Studiu de caz

“Diversitate tematica,stilistica si de viziune in poezia interbelica ” Cuprins

1. Epoca modernismului.Conceptia lui Eugen Lovinescu si rolul sau in fixarea modernismului in literatura romana.(Taulea Georgeta) 2. Arte poetice interbelice(David Patricia) • Tudor Arghezi-“Testament”-“Flori de mucigai” • Lucian Blaga-“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” • Ion Barbu-“Joc secund” 3. Univesul liric ,diversitatea tematica intalnita in poezia interbelica(Covaci Adina) 4. Innoirea stilistica in poezia interbelica(Dragan Andreea) 5. Viziunea moderna asupra poeziei(Pop Cristina)

Modernismul
Context istoric
In perioada de pana la Primul Razobi Mondial,in timpul domniei regelui Carol I,s-a petrecut o transformare radicala a societatii romanesti,ale carei norme democratice nu se vor mai schimba in deceniile trei si patru ale secolului XX-lea,chiar daca vor aparea noi legi,reforme si partide politice.Modernizarea in societatea romanesca a avut ca reflex modernismul in literatura. Literatura romana interbelica se caracterizeaza prin doua tendinte majore:modernismul si traditionalismul.Termenii au fost introdusi in vocabularul istoriei literare de criticul E. Lovinescu.

Definitie
Modernismul este o miscare culturala, artistica si ideatica care include artele vizuale, arhitectura, muzica si literatura progresiva care s-a conturat in circa trei decenii inainte de anii 1910 - 1914, cand artistii s-au revoltat impotriva traditiilor academice si istorice impuse si considerate standard ale secolelor anterioare, incepand cu cele ale secolului al XIV-lea si culminand cu rigiditatea si "osificarea" academismului secolului al 19-lea.

Trasaturi
In sensul larg,modernismul este o tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi.Dupa cum demonstreaza Adrian Marinou in studiul critic “Modern.Modernism.Modernitate”,cuvantul “modern” trimitela o determinare temporala:”recent”,”de curand”,”nu demult”.Acceptia cea mai raspandita a notiunii de “modern” deriva din esenta sa cronologica:prin extensiune,ceea ce dateaza de curand ori dintr-un trecut foarte apropiat,ceea ce este specific ultimul timp,se numeste “modern”. ”Modernul” se opune ideei de clasic,invechit,depasit. Conceptul de modernism-arata Adrian Marinou in studiul citat-“se aplica tuturor curentelor si tendintelor inovatoare din istorie(religioase,filosofice,artistice), ansamblului miscarilor de idei si de creatie,care apartin sau convin epocii recente,altfel spus “moderne”,in conditiile istorice date”.Pot fi numite ca apartinand modernismului totalitatea miscarilor ideologice,artistice si literare care tind in foame spontate sau programate sper ruperea legaturilor de traditie. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei,ajungand uneori pana la negativism radical.Prin extensiune,sunt incorporate modernismului curente literare ca simbolismul,expresionismul,futurismul dar si curentele avangardiste: dadaismul,suprarealismul,abstractionismul.Produs al evolutiei,modernismul implica diferentierea fata de literaruta scrisa pana atunci,de tip traditional. Revistele care au sustinut modernismul sunt: „Miscarea literara”, „Romania literara” (conduse de L. Rebreanu); „Tiparnita literara” (Camil Baltazar); „Jurnalul literar” (G. Calinescu); „Cetatea literara” (Camil Petrescu); „Vremea”(Zaharia Stancu); „Sburatorul” (condusa de E. Lovinescu).

Modernismul european
Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al modernismului. Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul. Din punct de vedere al prozei, modernismul se manifesta prin punerea accentului pe discontinuitatea eului si realitatii, pe realitatea timpului si al spatiului. Un bun exemplu pentru aceste caracteristici ale modernismului sunt romanele "In cautarea timpului pierdut" - Marcel Proust, "Ulise" - James Joyce, "Spre far" - Virginia Woolf, "Procesul" Franz Kafka.

Modernismul romanesc. Rolul lui E. Lovinescu
In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui a fost E. Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclu si revista „Sburatorul”, la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza a de evolutie: o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a „Sburatorului”, va scrie el in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unul teoretic si consta intr-o bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiare literara. In literatura romana interbelica,modernismul continua actiunea de autonomizare si esentializare a lirismului inceputa in simbolism,introduce alte tehnici poetice,largeste sfera de inspiratie,propune noi atitudini lirice.Prin modernizare,criticul E. Lovinescu intelege,in afara de innoirea expresiei ,depasirea universului rural si renuntarea la orice fel de militarism de natura sociala,ideologica,politica.In opozitie cu doctrinarii traditionalisti,care pledeaza pentru o tematica rurala,pentru cultivarea prin arta a nationalului si eticului,a sentimentului religios,E. Lovinescu crede in desavarsita libertate si independenta a creatorului.Poetul-considera criticul-poate sa-si aleaga materialul de inspiratie din orice mediu,poate exprima orice tendinta,dupa cum poate sa nu exprime niciuna.Un scriitor talentat va realiza opere durabile indiferent daca va trata teme rurale sau urbane,indiferent daca va fi calauzit sau nu de un ideal.Totul se judeca exclusiv in functie de realizarea artistica.Insa modern,prin excelenta,va fi scriitorul inspirat de viata lumii contemporane,desfasurata in cadrul civilizatiei de tip urban.E. Lovinescu ofera astfel miscarii moderniste un reper teoretic. Criticul E. Lovinescu a fost mentorul unei noi generatii de scriitori care s-a afirmat in efervescenta culturala a perioadei interbelice.Cheia de bolta a teoriei estetice lovinesciene se afla in conceptul de modernism,care se intemeiaza pe ideea generala a sincronismului. Modernismul devine astfel rezultatul unui proces de sincronizare,al carui mecanism functioneaza pe baza legilor cu valoare universala ale imitatiei.

Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. Societatea romaneasca a intors spatele inertiei orientale si preluand formele occidentale, a creat premisele dezvoltarii unui fond modern. Fenomenul „formelor fara fond”, de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: „formele isi pot crea uneori fondul”, sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu:”Pusi brusc in planul unei civilizatii mult superioare realitatilor noastre sufletesti procesul formatiei civilizatiei noastre nu putea fi decat revolutionar,ceea ce a atras dusmania tuturor cugetatorilor sociali.considerand-o ca o forma fara fond”. Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea literaturii romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Imitatia in conceptia lui Lovinescu este o necesitate inevitabila.o lege implacabila si fiind o lege e valabila pretutindeni si oricand:”Cu mijloacele de raspandire instantanee ale timpurilor moderne puterea de difuziune a imitatiei a devenit aproape nelimitata”. Literatura modernista nu poate fi privita,in opinia lui Lovinescu,decat ca o literatura de “imitatie” si nici chiar ca o solutie de continuitate intrucat saltul de nivel al literaturii renasterii noastre fata de realitatile nationale a fost cu mult mai mare decat saltul literaturii moderniste. Princiipiile sincronismului in literatura.inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elementului ce confera noutate si moderniatate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Pe langa acestea,E. Lovinescu teoretizeaza si principiul diferentierii ca element esential al talentului.Aceasta presupune existenta unei originalitati de substanta,intrucat doar prezenta ideologiei intr-o opera nu este concludenta pentru valoarea ei literara.Principiul diferentierii se poate intelege insa si in alt mod,drept un efort de diferentiere fata de stilul trecutului si de colaborare la fixarea sensibilitatii actuale.Cu alte cuvinte,inainte de a ne diferentia intre noi prin puterea de observatie,de sugestie,talent,ne diferentiem fata de cei de dinaintea noastra:”Scriitori vor fi judecati si din punctul de vedere al caracterului de sincronism cu dezvoltarea vietii noastre sociale si culturale si cu multiplele intretaieri de curente ideologice,dar si din punctul de vedere al efortului de diferentiere fata de ce a fost inainte,diferentiere de material de inspiratie,in sensul evolutiei preocuparilor momentului istoric si de expresie,in swensul capacitatii limbii de a se innoi prin imagine si armonie”. Sincronismul reprezinta o forta de coeziune cu atat mai pronuntata cu cat mijloacele de transmitere a oricarei forme de activitate sufleteasca devin mai instantanee;teoretic si de n-am tine seama de diferentele etnice,la capatul evolutiei lui n-am putea vedea decat uniformitatea.

Contributia revistei “Sburatorul”
Modernismul romanesc s-a constituit in jurul revistei “Sburatorul”(1919-1922),(19261927),aparuta sub directia lui Lovinescu.Initial se anunta ca o revista fara un program propriu-zis:”programul va iesi din talentul celor ce vor publica in “Sburatorul”;meritul unei reviste sta in limitele scrisului colaboratorilor sai”.Publicatia isi fixeaza de la inceput o preocupare statornica-promovarea tinerelor talente:”o revista are datoria sa caute elemente tinere”.

poetii modernisti au crezut ca pot aplica si poeziei epice aceleasi procedee si determina. tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul. mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei). Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Sincronismul inseamna actiunea uniformizatoare a timpului aspura vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate intre dansele printr-o inderdependenta materiala si morala. Arte poetice interbelice . Principiile de la „Sburatorul”. Calinescu.ca o reactie impotriva traditionalismului si ca o expresie a sincronismului civilizatiei contemporane.nu reprezentarea lumii naturale . in plan cultural si literar. Astfel. au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma .sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. dar si prin realizarea diferentierii. G. obiectivizarea prozei.Dupa ce au descatusat poezia lirica de eminescianism si de traditionalism si iau impins mai departe evolutia in sensul individualismului si al subiectivismului. incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii.. prin imitatia formelor. Pompiliu Constantinescu. Wassily Kandinsky. arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial.Programul reviste se contureaza tot mai precis in acord cu ideologia literara a lui Lovinescu. preferinta pentru tematica citadina. care au fost reluate in „Istoria literaturii romane contemporane”sunt: racordarea la spiritul veacului. afirmarea autonomiei estetice. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale.s-a produs si miscarea modernista. Artiştii abstracţi. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale. inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch.revizuirea” clasicilor. Vladimr Streinu) si . cu sensibilitatea epocii si a contribuit la îmbogatirea mijloacelor de creatie artistica. adica o tonalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii. Camil Petrescu. sincronizarea cu Occidentul. promovarea noilor talente(lansarea unor nume ca: I. Manifestari ale modernismului in arta europeana Desprins din miscarea simbolista. fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale.astfel o miscare “modernista” intr-un sens identic.care porneste de la conceptia ca exista un spirit al veacului numit de Tacit “saeculum”. bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. modernismul a încearcat sa puna de acord expresia artistica cu viata moderna. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului. Barbu. In virtutea acestui “spirit al veacului”.exista o lege a sincronismului la baza caruia sta imitatia care dicteaza integrarea natiunilor in aceeasi formula de civilizatie impusa de natiunea cea mai evoluata. Simultan cu miscarea samanatorista.

acum intaia oara. Momentul originar. ca modalitate de exprimare a realităţii înconjurătoare şi a sentimentelor poetului. pentru a-l calauzi. pe care şi-o defineşte în mod subiectivat şi de aici izvorăşte lirismul mai pronunţat al acestora. la originea amandurora stand cuvantul. in care expresia de baza este simbolul. Efortul creator este ilustrat in carte. în manifeste artistice. Alte arte poetice definesc poezia în general. Deasemenea inseamna transformare a materiei in spirit: “ca sa schimbam. Marii reprezentanti ai poeziei interbelice sunt: Tudor Arghezi. Viziunea asupra artei poetice. precizând în ce constă menirea acesteia. conceptia asupra poeziei exprimata de Eminescu in “Epigonii” este una romantica. Tocmai aceasta diversitate de exprimare sustine apartenenta scriitorilor la miscarea modernista novatoare. simbolistii si-au schimbat conceptia asupra poeziei. aspra ( Prin rapi si gropi adanci). ci unul continuu: “In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine”. Definirea poeziei este raportată la autorul ei – la poet – şi de multe ori creaţiile respective pun în discuţie şi rostul poetului ca făuritor de frumos. Fiul este indemnat sa-si aseze cartea la capatai. in functie de perioada istorico-literara in care scriitorii si-au exprimat crezul artistic. dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte.” Asadar testamentul liric al poetului nu face referire la avutia materiala a acestuia. Viziunea lor./ Sapa-n condei si . “Testament” este o metafora. lipsa sperantei. treptele timpului fiind urcate adesea pe branci. Prima strofa sugereaza ideea evolutiei. fiind încorsetat în enunţarea unor principii. asupra poeziei –a schimbat in permanenta. Nu de puţine ori însă artele poetice conţin concepţia autorului lor despre propria creaţie. dar acesta nu este un process incheiat. Treapta este o metafora. capatand atribute spirituale. Intr-o perioada in care diversitatea reprezinta o trasatura de seama vom constata opinii diferite ale poetilor nostri interbelici asupra actului poetic. care este inmanata de la o generatie la alta: “Nu-ti voi lasa drept bunuri. simbolismul etc. asupra menirii acesteia si a poetului insusi. de curentul literar caruia fiecare poet se incadreaza. lirismul lor este mai puţin pronunţat. asemenea Bibliei pe credincios: “Aseaz-o cu credinta capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Lucian Blaga si Ion Barbu. Spre exemplu.Arta poetica este un text programmatic prin intermediul caruia poetul isi exprima propria conceptie asupra creatiei si menirii acesteia. Modernismul este perioada istorico-literara care adduce cele mai mari schimbari de conceptie si de structura in lirica romaneasca. reflectata in limbajul caracteristic arghezian. Poezia “Testament” apare in fruntea si este considerata arta poetica argheziana. Unele arte poetice expun sistematic principiile care stau la baza unui curent sau a unei şcoli literare. ci la operele create de-a lungul anilor. Este piatra de hotar intre vechi si nou prin volumul “Cuvinte potrivite” 1927. momentul genezei este ilustrat de seara razvratita. Astfel de arte poetice se referă la curente literare cum sunt clasicismul. ca persoană înzestrată cu harul creaţiei. romantismul. conceptia lor depinde in mare masura de miscarea literara. constituindu-se în programe estetice ale acestora. de multe ori. ea insemnand acumulari materiale initial si mult mai tarziu. Tudor Arghezi reprezinta un nume reper pentru dezvoltarea liricii interbelice. geneza cartii si geneza lumii sunt simultane. Caracterul lor programatic este evident şi de aceea. Se sugereaza ca evolutia este grea. aducand in prim-plan sumbrul.

“Le-am prefacut in versuri si-n icoane/ Facui din zdrente muguri si coroane/ Veninul strans l-am preschimbat in miere. Transformarile sunt nebanuite: uratul devine frumos. De fapt./ Pazind in piscul datoriei tale”. Cuvintele capata continuturi semantice noi. dar si stapanilor neinduratori: “Robul a scris-o. Sapa este transformata in condei. Metafora carte poate avea aici si alte conotatii.brazda-n calimara. Originea esteticii uratului se afla in Florile raului (Baudelaire). cum ar fi aceea mai generala de valoare spirituala. care sugereaza intotdeauna ca e vorba de un obiect oarecare si nu de ceva deosebit. “Din bube. In acest context./ Lasand intreaga dulcea lui putere./ Am pus-o cand sa-mbie./ Batranii-au adunat. dar si punctul in care se situeaza Divinitatea. Domnul o citeste. adica substituirea intregului cu partea. prin care poetul se prezinta in calitatea de creator al unei opere. El. cartea inseamna un adevarat act de innobilare (cu trimitere la robii din care descinde si poetul): “Aseaz-o cu credinta . “Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si-am facut-o Dumnezeu de piatra. cand sa-njure”. el este Dumnezeu de piatra. in plan estetic. iar cuvintele potrivite se nasc tocmai din cele firesti ale taranilor. raul se transforma in bine./ Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mana bunilor mei”. Arghezi cultiva ideea ca uratul poate fi sursa de frumos artistic. de simbol al culturii. In urma efortului indelungat. este robul propriei sale creatii. fiule. am putea vorbi de o sinecdota. concentrarea ideilor: cuvintele nu sunt de prisos. cel putin aparente. Cu sens apropiat reapare termenul si in formularea “Cartea mea-i. nu pot fi substituite Cuvantul “carte” apare in aceasta poezie de patru ori. In viziunea poetului. ca un ciorchin de negi. Arghezi considera ca forta primordiala a cuvantului poate sa amelioreze lumea./ Sudoarea muncii sutelor de ani”. poetul. In limbajul taranilor. cu doua lumi pe poale. Transformarea uneltelor materiale in unelte spirituale reflecta viziunea de reconvertire a cuvintelor pentru a capata functia lor originara./ Am luat ocara si torcand usure. cu modestie. este redus. cuvintele au capatat sensuri noi. in sensul ca primele doua aparitii sunt la inceputul poeziei./ Hotar inalt. brazda in calimara./ Rodul durerii de vecii intregi”. Poetul opune creatiei divine propria sa creatie. printre plavani. Ele au si rolul de a pedepsi ceea ce nu a fost cunoscut pana acum: “Endreptatirea ramurei obscure/ Iesita la lumina din padure/ Si dand in varf. Cenusa mortilor face trimitere la trecut. o treapta”. cuvantul pare sa comunice mesajul ca opera poetului inseamna un pas ascendent in evolutia spirituala a neamului de tarani din care se trage si Tudor Arghezi. prezentul trebuie sa conserve trecutul. Intregul. Enuntul “un nume adunat pe-o carte” este si el un semn al aceleiasi modestii. la proportiile unei singure carti. Aici. pe care o daruieste oamenilor. In final poetul sugereaza ca poezia este rezultanta comuna a nuntirii dintre slova de foc (inspiratie) si slova faurita (munca). adica s-au transformat in unelte ale spiritului. mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”. Sentimentul de modestie este sublimat si prin articularea substantivului cu articolul nehotarat (o carte). substantivul carte este. Arghezi intuieste intelesuri nebanuite. Ideile in poezie sunt reflectate in enunturi construite prin juxtapunere. o metafora ce sugereaza intreaga creatie a poetului. insemnand opera poetica a lui Arghezi. Adept al esteticii uratului. intr-o distributie aproximativ simetrica. au devenit potrivite. iar hotarul inalt poate insemna limita dintre prezent si trecut. cunoasterea directa a lui Dumnezeu nu este posibila. iar ultimele doua spre sfarsitul ei. veninul devine miere. Imaginea este sensibilizata prin folosirea enumeratiei (rapi si gropi adanci). a metaforelor (seara razvratita).

deznadejdea halucinanta. depresia onirica ). Nu poate fi neglijata conotatia potrivit careia cartea poate sa transmita. enumerare. Acelasi cuvant. Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare. din istorie). Aceste versuri constituie o expresiva si persuasiva definitie metaforica a poeziei./ Batranii-au adunat. Cartea inseamna pt Tudor Arghezi simbolul trecerii de la efortul bratelor la truda mintii: “Ca sa schimbam acum. Asadar cuvantul ‘carte” ar insemna aici poezie. dar si pentru ca Arghezi isi exprima in acest poem ideile filozofice. morbidului si macabrului ). imund. totul este decantat. El scrie “ stihuri fara an” (iesirea din timp. purtand de asta data o alta incarcatura metaforica. versuri abrupte./Cu puterile neajutorate… “. de-o carte cu un anumit titlu din opera poetului. Metafora “icoane” trimite la definitia eminesciana a poeziei: “voluptos poem cu icoane/ si cu glasuri tremurate”.Arghezi cuprinde si ideea ca realizarea poeziei presupune o elaborare indelungata si trudnica. si nici de sfinti . Confesiunea poetului este tulburatoare. har. a insusi actului creatiei poetice. In acest text. absurdul. cuvintele fiind framantate mii de saptamani. Revenind la definitia poeziei. plina de dramatism. truda sisifica : “Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric. el se comunica pe sine prin metafore./ Imparecheate-n carte se marita”. a unui univers fetid. intaia oara. sacadate. nici de leul. Prin cunoasterea realului. sugerandu-se astfel ideea ca respectiva carte are o mare forta de influentare a cititorilor. putand fi vorba de un anumit volum. el scrie ca un damnat “ Cu puterile neajutate/ Nici de taurul. “stihuri de sete de apa”(vitregia. . chinul existential. revelatia poetica (slova de foc) si truda poetului de elaborare a textului. printre plavani. repetitii./ Sapa-n condei si brazda-n calimara.nefiind ajutat nici de zodii. dar si de imaginile artistice (icoane) ca element definitoriu pentru transmiterea mesajului poetic (versuri si icoane).la capatai. Aici termenul “carte” pare a avea un sens mai apropiat de cel fundamental. Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei. creatia poetica isi gaseste o alta definire metaforica: “Slova de foc si slova faurita/ Imparecheate-n carte se marita”. esentializat in simboluri. dezechilibrul). lui Marcu si lui Ioan “./ Sudoarea muncii sutelor de ani”. “Flori de mucegai” este un poem manifest despre “viziunea infernului uman” potrivit lui Eugen Simion. “ stihuri de foame de scrum “(terifiantul.literare si estetice pe care le dezvolta ulterior in intreaga opera.Este o arta poetica nu numai pentru ca inaugureaza volumul omonim de versuri. Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : “ Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga “ . Ultima prezenta a cuvantului in discutie este consemnata in versul: “Slova de foc si slova faurita. Spre final. de selectare a cuvantului celui mai expresiv (slova faurita). remarcam faptul ca poetul se refera la specificitatea poeziei legata de arta si de tehnica versificatiei. Conceptia estetica a lui T./ Al robilor cu saricile pline/ De oseminte varsate-n mine”. uratul. ca rezultat al contopirii totale dintre inspiratie. “stihuri de groapa”(ale suferintei. de o neasteptata originalitate./ Ea e hrisovul vostru cel dintai. sa trezeasca o anumita stare sufleteasca chiar si domnitei. infernalul. in singuratate. apare si in versurile: “Intinsa lenesa pe canapea/ Domnita sufera in cartea mea’. fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj. scriitorul poate sa reflecte grotescul. nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca. care nu ar avea temeiuri reale de suferinta.

numeşte obiectele şi le înseriază. “ ploaia “. schimbăndu-l în fanic sau aparent şi criptic sau ascuns. “ singuratatea “ consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie. Pentru Lucian Blaga poezia înseamnă trăire emoţională. Cunoaşterea paradisiacă este o cunoaştere raţională. „Lumina” celorlalţi „ucide”. raul. poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : “ Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut “. ceea ce pare a fi criptic devine fanic. fiinca omul este recuperabil. El este poetul filosof care aduce o existenţă fundamental misterioasă. “firida “. “intunericul “. iesirea din echilibrul firesc atat de necesar. “ unghiile de la mana stanga “-“ tencuiala “. “ Unghia ingereasca “. “ghiara “.Lumea inchisorii parca aduce blestemul. rolul său ca poet fiind potenţarea misterului. Arghezi concentreaza timpul. In resorturile intime ale poetului se produce o fractura grava “ instrainarea “.Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg “ Flori de mucigai “. spatiul. religie şi filosofie. procesul continuându-se la nesfârşit. Prin artă. cele „permanentizate” şi respectiv cele „potenţate”. “firida goala “ sunt elemente esentiale pentru infaptuirea “ programului scriitoricesc “.‘ sau nu o mai am cunoscut “. crisparea eului poetic: “Era intuneric. . Cunoaşterea luciferică produce o criză în obiect. Si ma durea mana ca o ghiara Neputincioasa sa se stranga Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga. Chiar si topica arata dezarticularea.Ploaia batea departe afara. “scrum “. Astfel apar „misterele atenuante”. omul încearcă să reveleze misterul. “ unghia ingereasca “-epitetele sunt abstracte. cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. fenomenele naturii. afirmând că în universul său există doar „lumina” sa. Nevoia omului de a adânci misterul vine din cauza celor trei categorii de cunoaştere prezente la Blaga şi anume: „plus-cunoaştere”. dar Marele Anonim creează „cenzura transcedentală” prin care limitează puterea omului de a cunoaşte. “stihuri “. oricat de jos ar fi cazut. El se consideră diferit de ceilalţi poeţi. „zero-cunoaştere” şi „minus-cunoaştere”. In viziunea densa a suferintei. aduc un spor in planul ideii si sentimentului. mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde. “ Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : “ mucigai”. stangacia. pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala. “ puterile neajutate “. In sintagmele “ firida goala “. Blaga evidenţiază două tipuri de cunoaştere: „luciferică” şi „paradisiacă”. acesta acceptând misterul şi consolidându-se prin sporirea lui.

dimpotrivă. Eu nu strivesc corola… reprezintă o realitate de sine stătătoare. Poetul însuşi o recunoaşte într-un interviu din 1935. de vreme ce verbele folosite sunt “nu strivesc”. Pentru a stabili mai exact sensul relaţiei dintre poezie şi filozofie la Blaga. în ochi. însă pe măsură ce am înaintat în viaţă ele s-au diferenţiat încet. fără să bănuiască măcar. înainte de orice. volum publicat concomitent cu cel deja pomenit. desigur amplificat şi expus discursiv. considerat unanim a fi arta poetică a lui Blaga şi. pe buze ori morminte” (II)“Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”. intuiţia generatoare a întregului său sistem filozofic. iar în a doua se asociază prin comparaţie. citim următoarele: “Câteodată datoria noastră în faţa unui mister nu e să-l lămurim. Pe de altă parte. al unor intuiţii lirice iniţiale şi nu invers. În Pietre pentru templul meu. în acelaşi an. dincolo de orice valoare de adevăr. Ideea se valorifică plastic printr-o comparaţie dezvoltată în maniera mai generală din Poemele luminii.Simplitatea expresivă a textului “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. 1935. ci să-l adâncim aşa de mult. Iată din ce cauză construcţiile teoretice ale lui Blaga se caracterizează prin frumuseţe şi armonie interioară. Textul se organizează în două mari secvenţe aflate într-o opoziţie elementară: de la negaţie la afirmaţie. s-a dezvoltat mai târziu “ideea despre dogmă ca metodă creatoare. Legătura între poezia şi filozofia viitorului autor al Trilogiei cunoaşterii este indiscutabilă. ci. În această parte trebuie constate.” Identitatea acestei afirmaţii cu semnificaţia poeziei dovedeşte limpede obsesia autorului. câteva lucruri mai însemnate. . care exprimă o credinţă adâncă şi o atitudine cu implicaţii dintre cele mai importante. Acea atitudine metafizică a fost însă punctul de plecare. trebuie neapărat subliniat că opera gânditorului este produsul. mai mult chiar. adică prin virtuţi estetice. le potenţează. şi tot mai mult”. punctul de plecare al acesteia din urmă. Blaga mărturisea într-un articol că din ea. matca din care s-a născut roiul multiplu articulat al sistemului meu epistemologic”. încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare. Ceea ce se reţine numaidecât este refuzul paradoxal al cunoaşterii şi voinţa de conservare a tainelor. “nu ucid” şi “sugrumă”. se impune de la prima lectură. Iată prima secvenţă cu cele două momente ale ei: (I)“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea în flori. Poetul nu spulberă tainele. în fruntea cărora e aşezată în chip semnificativ. care nu trebuie privită şi judecată dintr-o perspectivă exterioară. Elementul care declanşează emoţia lirică e tocmai această idee. cel puţin pentru perioada care ne interesează aici: “La începutul creaţiei mele literare planul poetic şi cel filozofic interferau. încet. în vreme ce poezia e intuiţie lirică de cea mai pură speţă şi de cea mai bună calitate. Din considerente ca acestea. cum o presupune operaţia destul de răspândită de a interpreta poezia prin prisma conceptelor din Trilogie. dimpotrivă. referindu-se mai precis la intuiţia din Eu nu strivesc corola…. Risipirea tainelor apare poetului ca o acţiune de nepermisă şi crudă violare a “corolei de minuni a lumii”. din iubire pentru ele. ci. întrucât ea nu este punctul de ajungere sau de concretizare plastică a unei idei filozofice. Fiecare secvenţă conţine la rândul ei două momente care în prima se află în antiteză.

dar nu mai puţin de calitatea sondajului liric. Barbu are o poezie de notaţie atentă şi lucidă. generând dificultăţi de înţelegere din ce în ce mai mari. de la întortocheatul şi incontrolabilul univers instinctual la „cămara Soarelui”. Nu se poate contesta că poezia în genere şi mai cu seamă poezia modernă lucrează mai degrabă cu obscurităţi decât cu limpezimi. cu largi fiori de sfânt mister. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este doar poarta prin care se intră în acest continent. Barbu îşi trăieşte reveria în lumea pură a ideii. . ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii” (I)“aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare. În acest labirint de sinteze îşi îndeplineşte misiunea de a readuce în lume experienţe şi trăiri uitate. Prezenţa lui face parte dintre “minunile lumii” şi e asociată cu ideea de vrajă. Poezia lui sintetizează toate energiile fiinţei sale. fără emoţii şi fără dorinţa dobândirii paradisului. diferenţiindu-le de cele revelatorii. şi tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n înţelesuri şi mai mari sub ochii mei căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Graniţa rămâne totuşi labilă şi comparaţia cunoaşterii cu lumina lunii poate fi interpretată şi ca un spor de semnificaţii. poezia lui Blaga este totuşi o verigă din lanţul desfăşurării lui. E evident că prin comparaţie nu dobândim propriu-zis o semnificaţie nouă. fie ele şi secundare. pentru că realizează că acesta devine în final un act gratuit. autorul Laudei somnului a răsturnat întreaga viziune a lirismului. A doua secvenţă a poeziei e la fel de simplă: (I)“dar eu. dar extrem de semnificativ moto la întreaga operă a lui Lucian Blaga. Spre deosebire de tragismul lui Arghezi şi emotivitatea lui Blaga. Dar în vreme ce mulţi dintre poeţii secolului nostru şi-au orientat eforturile de inovaţie spre domeniul expresiei. Funcţia reflexivă a limbajului poetic se hipertrofiază în dauna celei tranzitive. întrucât ea coincidea cu viaţa însăşi. Viziunea barbiană asupra lumii vine din convingerea ca în afară de mântuirea sufletului există calea transcenderii raţionale. Impresia generală a aceea a unei ordini a lumii care nu trebuie compromisă printr-o intervenţie violentă. pierdute sau neconştientizate de fiinţa contingentă. Rostul acestei mici poezii e acela al unui simplu.În al doilea rând. Astfel încât aportul decisiv al lui Blaga la dezvoltarea poeziei româneşti constă nu într-o anumită superioritate expresivă sau imagistică. pe buze ori morminte”. misterul este întâlnit “în flori. în ochi. Faptul ca atare ţine desigur de dialectica expresiei tinzând necontenit spre originalitate. Fără să exprime direct acest proces dramatic. eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -” (II)“şi-ntocmai cum razele ei albe nu micşorează. ci în descoperirea şi exploatarea unui întreg nou continent al lirismului. investigând prin mit zone ale realităţii şi ale spiritualităţii noastre etnice pe care până la el nici măcar nu le-a întrevăzut cineva. ci doar o explicaţie suplimentară de acela al metaforelor pe care Blaga le numeşte plasticizante.

Discursul liric propune o conceptie moderna despre poezie dar si un limbaj ermetic. pentru care “se simte in adevar facut”. aparut in anul 1930. ce face parte din sfera semantica a matematicii: “Din ceas. dupa propriile legi in constiinta umana. rezultata din contemplarea lumii in totalitatea ei. . adica prin abandonarea materialitatii: “Taind pe inecarea cirezilor agreste. Spre deosebire de poetii care l-au precedat si care au investigat mai ales latura afectiva a universului uman. de scoatearea acestuia de sub tutela timpului. astfel incat poezia devine o prelungire a geometriei. poezia se naste prin “inecarea cirezilor agreste”. De aceea o va transforma in poezie. Arta teoremei din geometrie transpusa la actul liric constituie chiar hermetismul formal al poetului. este o copie a Ideii.Cunoasterea matematica i se pare lui Ion Barbu singura “mantuitoare”. lumea in toalitatea ei. si este o autentica arta poetica. mai pur”. incifrat si o sinteza poetica dificila. Poezia este rezultatul unei activitati rationale. la randul ei. este evidenta natura profund reflexiva. de aici decurge dificultatea descifrarii mesajului poetic. elemente ale realitatii. poetul pleaca de la conceptia lui Platon despre arta. ”Jocul second” este chiar poezia. se resfrange. arta inseamna transgresarea imediatului si intrarea intr-o suprarealitate ideala. intelectuala a poeziei sale. Tudor Vianu considera ca metafora “creasta” sugereaza “piscul” spre care tinde poezia. realitatea purificata in cuvinte. ”Cirezile agreste” sunt forme ale contingentului. precum si procedeele poetice. lumea intra in “mantuit azur”. ”Din ceas. in jocul ei spre absolut. Prin oglinda. Metafora “din ceas” poate simboliza temporalul. dedus adancul acestei calme creste/ Intrata prin oglinda in mantuit azur”. Dar imaginile poetice nu copieaza exact lumea exterioara. cerebrale. iar George Calinescu considera ca “adancul crestei” este chiar poezia. In conceptia lui Ion Barbu poezia este o reflectare de gradul al 2-lea al realitatii. aceasta fiind trasfigurata artistic. Starea de extaz este declansata de abandonarea materialului. si poate fi integrata in simbolistica “mitul oglinzii”. vazuta ca o copie a realitatii care. Asa cum elementele materiale se pot reflecta intr-o oglinda sau pe suprafata apei./ In grupurile apei. realul. un joc secund. In viziunea poetului. aceasta metafora ilustrand unul din atributele artei eternitatea. dedus” face parte din volumul ‘Joc second”. in care sunt sintetizate principiile artei creatoare barbiene. Ion Barbu propune prin poezia sa o imagine generala. asa se explica folosirea verbului “a deduce”. al contingentului. intre geometrie si poezie exista canale secrete prin care acesta comunica. in care poezia se afla in stare latenta.

universul întreg. dedus” este o arta poetica ce ilustreaza intr-o maniera imediata un lirism modern. căutând prin „Psalmi” cu îndârjire drumul spre Dumnezeu. celalalt universul artistic. Primul termen metaforic defineste spatiul real. arbitrara. ”Din ceas. George Calinescu sustinea: “poezia este o iesire (“dedus”) din contingent (“ceas”) in pura gratuitate (“mantuit azur”). rolul poetului fiind acela de a le “insuma”. deasupra locului de observatie). In spatiul real elementele sunt dispersate. Poezia se afla in stare latenta in realitate. prin care se transcende lumea reala spre un univers imaginar. descoperă cu uimire că ea îşi trage seva din emoţia autentică. Arghezi scrie raportat la contemporaneitate. in acest demers.Strofa a doua se deschide cu o exclamatie retorica. sa descatuseze cuvintele de incarcatura conventionala. simpla căutare a lui Dumnezeu presupune îndoială şi revoltă camuflată. Se releva rolul poetului vazut ca un centru al universului. Filosofic. Apa este asa dar un alt simbol al poeziei. “joc second”) joaca un rol important. ideal (in prima strofa). Cuvintele stau la baza tonului incantator. dar Blaga descoperă binefăcătoarea coborâre în esenţe. In a doua strofa marea devine simbolul genezei poetice. oscilând permanent. dar în acelaşi timp îndoindu-se că-l va găsi. asa si starea poetului ramane muta pana cand acesta reuseste sa dea glas frumusetii. lumea. subiectivismul analogiilor. universul unde se naste poezia. muzicalitatea sobra coexista. Din atitudinea oscilantă comună a celor trei. fiecare se detaşează prin modul de a scrie în raport cu realitatea. in care trairea. Barbu traduce în termeni matematici atitudinea lui Blaga. sfâşiat între două lumi. legătura cu Dumnezeu este marcată de aceeaşi suferinţă pricinuită de sentimentul singurătăţii. de a ordona “harpele rasfirate”: Poetul ridica insumarea” De harpe rasfirate ce in zbor invers le pierzi/ Si cantec istoveste: ascuns. Fiind ispitit de „cugetarea sacră”. discontinuitatea imaginilor. metaforele revelatoare (‘ceas”. Aparentele concrete ale realitatii sunt “inecate” si. starii poetice latente existente in realitate. este opus acestuia (cel mai inalt punct de pe bolta cereasca. cum numai marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi”. Poetul isi propune sa anuleze sinteza clasica. o oglindire a zenitului in apa. Jocul poetic barbian se releva si prin alegerea cuvintelor rare incarcate cu sensuri ce presupun dificultati in decodificare. în acest sens trebuie înţeleasă obsesia sa. o sublimare a vietii prin retorsiune”. Dincolo de „marea trecere” a lumii profane se află condiţia de . nu cu valoare emfatica sau afectiva. joc secund e un nadir latent. ci avand valoarea unei constatari definitive: “Nadir latent!”. “mantuit azur”. Starea poetica este asemenea cantecului marii. În ceea ce-l priveşte pe Blaga. Nadirul este o reflectare a zenitului. de factura intelectuala. insemnand oglindire. înnoind temele şi realizând astfel detaşarea de lirica eminesciană. Pornind de la acest poem. asa cum cantecul marii ramane pentru multi imperceptibil. solemn al poeziei. foarte bine formulată în „Pax magna”. reflectare. emotiile.

marcat de o metaforă „revelatorie”. Cum poetul ştie că rostul fiinţei este de a sta sub semnul întâmplării. iar rolul cel mai important îi revine lui Arghezi. Arghezi renovează cuvântul poeziei româneşti.„increat”. Poeziile lui Barbu încântă prin euforii rafinate şi conferă cititorului sentimentul că participă la un mister de nepovestit. El încearcă să spulbere canoanele comunicării. Barbu pot fi consideraţi pe drept întemeietorii poeziei sintezelor spirituale. aşezându-le într-un labirint ispititior. Arghezi. traducând emoţia metaforic. dar mai cu seamă prin caracterul ezoteric. Înnoirea fundamentală a poeziei interbelice se manifestă în planul expresiei artistice. aducând înnoiri fundamentale în plan tematic. începutul”. . Blaga pleacă de la ideea că un text poetic constituie o „metaforă totală”. poezia lui se înscrie în manierismul livresc al veacurilor noastre. Blaga coboară în esenţe. în special prin estetica urâtului. alege să trăiască doar sensul începuturilor. de aceea poeziile sale adoptă formula unui discurs liric solemn. Prin ermetizarea sensurilor în metafore electrizante. Blaga. sămânţă a vieţii. „sfânt” fiind „doar nunta. închisă în „oul dogmatic”. iar Barbu poate fi considerat un alchimist al simbolurilor şi al cuvintelor.

pasionat de filozofie. LUCIAN BLAGA Poezia lui Blaga reprezintã un moment de elevatie a lirismului românesc. Legãtura dintre poezie si filozofie este indisolubilã. care nu stiau unde sã-l plaseze: printre traditionalisti sau printre modernisti. ca modalitãti de atingere a absolutului.Expresionismnul este un curent aparut in Germania secolului XX si se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale. autor al unui sistem de filozofie propriu. insufletiti de o putere creatore nemaivazuta.reliefata intens. somnul si tãcerea. mitic.Ei au ramas ca simboluri ale originalitatii si inovatiei literare.Reprezentantul de baza este Friedrich Nietzsche. El nu ni se impune nici prin monotonie profundă şi nici prin proteism. tema trupului ca închisoare a sufletului.dupa cum vedem in poezia Sufletul satului . Astfel poezia nu poate fi înteleasã fãrã o necesarã raportare la aspecte ale sistemului sãu filozofic.Filosofia veitii este o doctrina pri ncare sustinatorii ei exalteaza viata omului si-i dau o puterea enorma.dar si contactul cu filozofia indianã. idei: tema timpului infinit.Alti factori care au jucat in rol important in formarea spirituala a lui Blaga au fost contactul timpuriu cu lumea satului si cu spiritualitatea popularã.atat un ceea ce priveste temele si motivele poetice abordate.Exista doi poli pe care creatia sa s-a bazat : filosofia vietii si expresionismul.cat si in privinta limbajului si a noutatii unor formule estetice. Eminescu.Diversitate tematica in poezia interbelica Secolul XX a insemnat in cultura europeana. Principalele teme din poezia sa sunt misterul. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi în acelasi timp modern si de a pãstra legãtura cu fondul arhaic. Universul liric blagian nu este unitar în felul aceluia pe care-l întâlnim la Bacovia. In literatura noastra cei mai mari poeti moderni care au ramas ca adevarate pietre de hotar in decursul literaturii au fost Lucian Blaga. somnul si marea trecere. Blaga este primul poet filozof. Fatã de marele sãu înaintas. motive. care a nuantat si a versificat idei filozofice. mitic. iubirea. lumina. Tudor Arghezi si Ion Barbu. original.lasandu-l pe Dumnezeu cu un pas in urma. Aparitia lui Blaga în climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani. noutate. .dar si in cea romana inovatie. Poetul însusi s-a încadrat alãturi de Brâncusi într-un traditionalism metafizic.de unde si iubirea lui pentru sat . Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi în acelasi timp modern si de a pãstra legãtura cu fondul arhaic. De aici a retinut teme. dar nici divers şi polimorf precum cel arghezian. Poetul însusi s-a încadrat alãturi de Brâncusi într-un traditionalist metafizic. ancestral.Pune accent pe sensiblitatea interioara a individului pe care o va reprezenta in exterior print-ro anumita trasatura.Literatura interbelica se constituie intr-o perioada de mare diversitate. Conceptia filozoficã la rândul ei este exprimatã într-o formã poeticã metaforicã. ancestral.

sa-l reduca. Misterul este conceptul central al filosofiei sale. pentru ca acest lucru ar duce la pierderea lui.Aceasta opereaza asupra unor mistere deschise carora le produce o “variatie calitativa”. plina de mister care nu se poate cunoaste. şi un filozof al misterului.La el revelarea misterului nu inseamna descifrare. Este o cunoastere constructiva. Blaga este în egală măsură în chip declarat şi inechivoc. de aceea. Teoria coperniciana este exemplul clasic al cunoasterii luciferice. activa ce presupune un progres in adancime.cum autorul singur a atras atenţia .în concepţia filozofului e captat şi anihilat în cunoaşterea pozitivă. o cunoaştere care-l conservă. Aceasta cunoastere este definita de o tensiune problematica dintre spirit si obiect. Omului nu-i rămâne decât creaţia pentru a revela misterul în autenticitatea lui. La creaţie este condamnat printr-o mutaţie ontologică ce i-a conferit un destin nobil şi generos. Spunea ca exista doua 2 laturi ale fiecarui lucru : latura fanica. intuiţie lirică şi concept intelectual din care şi-a făcut o adevărată cheie de boltă a unei întregi opere.Aici Blaga . proiectând adică şi mobilând un spaţiu imaginar cu fantasme şi interferenţe figurative.care se poate cunoaste si latura cryptica. lansand idei ce se afla in opozitie (disanalogie) cu concretul. una de idei. printr-o cenzură transcendentală de asalturile prea orgolioase ale minţii omeneşti. de o singură problematică: aceea a misterului. cum l-a numit pe drept cuvânt Pompiliu Constantinescu. privit ca strat de adancime al existentei. paradisiacă. se bazeaza pe o observatie dirijata.Faptul ca misterul a fost preocuparea principala a poetului vedem din faptul ca este tema centrala a artei sale poetice « Eu nu strivesc corola de minuni a lumii » din volumul de debut « Poemele luminii ». Acesta . care se revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste. ci produsul natural . Blaga insusi a fost un iubitor al cunoasterii luciferice.MISTERUL Cele cinci volume de versuri antume împreună cu ampla creaţie postumă (egală aproape în întindere cu cealaltă).şi potenţat şi aprofundat în cunoaşterea luciferică. ci inseamna a stii ca exista. Misterul a insemnat pentru Blaga ce a insemnat iubirea la Eminescu. rational. tinzand la o “explicatie” pe baza unei “constructii teoretice” care face saltul din planul fanic in cel criptic pe baza unei idei (ipoteze. Încă de la început trebuie remarcată o greşeală care se face deseori prin abordarea poeziei lui Blaga din direcţia filozofiei sale.Mister e şi esenţa ultimă a lumii. intensiv. cu intelesul de obiect al cunoasterii. vrand sa lumineze misterul pe care. căutând în prima ideile şi speculaţiile celei de a doua. fiind specifica oamenilor de stiinta. “Poet al misterului”.Blaga are o atitudine de admiratie fata de mistere pentru ca el considera ca din mister s-a nascut cultura si civilizatia umana. probabil unic în cultura română. ea este o poezie de viziuni metafizice. Este vorba de o ipoteza teoretica pe care intelectul o elaboreaza pentru a dezvalui structura de adancime a lumii.al unei sensibilităţi metafizice unitare şi ireductibile. nu construieşte cu ele cum face Eminescu de atâtea ori. Poezia lui Blaga nu este. care se apără. Coincidenţa care se simte între ele nu este rezultatul nici unui transfer. Crede ca totul in lumea asta e format prin din mistere. numite de Blaga “idee teorica”). Marele Anonim. ferindu-se a-i altera semnificaţiile prin intervenţia brutală a unei raţiuni reducţioniste şi simplificatoare. cele şase volume de eseuri şi cele patru mari trilogii ne dau imaginea generală a unui spirit dominat şi absorbit într-un chip particular. a căror aproape unică funcţie e de a sugera misterul generalizat şi insurmontabil. astfel.de tip logic.

esenta universului. lumina Raiului.sa simta ca traieste : “Daţi-mi un trup voi munţilor.Sufletul saut inde spre Lumina cosmica.muntilor » sau « Vreau sa joc ». mărilor.lumina din ochii unui om plin de iubire. « Dati-mi un trup voi. betia vitalistã. IUBIREA .Insetat de cunoastere.semnifica originea vietii.El vrea sa se masoare cu Universul .Lumina inseamna pentru Blaga si cunoastere.nevrand sa le decodeze sau sale spulbere : « Caci eu iubesc si ochi.Vedem un Blaga care se simte prizonier intr-un trup prea stramt. iar lumina este acea cunoastere.insetat de absolut. “O. LUMINA Volumul « Poemele luminii » ne duce catre o alta tema si anume lumina. semnificând coexistenta binelui cu rãul.Stiu: îl lumineazã iadul cu flacãrile lui ! Lumina capata semnificatii profunde la Blaga .cunoasterea luciferica prin care el spera ca va atinge Raiul creatiei. daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu.Elanul dionisiac si trairea frenetica a vietii sunt sentimente ce insotesc poezii ca « Lumina ».ne arata ca el contribuie la sporirea misterului.pe scurt.Ea curpinde toata lumina pe care omul a vazut-o sau o poate vedea : lumina din prima zi a creatiei. care tinde sã depãseascã limitele conditiei umane pentru a se contopi cu Cosmosul.prea limitat pentru puterea lui si pofta de viata.Lumina la Blaga are un inteles metafizic si metaforic .El tinde catre absolut prin cunoastere.si flori si buze si morminte. ca în « Lumina raiului »: De unde are raiullumina ? . » În alte creatii lumina apare alãturi de întuneric. vreau sã joc.El ii da un loc central in opera sa si arata lumii ca lumina este singura cale catre revelatie si catre absolut. fii pieptul acestei năpraznice inimi” . cum niciodatã n-am jucat ! Sã nu se simtã Dumnezeu în mine un rob în temnitã-încãtusat. prin metafore revelatoare si comparatii complexe. ». Blaga scrie un volum in care predominã elanul vital.

dragostea fiind ruptă din rândul celor sacre.O alta tema care marcheaza universul liric blagian este cea a iubirii. Alteori desacralizeaza mitul biblic al Evei si al lui Adam si creeaza un alt mit. Erosul apare la începutul poeziei blagiene. Blaga prezinta raportul dintre sentiment si natura exterioara (ca in poezia “Izvorul noptii”).Poate nu atat de evidenta ca la Eminescu. “Cantecul focului”. sensurile pamantului ca in “Izvorul Noptii”. printr-o substanţă comună la spaţiul Genezei. având în puterea lui secretele vieţii şi ale morţii – de unde şi repezentarea nudă a Marilor Zeiţe – simbol al virtualului. Într-un fior existenţial. energie care i se revelează în primul rând prin sentimentul iubirii. Astfel. poetul descoperă magia simplităţii. oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintîi din lumina aceea-nsetată adînc de viaţă ? » (Lumina) Feminismul este ridicat la rang de divinitate. într-un text mitic sau ritual.În miturile străvechi femeia. cel al misterului feminin (reprezentat in poezia “Eva”). mereu amintind de zilele de început. din perspectiva poetului expresionist ce traieste cu maxima intensitate iubirea. Femeia în ipostaza de iubită. Iubirea ca factor cosmic este o idee fundamentală a miturilor fecundităţii. încarnează. ci se referă la principiul cosmologic manifestat în ea. femeia nu însemnează niciodată « femeia ».Blaga a aprins focurile iubiri pe bolţiile poeziei sale. simboliza fertilitatea şi naşterea Cosmosului.Altfel spus. din punct de vedere spiritual. in volumele sale antume ca atenuare sau anulare a principiului alterităţii. care selecta din natura anumite elemente pe care apoi le personifica pentru a potentia iubirea cuplului.Iubirea apare în acest caz ca moment al unui fel de iluminare launtrică. În femeia iubită. Ca zeiţă a Pământului.dar cu singuranta adanca. ca şi în propria individualitate. aşadar. într-o « totalizare a cosmosului în jurul principiului feminin. constituind puntea de legătură cu realitatea originară a universului: « Lumina ce-o simt Năvălindu-mi în piept cînd te văd. trateaza aceeasi tema. cat si in perioada senectutii. in poezia publicata postum cum ar fi ciclul “Vara de noembrie”.Cum apreciază florcloriştii şi istoricii religiilor. ceva din energia şi vitalitatea Genezei. ea avea rolul « coincidenţei contrariilor ». pentru Blaga iubirea este « misterul » forţei omului în contopirea lui cu Firea : « Nu-mi presimţi văpaia când în braţe imi tremuri ca un picur de rouă-mbrăţişat de raze de lumină ? Nu-mi presimţi iubirea când privesc cu patimă prăpastia din tine . din care toate pornesc şi în care toate se întorc. etc. Lucian Blaga include poezia cu tematica erotica in lirica de meditatie filozofica. fie ca prezinta in paralel lumea afectiv umana si lumea vegetala ca in “Cantecul spicelor”. eul realizează relaţia sa de identificare cu celălalt în măsura în care ambele entităţi se descoperă ca participante. pe care mitul îl transmitea în timpurile străvechi. reprezentată ca o Zeiţă-Mamă. Misterul ochilor negri ai iubitei se rasfrange asupra muntilor. Spre deosebire de Mihai Eminescu. iubita apărând ca fiind una din cele mai mari taine ale existanţei. Atat in volumul “Poemele lumii”(1919). astfel că aceasta fumegă asemeni unor fumuri de jertfă. Lucian Blaga vede iubirea ca un sentiment-patima ce modifica natura din jur. al înfrăţirii « soarelui » cu « şarpele ».

poetul descifrează aceeaşi fervoare a elementarităţii. şi ca simbol al iubirii este un factor al totalizării cosmice ca de exemplu în poemul « Cântecul focului ». vag determinat. poate. ca într-un tablou dionysiac.Pentru poet. fără căinţi şi fără-ndemnuri. femeia este asimilabilă unei prezenţe arhetipale unui principiu existenţial. în viziunea mitică a regenerării fiinţei umane prin foc. Astfel stând lucrurile. erosul reînviat în fiinţa umană va avea în permanenţă o funcţie de regenerare tocmai întrcât reactualizează timpul şi spaţiul mitic. cufundat în lanul de grâu(În lan): « De prea mult aur crapă boabele de grâu. fără mustrări. stări ce ating profunzimile energiei care dinamizează cosmosul întreg. Deoarece în ipostaza de iubită sau mamă. tot aşa. Ici-colo roşii stropi de mac şi-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul. femeia este în primul rând simbolul. mai exact. Eu zac în umbra unor maci. este superioară prin condiţie ontologică bărbatului. numai trup şi numai lut. este în toate şi se iscă din toate. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului şi cântă. prelungit în trupul uriaş al cosmosului prin forţa pământească a iubirii. între nebunia dionysiacă şi iubire. fără dorinţi . principiul feminin. mândră şi păgâne ». mereu amintiroare de « zile de început ». Precum dragostea însăşi. al unor forţe vital spirituale manifestându-se exploziv : « strălucitoare. deopotrivă o prezenţă telurică. „Revelaţia“ divinului este deci o expresie a sufletului uman. fiinţa care o provoacă este locul unde se realizează în mod exemplar coincidenţa contrariilor. şi cel puţin două poeme aşează din această perspectivă natura profundă a ambilor membrii ai cuplului : « Eu nu mă căiesc. pune semnul egalităţii. După cum subiectul poetic se înfăţişează mai mult ca un eu generic. Ea cântă şi eu ascult. niciodată n-am văzut pe Dumnezeu mai mare!?“(Nu-mi presimţi) Un poem ca şi acesta.şi-ţi zic : O. ca în doctrinele pythagoricienilor. Imaginea femeii se construieşte. c-am adunat în suflet şi noroi – . focul. din ritualul pentru fertilizarea naturii poetul simţindu-şi sufletul în căldura trupului de femeie. Într-un anume sens se poate spune chiar că femeia sau. « sfinţeniei » şi mândrei străluciri spiritualizate ataşându-i-si « voluptatea ascunsă a păcatului ». În femeia iubită ca şi în propria sa individualitate. Femeia este în viziunea tânărului Blaga. » Este un sens orpic această naştere a sufletului pe buzele calde ale femeii cufundată în lanul de grâu. senzualitatea pătimaşă ce răscoleşte « furnicarul de porniri ».

universul stând sub semnul haosului. Blaga nu realizeaza cupluri erotice si nici portrete de femei ideale. ca taina nedescifrata este ipostaza pe care o propune Lucian Blaga. Volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie".Alaturi de somn mai sunt lumile copilariei si a satului ca locuri de refugiu pentru Blaga. la fel ca Tudor Arghezi." Blaga defineste somnul : “Somnul . . ia proportii simbolice si trece ca leitmotiv prin carte. oferă o similară împăcare a elementelor opuse caracterizând aici natura sufletului feminin. reprezinta lumea increatului.El incepe sa-si piarda echilibrul spiritual simtind tot mai mult apropierea de marea trecere. a iubirii mister. surprinde aceasta ipostaza a iubirii nerelevate. nu stiu.poetul melancolic si speriat de necunoscut. ci surprinde erosul spiritualizat. Întregul univers este cufundat într-o stare hipnoticã.se poate retrage. atemporalã. SOMNUL Incepand cu volumele « Lauda somnului » si « Pasii Profetului » se produce o modificare profundã în lirismul blagian. are o dublã functie. In perioada senectutii. în timp ce în „Lumina raiului“. de destrãmare. în care eu ţi-oi zice fără urmă de căinţă: Nu ştii.adica profunda contopire cu existenta anonima. componenta a “Corolei de minuni a lumii”. ca metaforã centralã a acestui volum. in care Blaga mediteaza asupra conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit. o lumea nenascuta unde. poetul vorbeşte despre „noroiul“ adunat în sufletul luminos al bărbatului sub semnul înfrăţirii între Dumnezeu şi Satan. ca modalitate de „a fi“ a naturii în fiinţa omului simţit în inima lui ca putere ascunsă de viaţă. Blaga afirma în « Discobului » : « Cu orice mare iubire se declară în noi un proces de regresiune. cum este bunăoară aceea a fructului oprit sau a glasurilor divine şi deminice prin frunzişul de rai ». In aceeasi maniera expresionista Lucian Blaga defineste metaforic dragostea “vara sangelui…vraja basmului”. că numa-n lacuri cu nori în fund cresc nuferi?“(Vei plânge mult ori vei zâmbi) În poemul citat anterior. al negãrii totale.” Somnul.dar mă gândesc la tine. cum inima iubirii tale-l crede. ca sentiment fundamental al existentei umane. In « Lauda somnului » sunt evocate probleme existentiale asupra carora poetul mediteaza cu atitudine superioara spiritual. este „dorul“ de „fire“. prin mii de ani. cum gândul tău îl vrea. Iubirea este un principiu cosmic. în infinitatea univesului./ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o cantare. pentru Blaga. Iubirea ca stare de ispita. spre situaţii mitologice şi sublime. sentimentul iubirii ca mister al lumii. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide odată visul. că sufletul mi-e aşa curat. În unele poezii prin somn se realizeazã trecerea într-o lume magicã. Poetul cultivã aici un lirism magic. Vei plânge mult atunci ori vei ierta? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi.

Apare astfel presimtirea mortii. MAREA TRECERE Moartea sau marea trecere dupa cum o numeste poetul este tema centrala a volumuli « In marea trecere ». Subt clopot de vecerne Pan e trist Pe-o cãrãruie trece umbra de culoarea lumii a lui Crist. intr-o maniera individuala. si-l supãrã sclipirea unei cruci.si totusi te rog: opreste. acest zeu al naturii roditoare.teama in fata marelui necunoscut. Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreste trecerea.Poezia « Somn » defineste somnul ca o stare « dumnezeiasca ». metaforica sugerand o modalitate de a intra în moarte.dar mai ales in « Paradis in destramare » care valorifica. Stiu ca unde nu e moarte.”Sufletul satului”. asupra trãirii. Cu toate cã si volumul urmãtor mai pãstreazã încã un elan vital dezlãntuit. al trăirilor fireşti îşi presimte sfârşitul şi înlocuirea lui cu profetul religiei creştine care va îndepărta omul de natură introducând în lume noţiunea păcatului : Pan rupe faguri în umbra unor nuci. Doamne. predominarea cugetãrii.cu caracter elegiac.Cu sentimente ca frica in fata mortii. Semnificativ în acest sens este poemul Moartea lui Pan: bătrân şi aproape orb. Blaga face o poezie profunda." In acest context. o posibilitate de a iesi din timp : « În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în pãrinti » Vitalitatea. exprimand starea de istovire si sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea. teama de marele necunoscut. somnul are o a doua semnificatie.”Gorunul”.pierderea totala a vitalismului. iar veacul se afla in declin si se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie.elanul dionisiac se pierd treptat pe masura ce Blaga inainteaza in viata. E trist: se înmultesc prin codri mânãstirile./ tarana va seca povestile/ din trupul trist." Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima" in cele trei ipostaze de . motivul biblic al apararii drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari./ odata vor putrezi si ingerii sub glie. nu e nici iubire.in fata iminentei mortii care va veni cu siguranta.”Asfintit”. .Simtim aceste lucruri in poezii ca : “Somn” . a reflexivitãtii asupra instinctului. ceasornicul cu care ne masuri destramarea.dar nu la fel de intens « Pasii profetului » marcheazã o schimbare de atitudine.

trăirea intensivă se estompează în favoarea întrebărilor tulburătoare. de ce m-ai trimis?” (Scrisoare) Prin poezii ca « In marea trecere ». « Cuvantul din urma » . « Din cer a venit un cantec de lebada ». fortuna labilis (soarta este schimbatoare). scrum de stea.” (Stă în codrul fără slavă) . numai rouă dac-ar bea cu cenuşă. De ce m-ai trimis în lumină. Mamă. Glasul se stinge: e prea puţin.unde isi pune intrebari existantiale si in acelasi timp ca un om fragil. Numai ca să umblu printre lucruri şi să fac dreptate spunându-le care-i mai adevărat şi care-i mai frumos? Mâna mi se opreşte: e prea puţin.manifestare: fugit ireparabile tempus (timpul se scurge ireversibil). Natura îşi pierde inocenţa şi înfăţişarea paradisiacă. POEZIA DE INSPIRATIE FOLCLORICA Volumele La cumpăna apelor şi La curţile dorului marchează o mai accentuată inspiraţie folclorică a poetului care. aspiraţia spre absolut: “Stă în codru fără slavă mare pasăre bolnavă. vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor). mai singur în univers. Nu ştiu nici azi pentru ce mai trimis în lumină. Mamă. a problematicii filozofice. de rădăcinile sale. iar elanurile dionisiace sunt înlocuite de marile întrebãri ale vietii. Poetul se autodefineşte acum sub forma unei scrisori adresate mamei. ci tot aşa cum mă ştii : adus puţin din umeri şi plecat peste întrebările lumii. Se tot uită-n sus bolnavă la cea stea peste dumbravă. iar poetul se simte înstrăinat de ea. frãmântarea. reflexivitatea. îşi găseşte alinarea neliniştilor existenţiale în contactul cu spiritualitatea spaţiului mioritic. nelinistea metafizicã devin dominante si se produce o ruptură intre eul poetic şi univers. Vitalismul. « Amintire » Blaga se prezinta ca un adevarat filosof . Poezii precum Stă în codru fără slavă sau Belşug toarnă în simplitatea ritmului popular complexitatea întrebărilor filozofului. Poetul se simte tot mai înstrãinat. Începând cu volumul În marea trecere.speriat in fata mortii. Naltă stă sub cerul mic şi n-o vindecă nimic. tragică interogaţie asupra sensurilor existenţei: “Sunt mai bătrân decât tine. deşi departe de ţară prin natura funcţiei sale diplomatice.

poeziile sale exprimã împãcarea cu viata si cu semenii.. Totusi si în tiparul popular. marele nelinisti. care îl frãmântã pe om si pe filozof. În poezia de maturitate moartea nu este privitã ca neliniste ci ca un eveniment firesc al vietii. Blaga introduce reflexivitatea. Cantemir.Din zonele mai puţin valorificate până atunci ale folclorului provin miturile pe care poetul le prelucrează făcându-le purtătoare de profunde semnificaţii moderne. “Ursul cu crin” şi unicornul provin dintr-un fabulos trecut prin Fiziologul medieval. cu o bucurie a vietii: "Sat al meu./ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei. Mirabila semintã. sunt pline de speranţă. Se tot uitã-n sus bolnavã la cea stea peste dumbravã. poeziile exprimã încrederea si speranta. dincolo de transformările impuse de evoluţia lirismului. Inorogul sau unicornul simboliza puritatea şi fidelitatea. Poemele cheamă acum la o dezmărginire prin înţelepciune. În locul mãrilor frãmântãri metafizice. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia omenescului. este aici privita ca o binefacere.se impaca cu ideea./. Nasterea. acea carte populară despre animale fantastice. de încredere în germinaţie. Alienarea. Varã de noiembrie. neasteptat." (9 Mai 1895 ) Creatiile dupã 1944 ne dezvãluie un poet nou. Corãbii cu cenusã. Paralel se constatã o temperare a frãmântãrilor metafizice datoritã contactului cu spiritualitatea folcloricã. înstrăinarea de rosturile fundamentale. ca în poezia Ce aude unicornul. ce porti in nume/ sunetele lacrimei.Incepe sa o priveasca cu resemnare mioritica. în pozia lui Blaga el este o metaforă a spiritului străpuns de pintenii de argint ai tainei şi capabil să contemple esenţele universului. dintr-o datã. care era tragica in volumele anterioare../ in tine cine m-a chemat/ fie binecuvantat. Desi trece printr-o periodã dificilã. . » Începând cu volumul « Nebănuitele trepte »(1943) asistăm la o împăcare între poet şi universul regăsit în puritatea lui primară.o intelege prin meditatie. Versurile din aceastã perioadã sunt grupate în ciclurile: Vârsta de fier. Ce aude unicornul. a fost învinsă şi timpul nou este primit cu bucurie şi încredere.Semnificative în acest sens sunt: « Belsug » si « Stã în codru fãrã slavã » : « Stã în codru fãrã slavã mare pasãre bolnavã. marile întrebãri./ sat de lacrimi fara leac. Dacă în Istoria ieroglifică a lui D. acest rãsãrit. Faptul că acesta aparţine unui ciclu postum evidenţiază continuitatea motivelor în poezia lui Blaga. venirea in lumina. Semnificativã este poezia “Schimbarea Zodiei” : “Si azi. Ce cântec nemãsurat ! Ca unui orb vindecat lumea-n luminã mi s-a lãrgit » Întrebările se transformă în afirmaţii rostite cu o superioară linişte. frãmântãri sunt înlocuite prin poezia iubirii si a germinatiei.

Palpitã în visul semintelor un fosnet de câmp si amiezi de grãdinã. popoare de frunze si-un murmur de neam cantaret. un cer de înaltã luminã. .Poezia « Mirabila sãmântã » este un elogiu al capacitãtii de regenerare sufleteascã si de renastere al naturii: Laudã semintelor. când dorm. un veac pãduret. celor de fatã si-n veci tuturor ! Un gând de puternicã varã. s-ascunde în fiestecare din ele.

controversată. alteori psalmistul se vede ca o punte de legătură între cer şi lume. iar restul apar în Frunze.TUDOR ARGHEZI Poet. Vastul spaţiu imaginar şi tematica diversă şi bogată au făcut să se vorbească admirativ despre “fenomenul arghezian”. Crohmălniceanu “Arghezi a deschis principalele drumuri ale poeziei româneşti interbelice. Tudor Vianu afirmă “de la Mihai Eminescu încoace lirica românească n-a cunoscut o altă realizare mai de seamă. despre “miracolul arghezian” sau despre “Marele Alpha”. care refuza a se arăta şi care determină o stare sufletească caracterizată de permanenta pendulare între credinţă şi tăgadă. poezia jocului mărunt. dar dorind să piară în anonimat fără slavă. Uneori psalmistul apare ca un protejat al divinităţii dăruit cu har poetic.lirica infernului.EXISTENTIALA Poezia filozofică argheziană se absoarbe din singurătate. a omului pe pământ. dorinţa de absolut. O primă sursă de inspiraţie o constituie cei 151 de Psalmi. Acest motiv sugerează puritatea sufletului. Arghezi realizează cea mai adâncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria literaturii noastre moderne. Versuri de seară). „Mărţişoare”. ci în ineditul expresiei . marcată de o originalitate mai puternică şi cu repercusiuni mai întinse asupra întregului scris literar al vremii. Această experienţă se vădeşte la nivelul vocabularului impregnat cu termeni religioşi. inedit ieşit din o forţă neegalată de a transforma la mari temperaturi ‹‹bubele. Silabe. „Prisaca”. prozator şi publicist de marcă al literaturii române interbelice. Miraculoasă e siguranţa cu care a intuit aproape toate formele liricii moderne. în care poetul acceptă şi refuză succesiv existenţa dumnezeirii: “Sunt înger. iar alteori neprevăzut devine un răzvrătit. „Buruieni”. mucegaiurile. îngerul. a boabei şi a fărâmei („Cântec de adormit Miţura”. regele păstor şi poet. niciodată însă nu va alege neutralitatea. „De ce−aş fi trist?”). poezie de dragoste (în volumele Cuvinte potrivite. Reprezentativi pentru această temă a liricii argheziene sunt “Psalmii”. Tema generală este raportul dintre om şi divinitate. după Eminescu. ce se ascunde într-un cer închis. […] e placa turnantă a liricii româneşti” Se poate spune că. contingent şi transcendent. „De−a v−aţi ascuns”. reprezintă o personalitate greu definibilă. unde Dumnezeu este “şoimul”. sunt diavol şi fiară şi-alte-asemeni / Şi mă frământ în sine-mi ca taurii-n belciug”. ca fiinţă gânditoare. contactul cu problematica ortodoxă au determinat o reformă totală a lexicului poetic. Anii de la Mânăstirea Cernica au echivalat cu formarea spirituală a poetului. care deşi întors în “lume” poartă cu sine patima cerească. Sursa ei se afla în permanenta căutare a unui Dumnezeu. Această absenţă a divinităţii fiind resimţită ca o durere: „Încerc de-o viaţă lungă să stăm un ceas la sfat / Şi te-ai ascuns de mine de cum m-am arătat”. Obosit de rugăciunea continuă acceptă şi un semn secundar al divinului. Experienţa ascetică. „Cartea cu jucării”).umilinţă. însă fascinantă prin complexitatea ei. noroiul›› în substanţă poetică”. Revolta merge uneori până la încercarea răsturnării valorilor divine. Noaptea.. Primii nouă psalmi fac parte din volumul Cuvinte potrivite. Universul liric arghezian este o sinteză a unor teme neaşteptate în creaţia unui singur poet. atmosfera monastică. parfumul unei culturi din alt veac. dorul . lirica sociogonică ( Cântare omului). POEZIA FILOZOFICO. Eugen Lovinescu apreciază că “Valoarea lui nu stă în determinate psihologice. În viziunea critică a lui Ov. comparabilă cu reforma făcută în literatura franceză de către Victor Hugo. La baza acestora mai stau şi cei 4-5 ani de viaţă monahală a lui Arghezi. decât acelea legate de Tudor Arghezi”. S. acuzându-L pe Dumnezeu de o vinovată înstrăinare faţă de omul căruia nu i s-a mai arătat din timpurile mitice. “nădejdea şi truda”. În confruntarea sacrului cu divinitatea are de ales între revoltă. aparţinând lui David. “visul cel frumos”. Acesta a scris: poezie filozofico-existentiala („Psalmi”.

„Flori de mucegai”. Spaima se transformă apoi în groază. Trei atitudini mai importante se disting în poezia de acest gen: spaima de nefiinţă.Ea se proclamă drept una dintre cele mai şocante surse ale creaţiei de frumos din literatura română. tinzând spre caricatură. în sensul unui panteism de sorginte populară. dar în esenţă reprezintă un model de poezie filozofică şi religioasă cu implicaţii existenţialiste. De la teamă şi frică în faţa morţii poetul ajunge la groază în poezia “Duhovnicească”. Unii psalmi au tentă mitică făcând aluzii biblice. şi estetică. lipsa de unitate în varietate.”Arghezi este numit poetul smarcurilor. iar alţii trimit spre sursa folclorică. aşa cum este în poezia “Duhovnicească”. Poezia este un testament oral lăsat copiilor de care se va despărţii de moarte. Poetul simte apropierea morţii şi aşteaptă cu linişte interioară.Arghezi inchina aici un poem sociogonic omului si societatii umane.Altfel il gasim in inchisori.realizează cea mai adăncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne.e. Dumnezeu fiind visul “din toate cel frumos”.o. în sens mioritica mortii(De-a v-ati ascuns). Este categoria estetică ce reflectă aspecte ale realităţii lipsite de armonie. atenuată de gândul că omul se răscumpără prin realizările şi împlinirile sale(De ce-as fi trist). „Umbra mea”.altadată întemeind “republica vocabularului”. prin dominaţia particularului.El gaseste elemente frumoasa chiar si in cele mai urate locuri.evocand-o prin cateva trepte fundamentale. dizgraţiosul. Intalnim aici un element nou. gnoseologică.chiar si celor compromise.uneori forme regionale.poetul nostru selectează alte sectoare ale lexicului. divinitatea confruntându-se cu adevărul absolut ca ţintă supremă a fiinţei umane. exagerarea în sens negativ. „voia de bine. Atât în poezia “De-a v-aţi ascuns” cât şi în “Duhovnicească” poetul se opreşte asupra felului de manifestare a morţii. si „cel ce gandeste singur” – un omagiu adus puterii rationale a omului.u” . le dă un trup şi un suflet omenesc. Acelaşi presentiment al morţii îl vom găsi în poezia “Poate că este ceasul” sau “Ora zece”. caracterul amorf.apropierii de pământ. POEMUL SOCIOGONIC Il gasim in volumul „Cantare omului” . al lucrurilor cu rost adânc. acceptarea ca pe un dat firesc. atitudine şi spaima de moarte.introdus de Arghezi pentru prima data in poezia romaneasca : estetica uratului.printre declasati .pe concepţia că “Primele cuvinte nu sunt nici rebeli .cautuand frumuseti murdarite.i. frumos şi adevăr” fiind anexată aceleiaşi divinităţi.nici plebei”.Gasim poezii ca : „A. „Rada”.dar si al piscurilor tari de piatra pentru ca ale sale cautari pornesc din cer si ajung pana in infern. respingătoare şi care determină . „Fatalaul”. Eugen Simion numeşte patru accepţiuni: religioasă. Poezia “De-a v-aţi ascuns” din volumul “Cuvinte potrivite” duce cu gândul la “Mai am un singur dor” şi “Mioriţa”. O temă bine reprezentată în poezia filosofică este aceea a confruntării omului cu moartea.”dreptul de cetate tuturor cuvintelor .de neant(Duhovnicească). În alte poezii Arghezi exprimă spaima în faţa morţii.îşi corporalizează ideile.poet al întrebărilor.dure.cuvinte drastice . LIRICA INFERNULUI SAU POEZIA SOCIALA Tudor Arghezi.Este vorba de volumul „Flori de mucegai” cu poezii ca „Mortii” .pe care nimeni nu le introduse în poezie. contemplându-le abisurile ce se deschid în fiinţa lor.dând astfel . Arghezi coboară totul spre relieful accidentat al vieţii morale. moartea este văzută ca un cioclu de care nimeni nu poate scăpa şi care îl va ia pe om când nici nu se aşteaptă.comparabilă cu reforma facută în literatura franceză de Victor Hugo . etică. Notele sale caracteristice sunt: diformul.

primul semn de maturitate artistică în creaţia poetică argheziană. inşi torturaţi de ideea păcatului sau de culpa crimei şi de instincte dezlănţuite. ”de osmoză între spiritual şi material. Nota esenţială a poeziei baudelairiene este viziunea morţii în groaznica descompunere a materiei.Cerul şi pământul sunt două vase comunicante.În Vânt de toamnă înterpătruderea celor doi factori .amândoi termenii luaţi ca momente îndepărtate ale aceleiaşi materii. ci devine alături de frumos un concept artistic central. în care fiinţa a abandonat masca raţiunii şi a civilizaţiei. Un alt aspect profund este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densităţi deosebite. un univers .materia fiind permeabilă prin spirit şi spiritul arătând tendinţe de degradare” (G. Punctul cel mai făţiş al contactului dintre Baudelaire şi Arghezi este în amestecul macabrului cu senzualitatea. Ambele sintagme poetice conţin un oximoron . Prizonier la propriu şi la figurat. pe rând. dar la Baudelaire şi Arghezi ea vine pe calea descompunerii materiale. Lumea sa. grotesc şi tragic. întunecat şi sumbru. Moartea soseşte prin senzaţia de infinit şi de neant a oricărui sentiment absolut. pentru ca să realizeze elogiul iubirii capabile să înfrunte şi dezagregarea biologică. El creează imaginea unei umanităţi decăzute. Criticii au văzut în publicarea volumului „Flori de mucigai”(1931). care cerea să se pună accent pe disproporţia între imaginea fizic urâtă şi admirabilele calităţi ale unor personaje. în care primul termen este identic. universul este bolnav. în timp ce poetul francez menţionat îi opune un termen abstract. părăsită de creaţia divină. varietatea formelor şi a culorilor din universul natural vegetal. cel al “florilor” sugerând prospeţimea. Romantismul a reabilitat “urâtul” prin Victor Hugo.cerul şi pamântul. ia forma unei stranii beţii : “E pardosită lumea cu lumină . acesta a parafrazat titlul celebrului său volum de versuri. este lipsită de mister. . Arghezi învaţă pe viu că“somnul raţiunii naşte monştri”.de ceruri beţi. Obsesia devine mai caracteristică prin asocierea ei cu elemente pur erotice. hidosul chiar. Se leagănă-n stihare de profeţi. “Florile răului”. neaerisite. androgini. Întrucât scriitorul român a evocat experienţa sa carcerală. Poetul francez Charles Baudelaire consacră estetica urâtului în poemul „Un hoit”. mucegaiul devine emblema vegetală a captivităţii omului într-un univers detestabil .dezvoltată în excrescenţe dizgraţioase văzului şi mirosului. Arghezi îi asociază tot un cuvânt concret. de un Dumnezeu ascuns. îngerii decad. din acelaşi regn. în care urâtul evoluează spre coşmarul existenţial. care acoperă spaţiile închise. unde relevă dizgraţiosul. Călinescu-Istoria literaturii române de la origin până-n prezent). revenind la ceea ce a fost în starea sa primară: “bestia fără conştiinţă”. dar care reliefează contrariul exploziei florale: “mucigaiul” în varianta lexicală populară. un fel de “Azil de noapte” gorkian dislocat în proiecţii lirice: galeria tipologică este magistrală şi prin faţa cititorilor se perindă halucinaţi. dereglaţi fizic şi psihic. este ciuperca urâtă şi rău mirositoare.” Tudor Arghezi a afirmat programatic “estetica urâtului” în poemul Testament din “Cuvinte potrivite”. cu o atmosferă viciată de mirosuri pestilenţiale. reliefând faptul că omul este prizonier într-un univers măcinat de forţele Răului din lume. Admirator şi traducător excepţional din creaţia lui Baudelaire. Volumul înfăţişează o lume terifiantă şi agresivă. Fără puterea lui Dumnezeu. dar a justificat-o cu texte revelatoare abia în Flori de mucigai. lăsată în voia neantului. Urâtul nu este o categorie estetică marginală. în putrefacţia corpului intrat în descompunere. Ca o biserică de fum şi de răşină Şi oamenii . Poetul român înţelege că trebuie să experimenteze pe cont propriu toate virtualităţile liricii moderne.un sentiment de neplăcere. se supun efectului temporal. de nerevelat. cu pereţii roşi de umiditate. îmbibate de umiditate.

când împlinirea iubirii este urmarită şi exprimată în ambianţa universului cosmic din care natura vegetală şi animală nu pot lipsi." ("Cantare") "Faptura ta intreaga De chin si bucurie. în boala trupului. Limbajul poetic se supune „esteticii urâtului” şi aduce o irupţie nemaiîntâlnită în lirica noastră . că se resimte influenţe eminesciene. Ucigă-l toaca). De departe. într-o serie de momente şi portrete. în perimetrul concentraţionar. remarcabil şi prin adâncire psihologică şi prin originalitate crudă a expresiei inegalată. de amânare a clipei de iubire (“Melancolie” sau “Creion”). Femeia devine întruchiparea păcatului şi a unei demonii. Erosul se modifică şi el. dar reprezentativ pentru această temă este “Versuri de seara”. În scenele tipice ritmului de viaţă carcerală. o necontenita chemare a iubitei. o invenţie ludică. sotie niciodata. Iubirea este un sentiment protector. mutilaţilor şi a estropiaţilor din punct de vedere fizic ori moral se organizează într-o imagine simbolică a existenţei. amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins. în ispita biblică şi în teroarea simţurilor. ca-n viziunile pustnicilor. religioşi. dar nici absolutizat. De ce sa-mi fie draga?" . vizând şi certe semnificaţii sociale. ci este un reflex al realului în noul secol. criminalilor. “Casnicie”). inutilă. Femeia apare ca mireasă sau stăpâna acestui univers. zdruncinate în fundamentele ei morale şi ontologice. prostituatelor. în febra fiziologică. ideea damnării se ridică de la procesul intentat societăţii contemporane poetului la rechizitorii întregii condiţii umane. de lume şi de viaţă în general. evocate narativ într-o mişcare a epicului dinspre pitorescul pur către sugestia himericului(în Pui de găi. Poetul îşi exprimă ataşamentul faţă de fiinţa iubită. alături de prozele din Icoane de lemn . ceea ce. care se abandonează impulsurilor primare şi spiritului gregar. din melancolia elegiacă în stil eminescian a primului volum. POEZIA DE DRAGOSTE Despre poezia de dragoste s-a afirmat. nediferenţiator. se dezvăluie în toată goliciunea disperării sale mute.Tragismul decurge din faptul că. nu poate fi tăgăduit. tentaţia burlesc-fantastică nu este ocolită. de un estetic neatins în literatura noastră. volumul Flori de mucegai înseamnă transpunerea unei realităţi concrete într-un imaginar demoniac. Dincolo de tragism. dus pana la extazul familiar. Coborâte într-un infern modern. de termenii populari. de formule argotice. omul. viaţa închisorii oferind şi situaţii de un verism savuros. Doua atitudini se pot desluşi în trăirea sentimentului de dragoste: una de reticenţă. având drept consecinţă o acută dramă a conştiinţei moderne. simt un jind Si-as dori sa mi se para. Estetica aceasta nu este o expresie lingvistică pur formală. iar cealaltă. Nu trebuie sa-mi fie. in care Arghezi presara ironii incantatoare: "Si acum c-o vad venind Pe poteca solitara. Logodnica de-a pururi." ("Melancolie") "Apropiata mie si totusi departata. Ciclul dă icoana vieţii de puşcărie . care este pătruns de prezenţa ei (“Mireasa”. a eului liric. iar fauna imundă a hoţilor. Încă din volumul “Cuvinte potrivite” se întîlnesc astfel de poezii. Flori de mucigai reprezintă nota cea mai pregnantă şi adecvată a personalităţii scriitorului. Poartă neagră. într-adevar.

O altă temă a liricii lui Arghezi este cel al universului miniatural al lumii mărunte şi umilă: a florilor. care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneascci: "Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure. în altele rândunicele. întâlnim o lume: de păsări. gâzelor. dar mesteşugul poetului e neîntrecut şi metafora se insiunează firesc în text pentru a sublinia că esenţele cele mari ale vietii există şi în lumea măruntă de cele mai multe ori adevărate şi mai convingătoare . găinile din curte. Nicăieri ca până la el lumea vieţuitoarelor fără cuvânt. reiese gingăşie. Scrisa-n visare ca o slova. infipta-n trunchiul meu: sacure. Poetul simte nevoia să cunoască culmile limpezi ale inocenţei. “Hore” sau în volumele în proză “cartea cu jucării”. Versuri de seară. etc) n-a căpatat un contur mai unitar şi mai complex zeitatea umană. căţei." ("Mireasa") POEZIA BOABEI SI-A FARAMEI Arghezi nu este singurul poet care s-a lăsat fascinat de universul mărunt. Prisaca ). de la gâzele minuscule. purcei." Iubita-sotie este stapana universului casnic. Toate aceste vieţuitoare se află într-un fel de dependenţă afectivă faţă de om. să-şi consacre iubirea fiinţelor mici. Tudor Arghezi continuă tradiţia lui Emil Gârleanu şi a lui George Topîrceanu în descrierea universului mărunt.Din toată această poezie (Cântec de adormit Miţura. rândunici. copiilor. rândunele. decât in lumea gravă a oamenilor. prospeţime si delicateţe. oi. lumea copilului. oi. Universul acesta mărunt gravitează mai ales în lumea gospodăriei în care copilul ocupă un loc foarte important. iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale. iubirea avand puterea de a schimba sensul existentei indragostitilor. “Stihuri pentru copii”. Din sangele tau baut si din sudoare Pot sa iasa alte poame si feluri noi de floare. Poetul se coboară pâna la dimensiunea ludică a vieţii. in toata bogatia. etc) şi patrupedelor casnice (vaci. ca in "Psalmul de taina".în orice caz statornice. dar nicăieri ca la el lumea vieţuitoarelor fără grai nu a căpătat un contur mai unitar şi mai complex. Marţişoare. florilor de câmp şi de grădină.. “Prisaca” întâlnim o lume de păsări. vrăbii. Copilăreşti. greiere. pisici. câini. în cele mai felurite ipostaze. atitudinea e de joc. al vieţuitoarelor fără cuvânt. furnici. [. Cartea cu jucării. Buruieni. pisici. de la copil pâna la matur. pisici. insecte. lăstuni. La fel ca . animalelor domestice. greierele. ce devin personajele de o mare gingăşie lirică. al gâzelor. furnicile devin personajele unor poeme de o mare gingăşie lirică. iezi. În volumele de poezii cum sunt “Cărticică de seară”. În volumele de poezii. De-mi duce bolta-nsingurata Dintr-o valtoare-ntr-o valtoare. inocenţă. varietatea si splendoarea ei: "Pamantul umbla dupa tine sa te soarba Cu varfuri boante de iarba oarba..] Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare. la felurimea păsărilor (cocoşi. Universul e mărunt.("Creion") Iubirea este starea superioara a ingemanarii celor ce se iubesc. insecte.măgari. câini.

In proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte." ("Cantec de adormit Mitzura") . balet pe sapte silabe"). În poezia “O lăcustă” găsim o mică bijuterie însufleţită: “Mi-a umblat în păpădie O goangă cu pălărie Şi cămaşe stacojae. din lumea gazelor. a florilor si a animalelor domestice. precum si in "Cantec de cununie". cartoful ("Har"). gâza mică.. gazele ("Vaca lui Dumnezeu"). fata de care el are o dependenta afectiva. Intr-un colt de tara veche Nu mai nalt decat o floare Si ingust cat o ureche." ("Har") Inca din primul volum. S-au pregatit o iarna de soroc. Arghezi isi dovedeste inclinatia afectiva pentru aceasta lume gingasa. este o boabă de catifea căreia “Dumnezeu când i-a făcut Fiinţa di scuipat şi lut Cu o pensulă de zdreanţă A vopsit-o cu faianţă Şi i-a pus ca din greşeală Două coşi cu căptuşeală În spinare Ca să zboare”. Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii. numită “vaca lui Dumnezeu”. cum ar fi: buruienile. urarea calda. cu candoare unica si fermecatoare. delicata. Avea fuste şi manta Tăiate din catifea Şi pieptari cu solzi de ţiplă. dovleacul ("Hord in grddind"). a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are Arghezi pentru universul inconjurator. alcatuit. fa-i bordei in soare. asearnana conditia omuiui cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul. Acest univers al copilului este populat de Zdreanţă “Cel cu ochii de faianţă” dar şi de creioane colorate cu care copilul desenează realizând imaginea unor case în care poetul doreşte să trăiască toţi împreună. În alte poezii ca “Horă de şoareci” şoarecele este numit “o jucărie cu scamatoni”. Căptuşit care-un fel de sticlă”. Cu cartitele la un loc . In poezia "Cantec de adormit Mitzura". sincera exprima bucuria si entuziasmul eului liric pentru lumea copilariei: "Doamne. "Cuvinte potrivite". inocenta a vietuitoarelor.şi un copil Arghezi se lasă încântat de spectacolul şi nectarul. "Imbracati in straie de iasca Sunt gata cartofii sa nasca. Poezia jocului. Universul acesta mărunt gravitează mai ales în lumea gospodăriei în care copilul ocupă un loc foarte important..

" ("Cantec de cununie") . melci."Ti-am adus sa te cunoasca Fluturi. aripi si-o broasca Pentru lapte ti-am adus Capra mea cu coada-n sus Si un stup crescut de mine Plin cu faguri de albine O pisica si-un motan Si-un catel de portelan.

dorinta lui de comunicare cu Universul. concretizata in imagini-sinteza. propozitii eliptice. Tudor Vianu propune trei etape: parnasiană. unde se intalneste cu poezia". creaţia lui Ion Barbu era împărţită în patru etape: parnasiană. ce nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj incifrat. Cine ia un prim contact cu opera lui Ion Barbu poate ramane uimit de succesiunea atat de rapida a trei maniere poetice diferite. baladic . Într-un interviu acordat lui Felix Aderca. este o stare de intelectualitate. poezia lui Ion Barbu este mai aproape de conceptia unor poeti moderni ca Mallarme.El face o poezie abstracta . expresionistă şi şaradistă.El rezulta dintr-o structura plurivalenta. Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de logica intre cuvinte. Creatia lui Barbu exprima. dar si de cantecele de lume ale lui Anton Pann.Sa amintim apoi ca indata dupa incetarea primei colaborari la « Sburatorul » si inainte de publicarea acelora dintre poeziile din « Joc secund » care pun problema obscuritatii in poezie.Concisia este virtutea capitala a stilului lui Barbu si ar fi o grava eroare sa luam drept o lipsa ceea ce este numai lipsa prisosului. Nu exista un poet care sa spuna atat de mult in mai putine cuvinte.ION BARBU Lirica lui Ion Barbu ilustreaza. Baudelaire. in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian. asocieri de cuvinte deseori socante. adica intre 1920 si 1924. un loc luminos. facand ca limbajul sau sa fie criptic si ermetic. intrucat exista undeva.Exegeaza romana spune ca pentru a-l intelege pe Barbu trebuie sa ai o pregatire intelectuala intensa. relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta. . Aspiratia sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica.Ion Barbu apartine altui tip omenesc. in domeniul inalt al geometriei. dupa propria marturisire. capabila sa se orienteze felurit si sa renasca de mai multe ori. se intercaleaza un ciclu avand un caracter narativ si pitoresc. Valery. Desi contemporan cu Blaga si Arghezi. mai ales. Această din urmă împărţire a devenit clasică Prima manifestare poetica a lui Ion Barbu a fost curpinsa in « Sburatorul » anilor 1919-1920 si in alte catva foi literare care apareau in aceeasi vreme.care la inceput pare indescifrabila.Usurinta lor de a se inlocui nu dovedeste oare putina adancime. În studiul din 1935. Introducere în poezia lui Ion Barbu.Caracterul acesteia din urma este destul de felurit fata de aceea care ii urmeaza. slaba inradacinare a fiecareia in parte ?Nu cumva constiinta poetului a fost atat de putin centrata asupra sa insasi incat adierea unor influente felurite i-au putut schimba de mai multe ori directia ?Adevarul este ca firea de poet a lui Ion Barbu nu face parte din categoria acelora care urmeaza calea unor dezvoltari uniliniare. antonpanescă.destul de diferit la randul lui de poeziile care le-au premers si de acelea care le-au urmat. izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". de contemplarea lumii in totalitatea ei. din 1927.orientală şi ermetică .dar raportandu-ne la trecutul sau ca matematician si intelectual o putem decodifica.

Cand Ion Barbu a publicat primele sale poeme in Sburatorul critica a incercat sa le lege de formula parnasiana.tehnica romantica a compozitiei.Dar chiar in fara de aceasta poeziile din Sburatorul au o preciziune si o energie a conturului care fac din ele niste obiecte spatiale.Poezia nu este pt Barbu expresia unui gand pe care poetul il sopteste siesi. rondo ş.Mai intai prin formele prozodice fixe care impun inspiratiei un cadru predeterminat so rigid.numai in acest moment.şi apoi cu -ism) este denumirea unui curent literar de la sfârşitul secolului XIX.Se gasesc multe elemente decorative.ETAPA PARNASIANA Parnasianismul (din Parnas. un joc al formei si al imaginii . "Pytagora". fie acesta propria constiinta a poetului. . indicand legaturi cu modele poetice deosebite.).legatura creatorului cu opera sa este oaercum retezata.). "Muntii".evocarea unui aspect sau al unui eveniment indepartat.aceasta din urma trecand in lumea obiectelor. "Panteism". de la cele polare la cele ecuatoriale.ci pictura unui model obiectiv .nou insa cu ton grav de gong masiv intr-un cuvant.Mai toate aceste poeme iau forma unor tirade patetice. geografia lirică devenind planetară.Intrebuintarea formei fixe a sonetului se produce in intreaga opera a lui barbu. metalele rare.Este o convingere comuna tuturor poetilor parnasieni ca pot evoca mai bine lucrurile pentru care au incercat mai putine sentimente practice si reale.dar care se intretes in panza unei meditatii care se adreseaza cuiva. "Raul". podoabele de interior etc.Poetii parnasieni raman obiectivi prin aplicarea lor asupra unor motive cautate in istorie sau arheologie. dar şi la obiecte de artă.Prin intermediul formelor fixe si conventionale.cu strofe ca arcuri puternice de granit. natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor. o muzica impietrita a carei nota distinctiva a fost indata inregistrata » Dintre poeziile din prima etapa amintim : "Lava".Altele ii iau locul.Poemele lui din aceasta epoca presupun un martor. "Copacul".Prin acest mod al exprimarii.Parnasianismul promova: impersonalismul. Parnasul francez a insemnat o formula de expresie mai obiectiva fata de revarsarile lirice ale romanticilor care l-au precedat. cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet. azi aparţinând Greciei + sufixarea dublă cu -ian. "Banchizele". gazelul etc.Nazuinta catre obiectivitae a fost sprijinita prin mai multe mijloace.Unele din ele lipsesc. rondelul. descriptivă. « Prima faza a acestui poet .de factura larga. religiilor. şi lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele. cu un vocabular dur. cultiva expresia impersonală. cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul. surprinderea spaţiilor exotice sau luxuriante. Parnasianismul a apărut ca o reacţie (neo-clasică) la romantism. e reprezentata prin ciclul versurilor de forma parnasiana.scrie domnul Lovinescu. o inalta din lumea fluctuanta a constiintei si o impune ca un lucru al lumii exterioare. „miticul munte al muzelor / poeţilor“ în sudul PelasgoDaco-Thra-ciei. al mitologiilor. "Area". rondel.a. glosa.Poezia nu mai este pentru ei strigatul intim al fericirii sau durerii. elogiul civilizaţiilor (arhetipale şi interferenţiale).) şi a tiparelor prozodice alambicate. "Umanizare" etc. Barbu atinge dincolo de parnasieni. Trasaturile capitale ale poeziei parnasiene apar numai partial in prima productie a lui Ion Barbu. raportată la peisaje exotice. ornamentală şi cizelată.

câteva sunt sonete -. I.adânca şi limpedea lumină A bolţilor destinse deasupra lui. Dar poezia parnasiană franceză reprezentată prin Lecomte de Lisle sau Hérédia. forme ale geologicului şi ale florei . culoare “.noutatea lor a fost resimtita si din latura reprezentarilor stiintifice pe care le puneau in miscare. le împacă pe amândouă întrun proces unic. depărtată de romantism. în aspiraţia ei spre absolut. în prima perioadă . socotindu-le că “ decurg printr-un principiu poetic elementar ”.elementul biografic sau sentimental. trebuie să o pastreze între două principii: intelectual şi senzual. sub împietrita şi recea marmură a versului. Probabil că aceasta este şi cauza pentru care şi le-a refuzat mai târziu. Peisajele . cum ar fi solemnul legământ al lepădării de păcatul contemplaţiei abstracte în favoarea voinţei de a trăi cu frenezie.Aceasta legatura cu stiinta o va pastra Ion Barbu si mai tarziu. Cand primele poeme au aparut . se răsucesc pasiuni violente. exprimarea directă a năzuinţelor sufletului său. linie. un caracter cam abstract. ca în aceste solemne strofe din Copacul : “Hipnotizat de . . Barbu le transferă unor elemente ale naturii: copacul. pasteluri exotice şi imaginare. Barbu. spre “un lirism omogen. Zbucnesc din somnorosul noian originar. incat numai o lunga frecventare a operei lui iti arata sub aceasta surpatura de teren. pe când la Barbu . Recurgerea la elemente mitologice greceşti şi preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. care lasă de obicei o impresie puternică de livresc.confesiune. Ideea devine “ muzică a formei în zbor. într-o totală consonanţă cu ritmurile vii ale naturii. răceala versurilor. care. instruind de lucrurile esenţiale. poeziile propun un univers tematic restrâns.Scurte şi riguroase ca formă . licoarea opalină” sau din Banchizele: “Din aspra contopire a gerului polar Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide. aspiraţii patetice şi încrâncenate refuzuri. delectând cu viziuni paradisiace ”. într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de “ sunet. Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie. munţii. era fundamental decorativă şi antiromantică în conţinut neîngăduind elanuri sufleteşti. evocă zeităţi mitologice sau surprinde procese de conştiinţă. Barbu descrie peisaje mineralizate. banchizele.In alte privinte insa idealurile sale poetice se prefac atat de izbitor. deci intuiţie a esenţei lumii. drumul mai adanc care leaga cele doua margini de prapastie. pământul ceea ce indică o tendinţă de a folosi simboluri ” obiective”. pe care a realizat-o în următoarele etape ale creaţiei sale. spune Barbu . închid în ele elanuri şi încorsetări ale fiinţei umane.ncremenit să bea Prin mii de crengi crispate. Poezia. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui I. Aspiraţia spre cunoaştere are. El tinde spre o altă formulă poetică. Sinteze transparente . între contemplaţia “ apolinică” şi trăirea “dionisiacă”. nelinişti şi aspiraţii tulburi. de străluciri avide. de unde şi. ar vrea Să sfărâme zenitul şi . Evitând poezia . Euritmie”. frecvent.” Poezia « Umanizare » scoate în evidenţă un conflict dramatic al fiinţei umane. ceea ce denotă deocamdată o structură romantică .

privind pe fereastra ninsoarea.fire mai ascunsa.In toate deopotriva aceeasi apropiere si familiaritate cu natura.ETAPA BALADICA SI ORIENTALA Intre 1920 si 1924 sirul poeziile publiate de Ion Barbu prezinta o indoita si comuna trasatura narativa si pitoreasca. limitarea.O unda de interes pentru viata. mentalitatea inchisa. Ion Barbu izbucneste sa se elibereze dintr-o data de toate aceste conditii .Balcanismul nu este oare lumea lui Anton Pann si a eroului sau Nastratin Hogea. natura si particularitatile mediului sau da noi sale inspiratii simplitate si humor.Conventionalismul ilustrărilor a facut sa tresara pe toti care cunoasteau poemul de dinainte sau care puteau sa ghiceasca sub falsicficarea prezentarii adevaratul ei duh. Ceea ce iese la iveala este un aspect neasteptat al poeziei sale. Aici pot fi integrate poeme ca: După melci. în “Viaţa românească” şi “Contimporanul”.Pentru a sprijini aceasta intentie a fost chemat sa colaboreze talentul domnului pictor M.Abstractismul primelor poeme este acum parasit.Intreaga inspiratie mai veche a poetului avea o anumita nota carturareasca.Dar prin acel ritm bruscat care ramane al intregii sale dezvoltari.Inredintat spre publicare editurii « Luceafarul » intr-un moment cand petul se afla departe de tara.Fiinta ei este resimtita dintr-o apropiere pe care rareori o cunosc alte popoare civilizate.Poemul se situeaza pe aceeasi linie cu Miorita.Calin al lui Eminescu si Nunta Zamfirei de Cosbuc.continua a-l lega de etapa anterioara. cand tiparita cu demnitate.Sarcina acestei revalorificari a balcasnimului si-a luat-o Barbu. dar nu dupa spiritul lor. »Dupa melci » apare in preajma Craciunului dim 1921 ca o carte pt copii. sa poata fi restituita treptei literare careia ii apartine.amintirea literara devine trairea autentica. care a pus la dispozitia editorului o seama de planse colorate. ceea ce la Blaga numim elanul dionisiac. Nastratiu.menita sa fie oferita de sarbatori. cum şi anunţase în Umanizare. indolenta etc.care neputandu-si face o idee potrivita despre ea.Balcansimul devenise chiar si pentru reprezentantii intelectualului si taranului roman o categorie inferioasa. Riga Crypto şi lapona Enigel.dar pe care. incat intre ele si cititor se interpunea adeseori reprezentarea unor modele literare.ratacind prin padure. Isarlîk.Publicata in aceste conditii « Dupa melci » asteapta inca momentul. Domnişoara Hus. Este indicata orientarea spiritului poetului spre concretul lumii. Barbu evoca in acest ciclu balcanismul si caracteristicile specifice care se aplica si romanilor precum : nepasarea.Natura devine apoi pentru Barbu obiectul unei relatii. cu care in realitate poemul nu avea nimic de-a face. publicate din a doua jumătate a lui 1921 până în 1924. Hogea la Isarlîk.Scenele povestirii erau ilustrate astfel cel mult dupa litera. nici categorie metafizica.poetul de pana acum al solemnelor abstractiuni si al ermeticelor care se pregateau sa apara.Caci nu era nicio asemanare intre inspiratia naturista si mistica a lui Barbu si imaginatia ilustratorului sau. un personaj intr-o intamplare.genul povestirilor pt copii.Se poate spune ca primul poem mai intins al lui Barbu a avut o soarta nefericita. vazuse dincolo si in opozitie cu aceasta.Natura insa nu mai este aici aspect pitoresc ca in atatea din versurile parnasienilor. Teisanu.infatisand pe eroul povestirii ca pe un copil ciufulit si dolofan. Lunca din Mircesti a lui Alecsandri.istetul si mucalitul folozof popular al unei legende cu numeroase ramificatii in care se perpetuau marile traditii de intelepciune . in lumea antichitatii grecesti pentru a afla materia simbolurilor sale.Poetul nu mai rataceste deoarte.demna mai degraba sa fie combatuta si dupa putinta anulata. « Dupa melci » este rodul acestei insumari mai adanci si ak acestei apropieri de sine. si anume vitala histerie care coboara in sfera evenimentelor sale intime .pirotind la vatra.Abia acum apare.

nu numai al ideii şi viziunii. de zor Pe gutuie sa mi-l suie. Si-nca-o data. în sfârşit evocă o lume pitorească. datorită în mare măsură pasajelor descriptive. in care povestea unei iubiri patimase si a unei tragicomice domnisoare care-si cheama de pe cealalta lume iubitul care a uitat-o. Conceptul "ermetic" inseamna abscons. mecanicii si geometriei. este o cetate ideală. Substratul simbolic al elementelor narative şi descriptive din poeziile etapei a doua poate fi întâlnit în După melci. au un caracter narativ. una din cele mai remarcabile poezii este "Domnisoara Hus". cum îl cunoaştem la început... Barbu un poet al cuvântului . Expresia este proaspătă şi pregnantă dezvăluind în I. populată cu oameni care trăiesc deopotrivă deliciile spiritului şi pe cele ale vieţii “ într-o slavă stătătoare”: univers fabulos în care se echilibrează totul. ETAPA ERMETICA Etapa ermetica (1925 . Frumusetea lirica este data de sugestia si incantatia descantecului pe care il rosteste iubita: "Buhuhu la luna suie. aşezată “la mijloc de Rău şi Bun”. incifrat. nu constituie imagine. poem lung în care se stilizează motive folclorice pentru a se povesti o experienţă de iniţiere în tainele naturii. uneori in cuvinte inventate. la care accesul se face prin revelatie si initiere. Excepţională este acum sugestia picturală.1926) este marcata de un limbaj criptic.Chiar si o simple inventariere a vocabularului sau arata cat datoreaza Ion Barbu astronomiei. consecinţă imediată a preocupării de concret. de inspiraţie autohtonă sau balcanică. prin mosor. Coadei lingurii de lemn (Lemn de leac) Uhu. devenită dramă a cunoaşterii sau în Riga Crypto şi lapona Enigel.Cum insa ideea in puritatea ei nu este reprezentabila . uhu. Doar l-o-ntoarce berbeleac Sa-l intoarca d-a-ndarate Doar l-o duce valatuc Sa nu-i rupa vrun picior Pe ibovnicul uituc!" Caine ori Sagetator! Dar farmecul nu stă în ineditul pitoresc al întâmplării ci în extraordinara incantaţie a versurilor şi în sugestia de fantastic a descântecului.libera de orice tendinta practica si un joc secund . zeul grec care detinea secretele magiei astrologice. Sub raportul limbajului innoitor. “baladic” . ci fixează o atmosferă adecvată. incifrat. Scorpiei surate. o exprimare abreviata. asemănătoare cu cea din viziunea lui Anton Pann.. Cititorul care strabate paginile volumului « Joc secund » nu trebuie sa uite niciodata ca se gaseste in fata unui poet matematician. « Jocul secund » trebuie inteles astfel : joc – adica o combinatie a fanteziei . Descripţia însă nu există exclusiv pictural.desfasurat in acea superioara zona esentelor ideale. Isarlik. Ori de-o fi pe rodie: Doar i-o da mai mult indemn Buhuhu la Zodie. amintind de Hermes. prin curatele rasfrangeri . poetul o figrueaza prin aparenta cea mai pura de conteigentele materiei. de exemplu.ale Orientului ?Ciclul strans de poeme « Isarlik » s-a pus auspiciile acestor nume si astfel un poem ca Isralik poarta in fruntea ei inscriptia justificata : « Pentru o mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann » Mai toate sunt lungi.. pentru că în ele “se zice” o poveste. Buhuhu.

derutantă pentru cititor. erosul fiind dominat astral de Venus. a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului. ca simbol al comuniunii cu esenta lumii.Poezia este pentru el negatia lumii. mai mult întâlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparenţe. al imaginii eterne a increatului. Intalnim la Barbu mitul oglinzii. Titlul. de fenomene sau dimpotrivă. iar intelectul ignoră. Oul este simbolul esentei universului. prin viziunea directă a principiului universal când: . de dinaintea Genezei. adică o comuniune cu esenţa lumii. Fiecare dintre cele trei cai este simbolizata printr-o "nunta". ideea erosului ca încercare eşuată de cunoaştere. ratiunea de Mercur.un joc secund. Oul este obiect de contemplate: "E dat acestui trist norod Si oul sters ca de mancare. căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificaţiilor. Senzaţiile permit numai un contact fulgerant . ca argument al unor lumi marunte ce "pastreaza dogma". condiţia fundamentală a universului. termenii neobişnuiţi. reprezentare a purei vieţi vegetative. ca toti amantii tineri. prin ratiune si prin contemplate poetica. spre fenomenalitatea imediată în care se intuieşte esenţa lumii Fiecare experienţă este o “nuntă”. Ion Barbu exprima ideea de cunoastere prin trei cai esentiale: prin eros (senzuala). in azur. rasfrangerea acesteia alcatuieste nadirul ei.Iar daca lumea epxerientei se inalta in piramida pana la zenit.Din acest element neintinat isi extrage poetul materia inspiratiei sale. “o râpă a gasteropodelor ”. iar contemplatia poetica de Soare: "Roata Venerii Inimii Roata capului Mercur In topire. În seria de poezii din Joc secund. Aspiraţia spre absolut se împlineşte doar prin atingerea contemplaţiei poetice. pentru a face operaţiile proprii cunoaşterii logice. un simbol al misterului dinaintea nuntirii. Dar viul ou. sublimarea ei in idee.Prin olginda lumea itnra in « mantuit azur ». ca in opera lui Edgar Allan Poe. Am vibrat Inflacarat" În Uvedenrode pe aceeaşi temă a nunţii e reluată într-un material poetic. Faza de tranziţie este de o puternică originalitate. orientările fundamentale rămân cele două. care este devenire continuă. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund. dar prin primele două contopirea nu este perfectă. la varf cu plod. al repetabilitatii macro cosmosului la nivel de microcosmos. Limbajul este dens. « Oul dogmatic » metaforizeaza ideea "nuntii" ca miracol al creatiei universale. »Wlliam Wilson » sau « Noaptea de decembrie » a lui Musset. mulţi neologistici sau rari. Roata soarelui inspre tronul moalei Vineri Brusc. un joc desfasurat pe un plan izolat de viata. defineşte un spaţiu de coşmar. Facut e sa-l privim la soare!" In "Ritmuri pentru nuntile necesare". inventat de poet.ale lumii in olginda.

Taind pe inecarea cirezilor agreste. în reflectare. In poezia "Timbru"." . cand rasare Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum. de humă. ca si lumea. afectivitate lirică) ”.l justifică. Cum ele sunt mute. poezia este aceea care ar trebui să le exprime. dar nu . care este cuprinsa si in marturisirea poetului: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta. precum Fosnirea matasoasa a marilor cu sare. mai pur. Dacă lumea reală există sub zenit. După însăşi mărturisirea poetului ” poezia este lumea purificată în oglindă( deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoaştere). ca tot absolutul: o pura directie. identificarea (atitudinea e diametral opusă aceleia din Joc secund). Act clar de narcisism. În Firida ce scântee / Etern” În termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoaşterea logică şi cea metaforică aşa cum o pusese şi Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. adevărată “muzică a formelor în zbor ”. o copie a lui. intern. Acest univers se ridică pe anularea. mai pur. constituindu-se ca un univers secund. ascunzând în ele cântecul lui . Din căldări de mări lactee. nu e. Ideea fundamentală în acestă poezie este că arta e un joc secund.“intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun şi stea. care . dedus adancul acestei calme creste.creaţia. de unda mării ) . pentru poet. realitate sublimată. un joc secund. semn al minţii (deci act intelectual. în obiectivitate. ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica: "Din ceas. o comunicare simpatetică cu ele.El simte o comuniune desavarsita a spiritului sau cu creatia cosmica. cu alte cuvinte. privirea poetului e fixată pe suprafaţa lumii. pe “ înecarea” celuilalt. încât le atribuie o viaţă sufletească.şi dezvăluie sensul de la prima lectură. Intrata prin oglinda in mantuit azur. poezia trăieşte sub semnul nadirului. un semn al mintii". nu dincolo de ea fascinat într-atât de lucruri (de piatră. Aburi verde să ne dea. In grupurile apei." « Joc secund » impresionează mai întâi printr-o sonoritate impecabilă. un sentiment. ci are un sens propriu. asemenea mării care îşi ascunde cântecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor. Poetul transpune oglindirea din conştiinţa sa în melodia cuvintelor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Joc secund" si "Timbru". dar nu se confundă cu viaţa. Poezia "Joc secund" exprima aceste trei idei: a lumii purificate in oglinda. iar poezia care cuprinde toate acestea la un loc este "un cantec incapator": "Ar trebui un cantec incapator. Ori lauda gradinii de ingeri. La surpări de curcubee. Desigur. care porneşte din viaţă. posibil. ceea ce presupune. este o copie a ideilor. dintr-o trăire.

care fac poezia mai uşor de descifrat. . ţinând de o sintaxă poetică dificilă. Călinescu susţine că de fapt aici există ermetismul autentic al poeziilor lui Barbu. G.În aceste poezii se păstrează încă legătura cu etapa anterioară atât prin pasajele descriptive cât şi prin cele narative. pentru că se bazează pe simboluri. cel din Joc secund nefiind decât un ermetism de “ dificultate filologică ”.

care îndemnau scriitorii să se întoarcă spre folclorul şi mitologia naţionale. o formulă inventată de poeţii moderni ieşiţi adesea din şcoala imbolismului". înspăimântaţi de civilizaţia citadină şi de progresul tehnicii^ jinduiau după primitivism. pe critici să-1 numească metaforic "un ţipăt". Poeţii modernişti se armonizează cu "spiritul veacului" militând pentru sincronizarea literaturii române cu mişcarea artistică occidentală: Tudor Arghezi. despre Arghezi notează că reprezintă "sinteza poeziei moderniste şi tradiţionaliste". iar Ion Barbu cultivă o "poezie cu tendinţe spre ermetism". criticul renunţă la conceptul "modernism". Poezia tradiţionalistă valorifică "explorarea mai insistentă a elementelor folclorice naţionale".Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wechsler) etc. Astfel. elogiind vitalismul transpus în imagini nestăvilite şi respingând oripilant . După manifestarea simbolismului. care se opune unei evoluţii prea rapide a poeziei. B. Tradiţionalismul se manifestă. în deceniile trei şi patru. Nicolae Manolescu susţine că cele două curente nu se pot despărţi net prin criterii riguroase. în egală măsură. ele constituind doar repere literare. ia naştere o poezie explozivă ca valoare. Expresionismul este o mişcare culturală care s-a născut în Germania şi cares-a manifestat cu predilecţie în pictură. care impulsionau poezia lirică şi filozofică prin intelectualizarea poeţilor. un lirism simplu. atât de grupările de orientare tradiţionalistă. "Tradiţionalismul nu e convertirea sămănătorismului: tradiţionalismul e un stil. Ion Pillat şi Lucian Blaga. Lucian Blaga. promovând tematica religioasă şi armonia clasică a versurilor. la 1 decembrie 1918. care să se sincronizeze cu lirica europeană. ceea ce i-a determinat. atitudinea criticului dezvăluind ideea că tradiţionalismul este numai o tendinţă autoconservatoare a modernismului. cu imagini artistice şi figuri de stil. Ion Pillat. disputându-şi reciproc pe unii sau pe alţii. Cu toate acestea. perioadă în care echilibrul interior al omului se armoniza cu universul. fiind promovat de revista "Gândirea". deoarece poeţii au fost încadraţi diferit de către tradiţionalişti sau modernişti.. a declanşat în literatura română o evoluţie comparabilă. Aron Cotruş. în capitolul "poezia tradiţionalistă" referindu-se la Nichifor Crainic. bazat pe sugestie şi muzicalitate. inovaţia lingvistică a limbajului artistic. prin extinderea interesului şi preocupărilor privind lirica europeană. Lucian Blaga a fost teoreticianul expresionismului în lucrarea "Feţele unui veac". aproape singular ca vizibilitate literară în primele decade al secolului al XX-lea. atât prin tendinţele tradiţionaliste care se dezvoltă ideatic şi stilistic. de talie universală. Vasile Voiculescu. Curentul se particularizează prin febrilitatea trăirii. Camil Baltazar. în compendiul "Istoriei literaturii române moderne" din 1927. curent ce defineşte o poezie nouă. Modernismul liric se defineşte prin bogăţia şi varietatea registrelor stilistice. înnoirea literaturii române este determinată. Poeţii expresionişti germani. Alexandru Philippide. Nichifor Crainic. Virgil Carianopol etc. poate. doar cu epoca marilor clasici. Ion Barbu. spre credinţa religioasă. probabil. ideea poetică intelectualizată şi concentrată. prin revista şi cenaclul "Sburătorul".Poezia Interbelica Unirea Ardealului cu Ţara. în literatura română. cât şi de cele moderniste. în principal. iar modernismul este iniţiat în 1919 de Eugen Lovinescu. Printre poeţii tradiţionalişti se numără: Vasile Voiculescu. dar mai ales prin expresia modernismului. Radu Gyr.

"antipictură" şi suprimând poezia. Ilarie Voronca. antimuzică". Virgil Teodorescu. Un alt curent cultural care a pătruns şi în literatura română este avangardismul. Ion Barbu(1895-1964) Pseudonimul literar este Dan Barbilian. ca reacţie de exasperare şi revoltă. Lucrari in domeniul geometriei(‘Teoria aritmetica a idealelor.«.filozof si eseist roman. concomitent cu versificaţia clasică. în primele volume.. ca tehnică de creaţie artistică. modernismul.suprarealismul. . distrugătoare -«.poet si matematician roman. teribilist. ceea ce constituie o caracteristică inedită a poeziei româneşti. ilogic. structura "în secvenţe lirice inegale simultan cu alcătuirea în catrene sau strofe simetrice. Blaga se întoarce către satul ancestral ("Eu cred că veşnicia s-a născut la sat"). Marea varietate a concepţiilor şi procedeelor literare se poate reconstitui prin investigarea temelor de creaţie care compun universul liric al celor mai importanţi poeţi interbelici. Tristan Tzara. în ultima perioadă a creaţiei. cultivând primitivismul şi revalorificând mitul autohton şi universal. . Lucian Blaga descoperă "revolta fondului nostru nelatin". Saşa Pană. în cadrul mişcării avangardiste. se manifestă mai multe formule şi tehnici de creaţie: .’’Riga cripto si Iapona Enigel’’ transifigureaza un univers naturist. romantismului şi clasicismului cu simbolismul. într-un limbaj abrupt. expresionismul şi ermetismul. .respingerea agresivă a oricărei arte. care a explodat valoric în epoca dintre cele două Războaie Mondiale (1918 -1947).o energie telurica. prin creaţiile poeţilor Vasile Voiculescu şi Alexandru Philippide. ’’Uvedenrode’’) Lucian Blaga(1895-1961) Poet dramaturg. Diversitatea tematică.Versurile de inceput parnasiene prin expresia solemna. Gellu Naum etc. Influenţe expresioniste se manifestă şi în revista "Gândirea". se cultivă versul liber şi rima albă.). cunoscut şi ca "dicteu automat". expresie artistică antitradiţionalistă în specia) şi antiliteratură în general. Caracteristica esenţială a poeziei interbelice o constituie interferenţa curentelor literare manifestate concomitent în perioada de mare efe'rvescenţă literară: coexistenţa realismului.Balade ‘’Dupa melci’’. urmărind cu interes "un păgânism" rămas în spiritualitatea colectivă a românilor. Cei mai cunoscuţi poeţi avangardişti au fost: Ion Vinea.constructivismul."dada" . Ca poet a debutat la Sburatorul . Sub raport prozodic. In ultima perioda a creatiei se orienteaza spre o lirica ermetica si intiatica tintind puritatea esentelor( ‘’Joc secund’’. Poeziile avangardiste ilustrează stări lirice dinamitarde (anarhice. stilistică şi de viziune a poeţilor în perioada interbelică se poate defini prin pluralitatea curentelor culturale/ literare care s-au manifestat cu aceeaşi forţă şi concomitent. definindu-se ca "antiliteratură".sententioasa dezvaluie un spirit dionisiac . avangardismul.’Grupuri cu operatori’). tradiţionalismul-ortodoxist.civilizaţia tehnică.

Pasii profetului’).Razlete. Silabe.lumii politice si gazetaresti sau din inchisoare (‘ Icoana de lemn’.’Lauda somnului’). ‘Tulburarea apelor’.’Hore’.configureaza din perspectiva cosmica universul microscopic . Cadente.Traduce din literatura univresala (Goethe. Anton Pann) sau valorifica sugestia psihoanalizei(Daria . Poeme noi.Seringa.miniatural casnic si familial ( Carticica de aseara.Cantarea omului. bilete de papagal. Tudor Arghezi(1880-1967) Proza si versurile lui Arghezi exprima cu ardoare si dramatism setea de cunoastere . Cimitirul Buna-Vestire”. Holderin).Fapta) Autobiografia ‘Hronicul si cantecul varstelor’urmareste formarea personalitatii sale intelectuale. Ca dramaturg de formula expresionista interpreteaza original fondul mitic (‘Zamolxe’ . Tablele din tara de Kuty)Alte romane : “Ochii Maicii Domnului “.incertitudinile existentiale ( ‘Cuvinte potrivite’ Ce-ai cu mine vantule) recupereaza frumosul din urat (‘Flori de mucigai’) .de esenta nietzscheana(‘Poemele lumini’.’Mesterul Manole’)Si istoric national(‘Avram Iancu. Poarta neagra’.Schitele si portretele consacrate vietii monarhale. Lessing. lina. Frunze.’Cartea cu jucarii’). poezia sa este strabatuta de sentimentul dorului si obsesia mortii(‘In marea trecere’ .Romanul autobiografic ‘’Luntrea lui caron’’1990 este o cronica a destinului dramatic al autorului si poporului roman dupa al II-lea razboi mondial. .Initial expresionista cultivand vitalismul dionisiac.

samanta a vietii. osciland permanent. Barbu pot fi considerati pe drept intemeietorii poeziei sintezelor spirituale. marcat de o metafora "revelatorie". Ion Pilat. Arghezi. Modernul s-a fortificat de multe ori prin autodevorare sau a resuscitat din propria-i cenuşă. aducand innoiri fundamentale in plan tematic. traducand emotia . poezia lui se inscrie in manierismul livresc al veacurilor noastre. Arghezi scrie raportat la contemporaneitate. Adrian Maniu. simpla cautare a lui Dumnezeu presupune indoiala si revolta camuflata. Innoirea fundamentala a poeziei interbelice se manifesta in planul expresiei artistice. fapt ce a dus la o efervescenta artistica marcata de creatii expresioniste. Barbu traduce in termeni matematici atitudinea lui Blaga. inceputul". Philippide. pe lângă aceea a detaşării de curentele tradiţionale. Arghezi renoveaza cuvantul poeziei romanesti. alege sa traiasca doar sensul inceputurilor. foarte bine formulata in "Pax magna". El incearca sa spulbere canoanele comunicarii. dar mai cu seama prin caracterul ezoteric. descopera cu uimire ca ea isi trage seva din emotia autentica. Blaga si Barbu prin "Testament". Blaga pleaca de la ideea ca un text poetic constituie o "metafora totala". Creatiile din perioada interbelica sunt caracterizate parca de o nevoie de desprindere definitiva de eminescianism. In ceea ce-l priveste pe Blaga. innoind temele si realizand astfel detasarea de lirica eminescian?. sfasiat intre doua lumi. Poeziile lui Barbu incanta prin euforii rafinate si confera cititorului sentimentul ca participa la un mister de nepovestit. in acest sens trebuie inteleasa obsesia sa. cautand prin "Psalmi" cu indarjire drumul spre Dumnezeu. Acestea sunt artele poetice care au contribuit la schimbarea viziunii estetice si la definitiva desprindere de Eminescu. S-au remarcat: Lucian Blaga. universul intreg. legatura cu Dumnezeu este marcata de aceeasi suferinta pricinuita de sentimentul singuratatii. Cum poetul stie c?arostul fiintei este de a sta sub semnul intamplarii. lumea. Literatura secolului XX s-a dezvoltat intr-un climat culturalo-politic complex. Prin ermetizarea sensurilor in metafore electrizante. Vasile Voiculescu. dar Blaga descopera binefacatoarea coborare in esente. inchisa in "oul dogmatic". simboliste. dar rolul esential avandu-l Tudor Arghezi.Din atitudinea oscilanta comuna a celor trei. de aceea poeziile sale adopta formula unui discurs liric solemn. Procesul de modernizare a literaturii a fost unul dintre cele mai zgomotoase. traditionaliste si moderne. fiecare se detaseaza prin modul de a scrie in raport cu realitatea. "sfant" fiind "doar nunta. Blaga. Ion Barbu. Filosofic. Blaga coboara in esente. in special prin estetica uratului. dar in acelasi timp indoindu-se ca-l va gasi. Fiind ispitit de "cugetarea sacra". iar rolul cel mai important ii revine lui Arghezi.Viziunea moderna asupra poeziei O preocupare constantă a poeţilor a fost. "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" si poezia care deschide volumul "Joc secund" al lui Barbu. Al. modernizarea discursului poetic şi chiar modificarea noţiunii de modernitate. Dincolo de "marea trecere" a lumii profane se afla conditia de "increat".

un gând preexistent şi regăsit: nu ca termen al unui mers necesar. pentru ca textul poetic să dobândească puterea de a reflecta şi a induce ulterior această experienţă abisală. Practic. obiectivizarea prozei. arta modernă îşi obţine meritele aproape totdeauna inconştient sau întâmplător.Principiile de la Sburatorul. proiectând în ea reflexele atemporalului. nu e posibilă). dispariţia durabilului."Spre deosebire de Barbu. preferinta pentru tematica citadina. sincronizarea cu Occidentul.revizuirea” clasicilor. modernizarea nu înseamnă. asezandu-le intr-un labirint ispititior. mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei). din exterior. echivalând-o cu o încercare de apropiere de transcendent. deşi etapele creaţiei sale poetice vădesc o mereu reluată încercare de inovaţie. Astfel. ca aplicare a unui set de tehnici şi procedee formale noi. Ion Barbu se dezice de modernizare.Apare la marii poeţi preocuparea de pătrundere spre straturile de profunzime ale limbii şi. promovarea noilor talente si . cu extuziasm chiar. de avangardişti (instabilitatea gusturilor. pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic. umblând fără ruşine prin ţinuturile suspecte ale existenţei şi însuşindu-ţi libertatea îndoielnică a viciului decât menţinându-te în anume rigori ale conştiinţei. realitate sesizată cu acuitate de Lucian Blaga: "E mult mai lesne să fii şi să pari genial abătându-te de la anume norme înalte ale cugetului. prin aceasta. diferit de reprezentările anterioare. ci reconsiderarea permanentă a unor vechi probleme: "Singura noutate. Barbu nu respinge decât modul în care e înţeleasă în mod curent modernizarea poeziei. incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii. exaltarea extremelor. atât formală cât şi semantică. . pentru orice este nou. prin imitatia formelor. spre cele ale lumii şi ale sinelui personal.metaforic. dar si prin realizarea diferentierii. in plan cultural si literar. Inovaţia cu orice preţ preconizată de curentele de avangardă şi lipsa unui cadru spiritual cu norme riguros formulate pot genera promovarea multor false valori. sunt: racordarea la spiritul veacului. Dacă totuşi dă o definiţie modernităţii.revista literara condusa de E. degradarea creaţiei verbale) făcea şi Paul Val�ry. îngăduindu-ţi derogări de la orice pravilă. iar Barbu poate fi considerat un alchimist al simbolurilor si al cuvintelor. au fost reluate in Istoria literaturii romane contemporane. pentru orice este ireductibil la viziunile anterioare despre lume." Un inventar al multor atitudini păgubitoare întâlnite la omul modern şi asumate. afirmarea autonomiei estetice. Barbu o detaşează pe aceasta de prezent. Baudelaire echivalează modernitatea cu o fascinaţie pentru prezent şi.. În concepţia lui. ruptură totală de trecut (care. în bătaia soarelui şi în aerul de cleştar de pe podişurile spiritului. ci ca dor al memoriei înfiorate. pentru poet. de altfel.Lovinescu. în prezent.