de către Berkowitz au arătat că intensitatea agresiunii este în funcţie de: inducerea furiei şi asociaţia între complice şi actorul violent. Fireşte. indusa de evenimente. în consecinţă. cu cât excitaţia emoţională este mai mare cu atât subiectul este mai puţin conştient şi deci componenta impulsivă a agresiunii este mai importantă. Berkowitz revine cu noi precizari: starea psihica de afectare negativa. Acest model ca şi ipoteza frustrare-agresiune se referă doar la agresiunea impulsivă. ea sugereaza ca. instrumentală acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente fie mai ales prin observarea conduitelor şi a consecinţelor lor la alţii (învăţarea prin observaţie). Individul are capacitatea să-şi modifice comportamentul şi să se adapteze la situaţii specifice în funcţie de experienţele achiziţionate anterior. Potrivit lui Berkowitz. Teoria lui Berkowitz cu toate că face apel la furie ca stare intermediară este o teorie behavioristă în ceea ce priveşte rolul stimulilor declanşatori.

achiziţionarea comportamentului iar.F. subiectul formându-şi convingerea că succesul într-o astfel de situaţie nu se va obţine decât prin intermediul agresiunii. în mod special. consecinţele sale şi menţinerea respectivului comportament. În învăţarea instrumentală (învăţarea prin încercare şi eroare) există o achiziţie a unui nou mod de reacţiona ca urmare a unor încercări spontane din care doar cele care se încheie cu un succes sunt reţinute. Experimentele lui Bandura au demonstrat rolul adultului ca model în însuşirea comportamentului agresiv la copii. Această întărire pozitivă poate fi realizată atât prin succese materiale. felicitările venite din partea celorlalţi.3. ce se concentrează asupra achiziţionării comportamentului agresiv. pe de altă parte. dacă comportamentul agresiv este urmat de un eşec sau de o pedeapsă. Pavlov). aparţine lui Albert Bandura. într-o situaţie asemănătoare. cum ar fi reuşita în urmărirea unui scop. într-o situaţie dată. 66 . cât şi prin succese simbolice. învăţarea se realizează prin întărire.Printre diferitele mecanisme de învăţare în general. ci ei trebuie să le înveţe. Skinner) şi învăţarea prin observaţie şi imitaţie (A. Pentru a analiza mecanismele acestui tip de învăţare. recompensă) sau negativă (eşec. În plus. subiectul-observator să promoveze acelaşi tip de comportament. atenţia cercetătorilor. are loc o inhibare a comportamentului respectiv. pe de o parte. Consecinţele pozitive ale unui comportament agresiv contribuie la înscrierea lui printre schemele de acţiune posibile în situaţii asemănătoare. cum sunt aprecierile favorabile. ultimele două tipuri sunt cele care au reţinut. este probabil ca. 2. intervin o serie de mecanisme precum imitaţia şi modelarea. distingem: condiţionarea clasică (I. Subiectul achiziţionează noi scheme de comportament agresiv prin intermediul observării unui model şi a consecinţelor pe care le are acest comportament pentru acesta. acest tip de comportament devine o strategie pentru a obţine recompense sau a evita pedepse. Bandura şi colaboratorii săi disting. repetarea situaţiilor asemănătoare în care comportamentul agresiv va fi din nou încununat de succes va conduce la menţinerea şi consolidarea acestui comportament. Astfel. Învăţarea directă instrumentală Ipoteza învăţării agresivităţii a fost studiată dintr-o perspectivă instrumentală care consideră că achiziţionarea unui comportament agresiv se realizează dacă aceste este urmat de o întărire pozitivă. chiar dacă nu a experimentat el însuşi consecinţele acestui comportament. învăţarea instrumentală (B. inclusiv cel agresiv. 2. În aceste condiţii. Invers. când modelul se angajează. cele care conduc la un eşec fiind abandonate. într-un comportament agresiv şi acest tip de comportament este recompensat pozitiv. Astfel.P.3. pedepse) a comportamentului subiectului. Bandura).1. Bandura pleacă de la premisa că indivizii nu se nasc cu repertorii preformate ale comportamentului agresiv.2. respectiv reîntărire pozitivă (succes. Învăţarea prin observaţie Una dintre cele mai reprezentative teorii ale învăţării sociale. El consideră că în dezvoltarea diferitelor forme de comportament.

transformare şi procesare a semnificaţiei obiectelor sau evenimentelor-stimul externe. Normele sociale elaborate în diferite contexte socio-culturale indică nu numai intensitatea şi modalităţile conduitelor agresive. subiectul-observator se va angaja într-un comportament agresiv similar. clar este că în transpunerea unei porniri agresive în acte efective intervin o serie de parametrii. un rol important în evaluarea consecinţelor unui comportament agresiv achiziţionat anterior şi menţinerea acestuia. de exemplu. de asemenea. respectiv dezinhibitor asupra unei conduite achiziţionate mai înainte de către subiectul-observator. Bandura. 1963) au arătat unor grupe de copii filme violente în care un adult a lovit şi înjurat păpuşa Bobo-Doll. 2) atât băieţii. Mai mult. acestea condiţionând reacţia 67 . În general. în ce situaţii agresivitatea este o modalitate adecvată sau nu. comportamentul modelului are consecinţe negative. chiar dacă copiii nu sunt educaţi expres în a fi agresivi în multe culturi se întâmplă şi asta ei învaţă din experienţă proprie sau imită persoanele semnificative şi/sau autoritare.).Studii cu păpuşa Bobo-Doll Expunerea subiecţilor la un model (filme violente. o schemă de comportament achiziţionată anterior suferă o inhibiţie sau dezinhibiţie. cât şi fetele sunt mai influenţaţi de un model masculin decât unul feminin. conduitele agresive pot fi induse motivaţional prin crearea la indivizi a unei stări de mânie şi furie. subiectulobservator neexperimentând el însuşi întărirea pozitivă sau negativă suportată de model. Ulterior. rezultatele acestor studii permit să se concluzioneze următoarele efecte: 1) băieţii manifestă mai multă agresivitate decât fetele. şi anume: care persoane sau grupuri merită să fie ţinta agresivităţii. Ross şi Ross (1961. ce fel de acţiuni ale celorlalţi justifică sau chiar pretind a răs¬punde prin violenţă.4. Astfel. Abordarea cognitivă Abordarea cognitivă pune accentul pe procesele cognitive centrale inserate între stimuli şi răspunsul comportamental al individului. atunci acest comportament va fi inhibat. Toate aceste rezultate demonstrează impactul unui model care se manifestă agresiv asupra achiziţionării de către copil de noi comportamente incluzând elemente agresive. s-a observat că agresivitatea a crescut atunci când modelul a fost recompensat sau a avut înainte legături intense cu copilul ( prieten de familie. Prin intermediul observării consecinţelor pe care le are un comportament agresiv pentru model. ci şi circumstanţele în care ele trebuie să se desfăşoare.). învăţător etc. se înregistrează frecvenţa şi forţa atacurilor împotriva acestei păpuşi. Abordarea cognitivă face referinţă la o structură cognitivă sub forma unor procese de identificare. Prin urmare. invers. Cât din această stare este de origine biologică şi cât rezultatul învaţării este greu de decelat. Dacă. 2. funcţie de consecinţele pozitive sau negative ale comportamentului modelului apare un efect inhibitor. dacă consecinţele sunt pozitive are loc o dezinhibare şi foarte probabil. în mod repetat. Astfel. personaje reale etc. Aşa cum am văzut. într-o situaţie asemănătoare. Învăţarea prin observaţie joacă. Pentru a măsura agresivitatea. copiii au fost conduşi într-o cameră cu mai multe jucării printre care şi cea utilizată de către model astfel că păpuşa Bobo-Doll este observată după aproximativ 25 de minute. după care li se oferă ocazia de a lovi sau ataca într-un mod oarecare o păpuşă în mărime naturală denumită Bobo-Doll.

individului. Gradul de raţionalitate în aceste decizii depinde de mai multe variabile. ce are la una dintre extreme reacţii de agresivitate spontane. şi dependenţa de context a influenţei exercitate de anumiţi 68 . Decizia de a acţiona agresiv şi antisocial este în funcţie de raportul dintre costurile şi beneficiile anticipate. Abordarea cognitivă nu neagă. În varianta ei mai specifică a costurilor şi beneficiilor. Preferinţa pentru prelucrarea informaţiei corespunzătoare unui anumit pol stilistic s-ar constitui atunci ca un factor de risc în dezvoltarea tendinţelor înspre un comportament antisocial în anumite contexte. evantaiul reacţiilor posibile se restrânge şi se limitează la comportamente reactive primare sau la scheme comportamentale învăţate anterior. acela de variabile intermediare modulatoare în achiziţionarea de noi scheme comportamentale. dar încearcă să explice prin procese cognitive emergenţa şi exprimarea ei la individ. Ca urmare. Teoretic. În acest caz. consideră că individul are capacitatea să mobilizeze procese cognitive complexe pentru a aprecia circumstantele situaţionale şi răspunsul comportamental în funcţie de nivelul de excitare neuropsihică (arousal). putând vorbi în acest sens de un continuum. De asemenea. intervenţia proceselor cognitive superioare este blocată în cazul unor nivele foarte scăzute sau foarte înalte de excitare a sistemului nervos simpatic. Furia şi agresiunea ostilă ca răspuns la provocare. pe baza unor informaţii. Numai un nivel de excitare mediu oferă condiţiile optimale. La acest al doilea pol se grupează acele acte agresive care urmăresc lezarea unor persoane sau grupuri în vederea atingerii unor scopuri practice şi ele sunt subsumate conceptului de agresivitate instrumentală. rolul furiei ca stare emoţională ce poate determina o reacţie agresivă. iar la cealaltă. În absenţa medierilor cognitive. Conform modelului lui Zillman. se aşteaptă ca subiectul care se află într-o stare de excitaţie emoţională ridicată să nu poată să evalueze situaţia şi să răspundă atunci printr-o agresiune ostilă. indivizii doresc prin acţiu¬nile lor să-şi maximizeze câştigurile. atac sau frustrare depind atunci mai puţin de intensitatea acestor provocări decât de caracteristicile care pot fi atribuite acţiunii provocatorului. Caracterizarea activităţii cognitive a indivizilor din punct de vedere stilistic ar putea avea consecinţe de ordin teoretic şi practic asupra studiului comportamentului antisocial. parţial. prin care. care le acordă însă alt statut. comportamente antisociale calculate până în cele mai mici detalii. ci pur şi simplu faptul că prin agresare se obţine un beneficiu. nu furia provocată de cineva determină reacţia agresivă. dar aceste explozii de energie nu sunt adaptate situaţiei. stilurile cognitive ar putea juca rolul unor variabile moderatoare pentru unii dintre factorii identificaţi ca fiind importanţi în apariţia comportamentului antisocial. pune accentul pe ceea ce s-a învăţat în trecut. perspectiva cognitivă sugerează că şi comportamentele agresive antisociale sunt rezultanta unui proces decizional. individul reacţionează cu o energie puternică (datorită activării simpaticului) la cele mai neînsemnate ameninţări. Dimpotrivă. În această situaţie. tipul acţiunii. Influenţa anumitor procese cognitive în învăţarea prin observaţie a fost subliniată si de Bandura. deci. costul şi efortul pe care-l presupune reacţia sa şi diverse consideraţii morale. permiţând subiectului să aprecieze circumstanţele provocării căreia îi este obiect. Zillman (1978). teoria învăţării sociale cu toate că face referiri şi la condiţiile cognitive prezente. răspunsul subiectului va fi în funcţie de: intenţia acţiunii căreia îi este obiect. ea ar putea explica. În asemenea cazuri.

acest lucru ar putea implica şi existenţa unei asocieri între particularităţile în prelucrarea informaţiei care decurg din asimetria în funcţionarea celor două emisfere şi comportamentul antisocial. ar aduce o contribuţie importantă la înţelegerea proceselor care conduc la apariţia comportamentelor antisociale. 1997). adică aşa numita analiză a căii de dezvoltare a comportamentului antisocial (Loeber şi Hay. Tot din punct de vedere teoretic. Dodge şi Newman (1991. Davidson şi Jouniss (1991. în formarea imaginii. 1993). pe când diferenţiatorii ar tinde mai mult înspre un comportament agresiv. direcţia efectului lor schimbându-se funcţie de situaţie.diferenţiator. Vernon (citat de Gardner. generativ. Reine (1993). un studiu realizat de Pont (1995) arată că cei cu tendinţă spre comportamente agresive nu prezintă deficite în ceea ce priveşte capacitatea de a genera soluţii. concepţiei de sine. anumite tipuri de comportament antisocial. De asemenea. 1992) remarcă faptul că dezvoltarea morală (al cărei nivel influenţuenţează apariţia comportamentelor antisociale) pare a fi susţinută de un stil de interacţiune cu alţii deschis. în Colby şi Damon. Pe scurt. explică comportamentul antisocial prin prezenţa la persoanele cu un astfel de comportament a unor disfuncţionalităţi ale emisferei stângi. În legătură cu aceste date. De altfel. cercetările ar trebui să clarifice dacă e vorba de incapacitatea de a gândi abstract sau e mai degrabă vorba de o preferinţă pentru gândirea concretă. Farrington (1992) evidenţiază legătura dintre comportamentul antisocial şi o capacitate scăzută pentru gândirea abstractă. ca dimensiune stilistică. stilurile cognitive. Dacă o astfel de relaţie s-ar adeveri. 1986. Egalizatorii ar tinde să folosească represia. Astfel de date ar putea sta la baza formulării unei ipoteze privind legătura între independenţa de câmp. ea ar putea sluji interpretării rezultatelor obţinute la alte probe folosite cu scopul diagnozei şi prognozei pentru indivizii cu tendinţe spre comportamentul antisocial. în Reine. lucru care ar justifica punerea în legătură a acestui comportament cu dimensiunea stilistică abstract-concret. codând probabil mai puţin acest gen de stimuli.factori. nu e importantă doar capacitatea de a elabora şi a pune în practică acea soluţie. astfel încât acţiunile morale să se închege 69 . cercetarea stilurilor cognitive în contextul comportamentului antisocial s-ar integra în eforturile care se fac recent de a afle căile diferite prin care se dezvoltă la anumiţi indivizi. ci au o preferinţă pentru anumite tipuri de soluţii. Luarea în considerare a stilurilor cognitive ca factor explicativ ar implica recunoaşterea faptului că pentru a soluţiona o problemă de natură socială într-un mod considerat a fi acceptabil social. plecând de la presupunerea că cei cu un stil caracterizat prin independenţa de câmp ar coda mai puţin indicii din mediu. şi comportamentul agresiv. citat de Reine. Stilurile cognitive ar putea fi invocate şi pentru a explica particularităţile în prelucrarea informaţiei sociale identificate la persoanele cu comportament agresiv (Dodge. care ar conduce la deficite în comunicare. particularităţile în dezvoltarea moralităţii. 1993) au obţinut date care vin în sprijinul ipotezei potrivit căreia copiii agresivi tind să folosească mai puţin stimulii din mediu pentru a media propriul comportament. 1966). ci şi capacitatea şi dorinţa de a investi efort pentru a o aplica într-o anumită situaţie. Această preferinţă ar putea fi pusă în legătură cu prezenţa anumitor stiluri cognitive. citând o serie de studii. evidenţiază o legătură între mecanismele de apărare şi de coping şi polii dimensiunii cognitive egalizator . care se consideră a fi deja conturate la vârsta adolescenţei. autoreflexiv. a modelului lumii în funcţie de care astfel de persoane îşi reglează comportamentul.

Un stil cognitiv caracterizat prin complexitate cognitivă consider că ar favoriza stilul de interacţiune menţionat mai sus. constructul de stil cognitiv nu are o bază teoretică unitară. R. Englewood Cliffs. adică ceea ce ei numesc stil cognitiv difuz. Contemporary Lives of Moral Commitment. în Jones. L. R. Neale. 1991. 1989. Prentice Hall. Some Do Care.-J. 1992.H.Aggresion hypothesis.La dinamique du social. McGraw Hill Inc. (1998). D. Miller. printr-o orientare prin evitare. Juvenile delinquency. J. Byrne. Reuşita unui astfel de demers ar aduce. (1994).. L. în Jones.P.A. Yale University Press. Aceasta pentru că. New York. Mowrer. Farrington. R. Rice şi Neimeyer (1990. S. A. 106.A. 70 . London: Routledge Fischer. 1939. îi lipseşte hotărârea de a se implica în realizarea unui scop sau în respectarea unei valori). 1973.C. (1992). Boston: Houghton Miffin Company Colby. Cei aflaţi doar în primul stadiu al formării identităţii de sine. Psychology. Frustration .. 1994) stabilesc.S. New Haven.într-un sistem stabil şi flexibil. beneficii de ordin teoretic şi practic. Prin urmare. Dunod. în „Psychological Bulletin. deşi existenţa diferenţelor individuale în modul de desfăşurare a proceselor cognitive este relativ bine documentată şi ea are..C. Edit. Cercetările ulterioare ar trebui să determine în ce măsură sunt îndreptăţite speculaţiile făcute în această lucrare pe marginea datelor din studiile citate. (1992). New York: The Free Press Davidson. Astfel de cercetări vor fi însă dificil de realizat practic. B. Damon. W. Current issues in the socialization of young people. J. după cum s-a văzut mai sus. 1993. Pouvoir. Coleman (Ed.. o legătură între cele patru niveluri ale dezvoltării identităţii de sine propuse de Marcia (1966. G. numeroase consecinţe practice. Edit. s-ar caracteriza printr-o concentrare redusă a atenţiei. În J. Frustration and aggression. Baron. premisele iniţierii unui studiu mai amplu al unor legături între comportamnetul antisocial şi diverse dimensiuni ale stilului cognitiv. D.. Paris.N. N. Allyn & Bacon. 1994) şi stilurile cognitive. Kassin. Abnormal Psychology. D. A Aggression: A social learning analysis. De asemenea.T. Sears. printr-o cercetare experimentală.M. Social.M. Berzonsky.). G. Its causes. Social Psychology. Changement. Doob. (1990). Boston. consequences and control.E. N. Boston: Allyn and Bacon Berkowitz. S. Berkowitz. New York: John Wiley and Sons Dollard. cel difuz (când individului îi lipseşte orice dorinţă de căutare a identităţii de sine. L. intuitiv. într-o oarecare măsură. represie şi complexitate cognitivă redusă. Bibliografie Bandura. O. Byrne... Aggression. în rândul cărora s-ar găsi conform autorilor citaţi mai sus cel mai mare procent de persoane cu comportament antisocial.W. Johnson. Brehm.T. Violence. Ca și concluzie: plecând de la datele obţinute de diverşii autori citaţi. Baron. lipseşte şi acordul cu privire la metodele cele mai bune de evaluare a dimensiunilor stilistice şi lipsesc şi instrumentele de lucru care să permită o plasare mai precisă a persoanelor pe aceste dimensiuni. că există. Exploring Social Psychology.

1992. 110-111. Jones. Baltes. C Dicţionar enciclopedic de psihiatrie. Societes et terrorismes. 34. vol..Gardner. Knopf Laplache. G.B. D. Carolyn. 106. Social and Biosocial Processes. .). Biosocial Bases of Violence. în I.B.W. Leyens.Conceptual Systems and Attitude Change.M. În V. L. 1987. Reine. 371-410 Lorenz.B.A. Bucureşti. Edit.). Kennedy. H. Mednick (Eds. Humanitas. Vocabularul psihanalizei. P. Radu (coord.G. 1970 Huesmann. Motives. New York: Cambridge University Press Pont. J. Thought and Personality. Annual Review of Psychology. .R. New York: Alfred A. Maladjustement and socio-cognitive problem solving: The validity of quantitative and qualitative assessment. În A. Differences in Cognitive Structure. San Diego: Academic Press Schroeder. 1970 Skinner. Driver. R. J. Ringwood: Penguin Books. (1997). p. O. D. (1994). În P. Observational Learning of Violent Behavior. Melbourne: Cambridge University Press Wieviorka. 1970 Gorgos. Perry. B.F Science and human behavior. New-York. Fayard. L. (1993). (1967). Edit. Pierre Mardaga. G. Conflict and the development of antisocial behavior. Styles of thinking. Bucureşti. (1997).S. Comportament prosocial-comportament antisocial.. (1999). The Comprehension and Validation of Social Information. 1998. Bruxelles. La violence.) Interactive minds. Macmillan. Reine.U.. E. Key Issues in the Development of Agression and Violence from Childhood to Early Adulthood.. Hartup (Eds.).. 1995. În P. P. Loeber. W.. Edit. Asa-zisul rău. V. Exe.J. Warr (Ed. Harvey. În P. 1988.. Brennan. Life-span perspectives on the social foundation of cognition.G.J. Pontalis. Ph. 1998.B. Ringwood: Penguin Books. Paris. and Personality.Delincvenţa juvenilă. Edit.A. Sternberg. 1953.. 1994. R. 1988. În P. R. (1966). Presa Universitară Clujeană. (1996). Psihologie socială. J. 89-118 71 . R. Bucureşti. Edit.. Michaud. New York: Plenum Press I. Humanitas. Curricula Focused on Behavioral Deviance. Trei. 53-65 Preda. M. U. Bucureşti. Farrington şi S. (1970).M. (1995). Perception. R.). Steufert. Warr (Ed. M. Levels of Information Processes. Ringwood: Penguin Books.S.M. p.Psychologie sociale. Eibl .B. Staudinger (Eds. Wyer.). Thought and Personality.F. The Psychopathology of Crime: Criminal Behavior as a Clinical Disorder. A. Archer (Ed. Psychological Review.).A. K. Edit.L. 1994.C. 34. Despre istoria naturală a agresiunii. P.P. Cluj-Napoca. Cluj-Napoca. Interventions for Adolescent Identity Development.B. Perry. Thousand Oaks: Sage Publications Klein. (1992). Iluţ. Edit. Hay. (1967). Medicală. Radvansky. Thought and Personality. Warr (Ed. J. Edit. Paris.W. H. Y.Eibesfeldt. Edit. Jr. Agresivitatea umană. British Journal of Clinical Psychology. 48. D. În S..).

72 .