Alexandru Mitru - Legenda Valaha Ver 1.0

ALEXANDRU MITRU LEGENDA VALAHĂ

ALEXANDRU MITRU

© Editura Ion Creangă Bucureşti, 1986 Toate drepturile rezervate

Versiune ebook: [0.9]

1

CUPRINS

I. SĂGEATA CĂPITANULUI ION 2

II. VULTURII DE FOC 198

III. STRĂLUCITOAREA SABIE 428

I
1

SĂGEATA CĂPITANULUI ION

1 BLESTEMAŢI SĂ FIE CEI VÎNDUŢI DUŞMANILOR

ca lăcuit, sforăind, zvîcni şi porni în galop. Ocoli mai întîi priporul împădurit, la poalele căruia se găsea casa, zbură de-a lungul văii unde lumînările albe ale trunchiurilor de mesteceni scînteiau sub soarele plăcut şi blînd, de toamnă. - Stai! Nu pleca... Nu pleca, frăţiorule! striga în urma lui fata, cu glasul deznădăjduit. Oh! Doamne... Doamne... ce-am făcut? De ce i-am spus? Cum am putut să fac una ca asta? se căina ea, în timp ce lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraz, prelingîndu-i-se pe lîngă gură, pe gît, şi picurîn-du-i pe bluza alb-gălbuie de borangic. Doamne, au să-l omoare... au să-l omoare. Şi fata se lăsă să cadă pe banca de mesteacăn de lîngă zidul casei, cu capul pe braţ şi braţul pe spătarul rotund al băncii, plîngînd cu hohote: Băiatule... dragule... frăţiorule!... De altfel, chiar dacă l-ar fi strigat mai tare, el tot nu ar mai fi auzit-o şi nici nu ar fi vrut s-o audă. Tîmplele-i vîjîiau. Ochii şi-i simţea în flăcări. Inima i se părea uneori că încetează să-i mai bată. Smucea atunci frîul şi, oricît de mult îşi iubea calul, nu se putea stăpîni să nu-i înghiontească, strîngîndu-l cu călcîiele, lovindu-l peste grumazul încordat cu palma şi îndemnîndu-l: - Mai repede, mai repede... N-auzi? Mai repede... Să-l ajutăm pe tata, Negrule... Tata care te-a crescut, care ne-a crescut pe amîndoi... Să-l ajutăm... să-l ajutăm!...
2

Băiatul sări pe cal. Şi calul subţire, negru, cu trupul lucios

Dar pînă la Tismana, unde voia să ajungă Băiatul, era încă drum lung, peste coline, şi stînci, şi văi, şi peste ape, şi prin păduri dese ca peria. Chiar de-ar fi fost calul în stare să fugă ca armăsarul din poveste, şi nu ar fi putut să ajungă la mînăstire mai devreme decît în cel puţin două ceasuri. De ce se apropia de Culmea Frumoasă, de ce se auzeau mai desluşit vaiete. - Mai repede!... Mai repede!... Îşi ruga copilul calul. Şi acesta, parcă înţelegîndu-l, alerga din răsputeri, aproape neatingînd pămîntul cu copitele. «De ce-oi fi plecat tocmai astăzi de-acasă?» se întrebă Băiatul în gînd. În sinea lui se învinovăţea amarnic, deşi nu avea nici o vănă, pentru că doar se ducea mereu, îndemnat chiar de tatăl lui, s-o vadă pe Roxana. Îl numea pe Bătrîn tată, cu toate că, la drept vorbind, acesta nu era decît un om bun şi de inimă care-l culesese din ţărînă cînd se născuse, după ce turcii pricinuiseră moartea mamei sale. Bătrînul îl învăţase toate cîte se pricepea şi le ştia şi el. Şi ştia multe, fiindcă era înţelept, slujise mai multor domni şi umblase peste întreg pămîntul. Pentru înţelepciunea lui ar fi fost poate vrednic să fie ei însuşi domn. Se retrăsese însă la mînăstire, scîrbit de cîte se petreceau pe lume. Ţara Romănească scăzuse din mărirea în care fusese pe vremea lui Basarab-Tihomir, Mircea cel Bătrîn şi Dan I. Iar zilele cîte le mai avea - fiindcă era foarte, foarte vîrstnic, deşi arăta încă verde şi puternic - Bătrînul şi le închinase ţelului de a-l creşte pe el, pe copilul găsit, care gonea acum călare, cu sufletul la gură, spre Tismana. Acela pe care îl socotea tată se afla în primejdie, şi el era încă departe. Se dusese s-o vadă pe buna şi singura lui prietena, Roxana. Tatăl Roxanei, de fel, ca şi Bătrînul, din ţinutul Jiului de mijloc, era un vechi căpitan de oaste al domnitorului Vlad Dracul - duşmanul de moarte al turcilor.
3

Domnitorul acesta - numit Dracul, pentru că purta pe piept o insignă a ordinului Dragonul, cu care îl cinstise împăratul Germaniei, Sigismund, pentru vitejia lui în lupta cu păgînii fusese doborst în urma unei intrigi a duşmanilor. Noul domnitor, Vladislav, începuse prigonirea celor care-i fuseseră credincioşi lui Vlad Dracul. Printre aceştia se numărau atît căpitanul Voicul, cît şi Bătrînul care-l crescuse pe Băiat. Amîndoi se ascunsesera în mînăstire, la Tismana, luîndu-i cu ei şi pe copii. Roxana crescuse, împreună cu Băiatul, ţinîndu-i loc de soră şi tovarăşă de joacă. Între ei era numai o diferenţă de trei ani (Băiatul avea zece, şi Roxana treisprezece). Ea era cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Se împlinise foarte timpuriu şi părea, dacă nu-i ştiai vîrsta, o adevărată codană, cu cosiţe castanii pe spate şi cu ochi de culoarea viorelei. Pe Băiat îl iubea foarte mult şi se îngrijea de el, dîndu-i sfaturi cum să se îmbrace, să se pieptene, sau mîngîindu-l cu duioşia unei mame învăţătură primiseră şi unul şi altul de la Bătrîn. Aşa i se spunea în mînăstire tatălui său de suflet: Bătrînul. Iar lui, fiindcă nu se ştia al cui e şi nici cum fusese botezat: Băiatul. Copilul îl auzise, odată, ce-i drept, pe boier Voicul chemîndu-l pe tatăl său de suflet cu numele de Pietru. Însă, numaidecît, Voicul îşi dusese palma la gură, în semn că făptuise, o mare greşeală. Băiatul observase. Dar, cu acel bun-simţ al unor copii crescuţi în greutăţi, se făcuse că nu bagă de seamă şi nici nu-i întrebase pe tatăl său de suflet dacă se numeşte Pietru sau nu. Înţelesese că aceasta era o taină ce nu trebuia să fie zădărîtă de către cineva, şi cu atît mai mult de el însuşi. Voicul purtase dealtminteri haină călugărească, la fel ca şi Bătrînul, pînă în urmă cu un an. Atunci vechiul căpitan ai lui Vlad Dracul, socotind că i s-au pierdut destul urmele, în cei nouă ani care trecuseră de la urcarea pe scaunul domnesc a lui Vladislav, îndrăznise să

4

iasă din mînăstire, împreună cu fetiţa, şi să-şi dureze o mică gospodărie între dealuri. Copiii, iubindu-se între ei atît de mult, se vedeau la fiecare trei zile, cînd Băiatul, cu îngăduinţa şi chiar cu îndemnul părintelui său de suflet, căpătînd răgaz de la învăţătură, se ducea călare pînă la gospodăria dintre dealuri. Bătrînul îi dăruise un mînz, din prăsila arăbească a unui cal cîştigat într-o bătălie de Voicul. Mînzul crescuse şi se făcuse un cal de toată frumuseţea, numit Negru, care mai că nu zbura. Cu el Băiatul se înţelegea ca şi cu un om. În acest fel putea să fugă ca vîntul pînă la noua locuinţă a Roxanei, să-şi petreacă, împreună cu ea, cîte o zi întreagă, în glume, jocuri şi rîsete voioase. Atîta doar că astăzi, pe cînd se jucau, şi Băiatul îi arăta Roxanei cum se trage cu arcul, mîndrindu-se cu măiestria pe care o cîştigase el însuşi în acest meşteşug bărbătesc, sub sfaturile şi privegherea neostenită a Bătrînului, a venit ca o furtună un vestitor călare. Vestitorul, după ce a descălecat şi a intrat în casă, i-a spus repede ceva fostului căpitan de oaste al lui Vlad Dracul. Voicul a ieşit numaidecît afară, după sosirea vestitorului. Era îmbrăcat numai în cămaşă, cu barba şi părul vîlvoi. Nemaipierzînd vreme nici cît să se pieptene, poruncise să i se înseueze calul şi, cu sabia în mînă, pornise în goană, călare, după ce zăbovise doar cîteva clipe cu o privire îndurerată asupra Băiatului. Deşi poruncise vestitorului să nu sufle nici o vorbă celor din casă, acesta, înainte de a-l urma şi însoţi pe vechiul căpitan, tot găsise prilejul să răsufle o jumătate de cuvînt către un slujitor. Slujitorul, după un timp nu prea lung, în care se stăpînise cu greu, îşi uşurase şi el inima către altul. Aşa, din om în om, vestea se răspîndise repede în toată casa. O aflase şi fata. Si ea, cu lacrimi în ochi, i-o mărturisise Băiatului. Vestea era ca achingiii năvăliseră la vreo două ceasuri după răsăritul soarelui - deci numai la vreo jumătate de oră
5

după plecarea Băiatului - în aşezarea şi la mînăstirea Tismana, prădînd, luînd robi şi chinuindu-l mai ales pe Bătrîn. Din nefericire, amîndoi Banii de Tismana, Stan şi Crăciun, lipseau. Fuseseră chemaţi la domnie. Iar mica trupă de pază fusese luată prin surprindere. Băiatul ştia că achingiii erau cei mai înspăimîntători călăreţi ai sultanului. Ei nu primeau leafă. Nici nu cereau altă răsplată, pentru cumplita lor slujbă, decît o parte din rodul jafului, fie că acesta era în bunuri - haine, podoabe sau bucate - fie că erau robi, tineri buni de muncă, femei, fete frumoase şi copii. Numai la strigătul: «Vin achingiii!» - şi oamenii se pregăteau de moarte. Cine nu scăpa cu fuga prin codri, ori nu era luat rob, sfîrşea în spînzurătorile şi ţepile lor, sau spintecat de iatagane. Pe ascuns, se povestea că vodă Vladislav, care-şi pierduse cu totul virtutea, ca şi boierii lui, nu numai că se arăta nepăsător faţă de otomanii care năvăleau în Transilvania, unde prădau şi omorau deopotrivă pe romăni, unguri şi nemţi, ci închidea ochii, laş, cînd îi jefuiau chiar ţinuturile lui. Toate astea le făcea numai şi numai ca să-şi mai poată păstra un timp scaunul domnesc, ce se legăna sub el, în cetatea de scaun a Tîrgoviştei. Mulţimea acum îl ura, îl numea Vladislav cel Viclean, şi toţi, afară de boierii ce trăgeau foloase de pe urma politicii lui, nu-i doreau altceva decît să-l vadă închizîndu-şi cît mai curînd ochii cu care privea mereu temător împrejurul său. Aşa se petrecuse şi de data aceasta. Căpitanul Voicul, cu toate că trecuse cu mult de şaizeci de ani, ba poate că se apropia de şaptezeci, neţinînd seama nici de durerile de mijloc ce-l chinuiau în nopţile de toamnă şi de iarnă, şi nici de braţul slăbit, ce nu-i mai putea ţine cu destulă străşnicie sabia, pornise călare în ajutorul celor de ia Tismana.

6

Nădăjduia să mai ridice nişte oameni în drum - şi aşa sprijinul să fie mai cu temei. Băiatului nu vrusese să-i spună de primejdia în care se afla Bătrînul, ca să nu-i sperie. Nici fetei, ca să nu-i destăinuie Băiatului. Dar ei aflaseră totul. Şi Băiatul gonea cît putea spre locul prăpădului. Zgomotele erau din ce în ce mai mari. Răsunau urlete de durere. Era limpede că achingiii îi puseseră pe oameni la chinuri. Nimic nu este mai cumplit decît moartea în ţeapă, cu picioarele pe jăratec sau jupuit încetul cu încetul. Băiatul nu ştia cum va lupta şi cum îl va ajuta pe Bătrîn, la cei zece ani ai lui. Avea doar arcul pe umăr şi în tolbă cîteva săgeţi. Pe cele mai multe le trimisese într-o ţintă de lemn, în grădina casei Voicului, învăţînd-o pe Roxana să tragă cu arcul. Ajunseră pe Culmea Frumoasă. De aici calul porni în tropot pe o cărare, spre valea rîului Tismana, de-a lungul căruia, de-o parte şi de alta, se întinde aşezarea cu acelaşi nume. Băiatul prevăzuse nenorocirea. Dar nu-şi putuse închipui cu nici un preţ un dezastru atît de mare. Pretutindeni, caselor de lemn şi cu acoperişul de şiţă din Tismana li se pusese foc. Unele încă ardeau cu vîlvătaie. Rîul, malurile sale, tăpşanele şi ruineie caselor erau semănate cu morţi. Unii dintre bărbaţii căzuţi mai ţineau încă în mîini cîte o armă, o coasă, o furcă sau o seceră. Femei, bătrîni şi copii zăceau alături, măcelăriţi. O mulţime fuseseră traşi în ţeapă, şi dintre aceştia unii încă gemeau şi se clătinau în neştire, nădăjduind zadarnic să mai scape cu zile. Cîinii urlau şi îşi căutau stăpînii, neatingîndu-se nici unul de carnea celor răpuşi. Simţirea bietelor animale era mai aleasă decît a fiarelor cu chip omenesc ce bîntuiseră pe-aici. Numai cîţiva scăpaseră, ca prin minune, cu viaţă, femeile îşi jeleau morţii, cu glasuri ce i se păreau Băiatului nişte
7

piroane ascuţite şi înroşite în foc, înfigîndu-i-se în ţeastă. Alţii, cu priviri rătăcite, fugeau de colo-colo, încercînd să stingă focurile cu apă adusă din rîu, să dea ajutor răniţilor sau să aprindă cîte o făclioară la capetele celor răpuşi. Băiatul sosi călare ca o furtună. Limba îi era uscată în gură. Ochii îi ardeau în orbite. - Tata... tata... bietul tata... murmura el. Mai repede, Negrule, mai repede. Ajunse pe pajiştea de la marginea Tismanei şi, în locul unde ea se îngustează, văzu cîţiva oameni cu ţestele sparte sau cu piepturile despicate de iatagane, zăcînd învălmăşiţi pe jos. Printre ei, cu cămaşa sfîşiată şi plină de sînge, îl recunoscu pe căpitanul Voicul, tatăl Roxanei. Pînă aici izbutise să ajungă, împreună cu cei cîţiva oameni pe care apucase să-i mai adune din drum. Drumul acesta, după cum se vedea, nu-i adusese nici un folos aceluia căruia Voicul încercase să-i vie în ajutor. În schimb, se terminase prin propria lui moarte. «Biata Roxana!» fu cel dintîi gînd al Băiatului. Sări de pe cal şi se apropie de cel răpus. Fostul căpitan al lui Vlad Dracul era lungit într-o rînă, cu capul dat pe spate, cu gura deschisă, parcă, rîdea. Băiatul îl apucă de umăr şi îl zgudui uşurel; dar, de cum îl atinse, trupul fără viaţă al Voicului se răsturnă pe pîntec, cu barba în buruiene şi o mînă îndoită sub el. «E mort, fără îndoială! E mort!» îşi spuse Băiatul, dîndu-şi seama că era prea tîrziu pentru a-i mai putea da cel mai mic ajutor. Calul veni în vremea asta lîngă Băiat. Îşi puse capul pe umărul lui şi necheză, de parcă ar fi înţeles ce se petrecea în sufletul stăpînului său şi l-ar fi îndemnat să nu mai zăbovească zadarnic lîngă cel răpus, cînd şi-aşa nu mai era nimic de făcut. Băiatul îi sări atunci în spate, cu o singură mişcare uşoară, şi calul, ştiind şi singur ce trebuia să facă, o luă în trap

8

grăbit pe drumul îngust, ce şerpuieşte prin pădurea de castani. Altădată, de cîte ori trecuse pe-aici călare, pe sub bolţile umbroase ale pădurii, se simţise întotdeauna cuprins de un fel de înFlorare ciudată. Prin minte îi treceau frînturi din cîntecele vechi populare, sau i se părea că vede prin desişuri figuri de eroi din legendele auzite de la Bătrîn în serile de iarnă, la gura sobei, cînd focul însuşi parcă bolboroseşte şi cîntă ceva pe limba lui. Acum nu vedea şi nu simţea nimic, în afară de teama ce-i strîngea inima. Şi deodată, printre ramuri, ţîşni departe, drept în sus, turnul înalt al mănăstirii, şi se auzi puternic glasul torentului Gurnia. O mireasmă dulce, puţin amăruie, de buruieni de pădure şi frunze căzute şi călcate de copitele calului, împresura locul. Calul, în goană, o luă de-a dreptul prin apă, sărind peste pietre. Trecu bubuind peste podeţul de scînduri şi pătrunse, pe sub bolta sonoră şi prin porţile deschise vraişte, în curtea tăcută a celei mai vechi mînăstiri domneşti din Ţara Romănească. Intrînd în curte, Băiatul se încrîncenă. Priveliştea pe care o avu intrînd aici întrecea cu mult pe cea văzută în aşezarea de la poale. Sculele şi odoarele de argint şi de aur, bătute cu pietre preţioase, fuseseră, bineînţeles, răpite. Din încăperile stăreţiei şi din chilii nu se auzeau decît arar nişte gemete stinse. - Bătrînule... Bătrînule!... strigă copilul, cu răsuflarea oprită, tremurînd şi ţinîndu-şi amîndouă palmele la gură, drept pîlnie, după ce sări de pe cal. Unde eşti? Fiindcă nu-i răspunse nimeni, o luă la fugă, pătrunzînd prin toate chiliile, cutremurîndu-se tot mai mult de ce vedea. Cei mai mulţi dintre monahi erau morţi. Puţini mai aveau încă răsuflu, dar şi aceştia erau pe sfîrşite. Totuşi Băiatul încercă să le vorbească, întrebîndu-i, pe aceia în ochii
9

cărora se mai păstra încă vreo fărîmă de lumină, dacă nu ştiau ceva despre Bătrîn. Nici unul nu putu să-i răspundă, şi Băiatul ieşi din nou în curte. Calul era la intrarea în biserică, lîngă porţile mari de lemn, pe care mîinile unor meşteri necunoscuţi săpaseră diferite scene din Biblie. Străfulgerat de un gînd, băiatul năvăli în biserică. Calul simţise mai bine, cu instinctul lui de animal credincios, unde era Bătrînul. Şi, chiar în naos, lungit pe lespezi, avînd la picioare un vas mare, plin cu cărbuni, acum stinşi, în care achingiii îi arseseră picioarele, zăcea Bătrînul, nemişcat, Băiatul se aruncă asupra lui, sărutîndu-i obrajii palizi. - Tată! Ce te doare?... Trăieşti?... Spune-mi numai un cuvînt... Plîngînd, îi puse sub capul cu pletele albe un covoraş. Şi zeci şi sute de amintiri din viaţa lor trăită împreună îl năpădiră Ridică fruntea. Dar pe zidul unde ştia că era zugrăvit chipul Celui de Sus cu barba ninsă, pînă la brîu, acum era numai o pată neagră de catran. În cap i se făcu întuneric. Îi venea să strige, să blesteme. - Ce să fac? Ce să fac? se întreba în neştire. Deodată îl văzu pe bătrîn tresărind. Însemna ca încă nu murise. Şi îşi aminti că bolnavilor le trebuie apă. Ştia asta, de cînd el însuşi fusese bolnav. Avînd fierbinţeli, cerea întruna apă, iar Bătrînul i-o dădea, în sorbituri mici, răcorindu-i totodată fruntea. Fugi, şi peste puţină vreme se întoarse cu o căniţă cu apă. Pe cînd se întorcea, Bătrînul tocmai îşi deschisese pe jumătate ochii. Băiatul îi strecură, mai mult vărsînd pe jos, cîteva picături de apă printre buzele vinete. - Apropie urechea de buzele mele... Îi şopti Bătrînul, răsuflînd greu. M-am întors dintre cei morţi, numai ca să mai ştau... ultima oară, de vorbă cu tine. Băiatul îşi plecă urechea lîngă buzele lui.
10

- Aveam atîtea să-ţi spun... Şi nu mi-au mai rămas decît vreo cîteva clipe să stăm de vorbă. Lasă-ţi durerea. Şterge-ţi lacrimile. Nu uita că rămîi singur. Nu te teme de nimeni. Fii bun şi drept, şi pedepseşte-i cînd vei fi mare pe cei răi. Ajutor o să-ţi dea şi căpitanul Voicul... Băiatul vru să-i spună că nici Voicul nu mai trăieşte, dar se temu să nu-i sporească durerea, şi tăcu. - Mai dă-mi o picătură de apă!... gîfîi bătrînul. Şi încercă să-şi ridice capul. O durere surdă îl ţintui. O lacrimă îi curse printre gene. Copilul îi mai turnă cîteva picături pe buze. Bătrînul înghiţi. - Du-te la Craiova... la Bucovăţul Craiovei... Pe malul stîng al Jiului, în mijlocul unor păduri dese de fag şi stejar, ce cresc încă de la începutul lumii, ai să găseşti o casă veche... părăginită... mai încercă să spună; însă îşi pierdu cunoştinţa. Băiatul îi luă capul pe genunchi şi îi dete iar apă. Cînd se trezi, urmă, respirînd tot mai greu: - Casa, mică... din lemn... ascunsă în pădure, a fost odinioară a lui Mircea cel Bătrîn. Acolo îi plăcea măriei sale să vină şi să se odihnească, pe malul Jiului, cînd era ostenit de lupte. Şi tot acolo şi-a ţinut cel din urmă sfat ostăşesc în ajunul bătăliei de la Rovine. Mai tîrziu, măria sa Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrîn, i-a dăruit această casă, pentru credinţa lui, pîrcălabului Brad. Caută-l în această casă pe pîrcălabui Brad. Numai el şi cu mine cunoaştem taina naşterii tale... E taină mare. Nu trebuie s-o afle nimeni... nimeni... pînă... nici tu însuţi... Fii demn... fii curajos... Îşi pierdu (fin nou şirul cuvintelor, pe cînd capul i se lăsa domol într-o parte, căci somnul ne.sfîrşit al morţii începea să-l îngheţe. O singură dată bătrînul mai avu putere să-şi întoarcă puţin obrazul către băiat, şi-l şopti, horcăind, cu o spumă albă-sîngerie pe buze: - Ţine minte... Craiova... Bucovăţul Craiovei... casa veche a lui Mircea... pîrcăfabul Brad... taina...
11

Şi cu un suspin îşi dete sufletul. Fusese chemat aici de marele vizir. amin. fiindcă în urmă cu doi ani călcase în picioare Constantinopolul.Cum s-a petrecut? întreba nerăbdător sultanul. Dinţii îi clănţăneau încet. iar ochii i se deschiseseră larg. după întîmplarea de la Tismana. Cunoştea cinci limbi. Blestemaţi să fie în vecii vecilor. acolo unde fusese înainte chipul lui Dumnezeu. 2 UN SULTAN CU INIMA DE FIER marmură albă. cu turbanul lipit de podeaua de . a podelei. făcînd una dintre cele mai mari vărsări de sînge din istorie şi transformînd măreaţa biserică Sfînta Sofia în moschee. lucioasă. sultanul turcilor. Putea să 12 În sala mare de primire.. era un bărbat tînăr. Studiase ştiinţele cu cei mai de seamă învăţaţi.Un firişor subţire de sînge i se prelinse prin barbă. . Pacea începuse să i se aştearnă pe chip.Blestemaţi să fie cei vînduţi duşmanilor!. cătînd spre pata de catran de pe perete. cu un sunet sec. Îşi mai clătină o ultimă oară capul şi şuieră printre buzele vinete: . Dar bătrînul zîmbea acum blînd. căpetenia achingiilor tremura. Ridică-te şi vorbeşte repede şi desluşit. Spune-mi cum ţi-ai îndeplinit însărcinarea! Mahomed. Băiatul îşi lăsă fruntea pe pieptul Bătrînului şi plînse multă vreme..... cu sughiţuri.. supranumit Fatih-Cuceritorul.

stea de vorbă.cu orice filozof. de bărbierul său. purtînd acelaşi nume ca şi părintele său. de urzelile de la palat. ale cărei uşi erau fiecare straşnic păzite de cîte doi străjeri surzi şi muţi. Acum ochii săi înguşti. cu luciri verzi. Sultanul însă avea grijă să facă totodată şi cîte un repede şi prevăzător înconjur. întregii săli de primire. Giovani .dacă ni l-ai adus pe fiul lui Vlad de la mînăstirea Tismana. avînd în urechi cercei mari de aramă şi în mîini cîte un iatagan. într-atîta stăteau de neclintiţi.glăsui sultanul mîngîindu-se pe bărbuţa neagră. avea să devină în istorie renumitul Vlad Ţepeş. mai mult decît înaintaşul său. aşa cum ai primit porunca.unealtă împrumutată de la turci . urmăreau necruţători pe căpetenia achingiilor . a cărui lăţime în partea de jos era aproape de un lat de palmă. şi se temea pentru viaţa lui. 13 . deşi luase puterea de cîţiva ani.. figura lui era de o deosebită frumuseţe orientală. Căpetenia achingiilor începu să vorbească. avînd pe cap un turban cît toate zilele . se bîlbîi şi mai rău căpetenia achingiilor. simţind toţi ochii celor de faţă aţintiţi asupra lui.Te întreb . Sub numele de Vlad. ciudata poreclă dîndu-i-se după ţeapa . cu ochii. Străjerii negri. dar din cauza emoţiei şi a spaimei se bîlbîia.care sta prăvălit la picioarele sale. Pe lîngă toate astea.Nu l-am adus. Acesta. Mahomed nu avea încredere în nimeni şi. şi în primul rînd Europa. goi şi lucioşi de la brîu în sus. gras şi înalt. tăiată după gustui veneţian.un bărbat vîrstnic. se temea.. . spaima osmanlîilor. cu staturi uriaşe. sau nu? . Iar visul lui cel mai de seamă era să stăpînească întreaga lume cunoscută pe atunci.în care ei obişnuia să-şi ridice duşmanii. păreau ciopliţi în piatră. ca de pisică. sultanul îl înţelegea pe fiul lui Vlad Dracul. Însărcinarea primită din partea sultanului nu şi-o dusese pînă la capăt.

sărise de la o înălţime ameţitoare în valuri. Iar printre ele se găsea. părintele său. şi Vlad găsise mijlocul să fugă.după cum se spunea într-un cîntec . printr-o înşelătorie. înotase ore şi ore în şir pe vreme de furtună. Cetele romăneşti luau tocmai cu asalt cetatea Giurgiului. aşa cum se obişnuia. Cu toţii fuseseră legaţi în fiare şi închişi în temniţa de la Galipoli.guvernatorul de ţinut care ţinea cetatea . o copilă. Nu trecuseră însă nici trei ani.hotărîse să o ducă în dar sultanului Murad al ll-lea. dăduse o luptă aprigă pe ziduri. dar fiii săi rămăseseră ostatici la Galipoli. împreună cu alţi vrăjmaşi de moarte ai sultanului. reîncepuseră luptele contra forţelor otomane invadatoare. fie cu o înaintare. Aici. ca să nu crească prea mult nemulţumirea în ţara Romănească. subaşiul . pe nume llincuţa. în rnîinile osmanlîilor. adunînd mii şi zeci de mii de cadîne. atît de frumoasă cum turcii înşişi recunoşteau că nu mai văzuseră prin toată lumea pe unde colindaseră. Împreună cu tatăl său. ca o floare între flori. Lui Vlad Dracul i se dăduse drumul în cele din urmă. după un asemenea dar. ca să-şi mai mîngîie. Dracul Voievod. răpite pentru seraiurile otomane din Valahia. şi să-şi mai îndulcească inima asprită de lupte. şi. între care cel mai de frunte era romănul Ioan Corvin de Hunedoara. fie cu bani. una mai frumoasă decît cealaltă.Viitorul Vlad Ţepeş intrase în legendă încă din prima lui tinereţe. ca o garanţie pentru sultan că domnitorul nu se va mas răscula. domnitorul ţării. 14 .sabia unui ienicer. clădită pe o insulă din Dunăre de tatăl lui Vlad Dracul. Smulsese . tatăl lui Mohamed. căzuse. bătrînul Mircea Voievod. privind-o. bătrîneţele. să fie răsplătit cum se cuvine. agăţîndu-se în cele din urmă de o corabie genoveză. pe nume Radu. şi cu un frate mai mic. se întorsese cu bine în ţară. Subaşiul nădăjduia ca. În cetate se găseau şi o mulţime de fete. Pe această fată.

al llincuţei. şi fetele răpite s-au întors pe la casele lor. Prinzînd de veste că osmanlîii din cetate nu mai puteau ţine piept mult timp atacurilor înverşunate ale romănilor şi că puseseră de gînd să se strecoare afară din cetate. aflînd fericita ştire. Numai una dintre ele a mai întîrziat cîteva zile. nu era decît otomanul care pusese mîna. genovezilor şi ale altor popoare. veneţienilor. fost ban al Jiului sub Vlad Dracul şi care colindase ani îndelungaţi pe la Bizanţ. tătarilor. A făcut însă nişte semne atît de limpezi. numit. pe nume Pietru. cu ani în urmă. 15 . în frunte cu subaşiul. Aceasta a fost llincuţa. îndrăgită de fiul domnitorului. s-a urcat într-o turlă şi a făcut semne valahilor. În ceăta lui Vlad se mai găsea şi fratele acelei fete frumoase. Vlad i-a făgăduit fetei că va veni după război să o ducă la Tîrgovişte şi să o ia de soţie. închizîn-du-l în temniţa de la Galipoli. Brad. germanilor. ci şi ajutorul pe care îl dăduse domnului ţării. Robilor li s-a dat drumul. printr-o ieşire tainică. un oarecare voinic Brad. comandantul cetăţii.Atîta că fata era nu numai frumoasă. feciorul Dracului Voievod. între timp. Subaşiul a fost răpus. chiar prin fratele ei. Înainte de a se despărţi. prin tărîmurile turcilor. furate şi ascunse în cetate. Boierul acesta îl şcolise pe Vlad cînd era mic. la vremea cuvenită llincuţa a dat naştere unui prunc sănătos. cu oştenii săi. i-a trimis veşti şi daruri. otomanii lui la fel. polonezilor. pe domnitorul Vlad Dracul şi cei doi fii ai săi. au încercat să iasă. O îndrituia la această cinste nu numai frumuseţea neobişnuită şi curăţia ei. Alături de Vlad se afla un boier bătrîn. de ţară. înainte de a se reîntoarce în sătucul său. Iar subaşiul. pîrcălab al nou-cuceritei cetăţi. Întorcîndu-se deci acasă. în faţa lor l-au găsit pe Vlad. ci şi isteaţă. bălai şi voinic. foarte viteaz şi foarte învăţat. într-o împrejurare atît de grea. încît atunci cînd turcii. prin înşelătorie. Tatăl..

a tăcut chitic. a subaşiului şi a preafrumoasei fete. în nemărginita sa milă. l-au întărîtat şi l-au mîhnit într-atîta pe bătrînul sultan Murad. Ilincuţa însă nu s-a putut ascunde într-o scorbură de copac. să ajungă şi Vlad acolo. Şi fiul său.a căzut din nou în ghearele turcilor şi a fost zăvorît. s-a ridicat de pe divan şi a răcnit vizirului. llincuţa.s-a aruncat cu capul în jos. după ce a zăcut un timp. într-o vîltoare a rîului. pe copila aceea scăpată din cetate şi pe pruncuşorul ei. paşilor şi beilor să-l aducă.povestitorii nu ştiau să spună cum . Pierderea cetăţii Giurgiu. Pietrele de pe fund i-au sfărîmat ţeasta.În puţine zile. înainte de a ajunge acolo achingiii. iar pe copil să-l taie în bucăţele. de unde or şti. şi . paşii şi beii au reuşit. să afle locul unde se ascunseseră fata şi copilaşul ei. pînă-l va afla tatăl său. negru de supărare. dar cu multă trecere pe atunci în Valahia.rugîndu-se de toţi să aibă grijă de copil. cu multă oboseală şi cheltuială. pînă la urmă. iar trupul i l-au scos la mal valurile. aşa cum îi plîngeau pe toţi cei oropsiţi de turci. cu lanţuri grele ia mîini şi la picioare. Dar vremurile s-au încruntat. Înspăimîntaţi de răcnetele sultanului. Vlad . în faţa ochilor lui Vlad. încît.parcă înţeles cu aceia ce voiau să-l salveze viaţa . şi anume că Vlad cel încuiat şi ţinut în lanţuri la Egrigoz. Dracul Voievod a fost ucis. ca să nu cadă în mîinile vrăjmaşilor şi să ajungă batjocura lor . copilul . Numai că. trebuia. Pe fată voia măritul sultan. pe care-o aştepta în haremul său. cel ferecat la Egrigoz. Oamenii au plîns-o pe fată. Cît au colindat achingiii pădurea. La aceasta au fost ajutaţi de nişte neguţători greci. de la o vreme s-a răspîndit o veste. sătenii au apucat să-l ia pe copil şi să-l ascundă într-o scorbură de copac. sătul 16 . în cea mai întunecoasă şi mucedă celulă din temniţa Egrigoz. vicleni. însă. s-o azvîrle ienicerilor.

spre asfinţit. În Valahia nu mai putea să întîrzie Vlad. În sat n-a aflat Vlad decît crucea Ilincuţei. Vlad a făcut toate acestea doar cu scopul de a cunoaşte obiceiurile armatei turceşti. Dobîndind mila sultanului. întîi spre răsărit. apoi spre asfinţit. s-a împrietenit. cerîndu-i veşti. mijlocul de a fugi. Vladislav. alături de care a îngenuncheat. aflase prin iscoade că un trimis al lui Vlad îl căutase pe pîrcălabul Brad. cu copilaşul în braţe. şi mai cu seamă pe frumoasa fată pe care o pierduse din pricina lui . a mărturisit turcilor că nu mai crede în puterea creştinilor şi trece de partea puterii otomane. în Moldova. Se mai spune că Vlad ceruse mila sultanului.s-a înduplecat numai pentru că avea nevoie de un braţ tare împotriva lui Ioan Corvin de Huniade. Bogdan al II-lea. Vlad a mai cerut să i se dea voie să înveţe meşteşugul de luptă al călăreţilor . Şi acesta neuitînd pagubele ce i le făcuse. ienicerilor . nestînd cu mîinile în sîn. care pregătea un nou război cu turcii. Găsind apoi. pentru a doua oară. După cum se zvonea şi cum nădăjduia poporul din Transilvania.spahiilor. la Ioan de Hunedoara. căpitanul suprem al oştilor române şi maghiare din Transilvania. rugîndu-se pentru odihna sufletului ei neîntinat. A pornit deci călare. cu al cărui fiu. duşmanul lui cel mai de temut. unde stăpînea. La rîndul său. după ce sora lui se prăpădise. Vlad urma să se coboare cu oaste şi să-l gonească de la Tîrgovişte pe Vladislav cei Viclean. 17 . îndrăzneţul fiu de domn alergase în satul unde ştia că o lăsase pe Ilincuţa cu pruncuşorul ei. iar pe Vlad îl ştia oricine că era de o vitejie fără seamăn. cu care avea de gînd să se răfuiască mai tîrziu.de suferinţe. nu ştia nimeni unde. Ştefan.pedeştrilor şi al cetelor de jaf ale achingiilor. iar un păstor i-a povestit cum l-a văzut pe pîrcălabul Brad plecînd.

ungureşte şi. după cum i se poruncise de la Poartă. i s-ar fi dat prea repede de urmă. dar s-a temut că. Dacă l-ar fi avut în mînă pe fiul lui Vlad. ca orice fiu de domn. aşa precum cere poporul. . limba cea dulce. suliţa. nemţeşte. care. fiind fratele Ilincuţei. Totuşi. însă moşteneşte frumuseţea şi gingăşia marnei. Pietru. la urma-urmelor. L-ar fi păstrat la el. care se dovedise atît de primejdios. sabia şi ghioaga. Boierul Pietru îl păzeşte ca pe ochii din cap. rău prevestitoare pentru achingiu. Ştie sîrbeşte. bineînţeles.Punînd iscoade la tot pasul. La nevoie se poate apăra singur. tot numai un copil. Zboară cu calul asemeni unui şoim şi ştie să mînuiască arcul. şi pe obrazul lui fin se iviră nişte creţuri mărunte. Copilul este puternic. Copilul nu cunoaşte taina naşterii sale.De ce nu mi l-ai adus? îşi repetă întrebarea sultanul. Vladislav apucase în mîini un răvaş al pîrcălabului Brad. sub straja şi sub îngrijirea fostului ban al Jiului. prin care acesta îi răspundea lui Vlad că fiul Ilincuţei este la adăpost. ca glasul de mierlă. Taina i se va dezvălui la timp. punga cu galbeni pe care i-a trimiso îi va prinde bine. iar acesta căpeteniei de achingii. în mînăstirea Tismana. ca să nu se dea cumva de gol fiind. Ba. A învăţat de toate. turceşte. la rîndul său. a valahilor. îndrăzneţ şi îndemînatic ca tatăl. în vreme ce mîna sa cu 18 . Vladislav. trimisese grabnic scrisoarea padişahului Mahomed. dăduse poruncile cuvenite marelui vizir. l-ar fi ameninţat pe tată că-l ucide copilul. cînd va veni domn pe scaunul părintelu său. bulgăreşte. Mahomed îl întrebase desluşit pe căpetenia achingiilor de ce nu-şi îndeplinise porunca şi de ce nu-i adusese cu sine pe băiatul lui Vlad. tătăreşte. ca un bărbat în lege. poate ar fi găsit pînă la urmă chiar vreun mijloc să-l silească să lupte de partea sa şi împotriva lui Ioan de Hunedoara. N-are nevoie de nimic. l-ar fi putut ţine în frîu pe acest tînăr valah.

. se ivi o fulgerare aproape sălbatică de cruzime.Poate că vreunul dintre achingii o fi destăinuit ceva pentru aur ghiaurilor.. Minţii tale strălucite ... Alah să-l pedepsească pe ghiauri! Bătrînului i-am pus picioarele pe jăratec.. cu mîinile încrucişate pe piept. frunze galbene şi uscate din copacii tot mai dezgoliţi ai grădinilor împărăteşti. Dincolo de portalul înalt.. împodobit cu minunate sculpturi persane. ridicîn-du-şi braţele. şi fugise... .. voia să răspundă. Nu l-am găsit decît pe bătrîn. iar limba achingiului parcă era lipită de cerul gurii. care avea ciudă pe maimarele achingiilor. oftă el din băieri. Şedea în genunchi. . altfel stăpînită. Din clipă în clipă.îşi întrebă el paşii şi beii din jur.Lumină a răsăritului. Pe faţa lui. fiindcă i se păruse că nu-i adusese destule daruri din Valahia Ochii lui Mahomed sclipiră..nu-i scapă nimic.. şi tremura. de parcă se ruga în geamie. se vedea marea zbătîndu~se sub biciuirea aspră a vîntului şi se auzea gemînd înfundat. Totul a fost degeaba. puse deodată paie peste foc marele vizir.. Mahomed putea să izbucnească. izbuti el să îngaime.. în cortegii foşnitoare..Cu astfel de oameni ..degete subţiri şi încărcate cu inele i se încleşta instinctiv pe mînerul scump al hangerului. Nici unul nu mi-a mărturisit nimic. păcătosul. nu ştiu cum s-a făcut. Toamna era destul de tîrzie şi cerul se vedea tulbure. şi nu ştia ce.. aplecîndu-şi-le apoi fulgerător şi izbindu-se cu fruntea de podele.vreau eu să iau în stăpînire întîi Valahia şi apoi întreaga Europă.. Îşi întorsese capul încolo. Privea îngîndurat pe fereastră.. copilul cred că fusese vestit. slăvite padişah. Căpetenia achingiilor îşi blestemă ceasul cînd căpătase însărcinarea aceea în Valahia... Pe terasa din faţa ferestrei vîntul aducea cu sine.. Sultanul însă părea că nu-i mai ascultă. Degeaba... aşa cum i-am jurat 19 . l-am chinuit pe călugări si pe săteni. Dar eu. cînd am ajuns acolo.ca şi ochiului vulturului . arătîndu-l pe achingiu .

. Înghiţi fiindcă i se pusese un nod în gît.. pe pîrcălabul Brad.. atît de. Pentru că nu-i avem pe vinovat. ca să-l îmbuneze pe padişah. Privirea tînărului sultan. pe care tatăl meu şi cu mine îl căutăm de zece ani.. după obiceiul turcesc.. Începu apoi să vorbească mai repede.. simţind cum îi da tîrcoale moartea. şi a le înghiţi în cea mai deplină linişte. am izbutit. Încercă să zîmbească.. o fată.. Şi am mai adus.. silit şi unsuros. care-şi încremenesc victimele înainte de a se apropia de ele.. poate că nici iubita lui Vlad.. care în mod obişnuit îi da o înfăţişare impunătoare. Roxana.. Şi un achingiu încercat nu este în stare să-mi aducă un copil.. ... cum îşi mîngîia tot mai mînios barba şi cum îi luceau în cap ochii verzi şi întunecaţi. ajunsese scîncită. lungă. pierzîndu-şi din ce în ce grosimea. cu o mustaţă pe oală. Iar vînzarea se plăteşte. se roşea văzînd cu ochii şi se făcea tot mai mic. semănînd cu aceea a anumitor şerpi. pe patul de moarte? Am cucerit Constantinopolul. Eu. Vocea lui plîngăreaţă... pe care sta cu picioarele încrucişate sub el. se îngrozi achingiul. Bine spunea marele vizir.Dar eu. Murad. El trebuie să-l fi ascuns pe băiat. În mîna luminăţiei tale. va plăti mai marele său. după ce-am ars şi-am jefuit Craiova. deoarece mă tem să nu-mi răsară în spate alt Mircea cel Bătrîn sau Vlad Dracul. Sîntem destul de păţiţi..părintelui meu. n-a fost atît de. i se părea achingiului că-l ucide ea singură. Are cel mult treisprezece ani şi este foarte frumoasă... înaintea călăuzi. Atît de frumoasă că. ca de copil.. 20 ... căpetenia achingiilor.. Dar nu pot să-mi trec carul armatelor peste ea.. înghiţind uneori parte din cuvinte. Deşi era un om spătos. Nu ne putem gîndi decît la vînzare. sîsîind. văzîndu-l pe sultan cum se foia neliniştit pe pernele de mătase vişinie de pe divanul scund. să-l prind şi să-l aduc aici. în cele din urmă. dar eu. un blestemat de copil. din ce în ce mai repede. şi am în faţă numai buturuga asta valahă. am adus pentru luminăţia ta. în timp ce vorbea..

. o uşă se deschise. lucioasă. de mătase. frumoasă. Am adus pentru harem. pe aceeaşi uşă mascată pe unde intraseră. bolborosea achingiul. hotărîse moartea unui om de credinţă al său. să-l dobîndească iertarea. luminăţia ta.. Eu am făcut tot ce-am putut.. cu cîteva clipe mai înainte. marele nostru... uriaşi. ca un om chinuit şi bătut de călăi... Înţelese că se zbătea zadarnic. cît era de lung. Iertare... Alţi doi bărbaţi negri. iertare.. împreună cu el. N-am nici o vină. o fetiţă.. umflată. încercînd să înduplece inima de fier a lui Mahomed.. Căci n-ar fi putut nimeni 21 . şi începu să se tîrască pe brînci.. Roxana. ceea ce ar fi putut stîrni rîsul oricui..Deodată îşi pierdu orice stăpînire. aproape goi. Nu mai avu timpul să adauge nimic. fără zgomot. Lacrimile îi udaseră musteţele.. În încăpere se făcuse o asemenea tăcere... aşteptînd să vadă ce-o să se mai întîmple şi dacă nu vor avea şi alţii de suferit. altul îl prinse de partea dinapoi. făcîndu-le şi mai pleoştite. foarte frumoasă. ţesut cu fir de aur şi cu vîrful îndoit în sus ca un bot de corabie. Nici unul nu se mai mişcă de la locul său.. soarele nostru. se aruncă din nou pe lespezile de marmură albă. încercînd să ajungă pînă lîngă divan şi să-l sărute lui Mahomed talpa papucului roşu. pe fereastră..Iertare. dacă n-ar fi fost o situaţie atît de îngrijorătoare. Mahomed îşi aruncă însă privirea. Hohotind de un plîns jalnic şi caraghios... Cel dintîi îi smulse şi sabia. slăvite.. ca şi cum n-ar fi fost tot el acela care. Fiecare rămase înţepenit acolo unde se afla. a şalvarilor galbeni şi scumpi.. Unul îl apucă de ceafă pe căpetenia achingiilor. intrară.. .. Şi într-o clipă pieriră. o fată... La o simplă mişcare din deget a lui Mahomed. pentru o vină pe care nici nu era sigur dacă acesta sau altul dintre oştenii lui o aveau.. liniştit şi visător. încît de-afară se auziră vîntul fluierînd pe deasupra mării şi valurile ei frămîntate oftînd şi gemînd.. frumoasă. Nu ştiu cum ne-a scăpat copilul....

. făcîndu-l pe toţi să îngălbenească. paşii şi marele vizir. şi mai ales nepotrivită nici cu vîrsta şi nici cu rangul lui. marea noastră împărăţie nu poate înainta spre Europa. dar cel mai bine e viu. cu o iuţeală neobişnuită. îi înţelegeau şi cele mai mici semne. Vlad ţine nespus de mult. Şi-acum. de fapt. Avîndu-l în mîini pe copilul la care. la fiecare cuvînt al sultanului. mai înainte ca marele vizir să fi ieşit cu totul pe uşă. Beii şi paşii se buluciră pe uşă.Deci nu mai mult de o lună vă dau pentru asta. Sămînţa diavolească a lui Mircea cel Bătrîn trebuie să dispară. căci nu era. şi ei pricepură.vă dau cel mult o lună răgaz . 22 . plecaţi! le arătă cu degetul mic al mîinii drepte uşa din mijloc.Să vie dansatoarele caucaziene! îi porunci. Le bătu străjerilor din palme. dădeau din capete.. nici unul dintre ei sigur că ceea ce nu se putuse face vreme de aproape zece ani se putea realiza numai în treizeci de zile. îl vom lega de mîini şi de picioare pe tată. după cîte îmi pot da seama. fiindcă uneori sultanul îi mai rostea cîte un cuvînt ce nu trebuia să fie auzit şi de ceilalţi. În cele din urmă îşi întoarse capul spre marele vizir şi-l porunci: . Beii. fluturîndu-şi şalvarii şi apripile largi ale caftanelor de toate culorile. .dovedi că vreunul dintre achingii trădase planul expediţiei. mărturisind prin aceste semne că sînt întru totul de acord cu poruncile lui şi gata să facă orice le va sta în putinţă ca să-l îndeplinească voile. El ieşea de obicei ultimul. Copilul trebuie găsit viu sau mort. . ceea ce ştim foarte bine că nici nu era adevărat. Străjerii surzi şi muţi.să-l găsiţi pe băiatul acela. bucuros că sultanul nu era supărat şi pe el. Tot aşa se întîmplă şi de data aceasta. deşi nu-i auzeau cuvintele. Cel din urmă păşi spre uşă marele vizir. le repetă sultanul. Altminteri.La porunca luminăţiei tale! se întoarse sfetnicul.Veţi căuta ..

trupele de ieniceri. îmbrăcate în şalvari subţiri de tul. Un flaut se tîngui. Peretele din stînga. Instrumentele cu coarde. se deschise. începură să danseze. începură o melodie sprinţară. răsunară cîteva bătăi discrete de tobă. asemenea atîtor fete aduse de prin toate ţările pe unde cutreierau. dincolo de zidul îmbrăcat în faianţă.Ce mai doreşte preaînaltul nostru stăpîn şi binefăcător? întrebă slugarnic. privind marea şi ascultînd cîntecul trist al vîntului ce şuiera pe deasupra ei. intrară sfioase în încăpere. o deznădejde de moarte şi un început de ofilire pretimpurie. sultanul căscă plictisit. se putea însă citi o tristeţe. întinzînd. o gură pînă la urechi. din barba stufoasă. avînd în jurul pieptului cîte o eşarfă de culoarea ciocului de porumbel şi în păr cîte o floare. ucigînd şi prădînd. ciupite repede. călcînd în vîrfurile picioarelor. Fetele. de pe chipurile lor fragede şi tinere. Sultanul rămase o clipă pe gînduri. Pe sub zîmbetele şi sulimanurile groase.Ieşiră şi rămaseră de pază de partea cealaltă a fiecărei uşi. ca urmare a vieţii petrecute în aerul închis şi încărcat de parfumuri. şi fetele acelea gingaşe. ca nişte raze de soare sărmane căzute pe florile ce cresc în umbra pădurilor. Pe obrazurile lor răsăriră un fel de zîmbete palide de porunceală. pieriră din nou în colivia lor. O ceată de tinere fete. cu centuri de mătase strînse pe mijloc. din închisoarea cu gratii de aur a femeilor sultanului numită harem. cu plecăciuni umilite. Melodia încetă. sunîndu-şi tainic brăţările de la încheieturile mîinilor şi picioarelor. Marele vizir deschise uşa: . se înşiruiră în faţa sultanului şi se lăsară astfel cîteva minute privite în tăcere. Dintr-un loc nevăzut. una mai gingaşă decît alta. 23 . spahii şi achingii ai sultanului. căptuşit cu faianţă de culoarea peruzelei. Într-un tîrziu.

Noaptea trecută ninsoarea contenise şi începuse să geruiască. care nu mai putuseră merge. şi-l porunci: . îngheţaţi sau bolnavi. ca de obicei. Băiatul bănui că trebuie să fie vreun lup prin apropiere. Dintr-o dată. iar în picioare cizme bătute cu ţinte de alamă. dezgropat şi tîrît prin zăpadă de lupi. bătîndu-l uşor cu palma peste grumaz. acoperind urmele lăsate de achingii cu căruţele şi cetele lor de robi. purtînd o căciulă albă pe cap.Să vină roaba cea nouă. Totuşi. surîzînd lacom şi crud. calul se opri sforăind. ÎNAINTE. Ninsese trei zile. dar îşi păstră stăpînirea şi. adusă de căpetenia achingiilor din Valahia! 3 CU CURAJ.Se întoarse spre marele vizir. Inima i se încrîncena Băiatului în piept tot mai mult. cercetînd din ochi. Se vedea limpede că o mulţime de robi osteniţi.. şi fiarele le sfîşiaseră trupurile. Zăpada se întărise ca fierul şi scîrţîia. îşi tot îndemna calul. îşi îndemnă calul cu blîndeţe. 24 Calul înainta destul de greu peste troienele de zăpadă. BĂIEŢI!. ici şi colo se mai zărea cîte un rest de veşmînt sau chiar de corp omenesc.. mîhnit peste măsură. acele cutremurătoare rămăşiţe ale robilor ce trecuseră pe acolo. Încercă să-l convingă să meargă mai departe. fuseseră ucişi de achingii. lucitoare. ca să-l liniştească. Drumul urca pieptiş prin pădure. Băiatul. îmbrăcat într-un sumăiaş ţărănesc. . după ce îşi pipăi arcul de la oblînc şi cuţitul de la brîu.

25 . dar nu vezi că o căutăm degeaba. Şi lupii flămînzi. de aproape trei săptămîni? Şi prin pădure nu auzi cum urlă mereu lupii? Fiarele se apropie cîteodată atît de mult de noi. vorbindu-i ca unui om. urmărindu-ne din dosul copacilor. Nu ţi-e dor de Roxana? Şi cum calul necheză tocmai atunci de cîteva ori. La vale îţi va fi mai uşor să fugi. ţîşnind prin faţa noastră. ard satele. Este adevărat că încă de cînd am părăsit Craiova pustiită şi conacul de lemn al lui Mircea cel Bătrîn. Oricum. n-am la oblînc arcul şi tolba cu săgeţi? N-am şi o pungă cu pietre şi praştia? Şi tu nu ştii că eu ţintesc destul de bine şi cu săgeata. şi văd că adună o mulţime de băieţi şi chiar de fete. ca nişte turbaţi. rîse copilul. Nu vrei să mă ajuţi? îşi întrebă el calul. chiar dacă ne vor sta în cale lupii sau achingiii. de vîrsta mea şi a Roxanei. Negrule. Dar tata. dar nu-i poate răspunde cu vorbe fiindcă este lipsit de grai. va trebui s-o luăm înapoi la goană. Negrule! îl bătu din nou pe grumaz Băiatul. Afară de asta. pe pîrcălabul Brad şi pe Roxana. pe care l-am găsit ars pînă la temelie.Trebuie să-l găsim. Am şi văzut două căprioare speriate. ne-a învăţat să nu ne fie frică de nimic. Cred că trebuie să fie şi acum mai mulţi pe undeva prin apropiere.. că mă cuprinde frica. Să facem faţa cu curaj oricărei încercări.» . şi un iepuraş hazliu dîndu-se tumba prin zăpadă. urletele lupilor ne însoţesc. Iarna e grea. dacă ne vor încolţi lupii. care aleargă de colo pînă colo. prietenul şi stăpînul meu. cu ochii lor lucitori. ca şi ţie. Negrule. prelung. I-am auzit şi toată vremea cît am stat la stîna aceea unde ne-am ospătat şi ne-am odihnit peste noapte. m-am şi gîndit că. încercînd să-l dea curaj.Nu-ţi fie frică. Uite. şi cu piatra? Mai prost este cu cetele astea de achingii. Jefuiesc. încît îţi mărturisesc ţie. copilul crezu că i-a răspuns: «Desigur că mi-e dor. pentru că în mintea lui de copil îşi închipuia că Negru îl înţelege. că le zăresc ochii furioşi din dosul unor trunchiuri de copaci sau al cîte unei tufe încărcată cu nea. Uneori mi se pare.

Apoi l-ar fi ameninţat pe Vlad din Transilvania că. fii curajos şi ascultător! Tonul lui blînd îl hotărî pe armăsar să plece mai departe. punîndu-l mai înainte la chinuri. ştie că nu se glumeşte cu Mahomed. să-l căutăm pe Roxana şi pe pîrcălabul Brad! Haide. şi el să vrea să te chinuiască!. Şi Vlad. O! Dacă ar fi reuşit oamenii lui să-l prindă pe fiul lui Drăculea şi să i-l aducă legat. Negrule. avînd o făclie în mînă şi speriindu-şi slugile. iar peştii şi racii îi umblau pe sub cămaşă şi prin şalvari. că nu se împlinea. frămîntat el însuşi de o spaimă fără pereche şi de-o ură de moarte împotriva lui Vlad şi a copilului său.. cum nu s-a priceput nimeni. Mahomed se pricepe la chinuri. domnia sa ar fi rămas netulburată. cît e el de Vlad. Avea doar un cusur. dar tot neliniştit şi cu urechile ciulite. Căpetenia achingiilor. Nici habar n-avea copilul care era în şa că toată vînzoleala aceea a cetelor de achingii nu fusese stîrnită decît de dorinţa sultanului Mahomed de a pune mîna pe el. îi va ucide feciorul. Ferească Dumnezeu şi toţi sfinţii cîţi i se găsesc în preajmă să ajungi în mîinile lui Mahomed. în faţa sultanului. călcînd ca o stafie pe lespezile de piatră.noi trebuie să mergem înainte.. cît e de feciorul Dracului şi cît o fi trecut el marea înot. haide. Şi Vladislav rătăcea noaptea prin palatul domnesc de la Tîrgovişte. 26 . bătuţi în hărăghia cea nouă a saşilor de la Braşov. Sultanul l-ar fi închis la Galipoli. cu un bolovan de gît. de nu se potoleşte. zăcea pe fundul Bosforului. Făgăduise aceluia care-l va prinde pe copil o căciulă cu ducaţi de argint. în locul unde stătuse înainte părintele său. Visul acesta era frumos din cale-afară. L-ar fi trimis îndată pe copil sultanului. fiindcă nu fusese în stare să-l aducă la Constantinopol. Domnitorul Vladislav nu mai avea nici el somn. Porni la pas. pe vreme de furtună.

Şi. fusese căutat de doi sultani . 27 . ce ocolea muntele. năvălitorii ardeau locuinţa Voicului. crezuse că acestea răsunau din sat şi că erau strigătele de durere ale oamenilor chinuiţi de turci. în fierbinţeala călăriei. I-o fi frig. se hotărîse s-o ia sub ocrotirea lui. scurtînd drumul prin nişte locuri prăpăstioase. cuceritorul Constantinopolului . ori au fost luaţi robi de turci .ceea ce era adevărat. fata nu fusese găsită. El trecuse pe una dintre laturile muntelui. Băiatul le auzise şi urletele. făcîndu-le slujbele de trebuinţă. sărmana! O fi flămîndă.îşi îndemna înainte calul. ori au izbutit să se ascundă prin păduri. o urca pe şaua lui. în sine. cînd îi îngropaseră oamenii. vreme de zece ani. ajutaţi şi de alţi oameni de la stînele şi din pădurile învecinate. Adevărul era că achingiii se încrucişaseră cu el pe drum. s-o ducă în dar sultanului. în vreme ce gonea spre Tismana. Ajungînd la casa Voicului. o găsise arsă. Nimeni dintre cei rămaşi cu viaţă nu văzuse cînd o înşfăcase achingiul pe fată.dintre care unul era vestitul Fatih.. încîntat de frumuseţea Roxanei. Băiatul plecase călare s-o caute pe Roxana. Şi căpetenia achingiilor. cu alţi doi-trei copii cîţi lipseau dintre morţi. deşi era mai mic ca vîrstă decît fata. vorbindu-l mereu de Roxana: . N-o avea unde dormi. Asta i-a făcut pe unii să creadă că ea. După ce supravieţuitorii măcelului săvîrşit de achingii la Tismana.Deoarece Băiatul nu cunoştea frămîntările lui Vladislav şi habar n-avea că. Nici astăzi nu putea să-şi dea prea bine seama cum de nu se întîlnise cu achingiii. iar turcii o luaseră pe drumul cel bun.. Şi nici între cei morţi. însă. îi înmormîntaseră pe toţi cei ucişi în ziua aceea de pomină.Cine ştie pe unde-o rătăci. Trebuie s-o găsim. Voia s-o mîngîie pentru pierderea tatălui său şi. îngenuncheat la căpătîiul Bătrînului. pe cînd el se găsea la Tismana.

strigă. duşi de achingii peste Dunăre. E cineva pe-aici?. alb şi lucios. dincolo de Dunăre. cu albia ei plină de sloiuri mari. Din Piscul Voinicilor se vedea. La stîna unde poposise în timpul nopţii. drept în faţă. Eheeei! Glasul lui încă subţire. pînă dincolo de Jiu şi de cetatea romană ruinată. ridicîndu-se domol în văzduh. iar iarna este nespus de grea. învălmăşite unele peste altele şi încremenite apoi cu toatele.Băiatul însă rămăsese cu nădejdea că fata o fi reuşit să se salveze. dar cei mai mulţi pier fără ajutor. Jiul. Băiatul se apropia cu calul de Piscul Voinicilor. Spre dreapta scînteia. neînchipuit de alb. Oamenii îi adună pe cîţi îi găsesc. se auzi pînă la ţărmul Dunării şi prin toată pădurea.. pe unde auzise că s-ar afla nişte copii fugari. Iar spre stînga se vedeau bălţile Potelului. făcîndu-le pîlnie. întinzîndu-se de la vechea aşezare a călăreţilor lui Mircea cel Bătrîn. şi. Pe culme domnea o linişte adîncă.. Copiii. 28 . înălţîndu-se puţin în scări.. pe malul fluviului. de sus. rotindu-şi încet capul de la stînga spre dreapta: . Vremea fiind atît de geroasă. rătăcesc pe coclauri. păta albul acela neîntinat. care în locul acela se varsă în Dunăre. se deschidea o privelişte de basm. apele îngheţaseră bocnă. Numai un fum cenuşiu-albastru. Băiatul îşi duse palmele la gură.Eeheeei!. ca să nu-i întîlnească iarăşi pe călăii lor.. Totul era alb. trecuseră fluviul pe gheaţă. pînă departe. ca o oglindă. Nu se auzeau decît copacii trosnind de ger. Dar neştiind încotro s-o ia. ciobanii îi povestiseră că mai mulţi copii. hăt. la Gura Padinii şi spre cetatea ce se afla încă atunci la Orlea. fiindcă locurile sînt pustiite de duşmani. la fel ca şi pe pîrcălabul Brad. dar destul de pătrunzător. De acolo. Dunărea. izbutiseră să scape. De aceea o căutase pretutindeni. Orlea. în schimb. ca prin voinţa puternică şi neînţeleasă a unui vrăjitor. ca şi alţi fugari de la turci.

o aşeză în strună.. repetă el. Îşi puse tolba ia îndemînă şi.. prin aerul îngheţat: .. Negrule? se lăsă Băiatul în şa. calul se agită şi se întoarse neliniştit . din partea de unde venise el. deşi era prima bătălie adevărată pe care o da în tînăra lui viaţă.. în acelaşi timp.Să nu-i scăpăm! răcnea unul dintre cei care goneau din jos. cînd urca prin pădure.. încercînd să răzbată cu Negru printre cei care-l aţineau drumul. Nu băgase de seamă. Băiatul nu văzu altă scăpare. ridică arcul de la oblînc. îndemnîndu-se pe turceşte: .. coborîră repede pe o potecă. Cînd. avînd în mîna dreaptă. e. Achingiii erau foarte şireţi şi încercaţi în treburi din acestea. şi se pregăti să mai strige o dată. orice-ar fi!. Alţi doi soseau din urmă. Îi şopti deci calului: . nechezat de cai şi glasuri groase de bărbaţi.. Să nu-i scăpăm!.. ce lucea argintiu. îmboldindu-şi calul cu pintenii.Negrule. . Dete drumul larg frîului. se auzi un zgomot de copite. e. Pofta de rîs îi pieri însă numaidecît.. du-mă ca vîntul şi ca gîndul! Să nu te opreşti. cu un vîrf ascuţit. în dreapta movilei .. strînse spinarea calului între pulpe şi. rîzînd cu poftă.priveghind partea aceea a Jiului pe unde oamenii puteau trece cu săniile . parcă în salturi. 29 .. ascultîndu-şi ecoul glasului. că. acum i-acum.Ecoul îi răsfrînse vocea şi se întoarse la el. o suliţă lungă. pentru că.Ce e. Ca şi cum ar fi fost un războinic încercat.stăteau la pîndă cîţiva achingii. scoţînd din ea o săgeată.Înconjuraţi-l şi prindeţi-l.E. ei.. ca să-l zorească la deal. pe unde puteau ieşi uşor înaintea Băiatului. ci-ne-va. Doi dintre ei.. ridicată. Băiatului îi veni să rîdă.. decît aceea de a merge tot înainte. călări.

Pipăind cu degetele. copilul îi şuieră calului: 30 . îşi repezi către băiat suliţa. cu un arc întins. la cotitura drumului. scăpînd din şa. se prăvăli prin zăpadă. făcu un salt într-o parte. şi otomanul. necheză lung şi răsunător şi porni în galop. Celălalt achingiu. săgeata porni vîjîind. la vale. şi. şi pentru o clipă închise ochii. Văzîndu-i pe cei doi duşmani din faţă căzuţi. achingiul se ţinea cu amîndouă mîinile de nas. simţindu-se strîns între pulpe şi cu frîul liber. Mai puse încă o săgeată în arc şi îl ţinti în şalvari. la Tismana. Dar băiatul era sprinten şi îşi aplecă fruntea. cînd veneau la coteţele porumbeilor. ci sacul cu pietre pentru praştie. Trase. dar ştiind că mai sînt încă doi în spate. Achingiul duse mîna la spate şi ţipă tare. Băiatul nu mai stătu pe gînduri. unde i se înfipsese săgeata. Turcul nu mai văzu. aşa cum îl învăţase Bătrînul. cînd îi dete drumul. Bătu văzduhul cu mîinile. Partea foarte umflată a şalvarilor achingiului îl ispiti pe copil. Calul. Din galopul calului nu nimeri însă tolba. roşu la obraz şi cu turbanul căzut pe ochr. apucă o piatră mai colţuroasă. lipindu-şi-o de grumazul calului. scăpat din frîu. Era întîia oară cînd îşi întindea arcul spre un duşman. şi răgea de durere. de-a rostogolul. Cînd îi redeschise. şi-aşa cum arunca în ulii. Ţinti pe arcaş. Calul otomanului. Scăpă şi el din şa şi se duse de-a dura. gata să tragă. Calul se sperie.Nici nu şi-ar fi putut închipui copilul că aveau să-l fie atît de curînd folositoare învăţăturile Bătrînului în arta luptei cu arcul. se întoarse. îl izbi pe achingiu într-un ochi. Drept înaintea sa. cel cu suliţa în mînă şi soţul său. Dar nu că îl vor ucide achingiii. ci că nu îl va nimeri pe cel ţintit şi va cădea în mîinile lor. întinse bine struna. se apropiaseră achingiii. Vru să-l răspundă şi el cu o săgeată. Suliţa îi trecu pe deasupra. Teamă îi era.

nu veneau decît cei doi cai ai achingiilor pe care-l doborîse Băiatul ţintindu-l pe unul în nas şi.. Băiatul nu-şi încetini goana. Negrule! Şi. Crengile de la marginea drumului îl loveau pe Băiat peste frunte. frate. Caii ceilalţi se zvîrliră şi ei. cînd auzea din spate tropotul cailor duşmanului? întoarse capul şi văzu că achingiii rămăseseră mult în urmă. Unul dintre achingii. poate izbutim să scăpăm. Îi auzea afurisindu-l. Dar calul începu să i se scufunde.Haide. Calul încercă să înoate. Ca să o ia la stînga. Alah!. topindu-lse pe lîngă gulerul sumăieşului şi prelingîndu-i-se pe spate. Dar ce însemnătate mai aveau toate astea.. . Calul coborîse de pe deal. necheză şi o porni la vale cu asemenea iuţeală. vrînd să pună o cît mai mare distanţă între el şi turcii care voiau să-l prindă. şi de cîteva ori le simţi săgeţile vîjîindu-i. sări pe gheaţă. Şalvarii săi largi i se umplură de apă. se ţineau după Negru. pîrîi. Apa chifti verzuie de dedesubt. cu ochii mari.Alah!. Gheaţa.. cînd dintr-alta. şi pe celălalt în ochi. Haide. cînd sări calul. fără povară. însă sloiurile îl împiedicau.. Zăpada scuturată de pe ele o simţea rece. Totuşi. zorind şi mai mult calul. După el. 31 . înainte. şi gheaţa. ori-cît de groasă fusese. cum nu mai alergase niciodată. Malul înalt al Potelului se şi vedea. Ceilalţi doi cai tropoteau în urmă.. şi scapă-mă! îl ruga pe soţul său de pe mal. Sări. Dimpotrivă.Fie ce-o fii îşi spuse. cînd dintr-o parte.. Calul îşi întoarse spre el capul. nevăzînd primejdia. în şalvari. se luă după copil. Negrule. cînd pe deasupra capului. Caii.. Dincolo de mal licărea gheaţa de pe baltă. însemna să piardă din timp şi achingiii să-l ajungă. de la o înălţime mai mare de doi metri. ajunse în cîmpie şi o porni către bălţi. inteligenţi. începu să se crape.. o înteţi. Turcii erau ceva mai departe.. Turcul începu să ţipe: .

puiule de tigru. ca să se desprindă din laţ! Sări din nou pe spatele calului. pentru că şi copitele Negrului alunecau. salvat.se înălţă în două picioare şi se repezi la calul pe care sta achingiul.ce-i veni? . Negru îl urma la un pas. . şi anume căpetenia lor. Calul făcu un salt. în loc să-i stea pe spinare. cînd Băiatul se ivi pe mal. Se căţără. cu un chiot sălbatic îl roti pe deasupra capului şi-l azvîrli. Acesta se ridică şi el în picioare. . neînţelegînd la început de ce stăpînul lui se tîrăşte pe jos. Achingiul vru să prindă frîul. iată-l. fu lîngă el. nechezînd mulţumit şi întorcîndu-şi mereu capul către tînărul său stăpîn. Sări din nou. Aşa crezuse el! Numai că al patrulea achingiu. Negrule.Aha. Din cîţiva paşi.. 32 . Şi.Haide. nu te lăsa! îl îndemnă el. ai să-mi plăteşti scump loviturile pe care le-ai dat achingiilor! răcni el. izbindu-l cu capul de zăpada zgrunţuroasă şi învîrtoşată de ger.. şi scăpă capătul frînghiei. Deodată . achingiul îl smulse de pe cal şi începu să-l tîrască. peste braţe. Şi. cu ceilalţi doi cai fără stăpîn în urma lui. Se zvîrli pe podul încă nerupt de gheaţă. Îşi pregătise în linişte arcanul. Amîndoi începură să se muşte. Băiatul simţi cum i se strînge laţul în jurul mijlocului. făcîndu-l neputincioase totodată şi braţele. care se linişti ca prin farmec.Băiatul nu mai avea timp să se uite la turc. Laţul veni ca un trăsnet şi cuprinse. Malul din stînga era aproape. el urmărise de pe mal toată zbaterea lui Negru pe gheaţă. fiindcă era sigur că acesta era copilul căutat de sultan. Să nu ne înecăm. Trăgînd cu putere. nu sărise pe gheaţă. e pe ţărm. Atît îi trebui Băiatului. trupul Băiatului. Apa îi crescuse pînă la genunchi. Fără să-l dea nici cel mai mic ajutor celui ce se afla în primejdie şi îl implora să-l scape de la înec. Sloiul de gheaţă pe care se găsea calul se legăna.

alergînd omeneşte peste gheaţă. cu armele pierdute în apă. să-l liniştească numaidecît. din care celălalt achingiu.ceea ce îl miră peste poate pe Băiat . . codindu-se. prin mîngîieri şi vorbe prietenoase. Era însoţit . simţind ursul. murat tot. . începură să se roage să-l ierte. Dar omul. în sfîrşit. Pe cel de-al doilea turc ce ieşise din apă.Bun.Nu mă omorî! se milogi el. Ursul venea. acum dezbrăcaţi-vă! le porunci scurt la amîndoi. să iasă. ţinîndu-se de coada calului. Turcii. fugind cît îl ţineau picioarele. ager cum era. mormăind înciudat. şi lîngă Băiat se ivi. îl apucă de gulerul cojocului si-l trînti pe zăpadă lîngă primul. achingiul se supuse. şi achingiii începură să-şi scoată repede cojoacele. care părea să fie un îmblînzitor de animale. cu iuţeală şi fără multă vorbă. cu labele lui mari. îşi puse o săgeată în arc şi. Caii strînşi în jurul Negrului. pe turceşte. văzînd întorsătura. Bărbatul însă îşi ridică hangerul. îi porunci.Achingiul însă. Neavînd încotro. încălţat cu nişte opinci marii pe cap cu o căciulă uriaşă. se răsturnase pe spate. să ridice mîinile.Ţine-l aşa pe dihania de achingiu pînă venim şi noi. din săriturile acelea neaşteptate ale calului muşcat şi. cămăşile şi rămaseră goi de la brîu în sus. izbutise. îndreptînd-o spre pieptul achingiului. şi chiar Negru însuşi. chiar izbit de cîteva ori cu copitele de Negru. . Şi te voi răsplăti ca un paşă. Băiatul. un bărbat scund şi gros. începură să sforăie. dîrdîind ca un cîine.brîul său roşu. dar îmbrăcat încolo cu haine de tîrgoveţ. cafeniu. Bărbatul ducea într-o mînă o ladă şi în alta un toiag noduros. care ţinea de lanţ un urs mare. Bărbatul se duse apoi lîngă achingiul ameninţat mereu de săgeata Băiatului şi-l smulse. Nu trecu mult. hangerul şi celelalte patru sau cinci cuţite ce le avea înfipte în sileaf . cu părul crescut în neorînduială po obraz.de un copil tot cam de vîrsta lui. auzi în clipa aceea Băiatul pe cineva strigîndu-l nu prea departe de malul bălţii. 33 . apropiindu-se de ei reuşi.

la semnul acestuia. încovoiat de ger.. Sări în apă şi începu să înoate. şi. Goale. Achingiul nu mai aşteptă şi. Băiatul descălecă. trebuia să rîdă sau să se întristeze. Aşa.Dă-te şi cu capul la fund. după o asemenea întîmplare. . Şi pentru cheltuială.Mai repede! îi porunci omul. turcule. vru să se repeadă la haine. o luară la sănătoasa.Acum aruncă-te şi tu în apă şi fă o baie rece.. Adineauri. achingiul îşi dete seama că hangerul pe care acesta îl ţinea în mînă era gata să-l şi izbească. colţunii şi papucii cu talpa de-un lat de palmă. după uitătura lui. după ce ni le-au luat peste Dunăre.Nu. să-ţi vină mintea la cap! se răsti la otomanul care rămăsese pe mal. lovindu-le cu bicele pe spinare.. Osîndiţii icniră şi. intră. nu. împreună cu copilul ăstălalt. Nu ştia dacă. mai repede. îl lăudă el pe Băiat. cum te învaţă profetul. Să vă duceţi şi să nu mai îndrăzniţi nici să întoarceţi capul. Goi veţi pleca şi voi.. Turcul se bîţîia.Hangerul lucea rece în mîna bărbatului şi. Hai.azi este luna de cînd l-am îngropat . ieşind după curmătura aia de mal. vă mai dau şi asta! Şi începu să-l izbească cu băţul noduros peste şale. fugind de le sfîrîiau călcîiele. iată.iar pe mine m-au luat cu sila.. acum ieşi. te-am văzut cum te năpusteai asupra copilului ăsta.. 34 . chiţăind de frig ca un şoarece.. ne-au gonit achingiii voştri înapoi nevestele. să le cînt şi săi veselesc la o tabără a voastră din Bulgaria. pantalonii de flanelă de dedesubt. că va fi vai şi amar de voi.. să-ţi faci baia. Aşa au făcut alţi achingii de-ai tăi cu băiatul meu mai mare . Am scăpat însă trecînd Dunărea de cu noaptea pe gheaţă. tot sărind de pe un picior pe altul. . cu apa încă şiroind pe ei. îi hotărî soarta omul cel crunt. . achingiii îşi scoaseră repede şi şalvarii. Eşti un flăcău straşnic. . Îi strigă omul.

moşnege. 35 .Pentru că avem cinci cai. făcîndu-i semne din ochi.. Se avîntă pe cal. răspunse el. Tata l-a prins şi l-am crescut de mic. arătîndu-le celor doi copii lada. iar noi nu sîntem decît patru.. îi vorbi cu glasul lui gros.. Achingiii mi-au omorît pe tata . dîndu-şi seama că nu-i pîndeşte nici o primejdie din partea ursului. şi se grăbi să strîngă cu încredere mîinile noilor săi prieteni.. după cum vezi.. începînd abia acum să zîmbească. care de altfel nici nu era moşneag. prinzîndu-l-se cu amîndouă labele de coamă. . numai dacă socotim şi ursul. Calul . nu aşteptă să i se spună de două ori.Băiatul! Alt nume nu-mi cunosc.. .. de om obişnuit să crească şi să îmblînzească animale. îl îndemnă să primească. ursul! spuse Bucur. Nu sîntem decît trei. Acum pe ea o căutam. . . la Bătrîn .. rămîi cu noi. . Privirea aceea deschisă şi prietenoasă îi plăcu Băiatului. Ştie să călărească. pe unul vom aşeza bagajele.. sus!.. şi calul.. Noi. speriat.Sigur. Şi ursul.. o tobă şi.. odihnitor. Îi porunci Tit ursului. cîteva păpuşi .. În ladă mai avem un fluier. rotindu-şi ochii. gîndindu-se. jucăm ursul.ceea ce sînt încredinţat că tu încă n-ai văzut. ci era foarte tînăr.În vremuri din acestea nu ne mai mirăm de nimic. glăsui rîzînd Tit. glăsui omul. se linişti. Este un animal învăţat de noi să ne înţeleagă şi să ne asculte.Care patru? se miră Băiatul. În trei ne va fi tuturor mai uşor..Haide. Pe mine mă cheamă Tit. . Copilul lui Tit se uită la Băiat rugător şi.şi sora mea de suflet s-a pierdut. cu toată înfăţişarea lui bătrînească.Primesc.acela care abia ieşise din apă . o lăută. .. Dacă vrei. bineînţeles.. Ştie să stea şi în picioare pe cal. şi pe copilul acesta îl strig Bucur. ca să-l încredinţeze pe Băiat de adevărul celor spuse de Bucur.se scutură şi începu să sforăie.. privindu-l cu bunăvoinţă. Tit însă îl mîngîie.Cum te numeşti? îl întrebă bărbatul cel mustăcios.zise..

Putem porni. ha!. unii ţinîndu-se cu mîinile de pîntece. Fusese vîndut şi ajunsese prin alte ţări depărtate ale răsăritului. Umblase prin Franţa. din cine ştie ce pricini. în trap mărunt.Gata. Încălecară cu toţii şi porniră voioşi. cu arcanul achingiului. după moartea lui). Căzuse prizonier la turci. Odinioară Tit fusese oştean. de-a lungul bălţii Poteluiui. De acolo fugise cu o corabie veneţiană pînă în marginea de asfinţit a pămîntului. Ha. dar care în zilele acelea. pe celălalt cal. Cu curaj. ha. la tîrgul din Rîmnic. ha! se veseleau privitorii. adus pare-se de el pentru întîia oară în Ţara Romănească (uitat multă vreme. ha. însoţind o ceată de cîntăreţi rătăcitori.Tit legă după aceea bine lada. băieţi!... alţii abia mai putîndu-şi mişca fălcile şi curgîndu-le lacrimi pe obraz de atîta rîs.. şi. numiţi jongleri. Germania şi Spania. Tit avea un meşteşug. se deprinsese să facă păpuşi 36 H . înainte. îi pusese pe toţi în uimire. 4 NEUITATA ÎNTÎLNIRE DIN RÎMNIC a.. Văzuse şi învăţase cîte nici nu-i putea da nimănui prin gînd. cînd termină treaba le spuse copiilor: . Între altele.

ca să folosim un cuvînt obişnuit celor de astăzi . Hî-hî-hî. călugări. Ce m-a-a bă-tut!. pînă atunci necunoscut pe la noi. de după perdea. care ies din spatele unei perdele de crengi. jucînd cu ele diferite întîmplări hazlii. văicărindu-se: .. Păpuşa mergea şchiopătînd. Alah! Cuvintele le rostea pe o melodie tînguitoare. vorbesc şi se mişcă. De ce m-a bătut aşa? Hî-hî-hî. ca şi cum ar fi primit în acel loc bătaia. prăpădită. 37 . în zilele din urmă. se desfăşurau cam aşa: Mai întîi se ivea de după perdeaua de crengi o păpuşă zbîrlită. ţinîndu-se cu o mînă de picior. şi mai cu seamă ţăranii.. toţi cei din tîrg. Doamne. Scenetele ce se reprezentau . de vorbă.. făcîndu-le să vorbească (de bună seamă cu glasul lui. Iar cînd spunea: «Şi ce m-a bătut!» păpuşa ducea mîinile la partea cărnoasă de la spate şi. acompaniată... îmbrăcîndu-le şi dîndu-le înfăţişări de boieri. Şi pe urmă plîngea. şi iar se apuca de şalvari. din dosul căreia cei trei prieteni ai noştri îşi arătau priceperea în jocul păpuşilor. Păpuşile le mînuia în fel şi chip. cu un nas lung si ascuţit. de juri că sînt vii.şi care-l făceau pe oameni să rîdă cu atîta poftă... . scîncea. cătînd însă pe furiş la păpuşi. A-lah!. avînd o pînză de sac pe spinare.Vai de mi-i-ne şi de mi-i-ne. tîrgoveţi sau ţărani.. şi cu acela al Băiatului). meşteşugarii şi neguţătorii se adunaseră în faţa perdelei de crengi. cîte se mai pot născoci! În felul acesta.Hî-hî-hî. Hî-hî-hî. dar a ve-enit Ioan de Hu-u-ne-doa-ra şi ce m-a bă-tut!. îşi spuneau: .de lemn.Veniţi să vedeţi ceva nemaipomenit! Nişte omuleţi de lemn hazlii... nevrînd să se amestece cu prostimea.. cîţi erau în tîrg... de un fluier şi o tobă.. al lui Bucur şi. Lua-a-sem Constan-ti-no-o-po-lul şi cre-deam că mer-ge tot aşa.. îndoindu-se de şale. turcească. se ţinea de ea. Mă nu-u-meam Fatih-Cu-uce-ri-to-o-rul. Mai multe feţe boiereşti şi călugări stăteau la o parte. Bărbaţii şi femeile..

cu o săgeată înfiptă în picior.. cu barbă căruntă.Vreţi ceva de pe la noi? întrebă Tit. mai răcorin-du-şi în felul acesta.Bun! se învoi Tit.. în timpul domniei lui Vladislav.. măcar în faţa păpuşii. Aşa ai să păţeşti de-aici înainte peste tot. năduful pe care îi aveau pe Mahomed.. turci.. După ce se satură. Acesta e Mehmet. Mahomed al IIlea . după cum avea nevoie. Îşi toarnă cenuşă pe cap! Toată lumea ştia că. trufaş. Oastea de ieniceri şi spahii îi fusese nimicită. Belgrad ţi-ai găsit!. . atîta rău... De supărare. La drept vorbind. Lumea rîdea de nu mai putea. abia scăpase cu fuga.. ce le pricinuise de cîţiva ani încoace.Mehmet!. în urmă cu două luni. 38 . cărora le schimba înfăţişarea. cum îi ziceau romănii . Mahomed postise trei zile.Belgrad ţi-a trebuit?. păpuşile căpătau viaţă şi privitorii puteau să jure că sînt slujitori.. Luate în mînă de Tit sau băieţi. o bătaie soră cu moartea....mîncase.Asta vrem! De la noi! ziseră oamenii. Şi îi făceau cu pumnii semne: «Sîc! Sîc!».Mehmet. învelindu-se ziua şi noaptea în pînză de sac. Te doare.. tătari. e îmbrăcat în pînză de sac!. din partea lui Ioan de Hunedoara. presărîndu-şi cenuşă pe plete. şi se mai îmbrăca aşa şi la data cînd Tit îşi juca păpuşile în straie şi turban cernite. . Şi îndată se arătă o altă păpuşă. Tit avea numai cîteva păpuşi făcute din bucăţele de lemn. mulţimea ceru să i se joace şi altceva... Şi el însuşi. închipuind un boier valah. Mehmet? Ai încasat-o bine de la Ioan de Hunedoara?. femei sau pe oricine întruchipau. la Belgrad. scoţînd capul de după perdeaua deasă de crengi. . văzîndu-î pe Mahomed scălîmbăindu-se şi jelin-du-se de pierderea oastei şi de durerea din picior. Să vedem dacă o să-l recunoaşteţi.. se prăpădea lumea de rîs. Priviţi-l. ..

şi îşi schimba puţin vocea cînd ele trebuiau să vorbească. cînd sînt în preajma mărimilor. pe boierul Albu. fiindcă avea o curte ca un adevărat domnitor .Ai dreptate. că frumos iarmaroc mai este acesta din Rîmnic! deschise vorba păpuşa ce închipuia. era Tit. . De aceea era de mirare că păpuşarul îndrăznea să joace pe boierul acesta numit. de prietenii şi curtenii lui.Măi. Domnitorii se schimbau.Ăsta-l boierul Albu! îl recunoscură privitorii.. De aproape un sfert de veac. cea de-a doua făcea un ocol mare în jurul ei. Voinţa lui era lege.de cum făcu primele mişcări.Aşa se întîmplă şi de data asta. domnea ca un al doilea voievod neîncoronat.şi erau siguri că pînă în cele din urmă a lui va rămîne puterea. doar el rămînea nemişcat. Albu era boierul cel mai bogat şi puternic din Valahia. 39 .ca să semene cu un boier gras .. Cel care vorbea. Şi cît mai strigă oamenii! Unii au răguşit de-atîta ţipat şi s-au făcut roşii ca racii fierţi. cu un ghemotoc de cîlţi la pîntec . măria ta! zicea slugarnică păpuşa a doua. aşa cum fac unii slujbaşi linguşitori. din dosul perdelei.. s-o ajungă din mers. Păpuşa gătită în haine scumpe. De fapt era tot Tit. continuă să grăiască plin de măreţie boierul.Ce forfotă!. cum simţise poporul. pufnind din cînd în cînd pe nări. care ţinea amîndouă păpuşile în mîini. la fel de puternic şi din ce în ce mai bogat. făcînd mulţimea să clocotească de rîs. Lîngă Albu cel Mare se arătă o altă păpuşă. . un om la fel de cunoscut de popor. Albu cel Mare. . Se vedea cît de colo că păpuşa nou-apărută înfăţişa pe un curtean al lui Albu. căci la vederea lui mulţimea chicoti. De cîte ori se oprea întîia păpuşă şi se întorcea brusc.. păru un om viu. unii îşi pierdeau capetele. .

. căci întîia păpuşă. Fiecare îşi ştie nevoile sale..Ei.. în tîrg. fie de cei de drumul mare. pe nepusă masă. fie de cei de tarabă. şi să se grăbească să cumpere de la el cojoace. de două.Punga.. la cojocarul acela!.. acuşi. iţindu-se spre iarmaroc. Şi începe să se jeluiască: . mai cuvîntă: . Şi păpuşa cea grasă arată cu mîna la beregată. ca în faţa unui boier adevărat. . şi păpuşa a doua arăta pe un om din mulţime. ..Uite-l. de aur.. în semn că vinovatul va fi ridicat în furci. tăindu-l pe Vladislav.. sub cuvînt că se făcuse omul turcilor. lasă boierule. ia din nou cuvîntul întîia păpuşă şi se bate cu palma peste pîntec. Cojocarul se făcu la obraz ca focul şi.. De cînd s-a înscăunat fiul lui Vlad Dracul.. şi nimeni nu îndrăzneşte s-o fure. are să vină iarna. să bea oamenii cu ea. zicea prima.la te uită.. şi anume că acela care va umbla cu vicleşuguri sau va cere pe ce are de vînzare cît nu face va fi pedepsit. Lumea fierbea de rîs. 40 ..Îl văd. . Îşi pipăie brîul.Bine că a pierit hoţia. Vodă a pus la un izvor o cupă mare. . nu e răscruce să nu se legene în spînzurătoare sau să nu stea înţepenit în furci cîte un hoţ. Le spune că... cum şi-a agăţat cojoacele în ramurile mai joase ale copacului sub care stă şi trage pe trecători de mînecă. ce te legi şi dumneata aşa. cu burta înainte. na. de trei ori.. Dar hohotele se curmară.Nici nu mai era nevoie să dea vestirea asta. Punga mea!.. de mine... de dimineaţă. zise a doua păpuşă. ia.Nu ştiu cum le-a părea unora dintre neguţători porunca dată. întorcîndu-şi căciula în mîini.. de slujitorii domniei. O mie de galbeni aveam în ea. răspunse înghesuit: . Vorbele lui îi făcură pe oameni să rîdă mai tare. căci erau primejduite averile noastre boiereşti. măria ta. care era chiar cojocar şi făcuse întocmai ce spunea mai departe păpuşa. Se bate peste pîntec o dată. Mi s-a furat punga!. scumpă şi minunată.

zău nu minţim. Nu apucă însă să-şi isprăvească vorbele şi. să dea el cuiva o sută de galbeni?. zice şi cojocarul de adineauri. Ori e punga mea pe la vreunul dintre voi? întrebă el mulţimea.. Îi îndeamnă la tăcere mulţimea pe limbuţi.Vai de mine.. Cine o are şi n-o aduce o să fie înfipt în ţeapă. cui mi-o găsi-o sau cui mi-o aduce-o.Mai strigă o dată. Poţi să ne şi cauţi. boierule.Ssst. de după perdea. .Sînt sau nu slabe. Păpuşa a doua îşi făcu palmele pîlnie la gură şi începu să strige din adîncul rărunchilor: . îl îndeamnă pe sfetnicul său boierul cel mare. zice păpuşa a doua. boierule. stăpînul nostru. căci cu boierii cei mari. ..Nu e.. . mai în serios. nu poţi şti niciodată ce se mai întîmplă. se jură privitorii. păpuşii. a pierdut sau i s-a furat o pungă cu o mie de galbeni... zgîrcitul zgîrciţilor. sau o păţiţi! zice păpuşa. nu e! răspund oamenii.. Boierul Albu... .. boierule. o su-tă de galbeni?! se miră o femeie. vesteşte în tîrg că-l dau o sută de galbeni. chiar cînd sînt numai păpuşi. .Poate nu ţi s-o fi furat. .. se iveşte o a treia păpuşă... aplecîn-du-se peste perdeaua de crengi.Nici eu.Nu minţim. dîndu-se însă cîţiva paşi înapoi. cum ţi-am poruncit! ţipă boierul. Îşi arată părerea alţii. ci numai oi fi pierdut-o domnia ta. . . Văd că băierile brîului sînt cam slabe... nici eu.Mai vesteşte o dată.Spuneţi drept. Şi păpuşa a doua strigă iarăşi cuvintele prin care ameninţă pe cei ca-re-l asctind punga cu tragerea în ţeapă şi făgăduieşte celui cinstit suta de galbeni. Pune mai bine sfetnicul să dea încă o dată de ştire.Boierul cel mare. . Să vedem ce se mai întîmplă. Aceasta e îmbrăcată ca 41 . . mai în glumă... ssst!.Parcă n-aş crede. Dar cine i-o aduce primeşte răsplată domnească: o sută de galbeni.

E prea mult şi un galben?. şi încă şi acela e prea mult. aşa-s boierii. Ce-i trebuie prostului şi sărăntocului o sută de galbeni? .. de ce au. ce-i trebuie?! nu se putu stăpîni fata de adineauri. Păpuşa întîia se trase într-un colţ. plecaţi şi lăsaţi-ne în pace. Îi mustră iar oamenii pe cei ce vorbesc..Aş! Se făcea că n-a găsit-o! îi răspunde flăcăul. 42 . Flăcăul o înghionti pe fată. .Îi ajunge mojicului şi un singur galben. mai da el înapoi punga?. He. înşfăcînd-o. .. Amîndoi tăcură.. ...Unu.. o mie.. Eu sînt om sărac. Ia să fi fost un boier. Am şapte copii. Dacă nu vreţi să auziţi. de o ţîstuirăţi adineauri. Eh! răsuflă boierul cel mare uşurat. ssst. cu glas tare. . . cincizeci.. uite. acum ce fac? l-am făgăduit o sută de galbeni. pe care o întinde boierului. are dreptate fata asta.E punga mea! se bucură boierul cel mare. Dacă e a dumitale. am găsit în drum punga asta.. îşi duse el mîna la tîmplă.. he. zice el (de fapt vorbind Bucur.Auzi.Boierule. numiţi aşa fiindcă făceau olane smălţuite pentru domnie. cinstit om. tot ar mai vrea. numărîndu-şi înfrigurată galbenii din pungă: . cel ce mînuia păpuşa). doi.. ...Aşa e?! zise fata mulţumită că i se da dreptate.... După ce i-a adus-o înapoi. dar lucru străin nu-mi trebuie. Mi i-a adus pe toţi! Dar.Dă-l omului ce i-ai făgăduit! strigă către boierul-păpuşă un olar din vestitul neam al Olăneştilor.. Ăştia..un ţăran şi are o pungă doldora de galbeni.. gîndurile: .. s-o stăpîneşti sănătos.. Iacătă.Ssst. .. zice că ce-i trebuie. Îşi continuă în linişte. se supără o femeie cu un copil la sîn.. . Dar boierul-păpuşă nu se sinchisi de vorbele olarului.Ai văzut omul sărac? zice o fată tînără unui flăcău de lîngă ea.

Cum am găsit-o. Dracul era negru... Galbenii nu i-am numărat. boierul începu să se aplece după perdeaua de crengi şi să răspundă cuiva nevăzub .. şi boierul dădea din cap. ce caută să-l înşele pe ţăran!. . Însemnează că ţi-ai oprit suta făgăduită. văd că sînt în pungă nouă sute de galbeni. repede. după ce dracul pieri de unde venise.Uite ce e.Dracul.Boierilor. eu n-am desfăcut punga.. Îţi mulţumesc. Eu ţin la cinstea mea ţărănească şi am să mă duc la vodă Vlad să-mi facă dreptate şi să-mi spele obrazul de ruşine. aşa ţi-am adus-o. prietene? Ce să fac?.Pleacă. cît îmi pare rău că mă faceţi hoţ şi mincinos. ţi-am poruncit! răcneşte boierul cel mare.Ce zici.. coarnele. . Iote dracul!.Pe cînd fata şi femeia vorbeau încă între ele.Măi. Se scarpină în cap şi-l răspunde boierului: . s-o lăsa. îşi mişca repede. şi avea o coadă lungă de cînepă. Ţăranul stă puţin pe gînduri. al dracului boier. Nu-mi pare rău că n-am primit suta de galbeni făgăduită..Măria ta. Fiindcă boierul nu-i auzea destul de bine pe cel de după perdea. Dracul. Se sfătuieşte boierul cu el. Boierul cel mare îşi clătină burta de rîs: 43 .. Lumea izbucni în hohote: . . .Pleacă pînă nu te urc în ştreang! îi dă brînci şi boierul ai doilea. le răspunde ţăranul. de la o ureche a boierului la cealaltă. Ţi-ai luat singur răsplata.. cu coarne lucioase.. măi!.... . Pe hoţi şi mincinoşi vodă cel nou îi ridică în furci sau în ţeapă. Dacă o fi prost. se întoarse boierul spre ţăran. murmură oamenii supăraţi. acesta se ridică pînă la urechea lui şi lumea văzu că era un cap încornorat de drac. Erau o mie. Păpuşa a doua se ţinea la o oarecare depărtare de cealaltă. Pleacă sănătos.. eu mă duc.. pe care o tot azvîrlea în sus.

ştiucile lacome.. ori plăcinţelele umplute cu dovleac dulce sau mere coapte. Întîmplările şi vorbele atît de îndrăzneţe ale păpuşilor i-a prins în aşa măsură pe privitori.fiecare după starea pe care o are .. meşteşugari sau ţărani. Vlad. În colţul dinspre pădure. De cînd se înscăunase Vlad.. înţărcase bălaia pentru turci. Mai grozav era că pentru uimitoarele păpuşi ale lui Tit părăsiseră oamenii pînă şi frunzarele . sfîrîiau somnii graşi. pînă la de-ale gurii: miere. . . încît pe tarabe. de la opinci. Pe jilţ stă o păpuşă înfăţişînd un tînăr cu căciulă domnească pe cap şi un toroipan cît toate zilele în braţe.. rosteşte mulţimea. ţesături de in... N-am să vă înşir ce feluri de mărfuri erau..Du-te şi la vodă.. Turtele mari de făină proaspătă. fructe sau grîne. tot cu fereală. să ia din ele ce doreau şi la preţurile la care pofteau. vodă cel nou. Dar găsea inima tot ce rîvnea. Şi toate din belşug. legume. stropite cu smîntînă. turcii nu mai îndrăzniseră să bată tîrgurile şi iarmaroacele.. că nouă puţin ne pasă.. aromeau tot atît de 44 . murmură mulţimea. tăvălite în fărîmătură de nucă şi miere. făcîndu-se că nu le place să vadă păpuşile lui Tit. căciuli.. uitîndu-se să vadă de nu-i aud boierii cei adevăraţi. de neguţători. Şi doar la iarmarocul acesta fuseseră aduse mărfuri cu duiumul.au rămas uitate mărfurile aduse la iarmaroc.Albu cel Mare!. Odaiă cu urcarea lui Vlad pe scaunul domnesc.. dar pieri mai repede! zice şi cea de-a doua păpuşă. care stau mai la o parte. în ţepuşe de lemn sau puşi de-a dreptul pe jăratec..colibele de crengi în faţa cărora se turna din plin în ulceie mustul trandafiriu de Drăgăşani şi se frigeau pastrama de capră. Prostănace! Unu' e. şalăii argintii şi crapii ca nişte purcei. mai de aproape sau mai de departe. se iveşte acum un jilţ de lemn. puii de vară şi. ..Crezi tu c-ai să-ţi cîştigi cinstea înaintea unui boier mare?. de vorbă.Ăsta-l vodă. pescuiţi chiar atunci din Olt. pe rogojini sau pe jos .

îl arătă el pe ţăran . zicînd că am desfăcut-o şi am luat din ea suta de galbeni. rumăne... să-l vedem şi pe vodă ăsta nou cui o să-l dea dreptate? Boierului. adică ştie el cum se cheamă boierul.la spune şi tu..plăcut..Măria ta! o ia înainte boierul cel ţanţoş. Dar eu i-am mulţumit... Mie mi s-a furat o pungă. Mă plec înaintea măriei tale şi te rog .. numai şi numai ca să privească teatrul lui Tit.ci să-mi speli obrazul înjosit de boierul. Dar femeile şi chiar copiii uitaseră de ele.. 45 .Ei..mi-a adus punga. un semn cu capul spre mulţime. Să vedem. .. de ce te plîngi? Din mulţime se aud şoapte: ..nu să-mi dai suta de galbeni . neguţătorii îşi lasă carele cu mărfuri nepăzite în mijlocul tîrgurilor. Şi-a oprit singur răsplata făgăduită. o încurcă boierul. .Sau am pierdut punga..Asta de la brîul boierului am găsit-o... În pungă aveam o mie de galbeni. . Am făgăduit cui mi-o aduce punga o sută de galbeni. Omul acesta .Albu cel Mare. de după perdea.. De ce nu-i spui pe nume boierului? îl îndeamnă oamenii ce stau mai aproape de perdeaua de crengi. că îi face ţăranului acuşi dreptate.În Valahia se mai fură? se miră domnul. ceea ce nu e frumos... Vorba bătrînească zice: corb la corb nu-şi scoate ochii.. cinstite feţe boiereşti? întreabă vodă de pe jilţul pe care sta. Vodă face. nu ştiu.. măria ta. şi bună pace! . dar numai cu nouă sute de galbeni. . mai ştii?. şi chiar în locuri pustii. Albu cel Mare.. măi romăne. şi să aibă oamenii puţină răbdare.Ce s-a întîmplat. Şi nici n-am desfăcut-o. Ce pungă ai găsit? Ţăranul se pleacă înaintea domnului şi zice: . Şi tu.. Boierul mă face însă de hoţ şi mincinos... De. sau ţăranului?.. . bătîndu-se peste pîntec. Ştim că de cînd ne-am înscăunat noi. îl îndeamnă vodă. şi nu se atinge nimeni nici de un cap de aţă.

Ha. Dă-i-o înapoi.. neauzind deci cum se cuvine cuvintele păpuşilor. însemnează că punga pe care ţi-a adus-o ţăranul nu e a domniei tale. ....Dar.. sau se ţine de pîntec.Ai numărat bine?. . rîde de o dor fălcile şi-i curg lacrimile pe obraz. boierule cel mai mare din ţară! se supără vodă. aoleu..Şi în punga pe care ţi-a adus-o ţăranul cîţi galbeni se găsesc? . În Valahia nu s-a mai pomenit să fure sau să mintă cineva.. Rîsul lor prea zgomotos le atrase boierilor atenţia. 46 . de frică. cu toroipanul în mînă... Sînt cel mai mare.Atunci.Măria ta. ha!.. Întrebă vodă. măria ta. cît eşti tu de cel mai mare boier!... măria ta. Măria ta... Iar lumea rîde... şi vodă se scoală de pe jilţ. În veselia aceea.. o tuleşte după perdeaua de crengi. . sau!. .Nouă sute. ...... măria ta... punga mea!. ha. dacă punga găsită de ţăran are numai nouă sute de galbeni. Nici ţăranul acesta nu fură şi nu minte. . Acuşi te pocnesc.O mie. Asta-i trebuia! Să mai vadă şi boierii gustul dreptăţii. .Bine.. Punga găsită de el a fost pierdută de altcineva..Boierule.. Deci ea rămîne a ţăranului.. de păţania boierului... măria ta! răspunde el repede. oameni buni... Parcă s-ar mai fi schimbat puţin vremurile.. Boierul îi dă punga ţăranului şi... iar cea pierdută de domnia-ta avea o mie. ... oamenii uitaseră cu totul de feţele boiereşti şi bisericeşti ce se găseau la o oarecare depărtare de ei.Bine i-a făcut! Trebuia măria sa să-l şi izbească.Dă-i-o. EU sînt cel mai mare boier al ţării.. Acel altcineva nu ne-a cerut-o.. se jeluieşte boierul. Aoleu.. cîţi galbeni ziceai că ai avut în punga pierdută? .. .Nici un cuvînt mai mult.

ce ştie ea?! rosti un altul. ajutoarele sale. Mulţimea încremenise. . le povesti ce glăsui-se păpuşa care făcuse pe vodă. Din dosul perdelei răsăriră păpuşarul şi cei doi copii. prostime.şi se îndreptă spre perdeaua de crengi. abia putînd să-şi stăpînească rîsul.. Meşteşug nou şi care ne place. Să ne spună un străjer... Ce-aveţi cu ei? N-au făcut nimic. ce tocmai se pregăteau să iasă cu talgerele.Tăceţi din gură...„Gura. un tinerel ce avea o bărbuţă semănînd cu aceea a lui Mahomed. să adune darurile de la privitori. urmat de ceilalţi boieri.. Asta să ştiţi de la mine. călugări şi străji. Cheamă pe unul dintre străjerii tîrgului. şi acesta. să-l scoată la iveală pe Tit.Lăsaţi-l în pace. .. mocofanilor! chiţăi Ghilţ spre mulţime fiindcă de furie glasul i se subţiase peste măsură ...Ba vodă Vlad e mai mare decît boierii!. Lumea uită sfiala şi izbucni iarăşi în rîs. Boierul acesta se numea comisul Ghilţ. .. cu două lovituri bune dete la o parte perdeaua de crengi.Ei. Era de la Rîmnic şi se întîmplase să fie unul dintre boierii ce nădăjduiau cel mai mult în Albu cel Mare. Nu voia în ruptul capului să îngăduie altceva. smulgînd o suliţă de la un străjer. Aşa le e meşteşugul. Şi în liniştea aceea se auzi desluşit glasul Băiatului: .. Rîde de orice.. fiindcă el însuşi era acela ce mînuise păpuşa care îl înfăţişa pe Vlad. Cine a îndrăznit să-şi rîdă de marele boier Albu?. Se făcu linişte. un suliţaş cu căciula înfundată pe ochi. Nimeni nu e mai mare în ţara asta decît boierul Albu. Şi.De ce guiţă atîta oamenii? se miră cu dispreţ unul dintre aceştia. . mojicilor! se întoarse puţin Ghilţ către aceia care-l luau apărarea lui Tit. boierule! începu să murmure mulţimea.. 47 .

au fugit boierii. În cădere. . smulgîndu-şi barba: .. Văzînd roşu înaintea ochilor.... mierea începu să-l picure din barbă... Comisarul îşi pierdu capul.. Bine aţi întors-o. călcînd apăsat... Î-n urma sa. Copilul o luă la fugă. izbucniră oamenii. Dar boierii nu fugiseră prea departe... măi păpuşarilor. Ursul e imblînzit. se repezi după el. Prea sînt mulţi în ţara asta. Dar spaima oamenilor nu dură mult. Ceilalţi boieri şi călugări o luară şi ei la fugă. îmbrăcat în blana lui neagră-cafenie. boierule. Începu să se întărîte mulţimea. 48 .. măi? S-au dus. au lăsat-o moartă. Băiatul l-a adus afară. ca să se sprijine pe el perdeaua de crengi. că se şi întoarse.. ha.... Se mînji pe mînecă şi.AoleoooL... căci îşi văzuse mierea cumpărată de Tit pentru el picurînd din barba boierului. ce fugeau boierii! Ce ziceţi. Ajutor. tăvălindu-se de rîs. Trebuie să fie un singur domnitor... cu ochii mici şi sîngeroşi. Uliuuu.Nu fugiţi! încerca Tit să liniştească mulţimea. nu da!.Ha. Ghilţ se hotărî să-l împungă pe Băiat...Nu da. Ghilţ se luă după el. ha!. Ursul era ţinut în lanţ de Băiat.. pentru că Băiatul fugise în coliba de crengi ridicată de Tit în poiană.. Îşi întoarse iar suliţa cu vîrful ascuţit înainte. Ursul. pe care chiar în dimineaţa aceea Tit o umpluse cu miere cumpărată din tîrg pentru urs.Are dreptate Băiatul. Jucaţi ursul. mormăind furios. Nu apucă boierul să facă primul pas în colibă. ajunse cu o mînă într-o cofiţă. . şoptiră cîţiva. sărind un prag ce fusese anume pus. Fiecare boier face pe domnitorul în ţinutul lui. urmaţi de femei şi copii. . cînd vru să-şi şteargă obrazul. fiindcă e rîndul lui să joace. ursul.. Întoarse suliţa cu vîrful în jos şi voi să-l pălească pe Băiat. Se împiedică şi căzu. Şi. ajutor!.. ursul venea repede..

. Să-l omorîţi. Au rîs de boierul Albu. Şi. după o scurtă şovăială. Boierii îşi scoseseră săbiile. Străjerii se adunaseră în rînd. îmbrăcat în haine obişnuite de tîrgoveţ.) Mulţimea îngenunche. vrînd-nevrînd.. . cu nas vulturesc şi o mustaţă bălaie. simţind cum frica îi pătrundea în oase.Opriţi-vă! tună atunci o voce pe deasupra mulţimii. scrîşnea el.Înainte!. pe care o avea. pentru cuvintele necugetate. M-a mîniat prostimea! Măria ta eşti singurul stăpîn al ţării.. în fugă. (Acesta din urmă fiind logofătul Lazăr.Străjeri. care îl însoţise pe Vlad la sosirea din Transilvania..Eu! îi dete răspunsul un tînăr înalt. şi nu se ştie cum s-ar fi terminat. Ursul mormăi descumpănit.... Comisul Ghilţ. . .Cine îndrăzneşte să-mi poruncească mie. 49 .. O să vă răsplătească boierul Albu. simţindu-se udă la spate... Băiatul se repezi la coliba de crengi şi se întoarse. Mulţimea începu să se ferească. după mine! Să-l tăiaţi. ieşind din mulţime şi făcînd un semn poruncitor spre oşteni să încremenească unde erau. cu siguranţă.. Comisul Ghilţ tremura de furie.Comisul Ghilţ răcnea din răsputeri: . Era să înceapă o bătălie la care. care îl urma pe voievod. Omorîţi-l. Tit înşfăcă o scurtătură de lemn. acela care stîrnise vrajba. îşi întinseseră suliţele.. că-l spintec cu sabia? ţipă trufaş boierul Ghilţ. cu labele ridicate.. Bucur puse mîna pe un bolovan.În genunchi în faţa domnitorului Vlad! rosti un alt bărbat cu o uitătură aspră. în mijlocul poienii.Iartă-mă. ar fi luat parte pînă la urmă şi mulţimea. . începu să plîngă. cu o sabie ruginită. Străjile înaintau cu paşi regulaţi şi suliţele întinse. . O fetiţă fu trîntită peste un coş cu plăcinţele stropite cu smîntînă şi. se aruncă la picioarele domnului: . Tit încă de cînd era oştean. măria ta..

o lipie şi puţină sare. însă puţin tăioasă. Vlad zîmbi şi privi mulţumit marea aceea de oameni plecată şi supusă noii sale domnii. Işi dete jos surtucul de tîrgoveţ. însă cu semne bune. luată la rîndu-i de la nişte oameni de credinţă care-l urmau. tineri şi bătrîni îl salutau pe tînărul voievod . Bărbaţii cu capetele pletoase.Să trăieşti. ca şi stăpînii lor..Tînărul cu mustaţa bălaie se descoperi. 50 . Bucur şi ursul lor. de pe tarabă. sorbi o înghiţitură din ulcior şi zîmbi larg către mulţime. Băiatul lăsase sabia din mînă şi. pe-o latură a tîrgului. Îşi roti ochii. măria ta! răsună glasul puternic al mulţimii. O barcă plutea pe undele sale viorii.Să trăieşti. oameni de rînd. ridicîndu-se. nu-şi mai putea lua ochii de la vodă. îmbrăcaţi în sumane şi cojocele.Bun domnitor o să fie! îşi şopteau oamenii unul altuia. . şi el îi dete o sabie. Se vede mai blînd ca tată-său. a căror privire ageră cuprinse locurile pînă departe.Bine-ai venit.. măria ta! strigară iar oamenii. le puse pe un ştergar şi i le întinse lui vodă. Vodă întinse o bucăţică de pîine în sare. Întinse mîna spre logofătul său. Şi o femeie se repezi de luă. În depărtare se iveau munţii. desigur. De sub el răsări o haină de mătase liliachie. Am venit să-mi văd ţara şi să vizitez iarmarocul din Rîmnic.strigînd cît îi ţineau piepturile: .cei care venise foarte de curînd. trăgîndu-se lîngă Tit. din Transilvania . . măria ta!. ce se săltaseră lenevoşi să vadă şi ei încăierarea din iarmarocul de la Rîmnic. tot aşa înveşmîntaţi în haine simple de tîrgoveţi.Ridicaţi-vă! rosti Vlad cu o voce plăcută. . sub care se ascundea. lîngă un ulcior cu must de Drăgăşani. . Oltul curgea la vale. cămaşa de zale. Dracul Voievod. îmbrăţişînd parcă malul. stîrnită de mînia boierului prieten lui Albu cel Mare împotriva păpuşilor lui Tit. femeile învelite în broboade sau cu scurteici.

o scutură cu mîneca surtucului. chiar de pe atunci. se ridică acesta în genunchi. la auzul acestor cuvinte. nebăgat în seamă. îşi arătă el dorinţa. Logofătul Lazăr îi arătă lui Vlad pe boierul ticăit şi tremurînd de la picioarele sale. Curînd o să vie şi vremea stăpînului tău. şi multe ar fi fost schimbate. avea ceva care-l făcea pe cei din jur să nu se simtă întodeauna în siguranţă. .Aş vrea să văd păpuşa care m-a închipuit pe mine şi pe mînuitorul ei. să fii la judecata noastră. îi porunci boierului.Încă mîine.Dacă el ar fi ştiut că bărbatul cu păr bălai. se repezi. măria ta. comise Ghilţ. în mijlocul vostru.. Comisul Ghilţ se lăsă în patru labe şi aşa se tîrî. Vru să-l sărute mîna lui Vlad. Anii grei de închisoare. Dar tînărul voievod îşi feri mîna şi se întoarse încolo.. 51 . deşi era tînăr şi prietenos. cu ochii pironiţi pe obrazul lui şi cu inima cuprinsă de înFlorare. ce era ţinut de o slugă. suflă deasupra ei. încălecîndu-şi calul. şi zîmbetul voievodului se stinse. Cei care-l fuseseră în preajmă. Băiatul. Vlad găsi acum prilejul să zîmbească şi să-l destăinuie mulţimii: .. cu silă. gîndindu-se să nu fi rostit cine ştie ce prostii şi să-l fi auzit vodă. răpunerea tatălui său şi primejdia în care se aflase el însuşi. era chiar tatăl său. cu lanţuri la mîini. care îi sorbea fiece cuvînt. înfricoşat pînă peste poate... ce se afla înaintea sa. la Tîrgovişte. Deocamdată Băiatul şedea în faţa domnitorului la numai cîţiva paşi depărtare. îşi duseră mîinile la gură şi rîseră înăbuşit. o şterse către casă. Vlad Ţepeş. pînă ieşi la lumină şi. apucă păpuşa căzută în învălmăşeală pe jos. călcînd cu palmele printre opincile ţăranilor şi botforii meşteşugarilor. Vlad. . să se ducă şi ultimul fir de praf. şi alergă să i-o arate lui vodă. .Am stat toată vremea aici. ar fi alergat la pieptul lui.Am înţeles.

Se întoarse puţin şi-l fluieră pe Negru. începu să rîdă. Negru veni în trap.. 52 . Cu toţii simţeau aceasta.. Lucrăm împreună doar de o jumătate de an. Din goana lui.Înainte. îl făceau să aibă în ochi din cînd în cînd cîte o străfulgerare de cruzime. bătu o dată pămîntul.Să te vedem pe cal!. Pletele i se zbătură în vînt.Nici nu-mi vine să cred. Călăreşte şi face pe cal acrobaţii ca un diavol şi mînuieşte armele ca un oştean încercat. Cînd cîntă din gură. În cerc. Îl mîngîie pe Băiat pe păr şi adăugă: Mi-a plăcut curajul cu care l-ai înfruntat pe boier. că ghemotocul ăsta de lemn şi cîrpă putea să aibă atîta viaţă în mîinile tale. făcînd o plecăciune în faţa voievodului. Numai Băiatul alerga cu încredere la acela ce nu ştia că-i era tată.încă din copilărie. nechezînd. Se prinse de ramura înaltă a unui copac. Părul său. în galop. şi iar i se avîntă pe spinare. zise el.Este un copil fără seamăn. în picioare cum era. măria ta! zise Băiatul. Calul începu să alerge. luă cuvîntul Tit.. . Un cerc mare se desfăcu înaintea călăreţului. numai cu nişte strigăte uşoare: .. Un freamăt se stîrni prin mulţime.. fără să prindă frîul în mîini.. Acesta. şi sări în picioare pe cal.. fluturîndu-şi coama.. întîi în trap. trecu pe la poalele lui. dar Băiatul mînuieşte păpuşile mai bine ca mine. băgă de seamă mulţimea. Este în stare să se lupte şi cu ursul. şi se opri la numai un pas în faţa copilului. pare cu heruvim. semăna cu al voievodului. .. începu să-şi mîne calul. Vlad o luă în mînă şi. pe urmă în galop. Şi-i arătă păpuşa. îşi dete drumul şi căzu drept în şa. de jos cum era. Se roti. Negrule!. Băiatul sări jos.La poruncă. măria ta. . din lăută sau din fluier. Băiatul. Vodă îi zîmbi Băiatului: . întorcînd-o pe toate părţile. Se căţără pe trunchi pînă sus.. Şi cînd calul.

Voievodul rîse încîntat şi-l mîngîie din nou pe păr. Funigei scînteietori se legănau prin văzduh. ajungînd cu picioarele în acelaşi loc. o floare. prin rămurişul sub care se ţinea iarmarocul. aplecîn-du-şi fruntea înaintea lui. Copilul îşi întinse mîna.. Întorcîndu-se în ţară.. Apoi se prinse cu o mînă de ţeasta fiarei şi-şi azvîrli picioarele în sus. Dar.. Ursul sări. pe spinarea calului.Băiatul?. La răvaşul trimis cumnatului său.. glăsui vodă. Este un copil oropsit.Numele meu este Băiatul. . . deşi aşteptase atîta timp. în picioare. . Calul îşi înteţi goana. prinse degetele lui Vodă şi i le sărută. Băiatul şi-atîta tot. din zbor.. Băiatul se avîntă pe umerii lui şi se dete peste cap. Dar este cel mai frumos nume ce se poate da cuiva. Cum te numeşti? Băiatul îşi ridică fruntea. tot din zbor. dar nu le dete drumul. Băiatul îşi schimbă mîna. Apucă.. Cam aceeaşi vîrstă ca şi băiatul acesta trebuia să fi avut şi copilul lui pierdut. privi faţa tatălui său. o suliţă de la Tit şi.Îşi caută pe o soră a lui pierdută.se lăsă pe chingă. nu primise nici un răspuns. simţi prin inimă o tresărire. alături de el. Chipul cu rotunjime caldă. cu gura. mai adăugă Tit. . şopti el puţin ruşinat. cerul senin. şi în acelaşi timp zări. la picioarele domnitorului. vorbi Tit în locul Băiatului.Eşti un călăreţ vrednic. ai putea să ajungi un oştean şi mai vrednic! îl lăudă el. în cele din urmă. .. Brad.Părinţii nu şi-l cunoaşte. aflase că răspunsul lui Brad fusese prins de Vladislav şi înmînat turcilor. culegînd din iarbă. Făcu un salt şi ajunse din nou. Vodă nu îndrăznea nici în gînd să pomenească numele mamei copilului pe care îl căuta peste tot. Totul îi aminteşte de. prinse în vîrful ei o căciulă aruncată de Bucur. Apoi ochii aceştia. 53 . străveziu şi luminos. în genunchi.. în aceeaşi clipă. albastru. cu gîndul să-l risipească sfiala copilului.

În taină. Îşi desprinse degetele din strînsoarea fierbinte a mîinii copilului. se vedea lumina rece a stelelor. Oltul curgea la vale. mîna puternică şi cu degete lungi. Un cal fornăia pe nas şi necheza prin somn. şi păpuşarul primise cu bucurie. îşi mîngîia palma.. privirea lui scrutătoare şi felul părintesc cum îl dezmierdase pe păr. Ai să fii miluit. doinindu-şi vechile lui poveşti. Băiatul nu putea uita chipul domnitorului. .A! Ai o soră? zise voda dezamăgit. cunoştea cîteva legende ce se alcătuiseră despre Vlad şi tinereţea lui zbuciumată. a lui Vlad. mai ales.La venirea serii. I se părea că simte încă. Noaptea 54 . lipită de ea.Caută-ţi surioara şi. Îl mai mîngîie o dată pe păr. se culcaseră pe paturile de muşchi. Prin deschizătura de la intrarea colibei. după ce o găseşti. 5 IENICERII AHMET Şl IUSUF ce a urmat va rămîne pentru totdeauna în amintirea Băiatului. Căci dacă baiatul avea o soră nu putea fi în nici un caz copilul său. Ca vechi oştean. îi impresionase pe tustrei. O mireasmă puternică de ierburi umede venea din pădure. vino la curtea noastră din Tîrgovişte. peste măsură. care le luase atît de hotărît partea înaintea comisului Ghilţ. sau chiar dacă nu o găseşti. Îl rugase pe Tit să-l povestească tot ce ştia despre tînărul domnitor. şi-l spuse: . din coliba de crengi. întîlnirea cu voievodul Vlad. Întîmplările din timpul zilei şi.

se prăvăli. Luptînd. ridicîndu-se în două picioare. împreună cu cei care se sileau să-l lege. între doi gealaţi. pînă în locul unde se găseau legaţi caii. Numai că în faţă le ieşiră alţi slujitori. Gealaţii căzură. din copac în copac. îl văzu pe Bucur zbătîndu-se ca un peşte în vîrşe. Băiatul după el. dăduse cîteva lovituri bune slugilor boiereşti. vechiul oştean îi răsturnă în iarbă. Între timp. îşi dete drumul în capul lor. începu să-l ameninţe pe oşteni: . Din spate. pînă pe malul rîului. Dar la lumina faclelor cu care venise ceata lui Ghilţ. Băiatul. copiii încercau să se descurce singuri. Unuia îi tăiase urechea. şi cum pe el avea cel mai mare necaz. Sărind ca o pisică şi legănîndu-se printre crengi. Încordîndu-şi muşchii. Numaidecît răsunară tropotul cailor şi zgomotul armelor. Bucur puse mîna pe cofăieşul cu miere şi i-l aruncă boierului Ghilţ în cap. am să pun să vă bată la tălpi! Băiatul. Ar fi putut să ajungă astfel. Comisul crezu că i l-a aruncat Băiatul. Din spate. Se rostogoliră ca un ghem. cu sabia în mînă. trecu în altul. în valuri. săriră alţii. Dezlegîndu-l şi încălecînd pe Negru ar fi putut să scape. Nenorocul a fost că ursul era legat cu lanţul de trunchiul copacului pe care se sprijinea coliba. Acesta ţipa ca din gură de şarpe. Aceştia încercau să-l lege mîinile la spate. Tit ieşise afară.Cel care dăduse de ştire că se apropia o primejdie fusese ursul. urmărit de slugile boiereşti.Dacă nu-mi veţi prinde pe împieliţatul acela. În felul acesta nu le putuse fi de nici un ajutor. Altul îl legă cu 55 . De sus. se agăţă sprinten de ramura unui copac. căci pădurea era foarte deasă. dar asupra lui se repezise o ceată de oameni. Bucur o luă la goană. unul îi aruncă Băiatului un sac în cap. Mormăise şi-şi zornăise înciudat lanţul. fiindcă îl înfruntase în faţa lui Vlad.

Vlad făcuse greşeala de a-l lăsa pe comis să se înfăţişeze singur la judecata de la Tîrgovişte. Dintre ei. Tit se înecase în Olt. Comisul Ghilţ îi vînduse turcilor. La Stambul. Capul i se lovi încă o dată tare de marginea butoiului. Bucur şi el. caicul ajunse la străvechiul Constantinopol. Stambul. de cînd îl cuceriseră. albanezi. Abia tîrziu şi-a revenit. au fost duşi cu căruţa pînă la ţărmul Dunării. ziseseră turcii nepăsători şi îi aruncaseră în mare. . Cîţiva turci i-au luat în primire şi i-au azvîrlit într-un caic. Căruţa sărea prin bolovani. fuseseră înghesuiţi aproape două sute de copii. copiii fură călăuziţi în curtea luminoasă a unei foste mănăstiri greceşti. Pe acelaşi caic. dar o lovitură în tîmplă îl ameţi. După o călătorie. erau sîrbi. cei mai mulţi.Kismet. ca o minge. De cai şi de urs. 56 . Cînd se trezi era într-o căruţă. Greşeala aceasta i-a fost domnitorului de învăţătură pentru toată viaţa. de marginea ascuţită a unui butoi. bulgari şi greci. Amîndoi. împreună cu Bucur. şi îşi pierdu cunoştinţa. legaţi amîndoi fedeleş. Lipsa de aer. şi capul Băiatului se lovea. unde primiră fructe din belşug şi apă rece pe săturate. Cel puţin aşa credea Ghilţ. Privi spre Bucur şi văzu că soţul lui de suferinţă era încă leşinat şi avea un căluş în gură. Dintre copii. boierul nu mai avusese timp. transformată în moschee. care băieţilor li se părea că nu se va mai sfîrşi. Ghilţ împreună cu cîţiva slujitori trecuseră la osmanlîi. de teama pedepsei domneşti.un ştreang peste braţe. numit de turci. În fundul vasului. Vru să strige. cei mai slabi se prăpădiseră pe drum.Asta le-a fost soarta . oboseala şi rănile pricinuite de ştreangurile cu care fuseseră legaţi îi făcuseră să-şi dea sufletul. într-un loc larg pentru cel mult treizeci. Caicul era înţesat de copii între unsprezece şi cincisprezece ani.

Turcul. cu fesurile pe ochi. În curte nu rămăseseră decît unii mai fricoşi şi cîţiva prinşi de slăbănog cînd se înghesuiau pe lîngă gard. acesta se împotrivi să deschidă gura ca un cal.Se spălară pe mîini. Adevărul este că sultanului Mahomed îi plăcea de multe ori să se laude că va lua în stăpînire întreaga lume. dete un răget. să le vadă dinţii. Amîndoi băieţii o luară apoi la fugă. După ei se luară o mulţime de copii. şi adormiseră tun. . semănînd cu o babă stafidită. deschizîndu-le gurile. un turc. În timp ce-l măsura şi-l încerca în fel şi chip. Băiatul găsi că venise clipa prielnică de a încerca să scape. se culcaseră la umbră. destinate pieirii. Cînd veni şi rîndul lui Bucur. sărind de durere într-un picior. pe obraz şi pe picioare. len-cer în limba turcă înseamnă oştire nouă. obosiţi şi toropiţi de căldură. Dar aceştia.În spatele clădirii se aflau cei doi paznici înarmaţi. ci pe al copiilor din ţările pe unde călcau ostile lui. După aceea. sărind de asemenea gardul. formată din copii răpiţi din alte ţări. Slăbănogul îi strînse fălcile cu degetele ca într-un cleşte. şi le spuse că vor fi duşi într-o tabără-şcoală de ieniceri. fiindcă ei vor fi oştirea cea nouă. Atunci Bucur îl muşcă. şi se simţiră deodată învioraţi. începu să le cerceteze vînjoşenia. Îi trase turcului turbanul pe ochi şi îi dete un brînci. dar nu vărsînd sîngele turcesc. care-l însoţiseră pe băieţi din port pînă la moschee. care vor stîrpi pînă la unul pe ghiauri. aşa cum fac neguţătorii de cai prin iarmaroace. 57 . spîn şi slab ca o scobitoare. sărind peste gardul de piatră al moscheii. în grija căruia fuseseră daţi. le tîlcui el. căci porţile fuseseră închise. Restul se împrăştiară ca un stol de potîrnichi. lucru care nu se mai întîmplase de cînd fuseseră răpiţi. cu degetele însîngerate. pe iarbă. îndoindu-le şi dezdoindu-le braţele. boscorodea cu ajutorul tîlmacilor. fericindu-l pe copii că-şi părăsiseră ţările de baştină.

Unde? Nu ştiau nici ei. săriră peste un perete de piatră. în cartierul genovez. cînd cuceriseră oraşul. şi o luară iarăşi la sănătoasa. . de acolo. făcîndu-l să latre înverşunaţi. 58 . Spre ghinionul lor. Copiii alergau pe străzile oraşului şi glasurile lor ascuţite treziră din somn toţi cîinii Stambulului. neavînd hamuri. nu ştiau încotro s-o ia. nimeriră pe nişte trepte tot de piatră. Neştiind încotro să fugă. Totul era să fugă. aici întîlniră cîţiva spahii. Nedezmeticiţi însă şi neînţelegînd ce se petrece. Galata. Sacagiul lipsea. La saca era înhămat un cal răpciugos. genoveză sau armeană? S-au înecat în mare? Ce s-a întîmplat cu ei n-a putut să mai afle nimeni! Întorcîndu-ne la băieţii noştri. unde se cunoşteau încă urmele pustiirilor făcute de osmanlîi cu trei ani în urmă. Minutele treceau. şi ei nu reuşeau sau nu ştiau să desfacă nodurile. Din capul uliţei. şi. nimeriră în port. I-a adăpostit şi i-a ascuns populaţia greacă. cinci sau şase. în care se aducea apă. Dacă băieţii şi-ar fi potolit pasul şi s-ar fi dat la adăpostul unor ziduri de case. Numai că. pierzînd astfel o bucată de timp. văzîn-du-l pe spahii. sacagiul. se auzeau zgomotele celor care îi vînau pe copii. într-o străduţă întunecoasă. poate călăreţii nu i-ar fi dibuit. Le-au trebuit turcilor cîteva zile ca să-l poată aduna pe copii. aceştia o luară pe o ulicioară. un armean bătrîn. Renunţară deci la cal. fiindcă unii reuşiseră să fugă pînă departe. îşi legase mîrţoaga cu nişte ştreanguri înnodate în fel şi chip. se întoarseră speriaţi. alţii se furişaseră pe coastele mării şi se ascunseseră prin scobiturile şi găurile dintre stînci.Să-l deshămăm şi să fugim călare! fu de părere Băiatul. Pe străduţă văzură o saca. n-au mai fost găsiţi.Auzind ţipetele stolului de copii şi strigătele de ajutor ale slăbănogului. Dar băieţii. săriră în picioare. Vreo cîţiva.

Şi dacă aga ienicerilor n-ar fi băgat de seamă cît sînt de voinici. În tabără trebuiau să rămînă poate mai mult de trei ani. fiindcă. pe care reuşim să punem şi-aşa atît de greu mîna. ca băieţii să fie trimişi în cea mai aspră tabără-şcoală de ieniceri din cîte se găseau în imperiul turcesc. Fiarelor nu li se dădea decît în zori să mănînce. să fie sfîşiat. ca . Au fost cruţaţi de moarte. Cei ce se arătau supuşi. în schimb. .Spahiii porniră după ei.primeau o plată şi daruri bogate. şi povestea noastră s-ar fi sfîrşit aici. Băieţii n-au avut ce face. aşa cum aflară cînd sosiră acolo. udă. Băieţilor noştri li se mai hotărî. unde se ţineau tigrii. şi că s-ar putea scoate din ei doi ieniceri foarte buni.un bici făcut din douăsprezece frînghii împletite . de către aga ienicerilor cîte o biciuire zilnică.Ca să se cuminţească şi să prindă frică. Îi doborîră şi îi aduseră tîrîş la moschee. dintre toţi copiii de creştini.să cadă în şanţ şi să ajungă sub colţii şi ghearele tigrilor. drept pedeapsă. Erau cît pe-aci să fie spînzuraţi. şi dincolo de ele se găsea un şanţ adînc şi lat de peste douăzeci de metri. Lunile au început să treacă. Răgetele lor îi zguduiau pe copii. Cîteodată le venea să se 59 . fiarele răgeau. Au trebuit să se supună. Îşi aruncară arcanele.dacă vreunui copil i-ar fi trecut prin cap să încerce să fugă . Clădirea şi ograda aşa-zisei tabere erau înconjurate cu nişte ziduri groase. ne dau cel mai mult de furcă. valahii ăştia mici. zisese aga ienicerilor. Noaptea rămîneau flămînde. învăţau Coranul pe de rost şi mărturiseau că doresc bucuroşi să devină robi ai sultanului . Fiind flămînde. cu «coada de pisică» .fiindcă ienicerii erau după lege robi ai sultanului . vreme de trei luni. altfel s-ar fi întîmplat. Cine se dovedea însă că nu vrea să lupte pentru otomani era dat fiarelor.pe pielea goală. hotărîndu-se. Aşa a început lungul prizonierat al celor doi copii.

El îi adusese. viitorii ieniceri se găseau în moschee. mai ales cînd se trag din Oltenia . Hogea îi învăţa versetele Coranului. prin ura ce o avea faţă de domnie. Mai presus de orice. punîndu-şi pentru asta pielea în joc. Dar puii de valahi. primejdii. Dar cînd pe unul dintre ei îl apuca o astfel de stare sufletească dureroasă. şi astfel să se sfîrşească totul. să se întoarcă acasă. simţi o mîncărime ciudată pe piele. Odată. Fiindcă ferăstruica dinspre Mare era deschisă. lungă şi galbenă ca fuiorul. Flautul şi instrumentele cu coarde cîntau. nişte întrebări bine alese pe care să le pună viitorilor mahomedani. pentru că osmanlîii aveau urîtul obicei. Băiatul de Roxana. La învăţătură şi la rugăciunile ce urmau. Se scărpină 60 . şi îşi spuneau unul celuilalt că trebuie să trăiască. că nu ştiau deloc de glumă.nu se simt bine dacă nu fac şi cîte una din astea. pe cînd vorbea. pe de alta să plătească răul ce li se făcuse. prin ea pătrundea din cînd în cînd cîte o pală de vînt şi îi clătina încoa şi încolo barba subţire. Hogea începuse să vorbească. pînă la moarte.Valahia mică . Pe nesimţite. lua parte în acea zi şi un paşă. chiar dacă îi pîndesc. ca pe de o parte să aducă mîngîiere celor dragi. celălalt îl încuraja. şi chiar viaţa. Uneori îşi mai răcoreau sufletele şi cu cîte o şotie. aveau însă datoria să lupte. Bucur îşi amintea de tatăl său. Hogea îşi pregătise pentru ziua aceea cele mai frumoase versete din Coran. în starea aceea nenorocită. pe la începutul întemniţării lor. împotriva asupritorilor necruţători ai ţării lor. Cel dintîi care trebuia pedepsit era comisul Ghilţ. şi se îmbrăcase în veşmintele cele mai bune.ducă şi să se azvîrle singuri în şanţ. pe acea vreme. aceia ce voiau să-l nimicească. după aceea. venit anume de la Stambul să vadă cît au înaintat în studiul Coranului viitorii ieniceri.

. ard.. de-a dreptul prin caftan. Şeitan . uitînd toată rînduiala ostăşească. doar se va mai răcori. dornic să se sfîrşească totul mai repede şi să scape odată din iadul acela de mîncărimi.. îi vor nimici pe nevrednicii ghiauri. să-şi dea drumul în valuri. gîndindu-se că trebuie să fie vreun blestemat de purec ce nu-i dă pace. nu se mai putu stăpîni. . 61 . aceea de a fi slugile cuceritorului Mahomed!. Ajutor! Ard.că aveţi cea mai mare cinste din cîte se pot închipui pe lume.puţin cu degetele. Se descheie la caftan şi începu să răcnească spre paşa: . viitorii ieniceri. ... În urma lui se îngrămădiră. cum li se poruncise. aruncîndu-şi caftanul de pe el.pe sub caftan. Hogea îşi băgă mîna .Veţi fi dervişi . Să alerge într-un suflet pînă la mare şi. îi era din ce în ce mai jalnic. viitorii ieniceri. «Ce-o fi?» se întreba deznădăjduit bietul hogea. . se tîngui el mai departe.Să nu uitaţi cît veţi trăi .. să se scarpine pe picior. încetul cu încetul. Şi.rosti hogea cuvintele pregătite din vreme. Gemînd. Pe piele simţea o arsură. scurtîndu-şi cuvîntarea şi întrebările. în loc să arate bucuria cuvenită într-o asemenea împrejurare..Luminăţia ta.. luptînd cu armele. Îi venea să lase totul baltă. să sară frazele atît de bine alese. al acelora care.. transformată. din pricina mîncărimii.. doar..fie ce-o fi . sub ochii holbaţi ai trimisului împărătesc şi.propovăduitori ai Coranului. Glasul.. sub steagul verde al profetului Mahomed. se repezi la uşă.N-o să uităm cît vom trăi! răspunseră. începînd să-şi mănînce cuvintele. o zbughi pe uşă. într-un foc mistuitor. de astă dată. .Veţi face parte din ordinul bectaşilor. Mîncărimea însă se înteţea văzînd cu ochii. deodată. anume ca să-l impresioneze pe aga .diavolul mă arde de viu pentru păcatele mele. scărpinîndu-se de să-şi rupă pielea.

Făcuse asta. Ca să spunem adevărul.. . fugind spre mare..Priviţi la hogea!. în fundul imperiului. în căptuşeală. fiind mutat din tabăra-şcoală de lîngă Stambul. şi îl dusese el însuşi în celulă... Şi iată că anii au trecut.. Băieţii se întrebau. şi pînă la necontenitele jurăminte pe care erau siliţi să le facă. undeva departe. şi Băiatul presărase. uscate şi pisate. făcut din sămînţă de urzică şi piele de broască rîioasă. ci numai şi numai din seminţe de urzică uscate. pe Coran. cu aripile caftanului bătînd văzduhul şi semănînd cu o pasăre mare. sultanului Mahomed al ll-lea. în locul unde văzuseră că-şi ţinea hogea veşmîntul pregătit pentru slujbă. nu fusese făcut cîtuşi de puţin din piele de broască rîioasă. Cum de nu au pierit? Cine le-a dat puterea să rabde şi să reziste? Şi tot ei îşi răspundeau că puterea trebuie să le-o fi dat numai dorul de ţară şi nădejdea de a o mai revedea. pentru că hogea îl vîrîse pe Bucur la închisoare pe nedrept. praful. Făptaşii nu fură descoperiţi şi lucrurile merseră tot aşa mai departe.. pe de-a rîndul. începînd de la primeie bătăi cu frînghiile împletite. de multe ori. Bucur stătuse de strajă. verde şi schiloadă. Hogea fu pedepsit la rîndul lui de paşa. La cercetare s-a dovedit că în hainele hogii fusese răspîndit un praf scărpinător şi usturător. A înnebunit hogea!. rîzînd şi nechezînd ca nişte mînji scăpaţi primăvara la păşune. 62 . în ajun. după ce-l bătuse cu vergile. cum au putut să îndure atîtea umilinţe şi chinuri. ce se rostogolea pe pămînt.Şeitan mă arde. gemea hogea. Băieţii noştri se strecuraseră. Ce-a fost este lesne de închipuit.. asupritorul patriei lor. strigau dracii de viitori ieniceri. într-o celulă mucedă. Hogea îl învinuia pe Bucur că se încurcase la un verset. pe spinarea udă.

companie. ascultă cuvintele lui Mustafa. cazanul fiind simbolul oricărei tabere ienicereşti. i-a adunat pe terenul cel mare de exerciţii.un bărbat scund şi îndesat. comandantul companiei. groase. Ienicerii. La cîţiva paşi mai încolo. cu lingura înăuntru. de aramă. sub un soi de baldachin. subţire şi mlădios. unde sînt trimişi. s-a lăţit în umeri.Au crescut mari. Bucur al cărui nume ieniceresc era Ahmet. cenuşie. Din pricina aceasta. înflorit pe buza de sus. şi poate la fel de puternice.preotul . învineţit la obraz de silinţa ce şi-o dă ca să vorbească tare. Mustafa. figura lui îşi mai păstrează încă farmecul şi dulceaţa copilărească. ţinut pe patru stîlpi de lemn şi avînd deasupra o semilună tot de argint. Iar părul .sub turbanul mahomedan. imamul . Este cel mai înalt tînăr din întîia ortă . atît de largi că ar mai fi încăput înăuntrul lor încă unul ca el. către cetatea Nicopole. Băiatul. să stea la porunca unui anume Hamza Paşa. care este mereu zguduită de vînt. şi ajutoarele sale sînt adăpostiţi. cu turbane pe cap şi hangere cu lamă scurtă. după obicei. din care fac parte băieţii. Astăzi este ajunul plecării întîiei ortă de ieniceri. la brîu. Baldachinul acesta este format dintr-un acoperămînt de brocart scump de argint. pe ţărmul Dunării. De aceea este şi Capul de coloană în compania lui. comandantul dă ultimele îndemnuri.îi sclipeşte la fel de auriu. încovoiată. cu o barbă creaţă. fiindcă bate vîntul şi este frig. în haine verzi. După el vine Bucur. din care se hrăneşte toată urdia. a crescut înalt. cum îi ziceau turcii. Braţele i-au ajuns la fel de lungi ca ale tatălui său. 63 . pe nume Mustafa. Îmbrăcat într-o haină de aceeaşi culoare ca şi ienicerii şi nişte şalvari purpurii. Iusuf. prin voia măritului sultan. Afară însă de puful bălai de mustaţă. făcut din bucăţi împletite de stofă albastră şi albă . încremeniţi. fiindcă este cam răguşit. se găseşte cazanul uriaş.

fusese a lui Bucur. iar imamul . După ce zarva se potoli. li se luă totuşi tinerilor jurămîntul. Cercetările ce se făcură nu duseră iarăşi la nici un rezultat. o luară la fugă. din dorinţa de a arăta cît îşi iubeşte el de mult sultanul şi cît îi este de devotat. ieşind pe brînci de sub baldachin. însă cu fundul înainte. . şi nimeni nu putu să-l mai stăpînească.. strigă imamul de jos. care este deosebit de gras. şi băieţii făcură un haz nespus văzînd că şotia pusă la cale încă din ajun le izbutise atît de bine.îl ascultă. contra ghiaurilor. că mereu atinge unul din stîlpii sau chiar acoperămîntul baldachinului.Trebuie să-l slujim pe înălţimea sa sultanul pînă la moarte.picioarele baldachinului. ca să putem intra în raiul lui Mahomed!. rîndurile viitorilor ieniceri se rup-seră.Pe comandantul Mustafa. izbuti să iasă. pe capul căruia căzuse tot greul baldachinului. baldachinul se clatină.şi poate şi alţii ca ei . Mişcările lui Mustafa.. fără să spună nimic.venit anume ca să le ia tinerilor ieniceri jurămîntul .. răsturnîn-du-l şi opărindu-se. şi cel mai mult băieţii noştri. Şi deodată. în vălmăşagul cumplit ce se iscase pe terenul cel mare de exerciţii.îşi jurară în inimă că vor 64 .. . Se legănă puţin şi căzu peste cazanul de ciorbă. Imamul şi ajutoarele sale. Şi. În timp ce Mustafa vorbeşte. Ideea de a tăia pe trei sferturi atunci cînd nu fuseseră observaţi de nimeni . înainte de ceremonie. În timp ce îşi muşcau buzele.buf!.Şeitan!. şi să nu ne temem de nimic. baldachinul se clătină mai mult şi se prăbuşi.. . tocmai cînd comandantul ienicerilor rostea înflăcărat şi răguşit: . băieţii noştri . pentru felul nedrept de a se purta cu ienicerii. Se trezi din leşin urlînd. nu-i poate suferi nici un tînăr.Mă înăbuş! horcăi Mustafa.. sînt atît de dezlănţuite. zvîrcolindu-se ca un peşte într-o vîrşe.

În primul rînd erau cei doi băieţi. «Poate. Băieţii se îndreptau către un alt destin. îmbinate cu curajul lor înnăscut. zidurile mohorîte.rămîne duşmani sultanului. scoşi la muncă. Dacă ne luăm după vîrstă. cu o tipsie întinsă de aramă. ei erau încă nişte copii. căpătaseră de pe atunci înţelepciunea şi prevederea unor vîrstnici. o fi fost dusă de achingii prin ţinuturile acestea. în acel an. rămăseseră în urmă. Dar marea semăna. Vechile teritorii ale lui Constantin cel Mare se întindeau pustiite de război şi de jafurile necurmate. neîmpăcaţi. În preajma Bosforului. de vederea cărora fuseseră lipsiţi. dar dacă ne gîndim prin cîte trecuseră. îşi spunea. iarna continua să fie geroasă. lîngă un tînăr gruzin şi altul sîrb. Ienicerii înaintau. Nădăjduia în norocul orb de a o reîntîlni. aici o fi scăpat şi or fi adăpostit-o nişte ţărani. Zidurile închisorii. de la o cotitură. Aceste însuşiri. deşi era pe sfîrşite. trebuiau să-l ajute să-şi recapete singuri libertatea şi să-şi regăsească patria. Ştiau că nici un ajutor nu puteau primi de la nimeni în imperiul acesta uriaş. Băiatului. numită tabără de ieniceri. pe care aripile albe ale valurilor ei se zbăteau liniştit. înăuntrul cărora stătuseră zăvorîţi. pieriră ca un vis urît. cît timp stătuseră în tabăra-şcoală. Caii la fel.» 65 . Mai întoarseră o dată capul şi. în unele zile. Ici şi colo se vedeau cîte o colibă sărăcăcioasă sau ţărani în haine zdrenţuite. de cînd mărşăluiau şi întîlneau din nou fete şi femei. pînă la ultima suflare. i se reaprinsese mai viu dorul de Roxana. unde stăpînea groaza. pe care nădăjduiau să şi-l poată schimba cu braţele şi mintea lor. şi moartea îi pîndea la fiecare pas. Vitele fuseseră luate pentru nevoile oştirii. mînaţi cu gîrbaciui de turci.

înfruntînd orice piedici.Soţia căzuse greu bolnavă. lăsîndu-l să se hrănească doar cu făină din coajă de copac. unde soţia sa moştenise un petec de pămînt. ar fi luat-o pe Roxana şi. din cîte îi povestise Bucur. bîntuise mereu foametea. Băiatul ştia. neştearsă. ce se reîntorsese din nenumăratele lui rătăciri prin ţări străine. rămînînd el însuşi. în cursul unei năvăliri otomane. . Îl tulbura neînchipuit de mult priveliştea ţăranilor flămînzi. Îi trebuiau leacuri şi hrană bună. De aceea îl zgudui atît de mult întîlnirea cu ţăranii flămînzi. unde deprinsese meşteşugul de păpuşar. Folosind orice prilej. în cursul domniei lui Vladislav. cîtă vreme Băiatul îşi făurea astfel de visuri şi nădejdi. încercase să-şi dureze o gospodărie pe malul Oltului. în vecinătatea cetăţii Turnu. Furişîndu-se printre 66 . Dar casa îi fusese arsă şi băiatul cel mare răpit. Bucur şi mama sa nu erau niciodată cu mult mai sătui decît ţăranii aceştia greci sau bulgari. s-ar fi întors la un popas. cufundat în visele şi dorul său de Roxana. Muncise. îl frămîntau alte gînduri. să-şi cîştige pîinea pentru soţie şi cei trei băieţi. pe lîngă care treceau ienicerii.În gînd se socotea cum. îşi dăruia hrana femeilor sau copiilor de ţărani ce le ieşeau în cale. slabi. care alergase în imperiul otoman.Îmi aduc aminte cît am flămînzit şi noi! îi şoptea Bucur prietenului. că Tit. Băiatul. cărora otomanii le luaseră în cursul iernii şi ultima fărîmă de hrană. nu băgase prea bine de seamă ce făcea pe ascuns Bucur. la început. flămînd. imaginea mamei moartă de foame. Lui Bucur îi rămăsese în minte. Pe al doilea băiat i-l uciseseră achingiii. Cu toate străduinţele păpuşarului. O dată însă prietenul lipsi toată noaptea din locul unde făcuseră popas. în asemenea împrejurare. ar fi ajuns în ţară. uneori zile întregi. numai pielea şi osul. împreună cu ea. Însă. alergînd prin bîlciuri. nu mai aflaseră nimic despre el. Pe Bucur. Şi mama sa se stinsese curînd.

şi al cărui nume ieniceresc era Ezid. Frigul se mai potolise. care l-ar fi pedepsit aspru pentru o asemenea. S-ar fi prăbuşit. Din nebăgare de seamă. pe cîmp. în timpul zilei. şi ar fi murit spărgîndu-şi capul de pietre. o floare timpurie de primăvară. Din mers. încercă să apuce cu cealaltă floarea. ţinîndu-se cu o mînă. nelegiuire. deosebit de frumoasă.. însă acesta se întorsese pe partea cealaltă şi începuse să răsufle greu. Împreună începură să se strecoare. Nu o putuse ajuta cînd trecuseră pe lîngă ea. Îşi păstrase deci hrana. într-o dimineaţă. de 67 . necunoscută lui. sîrbul văzu. se trase şi un necaz. lunecă. ajunse pe buza unei stînci şi. În sfîrşit. fu nespus de mişcat. Ici şi colo se zărea cîte un ghiocel. se zăriră Munţii Balcani. pe un pripor prăpăstios. pînă la carele ce purtau merindele luate de la ţărani. la turban şi la săculeţul de drum. De aici. şi le duceau departe. Băiatul. le prindea la haină. lăsîndu-şi merindele neatinse. le culegea. alergase pînă departe. la primul popas. şi. după ce rupse floarea. se urcă pe o potecă. Ezid. deoarece în urma lor călărea aga ienicerilor. Le mîngîia ca pe nişte fiinţe şi faţa i se lumina de bucurie privindu-le. neatingîndu-se de ea. pentru că sub el se deschidea o prăpastie de cel puţin patruzeci de picioare. fermecat de frumuseţea ei. dar izbutiră să se furişeze printre corturi şi ajunseră în locul unde se odihnea ortaua lor.străjeri. La următorul popas. colinele începuseră să înverzească. fugise să i-o dea. însă brîul şalvarilor largi i se agăţă. nu mai înceta să se mire de gingăşia florilor. Se vedea că se apropia primăvara.. aplecîndu-se prea mult. noaptea. înapoi. fără îndoială. Trecură o dată prin primejdia de a fi prinşi. ca să fie găsite de păgubaşi a doua zi. ca să-l ducă merindele din acea zi unei sărmane mame cu un copil la sîn. în urmă. La poalele munţilor. des-cusîndu-l pe Bucur şi aflînd ce făcuse. Li se păru că sîrbul care mergea în rînd cu ei îi văzuse înapoindu-se. în cădere. Sîrbul care mergea cu ei în coIoană.

încîlcit cum era în ramurile tufei. le spuse Ezid cînd se văzu scăpat. alunecînd. . Cei de jos rămăseseră încremeniţi. căţărîndu-se pe peretele drept al muntelui. Viaţa lui atîrna acum numai de tăria ramurilor de sîmbrior. Şi fără să mai aştepte. de fiecare tufă. strîngîndu-le mîinîle celor doi băieţi. pînă sus.O frînghie! strigă Băiatul. pe frînghie. singur. legănîndu-se în văzduhul amurgului şi aşteptîndu-şi moartea. bănuind că nimeni nu şi-ar pune capul în primejdie pentru el. Şi. pe urmă. se căţărară.. care se desprindea sub greutatea lui. din înălţime. . neîndrăznind să cheme pe cineva în ajutor.un soi de pin .care se afla la vreo zece picioare sub stînca de pe care căzuse. lăsînd-o pe lîngă Ezid. cu îndrăzneală. . nu l-ar fi putut trage pe Ezid. pînă în dreptul lui Bucur. Îşi dete însă seama că.Asta nu voi uita-o niciodată.cum frînghia era destul de lungă. Iar Bucur avea şi el nevoie acum de ajutor. la rînd. Ajunse pe aceeaşi buză de stîncă.Cade! strigă Bucur. sus. iar mai încolo se găsea un copac . Sîrbul se uita la ei.îi legă capătul din mîna lui de copac. Bucur se prinse de ea. 68 . desfăcu o frînghie de la unul din carele cu merinde şi o luă la fugă pe poteca pe care urcase cu puţin înainte sîrbul. Sîrbul se legăna încă în văzduh cu ochii mari şi speriaţi. Atunci se opri şi . dar fiind sigur că nu va putea fi salvat şi avînd încă în mînă floarea aceea luminoasă. şi amîndoi. Nu ştiau ce să facă. privindu-l pe Bucur cum se urca încet spre el. Bucur. începu să-l tragă. Mi-aţi salvat viaţa. îl ajută pe Ezid să-şi desprindă brîul din tufă. De aceea îşi desfăcu frînghia. însîngerîndu-şi degetele. Îl ridică pînă ajunse lîngă Ezid. începu să se agaţe de fiecare colţişor de stîncă. rupîndu-şi unghiile.ramurile unei tufe de sîmbrior . încordîndu-se. şi Băiatul. ţinîndu-se cu o mînă de frînghie.

ca un vin bun şi dulce din viile olteneşti ale Drăgăşanilor. În depărtări.. Aerul era proaspăt. trecînd pe deasupra unei prăpăstii. peste o punte din trunchiuri cojite de copaci. Supravegheau fiecare ortă şi îi informau pe comandanţi despre orice gînd primejdios al celorlalţi.. galben-cenuşie . luptători fanatici pentru imperiu. In afară de ofiţeri. Deznădejea celor care nu mai aveau pe nimeni în ţările lor. Băieţii nu ştiau cine erau iscoadele. copiii erau îmblînziţi cu frica. culmile erau pleşuve. 69 . în timp ce coborau printr-o pădure de brazi-. De frică sau cumpăraţi cu daruri. Să ajungem la Nicopole. apoi.fiindcă plouase la munte şi venea plină de nămol . frica de moarte şi pedepse a celor laşi şi lăcomia pentru bogăţiile ce se puteau dobîndi prin jaf. într-adevăr. coloana pătrunse tot mai adînc în munţi. Din nenorocire. Dunărea!. se arătă albia largă a Dunării. . uşor încreţită de vînt. Apa ei.Dunărea!. brăzdate de şanţurile adînci ale şuvoaielor. îi răspunse Bucur printre dinţi. însă ei se găseau în fiecare ortă şi nu se putea avea încredere în nimeni.Trebuie să găsim neapărat o cale să scăpăm! zise iarăşi Băiatul. erau cîştigaţi prin daruri şi trai îndestulat.În zilele următoare. ameţitor şi rece. în războaiele de cotropire ale lui Mahomed.. unii dintre ei deveniseră spioni. ca să nu fie auzit de ceilalţi..curgea grăbită spre Mare. în timp ce înaintau în coloană. Într-o dimineaţă. Şi. În locurile umbroase se vedeau încă petice mari de zăpadă. Băiatul izbucni de bucurie: . trebuie să mărturisim că destui copii se turciseră de-a binelea. fiecare ortă avea oşteni de origine turcă. erau aliaţii ofiţerilor turci. . La început. Otomanii aveau o deprindere de aproape o sută de ani în pregătirea de ieniceri. de după un pîlc înverzit de salcîmi.Aici nu putem. încetul cu încetul.

bucuroşi. în timp ce... către cetatea Nicopole. Ochii lui mici. paşa putea să se supere. Băieţii înţeleseseră însă de mult că trebuie să nu se iase înfrînţi de soarta lor duşmănoasă. Pînă atunci nu trebuia să se cunoască nimic pe chipul şi în ochii lor. cîntau inimile băieţilor. Trebuiau să-şi vorbească numai în şoaptă şi în gînd. dimpotrivă. în hainele colorate de ieniceri. cîntau deci în taină inimile lor. Paşa de Nicopole. Dealuri domoale se ridicau. O geamie îşi înălţa semiluna spre cer. sau dacă. Hamza era renumit în tot imperiul pentru răutatea sa. voia să danseze. 70 . pentru ceasul cel mare al eliberării. dar nu departe de ea se vedea turla unei biserici. Poruncea ca fata să fie cusută în sac şi aruncată în Dunăre. «Valahia!..stătea nemişcată. cu înţeles. bulgăroaică sau valahă . Valahia!». Soarta nu-i cruţase de această umilinţă. Dincolo de fluviu se vedea Valahia. înaintau către cetatea Nicopole. acoperite de păduri. plini de încredere şi curaj. Valahia!»... grecoaică. Băiatul îi venea să chiuie. Floroşi şi înecaţi în grăsime. ci să aibă răbdare şi să se pregătească.Păşeau pe malul bulgăresc. cu multă chibzuială.sîrboîacă. ca ai unui mistreţ.. în vreme ce înaintau cu iataganele.. şi-şi zîmbiră. dacă un zurgălău era agăţat prea sus sau prea jos de picior. întotdeauna nemulţumiţi de ceva. Se uitară unul spre altul. hangerele şi suliţele lui Mahomed. Aceeaşi simţire o avea şi Bucur. Nici dănţuitoarele roabe nu şi le cruţa. clipeau mărunt şi des. dacă sărmana fată .. «Valahia!. aşteptîndu-l poruncile. cu crucea de lemn în vîrf. Dacă tambura suna prea tare. sub steagul verde al profetului Mahomed.

rahat şi nuci înşirate pe sfoară şi muiate în must fiert cu făină. Din pricina asta era şi foarte gras. Mişcarea lui domoală din cap însemna că ienicerul trebuia să intre chiar atunci în odaia lui. numite de turci sugiuc. făcînd să i se răspîndească din gură o duhoare înecăcioasă. Paşii îi trebuia un alt paznic. fiindcă strănutase la uşa sa. . urmat de toată suita de paşale. Comandantul Mustafa. Lui Hamza Paşa îi plăceau dulciurile. în sunetele fluierelor şi în bătaia tobelor. Straja începea la amiază şi se termina la lăsatul serii. i-l mîncau de azi. intrînd în încăpere. clipind des şi mărunt. cu steagul înălţat. Se uită lung la el.în cea din urmă zi. căpetenii de 71 . hotărî să-şi aleagă un tînăr dintre cei proaspăt sosiţi. scurtat de cap. însă întunecoasă. îl mîniase un străjer. cînd muezinul cînta din minaret . erau încărcate cu o mulţime de-dulciuri. ienicer? îl întrebă paşa cînd. paşa porunci să vie ienicerul cel mlădios din capul coloanei. pînă în cele din urmă. şi. După ce privi defilarea. şi acolo să stea de strajă.turnul cu foişor al geamiei: «Alah e singurul Dumnezeu şi Mahomed e profetul său!» chemîndu-l pe credincioşi la rugăciune. Sosind noua ortă de ieniceri. din zori. Trupul lui. peştii. dădu din cap. mai mult halva. îl măsură cu ochii mici şi înecaţi în grăsime. de cîte ori vorbea. lumina pătrundea înăuntru. care nici el nu se simţea prea în larg în preajma lui Hamza Paşa. în şuviţe galbene şi prăfuite. iar dinţii i se înnegriseră şi-l putre-' ziseră. din jurul divanului pe care obişnuit stătea paşa. Porunci ca ienicerii să defileze. Aerul era acolo îmbîcsit. Neavînd decît nişte ferestruici înguste. Măsuţele sculptate în motive orientale.Cum te numeşti. dădu poruncile trebuincioase. Încăperea unde paşa stătea în timpul zilei era destul de mare.

. Catavolinos. fără să se clintească. izbuti să prindă cîteva frînturi din discuţia lor. şi veghează la uşă atîta timp cît vor rămîne la mine aceia cărora le-am poruncit să mi se înfăţişeze. dar din ce în ce mai greu. numit de turci lunus.Pe drept cuvînt. cînd şi cînd.. îl văzu pe Băiat la uşă. ca un făcut. un diac al cancelariei împărăteşti pentru treburile cu ghiaurii. . Ai înţeles? întrebă el. fiul lui Dracul.oaste şi curteni. În restul timpului vei sta în încăpere. cu arma în mînă. Abia de pot fi răpiţi cîte unul. Aşa sună porunca luminăţiei sale sultanul. adus acolo de comandantul gărzii.Iusuf! îi răspunse Băiatul. trebuie să fie prins. Dar urechea ageră a Băiatului. Iusuf.. Salută si ieşi. Un grec cu o figură făţarnică.Treci acum dincolo. Nu plăteşte tribut şi nu se învoieşte să dea copii pentru oştirea ienicerească. 6 PE CINE PEDEPSEŞTE VODĂ CEL MAI STRAŞNIC importante intrară la paşa. deşi se găsea afară. intră cel dintîi la Hamza şi rămase la el trei ceasuri.Afurisitul de Dracula-oglu. . lăsînd să i se vadă cioturile negre din gură şi răspîndind o duhoare de mort. În ziua aceea.Am înţeles! răspunse ienicerul Iusuf. . . îl înştiinţa diacul cu figură făţarnică pe paşa de la Nicopole. o mulţime de oameni cu treburi 72 . zicea paşa. Toată vremea îşi vorbiră în şoaptă.

. îi atrase atenţia. Un timp nu se mai auzi nimic. Catavolinos ieşi. . .Acum trebuie să-l venim de hac. linguşitor. . îi întoarse vorba Hamza Paşa. rîse diacul împărătesc... . a rîs şi a zis că. . Am să-l ridic în ţeapă pe ghiaur! se fuduli paşa. rotunjindu-şi buzele palide. Într-un tîrziu. urmă paşa. care purta de fapt titlul de bei de Silistra. oricît îşi ciuli urechile ienicerul Iusuf. cu turbanele scoase.Sigur că eşti. şi eu îi voi veni.. luminăţia sa sultanul a trimis la Tîrgovişte nişte oameni de-ai noştri. _ Ţţ!..Le-a cerut. Catavolinos... hîrîi paşa. dar.. în acest caz. Ai să-l ai în gheară. mai intrară în schimb cîţiva sfetnici şi căpetenii turceşti.. Însă trebuie să fii cu ochii în patru. voia să-l lase paşii plăcerea să i-o povestească. apoi fură chemaţi la paşa nişte valahi..Mă voi duce eu însumi să-l atrag la Giurgiu.. Vorbeau prea încet. să i se plece. o să facă ei aşa ca să nu le mai poată scoate niciodată.Şi eu ştiu ce voi face cu el!..făcu Catavolinos pe miratul. A chemat armaşul şi i-a poruncit să le ţintuiască solilor în cuie turbanele pe cap. Ţţ!.. Băiatul căscă ochii. Ţţ'. Pe urmă sultanul mă va înălţa.Să-şi scoată turbanele in faţa lui! Şi cînd ei i-au răspuns că legea mahomedană îi opreşte pe credincioşi să-şi ridice turbanele în faţa unui ghiaur. pentru această ispravă.. . Ţţ!. în rang.Te va înălţa! fu de părere Catavolinos. se prefăcu din nou că se miră diacul împărătesc.. cînd i s-a cerut tributul. închinîndu-se în faţa lui. Ai toate meritele. Ţţ!....... 73 .Ţţ!... plocon. Rîndul trecut. prefăcut cum era.Şi eu sînt de-al vostru. . . Şi ce crezi că a făcut blestematul de valah? Catavolinos cunoştea destul de bine întîmplarea.

deşi chipul lui era lipsit de măreţie. dar băiatul crescuse. 74 . «Ţara Romănească nu trebuie să-l piardă pe măria sa Viad. Dar înţelepciunea şi prevederea biruiră primul val al mîniei. tînărul care semăna cu Vlad. Comisul Ghilt îmbătrînise în aceşti trei ani ce trecuseră. Se gîndi Că datoria lui era de a-l vesti pe Vlad de ce se pusese la cale. cu turbanul pe cap. chiar în noaptea asta. urmat de ceata lui. In jurul ochilor i se ţesuse un păienjeniş de creţuri. în care locuia paşa. rugăciunea de seară. Nu întîrzie însă mult. unde fuseseră deocamdată găzduiţi. Comisul Ghilţ se uită la străjer. Acestuia. cel mai vajnic duşman al turcilor!» cugetă el. Se terminase şi rîndul de strajă al ienicerului Îusuf. era greu de recunoşcut de cineva care-l văzuse o singură dată. Un alt ienicer. Se gîndi dacă nu a sosit clipa să-şi împlinească răzbunarea făgăduită. Trebuia deci. Ploconindu-se slugarnic. cu orice preţ. ridicate pe lîngă zidurile cetăţii. scoţîndu-şi hangerul şi spintecîndu-l pe trădător. se schimbase la statură şi. în hainele colorate. ceilalţi i se adresau cu titlul de «măria ta». Un val de sînge i se urcă în obraji. Băiatul se coborî în curtea fortăreţei. din minaret. Mustăcioara lui neagră se lăţise şi încărunţise. căci muezinul începu să vestească. În încăperea unde aveau să doarmă îl căută pe Bucur. De acolo i se îngădui să iasă pe poartă şi să se îndrepte spre clădirile lungi şi reci. intră la paşa. să treacă dincolo. adus de comandantul gărzii. şi să ajungă cît s-o putea mai repede la Tîrgovişte.Valahii veniră şi băiatul recunoscu numaidecît între ei pe comisul Ghilţ. îl schimbă. Îmbătrînise cum numai gîndul că-şi trădeaza patria îl poate îmbătrîni şi urîţi pe un om. ienicereşti. Acesta se tolănise. cu glas tărăgănat. În fruntea cetei de valahi se găsea un tînăr ce semăna oarecum cu Vlad.

străjerul vru să-şi scoată iataganul. ci de măria sa Vlad şi de ţară.cînd se pomeni prins peste gură de cineva. pe saltea. Simţind în aceeaşi clipă un genunchi în şale. Dacă ar fi fost prinşi. cerul se înnorase şi începuse să plouă mărunt. două umbre se furişară pe lîngă ziduri. deşi inimile le băteau gata să le spargă piepturile.Hai la fîntînă să bei apă! . pe spate. de lemn .Nu. în dormitorul ienicerilor. avînd grijă totuşi să nu trezească prea mulţi din somn. Se strecuraseră pînă la grajd. moţăia liniştit. mă duc eu. Băiatul sărise să-l dea ajutor: .Adu-l tu apă! Ce-l mai scoţi pe el afară? mormăise vecinul de saltea al lui Bucur. Paznicul. se ridicase de la locul său Bucur. . Acum nu mai era însă vorba de ei. străjerii de pe podul de lemn poate ar fi băgat de seamă ce se întîmplă jos. 75 . . Ajutîndu-l pe Bucur. Bucur se prefăcuse. Cam la patru ceasuri după ce sunase stingerea.Mă doare pîntecul de nu mai văd înaintea ochilor! se văicărise ei. şi îl atacaseră pe spahiu. în faţa uşii închise. către grajdurile cailor. dar două braţe vînjoase îl traseră de grumaz. să-l spună ce aflase şi să se sfătuiască. mîine în zori erau scurtaţi de capete sau ar fi trebuit să privească lumea din înălţimea unor ţepi. pentru că ei erau umbrele care se furişaseră pe lîngă ziduri. Trebuie să-mi ud fruntea şi să mă răcoresc. Şi asta le dădea puteri. Băiatul ieşise împreună cu prefăcutul bolnav. un spahiu vîrstnic.obosit. învelit în cojoc şi sprijinit în suliţă. aproape înăbuşindu-l. ţinîndu-se de pîntec. Spre norocul băieţilor. şi îi înfundară gura cu o cîrpă. Îl apucă de mînecă şi îl trase într-un ungher lăturalnic. Dacă ar fi fost lună. care mergea greoi. că îi este rău. de la spate. Zgomotul ploii acoperi şi începutul de ţipăt al spahiului.

Mai jos. din loc în loc. pînă se văzură lîngă parapet şi începură să se urce repede. pitiş. ţinîndu-se mereu în umbra zidurilor. alte cîteva bărbi şi o galeră erau legate la ţărm. la cîteva sute de paşi. se zăriră în acea clipă doi achingii. oraşul era păzit de ziduri puternice. cineva din dormitorul de unde ieşiseră ei putea veni afară. În faţa cetăţii. ca toamna. O luară apoi la fugă. pişcată necontenit de ăcele reci ale ploii. Pe mal. spre fluviu. Pereţii se strîmtau cam din cincizeci în cincizeci de paşi. prin locurile acelea. Din clipă în clipă. se zărea căpătîiul unei bărci. De o parte şi de alta. o făcură colac. turnuri înalte şi rotunde de piatră. spre podul mijlociu. Totul ar fi fost atunci pierdut. cele două capete ale zidurilor erau unite printr-un parapet de lemn. Ieşiră din grajd şi începură să se strecoare pe lîngă ziduri. Cu o bucată îl legară de sus pînă jos pe paznic. semănînd cu un coridor. mai lungă. Nu mai puteau să dea înapoi. De sus se vedea Dunărea. în dreptul locurilor unde parapetul era sprijinit. vorbind tare. Se mai putea şi ca spahiul din grajd să-şi scuipe căluşul şi să cheme pe cineva în ajutor. ce pornea de la Dunăre şi se urca pe munţi. Alta. Nicopole era o aşezare lungă şi îngustă. Băieţii se pitiră după colţul unei clădiri şi aşteptară să treacă. pe o scară scîrţîitoare. La malul ei. în partea 76 . desfăcură frînghiile de la cai. din cer. Străjerii însă nu se arătau. Dar sorţii fuseseră aruncaţi. era debarcaderul. cu apa cenuşie-întunecată. îndrăzneţul ce s-ar fi coborît de pe parapet trebuia să străbată mai întîi un braţ de apă murdară. din care se înălţau. Cîţiva ieniceri făceau de strajă.În grajd. lîngă o tufă de sălcii. În partea cea mai de sus se afla fortăreaţa unde locuia paşa. Pe vremea aceea. Podul de sus al parapetului se afla între doi pereţi de lemn. Pînă să ajungă la barcă. Aici voiau să ajungă băieţii. Un caic. să vadă ce fac. Ploaia curgea mărunt şi monoton. care-l înconjura.

şi ce nu putuseră să vadă aflaseră de la ienicerii mai vechi. vreţi să fugiţi la valahi? 1 Oraşul şi cetatea Nicopole au fost întemeiate de împăratul bizantin Heraclios în anul 629. apropiindu-şi ochii de el. urmat de prietenul său. vestita bătălie între cavalerii apuseni. Noii veniţi fuseseră duşi în ajun să vadă cetatea. băieţii se arătaseră foarte mîndri că le fusese dat să se aşeze într-o asemenea cetate. în şoaptă. răspunse sîrbul. . Băieţii. Vocea li se păru cunoscută. Ienicerul nu era altul decît sîrbul căruia îi salvaseră viaţa. Victoria au dobîndit-o otomanii.Dă-mi armele şi nu scoate o vorbă! îi rosti încet Băiatul. Amîndoi îl încolţiră. . Băiatul se furişă pe pod. .Străjerul podului din partea asta unde o fi? îl întrebă Bucur.Vreţi să treceţi la valahi? îi întrebă ienicerul. Dar spuneţi-mi. Acum. pe Băiat. căutînd locul cel mai prielnic pe unde puteau să coboare. clădită de un mare împărat bizantin1.Ce cauţi aici? îl întrebă Bucur. . Ca să nu cadă nici unul din aceştia la bănuieli. cercetaseră cu grijă podul şi zidurile. de un fel de contraforturi foarte simple. şi oastea otomană condusă de Baiazid. în anul 1369. Unul dintre ienicerii vechi s-a îmbolnăvit şi m-au trimis pe mine în locul lui. îl cercetă. venindu-l să şi rîdă.dinspre apă. din piatră şi pămînt. smulgîndu-l suliţa din mînă şi iataganul de la brîu. Abia îşi sfîrşise şoapta. Pe podul acesta nu putea să treacă decît un singur om. şi ienicerul care era de strajă se arătă. şi Bucur îi puse vîrful pumnalului în piept. 77 . alături de oastea română şi maghiară. .Ezid! se miră el. cu gîndul numai la fugă. fiindcă le tot puneau întrebări. Se traseră în spatele unuia din stîlpi şi îl aşteptară pînă veni în dreptul lor. Aici a avut loc. Băiatul îi apucă obrazul în palmă şi.

le suflă ienicerul în taină.. Întoarce-te cu spatele. Legea cea cruntă a războiului. n-a putut. şi nu se va împăca pînă la sfîrşitul vieţii cu ideea de a omorî cu inima uşoară un om. un capăt al frînghiei de stîlp. în locul unde învăţase de la comandanţii turci că. îi răspunse sîrbul. Calea pe care mergea era aceea a blîndeţii şi înţelegerii.. să pună niciodată deplină stăpînire pe el. . continuă sîrbul. mai înainte de a te ucide el pe tine. la o mişcare cu capul a Băiatului. . .. ce te îndeamnă să-ţi ucizi duşmanul.. se auzi ienicerul din partea cealaltă a podului...De asta să n-aveţi grijă! spuse Mihailo. şi Bucur îi fixă vîrful hangerului între coaste. cu toate că trecuse prin atîtea împrejurări grele şi văzuse nenumărate grozăvii.. văzînd că Băiatul nu are de gînd să-l ucidă. .Să ne-o dovedeşti! îi ceru Băiatul şi-l făcu semn lui Bucur că poate începe să coboare.De mult vroiam să fug.. Schimbară amîndoi o privire. Nu ştii în cine te poţi încrede. nu se împăca. Luaţi-mă cu voi. te înjunghiem. ce-l drept.Numele meu adevărat este Mihailo. iar comandanţii ienicerilor încercaseră să-l deprindă cu uciderea fără milă.. Ezid se supuse. tăişul ajunge îndată la inimă. Băiatul.Vorbeşti cu cineva? se auzi vocea ienicerului ce stătea de strajă dincolo de gîtuirea rotundă a podului. Dacă ne trădezi.Nu.. Dar n-am avut curaj. Băiatul se întoarse spre Bucur. ....Vino.Cred că ne putem înţelege cu el. . împingînd numai puţin. Îi şopti Băiatul lui Bucur. sau să viu eu la tine să stăm de vorbă. i s-au tras şi unele suferinţe. . se învoi Bucur.Bine. Mi-e urît şi cînt pentru mine. 78 . cu repeziciune. De aici.Asta nu te priveşte! mîrîi Bucur. cu toate primejdiile care l-au înconjurat. în timp ce lega. .. . Îi urăsc pe osmanlîi..

o suliţă se înfipse lîngă ei. . cînd. Tobele duruiră şi ele semnalul fugii unor ieniceri. Se încinse o luptă scurtă. . Cineva strigă răguşit: . îşi lăsă în jos braţul. plescăind surd prin apă. Mă simt mai bine singur. Se apropiau de ţărmul Dunării.Prindeţi-i! Fugari. cel care era de strajă pe ţărm şi încercase să-l ucidă se prăvăli. spre limba stîncoasă de pămînt. .Repede. dar Băiatul crezu că recunoaşte glasul paşii.. Un val de săgeţi porni de sus. scutură frînghia. Ceea ce prevăzuse Băiatul se întîmplase. ce se întindea înaintea lor. de lîngă sălcii. răsuflînd uşurat. Alt achingiu venea în goană. care în prima clipă ridicase hangerul. pe neaşteptate. Bucur. plescăind încet.. Pe parapetul de unde coborîseră ei se strînseseră o mulţime de ieniceri. Spahiul din grajd reuşise să-şi scoată din gură cîrpa şi dăduse alarma.Şi tu? . cînd se auzi din cetate o trîmbiţă sunînd. în noroi.... îi spuse sîrbului. arătîndu-l spre poalele cetăţii.Bucur? Aha! Acesta e numele valah! Şi tu cum te numeşti? îl întrebă Mihailo. şi sîrbul îl lovi cu 79 . Din pricina ploii.. .Eu vin după tine Ajunseră jos şi înotau. Băiatul. Dacă mai întîrziau puţin. Atunci Băiatul îi făcu semn şi sîrbului să coboare.. la barcă! îi îndemnă Băiatul.Cînd ajunge Bucur la capătul sforii. lovit în gîtlej. Vîntul îi purta cuvintele şi nu se înţelegeau prea bine.Băiatul. nici una nu-i lovi. . a vîntului ce începuse să bată şi a întunericului. Bucur o smulse şi o azvîrli înapoi. Cu un horcăit. Mihailo îl întîmpină.Rămîi acolo. ca un ţipăt omenesc. începi să cobori tu. se grăbi să spună Mihailo. înotînd în apa care era rece ca gheaţa. erau prinşi.

Celelalte două bărci se pregăteau să-l înconjoare din faţă şi din spate. o dezlegară iute. . vîslaşii erau cîte patru.Trageţi! porunci.. . Aga era în picioare.Mi se pare că sîntem pierduţi! se amărî Mihailo. Vîntul şi ploaia le erau prieteni. ... le făcu curaj Bucur. Numărul ienicerilor ce-l urmăreau era de zece ori mare. .. încă nu sîntem prinşi. clătină din cap Mihailo. aga ienicerilor. murmură Bucur. încît barca fugarilor . Alt roi de săgeţi porni. Trîmbiţele din cetate sunau şi tobele băteau înnebunitor..nu putea să-şi urmeze drumul şi era împinsă în jos.Să ne prefacem că sîntem loviţi. În barcă!. Vor să ne iasă înainte. Pesemne le poruncise ienicerilor să-şi întindă arcurile. din barca sa. .. să răsturnăm barca şi să-l lăsăm să creadă că ne-am înecat.Mai avem puţin şi ne ciocnim cu barca în care se găseşte aga! îi înstiinţă Băiatul pe tovarăşii săi.. şi direcţia se putea păstra mai uşor.. Îi zori Băiatul. 80 . în bărcile ienicerilor.Să trecem Dunărea cît mai curmeziş! fu de părere Mihailo.. . Norocul fugarilor fu şi de data asta noaptea. şi Băiatul cu Bucur începură să vîslească.hangerul în pîntec.. . nu mai putea fi vorba de scăpare. căci patru sau cinci săgeţi vîjîiră pe lîngă ei.cu toate că Mihailo şi Bucur vîsleau din răsputeri .E prea departe. . . Înconjuraţi. Îl prinse apoi de umeri şi-l scufundă în apă.Dacă am putea ajunge pe malul romănesc.În barcă!. Săriră în barcă. Băiatului îi veni o idee: . Şi cît nădăjduiam să scap din ghearele turcilor. Din nefericire. curentul fluviului era atît e puternic.Îi comandă însuşi aga! băgă de seamă Bucur..Stai. Au pornit trei bărci încărcate cu ieniceri.. în prima barcă.

Aşa e. băieţi. după ce-şi plimbă privirea pe suprafaţa unduitoare a Dunării. Omorîţi-i şi pe ceilalţi!. . 81 . . Pădurea de sălcii se zbătea. în apă..Agăţaţi barca fugarilor. ridicîndu-se în picioare şi lăsîndu-se apoi să cadă în apă. zise aga mulţumit.. Curaj.. Bucur şi Mihailo se aruncară. aşa răsturnată cum e. Aşa. bucuroşi să se întoarcă mai degrabă. recunoscu Băiatul. Ploaia se înteţise şi fluviul parcă fierbea. în timp ce alte săgeţi zburară prin preajmă.. Cît ar fi vrut Mihailo să aibă acum arcul. înfigîndu-se în lemnul bărcii. şi trage-ţi-o la mal. colo. . ca şi cum ar fi fost lovit. Nu şe mai vede nimic.. Numai o făclie mai tremura pe podul de lemn al cetăţii. pluteau către debarcader. de a noastră. se bucură aga. Prefăcîndu-se că sînt şi ei răniţi. Uite.Nimic. căci el era unul dintre cei mai buni ţintaşi din ortă. . Razele ei străluceau din cînd în cînd prin gurile de tragere cu arcul. Din fundul său venea un zvon înăbuşit. pe ţărmul bulgăresc e o pădure. ziseră Mihailo şi Bucur.Cu bine! răspunseră ei. În cădere îşi răsturnaseră barca.S-au înecat tustrei.Unul s-a dus. dete un ţipăt Băiatul pe turceşte.. de asemenea. se mulţumi să scrîşnească din dinţi şi să încerce să se ascundă pe fundul bărcii. Pe malul de la Nicopole zgomotul se liniştea.Ne căutăm unul pe altul înlăuntrui ei. recunoscură ienicerii. .... ajutaţi de curent.. gemînd..O vedem. porunci aga. Se dădură la fund şi înotară cît puteau de iute spre vale. Încă o dată ienicerii traseră spre fugarii de a căror barcă se apropiau.. . . Bărcile ienicerilor. ce luaseră cu ele şi barca băieţilor.Sînt rănit. cu braţele întinse. .

Era departe de debarcader. se înveseli Băiatul. O luară de-a lungul ţărmului. să se mai încălzească..Sînteţi pe-aici? întrebă el.Bucure-ee!. pe la vreo cetate. Mihailo. Bărbaţii aveau în mîini. Uite ce spun eu: să ne odihnim şi să încercăm să trecem totuşi înot dincolo. se treziră înconjuraţi de o ceată de bărbaţi şi femei.Brrr!. cerul se limpezise puţin.. se întrista Mihailo.Ah! Dacă am fi rămas cu barca. . Venim!. Am ajuns! îl auzi pe Bucur de pe mal. zgribuliţi de frig. Începu să tremure. Se vedea limpede că noii veniţi erau nişte ţărani bulgari.Venim!. Veniţi încoace. apropiindu-se de pădurea de sălcii unde voiau să se ascundă. îşi dădu cu părerea Bucur. Băiatul îşi dădu seama cît era apa de rece . lucraseră pe undeva. adunaţi pe cărarea ce şerpuia prin pădure.strigă.. pe malul Dunării.. .SssstL..Eu am ajuns! îi răspunse. mai din mijlocul fluviului. Nu trecu mult şi se adunară tustrei. . .. Pe cînd vorbeau aşa. Dar Bucur unde e? Bucureee!.Băiatul scoase capul din valuri.Semn bun. şi acum se întorceau acasă. . ce fuseseră strînşi de turci..Bine era să fi putut ajunge pe ţărmul celălalt înainte de revărsatul zorilor. cu apa şiroind pe ei şi îngheţaţi de frig. pe ziduri. după ce trecuse primejdia. deasupra Valahiei. Dintr-o spărtură a norilor mijea un petec de lună. răspunseră Băiatul şi Mihailo. către miazănoapte... . Abia acum. Pămîntul chiftea sub picioarele lor desculţe. sărind pe loc şi bătîndu-se cu palmele pe piept şi pe umeri.. S-ar putea ca paşa să trimită mîine de dimineaţă ienicerii să ne caute cel puţin leşurile aruncate de apă la mal.. 82 . pînă vor lua hotărîrea ce anume era mai bine să facă.. ca să ni le poată înfige în ţepi. . bătînd apa cu tălpile. Ploaia mai încetase însă şi.

şi să-l arunce în Dunăre. alţii numai nişte toiege. Erau flămînzi. şi chiar dacă ar avea. Aproape fiecare călugăr din mînăstirea Tismana cunoştea ori bulgăreşte. rupea şi el cîteva vorbe.. unde poporul. Un bătrîn cu o chică lungă păşea înaintea tuturor. Nu era greu. Femeile. De aceea ienicerii nu umblau. îndreptîndu-se spre satul ce se afla în apropiere.Înecaţi-l! ţipă ascuţit o femeie.unii sape. de obicei. ori sîrbeşte. cum se silise să-l înveţe şi alte limbi.. şi doar puţini purtau opinci din coajă de copac. mormăi bătrînul. care împreună cu Tit fusese silit să cînte şi să joace prin garnizoanele turceşti din Bulgaria. Unii ca ei mi-au luat amîndoi băieţii. Feţele asprite şi umerii încovoiaţi de oboseală nu lăsau să li se vadă tinereţea. sau amîndouă aceste limbi slave. . Ţăranii îşi ridicaseră toiegele şi sapele şi se pregăteau să-l toace cu ele . ca nişte nori ai amărăciunilor. .Să scăpăm lumea de ei. decît în cete prin Bulgaria. deşi în lanţuri. zise bulgăreşte. . Feţele le erau învăluite în bărbi ţepoase şi zbîrlite. trudiţi şi îndîrjiţi.Uite nişte turci rătăciţi. şi cîteva toiege şi sape se ridicară. Printre ele erau şi cîteva fete tinere. Dar şi acestea păreau bătrîne. . cîrpite şi răscîrpite.Arme au? întrebă alt ţăran din urmă. Bătrînul îl învăţase pe Băiat bulgăreşte. . pe nesimţite. Cei mai mulţi erau desculţi. îmbrăcate în fuste cenuşii şi sumane de postav ţărănesc. Oamenii veniseră. Iar sîrbul Mihailo avusese mama bulgăroaică. pe poteca din pădure. nu se dădea învins. Bucur...aşa cum făceau ţăranii bulgari ori de cîte ori întîlneau pîicuri răzleţe de ieniceri . să nu mai îngroaşe haita de la Nicopole.N-au.. cele mai multe cărunte. încă din prima copilărie. i — Să-l înecăm! rostiră alţii. trebuie să.. veneau în urma bărbaţilor. 83 .

Am fost ieniceri. întări Bucur. Băiatul aruncă o privire spre Dunăre. Bărbatul cel vîrstnic... cu mîinile ridicate. ce mai staţi? se îndîrji femeia căreia i se răpiseră băieţii. încordarea fără margini îi istoviseră. . Nu sîntem ceea ce credeţi. cu o barcă. pentru întîia oară.Ba da.Săracii de ei! oftă femeia înverşunată de adineauri. De asta era atîta tulburare la cetate. îl lămuri Băiatul. se opri. Dincolo de apă era ţărmul valah. strigă Băiatul mai departe. Aventura pe care o trăiseră. îşi dete seama bătrînul. Asta nu se poate. răpiţi în urmă cu trei ani de turci. bîigui Mihailo.Staţi! strigă Băiatul. Cum să-l facă să înţeleagă lucrul acesta? . ci de la prieteni.Nu sînteţi ieniceri? .. Ne-am răsturnat singuri barca. în semn că aşa e.. să creadă turcii că ne-am înecat. Oamenii începură să-şi lase jos sapele şi toiegele. oboseala. Ploaia contenise şi luna se vedea în întregime. . ridicînd mîinile.. Aţi vrut să fugiţi peste Dunăre? . Dar ne-am păstrat credinţa strămoşească. Aburi verzui pluteau deasupra ei. . . Sîntem copii de valahi.Da.. îl arătă pe Mihailo. Vlad trebuia înştiinţat.Atunci pe ei. . . dar n-am putut. .De la Nicopole? se mirară cîţiva. ieşind ea însăşi înaintea celorlalţi. frigul.Măi.Băieţii.. spălată şi curată ca obrazul unei fete într-o zi de sărbătoare.. să ştiţi că e adevărat. din frunte. Adică el e sîrb. . Vlad era în primejdie. Sîrbul acesta era de strajă. se simţiră înfricoşaţi.. Vedeau că se apropie moartea. şi ne-a ajutat. Şi moartea nu venea de data asta de la duşmani. 84 .. strîngîndu-se prietenoşi în jurul lor.Se poate. Şi Mihailo dădu din cap. Noaptea asta am fugit din cetate.Şi-acum ce-aveţi de gînd? îi întrebară ceilalţi bărbaţi şi femei.

85 . albastre. pînă la Dunăre. Femeia care ceruse în pădure. . la capătul pădurii. dacă se poate numi aşa.Vrem să trecem încă în noaptea asta dincolo. se depărtară de malul bulgăresc. rostiră bărbaţii şi femeile. înconjuraţi de săteni. cu glas tare. unde într-un loc ferit. din sărăcia lor. şi Bucur un ilic. Întremaţi. Dacă va vrea Dumnezeu. În colibă flăcările luceau vesele.În Vlad şi-au pus mulţi nădejdea. Băieţii îşi luară rămas bun de la oameni. Mihailo un sumăiaş strîmt şi rupt în coate. Lacrimile ei le udară obrajii. Într-una din aceste colibe băieţii se dezbrăcară. Se simţiră mai uşuraţi şi veseli. stînd stavilă împotriva păgînilor. cînd îşi văzură hainele ienicereşti arzînd. se afla pitulată luntrea. glăsui bătrînul. era la o azvîrlitură de băţ. între sălcii. de unde om găsi nişte schimburi uscate. Sorbiră din ulcele o băutură fierbinte. să vă încălziţi şi să vă dăm. la Belgrad. Mîncară o fiertură de mei. întăritoare. . îmbrăcăminte albă de pînză. de mătase. din fructe de măcieş de toamnă şi buruieni tinere de primăvară. îi sărută ca pe copiii săi. Cîteva bordeie înfundate în pămînt şi două sau trei colibe de nuiele lipite cu lut. ca ei să fie înecaţi. semănînd cu aceea a valahilor. Ţăranii le aduseră. Ioan de Hunedoara.. Parcă nişte poveri zdrobitoare le fuseseră luate din spate.Noi şi cu valahii am fost întotdeauna ca fraţii. cu brîie scumpe. de cînd a fost răpus de molimă. Băiatul mai primi o bundă zdrenţuită. poate să ne vină şi nouă într-ajutor. Şi însoţiţi de binecuvînţările şi urările oamenilor. Satul.Veniţi acum. El singur mai ţine sabia în mînă. ca să ajungem mîine la voievodul Vlad. . pe care le purtaseră cu atîta silă. se întoarseră apoi. aruncîndu-şi în foc veşmintele roşii. urmă bătrînul. rostite din inimă. Avem o luntre pitită sub mal.

Domnitorul s-a făcut că e un om de-al lui Albu ce Mare.. neputîndu-se stăpîni. acesta le povesti cum noul domnitor îşi alcătuise o armată nouă.. S-a ridicat cu oaste împotriva lui Vlad.Despre boierii trădători mai cunosc o întîmplare. rîse ţăranul. Nu ştiu dacă o fi adevărată. însă tot numai cu oameni de ţară. De asemenea... Dar anumiţi boieri erau împotriva lui. i-a încredinţat el. La întrebările băieţilor cu privire la veştile despre măria sa Vlad. sînt gata să moară pentru el. şi voi mă veţi ajuta atît la uciderea lui Vlad. avînd într-o parte un tăiş în formă de bardă şi în cealaltă un fel de cîrlig. şi-a făcut o gardă de oşteni bine instruiţi. cu ajutorul cărora îi ţine din scurt pe turci. . . zise pe drum ţăranul bulgar ce-l însoţea şi urma să se înapoieze cu barca. din Valahia ne vin o mulţime de veşti! Vlad se arată a fi un domn şi jumătate. din slujitori şi ţărani credincioşi. Mai ales unul. dacă ar fi nevoie.Albu cel Mare? Am auzit de el.. .Povesteşte-o! îl rugară băreţii. Albu cel Mare. «Vodă va fi otrăvit. . .. numiţi trabanţi şi înarmaţi cu halebarde2.Se zice că măria sa Vlad.Bine i-a făcut! glăsui Bucur. cum umblă el adesea prin sate şi tîrguri. A pierit de trei ani. Oştenii aceştia. cît şi la azvîrlirea leşului în apă. zicînd să vie neapărat toţi cîţi vor moartea domnitorului.. a reuşit să se strecoare printre aceşti mari boieri şi să-l audă cum puneau la cale chiar moartea lui. Mi-ar place să fac parte dintre trabanţii săi. . rîse şi cu mai multă poftă ţăranul.» Boierii au căzut în capcană şi s-au legat să vină la ospăţ.Şi eu aş fi gata să mor. rosti Băiatul. în haine schimbate şi cu faţa acoperită. cu vîrful de metal. Nelegiuiţii!. . rosti Băiatul. nu cu străini. 86 .. S-au 2 Halebarda era o suliţă lungă de lemn. A fost atît de bun cu mine..Ehei. Unii boieri l-au sprijinit pe Albu. într-o casă a unui credincios al lui... I-a chemat la o petrecere pe seara următoare. Dar Vlad l-a prins şi l-a tăiat. Din cauza lui şi pentru el ne-a oropsit comisul Ghilţ.

.. ramuri şi ierburi smulse din munte de ploi. Pe apa Dunării pluteau rădăcini. Zidurile ei reci priveau mohorîte şi ameninţătoare către pămîntul valah. Luntrea se apropia de mal. a tunat vodă. în depărtare. şoptindu-şi între ei: «Pe mîine seară!» «Pe mîine seară. Domnii se schimbă. «Pe mîine seară!». 87 . şi nici nu le venea să creadă că sînt aici.. «Ba a venit!» răspunde Vlad şi îşi dezveleşte obrazul. Cetatea părea. I-a întrebat un singur lucru: Cîţi domni a apucat fiecare de cînd trăieşte. . Cerul era din nou senin şi cele cîteva resturi scuturate de nori erau împinse de vînt către Nicopole. ţara slăbeşte. . înţelegîn-du-se să se recunoască între ei prin cuvintele: «Pe mîine seară». «Pe mîine seară...Nici unul nu apucase mai puţin de şapte. Tustrei îi strînseră mîinile ţăranului şi săriră din luntre. îşi dă jos haina neagră şi rămîne în cea domnească.Au căzut în genunchi să ceară iertare. Drăculea. Şi iată-l şi pe Vlad. .Şi vodă i-a iertat? se înverşună Băiatul.Şi ei ce-au răspuns? întreabă Mihailo. socotind că a venit clipa cea mare. pustie. boieri!» rosteşte el cuvintele de recunoaştere. . Începea să se lumineze de ziuă. Nu se zărea acolo nici o mişcare. . In seara următoare. «Dar vodă n-a venit!» se mîhneşte unul.despărţit. cum îl numeau. sar boierii bucuroşi de la mese.. şi turcul ne-o ia în stăpînire!» Şi i-a tras pe toţi în ţeapă! . «La fel ca atunci la Rîmnic!» îşi aminteşte Băiatul. dornici să-l ucidă pe Vlad. «Şi asta numai din pricina dezbinărilor şi uneltirilor voastre. s-au strîns în locul şi la ceasul hotărît. .Şi boierii? întreabă Bucur cu sufletul la gură. De-acolo scăpaseră băieţii.Bine le-a făcut! ziseră într-un glas Bucur şi Mihailo. se ospătau şi beau cu poftă.» Erau tare mulţumiţi. Malul valah era mai jos decît cel bulgăresc.Aş! De unde! I-a luat la cercetare.

Tinerii valahi îngenuncheară şi sărutară pămîntul încă ud de ploaie.Să ne vedem cu bine! îi strigară ţăranului. Pot să fie cei vinovaţi şi boieri mari sau preoţi. încît. nu au o soartă mai bună... ca şi femeile necredincioase. ar fi simţit nevoia să zboare. Astfel de vorbe şi încă multe altele ascultară băieţii noştri cît timp se zoriră pe jos.Acasă!. Vodă urăşte atît de mult răul. în primul rînd.. Sufletul Băiatului era atît de uşor. Cei leneşi. acasă. pedeapsa este aceeaşi: spînzurătoarea sau ţeapa.căci nu îngăduie decît adevărul. 88 . Vă mulţumim tuturor. Cu nici o bogăţie nu se pot răscumpăra.. pe jos. prin tot tărîmul valah. In cale mai auziră de la oameni şi alte lucruri . . şi. este pedepsit. dîndu-şi ochii peste cap..» . dintre cei ce privegheau drumurile. în sfîrşit. în timp ce-şi întorcea luntrea. Băieţii porniră întins. cunoscînd ce se petrecea în sate şi tîrguri..în afară de cele povestite de ţăranul bulgar . Casa însemna Tîrgovişte.şi anume. după străvechea datină a celor ce se întorc acasă.. căutînd drumul spre scaunul domnesc. însoţiţi de o ceată de oşteni ai lui Vlad.Curaj şi spor la drum! le ură acesta. aşa cum învăţase Băiatul de la Bătrîn.. încît. ori fetele uşuratice. Să zboare şi să cînte ca o ciocîrlie: «Acasă. care-şi ung cu sulimanuri chipul. apoi într-o căruţă a unui pescar. Şi mai aşteptăm veşti! . cît goniră pe cai. îndreptîndu-se spre ţărmul bulgăresc. Vodă îi răpune fără milă şi pe mincinoşi . dacă ar fi fost o pasăre. Acasă!. Cel mai straşnic îi osîndeşte însă Vlad pe pămîntenii fără dragoste de ţară sau pe străinii ce nu cinstesc cum se cuvine Valahia şi pe stăpînitorii ei. pe drumuri şi pe ape. că în Valahia s-a făcut rînduială. dacă săvîrşeşte cineva vreo hoţie sau nedreptate. cei ce nu-şi păstrează cuvîntul dat.

picăturile fierbinţi şi sărate i se prelingeau necontenit pînă în barbă. Pe chipul lui mare. La bucuria generală luau parte şi Negru şi ursul. Era mişcător. fiindcă în lunile cît colindaseră prin ţară se ţesuseră între Băiat şi Tit nişte legături aproape la fel ca acelea dintre un tată şi fiu. nechezînd 89 Băieţii şi Tit nu se mai săturau să se îmbrăţişeze. pe cei doi băieţi. Atît era de bucuros de revederea neaşteptată că. să vezi pe un om atît de voinic. însă şi cam caraghios. cioplit parcă dintr-un trunchi retezat de stejar .7 O NOAPTE PE VALEA VOIEVOZILOR privească şi să se asculte vorbind. Îi arăta aceleaşi calde simţăminte. în timp ce-l strîngea la piept. Cele două animale nu îşi uitaseră stăpînii şi se înghesuiau care mai de care să-l atingă pe noii sosiţi .unul cu fruntea.cînd răutatea şi dorinţa de răzbunare a comisului Ghilţ îi despărţise . ca şi fiului său. Inima lui de tată îl îndemna să-l strîngă la piept mai mult pe Bucur. fiind un om bun şi înţelegător. De fapt nici nu era prea greu.plîngînd ca o femeie. nu-i lăsa pe Băiat să simtă acest lucru. Un asemenea spectacol merita să fie văzut. semănînd cu coaja de copac. Mai ales lui Tit nu-i venea să creadă că aceia care fuseseră doar nişte copii . Numai că. cu braţele sale îngrozitor de lungi. să se . li se îngroşaseră puţin glasurile şi amîndurora le răsăriseră deaspura buzei de sus tuleiele.crescuseră atît de mari.cum era păpuşarul . nu putea să-şi oprească lacrimile. pe rînd. cu pielea negricioasă şi învîrtoşată. oricît se străduia. ce-l drept.

O dată îl strînse chiar cu atîta foc. cum erau Negru şi ursul. alături de un om simplu şi bun. În felul acesta nădăjduia că îl va face să înţeleagă pe Băiat cît îl iubea. în Cetatea Bucureştilor. sălăşluiau prea mulţi dintre duşmanii săi înverşunaţi. căciuli înalte din postav.înduioşător. se şoptea că ar cam dori vodă. foşti prieteni şi tovarăşi de uneltiri ai lui Albu cel Mare. pe care Vlad îl 90 . Fuseseră aleşi numai oameni înalţi. poate l-ar fi înăbuşit. Familia pe care şi-o pierduse din pricina năvălirilor otomane şi-o regăsea aici. ca păpuşarul. Însă nu-i uita nici pe Băiat. chipeşi. cizme de piele în picioare. Aceştia aveau o înfăţişare care le plăcuse băieţilor. alături de care copilărise. doar-doar îl va regăsi. cel mai de seamă şi mai frumos oraş al ţării. cît îi lipsise de mult în aceşti trei ani. purtînd pe ei un fel de dolmane. de cei doi băieţi şi de nişte biete necuvîntătoare. Ursul avea şi el un fel aproape asemănător de a se purta faţă de Bucur. În drum nu făcuseră decît o oprire într-o cetate aşezată pe rîul Dîmboviţa. călări. şi erau înarmaţi cu săbii şi halebarde. dar curînd fu prins şi el de vîrtejul veseliei celorlalţi. Calul numai că nu vorbea. dacă Băiatul n-ar fi ajuns aşa de voinic în anii petrecuţi în tabăra ienicerească. Mihailo şezuse la început mai la o parte. celălalt cu labele. în mijlocul unor păduri dese. mormăind. apucîndu-l cu labele pe după umeri. La Tîrgovişte. călăuziţi de oştenii domneşti. încît. şi mormăind bucuros îl strîngea la pieptul păros. Pînă să ajungă insă să se întîlnească cu Tit. de cîte ori nu-i venise să-l părăsească pe Tit şi s-o ia la fugă prin coclauri. dar încolo îl privea pe Băiat cu nişte ochi umezi. cum erau cele ungureşti. aproape omeneşti. Aici. încheiate cu nasturi făcuţi din şireturi. băieţii străbătuseră ţara. împodobite cu blană. Din cînd în cînd se repezea la el. iar patria lui adoptivă devenea Valahia. numite Codrii Vlăsiei. Îi punea capul pe umăr şi şi-l sprijinea cu încredere. cu vremea. să-şi strămute capitala.

Ilfovul. tăind printr-o luncă împresurată de sălcii scorburoase şi plopi. Şi intrară cu băieţii pe poartă. boierii îşi aveau preoţii sau călugării lor. se ridica un han.care de care mai strălucite . În biserici. străjerii îi opriră cu strigăte groase şi ameninţătoare: Dar oştenii le răspunseră. Printre coroanele înverzite ale copacilor . în puţină vreme. ce le făceau slulbele de dimineaţă şi seară. De pe zidurile înalte. Din cetatea amintită. Trecură rîul prin vad . Aproape fiecare mare boier din Tîrgovişte îşi ridicase în ogradă cîte o biserică. şi înconjurate cu grădini şi livezi. arătîndu-le cine sînt. Flor. Dacă Cetatea Bucureştilor era un tîrguleţ curat. ieşiră spre valea altui rîu. Casele erau arătoase. Vlad îşi clădise o casă întărită. un han. acolo unde împrejmuirile erau mai scunde. la poarta dinspre miazăzi a cetăţii de scaun. În Cetatea Bucureştilor. Nu prea departe de casa domnească. străbătînd pădurile pînă într-un sat ce era.ale nenumăratelor biserici. se despărţiră de cursul Dîmboviţei şi. În dreptul conacului cu ziduri ca de cetate. cele mai multe fiind făcute din piatră. aruncau în ogrăzile boiereşti priviri pătrunzătoare şi 91 . ţinură rîul Dîmboviţa pe tot cursul său. Băieţii fură ospătaţi pe seama domniei. de dughene ale negustorilor şi ateliere ale fierarilor. cu acoperişuri largi. în Valahia. aşa cum suna porunca pentru toţi cîţi erau conduşi.fiindcă aici. În curtea lui se aflau o mulţime de care cu boi dejugaţi. Oştenii domneşti. ca şi toate moşiile dimprejur. în stăpînirea unui mare boier. al boierului Flor. pînă la scaunul din Tîrgovişte. de şindrilă. La han poposiră oştenii. în schimb Tîrgoviştea le stîrni băieţilor o uimire dintre cele mai puterqice. sub pază. cu nişte case domneşti.scurtase de cap încă de la începutul domniei. dulgherilor şi ale altor meseriaşi.se iveau turlele . în mijlocul unei puzderii de cocioabe acoperite cu paie.şi iacătă-l. cîteva dughene şi o bisericuţă de lemn. primăvara părea că venise de-a binelea .

cîrpacii de încălţăminte şi îmbrăcăminte. înarmaţi. Unii se trăgeau înapoi.şi toate cîte se mai puteau vinde într-un tîrg atît de mare şi însemnat ca Tîrgovişte.fusese tîrgul propriu-zis. să-şi vîndă sau să-şi schimbe între ei 92 . liniştită şi tăcută.acela ce stăpînise Valahia pînă la Marea cea mare . să nu li se mai vadă obrazurile. încălţăminte sau numai piele tăbăcită. din ţară şi de peste hotare. ce se vedeau pe uliţe sau cei ce se iţeau prin locaşurile rotunde. unde se întindeau prăvăliile şi puzderia de ateliere pe bresle . fuseseră împinşi cu totul afară din oraş. făcînd fel de fel de munci neguţătorilor înstăriţi. obiecte de podoabă . cu drugi puternici sau cu cîrlige de fier. cum văzuseră în Cetatea de pe rîul Dîmboviţa. anume scobite în ziduri. Ceilalţi intrau repede în curţi şi închideau în urma lor porţile de lemn. Aici se întîlneau neguţătorii. rarii slujitori boiereşti. Pe vremea lui Mircea cel Bătrîn.unele în aer liber sau numai sub cîte un şopron . cocioabe sau bordeie nu se întîlneau în Tîrgovişte.lipsite de prietenie. Boierimii trufaşe sau chiar neguţătorilor înstăriţi nu le plăcea să se amestece cu nevoiaşii. şi intrară pe uliţele strîmte. Cocioabele lor se găseau în partea mai joasă de dincolo de ziduri. cu acoperişuri late şi lăsate în faţă ca nişte cozoroace de şepci. bărbierii şi tot soiul de oameni nevoiţi să-şi cîştige pîinea. Micii meşteşugari. În timpul lungii domnii a înaintaşului lui Vlad. Sărăcimea fusese nevoită să-şi vîndă cocioabele sau petecele de pămînt. a ogrăzilor şi caselor boiereşti. bunicul domnitorului Vlad . la adăpostul cărora puteau fi înşiruite mărfurile: postavuri şi pînzeturi.pe locul acesta. Călăreţii noştri străbătură partea de miazăzi. venind cu carele din toate patru zările. Căsuţe mai mărunte. făină. dispăreau ca bătuţi de vînt. La ivirea oamenilor lui Vlad. peşte proaspăt şi sărat. aceste măsuri se desăvîrşiseră. unde se înghesuiau prăvăliile şi dughenele neguţătoreşti. olărie.

făcută de Vladislav. spre stînga.în apropiere de aşa-numita Vale a Voievozilor. nu izbutea să cuprindă pe toţi neguţătorii cîţi veneau din întreaga ţară. Dincolo de cartierul acesta. Asta îl făcuse pe Vladislav.cele mai mari şi vestite din ţară. pe o cîmpie înflorită. clădiri de locuit şi biserici. fiindcă oraşul. Locul ales de Vladislav pentru ţinerea tîrgurilor era pe malul celălalt al rîului Ialomiţa . ca astăzi. Uliţa Domnească. o aliniere a caselor şi grădinilor. se putea trece peste Ialomiţa. după cum se povesteşte. să ia hotărîrea ca tîrgurile de aici . plin de zarvă şi înghesuit. De altfel. Pentru că locuitorii oraşului se înmulţiseră şi se ridicaseră case numeroase. Uliţa avea de o parte casele domneşti. locul se strîmtase. Cu toate acestea. Neguţătorii erau plecaţi cu mărfuri pe Valea Voievozilor. de unde. sprijinite pe zidurile dinspre miazănoapte ale cetăţii. împrejmuite de ziduri şi garduri de lemn.să aibă loc în afară de ziduri. Nefiind cu putinţă. şi toamna. şi de alta . (Vale unde. oricît era de mare. începea. cum ar fi pacea sau războiul. ale căror porţi înalte şi bine zăvorîte erau păzite de slujitori înarmaţi.mărfurile.o serie de curţi boiereşti.rîu ce străjuia în partea de miazănoapte zidurile oraşului . atunci cînd aveau de luat hotărîri însemnate. chiar în ziua aceea începuse tîrgul din saptamina de dinaintea Floriilor. de la care venea chiar numele oraşului .) Strămutarea tîrgului. 93 . prin poarta Dealului. îşi ţineau străvechii cneji şi voievozi adunările cu obştea. Tîrgul se ţinea şi primăvara. se păstrase şi sub voievodul Vlad. freamătul era destul de viu şi în cartierul neguţătoresc al Tîrgoviştei. Uliţa Domnească se înfăţişa privitorului într-un fel de haos pitoresc de curţi. în vremea de demult. căci mulţi străini de locuri veniseră să viziteze şi să cunoască prăvăliile din oraş. după culesul strugurilor.

tăcute şi bine zăvorîte. arătînd către crenele. în timp ce călăreau spre Tîrgovişte. pînă la locuinţa comandantului oştenilor domneşti: Xalom. cu nişte sprîncene groase. Poarta se deschise. şi Băiatului i se păru că vede. Băgaseră şi ei de seamă lucirea armelor. 94 . . Copila lui fusese luată şi ea roabă şi dusă lui Hamza. în razele roşii ale amurgului care se cobora peste oraş. văzuse nişte valahi şi auzise unele vorbe de care atîrna chiar viaţa măriei sale Vlad. în trapul grăbit al cailor. locuite de slujitori. se vedeau cîţiva cai cu frîiele legate de stîlpii anume înfipţi în pămînt. dar cu o privire tristă. Băiatul îi povesti cine erau şi îi spuse că. lăsîndu-l în încăperea lui. pînă la poarta palatului domnesc. lucirea unui vîrf de suliţă sau a tăişului unei săbii. cele mai mari case erau tot ale fostului vistiernic Flor. Şi paşa o azvîrlise în Dunăre. Aici descălecară şi înaintară pe jos. îl întîlniseră băieţii pe malul Dîmboviţei. în spatele cărora nu părea să se afle nimeni. De îndată Xalom. sub paza unui oştean. În curte. îi întîmpină de la uşă. Ceilalţi dădură din cap.De cum coteai spre stînga. Trupul îi era plin de urmele rănilor. stînd la uşa lui Hamza Paşa de strajă. Xalom. Despre Xalom se ştia că fusese în robie la turci şi vîslise pe galere. şi ceata de oşteni şi băieţi intrară în ograda domnească. pe Uliţa Domnească. acela al cărui conac.Cine sînteţi voi şi ce vreţi? îi întrebă pe noii sosiţi. zidit în chip de cetate. bănuitor. Doi oşteni îşi făcură semne. peştilor. aproape pătrat. Oştenii domneşti se opriră o clipă în faţa porţilor întunecate. Dar pe cine văzuse şi ce anume auzise nu voia să destăinuie decît însuşi domnitorului. un bărbat colţuros. plecă să-l anunţe pe domnitor de sosirea foştilor ieniceri. ale caselor lui Flor. lîngă casele mici. Se uitară lung la crenelul de pe zidul de lîngă poartă. Porniră apoi mai departe.

aveau în partea de sus un ceardac podit şi el cu lespezi de piatră. Din virful turnului. camera devenise lăcaşul «sfatului mic». Ea fusese hărăzită. cu mînăstirea şi fortăreaţa de pe deal. în dreapta. ale călăului. la săvîrşirea palatului. să se ascundă şi să ţină piept năvălitorilor. Îi dete un rînd de straie curate din magazia oştenilor gărzii domneşti. oştenii de sub comanda lui Xalom puteau veghea nu numai oraşul. Odaia unde îl primea vodă Vlad pe Băiat se afla lîngă sala cea mare a sfatului. trecînd printr-un coridor. În peretele de sub ceardac se deschidea o poartă boltită şi se vedea. pătrunse prin partea boltită. pe sub biserică. pe temelii solide de piatră.într-o parte pînă la rîul Dîmboviţa. sprijineau acoperişul ţuguiat şi făcut din şindrilă.Se întoarse. la nevoie. Stîlpii ceardacului. şi îi făcu semn să-l urmeze. pentru coconii domneşti. Dar Vlad. Străjerii aprindeau făcliile în ogradă şi le înţepeneau în lăcaşurile rotunde din ziduri. O trecere subterană ducea de la casele domneşti. şi peste cîmpiile şi pădurile din jur. neavînd copii legiuiţi şi recunoscuţi. zidite după gustul lui Mircea cel Bătrîn. urcă pe scările de piatră ce duceau în ceardac şi. Clădirile domneşti. unde nu erau primiţi decît boierii cei mai apropiaţi de 95 . pînă la turnul unde domnitorul putea. Un alt drum ascuns unea turnul. a trabanţilor. Pînzele lui albastre învăluiau zidurile străvechii cetăţi domneşti. Pe partea stîngă a caselor domneşti se ridica un turn clădit chiar în acel an. ci şi zările . Porunci Băiatului să se spele. urmîndu-l pe Xalom. Amurgul se coborîse de peste dealuri. din porunca domnitorului Vlad. Între turn şi casa domnească era o biserică-paraclis. apărîndu-se de sus. de la închisoare şi de la magazii. măiestrit încrustaţi de un pietrar din Valahia mică. ajunse în faţa unei uşi păzite de doi halebardieri. Băiatul. pe sub rîul Ialomiţa. un şir de ferestre de la odăile oştenilor de gardă.

fiindcă voia să păstreze neîntinată amintirea iubitei sale din tinereţe..Ba da. cu părul bălai. 96 . cu chipul său tînăr. dintre care doi mai tineri. la fel de aurii ca ale voievodului.domnitor. era acolo. În popor se povestea că Vlad nu se mai căsătorise. măria ta. fericit că fusese recunoscut. cu ochii pătrunzători. cum ţi-am îngăduit? îl întrebă Voda. Vodă zîmbi. care se înecase.. . . căci Băiatul se schimbase destul de mult. amintindu-şi de păpuşa mînuită de Băiat. avînd deasupra o cruce. Băiatul îngenunche. îi lunecară de-a lungul obrajilor.Să mai treacă timpi.. din pricina duşmanilor. recunoscîndu-l numaidecît.De ce n-ai venit la mila noastră. Să mai vedem!. pentru treburi la care ceilalţi nu aveau ce se amesteca. Băiatul simţi un nod ridicîndui-se în gît. . se zice că le răspundea vodă boierilor dornici să-l însoare şi să-l vadă cu un moştenitor legiuit. şi pletele lui. Şedea la o masă groasă şi grea de stejar. . Ochii albaştri ai domnitorului erau limpezi. Domnitorul Vlad. Părul blond îi cădea în şuviţe bogate pe gulerul de catifea. ridică el îndată fruntea. erau luminaţi din belşug de făcliile ce pîlpîiau sprijinite în lăcaşurile lor de pe ziduri. Unul se afla mai în umbră. şi domnitorul ţinea la el foarte mult. Sfeşnicul fusese primit în dar de tatăl lui Vlad de la împăratul Sigismund. închipuind un dragon cu spinarea sfîşiată în lung. în chip uimitor.Nu eşti tu călăreţul cel mic de la Rîmnic? îl întrebă Vlad. înconjurat de patru boieri. în faţa lui. de culoarea vişinei putrede. de la cap la coadă. Ceilalţi trei.. Intrînd în această încăpere. ca şi de făclia de pe masă. luminate de pîlpîirea jucăuşă a făcliilor.. înfiptă într-un sfeşnic de metal.. şi nu i se vedea bine faţa. deşi boierii îl rugau stăruitor şi îi găsiseră o mulţime de mirese. Să mai îmi alin durerea!.

Aţi fost robi? întrebă vodă.. . măria ta. dar vocea lui . ieniceri. rosti Băiatul. . Ochii lui Vlad şi ai boierilor îl aţintiră. în afară de paşa. Vodă îi puse apoi şi alte întrebări. am fugit din Cetatea Nicopole. băiatul păpuşarului pe care l-ai cunoscut. rosti Băiatul . glasui Băiatul. . Şi anume că.Nu te sfii de nimeni. de Catavolinos. Numai nu ştiu dacă nişte lucruri. . . şi auzise cîte auzise. . cum stătuse de strajă şi văzuse ce văzuse.. îi porunci Vlad. Despre fratele domnitorului. pe nume Radu. Şi începu să-l povestească. Sînt boierii cei mai apropiaţi de inima mea! îi arătă el pe cei de la masă. pot să le spun înaintea cinstiţilor boieri aici de fată.Măria ta. în lumina făcliilor. încercînd să nu lase să-l scape nici un amănunt. îl privea numai pe Vlad. se mai afla însuşi fratele lui Vlad. ce se petrecuse după noaptea aceea din Rîmnic. Chipul lui Vlad nu se schimbase. pe cît putea mai desluşit.se făcuse mai tăioasă. cum fusese trimis cu o ortă la Nicopole. de ieniceri. trecut de partea duşmanilor. Ridică-te. se 97 .Asta am să şi fac. recunoscători domnitorului pentru noua încredere ce le-o arăta. pe care l-am mai amintit. apropie-te şi vorbeşte. care îl privesc doar pe măria ta.Lămureşte pe îndelete. rămînînd totuşi. în picioare .împreună cu alţi doi prieteni ai mei. dacă-mi dai voie. deşi fusese şi el închis de turci la Egrigoz.Nu. în cetatea Nicopole. aşa cum înţeleseseră de la Băiat... şi un sîrb.după ce se ridică şi se apropie de masă. aşa cum se cuvenea. mai puternică şi mai poruncitoare. El şi boierii înţeleseră ceea ce Băiatul nu putuse să-şi dea seama prea bine. spahii şi boierii valahi trădători.Lămuresc totul! zise el. de a-l lăsa să asculte o taină care.cel puţin aşa i se păru Băiatului .. Boierii surîseră şi ei.

nu un răzvrătit. Radu . pînă lîngă una din cele două ferestruici înguste ale încăperii. privind luna ce răsărise alburie pe cer. mai departe. Pentru blidul de linte al osmanlîilor. într-adevăr. fiindcă avea. Cîinele lăţos. Dimpotrivă. o frumuseţe de femeie . Făcliile pîlpîiau. Vlad îl răsturnase pe slăbănogul Vladislav. aşteptînd ceasul cînd Mahomed ar fi hotărît să-l dea scaunul domnesc.ştia că nu făcuse nici cea mai mică încercare de a fugi. Aştepta poruncile domnului. Otomanii voiau să aibă pe tron un alt domnitor credincios lor.Iar pe comisul Ghilţ trebuia să-l tai chiar atunci la Rîmnic! îşi spuse gîndul cu glas tare. se îndreptă. aşa cum fusese Mircea cel Bătrîn.îşi vindea patria. Dar vremea încă nu este trecută! Băiatul nu îndrăznea să facă nici cea mai mică mişcare. îl aşteptau Bucur şi Mihailo. Vlad. în încăperea lui Xalom. Aproape uitase că afară. pe care numai tîrziu de tot Băiatul băgase de seamă că Vlad îl avea la picioare. după felul cum lovise cu pumnul în masă. .căruia prietenii şi slugile lui. Ceasul venise. despre care îi povestise totul. Trecea de bunăvoie în tabăra duşmanului. 98 . în amănunt. Gîndul că însuşi fratele său era de partea turcilor îl mînia şi îl mîhnea peste măsură. alb. Băiatul lămurea totul. Dracul Voievod şi. cu ajutorul şi în folosul căruia voia să domnească. îşi vindea fratele şi îşi vindea poporul din care făcea parte. în anii din urmă. Ridicîndu-se în picioare. şi chipul voievodului se întuneca din ce în ce mai mult. mîrîi pe neaşteptate. simţind pesemne pe domnitor mînios. Vlad izbuti totuşi să se stăpînească. valahii fugari din ţară. lui Vlad. urmat de cîinele lui. se arătase supus faţă de osmanlîi. un luptător pentru libertate. împrăştiind un miros dulceag de răşină. îi ziceau «cel Frumos».

logofătul apăsă pe cuvînt cu un anumit înţeles .. vistiernicul a poruncit să i se înfăţişeze în ziua aceea la curte şi o mulţime de lăutari şi măscărici. înveselit. recunoscîndu-l pe boierul ce-l însoţise pe Vlad. îi spuse Vlad. încît Vlad se încredinţă că aşa va fi.se întoarse domnitorul către boierul ce stătea mai în umbră . la iarmarocul din Rîmnic. adăugă el batjocoritor..Aşa e! îşi aminti domnitorul. şi cîntă.. şi joacă un urs. Logofete Lazăr . Ca hazul să fie mai mare şi bucatele să fie mestecate mai uşor. uitîndu-l-se drept în ochi. şi care se ridicase. te înştiinţasem că. se întoarse el iar către Băiat.nu ştii cumva unde se află păpuşarul.Bine ai făcut şi înţelepţeşte te-ai purtat.. că nu numai la Nicopole se află trădători. .Am să ţin minte! îi răspunse Băiatul. între timp. Nu avea şi un urs?. Îngrijeşte-te atunci. făcîndu-l semn să se apropie şi punîndu-l mîna pe umăr.. . în picioare. Printre ei l-a chemat şi pe Tit. ca această întîlnire să aibă loc cît mai curînd... La petrecere a poftit de pe acum.. ca toţi ceilalţi. cu trei ani în urmă.. pînă la urmă . tatăl prietenului acestui băiat? Parcă-mi spuneai zilele trecute ceva despre el. rostind numele acestui boier. ci şi la Tîrgovişte..Măria ta.Ba da.. rosti logofătul.îşi luă curaj Băiatul. măria ta. boierul Flor şi.. sfetnice Lazăr. urmă voievodul.. . în vreme ce Băiatului îi venea să sară de fericire şi să-l strige pe fereastră lui Bucur că tatăl său se găseşte la Tîrgovişte... . Eşti un viteaz. pentru sfînta zi a Floriilor. .dar m-am temut că nu voi putea să mai ajung la timp la Tîrgovişte.. pe anumiţi boieri.Eu am vrut să-l înjunghii la uşa lui Hamza Paşa . Vroiesc să bagi însă de seamă şi să ţii minte. reîntorcîn-du-se la masă. 99 .se pregăteşte să-şi serbeze ziua. fiindcă ştie meşteşugul acela ciudat de a mînui păpuşile. Şi cei doi prieteni ai tăi sînt nişte viteji. şi poate chiar în aceeaşi seară îl vor revedea. Avea!.. izbucni Băiatul.

Povestea lui era mai scurtă. băieţii l-au găsit după aceea. mergînd cu spatele pînă la uşa pe care un halebardier o deschise înainte ca el s-o fi atins. Aceştia l-ar fi săgetat şi l-ar fi răpus fără nici un folos. izbutise să iasă din valuri. Oamenii lui Ghilţ crezuseră că s-a înecat. pe Tit. în seara aceea. Mîinile şi picioarele îi tremurau. în timpul luptei cu slugile boiereşti. Prea tîrziu însă. Ar fi fost însă degeaba. Pierduse o mulţime de sînge. unde acesta îşi întinsese cortul. fiindcă un cal singur n-ar fi fost în stare să lupte cu toate slugile lui Ghilţ. fie că fuseseră tulburate de reîntîlnirea cu tinerii lor stăpîni. 100 . Negru sforăia întruna pe nări şi necheza. cu simţurile lui ascuţite. fusese împuns cu o suliţă. Negru. de cînd fuseseră răpiţi de comisul Ghilţ şi pînă ajunseseră. Să încalece pe el şi să pornească pe urmele lui Ghilţ. cu destulă uşurinţă. Poate că. deşi lovit şi rănit. necheza furios şi sărea în două picioare. Noaptea aceea n-a mai fost chip de dormit! Nici pe animale nu le-a prins somnul. la rîndul său. Din nefericire. fie pentru că-l auzeau pe ei vorbind. dacă ar fi fost dezlegat. ca să-l mai poată ajuta pe băieţi. în apropierea Văii Voievozilor. păpuşarul. Cu ajutorul logofătului Lazăr.Băiatul se plecă înaintea domnului şi se retrase. După ce băieţii povestiră prin cîte trecuseră. le-ar fi aflat îndată urma. iar ursul mormăia şi se frămînta în culcuşul său. al cărui nume era şi Cazan. la Tîrgovişte. înotînd în apa rece a Oltului şi căţărîndu-se pe stînci. şi al trabanţilor lui Xalom. Voise să se repeadă şi să-l dezlege pe Negru. Dar o slăbiciune îl cuprinsese şi se răsturnase în iarbă. fu rîndul lui Tit să arate cîte se petrecuseră cu el. însă cu voinicia pe care o avea.

dacă-l punem la socoteală şi pe moşneag. răspunse el rîzînd.Judecata îmi spunea să nu mai am nici o nădejde.Nu mai aveai nici o nădejde să ne revedem? îl întrebă Bucur pe tatăl său.. îmbrăţişîndu-şi drăgăstos băiatul. . Oamenii se bucurau că turcii nu mai puteau să dea iama oricînd peste ei. cît vor avea nevoie. uitîndu-se cu încredere la Mihailo. care era totodată ursar şi cîntăreţ.Deloc! se învioră păpuşarul. să-l jefuiască. Sîntem cinci.Tit zăcuse în nesimţire pînă a doua zi. . avea de lucru destul. nu reuşea să prindă nici cea mai slabă urmă a celor doi copii răpiţi de comisul Ghilţ. Păpuşarul. putrede sau uscate. Însă. îi îngropase prin vreo pădure. Dar acum ceata ni s-a mărit. în seamă nici ploile ce începuseră să cadă.Roxana .. 101 . Mîine mă înfăţişez la comandantul Xalom şi-i cer înapoi caii. Nu ţineau seama de nimic. Toamna venise în acel an mai timpuriu decît altă dată.cît timp fuseseră împreună. să joace. Tit ajunsese să creadă că Ghilţ îi omorîse pe copii. nici vînturile ce şuierau tot mai avan peste oraşe. Numai că grija lui cea dintîi. luîndu-l de gît. Dar inima mă îmboldea în taină să mi-o păstrez. de aceea. pe undeva. Abia atunci izbutise să se ridice şi să se tîrască pînă la Rîmnic. sate şi cîmpii. tîrînd cu ele în alai frunzele din ce în ce mai galbene. Iarmaroacele. unde bolise trei săptămîni. Nu luau. .. Ceilalţi patru i-am încredinţat domniei. la turci. de teamă. să cumpere. şi el fugise. bîlciurile şi tîrguriie se ţineau lanţ. să petreacă. pe oriunde ajungea. la fel cum nu izbutiseră să afle nici cea mai mică veste despre surioara de suflet a Băiatului ..Şi caii? Văd că nu îl mai ai decît pe Negru. era să-l întrebe pe oameni dacă nu auziseră sau nu ştiau ceva despre copiii răpiţi. Unde sînt ceiialţi? Ai fost nevoit să-l vinzi? . îşi aminti Băiatul. urmă el. Voiau să vîndă. lăsînd săi folosească trabanţii. ruginite.

Neguţătorii îşi deschideau tarabele şi îşi orînduiau mărfurile. .Pentru măria sa Vlad vom fi gata oricînd să luptăm. Băiatul. ziseră nu numai Tit şi Bucur. De după dealul Gorgotei începeau să răsară cele dintîi raze cenuşii-roşietice de lumină. Tîrgul se trezise şi mulţimea începuse să se frămînte. Se auzeau mugetele vitelor şi nechezatul cailor. care îşi cereau în felul acesta tainul de hrană şi porţia de apă a dimineţii. parcă pentru a trezi tîrgul. ca un trăsnet. am visat nespus de frumos! îi răspunse Băiatul. Săbiile zăngăneau. «Fereşte-te!» îi strigă Băiatul. Bucur îl scutura încet..Ba dimpotrivă. Hamza Paşa. se pregătea să-l lovească pe Vlad.Ai visat urît? îl întrebă Bucur. Un cocoş cîntă în depărtare.. Băiatului însă tocmai atunci i se închiseră ochii. cutcu-rigind din răsputeri. Caii tropoteau. . avînd o suliţă în mînă. în rînd cu oştenii lui Vlad. ci şi sîrbul Mihailo. Tit le făcu semn celorlalţi să tacă. îşi rosti. şi alţii îi răspunseră. Din spate însă. Prin somnul ce dură nu mai mult de o oră. Domnitorul semăna de data asta cu voinicul din poveste. Se deşteptă lac de sudoare. . un gînd mai vechi şi mai tainic.Mi-ar place să luptăm şi noi în oastea măriei sale Vlad. cu glas tare. şi cu o singură lovitură de sabie.. îl spintecă pe paşa din creştet pînă în tălpi. 102 . Glasurile lor le auzise Băiatul prin somn. Domnitorul se întoarse. se văzu călare.

Mihailo. Preasfinţitul egumen Sisoe de la mînăstirea Dealului. viţeilor. cu un întreg sobor de preoţi şi călugări. la conacul lui Flor.. . somnoroasă. Se ştia vinovat. cînd venise împreună cu Tit. i se păruseră nespus de frumoşi. Saci pîntecoşi cu făină. şi chiar aşa. butoiaşe cu miere. îl binecuvîntaseră pe bătrînul boier Flor de ziua lui.. pentru că vremea se încălzise. se gătiseră la bucătării. raţelor şi găinilor. Ieri de dimineaţă. Bucur. arătîndu-l o alee ce se pierdea printre două rînduri de tufe neînflorite de trandafir. roz sau alb . în cămaşă. fuseseră întinse între copacii din ogradă.Ia-o tu pe-acolo. alune. Un munte de peşti. rahat şi alte nenumărate bunătăţi fuseseră scoase din magazii de cămăraşii grijulii şi încredinţate bucătarilor şi bucătăreselor robi. Vinul aştepta în butoaie licărind roşu. nuci. de la depărtare. Tot de dimineaţă avusese loc slujba în bisericuţa conacului. mieilor şi iezilor sacrificaţi pentru masa de Florii. ursul. care ar fi putut sătura cîteva sate vreme de o lună.semnul mai-marelui 103 Băiatul auzi pasul grăbit al lui Tit scrîşnind pe prundiş şi . urîndu-l sănătate şi viaţă lungă. Voiena sta la fereastră.8 LA CONACUL BOIERULUI FLOR pricepu nu-maidecît că trebuie să se fi întîmplat ceva. caii şi lada cu păpuşi. Mesele. uitîndu-se pe după perdele la ei. Băiatul îi văzuse ochii. Întreaga noapte avusese simţămîntul acesta. Şi se începuse ospăţul.. rubiniu. o îndemnă pe fată. gîştelor. stafide.. Rîuri de sînge curseseră din beregăţile tăiate ale purceilor.

aceasta le revenea. îşi folosiseră timpul liber făcînd necontenit exerciţii.de lut. pentru boierii cei mari . ca să fie turnat în căni de argint.chelarilor. Îşi lua banul şi pleca. după ce boierii şi jupîniţele începură să se înveselească. Băieţii îşi mai pierduseră în aceşti trei ani din uşurinţa atît de trebuitoare unui bun călăreţ. Atunci hîtrul scotea un ban de aramă. După ce îşi trecea încet o bucată de pîine prin fumul fripturii. Dar. şi cu toate astea atît de îmblînzit şi înţelegînd romăneşte ca un valah. care ştia să imite pe un boier din divan.Tu m-ai hrănit cu fumul fripturii. îl lovea de tarabă şi răspundea: . În timpul mesei cîntaseră lăutarii şi. De cînd se întorseseră în ţară şi cît ţinuse tîrgul de lîngă Valea Voievozilor. Ţăranul se apropia de taraba unui crîşmar. să salte în horă şi să sufle în fluier. pe un călugăr în strană. care frigea într-o ţepuşe o pasăre. pentru cei mici. cu păpuşile. eu te plătesc cu sunetul banului. sub privegherea lui Tit. păpuşile fură înlocuite de urs. năzdrăvanul o mînca plin de poftă. «Reprezentaţia» se încheie cu exerciţiile de călărie ale celor trei băieţi. fură chemaţi şi prietenii noştri. Crîşmarul se repezea la sărac să-l plătească fumul. năzdrăvan. să se îmbrace ca o femeie. pînă ieri. caii si ursul lor. ci şi în alte împrejurări. Nu puteau să priceapă cum nişte bucăţele neînsufleţite de lemn puteau prinde viaţă. din pădure. Iarăşi se mirară boierii de un asemenea animal. zicînd că i-a luat gustul fripturii. Păpuşile le stîrniră mesenilor o nouă şi nemărginită uimire. Iar boierii se tăvăleau de rîs. altminteri fioros. să facă fel de fel de giumbuşlucuri. nu numai ca să-şi cîştige pîinea. După ce mai «jucară» şi alte întîmplări cu haz. Cu forţa pe care 104 . care aveau să le prindă bine. Unii chiar îl bănuiră pe Tit că este în înţelegere cu dracul sau face vrăjitorie «Povestea» pe care o jucau avea ca erou pe un ţăran sărac. băieţii. încetul cu încetul. Ienicerii erau pedeştri.

Tit le făcuse rost de trei costume grozave. reparate de Tit. cît şi viaţa aspră dusă în tabăra ienicerească. îşi întoarse capul spre tinerele fete. .le-o adusese atît creşterea în vîrstă. printr-o mişcare uşoară. care se pricepea şi la cusut. pe cal. Costumele. Ca încălţăminte. tocmai pe cînd executa un dublu salt şi rămînea într-o mînă. arătau destul de bine. ca să vorbim de Mihailo. parcă simţind că se vorbea de el. şi nicidecum un tînăr de bîlci. dus în galop de Negru. mai chipeşi decît înainte. pierdute la zaruri de nişte călăreţi nemţi şi ajunse în stăpînirea unui neguţător din Tîrgovişte. Cel puţin Voiena nu-şi mai putuse lua ochii de la el. Aerul patriei . cu buzele sîngerii . cu picioarele în sus. care îi făceau să păşească sprinteni. Faţa ei albă. a căror roşeaţă este dobîndită din cutia de suliman . cu tocul puţin înalt. de cînd izbutiseră să lepede nesuferita haină ienicerească. prinse în şireturi deasupra.sau cel puţin al libertăţii. care-l cădea 105 . Insă si atîta fu de ajuns ca să-şi dea seama că ochii galeşi ce cătau spre el erau ai fetei care fusese de dimineaţă la fereastra de deasupra pridvorului.Parcă ar fi un prinţ. purtau cizme uşoare şi moi. Băieţii se făcuseră. spunea încet prietenelor sale. Privirea i se întîlni numai pentru o clipă cu aceea a Voienei. recunoşteau fetele. de cum îl văzuse săltîndu-se.de un sîngeriu natural.Intr-adevăr. rîzînd. le pria. prin ţinuta şi nobleţea mişcărilor îi întrecea pe toţii fiii de boieri care luau parte la ospăţul lui Flor. cu pantalonii strînşi pe picior. şi veste de piele. Iar în ce-l priveşte pe Băiat. două cămăşi roşii şi una verde. .dacă ne gîndim la Băiat şi la Bucur . Pe deasupra. este deosebit de chipeş si mîndru. ajunseră în curînd să facă nişte acrobaţii de o mare siguranţă şi măiestrie. de cînd sosiseră la Tîrgovişte. nu ca al altor fete. Băiatul.umbrită de o coamă de păr castaniu.

închipuind un fel de boltă. Tinerii boieri încercară. să-l vorbească şi să danţeze cu ea. O sorbeau din priviri şi. pus la cale de tineri şi cu acest prilej. Cuvîntul hotărîtor fusese acela că le trebuia şi un băiat de care fetele să poată rîde în voie. bătrîna soţie a lui Flor.stărui faţă de mama ei. Dar Voiena făcea ce făcea şi se întorcea către Băiat. Celelalte fete îl tot înghionteau si-l încurcau Unei alte fete. după terminarea mesei de prînz. verişoară bună 106 . Se pare că totuşi. O tulburare îl cuprinse. fiecare încercă să i se afle cît mai în preajmă. Ochii verzi ai fetei îl aţinteau. Toţi tinerii boieri. care ii dete pe urmă Băiatului băsmaluţa. nu numai el era uimit de frumuseţea Voienei. la început. la stăruinţa Voienei. De altfel. o băsmăluţă. aruncîndu-l ochiade pline de înţelesuri. părea toată un strigăt. în rîsetele celor de faţă. Pînă la urmă însă nu avură ce face şi se învoiră. Dar cu toate că încercă de cîteva ori să-l stea în cale. Fata. o şireată oacheşă. avea dreptul. să se împotrivească dorinţei fiicei mai mici a lui Flor. să fie sărutat de ea.uşor pe frunte. să-l îngăduie Băiatului să ia parte la jocurile puse la cale de fete. o agrafă sau altceva de la una din fete. de a-l amesteca pe Băiat între ei. fetele se bucurau de o libertate mai mare decît în alte părţi ale Europei. Dacă tînărul cu ochii legaţi o ghicea pe acea fată. Alintată şi dornică de petrecere cum era . ca bunăoară: «Sultan-sultan». la curţile boiereşti din Valahia secolului al cincisprezecelea. îi pica norocul acesta. invitaţii lui Flor. pentru că Voiena zicea că altfel ea nu mai intră în joc. Luau parte la unele jocuri destul de îndrăzneţe. Venind rîndul Băiatului să fie «sultan». nu izbuti să facă în aşa fel încît să fie prinsă.plîngîndu-se că nu sînt la ospăţ destui tineri boieri .primea un şal. Un tînăr înfăşurat la ochi .cum se leagă copiii la «baba-oarba» . Voiena îşi dete năframa.

în el era vorba de o frumoasă fată răpită de tătari. care abia se încălziseră. e obosită. ctitoria viteazului voievod . Fu silită . Prietenii noştri primiră îngăduinţa să se odihnească. în frunte cu fiul lui Mircea cel Bătrîn. adevăratul chef. i se aşeză în drum în aşa chip. Băiatul rîse cu poftă. după ce îi pedepseau. sîrbeşti şi turceşti.să îl sărute pe obraz. Şi ea se mărita cu fiul de voievod. Băiatul se gîndi la Roxana. făcîndu-se tot mai răcoare. ar fi dorit să continue jocul. şi mai bine să le cînte Băiatul. El le cîntă din fluier. era parcă în unele clipe înlocuită cu aceea a Voienei. să-şi dea încă o dată năframa spuse că s-a săturat. De data asta. făcea pe ruşinoasa şl se codea . Şi cu toate că ceilalţi. boierii . deşi de ochii lumii. ea . potrivit regulilor lui «Sultan-sultan». Jupînesele şi jupîniţele plecară să se culce. precum i se cuvenea unei fete de mare boier. dornici să înceapă. Cîntecul care le plăcu tuturor cel mai mult fu «Peste plaiul romănesc».îşi strînseră pe ei giubelele. apoi. Pentru că se făcuse seară. ca întotdeauna cînd rostea cuvintele cîntecului. abia de la acel ceas înainte. Fără să vrea. însă Voiena se împurpură de necaz. Mihail . fata vie şi ispititoare de lîngă el. Băiatul cîntă mai cu patimă decît oricînd. la îndemnul şi în rîsetele bărbaţilor.fiindcă nu mai avea dreptul. se înteţea . şi. Fură aduşi din nou lăutarii. bulgăreşti.plecau în ţinuturile tătăreşti. Cei mai voinici feciori din ţară. Îi găseau pe răpitori şi. încît Băiatul o apucă în braţe.al căror gust de petrecere. se întorceau cu fata. în loc să se ostoiască.care apare zugrăvit în tabloul votiv de la Cozia. mai depărtată şi mai tulbure. hotărîră să-şi strămute cheful în sala de ospeţe a conacului.a Voienei. din lăută şi din gură o mulţime de cîntece romăneşti. că numeroşi ascultători lăcrămară. a nefericitei lui tovarăşe de joacă din copilărie. 107 . şi în glasul lui puse atîta foc. numai că imaginea din ce în ce mai palidă.ceea ce ei îi făcu o deosebită plăcere.

de pe malul Dîmboviţei .. creţe şi bluze viu colorate. petrecerea reîncepu sălbatică şi dezmătată. după ce jupînesele şi jupîniţele se duseseră la culcare. Ea venise. larg răscroite la piept. îl luase îndrăzneaţă de mînă şi îl chemase să se plimbe împreună pe malul rîului. Ierburile răspîndeau o aromă amară şi umedă. îşi puse pe ea rochia. albe sau verzi. cu cercei mari de aramă în urechi. cum făcuse cu Voiena. Deşi pe Roxana o îndrăgise cu totul altfel şi. Obrazul fetei era tot mai aproape . chicotind. îngădui Tit. de meşterii din Cîmpulung.care în acel loc străbătea întinsele livezi şi grădini ale boierului Flor. un şal gros de lînă. şi coborî în grădină. în lumina orbitoare a făcliilor. ţîşniră. în timp ce fata îşi lipea. Şi. după ce îi auzise şoşotind. într-un dans vioi.. şi a luminărilor groase. douăsprezece roabe tinere.şi nici nu-şi dădu seama dacă-i aievea sau visează cînd se aplecă să o sărute. lucrate. Poate izbuteşti să afli de la ea ceva despre gîndurile lui Flor faţă de măria sa Vlad. Dar caută să te întorci repede. fruntea de umărul lui. cu fuste roşii. sprijinite în pereţi prin nişte mîini de fier. Bucur îl cam luase peste picior: . 108 . şi Voiena se sculă din pat. chiar într-o împrejurare asemănătoare . se răzimase de trunchiul gros de copac. Băiatul păşea ca ameţit. săltăreţ. Dar gîndul i se întorcea la Roxana. Înainte de a pleca în odaia ei.Du-te. Băiatul plecase pe malul Dîmboviţei. de pe mese. Dîmboviţa clipocea tainic. «O iubesc oare?» se întreba Băiatul. Licuricii dănţuiau. «Să mă duc? Să nu mă duc?» se întreba băiatul. după modelul apusean. şi o aşteptase pe fată. .nu ar fi cutezat s-o sărute. aprinse în sfeşnicele de alamă. Nu trecu însă mult. se apropiase de Băiat şi îi şoptise să o aştepte lîngă un anume trunchi scurt şi gros de copac. pe sunete de zurgălăi şi tambure.Ţi-a căzut la inimă fata boierului?. şăgalnic. ţigănci. sub lumina albă a lunii.îşi spunea el . parfumate.pe o uşă din fund.

. şi surîsul ei senin i-o făcea şi mai dragă. Boierii petreceau. am venit aici!.Avem dovezi de netăgăduit. . neîndrăznind s-o privească. şi glasurile şi rîsetele roabelor ţigănci răsunau ascuţit. 109 . în vălvătăile făcliilor. ţie ţi-au spus cîte ceva despre el însuşi domnitorul şi logofătul Lazăr. alintîndu-se ca un copil. Mai privi o dată pe urmele Voienei. şi asta îl durea. care îi dădea un aer mohorît. şalul gros şi fustele albe.S-au întîmplat lucruri îngrozitoare. tulburîndu-l toate gîndurile. Doar nu pentru o fustă. S-a întîmplat ceva rău? . ... glăsui Tit. Băiatul vru să spună ceva. cuprinsă parcă de un incendiu. dar ea pierise în conac. Fata fugise. dar am aflat că este şi cel mai mare dintre ticăloşi. ea schimba vorba. . Îşi aduse aminte că Tit îl sfătuise să afle de la Voiena unele gînduri ale boierului Flor.. Rîseră şi glumiră. Tit.De unde ştii? întrebă într-un tîrziu. să citească în ochii Voienei. . De altfel. Uneori îi răspundea cam de sus. Şi cu toate că se lăsa tot mai frig.A fost vorba că te întorci curînd. Ştiam că boierul Flor e duşmanul măriei sale Vlad. dar ori de cîte ori încerca s-o întrebe pe fată cîte ceva. Şi iată-l pe Tit venind. fîlfîind ca nişte aripi de pasăre. fie ea şi albă ca a Voienei. îngăimă Băiatul.«O fi doar un joc pentru ea? se mai gîndi Băiatul. glăsui Tit.» Se uită spre conac... timpul trecu uşor şi zorile se iviră. pentru cea din urmă oară. lăsînd să se mai vadă printre tufe. Dar din nou Voiena se apropia de umărul lui.lartă-mă. Înghiţi în sec şi tăcu. Niciodată încă nu îi vorbise păpuşarul atît de aspru. pieptănătura înaltă şi lucioasă. împodobite cu horbote. Casa boierului Flor se zărea printre copaci. Ce pot fi eu altceva pentru fiica marelui boier Flor decît un mijloc de a-şi petrece timpul într-un chip mai neobişnuit? Şi totuşi. De ieri şi pînă azi îi crescuse pe faţă o barbă ţepoasă şi căruntă.

În ţeapă. Din partea logofătului primise însărcinarea să fie cu ochii în patru şi să-l vestească pe comandantul Xalom de orice mişcare care ar fi dat de bănuit în timpul petrecerii. . de vorbă. atît de oropsit în Valahia de tiranul Drăculea. Nu se purtase cum se cuvine.. Însă el îşi călcase îndatorirea. În ştreang. la conac.. tunase el. cu care băuse înainte. Se iscase un asemenea zgomot. şi să o lovească de masă.. făcînd jocul turcilor şi aşteptînd de la ei scaunul domnesc. clătinîndu-se şi călcînd greu pe scări. într-o încăpere din catul de sus.. măria sa Vlad va avea de suferit? Desigur. boierii izbucniseră în urale: .. care stătuse cu el.Băiatul dădu din cap.. Trimisese apoi să-l cheme pe boierul Flor. care nu va întîrzia. Pe şira spinării simţi un fior rece. rămînînd numai cu oaspeţii. încît boierul Flor fusese nevoit să înşface cupa grea de peste trei ocale de argint. cu care benchetuiseră şi.. cel care stătea la Stambul. Călugărul fusese primit de egumenul Sisoe.. La auzul numelui fratelui lui Vlad. Boierul se urcase..Trăiasca măria sa Radu! De la el va veni scăparea cinului boieresc.Boieri dumneavoastră. Nu stătuse mult şi se întorsese triumfător.Măria sa Radu va veni negreşit şi ne va face dreptate. venise pe ascuns.. Cînd vine?. Pe urmă. Voiena nu putea fi făcută răspunzătoare de uneltirile tatălui său.. din pricina purtării lui. Dar el plecase la plimbare cu fata boierului.. pe malul Dîmboviţei.. un călugăr. . roşii la obraz şi cu ochii scoşi din orbite de 110 . le strigase: . pe îndelete.. Tit îi povesti cum sîrbul Mihailo prinsese de veste că. Aşa era. l-am văzut chiar adineauri pe mult-aşteptatul sol al măriei sale Radu cel Frumos. împreună cu Sisoe.Să piară Vlad. şi nu mai avusese nici o grijă... în timpul nopţii. ca să se facă linişte. urlau boierii care mai de care. De asta veniseră de la Nicopole? Dacă. trebuie să piară Vlad. Unde se află acum?.. dar pînă în acea clipă. Îi dăduse afară pe lăutari şi pe fetele ţigănci roabe..

bătîndu-se cu palmele peste pîntec.. se făcuse o căldură de abia se mai putea respira.Tocmai aici e aici. 111 . cu poftă. Iar Vlad. îi încingea şi mai rău pe boieri... . Vinul sorbit într-o asemenea împrejurare.. cu o barbă scurtă... urmă boierul.Ştiţi. răvăşindu-şi cu mîna barba. . îl plătea poporul. Numai nişte odrasle de ţărani puturoşi.furie.. Şi chiar birul. Dar asta-l spre binele nostru. mormăiră cîţiva. . paşa de la Nicopole.. însă despre copii să-şi ia înălţimea sa sultanul gîndul.Catavolinos i-a cerut lui Vlad tributul mărit de la trei la zece mii de galbeni şi rămas neplătit... ca să orînduiască nişte neînţelegeri de hotar.Şi-a tăiat singur craca de sub picioare! clocotiră în rîs mesenii. . În sală. . ţesîndu-şi degetele prin barbă.. izbind cu cupele de argint şi cu pumnii în mese. rosti un boier tînăr. neconvinşi.. hohoti el larg.. unde îl aşteaptă Hamza. roşă.şi pe care vreau să v-o spun! ţopăi Flor pe loc.. a răspuns că în ce priveşte tributul se va mai gîndi.. de ce s-o fi încăpăţînat să nu-i plătească? Doar nu-i dădea din pungă.Vodă am auzit însă că va pleca chiar astăzi cu Catavolinos. întinzîndu-şi braţele lungi şi osoase către meseni.. ca şi cei cinci sute de copii pentru taberele de ieniceri.Trăiască înălţimea sa sultanul.. la Giurgiu. Parcă-i da turcilor pe propriii lui copii!. că de cîteva zile a sosit la Tîrgovişte diacul Catavolinos. . pentru că uşile şi ferestrele fuseseră închise. parcă anume pentru a ne fi nouă cu priinţă. O să-l venim de hac.Asta este vestea cea bună pe care am primit-o împreună cu un răvaş din partea măriei sale Radu . din partea înălţimii sale sultanul. S-a pus rău cu sultanul. căpitanul otoman al Dunării.. . urmase Flor. şi cu picioarele în lespezile de piatră ale sălii. se bucură egumenul Sisoe.

hohoti iarăşi Flor. Uralele nu mai conteneau.. continuă Flor.. nu-i putem vedea? . şi îşi vor vinde pielea scump.Vestea cea uuna. strigară cîţiva boieri. Domnul s-a încrezut în Catavolinos. stau de veghe la Tîrgovişte şi în celelalte oraşe. să-l întîmpinăm pe noul voievod. Este un sol de taină. se fuduli el... Cupele se ciocneau una de alta. Trăiască măria sa Radu! . boieri...O să ai o slujbă mare la scaunul măriei sale Radu!.. este ca Vlad va cădea într-o capcană întinsă lui de către Hamza Paşă şi Catavolinos. rosti cuvintele rar boierul. Oamenii noştri trebuiesc vestiţi. Vestea cea bună îl rugăm însă pe boierul Flor să v-o spună.. nu fără invidie.Trăiască măria sa Radu!.. Dar ce ştire vrei să trimiţi duşmanilor lui Drăculea? întrebară ei. numai cînd se va auzi că măria sa Radu a intrat în ţară. să fim încă prevăzători.. pînă vor fi prinşi şi daţi morţii.. măria sa Radu. ridicîndu-se toţi de pe jilţuri şi grămădindu-se în jurul egumenului Sisoe şi a vistiernicului Flor. Nu ne mai fierbeţi. Ferice de domnia ta!.pe toţi duşmanii lui Vodă din întreaga ţară. cu prefăcută prietenie. acum se odihneşte.. Şi numai egumenul Sisoe şi cu mine cunoaştem avînd numele lor trecute într-un catastiv . Oştenii lui Vlad. spre măria sa Radu.Aceştia vor trebui să-şi pregătească pe furiş cetele şi.. .. îi lămuri pe boieri Sisoe....Ce veste?. . Să-l prindem pe toţi credincioşii lui Drăculea. De altfel. se mişcară boierii. a fost chemat la Giurgiu fără arme şi fără oaste. să iasă la iveală. preacinstiţi boieri. 112 . Spuneţi-ni-o mai iute.. Să ne prefacem că nu ştim nimic. Să ne pregătim deci. . .Solului domnesc nu se cuvine să i se vadă faţa. vorbind repede. Eu ţin toate firele în mînă. căci peste cîteva ceasuri va pleca înapoi. Şi solul unde e?.Cu toate astea.. Doar pe ascuns să ne pregătim.. Pentru că el..

ca să adoarmă repede. Curtea de Argeş. ascultînd ce se vorbea. şi.aproape gata-gata să-l răstoarne pe Bucur. şi abia avusese timpul să se tragă înapoi şi să se ascundă într-un ungher.. -. care stătuse ghemuit lîngă prag. 113 . de la Voiena. îl îndemnă Flor pe egumen. spre scările ce duceau la catul de sus . Juraţi?. pînă s-a încredinţat că nu mai putea auzi nimic altceva cu privire la măria sa Vlad. Pe Băiat nu l-a căutat.... Peste cîteva zile. Nu auzi cum ursul desface obloanele de la fereastră. pînă la fereastra unde se odihnea solul lui Radu cel Frumos. Tit. pe care reuşise s-o întredeschidă puţin.. cu călăreţii noştri. îţi vei primi răsplata pentru slujba pe care o faci măriei sale Radu. . Cîmpulung şi Tîrgşor. băuse o cană mare cu vin. pînă se va împlini totul cum se cuvine. adăugă el.. obosit frînt. ţipă egumenul. Solul. Măria sa Radu o să ni le împartă după cît i-am adus fiecare folos. Numai Tit a rămas încă un timp la una dintre ferestre.şi să-l ucidem pe loc.Jurăm! rostiră boierii. şi pregăteşte răvaşele. cu anteriul descheiat. . să păstraţi taina. Atunci i-a chemat pe Bucur şi pe Mihailo. scoţîndu-şi fiecare jungherul de la brîu şi ţinîndu-şi-l ridicat în lumină. sfinţite părinte.. poate de Paşti. Egumenul mai bău o cupă de vin. Puseră ursul să se caţăre pe casă. şi sforăia dus. Vei fi mitropolit. Bucur şi Mihailo au făcut un plan îndrăzneţ. în cele patru cetăţi domneşti: Tîrgovişte. ca să acopere hohotele de bucurie ale boierilor. strigă din nou egumenul. o zbughi pe uşă. Avem un catastiv întreg. lăsînd de sus o frînghie al cărei capăt îl prinse Bucur. sughiţă de încîntare.Du-te. Apoi vom pune mîna pe dregătorii. auzind profeţia lui Flor.Iată deci ştirile pe care le vom trimite în dimineaţa aceasta. trăgînd cu urechea. socotind că între timp află lucruri folositoare măriei sale.Avem şi numele credincioşilor lui Drăculea în alt catastiv. îşi termină vorba Flor.. Dar domniile voastre.. .

. Tîrgoviştea e prea departe.lată ce s-a petrecut în timpul nopţii! îşi încheie Tit. aveau să-şi închipuie că solul se trezise din somn şi plecase.Sînt gata! rosti Băiatul. Aşteaptă mai întîi sosirea lui Radu. mai aruncînd totuşi o ultimă privire spre fereastra Voienei. . . şi el să ne fi dat porunci. dar prefăcîndu-se că sînt credincioşii domniei. Dar zici că trimişii lui Flor sînt patru. . spuse Tit.Ce trebuie să facem? îl întrebă pe Tit. care încă nu s-au dat pe faţă. grăi Băiatul. şi să pornim! îi porunci Tit. şi să-l poată pedepsi. să-l înştiinţăm pe Xalom. .Din clipă în clipă. Mihailo îi astupă gura solului cu un şomoiog de paie. la Radu cel Frumos. întorcîndu-se la Tîrgovişte. Mihailo şi Bucur se urcară şi ei în odaie. . împachetat.Aşa am cugetat şi eu. Şi dacă Flor sau Sisoe l-ar fi căutat. Băieţii ne şi aşteaptă pe drumul către Tîrgovişte. ca să nu facă zgomot. trimişii lui Flor vor pleca. Bucur îl vîrî într-un sac şi îl coborîră pe fereastră. 9 114 . la fel de mustrător. lăsîndu-l pe urs să-l păzească. Boierii deocamdată nu vor face nimic.Pe frînghie. Nu ştiu că a fost înştiinţat de tine. Aşa. ca măria sa Vlad.Nu mai avem timp să-l vestim. Băiatul îşi plecă fruntea.tot aşa de tainic cum venise. povestirea. îi răspunse păpuşarul. uneltind în întuneric.Înşeuează-ţi pe Negru. înapoi. . îl duseră în pădure. Însă trebuie să punem neapărat mîna pe răvaşe. să cunoască numele tuturor boierilor lui Radu cel Frumos. Vom prinde fiecare din noi cîte unul. în pădure. Bine ar fi fost să fi putut ajunge pînă la Tîrgovişte. Ei nădăjduiesc că domnitorul va cădea în capcană.

MĂRIA TA! să amurgească de-a binelea. De prea multă vreme. cînd iscoadele îl înştiinţară pe paşa că grupul de călăreţi. lîngă geamie. din care făceau parte Vlad. pe apa cea leneşă a Neajlovului. Hamza îşi frecă mîinile. Furtuna şuiera peste Dunăre. în chip neînţeles se reîntorsese iarna. În mijlocul cetăţii. logofătul Lazăr şi o mînă de trabanţi. Astăzi pe la amiază. pentru că nu plătise tributul şi nu dădea nici cei cinci sute de copii anual pentru oştirea ienicerească. nu mai fusese înaintat. După ce avea să-l învinuiască pe Vlad de hainie şi duşmănie faţă de Poartă. Aşadar. împreună cu Catavolinos şi suita lui. Privi încă o dată împrejur. Începuse 115 . Capul retezat al ghiaurului va fi înfipt într-o suliţă lungă. planul îi izbîndea. el. Visul său era să ajungă vizir. de unde avea să-l judece el însuşi pe domnul din Valahia Eflak. ajunseseră la Vadul Budenilor. Totul fusese orînduit aşa cum se cuvine. Hamza. şi ca să soarbă o cană cu vin fiert. şi ochii mărunţi. Butucul pentru tăiat pe el capetele valahilor se găsea alături. de unde muezinul anunţă în fiecare zi ceasurile de rugăciune. în această primăvară cu toane. făcînd acolo un popas pentru masa de seară. şi suliţa ridicată pe turnul de pază al cetăţii. cum suna împuternicirea adusă de Catavolinos din partea lui Mahomed. îi clipiră de plăcere. apoi dăduse un îngheţ. jupuită de pe trup şi umplută cu paie. înecaţi în grăsime. fusese pus jîlţul.ÎN ŢEAPĂ CU EI. după cîteva zile calde. va fi agăţată pe palatul domnesc din Tîrgovişte. Sultanul va fi mulţumit. Iar pielea sa. Începuse să ningă. îl va ucide numaidecît.

şi legaţi în lanţuri au fost aduşi la cetate. ieşi din cetate. Ca să treacă vremea mai repede. încît le zăngăneau armele. Nu mai era totuşi mult. i se aduse un lighean cu cărbuni. şi oştenii lui se prăpădeau de rîs. şi se culcă pe o sofa. mulţumit. Deschise un ochi şi îl văzu lîngă el pe comandantul garnizoanei din Giurgiu zgîlţîindu-l de umăr. Ca să-l fie cald. îndreptîndu-se spre locul unde erau aşezate corturile ienicereşti. judecata lui Vlad trebuia făcută în mijlocul cetăţii. înteţiţi din cînd în cînd de ienicerul de pază. şi timpul începu să i se pară prea lung. zguduindu-se în aşa măsură din pricina hohotelor. Zgomotul fiind totuşi foarte puternic. mîncă pînă simţi că gîtul. îmblănită. şi călăul îl jupuia de piele. paşa se trezi. ca să poată lua parte la ea şi oştirea şi să se bucure de izbîndă.Cu toate că era atît de frig. Hamza îşi strînse pe el haina groasă. Fiind atît de ghiftuit. şi de acolo. legaţi. Hamza porunci să i se înşeueze calul. nu îi mai primeşte pilaful cu carne de berbec. În curînd vor ajunge la Comana. de fără grijă. învelit în haina de blană şi lîngă ligheanul cu cărbuni aprinşi. Socoti că valahii au fost prinşi. Cît dormi. prizonierii. Vlad va fi înconjurat de spahiii şi achingiii ascunşi în pădure. şi ceata trebuia să se pună din nou în mişcare. visă că îl prinsese pe Vlad. Ceru să i se aducă masa de seară. al comandantului ienicerilor. Deşi se hotărîse să rămînă treaz. scărpinîndu-se în barbă. Hamza simţi că îl cuprinde o moleşeală plăcută. prea mult îndesat. porunci: 116 . Se urcă pe el şi. poruncind să fie aprinsă în cort o făclie şi să fie vestit cînd vor fi aduşi. ferit de vînt şi de primejdii. la numai un pas. Domnitorul valah se ruga să fie iertat. urmat de cîteva căpetenii de oaste. aţipi şi începu să sforăie înfiorător. dar paşa îl lovea cu toiagul. Aici intră în cortul aşezat lăturalnic şi bine adăpostit. Deschise şi celălalt ochi şi.

Tit îşi aruncă laţul . în înţelesul că se predă. ienicerii de pază ai cortului fuseseră culcaţi la pămînt. Cu un căluş în gură. De cum ajunse în dreptul pădurii. Tîrgşor.aceea spre Cîmpulung. căzuse. şi Mihailo . Simţind că se îneacă. îi fu încredinţat.. nu unul.Înălţimea ta. păpuşarul îi vesti pe cei trei tineri că primul dintre trimişi. încît să-l poată întîmpina şi prinde pe toţi cei patru trimişi boiereşti.oraşul în care locuiau cei mai mulţi dintre marii boieri. Tocmai atunci Băiatul. Sosesc îndată la judecată. pentru că Xalom. Tit rămase de pază pe drumul ce ducea la Tîrgovişte .. pătrunsese în Cort. îl vîrî. Iar ursul rămase în adîncul pădurii. unde şedea de veghe. Păpuşarul îl trase de pe cal şi îl aduse la picioarele sale.Afurisitul Drăculea şi valahii lui să fie ţinuţi în genunchi. tremurînd. Drumul către a doua reşedinţă domnească.. valahii. spre străjuire. Băiatul luă în primire calea către Curtea de Argeş. Laţul îl prinse pe slujitor de gît. veghindu-l pe solul lui Radu cel Frumos. ca să nu ţipe. numai să mi se pună puţin veşmintele în ordine. într-un sac. văzu că înspre Curtea de Argeş plecaseră doi trimişi. şi nu mai apucă să spună nimic. Dar comandantul cetăţii îl privea pe paşa holbat. şi cel dintîi trimis al lui Flor se văzu pornind spre Tîrgovişte. Pesemne că în fosta vestită cetate de scaun erau mai multe răvaşe de dus. . precum şedea şi solul lui Radu cel Frumos. Dînd apoi un ţipăt de huhurez. cel plecat spre Tîrgovişte. îngăimă el. După ce plecaseră în zori de la conacul lui Flor. lui Bucur. prietenii noştri se împărţiseră în aşa chip. Nu trecu mult.un meşteşug în care nu-i întrecea nimeni. şi nu da poruncile mai departe. de parcă nu îl mai văzuse niciodată în viaţă. de pe ramura groasă a unui stejar. 117 . luîndu-l aproape răsuflarea. în lanţuri. comandantul gărzii domnitorului Vlad. trimisul ridică mîinile. plin de sînge şi cu sabia în mînă. În urma lui.

. călare cum era. îi spînzura o sabie scurtă.Drumul trecea pe sub copacul în care se găsea el.Unde să fie calul care a nechezat? întrebă tînărul. Cel din faţă îşi scoase sabia. zdrobindu-l două degete . cu căciula trasă pe ochi. Mă ajungi tu.Stai!. o luă printre copaci şi. ... cercetînd cu privirea locul din preajmă şi înaintînd prevăzător. de mînie. pe drumul îngust. îl îndemnă omul cu cicatrice pe obraz. Îşi alcătui apoi planul. ca un înotător înainte de a-şi da drumul în apă. Cu cel de-al doilea se va lupta călare. Eu o iau înainte. ascuns mai încolo. întinse mîna să-l apuce de frîu. Celălalt. Va sări în spinarea celui dintîi călăreţ şi îl va doborî.. . .Află de la mine că acolo unde este un cal în pădure se află şi un călăreţ. între copaci. ajungînd lîngă Negru. Prin frunzişul de un verde mustos şi fraged. . Ce-o face Voiena?» îi trecu Băiatului prin minte.Uite-l.şi. Slujitorul cel tînăr. 118 . rosti iar tînărul. un bărbat subţiratic.. Nu mai era decît o clipă. . Amîndoi se opriră. La brîu. .. strigă călăreţul vîrstnic. tătărască. descoperindu-l pe Negru. se vedea parcă zugrăvit pe fundalul întunecat al pădurii. necheză. fiindcă Negru îl apucase straşnic. O mîndreţe de armăsar. la pas. dintr-o parte. dar calul îşi întoarse într-o clipă botul şi-l muşcă. galopa înainte. «Boierii încă benchetuiesc. cu acoperişul înalt. pe care se găsea el. tînăr şi voinic. Conacul lui Flor. soarele îşi cernea.Apucă-l de frîu şi adu-l încoace. vîrstnic şi cu o urmă de rană adîncă pe obraz. Dîmboviţa sticlea pe vale. cînd Negru. rosti înţelepţeşte cel vîrstnic.. gata să sară.. Călăreţul dete un ţipăt. îl urma. Unul dintre călăreţi. îşi ridică sabia să-l lovească. săgeţile aurii. prinsă cu un lănţug de argint. Se încordă. Stai!. şi călăreţii ar fi trecut pe sub ramura stejarului.

Din numai cîţiva paşi. deşi înaintase o bucată bună de drum. şi urmăritul ar fi ajuns la conac. cu toate astea. Printr-o mişcare dibace. împrăştiind scîntei. Băiatul îşi dete şi el drumul de pe ramura de stejar. Depărtarea dintre ei. Ajungîndu-l din urmă pe slujitorul lui Flor. urlînd de durere. ajunse lîngă trimisul lui Flor. Negru era un cal cu totul deosebit. se hotărî să se întoarcă la conac şi să-l vestească pe Flor. unde avusese loc lupta cu cel dintîi slujitor şi. Băiatul prevăzu acest lucru şi. călărit de Băiat şi venind pe urmele sale. printre copaci. . se împiedică însă de o rădăcină uscată şi căzu. începu să se tăvălească prin iarbă. Băiatul îşi lovi potrivnicul.Încă un salt. îl urcă şi pe acesta. Şi fiindcă Negru.Dar Negru nu rămase pe loc şi. Băiatul se ridică în picioare pe şaua lui Negru şi sări în spatele celui urmărit. săltîndu-se în două picioare. Îl apucă apoi de brîu şi îl aşeză cu burta pe cal. ascultător. îl călcă pe gleznă. Armele se rotiră prin aer. Nu mai era decît o goană de cîteva minute. ameninţîndu-l cu sabia. ieşi din desiş şi porni în goană după vîrstnic. Al doilea călăreţ. Negru întinse gîtul. trîntindu-l din şa.în semn că are în mînă doi 119 . lăsîndu-l în plata Domnului pe cel rănit. Băiatul îl strînse pe Negru între pulpe. ţîşnind ca o săgeată pornită din arc. fiind mai iute în mişcări. leşină. şi l-am ajuns! îi spuse calului. Acesta sări în picioare şi îşi ridică sabia. auzind zgomotul de luptă şi temîndu-se să nu fie mai mulţi oameni în pădure. dar nici armăsarul trimisului boieresc nu era de lepădat. la fel. Îi înşfăcă de jos arma şi încălecă pe Negru. făcînd să-l cadă sabia din mînă. îl prinse pe slujitor de grumaz şi-l strînse pînă ce acesta. însă de două ori . Se întoarse în pădure. De spaimă. se micşora. pe celălalt cal. dar Băiatul. se lăsă cu copitele din faţă peste slujitorul lui Flor. Amîndoi se prăvăliră în praf. gemînd. Pe urmă strigă şi el ca huhurezul. Slujitorul o luă între timp la fugă.

şi Mihailo îl prinsese de-a dreptul în braţe. băieţi! Se mai uitară o dată la felul cum şedeau prizonierii în saci. între doi copaci. încălecară iarăşi pe cai şi. de folos domnitorului. din fugă. încă din după-amiaza trecută. Noaptea aceasta aveau s-o petreacă în noua cetate de pe Dîmboviţa.prin mijloace nu dintre cele mai blînde. aflară că domnitorul plecase. fură primiţi de Xalom. Iar Mihailo. călare pe Negru. şi pentru orice întîmplare cu putinţă. locţiitor de domn. doborîndu-l numaidecît. Calul. slujind ca trimis al lui Vlad prin unele ţări străine. porniră către Tîrgovişte. într-o întinsoare. avîndu-l în saci pe cei cinci slujitori şi solul lui Radu cel Frumos. despre care mulţi nici nu auziseră. Pe vremea cît lipsea. totodată. cu o piatră bine zvîrlită din praştie. cu Catavolinos şi suita diacului. Fapta lor îndrăzneaţă a fost. legase. îi dăduse cîteva lovituri bune şi îl vîrîse în sac. După ce se adunară laolaltă. înarmaţi cu zapisul de liberă trecere. folosind un străvechi mijloc de luptă sîrbesc. într-adevăr.prinşi. un curmei. porni să-l întîlnească pe tovarăşii săi. Vlad îl lăsase la Tîrgovişte. la o cotitură. cu ceilalţi doi cai de dîrlogi. Xalom află cu uşurinţă . însă cu mult mai omeneşti decît cele folosite îndeobşte de conducătorii 120 . Spre uimirea şi mîhnirea lor. pe drumul unde urma să treacă trimisul către Cîmpulung. De la solul lui Radu cel Frumos şi sluiitorii boiereşti. şi mîine porneau către Giurgiu. păpuşarul îi îndemnă: . Ajungînd la palat. Îl trîntise pe călăreţ. pe fratele său Nicolae. care între timp îşi veniseră în fire. Bucur şi Mihailo cam în acelaşi minut dădură şi ei de veste că şi-au îndeplinit îndatorirea. deoarece el fusese mai mult plecat. pe care logofătul Lazăr i-l dăduse Băiatului.Să ne grăbim. Feciorul păpuşarului îl lovise în cap pe slujitorul care gonea către Tîrgşor. pe care domnitorul nădăjduia să le poată uni în lupta împotriva lui Mahomed. se împiedicase. şi.

otomani şi tătari în împrejurări asemănătoare - nişte amănunte dintre cele mai însemnate. Solul lui Radu cel Frumos mărturisi că Vlad urma să fie prins şi legat în lanţuri, de cum ar fi trecut de apa Neajlovului. Domnitorul îşi luase, ce e drept, unele măsuri. Se prefăcuse în faţa diacului împărătesc că nu are habar de nimic şi îl crede că ar fi vorba doar de o întîlnire cu Hamza, în vederea încheierii unei înţelegeri cu privire la hotarele raialelor turceşti. Însă, în taină, poruncise ca o ceată bine înarmată de oşteni, cu copitele cailor învăluite în cîrpe şi paie - ca să nu li se audă tropotele - să îl urmeze de la o oarecare depărtare. Un lucru nu izbutise însă vodă să-l afle, cu toate străduinţele sale, pînă în ceasul plecării din Tîrgovişte, şi anume locul unde se pregătise înconjurarea lui de către cetele otomane, şi asta îl neliniştea cel mai mult pe credinciosul Xalom. Aflînd acum din gura solului lui Radu cel Frumos că mişelia trebuia să aibă loc după ce vodă şi însoţitorii lui ar fi trecut de apa Neajlovului, Xalom ceru învoirea locţiitorului de domn să pornească el însuşi şi să-l vestească pe Vlad. La drept vorbind, Xalom vrusese chiar de la început să-l însoţească pe Vlad. Domnitorul nu se învoise, pentru că numai Xalom putea să-l sfătuiască şi să-l sprijine pe fratele său Nicolae la nevoie, păzindu-l totodată cu străşnicie palatul şi cetatea Tîrgovişte de uneltirile marilor boieri. Căci de nimic, în afară de Vlad, nu se temeau mai mult marii boieri decît de sabia şi de pedeapsa comandantului gărzii de trabanţi. Prilejul acesta era deci cum nu se poate mai nimerit, ca totuşi Xalom să poată pleca pe urmele voievodului, nădăjduind să-l ia prizonier, în bătălia ce va urma, pe Hamza. Auzind de hotărîrea comandantului gărzii, băieţii şi Tit îi cerură îngăduinţa să-l însoţească. Şi pentru că ei fuseseră
121

aceia care-l prinseseră pe slujitorii boiereşti, Xalom le dete voie să meargă împreună cu el, dar numai dacă vor fi în stare să-l urmeze în cel mai iute galop. Bineînţeles că primiră bucuroşi învoiala care era şi pe placul lor, şi iată-l gonind cu toţii călare către apa Neajlovului. Neţinînd seama de greutăţi, dorind să scurteze drumul, ca să ajungă la timp, tăind prin păduri, peste ape şi dealuri, Xalom şi ceata care-l însoţea ieşiră pe la Călugăreni, o luară de-a lungul Neajlovului, şi ajunseră la Grădiştea înaintea fui Vlad. Arătîndu-se ca un simplu călăreţ de olac - pe cînd ceilalţi se ascunseseră într-un bordei ţărănesc, după porunca şi planul lui Xalom - Băiatul îl întîmpină pe domn. Voievodul îl văzu şi - înţelegînd că era trimis de Xalom - se prefăcu că nu-i recunoaşte. Îi strigă totuşi, poruncindu-l să se apropie şi, fără să descalece, să-l spună unde se ducea. Băiatul îi răspunse de faţă cu Catavolinos că venea de la Turnu şi se ducea la Tîrgovişte după hrană. Apoi, cînd vodă îl chemă la o parte, îi povesti tot ce se petrecuse, cum prinseseră pe trimişii lui Flor şi ce aflase Xalom de la ei. - Dincolo de Comana, îi şopti el, în pădurea care se întinde spre stînga, se află spahiii şi achingiii cu subaşiul de Rusciuc. Cînd Catavolinos îşi va scoate năframa şi o va flutura, călăreţii au să năvălească. Iar în preajma cetăţii, în corturi, se află o armată de ieniceri, în frunte cu Hamza. După ce ai fi căzut în cursă, măria ta, această oaste trebuia să pătrundă în ţară... - Întoarce-te degrabă, îi porunci domnitorul, vorbindu-l cu glas scăzut. Oştenii noştri să scoată legăturile de cîrpe şi paie de la copitele cailor, ca animalele să poată alerga în voie. Tu să stai de strajă, nevăzut, în urmă, şi cînd Catavolinos îşi va flutura năframa, dar mai cu seamă cînd vei vedea şi semnul meu, să-l vesteşti pe Xalom şi pe ceilalţi căpitani. Ai înţeles?

122

- Am înţeles, măria ta, zise el, întorcîndu-l pe Negru dintr-o singură răsucitură de frîu şi pornind în galop, înapoi. Vlad se uită după Băiat, zîmbind, pînă ce calul dispăru în zare. Se întoarse atunci şi îi spuse lui Catavolinos: - Să mergem înainte, preacinstite diace şi bei de Silistra, şi fiecăruia dintre noi să-l dăruiască soarta ceea ce merită!... Cuvintele acestea, şi mai ales tonul cu care fuseseră rostite, nu-i plăcură deloc lui Catavolinos. În ele i se păru că sună şi ceva ca o ameninţare. Numai că totul fusese pregătit pentru prinderea domnitorului valah. Izbînda era mai mult decît sigură, iar aurul pe care-l aştepta din partea sultanului îl îndemna să nu se oprească. - Să mergem, măria ta! se linguşi el. Trecură de Comana. În stînga se ridica pădurea, tăcută şi neagră. Vlad se uită într-acolo şi, printre copaci, cu toate că se întunecase aproape de tot şi începuse din nou să ningă, văzu lucind arme. Se auzeau, de asemenea, nechezat de cai şi glasuri omeneşti. - Ce-i asta, Catavolinos, nu ştii cumva domnia ta? se făcu că se miră vodă. - Nu ştiu, măria ta! îi răspunse diacul cu obrazul galben ca ceara, scoţîndu-şi năframa, chipurile ca să se şteargă pe faţă, şi fluturînd-o. Vodă se ridică în şa. - Nemernicule! îl osîndi. Îi vinzi pe ai tăi în folosul lui Mahomed? Şi, pînă să-l răspundă diacul ceva, îl lovi cu garda săbiei în ceafă, trîntindu-l năucit de pe cal. Străjerii săi se năpustiră asupra oamenilor lui Catavolinos. Cei ce se împotriviră plătiră cu viaţa. Restul fură legaţi. Domnitorul dădu semnul de luptă. Băiatul îl dete mai departe lui Xalom şi celorlalţi căpitani de oaste. Şi un tropot înspăimîntător, îndreptîndu-se spre pădure, pe urmele voievodului Vlad, răsună.

123

Domnitorul şi oştenii săi, furioşi că duşmanii voiseră să-l răpună, nu în luptă dreaptă, ci prin înşelăciune, se prăvăliră peste ei ca un trăsnet. Cei ce voiseră să-l nimicească, îngroziţi de neaşteptata năvală a valahilor, de ploaia de săgeţi şi de lănci ce cădea peste ei, începură să se împrăştie. Comandantul lor, subaşiul de Rusciuc, fu luat în copitele cailor, tîrît peste cîmpuri, şi căzu într-o mlaştină care începuse să prindă o pojghiţă de gheaţă - întocmai ca un urmaş al său, Sinan, peste o sută şaizeci şi patru de ani, sub sabia lui Mihair Viteazul. Bătălia povestesc cei bătrîni că ar fi avut loc aici, între Comana şi un sat care, după moartea domnitorului, a căpătat numele de «Vlad Ţepeş». Iar trei ani mai tîrziu, tot în amintirea acestei lupte, la Comana, voievodul a ridicat o mînăstire ce se mai vede şi azi. Turcii au fost cu desăvîrşire zdrobiţi. - Fugiţi!... Fugiţi!... Începură să dea porunci căpeteniile de achingii şi spahii, văzîndu-l pe subaşiul ce-l comanda căzut în mlaştină. Să alergăm sub zidurile cetăţii! Acolo ne vor scăpa ienicerii lui Hamza... Urdiile atîta aşteptară. Întorcîndu-şi caii cu spatele la valahi, porniră în galop spre cetate, uitîndu-l pe subaşiu în mlaştină, de unde fu scos cu grijă de Tit şi adus de el în şa, ca să nu scape de osîndă pentru mişeleasca faptă de a pîndi şi a încerca să lovească şi să ucidă pe nişte oameni paşnici, poftiţi de turci la Giurgiu, la Ierkoku, cum îl numeau ei, ca oaspeţi. Din spate, năvala romănilor îi mîna pe otomani cu atîta repeziciune, încît mulţi dintre ei îşi pierdură papucii şi şalvarii în drum. Străjerul din turnul cetăţii, văzîndu-l pe spahii şi achingii sosind în galop, nu-şi putu închipui, la început, prin întuneric, că erau goniţi de valahi. Ţipetele lor de frică le socotea mai degrabă chiuituri, în cinstea victoriei. Şi vru să

124

ducă trîmbiţa la gură şi să vestească, cum suna porunca dată de Hamza, că erau aduşi prizonierii. Paşa încă mai sforăia, în cortul lui, mistuindu-şi hrana, şi visa. Sforăitul său era atît de puternic că acoperea zgomotele luptei. Străjerul băgă totuşi de seamă, pînă la urmă, că otomanii erau goniţi de valahi, şi fiindcă nu ştia ce e mai bine să facă într-o asemenea împrejurare, începu să strige spre cei de jos, înştiinţîndu-l despre primejdia ce se apropia. Spahiii şi achingiii, cu ajutorul ienicerilor aflaţi sub zidurile cetăţii, mai încercară la porţi o ultimă împotrivire. Dar trei sferturi dintre ei pieriră luptînd înverşunat, însă neputînd opri în nici un chip atacul vitejesc al valahilor. Comandantul garnizoanei Giurgiu dădu poruncă să se deschidă porţile. O parte dintre oamenii învinşi încercară să se salveze în dosul zidurilor. O luară la goană peste pod şi, intrînd în cetate, coborîră în urma lor porţile. Mare le fu însă mirarea văzînd că odată cu ei - în furia lor fără margini - apucaseră să pătrundă în cetate şi o serie de oşteni romăni, cărora li se alăturară Băiatul, Mihailo, Bucur şi ursul. Într-un cîntec de demult se spunea că ursul s-ar fi purtat în această bătălie la fel de îndrăzneţ şi cu folos, ca un om. De-a călare cum venea, alături de Bucur, ursul prindea în braţe, pe rînd, cîte un achingiu sau spahiu, îl strîngea pînă otomanul îşi pierdea răsuflarea, pe urmă îl azvîrlea jos. Cei răpuşi în acest fel se povesteşte că ar fi fost foarte mulţi. Şi alte isprăvi se zice că ar fi făcut ursul, dintre care una le-a întrecut pe toate. Văzîndu-l pe valahi în cetate, se răspîndise din nou spaima între turci. Cei care se crezuseră scăpaţi cu viaţă, în spatele zidurilor, începură să fugă, tîrîndu-şi şalvarii, azvîrlindu-şi turbanele şi încercînd să se ascundă pe unde puteau. Atunci Mihailo, Bucur şi ursul se întoarseră la porţi. Cu cîteva labe zdravene ale ursului şi cîteva împunsături de suliţă ale lui Bucur şi Mihailo, oştenii de la porţi fură trîntiţi
125

la pămînt. Şi porţile se deschiseră larg înaintea domnitorului Vlad şi a valahilor săi biruitori. De cum intră în cetate, voievodul porunci să fie căutaţi şi aduşi înaintea sa Hamza Paşa şi Radu cel Frumos. Numai că, spre marele său noroc, Radu nu vrusese să fie de faţă la omorîrea lui Vlad. Se găsea încă la Nicopole, de unde urma să vie a doua zi, cînd, împreună cu Hamza şi oastea otomană, trebuia să plece la Tîrgovişte, să fie înscăunat. În schimb, printr-o întîmplare aproape cu totul de necrezut, ursul îl mirosi pe comisul Ghilţ. Spunem aproape de necrezut, pentru că trecuseră atîţia ani de la întîmplarea din Rîmnic. Pe deasupra, nevrednicul boier, ca să nu fie recunoscut, se îmbrăcase în haine turceşti şi făcea, în numele stăpînului său, Radu cel Frumos, pe umilita slugă a duşmanilor ţării. Ursul se luă după comis, încercînd să-l prindă. Comisul îşi încordă arcul şi trase o săgeată, dar fără să-l nimerească. De ciudă, îl blestemă pe urs şi, fără să se gîndească, rosti cuvintele în romăneşte. Romăneasca atît de fără cusur a unui oştean turc îl făcu pe Bucur, care tocmai se ivise în preajmă, să tresară. Feciorul păpuşarului îl recunoscu şi i-l arătă Băiatului pe trădătorul boier. Acesta hotărî să-l prindă singur pe acela care-l vînduse turcilor, şi să i-l aducă voievodului la judecată. Urmărindu-l, străbătură întreaga cetate - ale cărei toate patru porţi ajunseseră în stăpînirea valahilor, în vreme ce otomanii erau peste tot dezarmaţi şi luaţi prizonieri. Trecură podul spre insulă, şi Băiatul se luă după Ghilţ pe scările cetăţuii. Ghilţ da înapoi, încercînd să se apere, cu toată tăria pe care i-o da deznădejdea şi frica de moarte, ca unul care ştia că pentru faptele sale nu se putea afla iertare. Luptîndu-se, ajunseră pînă în turnul cetăţuii.

126

Valahii, în vremea asta, trecuseră fluviul, sub conducerea unui alt căpitan, Neagoe, şi loveau ostile turceşti de dincolo de Dunăre. Comisul, ajungînd în turn, îşi făcu socoteala să sară pe marginea îngustă a zidului, silindu-l astfel pe Băiat să se ia după el, şi atunci să-l îmbrîncească în apă. Dar cine sapă groapa altuia de obicei cade el în ea. Rănit cum era de Băiat, la braţe şi la piept, cînd sări pe marginea zidului nevrednicul boier nu izbuti să se ţină în cumpănă, mai ales că viforul bătea cu putere; şi, cu un răget înfiorător, se prăbuşi în valuri. Singur îşi dăduse pedeapsa pe deplin meritată pentru viaţa lui plină de nelegiuiri, dusă în trădare şi crimă. În ce-l priveşte pe Hamza, l-am văzut încă de la începutul acestei povestiri încolţit de Xalom. Ţinîndu-l agăţat de brîu şi tîrîndu-l cu capul prin pietre, după ce îl biruise într-o scurtă luptă cu sabia - ca şi pe comandantul garnizoanei Giurgiu - Xalom sosi înaintea voievodului şi i-l aruncă pe paşa de Nicopole la picioare. Paşa, de cum se văzu scăpat din mîna lui Xalom, sări în genunchi şi, sărutînd vîrfurile cizmelor lui Vlad, pline de praf şi de sînge, începu să se roage pentru cruţare, făgăduind în schimb cîte-n lună şi-n stele. Gemetelor şi rugăciunilor sale li se alăturară îndată acelea ale ticăitului subaşiu de Rusciuc - pe care îl adusese la judecată, scoţîndu-l din mlaştină, Tit - ale lui Catavolinos şi ale atîtor alte căpetenii turceşti. Deodată, Vlad ridică mîna, poruncind să se facă linişte. Se întoarse către Xalom, care sta aspru şi tăcut deoparte, şi-l întrebă: - Ce pedeapsă îmi ceri tu, slugă de credinţă şi prieten, pentru acela care ţi-a răpit copila şi ţi-a ucis-o azvîrlind-o ca hrană peştilor? Paşa, la auzul acestor cuvinte, gemu din rărunchi, ca şi cum ar fi fost străpuns de o suliţă, lipindu-şi iar buzele de o cizmă a lui Vlad.
127

- Iertare, icni el. Iertare... Vlad îşi dete, cu scîrbă, la o parte cizma care, atinsă de buzele paşii, păstrase o pată ca aceea lăsată de mersul bălos al unui melc. - Cer tragerea în ţeapă a crudului şi mişelului paşă, încetul cu încetul, ca moartea sa-l vie in cninuri cît mai grele, răspunse Xalom crunt. Numai aşa mă voi răcori, iar fiica mea şi celelalte nefericite fete răpite, necinstite şi ucise de el, îşi vor putea găsi liniştea în locul unde se găsesc... Vodă dădu din cap, în semn că se învoieşte cu pedeapsa cerută de comandantul său de trabanţi. Fruntea îi era încruntată. - Şi cu ceilalţi ce facem? îl întrebă Xalom, arătîndu-l prizonierii care şedeau în genunchi, în viforniţă, cu capetele plecate, umplînd ograda cetăţii, deosebit de aceia aduşi de căpitanul Neagoe şi de alţi căpitani, aflaţi în afară de ziduri, înconjuraţi de oşteni şi aşteptînd hotărîrea măriei sale Vlad. - Să fie traşi în ţeapă şi ei! glăsui scurt vodă. După cum tot în ţeapă doresc să ajungă toţi cei care vor mai lovi vreodată, fără pricină, poporul valah, sau îi vor jefui pămîntul străbun! - În ţeapă cu ei, măria ta! strigară oştenii domneşti într-un singur glas, aruncîndu-şi în sus căciulile de bucuria izbînzii. Să piară toţi cîţi vor lovi, fără de pricină, poporul valah, cîţi vor mai încerca să-l jefuiască vreodată pămîntul străbun!... 10 A ÎNVIAT DOMNITORUL VLAD

lui Radu cel Frumos, după ce făcuse mărturisiri depline, fusese azvîrlit în temniţa de sub palatul domnesc. Celor cinci trimişi ai lui Flor - cărora Xalom le citise scrisorile
128

Solul

purtate de ei - li se dăduse însă drumul. De scrisori nu mai aveau nevoie. Numele boierilor trădători le aveau. Xalom voia ca boierii să nu prindă de veste că fuseseră descoperiţi, să-şi vadă liniştiţi de treburi, şi să nu fugă, pînă la întoarcerea lui Vlad la Tîrgovişte, cînd aveau să fie pedepsiţi. De aceea slujitorilor lui Flor li se înapoiară scrisorile şi li se porunci să le ducă, încă în aceeaşi zi, boierilor cărora le erau trimise. Xalom avu grijă, mai înainte de a le da drumul, să-l pună să jure credinţă măriei sale Vlad şi că nu vor sufla nici un cuvînt despre locul unde fuseseră aduşi şi cu cine stătuseră de vorbă. - Cine nu îşi va păstra jurămîntul, îi ameninţă Xaiom la plecare, va fi găsit şi în gaură de şarpe, şi va fi pedepsit cu cele mai grele chinuri. Trimişii, fericiţi că scăpau teferi din mîinile lui Xalom, jurară, şi într-adevăr, de frică sau nu, şi-au păstrat jurămîntul. Joi se împlini osînda hotărîtă de Vlad tuturor otomanilor prinşi - cruntă, dar firească în acele timpuri, cînd năvălirile din afară, jafurile şi crimele nu mai conteneau. Pedeapsa trebuia să fie pilduitoare. Ţepile se tăiară - după gradele ostăşeşti şi demnităţile celor ce trebuiau să urce în ele - de diferite mărimi. A lui Hamza era cea mai înaltă şi aurită în vîrf. Ţepile, frumos rînduite pe unităţi de achingii, spahii şi ieniceri, în frunte cu comandanţii lor, păreau o oaste în marş. Din numeroase sate fuseseră aduşi ţărani goi, flămînzi, sălbăticiţi de trudă şi lipsuri, ca şi de veşnica ameninţare cu moartea din partea otomanilor, să vadă cum erau pedepsiţi aceia care călcau întruna pămîntul Ţării Romăneşti.

129

Nici unul dintre osîndiţi nu-şi avea cugetul curat. Fiecare săvîrşise nenumărate cruzimi. Pe unii, ţăranii îi recunoşteau. - Tu mi-ai ucis feciorul! striga o mamă deznădăjduită, smulgîndu-şi părul de durere. Alţii le cereau socoteală osmanlîilor pentru casele arse sau bătăile îndurate. Dacă nu ar fi fost de faţă oştenii lui Vlad, care păstrau cu străşnicie rînduiala, ţăranii - bărbaţi şi femei - s-ar fi repezit la turci, rupîndu-l în bucăţi, într-atîta nu mai puteau îndura suferinţele pricinuite, fără nici o milă, de ostile şi dregătorii sultanului. Mai ales pe paşa îl ura mulţimea, şi ţăranilor nici nu le venea să creadă că trufaşul şi neîndurătorul Hamza, ale cărui fapte pline de cruzime le cunoştea oricine, se afla acolo, în faţa lor, cu hainele murdare, tras la obraz, îngheţat, jeluindu-se fără încetare şi gata să lingă tălpile oricui, numai să-şi poată uşura cît de cît soarta. - Daţi-ni-l nouă! se rugau ţăranii de Xalom. Îi facem noi de petrecanie. - Nu... Mai bine în ţeapă... Începu să strige paşa, auzind vorbele ţăranilor. - Voia ţi se va împlini, răspunse rece Xalom, cu toate că nu meriţi această milă. Cînd totul fu gata, tobele răpăiră. O trîmbiţă sună îndelung. Paşa îşi dădu seama că vesteau tragerea sa în ţeapă. Un urlet nefiresc de subţire, şi care nu înduioşă pe nimeni, ieşi din pieptul lui, în vreme ce era înşfăcat de trabanţi. - Alah!... Alah!... bolborosea Hamza, simţind cum se apropie de el ascuţita unealtă, născocită de turci şi folosită odinioară de mii de ori de el, ca să-l tortureze pe alţii. Băiatul îşi întoarse ochii încolo şi le spuse prietenilor: - Aş fi vrut să nu fiu de faţă... Cred că niciodată nu voi fi în stare să privesc liniştit cum moare un om...

130

- Un om, da... Îi şuieră Tit. Însă Hamza a fost o fiară. Şi fiarele ucid doar ca să mănînce sau să-şi hrănească puii. Nu îşi chinuiesc victimele. Pe cînd Hamza săvîrşea nelegiuiri numai din dorinţa de a face rău. Pentru el cea mai mare desfătare era să-l vadă pe alţiii cum suferă... Locul osîndei se găsea într-o poiană, nu prea depărtată de Tîrgovişte, pînă unde fuseseră aduşi prizonierii, în pas alergător, mînaţi de la spate de călăreţi. Alegerea acestui loc se făcuse din două pricini. Întîi, deoarece paşa se lăudase că joi, cel mai tîrziu, va fi în apropierea Tîrgoviştei, în marş, cu trupele. Şi vodă Vlad vrusese să-l arate în ce fel putea să-şi împlinească Hamza această dorinţă. Şi apoi, fiindcă voia ca pădurea de ţepi să rămînă, pentru multă vreme, un fel de pildă dată oricărui năvălitor care ar mai fi cutezat să se îndrepte cu urgie spre capitala Ţării Romăneşti. Vestea despre victoria lui Vlad şi tragerea în ţeapă a aceluia care rîvnise să-l umple pielea domnitorului cu paie, iar capul, înfipt în suliţă, să i-l ridice pe turnul cetăţii Giurgiu, se răspîndi tot joi, nu numai în Tîrgovişte, ci şi în celelalte cetăţi. Marii boieri, care-şi puseseră toate nădejdile în uneltirile lui Hamza, la auzul acestei ştiri împietriră. Boierii cei mici însă şi mulţimile de tîrgoveţi şi ţărani nu se sfiiră, cu acest prilej, să îşi arate bucuria pentru izbînda lui Vlad. Ţarinile şi livezile puteau deci să fie muncite şi îngrijite, cu încrederea că roadele se vor culege în folosul lor. Tot aşa meşteşugarii şi neguţătorii aveau acum liniştea să-şi vadă mai departe de treburi. - In Cetatea Bucureştilor, unde Vlad plănuise să-şi mute capitala, avu loc chiar o petrecere. Oamenii se veseliră şi chiuiră, cu toate că se găseau în post. Numai la Tîrgşor, Cîmpulung, Curtea de Argeş şi, mai ales, la Tîrgovişte, curţile boiereşti rămaseră închise şi mohorîte, şi la fel marile conace din satele din jur. Stăpînii lor nu îşi mai
131

scoaseră capetele prin oraşe, decît ca să treacă de la unii la alţii - atunci cînd nu aveau la înde-mînă tunele subterane prin care să se poată strecura nevăzuţi de mulţime - Şi să stea de vorbă. Vremea se îmbunătăţise, de parcă viforul n-ar fi şuierat în urmă doar cu cîteva zile, ca în toiul iernii. Soarele începu să zîmbească iar vesel, păsărelele să cînte şi tufişurile să înflorească. Se aştepta intrarea grabnică a lui Vlad în Tîrgovişte. Dar domnitorul, auzind că vreo cîteva cete turceşti răzleţite, care trecuseră Dunărea nu se ştie pe unde, încercau să se apropie de Bucureşti, porni grăbit într-acolo - Şi prietenii noştri îl însoţiră. O urdie de ieniceri poposise pe malul drept al Dîmboviţei, în apropiere de cetate. Căpetenia lor se spăla la mal, străjuit de oşteni. Sîrbul Mihailo, înotînd din susul rîului, pe sub apa încă rece ca gheaţa, ajunse lîngă căpetenie şi o străpunse cu sabia. Ienicerii îşi pierdură capul şi căzură prinşi. Bucur făcu altă ispravă, îndemnîndu-l pe oamenii unui sat să ardă crengi ude şi gunoi, din mai multe părţi deodată, şi să stîrnească astfel nori de fum în jurul drumului pe care o ceată de achingii se îndrepta spre Snagov, unde aflaseră ei că îşi ascundea domnitorul averea. Înăbuşiţi şi orbiţi de fumul care-l înconjura de pretutindeni, achingiii şi caii lor se învălmăşiră. Unii dădură de-a dreptul în foc. Alţii se rătăciră prin pădurile pe unde trecea drumul, şi ţăranii, înarmaţi numai cu coase, seceri, furci, topoare şi pietre, îi nimiciră pînă la unul. Satul s-a numit de atunci Afumaţi. Băiatului îi plăcea să călărească şi să ia parte la luptă numai în preajma măriei sale Vlad. Vineri de dimineaţă iscoadele valahe nu mai aflară nici un picior de turc, şi domnitorul se opri pentru două zile în Cetatea Bucureştilor, ca să i se odihnească oştenii.

132

cînd lucrurile se aşază iarăşi în matca lor. tîrgurile şi satele oamenii lui de credinţă. . îndată după asta.Xalom. O fi scăpat din mîinile turcilor şi. Acum. Cine ştie de unde poate să ne iasă norocul în cale.Seara. Şi tot el vă va porunci ce trebuie să faceţi mai departe..Dar pînă atunci n-ar fi rău să mai întrebăm şi pe aici. Numai eu i-am rămas pe lume. s-o fi pripăşit la vreo casă de om cumsecade. Băiatul sta însă tot pe gînduri. oştenii se adunară să-şi povestească de-ale lor. în aceşti ani. că tot o să dau de Roxana. Ei vor afla lesne dacă fata a trecut prin acele tîrguri şi sate sau nu. . are prin toate cetăţile. Nici prin tîrgurile pe unde am trecut împreună. îşi urmă gîndul Băiatul.. îi spuse vodă. Băiatul i se plecă domnitorului şi-l rugă să-l îngăduie să întrebe prin cetate dacă nu a auzit cineva.. cine ştie pe unde. îl încredinţară prietenii. vreau să plec prin ţară să mai cercetez. singurul care se reîntorsese la Cetatea de Scaun. . Vlad îi dete încuviinţarea cerută.. Cît am fost la turci n-am putut-o căuta. Să stea de vorbă. crezînd că eu m-am prăpădit în iureşul acela de la Tismana. le grăi el deodată. În drumul spre ţară n-am dat de nici o urmă. şi prietenii săi greu îl scoaseră din muţenie. să:şi spună păsurile şi să-şi destăinuie bucuria că în curînd se vor întoarce pe la vetre. Băiatul alergă să le spună prietenilor ce hotărîse măria sa Vlad. A doua zi. . să se ducă împreună cu soţii săi la Tîrgovişte. în numele lui. de vreo tînără fată Roxana. cu Xalom.Mie îmi spune inima.Te-om însoţi şi noi. Ceru această îngăduinţă pentru că nimeni nu avea voie să umble fără rost prin cetate. dacă nu va afla nimic. după pedepsirea lui Hamza. 133 . prin cetate. Pe urmă m-a luat valul luptei. şi să-l ceară ajutorul. sfătuindu-l ca.

Cu toate că nu era fricos. care.şi cu toţii îl huiduiră pe locţiitorul domnesc Nicolae. porniră cu toţii călări. privind dispreţuitori palatul domnesc. dintre cei mai înstăriţi . Şi pentru că în Bucureşti nu reuşiră să afle singuri nimic. Iar cînd locţiitorul Nicolae vru să se ducă la Mînăstirea Dealu . îl îndemnă să călărească înainte. cu soţiile şi copiii lor. către Cetatea de Scaun. şi de supărare mîinile începură să-l tremure.dornici să se pună bine cu marii boieri. Nimeni nu poate afla mai bine decît Xalom ce se întîmplă în ţară. la 134 . gata să i-o aprindă în fiecare clipă. ca şi cum nu el ar fi fost ţinta huiduielilor. nu se ştie cine şi cum răspîndi vestea la Tîrgovişte că măria sa Vlad a fost rănit în piept şi zace în cetatea sa de pe rîul Dîmboviţa. neascultînd sfatul lui Xalom. puseseră la cale să-l batjocorească. Împreună cu numeroşi slujitori înarmaţi. pe uliţă sau la biserică. nu îşi luase decît puţini însoţitori. marii boieri îl aşteptară la trecerea peste rîul Ialomiţa. cu mare grabă. Nicolae îl ascultă de astă dată. Faţa sa lungă. i se subţie şi mai mult. cum răsar ciupercile după ploaie. Boierul Flor izbucni atunci în rîs. nu ştiu cum e mai bine să se poarte.. Xalom. la asta nu m-am gîndit! zise păpuşarul. Aşa am putea da de urma fetei. făcîndu-se că nu i-a auzit pe boieri huiduindu-l. în mîinile cărora se auzea că se va întoarce puterea . slabă şi împodobită cu o mustăcioară bălaie.aşa cum era obiceiul în Vinerea Mare boierii. care era alături. unde se simte mai ocrotit. după asemenea zvonuri atît de înveselitoare pentru ei. Ba chiar începură să se plimbe cu rădvanele. cu grabă. Numai că tot în dimineaţa aceea. şi călări mai departe. îl numi laş şi trimise un slujitor călare. Lor li se alăturară mai mulţi tîgoveţi. se spuse că domnitorul ar fi cu sufletul la gură şi că logofătul Lazar ar sta la capătîiui lui cu o lumînare. Către amiază ştirea înflori. ieşiră îndată la iveală.Într-adevăr. Boierii aflaţi de partea lui Flor.

învăţîndu-l pe egumenul Sisoe să-l primească şi el pe tînărul locţiitor tot în bătaie de joc. Băiatul mai era încă acolo. o vor afla negreşit. că o armată turcească.Atunci se cuvine să le dăm tuturor o răsplată! zîmbi Vodă. pe Vlad. Xalom. O asemenea jignire nu mai fusese încă niciodată adusă vreunui locţiitor domnesc. . că domnitorul ar fi murit.Întocmai. nu îl pofti pe Nicolae în jilţ. pregătindu-se să se înapoieze în Cetatea de Scaun. De asemenea. îndată după întoarcerea domnitorului în Cetatea de Scaun. cînd un trabant veni să-l înştiinţeze pe comandantul gărzii că în oraş veştile despre măria sa Vlad au sporit. îl va înscăuna pe Radu cel Frumos. ce înaintează pe ţărmul Dunării. măria ta! glăsui hotărît trabantul. care se afla.Şi zici că boierii au ieşit să-l ocărască pe fratele meu. tot timpul cît dură slujba. făcîndu-se că a uitat ceremonialul. îi răspunse trabantul. şi-au dat toţi arama pe faţă. sănătos tun. Şi un trabant trimis de Xalom îl înştiinţă. despre tot ce se petrecuse. Sîmbătă de dimineaţă. şi. Se spunea. dar logofătul Lazăr păstrează taina. . dacă Roxana e în ţară. iar la sfîrşitul ei ieşi pe uşa din dos şi pieri în chilii. aşa cum se obişnuia. aducîndu-i cuvîntul lui Vlad si rugîndu-l să-l ajute s-o găsească pe Roxana. îl primi cu bunăvoinţă şi-l făgădui că. se va îngriji să-l împlinească dorinţa.Dealu. Şi că li s-au alăturat şi unii dintre tîrgoveţii bogaţi? . astfel.Se cuvine. împreună cu femeile şi copiii lor? îl întrebă Vlad pe trabant. după sărbători. înlocuindu-l pe domnitorul Vlad. deşi prins pînă peste cap cu vînzoleala boierilor şi toate cîte se petreceau în oraş. . 135 . va sosi la Tîrgovişte unde. măria ta. Băiatul i se înfăţişă lui Xalom. cum ştim. Egumenul Sisoe.

. ai aflat!. Ceilalţi mari boieri. . Din porunca lui Flor şi a celorlalţi mari boieri. desigur. Ceea ce ai vrut să cunoşti. acoperindu-se cu ele tot drumul . ramuri şi flori... în oraş începură să se facă pregătiri pentru primirea turcilor şi a lui Radu.nu trebuie să împodobim oraşul? Şi. apăsînd şi el pe cuvîntul «nostru». se va sărbători învierea Domnului. îi chemă pe marii boieri la palat şi-l întrebă pentru a cui primire împodobesc cu atîta sîrg oraşul. Se născocesc atîtea zvonuri. . înfierbîntaţi.Asta e..de la poarta de miazăzi a oraşului şi pînă la palatul domnesc. domnia ta. de parcă nu ar fi aşteptat să primească la Tîrgovişte o urdie păgînă. încîntat de cuvintele sale cu care credea că îl înfundase pe locţiitorul domnesc.. însă.Nu ştiu dacă la învierea domnului «nostru» o să vă pară atît de bine cum credeţi. cu alt înţeles. a cărui înscăunare o socotea o adevărată «înviere» pentru marii boieri . Flor luă cuvîntul şi tot în batjocură îi aminti că în noaptea de sîmbătă spre duminică. locţiitorule Nicolae. Se împodobiră casele şi porţile pe de-a rîndul cu stofe scumpe. rînjiră şi ei. Numai că boierii. rosti la rîndul său Xalom. care era de faţă. venind Pastele.Ei şi? se făcu locţiitorul domnesc că nu ar înţelege unde bătea Flor. Locţiitorul domnesc. călcîndu-şi pe inimă. încheie Flor. Se scoaseră covoarele cele mai frumoase. . izbucni în hohote de rîs. care erau de faţă.Dacă va fi învierea domnului. vorbind cu două înţelesuri şi apăsînd dinadins pe cuvîntul «nostru». 136 .Vezi? se întoarse Xalom spre Băiat.continuă boierul. nostru . căreia trebuia să i se dea îndată un tribut de zece mii de galbeni şi cinci sute de băieţi pentru taberele de ieniceri. . Trebuie să mai ai puţină răbdare. gîndindu-se de fapt la Radu cel Frumos. au început să ia drept bune şi adevărate ceea ce nu sînt de fapt decît dorinţele lor.

sau îşi strîngeau pumnii. încercau în zadar şi fără nici un rost să-l înduplece. să trecem peste poruncile locţiitorului domnesc şi. ştiind că nu aveau cum se împotrivi puterii boiereşti. la care boierii nădăjduiau că aveau să ia parte şi comandanţii os-manlîi. La curţile boiereşti. nu le dădu ascultare. belşug de bucate şi veselie. rugîndu-l cu ţipete sfîşietoare să le cruţe copiii .A intrat spaima în ei. Scutirea nu mai stă în picioare. Trebuie să vă daţi copiii pentru taberele de ieniceri. Iar mamele plîngeau şi. ieşind din palat.şi. Nici unul dintre slujitorii boiereşti.. tot ce se cunoscuse pînă atunci. privind la nenorocirea care se abătuse asupra lor. Petrecerile. durere fără seamăn şi lacrimi.lucrurile stăteau însă cu totul altfel.. De aceea căruţele nu mai conteneau să care zi şi noapte.toţi între trei şi şase ani.de data asta nu la conacul de la ţară. bineînţeles. . rîse din nou zgomotos Flor .. trebuiau să întreacă în strălucire.. şi satele rămaseră în întuneric. .Nu mai domneşte Vlad? se înfricoşau oamenii. Şi ţăranii rămîneau împietriţi. să începem. aducînd de la conace. şi mai ales la aceea a lui Flor . hodorogind pe drumurile de ţară şi din oraş. ca să fie cît mai pe placul viitorilor stăpîni. cu o neputincioasă mînie. o să ne pară. ci în oraş . Dar pînă una alta. ce se găsea prin ele mai bun. prin slujitorii noştri. părăsi împreună cu ceilalţi boieri încăperea. 137 . îşi petrec doar cele din urmă ceasuri de mărire. de prin satele din jur. tîrîndu-se la picioarele slujitorilor. . din magazii şi pivniţe. cei cinci sute de băieţi pentru taberele de ieniceri. se îmbărbătară marii boieri. întorcîndu-l spatele locţiitorului domnesc.O să ne pară. să strîngem repede.Nu mai domneşte Vlad! strigau aspru slugile boiereşti ţăranilor scotocindu-le bordeiele. pe ascuns..

vorbind liniştiţi între ei. sosiră lîngă el şi-l porunciră ca în ziua următoare să se înfăţişeze.. nu-şi arătaseră pe faţă simţămintele. un scrînciob şi alte mijloace de petrecere. despre care se auzise că ar fi ajuns. . Pe ascuns. la Stambul. În sîmbăta Paştilor. La Tîrgovişte.Tată. fiind acum cu totul în slujba lui Vodă. cînd trei slujitori. şi o mare parte dintre ei fuseseră poftiţi la conacul lui Flor. ursul şi caii. şi la întrebările iscoadelor marilor boieri nu voiau să răspundă decît: «Să fie aşa cum ne este scris!» şi altceva nimic. eu te rog ca la petrecerea noastră să vină şi păpuşarii. de cînd se răspîndise zvonul morţii lui Vlad şi al sosirii unui alai turcesc în oraş. unul dintre sfetnicii cei mai apropiaţi ai lui Radu. Încă nu se ştia că murise la Giurgiu. în vederea schimbărilor aşteptate. 138 . care să-l aducă pe Radu cel Frumos. se alinta copila lui Flor. De altfel. şi invitaţia cădea cum nu se putea mai potrivită şi mai pe gîndul lor. Petrecerile boiereşti începură însă cu şi mai mare vîlvă decît cele de la Florii. Deşi boierii se arătau atît de bucuroşi şi plini de speranţe. cu tot tacîmul păpuşăresc. care dăduse poruncă să i se aşeze în ogradă un leagăn. Tit se găsea la o tabără a unui neguţător. aflaseră cîte ceva din cele care aveau să se petreacă la curtea lui Flor. . tocmindu-se pentru o curea trebuincioasă la frîul lui Negru. pentru că el şi băieţii. răspunse Tit. se vorbea şi de o apropiată căsătorie între Voiena şi comisul Ghilţ. se învoi boierul. la curtea lui Flor. În noaptea aceasta nu se vedea pe uliţe aproape nimeni. cei mai mulţi dintre tîrgoveţii mărunţi. surîzînd pe sub mustaţă. veniseră şi o mulţime de alţi boieri din celelalte cetăţi şi oraşe. Petrecerea începu chiar la miezul nopţii. ca şi ţăranii. în afară de slujitorii domneşti care treceau călări agale.Vom veni negreşit. oraşul era tăcut. care-l căutau de zor.O să-l aducem şi pe ei.

în aşteptarea sosirii lui Radu. chiar orele strălucitoare ale dimineţii se scurgeau cu repeziciune.. nemaiavînd răbdare şi rîzînd mulţumit.. văzînd-o că îl ocoleşte. cînd nici nu mai nădăjduia. ca şi cum ar fi fost vreodată vorba să rămînă a lui. pe cînd se pregăteau să-şi înceapă.atît de curioasă. Mesele se mutaseră. Şi deodată. Voiena la început îl ocoli pe Băiat. o întîlni pe Voiena într-un colţ. Tu fă cum vrei. ci şi cu ochii atît de frumoşi.Te măriţi?!.. .Este o prefăcută! îşi dete cu părerea Mihailo. 139 . în ogradă.. fata mai frumoasă decît oricînd şi. Nu ştii că mă mărit? . mă mărit! rîse ea ascuţit. rămase Băiatul uluit. ca şi cum nu ştiuse de la început că între ei nu putea şi nici nu trebuia să existe vreo legătură statornică. dar cred că lucrul cel mai cuminte este să n-o bagi în seamă! . Vremea . . murmură Băiatul. verzi şi cu firişoare de aur. cînd rece .părea să fie în ziua aceea ca de vară.Prostule!. puţin ciudate. în faţa boierilor. exerciţiile de călărie. Peste tot răsunau rîsetele pline de mulţumire ale boierilor.Ce tot te ţii scai după Voiena? îl mustră Bucur. cînd caldă. Vru să-i vorbească aspru.Da. cu mîinile la spate şi pîntecul înainte. deşi erau abia în aprilie. Poate c-aşa sînt fetele. . Îl prinse de gît şi-l sărută apăsat.. îl sărută din nou şi fugi. Dar ea i se lipi de piept. se înciudă şi începu să se ţină după ea. Băiatului i se păru însă.Noaptea trecuse. .. de data asta. Flor se plimba din grădină în casă şi din casă în grădină. de dimineaţă.. Îi spuse rîzînd nu numai cu gura..Să mă încredinţez întîi.

Şi... Ah. gîlgîi de rîs: Trecerea noastră la înălţimea sa sultanul se datoreşte dragostei sale pentru o cadînă..«Va să zică se mărită!. .. aşezîndu-se mai bine în jilţ.Ce-i cu tine? se apropie Bucur de el...grăi altul cu nişte ochi şireţi şi o barbă cenuşie. care-şi linse 140 . rîzînd.» se mîhni Băiatul.. cînd vor sosi. şi Bucur nu îl mai întrebă nimic. măcar că se prefăceau nepăsători. Şi mă întreb dacă nu ne vor cere socoteală otomanii..Dragostei?. încă sub spaima trabanţilor lui Xalom? Şi nu ni s-a poruncit să nu ne mişcăm şi să ne facem că nu ştim nimic pînă ce va intra în oraş măria sa Radu cu turcii? De altminteri.. în timp ce ciocnea un ou roşu cu vecinul său.. Boieroaicele se dădeau în leagăn şi în scrînciob făcînd o larmă fără pereche. rosti Băiatul. de ce nu le-am ieşit înainte pe drum? . .Ba cum de nu! răspunse boierul. şi printre ele Voiena.. ascuţită . celor care încă nu cunoaştem povestea spusă de domnia ta altora? începură iar să se învioreze mesenii..cînd noi trăim aici.Cum o să ne ceară.. . Şi mi-o spune aşa.. Se vedea asta din felul cum trăgeau cu urechea spre miazăzi. lăsîndu-şi gîtul să i se cufunde adînc sub gulerul de stofă scumpă. albastră. acum avem şi noi mare trecere înaintea lui Mahomed.. dragostea!. rîse el tare.Se mărită.. Boierii petreceau... în cîntecele lăutarilor. Ce s-a întîmplat? .De ce or fi întîrziind atîta? se nelinişti un boier cu o faţă mare. . . încercînd să audă cu o clipă mai devreme sunetul ascuţit şi vioi al trîmbiţelor ce trebuiau să vestească aducerea la domnie a lui Radu cel Frumos de către otomani. Însă o grijă boierii tot aveau. pătrată. se minunară cu ochii deodată aprinşi jupîniţele.Prin ce şi cum?. doar am mai povestit unor prealuminate feţe boiereşti despre lucrul acesta. Despre ce fel de trecere este vorba? Nu vrei să ne istoriseşti şi nouă. la Tîrgovişte.

surioara mea!.pisiceşte buzele roşii.Roxana. da! chicotiră jupînesele.îşi pregăti printr-o scurtă pauză. aşteptînd cu inima strînsă răspunsul. Cînd am fost.. în afară.. auzind povestirea. aceea de a o pune în libertate. boierul nemaipomenita surpriză . Şi o să mă întrebaţi de ce a vrut să ajungă măria sa Radu neapărat pînă la această cadînă.. surioara mea. ştiindu-si-le ispititoare.. privindu-l ca hipnotizat pe boier. se apropie de masă. se mîngîie boierul pe bărbuţă.Da. cu totul nebun. . Băiatul. nu-i cu putinţă! Mă duc s-o scap. Pe cînd mă aflam încă la înalta Poartă.. . . bineînţeles.Roxana!.. . fiind de-a noastră. ce legătură poate avea cu noi? se mirară iar jupîniţele. parcă gîdilate de cineva. pe care însă frumoasa le-a refuzat ..Pentru că . pentru că acestei favorite se zice că i-ar împlini sultanul orice dorinţă. Nu se numeşte Roxana? întrebă el. curioase. poate ca să-l înnebunească şi mai mult pe Băiat. Şi măria sa Radu se gîndise că.. striga înfrigurat.Şi ce e cu favorita asta. A fost răpită în urmă cu vreo cîţiva ani de o ceată de achingii şi se numeşte.. favorita sultanului?.Roxana! strigă deodată Băiatul care. auzind de această trecere a cadînei pe lîngă înălţimea sa sultanul. că le-a refuzat. din ce în ce mai tare.. la Stambul.cadîna este de-aici. a încercat să ajungă pînă la ea şi i-a trimis daruri. . De ce şi-a ridicat măria sa Radu ochii la cadîna cea frumoasă a lui Mahomed? ... însuşi măria sa Radu.. am aflat că Mahomed avea în harem o favorită după care era nebun.... o să-l ajute.Are. da! bătu cu palma boierul în masă. încă în urmă cu un an.Da... . da! căscă ochii mari povestitorul.. Roxana. de la noi. .. 141 . Roxana. de prin părţile Tismanei... În haremul sultanului?.sau aşa i s-a spus. De unde îi cunoşti numele cadînei împărăteşti? Pentru că turcii îi zic Fatma. chiar de-ar fi să-mi las oasele acolo. prealuminaţi boieri.

Hai.. . lung şi triumfător. iar fetele şi femeile buchete de flori. care le răspundea în doi peri.decît cumnatul sultanului! . venind lîngă el. rîzînd bucuroşi unii către ceilalţi.Nu îşi mai putea stăpîni cuvintele. pentru o mai deplină încredinţare. îi îndemnă boierul care le povestise despre Roxana. aşază-te aici! începură să-l facă loc jupîniţele. Tînărul acesta este deci .bărbaţii fluturînd în mîini ramuri verzi. că Băiatul nu mai ştia nici ce să spună. roşii la chip şi năduşiţi ca nişte raci fierţi . spărgîndu-şi piepturile.. linişteşte-te. jupînesele şi jupîniţele lor. În sfîrşit.. pe Tit.E sora lui? începură să-l întrebe boierii şi jupîniţele. atunci Băiatul ar putea şi domni! Ar putea ajunge voievod! S-a mai văzut! îi spuseră Voienei fetele de la masă. . Bucur şi Mihailo. nici mai puţin . . .nici mai mult. 142 . Radu Vodă şi otomanii veneau! Iar drept întărire a faptului că auzul nu-i înşela. De la poarta de miazăzi a cetăţii.Trăiască luminăţia sa sultanul Mahomed!. Vestea fusese atît de neaşteptată. . Nu trebuie să te dai în vileag în faţa boierilor despre ce ai de gînd. îl povăţui şi Tit. şi puţin îi păsa că se găsea în faţa marilor boieri.. . Nu te vom lăsa!.Trăiască măria sa Radu! izbucniră şi ei. nu uitaţi că Radu vine în numele sultanului. ca un semn al victoriei. vino. spărgînd parcă cerul cu glasurile.Dacă-l aşa. Boierii îşi întoarseră captele. Trăiască măria sa Radu! se întreceau care mai de care să strige boierii. iar Flor întinse mîna să ia un jilţ şi să i-l pună alături. răsună glasul multaşteptat al trîmbiţei. . şi o luară la goană spre porţi. Dar mişcarea lui rămase neterminată.Strigaţi şi «trăiască luminăţia sa Mahomed».Vom merge şi noi cu tine! îi şoptiră Tit.O. din partea de jos a oraşului clocotiră urale. nici ce să facă.

. tropotele.. Trăiască măria sa Vlad?. se auziră bubuind aproape de tot. şi unii le dădură cu tifla: . Trăiască măria sa Radu!. A înviat adevăratul şi singurul nostru domn! Ulciorul nu merge de multe ori la apă. sosind de la cetatea Bucureştilor. aproape neauzite. topoare. Îşi înteţiră. cei grămădiţi la porţi. Cîteva jupînese şi jupîniţe. încercară . suliţe. cei mai neruşinaţi.Trăiască măria sa Vlad! Mulţimea trecu pe lîngă grupurile de boieri. grupul de călăreţi se ivi.. decît dacă i-ar fi privit sfidător .mai îngroziţi de nepăsarea voievodului. însoţit pe margini şi urmat de o mulţime gălăgioasă de tîrgoveţi şi ţărani.. Îi luară ei în rîs.Trăiască luminăţia sa sultanul Mahomed!. într-o haină verzuie de brocart. În fruntea cetelor de călăreţi cu halebarde. din jos. măcar că pe cer plutea un soare nespus de blînd şi de luminos.Curînd. săbii şi buzdugane.. Aceştia .şi între ele boieroaica lui Flor. Ramurile verzi şi buchetele de flori le căzură din mîini. stînd drept în şa. după colţul pe care zidul curţii lui Flor îl făcea cu uliţa domnească. O să-l vedeţi voi îndată pe măria sa Vlad! Dar parcă nu mai sînteţi aşa de semeţi.. De ce nu daţi poruncă să ne lovească? A înviat domnitorul Vlad. vocile răguşite de băutură şi rîs. Priviţi-şi ţineţi-vă firea! clocoteau glasurile lor. îmbrîncindu-l cu coatele. avîndu-l în mijloc pe Flor. pe calul său alb. de îndată. 143 . V-aţi mai muiat!. cu cele din urmă forţe. este adevărat. însă şi asta tot de frică să strige spre domnitor: . Şi. spre uliţa domnească.începură să tremure din tot corpul şi să clănţăne din dinţi.. se afla Vlad. nearuncînd nici o privire către boieri.cu glasuri....Aşa?. pe care-l crezuseră mort şi împotriva căruia complotaseră.. răsunînd înfundat. din pricina covoarelor groase şi moi pe care caii călcau. ca apucaţi de friguri. . Numai cîţiva. de frică. leşinară ..

aşa cum nădăjduiesc.Între-acestea. unde se spăla. vom pătrunde în harem şi. ieşi dinlăuntru comandantul Xalom.. Şi. ieşi înaintea lui Tit. fără să vrea. . . 144 Î . gol pînă la mijloc. alţi cîţiva boieri de credinţă şi comandantul gărzii. la noapte sîntem în drum spre ţară. deschizîndu-şi larg braţele şi ridicîndu-şi capul spre cer. întîmpinîndu-l pe voievod cu pîine şi sare. Băiatul răsturnă. şi. înveşmîntaţi de sărbătoare. intrînd pe portiţă. încă nevenindu-l să creadă.Adevărat? îl întrebă. făcu Băiatul.. în ograda cocioabei pe care o locuiau. cred că s-a făcut.Oh!. vasul larg de pămînt. pînă să se dumirească bine boierii ce se întîmplă.Adevărat! zîmbi Tit. se văzură înconjuraţi.. locţiitorul domnesc Nicolae.. Oştenii se înşiruiră pe uliţa domnească. rămînînd călări şi cu armele în poziţie de luptă... respirînd din adîncul plămînilor. Din spatele lor se iviră. Vlad intră în curtea palatului. 11 DUPĂ CSNTAREA DE SEARĂ A MUEZINULUI . Dar înainte de a se închide porţile. după cîntarea muezinului. Diseară. Xalom. într-o margine a Stambulului. . dacă totul merge bine.n sfîrşit. Domnitorul şi fratele său Nicolae se îmbrăţişară. spuse într-o dimineaţă Tit. porţile palatului se deschiseră.

feciorii. poate că ar mai fi întîrziat căderea Constantinopolului. jupîniţele şi slujitorii lor îi aduseseră în faţa palatului. împreună cu jupînesele. Deasupra Galatei şi a mării aerul albăstriu şi limpede tremura.. .. Niciodată n-am să uit ce-ai făcut pentru mine. Să trec şi să-l anunţ pe Bucur şi Mihailo. aşa cum mergea în ultima vreme. Acum rămîi aici.. Bunul Tit se întoarse grăbit spre portiţă şi plecă şchiopătînd de piciorul drept. Băiatul se aşeză. pe butucul de lîngă poartă. Încercă el să se desfacă din strînsoarea Băiatului.Lasă. duşmanii lui Vlad. în vreme ce Constantinopolul. sleit de emoţie. Fără ajutorul dat pe ascuns de neguţătorii genovezi lui Mahomed al II-lea.. oştenii domneşti le răsturnaseră mesele. Cum trecuse vremea de iute. la Tîrgovişte. se otomaniza cu repeziciune. din faţa Stambulului. simţind că i se umezesc ochii. Tit. iar pe cei vinovaţi. cu bisericile sale înalte şi strălucitoare.. sultanul lăsase cartierul neatins. În cartierul acesta se ascunseseră Tit şi băieţii. O întîmplare pe care nu o putea uita cu nici un chip era aceea din ziua de Paşti. Intrînd în curţile unde. devenit Stambul. benchetuiau. privind în depărtare. Eu trebuie să mă întorc. lasă.Credeam că n-o să mai ajung să trăiesc clipa asta. după ce sosiseră în capitala puternicului imperiu mahomedan. ca să ai destule forţe pentru diseară. Drept răsplată pentru ajutorul dat. să mai vorbesc o dată cu corăbierul.. în schimbul păstrării anumitor drepturi de comerţ. marii boieri şi cei care li se alăturaseră lor.. Odihneşte-te.. în aşteptarea otomanilor. spre malul de miazănoapte al golfului Cornul de Aur. împodobite şi înconjurate de grădini. Pe urmă se repezi la păpuşar şi îl îmbrăţişă: îţi mulţumesc. şi totuşi cîte urme lăsase în sufletul Băiatului!. 145 . cu casele bogate. Acolo era renumitul cartier genovez.

Am văzut-o chiar eu. Scapă-mă!.deşi aşa era. Şi apoi e fată. Porunca domnească trebuie împlinită. Pe de 146 . apucîndu-l de umeri..Nu! zise şi Mihailo... Poienari. Era întîia oară cînd între Băiat şi tovarăşii săi de suferinţă se năştea o asemenea discordie şi se rosteau cuvinte atît de aspre.Nu face nebunia asta! îl sfătui Bucur.Am să-l rog pe măria sa Vlad s-o cruţe! mai rosti Băiatul. Băiatul nu ştia prea bine ce-l apucase şi cum de îndrăznea să se aşeze împotriva unei porunci a domnitorului... . apucînd-o de după umeri.. în loc de orice alt răspuns. şi de acolo. Îi strigă fata lui Bucur. la Curtea de Argeş.Trebuie să plece împreună cu ceilalţi. Xalom ştie prea bine ce trebuie să facă..Capii complotului trebuiau să împărtăşească soarta stăpînului pe care îl sluliseră. minţi!. şi el se simţise dator să i-l dea..Ea nu e vinovată! rosti Băiatul. . Ceilalţi urmau să plece pe jos. o zbughise. în munte. împreună cu Flor şi cu toţi ceilalţi. să o mărească şi să îi întărească zidurile cu cărămidă. uitîndu-i-se în ochi .. ticăloşii! mormăi Tit. Şi asta din pricina Voienei.Am să te scap! îi răspunse el. . . Voiena se strecurase printre ei. Să-l însoţească şi la cetate.Nu meriţi nimic! se necăji Tit.. la o cetate a lui Vlad.Scapă-mă!.Nu e adevărat. .. începuse să-l roage: . . la batjocorirea lui Nicolae. . Cînd oştenii îi înconjuraseră. nu e adevărat..Înţelege! îl mai rugă Mihailo.. Poate că atîta trecere merit! se fuduli el puţin. Voiena luase parte. . . Să ispăşească. Nu-ţi pune pielea în joc pentru una ca ea! .. în vederea noilor lupte cu turcii. Hamza. flăcăul spunea adevărul... se repezise la Băiat şi. Voiena îi cerusă însă ajutorul. Cum o să care pietre la cetate?.L-a însoţit pe tată-său şi pe ceilalţi boieri cînd l-au batjocorit pe locţiitorul domnesc! se mînie Bucur.

. . . lucioasă.Nu mă lăsa! ţipă Voiena. În jurul lor se strînse o mulţime de alţi oşteni. Pînă la urmă apăru şi Xalom. Dar un trabant veni tocmai atunci să i-o ceară pe fată. şi o să ai ce ţi se cuvine.Dă-te la o parte! scrîşni Băiatul. . zise Băiatul. . fără să mai punem la socoteală pe Tit şi pe băieţi. pe cap.Nu avem dreptul să cruţăm pe nimeni! mai glăsui cu răbdare Xalom.Dă-mi-o.Mă voi duce la Xalom. dar fata trebuie să intre în rînduri. purtînd o cască rotundă. . arătînd-o pe fată.altă parte. Se iscă învălmăşeală. se înfurie trabantul..Tu nu eşti în cădere să judeci poruncile măriei sale. împinsă de la spate şi de pe lături de oştenii domneşti. .Ce s-a întîmplat? Trabantul îi spuse că Băiatul se împotriveşte poruncii domneşti. întinzînd mîna s-o apuce. Îi şuieră Bucur la ureche. Răspund de ea! . ţinînd-o pe fată ocrotită cu dreapta. şi cu stînga încercînd să-l împingă încolo pe trabant. . .Cruţaţi-o pentru mine.Eşti nebun!. Coloana celorlalţi boieri se pusese în mişcare. . împreună cu ceilalţi ticăloşi.. Tu du-te la Xalom.Fata nu-i vinovată! întări Băiatul faţă de Xalom. . îi spuse. voia să-l arate că are destulă trecere la Xalom şi chiar la domnitor. Sînt fapte şi măsuri mai presus de înţelegerea ta. Nu calc porunca lui Xalom pentru nimeni. 147 .Atunci eşti omul boierilor. stărui el. oşteanul. fără altă lămurire.Nu răspunde nimeni de nimeni! îi spuse tăios trabantul. Luaţi-o! porunci el trabanţilor. Era un oştean spătos. Tit se uita încruntat. îi răspunse Xalom.

. şi el să se fi plecat în faţa măriei sale Vlad. zădărnicise totul. Şi fiindcă trabanţii o apucaseră totuşi de subţiori şi o tîrau spre coloană.Nu.. rugîndu-se în genunchi pentru ea. fiind închis. În prima zi nu i se dădu nimic să mănînce. 148 . Şi dacă mi-a cerut ajutorul. unde ştia acum.Eşti crud şi neomenos! continuă să-l strige Băiatul. Peste cîteva zile i se aduse şi un aşternut.. Tit şi băieţii. Trabanţii îl aruncară într-o cămăruţă din turn. Xalom! îi strigă comandantului.Eşti fără milă. . După atîta zbucium. învelindu-se cu haina. în timp ce era împins spre turnul din curtea domnească.. nu putea pleca s-o scape pe Roxana din haremul lui Mahomed.. Îi părea rău de ce făcuse. la care nu se putea ajunge. Prin purtarea lui. Voiena m-a uitat. Dormea pe jos.Închideţi-l în turn! le porunci comandantul. Băiatul se zbătu între aceia care îl ţineau şi îi legaseră mîinile la spate. nu mă duc! ţipă ea.. «Nu pentru că o iubesc! îşi spunea. . Trebuia să o fi îndemnat pe Voiena să se întoarcă în rîndurile boierilor. Taci!.Taci!. .. Nu te mai cain pentru ce-ai îndurat. . eram dator să i-l dau. cu pereţii foarte înalţi şi o ferestruică. lipsită de stăpînire.» Cel mai rău îi părea că. că se află. în şoaptă..... . în sfîrşit. Îl sfătuiau. În cea de-a doua i se aduse o fiertură de mei.. îi strigă lui Xalom: Te urăsc.. în partea de sus. dar mi-a dăruit şi cîteva clipe frumoase. cum suna porunca domnească. cîine de pază domnesc! Ai să plăteşti pentru asta!... apoi începură să-l hrănească mai bine.De astăzi înainte te-am şters din inimă! Du-mă în faţa măriei sale Vlad să dau socoteală de ce-am făptuit. Am ţinut la tine. îngroziţi. stricase tot. întorcîndu-şi capul.

Bucur şi Mihailo îşi vor întemeia familii şi vom vieţui cu toţii fericiţi. bine. Trecuseră aproape trei săptămîni. Băiatul plecă mai departe şi intră în aceeaşi încăpere unde îl mai primise Vlad. pentru că în săptămînile cît stătuse închis înţelesese cît greşise faţă de comandantul trabanţilor . cum se va duce la Stambul. Într-o seară însă un oştean îi deschise şi îl trimise. de nu. unde fusese conacul tatălui ei Voicul. pe Negru. cu vremea. fără pază. El îşi va închina toată viaţa slulirii măriei sale Vlad. îi va clădi o căsuţă. va pătrunde în harem. ursul.» În închipuire vedea casa. în minte. Şi. Mişcat. Tit şi băieţii ne vom adăposti. se mai gîndea el. şi toate cîte se mai pot vedea într-o minte înflăcărată. grajdurile unde îşi vor ţine caii. care de care mai îndrăzneţe. La Roxana trebuie s-ajung. se va întoarce cu fata. or vrea să mă ajute.Pe măsură ce trecea timpul. «Poate că şi eu. plec singur. cărora cred că le-am pricinuit destule necazuri cu purtarea mea nesăbuită.îl salută. Xalom îi puse mîna pe umăr şi îi răspunse că l-a iertat de mult. cînd stai închis într-o cămăruţă din turn. şi Băiatul nu fusese încă dus să dea socoteală în faţa măriei sale Vlad. cu toate că o asemenea faptă era aproape cu neputinţă de împlinit. de îndată ce ar fi ieşit din închisoare. 149 . «Dacă Tit şi băieţii.» Şi apoi. în căsuţa aceea. să ceară învoirea măriei sale Vlad să plece la Stambul. şi unde Roxana va trăi liniştită. În drum îl întîlni pe Xalom. gîndul acesta i se înrădăcina din ce în ce mai mult şi. la domnitor. luase hotărîrea ca.care în ziua cu pricina nu îşi făcuse decît datoria . începu să-şi facă tot felul de planuri. te gîndeşti pe îndelete la toate şi visezi cu ochii deschişi. se opri în faţa lui ostăşeşte şi îl rugă să-l ierte.

urmă logofătul Lazăr. îşi lăsă un genunchi în faţa domnitorului. . Au hotărît să facă nunta la toamnă. necunoscut. cu barbă albă. . cu capul plecat.Cred că oricine are datoria să lupte pentru o fată care îi cere ajutorul! îi răspunse el. şi în glasul lui simţi o undă de mîhnire. date cu turcii. cu Aloiz. logofătul Lazăr. verzuie. şi rămase aşa. Cuvintele logofătului căzuseră pe capul său ca nişte pietre.. pe lespedea de piatră. Băiatul ridică fruntea.Voiena nu mai are nevoie de ajutorul tău... şi se gîndi că asta e din pricina atîtor lupte pe viaţă şi pe moarte. şi în faţa lui pîlpîia o lumînare groasă. dar am o datorie faţă de ea. căpitanul Neagoe. Mai înainte se gîndise la Ghilţ.Tot mai vrei să lupţi cu oştenii mei pentru copila lui Flor? îl întrebă Vlad după cîteva clipe de tăcere.Nu.O iubeşti? Băiatul se roşi . şi a atîtor uneltiri boiereşti. Plin de căinţă. Băiatului i se păru că atît domnitorul cît şi logofătul Lazăr aveau feţele mai ostenite. înfiptă în acelaşi sfeşnic cu trup de balaur.Ca şi atunci. în imperiul turcesc. pe care l-am întîlnit în bătălia de la Giurgiu. alaltăieri. De altminteri. să o elibereze pe Roxana. . întinzîndu-şi puţin gîtul.S-a logodit la Poienari cu fiul spătarului Barbălată. ca să-l poată vedea pe Băiat.. Bărbaţii vor mai rămîne în cetate pînă la toamnă. Lîngă Vlad mai erau locţiitorul Nicolae. . îi vesti: . 150 . fără să ridice capul. totuşi se gîndi că acum nu mai avea nici o datorie faţă de Voiena şi putea să pornească neîntîrziat. Logofătul Lazăr se rezemă cu coatele de masă şi. şi un boier destul de bătrîn. femeile şi fetele au fost lăsate să plece. domnitorul şedea la masă.

Era într-adevăr liber să plece numaidecît la Stambul. Negru scăpă. Iar prietenii tăi.Bine! surîse Vlad. în prima clipă. luaţi asta. ca şi cum nu l-ar fi cunoscut.şi puţin lipsi ca să nu le scurteze viaţa. inima i se uşurase şi mai mult decît înaintea lui Vlad. apele veniseră mari. aveau o mulţime de vîltori şi curentul era foarte puternic.Măria ta!. şi fură atacaţi de o unitate de achingii. parcă ghicindu-l gîndurile. sînt gata să te-nsoţească. trecînd într-un rădvan prin Tîrgovişte. Peste două zile Tit şi băieţii plecaseră. Ai putea să-ţi pierzi viaţa! . dar ea îşi întorsese capul încolo. şi le dădu o pungă mare şi grea. le luară banii şi caii. O uşă din peretele lateral se deschise.Uite. nu se ştie cum. Trecuseră Dunărea cu greutate. . Voiena nu mai avea nevoie de ajutorul nimănui şi nici nu mai voia să-l cunoască. După aceea mă voi întoarce.. Bucur şi Mihailo.Mergem şi noi cu tine. care îi răniră pe Tit şi urs. pînă la capătul zilelor mele. Cu simţurile sale ascuţite reuşi să-şi regăsească stăpînul şi pe soţii lui. spuse Băiatul. pentru că plouase mult în ultima vreme. cadînă în haremul lui Mahomed! glăsui în clipa aceea. Băiatul simţise.. Tit.Am aflat că ai o soră. şi cei trei prieteni ai Băiatului intrară. pe măria sa. Însă vodă făcu un semn. Din fericire. Nici nu se apropiaseră însă bine de munţi. de la achingii.Aş dori să-ncerc. o săgetare în piept. Este un lucru nespus de greu şi primejdios. măria sa ne-a dat voie. În ajun o văzuse pe Voiena. . Îndată însă după aceea. spuseră ei. . cu credinţă. Vlad. Şi că ai vrea s-o scapi. dacă măria sa îmi dă voie.. la nişte ţărani. deschise ochii mari Băiatul. îi despoiară de veşminte . Noi te vom ajuta. rosti Vlad. care-l adăposteau şi încercau să-l 151 . plină cu galbeni. . şi nu am altă dorinţă mai mare decît să-l slulesc.

se pare că a avut încă din cele mai vechi timpuri o mare trecere la turci. la un prieten de nădejde al lui Vlad şi cu ajutorul acestuia . cîştigîndu-şi pîinea de toate zilele. despre care îi vorbise Bătrînul înainte de moarte. şi Tit. şi Tit rămăsese şchiop. chipurile. din cuvintele rostite. călătoriră numai noaptea şi ocolind locurile unde se aflau garnizoane turceşti. se ducea ultima nădejde ca Băiatul să-şi mai poată afla vreodată taina naşterii sale. de păpuşile lui. Atîta îl ura sultanul pe voievodul muntean. Dar nu asta îl îngrijora atunci cel mai mult. cu veche tradiţie în Orient. Jucîndu-şi ursul. Drumul fu lung.se aşezară într-una din marginile Stambulului mahomedan. că ar fi vorba de marii demnitari turci. sau măcar că îl sprijină. Încasările mergeau bine. 3 în limba turcă «Rum eli» înseamnă «ţara grecilor» 152 . încît poruncise să li se taie capetele tuturor celor ce se găseau în închisori. anevoios şi plin de capcane. de viziri şi chiar de Mahomed. Şi privitorii se prăpădeau de rîs cînd Tit lăsa să se înţeleagă. Iarna o petrecură în Rumelia3. de la achingii.după o scurtă oprire în cartierul Galata. Între cei despre care aflară că ar fi fost ucişi în închisoare se aminti şi numele pîrcălabului Brad. Teatrul de păpuşi. Aceştia îl înştiinţaseră însă că nu era primejdie mai mare pentru cineva. pe domnitorul valah. decît să se afle despre el că îl sluleşte. strînsese o mulţime de bani. Pe deasupra. În primăvara următoare . Nu mai aveau decît un cal. reuşiră să se strecoare prin păienjenişul sutelor de primejdii. şi iată-l unde şi cum se sfîrşise! Prin moartea lui. Cît îl căutase Băiatul prin ţară.lecuiască pe Tit şi pe urs de grelele lovituri primite în luptă. cîntînd sau dînd mici reprezentaţii cu păpuşile. vistiernicul «teatrului». mai prevăzători. bănuiţi că ar fi sau măcar ar fi fost cîndva oamenii lui Vlad. ci Roxana. mai primi o sumă însemnată de la prietenii lui Vlad din Galata. De aici înainte.

le aducea fel de fel de ştiri şi le crea numeroase legături. Se terminaseră cele din urmă pregătiri. ca să apucăm să-l slulim pe măria sa în războiul cu Mahomed. Fusese nevoie de o luptă.gaza al lui Mahomed împotriva necredincioşilor din Valahia. Gîndul le venise în urmă cu cîteva săptămîni. dar toate în zadar. pentru a căror înarmare cheltuise suma uriaşă de trei sute de mii de galbeni. În fruntea a peste un sfert de milion de oameni. Cînd va ajunge în ţară. I se aduseseră felurite leacuri. în care era gata să-şi piardă viaţa Băiatul. În ultimul an fusese mereu bolnavă. înteţite la Stambul.Trebuie să ne grăbim! spusese Băiatul aflînd de boala Roxanei. pe Mihailo. de pe o stradă a Stambulului. se înţelegeau cu ea bine.Cu banii strînşi. Avură totuşi nevoie de aproape şase luni ca să o poată înştiinţa pe Roxana de prezenţa lor la Stambul. eunuci. din pricina nenumăratelor recrutări devşirme. în ultimele două săptămîni. pentru că pătrundea într-o mulţime de locuinţe. Roxana le putu trimite mai multe veşti. Afară de asta. . băieţii erau nevoiţi mereu să-şi schimbe înfăţişarea. Prilejul veni numai odată cu începerea de mult anunţatului război sfînt .. şi de încă pe atîtea ca ea să găsească un mijloc sigur de a-l întîlni. Mahomed porni cu mare tărăboi din Stambul. Uitasem să spun că. cu ţelul de a transforma această ţară în paşalîc turcesc.. nu putuse să ia parte. de şederea prelungită atîţia ani în străini. de Băiat. Femeia a cărei cocioabă o închiriaseră era spălătoreasă. Paza la palatul imperial slăbi. Boala ei era pricinuită de dorul de casă. pentru că se prefăcuse în. cînd nişte oşteni turci îl înhăţaseră. ca să nu fie trimişi la armată. Acum totul se aranjase. ca să-l poată scoate înapoi la lumină 153 . fată. trebuie să ne întoarcem la timp. la care Băiatul. slujitori şi slujitoare de la palat. începură să mituiască pe o mulţime de paznici. aerul Valahiei o va lecui.

care locuia în cocioaba lui. fără să-şi piardă stăpînirea de sine. Tit. cum spunea el mai tîrziu. frumuseţea ochilor.şi între acestea numi în primul rînd Ţara Romănească . Cum tocmai îşi terminase slujba. Avea ochi scăpărători şi chipul îi împrumuta din ce în ce mai mult. părintele nu ar avea nimic împotrivă. la vreo fereastră. Lucrul nu era prea greu. trăsăturile şi frumuseţea nefericitei sale mame. întrebîndu-l cine era fermecătoarea copilă. La puţin timp după aceea. el ar dori să-şi întemeieze o familie. Se întîmplă însă ceva neaşteptat. pe Roxana. Băiatul rămăsese subţire şi mlădios. Băiatul. Cele şaisprezece primăveri 154 . dulcea lui fiică Aişă». de aceea se gîndise s-o ia de soţie pe Aişe. în cazul cînd. dar gluma se îngroşă. prin iscusinţa lui Tit.. Unul din străjeri îi admiră mersul şi. că fata pe care o urmărise nu era altcineva decît «lumina ochilor. Tit făcuse lucrui acesta şi in vederea îndeplinirii planurilor de a pătrunde în seraiul împărătesc. subţire ca trestia şi mlădioasă ca o căprioară. pentru că străjerul veni la Tit. îmbrăcat în veşmînt de fată. îi răspunse ostaşului. trecuse de cîteva ori pe dinaintea palatului împărătesc. pentru că. Bucur şi Mihailo se prefăcuseră în batrîni. unde şi fusese dus. Băiatul făcu mult haz de răspunsul acesta. La început se temură.pe tovarăşul lor sîrb din tabăra de ieniceri. Luase parte la cîteva năvăliri în ţările ghiaurilor .. iar Băiatul în fată. ca să cunoască împrejurimile şi cu nădejdea că o va vedea. deoarece peste alte cîteva zile turcul îi mărturisi lui Tit că. potrivit felului de a vorbi oriental. cumva. Fiind oarecum în vîrstă. o urmări pe străzile Stambulului şi văzu unde locuia. Are destulă avere. deşi cu scurgerea anilor crescuse înalt şi cu muşchi de oţel. bucuria vieţii şi mîngîierea bătrîneţelor sale. se luă după presupusa fată. dorea să nu mai plece pe viitor în război. la această vîrstă.şi fusese în stare să aducă de acolo destulă pradă.

părintele. Încerca să şi-l închipuie cum mai arată. de unde fusese răpită. închisă în temniţa cu gratii de aur a haremului lui Mahomed şi supusă unor umilinţe de neîndurat pentru o fată valahă. ce ducea la poarta dinspre mare a palatului imoerial. Ar fi fost bucuroasă să-şi fi dat nu ştiu cîţi ani din viaţă. Ecourile glasului său tîn-guitor încă mai vibrau prin aerul fierbinte. dar. În urma unei îndelungate chibzuinţe între tuspatru.. Apoi gîndul îi fugea la munţii unde se născuse. întîlnirea şi apoi fuga împreună cu Băiatul. abia uşor împrospătat de briza amurgului. De cînd aflase că era la Stambul.. să primească cererea în căsătorie a lui Daud.postul cel mare din a noua lună a anului musulman . mărginit de platani. Roxana . 155 . se văzură două femei. pe drumul larg.. la florile care cresc acolo mai înmiresmate decît oriunde pe pămînt. în urmă cu peste cinci ani.. Roxana trăia într-o nelinişte îngrozitoare. prietenii noştri luară hotărîrea ca. printr-un eunuc cumpărat de Tit .. Datorită încrederii pe care o avea în Băiat. cum se numea străjerul.pregătea.sperînd bineînţeles.înştiinţată între timp. ca pînă atunci ei să fi şi izbutit să ajungă la ţelul pe care îl urmăreau. Era sigură că totul va merge bine şi ea se va reîntoarce la Tismana. la apele lor reci şi limpezi. cînd. pe deasupra apelor ce scînteiau argintii sub lumina plăcută şi binefăcătoare a soarelui. Tit.ale ei par a fi numai potrivite pentru un ostaş de patruzeci şi patru. cîţi avea el. nu se temea de nimic. La întîlnirea cu Roxana se gîndea şi Băiatul. atunci cînd privea visător spre Galata. Muezinul vestise ceasul rugăciunii de seară.. să amîne nunta pînă după ramazan . numai să sosească mai repede ceasul cînd îl va revedea pe Băiat. luîndu-şi mii de măsuri.

mustăcios şi cu buzele groase. primul de lîngă uşă. Amîndouă trecură pe sub portalul înalt de piatră. străbătură săli înalte. Luînd patalamaua imperială de liberă trecere din mîna femeii vîrstnice. după ce scăpase cu viaţă.şi ajunseră la intrarea propriu-zisă în harem.. pe băiat îl izbi altceva. aleasa inimii sale venind. Mustafa îl întrebă pe Daud: . numit în această nouă slulbă de la palat. şi care păşea şchiopătînd uşor înaintea celeilalte. fugind iepureşte din bătălia de la Giurgiu. cîte doi de o parte şi de alta a uşii. intrară într-un gang luminat de făclii. În schimb.locuite odinioară de împărăteasa Bizanţului şi acum hărăzite fostei sale micuţe prietene . căreia. Le recunoşti? 156 .. La fiecare trei săptămîni îi venea rîndul să facă în locul acesta de pază. Nu îşi mai lua ochii de la. fostul său comandant de ortă. în stînga. neîndurătorul Mustafa. împletite din fîşii de mătase albastră şi roşie. şi urcară pe nişte scări întortocheate. logodnica sa. Comandantul gărzii de la intrarea spre încăperile Roxanei . pînă la catul întîi al palatului. se opri în dreptul oşteanului de pază şi îi arătă zapisul de liberă intrare în palat. Unul dintre ei. ce miroseau plăcut a esenţă de trandafiri. Daud se făcu stacojiu la obraz şi începu să transpire.Femeia mai în vîrstă. Călăuzite de un alt oştean gras şi încruntat. pe care era sculptată o semilună poleită cu aur. cu spinarea puţin aplecata.nu era altul decît Mustafa. potrivit asprelor datini musulmane. Văzînd-o pe. podite cu marmură . Aici.. nemişcaţi ca nişte statui. rănit. rătăciră pe o mulţime de culoare.Uită-te bine la ele. patru oşteni cu ilice găitănite şi turbane uriaşe. zvelte şi graţioase. avînd în mîini suliţe. stăteau lîngă zid.. nu avusese încă îngăduinţa nici măcar să-l vorbească.totul de un lux oriental obositor . era Daud.

văzîndu-l pe Mustafa şovăind. cu ochii pironiţi la. de aramă. în astfel de treburi. . logodnica mea Aişe. Şi în faţa ochilor i se ivi o femeie neînchipuit de frumoasă. Ea îi va da ajutor lecuitoarei. printr-un coridor lung.Eu să fiu tras în ţeapa! zise Daud. uşor aplecată şi care păşea şchiopătînd.... în sfîrşit. bătut în pietre scumpe... le dăm drumul. Perdeaua fu dată la o parte de Tit . 157 . cu un brîu aurit. călăuziţi mai întîi de un enuc cu cercei mari. recunoscînd-o numaidecît şi ţinînd-o să nu cadă. în urechi. glăsui. . Tu vei fi tras în ţeapă. Fata îşi duse mîna la frunte şi se clătină. călcînd peste covoare persane atît de moi că se îngropa piciorul în ele. luminăţia sa. pentru că se pricepe la fel de bine.. da.. nu altul. dacă nu va fi totul în ordine şi se va ivi vreun bucluc. îmbrăcată în şalvari albaştri. nu mai trecură decît cîteva minute şi.pentru că el era femeia cea vîrstnică. . Băiatul îşi dete la o parte feregeaua de pe obraz şi îşi desfăcu veşmîntul larg.. Mustafa..Le recunosc! se bîlbîi Daud.. iar peste umeri cu un văl ţesut dintr-un fir mai fin decît firul de păianjen. lăsînd să se vadă hainele bărbăteşti de dedesubt şi sabia cu care era încins. Femeia mai în vîrstă. De aici înainte. pe urmă de o bătrînă zbîrcită. la fel de bine ca şi bătrîna. Iar cealaltă este. sosiră. pînă aproape de glezne. da. este vestita lecuitoare din Beyoglu. care îi va alina nemeritatele suferinţe trupeşti ale florii florilor inimii slăvitului nostru sultan. cercetînd încă o dată patalamaua.. urmă el.Roxana! murmură el.Pe răspunderea ta. în faţa unei perdele de atlaz gros. logodnica lui. dar palidă şi subţire ca un luler. care de fapt nu se uitase nici o clipă la femeia vîrstnică şi rămăsese cu ochii numai la frumoasa lui Aişe.. se grăbi să adauge străjerul..

Faptul acesta îi făcea pe oameni să se uite miraţi pe urmele lor. Pe unul dintre ei călărea un urs. pe micuţa Oltea. La început. Numai cu nădejdea scăpării şi a reîntoarcerii în ţară se învoise Roxana să primească darurile în bijuterii şi pietre preţioase făcute ei de Mahomed şi de alţi demnitari ai imperiului. fetiţa se cam speriase de Băiat. unde debarcaseră. Tit cumpărase patru cai de la Galipoli4. Iar caii. şi primeau un pumn de galbeni. important oraş pe malul european ai Dardanelelor. se zărea cît de colo că erau de rasă şi obişnuiţi cu goana îndelungată. Aşa ceva nu se vede oricînd.12 STRIGĂTUL HUHUREZULUI fugeau cu o iuţeală neobişnuită. De altfel aveau ce privi. ba încă le şi prisosea. Nici măcar hidoşii Caii 4 Galipoli. Dacă Tit ţinea pietrele scumpe şi giuvaericalele. Cu ele ar fi putut să cumpere. ci patru grajduri a cîte două sute de cai. Săculeţul purtat de Tit era plin. De bani însă nu se plîngeau. cucerit de turci în anul 1354 şi numit de ei Ghelibolu. Bijuteriile le aveau de la Roxana. 158 . Era destul să scoată din săculeţ cîte o bijuterie sau o piatră preţioasă. În harem nu fusese obişnuită să vadă figuri bărbăteşti. cu îngrijitorii lor cu tot. Aveau cît le trebuia. Plătiseră pe ei o groază de bani. Băiatul ducea cealaltă comoară a Roxanei. nu patru cai împărăteşti. şi Tit avea bănuiala că toţi patru fuseseră furaţi din grajdurile sultanului. dacă ar fi vrut. Vînzătorul unsese o înaltă căpetenie de spahii. dornici să-i cîştige bunăvoinţa. să o schimbe la cel dintîi neguţător sau cămătar.

atînci cînd Roxana. da. dintr-o amforă de argint. îşi dădea seama că Băiatul îi era cel mai apropiat ocrotitor. şi parcă nici nu-i venea să creadă că flăcăul voinic. Cît timp au călătorit p« corabie. alături de care făcuse. aveţi dreptate. cu simţul binecunoscut al copiilor. de la Stambul pînă la Galipoli. nu ştia cum să-l mai mîngîie şi ce să-i mai spună... le aminti. Veţi avea răgazul să vă spuneţi tot ce aveţi pe suflet în timpul călătoriei. Roxana îi spusese Băiatului că fără această fetiţă . Corabia ne aşteaptă în port. cu ani în urmă. să se lipsească de banii noştri. s-ar putea ca neguţătorul să-şi schimbe gîndul. Pe amîndoi îi aduse la realitate Tit. după ce vom fugi de-aici. Şi Băiatul se simţea gata de orice sacrificiu pentru micuţa Oltea. Vîntul este prielnic şi. şi după primele clipe de sfială.pe care o iubise ca şi cum i-ar fi fost o adevărată mamă . Îl privea fără să se sature.Orele trec repede.nu ar fi fost în stare să supravieţuiască dorului de ţară. Nu avea nici cinci ani împliniţi. stropită cu apă de Tit. Se uită din nou la Băiat. Însă 159 . Fata.Aşa e. singura şi cea din urmă mîngîiere a Roxanei în anii de de restrişte. nici ruşinii de a fi ajuns roaba lui Mahomed. să ridice pînzele şi să plece. fusese copilul. atîtea nebunii şi se jucaseră în fel şi chip pe pajiştile şi în pădurile înflorite ale Tismanei sau în ograda liniştită a tatălui său. recunoscu Roxana.eunuci nu puteau intra în locul unde fusese ascunsă ea de Roxana. o să avem timp destul să vorbim. îşi reveni. cum făcea înainte cu Roxana. şi cînd se trezea dimineaţa îl lua de gît. tovarăşul ei de zburdălnicii. Să ne reîntoarcem însă în serai. Voicul. dar. înalt şi bălai. dacă nu ajungem la vreme. în braţele căruia se găsea. . . îşi pierduse cunoştinţa. şi nu voia să se mai despartă de el. văzîndu-l pe Băiat. s-a deprins însă cu Băiatul.

. Mama fetiţei a fost printre ele. şi măcar ea să fie ferită de înjositoarea robie în haremurile osamnlîilor.Orice ar fi. Fiind frumoasă. dîndu-şi seama că acestei arzătoare dorinţe a Roxanei nu i s-ar fi putut împotrivi. Eunucii nu au prins de veste. Mahomed a dat voie unui han tătar să-şi aleagă cîteva roabe din palat. . încercînd să o apere.. . Mama ei a fost furată dintr-un sat de pe la noi. se învoi păpuşarul. l-am făgăduit. să bea o licoare. cu puţin timp în urmă. M-a rugat. iar cadînele şi slujitoarele haremului.trebuie să vă mai spun cîteva lucruri. în dosul unei perdele de muselină. prin trecerea pe care o aveam la palat. uitîndu-se spre Băiat.Şi mama fetiţei unde e? vru să afle numaidecît Tit. Copilului i-am dat. Tit rămăsese puţin pe gînduri. Şi. zise la sfîrşit. dar Băiatul se hotărî numaidecît: . Prin el se poruncea tuturor 160 . Fetiţa dormea liniştită pe un divan mic.avînd desenată pe el turaua monograma lui Mahomed.Nu. . pînă ce vom ajunge pe corabie. încercînd să măsoare greutăţile. mai arătă o legăturică.. după ce tatăl său a căzut în luptă. Este cea mai mare rugăminte pe care v-o fac. mişcate de soarta ei tristă.Este a ta? întrebă Băiatul. Şi iată. marele dregător al cancelariei sultanului . să fac orice ca fetiţa să ajungă din nou în ţara strămoşilor săi. Ea va dormi liniştită şi nu vă va face nici un fel de încurcături.botezată Oltea în amintirea pămîntului de unde se trăgea. le-o arătă pe Oltea. Înainte de a pleca. într-un colţişor ferit din fundul haremului.. Aici sînt lucruşoarele ei. am pregătit totul ca fetiţa să ne poată însoţi. Nu a trecut mult. cu inima strînsă.. şi femeia a născut. a fost dăruită seraiului.La numai cîteva luni după naştere. sărmana femeie a venit la mine şi mi-a căzut în genunchi.Bine. o vom lua pe micuţă cu noi. înainte de a părăsi această încăpere. nu au destăinuit nimănui sosirea pe lume a fetiţei . . Roxana le dete săculeţul cel greu cu giuvaericale şi un document semnat de însuşi nişangi-paşa.

căzînd direct pe umerii străjerului. Trecînd pe aleile cele mai ferite şi întunecate ale parcului. Bucur. pe unde. fugarii reuşiră să ajungă. Uşa. Tit aruncă de sus o frînghie cu noduri. păzindu-l din spate de primejdie. Totul fusese chibzuit. luîndu-l la rînd. cu opt ani înainte. descoperită de Roxana.să le înlesnească şi să le ajute călătoria. în timpul lungii sale robii. pe toţi cei şase paznici. iar Tit încheia micul convoi. aflaţi în acest loc. de altfel. Urmă păpuşarul. Un străjer stătea în dreptul terasei. şi cadiascherilor conducătorilor religioşi . Băiatul îşi dădu drumul de pe marginea de sus a terasei. Mihailo şi ursul îi doborîseră. la distanţă cam de cincizeci de paşi unul de celălalt. Era Bucur. lovit cum trebuie de pumnul dibaci al Băiatului. care dădea semnalul că drumul e liber. Roxana desfăcu o uşă tainică din perete. Cum înaintau pe alei. 161 . pînă la zidul din spatele palatului.guvernatorilor imperiali. Cine ştie prin ce mijloace şi cu cîtă greutate reuşise biata Roxana să dobîndească documentul acesta! Deocamdată trebuiau sa lasa cît mai repede şi mai pe nesimţite din palat. se auzi un ţipăt de huhurez. primită în braţe de Băiat. fiecare în dreptul cîte unui contrafort.sangiacbeilor . Furişîndu-se prin partea de dinafară a zidului. Băiatul o ţinea în braţul stîng pe fetiţă. nu era cunoscută de paznici. rămase leşinat. terminată cu o terasă. şi cu dreapta o sprijinea pe Roxana. din vreme. împărăteasa Bizanţului se putea strecura neobservată de slujitoarele sale. fără să mai întîlnească pe nimeni. Ieşiră într-un coridor mărginit de oglinzi. şi acesta. de acolo urcară pe nişte scări întortocheate. pînă la o sală dosnică. fără să ceară nici o lămurire celor care îl înfăţişau. aducînd-o şi pe micuţa Oltea. aşa cum sărea din copac pe cal. şi cea dintîi se coborî Roxana. Nu se auzi decît o icnitură.

fetiţa se deşteptă. Îmbrăcîndu-se repede în hainele străjerilor doborîţi. Străjerul. fantomatic. lovitura nu fu destul de bine socotită. păţise şi el la fel. se apropiau de zid. Acesta îl întîmpină şi îl lovi cu suliţa. Străjerul.. rănit uşor. începînd să se vaiete. . în tăcerea nopţii. o îndemnă Băiatul pe Roxana. . ..După ce îi legaseră fedeleş pe paznici. clătinat de vînt. Soţul său. Şi. glasul clar al fetiţei răsună pînă departe.Ai grijă de fetiţă! Parcul palatului imperial se vedea. Dar o rază de lună rătăcită printre ramurile copacilor căzu pe ochii fetiţei.Urcă-te tu. . Capul frînghiei fu apucat de urs. începu să se zbată. Văzîndu-se în braţe străine.Cine este? strigă un străjer. Roxana vru să se mai uite o dată la chipul copilei din braţele Băiatului.. în noapte. fie că raza de lună îi tulbură somnul. care se supunea întrutotul poruncilor lui Bucur. şi fiul păpuşarului dăduse semnalul. sărise pe zid şi ajunsese într-unul din cele două turnuri.Lasă-mă la mama. spre turnul unde veghea Mihailo. luat de urs pe neaşteptate. în haine femeieşti. fusese trîntit de-a dreptul în braţele băieţilor. Şi o trîmbiţă se auzi dînd alarma. la mama mea!.. Mai înainte de a începe să se caţăre pe frînghie. Roxana o privi. fie că puterea băuturii adormitoare trecuse. căzu. aflat în turnul din celălalt colţ al zidului. cu frunzişul său des. Scăparea era deci sigură. Băiatul aruncă un capăt al frînghiei cu noduri pe zid. să vadă dacă încă mai doarme. alergînd pe culmea din stînga a zidului. ursul se căţărase pe trunchiul unui platan. şi dincolo de zid se auzea marea. tocmai cînd tustrei fugarii. Bucur şi Mihailo se căţărară. Dîndu-l la o parte învelitoarea de pe obraz. se sperie şi. ridicînd mînuţele spre Roxana. dar în iuţeala cu care se desfăşurau întîmplările. în cele două turnuri. 162 . cu ajutorul ursului.

repeta Băiatul.. 163 .. îl izbi cu suliţa în piept. se bucură Mihailo. . înfrigurată. A zburat cea mai mîndră pasăre din colivia înălţimii sale sultanului!.Cel care vine e fostul nostru comandant de ortă...N-ai grijă. Şi. alergînd. pasărea scumpă.. Bucur. după ce lăsă o altă frînghie cu noduri în partea dinafara zidului. Mustafa. s-a sfîrşit. Roxana. începură să strălucească feeric. întîmpinîndu-l pe Mustafa. . sări jos şi o aşteptă pe Roxana. răsunau tot mai desluşit vocile. . Şi tu şi fetiţa veţi fi salvate. iluminate de făcliile din mîinile urmăritorilor.. .N-ai nici o grijă... făcîndu-l să se prăvălească. ţipau ascuţit cîţiva străjeri din parc. de cîteva ori m-a bătut cu biciul pe pielea udă. vom scăpa. mai avu vreme să i-l arate Băiatul lui Mihailo pe oşteanul turc care alerga în frunte. înaintea fugarilor. încleştîndu-şi dinţi. încercă s-o liniştească Băiatul. De atîtea spaime. Tit îi urmă cît ai clipi. . murmură Roxana.Oho! îmi place întîlnirea cu el.. ştiind ce pedeapsă o aştepta.slăbită de boală şi înfricoşată se căţără. Roxana .S-a sfîrşit.. scoţîndu-şi de sub veşmîntul femeiesc sabia.Cu ajutorul lui Tit.. . ţinută de urs. ... foc. şi Băiatul la fel. luînd parcă. mărgăritarul haremului. urmat de alţii vreo patru. din spatele lor veneau alţi cinci sau şase străjeri. Încercînd să-l înconjoare.Uite-l! răcni un oştean turc.. şi coroanele negre ale copacilor. Au furat-o pe Fatma din harem!. Să nu ne scape Fatma. Tit şi Băiatul se întoarseră spre aceştia. tremurînd ca o frunză. se împiedica la fiecare pas.Căutaţi-o pe Fatma... ... simţea că se sfîrşeşte.. de atîta vîlvoare. dacă ar fi fost prinsă. Dar Roxana nu mai credea.Fatma!.... Şi eram încredinţată că totul va merge bine. pe frînghia cu noduri.

tezaurul şi celelalte încăperi. pînă am s-o ucid. era foarte mică. alergaseră numai cei de la intrarea în camerele Roxanei şi cîţiva de la poarta din spate. în vreme ce ursul.Împreună cu Fatma. Spre norocul lor. şi aveau timp destul să fugă. . ca să se minuneze de frumuseţea cadînei stăpînului nostru. o voi tîrî de coade tot Stambulul. se văicărea el. Dintre ei. zdrobindu-l unul de altul. mărgăritarul haremului. îi rosti ameninţător alt oştean. Printre cei care îi încolţeau pe Băiat şi pe Tit se găsea şi Daud. La sunetul trîmbiţei. zărindu-l prin întuneric pe Băiat şi pe Tit. în timp ce alerga spre grupul de fugari. Dacă o prind. nelăsîndu-se nici el mai prejos. trîntindu-l jos şi călcîndu-l apoi cu picioarele. Bucur şi Ursul să se bată cu cei dinainte Bucur şi Mihailo începură să-l ia în suliţe pe vrăjmaşi. potrivit obiceiului turcesc.lăsîndu-l pe Mihailo. de cînd plecase sultanul şi mai toti oştenii fuseseră luaţi la război. prinse doi străjeri deodată în braţe. puteau să-l doboare pe otomanii care încercau să-l încercuiască. rămînînd să vegheze restul haremului. lăsînd-o din braţe pe fetiţă şi încredinţînd-o Roxanei. mîine dimineaţă ai să te urci în ţeapă. 164 . se duseseră să se culce după cîntarea de seară a muezinului. Socrul meu îmi ceruse îngăduinţa să vină şi ea la palat. Numai vreo treizeci de străjeri se aflau pe la porţi şi uşi. mai rămînea un răgaz. Pînă să fie treziţi şi să se echipeze ceilalţi oşteni ai gărzii.Dacă nu o vom prinde pe Fatma. . . Şi dacă Tit şi băieţii luptau vitejeşte. garda palatului. care. încercă să se dezvinovăţească. Cu toţii erau cel mult zece sau doisprezece oameni.Uite-mă aici! îi strigă Băiatul. împreună cu socrul şi mireasa ta.Care dintre femeile acelea o fi Aişe? răcni Daud. . a fost furată şi Aişe. o parte nici nu îndrăzniseră să-şi părăsească locurile de pază.

Cîine! strigă Băiatul şi. se luă după Băiat. îi zbură lui Daud capul. uimit şi întărîtat. Înfricoşată de noaptea aceea cumplită.. Tit. încercînd să-l ridice. dar. fiind oştean încercat. îşi muşcă limba.Daud. Roxana. prin întuneric. cu o mişcare domoală. . şi Băiatul. căzu la pămînt.spre marea argintie. Văzînd-o pe Roxana. Îndîrjiţi peste fire de moartea Roxanei. Daud căzu cu capul pe pietre. să fugim.. nemaiţinînd seama de nimic. apucîndu-l de umeri. Îi zîmbi ea şi rămase aşa. se aplecă asupra Roxanei. Încercînd să-l înfricoşeze pe Daud.. dîndu-l un picior în spate. Băiatul. Ar fi vrut deci doar să-l sperie şi să-l pună pe fugă. Băiatul nu voia să-l ucidă. Îmi făcusem atîtea visuri. însă zgomotele dinlăuntrul parcului împărătesc lăsau să se înţeleagă că în curînd vor veni şi alţii. cu o singură lovitură de sabie.. crezu că e Băiatul şi o lovi în piept cu sabia. . făcînd să ţîşnească din ele scîntei şi să sară capete de pe umeri. cînd săbiile şi suliţele se ciocneau între nişte oameni încruntaţi şi necunoscuţi. dintre cei cîţi îi înconjuraseră la început nu mai trăiau decît patru. gîndindu-se că .Mamă. Mihailo şi Bucur se avîntară ca nişte tigri asupra străjerilor palatului împărătesc.fără să mai vadă nimic .Ai grijă de fetiţă. nu mă lăsa. Capul lui Daud se rostogoli în praf. se rostogoli pe lîngă zidul palatului şi fu din nou în picioare.. 165 . apoi.. plîngînd cu sughiţuri: . după ce fuseseră atît de aproape de salvarea ei.. cătînd . îi reteză turcului turbanul.lui i se datora că reuşise să pătrundă în harem. învîrtindu-şi sabia prin văzduh.. clătinată de vînt. fetiţa se trînti asupra trupului fără viaţă al Roxanei.. îl trînti la pămînt.deşi Daud nu făcuse lucrul acesta cu vreo intenţie bună .. De fapt. lunecînd pe lîngă zid.

destul de apropiat. fu să-l vadă pe Negru. băieţii ducînd cu ei trupul neînsufleţit al Roxanei şi pe fetiţă . cu făgăduiala de a primi pentru asta o plată foarte mare şi de a fi dusă. la Galipoli. Folosindu-se de această biruinţă. plătiră. cu corabia. unul de Tit. care rămăsese mai în urmă. le ceru o sumă aproape încă o dată mai mare decît fusese la început vorba. de un vas asemănător. Urcîndu-se în barcă.Bătălia se desfăşurase de altfel cu repeziciune. De asemenea. Genovezii obişnuiau de multe ori să primească. Ea se învoise ca Tit. la îndemnul lui Tit. la Galipoli. vestita lecuitoare din Beyoglu. Cea dintîi grijă a Băiatului. Însuşi Vlad se salvase odată. creştini care fugeau din imperiul otoman. Faţa ei palidă se luminase. poruncind să se ridice pînzele. Neavînd încotro. În zorii zilei următoare. agăţîndu-se. unde lăsaseră o barcă priponită de ţărm. şi cel din urmă. Numai că neguţătorul care era stăpînul corăbiei avea un suflet hapsîn. după aceea. odată ajunşi pe corabie. motivînd că primejdia pentru vasul său crescuse.se cufundară în noapte şi se îndreptară în goană spre locul. să le acopere retragerea. îmbrăcat ca femeie.doi răpuşi de Mihailo. cel care orînduise totul. Se povestea doar despre ea că ar fi fost o principesă bizantină. de Bucur. se ţinuse de cuvînt. Era. Cei patru otomani îşi dădură şi ei viaţa . El auzise zgomotele luptei şi trîmbiţele de alarmă şi. 166 . corabia începu să plutească. o bătrînă al cărei chip nu i-l putuse nimeni vreodată zări şi al cărui nume iarăşi nu i se cunoştea. unde a şi rămas pînă la debarcarea ei la Galipoli. să intre în locul ei în harem. fugită cîndva dintr-un harem. Băiatul o sărută pe fosta lui mică tovarăşă de joacă pe frunte. şi neguţătorul. vîsliră pînă la corabie. în cală se găsea ascunsă. Şi Tit. Calul fusese adus dinainte pe punte. pe punţile corăbiilor lor.

văzură urmele jafurilor şi silniciilor otomane. Potecile erau întortocheate şi stîncile prăpăstuite. Trecerea prin Balcani fu nespus de grea. pe cîmpiile Bulgariei. Scăpară însă cu bine şi debarcară. Copii flămînzi. laolaltă cu sălbăticiunile. Aproape toate corăbiile otomane fuseseră trimise înainte. dar libertatea nu-i mai era de nici un folos. liberă. Vîntul domol îi răcorea. Se cuibărea în braţele Băiatului şi. cireşile începeau să se coacă.albă. uneori.în sfîrşit. lipsiţi de un acoperiş. Porturile turceşti erau pustii. încît în Valahia se putea lăsa casă plină de comori deschisă. şi 167 . nu întîmpinară decît o singură furtună. Fetiţei îi plăcea din ce în ce mai mult această călătorie. răvăşite ca sub mîna unui uriaş. O femeie cu minţile rătăcite plîngea la o răscruce de drumuri. în apropiere de Galipoli. Pretutindeni pe unde trecură apoi călări. Învelită într-o pînză albă . În copaci. Oamenii povesteau că Vlad preţuia şi păzea cu atîta străşnicie cinstea. către insula Chios. aflau ştiri din ţară. după ce porni. începea să cînte vechi cîntece olteneşti. mugurii trandafirilor se deschideau într-o revărsare ameţitoare de parfumuri şi culori. întîia din viaţa ei. chemîn-du-şi zadarnic înapoi soţul şi cei trei feciori. Pe la popasuri. corabia. De asemenea. luaţi în sclavie şi trimişi să vîslească pe catarga galerele militare ale lui Mahomed. prin Dardanele. se duse îndată la fund. Dincolo de munţi însă. prin Marea Neagră. Ochii celor de faţă se umplură de lacrimi. nu fu urmărită şi nu întîlni pe mare decît nişte vase mici de pescari. încărcate cu trupe. fără părinţi. aşa cum îi fusese şi sufletul . se adaposteau prin munţi. Pîraiele murmurau. cît era de mică. Spre norocul lor. corabia genoveză urmîndu-şi drumul pe mare. Pentru că atîrnaseră de el o piatră.trupul Roxanei fu aruncat în mare. învăţate de la Roxana. spre Dunăre.

le povestiră şi aici oamenii. În Valahia fusese secetă. aceştia strigau: . moşii şi aur. Domnitorul îi răsplătea din plin pe cei cinstiţi şi viteji. Pe cei răniţi în piept îi răsplătise.. din dosul fiecărui trunchi de copac. din spatele fiecărei moviliţe. sleite de foame şi sete. scăpaţi din lanţurile robiei otomane. fusese învinsă de o mînă de oşteni valahi. după ei. Tit. pe o plută bulgărească. trăgîndu-şi caii de dîrlogi. Desculţi. Fetiţa.. înot. dar pe ceilalţi îi ridicase în furci. Ciuma a început să bîntuie între ienicerii şi achingiii sultanului. băieţii. în care avangarda otomană. pentru că măria sa Vlad a ars în calea lor bucatele şi-a otrăvit fîntînile. se revarsă pe pămîntul valah. zdrenţuiţi.. aşteptîndu-l pe păgubaş. O pungă cu galbeni.nimeni nu ar fi pătruns fără voia stăpînului înăuntru. cu urme de răni pe trupuri. lovesc trupele lui Mahomed. În seara următoare ajunseră la Dunăre. Cercetîndu-l pe fiecare. condusă de însuşi marele vizir. pierdută pe uliţă. se istorisea că domnitorul poruncise ca toţi oştenii lui răniţi să fie adunaţi laolaltă.Binecuvîntat să fie Vlad! De s-ar uni toate popoarele creştine sub steagul lui. . 168 . rămînea neatinsă. spunînd că rănile din spatele lor erau o dovadă sigură că încercaseră să fugă. Pe măsură ce se apropiau de Dunăre.. nevăzuţi. văzuse că unii erau răniţi în piept şi alţii în spate. i-ar putea nimici pînă la unul pe otomani. bătu voioasă din palme. micuţa Oltea şi ursul ajunseră în Ţara Romănească. şi îi pedepsea cu asprime pe trădători şi pe laşi. văzînd fluviul. împuţinîndu-le necontenit rîndurile. Cu prilejul unei bătălii. Tit şi băieţii întîlneau tot mai mulţi fugari greci şi bulgari. ca nişte duhuri răzbunătoare. Iar oştenii ţărani ai lui Vlad. dîndu-le ranguri de boierie. Apa era scăzută şi limpede. Noaptea.Ostile otomane.

se puteau vedea logofătul Lazăr. Uneori. Băiatul îşi cîştigase repede.dar întrecîndu-l pe amîndoi în vitejie .13 DRACII ALEARGĂ PRIN VALAHIA parcă ninsă. răspîndind groaza între otomani. la o femeie de nădejde. Turcii începură să-l numească pe băieţi «Dracii din Valahia». pentru curajul său cu totul deosebit. arzîndu-le carele şi luînd o mulţime de prizonieri. În primul rînd. puţin mai încolo. comandantul Xalom.pătrundea în mijlocul urdiilor turceşti. privea neclintit spre tabăra turcească. tuspatru alergaseră să-şi plece genunchii în faţa domnitorului. împădurită. căpitanul Neagoe şi. sau 169 De pe dealul unde se găseau.şi Vlad. sub lună. După ce o puseseră la adăpost pe micuţa Oltea. din lipsă de alte arme. asemănător numai cu acela al lui Vlad.între alţi boieri şi căpitani de oaste . prietenii noştri. cîmpia Ialomiţei se vedea . avînd în jurul său cetele. alături de el . în Cetatea Bucureştilor. Începuse întîia strajă de noapte . binecunoscută de Tit. poate pentru că în vreo două rînduri luptaseră cu un fel de furci. pe care oştenii lui Vlad le dădeau de cîteva ori pe zi cu trupele otomane în marş. o faimă binemeritată. Împreună cu Bucur şi Mihailo . în costume ostăşeşti. în aceste lupte.trei ceasuri după asfinţitul soarelui . de pe o muche rîpoasă. luau cu ei ursul. Luaseră parte la o mulţime din acele mici lupte de hărţuială. cu care meşterii domnitorului îi înzestraseră în ultima vreme pe oşteni.

înarmînd . ce aveau darul să-l bage în sperieţi pe oştenii lui Mahomed. atît lor.«o oaste pe care abia o ducea pămîntul».auzind ce se vorbeşte în tabăra otomană . cuprinşi de frică. se gîndi să le facă un fel de veşminte de diavoli. De la această poreclă.. urmărind toată vremea coloanele otomane în marş . Aşa alergau de-a lungul coloanelor turceşti.le spuse Tit băieţilor . Şi le făcu veşminte care să le dea.Dracii aleargă prin Valahia. însoţite de ţipete şi chiuituri. Nu apucă însă păpuşarul să-şi înfăptuiască gîndul.. pînă unde se furişase. ştiind şi ce păţiseră înaintaşii săi din partea valahilor.din spatele unor copaci. în mai puţin de o săptămînă se răspîndi în rîndul osmanlîilor superstiţioşi zvonul că domnitorul valah ar avea în slujba lui cîţiva diavoli adevăraţi. . o înfăţişare de draci. nici învins. Atunci osmanlîii. Dracii aleargă prin Valahia..pentru că atacurile lor erau fulgerătoare. şi de aceea nu poate fi nici prins. Ursul avea şi el în braţe cîte un turc.Oastea măriei sale fiind mică.. ar fi putut cuceri întîi Ungaria şi teritoriile locuite de germani.făceau un haz nemaipomenit. Este nevoie şi de cîte un şiretlic. ca să-l înfricoşeze şi mai mult pe musulmani.vitejia nu ajunge. priceput cum era. pe urmă întreaga lume. Băieţii . în vestita sa operă «Cartea vizirului» . cetatea Chilia şi Belgradul. Şi Tit. Totuşi.pe Radu cel Frumos.. Avînd în stăpînire deplină Valahia. Băiatul îl zări . 170 . îl luase cu sine şi pe Radu cel Frumos. începeau să strige: . în dimineaţa următoare.cum spune poetul otoman Enveri.. pentru că. Sultanul pornise războiul sfînt cu atîta cheltuială şi tărăboi. cu ţelul de a preface Valahia în paşalîc. cît şi ursului. nici unu la zece faţă de turci . Uneori băieţii se întorceau cu cîte doi sau trei otomani ţinuţi în furci. fiind inteligent şi prevăzător.

Adevărul este că aceşti copilandri. să-mi fac Valahia paşalîc.de-a lungul şirurilor de achingii.«Dacă nu voi izbuti. de care îi spînzura hangerul într-o teacă învelită în catifea. îmbrăcat într-un costum oriental. şi tot va fi mai bine decît acum!. iată. cu un brîu lat. care nu puteau mînui armele. într-o dimineaţă. femeile şi copiii mai mici. îl zări pe Radu cel Frumos. se gîndea Mahomed. Radu. turcii îi judecaseră şi-l căsăpiseră cu iataganele. se îngrijiseră căpitanul Neagoe şi Tit. prin cine ştie ce întîmplare. în pădurea prin care treceau otomanii.. şi băieţii mai mărişori. Vlad nu vrusese la început să-l primească. Şi. îmbrăcate în veşminte ostăşeşti. după ce Băiatul pîndise ore întregi.se adunaseră toţi ţăranii bărbaţi în stare de a purta arma.împreună cu marele vizir Mahmut şi o gardă bine înarmată de spahii . bolnavii. deprinzîndu-l să poarte armele. Să căutăm să-l venim de petrecanie. făceau destulă pagubă oştilor încercate şi bine instruite ale sultanului. va trebui să mă mulţumesc să-l pot înlocui. Băieţii îşi făgăduiră între ei să-l caute pe Radu cel Frumos în luptă. călare . ascuns după un copac. pe Vlad cu Radu cel Frumos. Prinzînd mai mulţi bărbaţi. şi să încerce să-l răpună. femei şi copii. care aduseseră merinde cetelor lui Vlad. e în stare să-l taie el însuşi pe ţărani. trecea încet. La judecată se auzise că luase parte şi Radu cel Frumos..» La sunetul din corn al lui Vlad . Ceilalţi oameni de rînd.cînd aflase de începutul războiului «sfînt» pus la cale de Mahomed . primiţi la început cu neîncredere. oricum or şti. unii aducîndu-şi. 171 . Ca să le facă pe plac stăpînilor lui osmanlîi şi să le cîştige încrederea.Vînzătorul! strigase Băiatul înfuriat. însă stăruiseră şi se rugaseră să rămînă . se zbăteau să hrănească şi să dea alte ajutoare oştirii de tară domneşti. cu ajutorul marilor boieri. după cum se povesteşte. care poposiseră pentru prînz. aflînd despre această întîmplare. bătrînii. ba chiar şi unele fete.şi de ei. .

prinse de frîu armăsarul lui Ali-beg. fără îndoială. Îşi pregăti în stînga laţul. printre copaci. în timp ce osmanlîii se hrăneau liniştiţi. în sfîrşit. pe omul atît de preţios sultanului Mahomed. Valahi!. în dreapta sabia şi.. îl lovi. . Paznicul de la cai. Trebuie să-l iau neapărat prins şi să-l aduc la judecata măriei sale Vlad. 172 . Însă deodată se gîndi: «Nu. poporului şi fratelui său. Chibzui repede. nu avea cal. o luă la fugă spre locul unde îşi ţineau caii.» Ca să smulgă din rîndurile achingiilor. se cerea o îndrăzneală şi un dispreţ de moarte împinse dincolo de margini. Deoarece era unul din cei mai buni ţintaşi din mica oaste a lui Vlad. ridicîndu-şi arcul şi ochind cu grijă. care a venit cu achingiii şi ienicerii împotriva pămîntului.cel mai bun cal din herghelie încălecă dintr-un salt. şi l-ar fi doborît. ceasul ucigaşului de valahi!» îşi spuse Băiatul. aşezaţi pe iarbă. Pe Negru îl lăsase într-un desiş. dîndu-i drumul din turn şi ajutîndu-l să plece la Stambul.Valahi!. Mahmut şi garda de spahii se depărtau prea mult şi nu i-ar fi putut ajunge. cum avea obiceiul. ci să aibă o izbîndă mai mare. şi el se strecurase pe jos. Dar „tinereţea.. Pe deasupra. Se repezi la paznicul lor. şi porni în galop. rotindu-şi în mînă laţul cu care avea de gînd să-l prindă de grumaz pe Radu cel Frumos. unui vînzător ca el. Trebuia să se avînte repede.«I-a sunat. pînă lîngă şirurile de achingii. în căutarea Roxanei . nu i se cuvine o moarte atît de uşoară. comandantul achingiilor . curajul şi dragostea faţă de Vlad .îl îmboldea să nu se mulţumească doar cu atît.care se arătase atît de bun. de lîngă marele vizir şi de sub ochii gărzii de spahii. începu să ţipe. poate ar fi cîntărit lucrurile mai bine şi s-ar fi mulţumit numai să-l răpună pe Radu cu o săgeată. deşi rănit. iertîndu-l la Tîrgovişte pentru fapta lui nechibzuită. Băiatul l-ar fi nimerit. Dacă Băiatul ar fi fost un oştean mai în vîrstă. pentru că altfel Radu...

Ochii lor se întîlniră pentru o clipă . din urmă. Cu inima zbătîndu-l-se în piept de fericirea de a fi izbîndit. lăsîn-du-l unde erau pe marele vizir şi garda de spahii. Băiatul.E un singur valah. Gonind spre stînga. achingii! ţipă.Radu cel Frumos tresări. Băiatul nu îşi dăduse seama că îşi tăiase singur drumul de întoarcere. Aşa. după Radu. dacă Ali-beg.Nu-mi vei scăpa. Îşi întoarse capul şi îl văzu pe Băiat cu laţul în mînă. Sfîrşitul ar fi fost bun. în ajutor. . urcat în scări. nu s-ar fi dezmeticit. îl trase. porni în galop. îl ajunse. nu pricepeau ce se întîmplă. Laţul şuieră prin văzduh şi îl cuprinse pe cel urmărit peste braţe. în urma Băiatului. trecură amîndoi pe lîngă întreaga coloană de oşteni. sau erau mai mulţi? Avînd un cal mai iute decît Radu. Se ridică în scări. uitîndu-se zăpăciţi. După mine. cu glas tare. care. Cu un ropot ca de ploaie cu grindină. Era numai un singur valah. paşale. îmboldindu-şi şi el calul. . să-l aducă pe şaua lui. şi îl smuci de pe cal. nemişcat şi nescoţînd nici un sunet.ai lui Radu înfricoşaţi. . îşi lovi calul cu picioarele în pîntec. chemîn-du-l pe cei care îi întîlnea în drum. comandantul achingiilor. trase de frîu şi. Radu îşi uită de demnitate şi prevedere. ca o furtună. Marele vizir privise întîmplarea holbat şi prostit. vîrîndu-se prea adînc în mijlocul trupelor otomane. paşi. achingiii încălecară şi porniră în urma lui Ali. 173 . vînzătorule! îl ameninţă Băiatul. trezindu-se din amorţeală. ar mai fi şi alţi valahi. .La judecată acum! zise Băiatul. Totul se petrecuse cu o iuţeală de necrezut. Dîndu-şi seama de soarta care îl aştepta şi bănuind că. cu conştiinţa încărcată pe care o avea. sărind pe calul unui oştean.Prindeţi-l viu! porunci şi marele vizir. cu strigăte desperate. ai Băiatului arzînd de dorinţa de a-l lua prins.

Prin grija luminăţiei tale. Rămase în picioare. fu dus în faţa lui Mahomed. ca şi cum ar fi vrut să-l spună o vorbă de duh. Dar nu vru să-şi deschidă pumnui în care ţinea capătul frînghiei. valahule? . Broboane mari i se prelingeau pe obraji şi îi 174 . Erau însă prea mulţi împotriva unui singur om. legat de sus pînă jos în ştreanguri.Cum te numeşti. printre pleoapele pe jumătate închise. aţintindu-l. Mahomed se întoarse însă spre Radu cel Frumos. dar Mahomed. Jucîndu-şi calul şi ridicîndu-l în două picioare. Vru chiar să-i spună ce gîndeşte despre faptele sale.îi era plină de sudoare. Băiatul se hotărî să primească senin moartea. tîrîndu-l după el pe Radu. îi răspunse el. părinţii mi-au fost ucişi înainte de a-l cunoaşte.dar neavînd nobleţea şi lumina. Şi toţi cei din jur ştiură că surîsul viclean care înflorise pe buzele subţiri ale sultanului ascundea în dosul său moartea. uitîndu-se drept în faţă la călăul Roxanei. faţă de răspunsul îndrăzneţ al Băiatului. trimiţînd în raiul profetului o mulţime de suflete de gazii .Numele meu este Băiatul. îşi roti sabia. cu calmul său stăpînit.Dacă i-ar fi dat drumul lui Radu din ştreang. care băga însă groaza în sufletul oricui stătea cu el de vorbă. în mai puţin de o jumătate de oră.luptători în războiul «sfînt» împotriva libertăţii ţărişoarei valahe.Luaţi-l viu! porunci încă o dată marele vizir. Lui Radu nu-i pierise groaza prin care trecuse şi se simţea istovit. O săgeată i se opri în piept. semănînd în parte cu a lui Vlad . pe care Băiatul le vedea numai pe fruntea domnitorului . îl întrebă. poate că ar fi putut încă scăpa. Căzu de pe cal şi. Încă răsufla greu şi fruntea lui palidă. Ştiind ce urmează. O suliţă îl lovi în umărul stîng. . cu o privire vie şi otrăvitoare: . Cîteva laţuri îi vîjîiră pe deasupra capului. Un murmur ameninţător se stîrni între musulmani. Băiatul nu mai avea decît puţine clipe de trăit.

arătîndu-l cu capul în afara cortului unde fusese adus. Padişahul se întoarse însă către Băiat şi îi puse cea de-a doua întrebare: . neştiind ce să facă şi ce să mai spună.. 175 . printre dinţi.Spune-mi. . pe care-l plăcea să-l primească în palatul său din Stambul.picurau mai departe pe veşmîntul turcesc. îi pieri răsuflarea.Înălţimea ta. n-are decît să se ducă să-l caute. văzîndu-l pe Mahomed că-l surîde. . Şi voia să le arate dregătorilor că poate rămîne biruitor şi asupra acestui tînăr valah. linguşitor. şi parcă în glumă . Mahomed le surîse din nou.de fapt înfruntîndu-l pe padişah cu un curaj pe care cei din jur îl socotiră de-a dreptul nebunesc. ci şi deosebit de inteligent. deoarece Mahomed mai avea încă pe buze un surîs sleit. încă surîzînd. nu numai îndrăzneţ.. Atît de fără teamă nu îi mai vorbise încă nimeni măreţului tekur împăratului.. Şi. Trecea drept un om deosebit de iscusit în discuţiile cu trimişii străini sau cu învăţaţii. Iar dacă înălţimea ta doreşte să-l găsească. deşi numai de asta nu-i ardea. se simţi dator să-l răspundă.. îi răspunse Băiatul numaidecît. fiindcă nu făcu lucrul acesta decît dintr-o parte a gurii. Toţi cei de faţă îşi deschiseră ochii cît cepele. şi era sigur că tînărul rob valah pînă la urmă va fi silit să mărturisească. în acelaşi fel. Băiatul îi zîmbi. . pentru că îşi cunoştea puterea şi teama pe care o putea băga în oameni. i se văzu limba. siguri fiind că.. Totuşi. şi tăcu.La moarte. oftă Mahmut speriat.. rob.Pretutindeni şi nicăieri. În chinuri. Îndrăzniră totuşi să-şi dea cu părerea cîţiva. sultanul va chema de îndată călăul.. la moarte. buza de jos îi căzu şi. unde se află ghiaurul Vlad? glăsui el domol. fără să fie nevoie să folosească forţa.. ceea ce îi strîmbă obrazul. În ce-l priveşte pe marele vizir. la asemenea cuvinte.. mai bine-zis se sili să surîdă. îi mai spuse..

.. fiindcă acela sînt eu. cînd părea foarte bine dispus. Firea îi rămăsese însă aceeaşi. şi pe urmă îi răspunse: . sau dimpotrivă.Deşi nu trecuseră nici şase ani de cînd l-am întîlnit întîia oară.Bine. pe care în zadar încerca să le smulgă sau să le cănească bărbierul său Giovanni. unii nădăjduiau că va porunci schingiuirea Băiatului. versuri deosebit de gustate de el. să zicem. . Mărturiseşte-ne măcar cîţi oşteni are. Trădare este numai cînd arăţi şi unde se găsesc. în toiul celei mai mari petreceri. de pildă. ca şi cum ar fi stat să facă o socoteală. pentru că asta nu înseamnă trădare. Iar dacă luminăţia ta nu mă crede. ca între prieteni. poruncea. Alteori. Băiatul ridică puţin capul şi îşi muşcă buzele. prea tare. sultanul nu mai arăta aşa de tînăr. Nasul i se mai lungise. dacă nu i-ar fi şiroit sîngele din rănile de la piept şi umăr. Traducere de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet. Nimeni nu ştia niciodată dacă sultanul era vesel sau necăjit. Aşa şi de data aceasta.Mai puţin cu unul decît ar fi trebuit să aibă. În barbă îi răsăreau fire albe. fiindcă necontenit i se iveau altele. Numai Băiatul se uita la el fără teamă şi. 176 . în chip surprinzător cerea să-l vină aşîcii-cîntăreţii şi să-l desfete cu versuri din «Cartea lăutei»5. pentru că i se păruse mohorît. Nu vrei să ne spui unde este stăpînul tău. îl rog să se ducă să-i numere. în diferitele ore ale zilei. cînd socoteai că ar fi supărat şi gata să facă un masacru. în vreme ce alţii bănuiau că are alte gînduri. închinată marelui vizir şi conducător al avangardei lui Mahomed în campania din 1462. şi nici nu putea ghici ce fel de gînduri măcina sub turbanul său roşu. dădu din cap padişahul.. 5 «Dusturname» — cronică poem. s-ar fi zis că stă cu sultanul de vorbă.. să i se taie capul cuiva fiindcă rîsese. Pe neaşteptate.

Băiatul dădu din cap. de vreme ce m-am lăsat prins. dar isteţimea pe care ai fi putut s-o foloseşti altfel va pieri odată cu tine. Altminteri. . întrebă pentru ultima oară Mahomed. îi răspunse fără să şovăie Băiatul. Şi. dar fiindcă se hotărîse să le arate duşmanilor cum ştie să moară un valah. Mahomed. ţi-aş da un rang mare în oştirea musulmană.Nu.. cel mai netrebnic dintre toţi.. zise el. . făgăduindu-i raiul.Cu toate astea . în nici un caz un rob al înălţimii tale. trebuia să fiu ori mort.. . nu te mai osteni. dacă totuşi vei mai avea viaţă pînă într-un ceas.Spune-mi. avu tăria să mai răspundă: . pe îndelete.Aşa mi se cuvine. Porunceşte deci să mi se jupoaie pielea. înălţimea ta..Pentru această nouă îndrăzneală. ci se încruntă şi spuse printre dinţi: . cu ferăstrăul. Pe urmă te vom aşeza pe cărbuni.Aşa? se miră Mahomed. să fiu aşezat pe cărbuni. Imaginîndu-şi numai aceste chinuri.. să fiu pedepsit şi mai crud. ceea ce îl făcu pe Radu cel Frumos să tragă 177 .. pentru că văzuse că nu reuşise să-l înfricoşeze pe Băiat. oricît se strădui. toţi oştenii lui Vlad sînt la fel de viteji ca tine? . Ei sînt mult mai viteji. sau ce mai doreşte înălţimea ta.. şi trecînd de la cea mai cumplită ameninţare la cea mai dulce ispită te-aş putea ierta. Pe un oştean al măriei sale Vlad nu l-ar putea face nici Dumnezeu. Ba cred că ar trebui. ai primi aur din belşug şi cele mai frumoase cadîne. dacă te învoieşti să lupţi alături de noi. folosind altă cale. să-şi vîndă ce are mai scump pe lume: domnitorul şi ţara. nu mai putu surîde. Eu nu sînt decît cel din urmă. Vei fi jupuit de piele. ori liber. Băiatului i se încrîncenă carnea.. în nesfîrşita sa bunătate şi înţelepciune.Eşti foarte isteţ.Luminăţia ta. încruntîndu-şi din nou sprîncenele. . te vom tăia în două. pentru greşeala mea.urmă sultanul.

scăpînd în felul acesta din mîini. Sultanul îşi muşcă buzele. recunoscu el. în sfîrşit. într-adevăr. fără să ştie. vrînd să le arate prin aceasta supuşilor săi că aşa ar trebui să se poarte şi ei într-o împrejurare asemănătoare. de atîţia ani. cercetînd chipurile celor din jur. săvîrşea un lucru pe care nu-i mai făcuse şi nici nu avea să-l mai facă vreodată în viaţă. prin jupuirea pielii.nădejdea că. pe pămînt. îşi încheie cuvintele. a aceluia care îl făcuse de rîs în faţa otomanilor. mai mult ca vitejia şi credinţa. Sultanul fusese. dîndu-i furnicături. Dar bagă de seamă. Îşi simţea mîinile libere. îşi încleştă pumnul pe hanger şi fu gata să-şi întoarcă vorba şi să dea condamnarea la moarte. îţi redau libertatea.Eşti un adevărat viteaz. Poţi pleca! îi repetă Băiatului.. îşi rosti Băiatul ultimul cuvînt. îngroşîndu-şi glasul şi arătîndul pe cei din jur. padişahul va rosti cumplita osîndă la moarte. . uimit de îndrăzneala nemaiîntîlnită a Băiatului. Sultanul făcu însă semn unui sclav să îl dezlege pe prizonier. tocmai pe acela pe care îl căuta. Însă înşelăciune nu era. . şi pentru a cărui prindere ar fi fost în stare să dea un munte de aur. «Sînt liber cu adevărat?» se întreba. cu înverşunare. nu te sfătuiesc să mai încerci vreodată să intri în tabăra mea... rostindu-şi rar cuvintele. Băiatul fusese dezlegat.Eu nădăjduiesc dimpotrivă. te-aş fi făcut domn în Valahia! Tu ştiu că nu m-ai fi trădat. Îi da drumul.Eşti liber. temîndu-se de vreo cursă a padişahului. în frunte cu Radu cel Frumos. luminăţia ta. Şi. cu acea cutezanţă pe care numai un tînăr ca el o putea avea. Sîngele îi curgea grăbit prin vine. care se uita la el cu o ură fără margini. Dar gîndindu-se că prin aceasta ar fi stricat tot 178 . iar dacă mi-ai fi fost prieten. Dacă n-ai fi ghiaur. fiindcă nu preţuiesc nimic. încercînd să citească pe ele adevărul. că voi reuşi să mă înapoiez cît de curînd. nevenindu-i să creadă. Şi.. . ai fi putut ajunge mare vizir.

rostul pilduitor al hotărîrii de mai înainte. în apropiere de locul unde Băiatul fusese judecat de sultan. care habar nu aveau că în faţa lor se afla însuşi domnitorul Ţării Romăneşti. se întoarse şi plecă. în două zile Băiatul se ridică. Merse către pădure. ieşirile şi felul de aşezare a corturilor. îi spuse: .Repede. repede. dezvelindu-şi uşor dinţii. Băiatul se înclină. află despre purtarea îndrăzneaţă şi demnă a 179 . valahe.Atunci tot jupuit şi pe cărbuni vei pieri!.. Intră în ea. urmărindu-l din priviri. care de altfel îşi încetase înaintarea şi se statornicise în lunca Ialomiţei. Din fericire. pătrunse el însuşi în tabăra lui Mahomed. dete iarăşi drumul hangerului dintre degete şi. Încălecă cu greutate. pentru haremuri.. tăind de-a dreptul printre cetele de achingii şi ieniceri. încolăci cu amîndouă braţele grumazul credinciosului animal şi îi şopti: . Se pipăi. atît cît să trăiască în belşug tot restul vieţii. într-un fel de surîs. bine îngrijit de Tit. în faţa padişahului. A doua zi. Cu prilejul acesta. dînd nedumeriţi din cap şi stăpînindu-se cu greu să nu-i taie cu săbiile sau să-l împungă cu lăncile. domnitorul.. ieşind din cortul unde fusese judecat. Se văzu plin de sînge... Negrule. şi nu se mai trezi decît în culcuşul de paie în care îl îngrijea Tit. Despre întîlnirea sa cu Mahomed se vorbise mult şi pe larg în întreaga tabără otomană.. Stătu de vorbă cu o mulţime de ieniceri. De aici se pregătea apropiata intrare în Tîrgovişte. fără să se încovoaie prea mult. Apiecîndu-se. care de data asta semăna a rînjet. şi fecioare mîndre. căutînd să-l afle intrările. care îi făceau loc. rănile nu îi fuseseră prea grave şi. prăzi bogate. îmbrăcat în haine ienicereşti şi cunoscînd bine limba şi deprinderile otomane. făgăduindu-li-se. Abia atunci îşi aduse aminte că e rănit.. cercetînd-o. mai ales ienicerilor şi achingiilor. Gîndurile i se învălmăşiră. Ajunse în locul unde îl lăsase pe Negru. Simţi că i se clatină capul.

spre tabăra otomană. a gonit de la şanţuri spre corturile călăreţilor Rumeliei şi. marele vizir. 180 . unde străjerii vegheau şanţurile împrejmuitoare. căpitane Ion!... O singură făclie... zise: . printre copaci. cătînd. Luna. care ninsese cîmpia. Vlad îl lăudă. Chemîndu-l la sine. căpitanul Ion?. aşa cum se obişnuieşte în vreme de război. De la bunicul meu Mircea cel Bătrîn . ca un suflet neliniştit. în petece strălucitoare. şi cu toate că simţea un nod urcîndu-l-se pînă sus. Ienicerii şi achingiii şi-au sorbit ciorba. făcea să scînteieze undele clipocitoare şi vesele ale lalomiţei pe care cetele lui Vlad o zăreau de la distanţă. îispuse domnitorului: Căpitanul Ion. mai are încă patru. e prea mult. cînd în tabăra otomană se făcu linişte deplină. împreună cu domnul. Băiatul îngenunche şi îi sărută mîna: . ici-colo.Băiatului. spre uimirea tuturor. la poruncă.. după ce se întoarse şi el cu bine din tabăra otomană. În faţa noastră se află oştirea lui Mahomed. tînguitor şi înăbuşit.. Şi pentru că Vlad îşi înălţase mîna să-l potolească strigătele de bucurie şi mirare. a tremurat puţin şi s-a stins. chiar dacă i-am retezat unul din capete.Te voi trimite. Făclia. aş vrea să mă trimiţi în luptă unde va fi mai greu! Vlad îl apucă de braţ. Focurile au mai pîlpîit. . purtată de vreun curier-elci. Trîmbiţele au sunat prelung. îl ridică şi întinzîndu-l o sabie sclipitoare.ca şi el de la strămoşii strămoşilor săi .. de argint. cîte unul. în gît. ca un balaur căruia. a mai alergat dinspre cortul lui Mahmut. luă de îndată poziţie de salut.Măria ta.Eu.. Măria ta...am cuvînt.Boieri şi căpitani! spuse Vlad. . pe urmă s-au stins. care îl pusese în uimire pe padişah şi îl făcuse să-l elibereze. către locurile de margine. măria ta! Acum sînt cu toţii pe deal. întorcîndu-se la marele vizir.

Atunci să pornim.cu toate greşelile mele. să-l păstrez liber şi astfel să-l încredinţez urmaşilor. Mă uit la fiecare. dacă este cineva printre voi. reîntorcîndu-se în tabăra otomană.. Se gîndi că a venit clipa să-l dovedească lui Mahomed cum înţelege să-şi ţină cuvîntul. apoi de ieniceri. şi aşa cum m-oi pricepe.arătă domnitorul cu mîna spre corturile sultanului şi ale paşilor. şi. şi îşi dori din toată inima să poată ajunge pînă la cortul lui. sărind pe calul său alb. Toţi cei de faţă îşi ridicară săbiile şi suliţele. să nu ne însoţească şi să rămînă aici. lovind inima vrăjmaşului. să apăr pămîntul acesta. achingii şi oaste de dobîndă şi strînsură. şi ştiu ce vă poate braţul. spunînd: . Din pricina strîmtorii care domneşte în tabără. . balaurul cu limbile de foc de dinaintea noastră!.. Sînteţi cei mai viteji.. va trebui să-l lovim în noaptea aceasta inima . din veci în veci al nostru. care în clipa plecării la luptă se va gîndi la moarte. 14 181 . lungindu-şi puţin cuvintele. du-ne să ne apărăm ţara. Băiatul nu îşi mai putea lua ochii de la el.Măria ta. porunci Vlad.. vom ataca numai noi. continuă el. înconjurate întîi de spahii. Voievodul rămăsese cu obrazul luminat de lună. Pentru că alt mijloc nu mai avem să retezăm deodată balaurului cele patru capete cu limbi de foc ce i-au mai rămas. şi ca să ne fie mai la îndemînă. de sub coiful de fier împodobit cu un surguci de pene şi pietre preţioase. Şi totuşi. părul blond îi flutura în vîntul ce începuse să sufle dinspre rîu. aşezate în mijlocul taberei otomane.

şi cu înţelegerea de atunci. Dragostea fetiţei pentru Roxana. 182 A .în care el o vedea pe Roxana. ciocniri de arme. însoţea paşii calului cu zgomotoasa lui simfonie. Băiatul.ÎN CETATE LA POIENARI doua zi de dimineaţă. de tropotele şi ţipetele sale de bucurie. ciufulindu-l părul. spre locul unde fusese odinioară locuinţa Voicului. micuţa Oltea începu să crească repede şi se făcu mai vioaie. călărind amîndoi pe Negru. porni în dimineaţa aceea de toamnă prin împrejurimile mînăstirii Tismana. cînd era mică . Torentul Gurnia. încălzindu-le trupurile. şi prin ramurile aproape în întregime desfrunzite ale castanilor lumina soarelui se strecura blîndă şi binefăcătoare. lată de ce. de asemenea. şi nu-i mai lăsa de gît. se revărsa acum numai asupra Băiatului. alintîndu-l cu cele mai gingaşe cuvinte pe care le putea rostî gura ei de copil. ocrotitoare şi plină de duioşie. la acea vîrstă. fără ca să vină s-o vadă. luînd fetiţa pe cal. În schimb. fetiţa începea să tînjească. bătăi asurzitoare de tobe. în care se aud parcă sunete de corn şi trîmbiţe. răcnete şi vaiete omeneşti. se legase de această fetiţă . Dacă treceau mai mult de două săptămîni. de cum se ivea Băiatul. ţinîndu-şi o făgăduială făcută fetiţei. Oltea îl socotea drept fratele bun al mamei sale.cu o dragoste adîncă. care-l ţinuse loc de mamă. plecă împreună cu ea. cu toate neliniştile ce-l frămîntau. întreaga mînăstire se umplea de bătăile ei din palme. Băiatul o adusese pe fetiţă la Tismana. De altfel. Toamna era tîrzie şi secetoasă. După ce achingiii lui Ali-beg intraseră în Cetatea Bucureştilor. după ce veni la Tismana. căpitanul Ion. În aerul sănătos de munte. căzînd dintr-o atît de ameţitoare înălţime.

cum fusese de la început între ei înţelegerea . Băiatul făcuse minuni de vitejie. Omul. cu un cojoc zdrenţuit pe umeri. printre munţi. pe neaşteptate. să-l răpună sau să-l ia prizonier. Un cioban îşi păzea oile pe pripor.între puţinii romăni întorşi nu pe şeile lor. oştenii lui Mahomed. un fag îşi scutura cele din urmă frunze îngălbenite. 183 . luptînd unul contra o sută. Atunci cînd Vlad . îşi scoase căciula să-l dea ziua bună căpitanului Ion. Băiatul pătrunsese cu o ceată de ţărani înarmaţi numai cu furci. Comandantul gărzii căzuse apărîndu-l pe domnitor. cei mai mulţi. în aceste din urmă luni. securi şi coase în mijlocul ienicerilor. În vreme ce domnitorul răsturna trupele de spahii. în limba otomană. între alţii. Băiatul îl ridicase.Băiatul dăduse toată noaptea. veştile despre isprăvile căpitanului Ion începuseră să fie cunoscute prin întreaga Ţară Romănească. dar nimerise la acela al unui paşă. Xalom fusese sfîrtecat de săbii. care încercase să ajungă pînă la cortul sultanului. luînd o mulţime de robi din tabăra otomană . băieţii şi Tit. se măcelăriseră singuri între ei. tabăra otomană. Deşi încă tot numai un băietan. se spunea că aproape un sfert îşi datorau trecerea lor în raiul cu munţi de pilaf al lui Alah cetei ţărăneşti conduse de Băiat. comenzi ce se băteau cap în cap. ci plini de sînge.lovise în miez de noapte. Neştiind de unde sînt loviţi.după ce oastea lui Vlad dobîndise una dintre cele mai strălucite victorii împotriva cuceritorului Bizanţului.Puţin mai jos. Ca şi domnitorul său . Pe malul său. pe cine au în faţă şi cine îi mai comandă. se vedeau undele verzui ale rîului Tismana. pe ale altora. În zori . se număra şi comandantul Xalom.în sunetele prelungi ale cornului şi în lumina înfiorătoare a făcliilor . şi pentru salvarea lui şi a lui Vlad sosiseră. pe care apa le lua şi le ducea la vale. Dintre cei peste cincizeci de mii de otomani pierduţi de Mahomed cu prilejul acela.

sub paza achingiilor lui Ali-beg. ce încercase întîi să înainteze către Tîrgovişte. fuseseră răpuşi cam alţi treizeci de mii de otomani. Peste hotare nu se duse însă decît vestea victoriilor lui Vlad. alături de Vlad. Moartea lui Xalom îl întărîtase pe Băiat. Apărînd Bucureştii de achingiii lui Ali-beg. noul comandant al gărzii lui Vlad. care ştie să se folosească de domnia şi supuşii lui în aşa fel. lăsat în ţară de Mahomed. un paşă şi trei agale6. . veniţi în sprijinul lui Radu cel Frumos. Căpitanul Ion luase apoi parte la hărţuirea armatei turceşti. modest. şi cu ajutorul unei oştiri trimise de Ştefan cel Mare din Moldova. cuprins de uimire. Îl urmărise. Mahomed însuşi. Între ei se povesteşte că se stinse. şi sufletele altor viteji. în retragerea spre Brăila. în faţa paşilor săi. în locul lui Xalom. fusese atunci nevoit să recunoască. se povestea că tîrîse după sine. pe sultan. du-te lîngă măria sa! fuseseră ultimele vorbe ale lui Xalom. Bătăliile acestea costară.Lasă-mă. se auzi pînă la marginile lumii. purtate de ţăranii valahi împotriva oştenilor celei mai mari şi cotropitoare forţe militare din veacul al XV-lea. 6 Ofiţeri otomani de rang mijlociu 184 . încît poate să săvîrşească. unde şedeau încă înfipte scheletele lui Hamza paşa şi Catavolinos. Răsunetul acestor victorii. că nu se simte în stare să ia ţara unui bărbat ca Vlad. Multe movile se ridicară.în iureşul atacului otoman. legaţi în ştreanguri. lucruri mai presus de fire. tăcut şi prea puţin cunoscut de Băiat. trecînd prin pădurea de ţepi. împreună cu ei. de bună seamă. Luase parte la luptele din septembrie cînd. în acele zile de crîncenă încleştare. căzură logofătul Lazăr şi căpitanul Neagoe. şi îl urcase pe şaua sa. de-a lungul şi de-a latul Ţării Romăneşti. la Brăila. Reîntorcîndu-se în tabără. locţiitorul domnesc Nicolae. pe comandantul trabanţilor din ţărînă.

Căpitanul Ion cunoştea adevărul acesta bine. În bisericile apusului şi răsăritului se traseră clopotele şi se înălţară rugăciuni pentru biruinţele şi mai departe ale ţăranilor valahi. călare pe Negru.. . Măcar de ne-ar fi dat nouă pămînturile boierilor vicleni. Îl sprijină armatele lui Ali-beg. . boierii care au făcut jocul turcilor şi i-au lovit pe oamenii de jos.De ce să mai stea ţăranii la oaste? întrebă omul. cobora spre satul Tismana. făcînd-o pe Oltea să-l privească speriată. Iar pe ciobanul care-l dăduse bineţe îl cunoştea foarte bine. ca şi cele boiereşti. Am fi avut ce apăra. zise îndîrjit căpitanul Ion. plocon. iar cîntăreţii alcătuiră o mulţime de cîntece în care. care n-au luptat şi sînt odihnite. învins de măria sa Vlad.Te-ai întors de mult? îl întrebă căpitanul Ion. punîndu-le biruri peste măsură. regii şi principii. dogele Veneţiei şi Papa de la Roma se bucurară. . dînd din braţul sănătos. Oastea de ţară era istovită şi se risipea. rosti ciobanul. 185 . pe Radu frumos la chip şi urît ca moartea la inimă . s-a lăsat de gîndul de a face din Ţara Romănească paşalîc turcesc. de se va duce oastea de ţară acasă. Unii împuţinaţi la trup. .În schimb sultanul ni l-a lăsat în ţară. . aminteau întotdeauna şi pe acela al căpitanului Ion.. o să se facă pace. în care îşi ţinea căciula. Mîna stîngă îi rămăsese pe cîmpul de luptă din lunca lalomiţei. Mahomed.. alături de numele lui Vlad şi al vitejilor săi.se oţărî căpitanul.Ce folos! răspunse amărît omul.Pentru noi e totuna. .Împăraţii. au fost pedepsiţi. La toate acestea se gîndea Băiatul în ziua cînd.M-am întors.Nu este aşa.... .. Au părăsit şi alţii oastea! îi răspunse ciobanul. Sub măria sa Vlad. Cel puţin aşa grăiesc boierii. alţii din nevoia de a-l hrăni pe cei de-acasă. Şi tot ei mai spun că. împreună cu micuţa Oltea..

pentru a primi ultimele porunci. glăsui femeia. după ce o duse pe fetiţă să vadă locul unde îşi petrecuse ultimii ani de copilărie Roxana. În faţa uşii unui bordei.Ce e cu măria sa Vlad? îl întrebă căpitanul Ion. înainte de a descăleca. şi să-l ajutăm în ceasul acesta de cumpănă. Urmele războiului cu turcii puteau fi încă recunoscute peste tot.. din porunca domnitorului.. iar aceasta îi aruncă o fărîmitură şi cîinelui. şi ciobanul dădu din umeri. li se gudura în jur. că nu-i mai puteau urni.Oricum.Aşa!. trebuie să rămînem lîngă măria sa Vlad. În ce-l priveşte pe Bucur. şi băiatul Dumnezeu ştie pe unde-o fi. era astăzi. şedea în picioare lîngă o fată cu capul gol. se întoarse în galop la mînăstire. fără să mai răspundă. un biet vecin care paşte oile mînăstirii. Satul Tismana. o femeie neagră la chip. sfrijită. Fata terminase de mîncat jumătate din turtă. Nu mai are nevoie nici de boieri.Ce ştii de bărbat şi de fiu? o întrebă tînărul căpitan pe femeie. şi îl mînă înainte pe Negru.. încruntat. rămăseseră lîngă domnitor. stărui căpitanul Ion. dar alţii erau atît de descurajaţi. Eu unul am rămas ce-am fost. Unele case se vedeau a fi fost ridicate mai de curînd. nici de domni. . Mihailo şi Tit. . se mai refăcuse după urgia îndurată cu ani în urmă din partea achingiilor. Restul i-l dădu mamei. Încă de pe pod îl întîmpină Bucur. Unii se strîngeau. dar pentru că omul căta în jos. tăcu şi el.Bărbatul se odihneşte în ţărînă. chincită pe vine. În ultima lună.. Data întîinirii cu Bucur. în vreme ce un cîine slab. de i se vedeau coastele. încercase să mai adune de prin sate ţărani şi să lovească cu ei cetele boierilor potrivnici. care mînca hămesită o turtă de mei. 186 . înşirat pe malul rîului. trăgîndu-şi broboada şi acoperindu-şi faţa boţită.. aici. Căpitanul Ion oftă. De aceea. . lîngă Tîrgovişte.. Foametea domnea peste tot şi iarna avea să vie curînd. .

şi plecă alergînd pe pod. Băiatul înţelese. şi Bucur începu să-l istorisească: . Te cred! se bucură fetiţa. în chip de: «Bagă de seamă! Să te ţii de cuvînt! Te aştept!. Din nenorocire.Domnitorul e teafăr? fu întrebarea cea dintîi a Băiatului. Îşi ridicase sabia. Era gata să-l ucidă. . privind-o în ochi. Mă duc . 187 .» Băiatul îi surîse şi. .vreo zece din gardă. şi restul ţărani. .Nădăjduiesc că nu rău. . . măria sa a dat poruncă celor rămaşi să intre în cetate la Poienari. la cea din urmă bătălie. Măria sa Vlad s-a luptat iarăşi ca un leu.Unde se găsesc acum? vru să afle Băiatul. A sărit însă Mihailo şi l-a doborît pe turc. De trei ori a străbătut rîndurile duşmane.Văzînd că au rămas prea puţini şi vor pieri cu toţii. Şi tata crede că se va vindeca repede..Dar Mihailo? . a fost încercuit. .Bucur îşi lăsă capul. întorcîndu-şi încă o dată capul din poartă şi făcîndul cu degetul. .În întregime nevătămat. ne-au lovit din două părţi.Bine. făcîndu-l semn să se aplece ca să-l poată prinde de gît.Mihailo a fost rănit. Un achingiu s-a repezit pe la spate. . făcîndu-şi cu sabia cîte o pîrtie largă. Se îndreptară agale spre curtea mînăstirii. . Turcii l-au lovit fără milă. după ce ea pieri pe poartă. . sprijinite de o seamă de boieri. Avea să-l destăinuie lucruri dureroase.Iţi povestesc! rîse el. se îngrijoră Băiatul. după ce se aplecă. şi o trimise pe Oltea în chilioara ei. îl luă pe Bucur de mijloc.Îmi povesteşti despre măria sa Vlad? îl întrebă alintată. . Îl îngrijeşte însă tata. cît timp tu ai fost plecat să încerci să strîngi oaste. Nu rămăseserăm în viaţă decît cel mult o sută de oameni . aproape de Curtea de Argeş.Mai tîrziu vin să ne jucăm! o asigură. Mormane de leşuri rămîneau de-o parte şi de alta pe unde trecea el..A sîngerat mult.Armatele turceşti.

Voiena. în cetate. Dacă Băiatul ar fi aflat că alături de Vlad se află..L-a aşteptat... De cum s-au închis între ziduri.. Însă nici aceştia n-au vrut să-l părăsească.Şi?. ...Nu mai sînt alţii decît străjerii cetăţii. am pornit încoace.. tata. «Voiena?» într-o clipă îi reveniră în minte plimbarea din timpul nopţii. la poalele cetăţii. ..Văzîndu-l pe măria sa Vlad că se retrage. Şi?. pe un cal alb. lîngă Curtea de Argeş. luptînd. însoţindu-şi mirele. puterea şi nobleţea lui. . a fost tăiat de măria sa în cea din urmă bătălie. Se înroşise la obraz şi pe spinare simţea curgîndu-l pîrîiaşe de sudoare: . Dorea să afle totul dintr-o dată. întorcîndu-şi faţa de la el. Pînă la cetate i-am însoţit şi eu. .Şi?. .Voiena.. închisoarea din turn şi clipa cînd o văzuse în rădvan. .. Îl întrebă din nou Băiatul pe Bucur. A îngenuncheat în faţa lui. pe măria sa. cum spun. Mahomed al II-lea.. a mai intrat şi. A! se opri el. pe malul Dîmboviţei...Cetatea este puternică. nu s-ar fi arătat mai uimit.. cu măria sa.Adevărat?. îşi spuse Băiatul gîndul cu glas tare. Băiatul nu mai avea răbdare... L-am dus pe Mihailo în şa. Mihailo şi încă vreo şapte oşteni ţărani.. călare.Aloiz. pe drumuri ocolite.. Şi cîţi oşteni mai are măria sa? . nevenindu-l să creadă toate cîte le auzea. .. Voiena se afla în tabăra boierească. spre Poienari.. dintre care doi tot răniţi. fiul spătarului Barbălată. În cetate. înarmată şi îmbrăcată în haine bărbăteşti. i-a luat-o înainte. Am anumite porunci de la măria sa.Voiena?!. . 188 . .. l-a spus că l-a îndrăgit pentru măreţia. Am uitat să-ţi spun.Foarte adevărat. cu care trebuia să facă nunta Voiena. urmă Bucur..Cine? se miră căpitanul Ion de şovăiala lui Bucur.. dar nici să nu piardă vreun amănunt. încă din ziua aceea cînd a intrat victorios la Tîrgovişte.

.. deoarece ea i-a spus că. o vor învinui că i-a părăsit şi o vor omorî. M-am gîndit pe drum..Nu ştiu dacă a crezut-o. iar dacă vor birui turcii este gata să moară cu el sau pentru el.. Sufletele femeieşti se pare că au totuşi anumite ciudăţenii. şi nu mai spuse ce s-ar fi întîmplat dacă fapta. Vrea săl rămînă slujnică.. sosind din urmă turcii lui Ali-beg şi cetele boiereşti.. Altminteri. roabă... Nu îl iubeşte!. Omul după ochi se cunoaşte. . Poate că îl iubeşte cu adevărat.. zicînd că mai bine moare decît să muncească? Şi măria sa a crezut-o?. să-l hrănească. altminteri. să lucreze la ziduri!. decît ca să ajungă pînă la el. Minte!...... uluitoarea faptă a Voienei s-ar fi întemeiat pe minciună.. striga Băiatul.. 15 SĂGEATA CĂPITANULUI ION 189 . să-l vegheze. .. Cum putea să-l îndrăgească pe un om care a trimis-o să trudească? Nu îţi aduci aminte cum plîngea.Măria sa a primit-o în cetate.. dar s-a înduplecat s-o adăpostească în cetate. . Voiena zicea că n-a venit cu boierii spre Curtea de Argeş. Avea ochii în lacrimi cînd se ruga s-o lase în cetate. adăugă Bucur. venind la întîlnirea cu tine.. poate că nu minte. Dar... Îl întrerupse Băiatul pe Bucur..Măcar de-ar fi aşa! rosti Băiatul din adîncul sufletului.Dar în ziua aceea a fost trimisă cu toţi ceilalţi boieri la Cetatea Poienari.. I-a atras însă luarea-aminte că nu urăşte nimic mai mult pe lume decît înşelătoria şi trădarea.Minte!.. . Nu îl poate iubi.

oricare ar fi fost ea? Dacă dragostea ei era adevărată . alergase. 190 În timp ce goneau călări către Curtea de Argeş. Oltea nu avea pe nimeni. Cine ar fi putut însă să-şi închipuie că Voiena va ajunge să se îndrăgostească de măria sa Vlad. şi ca să nu rămînă Oltea singură. În vîrtejul emoţiilor şi al întîmplărilor din haremul sultanului. Nu păstrase decît amintirea fierbinte a obrazului fetei.. pe cai. încît să-l părăsească pe ai ei. de cîteva ori pe Valea Oltului. îşi spunea el. acum am o mare datorie şi o mare răspundere faţă de Oltea».lui nu-i părea rău. să-l însoţească pe domnitor în restrişte şi să dorească să-l împărtăşească soarta. noi cercetări. Roxana uitase să-l spună numele mamei fetiţei. Dar pas de află acul în carul cu fîn! Nimeni nu putea şti cine să fi fost. Nu îşi putea da seama dacă mai simţea ceva pentru ea. încercînd să dea de rudele ei. o femeie răpită.şi Băiatul începuse să creadă că era adevărată . temîndu-se că i s-ar putea întîmplă să-şi piardă viaţa. Băiatul se . dintre toate acele sărmane femei luate de turci mama fetiţei. şi plecaseră. în tihnă. sufletul i se însenină. în treacăt.ţinîndu-se de cuvînt . Şi numai cît îşi aminti de fetiţă. cît timp o strînsese la piept.gîndea la Voiena. Încălecaseră. Era nevoie de timp ca să poată face. cu şase ani în urmă. În ultima vreme. Încolo nimic. lipit de al lui. Aseară .. Şi ea şi el erau. nimic. şi Oltea adormise în braţele lui. o învelise şi se furişase afară din chilioara ei. «De altminteri. şi încă într-o asemenea măsură. Pe aproape de miezul nopţii. Pînă una-alta.îi povestise cîte ceva din cele ce le ştia despre măria sa Vlad.. Nici nu se ştia dacă va izbuti să-l mai afle vreodată familia. în vreo bătălie. el şi Bucur. după ce soţul i-a fost ucis de turci.. Băiatului nu-i rămăsese decît să întrebe în ce loc a trăit.

Mirosea a brad umed. prin munţi. ajunseră la Curtea de Argeş. un fag doborît de furtună se răzimase de pieptul puternic al unui stejar. Băieţii priviră unul în ochii celuilalt. de parcă i-ar fi cerut să-l sprijine şi să-l pună din nou pe picioare. Aici băieţii îşi schimbară veşmintele ostăşeşti cu altele. Făcură un singur popas într-un sat de lîngă Curtea de Argeş. în amintirea Roxanei. Unul dintre ei fusese spînzurat de turci. să-şi închine viaţa fetiţei.în privinţa aceasta. cei doi băieţi se vedeau împresuraţi de hora mută a trunchiurilor de brazi şi fagi. şi rătăcea prin munţi. se luminase de ziuă. Soarta îi legase laolaltă. copleşiţi de amintiri. de postav. cam pe la amiază. De pretutindeni. Se înveliră în mantalele albe. ostăşeşti. Lîngă ţărm. pe la Rîmnic. Începuse să sufle un vînt rece. nişte năpăstuiţi. dar nu rostiră nici un cuvînt. printr-o nefericire asemănătoare. de va fi nevoie de ei. şi Băiatul se simţea dator ca. Porniră mai departe călări şi. al unor mici boieri credincioşi lui Vlad. o să-l înştiinţeze la vreme. Peste vreun ceas începu să plouă. De-ar ajunge mai repede la Curtea de Argeş! Cînd au trecut Oltul. Nu era bine deocamdată să meargă în ceată pe drum. 191 . ca să fie vînduţi turcilor. Mai mulţi ţărani. Străbătură lunca unde se luptaseră şi fuseseră amîndoi răpiţi de comisul Ghilţ. le cerură îngăduinţă să-l însoţească. Băieţii le mulţumiră şi le răspunseră că. Nori întunecoşi se alungau pe cer. aflînd că băieţii sînt în sat şi merg în ajutorul voievodului Vlad. de tîrgoveţi. ca să nu atragă atenţia turcilor şi iscoadelor marilor boieri. celălalt apucase să fugă. lată şi locul unde Tit îşi jucase păpuşile. de tăceri şi de umbre. Iar aici Băiatul a îngenuncheat întîia oară la picioarele măriei sale Vlad.

urseşti îi primi! Argintarul le spuse băieţilor că se găseşte la el cineva pe care poate ar dori să-l vadă.furaţi mereu de dorinţa de a nu scăpa din vedere cele mai de seamă întîmplări trăite de eroii noştri . O luară pe uliţele mai puţin bătute. De aceea nu prea ieşea din palat şi.. le arătă pe un bărbat încă tînăr. oamenii nu prea îl cunoşteau. începu el să povestească.nu am avut încă prilejul să vorbim. Ca să-l ţie lîngă el şi să-l păzească. şi se străduia să vină în ajutorul stăpînului său. Corturile lor sînt pline cu lucruri de preţ. văzură o mulţime de ţărani traşi în ţeapă sau ridicaţi în furci. fete şi copii. care şedea la o masă şi scria ceva. sînt vînaţi ca nişte 192 . unde locuia un meşter argintar. Îl recunoscură numaidecît. bărbatul acesta fiind unul dintre oamenii cei mai de taină ai domnitorului Vlad. Numele său era Radu Farmă. pe urmele lui Vlad. Nu avea decît un singur cusur .Iată ce se întîmplă. Trecură prin cîteva livezi cu crengile scuturate de vînt şi ajunseră la o casă destul de arătoasă. La porţile oraşului. pe care nu se putea sprijini decît cu ajutorul unui toiag. Dar. care îl şi adusese la palat. cunoştea multe limbi şi era priceput şi în ştiinţele filozoficeşti. Farmă învăţase carte grecească şi latinească.nişte picioare slăbănoage din născare. într-o poiană. . despre care .. Radu cel Frumos le-a înlesnit turcilor să ia prăzi cîte poftesc de la prieteni şi de la duşmani. din fundul unei livezi de nuci. Intrară în oraş. Pretutindeni mişunau turcii. Fusese grămăticul lui Vlad şi mîna dreaptă a logofătului Lazăr. La el îşi lăsase Bucur ursul.Oraşul era tăcut. însoţindu-l spre un bordei pe jumătate dărăpănat. Să fi văzut ce bucurie era pe bietul animal! Cu ce mormăituri şi cu ce mîngîieri. şi. lipsit de tăria picioarelor cum era. sosise călare la Curtea de Argeş. cum este firesc. În ce-l priveşte pe oamenii lui Vlad. chiar aşa. cu pridvor larg.

un tînăr de vreo douăzeci şi şase de ani.Da. dar numai de nevoie. rosti Bucur. pe ascuns.. îi pregătea totuşi.Spune! Sîntem toţi slujitorii măriei sale! . El ne va răzbuna pe fiecare. îmbrăcat în costum orăşenesc. drept răsplată. glăsui iar argintarul. Turcii îi prinseseră soţia şi copiii la Snagov. după ce intraseră în Bucureşti. . Toţi cei din bordei se uitară întrebători la calfă.. l-aţi văzut pe cei de la marginea oraşului? .. acum cît era încă la strîmtoare. în casa vornicului Negrev.Am fost cu talerele de argint.Oricînd ne poate veni şi nouă rîndul. avînd însemnele breslei din care făcea parte . Prin livadă se auziră paşi.. sfîrşitul. turcii nu pot pătrunde. după ce intră în bordei. Neavînd încredere în el. Vornicul Negrev fusese un boier al lui Vlad. pe cînd se îndreptau spre cetate. rosti grămăticul.l-am văzut.. aşteptînd nerăbdători celelalte ştiri. Cetatea a fost bine întărită cu cărămidă.pe pieptarul de piele. Argintarul dădu din cap: . aducînd cu el una din calfele sale.. spuse căpitanul Ion.La Poienari. . şi se întoarse curînd. Cei din bordei tăcură. .Pot să vorbesc? îl întrebă calfa pe meşter. . o dregătorie la Curtea de Argeş.fiare săibatice şi ucişi. .Da' măria sa şi oştenii n-au hrană. . Carele cu merinde au fost prinse încă în urmă cu o săptămînă. 193 .Totul este ca domnul să scape. Argintarul ieşi să vadă cine sosea. îl înştiinţă el. cum mi-ai poruncit. şi îl siliseră să treacă de partea lui Radu cel Frumos. şi acesta îi dăduse.o cupă de argint cu picior . Negrev trecuse de partea lui Radu. Şi fiecare suferinţă de-a noastră va fi plătită. zise argintarul. ca să-şi scape de moarte copiii. ameninţîndu-l că altfel îi omoară familia. răspunse căpitanul Ion. şi au fost date achingiilor.

ori să moară ea însăşi. mai afurisită decît toţi marii boieri la un loc.. Bucur se uită la Băiat. spuse Farmă. Este vorba de Voiena. urmă calfa . adăugă calfa ceea ce auzise de la Negrev. Se vede că e odrasla lui Flor. Nimeni nu poate ieşi. fata lui Flor. Băiatul. căruia sîngele i se scursese din obraji. la auzul acestor cuvinte. îl îmbiase să ia în căsătorie pe o rudă a sa. . El spera însă în ajutorul cerut lui Mateiaş Corvin.. Dar drumul acesta tăinuit nu trebuia să-l folosească decît voievodul. nici intra în cetate.. deoarece el ştia că din puţul adînc al cetăţii se deschide un drum pe sub munte. cu grămăticul Farmă.rostind cuvintele în şoaptă. care şi-au primit pedeapsa ce li se cuvenea . care îi făcuse o mulţime de făgăduieli.Cel mai întristător lucru.Cred ei.Se zice.. dar nu-i trimisese pînă atunci decît vreo cîteva căruţe cu arme şi nişte meşteri pietrari. simţi inima bătîndu-l furtunos. . în afară de prietenii lui Vlad .Boierul Negrev ne înştiinţează .Nu înţeleg cum de s-o fi putut lăsa înşelat măria sa Vlad de şerpoaica aceasta.. Domnitorul putea deci părăsi cetatea oricînd poftea.se întoarse calfa de astă dată spre grămăticul Farmă . cînd nici o scăpare nu ar mai fi avut.. zise cu mînie grămăticul Farmă.Ştim.. prin calfa argintarului. ce naşte din pisică şoareci mănîncă. .că armatele lui Ali-beg au înconjurat Poienarii.. Voiena a jurat să-l răzbune pe tatăl şi pe mirele ei. amîndoi slugi ale lui Radu şi ale otomanilor. că ar fi jurat ori să pricinuiască moartea lui Vlad. . . 194 .La rîndul său. . boierul Negrev ţinea legătura. mustăci grămăticul. care ieşea departe de locul încercuit de turci.este acela că în cetate se găseşte o unealtă a marilor boieri.unul tras în ţeapă de Xalom şi altul tăiat de măria sa... cu toate că nu se mai găsea nimeni în bordei.

. povesti calfa.Doamne.O pasăre? rămase cîteva secunde pe gînduri grămăticul. Şi încă şi ea ar fi vînată de turci. foarte bun. la semnalul acesta. Săgeata trasă din arc ar putea ajunge. îi vor prinde pe măria sa.. pe fereastră. în odaia voievodului. necum un ostaş înarmat. spre ferestrele cetăţii..Totuşi. .ca turcul să privească. Achingiii. glăsui argintarul. încă de la Tismana.. Numai o pasăre ar putea pătrunde în cetate.Cît erau de limpezi se vede de-acolo. pînă în apropierea cetăţii. înainte de orice. . de trei ori. omule? se ridică Radu Farmă. trecîndu-şi palma. dacă ar fi un ţintaş foarte. N-ar mai rămîne decît ca un ţintaş de-al nostru foarte bun să se strecoare printre turci. Se spune că paza este atît de straşnică în jurul cetăţii. speriat. Primejdia e mai mare decît credeam.. 195 . adică să le deschidă turcilor porţile. Dacă ea va izbuti ceea ce urzeşte.. s-ar putea încerca. sprijinindu-se cu greutate pe picioarele slăbănoage. . pe oşteni şi străjeri. cu o mişcare iute. îi va da de ştire lui Ali-beg. Erau limpezi. în fiecare noapte. de la masă. rotind.în cortul căruia se zice că s-ar fi dus .Dar cum? îl întrebă argintarul. Trebuie să-l înştiinţăm numaidecît pe măria sa despre cele puse la cale de Voiena cu Ali-beg..Mi-a fost dat s-o aud cînd se ruga de măria sa Vlad s-o primească în cetate şi m-am uitat în ochii ei. repetă Bucur ceea ce l-am mai auzit spunînd şi căpitanului Ion. . care ar vrea să-şi pună în primejdie viaţa pentru salvarea măriei sale Vlad. că s-a înţeles ea însăşi cu Ali-beg . lucrul acesta. Ce-aţi zice dacă i-aş scrie domnitorului un răvaş în care i-aş arăta noua mişelie ce s-a pus la cale? Răvaşul l-aş prinde în vîrful unei săgeţi. vor năvăli.Aşa ceva mi se pare cu neputinţă. . de la fereastră. o făclie aprinsă. . de ce nu mi-ai spus. şi-l vor ucide în chinuri. încît nici un şoricel nu ar putea să treacă prin munte. peste fruntea asudată. deschizîndu-şi larg braţele.

păstrîndu-le pentru ceasurile cele mai grele. Bucur .. În seara aceea. o smulse din sfeşnic şi. Mihailo şi celălalt oştean. aici sărind biruitor peste ele. pînă la uşă. căpitanul Ion şi cu mine sîntem aceia care ne vom strădui pentru salvarea măriei sale Vlad. La noapte nădăjduim ca răvaşul să fie în mîinile măriei sale. şi veniră la adunare. Cine ar putea să fie? 196 .. domnitorul Vlad chemă în încăperea domnească pe cei care îl însoţiseră la cetate. o stinse. însuşirile de care vorbise Farmă. intrînd în tabăra otomană.zise: . Merinde nu mai aveau. mînios ca o fiară. prin întuneric. Aprindeţi din nou lumînarea! Tit scăpără amnarul. Rămaseră numai străjerii la posturi.Bun ţintaş! recunoscu Vlad. a nimerit cu atîta siguranţă sub flacăra lumînării. Vlad puse mîna pe arc şi sări la fereastră.. într-adevăr. le grăi oştenilor. rosti domnitorul. întorcîndu-şi faţa fără sînge spre cei din jurul mesei. grămăticule Farmă. clocotind. unul murise şi fusese îngropat în ograda cetăţii. Cătă spre tabăra turcească. Dintre răniţi. Un oştean ridică lumînarea.Adică noi. rostogolind-o pe lespezi. poate de pe Dealul Pietrăriei. De la o asemenea depărtare. erau însă mai bine. dar nu le mîncau. dar nu apucă să-şi sfîrşească vorba.care numai atîta aştepta. dar nu văzu nimic. şi o săgeată vîjîi pe fereastra deschisă. ca să vă spun. decît o mînă de fructe uscate. care fusese spintecată de săgeată.V-am chemat.Voi încerca eu! spuse Băiatul.. Se înfipse în lumînarea de pe masă. în cea mai mare măsură. .Nu se vede nimic. . în afară de licăririle Argeşului. îngrijiţi de Tit. . şi se înveselise auzindu-l pe căpitanul Ion că luase această hotărîre . trăgînd curmeziş. pentru că el întrunea. O flăcăruie albastră i se zbătu între degete. luptîndu-se din greu cu stîncile.. aici înghesuit şi strivit între lespezi. care în acel loc curgea vijelios.

o torţă de răşină pe munte. aprinde. se rugă ea. . Să iau şi eu parte la bucuriile şi tristeţile tale. doamne.lartă-mă.. A vrut să ne sperie. în înţelegere cu Ali-beg. cu ochii îndreptaţi asupra răvaşului din mîna lui Tit..Ce este? Ce se întîmplă? se ivi pe neaşteptate Voiena.N-or fi cumva ai noştri? zise Mihailo.Eh. din felul cum rosti cuvîntul. şi nici gingăşia de mai înainte. Dacă Băiatul ar fi văzut-o în clipa aceea pe Voiena. glăsui Tit. îi porunci Vlad. . după ce ea plecă. fiecare dintre cei de faţă cutremurîndu-se în sine de noua ticăloşie ce se punea la cale. . Treceam pe-aici şi am auzit zgomot. n-ar fi putut spune că fata nu mai era frumoasă...Bine.. . glăsui Tit. La cruzime nu se putea răspunde decît cu 197 . dar nelăsînd să li se citească gîndurile pe faţă. . măria ta. vreo dihanie de achingiu! îşi dete cu părerea un oştean.Cum ai ajuns aici? se mohorî Vlad. deşi nu mai avea nici prospeţimea. Însă minciuna. avînd în mînă săgeata.. neînduplecat. lată aici un răvaş. glăsui în cele din urmă Vlad. îi aşternuseră pe faţă o umbră. .Citeşte-l! spuse iar Vlad. Ţi-am poruncit să nu vii decît cînd vei fi chemată... Îngăduie-mi să rămîn. şi.E semnat Radu Farmă. Dacă izbîndeşte totul cu bine.Du-te în încăperea ta! îi repetă Vlad. «Măria ta. strigă Tit.. Aici e cu totul altceva.Măria ta. . . făcîndu-l semn lui Tit să nu mai citească. citi mai departe cele scrise de Farmă. .Deschide-l. În încăpere se făcuse tăcere.Nu cred. cu toţii îşi dădură seama că îngrozitoare întîmplări aveau să urmeze. . teama şi crima puse la cale.. Tit. ca noi să ştim că eşti liber şi să aşteptăm cu smerenie poruncile tale. . rogu-te.. îşi termina grămăticul răvaşul. intrînd pe uşă.

... Am fost destul de pedepsită. răsuflă uşurat Vlad. cînd o aduseră.Şi vom aprinde o torţă mare. Vom avea ca oaspete pe Ali-beg... şi a marilor boieri..cruzime. Aduceţi coşurile cu vipere. căpitanul nostru de oaste Ion să ştie că sîntem liberi. Tot atunci.... unul dintre străjeri. . Încingeţi smoala şi uleiul în cazanele pregătite din vreme.. şi pe meterez.Nu... Nu eu.. cu o cumplită pedeapsă. tîrîndu-se pe podeaua de piatră şi agăţîn-du-se de piciorul lui Vlad. Dar Tit o luă de umeri.. i-o roti de trei ori.... dar numai atîta cît să o lege în ştreanguri. despre care ne-a înştiinţat Farmă. prea bunul prieten al iubitei noastre Voiena.. cu ochii arzîndu-l în flăcări. ţipa Voiena. Bine! repetă el. . ca. Şi noi le vom face primirea cuvenită. ţipă Voiena. mînuindu-i braţul.. negăsind alte cuvinte prin care să ceară iertare. nu. Voiena va da semnalul cu făclia. nu va înceta niciodată.A venit şi sacul cu merinde. De-atîta mai aveam nevoie. ne-a aruncat un sac cu merinde peste zid.. îi puse în mînă făclia şi el însuşi. Va fi o petrecere mare. subjugătoare. La trădare şi mişelie. cît timp va trăi Vlad. o duse la fereastră. abia atunci dîndu-şi seama de ce făcuse şi înspăimîntîndu-se de chipul împietrit al lui Vlad... pe munte. cum ne roagă grămăticul Farmă. . în timp ce Vlad ieşi din odaie şi un oştean rămase cu ea.. Îi vom face lui Ali-beg pe plac. acela de la meterezul din dreapta.Nu! strigă Voiena. . sîntem salvaţi... nepotul lui Mircea cel Bătrîn. Sîntem salvaţi.. măria ta. veni gîfîind pe scări şi îl vesti pe Vlad: . Nu eu. nu!.Nu!. Să se hrănească în grabă oştenii.Un urs. slugile lor. că trădarea a fost biruită şi că lupta împotriva puterii otomane. .. 198 ... ca achingiii să pornească năvala. să prindă puteri. îi mai spuse domnitorul Voienei.. căţărîndu-se pe stînci. văzînd-o.

fiindcă numai din acel loc se putea ţinti bine cu arcul . băiatul scoase săgeata. îşi stăpîni braţul şi trase. apăsîndu-l cu degetul pe rană. peste veşmintele valahe.Nu. Nu vrei să tragi tu? . pe care nici pădurile nu cutează să se urce pînă în vîrfuri. de pe ziduri. fiind sigur de o victorie uşoară. Ochi îndelung. Ai nimerit. în şalvari şi mintene turceşti. de la creneluri.. alteori trecînd numai cu ajutorul ursului peste prăpăstii sau stînci. Este momentul să dovedeşti că ştii să alegi între Vlad şi Voiena. Lumînarea căzu şi se stinse. cu ochiul lui de oştean. felul iscusit şi îndrăzneţ cum reuşiseră ei să străbată rîndurile otomane. aflaţi pe Dealul Pietrăriei . deşi poate că ar merita. Însă pe neaşteptate. În timp ce ursul se căţăra. îşi poate da seama de neînchipuitele greutăţi înfruntate de cei doi tineri. cu urdiile dezlănţuite.Ai nimerit. Căpitanul Ion ochi încă o dată lumînarea. Ali-beg năvăli spre cetate. cu braţul ţinut de Tit. ca 199 . pentru că mîna îi tremura puţin. Intră pe fereastră. .Mă tem că nu voi lovi lumînarea! îi spuse lui Bucur. Săgeata zbîrnîi. îmbrăcaţi. Cîntecul povesteşte cum. pe coastă şi pe meterezul din dreapta.aşa cum într-adevăr ghicise Vlad. furişîndu-se uneori prin şanţuri. din turnuri. Bucur bătu din palme: . în urma semnalului dat de Voiena.. Băieţii.. înşelînd iscusinţa străjerilor. şi o puse în strună. Numai cine a fost vreodată acolo şi a măsurat din ochi munţii semeţi. îi răspunse Bucur. sub flacăra ei roşie. în care era înfiptă scrisoarea lui Farmă.Cele ce urmează le cunoaştem tot dintr-un cîntec. cu sacul de merinde în spate. N-am să povestesc.priveau uluiţi la cele ce se petreceau în cetate. tocmai cînd achingiii ajunseseră la poalele cetăţii. nefiind cu totul sigur că îşi va nimeri ţinta de la o asemenea depărtare.. jucăuşă.

Din ea se ridicau scîntei ca nişte fluturi de aur. romănii îi lăsau pe achingii să creadă că ar fi încă o armată întreagă.Să ne grăbim şi noi într-acolo. superstiţioşi cum erau. că Vlad şi ceata lui au intrat în pămînt..se sfîrşise.Alah!. . Valahii sînt nişte diavoli. Focul îi arsese părul. Peste vreo două ceasuri. după ce bătălia dată de Vlad şi cei cîţiva oameni ai săi împotriva oştirii lui Ali-beg . şi coşuri încărcate cu noduri veninoase de vipere flămînde.... intrînd pînă la urmă în cetate.. mînuind felurite arme şi mijloace de luptă.. Săgeţile şi lăncile aruncate de puţinii oşteni. butuci. peste munte.Domnul nostru e liber! glăsui Bucur. striga şi Ali-beg. Alah!. . şi îi ajunsese la sîn şi la inima trădătoare.. aducător de zăpadă. Înapoi. Înapoi. legat şi tăvălit în răşină. văzînd nenorocirea care îl lovise. Torţa fusese făcută din trupul Voienei.. nu mai aflară nici un oştean şi crezură. .. tocmai cînd se credea mai stăpîn pe victorie. Ajunşi însă la torţă. Îl implorau pe dumnezeul lor achingiii. ce erau purtaţi de vîntul rece de toamnă. spuse căpitanul Ion. îngrozindu-l pe turcii care.Alah!.. o torţă strălucitoare se aprinse pe munte într-un loc de unde se vede pînă departe în vale. Ne-a înşelat Voiena. îi izbeau. ochii şi gura. Alah!. începu o ploaie ucigătoare de bolovani. sau planul ne-a fost descoperit?.din nou împuţinată cu peste o treime .din nişte nori ai iadului. care crezuseră că porţile sînt deschise şi pot intra în cetate. şuvoaie de smoală şi uleiuri încinse. Scările abia ridicate şi prinse în cîrlige se prăbuşeau. Aşa arse trei zile şi trei nopţi. străjeri şi de domn. copiii lui Alah! Salvaţi-vă! îşi chema el achingiii. pe zid sau în turn. ..... nu mai găsiră pe nimeni. Alergînd de la ferestre la creneluri. după ce o bătură cu tunurile. 200 ..

împreună cu ceilalţi doi călăreţi. le spuse căpitanul Ion soţilor săi. de dimineaţă pînă seara. prin munţi şi pe dealuri. şi nu vom avea tihnă pînă ce măria sa Vlad nu va fi iarăşi între noi.Ali-beg porunci marşul de înapoiere. cu palmele micuţe streaşină la ochi. Căpitanul Ion o prinse de jos. în mînăstirea-cetate ne vom pregăti să continuăm lupta. Acolo.. Din turnul mînăstirii în care se afla de cîteva zile.luîndu-l cu ei şi pe grămăticul Farmă . fetiţa îl văzu pe Băiat venind.Bucur şi căpitanul Ion plecară spre Oltenia. în rîsetele celor doi tovarăşi de luptă ai săi. Băieţii i-l grăbiră. aşteptîndu-l. se coborî pe scări. Pentru că lupta abia începe.. De la Curtea de Argeş . unde puterea lui Radu cel Frumos nu ajunsese încă să se întindă. intrară călări şi plini de noi speranţe în curtea mînăstirii Tismana. şi nici Ali-beg nu cuteza să înainteze. O ridică în braţe. Şi aşa. 201 . în timp ce treceau înapoi Oltul. cu ea la piept.Ne vom adăposti deocamdată la Tismana. găsind înca tovarăşi de luptă şi mijloace să-i mai hărţuiască pe achingii. O luă la fugă pe pod şi ieşi înaintea lui. . Cît ai clipi.

II VULTURII DE FOC

1 LUPII

bărbatului şi începu să-l adulmece, cu nările tremurătoare. Dintre toţi cei care se înfruntaseră pe viaţă şi pe moarte, în aceste trei zile, numai ei doi, om şi animal, mai trăiau. Ecourile îngrozitoare ale luptei stăruiau încă, pierdute în cotIoanele întunecate ale codrului, înfăşurate în jurul trunchiurilor copacilor sau aninate de crengi.
202

Armăsarul făcu un pas. Se apropie de trupul nemişcat al

Rănitul mai trăia, cu toate că ultima lovitură, aceea dată de un achin-giu din Rumelia, fusese prea grea şi pierduse mult sînge. * După sfîrşitul bătăliei, oşteanul încercase să plece, călare, în galop, către locul acela, unde trebuia să ajungă neapărat, aşa cum plănuise mai înainte. Într-o mînă ţinea frîul, în cealaltă mînerul săbiei. Mantia, din postav alb, bun, de Braşov - prinsă cu un lănţug de aur la gît şi îmbrăcată de-a dreptul peste cămaşa de zale şi platoşă - îi spînzura în zdrenţe. Se legăna în şa. Ochii i se împăienjeniseră şi continuau să i se împăienjenească. Totul i se învîrtea în jur: cerul vînăt, acoperit de nori; poiana argintie, cu o movilă ciudată de forma unui mormînt - în mijloc - şi copacii înalţi, negri şi rămuroşi, care jucau în horă vuind înăbuşit. Trupul, altminteri voinic, tînăr şi zvelt, începuse să-l lunece într-o parte. În cele din urmă, îşi pierdu cunoştinţa. Se prăbuşi şi rămase lungit, cu capul cufundat în zăpadă, la marginea movilei. Pentru o clipă - încins încă de vîlvătaia luptei, dînd de răcoarea şi moliciunea pufoasă a zăpezii - corpul i se destinse. Dar numai pentru o clipă!... Căci viscolul, bufnind ca un balaur, dinspre miazănoapte, se repezi. Ghearele sale nevăzute îi smulseseră pulpanele sfîşiate ale mantiei, fluturîndu-le sălbatic în văzduh, apoi azvîrlindu-i-le într-o parte. Cu pumnul nemilos îl izbi puternic, făcînd să-i zuruie încheieturile de metal ale platoşei, aruncînd totodată asupra lui o puzderie de săgeţi mărunte, ascuţite şi reci. Rănitul, sub acest nou asalt, se înfrigură. Dinţii începură să-l clănţăne.
203

* Zăcea chircit, la marginea movilei, biciuit de viscol, fără să ştie unde se află, în vreme ce, sub trupul lui, zăpada căpăta, încetul cu încetul, culoarea fierbinte a holdelor cu maci. Calul necheză încetişor. Rănitul tresări, apoi rămase nemişcat, în acelaşi loc. Pentru că, despre ceea ce se petrecea în momentele acelea nu-şi mai putea da seama. În schimb, sub ochii lui lăuntrici - aşa cum se întîmplă întotdeauna în delir - începură să i se perinde cohorte de imagini. Cele mai multe dintre ele aparţineau trecutului. Oşteanul le trăise el însuşi. Altele însă erau născute doar din închipuire. Şi o mulţime de zgomote şi glasuri - pe care lui i se părea că le aude chiar atunci - îi năpădeau urechile. * Aude, mai întîi, înăbuşit de tot, nechezatul speriat al unui cal şi lovituri de arme. Deodată, zăreşte ca prin ceaţă o cupă înaltă cu picior, plină cu un vin roşu, ce seamănă cu sîngele. Cupa, izbită de ascuţişul unei săbii, se sparge în bucăţi. Pete mari, roşii, aburinde, se ivesc pretutindeni pe zăpadă. În jurul lui, pădurea străveche şi falnică, zguduită de viscol, geme. Geme cu un glas aspru, aproape omenesc. * «Parcă ar fi vocea adîncă şi îndurerată a Bătrînului, dinainte de a-şi da sufletul...» se gîndeşte oşteanul. *

204

Şi iată că pădurea a luat într-adevăr chipul Bătrînului. «Barba îi este răvăşită, stufoasă şi albă. Picioarele le are înfipte, în pămînt, pînă la genunchi. Bătrînul se apleacă să-l mîngîie. Dar braţele lui sînt reci. * Oşteanul simte cuprinzîndu-l un val tăios de frig. * - Fătul meu, rosteşte Bătrînul. Fătul meu... Nu te lăsa doborît... Glasul lui sună ca vuietul pădurii. - Oho! îi răspunde, rîzînd, oşteanul. N-ai teamă, Bătrînule. Sînt în şa. Nu mă vezi? Sînt în şa!... - Fătul meu!... Îi repetă, mîhnit, Bătrînul. Nu te lăsa doborît!... Bătrînul a pierit. Numai glasul adînc şi aspru ca vuietul pădurii tot mai bubuie, din ecou în ecou. - Nu te lăsa doborît!... În locul lui, ca şi mai înainte, s-a ivit, falnică, pădurea. În urechi îi răsună acum, din ce în ce mai limpede, nechezatul strident al cailor. Scrîşnetul fierului lovit. Urletele de spaimă ale vrăjmaşilor. Vîntul turbat a izgonit norii. A risipit stele albe pe cer şi a dezvelit chipul palid, însă însîngerat, al lunii. Prirt văzduh, fîlfîie aripile unor păsări mari, negre. Oşteanul se vede în şa. Armăsarul nechează. Oşteanul îşi bate, cu palma îmbrăcată în mănuşa de piele, ţintată, pe grumaz, calul. - Linişteşte-te, Negrule! Lupta s-a sfîrşit. Am învins. Să pornim, grabnic, într-acolo... Goneşte, călare, prin viscol. Părul îi fîlfîie. Din pricina ninsorii prea dese, omul şi animalul nu mai zăresc aproape nimic. Doar glasul Bătrînului sau al pădurii încă răsună:
205

- Nu te lăsa doborît... - Nu, nu mă las!... Nu mă las... Şi fiindcă armăsarul goneşte totuşi mai departe, prin viscol, de parcă ar pluti prin văzduh, oşteanul surîde mulţumit şi îşi spune: «Dragul meu Negru, care mă poartă pe spate de-atîţia ani, cît ştie să zboare, la nevoie, de tinereşte!...» * Numai că toată această goană, călare, prin pădure, către acolo - unde oşteanul dorea neapărat să ajungă cît se poate de grabnic nu fusese decît o închipuire stîrnită de mintea înfierbîntată a celui prăbuşit lîngă movila aceea ciudată care putea să fie mormîntul părăsit al unui rege dac. Din adîncul codrului, un lup bătrîn, cu blana înspicată şi ochii arzători, atras de zgomot şi de mirosul cald al sîngelui, s-a ivit între doi copaci, lîngă o tufă ninsă de păducel, şi îi priveşte ţintă, mîrîind înfundat, atît pe tînărul rănit, cît şi pe armăsarul care îl străjuieşte. Acesta din urmă, simţind fiara, îşi înălţă capul şi, trăgînd aerul rece pe nări, sforăi. Privi, întîi îngrijorat, către stăpîn. Se întoarse apoi, fulgerător, şi, tropăind semeţ - deşi era şi el peste măsură de ostenit - se îndreptă spre tufa în dreptul căreia scînteiau ochii lupului. Nechezînd ameninţător, calul se ridică în două picioare. Lupul, în schimb, văzîndu-l că vine atît de curajos şi înţelegînd că, în clipa următoare, două copite necruţătoare îl vor lovi, se înspăimîntă. Nu primi lupta. Se trase înapoi, mîrîind, şi pieri în pădure. Bătîndu-şi şalele cu coada, tropăind şi continuînd să necheze, armăsarul îl urmări îndelung, din priviri. Pe urmă se înapoie lîngă stăpîn. Stătu o vreme aşa, veghindu-l neliniştit şi ciulindu-şi urechile la cel mai mic zgomot.

206

Din rana de la piept, sîngele îi izvora, fără încetare, curgînd ca un pîrî-laş roşu, lipicios, care i se închega pe picior. Vîntul îi zburlea coama şi îl făcea să se înfioare de frig. Scurmă cu copita în zăpadă şi din nou necheză. Nechezatul răsună trist în afundul pădurii, semănînd cu un plînset. «Ridică-te, stăpîne, părea că strigă el. Nimic nu le este mai plăcut lupilor decît să rupă în colţi carnea care mai are în ea o cît de mică fărîmă de viaţă. Ridică-te, stăpîne!...» La auzul glasului chemător şi atît de jalnic al animalului, rănitul - deşi inconştient - reuşi să-şi elibereze o mînă, pe care şi-o prinsese în cădere sub el. Păru că - printr-o încordare supremă a voinţei - dorea să se ridice. Atîta că puterea nu-i ajută destul. Viscolul azvîrlea, neîncetat, asupra lui, săgeţile-l mărunte. Gemu înăbuşit. Lîngă el, se clădise o moviliţă de zăpadă. Calul îşi vîrî botul, adînc, în moviliţă, pînă sub pîntecul stăpînului. Săltîndu-l cu răbdare, îl răsturnă pe spate. Rănitul păru de data aceasta că s-a trezit. Se ridică într-un cot. Îşi zări calul străjuindu-l. Răsuflarea lui caldă îi mîngîia obrazul. Văzu viforniţa cumplită, care de trei zile încoace, neîncetat, încerca să doboare pădurea. Copacii falnici, tineri şi bătrîni, cu braţele întinse spre cer, îi ţineau însă, vitejeşte, piept. Vru să se prindă de gîtul animalului. Dădu din mîini. Şi poate s-ar fi prins, dacă pumnul de fier al viscolului nu-i izbea în frunte. Delirul îl cuprinse din nou. * Simte o apă mare şi rece ce se revarsă asupră-l. Apa îl tîrăşte, fără oprire, la vale. Îl azvîrle într-un hău.
207

Valuri înalte, roşii, clocotesc mînios. O voce ascuţită, de copilandru, răsună: - Căpitane Ion!... Căpitane Ion!... * Vocea aceea tinerească - pe care oşteanul o auzise numai în gînd - sunase ca un bucium. Ecoul ei îl izbise dogoritor în urechi - la fel ca şi atunci de mult, cînd o ascultase cu adevărat. - Aici!... Sînt aici!... murmură oşteanul, dînd iarăşi din mîini, încercînd să se smulgă din locul unde se afla. Cine mă cheamă?... Cine?... * Cu ochii minţii vede acum drumul printre coline, care duce spre Olt. * «Da, da, într-adevăr este drumul spre Olt!» îi recunoaşte rănitul. Ziua se îngînă cu noaptea. De după cea mai înaltă dintre coline, s-a ivit un băieţandru de vreo paisprezece ani, îmbrăcat într-un mintean zdrenţăros şi cu o căciulă bru-mărie pe cap. Goneşte din răsputeri, pe un cal murg, încălecat pe deşelate Se apropie de pădurea ce acoperă, deasă ca peria, dealurile Gîrneciului. * «Neîndoios, cugetă rănitul, acestea nu pot fi decît dealurile Gîrneciului. Le cunosc după cele două culmi. Una, zimţată, în stînga. Cealaltă, unduioasă, în dreapta.»
208

* Băiatul îşi ridică puţin capul de pe grumazul calului, pe care aproape că stă lipit. Îşi duce două degete la buze. Şuieră scurt de trei ori. - Căpitane Ion!... Căpitane Ion!... strigă el apoi, cu aceeaşi voce pe care rănitul o auzise şi adineauri. Un tînăr cu un cojoc de oaie pe umeri, sprinten şi mlădios ca o sălbăticiune, urmat de trei dintre tovarăşii lui de luptă, iese acum dintre copacii unei alte păduri înzăpezite de pe marginea Oltului. Îşi duce palma pîlnie la gură şi îi răspunde: - Aici!... Sînt aici!... Cine mă cheamă?... Cine?... * «Cum am ajuns aici, cu-atîţia ani în urmă?... Cum?... Tînărul pe care l-a strigat băiatul acela sînt eu... Sînt eu!...» Totul i se învîrteşte sub frunte. Nu poate să înţeleagă că numai fierbinţeala îl sileşte să-şi retrăiască, în minte, crîmpeiele de viaţă. * - Căpitane Ion!... Căpitane Ion!... * - Sînt aici!... Aici!... şopteşte iar rănitul, răspunzînd nălucirilor sale, în vreme ce mîna i se încleştează mai tare pe mînerul săbiei. - Căpitane Ion!... Căpitane Ion!... strigă din nou băiatul, încă înainte de a ajunge la poalele pădurii. Dinspre Boldeşti, coboară către Olt o urdie... Au cu ei şase sănii încărcate cu vîrf. Şi mai au încă una din care...
209

Calul băiatului - ud leoarcă de sudoare - vine în galop. Căpitanul Ion îl apucă, din fugă, de căpăstru. Îl sileşte să înţepenească pe loc. Băiatul sare de pe cal. Abia mai răsuflă. Este înconjurat numaidecît de cei patru voinici cu priviri neguroase. Povesteşte: - Turcii au luat-o pe la Fîntîna Robului. Şi nu cred să mi se fi părut. Am auzit şi-un plînset de copilă... În mijlocul cetei se produce mişcare. Unul dintre voinici, bărbos şi neobişnuit de înalt, îşi strînge pumnii. - Va să zică, osmanlîii tot nu se lasă! - Cică s-a încheiat pacea! adaugă furios altui. - Şi cam cîţi crezi şă fie năvrapii7 ca număr? îl întrebă pe băietan ai treilea, un flăcău bine legat şi cu umerii laţi. - Păi... cel puţin de zece ori mai mulţi decît voi. Fără să-l mai punem la socoteală pe vizitii... Căpitanul se întoarce către acela care voise să cunoască numărul năvrapilor privindu-l mustrător. Iar vinovatul de întrebarea nechibzuită îşi plecă fruntea. * Sub ochii neliniştiţi ai calului, rănitul se zbătu, aiurînd. - Acesta este Alexe, vînătorul de lupi!... Alexe!... Îl strigă el. Dar nimeni nu-i răspunde. Şi rănitul se întrebă, nedumerit: «Cînd trăiesc eu?... Atunci?... Acum?... La vremea aceea Alexe mă urma de aproape o lună. Luase parte, alături de mine, la toate bătăliile... El şi Năstase...» * Şi de îndată îl revede pe flăcăul bărbos, de statură uriaşă, care îl ceartă pe Alexe. - Mulţi sau puţini, năvrapii trebuie să fie nimiciţi!... 7 Călăreţi de pradă
210

- Adevărat, încuviinţează Alexe, plecîndu-şi din nou fruntea. Am întrebat... numai aşa... Căpitanul îşi muşcă buzele. - Din nefericire, grăieşte el, tocmai în dimineaţa asta am împărţit ceata pe pîlcuri. Şi pîlcurile le-am trimis să ardă hambarele domniei, în care au fost strînse bucatele pentru turci. - Dar drumul unuia dintre aceste pîlcuri, şi anume al aceluia condus de Bucur, nu duce pe undeva, chiar prin preajma Fîntînii Robului? îşi aduce aminte Năstase. - Aşa e! răspunde căpitanul. Numai că Bucur a pornit încă înainte de răsăritul soarelui. Şi trebuie să fi ajuns departe... Îmi cam închipui eu pe unde!... Astfel că n-are cum să ne vină prea repede în ajutor. - O să ne fie deci destul de greu să-ntîmpinăm noi singuri o urdie-ntreagă, este silit să recunoască bărbosul. - Dată fiind însă vestea că-n săniile turceşti se află şi-o fată, nu putem sta pe gînduri. Pregătiţi-vă de plecare!... ordonă căpitanul. Alexe, Năstase şi cel de-al treilea voinic, un flăcău cu nişte ochi verzi şi sfioşi ca de fată, pe nume Gheorghe, de fel din Cîmpulung, care se pregătea să devină preot, dar părăsise mînăstirea ca să-l însoţească pe Ion, îşi pregătesc de luptă săbiile, ghioagele, suliţele cu vîrfuri de fier şi arcurile. Îşi petrec chingile tolbelor pe după gît şi se azvîrl pe cai. Dintr-o latură, se iţeşte băiatul care se grăbise să le vestească răzvrătiţilor apropierea cetei prădalnice de otomani. - Nu mă luaţi şi pe mine? întreabă el cu o voce în care parcă pîlpîie lacrimile. Ştiu să mînuiesc arcul... Căpitanul, aşa călare cum este pe armăsarul său, Negru, care tropăie de nerăbdarea de a porni, se apleacă spre băiat. Îi pune o mînă pe creştetul dezgolit. Faţa băiatului este roşie şi puţin asudată, atît din pricina goanei în care a venit, cît, mai ales, datorită tulburării şi

211

dorinţei sale aprige de a i se îngădui să ia parte la luptă, alături de temuţii oşteni ai fostului domnitor Vlad. Numai că bătălia se vesteşte grea. Tinerii valahi vor fi siliţi să înfrunte, fiecare, cel puţin cîte zece vrăjmaşi. Or, a-i îngădui pe băiat alături de ei, într-o asemenea ciocnire, cu toată nevoia de oameni pe care o au, ar însemna să-l hotărască dinainte pieirea. Căpitanul se apleacă mai mult. Ia căciula pe care băiatul şi-o ţine în mînă. I-o pune pe cap. Şi-i porunceşte ca unui oştean în toată firea: - Tu să porneşti în căutarea aceluia dintre pîlcurile noastre care trebuie să se găsească, în clipa de faţă, cam prin lunca Tălşanilor. Caută-l pe soţul nostru Bucur. Vesteşte-l cu ce ne-ndeletnicim. Şi el va şti ce trebuie să facă... Băiatului i se destinde gura într-un zîmbet. - Am înţeles! răspunde ostăşeşte. E fericit. Sare pe cal şi pleacă în galop, luînd-o, cruciş, peste dealuri, cam către miazănoapte. - Şi noi, înainte! dă ordin căpitanul, strîngîndu-l pe Negru între genunchi. Armăsarul, obişnuit cu comenzile mute ale stăpînului, porneşte viforos, îl urmează îndeaproape ceilalţi trei bidivii, pe spate cu călăreţii lor. Gonesc în tăcere, biciuiţi de vînt şi ninsoare, o bucată bună de timp. Străbat cîmpii şi dealuri, pînă ce ajung la marginea pădurii întunecate de la Fîntîna Robului. Pe-aici trece şleaul. Căpitanul, de-a dreptul de pe cal, se agaţă cu mîinile de o ramură mai groasă a unui fag. Sare în copac, făcînd să se scuture zăpada. Şi-aşa, în picioare fiind pe ramura aceea groasă, pune palma la frunte, cercetînd, cu băgare de seamă, depărtările. - Se zăreşte ceva? îl întreabă Năstase. - Nimic!... Îi răspunde căpitanul.

212

Cu toate astea, prin văzduhul rece şi vătuit de fulgii mărunţi de nea, se aud, deocamdată încă încet, chiote şi comenzi ostăşeşti otomane. Curînd, se ivesc în zări săniile şi călăreţii, ca nişte gîndaci negri care s-ar fi tîrît prin zăpadă. Ion sare de pe creangă. Începe să împartă voinicilor poruncile de trebuinţă. Scoţîndu-şi toporiştile de la oblîncurile şeilor, tuspatru taie, zoriţi, cîţiva fagi tineri. Le desprind crengile, pe care le leagă între ele cu curmeie de tei. Înjgheabă în acest chip un fel de plase, cu ochiuri înşelătoare, unde picioarele cailor aveau să se împiedice şi să se prindă ca peştii într-o vîrşe. Plasele sînt aşezate în locurile hotărîte de căpitan. Se acoperă totul cu zăpadă. Iar ninsoarea şterge cu repeziciune şi celelalte urme. Voinicii se orînduiesc, după aceea, la marginea pădurii, între copacii ninşi, rămînînd, ca în atîtea alte rînduri, liniştiţi şi cu sufletul împăcat, în aşteptarea vrăjmaşilor. Totul a fost pregătit. În ochii afbaştri ai căpitanului scapără o luminiţă ciudată. Năstase, voinicul care fusese cioban în munţii prăpăstioşi si Parîngului, văzînd-o, surîde. De altfel, toţi cei care i se alăturaseră căpitanului, după ce măria sa Vlad fusese înfrînt şi silit să plece peste munţi - îi cunoşteau această luminiţă. Scînteia care o aprindea ţîşnea de-a dreptul din inima lui însetată de dreptate. Iar uriaşul Năstase zîmbeşte, deoarece ştie că ori de cîte ori luminiţa aceasta se aprinde, mînia căpitanului lor nu cunoaşte margini. Şi mînia lui va lăsa urme adînci şi de nelecuit în trupurile vrăjmaşilor. Sunetul vocilor otomane creşte. Au început să se desluşească şi paşii înfundaţi şi grăbiţi ai cailor prin zăpadă. Din locul unde se găsesc tinerii, drumul nu se zăreşte. Săniile şi achingiii călări care le însoţesc trebuie să ocolească o măgură. Să coboare după aceea într-o vale,
213

devenind albăstruie. şi-au aşezat tinerii munteni plasele de crengi. Coboară în valea cu stufărişuri îngheţate. împiedicînd drumul celor care-l urmează. se aude desluşit un glas sau un plînset dureros de femeie. tot mai cumplită. şerpuieşte un pîrîu. cît şi pe oamenii ce li se află în preajmă . muşcă atît pe celelalte animale. un întreg pîlc de călăreţi cu feţele aspre şi înarmaţi pînă în dinţi a ajuns în vale. făcîndu-l şi pe aceştia să se prăvălească. Două dintre sărmanele animale. în timpul verii. Chiotele turcilor răsună aproape. în zăpadă. Pe măsură ce ocolesc măgura. a fulgilor. ninse şi clătinate de vînt. Pînă ce botul înconjurat de-un nor de aburi al calului celui dintîi dintre otomani se iveşte de după măgură. Luminiţa din ochii căpitanului scînteiază mai tare. căciulă albă de pîslă şi mustăţile lungi.ca şi blestemele osmanlîilor spintecă aerul rece şi plăcut mirositor al dimineţii de iarnă. alte şi alte sănii se grămădesc în vale. se arată şi el. ba într-o parte.care. gleznele lor subţiri încep să se prindă şi să se frîngă în cursele întinse de flăcăi. pline de promoroacă. încercînd să se ridice. se prăbuşesc. 214 . Sub cernerea necurmată. Pe-această coastă. lunecă necontenit. Coborîşul în ea se face uşor. ba în cealaltă. pe măsura scurgerii clipelor. Chiuind.unde. lumina a scăzut. ostenite de drumul anevoios. Picioarele cailor. Valea este adîncă. Călăreţii cad şi ei. cu copitele ţinute de plasă. mărginit de mlaştini pline de stufăriş. Caii şi otomanii aflaţi acolo se zbat într-o viermuială ce devine. nechezînd jalnic. Dintr-o dată. În acelaşi timp. Deschizînd drumul săniilor. tot mai măruntă şi deasă. Călăreţul. dar coasta care-l urmează este greu de urcat. cu suliţă. Nechezatul speriat al cailor . Din ce în ce mai aproape. achingiii din frunte se străduiesc să urce pe coastă.

Căpetenia lor însă . otomanilor. cu o mustaţă lungă şi un chiulaf8 din postav îmblănit. ţipetele lui Alexe. pentru ultima oară. Din locuri nevăzute.. în pîntec calul. mult mai răsunătoare. Acestea culcă la pămînt încă doi vrăjmaşi.. vă poruncesc să-i răpuneţi pe necredincioşi!. Cuvintele lui sînt urmate de alte cîteva săgeţi..Predaţi-vă! le cere. Strînge. înspăimîntaţi de ochii ameninţători ai căpitanului şi încredinţaţi că fuseseră înconjuraţi de o întreagă oştire de valahi răzvrătiţi. pe turceşte. cu caii sforăind. pe cap.un agă bătrîn.În numele luminăţiei sale sultanul Mahomed. Cîţiva oşteni turci. 8 Un fel de căciulă înaltă. 215 . oştenii turci îşi recapătă curajul. căpitanul. cu chiotele de luptă. ţîşnite din pădure. fulgeră săgeţi ascuţite.dumiriţi.sînt de-a dreptul înfricoşătoare. Unii dintre aceştia . ca să înţeleagă ce este dator să facă .în momentul acesta.În numele luminăţiei sale sultanul Mahomed. ale valahilor. cît te-ai şterge la ochi. căpitanul fluieră semnalul de atac. cu pintenii. la marginea văii . asupra a ceea ce se petrecea se opresc buluc. se pregătesc de predare. să-l răpunem pe necredincioşi! Numai că strigătele spahiilor şi achingiilor încep să se amestece. Şi Negru căruia nu-i trebuia decît cel mai mic semn din partea stăpînului. Auzind glasul hotărît al căpeteniei. turcească. doborînd. în sfîrşit. . îşi ridică iataganul şi urlă: . Chiote puternice le izbucnesc din piepturi: .Cu nici un preţ! răcneşte turcul cu chiulaf albastru. . numărul celor doborîţi ajunsese la cincisprezece.. albastru. în aerul rece. Împreună cu vizitiii şi ceilalţi călăreţi nimiciţi în vale. — Predaţi-vă! le porunceşte Ion. porneşte în galop. mai ales priceput în meşteşugul de a imita urletele lupilor . abia simţit. şase sau şapte otomani.Cine îşi aruncă armele e liber să plece unde vrea. ceilalţi îşi vor plăti neascultarea cu capul!.

cu o îndemînare vrednică de un oştean ca el. în genunchi şi-n coate. Îl strînge în frîu pe Negru. . sau mai e vreo fată în săniile turceşti? o întreabă. Fără să şovăie.Eşti singură. Aproape jumătate dintre năvrapii căzuţi în capcană fuseseră răpuşi sau nu se mai găseau în stare de-a lupta. neîndoios. Fata. Ce anume spunea nu se putea desluşi. Urmat de cei trei tineri luptători ai săi şi învîrtindu-şi ca o morişcă sabia sclipitoare şi udă de sînge. Ajungînd în dreptul ei. Dîndu-şi seama de primejdie. nu cu multă greutate. Lupta merge. Numai că. otomanii nu-şi puteau desfăşura forţele. acesta le strigă spahiilor şi achingiilor să-l înconjoare. Gheorghe. se opreşte. pe puţin. 216 . să se ferească de-o lovitură mişelească de suliţă. deşi fusese legată peste braţe cu nişte curele. printre sfărîmăturile săniei şi ţipa. din goana nebună a calului. se apleacă. Ion. totuşi.Trei suliţe se adaugă săgeţilor. Era însă limpede că ea cerea ajutor. Rămînea însă restul. căpitanul porneşte spre fată. A auzit iarăşi ţipătul acela prelung şi ascuţit al unei fete. izbutise să se dezlege. să-şi croiască o pîrtie pînă la aga. Cîţiva aleargă să-l împlinească porunca. pe Ion. Se tîra. De ei se îngrijesc ciobanul Năstase şi fostul ucenic într-ale preoţiei.ivindu-se de sub coviltirul celei de-a doua sănii prăbuşite în zăpadă . smucind în acelaşi timp frîul. Şi-aceştia însemnau. căpitanul începe. o prinde în braţe şi o trage lîngă sine pe şa. Se întoarce şi o zăreşte .pe aceea care strigase. în strîmtoarea aceea. culcînd încă trei osmanlîi la pămînt. spre biruinţa romănilor. pe la spate. croindu-şi o nouă cărare prin desişul de iatagane şi lănci. cîte cinci potrivnici în faţa fiecărui valah. ridicîndu-şi calul în două picioare şi izbutind. grăbindu-se să împlinească o lucrare atît de bine ticluită.

în văzduhul cu miros plăcut. nu se temuse. pe otomanii care încearcă să taie drumul celorlalţi doi. De ce atunci. Alexe s-a înapoiat repede .Lîngă mine. o pasăre. Se privesc ochi în ochi. istovită de-atîta zbucium.. spunîndu-i so ducă la adăpost. Ştia că iataganul era. Din tăişurile roşii se răspîndeşte. Şi socoteşte că. dacă spahiii şi achingiii îşi vor reface. croindu-şi un nou drum către căpetenia turcă. în mîna lui. cît mai repede. Săgeţile lor îi muşcă. în timp ce căpitanul Ion.Sînt singură! îi răspunde ea şi. S-a apropiat de căpitan. l-o dă pe fată în braţe.. Bărbosul Năstase şi firavul Gheorghe îi urmează de la o mică depărtare. Căpetenia otomană. vînătorul de lupi. înfricoşată. Părul bălai îi flutură. începe să plîngă.. necruţătoare. frica începe să i se cuibărească în inimă? Ochii strălucitori ai căpitanului valah sînt de vină.. nu-l lăsaţi să mă ucidă!. căpitanul călăreşte pînă lîngă Alexe. avîndu-l alături pe Alexe. alor săi.după ce a pus-o pe fată la adăpost. Îmboldindu-l pe Negru. Căpitanul Ion face un semn. .. pentru întîia oară. 217 . la început.Fata se strînge. Săbiile li se ciocnesc. în pădure. Ochii aceştia îl străpung.. Scoţînd din piepturi urlete de groază. rîndurile. la pieptul tînărului. O pasăre în stare să aducă moartea oricui i s-ar fi aşezat pe umăr. Aga le strigă achingiilor săi: . şi îşi reîncepe atacul. cu calul mai mult în două picioare. ca două hangere tătărăşti. Căpitanul rîde. Iar el se reîntoarce în luptă. un şir de scîntei. Aga primeşte lupta. A izbutit să ajungă înaintea lui. desăvîrşeşte prăpădul. Loviţi-l!. în pădure.Loviţi-l!. continuînd să se apropie de aga. în formaţie de luptă! le porunceşte el. Aga este acum pe deplin încredinţat că înaintea sa nu au ieşit decît cei patru tineri valahi. au mai căzut cinci osmanlîi. de zăpadă. nu-i vor putea ţine piept.. cu sabia. . oricît de viteji ar fi ei.

întorcîndu-şi caii. aga era într-adevăr un minunat mînuitor de sabie. comandantului turc. Capul. privesc încremeniţi uluitoarea bătălie. Sub fruntea îngustă. în zecile de lupte la care luase parte. strigă un altul. sabia lungă şi tăioasă de oţel veneţian.Se ştie doar că diavolul Şeitan aleargă prin Valahia şi îi răpune pe duşmanii fostului domnitor Vlad!. precum a fost Selim!.. din grumaz. scot nişte sunete ce nu pot fi asemănate decîţ cu şuieratul unor gheme de şerpi stîrniţi din culcuşurile lor cu un toiag încins în flăcări. Chiulaful i s-a înfipt în zăpadă. cum era acesta în care intrase. . nu-i mai fusese dat să întîlnească. De altfel. Sute şi mii de căpăţîni fuseseră zburate. Alah!. Aceste cîteva clipe sînt spre folosul căpitanului. de iataganul lui. încearcă să reziste. Bucur şi cinci dintre voinicii săi le ies înainte 218 .. El îşi desprinde. cu mustăţi lungi.. uitîndu-şi pentru cîteva clipe îndatoririle. Otomanii înşişi.. Cei care au rămas în urmă.. i se rostogoleşte osmanlîului pînă lîngă un dîmb...Diavolul. unde se opreşte. Numai că un asemenea vîrtej. . pe jos sau cu caii răniţi. din pricina iuţelii cu care se rotesc.Alah!. o iau la fugă. încă nebiruit de nimeni. Lamele săbiilor. numai diavolul trebuie să-l fi ajutat pe căpitanul valah ca să-l învingă pe un asemenea oştean. O întoarce pe lat şi îi retează capul. luptînd cu disperare. Vestiţi de băietanul trimis către lunca Tălşanilor. Aga Selim a fost răpus! se văietă otomanii. primită în dar de la măria sa Vlad.. răcneşte unul dintre ei.. Numai că viaţa lor fusese menită să se sfîrşească astăzi. . o soartă mai bună nu o au nici cei care încearcă să scape prin fugă. din vîrtejul de foc.. i se zbat încă ochii însîngeraţi şi fioroşi.La drept vorbind.

iar fata scăpată din săniile otomane doreşte să-l vorbească. Şi. să treacă. doar cu o zi în urmă. flăcăii adună veşmintele de iarnă.. căpitanul se îndreaptă spre bordei. de peste munţi. grămăticul măriei sale Vlad.. sînt aduse comorile: pungi de galbeni. care îl vesteşte că doi călugări . în faţa sa şi a lui Bucur . la despărţire. ca şi în alte adăposturi săpate în pădurea unde-şi are Ion tabăra. răspunde Ion.veniţi de la Tismana . peste al cărui pod de gheaţă osmanlîii încercaseră.. oşteanul sîrb Mihailo. * Coborîndu-se în bordeiul subpămîntean de pe malul Oltului. căpitanul Ion îşi dăduse numaidecît seama că. * Într-un bordei subpămîntean.numai de la Tismana. vase de preţ. jefuite din Valahia şi grămădite în sănii. . dar nu mai izbutiseră.Întîi să-i văd pe cei doi călugări. Pe cînd se înapoiază în tabără.. fiindcă astfel fusese înţelegerea. 219 .deşi veniseră îmbrăcaţi în haine călugăreşti şi aveau bărbile crescute .unii despre ceilalţi . stofe şi blănuri de toate felurile. Mihailo se dusese de-a dreptul la mînăstire. şi preabunul lor prieten . Acesta din urmă sosise. căpitanul este oprit de Gheorghe. săculeţi cu pietre nestemate. apoi voi sta de vorbă şi cu fata.îl caută. ca veşti să afle .acestora. armele şi caii spahiilor şi achingiilor învinşi. Urmat de Bucur.nu se aflau alţii decît Radu Farmă. Drept pradă de război. şi alt sînge turcesc înroşeşte zăpada de pe malul vijeliosului Olt.

se oferise să-l conducă el însuşi. la căpitanul Ion. Drept orice alt răspuns. Atîta că acum totul trecuse! Mihailo. Acolo. cu îndîrjire.Pentru a putea călători mai cu uşurinţă. subordonată alteia mai mari. reîncingîndu-şi armele. înveşmîntaţi călugăreşte. Şi. la început. căpitanul Ion şi Bucur se retrăseseră. în mînăstire. Erau încredinţaţi că numai în cîteva zile voievodul va ajunge cu bine în Transilvania. au ieşit la lumină.deşi bolnav şi cu dureri cumplite în picioarele sale oloage . 220 . împreună cu el. se găseşte teafăr înaintea lor. şi lupta împotriva năvălitorilor otomani se va lua de la capăt.cea din urmă dată de măria sa Vlad în Ţara Romănească . fără să piardă vreme. Căpitanul şi Bucur se temuseră mult pentru viaţa soţului lor de luptă sîrb care. în bătălia de la Poienari . 9 Mînăstire mai mică. Îndată. după cum avuseseră poruncă de la măria sa Vlad.au reizbucnit. porniseră spre Olt. în cazul de faţă fiind însă vorba de-o mînăstire-şcoală sîrbească de cîntăreţi bisericeşti. Grămăticul îi povestise cum. Farmă . După ce ascultase aceste lămuriri. cît mai repede. o mulţime de voinici fără teamă li s-au alăturat. de-o parte şi de alta a rîului Olt. Măria sa Vlad se va reîntoarce. La Tismana nu îl găsise decît pe Radu Farmă. ţinîndu-şi făgăduielile. se îmbrăcase călugăreşte.întrerupte după plecarea măriei sale Vlad în Transilvania . călăuzit pînă aici de Farmă. Bătăliile . Căpitanul Ion şi Bucur n-au mai avut răbdare să stea adăpostiţi în mînăstire. îi va da ajutor. Încălecaseră pe doi cai buni şi. regele Mateiaş. Mihailo îl întrebase pe grămătic cum ar putea ajunge şi el. Îşi luase totodată cu sine nişte îndreptări de la metohul9 diecilor sîrbi din Buda. Numai că vestea aceasta bună întîrzia să sosească.fusese greu rănit.

flămînzi şi însetaţi.făcuse un popas de o noapte vestitul Negru-Vodă.în lupta care abia se încheiase . Noii sosiţi sînt îndemnaţi să se aşeze. patul de cetină rămăsese liber.valahii nu avuseseră nici un rănit. ca şi îmbrăţişările dintre cei patru prieteni. începe să povestească. În vreme ce grămăticul Farmă este condus de Bucur pînă la cel mai bun loc de odihnă din bordeiul subpămîntean: un morman mare de cetină. Lui Mihailo i se trage alături o ladă plină cu blănuri. împrejurările în care voievodul şi ceilalţi patru supravieţuitori izbutiseră să iasă din cetatea Poienari. la rugămintea căpitanului. stînd în picioare. pînă la urmă contenesc. înfruntînd ploaia şi frigul. înainte de toate.Faptul acesta îl face pe Bucur să tragă în sine nădejde că şi tatăl său. plecase mai departe. Nu întreabă nimic. aşteptînd ca.cu peste două veacuri în urmă. A doua zi. Acesta. Toţi ceilalţi. voievodul le istorisise cum. strîngîndu-şi. şuba. Dar el se stăpîneşte. îşi îndreaptă nerăbdători privirile către Mihailo. după 221 . Farmă se aşeză. Vreme de cinci zile. grămăticul se zgribuleşte. în drumul său din Făgăraş spre Cîmpulung . după aceea. mai întîi. tot în Rucăr . unde erau întinşi. la sfîrşitul fiecărei bătălii. potrivit înţelegerii. Însă cum . Acolo. Mihailo să arate soţilor săi de luptă ce era adevărat şi ce nu din nenumăratele zvonuri răspîndite prin Ţara Romănească despre măria sa Vlad. trebuia să-l întîlnească pe regele Matei. Domnitorul căuta Rucărul. în jurul trupului îndurerat. înconjurată şi atacată de turci. rătăciseră prin munţi. De la Rucăr voia să urce spre Bran. Reaminteşte. păpuşarul Tit. găsită în săniile turceşti. Cu toate că în bordei este cald. se va fi aflînd în aceeaşi stare. iar turcii numai morţi. Ci tace. Strigătele de mirare şi bucurie. răniţii. în timpul călătoriei. de obicei.

mai departe. cu arme. principesa Elena. Şi numai din pricină că s-a încrezut în cuvîntul de prieten. sîngele apă nu se face. peste puţine zile. cu armele în mîini. să-l întîlnim la Bran. şi rudă. Trimiteţi veşti şi-n restul ţării că mă voi întoarce curînd. rucărenilor. veşminte călduroase şi cai de schimb. Aceasta va reîncepe.ce îşi alcătuise oastea. . măria sa se căsătorise cu vara lui Matei. în felul următor.Peste cîteva zile. de curînd. fără oaste. ţara va fi iar liberă. Voi.Va să zică. Noi credem în cuvintele şi-n legămîntul său. Şi ne vom duce. pînă la castelul unde urma să aibă loc întîlnirea cu regele Matei. am 222 . oaste transilvăneană şi prieteni. Să-l aducă merinde. ba. i-adevărat ce-am auzit! murmură Bucur. «Afară de aceasta. Şi îl rugaseră să le îngăduie a-l însoţi. aşa cum poate se auzise şi la Rucăr. Craiul Ungariei este valah de origine. Nu s-a lăsat însoţit de rucăreni. Sînt încredinţat că regele Matei îşi va păstra cuvîntul. Voievodul le răspunse că regele îi era bun prieten. după aceea. poate cea mai dureroasă greşeală săvîrşită de către măria sa. dacă rucărenii ne-ar fi însoţit cînd am ajuns la Bran. pe care şi-l dăduse regele Matei. cutează a spune Mihailo. Vom reîncepe asaltul. Îi biruise pe tătari şi întemeiase Ţara Romănească. Să fie toţi gata pentru lupta cea mare. Cînd ne-apropiam de Bran. Şi în cel mult două săptămîni. şi nu se va curma pînă la biruinţă. fără îndoială. mai adăugase el. locuitorii îl recunoscuseră pe măria sa Vlad. ne vom reîntoarce şi noi.A fost. Deoarece. aşa cum se cuvine. . plecîn-du-şi fruntea. îi asigurase voievodul pe soţii lui de drum. cu mare mîhnire în glas. în preafrumosul sat de lîngă Cîmpulung. Deoarece. . în nişte zile atît de tulburi. Cu toţii se grăbiseră să i se închine. cu totul altfel s-ar fi desfăşurat lucrurile. Ajungînd ei.Nu ştiu ce-aţi auzit. dar faptele s-au petrecut. care mi-aţi dovedit credinţă. ca pe vremea lui Negru.» . înarmaţi-vă totuşi.

Numai că solul a venit în taină. aşa cum v-am mai arătat. rosteşte de la locul său Farmă. . atacul împotriva lui Radu cel Frumos şi a stăpînilor săi. dar serenisimul tînăr rege n-a venit. pe ascuns. cu o figură răutăcioasă. pe mai mulţi principi europeni. dimpotrivă. se vor înţelege cînd să pornească. Dar domnitorul nostru . Şi împreuna. cu glasul ridicat. I-am mărturisit gîndul acesta măriei sale Vlad. Mateiaş . Acesta şi-a adunat oamenii şi. Ci vom putea porni numaidecît înapoi. Şi l-a poftit în castel. credinciosule Tit. ce e drept.după cum am auzit mai tîrziu a stat.» în locul regelui care de altfel. tînărul rege se dovedeşte a fi un prieten chiar mai bun decît mi-am închipuit eu. .. ca un vasal. măria sa şi regele. ne iese el însuşi înainte. c-o oaste gata pregătită. năpustindu-se asupra noastră. spre ţară. o ceată mare de oşteni îmbrăcaţi în zale. Abia în cea de-a şasea zi a ajuns la Bran un trimis al său. dacă am fi aflat despre sosirea lui. I-a ţinut scara. spunîndu-i că. şi noi nu l-am văzut. certat cu regele.. .. de vorbă cu căpitanul Giskra. în trecătoare.. cu armele 223 . Căci. pe nume Giskra.a rîs de-aceste temeri şi a dat pinteni calului. vestită prin aceea că a lovit. cuviincios domnitorului nostru. De fapt. pînă acum. Înseamnă că nu va mai trebui să-ntîrziem aşteptînd. am fi intrat la bănuieli şi ne-am fi pregătit. încă în după-amiaza aceea. îşi continuă Mihailo povestirea.care credea. spunînd: «Ba. în cuvîntul de rege al rudei sale. Tit a avut îndată bănuialsrcă lucrurile nu stau tocmai aşa cum nădăjduiam noi..zărit. Trimisul .Giskra s-a înfăţişat. Văd că s-au împăcat.Pe Giskra îl cunosc de mult. din Rucăr. s-a desprins însă din fruntea oştilor un căpitan vîrstnic.. serenisimul tînăr rege al Ungariei va sosi la Bran. Giskra a fost. lată-l. Este căpetenia unei oşti de cavaleri. .Am stat în castel cinci zile. vreme-ndelungă.Totul nu cred să fi fost din partea lui Giskra decît o prefăcătorie! glăsuieşte iar Farmă. nici nu venise la Bran. deşi era căpitan de oaste regesc. neclintit.

luptînd numai cu nişte sfeşnice. ne-a poruncit să ne predăm. Iar pe măria sa. îl privesc. la Vişegrad. cuvintele. Toţi cei care sînt adunaţi acolo. din gîndul că dreptatea poate fi zdrobită de nedreptate şi ce e bun de ceea ce e rău.cu toate că vreo cîţiva mai purtau încă urmele rănilor de la Poienari am făcut. cu mesele şi scaunele. n-am vrut să ne supunem. cetluit în lanţuri . au doborît mai bine de jumătate dintre cavalerii aceia care îi atacau .. noi ceilalţi . şi îi ascultă. de la Buda. încordaţi. oştenii de rînd. O mare şi apăsătoare durere.între răniţi numărîndu-se şi comandantul lor. Măria sa şi Tit.De ce?.. Pe noi. se coborîse în bordei..Pentru ce?. în încăperile de sus ale castelului.. Un nod îl îneacă în gît. Nu se uită la nimeni. se întreabă unii pe alţii voinicii.. de asemenea. încă-n aceeaşi noapte. De la Braşov l-au dus la Buda şi.în mîini. Căpitanul Ion care.. în bordeiul de pe malul Oltului. . fireşte. şi-a prins în palme fata. învinşi. iscată din mînie. Un suspin adînc se smulge de-a dreptul din sufletul frămîntat al lui Ion: . Măcar că fuseserăm luaţi pe neaşteptate şi nu aveam armele la noi. răspîndind o lumină gălbuie. De ce?.după cum am aflat de la paznicii noştri. între timp. ne-au zăvorît într-un beci al castelului. în ziua următoare . Pînă la urmă. tot ce ne-a stat în putinţă ca să pricinuim o cît mai mare pagubă atacatorilor. Pentru ce?.l-au pornit spre Braşov. Făclia cu răşină. În încăperile de jos. în cea mai întunecată temniţă a crăiei maghiare. copleşindu-l pe toţi. 224 . care le îngreunează parcă şi mai mult inimile celor de faţă. pe Mihailo.. ceţoasă.. Şi nici unul nu poăte pricepe cum de a fost cu putinţă o asemenea faptă împotriva aceluia către care se îndreptau toate speranţele lor. în acele zile de iarnă întunecate şi pline de mîhniri. pîlpîie. înfiptă în perete.. am fost totuşi. s-a aşezat pe un butuc.. aproape fără să răsufle.

. 225 . Cîteva zile ne-am zbuciumat în chinurile iadului!.ascultînd sfaturile lui Tit . Glăsuind astfel. ai cărui ochi ardeau de febră..Pentru că în vîrtejul acesta de sînge şi nebunie. ori să-şi aibă un domn al său pe scaunul Ţării Romăneşti . să-l înlăture prin alt mijloc pe domnitorul nostru. ostenise şi începuse să gîfîie.Nu.. Am pornit spre Braşov. Mînia şi scîrba mă copleşesc cînd îmi aduc aminte. .. rosteşte: . am aflat că. În ce ne priveşte pe noi.un domn care să-l asculte însă fără nici o cîrtire. Săltîndu-şi trupul îndurerat de pe patul de cetină. Ion se ridică în picioare: .. Încheiase el. Odată ajunşi acolo... Solia adusese cu sine un răvaş.. ca. în încleştarea aceasta dintre musulmani şi creştini. Şi-atunci a pus la cale.Mihailo să vă povestească. nu este unul dintr-aceştia! strigă cu toţii. reaşezîndu-se pe patul de cetină şi strîngîn-du-şi şuba.am izbutit să desprindem din zid nişte gratii. N-a izbutit.Măria sa Vlad să fi trimis un răvaş lui Mahomed?... cu buzele albite. nu poate îndura.. Despre acest răvaş. ar învinge... Pe măria sa îl trimiseseră la Vişegrad. acest suspin.-Pînă la urmă . Ne-am strecurat afară.. -. fuseserăm legaţi în beciul castelului şi se zvonise că vom fi spînzuraţi. bănuiesc eu. nu cu mult timp în urmă.. ce s-a petrecut.a-ncercat să-l răpună.Grămăticul Farmă. boierul valah care conducea solia le povestise dregătorilor saşi că fusese aflat la cingătoarea unui trimis al măriei sale Vlad către sultanul Mahomed. Aceasta este o nemaipomenită minciună!. .. dacă sultanul ar putea avea de partea lui Valahia. cercetînd pretutindeni. mai departe. înşelîndu-l pe regele Matei.. grămăticul Farmă. lată de ce Mahomed şi-a dorit ori să preschimbe ţara în paşalîc turcesc. venise în oraş o solie din partea lui Radu cel Frumos. ... cu sînge rece. care-l îndrăgeşte şi-l socoteşte pe Ion drept un frate mai mic. Şi fiindcă măria sa Vlad nu este unul dintr-aceştia..Ce s-a mai petrecut? se încruntă Mihailo.

Prin răvaşul acela.Ticăloşii!. Şi asta pentru că boierul sosit din Ţara Romănească i-a jurat regelui Matei! . totul. chipurile.. . să-l dea înapoi domnia.I-a jurat? . .De vreunul din oamenii de curte ai lui Radu!. făgăduindu-l. Se iscă o larmă cumplită. Aici se vădeşte cel mai bine minciuna! Grămăticul Farmă era cu noi.. . pesemne. .. -. chiar din porunca sultanului. . de vreunul din oamenii de curte ai lui Radu.. Mîrşavii!. Ion.. Înţelege. Grămăticul icneşte... Învinuirea nedreaptă îl face să-şi simtă inima oprindu-l-se în piept.. Cele din urmă cuvinte sînt acoperite de asemenea strigăte.Aşa cum a bănuit Farmă . în schimb. la Tismana... măria sa Vlad îl ruga.. .. cîtă vreme măria sa şi ajunsese la Rucăr... că-l va ajuta să biruie Ungaria şi s-o transforme în paşalîc turcesc. pe Mahomed. deodată..... Auziţi!.Pe grămăticul Farmă?...Dar cine a ticluit răvaşul acela şi ce sta scris înlăuntrul lui? izbucnesc iarăşi cîteva glasuri. încît Mihailo e nevoit să-şi curme povestirea.. grăieşte. Mihailo rîde amar: .. în continuare.Cum de i-a putut răbda pămîntul? strigă înfuriaţi flăcăii....Da...Că este o minciună şi o-nşelătorie fără pereche ştim mai temeinic decît oricine noi.Auziţi!.. ... 226 . Mihailo. alcătuit. Şi că trimisul a mărturisit cum l-a văzut el însuşi pe grămăticul Farmă scriindu-l..s-a lăsat înşelat. . Tot din porunca măriei sale Vlad. Grămăticul Farmă!. că răvaşul acela fusese scos de la brîul trimisului măriei sale Vlad!.. Cum de-a fost cu putinţă o asemenea mişelie? Şi regele?.Minciună! strigă şi ceilalţi.. Voinicii îşi ridică pumnii. domnitorul Radu.. Regele a crezut?... Obrajii i s-au făcut mai palizi. . cei care am fost alături de măria sa în acele din urmă zile!.Pe sîngele lui şi-al stăpînului său....

numele boierului care jurase mincinos se aude tare.. în clipa cînd s-au rostit cuvintele acelea?. pînă ce nu se va face dreptate. Glasurile se frămîntă şi se tălăzuiesc în bordeiul scund. dintre toate. . ca nişte vînzători de ţară ce sînt. Cu o singură mişcare...Şi Gligoraşcu Zue a jurat în numele lui şi al lui Radu?... dreptatea. limpede şi de neuitat. sclipeşte ameninţător. Amîndoi au venit. .. Pentru că. dar. Tăişul ei. însă cu însuşiri la fel de urîte ca şi stăpînul său. la rîndul meu. De respiraţia zbuciumată a flăcăilor. dacă va fi să cad în luptă eu. .Jurăm! 227 . ca numele acesta să i se întipărească. A stat împreună cu Radu la Stambul. Din toate piepturile celor de faţă iese un singur strigăt: .În numele lui şi al lui Radu! întăreşte Mihailo..Vă jur...Vornicul Gligoraşcu Zue.. se desprinde ca un tunet glasul lui Ion: . hotărăşte Ion. în minte. trebuie să domnească.Doamne!.Şi cum se numeşte boierul acela care. Tăcerea nu este tulburată decît de pîlpîitul făcliei din perete. înghesuindu-se în rîndurile oştenilor lui Mahomed. . printr-un jurămînt mincinos. pe ţară. Şi. în lumina făcliei. că nu voi lăsa arma aceasta din mînă. jurămîntul acesta trebuie să fie împlinit... rar. l-a-nvinuit de vînzare pe măria sa Vlad? Se lasă o tăcere de moarte. s-o împliniţi voi.Jurămîntul de sînge? .Atunci. îi lămureşte Farmă pe răzvrătiţi. De ce nu i-ai trăsnit pe-nşelători.Este un boier tînăr. repetă Ion. încă din timpul luptelor de astă-primăvară.. pentru totdeauna. silabă cu silabă. urmează căpitanul.. Auzisem destul despre el. . .Vornicul Gligoraşcu Zue!. pe pămîntul nostru străbun. . pe tot ce am mai sfînt în lume. Sînt gata de orice mişelie. . odată şi-odată.Pe sîngele lui şi al lui Radu!. În mijlocul acestei tăceri.. îşi scoate din teacă sabia.

pîlpîirile făcliei. Gheorghe. Ion se avîntă pe trepte. Cu toţii temîndu-se că este vorba de vreun atac duşman.. .. 228 .Te-oi fi îndrăgostit? începe să rîdă Bucur..Cum? Ce?.Căpitane! rosteşte el... Afară. Ci a luăt-o la goană spre locul unde văzuse că ne ţinem caii. Puteam să-mi părăsesc straja? se bîlbîie. .Şi încotro a luat-o? îi curmă vorba Ion. Căpitane!. Gheorghe scoate. . arătîndu-l cu mîna lui Ion spre miazăzi. pe unul dintre ei. Gheorghe se împurpurează. le răspunde Gheorghe.. mărturiseşte Alexe. ... bărbăteşte. Îi arătă. Trebuie să fie o fată straşnică!. era deosebit de frumoasă! Eu.. Lamele lor lucitoare răsfrîng. .. urmat de Bucur... Către Satul lui Preajbă.Ce e cu fata? nu se dumireşte. . Din tăişurile de fier se răspîndeşte. . . Ion.. Gheorghe.Călărea cel puţin bine? Nu se-ncurca în fuste? întreabă.. în rîs.. Nu se sfîrşeşte însă bine jurămîntul. .Am zărit-o strecurîndu-se printre copaci. nu-i găsesc decît pe Gheorghe.. . parcă. Dar ea nu s-a speriat. Am strigat-o! Am ameninţat-o că trag cu arcul. Zbura ca o nălucă.Ce-i drept. o lumină mai vie şi mai veselă. Alexe şi de ceilalţi. Năstase.Degeaba rîzi. se miră voinicii... gata înşeuat. A-ncălecat. se aude glasul lui Gheorghe.A fugit. şi de-afară răsună un tropot de cal depărtîndu-se..De ce nu te-ai luat după ea? se supără Alexe.Săbiile voinicilor scînteiază. încurcat.. .Eram în strajă. am văzut-o cel mai îndeaproape. şi-a pornit în galop. în bordei. la început. un fluierat: . Fata. care am adus-o s-o pun la adăpost.Încolo. voioase.. neştiind dacă făcuse bine sau rău.. . De ce?.. printre buzele uşor ţuguiate. cu mîna. Năstase. din nou. Năstase!. .Căpitane!.

.. murmură Farmă... Se pleacă puţin pe cal. îşi dă cu părerea Mihailo. care are cel mai bun cal.Cu atît mai rău pentru ea.S-au înmulţit fiarele.Bine! se învoieşte Ion. Copitele bidiviului spulbera zăpada.. îi ia apărarea Bucur. ca de-obicei!.Să pornesc eu.Şi.... de tabără. ... de cînd cu atîtea războaie. recunoaşte Alexe. Căpitanul goneşte de-a lungul unei laturi a pădurii..Adevărat.O însoţeşti pîn-acasă? întreabă. . .Nu ştiu. tu ai însă grijă. . Ar putea s-o sfîşie lupii. cere învoire Alexe.Tu nu cred s-o mai poţi ajunge! se îndoieşte Gheorghe. nici ce gînduri avem...Cît timp am stat de vorbă noi aici.. . . Bucur... Şi ea n-avea de unde să ştie nici cine sîntem. Poate că n-ar fi rău dacă s-ar lua cineva după ea. . Cerul. tu crezi c-ai putea avea mai mulţi sorţi de izbîndă ca mine?.. se contopeşte cu cîmpia.. întrerupînd veselia. . între atîţia necunoscuţi. Fata poate fi 229 . După cum or să fie împrejurările. . se micşorează şi se pierd în zare. nici tu. În lipsa mea. ci numai căpitanul nostru.. . dac-ar porni chiar în clipita asta.. la plecare.. . şi s-o fi temut. În depărtare. fata trebuie să se fi îndepărtat mult. cu călăreţul său cu tot.S-a văzut singură.. S-ar putea întîlni cu alţi turci. Vremurile sînt tulburi. Sălbăticiuni mirate se ivesc din desişuri. .De ce? .Nici eu.. Am să-ncerc s-o ajung! Alexe îi aduce calul şi Ion se zvîrle în şa. Pornise în galop.Mi-e teamă ca prostia asta să n-o coste scump.Rîsete pline de zgomot se dezlănţuie. .. zice îngîndurat căpitanul. Armăsarul. se scutură de orice răspundere Năstase.Dar fata trebuie înţeleasă. şi acesta porneşte. .

Deodată. făcuse cîteva ocoluri. armăsarul îşi ciuleşte urechile. Pesemne îşi încetineşte pasul. De după Măgura Tătarilor.. Cu o nuia smulsă din vreun copac de pe drum. Galopul i se înteţeşte. O şuviţă castanie de păr îi mîngîie obrazul. pentru că. Nu ştie nici ce să facă. un alt cal îi răspunde. Nechează din nou lung. îndemnîndu-şi animalul să alerge mai iute. Celălalt cal îi răspunde. Il trage lîngă Negru. Negru începe să necheze. Glasul subţire i se aude. Calul din faţa lor nu poate fi altul decît acela pe care se găseşte fata.. Îşi scutură coama. Apoi se opresc amîndoi în acelaşi timp. Mîinile îi tremură. Ion mai goneşte puţin şi-o ajunge. Ion o zăreşte pe fată. pe care se frămîntă în vînt nişte arini tineri. Şi depărtarea dintre cei doi bidivii se micşorează întruna. acum. Căpitanul zîmbeşte. drumul coteşte şi se apropie iarăşi de Olt. prin aerul îngheţat. Urmele paşilor calului furat din tabără se văd desluşit în zăpada proaspătă. într-a-devăr chemării lui Negru. se apleacă. mai repede! îi porunceşte Ion. unul lîngă altul. Cu un meşteşug învăţat la oaste. fie că răspundea. Căpitanul o priveşte şi el zîmbind şi tace. Fata se întoarce spre căpitan. îşi biciuieşte calul. Dincolo de pădure. Poartă o scurteică din blană de samur şi o căciuliţă de jder. un timp. necunoscînd destul de bine meleagurile. speriată.urmărită foarte uşor. nici ce să spună. Numai că fata. Prinde calul fetei de frîu. 230 . Toţi muşchii i se încordează. Pînă la Satul lui Preajbă nu mai e departe.Negrule. fie că obosise. şi asta o întîrziase din drum. Dar calul pe care se găsea ea. . Ninsoarea a încetat. îşi încetineşte din ce în ce mai mult pasul. numaidecît. La auzul acestor cuvinte. Cei doi bidivii mai aleargă. dincolo de măgura înzăpezită.

231 . încurcîndu-şi puţin cuvintele. Numai că Ion şi ai lui se coborîseră în bordei. Căpitanul n-avea de unde să cunoască adevărul.. Nu puteam să rămîn însă ia voi. Şi se miră el însuşi de ceea ce-l trecuse prin minte. deoarece. Amestecată şi cu altceva. frica nu o slăbeşte nici o clipă.. Dacă nu cumva poate chiar îl lăuda. într-adevăr.. pe ascuns.. Îţi mulţumesc. O frică îngrozitoare. fata îşi ia deodată curaj: . Dar ea îl rugase pe drum să-l spună căpitanului lor că vrea să-i vorbească. Mi-ai scăpat viaţa. Negru şi-a apropiat botul de capul celuilalt cal. Văzîndu-l pe flăcău că o priveşte fără să-l spună nimic.Ce vrei?. de parcă ar fi vrut să-l povestească şi el. E tulburată peste măsură. Acum îi este teamă.Ce doreşti de la mine? şopteşte ea din nou. nespus de frumoasă».. galeşi şi de o formă dulce ca a migdalelor. Buzelei sînt ca fraga. în taină. Goana nebunească în care a venit a fost peste puterile ei. Cu toate astea.. «Are ochii căprui. În sine se întreabă: «Nu cumva şi-a dat seama de adevăr?» Dar nu.. Acel altceva care i se născuse în suflet încă din clipa cînd Ion o ridicase din zăpadă şi o ţinuse strîns lipită la piept. nu mai avusese prilejul să se gîndească la asemenea lucruri. . A avut dreptate Alexe... căpitanul.. ceva. se surprinde căpitanul gîndind. de multă vreme.«Este. Fata este neînchipuit de frumoasă!... Alexe o dusese într-un adăpost din pădure. De ce-ai fugit?. continuă să-şi spună. Ion şi-a venit în fire. Fata răsuflă greu.» . De ce m-ai urmărit?. Vorbeşte iute. pentru că îi dăduse ascultare pe drum.Erai sub ocrotirea noastră. Şi tulburarea ei feciorelnică i-a preschimbat obrajii în bujori.

Şi glasul fetei capătă. Vroisem doar să te-nsoţesc. Şi teama se lupta acum. Din toată fiinţa lui. Era semeţ.. Să nu ţi se întîmple pe drum ceva rău.. Fugind de la un copac la celălalt... Coborîse. un ton melodios. şi o pornise în galop. Ion se încruntă.. întotdeauna înşeuaţi.. . din bordei. se vădea o neistovită vigoare şi agerime. dar şi la otomani. în sufletul său. tiptil.Fata rămăsese singură. ajunsese la intrarea bordeiului. la spatele voinicilor. dar blînd. Fata rîde şăgalnic. şi fata îşi dădea seama că se simţea în siguranţă alături de el.. Căpitanul se luase după ea. auzise tot. poate. stînd în întuneric. care era de strajă. . . pusese stăpînire teama aceea nebună pe sufletul ei. nu băgase de seamă. Ieşise pe furiş din adăpost. O ajunsese.. cu acel altceva despre care nu-şi putea da încă seama ce fel de simţămînt era. Sînt fiica medelnicerului Archir.Mă gîndisem la lupi.. încă nu-i mai fusese dat copilei să cunoască. Chiar şi logodnicul său avea o înfăţişare despre care oricine îl văzuse spunea că era fără cusur. . Atunci. ducîndu-şi palma la frunte. 232 . Chipul parcă îi era luminat de undeva dinlăuntru. uşoară. aşa cum era Ion.Da!. Şi. Îşi simte inima şi mai puternic bătîndu-l. de parcă atunci ar fi vrut să-şi aducă aminte care era numele ei.. aş mai fi vrut să-mi spui.. ţîşriise. care sînt şi mai răi decît lupii. cum te cheamă. Fata îl priveşte cercetătoare. . dezlegase unul dintre caii care aşteptau afară. Însă un flăcău de o atît de nobilă şi mîndră frumuseţe bărbătească.Lasă-mă să plec! îi roagă fata.Voiai să mă aperi? mai glăsuieşte ea. Iar Gheorghe. Mai întîlnise ea şi înainte bărbaţi chipeşi.Mă numesc Para. Aproape fără să ştie ce face. dintr-o dată. Şi Ion îşi luă mîna de pe frîul calului ei.Te las. . înăuntru şi..

Să mă fereşti de primejdii.Haide!. tatălui meu i s-ar tăia capul.. .. .Medelnicerul domnitorului Vladislav? Se găsea la Stambul. pe turceşte. . ..Plecasem de dimineaţă într-o sanie. tot astfel după cum ea este silită să devină doamna lui Radu. însoţite de trei slujitori.. Dacă nu eraţi voi şi.Cum ai căzut în ghearele turcilor?.Te măriţi cu de-a sila? De ce? ..Logodnica domnitorului Radu? .Nu vrei să te-ajut eu? . Caii pornesc la pas.. .Dacă?? . Şi. Ne îndreptam către conacul fratelui mamei. către Satul lui Preajbă.Dacă-i va îngădui Poarta. .. Curînd vom face nunta. schimbă ea vorba.. Le-am spus. Norocul meu a fost doar acela că Mahomed încă îi mai face orice hatîr favoritului său Radu. Pe mine m-ar azvîrli lui Ali-beg. La fel s-a întîmplat cu doica. cine sînt.. oricît eşti tu de viteaz! 233 . dar nemiloasă luptă pe slujitorii care încercau să mă apere. Acolo am copilărit şi am crescut laolaltă cu MariaDespina. boierul Preajbă.. Dar ei n-au vrut s-asculte. ne-am pomenit loviţi de turci. îndemnîndu-şi calul înainte.N-ai putea. Pe mine m-au legat cu nişte curele peste braţe. Am strigat. dacă.într-o scurtă. dacă nu erai tu.Dacă n-aş primi să fac nunta. împreună cu doica.. Deodată. mă treceau peste Dunăre... la Stambul. totuşi. căpitane Ion.Acolo e şi-acum! se întristează fata. Aceştia. Dar. în apropiere de Boldeşti. Ori eu abia m-am întors de la Stambul.. să vină curînd acasă.. . care l-a slujit... ne pîndeau. se învoieşte Ion. amîndouă în aceeaşi zi. sînt şi eu nevoită să mă mărit cu un bărbat pe care nu-i iubesc. M-au zvîrlit într-o sanie şi m-au luat cu ei. . în şalvari. l-au ucis . mai cu seamă. Nădăjduiesc. fără-ndoială. spuneai că vrei să mă însoţeşti.. hai.Sînt prietena ei cea mai bună..

. tu nu poţi avea decît şaptesprezece sau cel mult optsprezece ani..Dacă nu ai fi fost tu. . este pe lume vreo fată. înainte de a ne despărţi.. Ion începe să rîdă: .. m-ar fi aşteptat ani lungi de ruşine şi chinuri.Atunci este o altfel de dragoste. îi destăinuie Ion. pe malul Oltului..Pe Oltea am scăpat-o din haremul sultanului..M-am strecurat în bordei. Băiatul şi fata îşi opresc caii. .Mi-am făcut numai datoria. a fost o altă poveste.. aşa cum trebuie să şi-o facă orice romăn în vremuri ca acestea.De-aceea!..La care ţiu?.Spune-mi.. la care ţii?.. întreabă ea mişcată. . de zăpadă. zice fata..Din haremul sultanului? De la Stambul! Ai făcut asta pentru ea? . . Am auzit ce vorbeaţi... .. Para îşi opreşte calul... . aducînd cu el fulgi mari. Vîntul începuse iarăşi să bată. . Tu mi-ai salvat mai mult decît viaţa. urmează Para. Fata răsuflă uşurată: . spune Para..De-aceea ai fugit? .. 234 . Să ne oprim puţin aici.Ei. ...Dar bine.Ce fericită trebuie să fie!..Nu merită să mai vorbim despre asta! .Este. Fiica medelnicerului Archir deschide ochii mari: .Căpitane Ion. o cheamă Oltea.De unde ştii cine sînt? ... cred că nu ne vom mai întîlni niciodată..... Este mult mai mică decît mine. deşi... Pletele căpitanului fîlfîiau... Para îl priveşte lung. mărturiseşte ea. Dar Oltea nu mai are astăzi pe nimeni în afară de mine.

Se zăresc mici. ii spune ea. Dragostea lor se schimbă. strivindu-l. Şi.Da. dar astăzi mai mult decît oricînd. întotdeauna.. Se îndreaptă spre ei. capătă alte înţelesuri. şi mă vede destul de rar.. e numai o fetiţă. căpitane Ion. apăsîndu-l parcă. cea mai frumoasă şi mai curată floare din lume. Ninsoarea s-a înteţit. Oltea se-apucă numaidecît să-mi cureţe şi să-mi ţese veşmintele. Îl apucă de gît şi îl sărută lung pe buzele lui uscate şi arse de vînt.. Ion a început să rîdă în hohote: Soţie?.. ai să fii şi ai să rămîi cea mai frumoasă şi mai curată amintire a mea.O fericesc.. înainte de-a deveni soţia unui bărbat de care mi-a fost întotdeauna silă..Aşadar. aproape fără să ştie de ce. repetă Para. şi-i place să se poarte cu mine întocmai ca o mamă. .La fel şi tu. 235 . S-o vezi. la despărţire.. dintr-o dată. lîngă Olt... nu uita asta. încă de mică.. Cerul de plumb s-a coborît deasupra capetelor celor doi tineri. numai o floare. De cîte ori mă vede.. să ne despărţim! încheie vorba Para. Nici vorbă nu poate fi de-aşa ceva. să-mi risipească gîndurile negrei. jupîniţă.Se cuibăreşte în braţele mele şi se-alintă. Fetiţa este atît de mica.. .. . . Dinspre Satul lui Preajbă se ivesc. Şi uneori. ci într-un anume fel chiar o viitoare soţie. pe care nu şi-l putuse stăpîni.. cîţiva oşteni. sălăşluieşte..Ca o adevărată gospodină. fata se întoarse spre Ion. în această clipă.Cum se numeşte bărbatul de care ţi-e atît de silă şi cu care eşti nevoită să te măriţi? o mai întrebă. . .În orice fată. Doreşte să mă-nveselească.Fetele cresc. Ion... oftează Para. se înduioşează căpitanul. .. Oltea?... Şi-l place să-mi pregătească şi să-mi aducă ea însăşi bucatele la Ilaşa.Ea va rămîne pentru mine.. nu numai o mamă. dar dînd urmare unui imbold lăuntric.. . călări. .

Para?..trăite în trecut şi altele despre care doar i se povestise dădurji buzna spre ochii lui lăuntrici. încercînd să privească în zare. îşi plecă uşor capul şi necheză încet. bărbatul. pe oştean.Para!... încetul cu încetul..... Glasul i se stinsese.. Armăsarul.. de zăpadă. îşi înălţă o mînă.. Nu pleca. către oamenii care o căutau. iar. Para?. Vornicul Gligoraşcu Zue.şi boierilor de taină ai domnitorului. mîhnită. Viscolul nu se potolea.Vornicul Gligoraşcu Zue!.. * In pădure. peste care zăpada şi începuse să-şi aştearnă linţoliul ei alb. pe-o parte. ori de cîte ori este nevoie ca aceştia să nu fie văzuţi de ceilalţi slujitori. . 236 . Unde?. Cercuri albe şi galbene i se roteau sub ochi. glăsuieşte. Marele logofăt Stan face parte dintre boierii de taină ai lui Radu. noi întîmplări. Vîrtejuri albe. Prin ea nu le este îngăduit să pătrundă decît oştenilor de pază ..atunci cînd se schimbă garda . Nu.Unde eşti. unele . se năpusteau spre ei. căpitane Ion!. .Unde eşti. în timp ce îşi porneşte calul la trap.. . învolburîndu-l armăsarului coama şi acoperindu-l. simţindu-l că se mişcă.. Se ridică puţin din umeri. Este al doilea în rang după Zue. Sala este lungă şi lipsită de frumuseţe. A fost zidită de Radu numai ca să aibă o trecere mai lesnicioasă dinspre corpul de gardă.. Îl vede pe marele logofăt Stan alergînd prin sala cea nouă a palatului.ca şi mai înainte .. fata.. Unde?. Nu se putu ţine însă şi căzu... Şi-acum.

căptuşit cu jderi. Sabia şi-o tîrîie pe lespezi. mai înainte ca măria sa însuşi să mă cheme. ori de cîte ori răstoarnă clepsidra grecească. totuşi. Îi murmură marele boier la ureche logofeţelului. dacă nu-i vei vesti cît mai curînd despre sosirea mea. care îşi ţin suliţele încrucişate în faţa uşii voievodului. cu grabă.. în acest fel. Fiindcă logofeţelul era. .E ceasul patru dimineaţa. 237 . cu pumnalul. . Sînt fapte de viaţă şi de moarte. S-au petrecut întîmplări îngrijorătoare. Se uită şi pe răbojul din ocrriţa de lîngă uşă. pe care trage cîte-o linie. pe la corpul de gardă.. dacă n-ar fi fost bine stăpînit între buzele sale subţiri. Şi s-ar putea ca măria sa să se mînie. cinstite mare logofăt? . continuă logofeţelul. A intrat în sală şi fuge către iatacul domnesc. .. Aşa. . îi este descheiat la toţi nasturii. A urcat în goană scările.Caftanul lui scump. domnitorul nostru mi-a poruncit să nu-i tulbur cu nici un preţ.E încă prea devreme. Se întoarce spre fereastra lată de-o palmă. printr-o bătaie în palme.. umplută cu nisip. Faţa i se lungeşte. înghesuită între doi pereţi groşi şi priveşte afară cerul întunecat. destul de încet. aşa cum a sosit călare. Faţa lui slabă este tăiată de un rînjet cu multe înţelesuri şi care ar fi putut ţine locul multor cuvinte. nu poate intra la vodă nici măcar un mare boier. Logofeţelul de strajă îi iese înainte. îl întrerupse logofeţelul. socoteala timpului cît mai urma să mai rămînă de strajă. .Vesteşte pe măria sa că trebuie numaidecît să-i vorbesc! Logofeţelul de strajă dă din cap.Dar este ceva neînchipuit de grabnic! stăruie marele logofăt Stan.. ţinînd. dintre cei mai apropiaţi slujitori ai lui Vodă.Ce s-a întîmplat. . plumburiu.Măria sa Radu s-a culcat tîrziu. ca să nu-i poată prinde cuvintele oştenii împlătoşaţi şi cu căciuli miţoase pe cap.Înainte de a închide uşa. îi răspunde el..

Obrazul. Un foc uriaş arde în cămin. cît şi lă încheierea păcii. Boierul păşeşte înăuntru. Ţeasta şi-o ţine răzimată de speteaza deasupra căreia i s-au revărsat.. se văd urmele petrecerii . se găsesc încă în postul Crăciunului. pletele aurii.sală la a cărei reparaţie şi împodobire meşterii încă mai lucrează. Dar nu în sala cea mare de ospeţe . Foametea s-a iscat numai din pricină că. tot ce-au aflat prin casele. pregătind-o în vederea sărbătorilor care aveau să aibă loc de Crăciun . peste tot.Atunci. cu trăsături «de-o frumuseţe aproape îngerească» . îl trezesc. spre deosebire de cel vechi. plecîndu-se de la mijloc. învingătorii au ridicat. Suliţele se trag de-o parte şi de alta. . Ochii îi sînt pieriţi.Şi nici mie măcar nu-mi poţi spune despre ce este vorba? . e foarte friguros. şi cu deosebire în Bucureşti. pe de alta..aşa cum obişnuia să spună sultanul .. în primul rînd. De cînd s-a urcat pe scaun. Ospeţele se pun la cale pe ascuns. în fundul capului. Logofeţelul. ca o vulpe. fiindcă în toată Ţara Romănească.. coşarele şi grajdurile sătenilor. O asemenea foamete nu s-ă mai pomenit din vremea năvălirii tătarilor..îi este. pe de-o parte. Le-au luat acestora. .Numai măria sa voievodul se cuvine să afle vestea pe care i-o aduc! rămîne boierul neclintit. uşor încreţite. cu picioarele subţiri răşchirate. palid şi tras. atît în timpul războiului. domneşte o foamete cumplită.mai bine-zis ale dezmăţului din timpul nopţii. fără milă sau ruşine.Logofeţelul de gardă tresare.Măria ta! glăsuieşţe el. . Noul domnitor. Radu şade trîntit într-un jilţ. Îşi scoate căciula. Nu rămîne însă înăuntru decît două-trei clipe. Face oştenilor un semn. din belşug. de nesomn. Radu face petreceri aproape în fiecare noapte. 238 . în încăpere.ci în iatacul său. iese şi îi arată marelui logofăt Stan cu mîna intrarea spre încăperea lui vodă. deoarece. se strecoară pe uşă.

. fusese numai Zue. la Stambul. din acest urmaş desfrînat şi lipsit de nobleţe al Drăculeştilor. ostenit. ci şi prietenul cel mai bun.ştie toată lumea . la îndemnul sultanului şi-al marelui vizir. Şi numai prea arareori îi mai poftea şi pe alţi mari boieri alături de ei.Ce este?. cu ochii vii. Radu a avut o fire nehotărîtă şi nestatornică. De altfel. la Stambul. de măscăriciul arap .Măria ta. păsările. plăcut la înfăţişare şi dăruit cu o voinţă puternică. . A reuşit să-şi facă.. au trecut. Încă din copilărie. cu trup şi suflet. apoi vitele. Omul care-l cunoaşte toate tainele.. Ţinta atît de mult rîvnită şi visată de Zue. şi nu le-au lăsat bieţilor oameni decît cenuşa din vatră.alt dar. Zue nu cunoştea nici o stavilă în calea ambiţiilor lui. Radu dăduse porunci să fie desfătaţi de cele două tinere dănţuitoare circaziene.ca şi de roabele ţigănci 239 . mai ales. legănîndu-şi capul frumos pe spetează. Negricios. vornicul Zue. Noaptea trecută. Vremea măririi şi puterii de a-şi împlini amîndoi orice pofte sosise. mierea. a izbutit cu vremea să-l domine pe Radu. primite în dar de la sultan cînd îi dăduse scaunul domnesc. un instrument al său. Ospeţele se ţineau lanţ.Ce s-a întîmplat cu Zue? Vornicul Zue . Iar vodă era încredinţat că se va putea bizui întotdeauna pe el. de partea lui Radu. Şi-acela care. Radu. Zue a fost unul dintre cei dintîi tineri mari boieri munteni care. fusese atinsă.. îi dăduse curaj şi-l sfătuise pe ce drum să apuce. . ţinta de a ajunge cel dintîi mare boier al ţării. îl îmboldise.grînele. pe cele rele. dorindu-şi-o mai veselă decît oricînd. de astă dată din partea marelui vizir . Glasul îi este gîtuit de emoţie.îi este lui Radu nu numai sfetnicul cel mai apropiat. pe cele bune. . Radu îşi uită osteneala. legumele. Prin această voinţă deosebită. Sare din jilţ. cît. Întreabă.

călărea Ali-beg. mai degrabă. după porunca marelui vizir. În dreapta lui. cinci sute de achingii. Venea. trei mii de ieniceri şi numai două sute de valahi din cetele boiereşti în frunte cu Stan. ci îi era înfundată cuca .o căciulă înaltă. Urma restul coloanei. un paşă sau un guvernator turc.care nu-i dădea tihnă lui vodă să-şi doarmă nopţile . ca şi din cele mînăstireşti de la Dealu. Era o zi de toamnă.era aceea cînd. de catifea. de Ali-beg. în Bucureşti. în tot lungul coloanei care intra în Bucureşti. Sahacov şi Neagoe al lui Borcea. Oamenii care fuseseră aduşi să-l primească se uitau crunt la ei. fluturau. 240 . tuiurile10 turceşti şi drapelele verzi. Oraşul fusese pustiit şi ars. se înfăţişase sultanului ca să-l închine «de bună voie» Ţara Romănească. cu semilună în vîrf. În locul steagului cu crucea în pliscul vulturului legendar al lui Negru. Ci. Dragomir al lui Manea. Alta era aceea a intrării. Mai ales că pe fruntea voievodului nici nu strălucea coroana bunicului său Mircea cel Bătrîn. 10 Steaguri turceşti alcătuite din cîte două sau trei cozi albe de cal. să-l dăruiască toate cetăţile clădite de strămoşi şi să-l făgăduiască un tribut anual de zece mii de galbeni. într-un cuvînt de toate care i-ar fi putut înveseli şi-ar fi putut să le mai spulbere din gîndurile şi amintirile urîte. tivită cu pînză de aur ţesută cu mărgăritare şi în care erau înfipte cinci pene albe de struţ. pe urmă. Privind această coloană. de cîte o lance. ca domn. voievodul. avînd pe ele brodată semiluna. locuitorii capitalei ţării îşi şopteau între ei că Radu nu mai poate fi socotit drept un domnitor romăn. În frunte călăreau Zue şi alţi şase boieri. Una dintre aceste amintiri . Cinci sute de spahii. în timpul războiului.de pe moşia lui Zue. atîrnate.

atît de cetaşii valahi. care se ridicase în scări. oblăduitul său!» Privitorii. acela care a înspăimîntat întreaga omenire prin cruzimile sale. vornicul Zue anunţa cu glas tare: . Vă făgăduieşte că nici o osîndă la moarte nu va ieşi de pe buzele sale. maimarele ienicerilor. de unde nu va mai ieşi niciodată. Vine o vreme de fericire şi bunăstare. şi cu pedepsele crunte ale lui Ţepeş. l-a zăvorît într-o temniţă. La auzul unor asemenea cuvinte. de achingiii. rămîneau însă surzi şi muţi la chemările vornicului Zue şi ale celorlalţi dregători. deci. din tagma ienicerilor. fiindcă vornicul Zue. din cînd în cînd. de atunci înainte. ne vor sprijini. deci. toţi foştii lui prieteni l-au părăsit. chipul lui Radu devenea şi mai palid decît era de obicei.O căciulă asemănătoare purta. În sunetele meterhane-lei11 şi ale tobelor turceşti. boiereşti. «Trăiască părintele nostru. în ceasurile grele. caii. cu toţii. care îi îndemnau să-l primească. cît. înghesuiţi în zloată. ienicerii şi spahiii lui AliBeg.S-a gătat. în urale. Noii stăpînitori îşi opreau. Însă numaidecît se însenina. oameni buni! S-a sfîrşit cu războaiele lui Vlad. trăiască măria sa Radu cel Frumos şi cel drept. continua: . măreţul. Potrivit hotărîrii lui Mahomed al doilea. pe Radu şi pe stăpînii lui otomani: îmboldiţi de oamenii lui Zue sau de achingiii îmbrăcaţi în haine valahe şi 11 Fanfara otomana 241 . De altminteri.S-a făcut pace. Măria sa Radu cel Frumos este blînd. dovedindu-l cu necredinţă. Şi Radu trebuia să fie cel dintîi căruia să i se facă cinstea de a purta o astfel de căciulă. Iar prietenii noştri cei buni. O brazdă îngustă i se săpa pe frunte. numit Fatih Cuceritorul! Şi. mai ales. otomanii. Să strigăm. începînd cu regele Matei care. la Stambul. domnitorii Ţării Romăneşti aveau să facă parte. binefăcătorul şi prealuminatul paclişah Mahomed al ll-lea.

avea să plece în ţara ungurească. uitîndu-se la domnitor cu-o asemenea scîrbă. În cîntec se spunea: Şi-o veni.îl mîniase pe Radu nespus. că tînărul căpitan al lui Vlad era în stare. şi că atunci urma să bată ceasul răsplăţii pentru toţi cei care veniseră împotriva pămîntului străbun. dar el fusese ucis în cursul unei lupte). şi stăpîneau azi Ţara Romănească. cu o singură mînă. un asemenea urs. să doboare pe puţin cincizeci de vrăjmaşi.risipiţi prin mulţime. foarte curînd. ce călărea alături de el. ce-l drept. că. Tot spre spaima turcului. Peste codrii o tuna. Un alt lucru care-l neliniştea adînc pe Radu şi nu-i lăsa să se odihnească. luptînd împotriva turcilor. Şi-o furtună s-o stîrni. Mai ales unui dintre aceste cîntece răspîndite în popor cîntec care-l fusese adus scris la palat de iscoade . în uimirea soarelui. În aceste cîntece se povestea. măre. Mihailo şi Tit avuseseră. Pe ziduri s-o rădica. abia de îngăimau cîte-un «trăiască!». Bucur. urmărindu-i pe păgîni. însă atît de slab şi de jalnic. Vodă Vlad n-o mai răbda. Vestea cum o răsuna. 242 . încît acesta se îngălbenea. întocmai ca un om (Ion. Căpitanul Ion va sta în spinarea Negrului. O tuna şi-o fulgera. între altele. era răzmeriţa din preajma Oltului. Din castelul craiului. Voinicii şi i-o striga. în numele lui Mahomed. după cum singur mărturisea adesea boierilor. de unde se va reîntoarce împreună cu fostul domnitor. că avea un urs. Atît despre căpitanul Ion. cît şi despre soţii lui de luptă ştia că se alcătuiseră în popor o mulţime de cîntece. o zi.

Şi-or zbura. Săbiile-i vor lovi Şi corbii or croncăni. într-adevăr. Despre cîntecul acesta. la petrecerea din noaptea trecută. şi mai cu osebire despre felul cum l-ar putea prinde pe căpitanul răzmeriţei. care-l otrăvise sufletul lui Radu. vorbiseră mult timp. Care duce drept în iad. Radu şi Zue. sălăşluiau Ion. îi cercetase întîi cu binele. în şoaptă. făceau parte dintre aceia care duceau merinde cetei de răzvrătiţi. Aducîndu-l în cetatea de scaun. Vulturaşii cei de foc. Orişicît se vor cerca. Şi-or s-ajungă la un vad. făgăduindu-le aur. Cum sînt razele din lună.Să se salte toţi în şa. dacă erau împreună cu ei şi grămăticul Farmă. Suliţele-i vor izbi. Spre sălaşul turcului. Bucur şi ceilalţi flăcăi ai săi. Radu şi boierii lui Or porni cu toţi hai-hui. Ţăranii mărturisiseră că. Lălăind Şi chirăind. 12 De înmormîntare 243 . Dar în ce loc anume. din loc în loc. Dar nici unul n-o scăpa. pe malul Oltului. Zue izbutise tocmai să pună mîna pe vreo zece ţărani din Boldeşti. Şi cu săbiile-n mînă. Cu săbiile înălţate Şi cu ghioagele ţintate. Ca la slujba de comînd12. punîndu-l la cazne. Însă nu reuşise să scoată de la ei mare lucru. Îi luase apoi cu răul. Cu suliţi strălucitoare Cum sînt razele din soare.

pînă li se fărămiţează pielea împietrită de ger. Şi nu în beciurile domneşti. Aceasta.îi povestise lui Radu. la sosire.păpuşarul Tit sau sîrbul Mihailo nu vruseseră să destăinuiască. aşa bocnă cum sînt. îţi aminteşti? . sorbind cu sete din pocalul umplut mereu de vodă. cu carnea însîngerată. Radu voia să-i amăgească pe supuşii săi că se va ţine de cuvînt. fusese înconjurat. la Stambul. cu un zid gros şi înalt de piatră.I-am lăsat pe cei zece ţărani . Chinuirea se făcea pe ascuns. ci şi ceea ce nu făcuseră. legaţi de copacii din ogradă şi păziţi de cîţiva oşteni straşnici. Şi. De curînd. şi nu numai ceea ce făcuseră. în zăpadă şi ger. prăpădindu-se de rîs.Îmi amintesc! îi răspunsese Radu. în dimineaţa aceea. fără ca nimeni să vadă sau să audă ceva. le poruncesc slujitorilor ca ţăranii. ca de o glumă bună. să fie biciuiţi. cutremurîndu-se în sine de ceea ce văzuse atunci. o să fie în stare să-i spună domnitorului tot ceea ce el dorea să afle despre ceata de răzvrătiţi a lui Ion. deoarece voievodul făgăduise. cînd i-a pedepsit beglerbegul Rumeliei pe nişte răzvrătiţi greci? Au mărturisit tot. Pe urmă.întreaga noapte. în viaţă. cel puţin acum. 244 . la începutul domniei. pe lîngă vechiul gard de lemn. Între altele. . deoarece chiar dacă şi el însuşi făptuise. că pentru nici un fel de vină nu va mai îngădui ca oamenii să fie chinuiţi sau osîndiţi la moarte. aproape dezbrăcaţi. oricît îi supusese Zue la chinuri. Conacul lui Zue se afla într-un loc destul de mărginaş faţă de celelalte case din Bucureşti. în timp ce dănţuiau înaintea lor circazienele . vornicul îl încredinţase pe vodă că. căci numai vederea sîngelui fi făcea rău. îi tăvălesc prin sare. ci la conacul lui Zue. Cînd mă întorc. nu îi plăcea să fie de faţă cînd ele se împlineau. care nu ştiu ce înseamnă gluma. Ţi-aduci aminte. destule cruzimi. încît putea să se petreacă dincolo de el orice. îi mai spusese el.

Şi nu se poate să nu punem noi mîna pe el!.. lăsîndu-l pe vodă într-o încordată şi destul de neliniştită aşteptare. vornicul Zue nu mai este în stare să umble pe picioarele lui. . Doreşte să-ţi vorbească! . ci numai un fel de muget.Aşa-i voi pedepsi şi eu! mai adăugase Zue. Unde e Zue? . cu Zue? La asta se gîndeşte vodă. se ghiftuiseră şi ei. frecîndu-şi mîinile şi izbucnind în rîs. Voi lua. pe urmă. Apoi pe scări. de Drăgăşani. am să-i îngrop pe furiş în fundul ogrăzii mele. de asemenea.Din nenorocire. Vocea sa răsunase. la Stambul! îşi încheiase el cuvîntarea.El nu poate veni? îndrăzneşte Radu să întrebe. după aceea. în ce mă priveşte. Voi ruga. Îl vom trimite apoi peşcheş lui Mahomed. cînd poruncise să-i fie chemaţi slujitorii din încăperile de dedesubtul palatului. vornicul nu părea ameţit cum era vodă. Şi-anume vin bun şi dulce. pe Ali-beg să ne dea nişte achingii. cu o voce care nu mai e voce. puternică. Rîseseră amîndoi mult.. în mintea încă tulbure de beţie. sînt încredinţat că vor mărturisi. desigur. Zue plecase. Zue plecase să-şi împlinească planul. Băuseră şi mai mult. amar şi răguşit. Spre dimineaţă. cîteva cete de oşteni.Ce s-a-ntîmplat? răcneşte vodă. în ogradă. Şi fie că vor mărturisi. unde. Cu toate că băuseră arnîndoi la fel. Poarta cea mică a palatului scîrţîise. metalică. Numai că. măria ta! 245 . De îngropat. tot îi voi omorî. Îl vom împresura pe Ion din toate părţile. Îl auzise călcînd sprinten pe lespezile din sală. Pentru că mîncărurile grele de porc şi vînat din Ţara Romănească cer vin. Ce se întîmplase. Marele logofăt Stan îşi clatină capul. împreună cu ceilalţi oşteni ai domniei. Şi nici să călărească. fie că nu. . încercînd să-şi reamintească totul..Te cheamă pe măria ta. Caii trecuseră nechezînd peste pragul înalt de lemn şi tropăiseră afară. De-ale mele şi de-ale altor mari boieri.

învălit în caftanul lui cel mai gros. domnitorul ţării. Vodă aleargă de colo-colo. chiar aşa. Îşi smulge veşmintele de pe el. şi alţii. ori ştergîndu-l sau netezindu-i mustaţa subţire. pentru că vodă nu poartă barbă. se zărea zidul care 246 . cu hramul Sfîntului Gheorghe. Unde sînt cămăraşii?! începe să strige Radu. în sfîrşit. Unii aducîndu-l hainele de ieşire în tîrg. şi domnul. Dincolo de ea. îşi vîră picioarele în scări. Nu fusese niciodată un călăreţ prea bun. Basarab-Tihomir. Pregătirile s-au terminat. coboară scara. cămăraşii şi copiii de casă se reped. Se împiedică în mormanul de blănuri grămădite în toiul petrecerii de astă-noapte într-un colţ. icnind.. urmărit fiind de tătari. fusese adăpostit de un schivnic în bordeiul lui. încalecă destul de greu şi. Trec prin zăvoiul şi mlaştinile îngheţate de pe malul Dîmboviţei şi dau într-o pădurice de sălcii. deşi în întregime de lemn. Logofeţelul. O iau pe lîngă bisericuţa de lemn. Bisericuţa a fost ridicată. Ochii îi sînt rătăciţi.Cămăraşii!. Marele logofăt Stan îi ţine scara. altul clătindu-l pe obraz. Le aruncă în patul răvăşit. oştenii de gardă. poruncind să se pregătească şi să se înşeueze caii. îi face rău. din mers. începuse să i se cam rotunjească. Din pîntec. Cotesc pe după zidul cel vechi şi înnegrit de foc al palatului. se îngreunase de tot.. şi tot ce se ştie că mai e de trebuinţă. i se urcă în gît un val cald şi greţos de acreală. în mîini. Calul îl zguduie. Nu se ştia prin ce minune bisericuţa. Radu. Urma o livadă bogată de meri şi de peri. pe locul unde acesta. cînd iese din palat. cu apă. scăpase din pîrjolul lui Ali-beg şi rămăsese întreagă. clătinîndu-l în şa. fugind afară. în urma preamultor petreceri. să se alinieze.. iar acum. tătărăşti. Surlele sună. fără multă pompă şi pe neaş teptate. proptindu-se în pîntecul care. înarmaţi. zice-se. din porunca strămoşului său. cu o cucă albastră pe cap şi mănuşi de urs. în ultima lună.

Ar fi dorit şi n-ar fi dorit să afle mai multe amănunte asupra lui Zue. veche. în zăpadă. acesta fusese locuinţa marelui logofăt Lazăr. o ia la stînga. 247 . Radu simte că încep să-l zguduie iar temerile. Să vadă cu ochii lui ce se petrecuse. Printre copacii grădinii zac. fără să mai aştepte încuviinţarea lui vodă. În care din ele se află Zue? . să te conduc eu. oştenii însoţitori ai vornicului la palat. lanţurile cu care fuseseră legaţi cei zece ţărani. fortificată.una.se găseau la cîteva sute de metri depărtare una de cealaltă. La poalele mai multor meri cu crengile învelite în promoroacă se văd. la uşa scundă şi întărită cu grinzi. călăreşte la numai cîţiva paşi în urma lui. Biciuieşte obrajii galbeni ăi domnitorului şi îl trezeşte.dintre care una chiar săptămîna trecută . Cele două clădiri ale conacului . Se hotărăşte pînă la urmă să nu-i întrebe nimic. care căzuse în război. Şi. Acele temeri care îl năpădeau tot mai des şi pe care numai în aburul vinului şi le potolea. Călăresc pînă la casă. care fusese a lui Lazăr. subţire şi înalt. unde Radu nu intrase încă niciodată. fortificată. le iese înainte.Dă-mi voie. măria ta. către casa cea mică. clădită de curînd . din beţie. zise boierul Stan. Pe măsură ce se trezeşte. pretutindeni. Ajuns la locul unde se isprăveşte grădina. încetul cu încetul. deşi făcuse cîteva petreceri . Un vînt îngheţat şi tăios ca o sabie şuieră dinspre rîu. din partea marelui logofăt Stan care. sfetnicul lui Vlad Ţepeş. De îndată li se înfăţişează o privelişte care are darul să-l mărească spaima voievodului. Aici. şi alta nouă.la conacul lui Zue. Vestiţi de doi cetaşi ai marelui logofăt Stan. slujitorii vornicului Zue deschid porţile în partea dinspre livadă. de fapt. avînd o broboadă neagră pe cap. Vodă călăreşte înainte. rămîne descumpănit.împrejmuia marele conac al lui Zue. Alaiul intră pe porţi. cu chipul colţuros şi căciula înfundată pe ochi.

. Picioarele nu-i mai ţin.. măria ta. preaplecaţi.. o bătrînă cocîrjată şi cu un nas ascuţit. Începe. Ochii îi scînteiază crunt.Acesta este fiul meu şi marele vornic al măriei talei. am plecat de la palat.. să vorbească: . bătrîna începe să se tînguie şi să plîngă: . La intrarea lui vodă... Nu m-a ascultat.l-am spus.Să nu rămînă nimeni în încăpere. În jurul ei roiesc. Fiului său îi plăcuse întotdeauna să aibă mulţi slujitori.. Acesta trebuie să fi vestit răzvrătiţilor apropierea mea.De cum. un călăreţ gonind pe lîngă balta de la Sfîntul Gheorghe. cu răsuflarea. Nu mă mai asculta.. Pe-aici. Tremură pe picioare.. Pe un divan acoperit cu blănuri.. slujitorii. L-am rugat. Pătrunde într-o încăpere largă. Făcusem pregătirile de nuntă. mi s-a părut că văd. Şi iată.. Radu nu şi-ar putea da seama că e Zue. vodă zăreşte o fiinţă omenească. Lam aşteptat atîta să vină de la Stambul.. Bătrîna i-l arată: . cu un toiag subţire în mînă. pe sub bolţile groase şi întărite ca de cetate.. un bolovan care l-ar apăsa pe piept.... Marele logofăt îi ţine scara. Răsuflă de parcă vrea să-şi dea la o parte. Zue îşi umflă pieptul. Cînd îl zăreşte pe vodă. Cu toţii o urmează pe bătrîna care.. Dacă nu i-ar cunoaşte veşmintele.. Se apropie de divan.. Marele logofăt. Chipul bărbatului este brăzdat de lovituri de sabie. măria ta. afară de Măria sa! cere el. ostaşii şi mama lui Zue se supun. 248 . Vodă descalecă.. Ies cu toţii afară.. întretăiat. Acesta păşeşte înfrigurat. rănitul deschide ochii. ceilalţi boieri mai mici care îi însoţesc. gîfîind fără vlagă. merge grăbită.. pe-aici. Se aşază în tăcere lîngă sfetnicul său... În încăpere rămîne numai vodă.mama lui Zue. L-am sfătuit să nu facă una ca asta.... să-l vezi cum a ajuns.

... ... Îmi juri? Jură-mi..L-am aşteptat atîta. Vodă îi pune palma pe frunte.. Atunci. L-am sfătuit să nu-i mai chinuiască pe ţărani. şi-am încercat să fug. Îţi jur c-am să-l ucid. îi făgăduieşte vodă... 249 . .. îşi trage repede mîna înapoi..... În vecinătatea armatelor turceşti? Căpitanul Ion? . mai bătrîn boier. Mîniat. mama lui Zue se jeleşte: . ....... Trebuia să facă nunta..Ce spui? răcneşte vodă... . El. Ce nuntă? Para nu m-a iubit.. Dar nu voise să creadă.. nici un slujitor nu se vedea.... S-o măriţi.. Scuipă un cheag de sînge.. căpitanul Ion. Tîmplele îi zvîcnesc.. poruncindu-le să reînceapă biciuirea.. deoarece în adîncul sufletului său nădăjduia să nu fi fost astfel. dar au fost repede învinşi. ca izbit de-un picior.. Aici. mi-a ieşit. care-l inundă marelui vornic braţul... s-au ivit răzvrătiţii.Să-l ucizi. lui însuşi îi trecuse prin minte bănuiala că numai căpitanul Ion putea îndrăzni să-l atace pe Zue.. blestemaţii. să-l prinzi şi să-l ucizi. ca prin farmec. i-am strigat. Simte însă jilăveala sîngelui. şi-au adormit».. Îi răspunde Zue. ca un diavol. cugetam eu. Pîntecul îi zvîcneşte. Ţăranii prinşi erau legaţi de copaci. ţăranilor le-au căzut lanţurile. deşi.Cei care mă-nsoţeau.. Au petrecut în lipsa mea..Da.. S-o măriţi cu cel mai urît si.Cînd am ajuns aici. În locul slujitorilor mei. încă de la început. Vodă îşi simte ochii împăienjeniţi. Înainte. am înţeles. în conacul lui..Am să-l ucid. Înfiorat. Eu am văzut primejdia....... continuă Zue... El nu m-a ascultat. Mi-ai fost prieten. căpitanul Ion... Dar. au încercat să lupte.... .. toate păreau la locul lor.. Vornicul o aude. Dincolo de uşă.. în Bucureşti? urlă el. Zue urmează: .. Atîta că. Lui vodă au început să-l tremure şi mîinile...«Au adormit.Nunta? se strîmbă el.

.... În mijlocul tîrgului. Însă eşti mai vînzător decît mine. duşmanilor neamului nostru. se trezeşte în strînsoarea lui vodă. Amîndoi ne-am vîndut ţara.. Am să mor. să ieşim... Vicleanule!.... adevărul............ Da. zguduindu-l pe Zue. din os domnesc.. Vorbeşte-mi de celelalte.. după ce rostise cuvintele dinainte. Îl zgîlţîie din ce în ce mai tare. şi pentru Mahomed. Şi...Dar. Îîncepe să tuşească.. nu. Şi marele vornic. Pentru tine. într-un cot.. Ticălosule!.. Radule.... i-am spus tot. Radu îl ridică puţin de spate... şi ai credinţei strămoşeşti. care erau numai ale noastre? Mişelule! îl apucă vodă de gît. ca din partea lui Vlad..... Şi dacă nu ar fi fost să-nchizi ochii acum.. Vînzătorule...Ai mărturisit toate aceste taine.... Atunci. Îl apucă de haină şi-l zgîlţîie: Tu. Am fost nevoit. şi-l şuieră în obraz: ..Las-o pe Para! îl roagă el nerăbdător... . . Mi-a pus în gît sabia. M-a tras jos de pe cal.. eşti...... În faţa bisericii Sfîntului 250 . vorbeşte el tot mai greu. Şi că l-a scris egumenul Sisoe..... mi-a cerut să-l mărturisesc. amîndoi... care. Pentru că tu eşti.. tuturor. Radu spumega...... se lasă apoi pe spate.. atunci...... ar fi trebuit să te ucid eu. ţi-ai vîndut strămoşii care... Am fost nevoit să-i mărturisesc că tu ai pus la cale. cu glas tare...... Radule.. Ion s-a luat după mine... Se rididă puţin... pentru scau-nul tău domnesc... oftează şi continuă: Căpitanul Ion mi-a poruncit. os domnesc.... zguduindu-l pe fostul său prieten.. Tu... .. cu Ali-beg.. Şi n-aveai voie... Să mărturisesc. Tusea i se potoli.În mijlocul Bucureştilor?. Am vrut să fug. Împreună cu turcii.. . Aude ultimele vorbe.Amîndoi sîntem vînzători.. Înţelegi? Şi tu ai fi făcut la fel.. răvaşul acela mincinos.. Îi desprinde mîinile de pe grumazul său.. mai spune vornicul...Am să mor! se mohorăşte marele vornic.. care căzuse îritr-un leşin. De frică. meriţi să pieri. călări. Tu..

..... . mincinos.... ca scos din minţi.. Priveşte îngrozit pe fostul său prieten.. Pentru tine. şi pe sîngele tău. la Braşov. Ce?..Cum să ajungi să-l răneşti?.. n-am făcut-o. Luptă ca diavolii. nu! ţipă..Şi asta ai făcut-o?.. pînă la sfîrşit. cînd Zue îşi întredeschide iar ochii. Lui vodă aproape că i-a pierit răsuflarea...... ai să pieri şi tu. Iar cînd mi-a dat lovitura din urmă... Mînuieşti bine sabia. sub pleoapele grele. în vreme ce ochii.. horcăind: .Am încercat din nou..v . Se dă cîţiva paşi înapoi.. Apucă o carafă cu apă de pe masă şi o deşertă deasupra capului fostului său prieten în agonie. Zue îşi dă ochii peste cap. mi-a spus..... i se albeau.... Capul îi căzu pe spate.Că.clădită de strămoşul tău Basarăb-Tihomir. Înviorîndu-se totuşi pentru o clipă şi întinzîndu-şi mîna spre Radu. mai povesteşte Zue. Lai rănit? Zue îşi clatină capul. măria sa Vlad. Gura i s-a strîmbat... N-am izbutit.. şi l-au lovit pe la spate pe. ..Că... Radu se ridică de pe divan.... am jurat.. mai spuse.. ca toţi aceia care l-au vîndut.. ...... Nu.Eu sînt măria sa. n-am vrut s-o fac. Nu el...Cel puţin l-ai rănit? întrebă vodă. pînă la sfîrşit. . m-a silit să lupt... 251 ... să fug. Ca diavolii.. .. Vodă îl apucă de umeri şi-l zguduie... vei pieri şi tu.. Ion m-a ajuns şi.. Vodă răsuflă uşurat.. ţinîndu-mi palma pe inimă.Ce ţi-a spus?. cele ce-l mărturisisem şi lui........ Buzele marelui vornic se făceau tot mai vinete..... rînjind. asta nu. Eu.. negreşit... nici măcar să-l ating.Gheorghe.. lui Matei. Pentru că.. răcneşte el. Radu....... .

.vei pieri. măria sa... holbaţi. Radu îşi ridică mîinile la tîmple.. * «Era în dimineaţa zilei de 24 decembrie a anului 6970 13 de la Facerea lumii» îşi reaminteşte.. făcea să sticlească zăpada.. rănitul pe vodă. ca toţi aceia care l-au lovit pe. Eşti cel dintîi şi cel mai mare vinovat. urlînd.. în gînd..... Sisoe! Tu!.. 1462 252 . cum s-a socotit mai tărziu... cu ochii lui aibi. Îl preveni. pe un morman de blănuri. şi tu. Pîntecul lui mare se leagănă domol. * «Degeaba fugi!». Plecînd. aşezată într-un strat gros.Acela care fusese marele vornic Zue nu-i mai putea auzi. Se vede că a dormit bine după toată înfăţişarea sa proaspătă şi odihnită. Şi.. pe tot întinsul drumului.. Tu şi. de îndată.. Am jurat!. Un soare rece. egumenul Sisoe se simţea cum nu se poate mai bine.. care întunecaseră cerul cîteva zile de-a rîndul.. în zori.. Am jurat!. cu toată fierbinţeala în care se zbate. Aşa cum rămăsese însă cu mîna întinsă peste trup şi cu degetul arătător îndreptat spre Radu. de la schitul Corbenilor...... Tu.. Zue şi egumenul Sisoe!. se risipiseră. părea că încă se mai uită. Egumenul a dormit bine. Tu şi Sisoe!... Vîntul se potolise. i se ivi în minte chipul rotund şi puhav al egumenului. Nu poţi scăpa!.... la vodă şi horcăie furios: -. Am jurat!.. Izbeşte cu picioarele în uşă şi se repede afară. Tu. Norii... Tu şi egumenul Sisoe!. rănitul. în vreme ce călăreşte 13 Sau. Trecuse pe tărîmui celălalt.. în timpul nopţii.. în trapul liniştit al calului. dar vesel şi luminos. Vlad.

Bătînd mătănii. precum se găseşte astăzi. în bună parte. a avut grijă să se înfăţişeze de bună voie la palat. cît 253 . La rîndul său. într-o mînăstire dintre cele mai mari şi mai de seamă din ţară. Dar. că va preface vechea aşezare călugărească.mai cugetă Sisoe . care hălăduia pe lîngă oştile lui Mahomed. egumenul trecuse printr-o îngrozitoare primejdie. nu prea îi place să-şi mai aducă aminte . se va retrage. sfinţia sa. în loc să fugă. învinuiţi de uneltiri. Drept mulţumire. ce-l drept. desculţ şi cu o traistă în băţ. purtătoare a hramului Sfîntului Nicolae din Deal. egumenul a început să urce spre munte. în ziua intrării sale în Tîrgovişte. unde ocîrmuia egumenul.urmat de patru oşteni . l-a cerut ocrotire măriei sale Radu. ca şi pentru toate celelalte slulbe făcute otomanilor. că numai în timpul domniei răposatului Vladislav a mai fost sfinţia sa în atîta cinste.însuşi sultanul Mahomed l-a lăudat. în pustnicie. fiindcă atît chiliile. pentru tot restul vieţii. În acel ceas de cumpănă. s-a întors. Bucureşti. S-a dus desculţ şi îmbrăcat în zdrenţe. Pentru atîta încredere în domnitorul Radu. i-a jurat lui Vlad că. Căci toată lumea ştie cu cîtă pricepere m-am străduit. alături de vistiernicul Flor şi de alţi mari boieri. la drept vorbind . domnitorul Radu i-a făgăduit. sus.» Este adevărat că. mai iscusit decît ceilalţi. numai cu cîteva luni în urmă. ca fostul domnitor Vlad să fie doborît. Şi. şi de la gîndul. împreună cu alţi cinci mari boieri. Vlad a avut o clipă de slăbiciune. «Deşi. Fusese cît pe-aci să se urce în ţeapă.slujbe de care egumenului. rumegat mereu sub frunte. pe cărări ocolite. cît timp a stat la ei în tabără .către noua cetate de scaun. S-a înduplecat şi l-a lăsat să plece. în codri. în semn de căinţă.faptul că lucrurile stau astfel nici nu poate fi de mirare. Mulţumirea pe care o are în dimineaţa aceasta îi vine. de cînd în Ţara Romănească stăpîneşte măria sa Radu.

ca altădată. pînă la Bucureşti. de Mircea cel Bătrîn. era un lucru de deosebită cinste că însuşi domnitorul îl chemase la Bucureşti ca să slujească în biserica domnească. în desagă. ci şi la cununia de mîine. Începuseră să-l necăjească. Dar. cele de trebuinţă. cu prilejul Crăciunului. stînd mereu de strajă. Trebuia să mănînce cît se poate de des. Ori. la schitul din Corbeni. Pricina nemulţumirii era aceea că egumenului îi chiorăiau maţele. la foarte scurtă vreme după plecarea de la schit. Plecînd laolaltă cu el din Tîrgovişte. pentru împlinirea acestui ţel.şi biserica. lucrurile ar fi stat cu totul altfel. de teama cetaşilor lui Ion.într-o stare de plîns. ar fi izbutit să se aşeze în jilţul mitropolitan. ajunseseră . hotărîse să le dărîme şi să le reclădească din piatră. îşi dădea şi sfinţia sa seama că trebuie să aibă puţină răbdare. nepotul ctitorului. un soi de sunete subţiri. egumenul Sisoe avea şi una de nemulţumire. întruna. mai departe. ca şi vreo cîţiva alţi mari ierarhi ai ortodoxiei. chiorăiturile acelea nu-i dădeau pace. de peste hotare. Din pîntec i se ridicau. cu o oarecare străduinţă. Urmau să-l însoţească. odinioară. nu numai în cursul nopţii. Pe lîngă toate aceste pricini de mulţumire. Cele mai de seamă feţe bisericeşti din ţară. în timpul nopţii. el. Slujba căsătoriei voievodului Radu cu frumoasa domniţă Maria-Despina urma să fie de o mare strălucire. care fuseseră ridicate. 254 . şi numai bucate bune. Şi ele se datorau faptului că sfinţia sa nu prea era obişnuit cu răbdatul. împreună cu sfinţia sa. Radu al lll-lea. Oricum. şi s-ar fi îndestulat după plac. egumenul mai visa şi o vreme cînd. oştenii dormiseră. Dacă ar fi călătorit. numai doi-trei călugăraşi. În gîndurile sale. cel Frumos.după ce mînăstirea îi găzduise pe otomani . Ar fi putut porunci călugăraşilor să ia cu ei. avînd lîngă el. Aceste sunete îl făceau de ocară faţă de oamenii de oaste care îl însoţeau din porunca domniei. aveau să slujească la nuntă. din lemn.

tocmai din ţara nemţească şi din ţinuturile frînceşti. la ospăţul de nuntă. pe oamenii noii domnii sau ai marilor boieri. vreme de cinci săptămîni. oi. Se ştia că. trebuia să postească. miere şi diferite trufandale cumpărate din Moldova. Egumenul Sisoe cască. purcei de lapte. fiind însoţit de oşteni. ci şi pe aceia ai aşezărilor mînăstireşti. lovindu-i nu numai pe turci. Dar. apoi în pîntecul său încăpător. ar fi putut. de mîncat şi de băut. după slujbă.Aşa însă. Toate acestea nu se trăgeau din altceva . Răzvrătitul îşi trimitea oamenii pe toate drumurile. apoi miei. care trecuseră de partea lui Radu. de altminteri. ca să adune tot ce se putea găsi mai bun şi mai de soi.decît din pricina blestematului de Ion. vite. porci. veneţiene. Fusese. întîi pe mese. din Transilvania şi chiar de departe.cel dintîi pe care Radu îl da de la încoronarea sa ca domn . De aceea şi egumenul îl afurisea pe Ion ori de cîte ori îi sta în putinţă şi după cum îi venea la gură mai bine. Radu voia să facă o nuntă cum nu se mai pomenise în Ţara Romănească. Voinicii lui se iveau acolo pe unde nici cu gîndul nu gîndeai. în sfîrşit. potrivit blestemelor şi dorinţelor sale. în vederea acestui ospăţ . păsări şi pescărie. Partea rea era mai ales aceea că răbdatu trebuia să ţină pînă la noapte cînd. osîndindu-l pe răzvrătit. iubită de toţi aceia care o cunoşteau. făinuri.se mînia amarnic în sine Sisoe . Însurîndu-se cu o fată atît de gingaşă. florentine şi genoveze. continuînd să se gîndească la toate mormanele de bunătăţi pe care şi le închipuia îngrămădindu-se. Se strînseseră. Era încredinţat că bunul Dumnezeu îi va da ascultare. poftit la curte. cu prilejul ospeţelor domneşti. simte cum îi 255 . prin întreaga ţară.cămăraşii şi logofeţeii curţii alergaseră. cum era domniţa Maria-Despina. astfel. să se dezlănţuie: să şe hrănească şi sa bea după plac.

după multă oboseală şl rătăcire. priviri pline de tîlc şi zîmbesc. plîngîn-du-mă că sînt ostenit şi am nevoie să-mi odihnesc puţin oasele. găsind. înecaţi în grăsime. simţite dinainte.coboară un fel de căldură plăcută din gîtlej în stomac. Acolo. de flăcările binefăcătoare şi jucăuşe din vatră. Beau voinicii de-l usucă. ca să pot merge cu bine mai departe. mă cunoaşte şi îmi pricepe slăbiciunile. 256 . Spre mîhnirea lui. mă va hrăni şi mă va adăpa.. mîngîindu-l ca un balşam. schimbă între ei. îşi lasă guşa umflată. Buzele groase i se umezesc. pe ascuns. în timp ce se leagănă pe cal . voi cere să mi se pregătească odaia cea mică. «Oho! Ce-am să mă ghiftuiesc şi ce-am să beau!. în hanul de la răscrucea Gherganilor. unde am mai ospătat eu de-atîtea ori. Cu ochii lui mici. şi barba gălbuie-căruntă în piept. din pricina neîncetatelor zgomote iscate în pîntec. pe furiş. un adăpost. cată bănuitor în jur. Hangiul. să-l silesc să mai rabde pînă la noapte. de sus.» îşi regăseşte sfinţia sa veselia. care mă ştie. Şi fără să vrea îi trece prin minte un cîntec. ca aceia ai unui drumeţ îngheţat care.» Sfătuindu-se astfel pe sine însuşi cum trebuia să se descurce mai bine. să vadă dacă i-au auzit oştenii chiofăiturile. care îi seamănă cu un mic cimpoi alb. Ochii îi lucesc. Voi porunci să se facă un popas. Aceştia. se apropie. i se risipesc. pe care-l ştia din tinereţe: Bun e mielul în frigare Şi vinul are cătare. cu bucate de frupt. de sub genele dese..îşi spune sieşi egumenul. «Nu poate fi decît un singur mijloc să-mi liniştesc pîrdalnicul acesta de burdihan .să-l potolesc chiorăiturile. cu mîinile întinse. De necaz. ce-l drept. egumenul plescăie din limbă. toată această mulţumire şi plăcere.

Dar. dintr-o dată. un oştean pricepe şiretlicul. pentru că nu-i este foame. cum. .Hiii. începe să-l izbească pe bălan.Nu se-ndură să se ducă.. Face cu ochiul soţilor săi şi-l îmboldeşte pe bălan. pe urmele bălanului. Parcă mă duce după mort. adus anume pentru sfinţia sa. îl apucase graba.. Bălanul începe să se zorească. cu destui ani în urmă.. Gîndind în acest fel. amintitor de odihnă. îşi domoleşte din nou pasul. după datina veche. se ridică. valah. cu suliţa. de un sas din Sibiu.era greoi. De data aceasta egumenul nu se mai poate stăpîni. a căldură şi a bucate gustoase. necum. din spate. Totuşi. nici un animal nu se cuvine să fie bătut. gloabă! îl suduie egumenul. privin-du-l mustrător. iar cu frigul şi zăpada a fost obişnuit încă de cînd era mînz. Avea un pas neobişnuit de domol. cînd pe egumenul Sisoe. în zare se iveşte bisericuţa de la Ghergani. Oşteanul îl înţeapă atunci cu suliţa. ca să-l audă oştenii şi să nu priceapă de ce. Bălanul îşi întoarce capul. egumenul strînge între pulpe grumazul zdravăn al bidiviului bălan pe care călăreşte. Curînd se vede şi acoperişul ţuguiat al hanului «La cocostîrcul albastru» . Al dracului animal. care merseseră pînă atunci încet. cînd pe oşteanul care-l îmboldeşte. Ceilalţi cai. ci de obîrşie de prin ţara germanilor. bălanul. adaugă el. de asemenea. pregătite pe vatră. îşi iuţesc. întîi cu tocurile ciubotelor sale mari şi-apoi cu băţul păstoresc. ca să poată călări lin şi să nu păţească pocinoguri pe drum .. Din cînd în cînd. Deoarece acesta .nefiind de soi iute.. Un fum albastru-cenuşiu. Cu toate că se găsesc în postul Crăciunului cînd. Am îngheţat de tot. paşii. fără 257 .han care a fost clădit.. după ce se tîrîseră atîtea ceasuri pe drum. în minte cu bucatele de la han.

Călătorii poposiţi în han. făcută însă numai cu vîrful degetului arătător. . dar şi vreo doi neguţători şi meşteşugari din Tîrgovişte sau Bucureşti îşi dau seama pe cine au în faţă şi se ridică repede. Pe cînd un bărbat vîrstnic şi cam ghebos aleargă de colo-colo. cîteva cepe sparte cu pumnul şi un drob de sare. care se mulţumea. Unii îi sărută inelul cu piatră de olmaz. mîna. cei mai mulţi ţărani. bătută în rubine şi strălucind orbitor. începînd să se perinde.încetare.Blagosloveşte. dar şi de un miros de cojoace. îngrijindu-se de caii drumeţilor. aici se spulberă în vînt. egumenul este întîmpinat de o căldură blîndă şi învăluitoare. în cîrjă. legată de un lanţ gros.han întărit ca un fel de cetate . ciubote. după datina veche. binecuvîntarea lui păstorească. Cu toţii descalecă. La fel. prin faţa sfinţiei sale. se grăbesc să se plece înaintea egumenului hangiţa şi cîteva ternei. cu o bucată de mămăliguţă de mei. în schimb. lăsînd să i se vadă. sudoare. mai nepricepuţi. În jurul clădirii hanului . Sisoe. Mai mulţi călugări. dintre care unul beteag. părinte egumene! zic ei toţi. ceapă şi rachiu. crucea iată de aur. la o margine de masă. Alţii. îngenunchează în faţa sfinţiei sale egumenul. căptuşită cu două rînduri de blănuri. căciuli. legănîndu-l-se pe pîntec. din hornul rotund şi gros al hanului. unul cîte unul. Egumenul şi oştenii săi intră în ogradă. pentru că sfinţiei sale îi este neînchipuit de foame şi se grăbeşte. cu burta înainte. O femeie scoate apă din puţ. Fumul aici se înşurubează în văzduhul ceţos. plecîndu-şi feţele bărboase. În încăperea largă a hanului. lăsîndu-i pe oşteni în urmă să se descurce cum or şti. Sisoe îşi desface şuba. 258 . slugi boiereşti sau păstori. Primesc.se văd slugile robotind. se rostogoleşte în han.

Maţele îi chiorăie cu furie. O nenorocire se petrecuse. unui tînăr drumeţ. pentru odihnă.Vezi. cu toate că l-am întrebat..egumenul rosteşte: . aici. pesemne un grămătic. egumenul. şi hangiul. un grec fugit de la Adrianopole care. sfinţia ta. Egumenul se învineţeşte. îşi simte pîntecul mai gol decît un butoi fără fund. jupîne hangiu. Şi nu uita să-l spui că dau această poruncă eu. Egumenul.Cel din urmă se înfăţişează hangiul. s-au sţrîns. îi porunceşte tare: . Înnebunit de foame şi sete . de încăperea cea mică. Cîţiva ţărani de la masă nu se pot stăpîni. În spatele lui. oştenii. Dar. care-l seamănă cu un bulgăre de seu rînced. şi îl priveşte mîhnit.Hangiule.. Porunceşte-i să părăsească încăperea.. Faţa lui unsuroasă se întunecă: . însă. stăpînul hanului dăduse încăperea cea mică.. dregătorii domniei. ca mulţi alţii din neamul său. şi se aşezase aici. cînd hangiul ajunge în faţa lui. între timp. căci sînt trudit de drum şi trebuie să mă odihnesc oleacă! În taină.Dar vezi şi de cele de trebuinţă pîntecului unui călător ostenit!. i-o povesteşte.. îi şopteşte: . de sus.. după priceperea mea la oameni. Neştiind că va poposi astăzi. cel care mă bucur de o înaltă cinste din partea noului nostru domnitor . bolborosind.şi 259 . îngrijeşte-te.Aşa? se supără mai rău Sisoe. după ce Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul. Asta îl necăjeşte mai rău. .pentru că foamea şi setea întotdeauna îl înnebuneau .Nu ştiu să-ţi spun. trecuse peste Dunăre. pentru că tînărul drumeţ nu a binevoit să-mi răspundă. Vreun grămătic? Du-te dară la el. socotesc că trebuie să fie vreun cărturar. Cine este tînărul care a cutezat să ţi-o ceară? Grecul se plecă de şale. Încep să rîdă. dar încăperea aceea nu se cuvine să fie folosită decît de oamenii de vază. marii boieri sau înaltele feţe bisericeşti. Hangiul îşi ridică obrazul.

În genunchi.Dacă ţii neapărat să afli pe cine-l ai în faţă. egumenul îşi aminteşte că este însoţit de oşteni. 260 .Cine eşti? strigă şi oştenii. încep să se ridice şi să se tragă deoparte. de vrei să nu te coste viaţa..măria sa Radu! Hangiul se repede să împlinească porunca. .Vestitul căpitan Ion?..Poate. înţelegînd că aveau să se petreacă nişte întîmplări destul de neobişnuite la han. din partea. Călătorii. te mîndreai! îi repetă tînărul. Deodată. şi spune-mi cine eşti!. Radu.. nearuncînd nici măcar o privire oştenilor lui înarmaţi. Tocmai te aşteptam!. îmbrăcat în veşminte obişnuite de cărturar. ' Egumenul începe să se bîlbîie: .... Cere-mi blagoslovenia şi iertăciunea. Ia loc. află că eu sînt.. asemenea cuvinte de hulă cu privire la slăvitul nostru stăpîn şi domnitor? se răţoieşte el. de domn şi de ţară. egumene Sisoe! Ivit de nu se ştie unde. Cu degetul lui gros arată hainele de tîrgoveţ ale tînărului... . fîlfîitoare pe umeri.Poate cu prietenia vînzătorului de valahi. Întîlnirea i se pare de necrezut. însoţitori ai egumenului. . . un flăcău cu pletele bălaie.Cum îndrăzneşti să-mi grăieşti mie. îi răspunde tînărul cel bălai egumenului. Nu apucă să pună însă piciorul pe prima treaptă a scării. . fără sfială. ...... privindu-l drept în ochi.Tocmai mă aşteptai?. Se apropie de el.Chiar el! începe să rîdă tînărul.. Sisoe rămîne ţeapăn. vînzătorului Radu vrei să spui. înaintează cu repeziciune către egumen. scoţîndu-şi săbiile de la brîu. Oştenii nu ştiu ce să facă.egumenul binecuvîntă cu trei degete strînse laolaltă . grămăticule. cînd o voce limpede se aude: . egumene Sisoe.. căpitanul Ion!..Căpitanul Ion?. ştiind ce însemna supărarea egumenului şi ce urmări triste putea să aibă pentru negoţul său.. . îmbiindu-i un jilţ.

. se adresă el oştenilor. oştenii se hotărăsc să lupte. neştiind ce era mai bine să facă său să răspundă. Altminteri veţi da socoteală la Bucureşti. Fuseseră trimişi să-l apere pe egumen. Înspăimîntaţi de ameninţările egumenului. Nădăjduiseră însă. Acela care-l conduce se avîntă în faţă. să nu dea ochii nici cu faimosul căpitan. Căpetenia se apleacă s-o ia de jos.. ştiind prea bine ce pătimiseră şi alţii care îi întîlniseră şi nu le dăduseră ascultare. Şi. În ce vă priveşte pe voi. . opreşte în tăişul ei lovitura dată de căpetenia oştenilor.După mine! le porunceşte el.mai repede şi mai vioi decît s-ar fi putut oricine aştepta din partea unui bărbat destul de vîrstnic şi cu un pîntec atît de mare . Oştenii şi-au căscat gurile. mînuind-o într-un fel anume. Apoi mai face încă două mişcări. ca să priviţi şi să auziţi toate cîte se vor petrece astăzi la «Cocostîrcul albastru». agitîndu-şi întruna pumnii: . de mîner. cînd egumenul . Ceilalţi trei oşteni îl urmează. cu sabia ridicată. Punîndu-se astfel la adăpost. Aceasta e porunca măriei sale Radu!.. şi nici cu vreunul dintre turbaţii săi luptători.. după cum socotea el. cu un glas ascuţit.... .. dacă vă aruncaţi armele la picioarele mele şi rămîneţi liniştiţi deoparte. unul dintre călugării care stătuseră pînă atunci liniştiţi la masă îi aruncă lui Ion o sabie scoasă de sub rantie. ucideţi-l!. Bucure! strigă Ion prinzînd. Răzvrătit împotriva măriei sale Radu. şi căpeteniei îi sare sabia din mînă. începe să strige. la nevoie. Cu ochii cît cepele îl privesc pe căpitanul Ion. din toată inima.. Legaţi-l sau. Stăteau în cumpănă. nu veţi păţi nimic. din zbor. ţinînd-o curmeziş...E răzvrătit. sabia. Se pomeneşte 261 . În aceeaşi clipă.Te aşteptam! repetă căpitanul.Mulţumesc. la nevoie.se azvîrle înapoia lor.

Căpitanul se retrăsese cu spatele către unul din stîlpi. încordaţi. fiecare în cîte un alt colţ. . O izbitură zdravănă de picior l-a trîntit la pămînt. Invîrtindu-şi sabia. zăngănind.deoarece ei sînt călugării zăriţi de Sisoe. Ceilalţi trei oameni. săbiile şi suliţele li se frîng oştenilor. la rîndu-le. armele oştenilor domneşti. Nici unul nu se îndoieşte asupra felului în care se va sfîrşi bătălia. Ţinea în mîna stîngă. Oşteanul.cu toate că se războiesc patru contra unu . care fusese trîntit. Mihailo şi Farmă . în vremea asta. desfăşurarea bătăliei. pornesc să zboare. păstrîndu-şi în dreapta sabia. 262 . Cîţiva îşi şoptesc bucuroşi: . încearcă să lupte cu Ion. se repede spre uşă. izbutise. Oştenii îşi dau acum lămurit seama că sorţii bătăliei . Sala cea mare a hanului se goleşte în mijloc. Apucă arma de mînerul ei king şi-o azvîrle spre Ion.nu sînt de partea lor. Ochii unora dintre ei strălucesc. de picior. Masa şi laviţele sînt împinse deoparte. să se ridice. alături de care îşi răzimase suliţa. după obiceiul său.S-o fi întors măria sa Vlad!. Urmăresc.însă cu nasul în podele. s-au grămădit lîngă vatră. toţi cîţi se află în han.. şi folosind scaunul drept scut. ca nişte aşchii. Deşi acesta pare că nu luptă decît în glumă. cînd pătrunsese în han . Şi doar mărinimia căpitanului face ca ei încă să-şi mai păstreze capetele pe umeri. Ion porneşte la atac. Cu toate că încă se văita de durerea loviturii primite cu piciorul în şale. Într-adevăr.încep să rîdă. sub repeziciunea loviturilor date de căpitanul Ion. un scaun.Ucideţi-l pe răzvrătit! continuă să ţipe egumenul. Călătorii. Bucur.. nelăsînd să le scape din ochi nici o mişcare a celor ce se înfruntă.

acolo în han. Alexe. Restul de oameni. Căpitanul ridică mîinile.neîndoios cel mai viteaz dintre toţi patru . Judecata aceasta o vom face în numele tuturor urmaşilor noştri. Se face linişte. în semn că se predă. şi alţi cîţiva prieteni de-ai săi.aşa cum spun ei . chiar dacă . Dar că aceştia primiseră poruncă aspră să nu se amestece. cu vîrful săbiei la junghietura gîtului. Nu meritau să fie luaţi în rîs. oricum s-ar fi sfîrşit bătălia. Făgăduiesc deci tuspatru supunere. În acest fel hula nu va 263 . Răsturnat pentru a nu ştiu cîta oară la pămînt. toată priceperea şi pregătirea lor militară. La porunca lui Ion şi în rîsetele călătorilor. Îşi puseseră în joc. ţăranii. Mihailo şi Năstase. În capul mesei ia loc căpitanul. ca să învingă. mărturisindu-şi totodată părerea de rău că nu făcuseră lucrul acesta de la bun început. în dreapta. În stînga. în nici un fel. cîndva. stau Bucur. se tîrăşte pînă la jilţul pe care i-l întinde Ion. strigă că se predau. se înşiruie de-a lungul unui perete. cînd îşi dau seama Că lîngă Ion se mai aflau de fapt. Oştenii învinşi rămîn şi mai uimiţi. Gheorghe şi alţi cîţiva cetaşi. Căpitanul îi pofteşte pe toţi cei care se găsesc în han să se aşeze în jurul mesei.Prieteni şi neprieteni! rosteşte el. Alături de el. din toate puterile. cu dorinţa ca ei să afle. Cel de pe urmă care se dă învins este oşteanul-căpetenie. sa biruie.este vorba de cinstea măriei sale Radu. de-o parte şi de alta a mesei. Şi nu era vina lor dacă nu izbutiseră să-l dea căpitanului Ion nici măcar o singură lovitură de suliţă sau sabie. . adevărul adevărat. oştenii şi hangiul s-au aşezat în continuare.îşi ridică de asemenea mîinile.Îngroziţi. Se lasă tremurînd. Farmă. Bieţii oşteni se străduiseră. Egumenul. Unul după altul îşi ridică mîinile. acesta . înfricoşat. luptînd cu un asemenea bărbat. Nu înţeleg să-şi mai primejduiască viaţa.

. Prinzînd totuşi puţină inimă. Egumenul se zmiorcăie. mai ajutat şi îmboldit. . Îi cunoşteam prea bine năravurile trupeşti şi eram încredinţaţi că o să poposească aici. . hangiul şi oştenii. .. Sisoe îşi lasă în jos ochii. surîzînd subţire. Nemaiavînd în Valahia un domnitor al nostru drept-legiuit deoarece Radu nu este decît un vînzător de ţară. bărbaţii şi femeile. începe să povestească.. Povesteşte tot ceea ce. egumene.Jur că voi spune adevărul. ce-l drept. îşi ridică iar ochii.. că ne vei spune adevărul cu privire la un anume răvaş!.Nu uita însă că noi.cădea asupra celor nevinovaţi.De-atîta mîrşăvie au fost în stare Radu şi Zue? Şi un sfinţit egumen Sisoe şi-a putut întina mîna cu asemenea slove? se miră ţăranii.în faţa căruia să-l chemăm la judecată pe egumenul Sisoe. nu le vine să creadă.Ce te-a putut face să te înjugi la o astfel de lucrare. tîrgoveţii. în afară de porunca domniei şi de simţirile sfinţiei tale faţă de marii boieri neprieteni ai domnitorului Vlad? îl întreabă Farmă. Cîţiva ţărani izbucnesc în hohote. răzvrătiţii lui Ion cunoşteau mai de mult. l-am aşteptat în acest han. 264 . dar nu avuseseră încă de unde să afle aceste îngrozitoare taine.. Printre oamenii de la masă se stîrnesc murmure. ci peste aceia care o merită. datorită destăinuirilor lui Mihailo şi a mărturisirii lui Zue. pentru că grămăticul îi vorbise blînd. adus de otomani . pe egumen. Trupul îi tremură ca o piftie. cunoaştem adevărul acesta în întregime! îl înştiinţează Ion. Sisoe s-a ghemuit în jilţ. Călătorilor care erau în han. Priveşte spre pămînt. Căpitanul urmează: . Însă neavînd alta ce face.Jură... cînd acesta şi-a sfîrşit povestea. Egumenul clipeşte. uneori. de Farmă şi Bucur. cîţiva de-aici. dacă nu mă ucideţi.

Mai înainte de orice. Da. căci el mi-a 265 . rosteşte un bătrîn. te recunosc cine eşti. îi răspunde el.. căpătînd tot mai mult curaj. Să fie pedepsit!.Norodul nostru era sătul de războaiele măriei sale Vlad. cu un ton oarecum ameninţător. cere mulţimea de ţărani şi de tîrgoveţi.. călugăreşte. Cu toate că ai slăbit şi ai lăsat să-ţi crească mustăţile şi barba. tocmai sfinţia ta. Pedepsiţi-l pe Radu.aşa cum este astăzi încheiată de Radu . nu am făcut altceva decît am slujit încheierea păcii. ... din belşug... vorbi şi Bucur.Eu nu sînt vinovat. ... nu aveai dreptul să slujeşti încheierea păcii printr-o minciună şi-o înşelătorie fără seamăn. în sinea lui..Cu toate astea. îndrăzneşte egumenul. într-un singur glas. Iar Radu pe ale lui Mahomed. . Ochii lui sînt în flăcări . în pace. înfuriat. măria sa nu a-nceput războiul decît cînd a aflat că Mahomed pune la cale să ne preschimbe ţara în paşalîc turcesc. noi nu ne-am pierdut încrederea că vom putea trăi cîndva din nou liberi. Căpitanul Ion se întoarce către moşneag. bătrîne. pe măria sa Vlad!. nu după voia şi poruncile lui Mahomed.În al doilea rînd. pentru că aşa. şi după placul nostru. Şi eu. ... ocrotitorul său. Pentru că tocmai împotriva încercării lui Mahomed de a ne lua libertatea ne-am ridicat noi şi l-am urmat în luptă. nădăjduind încă. grămăticule. deoarece avea încredere deplină în priceperea sa de a vorbi.aşază Ţara Romănească la cheremul sultanului.În al treilea rînd. fără rantie.Să fie pedepsit!. . adaugă el. pacea . egumenului.. faţă bisericească. fără să şovăim. grămăticule Farmă. scriind acel răvaş. se mînie Gheorghe. .. Eu n-am fost decît mîna care a aşternut cuvintele lui Radu. îi glăsuieşte el.Iată ce pace ai slujit! îi strigă Gheorghe. spune Mihailo.Cuvînt de aur ţi-a ieşit din gură. într-o minune. . pe-ntreg pămîntul strămoşesc.

E domnitorul ţării. Craiul trebuie să afle ce nedreptate a săvîrşit şi datorită cui. V-am mărturisit tot. la judeţ. îi spune el.. cel puţin. . Voi pieri!.poruncit. Şi. Am să pier!.Daţi-mi..... şi pînă cînd măria sa Vlad va ieşi din temniţă. Dar pînă una-alta. Să facă sfinţia sa aceleaşi mărturisiri şi înaintea dregătorilor regelui Mateiaş.Nu! se reped oamenii care mai de care.. afară de asta.Voi pieri pînă-atunci!. La regele Mateiaş?. ca să te poţi şi sfinţia ta iarăşi hrăni. nu s-ar putea să-mi daţi o ulcică de vin? se milogeşte el..Daţi-i să mănînce ceva. . . se caină egumenul... Priveşte înfricoşat împrejur.... în mîna căruia ştie că i se află soarta.. pe egumen în ochi: . ca şi la sosire... Iar eu eram dator să-i împlinesc porunca. înainte de a porni la drum! încuviinţează Ion.De astăzi înainte. atît cei cunoscuţi. . văzînd că nu mai are nici o altă nădejde de scăpare. peste munţi?. şi mai cu seamă spre Ion.Aşa au hotărît. mă căiesc.. de altminteri.. Ion îl priveşte. căpitanul Ion. Numai că asta poate fi oare de ajuns? . Am să pier!... Egumenul se bîlbîie: . . Sisoe îşi clatină mormanele de grăsime.. în numele tuturor. să mănînc! Sînt mort de foame! se jeluieşte egumenul... oamenii aceştia..În faţa noastră da..Cu asta nu te-ai spălat de vină! strigă mulţimea. Vei posti şi te vei ruga s-ajungă slobod şi să se înapoieze în ţară. atîta îţi va fi tainul pe-o zi.Căruţa. . îi răspunde. .V-am împlinit dorinţa. cum ai fost învăţat. adică. se găseşte afară şi te aşteaptă! îi arată Bucur egumenului uşa ce dădea în ogradă.Să mă trimiteţi. 266 . Bucur ia dintr-un taler un rest din mămăliga de mei şi cîteva coji de ceapă. . cît şi cei necunoscuţi nouă.

însetat şi flămînd.. În rai. Lacrimile i se opresc. Mihailo şi Bucur îşi iau rămas bun de la Ion. vizitiul harabalei are poruncă să te-ajute s-ajungi numaidecît. Năstase şi Gheorghe vor porni peste munţi. Îl mai vesteşte Bucur. . căpitane Ion. Şi. în timp ce lacrimile i se pierd în barba stufoasă. răvăşită. împreună cu vînătorul de lupi Alexe. Iar căpitanul. cîteva ceasuri mai tîrziu. egumene. după ce vor pune în rînduială şi alte lucruri la han. Vor porni şi ei. Fie-ţi milă de mine.. o azvîrl! Şi altă băutură cam pînă mîine la amiază nu vei primi. fremătînd sub el. în zori.. ajutat de Năstase şi Gheorghe. Şi-ţi voi fi mulţumitor cîte zile oi avea! Ion îi întoarce spatele. 267 . Egumenul.Are dreptate eclesiarhul! sughiţe el. vor sări pe cai. un căuş plin cu apă.Dacă nu bei.Duceţi-l în haraba! rosteşte tăios Ion.. de lîngă uşă. Niciodată nu ştii ce te aşteaptă. iese. către cetatea de scaun * Rănitului i se pare acum că simte trupul fierbinte al lui Negru încordat ca un arc. Bucur se va reîntoarce la cetele de răzvrătiţi de pe Olt. îl înştiinţează el. în vreun alt chip. Cît eram eu de mulţumit astăzi. Farmă. auzind aceste cuvinte. . din găleata de lemn. Năstase şi Gheorghe îl prind de subţiori. la căuşul din mîna lui Alexe şi soarbe lacom apa. luîndu-l cu ei pe Sisoe. pe care le va conduce singur. Sisoe priveşte cu silă apa şi împinge căuşul de-o parte. şi iată că pornesc în pribegie. prin viclenie.Alexe îi aduce. . în galop. . Egumenul începe să plîngă cu lacrimi cît pumnul. în lipsa lui Ion. Egumenul se strînge în el. se sperie. să scapi. greşeala să strigi sau să-ncerci.Dacă în timpul călătoriei vei face.

din pricina rănilor şi a nenumăratelor schingiuiri la care l-au supus. începe să se prăbuşească.. Deodată. «Unde mă duce oare?. s-a făcut roşu! Norii roşii. goneşte pe murgul său Alexe. de bucium. de zăpadă. nemişcată. ca în oglinda unui lac adînc. Beciul de sub palatui domnesc din Bucureşti. Scînteile i se rotesc sub ochi. viscolul se linişteşte. date prin domnitorul Radu. O singură rază de lumină izvorăşte de undeva. Nu mult. Praful de zăpadă.Într-atîta s-a aplecat pe grumazul lui. Se prăbuşeşte pînă jos. în care se găseşte. Unde a ajuns? Se vede pe el însuşi. Unde a rămas Alexe? Unde îi este calul? Rîuri albastre şi roşii de scîntei ţîşnesc neliniştite şi sclipitoare din zăpadă. se învălmăşesc sub boltă. Slăbit.. Ce împovărat îşi simte sufletul! Era călare. Stă răzimat de perete. neavînd totuşi puterea să i se împotrivească. din partea de sus a 268 .în urmă. Şi.» se întreabă. * A fost legat în lanţuri. Cine îl cheamă? Şi pentru ce? Simte că sunetul acesta sfios. Un sunet lung de bucium se destramă sub zariştea înaltă a norilor. e scufundat aproape de tot în întuneric. cu lacrimile în ochi. încît aproape că s-a făcut una cu armăsarul pe care călăreşte. îi întristează sufletul mai mult chiar decît tăcerea amorţită a mulţimii care ascultă.. într-o piaţă din Bucureşti. poruncile turceşti. parcă fierbinţi. Sună ca o chemare. din înaltul sclipitor al norilor. Norii de praf de zăpadă s-au înălţat pînă la cer. Copitele celor doi cai azvîrl nori de praf de zăpadă. şi nu mai e. L-a luat cu el.. Acuma i se pare că viscolul l-a smuls din şa. a încetat să se mai zbată..

prin călcarea tuturor făgăduielilor făcute de Radu că. Îşi dau dinainte seama cînd unui om i se apropie sfîrşitul. In lumina slabă a acestei raze roşiatice ce cade. În cele trei zile. mai ales. nimeni nu va mai fi schingiuit sau osîndit la moarte. Îl chinuiseră. de sub boltă. Atunci. oricît se străduiseră călăii să-l facă să vorbească. fără nici o picătură de apă sau hrană. ca să-l silească să-şi destăinuie planurile de luptă. ce se făcuseră Farmă şi Bucur. Ca să spună cum îi scăpase pe ţăranii luaţi prinşi de Zue. şi se gîndeşte la toate cîte s-au petrecut. călăii îl biciuiseră cu frînghiile ude pe carnea îngheţată. priveşte raza aceea roşiatică de lumină. unde îl duseseră pe egumenul Sisoe. Aceasta. Încît ivirea aceasta a guzganilor în apropierea lui i se părea prevestitoare de rău. parcă şi ea îngheţată. dacă le este cu putinţă.bolţii. şi multe altele. sleit de puteri. cîţiva guzgani mai îndrăzneţi au şi început să-şi arate capetele păroase. adunîndu-şi toate celelalte cohorte de guzgani din ascunzişurile beciului. răsună vuietul aprins al viscolului şi. Aşteaptă să-l vadă murind. de cînd fusese azvîrlit aici. Ion auzise că şobolanii au un deosebit simţ. Gura tînărului căpitan rămăsese mută. parcă aburită. glasurile nedesluşite ale locuitorilor Bucureştilor . sub domnia lui. Aceştia chiţcăie înfometaţi. pentru că lanţurile nu-i îngăduie să se mişte pe o depărtare mai mare de doi paşi. Căpitanul Ion. în colţul din stînga al podelei. Dar osînditul nu poate să-şi dea seama bine de unde. încep să-l dea tîrcoale. Dincolo de pereţii temnitei. să se poată repezi la el şi să-l mănînce. pentru ca. sfredelitori. cu ochi inteligenţi. la suprafaţa pămîntului. îi zdrobiseră degetele mîinilor şi îl arseseră cu fierul roşu la tălpi. locurile de adăpost şi numele soţilor săi.oraşul în care 269 . odată cu el.

şi nu se temuse niciodată. în Transilvania. că lupta se da. La urma urmelor. Cel de pe urmă pas trebuia să fie doborîrea principalului vinovat. Radu. guvernatorul regatului maghiar şi unchiul. la comitele Mihail Szilăgyi. cum ştie să-şi primească sfîrşitul un oştean al domnitorului Vlad. domnitorul se găsea în temniţă la Vişegrad.intrase. Să-l ia prizonier şi să-l ducă la judecata măriei 270 . În cei şase ani din urmă. Ar fi vrut să nu-i pară cîtuşi de puţin rău că totul se va termina în felul acesta. cînd se alăturase cu tot sufletul domnitorului Vlad. În adîncul cugetului său nu se putea însă împiedica să-şi dea seama cît îi părea de rău că trebuie să plece din viaţă. acela care-i jurase regelui Matei. Voia să le arate . pe vornicul Zue. în urma destăinuirilor egumenului. pe sîngele lui şi-al domnitorului Radu. iar lui însuşi . în numele libertăţii.ca să mărturisească cine şi cum urzise răvaşul. al craiului Matei . Trecuseră din acea zi numai două luni. că mincinosul răvaş către turci fusese scris din porunca măriei sale Vlad. pe viaţă şi pe moarte.numai cu două luni în urmă. prin oamenii săi. după mamă. Şi iată. ştiuse încă din primul ceas. şi fusese. Îl trimisese pe egumenul Sisoe. ceea ce însemna că sfîrşitul îi era neînchipuit de aproape. ca însoţitor al domnitorului Vlad. Înainte de orice.şi neîndoios că le va arăta .trebuia să-i fie trimis preotul.după cum auzise de la paznici . trăise atîtea întîmplări. Era încredinţat că. Guzganii nu se înşelau. pentru că nu apucase să-şi împlinească toate cîte le plănuise. laolaltă cu el. primit cu urale de mulţime. Pe Radu încercase să-l smulgă cu laţul din tabăra turcească. măria sa Vlad va fi eliberat.încă o dată. este adevărat. vînzătorul de ţară şi de domn. unele bîntuite în fiecare clipă de zeci şi sute de primejdii. duşmanilor. sluga lui Mahomed. altele pur şi simplu de necrezut. Îl pedepsise. după ce-l biruiseră şi-l izgoniseră pe Ali-beg .

la zidurile înfiorătoarei temniţe în care zace. pe nelegiuitul uzurpator doborît sau legat în lanţuri. apărătorii dreptăţii. neapărat. el şi Alexe. cei rămaşi liberi. cum se învinuia adesea . cu mîhnire. de pe urma căreia pătimise atîta. şi care stătuseră risipiţi prin oraş. Cu toate astea. Căpitanul priveşte. în Bucureşti. În tabăra de peste Olt.. în tabăra de peste Olt. vodă urma să iasă. Şi ei.dăduse greş. împreună cu alaiul său de boieri şi oşteni. în faţa tuturorr că va aduce la îndeplinire osînda. deoarece. şi să se îndrepte către biserica domnească. la înapoiere. Căzuse prins şi. toate cîte se petrecuseră. aveau datoria să-l pedepsească pe vinovaţi. numai printr-o adevărată minune.din trufie. «Nemaipomenita ticăloşie» fusese. astăzi. Apoi aveau să-l întîmpine înalţii ierarhi şi trimişii străini. Vrînd să facă lucrul acesta de unul singur .. De la aceştia aflaseră felul cum urma să se desfăşoare. De felul cum avea el să-şi facă datoria atîrna însăşi soarta ţării.sale Vlad. după întîia schimbare a gărzii de la palat. 271 . Iată de ce pedepsirea lui Radu fusese pregătită. fără îndoială. ca nu cumva Ion să dea greş. pentru a doua oară. De dimineaţă. pusă la cale. în temniţă. nu izbutise!. a doua zi. măria sa Vlad trebuia să-l găsească. clipă cu clipă. veniţi acolo din vreme. După ce ajunseseră. Dacă el ar fi izbutit atunci. Pentru ce nu izbutise? Vina era. fusese lăsat liber de Mahomed. Radu fusese osîndit. din nou. Şi căpitanul jurase. totuşi. o cu totul altă înfăţişare. se întîlniseră şi cu ceilalţi soţi ai lor de luptă. numai a lui. Radu nu ar mai fi putut pune la cale «nemaipomenita ticăloşie». domnitorul Vlad. ceremonia nunţii lui Radu. Încearcă să-şi reamintească. cu multă grijă. multe ar fi avut.

căpitanul îşi făcea acum amare mustrări că nu îl doborîse pe loc. Ochii îi ieşiseră domnitorului din orbite şi tremura. l-a strigat: . de care avea atîta teamă. Voinicii îşi alcătuiseră planul în felul următor. că acesta îl recunoscuse. şi după ce alaiul ar fi cotit către biserică. mireasa. N-a avut nici puterea să-şi scoată sabia. după ochii lui Radu. trebuia să sosească la biserică. aveau să înceapă harţa cu ariergarda alaiului domnesc. Şi-atunci cînd zarva era mai mare. dinspre mlaştinile îngheţate ale rîului Dîmboviţa.chiar dacă acel cineva era un ticălos . ale palatului. trăgînd cu arcurile. Aşa s-a şi întîmplat. Aceştia. ivindu-se înaintea lui. Abia cotise alaiul pe după zidurile roşii. cinci cetaşi de-ai lui Ion. Steagurile s-au prăbuşit. Boierii s-au îndreptat spre locul harţei.dacă n-ar fi ţinut în mînă o sabie. Meterhaneaua a încetat să cînte. încă în reparaţie. buciumele au sunat a primejdie. Dar el era un oştean cinstit. Radu l-a văzut pe tînărul căpitan al lui Vlad. În schimb. pentru că era în puterea lui. cînd oamenii lui Ion au început harţa. într-un rădvan. De rîndul acesta va trebui să plăteşti. pentru că nu vreau să te dobor fără luptă. Îşi da prea bine seama cum s-ar fi 272 . Ca imediat după aceea să înceapă nunta. Ion trebuia să se repeadă la Radu. Avea datoria să-l răpună. Dar mîna la sabie nu îndrăznea să şi-o ducă.O dată mi-ai scăpat. Radu se îngălbenise la chip. pe şa. şi cu-atît mai puţin curajul să primească lupta.Puţin mai tîrziu. În timpul vălmăşagului. vînzătorule. vargă. Dar n-a făcut-o. întocmai ca şi el. de la locuinţa sa de pe malul de jos al Dîmboviţei. Scoate sabia şi apără-te. În sinea lui. şi niciodată nu i-ar fi trecut prin cap să lovească pe cineva . Ar fi putut să-l străpungă pe Radu. domniţa Maria-Despina. urmau să năvălească. Cînd vodă avea să iasă de la palat. Ion şi-a dat seama îndată.

Ion cercetează. cu tristeţe... Şi-n loc de asta. oare. Cine se mai îndoieşte de asta? Cu el nu trebuia să lupte. ce greşeală!.. Nu numai că nu l-a răpus pe Radu... Atunci. Căpitanul se smuceşte în lanţuri. iată. Nu mai şovăi!. Secundele se scurgeau iute. siliţi să se retragă. să-şi ia şi Radu sabia în mînă. Îşi aminteşte cum. Cînd se va învăţa.. nerăbdător.. albaştri. minte că-n viaţă?. Ce neiertată greşeală!. Poate că unii dintre ei au fost răniţi sau şi-au pierdut viaţa. Oh.. l-a văzut copleşiţi de duşmani. pentru că el nu aşteaptă pe nimeni. nici măcar pe viteji.:.. uneori. ci. Pentru folosul ţării avea datoria să-l doboare. în numele ţării şi al măriei sale Vlad... Ion. holbaţi: . mai mult pe cei laşi..sfîrşit înfruntarea. Ba. de trăit?. Alexe lupta cel mai din greu. îi sluleşte... Radu este vinovat.Hei... Alexe l-a îndemnat de la spate: . văzîndu-l pe duşmanul lui că se codeşte.. Tremura doar şi-l privea pe Ion..Loveşte-l pe vînzător!. Însă la luptă. Timpul nu trebuie lăsat să fugă. În care viaţă? Mai are el de trăit?. Aşa s-a petrecut şi în ziua aceea.. şi nu l-a doborît. El nu l-a ascultat. A aşteptat ca mai întîi. La viclenii şi la vînzări eşti meşter. în momentele acelea cînd aştepta ca Radu să se hotărască să lupte.. înţepenindu-i muşchii.. Loveşte-l!. Cît mai are.. cu ochii lui frumoşi. avea datoria să-l pedepsească. Şi căpitanul a rîs tare şi batjocoritor. Dar a mai şi căzut prins.. de fapt... temniţa. 273 . Cu cîtă uşurinţă ar fi putut să-l pedepsească pe Radu!. din păcate. nu scoţi sabia? l-a întrebat. după legea cavalerească... Şi oamenii lui. o săgeată venită de nu se ştie unde i s-a înfipt în braţ.. ce s-or fi făcut?.

I s-a înfipt în gît. fără să vadă unde dă. cît şi unei urdii turceşti. Un val de sînge l-a podidit pe gură. Paşa Isac s-a învoit. primise două lovituri grele. legat în ştreanguri de sus şi pînă jos.Măria ta. Însă o altă săgeată a zbîrnîit. plin de sînge. Ion şi-a dat seama că îl scapă pe Radu. Şi-a smuls din braţ săgeata. care lua parte la nunta lui Radu. S-a clătinat pe şa. Numai că Ion abia îşi mai ţinea sabia şi lovea rătăcit. marele logofăt Stan i l-a adus înainte pe Ion. şi-a dat la rîndul său seama că stăpînul îi era într-o mare primejdie. pe-acela care-l săgetase. Ion a fost azvîrlit în temniţă. de sub coipanda paşei Isac. de care nici Alexe nu avusese cum să-l ferească. şi poate dătătoare de moarte. În vremea aceasta. puţinii lui oşteni. Negru. încă mai încercau să se împotrivească atît cetelor boiereşti şi domneşti. rănit. a încercat să-l scoată din vălmăşag. Şi-aşa cum fusese învăţat să se poarte în astfel de prilejuri. ca trimis al lui Mahomed. şi i-a spus: . deoarece sultanul însuşi doreşte să-l dea pedeapsa cuvenită. 274 . E drept că şi Alexe l-a izbit fulgerător cu sabia. deşi nici nu începuse cum se cuvine lupta.Fusese grav rănit. Cînd totul s-a terminat şi Radu şi-a recîştigat stăpînirea de sine. Şi abia în acea clipă. Vodă era gata să spună «da». în creştet. de animal credincios. Totuşi Radu a stăruit. Şi-a luat în mîna stîngă sabia. pe lîngă paşă. şi marele logofăt l-a pus la chinuri. atîta cît avea nevoie ca să-l silească să facă unele mărturisiri. cu simţurile lui ascuţite. nechezînd aspru şi sărind Cu picioarele pe vrăjmaşi. Dar căpitanul. Însă paşa Isac i-a amintit domnitorului că răzvrătitul trebuie trimis Porţii. îngăduie-mi să-l descăpăţînez eu. Ochii i s-au înceţoşat. să i-l mai lase pe răzvrătit cel puţin trei zile. A vrut să se repeadă la domnitor şi să-l înhaţe din şa. în fruntea cărora trecuse Alexe.

Şi. de jupîniţa Para...Am auzit şi eu pe alte cîteva jupîniţe. şi îndeosebi fetele. că osînditul nostru are un apărător în însăşi doamna ţării. domnitorul îi spusese de altfel marelui logofăt: . Ci ca să-l chinuim.. dar datină. să i se taie capul.Închipuieşte-ţi. . Marele logofăt rîsese: .. Se îndrăgostesc cu uşurinţă de-asemenea bărbaţi.Ştie măria sa cum sînt femeile. mare logofete. . în temniţă. privindu-l pe vodă. nu pentru ca să împăcăm sufletul slujitorilor îngăduim aceasta. Abia au trecut sărbătorile. numai după ce îşi va fi ascultat slujba. adăugase el eu o oarecare răutate. la lăsatul serii.. care au fost de faţă cînd s-a repezit Ion la măria ta. Numai că înainte gîn-desc că ar fi bine să-l trimitem preotul. căpitanul. noi să-l scurtăm de cap. pe cel care a încercat să mă ucidă.Nu-mi amintesc prea bine. Aşa e spiţa aceasta femeiască. însă.Să vină preotul? Bine. însă înţelepţeşte a hotărît măria ta ca mîine. pe ascuns. cum îi plîngeau de milă. schimbase vorba marele logofăt Stan. Şi inimile li se umplu de o nechibzuită milă. ca să fim milostivi cu căpitanul Ion. încă de viu. Acesta se înroşise.. . la drept vorbind. Preotul o să-i facă. înainte de moarte. Ia seama. 275 . se încruntase vodă. după cele auzite de la oştenii de pază. mare logofăt. .Am vrea să ştim şi noi numele acelor jupîniţe..Acum. ci s-au hotărît să-l ucidă. slujba pentru morţi. Cu toate că Maria-Despina a fost rugată. fie că nu. fie că Ion mărturiseşte ceva. Vodă bătuse cu pumnul în masă. Datină veche şi bineînţeles proastă. îşi dă seama că Radu şi marele logofăt Stan nu mai au de qînd să-l trimită sultanului. Chiar în ajun. măria ta.. cînd este vorba de cîte un flăcău chipeş şi curajos.

Ai dreptate întru totul. Sau chiar dacă. doar. şi domnitorul făcuse. fără să-l fi fost spusă anume. ar fi ajuns iar liber.Iar pe-nălţimea sa sultanul îl vom vesti că răzvrătitul. doar.. Altminteri. şi gîndindu-se la cîte ar mai fi avut de făcut dacă. . cu toate că ne pare destul de rău. din pricina sîngelui pierdut.să rîdă. măria ta! Voi lua măsurile de trebuinţă să se împlinească totul aşa precum doreşti! .Am înţeles. .În acest fel se termină. mîine seară îl. semnul tăierii capului. măcar în cel din urmă ceas. . Iar oamenii lui. În cele din urmă.. Acesta se frămîntase întreaga zi. Şi nu legat în lanţuri. ar fi dorit ca lucrul acesta să se petreacă în luptă. nebunul acesta ar fi în stare să scape şi de la Stambul. n-a putut să-şi păstreze firea şi şi-a dat sufletul. în locurile unde era legat. se răzimase de perete. străduindu-se ca.. vom fi încredinţaţi că Ion s-a stins din viaţă.se răspîndise însă printre străjeri. Aşa.. ca de obicei. pe duşmani.. Şi vodă îi turnase sfetnicului său. De la aceştia o aflase. totuşi. glasurile oamenilor. străduinţele sale nu avuseseră nici o altă urmare în afară de aceea că îşi pricinuise noi răni. curajos. cu căpitanul Ion. în semn de cea mai mare cinstire din partea lui. fusese de aceeaşi părere marele logofăt. ar fi trebuit să moară. cel puţin. şi osînditul. cu latul palmei. supus la chinuri. Ştirea apropiatei morţi a lui Ion . o cupă mare cu vin.. amîndoi. Începuseră apoi . 276 .după ce se înţeleseră cum să-l răpună pe Ion .. înfruntîndu-l. încuviinţase marele logofăt. măria ta. n-avem cum să i-l mai trimitem la Stambul.. odată şi pentru totdeauna. fie că lanţurile erau prea tari. fără el. adică la glezne şi la încheieturile mîinilor. cu poftă. prin cine ştie ce minune. se împrăştie toţi. Încît.Mai bine.. ascultînd gemetele vîntului. Însă fie că forţele nu-i mai erau aceleaşi. să-şi poată rupe lanţurile.oricît se străduise marele logofăt să păstreze taina .

.. Pădurea Tismana. O vedea în minte ultima oară. Nu plînsese nici cînd se prăpădise sora sa de suflet Roxana. lăcrămînd ca nevrednicul Zue sau ca fricosul Sisoe. .. Iar gîndurile. fetiţa îl condusese . Nu pleca!. O fi scăpat? L-or fi ucis? Sau a căzut în mîinile duşmanilor? Şi-o fi silit să poarte în spinare pe vreun boier al lui Radu sau pe vreun oştean turc.Să te-ntorci repede!. unde guzganii îl vor mînca. 277 . El.Am să mă-ntorc!. Însă. Lacrimile i se scurseră printre firişoarele de păr bălai.silindu-se să pară veselă. Îl implora ea. crescute în neo-rînduială pe obraz. de data asta. după frigul de gheaţă al temniţei... Cu toate că se ruşina de unele gînduri ale lui.. Lanţurile-l zornăiră. Rămase iarăşi pierdut în gînduri...într-o pivniţă întunecoasă şi mucedă. neînfricatul căpitan.. Îşi duse mîna la frunte.. care îl pătrunsese pînă la oase. Nu. Negru al lui nu va lăsa pe nimeni să-l încalece. Ion.. o încredinţase el. La plecare.. Ori întoarce-te repede. la despărţire.pînă ia ieşirea din pădurea Tismana. Bine că nu-i zărise nimeni. . ca să nu-i facă lui inima grea . lacrimi îi năpădiră ochii. amărît. trăgîndu-l de frîu pe Negru şi pornind în galop.. Nici el nu mai avea pe nimeni pe lume. începuse să aibă fierbinţeli.Nu pleca. agăţată de gîtul lui. urmat de voinici. Rămăsese acolo. Să te-ntorci!. fluturîndu-şi mîna micuţă şi strigîndu-l cu glasul ei dulce: . Dar Negru? Credinciosul său Negru? îşi aminteşte de armăsarul lui căpitanul. în afară de Oltea. Şi le şterse grăbit. îl întoarseră aproape pe nesimţite la micuţa Oltea. Îl va trînti la pămînt şi-l va călca în picioare. dintr-unul în altul.. într-o chilie a mînăstirii Tismana. îşi clătină capul. Nu mă lăsa singură.

Dacă unii din ei.Oh! se roagă el în şoaptă. Roxana fusese însă răpită de achingii. de foame. Şi le va cere soţilor săi de luptă iertare. de pe podea. sau poate chiar toţi or trăi? Poate că ei vor izbuti să-l răpună pe vînzătorul Radu! . În jurul lui nu văzuse altceva decît frămîntare. o cunoscuse pe Para. în faţa tuturor. faţă de ei şi faţă de domnul său. Uneori însă chiţcăielile lor scurte. În loc de asta. Spatele. De puţin timp. aproape gol. aici. înjosită în haremul lui Mahomed şi. Măcar de-ar fi scăpat prietenii lui. Vuietele vîntului s-au preschimbat în urlete. Şi chiţcăielile acestor mici 278 .. La început.odată cu-această libertate . Altminteri ar fi fost aduşi şi ei. în cele din urmă. atît de vinovat! Dar dacă!. dar faţă de ea nu avea decît o milă adîncă. se mai aud.socotită. Simţămîntul acesta fusese lucrul cel mai lipsit de înţelepciune din lume. ci şi pe măria sa Vlad. durere şi moarte.. Voiena îl minţise şi-l înşelase. cu foarte puţin timp înainte de moarte. răzimat de peretele rece. 1 se păruse că o iubeşte pe Voiena.. Nădăjduise în libertatea ţării. i se umple inima iar de nădejde. Trebuie să fi scăpat. de el. curînd. în vreun anume loc. În colţul din stînga. De-aş putea muri liniştit. fiica vistiernicului Flor. unde-şi vor primi moartea laolaltă'? Va recunoaşte atunci. Se simte. i-a îngheţat. Raza de sus. guzganii nu se mai văd. La altă fată nu ţinuse şi nici nu avusese vreme s-o facă. mai mult o soră de suflet. Sau poate se află închişi în altă parte? Şi se vor întîlni. se legase de fetiţa alături de care crescuse .Odinioară visase să aibă o dragoste mare. aşa cum visa. ucisă. ce-l drept.într-o vreme cînd ar fi putut să trăiască şi el cu-adevărat. s-a stins. iată-l în lanţuri. că vina neizbînzii nu i se datoreşte decît lui. de sub boltă. nu numai pe el. şi .. Grumazul rănit îl doare. în temniţă.

ţinîndu-şi într-o mînă suliţa şi în cealaltă făclia. Buzele îi sînt crăpate. 279 . Trebuie să fie călăii. Apoi se închide la loc. Cîţiva oameni vorbesc ceva. Îşi strînge pumnii. Să fie vreunul dintre străjeri. desigur. Încearcă să-şi învingă orice urmă de slăbiciune.şi nu se va ruşina de căpitanul său!» Un val auriu de lumină s-a revărsat pe scări. Măria sa Vlad va afla. de piatră. vesel. sînt călăii sau preotul? Un ivăr de fier se trage. pe unde ei trebuie să coboare. Dar şi mai mult.. oricît încearcă să se stăpînească. în primele două zile. se sfătuieşte el. pe pereţii îngheţaţi. S-a deschis uşa de fier de deasupra scărilor. Înseamnă că. se vede un străjer împlătoşat.. A vrut să lupte pentru libertatea domnului şi a neamului său. oare.animale flămînde. despre care este sigur că-l vor mînca. fără nici o îndoială. Dacă ar putea să soarbă o singură înghiţitură de apă. Răsună zgomot de săbii şi scuturi. Este însă încredinţat că o să fie şi-aşa!. nu l-au mai chinuit. Şi-au dat seama că nu pot scoate nimic de la el. în urma valului de lumină. de pe scări. Cît o să mai dureze. ar fi mai tare şi stăpîn pe sine în acea clipă grea. la el vin. Este însă încredinţat că alţii vor duce lupta mai departe! De undeva. neînţeles de Ion. se aud paşi. îndurerate şi reci. cătînd ţintă către scara de piatră. ai beciului. îi fusese sete. Joacă. deşi în trup are o nemaicunoscută sfîrşeală şi inima îi bate mai repede decît de obicei. N-a izbutit. de la miezul nopţii. «Trebuie să fiu întru totul stăpîn pe mine. cum am murit . Să nu poată nimeni spune mai tîrziu că m-a văzut înfrînt ori înfricoşat. Şi lui îi fusese. Nu poate fi preotul. între ei. îl înfioară. din pricina sîngelui pierdut. Ion îşi îndreaptă spatele. Dar preotul? Cînd va veni preotul? Nu are pentru ce să-l ceară lui Dumnezeu iertare. Limba şi-o simte în gură ca iasca. pînă se vor reîntoarce schingiuitorii? De ieri. Îndată. îngrozitor de foame. De asta-i pare rău.

un bărbat slab.. În schimb. chiar dacă eu mor! rosteşte neînduplecat Ion. şi poate măria sa te va ierta! încearcă el să-l amăgească. numără el. după faptele sale. Se sprijină în toiag. ajutorul călăului. nouă oameni. . de Mahomed. şi-n lanţuri!. sfinţia ta. Iar voi. Preotul este vîrstnic. Marele logofăt Stan. . Are în mînă o căldăruşă. . Marele logofăt Stan se dă deoparte.din care se răspîndeşte lumina aceea jucăuşă şi veselă. apropiindu-se de Ion. .Să mi se taie capul cît mai curînd! 280 . cu un glas liniştit.Altceva nu. îi spune marele logofăt preotului. treci de partea noii domnii. Peste tăciunii aprinşi în căldăruşă. După el vin marele logofăt Stan.Nu am alt păcat. fiule! îl îndeamnă acesta. lui Radu. . călăul şi ajutorul acestuia.purta în braţe un butuc. urmaţi de patru oşteni. În locul lui. neizbutind să-l pedepsesc. un preot. ca şi călăul. Iar eu sînt singur. Butucul pentru tăiat pe el capul.Spovedeşte-te. . pe vînzătorul de ţară Radu.Spuneţi-i lui Radu că nu va rămîne nepedepsit. îl întreabă dacă s-a hotărît.Altceva n-ai de spus? .Atunci. cu feţele acoperite.Mărturiseşte. .. însă vînjos dăruit. făceţi-vă datoria!. la intrarea în ţară . înaintează preotul. îi grăieşte Ion preotului. În temniţă se răspîndeşte o mireasmă plăcută.Vreo ultimă dorinţă? . spovedeşte-l şi împărtăşeşte-l pe osîndit.. se îndreaptă el către călăii care erau muţi. în afară de cel pe care l-am săvîrşit. în sfîrşit. să vorbească.» Ion bagă de seamă că nu au fost aduse tipsia cu jăratec şi nici celelalte unelte cu care îl chinuiseră în celelalte zile.. .«în totul. presară cîţiva bulgăraşi de tămîie.

Rosteşte-o. Îi părea rău din toată inima pentru tînărul acesta viteaz.Întîi vei asculta slujba pentru cei morţi. făcîndu-şi vînt. se dă şi el deoparte. cu o bucată de sfoară. se prăbuşise în genunchi. puţin îndoit. Îi leagă mîinile la spate. Aici. Cînd deodată îl zăreşte pe marele logofăt care. călăii şi preotul au fost dezbrăcaţi şi . şoptind în barbă rugăciunea pentru cei care îşi dau sufletul.Şi pe tine. . care murea.Doamne. ca. îl apasă pe umeri. marele logofăt. Osînditului îi fusese tăiată frînghia. Preotul începe slujba. iartă-l pe robul tău Ion! murmură preotul. Călăul îşi ridică paloşul lat.în afară de cel din urmă legaţi fedeleş. Călăii îi desfac lanţurile. . avînd cîte un căluş în gură. Paloşul vîjîie. Iar cel de-al treilea şi-al patrulea îl doborîseră pe călău şi ajutorul lui.. cu crucea de lemn în mînă. în numele crezului său.Gata! le porunceşte marele logofăt. Preotul îşi înălţase crucea. Îi coboară pe butuc capul. silindu-l să îngenuncheze. . Cînd slujba morţilor se termină. neînfricat. şi cineva îi dăduse o sabie. Bălăbănindu-şi mîinile. preotul. de-asemenea. Şi. Călăul îşi simte şi el mîna prinsă. luîn-du-l de subţiori. Preotul se lipeşte de perete. Străjerul care avusese în mîini făclia se lupta voiniceşte cu al doilea dintre osteni. aşa cum a hotărît măria sa Radu. izbit de unul dintre cei patru oşteni. Cineva de la spate i-o strînge de la junghietură. să poată reteza capul dintr-o singură lovitură. străjerul cu făclia. Oştenii îl înconjoară. semăna cu un orb care căuta ceva pe jos. fiule! Făclia este adusă alături. 281 . care-l ţinea mîinile legate la spate. şi să te ierte Dumnezeu! . cuvioase. În cîteva minute. îl împing lîngă scară. persienesc.

Al cui este palatul acesta? întreabă Ion.Eu îl călăuzesc pe sfinţia sa. Toţi patru ies din palat.. Se opresc în faţa unor scări late. dintre sălcii. Îndată. . . prin porţile înalte şi noi. Şi numai Ion. oşteanul care nu era altul decît Alexe. cotită. Dincolo de ele se văd nişte grădini întinse. tăiată în partea dreaptă de jos a celei mari. Urcă apoi pe o scară îngustă de lemn. se iveşte şi un al cincilea. Scările sînt de piatră.Am înţeles! glăsuieşte căpetenia străjii. Un singur lucru povesteşte-mi: a mers uşor? . În fundul curţii se ridică o clădire albă.. . La porţile grădinii. călăuziţi de Alexe. avem străji. de-a lungul rîului îngheţat. Simţindu-l pe Ion. 282 . îl asigură el. cale cam de o jumătate de oră pînă ce ajung în faţa unor porţi mari. intră. Şi. rîzînd. Alexe îl îndeamnă pe Ion să intre. îmbrăcat în hainele preotului. Poarta cea mică. Cum îi zăresc.Foarte uşor! îi răspunde.Puţin mai tîrziu. Înălţimea sa marele logofăt a poruncit să nu fie tulburat de nimeni pînă ce nu vă va chema el însuşi. Eu sînt în apropiere. Soţul vostru şi ceilalţi trei oşteni au rămas să-l îngroape pe osîndit. le ies înainte. unul dintre oşteni şi preotul cu căciula lăsată pe ochi. prin întuneric. Se îndreaptă apoi spre malul Dîmboviţei.Fii fără grijă. Acesta duce de dîrlogi caii. Lîngă rîu. chiar în faţa palatului. aşteaptă cineva. se aprind două făclii. Ajung în dreptul unei uşi. Călăresc. Îndată. Aceasta o ia la fugă. pe după zidul în reparaţie. acoperite de zăpadă. de lemn. Aici Ion şi Alexe descalecă. Pare să fie o femeie. urcau scările temniţei cei doi călăi cu feţele acoperite. căpitane. nedumerindu-se de cîte se întîmplă cu el. în jos. şi mă întorc numaidecît. îi aşteaptă alţi patru bărbaţi. însoţit de Alexe. Încalecă toţi şi pornesc în galop. Oşteanul le rosteşte străjerilor de la uşă: . şi dau colţul. se deschide. Negru nechează.

pentru că uşa se deschise încet şi. ieniceri cu iatagane la brîu şi pălării de pîslă albă pe cap. scormonind pretutindeni. în locul oştenilor domneşti. purtători . este mohorîtă. Locuitorii Bucureştilor sau ai Cetăţii Dîmboviţa de Jos cum înca i se mai spune . căutînd pe cine ştiu ei. pe jumătate albă. spahii înfumuraţi. cu cizmele lui roşii. Îl trage înăuntru. îmbujorată. la fiecare trei zile. în pragul ei. soţia lui Radu. nu intru. Căpitanul Ion. Figura lui măslinie. în orice drum. la nici două luni de la terminarea războiului şi care pătrund peste tot. care îl însoţesc. se iveşte jupîniţa Para. ca şi alte nenumărate soiuri de oameni de oaste. şi să te scăpăm. făcînd paşi mari. înconjurată de o barbă stufoasă şi deasă ca peria. toată această foială de otomani năvăliţi iarăşi în oraş.Atunci. Bucureştii par un oraş ocupat de duşmani.. căpitane Ion!..Al doamnei Maria-Despina. pe uliţe.privesc. Fata îl prinde în braţe.. se plimbă furios. . călări sau pe jos. cu ură şi nelinişte. de saftian. In vremea aceasta. satîrgii. cei mai buni suliţaşi. care ne-a ajutat să pătrundem în temniţă. Vei afla înăuntru pe cineva cunoscut. trec. . Iar buzele fetei îi şoptesc: . dobîndite din prăzi. Ali-beg. îi răspunde Alexe. .. purtînd pe ei blănuri şi podoabe de aur.de satîre. gemlii. după frigul din temniţă şi cel de pe drum.cum le spune şi numele . îmblănite.Te iubesc şi te aşteptam. simte căldura trupului ei tînăr risipindu-i-se în oase. într-o încăpere a palatului cel mic. dar cănită cu grijă. muselmi cu săbii îndoite. achingii cu figuri sălbatice şi crude.Intră.Ai să vezi! Dăr Ion nu mai apucă să întrebe altceva. Pretutindeni.Cine e? . ciolănoasă. pe înfricoşătorul Ali-beg.. 283 . din dosul Dîmboviţei. apoi saiale înarmate cu arcuri. tunînd şi fulgerînd. rîzînd.

că domnitorul aşteaptă în sufragerie .Ali-beg îndrăznea să se poarte în chipul acesta.. în timp ce aleargă de colo-colo. nu că oaspete. se gîndeşte vodă cu amărăciune.deşi se spunea că se trag ei înşişi dintr-un neam de creştini . simte cum începe să-l fiarbă sîngele în vine.Vîntul azvîrle din cînd în cînd trîmbe de zăpadă în geamuri sau zgîlţîie uşile. şi era socotit drept favoritul sultanului . cu el. cei doi fraţi Mihaloglu: Ali-beg şi Iskender-beg . Şi. înjositor. îi întinsese un dar 284 . Cu sfială păşise otomanul înaintea Jilţului pe care sta Vlad Dracul.. Intrase din nou în Ţara Romănească. pe care altminteri i le-ar fi pedepsit prin tăierea capufui.nu luase încă hotărîrea să-l primească. de două ori. ci îl chemase pe acesta să vină la el. cînd îl văzuse pe unul dintre trimişii Porţii sosind la palatul domnesc.Uneltire! strigă begul. Dar dintre amîndoi.cu toate că Radu era domnitorul Ţării Romăneşti. ci ca un stăpîn. Ali-beg este acela care şi-a făcut faima de cel mai cumplit călău al ţărilor pe care puterea otomană le călca. Ali-beg l-a poftit la el pe Radu cel Frumos. Uneltire!. Felul acesta al lui Ali-beg de a-l sluli îl făcea pe Mahomed să-l treacă adesea cu vederea unele fapte. Radu se află în sufrageria întunecoasă şi rece a palatului cel mic şi. în faţa purtării necuviincioase a begului. nestăpînit. Dintre toţi marii comandanţi de oşti ai împărăţiei turceşti. ar fi-ndrăznit un oricît de mare demnitar turc să se poarte astfel? Prin minte îi trece o întîmplare din copilărie. . oricît este el de slab şi nevolnic. Ceruse să i se dea drept reşedinţă palatul cel mic al doamnei. deşi ceauşul îl vestise pînă atunci. Iată de ce . Însă. «Sub domnia cărui înaintaş de-al meu.au dovedit cel mai mare zel în îndeplinirea ţelurilor sultanului. făcînd numeroase plecăciuni. Şi nu se înfăţişase el domnitorului.

Tatăl său primise darul cu bunăvoinţă.preţios . Şi el? Ce este el? Ce înseamnă el astăzi? Turcii l-au adus. O invidie surdă. prin sol. ca un vierme. cu toate opreliştile impuse de Coran. aşa cum ar fi.. se descopereau cu umilinţă înaintea unui ghiaur cum era Vlad. Ali-beg îi porunceşte să vină. Însă aceasta nu-i împiedicase să certe curajos. Uneori iau măsuri fără măcar să-l întrebe. se trezeşte degrabă. Un val de sînge i se urcă sub frunte. Apoi îl lasă să aştepte la uşă. Turcii îl ţin pe scaun. Are el. Ei intră în ţara lui dar oare ţara este a lui? . bunăoară. Vlad Ţepeş.pe care ei să-l poată juca după plac! Are el cetăţi? Toate cetăţile le-a predat otomanilor. din apusul şi răsăritul Europei? Cît i-ar place şi lui să nu mai fie la cheremul nimănui!. pe care să se bizuie. un gînd îndrăzneţ îl încearcă. Toată puterea i se bizuie pe cetele marilor lui boieri.prieten cu turcii . Numai că. Iar aceştia nu vor decît un domn slab . Dintr-o dată.din partea sultanului Murad. cetele de răzvrătiţi de pe Olt? Şi pot oare să se încreadă în cinstea lui regele Matei. cu coloanele lor. Şi el este dator să le împlinească toate poruncile.cum şi cînd vor. Are alături de sine măcar o mînă de credincioşi. din visul acesta frumos. cel puţin. domnitorul Ştefan sau ceilalţi prinţi 285 . fusese şi mai şi. întunecîndu-l privirile. Iar fratele său. aşa cum a făcut Vlad cu Hamza-paşa? Să încheie o alianţă de război cu regele Matei şi Ştefan al Moldovei? Să ceară şi sprijinul celorlalţi prinţi creştini.. întocmai ca pe o slugă. Acesta le cerea trimişilor Porţii să se descopere cînd i se înfăţişau Trimişii. împărăţia turcească. supunîndu-se.o sabie cu mîner de aur . pentru purtarea neomenoasă a unei urdii în satele sîrbeşti de peste Dunăre. o oaste? Norodul nu-i sluleşte. rodea sufletul otrăvit al lui Radu. Asemenea domn fusese tatăl lui. Ce-ar fi să încerce şi el? Să-l prindă pe Ali-beg? Să-l tragă în ţeapă.

cu venin. alaturi de el s-au aflat atîţia oameni. neînfricat. Pedepsea repede pe oricine. Eu nu sînt nici pe departe atît de aprig. şi nu voieşte să-l vadă.» Un gînd mai amar decît toate cele de pînă acum îi străpunge creierul: dacă o avea cumva temei zvonul acela de necrezut. cugetă mai departe Radu. pumnii. Cu toţii se temeau de supărarea lui. Şi. Oftează lung. Şi oricine ştia că luptă. Şi totuşi nu se găseşte nici un singur om care să mă slujească cum l-au slujit pe Vlad.. cînd peste tot se ştie că el s-a întors. Vlad era mîndru. ca logofătul Lazăr. de care rîsese cînd îi venise pentru întîia oară la ureche.. Nu. la uşa unui stăpîn dinafară al Ţării Romăneşti!. S-au găsit oameni. al lui Ali-beg: ... cu adevărat.. Nu-ngăduia nici cea mai mică nesocotire a poruncilor sale.. Va afla el tot adevărul.. şi-anume că el nu ar fi. în numele lui Mahomed? «Vlad era aspru. supărat. Şi maica sa nu a ieşit niciodată din schitul de pe insula cea mare a Oltului.. feciorul lui Vlad Dracul? Încercă să-şi izgonească din minte aceste întrebări. în Ţara Romănească... Îl va afla! 286 .Uneltire împotriva înaltei Porţi! Radu se trezeşte din visuri.din Europa. «Ce avea Vlad mai mult decît mine?. aşa cum stau eu. pentru neatîrnarea pămîntului străbun şi pentru libertatea neamului valah. în numele lui. A ajuns voievod.. care şi după întemniţarea lui Vlad să lupte mai departe. cum este căpitanul Ion. Este în ţară de atîta timp. după plecarea lui Vlad s-a retras la schit? De ce n-a vrut să ia parte în Bucureşti la înscăunarea sa şi nici nu a primit să vină la nuntă? Vodă îşi strînge. a amîndurora. Xalom şi atîţia alţii gata să moară cu bucurie pentru ţara. Vlad n-ar fi stat niciodată. unde s-a adăpostit. răsunător. nu este cu putinţă!.. cu toate că-l punea mereu în primejdie. Nu este cu putinţă? Atunci de ce maica lor.» Din camera alăturată se aude glasul răguşit.

Apoi se înveleşte mai bine în caftan şi se aşază iar. Ninsese aproape neîncetat de la Anul nou pînă azi.sub zăpadă. curînd. încă de la uşă. Că. cu toate că în cămin ard doi butuci mari. O va sili să stea cu domnitorul ţării de vorbă. nici nu ştia ce ar fi trebuit să facă în 287 . ca să nu fie nevoit să-l iasă în întîmpinare voievodului romăn. tocmai cînd era gata să ia această preaîndrăzneaţă hotărîre. Să-l lămurească totul. Se va duce însă. încearcă să-şi ia un aer cît mai nepăsător.N-a avut deocamdată timp. şi îi arată un scăunel. Ca un răspuns al propriilor sale nelinişti. Răbdarea voievodului începe să se schimbe în nerăbdare. Aşa era. auzind porunca. făcută odaia aceasta. Acesta. Se apropie şovăind de încăperea unde se află begul. . Să se ridice şi să plece. şi Radu intră. tremurătoare.unele peste acoperiş . tot rece rămînea. hanule. Begul. Din ce în ce mai mult îl ispiteşte gîndul ca . Se uită ţintă la Radu. Oricît ai fi încercat s-o încălzeşti.Să vină hanul valah! Ceauşul se repede să-l vestească pe Radu. Picioarele şi le ţine încrucişate sub el. Afară vijelia devine mai avană. la schitul de pe Olt. se ridicase însă.să-şi ia inima în dinţi. ca de tigru. numai că picioarele. şezi! Radu se temea că Ali îl va primi mult mai rău. Se ridică în picioare. Căsuţele şi bordeiele Bucureştilor erau potopite . va striga la el. nu-i prea ascultă. ca fript. cu nişte ochi fioroşi. în picioare. Lui Radu i s-a făcut frig. Ceauşul îi deschide uşa. pe de-a rîndul. Văzîndu-l pe ceauş. s-a aşezat pe un divan.fie ce-o fi . de dincolo se aude glasul lui Ali-beg: .Pofteşte. Tropăie puţin. de altfel.

pe unul dintre urmaşii îndepărtaţi ai fostului împărat al Bizanţului. de-a lungul Dîmboviţei. Chipul îi capătă o paloare de mort. într-o zi. cai şi slujitori. Deodată. care se găsesc la el. din ochii lui bulbucaţi ţîşnesc spre Radu nişte săgeţi otrăvite. tot aşa. steaguri roşii şi verzi. căutînd în jur. înteţind flăcările albastre şi roşii din cămin. plîngînd ca o sărmană făptură chinuită şi se prăbuşeşte pe horn. Begul îi îmbiase însă un scăunel. La început îi vorbeşte lui Radu liniştit şi politicos: . Vodă simte că i se face din ce în ce mai frică. să iasă afară. Începe să-l ocărască pe vodă. Asa e. laţi şi tăioşi. Ali-beg îşi deschide gura. «De nu m-ar răpune şi pe mine». cu privirea. După ce aceştia părăsesc încăperea. pentru că nu i-l dăduse pe căpitanul Ion paşii Isac. Se azvîrle în ziduri. şi vodă se aşeză pe el bucuros.acest caz. s-a îndîrjit. Ali face acum un semn comandanţilor de oaste. neobişnuit de groasă şi roşie printre buzele vinete. Lui vodă i se taie iar răsuflarea. de unde ar putea apuca o armă ca să se apere la nevoie. hakan16 Radu? .Slăvitul nostru padişan ţi-a dat hilat-i-tanire14. Vine. şuierînd. întocmai ca maimarelui ienicerilor din Stambul. Dinţii îi sînt albi. Ţi-a dat arme. Sîngele îi piere din obraji. afară. se cutremură Radu. Dă cîte-un ocot casei. după ce îl chemase la el. Limba i se roteşte. tobe. Adică te-a cinstit mai mult decît te puteai tu aştepta. Şi te-a trimis în Cara Eflak15. Crivăţul. în numele lui. vocea lui Ali se aspreşte. în 14 Halat stralucitor 15 Valahia – Ţara Românească 16 Han 288 . Îşi aminteşte că Ali îl ucisese.Aşa e! mărturiseşte vodă.

deasupra flăcărilor care azvîrl neîncetat scîntei.cum cel puţin i se părea lui . înainte ca el să fi fost cu adevărat ucis. Numai că toate străduinţele sale pe lîngă sultan. Îşi pîrpăleşte mîinile cu încheieturile umflate de gută. şi se întoarce spre Radu. Şi. în. Chiar şi în clipa aceasta. palatul doamnei Maria-Despina. stăruise mult ca s-o cîştige pe jupîniţa Para pentru el. decît să intre într-un harem. gura ei roşie. că Ion scăpase din temniţă. Ştia. pe fiica medelnicerului hain Archir. Că acest lucru se făcuse cu ajutorul jupîniţei Para. pe slujitorii domneşti. Ba. pe cînd blestematul ghiaur era îngrijit ca un prunc . cînd îşi aminteşte de ea. Se apropie de foc. Sare de pe divan. Radu ştie despre ce este vorba. ca şi de rănile căpătate în luptă. de însăşi jupîniţa Para! Furia lui Ali-beg izvorăşte din faptul că. doar cîteva zile mai tîrziu. şi mai mult.. Greşise trimiţîndu-l înaltei Porţi veste despre moartea lui Ion. fuseseră zadarnice. Deoarece.. în folosul prietenului său. stăruise mult Radu.cu fiecare răsuflare şi cu fiece cuvînt. aflase că Para îl adăpostise în palatul acesta al doamnei MariaDespina. de a i-o dărui.Ne-ai minţit!.. Prinsă la mijloc. Ali-beg aflase o mulţime de lucruri. care împrăştie . unde chemase doi vraci să-l lecuiască de urmele schingiuirilor din temniţă. Para se învoise mai bine să se mărite cu Zue. numai printr-un adevărat noroc.Şi pe urmă tu l-ai minţit pe slăvitul nostru sultan!. între cei doi rivali. izbutise să pună mîna pe el.. tot pe această fată o cerea de nevastă şi marele vornic Zue. tîmplele begului zvîcnesc. Căci. care îi cumpărase. miresme mult mai dulci decît ale trandafirilor din Şiraz. care erau mult mai destoinice. . în încăperea aceasta. bunăoară. ca o trestie legănată de vînt. cu aur greu. în harem. In ochi nu vede altceva decît un trup mlădiu.ziua cînd. dar şi mai bine plătite decît ale domniei.. încă anul trecut. 289 . urmează Ali.. strigînd: .aici. prin iscoadele sale.răcneşte el . Ne-ai vestit moartea căpitanului Ion.

Am fost. se îndrăgostise . te rog mult.l-aţi ajutat tustrei pe căpitanul Ion să fugă. o fi fost amestecată şi doamna?. Să ne spună ea însăşi ce ştie. Ali-beg. Nici doamna.. Pentru ca doamna te rugase.. Vocea lui Radu s-a înmuiat şi-a devenit tînguioasă.. aşa cum l-ai vîndut pe fratele tău. de dragul Parei . vezi? răcneşte Ali-beg... Şi jupîniţa Para. hakan Radu. urla el.Eu nu. omul lui de încredere... begul îşi muşcă pumnul. cum s-o pricepe mai bine.Ne-ai vîndut... Şi.. încearcă Radu să-l îmblînzească... hakan Radu.. Te-am slujit . aga Selim dăduse piept cu căpitanul Ion. îi poruncise bătrînului dar foarte îndrăzneţului agă Selim.şi tu... Spre ghinionul său. Răspunzi domnia ta. Un pîrîiaş de sînge izbucneşte din degetul lui gros. nu. pentru doamna.. . Însă tu ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţa ca Para să nu intre în haremul meu.. Să ne spună şi să ne povestească totul. Acesta o scăpase pe fată.. Nu o amesteca pe doamna... În amănunt . Am fost buni prieteni..Nu.ceea ce era şi mai rău de salvatorul ei. Dacă. deşi nu se măritase cu Zue.Această hotărîre a sultanului îl nemulţumise adînc pe Ali-beg. Asta s-a petrecut în urmă cu o săptămînă. .. . Iar Ali-beg aflase de curînd cu cea mai mare uimire şi mînie.. îşi varsă năduful begul... că Para. . Îşi ia curaj să răspundă vodă. totuşi.. s-o răpească. Ce mai! . Şi slujitorii ştiau că jupîniţa Para era prietena cea mai bună a doamnei. Iar dacă slugile palatului i-au îngăduit jupîniţei să-l adăpostească pe răzvrătit aici. Şi încă am să te slujesc.. Ci numai Para. îndîrjit la culme pentru că fata se întorsese în ţară.. Pradă încă acestor gînduri vrăjmaşe. cînd am 290 . Şi doamna Maria-Despina ne-a vîndut.. cum eşti în stare să-l vinzi şi pe sultan!.. înainte ca ea să fi făcut nunta cu sfetnicul lui Radu. răspunzi! Să o chemăm mai bine pe doamna.Ei.. eu nu.. Te rog. aceasta a fost cu putinţă doar pentru că ea le-a minţit că tînărul rănit este fratele său..

zicînd că în acea ţeapă ei îl vor trage pe răzvrătit. oricum... apoi întreabă: .adăugă el.. Că îi vei prinde şi-l vei pedepsi. Afară de Ioan Corvin de Huniade şi de Scanderbeg albanezul. Se luptă să-l readucă în ţară.. De-un lucru care era chiar împotriva felului său de a gîndi.. a ţelurilor lui. Ali îi face semn să tacă.. că Ion fusese prins din nou. . de cea mai mare parte dintre spahii. nedumerit: 291 . Cînd. care bătuseră tobele o zi întreagă pe uliţe. Făcuse în viaţă destule fapte rele. Şi că. Cuvintele i se împleticeau. mai mult.. făcîndu-şi ochii mici. Simţea că se cufundă.. prin ienicerii lui. Ba. Da din mîini şi vorbea. în faţa bisericii Sfîntul Gheorghe. Radu vorbea. În schimb. hakan Radu.. luminăţia sa sultanul n-a mai avut vreun alt duşman atît de îndîr-jit ca fratele tău Vlad.. iar noi ne-am bucurat. l-ai ajutat să fugă. hakan Radu? Spune te prefaci? Radu cată către Ali. cu sabia. Îl cercetează o vreme. cu vîrf de fier. cu voie sau fără voie. Iar Ion e căpitanul lui Vlad.Şi ai mai anunţat.. de data aceasta.trimis eu cea dintîi ceată de spahii să pună mîna pe Para şi pe Ion. care a încercat să se ridice. Şi nu fusese osîndit pentru nimic. Radu îşi dă seama că i se face rău. ca într-o beţie. nimic. sub ocrotirea oştilor noastre. Îi spune lucrul acesta lui Ali-beg.. împotriva înaintării noastre spre inima Europei. peste măsură ne-am bucurat. Şi tu. era învinuit pentru ceea ce nu făcuse.. că îi vei prinde şi pe toţi ceilalţi oameni ai căpitanului. cu privirea. îşi aminti că Ali-beg vestise în Bucureşti. Ba încă atunci blestematul de Ion m-a păgubit. că se va prăbuşi. drept stavilă.dintr-o dată.. este aproape să-şi iasă din minţi. turcii înălţaseră o ţeapă lungă. care domneşti numai din mila şi în numele înălţimii sale sultanul.Tu nu ştii chiar nimic..

Ce-aţi izbutit să aflaţi despre Ion? întreabă vodă. Radu.. . Aşteaptă ca begul să continue. hakan Radu? Îl ia în eflemea begul. cît mai bine şi repede. mai repede decît ţi-ai fi putut tu închipui.Şi-atunci ....În ţara. aceea de a o pune.. Nu pricepe nimic din ţesătura de planuri a begului.într-o căsuţă sau o biserică din Bucureşti.Şi Ion?. ' . după ce a scăpat din palatul acesta.. ca şi cum ar fi strîns între măsele sticlă pisată. Vodă îşi duce mîinile la tîmplele care-l zvicnesc îngrozitor. .Pe cît am reuşit noi să aflăm.. încît ar fi în stare de orice jertfă pentru el!. oraşul şi-mprejurimile de-atîtea zile.. în sfîrşit.priveşte şi mai nedumerit Radu la Ali-beg. Şi unde putea s-o ascundă? .. ta.. tot ce s-a petrecut. în semn că aşa e. deşi ele erau alese uneori tot dintre marii săi boieri. . Zîmbeşte batjocoritor şi urmează: Prin iscoadele noastre am aflat.... unde anume nu am putut încă descoperi. scrîşnind furios. cum ştii.Nu ştiu nimic. şi habar n-ai de cele ce se-ntîmplă. . a fost. .Prima grijă a lui Ion.... îngrijorat. pentru ce-aţi dat de ştire că l-aţi prins? De ce aţi ridicat ţeapa aceasta înaltă din mijlocul oraşului?.. Iscoadele otomane erau mult mai destoinice decît ale lui. .. 292 .Pentru că doar prin acest mijloc putem nădăjdui să-l mai prindem pe Ion. Dar unde.Că se ascunde şi el pe-aici. aşa după cum vezi. Radu. şi că se pregăteşte de luptă. să te lămuresc. continuă begul. se luminează. Para-l iubeşte atît de mult pe Ion.Aşadar.Ce spui? se minunează Radu. pe undeva. . se învoieşte Ali. spune acesta. Voievodul dă din cap.. . Nu înţelege nici un cuvînt din tot ce vrea acesta să spună. deşi noi răscolim. la adăpost pe jupîniţa Para. Înghite în sec.

rotindu-şi ochii galbeni.. sigur că îl vei prinde pe Ion!.... va alerga s-o scape... Aşadar.Pentru că toate acestea. Duşmanul meu de moarte va fi prins!.. Reiese asta destul de limpede din vorbele.. Valahii ţineau prea mult la el. rumegîndu-şi aceste gînduri înveselitoare în minte şi dînd uitării toate cîte le îndurase în dimineaţa aceea. Între timp.Sînt tot atît de-ncredinţat. începea să se însenineze. S-ar putea ca Ion s-ajungă la Para mai înainte ca ea 293 . nu sînt decît un plan. .. Şi aşa cum îl cunoaşte Radu pe căpitanul Ion.fără să ţină seama de primejdii. ca să-şi scape iubitul? ... Ion trebuia să fie prins. vodă se scoală de pe scaun. i-ar place să joace şi să cînte: «Duşmanul meu de moarte va fi prins..Şi-atunci.. şi numai otomanii puteau izbuti. ca şi din rînjetul lui Ali-beg. căpitanul va încerca s-o salveze pe Para. de nu i-ar fi ruşine. erau legaţi amîndoi prin acelaşi ţel. îi venea să-l îmbrăţişeze. aşa cum se cuvine. De ce m-ai chinuit atîta? îl întreabă el. Se repede la Ali-beg şi. vrînd-nevrînd. aşa cum îl cunoaşte toată lumea.. La rîndul său. Voievodului.. după atîtea încercări.şi Para va cădea.. Sufletul apăsat al lui vodă. Ce plan!.. în ghearele lui Ali-beg! .. îi sărută mîna. totul. Sigur... şi-atunci. de ce?. răsuflă osmanlîul adînc.. deocamdată. fioroşi . negreşit.» Se stăpîneşte..Şi crezi că va veni să ţi se-mbie? S-o primeşti în harem. îl ascundeau şi-l dădeau ajutor. rosteşte begul. dar. Ce plan pusese la cale Ali-beg! Deşi îl chinuise atîta... plin de fericire. de bună seamă. otomanii au pregătit.îl ocroteau.. cum sînt de încredinţat că semiluna va stăpîni lumea.voi pune mîna pe el. atunci.. Ali-beg îşi desprinde mîna de sub buzele lui şi îi răspunde rece: .. cînd va auzi că fata care-l iubeşte se află în mîinile lui Ali-beg ..

Daca nu ne-o vei găsi cel puţin pe jupîniţa Para. . ştie prea bine că Ali îşi va păstra cuvîntul. Sau. Şi. dacă nu reuşim. cu toată prietenia dintre noi.Da. . dar nu ştiu cum.Ar trebui să mi-o aduci tu însuţi pe jupîniţa Para. hakan Radu? Său pentru că ne temem noi. după ce vei fi doborît de pe scaun. te voi ucide cu mîna 294 . pe voia lui.Silind-o pe doamna ta. ca fata să nu mai vrea să se jertfească pentru el. . Să ne pierdem noi capetele. Ali-beg îl priveşte crunt: . într-o asemenea primejdie. mîinile.Asta nu este cu putinţă! ţipă înspăimîntat Radu. să nu ne pierdem capetele? Totul este în mîna lui Alah. .. te voi învinui sultanului că tu. Radu dă din cap. ce trebuie să se întîmple şi ce nu. Şi Alah singur va hotărî... pentru ca.. Ea ştie mult mai multe decît vrea să spună despre prietena ei.. cu picioarele încrucişate sub el.să se fi hotărît să plece spre mine...... Numai că cel dintîi ţi-l vei pierde tu.De ce? De ce să nu fie cu putinţă? Pentru că nu vrem eu sau tu.Aş vrea. . şi mai simplu. . folosind-o pe ea drept momeală. Ca să ne slujesti după cum îţi vom porunci noi! Vodă îşi freacă. Şi-anume.. . l-aţi ajutat pe Ion să scape de pedeapsă. . aplecîndu-şi spinarea... să ne ajute. Maria-Despina. de unde ştii sau de unde nu ştii. disperat. Se aşază din nou liniştit. .Şi dacă nu se va-nvoi? Ali-beg se înapoiază pe divan. .îţi făgăduiesc.Şi. pe care mi-o aminteai adineauri.Să ne pierdem noi capetele? se cutremură vodă. hakan Radu.. să-l putem atrage pe căpitanul Ion şi să-l prindem.. ce-ar trebui să fac? murmură Radu. prietena ei. Îţi făgăduiesc. că te voi învinui de vînzare. cu doamna ta şi Para. hakan Radu şi tu ştii că eu mă ţin de cuvînt. De aceea ai fost pus domn.

poţi deocamdată să pleci! Şi să aştepţi în palatul domniei tale restul poruncilor mele.În sfîrşit. A scăpat.. Şi. cînd comandantul gărzii.. intră. vei fi pierdut. tot ca răzbunare. Prea mă baţi greu pentru păcatele mele! Dar.Jupîniţa Para? răcnesc şi Ali-beg şi Radu. Jos. îl înştiinţează spahiul. . începe să rîdă.mea. spune-mi. De unde s-o iau eu pe jupîniţa Para. desfăcîndu-şi larg braţele. ca să-l cerşească iertarea. . Pe urmă. voi lua-o în haremul meu. Domnia ta. fiica medelnicerului Archir.. . dacă nu mi-o vor cere sultanul sau marele vizir. . Planul lui Ali-beg a izbîndit.Doamne. cum nu. voi dărui-o drept roabă vreunui om de rînd.Aştept. hakan Radu. . de rîndul acesta pe doamna ta. porneşte în galop. . Se simte fericit. zice Radu. 295 . rugîndu-te să binevoieşti a o primi! îi răspunde spahiul... de unde?. Şi. un spahiu uriaş şi cu o barbă stufoasă. Între timp.. Aştept..Nu ştiu! îi răspunde tăios begul. Dacă însă nu mi-o vei aduce la timp. în faţa lui Ali-beg. . răsplătindu-ţi astfel faptul că l-ai rugat pe sultan. Doamne ajută-mă!» Se coboară pe scări. Para intră la Ali-beg. Este tocmai pe punctul de a cădea în genunchi. să nu mi-o dea pe Para. Îl salută smerit şi ţîşneşte afară pe uşă. preabunule şi înţelegătorule Ali? . Vei fi pierdut! Radu simte că-l vine să urle de spaimă ca un şacal. «De-ar izbîndi pînă la sfîrşit! Doamne ajută-mă! se roagă el.. Se apleacă înaintea lui Ali-beg.Jupîniţa Para. hakan Radu.Şi cine se găseşte în sanie? întreabă plictisit begul. sărind amîndoi în picioare. la Stambul.. a venit! se înveseleşte begul şi. . calul înşeuat îl aşteaptă.. geme Radu.Ce este? se întoarce spre el Ali.A venit o sanie acoperiţă... urmat de marele logofăt Stan şi de suita rămasă la intrare.....

Fusese totuşi încredinţată că nu-i va mai reîntîlni niciodată şi că fiecare îşi va urma destinul care-l fusese hărăzit. pe malul Oltului. pe neaşteptate palatul. izbutise. Jupîniţa şi căpitanul fuseseră siliţi să fugă. s-o scape pe Para.În încăperea aceea îl primise fata pe căpitanul Ion. Acolo stătuse copila pînă azi. Para ştiuse că nu va mai putea iubi pe nici un alt bărbat în afară de el. abia reuşind să-şi stăpînească bucuria de-a o vedea. chiar acum.. . ai fost silită să vii!.Am venit!.Mai bine îmi iau viaţa. cu ajutorul voinicilor lui. o ascunsese în bordeiul unui ţăran . mormăie begul. înfruntîndu-i pe otomani. în ochi. Acolo îl culcase şi-l îngrijise cît timp fusese bolnav. cînd fostul slujitor al lui Vlad ..fost slujitor al lui Vlad dintr-un cătun de lîngă Bucureşti. Numai că lucrurile se răsturnaseră tocmai cînd fata socotea că totul se va sfîrşi cu bine. Şi pe care-l iubesc!» Se înfăţişase lui Ali-beg şi îl privea.. îmbrăcînd-o ca pe-o fată de rînd. Şi. 296 . O ceată de spahii înconjurase.. . La drept vorbind. Şi dragostea îi dăduse putere şi minte să poată răzbi pînă la el.. De nu îţi ţii cuvîntul... Dar numai dacă-l vei da drumul.. Voi intra în harem.Nu tu vei hotărî ce trebuie să fac.se întorsese vestind-o că Ion ar fi fost prins şi că s-a înălţat pentru el o ţeapă în mijlocul oraşului. pentru a doua oară. chiar din momentul cînd cei doi tineri se despărţiseră. şopteşte Para. Atunci Para s-a hotărît.. neînfricată. Însă ea se aflase pe treptele bisericii.în cele din urmă.. căpitanului Ion. Ion.... să-l ajute să fugă şi să-l adăpostească. «E rîndul meu să mă jertfesc pentru omul căruia-i datorez viaţa şi cinstea. Eşti în puterea mea. . hotărîtă. Ali-beg îşi rostogoleşte ochii galbeni de tigru sub turbanul albastru: .trimis de Para să afle ce mai e nou .. cînd Ion căzuse prins.

.. * Oşteanul din pădure strînse mînerul săbiei în pumn.. Se zbuciumă.Îţi jur..Mi-l voi păstra şi eu! Dar totul începe să i se învîrtească în jur şi cade.. rosti el. tropotul unui cal. . Îndată se iveşte căpetenia gărzii. la pămînt. Mi-am împlinit cuvîntul. Să n-avem timp să ne răzgîndim!. dar slăbiciunea îl ţinu. rînjind lacom şi crud. Ali-beg nu mai are răbdare. Armăsarul nu se mişcase de lîngă el.Para!. Bate din palme. Jupîniţei Para i se umplu ochii de lacrimi. Să fugă cît mai grabnic. cu un oftat. . Ali-beg.Daţi-i şi-un cal. aluneca mereu. adunîndu-se. În curînd se aude afară. strigă.Dezlegaţi-l din fiare şi daţi-l drumul căpitanului Ion să plece unde-o vrea! Căpetenia gărzii înţelege. dacă-l dau drumul lui Ion? ..Drum bun! suspină fata.A plecat. . printre tînguirile vîntului.. de pe care zăpada. Ar fi dorit să se repeadă în sprijinul sărmanei jupîniţe. . legîndu-l la pămînt cu lanţurile sale de plumb. pleacă. urmărind-o neîncetat cu privirea iscoditoare.. Para!. Nu i se mai zăreau decît obrazul şi o parte din coiful auriu.. Zăpada îl acoperise aproape în întregime.Dar cine mă încredinţează că tu îţi vei ţine făgăduiala. glăsuieşte: . răspunde: . Căpetenia gărzii.Porunca se va împlini!. căreia Ali-beg îi porunceşte: . rosteşte fata.. fără cunoştinţă. salutînd. 297 .. Fără să şovăie.

Rănitului i se păru. ţuguiată.. picură rar. pe potecă. că vede iar ochii şi barba Bătrînului. ţurţuri limpezi. Şi rănitul începu iar să retrăiască o sumedenie de întîmplări. cu credinţă.. Copacii scînteiau. clocotind zgomotoase. aproape omenească. apăsător şi încărcat de primejdii neştiute. Cercuri de toate culorile curcubeului se învîrteau ameţitor. ca de cristal. strivită sub copitele calului. dar toate în frînturi învălmăşite. Vîntul suflă domol. azvîrlind trîmbe de zăpadă asupra celor doi răniţi . Piciorul. rostogolindu-se. Viscolul urla. Coama îi era biciuită şi răvăşită fără încetare de vînt. fără ordine şi uneori fără înţeles. ce se puteau ivi de oriunde. Întunericul era greu. Din copaci. Un călăreţ într-o bundiţă descheiată şi cu o căciulă albă. în care rana se obrintise între timp. Zăpada moale plescăie. Îşi înălţă capul şi încercă să adulmece văzduhul.» «Nu. pentru o clipă.Ochii negri ai animalului îl cercetau pe oşteanul rănit cu o privire umedă. încît toate mirosurile după care s-ar fi putut călăuzi erau împrăştiate. în goană. Într-o prăpastie. şi gemeau. Noaptea părea că nu voia să se mai ridice de deasupra pădurii. nici nu şi-l mai simţea. * Puhoaiele tulburi. trece călare. dau năvală pe Olt. Dar viscolul bătea în aşa fel. Sforăi. 298 . Uneori aduce pe aripile lui cîte o adiere călduţă. Nu mă las!» îi răspunse el. I se părea că se roteşte odată cu ele şi se prăvăleşte.unul fiind lungit la pămînt. pe cap. plîngînd sfîrşitul iernii. de celălalt. însă vegheat. legănîndu-se. Apoi vărtejul şi prăbuşirea încetară. «Nu te lăsa doborît!.

A dus-o Ali-beg peste Dunăre. mai plină. Fostul ucenic în ale preoţiei. Pe faţa lui slabă şi palidă.. în palatul de vară al foştilor ţari bulgari. un cîntec de lume. Ion.. . la amîndoi. Tustrei încep să rîdă voioşi.. care urcă spre ieşirea îngustă a bordeiului. aşezat pe patul de cetină.M-am întors! îi răspunde acesta scurt. Gheorghe şi Alexe se reped afară.. urmează Bucur. pluteşte umbra unui zîmbet ciudat. dă el drumul la glas.A ascuns-o la Boian. şi-o ascute cu o bucată de gresie. * În faţa bordeiului. Se opreşte din lucru. dintr-o spărtură a norilor... cu hohote.Bucure! exclamă Ion. îi pune coadă unei securi.. Ion se uită. .Unde? . Alexe. nechezînd. . Biata de ea! o plînge Alexe. Auzindu-l pe Gheorghe cîntînd. sprijinindu-şi pe un butuc sabia.. Pe chipul lui Ion. Ion.De-aceea n-am găsit-o noi în palatul cel mic al doamnei. vînătorul de lupi. Am aflat unde e Para. pe rînd. Pe treptele săpate în pămînt. .în bordeiul din pădure. cîteva săgeţi. . Vocea îi este mai bărbătească. cînd l-am atacat. Acesta se ridică în două picioare. . în timp ce-şi murmura cîntecul. Apoi cînd Gheorghe încetează să cînte. cu glas înăbuşit. călăreţul cu bundiţa albă şi-a oprit din galop murgul.Acolo îşi ţine haremul? . Gheorghe îşi ridică ochii spre Alexe. Gheorghe. Voinicul sare de pe cal. meştereşte săgeţi pe care le aşază cu grijă în tolba de la picioarele lui şi cîntă. soarele rece de sfîrşit de iarnă îşi aruncă voios. rîde în el tainic.Acolo! 299 .

tipînd.. Ţărani bărboşi. cu turbanele. Femeile tîsnesc afară. căutîndu-şi stăpînul. albă. care pătrund în curte. . cu umărul. sau te sugrum?. Pe porţile deschise.Ali-beg e plecat. sînt ridicate iarăşi de ţărani.Spune unde e Ali-beg.Ali-beg e plecat la Stambul! îl vesteşte Nastase pe Ion care în mijlocul turcilor de la poartă. Gheorghe. Bucur. 300 .. dincolo de care se află zăvorîte cadînele lui Ali-beg. dincolo de ferestre. încep să se prăbuşească. carne sărată şi peşte. cei care se ridică dau de Bucur. ţipetele de spaimă ale femeilor care nu ştiu ce se întîmplă afară. îşi ridică în sus capul. aflînd această veste.îl ţine pe un străjer culcat la pămînt: . năvălesc. Năstase şi Gheorghe. A fost chemat la Stambul de sultan! . lăsate după intrarea carelor. izbiţi pe neaşteptate. azvîrlind din cînd în cînd ochiade către ferestrele cu zăbrele mărunte şi dese. descarcă sacii. Răsună.. turcii dau înapoi Balustrada balconului se prăbuşeşte. îmbrăcaţi în zdrenţe. îi coseşte cu şi mai multă hărnicie pe vrăjmaşi. călări. iataganele şi suliţele lor. miere. Alexe şi alţi o mulţime de tineri valahi. Împinşi de Ion şi o mînă de voinici. înciudat. Alexe desface. Toată ograda e semănata cu otomani răpuşi.cu barba şi chipul lui Năstase . fără nici o fereastră în afară şi înconjurată cu un val de pămînt scîrţîie carele pline cu făină. Lupta se dă pe unul dintre balcoane. Jos. adus de Bucur sub balcon. usă după usă. O şuierătură se aude. Negru.. Unul dintre ţărani . Străjerii din preajma carelor şi cei de ta porţi. Porţile.Pe sub bolta înaltă a fostului palat de vară din Boian palat transformat de turci într-o clădire pătrată.

Ea îl cuprinde cu mîinile de aît. 301 . Ceilalţi cai au rămas în urmă.. în faţa lui Ion. la prietenul măriei sale Vlad. Crengile pomilor îşi arată bucuroase. Para. Pe şa... .Cadînele s-au grămădit într-un ungher al curţii..mugufii gata să plesnească.Ai venit!.. Glasurile şi rîsetele acestora răsună argintii. îi roagă pe voinici: . privesc alaiul acesta cu mirare şi spaimă. Văzduhul primăvăratec îşi desface larg aripile străvezii.. Ajutaţi-ne să ajungem la casele noastre.. Voinicii duc pe şei femeile salvate.. comitele Mihail Szilăgyi! îi spune Ion fetei.. Para. cu porţile deschise. «Ali-beg se va răzbuna cumplit!» îşi şoptesc ei. într-adevăr. Ai venit!.Te voi trimite cu Alexe în Transilvania. Primăvara a înveşmîntat plaiurile Tismanei în straie bogate de lumină verde şi aur. Vălurile lor subţiri flutură.. * «Dar am salvat-o oare. . A venit primăvara. frumuseţile lor . Oltea?. Pîraiele curg repezi. cu braţele întinse. Ţăranii ieşiţi la munca ogoarelor. Am salvat-o pe Para? Pe Para sau pe Oltea?. pe Para? se zbuciumă în fierbinţeala lui rănitul. şi de acolo. * Fostul palat de vară al ţarilor bulgari a rămas pustiu. cu pluguri şi boi costelivi.. Se pierde în depărtare.... soarelui..» În minte o revede pe Oltea. Negru aleargă în galop.Luaţi-ne cu voi.

Flăcăi călări gonesc spre culmea dealului.Te-ai întors!.Aş vrea să fiu mare de tot. .. băieţi şi fete. Fetele din Tismana şi-au făcut... cununiţe din floare de sulfină.. Au cules flori. Şi luna se lasă de astă-dată. Are loc la 24 iunie.Aş vrea să cresc mai repede mare!. Şi-au pregătit grămezile de vreascuri.. E şi ziua lui Ion. bogată în tradiţii. cu făcliile aprinse în mîini. dinadins şi cu viclenie. . Te-ai întors!. în lumina flăcărilor. Flori de cireş se scutură ca o ploaie înmiresmată şi caldă. Au împodobit locul. Sar de pe cai. . sar peste focurile aprinse de fete.. . îi ard obrajii ca un mănunchi de bujori.. poteca.Te-ai întors!.. O cununiţă şi-a împletit şi Oltea. În cele din urmă încep cu toţii hora. Nu ne mai părăsi..Pentru ce?. perechi-perechi. Pe culmea dealului fumegă argintie luna.. Fetiţa îl apucă de mînă şi-l trage după ea: .. care-l cunosc de copil. Livezile freamătă.. 17 Sărbătoare populară. Flăcăul începe să rîdă: .Haide să ne jucăm! Se joacă amîndoi «de-a soarele şi luna». Oltei. Încep «jocul făcliilor». Ion a urcat şi el pe culme cu o făclie în mînă.Fata aleargă pe o costişă. stejarul cel bătrîn.. Te-ai întors!. . culeasă în zori prin iarba plină de rouă. nici nu se prinde în horă. E ziua de Sînziene17. Se coboară amurgul. La fel. Acolo are loc «jocul făcliilor».. după datină..Şi-aşa eşti destul de mare!. Flăcăii totuşi se grăbesc.. 302 . Acum le dau foc. Dar fetele le-au luat-o înainte. Îi spune ea lui Ion. Apoi. Dar nu descalecă. S-au urcat încă de la amiază pe culme. prinsă de soare. nu sare peste foc. pîrîul şi pădurea de castani.

Bucur îl înştiinţează pe căpitan: . .Nicăieri! * Focurile de la «serbarea făcliilor» s-au întins. Norodul s-a adunat. Toate clopotele din Bucureşti bat. * Focuri întinse. de pe înălţimea unei movile.. Focuri. reaminteşte mulţimii toate relele săvîrşite de căpitanul Ion: 303 ..Căpitanul Ion a fost prins!. * Ion şi Bucur călări. privesc focul în care arde zarea. Şi marele vornic Dragomir. Marele vornic Dragomir vesteşte mulţimea: .A fost prins căpitanul Ion? se uimeşte mulţimea..Am izbutit să dau foc şi celor din urmă depozite de hrană turceşti. * Un foc mare a fost aprins în piaţa Sfîntul Gheorghe din Bucureşti.. N-am să te las să mai pleci nicăieri singur. Au cuprins toată culmea... femei şi copii aleargă la semnul acesta de chemare. Bărbaţi. .. Pristavul domnesc sună din surlă prelung.Ca să nu mă mai despart de tine niciodată. în numele voievodului Radu...Nici la război? . care se mai aflau în Ţara Romănească. nesfîrşite.

. Şi-şi va primi pedeapsa. Dar sub mantie avea o Sabie. ca să-i cînte voievodului un cîntec. cînd călugăr.Ştiam şi noi! îşi şoptesc oamenii...Şi?. în palatul cel mic al doamnei. se bucură lumea adunată. .De două ori a fost aproape să-l răpună. urmează Dragomir.Şi cum l-aţi prins pînă la urmă? întreabă mulţimea. dîndu-se drept cîntăreţ rătăcitor. Şi-a scăpat şi de-acolo. se străduia în toate felurile să-l prindă la strîmtoare şi să-l răpună pe măria sa Radu. ..Astăzi de dimineaţă. la palat s-au adunat boierii. . . a cerut voie să intre în palat.. Altele au început să plîngă. Tot în această vreme.. . .Păcat de tinereţea şi vrednicia lui! spun oamenii în taină. . A încercat şi Ali-beg să-l prindă în capcană. 304 .Îl urmăream de multă vreme. le-a înfruntat pe toate.Măria sa mi-a poruncit atunci mie să iau cele mai chibzuite măsuri. cu care socotise să-l răpună pe măria sa Radu.Iar el însuşi....Au ars nenumărate!. . . . cum ştiţi ..Nici un trimis al înaltei Porţi nu mai putea trece în voie.Răufăcătorul a fost prins.. care pregătisem totul din timp. Îşi destăinuie unul celuilalt. ..prefăcîndu-se cînd ţăran.. i-am dat voie să intre.Numai că Ion. Multe femei oftează... Ştiam că dă tîrcoale palatului domnesc! .urmează Dragomir . doamna ţării cu ochii trişti şi negri priveşte parcă în gol. Oamenii lui loveau cetăţile turceşti. Lîngă el.Fostele noastre cetăţi dăruite lui Mahomed de măria sa Radu! îl îndreaptă un glas venit din mulţime.Conacele boiereşti. ceea ce ştiu... Noi.I-au întins curse şi laţuri de tot felul.. în fiecare loc.. . locuitorii Bucureştiului. Vodă stă răşchirat în jilţ. îşi şoptesc la ureche oamenii. cu curajul lui nebunesc. Şi?. ... .

Moartea va fi de zece ori mai cruntă!. care să se numească la fel ca mine. de data aceasta l-a pierdut! se veseleşte vodă. Îl voi trimite în lanţuri. subţire. cum aţi pus mîna pe el? întreabă un boier. pentru întîia oara în vileag. * 305 .. se îngrozeşte altul. aproape femeieşti. Voievodul rîde strîmb. marea taină. greceşti. n-am vrut să curgă sîngele lui Ion. bătută în pietre scumpe.Moartea va fi de zece ori mai cruntă!.Să spună logofătul! se grozăveşte Radu... luminăţiei sale sultanului.Aştept un prunc. .Curajul nebunesc pe care îl avea. Privirea i se scurge. are pete de vin. Buzele îi sînt roşii. Însă doamna Maria-Despina m-a rugat. veninoasă.înalţa doamnă a ţării?.. Mi-aş dori o fetiţă. Ar fi dorit să-l vadă pe răzvrătit în ţeapă.Am vrea să ştim şi noi. din ochii lui frumoşi. Voichiţa. de sus i-am aruncat în cap o plasă din cele mari. .. .Dar n-aveţi grijă. Asupra lui s-au năpustit o sută de oşteni.. . da doamna.Cînd a-nceput să urce scările palatului.. aşa cum am făgăduit de mult. surîde ea. Pe haina de brocart. S-a încurcat în plasă.Şi ce-aţi făcut cu el? .. . În numele copilului care o să vină. Marii boieri clocotesc. .. N-a mai putut să-şi scoată sabia. ... Marele logofăt Stan începe să povestească: . Maria.... boieri! strigă ascuţit Radu. se veselesc boierii. şi ca măicuţa mea.E turbat ca o fiară şi ar fi fost în stare să lupte şi c-o oştire întreagă!. ..Am vrut să-l trag în ţeapă! scrîşneşte vodă.

îşi pune palma streaşină la ochi. Cu iataganul acestuia din urmă în mînă.. care-şi acoperise capul cu o mantie. cu căluşuri în gură. Se simte în văzduh apropierea furtunii.Mîine vom fi la Egrigoz. luptă să-şi scoată lanţurile.. Vîntul a început să sufle. Mulţi dintre osîndiţi au îmbrăcat veşmintele turceşti. Osîndiţii. Unul din paznici. lungiţi cu trupurile goale pe ţărînă. Alţi osîndiţi. cu două pietre mari. Suliţele lor lungi brăzdează. ajutîndu-se unii pe alţii. Fulgere se desfoaie pe cer. văzduhul. legat în lanţuri. frînt. care sînt de strajă.Între alţi osîndiţi. Sau se prefac că dorm. Văzduhul este înăbuşitor. în semn că se predă. Ion îşi sfărîmă. Dorm. cu barbă neagră. legaţi bine. a căzut la pămînt. care conduce convoiul. se odihnesc. deasupra căreia au grămădit mormane întregi de crengi. Îl smulge din culcuş. le spune el paznicilor. * S-a făcut noapte. Paznicii. Întreg convoiul osîndiţilor e liber. . cătuşele de fier. cu jumătatea de sus a trupului goală şi biciuit fără încetare de paznici. 306 . veghează. Otomanul ridică mîinile. Zgomotul vîntului şi-al ploii seamănă acum cu galopul a zeci de herghelii. ca nişte flori albastre. ferindu-se de ploaie. i-au azvîrlit într-o groapă. La adăpostul beznei şi-al zgomotelor ploii. O lovitură în creştet doboară şi pe altul. Cerul s-a făcut roşu. la fel. spătos. Şi cîinii aceştia vor fi închişi în temniţă pentru tot restul vieţii. Un turc înalt. Pe paznici. Ion a ajuns la cortul ofiţerului turc. căpitanul Ion se tîrăşte pe „drum. Cerul e înnorat.

Arde cu flăcări vii. căpeteniile sale de oaste . Huiet. O barcă a fost trasă departe.. cu trupul pe jumătate gol. * «Pe ce tărîm Crimeea!.Pînă vor fi descoperiţi călăii noştri. brăzdată.. Ploaia nu încetează să cadă. * Furtună pe mare. * În zori.. căpitanul aleargă. s-a ivit marea cu valurile uriaşe. Ion se apropie de barcă. Sub ochii turburi şi obosiţi ai lui Ion.cu faţa galbenă. frămîntate. ochii mici înfundaţi şi buza de sus spînă . soseşte în sunete de tobă. Barca este purtată de valuri în neştire. 307 ... Are însă puterea să se salte şi să se prindă cu mîinile îngheţate. * Urmat de mîrzaci. de marginile bărcii. Este aurita Crimee. pe nisip. Un copac s-a aprins. Se prăbuşeşte. Furtuna s-a înteţit.marele han al Crimeei.. Hagi Ghirai... tremurătoare. * Prin noroi şi furtună..» mă găsesc?... noi vom putea ajunge departe! le spune osîndiţilor Ion.

mă cheamă-n asfinţit. în pridvorul din lemn scump de santal. ce nu se lasă amînate.Îţi datorăm răsplată! spune marele han. avînd picioarele încrucişate sub el. care este Crimeea.. Ne-ai dezlegat în totul taina strămoşului Tanai. adăpostite după perdele. pe perne de mătase.. . ce înconjoară grădinile lui Hagi. ţîşnind din pereţii de marmură. Îi face semn lui Ion să se aşeze şi el pe-o pernă.Ca să te-ntorci degrabă. .Şi.. şi ne-ai adus de-acolo lanţul cel sfînt de aur.. Şi poate . Mireasma trandafirilor este îmbătătoare. Rosteşte-ţi o dorinţă. repetă el. . susură încetişor. Ion ştie că se află soţiile şi cele treizeci de fiice ale marelui han.Eşti un mare viteaz! glăsuieşte iar hanul. dacă îmbrăţişezi credinţa lui Alah. Nu te-ai temut nici de vrăjmaşii care-ar fi vrut să te împiedice să săvîrşeşti lucrarea şi nici de diavolii ce-nconjurau mormîntul.. Ion se apleacă înaintea marelui han: . Îndatoriri de seamă. Cu toţii se aşază.. înşiruite deasupra unuj covor.. a mormîntului său. Sus.. Hagi ridică mîna: . Un vas genovez cucerit de 308 . Marele han e în mijloc. şi îţi jur să ţi-o îndeplinesc!. rară şi argintie se clatină.de ce nu? .. .. Vreau să ajung la Roma.Sînt nevoit să plec. Acesta ia cuvîntul. îţi dăruiesc pe una din fiicele mele de soţie. pe care îl căutam. Fîntînile. purtat de el în viaţă.Am o îndatorire. Barba lui aspră. în apropierea lui.moştenitorul meu. ai putea să ajungi un dregător de seamă în acest colţ fermecător al lumii. Sclavii georgieni aduc ceaiul fierbinte în căni. Dacă rămîi la noi. îţi pun la îndemînă cea mai uşoară şi mai iute corabie. Fetele din pridvorul de sus se aud chicotind.Mîrzacii sar din şa şi-l sprijină pe marele lor han să descalece. la principii creştini.

căci a zăcut mulţi ani în lanţurile şi temniţele turceşti. anunţînd miezul zilei. la Vişegrad.. un singur om îi poate înfricoşa pe turci.Regele n-a stat încă de vorbă cu cel adus de noi ca să mărturisească.. cel zăvorît. de l-ai ajuta să ajungă iar liber. Ion stă îngenuncheat. este nevinovat. În lumina amurgului şi-a lumînărilor. este prea ostenit. * În faţa Papii de la Roma.. Şi. că domnitorul vostru. Un clopot bate rar.I-aţi spus regelui nostru Matei că domnitorul Vlad nu are nici o vină? . Ura sa împotriva năvălitorilor este mai mare decît a oricui. cînd Ioan de Hunedoara a-nchis ochii şi Gheorghe Castriota-Scanderbeg. l-am binecuvîntat pe regele Matei. E neîmblînzit... cătînd printr-o fereastră a Vaticanului către crucea de aur de pe bazilică.Astăzi.. Papa stă nemişcat.. rosteşte căpitanul.În acea parte a lumii.. ... * «La regele Matei!. .curînd.» * 18 Mitra papală formată din trei coroane suprapuse 309 . Du-te dară la el şi-ncredinţează-l tu însuţi. printr-o înşelăciune. Acesta este domnitorul Vlad. mai glăsuieşte Papa. domnitorul valah ar putea alunga oştile musulmane. pentru orînduirea oricăror frămîntări în legătură cu musulmanii. albanezul.. întreita tiară18 sclipeşte orbitor. La regele Matei!. dacă poţi. Ai să te-ncredinţezi că noi ştim să plătim vitejilor mai bine decît ghiaurii voştri din asfinţitul lumii. Hotărîrile lui sînt drepte pentru noi. ..

în rîndurile marii nobilimi transilvănene. Sînt cu toţii dornici să-l intre în voie tînărului rege. în luptele cu turcii. potrivit legilor noastre cavalereşti. Regele îşi înalţă cupa grea cu picior.Chipul măreţ al Papii. nepotului său. cu tîlc? se întreabă. Să-l spulbere bănuielile. Eşti un viteaz pe care ne-am putea bizui. pînă la ultima picătură. la rangul de baron. din ochi. Trîmbiţele sună prelung. Rochiile de mătase şi brocart ale femeilor foşnesc. peste voinţa multor grofi urmăreşte vreun anumit plan? Neliniştea este firească. Sala cea mare de ospeţe. cel dintîi dregător al regatului. În locul încăperii din Vatican. asupra credinţei lor Cavalerul Ioan mulţumeşte. 310 . rosteşte regele. de Tokay.. din ochi.Şi-acum. vom îndrăzni să-l rugăm pe serenisimul nostru stăpîn să te înalţe. Invitaţii îşi sorb cupele. Şi. ca domnia ta. Săbiile bărbaţilor zăngănesc vesel. oare. unde-l primise Papa. Între aristocraţi se stîrneşte un murmur. Urale puternice izbucnesc din piepturile magnaţilor.acela care şi-a impus la tron nepotul. întreita coroană şi crucea de la bazilica romană se topesc pe încetul.. Iarăşi se va ridica. . mai întîi. aromată şi dulce. Marea nobilime se ridică în picioare.Asemenea luptători.după ce i-a cerut.. de-altminteri îndreptăţite. Îţi cunoaştem meritele trecute. În vreme ce soţiile şi tinerele fete îşi înmoaie doar buzele în licoarea uşor gălbuie. bătută în şase rînduri de nestemate. îngăduinţa de a vorbi. să bem această cupă cu vin în cinstea biruitorului în turnirul de astăzi. cavalere Ioan! ia cuvîntul comitele Mihail Szilăgyi. deoarece înaintări din acestea în rang nu au loc decît foarte rar. Nu cumva comitele Mihail Szilăgyi . Nobilii vîrstnici şi fiii lor. dorim s-avem. . magnaţii. în timpul cuvenit. un cavaler valah? Lucrul acesta nu este.. căpitanul zăreşte castelul din Hunedoara al regelui Matei. regele Matei.

fără comitele Mihail Szilăgyi. ca Ioan de Valahia să ajungă sărbătoritul turnirului. să se urce pe tron. Urmaseră o a doua şi a treia ciocnire. la fel ca şi. Marii aristocraţi urmăriseră lupta cu răsuflarea tăiată. germani.Regele Matei avea însă o fire impresionabilă. cu sabia şi cu securea. pe cît se auzise. Cu toate că magnaţii nădăjduiseră în victoria. sîrbi. pe care marii aristocraţi îl numeau în derîdere «crăişorul valah».şi el. Germania. înnobilată în război. aceea a Corvinilor. albanezi şi oricine ura şi se temea de asuprirea otomană Numai ca ei se împotriviseră din răsputeri ca fiul său. De trei ori la rînd. romăni. Comitele luptase în turniruri pe tot întinsul Europei: în Cehia. Era adevărat că Ioan Corvin de Huniade fusese cel mai de seamă apărător al Europei. Matei. 311 . Ori. Nu trebuia. se ridicau. acesta căzuse de pe cal. în lupta cu suliţa. dintr-o familie valahă.cum era numit comitele Georg de Ellerbach. Căzuse de la primul atac al lui Ion. Şi dacă mai trăia aceasta nu se datora decît mărinimiei cavalerului Ioan. a comitelui Georg. unchiul lui de pe mamă . cu puţin înainte. el se păstrase dinadins la urmă. la turnir. ca şi aceea a Corvinilor tînărul Mateiaş. cu încuviinţarea regelui. «biruitorul regilor» . comiţii Szepes şi Pongracz. pentru ca să-l doboare pe cavalerul Ioan. se instaurase o nouă dinastie. învingător al tuturor celor de dinaintea lui. Francia şi Polonia. Le era prea destul şi-aşa faptul că. de la Hunedoara. Nimeni nu izbutise să-l înfrîngă. căruia nu îi venea nici lui să creadă că poate fi cu putinţă o asemenea înfrîngere de neînchipuit. comitele de Ellerbach fusese azvîrlit de pe cal. în Ungaria. unguri. În turnirul de astăzi. mergînd neînfricaţi la moarte. nu şi-ar fi pus pe frunte niciodată coroana. Doar la auzul numelui sau. El rămăsese uimit de faptul că Ioan de Valahia îl învinsese pe cel mai de temut cavaler al Ungariei. cu nici un preţ.

încă de pe atunci. femeile şi tinerele fete nu se mai satură şi îl sorb din ochi. bineînţeles. la ureche. în timpul legiuit. să-l ridice pe Ion la rangul de baron. aplaudaseră cu înflăcărare victoriile lui Ion. scaunul lui se găseşte alături de acela al regelui. gravat în aur. uneori. imediat după aceea. fiind prizonier la turci. ci şi fiindcă. se hotărîse. ne vom simţi onoraţi să-l dăm învestitura şi să-l numim baron. numai cu cavalerul Ioan. fiecare sperînd în taină ca la ospăţ să danseze cel puţin o dată cu el. sală iluminată de peste trei sute de făclii. prieteneşte de astă dată. Femeile şi fetele.. Cavalerul Ioan va trebui. chiar nu se cîntaseră despre el? Multe dintre tinerele doamne şi fete care iau parte la ospăţ îşi istorisesc bunăoară chiar acum între ele. la vîrsta aceea de douăzeci de ani. izbutise să scape. Trîmbiţele sună asurzitor. Face apoi un semn. Şi asta nu numai pentru că frumuseţea bărbătească a lui Ion. şi petrecerea. începe. Cîte nu se povestiseră şi. care sînt necesare. însoţită de danţ. după ce închină. corbul cu un inel în cioc. era desăvîrşită..Sîntem de aceeaşi părere cu comitele nostru. avînd în ghearele încleştate coroana regilor maghiari. Regele soarbe încă o cupă cu vin. să săvîrşească toate celelalte formalităţi. 312 . cum se numeşte). în faţa căminului din piatră pe care se vede. pe neaşteptate. cu toate reţinerile impuse de părinţii. În sala monumentală de primire (sau «sala cavalerilor». isprăvile săvîrşite de el fuseseră învăluite în aura legendei. Succesul cavalerului Ioan este deplin. cum Ioan de Valahia. răspunde regele. Şi dacă cei mai mulţi dintre bărbaţi îl privesc cu invidie. Dar.Victoria aceasta surprinzătoare nu-i mai putea ieşi din cap regelui. soţii sau fraţii lor. Şi fiindcă avea nevoie de luptători destoinici. . potrivit datinilor cavalereşti. Mihail Szilăgyi. în vederea îndeplinirii planurilor mari pe care şi le alcătuise.

Acestea din urmă. povestindu-şi isprăvile lui Ion. ori fără el la mînăstire! spuse Elisabeta doicii sale. care îl admirau şi se roteau. Însă aceasta n-o făcuse să-l îndrăgească mai puţin. Nici una nu îl aplaudase. Copila tocmai ascultase pe un minnesenger. * Este adevărat că lucrul acesta Ion îl făcuse cu un anume ţel. pe care n-aveau de unde să-l cunoască nici regele. în castelul tatălui său. Cutreierase lumea şi pretutindeni luptase. cu toate forţele. prin vitejia lui. rangul de cavaler. şi-acolo dobîndise. Se numea Elisabeta. eliberînd de acolo pe-o fostă iubită a lui şi o fetiţă în vîrstă de cinci ani. de cum îl zărise pe Ion. era însă copila grofului Albert de Szentgyorgyi. şi cu-atît mai puţin grofinele şi copilele lor. Cea mai aprinsă dintre toate acele tinere fete şi femei.ca nişte fluturi în jurul unei lumînări. şi nici magnaţii lui. . În taină. salvase pe o altă fată din seraiul unui faimos general turc. Iar Ion urma s-o îndrăgească. contra puterii otomane. cu acea hotărîre înverşunată pe care numai la vîrsta de cincisprezece ani poate o fată îndrăgostită s-o ia. În mintea sa. Acesta îl trimisese în luptă contra imperiului otoman.Ori cu el fericită. la turnir. Tot astfel. să-l admire si să ofteze adînc. Ea se visa Crimhilda. 313 .Pătrunsese în haremul lui Mahomed. mai mult decît Elisabeta. Ion nu-i dăduse de înţeles c-ar fi îndrăgostit de ea. se şi destăinuise doicii sale că era hotărîtă să facă tot ce-l va sta în putinţă ca să şi-l cucerească pe cavalerul Ioan. Cu acelaşi ţel se înfăţişase tînărul comitelui Mihail Szilăgyi. îl şi asemuise cu cavalerul Sigfrid. la fel ca Sigfrid pe Crimhilda. mai bogată şi mai strălucitoare fată de măritat din întregul regat maghiar al acelui an 1465. se mulţumeau să-l vadă. mai tîrziu. mai ales. în mod obişnuit. Să se mărite cu el. Ce-l drept. Nu avea decît cincisprezece ani şi era socotită drept cea mai mîndră. în jurul său de cînd era la curte . cîntînd legenda Nibelungilor.

Mihail Szilăgyi.Începînd danţul..mintea fetei se înnoadă şi alte legături. Se hotărăşte să-l urmărească pas cu pas. oare? .. se străduise apoi să o convingă pe boieroaică să primească 314 . Dintr-o dată . o cunoscuse pe cea de-a doua soţie a lui în castelul lui Mihail Szilăgyi de la Sibiu. cine ştie unde. Şi.se hotărîse să se însoare cu ea. Privirile schimbate de cavalerul Ioan cu tînăra femeie îi sfîşie inima. Despre această boieroaică. Nu-mi va scăpa nimic. pentru că numaidecît el este înconjurat de o mulţime de grofine. Magnatului îi plăcuse frumoasa boieroaică romăncă.i se pare sau chiar aşa este? . «Poate între timp să se fi îndrăgostit de alta! se gîndeşte Elisabeta. Cu cîteva zile în urmă.. Ceea ce o îndurera. îndreptîndu-se uneori spre rege. fiindcă Albert era văduv de peste zece ani . unde mişunau întotdeauna o sumedenie de valahi. comitele Albert de Szentgyorgyi. alteori. Şi alte tinere femei şi fete se bucură de zîmbetele lui. Mihail Szilăgyi îi povestise că avea nesfîrşite moşii în Valahia mică. mai tînără cu aproape treizeci şi cinci de ani decît el. Voi fi cu ochii-n patru. cavalerul întîrzia să i se prindă în mreje. În . Ochii lui nu vedeau zîmbetele ei graţioase. deoarece era urmărită de turci. peste măsură.îl vede pe cavalerul Ioan privind spre mama sa vitregă. Tatăl său.să i se fi părut numai ei. cavalerul Ioan se purtase cu totul altfel faţă de ea şi ..» Dar după danţ inima i se strînge mai tare. Fusese însă nevoită să-şi părăsească ţara şi averea.îi dăduse chiar unele speranţe. cea dintîi. ci rătăceau prin sala cea mare de ospeţe. Oricît se străduia fata. la rugămintea lui Szentgyorgyi.. totuşi. Gîndurile flăcăului erau în altă parte decît la vorbele ei pline de înţelesuri. era că el rămînea nepăsător la toate drăgălăşeniile sale. să se prindă de mînă cu Ion. Fata îşi simţea inima săgetată de-o suferinţă fără seamăn. mîndra Elisabeta făcuse în aşa fel ca ea..

Geloasa Elisabeta. Elisabeta. După destule şovăieli şi numai la stăruinţele lui Szilăgyi. Ajunsă pe terasă. se ascunde într-una din cele mai întunecate firide ale zidului. care dă pe una din terasele mai dosnice ale castelului. ca o mică sălbăticiune. fără balustradă. pe rivala ei. aşa cum devenise între timp sigură. Para se opreşte o clipă. Privighetorile cîntă. a cărei pricină. pe terasă. porneşte după ea. s-a furişat pe urmele tinerei femei. Cît cu inima. Şi nu atît cu urechea. 315 . singură şi neocrotită. Apoi începe să se plimbe. Şi iată că Elisabeta o zăreşte pe mama sa vitregă strecurîndu-se pe uşa din spate a sălii de primire. cu toate rugăminţile celor din jur. pînă sus. pe care abia au început să pîlpîie cele dintîi fă-clioare ale nopţii. Însă făptura care-l aşteaptă pe cavalerul visurilor sale de fată nu este ea. frîngîndu-şi mîinile. Cu inima bătîndu-l puternic.şi nunta se făcuse. Oftează adînc. Ci mama sa vitregă. nu numai de Elisabeta. Acolo. pînă la urmă Para primise această rugăminte de-a se căsători . Paşii bărbatului au fost simţiţi. Elisabeta mai mult simte paşii aceştia decît îi aude. În sfîrşit. O mireasmă de iasomie se ridică din parcul castelului. în aceeaşi clipă.această cerere în căsătorie. arătîn-du-i cîte primejdii pîndesc pe o tînără femeie. supraveghind-o cu ochi pătrunzători pe mama sa vitregă şi. Priveşte cerul senin. paşi sprinteni şi uşori de bărbat tînăr se aud urcînd scările. Noaptea este caldă. ci şi de Para. O urmăreşte pe scara cotită de piatră. totodată. Era însă limpede pentru oricine că între cei doi soţi nu domnea dragostea. cu paşi nesimţiţi. nu o destăinuise nimănui. pradă celei mai mari şi mai nestăpînite frămîntări. La drept vorbind. Tînăra femeie părea să fie mistuită de o adîncă suferinţă.

totuşi. Para.aşa cum credea .erau cele mai bune prietene.mama şi fiica . căzuse de groază şi scîrbă. să-l fie tată şi soţiei sale. S-ar fi făcut. Iar el îi mîngîie obrajii şi părul. era mult prea tîrziu. Elisabeta îşi acoperă obrazul şi ochii cu palmele micuţe. pe terasa aceea dosnică. încă din prima zi de convieţuire. Îi arătase. jertfindu-se . adăpostindu-se. ci ca două surori. încă mai spera. Fata căzuse în laţul întins de Ali-beg.pentru salvarea vieţii tînărului iubit de ea. fără să vrea. cu ajutorul locuitorilor din jurul Bucureştilor. Aleargă înaintea lui Ion. într-un bordei adînc şi pregătin-du-se de zor să reînceapă lupta. Dar ceea ce se întîmpla în clipa aceea pe terasă îi era Elisabetei peste putinţă să îndure.Aceasta . că nu ştie. Ochii i-au căpătat o strălucire neobişnuită. şi o reţea întinsă de oaste fusese pregătită să-l prindă pe căpitan. la vîrsta pe care o avea. oricît îşi ascute urechile. în acest caz. Amîndouă . împreună cu oamenii lui. Doamnă! Ştia! Şi. Înţelegea. o dragoste caldă.. 316 . la picioarele lui Ali-beg. cu trei ani în urmă.şi ea cu mulţi ani mai în vîrstă decît fiica soţului său . Spera ca totul să nu fie decît o nălucire. Comitele ar fi putut. în sinea ei. Ca pe altcineva să-l aştepte mama sa vitregă.s-a luminat la chip.. ci hălăduia liber. albe. îşi reaminteşte ziua cînd. nu le poate auzi decît în frînturi. Şi s-a făcut nespus de frumoasă . foarte bine. Mama sa vitregă era blîndă.aşa cum Elisabeta n-o mai văzuse încă niciodată. Mama sa vitregă i-a căzut la piept. Şi îi şopteşte cuvinte pe care Elisabeta. Se purtau una faţă de cealaltă nu ca o mamă faţă de fiica ei. că n-a văzut nimic. Cînd Ion aflase că jupîniţa pornise spre lagărul turcesc. acolo. Nu pe bărbatul iubit de ea şi pe care cu atîta ardoare şi-l visa de soţ. Deşi capitanul nu fusese prins.

cu prilejul turnirului. Iar. Asta îi redase ceva din vechea înfăţişare. Scăpase totuşi teafăr. Se dusese la Roma Pe la alţi prinţi creştini. Şi începuse s-o caute pe fată prin ţară şi peste Dunăre. Dar nu mai avusese mult timp să stea cu ea de vorbă. dobîndind mari izbînzi. spre nemaipomenita lui surprindere. Ion o zărise pe Para alături de bărbatul său. în palatul cel mic. Căzuse prins.De ce te-ai măritat? o întrebă căpitanul pe Para. Şi. se învoise. mişcat. poate tocmai de aceea . luîndu-şi inima în dinţi. O scăpase prin luptă. regele nu-i primise încă să stea cu el de vorbă despre voievodul Vlad. Dar jupîneasa îl implorase ca să se întîlnească la ospăţ. Ajunsese în Crimeea. Şi Ion. ceţoasă. cu toţi flăcăii lui. După aceea. Măcar că luase însă parte pînă atunci la patru bătălii în folosul regatului. la prietenul statornic al lui Vlad Ţepeş: Mihail Szilăgyi.sau. Pe-ascuns şi cu destulă greutate. Para îl recunoscuse însă din prima clipă. cărora regele abia le putea face faţă. o umbră vînătă. Scăpase. s-a îndreptat spre Buda. în cele din urma. Se împurpurase şi ochii începuseră să-l strălucească. reîncepuse lupta. bîntuiau în acele zile în Ungaria. . Clipa aceasta sosise. Pînă la urmă dăduse de urmele ei Bucur în seraiul lui Ali-beg de la Boian. Frămîntări mari şi grele. ci se grăbise s-o trimită. în cei trei ani care trecuseră. ca o furtună. schimbaseră cîteva vorbe. carel schimba înfăţişarea. Pe ochii altădată atît de luminoşi ai jupîniţei se aşternuse. pe loc. Szilăgyi îl sfătuise pe Ion să lupte şi în turnir. 317 .Cu toate că îşi dăduse seama că i s-a întins o cursă . Şi căpitanul putuse să se încredinţeze că grofina de Szentgyorgyi nu era alta decît fiica medelnicerului Archir. Dar Para nu mai era acolo.Ion pătrunsese. în Transilvania. La început nici nu-i venise să creadă că era ea.

. Numai că ea îl rugase atît de mult. serenisime rege.. Para se îneacă de plîns.Ce este? Spune desluşit! o întreabă Szentgyorgyi. de care mi-a fost silă. M-au dorit numai oameni haini. mama mea vitregă l-a amăgit. Fata se întoarce spre rege. 318 . .. numai pentru tine. repetă.. Elisabeta luase însă totul în serios.Cavalerul Ioan!.. cum ştii.... pe tine. Nu mă mai puteam întoarce la tine aşa. Magnaţii se grămădesc în jurul comitelui şi al copilei lui.Dar soţul tău? . înjosită. plînge cu sughiţuri. sînt pe terasă... plînge ea...Tînăra femeie îşi plecă fruntea albă şi îi răspunse: . să se mărite cu Ion. Cuvintele.... Zue şi Ali-beg.. acestea o făcuseră parcă să-şi piardă minţile.. şi el nu avusese tăria să i se împotrivească...Măria ta... ascunsă într-o firidă din zid.. Elisabeta o ia la fugă pe scări. Dar eu..... nu auzise decît cuvintele Parei: -. Cavalerul Ioan!.doream să fiu. şi cavalerul Ion. i-a dat întîlnire cavalerului Ioan. Trece prin mulţime ca o săgeată.. mai cu seamă... Se lasă o tăcere de moarte. Mulţimea îi face loc. . însă se stăpîneşte.. începe să-l strige: . îndrăgostită şi geloasă. Îşi dă seama cît suferă Para.. ca o ciută rănită. În braţele tale. femeile... mama mea vitregă. Iar. plîngînd. Dar în acelaşi timp înţelege că a făcut o mare greşeală. Căpitanului i se sfîşie inima. primind să se întîlnească pe terasă cu grofina de Szentgyorgyi..Soţia ta.Mie nu mi-a fost dată fericirea. Nemaiştiind ce face.. Îl apucă de umeri şi. Aleargă la tatăl său. dar şi ca o pisică sălbatică. Ion o crezuse numai o copilă... neclintit.. tînăr. din ascunzătoarea ei. Ea dorea. Şi încă Ion nu ştie că o altă micuţă grofină.E bun şi mă iubeşte. curată ca o floare. chipeş şi elegant se apropie. . Regele..

Mama mea vitregă este de vină. Brîna fusese sfărîmată..... cavalerul Ioan.Iată-l! Ţipă Elisabeta. Cavalerul Ioan.Elisabeta nu mai ţine seamă de nimic. era ruptă. a necinstit castelul acesta al Huniazilor şi a pătat numele glorioasei familii de Szentgyorgyi. Comitele Albert.. Pe ea s-o pedepsiţi. Veniţi. Are înfăţişarea unei mici hiene. în partea din mijloc. ordonă regele.Să mergem pe terasă. .. Dar căpitanul Ion o ocroteşte pe Para. în vremea asta.. Pe terasă nu este însă nimeni. Iar căpitanul încercase s-o scape pe Para. cată în jur.Ceea ce povesteşte fata nu poate fi crezut! rosteşte Szilăgyi.de Szentgyorgyi. în timpul cînd Szilăgyi se străduise să-l înscăuneze pe Mateiaş ca rege.care blestemă în gînd această nenorocită întîmplare .Viitorul vostru baron. care înconjura zidurile castelului. de asemenea.. Şi Mateiaş porneşte înainte. de toţi ceilalţi magnaţi şi de familiile lor . . Pe soţia sa nu o zăreşte nicăieri. N-am făcut nimic rău. de-a lungul unei brîne de piatră.. roşu ca racul.. Mulţimea grofilor murmură. Numai că brîna. Regele este uimit.. Cei doi tineri se reîntorc. trăseseră cu tunurile în castel... Ochii i-au devenit sticloşi. Cel mai mare dintre fraţii Zăpolya se îndreaptă spre rege... Marii aristocraţi. lipseşte. ducînd-o în braţe. Pe ea.Să ne întoarcem! îl roagă Para pe Ion. Para şi Ion o auziseră pe fată cînd coborîse să îi pîrască tatălui său şi regelui. Nu sîntem vinovaţi.. Obrazul i s-a aprins. urmat de Szilăgyi . spunîndu-i cu reproş: . Numai ea. Cu toţii urcă scările. Sînt de părere să ne întoarcem!. .. El nu e vinovat. gata să sară şi să sfîşie..Este adevărat! Adevărat!. . şi-o să vedeţi. 319 . ţipă Elisabeta.

Ochii Elisabetei sticlesc de gelozie şi furie: . ci i se adresă soţului său: ..Ţi-am povestit. nu poate scoate încă nici un cuvînt. de altfel. Era. nici măcar comitele de Szentgyorgyi. Cineva a adus o făclie.Am văzut-o la pieptul lui. Nu ştie ce-ar putea spune şi este.. fie el tînăr sau 320 . nu suferise niciodată vreo umilinţă. În toată viaţa lui. mai glăsuieşte Para... Para o priveşte pe fată liniştită şi uşor mustrătoare. Terasa s-a umplut de lume.îi preveni pe toţi . Prin minte o fulgeră un gînd: să se azvîrle în gol. Para nu-i ia în seamă cuvintele: . Dar nimeni... nu îndrăzneşte încă să se apropie de el. Elisabeta.Lui îi datorez totul. Acesta priveşte încremenit. cu gînd rău . Bătrînul Albert o priveşte cu ochii mari pe soţia sa şi vîrfurile răsucite ale mustăţilor groase şi albe i s-au lăsat în jos. Nu îi răspunse ei. . Acum pricepea multe. Ţinea la fiica ei vitregă şi o înţelegea.. mai ţine ea să spună. pe care este gata s-o tragă la nevoie. dinspre rîu. urcă adieri reci.Nimeni nu va putea să se apropie de soţia comitelui Albert.. majestate? îi vezi tată? îi arată iarăşi. De atîta supărare. Lumina ei joacă pe chipul căpitanului.cît timp voi fi în viaţă şi cu sabia-n mînă. Înfăţişarea bietului comite de Szentgyorgyi stîrneşte compătimirea celor din jur.. Nu ştiuse că îl iubea pe Ion. pe drept cuvînt.Cavalerul Ioan nu m-a iubit niciodată. i-a fost doar milă de soarta mea nefericită. încununată de lupte şi întîmplări care de care mai glorioase. un viteaz. cu degetul.. am îndrăgit pe-un tînăr din neamul meu.. Nu se temea de nimeni. De jos. Para se sprijină de balustradă..Îi vedeţi. mîniat pe Ion.. . Ea e de vină. Acesta strînge în pumn mînerul săbiei. În urmă cu trei ani.

să se arunce în gol. în frunte cu cei doi fraţi şi verii comitelui. trăgînd-o în mijlocul lor. . după această nefericită întîmplare. cu arma pe care singur şi-o va alege? întreabă regele Matei. vinovăţia sau nevinovăţia cuiva nu poate fi dovedită decît cu armele. Cîteva grofine se apropie de fată.Fata mea.De nu mă crezi.Aduceţi făclia mai aproape şi faceţi un loc larg în mijlocul terasei! ordonă regele.Cavalerul Ioan să fie pedepsit! strigă ei. Regele Matei îşi dă seama că.Aleg drept armă biciul cu măciulia de fier! îl vesteşte pe Mateiaş bătrînul Szentgyorgyi.. .bătrîn.Potrivit legilor cavalereşti. Încheie Para. o roagă cu blîndeţe bătrînul Szentgyorgy . între bărbaţi şi femei. 321 . Comitele îşi recăpătase însă întreaga stăpînire de sine. . sînt gata să ne despărţim. .. . Şoapte de dezaprobare izbucnesc pretutindeni..Tată. nici vorbă nu mai poate fi să-l înalţe pe Ion la rangul de baron.. într-o asemenea împrejurare. în acelaşi timp. se hotărăşte el. . fără ca Szilăgyi să-l mai poată de astă dată stăpîni.El nu e vinovat. dacă Ion va cădea.. Para priveşte tot ceea ce se întîmplă cu o tristeţe fără seamăn. Cine primeşte să lupte împotriva cavalerului Ioan. Patru sau cinci magnaţi îşi ridică. E hotărîtă. Şi nu înţelegea să răsplătească jignirea decît scăldîndu-l pe vinovat în sînge. . Dacă ar fi făcut un asemenea lucru. mîinile. Numai magnatul Szilăgyi o priveşte înţelegător pe copilă. Elisabeta are ochii în lacrimi. ar fi-nsemnat ca iarăşi să-l răscoale pe nobili. . mîndră...Cu cavalerul Ioan mă voi lupta eu însumi. Magnaţii sînt furioşi. îl roagă ea.. dă-te la o parte. să nu-l ucizi. Numai ea.

în mîini. Ţinea. pe orice cavaler. în schimb. Ion sare însă la o parte. un bici cu măciulia de fier. Ion mai primeşte o lovitură în braţ şi alta în 322 . De capetele acestor toiege atîrnă cîte un lanţ. Nu ştia nici să lupte şi nici să se apere de el. la mare depărtare de el. Îl învîrteşte în văzduh. pentru întîia oară. La cea de-a patra. mai departe. Cei doi bărbaţi îşi desfac săbiile. Dreptul la cea dintîi lovitură îl are comitele de Szentgyorgyi. Doamnele sînt rugate să se îndepărteze puţin.şi comitelui îi cade biciul din mînă.În lupta cu această armă comitele Albert era neîntrecut. Îl apucă însă cu mîna stîngă şi luptă. De fiecare lanţ este legată cîte-o măciulie cu gurguie de fier. Acum atacă Ion. Le încredinţează unor scutieri. Magnatul smulge din mîna scutierului toiagul. şi măciulia se izbeşte de perete. ele se află în primejdie. Ţinteşte la picioare. a treia lovitură. Cu o asemenea armă. fiind lungi. La rîndul lui. ca să-l doboare pe cavaler şi apoi să-l ucidă cu-o lovitură în cap. Li se aduc. cu orice preţ. Amîndoi sînt siliţi să se oprească din luptă şi să le deznoade. lanţurile se încolăcesc. comitele ţinteşte a doua oară.Cu arma aceasta veţi lupta! încuviinţează regele. Măciulia de fier îl izbeşte pe cavaler în şold. Era poate singura armă pe care Ion nu avusese încă prilejul s-o mînuiască vreodată. două toiege lungi. şi pe soţia lui să o trimită la mînăstire. din două lovituri date în cap sau piept. Regele dă semnalul de începere a luptei. dar fără să-l nimerească pe adversarul său. pentru că bicele. O izbitură în umăr . îndîrjit. pentru tot restul vieţii. un luptător dibaci îl poate doborî. Iar el voia să-l răpună pe Ion. Cu coada de fier a biciului opreşte. chiar dacă acesta e ocrotit de platoşă sau coif. . Ion dă şi el o lovitură. Cu carnea strivită şi însîngerată. acesta se clatină.

nimereşte cu pieptul în sabia lui Ion.O confirm! dă putere de lege regele Matei rugăminţii lui Ion. din mîinile scutierului. 323 . cînd magnatul se avîntă. Lupta s-a încheiat. Şi. Cavalerul valah îşi prinde şi el sabia. Dar n-apucă să-şi termine cuvîntul. Trece. pregătindu-se să-l străpungă pe învingătorul lui. ucide-l!. tata.. Comitele Albert va fi înmormîntat cu cea mai mare pompă. În ce-l priveşte pe cavalerul Ioan. ne va părăsi ţara chiar în această seară şi nu se vă întoarce fără de voia noastră. Ion se dă într-o parte. Soţia şi copila lui vor moşteni toată averea şi vor trăi în pace.. Magnatul şi-a căutat singur moartea.. revenindu-şi. Pentru că Szentgyorgyi. Cavalerul se întoarce spre jupîneasa Para. şi dintr-o latură se aud îndemnuri: . Şi. Ţîşneşte de sub arcada porţii. pe punte. Ion a ieşit învingător.. Serenisimul rege este rugat să o confirme. Elisabeta ţipă: . Cavalerul se pleacă întîi în faţa regelui.Doamnă.Fereşte-te. Elisabeta plînge..piept.. dar comitele este izbit în obraz. sabia.. şi-şi pierde cunoştinţa. Calul i-a fost adus. Însă cîţiva mari nobili îi cer lui Mateiaş dreptul de răzbunare. tot atunci. . Para se sprijină de-un stîlp... se pleacă şi-i spune respectuos: . sub ocrotirea noastră.Aveţi dreptul să vă răzbunaţi doar în afara hotarelor noastre! le dă răspuns regele. Sare pe el. Tocmai la timp. îşi şi înhăţase.. dovada nevinovăţiei voastre a fost făcută. Trage de hăţuri. Coboară scările. apoi a Parei şi a lui Szilăgyi. .. din mîinile celuilalt scutier. E galbenă ca un cadavru..Nu te lăsa. în trap.

* Făcînd cea din urmă încercare de a-şi trezi stăpînul rănit. Pe zidurile înalte ale cetăţii se zăresc umbre tăcute şi ameninţătoare. Călăreţii . încordaţi. prin desişul adînc al unor nori. îi scapără numai amintirile. armăsarul necheză încă o dată. tremurat. Înaintea lor se zăreşte şanţul întunecat. rănitul. ca de smoală. Căpitanul. Călăreţii se neliniştesc.Pornim! ordonă Ion. . către zidurile unei cetăţi. Bărbatul îşi întoarce spre Negru capul. Privesc. ca nişte fulgere. în care apa clipoceşte. Răsună cîntecul de huhurez. se ivesc scînteieri de făclii. pînă la poalele cetăţii.în afară de Gheorghe. în sine. în curînd. * «E Vişegradul!» o recunoaşte. Străjerii scrutează noaptea. nu-l vede. în aceste ultime ceasuri ale vieţii. pe o cîmpie ninsă de lună. uşor.sar de pe cai. se pierde în valea întunecoasă. Înoată. 324 . care adună iute hăţurile din mîinile celorlalţi trei . Şi. Ici şi colo. Deşi este cu ochii deschişi.Se-avîntă în galop. Sub frunte. * Un cal a nechezat.. Alexe şi Năstase se aruncă în undele reci. sclipitor. Vede şi aude un mănunchi de călăreţi. la cîte o fereastră. Se furişează prin ierburi. Călăreţii s-au oprit sub un pîlc de mesteceni tineri. ţinîndu-şi armele ridicate deasupra capetelor.

De trei. fiindcă a stat închis. ani aşteaptă ceasul acesta. voinică. de cum va scăpa. Vlad se va şi uni cu oastea otomană şi va lovi întîi Ardealul. Radu. uşor şi repede. în sfîrşit. . Dar cît trebuise să se zbuciume! Cîte fusese nevoit să îndure! Degeaba îngenunchiase înaintea Papii şi a altor mari domni ai pămîntului. Şi Ion începe să se caţere pe ea. Regele săvîrşise greşeala de a-i da iarăşi crezare lui Radu. printr-o iscoadă dibace din Braşov.Bine te-am găsit!.. Sare pe fereastra turnului. neobosit.. izbutise să afle destule din cele cîte se puneau la cale pentru eliberarea lui Vlad. Inima îi bate furtunos.L-am înştiinţat încă de ieri. pe frînghie. Visul i se împlinea. alunecă de-a lungul zidului o frînghie. Egumenul Sisoe. Ion . a fost cumpărat de turci ca să-l ajute pe Vlad să se elibereze. lată-l c-a şi ajuns. arătîndu-le nedreptatea.pentru sărmana ţară! Iar regele s-ar cuveni să plătească odată pentru greşeala sa. pe lîngă alte mărturii mincinoase.De sus. îl prinsese şi-l adusese pe Sisoe la Buda ca să mărturisească adevărul.. Domnitorul a aflat că sosesc? . şi apoi Buda. şi-un răvaş al lui Radu. Deşi muncit de asemenea gînduri. De trei ani îl visează. Acesta aducea cu sine. Năstase o prinde. a bătut. printr-un bilet. trist. răsună vocea plăcută a vechiului său prieten Mihailo căci el este acela care i-a întins mîna. susţinea în scrisoare Radu. cu zvîcnituri grăbite. Şi-un alt trimis pornise de la curtea domnească din Bucureşti către palatul lui Matei Corvin din Buda. 325 . O mînă prietenească. Dar. Ion nu încetase nici o clipă să se caţere. i se întinde.Bine-ai venit. ca un şarpe.Şi o nechibzuinţă ca aceasta va avea urmări rele cugetase. strigîndu-le că Radu cel Frumos era un trădător! Degeaba îl căutase. . .. Şi ceasul.. dornic să se răzbune. pe Tit.

între străjerii de la Vişegrad. măria sa ştie! se bucură Ion.De aproape doi ani.. regele îi aprobase prizonierului său .Chiar adineauri. şi în primul rînd pe grămăticul Farmă. Regele pusese condiţia ca slujitorul să fie vîrstnic. . Îi place să stea cu el de vorbă şi să cunoască tot ce e nou prin lume.. Şi se aşteaptă noul medic. să vină medicul cetăţii. Ceilalţi valahi la fel. prietenul comandantului cetăţii. Şi Tit se închisese din acea zi. în cetate.Nimeni nu-i va îngriji cu mai multă credinţă şi pricepere decît mine! îi asigurase tatăl lui Bucur pe valahii din Buda. căpetenia lor în timpul lipsei lui Ion. Îl încredinţează Mihailo. Obişnuieşte. în oastea de călăreţi a regelui. între străjeri.Aşadar. .Cum vom ajunge la el? .Măria sa e sănătos? . în urma stăruinţelor comitelui Mihail Szilăgyi.Şi-acum?.să aibă un slujitor român. Grămăticul Farmă fusese de acord. Şi omul cel mai potrivit era Tit. În ce-l priveşte pe Mihailo. Devotamentul fostului păpuşar faţă de domnitorul său era nemărginit. . . .E sănătos tun. să-l cheme la sine pe medic. cînd am dat semnalul. După aceea. este adevărat. Medicul era un bătrînel cumsecade. acesta se înrolase de la început. potrivit înţelegerii cu Farmă..Ştie şi te aşteaptă!. atunci cînd comitele le ceruse un slujitor pentru măria sa Vlad. în afară de unguri.ceea ce el ceruse încă de la început . fusese mutat. De altfel. Sporovăia mult. de-asemenea cu sprijinul lui Szilăgyi. în temniţa de la Vişegrad. după înţelegerea noastră. în vreme ce îl ajută şi pe Alexe să se caţere pe frînghie. ..Medicul cel vechi a părăsit încă de ieri Vişegradul. după cum a fost totul orînduit. Tit trebuia să ceară. Ion se înveseli: 326 . . dintr-o îndepărtată garnizoană. Încercă să scurteze Ion povestirea. se mai aflau şi unii oşteni de alte naţionalităţi.. rîde Mihailo. de bună voie.. lîngă stăpînul său.

Alexe trebuia să dea semnalul. îi dă cele din urmă sfaturi lui Alexe. Îşi părăsise hainele ude şi îmbrăcase un rînd de straie dintre cele care îl aşteptau gata pregătite în cuierul din încăperea medicului. Acesta. Acesta trebuia să rămînă în turn şi să nu deschidă nimănui uşa.Dacă nu ne surprinde comandantul.Eu mă voi da drept noul medic. totul va merge de minune. 327 . Ion şi Mihailo o iau pe un coridor lung. Coboară cîteva trepte. care orînduise totul şi se întrecuse pe sine în prevederi. de lemn. decît lor înşile. Străjerul le dă drumul. Cu-adevărat.N-a venit decît azi! îi explică Mihailo. Noul medic al Vişegradului nu s-a supărat. Părăsind încăperea. Ies pe o terasă descoperită. cu săbiile pregătite. ..fiindcă domnia sa dormea dus .. Mihailo. Lui Ion nu-i este teamă. Se simte însă tulburat.. strigătul de huhurez. Dacă. îi răspunde Mihailo. acesta fiind. de-a i se ocroti cu grijă sănătatea şi viaţa. la înapoiere. Ion şi Alexe se lipesc de perete. Să nu se supere deci medicul că îl trezeşte la miezul nopţii.E noul medic! i-l arată Mihailo. deoarece vina nu e a lui. totuşi. un străjer. Se îmbracă . . Ca un făcut. nu se simţea tocmai bine.Cum de nu l-am văzut încă? se minunează străjerul. . Mihailo. Şi rugase să fie chemat medicul. . întreabă cine bate. Tit. Trec mai departe.. Glasul de-afară răspunde că este un oştean din corpul de pază al principelui Vlad.. Aici îi opreşte. cu repeziciune. ca de obicei.Întoarce-te liniştit. . potrivit poruncilor date de rege. despre care toată lumea ştie că este străjerul încăperii locuite în turn de medicul cetăţii.şi vine imediat. s-ar fi întîmplat ceva rău. întîia oară. Ion tocmai se schimba în vremea aceea. în clipita aceea se aude o bătaie puternică în uşă. după cum îl înştiinţase slujitorul său.

Străjerii deschid uşa. Măria ta.. Clopotul bate. îl sfătuiesc străjerii. răzimaţi de ziduri. Vedeţi să nu se prăpădească. Uşa se închide. dincolo de vestibul..» în sfîrşit. La lumina unei alte făclii.Voi face tot ce-mi stă-n putinţă. Acolo este domnitorul. le răspunde Ion. principele valah este bolnav. A trăit cele mai de necrezut întîmplări. Vino. Mihailo le spune tuturor că acela care-l însoţeşte este noul medic . cîţiva străjeri.Măria ta.. de sub o boltă scundă.. Îl voi vedea pe măria sa Vlad. Grilajul de fier scîrţîie. Coridoarele Vişegradului sînt mohorîte. Trece de uşă. . . pentru că serenisimul rege s-ar supăra rău.. alături de Mihailo. La capătul lui se zăreşte o uşă scundă de fier. Şi.. căpitanul a luat parte la zeci şi zeci de bătălii. ridică grilajul.. îngenunchind. Dar întîlnirea aceasta cu domnitorul Vlad înseamnă pentru viaţa lui mai mult decît tot ceea ce săvîrşise şi îndurase pînă atunci. . se află. îmbrăcat în hainele strîmte ale medicului cetăţii. miezul nopţii. veghează. înarmaţi cu săbii şi suliţe. au pătruns în cel din urmă coridor pe care-l au de străbătut. Oştenii. luminate abia ici şi colo de cîte o făclie.Vino. care păzesc vestibulul. zice tînărul căpitan.. răsare Tit.Deşi încă atît de tînăr. dintr-acelea pe care istoria le-a însemnat pe răbojul ei cu crestături de foc. Ajunge într-un vestibul îngust şi îngheţat. luminat slab de o făclie. îl cheamă el. . În faţa ei.şi drumul li se deschide. măria sa te aşteaptă.Grăbiţi-vă. 328 . Ion intră în încăperea alăturată.. în momentul acela. se vede un grilaj des. Căpitanul Ion păşeşte în aparenţă liniştit. ci inima lui şopteşte: «Îl voi vedea pe domnitorul meu!. Străjeri. Coboară alte cîteva trepte. reci. Şi nu gura. în picioare. Mihailo le spune cine este Ion.

Pe o asemenea jalnică laviţă de lemn este silit să stea voievodul lui. acoperit cu cîteva velinţe romăneşti de lînă şi cîteva blănuri de oaie. la care domnitorul şi Tit . Pentru întîia oară bagă de seamă. Vlad şi-a alcătuit . Este la fel de înalt. Mai la o parte. acela care. că sînt la fel de semeţi şi cu umerii deopotrivă de laţi. 329 .un fel de hartă a lumii. Îl prinde de umeri. după cugetul său. într-un fel de chenar mare.acesta din urmă fiindu-i domnitorului său calfă şi ucenic . Domnitorul Vlad se află înaintea lui. Un pat de lemn. Făclia de pe peretele din fund împrăştie o lumină bolnavă. Prin fereastra zăbrelită se vede luna. cu mirare.Aşază-te alături de mine. le uitase. drept şi măreţ . Ai principelui Vlad s-au făcut mari şi cenuşii-tăioşi. În temniţă. Îl strînge la piept.Şi nu mai poate spune nimic. Tit îi priveşte. împărătesc? Încăperea este săracă. aşa cum fuseseră odinioară şi-acelea ale lui Vlad. merita să aibă un scaun de aur. înainte de a ajunge aici. dar în putere este limpede că îl întrece. ce se vînd o dată pe lună la tîrgul din Buda. din fier. fiule. Toate acele vorbe. se află într-un colţ. . îi arată Vlad o laviţă de lemn. Vlad nu mai are zvelteţea lui Ion.folosind drept material lutul şi ceara . gîndite îndelung şi rostite. a devenit cărunt.parcă mai înalt şi mai măreţ decît îl cunoscuse vreodată. Vlad nu se sfiise şi învăţase de la Tit meşteşugul cusutului de haine . cu miez.lucrează laolaltă veşminte. Pletele tînărului sînt bălaie. în taină. Ion îi sărută mîna. părul domnitorului s-a întunecat. Domnitorul îl ridică. Puţin mai la o parte.meşteşug în care aproape că îl întrecuse pe învăţătorul său. ca soarele în zori. Ion se îndurerează. se vede masa scundă de lemn. Ochii lui Ion au strălucirea lacurilor albastre-verzi.

Apoi Ungaria. se vede restul lumii şi.noi ne-am întărit în mînăstirea Tismana. în Carpaţi. imperiul otoman.principele şi-a înfăţişat ţara nu numai cu munţii. precum ne-ai poruncit. Rusia. Plugarii îşi ară ţarinile. Valuri din lut şi lemn colorat ce unesc sau despart toate aceste ţări. La Stambul . somnul. a fost trasă în ţeapă. În jurul Valahiei. Ion auzise de la duşmanii lui că. modelată de Tit. Nu era însă nimic adevărat. o păpuşă de ceară. înfăţişîndu-l pe Mahomed al II-lea. Despre măria sa Vlad. livezile şi pădurile ei. în temniţă. Cu-o mişcătoare dragoste. A ridicat la loc cetăţile dărîmate de Ali-beg. Ne-am continuat lupta. Lîngă biserică. în celelalte cetăţi. Ion are grijă să-l amintească voievodului mai ales meritele lui 330 . pescarii plutesc cu bărcile.. apele. Şi.Ce veşti îmi aduci? îl întreabă Vlad. unde se găseau încă ienicerii lui Mahomed. ... din partea unui om socotit în genere de-o mare asprime . închipuindu-şi că face lucrul acesta cu achingiii sau spahiii lui Mahomed. Pe Dunăre.Măria ta. după ce. pe scurt. în timpul nopţilor. mai întîi de toate. luîndu-l părinteşte pe Ion pe după umeri. se află Valahia. ai plecat din ţară vrusese să spună «după ce-ai fost întemniţat». dar nu avusese putere să rostească cuvîntul acela îngrozitor . ogoarele. . ţinuturile tătărăşti. Polonia. pajiştile.fostul Constantinopole al imperiului bizantin a alcătuit din lut biserica Sfînta Sofia. toate cîte se petrecuseră. ţările din peninsula Italică şi statul papal.. îi răspunde Ion. ciobanii îşi pasc oile. Moldova şi Transilvania. A pus străjeri valahi pretutindeni. cele nemţeşti. dorind să-şi potolească setea de răzbunare. ci şi cu o parte din locuitorii săi. arată cum vede principele valah desfăşurarea viitoare a luptelor pentru salvarea Europei de pericolul otoman. se obişnuise să-l tragă în ţeapă pe şobolanii care îi tulburau.În mijlocul hărţii. Povestindu-l apoi.

Şi sufletul meu va fi alături de voi.Lupta în numele libertăţii nu se dă niciodată în zadar... ...Bucur care.Dacă măria ta ar fi în fruntea noastră. care ne-a costat destul sînge.. tu şi soţii tăi. Pentru ea trebuia să lucreze mai întîi.. şi să le înţeleagă tîlcul.. ....Toată această luptă pe viaţă şi pe moarte. nu le da încă pace nici oamenilor domniei şi nici otomanilor să-şi rumege. Nu putea s-o primejduiască.. a dobîndit o rană. fiecare picătură de sînge vărsată va rodi. Ba încă a mai pus la cale să-ţi cucerească Chilia?!? Numai că. l-am înţeles..Măria ta dacă ai fi fost chemat în ajutor. Se străduiesc parcă să vadă cine ştie ce lucruri depărtate şi tainice.Cît timp veţi ţine.. măria ta. armele-n mîini. în ceasurile sale de răgaz. . . Ochii mari. la care căpitanul abia după aceea avea să se gîndească îndelung. Uitîndu-se la domnitorul său. zice înăbuşit Vlad.Şi noi în cine socoteşte măria ta că am putea să ne încredem. oftează Ion.În Ştefan al Moldovei.. la asediul Chiliei.. Dar astăzi mi se pare un adevărat noroc că cetatea Chilia n-a încăput în ghearele lui 331 . nu ne-a făcut să înaintăm. cu nici un pas. cenuşii. . în fruntea cetelor de răzvrătiţi de peste Olt. dorinţa de neatîrnare a neamului valah va trăi. trebuie să-ţi mărturisesc cu ruşine. . deşi eu însumi i-am dus solia prin care-l cereai ajutor?. dintre toţi crai şi domnitorii lumii? întreabă Ion.. oricît m-ar apăsa de greu aceste ziduri. Mai devreme sau mai tîrziu. din viitor. spre ţelul pe care-l urmărim. . . după ce vorba se purtase pe o mulţime de cărări şi în jurul a nenumărate lucruri.Poate că nu. . prada.. După o vreme..La fel ca tine. . sînt încredinţat că nu te-ai fi purtat astfel. mărturiseşte Vlad. Ion se cutremură. după pofta inimii.... m-am mîniat şi eu!.În domnitorul Ştefan? Acela care te-a uitat în ceasul de restrişte. ai voievodului. Avea răspunderea Moldovei. sfredelesc zidurile. căpitane Ion.

. Să nu se işte bănuieli. Ioan m-a îndemnat s-o aleg pe nepoata lui. .Un singur lucru mai aveam să-l întreb pe măria sa. Mihailo a aşteptat afară prea mult.. Oricum.. în cinstea căreia să lupt..Regele îşi va da singur seama. drept răsplată a 332 . .. văzînd că revărsatul zorilor se apropie. pînă la reîntoarcerea mea în scaun. Voievodul Vlad stă o clipă pe gînduri. serenisimul rege ceea ce-nduri măria ta.Întreabă! îi făgădui voievodul. şi şi-o va îndrepta. Dintr-o învelitoare de catifea şi aur ridică un inel împodobit cu o piatră mare. povesteşte el. cît de curînd. deocamdată.Cea dintîi datorie a voastră. măcar în parte. atunci în vîrstă. mai ales. mărturiseşte Ion. în locul lui.. scumpă.Ce trebuie să facem? Ochii voievodului scînteiază: . trebuia să-mi aleg o tînără fecioară sau doamnă.. Ioan de Hunedoara a pus la cale un turnir. un domn plin de credinţă faţă de el. Elena. ci-n mîinile lui Ştefan. .Faţă de regele Matei cum să ne purtăm? .. de paisprezece ani. . înainte de-a mă urca în scaun.Eu sînt încredinţat.. Potrivit datinilor cavalereşti. Să sufere.. . Iar Ştefan să aşeze. se amestecă Tit. îţi repet. Este timpul ca Ion să plece. este ca Radu să fie pedepsit.. Îşi vîră apoi mîna într-un buzunărel de la piept.. răspunde el tăios. numai în el poţi avea încredere. de greşeala lui.Eram încă la curtea din Buda.Măria ta. ne va da ajutor. a ta. după ce se uitase pe fereastră.. Cînd... După ce am învins... într-o zi..Mahomed.. M-a poftit şi pe mine să iau parte.Principesa Elena Corvin aşteaptă de la măria ta un semn. Voievodul Vlad surîde: . . poate. . îşi aminteşte Ion. şi. că regele..Aş vrea să-l putem pedepsi şi pe el!..

Tropăie iar semeţ. * Negru. Pe urmă.. Nunta. principesa te roagă să-l trimiţi veşti!. Eu îi doresc să fie fericită.. a dat greş.. Jertfa fără de care biruinţa nu poate fi. ciulindu-şi urechile. nu mai îmi doresc. «Sînge şi moarte!. izgonită mai adineauri. . ascultă.. printr-o solie. Vlad îi întinde bijuteria lui Ion. fără vreo altă vină. s-a făcut după şase ani. pe lîngă cîţiva mari boieri.Fericirea mea? spune domnul. Ea n-a putut veni în Ţara Romănească la timp. răsună urletul lung al unui lup. În depărtare. Şi. 333 ...E dezlegată de jurămînt. cum ştiţi.. . din care a făcut parte. ca soţie a mea. Şi astăzi. cu banii dobîndiţi. s-ar putea crede că urlă lupii.. luptele s-au înteţit. la mînăstire. Şi eu. Alte urlete Floroase îi răspund. .. căpitane Ion. Haita s-a adunat. Şi-a uitat oboseala şi rănile. cum iarăşi prea bine cred că ştii. şi grămăticul Farmă.. Sînge şi moarte!. Dar grămăticul Farmă a reuşit s-o vadă.. Şi principesa i-a dăruit o parte din bijuteriile ei. am auzit c-a fost trimisă. Noi sîntem meniţi jertfei. îşi cheamă haita. Ca un cîntec al iadului. S-au făcut unul singur. Urletele fiarelor strînse laolaltă se împletesc. după ce-am fost închis. Sînge şi moarte omului şi animalului care mai trăiesc încă!. ca el să poată încerca cumpărarea paznicilor măriei tale. în afară de aceea pe care mi-o poate aduce lupta şi biruinţa împotriva vrăjmaşilor neatîrnării noastre. Numai că încercarea aceasta.» Armăsarul se saltă în picioare. principesa mi-a dăruit o cunună din pietre de granat lipite cu foiţe de aur şi inelul acesta. Totul nu a fost însă într-un ceas bun. Ne-am logodit..victoriei. altă fericire. Fiara. Îi dă ocol rănitului: Nările îi palpită.Dar fericirea măriei tale?! .Aşa e! spune Ion.

Nu celelalte răni. ceasurile îi sînt numărate. * O casă albă. după întoarcerea de la Vişegrad. spre care urcă. Însă lucrul acesta i se mai întîmplase şi altă dată.. zorile abia au început să răsară. Sforăie mînios şi. unde a mai rămas o vreme. în odaia unde căpitanul Ion doarme. să-l dea o sorbitură fierbinte. ci doar aceea de la frunte îl făcuse să cadă. ori lupii îl vor sfîşia. Încă nu ştie ce să facă. pe încetul. În gîndurile pricinuite de fierbinţeala lui.» urlă lupii. Gheorghe năvăleşte. ca o pavăză vie. o mulţime de lucruri cu privire la domnitorul lor. de piatră. la intrarea lui Gheorghe pe uşă. alături. înaltă. în acea lume tainică a sufletului său. Îl trezeşte cu strigătul: . Ea îi dăduse fierbinţeala.Să intre! se bucură Ion care. furtunos. Dacă era atunci. Pe cerul roşu al Budei. tropăind. Aşa. punînd mîna pe sabie. Stînd în dreptul bărbatului. mai departe. ce mai poate aştepta altceva decît moartea? Armăsarul ascultă. din uliţă. Îşi priveşte stăpînul. fortificată. rănitul s-ar înviora. ridicîndu-l din zăpadă. armăsarul ascultă. Ori viscolul îl va îngheţa de tot.) 334 .A sosit un trimis de la cetele noastre din ţară! . îi dă un ultim ocol stăpînului. Oşteanul trăieşte. ca să orînduiască. a sărit din aşternut. Se pare că nu mai trage nădejde să-l trezească. Se simte gata pregătit să-l înfrunte pe lupi. de cînd şade fără învoirea regelui în Buda. Era adevărat că pierduse mult sînge.. o scară răsucită. (A devenit deosebit de prevăzător. ar fi rămas în şa.«Sînge şi moarte!. Şi-acuma încă de s-ar găsi o mînă care să-l lege rana şi. Oricum. o fiinţă omenească gata să-l sprijine. împreună cu Farmă.

Din partea cui? întreabă Farmă.A vînzătorului Radu! Aşa e!. şi eu sînt nerăbdător să aflu ce este cu Tismana. Bătu-l-ar bunul Dumnezeu de ticălos şi de nemernic!. izbucneşte Ion. răsplata!. pînă la urmă... . se-ndreptau spre Tismana.. . nu numai romăni. un baltag muntenesc. Că nu-i mai vine odată răsplata! Căpitanului Ion îi place îndîrjirea trimisului. haide. noduroase. dar se întoarce numaidecît cu solul. Îl bate pe umăr. într-o zi răsplata care i se cuvine o să şi-o primească.Dar. îi răspunde flăcăul. .. pe care să nu îl ajungă.N-ai grijă. .Nu sînt nici zece zile de cînd am fost vestiţi de nişte drumeţi că un boier şi-o ceată de oşteni..Ce s-a-ntîmplat? Te-a trimis Bucur? îl întreabă Farmă. Şi? întreabă nerăbdător Farmă. răspunde trimisul.Ne-am mirat şi noi c-au îndrăznit.. Gheorghe. .Şi?. ... . cu nişte mîini mari.Oamenii care-l văzuseră şi-l auziseră pe oştenii domneşti vorbind.El m-a trimis.A vînzătorului Radu! îl îndreaptă. .Din partea lui Radu... haide. repetă trimisul.Nu e nici un răufăcător pe lume. acoperit pe cap cu o căciulă brumărie şi-avînd înfipt la brîu. Tuşeşte de două ori şi începe să spună: . .. Gheorghe.. ne-au povestit că aceştia aduceau cu ei nişte porunci de-o străşnicie deosebită. înţelepţeşte. răutăcios. Acesta este un flăcău zdravăn. rosteşte. . rîzînd: . grămăticule.. mai spune căpitanul.. care s-a grăbit şi el să vină în odaia lui Ion.Au îndrăznit să se îndrepte către Tismana?. cît timp boierul se odihnea. Îşi scoate apoi căciula. în rateşul din Slatina.Gheorghe ţîşneşte afară. 335 . ci şi turci... . voinicule! . Îşi desprinde baltagul. Îşi leapădă sumanul. că schimbarăm vorba. sub sumanul de lînă.

îndată. însă doar cu cîte-o fiertură de mei şi apă. Farmă. rîde tare trimisul. după ce-am aflat ţelul pentru care se duceau la Tismana.Şi i-aţi ajuns? îi grăbeşte povestirea Alexe.. în fiecare zi. Acolo e firitisit. Şi domnia sa Bucur îl strînge-n chingi să vorbească.Dar pe boier l-aţi ucis? întreabă Năstase. deoarece vina lor de-a fi în slujba lui Radu este mai mare decît aceea a turcilor. . despre care toată lumea ştie că. 336 . cînd simt duhoarea mistreţilor.Pe boier. i-am tras în ţeapă. . Pe el ne-am mulţumit numai să-l cetluim în ştreanguri şi să-l luăm în pădure. ..Ne-am luat deci după ei. chiar şi pe oştenii boierilor. are părerile lui.l-aţi judecat în faţa mulţimii? întreabă Ion. pe cei rămaşi cu viaţă. nu!. .. Bucur ne-a poruncit..Uriaşul Năstase intră. . ca vînătorii. zicînd că trebuie dată o pildă acelora care s-or mai încumeta la astfel de drumuri. . Trimisul îi mulţumeşte lui Năstase. spune mustrător Ion. ... încearcă să se scuture de partea lui de vină trimisul. care se ivise şi el în uşă..l-aţi biruit? vrea să ştie. iarna.Căpetenia noastră . în acea clipă.. din care se ridică aburi.. împrăştiind o mireasmă plăcută. lucrul cel mai însemnat.. din băieri. Soarbe din ulcică. ..Cine să-i mai judece? rîde trimisul. sugîndu-şi mustăţile. în anumite privinţe. . . fără judecată înaintea mulţimii..adică locţiitorul domniei tale. Iar. . şi gata. i-am tras în ţeapă.Aproape de satul de lîngă Jiu. şi îşi urmează cuvîntul. cu vinul proaspăt fiert şi îndulcit cu miere.. aşa cum se cuvine cinului boieresc.l-am biruit! răsuflă trimisul. .. Craiova.Acuma.Nimeni nu are dreptul să-l ucidă pe cei lipsiţi de arme şi învinşi. aţi făcut-o. aţi făcut-o! se sileşte să împace lucrurile Gheorghe.

. în scrisoarea lui. Iar fata. Tot atunci. Îl cunosc bine! glăsuieşte Farmă. nici mai puţin. .Cine este boierul şi ce mărturisiri a făcut? .. Numai pe măria sa Vlad îl preţuise căpitanul mai mult decît pe fostul mare logofăt Lazăr. . nici mai mult. . s-au făcut cercetări. despre o anumită scrisoare primită la palat din partea marelui vizir.. care îşi slujise atît de credincios ţara şi se jertfise. mai întîi. .Copila marelui logofăt LazărL. numită Oltea.Mărturisirile sale sînt acestea. amănunţit.A mărturisit tot. ca să o smulgă de-acolo pe sora sa de suflet Roxana. cu o voce neaşteptat de slabă şi de tremurătoare..Şi-a spus ceva pîn-acum? vrea să ştie Farmă.Şi cine a fost această nefericită femeie? grăieşte Ion. Şi trimisul începe să povestească. Ion se întoarce spre flăcău: . continua marele vizir. Oltea era.. În scrisoare. Cele patru cuvinte cad ca un trăsnet în inima lui Ion. Şi ceea ce nu ne spusese încă de la-nceput! răspunde trimisul. Aceasta fusese dăruită de Mahomed. tot unul dintre cei care-au venit cu Radu şi Zue de la Stambul. cum stolnicul Dobre îi destăinuise lui Bucur. marele vizir reamintea lui Radu isprava căpitanului Ion săvîrşită cu patru ani în urmă. favorita slăvitului sultan. unui mare han. După ce fata a fost scăpată din harem. în semn de prietenie...Boierul este stolnicul Dobre. luptînd pînă la capăt pentru păstrarea libertăţii ei. cînd acesta pătrunsese în haremul sultanului la Stambul. căpitanul a luat din haremul sultanului şi pe-o fetiţă a unei alte cadîne tot de origine valahă. Murise însă pe drum şi trupul ei fusese azvîrlit în mare.. laolaltă cu ostile turceşti.. Şi astfel s-a aflat cine a fost mama ei. Aşadar. decît însăşi nepoata marelui logofăt Lazăr! Vestea aceasta îi uimeşte pe 337 ..Ah! Stolnicul Dobre!. rămăsese să fie crescută în taină de Fatma.

Acesta. aşezată cam la marginea tîrgului.. care mai de care. unde bărbatul ei voise s-o ascundă. vreo rudă în robie. căpitanul lacşici îl slujeşte pe comitele Szilăgyi. Se lasă cîteva clipe apăsătoare. cînd au răpit-o achingiii.Şi ce porunci primise boierul Dobre să împlinească la Tismana? mai întreabă Ion. .toţi. deşi cunoaşte sigur.. Fusese însă înfrînt. peste măsură. prin marele vizir. . Afară se aude forfota. De doi ani.Cîinele.Sultanul Mahomed. sărmanei.. ticălosul.. izbucnesc. Casa în care se găsesc răzvrătiţii. de tăcere. dis-de-dimineaţă. Roxana. de la Cozia. abia căsătorită de nici o săptămînă cu comisul Firan. luptîndu-se cu disperare... Încă îi mai plăcea să se joace. spune trimisul.. care a început. fusese răpită de achingii. Dar biata Oltea e încă un copil.Şi sora mea de suflet. n-avea. Aproape nu este nici unul printre cei de faţă căruia otomanii să nu-i fi luat. . ca mulţi alţi luptători sîrbi. Comisul Firan încercase s-o scape. răspunsul. Gheorghe. Roxana. în harem. s-a înrolat după ce ţara lor a fost subjugată de Mahomed . ştiind însă prea bine că 338 . tăiat de achingii şi aruncat în Olt. pe uliţele Budei. unchiul lui Mateiaş. mai dinainte. să i-o aducă pe nepoata logofătului Lazăr înapoi. Năstase şi Alexe. este locuinţa căpitanului lacşici. cîndva. o luase sub ocrotirea sa! Într-adevăr. Oamenii se încrîncenează. murmură Ion. nici treisprezece ani. cu păpuşile. Iar copila marelui logofăt Lazăr fusese acea roabă valahă pe care sora lui de suflet. Ion îşi aduce aminte cum Tit îi povestise odată că fiica marelui logofăt Lazăr. ... nemernicul!.. Iar Szilăgyi i-a dat în folosinţă casa aceasta mică de la marginea Budei. unchiul lui Mihailo.în oştirea lui Ţepeş. i-a poruncit vînzătorului Radu.

. dar viaţa de tabără nu-i pentru o copilă ca ea! îşi dă cu părerea Farmă..în ea se vor ascunde.Şi-apoi. va ajunge neînchipuit de frumoasă. Năstase se întoarse spre trimis: . călătorule. Azvîrlea flori în undele pîrîului şi cînta: Du-te. Aruncă o privire neliniştită trimisului. Oltea îi întreabă pe fiecare dintre cei trei oşteni ai noştri despre domnia ta. du-te.Bine. Să stea acolo.A poruncit ca trei dintre flăcăii noştri s-alerge la Tismana. îl mai vesteşte trimisul pe căpitan. . 339 . Şi să se fi făcut frumoasă..După înălţime. dorule..Trebuie să fi crescut.. Şi baba Vişa a-nvăţato. Şi dacă se va simţi nevoia.Dar bine. . apă lină. întreaga ziuă. zicînd că vechile descîntece sînt poate mai folositoare ca rugăciunile. Şi-n fiecare zi înfloreşte încă puţin. Şi spune-l lui Ion să vină! Toţi izbucnesc în hohote de rîs. acesta este un descîntec străvechi! îl ştiu de la bunica. Ion surîde cu gîndul la Oltea: . Ce credeţi că făcea?.. fiindcă nu te-a mai văzut de trei ani.Spunea că a întrebat-o pe baba Vişa cum să te-aducă. Cînd va fi mare. Ion se îngrijorează. . ... s-o aducă în adăpostul din pădure. Grăbeşte-te. . la vreme de nevoie.Şi eu îl ştiu! glăsuieşte Gheorghe.. şi prietenii lui Vlad. Iar într-o zi au găsit-o pe marginea pîrîului.Şi Bucur ce măsuri a luat? .. Du-te.. pare de treisprezece ani. Tăcerea este întreruptă de căpitanul Ion: . în apărarea fetei..

Încît. Socot că n-ar fi rău de te-ai opri. De-aceea. totul din ceea ce trebuia să se-mplinească s-amplinit! Mai mult nu poţi să făptuieşti.Oricum. îl sfătuieşte Farmă pe căpitan. Oltea nu se mai cuvenea să rămînă într-o aşezare mînăstirească de bărbaţi! îşi dă cu părerea Gheorghe.. îşi aminteşte Gheorghe. urmează grămăticul. valahi..După ce vei sfîrşi şi lucrarea aceasta cu bine. şi du-le peste Milcov.De cînd ştim cine este fata. Poţi să te bizui pe mine. . împreună cu prietenii noştri din Buda.Am s-o iau de-acolo pe Oltea. luîndu-l cu tine pe Alexe.. precum sună porunca măriei sale Vlad. grămăticul Farmă îi rosteşte lui Ion: . deocamdată. pentru măria sa. Într-un tîrziu. . măcar un ceas. Năstase şi Gheorghe.Asta-i adevărat! recunoaşte Năstase.. nici tu. mai spune grămăticul. sînt de părere să pleci. . şi în cetatea Aradului. despre acestea mă voi îngriji eu.Marele logofăt Lazăr a slujit-o întotdeauna cu credinţă pe fosta doamnă a ţării.S-a făcut iar tăcere. că fata trebuie adăpostită de astăzi înainte în schitul de pe insula cea mare a Oltului. zice ion. pe urmă. Şi îi voi scrie un răvaş. continuă grămăticul. îndatoririle noastre faţă de ea au crescut. . .Aici. . grăieşte căpitanul. . la Ştefan al 340 . Fiecare a rămas pe gînduri. maghiari şi sîrbi. ..În ce priveşte restul de lucruri plănuite de noi.Eu o cunosc din vremea cînd eram la curte.. deoarece. . vei porni în cea mai mare goană către Tismana. sînt încredinţat că şi sfinţia sa o va primi pe Oltea cu dragoste la schit. Să-i vezi pe Para şi pe egumenul Sisoe. .Stareţa schitului este maica domnului nostru. Am fost destulă vreme şi grămăticul său.Mi-e teamă să nu întîrzii!. strînge cetele noastre.De-aceea şi cred.Nu vei întîrzia. spune Farmă. . .

îi luminase. pe-a cărui parte de sus a spătarului un meşter rîmnicean iscusit .i se pare lui Ion de-o măreţie fără pereche. care vor ţine legătura cu tine. Iar Ion. cu patruzeci de ani în urmă. armele şi caii! Pornim numaidecît. Pentru o clipă. prin frumuseţea şi bunătatea ei.Moldovei. Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos. pîlpîie o candelă. În lumina slabă a candelei.Rîmnicul Vîlcea fiind. ochii fostei doamne a ţării parcă azvîrl scîntei. pe acea vreme.a cioplit vulturul legendar al lui Negru Vodă. din schitul de pe insula Oltului. tîrgul cu cei mai buni sculptori în lemn.. în felul cum ard şi străpung totodată. . Ochii bătrînei seamănă. unul fiind împotriva năvălitorilor şi celălalt prieten cu ei . într-un jilţ din lemn negru de prun.şi mamă a celor doi voievozi duşmani de moarte între ei. * Căpitanul a ajuns în chilia mică şi albă a Măriei Muşat. bătută în nestemate. copleşit de emoţie. curtea lui Mircea cel Bătrîn . Şi credem că este bine să fie îndeplinit. ca soţie a lui Vlad Dracul. 341 . şi care. i se pare că pe deasupra capului acestei mult încercate femei .Sfătui e minunat! glăsuiesc şi ceilalţi. în cetatea Sucevei! Căpitanul îl strînge pe grămătic în braţe. Îşi iau cu toţii rămas bun de la Farmă.Sfatul tău e bun. coroana doamnelor valahe. într-un colţ. dar celelalte porunci ale măriei sale le vei primi la timp. voievodul Moldovei. cu-aceia ai lui Vlad. Ion o priveşte. din toată Ţara Romănească .soră a lui Roman. la ceasul acesta. prietene. Înfăţişarea fostei doamne a ţării . întorcîndu-se către voinicii săi. prin credincioşii noştri.luceşte orbitor. Parcă-i citit din carte. le porunceşte: Pregătiţi-vă straiele.. Stareţa şade. uimit peste măsură de înfăţişarea ei. .

nici nu clipise.îi brăzdează fruntea. Ion o văzuse cu ani în urmă. Între altele. deoarece încă nădăjduim că mărturia lui . pe capul Măriei Muşat. Dar ea.lăcaş mînăstiresc în care noua domnie nu cutezase să pătrundă. cu prilejul popasului. încît abia mai putea fi recunoscut. tocmai acum cînd ar avea mai multă nevoie de-un sfat bun. într-o căsuţă de pe malul rîului Mureş.Dumnezeu nu m-a învrednicit să am prunci. de lîngă Cozia. din Buda spre ţară.Pe-acesta îl păstrăm la Arad. Buzele ei subţiri şi vinete sînt strînse.Coroana aceasta. slăbise în aşa hal. Se refugiase aici. În drumul său. ştiindu-se înconjurată de ura comiţilor de Szentgyorgyi. Ea pare neînduplecată şi crudă. Ion îşi dă seama că fosta doamnă a lui Vlad Dracul ascunde o inimă duioasă. pus la post. sub asprimea aceasta cutremurătoare. Faţa sa tresărise puţin numai cînd Ion îi povestise despre egumenul Sisoe. Amîndouă am 342 .neluată pînă azi în seamă de rege . aievea. pentru soţia celui dintîi mare voievod al Ţării Romăneşti: Basarab-Tihomir. Ion îi vorbise Parei despre planul de-a o ascunde pe Oltea în schitul de maici. duce lipsă de el. Dar. Jupîneasa. . făurită din aur de un meşter romăn de la Sibiu. cînd încă domnea Vlad. Iar Oltea.dunga pe care poporul o numeşte a durerii . Bătrîna se uită la el aspru. la Buda. ca şi a altor mulţi magnaţi transilvăneni. aflînd cîte nenumărate suferinţe îndurase în temniţa din Vişegrad cel născut de ea. Tot la Arad se mai găsea şi Para. îi glăsuie înlăcrimată Para. cu scopul de a-l vedea pe egumen. cea dintîi aşe zare monahală pentru femei şi fete din Valahia mică . Acesta. Ţepeş.are să dovedească într-o zi întregii lumi grozava nedreptate săvîrşită! o încredinţase Ion. căpitanul făcuse de altfel popasul plănuit. Căpitanul îi povestise bătrînei tot ce petrecuse între timp. O dungă îngustă şi adîncă . .

căpitanul. mînăstirea. împreună cu fata. Căci răzvrătiţii căpitanului Ion s-au adăpostit în pădure. Poate că însuşi Cerul o fi dorit ca eu să-l fiu ocrotitoare. Aşa încît te rog să mă iei cu tine în ţară. . ca de cetate. Oltul fierbe pe undeva în coasta schitului. împotriva noii orînduiri. O altă maică se iveşte pe uşă. atîta timp cît stareţă la schit va fi doamna Maria Muşat. şi am adus-o aici. Ce a urmat nu cred că are rostul să mai repet. în schitul de pe Olt. Între timp însă. fiind socotită drept cel din urmă lăcaş de apărare al credincioşilor măriei sale Vlad. ca un ultim semn de glorie a sa din acea zi. se zăresc munţii. a venit şi jupîniţa Para.îmbrăcaţi în haine ungureşti şi avînd teşcherele de liberă trecere. Pe amîndouă aceste fiinţe urgisite ţi le încredinţăm. Bătrîna îl priveşte nemişcată. O întreabă ce poruncă are să-l dea. o vîlvătaie aurie. Dar stareţa bate din palme. soarele a aprins.fost şi sîntem încă greu lovite de soartă. Împreună cu ea. în timp ce se uită la bătrîna aceea maiestuoasă care încă-l ţinteşte cu ochii ei de pasăre de pradă. Pentru o clipă. Pe Oltea am izbutit totuşi s-o scăpăm. a chiliei.am ajuns la Tismana. Şi lasă-mă să intru. aşa cum ştii. are în sine îndoiala că-l va ajuta. 343 . deoarece în zilele din urmă a plouat mult la munte. din partea comitelui Szilăgyi . Şi inima îi zvîcneşte dureros. cu ochii ei tăioşi.Aşa s-a întîmplat. că . mai povesteşte Ion. Prin ferestruica îngustă. rugîndu-te să ni le iei sub aripa ocrotitoare a bunătăţii şi a milei tale! Ion a încetat să mai vorbească. Nădăjduiesc şi eu că Radu nu va-ndrăzni să calce acolo. sfinţită maică a voievodului nostru. Se apleacă în faţa stareţei. a fost împresurată de ostile domniei. Deasupra pădurii. Iar vîntul aduce din cînd în cînd cu sine nechezat de cai şi sunete de arme.

. să-mi iau rămas bun de la Para şi Oltea.. dintr-o dată. se apleacă din nou în faţa stareţei şi iese. Este gata să-şi apuce sabia. de cînd stătea de vorbă cu Ion. Doamna Maria acum zîmbeşte de-a binelea. plină de isteţime. O nouă prietenie se închegase. călugărul poartă veşmînt ostăşesc şi este înarmat. călăuzindu-l pe un călugăr încă destul de tînăr. Spre uimirea lui.. grăieşte ea. ca voinicii lui Ion să plece peste Milcov.Îngăduie-mi. Ion bagă de seamă că.Stareţa face cu mîna un semn. o roagă el. şi cărturar vestit. pe numele Ion Ţamblac. mult mai tînăr ca ea. Ion se întoarce pe urmă către doamna Maria: . Şi. pe sub rasă.Prietene.. Călugăr.. Fără să stea pe gînduri. Pentru întîia oară. Venisem să cunosc cetele răzvrătiţilor domniei tale. cu o figură surîzătoare. Se întoarce însă grăbită. Şi acolo să slulească în oastea moldoveană. 344 . Slăvitul nostru domn vă aşteaptă-n Moldova!. glăsuieşte cărturarul Ţamblac. oştean şi rudă apropiată a voievodului Ştefan. . în ochii ei albaştri mijeşte o lumină. între doi bărbaţi vrednici.. şi Ion i-o prinde strîns.Norocul mi se pare că e de partea noatră! rosteşte căpitanul. căpitanul îşi aduce aminte. cărturar. în schitul de pe insula mare a Oltului. se cheamă Ion Ţamblac. Măicuţa slujitoare. ca înainte de plecare. . cînd doamna Maria m-a vestit că norocul mi te-a adus în cale. O lumină care ar putea să însemne un început de zîmbet. căpitanul îşi duce mîna la şold.Omul acesta. al cărei chip aproape că nici nu se zăreşte din faldurile negre ale acoperămîntului de pe cap.mama lui Ştefan. Grămăticul Farmă îi povestise de-un văr al doamnei Oltea . Ţamblac întinde mîna frăţeşte. Acestui cărturar îi şi scrisese Farmă despre porunca dată de măria sa Vlad..

. mirosul greu al fiarelor. Dar Oltea îi sare căpitanului de gît. Nu mai nechează. îi răspunde bătrîna. sfîrşitul a venit!. Orice alt animal prevăzător. Şi îl sărută. În curînd. Numai rănitul.... Se va călugări. ascultîndu-şi pornirile şi ştiind că o haită întreagă se năpusteşte asupra lor. Iar maica Eupraxia făcea rar semnul crucii asupra celor ce plecau. aşteptîndu-l la uşă. «Stăpîne. parcă ar spune geamătul lui. Armăsarul îşi ridică gîtul înalt. Fetiţa îi trimitea căpitanului sărutări cu amîndouă mîinile. Ieşind afară. Pădurea îngheţată se clatină..Lucrul acesta n-ar trebui să-l faci.Să nu ne uiţi! îi suflă fierbinte la ureche.Drum bun!. Nu le mai tulbura sufletul. Şi glăsuia încet: .. şi-aşa destul de zbuciumat.. lung. pe amîndoi obrajii. Lasă-le în seama stareţei şi-a tihnei de la schit. Para îl privea sfioasă.. Ion le zăreşte însă pe amîndouă.. . aproape îngropat sub zăpadă. * 345 . în sfîrşit.Vă binecuvîntez!. A început să semene din nou cu fata pe care o scăpase din gheara lui Selim. Luntrea pornise spre malul celălalt al Oltului.. * Urletul lupilor s-a apropiat. Porneşte fără să-ţi iei rămas bun!. băiatul meu.» Viscolul îl izbeşte crunt. ci ar fugi. n-ar sta în cumpănă. adus de vînt. stăpîne. Nările lui adulmecă. ea va îmbrăca veşmîntul monahal. nu-şi dă seama în ce primejdie se află.. îşi ciuleşte urechile. murmura Para.. ci geme ca un om. .

comandată de cumnatul domnului. călărindu-l pe Negru care-l ascultă poruncile cu o înţelepciune aproape omenească. 346 . Un singur nenoroc i-a lovit. O suliţă vrăimasă i s-a înfipt în coaste. care se retrăgeau.ci a înaintat mereu. ci a rămas în şa. În faţa lor se află. Cu toate astea. el nu s-a prăbuşit. dîndu-l dureri cumplite. aflaţi acum în oastea moldovenească. un cerc mare şi gol de jur împrejurul său. îi strigă Ion trimisului. unei oşti de hînsari19. Ion. mercenarii vestitului baron aventurier Giskra şi-un escadron de raiteri din Sighişoara. Atîta că Isaia tocmai le trimisese iarăşi porunci aspre muntenilor să se înapoieze din mijlocul duşmanilor şi să se mulţumească numai să-i înconjoare pe Cavalerii Negri. marele vornic Isaia . Vînătorul de lupi Alexe a căpătat o rană. Ion însă n-a apucat să creadă în adevărul unui asemenea ordin. Gheorghe şi toţi ceilalţi flăcăi. ocrotindu-l pe rege. din porunca măriei sale Ştefan. Alexe. împreună cu Bucur. prin cîte un trimis. că nu mă pot supune poruncii sale. să nu se vîre prea adînc în mijlocul oştilor duşmane. La lumina flăcărilor uriaşe care au cuprins tîrgul. Sînt gata să dau seama 19 Călăreţi moldoveni de elită 20 Garda personală a regelui Matei. marele vornic Isaia le-a poruncit muntenilor. . Gheorghe i-a legat rana.Ceata condusă de căpitanul Ion .alăturată. Ion se azvîrle în luptă. ca deobicei. Face.încearcă să-şi croiască drum spre Cavalerii Negri20. Cu sabia în mînă. Nu i-a dat ascultare .Spune-l marelui vornic Isaia. Sute de trupuri săgetate sau descăpăţînate rămîn în urma lor. De două ori pînă atunci. şi voinicul l-a urmat mai departe pe căpitanul lui. luptă neosteniţi. Năstase. în luptă.

După ce se sfîrşise scrierea proclamaţiei. Şi îşi continuă lupta. În proclamaţie îi înştiinţa pe toţi locuitorii că nesupusul Ştefan a fost învins şi că domn al Moldovei. unde îi nimicise pe o seamă de comiţi. se socotea ajuns şi în cetatea Suceava. avea nevoie mai întîi să-şi asigure doi vasali credincioşi pe pămîntul Moldovei şi în Ţara Romănească. Mateiaş îşi făurise. Deşi abia împlinise douăzeci şi cinci de ani de curînd. să se retragă-n voie. Regele Mateiaş... * Oştirile regale şi mercenarii generalului Giskra intraseră deci astăzi. învinuit de «erezie» de Papa de la Roma. 21 1467 347 . de pe uliţele tîrgului. În ascuns. pentru împlinirea acestui ţel. Noi am dori ca mai degrabă marele vornic să ne trimită vreo ceată-n ajutor. fiindca sosise cu bine la Baia. Nici nu pot înţelege cum de îngăduie marele vornic. regele Mateiaş dobîndise pînă atunci vreo cîteva victorii de seamă. Una. în tîrguşorul Baia. Se aşezaseră. planul de a reface străvechea Dacie. paisprezece decembrie al anului şase mii nouă sute şaptezeci şi cinci21. marele şambelan îi poftise la masă pe rege şi curteni. Iar alta în Boemia. avînd în jur pe cei mai de seamă curteni şi generali. Acum regele. Cînd.de-această nesupunere.Ce se întîmplă? a întrebat regele. au răsunat zgomote puternice şi ţipete de spaimă . regele Podiebrad. pare-se. Vinul curgea în cupe. Dar. va fi Petru Aron. în Transilvania. care se răzvrătiseră. dictase tocmai secretarului său o proclamaţie către ţara Moldovei. înfrîngîndu-l pe socrul său. prin hotărîrea lui. acelora care-au intrat cu sila în Moldova.

. Să bem o cupă cu vin de Tokay pentru victorie şi pentru intrarea noastră în Suceava.. grăieşte palatinul. pe Isaia. regele. maiestate! răspunde.Îl urăşte. a răspuns Giskra .Aha! se înseninează iar regele. Este de partea noastră. lăsînd de la buze cupa. Cît mai e pîn-acolo? . 348 .Victoria este.Cumnatul domnului? se minunează Ioan Darocz. pitindu-se. maiestate. întorcîndu-se către rege..Oho-o-o!.Şi totuşi se întîmplă ceva! se miră regele Matei. binecuvîntînd masa . .care la auzul acelor zgomote se şi grăbise afară.vă raportasem ieri că o iscoadă trimisă de mine îmi dăduse de veste. li s-a dat oştenilor vin. de spaimă. îndată după Ştefan. Şi sînt nespus de veseli că victoria e numai la un pas! . Afară.. confirmă episcopul.Serenisime rege.. Mateiaş îşi apropie cupa de buze şi-o bea pînă la fund. ţipetele şi celelalte zgomote ciudate cresc. surîde episcopul care îl însoţeşte pe regele Matei. Ştefan cu siguranţa a fugit.. . neînchipuit de aproape. Petru Aron clipeşte: ...Nu uitaţi. sub faldurile hainei regelui Cazimir al Poloniei. că astăzi.Îl uitaţi. mi se pare. . baronul Mihaly. Petru Aron rînjeşte: . . în cinstea intrării noastre în Baia. în taină..Că drumul spre capitala Moldovei este pustiu! rîde Petru Aron.Atunci totul se va sfîrşi cum nu se poate mai bine! exclamă. într-adevăr. printre zbuciumările şi urletele vîntului. . . pe Ştefan! .Cam douăzeci de mile. marele vornic şi cel mai însemnat comandant al oastei moldovene. însă se întorsese la fel de repede .Numai cîteva cete de boieri ne vor mai sta în cale. . mare nobil maghiar. mulţumit. rosteşte Ioan de Darocz.

Foc!. învelite cu paie. ci pentru viaţa noastră. . continuă Giskra. curtenii. Acesta-l adevărul. aşa cum am fi vrut.Dar astăzi. Se pare că îşi aprind ei singuri căsuţele de lemn... . Asta am auzit.Locuitorii moldoveni ai tirgului trebuie sa fi fost înţeleşi cu Ştefan. serenisime rege!..un semn neîndoielnic că generalul era îngrijorat. să le îmbrace cămăşile de zale şi platoşele. episcopul şi Petru Aron se zbuciumă.. .. întrerupe această veselie generalul mercenar Giskra. .. Mă simt dator să vă înştiinţez de acest lucru.Nu născocesc nimic.Ce vrei să spui? tresare Mateiaş. .Că drumul ce duce la Suceava este pustiu. în încăperea bine încălzită şi luminată de făclii.... N-am apucat să-mi sfîrşesc cuvîntul. la auzul acestor vorbe.. Regele. strigă Petru Aron. zice Giskra.. 349 . .Nu. în timp ce chipul i se învineţeşte din ce în ce mai mult.Mă tem. Aleargă prin încăpere şi poruncesc care mai de care scutierilor să le aducă armele şi coifurile. zîmbeşte regele. se aud tot atunci strigăte deznădăjduite de pe uliţe A îndeput sa ardă tîrgul din toate cele patru părţi ale sale.începusem să raportez despre ştirea de ieri. se ridică din jilţ. .S-ar putea ca.. în noaptea aceasta. că Ştefan al Moldovei ne-a încercuit. văzînd chipul lui Giskra învineţin-du-se ..Foc!.. să nu luptăm pentru glorie. . Un val de frig s-a răspîndit parcă la auzul acestor cuvinte ale mult încercatului general-mercenar Giskra. adaugă generalul.. maiestate.... îşi reia vorba generalul.Aduceţi-mi armura şi sabia! porunceşte Matei. ... altă iscoadă m-a încredinţat că toate pădurile din jurul acestui tîrguşor sînt vii..Ce vrei să născoceşti?.. răspunde generalul. întunecat. Regele. . ..

Cerul s-a înroşit. Puştile24 moldovene . dintr-un alt loc. presimţindu-şi moartea. Voi conduce eu însumi retragerea. tîrgoveţi şi ţărani. năvăleau spre parcanele orînduite de trupele regale. iar altele să ardă. gata să intre în luptă. alcătuite cu migală şi meşteşug din care şi căruţe în jurul tîrguşorului. Şi regele. Trupele să se aşeze în bătaie. Acesta era Ştefan. Cu lovituri de seceri. însă la fel de bălan ca el. un tînăr mai voinic decît regele. cu coamele arzînde. Strigăte înfiorătoare izbucneau dinspre pădurile care înconjurau din trei părţi tîrguşorul.fuge de colo-colo fără de nici un rost. cu armele în mîini. zdrobindu-l sub copite pe oştenii regali. oglindind flăcările care au cuprins tîrgul şi se întind mereu.. urmat de palatin. aleargă peste tot. încep să sară în lături. Caii înnebuniţi. Şi cete de viteji22. purtînd căciuli miţoase pe cap şi cojoace de oaie pe spate. Şi să se pregătească tunurile. Ţărani bărboşi...purtate în căruţe . sar în două picioare. aflat cam între apa Moldovei şi pădurea Şomuzului. de Petru Aron. Cît ai clipi. dădea cele din urmă porunci boierilor care-l înconjurau. unde oastea regală învălmăşită parte ameţită de vin şi parte abia trezită din somnul cel dintîi . voievodul legiuit. nechează mînioşi şi. Daţi cît mai repede alarma! ordonă Mateiaş. de voinici23 şi hînsari.Să sune trîmbiţele!. de voievodul maghiar al Transilvaniei şi de ceilalţi curteni. de 22 Oşteni din garda personală a domnului 23 Trupe pedestre bine instruite 24 Tunuri mici 350 . parcanele.trosnesc neîncetat spre ulicioarele înguste. * În vremea cînd toate acestea se petreceau în locuinţa din piaţa cea mare a tîrgului. se năpusteşte afară.

. Ştefan orînduise ca trupele regale să fie înconjurate pe trei laturi deodată.şi-aşa va cădea prins. Şi poate ar fi intrat.. şi poate chiar la moarte!.Măria ta. tînărul domnitor al Moldovei lăsase. din care făcea parte şi ceata de munteni. cine ar fi încercat să răzbată. cu măciuci şi săgeţi. un fel de trecătoare îngustă.coase. vom putea scăpa teferi. Ştefan nădăjduia că însuşi regele. ca şi cum ar fi fost uitată. Oastea lui Isaia. Pe-aici. va încerca să scape prin această ieşire . dacă Petru Aron nu l-ar fi prevenit: . Bucuros îl vesteşte pe rege: . strecu-rîndu-ne. alergînd disperat cu calul spre toate marginile tîrgului. Regele. unul dintre sfetnicii de credinţă ai regelui.. 351 . pentru ca el să-l prindă şi-apoi să-i nimicească. Fiind oastea moldoveană de patru ori mai mică decît aceea a regelui. Pe de-altă parte. se află un loc deschis! Şi.. maiestate. unde se afla Ştefan cu patru mii de oameni. unde mîna de fier a lui Giskra este încă stăpînă.. ar fi căzut în săbiile a o mie de moldoveni conduşi de doi boieri credincioşi domnului: Oancea şi Bourean. descoperă această trecătoare. Ioan Garai. înfricoşat. în partea dinspre miazănoape a tîrgului. de topoare. de obicei. lăsîndu-l numai pe Giskra să lupte. Pentru obrazurile alese care.. Într-adevăr. ei împrăştie moartea. îşi caută cele dintîi scăparea. tunarii regelui nu izbutesc să-şi pună marile lor bombarde în starea de a trage. Mă tem că drumul prin pădure duce către robie. oastea nu mai poate fi ţinută în ordine decît în piaţa cea mare a tîrgului. Locul fiind prea îngust.Pe-acolo. deschisă spre pădure. pentru o clipă. către pădure. iar Cavalerii Negri alcătuiesc un zid în jurul regelui. e gata să intre în trecătoare. Să fie strînse în cleşte şi apoi măcinate la adăpostul nopţii. Ştefan e prea isteţ. trebuia să-l împingă pe Cavalerii Negri şi oastea mercenară către apa Moldovei.

dimpotrivă. Pentru întîia oară s-a clătinat în şa. pe Giskra..Regele s-a oprit. Ba. Pentru că Isaia mi-a trimis prin oştean şi-acest inel de fier. i s-a albit.. (Numiţi în acest fel nu numai pentru că purtau platoşe şi veşminte întunecate la culoare. .. pe care Isaia i-l trimitea zălog.. Pe cînd Giskra rostea răspunsul acesta. Şi chipul lui frumos. . din partea marelui vornic Isaia.Măria ta. Dar căpitanul nu se supusese.Ce crezi că este de făcut? l-a întrebat. tocmai primise şi Ion noua poruncă. nu va rămîne în viaţă nici unul dintre noi. oare. dintre toate oştirile maghiare. un hînsar moldovean din cetele lui Isaia soseşte în goana mare. . îşi înteţise năprasnicul atac spre Cavalerii Negri. voievodul Ştefan îl trimite pe rudă sa. ..) Văzînd că Isaia întîrzie să împingă trupele regale către apa Moldovei.Cîţi oameni am pierdut pînă acum? mai vrea să ştie regele Mateiaş. să vadă ce se întîmplă. Şi prinţul vînzător arată lui Matei un inel gros de fier. răspunde generalul baron. De nu vom părăsi însă pînă în zori tîrgul acesta blestemat. în vestitorul acesta? Sau e vreo nouă cursă a voievodului Ştefan? întreabă încă o dată regele pe cei din jurul lui. cu panaşul din pene de şoim.Eu socotesc că zece mii. Sîntem prinşi în capcana domnitorului Ştefan. cu glasul şovăielnic. Ţamblac. Dar tocmai în minutul acela. ci fiindcă. să se retragă din mijlocul duşmanilor.Să ne încredem. armata regelui se poate retrage.. îl anunţă hînsarul pe Aron. erau cei mai viteji şi cei mai de temut răspînditori de moarte. . precum ne-am înţeles. .Mă pun chezaş cu capul că nu e nici o cursă! zice Petru Aron. 352 . sub casca de oţel. luînd-o spre asfinţit.

cu trei vîrfuri în muche. Palatinul Ungariei şi zeci de cavaleri se reped să-l ridice.Ţamblac vede şi înţelege totul. Se înapoiază să-l raporteze voievodului că Isaia îi lăsa să scape pe toţi cîţi nu pieriseră în luptă. Dar ceata valahilor este prea mică. «Ah! în sfîrşit!» îşi spune Ion.L-ai nimerit! . «Ce-aş mai putea să fac?» se întreabă. Şi săgeata porneşte.Sub umărul din stînga!. Îşi scoase arbaleta din spinare. din cele cu trei vîrfuri. bărbatul din a cărui poruncă ei găseau aici. Cîrligul se coboară. Ion mai încearcă acum încă o dată să pătrundă. îl zăreşte pe regele Ungariei. Într-adevăr. căpitanul. Ţinteşte. pe gînduri. dînd drumul coardei care fusese agăţată de el. Numai că.Lunecă! îşi dă seama Gheorghe. Nu izbuteşte. în aceeaşi clipă. Bărbatul de care le erau legate toate nădejdile şi pe care regele îl ţinea prins. trasă din arbaletă de un meşter ţintaş. în temniţa din Vişegrad. 353 .. pe-o vale. Alexe îşi ridică mîinile: . . Nu este însă nimic mai dureros pe lume decît să fii lovit de o săgeată. . pînă la rege. dînd un răcnet de spaimă. în jgheabul ei de fier. zboară prin văzduh. Se înfige în. spatele lui Mateiaş. înconjurat de cavalerii lui. iar Cavalerii Negri prea mulţi şi bine înarmaţi.A scăpat frîul! spune Bucur. În minte îi vine. Şi-atunci rămîne o clipă locului. gonind cît îl ţineau puterile. regele. plin de descurajare. Îşi pune o săgeată. fără să vrea. Săgeata găseşte drumul cel bun. Apasă pe trăgaci. se bucură Năstase. numai cu ceata lui. Vîjîind.. pierduse din mîini frîul.

Ion răsfoieşte cu nesaţ un maldăr de pergamente laice şi bisericeşti. să se ocupe. după reînscăunarea măriei sale Vlad în Ţara Romănească.ruda domnitorului Ştefan . Îi place să citească şi să răscitească sutele de pagini pe care slovele străvechilor cărturari ai Moldovei sînt aşternute cu migală şi grijă. cînd s-o trezi..în timpul rămas liber. Prin desişul frunzelor pomului. ca şi aici în Moldova . Pornesc din nou la goană. Dincolo de rîu. Alta pe palatin. Este o după-amiază liniştită. Una îl nimereşte pe Giskra în picior. Ion se gîndeşte cît şi-ar dori. Cavalerii Negri îl ridică pe-o targă încropită la repezeală din ramuri de copaci. în nesimţire. Mult timp a cercetat şi rafturile cu pergamente ale mînăstirilor Neamţu şi Bistriţa.. Suceava se vede înecată toată sub verdeaţa grădinilor ce se răsfiră în evantai spre rîu. . Regele îşi pierduse cunoştinţa.Spuneţi-l regelui vostru. Cu palmele la frunte.Muntenii. din cerdacul odăii.în casa căruia locuieşte de peste opt ani. Sîngele îi curgea pîrîu. Merele de sfîrşit de iunie se rumenesc în grădină. 354 . Crengile pomului de la fereastra lui Ion sînt încărcate. mai strigă căpitanul în urma Cavalerilor Negri. că darul cu trei vîrfuri i l-au trimis oştenii măriei sale Vlad!. Zilele de răgaz din toţi aceşti ani. La o masă grea. cărturarul Ţamblac . De-aici. se ridică măreaţă şi copleşitoare cetatea. fiindcă dinspre pădure vine ca o furtună însuşi măritul Ştefan. mai departe . Alte vrafuri de cărţi şi scrieri de tot felul sînt grămădite în rafturile şi lăzile înşiruite pe lîngă pereţi. soarele prăfuieşte încăperea cu aur. Ion şi le-a închinat numai cărţilor. mai trag fiecare din ei cîte-o săgeată. Biblioteca aceasta este a prietenului său. de stejar.de slove şi de cărţi. la semnul căpitanului Ion. Şi-aşa.

cel care condusese năvala fratele lui şi o mulţime de mîrzaci au fost prinşi şi legaţi în ştreanguri. Ion povestea în stihuri. De-aici începea cîntecul. luînd robi şi pradă cu nemiluita. Ştefan cel Mare s-a căsătorit cu principesa Maria de Mangop. ci ceilalţi. jefuind şi arzînd. Înspăimîntaţi. de domnitorul Ştefan. Deodată. Cum însuşi fiul hanului . la ospăţul dat în cinstea trimişilor sosiţi din Mangop25. * Domnitorul Ştefan spunea adesea că Ion şi ceata lui sînt cea mai bună pildă pentru oricine. tătarii .ale cărui palate erau făcute din corturi groase de pîslă. În urmă cu patru ani. Înfrîngerea tătarilor. 25 Principat de limbă şi cultură bizantină în sud-estul Crimeei. pe dealurile înconjurătoare. căpitanul alcătuise. în toate punctele de observaţie.nu cei ai lui Hagi din Crimeea. o mulţime de cîntece. De asemenea. tătarii au încercat să fugă. În toţi aceşti ani. însoţindu-se cu lăuta. cu suliţele în mîini. ce-i drept. se află alţi străjeri. Ion şi ai lui l-au însoţit. 355 .Pe ziduri stau nemişcaţi străjerii. urcate pe căruţe. în felul cum îşi slujesc ei ţara şi cum sînt gata să se jertfească pentru voievodul lor. neobosiţi. cînta Ion. a răsunat un tropot sălbatic. măria sa a dorit să asculte cîntecul biruirii lui Mateiaş la Baia. zările. Au fost însă întîmpinaţi. Duşmanii ei se tem. lupta dată de Ştefan. Chiar ieri.au intrat în dumbravă. din miazănoapte. s-au năpustit ca lupii. trase de boi sau cai . Zece mîrzaci călări ai hanului . şi-apoi pe-acela al nimicirii tătarilor. Îi plăcea totodată şi meşteşugul de cîntăreţ al lui Ion. unul mai frumos decît altul. într-o dumbravă încărcată de flori. Moldova este bine apărată. ai hanului Mamac. scrutînd. aşa cum se cuvine.

făgăduindu-mi ţeapa. Şi dacă numai vreo umbră de tătar se va ivi în zare.. fratelui şi mîrzacilor săi. el însuşi. .Mamac te va răpune! urlă mîrzacii. omorît la Borzeşti. .petrecută la conacul părintesc din Borzeşti . Altminteri se va-ntoarce. ce trebuie să fac. fără să descalece. deocamdată. prietenul cel mai bun.. va fi rupt în bucăţi. i-au strigat ei. Hanul nostru Mamac.Cum poţi să îndrăzneşti? se mînie mîrzacii. stăpînitorul lumii. . cu nasul retezat. chiar în mijlocul ei.. iar pe tine te va-nălţa în ţeapă. După aceea.. Odată. şi eu aproape îmi uitasem jurămîntul făcut la-ngropăciune.La înmormîntarea lui.în afară de unul singur. . Au năvălit însă tătarii. spunea domnul.a avut drept bun prieten un băiat de ţăran. îţi va pustii ţara. hanul îmi va plăti. să-l pedepsesc şi eu cîndva pe hanul cel crud. ... mi-am jurat. .Osînda ţi-o vei primi. cum m-a lovit şi el ucigîndu-mi tovarăşul de joacă. îţi porunceşte să le dai drumul fiului. în schimb. Dar iată. prin nişte soli obraznici.Legat de patru cai.. Ştefan le-a ascultat în linişte ţipetele trufaşe şi apoi le-a răspuns că. în copilăria lui .Pînă atunci. strigă mîrzacii. Căpitanul năvalei.. le dă răspunsul domnul. Vrăjmaşii n-au pus mîna decît pe unul singur. . n-ai grijă!...Iar voi şi toţi ceilalţi mîrzaci . îi vom reteza capul.. lovindu-l în acelaşi chip.Amar. acelaşi han Mamac îşi trimite de astă dată fiul ca să mă jefuiască.Necredinciosule Ştefan. pentru acel copil nevinovat.. să-mi răpună norodul sau să mi-l facă rob. Şi pe copilul acesta hanul Mamac l-a săgetat. Numai că anii au trecut.Fratele hanului. tot el îmi porunceşte. prietenul acesta şi alţi copii din sat se jucau prin pădure. Acesta era prietenul lui Ştefan. ... Copiii au fugit. va fi închis în temniţă. . prin însuşi fiul lui.. pe care i-l voi trimite lui Mamac să-l 356 . amar va fi de tine! ţipă mîrzacii..

.De la Oltea? Cărturarul surîde: . pentru această zi.. .A adus-o chiar adineauri un călugăr de-al nostru plecat cu treburi la Cozia. va fi ziua ta. din acea zi. şi îţi urez prin ea tot ce-ţi doresc: sănătate şi împlinirea celor mai aprige dorinţe ale tale. . îşi încheie Ion cîntecul.. doamna Maria se gîndea că ar fi bine să intru în cinul monahal.. În încăpere.Îţi aduc o scrisoare! Ion face ochii mari: .. Jurăm să-ţi fim şi să-ţi rămînem robi supuşi.. Împlineşti douăzeci şi şapte de ani. adică tocmai atunci cînd vei primi această scrisoare.povestească tot ce-a văzut şi tot ce-a auzit .. ca în fiecare an. Cred că îţi aminteşti că am împlinit şi eu şaptesprezece ani. Peste foarte scurt timp.. continuă fata.jupîneasa Para .Iertare!. Desface grăbit sulul. cu cîtva timp în urmă. Însă voievodul îşi ridică mîna. Sîntem bine. tătarii nu l-au mai tulburat pe măria sa Ştefan!. Dar maica Tiomida s-a împotrivit cu înverşunare. . începea Oltea. Să nu ai grijă de noi. Din sul cade o cununiţă alcătuită din cîteva flori plăcut mirositoare de sulfină. pătrunde Ion Ţamblac. se împlineşte. Pedeapsa aspră. Iertare!.vă veţi urca în ţepi!. o cununiţă de sulfină.şi toate celelalte măicuţe şi surori se îngrijesc de mine ca de copilul lor. de Sînziene.. numai nu ne ucide..Şi. De-aceea. strigă acum mîrzacii.. Dumbrava rămîne pomenire.. «Scumpul meu Ion. Iar maica stareţă şi maica Tiomida . decît vălul cel 357 .De la cine-o aştepţi!. Ion nu mai are răbdare. Ţi-am împletit. tot restul vieţii.De la cine? . . dar dreaptă. zicînd că pentru mine sînt mult mai potrivite cununiile de mireasă.

poate. scria: «Nu am citit ce ţi-a scris fata. Ion se înnegurează. pentru o fetiţă pîndită de primejdii. N-am înţeles ce-a vrut să spună şi nici n-am întrebat-o. Iar maica Tiomida. şi-mi este tare dor. Şi îţi mai spun că fata se găseşte totuşi în primejdie. Te îmbrăţişez de mii de ori. Şi se surprinse gîndindu-se că. în mireasma aceea se află însuşi sufletul drag al Oltei. decît un simţămînt cald. .şi 358 . Ion îl priveşte pe Ţamblac în ochi: .De cînd vream să te-ntreb! O iubeşti mult?. prietene.negru al monahiei. nimeni nu va călca la schit.dînd însă urmare unui imbold lăuntric .» Fără să vrea .Am să-ţi spun totul.. Şi că sufletul ei şi-al lui în acest fel se contopesc. Supusa maică Tiomida. cu litere stîngace şi foarte tremurate.» Sfîrşind cititul rîndurilor Parei. .Cînd vrei sa pleci? .. Şi fă-o fericită şi pe ea. Eu nu ştiu ce să cred.Oltea e în primejdie! spune Ion. Şi că sfinţia sa chiar ştie cine-mi va fi mire. de ocrotire..Peste cel mult un ceas! Şi nici nu mai am vreme să mă duc la măria sa ca să-i cer învoirea.. Bine că am aflat la timp. dragostea mea n-a fost. S-a auzit că ar căuta-o Radu. «Cîteva rînduri ţi le adaugă în încheierea răvaşului şi maica Tiomida». Dar ochii îi sînt atraşi. fireşte. La început. crescînd mare . Fii fericit împreună cu Oltea.. Nici ea nu va citi ce ţi-am scris eu. Dar ţin să afli cîte s-au răspîndit pe la noi. în acea clipă.Ce este? se nelinişteşte Ţamblac. a ta Oltea. Dar doamna Maria ne linişteşte. spunîndu-ne să n-avem teamă. Însă eu te visez pe tine.Ion îşi apropie de buze florile de sulfină. Însă ea. . de alte slove scrise pe partea care se îndoaie înăuntru a pergamentului. Este vorba de Oltea. în fiecare noapte. . Sînt nevoit să plec spre Ţara Romănească. nota tot Oltea.

la timpul potrivit.. n-ai nici o grijă. într-un anume fel.deosebirea de vîrstă dintre noi. prin nişte fire nevăzute. acolo unde drumul se strîmtează şi trece printr-o vale. Îi vorbesc eu. Şi-ncetul cu încetul.A poruncit măria sa Radu slugilor boiereşti. micşorîndu-se . Gîndul meu cel mai bun te va însoţi. pe Olt în jos. . Sub stejarul acesta se spune că s-ar fi adăpostit.Ca să-l înfrunte pe duşmanii înălţimii sale sultanului! ţipă ascuţit o femeie.. şi de-acolo. . pe totdeauna. Alături se află un cimitir. . După o goana nebună. .Se face slujba pentru cei care s-au stins în ţinuturile persieneşti! răspunde un bărbat. Cîteva femei plîng. împăratul Traian. În ce-l priveşte pe măria sa.. de-a călare.. . Dimineaţa senină de iulie e luminoasă şi veselă. dragă prietene! . Că numai o fată cum este ea mi-am visat. Că ea e singura şi-adevărata mea dragoste în viaţă.. porneşte numaidecît spre Ţara Romănească. În cimitir s-au adunat o mulţime de oameni. caii sînt istoviţi. din Moldova în Transilvania.Ce s-a mai întîmplat? întreabă căpitanul Ion.Iar tu întoarce-te cu bine! * Copitele cailor ţăcăne. de fapt. Oltul sclipeşte în soare. ridicîndu-şi căciula.De e aşa.mi-a arătat cu totul alte simţăminte.. . am înţeles că Oltea şi eu sîntem uniţi. Un bătrîn iese la iveală din mijlocul mulţimii. de ni i-au strîns pe feciori cu arcanele şi ni i-au trimis peste ţări şi mări!. se vede un stejar rămuros. Aproape de Cozia. în drumul său spre Sarmizegetusa. mai glăsuieşte altul. 359 .Rămîi cu bine.

după ce s-au oprit în dreptul insulei mari a Oltului. . Au fost ploi. Înoată mai departe. Toaca din cimitirbate. dintr-un bordei ascuns între sălcii. Uşa către chilia doamnei Maria este deschisă.Mieii au fost trimişi în pustii locuri. în insula mare. . Armăsarul sforăie. .Pe insulă nu se zăreşte nici o urmă de viaţă. Nici un cal tînăr nu s-ar putea încumeta să se ia la întrecere cu el. Siliţi să lupte cu şacalii. Ochii scînteietori. Se apropie de Ion tremurînd. Pete mări. . spre folosul lupilor! spune el liniştit. Abia acum. Să străbată Oltul. Căpitanul îşi joacă înaintea mulţimii calul. Apa este cresclită. îşi dă seama Bucur. spune el. ruginii. de sînge. călare.Nu e nimeni aici? strigă Ion. Nu cumva este vreun om al domniei! Capul şi braţul drept îi sînt oblojite.Nimeni nu ne-a răspuns! grăieşte şi Năstase. A fost păzitorul schitului. 360 . Cu ochii lui slabi îl cercetează. Au ajuns pe mal. Ucigaşul fiilor voştri îşi va primi pedeapsa! * Vîntul murmură prin pădurea de sălcii. se iveşte un bătrîn şchiop. Dar Negru a rămas voinic. în apă.Aşteptaţi-mă aici. Căpitanul se azvîrle. îi întunecă albul fîşiei de pînză. Au trecut rîul. Căpitanul priveşte descumpănit. Cîţi ani să aibă Negru? Pentru un animal de goană şi luptă este destul de vîrstnic. . Clădirea pare pustie. Negru sforăie.Curînd va veni clipa dreptăţii. de parcă ar fi fost izbită de vînt.. pe ţărm! le porunceşte Ion soţilor săi de drum. Părul îi este lucios.

. . vîntul foşneşte întristat. domnitorul Radu. N-am ştiut!.Ali-beg atunci a rînjit şi i-a amintit domnitorului că ei veniseră din porunca sultanului. Căpitanul s-a îngălbenit ca ceara...Din porunca sultanului? . Căpitanul descalecă. .Cu-o ceată de călăreţi boiereşti şi năvrapi.Nenorocire!. împreună cu otomanii.Radu se învoise cu toate.Doamna Maria l-a certat pe vodă: «Cum de ai cutezat să calci.Dar maicile? Surorile? 361 .Însuşi domnitorul Radu? ....Spune-mi ce s-a întîmplat! .Să fie gata?.. Prin pletele sălciilor. . .Şi Ali-beg? Cîţiva nori întunecaţi au umbrit soarele.. .. tîrziu. Nenorocire!. au plecat!. . aseară.. . dintr-o dată. Îl ridică pe bătrîn.Şi Ali-beg! . Lacrimile i se scurg în barbă. continuă să bolborosească bătrînul..... Îl sprijină. Pe doamna Maria s-o închidă în palatul domnesc din Bucureşti. să se mohorască. .. . Bătrînului îi curg lacrimi din ochi.Şi Radu ce-a spus?. Şi hotărîse o pedeapsă.N-am putut. .. Lui Ion i s-a strîns inima..Sultanul aflase că jupîniţa Oltea se ascundea la noi.....O mare nenorocire s-a petrecut ieri..Au îndrăznit totuşi să calce pe insulă!. Cerul începe. De ce n-ai venit mai devreme?.Să plece la Stambul!...Bătrînul se prăbuşeşte la picioarele calului căpitanului bolborosind: . . răspunde căpitanul..Aseară... pe insulă?» . . Iar jupîniţa Oltea să fie gata. ..Au fost aici... .

pe numele ei monahal .Săgeata a ucis-o? Slujitorul se îndreaptă către un fag de lîngă biserică! ..deoarece ea trebuie să fie dusă sultanului... . împreună cu turcii.Blestemîndu-l pe domnitorul Radu să piară de sabia domniei tale! . rugîndu-se pentru domnia ta... Un oştean boieresc a vrut s-o săgeteze. ucisă în floarea vîrstei de un oştean al domnitorului Radu. va muri. dar n-am izbutit să le apăr. Căpitanului Ion îi flutură părul. cinstea cuvenită. sub ochii domnitorului Radu.s-a azvîrlit înaintea săgeţii.Şi jupîniţa Oltea?.. Ci le-au urcat într-un rădvan.» Pe celelalte maici le-au ridicat pe cai. Căpitanul îşi duce mîna la frunte: . Un mormînt proaspăt de vecie la poalele copacului.Şi doamna Maria cum a plecat? . din pietrele drumului. ai slujitorilor valahi şi ai doamnei Maria.. Singurele cărora li s-a dat. căpitane Ion!... mănunchiuri de scîntei.Aici am îngropat-o!. la schit. Pe crucea de la căpătîiul mormîntului.Am încercat.Blestemul se va împlini! * Copitele cailor fac să ţîşnească. Iar de va fi trimisă în harem.. Dumnezeu ştie unde!.. m-a rugat. 362 . Ce s-a mai petrecut cu jupîniţa Oltea?. . Le-au pornit. la plecare. Jupîniţa Oltea s-a repezit cu un pumnal în mînă la Radu.Cînd a fost gata de plecare. slujitorul a scris cu litere stîngace: «. să-ţi spun că eşti întîia şi singura ei dragoste.. dacă te-oi mai vedea. au fost numai doamna Maria. ca maică a voievodului. Dar jupîneasa Para sau maica Tiomida..Bătrînul slujitor plînge şi îşi arată rănile: . . Ele nu au fost luate pe cai.. şi jupîniţa Oltea . sosit aici...

Cetăţii i se descoperă. l-a însoţit pe domnitorul său în luptă. ca să-i ajungă. îi întîmpină. vestita lui mînăstire-cetate. Un nor galben de praf.cu zidul său împrejmuitor puternic . sclipeşte semiluna. măria sa Vlad a ridicat. Căpitanul Ion şi soţii lui de luptă înţeleg ce-a vrut să spună femeia. Femeia îi arată. Şi astăzi. Norul de praf care. înspre cetate. se tîrăşte . Nici nu li se mai văd picioarele. Pornesc. partea de jos a zidului. sub streaşina pădurii. tot mai mult.. Alexe taie cruciş cîmpul. Căpitanul îi face semn lui Alexe. În depărtări. Bidiviii sînt numai spumă. cu mîna..îl face pe Ion să se oprească o clipă. Sub razele roşii ale asfinţitului. N-a mai rămas decît praful galben şi înecăcios. s-a ivit o femeie îmbrăcată în zdrenţe. . care a şi început să se risipească în vînt. Acesta se îndreaptă. Trec prin pădurea bătrînă şi întunecată . se vede ridicîndu-se turnul de strajă al cetăţii Giurgiu. cînd era încă numai un copil. Oştenii lui Ion se apleacă pe cai. în cinstea biruinţei sale asupra lui Amza-paşa. Străbat lunca înflorită a Neajlovului. ceva în zare. Nu mai pierd vremea. pe marginea căreia. sfios. La intrarea bordeiului. treptat. Încearcă s-o liniştească. Cei din urmă călăreţi otomani au intrat în cetate. călare. Prin locurile acestea. în ultimul an de domnie.. cu unsprezece ani în urmă. Alexe îşi opreşte lîngă ea calul. * 363 .Un bordei aproape îngropat în pămînt se ascunde. vor intra în cetate! strigă Ion. Îşi biciuiesc caii.Dacă nu-i ajungem la timp. Mînăstirea . triumfătoare. Atît aleargă de repede. Ce departe sînt toate! De parcă s-ar fi scurs o veşnicie!.de lîngă balta plină de stufărişuri a Comanei..dincolo de porţi. într-a-colo. este din ce în ce mai des.

în curînd. Trag de hăţuri..Acolo unde sînt întotdeauna închise fetele menite haremului sultanului.Unde e jupîniţa Oltea? . cercetînd depărtările..Îi slujesti pe turci? . peste cîteva zile. în palatul cel mic al doamnei. răspunde la întrebările căpitanului.. . . în veşmintele lor colorate. Răzvrătiţii încalecă..Îţi vom plăti şi noi!. * 364 . încă alte şase sau şapte fete. cu suliţele în mîini. ca într-o menghină. ordonă căpitanul. Dar unul dintre cei cărora a fost încredinţat i-a şi pus frînghia pe după gît. de Năstase.Măria sa mă plăteşte. Bucur opreşte însă pe cîţiva lîngă el. * La poalele pădurii. un oştean de-al lui Radu.. Vor fi trimise toate. spune Bucur. care mărgineşte drumul spre Giurgiu. doborît de pe cal şi ţinut în braţe.Pentru ce? . Ion face semnul plecării. Tot acolo se vor aduce. laolaltă... Ion şi ceata lui s-au oprit. Îl smulge pe oşteanul valah din menghina lui Năstase şi îl dă oamenilor săi.Străjerii otomani.Îl slulesc pe măria sa Radu! . .. stau nemişcaţi pe ziduri. arătîndu-le creanga unui copac.Trebuie să prindem o limbă!. la Stambul. * Cu sabia în dreptul grumazului. Oşteanul în leafă se smuceşte să scape. .

S-a înălţat pe vîrfurile picioarelor lungi.Cine îl caută? 365 . Soarele. Plopii se zbat neliniştiţi. Bucur îl măsoară de sus şi pînă jos: . ceva. Slujitorul de la poartă îl priveşte. Povestesc. cu cîţiva cîini şi-un măgăruş. Din foişorul înalt. pe malul rîului.. Porţile se deschid încet. dintr-o încăpere de jos.Unde e aga.Mi se pare că numele lui e Bucur! . la porţile palatului. Toată ograda se goleşte de oameni. uşor întredeschise peste dinţii albi Fata nu este înfricoşata. dă o poruncă. turburaţi. soarele începe să azvîrle şuvoaie de sînge la suprafaţa apei. la o fereastră zăbrelită. Nu rămîne la porţi decît un slujitor al palatului. Ascuns după o perdea. se iveşte Bucur.Şi nu e urmat de nimeni? . peste pervazul de lemn. Aga. dincolo de rîu. De după o cotitură de drum. Deodată. se tîrăsc pe cîmpie.Cine-ar putea să fie? . celor din ogradă. printre copacii groşi. O turmă şi-un păstor.. gata să apună. căpetenia străjii otomane. achingiul şi valahul de strajă se prăvălesc pe scări. căpetenia străjii? . cu chipul boţit de mirare şi spaimă. aga îl întreabă pe un valah: . straduindu-se să privească afară. Dîmboviţa luceşte în soare... îi mîngîie părul bălai şi-l rumeneşte buzele de culoarea şi cu mireasma căpşunilor. Trupul subţire al fetei a şi fost îmbrăcat într-un veşmînt turcesc.În palatul cel mic al doamnei Maria-Despina.De nimeni!. se află Oltea.

. În ogradă.Îl chem cît ai clipi!. Ţeapa îi va străpunge. trupul. desigur. se azvîrl asupra lui.. urît... pe aleea mărginită de plopi. pe nesimţite. Un oştean de-al lui Radu a fost străpuns. Bucur înaintează prevăzător. Lupta se dă pe scări. Vrea să se urce pe trepte. de după tufişuri şi copaci. .. cu sabia în mînă. cu buzele groase şi ochii holbaţi. se ivesc oşteni de-ai lui Radu şi turci. din toate colţurile grădinii.Aşa vă trataţi voi solii? îl întreabă Bucur pe aga. cu papucii lui moi.. Cel care a făcut acest lucru este eunucul de strajă: un arap mătăhălos.. Bucur nu pare să fi auzit strigătul fetei. Îi va sfîşia 366 .Nu stăm cu el de vorbă. . cu pumnalul. Descalecă. Copleşit de duşmani. Numai că alţi peste douăzeci de oşteni.Să stăm puţin de vorbă. Braţele fragede îi sînt strînse la spate şi legate cu un ştreang de mătase. . Cu sabia. Călare. A pătruns în încăpere. Numai că. . Bucur se luptă vitejeşte. . Două capete otomane au şi zburat. decît după ce-l legăm! rînjeşte aspru aga.Un sol al căpitanului Ion. valahi şi osmanlîi. răspunde slujitorul. Calul său trece mai departe. fără veste. pe drumul străjuit de plopi. luînd-o la fugă înainte.. Acesta îi arată o ţeapă înaltă ce se ciopleşte în ogradă. Murgul îi joacă în buiestru. Oltea s-a ridicat pe vîrful picioarelor. e legat fedeleş. pînă la scările palatului. La fereastră.Pentru ce? .. cu picioarele. Glasul îi este înăbuşit de o palmă neagră şi mare care-l acoperă gura. intrînd în palat şi vestindu-l pe aga: Spune că este un sol al căpitanului Ion şi-ar vrea să stea de vorbă cu înălţimea ta.Bucure! apucă să strige fata.

cu semeţie. Cu toate astea. mînios...măruntaiele. cîine! Este singurul mijloc ca să-ţi scapi viaţa. de alta. însă arapul. în ogradă. cu buzele învineţite şi însîngerate. cei turci. zăvorîndu-l izvoarele vorbirii. Spuneai că eşti sol.În numele căpitanului meu. căruia i s-a adus un divan mic în ogradă. Rîul goneşte. palatul. Cu o lovitură de picior. Arapul. cu palma lui neagră şi mare.. Încearcă totuşi să-şi ţină firea. Străjerii valahi de o parte. ea izbuteşte să-şi salte puţin capul şi să-l muşte de degete. îi înfruntă. silit să se ridice în genunchi. să rîdă: . îi striveşte buzele.Ghiaur spurcat! scrîşneşte. Căci toate ţin cu noi. s-au lărgit de spaimă. Bucur se înfioară. Aga se ridică şi îl loveşte pe Bucur cu piciorul în gură. ai fetei. Aga îl mai izbeşte o dată cu piciorul: ... Fata încearcă să ţipe. am venit să ţi-o cer pe Oltea. căpetenia gărzii.De unde ştie căpitanul tău că este la noi Oltea? Bucur se sileşte.. O loveşte cu pumnul.Unde e căpitanul Ion? Mărturiseşte. într-o luptă ai cărei sorţi se văd dinainte de partea cui vor fi. Întunericul învăluie tot mai mult. urlînd de durere. .. Şi otomanul îi arată ţeapa..l-au destăinuit vîntul. . . şi apele pămîntului nostru. în umbrele lui. ca să nu scape nimic din pedepsirea lui Bucur. Plopilor le tremură frunzele. pe călăi. umbriţi de gene lungi. Ochii. o trage de cosiţe. silind-o să îngenuncheze. privesc. este rostogolit pînă înaintea căpeteniei gărzii palatului. Bucur. Vorbeşte acum: ce vrei?. Oltea este ţinută de eunuc la fereastră. Amîndoi se tăvălesc pe podele. 367 ...

Porţile se întredeschid. cît mai e timp! îl ia în batjocură aga. Tragerea în ţeapă şichinurile trupului osînditului trebuie să poată fi urmărite mai lesne. Zeci de braţe îl ţin nemişcat la pămînt. S-a apucat şi cu cealaltă de grilaj.S-au adus cîteva făclii. toată zgîriată. bărbatul se leagănă în văzduh. Încă un străjer oftează. unsuroasă. Va cădea! Nu. Străjerul se face ghemotoc. în faţa căpeteniei otomane.. În încăperile de sus. care fusese tras după prinderea şi cetluirea lui Bucur. Masa cu zaharicale s-a răsturnat pe podea. luceşte de mulţumire. lunecă parcă de la sine înapoi. solule. agăţîndu-se de fiecare ieşitură din zidurile palatului? Agăţat de grilajul ferestrei. Dar ce umbră este aceea care se caţără. obrazul. Au ajuns pînă la zaplazul înalt. L-a prins pe străjer de gît. cei doi străjeri sînt aruncaţi din foişor. în vreme ce în ogradă se petrece înjositoarea ceremonie. Umbrele urcă pe scările cotite de lemn. Sprijinindu-şi picioarele pe două ieşituri ale zidului. cu unghiile. Ivărul lung al celor două porţi. . Flăcările îi luminează faţa celui prins şi silit să stea în genunchi. Bucur se zbate. Se zbate însă zadarnic. Arapul se ridică în genunchi. Cu cea dreaptă o izbeşte peste obraz. mare. Înălţîndu-se în mîini. arapul şi Oltea încă se luptă. începe 368 . spre foişor. Va cădea?. Braţul i s-a încordat. Faţa arapului. Străpunşi de pumnale. Bucur începe să fie dezbrăcat. gîtuit. Alte umbre se furişează şi se tîrăsc de-a lungul zidurilor palatului. Trupul mătăhălos s-a prăvălit asupra fetei. Oltea i-a sfîşiat. Nu se mai ţine decît într-o mînă. O umbră se preschimbă în om.. Umbrele flăcărilor s-au lungit. dincolo de porţi. bărbatul cată prin fereastră.Vorbeşte. Acesta a sărit peste zaplaz. Îi propteşte fetei palma stîngă în piept.

. . şi noi să putem trece. Ion i-o încredinţează pe Oltea: . înspăimîntată.... cu cotul. Se caţără pe-o brînă. geamul.. Şi Ion desface de la brîu un colac de frînghie..N-ai nici o grijă. singur. în patru labe.. Numai că trebuie să ne grăbim..Ai venit? Eram încredinţată că vei veni. Trage de şnur.să smucească de gratii. Îl apucă de gît şi-l strînge. Bucur a intrat înainte. un şnur de mătase e agăţat de un cîrlig de lemn. se ivesc la porţi. 369 . urmaţi de toţi ceilalţi răzvrătiţi. Dar Bucur. peste ziduri.Trece-o peste zid şi du-o cît mai degrabă în locul ştiut!. în vîrful căreia a fost înfipt tăişul de fier al unei lănci. La poalele zidului se află Năstase. Năstase o trage pe fată de mînă: . scoţînd sunete asurzitoare. începe să coboare. anume. * De trupul lui Bucur se apropie monstruoasa unealtă. După ce leagă un capăt al ei de gratii. Tîrîş.. arapul îşi scutură fruntea. Oltea i se aruncă la piept: . cu fata în braţe. ca să atragă luarea-aminte asupra lui. .Îl scăpăm! rîde Ion. Năvăleşte peste arap. Sparge...Te-aştept! îi şopteşte Oltea.. Se zbate îndelung. Acolo. liniştiţi. Clopotul de alarmă se zbate. cu toate puterile. tremură ea.Să fugim!. pînă la fereastra alăturată. Jos e Bucur!. Ion şuieră. Nu izbuteşte să le desfacă. ajunge la uşă. lipsită de gratii. pînă ce acesta se învineţeşte. Ion o îmbrăţişează duios: .Dar îl scăpaţi? . în încăperea de sus. puternic. în ogradă. Alexe şi Gheorghe.

Ion simte că i se aşază o pînză cenuşie de ceaţă pe ochi. lîngă moara cea mică de pe pîrîu. . după ce-l urmărise printr-o mulţime de săli ale palatului. Străjerii lui Radu şi otomanii pun mîinile pe arme. Seara s-a coborît. de dincolo de ziduri.Dar Oltea? .Năstase a fost rănit! se aude o voce. el se avîntă în faţă. Cu sabia în mînă. Ţeapa e frîntă de Alexe. sau mare? .Ce este? se opreşte Ion. Dă cîteva porunci scurte. Bucur şi-a îmbrăcat cît ai clipi veşmintele şi luptă ca un leu.O urdie turcească! îi dă răspunsul. Ion se avîntă spre locul unde Bucur aşteaptă să fie tras în ţeapă. Gheorghe a doborît pe căpetenia otomană. . Gheorghe îl atacă pe aga. 370 .Unde este Năstase? întreabă căpitanul. . Urdia s-a oprit. Ceata lui Ion a trecut. L-am adus eu pe cal. răsună un tropot. Se iscă învălmăşeală. spintecînd rîndurile achingiilor care sosesc dinspre pădure.Urdie mică. ridicînd capul şi ascultînd. unul dintre cetaşii de strajă. . Cu greu se mai deosebesc duşmanii de prieteni. Îl dezleagă. Deodată. .Strîngeţi-i pe răniţi şi să-ncercăm să ne croim drum printre cei care vin! hotărăşte Ion. Apoi îl întreabă pe oşteanul din foişor: . Rîndurile călăreţilor turci se destramă. Bucur îl loveşte pe-un slujitor de-al lui Radu.Cam trei sute de achingii! .Căpetenia gărzii otomane sare de pe divan. din foişor. * Sînt în pădurea Cotrocenilor.Fata nu este nicăieri.

ard într-o parte şi în cealaltă a cortului. alb. Un peştişor curios a sărit spărgînd în zeci de unde suprafaţa apei. înainte de a fi apucat s-o treacă pe Oltea peste zid! Ion a descălecat. stă voievodul Ştefan. îşi dau de veste una celeilalte că totul este în cea mai deplină ordine în faţa cortului domnesc.Deci sîntem în cele din urmă ceasuri ale zilei de sîmbătă. * În cortul mare. pîrcălabul Hărman. orînduite pe malul pîrîului Potoc. vede chipul frumos al fetei. Perdeaua de la intrarea cortului se trage. pe-un jilţ înalt. Căpitanului i se pare că.Înseamnă că Năstase a fost lovit. zărindu-l. strălucind galbenă pe cer. în argintul apei. Chipul fetei iubite a pierit. Măria sa Ştefan te aşteaptă! Halebardele se feresc în lături. În lumina lunii. priveşte apele limpezi care mişcă. aflat în seara aceea de strajă.Mă tem că Oltea a fost pierdută pentru totdeauna! mărturiseşte cu tristeţe Bucur. prin strigăte înăbuşite. în apropiere de Milcov.Întră. Două făclii mari. Poartă o platoşă de fier şi o mantie albă deasupra. îi spune.Gheorghe se bate cu palma peste frunte. . douăzeci noiembrie. sînt agăţate armele 26 Anul 1473 371 . Străjile. roata veche de lemn a morii. fără încetare. a anului şase mii nouă sute optzeci şi unu26 de la facerea lumii. murmură liniştit voievodul. Se îndreaptă către malul pîrîului. Afară larma taberii. s-a domolit. Oltea se zbate în braţele eunucului mătăhălos care-o loveşte cu pumnul în obraz. . Între ele. S-a făcut noapte. din pînză de in. s-a ivit căpitanul Ion. . cu flamură albastră deasupra. pe un scut. de lemn. . cu răşină.

acest cel dintîi pas spre reînscăuna-rea dreptăţii... aşteptînd celelalte porunci. Căpitanului i se înviorează chipul. de unsprezece ani. ..Şi cel de-al doilea pas cine-l va împlini? ..Eu împlinesc un jurămînt. Şi cugetul meu îl osîndeşte pe vînzător. pumnalul.. pe nedrept. acela care întruchipează pentru noi.Inima mea-l plînge pe acest fără de seamăn erou.Ştiu că eşti gata să mori.. căpitane Ion.Nu uita însă că Radu este totuşi un domn.Radu este un uzurpator. Şi căpitanul se ridică. .Apropie-te! îi porunceşte voievodul. Pe chipul frumos al lui Ştefan făcliile azvîrl o lumină de aur. ţara şi domnitorul tău! surîde voievodul. înscăunat de străini. în luptă. arbaleta şi tolba de fildeş.De cînd aştept această vreme. fie doborît de pe scaunul domnesc al Ţării Romăneşti!.Şi care este această întîie şi cea mai arzătoare năzuinţă? 372 .. în acest veac.. Voievodul îl priveşte lung. Norodul suferă o apăsare străină. măria ta!.. . . al doilea.. . A venit însă vremea ca vînzătorul să. Îngenunchează înaintea lui Ştefan. mai tîrziu.Ţara Romănească este stăpînită de turci printr-un domn vîndut lor. buzduganul.Ridică-te!. plină cu săgeţi.. Iar cel care ar putea să-l elibereze este ţinut în temniţă.voievodului: sabia. . bătută în nestemate.. .. .. Măria sa zîmbeşte văzînd înflăcărarea tînărului: .. întîia şi cea mai arzătoare năzuinţă a noastră. Ion face cîţiva paşi. măria ta.Chiar eu. Aşa cum întruchipezi şi măria ta. .. Iar braţul meu s-a înarmat în numele măriei sale Vlad. măria ta! Va urma. . un Basarab. răspunde curajos Ion. pentru norodul.Crezi că ai dreptul să-l pedepseşti tu? .

. de-am ajunge mai iute! .Mîine. sînt gata să v-ajut. Pe urmă vom vedea. în scaun.Vom ajunae sau vom muri. duminică.. Acolo te-aş-teaptă cineva!.Şi-n cîte zile. în revărsatul zorilor..Aveţi îngăduinţa!.. îngăduinţa să fim în cele dintîi rînduri!. . socoteşte măria ta că vom pătrunde în cetatea de scaun a ţării? . 373 . Lui Ion îi bate inima repede.Cu-atîta vom ajunge mai repede... pornim! . Ali-beg a lăsat-o lui Radu.Aceea pe care ai căutat-o atîta timp zadarnic şi-o socoteai pierdută.. Neatîrnarea de nici un neam străin. . pentru o mai bună pază.Să fie cum crede măria ta că-i bine. . vom păşi în palatul domnesc.. Îl vom goni pe Radu. .. măria ta. mai cu temei ca mine.. .. .O iscoadă de-a noastră a aflat că fata se găseşte în palatul domnesc. ..Dă-ne nouă.Ceata mea este gata! Aşteaptă numai semnul..O ştii. cu cît ne vom pricepe mai bine să biruim duşmanul.Măria ta.Otomanii şi Radu sînt dincolo de Milcov. Voievodul se uită ţintă la căpitan. deodată.Cine. măria ta? Voievodul Ştefan îi pune palma pe umăr: ... . ..Pentru împlinirea acestei neatîrnări. pe Laiotă. măria ta.. muntenilor..În patru sau cinci zile. cu ochii lui albaştri: . Ion îşi apucă mînerul săbiei şi-l strînge. . dacă pot îndrăzni să-ntreb.. măria ta! * Nu mai ningea.Măria ta vorbeşti de Oltea? . mai repede decît oricînd. Şi-l vom urca.

sforăind neliniştit. Se aplecă mai mult şi îi pipăi. Se opriseră undeva. în jurul trupului oşteanului. Armăsarul îşi privi iarăşi un timp stăpînul nemişcat. negri. faţa. . Lupii ajunseseră foarte aproape. sub a cărui strînsoare dureroasă copacii începuseră să trosnească. fălcile clănţănind. prevăzător. cu botul umed. În cele din urmă se hotărî. Îşi ciuli urechile. Deodată se opri tulburat. Armăsarul îl privi iar cu ochii săi mari. În chip cu totul de neînţeles . la picioarele lui. cu ţinuta lui semeaţă şi dîrză.În schimb. Buzele lui îngheţate rostiră un cuvînt. cu toate astea. Calul se opri. Stăpînul rămase la fel de nemişcat. şi uneori zărea cîte-o pereche de cărbuni aprinşi aţintindu-l. gerul se prefăcuse într-un cleşte. armăsarul. catifelaţi şi cu un fel de înduioşare aproape omenească. Stăpînul încă mai trăia. dar încetaseră să mai urle. Îl trase mai departe. şi pîndeau. Trupul lipsit de vlagă al rănitului se mişcă. Piciorul îi înţepenise şi şchiopăta uşor. Îi linse rana obrintită. încet.aşa cum spune şi cîntecul în care ni se povesteşte această neobişnuită întîmplare. * 374 . Negru le auzea. Aceasta însă nu îl împiedica să se rotească. Adulmecă aerul şi necheză prelung. Se încordă şi începu să-l tragă. Îl apucă din nou de gulerul mantiei. Armăsarul îi apucă între dinţi gulerul mantiei. Sînt gata de luptă!» părea că îi previne pe lupi. «Nu vă apropiaţi.Oltea! repetă rănitul cuvîntul rostit mai înainte. înfricoşase fiarele. în desişurile codrului înzăpezit.

cuvîntul grămăticul Farmă. Dar tot atunci. Dreptul de a intra cei dintîi pe porţile cetăţii l-au căpătat voinicii lui Ion. Prin glasul lui vorbeşte Mahomed. Celălalt. care vă stau în spate. cîmpul de bătaie. i-a strigat domnitorului Radu că. în zori. şi-a pus de 375 . sosind în tabăra lui Ştefan.Berbecii lovesc în porţi. să părăsească. Săgeata însă l-a nimerit din greşeală pe trîmbiţaş. Mai multe steaguri de călăreţi. Să-şi ia averea şi familia. prin Bucureşti. În totul sînt şase berbeci. Cîte patruzeci de oşteni ţin în mîini un berbec. Nici unul nu va fi cruţat. De mînie. Cînd izbesc. Un trîmbiţaş a dat sunet. grămăticul Farmă.. după aceea. Să plece unde-o şti. la douăzeci şi unu noiembrie. Să treacă. grămăticul. ridicîndu-se în scări. peste pămînt şi apă. în frunte cu domnitorul Ştefan. spre folosul său şi cu ţelul de-a nu se mai vărsa sînge nevinovat. şi-au luat zborul. Acesta şi-a pus o săgeată în arc. Cu trei zile în urmă. de-o parte şi de alta. În locul ce se cheamă Izvorul Apei. fără să şovăie. Unul din partea moldovenilor. Unul era cărturarul Ţamblac. Sunetul s-a răspîndit cu vuiet prin văzduh. oştile moldovene. urmat numai de trei boieri credincioşi. porţile se cutremură. dacă pofteşte. Celălalt purtînd gîndul muntenilor luptători pentru neatîrnare.Radu nu este altceva decît o unealtă a turcilor. măria sa Ştefan a trimis mai întîi purtători de cuvînt călări. Şi cei care îi vor rămîne credincioşi vor fi pecetluiţi ca vînzători de neam. duminică. Cărturarul Ţamblac.. la auzul acestor cuvinte ale lui Farmă. comisul Mihail a făcut semn unui arcaş. au trecut Milcovul. A ţintit-o spre Farmă. . deşi obişnuit mai mult cu pana de scris decît cu armele. A luat. cerîndu-le oştenilor domneşti şi boiereşti să iasă de sub ascultarea lui Radu. Toţi lovesc în acelaşi timp.

în arbaletă. le cer oştenilor lui Stan şi Dragomir să se predea. Porţile au fost sparte. iar Radu. Sabia lui a strălucit. a răcnit şi el. ceilalţi boieri şi mina de oşteni credincioşi lor se recunosc învinşi. care toată vremea dăduse dosul. Sar peste valul de pămînt. Mihail a ridicat mîinile. Cu toate că boierul care făcuse semnul uciderii încercase să fugă. Nori de săgeţi şi lănci coboară asupra celor care i-au mai rămas credincioşi voievodului Radu. Urdiile turceşti. Ciocnirea s-a sfîrşit cu biruinţa lui Ştefan. cu oastea cîtă îi mai rămăsese. o săgeată. de teama căpitanului Ion. marele vornic Dragomir. duduind. ca o flacără. ca un om. spahii şi achingii. Berbecii nu încetează să lovească în porţi. 376 . A început cel din urmă asalt. Oastea moldovenească şi cetele lui Ion străbat prin şanţul umplut cu apă.Nu vei scăpa! i-a strigat Ion lui Radu. tare. sătui de turci. Din dosul meterezelor se aud strigătele locuitorilor Bucureştilor care. Paşa. fiecare alcătuite din cîte o mie de oşteni. Marele logofăt Stan. pe limba lui. Ion ia cu asalt meterezele. Radu cel Frumos tremura ca varga. în lumina zorilor. pe nume Evrenos. s-au mişcat. apărarea cetăţii încredinţînd-o marelui logofăt Stan şi marelui vornic Dragomir. Cele douăsprezece cete ale sale.asemenea. şi cetele boiereşti şi domneşti ale lui Radu le-au întîmpinat. S-a prăbuşit cu faţa în ţărînă. ceva. . de ieniceri. Între timp. Zărindu-l pe căpitanul Ion tremura. s-a zăvorît în dosul meterezelor de lemn şi pămînt. Acolo. a tras în urma lui. conducătorul oştii turceşti. strigînd ceva neînţeles de Farmă şi Ţamblac. nu s-a putut opri pînă la Bucureşti. domnitorul Ştefan care văzuse totul de pe înălţimea unei movile şi-a ridicat sabia.

Chiotele oştenilor moldoveni şi-ale voinicilor lui Ion zguduie bolta.. Într-o odăiţă din partea cea mai dosnică a palatului. şi căpitanului Ţamblac.. un boier moldovean..pînă la săvîrşirea ei mai rămăsese Oltea în palatul domnesc.Ioane!. Bucureştii. Îl primesc pe măria sa Ştefan. s-a strecurat printr-o ieşire tainică.Îl blestem pe fiul meu Radu! îl blestem!. A fugit părăsindu-şi boierii. Numai că. plecaţi şi umiliţi. Căpitanul pătrunde în odăiţă. Mulţimea vuieşte pe uliţe. în timp ce Ion aleargă pe sălile palatului domnesc. Buna noastră doamnă Maria şi izbucneşte în lacrimi. Maria-Voichiţa. Toate clopotele cîntă. Îl primesc cu slavă.. A izbutit s-ajungă la Giurgiu. strigînd: . către noul venit... ba pînă şi familia (pe doamna şi cele două fetiţe ale lor. se ridică fata de lîngă bătrînă. Numai datorită rugăminţilor sale . îi întîmpină. ci Laiotă Basarab. oştenii.. Oltea?. una dintre acestea. unde s-a pus sub ocrotirea stăpînilor lui turci. nu călăreşte măria sa Vlad. Toate clopotele bat. scrîşneşte ea crunt. În clopotniţa bisericii domneşti bat clopotele puternic. înfundaţi în găvanele vinete de sub frunte.Steagul alb s-a înălţat pe porţile palatului domnesc şi flutură în vînt: Ion a intrat cel dintîi în palat. Oltea îi dă bătrînei foste doamna Maria cele din urmă îngrijiri. Dar domnul vînzător a fugit. Unde eşti.Oltea!. Mitropolitul şi toţi boierii ţării. Pasărea mincinoasă a scăpat. alături de domnitorul Ştefan.. topuzul de voievod. . La adăpostul întunericului. Bătrîna îşi întoarce ochii albaştri. Îi caută pe Radu cel Frumos şi pe Oltea. fiind de o mare frumuseţe). deschizînd drumul lui Luca Arbore. . Căpitanul cunoaşte toate cotloanele palatului. 377 .

au îngenuncheat la mormîntul fostei doamne Maria din insula mare a Oltului. mulţimea aclamă: . Laiotă Basarab cată cu ură spre Ion. Îşi flutură mîna. cine nu ştie cîte lupte a dat şi cîte isprăvi a săvîrşit credinciosul căpitan al lui Vlad? . Căpitanul Ion!... trecînd pe malul Dîmboviţei. se roagă căpitanul la mormîntul bătrînei foste doamne a ţării. Capul gingaş al fetei i se odihneşte pe umăr.... Amîndoi.Trăiască viteazul Ion!.Trăiască Ion!. Clopotele bat!. Din mijlocul mulţimii. urmaţi de cincisprezece boieri moldoveni şi munteni. Căpitanul Ion!. pornesc către palat.. şi-a întemniţat fratele şi şi-a ucis mama. Cine n-a auzit..... Şindrila de pe acoperiş este smulsă de vînt. dar şi ţărani din satele împrejmuitoare. cu mai multă însufleţire.. clopotele. . Se aud cel mai adesea strigătele: .. Oltea şi Ion. femei şi copii aleargă pe uliţe.Trăiască măria sa Laiotă Basarab! Şi. Bat clopotele. măicuţă. Căpitanul Ion!. meşteşugari. bărbaţi. Clopotele bat!.. cine nu cunoaşte. Laiotă Basarab-Bătrînul îşi întoarce capul spre căpitan..Dinspre biserica Sfîntului Gheorghe.. Oricine îşi dă seama că Ion nu-l va sluli pe Laiotă Basarab.Trăiască măria sa Ştefan! Iar rar şi fără vlagă răsună: .. că nu am putut încă să împlinesc pedeapsa ce se cuvine aceluia ce şi-a vîndut tara... 378 . Neguţători..lartă-mă.. Căpitanul o zăreşte. Zăpada pătrunde în chilii. Căpitanul Ion!.. Biserica şi chiliile sînt pustii. pe care el îl socoteşte doar un locţiitor ai domnitorului legiuit. Oltea îl priveşte pe Ion. Copacii şi tufişurile au fost potopite sub zăpadă.. Ion este înveşmîntat în mantia lui albă. măria sa Ştefan şi Laiotă Basa-rab-Bătrînul. Clopotele bat!.

Groapa a fost săpată. se văd pretutindeni. călări. şi cîtă carte latinească ştia!. s-au ivit. Rînduri dese şi lungi deţepese ivesc din zăpadă.acesta din urmă cu braţul înfăşurat într-o pînză de in şi cu urme de răni pe chip. bulgărească şi-a altor neamuri nu cunoştea? .Singura lui năzuinţă a fost libertatea.. cu tartaj de lemn. .Radu cel Frumos.* Cerul este apăsător.Suflet fără prihană! murmură Năstase. De gît.Şi singura credinţă: adevărul! încheie vorba Ion. pe care a fost zugrăvit un diavol.Sărmanul grămătic! . Grămăticul zace. Dar nemţească. mai glăsuieşte Bucur. Urmele luptelor ce s-au dat între turci şi oastea puţină şi slabă a lui Laiotă Basarab. Înaintea căpitanului. călăii i-au atîrnat un ceaslov. ridicînd în văzduh pe pîrcălabii şi dregătorii lăsaţi de domnitorul Moldovei în toate cetăţile mun-tene. plumburiu.Odihnească-se-n pace! murmură toţi. în care a fost tras Farmă. după ce a fost readus în Bucureşti de ieniceri.. Ion îl priveşte ţintă: . .. pe puţin.Odihnească-se în pace! spune Ion. .Ce? Numai latinească? rosteşte Gheorghe.. Gheorghe şi Năstase . . după plecarea lui Ştefan la Suceava. a poruncit ca tragerea în ţeapă să se facă într-un asemenea fel. Flăcăii îi arată căpitanului o ţeapă. Bucur. trei zile. Îi povesteşte Alexe. Fiecare dintre voinici ia în pumn cîte un bulgăr de ţărînă şi îl aruncă peste trupul lui Farmă. încît grămăticul să se chinuiască.. lungit.. Alexe. în mormînt. * 379 . .

cuţite. nu Ali. aceea de Craiova. cu care sînt împodobiţi. ci Soliman. Cele mai multe dintre toate aceste daruri sînt menite sultanului şi marelui vizir. ibrice şi alte podoabe preţioase. De altfel. ceşti de argint. de asemenea împodobiţi cu pene colorate şi cioltare din piele şi postav. Clopotele de la biserica domnească parcă se jeluiesc. Marele logofăt Stan. beglerbegul Rumeliei. hamuri. în aceste împrejurări tulburi. însoţit de un agă. marele logofăt Stan. frîie. comandantul tuturor trupelor din partea europeană a imperiului. săbii. voievodul Radu iese. Caii păşesc domol. O parte dintre ele. Restul de sănii sînt încărcate. jder.în totul zece mii de galbeni zimţuiţi. se prefăcuseră că trec de partea lui Laiotă-Bătrînul. cu fel şi chipuri de daruri. birul . pînă la coviltir. 380 .Este duminică. marele vornic Dragomir şi-o gardă mare de oşteni valahi şi otomani. Pe porţile cetăţii. În urma domnitorului şi a suitei lui vin şapte sănii cu coviltir. de la bun început. readucîndu-l în locul lui pe Radu. Mahomed. Însă reîntorcîndu-se Radu cu turcii. a fost acela care l-a izgonit pe Laiotă-Bătrînul. în sipete de fier. cel înscăunat de Ştefan. nu vrea să mai aştepte şi cere. sultanini. ca şi cei patruzeci de cai. trase de cîte şase perechi de cai albi. marele vornic Dragomir si alţi boieri mari ai lui Radu. Cea dintîi sanie poartă. platoşe. îi juraseră iarăşi credinţă fostului lor stăpîn. din cea mai bună rasă romănească. aurul. vor bucura însă inimile lui Ali-beg şi Soliman Hadîmbul. scuturi de fier. după victoria lui Ştefan. cu blănuri de vulpe. helge şi sobol. pînză de in şi cînepă. filigene. în sunetele ţarţamurilor şi al tacîmurilor de argint şi aramă.

.. şi Ali-beg. nu peste mult timp. friguros. vor aşeza în scaun pe un nou domnitor. Ochii lui Dragomir s-au albit. orbitor. dacă nu cumva vor preface acest colţ de pămînt în paşalîc turcesc. şi-ajungem la Giurgiu! se bucură Radu. pe doamna şi cele două fete.Nu mai avem mult. ostile împărăţiei vor intra în Moldova. Pe măsură ce alaiul lui Radu se depărtează spre Giurgiu. se opresc. Ştefan va fi răpus. Iar Soliman Hadîmbul i-a făgăduit că.. 381 . Cei dintîi călăreţi. ci şi a beglerbegului Rumeliei. Radu ..dorind să-l facă plăcerea lui Soliman Hadîmbul . Tabulhaneaua cîntă şi tumbelechiurile bat.. supus sultanului..Aducem aur. care deschid alaiul lui Radu. numai din instrumentele turceşti. Tumbelechiurile bat. sub soare. Marele vornic Dragomir rîde.Hadîmbul trebuie să ne fi pregătit un ospăţ!. luate de Ştefan al Moldovei şi duse la Suceava. tot mai dureros.Hadîmbul. îmbrăcat în trei rînduri de blănuri. Iar Radu îşi va putea recăpăta tezaurul.S-a auzit un şuier! rosteşte marele logofăt. acela ce se socotea stăpîn al Ţării Romăneşti. Săniile scîrţîie pe zădapa ce scînteiază.. clopotele din Bucureşti se aud sunînd tot mai stins. nu numai de ocrotirea sultanului. .. Se apropie de pădurea Ciocloavele. . Au trecut peste pîrîul Sălaşul. Tabulhaneaua cîntă. cu darurile şi tributul anual.. Marele logofăt Stan îşi plescăie limba: . îl aşteptau în dimineaţa aceasta pe domnitor la Giurgiu. În locul lui. Radu se bucură acum.a poruncit să i se cînte. a marelui vizir şi a lui Ali-beg. Alexe a şuierat la semnul lui Ion. vestitul şi atotputernicul Hadîmb. pe drum. nu glumă!.

Prinde-l! îi strigă. Este urmat numai de Gheorghe. La fel se întîmplă lucrurile şi cu voinicii lui Năstase. Radu lui Dragomir. mai bine. Pe-a-ceştia îi urmăreşte marele logofăt. gîtuit. Lui vodă i-a pierit răsuflarea. lîngă căruţe. După o scurtă luptă între cetaşii lui Bucur şi-ai lui Alexe. Toţi pornesc în galop. face o cotitură. pe turceşte. de turci. cu caii în galop. prin hăţişuri. Radu se înfioară. trecînd peste pîrîu. păzit doar de cincisprezece oşteni. Din spate.Pentru luminăţia sa sultanul! în numele semilunii! porunceşte aga. se iveşte Bucur. Îşi duce mîinile la tîmple. Dar alţi răzvrătiţi se arată. comandantul spahiilor din garda lui Radu. Dragomir ridică sabia. Se uită spre pădure. . cu palmele deschise către duşmanul său: 382 . în partea din faţă a şleaului. Zgomotele harţei se depărtează. Un mănunchi de călăreţi îl urmează. ar porni în goană spre Giurgiu. Aceştia sînt urmăriţi. în frunte cu Alexe. Pădurea bătrînă şi înzăpezită. Vodă a rămas descumpănit. Să fie oare chiar răzvrătiţii lui Ion? Dar căpitanul. Îşi ridică mîinile. Dinspre pădure. . Pornesc către pădure.. în locul acela pe unde trece şleaul. Nici nu-i vine să creadă că a putut să aibă loc o asemenea neaşteptată întîmplare. rotindu-şi calul de colo pînă colo. Sau. îl zăreşte pe Ion. cu oştenii lui Stan şi Dragomir. S-ar întoarce la Bucureşti. se afla în Moldova! Ori?. strigă ceva. după cîte aflase el. se arată însă Năstase. răzvrătiţii dau semne că sînt înfrînţi. cu un alt mănunchi de voinici. venind în trap grăbit.Aga. Îşi ia mîinile de la tîmple.. Nu vrea să lase căruţele de izbelişte. Cincizeci de oşteni îl urmează.

...... .... în cea stîngă. astăzi. strigă el..Ia sabia în mînă şi apără-te! Radu înţelege că nici o cale de scăpare nu se mai află. .. ..dar slab ca o părere . ţipă el. Grumazul armăsarului este îndoit ca o coardă..Te fac boier.Loviţi-l!. Tu nu ai dreptul. nici nu încetinează.Să nu rosteşti numele lui.. .Ne-am războit destul... spre cei cincisprezece oşteni. bolboroseşte Radu.. Aceştia sînt dezarmaţi şi cetluiţi în ştreanguri. Şi nu vă legaţi soarta de vînzătorul acesta căruia.. Pasul calului său nici nu se iuţeşte. recunoaşte altul. La început. . trecem de partea ta. le porunceşte Ion. Căpitanul se întunecă: ...A venit vremea să dai seamă pentru toate faptele tale! Pe vodă îl năpădeşte o sudoare rece.. ... Doar trei oşteni i-au rămas credincioşi.Daţi-vă la o parte.Şi nu de frică. Pentru noi numele acesta este sfînt! Radu simte că totul se sfîrşeşte. la numai douăzeci de paşi. Îţi dau tot ce doreşti. În mîna dreaptă... Şi nu va fi pe lume un om mai fericit decît tine. Ion nu-i răspunde. Ion ţine sabia şi. ci pentru împlinirea dreptăţii.. gata să se răstoarne din şa de-atîta încordare. i-a sunat ceasul! . Lasă-mă-n viaţă!. 383 . bîiguie el. arătînd căruţa unde se află birul. căpitane Ion! . mare logofăt..abia se mai aude zgomotul luptei.Ceea ce-a vrut să facă Vlad a fost o nebunie!. rosteşte unul.. Ion a ajuns înaintea voievodului.Adevărat! Voievodul acesta n-a fost decît o slugă a duşmanilor ţării!. mare spătar. ţipă Radu şi.. adaugă: Vă voi scălda în aur!. Din depărtare .Nu mă părăsiţi! Nu!.. .. atunci. frîul.Jurămîntul în faţa lui nu are nici un preţ. . căpitane Ion!...

urmîndu-l fără grabă. ceata de răzvrătiţi se întoarce. Ar vrea să aibă aripi. umbrele celor doi. Ion a descălecat. Radu a obosit. Azvîrle laţul... clătinîndu-se. Ion se ia după el. Se ridică. dar nu mă omorî. îşi întoarce calul şi fuge.Iartă-mă!. Merge pe jos. cu sabia în mînă. . Se clatină. lovindu-l cu biciul.. Ion îl loveşte cu biciul. îi privesc uluiţi.. şi-atunci rămîi în viaţă. Toţi. a lui Radu pe jos şi a lui Ion. A căzut în genunchi: . Voievodul fuge. marelui vornic şi nici dintre otomani n-a scăpat. Picioarele lui vodă se împleticesc. Poate mă birui. călare. Nici unul dintre oştenii marelui logofăt. Căpitanul îl urmăreşte. i s-a săpat pe frunte.. Altă plesnitură i se încolăceşte pe ceafă. fuge. Nu mă omorî! Calcă-mă în picioare. se depărtează mereu. Chipul frumos al domnitorului s-a schimonosit. Acesta o ia în mînă. Îl prinde. Porneşte mai departe pe jos. Trupurile lor zac în pădure. la pas. 384 . Cade. într-un cerc larg. Toţi călăreţii vin după el. prieteni şi duşmani.. apucă în mîini sabia! îl sfătuieşte Ion.Nu mă omorî! strigă el. Iartă-mă!. în goană. fuge. Voinicii înconjoară. O dungă adîncă... Şi din nou fuge.. Îşi smulge de pe gît laţul.De vreme ce nu ai altceva mai bun de făcut decît să lupţi. locul unde Ion se găseşte faţă-n faţă cu Radu. Fă-mi orice. Şi Radu fuge. Pe urmă o azvîrle. Se ridică şi-o ia din nou la fugă. ca şi odinioară.. dacă vrei. Scoate de la oblînc o altă sabie şi i-o întinde lui Radu. Dar Radu.. Dinspre pădure... E tot plin de sudoare.. Domnul se ridică. vînătă. Pe cîmpia ninsă. Îl trage de pe şa..

Aleargă după ea. Ion se repede s-o prindă.. Unul dintre cei trei oşteni rămaşi credincioşi .Dinspre movila înconjurată cu valuri de pămînt a Bucureştilor se aud. Priveşte în urmă. Alexe. Îşi pierde cumpăna. rar de tot şi încet. Ion. Se rostogoleşte pe-o vale.. Coroana i-a căzut în braţe.. Coroana se rostogoleşte.. Muzicanţi nevăzuţi au început să cînte.care fuseseră dezlegaţi între timp. ca într-un fel de cerc magic. Sînt clopotele de la biserica domnească. Este coroana măriei sale Vlad. În vale se află Radu. Dar. Năstase şi Gheorghe l-au înconjurat pe Radu. Se dă de-a rostogolul. Nu ştie încotro s-o mai ia. unde se izbeşte de-o piatră. În jocul lor 385 . Ion se apropie de el. Şi Radu fuge... O coroană de aur se rostogoleşte pe zăpadă. sunete de clopot. rar. Cu sabia în mînă. Clopotele bat!. Acesta deschide braţele.. A ajuns pînă la malul prăpastiei. nu se pot apropia de el... Radu.. Luceşte orbitor. ca pentru îngropăciune. după ce li se luaseră armele se coboară în prăpastie şi îi închide ochii. Bucur. Clopotele sună!. fuge.. * Lumini parcă smălţuite în toate culorile curcubeului îi joacă rănitului sub ochi. Ali-beg şi Soliman Hadîmbul s-au prins de umeri şi joacă. Radu i-a întors spatele. Ajunge pînă jos. fuge.Şi cu ele ce facem? . Bucur arată săniile: .Birul către Poartă şi tot restul de avuţie le vom ascunde într-un loc ştiut numai de noi. din marginea pădurii Ciocloavele. Vor fi de trebuinţă măriei sale Vlad.

din nou. Totul i se învîrteşte însă sub ochi.În fiinţa Oltei sînt înmănuncheate bunătatea Roxanei. îl vede pe măria sa Vlad. A venit vara..Coroana dăruită de oropsitul neam valah măriei sale Vlad!.. Coroana!. . pe colina plină de miresme şi flori. bătut de soare.. Coroana îi scapă şi se rostogoleşte. O urmă pătată cu sînge. cu o sabie al cărei tăiş este tocit de luptă. Şi iar îi scapă. pe marginea unui lac. singur. Joaca pare un fel de sarabandă drăcească.. îi smulge coroana lui Radu. Domnitorul rîde. spune Ion. aleargă după coroană. * Măria sa Vlad şi Ion călăresc alături. mic în zare. pe vale. cu răbdare. Gulerul oşteanului îi scapă calului din dinţi. Coroana se rostogoleşte. * Armăsarul îl trage pe rănit. Departe. Rîde şi Ion. Căpitanul Ion.Ochii iubitei mele seamănă la culoare cu lacul acesta verde. şopteşte rănitul. Laiotă Basarab. Se rostogoleşte. rînjind.Aşa este! dă din cap voievodul. . frumuseţea Voienei şi gingăşia Parei! urmează Ion. însă. mai departe. . . încet. îl apucă din nou. îmbrăcat în negru. 386 .s-a ivit Laiotă Basarab. Frunzişul bogat al sălciilor se pleacă deasupra oglinzii lacului. Trupul acestuia lasă o urmă adîncă prin zăpadă. Ion vrea să-l vestească pe măria sa Vlad. Amîndoi călăresc în galop. Coroana se rostogoleşte.

Eu voi purta o rochie albă şi flori de lămîiţă.. dar eu încă de mică mă gîndeam că am să fiu a ta. ... că se află la o încrucişare de drumuri şi se desparte de Oltea. Papa şi principii creştini recunosc nedreptatea care i s-a făcut măriei sale Vlad.. ca-n fiecare an.. Egumenul a mărturisit tot.. .. în fierbinţeala lui. .Tu nu ştii. facem o nuntă mare. nescăpîndu-l însă din ochi.Îl va goni pe Laiotă? 387 . Păstrează mereu aceeaşi depărtare.E ziua ta.Măria sa ne va fi naş!. Dacă regele Mateiaş nu-i va da drumul din temniţă? .Domnitorul Moldovei s-a întîlnit cu regele Mateiaş.Şi dacă măria sa nu va putea veni? se îngrijorează Oltea. * Dar iarba şi frunzele copacilor au dispărut. El se va-ntoarce să împlinească visul de totdeauna al neamului valah. . ... Totul e alb şi nins.. * Rănitului i se pare acum.Cînd mă întorc. Oltea se înveseleşte. spune ea. lingînd cu limbile lor lacome şi roşii zăpada însîngerată.. Fata i-a întins o cununiţă din floare de sulfină. .Vei fi mireasa mea! îi răspunde el. Ţi-am împletit.Lupii vin mîrîind. o cununiţă.. Iar tu veşmîntul de oştean.Se poate să fi şi ieşit. urmează ea şăgalnic. .Cînd va ieşi din temniţă? . Ion o sărută blînd pe obraji şi pe ochi. . .

azvîrlind în urmă. Cosiţele i s-au despletit. O învîrteşte în soare. ca o pisică sălbatică. Găpitanul sare în şa.. Ion îi desface de după grumaz braţele şi se apropie de Negru.Laiotă i-a vîndut... Printre norii bolovănoşi de pe cer. .Jur!. Ochii îi scapără.. 388 ..Trebuie să plec! .. pe valahi. Îl priveşte.. rîde.. rîde Ion. cu copitele. Pe nici o altă fată n-am iubit-o aşa cum te iubesc pe tine.. Oltea i se smulge din braţe. Joaca se curmă.. .. ... Oltea rîde. se alintă fata. rîde. Cîteva minute mai mult sau mai puţin. săltîndu-se pe vîrful picioarelor şi sărutîndu-l.Trebuie. Spune-mi.. copacii.. Ion a prins-o de mîini pe fată. Copacii ninşi au căpătat veşminte de lumină şi aur.. Zăpada parcă a început să ardă sub razele soarelui cu dinţi. trebuie. Negru nechează scurt. Armăsarul freamătă mulţumit.. soarele a făcut o spărtură... Îşi flutură Oltea năframa.Nu. Pămîntul. . ca şi Radu. . ai mai iubit vreo fată? Ion o sărută pe gură.Juri? .. aerul.Ai mai iubit?.Te aştept!. soarele. .Întoarce-te cît mai degrabă! îl imploră ea. . turcilor..E tîrziu! spune căpitanul. Calul porneşte în galop.. zăpada şi Negru se învîrtesc cu ei amîndoi. Buzele îi sînt roşii şi umede.. Trebuie să plec! Fata se strînge la pieptul logodnicului său: Rămîi încă puţin!. Norii au acoperit din nou soarele. bulgări prăfuiţi de zăpadă.

de obicei. ridicîndu-şi capul. Armăsarul îşi lasă şi el o clipă stăpînul. încearcă să ajungă. parcă mirat. pe care-o părăsise. Întreaga haită se porni să urle. dar neputîndu-se stăpîni .. cu acest fel de fiare. de toamnă. îl izbi cu picioarele în cap. în aceeaşi clipă.aşa cum se întîmplă. porni în trap spre lupi. Înfuriaţi. Aceştia dădură înapoi. între care două lupoaice şi doi pui mari.. armăsarul îl azvîrli pe lup pînă în mijlocul haitei. Şi.. aşteptau. Lupii se iveau cînd ici.. Dar. Numai unul dintre cei doi lupani.Oltea!. ca aripa unui porumbel. se tîrî. fluturîndu-şi mereu năframa.. incetasera sa mai mîrîie şi. Oltea!. * Armăsarul izbuteşte să-şi ducă stăpînul o bună bucată de drum. Îi sparse ţeasta. începu să chelălăie ca un căţel. Erau nouă lupi cenuşii. mîrîind. 389 .Căpitanul întoarce capul. prin spatele copacului. luîn-du-şi inima în dinţi şi făcînd un ocol. Urletul lui sună aţîţat. şi. bălţaţi. Toţi ceilalţi lupi. Lovindu-l încă o dată cu copitele din spate. Pînda se terminase printr-un ospăţ. dîndu-se pe spate. dintr-o dată. fiindcă lupanul fusese greu rănit. armăsarul... Şi lupul. Cu coada în vînt şi gîtul încordat.. aşezîndu-se pe labele de dinapoi. Lupanul se tîrî. sticlindu-şi ochii de după copaci. nechează. Oltea!.. urmărit îndeaproape de haită. care simţise duhoarea puiului de lup. se întoarse.. Vru să-l înşface pe bărbat de braţ. se repezi. cînd colo. . Oltea se face tot mai mică. Unul dintre lupii cei mari urlă. care ştiau pesemne despre ce era vorba. la rănit. şoptesc buzele lui. cînd una dintre ele este pe moarte ceilalţi lupi începură să-l sfîşie.

în Bosnia. Trîmbiţele sună.. vulturul legendar al lui Negru Vodă.şi Mihailo . Şi Gheorghe noul grămătic. în acest loc. la Srebrnica şi în alte nenumărate locuri.. la porţi. Îi spune el lui Ion. Măria sa face însă semn că riu se opreşte. Bucur e căpetenia gărzii măriei sale Vlad. aducînd prăzi bogate şi băgînd spaima în turci.Mîrîind mînioşi. biruindu-l pe Ali-beg. onorul. cu fir roşu de aur. Măria sa Vlad priveşte cu tristeţe zidurile cenuşii şi înalte ale castelului. Calul său galopează mai departe. În ultimii doi ani. .scutierul său . domnitorul valah. Tit . puternic.cei mai mulţi dintre ei fiind sîrbi . cel vîndut turcilor . Urmează restul de valahi şi ceata de oşteni străini . Alexe ţine loc de medelnicer şi paharnic.. care se află alături. Folosindu-se de acest răgaz. Apoi împreună cu Vuş. armăsarul apucă gulerul mantiei în dinţi şi începu să-şi tîrască stăpînul mai departe. * Trec. 390 . de cînd e iarăşi liber. Iar Năstase duce în mînă steagul.slujitorul voievodului . însă plini de plăcere. a fost întîmpinat de generalul mercenar Giskra.datorită uneltirilor fratelui său Radu. cu pîine şi sare.a fost purtat sub pază pînă la Vişegrad.N-avem vreme.. Pîrcălabul cetăţii îl aşteaptă pe domn.cată şi ei încruntaţi către zidurile de piatră ale cetăţii. prea lungă ne-a fost aşteptarea!. cu paisprezece ani în urmă. De-aici .avînd în fruntea lor pe căpitanul Iacşici. prin Bran. A luptat contra lui Mahomed în Serbia. în galop. alt vestit luptător . Un ospăţ a fost pregătit. pe care e ţesut. l-a ajutat pe rege să străbată multe primejdii. la Şabaţ. lupii se îndestulau cu carnea celui mai tînăr dintre ei.

... Îşi cîntă năduful acestor ani: Amară străinătate. cîtă jele. Trăiesc în lume cu jele. Măria sa Vlad spune: 391 ......» şopteşte inima lui. Doi ani au trecut de cînd n-a mai văzut-o... la drept vorbind.. Jelui-m-aş brazilor.. l-au îndurat... alături de măria sa. lată de ce şi măria sa Vlad îi ţine mereu în preajmă şi în cea mai mare cinste pe căpitanul Ion şi pe vitejii lui.. Şi mulţi bărbaţi destoinici au alergat îndată... de fiecare dată. ... Din tinereţele mele. Papa şi dogele Veneţiei l-au încărcat cu laude.cîte o cununiţă din floare de sulfină..... greul luptei. tot numai voinicii lui Ion.. «Oltea!.. Dar... Acum gonesc cu toţii spre casă. în ziua de Sînziene a primit .. Mult eşti tu fără dreptate.... Jelui-m-aş florilor De dorul surorilor! Jele. Jelui-m-aş munţilor De dorul părinţilor.. Am umblat ţările toate Şi de bine n-avui parte. Se apropie ceasul mult aşteptat. jele..Faima lui de viteaz s-a răspîndit din nou pe tot cuprinsul lumii.. Însă la Buda.... Vai! de dorul fraţilor.. Un cîntec se înalţă. Voinicii cîntă în cor... Oltea!. Ion nu se gîndeşte decît la Oltea.trimisă cine ştie cum şi cu cîte greutăţi . Rareori a putut să-i scrie. De dorul mîndruţei mele!.. cerîndu-l să-l primească sub flamurile lui.

Bărbatul îi arată mireasa: .s-a schimbat mult.. . Intră în ogradă. oameni buni. au pus-o pe-o strachină cu grîu.. a început să-l semene cu pliscul unui vultur.măria sa şi căpitanul Ion. . Chiar la marginea Rucărului are loc o nuntă. rosteşte voievodul. în semn de bună rodnicie. .E nunta fetei mele! 392 . căpitanul regesc şi voievod al Ardealului potrivit înţelegerii. Nune mare. . lîngă o ploscă gîlgîind de vin.Îi veţi întîlni acum pe toţi cei dragi ai voştri. aleargă înainte. semn al amărăciunii şi durerii. la Dragoslavele . în frunte cu Ştefan Băthory. îi răspunde stăpînul casei. druştele tocmai au luat floarea miresei din păr şi. Pletele lungi nu-i mai sînt bălaie.Petreceţi! glăsuieşte voievodul. I s-au scobit. Au început să cînte: Bine-ţi pare. S-a strîns aici tot satul. Pînă să se adune şi cetele transilvănene. spre Rucăr.deşi nu are în totul nici patruzeci şi şase de ani . luminăţia ta.Bună să-ţi fie inima. cînd cei doi călăreţi se opresc la poartă. Măria sa. Măria sa şi Ion sar de pe cai. ci cenuşii-cărunte. ostăşeşti.. în timpul acesta lung de cînd a părăsit ţara . Obrajii i s-au tras. Iar nasul. înveşmîntaţi în haine simple. Că-i mireasa Ca o floare.Vom birui! Vom birui! strigă voinicii. uşor încovoiat. În ogradă.Bună ziua. Toţi sînt gata să se prindă în horă. şi după biruinţă veţi fi fericiţi laolaltă cu ei. Buza de jos îi este uşor plecată. După atîta suferinţă şi luptă este de nerecunoscut.

încruntat. în urmă cu paisprezece ani. .Să păstrăm credinţa celui plecat de-aici. pe platoşa de fier. Voievodului îi tremură glasul: . Cade în genunchi şi spune: .Trebuie să-ţi mărturisesc cu mîna pe inimă.stăpînul casei.. dar drept. Bărbatul .. vîrstnici şi tineri.Şi inima voastră ce vă porunceşte? . aţi închinat. Bărbatul.De ce? întreabă voievodul. tot astfel cum sună poruncile domneşti: «Trăiască sultanul Mahomed!»? Bărbatul se cutremură. Acum Ion nu se mai poate stăpîni. ai domnitorului.Şi ca la orice petrecere. după poruncă. dar îl priveşte în faţă pe voievod. . Îşi desface mantia şi lasă să se vadă. . omul.părăsindu-şi mireasa .Ochii voievodului scînteiază: .Doamne. Se înarmează cu ce 393 . şi dintr-o dată îl recunoaşte. numai un cuget şi o sabie de foc ca a lui pot să o scuture de năvala lăcustelor. stăpînul casei.N-am închinat! îi răspunde.Aspru. zugrăvit cu roşu aşa cum îl purtau toţi luptătorii măriei sale Vlad. şi noi îl aşteptăm. Oamenii încremenesc. mirele . la nuntă. . de bună seamă.Şi n-aţi strigat..şi toţi cei lalţi tineri şi bătrîni îşi caută caii. Obrajii slabi. Ochii i se umplu de lacrimi.Sîntem ai tăi! strigă toţi bărbaţii. că n-am făcut nici această strigare. o ulcică şi în cinstea voievodului vostru Laiotă! . vulturul Ţării Romăneşti. oricine ai fi. Glasul voievodului se moaie: . s-au aprins.. El ne-a făgăduit că se va-ntoarce. . numai piele şi os.. într-o vreme de cumpănă ca aceasta. Şi ţara ştie că.Deoarece buzele mele nu pot rosti decît ceea ce inima le porunceşte. bine-ai venit! Sîntem ai tăi! . luminăţia ta.Pentru ce-l aşteptaţi? A fost aspru cu ţara. cercetează mai bine chipul măriei sale Vlad. cîţi s-au adunat acolo..

Iar dinspre Milcov soseşte domnitorul Moldovei!. Victoria va fi a noastră!. întorcînd capul să-l vadă pe măria sa Vlad.adăpost.. În bătălie. Lupta hotărîtoare se dă la ieşirea din Cîmpulung. Aici îi întîmpină Laiotă. Spre Bucureşti!. Laiotă fuge iepureşte întîi către Tîrgovişte. măriei sale Vlad. «Am biruit!..Spre Bucureşti! strigă mulţimea. 27 Principat de limbă şi cultură bizantină în sud-estul Crimeei..» cîntă în sine Ion. îi înştiinţează Ion pe ţărani. cheia Tîrgoviştei. Pîrcălabul Cristian întinde pe-o pernă de brocart. .Victoria e a noastră!. Ştefan cel Mare s-a căsătorit cu principesa Maria de Mangop. . . Vai de vînzătorii de ţară! vesteşte tuturor Ion. Laiotă fuge mai departe... Unul după altul. mai mult de optsprezece mii de ieniceri de-ai lui Ali-beg îngraşă cîmpul pustiit de toamnă şi rămîn pradă corbilor.La Dragoslavele trebuie să fi sosit căpitanul regesc. la nevoie. Am biruit!. Şi se ascunde în Giurgiu . uitîndu-şi pînă şi sangiacul27 de spaimă. Străvechea capitală a Ţării Romăneşti se predă. apoi spre Bucureşti. cu turcii. al tuturor celor ocrotiţi de Poartă. furci şi coase.. A sosit şi măria sa Ştefan cu cei cincisprezece mii de oşteni: viteji. satele din munţi şi de pe dealuri se adună în jurul domnitorului Vlad. Au bătut clopotele din Tîrgovişte! Acum răsună clopotul cu sunet de aur de la biserica domnească din Bucureşti. în vreme ce intră în Bucureşti... 394 .. Este în douăzeci şi şase noiembrie.găsesc la îndemînă mai repede prin ogrăzi şi pe lîngă vetre: topoare.. voinici şi hînsari.Sîntem ai tăi! strigă într-un glas oamenii din Rucăr. . Din Bucureşti...

fratele său de sînge şi gînduri! Şi Ştefan Băthory. s-a adunat mulţimea din întregul oraş şi satele învecinate.Trăiască voievodul nostru Vlad! Trăiască şi măria sa Ştefan. adunaţi de prin sate.. 395 . călăreţii Moldovei. Pe uliţe. Şi curge în şuvoaie fără sfîrşit. cîntece romăneşti. Îndată după ei. prelung şi ascuţit. urmaţi de cincisprezece stegari. cu un surguci de pene şi pietre preţioase. spre bucuria norodului. căpitanul crăiesc! Şi trîmbiţele sună. călăreţii ţărani. apoi transilvănenii şi. cînd domnul se iveşte. Voda e înveşmîntat într-o mantie scurta. De un brîu scump.Trăiască voievodul nostru Vlad! strigă toţi. în timp ce se perindă garda voievodului . în timp ce toate clopotele din Capitala ţării urmînd pilda aceluia de la biserica domnească . i-atîrnă sabia. domnitorul Moldovei. deschizînd drumul. şi cît a suferit! p _ Doar ochii îi sînt la fel ca-n anii tinereţii! adaugă cei mai vîrstnici. Cizmele îi sînt roşii. Pe cap are o căciulă din catifea albastră. cu margine de blană şi cu şireturi prinse în pietre de olmaz. pe plăcuţe de aur.. Ca un soare este măria sa!».cu vulturii roşii pe platoşe. sînt cărturarul Ţamblac şi căpitanul Ion. cu toate steagurile valahe. Coloana pătrunde măreaţă în Bucureşti. «E mîndru ca un soare. se-ndurerează mulţimea. vin douăzeci de cimpoieri şi fluieraşi călări. cugetă Ion.Cît e de slab.luptătorii lui Ion . moldoveneşti şi transilvănene desfăşurate în vînt. . fără rînduială. În frunte. sub mantie.. călărind laolaltă cu Ştefan al Moldovei şi Ştefan Băthory. Aceştia cîntă tot timpul.Şi i se pare că însuşi astrul zilei s-a coborît pe pămînt.. .au început să bată. .

Hotărăsc. vesel. legîndu-se să rămînă prieteni. care străbat mai departe oraşul.toate . într-un glas. tîrgoveţi şi ţărani. Clopotele bat.. pentru a doua oară. Ştefan şi Vlad. strălucitor şi foarte zgomotos ce intră în oraş. la porţile bisericii. care-au cerut ei înşişi să slujească în garda măriei sale Vlad.. pe socoteala noastră!. Cei doi domni se îmbrăţişează. domn.. toţi cei care v-aţi ridicat din sate. în semn de pomenire pentru statornica lor prietenie şi dragoste faţă de noi. În faţa bisericii domneşti. Mitropolitul îi primeşte cu cinste.Şi voi. pentru oşteni. în mijlocul oştenilor. Işi jură unul celuilalt credinţă.. porunceşte măria sa Vlad. ne-aţi însoţit pe drum şi-aţi luptat pentru noi la Cîmpulung. ei vor primi. în afară de doi. Tîrgovişte şi Bucureşti.. Călare. . bat!. la bine şi la rău. călări..au făcut un popas în piaţa bisericii Sfîntului Gheorghe. De cei răpuşi şi de familiile lor se va îngriji domnia. Acuma. În ce-l priveşte pe rucăreni. ca Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş să-şi jure între ei dragoste şi frăţie pe veci. Poporul cere apoi. toţi marii boieri. Din oastea lui. al Moldovei şi-al Ţării Romăneşti. se adresează măria sa cetelor de ţărani. trei zile de petrecere şi veselie. care de-aici se întoarce în Transilvania.Copiii însoţesc cu ţipetele lor acest alai domnesc. Şi clopotele bat. . nu mai rămîne în Bucureşti decît o ceată de călăreţi romăni. Măria sa Vlad este uns. toţi 396 . măria sa Vlad îi mulţumeşte lui Ştefan Băthory. după aceste trei zile de petrecere puteţi să vă întoarceţi acasă. Uralele mulţimii nu mai contenesc. în uralele răsunătoare ale mulţimii. Oştile . toate clopotele dau glas în cinstea celor doi domni viteji. ca să-l vestească regelui Mateiaş că totul s-a împlinit aşa cum se cuvine. îi întîmpină.

munţii cîţi se înalţă în zare, ca să le aibă drept vetre şi locuri de păşune. - Îţi mulţumim, măria ta! glăsuieşte stăpînul casei unde fusese nunta. - Şi celui dintîi fiu ce mi s-o naşte, dacă se învoieşte măria ta, strigă şi mirele, care-şi lăsase nevasta înlăcrămată - îi voi da numele de Vlad. - Iar eu îi voi fi naş acestui fiu al tău! răspunde domnitorul. Mulţimea umblă pe uliţe în cete şi se veseleşte. Şi unora nici nu le vine să creadă. Au uitat gustul libertăţii, al neatîrnă-rii şi mîndriei în paisprezece ani. Cum? Nu vor mai fi otomani în ţară? Nu vor mai fi siliţi să se ploconească înaintea fiecărui turban şi-a fiecărei perechi de şalvari întîlnite pe uliţă? se întreabă ei unii pe alţii. Ali-beg nu va mai trece, călare, prin cetate? Şi nu se va mai strînge tot ce-l mai bun prin ţară pentru înalta Poartă? Nu, multora nici nu le vine să creadă!... În dreapta bisericii domneşti, pe latura dinspre rîu, s-a deschis pentru cele trei zile de sărbătoare un mare iarmaroc. O mulţime de meşteşugari: pielari, ciubotari, croitori, lemnari, zidari, apoi neguţători, ţărani - fie moşneni, fie rumăni, dintre cei de pe moşiile din împrejurimi, împreună cu cnezii şi vătămanii lor - oşteni, călugări şi boiernaşi de-a doua mînă s-au adunat aici. Din nişte butoaie mari, fiece om de rînd, mirean ori călugăr, fără să scoată nici un ban din pungă, are dreptul să se adape cu cîte-o ulcică mare de vin, rubiniu sau alb, din cel de Drăgăşani. În iarmaroc, totul se vinde cu cinste şi dreptate. Tîlharii sau cei care foloseau înainte măsuri măsluite au pierit ca prin farmec. - Luaţi seama! Luaţi sema!... rîd oamenii. S-a-ntors măria sa Vlad, duşmanul minciunii şi-al înşelătoriei. Cine umblă cu furtişaguri poate s-o păţească!
397

Mărfurile sînt totuşi puţine în tîrg. Se apropie iarna. De trei ani încoace vînzolelile şi luptele s-au ţinut lanţ. Oamenii sînt prevăzători. Şi-au ascuns bucatele în gropi. Nu se ştie niciodată ce poate aduce fiecăruia ziua de mîine. A venit tot poporul la tîrg. Dintre marii boieri însă nu se zăresc decît prea puţini. Cu toate că i-au jurat credinţă, nu îl iubesc pe măria sa. Alaltăieri, după slujba de la mitropolie, s-au adunat, de altfel, cu toţii în casa marelui postelnic Manea. Au fost de faţă egumenul Sisoe - căruia i se dăduse voie să se întoarcă din Arad şi să ia parte la slujba de la biserica domnească şi o mulţime de dregători, din domniile lui Radu cel Frumos şi Laiotă Basarab. Ce-or fi vorbit nu se aflase încă la palat. - Măria ta, ar trebui să fim mai cu băgare de seamă! îl sfătuise bătrînul Tit pe măria sa Vlad. - Cîtă vreme sînt liber, am sabia la brîu şi pe voi, credincioşii mei slujitori, alături, nu mă tem de nimic! îi răspunsese însă voievodul, rîzînd încrezător. În tîrg se mai aflau, în mijlocul mulţimii, nenumăraţi măscărici, pehlivani, înghiţitori de foc sau săbii, cîntăreţi şi cîţiva oameni care purtau numele neobişnuit de... actori. Aceştia bătătoriseră zăpada pe o foucată de loc cam de trei staturi de om în lăţime, şi două în adîncime. Unul, înalt, slab, cu grumazul lung şi o privire îngrijorată, făcea pe Laiotă Basarab, altul, bătrîn şi gras, pe Ali-beg şi cel de-al treilea pe sultan. Fostul voievod Laiotă Basarab îngenunchease înaintea sultanului. Ali-beg îi dădea un blid. - Na, îi spunea sultanul, un bătrîn stafidit şi fără dinţi. Pentru că ne-ai dăruit ţara şi pe fraţii tăi, Ali-beg îţi dă blidul acesta de linte; dar pentru că n-ai fost în stare să-ţi păstrezi scaunul şi te-ai lăsat gonit de Vlad, iată ce primeşti de la mine...

398

Şi Mahomed, ridicîndu-şi piciorul, îl izbea cu putere pe Laiotă. Acesta cădea pe spate şi începea să se văicărească în hohotele ascultătorilor. Între cei care se găseau de faţă, în cele dintîi rînduri aşezaţi pe două jilţuri înalte - se vedeau Ştefan al Moldovei şi măria sa Vlad. Ştefan - rumen la chip, cu pletele pe umeri, uşor încărunţite, îmbrăcat într-o haină lungă, din brocart argintiu, cu guler de samur şi încheiată cu un şirag de nasturi din pietre nestemate - rîdea cu multă poftă, în vreme ce măria sa Vlad hohotea mai încet şi înfundat în sine. Lîngă cei doi voievozi stăteau de strajă căpitanul Ţamblac şi căpitanul Ion. Tot ca şi altă dată la Rîmnic, Ion şi voievodul Vlad se găseau într-un tîrg. Atîta că, înaintea măriei sale nu mai erau jucate păpuşile. Ci un alt soi de teatru fusese născocit. Vlad Ţepeş nu mai era nici el tînărul acela bălai. Iar copilul de-atunci era azi căpitan. Cu toate astea, Ion simţea că niciodată nu îi fusese mai drag decît acum bărbatul acesta dîrz, care nu se lăsase doborît nici de vrăjmaşi, şi nici de suferinţă. «în pieptul lui puternic, arde însuşi sufletul neînvins al neamului valah, cugetă Ion. Căci nici un fel de greutăţi sau piedici nu îl înfricoşează. Sub braţul său de fier, ţara va fi iar liberă ca pe vremea lui Negru Vodă şi a lui Tihomir!...» Din gînduri l-a trezit mulţimea care se veseleşte nespus privind jocul actorilor. Ali-beg s-a ascuns, şi sultanul îl caută, cu un toiag în mînă. - A venit rîndul tău să-ţi trag o chelfăneală, răcneşte Mahomed. Mi l-ai pierdut pe Radu, şi-acum pe Laiotă... Aşa mi-l păzeşti tu?... Mulţimea hohoteşte. Şi cîte unul strigă: - Un asemenea joc nu, nu s-a mai văzut!... - Uite-l pe Ali-beg ascuns după copac!... - Şi sultanul îl caută!
399

- Nu-l găseşti, Mahomed?... Şi clopotele bat!... bat!.... Puţin mai la o parte, într-un mănunchi strălucitor de fete fiind însă cea mai frumoasă dintre ele - se vede Oltea. Şi ea se veseleşte. În ochii ei cu firişoare de aur s-a strîns toată lumina acelei dimineţi. «Ioane, îi spune ea cu ochii, cît sînt de fericită că te-ai întors!... Cît sînt de fericită!...» Şi clopotele bat... Măria sa Ştefan a hotărît să plece. Lasă în urma lui, aici, în Bucureşti, două sute de moldoveni conduşi de Ion Ţamblac. Multe fapte de arme şi multe întîmplări i-au legat laolaltă pe cei doi tineri vrednici: moldoveanul Ţamblac şi căpitanul Ion. lată-l şi în dimineaţa aceasta trecînd împreună, călări, pe podul de lemn dintre biserica domnească şi palat. În urma celor doi tineri, tropotesc bidiviii vitejilor lui Ştefan, ai cetei de transilvăneni şi ai trabanţilor munteni. Din dosul porţilor curţilor boiereşti - ca şi cu ani în urmă la Tîrgovişte - ţîşnesc priviri de ură ca săgeţi otrăvite. Surlele sună tare, vestind trecerea gărzilor domneşti. Glasuri voiniceşti cîntă. * Astăzi va avea loc logodna căpitanului Ion cu jupîniţa Oltea. S-au adunat la această logodnă moldoveanul Ţamblac, Tit, Bucur, Mihailo, Alexe, Năstase, Gheorghe, Iacşici şi toţi ceilalţi voinici din ceata care a ţinut sus steagul neatîrnării faţă de turci şi al credinţei faţă de domnitorul Vlad, în anii de restrişte. Iar clopotele bat... bat... - Cît sînt de fericită! suspină, îmbujorată, Oltea, strîngîndu-se la pieptul logodnicului său. Visul mi s-a

400

împlinit. Cît sînt de fericită!... repetă ea întruna, parcă în neştire. Cît sînt de fericită!... - Întreaga avuţie a fostului meu mare logofăt Lazăr se înapoiază jupîniţei Oltea, nepoata sa, glăsuieşte voievodul. O va primi drept zestre cînd va avea loc nunta - mirele fetei, căpitanul Ion. Să scrie lucrul acesta grămăticul... Noul grămătic al voievodului, Gheorghe, ia pana, cerneala roşie - şi scrie. Urale izbucnesc sub tavanul boltit al sălii de primire. - Dar mai de preţ decît această avuţie este iubirea. Dragostea însemnează toată viaţa unei femei! îi spune domnitorul căpitanului Ion. - Aşa este!... Aşa este!... Încuviinţează bătrînul Tit, reamintindu-şi că şi el s-a bucurat cîndva de o asemenea dragoste. Însă i-a fost zdrobită de achingiii care i-au pîngărit şi i-au ucis soţia. - Aşa este! Aşa este!... strigă voinicii, deşi cei mai mulţi dintre ei, aflaţi mereu în lupte, n-au prea avut parte de dragoste. Domnitorul întreabă: - Cine e svornicul28 logodnei? - Eu! îi răspunde Tit. - Şi care este cea dintîi îndatorire a logodnicului, după datină, ca să îşi merite pe deplin logodnica? - Îndatorirea, după datină, este să cînte, ori din lăută, ori din gură, ceva care să placă tuturor... Voievodul se întoarce spre Ion: - Împlineşti datina? - O-mplinesc! Alexe îi întinde lăuta. Este o unealtă veche şi lustruită, din lemn roşu de tisă. Ion o strînge la piept. O are moştenire de la Bătrînul care l-a crescut. Strunele ei sînt ca argintul! Sunetul său de cleştar! 28 De obicei, o rudă apropiată a mirelui, care se îngrijeşte de împlinirea
întocmai a datinilor nunţii. 401

Lăuta dă glas. Strunele, la început, cîntă durerea pe care au încercat-o vitejii la aflarea veştii înlănţuirii vulturului lor, măria sa Vlad. Spune tu, soare, Şi spuneţi voi, stelelor, Cîtă durere poate purta Inima omenească? Libertatea -însăşi libertatea A fost înlănţuită! Pămîntul sfînt al ţării A rămas pradă Duşmanilor. ............................... Greu era pumnul măriei sale Pentru vicleni, Ascuţită sabia lui în faţa duşmanilor. În ţepi se înălţau Vînzătorii de ţară Şi cei care îşi întindeau Ghearele hrăpăreţe Spre cîmpiile, codrii, Munţii şi apele străbune. Dar dulce era mîngîierea Voievodului Pentru viteji. Cele mai mîndre Şi mai înmiresmate Flori Erau sădite Pe mormintele Celor căzuţi în luptă! Ridicaţi-vă!... Luptăm pentru ca mamele, Iubitele, Florile şi apele noastre Să fie limpezi, Să nu fie întinate, Pentru ca pămîntul
402

Şi flăcăii noştri Să nu cadă-n robie. Robia-nseamnă moartea, înseamnă cea mai neagră Şi cea mai grea dintre morţi. Ridicaţi-vă! Săbiile voastre să scînteieze, Săgeţile voastre să samene dreptate! Căpitanul Ion cîntă... Lăuta pare vie în mîinile iui. Ea geme, strigă, se îndîrjeşte şi cheamă, la fel cu glasul celui care o ţine în braţe şi o stăpîneşte. Trunchiul stejarului Cuprins de flăcări Se preface-n cenuşă. Piatra, Sub viscolele năpraznice, Se sfarmă. Numai inima, Inima-ndurerată, Inima biciuită A neamului valah Nu se preface-n cenuşă, Nici nu se sfarmă, Ci cîntă Şi cere dreptate. Cere împlinirea dreptăţii. Cîntă şi cere împlinirea De-a pururi A dreptăţii!... Măria sa Vlad s-a aşezat pe jilţ. Întîi, cînd cuvintele lui Ion au amintit înjositoarea lui înlănţuire, capul i s-a plecat, ca sub o zdrobitoare povară. Braţele i-au lunecat. Lanţul este o rană a sufletului, ce nu se poate lecui niciodată. Dar numai
403

la auzul cuvîntului libertate, ochii voievodului au început să ardă. Fruntea i s-a înălţat. Glasurile bărbaţilor s-au adăugat, groase, vocii puternice a lui Ion. - Cîntă!... Mai cîntă! i-a poruncit voievodul. Şi Ion a intonat, mai departe, o mulţime de cîntece. O parte dintre ele le cunoştea din pruncie, altele fuseseră alcătuite, în timpul acestor ani, fie de purtători de lăută rătăcitori, fie de unii viteji din ceata lui; dar cele mai multe le izvodise el însuşi, pentru că, în meşteşugul acesta, căpitanul devenise neîntrecut. Rînd pe rînd, s-au ivit sub boltă, ţîşnind de-a dreptul din Cîntec, cu nimb de aur, cîţiva dintre vitejii care-şi dăduseră viaţa, luptînd în numele domnitorului lor, pe viaţă şi pe moarte. Lacrimi picură lin, din ochii oştenilor, cînd buzele căpitanului Ion rostesc numele sfînt al grămăticului Farmă. «Nu cu cerneală vom scrie de astăzi înainte, spusese el cînd începuse lupta, odinioară, la Tismana, ci cu sîngele nostru!...» Ion cîntă, pe urmă, bucuria în care s-au scăldat vitejii cînd au aflat că vulturul lor se află din nou liber. În stol s-au ridicat, zburrnd în urma lui. S-au avîntat asupra vrăjmaşilor. Pe cîmpiile din Serbia şi din Bosnia, pentru slobozirea acestor pămîn-turi au luptat!... Împreună cu regele Matei şi neînfricatul Vug au luptat! În aşteptarea reîntoarcerii pe pămîntul strămoşesc au luptat!... Ion cîntă şi marşul glorios spre Ţara Romănească, întîlnirea cu Ştefan al Moldovei, Visurile mulţimii de-a-l şti întotdeauna împreună pe cei doi domni viteji, la bine şi la rău. Cîntecul face un popas. Oltea e mîndră de cel atît de scump inimii ei.

404

De nu s-ar ruşina de voievod, l-ar cuprinde pe logodnicul său de gît şi l-ar îmbrăţişa. Ion îşi închină lăuta, după obicei, stăpînitorului ţării şi cere o anume îngăduinţă. Măria sa i-o dă. Căpitanul îşi înstrunează lăuta şi începe din nou să cînte. Afară, sfîrşitul de noiembrie suflă hain. Prin ferestrele înguste, pătrunde cîte o pală de vînt, făcînd să se clatine şi să se zbuciume flăcările roşii ale făcliilor. Cîntecul slăveşte acum dreptul la dragoste al celor tineri. Tînăr a fost şi măria sa Vlad. Pletele lui bălaie au devenit cărunte. Pînă şi în părul auriu al căpitanului au înspicat cîteva fire de culoarea florilor albe de cireş. Cîţi ani au trecut de cînd unui băiat, abia ieşit din copilărie, i-a fost furată surioara de suflet şi azvîrlită în haremul sultanului? Din palatul aceluiaşi sultan a izbutit s-o smulgă pe copila care, curînd, îi va fi soţie! - Oltea!... Oltea!... spun buzele şi inima lui Ion. Fată care porţi numele celui mai drag dintre toate rîurile acestei ţări, fată a florilor, a livezilor, a bucuriei, dar şi a suferinţei. Pămîntul şi văzduhul părinţilor şi al părinţilor părinţilor noştri mi te-a dăruit!... Cîntecul s-a sfîrşit. - Îmbrăţişaţi-vă! le îngăduie voievodul. Bucuraţi-vă de această frumoasă şi neuitată zi!... Fata şi-a împlinit atît de greu stăpînita dorinţă şi, iederă uşoară, i s-a agăţat de gît. Îl sărută şi, ridicîndu-şi pentru o clipă capul, îi spune pe şoptite, la ureche. - Nici n-am crezut că poate să fie pe lume atîta fericire... - Şi-a cîştigat, cinstite svornice, prin cîntec, căpitanul nostru, logodnica? îl întreabă măria sa pe Tit. - Şi-a cîştigat-o, măria ta!... Trei cimpoieri şi doi fluieraşi încep să cînte.

405

Năstase aduce bradul de logodnă. Inelele de aur, dăruite de domnitor, strălucesc în vîrf. Oltea se aşază sub brad. Şi Ion îi împodobeşte cosiţele cu trei fire subţiri de mătase roşie, trei de argint şi trei de aur. Pe sunetele cimpoaielor şi fluierelor, soţii de luptă ai logodnicului joacă în horă, în jurul celor doi tineri, şi cîntă: Mierla cîntă în pădure, Cîntă mult şi cîntă dulce. Să ştie de draga mea, Ar cînta numai de ea. Alexe presară asupra celor doi logodnici boabe de grîu. - Norocul să vă caute în viaţă, urează el, aşa cum caută păsările boabele de grîu. Deodată, Bucur scoate la iveală, de sub mantie, boşca29 plină cu vin - Eu am sosit din partea oastei30 tatălui mirelui, grăieşte el. Ion se gîndeşte că el nu va afla niciodată cine i-a fost tată. Însă măria sa, parcă i-ar fi citit gîndurile, spune: - Locul de tată al mirelui, la această logodnă, îl voi ţine eu!... - Măria ta! se pleacă Ion, mişcat, înaintea voievodului. - Deci am venit, din partea oastei împăratului, repetă Bucur. Şi-am adus butea asta plină cu băutură şi legată cu douăsprezece cercurele de aur la gură. Oaspeţii îşi primesc între timp ulcelele de logodnă, zugrăvite cu flori. Bucur rosteşte mai departe: Şi-această băutură, Dulce la sorbitură, Să nu se mai sfîrşească, 29 O bute mică, tradiţională, legată cu douăsprezece cerculeţe simbolice. 30 în oraţiile de logodnă, tatăl mirelui este un împărat cu o ţară şi o oaste
mare.

406

Şi să vă-nveselească. Cei doi logodnici să se iubească, Iar spiţa lor să înflorească. Ulcelele de logodnă înflorite, după datină, încep să se umple cu vin. însuşi măria sa lasă la o parte cupa de aur şi ia în mînă o ulcică. - Trăiască cei doi logodnici şi spiţa lor să înflorească! urează voievodul, ca în cîntec. - Trăiască amîndoi logodnicii şi spiţa lor să înflorească! strigă toţi oaspeţii, dînd peste cap ulcelele cu vin. În clipita aceasta, sub portalul înalt al uşii, s-a ivit unul dintre trabanţii de strajă. - Măria ta, vesteşte el. Din turnul de pază al cetăţii s-a zărit un călăreţ venind. Poartă o sabie şi-o lance, cu tăişurile muiate-n sînge şi îndrepta-te-n jos!... - Semnul războiului şi-al morţii! exclamă Ion Ţamblac, care se află la numai doi paşi de căpitanul Ion. Oltea se prinde, ca şi cum ar fi gata să se înece, de braţul logodnicului său. Clopotele au început să bată. Însă cu totul altfel decît înainte. Rar, într-o dungă. Voievodului Vlad fălcile i s-au încleştat. Ochii i-au căpătat o lucire sălbatică. - Să se adune sfatul domnesc! porunceşte el. * În sala mare şi întunecoasă, sprijinită pe şase stîlpi groşi ciopliţi în piatră, în jurul jilţului, nu se văd alţi boieri în afară de tînărul comis Rătundu - cu barba roşie zburlită; noul boier de sfat - Horea, sosit de la Braşov, şi Cristian, pîrcălabul Tîrgoviştei. Căpitanul Ion se apropie. Paşii lui sună sprinteni pe lespezi. Toţi cei din sală îl privesc nemişcaţi.
407

- Măria ta, glăsuieşte el. Nici un alt mare boier, în afară de cei care sînt de faţă, nu se mai află în capitala ţării! - Au fugit la turci? - Laiotă Basarab i-a chemat. Căpitanul îi întinde domnitorului său un pergament. Domnitorul ia în mînă scrisoarea. O citeşte atent. - Laiotă scrie boierilor despre... dreapta oblăduire otomană şi despre ocrotirea lui Ali-beg... Clopotele bat lung, tînguitor, a primejdie. Pîrcălabul Cristian al Tîrgoviştei face un pas. Îşi zvîcneşte trupul greoi înainte şi strigă: - Cînd se va sfîrşi, oare, şirul nelegiuirilor otomane? - Cel mai greu vinovaţi, glăsuieşte voievodul, sînt aceia care îi slulesc pe vrăjmaşi! De-afară se aude vuiet. O mare mulţime strigă: - Nu-i vom lăsa pe Ali-beg şi Laiotă să intre-n Bucureşti!... Să pustiască oraşul!... Vom apăra cetatea măriei sale Vlad! - S-au aprins focurile pe dealuri? Buciumele au început să sune? întreabă voievodul. - Totul s-a îndeplinit potrivit poruncilor date! îi răspunde Bucur. - Apărarea cetăţii de scaun, Bucureştii, o încredinţăm postelnicului Horea, pe care noi îl numim mare vornic! hotărăşte voievodul. Horea se apropie de jîlţul domnitorului şi îngenunchează. Măria sa Vlad îl atinge pe umăr cu sabia. - În ce priveşte Tîrgoviştea, aceasta se dă în grija boierului Cristian pe care, pentru credinţa sa neştirbită faţă de noi, îl numim mare spătar. Noul mare spătar Cristian sărută poalele veşmîntului voievodului. - Pe boierul Rătundu îl facem mare logofăt Domnia sa va apăra cea de-a treia cetate de scaun a noastră: Curtea de Argeş. Rătundu se pleacă şi el înaintea voievodului.

408

. măria ta! . Însă pesemne că păsările morţii şi începuseră să se rotească în jurul sufletului măriei sale Vlad. măria ta? Dar eu nu sînt boier. Ţamblac. Ali-beg nu va cuteza să se urce pînă acolo.. Face un semn.Îi vom hărţui ca pe fiare. locţiitorul meu. Bucur. în Valahia mică! . . pedeştri sau călări. mare ban Ion! Voievodul îl îmbrăţişează.Cîmpulungul se va apăra singur.Te numesc mare ban de Tismana! . Iar prietenul nostru Mihailo.Vei fi de astăzi înainte. care ne mai slulesc.Noi ceilalţi vom ieşi în întîmpinarea duşmanilor! . vei trece tu. măria ta? Domnitorul coboară cele trei trepte. marele ban Ion simţi o adiere rece învăluindu-l şi i se făcu frig.. 409 . pe oştenii străini. . Şi numele tău sfînt îl vor scrie. Strămoşii noştri pe toţi marii boieri nu şi i-au ridicat decît dintre viteji.Dar eu. după cum nu va înainta. rosteşte..Îţi mulţumesc. pe trupurile tuturor vrăjmaşilor ţării. Vei fi. nici peste Olt. în acelaşi timp. cu săbiile lor. .Măria ta. Îl atinge cu latul săbiei pe umăr.În fruntea acestor gloate de ţărani. . pentru că atît timp cît îl strînse la piept. Ion se nelinişteşte: . .Mare ban de Tismana.. la comanda micii noastre oştiri..Trabanţii mi-i încredinţez căpitanului Bucur. . Pe moldoveni.. mîndru. credem noi. Ion îngenunchează. Alexe! Cu ei îi vei hărţui pe duşmani. Năstase îi va conduce pe transilvăneni.Cîteva gloate de ţărani s-au şi adunat la porţile cetăţii! îl înştiinţează Alexe pe voievod. Viteazul strînge pumnul: .În Valahia mică nimeni nu poate să pătrundă. aceia care-mi vor urma pînă-n adîncul veacurilor nu vor uita aceste cuvinte ale tale.

.. Cei mai mulţi vor muri chiar azi. zgribuliţi...de Oltea.. la scaunul din Suceava! * Clopotele bat. Pe zidurile cetăţii Bucureşti. cu toate că cetatea nu va putea fi luată cu asalt decît peste trei zile. 410 . bărbaţi fără veşminte ostăşeşti. scuturînd de pe ei zăpada.. ca să ne stea de strajă. mai hotărăşte în încheiere voievodul. Ion se desparte . cu două sute de viteji.. bat. cu-acelaşi fel de ştiri. să-l ducă regelui Matei înştiinţare despre cîte s-au întîmplat în Ţara Romănească. vrednicul cărturar Ţamblac.pentru a cîta oară? . Ion o îmbrăţişează.. aşteptîndu-l pe Ali-beg şi pe Laiotă. după plecarea lui Bathory acasă. pe jos sau călărind nişte cai costelivi. Se zbuciumă în vînt. în mijlocul bărbaţilor flămînzi şi înfriguraţi. suspină ea. înveliţi în cojoace sau numai în sumane de pănură. Fulgii coboară lin din cer. din cer. Fulgi mari şi nepătaţi curg în şuvoaie. * Înfruntînd viscolul. stau de strajă. cînd nici un apărător nu va mai fi în viaţă. Pe umeri.Prietenul nostru Iacşici va porni către Buda. Peste cosiţe are o broboadă. pe care măria sa Ştefan ni l-a lăsat. Lîngă porţi... Cercuri albastre şi albe se rotesc. Copacii îşi clatină coroanele. bat. Şi clopotele bat. Şi. tot de-asemenea. ţăranii înaintează. fata poartă o scurteică.Iarăşi ne despărţim!. .. însă cu armele în mîini. va trimite şi el un olăcar.

. Iar cei care nu poartă bărbi sînt copii.Cîrduri gălăgioase de corbi însoţesc gloata tăcută. Dinspre o latură a pădurii. topoare sau seceri. . vînătă-alburie. Văzîndu-l pe domnitor că se apropie. Este urmat de scutierul său Tit.Unde ne sînt iscoadele? îl întreabă domnitorul pe Ion.Cam trei sau cel mult patru sute! ... . doi ostaşi de-ai lui Bucur. germani şi sîrbi conduşi de Mihailo: . N-au apucat să se adune.Înaintează încet dinspre Giurgiu.Nici noi n-avem mai mulţi! se întristează Năstase. încă destul de tineri. .. Cei mai mulţi.în vreme ce viscolul le răvăşeşte părul .Aşteaptă dincolo de colţul pădurii! îi răspunde acesta. . 411 . a ţăranilor. plutind răvăşiţi prin viscol şi croncănind. ţin în mîini numai arcuri. au descălecat lîngă colţul adăpostit al pădurii.Ali-beg cu urdia lui şi cetele boiereşti ale lui Laiotă. transilvănenii şi trabanţii lui Bucur. . .Măria ta. Voievodul se opreşte îi aţinteşte cu privirea şi îi ascultă. Oştenii au îngenuncheat în zăpadă. Unii sînt foarte tineri.Doresc numai să ştiu cam cîţi valahi din cetele boiereşti se găsesc de partea lui Laiotă? întreabă el. . Vin apoi moldovenii cu căpitanul Ţamblac.Pe noul drum de la Călugăreni. grăieşte unul dintre ei .. Coloana o încheie pilcul oştenilor străini: maghiari. Iscoadele. amîndoi se descoperă.Noi însă avem de partea noastră dreptatea şi adevărul ţării! se învolburează Tit. Puţini dintre bărbaţi au săbii sau lănci.În totul cam treizeci de mii de oameni. s-a ivit domnitorul Vlad. Voievodul şi-a lăsat în piept capul. adaugă cel de-al doilea. . făcute de ei înşişi. de grămăticul Gheorghe şi marele ban Ion.. însă.

Să ne temem de ceea. întărîtaţi. Capul bărbatului s-a lăsat într-o parte.Şi nu ne temem de nimeni! rosteşte Bucur. un fel de ferigă a apei. Şi-acum. În momentul acesta. ca şi de ramurile rupte de vînt şi risipite pe jos. De sub ea se zăresc. se vedeau nişte molizi tineri. răsăriţi cine ştie cum în mijlocul Codrului Vlăsiei. Nările îi palpitara Ascuţindu-şi urechile. se opri. făcînd loc unei bălţi.. luînd-o printre molizii aceştia de-a lungul malului băltii cu apa vînătă si îngheţată. cu privire la felul cum ne-am împlinit noi îndatoririle în zilele acestea de restrişte. platoşa şi tămaşa de zale. * Zăpada s-a făcut tare ca fierul şi scîrţîie sub copitele calului. . ce vor spune şi vor gîndi. Pe marginea acelei bălţi. Îşi săltă capul. Din suprafaţa îngheţată a apei. armăsarul izbutise s-ajungă pînă într-un loc. îşi reluau urmărirea. Urechile sale atente auzeau însă mîrîiturile fiarelor. unde pădurea uriaşă de cer şi gîrniţă se rărea. peste veacuri. în acest fel. în dinţi cu gulerul mantiei stăpînului. La malul bălţii. încercă să-şi dea seama unde rămăseseră lupii Duhoarea sîngelui lupanului sfîşiat nu mai ajungea pînă aici sau vîntul o ducea în altă parte. Tîrîndu-l neîncetat. armăsarul se retrage cu spatele cît poate mai repede.. Armăsarul porni mai departe. urmaşii noştri. Mantia i s-a desfăcut. Lupii îşi terminaseră ospăţul. 412 .. lucitoare.Ba să ne temem. Negru mai mult simţi decît auzi zgomotul goanei fiarelor. glăsuieşte voievodul. Capul bărbatului se izbea de zgrunţurii ascuţiţi ai gheţii. se ridicau tufe împietrite de peşti-şoară. căpitane Bucur.

căpetenia achingiilor din oastea otomană. oastea împărţită în trei înaintează. Dar numele banului Ion. Rănitul. ca tot atîtea înfricoşătoare umbre. pluteşte deasupra osmanlîilor. totuşi. nu lasă să se vadă. urechile şi buzele. Azi-noapte a fost răpit din cort de trabanţii lui Bucur. Evrenos-beg. al lui Ţamblac. al lui Mihailo şi-al celorlalţi munteni. de cine şi cînd vor fi loviţi. Au dat foc carelor cu hrană. Şi schilodenia lor sufletească trebuie să se potrivească şi cu cea trupească! le-a poruncit alor săi măria sa Vlad. Iar dintre otomani au luat o mulţime de prinşi. cel puţin. al căpitanului Bucur. Curtea de Argeş şi Tîrgovişte. oştenii domnitorului Vlad le-au pricinuit năvălitorilor pierderi dintre cele mai grele. Sau. la popasuri sau în somn. Pînă atunci. 413 . cînd cad prinşi li se ciuntesc mai întîi nasurile. Nu se află popas care să nu-i coste pe osmanlîi şi pe slujitorii lui Laiotă o mulţime de morţi. . care îi însoţesc pe năvălitori. este cea mai însemnată căpetenie a armatei turceşti. Evrenos nu se teme că va fi tras în ţeapă.Aplecîndu-şi scurt capul. Le-au distrus sute de corturi. cu obrajii arzînd şi buzele subţiate. transilvăneni şi moldoveni din slujba măriei sale Vlad. Le-au ucis nouă căpetenii. după Ali. Sub poruncile aspre ale lui Ali-beg. Fiind un oştean destoinic. * Lupta durează de-aproape trei zile. * Într-un luminiş îngheţat a fost adus Evrenos. Oştenilor din cetele boiereşti ale lui Laiotă. Negru apucă iar gulerul mantiei stăpînului şi începu să se retragă mai repede ca pînă atunci. în marş. oftă. spre Bucureşti. apoi sînt traşi în ţepi. Niciodată năvălitorii nu pot să ştie de unde.Vînzarea de ţară îi schilodeşte pe oameni.

încă nedezmeticit... Pe valahi cel mai mult. Evrenos!. odată. la buze şi la inimă. Evrenos îşi ridică fruntea! . Dar nu mă tem de voi. Măria sa voievodul stă aşezat pe-un butuc din pădure. .Ţeapa i se ciopleşte. încalecă şi pleacă. . Ţeapa ţi-e pregătită. . . îngenunchindu-l. Şi. căci sîntem prea puternici. Evrenos-beg. îi spune el lui Evrenos. Să izbăvească lumea. Pentru aceste învăţături.. .Fiece neam din lume are adevărul său.Ghiaurii nu pot înţelege. poate fi învins. Aceasta-l datoria dreptcredincioşilor. Şi nu vă săturaţi. Mă simt gata să mor. Bucur îi dă lui Evrenos un cal. Şi Evrenos se îndreaptă spre răsărit.... noi vă vom nimici. cîţiva paşi mai încolo. Căci din pricina voastră se întîrzie drumul spre inima Europei. Căci ele-nseamnă adevărul. El va trăi în veci... Trăgeţi-mă în ţeapă.Voi îi eliberaţi pe oameni. Acesta îl salută pe domnitorul Vlad. Şi vreau să mă plătesc. Eşti liber. însă nu nimicit.Oricît vă veţi lupta. mi-a cruţat un oştean curajos. de către un ţăran din ceata lui Alexe... .Îi urăsc pe ghiauri. făcînd închinăciunea otomană la frunte.Cine se apără şi luptă.Aveţi cea mai întinsă împărăţie a lumii. Însă sultanul tău. * 414 . pentru dreptatea lui.. Vă năpustiţi întruna asupra celorlalte neamuri!.Învăţăturile profetului nostru. slăvit să-l fie numele!. Noi îi eliberăm pe oameni de negura neştiinţei. noi sîntem gata să primim moartea-n chinuri din mîinile ghiaurilor. . răpindu-le pămîntul! Cine vă dă acest drept? . pe pămîntul străbun..Ar trebui să mori. pînă la moarte. care-l îndrituieşte să vieţuiască liber şi după placul lui. robindu-l.

Nu cred! grăieşte vodă. Banul Ion.. vor lumina pămîntul şi vor arăta lumii că este la Dunăre un neam ce nu va-ngădui nimănui. . Niciodată!... ce-au să ne mistuie. .. pe cei trimişi în urmărirea măriei sale Vlad. . sînge..Atunci de ce nu-ncetăm lupta? De ce nu ne retragem? se miră Gheorghe. . Iar dintre moldoveni a mai rămas un sfert... ca un ecou.. în lupta pentru apărarea ţării. să-l smulgă libertatea!.Niciodată!. 415 . Niciodată!. îl întreabă Alexe pe domnitor.Nu! îi răspunde voievodul.Măria ta..Ţara noastră întreagă pare că arde pe un rug. Luptă. . . şi moarte.Niciodată! răsună parcă şi pădurea.. Am rămas prea puţini. Dintre ţărani.Niciodată! bubuie cerul acoperit de sutele de mii şi milioane de zăbranice ale tuturor văduvelor.. . Dar flăcările acestea. în acest colţ de lume. vreodată. mamelor..Dacă am părăsi această luptă. . cu mica lui ceată.Pentru păstrarea libertăţii! recunoaşte Bucur. dinspre pîrîul Tîncăbeştilor.. pare să fie o necurmată luptă... Vlad Vodă întoarce capul: . . atacă.. surorilor şi iubitelor celor căzuţi.Niciodată! repetă toţi ceilalţi. Niciodată!.Gîndul acesta nu-i vom părăsi niciodată! strigă marele ban. fiicelor. tună pămîntul şi clocotesc apele.Numărul oştenilor măriei sale Vlad a scăzut. de-a lungul veacurilor. Năstase se nelinişteşte: .. ar însemna să părăsim şi gîndul libertăţii!. Vom mai putea învinge? . rosteşte cutremurător vodă. ca şi dintre transilvănenii şi trabanţii lui Bucur nu se mai află în viaţă aproape nici unul..Pentru că soarta neamului nostru.Şi noi vom mai scăpa cu viaţă vreunul? .. ..

împînzind pădurea şi împurpurînd. laolaltă. aşteptînd mîngîierile soarelui.) După aceste trei zile de bătălie necurmată. într-o zi de vară. în codrul cel negru al Vlăsiei. cu genunchii la gură. Unii zac în zăpadă. (Deoarece tot Evrenos a primit însărcinarea să continue lupta. cupele de lumină ale acestei ultime seri de luptă s-au spart. între cele şapte foste sanctuare dacice părăsite. Pretutindeni. * 416 . care tulbură liniştea străvechilor codri. Măria sa Vlad. fiecare aflat în alt trup de pădure: Scroviştea. voievodul împrăştie prăpăd. Ciolpanii. nici un oştean dintr-ai lui Laiotă nu mai trăieşte. a înfruntat temeiul oştirii otomane de sub conducerea lui Evrenos. Sub vuietul ciocnirii armelor şi-al strigătelor de ură sau deznădejde. ca înaintea lui Alah sau a lui Dumnezeu. Alţii se află îngenuncheaţi. mai înainte nepătat. alţii încovoiaţi. Unii stau îndesaţi. Mult sînge. ca şi cum s-ar găsi. încleştate sau strîmbe. pe cîţi i-au prins vii. Tîncăbeştii. tolăniţi pe iarbă. parcă rugîndu-se fierbinte.În jurul său. numai cu-o mînă de oameni. Iar sîngele acesta rece al serii s-a amestecat cu cel fierbinte al luptătorilor. Piscu. doborîţi de dureri. Cociocul şi Băltenii. Ciogîia. Movile de leşuri se ridică unele peste altele. Şi. albul. cu gurile rînjite. Din ele a început să curgă sînge. i-au înălţat în ţepi. cu braţele deschise. se văd îngrămădite leşuri împietrite de ger în chipurile cele mai ciudate cu putinţă. lungiţi pe spate. Trabanţii şi transilvănenii lui Bucur i-au nimicit pe toţi. al zăpezii * Lupta se dă nu prea departe de cetatea măriei sale Vlad: Bucureştii.

cu laţurile în mîini. voievodul îi coseşte cu sabia lui udă pe cîţi îi stau în cale. Însă de sabia lui nu scapă nimeni. cu cincizeci de oşteni.Vino în ajutor! Bucur goneşte în galop. care-l curge şiroaie din trupul săgetat şi sfîrtecat de răni. Numai că oastea măriei sale Vlad s-a micşorat întîi pînă la două sute de oameni. încercînd să-l cuprindă pe domnitorul Vlad. * Dintre valahii măriei sale Vlad mai trăiesc douăzeci. 417 . Însă nici otomanii nu au rămas mai mulţi decît vreo sută optzeci sau cel mult două sute. grămăticul şi căpitanul Ţamblac cu moldovenii lui. de-asemenea. Mihailo. retează cîte cinci capete deodată! De cine se apropie el se poate socoti mort. nu-l vede. Năstase şi Alexe. avea peste cinci mii de oameni. Cu cîte-o singură mişcare a braţului. la început. Deodată. Ion să-l izbească din spate. pe voievod rănile nu-l dor. s-a micşorat. Aici le vom ţine piept eu. scutierul. * . .Măria sa a fost lovit de moarte! Ion simte o sfîrşeală. Oastea lui Evrenos care. îl aude pe Bucur strigîndu-l de departe: . Sîngele. în sfîrşit.Ca un muncitor harnic. le porunceşte voievodul lui Bucur. cam pînă la cinci sute. Lupta reîncepe cu şi mai multă furie. a rămas numai cu o sută şi. Ion se sileşte să-l atragă spre sine pe cei care se îndeasă.Voi alergaţi şi-ncepeţi să-l loviţi pe turci de pe margini. Pe urmă.

. stăvilindu-i pe turci să nu vă urmărească.. cu Alexe. într-o bisericuţă... Mihailo.» . Ţamblac şi moldovenii lui duceţi-l la Gherghiţa31 .. şi refăcută succesiv de Radu cel Frumos şi Laiotă Basarab. după legendă.Nu sînteţi prea puţini? . la sfîrşitul primei sale domnii.singurul în care se găsea o fiinţă omenească: un pustnic . se puteau zări ruinele fostului sanctuar dacic. . . De-aici. pe malul celălalt. de pe gheaţă. . care-şi dăduse seama că totul e pierdut. care fuseseră transformate.Măria sa e-n şa? . Înspre acest lăcaş .Tu.E fără cunoştinţă. Tit. Sub beciul cetăţuii se află a intrare tainică într-un tunel din vremea dacilor. armăsarul începu să-şi tîrască stăpînul pe gheaţă. l-a rugat pe voievod să înceteze lupta.. 418 . * 31 Cetăţuie zidită. cu cîţiva ani în urmă. Şi trebuie să cad cu faţa la duşman. pe urmele unei foarte vechi fortăreţe.. Năstase şi cîţi mai sînt cu noi vom rămîne aici.. într-un desiş de arbori.Şi ce-a răspuns voievodul? .În Transilvania..Eu. de Vlad iepeş. mai povesteşte Bucur.Tata...se îndrepta armăsarul..» .«E cea din urmă luptă.Şi tu ce-ai de gînd să faci? . Abia a mai putut să şoptească: «înştiinţaţi-l pe Ion!.Sîntem cîţi e nevoie!. * Ajungînd în dreptul locului unde balta se îngustează. formînd un fel de gîtuitură.Tunelul unde duce? ... Gheorghe.. urmat îndeaproape de haită. .

Armăsarul se culcă lîngă el. Rănitul a fost adus pînă pe treptele bisericii.» * Mai bine de jumătate din noapte a trecut. Pustnicul. Neslăbit nici o clipă de haita mînioasă a fiarelor. de gulerul mantiei. Armăsarul îşi apucă din nou stăpînul. Dar nu au cum pătrunde înăuntru pînă la mine. Trupul fierbinte al animalului rănit îl dezmorţeşte pe bărbat. Unul. cugetă el. şi începe să-şi arunce spre ei copitele. Din cînd în cînd. fiarele întărîtate urlă. 419 . trăgîndu-l mai departe. Armăsarul lasă din dinţi gulerul mantiei stăpînului. foarte departe. ascultă urletele înfiorătoare. se ruga. trupul meu îl rîvnesc. armăsarul îşi trage stăpînul pe coasta înzăpezită. lupii urlă. Doar cel de-al treilea apucă să-l înşface şi să-l însîngereze puţin piciorul. Ridicîndu-şi mult capetele şi dîndu-şi-le apoi pe spate. clănţănind de furie. Ceilalţi lupi se retrag. pe gheaţă. chipul oşteanului căzut. îngenuncheat pe-o lespede. Pas cu pas. «Desigur. şi respiraţia lui caldă şi aburită învăluie. armăsarul îşi întoarce către el capul. dezmierdătoare. în acel ceas tîrziu de noapte. Trei dintre lupi o iau la goană. izbit într-un copac. ies înaintea calului. fiarele se apropie de treptele bisericuţii. Lupii s-au adunat în jurul treptelor bisericuţii. fulgerător. Pe altul îl nimereşte în pîntec. Se întoarce cu spatele. Numai că şi acesta este azvîrlit. Făcînd un ocol mare. cu capul îndreptat spre lupi. Carnea i s-a încrîncenat. cu capetele date pe spate.Pustnicul. Se repede la cei trei lupi. urlînd. îngenuncheat. pe coastă. îşi dă în grabă duhul. pe coastă. Lăsaţi pe labele dinainte sau ridicaţi în picioare.

Chiar şi atunci cînd se întoarce către stăpîn. deşi sînt numeroşi. lîngă stăpînul său. armăsarul încă le mai veghează pe fiare cu coada ochiului. numai la cîţiva paşi de el. Iar pustnicul nu ştie ce se întîmplă afară. Ar vrea să se repeadă. Şi aceştia. ca de vulpi sau de animale bătute. nu-i scapă nici o clipă din ochi. Peste limbile 420 . de îndată ce armăsarul se lungeşte pe trepte. poate. Au început să se strecoare. ca nişte duhuri albe. Dar lupii sînt tot mai aproape. Ochii lor arzători s-au preschimbat în nişte mici flăcărui de sînge. în chip cu totul de neînţeles. aţîţaţi de mirosul sîngelui viu. după obiceiul acestui fel de fiare. scot din gîtlejuri nişte mîrîituri lungi. groase. Făclia galbenă de ceară din chilie îşi aryncă razele ei jucăuşe. începîndu-şi năvala. cum bagă de seamă că au de gînd să-l atace. cu toţii deodată. Cu toaîă împotrivirea vitejească a animalului. preschimbate într-un soi de chelălăituri. lupii înţeleg pesemne că. Şi. pe chipul scofîlcit al celui care se află îngenuncheat. «Să sfîrşim odată cu ei!» se îndeamnă parcă unii pe alţii lupii. fiarele încep să înainteze din nou. Însă armăsarul. unii dintre ei vor pieri. Dă cîteva clipe un ocol. împrumutîndu-l acestuia căldura trupului său.Îndîrjiţi de preaîndelungata urmărire a celor doi răniţi. cele dintîi raze de lumină. printre coroanele înzăpezite ale copacilor. care se află lîngă stăpîn. Este adevărat că. slabe. pîlpîitoare. ca şi de apărarea fără de seamăn a calului. este din ce în ce mai sleit. atît din pricina frigului. se şi ridică în picioare. cercul continuă să se strîngă. nechezînd ameninţător şi azvîrlindu-şi copitele spre lupi. Calul. schelălăie şi se retrag. la rîndul său. un om vegheat de-un animal este gata să moară. cît şi a oboselii şi-a sîngelui vărsat. Nu ştie că. Din privirile lui.

semnalul să se repeadă cu toţii asupra celor doi răniţi şi să-l sfîşie. mai jalnic şi mai sfîşietor! .. aşa după cum spun vechii povestitori. Este.» Nu-l mai despart pe răniţi . frînt. Bale galbene.. tot mai încet. Negru a început să simtă răsuflarea fierbinte a lupilor aproape de picioarele lui. Poate că răsuflarea aceasta este cea din urmă cu care îl mai poate încălzi. Trei paşi. gros. Ochii i s-au umezit. Îşi muşcă singuri limbile.. în cele din urmă rînduri cînd se mai ridicase. de lăcomie şi ciudă. de fiecare dată.decît trei paşi de lupi. neştiutor. pătate de şuviţe . în lumea amintirilor lui. armăsarul plîngea? Armăsarul nechează. Îşi linge rana de la piept şi îşi îndreaptă capul către stăpîn. Şi balele curg din boturi.pentru că. lipicioase. * 421 . Dar pînă şi nechezatul său nu mai are putere. mîrîie acum scurt. Lupul cel mai bătrîn. colţii li se deschid tăioşi. ceva ca o poruncă. ameninţător. Ridică-te!. căpetenia celorlalţi. poate. ciorchini de lupi se repeziseră să-l muşte.roşii.omul în nesimţire şi animalul care îl apără . Şi numai cu puterea deznădejdii izbutise să-l mai lovească şi să-l îndepărteze. aşa cum cel puţin ar dori.de sînge. sună jalnic. De frig? Sau poate că. Glasul.. Nechează apoi spre fiare..închise la culoare . Picioarele nu-i mai ajută. Corpul însă îi tremură. într-adevăr. Bărbatul însă continuă să trăiască... Atîta tot!. altă dată puternic. Armăsarul ar vrea să se ridice. Urletele lor parcă ar spune: «Prada aceasta trebuie să fie a noastră!.. Picioarele lui îngheţate şi numai răni . stăpîne!.Ridică-te. pare să-l cheme el. Şi urlă.

Privirile sale sînt ucigătoare pentru vrăjmaşi. ca un rîu mare. Un urlet de triumf i-a scăpat. Îi cheamă pe viteji la luptă. în zăpadă. negru. Trîmbiţa lui Alexe răscoleşte tăcerile îndurerate ale codrului. Pălălaia lor cheamă. Se învîrteşte.i-a lungit. Transilvănenii şi moldovenii. Nu mai trăia nici un vrăjmaş care să poată porni pe urmele voievodului său. au căzut potopiţi de turci. trei moldoveni şi trei transilvăneni se află în mijlocul vrăjmaşilor. Fulgere îi scapără marelui ban Ion din coif şi din paloş. trezindu-l pe zeii daci din somnul de milenii. Din ochii marelui ban Ion şi ai soţilor săi curge ura împotriva duşmanului. după o luptă de-un ceas şi jumatate. laolaltă. neomeneşti. Îi slăveşte pe cei cazuţi. pădurea.Luptă. Luptă cumplită. fîlfîie argintie. ţipete sălbatice şi gemete îngrozitoare. O bardă l-a izbit în umăr si-o lance i s-a înfipt în şold. în ceaţa roşie a furiei celor care îi înfruntă pe vrăjmaşii libertăţii patriei lor.cu toţii nouă . s-a stins Năstase. Cu-o suliţă în piept. Cîteva săgeţi l-au lovit în pîntec. Pălălaia lor cîntă. cu învolburări scînteietoare. în clipa aceea. scăpată pentru puţin timp dintre nori. Făclii aprinse sau săbii înroşite în luptă se ridică. purtat spre cetăţuia Gherghiţa de soţii lui de luptă. din piept. În încleştarea aceea de spaimă.. unul după altul. Răsună zgomote ale unor copaci doborîţi de furtună. Alexe. Alexe a murit mai greu. Se clatină pădurea? Se roteşte pădurea! Mai iute. Năstase. Copacii bătrîni se clatină. pe cei din urmă duşmani . înnebunitor. Marele ban Ion. Lumina lunii. 422 .. Tot mai iute. Ard... Lumina lunii se topeşte. Ion.

Către Gherghiţa!. Întoarce calul către Gherghiţa. Cu o lopată. Cine-l va sprijini? Nimeni nu mai trăieşte. Calul porneşte. . fraţii mei!. Între timp vor veni. cît mai degrabă! îşi porunceşte Ion... de astă dată negreşit. Încalecă. Ion sapă amîndurora o groapă. . din Codrul cel negru al Vlăsiei.În ce-l priveşte pe domnitor. Şi de credinţă. de la-nceput. Aprinde o făclie. Către Gherghiţa! S-ajung şi eu.. Atîţia ani de lupte împreună.. în pădurea Bălte Viilor. Scoate. fără îndoială că se va lecui. Alexe şi Năstase unde sînt? Opreşte calul. încă o dată. luată de la oblîncul unui cal. Dar cel mai rău îl doare izbitura din creştet. Cît de neliniştit doarme Năstase! Alexe şi-a încleştat pumnii.Hai. Ar fi în stare să se războiască. Cu-atît mai mult.Dormiţi în pace. S-a prins cu braţele de gîtul armăsarului.. Îi caută. Se vor simţi mai bine laolaltă. Şi Laiotă la fel. Coboară cu greu. Se clatină. i se pare că zboară. Îşi simte sîngele scurgîndu-l-se din vine.. pe măria sa Vlad va găsi Tit mijlocul şi puterea să-l facă iarăşi teafăr. Nici mort nu-i iartă pe vrăjmaşi.. Oare să fi orbit? Şi. Totul i se roteşte în jur. amnarul. 423 . Îi găseşte nu prea departe unul.. prin zecile de răni care i-au brăzdat trupul. Cu greu încalecă! Picioarele abia mai poate să le vîre în scări. cu toată oastea otomană. Nu zăreşte nimic. totuşi. ajutoare. Ali-beg va fugi. . Bătrînul Tit cunoaşte nenumărate leacuri. din buzunarul de la brîu. A rămas singur. Au rămas singuri în viaţă. din partea măriei sale Ştefan şi a lui Mateiaş. Îi strînge în braţe. Negrule!. numai Negru şi el. Nu vrea să se îngrijească. Şi nu numai o dată a smuls el morţii oameni aproape duşi. de celălalt. Totul se sfîrşeşte.

Sfîrşitul celor doi răniţi a sosit.nici nu-i vine să creadă . sînt gata să se repeadă. s-au încordat zburliţi..un biet pustnic fără vlagă? Lupii.. care încercase să-l prindă prin înşelăciune pe domnitor. Cu toate că au trecut atîţia ani.. subţire şi descărnată.. în faţa unei haite de lupi.. Rămîi cu bine!» Pustnicul îşi ridică făclia. sleit. Cu trupul lui îşi acoperă stăpînul. o clipă împietriţi de făclia din mîna pustnicului. Du-mă la măria sa Vlad!.la uşa bisericuţii sale. Ba nu.. îşi coborîse botul deasupra trupului stăpînului iubit. în prima domnie a lui Vlad. ţine o făclie. zăcînd. de el a fost strunjită. A fost el însuşi.. la Giurgiu. Cum ar putea să se împotrivească însă năvalei unei haite de fiare el . În mîna dreaptă. * Lupii.. 424 . Către Gherghiţa!. trabant. Către Gherghiţa!. cu boturile larg căscate şi colţii ascuţiţi muiaţi în bale vrîstate cu şuviţe de sînge. . pustnicul îl recunoaşte pe Ion..Către Gherghiţa... De copil l-a slujit. Negru. Negrule. Cîţi otomani şi vrăjmaşi de-ai domniei nu i-a tras el în ţeapă! Pînă şi ţeapa netrebnicului paşă Hamza. Căci pustnicul.. stăpîne drag!. Gemea încetişor: «Rămîi cu bine. şi era hotărît să se stingă împreună cu el. Încă n-a venit vremea.Către Gherghiţa. Moartea s-a pregătit să-l prindă cu braţele osoase. a deschis uşa să vadă ce se întîmplă afară. un muribund vegheat numai de-un cal. pe treptele de piatră. odinioară. Negru a nechezat sfîşietor. Şi vede . Nu se mai poate apăra. în sfîrşit... Ce bine e să zbori!.. Negrule!. la semnalul căpeteniei lor.

Iar noi nu putem face altceva decît să punem aceste cîntece cap la cap.Marele ban Ion este aici! se bucură al doilea. ceata de otomani. apar trei călăreţi. cu ajutorul lor. cu lacrimile bucuriei în ochi... Atunci răsună prin pădure un tropăit. rosteşte pustnicul. Şi calul lui la fel. jupîniţa Oltea. zadarnic ar căuta cineva prin cronici . În timp ce marele ban Ion. care i-au izgonit pe lupi . Ceilalţi doi îi gonesc pe lupi. Însă. Ţamblac şi cîţiva moldoveni . Cei doi voinici. . Bucur. în goana cea mai mare. Apoi bătrînul pustnic şi fata îmbrăcată băieţeşte îl iau pe Ion în braţe.aşa cum s-a văzut 425 Ceea ce a urmat. Nu se găseşte decît în cîntece.Bine că l-am găsit! rosteşte vesel al treilea.s-au reîntors şi ei. cu preţul vieţii lor. Tit.glasul lui e de fată.. în chipul în care ne vom pricepe. trăgînd în ei cu arcul sau spintecîndu-l cu săbiile. Ţi-l fac precum a fost. restul de povestire. 2 TURNUL sau în istorii obişnuite.Din fericire. . .unul din ei fiind Bucur şi celălalt Mihailo . Şi. Mihailo.. şi să alcătuim. . . împreună cu cei cîţiva viteji pe care şi-l păstrase lîngă sine. se luptau încă să ţină în loc. coif şi paloş . ducîndu-l în bisericuţă.Ion! strigă călăreţul din frunte. Băiatul cel cu glas de fată se repede la Ion.Atunci. am nişte băuturi şi unsori cu care ţi-l ridic pe-acest voinic îndată. Gheorghe. cu toate că acest călăreţ este îmbrăcat bărbăteşte cu cizme.Ion va trăi! îi vesteşte.

În schimb.. Deodată. La adăpostul nopţii. Bătrînul slujitor al domnitorului plîngea ca un copil. Alergaţi însă şi mi-l aduceţi aici pe marele ban Ion. cetăţuia . Pentru că am săi spun.. 426 . din care cei de faţă nu înţeleseseră nimic. Nu-mi mai sînt de folos. . în cursul căreia călăreţii duşmani au fost toţi nimiciţi. se găsea sub zidul cetăţuii. Au ajuns la Gherghiţa.Unde se află Ion? îi întrebase fata pe Bucur şi Mihailo. să-l poată pregăti leacuri rănitului. domnitorul a spus: . La rîndul lor. Voievodul mai rostise cîteva cuvinte. Voievodul a fost urcat în camera din turn. Tot atunci se vestise că jupîniţa Oltea. Ceilalţi au plecat victorioşi mai departe. au izbutit întîi să treacă de pădurea Ciolpani. Îi purtau pe o targă.Unde sînt? a întrebat. Tit nu se mai afla. au fost şi ei ucişi. apărîndu-l pe domn. Au urcat apoi pe rîul Ialomiţa. sub zidul cetăţuii. călare. întîlnindu-i la porţi. Puntea s-a ridicat şi cei care soseau purtîndu-l pe voievod au fost primiţi cu cinste..N-am nevoie de leacuri. se cunoştea priceperea în arta vindecării pe care o avea pustnicul din Bălteni. În drum. Vreo cîteva atacuri date de otomani se sfărîmaseră pe pîrîul Vodnău. au întîlnit o ceată de spahii. S-a dat o scurtă luptă.se afla încă în mîna oştenilor domneşti. Acolo. domnitorul şi-a revenit: .zidită de măria sa Vlad pe locul unei alte aşezări dacice .porniseră să-l scape pe voievodul rănit. Gheorghe şi Tit. Călăreau dinspre Giurgiu. Şi unde este Ion? Aflînd ce s-a întîmplat şi că va fi chemat pustnicul din Bălteni.

după ce otomanii.Măria sa-i pe moarte? . Şi sărutările fierbinţi ale fetei l-au dezlegat de moarte. cu Ali-beg în frunte.Şi Negru. l-a îmbrăţişat pe Negru. îşi întorcea cu greutate capul spre uşă şi privea. tropăind fericit.. Cu degetele sale i-a spălat rănile şi i le-a oblojit. pe pustnic. Oltea i-a picurat în gură băutura pregătită de pustnic. . Cosiţele Oltei. în lumina făcliei. Şi-aşa s-a întîmplat că au ajuns la timp în pădurea Bălteni. nu îi venea să creadă: E ea. ca pe un prieten drag. Dragostea o purtase pe jupîniţa Oltea tocmai din Bucureşti. adăugase Mihailo. Cînd s-a trezit în braţele Oltei. străluceau ca un nimb. O făclie îi ardea la căpătîi. îi răspunsese Bucur. Ion. Din cînd în cînd. . Tot dragostea o sfătuise încotro să se ducă. intraseră în cetate. Căci Tit s-a stins din viaţă. în faţa treptelor! a adăugat Mihailo..E logodnica ta! i-a grăit Bucur. ridicat din moarte. .. 427 . Măria sa-i pe moarte. Şi cîntecul ne spune că Negru lăcrima sub dezmierdările stăpînului iubit.Mihailo şi cu mine ne ducem să-l căutăm. îngrijit de pustnic.. de la Bălteni.Vă însoţesc şi eu! se hotărîse Oltea. ca să-l scape de fiare pe pustnic şi pe Ion. de unde izbutise să scape.Totodată dorim să-l aducem aici. s-a înviorat! Te aşteaptă pe tine. Sîngele a început să-l curgă prin vinele sleite. sau nu e ea? . Doreşte să-l vadă şi să-l spună ceva. * Voievodul abia mai răsufla.. Spălat de sînge. el fusese lungit pe-o laviţă aşternută cu cergi.

le cere celor doi prieteni. Ochii lui mari. cu faţă suptă. Bucur şi Mihailo. Măria sa e naş. Begul căzuse de pe cal. n-au căzut!. i se adresează el fostului trabant devenit pustnic. Vrea să mai spună ceva. cu pletele şi barba în neorînduială. Oltea i-l şterge cu năframa... îi spusese begul.. să fie martori. Pe urmă.Te urăsc. de mult s-ar fi-nscău-nat pe pămîntul valah puterea otomană. îl întîlnise în bătălie. se depărtaseră de locul unde temeiul celor două oşti încă se înfruntau. Amîndoi se grăbesc să îngenuncheze la căpătîiul lui. . pe bărbie..«Unde e Ion? îi întreba. Măria sa îl ridicase şi-l sprijinise de-un copac. bătrîn. cu degetele prelungi. albaştri. dar mîndru şi neînfricat. Vlad îl priveşte pe marele ban Ion. Face totuşi un semn prin care porunceşte ca Ion şi Oltea să vină lîngă el. pe cei din jurul său. Deschide gura.. Să vă iubiţi mereu!. Pustnicul slab.. v-au întrerupt-o duşmanii!. Încă.. Un firişor subţire de sînge i se scurge voievodului din partea stîngă a gurii. Însă nu izbuteşte..Logodna. În minte îşi retrăieşte întîmplarea cînd. * Luptîndu-se cu el.. Părinte.Vulturii.. . Vîntul urlă sălbatic în jurul turnului. pe begul Evrenos. cu ochii. Ţamblac ţine făclia. Eu ştiu că 428 . pentru a doua oară. uneşte-i prin legătura nunţii pe aceşti doi copii. De nu ai fi fost tu. se-aud paşi pe treptele de piatră... i se rostogolesc sub frunte. murmură el. Înghite greu. De ce nu vine?» În sfîrşit. pe viaţă şi pe moarte. Voievodul îşi mişcă încet braţul şi îşi aşază palma lui mare. le voi mai spune.. Palid. pe capetele celor doi tineri. . întretăiat. în uşă se iveşte Ion. Dar domnitorul nu mai ascultă slujba care-l uneşte pe cei doi tineri.. întunecaţi. ceva.

avea să afle ceea ce douăzeci de ani nu izbutise să dezlege.. Ca astfel să te aibă în mîna să te silească să-l slujesti. începe Evrenos. Şi vreau ca înainte să-ţi destăinui ceva..... Şi să porneşti spre iad cu inima zdrobită!. .. şi cu speranţă.. pîrcălabul crezînd că valahul i-e prieten.. Cine era feciorul lui? Şi mai trăia? Unde şi cum? .Cu-aproape douăzeci de ani în urmă.Din Valahia. căruia sîngele aproape i s-a scurs din vine. lîngă pîrcălab. Lui Evrenos i-a scăzut vocea. Numele ei era Roxana. Tocmai atunci se-apropia Gheorghe. Vodă oftează din adînc. murmură pentru el voievodul. în temniţă.. azi.Unde e pîrcălabul Brad? ... căruia îi făgăduisem scaunul domnesc în Valahia.Fratele Ilincuţei mele. pe nume Brad..şi cu teamă. A aflat-o? . care-l căutase pe voievod...în ceasul morţii. A fost trimisă în haremul slăvitului nostru sultan. Vlad îl strînge pe beg de umeri: . Să-ţi fac moartea mai grea. .. achingiii ne-au adus însă numai o fecioară.. 429 . . sau.Ba da. marele ban Ion. Şi noi am aflat restul. de izbutea să afle taina.. dîrz.. Mi-l spunea inima de mult. pe un fiu al lui Vladislav.L-am chinuit ani îndelungi.... Şi un bărbat. . Domnul întreabă ..am să mor. . sultanul Mahomed a vrut să pună mîna pe singurui tău fiu. Aşadar. ochii domnitorului Vlad scrutau chipul bărbos. gîfîie Evrenos. totodată: .. În întunericul pădurii.. al lui Evrenos. Deoarece.Acesta este adevărul. i-a mărturisit totul. însă n-a scos nici un cuvînt. Dar ai să pieri şi tu. l-am vîrît.Deci n-aţi aflat nici voi nimic? . Fiul tău este căpitanul..Ştiam că era fratele celei care-ţi născuse fiul..Spune-mi mai iute... Inima domnitorului bătea nebună.

. Marele ban.Voievodul nostru a murit!. Şi otomanul cade mort.. . hrisovul. aşa cum vei pieri şi tu.. . răspunde Bucur.Ion!... . cum ştii. Dar fără viaţă.Eu ţi-am dăruit feciorul...... Cade pe spate şi se pierde... . Împliniţi. Şi-o pierduse în bătălie. o făclie. Adevărat! Era acolo.. că-l numesc urmaş. abia mai izbuteşte să murmure: Şi hrisovul. Voievodul îşi desface pieptul. .Este aici. E scris.. în cripta din beciurile cetăţuii. Hrisovul îl avea în sîn. Măria sa se zbuciumă şi se ridică într-un cot: . rosteşte pustnicul încet. Gheorghe îşi pregăteşte totul. Vei scrie-ndată un hrisov. Fiul tău astăzi va pieri.Aici e Diata..înmoaie pana... Şi. . * Slujba nunţii s-a terminat.Ion?.... în scaunul Ţării Romăneşti.. Îi răspunde domnul Vlad. cu sînge. Gheorghe a împăturit hrisovul.. S-o împlineşti.. Domnul nu ştie că Gheorghe se află între cei căzuţi. întinzîndu-l cu greu sabia domnească pe care o ţinuse în pumnul încleştat. Ion o sărută pe mireasă.Unde e Gheorghe?.Scoate un pergament şi pană. În locul cupelor cu vin sînt trupurile sîngerînde.. Vlad îşi desprinde mîinile din umerii lui Evrenos. şi scrie. Îi arată domnul căpitanului Ion o lăcriţă aflată lîngă el. pe mult iubitul meu fiu Ion! . 430 . strigă Gheorghe uluit. jos. dar tot eu te-am făcut să-l pierzi. porunceşte. încalecă apoi şi el. Aprinde.. grăieşte domnitorul Vlad grămăticului. Cerneala însă îi lipseşte. Îi ţine scara domnului.... din care sîngele se scurge. Şi tu pune pecetea. Semnez. horcăie begul Evrenos. ca să nu-i mai îndurereze..

Un stol mare de corbi pluteşte. nici mort cum e. Viscolul suflă înăbuşit. Rece şi mohorîtă. Umbrele lungi ale făcliei mîngîie chipul ascuţit al domnitorului răpus de armele duşmanilor. cu un coif de oţel pe cap. Şi astfel să-şi mărturisească înfrîngerea şi umilinţa. Vîntul urlă sălbăticit.Încă o vorbă de-ar fi spus! murmură gînditor Mihailo. mai ameninţă Ali-beg. sigur de el. . în zori. strigă Ali-beg: . ori mort. De-afară. în faţa oştirilor. Ali-beg a ieşit în faţa oştirilor otomane. pe-un cal scăldat numai în aur. pe măria sa nu-l vom da..Deşi sîntem doar cîţiva oameni.Mare ban Ion. 431 . Tunarii turci îşi pregătesc bombardele grele de piatră.Domnitorul valah să cadă aici. .Să facem slujba pentru morţi!. . tu ne conduci! îi cer cu toţii.. argint şi pietre preţioase. puteţi pleca! Ion îşi ridică sabia. În fruntea lor e Ali-beg. şi voi. ceilalţi. .Mai bine ardem cetăţuia. rostogolindu-se în vînt. Mătăhălos. Numai aşa îl vom cruţa şi îl vom duce la Stambul..Ce-l cu hrisovul acela? Nu-nţeleg! rosteşte căpitanul Bucur. Pierim toţi sub cenuşa ei! adaugă căpitanul Bucur. ...Rămîn cu voi! spune Ţamblac.Predaţi-ni-l pe vodă Vlad. prohodindu-l pe domnul Vlad care. cetăţuia Gherghiţa tace. nu poate să se odihnească. Să jure că se va turci. Fostul trabant îngenunchează: . Un oştean soseşte însă atunci să-l vestească domnului că împrejurul cetăţuii s-au adunat mii de vrăjmaşi. cu fălcile încleştate. ori viu. într-un glas. Altminteri îl vom trage-n ţeapă. în genunchi. vrăjmaşilor! . Un toboşar bate grăbit.

Un freamăt trece prin mulţime.. Begul se simte tras din şa. tîrîş.. . Vîntul urla...Pentru că astfel se cuvine!..Te socotisem un viteaz. Da-n loc să vii să te predai şi să-l scapi pe oştenii tăi. ha.. Unde îţi este domnitorul? Marele ban călăreşte în trap. Iar alţii să-l întîrzie... Moarte. Ci marele ban Ion. izbindu-se de zidurile cetăţuii. . ascuns în cetăţuiei. scîrţîind. Îl vor ucide-n cetăţuie!. chiar de sub ochii oştirilor. O asemenea uimitoare răpire...Begul a fost răpit de Ion!. în turn? Turcimea toată freamătă. Nu are nici o armă în mîini. Puntea se lasă.. Moarte ghiaurilor!. . fără nici o altă vorbă. 432 . tu taci. luîndu-l.. ce este de făcut?. călare. . Ion şi ajunge eu Ali-beg pînă la punte.. Să-l salvăm cît mai este vreme.Sau poate vodă Vlad e mort.Ha.. Oastea îşi ţine răsuflarea. ha!... Spahiii năvălesc buluc..Ce vrei? întreabă Ali-beg.Poate e mort! urlă turcimea. Porniţi!.îl vei vedea numaidecît. Puntea însă s-a ridicat.. .De ce vii înaintea mea? . Dar ce se întîmplă sus. Dar nu e domnitorul Vlad. Trageţi cu tunurile!. pe Ali-beg. Alah. Şi. Unii doreau să înceapă atacul. îl lovim pe el!... cu zgomot mare. Pînă să-şi dea oştirea seama ce s-a întîmplat. ha. mai tună afară Ali-beg. Nu trageţi. Lumea se clătina de zgomot. * Deodată poarta se deschide... rîd osmanlîii. după Ion şi begul luat tîrîş de el.. . Ion îşi întoarce armăsarul.. Şi porţile de lemn se închid. . nu mai văzuseră spahiii şi achingiii niciodată.. Ion scoate laţul şi-l azvîrle..

.De mă scuteşti de umilinţă. O surlă sună ascuţit. tîrîş. de barbă. se ridică încet.. 433 . Voievodul Vlad!. Să-l săruţi încălţările. Dar ai uitat că te găseai pe un pămînt ce nu-i al tău.. Şi flamura valahilor.. Panaşul alb îi fîlfîie. Moarte lor!. apare domnul Vlad! (Pe-ascuns.Ion l-a adus pe Ali-beg. . el e stăpînul. Şi voia ţi s-a-ndeplinit.Dacă nu te supui.Şeitan!. Priviţi-l! îl are-n gheară pe Ali!. Ali-beg..Nici unul nu va fi prins viu. Şi. în turn. Şi iată. îi glăsuieşte el. ca pe-un rob. că vrei să-l vezi pe domnul nostru. urla spahiii. Şi-asemeni ţie să rostească: «Slavă măriei sale Vlad. Ochii lui par îngrozitori din înălţimea turnului. . colo. cuvine-se să le ordoni ca să îngenuncheze toţi. N-o să-l puteţi sta împotrivă.Şi dacă nu vreau să primesc? . şi trupul ţi-l voi da la cîini. îţi jur că vă dau libertatea!. trupul i-e sprijinit şi de Mihailo şi de Bucur).Vei ispăşi numaidecît crimele ce le-ai săvîrşit! . voievodul Vlad părea un zeu al dacilor.. Marele ban smulge hangerul lui Ali-beg. Turcimea toată tremură. Zorii îngheţaţi îi poleiesc voievodului valah armura. . Iar cetăţuia va fi arsă. . Şi că aici. . în faţa ghiaurilor! răcnesc otomanii. strălucitor..Spuneai.. Că trebuie să i te-nchini. fiindcă tu le porunceşti hoardelor ce se găsesc jos. care şi-a apărat pămîntul pînă la ultima suflare!» . I-l ţine în dreptul inimii.Ali-beg stă descoperit. străbunii lui. eu însumi te voi răpune..Oastea mea e prea numeroasă.. Şi vîntul îi va spulbera cenuşa în inima pădurii..... . îi smulge coiful de pe cap şi îl azvîrle oştilor. achingiii şi ienicerii înfricoşaţi-Aşa cum îl zăreau de jos.. sfîşiind pîcla zorilor. cu vulturul de foc pe ea. Coiful i-e înalt..

Slavă măriei sale Vlad. pe deasupra lor. Se întoarce către răsărit. Sîngele i se scurge în barbă şi pe veşmîntul aurit.. ca robia. Priveşte în urma oştilor care se pierd. .... îţi jur şi eu că vei fi liber. care şi-a apărat pămîntul pînă la ultima suflare!.Spuneţi-mi ce socotiţi voi!. ne vom răzbuna. toata oastea îşi strînge iute rîndurile. 434 . Ali-beg îşi întoarce chipul către oştirea adunată şi îşi desface braţele.. se spune în cîntecul străvechi. Supune-te. Apoi îngenunchează toţi.. astăzi.Spune ce trebuie să fac! . unii încep să strige: . După aceea. într-un loc hotărît de Ion. Oastea priveşte încremenită. Iar doi valahi o vor urma. Pe urma ei. cu glasul sugrumat. în timp ce. zboară un cîrd negru de corbi. Ali rămîne sus în turn. îşi muşcă buzele. Valahii ne-au învins din nou. rostind. Şi dacă ei se vor întoarce. Dar tu nu trebuie să pieri. Pe urmă. în pîcle. Ali. Barba lui neagră mătură lespezile de piatră reci şi buzele i se lipesc de încălţările lui Vlad.... Îşi pleacă frunţile în zăpadă şi glasurile turcilor umplu văzduhul pînă în cer: . De ciudă. vestindu-ne că oastea ta a trecut peste Dunăre. pornesc călări Bucur şi soţul său Mihailo. Mai tîrziu. Ali se lasă în genunchi în faţa întregii sale oşti...Alah poate ne-a pedepsit!..Vei porunci oştirii tale să părăsească această ţară. Un alt oştean o ia pe Oltea să o ducă la adăpost. cuvintele de umilinţa.. Chipul i-e negru.

împurpurată în lumina celor dintîi raze ale dimineţii. străpungea bolta. rezidită. Turla.III STRĂLUCITOAREA SABIE de deasupra foilor pe care scria şi lăsă din mînă pana. copil. îi plăcea să se caţere.în care lui. din nou dărîmată sub năvăliri şi iarăşi reconstruită. Prin ferestruica îngustă a chiliei privi cerul. ca de sus să 435 Ziua se îngîna cu noaptea. Noaptea trecuse pe nesimţite. mijind de peste munţi. Arsă. în timp ce el a tot hălăduit pe cărările vremii împreună cu umbrele dragi şi de mult săvîrşite din viaţă. prăbuşită. cînd bătrînul îşi ridică fruntea . turla .

ţîşnesc parcă jerbe strălucitoare de flăcări. al libertăţii Valahiei. duşmanul atît de înverşunat. în graiul numai de ei cunoscut. de odinioară. Şi-au oblojit rănile. Cele din urmă neguri se risipesc. puternică şi semeaţă. şi-i place s-o păstreze necontenit sub ochi. Fratele. împrospătaţi. redeschizînd porţile. înştiinţîndu-l pe localnici. Din argintul şi pietrele preţioase ce-l împodobesc mînerul. că în ţinut e pace. ce nu a putut fi niciodată definitiv sfărîmată. cu şi mai mare dîrzie la luptă. melodios. Împinsă de vîntul mereu nestatornic al înălţimilor. Îşi pot începe în linişte munca. Glasul limpede. 436 . Aici. a început şi el să bată. smuls din însuşi veşmîntul faimosului Ali-beg. şi-au ascuţit paloşele. pe-un aşternut de brocart roşu. Un bucium răsună în depărtări. nu se ştie de ce. Iar clopotul cel mic din turlă. călătoreşte alene pe munte. Aşa o ştie ei. Toaca bate mărunţind timpul şi reamintindu-le celor din mînăstire că a venit ceasul utreniei. loc de refugiu şi rezistenţă în vremuri de restrişte. s-au adunat el şi ai lui de fiecare dată. Lumînarea era pe sfîrşite. în lungi fuioare albicioase. Acolo. atîrnă o sabie. călugărul Nicodim. au cercetat din turlă mişcările vrăjmaşului şi. Începuse să sfîrîie. se răspîndeşte în dulci vibraţii sonore pe văi. s-au năpustit.a fost întotdeauna acolo. bătrînul scoate sabia din tainiţa unde-o ţinuse ascunsă. între zidurile Tismanei. numit. ca şi diata. întotdeauna acolo. ca o frunte înaltă şi gînditoare. Suflă în ea şi-o stinse. Ochii pisarului se îndreaptă acum către peretele de răsărit al chiliei. păstrat în mînăstire încă din vremea celui dintîi ziditor al său. În perioade de linişte ca acestea ale domniei vrednicului voievod Neagoe Basarab. ceaţa.poată privi în voie „ţara” .

cel care nu vrea să se supună noii domnii. Draga sa Oltea. aproape încă numai o copilă. pentru că altfel nu fusese cu putinţă.Ioane!. Opriră căruţa. ochii bătrînului se împăienjenesc.. Într-un timp izbutise. Îşi desfăcuse o mînă şi-şi scosese căluşul.Aşa nu va uita niciodată cuvintele aceluia care întruchipa pentru el cea mai fierbinte dragoste de libertate. să-şi scoată din gură căluşul şi să-şi înlăture năframa cu care-l înveliseră chipul ca să nu se poată vedea cine este. Ajunşi la palat. tot drumul încercînd să se desprindă din legături. Eşti nevasta lui Ion. numai că. deşi îi dezlegaseră picioarele.. 437 .. era voinică şi mlădioasă. * Adusă tîrîş. răcneau.încă se mai zbătea. buni să lupte cu ursul . Glasuri. cei trei bărbaţi. din nenorocire. tînăra femeie . dacă ar fi avut amîndouă mîinile şi picioarele libere. . după două zile de goană. Se zbătuse. Îi lovi. Şi o aduseră în anticamera domnitorului. Vocea era a ei. o tîrîră pe scări.ţinută strîns de doi străjeri voinici. poate ar fi reuşit să scape. Dragoste împinsă pînă la sacrificiul de sine. fiindcă. Deşi s-a scurs atîta vreme. în cele din urmă o biruiră. Aşa. însă atunci.Ai merita să te ucidem. Femeia. tocmai în minutele acelea treceau printr-o pădure şi nimeni n-o auzise. Umbre încep să i se fugărească iarăşi prin minte. deşi atît de tînără. Îi legară iar mîna. Acum e linişte. refuza să urce. Începuse să strige. zăngănit de arme îi răsună în urechi. străjerii şi căruţaşul. îi muşcă şi. îi acoperiră chipul şi o azvîrliră la loc în căruţă.. de altfel. şi tustrei se repeziră: .

şi mai ales pe copiii sătenilor care-i erau aproape toţi prieteni.asculta de porunca turcilor. pe aceia care-şi iubeau cu-adevărat pămîntul strămoşesc. pornind în iureş prin ţară. vreme de cine ştie cîte zile. Atunci căpitanul Ion. Oamenii . la lupta pentru neatîrnarea ţării.cu toate că nu aveau arme. mînăstire aflată într-un ţinut ai cărui locuitori trăiau încă în duhul lui Ţepeş.erau plecaţi pe ogoare. Ion îşi lăsase pe tînăra şi frumoasa lui soţie la adăpostul zidurilor Tismanei. Sub ochii lui. pentru a-l ajuta pe cei în suferinţă. oropsiţi şi ameninţaţi cu tot felul de pedepse de otomani şi slugile domneşti . în timp ce tînăra femeie îngrijea copilul. alăturîndu-i-se lui Ion. dînd glas mîniei poporului. Oltea cobora uneori în sat. şi după moarte. a încălecat din nou pe armăsarul lui. care cu mai bine de un veac şi jumătate în urmă asigurase libertatea ţării . Pentru cei de jos. Oltea. Ascultîndu-l cuvintele . în cetatea Gherghiţa. Deodată. urmară săptămîni şi luni dintre cele mai grele. Şi tocmai fiindcă se ştia în siguranţă. şi. Venise primăvara şi muncile 438 . Nu însă mai înainte de a-l fi încredinţat lui Ion sabia domnească şi diata. Şi de a-l fi cununat cu iubita lui. Domnitorul . a vestit tuturor că se află la el diata lui Ţepeş. Plecînd la bătălie. în casă au năvălit zdrahonii lui vodă. Lupta împotriva lui Laiotă şi-a stăpînilor săi otomani şi-a reluat cursul.o seamă de voinici s-au ridicat. erau flămînzi.. după reînscăunarea lui Laiotă BasarabBătrînul.Trecuseră numai cîteva luni de cînd Ţepeş îşi închisese ochii. înlănţuiţi de pămîntul boierilor. în numele norodului. o pîndiseră din marginea pădurii. O fetiţă se îmbolnăvise de friguri şi Oltea se dusese în dimineaţa aceea la ea cu felurite leacuri. aceştia jefuiau după bunul lor plac. Pesemne. Negru. Aici era în siguranţă.deşi un urmaş al acelui Basarab-Tihomir. Diată prin care acesta-i chema.bărbaţii şi femeile din sat .

. nu prinsese de veste ce se întîmplase.. minţea. Dar băieţii alergară la cîmp să-şi înştiinţeze părinţii. Cînd fata se trezi.. Nici nu-i venea să creadă că se putuse împlini o asemenea faptă dincolo de Olt. Nimeni. sări în jîlţ. Iar ea.A fost răpită jupîniţa Oltea!. 439 . Abia de-o puteau înţelege ce povestea despre felul cum jupîniţa Oltea fusese răpită. Al doilea îi puse căluşul în gură. Iar altul. jura. Cu toate acestea. O arurcară pe-un cal şi porniră. Laiotă. după un ceas sau două. linguşea. prin pădure. Oltea aproape se înăbuşi. în orice împrejurare. fără să pregete. domnul era de-o urîţenie cum rar se întîlnea. slab. în galop. ştia să se facă plăcut. în dosul unui dîmb. În sat nu rămăseseră decît copiii. Dincolo de pădure îi aştepta o căruţă. o zbughi afară şi începu să strige: . cu umerii înguşti. Şi-al treilea o legă de mîini şi de picioare.înspicată cu fire albe . Un bărbat încălecă pe-un bidiviu şi o porni pe urmele oştenilor domneşti să afle cel puţin unde-o duceau pe jupîniţă. bolnavii şi bătrînii.murdară.. Nici unul n-avea însă nici o putere. Ajutor!. orice şi pe orice. văzînd cum o strîngeau pe Oltea de gît şi o legau în ştreanguri. unde aproape toţi îi stăteau împotrivă. de-asemenea călare. de bucurie. Scurt. Bătrînii şi bătrînele satului şi-aproape toţi copiii se îngrămădiră în jurul ei. aşa bolnavă şi desculţă cum era. oricui. de spaimă leşină.. Zîmbea. Unul o apucă pe tînăra femeie din spate.reîncepuseră pe cîmp. braţele ca nişte fuse şi o barbă cărămizie . porni în căutarea lui Ion. strîngînd-o sălbatic.. numai să-şi atingă ţelul. * Înştiinţat că jupîniţa fusese adusă. Fetiţa plîngea cu sughiţuri. Iar casa omului a cărui fetiţă se îmbolnăvise se găsea cam într-o latură a satului. de grumaz. Ajutor!. cînd voia. în afară de fetiţa bolnavă.

Vintilă. iar pe oamenii acestuia. era numit în popor Ceapcînul. şi va mărturisi unde fusese ascuns trupul fostului domnitor şi unde-l păstra diata Ion. logofătul Tudor din Orboieşti. În popor se credea că acesta încă trăieşte. Doar cel de-al treilea.Aşa şi izbutise să se cocoţeze în scaunul domnesc. cînd trupul său nu putea fi găsit? Săpaseră la Gherghiţa şi în pădurile din jur. îi torturase îndelung şi-apoi îi spînzurase. cei despre care se credea că avuseseră sarcina de a ascunde undeva trupul neînsufleţit al lui Vlad. întîi lui Ştefan al Moldovei. Iscoadele domneşti cercetaseră sat după sat şi mînăstire după mînăstire. Săvîrşind această faptă neomenească. De la Ion . Laiotă îşi ascultase pe cei trei sfetnici apropiaţi.chiar dacă prin cine ştie ce întîmplare norocoasă ar fi izbutit să-l prindă . s-o supună la cazne şi ea să le destăinuie ceea ce vodă voia să afle cu privire la Ţepeş.nu puteau nădăjdui să afle nimic. apoi lui Ali-beg şi Mahomed al ll-lea. Tot el se bănuia că pricinuise lovirea prin mişelie a lui Ţepeş. fără să-l poată descleşta gura. Iar vodă nu făcea nici un pas fără sfatul lor. în afară de faptul că Bucur şi Mihailo căzuseră şi ei într-o luptă şi fuseseră îngropaţi chiar în tîrgul Gherghiţa. Celui de-al doilea. Nu va trece mult şi va ieşi la lumină. Sabia lui va străluci iar. i se zicea Musteţea. Laiotă şi otomanii vor fi goniţi din ţară. Făcuseră deci planul s-o fure pe Oltea. Dar Oltea era femeie. n-avea nici o poreclă. Unul dintre ei. jurîndui prietenie şi credinţă. biruitoare. Şi laolaltă se întorseseră. Împreună cu aceştia fusese în pribegie. Sperau că nu va rezista la caznele în care era atît de priceput Ceapcînul. 440 .» Cum să încredinţezi însă mulţimea că Ţepeş a pierit. Îl mai torturase cîndva şi Radu cel Frumos. încercînd să-l găsească măcar pe Bucur şi Mihailo. Udrişte. «Ţepeş se găseşte adăpostit undeva! se şoptea pe furiş. dar fără rezultat. Dar nu descoperiseră nimic. fiindcă avea nişte mustăţi uriaşe. cîţi fuseseră prinşi.

Credeţi?. în zăpadă. azvîrlindu-l-l la picioare. se încruntase vodă. cu braţul sucit şi gîtul strîmb. duceţi-l la Gherghiţa şi puneţi-l îngrijitor la porci. oştenii îl uitaseră la Gherghiţa. În ultima bătălie.. . minţise cu neruşinare.. din pădurea Bălteni. Musteţea începuse să plîngă. păstraseră taina cu-aceeaşi străşnicie. încălţările şi să-ţi aduc la masă bucatele.Oştenii lui Ion m-au luat prins. .. îi făgăduia lui Vlad. Se furişase nu se ştie cum. Dar m-am luptat cu ei şi-n cetate şi-am reuşit să scap. măria ta! . . Acum toate speranţele erau în ceea ce vor izbuti să smulgă prin chinuri de la Oltea. Aşa.Prin slăbiciunea femeiască vom afla taina.. . tresări Laiotă. dar. De frica săbiei domnitorului sau a cumplitei lui ţepi.. 441 . le poruncise oştenilor. fără-ndoială. şi îl făcuseră „boier peste cocini”. Plîngea cu sughiţuri în rîsetele celor de faţă. Musteţea îl ura pe Ion cum nu mai urîse încă pe nimeni. izbutise să fugă şi se reîntorsese în tabăra lui Laiotă. cu prilejul morţii voievodului. Îl luaseră.Dimpotrivă. Să-ţi fiu grăjdar la cai. apucîndu-l de-un braţ. . îl dusese pînă înaintea lui Vlad. să-ţi curăţ straiele. . uitînd să povestească despre trecerea sa pe la cocina porcilor.Asta nu-nseamnă că vom cruţa-o.La nevoie s-o ameninţaţi c-o vom arde de vie! propusese Vintilă. cerîndu-şi întruna iertare. Numai aşa ceva i se cuvine unui fricos ca el.Iar ceilalţi oşteni ai lui Vlad. căpitanul îl smulsese din şa.Spurci haina de oştean! Luaţi-l. . după ce va mărturisi! . Credeţi?. îl încredinţaseră marii boieri pe vodă. cînd părăsiseră cetatea. Lui Vlad i se făcuse greaţă. luaţi prizonieri de turci. într-adevăr.Sigur.Jur să te slujesc ca un rob. recunoscuse el..

se înfăţişa ca o adevărată regină. zărind-o. iar veşmintele îi fuseseră sfîşiate în timpul călătoriei şi-al încercării de-a se elibera din ghearele răpitorilor . Înaltă.Înjosirea îndurată.Să ţi-o aduc. nu o putea uita. În minte se văzu galopînd pe armăsarul lui. cu ceata de flăcăi după el. . Ce se întîmplase mai departe cu ea? * Vodă. Înghiţea în sec ca un peşte care. Inima îi ardea în piept şi sabia îi fremăta la brîu. Şi în numele a ceea ce îndurase voia s-o înjosească şi el pe Oltea.Ioane! Vocea îi sună din nou în urechi. măria ta.Adu-mi-o!. cu toate acestea. Trecuseră patruzeci şi patru de ani şi. retrăia întîmplările de parcă aveau loc în clipele acelea. Să stai puţin de vorbă cu ea? .. gingaşă. peste cîmpii. cel care îl smulsese din şa. peste dealuri. Oltea . scos din apă. Ochii-l cătau în adîncimea timpului. pe soţia lui Ion? întrebă. Adu-mi-o! se învoise vodă. Oltea? Ce se petrecea cu Oltea? Oamenii îl înştiinţaseră că jupîniţa fusese tîrîtă în palat. îşi pierde răsuflarea. 442 . dar mîndră şi neînfricată. ca trasă prin inel. Negru. tăind de-a dreptul apele. din pricina lui Ion. înţepenise în jîlţ.cu toate că-şi avea încă mîinile legate la spate. subţire.. reîntorcîndu-se şi prăvălin-du-se în jîlţ. * Bătrînul îşi puse obrazul în palme. . înaintase pînă lîngă jîlţul lui vodă. avînd o lucire de cumplită cruzime în ochi.

. Iar de Ion se temea. Nu se cuvine s-o ierţi. lui Laiotă i se părea că-n sala mare. O astfel de femeie mi-aş fi dorit eu de soţie! murmură. rece şi întunecată a palatului se aprinseseră o mie de făclii.S-o dezlegăm? Cum? rămase nedumerit Musteţea. mîinile-i amorţiseră. chipul. Se răspîndeau în sus şi se opreau în palme. Numai că aceasta era soţia lui Ion. şi nu te-ntreb decît o singură dată .S-o cercetăm legată. Îi privea ochii.dacă primeşti. de bună voie. . Oltea se simţi liberă. însă fierbinţi. Laiotă . O fiinţă femeiască cu-atîta farmec. Şi le frecă domol. Nici o femeie nu-i iubise. Cu Ion nu era de glumit. orie era de voievod şi prieten al turcilor. Uitase de căutarea rămăşiţelor pămînteşti ale înaintaşului său. Furnicături uşoare. Nu mai avea decît un singur gînd: s-o dobîndească pe Oltea. Laiotă era văduv. Acuma năzuia spre Oltea. .Şi-n timp ce ea păşea. După atîtea ceasuri cît stătuse legată. femeia aceasta este ca o lupoaică turbată! îşi dete cu părerea Ceapcînul. se grăbi s-o dezlege. să rămîi la curtea mea. . măria ta? Fusese vorba de altceva. .Dezlegaţi-o! mormăi. 443 .Dezlegaţi-o! se răsti. Către cea mai frumoasa dintre toate femeile. Degetele-l subţiri îşi reveneau pe încetul. . Dar cercetarea. Dar vodă parcă orbise.Te-ntreb. . auzind acest strigăt şi cunoscînd prea bine ce putea însemna uneori mînia lui vodă. Uitase şi de primejdiile ce-l pîndeau.Cum? Cum? se foiră nedumeriţi boierii. într-atît era de nesuferit în viaţa de toate zilele. oricît se ţinea el de ţanţoş pe tron. Şi însuşi Musteţea. încruntat.Pieliţa obrazului trebuie să-i fie mai mătăsoasă decît aceea a piersicii... Măria ta.rosti (spre surprinderea tuturor). îi porneau de sub unghii. încă nu mai văzuse. să-mi fii ca o nevastă. chiar într-o ţară ca a lui vestită în femei frumoase.

... scăpaseră. aleşi tot de Musteţea. dintre oamenii boiereşti sau. îngrămădit în jîlţ şi cu ochii holbaţi. aleg biciul.. jefuind şi nedîndu-se înapoi nici de la omoruri.. Vrusesem s-o cruţ. Unii. că n-auzise bine. călăul.Ai de ales între a primi de bunăvoie ceea ce-ţi cer şi-a te sili. .. Însă nu merită.. . de după moartea lui Ţepeş.Ei bine? icni vodă.Biciul? Alegi biciul? răcni. fiindcă mergea zvonul că Ţepeş nu e mort şi se va întoarce curînd. Nu merită decît biciul. Rostise cu atîta nepăsare şi semeţie cuvintele. fără a sta pe gînduri. tot. Durară numai cîteva clipe. cînd erau domneşti. spre ocrotire. Musteţea făcu un semn. Să vină călăul. încoa şi încolo. bob-cu-bob. de-asemenea. ei încă 444 . Cam cincizeci dintre ei erau turci. Şi numai restul erau romăni. leneşi şi mincinoşi. lăsaţi lui vodă.. cu biciul. s-asculţi! îşi mărturisi vodă gîndul pînă la capăt. o astfel de întrebare? Ei? Soţia lui Ion? . ţara. în faţa mea. deşi vinovaţi. Şi Oltea să ne mărturisească tot. în vremurile acelea nesigure.. Oşteanul de strajă se repezi.. dintre aceia care avuseseră toate motivele să se teamă de Ţepeş. fugind de osîndă.Călăul. de Ali-beg. ei bine. Straja domnitorului Laiotă era destul de mare. încît Laiotă simţi un val de sînge urcîndu-l-se la cap. Îşi ridicase braţele şi urla: . . Musteţea strînsese şi el vreo sută de oameni dintre veneticii fără căpătîi care colindau. Atîta că Oltea şi apucă să smulgă de la brîul domnitorului sabia şi-o îndreptă către pieptul acestuia. călăul.. Să fii atunci biciuită aici.Ei bine....Dacă este de-ales. îi dete răspuns Oltea. Număra peste două sute de oşteni. ieniceri bine instruiţi. cu-adevărat.. nu... cînd întîmpinau vreo împotrivire. ... Dar.Oltei i se păruse. Îndrăznea oare Laiotă să-l pună.. Se ştia că fostul domnitor îi pedepsise cu asprime pe hoţi....

scuturi şi coifuri otomane. Ion pătrunsese în lagăr. . Ceilalţi săvîrşeau un atac asupra convoaielor de aprovizionare turceşti. şi sărise pe Negru. suliţele. în lagărul otoman din pădurea Cocoanele şi de a pune acolo foc unui depozit de arme. dăduse foc depozitului şi se reîntorsese cu bine. Dacă ei vor voi să-l ajute erau liberi s-o facă. Cînd era vorba de ţară. Ion avea în preajmă numai doi oameni. Fostului căpitan al lui Ţepeş îi revenise în acele zile îndatorirea de a pătrunde. Dar pentru sine şi soţia sa n-avea dreptul acesta. cu copitele mici. Ion îşi schimbase. Săbiile. El însă nu le va cere. şi porni. Picioarele-l subţiri şi nervoase. Aici nu mai era la mijloc ţara. 445 . se bizuia. se vădea destul de curioasă. aşa cum era şi cum nu era. În clipa cînd primise vestea despre răpirea Oltei.În palatul lui vodă. şi cu atît mai mult nu le va porunci nimic. cu straie de toate felurile. pentru siguranţa lui. aproape nu atingeau pămîntul. Toţi aceştia se alăturaseră bătrînului Laiotă. nu fugea. înaintea palatului. le putea porunci. Şi. Cei mai mulţi îşi primiseră armele de la turci. Niciodată vreun alt cal nu-i putuse întrece în iuţeală. ca şi cum ar fi simţit şi el cît de mare era primejdia în care se găsea Oltea. Şi nu voia să pună pe nici unul din cei doi oameni ai săi în primejdie. cît ai clipi. punîndu-şi-o pe cea valahă.Şi unde-a fost dusă Oltea? . Sări deci pe cal. Îmbrăcat turceşte. ci zbura. Numai că de data aceasta. Ştia că garda palatului era mai mare şi bine înarmată. scuturile şi arcurile erau de soi otoman. Negru era un fugar strălucit. singur. pe straja aceasta. dar cu arme. Aşa încît priveliştea străjii cînd se înşiruia la strigarea de dimineaţă. fără să rostească nici un cuvînt. îmbrăcămintea.se temeau că va veni o zi cînd vor fi nevoiţi să-şi primească răsplata. Laiotă. că alături de oştenii lui Laiotă erau turcii. Straja voievodului cel nou era foarte bine înarmată.

i se subţiase. Şi cum să cutezi a răpi o femeie pentru a o chinui. parcă din ce în ce mai repede. vodă are de gînd s-o supună la chinuri. ca să-l sileşti bărbatul să nu se mai ridice în numele dreptăţii? Mai rău ca otomanii se poartă noul domn. de cînd sînt ei pe lume. Căzu. pentru că ea poartă şi aduce pe lume. cu duioşie. fără-ndoială. Cei doi tovarăşi de luptă ai lui Ion. pentru a-l sili pe căpitanul nostru să nu-mplinească diata lui Ţepeş.. Oştenii se repeziră. Cel dintîi trase cu putere arcanul. iată-te. Bărbaţii din această ţară. şi gonea mai departe. cetaşii lui Ion răspundeau: . Oltea fusese prinsă de gît cu un arcan repezit pe la spate de către un oştean şi altul îi întinsese o suliţă la picioare. se avînta în rîuri şi lacuri. .Aşadar. în dureri.. . Ştiau că altfel n-ar fi putut s-o stăpînească.Ce s-a întîmplat? Din goană.Jupîniţa Oltea a fost răpită şi. . Pe unde treceau. Şi o tîrîră pe lespezi pînă la picioarele lui Laiotă. viteazo! Ce ţi-ai închipuit? Că mă vei putea răpune? Minte neghioabă de femeie ce eşti! Voievodul ţipa. prin care durează şi ne-nmulţeşte neamul. s-au ferit să năpăstuiască femeile. îl urmară. 446 . Însemnul: vulturul roşu cusut pe pieptare arăta limpede cine erau. văzîndu-l pe căpitan încălecînd şi pornind. Necheza din cînd în cînd uşor. Femeia e trup sfînt. întorcîndu-şi puţin. pruncii. În palat. capul către stăpînul drag. Glasul. Nu-i ajunge nevrednica lovire a fostului domn şi trecerea sa cu oastea de partea vrăjmaşului? Vrea să se războiască şi cu femeile. nu şovăiră. locuitorii îi recunoşteau lesne.Sărea peste movile şi şanţuri. acesta-i adevăratul chip al lui Laiotă? se mîniau oamenii. răguşit mai înainte. O legară iarăşi de mîini şi de picioare. Tînăra femeie se împiedică de suliţă. Călăul! Să vină mai repede călăul! nu-i place iatacul domnesc? O să-l placă mai mult biciul.Ei. se strecura prin desişuri. Sărind pe cai.

Paguba. Începură lupta cu straja.Să fie biciuită! porunci Laiotă.Ioane! strigă în clipa aceea Oltea. . Lupta se înteţi. avînd un ochi scurs. se apropie. voinic. într-adevăr. Şi tot atunci se auziră cai nechezînd şi zgomote de luptă. Era sigură. . Ceea ce oricui altuia nu i-ar fi stat în putinţă. păşind uşor ca o pisică. însoţit de cei doi cetaşi. cu sabia în mînă.Călăul. tocmai cu cîteva minute mai înainte se schimbase straja. Răniţii începură să se prăbuşească în ţărînă ori să sprijine zidurile. el izbutea să făptuiască. încă de la primele lovituri. Ion şi vîrtejul ce-l urma. Porţile cele mari se deschiseră. În sală se făcuse tăcere. nerăbdători. absolut sigură că Ion trebuia să fi aflat de soarta ei şi va veni s-o scape. Roata dezrăsuci lanţul. Niciodată nu se îndoise de el. Chiuind.Ioane! strigă pentru a treia oară. Vodă clipea din ochi iute. Îl ştia în stare de cele mai neînchipuite îndrăzneli. Căpitanul descălecă. . Din întîmplare. luptător în numele norodului şi al diatei lui Ţepeş. şi Oltea fu întoarsă cu faţa în jos. Boierii fierbeau. Se năpusti în ogradă.Oltea! răspunse o voce bărbătească. ţinîndu-şi biciul gata pregătit să lovească. Numele vestitului căpitan. şi ajunseseră la porţile palatului. „Unde era Ion?” . dinspre marginea Dîmboviţei năvăli şi restul de flăcăi care se strînseseră pe drum în urma lui Ion. se văzu destul de mare de-o parte şi de alta. Portiţa cea mică era încă deschisă.Ioane! îşi repetă chemarea tînăra femeie. în timp ce flăcăii lui trăgeau drugii şi învîrteau roata. cu o zeghe cenuşie pe spate şi încălţat numai în nişte ciorapi groşi de lînă. . le ţinea piept străjerilor. Vodă făcu un semn. limpede şi sonoră de-afară. Căpitanul. îi înfiora pe toţi. Chemarea îi pătrunse pe toţi cei de faţă în urechi ca un pumnal. Bărbia îi clănţănea. Dar 447 .

În rînduri strînse. şi poţi să pleci cu Oltea. Aici îi fu dat să audă strigătul Oltei. coasele. se uita prosteşte la Ion. Răsuflarea din pieptui îngust îi pieri. Răspunse. Oltea se ridică. . de două ori. Laiotă înţepeni. custurile şi ciomegele flăcăilor se dovediră a fi mai vrednice decît oţelurile săbiilor turceşti sau decît săgeţile din cucurele lor. de trei ori. Ion ajunse pînă lîngă zidul pridvorului. 448 .care erau adăpostiţi în odăile cele bune din spatele palatului. îi răspunse Ion. în vreme ce romănii n-aveau parte decît de odăile proaste şi pe jumătate îngropate în pămînt din fundul curţii . din cumplita mînie ce-l mistuia în faţa silniciei lui vodă. de cîte cinci. otomanii . O ură veche şi înnodată cu prea multe amaruri le dădea puterea de a-şi izbi fără cruţare duşmanii.Ion! rîse căpitanul în timp ce cu sabia tăia legăturile în care-l fusese cetluită soţia. ucigaş de domn şi vînzător de ţară. Glasul i se stinse. Se adună în scaun şi se făcu mic cît un pumn. boieri şi oşteni. Sînt unsul lui Dumnezeu.Eşti unsul diavolului. pînă lîngă ziduri.Ion! murmură. în schimb. Prinzînd de veste ce se întîmplă. tăiate ori scurtate de capete. pentru că aceasta le era datoria şi de-aceea erau plătiţi. Luptînd. Atîta că sapele.îşi înşfăcară armele. Cu alta mătură pe toţi. Oasele sfărîmate trosneau. porniră în fugă spre porţi.Cruţă-mă! urmă vodă. Cu o lovitură doborî călăul. O dată. Geamurile de la fereastra lată din stînga sălii de primire plesniră şi Ion apăru înăuntru.nimeni nu dădea înapoi. Străjerii boiereşti. Dar. liber. nu uita! . Trupurile asupritorilor erau străpunse. . . Bărbia nu-i mai clănţănea. iar flăcăii care-l urmaseră pe Ion.

.Nu ştiu..Dar cine? . protestă vodă. fusese prins şi zăcea legat fedeleş. Ba chiar pînă şi oştenii domneşti. Aşa s-a întîmplat. Cetele de rezervă se găseau adăpostite într-o pădure învecinată. copleşiţi de mulţimea şi încrîncenarea celor care-l urmaseră pe Ion. Jos. dar.Nici din îndemnul meu. Dar cine să le vestească? Un oştean.. Simţi un nod în gît. Îţi jur că nu ştiu. aleşi de Musteţea cu-atîta grijă. să treacă Dîmboviţa înot şi să ajungă în pădure.. Şi cum să treci de Ion? Nu ştiau dacă el îl va ucide pe vodă sau nu! Şi dacă nu le va veni şi lor rîndul! 449 . cu ciomegele şi coasele în mîini. la Dobra.. Acesta fu norocul lui Laiotă şi numai astfel scăpă în acea zi de ruşinea de-a fi tîrît de barbă şi arătat astfel oştenilor lui. se dădură învinşi. Uşa fu izbită cu putere. Mercenarii venetici se ascunseseră prin cele mai tainice colţuri. Boierii şi străjerii îşi ridicară la rîndul lor armele... Zgomotele luptei răsunau acum din pridvor.. să-l ducă în pridvor şi să-l arate mulţimii. . boierii şi străjerii erau încolţiţi şi cătau. În drumul lor se afla însă Ion. erau aproape cu toţii învinşi. numaidecît.Numai că din îndemnul tău.. îngroziţi. sub asaltul flăcăilor. Dar i se făcu silă... În sala de primire. aproape toţi otomanii fuseseră răpuşi sau răniţi.Nu eu!.. Şi un mănunchi de flăcăi.. Ion vrusese să-l apuce de barbă. Totul se petrecuse atît de repede. . către uşiţa scundă din spatele jîlţului domnesc pe unde-ar fi putut scăpa. Nu eu l-am ucis pe Ţepeş.... pătrunse în încăpere. Vodă îşi puse barba în piept şi gemu. Nu eu!. şi nici străjerii nu apucaseră să facă vreo mişcare în ajutorul domnului lor.. care încercase să sară zidul din spate. în ogradă. încît nici boierii. .

* Pisarul. îşi trecu mîna peste ochi.Vlăduţ! Se grăbiră să iasă pe uşa scundă. Încetul cu încetul. . Tudosie. Vodă ar trebui pedepsit cu biciul în locul ei. Aşa ceva nu se mai petrecuse încă niciodată în Ţara Romănească. Glasul cel neuitat al Oltei i se topi în urechi. bătrînul Evghenie. Întreg palatul domnesc căzuse în mîinile răzvrătiţilor. O chiuitură la fel. fostul viteaz căpitan şi mare ban de Tismana. veni în sala de primire şi porunci să se pregătească toate cele de trebuinţă pentru a-i lua domnitorului sînge.De l-aţi vedea! rîse iar Ion. . dar boierii şi străjerii încă stăteau cu braţele ridicate în semn de supunere.. 450 . Inima i se înveseli. Vraciul curţii. un călugăr caterisit.. Nu se mai putea nici măcar ridica din jîlţ. Galopul încă răsună. Continuă să viseze cu ochii deschişi? . urmat de voinicii lui şi de toţi ceilalţi flăcăi. porniră în galop. Ba nu. Ion. Ion ieşi în pridvor.Destul! porunci. avînd-o lîngă el pe Oltea.Să ştiţi că moare vodă! Lui Ion i se aduseră caii. căpitanul privi în jur. Mulţimea se bucură: . .Dezgustat pînă în adîncul sufletului. Pe Laiotă îl mai prinsese şi un tremur care nu-i mai lăsa.Bunicule! Se ridică de la masă şi privi prin ferestruică. . care îl însoţise pe Laiotă în timpul refugiului. chemat de Vintilă. lupta se potoli.I-aţi învins! Oltea a fost eliberată. La fel galopul sălbatic al cailor şi chiuiturile flăcăilor. În ogradă. Umbrele pieriră. Împreună cu Oltea. mulţimea începuse să se adune.

Iar cînd gonea.aşa cum.să lupte cu sabia. singurul din toată familia rămas în viaţă.Băiatul.Îmi sfărîmi oasele! Aşa era: cu toată dragostea ce i-o purta nepotului. Calist . odinioară. Băiatul sări de pe cal şi se repezi la pieptul lat şi primitor al bunicului. în galop. însoţit de cîţiva prieteni de vîrsta lui sau doar puţin mai mari. 451 . Puse în fundul fiecărei străchini cîte un pumn de miez de nucă. Era mîndru de el. Şi cu toate că abia ieşea din copilărie. .un Făt-Frumos al dreptăţii. Şi povestiţi-mi apoi şi mie ce-aţi văzut şi ce-aţi aflat pe unde-aţi fost. Îl învăţase . Pentru o clipă.Bine-ai venit! Pisarul se dădu de-o parte şi îşi măsură din priviri nepotul. în dulăpiorul de lîngă fereastră.. Vlăduţ crescuse înalt. Singur Vlăduţ rămase în picioare lîngă jîlţul bunicului. Evghenie îl strîngea în braţe atît de puternic încît era aproape gata-gata să-l înăbuşe. cu buzduganul. soseau călări.. îşi îndemnă acesta nepotul.Aşezaţi-vă! Sfioşi. mlădios. se află un săculeţ cu nuci curăţate şi-o oală plină-ochi cu miere. călare. Vlăduţ desfăcu duiăpiorul. părea . Pisarul îşi deschise braţele. peste cîmpii şi dealuri.. . cu aproape şase decenii în urmă. . .cel puţin aşa pretindea stareţul mînăstirii. luară loc pe laviţa ce mărginea peretele de lîngă uşă. Băieţii se strecurară.. în chilie. cu sabia în mînă şi pletele revărsate pe umeri.Vezi. Scoase dinăuntru atîtea străchini şi linguri de lemn cîţi băieţi erau în chilie. Îmbie-ţi prietenii să se îndulcească. era de-o voinicie şi-o agerime fără pereche. intrînd în curtea mînăstirii cam în acelaşi fel. îl învăţase şi pe el acela care îl crescuse . cu lanţul şi arcul.Vlăduţ! Intraţi. se revăzu pe sine. tăcuţi. . subţire.

vînaseră sălbăticiuni. fiul marelui. înţeleptului şi învăţatului domn Neagoe Basarab.Teodosie v-a fost o gazdă bună? întrebă bunicul. Teodosie îi scrisese că s-ar bucura dacă Vlăduţ ar veni însoţit şi de cîţiva băieţi din sat. În răvaşul trimis la Tismana. înflorat. pînă la Tîrgovişte. care îşi ţineau odraslele departe de popor. de munte.şi iubitul său fiu îi era pe plac. Am fost primiţi şi ospeţiţi ca nişte prinţi. . Spre deosebire de alţi mulţi stăpînitori ai lumii. culeseseră bureţi în pădure. Mădălina.. dormiseră laolaltă în bordeie de cetină sau în căpiţe de fîn şi vremea se scursese uşor şi plăcut. Mîncară. Băieţii sorbiră cu sete şi plăcere apa gustoasă şi rece ca gheaţa. mărturisiră băieţii. călare. călări.aveau să-i fie supuşi.A. Împreună cutreieraseră.. Teodosie învăţase cu acest prilej vechi cîntece olteneşti de petrecere sau de luptă. moştenitorul scaunului domnesc. Iar prietenia dintre nepotul mult-încercatului căpitan Ion . cînd şi el îl vizitase pe Vlăduţ la Tismana.Deasupra turnă miere. Străchinile şi cîte o lingură din lemn de tei le întinse prietenilor. Şi cu toţii străbăteau plaiurile cîntînd. Teodosie îi cunoscuse la începutul verii. domniţele Ruxandra şi Stana. A fost poftită şi ea? Vlăduţ se împurpură: 452 . Prietenul cel mai bun al lui Vlăduţ. îl poftise de curînd la palat pentru o mai îndelungată petrecere. O dată am prînzit chiar la aceeaşi masă cu măria sa Neagoe.. munţii. Vlăduţ aduse şi un ulcior mare.cînd el însuşi se va săvîrşi din viaţă . peste un anumit timp . Teodosie. . doamna Miliţa-Despina.acum pisarul Evghenie . Neagoe Basarab credea că este înţelept ca fiul lui. Mădălina! se bucură pisarul. Şi fiindcă gurile li se îndulciseră. Iar limbile începură să se dezlege. Pe băieţii aceştia.. cu apă. Vlăduţ şi băieţii făcuseră o călătorie. împreună cu prietena lor şi-a noastră a tuturor.Cum nu se poate mai bună. . pescuiseră. să fie cît mai des în mijlocul acelora care.

Vlăduţ. Afară. . Iar cînd îl fură somnul. mai mult singur. curăţaţi-vă trupul şi straiele de praful drumului.. . bunicule. ziua senină de septembrie era din ce în ce mai încărcată de lumină. Vlăduţ se culcase. ca să mai stăm puţin laolaltă de vorbă. că ai să-mi destăinui odată ce scrii. Sigur că sînteţi osteniţi şi aveţi nevoie de un somn straşnic. Şi ochii i se îndreptară spre sabia lui Ţepeş. Bunicul îşi desfăcu la gît anteriul. Iar tu. să-şi închidă ochii? se nelinişti şi mai mult bunicul.A fost poftită şi ea.. Asta poate fiindcă munceşte prea mult.Bine. Răsuflă adînc. dar nu avusese linişte să doarmă decît foarte puţin. încheie bătrînul. le spuse băieţilor pisarul. fruntea: . Pericolul se numea Mehmed-beg. neliniştit. . Nu-mi place deloc.Numai că?.. V-aţi îndulcit.. Pisarul îşi ridică.Măria sa Neagoe prînzeşte.. Numai că. Măria sa Neagoe se simte mai rău decît înainte? . . Are nevoie de linişte.Mi-ai făgăduit. Zoreşte să-şi isprăvească cartea de învăţături pentru feciorul său şi prietenul nostru Teodosie. acolo.E foarte ostenit. Dar ziceţi că e ostenit? . Şi pe urmă culca-ţi-vă. după ce te-ai odihnit bine. are visuri urîte şi se trezeşte muiat în sudoare. Măria sa mi-a vorbit şi ultima oară cînd ne-am întîlnit despre ea cu multă însufleţire. Totuşi. în ultima vreme..Cum... pe foile albe. ... spune că nu vrea să-şi închidă ochii înainte de-a sfîrşi cartea. se zvîrcoleşte-n pat.. întoarce-te.Asta nu-mi place. . Duceţi-vă acum şi spăla-ţi-vă. Ştia că există un mare pericol. ziua şi noaptea.Teodosie ne-a destăinuit că părintele lui nu se mai odihneşte aproape deloc.Cartea aceasta cred că va însemna pentru viitorime cea mai de seamă scriere din cîte s-au ivit pînă azi pe pămîntul nostru. băieţi. Plăcerea de-a sta de vorbă cu bunicul întrecea 453 .

Mahomed al II-lea. se reîntoarse în chilia bătrînului. şi se predă. Aşa s-a întîmplat. voievodul pe care potrivnicii săi l-au numit Ţepeş. De ei a fost născocit. Vlăduţ. Şi tot el mai ştia că sabia fără mîner ca şi toporul fără coadă nu-s bune de nimic.Ţi-am făgăduit şi mă voi ţine de cuvînt. Şi Ştefan cel Mare. Şi astăzi este crudă lumea în care trăim. cînd s-a urcat în scaun măria sa Vlad. era mai altfel alcătuită decît azi. în toate ţările unde-au pătruns cu de-a sila. Vlăduţ. Încerc să-nfăţişez cît mai curat şi mai adevărat ce s-a întîmplat după moartea marelui Vlad. şi regele Mateiaş Corvinul. împrospătîndu-se din nou cu apă rece. n-ar răspunde la fel? Şi nu uita. Aşa au fost vremurile. şi-asemenea nevrednici. Dar ce nu-mi place mie este una. .care este un domn blînd.să devină cozi de topor. ştiind ce-l aşteaptă. şi mulţi alţi principi şi regi au tras în ţeapă. Ori.din slăbiciune. nu al său. Sultanii s-au slujit. îşi făurise planul de-a lua în stăpînire întreg Apusul. de-aceia care au fost gata . cuceritorul Constantinopoiului. el ştia că unul dintre mijloacele care ajută în cea mai mare măsură la înfrîngerea celui pe care-l ataci este înfricoşarea lui. Mie nu mi-a plăcut să văd oamenii murind în ţeapă. Dimpotrivă. şi datoria unui domn pentru binele ţării sale este alta! Crezi tu că măria sa Neagoe Basarab . pentru ca. L-au numit astfel în duşmănie şi batjocură. Se trezise şi.. Un om cuprins de spaimă încetează să se mai împotrivească. 454 . Numai că umbra sa.dacă va fi lovit. acum şaizeci şi patru de ani. ca lumea. milos şi înţelegător . din nefericire. Pentru aceasta trebuiau înrobite mai întîi neamurile ce-l stăteau în cale. frică sau ticăloşie . pe lîngă cei mulţi şi buni. şi la noi. Şi împotriva lor se cuvenea a fi folosit. iar supuşii lui siliţi să-ndure ţeapa. Oriunde şi oricînd s-au găsit. după atî-tea osteneli ale drumului. nu are pentru ce se ruşina de-această poreclă.. Atunci însă era şi mai crudă. acolo unde-o fi. Meşteşugul tragerii în ţeapă era al vrăjmaşilor. să se lepede de el.nevoia de somn. Ca să poţi lua în stăpînire un neam ai nevoie de vînzători.

chiar foarte puţini. . cu poalele anterielor întinse pe podele şi palmele împreunate ca pentru rugăciune.Ridicaţi-vă! le porunci cu vocea lui stinsă boierilor care-l sărutaseră papucul şi stăteau acum cu bărbile lipite de marmura strălucitoare a podelei.. Boierii îşi ridicară încet frunţile.. simţea nevoia să se răzbune pe cineva. se răcorea lovindu-l pe cei care-i ieşeau întîmplător în cale. O cumplită boală îl măcina. atîta slăbiciune şi suferinţă în trup. * Mahomed al II-lea nu mai era de mult tînăr. În momentele acelea. De-aceea. Străjerii harapi. trebuiau să-i înşface pe cei din faţa lui şi să le reteze grumazurile. Uneori în mîini şi picioare avea un fel de tremur. La o anumită mişcare din cap a sultanului.. totodată. oricine se afla în faţa lui tremura. i se aspriseră. Bunicul dădu mînios din cap: . Şi fiindcă soarta nu era o fiinţă omenească pe care s-o poată pedepsi după plac.Dar aceştia cred că sînt puţini.Adevărat. bunicule. Numai că în spatele lor se găseşte uriaşa putere armată a împărăţiei turceşti. Aştepta o recunoaştere a cuvintelor rostite de el. Peste ochii apoşi pleoapele i se coborau grele. aşteptînd şi celelalte porunci sau întrebări ale sultanului.. fiindcă niciodată nu se ştia cînd sultanul îşi va ieşi din fire. cu trupurile lucioase pe jumătate goale. rămînînd însă prevăzători în genunchi. Trăsăturile. Nu îndrăzniseră să rostească nimic. 455 . Atunci se înfuria groaznic pe soarta care-l dăduse în viaţă atîta putere asupra oamenilor şi. Vlăduţ îl privea întrebător pe bătrîn. sînt puţini. odinioară atît de fine. îşi dezveliră dinţii şi îşi simţiră paloşele late şi bine ascuţite săltîndu-li-se parcă de la sine în mîini.. Trupul i se îngroşase şi se muiase.

Şi pentru ce-aţi venit? îi întrebă pe boieri.Acesta însă tăcea. sultanul vorbi. Şi l-a silit pe măria sa Basarab cel Tînăr.fiul lui Basarab al doilea . . Din partea dreaptă a sălii unde se afla. le făcu un semn aproape nevăzut din ochi. Să rămînă în genunchi şi s-aştepte. şi te imploră să-l ierţi pentru ceea ce a făptuit la-ndemnul lui Ştefan al Moldovei. . cu ochii aproape în întregime închişi. pe neaşteptate. pe negîndite. dar planul a fost al lui Ştefan. acela care-l îndemnase pe noul domn. . fiindcă era unul dintre marii boieri cei mai bine văzuţi şi mai ascultaţi din Oltenia (ori Valahia Mică. ca să nu scape nici un cuvînt. Acesta vorbea de obicei scurt şi nu era mare meşter în solii. Îşi făcu cruce repede cu limba şi. Dacă sultanul se supără. cumnatul lui vodă. Ali-beg. ca şi cum ar fi aţipit.să-l trimită o solie sultanului. auzindu-l ce răspunde.Cum putea să-l silească? îi întrebă vizirul. îi numeşte pe boieri «haini». după ce acesta tocmai trecuse de partea noastră. Lui Stanciu. îi încetase parcă inima să-l bată. Domnitorul îl trimisese doar împreună cu Stanciu. Dar deodată. Basarab cel Tînăr . să-l dea ascultare. dar atît de încet încît aceştia fură nevoiţi să-şi ascută asemeni unor iepuri urechile.Aşa e. în vreme de restrişte! glăsui gros şi boierul Neagoe de la Craiova. şi totul s-a terminat. stăpînul nostru. . puse paie pe foc marele vizir. Nu ştiau nici dacă Mahomed le va mai adresa vreun cuvînt în ziua aceea şi nici ce va urma. căpetenia soliei. aşa cum numeau 456 . . zicîndu-şi în sine: «Fie ce-o fi!» răspunse: .Putea.Măria sa Basarab cel Tînăr ţi se aşterne covor la picioarele luminăţiei tale.L-a izgonit din scaun pe Laiotă Basarab-Bătrînul. ca un rob al strălucirii tale ce-ţi este. Boierii nu ştiau ce să facă. deoarece stăpînul nostru a găsit găzduire la Ştefan.

încă de la început. Marea susura dulce.. Pe sub anterie. la picioarele mele. nu-şi va păstra jurămîntul? Este şi el valah.Şi dacă Basarab al vostru cel Tînăr. răsuna de undeva. Pînă şi Laiotă Basarab-Bătrînul. în expediţia pe care-o pregăteşti spre Transilvania. Şi pentru că fusese împotriva lui Ţepeş. într-adevăr. pe atunci.simţeau curgîndu-le şiroaie de sudoare. gata. care-mi jurase tot aici. cu cîteva mii de oameni. . Ei sprijiniseră. Obrazul i se făcuse livid. Ce mai ziceţi de asta? Sultanul părea că ostenise vorbind. Şi-l cunosc pe valahi. Penele de struţ.Ziceam. în sfîrşit.şi fratele său Skenderbeg. că stăpînul nostru îţi va rămîne credincios. şi bine ne-a sfătuit. îi liniştea nervii destul de zdruncinaţi. Mahomed ştia că. Sultanul tăcea. care este starea de lucruri din ţară? Domneşte liniştea? Ce gîndesc 457 . politica bunelor legături cu imperiul turcesc. În ce priveşte pictura. Spuneţi-mi. să-l urmeze pe comandanţii turci: slăviţii Ali-beg. Stăm în această privinţă chezaşi eu şi banul Neagoe. în boierii aceştia doi se putea încrede. boierii . de departe. Oştenii domneşti vor spăla cu sînge marea greşeală a stăpînului nostru de a-l fi dat ascultare lui Ştefan. dacă-mi îngăduie luminăţia ta. mai ales. . aici de faţă . glăsui după o scurtă pauză Stanciu. legate între ele şi formînd un fel de evantai enorm. răspunse el. cînd a fost izgonit din scaun nu şi-a căutat refugiul la mine. să-ţi cădem la picioare . însă.acela care ne-a sfătuit. este.ca şi toţi sfetnicii sultanului .Bine. ci dincolo de munţi. pe care le privea uneori zile întregi. cu capetele noastre. Muzica. sultanul... după cum iubea şi pictura. de-altminteri. credinţă. . O muzică discretă. aşa cum i-ai cerut. Era toropitor de cald.. bine. grăi. îşi alcătuise o mare galerie de tablouri. fîşîiau. cu care un alt străjer harap îi făcea vînt.uneori cei din afară. orientală. Măria sa Basarab cel Tînăr. dintr-un loc ascuns. Mahomed iubea mult muzica. ţinutul de dincolo de Olt al Ţării Romăneşti).

boierii? Sînt ei cinstiţi în hotărîrea de a mi se supune, sau ba? Dar poporul de rînd din Valahia? Pe el ne putem bizui? Vorbise din nou prea mult şi era atît de istovit încît pe piele îi apăruseră nişte pete de culoarea şofranului. Stanciu îşi ridică o mînă, o duse apoi la inimă: - Slăvite padişah, dă-mi voie să-ţi jur că noi, marii boieri, dorim din tot sufletul ca ţara să rămînă sub oblăduirea luminăţiei tale. Cuvîntul nostru este ascultat de domnitor. Aşa că, în privinţa boierilor, nu-ţi face nici o grijă. Mai rău e cu poporul de rînd... - Este nemulţumit. Se mişcă. Şi căpitanul Ion porneşte mereu în fruntea răzvrătiţilor, potrivit diatei lui Ţepeş, rosti, veninos, printre dinţi, Ali-beg. - Căpitanul Ion? Sultanul se trezise din somn. Glasul sleit de pînă atunci i se întări. Se smuci cu atîta vigoare, că turbanul uriaş de pe cap i se clătină şi fu gata să-l cadă. Căpitanul Ion? repetă. Tot mai trăieşte? Pînă cînd? L-am avut o dată în mînă şi i-am dat drumul. Nam ştiut că poate fi pe lume un asemenea diavol. Mi l-a răpus pe Radu. Pe Radu cel Frumos eu îl crescusem. Deşi feciorul lui Vlad Dracul, şi fratele lui Ţepeş, pe mine mă slujea. Îmi era credincios. Şi eu ţineam la el. (De cîte ori îi ieşea din gură cuvîntul eu, ochii sultanului străluceau.) Iar ostile sale au fost gonite peste Dunăre de-acest căpitan al lui Ţepeş. Ali-beg căzu şi el în genunchi. - Luminăţia ta, zise el. Îmi va plăti într-o zi... Sultanul îl privi crunt. Ochii apoşi îi sticliră. Ali-beg tresări. „Dacă îmi va tăia acuma capul?!” gîndi. Sultanul îşi şi reîntorsese însă privirile de la el şi le îndreptase către boieri: - Vă cer să mi-l prindeţi, în sfîrşit, măcar după atîta timp, pe căpitanul Ion. Ali-beg vă va ajuta... - Mă voi strădui, luminăţia ta, strigă acesta, izbindu-se, la rîndu-l, cu capul de podea.

458

- Să mi-l aduceţi pe nelegiuit la picioarele mele, cetluit în ştreanguri şi cu diata lui Ţepeş atîrnată de gît. A pierit tatăl, duhul nesupunerii, să dispară şi fiul, acela care i-a moştenit diata şi vrea să i-o împlinească. Îl caut de-atîta timp şi nu voi avea linişte pînă ce nu-i voi vedea în ţeapă, aici, sub ochii mei... Vocea i se stinsese ca mai înainte, numai ochii continuau să-l sticlească... - Aşa va fi, luminăţia ta, îl asigură Stanciu. - Ţi-l vom aduce legat fedeleş. Îl voi trimite chiar pe unul dintre fiii mei să-l prindă! făgădui, încruntat, Neagoe. - Şi-acum, plecaţi! le porunci sultanul. De cînd auzise din nou numele căpitanului Ion, simţise că i se face rau. Gura i se umpluse de venin. Un venin lipicios, amar, stîrnit de la ficat, care îl otrăvea. Şi boierii ieşiră, buni-bucuroşi că scăpaseră teferi. * Bătrînul dădu înapoi o mulţime de foi. Razele soarelui, ce pătrundeau în şuvoi prin ferestruică, îi argintau sprîncenele şi barba, scînteiau în pietrele preţioase ce împodobeau mînerul săbiei lui Ţepeş. - Apropie-te! îi spuse nepotului. Băiatul veni lîngă masă. Pisarul îi arătă începutul unei pagini. - Iată! Literele se înşiruiau frumos rotunjite pe foaia gălbuie, aflată la vedere. Pana albă de gîscă se odihnea alături. Vremea se stricase pe neaşteptate. Din castanii aflaţi în curtea Tismanei începuseră să se scuture frunzele. Se întuneca. Evghenie aprinse lumînarea. Vlăduţ citi, apoi deodată îşi înălţă fruntea către bunicul său. În lumina pîlpîitoare a făcliei, cu barba albă ca neaua, semăna cu unul dintre chipurile pictate pe tîmpla mînăstirii. - Scrie aici, spuse, că la numai foarte puţină vreme după întîmplările dinainte, oastea lui Basarab cel Tînăr a fost,
459

într-adevăr, silită să-şi verse sîngele, slujindu-l pe aceia care ne călcaseră pămîntul de-atîtea ori, ne jefuiseră fără încetare avutul, ne urau - aşa cum urau, de altfel, pe toţi cei de altă lege decît a lor - şi ne pregăteau pieirea, cerînd însă totodată să fie slăviţi ca binefăcători. A îndura pumnul celui care-ţi vrea răul este dureros, însă a fi nevoit să-l slujesti, a-ţi vărsa sîngele pentru gloria lui, ba chiar să-l mai şi lauzi pentru faptele sale, ori să-ţi arăţi recunoştinţa fiindcă ţi-a făcut cinstea de-a se purta cu tine ca şi cum i-ai fi rob, înseamnă cea mai adîncă înjosire a unor oameni, încheie bătrînul. Vrusese Mahomed să-l înrobească şi pe transilvăneni. Numai că soarta hotărîse altfel. Hoardele otomane ale fraţilor Ali-beg şi Skender-beg - cărora fusese obligat să li se alăture şi Basarab cel Tînăr - pe Cîmpul Pîinii, lîngă Orăştie, fură zdrobite, iar rămăşiţele lor puse pe goană. Oastea voievodului Transilvaniei, Băthory, şi-a comitelui romăn al Timişoarei, Pavel Chinezul, avîndu-l alături pe răzvrătiţii lui Ion şi un mănunchi de moldoveni de-ai lui Ştefan, făcură minuni de vitejie. Sultanul, de supărare, zăcu pe sofa trei zile, fără să primească pe nimeni, în afară de medicul său genovez, Alberto. Nu mîncă, nu bău, ci numai îl rugă în gînd pe profetul al cărui nume îl purta să-l ajute întru nimicirea valahilor. Unde mai erau vremurile cînd el însuşi putea merge la bătălie şi cuceri un imperiu aşa cum a fost Bizanţul? Trupul îi ajunsese o ruină. Nu mai putea nici măcar călări sau ţine ca lumea o sabie în mînă. Veninul îi amăra gura şi-l scurta viaţa, l-ar fi tăiat capul lui Ali-beg pentru noua înfrîngere suferită, însă vreun general mai iscusit decît el n-avea. Era silit să-l mai îndure pînă se va fi ridicat un altul mai tînăr. Cu toate că, îşi mărturisea în sine Mahomed, Ali-beg îi slujise atîţia ani de-a rîndul cu mult devotament. Nimeni nui asuprise pe valahi mai cumplit decît el. Dar ce putea să facă, atîta vreme cît un lIancu de Hunedoara, un Vlad Ţepeş
460

sau un Ştefan al Moldovei îi tăiau mereu drumul? Nu fusese el însuşi, sultanul Mahomed, învins de fiecare dintre ei? Şi-acurn, iată, acum, cînd în Ţara Romăneasca are un domn al său de credinţă, pe Basarab cel Tînăr, tot nu-i poate stăpîni deplin pe valahi. Şi cel mai primejdios este Ion! După trei zile de zăcere, sultanul se ridică de pe sofa. Se aşeză europeneşte în jîlţ şi porunci să plece un trimis al său la Basarab cel Tînăr. - Mi l-ai făgăduit, prin solii tăi Stanciu şi Neagoe, pe Ion, cu diata lui Vlad atîrnată de gît, glăsui trimisul. Dar pînă astăzi încă nu l-am primit. Şi dacă, în cele treizeci de zile ce urmează, nu-i voi avea la Stambul ca să-l pot trage în ţeapă şi să-mi răcoresc măcar în felul acesta inima, multe vei pătimi. Să ţii minte aceste cuvinte. Dacă nu mi-l vei da pe Ion, toată încrederea mea în tine se va spulbera în vînt!... Ţepeluş, cum i se mai spunea lui Basarab cel Tînăr, după plecarea solului porunci să fie chemaţi boierii. Îi luă la rost. Cum de nu au pus încă mîna pe Ion? Va trebui şi el să păţească o ruşine ca aceea îndurată de Laiotă BasarabBătrînul? Vremea trecuse repede, recunoscură boierii, fără să-şi poată respecta făgăduiala. Fusese războiul. Foametea. Avuseseră şi-alte griji, între care cele mai mari li le dăduse tot Ion. Nimeni nu mai avea vreo siguranţă pe drumuri, fie ei otomani, fie oşteni domneşti sau boiereşti. Transporturile de cereale, piei, lînă, ceară şi alte bunuri către împărăţia turcească se făceau greu, şi doar cu mari primejdii. Iar boierii se închideau în conace şi se păzeau de răzvrătiţi, ca-n vreme de război. Boierii şi domnitorul tăinuiră îndelung. Trecură de la una la alta. De la căpitanul Ion la sultan. De la sultan la felul cum tratau otomanii ţara. - Sigur, glăsui boierul Neagoe, nimeni nu-i vrea pe Mahomed stăpîn asupra Ţării Romăneşti. Pămîntul acesta este al nostru şi trebuie să rămînă al nostru.
461

- A trece deplin în mîna lui, ar însemna ca noi, marii boieri, grăi Vintilă, să nu mai preţuim nici cît o ceapă degerată. Trimişii sultanului să ne conducă ţinuturile şi ţara să se prefacă-n paşalîc. Ţepeluş se supăra lesne. Cuvintele celor de mai înainte avură darul să-l scoată din fire. Bătu cu amîndoi pumnii deodată în braţele jîlţului domnesc: - Dar şi a te împotrivi pe faţă dorinţelor sale ar fi o nebunie! Şi cine se ridică pe faţă îşi sapă singur groapa, iată de ce socotesc că lucrul cel mai înţelept într-o asemenea stare de lucruri este de a lăsa timpul să treacă, timpul care poate va aduce împrejurări mai prielnice slobozirii ţării, iar pînă atunci să-l arătăm lui Mahomed o adîncă supunere. Să-l dăm tot ce ne cere. Să-l îmbunăm. Să-i cîştigăm mila. Iar cine judecă altfel va fi duşmanul nostru. Banul Neagoe pufni în firele de păr alb-gălbui ale mustăţilor şi bărbii ce-l acopereau aproape în întregime buzele groase şi, cu degetul întins, îi arătă lui Ţepeluş pe cineva nevăzut: - Duşmanul acesta este Ion! Un alt mare boier, Dragomir, îşi roti, la rîndul lui, sub frunte, fioros, ochii: - El este păstrătorul diatei. Ori Mahomed ştie că diata îndeamnă la nesupunere împotriva oricui pofteşte să poruncească din afara ţării. - Nici nouă nu ne place să ni se poruncească din afară, dar nu avem ce face, glăsui iar Vintilă. Vodă bătu pentru a doua oara cu pumnii în braţele late ale jîlţului, ce-rînd să se facă linişte. - Scurtă vorbă, zise el. Ion trebuie neapărat prins! Neapărat! înţelegeţi? - Răspunderea aceasta mi-o iau eu, făgădui banul Neagoe. Il voi trimite pe fiul meu Danciu, cu două cete, să-l încolţească. Să-l lege. Şi să se termine astfel cu el. E bine, măria ta?
462

- E foarte, foarte bine, se bucură vodă. Vlăduţ se uimi: - Trebuia să fii tras în ţeapă, bunicule? Şi te văd în viaţă. Iar diata măriei sale Vlad o ştiu încă aici. Pisarul îşi dădu la o parte laviţa, desprinse o scîndură din podea şi scoase de-acolo o lăcriţă din lemn scump de santal, închingată în legături de-argint. - Lăcriţa aceasta am aflat-o la Ali-beg în cort, îi povesti el, în timpul bătăliei de lîngă Orăştie. În ea begul păstra poruncile sultanului. Dar comitele Timişoarei, Pavel Chinezul, după victorie şi după hora mare întinsă acolo, pe Cîmpul Pîinii - cînd el jucase ţinînd în mîini şi la subţiori opt dregători otomani - ne-a făcut fiecăruia dintre noi cîte-un dar. Şi fiindcă flăcăii mei cuceriseră cortul mi-a hărăzit mie lăcriţa. În ea am ascuns diata rîvnită de sultan, de Laiotă Basarab-Bătrînul şi de Basarab cel Tînăr Vlăduţ ardea de nerăbdare să afle totul, şi cît se poate mai repede. - Dar ce s-a întîmplat şi cum? Te-au prins? Te-au dus la Stambul? Şi cum ai izbutit să scapi? Cum ţi-ai salvat lăcriţa? Pisarul strînse cîteva foi laolaltă. - Uite, citeşte de-aici pîn-aici!... Şi Vlăduţ se-apucă să citească lacom. * Cetele conduse de feciorul boierului Neagoe, Danciu, care mai era numit şi Gogoaşă, din cauza nasului său borcănat, porniră, în ziua următoare, în căutarea lui Ion. Neagoe vrusese anume să le conducă unul din fiii lui, pentru ca astfel să se bucure de şi mai mare trecere în faţa Sultanului. Era un om ambiţios şi se gîndea că poate, poate, cine ştie, într-o zi, vreunul dintre feciorii lui sau dintre urmaşii acestora va izbuti să urce o nouă treaptă şi să ajungă în scaun. O nouă cronică, aceea a Craioveştilor stăpîni ai Ţării Romăneşti, ar începe atunci să se scrie.
463

* - Ard de nerăbdare, bunicule, să aflu dacă, măcar pentru un scurt timp, te-au prins sau nu... Afara, toaca batea de vecernie. Norii mohorau cerul. Vîntul se strecura prin horn, şuierînd. - Citeşte mai departe! Citeşte! * Căruţa cu coviltir, la care fuseseră înhămaţi patru cai, îşi rostogolea nebuneşte roţile pe celălalt mal al Dunării. Pe fiecare din cei doi cai dreptaşi călărea cîte un oştean turc. În faţă, pe-un bidiviu alb, se afla un agă. Şi alţi doi călăreţi otomani străjuiau, cu străşnicie, din urmă, convoiul. - Cine sînteţi şi încotro călătoriţi? Convoiul fusese oprit de una din cetele de spahii care cutreierau Ru-melia. Caii albiţi de spumă sforăiau. Spahiii dădură roată căruţei. Unul desfăcu pînza ce închidea în spate coviltirul. Altul îl dădu la o parte pe vizitiu şi cercetă căruţa din faţă. Înăuntru, atît primul spahiu, cît şi cel de-al doilea văzură, azvîrlit pe scînduri, un tînăr bărbat valah cu barba şi mustăţile rase, înveşmîntat în straie olteneşti, pe care se afla cusut un vultur roşu de piele. De ambele părţi ale Dunării, otomanii cunoşteau acest semn al lui Ţepeş. - Este vreun cetaş al căpitanului Ion? întrebă comandantul spahiilor îi văd vulturul roşu cusut pe pieptar. - N-ai ghicit! - Nu?! se mirară spahiii. - Nu. Este însuşi Ion! răspunse aga, scoţînd de la brîu o teşcherea, în care se aflau cîteva foi purtînd pe ele poruncile sultanului de a-l prinde pe fostul căpitan al lui Ţepeş şi a-l trimite peşcheş la Stambul.
464

- Şi aţi izbutit să-l prindeţi? - Am izbutit! - Ce-o să se mai bucure luminăţia sa! Comandantul spahiilor cercetă apoi cu luare-aminte turaua, reprezentînd chipul sultanului Mahomed, pusă în partea de jos a fiecărei foi. Duse turaua la frunte, la buze şi la inimă, aplecîndu-se în acelaşi timp de şale. - Totul e-n regulă! îngădui trecerea mai departe. Dar, stai, se răzgîndi, mai arată-mi-l, rogu-te, încă o dată, pe vestitul căpitan Ion. Aga desfăcu iarăşi pînza şi i-l arătă din nou, în fundul căruţei, pe prizonier. Acesta se strînsese ghem într-un colţ şi privea încruntat. - E gata să te muşte, rosti spahiul. - Ar muşca el, dac-ar putea! se veseli din nou aga. - Tu eşti căpitanul Ion? îl cercetă, plin de curiozitate, spahiul. - Eu! mormăi prizonierul. - Vrei să te plimbi prin Stambul? S-ajungi la palatul strălucirii sale sultanul şi să priveşti lumea de la înălţime, înfipt într-o ţeapă? Cel întrebat tăcu. - Răspunde, n-auzi? Şi fiindcă tînărul cel încruntat continua să tacă, spahiul ceru o nuia lungă de la unul din însoţitorii săi şi îl plesni cu ea peste faţă. - Na, ca să te-nveţi să răspunzi numaidecît cînd vei fi întrebat de unul din slujitorii luminăţiei sale! Tînărul scrîşni şi vru să se şteargă cu mîneca sumanului ţărănesc, de sînge, pe obraz. Numai că sta cam într-o rînă. Mîinile şi picioarele îi erau legate. Căruţa-l scutura. Nu izbuti să se întoarcă. Aşa că renunţă. - Ce-am să mă răzbun eu odată şi-odată pe tine! şuieră. Poate chiar foarte curînd, la Stambul...

465

Căruţa părăsi ţărmul Dunării şi se îndreptă spre interiorul imperiului turcesc. În drum, mai întîlniră şi alte multe cete de osmanlîi care colindau satele, pentru a se asigura că munca supuşilor se desfăşoară potrivit ordinelor primite de la Stambul, că nu e nici o răzmiriţă pe nicăieri şi că transporturile de provizii merg bine. Peste tot comandanţii turci le dădură drumul să meargă mai departe în voie, ocărîndu-l pe răzvrătitul Ion, făcîndu-l urarea să piară cît mai grabnic şi-n cît mai grele chinuri. Ajunşi la ţărmul mării, aga arătă poruncile sultanului şi o corabie turcească îi îmbarcă pe loc. Căpitanul corăbiei vru să nu-i dea prizonierului nici hrană, nici apă, ci să-l azvîrle, aşa legat cum era, în cală, unde să hălăduiască în întuneric, laolaltă cu guzganii, care mişunau flămînzi şi sălbatici pe-acolo. Dar aga se vădea totuşi o fire mai omenoasă. Stărui pe lîngă marinari să-i dea prizonierului măcar o coajă de pîine, să-l adape cu o înghiţitură de apă şi să-l lase în paza lui, în loc să-l arunce în cală. După o călătorie destul de liniştită pe mare, coborîră. Aga îi ceru căpitanului corăbiei să-l aştepte, deoarece porunca luminăţiei sale sună să se întoarcă în Rumelia cît mai grabnic. Prizonierul fu urcat din nou în căruţă. Şi astfel ajunseră la palat. La porţi, aga vesti: - A fost adus căpitanul valah Ion. Poartă, potrivit poruncii luminăţiei sale, atîrnată de gît, diata lui Ţepeş. Îndată străjerii se repeziră. Înşfăcară prizonierul de picioare şi, tîrîndu-l cu capul în jos pe scări, se îndreptară spre o terasă mare unde-l aştepta însuşi sultanul. Ţeapă înaltă fusese ridicată. - Căpitanul Ion!... Căpitanul Ion!... murmura parcă în neştire, cu glasul lui stins, Mahomed. Să fie înţepat atît de încet şi cu atîta pricepere, încît să mai trăiască în chinuri cel puţin cinci zile. Şi cînd căpitanului Ion nu-i va mai tresări nici un muşchi, inima mea se va răcori. Călăii sultanului erau gata. Muşchii lor puternici zvîcneau.
466

Prizonierul, tîrît de picioare, fu aruncat la poalele ţepii. Fusese izbit cu atîta brutalitate de trepte, încît abia mai respira. Era desfigurat şi plin de sînge, cu pielea julită şi avea vînătăi peste tot. - Îndurare, luminăţia ta, apucă totuşi să suspine. În ce hal ajunsese! Şi cum se mai ruga de iertare! Deci, nici căpitanul acesta valah nu era de fier, aşa cum auzise, iată-l în cel din urmă ceas al lui, cînd moartea îl pîndeşte cu-adevărat, cum ştie să implore mila! Atunci cînd îl cunoscuse întîia oară, după ce încercase să-l răpească pe Radu cel Frumos din tabăra turcească, fusese totuşi altfel, mai dîrz, mai curajos, netemător de moarte. Îndrăzneala sa îl impresionase. De-a-ceea-i şi dăduse drumul. Acum părea o zdreanţă. Mahomed făcu străjerilor cu palma un semn. Aceştia-l apucară pe prizonier de subţiori şi i-l aduseră lîngă tălpi. Îi ridicară capul şi cu degetele-i deschiseră pleoapele umflate. În ochii cenuşii ai bărbatului, sultanul citi groaza. O groază urîtă şi jalnică. - În sfîrşit, te-am prins, îi suflă vorbele în faţă, din gîtlejul lui obosit şi urît mirositor, sultanul. Îmi vei plăti răpirea cadînei mele. Şi moartea lui Radu cel Frumos. - Nu!... oftă bărbatul abia dezlipindu-şi buzele. - Cum nu? Ce vrei să spui! rosti aproape fără voie Mahomed. Gata. Puteţi începe! - Nu... nu... răcni, în sfîrşit, osînditul, întinzînd braţele ca şi cum ar fi vrut să se-agaţe de ceva. - Luaţi-l! porunci sultanul. - Nu sînt eu căpitanul Ion! - Nu esti tu căpitanul Ion? - Nu. - Dar atunci cine eşti? - Sînt Danciu... fiul marelui boier... sînt fiu! lui Neagoe... - Eşti fiul lui Neagoe?

467

Pe sultan îl apucase o durere cumplită de cap. Izvoraşul de venin al ficatului care, după aflarea veştii că Ion a fost prins, îşi curmase curgerea, vărsa din nou otravă. La porunca marelui vizir, Danciu fu dezlegat şi ridicat în genunchi. I se dădu să bea apă. Cineva îl şterse cu buretele pe obraz. - Şi cum ai ajuns în halul acesta? Toţi cei de faţă erau uluiţi. - Am căzut, pe valea Oltului, în mîinile lui Îon, pe cînd îl urmăream. M-a prins, m-a legat şi iată-mă... Sultanul se cutremură: - În mîinile lui Ion! Diavolul!... Şeitan... - Şi zapisul pe care-l porţi aninat de grumaz ce este? Nu cumva, totuşi, diata iui Vlad?... Cu degetele tremurătoare, Danciu îşi desprinse frînghia de la gît. Şi se uită, prostit, la zapis. Marele vizir îl luă, chemă tîlmaciul. Şi acesta, silabisind, citi: «Nelegiuiţi, în Valahia, nu sînt aceia care se ridică în numele libertăţii, ci unii dintre marii boieri vînzători ai neamului şi-ai ţării. Aceştia merită ţeapa!» Semnat: Căpitanul Ion. - Şi cine te-a adus pîn-aici? mai avu puterea să întrebe Mahomed. - Căpitanul Ion, înveşmîntat şi înarmat ca agă. Şi trei cetaşi de-ai lui. - Trecînd prin toate vămile şi peste toate opreliştile aşezate-n drum? - Ştii doar, luminăţia ta, că ticălosul Ion, ca şi voievodul său Vlad, cunoaşte fără greş limba turcă, apucă să bîlbîie Danciu. - Şi are un curaj nebunesc! mormăi marele vizir. - S-a folosit chiar de porunca scrisă şi de turaua luminăţiei tale trimisă nouă! îngăimă iar Danciu. - Şi tu de ce n-ai strigat pe drum ca s-arăţi cine eşti?

468

- N-am îndrăznit... n-am îndrăznit, vai de păcatele mele, se jelui Danciu. M-ameninţase cu moartea! S-ar fi ţinut de cuvînt. M-ar fi înjunghiat, de cum aş fi deschis gura. Sînt un nemernic, luminăţia ta... un nemernic... Iar căpitanul Ion, aşa cum ai rostit însuţi luminăţia ta, este dracul însuşi. - Alah! gemu sultanul. Acuma da... Acum îl recunosc pe căpitanul Ion... prin faptele lui... Să plece toţi spahiii gărzii, să răscolească Stambulul şi împrejurimile. Şi să-l găsească pe Ion. Nu cred să fi putut fugi pîn-acum. - Mă tem că s-a întors cu aceeaşi corabie cu care am sosit noi, îi dădu sultanului ultima lovitură Danciu. Veninul îi inundase gîtlejul. Mahomed nu-i mai putea îndura. Sprijinit de sfetnici şi de medicul său, Alberto, se ridică şi plecă. Ţeapa rămase goală. Scăpat din legături, Danciu se ridică în brînci. Ceea ce îi fusese dat să trăiască îi era prea destul. Prin ambasadorii lor, care fuseseră poftiţi să privească tragerea în ţeapă a lui Ion, destui monarhi aflară întîmplarea. Şi hohote de rîs izbucniră la multe curţi din Europa. * Băiatul rîdea şi el cu poftă. - Aşa s-a petrecut? O cucuvea începuse, netam-nesam, să ţipe în turlă. Pisarul tresări. Cine va mai muri? O superstiţie fără temei spunea că ori de cîte ori ţipă cucuveaua cineva trebuie să moară. De ce trebuie să moară cineva? Şi-aşa au murit destui. Erau timpuri cînd se trăia, în Ţara Romănească, în pace! Voievodul Neagoe Basarab, cu înţelepciunea lui, se străduise să-l facă pe toţi să înţeleagă ce ar fi mai cu priinţă pentru ţară. Pisarul îşi strînse pe el anteriul. Toamnele sînt reci la munte. Vlăduţ alergă la magazie. Veni cu un braţ de lemne şi făcu puţin foc în vatra largă de zid aflată în chilia
469

acesta ceruse pedepsirea lui Ţepeluş şi-a lui Neagoe. Culcă-te. Noul sultan. cu sprijinul lui Ali-beg. 470 . îl împinsese la moarte pe măria sa Vlad. De la ei.Acum du-te. aruncînd încoace şi încolo cununi licăritoare de scîntei. Era flămîndă sau îşi pusese ochii pe vreo pradă şi voia. întîi s-o în-spăimînte? Vlăduţ plecă. Tot pe aceste pagini este înscrisă şi moartea lui Mahomed al II-lea. Mai departe este însemnată înscăunarea lui Basarab cel Tînăr-Ţepeluş. cu condiţia ca ei să încerce ademenirea lui Ion. împlineşte-ţi somnul pe care astăzi nu ţi l-ai putut împlini. aşa cum este obiceiul sălbăticiunilor. Lui se gîndea să-l lase cel mai de preţ avut. Băiatul acesta era de altfel cea mai îndreptăţită speranţă a sa. Vlăduţ. căci anii. feciorul fiicei sale. pe cît poţi. Începu să răsfoiască mai departe paginile cu însemnările pe care le făcea de un an şi mai bine. Cu toţii porniseră de mult spre lumea tăcută a umbrelor. Înainte de-a închide ochii. ţi-am mai spus. Nu-i rămăsese decît Vlăduţ. acela care. Baiazid al ll-lea-Veli. dar gîndul îi fugea mereu la cei doi copii ai săi. sabia şi diata măriei sale Vlad. . În noaptea aceasta am iarăşi mult de lucru. Cucuveaua continua să ţipe în turlă. aici e notat cînd întîiul său copil. Focul pîlpîia vesel. Dan. pe care să le poarte prin veac către viitorime. Trebuie să fii. Fiindcă niciodată nu ştim ce ne va aduce ziua de mîine. Oltea. n-aşteaptă. a venit pe lume. la cîte încercări şi osteneli ne va suoune. în a cărui domnie bogatul boier Neagoe devine ban al Craiovei. la mama lor. Uite. fusese totuşi gata să-l ierte. Osteneli cărora am voi să le facem faţă cu bine. deoarece încă nu izbutiseră să-l răpună pe Ion. Bătrînul îl urmări cu privirea. Şi pe Vlăduţ nu voia să-l piardă.bunicului. Domnea încă în scaunul Ţării Romăneşti Laiotă Basarab-Bătrînul. întotdeauna odihnit.

vorbă lui Ion: «Tu eşti un oştean puternic şi îndrăzneţ. În ce priveşte diata. Şi norodul să judece singur de se cuvine să lupte în numele ei sau nu. Am rămas însă tare mîhnit de ceea ce ţi-a trecut prin minte! Să mă lepăd de ea? Numai pentru că nu-i este pe plac lui Baiazid-Veli? Lupului sigur că nu-i este pe plac ca mielul să-şi apere viaţa. Dar asta nu înseamnă că mielul. Răspunde-mi ca să ştiu ce fel de hotărîri iei.. Dimpotrivă. Eu doar o ţin ca s-o arăt norodului. căpitanul Ion nu poate sau nu vrea să înţeleagă că diata lui Ţepeş va rămîne. dacă primeşti îmbierea mea. n-ai sărit s-o aperi alături de măria sa Vlad. vei cîştiga la scaunul lui Basarab cel Tînăr moşii întinse şi cele mai înalte dregătorii. eu sînt gata să ne înţelegem şi să legăm prieteşug laolaltă.Aşadar. spuse la o întîlnire a marilor 471 . hotărăşte tu singur locul unde urmează să ne vedem. între altele.îi îndemnase el. a drepturilor ei. ea nu îmi este menită mie sau altuia. dacă eşti hotărît la aşa ceva. Asta pînă-l atragem de partea mea şi-a voastră. Pe urmă vom vedea. atunci cînd turcul s-a năpustit asupra ţării s-o calce şi s-o prade. Ci l-ai ales pe Laiotă Basarab-Bătrînul. ca să-l facă pe plac lupului. iată.Făgăduiţi-i măriri şi avuţii . printr-un boiernaş ce ţinea de curtea sa. ca să le putem străbate cu bine. ci neamului întreg şi veşniciei. dar să ştii că nici eu nu sînt mai puţin. adică apărarea neatîrnării ţării. Şi nu-i cereţi în schimb decît să rupă diata în faţa tuturor. un însemnat prilej de discordie între noi şi Baiazid. să se iase sfişiat de el. Desparte-te de ea. Şi să punem la cale. Banul Neagoe îşi călcă pe mîndrie şi îi trimise. Pentru că.» Căpitanul Ion i-a răspuns prin gura aceluiaşi trimis: «Ştiu că şi domnia ta eşti un oştean puternic şi îndrăzneţ. Diata lui Ţepeş îl supără şi pe Veli. Numai că vremurile acestea atît de vitrege ne silesc să ne plecăm puţin cerbicea înaintea sultanului. împlinirea diatei măriei sale Vlad. Doresc şi eu prieteşug. Pentru aceea m-am şi mirat foarte că. Sînt gata să trec şi eu peste toate şi să ne întîlnim.» . Nu vei pierde nimic. Şi.. trecînd peste toate..

. Şi să se reaşeze. Pămîntul se învelea în pătura lui verde de iarbă şi ramurile copacilor se împodobeau cu muguri. a nevoii de-a se înmulţi. a dăinui. negri. soarele dătător de viaţă. mieluţii albi. 472 . sub înfocata chemare a vieţii. prin poienele de-un verde viu.. căldură şi lumină. . darnica natură. îndreptîndu-se. Trecuseră zilele Babelor. ur-mîndu-şi stîngaci mamele.boieri banul Neagoe. rîul îşi purta apele bogate şi reci. Toţi din neamul lui. Prin aceasta ne primejduieşte pe noi şi se face cum nu se poate mai vinovat înaintea domniei. îşi vesti hotărîrea Neagoe. aprins. Vuind înăbuşit. . Doar apele mai rămăseseră reci. . spre prea mult aşteptata lor logodnă cu atît de bărbătescul rîu Oltul. întreaga frumuseţe a lumii şi fericirea de-a trăi. Păsărelele cîntau. a creşte. zburdau. Zăpezile nu se topiseră încă toate pe munţi. prin munţii ce unesc Ţara Romănească cu Transilvania. liniştea de care avem atîta nevoie în Ţara Romănească. slăvind bolta senină.. în sfîrşit. Ca să se spulbere şi amintirea diatei. adăugă Stanciu. tărcaţi. fremăta din adîncuri.Merită cea mai cumplită osîndă! tună Stanciu. behăind dulce. Şi dacă nici atunci..Am să mai fac o singură încercare de-a pune mîna pe diată. voioase.Ion trebuie să piară! clocoti Dragomir.. * Venise Mărţişorul. cu coame albe de spumă pe spinare. încă însetaţi şi nesătui de lapte. Mă rog. atîta linişte cîtă ne va îngădui Baiazid.Şi nu numai el. încălzită de razele scînteietoare ale soarelui de primăvară. Natura. Pîraiele curgeau năvalnic. foind de mulţimea peştilor. îndrep-tîndu-se cu semeţie şi putere spre Dunăre. Pe malurile lui.

îi lucea ca o cunună de aur. La patru ani. deşi ea însăşi era atît de curajoasă. însă cuminte şi blînd. Şi Dănuţ. o mulţime de stricăciuni. Blana ei se găsea acum. I-ar fi plăcut să se avînte din fugă pe cal ca tatăl său. Băiatul se deprinsese să încalece singur. De cîte ori Dănuţ se cobora din pat dimineaţa. Calul. nimerise o vulpe. fireşte.Dănuţ era şi el un mieluţ ieşit. pe poiene. . Fuseseră chiar în timpul iernii trecute la vînătoare. Părinţii îl lăsară. capul. pe măsura arcului purtat în spate. omorîse nenumărate păsări.Tată. . Negru. şi îndată era în şa. 473 . lăsat să-i curgă în plete pe spate. Ion era de părere că un copil nu trebuie prea mult dădăcit. Aceasta făcuse. în şaua căruia se afla. Săgeata lui doborîse dihania. picioarele îi întîlneau moliciunea blănii. Mai ales cînd este băiat. Părul bălai. Iar Oltea îşi veghea din stînga băieţelul. încă nu era cu putinţă. În dreapta se afla Ion pe armăsarul lui. Înţelegea poruncile stăpînului ca un om. tragem? . în primăvara aceea. tremura necontenit de grijă pentru întîiul ei născut. era un murg vioi.Te simţi în stare? Oltea zîmbi. cu săgeţile lui mici. Făcea un salt pe scara din stînga. Tatălui îi plăcea să-şi pună la ambiţie feciorul. lîngă patul băiatului. dar. călărind pe un bidiviu alb. în chip de covoraş. Dănuţ ştia să tragă cu arcul ca un bărbat. Se prindea cu amîndouă mînuţele de coamă. Dănuţ o luă înainte de unul singur. Atunci se înfiora de mîndrie. în satul apropiat.Dar are numai patru ani! Inima de mamă a Oltei. din goană. Mai tîrziu avea să izbutească şi asta! Băiatul îşi întoarse.

tată. încordat. sînt fiare.. băiatul meu. lăsînd frîul liber. într-adevăr. străbătu în galop poiana..Trage în ei. doi bărbaţi înveliţi în blănuri. cu gît. inteligent. crede-mă tu pe mine. totuşi. tată. crede-mă! .Agăţară într-un tufiş o ţintă din lemn de tei şi Ion trase. Ştiu bine ce spun. În faţa lui. primul.Tată. ca să pară sălbăticiuni. fiare adevărate. Dar de ce trecea pe lîngă tufişuri fără să tragă? Ba nu. Dănuţ îşi întinse arcul. Oltea.Sînt oameni. băiatul meu! Nu sînt oameni. Au numai chipuri şi trupuri omeneşti. despicînd scîndura prin mijloc. Crezusem că sînt lupi! . crunţi ca ai fiarelor. băiatul meu! Şi-a pus o nouă săgeată în arc şi a tras.. Trage. Aoleo!. . Băiatul nu mai pricepe nimic.. .Aoleo!. fug nişte oameni cu ochii. sînt aici nişte sălbăticiuni! .Trage.Nu.. 474 .. oameni cu nas.Par oameni. Nu însă către ţintă. ridicat în scări. îşi gonea calul. din goana calului. Se întîmplă la fel. o ocoli pe lîngă pădure. Murgul. Veni rîndul băiatului. Fugăriţi de Dănuţ călare. îmbrăcaţi în blănuri de lupi. în mijlocul tufişurilor. şi încă dintre cele mai primejdioase.Dănuţ. Şi. aleargă cît pot. . pe urmă. ci lupi. care-l înţepase cu săgeţile lui mici. speriaţi. spre stînga. Trase. şi se îndreptă către tufişuri. călare. aşa cum îi ştie el pe oameni. conducîndu-l numai prin cîte-o uşoară izbitură a genunchilor. . cu urechi. Săgeata se înfipse. Nu mai ştie să ţintească? Sare. bagă de seamă! Băiatul. îşi da se vede seama ce dorea micuţul lui stăpîn. dar firile le sînt de fiare. . nu. Porni din deal.

«De ce şi-or fi luat înfăţişare de lupi şi pentru ce s-or fi ascuns în tufişuri?» . se grăbeşte ţiparul. Nu numai unul dintre cei care voiseră să-l înşele o păţise rău. Amîndoi . dar băiatul.Cu ce ţel v-a trimis? Vinovaţii tac. Pe cel dintîi l-a prins Oltea. uşor răcit. nu-i înştiinţase venise acasă într-o goană. Ion se reîntorsese pe neaşteptate în căsuţa lui de pe una din măgurile Coziei.Atunci. uriînd: . Al doilea se răsturnase într-o văioagă..Eu unul spun tot. .Răspundeţi. mai încolo. în genunchi. strînsoarea!.. Celălalt încearcă să se rostogolească pe vale.. şi nu care cumva să vă prind cu minciuna. Oltea pe cealaltă parte a poienii. şi încearcă să-şi cîştige iertarea lui Ion şi-a Oltei. spre rîu. Îi priveşte nedumerit. Îl ridică într-o mînă şi-aşa îl aduce în poiană.. Dănuţ a descălecat şi el. Cu căpitanul nu era de glumit.Tatăl porneşte spre vale. legaţi. ca să nu-i îngrijoreze. . Ion aflase şi .Şi eu. ţiparul (este subţire şi lunecos ca un ţipar). se zbate din picioare.N-am venit după capul nostru! Ne-a trimis Neagoe-banul. Dănuţ fusese bolnav. Cîrnul (cel dintîi era cîrn). Căpitanul îl apucă de fundul nădragilor. vrea să le taie drumul spre caii ce-l aşteaptă. grumazul cîrnului trosneşte. .stau acum unul lîngă altul. vorbiţi! . gîfîie el. geme. Unul s-a împiedicat şi a căzut. simţind genunchiul Oltei pe grumaz.Slăbeşte.şi cîrnul şi ţiparul . Între timp se făcuse bine. Al doilea... purtat pe sus de căpitan. . 475 . Strîns în cleştele mîinii căpitanului. A sărit de pe cal şi i-a pus un picior pe grumaz.cu toate că Oltea.

Vîlsan şi Eufrosin.Pe oricine?.Cine să fie? şopti Oltea. în primul rînd. urmă cîrnul . căpitanul îi prinsese atît de strîns pe amîndoi de grumazuri. mai era ceva!.. .În mînia lui. . să vadă. _ Grăieşte. şi la fel însemnările despre felul cum a murit şi unde a fost astrucat domnitorul..Nu. deşi parcă-şi rupea din el cuvintele: _ Trebuia să le şi aducem. . Ion se cutremură. Aflaseră că se găsea pe undeva prin munţii Coziei.Şi ce să aflaţi? . înveşmîntaţi în blănuri de fiare. Căpitanul scrută zarea. cu gîndul numai la primejdii.. prin pădure.Ei?.. Te-ascult! Ţiparul continuă. Căpitanul le dete drumul şi începură destăinuirile. să tragă cu urechea. dacă ne-ar fi stat cineva în cale. Să se strecoare pe lîngă casa lui. _ Nu te îngrijora! îi spuse Oltei.. dinspre rîu. încît nu mai era decît puţin pînă să le piară cu totul răsuflarea..Pe oricine. dar nu ştiau încă bine unde.. . noul sălaş al căpitanului Ion.Ar fi trebuit să-l răpunem.. Sînt trei dintre flăcăii mei. Se ţin mereu* ca umbra după mine.Iar.. . De cînd îl avea pe Dănuţ devenise oricum mai prevăzătoare şi mai atentă decît înainte. dacă-l vor zări.. să-l ocolească.Ei?. 476 .Unde îţi ţii domnia ta sabia şi diata măriei sale Vlad. Porunca banului fusese să descopere. De jos.. aşa ca oamenii. Zane. Să iscodească.. Ajunseseră sus. .Asta este tot ce-aveaţi de făcut? Privirea lui Ion era atît de ameninţătoare încît ţiparul urmă: . . se văzură urcînd trei călăreţi.

Căpitane. . răspunse Ion. . ne laşi pe noi să hotărîm? .Sînt nişte răufăcători! se mînie Eufrosin. Gîndeşte-te că sîntem oameni de casă ai banului Neagoe. Iar cîrnul îi urmă pilda. nici n-au trecut la împlinirea ei.Să-l spînzurăm! propuse Zane. văzînd copilul. .. se depărtă. pe jumătate iertat.Vă dau depline puteri! se învoi Ion şi. . Şi ce-ar fi însemnat să nu primim a-l împlini porunca? N-ar fi fost totuna cu moartea? . urmă cîrnul. Aşa am învăţat de la bătrînii noştri. rogu-te. Erau atît de umiliţi. unde Dănuţ. neliniştiţi. dar vrem şi noi să ştim cum o mai duce cu sănătatea Dănuţ. de alta copilul. Mai ales că. . să ne ierţi. Ar fi ucis de-ar fi putut. îl rugă ţiparul. Ţiparul îi prinse slăbiciunea lui Ion. şi.. . căpitane. ce-avea să le hotărască soarta.Poate! Nu ştiu. inima îndoită. Şi învăţătura lor se cuvine s-o respectăm. pe de-o parte n-au săvîrşit fapta. de bucurie. de altfel. ne-am înduioşat amîndoi.Aveam. pe care-l cunoştea bine.Fiindcă. începu să cînte.. Îi sări în faţă pe şa dar flăcăul şi-l puse-n cîrcă.Cine sînt oamenii aceştia? întrebă Vîlsan. .Iartă-ne. pe de alta. zise Vîlsan. 477 . Cei doi se strînseseră nod pe-un trunchi de copac tăiat şi aşteptau.Pentru ce? . Şi nu ştiu dacă am fi mers pîn-la capăt.Căpitane. au mărturisit. că Oltei i se făcu milă şi îl rugă şi ea pe Ion pentru iertare. . Şi un păcat mărturisit este. Căzu din nou înaintea lui în genunchi. Băiatul ţinea mult la Zane. Căpitanul le povesti ce se întîmplase. luîndu-şi de-o parte soţia.N-avem dreptul. de la sine.

sărmana. la Stambul . cu oaste moldovenească şi transilvăneană. Ştefan cel Mare. * Alte întîmplări au urmat. Iar cîntecul de leagăn. Dar vestea despre această întîmplare . poiana. pieile de măgar. Într-acestea. în timpul zilei. Pieile acestora. luminoase. cu ochii senini.ca şi despre aceea petrecută în faţa sultanului. ca ai tatălui. au intrat în rîndul dobitoacelor a căror piele o purtau.îşi adormea fetiţa. să nu fi făcut haz de ceea ce-i fusese dat să audă trufaşului mare boier Neagoe din partea celor doi slujitori ai săi. Cei doi. Trimişii banului Neagoe fură siliţi să-şi pună pe spate. Oltea născuse al doilea prunc.după ce-şi scălda . primind să-i împlinească poruncile. Şi astfel să i se înfăţişeze banului Neagoe. pînă la cer. cu care seara . căruia să-l mărturisească deschis că. Cîntecele Oltei umpleau. Ioana. nu-şi putea ţine rîsul. pe cît se povesteşte. cînd îl vedea pe Neagoe venind la palat. fiindcă va intra curînd în Ţara Romănească. Drăgălaşă.Cei trei flăcăi ştiau că la o stînă din munte pieriseră. doi măgari. în urma unei prăbuşiri de stînci.s-a întins în toată ţara. Se spunea că însuşi vodă. mişca şi pietrele. fuseseră păstrate. pe care ea ţinuse s-o boteze. aducîndu-l cu ei pe 478 . după cum s-a aflat. o fetiţă.îi trimisese veste lui Ion să fie gata. Au ales o bună bătaie cu toiagul la scară din partea banului. Şi n-a fost om de rînd care. au grăit întocmai. decît o altă cruntă pedeapsă din partea cetaşilor lui Ion. după o veche datină ciobănească. fetiţa adusese bucurii noi în casa căpitanului Ion. Se ridicau. în locul blănurilor de lup. aflînd-o. era atît de duios încît. albaşri. ceva. Parcă simţea. după numele iubitului ei soţ.

pe care-l învăţa cît se putea mai bine călăria.Dănuţ. cînta fericită. îngrozită. 479 . fratele lui Vlad Ţepeş. sabia. sperînd ca Ţara Romănească şi Moldova să fie unite împotriva neîncetatelor năvăliri otomane. îi grăi trimisul. . diata lui Ţepeş şi însemnările despre moartea şi îngropăciunea acestuia! Oltea. luată de treburi. Ori vodă Ţepeluş li s-a plecat turcilor. galbenă. Oltea îşi adusese fetiţa în poiană. Totuşi. strigă şi se repezi în casă. ca să-i dea ajutor. fugi! Ia-o şi pe Ioana cu tine. prin uşa deschisă. . culcată într-o copaie. cu surioara lui în braţe. din marginea pădurii. încercă să se întoarcă la copii. Şi-n timp ce mama. .Dă-ne de bunăvoie sabia. toporul şi ghioaga. pe care el însuşi l-a înscăunat cu-aproape trei ani înainte. fugind.Măria sa doreşte să pună capăt domniei lui Ţepeluş. Voia să-l apere. în ziua bătăliei. îi văzu. băieţelul cel mare. devenind astfel o primejdie de fiecare ceas şi pentru moldoveni. Începu pregătirea flăcăilor. Acesta o privea rîzînd. Oltea se întoarse repede şi. va fi cu cetele lui acolo. Dar nu mai putea ieşi. fu înconjurată de bărbaţi înarmaţi. să găsească o armă. bărbaţii aceia încruntaţi se apropiau pe furiş de casă. înştiinţîndu-l că. atîta că de data aceasta erau la mijloc copiii. odată înarmată. Tînăr şi cu o barbă rară.lucru aflat de iscoade căsuţa sa de pe deal. Dan. În spatele oştenilor era un boier. Înjositoarea stare de lucruri din Ţara Romănească nu mai putea dura. mai apucă să-l vadă pe Dănuţ. suliţa. o legăna. nu-l cunoscu. lupta cu arcul. Căpitanul Ion răspunse chemării lui Ştefan.Vlad Călugărul. Nu numai o dată dăduse tînăra femeie piept cu bărbaţi înarmaţi. În timp ce el săvîrşea pregătirea . Sabia îi zăngăni. Răsuflă uşurată. Unul dintre ei se izbi de un copac.

Nimic. nu plînse. Se strecură în pădure şi-şi ascunse surioara într-un tufiş mai des.Copiii mei! Văzînd-o căzută. Iscoadele ne-au vestit că s-ar afla îngropate la poalele unui fag înalt. dar.Pe Ioana am ascuns-o în pădure. Unul dintre oşteni ţipă. Îl nimerise în grumaz. . Să n-ai nici o grijă. Vorbeau între ei turceşte. din pricina turburării în care se găsea. fără să bage de seamă că un copil se afla ascuns sub laviţă. Dar Ioana. care rămăsese deschisă. iar altul o lovi cu sabia dintr-o latură. sabia şi însemnările. ce te doare? Ce să fac? Ce-ţi trebuie? . zise boierul în aceeaşi limbă. Îşi luă dintr-un cui arcul.Fiind cu ochii îndreptaţi spre ea. o întrebă. spune-mi. făptaşii îşi luară în spate răniţii şi părăsiră odaia. însă ager ca tatăl lui şi deosebit de sprinten..Mamă.. Lăsînd-o pe Ioana în tufiş. Băiatul îl ţintise-n inimă. Ai scăpat-o pe Ioana? S-a sfîrşit. fără să-l simtă nimeni. Dănuţ se repezi la ea. mîna îi tremurase. Dănuţ se întoarse acasă. copilul meu. nu gînguri. Dădeau înapoi. Oştenii dădeau înapoi. Săgeata îi pătrunsese în şold. N-o fi cumva acesta? În odaie. .. pătrunse în odaia în care mama lui ţinea piept singură oştenilor.. Dănuţ trase şi el cu arcul. Tînăra femeie nu se mai putea apăra. . oştenii nu-i văzură copiii. Dănuţ era mic. Şi de-acolo îşi încorda mereu arcul. Altul răcni de-asemenea. Sări înăuntru printr-o ferestruică din spate. Cîţiva erau răniţi. deşi purtau straie de oşteni boiereşti. mama încă trăia. cucura cu săgeţi şi. trăgînd-o însă după ei pe Oltea. Unul o izbise în cap cu-o ghioagă. Noroc că nici fetiţa nu scoase nici o şoaptă. răspunse ea încet. Oltea se prăbuşi. . Ioana.Să căutăm acum diata. Băiatul încerca să-şi stăpînească lacrimile. Nu mai îmi trebuie nimic. 480 .

se înveseliră flăcăii...Pe mine ia-mă cu tine.Nu vreau. cu cetaşii lui. Tatăl îi ieşi înainte. dar vezi şi tu singur. alergă tupilat în locul unde-o lăsase pe Ioana. îi sugea sînul. Răsufla din ce în ce mai greu. Băiatul. Fugi în adîncul pădurii. şi fetiţa. . Pe mama n-ai s-o mai vezi de astăzi înainte decît în vis. nemaiputîndu-se stăpîni...Încalecă pe-un cal şi fugi de-l vesteşte pe tata. . Ai adus-o şi pe Ioana? Băiatul era palid. porni într-un galop nebun.. ca atunci cînd. o ridică în braţe. începu să plîngă cu hohote: . tată! îl rugă Dănuţ.. . ocolind pe după Măgura Tătarului.Mama a fost înjunghiată. 481 . .Bine.. Începuse să se însereze.. Dănuţ!...De ce vrei să ne laşi pe Ioana. ia-o şi pe Ioana cu tine. deşi cu ochii în lacrimi. nu mai sta! Încalecă..... în goana nebună a cailor. El mă va salva. Dănuţ. N-aş vrea.Dănuţ!. Ion. Dănuţ. înţelese şi nu mai stărui. pe tata şi pe mine? . îi răspunse Ion. Arsese aproape pînă în temelie.Ce s-a întîmplat? . Vestiţi-l pe tata....Du-te. Fugiţi.. . a tăiat peste dealuri drumul. cuminte. .Nu se poate. Găsi caii într-o vîlcea. băiatul meu. Suspinele îi umflau pieptul. cînd ajunse în poiana de pe malul Oltului. Plîngea şi ea înăbuşit.Şi tu.. din nou tăcu. Vreau s-o mai văd pe mama. mititel. . căpitanul zări valurile de fum ridicîndu-se şi înţelese totul. mamă? îşi puse capul pe pieptul ei. şi. Incălecă pe murgul lui şi. mamă! Dănuţ sări înapoi pe fereastră. zărindu-l. Apropiindu-se de poalele măgurii pe care se înălţa căsuţa. Te-aşteaptă!. Casei i se dăduse foc. Să ţină cu ei şi copiii. Îi rugă pe toţi să rămînă loculii.

. Pe o întinsă cîmpie din apropierea Piteştilor a fost adunată mulţimea. alergau ţărani cu ciomege şi coase.a fost trimisă înainte. boierul Gavrilă. Moldoveni. Sute şi mii de ţărani. uniţi. te-ar fi tras în ţeapă.Aţineţi-le calea! striga unul. Ştefan îl urcă în scaun pe Vlad Călugărul. în ce priveşte lăcriţa .Ţepeluş şi o parte din cei mai de seamă boieri ai săi. au intrat Basarab cel Tînăr . dacă erai prins. i se plînge Ţepeluş begului. deşi îmbrăcaţi în veşminte de oşteni romăni . 482 .. Pe domnia ta. oştenii mei n-au luptat numai. mărturiseşte: . îi înfrîng şi-l gonesc pe turci.Această ceată de achingii a sosit de la Stambul. Au ars-o încă vie fiind în căminul ei. aşteaptă. . Toţi i se pleacă pînă la pămînt crudului Ali-beg.. căpitanul Ion aleargă în întîmpinarea lui Ştefan.otomani. Oştenii lui Ţepeluş nu luptă alături de otomani. pentru că sabia şi însemnările nu le-am aflat . În cortul măreţ împodobit al begului Ali. ca să fie pusă la adăpost pînă ce va ajunge în mîna sultanului. Nădăjduind să scape de ţeapa mai înaltă decît a celorlalţi ce i s-a pregătit. Ţepeluş s-a retras la Piteşti. fremătînd.. .împreună cu boierul care-l însoţea ajunseseră la o răscruce. * Din locul unde tînărul boier Gavrilă şi ceilalţi ucigaşi au fost prinşi..cuprinzînd numai diata lui Vlad. I-au prins. Au vrut să-l ucidă şi copiii. strînşi cu de-a sila. feciorul lui Stanciu.Înălţimea ta.. Au răpus-o pe Oltea. printr-un călăreţ. nu se ştie ce. transilvăneni şi munteni. fiindcă am avut soarele în faţă. Din satele învecinate. Iar eu am primit porunca s-o însoţesc. comandantul ţinuturilor dunărene.Făptaşii . Călăreţul a scăpat. nu-i mai puteţi ajunge.

Se sfia săl mărturisească lui Ali-beg ce le strigase oştenilor domneşti căpitanul Ion. A găsit diata ascunsă la poalele unui fag. mîrîie begul.. Diata răposatului Ţepeş se află în mîna noastră. tot ce se întîmplase. . Unde şi cînd aţi aflat-o? . de la Curtoglu-paşa. Şi?. .Nu numai de aceasta.Toţi cei care ne găsim înaintea voastră . stăruie Ali-beg. şi-au pierdut viaţa cu-acest prilej. totul se va termina. Fusese apoi silit să se ferească de-o altă ceată a căpitanului Ion. Iată de ce se sfia Basarab cel Tînăr să-şi încheie cuvîntul şi să se dezvinovăţească pe de-a-ntregul înaintea lui Ali-beg. . care trecea în iureş spre Rîmnic. trimisă de la Stambul din însăşi porunca luminăţiei sale sultanul.. dar nu mai înseamnă nimic. . Ali-beg plecase. din fir-a-păr.şi au părăsit cîmpul de bătaie. Arcurile ni s-au umflat. în timp ce el lipsea.Şi?.. luă cuvîntul Curtoglu. E drept că o mulţime de achingii. şi. Şi.Se află în mîna noastră? se miră.. Se rătăcise pe drum. . plouase.Acum însă... Dar cei pe care sînteţi siliţi să-l urmaţi. din Transilvania ori sînt oameni de-ai locului vorbim aceeaşi limbă. Pulberea se udase... Ali-beg nu ştia. de cine sînt trimişi şi cu ce ţel? Nu ca să ne subjuge cu totul? Auzindu-le cuvintele. ca şi tînărul boier. a lovit pe neaşteptate casa lui Ion.O ceată de achingii. între timp... Călăreţul trimis înainte de ucigaşii Oltei nu ajunsese la el. Vodă Basarab cel Tînăr îşi lăsase în piept barba. Deşi acesta cunoştea.Şi căpitanul Ion a strigat. însoţită de feciorul boierului Stanciu. . mai spusese el. de mîndria de-a fi valah şi de ruşinea de a lupta din porunca şi în folosul asupritorului lor. 483 .. oştenii domneşti n-au vrut să mai asculte porunca de a-i urma pe otomanii lui Ali-beg conduşi de paşa Curtoglu .Noaptea fusese umedă. Acesta le reamintise de diata măriei sale Vlad. şi veţi muri pentru ei.fie că vin din Moldova.

datoria voastră.şi Ali-beg duse mîna la frunte. care fusese odinioară a lui. Eu am primit-o şi ţi-o încredinţez ca să i-o trimiţi mai departe luminăţiei sale sultanului. Au găsit-o însă achingiii noştri.Iată. era mulţumit că.deşi puţin neliniştit. fără diată. şi-o puse în poală Nu îi venea încă s-o deschidă. Şi abia pe urmă îl va trimite sultanului..Ce simplu este pentru tine să-mi răspunzi: «încă o mai stăpîneşte căpitanul Ion!» Dar pentru ce se mai află la el. Ali-beg . la buze. foarte multă grijă. 484 . încă o mai stăpîneşte căpitanul Ion. Se gîndea c-o va desface încet.Sabia. faţă de Ţepeluş şi toţi ceilalţi nu-şi arătă stările sufleteşti. Pe sultan nu-i iubea nimeni.. Va despături pergamentul. Apucă lacriţa. Ci pentru că voia să dea cît mai multă greutate celor rostite. şi nu la noi? Asta te-ntreb. Şi căpitanul Ion unde e? Aţi pus mîna pe el? Nu! Şi nici nu vă văd prinzîndu-l curînd! Aşteptaţi să-l prind eu? îl voi prinde. .Da. Va medita asupra lui îndelung. Şi-l va citi în tihnă. Aceasta este însă. Avea să facă acest lucru numai cînd va rămîne singur. . Şi asta mă va-ntreba şi pe mine luminăţia sa . Ne-a fost adusă nouă ca s-o punem la adăpost. cu multă. Nu se înclină pentru că-l iubea pe sultan. Totuşi. răspunse speriat Ţepeluş.Aceasta este diata? Bine! se răsti la Ţepeluş. din nefericire. fiindcă sultanul trimisese ceata de achingii fără măcar să-l înştiinţeze .întinse bucuros mîinile. Nu tu! Dar sabia lui Vlad unde este? . aşa să ştiţi. bineînţeles. faimoasa diată se afla în mîinile lui. silabisind şi bătîn-du-şi genunchiul cu palma la fiecare silabă: Da-to-ria voas-tră! Aţi înţeles? . Cu toate că sultanul nu ţinuse seama de el cînd îi trimisese pe achingii. în lăcriţa aceasta se află diata. ia inimă şi se înclină. Repetă. în sfîrşit.

eu sînt încrezător. sultanului? Lua în Valahia măsuri fără măcar să-l încunoştiinţeze. Cuvîntul acesta l-am auzit mereu. ori îl vom vedea intrînd aici pe căpitanul Ion însuşi.. Ce i se mai năzărise. găsi iarăşi vreme Curtoglu să mai strecoare cîteva vorbe. . s-a isprăvit cu el.Nu te-nţeleg! .Căpitanul Ion a căzut în cursă. Nu mai avea nici o scăpare.Nu.. .Curtoglu voia să mai spună şi el ceva.. Purtau veşminte strălucitoare din mătase şi brocart. Plecîndu-se în faţa be-gului. A fost atras spre Dunăre de una din cetele noastre de spahii. Astfel răzmiriţele vor înceta.Da. dar fără să mi-l daţi legat. luminăţia ta? Curtoglu era mulţumit de el. Să-l arăt mulţimii că s-a sfîrşit pentru totdeauna cu căpitanul Ion. împodobite cu aur. liniştiţi. Ali-beg încredinţă lăcriţa unui agă din dreapta şi se foi în jîlţ.Trimişii strălucirii sale sultanul! Cu porunci grabnice!. Duhul lui Ţepeş va pieri şi norodul se va supune deplin. foarte curînd. Privi. Iar unele se băteau cap în cap. da! se înfurie Ali-beg. oare. Iar voi mă aprobaţi mereu. Foarte. .. 485 . Ieri se afla încercuit. nu. Ali-beg tresări: . fudul. acesta îl vesti: . Patru trimişi intrară. Planul e bun. Cuvîntul lui Curtoglu fu întrerupt de un străjer. Şi mereu îi trimitea tot felul de porunci. Căpitanul Ion continuă să trăiască liber şi să facă tot ce-i place. ori pe vreunul din spahii purtîndu-l în sac căpăţîna. Şi încă-n ziua de azi nădăjduiesc ori să ţi-l aducă pe el în ştreanguri. da. îl asigură Curtoglu.De data aceasta.Făgăduieli am avut destule! mormăi begul. De-aceea am şi îndrăznit să adun satele în faţa cortului luminăţiei tale. ori să-ţi înfăţişeze capul lui retezat. Ali-beg nu-i cunoştea pe nici unul. la Ali-beg. . dar nu putea din pricină că Ali-beg nu-i lăsa nici un răgaz.

În numele diatei. ca şi pe slujitorii lor credincioşi. s-a terminat prin înfrîngerea mulţimii neînarmate. Şi-a-cela care purta însemnul imperial apucă lăcriţa în care se afla diata lui Ţepeş. citeşte pisarul propria lui însemnare. din pricina cotropirilor sale şi-a prea multelor pedepse cu ţeapa pentru vini închipuite. . vă chem din nou să-l înfruntăm pe năvălitorii otomani conduşi de Ali-beg. Aceasta le fu trimişilor prea destul. toţi cei de faţă îngenuncheară. domnul şi marii boieri. Nici nu se dumiriseră bine Ali-beg. Ali-beg nu-şi mai păstră tăria şi îşi aplecă fruntea. te ceartă. Ţepeluş şi ceilalţi dacă voinţa sultanului fusese într-adevăr ca ei să fie legaţi. cumplitul vodă Ţepeş! Lupta. iar în lăcriţa aceasta se găseşte diata lui. Iar. cînd cei patru bărbaţi ieşiră afară şi se-azvîrliră pe cai. Le smulseră hangerele de la brîuri. podoaba lumii. semiluna de aur. din nenorocire. dezlegat. Bătălia începuse. cînd Ali-beg. Cînd auzi de supărarea sultanului.Sînt căpitanul Ion! vesti mulţimii de ţărani adunaţi acela care-l smulsese lui Ali-beg lăcriţa. Ali-beg.Spre slava lui Alah. Nimeni nu-i mai privea pe trimişi.«Înseamnă că s-au petrecut schimbări! cugetă. le puseră în gură căluşuri. Iată sabia măriei sale Vlad. îi spuse lui Basarab cel Tînăr: . cu toţii fură siliţi să-l imite. Dar. Ameninţîndu-l cu ele. Unul dintre trimişi purta în mînă însemnul imperial. în 486 . preamăritul sultan. mai departe... Nu cumva îmi aduc porunca de-a lăsa comanda?» Ori părăsirea comenzii putea să-l atragă şi altfel de ponoase. «Ţepeluş s-a întors în scaunul din Bucureşti. Cu ochii în podele. măreţul padişah. oştile lui Ali-beg l-au învins şi pe Vlad Călugărul. în frunte cu căpitanul Ion. Acesta glăsui: .Şi dincolo de moarte ne loveşte înaintaşul vostru. Aplecîndu-şi el fruntea. îi legară cu şnururi.

Aflînd că se găseşte acolo Ţepeluş. din întîmplare. Aşa încît te rog. Aici este aflat de cîţiva boieri mehedinţeni care ţinuseră cu Vlad Călugărul. de-aceea te cruţ. Încearcă să se retragă şi să se apere la Glogova. cînd au trecut. dar nu de mîna mea. Norodul nu te mai poate însă îndura şi boierii mehedinţeni te caută. să-mi răspunzi cu inima curată la ce te-oi întreba. era rece. Aici i s-a înjghebat un bordei ca să se odihnească pe cetină de brad şi i s-a vînat o căprioară pentru masa de prînz. în pădure. Cu toate că afară strălucea soarele şi pe cîmpie semănăturile de toamnă începuseră să dea colţ. Aceştia îi cuceresc adăpostul şi îi scurtează viaţa.anul următor e nevoit să fugă.Mă-nvoiesc! Lui Ţepeluş i se mai potolise spaima.M-ai căutat în tot cursul domniei tale. eu nu vreau să fiu un ucigaş de domn. Şi era încredinţat că îşi va ţine cuvîntul. Şi. totuşi. domnul a poposit într-o pădure. ca să mă dai otomanilor ori să mă tragi în ţeapă tu însuţi. Voievodul fugar îşi cunoştea păcatele şi se temea de Ion. în vreme ce fumul se risipea printr-o deschizătură a acoperişului. unde-şi clădise un adăpost întărit. dar mai ales în bordei. ci de-a altora. dar era sigur că va scăpa. împreună cu prea puţinii oşteni şi sfetnici ce-l rămăseseră credincioşi. Unul dintre oamenii lui îi aduse un butuc pe care să s-aşeze mai aproape de foc. în apusul ţării. 487 . Iar Ion îi făgăduise că nu-i va pedepsi. prin pădurea aceea şi Ion cu mai mulţi cetaşi de-ai săi. i-a rostit căpitanul. Te-nvoieşti? . ca unul ce te afli la capătul drumului. Sînt încredinţat că te găseşti înaintea sfîrşitului. Ţepeluş se hrănea. Şi la cererea domnitorului fugar se făcuse focul. .» Înainte de-aceasta. Nu vei scăpa. Ţepeluş luă loc şi continuă să îmbuce. Ştia şi el că unii boieri mehedinţeni îl căutau. Acesta pîlpîia vesel. au intrat în bordei.

Ţepeluş se gîndi puţin. Supunerea pentru o vreme. 488 . şi apoi veţi veni voi înşivă la rînd. Se întoarse spre Ion şi îl privi cu atenţie.Ai fost adus în scaun de Ştefan al Moldovei.Să ne rugăm lui Dumnezeu ca lucrul acesta să nu se întîmple niciodată.Ioane. şi să te poţi ridica mai tîrziu. şi încă un pas. Numai că socoteala voastră este greşită. El s-a încrezut în tine şi-n jurămintele tale. veţi hălădui în belşug şi pace. află de la mine. ca să-ţi cîştigi răsuflarea. căruia tu i-ai jurat că ai să aperi neatîrnarea ţării. în frunte cu tine. Am ales umilinţa. aţi nădăjduit că. Ori. se poate lăsa şi-a doua oară..Liniştea aceasta este înşelătoare. . recunoscîndu-vă supuşi Porţii. . şi-a treia oară. dar cum te-ai văzut înscăunat. nici norodul n-am putut înţelege de ce te-ai purtat în felul acesta. pentru liniştea ţării. tu ai învăţat de la Ţepeş să rămîi neclintit în furtuni şi să nu rosteşti decît adevărul. nu-i o ruşine. Ţepeluş. Împărăţia urmăreşte ca mai întîi voi să vă părăsiţi norodul în mîinile sale. o ţară nu se poate cîrmui astfel în vremuri ca acestea.. dacă-i om de rînd treacă-meargă. Marii boieri. Şi uneori eşti nevoit să zîmbeşti tocmai aceluia care-ţi urzeşte pieirea.Cine se lasă supus o dată. lăsînd toate greutăţile şi amarurile doar pe spinarea norodului. Şi pînă la urmă intră de-a binelea în robie. Aşa ea a făcut un pas. . Va face încă un pas. dar cînd eşti domnitor înseamnă să legi însăşi ţara şi destinele ei în lanţuri. după ce mai sorbi o înghiţitură de vin: . Şi cine va rămîne atunci alături de voi. ai şi trecut de partea păgînilor.Aveam de-ales între primejdia paşalîcului şi umilinţa de-a mă face să slujesc cu statornicie Poarta. Nici eu.. Ori. cine vă va apăra? Norodul pe care l-aţi vîndut? . Unde voia s-ajungă? Răspunse liniştit. În faţa vicleniei se cuvine să fim vicleni.

. 489 . . Şi. la încheierea păcii. Chiar dacă pentru aceasta eşti nevoit să te jertfeşti tu însuţi. Pentru pămîntul acesta strămoşesc el n-a precupeţit nimic. A fost şi-atunci un timp al apăsării şi durerii. alături de Basarab I. O fi avut şi altele. urmîndu-l pe Mir-cea cel Bătrîn sau Dan al ll-lea. mulţi alţii îşi cinstiseră armele. Diata măriei sale Vlad ne cere să nu îngenunchiem o clipă. Cîţiva boieri stăpîneau ţara. alături de care de asemenea luptase. Altul luase parte. lipsit de curaj şi voinţă. pe nume Barbu-paharnicul. dar n-a îngenuncheat. Unul dintre aceştia. fiul lui Tihomir.A avut. Iar în fruntea acelora se afla Albu . pentru cît le era de mult cu priinţă. Eu i le cunosc cel mai bine.Împotrivirea însăşi e o izbîndă..numit de ai lui „cel Mare”. Să ne împotrivim! . Ţepeş s-a jertfit. vlăguind-o spre înavuţirea lor. se trăgea dintr-o familie de îndrăzneţi oşteni valahi. în sfîrşit. dar dragostea sa de ţară a fost fără margini. tatăl banului Neagoe.De n-am îngenunchia am fi călcaţi în picioare. la strădaniile pentru întemeierea Ţării Romăneşti.Numai cu rugăciunile nu cred să facem prea mult. în slujba noului domn Alexandru Aldea l-ul. Poate că se gîndea s-o facă mai tîrziu. Acesta îl nesocotea pe vodă . Şi-a vărsat bucuros sîngele. N-ar fi nici o izbîndă. Ceea ce nu sînteţi voi în stare să faceţi. În vreme ce el şi ai lui dobîndeau nenumărate foloase. Ţepeluş! * Neagoe de la Craiova. Nu şi-a răsplătit destul norodul pentru cinstea şi osteneala lui. Unul căzuse slulindu-l pe Litovoi. ca şi acela de după mişe-leasca răpunere a lui Ţepeş. potrivit tradiţiei.Şi Ţepeş a avut cusururi! . intrase însă.om slab. după moartea eroică a lui Dan al ll-lea.

poate. îl dăruieşte. Jiul. se povesteşte în legendă. pentru „destoinicia” sa. locuinţele slujitorilor şi toate celelalte formau un fel de triunghi. printre două valuri de pămînt. între alte multe moşii ca acelea de la Strehaia şi din alte părţi . acareturile. Jiul. curţile alcătuiau deci un fel de cetate naturală. Neagoe-banul. Şi cea de-a treia. întărită în unele locuri cu garduri sau valuri de pămînt şi. căpătaseră asemenea încuviinţări. peste care îţi trebuia un bun meşteşug ca să poţi trece fără primejdii. care se bucurau de încrederea lui Ali-beg. la fel. din loc în loc. Iar Aldea. cîndva. cu încuviinţarea lui Ali-beg. De altminteri. un drum destul de lat şi presărat cu pietriş ducea spre altă poartă. încă vreo patru mari boieri. paharnicul Barbu îşi sporeşte averile. sub cuvînt că trebuie să se păzească de vreo năvală a cetelor de răzvrătiţi ale lui Ion. păşunile. cu apele lui repezi şi pline de vîltori. staulele. ar fi existat. pesemne în timpul unui cutremur. îşi creşte. Curţile îşi aveau poarta principală în partea dinspre apus. mai întărită decît prima. A doua latură o formau dealurile încărcate de pometuri şi vii. Una din cele trei laturi se sprijinea pe bălţile de netrecut ale Craioviţei unde. o întinsă aşezare a împărăţiei romane. Laiotă Basarab-Bătrînul şi vodă Ţepeluş. era al lui. ţinută în balamale de fier şi închisă cu trei drugi uriaşi. încît . Feciorul lui Barbu-paharnicul. avînd turnuleţe de strajă. grajdurile. curte în care se aflau conacul şi o bisericuţă de 490 . În întregul lor. zăvoaiele şi livezile .împreună cu pădurile.. scufundată şi înghiţită de pămînt şi ape. luncile. la cererea lui Albu.şi cu satul domnesc Craiova.ajung cele mai mari şi mai bogate din întreg ţinutul de peste Olt şi. sub domniile lui Vladislav al II-lea. O mulţime de bălţi. într-atîta aceste moşii. printr-un loc mlăştinos. Întăriturile le ridicase Neagoe-banul. Poarta aceasta atît de straşnică ducea spre curtea interioară. De-acolo. chiar din toată Ţara Romănească. mai lesne de apărat. Curţile de la Craiova.Fiind atît în slujba lui Aldea cît şi-a lui Albu. pe o bună parte din curgerea sa.

Fără să fi ajuns ceea ce a devenit mai tîrziu. toţi cei care se aflau în preajmă trebuiau să se bucure şi ei. se bucurase de o deosebită cinste. casa familiei Craiovescu impresiona încă de-atunci. Palmele sale mari cît nişte lopeţi se odihneau pe tăblia mesei. prietenii de credinţă şi slujitorii. clădită întîia oară. de stejar.lemn. Danciu (Gogoaşă) şi cel din urmă. Barbu. Numai cînd banul sau vreunul din feciorii săi era vesel şi voia să-şi arate această veselie. iar celălalt fiu.pierise la Glogova. Fiecare om era dator să ştie. de Mircea cel Bătrîn. în staule. în care totul era orînduit după cele mai straşnice reguli. Bisericuţa fusese reclădită pe locul alteia mai vechi. spuse banul cu vocea lui groasă. În dreapta banului se înşiruiseră cei patru fii ai săi: Barbu. se spunea. fiul său Pîrvu fiind mare vornic. La bucătării. mai ales prin ordinea înstăpînită acolo. Banul stătea în capul mesei stăpînindu-i pe toţi cu privirea. Acum. în grajduri. Radu. ca să ne sfătuim în ce priveşte viitorul casei noastre şi-al ţării. al doilea în rang după mitropolit.V-am chemat. Pîrvu. Şi bătrînul Neagoe poruncise să se adune la sfat. în livezi şi oriunde munca se îndeplinea cu sîrg şi în cea mai deplină tăcere. în conacul de la Craiova. .în a cărui domnie Neagoe. Aici. doborît de loviturile năpraznice ale unor boieri mehedinţeni. ce avea de făcut. 491 . pe care i le şi prevestise Ion. în fiece clipă. fost ban al Strehaii şi apoi al Craiovei. pe oricine. Ţepeluş . Se adunaseră în jurul unei mese lungi. şezînd în jilţuri largi cu spătar. un fel de adevărată curte domnească. sub Radu cel Mare. un călugăr înălţa zilnic rugăciuni pentru sporirea avuţiei şi binelui familiei lui Neagoe. rudele lor apropiate. ajungînd şi el veastelin . toţi bărbaţii de frunte ai familiei. În casă şi prin curţi nu se intra şi nici nu se umbla fără rost.

pesemne. . deoarece în scaunul domnesc s-a urcat. De fapt. soţia sa de-a doua. în numele norodului. întemeietorul acestei ţări! Vatra Basarabeştilor este dincoace de Olt. începură să aducă gustări. . 492 . Nu ne simţim mai prejos cu nimic.Ce te face să crezi? îl întrebă pe bătrîn feciorul cel mare. de cum se aşezară la masă. şi unii şi alţii se trag din acelaşi neam. Să ştie asta foarte bine şi unii şi ceilalţi!.Fiind fratele lui Ţepeş şi nepotul lui Vlad Dracul. îşi întoarse iar vorba Neagoe. ca.La înscăunarea lui l-a poftit şi pe Ion. al lui Basarab I-ul. flămîndă. De-aceea.. şi noi sîntem la fel de vechi. Şi dacă ei sînt vechi. de parcă ar fi vrut să sfîşie întruna ceva. Tuşi repetat şi urmă: . aşa cum ştiţi. Barbu. da. În ochi avea o sclipire ciudată. Domnia Basarabilor. prin Ţepeluş. Că se va ridica împotriva ei.cu patru roabe ţigănci.Sîntem într-o foarte grea cumpănă. va fi. deşi era dimineaţă.Sîntem însă într-o cumpănă. A noastră-i însă aceeaşi. căpitanul răzvrătit şi răzvrătitor.. s-a sfîrşit. însă şi lăcomia părintelui său Barbu. îl întrerupse Pîrvu.Da. umblînd ca nişte umbre. şi el contra noastră.. de puţine zile. Vinia . încuviinţară fiii şi rudele. Lui Neagoe i se umplu cea dintîi mare cupă cu vin şi el o dete de duşcă numaidecît.care se trăgea din cea mai bună spiţă a despoţilor sîrbi . . Banul îi aruncă o privire piezişă şi continuă: . care se jertfiseră pentru păstrarea libertăţii ţării. un voievod drăculesc adus pentru a doua oară de Ştefan al Moldovei. să prindă puteri. Urmaşii lui Dan I-ul lasă locul Drăculeştilor. ca Ţepeluş. Şi anumite semne ne fac să bănuim că nu se va supune nici Porţii. pe care ai noştri nu i-au slujit. .Moştenise voinicia strămoşilor. Nu ne simţim cu nimic mai prejos! .E Vlad Călugărul.. Acesta a luat cuvîntul.

Cum de îşi îngăduise o astfel de îndrăzneală? . dacă-l va asculta pe Ştefan. Cu lupta pe faţă este greu de răzbit.. .. Înainte de mine intrase Ion.M-a primit. Vorba lor era vorbă şi dorinţele lor erau. aşa cum mi-a dovedit tatăl meu. Şi numai cînd nu va mai fi cu putinţă.zicînd că toată ţara doreşte. ca lui vodă. Iar eu. 493 . după-amiază. fireşte. se va ţine seamă. în cea mai deplină cinste. Turcii nu-l vor ierta. într-un singur glas. îi tremurau de nerăbdare mîinile: . Şi vorba noastră s-a curmat.Atunci e limpede. a adăugat el.Numai că.apăsă pe cuvintele „cel Mare” . ce va urma! Dar oricum va fi.. noi trebuie să ne străduim ca în ţară să se păstreze rînduiala lui Albu „cel Mare” .Vodă te-a înţeles? ... .. Să vedem.. Şi i-am vorbit îndelung lui vodă. Şi soarta îi va fi aceeaşi ca a lui Ţepeş. să se întoarcă la vechea ei neatîrnare. am cerut să fiu primit. împlinite.A răspuns că va fi aşa precum doreşte norodul! . şi de părerile marilor boieri. Tocmai i se înfăţişase de la Poartă un trimis al sultanului.Măria ta!.Şi vodă te-a primit? . atunci. Lui Radu.. de vodă. Barbu.Măria ta!. deci. mezinul. în Divan. era numai ochi şi urechi: . în orice împrejurare. Măria ta!.Nu ştiu dacă m-a înţeles. Mult mai bine este cu înţelegerea. Iartă-mă! (Supuşii i se adresau banului cu „măria ta”.Şi domnitorul ce i-a răspuns? . arătîndu-l cît de primejdioasă va fi purtarea lui. Şi nu mai vrea să plătească bir. Banul se încruntă. . Al doilea fiu.pentru că numai sub el. într-adevăr. Pîrvu.. boierii au fost. Năvălise un oştean în odaia de sfat. atunci.) Neagoe-banul înţelese că se petrecuse ceva ieşit din ordinea obişnuită.

se închiseră.!» se gîndi Danciu. zise. Năvăleşte o ceată de călăreţi! . .Călăreţi.I-ai cerut iertare noului domnitor. Banul Neagoe se pomeni în picioare. pentru greşelile domniei tale. după cum se veae. dar mai întărite.Căpitanul Ion. Să plec pentru a-ţi cerceta credinţa şi a 494 .Bătu cu pumnul său cît maiul în masă. cele mari şi cele dinăuntru. De-aceea. cel care fusese prins de Ion şi trimis legat sultanului. măria-sa mi-a poruncit să-ţi iert şi eu preamultele greşeli ce domnia ta însuţi sau feciorii domniei tale le-au săvîrşit. . Porţile. mai mici. al treilea frate. şi să-l împlineşti cu cinste voinţa. Ai făgăduit să nu mai stai la mîna otomanilor. la Stambul. Flăcăii căpitanului Ion nu îşi scoseseră săbiile din teci.Sîntem născuţi. şi domniile voastre şi eu. glăsui Ion. nici nu-şi încordaseră încă arcurile.A-nceput. .. . .Ce doreşti.Cine poate fi? . la porţile cele mari. Lăncile stăteau liniştite. nu l-a înduplecat. Cei mai mulţi se îngrămădiră însă. Vlad Călugărul l-a asmuţit asupra noastră. Nici vorba mea. şi.. slujindu-l aşa cum şi înaintaşii domniei tale i-au slujit pe voievozii cei vrednici făuritori de ţară. «Să n-o mai păţesc o dată. căpitane Ion! întrebă banul de după porţile cele mari. cupele se vărsară. .. rudelor şi slujitorilor domniei tale. Masa se zgudui şi blidele de pe ea săriră. ajunseseră în faţa porţilor. În glasul lui. în acelaşi ţinut.Asta aşa e! recunoscu de dincolo de întărituri banul. nici a turcului. potrivit poruncilor banului. măriei sale Vlad Călugărul.. cu ceata. se desluşea o spaimă. Şi oştenii din curtea interioară se înşirară în turnuleţe şi la garduri. Ştia el însuşi cîtă vină avea în faţa căpitanului Ion. ale feciorilor. oricît şi-l stăpînea. ca atunci. Luaţi armele! Căpitanul Ion.

Făcu semn cetei să se îndepărteze şi numai Zane şi Eufrosin să rămînă. dar dacă vrei să stăm împreună de vorbă.Căpitane Ion. la nevoie. se aflau în partea dinăuntru a ambelor turnuleţe. Îşi încredinţă calul lui Vîlsan. oi fi născut în acelaşi ţinut ca noi. să-mi ridic arma. apropie-te pe jos de porţi. . îşi puse armele la oblîncul calului. şi încă vreo douăzeci de oameni de-ai lui înarmaţi îi înconjurara. pune-ţi armele la oblînc şi cu mîinile goale. aşa cum ceruse banul. Poarta cea mare se deschise şi bărbaţii intrară. ..Bănuiam cum o să mă primeşti. dar vin cu binele. cu arcurile întinse şi suliţele gata să fie azvîrlite. Ion descălecă. Craioveştii. îndepărtează-ţi ceata. în frunte cu banul. cu mîinile goale.Vii cu binele sau cu răul? Pentru că eu aici sînt însumi ca un domn. În dosul gardurilor se auzeau şopăcăieli şi comenzi înfundate. . . dar acum eşti în mîinile mele.Sînt gata. Şi nimeni nu are dreptul a-mi călca pragul fără învoirea mea. îi răspunse Ion.Conacul nu poate fi cucerit. . . Nici vodă Vlad Călugărul n-ar putea pătrunde. Vîlsan şi Eufrosin. Îşi jucau caii. Se apropiară tustrei de poartă. 495 . Intrară în curtea interioară şi ajunseră la uşa îngustă şi scundă ce da spre scările pe unde te urcai la etaj. Uită-te colo! Oştenii înarmaţi. Uşa era deschisă. de nu mă întorc într-un ceas. . Atîta că. zise mulţumit banul.Mergi înainte.vedea dacă eşti gata să-ţi ridici arma împotriva turcului şi pentru apărarea pămîntului pe care sălăşluim cu toţii.Nu cu inima uşoară.. oamenii mei vor izbi conacul. Ai să joci cum am să-ţi cînt eu. îl împinse uşor pe căpitan Barbu către porţile cele mici. Lîngă Ion se aflau credincioşii lui: Zane. însoţit de cel mult doi oameni. Nimeni nu are a-mi porunci.

.Daţi-le drumul. se traseră pe scară. înainte de toate. Zane făcu acelaşi lucru cu Barbu.. .Bine! se învoi banul.Aruncaţi armele. Ion. banule. ca şi celălalt fiu al său rămas liber. . urmă Ion. cel mai mic dintre ei. Cu toate că... . amintiţi-vă ce i-a făcut căpitanul Ion. Şi el însuşi. porunci: . Banul zăbovi puţin.Noi dorim.Dar nici a domniei tale.Putem acum să stăm de vorbă? îl întrebă Ion pe Neagoe.Stai binişor! îl preveni cetaşul. al patrulea fecior al lui Neagoe. dar temîndu-se pentru feciorii lui. Pîrvu. nevătămaţi. Nu izbuti. ca să nu poată fi atacaţi nici din josul şi nici din susul scărilor. Noi n-avem nimic împotrivă. porunceşte slujitorilor să ne lovească! zise Ion.Dacă vrei. care-l era alături. îi preveni banul pe fiii lui. Barbu încercă să se smulgă din încleştarea lui Zane. Iar ei înşişi să se depărteze pînă lîngă gardul acela. Banul îşi frecă mîinile. 496 .Băgaţi de seamă. spuse Ion. Zane şi Eufrosin le smulseră celor trei fraţi armele. feciorilor mei. şi căpitanul îl şi înşfăcase pe Danciu. . şi puteţi pleca unde vreţi. la cetatea Gherghiţa. grămădiţi-le lîngă poartă şi depărtaţi-vă pînă lîngă gardul acela arătat de căpitanul Ion. ne-am lămurit. prietenilor şi oştenilor să-şi azvîrle toţi armele lîngă poartă. Dar n-apucă să-şi termine vorba. Rămăseseră spate la spate. să stăm puţin laolaltă de vorbă despre ceea ce ţi-am amintit mai înainte. Şi eu doream să stau de vorbă. . lui Ali-beg. Şi ţinîndu-l bine de umeri. aşa că porunceşte rudelor. într-o anume privinţă. Şi Eufrosin cu Radu. neputincios. îşi azvîrliră hangerele deasupra grămezii. Deci tocmai de ceea ce se temuse cel mai mult banul se petrecuse. dar nu sub puterea domniei tale. .

cu noi. cînd ceasul socotelilor se apropie. mormăi banul. împreună cu feciorul domniei tale. Făcînd să scîrţîie scările sub greutatea sa. Banul dădu iarăşi poruncile de trebuinţă. Banul era bătrîn. cu care se mîndrise ţara pe vremuri. Bătrînul îi întrecea însă pe toţi. eşti gata să vii alături de noi?. banul o luase înainte. . care nu va îngădui ticăloşia şi vînzarea... . banule . Se opriră. porunci Ion. ca şi cum i-am fi slugi. şi Ion le porunci să se aşeze pe scaunele fără spătar din pridvor. grumazul vînjos. urcaţi uşor înaintea mea. de-altminteri chiar adineauri . Capul îl avea ca de leu.aşa cum îţi spuneam. dar chipeş. rămîi şi veghează ca nici un oştean să nu se apropie de arme. 497 .dacă măcar acum.. erau chipeşi. Dacă nu se păstrează cuvîntul. Măria sa Vlad Călugărul este un domn cu conştiinţa curată. banule.Tu. Vrea să aibă milă de norod. ca voievodul Litovoi. Cînd tu vei şuiera. Umerii laţi. domnia ta. Încolo nimeni altul să nu mai vină şi nici vreun slujitor să nu s-apropie.Ce doreşti să ne întrebi? .Nici noi nu vrem ca sultanul să se poarte în casa noastră cu noi ca şi cum i-am fi slugi. Eufrosin. purtîndu-se în casa noastră. Mînîndu-şi din spate prizonierii. . Am stat cu măria sa la sfat şi în tabăra lui Ştefan al Moldovei. Ion şi Zane urcară în pridvor.Vreau să te-ntreb. în afară de Danciu (şi pe Danciu nu-i strica decît nasul). Şi nu va îngădui ca sultanul să-şi mai facă mendrele după plac. Acesta să fie într-un cuget cu domnitorul. Toţi Craioveştii. ca în vremea lui Ţepeş. braţele muşchiuloase îl făceau să pară unul dintre acei bărbaţi de legendă.Şi-acum. şuieri. Iar călcarea făgăduielii va fi pedepsită cu moartea. dînd răspunsului un alt înţeles decît acela mult dorit de Ion. Neagoe căuta spre podea. Pîrvu. viaţa banului Neagoe şi-a feciorului său nu vor mai preţui nimic pentru noi.

Nu e nimic. Banul îşi ridicase însă capul şi ochii lui se vedeau neliniştiţi. se auziră ţipete de femeie..La porunca lui vodă.Eu nu obijduiesc pe nimeni. Abia am şcăpat de urîtul care ne păzea.. Fata care i se adresase căpitanului era o codană cu buzele roşii ca focul şi ochii negri.Nu obijduieşti pe nimeni? Ce zici? le arătă Ion. alături de vodă.Măria ta. Danciu se îngălbeni. continuă Ion. Ca norodul să-şi recîştige încrederea.. împreună cu-ai mei. sînt slugile de la bucătărie.Ce-i cu voi? . În clipele acelea. ci doar de aceea a ţării.. împotriva voinţei lui Baiazid-Veli de a ne înrobi. un stol de fete.. goneşte-le! se încruntă banul. am auzit că eşti aici.Căpitane Ion. Nu căta la cuvintele slugilor. se ciorovăiesc între ele... încercă el să explice.A fost porunca lui Ali-beg. . Voci bărbăteşti ameninţau. se ivi în pridvor. în frunte cu noul domnitor. Nu sîntem slugi. Şi voi fi. încercă să-l liniştească Danciu pe Ion.. Îţi cer să nu mai obijduieşti norodul.. Barbu se uită ţintă la Ion: . . Deodată. banului. . zise una dintre ele.Ia vezi ce se întîmplă acolo! îi porunci căpitanul lui Zane. mai îndrăzneaţă. nu mai ţin seama de durerea mea. Un oştean boieresc strigă de jos: 498 . care urcase pe cealaltă parte scările. pe fete. . Zane le întîmpină.Ca să fim dăruite pentru haremuri.. .. Am fost strînse din satele lui. Îl arătă pe Neagoe. . şi-am venit să ne plîngem. ..Minciuni? se stropşi la el aceeaşi fată. căpitane Ion. Îţi vor spune minciuni. .. Şi aduse de boierul Danciu aici. Şi să ne ridicăm laolaltă.

. Vorbeau cu bunăvoinţă.. ci Ali-beg.. şi aţi fi meritat-o pentru felul cum v-aţi purtat cu mine.Măria sa te pofteşte la palat.Ce ne mai aşteaptă? se înfricoşă şi mai rău Danciu. Numai banul. . Barbu şi Pîrvu nu se clintiseră.Vrei să ne-ataci curţile. Fetele. de sus. şi alţi patru călăreţi se iviră din zare. cetaşii lui Ion înconjoară curţile! Noi ce facem? Banul se întoarse spre căpitan: . ca să ne poţi ucide? Acesta ţi-e cuvîntul? Radu şi Danciu se ridicaseră în picioare. Ai auzit?. pe cap purtau coifuri şi la brîu săbii lungi.. banule!.Adevărat. . dar mai ziceam şi să nu obijduieşti pe nimeni. Banului. o luară la goană spre porţi.Citeşte-o tu. căpitane Ion. de fericire...Să plece.. începuseră să-l sărute mîinile lui Ion... Banul privea încoa şi încolo îngrijorat. oştenilor. Fără să mai aştepte altă poftire. . spuse banul. . unde le întîmpinară cetaşii. Dă numaidecît drumul fetelor. Acesta citi: 499 .. în slujba lui Vlad Călugărul şi a lui Ştefan. . . Nu ca unuia căruia-l vrei răul. dar n-am făcut-o.Măria ta. apropiindu-se în galop de curţile lui Neagoe. banule. Şi fetele ţîşniră pe porţi. Nu se uitară la Ion şi se îndreptară către banul Neagoe.Slujba domniei! vesti cel din frunte. Îi întinseră şi un răvaş. ciripind ca un cîrd de vrăbii.Ziceai că vrei să ne unim laolaltă. .V-aş fi putut răpune. Tropote de cai răsunară. de tulburare. ca să luptăm cu turcii? . . îi jucau literele sub ochi.. Erau îmbrăcaţi în zale. îl rugă pe Pîrvu. transilvănene. Abia ieşiră ele. Nu noi.Daţi-le drumul! le strigă banul. Trimişii lui Vlad Călugărul urcară.

. Jos îl aştepta Vîlsan. pîrcălabul Gherghina. îşi bătu el fiul pe umăr. cumnatul domnului? Nu! Nu era cu putinţă! Fratele măriei sale Vlad? La fel ca Radu cel Frumos? Atît de repede îl părăsise şi noul domn pe Ştefan?» Să fi văzut cum îl privea acum Neagoe pe Ion! Neagoe şi ai lui îşi primiră înapoi armele... Să ne aducă trei butoaie de vin.Va să zică. . Hrusana».Şi pentru noi n-ai nici o veste din partea măriei sale? îl întrebă Ion pe trimis. «Sultanul Baiazid? Ali-beg? Danciu ginerele lui Gherghina.Să bem şi să ne veselim! hotărî banul. de soţie. 500 . Să păstraţi liniştea ţării şi să nu vă amestecaţi în treburile ei! Puteţi pleca nesupăraţi cîtă vreme nu îi veţi da prilej de mînie măriei sale. Rada. Să nu te ciocneşti cu Ion. dar trimisul îl opri: . rînji el viclean. Ochii îi erau înceţoşaţi.«Potrivit poruncii luminăţiei sale sultanului Baiazid şi sfaturilor lui Ali-beg.. Încă.Porunca măriei sale sună să se petreacă totul în linişte. Banul voi să-şi repeadă oştenii asupra lor. Oştenii lor le ridicară din grămada de lîngă poartă. pe fiica lui. Şi pentru ca prieteşugul acesta să rămînă trainic. Urale izbucniră din piepturile Craioveştilor şi-a slujitorilor lor. Ion coborî scările urmat de Zane şi Eufrosin.Ba da. fratele doamnei mele.. Un dangăt de înmormîntare îi suna în urechi.. Ograda se umplu de zgomot. Căpitanul Ion nu auzi mai departe cuvintele citite de Pîrvu din scrisoarea lui vodă. Danciu. . doresc prieteşugul tău. . . a hotărît să-l dea feciorului tău. ne vom înrudi îndeaproape cu vodă!. banule.. Banul înţelese tîlcul poruncii.

Zane. Doamne! Unde a ajuns biata ţară? * Dintre fetele pe care căpitanul le adusese cu sine una n-avusese unde să se mai înapoieze. îi rugase ea pe cetaşi. Iar casa le fusese făcută una cu pămîntul. Primise între timp şi vestea că lui Vlad Călugărul noul sultan Baiazid al II-lea hotărîse să-l dea „steag de domnie”. carne. sultanul voia să-l arate că îl consideră numai un trimis al Porţii în propria lui ţară. n-ar fi bine să-l încredinţăm acestei fete creşterea şi îngrijirea copiilor tăi. şi cîte altele. . sub învinuirea că îl ajutaseră pe căpitanul Ion.Căpitane Ion. . . rămaşi fără mamă? Lui Ion i se luminară ochii. prin păduri. tatăl şi fratele său fuseseră traşi în ţeapă.Ţineţi-mă la voi. Era întîia oară cînd un domnitor romăn primea un astfel de steag. Cu prilejul unei incursiuni a lui Ali-beg. piei. Trimiţîndu-l-l. deşi puţintică la trup. vin. tributul se făcuse de două ori mai mare. Era o copilă subţirică. . fiica unui fost oştean al lui Ţepeş. ca un rătăcit.Ai vrea? 501 . să vă cos. Fata. pînă voi izbuti să-mi găsesc un rost undeva.Noi am avea nevoie.* Ion gonea. încurcat. de nici şaisprezece ani. Dar cugetul nu i se liniştea. dînd din mîini. Odată cu această «cinste». pe nume Oprea. Numai că viaţa noastră este mult prea grea. Mama ei îşi închisese ochii de durere. se vedea inimoasă şi harnică. să vă gătesc. rosti. miere. sare. se gîndi Eufrosin. Iar norodul era dator să dea Porţii grîne. mai ales pentru o fată tînără ca tine. Poate aveţi nevoie să vă spăl.

Îţi mulţumesc! . Au ajuns de izbelişte. un «acasă»... Îi luă apoi pe copii şi. Am să le fiu o mamă bună. * 502 .Draga.Voi fi sora voastră mai mare. curată ca o floare albă de primăvară. vegheaţi de Vîlsan.. . . ca să nu li se întîmple nimic pe cale.Spuneţi-mi aşa cum mă cheamă. întări Dan.N-o vom uita niciodată.Mai mult sînt datoare să-ţi mulţumesc eu. acum. Mi-ai dat un cămin. uitîn-du-se în ochii căpitanului. Dar ştiu că nu se poate. îi săriră de gît. . zise ea cu tristeţe în glas.Şi noi cum o să-ţi spunem? întrebă Ioana. Poate pentru că tatăl fetei fusese un oştean de-al lui Ţepeş! Poate pentru că murise. Dar mie îmi plac. în tabără.Draga!. Pe mama voastră adevărată n-o veţi uita niciodată şi nici n-aş vrea acest lucru.Mi-ar place să mă numiţi „mamă”.Cum de nu? se bucură ea. Ioana continua să cînte: . pe una din măgurile Coziei. Căpitanul zîmbi: «O fetiţă ca ea mamă?» Copiii. I-am văzut aci. auzind că fata va rămîne cu ei. Draga!. din pricină că-l ajutase pe el! Sau poate şi fiindcă ea era atît de dulce şi sfioasă.. porniră tustrei spre căsuţa căpitanului Ion. Găsise trei suflete care o puteau iubi cu-adevărat! Ce-şi mai putea dori într-o vreme atît de crîncenă ca aceea? Căpitanul îi puse palmele pe umeri. Am şi eu. Ceva neînţeles îl făcea s-o simtă pe copila aceasta nevinovată aproape de inima lui.. Ochii căprui ai fetei străluceau de fericire. . împreună cu feciorul său. pe copii. Draga! Ce nume frumos! . Draga! . din nou ridicată în marginea pădurii. .

fără să izbîndesc nimic. . Toate acestea va trebui să le cunoască în amănunt şi să le înţeleagă Vlăduţ. Firele albe din barba lui ascuţită îi scînteiară în lumina amurgului. dar bine. fie împotriva moldovenilor. Iar Vlăduţ este încă prea fraged. Din nenorocire. fostul căpitan al măriei sale Vlad.. . că trebuie să răbdăm şi să aşteptăm. Se aflau în palatul din Tîrgovişte. ca un vierme.. Nu te înjosi. căpitane Ion. nu mai are prea mult de trăit. Şi încă n-a ajuns cu scrisul unde-ar fi vrut. ia armele în mîini. pe 503 . Venise vara şi domnitorul suferea de căldură.. Aproape plîngea. la fel ca Ţepeluş. Şi. În sala largă. Aşa încît norodul n-aşteaptă decît să-ţi înalţi cugetul. Evghenie. în vreo altă bătălie. . el. Glasul lui vodă se făcuse jalnic. ţara este pustiită şi-aşa. . Numai marile moşii ale unor boieri care au prieteni printre otomani sînt cruţate. dar nu pot face nimic.. Cum. la nevoie. pisarul mînăstirii Tismana. În Bucureşti nu-i plăcea să locuiască. . . mîhnirea? Primesc porunci din partea lui Baiazid.Înţelege.De ce? . îi răspunde acesta. Crezi că în inima mea nu sălăşluieşte. susţinută pe stîlpi de piatră încrustaţi.Bătrînul dădu şi mai departe foile îngălbenite. Ali-beg îmi intră în casă ca un stăpîn. Cîte nu sînt însemnate pe-aceste foi!. fie a transilvănenilor. . fraţii de sînge şi limbă să se macine luptînd între ei? Cred că eşti dator să te gîndeşti cum îţi vor judeca o asemenea faptă urmaşii. Ion îi vorbeşte lui Vlad Călugărul.Îmi rosteşti aceleaşi cuvinte-ca şi Basarab cel Tînăr.Ţine sus fruntea.Ar însemna să-mi pustiesc ţara.Nu vrei să te ridici pentru ţară şi mă tem că Ali-beg îţi va da poruncă să-l însoţeşti.N-am dreptul.Ar curge sîngele zadarnic. Vlad Călugărul se ridică de pe jîlţul unde era şi se apropie de fereastră. Scrîşnesc din dinţi.

Rămîi cu bine. aşteaptă ca. de munte. Cine are... Venea însoţită de Hrusana. Şi nu-ţi îngădui să mă cerţi.Întreci orice măsură.Nu-mi place să fiu mustrat! Sînt domnitorul ţării.. . în Argeş. . .Ar trebui să ştie. nu uita. gîndi el. vorba noastră pe astăzi s-a terminat.. pînă la sfîrşit. . pe de alta fiindcă oraşul era plin de turci. la orice năvălire. . Hrusana voia în seara aceasta să-i mulţumească. o coastă întreagă. împădurită. măria ta. cununată numai de cîteva săptămîni cu Danciu Craiovescu. fiica fratelui ei Gherghina. «Voievozii.Ali-beg!. aş cădea. Pieptul meu să-i oprească. Venise la Tîrgovişte cam împotriva voinţei otomanilor. otomanii să se izbească întîi de mine..Te-ai încuscrit cu Neagoe. dar îşi dădea seama şi de slăbiciunea lui.. Vlad Călugărul răsuflă adînc. Ştia prea bine că Ion avea dreptate..» Doamna Rada ceruse intrare la vodă. 504 . . turme şi herghelii. A ajuns turcul să hotărască şi cu cine să ne încuscrim? Vlad Călugărul se întoarse spre căpitan. o răspundere atît de mare.Ali-beg mi-a cerut!. .Mă iartă.Du-te sănătos! Ion se îndreptă spre uşă. Ali-beg!.. două moşii întinse.? mai stărui Ion. căpitane Ion. un rînd de case arătoase în Tîrgovişte. ştie ce face. ca mine. . Prin ferestrele larg deschise pătrundeau miresmele pădurilor de pe dealuri. poate niciodată! Oricum. Şi Ali-beg îl vizita prea des.. Dar cîtă vreme voi putea eu să-l opresc? Poate o dată.. . şi-ai Transilvaniei şi-ai Moldovei. Vodă îi dăduse el însuşi nepoatei sale cu acest prilej o zestre bunicică.. cirezi. Pe urmă abia să se îndrepte spre ei.de-o parte din pricina zădufului.

505 . În sfîrşit. Barcazul care-l purtase pînă la corabie pornise spre malul celălalt. iar valahii pe scaune. apoi suita acestuia şi. Tot ţărmul romănesc fusese curăţat de oameni. cugetă Ion. înseamnă că se vor petrece lucruri însemnate. Şi era prieten la toartă cu Barbu Craiovescu. Şi cetatea se putea vedea în toată puternica ei măreţie. poruncile lui Ali-beg. şi căpitanul ieşi. «Dacă Ali-beg i-a chemat pe Staico şi Barbu Craiovescu. La capătul de jos al scării îl aştepta Eufrosin cu doi cai de dîrlogi. Întîi begul. Apa era liniştită. Stătea de vorbă cu unul dintre străjerii curţii.Ştiai.» Corabia se legăna domol pe Dunăre. Nimic nu se schimbase în cei aproape treizeci de ani de cînd trei băieţi îndrăzneţi. Fiind ginerele lui vodă. însoţit de o suită numeroasă de otomani şi tătari. Staico din Bucov şi Barbu Craiovescu pătrunseră în încăperea de pe punte. Aici veniseră în dimineaţa aceea Staico din Bucov şi Barbu Craiovescu cu alţi cîţiva boieri de seamă ca să primească. înfruntînd cele mai mari primejdii. cu turnurile înalte. Cerul senin. îmbrăcaţi în straie ieniceresti. în cele din urmă. crenelate. pe care le ţineau încrucişate. Săriră amîndoi pe cai şi plecară. ca să-l aducă şi pe Ali-beg. Turcii şi tătarii luară loc pe sofale. în numele lui Vlad Călugărul. Cu toţii se urcară pe punte. îi spuse din mers Eufrosin. . begul sosi. Trebuie să aflu numaidecît despre ce este vorba. unde urma să aibă loc întîlnirea. izbutiseră să scape de-acolo. la Nicopole. fusese înălţat la rangul de prim sfetnic.Cei doi străjeri îşi desfăcură halebardele. că Staico din Bucov şi Barbu Craiovescu au fost chemaţi de Ali-beg? Staico din Bucov era însurat cu Caplea. fiica lui Vlad Călugărul şi-a Radei.

Acel cineva îşi smulse de pe cap fesul de marinar turc şi-l arătă lui Ali-beg harta care fusese pînă mai adineauri înfăţişată trimişilor tătari şi valahi. îi răspunse cineva de lîngă el. împreună cu comandantul corăbiei. Pe toţi îi va trage în ţeapă.Foc!.Ghiaurul Ştefan va fi încolţit ca lupul în bîrlog. Ali-beg arăta locurile de unde urmau să înceapă lupta oastea turcească şi tătărască. fusese ascunsă sub fesul său..... frumos împăturită. ci din trei. Pe hartă era desenată Moldova. întîrzia să se întoarcă....Ali-beg făcu un semn şi cineva din suită îi aduse o hartă fixată pe o scîndură lată.. Foc!. Iar pe corabie limbi roşii şi fierbinţi lingeau puntea. focul izbucnise pe corabie nu dintr-un singur loc. . Deooată se băgă de seamă că şi barcazul ardea.Aceasta nu poate fi decît mîna. Planul întocmit cu grijă de generalii lui Baiazid şi care trebuia să ducă la înlocuirea lui Ştefan era întreg aici. Panica se stîrnise pe punte. dar acesta..Foc!.căpitanului Ion. Cu un beţişor subţire. Lăsaţi bărcile!. Foc!. spuse begul.Bărcile!.. Marinarii se repeziră să-l ajute pe Ali-beg şi pe trimisul hanului tătarilor din Crimeea.. În chip cu totul neînţeles. uitîndu-i pe cei doi valahi. De un asemenea ghinion nu avusese încă niciodată parte. .. Numai că şi bărcile fuseseră cuprinse de flăcări. . Ali-beg îşi scoase hangerul: 506 .. nu se ştia din ce motive. Barcazul era departe.. Şi uitaţi-vă pe unde atacăm. Şi tocmai cînd era Ali-beg pe punte! Dădu ordin să se ridice pînza albastră prin care barcazul era chemat înapoi. .. Corabia a luat foc! se auzi un glas.Peste douăzeci de zile pornim.. Prea mult şi-a jucat caii fără pedeapsă. Comandantul corăbiei nu mai ştia ce să facă. Urlă: . Ali-beg spumega.. .. Harta. învelită în piele.. -.... Trecem pe-aici.

era încă puternic. nu. în Dunăre.Aici! chiuiră.. Îşi mişca braţele voiniceşte. căci focul începuse să-i şi cuprindă anteriul. aşteptînd. spaima lumii.. 507 ... bălăcindu-se. marinarii turci se străduiau zadarnic să stingă focul. Iar frica îi da şi mai multă vigoare. .) Trîmbiţele şi tobele răsunau din cetatea Nicopole.. de departe. Ali-beg de-asemenea îmbătrînise. Acesta fusese aprins cu pricepere. În minte şi-l închipuia pe Ali-beg. se auzi galopul cailor.. Nu mai avusese timpul să şi le scoată. Tocmai la timp. Ştefan rîse cu poftă ascultînd întîmplarea povestită de căpitan.Arde corabia pe care se află begul!.Numai de nu li s-ar fi întîmplat nimic alor noştri! se îngrijoră Eufrosin. Aici!. Un fum gros şi urît mirositor se înălţa în fuioare groase spre boltă.Sînteţi aici?.Spune-i lui Baiazid că-l mulţumesc pentru că mi-a trimis întreg planul atacului asupra măriei sale Ştefan! . Să plece în largul fluviului bărcile! Din depărtare. (Corabia avea în cală catran. Pe corabie. cu toată îmbrăcămintea pe el.E căpitanul Ion! Dar nimeni nu-i mai asculta. ceata de călăreţi a lui Ion privea corabia şi barcazul care se mistuiau pe încetul şi se scufundau tot mai mult în apa gălbuie a Dunării. Cineva striga: . . Cu toate astea. Şi căpitanul întrebă: .Îl vezi tu pe căpitanul nostru dînd greş? .. Căpitanul îl apucă pe Ali-beg de umeri şi-l dete brînci în apă... Asta nu. Rămaseră acolo nemişcaţi. Începuse să se însereze cînd. Hainele atîrnau pe el grele. . murmură Eufrosin...Prindeţi-l! .A.

hotărăsc cum vor ei. Drăculeştii... împreună cu Barbu. Îi întregi cuvîntul Ion. Vlad Călugărul.Nu cumva bătrînul Neagoe rîvneşte scaunul domnesc pentru unul din fiii săi? . unde e mai călduţ. Şi.. în care îmi 508 .Ai ghicit. .. pe care l-am urcat în scaun. bineînţeles. cu mustaţa stufoasă. pesemne. Conducerea treburilor obşteşti a încredinţat-o lui Staico din Bucov. un domn slab.Va să zică. Vorbea repede şi în aşa fel încît parcă vedeai aievea cele întîmplate şi pe acela despre care povestea. De-aceea Ştefan rîdea cu-atîta poftă. ginerele său. . îi ascultă orbeşte pe turci. Un zîmbet care-l şedea întotdeauna bine.Vlad Călugărul nu este decît un al doilea Alexandru Aldea. spaima îi înţepenea mădularele numai cît îi auzea numele. Acesta. era parcă anume făcută pentru zîmbet.. Cu toate că nici dintre Drăculeşti. Acesta îi aducea pe chip un fel de lumină. Lui Ştefan îi plăcea felul de-a istorisi al lui Ion. Neagoe-banul de la Craiova şi ceilalţi trei fii ai săi au hotărît să facă tot ce le stă în putinţă ca să-l aşeze pe Barbu domn.Ştia că Ali-beg îi prinsese frica lui Ion în urma păţaniei de la Gherghiţa. La un sfat de mare taină al familiei. Pe masă fusese întinsă harta cu liniile de desfăşurare ale atacului. deoarece faţa bălană a domnitorului. şi să-şi mănînce îmbucătura în linişte. . cît şi. la mîna anumitor boieri. fără să se ostenească prea mult. .. . dar cu-atît mai vîrtos cînd îl mai şi vedea. aşa cum fusese întocmită de strategii cancelariei lui Baiazid. care-l făcea pe cei din preajmă să se simtă bine.Ambiţioasă familie! Numai că le stau în gît atît Basarabeştii. Nesocotind nevoile şi voinţa ţării.Un domn care vrea să stea ca pisica pe vatră. Dar rîsul i se potoli şi se sfîrşi într-un zîmbet. măria ta. Chipul lui Ştefan se mohorî.

Norodul se mai gîndeşte la el? .. potrivit vrerii norodului. Potrivit acestei hărţi. care lucrau la ridicarea noii cetăţi de apărare a măriei sale. Vestiţii meşteşugari ai tîrgului. Şi că se va-ntoarce într-o zi. am fost ca nişte fraţi.Ce bărbat a fost Ţepeş! recunoscu Ştefan. .Eh! O să trăim şi-o să vedem! zise într-un tîrziu Ştefan. planul? Bucuros de faptul că reuşise să aducă harta. Ştefan rămase pe gînduri. trudeau cu hărnicie. Ar fi bine totuşi să ştim ce va face sultanul. Cu toată deosebirea de vîrstă şi fire.Aşa se crede? . Dar cea mai mare larmă o făceau tot ucenicii meşterilor pietrari. dreptatea! . ca să-l gonească pe turci. Ion îşi dete cu părerea: .. Se găseau în casa cea veche.Baiazid-Veli este un sultan nestatornic în orice şi asta mă face să cred că şi-l va păstra. Un oştean asemenea lui la cîrma Ţării Romăneşti ar făptui minuni.pusesem toată nădejdea. în lume. Unii în fierării. * 509 . . Că va împlini în ţară şi. din tîrgul Romanului.Norodul vrea să creadă că măria sa Vlad trăieşte ascuns pe undeva. Cetatea se construia pe malul stîng al Şiretului şi trebuia să fie gata cît mai degrabă. Îşi va păstra.Cred că şi-l va păstra. sau nu. nu pare să se ridice încă vreun vlăstar care să întoarcă ţara. la vremurile lui Mircea sau ale măriei sale Vlad. dogării.Aşa!. urma ca el să pătrundă în partea de sus a Moldovei. pielării. . De pe uliţe pătrundeau zgomotele obişnuite ale vieţii de fiecare zi. domnească. abagerii şi-n cîte şi mai cîte ateliere de meşteşugărie. împreună cu măria ta. olării. pe care chiar ieri îi cercetase măria sa Ştefan. alţii în cojocării.

. Un slujitor de credinţă trimis de domnitor se afla şi el acolo. . şi-a pierdut şi auzul şi văzul. continuă să lupte. rănindu-l greu la cap. cuprins de spaima morţii. către Chilia şi Cetatea Albă. Îl însoţeau hanul Mengli Ghirai şi Vlad Călugărul. îl înştiinţă Sofronie. cu sîngele şiroindu-l din răni. Oricine altul s-ar fi lăsat învins. încît l-a cuprins o sfîrşeală din care nu s-a mai trezit nici pînă astăzi. Aflînd Baiazid că harta căzuse în mîinile lui Ion dăduse poruncă să se schimbe planul. fără să mai aştepte sosirea măriei sale Ştefan. Şi-acuma zăcea.L-a durut prea mult această înfrîngere pricinuită de frica unui pîrcălab bicisnic! adăugă trimisul. este adevărat. sta gata să se prăbuşească. pentru a vedea cu ochii lui ce se întîmplă cu Ion. în mînăstire. . cu toate nesfîrşit de marile lui armate. pe-o laviţă.Mai vorbea. în urma despicăturii din ţeastă.Dar cum de i s-a înrăutăţit atît de mult şi aşa de repede starea? Cînd a fost adus aici încă mai vorbea. Căpitanul. se îndreptă. mîhnirea lui a fost atît de-adîncă. Ştefan avusese dreptate. Lupta fusese crîncenă. unde oricum n-ar fi izbutit să pătrundă. abia cînd. Părăsind ideea de a urca în Moldova de sus. încercuit de tătari. O suliţă îl lovise în umărul stîng şi-o sabie îi despicase coiful. Cînd însă a aflat că unul dintre pîrcălabii Chiliei. Fierbinţelile nu mai încetează.Toate leacurile folosite de mine nu i-au ajutat cu nimic.Căpitanul zace într-o chilie a mînăstirii Bistriţa moldoveană. împotriva voinţei tuturor celorlalţi luptători din cetate. fără speranţa de-a mai scăpa cu zile. Şi bănuiala mea este că va muri curînd. mai ales în jurul Chiliei. dar Ion. . încredinţat de Ştefan celui mai vestit lecuitor din cîţi se găseau pe vremea aceea în Moldova. Nu trebuie să uităm 510 . călugărul Sofronie. i-a deschis porţile lui Baiazid. Rana i s-a obrintit. şi-a pierdut firea şi. Şi Ion căzuse rănit. Vîlsan reuşi să-l tragă din bătălie.

Soarta sa. De-aceea a luptat.ce trebuie făcut într-o asemenea împrejurare. Aşa că. bineînţeles fără ca muribundul să-şi dea seama. Osteniţi. trist. poate. pe urmă. adică Dănuţ şi Ioana. măria sa te roagă să-l primeşti şi să-l găzduieşti familia. cu-atîta deznădejde sub zidurile ei. Şi numai Draga a rămas să-l vegheze pe căpitan. capul: . simţindu-l alături pe cei dragi. însoţiţi de Draga. în care se puseseră mai multe 511 . din păcate. . .Ce folos că Baiazid a fost. Nădăjduieşte măria sa că. Plînseră. şi nu voiau să se mai despartă de el. Şi nu mai poate să se lecuiască. Copiii se azvîrliră la pieptul tatălui. poate. mai curînd decît erau aşteptaţi. cu părerea Sofronie. amărît. căpitanul Ion! Sofronie îşi clătină. silit de ostile măriei sale Ştefan să se retragă dincolo de Dunăre. i s-a împrăştiat în tot trupul. sosiră. . copiii au fost culcaţi. într-adevăr. Şi va da tot ajutorul ca aceasta să poată ajunge aici cît mai grabnic. Nimic nu trebuie precupeţit cînd este vorba de căpitanul Ion! Familia. Chilia şi Cetatea Albă. iscată întîi în inimă. îi sărutară chipul. au rămas în mîinile lui? lată ce i-a otrăvit sufletul! Otrava. viteazul căpitan îşi va reveni. a poruncit să i se înştiinţeze familia. Cu greu. Fata adusese cu ea nişte leacuri. ci şi groparul rnînăstirii Bistriţa . ştiind eu . ce va veni curînd.că la cetatea Chilia a ţinut cel mai mult Ţepeş.Cu toată această părere a sfinţiei tale. pe cît este cu putinţă mai bine. În primul rînd o unsoare. Nimic nu-i mai poate lecui. în vremea cînd el o stăpînea. îşi dete.care sînt nu numai lecuitorul. mai glăsui trimisul. cu ajutorul bunului Ştefan. am luat toate măsurile trebuincioase pentru ca moartea căpitanului să nu ne găsească nepregătiţi. dacă aceste două puternice cetăţi.Măria sa Ştefan. oricît s-ar strădui măria sa. este pecetluită. Sofronie şi Draga îi desprinseră de-acolo.

Faţa căpitanului. pe cînd mai trăia. fata îl îndrăgise pe Ion. înainte ars de soare. fata îi unse întîi rănile. picătură cu picătură. nu se ung rănile cu ea prea tîrziu. Unii dintre aceştia veniseră. Ştefan însuşi se repezise o dată să-l vadă. după atîta suferinţă. Ştefan vodă văzu cu acel prilej ceea ce nu văzuse încă nimeni.pătlagina. bineînţeles. se subţiase. nopţile. Ştia că nu putea fi auzită. Multe săptămîni rămase apoi Draga neclintită lîngă bolnav. Nu recunoştea pe nimeni. Astrul strălucitor al zilei îşi trimitea prin ferestruică razele călduţe. smîrdarul şi ghiocelul de munte. Era o dimineaţă însorită. Aceasta se petrecuse cu mult înainte de a fi avut prilejul să-l vadă şi să-l vorbească. . de altfel. Bolnavul se simţi mai uşurat. neobosită. Conştiinţa nu-i revenea. dacă. la căpătîiul rănitului. Căpitanul continua să se zbată între viaţă şi moarte.Îl iubeşti? o întrebă pe fată. îi spusese fetei că nu se află vreo unsoare mai bună decît aceasta în toată lumea.la vremea înfloririi . se albise. ca să-şi ia rămas bun. totuşi. între acestea numărîndu-se untişorul de cîmp . Acolo o întîlni pe Draga. Draga se apropia de urechea lui. Tatăl şi fratele său îi povestiseră atîtea despre 512 . Rămînînd singură cu rănitul. apoi îi pregăti o băutură îndulcită cu miere şi i-o turnă în gură. îi vorbea. Obrazul lui. Draga îşi ridică uimită capul şi roşi pînă la rădăcina părului. Şi. De unde-l aflase această atît de bine păstrată taină măria sa? într-adevăr. Deşi nici unul dintre ei nu putea crede că un viteaz ca Ion se va da pradă morţii cu-atîta uşurinţă. Bunica. Ochii îi stăteau închişi sub pleoapele grele.buruieni. Cîteodată. Şi alte felurite băuturi întăritoare o învăţase bunica pe fată să fiarbă. Îi amintea de copii şi de voiniciii ce-l aşteptau în Ţara Romănească.

Pe fată. Dvera înfăţişa biruinţa asupra morţii. Domnul adusese cu sine o minunată dveră . La întrebarea lui. Nu e nevoie să-ţi ascunzi simţirile. Mai ales că Ştefan. hai. semeţ. Venise apoi vremea să-l cunoască în pridvorul casei lui Neagoe de la Craiova.o perdea lucrată din porunca lui pentru porţile împărăteşti ale mînăstirii. 513 . Iar din baladele cîntate în popor. o îmbărbătă. măria ta.Hai. . înainte de plecare. aflase alte multe însuşiri ale vestitului şi credinciosului căpitan al lui Ţepeş.Ajută-l să se vindece. fata se dădu pe faţă. orice s-ar întîmpla. .Te voi asculta şi voi lupta pînă la capăt pentru viaţa căpitanului Ion. al vieţii ce poate învinge moartea. cinstea. în clipa aceea. curajul şi înfăţişarea lui. Se apropiase de el. Căzu în genunchi înaintea măriei sale. Şi că. cînd viaţa l-a încercat atît!» . o îndemnă domnul. dar inima i se oprise în piept. Dragostea fierbinte şi curată a unei tinere fete sluleşte cîteodată lecuirii unui rănit mai mult decît toate fierturile. îl încredinţă ea. Căpitanul i se înfăţişa întocmai aşa cum şi-l închipuise în visurile ei de fată: frumos. împreună cu toate celelalte fete menite a fi trimise lui Ali-beg. gîndise ea. Ea însăşi nu-i vorbise nimic. o trezise. Ştefan din gînduri. aşa cum li se întîmpla celor mai mulţi dintre oamenii care aveau fericitul prilej de a se afla în apropierea voievodului. «Nici nu este de mirare. gîndul acesta. îi sărută poala hainei şi îi destăinui cinstit că este cel dintîi bărbat pe care inima ei l-a îndrăgit. însă cu o privire blîndă şi chiar puţin amară. Şi mie-mi este drag. o mai îndemnă încă o dată să nu se lase înfrîntă. oblojelile şi toate celelalte leacuri din lume. Mărturiseşte pe faţă. nu va mai iubi pe nimeni altul în viaţă.vrednicia.

El era omul în care căpitanul avea cea mai mare încredere. Deschidea ochii. Draga îi vorbea.Numai că lunile treceau. . începu să se lege. Nu se mai zbuciuma atît în somn. Şi osul. Dar de auzit se părea că începuse să audă şi încă din ce în ce mai bine. Lupii dădeau tîrcoale tot mai apropiate satelor. fără ca el să-şi întoarcă privirile spre ei şi fără să dea cel mai mic semn că-l aude şi-l înţelege. Venise toamna. Ceea ce o turbura pe Draga cel mai mult era faptul că Ion nu îşi revenea nici un moment cu totul în fire. nopţile Draga îi cînta şi-l povestea ca unui copil. încă se mai jucau prin ogradă. lui îi încredinţase conducerea cetelor sale. Dănuţ îl apuca de mînă.Copii. Şi. deşi se apropia seara. Într-o seară poposi la mînăstire Vîlsan. Draga observă că încerca să-şi mişte şi degetele. Corpul îi era înţepenit. şi Ion reuşi să-şi întoarcă spre ei nu numai ochii. Treptat. Ioana i se anina de gît. fetei i se păru că rănitului. Se-apropia iarna. De-aceea. îi apare un zîmbet pe buze. Începuse să se aprindă focul în vatră. tatăl vostru zîmbeşte. Vîlsan încercă să-l povestească cîte ceva din cele ce se petreceau în ţară sub cîrmuirea lui Vlad Călugărul. treptat. A fost pentru prima oară cînd Ion şi-a întors puţin ochii către cineva. Ion îşi îndreptă tot mai des privirile către copii şi Draga. Şi Sofronie şi-a dat cu părerea că bolnavul merge spre bine. în timp ce ea îi vorbea. Nu se putea mişca. îi chemă ea pe Ioana şi Dănuţ care. În altă zi. Copacii desfrunziţi de pe dealuri se frămîritau în vînt. Sofronie la fel. ci şi capul. Amîndoi alergară într-un suflet. înainte de a cădea sub zidurile Chiliei. dar aceştia căutau în gol. Şi suferinţa continua să stăpînească fiinţa celui drag. 514 . în ţeasta lovită. Este adevarat că fierbinţelile îi mai trecuseră.

Cred că ar fi bine să amînăm întîlnirea pe mîine. fără să poată însă rosti nici un cuvînt. zise Sofronie. Draga mergea pe şaptesprezece ani. Nici vorbă!. Am trăit astăzi cu toţii tulburări prea mari. îmbrăcat într-o zeghe miţoasă. Aflaseră totul şi se grăbiră să intre în chilie. Căpitanul este ostenit. călăuziţi de Sofronie şi primiţi cu destulă nemulţumire de Draga. . pţin chilie. Voia să vorbească.Să trăieşti. Numai să nu întîrzie în chilie prea mult. Îl auzise bine pe Sofronie. îl înveli pe Ion şi mai bine sub cergi şi îi aduse licoarea din buruieni pregătită cu mîinile ei. Întîiul care păşi era un bărbat ager. să-l vadă pe căpitan. 515 . Dănuţ pe şapte şi Ioana împlinise cinci.Oaspeţii stăruie. Sofronie îi vesti sosirea unor noi oaspeţi. deschidea gura. dar văzîndu-l pe tustrei jucînd prin chilie nu ştiai care dintre ei era cel mai copil. . Ion îşi întoarse din nou capul.Bine! se învoi cu greutate Draga. Cînd ajunse la ei. îl mîngîie pe obraz şi începu să joace de bucurie. deşi puţin cam vîrstnic. Obrazul. Şi vor. care urca de la mustaţă spre ochi. Aceştia îi spuseseră călugărului că sînt nişte susţinători ai cetelor de răzvrătiţi. era brăzdat de urma închisă a unei răni. pe partea stîngă. Mîine vor pleca în zori. Aţîţă focul. .. Începe să se însereze.Nici vorbă!.Îi apucă degetele. căpitane! îi ură el cu glas răsunător. îşi încleşta şi-şi descleşta degetele. ţinîndu-l pe amîndoi copiii de mîini. Călca ţanţoş şi se vedea că fusese oştean. neapărat. .. aceştia tocmai îi iscodeau şi pe ceilalţi călugări asupra stării sănătăţii căpitanului. Se ridică de pe laviţă? Umblă? Mînuieşte armele? Şi altele de felul acestora. spuse Draga. Tocmai atunci. Sofronie alergă să-l înştiinţeze pe călătorii care aşteptau afară că sînt bine-veniţi. . i le încălzi între palme.

sub cuvînt că bolnavul. chilia. agitate. Străduinţa îl făcea să răsufle greu. pe perete. aşezată pe un scaun cu spătar. Degetele i se zbăteau. carel veghea. prin toate colţurile. de altfel. bine. fata îl căută pe Sofronie şi-l spuse că este neliniştită. să se simtă numaidecît în apele lui. Vru să mai adauge ceva. pe dedesubt. fugar. Bine că te-am văzut cum arăţi! Mă bucur. un subţiratec uşor aplecat de spate şi cu capul pleşuv. 516 . .. .. . Al treilea se apropie de laviţă. . Şi cu aceste cuvinte se despărţiră. În veci. Cu toate astea. Avea o haină lungă de şiac. Făcliile fuseseră stinse.Pentru ce? rîse Sofronie.. Acesta cerceta. cu atenţie. Fata îi puse palma micuţă şi caldă pe frunte. asupra săbiei.... din porunca lui Ştefan. dacă s-ar fi uitat cineva cu atenţie. Către al treilea mai ales se îndreptară privirile bolnavului. căpitanul întîrzia să adoarmă. agăţată la căpătîi. Draga. cu spatele la ceilalţi. Căpitanul arată din ce în ce mai bine. însă.. ar fi văzut că purta o cămaşă de zale. Cu ajutorul lor ai să te poţi odihni. Acesta gemu şi era limpede că voia să spună ceva.Să-l lăsăm să se odihnească! luă iar cuvîntul al doilea.Eşti ostenit. hai? îl întrebă întîiul.. somnul.Am venit să te vedem cum te mai afli! adăugă al doilea. Fruntea-i era îmbrobonată de sudori. îl simţea cum încerca să se mişte. cînd se va vindeca.Am adus nişte leacuri din ţară. dar Draga îi rugă să părăsească încăperea. După plecarea celor trei. Sabia care fusese. Ea se sfii să-l spună că alta îi este pricina îngrijorării. În chilie nu mai ardea decît sîmburele de lumină al candelei. Al treilea se strecură şi el pe uşă. zise încet. Şi ochii i se opriră.. Draga văzu că ele se mişcau cu mult mai liber decît înainte. ca de obicei.

Parcă se mai liniştise. pe laviţă. Bolnavul gemea pentru a doua oară în acea seară.Prin minte. cu barba colilie. . ocrotitul lui Ştefan. Laviţele sînt largi. aproape de palma lui. cugeta'Draga. Încercă să înţeleagă ce voia să spună Ion. Iar Ştefan poruncise ca totul să fie îngăduit cînd era vorba de sănătatea şi binele căpitanului Ion. Nici n-o să se simtă. făcînd parcă să ţîşnească din ele scîntei. Fusese deci vorba de copii. . o fată tînără. Şi de cine te îngrijorezi? De cei care au venit? Te temi pentru copii? Ochii lui Ion scînteiară. îi iau şi-i culc pe laviţele slugilor din cuhnie. Cu degetele încordate. Dar cum să te las singur? Să n-am grijă? Să mă zoresc? 517 . «Nu mai încape vorbă. Şi asta numai fiindcă rănitul era un oştean de frunte şi. ce se va întîmpla?» Ar fi vrut să alerge la Sofronie. Deodată pricepu.Ce să fac? îl întrebă Draga. Privirile li se ciocniseră ca nişte săbii de oţel. se străduia. Draga luă o aşchioară din vatră şi cu ea aprinse din nou făclia. Nu se cuvenea! Şi ce-ar fi spus. ea.Sabia o doreşti? Dar cum să ţi-o dau? Nu o poţi ţine în mîini. pe deasupra. Ochii acestuia se îndreptau spre sabie. gemu a treia oară. stareţul? Şi-aşa de-abia se învoise s-o găzduiască în mînăstire. pe urmă. să năvălească în crugul nopţii la un bărbat în chilie? Chiar dacă acesta era călugăr şi. Numai că aşa. fără să izbutească. Luă sabia din cui şi i-o puse lui Ion în partea dreaptă. Să-l ia din chilia unde-şi aveau culcuşul pe-aceeaşi laviţă cu ea şi să-i mute? Draga se zbuciuma chinuită de întrebări. slugile obosite. Văzînd că nu reuşeşte. să-i prindă mînerul. fără temei. Şi sigur că se urăsc! Doamne. pe deasupra. copiii şi ei adormiţi. Să mut chiar acum copiii? Bine. s-au recunoscut. revăzu clipa cînd privirile lui Ion se întîlniseră cu acelea ale bărbatului îmbrăcat în haină de şiac.

Şi vă repeziţi la căpitan. ar fi înjunghiat-o. într-adevăr. l-ar fi răpus pe căpitan şi. Cu el va merge uşor. Pe de altă parte. să fie prea tîrziu. Şi dacă am terminat şi cu el. Faceţi-i de petrecanie. Pe urmă. spuse el.Vom fi răsplătiţi din plin! Pentru ce să fie răsplătiţi? Pentru moartea lui Ion? A copiilor? Cine erau oamenii aceştia? Vru sa strige.Ştim! răspunse chelul.. nici vorbă. călugării ar fi sărit. Întîi ieşi cel cu haina de şiac. Unul dintre bărbaţi trecu pe lîngă ea. Dar cum putea să învinuiască nişte oaspeţi ai mînăstirii care nu făptuiseră nimic? Numai pe nişte vorbe ascultate de ea dincolo de o uşă şi pe nişte bănuieli iscate dintr-un schimb tăios de priviri? Ar fi copilăresc. Părea a fi o căpetenie. dar recunoscu uşor vocea aceluia care intrase întîiul la Ion în chilie: . răspundeţi. în ajutor. Fata se ascunse după ieşitura de lîngă scară a peretelui. Ştiţi unde dorm? . Gheorghe. Fata abia mai răsufla. Bateţi uşor şi cînd fata vă-ntreabă cine sînteţi. prea tîrziu. Vorbeau destul de încet.Păşiţi cît puteţi de încet. Ţinea în mînă un hanger. Din mers auzi nişte glasuri. şi-al treilea. Cerul era acoperit de nori. Pe sală şi pe scară. peste foarte puţin timp. s-ar putea ca. Strigînd. Veniseră înarmaţi cu hangere şi pumnale. N-apucă să-şi termine gîndul. Deschise uşa şi se furişă pe sala rece de piatră. Astupaţi-i gura.. alergăm la copii. sufocînd-o. pe Dănuţ şi Ioana. . şi uşa lîngă care se afla scîrţîi. poate. tu. să răspunzi: «Părintele Sofronie!» Pe urmă înşfăcaţi fata. N-are cum să se apere.Draga îl înţelegea tot mai bine ce spunea din ochi. Nici n-ar fi apucat să dea alarma. 518 . întunericul puteai să-l tai cu cuţitul. Spaima o strîngea de gît. La cea mai mică mişcare a ei. Să nu vă simtă călugării. Nu mai putea rosti nici un cuvînt. dacă nu cheamă imediat pe cineva în ajutor. Era acela cu haina de şiac. O atinse cu mîneca. Acum era. Ieşi şi-al doilea. sigur.

.Parcă. .. în cap.. Mîna celui în zeghe miţoasă se ridică. Vîrful armei se înfipse în lemn. Să trag zăvorul şi apoi să chem în ajutor.Vîră-i hangerul în piept! Ce mai aştepţi? mormăi omul în haină de şiac.Afară! «Copiii. cum el este fără apărare. Acesta este lucrul cel mai bun. dar o mînă îi cuprinse pe neaşteptate. În suflet simţea şi ea crescîndu-l o putere ca de bărbat. umărul. Se trase în umbra zidurilor şi se grăbi. Aplecîndu-se.. Simţi o furie cum nu o mai încercase niciodată.Unde e? zise cel de-al doilea. Draga lupta ca un flăcău. N-am apucat să-l pun la adăpost. Bărbatul scrîşni: . Draga se aplecă şi se feri într-o parte. repede. gîndi Draga. zise unul. mi s-a părut că umblă cineva. o piatră mare. întîlnise cu mîinile. O apucă şi-l izbi.» Aşa făcu. Pe urmă ar fugi. S-ar repezi la chilia unde doarme Ion.. Porni iute în vîrful picioarelor. Atinse ivărul. pe cel de-al doilea.M-a orbit!. din spate. l-ar străpunge într-o clipă cu săbiile. Şi. Dincolo de colţ e chilia unde se află Ion.. 519 .Caii i-aţi lăsat afară? . . Se întoarse şi înaintea ei îl văzu pe bărbatul în zeghe miţoasă. Omorîţi-o! Şi el însuşi lovi cu hangerul. ajunsă cine ştie cum pe-acolo. cu toată tăria. Încotro s-o iau? Dacă m-aş depărta puţin şi-aş striga? Ucigaşii n-ar pierde zadarnic vremea. Se repezi cu unghiile drept în ochii celui care o ameninţa. Numai că Dragăi orice spaimă îi trecuse. Draga îl auzi. pe jos. Ce să fac? Ce să fac? Să mă reped în chilie. A ajuns. Ascultase odinioară povestindu-ise despre Oltea şi neînfricarea sa. Se rezemă de uşă..Ce vreţi? Nu vă las înăuntru! . Tăişul ascuţit al hangerului sclipi într-o fărîmă de lumină scăpată printre nori. Însă repede..

Văzu uşa chiliei deschisă. pe care o lăsase înăuntru aprinsă. numai într-un fel de cămăşoaie lungă. «Ion! Atunci. o lumină ce i se părea orbitoare. prin întredeschizătura uşii. priveliştea cea mai neînchipuită îl aştepta.M-a orbit. O prinse de veşminte.. îmbrăcat în cămăşoaia lui largă şi lungă pînă la pămînt. lovit în cap. Dar fără să le mai aştepte răspunsul. în haină de şiac şi cu privirea cruntă? Pe sală se făcu lumină. Ajutor!. din pînză de cînepă.. de mînă cu Ioana. Cînd colo. răspîndea. strîngîndu-şi cu mîna stîngă. Sofronie.Ajutor!.. Pe negîndite se ivi şi Dănuţ. bărbatul cu ochii crunţi trebuie să fi şi pătruns înăuntru!» Strigă: . Îl izbi şi pe cel cu zeghea miţoasă în cap cu piatra. M-a orbit!. În chilie. L-au răpus pe căpitanul Ion!.. «L-au omorît pe căpitanul Ion?» . bănuind ce s-a întîmplat. se năpusti în chilie. alerga bezmetic. bîjbîia prin beznă.... nelegiuita!. Cel de-al doilea. bluza ruptă. la piept. Făcliile se aprindeau pe de-a rîndul. pătrunse înăuntru ca adus de furtună. Făclia. se ivi Sofronie. Draga îi ridică hangerul căzut şi.Întîiul. 520 . Unde era însă cel de-al treilea. cu reteveiul în mînă.. Toaca începu să bată. Uşile celorlalte chilii începură să se deschidă.. se aştepta să-l găsească pe Ion zăcînd pe laviţă într-un lac de sînge. şi cu un retevei gros în mînă.Cu voi ce e pe-aici? îi întrebă pe cei doi. Cei doi bărbaţi cu capetele sparte se văicăreau. Acesta se clătină şi se sprijini de zid. ţinîndu-şi amîndouă palmele pe ochi: . Cel dintîi. cu ochii sîngerînd. şi asta o făcu să se tragă puţin deoparte. căzuse în patru labe şi se zvîrcolea de durere pe lespezi.. Bluza-i pîrîi....

Simţind ce se petrece afară. Acolo.Căpitanul Ion era în picioare. în braţele părintelui lor. se-auzeau paşii lui Sofronie şi glasurile celor care ieşeau din chilii. cu sabia în mînă. căpitanul. Din spate. ci încă să-şi mai apuce şi sabia. la Suceava. odată cu această întîmplare. istovit. îşi adunase toate puterile şi izbutise nu numai să se ridice de pe laviţă. la picioarele lor. . înaintea lui. văzînd că nu mai are nici o scăpare.În genunchi! îi poruncise Ion ucigaşului. sabia tăioasă a lui Ion. cu un hanger în mînă. ucigaşul . Intîmplarea aceasta îi tăiase pe jumătate avîntul. . şi anume că Draga lupta pentru viaţa lui. Iar cei doi soţi de nemernicii ai iui se tăvăleau afară. Năvălind în chilie. adăugase Draga. . îşi aruncase arma .rămăsese încremenit. fericiţi. Se simţea împrospătat. Draga avea şi ea în amîndouă mîinile cîte un hanger. Totuşi. Draga plîngea şi rîdea în acelaşi timp. arătîndu-l pe Ion. Copiii se repeziră. fără putinţă de-a se mişca.S-a ridicat din morţi! apucă să bîlbîie Draga. se vedea ucigaşul cu ochii crunţi. unde-l aştepta o osîndă aspră.pe care i-a ridicat-o tot Draga . se lăsă să cadă pe laviţă. Cu sabia ridicată.tot un năimit al înaltei Porţi şi care mai avusese de-a face cîndva cu Ion . Iar în genunchi. Atunci se năpustise în chilie şi Draga. Braţele şi picioarele şi le mişca în voie. şi iată-l în picioare. Limba i se dezlegase. se îndreptase spre el cu hangerul întins.şi căzuse în genunchi. Ucigaşul cătă spre dreapta. 521 . aflat pe calea vindecării. De frică. vreun zăgaz al sîngelui. În timp ce ucigaşii fură trimişi sub pază domniei. pe jos. căpitanul. parcă i se rupsese ceva. Cînd Sofronie intră. Lui Ion. Îl ştiuse pe căpitan lungit pe laviţă. era Draga. Sîngele-l curgea prin vine năvalnic.Şi azvîrle-ţi hangerul.

522 . copiilor.. privind-o pe Ioana mustrător. vă trebuie o mamă. nici n-avea cum să. ce e drept. cu o seriozitate aproape bărbătească. însoţit de copii şi Draga. Căpitanul îl asculta neclintit. .Mi-am adus aminte de moartea mamei! . înaintea lui Ştefan.Vezi. Nici un copil nu trebuie să rămînă fără grija şi dragostea unei mame. răspunse în locul băiatului Ioana. . Îşi mînui armele. căpitane. face o adevărată minune dragostea. şi căpitanul. o soră. O soră. care. . aveau cele mai bune urmări. Draga o lăsă pe Ioana din braţe.Avem o soră mai mare care ne ţine loc de mamă. Inima-i zvîcnea. însă. Încetul cu încetul devenea iar omul de altădată. sărutîndu-l fierbinte obrajii. Sprijinit de fată.Pentru ce plîngi? îl întrebă voievodul. plecară la Suceava. laolaltă cu copiii. Ea este. şi o foarte bună mamă a copiilor tăi. . Căpitanul îşi privi copiii. pe care o iubim foarte.Leacurile pe care Draga i le dăduse. pe cîte am auzit. Dănuţ sta drept. Draga o îmbrăţişă şi ea pe fetiţă. Te-ai vindecat şi viaţa i-o datorezi în primul rînd ei. Nu mai trecu mult timp. atîta vreme. i-am spus acestei frumoase fete că unde nu pot izbîndi leacurile. continuă voievodul. glăsui Ştefan cînd i se înfăţişară tuspatru. şi-o mai amintească pe Oltea.Noi avem o mamă. Ochii lui însă erau umezi. unde-l chemase domnul. I se aduse şi calul. căpitanul se putea plimba acum prin ogradă. Goni cu el peste cîmpuri. . aflînd vestea. foarte mult. Se repezi la Draga şi-o prinse cu amîndouă mînuţele de gît.Sărmana Oltea s-a dus! Şi vouă. se bucură nespus. cu dragoste şi grijă. o corectă băiatul. într-o ţinută de adevărat oştean. Ştefan.. apăsă el pe cele din urmă două cuvinte. Se juca.

. Trebuia să asigure hrana oştenilor şi-a animalelor. zise. pe care-l îmbrăcase ca să-l facă plăcere lui Ali-beg. * Vlad Călugărul. care-l plăcea atît de mult. Are dreptate Dănuţ. Numai că prietenia acestora era doar a celor de sus.Moldovei. Priveliştea era înfricoşătoare. una dintre cele mai mari din cîte năpădiseră vreodată pămîntul . la loc de cinste.Aşa e. Norodul n-avea nici un folos de tras dintr-o astfel de prietenie. prin înţelegerea dintre Baiazid al II-lea şi Vlad Călugărul. Şi întreg pămîntul se zguduia sub această uriaşă năvală ce se îndrepta spre Moldova. Ţara Romănească şi Poarta. aşa după cum i se dăduse să înţeleagă. care trebuia să sosească dintr-un ceas într-altul. bine înarmate. ci dimpotrivă. Aceasta afară de atîtea şi atîtea alte angarale. La Siret se opriră pentru a-l aştepta pe Ali-beg. între care. cu toate poruncile şi ameninţările domniei de-a nu-şi părăsi 523 . Tustrei îngenunchiară înaintea voievodului. prietene. care deschideau drumul. De sub poalele hainei i se vedeau şalvarii roşii. călări pe cai negri. Încît. Caii acestora fuseseră aleşi numai albi. al cărei număr exact Vlad Călugărul nu-l aflase. După ei. Sînt sora lor mai mare. Armele oştenilor otomani sclipeau. tobele răsunară. Şi gărzile de spahii. veneau achingiii. călărea în frunte pe un cal murg. În sfîrşit. carele pentru transporturi şi bărbaţii de dîrvală. Şi numai Ion rămase ca să mai vorbească împreună cu domnitorul lucruri de-ale războiului şi păcii. Acesta le făcu semn că pot părăsi încăperea. Caii tropoteau. se vedeau Staico din Bucov şi Barbu Craiovescu. deveniseră. în haina lui verde. se iviră. Îi apucă pe amîndoi copiii de mînă. Acesta venea cu o armată. chipurile. bogat împodobită. De-a dreapta şi de-a stînga lui se aflau sfetnicii. dar trebuia să fie.

Vlad Călugărul şi suita lui descălecară. Slujitorii îi aduseră pe o tavă pîine şi sare. împreună cu domnul. Descălecă. Vlad Călugărul se strîmbă. una dintre cele mai aspre porunci era aceea ca drept-credincioşii să nu soarbă nici o picătură de vin . Aceştia. Cu o zi înainte plouase şi begul se mînia cînd era silit să calce cu cizmele prin noroi. haina verde şi bogată a domnitorului. ce-l drept fără să vrea. Armata musulmană înainta către rîul Siret printr-un ţinut pustiit de locuitori. în cartea sfîntă a otomanilor. nici o întîlnire a begului cu Vlad cu toate că se dădeau drept prieteni .fără ca domnitorul valah să nu fi fost jignit.„prietenii lui vodă”. oamenii piereau ca duşi de vînt. Voievodul gustă. Înainte de a gusta din friptura de pui. fusese întins pe pămînt covorul acela persan. Ridică de pe 524 . Voievodul înţelese. .cu toate că. Se stăpîni şi înaintă cîţiva paşi pînă ce ajunse pe covorul persan. Cîteva firimituri îi ajunseseră şi pe obraz. dar nu îndrăzni să se şteargă. N-avusese loc. apoi se lăsară pe burtă. de cum se auzea că se apropie otomanii . Mestecă puţin pîinea şi apoi o scuipă. Alte covoare lungi şi înguste fuseseră întinse pînă la cortul în care begul urma să se odihnească trei-patru ceasuri şi unde avea să se hrănească. hakan Vlad. din porunca lui vodă. Coranul. în cinstea lui. Mişcarea fusese atît de lină încît turcul nici n-o simţi.Ali-beg făcu un semn. îngenunchiară. În timp ce se hrănea . Şi vodă îi întîmpină pe otomani. strălucirea ta! Ali-beg rupse o bucată de miez din pîine şi o muie în sare. cu povara pe spate. de altfel. . otomanul rupse şi îi întinse o bucăţică lui Vlad Călugărul. Astfel că. Vreau să văd dacă pasărea ta n-a fost otrăvită. stropind. şi-abia atunci Ali-beg catadicsi şi el să mănînce.casele.Mănîncă. de pe cal.Bine-ai venit. făcînd primul pas. pe spinările încovoiate a doi arapi.

Barbu şi ceilalţi mari boieri.Te-am chemat.. vegheat de arapi. curînd.. îl înştiinţă pe Ali-beg cineva. fiindcă am să întorc pe dos Moldova.Unde e Bradomir? Bradomir (pe numele lui adevărat Bradmer) era un mercenar. fă ca în luptă să nu dau ochii cu Ştefan.. Deodată trîmbiţele începură să sune. . din viile de pe Olt. Ajută-mă. Încălecă şi.o tavă de-argint aşezată lîngă divan un ulcior cu vin dulce de Drăgăşani. 525 .Ai să vezi. se răsturnă pe divan şi. începu. înconjurat de Staico din Bucov. Calul îl aştepta în uşa bisericii. să m-ajute şi să nu mă părăsească de la-nceput. care se ţin fraţi cu cei ai Moldovei.Se află alături de Ştefan şi căpitanul Ion. Lui Vlad i se muie de tot curajul. chemînd astfel slujitorii să-l dezbrace. Bărbia îi tremura. Îţi voi spune după ocuparea cetăţii. Vlad Călugărul se ruga în biserică: «Doamne. cel care m-a urcat în scaun.. Doamne! Ajută-mă!» Aprinse la altar lumînări pentru vii şi la ieşirea din biserică pentru morţi. Ce să fac? Sînt silit să mă plec sultanului.. îi rosti voievodului begul. dulce şi aromat. Voi pustii Suceava şi voi aşeza un nou domn. răspunse din vîrful buzelor begul. ca să nu năvălească şi-n Ţara Romănească şi să fie mai rău. porni. . căpitani şi slugi. Se şterse la gură cu mîneca şi oftă. Făcuse un timp parte din oastea lui Ali-beg. miluieşte-mă. Bătu din palme.Pe cine? se grăbi vodă. fără să se sinchisească de prezenţa voievodului. Nimic nu-i făcea mai multă plăcere decît vinul acesta. Dar de peste un an se tocmise în cetele lui Staico.. . Fereşte-mă de pedeapsa lui! Şi fă ca oştenii mei. şi doresc să fii faţă. . să sforăie. . şi begul bău însetat.

acela care-l izbise. Nu uitaţi că avem să-l plătim sîngele bătrînilor. şi cum se înapoia! La fiecare popas. dar fără să se mai sprijine pe arapi. împotriva poruncii Coranului. . Iureşul se iscase. îl mustră. fără să ţină seama ce se mai întîmplă cu oastea. unde dorea să se-ascundă. Ali-beg cobora de pe cal. hotărî el. Mi-l aduci prins sau îl ucizi. 526 . Părea cu mult mai tînăr decît era. Şi Bradomir se temea. Ali-beg. răpuşi de oastea begului. în prăpădul dezlănţuit de oastea lui Ştefan. Mustafa. fusese tocmit de Ali-beg pentru zece ducaţi-aur să-l răpună pe Ion. ciolănos. încă de la primele izbituri. Ali-beg îşi roti calul şi se porni la goană.Prima dată ai dat greş. Acum îţi poruncesc să-l cauţi în bătălie şi să-ţi îndrepţi greşeala. Aceasta este dorinţa cea mai fierbinte a luminăţiei sale sultanul. Cît de făloasă sosise oastea otomană.. stai!. * De sub coiful rotund. mercenarul acesta înalt. Iar cele două aripi de oaste să-l înconjoare. părul bălai-cărunt i se scurgea lui Ştefan pe umeri. ca să-l lovim în inimă pe fiorosul beg. de altfel. la rîndu-i. să-l smulgă din tină. Şi că el a năvălit peste noi. cu sabia. ienicerii şi achingiii. Ştefan. Abia de izbuti un spahiu. să nu-i întîlnească în bătălie pe Ion. Nu l-ai lovit destul de tare. să calce pe covoare persane ori să apuce să mai tragă. spahiii. . femeilor şi copiilor noştri nevinovaţi.Întîi vom porni noi. şi el se răsturnă în noroi. cîte-o sorbitură de vin! Calul i se împotmoli. Ali-beg! striga. Dar Ion scăpase. . cu păr şi musteţe roşii. părăsindu-şi. cu gîndul să ne subjuge. în urma lui. El era.Puternic. sub zidurile Chiliei. Aşteaptă să ne înfruntăm! Ali-beg zbura însă pe calea spre Chilia. Şi.. născut pe ţărmul Balticii. pe la spate.Ali-beg. tăios. îndrăzneţ.

uitîndu-şi de haină. aici pierind pe după cîte un pîlc de copaci. aici reapărînd.Pe alt drum. A ajuns la un lac mărginit de tufe sălbatice de măcieş. oastea lui Ştefan ajunge şi nimiceşte resturile năvălitorilor lui Ali-beg.cîţi nu se dădeau prinşi . Şi-ar fi trecut cu toţii. Tot aşa pare că se rostogoleşte şi Bradomir în încercarea lui deznădăjduită de a-şi scăpa ticăloasa viaţă. i-l arată deodată Vîlsan pe Bradomir lui Ion.vărsau valuri de sînge. de nu s-ar fi temut că Staico avea să le pedepsească familiile la întoarcerea în ţară. Cîmpia se întinde pînă departe spre mare. Din cetele domneşti. Şi. în faţa luminăţiei sale sultanul. Deşi lovitura i-o dăduse din spate. Se zvonise însă că se află în preajmă Ion. iarăşi. Vlad Călugărul fugea mai abitir. Îl caută însă pe Bradomir pentru că mercenarul acesta. în dreptul unui izvor. verde. rămas numai în şalvarii roşii. La fiecare pas. Calul lui Bradomir fuge. pe cînd. Pe o cîmpie din apropierea Chiliei. mai mult dădeau ajutor fraţilor moldoveni. O luase din nou la sănătoasa. Fructele roşii ale măcieşului par picături de sînge căzute pe frunze. otomanii . Aşa se prefăceau numai că luptă. Lîngă Staico trebuie să se afle şi Bradomir. Vodă îşi pierduse haina bogată. Mai mult de jumătate din oastea musulmană pierise în timpul acestei groaznice urmăriri. mînaţi de vînt. de fapt. şi împotriva diatei lui Ţepeş! .Iată omul. după învăţul lui Ali-beg. strigase: . Încercase să răsufle şi să se răcorească un pic. Legea neomenească a războiului. Bradomir îl recunoaşte şi el pe căpitan. la urma urmelor îngăduie vrăjmaşilor să se răpună fără să ţină seama din ce parte izbesc. vodă încălecase. Căpitanul Ion îl caută pe Staico din Bucov. Şi nu pentru că-l despicase coiful doreşte să-l găsească. Ciulinii cenuşii se rostogolesc haihui. Bradomir întoarce calul 527 . mai bine de două treimi trecuseră încă de la-nceput de partea lui Ştefan.Noi sîntem pentru supunere.

Te-am vîndut turcului pe zece ducaţi-aur. Bradomir îl priveşte pe Ion ţintă. Vîlsan descalecă. Coama de păr roşcat îi arde ca o flacără. plin de spumă. gura căscată. . Căpitanul continuă să-l privească ţintă.Căpitane. aşa cum îi plăcea şi domnului să le poarte. * Bat clopotele la Putna. . zgîlţîit de frică. căpitane. Şi Bradomir. din satele de lîngă Dunăre sau mare. Ochii îi sînt holbaţi si însîngeraţi. de pe pămînturile stăpînite din moşi-strămoşi de răzeşii şi plăieşii lui Ştefan. Platoşa îi bufneşte pe pămîntul uscat. foarte departe. pe dealuri. dar este prea tîrziu. sforăie. cu mustăţile albe. Nu mai răsuflă. . Din urmă a sosit Vîlsan. De teamă. clătinîndu-şi capul cu coama stufoasă. dar mîna nu-l ascultă. obosit. lăsînd să i se vadă dinţii de lup. Unii au venit de departe. Îl întoarce.Iartă-mă. Poţi să-mi iei viaţa. rotindu-se în cercuri din ce în ce mai mari. ca şi cum şi el s-ar lepăda de nevrednicul său stăpîn. ci şi sufletul i-a amorţit. Întreg ţinutul s-a preschimbat Într-o mare. i-o frînge pe picior şi cele două bucăţi le-azvîrle în lac. nu numai trupul. bolboroseşte. Calul lui Bradomir. dă-mi voie să-l pedepsesc eu. continuînd să-l privească ţintă pe Bradomir. Dă să-şi ridice sabia. stufoase. Acesta izbuteşte să-şi desfacă din inelele de fier coiful şi şi-l azvirle.Nu! zice Ion. ca şi cum i-ar fi fost pus pe jăratic. ce se tălăzuieşte pînă hăt cine ştie unde.spre dreapta. Ion i s-a ivit în faţă ca un duh neîmblînzit al dreptăţii. Îi ia sabia. Apa le înghite cît ai clipi. Capul îi arde sub coif. Unii dintre aceştia sînt bătrîni. Cei mai mulţi dintre ei păstrează încă urmele rănilor căpătate în atîtea 528 . se prăbuşeşte.

529 . Codrul Cosminului. însă şi ungurii. Războieni. Văzduhul miroase a ploaie. cu lacrimi în ochi.. dar nu s-a dat înapoi nici de la luptă cînd a fost vorba de neatîrnarea Moldovei. . fiul său. Bogdan..Semne cereşti neobişnuite s-au arătat. Cine îi va mai conduce pe moldoveni la luptă.A dorit pacea. Podul înalt... pămîntul s-a clătinat şi s-a crăpat pe-a-locuri. Bat clopotele.Marele nostru Ştefan cel Bun şi Sfînt a domnit patruzeci şi şapte de ani. Plăieşii îsi amintesc unele din bătăliile la care au luat parte alături de El: . Pentru că domnul cel atît de viteaz şi înţelept al Moldovei s-a dus. Orbie. Cataipug. în ajunul luptei de la Scheia. Boierii. Norii întunecaţi au coborît dinspre munţi. de lîngă Roman. între toţi aceştia se află şi cetaşii lui Ion. în timp de primejdie? . un bătrîn. . în straie cernite..Turcii. leşii..Cînd a închis el ochii. . Şi cu toate că sîntem în luna lui Cuptor. cu dangătul lor cel mai dureros. Cîteva bătrîne vorbesc după mintea şi închipuirea lor: . Bat clopotele parcă plîng. . noul domn.. Doar Ştefan era acela care le spusese.Doljeşti. Şi asta fie că bătălia se va da în Ţara Romănească. căpeteniile de oaste şi trimişii străini îl înconjoară. în Moldova sau Transilvania. două luni şi trei săptămîni. Sipinţi şi-atîtea altele. Baia. Lipnic..Doamne.. cerul e înnegurat. că oriunde îi vor înfrunta pe duşmanii limbii şi credinţei lor va fi tot pentru binele şi libertatea pămîntului strămoşesc.. tătarii.nenumărate lupte cîte s-au dat cu toţi cei care au năpădit peste ţară. Lenţeşti. este de faţă. lămureşte mulţimea unul dintre pisarii mînăstirii Putna. cine ne va mai apăra şi cine se va mai strădui pentru binele nostru? se jăluieşte.

Ştefan îl sfătuise pe fiul său. După judecata mea. dînsul este cel mai vrednic căruia să i se dea puterea şi conducerea militară peste toată lumea şi lui să i se încredinţeze. prin înţelegerea şi hotărîrea cea de obşte a tuturor creştinilor. Prin minte îi trec cuvintele rostite de cronicarul polon Dlugosz: «O.Ion merge în cortegiul care-l poartă pe Ştefan spre lăcaşul său de veci. Ion îşi repetă în gînd îndemnul marelui Ştefan. bărbat admirabil. să lupte vreme de aproape douăzeci şi opt de ani împotriva înrobirii otomane pe tot întinsul pămîntului strămoşesc. urmîndu-i pilda. doar cu cîteva zile înainte de a-şi închide ochii. ca Moldova să ajungă la bună înţelegere cu turcul. Şi însuşi fiul său. fără să-şi jertfească nimic din neatîrnarea. cu nimic mai prejos decît eroii vechimii. Bogdan. Şi măria sa Vlad. credea el. Este adevărat că. prin sfatul. Ion. «cînd turcul va cere şi alte condiţii mai grele pentru Moldova. Atunci însă. 530 . să nu-şi mai pună nădejde în neamurile vecine care nu-i mai ajutaseră cu nimic. a cîştigat o victorie atît de strălucită asupra turcilor. pentru acea vreme. Simţămîntul acesta l-a făcut pe el. Dan. toţi sînt datori să se ridice cu armele. să le asigure pe toate. pe care îi admirăm aşa de mult. drepturile şi libertăţile ei. să se jertfească pentru libertatea avută de părinţii lor şi să lupte aşa cum a luptat şi s-a jertfit el însuşi vreme de patruzeci şi şapte de ani». la nici şaisprezece ani împliniţi. în vremurile noastre. în schimbul unui tribut. demnitatea de comandant suprem şi duce împotriva turcilor». adăugase el. Cel mai bine era. şi-a dat viaţa apărînd Transilvania. şi el însuşi. Dînsul este cel dintîi între principii lumii care. Lumea Apusului era şi ea sfîşiată de lupte interne. tot aşa şi-au înţeles datoria: să se jertfească pentru libertatea avută de părinţii lor. Şi.

pentru ultima oară. braţul nu-i este oţelit. turbaţi. Turnişor. peste cîmpul acoperit de zăpadă. copilele sînt scoase din apă. Capete zboară. Băiatul mai are doar puterea să-şi deschidă. şi ele alunecă în apă. se reped la luptă. Fetele vor să treacă pîrîul. Draga îl îngrijeşte cu leacurile ei neîntrecute. cu încă doi cetaşi. cu ochii albaştri. 531 . În rîsul zgomotos al spahiilor. Gheaţa se sparge. ia parte la bătălie şi Dan. se reped înaintea spahiilor. Şi se împrăştie. Cisnădie şi în alte multe părţi. Sabia lui se roteşte ca o morişcă. Rămîne însă cu un picior agăţat în scară şi calul îl tîrăşte. Vreo sută de spahii gonesc de-a lungul unui pîrîu îngheţat.Pe-atunci Ion se găsea cu ai săi în ţinutul Sibiului. dar totul e zadarnic. în frigul şi viscolul tăios. Bălai. şi băiatul cade. Între cetaşi. Deodată. Neînduplecat ca şi părintele lui. jefuind şi arzînd. Şura Mică. I se încredinţează spre apărare Cisnădia. Loviturile de sabie şi suliţă pe care le primeşte sînt tot mai numeroase şi mai adînci. alături de celălalt fiu al lui Ţepeş: Mihnea. Dan. Trage piciorul băiatului din scară. fiind încă prea tînăr. urmărind un stol de copile speriate. Numai că. Ion izbuteşte să-l ajungă. Opreşte calul. sînt trase pe cai şi purtate spre locui unde le-aşteaptă batjocura şi ruşinea robiei. Un spahiu îi străpunge cu lancea pîntecul. către Ruscior. Dan făgăduieşte prin felul său de-a lupta să-l întreacă în meşteşugul mînuirii armelor pe Ion. ochii. Îl ia pe Dan în braţe şi-l întoarce acasă. Dar aşa ude cum se găsesc. Încearcă să le oprească trecerea. s-a aflat că otomanii au năvălit în Transilvania. pentru întîia oară. copilăroşi. nechezînd înfricoşat. trupuri se prăvălesc de pe cai. Mihnea nu aştepta decît prilejul de a se înscăuna şi a-l izgoni pentru totdeauna din Ţara Romănească pe osmanlîi. Îndată voinicii lui Ion. Dan nu cunoaşte teama. Ocna Sibiului. alăturîndu-se oştilor Transilvaniei.

de viaţă. Iar domnul este silit să plece în fiecare an la Poartă pentru a-şi reînnoi jurămîntul înaintea sultanului. cît poate. tobele bat şi trîmbiţele plîng scoborîrea în mormînt a marelui Ştefan. nu te îndurera. Nici el. Tributul apasă din ce în ce mai greu pe umerii norodului. Cum l-a mai plîns Draga! Ea îl crescuse. Tunurile trag. spre marea mînie a norodului. să ferească ţara de năvăliri şi jafuri din afară. sînt acum în cea mai mare parte supte de otomani şi tributul a fost sporit pe încetul de la patru mii la douăsprezece mii de ducaţi-aur. am luptat în numele mamei. dar spre folosul lor şi-al unor mari boieri. Ochii lui albaştri au îngheţat la fel ca pîrîul cel vesel al Cisnădiei.. îl roagă. Acestea i-au fost cele din urmă cuvinte.. Între marii boieri. Plînge cu hohote mulţimea pierderea marelui domn Binecuvîntat să fie Ştefan! Un domnitor aşa cum a fost el n-a avut încă Moldova nicicînd. Cînd am apărat pe fetele acelea. Dan al său era o nouă jertfă a neîncetatelor năvăliri otomane. m-am gîndit că sînt dator s-o răzbun pe mama. Craioveştii ocupă locul cel mai de frunte. un domn paşnic. Dar vămile de la Dunăre.. ce-i drept. bănia de la Craiova a devenit cea mai însemnată dregătorie. numit de boieri „cel Mare”. De cînd eram mic. Acum. Radu. Laiotă Basarab şi Basarab cel Tînăr s-au plecat Porţii. fiul lui Vlad Călugărul. care aduceau înainte destule venituri. căpitanul Ion. 532 . sub Radu. se străduieşte.Tată. Alte şi alte gînduri îi trec prin minte. Cum îl mai îmbrăţişa Ioana! Căpitanul a îngenunchiat lîngă mormîntul singurului său băiat. Am iubit-o atît de mult! Sînt mîhnit că trebuie să mă despart de voi. Nădăjduiesc doar s-o pot reîntîlni undeva pe ea. nu va mai avea un ocrotitor şi un sfătuitor asemenea LUI.

Draga s-a dat puţin deoparte şi o priveşte: . o oglindă mare. Şi poate că împreună cu el. o face să semene cu un crin.. Ioana şedea pe scaunul împodobit cu flori albe şi albastre. Oltea. primită în dar din partea voievodului Transilvaniei. În apele strălucitoare ale oglinzii.Cît eşti de frumoasă. jucîndu-se printre flori. Ioana! Eşti cea mai frumoasă mireasă pe care am văzut-o vreodată! 533 . purtînd-o în şa. mărginită cu o dungă lată de aur. de teamă ca nu cumva să-l întunece cît de puţin imaginea adevăratei sale mame. Rochia lungă. îi pieptănaseră părul şi-l aşezaseră cununiţa. Părul bălai al fetei cade deasupra mantiei ca o ploaie sclipitoare de aur. Nu voia s-o apropie prea mult de sufletul lui pe Draga. Şi Dan o iubise. Petru de Szentgyorgyi. prietenele miresei. Şi nici măcar nu avusese timpul să se ocupe de ea. Draga şi fetele..Dan şi Ioana Ioana o iubea mai mult pe Draga. Fata se ridică în picioare. aşa cum i se cuvine unei mirese. albă. dar el avea mereu sub ochi chipul Oltei din ziua cînd îşi pierduse viaţa. Dintre cei doi copii . Mantia este din brocart purpuriu. veneţiană. rîzînd în braţele lui. de rozmarin. Pe umeri. unde este dorit şi chemat de fiul lui Ţepeş: Mihnea.Acum se va retrage din nou în Transilvania. gingăşia feciorelnică a Ioanei era fără cusur. O stia mică. * Ioana mireasă! Cum este cu putinţă? Lui Ion nu-i vine să creadă. plăcut mirositoare. Şedea în faţa oglinzii. Draga o crescuse! Cînd o crescuse? Cînd şi cum trecuse vremea? Draga îi fusese mamă. Draga îi pune o mantie dăruită de măria sa Mihnea.

dar cu-atît mai adîncă. . n-o mai privise de mult pe Draga.Ce minunat de frumoasă eşti. Privirile i se întîlnesc cu acelea ale căpitanului. Ioana! Căpitanul parcă o vede şi el pentru întîia oară. alături de el şi copii. în toţi aceşti ani. Şi dacă n-au izbutit a fost numai pentru că Draga i-a stat mereu alături. fără a îndrăzni vreodată să i-o mărturisească. mereu primejduită. micuţa lui Ioana? Ce mult semăna cu Oltea! Şi a venit vremea să se mărite? Ce noroc va avea în viaţă. Şi uneori se întreba dacă Oltea. Şi rămăsese.În glasul ei răzbate o uşoară undă de tristeţe. Căpitanul îşi întoarce. Fetele. Orbit de frumuseţea Ioanei. De-atîtea alte ori apoi vrăjmaşii i-au pus gînd rău. n-ar fi dorit ea însăşi s-o ştie pe Draga soţia lui. dar ea şi numai ea o îngrijise şi tremurase pentru sănătatea şi viaţa fetei. Îl iubise întotdeauna şi îl iubea şi astăzi. luminoşi şi mersul vioi. Draga se repede să-i mai potrivească Ioanei un fald al rochiei. în părul ei. care au împodobit-o pe mireasă. ochii mari. cîntă: 534 . cu-o dragoste tăcută. De-abia se născuse cînd au fost gata să i-o ucidă. Obrazul îi era tot fraged. se iviseră fire albe. în dragoste. cu aceeaşi putere de dăruire ca în prima zi. Ioana era ca şi copila sa. din necunoscutul tărîm al morţilor. Cu toate că ici-colo. Pe urmă. Aceasta era fetiţa lui. măcar că tîmplele lui erau acum cu desăvîrşire cărunte. cu toate că fusese în repetate rînduri cerută. Draga nu vrusese să se mărite. ochii spre Draga. Este adevărat. Oltea îi dăduse viaţă. Căpitanul ştia că Draga nutrea pentru el simţăminte statornice. în căsnicie? O teamă surdă îi strînge inima ca o gheară. de-acolo unde se găsea. cu duioşie. Draga nu îşi pierduse nici unul din darurile cu care o înzestrase natura.

case ce fuseseră clădite odinioară de Ţepeş. S-a îndrăgostit în timpul verii trecute de Baldovin. cu cununiţa de mărgăritar pe cap. într-un joc cu paşi mărunţi în jurul miresei. Voica. subţire. înaltă. cu mai mult de un veac în urmă. face parte dintre druştele care i-au pieptănat miresei părul şi-au alcătuit hora. Nuni sînt însuşi Mihnea şi tînăra lui soţie de-a doua. după datină. Fata păşeşte prin aceste încăperi de parcă ar pluti. Vălul îi flutură deasupra părului de aur. părintele său. Baldovin are aceeaşi credinţă ca şi Mihnea. Nunta are loc în casele înalte de piatră ale lui Mihnea. Fiica lui Mihnea.Două doruri într-un loc. De-ar fi dorul ca vîntul. Mircea şi Ion. un urmaş al acelui Baldovin care. pe umeri. în mantia de brocart purpuriu. fiul lui Mihnea. Voica o conduce pe fina ei prin camerele largi pînă în sala unde se va desfăşura cununia. şi anume că diata marelui Vlad Ţepeş se cere neapărat împlinită. Iar Mircea. este «frate de mînă» al mirelui. Ioana s-a îmbujorat. S-ar aprinde pămîntul. cu părul de aur revărsat pe spate. Roşeaţa din obraji o prinde atît de bine. Două doruri într-o ţară. De-afară se-aude zumzetul ultimelor pregătiri de nuntă. Nu trăbă mai mare foc. Fetele cîntă şi s-au prins. dreaptă. 535 . fusese sfetnicul apropiat al bătrînului şi slăvitului Mircea cel Bătrîn. Ruxandra. Nu trăbă mai mare pară. Căpitanul rîde. «dansul scoruşilor». Ioana a rămas la mijloc. Căpetenie de oaste a lui Mihnea şi prieten apropiat al fiului acestuia. Toţi s-au înveselit.

În turnir. Baldovin îi mărturisise Ioanei că o iubeşte şi nu are altă dorinţă mai fierbinte decît aceea de a o cere de soţie. Se turburase cumplit. Ioana.Poate oi fi supărată.care fată nu-şi dă seama cînd e iubită? . Fetei i se întîmpla pentru întîia oară în viaţă să fie aleasă drept «doamnă a inimii» unui cavaler în turnir. Mircea dănţuise cu Ioana.Flăcăul era neîntrecut în turniruri. Rîseseră împreună. Seara o poftise la danţ. A urmat o petrecere de Anul nou în casa lui Mihnea. . Cu prilejul acesta fură nevoiţi să-şi vorbească. Şi. Baldovin îşi doborîse potrivnicii şi-l dăruise alesei inimii sale «cununa învingătorului». dar asta numai fiindcă m-ai ocolit. Ioana îl mustră pe Baldovin că.. fără motiv. Se mai întîlniseră după aceea în casa lui Mihnea. Sărmanul tînăr îşi închipuise că nădejdile lui s-au spulberat. 536 .Aşa mi s-a părut! . într-un asemenea turnir. în locul lui. Şi Mircea îl rugă pe Baldovin să se prindă în danţ.îşi pierduse firea. Într-o seara.Supărată? rîse Ioana. unde căpitanul Ion. Fugise în casă. ceea ce o făcuse pe doamna Voica să rîdă de ea cu hohote. Ioanei îi fusese pe plac flăcăul care era nu numai foarte chipeş. Şi inimile. care avusese loc la Sibiu. Glumiseră. pe cînd amîndoi se plimbau prin grădina casei.. Atît a fost destul. se fereşte de ea. fiica lui şi Draga erau găzduiţi. el şi-o alesese ca «doamnă a inimii» pe Ioana. un slujitor l-a chemat pe tînăr la părintele său. Deodată. alături de Ioana. . Acesta-l răspunse că o credea supărată pentru îndrăzneala lui din seara aceea în grădină. dintr-una într-alta. cu toate că îi cunoştea prea bine simţămintele . ca o ciută speriată. ci şi nespus de vesel. începuseră să se lege. Şi multă vreme nu mai îndrăzni să se apropie de fată.

împreună cu mirele. în amintirea marelui domn. . cu învoirea lui Ion..Mama ta este altundeva. L-a prins uşor de braţ şi ochii i s-au împăienjenit. naşul. Şi.Îţi mulţumesc din inimă! Dar Draga. Ţepeş. Ioana a devenit mamă. zice Ioana. Rar s-a mai văzut vreo pereche atît de potrivită ca Ioana şi Baldovin. Şi cît ar fi fost de fericită să te poată vedea mireasă.. primit în dar tot de la naş.Tată şi mamă. Venise. Ce mîndru arată Baldovin! Poartă o haină scumpă de atlaz cu margini de blană şi nasturi din aur. Ce bucurie a fost pe căpitanul Ion nici nu se poate spune. aşa cum se cuvenea după datini. Iar din brîul care-l încercuieşte haina se vede ieşind mînerul bătut în pietre preţioase al unui pumnal. vremea împlinirii diatei lui Ţepeş! 537 . i-a răspuns Draga. Mihnea să izbutească a se urca pe tronul părintelui său. Baldovin îi cere îngăduinţa naşului şi-i iese înainte Ioanei. După ce s-au unit prin căsătorie. A născut un băiat. Şi l-a rugat pe Baldovin să aibă grijă de Ioana.. . Tocmai atunci s-a întîmplat ca. Ioana a prins-o pe Draga de gît: . i s-a dat numele de Vlad. în sfîrşit.S-au logodit şi nunta au hotărît-o. Îngenunchiază pe lespezi înaintea ei şi-i sărută cu sfială mîna. La timpul cuvenit. curînd.. O mantie scumpă îl învăluie. Mireasa şi naşa intră în sala cea mare unde aşteptă Mihnea. îmbrăţişînd-o la rîndu-i. aşa cum te vedem noi astăzi. potrivit dorinţei căpitanului. după un neîncetat zbucium. Ioana şi Baldovin s-au grăbit să le sărute mîinile amîndurora. a început să plîngă de-a binelea. Draga s-a apropiat de Ion.

era acolo. Mircea şi Baldovin goniră cu caii pînă deasupra pintenului. Plouase.S-au pregătit pentru întoarcerea în Ţara Romănească: Mihnea. Mircea. era Draga. Ioana îşi ţinea în braţe pruncul şi singura fiinţă căreia i-l încredinţa. Pînă aici izbutise să scrie. fiul său. păroşi şi cu copitele mari. Vlăduţ. Dăduse mereu cîte trei-patru deodată. Pe-atunci era încă numai o gîgîlice care nici măcar nu ştia să vorbească. Acum Vlăduţ a crescut. a trecut prin încercări necruţătoare. 538 . din soiul cel mai bun de Făgăraş. Pămîntul pe care-l visaseră atîţia ani de-a rîndul. Baldovin cu Ioana. pădurile şi cîmpiile sale fără pereche de frumoase. * Pisarul întoarse încet ultima foaie. De-acolo. Şi ajunsese la cap. cu munţii. Din dreptul pintenului de stîncă numit Gruiul. A împlinit încă din primăvară cincisprezece ani. deşi voinici. în decursul anilor. Drumul peste munte fusese greu. apele. A trăit întîmplări aspre. a mii şi mii de alte căruţe sau care. Trecuseră de Bran şi ajunseseră pe culmea muntelui. din cînd în cînd. şi fiul lor. se începea coborîşul spre Ţara Romănească. ca să-şi reînvie mai repede amintirile. priviră cu încîntare în jos. Caii. trebuiau să se opintească uneori din răsputeri ca să poată trage căruţa din hîrtoape sau din făgaşurile săpate prin perindarea. a învăţat să cîntărească şi să judece lucrurile ca un bărbat. Pentru Vlăduţ făcuse însemnările. îi aştepta să-l aducă «dreptatea» după care tînjea. Amîndouă călătoreau într-o căruţă cu coviltir trasă de şase cai. La cincisprezece ani un băiat din Ţara Romănească este mare.

legaţi de o altă căruţă. lăsînd să i se vadă sabia cu mînerul sclipitor de argint.. Vlăduţ se născuse în Transilvania.Ce este? întrebă ea. un chiot. Ioana îl strînse.Ioana! strigă Baldovin. convoiul.. ca un veşmînt de mătase al muntelui. prin văzduhul umed. Baldovin se apropie călare. de parcă i-ar fi plăcut şi lui să se înalţe în zbor. coborînd în văi ori căţărîndu-se pe culmi.Iată! Sub pînza aburită a depărtării. O pasăre vîslea lin. . Copilul îşi întinse mînuţele spre ea. * 539 . . Baldovin porunci vizitiului să tragă de-o parte şi să oprească. tocmai atunci. soarele începu să-şi azvîrle razele. Întinse mîna şi arătă zarea. bucuros. prin această spărtură. bătînd greoi din aripi. Ploaia se oprise. Dezlegă un cal dintre cei care urmau. Calul porni. Iar Baldovin. Răspunse gîtuit de emoţie: . aşa călare cum era. Tînăra femeie dădu la o parte acoperămîntul ferestruicii coviltirului şi-şi scoase capul bălai. . de căruţă. şi pătrundea pentru întîia oară pe aceste meleaguri. Nu voia să aibă nici o bucurie mare fără să i-o împărtăşească soţiei sale. Tînăra femeie încălecă şi-şi ceru în braţe băiatul. pădurile se întindeau verzi. drăgăstos. pe cer se ivi o spărtură de nori. Îl înşeuă şi i-l aduse Ioanei. Şi mama îşi ridică băiatul cu amîndouă mîinile în lumină. la Sibiu.Adu-mi un cal.Priveşte!. Şi. în galop. Mantaua îi flutura. îşi cuprinse pe după umeri soţia şi-o sărută pe obraz. la piept. Ca un făcut. Băiatul dete.

Mici. vîrîţi adînc sub frunte şi întunecaţi. măcelărind nenumăraţi romăni şi aducînd cu sine o mulţime de roabe. sultanul. Şi ca să nu mai fie nici o îndoială asupra credinţei sale faţă de semilună. Aşa îşi poate urmări mai lesne gîndurile. Pe jîlţ. Bătrînul îşi scoate rantia. Şi el îşi împlinise cu sîrg misiunea.. Palatul domnesc cu zidurile sale vechi şi turnuleţele înalte de la porţi. dîndu-i asigurări lui Mihnea că Baiazid. 540 . Mehmed a trebuit să jure că se leapădă de mama sa şi va lupta oricînd contra valahilor. în locul lui Ali-beg. Cei mai mulţi îl învinuiesc că minte. pe jumătate ascunşi sub cenuşă. Jîlţul din lemn tare de nuc în care a stat cîndva şi măria sa Vlad. Se dezbracă. Ceea ce-l vădeşte adevărata fire sînt ochii.Vîntul zgîlţîie fereastra chiliei. Scînteieri fugare i se alungă una pe alta din minte. o tînără femeie luată în robie de un turc. Cei mai tineri în picioare. pentru biruinţa semilunii. la cea dintîi adunare a Divanului. fiul măriei sale Vlad. în numele Porţii. parcă-l străpung pe-acela căruia begul i se adresează. Cînd a înaintat în rang. fusese trimis în Valahia să prade. Ia parte acum. paşa de Nicopole. Numai cîţiva cărbuni. cu falca de jos ieşită mult în afară. Vîrstnicii aşezaţi pe jîlţuri. se lungeşte pe laviţă şi se înveleşte cu cerga. Mihnea Voievod. Amintirile-l roiesc. Priveşte spre vatră. . însă numai prin mama sa. încearcă să mai pîlpîie.Iarăşi Bucureştiul. Curteni pe dreapta şi pe stînga.. uitînd totuşi s-arate desluşit cine a fost acesta. A sosit şi Mehmed-beg. cel care are în seamă Ţara Romănească. Mehmed-beg are un obraz lătăreţ. Acestuia-l place să se laude că este «fiul unui domnitor valah». îi va fi cu priinţă dacă nu va aduce nici o ştirbire puterii şi drepturilor otomane în Ţara Romănească. Sînt cu toate astea unii care cred că ar fi într-adevăr înrudit cu o familie boierească. Sala de unde a reuşit s-o smulgă pe Oltea din ghearele lui Laiotă Basarab-Bătrînul.

.... . .Norodul cum priveşte venirea şi urcarea noastră în scaunul părintesc? .Şi aţi venit să-mi juraţi credinţă? .fie-i cinstită în veci amintirea şi odihnească-se în pace acolo unde se găseşte! . Încuviinţă. dar necatadicsind să-şi lase un genunchi înaintea domnului. pentru binele ţării. Trecem de bunăvoie de partea măriei tale şi vrem să te slulim cu credinţă. vel-comisul Danciu-Gogoaşă. şi bătrînul Neagoe-banul.Ştii bine.Norodul este sarea pamîntului. Şi între ei.. În faţă de tot. zise vel-banul.Atîta că?. Vlad . . vel-banul Barbu. . Vrem să începem o viaţă nouă. Mihnea îşi ridică fruntea: . Privirile lui Barbu cătau nesigure în stînga jîlţului domnesc.Nu norodul are vreo însemnătate. . ci marii boieri. Le 541 .şi-ţi este plecat şi supus. care în zilele acelea era bolnav de lingoare. Alături. feciorul domnului. fiul cel mare al lui Neagoe. vel-banul Barbu. Acolo se găsea Mircea. aşa cum stătuseră şi în timpul domniei lui Radu cel Mare.. se ridică la cuvînt vel-vornicul Pîrvu. că norodul a ţinut mult la tatăl măriei tale. cu statura lui falnică. grăi Mihnea.La bine şi la rău. Lipseau numai Radu. vel-vornicul Pîrvu.. Se aflau pe jîlţurile din primele rînduri.. luă cuvîntul Barbu-vel-banul. Atîta că. ridicîndu-se în picioare. cercetîndu-l cu neîncredere pe vel-ban. măria ta.Măria ta. care se înfăţişaseră de-asemenea la palat..Mehmed-beg îşi sfîrşise vorba.. dar puţin mai la spate. Acesta din urmă se prăpădise numai cu cîteva luni în urmă şi fusese înmormîntat la Craiova. măria ta.Aşa e!. înveşmîntat în straie bogate şi cu un brîu lat de atlaz. şi căpitanul Ion. Aşa e!. fără vreo altă împotrivire.. Şi Mihnea întinse mîna spre Craioveşti. gata să împlinească orice poruncă.

Mircea. Baldovin. Un ospăţ simplu. stăpînul nostru al tuturora! . Mihnea era de părere că banii puţini ai vistieriei nu trebuiesc risipiţi pe ospeţe. Mehmed îşi mişcă falca mult avîntată în afară. Ioana. la rîndul lui. însă nu-şi arătă mînia. rostindu-şi apăsat jurămîntul. rosti. Cuvintele căzură ca nişte pietre pe inima lui Mehmed. al hangerului. continuă el. într-un veşmînt scurt.Stăpînul domniilor voastre. îşi muşbă limba pînă la sînge. şi vel-comisul Danciu-Gogoaşă. în rînd. pe măria sa Mihnea! adăugă Baldovin. uitîndu-se însă chiondorîş la Ion. aşa cum nu se obişnuia la palat decît în timpul lui Ţepeş.Să fie măcar acum între noi pace şi înţelegere. Două seri mai tîrziu avu loc ospăţul. rugată mult de Ioana să vină. Acesta se făcu galben.În numele înaltei Porţi şi a sultanului. cu tăietură apuseană. de fildeş. . 542 .Să nădăjduim că va fi aşa! murmură Baldovin. Draga. cu care am avut cele mai dese ciocniri. . .Noi avem un singur stăpîn. în mijloc.Acest lucru îl doreşte în cea mai mare măsură luminăţia sa Baiazid. ca întotdeauna îmbrăcată în alb. se aşeză Mihnea. chiar şi căpitanului Ion. cărămiziu. Voica. Lîngă Voica se aflau. Barbu Craiovescu se făcu însă că n-aude şi cel dintîi i se plecă domnitorului. Al nostru însă nu! i se împotrivi căpitanul Ion. Degetele-i lungi şi vinete frămîntară mînerul lung. Se uită spre garda de musulmani cu care venise. avînd-o în stînga pe tînăra şi blînda lui soţie. dar nu îndrăzni să înceapă nimic. îşi unse buzele cu miere şi glăsui: . şi în dreapta pe Mehmed-Beg. boierii şi căpeteniile de oaste. La o masă lungă. mă pun eu chezaş că fraţii Craioveşti îşi vor păstra cuvîntul! . da.întindem tuturor mîna. al otomanilor.

Nu numai o dată chefuiseră împreună la Bucureşti. Da din mîini fără rost. îi plăcea cum nu se poate mai mult vinul. Risipise cu amîndouă mîinile. Lui Mehmed-beg. mai 543 . Începuse să se ameţească. Nu prea mai ştia ce face.vel-banul nu se uitase. Licoarea adusă de Barbu o cunoştea. Se prefăcea că bea apă. împotriva tuturor învăţăturilor Coranului. Rîdea tare. Iar banii puţini cîţi îi avea şi-i cîştigase cu greu. loc de refugiu în vreme de restrişte. arătîndu-se cît se poate de darnic. Noul domn era sărac. Slujitorii începură să aducă bucatele. zece butoiaşe cu brînză. Pînă şi lăutarii ţigani tot de pe moşiile sale erau. de lîngă ea. Fructe. o recunoscu. care era acum socotit. De pe urma părintelui său nu-i rămăsese decît casa de la Sibiu. cu cîteva zile înainte. grăsime de porc şi multe altele. O iubeşte ca pe ochii din cap. miere. peşte. ca şi lui Ali-beg. Şi mai ales îşi întindea mereu bărbia lată în afară. ca s-o poată privi mai bine pe Ioana. Vrînd să se pună bine cu noul domnitor . rachiuri. S-a căsătorit cu Baldovin.Aceea în alb este copila lui Ion. Tîrgovişte sau Craiova.Un boier îi şopti lui Danciu că Draga este una dintre acele fete strînse odinioară din satele olteneşti. De altfel. dar. Boii şi berbecii care fuseseră fripţi erau din cirezile şi turmele vel-banului Barbu. de fiecare dată. îşi schimba cupa şi sorbea vin. Petru de Szentgyorgyi.potrivit şi unei vechi tradiţii . unt. în locul bătrînului Neagoe.O asemenea floare n-am izbutit încă să răsădesc în grădina mea! le şopti însoţitorilor săi. Danciu o cercetă îndelung cu privirea pe Draga şi. ca să le dăruiască turcilor. capul familiei Craiovescu. slujind în oastea regelui Ungariei. el însuşi poruncise să li se încredinţeze bucătarilor curţii animalele laolaltă cu cîteva buţi pîntecoase de vin. Cealaltă. Vladislav al II-lea. cu toate că trecuseră atîţia ani. . De toate trimisese din plin. sau în aceea a voievodului Transilvaniei. Fu înştiinţat: . dar căpitanul Ion le scăpase.

Noaptea este întunecoasă şi cetatea de scaun neaşezată încă destul de bine după sosirea noastră aici. dar şi batjocoritor în ace