P. 1
32533558-FiziAnim-Lp

32533558-FiziAnim-Lp

|Views: 4,241|Likes:
Published by Raluca Chiru

More info:

Published by: Raluca Chiru on Aug 02, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/28/2013

pdf

text

original

Sections

  • FIZIOLOGIA CELULELOR ANIMALE
  • FIZIOLOGIACELULELORANIMALE
  • Excitabilitatea celulelor animale
  • Mişcarea celulelor animale
  • Hrănirea celulelor animale
  • Respiraţia celulelor animale
  • Permeabilitatea, difuziunea, osmoza
  • Lucrarea nr.5 Demonstrarea fenomenului difuziunii
  • Lucrarea nr.6 Demonstrarea fenomenului osmozei
  • FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS
  • FIZIOLOGIASISTEMULUINERVOS
  • Reflexele şi actul reflex
  • Lucrarea nr. 8 Demonstrarea existenţei reflexelor la om
  • Lucrarea nr. 9 Actul reflex simplu şi analiza lui
  • Lucrarea nr. 10 Verificarea legilor reflexelor ale lui Pflüger
  • ANALIZATORII
  • ANALIZATORUL CUTANAT
  • Lucrarea nr. 11 Esteziometrie
  • Lucrarea nr. 12 Efectul masajului cu ghiaţă asupra durerii
  • ANALIZATORUL GUSTATIV
  • Lucrarea nr. 13 Deteminarea ariilor gustative pentru gusturile de bază
  • ANALIZATORUL VIZUAL
  • Lucrarea nr. 14 Reflexul pupilar
  • Lucrarea nr. 15 Determinarea câmpului vizual pentru alb şi culori
  • Lucrarea nr. 16 Disocierea vederii binoculare
  • Lucrarea nr. 17 Experienţa lui Mariotte
  • Lucrarea nr. 18 Culori complementare
  • Lucrarea nr. 19 Evidenţierea purpurului retinian
  • ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR
  • Lucrarea nr. 20 Extirparea urechii interne la broască
  • SISTEMUL MUSCULAR
  • SISTEMULMUSCULAR
  • Lucrarea nr. 21 Oboseala musculară
  • Lucrarea nr. 22a Prepararea gastrocnemianului de broască
  • Lucrarea nr. 22b Preparatul neuromuscular gastrocnemian-sciatic
  • APARATUL DIGESTIV
  • APARATULDIGESTIV
  • Lucrarea nr. 23 Observarea mişcării cililor esofagieni la broască
  • Lucrarea nr. 24 Hidroliza amidonului cu salivă sau cu HCl
  • APARATUL RESPIRATOR
  • Lucrarea nr. 25 Rolul diafragmei în respiraţie. Experienţa Donders
  • SÂNGELE
  • Lucrarea nr. 26 Defibrinarea sângelui de mamifer
  • Lucrarea nr. 27 Obţinerea serului şi plasmei sanguine de mamifer
  • Lucrarea nr. 28 Volumul globular. Hematocritul
  • Lucrarea nr. 29-30 Numărarea globulelor roşii şi albe
  • Lucrarea nr. 31-32 Determinarea grupelor de sânge principale la om
  • Lucrarea nr. 33 Determinarea timpului de coagulare a sângelui
  • Lucrarea nr. 34 Obţinerea cristalelor de hemină
  • APARATUL CIRCULATOR
  • APARATULCIRCULATOR
  • Lucrarea nr. 34 Automatismul cardiac. Legăturile lui Stanius
  • Lucrarea nr. 35 Măsurarea presiunii arteriale la om
  • METABOLISMUL
  • Bibliografie

Istvan SAS & Severus-Daniel COVACIU-MARCOV

LUCRĂRI PRACTICE DE FIZILOGIE ANIMALĂ ŞI UMANĂ

Universitatea din Oradea 2006 -uz intern-

CUPRINS FIZIOLOGIA CELULELOR ANIMALE Excitabilitatea celulelor animale Lucrarea nr.1. Excitarea celulelor animale cu ajutorul agenţilor fizici şi chimici Mişcarea celulelor animale Lucrarea nr.2 Demonstrarea mişcărilor ciliare şi flagelare la animale unicelulare Hrănirea celulelor animale Lucrarea nr.3 Înglobarea particulelor la animale monocelulare Respiraţia celulelor animale Lucrarea nr.4 Demonstrarea respiraţiei celulare la animale monocelulare Permeabilitatea, difuziunea, osmoza Lucrarea nr.5 Demonstrarea fenomenului difuziunii Lucrarea nr.6 Demonstrarea fenomenului osmozei FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS Lucrarea nr. 7 Evidenţierea curentului de leziune şi a potenţialelor de acţiune, prin metoda labei galvanoscopice Reflexele şi actul reflex Lucrarea nr. 8 Demonstrarea existenţei reflexelor la om Lucrarea nr. 9 Actul reflex simplu şi analiza lui Lucrarea nr. 10 Verificarea legilor reflexelor ale lui Pflüger ANALIZATORII ANALIZATORUL CUTANAT Lucrarea nr. 11 Esteziometrie Lucrarea nr. 12 Efectul masajului cu ghiaţă asupra durerii ANALIZATORUL GUSTATIV Lucrarea nr. 13 Deteminarea ariilor gustative pentru gusturile de bază ANALIZATORUL VIZUAL Lucrarea nr. 14 Reflexul pupilar Lucrarea nr. 15 Determinarea câmpului vizual pentru alb şi culori Lucrarea nr. 16 Disocierea vederii binoculare Lucrarea nr. 17 Experienţa lui Mariotte Lucrarea nr. 18 Culori complementare Lucrarea nr. 19 Evidenţierea purpurului retinian ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR Lucrarea nr. 20 Extirparea urechii interne la broască 5 5 5 7 7 8 8 11 11 12 13 14 16 18 19 21 23 24 26 26 27 28 29 29 30 30 31 32 33 33 34 35 35

31-32 Determinarea grupelor de sânge principale la om Lucrarea nr. 25 Rolul diafragmei în respiraţie. 22b Preparatul neuromuscular gastrocnemian-sciatic APARATUL DIGESTIV Lucrarea nr. 34 Obţinerea cristalelor de hemină APARATUL CIRCULATOR Lucrarea nr.SISTEMUL MUSCULAR Lucrarea nr. 39 Determinarea ratei metabolice la şobolanii cărora li s-a indus pe cale experimentală hipertiroidism sau hipotiroidism Lucrarea nr. Legăturile lui Stanius Lucrarea nr. 29-30 Numărarea globulelor roşii şi albe Lucrarea nr. 24 Determinarea capacităţilor şi volumelor respiratorii la om (spirometrie) Lucrarea nr. 21 Oboseala musculară Lucrarea nr. 27 Obţinerea serului şi plasmei sanguine de mamifer Lucrarea nr. 40 Alcătuirea raţiilor alimentare 83 85 93 Bibliografie . 33 Dozarea hemoglobinei din sânge 36 36 38 39 42 42 43 45 45 48 50 50 51 53 54 62 65 66 67 69 69 71 75 76 80 81 cu ajutorul colorimetrului Sahli Lucrarea nr. 22a Prepararea gastrocnemianului de broască Lucrarea nr. 38 Determinarea ratei metabolice la şobolan Lucrarea nr. Hematocritul Lucrarea nr. 26 Defibrinarea sângelui de mamifer Lucrarea nr. 34 Automatismul cardiac. 35 Măsurarea presiunii arteriale la om METABOLISMUL Lucrarea nr. 36 Calcularea metabolismului bazal după tabele Lucrarea nr. 37 Calcularea deviaţiei metabolismului bazal după formula lui Ridd Lucrarea nr. Experienţa Donders SÂNGELE Lucrarea nr. 23 Observarea mişcării cililor esofagieni la broască Lucrarea nr. 28 Volumul globular. 33 Determinarea timpului de coagulare a sângelui Lucrarea nr. 24 Hidroliza amidonului cu salivă sau cu HCl APARATUL RESPIRATOR Lucrarea nr.

microscop optic. Lucrarea nr.1 Excitarea celulelor animale cu ajutorul agenţilor fizici şi chimici Principiul lucrării: se observă acţiunea diferiţilor agenţi fizici (temperatură. În cazul animalelor pluricelulare. unele celule s-au specializat în vederea recepţiei excitaţiilor din mediul exterior sau interior (celulele receptoare).) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. 5 . iar ontogenetic de oul fertilizat. Se observă amibele. Excitabilitatea este o proprietate primordială a membranei celulare. reproducere. îşi schimbă direcţia deplasării. în vederea conducerii undelor biopotenţialelor electrice şi declanşării reacţiei de răspuns. Metoda de lucru: 1. Adică sunt comune manifestările esenţiale ale vieţii: metabolism. sursă de radiaţii calorice. Excitabilitatea celulelor animale Excitabilitatea este una din proprietăţile fundamentale ale materiei vii. pensetă. În organismele metazoarelor.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană FIZIOLOGIA CELULELOR ANIMALE Ca unitate fundamentală a materiei vii. asupra fiziologiei celulelor pot fi realizate cu ajutorul animalelor monocelulare. lamele de sticlă. Materialul necesar: cultură de amibe cu lame de sticlă. procesele fiziologice celulare sunt procese ale organismului întreg. creştere. adică la modificările de energie de o anumită durată şi intensitate din mediul de viaţă (intern sau extern). celula se caracterizează printr-o intensă activitate fiziologică. provin dintr-o celulă unică. Această activitate depinde de factori intrinseci şi extrinseci celulari. Sub influenţa unor agenţi externi sau interni. Toate celulele organismului. Oricât de diferenţiate apar unele celule la metazoarele evoluate. Urmărind amibele în câmpul microscopic.) Se pun cu o pensetă câteva boabe de nisip pe lama de sticlă cu amibe. contact cu un corpul) şi chimici asupra organismului monocelular. pipete. Prin excitabilitate se înţelege capacitatea celulelor de a răspunde la stimuli. se produce o modificare a potenţialelor bioelectrice şi ia naştere o undă ce se propagă. se acoperă cu o lamelă şi se pune la microscop. prin care se deosebeşte de materia lipsită de viaţă. cristale fine de NaCl. reprezentată filogenetic de protozoare primitive. se observă. Cele mai simple experienţe de laborator. Celulele nervoase sunt cele mai specializate. nisip fin. că dacă aceste în deplasarea lor se întâlnesc şi vin în contact cu un corp inert (reprezentat de boabele de nisip). 2. în structura tuturor se distinge organizarea primitivă.

B . Se produce aici o evaginare. apare un pseudopod.) Pe marginea lamelei care acoperă preparatul microscopic. Deci amibele 1 au recepţionat variaţia nefavorabilă a salinităţii. 1 Mişcarea amiboidală: A prin tracţiune. care se fixează cu capătul său pe substrat. Dacă curentul cald este defavorabil animalelor. La fel şi în corpul omului. Dacă curentul cald este favorabil amibelor. acestea se vor deplasa în direcţia sursei de radiaţii calorice. . determină deplasarea amibelor către marginea opusă a lamei. 3 . anumiţi factori fizico-chimici din mediul înconjurător. apoi conţinutul celulei se scurge în acest pseudopod (mişcarea amiboidală prin rostogolire). Ele se deplasează prin târâre cu ajutorul pseudopodelor. mult mai complexe. Discuţii: Agenţii fizici şi chimici determină efecte negative sau pozitive asupra mişcării amibelor. biologie celulară sau imunologie. Tot în acest fel are loc şi diapedeza globulelor albe. . putem observa reacţii de deplasare a amibelor în direcţii diferite. obţinută din molecule macroergice (ATP). acestea se vor deplasa în direcţia opusă direcţiei din care vin radiaţiile. se proiectează dintr-o direcţie un fascicul de radiaţii calorice.prin rostogolire. în funcţie dacă aceşti agenţi sunt favorabile sau defavorabile acestor animale unicelulare.experienţa poate fi efectuată utilizând euglene sau parameci. se aşează un cristal de NaCl. 4. provoacă micşorarea tensiunii superficiale 2 . Un alt psedopod se formează apoi în aceeaşi direcţie sau în alta şi deplasarea continuă.dar au loc şi modificări chimice.) Tot pe aceeaşi lamă de sticlă cu amibe. care presupun un consum de energie. Leucocitele reacţionează îndreptându-se către locul în care se găsesc bacterii sau se îndepărtează de locul în care se găsesc toxine 3 . leucocitele au reacţii pozitive sau negative faţă de diferiţi agenţi. adică migrarea lor din vase în ţesuturi. într-un loc pe suprafaţa celulei. ca şi cum corpul amibei ar fi tras către punctul de fixare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 3. Adică. Dizolvarea progresivă a cristalului de sare în apa de sub lamelă. În funcţie de intensitatea radiaţiei calorice.aceste mecanisme. Fig. 1 2 6 . sunt tratate la disciplinele citologie.

Mişcarea ciliară şi flagelară dă posibilitatea unor organisme animale unicelulare sau a unor celule al metazoarelor. amibocitelor din hemolimfa nevertebratelor şi globulelor albe ale vertebratelor. cili (infuzorii). Factorii din mediul extern (ex. Metoda de lucru: 1. care contractându-se. întâlnită în seria animală. 7 . Unele celule posedă diferite organite de mişcare (formaţiuni contractile): flageli (flagelatele.) Se ia o picătură de apă din cultura de protozoare şi se pregăteşte un preparat microscopic. Kinetocilii. Materialul necesar: culturi de protozoare. Se observă că euglena execută mişcări elicoidale continue în mediul lichid. Pseudopodul este orientat întotdeauna în sensul gradientului de concentraţie. microscop. iar protoplasma se rostogoleşte). spermatozoizi). spermatozoizii). deci mişcări active (ex. spermatozoizii. celulele ciliate al epiteliului traheal sau faringian). Este caracteristică unora din protozoare. Trebuie să se facă distincţie între kinetocili şi stereocili (heterocili). trage înainte corpul celular.mişcarea amiboidală a fost urmărită în experimentul anterior. se atribuie funcţii receptoare sau senzitive. acestea nu au o existenţă permanentă şi un loc stabil. 4 5 . substanţe solvate). protoplasmatică (amiboidală). miofanele la Vorticella) şi odată cu diferenţierea cililor şi flagelilor. Stereocilii au garnitură de filamente 9+0. este mişcarea amiboidală.se poate folosi şi soluţie apoasă de gumă arabică sau soluţie apoasă de clei de cireş. lamele de sticlă. protozoare. membrane ondulante. au garnitură filamentoasă corespunzătoare formulei 9+2. pseudopodele de la amibă sau la leucocite). pe parcursul evoluţiei s-a dezvoltat odată cu diferenţierea în protoplasmă a unor elemente contractile (ex. . Mişcările ciliare şi flagelare. ciliatele şi flagelatele. sau celulele izolate (leucocitele sângelui.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Mişcarea celulelor animale Organismele unicelulare. câmpurile de cili din epiteliul branhiilor moluştelor. Distingem amiboismul prin tracţiune (cele descrise mai înainte) şi amiboismul prin rostogolire (pseudopodul se înaintează continuu. sub acţiunea unor factori fizici. lame de microscopie. şi incapabili de mişcări active. sunt caracterizate de un grad de reactivitate mai ridicată şi mai evoluată. mişcare. celulele deplasându-se cu ajutorul mişcărilor protoplasmei (de exemplu. excită corpul acestor celule şi determină formarea unui pseudopod. sunt capabile de deplasare. La acestea mişcarea se realizează prin mecanisme primitive. pipetă efilată. Forma cea mai primitivă de mişcare. Celulelor care posedă sterocili. La altele. Mişcarea primitivă. în care se vor putea observa mişcările de deplasare a acestora şi organitele care le determină aceste mişcări. Lucrarea nr.2 Demonstrarea mişcărilor 4 ciliare şi flagelare la animale unicelulare Principiul lucrării: se observă modificările la nivelul mişcărilor animalelor monocelulare ciliate sau flagelate. cum ar fi cazul conurilor şi bastonaşelor retiniene. să se deplaseze cu uşurinţă în mediul lor extern. soluţie de gelatină de 3 % 5 . şi sunt capabile să realizeze un lucru mecanic.

) Pe o lamă de microscopie se pun câteva picături din soluţia de gelatină de 3 %. că euglenele puse într-un mediu mai dens. şi au rol în epurarea căilor respiratorii de particulele de praf. Cu ajutorul unei pipete efilate.) Experimentul descris la punctele 1-3. trăgând înainte corpul animalului (celula). sunt numite macrofage. utilizând organisme monocelulare (amibă şi parameci). 4. Hrănirea. execută mişcări flagelare mai rare. că mişcarea flagelului. Paramecii se deplasează cu ajutorul cililor vibratili.şi pluricelulare trebuie să primească din mediul ambiant substanţe chimice pe care. Preparatul astfel pregătit se examinează la microscopul optic. care fagocitează microparticule cu diametre cuprinse între 1-3 μ (ex. servind la construcţia şi reconstrucţia organismului. respectiv înglobarea particulelor organice la nivel celular.) Se observă. Aceste mişcări sunt coordonate.acest aspect se discută mai detaliat la un experiment la capitolul Fiziologia Respiraţiei. care indică captarea de lichid în vezicula formată în celulă. granule de coloranţi. sa diferenţiat pe parcursul evoluţiei în procesul de apărare faţă de microorganismele patogene. organismele mono. Hrănirea celulelor animale Pentru a acoperi nevoile energetice şi plastice. peste această lamă. pătrunse odată cu aerul inspirat 6 . care sunt dispuşi în şiruri şi fac valuri. care presupune înglobarea unor particule solide. Se constată. a fost descris şi un alt fenomen. în corpul animalelor şi al omului. 8 . Spre deosebire de fagocitoză. oferă posibilitatea de a încetini şi urmări. Iar cele. Discuţii: Prin analogie. celule). celulele ciliate în ţesuturi se găsesc în epiteliul trahean. 3. le aduc în stare de a fi utilizate. germeni microbieni). transformându-le prin procesul digestiei. cărbune. în modul de funcţionare este asemănător cu hrănirea animalelor unicelulare. Unele dintre acestea sunt generatoare de energie necesară desfăşurării proceselor vitale. Putem considera. Astfel mişcările pot fi urmărite mai uşor. Celulele sangvine. numit pinocitoză. altele au rol plastic.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 2. asemănătoare cu cele ce se văd la suprafaţa unui lan bătut de vânt. granule de amidon. bacterii. prin invaginaţia membranei celulare. care este centrul mişcării) şi progresează spre vârf. se pune o picătură cu de apă din cultura de protozoare. ia naştere la bază (aici se găseşte corpusculul de bazal. etc. prin care leucocitele înglobează particulele (ex. că procesul nutritiv de la animale monocelulare. din perspectiva morfologiei şi fiziologiei comparate. se poate urmări foarte simplu. Procesul de fagocitoză. şi mişcările paramecilor. 6 . care pătrund în organism.) sunt numite microfage. care captează macroparticule (ex.

Metoda de lucru (2): 1. 2. Se observă. cum le înglobează amibele particulele de 9 . Metoda de lucru (1): 1. în care se găsesc amibe.3 Înglobarea particulelor la animale monocelulare Principiul lucrării: se observă înglobarea a unor particule colorate de către animale monocelulare. cu ajutorul cărora le înglobează pulberea de tuş. lamele. pulbere de roşu de Congo sau pulbere de tuş. se examinează la microscop. ca în cazul experimentului anterior.) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. pipete.) În preparatul microscopic cu amibe se pune praf de tuş uscat şi se acoperă cu o lamelă. se introduce o cantitate mică de pulbere de roşu de Congo.) Preparatul biologic astfel obţinut.) În picătura de apă.) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. 3. şi cum aceasta se adună în vacuole. microscop.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. 3. se observă cum emit amibele pseudopode. Materialul necesar: culturi de amibe sau de protozoare.2 Schema pinocitozei [a] şi a fagocitozei [b] Lucrarea nr. lame de microscopie. 2.) Examinând preparatul la microscop.

pot fi observate formarea a unor vârtejuri de apă. Ele au fost folosite numai pentru a evidenţia fenomenul înglobării cu ajutorul pseudopodelor. Schimbarea culorii. Cu ajutorul acestor enzime. indică prezenţa unor substanţe acide produse în cursul digestiei. Produsele nedigerate se elimină prin citoproct.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană pulbere.) Se ia o picătură de apă din cultura de protozoare şi se pregăteşte un preparat microscopic.) După 10-15 min. alge monocelulare. Aduse în stare asimilabilă. nu toate celulele ajung în contact direct cu substanţele nutritive. de unde trec în lichidul interstiţial. bogat în enzime. particulele alimentare sunt digerate. devenind albastră.) În picătura de apă de pe lama de microscopie. 2. Privind cu măritoare puternice. în vezicula în care a fost închisă pulberea de colorant. care se formează numai în momentul evacuării acestora. substanţele chimice sunt absorbite în lichidele circulante. Particulele înglobate se adună într-o veziculă care apare ca o formaţie roşie în citoplasmă. Discuţii (1-2-3): Prin experienţele de mai sus. pe parcursul experimentului. nu sunt particule alimentare li nu pot fi digerate. Se observă intrarea particulelor prin citostomul paramecilor. Această digestie intracelulară este însă extraprotoplasmatică.. Se observă schimbarea culorii vacuolei din roşu în albastru. se repetă examinarea preparatului microscopic. La animale pluricelulare. în care pătrunde un suc acid. venite din mediu. acestea intră în corpul celular. am demonstrat hrănirea a unor organisme monocelulare libere. Acestea sunt înglobate într-o veziculă digestivă. Amibele se hrănesc cu bacterii. se aplică o cantitate mică de colorant (pulbere de tuş sau pulbere de roşu de Congo). care se găsesc în lichidul în care trăieşte. 4. este o substanţă care are această culoare în mediul alcalin sau neutru.) Preparatul biologic se examinează la microscop. Metoda de lucru (3): 1. celulele fac schimburi nutritive. Roşu de Congo. în care se formează vezicula digestivă. la partea posterioară a celulei. Prin citostom. 3. Discuţii (1-2): Pulberile de tuş şi colorant. 10 . În corpul celulelor metazoarelor. dobândind rol digestiv. şi care îşi schimbă culoarea în mediu acid. unele celule se specializează în vederea prelucrării fizice şi chimice a hranei. Prin acest lichid interstiţial. care aduc în cavitatea peristomului microorganismele în suspensie.

2 bule de aer. Dacă vrem să generalizăm. cantitatea (concentraţia) de O2 este mult mai mare 7 8 . şi a transportului de gaze. Consumul de O2 din mediul extern şi eliminarea CO2 din interiorul organismului pot fi demonstrate relativ uşor la nivelul celulei la animalele superioare şi om. . 2.1. Metoda de lucru: 1. este una din proprietăţile fundamentale ale materiei vii. lamele. seringă de 2 cm cu ac cât mai fin 8 .procesul de respiraţie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Respiraţia celulelor animale Respiraţia. se introduc 1 . 4. capsulă sau ibric în care se topeşte ceara. Lucrarea nr. câteva fire de paie uscate de graminee. ceară (sau parafină). Se constată că infuzorii sau îngrămădit în jurul bulelor de aer. pensă. intrarea O2 în celulă şi ieşirea CO2 se fac prin difuziune pe toată suprafaţa celulei. acest fenomen fiziologic (foarte complex ca atare). Materialul necesar: infuzie proaspătă (cu o populaţie bogată de infuzori).) Preparatul se lasă liniştit pe un timp de 15 min.4 Demonstrarea respiraţiei celulare la animale monocelulare Principiul lucrării: demonstrarea necesităţii de O2 la animalele inferioare (infuzori).) Preparatul biologic astfel obţinut. se impregnează cu ceară sau parafină topită (în stare lichidă. să nu rămâne în lichid bule de aer. 5. Cu ajutorul acestor fragmente de pai.) În cameră obţinută.5 cm. lame. se exprimă prin consum de O2 şi producerea de CO2 7 . 3.) Se examinează din nou preparatul la microscop. Trei fire de pai. acesta poate considera satisfăcător. Dacă există un număr mare de infuzori în preparat. se datorează necesităţii de a respira. Dintre diferitele aspecte ale metabolismului. le vom detalia la capitolul Fiziologia Respiraţiei. unicelulare. 6. 7. În general.2 .cele mai recomandate ar fi acele seringilor folosite pentru administrarea insulinei. 11 . se observă la microscop. Este foarte important.) Folosind acul seringii. Discuţi: Îngrămădirea infuzorilor în jurul bulelor de aer. sub lamelă. aplicate pe lama de sticlă (uscată). sursă de căldură (bec de gaz sau de spirt). întrucât în bulele de aer. se încadrează un spaţiu o cameră pătrată cu o latură liberă. şi se acoperă cu o lamelă. cu lungimi de 1. în centrul camerei. se introduce lichid de infuzie. respiraţia este cea mai evidentă.) Se lasă preparatul în repaus 10 min. fierbinte). ca şi la cele inferioare.) Pe o lamă de microscopie curată se pregăteşte o cameră pentru observaţii. microscop.

apă. modificându-se în funcţie de diverse condiţii fiziologice şi fizico-chimice. Realizarea acestei echilibru staţionar. săruri minerale. în timp ce produşii de catabolism 10 să părăsească celulele. Membrana celulară intervine într-o anumită formă la menţinerea acestor diferenţe. trebuie înţeleasă în sensul. Celula este sediul unor reacţii biochimice. de specificul reacţiilor biochimice care se petrec în acestea. Această stare staţionară este caracterizată printr-un echilibru dinamic cu mediul exterior (echilibru metabolic şi energetic). Pe o parte şi de alta a membranei periplasmatice (membrana celulară morfologică sau numai funcţională). gradul de ionizare. ammoniac. fluxul net al fiecărei ioni este zero. în fond. Caracteristicile acestor factori sunt trataţi în detaliu la disciplina Citologie. fenomenele difuziunii şi osmozei. permeabilitatea celulelor este determinată şi de compoziţia şi concentraţia mediului extern. sunt invariabile în timp. oxigen.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană decât în lichidul cuprins în spaţiul limitat de sub lamelă. Datorită metabolismului. oze. aproape constant al energiei libere interne. de posibilitatea unor schimburi respiratorii mai avantajoase decât în restul camerei. acid uric. biocatalizatori bioxid de carbon. constituind sisteme deschise. Aceste reacţii sunt condiţionate de permeabilitatea membranei plasmatice. osmoza Celulele animale (şi cele vegetale) sunt traversate de un considerabil flux (curent) de materie şi energie. prin care se asigură energia necesară vieţii celulare. să nu o traverseze în nici un sens membrana. În aceeaşi timp. este denumit oxitactism pozitiv şi este determinat. Permeabilitatea. săruri minerale. În timp ce substanţele indigene. distingem forţe pasive şi active. există diferenţe foarte relevante de concentraţii ionice şi de potenţial electric. Adică. defineşte tocmai uşurinţa cu care unele substanţe străbat zona periplasmatică superficială li sistemul de endomembrane. că diferenţele de potenţial şi concentraţiile ionice. indispensabile funcţionării celulelor. Forţele pasive. se enumeră: coeficientul de partaj. etc. În experienţele de laborator putem studia cel mai uşor. Permeabilitatea celulelor este o însuşire fundamentală a acestora. aminoacizi. există relaţii foarte strânse. Permeabilitatea celulară. Starea de echilibru a sistemului celular (steady state). În privinţa mecanismelor permeabilităţii celulare. se face pe seama unei cheltuieli energetice permanente. dimensiunea moleculelor. metabolism celular. difuziunea. Este important că în funcţionarea membranei. elementele nutritive 9 trebuie să intre în celulă. Fenomenul observat. şi este determinată de compoziţia biochimică şi structura celulelor. 9 10 12 . 11 printre factorii influenţatori al permeabilităţii celulare. prezenţa ionilor nedifuzabili. în timp ce forţele active sunt cele consumatoare de energie celulară. săruri de amoniu. Adică celulele se află într-o stare staţionară. celulele reuşesc să-şi menţină un nivel ridicat. uree. aflându-se în schimb permanent cu mediul care o înconjoară. Între permeabilitatea celulară şi factorii 11 ei determinanţi. acizi graşi. prin care se realizează un transfer de substanţe în ambele sensuri (intrare şi ieşire). sunt cele care nu necesită cheltuieli energetice.

progresarea lichidului colorat spre partea superioară a paharului.5 Demonstrarea fenomenului difuziunii Principiul lucrării: folosind două medii lichide. se pun 20 cm3 de apă distilată. la nivelul suprafeţei de separare se formează un strat mai puţin colorat. adică fenomenul difuziunii. De recomandat. având densitate mai mare. de către cadrele didactice. Materialul necesar: un pahar conic. Aceasta. Se observă. aparent nemiscibile. în timp de 6. 3. am observat fenomenul pătrunderii unei substanţe în masa altei substanţe. Metoda de lucru: 1. 13 . se demonstrează în timp fenomenul difuziunii.) După circa 6 ore 12 . 4. Se poate observa existenţa a unei membrane separatoare între cele două medii lichide. să se pregătească experimentul în prealabil în alte pahare. se recomandă. până când se realizează o soluţie uniform colorată. pipetă efilată. cristale de bicromat de potasiu sau CuSO4 (sulfat de cupru). 10 ore înaintea efectuării lucrărilor practice. Difuziunea poate avea loc şi în cazul soluţiilor despărţite printr-o membrană separatoare. 8. deplasând în sus apa distilată.) Se poate remarca şi diferenţa în timp a vitezei de difuziune a celor două soluţii saturate.3 Schema difuziei simple (fazele de dizolvare a unei substanţe solide în mediul lichid) Discuţii: Prin experimentul prezentat mai sus. Fig.) Cu ajutorul pipetei se introduce la fundul paharului soluţia saturată de bicromat de potasiu (sau sulfat de cupru). rămâne la fundul paharului.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. astfel putând fi urmărit şi diferenţa în timp a difuziunii. apă distilată. Pot să 12 Ne având posibilitatea de a aştepta cu studenţii peste 6 ore până la reuşita experimentului. 2.) În paharul conic.

Viteza de difuziune depinde de gradientul de concentraţie a celor două soluţii. cât şi de suprafaţa de difuziune. prin reacţia dintre cele două săruri. care creşte mereu. se comportă ca o membrană semipermeabilă.) Se toarnă în paharul Berzelius 100 ml de soluţie de CuSO4 10%. 4. 2.6 Demonstrarea fenomenului osmozei Principiul lucrării: folosind săruri anorganice. Lucrarea nr. ce se concentrează în mod rapid.) Se introduc în lichid cristale de diferite săruri (din cele amintite la materiale necesare). formează astfel un sac.) Se toarnă în paharul Berzelius 100 ml de soluţie de silicat de sodiu 5%. Materialul necesar: soluţie de CuSO4 10%. silicat de sodiu 5%. diferite săruri (sulfat feros. Adică din partea unde concentraţia este mai mare. în funcţie de cristalele folosite (silicat de Fe. pe care apa poate să o străbate pentru dizolvarea ferocianurii de potasiu. pahar Berzelius de 150 ml. Precipitatul de ferocianură de cupru. către partea unde concentraţia este mai mică. Metoda de lucru (2): 1. Discuţii (1-2): Când substanţele difuzează prin pereţii poroşi ai unei membrane separatoare avem de-a face cu fenomenul de osmoză. ramificându-se. evident. divers colorate. 3. clorură de magneziu.) Cele două săruri intră în reacţie. Volumul acesteia se măreşte. Acest silicaţi sunt prezente sub forma unor arborizaţii fine.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană difuzeze prin membrana celulară gazele. Prin difuziune are loc un transport în sensul gradientului de concentraţie. aşa cum se întâmplă în procesul respiraţiei (intrare de O2 şi eliberare de CO2). de culoare brună. 2. Prin 14 . Metoda de lucru (1): 1. În împrejurul cristalului se formează o peliculă de ferocianură de cupru. ferocianură de potasiu cristalizată în cristale mari. acetat de plumb).) Se introduce în lichidul din pahar un cristal de ferocianură de potasiu.) Pelicula de ferocianură de cupru. Pb). 3. Mg. care se rupe şi se reface imediat. Se formează o soluţie. Pentru ca substanţele să poată difuza este necesar ca diametrul moleculelor să fie.) Se observă formarea silicaţilor corespunzători. care seamănă cu o formaţie vegetală acvatică. mai mic decât al porilor. se demonstrează existenţa fenomenului osmozei. conducând la distensia peliculei de ferocianură de cupru.

care variază în raport direct sau indirect. Experienţele de sus. Printre aceşti factori enumerăm variaţia în raport direct cu concentraţia şi în raport indirect cu greutatea moleculară a substanţelor. Fig. De acest tip este membrana citoplasmatică care acoperă celula animală. ilustrează consecinţa difuzării soluţiilor hipotonice în eritrocit. În organismul viu.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană difuziune la nivelul membranelor se creează o forţă numită presiune osmotică. fenomenul este mult mai complicat 13 . Membranele. 15 . proporţional cu diferiţi factori.4 Schema fenomenului osmozei (egalarea gradientului de concentraţiei a unei substanţe dizolvată în apă. demonstrează numai in vitro fenomenul osmozei.experimentul demonstrării fenomenului de hemoliză de la capitolul IV. permit trecerea concomitentă a solvenţilor şi a substanţelor dizolvate se numesc membrane permeabile. care având pori suficient de mari. împărţită printr-o mebrană permeabilă) 13 .

sistem reticulohistiocitar). sunt: sistemul trofo-integrator (sistem sanguin. În acelaşi timp.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos pe lângă sistemul endocrin. cu ajutorul cărora poate să reajusteze într-un timp scurt şi cu maximum de eficienţă. în mediul lor de viaţă. care reprezintă doar 1/1000 din suprafaţa totală a axonului.reacţie. alcătuit din cuplul excitaţie . funcţionarea interioară şi comportamentul animalelor şi al omului. Pe măsura dezvoltării sistemului nervos. Orice celulă vie în stare de repaus este polarizată. apar sub forma unui mecanism elementar. Sub acţiunea stimulului care depăşeşte valoarea prag. Diferenţa de potenţial dintre interiorul al exteriorul celulei poartă numele de potenţial de repaus. Potenţialul de acţiune. chimici. Aceste sisteme integratoare reprezintă componentele principale a unui mecanism funcţional integrator complex. prin utilizarea ca aparat de măsură. adică menţin un potenţial stabil de o parte şi de alta a membranelor lor. Galvani (1789). fie printr-o hiperpolarizare. Valoarea potenţialului de acţiune (P. Sistemul nervos (S. Deoarece 1 2 Sistemele integratoare în regnul animal. Astfel. a homeostaziei (Cannon 1929). sistemul stimulo-integrator (sistem nervos. formează sistemul stimulo-integrator 1 al organismelor animale.). el cuprinde: o depolarizare iniţiatoare (10 mV) . care se manifestă prin inhibiţie (oprirea activităţii celulare secretorii sau motorii). sistem endocrin) şi sistemul psiho-inegrator. datorită organizării şi funcţionării sale. viermi). cele amintite mai sus. iar în faza de revenire. a unui preparat neuromuscular de broască. celula devine excitată. se diversifică. activitatea nervoasă superioară. dispune de mecanisme efectoare rapide şi precise. Datorită faptului. Asigurarea conducerii potenţialului de acţiune (potenţialul de propagare) se face prin două mecanisme biofizice. pentru menţinerea constanţei mediului intern (Bernard.A. Celulele vii au sarcini pozitive pe suprafaţa membranei (sunt electropozitive) şi sarcinii negative în interior membranei (sunt electronegative). postpotenţialul negativ şi postpotenţialul pozitiv.N. cu o cheltuială energetică proporţional mai mică 2 . fie prin depolarizarea membranei celulare (a cărei expresie este excitaţia). controlul şi preluarea acestora. şi mecanismul conducerii saltatorii (în cazul fibrelor mielinice). celenterate. este în medie de 80-100 mV. Adică. 16 .). dispune de o reţea de informaţie rapidă cu ajutorul căreia percepe orice modificare a factorilor fizici. un potenţial de vârf (spike). ca şi alegerea răspunsurilor cele mai potrivite. excitaţie-reacţie. Existenţa unei diferenţe de potenţial între suprafaţa intactă ei suprafaţa secţionată a muşchilor striaţi (curent de leziune) a fost demonstrată încă în secolul XVIII de către L. că depolarizarea se produce numai în regiunea nodurilor lui Ranvier. adică pe suprafaţa fibrelor nervoase. Mecanismul conducerii saltatorii a influxului nervos. Procesul de excitaţie se poate manifesta electric. şi este genarat de pompa de sodiu-potasiu. Potenţialul de repaus măsurat prin metode electrofiziologice (micro-eleotrode intracelulare) este egal cu -90 mV pentru fibra musculară striată şi -70 mV pentru neuron. Adică componente a capacităţii organismului animal de adaptare permanentă (echilibru dinamic). Aceste două mecanisme biofizice sunt: mecanismul circuitului local al lui Hermann (în cazul fibrelor amielinice). Unda negativă care ia naştere la în locul excitat. şi care se propagă de-a lungul acestora este potenţialul de acţiune (curentul de acţiune). La metazoare inferioare (spongieri. depăşind dialogul simplu. numai la nivelul acestor noduri se produc schimburile ionice cu lichidul interstiţial. asigură acestora o viteză mult mai mare. În înregistrare monofazică . metabolici din mediul intern sau cel extern. activitatea reflexă elementară se perfecţionează. care amorsează fenomenele ce duc la excitarea fibrelor nervoase. devenind o adevărată conversaţie între informaţiile senzoriale. relaţiile interne şi mai ales relaţiile organismelor cu mediul lor de viaţă. ceea ce înseamnă o reducere considerabilă a travaliului realizat de pompa de Na+-K+. 1859). devenind treptat o activitatea comportamentală complexă. Deci. aceste relaţii devin mai complexe.

5. 17 . Cu ajutorul labei galvanoscopice. Potenţialul de acţiune şi modificările de excitabilitate. Fig. se poate dovedi şi prezenţa potenţialelor de acţiune în muşchiul contractat tetanic sau în nervul excitat.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană laba de broască îndeplineşte rolul unui galvanoscop. ea a mai fost numită "labă galvanoscopică".

din care se izolează nervii sciatici de la emergenţă. se aplică pe suprafaţa musculară intactă şi cea tăiată. Pe musculatura gambei denudate (ori pe nervul sciatic). Folosind o baghetă de sticlă. soluţie Ringer. Metoda de lucru: 1. cu partea ventrală în jos.) Tot la aceeaşi broască. se aplică nervul sciatic al labei secţionate. trusă de disecţie.) Laba secţionează se aşează în apropierea broaştei. sârme. folosind un preparat neuromuscular sciatic de broască.axon. se fixează pe planşetă. La atingerea celor două suprafeţe se produce contractarea bruscă a labei. se înlătură pielea şi de pe gamba labei nesecţionate. Apoi. deasupra genunchiului. AP. 4. 3.potenţial de acţiune) Lucrarea nr. Se secţionează la emergenţă. Nervul sciatic se încarcă pe un excitator. acumulator. Pe partea posterioară a coapselor se face câte o incizie longitudinală. 7 Evidenţierea curentului de leziune şi a potenţialelor de acţiune.teaca de mielină. bobină de inducţie. 3. Materialul necesar: broască. baghetă de sticlă. folosind o foarfecă mare. se îndepărtează pielea. excitator de sciatic.. până la articulaţia genunchiului. nervul sciatic secţionat. ace ou gămălie.) De pe coapsa labei cu sciaticul secţionat. prin metoda labei galvanoscopice Principiul lucrării: se evidenţiază prezenţa curentului de leziune şi a potenţialului de acţiune. unul din nervi descoperiţi.6. Se descoperă pachetele vasculonervoase.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig.-nod Ranvier. planşetă.) Broasca imobilizată prin distrugerea măduvei spinării (spinalizare). 18 . cheie întrerupătoare.. 2. Transmiterea saltatorică prin fibrele mielinice (1. 2. se secţionează aceeaşi labă.

După întreruperea curentului. .un centru nervos: locul unde se realizează legătura funcţională între neuronul aferent şi cel eferent . Diferenţa de potenţial dintre suprafaţa muşchiului şi interiorul secţionat (curentul de leziune) este suficientă pentru a excita nervul sciatic şi musculatura labei galvanoscopice. muşchii netezi.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 5. tetanice a muşchiului gastrocnemian de broască.un receptor: format din terminaţii nervoase senzitive.A. Actele psihomotorii au perioade de latenţe de zeci de ori mai mari decât latenţa reflexelor şi necesită o învăţare prealabilă.un efector: organele care produc reacţia de răspuns (muşchii striaţi. este absolut necesară prezenţa unui arc reflex. -40 mV. şi care face sinapsă într-un centru nervos cu neuronul aferent a 3 în unele cazuri poate fi chiar extremitatea fibrei nervoase amielinice 19 . în care conducerea se face centripet. . Deci. Discuţii Imediat după secţionarea unui muşchi striat.) În momentul închiderii cheii întreruptătoare.o cale eferentă: reprezentată de fibrele eferente. de adaptare ale organismului în mediul său de viaţă. datorită scurtcircuitării celor două suprafeţe ale membranei de către lichidul celular prelins din leziune. arcul reflex poate fi considerat ca un sistem cibernetic. care conduc influxurile nervoase de la centri la efectori . potenţialul de repaus (P. sunt de asemenea capabile să declanşeze răspunsul preparatului neuromuscular de broască. putem defini ca totalitatea elementelor anatomice. într-o reacţie efectorie.o cale aferentă: formată din fibre nervoase aferente. În timpul stimulării indirecte. Astfel excitanţii din mediul extern pot fi consideraţi ca factori ce determină reacţii de integrare. schematizat în felul următor: Cel mai simplu arc reflex este constituit dintr-un receptor diferenţiat 3 (un neuron senzitiv). în aceeaşi timp cu contracţia labei galvanoscopice. curentul faradic (generat de acumulator şi bobina de inducţie) provoacă contracţia musculaturii labei. Reflexele şi actul reflex Reflexul (un act nervos simplu organizat) este legătura obligatorie între excitarea unei suprafeţe senzitive sau senzoriale şi o anumită reacţie efectorie.) produse în muşchi. Arcul reflex. potenţialele de acţiune (P. Arcul reflex presupune existenţa următorilor componenţi anatomici: . muşchii se relaxează. fără participare conştientă. Participarea conştiinţei la actele reflexe poate fi cel mult secundară. Arcul reflex este înnăscut. Actul reflex trebuie considerat ca modul fundamental de integrare funcţională unitară a organismului animal şi de integrare a acestuia în mediul său de viaţă.) nu dispare ci doar se reduce la -20. care participă la un act reflex. Actele reflexe nu se fac cu participarea conştiinţei. aparatele secretoare).R. Pentru realizarea unui act reflex. Forma fundamentală a activităţii sistemului nervos este actul reflex. Mai poate fi definit ca transformarea unei stimulări senzitive sau senzoriale. Nu trebuie confundat cu actele reflexe actele psihomotorii.

fără să devină conştiente. 6 . 7 Schema arcului reflex miotatic: 1 . 3 . Dar multe acte reflexe se desfăşoară. reflexul defecaţiei. reacţiile reflexe sunt previzibile. reflexul micţiunii.: reflexul rotulian. Astfel după poziţia receptorilor. voma.muşchi extensor. reflexele se clasifică în: .: întoarcerea capului la lumină sau la sunet. Arcurile reflexe pot fi asociate sau urmate şi de senzaţii conştiente.fus neuromuscular. 4 . Reflexele pot fi clasificate atât după poziţia receptorilor. reflexele circulatorii. ca clipitul. Fig.reflexe interoreceptoare (interoceptoare): sunt declanşate de excitarea receptorilor din interiorul organismului.muşchi flexor. fusul neurotendinos Golgi) sau în articulaţii. declanşate de excitarea zonelor reflexogene. etc. .fibră senzitivă.neuron intercalar inhibitor.: reflexele presoare şi depresoare. rămân nemodificate pe tot parcursul vieţii. Există reflexe simple.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană cărui prelungire centrifugă se pune în legătură cu organul efector. reflexele respiratorii. 7 . conţinând unul sau mai mulţi neuroni intercalaţi. reflexul pilorului. Arcurile reflexe. şi în mod obişnuit sunt reacţii complexe. cât şi în raport cu organul efector. etc. Ex. deci. că receptorul este localizat în organul efector (fusul neuromuscular. Ex. . provocată de excitarea mecanică sau chimică a receptorilor din mucoasa faringiană sau peretele stomacului.fibră motoare a muşchiului flexor. 20 . strănutul în urma inflamării mucoasei nazale. 2 . dar majoritatea arcurilor reflexe sunt polisinaptice.ganglion spinal. 8 .fibră motoare a muşchiului extensor. secreţia de salivă după introducerea în gură a unui aliment.reflexe proprioreceptoare (proprioceptoare): sunt caracterizate prin faptul.reflexe exteroreceptoare (exteroceptoare): care se produc în urma excitării organelor de simţ. monosinaptice (ex. Ex. reflexul miotatic). 5 .

b) se colectează saliva secretată în timp de 3 minute. şi anume: principiul determinismului. Se repetă experienţa. Persoana de experienţă stă în genunchi pe o masă sau scaun. Persoana de experienţă stă pe un scaun “picior peste picior” sau pe o masă. Reflexul achilian. tampoane de vată. care stă confortabil pe un scaun. tendonul muşchiului cvadriceps sub rotulă.. Repetaţi punctul b. cu deosebirea că subiectul strânge cu putere pumnii. care constă în extensia degetului mare de la picior. Un alt coleg strecoară pe neaşteptate o bucăţică de ghiaţă pe pielea spatelui persoanei explorate. I. “Reflexul lui Babinski”. se face printr-o stimulare uşoară în lungul marginii 21 . Reflexul salivar. Experimentatorul loveşte cu ciocanul pentru reflexe sau cu partea laterală a mâinii tendonul achilian (cel mai puternic tendon din organism). Experimentatorul loveşte uşor. d) introduceţi un tampon de vată în suc de lămâie şi umeziţi partea superioară a limbii. soluţie de glucoză 5%. Verificarea acestei reacţii.P. suc de lămâie. Lucrarea nr. a) se clăteşte cavitatea bucală cu apă. Observaţi cu atenţie pupilele subiectului. Desfăşurarea lucrării: Reflexul rotulian (patelar). principiul caracterului structural. astfel încât picioarele să nu atingă podeaua. bucăţi mici de gheaţă. descrie trei principii fundamentale. 3 eprubete gradate. într-o eprubetă gradată şi se notează cantitatea. care stau la baza studiului reflexelor. cu ciocanul pentru reflexe. Reflexul ciliospinal. respectiv. astfel încât ambele picioare (planta) să atârne peste marginea suportului. 8 Demonstrarea existenţei reflexelor la om Principiul lucrării: se excită receptorii unor arcuri reflexe şi se înregistrează răspunsul reflex.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Pavlov. Materiale necesare: ciocan pentru reflexe. principiul unităţii analizei şi sintezei în funcţionarea cortexului cerebral. dinţii sau numără invers de la 100. Repetaţi punctul b. c) se cufundă un tampon de vată în soluţie de glucoză 5% şi se umezeşte partea superioară a limbii.

În mod firesc acest reflex se manifestă la noii născuţi. Impulsurile nervoase proprioceptive nu sunt capabile de iradiere sau generalizare. stări de hipo sau hiperexcitabilitate şi răspunsul să fie mai slab sau mai intens. în care pot să existe în condiţii patologice. 3.-calea aferentă.-calea eferentă.-măduva spinării. 2. 4. Fig. Discuţii: În clinică. până la un an şi jumătate.8 Schema reflexului rotulian (1.-Achilian 22 . controlul reflexelor miotatice dă preţioase indicaţii asupra stării normale de funcţionare a centrului medular.-Rotulian. ele având un rol important în menţinerea staţiunii şi tonusului muscular. În aceste situaţii motoneuronii din măduvă sunt eliberaţi de influenţele inhibitoare trimise de la cortexul motor pe aceste căi. Reflexele bineuronale fiind monosinaptice se produc cu latenţa cea mai mică.9 Mişcările efectuate în cazul reflexului: 1.-Babinski. După această vârstă. reflexul este prezent în caz de întrerupere a dezvoltării căilor corticospinale sau de lezare a lor.-efectorul) Fig. 5. Controlul reflexelor monosinaptice şi polisinaptice în practică medicală dau posibilitatea verificării integrităţii funcţionale a măduvei. 2.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană plantei.

18. 5. se notează efectul obţinut. 15. se atârnă prin intermediul unui cârlig de suport. se secţionează nervul sciatic al piciorului stâng în apropierea genunchiului. instrumente pentru disecţie. capătul dinspre gastrocnemian al nervului sciatic. suport vertical simplu.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. Materiale necesare: o broască mare. distrugerii sau scoaterii temporare din funcţiune a unora dintre elementele care compun arcul reflex (receptor. un anestezic (cloroform. novocaină). cu ajutorul unui excitator de mână alimentat de o bobină de inducţie. se aşteaptă până trece efectul anestezicului. se distruge măduva spinării. 9 Actul reflex simplu şi analiza lui Principiul lucrării: se examinează un act reflex simplu şi efectele stimulării. broasca flectează piciorul stâng. se urmăreşte răspunsul – după câteva clipe. cu ajutorul unui pahar Berzelius. prin introducerea unui ac lung în canalul vertebral al aceleiaşi broaşte. 10. se urmăreşte efectul. 17. suport lateral. cale aferentă. soluţie de acid acetic 5% şi 15%. 6. 12. adică realizează un act reflex. se stimulează. 23 . se aşteaptă 20 min pentru a trece şocul operator. 7. centru nervos. 11. cronometru. 2. Desfăşurarea lucrării: 1. Care este acesta? Răspuns: 9. 3. 16. acid acetic 5% în contact cu degetul mare de la piciorul stâng al broaştei. 8. se introduc degetele piciorului anesteziat în soluţie de acid acetic 5%. se urmăreşte efectul. 19. se urmăreşte efectul. se pune un tampon de vată îmbibat cu acid acetic 15% pe tegumentul regiunii lombare a piciorului stâng. virolă. se pune. se urmăreşte efectul 13. cale eferentă). se anesteziază receptorii tegumentari ai labei piciorului stâng cu cloroform sau alt anestezic îmbibat în vată sau tifon şi fixat în jurul labei pentru 5-10 min. 4. se introduce laba piciorului stâng în acid acetic 5%. 2 pahare Berzelius de 50 ml. se decapitează broasca. se introduce laba piciorului drept în acid acetic 5%. 14.

2.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Discuţii: O condiţie esenţială pentru producerea actului reflex este integritatea arcului reflex. 10 Verificarea legilor reflexelor ale lui Pflüger Principiul lucrării: la o broască spinalizată (care a fost decapitată. virolă. 24 .. …………. se decapitează broasca.0 şi 96%).5. Se repetă punctele 4. Desfăşurarea lucrării: 1. 15. 5. 3.0. se aşteaptă 20 de min pentru a trece şocul operator.acid acetic % 1 2. se introduce degetul mare de la piciorul stâng în soluţie de acid acetic 1. dar are măduva spinării intactă) se examinează răspunsul la excitanţi de intensitate crescândă. se atârnă de suport. soluţii de acid acetic (1. suport lateral.0.0.. Notaţi timpul reflex ……….5. cârlig pentru agăţarea broaştei. cronometru. instrumente de disecţie. 5 pahare Berzelius de 50 ml.0 şi 96%.5 5 15 96 Răspunsul animalului flectează degetul excitat flectează piciorul al cărui deget a fost excitat flectează şi piciorul simetric celui excitat flectează toate picioarele se contractă toţi muşchii scheletici ai corpului Legile reflexelor localizării unilateralităţii simetriei iradierii generalizării Timpul reflex …………… …………… …………. 15. 4. 2.0%. …………. Lucrarea nr. suport vertical simplu. Materiale necesare: broască. se înlătură efectul acidului acetic asupra tegumentului prin introducerea extremităţii tratate în apă. se observă efectul. 5. utilizând soluţii de acid acetic de 2. Completaţi în tabelul următor timpul reflex: Conc. Întreruperea arcului reflex pe oricare punct al traseului duce la dispariţia reflexului. 5 şi 6. 5. 6.

IV. Intervenţia neuronilor intercalari în arcul reflex explică unele particularităţi ale ale reflexelor de flexiune: difuzarea impulsurilor generate de exteroceptori. legea localizării. legea generalizării.10. datorită unui proces de postdescărcare apărut în circuitele reverberante ale neuronilor intercalari. cu cât stimularea nociceptorilor este mai puternică. După încercări repetate. Reflexul de flexiune durează mai mult decât timpul de aplicare a stimulului. în măduva spinării. se poate observa coordonarea reflexelor: se pune în regiunea dorsală stângă o bucăţică de hârtie îmbibată în acid acetic 15%. Reflexele de flexiune sunt multisinaptice. adică terminaţia medulară a neuronului senzitiv. Este legea coordonării reflexelor. legea unilateralităţii. cu atât excitaţia cuprinde mai mulţi motoneuroni medulari şi răspunsul motor devine mai extins. legea simetriei. VI. III. broasca îndepărtează cu piciorul drept excitantul de pe tegument. 25 . iar piciorul stâng se leagă de suportul vertical. V. intră în contact cu mai mulţi neuroni intercalari prin intermediul cărora impulsurile ajung la neuronul efector. legea cordonării reflexelor Discuţii: Legile reflexelor medulare descrise de Pflüger sunt valabile numai pentru reflexele exteroceptive sau de flexiune sau nociceptive. II. Fig.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Chiar la o broască spinalizată. Legile reflexelor medulare: I. legea iradierii.

Menţionăm că epiderma nu conţine vase de sânge şi limfatice.corpusculii Meissner. iar cele de cald sunt preluate de corpusculii Ruffini. ca răspuns la acţiunea excitantului. de aceea lezarea ei nu provoacă hemoragii. Epiderma cuprinde numai terminaţii nervoase libere.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană ANALIZATORII Omul primeşte permanent informaţii despre diversele schimbări care au loc în mediul extern şi intern. . analiza ei în zone specifice ale scoarţei emisferelor cerebrale (segmentul central). PAVLOV.specializarea receptorilor la un anumit parametru al excitantului specific – receptorii sunt heterogeni în raport cu excitantul specific. . 26 . iar a treia categorie la modificarea intensităţii excitantului. . alţii la întreruperea acţiunii lui. Prin analizator se înţelege ansamblul structurilor care asigură perceperea energiei excitantului. .mobilitatea funcţională – mărirea sau micşorarea numărului de receptori care funcţionează. Receptorii au următoarele proprietăţi: .înalta sensibilitate – capacitatea de a percepe excitanţi adecvaţi la o intensitate foarte mică a acestora. Unii reacţionează la începutul acţiunii lui.specificitatea – capacitatea de a percepe un anumit excitant adecvat. transformarea ei în procesul specific de excitaţie (segmentul periferic sau receptorul). recepţionează excitaţii de presiune. Sensibilitatea diferitelor organe de simţ poate creşte prin perfecţionarea centrilor corticali în urma unui exerciţiu susţinut. capacitatea pictorilor de a deosebi foarte multe nuanţe coloristice. Analizatorii au un rol excepţional în elaborarea reacţiilor de adaptare a organismului. . sensibilitatea tactilă şi auditivă crescute ale nevăzătorilor. ANALIZATORUL CUTANAT Receptorii analizatorului cutanat sunt localizaţi la nivelul tegumentului şi mucoaselor. precum şi terminaţii nervoase sub formă de corpusculi: .corpusculii Krause recepţionează excitaţii de rece. În dermă se găsesc terminaţii nervoase libere. Astfel se explică capacitatea degustătorilor de a diferenţia substanţe cu miros şi gust foarte asemănător. în dependenţă de starea funcţională a organismului . care se află în hipodermă în număr mult mai mare decât în dermă. ceea ce are ca rezultat formarea unor senzaţii specifice.receptorii generează ritmic impulsuri de excitaţie. Merckel şi coşuleţele nervoase de la baza foliculilor piloşi sunt specializaţi pentru recepţionarea excitanţilor tactili. Acesta se realizează cu ajutorul analizatorilor sau a sistemului senzorial. a căror excitare determină senzaţii dureroase.adaptarea – se exprimă prin micşorarea activităţii receptorilor şi a frecvenţei de generare a impulsurilor de excitaţie în cazul că un excitant acţionează un timp îndelungat.P.şi de condiţiile mediului înconjurător. . . conducerea excitaţiei la stucturile SNC (segmentul intermediar sau calea de conducere). Noţiunea de analizator a fost introdusă în fiziologie de I.corpusculii Vater-Pacini.

Experimentatorul atinge diferite regiuni ale corpului (buza inferioară. buza superioară. iar cel deal doilea va fi mobil). alcătuită dintr-o riglă metalică gradată. Se notează pentru fiecare zonă cercetată daistanţa minimă dintre vârfurile esteziometrului la care se percep două senzaţii diferite de atingere.11. susţinută de un mâner. până ce percep două senzaţii de atingere diferite. Cu acest dispozitiv se măsoară sensibilitatea de presiune. faţa posterioară a braţului şi antebraţului. În lipsa esteziometrului. Desfăşurarea lucrării: Persoana de experienţă şade pe un scaun cu ochii închişi. 11 Esteziometrie Principiul lucrării: se explorează diferite regiuni ale corpului. plantă şi vârful degetelor de la picior) cu vârfurile esteziometrului apropiate. Înlocuind vârfurile de os cu butoane metalice. se poate utiliza un compas metalic cu vârfurile puţin tocite şi un liniar. Deci. Esteziometru Esteziometrul este un aparat asemănător cu un şubler. Fig. obraz.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. îndepărtând succesiv vârfurile esteziometrului cu câte 1 mm (unul dintre cursori se lasă la diviziunea 0. funcţia unui organ de simţ este perfectibilă prin perfecţionarea analizei şi sintezei de la nivel cortical. îndepărtând treptat vârfurile esteziometrului. formei şi greutăţii corpurilor. se determină sensibilitatea la presiune a aceloraşi zone. gât. sE continuă explorarea. Nevăzătorii percep forma şi dimensiunea obiectelor prin intermediul simţului tactil. Sensibilitatea tactilă are rol şi în perceperea tăriei. care este mult mai dezvoltat decât la văzători. Materiale necesare: esteziometru. gambă. vârful degetelor. Rezultate şi discuţii: rezultatele obţinute se trec în tabelul alăturat. 27 . palmă.

a gambei faţa post. Cronometraţi timpul necesar pentru dispariţia completă a durerii ………. până la nivelul insuportabil al durerii. termoreglare. depozit. fără a masa locul respectiv. cronometru. Datorită rolului complex pe care îl îndeplineşte pielea. distrugerea unei treimi din suprafaţa sa pune în primejdie supravieţuirea organismului. Desfăşurarea lucrării: subiectul de experienţă stă pe un scaun cu palma dreaptă sprijinită pe o suprafaţă plană. a braţului faţa ant. a antebraţului faţa post. şerveţele. Ciupiţi tegumentul dintre degetul mare şi indicator al subiectului. a antebraţului palmă vârful degetului indicator vârful degetului mare faţa ant. Repetaţi acelaşi lucru cu mâna stângă. culoarea şi aspectul ei reflectă starea fiziologică a organismului. declanşaţi cronometrul şi masaţi simultan porţiunea afectată prin 28 . Materiale necesare: cuburi mici de ghiaţă. iar apoi prin masarea locului respectiv sau al altuia cu ghiaţă. a braţului faţa post. a gambei talpa piciorului vârful degetului mare vârful degetului mic Pragul spaţial al sensibilităţii tactile (mm) presionale (mm) Având în vedere că tegumentul are. în afară de funcţia de sensibilitate. excreţie. Imediat ce nivelul insuportabil al durerii este atins. respiraţie. metabolică şi de absorbţie). 12 Efectul masajului cu ghiaţă asupra durerii Principiul lucrării: se provoacă o intensă senzaţie dureroasă şi se determină timpul în care dispare durerea. şi alte importante funcţii (protecţie. Lucrarea nr.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Regiunea investigată buza superioară buza inferioară obraz gât faţa ant.

Pe baza acestei specializări.vag. 4 . Fiecare tip de mugure gustativ este specializat pentru unul dintre stimulii gustativi de bază: dulce. ANALIZATORUL GUSTATIV Organul principal al gustului este limba. Receptorii pentru durere (nociceptorii) reprezintă în cadrul mucoasei bucale 25-40% din totalul receptorilor. 6 glosofaringian. Există 4 tipuri de muguri gustativi. amar. fungiforme şi filiforme.000/cm2. Receptorii gustativi sunt însă răspândiţi şi la nivelul vălului palatin. Fig. Din acest motiv senzaţiile gustative au un caracter complex. iar cei pentru cald în partea posterioară. la care răspunde cel mai puternic. ceva mai târziu pe cei termici şi apoi receptorii gustativi. alături de receptorii gustativi se află şi receptori pentru sensibilitatea termică.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană mişcări circulare cu un cub de ghiaţă. Receptorii pentru rece predomină în partea anterioară a cavităţii bucale. 13 Deteminarea ariilor gustative pentru gusturile de bază Principiul lucrării: se pun în contact diferite substanţe sapide (dulci. dureroasă. Temperatura cea mai potrivită pentru formarea senzaţiilor gustative este de 24°C. Notaţi timpul necesar pentru dispariţia durerii ……… Repetaţi experimentul cu mâna dreaptă şi aplicaţi un masaj circular cu ghiaţă în regiunea cotului. sărate. în timp ce la nivelul tegumentului sunt cca 200/cm2.acru. Vârful limbii are o înaltă sensibilitate la temperatură. acre. 29 . în partea posterioară a faringelui şi pe laringe. amare) cu cât mai multe puncte ale limbii şi pe un desen al ei se schiţează ariile în care sunt percepute. iar în musculatura limbii proprioceptori. 2 . sărat. 5 . La nivelul mucoasei bucale. caliciforme. Alimentele excită mai întâi receptorii tactili. Lucrarea nr. Dintre cele trei categorii de papile. fiecare tip de mugure recepţionează mai mult decât un singur tip de stimul. Partea centrală a suprafeţei limbii nu percepe nici cald nici rece. 7 . numai primele două conţin muguri gustativi. Apa rezultată prin topire se absoarbe cu un şerveţel. foarte numeroşi pe papilele filiforme. 3 -sărat. acru (acid). cu toate acestea. tactilă. 12 Ariile sensibilităţii gustative şi inervaţia lor: 1 amar. Notaţi timpul necesar pentru dispariţia durerii ………. Nociceptorii sunt cei mai numeroşi în ţesuturile dinţilor. se pot delimita pe suprafaţa limbii mai multe arii gustative. pâna la 75. structural similari.facial.dulce.

ochii unei persoane aşezate în faţa unui geam luminat. După clătirea cavităţii bucale cu apă distilată. sphincter pupillae). ANALIZATORUL VIZUAL Lucrarea nr. se va proceda la fel şi pentru celelalte substanţe şi ariile pentru celelalte gusturi fundamentale. Pe un desen al limbii se indică zonele în care a fost perceput cel mai intens gustul dulce. pentru o perioadă de 1-2 minute. deşi nu a fost expus acţiunii directe a luminii. oţet de vin. modul de acomodare a diametrului pupilei la cantitatea de lumină care pătrunde în ochi. care se produce simetric la ambii ochi. pe om. mâna se ridică astfel încât ochiul drept să fie expus direct luminii.5%. pot acţiona şi direct asupra irisului. producând midriază sau mioză. Apoi se acoperă din nou ochii cu mâna şi după 1-2 minute. Prin reflexul pupilar. Rezultă că muşchii iridoconstrictori inervaţi de parasimpaticul oculomotor acţionează sinergic. Principiul lucrării: se observă. 30 . iar ochiul stâng să primească lumina indirect. inervat de fibre simpatice care îşi au originea în regiunea toracică a măduvei. inervat de fibrele parasimpatice ale nervului oculomotor. care formează muşchiul dilatator al pupilei (m.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Materiale necesare: soluţii de zahăr 5%. precum şi alte substanţe simpatico. Desfăşurarea lucrării: se acoperă cu mâna. tampoane mici de vată sau de tifon. 14 Reflexul pupilar Reflexul pupilar fotomotor este declanşat de acţiunea luminii şi constă în micşorarea pupilei (mioza) care este proporţională cu intensitatea luminii. care formează muşchiul constrictor al pupilei (m. prin care se transmit impulsurile nervoase de la centrul nervos situat în mezencefal. dilatator pupillae). se observă cum pupilele ambilor ochi se micşorează. Se observă că şi ochiul stâng prezintă reflexul pupilar. este astfel micşorată cantitatea de lumină care pătrunde în ochi.şi parasimpaticomimetice. cu care experimentatorul atinge mai multe puncte ale limbii subiectului. Micşorarea pupilei se realizează prin contracţia fibrelor musculare netede circulare ale irisului. Desfăşurarea lucrării: subiectul clăteşte cavitatea bucală cu apă distilată. sulfat de chinină 0. Mediatorii simpatici şi parasimpatici. datorită contracţiei reflexe parasimpatice a muşchilor circulari ai irisului. ca şi ochiul drept. Dilatarea pupilei (midriaza) se produce la întuneric şi se datoreşte contracţiei fibrelor musculare netede radiare ale irisului. sare de bucătărie 5%. Se înmoaie un tampon în soluţie de zahăr 5%. La ridicarea mâinii.

Câmpul vizual binocular reuneşte cele două câmpuri monoculare. cu faţa la tablă. riglă gradată. una orizontală şi două înclinate cu 45° faţă de 31 . iar spaţiul vizibil cu ambii ochi se numeşte câmp vizual binocular. la o distanţă de câţiva cm de aceasta. Distanţa dintre tablă şi subiect este marcată de un suport de lemn.14 Schematizarea în grade a vederii binocluare şi a zonelor monoculare Principiul lucrării: în timp ce subiectul priveşte un punct fix de pe tablă aflat în dreptul ochiului. cretă albă şi colorată. În porţiunea din mijloc a câmpului vizual comun vederea este binoculară. care se suprapun în partea lor nazală. pe care se sprijină spina nazală a subiectului. Spaţiul vizibil cu un singur ochi se numeşte câmp vizual monocular.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. Se trasează cu creta 4 linii drepte care se întretaie în punctul alb: una verticală. suport pentru nas. 15 Determinarea câmpului vizual pentru alb şi culori Câmpul vizual este spaţiul care poate fi cuprins cu privirea.13 Schema reflexului pupilar Lucrarea nr. Fig. Materiale necesare: tablă. Desfăşurarea lucrării: cu cretă albă se face pe tablă un punct la nivelul ochiului drept al subiectului care stă în picioare. iar de o parte şi alta a acestei porţiuni. vederea este monoculară. atunci când aceasta este fixată asupra unui punct. experimentatorul trasează cu cretă albă şi colorată câmpul vizual pentru ochiul respectiv.

roşu şi verde. se trasează în acelaşi mod câmpurile vizuale pentru albastru. 16 Disocierea vederii binoculare Principiul lucrării: se demonstrează că. fiecare ochi vede obiectul separat. Experimentatorul deplasează creta albă de-a lungul fiecărei jumătăţi a fiecărei linii. obţinându-se un poligon care reprezintă câmpul vizual pentru alb al ochiului drept al subiectului. 15 Perimetrul câmpurilor vizuale pentru alb şi culori Lucrarea nr. cruce) trasat pe o foaie de caiet sau pe tablă. şi marchează locul în care se găseşte creta când subiectul declară că a perceput “culoarea” acesteia. Se constată că din semnul unic se desprinde un altul. care se deplasează în sus cu cât deplasarea 32 . Subiectul închide ochiul stâng. Desfăşurarea lucrării: subiectul priveşte semnul cu ambii ochi. astfel ca să deplaseze globul ocular în sus. Apoi subiectul priveşte semnul apăsând cu un deget sub unul dintre ochi. Apoi se unesc cele 8 puncte între ele.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană primele. iar cu dreptul priveşte fix în punctul alb. de la extremitatea liniei spre ochiul subiectului. Fig. apoi cele 4 câmpuri vizuale pentru ochiul stâng (alb şi culori). Folosind cretă colorată. Materiale necesare: un semn (punct. El apare unic datorită vederii binoculare. dacă deplasăm unul dintre globii oculari astfel ca axele ambilor ochi să nu mai fie centrate pe acelaşi punct (obiect).

16 Figura utilizată în experienţa lui Marriotte Lucrarea nr. pe fond alb. Discuţii: Fenomenul se datorează faptului că la această distanţă. Materiale necesare: o bucată de hârtie. albastră şi galbenă. lipite pe câte o coală de hârtie albă. pe care se găseşte o figură constând dintr-un dreptunghi în care sunt desenate un cerc şi o cruciuliţă. cercul dispare. determină apariţia. 33 . fiecare ochi vede acum imaginea “pe cont propriu”. 15 cm. distanţate cu 7 cm (distanţa aproximativă dintre cele două pupile). Astfel. Aceasta se vede clar. Desfăşurarea lucrării: se închide ochiul stâng şi se ţine figura în faţa ochiului drept. de hârtie colorată: roşie. Materiale necesare: patrate cu latura de 20 cm. iar cercul se vede difuz. 17 Experienţa lui Mariotte Principiul lucrării: se demonstrează existenţa petei oarbe. 18 Culori complementare Principiul lucrării: privirea. Lucrarea nr. lipsită de celule receptoare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană globului ocular este mai mare. adică acolo unde lipsesc elementele sensibile şi nu se formează imaginea. a unui obiect de o anumită culoare. la distanţa de aprox. a imaginii obiectului în culoarea complementară. la distanţa de 30 cm. fixând cruciuliţa. un timp mai îndelungat. verde. Se apropie încet figura de ochi şi se constată că. imaginea reperului negru se proiectează pe retină în dreptul petei petei oarbe. Fig.

Lucrarea nr. după care deplasează rapid privirea pe fondul alb. împiedicând distrugerea lui la lumină. Acest fapt se demonstrează cu discul lui Newton (cu 30-40 de turaţii pe minut). Aceasta se priveşte la microscop la lumină naturală şi se observă cum se decolorează purpurul retinian trecând într-o culoare slab gălbuie. elementele retiniene fotosensibile pentru culoarea complementară (în exemplul dat: verde) sunt excitate de lumina albă. timp de un minut. Apoi ochiul se pune repede într-un cristalizor cu alaun şi se păstrează 15 min la întuneric. numite complementare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: subiectul priveşte intens. apoi se prinde cu o pensă cu cioc pleoapa şi se secţionează. 19 Evidenţierea purpurului retinian Principiul lucrării: la animalele ţinute la întuneric se poate observa. Se mai poate obţine lumină albă şi din amestecul numai al unor culori. explicaţia celor observate în urma experimentului este următoarea: în timp ce se priveşte atent culoarea roşie. iluminat uniform. Discuţii: Prin amestecul în proporţii egale a celor şapte culori se poate face sinteza luminii albe. la microscop. elementele fotosensibile ale acestei culori se obosesc. de la cca 2 m. Desfăşurarea lucrării: a) se ia o broască ţinută la întuneric şi într-o cameră întunecată. şi apare culoarea verde. descompunerea purpurului retinian. Materiale necesare: broască ţinută la întuneric 48 de ore. în spaţiul de deasupra ochiului se introduce vârful unei foarfece fine şi curbe şi se taie ţesutul care fixează ţesutul în orbită. el percepe un patrat de aceeaşi mărime. care au oprit distrugerea purpurului retinian din dreptul lor. se întinde retina pe o lamă de sticlă şi se priveşte cu lupa. la lumină roşie. b) se scoate şi celălalt ochi şi se ţine fix în faţa unui geam cu cercevele. Se vor vedea dungile întunecate ale cercevelelor ferestrei. atunci când ochiul a fost expus luminii. 34 . soluţie de alaun de fier şi amoniu 5%. instrumentar de disecţie. După câteva secunde. sub influenţa luminii. Luând în considerare cele amintite mai sus. Se disecă ochiul într-o cameră luminoasă. Alaunul fixează purpurul retinian. timp de 2-3 s. cristalizor mic. În mod identic se întâmplă şi în cazul a celorlalte culori complementare. un patrat de o anumită culoare. apoi se secţionează nervul optic şi se izolează ochiul din orbită). având însă culoarea complementară celui privit anterior. i se scoate un ochi (– astfel: broasca se fixează pe plută cu partea dorsală în sus. Ochiul se secţionează iar retina se întinde pe o lamă de sticlă. astfel când deplasăm privirea pe fondul alb.

dar dacă i se acoperă ochii cu leucoplast rămâne neputincioasă. se răstoarnă pe spate. Prin acest orificiu se pot vedea. bisturiu cu vârful bine ascuţit. plută. Materiale necesare: o broască. neparalizată. se învârteşte uşor şi se distrug canalele semicirculare. pe care se văd. fixându-l în această poziţie. Broasca se îndepărtează de excitant executând mişcări în cerc spre partea operată. de asemenea. Se prinde maxilarul inferior cu o pensă hemostatică şi se trage înapoi. ca după operaţie. ace cu gămălie. un ac cu vârful încovoiat şi bont. Se introduce prin orificiu vârful unui ac încovoiat. După distrugerea canalelor semicirculare de ambele părţi. pensă hemostatică. execută. mişcări în cerc spre partea operată. Se eliberează broasca. cu partea ventrală în sus. Se face o incizie pe linia mediană a vălului palatin şi prin îndepărtarea celor două laturi se descoperă baza craniului. Pusă într-un bazin cu apă. în dreptul cavităţilor orbitare. Se excită prin atingere unul dintre picioarele posterioare ale broaştei. Desfăşurarea lucrării: se fixează broasca. În vârful uneia dintre proeminenţe se face un orificiu cu vârful bisturiului. canalele semicirculare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR Lucrarea nr. 20 Extirparea urechii interne la broască Principiul lucrării: se distrug canalele semicirculare la o broască şi se obsevă efectele în mediu terestru şi acvatic. iar dacă face salturi mari se răstoarnă pe spate. broască rămâne nemişcată în primele momente. două proeminenţe osoase la nivelul cărora sunt canalele semicirculare. 35 . Aceasta îşi ţine corpul înclinat spre partea lezată. După un timp îşi restabileşte capacitatea de a face deplasări mici. Dacă este împinsă. cu o lupă. face mişcări dezordonate.

36 . Fig. Tracţionând inelul ergografului. Grafica obţinută se numeşte ergogramă. Concomitent se poate calcula şi lucrul mecanic efectuat. Ergograf Zimmerman Persoana explorată este instruită să execute flectări ritmice ale degetului mediu. În principiu se urmăreşte timpul cât o persoană poate executa flexiuni digitale. Tehnica lucrării: Se fixează antebraţul persoanei în gutiera ergografului iar degetul mediu se introduce într-un inel pus în legătură cu sistemul mecanic al aparatului. 17. Sistemul mecanic deplasat prin flectarea degetului antrenează în mişcare indicatoarele cadrelor. Materialul necesar: ergograf Zimmerman. 21 Oboseala musculară Principiul lucrării: Ergografia reprezintă una din probele fiziologice prin care poate fi înregistrat fenomenul de oboseală musculară la om şi factorii care condiţionează. în ritmul dictat de un metronom. pe care se poate citi valoarea lucrului mecanic efectuat (în gram metri) şi un sistem de înregistrare pe hârtie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană SISTEMUL MUSCULAR Lucrarea nr. este antrenat resortul de rezistenţă al aparatului. metronom. până la instalarea oboselii musculare.

În condiţii de irigaţie deficitară instalarea oboselii apare mult mai devreme şi lucrul mecanic este redus.se adună toate aceste valori şi se obţine înălţimea totală H. Unghiul de oboseală.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Ritmul mişcărilor. care se obţine astfel: . Efectuarea determinării la alte două persoane. Apoi una din persoane va efectua timp de 3-5 min mişcări active cu mâna opusă. Se determină timpul de apariţie a oboselii musculare la o persoană care efectuează tracţiuni cu o frecvenţă de 60 / min şi concomitent se notează şi lucrul mecanic prestat. Caracterul activ sau pasiv al repausului. Irigaţia muşchilor activi.numărul contracţiilor măsurate este N. . Fig. posibilităţile de refacere a potenţialului energetic muscular.se măsoară înălţimea fiecărei contracţii în parte. 18 Ergogramă Manifestarea oboselii în aspectul ergogramei depinde de mai mulţi factori: ritmul de stimulare. Coeficientul de oboseală (Co). după 30 min în repaus. Se constată instalarea rapidă a oboselii când ritmul este prea alert. rezistenţa pe care trebuie să o învingă muşchiul în contracţie. se poate determina rolul lor în instalarea şi manifestarea fenomenului de oboseală. acelaşi timp). 3. Linia de oboseală: se stabileşte prin unirea vârfurilor de contracţie cu o dreaptă. se urmăresc parametrii amintiţi în condiţiile unui ritm de 120 tracţiuni / min. etc. intensitatea stimulării. Aceştia de obicei sunt: 1. Cele două persoane vor repeta proba. unul având aplicat un garou pe antebraţul activ. La o persoană la fel de antrenată sau la aceeaşi persoană. impropriu persoanei. Pentru aceasta este necesară stabilirea unor parametri ai graficului care să poată fi măsuraţi sau calculaţi cu precizie. Alte două persoane sunt puse să efectueze efortul la ergograf cu aceeaşi frecvenţă. aceasta se reduce prin puterea măritoare a peniţei pentru a se afla înălţimea totală reală Hr. Se va constata un decalaj între cei doi subiecţi în favoarea celui care a beneficiat de odihnă activă (instalarea mai tardivă a oboselii musculare şi un lucru mecanic crescut). Modificând experimental valorile acestor factori. Se va nota la fel timpul scurs până la instalarea oboselii musculare şi lucrul mecanic realizat. 2. 37 . iar a doua nu (odihnă pasivă. . care este unghiul pe care îl face linia de oboseală cu orizontala de la baza tuturor contracţiilor.

Cu ajutorul pensei curbe sau a unui ac de sticlă se separă gastrocnemianul de ceilalţi muşchi şi de os. pe care îl stabilim cunoscând viteza de derulare a hârtiei sau înregistrând timpul. Preparatul astfel obţinut se păstrează în capsula cu ser până la fixare în miograf. După legare. Instrumentarul menţionat se aşează la îndemână pe masa de lucru. după care. Unul dintre braţele foarfecii se introduce sub tegument. operaţiunea decurgând în anumite etape. ace de sticlă cu vârful bont. B. Travaliul muscular total: Tr = Hr x G. pe care muşchiul o ridică în contracţie. Marginile tegumentului se răsfrâng şi se fixează pe plută cu ace. Materiale necesare: broască. astfel încât suprafaţa sa externă să nu atingă muşchiul. Timpul de epuizare. În cutia Petri se pune ser Ringer. plută pentru disecţie. Se paralizează broasca şi se fixează pe masa de lucru cu faţa dorsală în sus. imediat deasupra genunchiului.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Co = Hr / N 4. ser Ringer pentru poikiloterme. Ridicând de aţă capătul liber al muşchiului. Gastrocnemianul cu două articulaţii ataşate Se incizează tegumentul şi se evidenţiază muşchiul la fel ca în metoda precedentă. care se secţionează pe linia mediană până deasupra genunchiului. Se introduce un fir de aţă pe sub tendonul lui Achile şi se leagă strâns. Aţa va servi la ataşarea muşchiului de peniţa înscriitoare. 5. unde G este greutatea. Extragerea sa din organism se realizează cu uşurinţă. Lucrarea nr. tendonul se secţionează cât mai departe de nod. acesta se îndepărtează de os şi tibioperoneul se secţionează sub genunchi. Tehnica de lucru: A. Se ridică de pe plută laba şi se pune gastrocnemianul în capsula cu ser. 22a Prepararea gastrocnemianului de broască Pentru studierea activităţii musculare se utilizează cel mai adesea muşchiul gastrocnemian de broască. în grame. Pe sub tendonul lui Achile se introduce un braţ al foarfecii şi se taie tibioperoneul lângă gleznă şi apoi sub genunchi. Gastrocnemianul cu o singură articulaţie ataşată. instrumentar de disecţie. Deasupra acestuia se secţionează femurul şi musculatura coapsei printr-o singură tăietură. 38 . printr-o ultimă secţiune separăm glezna care va rămâne ataşată muşchiului. Se prinde tegumentul la nivelul călcâiului cu pensa dreaptă (de preferinţă cu cioc) şi se face o incizie perpendiculară pe axul piciorului. vată. Urmează secţionarea printr-o singură tăietură a femurului şi muşchilor coapsei. o cutie Petri. aţă.

19 Gastrocnemianul şi nervul sciatic la broască Lucrarea nr. Preparatul sciatic-gastrocnemian se poate folosi în toate experimentele care necesită stimularea muşchiului. Tehnica de lucru: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea dorsală în sus. Se fac apoi secţiunile menţionate anterior. Aceasta se va realiza prin eliberarea de acetilcolină provocată de excitarea nervului. Se descoperă gastrocnemianul. se retează piciorul. ser Ringer pentru poikiloterme. Fig. instrumentar de disecţie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Mai simplu şi mai rapid se poate proceda astfel: după ce broasca a fost paralizată. apucăm tegumentul cu o cârpă şi îl tragem spre vârful piciorului. imediat deasupra genunchiului. Pentru obţinerea lui se pot utiliza mai multe metode. Sunt prezentate în continuare două dintre acestea. 22b Preparatul neuromuscular gastrocnemian-sciatic Realizarea unui preparat neuromuscular constă în izolarea unui muşchi împreună cu nervul său. astfel încât gastrocnemianul să rămână cu cele două articulaţii ataşate. se incizează tegumentul de-a lungul coapsei şi 39 . A. vată. aţă. ace de sticlă cu vârful bont. El se desprinde uşor şi operaţiunea decurge asemenea cu dezbrăcarea unei mănuşi. Preparatul cu nerv scurt Materiale necesare: aceleaşi ca şi la prepararea gastrocnemianului . o cutie Petri. Prindem strâns ţesuturile rămase la gambă. plută pentru disecţie.broască.

cu mare atenţie pentru a nu leza sciaticul. evităm secţionarea sa. folosind o foarfecă mică. Ne putem ajuta pentru aceasta şi cu o baghetă de sticlă. cu vârful rotunjit. Se îndepărtează tegumentul de pe abdomen. Detaşăm apoi întregul tren posterior. În plus. iar originea rahidiană rămâne şi este protejată într-un fragment de coloană vertebrală. În continuare se procedează la izolarea muşchiului după metoda descrisă mai sus (gastrocnemianul cu o singură articulaţie ataşată). Continuăm disocierea muşchilor până în regiunea centurii pelviene. Pornind de la 40 . Se taie. între acestea şi iliumuri. Din acest moment. Tehnica de lucru: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. secţionând cu o foarfecă mare imediat deasupra locului de origine a primei perechi de nervi. Se taie apoi urostilul. după care se răsfrânge în sus sau se îndepărtează. Se lucrează cu atenţie. deoarece toate operaţiunile se desfăşoară de la un moment dat sub ser. rămânând ataşat de nerv doar fragmentul de coloană din care ies nervii şi pe care îl secţionăm la mijloc. Peretele muscular abdominal se incizează la baza membrelor posterioare. Urmează îndepărtarea celor două iliumuri. pentru a nu prinde sciaticul în tăietură. Nervul eliberat se ia pe acul de sticlă şi se aşează pe gastrocnemian. B. Sângele care s-a acumulat în cavitatea abdominală se înlătură cu un tampon de vată. Preparatul astfel obţinut se păstrează în capsula cu ser până la utilizare. Întoarcem acum piesa cu partea dorsală în sus. Se disociază longitudinal muşchii coapsei cu vârful unui ac de sticlă şi se descoperă nervul sciatic. tot ceea ce urmează se desfăşoară în cristalizorul cu ser. se detaşează din articulaţie. Prindem acum restul de coloană în ciocul unei pense (sau între două degete) şi îl ridicăm de pe pluta de disecţie. unde nervul se secţionează. Se fac două secţiuni paralele cu filetele nervoase. Se scot acum toate organele abdominale – apare coloana vertebrală şi în prelungirea sa urostilul încadrat de câte 4 filete nervoase ce constituie plexul lombo-sacral. Folosim tot o foarfecă mare. avem nevoie în plus de un cristalizor mare. Laba galvanoscopică Metoda prezintă ca principal avantaj faptul că obţinem întregul nerv. sub forma unui cordon alburiu însoţit de artera femurală. Cei doi nervi cu capetele protejate de câte un fragment de coloană sunt acum separaţi. Se prinde vârful urostilului cu pensa curbă şi. toate colateralele nervului. continuând pe părţile laterale pâna la linia sternului. începând de la simfiza pubiană până în zona membrelor anterioare. desprinzându-l astfel de nervi. ţinându-l suspendat. Tragem capătul tăiat al tegumentului ca pe o mănuşă.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană se fixează pe plută. Preparatul cu nerv lung. din care se desprinde sciaticul. Materiale necesare: aceleaşi ca la metoda anterioară. Se lucrează cu multă grijă. întrucât cea mai mică leziune duce la pierderea proprietăţilor de excitabilitate şi conductibilitate. După aceasta tracţionăm urostilul uşor şi continuu. până la locul în care sciaticul dispare în articulaţie.

secţionăm deasupra sa femurul şi musculatura coapsei. Pentru definitivarea preparatului neuromuscular urmează să facem cele necesare pentru desprinderea gastrocnemianului de tibioperoneu. După ce am ajuns la genunchi. În acest moment este realizat preparatul numit “laba galvanoscopică”. Se procedează la fel şi pentru celălalt membru. cu sau fără articulaţia gleznei (vezi lucrările precedente).20. detaşându-l de ţesuturile înconjurătoare cu ajutorul unui ac de sticlă.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană articulaţia coxo-femurală spre genunchi izolăm un sciatic. Fig. Schema preparării preparatului gastrocnemian-sciatic la broască 41 .

Încetinirea motilităţii cililor se produce prin răcirea mucoasei sau sub acţiunea fumului de ţigară. Se incizează tegumentul şi planşeul muscular abdominal. În procesul digestiei. se poate vedea şi mişcarea câmpurilor de cili. Aceste acţiuni se realizează datorită funcţiilor proprii ale tubului digestiv şi ale glandelor sale anexe: funcţia motorie. b) o porţiune de esofag. câtă vreme încălzirea mucoasei are efecte opuse. funcţia secretorie şi cea de absorbţie. se deplasează. descompuse chimic sub acţiunea enzimelor şi apoi absorbite. Mişcarea poate fi urmărită şi la microscop. sunt deplasate spre regiunea stomacală datorită mişcării cililor esofagieni. excizată din partea sa dorsală. plută de disecţie. Multitudinea funcţiilor îndeplinite de aparatul digestiv implică variate metode de explorare a acestora. pusă cu partea ciliară în jos pe lamă. c) o bucată de esofag. instrumentar de disecţie. alimentele sunt supuse unor transformări mecanice. Apoi se secţionează şi se îndepărtează maxilarul inferior. Materiale necesare: broască. se pune pe o lamă de microscopie şi se presară cu praf de negru de fum. ace cu gămălie. Lucrarea nr. descoperind esofagul şi stomacul. sunt transportate de-a lungul tubului digestiv. Aparatul digestiv mai îndeplineşte şi alte roluri: funcţia endocrină (de sinteză şi eliberare a unor hormoni cu rol reglator asupra digestiei) şi funcţia excretoare (de eliberare în lumenul tubului digestiv a unor substanţe nefolositoare). ser fiziologic. nu prea mare. bucăţele fine de plută.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL DIGESTIV Digestia reprezintă totalitatea proceselor care asigură transformarea alimentelor în substanţe asimilabile de către ţesuturile organismului. esofagul trebuie umezit cu ser). a) pe regiunea posterioară a palatinului şi la începutul esofagului se presară câteva bucăţele de plută şi se urmăreşte deplasarea acestora spre stomac (dacă mişcarea nu se produce. microscop. Se observă la microscop deplasarea acestuia spre capătul stomacal al esofagului. Desfăşurarea lucrării: broasca se paralizează prin distrugerea măduvei spinării şi se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. 23 Observarea mişcării cililor esofagieni la broască Principiil lucrării: La broască plafonul cavităţii bucale este acoperit cu un epiteliu ciliat. 42 . Particule fine de plută sau negru de fum. Apoi se descoperă deschiderea esofagului şi se incizează şi îndepărtează porţiunea lui ventrală pe o distanţă de 1-2 cm. lamă de sticlă. praf de cărbune.

5. 3. 8. 4. care descompun chimic nutrienţii) este asigurată de glandele anexe ale tubului digestiv: salivare.-dinţi de pe maxilar. Glandele salivare parotide secretă saliva seroasă.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig.-maxilarul superior. 7.-limba. instalaţie pentru filtrare la vid.21 Cavitatea buco-faringiană la broască: 1. pancreas. sublingualele – saliva mucoasă.pentru recoltarea salivei: stativ cu eprubete. ficat.-glota. iar submandibularele – saliva mixtă. 9.-deschiderea spre sacul vocal (la masculi).-narina internă. În salivă se găsesc două enzime care descompun glucidele: amilaza salivară (ptialina) şi maltaza. precum şi de glandele gastrice şi intestinale. Materiale necesare: . A mai fost identificată şi o enzimă proteolitică cu rol limitat (kalicreina). 6. 24 Hidroliza amidonului cu salivă sau cu HCl Funcţia secretorie (secreţia enzimelor digestive.-dinţi vomerieni. Principiul lucrării: amidonul este degradat treptat până la maltoză sub acţiunea amilazei salivare sau a unui agent hidrolizant artificial (acidul clorhidric).-deschiderea spre trompa lui Eustache. 43 . hârtie de filtru. pâlnie de sticlă. 2.-maxilarul inferior Lucrarea nr.

soluţie de iodo-iodură de potasiu (I+IK). peste care se mai adaugă 100 ml apă distilată. peste care se adaugă 2 ml apă distilată şi o picătură de I+IK. Se ia o probă din soluţia de amidon şi se face reacţia cu I+IK. Se clăteşte gura cu apă călduţă. de la un individ. peste care se adaugă 5 ml HCl 5% şi se pune la fiert. peste o picătură de I+IK. salivă. după care se obţine soluţia opalescentă de amidon. Amestecul se fierbe timp de 2 min. Pe o lamă de sticlă mare. În timp de 30 min se pot recolta. B. Recoltarea salivei. placă de sticlă. Într-o eprubetă se iau 5 ml soluţie de amidon şi se adaugă 2 ml salivă diluată cu apă distilată în proporţia de 1:3. HCl 5%. Hidroliza amidonului cu salivă prin metoda picăturilor. bec de gaz. Într-un pahar Berzelius se iau 50 ml soluţie de amidon. Desfăşurarea lucrării: A. într-o eprubetă). Din acest amestec se depune. La intervale de 5 min se iau probe din soluţia pusă la fiert (câte 1 ml. pipete. se depun. care corespunde produşilor succesivi ai degradării amidonului: amidon → amilogen → amilodextrină → eritrodextrină → acrodextrină → (albastru) (albastru-violet) (violet) (roşu-brun) (roz) acrodextrină → → maltoză. Pentru a putea fi utilizată în experiment. din secundă în secundă. obţinându-se o coloraţie albastru închis. Saliva care se formează se colectează printr-o pâlnie mică într-o eprubetă. eprubete. egal distanţate.pentru hidroliza amidonului: amidon fiert în soluţie. Într-un pahar Berzelius se face un amestec din 1 g amidon şi 1 ml apă distilată. (incolor) (incolor) 44 . aprox. Se va obţine o scară de culori. saliva se filtreză la vid prin hârtie de filtru. apoi se excită glandele salivare mestecând o bucată de cauciuc sau mirosind eter. 10 ml salivă. C. câte o picătură. Hidroliza amidonului cu HCl. Se obţine astfel scara de culori (de la albastru închis la incolor) caracteristică degradării amidonului. aşezată pe un fond alb. pahare Berzelius.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană . 20-30 picături de I+IK.

Materiale necesare: spirometru. gradată în cm începând de sus. care colectează aerul. În timpul unei respiraţii normale sau forţate. Aceasta este indicată pe scara gradată (s) de un ac indicator (i). se ridică cu atât mai sus cu cât cantitatea de aer introdusă este mai mare. Un spirometru umed este alcătuit din două părţi principale: un recipient cilindric a cărui interior cuprinde un cilindru central şi o zonă periferică îngustă. de un tub metalic (tm) care este orizontalizat şi exteriorizat la baza cilindrului. care din punct de vedere practic sunt împărţite în volume şi capacităţi respiratorii. care trece peste un scripete (S). În centrul capacului metalic superior al burdufului se află fixat un capăt al unei rigle metalice (S). axial. unde se prelungeşte cu un tub de caucic (tc). Cilindrul central al recipientului este străbătut. care sunt grupate în două categorii: spirometre umede şi spirometre uscate. Principiul lucrării: aerul expirat sau inspirat (normal sau forţat) se introduce într-o incintă impermeabilă. adică scufundat până la refuz în centura de apă. Prin intermediul unui fir. 4 – reglarea ventilaţiei pulmonare. 6) sunt: o cutie metalică cilindrică (C) şi un burduf (B) din folie de polietilenă. Există mai multe tipuri de spirometre. în care se toarnă apă. se introduc sau se scot din plămâni cantităţi de aer caracteristice. Procesul respirator poate fi divizat în 4 etape majore: 1 – ventilaţia pulmonară. 24 Determinarea capacităţilor şi volumelor respiratorii la om (spirometrie) Respiraţia constă din totalitatea proceselor care privesc transportul O2 din atmosferă la ţesuturi şi al CO2 rezultat din oxidările celulare. Excursia 45 . Principalele componente ale spirometrului uscat Barnes (fig. La capătul liber al acestuia se ataşează o piesă bucală care constă dintr-un tub scurt de sticlă. ajutându-l să învingă forţa de frecare. clopotul aflat în poziţia zero. un clopot cilindric (c) care se poate deplasa în interiorul centurii de apă a recipientului. în sens invers. Când se suflă aer prin tubul de cauciuc. care ridică un cursor ce ne indică volumul introdus. 3 – transportul gazelor respiratorii prin sânge şi celelalte lichide biologice. cilindrul mobil este pus în legătură cu o greutate (g) care facilitează ridicarea lui. pahar cu alcool. 2 – difuzia O2 şi CO2 la nivelul alveolelor.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL RESPIRATOR Lucrarea nr. mecanismele care asigură primenirea aerului la nivelul alveolelor pulmonare. iar capacităţile sunt combinaţii de volume. plasat în interiorul cutiei. Volumele reprezintă cantităţi de aer din anumite momente ale ciclului respirator.

distanţate între ele cu pauze de 1 min.500 ml aer. iar 7. Fig. 2500 ml : 5 = aprox.500 ml este aerul complementar.500 ml o reprezintă aerul curent. Volumul total de aer introdus se împarte la numărul expiraţiilor (aprox. O serie de 5 inspiraţii forţate cu expiraţii normale. b) determinarea aerului complementar (volum inspirator de rezervă – VIR). dreapta: uscat Barnes) (explicaţii în text) Desfăşurarea lucrării: a) determinarea aerului curent respirator (VC). va introduce în spirometru o cantitate totală de aer de 10. poate fi blocată cu ajutorul unei piedici. Ea introduce în tubul spirometrului aerul a 5 expiraţii normale. 46 . Din această cantitate 2. care iese la exterior printr-un orificiu practicat în capacul cutiei.000 ml. Persoana experimentată stă pe un scaun şi respiră normal. 500 ml).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană capătului superior al riglei. ceea ce reprezintă volumul de aer inspirat sau expirat în mod curent. 22 Spirometre (stânga: cu apă. Pentru o inpiraţie forţată revin deci 1.

500 ml).după o expiraţie obişnuită. îşi strânge nările şi inspiră. distanţate între ele cu pauze de 1 min. De o expiraţie forţată revine un volum de 1. apoi se opreşte la un animit nivel (de ex.500 ml este aerul curent. Persoana examinată face o inspiraţie obişnuită din exterior.500 ml.500 ml. cât mai profund. d) determinarea capacităţii vitale (VC + VIR + VER). la 3. Se citeşte pe scala gradată valoarea fracţiunii de aer respective. ridicând şi coborând de câteva ori cilindrul mobil (sau rigla). persoana examinată face o expiraţie forţată în spirometru. c) determinarea aerului de rezervă (volum expirator de rezervă – VER). Fig. va împinge în spirometru o cantitate totală de 10. iar 7.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană . Persoana examinată face o inspiraţie forţată.500 ml este aerul de rezervă. 23 Relaţiile funcţionale dintre volumele şi capacităţile respiratorii 47 . a. .000 ml).se mai poate folosi şi următoare metodă: se ventilează spirometrul. d. cu viteză medie. Calculându-se diferenţa dintre valoarea indicată de spirometru la început (3. aer din spirometru. Din acesta 2.000 ml aer. care se măreşte spre sfârşirul efortului expirator. La sfârşit se face însumarea valorilor aflate la pct. aflăm volumul aerului complementar. b şi c şi se compară cu valoarea capacităţii vitale aflate la pct. apoi introduce repede piesa bucală în gură. 1. după care îşi strânge repede nările şi face o expiraţie forţată în spirometru. O serie de 5 expiraţii forţate cu inspiraţii normale. de aprox.000 ml) şi la sfârşit (1. Se citeşte volumul pe scala gradată. extraspirometru.

În afecţiunile pulmonare grave se produce scăderea capacităţii vitale. O valoare foarte mare (pâna la 9.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Valoarea capacităţii vitale a persoanei examinate se compară cu valoarea standard normală pentru categoria de vârstă. în medie. Capacitatea vitală normală este. după următoarea formulă: QV = (CV x G) / I CV = capacitatea vitală (ml). 400 sau 300. 25 Rolul diafragmei în respiraţie. putem calcula câtul vital (QV). Experienţa Donders Principiul lucrării: membrana de cauciuc. Cunoscând capacitatea vitală. G = greutatea subiectului (kg). de 3. joacă rolul diafragmei în respiraţie. 320 la 10 ani. în care I = înălţimea persoanei (cm) şi F = un factor a cărui valoare este 20 pentru femei.000 ml. care este ridicată sau lăsată în jos. Valorile standard ale capacităţii vitale se găsesc în tabele. valoarea capacităţii vitale poate fi calculată după formula lui West: CV = I x F. (ml) Lucrarea nr. Ea produce o scădere a presiunii aerului în 48 . Câtul vital variază în funcţie de vârstă. I = înălţimea (cm). sau pot fi stabilite cu ajutorul nomogramelor. 565 la 14 ani şi 800 la adultul normal. Rezultate şi discuţii: -Valorile obţinute cu ajutorul spirometrului şi prin calcul se vor trece în tabelul următor: Parametrul VC VIR VER CI (VC + VIR) CV CT (CV + VR) CV (valoarea standard normală) QV Valori normale (ml) bărbaţi femei 500 400 1500 1200 1500 1200 2000 1600 3500 2800 5300 4300 Valori experim. valoarea lui fiind cu atât mai mică cu cât boala este mai avansată. sexul şi înălţimea persoanei respective. În lipsa acestora. fiind de 130 la 6 ani.500-4.000 ml) se întâlneşte la sportivi. 25 pentru bărbaţi şi 29 pentru atleţi. La adulţii tuberculoşi QV scade la 500.

mărim presiunea din incintă prin scăderea volumului. pulmon de câine sau de cobai. care se va micşora. Este actul analog inspiraţiei.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană incintă şi o dilatare a pulmonului. facem o depresiune în incinta aparatului. cu presiune mai mare. similar cu cele de la pneumograful Bert. Aerul de la exterior. tot prin dop trece şi capătul unui manometru. În partea superioară. Pentru pulmonul de cobai care este mai mic. Trăgând de cuiul din mijlocul membranei în jos. sau o creştere a presiunii şi o micşorare a pulmonului. Ridicând cuiul membranei. Este actul analog expiraţiei. clopotul este închis etanş de un dop prin care trece un tub metalic sau de sticlă pe care se va îmbrăca traheea pulmonului. strâns legată peste marginile clopotului.24 Schema unui dispozitiv Donders. se desface membrana de cauciuc de la baza aparatului. Materiale necesare: dispozitiv Donders pentru câine sau un dispozitiv mai mic şi mai simplu pentru cobai. Membrana prezintă la mijloc un cârlig metalic. apoi se leagă la loc membrana. Desfăşurarea lucrării: pentru a introduce pulmonul de câine în dispozitivul Donders original. instrumentar de disecţie. va pătrunde în plămâni şi îi va dilata. este suficient să se scoată dopul din partea superioară a vasului pentru a putea lega traheea de tub. Dispozitivul Donders este un model al cutiei toracice care constă dintr-un clopot de sticlă închis la partea inferioară cu o membrană subţire şi elastică de cauciuc. Fig. se leagă traheea de tubul central care srăbate prin dopul de sus. aerul va ieşi din plămân. simplu 49 .

Materiale necesare: sânge proaspăt. la care participă 13 factori ai coagulării. care este plasma lipsită de fibrinogen. La coagularea sângelui într-o eprubetă. ace. 26 Defibrinarea sângelui de mamifer Printre proteinele plasmatice un loc important îl ocupă factorii coagulării.25 Filamente de Fibrină 50 . lame de sticlă. care împreună cu factorii trombocitari ai coagulării. Desfăşurarea lucrării: aprox. Principiul lucrării: firişoarele de fibrină rezultate în urma coagulării sângelui de mamifer. Fig. Factorul I al coagulării (fibrinogenul) este o proteină plasmatică care se formează în sistemul reticuloendotelial din ficat şi din măduva osoasă. se prind de măturicea de oţel. măturice de sârmă inoxidabilă de oţel. se constată că de firele de sârmă (bilele de sticlă) s-au prins o mulţime de firişoare de fibrină. deasupra se separă un lichid incolor – serul. microscop. Acesta este un proces complex. se desfăşoară în 4 faze şi necesită prezenţa ionilor de Ca2+. fibrinogenul se transformă în fibrină.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană SÂNGELE Lucrarea nr. După un timp. sunt necesari 25 ml bile). 20 ml sânge recoltat într-un pahar Berzelius se bate cu măturicea de oţel timp de 30 min (sau se agită 30 min cu bile de sticlă – pentru 50 ml sânge. printr-un proces de polimerizare. de unde pot fi separate. care constă în unirea cap la cap a mai multor molecule de fibrinogen. sau aderă şi se încolăcesc în jurul perlelor de sticlă. realizează hemostaza. rezultate din transformarea fibrinogenului în procesul de coagulare. În cursul coagulării.

51 . proteinemia. anticoagulant. Materiale necesare: sânge proaspăt. sare disodică sau dipotasică. oxalaţii şi EDTA acţionează prin complexarea ionului de Ca2+.o eprubetă cu EDTA. Sângele recoltat pe citrat este folosit pentru examenul morfologic. Din probele prelevate pe EDTA se pot determina. se utilizează în proporţie de 1 volum la 9 volume de sânge (proporţia de anticoagulant fiind mare.1 ml heparină 1% pentru 5 ml de sânge. se pun pe o lamă de sticlă şi se observă la microscop. după uscare. dar care conţine fibrinogen). se spală măturicea (bilele) în curent de apă. în cantitate de 1-2 mg/ml sânge. Oxalaţii se prepară astfel: 0. Citratul de sodiu. este foarte potrivită pentru examinarea morfologică a sângelui. EDTA şi heparina. împiedicând formarea firişoarelor de fibrină. pentru determinări biochimice. 27 Obţinerea serului şi plasmei sanguine de mamifer Principiul lucrării: din sângele proaspăt se va obţine serul (lichidul care se separă de globule şi nu mai conţine fibrinogen). EDTA – etilendiamintetraacetat. pipete de decantare. acolo unde este cazul). numărul de globule roşii şi albe. timp de 24 de ore dacă sunt ţinute la frigider: hematocritul.o eprubetă cu heparină. Citratul. pentru determinări morfologice. în scopul îndepărtării globulelor care au mai rămas aderente în trama fibrelor de fibrină. Pentru examenul morfologic şi biochimic al sângelui. . oxalaţii. Firele se separă apoi de pe măturice (bile) cu ajutorul unor ace fine. hemoglobina. cu dopuri.8 g oxalat de potasiu şi 1. soluţie 3.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Pentru separarea fibrinei. sau plasma (lichidul fără globule. Se foloseşte în proporţia 0. Pentru o examinare corectă şi cât mai completă a sângelui. care apoi se usucă în etuvă la 60°C şi se acoperă. Heparina este anticoagulantul optim pentru examenul biochimic al sângelui. nu şi pentru determinări biochimice.8%.1 ml oxalat la 1 ml sânge (şi în acest caz se va ţine cont de diluţie). eprubete. De asemenea se pot doza: glicemia. pentru determinări din ser. dar nu se recomandă pentru numărarea globulelor. probele se iau astfel: . Se utilizează 0. Lucrarea nr. se utilizează frecvent patru anticoagulanţi: citratul de sodiu.2 g oxalat de amoniu se dizolvă în 100 ml apă distilată. .o eprubetă fără anticoagulant. Soluţia se repartizează în vasele sau eprubetele de colectare a sângelui. centrifugă. uremia. Utilizarea oxalaţilor duce la autoliza leucocitelor şi nu se pretează la dozarea azotului din sânge. se va ţine cont de diluţie. pahare Berzelius.

Plasma şi serul sanguin 52 . . . Sângele recoltat pe anticoagulant se centrifughează timp de 10 min la 3000 turaţii/min. incolor sau uşor gălbui. precum şi ca mediu de incubare in vitro a unor ţesuturi (conţine toţi aminoacizii liberi esenţiali).obţinerea serului prin defibrinarea sângelui. Obţinerea plasmei. El nu mai conţine fibrinogen. serul sanguin. În eprubetele de centrifugă se separă globulele roşii la fund şi serul clar. Sângele recoltat într-un pahar Berzelius (fără anticoagulant) se examinează după o oră. Supernatantul astfel obţinut (plasma) se poate utiliza pentru o gamă largă de dozări biochimice (conţine toate elementele solvate ale sângelui).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: A. sub formă de fibrină. Sângele defibrinat (obţinut în experienţa precedentă) se centrifughează timp de 10 min la minim 3000 turaţii/min. Plasma sanguină Serul sanguin Elemente figurate Cheag Fig. Obţinerea serului. Se constată că s-a format un chiag care a expulzat un lichid incolor sau gălbui-roşietic. Serul poate fi prelevat în alt vas cu ajutorul unei pipete de decantare.obţinerea serului prin coagulare spontană. B. acesta fiind cuprins în chiag. deasupra. 26. dar conţine de cele mai multe ori hemoglobină. care provine din distrugerea unor globule roşii.

se exprimă volumul sedimentului ca procent din volumul întregii coloane de sânge. centrifugă. Desfăşurarea lucrării: se aspiră sânge în tub pâna la diviziunea 100. într-o centrifugă specială pentru microhematocrit sau. hematocrit. ceară sau plastilină. Există un raport plasmoglobular (55% plasmă la 45% elemente figurate din volumul total al sângelui).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. deoarece în urma unei pierderi de sânge masive. elementele figurate se refac pe altă cale şi mai încet decât plasma. Tubul se închide la partea inferioară cu un dop de cauciuc. Se centrifughează 10 min la 3000 turaţii/min.5 mm. în care tuburile sunt introduse în eprubete. Hematocritul este un tub de sticlă cu diametrul de 0. Modificările acestui raport sunt explorate prin metoda hematocritului. Principiul lucrării: termenul “hematocrit” se referă în realitate la tubul folosit în vederea determinării raportului plasmei sanguine la suma elementelor figurate sau numai a hematiilor. în practică acest termen semnifică procentul volumului eritrocitar din sângele integral. Macrometoda Wintrobe Materiale necesare: sânge recoltat pe anticoagulant. gradat de la 0 la 100. printr-o centrifugare uşoară. Considerând înălţimea coloanei de sânge centrifugat în tub 100. iar celulele de elementele figurate. centrifugă. Determinarea lui se face prin două metode: a) macrometoda (Wintrobe) şi b) micrometoda (microhematocritul). A. care în condiţii fiziologice se menţine între limite constante. tubuşoare Mett pentru microhematocrit. Sângele se va separa într-o coloană limpede. se aşează în suportul centrifugii şi se centrifughează la 10 min la 3000 de turaţii/min. un parametru foarte important în diagnosticul şi evoluţia şocurilor hemoragice. în care substanţa fundamentală este reprezentată de plasmă. Dacă tubul de hematocrit este gradat în mm (vezi /a/). gălbuie de plasmă şi o coloană roşie formată din globule. care se adaptează perfect la o centrifugă specială. Desfăşurarea lucrării: se umple tubul cu sânge prin capilaritate şi se închide la ambele capete cu un chit special. B. 28 Volumul globular. într-o centrifugă obişnuită de masă. În urma sedimentării. Tubuşoarele Mett sunt capilare de sticlă cu lungimea de 5 cm şi negradate. Microhematocritul Materiale necesare: sânge recoltat pe anticoagulant. Lungimea celor două coloane este citită pe gradaţia tubului. cu două braţe. se face citirea direct. Hematocritul Sângele este considerat un ţesut conjunctiv de consistenţă fluidă. în lipsa acesteia. Totuşi. se exprimă în 53 .

La valoarea obţinută. Pentru scăderea acestui volum. ce reprezintă aprox.0 33. La unul şi acelaşi individ.7 35. În mod normal grosimea acestui strat este neglijabilă (sub 1%). se înmulţeşte hematocritul venos măsurat cu 0.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană procente înălţimea coloanei de hematii. se fac următoarele corecţii: . 29-30 Numărarea globulelor roşii şi albe În sângele circulant al organismului fiziologic normal.51.2 .0 .9 35.0 Valori experimentale (%) după după citire corecţii 1 2 3 4 5 6 femei bărbaţi bovine cabaline Lucrarea nr. numărul elementelor figurate: hematii. Între hematii rămâne un spaţiu cu plasmă interstiţială reţinută. numărul elementelor figurate se modifică semnificativ în cazul modificării bruşte a condiţiilor de mediu şi în stări patologice. dependente de specie şi de sex. acest strat creşte considerabil şi trebuie măsurat pentru a aprecia corect atât stratul eritrocitar cât şi pe cel plasmatic. În caz de leucocitoză. Dacă tubul nu are diviziuni (vezi /b/). . Pentru a afla hematocritul arterial. Obişnuit se determină hematocritul sângelui venos. leucocie. Valori normale (%) media limite normale 40. se înmulţeşte valoarea hematocritului cu 0.hematocritul arterial este mai scăzut.49.96. unde H H = înălţimea totală a coloanei de sânge.9 39. care se foloseşte la determinarea volumului sanguin. citirea coloanelor se poate face cu ajutorul unei linii gradate sau a hârtiei milimetrice.864.plasma interstiţială.stratul leucocitar-trombocitar.0 44. h = înălţimea coloanei de hematii. 4% din volumul eritrocitar global. . 54 . Calculul se va face după formula: 100 x h h% = ---------. trombocite se menţine la valori constante.

.....0 g se dizolvă în 100 ml apă .sulfat de sodiu Na2SO4 ………………………12. Marcano sau Gower)...0 g Se completează cu apă la 100 ml.. eter. alcool... Lichidul Gower . .clorură mercurică HgCl2 .1. pipetă Potain pentru hematii.. Numărarea globulelor roşii Materiale necesare: lichid de diluţie (Hayem.0.clorură de sodiu NaCl …………………………..Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Principiul lucrării: determinarea numărului de elemente figurate din sânge sau alte lichide biologice se bazează pe numărarea directă.formol 40% …………………………………. soluţia nu trebuie să fie mai veche de trei săptămâni......0 ml 55 . la microscop.... În cazuri de disproteinemii. vată....acid acetic glacial …………………………….. lichidul Hayem se filtrează prin hârtie de filtru. Acelaşi lucru se poate întâmpla în ciroze şi pneumonii atipice....0 g .0 g .. a celulelor dintr-un volum cunoscut de lichid care a fost diluat în prealabil într-o proporţie cunoscută. ace pentru puncţie..0 g .. Pentru obţinerea de rezultate bune....sulfat de sodiu Na2SO4 ………………………5.5. Diluarea prealabilă a sângelui este necesară în vederea evitării coagulării lui şi pentru a permite numărarea elementelor figurate.. care sunt foarte multe într-un volum mic de sânge..5 g Se completează cu apă la 1000 ml.…5. care să conserve forma hematiilor şi să împiedice autoliza şi aglutinarea lor.5 g .... Se utilizează diferite lichide de diluţie: Lichidul Hayem . hemocitometre...sulfat acid de sodiu NaHSO4 …………………37.. După preparare. deoarece împiedică formarea rulourilor de hematii în disproteinemii.10.5 g .. a) lichidul de diluţie trebuie să îndeplinească următoarele calităţi: ....să conţină un fixator. această soluţie poate produce precipitarea şi aglutinarea hematiilor.... A.. Tănăsescu şi Ivanovici nu includ clorura mercurică în compoziţia lichidului Hayem...33.1. Lichidul Marcano . microscop.clorură de sodiu NaCl ………………………..3 ml Acest lichid este superior soluţiei Hayem.să fie izotonic cu sângele..sulfat de sodiu Na2SO4 x 10 H2O …………. iar Picoş şi Năstăsescu dau următoarea compoziţie a soluţiei: ... pentru a nu produce hemoliza sau ratatinarea eritrocitelor.clorură mercurică (sublimat) HgCl2 .

lichid + sânge ---------------------------. b) pipeta de diluţie Potain pentru hematii conţine în total 101 volume. Un volum din cele 101 rămâne pe tubul capilar şi nu participă la diluarea sângelui. respectiv 1 volum de sânge.5 vol. sânge 100 vol. Ca lichid de diluţie se poate folosi şi ser fiziologic. se obţine o diluţie a sângelui de 200.5. factorul de diluţie va fi: 100 vol.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Se completează cu apă distilată la 100 ml. Deci. sau 1 vol. iar restul până la 100 – lichid de diluţie. lichid + sânge ---------------------------. respective 1.= 100. iar 100 de volume revin bulei de diluţie în care se află o bilă de culoare roşie. Dacă sângele este tras în tubul capilar până la diviziunea 0.5. care permite o aspiraţie uniformă a lichidelor.= 200 0. De unde rezultă acest calcul? Fig.5 şi 1. subdivizat în 10 unităţi egale.27 Pipete Potain În bula de diluţie se vor afla 101 – 1 volume. din care 0. sânge 56 . La partea de sus a pipetei se adaptează un tub de cauciuc. şi apoi completat cu lichidul de diluţie până la diviziunea 101. respective 100 ori.0.0. din care un volum revine capilarului. cu inscripţiile 0.

6. patratele cu suprafaţa de 1/400 se folosesc pentru numărarea hematiilor. camera şi lamela se apucă numai de margini. Dacă s-a uscat sângele pe lamă.camera Burker Are o suprafaţă de 9 mm2.camera Thoma Reţeaua lamei Thoma are latura de 1 mm şi suprafaţa de 1 mm2. permiţând numărarea lor. se spală cu apă călduţă şi săpun. se sterilizează la căldură uscată. Tipuri de reţele de numărat hematii a = Thoma. . iar colţurile. Fig. sau se şterge cu o cârpă ce nu lasă scame. atunci când acoperim camera cu o lamelă. Zona lamei pe care se află reţeaua gradată se găseşte la o adâncime de 0. Mai des folosite sunt următoarele tipuri de lamă: . de tip Burker. b = Burker-Türk. b) privire din profil. d = Goreaev. R = reţea. c = Burker. se clăteşte cu apă de robinet şi se usucă la temperatura camerei. în formă de cruce.camera Goreaev Are un cadrilaj în care alternează câte un grup de 16 patrate cu suprafaţa de 1/400. Fiecare mm2 este subdivizat prin linii duble în 16 patrate cu suprafaţa de 1/25 mm2. Suprafaţa este subdivizată cu linii triple în 16 patrate de ordinul al II-lea cu suprafaţa de 1/25 mm2. apoi cu alcool şi eter. . L = lamelă.1 mm faţă de restul lamei. Curăţirea lamei şi a lamelei se face imediat după utilizare. aşa încât. 57 . Partea centrală a reţelei. se usucă. pipetele se spală cu apă. iar globulele se dispun într-un singur strat. S = înălţimea camerei. La întretăierea liniilor duble se înscriu patrate mici. În acest spaţiu pătrunde sângele diluat. La toate tipurile de lame. a) privire din faţă. prin spălare cu apă rece sau călduţă. c) hemocitometrul este format dintr-o lamă de sticlă groasă. care are gravată pe ea o reţea cu dimensiuni cunoscute. 10.camera Burker-Türk Are o suprafaţă de 9 mm2. După curăţire. . este de tip Thoma. iar cele cu suprafaţa de 1/25 mm2 pentru numărarea leucocitelor. împărţită în 9 patrate de câte 1 mm2. cu suprafaţa de 1/400 mm2. care la rândul lor sunt subdivizate prin linii simple în 16 patrate de ordinul al III-lea cu suprafaţa de 1/400 mm2. gravată după tipul Burker combinat cu tipul Thoma. cu grupuri de patrate cu suprafaţa de 1/25 mm2.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană După întrebuinţare. ea delimitează un spaţiu înalt de 1/10 mm. delimitate prin linii triple.

5 (în anemii până la 1).28 Schema grilelor de lucru – Camera Thoma d) microscopul: se lucrează cu obiectiv uscat mare 40. Dacă sângele depăşeşte uşor diviziunea. încât sângele să curgă spontan sau cel mult după o uşoară presiune dea lungul laturii degetului. prin atingerea vârfului pipetei cu o hârtie de filtru se poate aduce coloana de lichid la diviziunea dorită. Se şterge sângele de pe exteriorul pipetei şi se aspiră foarte rapid lichidul de diluţie până la diviziunea 101. Stoarcerea degetului duce la diluarea sângelui cu limfă şi la obţinerea unor rezultate eronate. se face o înţepătură în pulpa degetului în partea laterală. citirea făcându-se cu pipeta în poziţie aproape orizontală. la o oarecare distanţă de locul înţepăturii. lumină slabă. Se aşează pipeta în poziţie orizontală. Desfăşurarea lucrării: a) recoltarea sângelui: se şterge degetul (inelar sau mijlociu) cu alcool şi eter pentru dezinfecţie şi îndepărtarea grăsimii. se astupă cele două capete cu policele şi 58 . iar a doua se aspiră în pipetă până la diviziunea 0. brusc şi suficient de profund. Cu un ac de seringă flambat şi şters cu alcool. Prima picătură de sânge se şterge. ocular 10 sau 7.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig.

c) numărarea hematiilor se face pe patratele de ordinal III. Camera se aşează orizontal pe platina microscopului. lamela se va aburi uşor la margini pentru a adera bine. d) calcularea rezultatului se face după formula: N x 4000 x 200 nr. Până la numărarea globulelor. pipeta rămâne în poziţie orizontală. hematii/mm3sânge = -------------------------. fie prin adeziune. În caz contrar. Aderenţa dintre lamă şi lamelă este asigurată când se formează inelele lui Newton (inele colorate de refracţie). unde n N = numărul hematiilor găsite în total în cele 5x16=80 pătrăţele de ordinul III. respectiv dedesubt. Spaţiul dintre lamă şi lamelă trebuie să fie umplut în întregime. apoi cele care se află pe latura lui superioară şi în sfârşit cele din interiorul patratului. astfel: se numără întâi globulele care se află pe latura stângă a patratului. Se aplică lamela pe lama de numărat. deoarece acestea intră în numărătoarea patratului aflat lateral. Rezultatele se vor trece în următorul tabel: 59 . b) umplerea camerei de numărat. 1/4000 = volumul unui pătrăţel de ordinul III. fără ca lichidul să treacă în şanţurile laterale.5 volume de sânge. Nu se numără globulele situate pe latura dreaptă şi inferioară ale patratului. unde va sta câteva minute în repaus pentru stabilizarea hematiilor. operaţia se repetă după ştergerea camerei. n = numărul pătrăţelelor de ordinul III de pe care au fost numărate hematiile (de obicei 80). în cazul în care s-au aspirat 0. apoi se trece la alt patrat de ordinul II. fără să intre bule de aer în cameră. fie cu ajutorul cavalerilor.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană indexul şi se agită timp de 5 min pentru omogenizare. apoi primele picături care se scurg sunt lăsate să cadă pe o hârtie de filtru. Se agită pipeta. în spaţiul de 1/10 mm format între lamă şi lamelă. Dacă lama nu are cavaleri. Se face astfel citirea tuturor celor 16 patrate de ordinul III de pe un patrat de ordinul II. 200 = factorul de diluţie al sângelui în pipeta Potain. cu suprafaţa de 1/20 x 1/20 = 1/400 mm2 şi înălţimea de 1/10 mm. Vârful pipetei se apropie de marginea camerei acoperită cu lamela şi se lasă să intre prin capilaritate în cameră o cantitate de lichid. Se citesc astfel patratele de ordinul III de pe 2 până la 5 patrate de ordinul II (de obicei 5).

1 ml . eter. 60 .2 – 4.0 5. Astfel în câmpul microscopic rămân numai leucocite. hematii/mm3 sânge (x 106) femeie bărbat nou-născut bovine cabaline şobolan (alb) valori normale 4. vată..acid acetic glacial …………………….0 – 6.violet de genţiană 1% …………………. Lichidul Türk . Numărarea globulelor albe Materiale necesare: pipeta pentru diluţia leucocitelor. d) microscopul – se utilizează obiectivul 40.300 ml Aceste lichide au proprietatea de a distruge stroma globulelor roşii (mai ales lichidul Türk) şi de a colora nucleul globulelor albe. c) hemocitometre – cele utilizate şi pentru hematii.5 7.apă distilată …………………………. alcool.. b) pipeta pentru diluţia leucocitelor conţine în total 11 volume. hemocitometre. microscop.5 4. Bila de omogenizare este de culoare albă.4 – 7. ace pentru puncţie. iar a celui recoltat până la diviziunea 1 – de 1/10. B. condensatorul microscopului coborât.4 g violet de metil (sau albastru crezil sau albastru de toluidină). Diluţia sângelui recoltat până la diviziunea 0. din care 1 volum revine capilarului subdivizat în 10.3 ml .5 este de 1/20.7 valori experimentale Se vor compara valorile experimentale obţinute cu valorile normale corespunzătoare.0 5.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Nr.5 – 5. iar 10 volume se află în bula de diluţie. a) lichidul de diluţie. Pentru globulele albe se foloseşte: b) Lichidul Hayem pentru hematii. la care se mai adaugă 0. lichid de diluţie (Hayem pentru leucocite sau Türk).9 – 6.

c) numărarea leucocitelor – se face pe patratele de ordinul II (cu suprafaţa de 1/25 mm2). b) umplerea camerei de numărat – la fel ca pentru hematii. fiecare cu o suprafaţă de 1 mm2).000 adult sugar nou-născut bovine cabaline şobolan 61 .000 12. d) calcularea rezultatelor se face după formula: N x 10 x 20 sânge = ------------------.000 – 11. 1/10 = înălţimea camerei (mm).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: a) recoltarea sângelui – ca şi pentru hematii.000 – 9. aspirând sânge pâna la diviziunea 0.000 7.000 – 9. în cazul în care s-a aspirat sânge pâna la diviziunea 0. leucocite/mm3 sânge valori normale valori experimentale 4.000 8.000 8. Rezulatele se vor trece în următorul tabel: Nr. Se numără leucocitele din 125 patrate de ordinul II (care reprezintă 5 patrate de ordinul I.5 a pipetei. în care n nr. 20 = factorul de diluţie pentru leucocite.5 şi lichid de diluţie până la diviziunea 11.000 – 20.000 –12. n = numărul patratelor de ordinul I citite. Se agită pipeta timp de 3 min. leucocite/mm3 N = numărul total de leucocite de pe 5 patrate de ordinul I (sau 125 patrate de ordinul II). Tehnica de numărare este cea folosită şi pentru hematii.

II. B. în mod spontan. Determinarea grupelor de sânge principale Principiul lucrării: Prezenţa sau absenţa antigenilor (aglutinogene) pe hematii şi prezenţa sau absenţa anticorpilor (aglutinine) în plasmă a dus la delimitarea a 4 grupe sanguine principale (sistemul ABO). care apare ori de câte ori A se întâlneşte cu α şi B se întâlneşte cu β. vată. A. lame de sticlă. pentru sistemul Rh nu se găsesc. anticorpi în plasmă. Spre deosebire de sistemul ABO. Producţia de anticorpi anti-Rh este provocată natural sau artificial (după transfuzii). ser fiziologic. Materiale necesare: seruri hemotest A şi B. alcool. Desfăşurarea lucrării: pe o lamă de sticlă foarte curată se pune în stânga o picătură din serul grupei A. III. β A β B α AB Frecv. iar în dreptul o picătură din serul grupei B. A. Spre deosebire de sistemul ABO. AB B. 0 B. Apoi cu o pipetă fină se aspiră sânge din pulpa degetului persoanei a cărei grupă sanguină vrem să o determinăm şi se pune peste fiecare picătură o cantitate mică de sânge. în mod spontan. care au o deosebită importanţă practică în cazul transfuziilor de sânge. anticorpi în plasmă. β). AB A. AB Donează grupei 0. 31-32 Determinarea grupelor de sânge principale la om Prezenţa sau absenţa antigenilor (aglutinogene) pe hematii şi prezenţa sau absenţa anticorpilor (aglutinine) în plasmă a dus la delimitarea a 4 grupe sanguine principale (sistemul ABO). pentru sistemul Rh nu se găsesc. 0 0. Producţia de anticorpi anti-Rh este provocată natural sau artificial (după transfuzii). Determinarea grupelor sanguine principale se face pe baza reacţiei de aglutinare a hematiilor. A. ace pentru puncţie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. B.B) şi un anticorp (α. care au o deosebită importanţă practică în cazul transfuziilor de sânge. Natura acestei reacţii este similară cu cea dintre un antigen (A. AB AB Grupa I. IV. Cu colţul unei lame se amestecă sângele cu serul (pentru fiecare picătură cu alt 62 . grupei la europeni 45% 42% 10% 3% Primeşte de la grupa 0 A. Caracteristicile grupelor sanguine sunt redate în tabelul următor: Aglutinoge Aglutinină n (în (pe hematii) plasmă) 0 α.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

colţ). După 20 de s începe fenomenul de aglutinare; după 2 min acesta trebuie să fie foarte net. Rezultatele se pot prezenta în una din următoarele variante (fig. 8): 1) nu se produce fenomenul de aglutinare în nici una din picături. Hematiile nu conţin nici unul din aglutinogeni. Face parte din grupa 0 (I). 2) se produc fenomene de aglutinare în ambele picături. Hematiile conţin ambii aglutinogeni (A şi B). Sângele face parte din grupa AB (IV). 3) aglutinarea se produce numai în serul din dreapta (B, care are aglutinina α). Hematiile conţin aglutinogenul A. Sângele este din grupa A (II). 4) aglutinarea se produce numai în serul din stânga (A, care conţine aglutinina β). Hematiile conţin aglutinogenul B. Face parte din grupa B (III). Dacă aglutinarea nu este netă, se poate adăuga după 2,5 min o picătură de ser fiziologic, care face aglutinarea mai evidentă. Determinarea se poate face şi invers, plecând de la picături standard de hematii (grupele A şi B) pe care se pune câte o picătură mai mare din serul subiectului. La determinarea grupelor sanguine cu ajutorul serurilor hemotest pot apare şi reacţii false. False reacţii pozitive: a. Determinarea la temperaturi scăzute (sub 15°C). b. Serul-test sau eritrocitele-test sunt infectate; apare panaglutinarea (aglutinarea în toate picăturile). c. Prezenţa de globuline în exces (VSH crescut, boli infecţioase, la femei în perioada menstruală). d. Pseudoaglutinare; fenomenul dispare prin adăugare de ser fiziologic.

Fig.29. Determinarea grupelor sanguine prin determinarea aglutinogenelor

63

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

False reacţii negative: a. Serul hemotest are titrul slab, prin depăşirea perioadei de valabilitate. b. Utilizarea unei suspensii prea concentrate de hematii, fără un efect aglutinant vizibil. c. Citirea înainte de două min de la punerea amestecurilor în contact. d. Serul de analizat are un titru slab de aglutinine, cum este cazul vârstnicilor.

B. Determinarea factorului Rho (D) Principiul lucrării: Caracteristicile tipurilor de sânge în funcţie de Rh: Aglutinoge Aglutinină Frecv. n (pe (în ser) grupei la hematii) europeni + + Rh Rh 83-86% Rh+ Rh+ Rhanti-Rh 14-17% RhRh-, Rh+ Astăzi se cunosc mai mulţi antigeni Rh. Primul antigen cunoscut este D sau Rho, care este şi cel mai puternic. Anticorpul său se numeşte anti-D. Pentru determinarea Rho, se procedează ca şi în cazul grupelor de sânge principale, folosind ser anti-Rho (D). Materiale necesare: ser anti-Rh (D), eritrocite cunoscute Rh+ şi Rh- în suspensie în ser propriu, sângele fiind recoltat fără anticoagulant, cutie Petri cu hârtie umezită, servind drept cameră umedă, lame, pipete Pasteur, termostat la 37°C. Sângele de cercetat se recoltează din pulpa degetului; cu ajutorul unei pipete Pasteur se pune într-un tub de hemoliză o cantitate de 0,5-1,0 ml sânge. După ce se coagulează, se sparge cheagul cu vârful pipetei, obţinându-se hematiile necesare suspendate în serul propriu. Se procedează identic şi pentru recoltarea hematiilor cunoscute Rh+ şi Rh-. Desfăşurarea lucrării: pe o lamă se pune o picătură mare de ser anti-Rh, care se amestecă cu o picătură din suspensia de hematii de cercetat. Amestecul se face cu colţul unei lame. Pe o a doua lamă se repetă aceeşi operaţie cu hematiile cunoscute Rh+ şi Rh-. Lamele sunt aşezate în cutia Petri pe două baghete de sticlă. Se pune cutia în termostat la 37°C şi se citeşte după 1-2 ore. Dacă sângele este aglutinat, el este Rh+. În picăturile de control, hematiile sunt aglutinate (cele Rh+) sau nu (cele Rh-). Reacţia este considerată negativă numai după 2 ore la 37°C. Tipul de sânge TRANSFUZII Primeşte Donează la de la

64

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Lucrarea nr. 33 Determinarea timpului de coagulare a sângelui
Principiul lucrării: se notează timpul scurs din momentul scoaterii sângelui din vasul sanguin şi până la coagularea lui. A. Tehnica în cameră umedă (metoda lamelor) Materiale necesare: 3 lame de sticlă bine degresate, cutie Petri cu hârtie de filtru umedă (cameră umedă), ace pentru puncţie, alcool, vată, cronometru. Desfăşurarea lucrării: se face o înţepătură în pulpa degetului şi se pun pe fiecare lamă câte 3-4 picături de sânge. Se notează timpul. Punem lamele în camera umedă pentru a evita evaporarea lor. Din când în când se întorc într-o parte; începutul coagulării este dat de momentul când picătura nu mai curge, dar se deformează atuncă când lama este ţinută vertical. Timpul de determinare a coagulării este dat de momentul când picătura nu se mai deformează atunci când lama este ţinută vertical. Rezultate: - Timpul de coagulare al sângelui meu este: - începutul coagulării ………. - terminarea coagulării ………. Valori normale: 4-5 min. B. Metoda Lee şi White Materiale necesare: seringă pentru puncţie venoasă, eprubetă, baie de apă la 37°C. Desfăşurarea lucrării: se efectuează rapid priza de sânge (prin venopuncţie) pentru a se evita acţiunea trombokinazei tisulare, care poate modifica valorile finale. Se ia într-o eprubetă 1 ml sânge şi se pune în baia de apă, la 37°C. Procesul coagulării se consideră început din momentul aspirării sângelui cu seringa, când se dă drumul la cronometru. La fiecare minut se înclină eprubeta la 45°. Coagularea se produce când, la înclinare, sângele nu mai curge din eprubetă. Se citeşte timpul scurs. Rezultate şi discuţii: - Timpul de coagulare al sângelui meu este de ….. min. Valori normale 6-12 min. Se cunosc mai multe metode de determinare a timpului de coagulare. Deoarece rezultatele obţinute variază în funcţie de metoda utilizată, se admite ca valoare fiziologică 5-10 min. 65

Hemoglobinometrul Gowers-Sahli este format dintr-un comparator colorimetric.02 ml. conţinutului sângelui în hemoglobină. 66 . Cifrele citite pe eprubeta gradată sunt valabile la lumina naturală. spălăm pipeta cu HCl din eprubeta gradată. diluăm soluţia brun-închis rezulatată. Desfăşurarea lucrării: se pun în eprubeta colorimetrului. în care se află un dublu martor şi o eprubetă cu două scări: o scară are notată hemoglobina în grame. pipetă Pasteur. gamma. beta. până ajunge să aibă aceeaşi culoare cu martorul. pipetă de 0. notate cu alfa. epsilon şi zeta. Citim. Agităm eprubeta puternic de câteva ori. afundăm şi scoatem din eprubetă o baghetă de sticlă subţire. În cazul citirii la lumină artificială.02 ml. Hemul este constituit dintr-un inel tetrapirolic ce conţine un atom de Fe. Spălăm pulpa degetului cu alcool. o baghetă pentru amestec. Materiale necesare: hemoglobinometru. Pe fiecare atom de fier din structura hemoglobinei se fixează câte o moleculă de O2 (deci tetramerul de hemoglobină transportă. Din picătura de sânge care se formează luăm cu pipeta 0. trebuie scoasă din valoarea citită 1/12 parte. Pentru a uşura amestecarea. 68 picături din soluţia de HCl N/10. Colorimetrului îi este ataşată o pipetă capilară de 0. 4 O2). o pipetă simplă şi o eprubetă cu HCl. la marginea de jos a meniscului.02 ml (în timp ce aspirăm. pipeta se apropie orizontal. apoi îi golim conţinutul în eprubeta gradată a hemoglobinometrului. Hemoglobina este un tetramer în care fiecare monomer se compune dintrun grup prostetic (hem) şi un lanţ polipeptidic (globină).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. cu apă distilată. pentru a goli toate resturile de sânge din pipetă în eprubetă. pentru a omogeniza amestecul şi pentru a opri eventuala coagulare a sângelui. cu o pipetă simplă. pentru ca sângele să nu se scurgă înapoi pe deget). 33 Dozarea hemoglobinei din sânge cu ajutorul colorimetrului Sahli Globulele roşii din sânge au formă de disc biconcav (suprafaţă maximă la volum minim) şi prin proteina complexă pe care o conţin (hemoglobina) reprezintă principalii transportori ai gazelor respiratorii în organism. Exact după 3 min. Principiul lucrării: se compară colorimetric o soluţie de clorhidrat de hematină obţinută din sângele de cercetat. delta. baghetă de sticlă pentru amestec. acid clorhidric N/10. cu un etalon făcut din sticlă maron. Se cunosc 6 tipuri de lanţuri polipeptidice normale. apoi cu eter şi facem o înţepătură cu un ac de seringă dezinfectat şi trecut prin flacără. cealaltă în procente faţă de valoarea normală (100% corespunde la 16 grame). Prin aspirare şi suflare. Ştergem vârful pipetei cu hârtie de filtru. la încărcare maximă. De concentraţia hemoglobinei în sânge depinde capacitatea acestuia de a transporta gazele respiratorii. exprimat în grame sau în procente. Molecula de hemoglobină conţine de obicei o pereche de lanţuri de un tip şi o pereche de alt tip.

Cristalele de hemină sunt cunoscute mai ales sub denumirea de “cristalele lui Teichmann” şi sunt date de sângele tuturor vertebratelor. se obţin valori ale hemoglobinei cu 18-20% mai mari decât cele reale.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Indice derivat: hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – reprezintă concentraţia medie în hemoglobină a hematiei. Se calculează după următoarea formulă: Hb(%) x 100 HEM = ------------------------hematocrit Valorile normale variază între 32-34%.0 8.0 valori experimentale Hb% Hb(g/100 HEM ml) Hb% femei bărbaţi bovine cabaline . iar altele diferă de la o specie la alta (cristale de oxihemoglobină).0 – 14.Se vor completa. În cazul determinării hemoglobinei din sângele animalelor care au eritrocite nucleate (peşti.0 8. soluţia devine opalescentă din cauza nucleilor eritrocitelor. Datorită opalescenţei. şi coloanele Hb% şi HEM de la “valori normale”.0 – 16. broaşte).Valorile obţinute se vor trece în următorul tabel: valori normale Hb(g/100 HEM ml) 12. 34 Obţinerea cristalelor de hemină Combinaţiile hemoglobinei cu unele substanţe formează cristale caracteristice. Lucrarea nr.5 14. Rezultate şi discuţii: . dintre care unele au aceeaşi formă la toate speciile de vertebrate (cristale de hemină şi de hemocromogen). 67 . deoarece permite identificarea petelor de sânge. care nu se dizolvă în HCl.0 – 15. Prepararea cristalelor din prima categorie prezintă importanţă pentru medicina legală. prin calcul. care este proporţională ca intensitate cu numărul eritrocitelor.0 – 15. deoarece hemul este componenta nespecifică a hemoglobinei.

Cristalele nu se formează în prezenţa grăsimii. alcool. lamă şi lamelă. dând cristale de hemină sau de hematină (cristalele lui Teichmann). Desfăşurarea lucrării: pe o lamă de sticlă se pune o picătură de sânge propriu. Se observă apoi lama la microscop şi se constată prezenţa a numeroase cristale brune. Se încălzeşte foarte încet. iar aceasta din urmă se va combina cu clorul. Materiale necesare: ace de seringă.1%. încrucişate câte două sau dispuse în stea. microscop. Se repetă adăugarea NaCl şi evaporarea. NaCl 0. ruginei. săpunului sau dacă pata de sânge este foarte veche. acid acetic glacial. masa de sânge se adună la mijlocul lamei şi se acoperă cu o lamelă. După evaporare. izolate. eter. până la evaporarea picăturii. la marginea lamelei.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Principiul lucrării: oxihemoglobina este descompusă de către acidul acetic glacial în globină şi hematină. Se încălzeşte uşor lama deasupra unui bec de gaz. 68 . fără a se ajunge la o evaporare completă. bec de gaz. câte o picătură de acid acetic glacial. Rezulate şi discuţii: cristalele se vor privi la microscop şi se vor desena. peste care se adaugă o picătură de NaCl 0.1%. romboidale. Se pune în două puncte opuse.

despre care am vorbit şi un ritm propriu ventricular. Aceste experienţe sunt cunoscute sub numele de “ligaturile lui Stanius”. plută. Geneza impulsurilor automate care provin de aici are la bază caracteristicile potenţialului membranar al acestor celule. aţă. în trei formaţiuni neuro-musculare: ganglionul Remack (1) situat în peretele sinusului venos. în mod normal ritmul cardiac se află sub controlul său. Cea de-a două ligatură va scoate ventricolul de sub influenţa frenatoare a ganglionului Ludwig. determinând sistolele respective. determinat de activitatea stimulatoare spontană a ganglionului Bidder. serfină cardiacă (dispozitiv din sârmă pentru prinderea inimii). Legăturile lui Stanius Inima denervată sau scoasă din organism şi ţinută într-o soluţie adecvată continuă să se contracte ritmic datorită automatismului său imprimat de celulele P (pace-maker) ale ţesutului nodal. Din acest motiv. Desfăşurarea lucrării: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. Prindem cu pensa dreaptă 69 . Acest lucru se va demonstra prin realizarea primei ligaturi a lui Stanius. Materiale necesare: o broască mare. Principiul lucrării: izolarea prin ligaturare a diferitelor cavităţi ale inimii determină ritmuri de contracţie care demonstrează rolul celor trei ganglioni. membranele lor manifestă permeabilitate mărită pentru Na+. 34 Automatismul cardiac. la broască. suport reglabil cu excentric Pachon. Celulele ţesutului nodal sunt grupate. care joacă un rol moderator asupra forţei şi frecvenţei contracţiilor inimii. Se pregătesc cele două fire de aţă pentru ligaturi. faţă de -90 mV la neuroni). influxul de Na+ determinând o depolarizare lentă şi continuă pe parcursul diastolei. ace cu gămălie. În primul rând. Din acest motiv. celulele sistemului nodal nu au capacitatea de a-şi menţine un potenţial de repaus constant. Frecvenţa cea mai mare de descărcare (panta de depolarizare lentă cea mai scurtă) o au celulele miocardice embrionare din ganglionul Remack. Pe de altă parte. Pe inima la care s-a realizat o singură ligatură (cea de-a treia) se pot evidenţia două ritmuri: ritmul sinusal. În momentul când această depolarizare diastolică atinge pragul de excitaţie se declanşează deschiderea canalelor ionice voltaj-dependente şi se produce potenţialul de acţiune (PA) care se propagă în musculatura atrială şi apoi în cea ventriculară. peniţă tip Engelmann şi kimograf.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL CIRCULATOR Lucrarea nr. potenţialul de repaus al celulelor ţesutului nodal este mai scăzut decât cel al neuronilor şi muşchilor scheletici (-50 până la -60 mV. ganglionul Ludwig (2) din peretele interatrial şi ganglionul Bidder (3) situat la limita dintre atrii şi ventricul. mai lent decât primul. instrumentar de disecţie.

Pornim înscrierea la viteză medie (2-4 mm/s). la 1. Acum este momentul să observăm şi să stabilim locurile de aplicare a ligaturilor: . după care urmează secţionarea claviculelor (nu şi a arterelor branhiale). Pregătim peniţa pentru înscriere şi montăm pluta pe care este fixată broasca la suportul cu excentric Pachon ataşat suportului universal. dacă e cazul. Acţionând şurubul micrometric al suportului universal. Dacă acestea sunt prea slabe pentru a fi înregistrate. în zonele stabilite anterior.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană (cu cioc) tegumentul. Se prinde cu aceeaşi pensă vârful sternului şi se ridică uşor. aducem vârful înscriitor pe hârtie şi.5 cm sub stern şi cu foarfeca mare facem o incizie care se continuă în formă de V. după care se face o mică incizie imediat sub el.şanţul de demarcaţie dintre atrii şi ventricul. oblic spre dreapta şi spre stânga.0-1. va fi strâns. la momentul oportun. secţionăm frenul (ţesutul care leagă inima de peretele dorsal al corpului) şi dăm inima peste cap. Procedăm în acelaşi mod pentru realizarea celei de-a doua ligaturi pe şanţul atrio-ventricular. Prin butoniera astfel realizată se introduce un braţ al foarfecei şi se continuă incizarea peretelui muscular. număraţi-le în unitatea de timp şi notaţi frecvenţa. Firele de aţă se trec pe sub inimă. să fie în poziţie orizontală. pentru a nu leza inima şi pentru a nu secţiona vena abdominală. Se 70 . Ea se va menţine în această poziţie prin greutatea peniţei. cu o forfecuţă fină. îi corectăm poziţia pe verticală. cu vârful foafecei îndreptat oblic în sus. Pe fiecare se realizează câte un laţ lejer care. se ridică uşor. astfel detaşat se înlătură. După câteva contracţii se opreşte înscrierea. Urmează realizarea ligaturilor şi înregistrarea efectelor. astfel încât inima să ajungă în poziţie verticală şi peniţa.linia albă (limita dintre sinusul venos şi atrii) . Pentru aceasta se prinde vârful inimii cu serfina. Am realizat astfel prima ligatură. Se ataşează serfina la peniţă şi se corectează poziţia plutei. până în treimea anterioară a arcului mandibular. Fragmentul de tegument astfel delimitat se îndepărtează. Se va înregistra apoi oprirea inimii şi eventual contracţiile sinusului venos. Platoul osteomuscular îndepărtează şi pericardul. spre baza membrelor superioare şi mai departe. se îndepărtează peniţa şi se strânge ferm laţul de pe linia albă. în momentul relaxării acesteia.

care este de fapt a doua fără prima. .Pe baza analizei graficelor sau a numărării frecvenţei de contracţie. Dacă reuşim să tăiem cu foarfeca mică aţa (sau nodul ei) de pe linia albă. completaţi tabelul: Frecvenţa de contracţie (contr. unde F = frecvenţa. după lig. . Rezultate şi discuţii: . după lig. în care se realizează o presiune măsurabilă cu 71 . bazate pe principiul comprimării unei artere mari cu ajutorul unei manşete pneumatice. i = intervalul în secunde dintre două contracţii succesive.Ludwig: . măsurarea presiunii arteriale se realizează prin metode nesângerânde.Ataşaţi lucrării înregistrările obţinute.Bidder: sinus atrii ventric ul observaţ ii Lucrarea nr.Notaţi concluziile care reies cu privire la rolul ganglionilor: . 60 = secundele dintr-un minut. 35 Măsurarea presiunii arteriale la om Principiul lucrării: La om. iniţial 2. a II-a 4. I 3. nu mai este nevoie să sacrificăm o nouă broască.Remack: . a III-a Frecvenţa se poate calcula după formula: F = 60/i.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană A treia ligatură. după lig./min) Momentul 1. se realizează în mod obişnuit pe o nouă inimă.

. de regulă. Controlul medical al presiunii arteriale oferă informaţii despre starea fiziologică a aparatului circulator. Domeniul de normalitate pentru presiunea minimă se află între 70 şi 80 mm Hg (în general. Metoda palpatorie. se comprimă aer în manşetă. şi se notează presiunea pe care o indică manometrul în momentul când se simte prima pulsaţie. În condiţii normale. . Un raport Pmax/Pmin mai mic de 1.o pară de cauciuc pusă în legătură cu maneta cu ajutorul căreia se comprimă aerul din manşetă. la persoanele emotive. Tensiometrul se compune din următoarele părţi: . învelită în pânză neextensibilă. în raport cu vârsta. Materiale necesare: tensiometru (T). Cu para de cauciuc. al cărei şurub este închis. întrucât neliniştile şi emoţiile măresc presiunea arterială.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană un manometru. se aplică regula după care valoarea ei trebuie să fie egală cu 100 plus vârsta).raportul Pmax/Pmin. prin slăbirea şurubului.un manometru (aneroid sau cu mercur) pus în legătură cu manşeta. iar unul mai mare. în timp ce se palpează artera radială.presiunea diferenţială: Pd = Pmax – Pmin . Se măsoară doi indici: presiunea maximă (sistolică = Pmax) şi presiunea minimă (diastolică = Pmin). deasupra cotului. Măsurarea se face după o perioadă de adaptare a subiectului şi se repetă de 2-3 ori. se pot calcula şi alţii.5 se constată la persoanele cu insuficienţă cardiacă. jumătate din Pmax plus 10 mm Hg). Această regulă nu se aplică însă persoanelor trecute de 60 de ani. la adulţii între 20 şi 40 de ani. stetoscop (S). Se decomprimă cu atenţie. Plecând de la aceşti doi parametri de bază. până când pulsul devine imperceptibil. prevăzută cu accesoriile de fixare.presiunea medie: Pmed = (Pmax + 2Pmin) / 3 . legaţi de presiunea arterială: . În principal se folosesc două metode de măsurare: metoda palpatorie (RivaRocci) şi metoda ascultatorie (Korotkov). cu ajutorul căruia se face decomprimarea. presiunea sistolică este cuprinsă în intervalul 105-140 mm Hg (în general. Această presiune este cu 72 . deoarece la prima determinare se obţine.o manşetă pneumatică de cauciuc. o valoare mai mare.un şurub anexat perei de cauciuc. Manşeta se aplică pe braţ. Tensiunea pereţilor arteriali este indicată de presiunea de comprimare capabilă să întrerupă circulaţia sângelui prin arteră. .

În condiţiile comprimării arterelor. pe a căror percepere se bazează această metodă. în stetoscop se aude un zgomot discret. Principalul dezavantaj al acestei metode este acela că nu permite determinarea presiunii minime. zgomotele reapar. În apropierea presiunii diastolice. până la dispariţia pulsului. se produc turbulenţe în circulaţia sângelui şi. Este momentul când presiunea arterială atinge valoare maximă. la scăderea presiunii din manşetă cu puţin sub presiunea sistolică. Se măreşte rapid presiunea. În continuare. traduse stetoscopic prin zgomote. zgomotele cresc în intensitate. Decomprimând progresiv. în consecinţă. transformânduse în sufluri tot mai puternice. Măsurarea presiunii arteriale Se procedează ca şi la metoda palpatorie. 30. Metoda ascultatorie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană puţin inferioară presiunii sistolice din arteră. vibraţii ale pereţilor arteriali. Fig. 73 . Se citeşte pe monometru valoarea. cu menţiunea că pe suprafaţa plicii cotului se aplică pâlnia unui stetoscop.

aceasta fiind presiunea diastolică.Se complectează cu valorile obţinute următorul tabel: Valoarea (mm Hg) Parametrul Pmax Pmin Pd Pmed Pmax/Pmin 74 . Rezulate şi discuţii: .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană pentru ca în curând să dispară. Se notează valoarea presiunii în momentul ultimului zgomot auzit.

4 in vitro 4. Deoarece această metodă este laborioasă şi dificilă. uree (ultima din oxidarea proteinelor) şi energie. între care circulă printr-un sistem de tuburi. hormoni). Energia acestor compuşi serveşte pentru sinteza unor substanţe (proteine. se are în vedere că prin arderea glucidelor. 75 . Principii alimentare glucide lipide proteine Căldura de ardere (kcal/g) 4. De aceea. enzime. atât in vivo cât şi in vitro. care este încorporată în substanţele macroergice – ATP şi CP. în afară de energie calorică. a fost înlocuită în practică cu o metodă indirectă mai simplă – calorimetria indirectă. în bomba calorimetrică. transportul prin membrane.75 2. contracţia musculară. căldurile de ardere şi oxigenul consumat când este ars câte 1 g din fiecare dintre principiile alimentare.825 kcal/l O2.5 4. Această energie se poate măsura direct cu ajutorul calorimetrului – un spaţiu închis. bioxid de carbon. De asemenea. şi energie mecanică. în cele din urmă şi acestea se transformă în căldură. Cunoscând cantitatea de oxigen consumată într-o unitate de timp.1 9. Pentru a determina rata metabolică pe această cale. În tabelul de mai jos sunt date coeficientul caloric al oxigenului. electrică şi chimică.93 Coef. 1 kilocalorie = 1000 calorii. Având în vedere cantitatea de apă care circulă şi valoarea cu care creşte temperatura ei. conducerea influxului nervos.3 in vivo O2 consumat (l/g) 0. lipidelor sau proteinelor rezultă aproape aceeaşi cantitate de energie (căldură) dacă sunt oxidate în organism sau dacă sunt arse în afara organismului. etc.93 0.0 4.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană METABOLISMUL Prin “arderea” glucidelor.03 0.3 5. O calorie reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu 1°C temperatura unui gram de apă. 4.5 Pentru scopuri practice (în calorimetria indirectă). dacă se determină cantitatea de căldură eliberată de un organism în 24 de ore. caloric al O2 (kcal/l) 5. se poate calcula căldura eliberată de organism. se utilizează coeficientul caloric mediu al oxigenului. pentru arderea completă a acestor substanţe se utilizează aceeaşi cantitate de oxigen. Cu toate că din utilizarea substanţelor macroergice rezultă. acizi graşi. o cantitate determinată de apă (care absoarbe căldura produsă de organism şi în consecinţă temperatura ei creşte). lipidelor şi proteinelor în organism rezultă apă. cu pereţi dubli de cupru.7 4. se obţine o măsură precisă a energiei cheltuite de acesta (a intensităţii metabolice). se poate determina în mod indirect rata metabolică (producţia de căldură).

obţinută pe cale experimentală este de 1600 kcal. standard. vârsta – 19 ani. Dacă valoarea experimentală este 1380 kcal.B. este deci nefirească.B. instrumentar pentru măsurarea înălţimii corporale. stand. = 1277 + 258 = 1535 kcal.B. Deci. standard. 100% 1600 kcal ……… x = 104% Valoarea M. 1535 kcal …………. Deviaţiile de peste 10%. în sens pozitiv sau negativ. tabele (cu date medii statistice) pentru determinarea M.B. se calculează din tabele (separate pentru cele două sexe) valoarea M. Greutăţii îi corespund 1277 kcal. faţă de M. atunci: 1535 kcal…………. Desfăşurarea lucrării: se măsoară înălţimea şi greutatea persoanei de experienţă. Pe baza valorilor obţinute pentru greutate şi înălţime şi a numărului care corespunde vârstei. M. Exemple de calcul: O studentă are următoarele date: greutatea corporală – 65 kg. standard = X + Y (kcal/24h). înălţimea – 172 cm. M. astfel: . la valoarea metabolismului bazal standard. obţinută experimental este mai mare decât a celui standard cu 4%. se consideră de natură patologică. 100% 1380 kcal………. obţinută din tabele. o valoare X.B. iar la intersecţia dintre înălţime şi vârstă se află valoarea 258 kcal. 36 Calcularea metabolismului bazal după tabele Principiul lucrării: se raportează în procente valoarea metabolismului bazal obţinută pe cale experimentală..la intersecţia dintre vârstă şi înălţimea corpului se află valoarea Y. imediat lateral dreapta. .B.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. Materiale necesare: cântar pentru persoane. Presupunem că valoarea M. x = 89% Deviaţia este de 11% în minus. deviaţie admisă ca normală. cu aparatul Krogh..fiecărei greutăţi corporale îi corespunde..B. 76 . standard.

63 1.2 156 244 370 546 2 5.7 83.84 1.53 1.97 1.71 60 1. experimental faţă de cel standard.74 1.0 143 224 341 506 733 Suprafaţa corpului la om (m2).4 88. determinaţi în cazul Dvs.93 1.După modelul de mai sus. în funcţie de înălţime şi greutate Înălţimea (cm) 200 195 190 185 180 1.83 77 .0 22.5 30.77 65 1.B. pozitive sau negative.2 21.B.7 33.1 12.77 1.8 55.64 25 30 35 Greutatea (kg) 40 45 50 55 1.8 18.7 136 214 3.5 26.8 107 171 266 401 589 4 6.3 92.3 49.7 58.56 1.7 64.6 75.B.5 12. .6 16. următorii parametri: .8 42.3 113 179 277 417 611 5 6.67 1.87 1. ale M.9 118 188 289 434 634 6 7.M.60 1.7 124 196 301 451 658 7 7.Explicaţi cauzele deviaţiei.6 9.2 17.2 44.57 1.0 13. pe cale experimentală ……….9 68.49 1.84 1. Presiunea vaporilor de apă în funcţie de temperatură Temperatur a °C 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 4.0 15.0 52.90 1.2 71.7 11.deviaţia metabolismului faţă de valoarea standard ……….Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Rezultate şi discuţii: .6 25.7 61. .5 102 164 255 385 567 Presiunea H2O (mm Hg) 3 5.70 1.3 97.80 1.1 37.8 23.5 14.8 35.M.9 9.7 47.73 1. .86 1.4 39.3 10.80 1.5 19.6 130 205 314 469 682 8 8. standard după tabele ……….5 28.27 487 707 9 8.91 1.1 79.5 149 234 365 526 760 1 4.5 31.

52 1.88 1.26 1.35 1.27 1.21 78 .68 1.92 1.06 2.09 1.69 1.78 1.70 1.00 0.65 1.03 1.93 1.60 1.01 1.11 2.18 2.96 1.71 85 2.36 1.33 2.30 1.83 1.26 1.06 2.08 2.81 1.47 1.05 2.11 2.95 1.22 2.58 1.31 2.29 1.79 1.44 1.91 1.48 1.80 90 2.91 1.31 1.57 75 2.06 1.34 1.50 1.29 2.26 2.98 1.46 1.19 1.43 1.03 1.46 1.66 80 2.27 2.37 1.13 2.75 1.02 1.11 2.48 Greutatea (kg) 70 2.41 2.26 1.37 2.26 1.15 2.05 2.83 1.25 2.01 1.64 1.98 1.22 2.66 1.69 1.36 1.20 1.60 1.57 1.14 1.04 1.09 1.72 1.06 1.75 1.17 1.30 1.15 2.12 1.91 1.54 1.36 1.14 1.29 1.33 1.11 1.40 1.63 1.98 100 2.61 1.20 1.32 2.73 1.40 1.78 1.45 1.27 1.12 1.28 2.16 1.23 1.86 1.33 1.93 1.24 2.43 1.97 0.73 1.89 1.00 1.96 1.56 1.53 1.continuare Înălţimea (cm) 200 195 190 185 180 175 170 165 160 155 150 145 140 135 130 125 120 1.96 1.38 1.28 1.17 2.19 2.85 1.20 1.03 1.62 1.54 1.95 0.21 1.08 1.47 1.42 1.88 1.98 1.09 2.17 1.15 1.56 1.24 1.89 95 2.14 2.07 105 2.67 1.04 1.09 2.16 2.36 1.32 1.52 1.93 0.10 2.51 1.50 1.23 1.61 1.40 1.10 1.20 2.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 175 170 165 160 155 150 145 140 135 130 125 120 .42 1.79 1.21 1.31 1.01 0.84 1.04 2.36 2.14 1.23 1.22 1.39 1.99 1.74 1.18 1.17 1.

00 41.5 18-19 20-24 25-44 45-49 50-54 55-59 60-64 65-69 FEMEI M.82 37.43 40.70 34.23 49.26 44.90 42.50 47.5 16 16.54 49.90 45.5 15 15.5 9 9.82 40.10 41.5 8 8.35 45.58 42.40 38.25 42.5 13 13.5 14 14.5 12 12.73 36.00 37.5 9-10 11 11.84 47.5 11 12 13-15 16 16.10 39.96 33.50 45.30 37.5 17 17.62 50.30 44.80 44.37 36.74 40.B.68 38.74 36.40 36.5 20-21 22-23 24-27 28-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 M. 50.18 35.00 52.78 51.42 48.45 51.5 10 10.85 38.5 7 7.12 47.45 40.10 vârsta 6 6.32 42.5 18 18.28 43.30 79 .18 32.70 42.24 39.71 47.18 46.81 39.72 45.80 44.00 46.03 43.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Metabolismul bazal la om (kcal/m2/h) BĂRBAŢI vârsta 6 7 8 8.75 46.B.20 50.34 38.5 17 17.94 33.5 19 19. 53.61 32.

48 34. Valoarea frecvenţei pulsului se uneşte cu valoarea rezultată din diferenţa dintre presiunea 80 . Desfăşurarea lucrării: persoana de experienţă respectă condiţiile necesare pentru determinarea metabolismului bazal. Deviaţia M. pulsul arterial şi se introduc în formula lui Ridd. în limitele normale.72 = 7. Presupunem că valoarea pulsului este 76.75 x [76 + (120 – 80) x 0. standard. D% = 0.B. Pd = presiunea diastolică.B.B. Rezultatele obţinute se introduc în formula lui Ridd: D% = 0.B. Ps = presiunea sistolică. Materiale necesare: tensiometru. presiunea sistolică de 120 şi cea diastolică de 80 mm Hg.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 60-64 65-69 35.72. în acest caz. faţă de standard se încadrează.2 Deviaţia M. la intervale de 1-2 min. se poate determina şi după nomograme speciale.74)] . stetoscop şi cronometru. Experimentatorul măsoară de 3 ori.74] . faţă de M. pe baza căreia se calculează deviaţia de la normal a metabolismului bazal.48 Lucrarea nr. tensiunea arterială şi pulsul subiectului. 37 Calcularea deviaţiei metabolismului bazal upă formula lui Ridd Principiul lucrării: se determină tensiunea arterială.75 x [Fp + (Ps – Pd) x 0. Fp = pulsul/min. unde: D% = deviaţia M.

În timpul funcţionării aparatului. se ţine deschisă clema g de pe tubul vertical. aparat pentru determinarea consumului . Se aşteaptă 4-5 min. Exact după fiecare min.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană sistolică şi cea diastolică. în procente. Lucrarea nr. ml 81 necesare: şobolan. se aplică vaselină în jurul dopului de cauciuc şi în toate locurile unde este o legătură între un tub de cauciuc şi sticlă.. g. Se deschide clema tubului vertical g şi se pune un cartonaş cu marginea superioară la nivelul ambelor meniscuri ale lichidului manometric. lichidul manometric se menţine la acelaşi nivel prin împingerea uşoară a pistonului seringii. Se introduce şobolanul şi se acoperă cu capacul. Pentru a remedia defectul.. astfel că orice schimbare de volum se datoreşte consumării oxigenului de către animal. Se pune carbonat de calciu proaspăt pe fundul exicatorului. Se ridică capacul şi se unge cu vaselină gura exicatorului (pentru a asugura ermetizarea celor două jumătăţi). Materiale deoxigen. Desfăşurarea lucrării: în timp ce se pregăteşte aparatul pentru lucru. Lichidul manometrului se mişcă spre exicator. care corespunde volumului de oxigen consumat: după un min ………. se înregistrează gradaţia la care se află pistonul seringii.B. Dacă sistemul nu este etanş. . Presiunea sistemului se menţine constantă. Modificarea volumului de gaz din aparat se determină cu ajutorul unei seringi gradate. de la normal. Se cântăreşte şobolanul cu precizie şi se notează greutatea …. min şi s …. pentru a permite egalizarea temperaturii din aparat cu cea din mediul exterior. Se testează etanşeitatea sistemului. lichidul revine la poziţia iniţială. Rata metabolică se calculează după principiul utilizat la om. astfel: se închide clema de pe tubul vertical (g) şi se trage cu atenţie pistonul seringii. 38 Determinarea ratei metabolice la şobolan Principiul lucrării: animalul este introdus într-un sistem închis (aparat pentru determinarea consumului de oxigen) din care bioxidul de carbon este absorbit continuu cu ajutorul carbonatului de calciu. Punctul de intersecţie cu linia mijlocie indică mărimea deviaţiei M. Se închide clema şi se înregistrează momentul în ore.

0184 0.0186 0.. pentru a permite împrospătarea aerului din exicator..0155 0.0315 0.0299 0.0312 0. Suprafaţa corporală la şobolan.0176 0.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană după 2 min ………..0329 Suprafaţa (m2) 4 0.0213 0. ml Se continuă observaţiile până seringa se goleşte de aer. ml după 6 min ……….0146 0.0308 0.0259 0. ml după 4 min ……….0310 0. Se repetă experienţa de 3 ori şi se determină media volumului de oxigen consumat de şobolan pe min. ml după 5 min ……….0199 0.0283 0.0251 0.0204 0.0231 0.0326 0.0196 0...0324 0.0306 0.0321 0.0313 0.0275 0.0131 0.0331 6 0.0303 0.0174 0.0255 0..0167 0.0289 0.0158 0.0261 0.0277 0.0171 0.0273 0.0210 0.0224 0.0294 0.0287 0. în funcţie de greutate Greutatea (g) 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150 160 170 180 190 200 210 220 230 82 0 0.0319 0.0322 0.0257 0..0181 0.0169 0.0201 0.0218 0.0222 0.0291 0..0333 8 0.0215 0.0243 0.0269 0.0241 0.0285 0.0152 0.0328 2 0.0249 0. ml după 3 min ……….0247 0.0143 0..0301 0.0164 0.0134 0.0208 0.0267 0.0140 0.0297 0.0194 0.0220 0.0253 0.0189 0.0233 0.0192 0.0281 0.0245 0.0206 0.0229 0.0235 0.0237 0.0227 0.0265 0.0279 0.0149 0.0304 0.0326 .0137 0.0263 0. Se deschide clema tubului vertical şi se ia capacul. oră şi în 24 de ore.0271 0.0161 0.0317 0.0179 0. ml după 10 min ……….0293 0..0295 0.0239 0.

0402 0.0466 0.0378 0.0399 0.5% tiouracil sau 0.0458 0.0373 0.0427 0.0393 0.0390 0.0440 0.0461 0.0346 0.0383 0.0369 0.0351 0. sau chiar ţesut tiroidian uscat. 83 .0475 Lucrarea nr. aparat pentru determinarea consumului de oxigen.0472 0.0437 0.0401 0.0417 0.0469 0. sex şi greutate (150-200 g).0384 0.0380 0.0354 0.0408 0. de aceeaşi vârstă.0387 0.0389 0. 39 Determinarea ratei metabolice la şobolanii cărora li s-a indus pe cale experimentală hipertiroidism sau hipotiroidism Principiul lucrării: se determină rata metabolică a trei loturi de şobolani: martor.0356 0.0452 0.0375 0.0428 0.02% propiltiouracil sau 1.0448 0.0447 0.0404 0.0424 0.0423 0.0435 0.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 240 250 260 280 290 300 310 320 330 340 350 360 370 380 390 400 410 420 0. Materiale necesare: 9 şobolani tineri.0454 0.0407 0.0359 0.0411 0.0392 0.0451 0.0434 0. triiodotironină sau tiroxină.0442 0.0349 0.0421 0.0405 0.0438 0.0386 0. soluţie 0.0339 0.0449 0.0430 0.0357 0.0475 0.0465 0.0468 0.0377 0.0338 0.0456 0.0420 0.0455 0.0% perclorat de potasiu.0444 0.0395 0.0372 0.0473 0.0459 0.0348 0.0441 0.0431 0.0396 0.0463 0.0381 0.0419 0.0353 0.0336 0.0426 0.0345 0.0470 0.0334 0.0462 0.0445 0.0416 0.0414 0.0370 0.0341 0. lot cu hipertiroidism şi lot cu hipotiroidism.0343 0.0410 0. şi se compară rezultatele.0433 0.0413 0.

Treceţi rezultatele în următorul tabel: Parametri Consumul de oxigen (ml/m2/24 h) Rata metabolică (kcal/m2/24 h) Indivizi M 1 2 3 Media 1 2 3 Media Loturi HT hT 1 8 Greutatea (g) 15 84 . La încheierea celor două săptămâni de tratament. În prima zi şi apoi săptămânal animalele se cântăresc şi se înregistrează greutatea corporală: Ziua Lot M HT hT La lotul HT se adaugă zilnic în hrană 1.0 mg triiodotironină sau 25. o dată la 3 zile.0% tiroidă uscată. Rezultate şi discuţii: .0 μg L-tiroxină.02% propiltiouracil sau 1. 15.0% perclorat de potasiu.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: se constituie 3 loturi de şobolani: martor – M. În hrana lotului hT se adugă zilnic 0. se determină comsumul de oxigen (QO2) la şobolanii din cele 3 loturi. sau se injectează intraperitoneal.5% tiouracil sau 0. fiecare din 3 indivizi. la care s-a provocat hipertiroidism – HT şi la care s-a provocat hipotiroidism – hT. Tratamentul şobolanilor durează două săptămâni.

02 1.35 9.43 22.30 0.85 50.23 1.46 9.45 7.7 334. În acelaşi timp se ţine seama de vârstă. Materiale necesare: tabel cu compoziţia chimică şi puterea calorică a produselor alimentare. Compoziţia şi puterea calorică a produselor alimentare (în 100 g produs) Denumirea prod. fidea Mazăre Fasole Porumb grăunţe Fulgi de porumb Pâine din făină de grâu cl.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr.95 68. raţia alimentară se alcătuieşte având în vedere în special felul activităţii prestate.65 Glucide 80.83 16.6 332.0 Proteine 0.33 0.20 9.15 19.74 1.30 6.68 16.57 63. alim.93 4.00 20.6 333.35 15.5 338.23 192.77 71.70 9.23 50.00 12.I Făină de grâu cl. sex.2 293.8 334.83 69.78 9.47 69.84 46.67 6.30 9. greutate corporală şi condiţii geografice.3 291.41 47.89 Lipide 1.21 1.8 329.43 72.7 347.93 0.I Pâine din făină de grâu cl.3 85 7.21 0. 40 Alcătuirea raţiilor alimentare Principiul lucrării: la populaţiile adulte.37 68.84 15.8 229.8 150.7 175.41 70.II Pâine de secară Carne de berbec Carne de vită Carne de iepure Carne de porc 4.4 316.52 6.56 228. Făină de cartofi Făină de grâu cl.10 0.9 .00 40.6 208.II Griş Arpacaş Orez Macaroane.71 Kcal 332.14 0.84 2.24 7.5 165.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Creier Limbă de vacă Ficat de vacă Şuncă Carne de curcan Carne de găină Carne de pui Calcan Crap Ştiucă Icre de nisetru Lapte acru Frişcă Smântână sup. Smântână cl.I Brânză Unt Ulei vegetal Ouă Gălbenuş de ou Miere de albine Zahăr Cacao Ciocolată Bomboane cu lapte Marmeladă Halva Dulceaţă de mere Dulceaţă de fragi Dulceaţă de zmeură Varză proaspătă Varză fermentată Conopidă Ceapă verde 86

8,55 15,20 18,05 16,15 23,28 19,00 20,43 14,06 15,20 17,86 25,37 3,36 2,88 1,92 2,88 15,36 12,00 15,36 0,34 20,06 5,10 2,64 14,03 0,34 0,34 0,34 1,44 0,80 1,76 1,04

8,55 15,75 34,50 31,50 7,65 4,50 2,25 0,81 3,24 0,63 14,22 3,33 19,00 34,20 28,50 17,10 94,05 94,81 11,40 27,55 18,79 34,13 8,46 29,39 -

2,94 4,31 3,43 2,45 2,94 0,49 77,24 77,24 98,90 38,19 51,30 74,77 73,25 43,42 65,93 73,49 69,64 4,51 1,79 4,42 3,74

114,6 208,8 123,7 395,2 166,6 119,8 104,7 65,2 92,5 79,1 236,3 62,4 202,6 336,0 286,9 234,1 874,7 881,7 157,2 321,2 318,1 405,5 413,6 548,6 396,1 300,3 508,9 217,7 298,6 286,9 24,4 10,6 25,3 19,0

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Ceapă Revent Salată Spanac Măcriş Castraveţi Roşii Pastă de tomate 30% Suc de tomate Dovleci Fasole păstăi Gulii Cartofi Morcovi Păstârnac Pătrunjel Ridichi Sfeclă Caise Portocale Struguri Vişine Pere Căpşuni Lămâi Zmeură Mandarine Prune Coacăze roşii Coacăze negre Prune uscate Mere Mere uscate Suc de caise

2,00 0,40 1,28 2,96 2,40 0,80 0,80 4,08 0,85 0,80 2,016 0,64 1,40 1,04 1,12 1,44 0,96 1,20 0,51 0,77 0,60 0,85 0,34 0,85 0,51 0,85 0,77 0,60 0,85 0,85 3,40 0,43 2,38 0,43

-

8,93 2,55 3,06 2,89 3,06 2,04 3,23 17,68 3,06 6,55 5,44 10,71 19,00 7,40 9,27 9,10 4,17 8,84 10,98 8,19 14,58 12,87 11,16 8,82 9,27 9,18 9,00 12,60 10,08 12,06 62,10 10,08 63,36 14,35

44,8 12,1 17,8 24,0 22,4 11,6 16,5 89,2 16,0 30,1 31,5 46,2 83,6 34,6 42,6 43,2 21,0 41,2 47,1 36,7 62,2 56,3 47,2 39,6 40,1 41,1 40,1 54,1 44,8 52,9 268,6 43,1 269,5 60,8 87

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Suc de portocale

0,60

-

13,78

59,0

Desfăşurarea lucrării: Pe lângă unele şcoli funcţionează internate. Presupunem că sunteţi director de şscoală şi în sfera preocupărilor dvs. intră şi îndrumarea personalului de administraţie a internatului. Propuneţi o raţie alimentară echivalentă cu 3500 kcal, ţinând seama de toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi care sunt discutate în continuare. Raportaţi această raţie la 30 de persoane. În raport cu energia cheltuită zilnic, activităţile au fost grupate în 4 categorii: Nevoile energetice zilnice ale organismului, în funcţie de munca depusă Cate g. I Persoane etc. II Persoane care lucrează în producţia mecanizată: strungari, III IV frezori, textilişti, conducători de 4000 4500-5000 autoturisme, etc. Persoane care fac muncă fizică lucrând pe maşini: tractorişti, escavatori, etc. Persoane care fac muncă fizică grea: hamali, cei care sapă pământul, etc. 3500 care desfăşoară muncă intelectuală: profesori, medici, ingineri, cercetători. Funcţionari, Felul muncii Nevoile energ. (kcal) 3000-3200

La alcătuirea raţiilor alimentare se au în vedere următoarele: - puterea calorică a raţiei alimentare trebuie să corespundă cheltuielilor zilnice de energie; - proporţia de proteine, lipide şi glucide variază în funcţie de felul muncii prestate, după cum reiese din tabelul:

88

iar cel de proteine. fasole. . cu atât asigură mai bine necesarul zilnic de substanţe hrănitoare. albumina şi miozina din carne). ovalbumina şi ovovitelina din ouă. poate induce diabetul zaharat. De aceea coeficientul caloric se consideră că este: 4 kcal/g pentru proteine şi glucide şi 9 kcal/g pentru lipide. cazeina şi lactalbumina din lapte. Astfel. pe lângă că încarcă exagerat tubul digestiv. lipidelor şi proteinelor la nivelul tubului digestiv nu este totală (proteinele. . de exemplu. lipide şi glucide într-o raţie alimentară echilibrată Conţinutul în hrană (g/24 h) al Categoria I II III IV proteinelor 109 122 141 163 lipidelor 106 116 134 153 glucidelor 433 491 558 631 .prin amestecarea proteinelor cu valoare biologică completă cu proteinele cu valoare biologică incompletă. Ele sunt considerate proteine cu valoare biologică incompletă. excesul de lipide în hrană duce la acumularea de corpi cetonici în organism.absorbţia glucidelor. de proteine sau de glucide duce la perturbări metabolice. Proteinele din cereale. . se ridică valoarea biologică a proteinelor incomplete cu mult peste media aritmetică a componentelor.cu cât este mai bogat şi mai variat un regim alimentar. de ex. Un exemplu de raţie alimentară alcătuită după aceste reguli este prezentat în tabelul: 89 . amestecul de 100 g carne şi 200 g făină albă are o valoare biologică mai mare decât 300 g carne. nu conţin toţi aminoacizii esenţiali. mazăre. se absorb în proporţie de 92%). Astfel.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Necesarul de proteine. la acumularea de amoniac şi uree.organismul are nevoie de proteine cu valoare biologică completă (proteine care conţin toţi aminoacizii esenţiali.un comsum exagerat de grăsimi. . Excesul de alimente bogate în glucide.

4 57.55 44 250.20 1.1 314.98 98.8 34. într-un tabel asemănător celui mai sus.04 0.42 142.96 1.6 21.72 -47.80 0.6 0.00 32.Prezentaţi.80 108.10 22.68 18.40 Total: 115.00 15.18 442.94 0. lipide şi Puterea glucide (g) P L G calorică (kcal) 90 .78 18.90 17.36 24. Produsul alimentar cantit (g) denumirea Conţinutul în proteine.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Compoziţia raţiei alimentare pentru o persoană care desfăşoară muncă intelectuală Produsul alimentar cantit (g) 200 200 200 100 200 100 50 300 100 50 50 1550 pâine macaroane carne de vită brânză ouă zahăr dulceaţă de mere cartofi morcovi pătrunjel ulei alimente 4.00 7.70 38.46 3278.8 95.40 4.30 1. lipide şi glucide (g) P L G Puterea calorică (kcal) Rezultate şi discuţii: .17 459. raţia limentară alcătuită de dv.6 234.97 109.46 2.4 331.4 405.8 13.5 denumirea Conţinutul în proteine.8 676.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Total: alimente 91 .

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 92 .

Editura didactică şi pedagogică. Sălăgeanu G. Universitatea din Oradea.Curs de fiziologia animală şi omului. 1979.Fiziologie animală. 93 . Budapest. Lucrări practice de Fiziologie. Univ.. Fulton J. Editura medicală..... Babeş-Bolyai. I. 1997. A. Pop M.. Lucrări practice de Fiziologie Animală – pentru uzul studenţilor. Lito I.Sistemul nervos vegetativ. Bucureşti. Tehnică de lucrări practice de fiziologie animală.Fiziologie. .. Bucureşti. Cotruţ M. Fărcăşanu V. Timişoara.. Gherghel P. .. Editura didactică şi pedagogică.D. Bucureşti.. Mirza A. .Fiziologie umană. Editura didactică şi pedagogică.F.Fiziologie generală. 1962 Dorofteiu M. . Bálint P. Bucureşti.. Cluj Napoca Ruch T.. Editura Universităţii din Oradea. Ed. Editura didactică şi pedagogică. Pora E.Anatomia funcţională a sistemului nervos central.Elemente de fiziologie normală şi patologică. Roşioru C. Cluj (uz intern) Pora A.. Pora A..M. Roşioru C. Medicină. A. 1956.M. Ţarcă A.Fiziologia sistemului nervos şi activităţi nervoase superioare. Picos C.. . I. Mărgineanu D. Editura didactică şi pedagogică.... Editura medicală.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Bibliografie Ardelean G. Bucureşti (uz intern)..Az élettan tankönyve.E. Sevcencu Cr.F. Cluj-Napoca (uz intern) Hefco V. 1963.. . Benetato C. Al. Hăulică I. Baciu I. Univ. 1995. Editura Universităţii Baia-Mare. Fiziologie experimentală. Andronescu A.. . 1988.Biologie umană. Bucureşti. Cuza Iaşi (uz intern) Hăulică I. 1961. Bucureşti Pintea V. Năstăsescu Gh. 1997..Integrarea şi coordonarea organismului animal. 1983. . Roşca I. Editura medicală.A. Pop M. 1965. ... Bucureşti. ... . Lucrări practice de Fiziologie. Editura medicală.. Tarba C..Fiziologie. Roşca I. Bucureşti. Lucrări practice de fiziologie animală. Editura de stat didactică şi pedagogică. Bucureşti. Roşca D. . Bucureşti. 1973. Ed... Litografia I. ..Fiziologie medicală şi biofizică. 1980.. 1989. 1955. Univ.G. 1977. Bucureşti. Bucureşti.. 1993. 1975. Univ... I. 1980. Inst. 1977. 1996. Isac M..D.Biofizică. .E. Manta D.

1970. . 1976. Scepkin N. 1989. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti..F.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Strungaru Gh... Cotariu D. Pop M. N.. . Bucureşti. Hefco V. Editura Academiei R. Stat pentru literatură ştiinţifică. 1983. Voiculescu I.. Magnitji A.T.Fiziologie animală. . Editura medicală. Bucureşti. Bucureşti... Réthelyi M.C.Biochimia contracţiei musculare.. Saravatova O. I.S.Fiziologie. Badiu G. Ed.. N. Zilov G..R. 1993.. Semenova G..Anatomia şi fiziologia omului.. 1954.. Editura medicală.Funkcionális anatómia. Bucureşti 94 .. Petricu I. Szentágothai J. Makaricev A. Budapest. Medicina.. Lucrări practice de Fiziologie.G. Theodorescu-Exarcu I.. . . Şerban M.C..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->