16689292-logistica-marfurilor

CUPRINS: TEMA 1 BAZELE LOGISTICII MĂRFURILOR TEMA 2 APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE TEMA 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR TEMA

4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR TEMA 5 DEPOZITAREA MĂRFURILOR TEMA 6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI TEMA 7 SERVICIILE COMERCIALE CAP.1 BAZELE LOGISITICII MĂRFURILOR 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. Conţinutul logisticii mărfurilor Conexiunile logisticii cu marketingul Conexiunile logisticii cu producţia Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional

In timp ce savurati dimineata o ceasca de cafea sau cititi un ziar, v-ati gandit vreodata la drumurile parcurse de aceste produse inainte ca ele sa ajunga in mainile voastre? Atunci cand pierdeti trenul sau asteptati pentru mult timp furnizarea unui serviciu care nu mai soseste, va intrebati, desigur, de ce se intampla asa. Acestea sunt cateva exemple de logistică care functioneaza si de logistică care nu functioneaza. Un economist indian, Amartya Sen, spune ca: “Nu exista penurie in lume. Singura problema cu care ne confruntam este aceea a Logisticii”. Continua americanul Heskett: “Un frigider nu este un frigider atunci cand se afla intr-un depozit din Detroit, iar cererea este facuta. 1.1. Conţinutul logisticii mărfurilor Activitatea de comerţ a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, producătorii şi angrosiştii fiind nevoiţi să utilizeze strategii, canale de distribuţie, sisteme logistice, metode de stocare, depozitatre şi gestiune moderne, pentru a opera cu costuri cât mai mici şi a putea face faţă concurenţei. În mediul de afaceri prezent, ca şi în cel viitor, nu este recomandabil pentru firme să pună în aplicare şi să execute acele strategii care urmăresc numai îndeplinirea planului de marketing cu cele mai mici costuri posibile. Logistica are un rol din ce în ce mai important în activitatea firmelor, aflându-se într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor. Prin organizarea unei activităţi logistice eficiente, această funcţie îţi va putea aduce o contribuţie reală la creşterea rentabilităţii firmei. Tot mai multi practicieni si mentori in domeniul conceptual afirma ca logistica este o sursa rela de avantaj competitiv. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice

pentru clienti, organizatia poate satisface intr-un grad ma inalt asteptarile partenerilor de afaceri sau exigentele segmentelor de piata vizate, in conditiile diferentierii de oferta concurentilor. Logistica ocupă în cadrul companiei o poziţie unică ce-I permite să coordoneze relaţiile care inflenţează atât fluxul de informaţii, cât şi pe cel de bunuri, având ca scop final executarea comenzilor primite. Fluxul începe atunci când clientul se decide să facă o comandă şi se încheie atunci când comanda este onorată. Astăzi, departamentele logistice sunt prezente în organigramele a numeroase firme mari din Europa, Marea Britanie şi SUA, alături de departamentele de marketing, producţie şi finanţe. Companiile care consideră că singurul scop al oricrei firme este servirea clientului înţeleg semnificaţia strategică a logisticii în cadrul procesului. Ele ştiu că, pentru a reuşi în conjunctura prezentă, trebuie să adopte o abordare disciplinată şi sistematică a pietei, să stabilească priorităţi atent alese. LOGISTICA – reprezintă procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite ( alături de fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese ) în interiorul firmei şi al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă. Asociaţia Franceză pentru logistică defineşte logistica mărfurilor ca fiind o activitate ce are drept scop punerea la dispoziţie cu cel mai scăzut cost a unei cantităţi dintr-un produs la locul şi la momentul unde există o cerere. Logistica reprezinta asadar capacitatea de organizare si realizare a fluxurilor de persoane sau de marfuri pentru a obtine ceea ce se doreste intr-un timp si spatiu optime cu costuri minime. In final putem definii logistica ca totalitatea activitatilor organizatorice, de gestiune si strategice care coexista in cadrul companiilor, fluxul de materiale (si de informatii adiacente) de la originea lor, prin intermediul furnizorilor si pana la livrarea produselor finite catre clienti precum si service-ul postvanzare”. Logistica firmei presupune, prin urmare, atat domeniul Gestiunii Materialelor (aprovizionare, gestiunea stocurilor de materiale, programarea productiei), cat si domeniul Distributiei Fizice (gestiunea produselor, a depozitelor si a transporturilor, livrarile la punctele de vanzare) dar si domeniul Serviciiilor pentru Clienti. Alaturi de aceste aspecte, mai apar ca argumente de interes logistic: mediul extern societatii, adica infrastructurile, viabilitatea acesteia, conditiile socio-politice care ar putea favoriza dar si impiedica libera circulatie a mărfurilor si/sau a persoanelor. In Romania, aceasta functie a fost constientizata relativ recent, iar in cea mai mare parte a cazurilor, atat in cadrul societatilor private cat si in sectorul public, “inelele care formeaza lantul logistic” sunt administrate in mod izolat, fiind astfel absenta integrarea intre diversele functiuni logistice, integrare deosebit de necesara in vederea atingerii obiectivelor de eficienta si leadership. Este, de asemenea, o conditie esentiala pentru dezvoltarea si cresterea intreprinderilor si a intregului sistem economic al Romaniei, pentru optimizarea proceselor componente ale filierei logistice precum si integrarea lor succesiva cu scopul de a le gestiona si coordona intr-un mod univoc si unitar. Abia dupa ce s-a realizat integrarea functiilor logistice in cadrul unei singure societati comerciale, vor putea fi atinse niveluri succesive si ambiţioase de eficienta, integrand si functiile logistice ale celorlalti protagonisti ai dezvoltarii economice si tehnologice: Furnizorul, Producatorul, Clientul. Apoi, va trebui realizata o schimbare importanta de management: nu vor mai trebui sa existe problemele si obiectivele Furnizorului sau ale Producatorului sau ale Clientului, ci problemele si obiectivele Furnizorului, Producatorului si Clientului, probleme care vor fi rezolvate, si unele si altele, intr-o optica de logistica integrata si intotdeauna orientata catre Sistemul National. Fiecare organizare logistică este unică in felul ei. Totuşi, departamentele

logistice de succes se ghidează după o serie de principii esenţiale, valabile indiferent de sectorul de activitate, tipul firmei şi poziţionarea geografică. Aceste principii sunt : 1. Asigurarea unei legături între logistică şi strategia firmei Prima şi cea mai importantă regulă pentru a realiza potenţialul de creştera a profitului pe care-l oferă logistica este ca toate operaţiunile legate de logistică să fie integrate în planul strategic al firmei. Datorită lipsurilor ce au existat în domeniul logisticii, operaţiile de logistică au fost considerate de cele mai multe ori elemente neutre pentru firmă. Logistica eficientă din punct de vedere al costului are un mare impact în menţinerea poziţiei firmelor pe piaţă. Inovaţia în domeniul logisticii contribuie la deţinerea supremaţiei în domeniul costurilor şi la diferenţierea prin servicii. 2. Realizarea unei organizări globale Cel de-al doilea principiu susţine o organizare globală a logisticii prin care să fie controlate toate funcţiile logisticii de către un singur departament din cadrul firmei. Gestionarea materialelor, transportul, depozitare, distribuţia, logistica internă trebuie să fie unificate printr-o combinaţie adecvată de management. Asigurarea unor servicii logistice eficiente necesita o coordonare riguroasă a tuturor operaţiilor cu strategia firmei. Logistica cu costuri reduse se bazează pe o mutitudine de decizii continue ca de exemplu: cheltuieli mai mari de transport dar costuri mai mici pentru stocuri şi depozitare. Deciziile adecvate în ambele domenii sunt mai uşor de luat dacă un singur manager va fi responsabil pentru toate funcţiile logistice interdependente. O serie de firme recunosc interrelaţiile între logistică, producţie, marketing, vânzări şi finanţe. Ele identifică funcţiile şi activităţile care au legătură cu logistica, urmărind o integrare cât mai bună a lor. 3. Valorificarea puterii informaţiei Departamentele de logistică profită din ce în ce mai mult de avantajul informaţiilor şi al tehnologiilor de procesare a informaţiilor. Ele sesisează că sistemele bazate pe tranzacţii şi cele decizionale sunt resurse esenţiale pentru realizarea profitului activităţii de logistică. Utilizarea în scop creativ a simulării decizionale poate aduce reduceri de costuri şi servicii ce pot contribui la câştigarea avantajului competitiv. Cea care a determinat o scădere semnificativă a costurilor este informaţia. Ca urmare tot mai multe firme alocă resurse pentru investiţii în sistemele de gestionare a informaţiilor, ca alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenţionale. O serie de firme utilizează deja modele computerizate menite să ofere un ajutor în luarea deciziilor tactice şi operaţionale. Un astfel de model analizează componenţa solicitărilor de produse în cadrul comenzilor, decizând unde să poziţioneze echipamentele de transport şi rampele de descărcare astfel încât să minimizeze distanţele de transport in interiorul depozitului. 4. Accentul pus pe resursele umane Managementul resurselor umane este o condiţie esenţială pentru obţinerea performanţelor superioare de logistică. Aceste performanţe se obţin într-un mediu care recunoaşte că oamenii sunt cea mai importantă resursă a departamentului. Managementul superior trebuie să conceapă un sistem care să conducă la creşterea productivităţii, iar în anumite condiţii să găsească stimulente care să favorizeze îndeplinirea în bune condiţii a funcţiei logistice. De asemenea, calitatea este strâns legată de resursele umane. Dacă firma nu impune în rândul personalului său o orientare bazată pe calitate, produse şi servicii, ei vor rămâne în urma concurenţei. Firmele de renume privesc altfel investiţiile în pregătirea personalului. Ele au înregistrat importatnte reduceri de costuri şi au mărit numărul de servicii oferite prin îmbunătăţirea operaţiunilor şi prin modul cum s-au preocupat de gestionarea resurselor umane. În planurile acestor firme sunt incluse derularea unor operaţii de proiectare sau achiziţionare a unor tehnici specifice şi a unor cunoştinţe de management.

Optimizarea volumului de mărfuri Cel de-al noulea principiu de logistică menţionează faptul că operaţiunile de logistică vor trebui să gestioneze unitar volumele de mărfuri transportate. 9. Construirea de alinaţe strategice Cel de-al cincilea principiu de logistică vizează formarea de către firme a unor relaţii de parteneriat cu alţi participanţi în cadrul lanţului produsului sau al canalului. sprijin din partea angajaţilor şi pregătirea prealabilă a acestora dar şi cheltuieli pentru pregătirea şi susţinerea schimbărilor operaţionale. o coordonare cu clienţii şi furnizorii. Această gestionare unitară a mărfurilor va determina îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea costurilor. în care diferitele niveluri de servicii să fie asociate unor preţuri corespunzătoare costurilor necesare pentru oferirea lor. se va realiza o coordonare sporită a volumului de mărfuri expediate în interiorul şi în exteriorul firmei. şi a tipurilor de servicii pe care ei sunt dispuşi să le achiziţioneze. oferind servicii de depozitare şi manipulare. 7. stocurile. Acesta implică înţelegerea nevoilor aşteptărilor clienţilor. Firmele importante de transport demonstrează modul în care pot fi parteneri deplini ai producătorilor şi comercianţilor în cadrul lanţului logistic. valorii adăugate. distribuitorii şi clienţii vor obţine profituri mai mari decât firmele care nu iau in considerare astfel de alianţe. Pe măsură ce departamentele integrate de logistică evoluează. 6. spre exemplu. logistica va juca un rol mai mare în servirea clienţilor. În firmele de azi. Stabilirea nivelului optim al serviciilor Stabiliea unui nivel optim al serviciilor reprezintă un element cheie al strategiei logistice a firmei. 8. transportatorii. etc. ceea ce va contribui la economii importante în privinţa costului transportului. departamente şi discipline interacţionează. Este un obiectiv care necesită o abordare atentă. Funcţia logistică utilizează pentru măsurarea performanţelor sale indicatori de tipul eficienţei utilizării activelor. consecventa este deseori un element care lipseşte. în scopul îmbunătăţirii performanţelor financiare. Formarea alianţelor strategice oferă posibilităţi de profit nelimitate. Importanţa rezolvării detaliilor Gestionarea eficientă a detaliilor conduce la derularea unei activităţi consecvente. Indiferent că este vorba de unificarea . Consecvenţa scopului. În mod asemănător.pe arii geografice largi. Firmele trebuie să-şi comunice reciproc datele financiare şi operaţionale dar şi prognozele şi planificările. în care numeroşi lucrători. clienţi. Activităţi cum sunt transportul. la stabilirea unor preţuri stratificate. Aceasta poate conduce. imaginii şi a informaţiilor oferite clienţilor sunt aspecte deosebit de importante. stocarea şi servirea clienţilor vor putea fi cel mai bine conduse în calitate de centre de cost sau de profit. In final firmele trebuie să calculeze nivelul optim de servicii şi să determine costurile asociate acestor servicii. Planificarea şi realizarea de alianţe fiabile este un proces complex mai ales în cazul firmelor multinaţionale. costurilor şi standardelor de operare. Accentul pe performenţele financiare Cunoaşterea consecinţelor financiare ale activităţii logistice este esenţială pentru activitatea de planificare. depozitarea. Acele firme care vor cultiva cel mai bine alianţele strategice cu furnizorii. Pe măsură ce producătorii se confruntă cu pieţe din ce în ce mai complexe şi concurenţiale. firmele inovatoare din domeniul depozitării constituie alianţe puternice. Misiunea managerului departamentului de logistică este de a coordona procesul logistic astfel încât să asigure consecvenţă. anagajaţi. Pentru a realiza acest obiectiv firmele trebuie să cuantifice veniturile suplimentare obţinute din oferirea unor servicii de calitate clienţilor şi să măsoare raportul cost – profit pentru a stabili diferite niveluri de servire. Relaţiile de parteneriat nu pot avea succes fără un schimb deschis şi promt de informaţii. obiectivelor.5. Aceasta presupune şi adoptarea de planuri şi metode comune pentru simplificarea activităţii de gestionare a detaliilor.

Acest punct de vedere a ignorat rolul logisticii în gestionarea fluxurilor interne de materii prime. Programarea livrărilor. Managerul logistician este singura persoană din firmă însărcinată cu gestionarea tuturor fluxurilor de informaţii şi materiale. 10. Firmele trebuie să-şi măsoare performanţele de logistică şi să reacţioneze dinamic la rezultatele obţinute. manipularea. Selecţionarea. depozitarea. cercetarea. rotaţia stocului. adesea prin distribuitori sau alţi intermediari.încărcăturii. Până nu de mult. Dat fiind faptul că distribuitorii pot fi factori puternici de diferenţiere şi influenţă. de legături cu transportatorul sau cu furnizorul. de investiţii în logistică. pornind de la conceperea produsului până la consumul lui. realizând o coordonare a acestei activităţi cu producţia. clienţii sunt adesea mult mai loiali faţă de distribuitori decât faţă de producători. preambalarea. Departamentele de logistică au contacte mult mai frecvente cu distribuitorii decât departamentele de vânzări sau cele de marketing. de apelarea la terţe părţi sau de constituirea societăţilor mixte. primirea comenzilor şi manipularea livrărilor. Produsele ajung la clienţi pe diverse căi.Această poziţie îi dă posibilitatea managerului departamentului logistic să estimeze capacitatea firmei de a răspunde aşteptărilor. piese şi ambalaje. dezvolatrea şi alte activităţi ale firmei. firmele trebuie să înveţe cum săşi facă din reţeaua de distribuitori un aliat de încredere. brevete. creşterea rentabilităţii şi obţinerea avantajului competitiv pe o perioadă îndelungată de timp. Cu alte cuvinte. împachetarea şi încărcarea produselor. 7. Ce gamă de produse este transportată/manipulată? 3. toate trebuind să contribuie la realizarea politicii de marketing. marketingul. 2. expedierea şi recepţia produselor. Managerii logisticieni trebuie să identifice activităţile care creează valoare adăugată şi care permit astfel o diferenţiere a produselor realizate de firma lor faţă de cele ale concurenţilor. La fiecare nivel al distribuţiei trebuie să luăm în considerare: 1. Acest flux fizic este însoţit de un flux de informaţii în ambele sensuri care reprezintă cadrul de operare al funcţiei logistice. Distribuitorii care simt că se află într-o relaţie de parteneriat cu furnizorii lor. 4. ţinând cont de interacţiunile acestor fluxuri. Divizarea loturilor. de coordonarea sosirilor şi expedierilor de marfă. Apropierea de piaţă. transportul. cine se ocupă de aprovizionare. acoperirea pieţei potenţiale. Dintre aceste activităţi cele mai importante sunt: aprovizionarea. adică cu ultima etapă a producţiei. capacitatea de a optimiza volumul mărfurilor va determina reduceri de costuri. 6. de rotaţia stocurilor. Primirea şi procesarea comenzii. distribuţia inversă. frecvenţa şi programarea. logistica era asociată cu distribuţia produselor finite. Sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activităţi aflate în strânsă interdependenţă. Evaluarea şi depăşirea propriilor performanţe Odată dobândită. managementul logisticii este însumarea gestionării activităţilor materiale derulate înaintea procesului de producţie. şi nu ca pe o funcţie care determină costuri. fluxurile informaţionale privitoare la logistica produselor. Produsele depozitate – disponibile în stoc suficienţa stocului. Firmele de primă mărime percep activitatea logistică ca pe un instrument startegic. pot influenţa clienţii să cumpere un anumit produs. Cine ia deciziile de reaprovizionare: cantitatea de produse. la care se adaugă activităţile de distribuţie propriu –zisă de la sfârşitul producţiei. vânzările. condiţiile de stocare stocarea sezonieră 5. În aceste cazuri. subansamble. . 8. deci distribuitorii por realiza diferenţierea produsului. eficienţa activităţii logistice va trebui susţinută pentru ca performanţele să nu fie de scurtă durată.

determinarea cantităţii economice a comenzii. administrarea garanţiilor. . activităţile promoţionale. Relaţiile cu clientul: reprezentare. cumpărarea. Transportul – are rol în asigurarea utilităţii de timp. rapoarte asupra produsului şi utilizatorulşui său. la care apelează firma.alegerea surselor de aprovizionare. 11. 16. referitoare la nivelul serviciilor logistice. Informaţii de piaţă: acţiunile concurenţilor. noi oportunităţi. limitele creditului. ambalarea. reprezentând o importantă componentă a misiunii logistice. 15. schimbări aduse produsului.9. în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor. sondarea vânzării şi a reprezentării. Activităţile reprezentative pentru domeniul cumpărării sunt: . în condiţiile celei mai mari contribuţii la profitul firmei presupune desfăşurarea unui ansamblu de operaţiuni intercorelate. Controlul creditului: seriozitatea clientului. Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire logistică sunt următoarele: . Cumpărarea are un rol important în crearea de valoare în cadrul procesului logistic. . condiţiile de creditare/finanţare. prin conducte). Activităţile de bază ( asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi. Cât de important este produsul nostru pentru ei? Cât de importaţi sunt ei pentru noi? Puţinele resurse logistice ale companiilor trebuie direcţionate spre acele activităţi apreciate de clienţi. feroviar.evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport. . Îndeplinirea misiunii logistice de asigurare a bunurilor sau serviciilor solicitate la momentul şi locul potrivit. Livrarea: programare/frecvenţă/rută. stabilirea preţului. . aerian. Activităţile de susţinere ( depozitarea. Mixul logistic include două categorii de activităţi: de bază şi de susţinere.evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit. gestiunea stocurilor. influenţa factorilor de timp. performanţa produsului.alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport ( rutier. Ce reduceri/majorări de preţuri trebuie aplicate? Sunt ele obijnuite pentru respectivul domeniu de activitate? Sunt corespunzătoare serviciului? Ar trebui făcut mai mult? 17. 12. prelucrarea comenzilor ) sunt opearţiuni cheie care se desfăşoară în aproape orice canal logistic.evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor. Vânzarea. . maritim. valoarea reducerilor de preţ.stabilirea necesităţilor de aprovizionare. . transportul. promovarea. În esenţă. Proiectarea şi funcţionarea oricărui sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel de servire a clienţilor. 13.planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării. manipularea produselor. activităţile legate de fluxurile informaţionale logistice ) au loc în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor şi contribuie la realizarea misiunii logistice.cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali. performanţele în respectiva ramură şi în domeniul vânzării/ stocării/ disponibilităţii produsului. Administrarea preţurilor: modificări de preţuri. a decalajului dintre nivelul aşteptat de clienţi şi cel efectiv oferit. . 10. .stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ) ce va fi oferit de firma furnizoare ) sau diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate. 14. care constituie mixul activităţilor logistice. extrase de cont. care aduc valoare adăugată şi determină astfel avantajul competitiv pentru firmă. transportul presupune derularea următoarelor activităţi: .ajustarea nivelului de servire logistică. . colectarea banilor şi stimulente. Administrarea comenzilor: facturi.

controlul fluxului de informaţii. .stabilirea rutelor de transport.stabilirea unor proceduri de stocare a datelor. Manipularea mărfurilor are o pondere considerabilă în costurile logistice. .elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime.stabilirea necesarului de spaţii de depozitare.proiectarea de ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare. . .analiza informaţiilor.stabilirea configuraţiei depozitului. Eficacitattea manipulării materialelor este condiţionată de următoarele activităţi: . .definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor. în funcţie de contribuţia diverselor articole la vânzările firmei. . . .realizarea de ambalaje care să asigure integritatea produselor pe durata transportului şi păstrării. Depozitarea mărfurilor este considerată a componentă de susţinere deoarece nu este prezentă în sistemele logistice ale tuturor firmelor. a fost o perioadă când funcţiunile grupate astăzi sub denumirea de logistică făceau parte din marketing.aplicarea strategiei “ just – in time”. În privinţa gestiunii stocurilor activităţile principale ce trebuiesc realizate sunt: . Ambalarea de protecţie permite ajungerea mărfurilor la clienţi în condiţiile dorite.alegerea echipamentului de manipulare ( manuale.determinarea numărului de depozite necesare. pot fi enumerate: .. Fluxurile informaţionale sunt o parte integrantă a sistemului logistic care facilitează derularea tuturor activităţilor de bază şi de susţinere.stabilirea mixului de produse din stoc ( ponderea diferitelor articole în numărul şi cantitatea totală de produse menţinute în stoc). Conexiunile logisticii cu marketingul La începutul secolului. . . . numai din stocul disponibil şi – sau din producţie. . Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic. 1.2.alegerea amplasamentului depozitelor.asigurarea de ambalaje care să protejeze mărfurile contra pierderilor şi deteriorărilor. . restricţiile de timp şi cerinţele privind mărimea comenzii). .determinarea procedurilor de primire a comenzilor ( metoda de transmitere. În rândul principalelor activităţi pe care le presupune funcţionarea sistemului informaţional logistic se includ: . ce oferă utilitatea de timp aşteptată de clienţi.culegerea şi prelucrarea datelor. Prelucrarea comenzilor presupune realizarea următoarelor activităţi: .elaborarea rapoartelor necesare ( situaţia stocurilor ). care susţin logistica mărfurilor.utilizarea încărcăturilor prin paletizare şi contanerizare. Ca activităţi legate de ambalarea protectoare. .alegerea variantei de onorare a comenzii. mecanizate ).stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la comenzi în cadrul firmei.introducerea şi prelucrarea materialelor în şi din spaţiul de depozitare. . Principalele activităţi legate de depozitarea mărfurilor sunt: . .programarea transporturilor. Totodată. materiale şi produse finite.amplasarea mărfurilor în spaţiul de depozitare. . ea are impact asupra duratei ciclului comenzii şi implicit asupra nivelului serviciului pentru client.determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare ( mărimea stocului la care se lansează o nouă comandă de reaprovizionare). . În timpul anilor 1950 şi 1960. .

Marketingul trebuie să consulte logistica în luarea deciziilor care privesc canalul de distribuţie. Ulterior. reglementările cum sunt cele ale CEE referitoare la termenul de garanţie pentru bunurile perisabile şi costul ridicat al capitalului. astfel încât acestea să corespundă nevoilor consumatorului individual. Dacă structurile organizaţionale interne nu sunt capabile să satisfacă aceste cerinţe. Unele companii progresiste folosesc avantajele unei bune colaborări logistică – marketing. • Procesarea comenzilor. Prognozele de marketing vor dicta nivelul resurselor logistice necesare livrării produselor la clienţi. devenind chiar parteneri pe termen lung ai acestora într-o relaţie reciproc avantajoasă. Companiile capabile să se diferenţieze de concurenţi. • Stabilirea preţului. este ciclul de viaţă al produsului. În acest domeniu este preferabilă elaborarea în comun a strategiei. resursele logistice. În etapele de început. ci şi pentru ajustarea serviciilor logistice. Deciziile luate în acete două domenii angajează compania . satisfacerea promptă şi cu costuri convenabile a comenzilor este o condiţie majoră a acceptării produsului în faza iniţială. • Strategiile de servire a clientului. Producţia nu poate fi luată separat de logistică şi viceversa. Aceasta este modalitatea prin care cererea serviciilor de logistică influenţează costul total al produsului. şi politicile de preţ ale companiei. Aceasta poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului şi prin urmare asupra costurilor aferente. logistica reprezentând o parte esenţială a ecuaţiei profitului. Aceste companii se pot detaşa de concurenţă. • Canalele de distribuţie. 1. • Prognozarea pieţei şi a vânzărilor. care influenţează relaţia dintre logistică şi marketing.3. obligă firmele să găsească alte moduri de satisfacere a cererii consumatorilor decât cele care presupun stocuri mari de produse finite. transportul şi controlul stocului. vor câştiga încrederea clienţilor. Dacă departamentul de marketing optează pentru un nivel foarte înalt de servire. atenţia se va orienta către ajustarea costurilor pentru ca produsul să facă faţă concurenţei puternice de preţ şi presiunilor ulterioare asupra profitului. Logistica are sarcina de a asigura satisfacerea sau îndeplinirea cererii generate de marketing. Logistica şi marketingul au împreună roluri vitale în realizarea performanţei cu costuri avantajoase. prin urmare. pentru a negocia nu numai produsul şi preţul. Decizia de furnizare direct către client sau prin intermediari va influenţa puternic nivelul resurselor logistice necesare. Companiile trebuie să răspundă exigenţelor unor categorii tot mai sofisticate de cumpărători care comandă mai frecvent cantităţi mai mici şi care cer o mai mare promptitudine în livrare. Responsabilitatea pentru cine primeşte comenzile clienţilor şi viteza şi eficienţa procesării are o influenţă majoră asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii clienţilor despre nivelul serviciului. neglijând alte domenii ca depozitarea. progresul rapid al inovaţiilor tehnologice. Conştientizarea faptului că o parte din ce în ce mai mare din profitul vânzărilor este absorbită de costurile de distribuţie a condus la reapariţia interesului faţă de domeniul logisticii mărfurilor. Clienţii sunt interesaţi de promptitudinea cu care furnizorii satisfact comenzile la un nivel de servire determinat. Domeniile majore de interacţiune între logistică şi marketing includ: • Proiectarea produsului. pe măsură ce vânzările se reduc şi produsul trece în etapele de maturitate şi saturaţie. Scurtarea ciclurilor de viaţă ale produselor. prin oferirea unui serviciu total. profitabilitatea şi cota de piaţă a companiei vor fi afectate.specialiştii în marketing aveau tendinţa să se concentreze asupra promovării şi dezvoltării produsului. Conexiunile logisticii cu producţia Producţia şi logistica se intrepătrund. Nivelul de sprijin logistic necesar marketingului variază pe măsură ce produsul străbate diferite etape ale ciclului de viaţă. prin satisfacerea acestor niveluri de servire. şi. vor trebui să fie considerabile. adică echipamentele şi stocul. Un concept de marketing esenţial.

Cap. furnizorii actuali şi potenţiali.3 Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială 2. APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE 2. produse finite de la furnizori la clienţi. Pe termen lung.1 Conceptul de aprovizionare 2. reţeaua de depozite şi livrarea către consumatorul final – trebuie să fie. • Va exista o nevoie continuă de reducere a costului reţelei. Cele două coordonate principale ale situaţiei sunt localizarea şi caracteristicile intrărilor de materiale ( furnizorii de materii prime ) şi localizarea şi caracteristicile pieţei ( clienţii ). a lanţului ofertei de la furnizor până la client va fi necesară deoarece: • Tehnologia disponibilă.2. va permite câteva configuraţii fabrică – filiale care n-ar fi fost posibile înainte. furnizori). iar nivelul de servire a clienţilor mai dificil de monitorizat. Organizarea structurală a conducerii aprovizionării 2. logistica este mai mult o funcţie reactivă. Următorul pas este analizarea problemelor numeroaselor aspecte interdependente. procesarea comenzilor este mai complexă.5 Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite cumpărătorilor 2. modul în care aceasta concurează pe pieţele alese. De asemenea. În procesul intern. răspunzând la fluxurile relativ regulate de comenzi. Când legăturile dintre producător şi client şi între producător şi furnizor sunt complete. Spre deosebire de sitemul intern. 1. Conceptul de logistică internă poate fi descris ca un instrument de examinare a fluxului de articole palpabile. care privesc caracteristicile şi localizările pieţelor actuale şi viitoare. natura şi performanţa de operare a unităţilor productive. materii prime. capacitate şi logistică sunt interconectate.2. O legătură organizaţională cu marketingul este benefică pentru administrarea logisticii internaţionale. În comerţul internaţional. Punctul de pornire în alegerea configuraţiei fabrică – capacitate – filiale îl reprezintă strategia competiţională a organizaţiei pe pieţele alese – obţinerea celui mai scăzut cost sau anumite forme de diferenţiere importantă pentru clienţi. logistica internaţională necesită o cooperare şi coordonare mult mai apropiate între departamentul de vânzări şi cel de distribuţie. Capacitatea de producţie este determinată de localizare şi de logistică şi trebuie să fie în legătură cu cererea pieţei. într-o mare măsură. în mod simultan. Localizarea. conectată la cererea pieţei. Sistemele instalate de companie trebuie să aibă capacitatea de a forma cu clientul o legătură reciproc avantajoasă. în special tehnologia informaţiei. aceste sisteme trebuie să sprijine formarea de alianţe strategice cu furnizorii. o regândire a reţelei logistice. Fluxul de informaţii corespunzător contribuie la optimizarea primului flux.în structuri de costuri pe termen relativ lung şi determină. configuraţia fabrică – filiale este un fundament structural major pentru reducerea costurilor totale ale lanţului ofertei. primirea şi procesarea comenzilor. la reducerea costurilor şi la creşterea nivelului de servire a clienţilor. Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional Problemele de management în logistica internaţională sunt substanţial diferite de cele din logistica internă. Rezultă că şi capacitatea reţelei logistice – aprovizionarea. a depozitelor centrale şi a celor locale. transportul. cât şi nivelul serviciilor.6 Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare – contractul comercial de aprovizionare . caracteristicile produsului şi opţiunile de transport. şi în combinaţie cu alţi factori ( sisteme . Problemele determinate de localizare. influenţează foarte mult atât costul. semifabricate. de asemenea.4 Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice 2.4.

Principalul obiectiv al aprovizionării se concretizează în asigurarea completă. dimensionarea pe bază de documentaţie tehnico – economică a consumurilor materiale şi de resurse energetice. A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea nevoilor exprimate. creşterea nejustificată economic. pe toată gama sortotipodimensională. 4.economică a planului şi a programelor de aprovizionare materială şi energetică a unităţii. 2. organizarea depozitării corespunzătoare a resurselor materiale şi a distribuirii acestora în cadrul organizaţiei. Etapa a treia. combustibili şi semifabricate. complexă şi la timp a unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ. risipa de materiale şi energie şi. necesităţile pentru alte destinaţii de folosire a resurselor materiale. aceasta se realizează prin studierea şi culegerea de informaţii privind resursele materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum. gestiunea raţională a stocurilor de materii prime. fundamentate tehnic şi economic: prin utilizarea acestor norme tehnice de consum se previne consumul iraţional. a costurilor. normele de consum pentru întreaga structură de fabricaţie. acţiunea asigură elementele tehnice de calcul al necesităţilor materiale şi energetice şi se concretizează în eleborarea de norme de consumuri specifice analitice. tipurile. deci. Pentru realizarea acestui obiectiv se efectuează mai multe activităţi specifice cum ar fi: 1. capătă o importanţă deosebită în cazul în care resursele materiale au o pondere ridicată în costul producţiei. sorturile şi dimensiunile necesare pentru desfăşurarea activităţii de ansamblu a firmei.2. Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare. înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare desfăşurării proceselor de producţie. configurativă şi de calitate. la locul şi termenele stabilite. fundamentarea tehnico. Prin aprovizionare. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice care contribuie la evidenţierea modului de folosire a resurselor. structura şi nivelul stocurilor. când gama articolelor de aprovizionat aste foarte largă sau când piaţa acestor articole suferă fluctuaţii mari pe planul raportului cerere – ofertă. Baza de fundamentare a acestor instrumente o constituie programele de fabricaţie şi normele de consumuri specifice estimate în . prestării serviciilor şi desfacerii mărfurilor către populaţie. resursele proprii existente în perioada pentru care se face fundamentarea. Conceptul de aprovizionare Aprovizionarea este una din actvităţile componente ale funcţiei comerciale prin intermediul căreia întreprinderea intră în relaţii economice cu alte societăţi comerciale. 3. Procesul de aprovizionare comportă ca o primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi a produselor ce urmează a fi achiziţionate. Aprovizionarea cuprinde procurarea şi aducerea la timp a bunurilor de echipament şi produselor intermediare de calitatea. indispensabilă în orice organizaţie economică productivă.1. În acest scop se folosesc planul şi proramele de fabricaţie. activitate foarte complexă care presupune un laborios proces decizional. identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării la parametrii proiectaţi a activităţii întreprinderii. Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele necesare desfăşurării unei activităţi care să aducă un profit cât mai mare firmelor. Aprovizionarea. şi anume cumpărarea reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi cumpărător. ca şi a formei concrete de regăsire a acestora pe parcursul prelucrării.

condiţiile de furnizare. apelarea reprezentanţelor comerciale. aceasta presupune amenajarea de spaţii speciale de descărcare – recepţie. 15. Asigurarea spaţiilor de depozitare. în acelaşi sens se are în vedere înscrierea în evidenţă a intrărilor de resurse recepţionate şi acceptate. a supraaglomerării punctelor de servire. 11. 6. Asigurarea condiţiilor normale de primire recepţie a partizilor de materiale sosite de la furnizori. de emitere a comenzilor de aprovizionare. dotate cu mijloace tehnice adecvate. acţiunea este de natură complexă. acţiune care implică stabilirea. a situaţiilor care influenţează strategia în cumpărare. 12. a unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse. Acţiunea presupune emiterea de cereri de ofertă. distanţa de transport. reponsabilităţii în respectarea obligaţiilor asumate şi a solvabilităţii. eşalonarea judicioasă în timp a servirilor pentru prevenirea aşteptărilor nejustivicate la depozite. Alegerea resurselor materiale şi echipamentelor tehnice care răspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum. 5. Organizarea sistemului de servire ritmică cu resurse materiale a subunităţilor de consum ale întreprinderii în concordanţă cu programele de fabricaţie. alte surse de informare şi publicitate. a tuturor condiţiilor de livrare între parteneri.cumpărare se realizează prin emiterea comenzilor şi încheierea de contracte comerciale. prin acord de voinţă. de corelare a momentelor de eliberare sau transmitere a materialelor de la depozite la subunităţile de consum cu cele la care sunt efectiv necesare. asigurarea condiţiilor de păstrare – conservare cerute de natura resurselor materiale depozitate ca şi a celor de prevenire a sustragerilor. prospecte. lucrărilor sau prestaţiilor. canalele de distribuţie folosite. efectuarea operaţiunilor de depozitare – aranjare a resurselor materiale în magazii şi depozite. 8. Acţiunea se realizează după analiza prealabilă a caracteristicilor pieţei de furnizare. 13. potenţialul furnizorilor. 9. Testatrea credibilităţii furnizorilor selectaţi în scopul evidenţierii probităţii morale. organizarea internă a fluxurilor de circulaţie. Urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială. Alegerea surselor de furnizare se va face după mai multe criterii între care semnificative sunt cele care au în vedere calitatea resursei materiale. constituirea comisiilor de primire – recepţie şi organizarea activităţii acetora.cadrul documentaţiei tehnico-economice de execuţie a produselor. a celor de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile.în acest cadru se asigură elaborarea unor programe optime de circulaţie consum. alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi asigură certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung. a blocării . 7. etc. investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale. forma de transport posibilă de utilizat. Elaborarea strategiilor în cumpărarea de resurse în raport cu piaţa de furnizare internă şi externă. a furnizorilor. 10. întocmirea fişelor de urmărire operativă a aprovizionării pe furnizori şi resurse. fiind justificată de importanţa economică a acesteia. Concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi. prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energetice în vederea depistării şi localizării surselor reale şi potenţiale de a fi utilizate. a formaţiilor de lucrători specializaţi în efectuarea operaţiilor respective. studierea de cataloage comerciale. prezintă cele mai avantajoase condiţii de livrare etc. dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse materiale pentru comandă şi aprovizionare. 14. pliante. garanţiilor de care se bucură. alegerea sistemelor eficiente de depozitare. Finalizarea relaţiilor de vânzare. nivelul preţului. seriozităţii în afaceri. dotarea lor cu mobilier adecvat. Acestei acţiuni i se ataşează şi cea de stabilire a nivelurilor cantitative sau momentelor calendaristice de comandă. aspect care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile ci şi prin cheltuielile pe care le generează a căror pondere este de 25-30% faţă de valoarea medie a stocurilor. la bursele de mărfuri. de securitate contra incendiilor.

a situaţiei financiare a acesteia. • urmărirea aprovizionării efectuate şi ţinerea evidenţei materialelor aprovizionate. în general. şi ale pieţei. condiţiile de procurare ale acestora. Controlul sistematic al evoluţiei stocurilor efective în raport cu limitele stabilite pentru a se evita consecinţele economice nefavorabile pe care le poate genera suprastocarea sau lipsa de materiale în stoc asupra activităţii economice a întreprinderii. preţuri de cumpărare şi planificarea în funcţie de necesităţile firmei a cantităţilor de aprovizionat.mijloacelor de transport intern. a planurilor şi programelor de aprovizionare. tendinţele preţurilor. accentul fiind pus pe disponibilităţile de materiale pe piaţă. servicii. • procurarea propriu-zisă a tuturor materialelor necesare potrivit planurilor şi programelor stabilite. adaptabile la noile condiţii care apar în relaţiile de vânzare – cumpărare. etc. a nerespectării disciplinei tehnologice sau destinaţiei iniţiale de folosire a resurselor materiale. • colaborarea cu compartimentele de cercetare – dezvoltare şi de producţie pentru stabilirea specificaţiilor de materiale. forma de organizare şi mărimea firmei. ale celei de producţie. respectiv funcţionarea în condiţii de efecienţă maximă şi obţinerea de profituri cât mai mari. birouri în funcţie de volumul şi profilul de activitate. tinându-se seama şi de frecvenţa apariţiei cererilor. luându-se în considerare şi alte elemente cum ar fi fluctuaţiile preţurilor pe piaţă. se impune derularea activităţilor de aprovizionare şi desfacere în concordanţă cu necesitatea realizării obiectivelor stabilite. 16. rata inflaţiei. În organizarea conducerii aprovizionării se impune constituirea unor sisteme deschise. materiale.2 Organizarea structurală a activităţilor de aprovizionare Pentru desfăşurarea normală a proceselor de aprovizionare sunt constituite compartimente de specialitate sub formă de divizii. a normelor de consum. atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui subcolectiv de salariaţi din cadrul compartimentului de aprovizionare. Selecţia personalului trebuie să se facă pe . După alegerea sistemului de organizare se trece la repartizarea pe posturi şi funcţii a atribuţiilor şi responsabilităţilor specifice. îndeosebi. Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare. costul imobilizărilor determinate de stocarea materialelor. Principalele atribuţii ale compartimentului de aprovizionare constau în: • culegera. Planificarea necesarului de aprovizionat se face în funcţie de cererile celorlaltor activităţi ale organizaţiei. şi în primul rând. Urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale şi energetice pe destinaţiile de consum. Prin organizarea internă se stabilesc domeniile de acţiune. a încărcării neuniforme a lucrătorilor din depozite. 17. prelucrarea şi analiza informaţiilor privind situaţia activităţii economice. a risipei pe timpul transportului şi depozitării. Termenele de achiziţionare se corelează cu cele de lansare în fabricaţie a diferitelor comenzi care sunt stabilite de compartimentul de programare şi lansare în producţie. departamente. 2. disponibilitatea materialelor pe piaţă. surse de aprovizionare. având în vedere încărcarea raţională cu sarcini şi atribuţii a fiecărui post din structura organizatorică a compartimentelor. Structura activităţilor componente evidenţiază faptul că managementul aprovizionării materiale integrează într-un tot unitar fluxul şi controlul resurselor materiale de la momentul iniţierii procesului de asigurare a lor şi până la transformarea acestora în produse vandabile. • determinarea celor mai adecvate sorturi de materii prime. Desfăşurarea acestei activităţi are ca scop prevenirea consumurilor peste limitele stabilite prin calcule.

informarea factorilor de conducere a asigurării materiale.3. asigurarea controlului existenţei şi mişcării stocurilor. descărcare. negocierea preliminară a condiţiilor de furnizare ( inclusiv a preţurilor de vânuare. în timp util şi cu eficienţă a operaţiilor de încărcare. participarea la bursele de materii prime şi studierea evoluţiei potenţialului de furnizare. dispeceri şi experţi în transporturi. 2. a colaboratorilor din celelalte compartimente asupra diferitelor situaţii care presupun analize. manipulare a resurselor materiale. a tendinţelor de preţ.baza examenului profesional şi psihologic al candidaţilor la diferite posturi şi funcţii. Compartimentele de planificare dezvoltare şi programare operativă a producţiei care furnizează date şi informaţii privind volumul şi structura producţiei prevăzute pentru execuţie. Agenţii de aprovizionare se ocupă în general cu : studierea pieţelor de materii prime şi produse. cu necesitatea realizării contractelor încheiate cu furnizorii de materiale impune organizarea sistemelor complexe de relaţii atât în interiorul fiecărei firme. produse sau echipamente tehnice. asigurarea necesarului de mijloace de transport din parcul propriu al firmei sau prin închiriere. a creditelor ). Principalele relaţii interne ale compartimentului de aprovizionare materială se stabilesc cu:: 1. evidenţierea şi înregistrarea cheltuielilor de transport depozitare a materiilor prime. Pe plan intern relaţiile se organizează între compartimentele de aprovizionare materială şi celelate compartimente sau subunităţi din cadrul structurii organizatorice a firmelor de producţie. decizii. contractarea unităţilor de transport specializate şi stabilirea condiţiilor de deplasare a resurselor materiale de la sursele de furnizare la punctele de destinaţie. În cadrul departamentelor mari structura de personal cuprinde şi analişti cu aprovizionarea. acoperirea financiară a resurselor contractate sau achiziţionate. Structura personalului include şeful de compartiment care se mai numeşte şi director cu aprovizionarea. Experţii şi dispecerii în transporturi se ocupă cu: elaborarea programelor optime de transport între punctele de consum ale întreprinderii. Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială Desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de aprovizionare în concordanţă cu cerinţele de consum ale unităţii economice. stabilirea volumului de mijloace circulante aferent materiilor prime şi materialelor. Agenţii de aprovizionare pot fi repartizaţi pe zone teritorial. 2. Compartimentul de desfacere a produselor care pune la dispoziţie date şi informaţii pentru fundamentarea necesarului de ambalaje şi materiale de ambalat. 3. urmărirea derulării operative a procesului de aprovizionare în raport cu prevederile contractuale. de acordare a rabaturilor. stabilirae măsurilor pentru folosirea eficientă a mijloacelor de transport proprii sau închiriate şi reducerea cheltuielilor cu mişcarea materialelor. Compartimentele financiare şi de contabilitate. participarea la încheierea de convenţii speciale. de contracte economice de livrare. asigurarea traficului privind mişcarea materialelor în interiorul şi în afara unităţii economice. achiziţioanrea – cumpărarea de materiale. Conlucrarea dintre aceste compartimente trebuie să se desfăşoare continuu pentru a asigura corelarea permanentă a planului şi a programelor de aprovizionare cu cele de producţie. evaluări. eşalonarea fabricării acesteia. cât şi în afara acesteia. În subordinea acestuia se află grupele de agenţi şi /sau achizitori.geografice de furnizare sau cu rază nelimitată de acţiune. 4. Compartimentul de transport pentru asigurarea şi menţinerea în stare de funcţionare normală a mijloacelor de transport proprii sau închiriate destinate . interpretări. pentru evidenţierea intrărilor de materiale. asigurarea condiţiilor pentru realizarea. depistarea surselor de furnizare.

Unităţi şi instituţii de cercetare specializate pentru eleborarea de studii de prognoză privind: conjunctura mondială a furnizărilor de resurse materiale. scadenţa potenţialului de resurse clasice. cu cost minim. Depozitele de materiale pentru asigurarea primirii şi recepţiei loturilor de materiale sosite de la furnizori. cu subunităţile auxiliare şi de servire pentru informarea directă asupra necesităţilor de materiale auxiliare. depozitării şi păstrării raţionale a acestora. valorificării complete şi eficiente a materiilor prime. 9. 6. 4. În afară. Toate aceste relaţii sunt orientate în sensul asigurării integrale. tendinţe în evoluţia preţurilor. derularea livrărilor. Furnizorii de materiale de pe piaţa internă şi internaţională ( unităţi producătoare şi firme specializate în cumpărarea – vânzarea de resurse materiale) pentru achiziţionarea de resurse materiale. 7. a preţurilor. Unităţile de transport pentru stabilirea condiţiilor de aducere a resurselor de la furnizori. 2. încadrării în consumurile specifice din documentaţiile tehnico. a nivelurilor de comandă. Cu secţiile şi atelierele de producţie. în structura ofertei de materiale. promovarea folosirii de noi resurse ca substituienţi eficienţi.aducerii materialelor de la furnizori. în volumul şi structura strict corelate cu cea a consumului productiv şi neproductiv. aprovizionarea cu combustibili şi lubrifianţi necesari funcţionării acestora.4. acordarea de credite bancare în scopul achiziţionării şi stocării resurselor materiale. a pieselor de schimb pentru întreţinere şi reparare. eliberării pentru consum a materialelor. Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice Formele de aprovizionare care pot fi folosite de unităţile consumatoare de resurse materiale sunt: • Aprovizionarea directă de la producători – furnizori • Aprovizionarea prin unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse în sistem en gros. 3. încheierea de contracte de livrare. locul şi momentele prevăzute. lucrărilor. 8. care îmbracă trei variante: • Aprovizionarea prin tranzit organizat. urmăririi dinamicii stocurilor efective. corelarea operativă a programelor de aprovizionare cu cele de fabricaţie. 5. Unităţi bancare pentru efectuarea operaţiilor de plată a cumpărărilor de resurse materiale. evoluţia pieţei de materii prime. • Aprovizionarea de la depozitul angrosistului. • Aprovizionarea prin tranzit achitat. a bazei materiale. Burse de mărfuri pentru informare privind resursele materiale şi produsele oferite pentru vânzare. componente. unitatea economică stabileşte relaţii cu: 1. Diferenţierea unei forme faţă de alta se face în funcţie de modul cum se . Compartimentul tehnic care pune la dispoziţie listele cu normele de consum de resurse materiale specifice produselor. 2. a celor pentru transport intern. stabilirea condiţiilor de furnizare. Compartimentul de control tehnic de calitate pentru efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a materialelor sosite de la furnizori. prestaţiilor prevăzute pentru execuţie. la termenele. acoperirea contravalorii resurselor cumpărate. reglementarea raporturilor cu furnizorii. mutaţii în structura consumului. controlul utilizării resurselor materiale. Unităţi specializate în importul de materiale pentru achiziţionarea şi aducerea de resurse de la furnizorii externi. folosirii cu maximă eficienţă a resurselor aprovizionate. apărute pe piaţa în amonte care pot fi avute în vedere pentru modernizarea produselor din fabricaţia curentă sau la cele noi prevăzute pentru asimilare. 5. echipamente tehnice noi. evidenţei şi securităţii.economice şi stocurile prestabilite. Compartimentul de cercetare dezvoltare căruia îi pune la dispoziţie informaţii privind materiale. 6.

• Modul de livrare a produselor. • Pot face negocierile mai uşoare. respectiv acesta devine mai cointeresat în urmărirea şi controlul derulării ritmice a livrărilor. • Sistemul de achitare a contravalorii produselor livrate consumatorilor. cât şi achitarea contravalorii produselor să se asigure prin intermediarul comercial. frecvent. Aprovizionarea prin tranzit achitat presupune ca atât contractarea.realizează următoarele trei activităţi: • Modul de organizare şi concretizare a relaţiilor de vânzare – cumpărare dintre factorii participanţi la acest prodes. Acestă formă este eficientă în cazul resurselor materiale.cumpărare. se pot acorda rabaturi comerciale sau bonificaţii. iar livrarea acestora să se realizeze direct între producător şi consumator. iar cheltuielile de transport sunt mai mici. Aprovizionarea prin tranzit organizat presupune înlesnirea de către un intermediar comercial a activităţii de organizare şi concretizare a relaţiilor dintre consumatori şi producători – furnizori. un comision de până 3% în raport cu valoarea afacerii pe care a facilitat-o. în scopul depistării producătorilor şi consumatorilor potenţiali solicitanţi ai serviciilor lor. cu sau fără . din partea consumatorului. În ambele variante de aprovizionare. devenind în unele situaţii factorul determinant în înlesnirea activităţilor de desfacere şi de aprovizionare. intermediarii comericli studiază piaţa de furnizare pentru a se informa asupra ofertelor de vânzare şi a cererilor de produse. Avantajele acestor forme de aprovizionare sunt: • Scurtează perioada de timp în care se realizează contactul dintre producătorii şi consumatorii anumitor produse. vagonabile. îşi pot forma stocuri mai mari decât cele nomale estimate anterior. În asemenea situaţii se pot obţine preţuri avantajoase la achiziţie. Pentru serviciile prestate. specifice tranzitului organizat. Rolul activ al intermediarului se manifestă în faza de contractare şi pe parcursul derulării contractului. Aprovizionarea de la depozitele unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse prezintă mai multe avantaje: • Creşterea gradului de certitudine în asigurarea micilor consumatori cu o structură materială şi de produse extinsă. Deci forma este avantajoasă pentru marii consumatori şi. Varianta se practică în mare măsură în cazul cumpărărilor în cantităţi mici. specifice micilor consumatori care au acces limitat la aprovizionarea directă de la producători sau pentru care această formă nu le este avantajoasă. Această formă de aprovizionare integrează complet intermediarul comercial în activitatea de comercializare a produselor. Această formă implică şi mai mult pe intermediarul comercial în derularea proceselor de vânzare. livrarea produselor şi achitarea contravalorii acestora ) să se realizeze integral prin unităţi specializate în comercializare ( angrosişti ). în general. intermediarul comercial primeşte. Aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali este o formă care presupune ca toate cele trei activităţi ( organizarea şi concretizarea relaţiilor de vânzare – cumpărare. Aprovizionarea directă prevede ca toate cele trei activităţi să se realizeze prin relaţia directă între unitatea consumatoare şi cea producătoare – furnizoare. urmând ca livrarea produselor şi decontarea facturilor aferente să se realizeze direct între ultimii doi factori. sunt nevoiti să suporte cheltuileli de transport pentru deplasarea unor cantităţi mici în special pe distanţe mari. intermediarii comerciali fiind mai buni cunoscători ai caracteristicilor pieţei de furnizare. • Uşurează munca producătorilor şi consumatorilor pentru studierea pieţei. Şi în acest caz consumatorii cedează întermediarului comercial un comision care poate ajunge până la 5% . de regulă. dezavantajoasă pentru micii consumatori care: nu pot beneficia de rabaturi comerciale sau de bonificaţii în cazul în care comanda se prezintă sub cantitatea minimă impusă de furnizori ca prag pentru a obţine asemenea înlesniri. a respectării de către producător şi consumator a obligaţiilor contractuale. la intervale mici de timp. produselor care fac obiectul vânzării – cumpărării în cantităţi mari.

transport a resurselor spre consumatorii serviţi în contextul formei. În acestă formă pot fi asiguraţi unul sau mai multi consumatori din raza de acţiune a unui intermediar comercial. Alegerea locului se face în funcţie de mărimea loturilor cu care urmează să se facă aprovizionarea. • Degajarea producătorilor de un număr prea mare de clienţi şi simplificarea astefel a activităţii de desfacere a produselor la nivelul lor. care constă în verificarea . • Asigurarea premiselor pentru reducerea substanţială a stocurilor la consumatori. Recepţia reprezintă operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a mărfurilor ce se primesc în depozit şi a celor ce se livrează din fabrică sau depozit. Conducerea întreprinderii numeşte comisia de recepţie care are în componenţa sa de regulă. cantitatea şi calitatea produselor. Recepţia. decizia poate avea în vedere recepţia la furnizor. 2. cu posibilitatea folosirii mai eficiente a acestora ( ca spaţii de producţie. materiale. cantitatea. O formă de aprovizionare care se impune tot mai mult datorită efectelor economice favorabile pe care le generează pentru consumatori este aprovizionarea garantată care presupune preluarea de către o unitate specializată în comercializare a procesului de aprovizionare a structurii integrale sau parţiale de materiale necesare unei întreprinderi consumatoare într-o perioadă de gestiune. îndeplinirea întocmai a contractului care reglementează relaţiile dintre furnizor şi beneficiar şi între aceştia şi întreprinderea de transport. de la depozitele angrosistului.5. prin închiriere ). ritmicitatea aprovizionării. • Disponibilizarea astfel a unor impotante spaţii de depozitare la consumatori.furnizor. • Diminuarea stocurilor de materiale la consumatori. • Promovarea cu mai mare uşurinţă şi eficienţă a produselor noi realizate de anumiţi producători. operaţie de mare importanţă pentru satisfacerea cantitativă şi calitativă a nevoilor întreprinderii. verificarea mai multor aspecte privind calitatea. fiind posibilă servirea lor la intervale scurte de timp.comenzi anticipate. implicit a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea şi stocarea de resurse materiale la un moment dat. Aprovizionarea garantată prezintă următoarele avantaje: • Reducerea cheltuielilor de transport prin condiţiile pe care le creează pentru elaborarea unor planuri optime de distribuţie. un merceolog de specialitate şi gestionarul valorilor ce formează obiectul recepţiei. la momente programate sau întâmplătoare. chiar zilnic. În ceea ce priveşte locul recepţiei. Orice primire de valori în gestiune este însoţită de recepţie. beneficiarul nu-şi trimite delegat petru recepţie. în cantităţi variate. de fapt ale clienţilor în cele din urmă. obiectul deciziei în domeniul recepţiei se referă la locul recepţiei. • Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor al consumatorilor şi sporirea astfel a eficienţei economice în folosirea acestuia.Recepţia mărfurilor Activitatea de aprovizionare cu materii prime. unul al beneficiarului. mărfuri a întreprinderilor se încheie cu recepţia acestora. sau la sediul beneficiarului şi se concretizează într-o clauză contractuală. produsele se pot livra pe baza autorecepţiei. un reprezentant al producătorului. • Degrevarea factorilor de conducere al unităţilor consumatoare de activitatea de aprovizionare şi concentrarea acestora în măsură mai mare asupra celei de producţie. are drept obiectiv. Decizia privind recepţia ocupă un loc central în cadril politicii de aprovizionare a întreprinderii. folosirea eficientă a mijlocului de transport şi a resurselor de muncă. Dacă prin contract se stabilişte clauza franco.

se întocmeşte un proces verbal de constatare. precum şi managamentul calităţii totale sunt factoti care au sporit importanţa aprovizionării din sursă unică. fie un furnizor unic. generarea de inovaţii de produs şi de proces şi crearea unui climat în care furnizorii sunt pregătiţi să efectueze investiţiile necesare în active fixe şi rersurse umane.Recepţia cantitativă şi calitativă se poate realiză pentru întregul lot da marfă. pe baza următoareleor criterii principale: a. orice organizaţie trebuie să stabilească strategia sa referitoare la sursele de aprovizionare. îmbunătăţirea planificării şi controlului. numită şi bucată cu bucată sau prin sondaj. mărimea surselor – furnizori de dimensiuni mici sau furnizori de mare anvergură. se întocmesc actele de încărcare a gestiunii... doi sau mai mulţi furnizori. Pe termen lung. ceea ce permite perfecţionarea activităţilor logistice şi reducerea costurilor. folosit ulterior pentru a solicita daune. firma poate alege pentru fiecare produs în parte. Indiferent unde are loc recepţia cantitativă a produselor se face verificându-se concordanţele dintre contract sau comandă şi cantitatea livrată. numărul surselor – unul. apelarea la metoda JIT. exonerează de răspundere cărăuşul. Dacă sunt constatate cu acest prilej. a sigiliilor şi a numărului de colete. DECIZII STRATEGICE REFERITOARE LA SURSELE DE APROVIZIONARE Inainte de a selecta firmele de la care va achiziţiona produsele necesare. ci şi elemente calitative privind structura sortimentală. Noua orientare spre dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu furnizorii. integritatea vagonului. ci şi pentru ambalaje şi vizează nu numai aspectele fizico-chimice ale produselor. cu normele interne. ca urmare a unei comunicări mai bune. Autorecepţia este un procedeu economic. Sub aspectul numărului surselor. caietele de sarcini. ci şi condiţiile de măsurare avute în vedere care pot influenţa cantitatea recepţionatî ( de ex. etc. proximitatea surselor – furnizori locali sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. se execută nu numai pentru produse. lipsuri cantitative imputabile întreprinderii de transport sau deteriorări de ambalaje. Strategia de cumpărare dintr-o sursă unică este o alegere efectuată de firmă în mod deliberat şi nu trebuie confundată cu situaţia generată de poziţia de monopol a furnizorului pe piaţă. marcarea. Se verifică cu acest prilej. sistemul de cântărire). Având în vedere că întreprinderea de transport răspunde de integritatea produselor transportate. care odată executată. ca rezultat al colaborării dintre cumpărător şi furnizor: .umiditatea. Obiectul recepţiei calitative îl constituie verificarea şi determinarea calităţii produselor primite prin compararea lor cu standardele în viguoare. În documentele de livrare se menţionează nu numai cantitatea livrată. sursa unică oferă numeroase avantaje: gradul redus de variaţie a caracteristicilor produsului. aspecte cuprinse în contract sau comandă. în special în staţiile de cale ferată. după ce s-a executat recepţia cantitativă finală. eliminănd cheltuielile de recepţie. la verificarea produselor perisabile sau cu o periodicitate foarte ridicată a livrărilor. de sigiilii. controlul calităţii. în cazul în care cantitatea necesară este suficient de mare. c. abordarea recomandată a fost cumpărarea din surde multiple. se face o verificare cantitativă a acestora. d. Această verificare nu se confruntă cu recepţia cantitativă. monstrele omologate. la eliberarea lor către destinatar. La sediul beneficiarului.cantitativă şi calitativă a produselor de către furnizor la sediul acestuia întocmindu-se proces verbal de autorecepţie. b. piaţa de provenienţă – piaţa internă sau piaţa externă. În mod tradiţional. fie furnizori multipli. şi se foloseşte de regulă.

Avantaje: cooperarea mai strânsă între cumpărător şi vânzător. În funcţie de proximitatea surselor. preţuri mai avantajoase oferite de sursele externe. . necesitatea de a dezvolta aranjamente de cumpărare regională sau globală. la nivel executiv. Aprovizionarea din surse de dimensiuni mult mai mari decât firma proprie poate avea inconveniente pentru cumpărător în privinţa puterii de negociere. nivelul scăzut al calităţii produselor oferite de furnizorii interni. Mărimea furnizorilor este un alt criteriu care stă la baza elaborării strategiei referitoare la sursele de aprovizionare. de exemplu la situaţiile de forţă majoră. de furnizor. Pe termen lung. Adesea. Caracterul local al unei surse este determinat de uşurinţa transportului şi comunicării. Prin achiziţionarea din surse locale. ale cumpărătorului. expunerea la problemele furnizorului. caracterul mai personal al relaţiilor cu furnizorul. sursa unica prezintă următoarele dezavantaje: pierderea potenţială a accesului la informaţii privind tendinţele pieţei. de exemplu. a cererilor de asistenţă specială. creşterile de preţ şi neonorarea contractelor. datorită absenţei unor contacte periodice cu furnizori multipli. faţă de întârzierea livrărilor. Cumpărarea din mai multe surse prezintă următoarele avantaje: creşterea siguranţei aprovizionării. lansarea pe piaţă a unor noi produse. furnizorii mici devin dependenţi de firma cumpărătoare. posibilitatea de modificare a presiunii competitive asupra unui anumit furnizor.avantaje: inexistenţa pe piaţa internă a produselor necesare sau disponibilitatea lor în cantităţi insuficiente. vulnerabilitatea faţă de deteriorarea performanţelor furnizorului. riscul scăzut al dependenţei furnizorului de client. Punctele forte ale cumpărării din szrse mici. prin colaborarea cu acesta pe termen lung. Aprovizionarea din surse multiple pe termen lung poate să conducă la apariţia nemulţumirilor unor furnizori care nu doresc să livreze acelaşi produs ca şi concurenţii lor. firmele cumpărătoare pot contribui la dezvoltarea economică a regiunilor în care îşi desfăşoară activitatea. Piaţa de provenienţă. ca urmare a lipsei unei presiuni concureţiale asupra furnizorului unic. accesul la produse noi ca rezultat al procesului de inovare. firmele cumpărătoare pot alege furnizori locali şi sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. onorarea mai rapidă. sursele mari preyintă o serie de avantaje specifice: disponibilitatea potenţială a unor capacităţi de producţie pentru onorarea comenzilor suplimentare sau urgente ale cumpărătorului. comparativ cu sursele mari sunt următoarele: atenţia acordată de furnizor cerinţelor firmei cliente. în condiţiile dezvoltării unor relaţii personale. prin modificarea volumului mărfurilor contractate cu acel furnizor. deficieţele calitative. Firma se poate orienta spre surse mici sau spre surse de dimensiuni mari.reducerea costurilor administrative şi mai buna înţelegere a afacerii furnizorului. posibilitatea ca furnizorul să pună la dipoziţia clientului echipamente şi cunoştinţe speciale. obţinerea de părţi componente din ţările în care vor fi exportate produsele finite. posibilitatea obţinerii mai rapide a comenzilor urgente sau suplimentare. Pentru cumpărător. costurile mai mari decât cele specifice aprovizionării din surse miltiple. costurile de transport mai mici. Alegerea surselor în funcţie de proximitatea lor trebuie să îndeplinească cerinţele de profitabilitate ale organizaţiei.

2. sunt foarte greu de anticipat sau există riscul unor fluctuaţii importante în evoluţia acestuia pe piaţa de furnizare. distanţele mari faţă de furnizori. Documentaţiile necesare. Este necesară alegerea valutei adecvate în care este exprimat preţul şi va fi realizată plata. a serviciilor care însoţesc produsul. În general acest sistem de preţ se practică în condiţii de stabilitate pentru perioade scurte de timp. dar poate să aibă influenţe negative în situaţia inversă. formularele de intrare in vamă. facilităţilor pe care le acordă în comercializare. devenite tradiţionale. Politicile în domeniul preţului sunt în funcţie de concurenţă. costurile mari. Fluxul mărfurilor şi informaţiilor conexe este afectat de: complexitatea aranjamentelor de transport intenaţional. ca şi de dorinţa pentru obţinerea unui anumit profit pe termen scurt. în cazul importurilor se impune utilizarea unor documente speciale:certificatele de origine. în condiţiile în care resursele sunt asemănătoare calitativ şi ca utilitate. precum şi adoptarea unei politici de evitare sau împărţire a riscurilor determinate de astfel de fluctuaţii.6. Lipsa acordului de voinţă al ambilor parteneri conduce la întreruperea contractului. stilurile de comunicare diferite. ce determină nivelul preţului. În general se practică următoarele sisteme de preţ: Sistemul cu preţ fix – constă în aceea că preţul rămâne nemodificat pe o anumită perioadă de timp stabilită de părţile contractante. Cunoaşterea sistemului de preţ practicat de către furnizor creează condiţii pentru elaborarea unor acţiuni specifice de contracarare pe piaţă a anumitor efecte nefavorabile pentru cumpărător. să respecte reglementările referitoare la taxele vamale. Reglementările în vigoare. incertitudinea livrărilor la termenele stabilite. furnizorul poate acorda: facilităţi în politica de distribuţie facilităţi în politica de service după vânzare facilităţi prin politica de preţ facilităţi la decontare. Sistemul cu preţ indexat – este apreciat ca fiind cel mai eficient atât pentru furnizor cât şi pentru consumator. Acest sistem constă în faptul că preţul cerut la un moment dat va fi rezultatul unor calcule de . procedurile de returnare a produselor defecte.Aprovizionarea din surse externe are un grad de dificultate mai mare comparativ cu aprovizionarea din surse interne datorită: comunicarea dintre părţi: diferenţele de limbă. modificarea preţului se poate face numai pe baza unei notificări anterioare şi cu acordul partenerilor de contract. Negocierea contractelor: Logistica. Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite consumatorilor Un rol important în aprecierea furnizorilor revine. Sistemul cu preţ renegociabil la fiecare comandă – se practică în situaţiile în care condiţiile de producţie. tva si alte taxe. Un asemenea sistem de preţ poate fi avantajos pentru consumator în condiţii de creştere a ofertei. Se practică de obicei în cadrul unor relaţii contractuale stabile. diferenţele de fus orar. Costul mărfurilor cumpărate poate varia în condiţiile fluctuaţiilor cursului de schimb. de durată. care afectează programarea contactelor telefonice. Astfel. În general aceste facilităţi au rolul de a stimula vânzarea produsului oferit de un furnizor în raport cu ceilalţi frunizori. care diminuează posibilitatea contactelor directe. În comparaţie cu achiziţionarea produselor de pe piaţa internă. mediu sau lung. să obţină licenţele de import necesare. asociat capacităţii acestora de a oferi o anumită resursă cu un anumit grad de siguranţă. Cursul de schimb. Firma cumpărătoare trebuie să aplice procedurile de import.

În forma sa generală. mediu şi lung.cumpărare exprimă: un acord bilateral. Acesta este instrumentul juridic cel mai eficient în asigurarea conduitei fiecărui partener. Escomtul ( bonificaţia ) – constă în reducerile de plată acordate de furnizor pentru plăţi rapide sau anticipate. Contractele economice se diferenţiază între ele în funcţie de mai multe criterii. contractul de vânzare. în respectarea obligaţiilor care şi le-a asumat în urma negocierilor prin acordul deplin al participanţilor. adică se încheie numai în momentul în care s-a realizat acordul între vânzător şi cumpărător cu privire la bunul care se vinde şi preţul care se plăteşte în schimb – fără alte formalităţi necesare. Decizia în politica de preţ trebuie să fie foarte bine fundamentată având în vedere implicaţiile pe termen lung care pot să apară. Contractul economic de vânzare –cumpărare este un acord de voinţă între două părţi. • După forma în care se concretizează: contract scris şi contract verbal. cel care vinde se obligă să transmită celui care cumpără dreptul de proprietate asupra unui obiect în schimbul unui preţ pe care-l plăteşte cel din urmă. ca şi instrumentele folosibile sunt reglementate de Codul Comercial şi Codul Civil. Se pot acorda niveluri diferite. peste o limită minimă stabilită de acesta. • După orizontul de timp la care se referă: contracte pe termen scurt. progresive de rabat la preţ pentru cantităţile suplimentare cumpărate peste anumite limite succesive prestabilite de furnizor. instrumetul principal folosit în concretizarea viitoarelor relaţii de vânzare – cumpărare este contractul economic. aceasta justificând atenţia deosebită care trebuie acordată în aprecierea politicilor de preţ ale furnizorilor. pentru prestarea de servicii. aceasta va fi evaluată integral cu un preţ de vânzare mai mic. un acord cu titlu oneros. produsul care constituie obiectul contractului. Lupta de concurenţă se duce în general în domeniul preţurilor. în virtutea căruia. un acord de voinţă. persoanele împuternicite să semneze contractul.7. moDul de concretizare a relaţiilor economice dintre agenţii economici. contractul de vânzare –cumpărare cuprinde: denumirea şi domiciliul unităţilor contractante. Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare. de cercetare ştiinţifică. Rabatul de preţ pe cantitate – se acordă de către furnizor pentru cumpărarea la fiecare comandă a unei cantităţi mai mari. • rabatul progresiv – are în vedere reducerea de preţ numai pentru cantitatea suplimentară cumpărată peste nivelul minim stabilit. care dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi. ceea ce înseamnă că fiecare dintre părţi urmăreşte realizarea unui folos patrimonial în schimbul prestaţiei la care se obligă. Prin definiţie. 2. Analiza trebuie să se bazeze pe analiza statistică a dinamicii preţurilor şi a costurilor de producţie ale furnizorilor. pentru cumpărarea la o comandă a unei cantităţi mai mari în raport cu limita minimă stabilită de furnizor. Reducerile de preţ practicate de furnizor pot lua forma : Rabatului de preţ pe cantitate Escomtului – bonificaţiei. cantitatea ce urmează . Analiza şi caracterizarea furnizorului pe linia politicilor de preţ trebuie să aibă în vedere şi eventualele reduceri de preţ şi condiţiile în care acestea se acordă.contractul comercial de aprovizionare În cele mai frecvente cazuri. când se elaborează strategii pe piaţa acestora. în general. între care: • după obiect: contract de vânzare –cumpărare de bunuri materiale. pentru executarea de lucrări.fundamentare bazate pe un algoritm asupra căruia s-a convenit anterior. Se poate acorda în două variante: • rabatul de preţ pentru întreaga cantitate cumpărată la o comandă – constă în faptul că.

În cazul în care părţile n-au convenit şi nu au stipulat în contract clauze privind plata de penalităţi. vinovată fiind. stabilirea măsurilor de înnoire a produselor. şi precizări în legătură cu răspunderile părţilor contractuale pentru cazul executării parţiale. modalităţile de efectuare a probelor tehnologice. Tehnologii moderne de transport 3. Eşecul în identificarea celui mai potrivit mod de transport poate produce costuri mai mari decât cele necesare. Transporturile. cu titlu de penalităţi pentru executarea parţială sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contract sau neexecutarea integrală a acestuia. Penalizarea se poate stabili şi procentual faţă de valoarea produsului nelivrat sau pe zi de întârziere. durata de executare în natură a obiectului contractului economic. cu întârziere sau neexecutării obligaţiilor ce le revin. este considerată cea mai importantă componentă a mixului logistic deţinând circa 2/3 din costurile afectate activităţii logistice. termenele calendaristice de executare a cantităţii prevăzute. condiţiile de ambalare. care.3. Transporturile de materii prime. Transportul reprezintă una din activităţile esenţiale ale distribuţiei fizice. apreciate ca un important subsistem al sistemului producţiei materiale şi al serviciilor. tipurile şi sortimentele. a structurii de fabricaţie. atunci ele nu se datorează. de la locul producţiei la cel al consumului productiv sau neproductiv este un domeniu extrem de important al activităţii operative în întreprinderile comerciale. care pot specifica o sumă de bani pe care o parte o datorează celeilalte. îl va suporta. Cap. au un rol important în asigurarea unei bune funcţionări a fluxurilor ce se formează între componentele sistemului producţiei . materiale 3. materiale şi mărfuri Alegerea modului de transport este o parte fundamentală a managementului distribuţiei şi trebuie analizată cu atenţie. în timp ce penalităţile sunt sancţiuni stabilite anticipat de partenerii de contract. Tipuri de transport 3. adaptările şi îmbunătăţirile care trebuie aduse acestuia. în limita nivelului acestuia. lotul de livrare. marcare. 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR 3. preţurile de vânzare la care urmează a fi livrate produsele şi forma de decontare. Acest aspect nu exonerează de răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către părţile contractente.2. În contracte trebuie să se includă. Acestea se stabilesc numai prin acordul de voinţă al partenerilor de contract. condiţiile de calitate. datorită impactului său asupra eficienţei operaţionale a firmei. Asemenea relaţii asigură agenţilor economici producători condiţii pentru orientarea în perspectivă a activităţii de producţie.1.4. Asigurarea certitudinii în aprovizionarea materială şi în desfacerea producţiei finite. formele de asistenţă tehnică şi regimul de garanţii. livrare şi transport. Prejudiciul trebuie dovedit ca fiind urmarea nerespectării contractului de una din părţi.Căi de raţionalizare a costului transportului 3. Acesta pentru că despăgubirile sunt consecinţe care se produc independent de voinţa părţilor. mai clar şi mai precis şi care îi asigură contractului rolul de instrument juridic în executarea obligaţiilor asumate de către părţi în concordanţă cu acordul la care au ajuns după negociere. Transportul bunurilor materiale.a fi fabricată şi livrată. etichetare. condiţiile de recepţie a cantităţii şi calităţii produsului contractat. În aceste condiţii va acţiona forma depăgubirilor pentru prejudiciul cauzat. alte clauze menite să asigure un conţinut cât mai complet. crearea unor condiţii de colaborare şi conlucrare bune necesită orientarea agenţilor economici în organizarea de relaţii pe o durată de timp mai lungă.1 Transporturile de materii prime. în final.

Prin conducerea ştiinţifică se urmăreşte creşterea aportului transporturilor la crearea profitului prin satisfacerea nevoilor de produse ale întreprinderii atunci şi acolo unde acestea apar. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costului de transport va determina o creştere a profitului. Transporturile de bunuri desfăşurându-se în sfera producţiei sau a circulaţiei. determină existenţa a două feluri de transporturi: interioare. care se desfăşoară în şi pentru sfera circulaţiei. de la o secţie la alta. în funcţie de natura gamei de produs şi de piaţă. naval. optimizarea transporturilor. Printre cele mai importante domenii decizionale privind activitatea de transport pot fi menţionate: • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi îndeplinesc cel mai bine cerinţele service-lui de livrare? • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi efectuează service-ul de livrare la preţurile cele mai avantajoase? • Cum se stabilesc cantităţile de livrare astfel încât la o cerere dată să se obţină o minimizare a costului de transport? • Care este cel mai scurt traseu de transport? • Care este încărcătura optimă a unui mijloc de transport? Costurile de transport Costurile de transport includ toate costurile direct asociate deplasării produsului de la o unitate la alta. în continuare.materiale şi ale serviciilor. în reducerea timpului necesar realizării binomului producţie – desfacere. Acest domeniu necesită luarea de decizii cu o frecvenţă ridicată şi care deseori trebuie reconsiderată la intervale mici de timp datorită schimbărilor care apar. Având în vedere această ultimă particularitate a activităţii de transporturi trebuie menţionat faptul că.economice ale fiecăruia. aerian sau special ) răspund într-un mod specific acestor cerinţe în funcţie de particularităţile tehnico. Transporturile de mărfuri. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% pentru aparate la peste 30% pentru alimente din preţul de vânzare recomandat al produsului. costul mediu de transport este între 5-6% din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. Factorii care pot influenţa fundamental selecţia transportului pot fi grupaţi în patru grupe: caracteristicile clientului. . în cadrul procesului de producţie. Alegerea mijlocului de transport Mijlocul de transport folosit trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. în general. prin optimizarea într-o viziune globală a activităţii de transport. prin care se efectuează deplasarea în spaţiu. care se consumă în chiar timpul procesului ei de producţie. devine o problemă a cărei corectă rezolvare face posibilă. conducerea transporturilor are în vedere executarea unor astfel de transferuri de materii prime. fără să producă bunuri materiale. produc o utilitate. din care menţionăm: regularitate capacitate de transport rapiditate cost redus. caracteristicile produsului. acestuia revenindu-i multiple sarcini în optimizarea spaţiului şi timpului economic. care să determine o cât mai mică valoare de schimb. materiale şi mărfuri dintr-un loc în altul . respectiv deplasarea spaţială a produselor. şi comerciale. care se adaugă la valoarea obiectului muncii în transporturi ( bunul material transportat). Fiecare din sistemele de transport folosite ( feroviar. rutier. În orice caz. şi o valoare de schimb. care să se realizeze în timp util şi cu cele mai reduse costuri. determinată de valoarea mijloacelor de muncă vie şi materializată consumată. de la furnizor la beneficiar. În aceste condiţii alegerea mijlocului de transport sau a mijloacelor de transport.

Uzura morală şi deterioprarea Pericol ( de ex produse toxice) Valoarea. distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea trăsăturile punctului de livrare – acces restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate) mărimea comenzii cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport echipamentul mecanic de manipulare folosit nivelul de servire solicitat.- caracteristicile mediului. condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea anumitor tipuri de vehicule pe unele drumuri. Marele număr de factorii economici. există schimbări tehnologice în echipament şi infrastructură care pot îmbunătătii productivitatea. fac din alegerea mijlocului de transport o operaţie dificilă care presupune. Principalele caracteristici ale produsului sunt: Greutatea. În primul rând. alţi utilizatori ai drumurilor por avea o influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale. caracetristicile întreprinderii. În al treile a rând. o comandă mică care străbate o distanţă mare pentru a fi livrată poate fi nerentabilă. costurile . şi multitudinea mijloacelor pe de altă parte. există constrâgeri operaţionale impuse de teren. În al doilea rând. în mod deosebit atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare. deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât suma profitului. Principalele caracterisitic ale clientului sunt: poziţia geografică. pe de o parte. îndeosebi acolo unde pot fi găsite alternative sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop. Astfel. Caracteristicile clientului Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării. Mărimea şi forma. Caracteristicile produsului Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare. Aceasta înseamnă că suma costului de transport per comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă înainte de includerea costurilor de distribuţie. Gradul de fragilitate. Caracteristicile mediului Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei feluri diferite. Caracteristicile companiei Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în considerare sunt: Strategia nivelului de servire Ariile de vânzări Amplasarea depozitelor Amplasarea unităţilor producătoare Politicile financiare Performanţa concurenţei. Distanţa critică ( punctul de indiferenţă Pi ) defineşte distanţa la care indiferent de mijlocul de transport folosit ( din cele analizate ). însă resursele de transport nu trebuie superspecializate în a se ocupa cu transporturi de produse rare sau neobişnuite. calcule laborioase pentru definitivarea criteriilor de alegere. Cerinţele de servire post –vânzare.

în bucăţi Q = cantitatea de transportat. Mijlocul de transport ale cărui cheltuieli variabile sunt. va fi cel care va da un cost total mai redus decăt celălalt. capacităţile mijloacelor auto existente în dotarea întreprinderii sau a celor care urmează să se închirieze. Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate tipurile de cheltuieli. în tone . dacă există. urmând ca pentru partea ce revine transportului auto să se facă calculul necesarului de mijloace. timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice. respectiv: un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km. necesarul zilnic pentru deplasare unei cantităţi de produse. de obicei. a activităţii întreprinderilor. Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri. De exemplu. pe distanţe mai mici decât indiferenţă şi invers. se stabileşte folosind relaţia: n = Q/W x Z n = necesarul zilnic de mijloace auto. costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t. de cele fixe şi suplimentare. trei componente. Cf = Ca Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2 Pi = (Cf2 – ( Cf1 + Cs ))/ ( Cv1 – Cv2) Pi = distanţa ( punctul de indiferenţă ) la care cheltuielile. în bune condiţii. la CFR. cu consecinţe asupra cheltuielilor care le suportă întreprinderea. Com la care se adaugă timpii de încărcare. De ex. Pentru transportul auto. este determinarea necesarului de mijloace auto de transport. produsele foarte perisabile sau comenzi care au rolul de a înlătura rupturile de stoc la unele produse de mare importanţă pentru desfăşurarea. costul total Ca are două componente şi anume: costul variabil cu distanţa Cv2 costul fix pe tonă Cf2. pe cele două mijloace de transport comparate sunt egale. durata de folosire anuală a mijloacelor din parcul propriu. Sporul de rapiditate Sr. nu sunt avute în vedere cheltuielile suplimentare care vor fi compensate de evitarea unor pagube rezultate din sosirea produselor cu întârziere ci timpul total de transport. Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace de transport. dacă putem alege doar între calea ferată şi auto. care poate avea în vedere: 1. Din totalul materiilor prime. de exemplu. atunci. materialelor şi mărfurilor pe care întreprinderea le are de transportat vor fi scăzute cele a căror deplasare va fi făcută cu alte mijoace ( datorită rentabilităţii acestora ). Sporul de rapiditate se calculează atunci când transportul unor produse trebuie să se execute cu mare viteză. descărcare şi dacă există. evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime variază odată cu distanţa pe care are loc transportul. într-o perioadă de timp. vom compara timpii totali de efectuare a transportului T care au în componenţa lor : . de regulă mai mari. Dacă un furnizor are posibilitatea să livreze pe calea ferată sau cu mijloace autoatunci pentru calcul avem în vedere că: Pe calea ferată costul total Cf are.timpul efectiv de drum Td = d/vit. Stabilirea necesarului de mijloace auto O altă etapă în procesul de optimizare a transportului într-o întreprindere. din care se va alege cel mai rapid.implicate vor fi egale. se va calcula între timpii totali de efectuare a transportului pe mijloacele avute în vedere. În aceste condiţii. a căror utilizare se are în vedere şi din care urmează să se aleagă cel mai ieftin. un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă. care depinde de: volumul produselor ce urmează să se transporte într-o perioadă. timpii afectaţi unor operaţii speciale cum ar fi.

Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% ( pentru aparate ) la peset 30% ( pentru alimente ) din preţul de vânyare recomandat al produsului. o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime. în tone. necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate unei anumite categorii de capacitate. în minute. PARTICULARITĂŢILE TRANSPORTURILOR INTERNAŢIONALE . C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 % u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto. T = timpul anual de lucru. în zile. presupunând că preţul rămâne constant. K = capacitatea de transport. timpul mediu admis între două aprovizionări succesive. îmbunătăţirea muncii în depozitele furnizorilor şi ale beneficiarilor. Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare tonaj. costul mediu de transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. 2. 3. amenajarea corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport. u = n x k în tone /zi U = u x Ta în tone /an N = Q/U.W = productivitatea zinică a mijlocului auto ales.2 Căi de reducere a costului transportului. în minute. 2. materiale şi mărfuri care să conducă la reducerea distanţei de la care are loc aprovizionarea întreprinderii. U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto. reducerea duratei staţionărilor la încărcare şi descărcare. în tone. în tone. în fincţie de natura gamei de produs şi de piaţă. extinderea tehnologiilor moderne de transport. Se calculează: t = td + tf + te în minute. în bucăţi auto. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului. folosirea graficului orar de transport. Necesarul de autovehicule pentru aprovizionarea cu o anumită cadenţă se calculează cu ajutorul relaţiei: N A d D = = = = A x d / D. unde: numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate durata medie a unui ciclu de aprovizionare. în minute. N = necesarul anual mediu zilnic. Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie ce revin transporturilor. în tone Z = numărul de zile în care este planificat să aibă loc transferul lotului respectiv. n = ( T x C )/t. Unde: t = durata medie a unei curse td = timpul efectiv de drum tf = timpul cu încărcarea te = timpul cu descărcarea n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto T = timpul total zilnic de lucru. În orice caz.

Convenţia pentru asigurarea împotriva răspunderii civile ( Cartea Verde). dacă locul primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare. CMR 2. al doilea însoţeşte marfa până la destinaţie. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în trei exemplare semnate atât de predător cât şi de cărăuş. în cazul în care pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe şosele. podurilor împotriva uzurii cauzate de camioanele străine. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional rutier.1. În fiecare ţară au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească camioanele străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale şi condiţiile care asigură securitatea şi disciplina rutieră. iar conducătorul auto a semnat scrisoarea de trăsură de preluare a mărfii. independent de domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante. reprezentat prin Scrisoarea de Trăsură tip CMR. Convenţia vamală referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR. sunt situate în două ţări diferite. cu titlu oneros. locul şi data primirii mărfii pentru transport 4. În cadrul preocupărilor internaţionale pentru unificarea normelor privind tranporturile rutiere au fost elaborate o serie de convenţii care facilitează dezvoltarea transporturilor rutiere. CMR se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi protocolul privind semnalizarea rutieră. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare autocamion în parte. Contractul de transport tip CMR care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură se consideră încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamion. Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o mare rapiditate. Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse de la ţară la ţară. la acestea adaugându-se şi măsurile de protejare a drumurilor. care circulă pe teritoriul naţional. Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă obligaroriu următoarele elemente: 1. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi reducerea cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară. Primul exemplar se remite expeditorului. numele şi adresa transportatorului 3. punctele de expediere şi de destinaţie a mărfii fiind situate în ţări diferite. prin transporturi internaţionale înţelegem acele transporturi care traversează cel puţin o frontieră de stat. prin această convenţie sunt reglementate în mod uniform condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul de transport rutier de mărfuri. 4. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri CMR Semnată la Geneva în anul 1956. chiar dacă lotul de marfă expediat este mai mare şi se încarcă pe mai multe autocamioane aparţinând aceluiaş cărăuş. 1. pentru evitarea poluării mediului şi de apărare a activităţii turistice. aşa cum sunt indicate în contract. 5. 3. locul prevăzut pentru eliberarea mărfii . numele şi adresa expeditorului 2. Printre cele mai importante amintim: 1. Transporturile internaţionale rutiere Dacă prin transporturi interne se înţeleg trasporturile efectuate între localităţi sau în interiorul localităţilor unei ţări. Convenţia internaţională referitoare la transportul mărfurilor perisabile. şoselelor. iar al treilea exemplar rămâne la transportator. cu vehicole. din care cel puţin una este ţară contractantă.

starea aparentă a mărfii şi ambalajelor. menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. . îndeplinirii formalităţilor de vămuire la frontierele ţărilor de tranzit sau în ţara de destinaţie. la intrarea pe teritoriul străin. Prin crearea posibilităţilor de a transporta mărfuri fără controale vamale la vămile de tranzit. care ar putea produce avarierea autovehiculului sau a altor mărfuri pe care la transportă sau care ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa. Dacă nu se foloseşte carnetul TIR. precum şi exactitatea numărului de colete în baza observaţiilor şi constatărilor făcute. TRANSPORTURILE INTERNAŢIONALE ÎN TRAFIC FEROVIAR În ultimii ani societăţile feroviare au depus mari eforturi în dezvoltarea şi perfecţionarea materialului rulant. valoarea declarată a mărfii 11. lipsa sau proasta completare a documentelor necesare tranzitării. Mărfurile transportate sub carnetul TIR în vehicule rutiere sigilate sau în containere sigilate încărcate în vehicule rutiere nu vor fi supuse plăţii sau consemnării drepturilor şi taxelor de import sau de export de organele vamale şi nu vor fi supuse. fiecare dintre participanţi răspunde pentru executarea contractului de transport pe total. expeditorul răspunde de proasta ambalare a mărfii sau defecţiunii acesteia care ar produce avarierea mărfii sau autovehiculului. numărul coletelor. Cărăuşul rutier trebuie să conserve calitatea şi cantitatea mărfii în timpul transportului şi s-o predea în bune condiţii la timpul prevăzut în contract.5. atunci echipajul fiecărui autovehicul încărcat cu mărfuri trebuie să depună de fiecare dată. o importantă garanţie vamală. remarci care pot conduce la refuzul de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenţii şi reclamaţii faţă de încărcător. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent preia şi scrisoarea de trăsură rutieră pe care va înscrie numele şi adresa. durata transportului se scurtează. instrucţiunile privind formalităţile vamale 9. iar pentru mărfurile periculoase se va indica denumirea general recunoscută 7. ducând şi la micşorarea cheltuielilor legate de staţionarea autovehiculului şi a echipajului în străinătate. transporturile feroviare şi-au păstrat avantajele pe care le deţineau faţă de alte modalităţi de transport cum ar fi: asigurarea unui flux continuu de transport. numele şi adresa destinatarului mărfii 6. ceea ce permite o aprovizionare ritmică şi eliminarea în mare parte a stocurilor la producător şi utilizator. lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de pierdere sau deteriorare a lor. denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului. De asemenea. 2. de regulă. precum şi în organizarea şi expedierea mărfurilor în vederea reducerii duratei de transport şi micşorării preţului de transport. controlului vamal. CONVENŢIA VAMALĂ REFERITOARE LA TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL SUB ACOPERIREA CARNETELOR TIR Convenţia TIR încheiată la Geneva în 1959 acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal. eliberându-I în schimb o confirmare de primire. Cărăuşul răspunde pentru executarea cu întâziere a contractului de transport. Dacă transportul se execută în baza unui singur contract. Încărcătorul răspunde de insuficienţa. Expeditorul răspunde faţă de cărăuş pentru nedeclararea corectă a mărfii privind caracteristicile acesteia. menţionându-se şi marcajele respective 8. Transportatorul este obligat să constate la încărcare. termenul în care transportul trebuie efectuat 10. prin conducătorul auto. În acelaşi timp. de către mai mulţi cărăuşi rutieri succesivi.

Principalele convenţii sunt: Convenţia internaţională pentru transportul mărfurilor COTIF /CIM Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional RIV Prin convenţiile multilaterale feroviare se reglementează condiţiile generale de transport al mărfurilor din trafic feroviar internaţional. cât şi independenţei de condiţiile atmosferice. atât cele aparţinând căilor ferate. containerele. Contractul de transport se consideră încheiat din momentul în care calea ferată de predare a preluat marfă la transport. respectiv destinatarului mărfurilor precum şi drepturile şi obligaţiile căilor ferate participante la transport . răspunderile în caz de avarie sau pierdere. anexate la scrisoarea de trăsură sau menţionate ca fiind ţinute la dispoziţia căii ferate într-o anumită agenţie. întrucât riscurile de avariere a mijlocului de transport sunt mai mici la transportul feroviar comparativ cu alte modalităţi de transport. cu personal specializat şi cu utilaje specifice operaţiunilor de încărcare-descărcare. încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate şi expediate pe calea ferată. iar negocierea documentelor se poate face.CIM. în principiu. deoarece încărcarea mărfurilor se face imediat ce marfa a fost produsă. Cuprinsul şi forma contractului de transport feroviar sunt reglementate de convenţia internaţională feroviară COTIF. Regulamentele internaţionale în materie de vagoane stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vagoanele care circulă în trafic internaţional. condiţiile de transmitere a acestora de la o cale ferată la alta. Contractul de transport feroviar se încheie între predătorii mărfurilor la transport şi staţia de predare a căii ferate din ţara de expediţie care acţionează ca reprezentant unic al tuturor căilor ferate participante la transportul în cauză. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare vagon încărcat cu marfă şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: numele şi adresa predătorului denumirea staţiei de predare denumirea mărfii numele şi adresa destinatarului greutatea mărfii sau în lipsa acesteia o indicaţie conformă cu prescripţiile în vigoare la staţia de predare numărul coletelor şi descrierea ambalajului pentru expediţiile de coeltărie numărul vagonului şi în plus pentru vagoanele particulare. paletele. iar predătorul sau primitorul mărfii aparţine unor state diferite. răspunderile şi limitele acestor răspunderi pentru căile ferate şi beneficiarii de transport. Transportul pe calea ferată este mult mai complex decât celelalte modalităţi de transport deoarece se realizează cu mijloace aparţinând mai multor administraţii de căi ferate. cât şi cele particulare. drepturile şi obligaţiile predătorului. forma şi conţinutul contractului de transport feroviar în trafic internaţional. confirmată prin aplicarea ştampilei pe scrisoarea de trăsură. întrucât manipularea şi fixarea se fac direct de către producător. gestiunea transportului se face separat de fiecare cale ferată. ţara de înmatriculare enumerarea detaliată a documentelor cerute de organele vamale şi alte autorităţi. oficiu vamal sau a oricărei autorităţi. Scrisoarea de trăsură COTIF _CIM cuprinde: originalul care însoţeşte transportul pe tot parcursul şi se eliberează . cheltuielile şi consumul de materiale cu ambalarea sunt mai mici. Transporturile feroviare internaţionale sunt reglementate prin convenţii care cuprind şi reguli generale aplicabile contractului de transport şi cooperării între căile ferate participante la transport.obţinerea unei regularităţi în ceea ce priveşte timpul de transport datorită modului de organizare. realizarea unei integrităţi mai mari a mărfurilor în timpul transportului. traversează în tranzit mai multe ţări cu regimuri vamale diferite. după expedierea fiecărui vagon.

sau unor societăţi supranaţionale. taxele accesorii. de avarierea însăşi a mărfii sau a materialului rulant al căilor ferate. Predătorul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele care sunt necesare pentru ca formalităţile cerute de organele vamale şi de alte autorităţi administrative să poată fi îndeplinite înainte de eliberarea mărfii către destinatar. insuficienţa sau neregularitatea acestor documente. Pentru transportul mărfurilor care necesită anumite măsuri speciale de precauţie sau manipulare. firmele producătoare de autoturisme ) precum şi unele bănci cumpără . Foaia de expediţie se eliberează într-un număr de exemplare egal cu numărul căilor ferate participante la transport. Stabilirea greutăţii mărfurilor încărcate se face conform regulilor şi dispoziţiilor interne în vigoare ale căii ferate de preluare a mărfii. Există multe firme particulare mici de familie care deţin 1-2 nave de capacitate mică dar se observă o puternică concentrare a flotei în mâinile marilor companii. Calea ferată este obligată să înscrie în scrisoarea de trăsură rezultatul constatării. calea ferată poate refuza primirea ei. predătorul este obligat să aplice pe fiecrae colet etichete pentru manipularea cu atenţie. Taxele de transport. Duplicatul este folosit de predător la încasarea contravalorii mărfii expediate. atunci calea ferată răspunde pentru greutatea constatată de organele proprii ale căii ferate. taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la primirea mărfii la transport până la eliberare se plătesc fie de către predător fie de către destinatar. avizul şi adeverinţa de primire care însoţesc marfa până la destinatar pentru confirmarea primirii mărfii. nu i se conservă proprietăţile sau nu i se asigură condiţiile de trasbordare dintr-un vagon intr-altul. Calea ferată nu este obligată să verifice dacă documentele prezentate sunt suficiente şi exacte. când natura mărfii o cere. Matca scrisorii de trăsură care rămâne în staţia de frontieră Copia scrisorii de trăsură care rămâne la staţia de expediţie. foaia de expediţie care este oprită de staţia de destinaţie şi care serveşte la decontarea cheltuielilor de transport între căile ferate. la expediţiile cu tranbordare şi coletărie.destinatarului odată cu marfa. denumirea staţiei şi a căii ferate de destinaţie. Certificatul scrisorii de trăsură care însoţeşte transportul până la frontieră. În cazul în care marfa prezentată la transport este ambalată necorespunzător. denumirea staţiei şi a căii ferate de predare. Când există două greutăţi diferite. să ambaleze marfa în aşa fel încât să fie ferită de pierdere totală sau parţială. Predătorul este obligat. Predătorul răspunde faţă de calea ferată pentru orice pagube care ar putea să rezulte din lipsa. Predătorul. este obligat să prevadă coletele cu inscripţii clare şi care să nu poată fi şterse sau cu etichete cu următoarele date: semnele ( mărcile ) şi numerele coletelor. ca urmare a cântăririi efectuate de calea ferată. Calea ferată este obligată să constate greutatea mărfii şi ţara reală a vagoanelor. numle predătorului şi a destinatarului. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR MARITIME INTERNAŢIONALE Flota maritimă comercială aparţine unor firme particulare sau unor societăţi mixte particulare de stat. duplicatul care rămâne la predător pentru a face dovada expedierii mărfii pe calea ferată şi constituie dovada preluării taxelor de transport total sau parţial. Tot mai multe firme de producţie ( firmele de prelucrare a petrolului. Se foloseşte pentru antecalcularea taxelor de transport şi pentru reclamarea refacţiilor ( reducerilor) indirecte la căile ferate de tranzit. Acest lucru determină tot mai mult întrepătrunderea între capitalul industrial şi cel din transporturi.

. În mod uzual. conosamnetul este o adeverinţă semnată de cărăuş sau de o persoană împuternicită de acesta. după încărcarea efectivă a mărfurilor pe navă. prin intermediul băncilor. La cererea încărcătorului. să înscrie în conosament menţiunea “încărcat la bord”. Conosamentul nu este el însuşi contract de transport. şi care nu pot constitui prin ele însele. luate individual. cărbuni. dar confirmă că a existat un acord prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza o prestaţie de transport. pe o rută comercială dată. CONOSAMENTUL In mod curent termenul engelzesc BILL OF LADING defineşte un document care evidenţiază încărcarea mărfurilor pe o navă. precum şi greutatea sau cantitatea mărfurilor starea aparentă a mărfurilor numele şi sediul principal al cărăuşului numele încărcătorului data încărcarii efective a mărfurilor pe navă. prin care se dovedeşte că mărfurile descrise cantitativ şi calitativ în acest document au fost încărcate sau au fost preluate pentru a fi încărcate pe o anumită navă şi pentru a fi transportate dintr-un port în alt port în scopul de a fi predate persoanei nominate sau posesorului acestui document. de regulă comandantul navei. o declaraţie expresă. Conosamentul reprezintă promisiunea cărăuşului că va livra marfa înscrisă încărcată la bord sau preluată la transport într-un port nominat. Conosamentul înseamnă dovada existenţei contractului de transport. o încărcătură complexă pentru o navă dată. Conosamentul este un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide. . Conţinutul conosamentului natura generală a mărfurilor. cherestea ). îngrăşăminte chimice. În acelaşi timp armatorii devin coproprietari de societăţi industriale şi de bănci. Navigaţia tramp presupune o navigaţie neregulată. navele de linie furnizează serviciile lor unei clientele numeroase. care expediază mărfuri în partizi relativ mici. cunoscute în practică sub denumirea generică de marfuri de masă ( ţiţei şi derivare petroliere. Transportul maritim se practică fie în sistem tramp fie în sistemul de navigaţie de linie regulată. Deci. la temperaturi obişnuite sau scăzute. de anumite porturi fixe de expediţie si de destinaţie. Fiecare cursă a unei nave tramp este legată în general de satisfacerea cerintelor de transport ale unui singur navlositor. creditul necesar finanţarii contractului de vânzare cumpărare. o navă de linie trebuie să ofere condiţii optime pentru tranportul oricăror feluri de mărfuri. portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au fost luate în primire în portul de încărcare numele navei pe care trebuie încărcată marfa portul de descărcare.numeroase nave comerciale. marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor. Navigaţia de linie presupune o navigaţie organizată şi regulată. privind aspectul periculos al mărfurilor. cereale. dacă este menţionat de încărcător. care de regulă este portul unde efectiv s-a descărcat marfa de pe navă şi unde încetează responsabilitatea cărăuşului. care nu este legată de o anumită rută de transport. între anumite porturi şi după un orar fix anunţat anticipat. dacă este cazul. solide sau lichide. Locul şi data emiterii conosamentului Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş şi comandantul navei. Conosamentul este un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava respectivă. Cel care este în posesia acestui document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor descrise. minerale sau vegetale. cărăuşul trebuie. numărul de colete sau de bucăţi. Ca atare. Navale tramp transportă în general mărfuri grele şi voluminoase. destinatarul. dar des. minereuri. care dispune de o partidă de marfă suficientă pentru a ocupa spaţiul de transport oferit de nava în cauză.

în condiţiile de calitate şi cantitate descrise de conosament. Are avantajul că în caz de pierdere. 4.acoperă întreaga distanţă de transport. DPDV al continuităţii transportului conosament fără transbordare folosit în transporturile directe. întrucât acesta nu cunoaşte decât un singur cărăuş. 3. În majoritatea contractelor de vănzare cumpărate şi acreditive se solicită ca document de plată acest tip de conosament întrucât există siguranţa că marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este practic în curs de deplasare pe nava indicată. respectiv mai multe nave participante la executarea transportului. Pentru încărcător acest tip de conosament este foarte avantajos. respectiv cărăuşul principal care răspunde de transport şi de predarea mărfii la destinatarul final. rătăcire sau sustragere a originalului. Andosarea se poate face în plin ( indorsment in full ) atunci când se nominează persoana şi în alb ( indorsment in blank ) când nu se indică persoana căreia I se transmite conosamentul. Acest conosament este de preferat dpdv al conservării calităţii şi cantităţii mărfii şi a duratei de transport conosament cu transbordare folosit pentru partizile mici de marfă. fiind . Un asemenea tip de conosament se transferă mai greu în timpul executării transportului. pe care. 2. acesta neavând dreptul să elibereze marfa decât persoanei nominate. se pot elibera mai multe conosamente care să acopere numai o parte din lanţul de transport. în funcţie de modul de transmitere a proprietăţii conosamentele pot fi conosamentul nominativ conosamentul la ordin conosamentul la purtător Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominată expres în acest document ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-I predea mărfurile înscrise. cu acelaşi mijloc de transport.atunci cănd la transport participă mai mulţi cărăuşi. Acest tip de conosament este eliberat la cererea şi din ordinul cărăuşului principal. însă răspund numai în porţiunea de transport pa care s-a executat transportul. Conosamentul la purtător este acel tip de conosament pe care sunt înscrise cuvintele la purtător. trebuie să-l notifice comandantului navei. Dpdv al rutei şi destinaţiei de transport acoperite conosament oceanic sau maritim – acoperă transportul dintr-un port maritim de încărcare până la portul de descărcare conosament de serviciu . în cantitatea indicată. Ceilalţi participanţi la lanţul de transport eliberează conosamente sau alte documente de transport. Din punct de vedere al momentului încărcării mărfii pe navă conosamentele pot fi conosament încărcat la bord conosament primit spre încărcare Conosamentul încărcat la bord indică faptul că marfa a fost încărcată la bordul navei.Tipuri de conosament 1. întrucât persoana înscrisă în acest document trebuie să întocmească un act de cesiune. Deci comandantul eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare. Conosamentul la ordin este emis la ordinul unei anumite persoane. persoana care îl deţine nu-l poate folosi pentru a intra în posesia mărfurilor. Se foloseşte mai ales la transportul mărfurilor cu nave de linie. Conosamentul direct . Conosamentul primit spre încărcare reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate în cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului. care apoi îl poate andosa unei alte persoane care devine proprietarul de drept al mărfii. Prin urmare deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament.

pentru pasageri şi mărfuri. Tot mai multe sunt produsele care se pretează la transportul cu avionul. Pentru transportul mărfurilor se folosesc atât avioane mixte. brânzeturi ). utilizarea unor ambalaje uşoare şi ieftine. în special al celui aerian auto. mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie admise la transport potrivit dispoziţiilor legale în vigoare mărfurile şi ambalajele lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă. la transportul cu avionul se pretează o gamă largă de mărfuri. iar în cazul transporturilor mixte. persoane sau bunuri. Contractul de transport internaţional aerian Contractul internaţional pentru transportul mărfurilor dintr-o ţară în alta se manifestă sub forma scrisorii de transport aerian. Utilizarea pe scară largă a containerelor a impulsionat într-o mare măsură dezvoltarea traficului combinat. agenţi de încărcare sau case de expediţii care preiau marfa de la încărcător eliberând în schimb conosamente în numele cărăuşului pe care. 5. eliminarea cheltuielilor cu depozitarea mărfurilor înainte şi după efectuarea transportului. vaccinuri ) şi continuând cu produsele perisabile obişnuite ( legume şi fructe proaspete. În unele porturi cărăuşii au reprezentanţi diferiţi. DPDV al persoanei care elibereaza conosamentul conosamente eliberate de cărăuşi – prin comandaţii navelor conosamente eliberate de agenţii cărăuşului . începând cu cele a căror perisabilitate se manifestă în ore ( seruri. cu ajutorul autovehiculelor. Conosamentele eliberate de casele de expediţie internaţionale sau de operatorii multimodali acoperă întregul lanţ de transport. cât şi avioane construite special pentru transportul mărfurilor sau adaptate la astfel de transporturi. în special mărfuri cu valoare unitară ridicată şi greutate sau volum redus. în care mărfurile sunt aduse la aeroport şi sunt preluate apoi la aeroportul de destinaţie. respectiv distanţa totală din poartă în poartă. evitarea transbordărilor excesive care duc la deteriorarea mărfurilor.l reprezintă. Pentru transportul pe calea aerului. Tendinţa principală este însă aceea a utilizării tot mai largi a avioanelor specializate. Cele mai multe dintre acestea permit o încărcare rapidă a mărfurilor. . carne proaspătă.. Avionul poate asigura aprovizionarea ritmică a unor localităţi inaccesibile altor mijloace de transport. TRANSPORTUL AERIAN Transportul internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5-6 ani. Conosamente eliberate de operatori multimodali şi case de expediţie interbaţională.neeconomic a angaja întreaga capacitate a unui mijloc de transport din potul de înărcare până la descărcare. Scrisoarea de trăsură reprezintă dovada primirii mărfii de către compania aeriană pentru a fi transportată şi acceptarea condiţiilor generale pe care le are faţă de beneficiar. să nu tulbure sau să incomodeze pasagerii să fie cântărite la predare şi însoţite de toate documentele necesare ambalajul mărfurilor să fie corespunzător pentru transportul aerian şi să asigure integritatea încărcăturii în cadrul manipulărilor obişnuite fiecare colet să aibă o etichetă care să indice numele şi adresa completă a expeditorului şi destinatarului mărfurile să fie aduse la aeroport în orele stabilite prin programul de lucru al acestuia sau la orele indicate de către transportator. reprezentând cea mai dinamică modalitate de transport. În general. documentaţii tehnice ). cu produse urgente la transport ( piese de schimb. în special a celor ambalate în containere speciale.

Copiile scrisorii de trăsură sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar. pentru a . că marfa I-a fost predată de către cărăuş în stare bună şi în conformitate cu cele înscrise în scrisoarea de trăsură. răspunderea este solidară. atât faţă de expeditor cât şi faţă de destinatar. Prin trafic consolidat se înţelege gruparea mai multor expediţii pe aeroportul de plecare pentru un singur aeroport de destinaţie şi un singur destinatar. Primul exemplar original poartă menţiunea pentru transportator. pierdere sau avariere a mărfii care face obiectul transportului. numărul coletelor şi ambalajul mărfurilor fac dovada. Casa de expediţie realizează această grupare şi expediere cu o singură scrisoare de trăsură pentru mai multe partizi. Gruparea expediţiilor se realizează de casa de expediţii care colectează expediţiile de la mai mulţi expeditori şi întocmeşte o singură scrisoare de transport aerian înscriind ca destinatar tot o casă de expediţie corespondentă. Al doilea exemplar original poartă menţiunea pentru destinatar . aparţinând mai multor expeditori. Companiile aeriene preferă această grupare a mărfurilor întrucât obţin o economie de forţă de muncă în activitatea de expediţie şi de întocmire a documentelor. numărul şi dimensiunea coletelor. în caz de aterizare în afara unui aeroport. felul ambalajului. până la proba contrarie. Principalele menţiuni pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de transport aerian sunt: punctele de plecare şi de destinaţie greutatea. care urmează să preia marfa la aeroportul de destinaţie menţiuni în legătură cu modul de plată a taxelor de transport şi a celor accesorii numele şi adresa expeditorului Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor privitoare la marfă înscrise în scrisoarea de trăsură şi va suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta din cauză declaraţiilor inexacte sau insuficiente. până la proba contrarie. În scopul reducerii costurilor de transport pe calea aerului se foloseşte pe scară largă traficul consolidat. Al treilea exemplar original poartă menţiunea pentru expeditor . Transportatorul aerian răspunde pentru daunele ivite în caz de distrugere. La transporturile succesive. însoţeşte marfa până la destinaţie şi se predă destinatarului. pentru îndeplinirea formalităţilor vamale şi pentru rezilierea unor decontări pentru prestaţii. că trasportatorul aerian a preluat marfa ca atare şi trebuie s-o predea destinatarului. Enunţurile din scrisoarea de trăsură cu privire la greutate. efectuate de mai multe companii de transport. Primirea mărfurilor fără protest din partea destinatarului presupune. marcajul şi starea mărfii predată la transport documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare îndeplinirii formalităţilor vamale. eventual numele şi adresa agentului acestuia. dimensiuni. este semnat de transportator. Expeditorul răspunde pentru faptul că la predarea mărfii nu a transmis instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice sau comerciale pentru a pune pe cărăuş în situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză. a tuturor companiilor aeriene participante. la bordul aeronavei sau întrun loc oarecare. fito – sanitare şi de altă natură numele şi adresa destinatarului. Răspunderea cărăuşului aerian include şi perioada în care mărfurile se aflau în grija sa pe aeroport. dacă evenimentul s-a produs în timpul călătoriei.Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în trei exemplare originale şi mai multe copii ( în funcţie de necesităţile beneficiarului de transport ). este semnat atât de expeditor cât şi de transportator. fiscale. după primirea mărfii la transport şi rămâne la expeditor pentru a fi negociat. care efectuează primirea întregii cantităţi. Cărăuşul nu răspunde pentru pagubele rezultate din natura sau viciul propriu al mărfurilor transportate. volumul. este semnat de expeditor şi rămâne la cărăuş.

palete. prin creştrea productivităţii muncii. de-a lungul întregului proces de transport. fie cu un grup de exepeditori. Această formă de consolidare a mărfurilor se numeşte consolidare directă. de regulă. o serie de probleme ridicate de creşterea eficienţei acestei forme complexe de transport pot fi rezolvate prin introducerea şi extinderea tehnologiilor moderne de transport. în afară de gruparea de distribuţie şi transportul de la aeroport până la domiciliul fiecărui cumpărător. Se păstrează. Folosirea paletizării generează o serie de avantaje dintre care menţionăm: Creşterea vitezei de circulaţie a produselor. de la locul de formare până la locul de utilizare. din paletizarea şi contenerizarea la furnizor a produselor contractate şi transportate. în condiţii superioare. Unitatea de încărcătură se defineşte ca un tot costituit din unul sau mai multe produse. Scrisoarea de transport aerian consolidat se numeşte Master Air Way Bill ( MAWB ) şi trebuie să fie însoţită de un “Manifest de consolidare”. Concomitent casa de expediţie consolidatoare întocmeşte câte o scrisoare de transport aerian de casă pentru fiecare expediţie House Air Way Bill ( HAWB ).. întocmind şi formalităţile necesare de import. Casa de expediţie care apare ca destinatar în scrisoarea de trăsură de transport aerian consolidat primeşte pentru activitatea de degrupare un comision de la casa de expediţie conolidatoare. Tehnologii moderne de transport Dacă avem în vedere că prin specializarea mijloacelor de transport bunurile în drumul lor de la producător la beneficiar sunt. Paletizarea este o tehnologie de manipulare. Preţul de transport pe care-l percepe casa de expediţie consolidatoare de la exportator este mai mic decât cel pe care l-ar fi plătit exportatorul companiei aeriene în cazul efectuării unui transport direct. datorită mecanizării operaţiunilor respective ( de ex. transportul până la domiciliul destinatarului. Consolidarea cu reexpediere se realizează fie cu o companie aeriană. Se scurtează durata operaţiunilor de încărcare. adesea. întrucât casa de expediţie corespondentă realizează. respectiv consolidarea efectuată într-un alt aeroport decât cel de plecare. În acesată scrisoare de casă la rubrica expeditor se înscrie firma exportatoare iar la rubrica destinatar se trec numele şi adresa cumpărătorului. depozitare şi transport a unităţilor de încărcătură aşezate pe un suport ( paletă). cu consecinţe asupra costurilor. Există şi o aşa numită consolidare prin reexpediere. Această formă de trafic este avantajoasă şi pentru destinatari. în calitatea lor de beneficiari pot realiza o serie de avantaje.descărcare a produselor. transportate de mai multe mijloace de transport. folosindu-se transportul combinat. în special pe verticală. descărcarea manuală a unui vagon de citrice – 15 tone – se . Constituirea unităţilor de încărcătură se realizează prin: forma produsului. depozitare. Dă posibilitatea folosirii raţionale a capacităţii spaţiilor de depozitare. identice sau diferite. Documentele de transport rămân aceleaşi ca şi la consolidarea directă.beneficia de traficul companiilor aeriene valabile pentru cantităţi mari la o singură expediere. Casa de expediţie destinatară preia de la compania aeriană mărfurile în conformitate cu scrisoarea de transport aerian consolidat şi a manifestului de consolidare. calitatea şi integritatea produselor în procesul de transport. care păstrează un caracter de permanenţă în timpul operaţiilor de manipulare. casa de expediţie destinatară efectuează. Taxele de transport şi distribuţie se percep fie de la casa de expediţie consolidatoare fie de la cumpărător în funcţie de condiţia de livrare şi înţelegere existentă dintre cumpărător sau vânzător şi transportator. Întreprinderile. a ambalajului sau a paletei când se folosesc box. transport şi distribuţie. dar mai mare decât preţul pe care l-ar plăti ea companiei aeriene în baza scrisorii de transport aerian consolidat. În baza scrisorii de transport aerian de casă.

Dacă volumul care trebuie manipulat este mic. În cazul unor cantităţi moderate care trebuie transportate pe o distanţă mare. Principalul lor avantaj constă în faptul că pot încărca . nu va fi necesar să folosim o instalaţie pentru a înclocui mobilitatea omului. pe drept cuvânt.realizează cu o formaţie de 5 muncitori în două ore. calculele. Contanerizarea este cea mai eficientă tehnologie modernă. În prezent. El. să preia din stive sau să deplaseze cutiile şi alte componente. să prelucreze manual bunurile. Cărucioarele de mână sunt relativ mici şi lente. cu un cost relativ mic al muncii. totuşi. să stivuiască. ca şi al vehiculelor ghidate automat pot transporta multiple incărcături. Creşte viteza de transport a mărfurilor prin reducerea la minimum a timpului de încărcare – descărcare. de asemenea. Elimină ambalajele de transport. el trebuie să-şi folosească forţa fizică numai pentru transportul simplu al unor cantităţi foarte mici pe cea mai mică distanţă posibilă. cu o maşină. fapt care transformă cărucioarele motorizate într-un mijloc de transport mai economic decât motostivuitoarele. pe lăngă cele comune cu paletizarea: Măreşte coeficientul de utilizare a mijlocului de transport. Cărucioarele Roata a fost următorul pas în îmbunătăţirea manipulării şi are astăzi o largă răspândire. economiile obţinute prin folosirea cărucioarelor pot compensa costurilr de capital mai mari. calea aleasă şi mijloacele de transport folosite. acelaşi vagon se descarcă de 2 muncitori în 30 de minute) Introducerea şi extinderea paletizarii presupune pe lângă investiţii însemnate şi modificarea unor tehnologii de manipulare şi depozitare. în timp ce paletizat. dispozitive şi utilaje. În multe situaţii. să întoarcă. manipularea materialelor a devenit o ştiinţă nouă. Avantajele folosirii containerelor. Motostivuitoarele Motostivuitoarele – şi o dată cu ele introducerea paleţilor şi a loturilor unitare – reprezintă un pas înainte în deplasarea materialelor. această matodă se aplică şi astăzi. al bunurilor de la producător la consumator. Containerele sunt încăperi mobile pentru mărfuri comune acestora pe tot parcursul transportului şi care de fapt constituie unitatea de încărcătură. în paralel cu elaborarea unor noi metode de manipulare a produselor. documentaţia necesară. iar distanţa de transport este redusă. al celor ataşate benzilor rulante. există multe tipuri de motostivuitoare şi sunt. Reduce necesarul de investiţii pentru magazii acoperite. În prezent. inclusiv combinat. ca şi costurile de încărcare şi descărcare. la reducerea cheltuielilor pentru ambalarea mărfurilor cu până la 70 % şi a celor de manipulare cu până la 40 % ceea ce demonstrează contenetizării şi necesitatea urgentă a utilizării şi în practica de transport din ţara noastră. MANIPULAREA MATERIALELOR Opţiuni de manipulare a materialelor: tehnici şi alternative În ultimii ani. considerate excelente utilaje universale de manipulare. complexă şi dinamică. ea asigură în condiţii perfecte de securitate transportul. Omul poate să ridice. astfel încât ele vor fi eficiente pentru deplasarea unor cantităţi mici pe distanţe mici. pe distanţe mari. Omul nu trebuie confundat. sunt. Simplifică formalităţile de predare primire. să lase jos. printre altele. Deplasarea manuală Omul a deplasat materialele cu ajutorul mâinilor. A apărut o gamă nouă de tehnici. poate. folosind variate soluţii în funcţie de distanţă. Folosirea containerelor în Europa a condus. Cărucioarele cu motor de tipul celor cu remorcă.

CAP. spre deosebire de celelalte utilaje care realizează o manipulare separată a materialelor. a cresctut tot mai mult în ultimii ani în ţările dezvoltate. creşterea cifrei de afaceri. de asemenea. stocarea. a fiecărei firme implicate în tranzacţiile comerciale. Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea mărfurilor. Totuşi. generatoare de profit. Nu necesită o muncă suplimentară. Ele permit realizarea unui flux neîntrerupt al materialelor. conceptul de distribuţie are în vedere un proces mai larg. cum ar fi: livrarea mărfurilor. Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile sunt puse la dispoziţia consumatorilor – intermediari sau finali – asigurându –li-se acestora facilităţile de loc. timp. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum. motostivuitorul are şi câteva dezavantaje: de exemplu. iar costul de manipulare va creşte direct proporţional cu cantităţile deplasate. Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator. ( logistica comercială ). ca utilaj de transport. . care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul final. vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul. întrucât elimină manipulările dinaintea şi de după fiecare funcţie. ele pot fi încărcate şi descărcate automat. Matostivuitoarele impun. prin aceasta. depozitarea şi conservarea lor. de asemenea. pot sorta mărfurile sau le pot grupa pe categorii. transportul acestora. bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor. care permite diminuarea costurilor de manipulare şi asigurarea unui flux constant al mărfurilor în locul unei deplasări discontinue a acestora. financiare şi umane necesare realizării procesului respectiv. mărime. potrivit cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei. În acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice. 4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR Conţinutul. Ele reprezintă cea mai bună metodă de îmbunătăţire a manipulării materialelor în majoritatea centrelor de distribuţie şi a fabricilor. Distribuţia respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de distribuţie.şi descărca şi alte vehicule şi totodată ridica încărcăturile la înălţimi mai mari în vederea depozitării. cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului. mobilizarea resurselor materiale. Benzile rulante permit livrarea sau descărcarea automată a bunurilor sau pe baza unei comenzi specifice. existenţa unor coridoare mari în cadrul depozitului. Distribuţia fizică constă în a pune. Ele pot depozita bunurile până ce acestae sunt preluate de un operator sau de un alt utilaj. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi. Astazi. costul asamblării şi demontării paletei va rămâne destul de mare în afară de cazul când mărfurile nu sunt primite şi expediate în cantităţi paletizate. din punct de vedere material. stabilirea modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practică a acestor titluri. Benzile rulante Benzile rulante sunt foarte practice pentru deplasarea în linie dreaptă. rolul şi funcţiile distribuţiei mărfurilor Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a activităţii pe care agenţii economici o desfăşoară în cadrul pieţei. Utilizarea benzilor rulante. Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari categorii: distribuţia comercială şi distribuţia fizică. chiar şi atunci când fiecare produs este în cantităţi suficient de mari care să necesite o încărcătură paletizată. dar costul creşte proporţional cu distanţa de transport. Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare.

de a satisface clientela. pe unele perioade în . distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice esenţiale atât pentru producători. prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare. amortizând. nevoile consumatorului. organizarea şi administrarea vânzărilor: gestiunea forţei de vânzare a unei întreprinderi şi contactul cu intermediarii. Principalele funcţii ale distribuţiei sunt: • Schimbarea proprietăţii asupra produsului. facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate. permiţând scurgerea producţiei spre locurile de consum. furnizându-le o serie de servicii ca: proximitatea preţului de vânzare. prin regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. furnizându-i un anumit număr de servicii. în cele mai bune condiţii posibile. 2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care traduce dorinţele. consilierea şi organizarea service-lui după vânzare. stocare. respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator. posibilitatea de a alege dintr-un sortiment larg bunurile şi serviciile ce corespund cel mai bine nevoilor şi exigenţelor lor. prin ignorarea reciprocă a mijloacelor şi nevoilor. Pornind de la aceste considerente. distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor. În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei. • Informarea. efectele negative ale fenomenelor conjuncturale ale pieţei. cât şi pentru consumatori. etalare. distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent: 1 2 . • Finanţarea unor operaţiuni comerciale. demontare sau ansamblare. depozitare şi condiţionare. atunci când apar. în vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe. Prin urmare.Noţiunea de distribuţie. 1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate de distribuţie pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia utilizatorului final. de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei. cine consumă produsele proprii?. în ce cantităţi?. Producătorii şi consumatorii sunt separaţi prin distanţă. precum şi prin perioadele de realizare a produselor şi momentul manifestării nevoilor. Distribuţia are rolul: de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. manipulare. Acest curent permite producătorului să răspundă la următoarele întrebări: ce vrea clientul ?. Prin această funcţie se are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi stocare a produselor. ambalare. logistica distribuţiei ( distribuţia fizică ): metodele şi tehnicile care intervin în transportul produselor la locurile de vânzare. vânzare. în sens larg. înglobează următoarele domenii: circuitele şi canalele de distribuţie: itinerariul pe care produsele îl urmează în drumul lor către cumpărător şi alegerea intermediarilor. promovarea vânzărilor şi service-ul clientelei. • Deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităţilor de transport. prin disproporţii între cantităţile oferite de către fiecare producător şi cele cerute de fiecare consumator.

Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie pierderea controlului asupra verigilor care formează canalul de distribuţie al produsului său. este suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare directă. atunci când trebuie să decidă asupra politicii de distribuţie: • Vânzarea directă. un conflict între numărul de cumpărărtori şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea directă să fie o alternativă total neeconomică. Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale. într-un mod mai eficient. pierderile prin învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile. acolo unde el se găseşte şi când doreşte. implicaţi în transferul respectiv. precum şi serviciile înainte şi după vânzare. producătorul îşi vinde o parte din produse în mod direct. Această politică este favorizată de existenţa fenomenului “ jumătăţii grele”. Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale încheiate în . • O politică “duală”. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum. în cantităţile solicitate. operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie anihilate. plătind bunurile care se stochează fără a avea certitudinea vânzării lor. Utilizarea sa este favorizată de existenţa unui: număr limitat de potenţiali cumpărători. Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi consumatorul. depozitare. dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui intermediar. grad ridicat de complexitate tehnică. bunurile necesare. prin comenzi în avans şi prin stocaje. În ceea ce priveşte consumatorul. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale constă în dificultatea intrisecă a determinării unei împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar. permiţându-i acestuia o eşalonare a producţiei pe parcursul întregului an gestionar. disponibilizarea imediată a produsului. Oricare dintre aceşti factori. distribuţia îl scuteşte pe consumator de mari deplasări. fără a implica costurile fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă. solicitând prestarea de servicii. cu echilibrul repartizat pe un număr de utilizatori mici sau accidentali. Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. combinând vânzarea directă cu vânzarea intermediarilor. diferenţiate în funcţie de specificul local. precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial. nivel ridicat al inovaţiei tehnologice. în care un număr limitat de utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii. analiza secvenţială între unii dintre factori poate demonstra contrariul. Prin asemenea facilităţi. finanţarea stocurilor. Faţă de producător. distribuţia participând la eforturile financiare ale producătorilor. care disponibilizate pot fi folosite în alte scopuri. Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este multiplu şi benefic atât pentru producător cât şi pentru consumator. Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul asupra întregului proces de comercializare. Elaborarea unei strategii a canalului de distribuţie Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de consum formează circuitul de distribuţie al acestuia. grad ridicat de concentrare geografică a cumpărătorilor potenţiali. asigură. de eforturi pentru efectuarea unor cumpărături mari şi imobilizări de sume. distribuţia pune la dispoziţia acestuia.care mărfurile vor fi produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final. facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi. În această alternativă. Aşa de exemplu. distribuţia operează o regularizare a activităţii de fabricaţie. Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje: conduce la minimizarea costurilor legate de : organizarea vânzărilor. luaţi separat. • Vânzarea prin intermediari. Însă.

Cu excepţia furnizorului iniţial şi a consumatorului final. Studiul canalelor de distribuţie comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea mărfurilor spre utilizatori. vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali. ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite sau puse în pericol de canalul de distribuţie folosit. • Circuite lungi. asumarea riscului. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului – negocieri. textile. lăţime şi adâncime.vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul final. precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului acestor mişcări. În acest context. comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat. 3. canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. • Circuite medii producător – angrossist. poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt. finanţarea. posibilităţile firmei producătoare. la un loc. Imaginea produsului. 2. . Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt: realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli. dacă grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante chiar şi în extrasezon. în cadrul circuitelor scurte. este important ca departamentul de marketing să preia iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului. consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. reducerea echipei de vânzare a producătorului. vor duce la un grup de consumatori cu nevoi asemănătoare – adică un segment de piaţă. 3. • Circuite foarte scurte. Activităţile întreprinse într-un canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii: 1. Prin urmare. De asemenea. Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv. celelalte firme joacă un rol de intermediere. electrice.formarea sortimentului comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte dispersaţi. Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ale produselor. furnituri industriale. Adesea. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul canalului. 2.detailist – consumatorul final. cerinţele clientului final. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea şi propagarea informaţiilor. o politică de preţuri adecvată. în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând transportul şi depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică. • Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar. are în vedere măsura în care procesul de distribuţie asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorului. cumpărări şi vânzări: canalul comercial. regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport ineficiente. iar cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului. Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru produsele alimentare. care asigură livrarea directă a produselor. Un canal de distribuţie se caracterizează prin: lungime. Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing. Există trei elemente importante care determină structura canalului de distribuţie: 1. preţul şi eforturile promoţionale. activitatea promoţională.

Ea posedă depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării care aparţin funcţiei unui grosist. cu detailiştii şi cu o bună parte din piaţă. participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei. întregul sistem de distribuţie devine ineficient. în principiu. asigurându-şi astfel. Circuitul scurt – este foarte utilizat. sondaje ). Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite produse. menţinerea preţurilor în limite rezonabile. mai ales când producătorul îşi dezvoltă o reţea proprie de magazine. necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru contactul cu numărul relativ mare al detailiştilor. necesitatea unor stocuri de mărfuri mari. Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua aprovizionările cu mărfuri în comun. ceea ce antrenează un mare volum de activităţi contabile. prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor producătorului. în parte. lansarea mai rapidă a produselor noi. controlul mai bun al distribuţiei. susţinerea. a cheltuielilor de distribuţie. Avantajele acestui circuit sunt: diminuarea. a mărcii de fabrică. Circuite integrate Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt organizate astfel încât să poată îndeplini concomitent cele două funcţii comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. gestiunea stocurilor şi contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de vânzare. Dezavantajele circuitului scurt sunt: neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat. exercitarea unui control costisitor la magazine. nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la producător. posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală. Avantajele circuitului scurt sunt: economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului ). Dezavantajele vânzării directe sunt: cerinţa unor resurse financiare importante. . contactul şi legături directe cu piaţa. insuficient de extinsă. Astfel. posibilitatea unor experimente comerciale ( teste. funcţii de gros. satisfacerea mai rapidă a clienţilor. Dezavantajele circuitului lung sunt: este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist. asigurarea celui mai bun service clientelei. prestarea unor servicii după vânzare. producătorul pierde contactul cu clientela finală. garantarea calităţii produselor vândute. are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist. facilitând cunoaşterea calitativă şi cantitativă a pieţei. fără rezervă. prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum. o singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri. dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor. contactul direct al producătorului cu consumatorul. angajarea unui personal la vânzare mai numeros. îndeosebi cele de înaltă tehnicitate. există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului. imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide. depozit şi sucursale. mai ales pentru produsele de mare tehnicitate. generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate.concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi. fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple.

sunt mult mai preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici universale. Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai adesea rezultatul obiectivelor diferite ale paticipanţilor. fac livrările directe către detailişti mai puţin atractive.coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare. ei vor fi preocupaţi în primul rând de consum. Detailiştii. În schimb. cu cât utilizatorul final va dori să aibă mai mult timp de gândire pentru achiziţionarea produsului. • Circuit pe un singur canal • Circuit pe mai multe canale .nediferenţiat diferenţiat după produse specializate . întrucât cantităţile de mărfuri mai mici. ele se schimbă. solicitate în mediul rural . Ambele părţi au însă un obiectiv comun: servirea clientului. cu cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este mai mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare. cu atât canalul de distribuţie va fi mai scurt. pentru a împiedeca . După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către un producător se regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de distribuţie. organizarea activităţii după vânzare. iar frecvenţa de achiziţie va fi mai mică. Recunoaşterea acestui fapt reprezintă un pas important spre crearea şi derularea unor planuri şi activităţi comune. Altă caracteristică a structurii canalului este aceea că. ci faţă de produsul care va aduce clientul la uşa magazinului. pe de altă parte.diferenţiat pe pieţe produs A produs B Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie evidenţiază strategii de diferenţiere a produselor şi / sau o segmentare a pieţei. vor fi mai mulţi intermediari în cadrul canalului de distribuţie. Loialitatea detailistului nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială. evoluează în timp şi variază de la o piaţă la alta. Drept urmare. Producătorii doresc să producă mărfuri care să se vândă. Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind să aibă mai mulţi intermediari decât canalele care servesc pieţele urbane.

tutun. rapiditate. Circuite lungi c) Produsele agricole. întrucât majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului final. b) Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură foarte diferită ele cuprinzând: materii prime şi consumabile. unii fabricanţi distribuie direct produsele prin intermediul unei reţele de reprezentanţi. cerând circuite specifice. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce priveşte durata de viaţă şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să fie asigurată prin magazine de specialitate şi în cele mai frecvente cazuri. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care. Circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi comerciale specializate în activităţi de însilozare şi condiţionare a produselor agricole. pot fi puse la dispoziţia consumatorilor prin intermediul oricărui circuit de distribuţie. în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează direct produsul său către utilizator. pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de vânzare. satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau legate de un anumit moment. piaţa acestor bunuri este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse componente. Drept urmare. 1. folosindu-se ca intermediari agenţi de fabrică independenţi atât faţă de producători cât şi faţă de utilizatori. 3. Pentru aceasta. bunuri de echipament principal. Circuite foarte scurte sau directe. în cele mai frecvente cazuri. în pieţe publice sau chiar la domiciliul acestuia. generează un proces de comercializare foarte dificil. au preţ foarte ridicat în raport cu valoarea lor reală. care în general sunt produse de primă necesitate. medii sau lungi. reclamă prezenţa unui vânzător calificat. în general. 1. evoluţia cererii şi a modului de organizare a mediului rural. Circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de cumpărare are posibilitatea să-şi asume responsabilitatea achiziţionării de la exploatările agricole a unor produse pe care să le depoziteze şi condiţionaze în perioadele specifice de stocaj. 3. În acest sens. Bunurile de consum curent. O asemenea distribuţie poate fi asigurată de circuitele scurte . 2. sprijinite de magazine de demonstraţii şi expoziţii. precum şi prin organizarea unei puternice reţele de service. 4. produse de utilizare productivă. Circuite scurte. etc. reclamă un proces de distribuţie mai complex. facilitate. prin intermediul selectării detailiştilor. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie să asigure consumatorilor proximitate. în cazul produselor agricole. datorită specificului procesului de fabricaţie. cât şi postgaranţie. 1.eventualele conflicte între canalele paralele. 2. bunuri de echipament secundar. produse agricole şi servicii a) Bunurile de consum individual. care să acorde asistenţă de specialitate atât în perioadele de garanţie. urmând a livra produsele pe baza unor comenzi individuale. Utilizarea unui asemenea circuit implică obligaţia producătorului de a-şi organiza vânzările şi stocajul întregii producţii. sunt recomandate circuitele scurte si cele medii prin intermediul detailiştilor. care generaeză cumpărări foarte frecvente ( produse alimentare de cerere curentă. 3. piese de schimb şi furnituri diverse. cosmetice şi articole de întreţinere. Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual. 2. renumeraţi printr-un comision. pe . caracteristicile acestui tip de produse. întrucât unii comercianţi cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent.

iar aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile. în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare a distribuţiei serviciilor: distribuţia serviciilor către populaţie – aşa zisele servicii de consum. formele de distribuţie. a sistemelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă posibilitatea producătorilor de a se apropia de consumatori. prezintă unele particularităţi importante pentru stabilirea circuitelor comerciale.perioade îndelungate de timp. Datorită naturii serviciilor . diversificarea nevoilor şi căilor de satisfacere a acestora. metodele de gestiune a stocurilor. spălătorii. fie către comercianţii cu amănuntul care apoi le pun la dispoziţia consumatorilor. Principalele fenomene care au generat această mutaţie sunt: din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut loc în viaţă socială trebuie avute în vedere: fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia gusturilor. precum. le stochează şi apoi le vând fie către diverşi angrosişti din domeniul respectiv. şi apariţia de noi materiale şi tipuri de condiţionare a produselor dau un nou conţinut procesului de distribuţie. care a devenit independent. distribuţia serviciilor către firme. Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe plan mondial În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic. perfecţionarea sistemelor de comunicaţie fac posibile tranzacţii de anvergură. Totodată. În cadrul complexităţii acestor prestaţii nemateriale se disting două categorii de servicii: servicii pure care folosesc doar munca fizică sau intelectuală a celui care le furnizează. pe două direcţii. d) Serviciile către populaţie şi către intreprinderi Serviciile. modernizarea mijloacelor de transport. preiau produsele respective de la producători. creşterea puterii de cumpărare. deschiderea graniţelor naţionale. transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea crescândă a mediilor rurale. servicii mixte care necesită folosirea simultană şi a unui bun material. cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei şi structurii produsului respectiv. repartiţia geografică. perfecţionarea tehnicilor de ambalare. extinderea ponderii circuitelor scurte şi foarte scurte. Modernizarea mijloacelor de transport. furnizare de energie) Pentru oferirea acestor servicii marile societăţi au nevoie de o reţea de distribuţie întinsă. îmbunătăţirea sistemelor de transport. îndeosebi serviciile de producţie ( consultaţii juridice. modificânduşi metodele de vânzare.pure sau mixte – cât şi naturii beneficiarilor de servicii. de aprovizionare au determinat nevoia de optimizare a canalelor de distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi. favorizând modernizarea distribuţiei sub toate formele. care nu pot fi stocate. implantarea unor oraşe sau a unor cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului de viaţă. Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care se apreciază că se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt: • diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor lungi. iar pentru distribuţia lor se folosesc circuite scurte şi metode variate de realizare. se poate face o delimitare. toate acestea au făcut ca cerinţele de comercializare să cunoască noi forme de realizare. pe planul mişcării mărfurilor. fenomen care impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari care să asigure o dirijare profitabilă a . pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi tehnicilor de marketing. sub aspectul procesului de distribuţie. care pot fi structurate pe trei planuri principale: pe plan gestionar.

În al doilea rând. Prin politica comercială promovată în cadrul Uniunii Europene se prevede creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Presiunea concurenţială şi preocupările întreprinzătorilor de a moderniza continuu activitatea de distribuţie au generat o amploare deosebită a distribuţiei verticale. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a numărului de unităţi. Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de la bun început au ca obiectiv crearea de magazine moderne cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic pentru a desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum. În aceste condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici independenţi. cât şi din întreprinderi integrate. Distribuţia prin intermediul personalului comercial utilizat şi în condiţiile unui management adecvat. o problemă importantă în domeniul distribuţiei o constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii. să poată răspunde exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. • o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la dezvoltarea puternică a circuitului comercial realizat pe baza unor licenţe de ordin comercial acordate de o firmă altei firme pentru a exploata o marcă originală. devenind operaţională şi profitabilă contribuind la afirmarea şi difuzarea produselor industriale şi agricole şi la asigurarea unei colaborări corespunzătoare cu consumatorii. Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei apar strategiile de alianţe geografice şi de preluare a controlului unor firme de către altele mai puternice. • în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o creştere puternică a marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua comercială de cumpărător. menţinerea unor preţuri echitabile şi asigurarea unor facilităţi de cumpărare cât şi de dezvoltare globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene. fenomen care acţionează asupra circuitelor de distribuţie. reducând gradul de adâncime a circuitelor de distribuţie. • extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie o altă tendinţă. extinderea comerţului mobil. Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele comerciale în cadul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele. oferind şi asistenţă tehnică. vânzarea pe bază de catalog. deoarece perfecţionarea tehnologiei comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin corespondenţă. iar pe de altă parte contuarea sectorului distribuţiei ca un mecanism esenţial al Uniunii Europene. Este vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele respective. • modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum. care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii produselor şi serviciilor. Logistica inversă . Un important element în domeniul distribuţiei îl constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul distribuţiei.noua structură de distribuţie a viitorului .fluxurilor de mărfuri. orizontale şi cu mai multe canale. Aceasta înseamnă pe de o parte creşterea sectorului terţiar. În primul rând creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. poate progresa rapid. Una din preocupările principale în domeniul distribuţiei din Uniunea Europeană o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. O preocupare principală a Uniunii Europene o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. Aceste aspecte conterează astăzi o accentuată tendinţă de antrenare a firmelor de distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind modernizarea progresivă a procesului de distribuţie. astfel încât. fără a fi necesară prezenţa consumatorilor în magazine.

având canale de distribuţie scurte sau directe. sau de către comisia pentru protecţia consumatorului. nu există un plan sistematic de distribuţie. Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de nivelul de penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. contaminarea. Clasa III Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive. Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea produsului în sistemul de distribuţie. Localizarea acestor produse şi trimiterea lor înapoi către producător reprezintă un proces foarte costisitor. sunt mai uşor de retras decât produsele de consum având canale de distribuţie lungi sau indirecte. Realizarea unui proces de distribuţie inversă pentru o companie sau pentru un produs este dificilă. 2. retragere 100% din sistemul de distribuţie. Şi acest tip de produse ar trebui retrase cât mai repede posibil. Localizarea şi recuperarea produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre . La nivelul al doilea. produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai scurt timp posibil. Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în parte. În acest caz. ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea consumatorului. În plus. Retragerea în acest caz devine mai dificilă. 3. produsul se găseşte în mâinile consumatorului. Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică inversă este recuperarea produsului. legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun retragerea produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide. Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost declarate de către comisia de control al alimentelor şi medicamentelor. Valoarea produselor retrase şi a deşeurilor solide reciclate care trebuie transportate este de ordinul miliardelor de dolari. Acestea pot avea o probabilitate foarte mică de a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele trebuiesc retrase. în multe cazuri. durata de viaţă a produsului. deşi nu sunt iminent riscante. Produsele industriale. Clasa II Produsele din această clasă. numărul de produse achiziţionate de către cumpărărtori. Mai mult. o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorului. prognozele arată că acest fenomen va continua în principal datorită: schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări frecvente în design-ul produsului. şi anume angrosiştii şi vânzătorii cu amănuntul. pot reprezenta. Gradul de urgenţă a retragerii depinde de câţiva factori. însă gradul de urgenţă este mai redus. Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi de motive: din cauza proastei ambalări. a etichetării improprii sau a metodelor improprii de distribuire având drept rezultat alterarea. în timp. La al treile nivel. mai ales că.Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze produsele cu defecte a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie inversă care să manipuleze fluxul de produse reciclate sau defecte. La primul nivel. produsul este încă sub controlul producătorului. Produsele etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această categorie. Pot fi identificate trei nivele distincte în funcţie de gradul de pătrundere a produsului în sistem. Alte variabile care influenţează procesul de retragere sunt numărul de produse fabricate. La acest nivel localizarea şi recuperarea produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă problemă de refacere a stocului. în depozitele aflate sub controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. produsul trebuie localizat şi retras de la intermediarii implicaţi în distribuţia produsului.. În acest context pot fi citate trei clase de retrageri: Clasa I. cel mai important fiind gravitatea riscului produsului. multe produse ajung la detailist şi consumator fără nici o marcă a identităţii produsului sau a furnizorului. 1.

procesul de distribuţie inversă pentru retragerea produsului ar trebui considerat o parte integrantă a strategiei de logistică. Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente: .Tipuri de depozite comerciale 5. În funcţie de forma de proprietate. Funcţiile depozitelor Depozitele de distribuţie sunt spaţii.Amplasarea depozitelor 5.1. este esenţial să se cunoască traseul precis al produsului în cadrul reţelei totale. Recuperarea eficientă necesită: • motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea reparării. mărfurile destinate vânzării către clienţi. în timp ce depozitul are rolul de a păstra. Din punct de vedere economic. CAP. instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor operaţii.1.3. Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic.materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari. magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime.5 DEPOZITRTEA MĂRFURILOR 5. Amenajarea interioară a unui depozit 5. în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi cantitativă. materiale. Funcţiile depozitelor 5. Totodată.2. ale comerţului de gros. consumatorii sun t reticienţi sau neglijenţi în privinţa returnării produselor riscante. În cazul unei retrageri. în general bune în curs de prelucrare sau utilizare. Se apreciază că. specialiştii în logistică pot coordona procesul de recuperare a produselor astfel: prin intermediul personalului propriu de pe teren prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie. depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico. Experienţa multor firme arată că. Distribuţia geografică a unităţilor de producţie. • stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie cum sunt membrii canalului de distribuţie. care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final. împreună cu utilajele. respectiv puncte de stocare. a punctelor de vânzare şi al altor asemenea unităţi utilizate de către companie pentru fluxul fizic de produse trebuie bine trasată. a înlocuirii sau pentru rambursarea banilor. Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate. Costurile retragerii şi distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari decât costurile distribuţiei normale datorită manevrării în cantităţi mici şi urgenţei problemei. depozitele pot fi: ale producătorului.toate. ale comerţului cu amănuntul sau ale unor mandatari. în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.4. chiar dacă au fost înştiinţaţi. Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Din punct de vedere al companiei. Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă consumatorul. trebuie realizată şi o contabilizare a cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere. a depozitelor. După ce produsele au fost localizate.

Produsele primite de la mai multe surse sunt reunite în vederea livrării către client. amplasate corespunzător. prin intermediul unui singur transport. Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt: Depozitarea şi păstrarea mărfurilor. respectiv condiţionarea şi porţionarea ( dozarea ) mărfurilor. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor livrări care utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. fără să realizeze o depozitare pe termen lung. Prestarea de servicii cu valoare adăugată. De exemplu. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de comenzile clienţilor. care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali şi indistriali. mărfurile rămase sunt returnate la depozitul central. De asemenea. în vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. Sursele pot fi unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi producător sau firme producătoare diferite. Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie să stabilească relaţii fiecare client. depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la momentul potrivit. în funcţie de sursa de provenienţă a produselor: unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. deplasarea bunurilor în interiorul depozitului. Depozitele de distribuţie facilitează circulaţia produselor. este adesea mult mai profitabilă apelarea la depozite apropiate de pieţele strategice. în mod individual. de la furnizor. expedierea de cantităţi mici poate să se limiteze pe distanţe mici. costuri de transport mai mici decât în cazul aprovizionării de către fiecare client. cu puţin timp înainte de începerea sezonului. firme diferite. Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici. datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită. fără de care nu este posibilă participarea la întregul lanţ de distribuţie. adaptate cerinţelor clienţilor. în privinţa structurii sortimentale.depozit de distribuţie. expedierea în cantităţi mari se face pe distanţe mari producător. După terminarea sezonului. în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum. Depozitele de distribuţie. comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfueile în mod individual. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de transport mai mici. În cazul unui cererii sezoniere. Transportarea şi ambalarea mărfurilor. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în limitele unui sezon. Depozitarea temporară. Depozitarea sezonieră. prin livrarea unor cantităţi mari de produse către client. Acestă funcţie este întâlnită sub două variante.Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor la locul şi timpul solicitate de către client. produsele alimentare supuse unui proces de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată. Mărfurile sunt sortate. în practică există următoarele variante: depozitarea pe termen lung. care sunt aprovizionate de la depozitul central al firmei. Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului de detail. Sub aspectul duratei de păstrare a produselor în stoc. pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă. reducerea costurilor totale de distribuţie pentru fiecare producător. Consolidarea livrărilor. diminuează timpul de livrare. Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi furnizori. asigurarea unei structuri sortimentale diversificate. descongestionarea platformei de descărcare a clientului. Funcţia de consolidare este necesară în situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt prea mici pentru a justifica transporturi individuale. Cele mai obişnuite servicii care constau în adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor. în cazul mărfurilor care urmează să poarte marca privată . Depozitul primeşte mărfurile de la mai multe fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse.

Organizarea activităţii comerciale. care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor. Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor. în particular. depozitele primesc produsele nediferenţiate şi realizează operaţiuni de ambalare specială şi etichetare.5t) şi a containerelor de mare capacitate ( transcontainere). cheltuielile de transport. profilul economico-social. nivelul tehnic. sortare. 5. Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. cu cheltuieli de transport mai reduse. instalaţii de frig). într-o mare măsură. a bunurilor de consum. scăderea nivelului stocului necesar. în general. Repartizarea teritorială a consumului. structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care comerţul le întreţine cu cielalţi participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor. în condiţiile în care acxelaşi produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea unod configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. de regulă. formele şi condiţiile de realizare a vehculării mărfurilor sunt: Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor. Mijloacele de transport folosite ( tipul. intensitatea şi direcţia acestora. transportatorii. fluxurile de mărfuri. Alte servicii legate de ambalare constau în : ambalarea promoţională. O reţea de căi de comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator. Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a vehiculării produselor. îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de furnizori. Însă. Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni de asamblare a unor componente de produs sau corectare a unor probleme de producţie. Din perspectiva acestor funcţii. consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. cu raza de activitate a întreprinderii comerciale. La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie urmărite în . viteza de deplasare.de distribuitor a clientului. Spre deosebire de producţie care înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială. ca atare cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri semnificative în profil teritorial. influenţează. respectiv: producătorul. Laturile principale ale activităţii de transport.2. condiţiile de transport. la nivelul unui depozit. consumatorul. Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în privinţa ambalării şi etichetării. Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminala pentru vehicularea mecanizată a containerelor mici ( 1. distanţele parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor. caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de modernizare a bazei materiale. Aceşti factori sunt: Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor. de asemenea. Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare. Amplasarea depozitelor Raza de activitate a depozitului coincide. distribuitorii. şi nu marca fabricantului. repaletizarea mărfurilor. localităţile diferă între ele prin mărime. Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor operaţiuni care se aproprie de unele procese industriale ( ambalare. un proces tehnologic complet. starea de funcţionare) influenţează. care asigură posibilitatea raţionalizării prin mecanizarea şi automatizarea operaţiilor. reducerea riscului datorită finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite. prezintă următoarele trăsături: Este un proces de producţie care a fost împins în sfera comerţului.

reducerea timpului necesar pentru completarea stocului. respectarea principiului teritorial. pe baza mărfurilor provenite din surse multiple. Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de depozite. pentru client. Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai îndelungată de timp. patru alternative care se pun în faţa producătorului: 1. dacă reducerea costurilor de livrare. este obiectivul principal dorit. efectuate pe distanţe mari. concomitent cu asigurarea corespunzătoare a service-lui de livrare.prealabil. în cadrul acestuia. Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi consolidate. cu cel mai mic cost total. prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare. Apelarea al un astfel de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea unui anumit produs. Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea unui depozit de distribuţie orientat pe producţie. de obicei în vecinătatea platformelor industriale de . dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor tratamente. localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş. Diversitatea sortimentală a stocului menţinut de depozit este mare. Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie. La un cost logistic scăzut. găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit. sortimentul de produse variat. mărimea comenzii medii şi costul unitar al livrării locale. Printre avantajele specifice menţionăm: facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din produse fabricate de diferite unităţi. 3. a operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor. Aria geografică servită de depozit depinde de o serie de factori printre care viteza livrărilor. Amplasarea unui depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când constiuie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin logistic rapid. 2. posibilitatea aprovizionării fiecărui client. datorită primirii mai multor produse cu o singură factură. în timp ce pentru ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre piaţă. şi. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare sunt următoarele: costurile de transport relativ mici. Amplasarea în funcţie de producţie Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme producătoare. dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie. conform necesităţilor. în vederea asigurării componentelor care fac obiectul unor strategii de tip just in time. Amplasarea în funcţie de piaţă. reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către clienţi. se livrează fiecărui client structura sortimentală dorită. 4. funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea sortimentului. Un depozit amplasat în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri sortimentale. iar clienţii solicită un sortiment complet. concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale: stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor. simplificare. De asemenea se aplică în domeniul sprijinului logistic pentru producţie. Amplasarea intermediară Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie. cu cantităţi de produse mai mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori. datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori. posibilitatea clienţilor de a comanda o cantitate mică din fiecare produs. la nivelul firmelor cliente. Funcţiile principale pe care le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie sau altul. ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de depozitare.

destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.sare. galanteriecosmetice). depozite de tranzit şi transbordare. pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari. având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri ( confecţii. 5. Construcţii semideschise – depozite acoperite. combustibili lichizi). depozite generale. apropierea de principalele căi de comunicaţiepentru a se folosi cele mai scurte. în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare. Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare analiza economică şi calculul matematic. destinate acumulării mărfurilor în partizi mari. fum.la periferia localităţilor. ci la marginea oraşului. destinate mărfurilor ce trebuie protejate. După forma construcţiei. pentru a exista posibilitatea racordării lor la arterele rutiere şi de cale ferată. fie sectorului nealimentar. depozitele pot fi : Construcţii deschise – depozit liber. după gradul de specializare. În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi: neclimatizate parţial climatizate . suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin. amplasate de regulă în gări şi porturi. cosmetice) depozite combinate. depozitele pot fi: depozite de colectare. cu posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de gospodărie comunală şi asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a mărfurilor.încălţăminte. în vederea formării unor partizi mari. distanţa pe care o parcurg mărfurile de la furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari. ferit de umezeală. pot fi grupate în mai multe categorii: după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc. Construcţii închise. îndepărtat de unităţi care degajă praf. cartofi. mai puţin aglomerate şi mai ieftine dintre ele. depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată. dintre care cele mai semnificative sunt: numărul şi amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri. depozite de repartizare. În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea depozitelor pe străzile centrale cu circulaţie intensă. depozite mixte. condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor. direcţia din care se primesc şi în care se expediază mărfurile. destinate fie sectorului alimentar. uneori. pentru diferiţi beneficiari. care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei ( textile. Locul unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat. pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici. care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la diverşi furnizori. şi. depozite specializate. În acest scop se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi organizatorice. de păstrare şi comercializare a mărfurilor. depozitele pot fi : depozite strict specializate. în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex. pe străzi mai puţin circulate.Tipuri de depozite comerciale Depozitele comerciale. folosite pentru mîrfurile insensibile la acţiunea factorilor de climă. în funcţie de diverse criterii. proprietăţile fizico-chimice. volumul mărfurilor primite şi expediate.3. servind pentru păstrarea temporală.

4. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt solicitate de clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere. care permite cea mai mare suprafaţă pentru perimetrul dat şi deci reduce costul construcţiei. este preluat un alt produs. necesitatea ccesului pentru controlulu periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor în timpul depozitării. Numărul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de manipulare folosit. 5. sau pătrate. Modul de ambalare. prin aceasta se favorizează stocarea pe înălţime. Aria repartizată pe lucrător. din prunct de vedere arhitectural. să se deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp. repede amortizabilă. în aria atribuită. necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat. exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului construcţiei. Tipul de palete folosite. Ulterior. Dintr-un anumit loc din spaţiul de depozitare. unul câte unul. fluxul tehnologic se compune din: intrare – păstrare – depozitare – stocare – vânzare – livrare. Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial. În principiu. În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de o anumită zonă. şi circuitul de service. este preluat un singur produs. reducerea numărului stâlpilor de susţinere. dotarea cu rampe de încărcare – descărcare. depozitare. . Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorită costurilor de manipulare pe care le presupune. adoptarea formei rectangulare. aplică fie selecţia individuală fie ruta de prelucrare. Amenajarea interioară a unui depozit În cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial compus din următoarele procese: preluare. utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare. Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât cele două circuite.climatizate. Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o anumită rută. depozitele pot fi: deasupra pământului sub pământ. Produsele sunt prelucrate pe rând. respectiv circuitul de stocaj. Ruta de prelucrare. asigurându-se astfel. Pentru asamblarea comenzilor. alegerea. care îi permite să preia mai multe produse. Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de temperatură şi umiditate. natura. În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele operaţii şi procese de bază. a construcţiei de tip hangar:o construcţie metalică lejeră. în proiectarea unui nou depozit se recomandă: construirea de clădiri pe un singur nivel. La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente: Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime. deoarece. există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea comenzilor: selecţia individuală. În general. o mare facilitate pentru operaţiile de manipulare şi de stocare. pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte atributele unui depozit.recepţie. numărul nivelurilor pe care se desfăşoară suprafaţa depozitului. înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere. livrare. cu excelente posibilităţi de extindere. să nu se suprapună. forma geometrică şi rezistenţa mecanică la stivuire a ambalajelor de transport. constituit din livrarea mărfurilor.stocare. Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii: complementaritatea. care îşi pune amprenta asupra întregului proces tehnologic. care este adus pe platforma de expediere spre clienţi. constituit din recepţie şi stocaj. asigurarea respectării ordinii primul produs intrat – primul produs ieşit.

într-o concepţie tehnologică unitară. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere. suprafaţa trecerilor dintre stive. laboratoare de analiză. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180. Potrivit acestui criteriu. cu ocazia fiecărei operaţiuni de preluare.: încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile. depozitare. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o. stelaje. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare caracteristicile lor merceologice. Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale . preambalarea produselor. păstrarea provizorie a mărfurilor respinse la recepţie. suprafaţa auxiliară. În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie. – proces tehnologic în U. lift. expediţie există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit: 1. Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare. Ţinând seama de rol şi destinaţie. . Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în privinţa vitezei de circulaţie. distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă. circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi expediţie sunt paralele.Compatibilitatea. fără a genera riscuri. 2. se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către clienţi. Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a construcţiei să fie rezervată încăperilor operative. coridoare. spaţiul de ciculaţie – culoare. coloane de susţinere. Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare. ziduri interioare despărţitoare.proces tehnologic liniar. Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile principale pe care le îndeplineşte depozitul respectiv. Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu cerinţele de mecanizare a muncii. de uscare) Exploatarea. mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea zonelor de expediţie. constituită din mai multe încăperi şi spaţii. Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare.proces tehnologic în L. suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din: suprafaţa pentru păstarrea efectivă a mărfurilor. 3. a întregii suprafeţe de depozitare. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulaţie rapidă. respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile din depozit. când zonele de recepţie şi expediţie sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului. Mărimea. fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului. suprafaţa administrativă şi cu caracter social.în consecinţă. Ea se compune din. recepţionarea mărfurilor. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat. Alocarea unor spaţii izolate specializate. când zonele de recepţie sunt amplasate pe aceeaşi latură a depozitului. Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. menită a deservi operaţiunile adiacentei funcţiei principale a depozitului. Popularitatea. O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin respectarea următoarelor principii generale: Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor de utilizare. spaţiul ocupat de scări. care are greutatea specifică cea mai mare în suprafaţa totală a depozitului şi un rol principal în funcţionarea acestuia. spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi. pentru mărfurile cu proprietăţi particulare deosebite ( camere frigorifice. respectiv între 80-90%.

aparate de control. sortare. funcţiile şi natura economică a stocurilor Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru desfăşurarea.Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor. cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizare proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite. reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt: containere. silozuri. Rolul.6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI ÎN COMERŢ 6. Particularităţi ale gestiunii stocurilor 6. mijloace care ajută la transportul intern. după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite procese tehnologice: mijloace pentru depozitare: palete. insatlaţii de transport. mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de etichetare.2. Stocul de mărfuri reprezintă unul din . împachetare. mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi instalaţii de sortare. nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă cu nevoile acestora. dinamica şi structura stocurilor de mărfuri 6. după natura lor: un sistem intern de recipienţi.4.1. mai exact. dotări complementare. pe o perioadă de timp determinată. funcţiile şi natura economică a stocurilor 6. Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magazinele unităţilor economice. Factorii care influenţează nivelul. uşurarea muncii salariaţilor.3. dispozitive care asigură depozitarea.1. Stocul de mărfuri este o formă de materializare a ofertei. mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat. tancuri. pe de altă parte. forma pe care o îmbracă în mod obligatoriu toate mărfurile aflate în circulaţie. mijloacele muncii tehnice. 3. Costul stocajului 6.5. Fără stocuri nu se poate obţine utilizarea raţională a capacităţilor de producţie. respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi automatizate. Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale În funcţie deanumite caracteristici. dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite grupe: 1. a activităţii fiecărei unităţi economice. Indicatorii stocurilor de mărfuri 6. pe de o parte. cu un anumit scop. după un sistem raţional. nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele de aprovizionare şi desfacere cu cheltieli minime. maşini de măsurat. într-un anumit volum şi o anumită structură. maşini de calibrare. mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: mijloace de ambalare. mijloace de ambalare. cu tipuri de mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne. palete. tăiat. rafturi de orice fel. 2. CAP. presupune dotarea. de ambalare. tancuri şi palete. reducerea timpului necesar formării comenzilor. după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului: dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită funcţie a depozitului. care au la bază paletizarea şi conteinerizarea mmâărfurilor. mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare. El cuprinde cantităţile de mărfuri care rămân în reţeaua comercială până în momentul realizării lor de către consumatori. iar. Rolul. recipienţi. aparate pentru servirea rafturilor. acele mijloace ale muncii care susţin sau completează capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control.

mijloacele prin care comerţul realizează rolul său de intermediar între producţie şi comsum. În condiţiile în care constituirea şi menţinerea stocului presupun imobilizarea unor fonduri care, de multe ori, absorb o mare parte a resurselor financiare ale întreprinderii, trebuie indentificate scopurile esenţiale ale constituirii şi menţinerii stocuirlor. Aceste motive sunt: tranzacţia, precauţia şi speculaţia. Tranzacţia Desincronizările permanente ale fluxurilor ce traversează punctul de stocaj pot aduce prejudicii întreprinderii comerciale. Stocul are tocmai rolul de a compensa aceste neconcordanţe între intrări şi ieşiri, permiţând, astfel, realizarea sarcinii de a satisface nevoile beneficiarilor – prin intermediul tranzacţiilor comerciale ( desfacerilor ) – în condiţii de eficienţă economică maximă. Precauţia Activitatea comercială este – din punct de vedere al întreprinderii – aflată permanent sub semnul incertitudinii, datorită, pe de o parte, cunoaşterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor, iar, pe de altă parte, nerespectării riguroase cantitativ şi la temen a contractelor de către furnizori. În aceste condiţii se impune formare de stocuri. Speculaţia Una din trăsăsturile dominante ale pieţei este permanenta onsiclaţia a preţurilor. În acetse condiţii se constituie un stoc de mărfuri ori de câte ori el poate genera profit de pe urma tranzacţiilor speculative pe seamna preţului. Funcţiile stocurilor de mărfuri 1. Asigurarea unei circulaţii neîntrerupte a mărfurilor este principala funcţie a stocurilor de mărfuri. Existenţa unor cantităţi de mărfuri în magazin sau depozite sub formă de stocuri asigură desfacerea continuă. De fapt stocajul nu presupune o stagnarea absolută a mărfurilor care îmbracă forma de stocuri. Stocul de mărfuri suferă un proces continuu de înnoire, mărfurile care-l formează participând activ la realizarea circulaţiei. 2. Echilibrarea producţiei cu consumul, a ofertei cu cerearea de mărfuri reprezintă o altă funcţie a stocurilor de mărfuri. Cererea de mărfuri a populaţiei este corelată în intervalul anumitor perioade cu oferta de mărfuri prin intermediul planurilor agenţilor economici dar ele nu se sincronizezaă perfect; sunt produse cu o anumită sezonalitate a producţiei sau a consumului. Mărimea şi structura stocului trebuie să fie astfel stabilite încât să ne se producă o întrerupere a producţiei, circulaţiei sau a consumului. 3. Asigurarea unor posibilităţi largi de alegere din partea consumatorilor reprezintă o altă funcţie importantă a stocurilor de mărfuri. Această funcţie presupune o astfel de structurare sortimentală a stocurilor încât să satisfacă cele mai variate cerinţe, să existe deci, pentru aceeaşi cerinţă multiple posibilităţi de satisfacere. Tipologia stocurilor de mărfuri Mărfurile se opresc sub formă de stocuri, în toate fazele care compun procesul circulaţiei lor. Ele cunosc forme variate, în funcţie de destinaţia produselor, de particularităţile verigilor comerciale în care se realizează. În aceste condiţii se poate adopta un sistem de clasificare a stocurilor de mărfuri, în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după locul stocării, se disting: stocuri în veriga comercială cu ridicata, stocuri în veriga cu amănuntul, şi stocuri pe drum ( respectiv în drum de la industrie la comerţ sau de la o verigă comercială la alta ). Clasificarea stocurilor în funcţie de acest criteriu caracterizează întregul drum pe care –l pargurg mărfurile în procesul distribuţiei lor. Ponderea cea mai importantă revine stocurilor din veriga comercială cu amănuntul. În funcţie de perioada în care sunt identificate, stocurile pot fi iniţiale şi finale, respectiv stocuri la începutul şi la sfârşitul perioadei analizate. Clasificarea stocurilor potrivit acestui criteriu se foloseşte în activitatea de

planificare la nivelul agenţilor economici. Trebuie reţinut însă caracterul relativ al celor două categorii de stocuri privite în timp, aceleaşi stocuri de mărfuri trec dintr-o categorie în cealaltă ( respectiv, stocurile finale ale unei perioade devin stocurile iniţiale ale perioadei următoare ). În funcţie de caracterul şi destinaţia stocurilor acestea se clasifică în : stocuri sezoniere, stocuri cu destinaţie specială, stocuri curente şi de siguranţă. Stocurile sezoniere se referă la mărfurile care sunt constituite în stoc în vederea desfacerii lor într-o perioadă viitoare. Crearea unor astfel de stocuri în reţeaua comercială este consecinţa sezonalităţii producţiei sau consumului anumitor mărfuri. Stocurile sezoniere se constituie cu precădere, în cadrul verigii comerciale cu ridicata. Stocurile cu destinaţie specială sunt create în anumite împrejurări pentru scopuri deosebite. În această categorie sunt incluse stocurile de mărfuri constituite pentru zonele unde în anumite perioade ale anului drumurile de acces devin impracticabile ( delta, unele localităşi de munte ). Stocurile curente reprezintă cea mai obişnuită formă de stoc pe care o dobândesc mărfurile aflate în reţeaua comercială. De altfel, toate stocurile indiferent de forma lor iniţială ( stocuri sezoniere sau cu destinaţie specială ) devin stocuri curente. Aceste stocuri sunt destinate satisfacerii cererilor zilnice, caracteristica lor este că se reînnoiesc continuu, pe măsura epuizării lor. În funcţie de nivelul atins de stocuri în procesul lor permanent de reînnoire distingem : stocuri minime sau de alarmă, stocuri medii şi maxime. Stocul minim reprezintă limita inferioară pe care o poate atinge stocul fără a periclita continuitatea desfacerilor. În condiţiile evoluţiei normale a cererii, stocul minim are mărimea stocului de siguranţă şi prevede momentul sosirii unui nou lot de marfă. Stocul maxim reprezintă limita superioară pe care o atinge stocul în momentul recepţionării unui nou lot de mărfuri. Între cele două limite ale stocului se găseşte stocul mediu, element foarte important de caracterizare a evoluţiei stocurilor. Stocurile de siguranţă au drept destinaţie acoperirea. Întro anumită proporţie, a cererilor excepţionale, care depăşesc pe cele normale, într-o perioadă dată. Destinaţia stocurilor de siguranţă o constituie prevenirea rupturilor de stoc, indiferent de abaterile în plus ale desfacerilor de la evoluţia lor planificată. 6.2. Factorii care influenţează nivelul, dinamica şi structura stocurilor de mărfuri Ca volum absolut, stocurile de mărfuri depind în primul rând de volumul activităţii comerciale. Nivelul, dinamica şi structura stocurilor depind de mai mulţi factori între care : frecvenţa cererii populaţiei, frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori, complexitatea sortimentală, gradul de organizare a activităţii comerciale. Frecvenţa cererii populaţiei. Cererae consumatorilor poate fi, în funcţie de frecvenţa manifestării ei, curentă, periodică sau rară. La o mărime dată a volumului circulaţiei mărfurilor, stocurile vor avea o mărime invers proporţională cu gradul de frecvenţă a cererii. La mărfurile cu cerere periodică stocurile vor fi, comparativ, mai mari decât la cele de cerere curentă. Dar mai mici în raport cu stocurile pentru mărfurile cu cerere nouă. Stocurile depind totodată de ritmicitatea cererii. Chiar şi în carul mărfurilor de cerere curentă, solicitarea lor pe piaţă este în unele cazuri de o mare regularitate ( pâine, carene, ziare 9, în timp ce în alte cazuri ( zahăr, orez, băuturi,) ea prezintă oscilaţii în funcţie de o serie de influenţe: gradul de perisabilitate a produsului, obiceiuri în aprovizionare, stocurile de produse existente la consumatori şi altele. Desigu, în cel de-al doilea caz, stocurile vor fi msi mari decăt în primul caz, pentru a putea răspunde unor oscilaţii neprevăzute ale cererii. Frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori reprezintă un alt factor important care influenţează stocurile de mărfuri. Dacă stocurile au funcţia de a echilibra oferta de mărfuri cu cererea populaţiei, atunci stocurile trebuie să

aibă asemenea dimensiuni încât să poată asigura continuitatea circulaţiei mărfurilor în intervalul dintre două aprovizionării succesive cu mărfuri. Cu cât va fi mai mare intervalul de timp dintre livrările de mărfuri ale furnizorilor, dintre două intrări de mărfuri, cu atât stocurile trebuie să fie mai mari şi invers. Intervalul dintre două aprovizionări sau frecvanţa de aprovizionare este la rândul său influenţat de distanţa dintre furnizor şi beneficiar, de condiţiile de transport, de mărimea cererii de mărfuri din partea beneficiarilor. Complexitatea sortimentală. Aşa cum amvăzut, stocurile de mărfuri îndeplinesc, printre altele, şi funcţia de asigurare a unor posibilităţi largi de alegere din parte cumpărătorilor. Aceasta implică existenţa unui anumit număr de exemplare din fiecare sortiment şi articol, ceea ce conduce la un volum al stocurilor mai mare, în condiţiile unui sortiment complex, în comparaţie cu situaţia unor grupe de mărfuri de sortiment simplu. Dacă stocurile trebuie să fie adaptate cererii, fluctuaţiilor acesteia, mărimea efectivă a stocurilor depinde şi de gradul de previziune de către întreprinderile comerciale a evoluţiei cererii, de rezultatele activităţii de studiere a ei. O apreciere eronată a evoluţiei următoare a cererii poate avea drept rezultate supra sau subdimensionarea stocurilor. Stimularea cererii depinde, de asemenea, de activitatea promoţională şi eficienţa acesteia, de formele de organizare a vânzării, de nivelul deservicii consumatorilor. Exigenţa manifestată de întreprinderile comerciale faţă de modul cum îţi îndeplinesc furnizorii contractele influenţează, de asemenea, nivelul stocurilor. Adaptarea graficului de aprovizionare cu mărfuri în funcţie de particularităţile cererii de mărfuri, exigenţa faţă de calitatea şi sortimentul mărfurilor ca şi faţă de respectarea termenelor de livrare sunt mijloace prin care întreprinderile comerciale pot asigura o evoluţie normală a stocurilor de mărfuri, pot preveni rupturile de stoc, ca şi apariţia unor stocuri de mărfuri anormale, supranormative. 6.3. Indicatorii stocurilor de mărfuri Stocurile de mărfuri pot fi exprimate cu ajutorul unui sistem alcătuit din două grupe mari de indicatori: absoluţi şi relativi. Indicatorii absoluţi măsoară stocurile în unităţi naturale sau valorice. Stocurile în exprimare valorică, de exemplu, indică mărimea imobilizărilor de fonduri, a creditelor bancare necesare pentru finanţarea lor şi deci, mărimea dobânzilor pe care trebuie să le suporte întreprinderea. Cu ajutorul indicatorilor absoluţi pot fi exprimate atât stocurile existente la un moment dat ( de ex. stocul iniţial, final ) cât şi stocurile medii ale unei perioade anumite calculate ca media aritmetică, simplă, mobilă, cronologică a stocurilor de la diferite momente dintro anumită perioadă. Indicatorii absoluţi, oricât de complet ar reda situaţia stocurilor la un moment dat sau în cursul unei perioade, nu pot sugera aprecieri asupra caracterului normal sau anormal al stocurilor, nu pot exprima mărimea lor în raport cu volumul circulaţiei mărfurilor. Indicatorii relativi răspund tocmai acestor cerinţe. Ei sunt rezultatul unor raporturi dintre mai mulţi indicatori absoluţi şi se pot referi la stocul existent într-un anumit moment sau la stocurile medii ale unei perioade. Stocul la un moment oarecare poate fi exprimat, în mod relativ, cu ajutorul indicatorului stoc în zile desfacere care exprimă perioada de timp ( în zile ) pentru care stocul ar putea asigura desfacerea sau, cu alte cuvinte, în care s-ar înnoi în întregime. S ZR = SxZ/D S ZR = stocul în zile desfacere ( rulaj ) S – stocul la un anumit moment Z – numărul de zile dintr-o perioadă considerată D – desfacerea planificată în perioada respectivă Stocul mediu din cadrul unei anumite perioade se poate exprima relativ prin mai mulţi indicatori 1. Viteza de circulaţie în zile exprimă numărul mediu de zile cât a stat o

Particularităţi ale gestiunii stocurilor Toate mărfurile. se poate proceda la o aprovizionare excepţională. uneori cănd trec prin mai multe verigi ele pargurg această fază de mai multe ori. epuizat. în timp ce o aprovizionare foarte rară se traduce prin stocuri mari. Importanţa costului stocajului în sistemul de gestiune a stocurilor de mărfuri poate fi eveluată prin prisam ponderii de 25 – 35% pe care îl are în totalul cheltuielilor de circulaţie în ţara noastră. Optimizarea stocurilor presupune ca o primă etapă determinarea şi măsurarea lor în vederea minimizătii costului total şi nu a unui sau altuia din cele două costuri parţiale implicate. Din analiza separată a acestor două probleme din punct de vedere al costurilor antrenate se pot constat următoarele aspecte. se referă la cele generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora numite şi penalizări de lipsă. Dacă o comandă a beneficiarilor nu poate fi satisfăcută pentru că stocul produselor cerute. Astfel. comercial.4. Atunci când cele două tipuri principale de cheltuieli rămân constante politica de aprovizionare a depozitului se realizează în funcţie de volumul previzionat al vânzărilor. este.marfă în stoc de la sosirea sa în magazin şi până la vânzarea sa. Şi cuprind toate cheltuielile angajate pentru a efectua aprovizionarea cu mărfuri a depozitului. sau mărimea perioadei de reînnoire a stocului de mărfuri.5. Astfel. respectiv. În ceea ce priveşte cantitatea cu care urmează să se facă aprovizionarea intervin alte două costuri cu tendinţe diferite. perisabilităţile. Costul stocajului Optimizarea stocurilor are în vedere determinarea unei astfel de strategii încât cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime . o frecvenţa mare de aprovizionare presupune costuri ridicate cu operaţiile legate de formularea şi realizarea comenzilor. Ele se produc. Aceasta presupune găsirea soluţiilor pentru următoarele două probleme: a) cu ce frecvenţă trebuie efectuată aprovizionarea b) cu ce cantitate de mărfuri trebuie realizată aprovizionarea de fiecare dată. începând cu depistarea viitorilor furnizori şi contractarea fondului de marfă şi terminând cu recepţia şi aranjarea mărfurilor în stoc. în următoarele servicii : contabilitate – prelucrarea datelor.alegerea criteriilor de . În ceea ce priveşte frecvenţa de aprovizionare cele două soluţii extreme posibile sunt: aprovizionarea foarte rară sau foarte frecventă. incluzându-se în această categorie costurile care variază o dată cu mărimea stocurilor cum ar fi : dobânzile la fondurile circulante împrumutate. în momentul respectiv. prilejuite de activitatea de stocare. în procesul trecerii lor de la producător la consumator rămân pentru o perioadă de timp sub formă de stocuri. cheltuielile de manipulare a mărfurilor. Costul de aprovizionare se referă la valoarea absolută în lei. Vc = S x Z/D 2. de obicei. a cheltuielilor aferente unei aprovizionări. se pot ivi mai multe situaţii generatoare de costuri suplimentare. Aprovizionarea cu o cantitate foarte mare antrenează costuri suplimentare legate de stoc în timp ce aprovizionarea cu o cantitate mică generează cheltuieli în plus cu aprovizionări repetate. Stocul în număr de rotaţii arată de câte ori se reînnoiesc stocurile în cursul unei perioade. recepţie. Costul de păstrare a stocului se exprimă de obicei în procente din valoarea stocului. de câte ori se cuprind ele în volumul desfacerilor de mărfuri Snr = D/S sau Snr = Z / Vc 6. 6. cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenţa stocului de mărfuri în depozit. care presupune cheltuieli în plus faţă de o aprovizionare normală. 1. O ultimă categorie de cheltuieli. care antrenează cheltuieli suplimentare cu păstrarea acestora 2.

Un alt aspect ce se impune a fi relevat ste structura sortimentului comercializat din punct de vedere al participării fiecărui articol la volumul desfacerilor. Aprovizionarea şi desfacerea. influenţa factorilor conjuncturali este atenuată. de asemenea deosebiri importante între cele două tipuri de întreprinderi. modul lor de organizare condiţionează politica de stocuri şi metodele de gestionare a acestora. În întreprinderile comerciale cu amănuntul vânzările sunt mai puţi previzibile. În acest fel. Mărimea şi structura sortimentului comercial influenţează asupra politicii de stoc şi obiectivelor de optimizare a mărimii şi structurii stocurilor. spre o lărgire a ariei produsul propriu –zis. de cuprindere a acestora. în timp ce magazinele cu amănuntul se aprovizionează de la întreprinderile cu ridicata sau direct de la producător. Aproviziuonarea întreprinderilor cu ridicata se face pe baza contractelor concretizate până la nivel de detaliu.Comparând mărimea sortimentului în cele două verigi comerciale. în general. Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor 7. numit de aprovizionare sau de alarmă. 3. constatăm existenţa în reţeaua cu amămnuntul a uni sortiment mai numeros decât în depozitele cu ridicata. În ce priveşte depozitele cu ridicata redresarea se produce mai lent datorită actualului sistem de relaţii dintre comerţul cu ridicata şi industrie. În ceea ce priveşte rupturile de stoc magazinele cu amănuntul au posibilitatea de aşi completa stocul în mod operativ de la depozit. previziunea desfacerilor este mai facilă iar gradul de precizie mult sporit. până la 90% din volumul desfacerilor. În ceea ce priveşte evoluţia desfacerilor există. În privinţa aprovizionării între cele două verigi comerciale există mari deosebiri. într-un studiu elaborat de firma IBM se apreciază că în întreprinderile comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor asigură.7 SERVICIILE COMERCIALE 7. datorită existenţei în magazinele cu amănuntul a unor produse primite direct de la producător. iar. 2. pe de o parte. pe de altă parte. CAP. relativ stabile şi în cantităţi mari. 1. circa 45% din numărul articolelor nu reprezintă mai mult de 80% din desfacerea totală. care formează obiectul devine tot mai necesar a se introduce un larg satisfacere a consumatorilor tinde. ocolind depozitele cu ridicata. pe de altă parte. prin intermediul comenzilor lansate de fiecare magazin atunci când stocul existent scade sub un nivel.1. Situaţia este explicată.optimizare a stocurilor se face în funcţie de natura şi obiectul activităţii întreprinderii comerciale şi de locul pe care îl ocupă întreprinderea în cadrul canalelor de distribuţie a mărfurilor. Aprovizionarea depozitelor se face în loturi mari de la un număr mare de furnizori în timp ce magazinele cu amănuntul au de multe ori drept unici furnizori întreprinderile cu ridicata care le livrează mărfurile în sotiment comercial şi în loturi mici. pe de o parte. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan Concepţia modernă referitoare la sistemele de din ce în ce mai mult.1. Astfel. de tendinţa de specializare a întreprinderilor cu ridicata. pe baza unui contract cadru care se concretizează în timpul perioadei la care se referă. ce în magazinele cu amănuntul curba este mult mai apltizată.2. evantai de facilităţi care să . iar. Alături de actului de vânzare – cumpărare. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan 7. Astfel vânzările întreprinderilor cu ridicata sunt. în comparaţie cu despecializarea tot mai accentuată a magazinelor cu amănuntul. datorită variaţiilor sezoniere şi aleatoare cât influenţei imediate a factorilor conjucturali. în timp.

fiecare dintre acestea. cât şi producătorii. devin o oportunitate majoră atât pentru întreprinderile comerciale cât şi pentru întreprinderile producătoare. la rândul lor.2. Astfel se are în vedere ca prin politica elaborată cu privire la service –mixului. promovării şi dezvoltării unei ample şi complexe politici a serviciilor. care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărărtorului fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. 1. vânzările nocturne. respectiv a consumatorilor de pe o anumită piaţă faţă de grupele de produse susţinute prin respectivele servicii. livrarea. 7. susţinute de o ofertă de servicii – astfel elaborată. dat de o gamă foarte largă de operaţiuni. atât comercianţii. în timp ce asigurarea parcărilor. Sub aspect economic. Serviciile comerciale pot fi grupate în cinci mari categorii. care se aplică atât produselor destinate consumului final al populaţiei. Aceasta. După alţi autori serviciile comerciale pot fi definite ca suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin clientelei sale. calitatea celor care însoţesc cumpărarea unui bun oarecare. de funcţiile îndeplinite în complexul de utilităţi şi de sistemul de integrare. instalarea şi garanţia sunt considerate ca servicii endogene la articolele electro. sunt dispuşi la eforturi suplimentare deosebite în vederea formulării. operaţiunile ce alcătuiesc distribuţia fizică a fiecărui produs să fie. De pildă. încât să constituie o prelungire naturală a politicii de comercializare a bunurilor fizice. în general. În funcţie de natura serviciilor acestea pot fi: • Servicii de închiriere • Servicii de reparaţii şi redare a proprietăţilor specifice • Servicii legate de buna desfăşurarea a procesului de vânzare – parcare. cât şi bunurilor de utilizare productivă destinate consumului intermediar. în permanenţă şi peste tot.casnice. deplasările vânzătorilor voiajori sunt clasificate printre serviciile exogene. de locul pe care îl ocupă în procesul de vânzare. Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Serviciile comerciale prezintă un conţinut deosebit de complex. furnizoare de ofertă. adică printre cele care depind de organizarea punctului de vânzare al produselor.mix”. livrarea mărfurilor la domiciliu Cunoaşterea naturii serviciilor oferă numeroase variabile ce pot fi utilizate la dimensionarea capacităţii concureţiale a diferitelor întreprinderi comericale. . Serviciile comerciale constituie cel mai bun vector prin intermediul căruia poate fi fondat şi dezvoltat un dens sistem de relaţii între întreprinderi şi clienţii acestora. Astfel. în funcţie de natura lor. serviciile gândite şi oferite pentru susţinerea procesului de vânzare a diverselor bunuri sau dovedit a fi mijloace ce pot contribui direct la creşterea veniturilor şi a profitabilităţii firmelor. Unele din aceste servicii sunt legate direct de vânzarea produselor – servicii endogene. În ceea ce priveşte sistemul de definire a serviciilor comerciale există numeroase încercări. Se vorbeşte de aşa –zisa strategie de “ service. au devenit astazi elementele determinante în formarea comportamentului clienţilor tuturor unităţilor comerciale. Serviciile şi . deoarece în marea lor majoritate.contribuie la creşterea gradului de satisfacţie a oricărui consumator. de domeniul de organizare. Asociaţia americană de Marketing defineşte serviciul comercial ca o activitate oferită cu ocazia actului de vânzare cumpărare. Se are în vedere chiar o contribuţie majoră a serviciilor la creşterea gradului de fidelitate a pieţei. Astfel. pentru a valorifica în mod profitabil produsele pe care le oferă şi pentru a răspunde cât mai adecvat aşteptărilor şi noilor exigenţe ale consumatorilor. structurată şi direcţionată. serviciile comerciale. individualizându-se printr-o natură diferită şi prin diverse posibilităţi de realizare.altele depind de modul de organizare al magazinului – servicii exogene.

un mare magazin universal poate cuprinde. instalaţii. agenţii de decoraţiuni. Astfel. paza copiilor • Servicii tehnice: livrări la domiciliu. cât şi referitor la dimensionarea eforturilor privind completarea continuă a ofertei şi lărgirea gamei facilităţilor asigurate. servicii financiare. creditul. prezentarea. astfel. diferitele preparate de bucătărie porţionate şi pregătite pentru consum • Servicii generate de noile metode de vânzare: condiţionarea. întrucât un asemenea proces este foarte greu de realizat şi deosebit de costisitor. în special. sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei categorii de servicii. 7. dacă se ţine seama de faptul că nici un întreprinzător nu îşi poate propune să ofere utilizatorilor. garanţii ). decoraţiuni de apartamente. Serviciile exogene. agenţii de voiaj • Servicii vândute împreună cu produsul. reparaţii • Servicii financiare: credite. atât ansamblul serviciilor vândute împreună cu bunurile comercializabile cât şi o serie de servicii independente cum ar fi organizările de voiaje. cărţi de plată • Servicii extracomerciale: agenţii de voiaj. realizate sau oferite fie de către însăşi producătorii bunurilor respective sau de firme specializate în astfel de prestaţii ( transporturi şi livrări. alături de bunurile comercializabile şi diferite servicii din cadrul celor două tipuri pe care le presupune respectiva grupare. birouri de schimb. fiind responsabil faţă de ceea ce vinde şi trebuind să asigure starea de folosire a bunurilor respective. 5. servicii bancare. legate de puncul de vânzare. În funcţie de originea serviciilor acestea pot fi: • Servicii legate de producţie: servicii integrate produsului : supele concentrate. 3. servicii extracomerciale. În schimb o asemenea grupare îi asigură posibilitatea alegerii atât în legătură cu selectarea şi organizarea fiecărui tip de serviciu. Serviciile endogene. pentru redistribuirea sarcinilor şi asigurarea echilibrului între responsabilităţile producătorilor şi ale comercianţilor. fie de către comerţ. În funcţie de sistemul de integrare a serviciilor acestea pot fi: • Servicii endogene: livrări. apar la prima vedere că sunt de domeniul comerciantului. în strategiile sale. În realitate. fiind independente de natura produselor vândute. sunt considerate ca axă principală a strategiilor de distribuţie.livrările la domiciuliu. Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor . După funcţiile serviciilor acestea sunt: • Servicii de confort sau psihologice: alegere. orele şi zilele de funcţionare a magazinului Pe baza acestei grupări se încearcă surprinderea caracterului multi – specializat al unor forme de comercializare a mărfurilor şi direcţionarea acestora spre o clientelă puternic segmentată sau deosebit de exigentă. spre a da astfel posibilitatea distribuitorilor de a oferi. reparaţii. Acestă grupare devine cu atât mai importantă. prin magazinele lor. credit. închirierile de automobile. parcare. respectiv cele legate de produs. întregul ansamblu de servicii prezentat. întrucât acesta intră în contact cu clientul. Asemenea servicii. la asigurarea unei imagini favorabile pentru ansamblul activităţilor desfăşurate de către o fimă comercială. asemenea utilităţi pot fi integrate.3. garanţii. În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării: • Servicii vândute singure – asigurări. materializând comodităţile asigurate de magazin şi contribuind. reparaţii. 4. asigurate prin însăşi modul de organizare a punctelor de vânzare. retuşuri • Servicii exogene: servicii de confort. etichetarea informativă Gruparea serviciilor după originea realizării lor prezintă importanţă. în mod simultan. constituie baza de poziţionare comercială a formelor de vânzare.2. în colaborare cu primele două categorii de ofertanţi.

de exemplu: garanţia produsului. a folosirii depozitelor. dar care este însoţit de o servire slabă. servirea clienţilor. promovarea sau în cazul nostru. Astfel. are puţine şanse de reuşită. Dar oferirea produsului este un concept complex. Segmentarea pieţei în funcţie de cerinţele de servire Majoritatea firmelor au învaţat să nu trateze pieţele în mod omogen şi să nu perceapă clienţii ca finnd persoane ce au caracteristici comune şi care caută să obţină aceleaşi avantaje din produsele şi serviciile oferite. este posibil să urmărim impunerea produsului pe anumite segemente de piaţă. În elaborarea strategiilor de servire a clienţilor trebuie parcurse următoarele etape: 1. după cum un produs de înaltă calitate. ca şi pentru flexibilitatea sistemului. de aceea campania publicitară pentru unele produse şi servicii poate insista pe aspectele pe care clientul nu le consideră foarte importante. Servirea clienţilor trebuie clasificată în următoarele trei tipuri: • Elemente anterioare tranzacţiei • Elemente ale tranzacţiei propriu-zise • Elemente care apar după derularea tranzacţiei Elemente anterioare tranzacţiei se referă la strategiile şi programele firmelor. nivelul stocului şi durata de îndeplinire a comenzii. Un produs slab. Uneori aceste segmente pot fi satisfăcute prin adoptarea unei strategii care să permită diferenţierea produsului – prin ajustarea lui astfel încât acesta să corespundă nevoilor specifice ale respectivului segment. 2. Cunoaşterea factorilor care influenţează comportamentul de cumpărare şi. În concluzie. Clienţii au prioritate atunci când vine vorba de servirea lor. a elementelor care sunt considerate de cumpărători ca fiind cele mai importante va permite obţinerea unor câştiguri suplimentare. va putea supraveţui dar nu va atinge niciodată cota de piaţă pe care o merită. Una din cele mai importante influenţe asupra servirii clienţilor o are politica de distribuţie. Anumite elemente de servire vor fi percepute ca având o importanţă mai mare decât altele. procedurile de rezolvare a reclamaţiilor clienţilor şi de înlocuire a produselor necorespunzătoare. cum ar fi preţul. prin diferenţierea elementelor care compun mixul de marketing. printre care frecvenţa livrării.Servirea clienţilor constă în oferirea produsului către clienţi. Concluzia care se desprinde constă în faptul că nu este nici suficient şi nici recomnadabil să . Elementele care apar după derularea tranzancţiei vin în sprijinul utilizării produsului. Elementele tranzacţiei propriu-zise sunt acele variabile direct implicate în îndeplinirea funcţiilor fizice ale distribiţiei. Aceste firme ştiu că o piaţă se împarte într-un număr distinct de segmente având caracteristici şi necesităţi diferite. Identificarea nevoilor de servire a clienţilor Clienţii nu au aceeaşi percepţie ca firma asupra atributelor produselor şi serviciilor. a metodelor de manipulare a mărfurilor reprezintă probleme curente ale managerilor din domeniul distribuţiei. informaţiile legate de comenzi şi siguranţa livrării. servicrea clienţilor este determinată de interacţiunea tuturor acestor factori care influenţează procesul de oferire a produsului sau serviciului către cumpărător. la condiţiile stabilite pentru aplicarea politicii de servire. organizarea activităţii de service pentru piese de schimb şi reparaţii. chiar dacă va fi sprijinit de un bun serviciu oferit clienţilor. disponibilitatea produselor. în cazul servicrii clienţilor. de exemplu. Ea contribuie la succes împreună cu celelalte elemente ale mixului de marketing. pentru constituirea unei structuri organizatorice adecvate. de exemplu. Îmbunătăţirea utilizării vehiculelor. O bună servire a clienţilor nu este suficientă pentru a garanta succesul. siguranţa livrării. în elaborarea unei strategii de servire a clienţilor. durata de îndeplinire a comenzii. De asemenea. influenţat de mai mulţi factori. cunoaşterea importanţei relative a fiecărui element al mixului de servire reprezintă o condiţie absolut necesară.

Pe pieţe cu o concurenţă puternică. acest avantaj de diferenţiere se poate obţine prin accentul pus pe anumite atribute ale produsului şi pe avantajele percepute de client. care se bazează mai mult pe sentimente – adică pe sentimentul unei serviri personale. nivelul de servicre s-ar putea dovedi mai ridicat decât e nevoie pentru vânzarea produsului. ci ca o parte integrantă a strategiei de marketing a firmei. 5. iar percepţia clienţilor legată de serviciile oferite va conduce la eşecul sau succesul strategiei. fie că este organizat în forma de vânzare cu autoservire. convingeri şi emoţii. Oricât de bună ar fi strategia. managementul stocului. în timp ce pe alt segment acest nivel ar putea fi prea scăzut. Sentimentele sunt create de persoana care intră în contact cu clientul. Organizarea managementului activităţii de servire Pentru ca strategia adoptată să aibă succes. este esenţial ca obiectivele servirii clienţilor să se bazeze pe obiectivele strategice globale ale firmei. A avea grijă faţă de client este echivalent cu a percepe clientul drept o persoană care merită orice. Strategia de servire a clienţilor trebuie să aibă un punct de pornire. pe pieţele cu concurenţă mare. În eleborarea pachetului trebuie să luăm în considerare nevoile diferitelor segmente de piaţă şi să punem accentul cât mai mult pe eficienţa costurilor. angajament.Uneori. Astfel. În acest sens. clientul va cumpăra de la persoana pe care o simte că este dispusă să ofere mai mult. accentul pus pe servirea clienţilor capătăt o deosebită importanţă. Alcătuirea unui pachet de servicii competitiv Pentru a putea concura eficient pe piaţă. este deosebit de important pentru o firmă să încerce să diferenţieze principalele grupuri de clienţi de pe o piaţă şi să aprecieze care sunt factorii de servire care au cel mai mare impact asupra acestor grupuri. Implementarea strategiei Orice strategie de servire trebuie să se bazeze pe un sistem şi pe procese care să ofere regularitate servirii. STUDIU DE CAZ Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului Magazinul este un “vânzător” de prim ordin. Motivaţia unui client de a alege un anumit produs sau serviciu este determinată de aşteptările acestuia. fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor. oamenii vor fi cei care vor trebui să o pună în aplicare.oferim un nivel identic de servire pentru toate segmentele pieţei. 4. la vederea clientului. ca şi aspectul agreabil şi modern . managementul transportului şi chiar facturarea trebuie percepute ca părţi vitale ale lanţului de servire a clienţilor. Diferenţa pentru client este produsă de persoana care derulează afacerea şi de grija pe care această persoană I-o acordă. Ele se bazează pe etică. două produse pot fi identice din punct de vedere fizic. firma trebuie să aibă capacitatea de a obţine un avantaj în raport cu firmele concurente şi cu produsele şi serviciile lor. valoare. procesarea comenzii. O condiţie necesară a gestionării activităţii de distribuţie bazate pe servirea clienţilor este reprezentată de existenţa unei structuri organizatorice adecvate. De exemplu. 3. Este important să conştientizăm că activitatea de servire implică un contact direct cu oamenii. Politica de servire a clienţilor nu poate fi percepută în mod izolat. să fie gestionate în mod unitar. care să definească valoarea pe care firma poate să o ofere clientului. Tot astfel. în acest caz. servirea clienţilor poate fi utilizată şi ea pentru obţinerea unui avantaj suplimentar. În concluzie. centralizarrea comenzii. Pentru un anumit segment. oferta poate fi cel mai bine descrisă prin utilizarea noţiunii de pachet de servire a clienţilor. încredere. unde diferenţierea fizică a produselor este greu de înfăptuit şi unde concurenţa în domeniul preţului va conduce numai la erodarea profitului. Gestionarea eficientă a servirii clienţilor impune ca toate activităţile derulate din momentul primirii comenzii şi până ce mărfurile sunt livrate. situaţia ei la un moment dat.

nefiind nevoie să se adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană. igienă personalî. Structura funcţională a magazinului Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său. în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. îmbrăcăminte. în esenţă. modul de prezentare a magazinului. printre care : a) Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat. Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă. ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor. dotare şi întreţinere a locuinţei etc. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare. birouri). dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri. vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea. începând de la punctul de vânzare (raionul). crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare. Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure. Atât în proiectarea noilor magazine. magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de vânzare.). d) Obiceiurile de cumpărare a populaţiei. e) Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive. precum şi distingerea fără efort. consumatorul “economiseşte” timp. c) spaţial tehnic (vestiare. cât şi în remodelarea celor existente. astfel : a) sala de vânzare. într-o anumită măsură. vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri. “argumentul” său. după sezon. b) depozitul de mărfuri. se urmăreşte. Deşi. efort. O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are. a suprafeţei de vânzare a unui magazin. forma şi mărimea sălii de vânzare. destul de dificil. realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare. grupuri sanitare. Dimensionarea raioanelor Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane. b) Formele de expunere şi vânzare. de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor.al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului. a întregii palete coloristice a mărfurilor. Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori. O asemenea viziune. c) Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei. instalaţii tehnice. Deci. destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de vânzare. modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri). se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea orientativă pe grupe de mărfuri. maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela. să permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse. personalului şi cumpărătorilor. Frecventând un magazin. în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor. O . de amplasarea mobilierului şi utilajelor. în timpul zilei. presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior. printre altele.

. nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare . însă această creştere este limitată prin existenţa a două restricţii : Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins.se stabileşte pe raioane sau familii de produse.Existenţa unui număr mare de produse cu desfacere lentă care antrenează reducerea frontului de expunere şi o creştere a stocului cu toate consecinţele negative pe care le are asupra cheltuielilor de circulaţie şi a rentabilităţii. Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin. brânzeturi.tip pentru fiecare raion. peste care. atât introducerea unor noi articole. e) Determinarea lungimii alocate fiecărui raion. Trebuie avut în vedere : . determinând pe fiecare raion şi familie de produse lista articolelor care vor fi prezentate la vânzare. cât şi retragerea altora din vânzare. produse congelate. în paralel. urmatoarele raioane alimentare : mezeluri.asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape a) Determinarea unui număr teoretic de referinte. A doua etapă : se determină natura categoriilor de articole . a) Numărul de referinţe . Se admite. Înainte de a se decide scoaterea unor produse din asortimentul de mărfuri oferite de punctul de vânzare este necesar să se dea răspuns unor întrebări : • Articolul susceptibil de a fi eliminat nu trebuie oare să existe în structura asortimentului în mod obligatoriu. că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să aibă şansa de a opri privirea unui client. nu se va obţine o sporire a vânzărilor. parcurgerea unui anume număr de etape intermediare : Prima etapă : se stabileşte lista raioanelor şi familiilor de produse care trebuie implantate. indiferent de proporţia în care este cerut ? • Nu s-ar înregistra o creştere a vânzărilor dacă s-ar schimba locul de expunere a respectivelor articole ? • Articolele respective sunt cunoscute suficient de bine de consummator ? b) Stocul de etalare din sala de vânzare Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere. astfel. la rândul ei. Un magazin va avea. Un prag de saturaţie. în primul rând din necesitatea asigurării unei suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri. carne. b) Determinarea stocului de etalare . de regulă. se impune o analiză grafică. c) Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare d) Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier . Astfel. A treia etapă : se are în vedere detalierea asortimentului. c) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul . ştiut fiind faptul că există un raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum optim al vânzărilor. Urmărirea atentă a comportamentului clientelei şi a vânzărilor realizate este. Implantarea unui raion nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. băuturi. pentru care se are în vedere : • Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole nealimentare.Lipsa din asortimentul de mărfuri a unor articole pe care clientul le cumpără în mod obişnuit. cu menţionarea numărului de referinţe pentru fiecare raion. se poate presupune că unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor . având în vedere talia magazinului. dacă se trece. băcănie uscată. fructe şi legume. presupune. Metoda practicată de alegere a asortimentului . pornind de la un asortimenttip pentru fiecare raion . fără îndoială cel mai bun criteriu de adaptare a asortimentului la cerinţele pieţei unui magazin. Astfel spus. Această adaptare presupune. • Repartiţia suprafeţelor între raioanele alimentare şi cele nealimentare.

este de a se crea un raport optim între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. în funcţie de frecvenţa de cumpărare a mărfurilor. . Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea. • Dirijarea circuitului clientului .elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta. Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane constituie punctele de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de fructe şi legume din supermagazine. • Formele de vânzare practicate . În practică. regula care se bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine. Pe baza acestor obsevaţii.) cu distanţa dintre poliţe (respectiv. Obiective urmărite: • Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile . prin luarea în considerare a mai mulţi factori Factori de influenţă : • Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse . • Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor . în acest scop. se va urmări să se găsească amplasamente corespunzătoare diferitelor raioane. Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere . lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft. al raioanelor cu articole pentru femei din magazinele universale etc. Fiecare raion are importanţa şi un rol bine definit în utilizarea cu maximum de eficienţă a suprafeţei de vânzare a magazinului.Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m) . etc.Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2 şi 2. Implantarea raioanelor şi suprafaţa de vânzare a magazinului Prin operaţiunea de implantare se urmăreşte amplasarea raioanelor. stender etc. În general. d) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi. potrivit cărora aceştia se opresc. a mobilierului şi a produselor astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu cerinţele clientelei. se utilizează. • Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie . ambalaj etc). • Condiţiile de aprovizionare de la furnizori . evitând drumul până în partea opusă intrării. distanţele minime dintre acestea. • Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor . • Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor . în ordine. precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse.20 m . 20% şi 10% . caracteristicile de prezentare comercială a mărfurilor (gabarit. formele de expunere pe mobilier. în apropierea intrării în magazine. • Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare . În esenţă. • Facilitatea cumpărătorilor . în cea mai mare parte. iar în celelate. luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. bare) . scopul compartimentării pe raioane . numărul şi dimensiunea poliţelor. raioanele cu ponderi de 30%.Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere. la elaborarea acestui plan se are în vedere găsirea celor mai adecvate soluţii de utilizare intensive a spaţiilor de vânzare. Fundamentarea implantării raioanelor implică elaborarea unui plan concret de aranjare spaţială a suprafeţei de vânzare. În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”. Se va urmări totodată : . stendere. regula cere ca suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi egale : în prima pătrime din vecinătatea intrării urmează să fie amplasate acele raioane care participă cu o cotă globală de 40% în volumul vânzărilor.experimentărilor. gondole.).

se apelează din ce în ce mai frecvent la aparatajul electronic. clienţii au posibilitatea de a înmagazina vizual întregul linear de prezentare. Evitarea ajungerii în situaţii de aglomerare . deteriorarea constituie primul criteriu de înlocuire a echipamentului unui magazin. care trebuie înlocuite nu numai datorită uzurii fizice. de-a lungul căruia vor figura produsele curente şi bineinţeles. de către casieră. Raportat la cerinţele comerţului modern. la etalarea unei cantităţi cât mai mari de mărfuri şi la crearea condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători. a unei părţi din sala de vânzare . Exemplul tipic. În rândul utilajelor de bază ale sălii de vânzare se cuprind şi casele de marcat. cele de impuls. Cumpărătorii apreciază buna funcţionare a magazinului şi după felul în care se desfăşoară încasarea contravalorii mărfurilor.foarte mare într-o asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele. Astfel. Echipamentul de prezentare şi vânzare a mărfurilor Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin. Al doilea criteriu vizează funcţionalitatea echipamentului. traversând o întreagă sală de vânzare. Amplasarea caselor de marcat se face astfel încât să favorizeze utilizarea unei tehnologii comerciale moderne. în timp ce produsele care fac obiectul cumpărăturilor de impuls se amplasează în funcţie fie de o complementaritate în utilizare. Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă Determinarea amplasamentelor articolelor care fac obiectul cumpărăturilor de impuls. contribuind la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare. Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării raioanelor : Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie. pe orizontală şi verticală. concomitent. Gruparea într-un loc bine delimitat. pe cât posibil pe fiecare culoar de circulaţie.. a . se apreciază că durata de viaţă a echipamentului comercial variază între 5 şi 10 ani. îl constituie casele de marcat. ci şi faptului că nu corespund cerinţelor unei gestiuni moderne. încât fluxul acestora să nu se intersecteze în faţa caselor de marcat. eficiente. dintre care menţionăm Asigurarea desfăşurării unei circulaţii nestânjenite a clienţilor. susţinută de produsele de apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un supermagazin ) . Numărul caselor de marcat în diferitele tipuri de magazine trebuie în aşa fel stabilit încât să asigure un proces nestânjenit de încasare şi să preîntâmpine aglomerările. Evident. Există o corelaţie certă între mărimea suprafeţei de vânzare şi dimensiunile maxime ale mobilierului de prezentare. în această privinţă. în vederea obţinerii unui grad optim de ocupare cu mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri. Este vorba de aşa-zisa “ uzură morală”. în cazul vânzării prin autoservire. Realizarea acestui obiectiv implică respectarea anumitor cerinţe. care poate fi accelerată printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui loc atractiv. supravegherea nestânjenită. Clienţii vor fi îndrumaţi în aşa fel încât toate casele să fie solicitate în mod relativ uniform . capabil să înregistreze operaţiunile comerciale şi. să codifice informaţiile pe benzi magnetice în vederea prelucrării ulterioare. Casele de marcat . Pe plan mondial. depinzând de calitatea materialului şi de frecvenţa consumatorilor în magazin. Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea intensive a spaţiilor comerciale. sub impactul căreia diferitele tipuri de mobilier şi utilaj nu mai corespund unei comercializări optime a mărfurilor şi nici normelor de rentabilitate şi productivitate ale magazinului . Aşadar. amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să conducă la un drum dirijat al clientelei. fie de viteza lor lentă de circulaţie.

procesul tehnologic ( băuturile alcoolice). Etalarea mărfurilor pe rafturi trebuie să asigure senzaţia de abundenţă şi de varietate a ofertei. Locul şi rolul proceselor secundare în sistemul tehnologic al depozitului Depozitul este un spaţiu în care se stochează mărfurile. Amenajarea vitrinelor trebuie să se facă astfel încât : să pună în valoare articolul . dar şi printre cele cu circulaţie lentă. încât să conducă clienţii pe toate culoarele. de preferat ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte. să formeze dorinţa de cumpărare . prezentarea şi condiţionarea produsului să răspundă motivaţiilor pentru care clienţii se adresează magazinului. deoarece clienţii sunt mai atenţi la intrare. nu se expun multe mărfuri în vitrină . deşi la magazinele mici nu este posibil acest lucru. Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi. vitrina trebuie să se schimbe cât mai des . Mărfurile care se vând mai repede se expun lângă uşile de la depozit. trebuie menţinută o curăţenie perfectă în vitrină. de a transfera stocurile de mărfuri în sala de vânzare. Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie păstrată constantă. destinaţie ( bărbaţi. Modul de grupare poate fi diferit. • Produsele trebuie să fie lesnicios accesibile. la îndemâna şi la vederea clientului. Produsele se expun grupat. Mărfurile care se vând mai greu se aduc la primele raioane. în vitrine frigorifice (produsele perisabile) etc. Fluxul trebuie să fie continuu. excepţiile sunt posibile atunci când sala de vânzare are mai multe puncte de ieşire. El poate aparţine producătorului (magaziile de produse finite. fiecare produs trebuie să constituie un punct de atracţie .Produsele existente în suprafaţa de vânzare trebuie să prezinte preţul lor. gondolele. . Se prevăd spaţii de staţionare în dreptul caselor de marcat şi a raioanelor mai solicitate. De exemplu. Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în centrul sălii de vânzare şi trebuie să delimiteze culoarele pentru circulaţie. • Produsele trebuie să fie liber oferite : Scopul de a lupta contra obstacolelor care pot să “ascundă” produsele. mesele etc. copii). unui angrosist (depozite intermediare din care se fac repartiţii). ambele cu deschiderea spre stradă . femei. Mărfurile se rotesc pe rafturi pentru ca ele să fie decoperite de clienţi. Locul de expunere se găseşte în urma unor încercări repetate prin care se studiază impactul lor asupra clienţilor.tuturor caselor de marcat . Fluxul clienţilor în sala de vânzare Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial (rafturile.) . Produsele ieftine se expun printre cele scumpe şi la toate trebuie specificat preţul. se poate face grupare după tipul produselor ( conserve). să furnizeze informaţii despre utilizare . Depozitele pot fi în proprietatea comercianţilor sau pot fi închiriate. Etalarea mărfurilor în magazine Indiferent dacă sunt produse alimentare sau nealimentare trebuie respectate următoarele principii : • Produsele trebuie să fie dezirabile : Aceasta presupune ca preţul. unui detailist (un depozit central din care este alimentat depozitul magazinului) sau unui agent comercial. Etalarea depinde de produse : pe rafturi ( conservele). depozitele de materii prime).

pentru a putea stoca mai multe categorii de produse. În funcţie de specializarea pe care o au. cosmetice. b) depozite orientate spre clienţi .pentru categorii de produse (alimentele).sunt destinate pentru mai multe tipuri de mărfuri (textile.acumulează loturi mari pentru a se livra loturi mici .) . depozitele sunt : a) depozite orientate spre producţie . b) depozite de repartizare .Principalele tipuri de depozite sunt: a) depozite de colectare .în ele se depun loturi mici pentru a se forma loturi mari pentru expediţie . b) depozite specializate .sunt organizate pentru grupe de mărfuricare au nevoie de aceleaşi condiţii de păstrare (confecţii.se amenajează pentru păstrarea produselor ce necesită condiţii speciale (ex.amplasate astfel încât să alimenteze mai multe puncte de servire. etc. d) depozite de tranzit . cartofi.permit schimbarea mijlocului de transport (există în gări sau porturi) . legumele) . etc. e) depozite mixte .sunt necesare când producţia nu are acelaşi ritm cu cererea (ex.) .) .amplasate astfel încât să colecteze mărfurile de la mai mulţi producători. sare. c) depozite de păstrare . c) depozite combinate . încălţăminte. depozitele pot fi: a) depozite strict specializate . . etc. În funcţie de orientarea lor. d) depozite generale .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful