Edgar Allan Poe (1809-1849) Adormita (The Sleeper) E miez de noapte şi de an.

În abur mistic, transmundan, De opiu-i învelită luna. Şi văd scurgîndu-se întruna, Pe munţii murmurînd nimic, Din muchea ei, pic după pic, Strop după strop, cu ireale Cadenţe-n pămînteana vale. Pe un mormînt, un rozmarin Îşi pleacă faţa spre un crin; Defuncta, muceda ruină Cu piept înceţoşat suspină. Dar jos, ce dormitează jos, Greu adîncit, misterios? E rîul Lete? Nu. E lacul Ce-aproape treaz îşi duce veacul. Şi-n cel sicriu, o, doamne, ce-i? Irina, cu Ursita ei! Stea lucitoare, drept e oare Că raza ta şi-acum răsare? Cu hohot de pe vîrf de brad Curenţii crunţi prin gratii cad Vrăjite, destrupate foale Dau freamăt locuinţei tale, Şi flutură fermecător De sumbru adierea lor Pe ferecatele capace Sub care sufletul tău zace. Sus peste criptă, jos sub mur, Stafii, stafii, jur împrejur! O, dragă damă, nu ţi-e teamă? Ce vise peste Stix te cheamă? Venit-ai peste mări şi zări Să împli lumea de-ntrebări! Străin ţi-e părul, şi mormîntul, Şi chipul palid, şi vestmîntul! În Ea În Şi În La Mă De calmul sacru, grav, profund doarme! Fie-i somnul blînd pace vecinică deplină! raiu-n grija lui s-o ţină! alt, mai pacinic, sanctuar, tristul lumilor hotar, rog să-i ocrotească Domnul umbre şi fantasme somnul!

Iubita mea, cum doarme ea! Somn preaferice de-ar avea! Iar viermii lin să o dezmierde, Şi-n codrul ce-n genuni se pierde O criptă-naltă de i-o fi Sortită spre a o primi, Acolo unde-n vremi apuse

Familia-i cu fast se duse, Sepulcru singur, izolat, Spre care va fi aruncat Cu pietre în copilărie, Ecoul lor dorind să-l ştie... În veci nu s-o isca ecou De ea pornit, din cel cavou! Copilă tragică a sorţii! Se tînguie-n străfunduri morţii. (1831) ============================== Traducere/Translation: Paul Abucean ==============================