d e-;

heorghe V. Bratescu

VRĂJITORIA a lungul timpului

1985

Editura Politică
Bucureşti

Cuprins

Redactor ADELA BECbEANU IANCUCoperta ION MINCQ (coperta a tV-a după Goya)

. . . . . .

r

ţ

Cuvînt înainte . ' . " . ■ ] Naşterea şi evoluţia unei " 1. începuturile . . •
,-

•..................................... ciudate profesiuni -. • '
'. ". *l

19 19

2.Magia şi religia . . - • • • 3.P ra ct i ci şi m ani f es t ări vrăj i t or eş ti s t răv echi . ^ Iniţieri, recuzită, dans.................................................... 4.Magie şi folclor în tradiţia românească : : ■*>•> .,.., .. » « ■ 63 5. Originea superstiţiilor . , = • • » II. Divinaţia . . îî ! î S ! ! * * : . • ^
! 73

..............................................•

73

1. De la magie la şarlatame . • 2 Ghicitoria în antichitatea greeo-romană 3.Ghicitoria, variaţii pe aceeaşi tema 4.Aberaţiile exaltaţilor. Evocări, .

: " 84

prevestiri,

profeţii..........................................................• ' ' 131 5.Marile oracole şi enigmele lor ■ . * . . • • III. M a g i a n e a g r ă . : : : ' . * • ' 1.C e e s t e ş i c e f a c e v r ă j i t o r u l ? '. 2.I s t o r i a l u i S a t a n . D e m o n i s m u l 3.P o s e d a ţ i ş i o b s e d a ţ i . . . 4. A n i m a l e l a s t î l p u l i n f a m i e i ' . 5 • * ' ' "• * • . " . ' . " • • * • ' •
l 1

:

5.Ritualuri şi tehnici de magie neagră ; 6.Arsenalul vrăjitoresc...................................; IV. Do Ia magie Ia ştiinţă . . . . . :

. W& .184 . 204

1.A s t r o l o g i a s a u g h i c i t u l î n s t e l e ' . " . " . . 204 2.A l c h i m i a ..........................................• r; ; . 2 1 4 3.M a g i a t ă m ă d u i t o a r e . . . .' ." . r . 228 V. Ocultismul fără enigme . ; . ." . . . 250

1.Scamatoriile orientale. Misterele ktmaismului tibetan, dervişii, fachirii...............................................250 2.Iluzionismul.................................................... . . 259 3.Spiritismul . . . . ;........................................264 4.Secte şi societăţi oculte....................................... 276 înc he ie re . . . . Postfaţă . . . : . : .' :
m

; , ? : :

: ; ".

. : .

/. . . .

. . ,

.

. 28 5 .295' „

Bibliografie selectivă .

Cuvînt ifialnte

Cea mai veche preocupare a omului, reprezentînd dovada evoluţiei sale, o constituie, fără îndoială, încercarea de a se cunoaşte pe sine, precum şi de a înţelege natura înconjurătoare. în aceasta nu trebuie văzut doar un produs al simplei curiozităţi, ci dorinţa lui de a afla răspunsuri unor între'bări dramatice privitoare la existenţă şi modul de a supravieţui pe o planetă cu ample modificări ale climei, faunei, florei, cu catastrofale evenimente, urmate de tragedii zguduitoare, pe care fiinţa umană căuta să le priceapă. Dibuind, omul a învăţat cu greu şi chinuitor de încet să înfrunte durităţile naturii, adaptîndu-se ei, imitînd-o pînă la obsesie. Acest mod de comportament, ce s-a dovedit de-a lungul timpului a fi vital, stă la baza credinţelor mîtico-magice, precum şi la cea a tehnicii şi ştiinţei. Desigur, cunoaşterea constituia, la începuturile omenirii, un bun al tuturor, fiind absolut necesară vieţii şi — de aceea — ea se transmitea din generaţie în generaţie în mod deliberat, obligatoriu. Era timp suficient atunci pentru toţi spre a privi cerul, a observa în detalii fine comportamentul fiecărei specii de animale, de care aveau nevoie pentru hrană, pentru a se apăra ; să stabilească, prin încercări, vegetalele comestibile, ori să caute materia primă pentru unelte şi arme. Omul îşi punea, de asemenea, întrebări cu privire la fenomene ce-1 intrigau, anume naşterea, evoluţia şi moartea în natură. încercînd să răspundă acestora, investigînd tot ce îl înconjura, el şi-a clădit explicaţii pornind de la natura sa umană, asemuind acesteia totul. Magia s-a născut

cabala etc. Acestea au fost îmbogăţite şi transmise de-a lungul timpului în bună parte de către magi sau vrăjitori. pe care 1-a avut iniţial. în răstimpul cîtorva milenii. bazată pe experiment. la apariţia unor caste deţinătoare ale ştiinţei (la nivelul -ei de atunci). în final. ducînd. ceea ce dă o indicaţie în plus asupra faptului că procedeele magice noi erau privite într-un mod deosebit faţă de cele tradiţionale. iar vraciul. desem-•nînd în dialectul accadian noţiunea de preot. dacă se are în * De la latinescul . Se pornea. Mai bine de 60 de milenii ei au deţinut cheile cunoaşterii. Dar la greci. Investigaţia ştiinţifică de început. tainic. aflate mult mai aproape de gîndirea primitivă. Aceste personaje deosebite reprezentau. Cît de amplu era volumul acestor acumulări de observaţie şi experienţă îl poate proba istoria ştiinţei. vraciului. deci. aplicarea au precedat cercetarea ştiinţifică ce avea să explice natura prin clasificarea faptelor. cum era firesc să fie atunci. de la practica imediată. cu forme ce par bizare omului modern. Romanii vor spune „magus" preotului persan.occultus" — ascuns. acei „savanţi" anonimi străvechi. care deţine un impresionant set de cunoştinţe provenit încă din preistorie. Folosirea. de a o adapta nevoilor umane. practica magică apărea ca singura capabilă să-1 ajute. 8 . cu intensitate evident redusă.în condiţiile în care cunoaşterea lumii era încă rudimentară. Evoluţia de la iraţional. alchimia. care vor adopta practici orientale vrăjitoreşti. totodată. fără a fi afectat sensul iniţial al cuvîntului. obiectelor şi fenomenelor deja cunoscute. şamanul — doar ei — puteau să determine fenomenele a-i fi favorabile. printro simplă transformare fonetica. tezaur mental pe care îl apărau prin taină şi-1 transmiteau doar celor aleşi. în credinţa omului din vechime. cunoaşterea umană a pierdut caracterul său de grup. reprezentat prin aşa-zisele ştiinţe oculte * (magia ** incluzînd divinaţia.. autohtone. proces ce continuă încă. căpâtînd treptat forme noi. Ca atare. deci la ştiinţa autentică s-a desfăşurat lent. pe raţiune s-a născut şi s-a impus ca singura modalitate valabilă de a înţelege şi utiliza natura. vrăjitorul. depozitul viu de cunoştinţe al grupului social.) la raţional. ** Termenul magie provine de la cuvîntul „imga". astrologia. „magheia" însemna şi „religia magilor". nu putea fi altfel decît naivă. într-o lungă perioadă în care gîndirea era centrată pe satisfacerea nevoilor materiale imediate. pînă cînd ştiinţa. dar şi actului do vrăjitorie. în limba asiriană „imga-' devine „maga".

a unor metodologii şi termeni unanim acceptaţi. a gîndirii. apropiindu-se pînă la identificare de raţional. în. din cele mai vechi timpuri. cunoaşterea umană a progresat continuu. Desprinderea de ocultism s-a făcut greu. lipsa unor cercetări aprofundate. ocultismul se autoconsideră privilegiu al unor grupe de iniţiaţi. o perioadă îndelungată. trebuiau apărate. fie şi succint. sau că existenta unor concepţii vulgare. date fiind vastitatea şi mulţimea aspectelor ce se cer enumerate şi explicate. asupra gîndirii şi mentalităţii omenirii. exhaustive. tradiţie moştenită din timpuri imemorabile. mai tîrziu. cînd secretele profesiunii de vrăjitor şi. cele ale castei preoţilor. aşa cum se va încerca a se demonstra în volumul de faţă. pînă astăzi. punînd astfel temei cunoaşterii ştiinţifice. anacronice în rîndul unor categorii de oameni nu ating aceeaşi amploare. complexitatea problemelor abordate. cuprinsă în doctrinele şi ritualurile ezoterice. * Din grecescul „esoterikos" — pentru iniţiaţi. degajîndu-se de imobilismul gîndirii şi de conservatorism. aceasta este o sarcină dificilă. Fără îndoială. s-au îndepărtat treptat de magie. cu eforturi şi nu de puţine ori cu sacrificii supreme ale unor oameni ' curajoşi care. Credinţa în existenţa unei foarte vechi sinteze absolute a cunoaşterii. . timid. în scopul păstrării poziţiei economice şi sociale a celor ce le deţineau. inaccesibile cunoaşterii obişnuite. detaşîndu-se de „ştiinţele ezoterice" şi „ştiinţele vulgare".vedere că încercările unora de a teoretiza doctrine ezoterice * perimate. Avînd ca obiect manipularea unor pretinse fenomene supranaturale. Ce sînt aşa-zisele ştiinţe oculte ? Mai au ele dreptul la existenţă ? în ce măsură cunoaşterea istoriei ocultismului poate contribui la înţelegerea dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. specifice perioadelor de început ale societăţii ce şi-au pus amprenta. ■ Prin marile figuri ale gîndirii mondiale. mod firesc a urmat transferul spre raţional. care trece în revistă principalele manifestări ale ocultismului. se clatină o dată cu progresul înţelegerii şi explicării fenomenelor naturii. pe măsura evoluţiei condiţiilor economico-sociale. în decursul timpului ? La aceste întrebări încearcă să răspundă volumul de faţă. retrograde. de specialitate etc.

declanşate de moartea cuiva. prezentîndu-se doar acele momente şi personaje care marchează evoluţia ocultismului. astfel că această evoluţie aparţine procesului firesc de dezvoltare a omenirii. aşa cum ■ va putea observa din lectura acestui volum. credinţele în forţe oculte. în funcţie de realitatea istorică şi în lumina celor mai recente evaluări.individual. de transîere a gîndurilor. de stadiile gîndirii. Adesea se consideră că apelarea la vrăjitorie. stîrnite de isteria antidemonică. ar fi o consecinţă a nivelului redus de cunoaştere a fenomenelor complexe ale naturii şi societăţii. Sub aspect istoric. ocultismul se prezintă ca un fenomen ce se manifestă pe planuri diverse — social. argumentele necesare sint redaie astfel încît lectura să fie inteligibilă pentru toate categoriile de cititori. Uneori. totul ţinînd de natura umană. tla divinaţie etc. Argumentul este. există o sumedenie de explicaţii. pînă la pogromurile împotriva aşa-zişilor eretici din evul mediu. Sigur. cultural şi. în acest raport nimic nu te supranatural. modificate faţă de uzanţe.. mai ales în vrăjitorie. malefice ale inamicilor. Ordonarea metodică şi conotaţia au fost. de credinţele laice şl religioase. dar şi de interese de clasă oprimatoare. valabil pentru epocile trecute. cu puternice influenţe din partea infrastructurii şi a suprastructurii. date de către diverşi autori. privitoare la apariţia şi conservarea gîndirii magice şi la exercitarea practicilor oculte. contribuind uneori la declanşarea unor fapte de o deosebită importanţă pentru cursul istoriei. evoluţia ocultismului a urmărit pe cea a civilizaţiei. au avut un caracter epidemic şi nu o dată s-au soldat cu tragedii. Problema vine cu atît mai complicată cu cît în relaţia dintre pracantul ocultismului şi cel care apelează la serviciile sale nasc Uneori raporturi de corespondenţă psihică. dar el nu cospunde cu realitatea existenţei credinţei în diferite forme ocultism la persoane instruite.In volum. în ultimă instanţă. Nu însă în detrimentul ştiinţei. 10 . sub raport psihic şi fizic. deşi 1 -suficient. de mentalităţile etico-sociale şi. Privit în mod obiectiv. Determinat de condiţiile social-economice. în unele cazuri. Bineînţeles. de la mici încăierări familiale sau" tribale. pusă pe seama manoperelor oculte. acest fenomen poartă marca evenimentelor istorice majore. Au existat perioade de ascendenţă ca şi de declin ale ocultismului. despre care nu se poate trma sub nici un motiv că ar fi ignorante. observaţiile.analitic.

Evident. stăpînirea de sine. cu cit formarea umană. în funcţie de anumiţi faeton. de exemplu. însă aceste răspunsuri nu pot avea niciodată încărcătura adevărului. nu pier chiar dacă apar d i ferit la un individ saoi altul. iubirea. Omul a operat permanent cu aceleaşi valori generale. Ocultismul a putut furniza răspunsuri provizorii la întrebări tulburătoare pentru existenţa cuiva. persistenţa magiei. vor fi mai conciliante cu ocultismul. fiind sancţionate întotdeauna prin oprobriu public. avînd darul de a echilibra individul numai pe moment. indiferenţa etc. durerea. dar şi presiunii concepţiilor societăţii. persistenţa ocultismului ar trebui înţeleasă ca âtavism sau reminiscenţă a mentalităţilor societăţilor subdezvoltate'. ce ţin mai ales de temperament. mai îngăduitoare faţă de ignoranţă. indiferent de epoeu în care a trăit.S-a acreditat ideea că gindirea magică are un caracter primitiv sau că ar fi specifică primitivilor. refuzul nu vor putea fi vindecate prin găsirea unui „ţap ispăşitor" oferit de magie. Vor fi deci întotdeauna indivizi mai sensibili. gradul de educaţie. Nefericirea. Neîndoielnic. Credinţele. în mod esenţial. Prin urmare. Acestea acţionează asupra gîndirii dîndu-i conţinut.un rol de supapă socială atîta vreme cît soluţiile ştiinţifice au lipsit. Sugestia şi autosugestia joacă un 11 . obiceiurile ţin în primul rînd de educaţie. Rezolvarea permanentelor probleme ale vieţii nu se poate produce decît prin efortul individual de modelare a conţinutului gîndirii şi psihicului. iar alţii mai rezistenţi din punct de vedere psihic. ci prin autocontrol şi stăpînire a gîndirii ajutate de ameliorarea condiţiei umane. Supoziţia este infirmată de însu. opiniilor generale. a tuturor formulelor himerice de rezolvare a cazurilor limită. Sentimentele se menţin şi ele . instrucţia. de rezolvare a contradicţiilor sociale generatoare de înstrăinare acută a omului. ci sînt doar pseudo-explicaţii. instrucţie. credinţelor. obiceiurilor. a avut aceeaşi logică.v mecanismul gîndirii. ca urmarlogică a argumentaţiei. va fi evidentă. a divinaţiei şi astrologiei tămăduitoare etc. iar nu în ultimă instanţă moralei. conţinutul gîndirii va fi variabil datorită gamei extrem de nuanţate a sentimentelor. Dar formele de vrăjitorie practicate cu scop de răzbunare. chiar criminală. frustraţia. şi. ocultismul a avut. dragoste« ura. nu şi-au aflat justificarea sub raport etic niciodată. sau prin speranţe iluzorii date de astrologie şi ghkitorie. iar. modei. condiţii social-istorice etc.

reacţiile lor psihologice favorizînd şi dirijarea gîndirii către absurd. grupînd practici oculte ca spiritismul. exprimarea gestică. In asemenea condiţii sînt absolut fireşti apariţiile. exprimat prin credinţele în oracole. convingerea puternică. Tot în antichitatea Orientului Apropiat poate fi regăsită geneza delirului aritmetic. în aceste condiţii. In mod direct proporţional. dură. întemeiate pe credinţa rezolvărilor cu ajutorul ocultismului produce stări deprimante. Un singur eveniment absolut întîmplător poate avea răsunet definitiv. credinţele favorizează persistenţa ocultismului. prin sugestibilitate ori superstiţii. Se face apel la acestea de către persoane aflate în situaţii critice. de genul alchimiei şi radiesteziei. delirul futurologic continuă. hotărîtor în stabilirea relaţiei eauză-efect.rol major în întreţinerea ocultismului. iar delirul biologic se constituie ca o creaţie a epocii moderne. şi o viaţă mai scurtă. oarbă. sînt de natură să întărească. drame sufleteşti iremediabile. anumite convingeri. In fine. auguri şi divinaţie în general. 12 . apelarea la magie apare la unii indivizi ca un mijloc posibil de a pedepsi ceva sau pe cineva mai puternic. nu i le poate oferi. atmosfera generală vin să-i mărească forţa sugestivă. Pe de altă parte. Un prim delii colectiv a fost cel de natură psihologică. Delirul astronomic s-a extins pe aproape un mileniu. în diferite perioade istorice. obiceiurile rituale. este de dată ceva mai recentă avînd. la ocult. de altfel. transferul de sensibilitate. pe un plan modern. a credinţelor himerice în puterea numerelor. agresivitatea stăpînită pînă atunci eliberîndu-se sub o formă psihică. indivizii mai slabi îşi transferă orizontul gîndirii de la raţional la iraţional. cu cît credinţa acestora în forţe oculte va fi mai puternică. din Asia în Europa. nutrind speranţe pe care realitatea tăioasă. astrologia medicală. vindecarea „cu mîinile goale". Şi. In fine. De acelaşi fenomen ţin exacerbările fals ştiinţifice privind transmiterea la distanţă a gîndirii şi grafologia fantezistă. Delirul psihochimic. a unor deliruri ocultiste. cînd o situaţie socială sau interpersonală este fără ieşire. născut în antichitatea greco-romană. constituind baza superstiţiilor privind influenţa stelelor asupra destinelor umane. Coincidenţele între acţiune şi efect. cuvîntul. Imaginaţia individuală şi colectivă. neîmplinirea speranţelor. cu atît speranţele iluzorii vor creşte. chiar arareori şi distorsionat observate.

„Toate aceste reprezentări false despre natură. sub incidenţa cunoaşterii ştiinţifice. Gîndirea ştiinţifică refuză irealul. Spencer. dar ea a favorizat un prim pas către aceasta. spiritualiste privind desfăşurarea fenomenelor. Dacă la apariţie. dar ea devine dăunătoare atît pentru individ. Nu-i mai puţin adevărat că tocmai din aceste erori ale magiei au derivat unele noţiuni ale ştiinţei. iar pe alocuri şi drept condiţie. nu au la bază de cele mai multe ori decît un element economic negativ . himericul. practicarea ocultismului nu numai că nu st jusâfică. denaturînd realitatea. Pe această scară diversele populaţii şi popoare erau plasate 13 . îşi au o explicaţie.actuale de divinaţie. o disciplinare a gindirii. eliberate de prejudecăţi religioase au fost în măsură să arunce lumini noi într-un domeniu pus la index de teologie. astrologia. ştiinţifice. însă tehnicile şi diferite alte aspecte legate de acest produs social străvechi au început a fi cercetate mai temeinic de către etnografi doar după anul 1870. constituie un pericol la adresa progresului. posibile a fi repetate experimental. considerată strămoşul direct al omului. pînă la omul civilizaţiei occidentale. magia. Aceste observaţii directe. de aici nu trebuie să se înţeleagă că magia a dus direct la explicaţia ştiinţifică. despre spirite. în plină dezbatere a teoriilor evoluţioniste ale lui Ch. după cum arăta Engeis. cît şi pentru societate. Comte. puteri magice etc. Darwin şi H. astăzi. concrete. o frînă pentru dezvoltarea umanităţii. printre care Fichte. alchimia etc. în general. Novalis. De bună seamă. despre firea omului însuşi. Ea refuză explicaţii pseudo-ştiinţifice. ba chiar_ drept cauză. Preocupări filosofice cu privire la fenomenul magiei apar şi la alţi gînditori. la consecvenţă în analiză. dezvoltarea economică redusă a perioadei preistorice are drept completare. căutînd conexiunile reale. reprezentările false despre natură". comentarea teoretică şi concluziile filosofilor şi etnografilor timpului vor fi adesea aberante. ca şi unele viziuni acceptabile asupra vieţii. la puterea de analiză critică. Magia şi. Schelling. străvechi practici evident iluzorii de scrutare a viitorului prin mijloace oculte. apelînd la capacitatea de discernămînt. ocultismul constituie erori i'uţâ de datele ştiinţelor naturii. Acum se creează în mod artificial o scară a inteligenţei. de dominare încă vie a concepţiilor şi prejudecăţilor colonialiste. de care omul este capabil. plecînd de la maimuţă.prin forme.

Tylor (1871) şi J. pornind de la opoziţia . primul susţinînd că magia reprezintă. în esenţă. De pildă.ţările lor spirituale şi uneori de producţia materială. şi R. pragmatică şi vitalsufletească). cel dintîi. Ba mai mult. Goode (1951). ritualurile magice fiind utilizate cu precădere în scopul înlăturării eşecurilor economico-sociale şi individuale. care considera că există şase funcţii ale gîndirii magice (poetică. atavism. Goody (1961). existenţa comună în magie şi religie a pasiunii şi emoţiei. B. I. se considera că interpretările magice ar premerge celor religioase. iar aceasta concepţiile ştiinţifice-pozitive despre natură. Tot în perioada de început a cercetărilor în domeniul magiei se nasc interpretări arbitrare privitoare la evoluţia religiei.pe trepte diferite. religioasă. Mircea Eliade care dă mitului interpretări emoţionale şi cosmice şi C. Durkheim respinge aceste consideraţii. cognitivă. A. E. celălalt făcînd o apropiere forţată între religie şi ştiinţă pe planul viziunilor despre lume şi viaţă. ci tocmai un atac al acestora împotriva practicilor magice. Malinowschi (1918) înţelegea magia ca o pseudoştiinţă. că politeismul ar anticipa monoteismul.dintre sacru şi profan. al doilea că acest fenomen social constituie manifestări incipiente ale ştiinţei. Rosengren (1976) ş. persistenţa ei fiind un.. Gulian care supune atenţiei denaturările iraţionaliste sau metafizice din diferite şcoli şi curente privind complexitatea miturilor. * în ce priveşte rolul mitului în magie se remarcă unele contribuţii ale gînditorilor români. ambele avînd un caracter strict spiritual . Lowie îl completează cu elemente de cercetare care arată că „primitivul" nu are noţiunea de supranatural în accepţiunea curentă a lumii civilizate şi nici nu distinge realul de miraculos. despărţind net magia de religie. G. Wax (1963). în funcţie de maniiV. regăsind la originea fiecărei religii nu magia. Pentru Max Weber magia ar avea rolul de paznic al iraţionalului. Nadei (1970). ajungînd la concluzia că magia nu este o decădere în profan. Frazer amplifică controversele aducînd în discuţie noi teorii. La aceeaşi cohcluzie subscriu Radcliffe-Brown. J4 . o eroare intelectuală. ca de exemplu Blaga. M. adică o încercare de cunoaştere practică a fenomenelor. invocînd. pe temeiuri solide. Comte a schiţat o schemă conform căreia conştiinţa religioasă ar precede filosofia (metafizica). ontologică. Marret şi Goldenweiser au încercat să combată tezele respective.a.

analogii. fără discernămînt. fragmente de filosofii străvechi. a istoriei lui. spre progres. aparenţa ştiinţifică este izvorul primejdiei ratării. 15 . sub presiunea soluţionării. a ziaristicii chiar. ca-mijloc de înţelegere a diferitelor aspecte ale evoluţiei gîndirii. prin mijloace facile. psihologiei. proiectată spre performanţele umane majore. fără voia lor victime ale unor viziuni oculte. acceptînd cu uşurinţă sugestii pseudoştiinţifice. Magia apare astăzi ca obiect de studiu necesar istoriei. pre-ştiinţă. psihosomatică. iar din punct de vedere gnoseologic drept para-ştiinţă. Sistematizate. iar S. nu poate avea decît consecinţa erorii. artei şi culturii. gîndire concretă „sălbatică" (C. Neprinsă în realitatea istorică. Graba de . a unor situaţii grele. astăzi perimate. chiar de formaţiune ştiinţifică. Alte asemănări făcute arbitrar între gîndirea magică şi aceea a copilului şi alienatului mintal au fost.a accepta „noul". antropologiei. L. numeroasele elemente ale magiei pot fi grupa te în : empirice. ca şi capitularea în faţa explicaţiilor pretins ştiinţifice.Mai trebuie adăugat că prelucrările subiective. unii oameni. Oricît ar părea de paradoxal. In ordine epistemologică ea apare ca o pseudo-ştiinţă sau cvasi-ştiinţă. rezidii vulgarizate din învăţături ezoterice. demarcării acestuia de ireal. mitice. Potrivit concluziilor actuale magia este considerată. istoriei ştiinţelor. psihotronică şi abscons. Drept urmare. Freud asemăna ritualurile magice cu unele simptome nevrotice obsesive. filosof iei. Din necunoaşterea evoluţiei ocultismului. suferind masive infirmări. cunoaşterea istoriei ocultismului oferă posibilitatea aprecierii cu discernămînt a realului. lingvisticii. Levi-Strauss). fapt care ar justifica interpretările magice asupra naturii. în ordine istorică. Levy-Bruhl credea că populaţiile primitive au o gîndire pre-logieă. ca urmare a cercetărilor de teren din ce în ce mai frecvente de la sfîrşitul veacului trecut şi din primele decenii ale actualului secol. se poate naşte tentaţia căutării de argumente pentru justificarea unor false fenomene. devin uneori. gîndire regresivă. privitoare la aşa-zisa mentalitate primitivă. supuse unor ample reconsiderări. unor fapte ireale. entografiei. între alţii. sociologiei. în cele din urmă. lipsite de temei ştiinţific au dat naştere unor speculaţii. medicinei. a înlocuirii investigaţiei raţionale cu formule ocultiste. care —■ în fond — ascund o puternică încărcătură de ignoranţă şi misticism.

alte aspecte legate de acţiunea vrăjii : descîntecul. In sens figurat. Dar magul nu avea. lui.Demersul. Propagatorii săi au fost şi vor fi doar cei care îl profesează şi doar ei îl vor apăra din motive cu totul diferite de cele care implică proba adevărului. cititor în stele. cuvîntul magie a primit un sens mai larg. de fapt. 1950) ca şi alţi cercetători consideră magia drept vrăjitorie. anume acela de sistem de practici şi formule cu ajutorul cărora magicienii (adică persoanele care se ocupă cu magia) cred • «»ă pot supune sau răsturna legile naturii ori provoca fenomene miraculoase. cu încîntarea. Ulterior. Se ştie că noţiunea de magie a pătruns în limba română destul de tîrziu. De altfel Charles Hainchelin (Les origines de la religion. ca în legenda privitoare la naşterea lui Iisus Christos. aşa cum apar în diverse lucrări mai vechi. mai bogată însă în sensuri decît sinonimul livresc deoarece include. Paris. acest proces fiind ilustrat» atît de conţinutul basmelor româneşti. într-un volum adresat nu neapărat specialistu. magia a devenit în limba română sinonimă cu farmecul. Dar atmosfera de farmec şi încîntare o dă vraja. de-a lungul evoluţiei existenţei omeneşti. cît şi de superstiţiile ce evocă străvechi ritualuri mitico-magice desacralizate. ci în primul rînd marelui public termenul românesc vrajă este preferat străinului magie.. izbînda progresului şi a omului împotriva trecutului întortocheat şi tenebros al cunoaşterii şi formării conştiinţei. blestemul. Cuvîntul „vrajă" a înlocuit pe cel de farmec în perioade mai vechi. iniţial. Titlul acestei cărţi ar trebui poate explicat. apropiindu-se instinctiv de formele îndelung utilizate. O victorie care reprezintă. ori ocult-ocultism. Extinzând analiza asupra întregului fenomen reprezentat de vrăjitorie. care nu este altceva decît noţiunea de magie tradusă în limba română. ca rezultat al amplificării circulaţiei literaturii religioase creştine. pe lîngă conceptul academic reprezentînd sistemul de practici şi formule. vom 16 . Ocultismul este învins de ştiinţă. de folclor. corespunzător definiţiilor din etnografia apuseană. înţelesul de persoană care se ocupă cu practici vrăjitoreşti. Iată de ce. Ne-am putea întreba de ce s-au folosit termenii vrăjitor-vrăjitorie şi nu mag-magie. t:i de om învăţat. decăzute în sfera vrăjitoriei. concepţii religioase perimate. recuzita etc. prin intermediul limbii franceze.ocultismului nu poate sfîrşi decît ca eroare dramatică.

mobilizînd-o şi utilizînd-o pentru înfăptuirea scopurilor progresului. devenind stăpîn nu numai pe destinele sale. îşi exprimă totodată gratitudinea faţă de încurajările. înapoiat. supranaturale. toate derivînd însă Una din alta. vrăjitoria. spiritismul etc. cu care numai anumiţi indivizi. Aurelian Tache. Octavian Nistor. Nicolae Cernea. Fără îndoială. ar putea comunica. conf. -—. conf. interferîndu-se continuu. a manifestărilor care degradează şi înjosesc omul. dr. dr. sprijinindu-se reciproc. misticismul se întîlnesc ca forme ale concepţiei idealiste despre lume. cu concepţiile etice etc. dr. univ. nu poate apela la ocultism* ca procedeu de rezolvare a problemelor. ca non-practică şi non-cultură. în acest punct. dr. bazat pe o concepţie obscurantistă potrivit căreia în natură ar exista forţe misterioase. cu condiţia economică a diferitelor populaţii. dr. anume iniţiaţi. mareînd un uriaş salt în toate domeniile cunoaşterii. dr. Dardu Nicolăescu-Plopşor. Vrăjitoria are variante aparent individualizate — divinaţia. sfaturile. Iată de ce el se respinge singur. Rodica Bichis. alchimia. Vlăduţescu. dar subordonîndu-şi natura. conf. Gh.observa o perpetuare a formelor de magie în raport direct cu stadiul de organizare socială. dr. omul epocii noastre. univ. Vasile Boroneanţ. cu nivelul de cultură şi conştiinţă. în creşterea capacităţii creatoare. dominată de cea mai profundă revoluţie tehnico-ştiinţifică pe care a cunoscut-o istoria. în condiţiile amplei dezvoltări a cunoaşterii naturii şi fenomenelor. univ. astrologia. de oricare natură ar fi ele. Constantin Daniel. Gabriel Gheorghe. Aceste manifestări se constituie în aşa-zisul ocultism. Răzvan Theodorescu. 17 . ca formulă aberantă. ing. arierantă şi păgubitoare pentru societate şi individ. Paul Popescu-Neveanu. univ. Bibliotecii Centrale de Stat şi Laboratorului interdisciplinar de educaţie materialist-ştiinţifică de la Academia „Ştefan Gheorghiu". se plasează în sfera preocupărilor retrograde. ocultismul ca formă vetustă a gîndirii şi practicii individului limitat. „ Autorul mulţumeşte pentru sprijinul ce i-a fost acordat în realizarea acestui volum colectivelor Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România. religia. cînd omul cucereşte Cosmosul şi intră în intimitatea atomului prin forţa minţii sale. observaţiile şi informaţiile competente date de prof. dr.

.

I. dar şi de spaime. jocul unduitor al flăcărilor. începuturile Primele manifestări ale vrăjitoriei trebuie căutate încă în pleistocen *. femeile şi bărbaţii privesc tăciunii. cînd hominizii îşi făureau uneltele lor rudimentare şi începeau a stăpîni focul. flăcările. stînd adunaţi în preajma focului. transparentă. Erau mai multe temeiuri de frică. fatale chiar. ce va pieri în cele din urmă. Fumul. ca şi de fiarele sălbatice ce nu cutezau să treacă pragul zonei din jurul vetrei veşnic vie. lipsită de căldură şi apărare. din mijlocul vetrei. 19 . cenuşa au devenit obiecte de meditaţie. în care au avut loc^glaciaţiile şi interglacintiiie şi a apărut omul. apare o făptură uriaşă. Naşterea şi evoluţia unei ciudate profesiuni 1. îrisă ele nu uitau pericolele care le pîndeau dincolo de acesta. Un membru al colectivităţii este însărcinat cu întreţinerea lui. bătrînii şi tinerii. Deocamdată. este o altă problemă. fiinţele raţionale se simţeau în siguranţă. Că ulterior ea s-a transformat într-uri ritual. înălţîndu-se o dată cu fumul. poate cînd trăsnetul a aprins o creangă. care-1 ajuta să se apere de frig. Lîngă foc. ci un aspect al diviziunii muncii. element transformat din inamic în amic. Nimeni nu ştia să aprindă focul. Orice neglijenţă în întreţinerea vetrei putea avea implicaţii dramatice. De aceea fotul devine de la -început obiectul' celei mai mari atenţii. * Prima epocă a cuaternarului. Chiar şi supravegherea focului. ci doar să menţină vie flacăra dobîndită cine ştia în ce împrejurare. Şi parcă. în viaţa colectivităţii. Totul era greu şi potrivnic. In această îndeletnicire nu trebuie să vedem neapărat un cult.

în min tea lui naivă ea purta pecetea „adevărului". îl sensibilizau. în trecutul foarte îndepărtat. Totul era. de evitare a răului pe care apariţii de umbre. numai că. acestea aveau puteri indestructibile. Găsită această cale a imagi20 . Erau soluţii de natură psihologică. căpătînd gi rul credinţei. poate scuipatul în foc. Şi tot aşa i s-a părut că anumite gesturi. care căpăta caracter statistic inconştient. chiar fără a fi de natură religioasă. ireale. Abia în pa leoliticul mijlociu (100 000—50 000 ani în urmă) strămoşii omului vor ajunge să statornicească cultul morţilor. orice coincidenţă devenea tot mai credibilă. Prin urmare omul vedea. păstraţi în memorie necontenit. subiective. în sîn. Ceea ce şi sînt. omul primitiv căuta căi de ieşire din impas. căci ele îi satisfăceau orgoliul capacităţilor sale. în dansul lor bizar. forme dintre cele mai neaşteptate. neînţelese de el decît ca semne pre vestitoare de rău. ' în orice caz. dar pe care le-a acceptat. fireşte. dez voltat treptat de-a lungul „a zeci de mii de ani.Careva cu imaginaţie a asemuit umbra cu făptura unui membru ale colectivităţii. în fond. Iar ceilalţi au găsit plauzibilă părerea. Fiind însă o fiinţă raţională. Omul era în imposibilitate de a înţelege tot ce se petrecea în jurul său. îndoiala fiindu-i necunoscută. emitea explicaţii şi răspunsuri propriilor interogări. ajutat doar de imaginaţie şi de construcţii intelectuale. Sigur. în lupta necruţătoare cu natura. Ulterior. persistenţa şi evoluţia credinţei în spirite. cineva. o rudă apropiată. Era. de sigur. căci adesea fumul. sau născut credinţele pe care noi astăzi le catalogăm superstiţii. întrerupeau şirul necazurilor. adică procesul de formulare a unor explicaţii pri-. al întîmplărilor nefaste. doar îşi închipuia că prin asemenea gesturi poate anula cursul firesc al evenimentelor sau le poate declanşa. ca şi norii. însă. Din această succesiune a coincidenţelor. mai întîi a fost observaţia faptelor şi apoi efectul. luînd ca realitate impresiile sale. el judeca. al coincidenţelor. închipuire. poate un frate. vind evenimentele extraordinare. simţea efectul unor întîmplări previzibile şi stăpînite de el prin diferite manevre. mort de curînd. Omul confunda obiectul cu subiectul. tot un joc al hazardului. pot întocmi. apariţia din ziua precedentă este pusă în legătură cu un eveniment dramatic la care grupul fusese martor. Obişnuit să-şi rezolve necazurile singur. despre care el nu ştia nimic. există numeroase explicaţii privind geneza. Cum întîmplările tragice erau frecvente atunci.

ci de o explicaţie logică pe care şi-o dădeau oamenii atunci. Fără îndoială. corectă. incendiile de păduri. adecvată nivelului de înţelegere primitivă a fenomenelor naturii. Groapa se afla lingă vatra de foc. cutremurele. Magia avea un caracter consolator deoarece celui care o profesa nu-i trecea prin minte să transforme lumea în care exista. Poate — aşa cum remarcă V. Frica de necunoscutul imprevizibil îi sporea şi mai mult credinţa în forţele supranaturale. crezîndu-se că omul nu moare. îi provocau temeri îngrozitoare. Munţii. molimele etc. ploile torenţiale. ci însemna o componentă a praxisului. sau chiar sub ea. revărsarea apelor. Apelul la magie nu avea semnificaţia unei credinţe religioase. orice trebuia să aibă duhul. Morţii erau aşezaţi în groapă cu capul pe o pernă de piatră. de aceea corpurile morţilor erau înhumate în locuinţa comună. viziuni de coşmar — regăsite şi astăzi în miturile esenţiale ale popoarelor lumii. el credea că aceasta se datora nu lui. o cale comodă şi unanim acceptată pentru a se ieşi din impasul dilemelor. ci cade într-un somn adînc. stîncile. pus lîngă vatra încinsă. Nu-i vorba aici de nici o credinţă mistică. arme şi alimente. Frigul. Pximitivul solicita şi „obliga" forţe supranaturale să-1 ajute în acţiunile sale. Trupul era socotit un fel de lăcaş al sufletului. cîmpiile. apele. cum propun credincioşilor toate marile religii. El nu se con21 . acoperiţi cu pietre ca să nu fie striviţi de pămîntul de deasupra. într-una mai bună. tot aceleaşi forţe erau implicate. Mormintele găsite în peştera Chapelle-aux-Saints sînt o dovadă în acest sens. Gordon Childe — oamenii credeau că moartea se datora lipsei de căldură. ci forţelor supranaturale care l-au ajutat. defunctul să revină la starea animată. care vor vedea în suflet o substanţă similară flăcării. pentru a da viaţă lumii. omul avea să-şi populeze universul cu tot felul de i'or'ţe supranaturale. spiritul său. avînd alături unelte. planeta nu prea ospitalieră îl înspăimînta. din moment în moment. Nedumeriţi în privinţa fenomenelor naturii. aşteptînd ca. privită într-un mod aparte. furtunile. Deci în mentalitatea acelor îndepărtate timpuri se stabilise deja o relaţie între căldură (energie) şi viaţă. De altfel putem să remarcăm aici embrionul viitoarelor reflecţii filosofice antice.naţiei. oamenii primitivi erau cu atît mai întrebători asupra propriei lor fiinţe. Cînd omul izbîndea în ceva. erupţiile vulcanice. Iar cînd avea un necaz.

întâmplări neobişnuite. începînd cu anul 1841. Magia s-a constituit ca o form de dialogare primitivă a omului cu mediul înconjurato. Aceste -întâmplări nu * Denumirea dată grafiilor. Fără îndoială vom regăsi arta în aceste demonstraţii ale pjasticii primitive. fucînd apel doa la practicile de imitare a naturii. deodată. In teribilul efort ei se simţeau mai puternici luîndu-şi ca aliate forţele enigmatice ale naturii pe care erau convinşi că le puteau stăpîni cu ajutorul magiei. născute dintr-o acumularp de activităţi necoordonate. la Les Combarelles. care a dăinuit astfel mii şi mii de an înainte ca divinităţile să fi fost inventate. Oamenii din paleoliticul superior se gîndeau în primul rînd la asigurarea existenţei lor. Altamira. Cu alte cuvinte. Lescaux. Astfe. Creaţia lui capătă. sentimente. arta rupestră * ar reprezenta o expresie a sentimentului de frumos care se năştea. o valoare nouă. picturilor făcute pe stînci şi pe pereţii cavernelor. Este valoarea informaţiei care are puterea de a transmite evenimente. oamenii au ajuns în stadiul unei civilizaţii capabih să exprime în piatră sau pe piatră gînduri. Asemenea exprimări plastice fac ca „artistul" anonim să se detaşeze cu opera sa de masa inertă a grafiilor din jur. S-a spus că statuetele. concepţii magice. Fenomenul îl confirmă figurinele străvechi de piatră cu caracter magic şi mai ales desenele descoperite de-a lungul timpului. în paleoliticul supexior (circa 50 000—8 000 de ani îi urmă). să-şi explice ş să stăpînească realitatea. fără ca acestea să aib vreo semnificaţie mistică. dar o artă fără intenţie de artă şi cu atît mai puţin o manifestare pură religioasă. magia apare ca un ansamblu d tehnici prin care omul spera să înţeleagă. în masa de desene dezordonate se disting piese ce sugerează direcţii. deci a esteticului sau a rel/giei incipiente. atitudini cu caracter practic. la perfecţionarea metodelor de agonisire a hranei şi îmbrăcămintei. generaţie după generaţie. sensuri. Analiza de ansamblu a multitudinii de desene rupestre'relevă că reprezentările aşternute cu vopsea sînt rezultatul unor repetări şi suprapuneri de figuri. pe pereţii unor peşteri. desfăşurate prin tradiţie. ci se simţea neajutorat. să şi-o facă nepotrivnică. Cuciulat în România şi în aite peşteri. \ 22 . şi ca o modalitate de soluţionare a unor probleme dificile acute. Lorthet.sidera cu nimic vinovat în faţa naturii. îi venea în ajutor magia. Peste tot. de păstrare a integrităţii corporale. fiindu-i teamă de tot ce nu cunoştea.

Un pas înainte faţă de grafiile izolate. pe care au fost gravaţi mai mulţi reni trecînd un rîu plin de peşti. solitare l-au constituit rudimentele de compoziţii plastice cu sens. naşterea unui copil. 23 . Imortalizînd. moartea cuiva. masă. ci aveau un scop practic direct. Era redată aici.puteau fi puse decit în legătură cu vinătoarea. subliniind atît de. apariţia unor turme bogate. Evident. extraordinar de vechiul procedeu de vînătoare inventat de oamenii cavernei din Pirinei. de a captura animale atît de preţioase. în mod curent. plastic faptul că renii se aflau în apă ? Ei bine. originea în necesitatea omului de informare. aşa cum arată studiile etnografice făcute asupra unor aborigeni australieni şi africani. la acea vreme. Iată cum apar limpede legăturile dintre necesităţile practice umane şi magie reprezentată prin artă. Dar ea nu exista. în aceste caractere rezidă unicitatea şi originalitatea artei rupestre. dar mai ales de instrucţie. imortaliza evenimentele cvi mijloacele şi în maniera desenului. care era şi cel ce presta actul magic. De ce şi-a propus gravorul primitiv să înfăţişeze acest moment. dacă ar fi. singura posibilitate a acelor vremuri pentru fixarea şi transmiterea continuă. este semnificativă. Dar şi aceste povestiri desenate sau gravate nu se făceau de dragul unor simple exprimări artistice. cu lupta pentru stăpînirea unor terenuri sau ape pline cu peşte. a gîndirii. tehnica celui mai facil mijloc. Şi atunci. simultaneitatea acestor legături cu nivelul de dezvoltare a forţelor şi relaţiilor de producţie. Solemnitatea dădea un plus de efort pentru producerea reprezentărilor cît mai expresive. fost inventată scrierea. mai corecte. întotdeauna sub autoritatea ceremonialurilor magice de iniţiere. prin urmare. de transmitere a unor experienţe. îi. în acest context. ca un memorator. De altfel. mai inteligibile tuturor. purtătorul de veşti. imagini din viaţă. el a dorit să înveţe pe tinerii ce urmau să intre în rîndul maturilor şi asistau la ceremonia iniţierilor. pentru economia primitivă. că renii alungaţi în apă au putut fi ajunşi şi vînaţi cu uşurinţă. Ea s-a născut din dorinţe de comunicare în procesul dezvoltării muncii şi a societăţii. omul ar fi notat aceste întîmplări. o scenă de pe un fragment de os găsit în peştera Lorthet (Pirineii Superiori). triburile nordice practică şi azi. care s-ar putea numi arta magico-informaţională primitivă. aidoma unei plăci fotografice moderne. Arta îşi are. cum erau renii.

e. Copiii erau educaţi de mamă. topoare. de ce nu. creşte sensibil populaţia umană . prin precept social ori sub formă de instrucţie sau reguli tradiţionale. ca urmare a înrudirii şi unirii diferitelor triburi pe baza căsătoriilor exogame. au lărgit sfera reprezentărilor despre realitate. cunoaşterea multor invenţii anterioare.n. Concomitent cu vînătoarea organizată inteligent. magia marcînd. Vînătoarea presupunea observarea şi cunoaşterea animalelor. în sfîrşit. se dezvoltă şi culegerea sistematică a hranei vegetale. Pe de altă parte. dînd impuls cunoaşterii. pînă la o anumită vrîstă. iar culegerea implica deosebirea dintre plantele comestibile şi cele dăunătoare. Toate informaţiile esenţiale se primeau sub o formă ceremonială. Acest procedeu de educaţie permanentă conferea praxisului cotidian un atribut magic.scene din munca lor. Se nasc în acest timp o serie de legături economice şi sociale. băieţi şi fete în comun. în grupuri. reprezentată de Homo sapiens recens..) cu minere din lemn sau os au contribuit substanţial la uşurarea muncii oamenilor în general. cuţite etc. Arcul şi săgeata. dar şi perpetuarea cunoştinţelor practice şi a relaţiilor umane ce reprezintă o experienţă colectivă. produce în mezolitic una dintre cele mai ingenioase născociri — arcul şi săgeata — care presupun acumularea unei experienţe îndelungate şi un spirit ascuţit. ariiştii primitivi sau. apoi adolescenţii treceau în grupul maturilor numai după iniţierea în tainele activităţilor de care depindea însăşi existenţa lor. transmisă din om în om. sub condu24 . Cînd omul învaţă cum să ţintească un animal ca să-1 ucidă sau cînd dansează în jurul acestuia. toate acestea cereau corelarea învăţămintelor practice cu observaţia meteorologică. In mezolitic şi neolitic. a obiceiurilor acestora. sînt ocupate de om. din momentul iniţierilor. care se va transforma ulterior în recoltare. în secretul bine regizat de către vrăjitori şi mai tîrziu de şamani. cursul întregii vieţi al fiecăruia dintre neofiţi. profesorii şi publiciştii rudimentari. magia evoluează puternic. Gîndirea umană. ca şi alte noi arme de vînătoare şi unelte de muncă (tesle. toate acţiunile. succesiunea anotimpurilor şi evoluţia cerească a Soarelui şi a Lunii. din generaţie în generaţie. treptat. contribuind la întărirea legăturilor' sociale. noi regiuni. la dezvoltarea vînătorii. din colectivitate în colectivitate. perioade ale epocii pietrei situate convenţional de arheologie în medie între mileniile X—III î.

cerea vrăjitorului. alături de contururile animalelor. în urma unor observaţii făcute asupra obiceiurilor populaţiilor primitive din Oceania şi Africa. Oamenii sînt rareori desenaţi. în arta parietală magia este permanent prezentă. avea sensul morţii. Oricare punct. desen. Omul de Cro-Magnon. vopsite în prealabil. atribuite omului primitiv din Europa şi Africa de Nord. Albul şi roşul simbolizau viaţa şi moartea. în pastă sau praf) erau căutate la mari depărtări. La Altamira. nu a putut face picturi parietale. avea semnificaţia sa magică. bărbatul şi femeia. presupunînd eforturi şi pericole pentru procurarea lor. prin comportarea de o anumită -manieră. al întunericului. purul şi impurul. Castillo. mai cu seamă acţionînd în grup. linie. în poziţii specifice scenelor de vînătoare. care se hrănea cu scoici. imediate. Ea rezultă din existenţa masivă a figurilor de animale. Font de Gaume. împunse cu vîrfurile lăncilor. în pomul pur25 . niciodată fără sens sau din simplă pierdere a vremii. dovedindu-şi în primul rînd lui însuşi că este tare şi curajos şi. va reuşi să realizeze ceea ce de unul singur îi era greu sau imposibil. Trois-Freres.. al căror sens este descifrat de etnografie. în panglicile care gătesc steagul căluşarilor şi costumul „mutului". va izbîndi. Etnografia a surprins la vechile triburi australiene ceremonialuri magice de vînătoare. se văd pe un fond în tonuri de roşu pînă la negru. de asemenea.Aşa să fie !" sau „Al meu să fie !" (vînatul ucis indicat prin culorile roşu sau negru). el nu o iace spre a satisface voinţa unei divinităţi şi nici de a o îmbuna ori de a o atrage de partea sa. Animale desenează numai populaţiile de vînători. Le vom găsi chiar în folclorul românesc. ca şi culoare. Este un gest magic cu înţelesul : . Cît de important era desenul în străvechea practică vrăjitorească ne spune faptul ca materiile colorante (ocru şi mangan. excelent executate. Aceste semnificaţii s-au păstrat. executînd un dans puternic ritmat. pînă astăzi. de regulă fiind mascaţi sau deghizaţi. Nici o^ deosebire între acest desen şi cele descoperite în peşteri şi pe stînci. în care bărbaţii se adunau în jurul desenului unui cangur mîzgălit pe pămînt cu o substanţă colorată. Negrul. impresiunile' palmelor unui bărbat. astfel încît un privitor îşi dă lesne seama că aceste grafii înfăţişează vrăjitori sau spiritele lor protectoare. de altfel. ' în care mimau împungerea desenului cu suliţele. ci pur şi simplu din credinţa că. ale vînătorilor primitivi. Se desena din temeiuri practice.

. care. implicarea gîndirii în acţiune şi experiment. Iată o astfel de . în timp ce se aşază. furişează-te pe la spate şi aruncă mai întîi o pătură sau o piatră în faţa deschizăturii. ci numai ce ştia că este necesar ceremonialului magic. La vechii indieni americani. ca şi cum nu i-ar păsa de nimic. mentalitate care poate fi surprinsă în desenele din grotele Les Combarelles şi Font-deGaume (Franţa). Bucureşti.lecţie"' relatată de un etnograf american : „Cînd vrei să ataci peştera ursului. pune în circulaţie ideea că întreaga artă preistorică nu * După C. începînd această preocupare din copilărie. fiind de mult pierdute pentru cei ce practică prin tradiţie aceste obiceiuri. unde a putut fi studiat mai îndeaproape modul în care erau deprinse regulile vînătorii. de regulă. fiecare bărbat al colectivităţii se străduia să cunoască perfect comportamentul animalului. decît în măsura în care acestea corespundeau viziunii lor cutumiare şi scopului practic dorit. Bineînţeles. De fapt. nu ataca din faţă .. în poziţia cea mai favorabilă vînătorului. Dar după mii de ani de experienţă. Originile umanismului şi ale culturii. Solomon Reimach. Vînatul era înfăţişat. dar săgeţile nu trebuiau să lipsească deoarece acestea aveau forţa magică şi nu vînatul. Vietăţile puteau fi fără oehi.tat Ia . I. 1967. Gulian. Este ca şi cum s-ar desena o planşă didactică. Participanţii la actele de magie nu erau interesaţi asupra detaliilor animalelor pictate. 26 . ţiteşte-i inima'" *. fără ca sensurile magice de odinioară să mai fie cunoscute astăzi. Asemenea sfaturi. autor al monumentalei lucrări Artă şi magie (1903). şi se pune pe labele dindărăt în faţa peşterii înainte de a ataca.. să nu audă pe vînător). fără îndoială erau date şi de omul carvernelor fiilor lui. ci mai întîi o să întindă capul şi o să asculte . fără urechi (să nu vadă. de-abia mai pe urmă iese. s-a ajuns treptat la reprezentări schematice.Sîmbra oilor". Ursul nu o să se repeadă de la început. ilustrează legătura adîncă dintre colectivitate şi realitatea obiectivă. ca şi în şnurul mărţişorului. Ja simple contururi cu valoare de simbol magic. De reţinut este faptul că desenatorul primitiv nu reprezenta aici ceea ce el vedea în «natură. cel care a iniţiat o interpretare ştiinţifică apropiată de adevăr a artei magice a primitivilor. tatăl îşi pregătea fiul cu rigurozitate în toate amănuntele.

Perfecţionarea gîndirii şi a limbajului înaripează imaginaţia. In povestirile mitieo-magice se reflectă. Limbajul sărac. perfecţionări. abstractizări şi generalizări. determinau eforturi. O ilustrare a acestui fenomen îl constituie o serie de credinţe arhaice. Acest dinamism propriu 1-a caracterizat întotdeauna pe om. ci expresia unor practici magice. Comunicările încep a fi făcute mai expresive cu ajutorul gesturilor.spre pildă. precarei conştiinţe sociale şi slabei culturi spirituale. din perioadele . ca urmare a nivelului extrem de scăzut al practicii. Pseudo-informaţiile născute în climatul magic au găsit o largă audienţă în colectivitatea umană. le conservă spre a le verifica în practică. Pseudo-informaţiile au putut genera şi alimenta mereu supranaturalul. gradului încă inferior de abstractizare. a anulat caracterul ei iniţial de falsă informaţie. se dezvoltă. Vor trece mii şi mii de ani pînă cînd omenirea va ajunge să elimine din tradiţie asemenea informaţii sau. informaţiile transmise oral sau figurativ constituiau — ca şi în paleolitic — unul dintre cele mai puternice mijloace de păstrare a practicii şi de 27 . se îmbogăţeşte cu noţiuni. Realizarea ideii. . oamenii — obişnuiţi prin tradiţie să creadă — le adoptă şi le stratifică. transmisă şi fixată în conştiinţa umanităţii prin circulaţia informaţiilor ca fapt real. Zburătorul. nu frîngeau tenacitatea repetării încercărilor." năzuinţele de progres ale umanităţii. Pentru oamenii din mezolitic care nu cunoşteau scrisul spre a fixa cunoştinţele. dar niciodată înfrîngerile nu epuizau experimentele. Ţinînd de domeniul posibilului. adesea sortite eşecului. dimpotrivă. Dar nu întotdeauna produsele imaginaţiei pot căpăta un final real. sau mai bine spus imaginea oamenilor cu aripi. pe potriva dezvoltării societăţii mezolitice. sugerînd imagini convenţionale. avînd ca obiect procurarea hranei. în fond. a fost iniţial rodul fabulaţiei unui povestitor. în ce priveşte informaţia purtată prin viu grai şi aici se vor produce inovaţii. Veridicitatea acestei informaţii a urmărit generaţiile pînă la crearea aparatelor de zbor. fetişizarea şl la urmă sacralizarea unor obiecte sau animale. care poate fi redată cîteod'ată şi sub forma unor povestiri magice. Aspiraţiile cu conţinut minim. născută cu mii de ani în urmă.copilăriei"' omenirii. cu false informaţii. cum ar fi cea a zburătorului..putea fi un lux sau un joc. a cunoaşterii rudimentare a naturii. să le confirme definitiv.

acest termen s-a răspîndit în întreaga Siberie. Mitul. In final. Pe de altă parte. neconforme cu dorinţele unanime. în forţa formulelor şi gesturilor de alungare a duhurilor rele sau de tămăduire. în puterea farmecelor şi descîntecelor. astfel că suprapunerile de informaţii. o puternică frînă^în sfera cunoaşterii. 1 îndelung verificate. la sursele vechi. imagini mistice. se va constitui aparent ca un camuflaj al gîndirii magice. în perioade apropiate epocii contemporane. incluzînd credinţe în existenţa spiritelor bune şi rele. Se petrece însă un fenomen bizar. preceptelor. ca verMice. mai greu de organizat. denumirea de vraci a fost acordată. pătrunzînd în secolul al XVIlI-lea şi în vocabularul unor popoare europene. frenetic". de înfăţişare a unui model pentru societate. care se substituiau noţiunilor. despre fapte. de vîrfurile unor colectivităţi umane din ce în ce mai numeroase. Şamanii — profesioniştii care execută asemenea manopere — sînt încă prezenţi la populaţii din Asia de Nord şi Centrală. cunoaşterea a evoluat pe un drum presărat cu mituri.perfecţionare a ei. în mod subiectiv. O serie de pseurio-informaţii. ca şi din America şi Africa. 23 . Cuvîntul şaman provine din limba tungusă avînd înţelesul de „om surescitat. care avea să joace un rol foarte important în cultură. De aici un vast complex de erori. masa de cunoştinţe noi. fenomene. dificil de hrănit şi de stăpînit. perfecţionări ale practicii etc. vrăjitori. să fie respinse de către comunitate. evenimente. de zvonuri. şamani **. raţionale. de căpetenii. Prin intermediul limbii ruse. * Vrăjitori specializaţi în executarea de manevre magice ţi prepararea empirică de droguri având ca scop vindecarea bolnavilor. iar informaţiile reale. comparativ cu cele din paleolitic. şi medicilor. ajung a li adoptate. practicîndu-se un asemenea transfer al cunoştinţelor prin intermediul magiei. s-au încorporat noi şuvoiuri de informaţii. Prin extensie. Indonezia şi Oceania. în asemenea condiţii. au impulsionat procesul de readaptare a tradiţiei sociale şi implicit a vrăjitoriei la realităţile evidente. el devenind o formă facilă. activităţii intelectuale corecte. ** Şamanismul este un ansamblu de concepţii şi practici magice. informaţiile reale. dar neplăcute în conţinut. confirmate prin practică. agreate prin conţinutul lor corespunzător uaor deziderate generale. precum şi în posibilitatea ghicirii viitorului prin diferite manopere. speculate — nu dezinteresat — de vraci*. au dinamizat. legende. memorizabilâ. ajung alături de pseudo-informaţii în lumea miturilor şi legendelor. inclusiv a stărilor extatice.

şi sporirea frecvenţei animalelor bune de vînat. ceea ce reprezenta atunci în trecutul evoluţiei sale nu o atitudine retrogradă.Omul credea din superstiţie în forţa sporită pe care i-o puteau da practicile vrăjitoreşti. nici tu nu poţi arăta cauzele ! Aşa este şi aşa trebuie să fie. Ne e frică de bolile pe care în fiecare zi le vedem în preajma noastră. Noi nu ştim de ce au fost create aceste reguli. Ne e frică de oamenii noştri şi de sufletele fiarelor ucise la vînătoare. prin formule. antrenînd psihicul uman. cu care trebuie să ne luptăm spre a smulge hrana pămîntului şi mării. Sîntem atît de neştiutori. nici nu bănuim de ce. iar procedeele magice se inspiră din modul de comportare uman al momentului. Iată de ce străbunii noştri s-au înarmat cu toate vechile reguli de viaţă. Nu de moarte ne temem.Cînd te întreb de ce este viaţa aşa cum este. dobîndirea hranei. elaborate de expei'ienţa şi înţelepciunea generaţiilor. unele cu consecinţe fatale pentru întreaga colectivitate. ci de suferinţe. după cum s-a văzut. ci o reacţie pe măsura nivelului de înţelegere şi de interpretare a realităţilor mediului neprielnic care îl înconjura. prin acţiuni de asigurare a puterii asupra vînatului (destructive). liniştitor şi reconfortant totodată. în cadrul concepţiilor magice un loc important îl capătă modelele mitice. ca să ne fie dat să trăim iinştiţi. deşt practicarea vrăjitoriei nu este sincrona cu răspîndirea concepţiilor privind eficacitatea in29 . dar le respectăm. de transmitere a forţei (fecunditate). Etnograful şi exploratorul polar danez Knud Kasmussen (1879—1933) relatează în memoriile sale o explicaţie ce i-a fost dată în anul 1910 de către şamanul eschimos Ana privitoare la necesitatea respectării de către tribul său a vechilor „obiceiuri magice : . Şi toate obiceiurile noastre din viaţă vin şi spre viaţă merg. De aceea noi ne păstrăm cu străşnicie obiceiurile şi respectăm tabuurile noastre". procedeu practic. îneît ne e frică de tot ce nu cunoaştem. Ne e frică de spiritele pămîntului şi aerului. Ne e frică de vreme rea. dar mai ales faţă de teama ce i-o inspirau posibile nereuşite. Credinţa în magie evoluează continuu. omul se agaţă inerent de magie. Ne e frică de sărăcie şi foamete în colibele noastre reci de zăpadă. Dominat de asemenea concepţii. cu toată mulţimea noastră de formule magice.. Obiectivele iniţiale ale magiei au fost. Ele sînt personificări ale momentului real. Ne e frică de cele povestite în legende şi tradiţii.

în ideea de a se provoca declanşarea acestora. va decurge magia aşa-zisă albă sau „de mîna dreaptă". acţionînd prin tehnici. Magia pozitivă va fi exercitată la început de întreaga colectivitate şi mai tîrziu de vrăjitor. diversele. în societăţile evoluate şi un fel de „paratrăsnet" psihic al colectivului. binecuvântare. de început. care face apel la invocarea sprijinului unor spirite. căpătînd. Magia devine un mijloc de exprimare înaintea acţiunii şi de relaxare în faţa eşecului. şi magia ceremonială. O sistematizare a categoriilor. Magia „contagioasă" reprezintă o altă categorie în această clasificare. cîntec. vrăjitorul se transformă tot mai mult într-un profesionist. formelor . de exemplu. Recrutat întîi din rîndul indivizilor cu mai multă personalitate. Din vrăjitoria benefică. maniere ce se răspîndesc treptat pe suprafeţe mereu mai întinse. născute una din alta de-a lungul timpului. cea negativă. în timp ce magia negativă va pretinde dintotdeauna ca oficiant numai pe vrăjitor. în magie naşte noi forme ale acesteia. rudimentare. şaman. dans. pentru manifestări ocazionale. aşa cum se vor dezvolta ele încă din neolitic. în acelaşi timp. al eticii.tervenţiilor nefaste vrăjitoreşti. Creşterea încrederii. acesta va sfîrşi prin a deveni. vorbe (incantaţie. Magiile mimetice. stadii ale acesteia. va contura magia neagră sau „de mîna stîngă". vraci. destinată să producă efecte catastrofale — moarte. De la practicile iniţiale. în funcţie de nivelul cunoaşterii umane. vrăjitoria trece spre forme şi variante tot mai cpmplexe. pînă la urmă. sînt construite pe baza imitării prin gesturi. carapteri de universalitate. constituind inovaţii ale oficianţilor. el fiind considerat ca un fel de depozitar al forţelor aducătoare de nenorociri.şi variantelor de magie. există magia naturală (care este cea mai veche). memorie şi talent (dramatic). menită a avea întotdeauna efecte pozitive. prin contagiune psihică. surprinde moduri de acţiune şi tehnici diferite. O altă categorie de vrăjitorie. boală. reflectînd în fapt dezvoltarea socială. desemnînd manipulările asupra unui obiect care 30 . Dacă se are în vedere modul în care se produc. nebunie. în general nenorociri. cum ar fi iniţierile tinerilor. In ce priveşte tehnica magiei ea va cunoaşte o mai largă diversificare. descîntec) a unor fenomene sau procese naturale (naşterea a ceva sau a cuiva etc). mentalităţile dominante la un moment dat. blestem.

acţiunilor pe care doreşte să le biruie sau să le depăşească conform dorinţei . In ce priveşte posibilitatea transferării acestor forţe. meteorologică. de dragoste. mitice. de fecunditate. psihosomatică. de la o persoană la alta. ilicită (canibalism) etc. viclenie. Orizontul magic oferă promisiuni acolo unde omul se consideră inabil în faţa fenomenelor. Potrivit gîndirii magice. abscons (formule aparent absurde repetate în incantaţii şi descîntece) etc. execuţia ritualurilor magice tinde să realizeze atît amplificarea forţei dorite de cel ce ia parte la acestea. Este o situaţie proprie necunoaşterii. Fiinţe. pot fi surprinse o serie de aspecte empirice. Toate acestea conferă magiei un caracter extrem de larg şi greu de pătruns în întregime. relaţiile dintre ele sînt întotdeauna omeneşti. împrumut. de pactizare cu demonii. modalităţile capătă aspecte diferite : transmitere directă. aceasta ar fi după unii autori o vrăjitorie difuză. protectoare. furt şi chiar cumpărare — atitudinii apărute pe măsura modificărilor etice. în sfîrşit. In ce priveşte superstiţia. de război. atunci cînd se cere aplicarea unei sancţiuni prin violenţă. In ce priveşte mentalitatea magică. categoriile. cît şi relaţii cu alte fiinţe. o răzbunare în faţa unor acţiuni ostile impuse individului. ca produs ai vieţii psihice şi sociale. formele şi variantele acesteia. Magia şi religia Momentul apariţiei embrionului sacrului. exprimînd în formă fantastică re31 . spaţii au forţa lor. ea se va ivi din observaţia statistică distorsionată. 2. Analizînd elementele constitutive ale magiei. de la o societate la alta. gîndire concretă. practici şi acţiuni magice. Şi magia neagră are orizontul. Există apoi magia destructivă. lui. schimb. obiecte. neadecvată a legăturilor dintre cauză şi efect. moştenire. mai mare sau vmai mică. în timp ce vraja s-ar constitui ca o magie individualizată. Viziunea magică se concretizează deci în fenomene de natură intelectual-afectivă (credinţe-superstiţii). ignoranţei. Oricum ar fi înfăţişate aceste fiinţe. învăţături şi informaţii practice.a fost în contact cu ţinta acţiunii. divinatorie (ghicitoria). său.' ca element al magiei. lumea este compusă din „fiinţe" şi nu din „obiecte".

ca în cazul magiei de vînătoare. astfel. confirmîndu-se succesele practicii. Atunci s-au dezvoltat cele dinţii forme de colectivitate în care exista o structură rudimentară. concrete. concepţiile despre viaţă şi moarte care evoluează tot mai mult spre reprezentări rupte de concret determinate de neputinţa 32 . întreaga lume fiind populată de duhuri . în mod similar a fost interpretat şi rezultatul unor lucrări exclusiv tehnice. Sub influenţa acestei -gîndiri. spre pildă uciderea unui animal. Astfel s-a ajuns ca oamenii să lege execuţia riguros exactă a ritualului de rezultatul acţiunii tehnice şj.Du-te şi ucide". magia îşi schimbă sensul de la începuturile sale. fenomenele naturale au fost fetişizate. ci atribuiau efectelor un conţinut misterios. înlocuită. zei. în acea perioadă. practicile magice se făceau pentru îmbunarea acestor fiinţe supranaturale care vor deveni mai apoi. după cum o dovedesc manifestările sale artistice. era. Din această cauză el atribuia adesea unor factori imaginari efecte vizibile. în gîndirea vânătorului primitiv efectul unor forţe enigmatice înglobate de săgeata care provoacă moartea. practicile magice îmbracă un caracter tot mai pronunţat de ritual. corespunzător — fireşte — nivelului său limitat de cunoaştere. repetînd mereu : . O dovadă în acest sens ar putea s-o constituie formulele magice culese de etnografi de la diferite triburi africane şi sud-americane. cel puţin în cîteva zone europene. doar. Natura era pentru omul de Cro-Magnon o uriaşă forţă necunoscută şi imprevizibilă. în acest fel. statistic.Jaîiiie interumane şi om-natură. de exemplu.. uneori aproape zilnic. Vînătorii dansează în jurul unei săgeţi. fie cu o săgeată sau lance în mînă. omul îşi dezvoltă elementele de gîndire. ajungînd o modalitate de evitare a confruntării dure între natură şi om. probabil.ni perioada legată de afirmarea omului de Cro-Magnon. Rezultatul unei operaţii oarecare. este capabil de unele abstractizări. cu eredinţa că. repetat continuu. Obiectele şi . anume ginta. Dar el nu ajunsese a-şi reprezenta încă lanţul relaţiilor eauză-efeet decît într-o măsură redusă. într-o altă etapă a istoriei umane. lucrurile se vor rezolva de la sine.fiinţele. ei nu puneau aceasta pe seama perfecţionării armelor şi tehnicilor de vînătoare. dar bazată pe principi/ conştiente. în fond de escamotare a muncii. Practicile magice legate de înmormîntare. printr-o formulă verbală sau gestică. poate fi presupus a ii avut loc.

consemnată de începerea vehicul ] mesajelor din cadrul grupurilor mici de oameni. palpabil. informaţia juca rolul de cheie de b< flancată fiind de munca şi observaţie. toate locuinţele. festări cognitive — interpretare fantezistă a realităţii conjurătoare. care s-a produs la un r. provocată de diferiţi „vizionari". Noul aspect se va amplifica în paleoliticul s . ci numai de produse ale activităţii cerebrale umane. erori despre obiecte şi fe nomene. în fond. trăsăturile culturii sale fiind teristice populaţiilor unor teritorii uriaşe. Formidabilul asalt al lui sapiens spre suişurile cunoaşterii este vădit în pi de fenomen de masă. către restul umanităţii. vorbesc limpede despre o tendinţă de apropo nivelare a cunoştinţelor. Apologeţii diferitelor religii aruncă în cîrca religiilor adverse . munca mai productivă. Fără îndoială aici nu poate fi vorba de o revelaţie sacră.. ca şi cum fiecare grup omenesc. _ în orice societate există indivizi aberanţi. bază. duce decît la construirea unei lumi himerice. tinuu — care" lega gîndirea de muncă.■ oire. în acest lanţ. aşa cum putea fi privita < . vehicularea informaţiilor false privind j ducerea de evenimente supranaturale. dat. munca de ini'or: ţie. toate monumentele logice pe care memoria pămîntului le-a păstrat de ani. viaţa devenea acceptabilă. generează fantezii. chiar la mari depărtări. cu o fantezie maladivă. fiecare colec sjir fi sfătuit împreună. jnformaţia de observaţie şi observaţia din nou de . Asemenea anormali au trăit şi în trecutul omenirii.-■ atunci. la Homo sapiens.. în mecanismul aerfiecare rotiţă se influenţa reciproc — într-un lanţ <. în ev rior. menea fenomene stîrnite de indivizi cu malforn intelectuale. obiectiv şi el nu putea.individului în faţa naturii dezlănţuite denaturează realul. de creier. tehnica se perfecţiona «nai rapid. Procesul era firesc. Contactele între grupurile de oameni constituiau le juri de amplificare a bagajului de informaţii. cărora li se atribuie valori stranii şi pînă la urmă supranaturale. ■■rior. Pe ace. deosebită fundamental de orizontul magic. la originea religiilor se află şi m. Toate u toate armele.. . Aceasta constituie în fapt o etapă în dezvoltarea torică a informaţiei.. Ştiinţa a demonstrat că activitatea psihică şi conştiinţa sînt inseparabil legate de materie. Istoria cunoaşte nenumărate exemple de exaltare în masă.

evitarea „pîngăririi" sîngelui /. practicarea tradiţiei răpirii femeilor etc. ** Stn. Credinţele despre suflet şi viaţa de apoi aveau să devină tot mai dominante în epocile următoare. osemintele unor cadavre astfel mutilate. în necropole. şi obiceiurile sinistre de a tăia în bucăţi sau de a scoate inima morţilor declaraţi moroi **. al căror nivel nu depăşise orînduirea gentilîcâ. după cum sau găsit. Probabil că atunci s-au jiăscut Superstiţiile referitoare la acţiunea nefastă a strigoilor. în tribul * Procedeu magic de invocare a morţilor în vederea aflării viitorului. ca urmare a apariţiei exogamiei. La răspîndirea informaţiilor o importanţă extraordinară trebuie să fi avut contactul între diferitele grupuri. în paleoliticul superior apar noi condiţii care au ca efect modificarea concepţiilor acumulate despre viaţă şi moarte. acest drept şi putere revenind şamanilor. în realitate. exogamia are cauze de ordin economic. Potrivit acestor credinţe. 34 . şamanul îşi ia în plus ca ajutoare spiritele. la nivelul respectiv.-"i aducători de nenorociri. care pretind că lecuiesc numai prin intermediul manoperelor magice. ci pe alte tărîmuri — pămînteşti. aşa cum se crezuse în perioa-' dele anterioare. dar mai cu seamă cele ale neoliticului atestă în mod indubitabil credinţa de factură religioasă într-o lume a spiritelor subzistînd în paralel cu practicile de necromanţie*. socotite. de altfel. mortul ar dontinua să supravieţuiască nu în imediata apropiere a» celorlalţi membri ai grupului în care trăise. iar în paralel se dezvoltau a uite • practici specifice magiei „negre". Spre deosebire de vraci. Exogamiei i s-au dat felurite explicaţii — preîntîmpinarea incestului. se pare. Potrivit credinţelor lor nu oricine poate invoca spiritele. ele luînd aspectul credinţelor magico-religioase. Ecouri ale obiceiul acelor vremuri îndepărtate au fost observate la triburile australiene.sacru" al grupului.modului de rezolvare a uneia sau alteia dintre numeroasele probleme ridicate de cursul vieţii economice şi sociale. Necropolele 'mezoliticului. subpămînteşti sau cereşti. adică a interzicerii căsătoriei în interiorul aceluiaşi grup. Şi tot de atunci provin. aceasta fiind permisă doar între membrii unor ginte diferite. forţele ce l-au şi iniţiat în profesiunea lui. care ies din mormînt spre a provoca rău celor râmaşi în viaţă.

sau sînt atîrnate în copaci. în întuneric. pe pămîntv lîngă focul taberei. potrivit stadiilor diverse de dezvoltare socială în eaie acestea se află. Alte triburi afumă trupurile morţilor şi le poartă cu ele în peregrinările lor prin deşertul australian. sufletul decedatului dispare şi el. Unii consideră că spiritele morţilor rămîn pe pămînt. pînă la societatea împărţită pe clase. profesiune ereditară. spre a le solicita sprijinul în oricare problemă a celor rămaşi în viaţă. Primii ar avea parte de un pămînt fericit. de unde revin acasă din cînd în cînd. în credinţa locală. aceştia locuind în insula Nyaur. vracilor. De pildă. care pier odată cu trupul. şamanul se „consultă'' permanent în cursul manoperelor sale vrăjitoreşti cu spiritul care-1 protejează". alţii că ele se înalţă la cer. îi „vedeau"' şi „vorbeau" cu e i. vrăjitorii sînt profesionişti. spre deosebire de sufletele oamenilor obişnuiţi. a provoca natura etc. indiferent dacă este băiat sau fată. deoarece tatăl îşi iniţiază copilul destinat a moşteni titlul respectiv. foarte adesea cadavrele sînt lăsate în aer liber. ca şi preoţilor. în insulele Palau din Micronezia pot fi găsite alte elemente privind dezvoltarea magiei. o insulă aflată spre apus sau în cer. legat de superstiţia strigoilor. Locuitorii din .Tonga erau convinşi că spiritele şefilor continuă să trăiască după moartea fizică a trupului. de pildă. Dar cu toţii sînt de acord că. Orice sat are un kalit. în Polinezia diferenţierea de clasă se oglindeşte direct în magie şi necromanţie. se crede că după moarte sufletele căpeteniilor au o soartă diferită de cea a oamenilor de rînd. de la orînduirea primitivă. Şamanii. după care toţi pleacă din zona respectivă. 35 . în timp ce sufletele celorlalţi coboară sub pămînt. de regulă. a executa condamnările la moarte. Alături de asemenea manifestări ale vrăjitoriei dăinuie credinţa triburilor australiene într-o viaţă a sufletului după moarte. scurt timp de la moartea trupului. La popoarele Oceaniei practicile magice cu caracter de necromanţie sînt extrem de diferite. Drept consecinţă. Există şi obiceiul endocanibalismului. Există aici profesiunea bine statornicită de kalit (galid) — atribuită ghicitorilor în spirite. Doar kaliţii puteau invoca delepii. spirite pentru a ghici viitorul. a face bine sau rău. acela ca întreaga hoardă să mănînce trupul mortului. oamenii de rînd se transformă după moarte în „delep".Avanda. Ei invocă.

pe cînd egiptenii ofereau decedaţilor şansa obţinerii unei recompense pe alte 3fi .darul de a intra în comunicai'e cu spiritele şi de a face vrăji. nefiind cunoscută magia neagră. oko-djumii erau utilizaţi pentru a aduce în sprijinul cuiva forţele distrugătoare ale spiritelor. în epocile metalelor. Concepţiile lor. chemate numai în scopuri binefăcătoare. dar de la care nu înceta să împrumute ceea ce convenea activităţii sacerdotale. la cea gentilică patriarhală. După babilonieni. considerată de localnici nu boală. Andamanii nu ştiau să aprindă focul. iar alţii pier definitiv. intrat în trupul acestuia. algonkini. nu aveau animale domestice. există concepţia că unii oameni se transformă după moarte în spirite. Forme de necromanţie găsim. malim) care ar avea. toţi sătenii erau convinşi că sufletul vreunui mort. ci dovada sigură a comunicării cu spiritele. dovezile arheologice atestă faptul că religia coexista cu practicile vrăjitoreşti de care încerca să se detaşeze. ca să sperie prin ţipete pe cei rămaşi în viaţă. Credinţele străvechi ale băştinaşilor din insulele Andamane aproape au dispărut. La babilonieni.La populaţia Kubu (vînători nomazi) din Asia. sioux — ajunse în stadiul de trecere de la orînduirea gentilică matriarhală. tristă şi fără speranţă. Cu toate acestea încă mai pot fi urmărite vestigii ale unei lumi primitive. Alte populaţii nomade din pădurile virgine ale Peninsulei Malaya — semangii — cred că sufletele morţilor pribegesc undeva spre apus. ca şi la vechii egipteni se cunosc credinţe în sufletele morţilor născute din concepţii miticomagice. în general. putea determina îmbolnăvirea sau moartea duşmanilor celui ce solicita manoperele vrăjitoreşti. Vracii-şamani (gala) practică invocarea sufletelor. în Africa neagră» continent cu un evantai larg de stadii de dezvoltare socială. de unde se pot întoarce noaptea sub formă de păsări. la triburile de amerindieni-irokezi. se practică chemarea sufletelor morţilor pentru a-i ajuta pe oameni să depăşească unele necazuri. morţii plecau într-o lume subpărnînteană. Cei care îi pot deosebi pe unii de ceilalţi sînt numai şamanii (dukum. Vracii şi şamanii (oko-djumu sau okopaiad) erau recrutaţi numai dintre cei care aveau accese de epilepsie. Cînd vraciul sau şamanul făcea o astfel de criză. în scop de răzbunare. de asemenea.despre viaţă şi moarte întruneau forme profund arhaice. de vînători. îmbinate cu altele evoluate. muskongi.

ghicitori şi prezicători ai viitorului. Hades.r aparte în istoria vrăjitoriei. Iniţial. iar sibilele» făceau farmece pentru a determina apariţia umbrelor. ritualurile avînd loc noaptea. Mitologia greco-romană abundă în povestiri despre spiritele morţilor şi. la Eleusis ia naştere un ritual secret. Dar. consacrate zeiţei greceşti D< -meter. într-atît de îndătinată era credinţa în „materializarea" sufletelor. cultul avea un caracter local. sosirea ei fiind marcată de reînvierea naturii. romanii cultivau . întreaga literatură antică. Misterele de la Eleusis prevedeau o dublă iniţiere a adepţilor. încît se organizau fastuoase ceremonii. Invocarea spiritelor era de asemenea practicată e'u magii.lărîmuri. greci şi romani. Jumătate de an Persephone râmînea lingă soţul ei. corespunzătoare celor făptuite în cursul vieţii. îl ocupau misterele eleusine. cărţile sfinte ale acestora vorbind adesea despre vrăjitori. socotit aducător de nenorociri. Pe ba va acestui cult. Manopere neoromantice. * Femei legendare cărora H se atribuia darul profeţiei. Numele lui Hades era evitat de greci. primăvara şi toamna. el se extinde în toată Grecia. Convinşi tă morţii rămîneau în relaţii cu cei vii. avînd la bază necromanţia. zeul Lumii subpămîntene. dezvoltat pe baza unor vechi credinţe şi ritualuri de rriagie agrară simbolizînd succesiunea anotimpurilor.e. profeţii şi ghicitorii perşi. completată cu practici prin care adepţii sperau să-şi dobîndească fericirea dincolo de mormînt. unde ajungeau sufletele virtuoşilor.-ca şi prestaţii vrăjitoreşti diferite erau în uz şi la vechii evrei. în împărăţia subpămînteană iar cealaltă parte a anului venea pe pămînt. Totul era legat de mitul răpirii Persephonei de către Hades. de altfel. avînd ca temei o doctrină mistică privitoare la soarta sufletelor după moarte. începînd cu Odiseea lui Homer şi Eneida lui Virgiliu. care îi imitau pe greci în ce priveşte credinţa în Lumea subpămînteană. Totodată era răspîndită şi practica necromanţiei. au preferat plăsmuirea Cîmpiilor Elişee. :n secret. nu face altceva decît apologia credinţei în sufletele celor decedaţi. Romanii. în aceste credinţe se poate observa sincretismul magie-religie dar în ele se regăsesc şi forme embrionare ale necromanţiei ce se va dezvolta în evul mediu.n. Un h. începînd cu secolele VI—V î. 37 . necromanţia. zeul fiind invocat sub numele de Pluto (zeul cel bogat).

. In general . în viziunea populară de odinioară. povestite din gură în gură. Folclorul păstrează o serie de reguli şi indicii referitoare la recunoaşterea moroilor. Strigoii sau moroii ocupă un loc aparte în folclorul. extinsă apoi şi la porumbel. Sigur. Se crede că sufletul omului colindă — sub formă de pasăre — locurile din apropierea casei şd mormîntului. închipuind un porumbel cu coada răsfirată. populaţiile tracogetice au cunoscut şi ele acelaşi fenomen spiritual. avînd rolul de a proteja mortul împotriva duhurilor rele. După trei săptămîni. descîntâtoarele. făcînd obiectul unei bogate literaturi poporane. Ele se pun în vîrful unor stîlpi în formă de obeliscuri sculptate de asemenea în lemn. Stîlpii prezintă o mare asemănare cu cei totemici. ca şi de practici vrăjitoreşti săvîrşite în scopul distrugerii strigoilor. porumbelul este îngropat. care se întoarce din cînd în. Tradiţia aşa-numită „Pa-. în apropierea mormîntului. dar mai cu seamă vrăjitoarele. în primele zile şi chiar pînă la şase săptămîni după moarte.morţii necu38 . numai stîlpul avea această funcţie. aşa-zişii . colorate cu vopsea roşie şi neagră. Străvechi manifestări legate de necromanţîe. Deveneau strigoi. fără nici o legătură. constituindu-se ca un argument al continuităţii poporului nostru în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Pitorescul lor este inedit. Chipul cioplit închipuind porumbelul are funcţia de lăgaş de odihnă al sufletului. pînă astăzi în unele zone din Transilvania. cu cultul familial sau gentilic. este păstrată din acele vremuri. cînd din peregrinările sale. Şi vechii slavi aveau reprezentări superstiţioase cu privire la. mai ales noaptea. simultane cu cultul morţilor.' sînt regăsite în folclorul românesc. acei oameni care în cursul vieţii avuseseră. de exemplu. prin naivitate. însă. lunaticii (somnambulii). precum şi pe acelea pe unde şi-a purtat paşii în viaţă.morţi necuraţi"'. sinucigaşii. La început. românesc. asemenea credinţe bizare şi superstiţii au alimentat folclorul cu producţii fantastice despre strigoi şi vedenii. de descîntece pentru alungarea lor. sărea sufletului". Oltenia şi Moldova. cvimiiialii şi cei născuţi cu căiţă (pieliţă ce înveleşte capul unor prunci*la naştere).'purtări reprobabile. ca a unei rîndunici..In spaţiul carpato-danubiano-pontic. Păsările morţii sînt cioplite în lemn.. însă el relevă cu pregnanţă un fenomen de o deosebită importanţă istorică. existente încă în perioada pretracică. cunoscuţi la popoarele primitive.

faţă în faţă. deoarece. străvechea magie şi forme primare ale religiei caracteristice epocii" de descompunere a orînduirii gentilice. Ei se sprijină atît pe ceremonialul magic. ci abstract. iar după urechi i se înfigea un dinte de la o grapă. ca foşti vrăjitori sau indivizi care cunoscuseră un sfîrşit straniu. adică a credinţei că între un grup de <>am eni şi un grup de obiecte materiale. invocînd intervenţia spiritelor. prin ei. chiar rudimentară. în paralel. acesta descîntă podoabe simple pentru tineri care cred că purtîndu-le îşi măresc farmecul personal şi atracţia către sexul opus. „lecuind" bolnavii prin practici ce ţin de medicina populară. înfăţişată de şamanism. în credinţa lor. aflate în slujba lui sau îmbunate de el. cel mai adesea o 39 . Cum religia. începutul dualităţii magie-cult religios a fost marcat de constituirea instituţiei şamanilor. Vrăjitorii erau însărcinaţi să scape obştea de upîri. Magia neagră poate fi pusă în corelaţie cu apariţia totemismului. în cea a religiei.raţi" inspirau o teamă teribilă. însă există şi şamanul. magia sexuală sau de dragoste a continuat însă a rămîne la australieni în apanajul vrăjitorului . Astfel maltratat trupul mortului se considera că nu mai putea face nici un rău. ce acţionează asupra bolnavilor nu prin anumite tehnici directe. întregul trib. Aceştia nu mai sînt simpli indivizi care ştiu cum trebuie să procedeze colectivitatea pentru a stimula. Tot aici existenţa simultană a vrăjitorului. refuză a se ocupa de relaţiile amoroase. ci de trupul acestuia. Practica lor urma un fel de ritual magico-religios. cît şi pe „forţa" spiritului unui strămoş ce-i „ajută" şi. Dar ea nu va putea submina vrăjitoria. în aceste colectivităţi se menţine vraciul care execută magia tămăduitoare. Cadavrul era deshumat şi străpuns cu un par din lemn de plop tremurător. în speţă magia meteorologică. Slavii nu aveau frică de sufletul mortului necurat. Iată deci. Asemenea morţi purtau numele de upîri (Ia sîrbi __vampiri). care va dăinui simultan. acestea oferind o imagine a modului în care s--a petrecut trecerea de la vrăjitorie la credinţe religioase. ca şi a şamanului care aduce ploaia este o dovadă a debutului procedeului de transfer a diferitelor ritualuri din sfera vrăjitoriei. ca o anti-religie. impresiona sau forţa natura. el ieşea din mormînt spre a dăuna celor vii. Instituţia şamanilor va evolua spre religie. Forme arhaice de şamanism au păstrat vechile triburi australiene.

legătura cu fiinţa înfăţişată de acesta. fireşte din cauze pur biologice. în credinţa tribului. se crede că totemul poate scăpa omul rit' un pericol. Şuringurile sînt legate. aparţinînd întregii colectivităţi. după caz. din acest proces luînd naştere interdicţia de a ucide sau de a mînca fiinţa reprezentînd totemul. pe care fiecare îl numeşte „fratele nostru mai mare". O altă variantă a mitologiei totemice este credinţa observată la triburi australiene că omul ar fi încarnarea vie a spiritului totemului său (ratapa). deci al vîrfurilor colectivităţilor. ele au convingerea că poartă în pîntece embrionul mitic şi copilul născut va aparţine totemului locului respectiv Tot de totemism este legată credinţa în însuşirile speciale ale unor obiecte cu semnificaţii de embleme. romb. oglindind efecte ale inegalităţilor sociale. lăsat de către strămoşii mitici în anumite locuri (stînci. copaci. ceva superior lor. ghicitorilor şi căpeteniilor. ar exista o legătură. De ■ pildă. totodată. dar aceste fenomene ţin de istoria religiei. Nu există o divinizare a totemului. „carnea noastră". dreptujui etc. de un strămoş totemic. Prescripţia este călcată numai cu prilejul anumitor ritualuri. un totem'ism pe sexe şi un altul individual. cunoscînd ş alte aspecte. ascuns într-un embrion uman. care trec pe acolo în credinţa că vor rămîne însărcinate.. Indivizii se identifică cu totemul lor. grote etc. Australienii nu văd în totem o divinitate sau. „prietenul nostru". cînd se gust"' puţină carne de totem. cruce. La fel şi obiectele mai mari în formă de baston. dar şi că omul are pu40 . reprezentate printr-un fel de plăcuţe de lemn ovalizate sau pietricele acoperite cu desene schematice şi simbolice. în cadrul ritualurilor totemice. A existat. vrăjitorilor. confecţionate special pentru ceremonii totemice. . Cea mai răspîndită categorie de astfel de embleme sînt şuringurile. ori în povestire magică — istorii ale gintei sau obştei. ea fiind considerată tabu. medicinei. noi direcţii. Tabu-urile se vor extinde ulterior. în genere. Există o relaţie între om şi totem.) Magicianul indică diferite locuri femeilor. acesta din urmă fiind în general apanajul vracilor. evocă — în interpretare religioasă. Cînd acest lucru se întîmplă. In practicarea totemismului se întîlnesc subiectul (grupul uman) şi obiectul (totemul).specie de animale. ci doar credinţa într-o înrudire a omului cu totemul său.părintele nostru". şamanii sau vrăjitorii. fiecare dintre aceşti factori influenţîndu-se reciproc. în credinţa că astfel se menţin.

Este aşa-zisul tip iniţiala de magie. care ameninţau decimarea treptata a colectivităţilor şi aşa destul de reduse numeric. aborigenii australieni care se tem îngrozitor de farmece. Sigur. iar continuarea (deci zborul obiectului vătămător către cel vizat) este atribuită unei forţe magice. pînă cînd intru într-o stare de apatie totală. soldată. va fi vizibil şi în magia neagră. chinuit de gînduri. Etnografia menţionează cazuri în care o asemenea vrajă într-adevăr avea rezultate. împotriva acestuia se trimit răzbunătorii. nu mai mînca şi nu se odihnea. Prin astfel de convingeri superstiţioase. rostesc descîntece aducătoare de nenorocire sau blesteme. a to st specializarea cîle unui individ'din grup în profesia 41 . cu moartea. sau conştiinţa legăturii membrilor comunei primitive cu teritoriul ei. Rezultatul unor asemenea credinţe. pentru ca acesta să fie* imediat supus răzbunării celor ce se considerau năpăstuiţi. în această fază de practicare a magiei negre nu mai apare neapărat un profesionist deoarece toţi membrii colectivităţii se pricep cum să pricinuiască un rău . asemenea cazuri întăreau superstiţiile. chiar şi în cazurile în care cauza este evident alta. De pildă. se reflectă sentimente. credinţa în vrăji. ţintesc de departe în direcţia celui vizat un os sau un beţişor anume prelucrat. Iată de ce ei recurg la serviciile vrăjitorului. Reacţia socială pentru stăvilirea acestor vendete. accident. moartea rudelor apropiate — sînt datorate vrăjilor făcute de duşmani. A doua fază a vrăjii o constituie strecurarea pe ascuns a osului sau beţişorului descîntat îritre lucrurile celui împotriva căruia se îndreaptă. care trebuie să ghicească cine este şi unde se află duşmanul care a produs prin vrăji nenorocirea. blestemul. într-adevăr. ca spre pildă înmulţirea acestuia. cred cu putere că orice nenorocire abătută asupra lor — boală. în care acţiunea (ţintirea) se declanşează în mod concret. însărcinaţi a-1 pedepsi. de epuizare fizică şi morală.terea de a determina anumite stări ale totemului. se autosugestiona puternic. Aceasta deoarece în--tratît de mare şi de răspîndită era credinţa în vrăji. Bineînţeles că tragediile erau frecvente într-o lume bîntuită de concepţii ■magice. Era suficient ca un om să fie bănuit de vrăjitorie. cel mai adesea cu moartea. în-cît cel care găsea la el obiecte descîntate destinate morţii se descuraja imediat. După ce vrăjitorul „descoperă vinovatul".

că religia creştină preia.în faţa lor. Avînd acest exemplu.creştini vorbesc cu Iisus. aşa-zisele „viziuni" de personaje sacre. între altele. cu . rezervîndu-şi' dreptul de a interpreta materializările. Fenomenul respectiv este valabil şi astăzi. de pildă. timp de mai multe veacuri. evoluînd pe orbita progresului social şi dezvoltării conştiinţei. specifice perioadelor străvechi ale magiei. căpătate prin transmitere directă de la individ la individ. existînd riscul major ca ele sâ se piardă prin. De pildă.'mnificînd profesionistul în practicarea magiei negre. emancipării treptate a gîndirii folozofioe. informaţiile cu valoare socială nu puteau fi lăsate la voia întîmplării. In asemenea condiţii. La unele triburi ausTaliene. primii creştini vor rămîne supuşi practicilor moştenite din vechime. Practici şi manifestări vrăjitoreşti străvechi. monoteiste. politicii şi dreptului de sub sancţiunile sacerdotale 3. întrepătrunderile magiei cu peligia. dans în trecutul îndepărtat omul era mai dependent ca oricînd de practica înaintaşilor deoarece singurul mijloc aJ supravieţuirii îl constituia cunoaşterea şi îndemînarea. moralei artei. i Iniţieri. Interferenţa între magie şi religie va deveni mai evidentă în religiile evoluate. acest fapt implicînd primejdia prejudicierii întregului grup. sau în posesia unui singur. noţiunea respectiva M. desacralizarea şi laicizarea de ceremonialuri mitico-magice şi de cult sînt manifestări într-o permanentă mişcare. acesta se numea raggalk. Este elocvent. pînă cînd Biserica va interzice credincioşilor săi orice legătură cu spiritele. apostolii. „materializarea" acestuia avînd loc . înseşi practicile necromantice. Cristos reînviat „apare"' pentru a da curaj discipolilor săi.ce vrăjitor aducător de nenorociri. experieaţele umane. erau apăraţi de obşte chiar cu forţa arrielor. preluarea în ritualurile religioase a unor străvechi practici magice. recuzită. cînd cunoştinţele 42 . Vrăjitorii raggalk. asupra lor pericolul răzbunării fiind micşorat.individ.--•■ît mai mult cu cit descîntecele erau îndreptate numai fpre triburile inamice.cine ştie ce împrejurare.

dacă acestea erau produse de vînt. de la mame şi bunici. ce fructe. toate credinţele — magice. în cadrul unui sistem de învăţămînt. să prepare mîncarea. indiferent de forma acestuia. ce zgomote au auzit şi cum le-au deosebit. mistice — se împleteau. în preocuparea lor. să facă obiecte casnice. copiii încep a se exersa. de către cei în vîrstă. Şi nu numai părinţii participă la educaţia celor mici. cu încărcătură gravă. în unicul scop de a grava în memoria adolescentului clipa de neuitat a trecerii la maturitate. cu deprinderea responsabilităţilor acestuia faţă de el însuşi şi faţă de colectivitate. dar şi bunicii. rădăcini şi plante sînt bune ■ de mîncat. ca şi la eschimoşi. cînd. pe pâmînt de către o vietate. dar pentru amuzament. dacă cumva greşesc. în acele zile de iniţiere. în funcţie de însuşirea cunoştinţelor. le erau arătate concret cele mai felurite fenomene ale naturii.u experienţă. desfăşurată după un anumit tipar. ' 43 . Educaţia se continua cu iniţierea în viaţa omului matur. băieţii se joacă imitîndu-şi tatăl cînd acesta face un arc săgeţi sau obiecte casnice. la cei tineri şi se făcea pe mai multe căi. Modurile în care a decurs iniţierea tineretului în tainele vieţii la populaţiile primitive se pare că au fost foarte diverse. meşterind şi ei aceleaşi obiecte. Trebuie că. anume ceremonia magică. procesul de „învăţămînt" era continuu. corectaţi fiind. fiind lăuclaţi sau certaţi. Apoi învăţau să descifreze urmele lăsate pe iarbă. calificate şi t. puşi să repete mereu. De la 6—7 ani. Prima formă o constituia imitarea părinţilor de către copii. în pădure. insectele comestibile de cele care nu sînt bune de mîncat. de asemenea imitîndu-şi tatăl. atît cît erau cunoscute. de la cei vîrstnici. să le descrie exact. I . se suprapuneau permanent asaltînd şi fixîndu-se în memoria tinerilor.generaţiilor anterioare sînt transmise celor tineri de către persoane instruite. celor mici. în trecutul îndepărtat al omenirii. se întretăiau. în acest moment trebuie să fi intervenit un element nou. în vederea participării ulterioare la vînătoare şi pescuit. de un anumit animal sau de om. povestind ce păsări şi copaci au văzut. cu toată forţa de impresionare. Fetele deprindeau. Etnografia menţionează că la populaţiile primitive din Africa şi Australia. învăluite în misterul practicilor vrăjitoreşti. să deosebească ouăle de păsări şi reptile. cum şi unde să le caute.

îndelungată şi. In perioada de iniţiere. Bineînţeles că nu. miturile.| cizie. să primească sprijinul spiritelor. Se păstrează din peştera Li-meulDordogne mai multe schiţe de desene rupestre făcute pe pietre de prund. ei erau încercaţi şi asupra talentelor de desenatori. pe care adolescentul trebuia să o suporte cu curaj. Aceştia se recrutau numai din wndul anumitor persoane. dar acestea erau mai puţin crude. constînd mai ales în pregătirea lor ca femei şi mame. circum. Fetele participau. respectînd o serie de restricţii. legendele şi regulile secrete ale tribului. după care erau supuşi unor examene de o rară cruzime — smulgerea dinţilor. Cu 15 000 de ani în urmă. plină de privaţiuni şi umilinţe.Iniţierea constituia o perioadă de mare încercare. la împlinirea vîrstei de căsătorie. sau cu un spirit personal care să-1 ajute la înfăptuirea magiilor. S-ar putea trage concluzia că teţi iniţiaţii deveneau magicieni.ascunse. O altă procedură o constituia iniţierea. aidoma tinerilor care participă la ritualurile de iniţiere ale unor triburi sălbatice de astăzi. novicii deprindeau profesiunea de la diverşi vrăjitori. Băieţii erau -izolaţi de colectivitate. capabilă să declanşeze stări nevropatice. ceea ce /narea atmosfera de mister. dovedind că merită să fie trecut în rîndul maturilor. La tribul australian Aranda. Cît de aspre erau aceste perioade de încheiere a adolescenţei o arată obiceiurile triburilor australiene. la iniţieri. violentă. crestarea pielei. afumarea la fumul focului de tabără. un fel de caiete de elev. de asemenea. unde. Dar cel care dorea să fie 44 . Se cunosc din etnografie mai multe ^nodalitaţi prin care viitorul vrăjitor căpăta „puteri speciale'' necesare a întreţine raporturi cu spiritul totemului. în acelaşi timp. puşi să respecte tot felul de interdicţii. O cale era aceea ca învăţăcelul să se retragă într-un loc complet izolat. pe care vrăjitorul a făcut corecturile sale. luminate slab doar de o feştilă de muşchi înfiptă în grăsime. cu spiritele morţilor. pe care medicina actuală îl clasează în rîndul psihopatiilor. întro firidă aproape inaccesibilă a grotei de la Montespan se pot vedea cu claritate urmele celor care stăteau aşezaţi în faţa unui desen magic. bine studiate. ei învăţau obiceiurile. tinerii care luau parte la iniţiere studiau îndelung desenele făcute pe pereţi. îndeosebi al celor care aveau un anumit comportament. După' care dădeau „examen". in locuri. sub directa supraveghere a „maestrului".

toţi cei hărăziţi să conducă destinele mulţimilor. precum şi cei trei judecători ai morţilor sugerează examenele la probele fizice. egipteni. cu iz alegoric. comandanţi de oşti. va fi înfăţişată sub forma Olimpului luminat de u n alt soare. îmbrăcîndu-le într-o haină mitică. Homer.iniţiat şi de spirite se ducea noaptea la o anumită peşteră. Ba mai mult. Fiii regilor. deosebindu-se de cei obişnuiţi. Mult mai tîrziu formula de iniţiere magică primitivă va fi modificată de sacerdoţi care. profesiunile de vrăjitor şi ghicitor sînt ereditare. descrie cu fantezie aceste ritualuri. se află adevărul. pentru ca astfel să capete puterea lor. Ceremoniile de iniţiere a vrăjitorului cuprindeau adesea momente simbolizînd moartea şi învierea lui. In fine. trebuiau să ştie că statuile mişcătoare ale zeilor erau manevrate prin mecanisme şi nu însufleţite de forţe supranaturale . egipteni sau greco-romani. socotită drept locuinţa acestora şi se culca acolo. să construiască temple şi monumente consacrate cultului Prin urmare. se vor înconjura de mistere spre a apăra puterile castei.la geto-daci. iniţierile în mistere se constituiau ca o suită de probe grele. în gropile de iniţiere în care tinerii stăteau chirciţi. ştiau să prevadă timpul şi eclipsele. Asemenea vrăjitori erau denumiţi birrarki. Comportamentul vrăjitorului dintotdeauna a fost toarte divers şi bizar. evrei. la intrare. La micronezieni. Alte încercări de curaj pentru iniţiaţi vor fi imaginate de Homer ca infern. Apa rece în care tinerii erau obligaţi să se arunce. atribuindu-şi rolul de intermediari între credincioşi şi divinităţi.. încheierea perioadei de iniţiere care prevedea trecerea novicilor prin flăcări spre a se curăţa de tot ce e impur. Profesiunea de preot se deprindea în temple. preoţii indieni. La chaldeeni. Asemenea personaje. mimînd poziţia foetusului în pîntecul matern. greci. romani. aşa cum apar 45 . novicii fiind iniţiaţi în misterele religioase ani îndelungaţi. ca urmare a „intrării spiritelor în trup". preoţii din antichitate au ajuns să deţină în secret o mare parte a cunoştinţelor acumulate în acea vreme. ai nobililor erau în mod curent iniţiaţi în asemenea mistere. ei formind o clasă specială din care se recrutau nu neapărat slujitori ai altarelor. şi el un iniţiat. pămîntesc. ci şi oameni de stat. Doar ei. de altfel ca şi la tribul asiatic Vedda (Sri Lanka). preoţii deţineau calculele calendarelor. doar ei se pricepeau cum să măsluiască oracole etc.

imaginea vrăjitorilor străvechi în exerciţiul activităţii lor. închipuind o anumită persoană. Recuzita vrăjitorului se arată bogată. să se îmbrace şi si mănînce altfel decît semenii lor. făceau în aşa fel încît purtarea lor să atragă atenţia şi să provoace teamă. De pildă.normă o constituia datoria vrăjitorului tînăr de a întreţine pe cel de la care învăţase profesiunea. să consume grăsime sau altă carne decît părţile macre dintr-un animal. ungerea ■permanentă a corpului cu grăsime. făcute din blană. La cerere. pe care le „înzestra" cu puteri magice. semănînd cu un iepure cu coarne de cerb. cît şi alte obligativităţi precum portul de măşti şi de îmbrăcăminte femeiască. hălăduiau noaptea . spre exemplu. în cadrul unui ceremonial. îşi impuneau să se manifeste. Străvechea manoperă persistă încă în 46 . vrăjitorul făcea păpuşi. cu nimic modificată faţă de cea studiată de etnografie la populaţii actuale aflate la un sta diu inferior de dezvoltare socială.■ Vrăjitorii se serveau fie de astfel de costume. căreia i se înfigeau ace în „inimă" sau „în pîntec". transmise din vechime.' sau chiar moartea. O altă. nu numai în grote. cu gîndul că aceasta va avea de suferit dureri. în desenele sale rupestre. Printre regulile oculte. gură şi urechi. Veşmintele dădeau constant impresia unor apariţii îngrozitoare : ombizon. cum este aşa-numitul „Marele zeu marţian" de la Jabbaren (Africa). CommarqueDordogne şi altele. fie numai de simple confecţii hidoase. aşa cum apar ele în grotele La Madeleine. închipuind capete de animale şau păsări inexistente în natură. Peştera Trois-Freres (Franţa) oferă.ele încă din paleolitic. Apoi confecţiona figurine. luau masa la alte perioade ale zilei decît obştea. în timpul descîntecelor. dar şi pe stîncile din Tassili (Sahara). om-cal sau om cu cap fără nas. în general cu aspect animalier. Un asemenea personaj dispunea de unelte şi culori preparate de'el pentru tatuajele rituale. dormeau în timp ce toţi ceilalţi erau treji. se remarcă cele cu caracter general şi anume interdicţiile ca vrăjitorul să se culce direct pe pămînt sau să îngenuncheze. Modelele desenate ale costumelor cu care se îmbrăcau vrăjitorii paleoliticului se întîlnesc mai pretutindeni. şi cum pot fi urmărite şi acum ia di ferite populaţii aflate în stadii inferioare de dezvoltare socială. Imaginile de pe pereţii grotei arată că vrăjitorul era deghizat într-un animal ciu dat. .

ca într-o horă. prin intermediul magiei. însă aceasta nu înseamnă neapărat că magia este autoarea unor astfel de procedee. care bate din palme. ele primind denumirea convenţională de tectiforme. aşa cum s-a arătat. cu forme diferite. spre exemplu. împodobite cu liane şi frunze. lovind puternic cu talpa în pămînt. masculii se ţin unii de alţii. conduse de un cimpanzeu. Capcanele respective apar pe pereţii grotelor pictate în paleolitic. Lucrări recente semnalează. In perioada împerecherii. Oricum s-ar fi petrecut acest lenomen. după cum atestă piesele găsite în grota Isturitz (Basses-Pyrenees). deoarece mişcarea ritmică intră în firea umană Şi nu numai a ei. dimpotrivă. ca şi la o serie de triburi orimitive africane şi polineziene. efectuând ronduri în pas cadenţat.Sicilia. serii de puncte — pe care le desenau în diferite zone ale peşterii. utilizate în trecutul omenirii. desenată undeva. vrăjitorii din paleolitic se serveau de anumite semne magice — triunghiuri.Sud şi Asia. de dansuri şi cîntece. Practicile vrăjitoreşti erau "întotdeauna însoţite de declamaţii ritmate. dreptunghiuri. ovaluri. pentru a învinge asperităţile puterilor ostile. Putem vedea aici un argument al modului în care religiile au preluat din vrăjitorie unele practici care conveneau unui anumit nivel de dezvoltare a gîndirii. S-a putut observa $i filma un moment revelator. la mult timp după ce omul făcea apel la propriile lui forţe. unele sculptate cu excepţională răbdare. Vrăjitorul se servea totdată de baghete magice. spre a nu impieta asupra succesului vînătorii. America de . magia şi 1-a însuşit la un moment dat spre a amplifica ceremonialul practicilor sale. rămîne de acceptat că omul primitiv dansa şi 47 . cu sensul de a apăra locul respectiv de influenta spiritelor rele. ci şi a marilor maimuţe. că cimpanzeii aii un dezvoltat simţ al ritmului. Practica persistă şi astăzi şi o vom regăsi chiar în religiile moderne. un fel de colivii în care urmau să fie capturate acestea. Alte tipuri de obiecte şi ustensile pentru uz vrăjitoresc. în sfîrşit. Pornind de la această observaţie apare clar că dansul nu a intrat în viata umană ca un gest magic. practică existentă încă din paleolitic. are în mintea credinciosului valoare de pavăză împotriva necuratului. de pildă. O cruce. în jurul grupului se mvîrt lent femelele. observabile şi astăzi la populaţii din Malaezia. dar şi al faptului că gîndirea religioasa s-a născut. ci. sînt capcanele pentru spirite rele.

iar la Cogul (Spania). Naraţiunea arată că. cum este litofonul descoperit la Ndut Lieng Krak (Vietnam). Toate aceste dansuri. pe peretele unei grote. denumit Cuyumere — s-au dus să vîneze. considerîndu-1 totodată o parte a acesteia. într-o zi. India. Insulele Andamane de Nord. Un mit al triburilor Caiaungung din Brazilia este foarte elocvent în ceea ce priveşte concepţia respectivă. Pe trunchiul arborelui se rezemau cîteva crenguţe cu frunze. Maniere de a executa astfel de dansuri primitive cu caracter magic se regăsesc şi astăzi la triburi primtive din Gabon. în mijlocul căruia se afla un copac înalt. părind că vrea sa vrăjească două animale ierbivore "aflate în faţa sa. ca şi studiul artei rupestre. 43 . o pictură străveche surprinde un grup de femei rotindu-se ritmic în jurul unui bărbat. ciocnitul unor pietre anume destinate acestui scop alcătuind cel mai simplu instrument muzical din lume. oamenii — conduşi de un personaj mitic. dansînd şi cîntînd în acelaşi timp cu un instrument bizar. fluierul de os care apare în aşezările neolitice. mai curînd decît ca amuzament. Congo. Oamenii au folosit dansul ca pe un mijloc de înfruntare a naturii.cînta în scopuri practice. Cum trebuie să fi fost dansurile în trecutul îndepărtat. pyunkung-ul din 16 lame de jad găsit în Peninsula Coreea. ca arcul vibrator desenai pe pereţii peşterei Trois-Freres. o repetare de sunete. sărind de jos în sus. dînd naştere dansului. America de Sud. prin bătutul palmelor. sînt uimitor de asemănătoare cu ceremonialurile magice de vînătoare şi de fecunditate observate de etnologi la populaţii din junglele Oceaniei şi Americii de Sud. în formă de arc. Cum stăteau şi se întrebau ce putea fi aceasta. Şi ei le-au imitat mişcarea. In pădure au ajuns într-un luminiş. Se intonau melodii simple. Insula Ceylon. O scenă dintr-o peşteră de la Ariege (Franţa) înfăţişează un vrăjitor purtînd o mască. în acompaniamentul unor instrumente rudimentare. ne arată ceremoniile triburilor actuale studiate de etnologi. La Mege-Teyjat (Franţa) a fost găsit un corn de cerb pe care era gravată o scenă cu trei bărbaţi mascaţi dansînd. deodată vînătorii au văzut că crenguleţe încep să se mişte în ritm. Se dansa în ritmul produs prin lovirea cu putere de pămînt a picioarelor. îmbrăcat cu o piele de cal. Africa de Sud. grave. O dovedesc cercetările etnografice. despre care ne informează arta primitivilor.

cărora ei îşi închipuie că astfel le transmit forţe magice. Luna. mersul şi comportamentul animalelor. simbolic. Ei privesc numai la ea. circa 30 de tipuri* de asemenea manifestări. în simbol magic. cum sînt 49 . dansul săgeţilor este poate cel mai simplu. numai în sudul Africii. Unele triburi africane execută dansuri magice în jurul săgeţilor. caracterizate prin utilizarea măştilor sau a unor obiecte — bastoane. Există apoi dansuri cu caracter magic. Fac o jumătate de întoarcere.sau semnului care înfăţişează vînatul urmărit. reproduce puterea Cosmosului. funii. iar animalul căutat va fi mai repede •găsit. participanţii învîrtindu-se în cerc. dansul în cerc. Stăpîniţi de teamă si îndoială că nu vor reuşi. în sens contrar mersului Soarelui pe bolta cerească. dansurile magice de vînătoare sînt foarte numeroase. în ritmul unei melodii tărăgănate. Ecouri ale acestora pot fi observate şi în unele dansuri folclorice româneşti. frunze etc. —. Se întorc pe rînd fiecare la stînga pe piciorul drept şi cu stîngul bat în pămînt. care încep să se mişte lent. dătător de viaţă. fiind descrişi şi în Odiseea lui Homer. înconjurînd o săgeată înfiptă în pămînt. surescitaţi pînă la exaltare. Mai întîi se formează un cerc de bărbaţi. în timp ce vrăjitorul rostea formulele lui menite să producă diferite efecte! Ele imitau. Mişcările în spirală şi serpentină înfăţişează fazele lunare. La populaţiile primitive. bărbaţii dansează în jurul desenului . Dansurile de vînătoare mimează toate gesturile celor care participă la urmărirea şi uciderea animalelor. Paşii acestui dans de vînătoare par a fi universali şi constanţi în timp. chiar şi mişcările pradei. în care rolul de frunte îl deţine vrăjitorul. evocînd vremuri de început ale acestui ritual de vrăjire a armelor. prin aceasta ei îşi vor spori forţele. După această figură trec mai departe aplecînd corpul mult înapoi.Mişcările de dans erau executate puternic ritmat. Soarele. Ele sînt practicate de toate triburile cu dezvoltare socială similară cu cea din paleolitic. se opresc pe piciorul stîng şi bat cu dreptul în pămînt. Aşa procedează triburi Sin Sri Lanka şi Polinezia. care vrea să fugă. Etnografii au selectat. participanţii imitînd mersul animalului sau zborul păsării. Dansurile magice ale focului se execută încă şi acum în multe zone din Oceania şi Africa. La tribul Vedda. convinşi că. Toate dansurile magice folosesc pantomimâ. unduirea în vînt a plantelor. a astrului zilei. fără a se uita unul la celălalt.

ornamentaţii cu desene bizare. în scopul feririi lor de blestemele vecinilor. formulă apărută. melanezieni. . acest fenomen este mai evident. Tot prin bătăi în tamburină ei subliniază7 anumite cuvinte din descîntece. sau cu doua vergele de lemn.nbaje ale vrăjitorilor care fac numai magie agricol:. Pietricele sau bucăţi de metal legate ici colo. îmbrăcînd pentru această ceremonie măşti şi costume speciale din fibre vegetale. In ce priveşte limbajul. avînd la origine practici de magie imitativă şi de iniţiere. considerind că acestea nu îi vor putea lovi atîta vreme cît sînt proferate într-o limbă deosebită de a lor. în care lovesc ritmic cu un beţigaş. astfel că două comunităţi vecine nu se mai înţeleg astăzi deloc între ele. făcînd zgomot în timpul mişcărilor (aidoma zurgălăilor la căluşari).. 'Uf|| Aceştia se acompaniază în cursul dansului de o tamburină. Recurgîndia-se la „şiretlicul'" ca diferite cuvinte. . recuzita de rigoare sînt manopere cu caracter magic. simularea căderii în transă sau a conversaţiilor cu duhuri etc. în Noua Guinee. Printre acestea un loc aparte îl au limbajul special utilizat în cursul ritualurilor.. muzica. să fie pronunţate altfel tîecît în mod general. Există aic. rostirea de formule sau de blesteme. vrăjitorii învaţă încă din noviciat expresii al căror sens doar ei îl cunosc. iniţial comune tuturor locuitorilor unei zone întinse. lovirea ori stropirea -cu apă a asistenţei. prin trecerea timpului s-a ajuns ca fiecare sat să aibă o limba proprie.căluşul. forme curioase şi adesea înspăimîn-tătoare dau vrăjitorilor un aspect cu totul ieşit din comun. probabil. deoa50 . piele sau blană. în funcţie de diviziunea lor pe specialităţi. ce sînt ciocnite unele de altele. diferitele gesturi teatrale şi trucuri. precum şi ' rostirea de anagrame (de pildă „amam" în loc de „mama"). care au un nivel arhaic de organizare soi şi culturală. această concepţie a avut consecinţe cu totul neobişnuite. Tot atît de importante ca înfăţişarea vrăjitorului. paparudele şi altele. Se cunosc cazuri în care populaţii întregi şi-au însuşit procedee magice de comunicare verbală. în neolitic. dansul. două pietre etc. Limbajul diferă de la o categorie la alta . pe care numai ei au dreptul sa le execute. emiterea de sunete stranii sau de strigăte ascuţite.-eşfia fiind un fel de legumicultori primitivi.de vrăjitori. Fiecare detaliu al îmbrăcămintei şi instrumentelor utilizate are semnificaţiile sale magice. Vrăjitorii au dansurile lor.

pietricele sau larve (ţinute bine ascunse în mîneci). Vrăjitorii specializaţi în pescuit se exprimă în alte formule. cînd înalte. ca şi descîntece la construcţia bărcilor.califică a fi un limbaj secret. iodlere * şi onomatopee. Nu se ştie de unde izbucneşte un strigăt ascuţit. iar strigăte şi bătăi de tamburină scurte. iahgan <i alakaluf -— astăzi aproape dispărute. o altă specialitate. apoi din nou linişte. tinzînd să se dezlănţuie misterios. ori la prinderea peştilor mărunţi. în sfîrşit şi ghicitorii se exprimă altfel decît publicul lor. ca şi cu vorbe neînţelese de auditoriu. operaţii lipsite de pericole pentru omul de rînd. vrăjitorul fiind adus să-şi exercite atribuţiile doar atunci cînd. fără riscuri. Deosebit de impresionabile pentru audienţa credulă sînt manevrele şamanilor asiatici. Magia gospodărească. noi strigăte. cînd înainte. ci un stil impresionant. aveau aşa-zişii iekanuşi. dar şi „scoţînd" — prin tehnici de prestidigitaţie — din corpul suferinzilor. La microneziepi — aflaţi în stadiul matriarhatului — magia neagră este profund îndătinată. hohote isterice. . Mai întîi el se forţează să imite mişcările şi strigătele diferitelor animale şi păsări. în mod gradat.ece numai ei sînt chemaţi la săditul plantelor cu tubex*euli cultură foarte delicată. însă nu şi la ridicarea de case. care încercau să tămăduiaseă bolnavii. fiind folosiţi să facă blesteme numai în legătura cu alungarea rechinilor şi a altor specii periculoase. un fel de şamani-vraci. penetrant ca o lamă de oţel. comportînd eforturi şi riscuri mari de accidentare. treabă comună. 51 vocal. prin practici uneori şarlataneşti. pe care acesta le. confecţionarea unui obiect casnic este dificilă. cîntec popular austriac executat numai din sunete guturale. Bale şi tremurături nervoase. cînd joase. Limbajul vrăjitorului nu mai are un caracter secret. el sugerînd antropofagia. uimind asistenţa prin rostirea unor cuvinte de neînţeles. După aceea. Iată cum descriu martorii oculari şedinţa unui şaman iakut : „Totul este •straniu. Şamanul pregăteşte această situaţie atent. cînd în spatele şamanului. întrerupte. Triburile de vînători din Ţara de Foc — ona. Cel mai spectaculos apare momentul intrării în transă. de pildă. Apoi acompaniază aceste manevre cu refrene. dar nu şi la răsăditul pomilor. Şi totul reintră deodată în linişte. are şi ea un limbaj specific. Şamanul sare şi * De la „Zodler". alternativ.

Medicii au constatat că şamanii sînt întotdeauna oameni anormali. şi de a executa numere rudimentare de iluzionism. a fost prezentă şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic. fie spre a le goni.strigă. piscicolă şi ghicitoria. ritualurile vrăjitorilor cuprindeau şi folosirea narcoticelor. un fel de „armată-' invizibilă ce se află sub comanda lui. în timp ce în America de Sud se utilizau substanţe vomitive. dar şi evitarea nenorocirilor. la lumina făcliilor sau a unui foc. asemănătoare cu epilepsia. La cele din America centrală. incluzînd practici de medicină populară. cînd nu te aştepţi. întinzîndu-se cu braţele întinse. amestecate cu frînturi de cuvinte. raţionale în fond. în triburile sioux şi mandan şamanii erau îndeobşte tămăduitori. Se ajunge la paroxism Şamanul scoate un muget. putea produce nu numai vindecarea unor boli sau Ijraumatisme. un rol similar îl avea luarea de sînge. singura metodă de purificare era baia'de aburi efectuată într-o gheretă cu bolovani încinşi. a fumului de tutun etc. sesizate şi descrise de etnografi. bolborosind cuvinte neînţelese". impresionează asistenţa care crede că şamanul vorbeşte cu spirite în limba lor. „Limbajul" acesta semănînd cu strigăte de pasăre. ca un vultur lovit. predispuşi la accese. fie pentru a le îmbuna. cu venele umflate.'cu atît mai mult cu cît ritualurile lor sînt executate noaptea. îndeobşte şamanii siberieni suferă de aşa-zisa „isterie nordic^". care impresionează şi măresc superstiţia spectatorilor. Predomina magia catharctică (purificatoare) care. în concepţia primitivă. Mexic şi Peru. cu practicile ei. murmurînd un cîntec straniu. Magia străveche. urme ale acesteia fiind observabile în multe credinţe şi obiceiuri. Şamanii siberieni au capacitatea de a bolborosi necontenit. ca şi în altele catalogate astăzi ca su5? . Cîntecul şi ropotu tobei se amplifică în crescendo. Ei organizau ceremonii în vederea vindecării unui bolnav prin mijloace magice. au primit o tentă de mister prin ritualul în care au fost incluse. ceremonialuri şi manifestări folclorice. lucrînd individual sau în asociaţii. La triburile amerindiene californiene. La triburile nord-amerieane. peste care se turna apă. Oricare şaman „dispune" de spirite protectoare şi ajutătoare. Şamanii siberieni practică magia tămăduitoare. recurgînd la tot felul de trucuri. După care bate liniştit în tamburină. Metodele de lecuire.

spectacolele folclorice ale scaloianului — ca magie meteorologică. practici. aşa-numitul vătaf din ceremonialul junilor ?) practicile arhaice au căzut cu scurgerea vremii în desuetudine. Geto-dacii dispuneau de cuvinte proprii limbii lor pentru a desemna vrăjitoria sau vrăjitorul. dar şi puternicele lor rădăcini. indiferent dacă ritualurile se înfăptuiau de către oricare membru al obştei sau de un individ specializat ca preocupări. Viaţa spirituală a satului românesc oferă astfel un orizont larg pentru descoperirea unor recuzite. basme şi descîntece evocă de asemenea reminiscenţe ale magiei. Unele au fost uitate. Incantaţii populare. probabil. desacralizate. fragmente de mituri. Magie şi folclor în tradiţia românească Populaţia carpato-danubiano-pontică nu cunoştea în trecutul îndepărtat o distincţie între magia pozitivă şi cea negativă. adică între practica de a folosi forţe supranaturale în scopuri benefice sau. expresii. atît la populaţia rurală. chiar şi în zilele noastre. altele au devenit „superstiţii" sau folclor. apoi mărţişorul — ca magie sexuală -şi altele. Anumite practici magice şi ritualurile credinţelor trăvechi. Printre aceste practici cu caracter mitico-magic se in-. Trecute din domeniul nud al magiei primare. se.iţii. regăsesc în viaţa cotidiană. în cel al şamanismului (căci ce poate fi altceva decît o rămăşiţă a acestei instituţii. t-ă este aşa o dovedeşte limba română păstrătoare a termenului respectiv încă din perioada daco-romană (pharmacum în limba latină). dimpotrivă. astfel. a căror origine s-a pierdut din memoria colectivă. spre a produce efecte vrăjitoreşti cu intenţia răzbunării. printr-un singur termen. cît şi la cea urbană. dud. reţete tămăduitoare care aveau cîndva un rol bine precizat în mentalitatea populară. 4. gesturi. unele ajunse pînâ la noi sub formă modificată de-a 53 . ceea ce dovedeşte nu numai larga lor răspîndire. Toate practicile de acest gen erau denumite „farmece". junii — ca magie de iniţiere. ori au fost preluate de către ritualurile religioase creştine. obiceiuri. Ambele forme de magie erau desemnate.

5 din limbile slave şi cîte unul din turcă şi ungară. In plus. apoi este greu de explicat transformarea lui . au intrat în uzul' vorbirii româneşti foarte puţini termeni privitori la practicile magice. ceea ce explică. Apoi dinamica îmbogăţirii vocabularului referitor la vrăjitorie de-a lungul timpurilor datorită interferenţelor _pe care cultura românească le-a avut cu popoarele euro-"pene. Dar „vlah". 6 cu etimologie necunoscută. De pildă boscorodeală se crede a fi varianta românească a ucraineanului „bozkorodity". boscoană. ceea ce duce la concluzia că familia respectivă de cuvinte a fost adoptată de ucrainieni din română. căpătat o circ laţie integral naţională. nu invers. chiar ceh şi polonez.farmec" este sinonim cu nu mai puţin de 48 d< cuvinte. 10 din limbile neolatine. în schimb termenii de origine românească sînt mai numeroşi în vocabularele ucrainian. Prin urmare.. în această zonă a conţine tului. din limbile populaţiilor limitrofe spaţiului carpato-danubiano-pontic.. chiar limba bulgară arată că noţiunea a fost luată din limba română. bosocăraie etc. Din termenii slavi doar" „vrajă" a.. ca boscorodeală. altele părăsite sub presiunea influenţei roman ori după creştinarea daco-romanilor. zînă bună. bulgar. inclusiv autohtonă. . 6 autohtone. boscănitură * sa vîlfă ♦* (?). Insă important este faptul că limba ro mână păstrează o mulţime de termeni privitori la magic De pildă. 54 . Cercetările în ace. procesul fiind mai probabil invers. Apoi în folclorul românesc există „vîlva băii". fapt ce demonstrează cel puţin două fenomene. care a fost adoptată şi de clerul creştin * Există cel puţin-12 termeni româneşti cu rădăcina „bos" exprimînd practici vrăjitoreşti (boscărie.lungul mileniilor. ISJimplogia propusă de către unii cercetători români ridică semne de întrebare deoarece în limba ucraineană termenii cu rădăcina s. ** S-a propus ca etimologie aşa-zisul cuvînt bulgăresc „vlahva".bos" aşa cum apare în româneşte. care oferă celor îndrăgiţi de ea comori dintr-o mină de aur. sîrbo-croat.. sub influenţa terminologiei liturgice slavone statornicită în zona balcanică. mine de aur nici nu există în Balcani ci numai în Transilvania. tinzînd aparent să înlocuias vechiul „farmec".boz" smt infinit mai puţin numeroşi cînd ei numesc vrăjitoria^'-faţă de limba română . din care 19 de origine latină. însă acest proces se explică prin fapt î că substantivul respectiv a fost asimilat foarte timpuriu. Este interesant că. Prin urmare vîlva (vilfăi nu poate fi decît un vechi cuvînt românesc. în limbile slave denumeşte pe român. ungar. Mai întîi puternicul ecou al credinţelor şi: practicilor străvechi prezent în conştiinţa populară. încă o dat i vechimea practicilor magice.) cărora dicţionarele le acordă diferite etimologii. dorneniu lipsesc. din care ar fi derivat românescul vîlvă. Acest per^ sonaj nu apare în folclorul bulgăresc.boz" în .

•oroanesc. Esenţial este în toată aceasta problema nu varietatea atît de largă a vocabularului legat de magie, ci faptul că în accepţiunea populară toate cuvintele exprimă acelaşi lucru, fiind clar câ aici ne aflăm nu în faţa unor j mpruniuturi de noţiuni, ci numai de termeni utilizaţi pe plan regional. Vrăjile constituiau o tehnică individuală, cunoscută şi practicată de un anumit membru al colectivităţii, aparţinînd unei categorii sociale specializate, cea a vrăjitorilor, un fel de elită. Credinţele şi superstiţiile magice erau însâ apanajul tuturor. Vrăjile se făceau rar şi numai în anumite cazuri. La serviciile vrăjitoriei nimeni nu apela decît atunci cînd avea nevoie de un sprijin cel puţin psihic, spre a izbîndi în ceva, într-o acţiune cu efect pozitiv pentru solicitator sau negativ pentru duşman. Vrăjitorii erau deţinătorii unor cunoştinţe magice, dar — în acelaşi timp — şi creatori de formule magice. De aici şi proverbele : „Cîte sate şi bordeie atîtea obiceie" şi „Cîte babe, atîtea vrăji". în general gestul, ritualul; obiectul destinat vrăjilor erau foarte diferite. Acelaşi fenomen îl prezentau aşa-numitele formule vrăjitoreşti, în fapt rostirea de cuvinte cu caracter magic. O formulă nu putea fi preluată altfel decît „furata", adică prinsă pe furiş de către novice, care crea pentru fiecare caz în parte variante de descîntec servindu-se de materialul stereotip al imaginilor intuitive. De multe ori, el recurgea la reproducerea în proză a acestor imagini, sub formă de povestire mitică liberă, atunci cînd nu avea resurse de versificare spontană. Din acest punct de vedere, unii cercetători au atribuit vrăjitorului şi calitatea de rapsod al poeziei, al versificaţiei magice. Un vrăjitor putea să reproducă fără încetare numeroase balade, colinde, legende, dar nu avea capacitatea să recite o poezie lirică. Se poate trage de aici concluzia că persoanele consacrate magiei trebuiau să posede o anumită structură psihică, un talent care le îndrepta mai mult spre genul epic şi mai ales spre cel dramatic. Iată de ce practica vrăjitorească putea fi nu neapărat moştenită de la un înaintaş, ci şi o" creaţie personală. Oricare vrăjitoare sau vrăjitor avea datoria să găsească soluţii magice în domeniul în care de5a c^ se Price pe, existînd anumite specializări. Existau vrăjitoare car£ ştiau „să alunge ploile" şi „să aducă ploaia", „să depărteze bolile" etc. Unii vrăjitori acţionau e un ul singur, iar alţii se serveau de ajutoare.
55

Se cunosc o mulţime de procedee vrăjitoreşti, a căror sistematizare ne permit descifrarea unor practici foarte vechi în istoria omenirii, în general şi a poporului român în special. Astfel, vînătoarea şi pescuitul erau odinioară însoţite de practici magice. De pildă, cînd se pleca la vînătoare cu o armă nouă, aceasta trebuia trecută mai întîi prin foc. Apoi se ungea cu sîngele primului animal doborît. Se mai credea că unii vînători aveau noroc prin faptul că dispuneau de vrăji sau că aveau spiriduşi. Spiriduşul era un obiect folosit de vrăjitori, căruia i se atribuiau, între altele, calităţi magice şi posibilitatea de a fi interpretul între puterile supranaturale şi vrăjitor. El era ţinut ascuns, fiind confecţionat din părţi de animale. Spiriduşul ca şi mătrăguna magică era un fel de amuletă aducătoare de avere. de succes în toate acţiunile, de noroc în general. Animalele care scăpau vînâtorului erau catalogate ca fiind dotate cu „iarba fiarelor". Despre „Iarba fiarelor" există o întreagă literatură, numeroase basme şi legende fiind presărate cu calităţile magice ale acesteia. O credinţă din Maramureş spune că Pintea Viteazul ar fi apelat la moaşa lui, o vrăjitoare, spre a-1 fermeca şi a-i da iarba fiarelor, ,,ca să nu se prindă de el glonţul". Mătrăguna-avea un loc aparte în folclorul vrăjitoresc. Ea era frecventă în vrăjile de dragoste, folosindu-se împreună cu hreanul. Mătrăguna se aducea din locuri întunecoase, din păduri, „de unde nu se aude cocoşul cîntînd şi pasăre ciripind şi nici pisicile mieunînd", adică de foarte departe. Procedeul aducerii mătrăgunei era complicat, existînd mai multe variante, dar în general el decurgea astfel : aouă fete sau-douâ femei bătrîne se duceau la culesul plantei, pe nemîneate. într-o anumită zi. în drum, spre locul de unde se culegea, nu vorbeau cu nimeni, ca nu cumva să le bănuiască intenţiile. Ajunse la pădure, acestea căutau planta spunînd un anume descîntec. Cînd o găseau, culegătoarele se dezbrăcau, goale, îngenunchiau, se plecau de trei ori pînă la pâmînt cu faţa la răsărit, o înconjurau apoi de trei ori. în tot acest timp fâcînd vrăjile cuvenit: 5. Mătrăguna era scoasă cu sapa şi culcată spre răsărit. în qroapa formată prin dezrădăcinare se aşezau pîine, sare şi eventual un ban. simbolizînd plata pentru mătrăgună ..altfel nu-i de. leac şi se răzbună". Groapa era astupată bine cu pămînt. după care culegătoarele făceau trei plecăciuni spre .apus. în continuare, cele. două personaje se aşezau spate în spate, una cu ' ' a i a !a răsărit, aita cu fala spre apus. Cea de la
56

DUS ridica mătrăguna şi o preda celeilalte. Ritualul scoaterii mătrâgunei era diferit în funcţie de scopuri. Exista, de pildă, scoaterea mătrâgunei pentru „măritat", „dragoste", ,,i oc "' » urit "> pentru „lege", „boală'' şi chiar pentru moarte". în vraja pentru fidelitatea iubiţilor sau a soţilor, femeile executau un anumit ritual făcut în cimitir. Asemenea manifestări pot duce la ipoteza existenţei unui cult magic al mătrâgunei în trecutul îndepărtat, ale cărei reminiscenţe au ajuns pînă la noi. Folclorul magic la poporul român este imens, literatura etnografică actuală constituind doar o infimă parte din ceea ce însemnau odinioară credinţele în vrăji. Orice actiune, indiferent în ce sferă de activitate se plasa, îşi avea tehnica ei magică. Existau vrăji pentru bărbaţi şi pentru femei, pentru diferite vîrste şi îndeletniciri, pentru „bine" şi pentru „rău" etc. Erau vrăji pentru prinderea hoţilor, dar şi a hoţilor pentru a nu fi descoperiţi, pentru neveste pentru ca bărbatul să le fie credincios etc. Fiecare vrajă avea şi antidotul ei, cunoscut şi aplicat numai la intervenţia vrăjitorului. Existau nu numai vrăji cu caracter individual, ci şi cu aspect colectiv, în această categorie funcţionînd în special magia meteorologică. Prototipuri străvechi ale acestor practici magico-vrăjitoreşti sînt ritualurile pentru alungarea ploilor, risipirea norilor şi îmbunătăţirea timpului, unele transformate cu timpul în manifestări folclorice desfăşurate în întreaga ţară (Paparudele) ceea ce arată cu limpezime nu numai forţa de dăinuire a unor tradiţii desacralizate, dar şi impresionanta unitate culturală care a existat dintotdeauna în spaţiul carpato-danubiano-pontie. Fireşte, nu numai asemenea obiceiuri-folclorice vorbesc despre rituri magice. Colindele ce au ca temă vînătorească cerbul şi căprioarele, de pildă, se înfăţişează cel mai elocvent ca reminiscenţe poetice ale unor străvechi ceremonialuri de iniţiere. în general, multe colinde laice sînt expresii ale practicilor magice. De asemenea, unele jocuri mimice cu măşti de animale sau cu personaje în travesti obişnuite de Anul Nou, ca şi altele cum sînt nunta ţărănească, derivă din străvechi practici şi rituri magice. „Brezaia", cu cap de animal sau pasăre, cunoscută în Muntenia, cu tot cortegiul ei bizar de oameni mascaţi, de pildă, se leagă de vechile rituri dionisiace, avînd wigine tracică, îri timp ce „Turca", precum şi „Pluguşorul'- evocă practici ale magiei gesturilor, magiei de fecunditate şi magiei imitative.

Desigur, desprinderea din mulţimea imaginilor versificate şi a elementelor diverse depuse prin scurgerea timpului peste riturile şi ceremoniile magice străvechi este o operaţie extrem de dificilă şi nu de puţine ori o asemenea întreprindere duce pe cercetător la constatarea că un obicei care la prima vedere părea un rit magic arhaic să se dovedească a fi o creaţie folclorică destul de recentă. Sau, dimpotrivă, o versificaţie folclorică cu forme moderne să ascundă întrînsa ecourile unor emoţionante procedee magice, cu valoare de document. Oricum, însă, există certitudini că majoritatea obiceiurilor româneşti de primăvară îşi trag originile din credinţele magice primitive şi unele" chiar din practicile de iniţiere sau vrăjitoreşti'. Mihai Pop * descrie sistematic şi doct asemenea manifestări folclorice în care pot fi recunoscute elemente ale gîndirii şi tehnicilor magice, cum ar fi-căluşul, obiceiurile legate de naştere, cele cu privire la schimbarea stării civile, de nuntă şi de moarte. Printre credinţele magice, un loc aparte îl ocupă cea privitoare la fermecătoarele de mană. Noţiunea de „mană 1 ' ** este comună unui mare număr de limbi de pe întreaga planetă, ceea ce dovedeşte atît uriaşa răspîndire a unor credinţe, cît şi persistenţa lor de-a lungul mileniiloi. Mana are în general sensul de forţă sau putere specială < -■ se manifestă prin efecte neobişnuite. Apariţia noţiunii c mană a avut loc probabil în condiţiile unor prefaceri si eiâle, de diferenţiere internă a colectivităţii umane în pi rioada stabilizării profesiunii de vrăjitor, a ocupaţiilor bir conturate de agricultor şi crescător de vite. Aceste stă sociale noi şi-au răsfrînt preocupările practice, concret* pe plan magic, prin care se căutau soluţii pentru rezolvi* rea unor probleme cotidiene sau pentru depăşirea momentelor de criză prin manipulări rituale, ca singură modalitate de înfruntare a fenomenelor şi naturii înconjurătoare Credinţa în spirite, în forţe enigmatice, a favorizat geneza conceptului de mană. în credinţa primitivilor, orice fiinţă sau obiect îşi avea mana sa. Un pom care dădea fruct; multe, un vînător care aducea acasă mai multe animal ucise, o armă mai eficace îşi datorau aceste calităţi man< ce se găsea în ele. . Legătura între magie şi noţiunea de mană este esenţială, mentalitatea primitivă neputînd fi înţeleasă corect fără a desluşi rostul acestei relaţii. Mana despărţită de ma* Obiceiuri' tradiţionale româneşti, Bucureşti, 1976. ** In Ijiteratura străină „mana" 58 *

gic nu are nici un sens, cu atât mai mult cu cit un concept atît de general, exprimînd ideea existenţei unei forţe oculte, reprezintă punctul forte al manifestărilor umane străvechi. Prin mană, oamenii nu căutau să explice succesele sau nerealîzârile lor, ci să le exprime. Iată de ce întîlnirea acestei noţiuni într-o limbă modernă arată cu certitudine existenţa în trecutul poporului respectiv a unor credinţe şi ritualuri magice. La români, folclorul păstrează extraordinar de viu un evantai bogat de manifestări care evocă acel străvechi concept de mană, desacralizaţ şi dezbrăcat de sensurile oculte avute cu mii de ani în urmă. Mai mult, sensurile manei la primitivii contemporani coincid uimitor .cu concepţiile existente pînă nu de mult la poporul român. Sensurile manei în limbajul românesc sînt numeroase : ca boală a viţei de vie, ca nori de praf gălbui formaţi din polenul pădurilor de brad, ca spumă alb-gălbuie ce pluteşte primăvara pe apele de munte, ca „ploaie cu soare", ca „mierea cîmpului", „mana cerului" cu care se hrănesc albinele. Cel mai răspîndit sens al manei era atribuit în credinţele populare româneşti substanţei alimentare, în special din grîu şi lapte, reflectându-se aici o consecinţă a îndeletnicirilor populaţiei carpato-danubiene. în nici un caz? ea nu reprezintă o influenţă biblică, această concluzie fiind sprijinită şi pe faptul că în textele ebraice, conceptul respectiv nu apare decît într-un singur moment, anume în acela al exodului poporului evreu, constituindu-se ca o explicaţie a supravieţuirii evreilor conduşi de Moise * în pustiu, prin consumul de „mană". Se pare că această mană a vechilor evrei ar fi fost grăunţele arbustului alhagi, din familia leguminoaselor, denumite în arabă chiar prin cuvîntul de mană sau o altă plantă. Revelator este faptul că la poporul român sensurile manei sînt extrem de diverse, deosebindu-şe calitativ de cele ale vechilor evrei. Mana însemna, la un popor de agricultori şi păstori prin excelenţă, *nai întîi o calitate deosebită a griului şi a laptelui sau a cîmpului, a vitelor. Abundenţa este calificată prin „cîmp mănos", „bucate mănoase", „vacă mănoasă". In afara griului şi laptelui, mana a constituit un atribut şi al altor substanţe alimentare : mană ca rod âl viţei de vie, mana pomilf) r (fructelor)- mana albinelor (mierei) etc, Vechimea mare
f( * ^ea mai impunătoare personalitate a Vechiului, Testament, ctator al mozaismului, conducător şi eliberator al poporului evreu
' ■ « • r a l U si loj.islat-.n-.

59

a concepţiei magice respective în folclorul românesc evidentă şi în ritualurile pentru conservarea manei. Nu exista îndeletnicire care să nu-şi fi avut superstjJ ţiile ei şi nici o superstiţie fără tehnica sa de magie, ca g e,| neratoare de acţiuni sau fenomene. Practici de magie alba l ca şi de magie neagră, au fost moştenite din vremuri strâ-J vechi, cum o dovedesc ceremoniile ieşirii la arat, la semă-l nat, ca şi la strînsul recoltei, în care se regăseşte arhaicul I cerc magic, reprezentat prin înconjurarea plugului şi boi-1 lor de trei ori de către plugar (înaintea începerii lucrului), a colacilor şi coroniţelor folclorice. Deosebit de pitoreşti erau manoperele vrăjitorilor de I mană. Aceştia erau cunoscuţi sub diverse denumiri, potrivit I zonelor geografice. In Transilvania şi Bucovina se numeau [ strigoi, în Oltenia şi Muntenia — vrăjitori, în Banat moroi sau strigai, în Maramureş — boroscăi. Acelaşi sens! îl au şi denumirile de moroance, moroştence, moroniţe, moroande, mohoande, halele, pocitoare, slăbănoage, loajniţe, hîrcoi, bombănitori, săgetători, stricători, lăutori ele. Vrăjitorii de mană erau mai mult femei, de aici majoritatea denumirilor ca substantive de gen feminin. Se credea că vrăjitorii sau vrăjitoarele de mană puteau fi cunoscuţi chiar de la naştere, sorociţi fiind chiar de moaşă. Folclorul este plin de povestiri şi legende pitoreşti, evocînd vrăjitoarele de mană, care — dezbrăcate — deseîntă şi „mulg" laptele vacilor de la distanţă, alungă norii de ploaie, „iau rouă", „fură Luceafărul", „aduc grindină şi foamete în lume". Altele leagă limba clopotelor, ca acestea să nu se mai audă, iau mana animalelor domestice etc. în unele povestiri populare vrăjitoarele de mană „zburau' pe un „cal de strigă", făcut dintr-un om sau călătoreai călărind pe limbi de meliţă, pe ştiubee, cotoare de matur; ori pe alte obiecte. Exista credinţa naivă că vrăjitoarei' pentru a putea zbura, îşi dădeau pe corp cu o unsoare specială, care le făceau mai uşoare. In credinţele magice, cînd vrăjitoarele zburau sau erau în căutarea manei, corpul lor rămînea culcat acasă. Atunci era momentul să li se ia puterea, suficient fiind cc> trupul să le fie întors, astfel îneît capul să stea acolo unde-: fuseseră picioarele. Drept urmare, cînd duhul vrăjitoare; se înapoia acasă, el nu mai găsea gura spre a intra în corp şi acesta murea. Alte povestiri folclorice vorbesc despre puterea vrăjitoarelor de mană care era atît de mare. îneît şi demonii s<
60

desacralizată.Eu nu arunc ficatul de vacă. De pildă. El aparţine legendarului Meşter Manole. corespunzînd. roţi sau luminiţe care C boară noaptea pe cer. vrăjitoarele ele mană erau conştiente de gravitatea faptelor lor. Atunci vrăjitoarea de mană trebuia să apară şi «ă aducă laptele spre a scăpa de ciomăgeală. fiind ■-'S fapt o creaţie carpato-danubiană. capodoperă a poeziei populare romaneşti. Poporul român păstrează. la marginea pădurii. Unul dintre acestea este numele Manole.ele. de altfel. vechiului nume biblic Immanuel. cu semnificaţia „Dumne-«u este cu noi". care-şi aveau rolul lor bine determinat în viaţa omenească de odinioară. zicînd : . Tema vrăjitorului de mană era frecventă în practicile. fierbîndu-se în ea urină de la vaca fără lapte. ci ecouri difuze ale unor concepţii magice foarte vechi.. în scopul transferului pu-"• er n sufletului celui sacrificat în corpul construcţiei ce vl<rria a fi ridicată. Chiar şi omonimele şi toponimele sugerează în cuprinsul lor ideea de mană. dar şi în lupi. priu t 61 . Ele nu erau un simplu joc al fanteziei populare. unii băteau vaca lipsită de mană. mai cu seamă în °sici sau cîini. vulpi. în toate cazurile exista credinţa că vrăjitoarele de mană veneau repede să dea laptele înapoi. Există şi alte povestiri care înfâţiează diferite modalităţi de a obliga vrăjitoarele să restituie mana. ci pe al aceluia care mi-a luat laptele de vacă". ^ai viţei. ci pe acela care i-a luat mana". Alţii îşi loveau în acelaşi scop sumanul sau fierbeau laptele de la vaca fără mană. Şi-1 lăsa acolo sâ-1 mănînce furnicile. după care îl băteau cu o crenguţă de zmeur spunînd : „Nu bat laptele. de obicei cu blană neagră. relevă scenariul unui ritual magic arhaic al construcţiei." adăugind : . Metamorfozările vrăjitorilor în diferite animale nu pot fi decît urme ale relaţiei străvechi între mana şi reprezentările de tabu Şi totem. Balada.Eu nu bat vaca mea. Se mai obişnuia a se lua o oală nouă cu un capac tot nou. potrivit afirmaţiei unor autori. credinţele. Potrivit vechilor superstiţii. Sau aruncau un ficat de vacă într-un furnicar. povestirile populare şi basme. Se credea apoi că vrăjitoarele ar fi ă avut u d ţ ta să se prefacă în diferite animale. ştiind că după moarte vor deveni strigoi. păianjeni. un ■'"•ieg panteon cu semnificaţie magică.. păsări. bazată pe" jertfă. ci bat pe acela care i-a luat laptele". a cărui baladă circulă în întreaga 1 er>insulă balcanică. Cercetările etnologice au atestat că-nu-yiele respectiv nici pe departe nu are origine biblică.

zăpezilor etc. ca o moştenire din timpuri imemorabile. îndătinîndu-se nu ca ritualuri religioase. care compuneau spectacolul magic primitiv s-au pierdut pentru totdeauna. cu o puternică încărcătură emoţională alimentată de o superbă prospeţime. pe care poporul nu-1 recunoaşte şi nu-1 celebrează ca atare. Căpriorul. lipsite de suportul realităţii.O trăsătură cu totul deosebită privind atitudinea populară faţă de mană şi în general faţă de'-vrăjitorie o reflectă mulţimea de legende care înfăţişează omul ca o entitate mai presus de forţa magică. se constituie ca fapte culturale complexe. riturile. menite să ajute individul în activităţile lui practice. în orice caz. concepţiile străvechi par astăzi cu totul bizare şi nu de puţine ori fără sens. cît şi trăsăturile ritos morale ale sale. în orice caz. după sute de mii de ani de evoluţie şi experienţă 62 . învestindu-le cu forţă. la români. cu coarnele lui (vietate intrată în simbolistica magică încă din mezoli tic) trecea mana sa în grinzile acoperişului (denumite căpriori). polivalente. . Procedeele. lipsite astăzi în întregime de conţinutul lor magic. ea a primit o formă cvasiobiectivă. Dar aceasta o ştirn acum. Asemenea acte au avut o certă valoare psihologică sugestie (cînd se oficiau prin intermediul vrăjitorului) şi autosugestie (cînd indivizii erau convinşi că intră în legătură cu forţele magice). Desigur. prin cercetări multidisciplinare moderne. ci ca modalităţi tehnice. Ritualurile cu tentă magică păstrate de folclor sub forme uneori absconse reflectă de fapt străvechi acte d< comunicare umana sub forma reprezentărilor mitieo-magice. ci cu ajutorul inteligenţei. isteţimii şi foarte adesea uzînd de viclenie. în cele din urmă. prezenţa manei în folclor poate fi explicată în strînsă legătură cu interesele şi dorinţele oa menilor. . spre a apăra casa împotriva furtunilor. Dar acestea pot fi bănuite sau — parţial — reconstituite. Se întrevăd aici atît înclinaţia realistă a poporului. care confirmă existenţa din vremuri sstrâvechi a conceptului de mană. De pildă. Produs al subiectivităţii. toate manevrele pendinte de magie erau privite cu suficient respect. grinzile de 1$ temelia casei se numesc urşi (cu înţelesul manei transferate de la aceste animale puternice). ploilor. obiceiurile folclorice relevând ritualuri străvechi. Ele ramîn simple tradiţii laice. întotdeauna el înfruntă forţele malefice şi le biruie nu atît prin putere fizică.vjtoare la construcţii.

»ce taie calea" au o anumită semnificaţie pentru rezultatul acţiunii. semnelor prevestitoare. farmecelor. Originea. adică „ce ies îpainte". superstiţia că persoane sau animale întîlnite m drum sau la plecarea în călătorie. Nu cu acef asi sentimente vom pHvi însă manoperele actuale de vrătorie. putem surprinde orizontul magic al acelor oameni care au trăit în paleolitic la poalele Carpaţilor. fără nici o acoperire logică. de schimbarea anotimpurilor.) acţiunea nu reuşeşte. De pildă. aşa cum apărea ea la poporul român. 5. aşa cum este ea definită filologic. încercînd o sistematizare a producţiilor folclorice româneşti. cu o pisică sau „întoarcerea din drum" se socoteau ca „semne rele" fiind de asemenea reminiscenţe ^ie magiei de vînătoare. circumscrisă la cea în care trăia fiecare individ. descoperindu-se sensurile unor credinţe fnitico-magice străvechi desacralizate. neconforme cu nivelul cunoaşterii ştiinţifice. pe concepţii retrograde. dovezi lle ienoranţei crase şi oprimării. vrăjilor. întîlnirea c u un iepure. sursele care au alimentat superstiţiile. Originea superstiţiilor Superstiţia. ale practicii magiei de yînătoare. în practica de zi cu zi. ulcior stc. pe admiterea forţei spiritelor bune şi rele. acţiuni iluzorii. înţelese de lumea văzută magic. în trecut vînătorii şi pescarii se emeau a fi întrebaţi unde se duc. care au realizări importante în acest domeniu. în relieful şi natura înconjurătoare. Este evident că acest orizont se confunda cu cel al realităţii observate. exista odinioară convingerea că dacă cineva îţi iese în cale cu vase goale (cană. a miracolelor. doniţă.ană Iată de ce pentru acei oameni care au trăit eu mii ^m nţ m urmă se cuvine să avem toată consideraţia şi să bservăm cu înţelegere credinţele lor naive. pînă în urmă cu cîteva decenii. fiind concretă. bazată pe rămăşiţe ale magiei şi animismului. în credinţa că o aseme nea întrebare ar fi urmată de pierderea norocului 63 . Dar ea trebuia să aibă sorţi de izbîndă atunci cînd vasele erau pline cu apă. -Se trage din vremuri străvechi. mai cu seamă a acelora legate de muncile agricole. apare ca o credinţă primitivă. numerelor fatidice etc. evoluţia acestora sînt cercetate temeinic de etnografie şi antropologie.

bîntuite de fiinţe demonice. dar şi de experienţe. care duc o viaţă apropiată de cea umană. ori să vadă pe careva. peşterile. stîncile. fiinţe cu puteri magice. Potrivit credinţelor populare °~ •tă Jomarii sînt persoane care merg călare pe balauri şi poar 64 . Tot urme ale credinţelor magice străvechi reprezintă superstiţiile legate de atitudini ireverenţioase faţă de elemente sau fenomene ale naturii. unor locuri în care au trăit indivizi bolnavi. De pildă. Cînd se transporta un obiect magi persoana respectivă nu trebuia să se uite înapoi sau s J/ie văzută. Din două motive : oricare drumeţ speria şi alunga vînatul. ţine de magia tămăduitoare. care trebuiau deci ocolite. în timp ce iepurele fugea de celelalte animale. morile. să vorbească etc. pentru vînătorul din vremurile străvechi. în concepţia magică. superstiţia că aşezarea căciulii (sau pălăriei) pe masă şi pe^at ar fi semn rău. indicînd boala sau moartea posesorului obiectului respectiv. dar mai cu seamă şolomarii. dar el observa totul cu atenţie şi trăgea concluziiInterdicţiile pe care le dădea. vraciul nu putea avea nici o idee despre principiile medicinei. închipuite ca forţe supranaturale. In aceste concepţii vom descoperi stratificări nu numai de practici magice. Cimitirele. sta „pe urma" unui bolnav. podurile. apariţia unui om sau a unui iepure nu puteau însemna altceva decît neşansă în acţiunea sa. populate cu zmei şi zîne. Bineînţeles. rezultau de aici şi. ca şi de faptul de p. răscrucile. Altele primesc puteri sau forme supranaturale cum sînt pricolicii şi vîrcolacii. ceea ce semnifica posibilitatea contagiunii. Apoi vraciul ştia. ele se dovedeau corecte. doarece era absolut limpede că în zona res-* pectivă nu se găsea nici o vietate. a căror răzbunare se aştepta a fi extrem de dură în acest caz. erau în realitate ecouri ale magiei. casele părăsite erau numite „locurile rele". că atingerea unui om bolnav ducea la molipsire . De pildă. era oprit să se scuipe înaintea soarelui sau a vântului.scontat de aceştia. Aşa-numitele locuri rele sau oprite. născută probabil în mezolitie asemenea atitudini aveau ca scop evitarea dezlănţuiri forţelor supranaturale ostile. Basmele româneşti conţin episoade fantastice. tot astfel aşezarea de obiecte pe culculşul unui suferind sau frecventarea. păcălite. evident. din credinţele populare. astfel încît acţiunile vrăjitoreşti să nu-şi piardă „puterile". şi pe care toţi le respectau. tot din experienţă. aşa cum sînt înţelese ele astăzi. Astfel.

în care demonii şi vrăjile vătămătoare îşi desfăşurau acţiunile nefaste. imediat după asfinţitul soarelui începea timpul rău. pricolici. -Toponimia românească este bogată în evocări magice. care puteau cauza numai nenorociri. O singură excepţie se cunoaşte : în asfinţit se recomanda doar începerea semănatului. păstrate de popor : „Valea zînelor" (Bucegi). dar stricătoare. Timpul.oloile şi furtunile după bunul lor plac. imediat după culcatul păsărilor.anul 1940 j 65 . ca pavăză împotriva eventualelor acţiuni vrăjitoreşti potrivnice. dîndu-se peste cap de trei ori. care încîntă prin savoarea lor. iele. „pentru ca zburătoarele sa nu vadă seminţele şi să nu mănînce holda". De pildă. oameni vii sau morţi care se prefac noaptea în lup sau în cîine. de asemenea nu trebuiau să se facă după răsăritul soarelui. De asemenea. De aici o serie de precauţii magice care astăzi par cu totul bizare. Există apoi „muma pădurii" personaj cu puteri miraculoase şi aspect înfricoşător. „Ochiul pămîntului" (în şesul Cricăului) etc. în. In schimb. Puteri nefaste au şi alte fiinţe imaginare cum sînt ielele. Ei „au învăţat" meseriacelor sub pămînt sau într-o peşteră timp de şapte -*ni în priveşte pricolicii şi vîrcolacii aceştia ar fi. practica descîntătoarelor prevedea ca „apa neîncepută" să fie luată de la izvor înainte de răsăritul soarelui şi pe nemîncate. „Peştera zmeilor" (la izvoarele Someşului Cald). în zorii zilei se făceau descîntecele de dragoste şi scăldatul în rouă (pentru sănătate) — ca magie tămăduitoare. spaţiul fiind străbătut în concepţia lor de fiinţe supranaturale : zmei. vestită de cîntatul cocoşilor. fără noimă : nu se împrumuta nimic din casă (ca să nu se ducă norocul). era momentul dispariţiei acestora. strigoi etc. văzut prin prisma magiei era şi el prezent în tradiţiile populare româneşti. pricinuind rele celor pe care îi întîlnesc. închipuite ca ni^te zîne frumoase. Asemenea reminiscenţe de ritual magic au dat naştere la multe povestiri populare. fără a se arunca în ea un tăciune aprins sau a se sufla în vas de trei ori. Descîntecele pentru „căşunătură". ca povestirea lui Vasile Zaiu din Băişoara. In general oamenii credeau că orice acţiune era periculos a fi întreprinsă noaptea în afara locuinţei. simbolizînd elementul rău. seara nu se aducea apă în casă. Ivirea zorilor. nici chiar gunoiul nu se scotea afară (spre a nu avea pagube prin efectul vrăjilor). aruncindu-se boabele cu ochii închişi. vrăjitori. conform superstiţiilor.

. înşirate una după alta. 66 . Probabil ceremonialul era cîndva mult mai complex. o lumină necunoscută. care luau mana holdelor. Miercurea şi vinerea nu se prindeau boii întîia oară la jug şi în aceleaşi zile nu se cocea pîine (căci lua cuptorul foc). Timpul nopţii era cel al vrăjilof. în final. sînzienele aruncau coroniţele lo peste case sau le puneau la streaşină spre a juca. care aminteşte un vechi ritual magic. Ceremonialul. avea în trecut mai multe momente : fetele din sat alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele.o regulă transmisă din femeie în fe* Sînzienele (Drăgaicâ) sînt celebrate prin tradiţie la 24 iunie. Exista. Dacă noaptea îşi avea regulile ei magice. De unde se pot observa nu numai concepţiile magice ale satului românesc de acum cîteva decenii. apoi se înapoiau toate în sat. De pildă. se obişnuia să nu se scoată gunoiul din casă lunea (ca uliul să nu mănînce păsările domestice). In general manoperele de magie neagră se desfăşurau noaptea.„Un şogor de-al meu s-a sculat sară în casă şi o văzut o capră la fereastră.ţopăi nebuneşte. îi dădeau o cheie simbolică a hambarelor. marţea şi vinerea (ca să nu fie pagube în casă). după care o petreceau la cîmp cu alai O împodobeau cu cunună bogată de spice legate cu panglici colorate. tot astfel zilele săptămînii cunoşteau o sumedie de oprelişti. iar lor îşi puneau coroniţe din flori albe de sînziană (Galium mollogo) sau galbene de drăgaică (Galium verum). se produceau. Tot ce se întîmpla în timpul nopţii avea o dublă semnificaţie : una pozitivă. Luatul manei se făcea tot înainte de răsăritul soarelui. Vrăjile de dragoste. fiind presărat şi cu alte dansuri. cîn-r tînd şi chiuind. cum s-a arătat. după un anumit ritual. dansul sînzienelor. Mişcarea unei crengi. variind de la o colectivitate la alta. dar şi modul neînfricat în care omul simplu ştia să înfrunte puterile demonice. Omu a luat săcurea şi o ieşit afară la uşă şi iacă aci pe pomol o dat cu săcurea şi i-o tăiat capu. de altfel. Dimineaţa o văzut că-i capra vecinului". sărbătoarea populară marcînd coacerea grînelor. explicaţia naturală fiind cel mai adesea ignorată. La fel şi florile de ferigă se căutau în noaptea de Sînziene * de către vrăjitoare. El o gîndit că-i dracu. ca de pildă culegerea mătrăgunei. o numeau sînziană. aspect relevat de expresia populară „a sări (juca) Drăgaicâ". c u sensul de a. adică cea care urma ordinea naturii şi o alta magică. De asemenea nu se împrumuta nimic lunea. Ajunse în sat. strălucirea cerului erau interpretate în primul rînd în sens magic.

fără îndoială. cînd cînta ţarcă. cînd urla cîinele. gerul. în mentalitatea magică. Dar în vechime descîntecele. ca să vadă dacă se vor mărita. Roşeaţa cerului. nu se închideau uşile şi nu se dormea pe întuneric (ca să intre norocul în casă). în prima zi a anului se putea afla tot ce se va petrece' pînă la sfîrşitul acestuia. Atunci fetele îşi ghiceau. începînd cu cele din noaptea de 31 decembrie. cu tentă evident magică : „Vinerea iar nu torc. ignoranţa au generat asemenea concepţii. Evident. Timpul. ţipa cucuvaia sau o găină . fără nici o bază reală.meie. teama de nenorociri. sărbătorile mareînd momentele esenţiale ale anului. cum va fi vremea — uscată sau ploioasă. vestitoarea primăverii. constînd în repetarea deseîntece-» 67 . De aici rezultă vechile obiceiuri de Anul Nou. sau nenorociri în cursul lunilor viitoare. în care doar naivii m ai pot crede./Marţea şi miercurea nu fac leşia". frica faţă de fenomenele naturii. bucuria. Practicile puerile de odinioară par lipsite de rost acum. La fel cînd se bătea ochiul drept. prorocind în foile lor. înflorirea pomilor a doua oară. doar cu cîteva decenii în urmă. Un element interesant îl constituie aici aşa-numita dozare a ritualului vrăjitoresc. vrăjile erau considerate drept mijloace pentru rezolvări posibile ale unor situaţii acute. un caracter şi mai amplu în trecutul îndepărtat. ioia şi sîmbăta./Nu fac pline şi nu spăl. sub formă de cîntec. legate îndeosebi de schimbarea anotimpurilor şi fazele muncilor agricole. iar animalele „vorbeau între ele despre soarta ■ stăpînilor".. „prevestind" belşugul. nesiguranţa zilei de mîine.cocoşea" se credea că se vestea ceva de rău. spre pildă. era o înşiruire de zile bune şi de zile rele (faste si nefaste). In ziua de Anul Nou se soroceau pomii nerodiţi. Tehnica acestor practici apărea. cînd ne ajung sub forma superstiţiilor. Bărbaţii spărgeau cepe. zăpada din ziua de Anul Nou aveau şi ele rosturi de magie meteorologică./Nu spăl lunea. eclipsele şi cometele erau luate drept prevestiri ale unui război sau ale morţii. Legăturile cauzale între fenomenele naturale şi anumite întîmplări erau explicate în maniera naivă a magiei. Credinţe magice stau ascunse în sărbătoarea de Arminden. foarte diversă şi ea avea. în viziunea omului dominat de credinţe magice. cînd se visa porci. Astfel. în credinţele legate de Rusalii şi multe altele.

şapte popi. adăugarea de noi versuri ia fiecare tură de recitări magice etc. prin credinţa în proprietatea magică individuală a anumitor numere. oricare fiinţă. după care începe să moară treptat. şase şi nouă. un animal. fenomenul fiind dovedit de ştiinţă. Apoi. cit de mică sau mare. Prin urmare. un apogeu biologic. Altele pretindeau dimpotrivă că vindecarea vine de la toate cele n o u ă de s c î nt ă r i l u a t e l a u n l o c . apă din şapte izvoare etc. Spre d e o se b i r e d e a c e st e a. transmisibili obiectelor. familiarizat cu datele ştiinţei. unsoare de nouă feluri. atinge maturitatea deplină. deci eficace. fiinţelor şi acţiunilor care le folosesc. Sau numărul obiectelor pentru ritual : nouă cărbum'. ea decurgînd în ritm ascendent şi descendent. şase sau nouă ori. nouă marţi (de luni pînă în seara de marţi. în special trei. viaţa apărea altfel. ceea ce poate--indica rolul deosebit al dozării în cadrul ritualurilor magice în trecutul îndepărtat al ome nirii. e xi s t a ş î p ă rerea că doar una din cele nouă repetări este de leac. Astfel. Se postea. că planta. în general de trei. în mentalitatea populaţiilor primitive studiata de etnologi. cunVar fi — de pildă — persoanele care trebuiau să îndeplinească o acţiune magică: şapte femei bătrîne. Ea era formată dintr-o succesiune de mo68 . de asemenea. azi. d e c i d e l a f i e c a r e în par t e. Valoarea magică a numerelor se întîlnea şi în diferite ocazii independente de timp. de regulă. se naşte. cînd se iveau stelele). trei copii. Procedeul repetărilor ss explică. Unele vrăjitoare considerau „de leac". în magia tămăduitoare se obişnuia ca şapte femei bătrîne să postească o zi pentru a determina însănătoşirea unui bolnav. nu-i vine greu să înţeleagă că viaţa este un proces de desfăşurare a timpului biologic. pentru ca descîntecele să aibă eficacitatea dorită ele erau repetate de mai multe ori. Acesta nu mai este. fiind dotate cu puteri spe ciale.lor conform unei anumite ordini. se dezvoltă. în descîntece sînt adesea invocate fiinţe magice al căror număr este nouă sau nouăzeci şi nouă. In gîndirea magică însă. _ * Sigur că omului modern. „ca să se împlinească ceva"'. dar care anume nu se ştia. credinţa în valoarea magică a numerelor este puternică. doar a noua repetare. unele numere primesc în concepţia ma gică o individualitate proprie. nici un mister.

trebuia „să-şi aducă aminte" de starea în care se afla pentru ca nu cumva copilul să semene cu fiinţele văzute de ea. să nu fie nimic încuiat sau înnodat în odaia de naştere şi să nu ştie nimeni în sat că pe femeie au apucat-o durerile facerii „că naşte mai uşor". „ca să nu aibă copilul pete" . zicînd : „Calcu-ţi urma. Trebuie 69 . nu avea voie să pună mîna pe flori şi apoi pe trup.mente deosebite. care trebuiau celebrate prin ceremonialuri rituale specifice. Acţiunile magice menite să slujească viitorului copil începeau chiar din timpul sarcinii femeii. aruncarea „casei copilului1' (placenta). atît structural cît şi calitativ. anume concepţia că încă de la naştere trebuie vegheat asupra formării omului. naşterea. de indicaţii tabu. în leagăn i se puneau diferite obiecte de fi er „pentru a depărta spiritele rele". Populaţia pretracică. Alte credinţe de origine magică se refereau la tăierea buricului. Un singur substrat corect puteau conţine asemenea practici venite d *n adîncurile trecutului omenesc. de asemenea. înainte de a fi trecut prima oară la sîn i se dădea apă de pe un clopot „să-i cînte gura frumos". menite a împiedica transmiterea unor defecte asupra fiinţei din pîntecul său. cum este şi logic. / iau-ţi forma. sau un animal pocit. De aceea. gravida care vedea un om urît. Ritualurile continuau şi după naştere : copilul era scăldat în apă cu flori „ca să fie frumos". deoarece atunci i se urzeşte întregul fir al vieţii. numai descîntătoarele puteau să-i vină în ajutor. păstrate în folclorul românesc. în cazul în care uita sau încălca interdicţiile. odinioară cu caracter miticormagic. Contra "deochiului se anina ceva roşu. apoi tracii şi geto-dacii au privit viaţa în acelaşi spirit magic. De asemenea. Cum gîndeau acei oameni de demult ne vorbeşte mulţimea de obiceiuri. a scaldei (apa de la baia copilului) etc. cînd o gravidă zărea un om frumos. care trebuia să respecte o serie de prescripţii. copilul să se nască pe un obiect oarecare „că atunci pe ce gîndeşte se împlineşte". Cel mai important moment din viaţa unui individ era considerat. însă. / pruncul meu / în chipul tău !" în timpul naşterii existau. să nu dea cu piciorul în cîini şi pisici „că va face copilul cu păr pe trup" şi altele. ea trebuia să-i calce pe urmă. tot felul de indicaţii magice : uşile să stea încuiate „ca să nu poată nimeni fermeca pe noul născut" .

Ea era prezentă nu numai în momentele esenţiale ale fiecărui om.^ glo~ rie. învestite cu puteri supranaturale de a orîndui destinul noului născut. Practici magice străvechi a^ existat şi în legătură cu căsătoria. menite să fixeze în mintea viitoarelor mame. în număr de trei pînă la nouă. Din aceleaşi considerente se puneau în leagăn un căţel de usturoi. Magia a constituit în trecut o tehnică. Conform credinţelor populare. ursitoarele se sfătuiau asupra a ce urmau să dăruiască : frumuseţe. cerinţe necesare ocrotirii foarte atente a copilului. fier şi o mătură. sărăcie.menţionat aici că. oricare om ji cursul vieţii prestabilit de ursitoare*. sub formă de precepte. De pildă. nimicnicie etc. Tot în legătură cu primele momente ale vieţii existau şi alte reguli magice. Perioada magică a copilului avea o durată de şase săptâmîni socotite de la naştere. în concepţia magica. agricultorul ieşea la semănat. care nu respectau ritualul religios. bunăstarea viitoarei familii. De altfel. Se considera că un copil la căpătîiul căruia ursitoarele nu s-au înţeles asupra destinului lui va avea o viaţa zbuciumată. înmormîntarea cuprindea. în concepţia respectivă mama trebuia să nu stea niciodată cu spatele la copil sau să doarmă altfel decît cu faţa la el „pentru ca smeoaicele să nu îl fure". care nu avea boala celei precedente. dar mai cu seamă pentru a-i feri pe cei în viaţă de urmările eventualei transformări în strigoi a defuncţilor. ci şi în procesul muncii. a cărei lipsă în activitatea umană era odinioară de neconceput. urîţenie. dar el însoţea acest travaliu cu un anumit ceremonial menit să „apere" efortul * Ursitoarele sînt personaje din mitologia românească. In acest timp se luau toate măsurile pentru ca spiritele rele să nu facă pruncului vreun rău ori să-1 schimbe cu altul. de asemenea. iar celebrarea căsătoriei era însoţită de multe manifestări cu caracter magic. bogăţie. elemente magice „pentru împăcarea sufletelor morţilor cu cei vii". Lungimea firului indică şi pe cea a vieţiiînainte de a hotărî soarta cuiva. buna înţelegere între soţi. naşterea a cît mai mulţi copii. repede i se schimba numele. în credinţa că astfel se năştea o altă fiinţă. Dacă pruncul se îmbolnăvea. sînt înfăţişate ca fecioare purtînd la brîu o furcă şi torcînd un 'fir. acest moment solemn era precedat în satul românesc de vrăji pentru ursit şi dragoste. deci efectua o muncă. în ideea naivă că astfel se vor putea determina şansa conjugală. ursitoarele. 70 . toate ilustrînd reguli de iniţiere străvechi.

Nicolăescu-Plopşor. din observaţia că păsările. datorită greutăţii procurării ei. la oricare petrecere. apoi vărsarea acestuia în semn de omagiu adus unor forţe supranaturale. la ceremoniile funerare populare. antropologiei. în aceeaşi categorie de manifestări intra obiceiul ca ouăle puse la clocit să aibă nume feminine (ca să iasă puicuţe). Romanii îşi plăteau soldaţii şi în bulgări de sare. utilizată fiind şi ca obiect de schimb. ca şi în tradiţionala închinare a paharului. potrivit cercetărilor-efectuate de D. al căror sens iniţial s-a pierdut. salariu). în orice caz. prin atacul lor asupra ogoarelor sînt capabile a micşora recolta. superstiţia — cunoscută fiind ca un ecou al unor credinţe străvechi. salarium — soldă. Mai practică ar fi fost instalarea unor momîi. apă sau lapte. Gestul. ea fiind depusă la altare în vase special confecţionate (fructiera dacică). gustarea conţinutului. de regulă. mai mult efortul devine imposibil într-un eseu succint. Este clar că atîta vreme cît se cunosc sursele. geneza. în asemenea condiţii risipirea sării putea să nu declanşeze iritarea ? Ceea ce nu se mai justifică astăzi. istoriei religiilor. în parte transformat. Sarea avea în trecut un preţ enorm. O astfel de atitudine magică s"a născut. cu atîţ. dar asemenea mijloace se vor inventa mult mai tîrziu. tot ca urmare a observaţiei comportamentului păsărilor. s-a păstrat. Corelată cu conştiinţa că în întuneric şi cu ochii închişi văzul nu mai este eficace sau dispare. La geto-daci. la unele populaţii. Tot din perioade străvechi a ajuns pînă la noi obiceiul superstiţios al libaţiilor. amintit anterior. De asemenea are o origine mitico-magică superstiţia că vărsarea solniţei şi împrăştierea sării constituie un semn al unei viitoare supărări. pentru omul modern. evoluţia şi involuţia credinţelor care au dus la apariţia diferitelor a c 71 . evident. sarea constituia obiect de ofrandă. de unde şi denumirea de salariu (lat. de a arunca cu ochii ! hişi pe ogoare primele seminţe. rezervat studiului etnografiei. această observaţie a dus la practica de magie imitativă. în speţă însămînţarea ogoarelor în timpul nopţii.-u cum era acela. prin desuetudine şi desacralizare — nu poate avea decît valoarea unui produs folcloric. Enunţarea şi explicarea exhaustivă a superstiţiilor este dificilă chiar în cuprinsul unei lucrări ample. adică umplerea unei cupe cu vin.

cu experienţa concretă a umanităţii. să investigheze mai temeinic materia. dincolo de încărcătura sa antagonică. superstiţiile care nu au'nie o legătură cu realitatea. de la divinaţie (ghici torie). să pătrundă în tainele cel. orice gest superstiţios. atitudinea superstiţioasă nu se ma justifică în timpurile noastre.concepţii obscurantiste. De acest context. fără argumente cît de cît justificatoare. ci şi ca formă penibilă de respingere a valorilor gîndirii umane. se detaşează ca un produs anacronic. de origine mistică. Nu există nici un domeniu în care ştiinţa să nu aibă acces şi mai ales să nu rezolve problemele cunoaşterii. apare ca o expresia a ignoranţei şi nu numai atît. se sprijină pe superstiţie. mai ascunse ale vieţii. . a puterii raţiunii. arătînd că aceste. a produselor raţiunii obţinute cu uriaşe sacrificii de-a lungul îndelungatei istorii a omenirii. în faţa prestigiului ştiinţei. piesă c piesă. Cercetarea ştiinţifică actuală demontează. pe care o alimentează în acelaş timp. toate aşa-ziscle ştiinţe oculte. pînă la spiritism şi magia albă. Ştiinţa a dovedit cu deplină forţă că stă în puterea omului să aprofundeze cunoaşterea legilor naturii.

preoţii efectuau ceremonii şi ritualuri. Documente din perioade mai apropiate. greco-rornană. în fond magie. aceştia ocupîndu-se cu astronomia. ghicire. oculte.e. deşi poartă vizibil amprenta acestora. ca fondator al magiei va fi decretat. capabil să uimească mase întregi de oameni şi să-i facă să considere scamatoriile drept miracole. Toate ştirile vechi sînt de natură să indice faptul indubitabil că practicile magiei au fost preluate de religie. prefigurînd pfocedeele iluzionismului. 73 . casta sacerdotală va inventa o mulţime de legende. Vrăjitoria este confundată cu un ritual oarecare. Astfel. superstiţioase efectuate pentru ghicirea viitorului. provenind din Egipt şi Mesopotamia. dans.n. Alte povestiri mitologice înzestrează de asemenea cu puteri de vrăjitor diferite divinităţi. prevestire. în localuri consacrate zeilor. în acest stadiu. au întemeiat statul Media (Iranul de Nord). La mezi **. De la magie la şarîatanie Cele mai vechi informaţii scrise despre magie datează de 6 000 de ani. care 1-a ajutat pe Ulise să învingă vrăjile Circei. dar şi de trucaje. de anumite dispozitive şi mecanisme. la greci. care nu mai sînt identice cu cele mitico-magice primitive. încercînd să justifice preluarea practicilor magice de către religie.II. Divinaţia* 1. cîntec. ajutîndu-se de procedee obişnuite acesteia : extaz. Categorie de practici Gagice. zeul Hermes. ** Triburi indoeuropene care în secolul VIII î.). magii constituiau o castă deosebită. incantaţie etc. medicina şi ghicitul. vorbesc despre practicile magicienilor. Le* Din divinatio (lat. de pildă.

Magii indieni se dedicau studiului naturii şi filozofiei. care a adoptat Ş1 titulatura de rege al Babilohului). Antichitatea europeană. magi de la Răsărit au venit călăuziţi de o stea. detaşînd-o oarecum de religie. Din India. iniţial. la practici aduse din trecutul îndepărtat al omenirii. unde vor fi acaparate de clasa sacerdotală. înveşmîntaje în forme rituale. * In Evanghelia după Matei se menţionează că. apare mai întîi în India. fiu al regelui trac Oiagros. 74 gende cu caracter biblic vor conferi titlul de ctitori ai magiei lui Seth. De pildă. cu calitate de mag. atitudine care răzbate şi în literatura religioasă creştină *. spre a aureola. aducînd cu ei daruri scumpe : aur. care a domnit între anii 555—539 î.pruncului Iisus. de-a lungul unei îndelungate perioade. poetul şi muzicantul legendar. Această activitate. Observatori meticuloşi ai tuturor fenomenelor care li se ofereau privirilor ei se străduiau să descopere cauzele acestora. Un rol deosebit a jucat magia în tradiţia ebraică. fiind detronat de Cyrus II. smirnă şi tămîie. noul tip de magie va' trece la chaldeeni unde era folosită în scopuri practice avînd ca obiect. pentru grecii antici. fiind prin aceasta o precursoare a meteorologiei. cercetările atestă că. la naşterea .n. aşa cum se observă el în antichitate. Dar. ca şi lui Cham — al doilea fiu al lui Noe —. fiecare fenomen fiind înregistrat în anale şi analizat comparativ. mai raţională. nu în Orientul Apropiat sau în Europa. făcînd un mister din cunoştinţele sale. bazată pe observaţii şi date logice. Printre aceşti magi s-ar fi aflat însuşi Baltazar (numele biblic al lui Nebonid. pe de o parte» cunoaşterea vegetalelor. magia era privită în Orient cu un anumit respect. tipul evoluat de magiereligie. cu scopul bine conturat de a domina poporul şi a contrabalansa puterea militară regală. iar pe de alta. ce îmblînzea cu lira sa fiarele şi urnea arborii din loc. popor extrem de credul şi superstiţios.. iar persanii îl vor considera drept creator al magiei pe profetul lor Zarathustra. precizarea diferitelor fenomene climatice şi duratei sezoanelor agricole. unele personalităţi ale gîndirii. va vedea într-un mod diferit vrăjitoria. mineralelor şi metalelor.e. ar putea fi considerată un început de ştiinţă. se va transforma astfel. ultimul rege al statului chaldeo-babilonean. Manoperele magice ale chaldeenilor se vor transfera apoi la egipteni. Cărţile sfinte ale evreilor sînt presărate cu tot felul de aluzii la magie. în orice caz. Orf°u. al treilea fiu al lui Adam şi Eva. în unică depozitară a progresului uman. Preoţimea egipteană.

* Preot celt. de pildă. pentru a prinde hoţii. care călătoriseră în India. Alexandru-Sever va institui cursuri publice de astrologie . în timp ce Adrian a încercat să lupte. Au fost secole de barbarie. Lycurg. împăraţii. grota sa miraculoasă şi nu exista individ care să nu poarte mereu asupra lui un talisman.. Lumea romană era plină şi ea de magicieni. Magia servea ca bază tuturor ştiinţelor incipiente în acea vreme şi chiar medicina nu era decît o adunătură de formule enigmatice. adus de el special la Roma pentru a face oficiul de ghicitor. Oraşele şi satele erau pline de ghicitori şi vrăjitori. a făcut jertfe după ritualurile magice. credulul sperînd că el va fi acela. în care magia degenerase într-un delir al înşelăciunii.' Calisthene şi alţii. iar împăratul Constantin. înaintea convertirii sale la creştinism. în care recomanda incantaţiile şi amuletele ca remedii în diferite maladii. pe care îl consulta asupra sorţilor actelor sale. persoanele cu funcţii în imperiu se adresau cu regularitate ghicitorilor. Boala — adică practicarea magiei — a ajuns la un moment dat atît de gravă. Fiecare localitate îşi avea statuia sa. în urma însurătorii. Chaldeea şi Egipt. încît au început a fi făcute tot felul de sacrificii umane sălbatice. Platon. decît la magistraţi. treceau drept iniţiaţi în magie şi propovăduitori ai cunoştinţelor căpătate în timpul voiajelor. în imperiul . Dar şi Homer.roman.în practicarea magiei. pentru a afla de la aceştia destinele ţării. Medicul Xenocrate din Aphrodisium. Diocleţian credea cu putere în profeţiile unui druid*. magia a cunoscut secole de-a rîndul o mare dezvoltare. Persoanele cărora li se furau -obiecte recurgeau mai repede la vrăjitori şi ghicitori. Marc-Aureliu se afla permanent însoţit de astrologul său Arnuphis. el 75 . împotriva vrăjitorilor. care. stăpînul lumii. Oracolul s-a dovedit însă mincinos. împăratul Domiţian avea mai mulţi magi în anturajul său.-a un magician. In sfîrşit. egiptean de origine. cu vrăji. dominate de fanatism şi superstiţie. Pitagora. rea şi cicălitoare numai pentru faptul că oracolul din Cumes îi prevestise acesteia că se va mărita cu. inclusiv tăierea de Prunci pentru a se ghici viitorul în măruntaiele lor.. s-a căsătorit cu o femeie urîtă. copacul său. generalii. servind ambiţiilor castei preoţilor. înebunit de moda prorocirilor. Spiritul caustic al romanilor nu ierta excesele . a alcătuit un tratat al artei vindecării bolilor. A rămas astfel cunoscută întîmplarea anecdotică a tatălui împăratului Caracalla.

Alterarea magiei, specifică antichităţii europene, a devenit vizibilă încă din secolul VII î.e.n. Sub presiunea continuă, masivă a cererii de manopere vrăjitoreşti, tagma magilor creşte din punct de vedere numeric, îngroşîndu-şi rînduriîe cu tot felul de persoane avide după cîştiguii uşoare şi rapide. Nici pe departe ei nu mai profesau vechile ritualuri magice, ci doar trucuri facile. Asemenea „magi"', ocupaţi cu ghicitoria, astrologia, tămăduirea bolilor etc, fâcîndu-şi singuri reclama că posedă, cheile ştiinţelor oculte, că stăpînesc arta miracolelor şi ascunzişurile destinului, vor reuşi în final să treacă în ochii vulgului ignorant,, pe care-1 uimeau cu tertipurile lor, drept .persoane privilegiate de zeităţi, pentru care nimic nu era imposibil. Triumfînd impostura, arta iniţială a magilor îşi pierdpuritatea, inocenţa sa primitivă, devenind o grosolană adu natură de manopere iluzioniste, formule bizare, gestur actoriceşti şi practici superstiţioase. Degenerarea magie în şariatanie a trezit reacţia unor fildsofi ai antichităţii. Democrit (460—370 î.e.n.), figură remarcabilă a timpului său, care a învăţat la şcoala magilor, în scopul căpătării unor mai profunde cunoştinţe de istorie naturală, s-a angajat primul în lupta deschisă, publicînd lucrări împotriva ghicitoriei, demonstrînd contrafacerile acesteia, menite a prosti mulţimea. Lucian (120—180 e.n.), în pamfletele sale Dialogurile zeilor şi Dialogurile morţilor, supune ghicitoria unui atac frontal, lucid şi ferm, bazîndu-se pe o fină observaţie. Cu toate aceste luări de poziţie, profesiunea de magician, fiind foarte bănoasă, atrăgea, fireşte, numeroşi tineri, amatori în a deprinde tainele ei. Marea majoritate a acestora frecventau magii bătrîni, ca novici, nu cu scopul de a cunoaşte fenomenele-naturii, metalele şi plantele, obiectivul iniţial, de căpătîi al magiei, ci de a învăţa pungăşiile divinaţiei, deoarece acestea erau cele care aduceau profiturile meseriei. Curînd, divinaţia ajunge o categorie aparte a magiei, bine conturată şi, la rîndul ei, se va divide într-o gamă din ce în ce mai largă de variante. Chaldeenii au fost cei dintîi care au trecut la o asemenea departajare a divinaţiei. Intr-atît de mulţi erau ghicitorii chaldeeni şi atît de dispersaţi, încît numele poporului lor devine în întreaga lume antică sinonim cu divinaţia. Sub domnia lui Nabucodonosor II (605—562 î.e.n.) existau patru categorii de magicieni : khartuminii — fermecători, posedînd exclusiv dexteritatea de a fascina eu ochii
76

si de a produce iluzii fantasmagorice ; asafinii-tălmâcitori de vise ; khasdinii — ghicitori în aştri si meskhaf in jj __ vrăjitori care utilizau droguri preparate din ierburi veninoase, sînge, cadavre şi tot felul de materii dezgustătoare. Primele trei categorii de magi erau considerate ca fiind de elită, onorante. Asafinii, de pildă, erau consultaţi de faraoni, în timp ce khasdinii erau chemaţi să dea sfaturi în problemele majore ale cetăţii. Fiecare rege îşi avea, de fapt, astrologul său, personaj devenit foarte important în stat. Pe vremea lui Moise, khartuminii erau extrem de pricepuţi şi de abili, trucurile lor semănînd perfect cu iluzionismul, ei posedînd şi tehnica hipnotismului. însuşi Moise deţinea puterea de a hipnotiza, dexteritate învăţată de la doi magicieni ai faraonului. Clasa sacerdotală, indiferent de religia căreia îi aparţinea, accepta şi ea diferitele forme ale magiei, aşa cum s-au afirmat ele în anumite etape ale dezvoltării, făcînd însă distincţia între divinaţie şi vrăjitoria negativă, fără a le repudia însă în vreun fel.

2. Ghicitoria în antichitatea greco-romană
Epidemia ghicitoriei a străbătut Orientul antic spre a acosta pe ţărmurile Europei, contaminînd regii, filosofii, comandanţii de oşti, ca şi masele largi. Divinaţia şi vrăjitoria făceau casă bună, alături de alte asemenea domenii oculte, dezvoltîndu-se, contribuind la sporirea credulităţii generale, a superstiţiilor. Cel mai vestit ghicitor al antichităţii greco-romane a fost Tiresias, fiul lui Chariclo, pe care Pindar 1-a supranumit „sublimul interpret al zeilor", formulă care arată acceptarea ghicitoriei ca formă de aflare a destinului prin voinţa divinităţilor (pe căi directe), dar şi pătrunderea tot P^iai pronunţată în gîndirea religioasă a acestei posibilităţi iluzorii de cunoaştere a viitorului. Tiresias a cunoscut de două ori celebritatea în faţa contemporanilor săi. Mai întîi Prin modul în care ghicea, apoi prin faptul că era hermafrodit, amănunt ce a stat la baza unei legende, mult gustate pe atunci. Tiresias — se spunea — a fost rugat de către Jupiter şi Junona să indice cui îi place mai mult căsătoria, bărbatului sau femeii ? Ghicitorul, în corpul căruia erau reunite ambele sexe, a mărturisit :
77

„Femeia îl face pe bărbat să creadă că el ar dori mai mult căsătoria". Junona, supărată de acest răspuns, 1-g blestemat să rămână orb. Dar Jupiter, pentru a-1 consola pentru teribila nenorocire, i-a dăruit arta ghicitului şi o viaţă de cîteva secole. Alte legende îi conferă ghicitorului darul de a înţelege „graiul" animalelor şi al insectelor, glasul brizei mării şi al vîntului, sensul strigătelor şi zborului păsărilor, „puteri" în care pot fi recunoscute, de fapt, tehnicile de scamator ale lui Tiresias. Pe seama lui sînt puse de asemenea multe profeţii. Sigur, toate sînt legende care, dezbrăcate de romantismul timpurilor eroice, nu mai rămîn altceva decît ignoranţă. Despre Tiresias, poezia epică greacă are multe povestiri, mai cu seamă în „Ciclul teban". Mitul lui constituie aici o înşiruire de povestiri, prorociri, oracole, divinaţii, înfăţişînd plastic mentalitatea acelor timpuri, personificarea pe plan mitologic a profesiunii de proroc şi ghicitor. Cea mai, vestită legendă în legătură cu Tiresias este aceea a lui Oedipus, care fusese sortit să-şi ucidă tatăl, anume pe regele Tebei, Laios, şi să se însoare cu mama sa. Aflînd aceasta, în urma consultării oracolului, Laios îşi abandonează fiul în munţi. Dar nu scapă de soartă, fiind omorît chiar de Oedipus mulţi ani după aceea, fără ca nici unul dintre ei să ştie că erau părinte şi fiu. Ulterior Oedipus ajunge la Teba şi printr-o serie de împrejurări se căsătoreşte cu regina Iocasta, fără a şti că aceasta îi era mamă. în cetate izbucnind o molimă, tebanii au întrebat oracolul de la Delphi care ar fi remediul ca ei să scape de nenorocire. S-a dat răspunsul clar : „Alungaţi din cetate pe ucigaşul lui Laios". Oedipus 1-a chemat pe ghicitorul Tiresias să afle de îndată cine era criminalul. Şi bătrînul 1-a arătat pe rege, spunînd :.- „Tu însuţi eşti ucigaşul pe care-1 cauţi şi fără să ştii te-ai căsătorit cu propria-ţi mamă"'. Neîncrezător în vorbele lui Tiresias, Oedipus a întreprins cercetări, descoperind că ghicitorul nu minţise. Iocasta, mama lui, nu a putut suporta adevărul şi s-a sinucis, iar Oedipus şi-a scos ochii. Fiind alungat de tebani, spre a scăpa de năpasta abătută asupra cetăţii, el porneşte într-o tristă pribegie, însoţit de fiica sa Antigona. Sofocle va dezvolta magistral, într-o impresionantă tragedie clasică — Oedipus rege — această incredibilă poveste. Tema a intrat în istoria culturii mondiale, fiind reluată, pentru virtuţile sale etice, şi de alţi creatori de frumos, pînă în zilele noastre, printre care şi George Enescu.
78

gj Freud va plasa tragedia lui Oedipus la baza psihanalizei sale — „Complexul Oedipus"'. Un mare ghicitor al antichităţii a fost şi Calchas. fiul lui Thestor din cetatea Mykene. El a însoţit pe grecii cnre a u asediat Troia. Calchas ghicea trecutul, prezentul şi viitorul, fiind considerat părintele ghicitoriei. Pe seama lui, ca şi î11 cazul lui Tiresias au fost puse multe legende, printre care şi aceea, la fel de celebră, legată de sfîrşitul troian, imortalizată în capodopera homeriană Iliada. Potrivit acesteia, flota grecilor, acostată la Aulida, nu putea pleca mai departe spre falnica Troie, deoarece pe mare sufla continuu un vînt potrivnic. Vîntul era trimis de zeiţa Artemis, înfuriată pe Agamemnon, ce ucisese căprioara sacră. în tabăra grecilor au izbucnit boli, certuri şi se aştepta o răscoală, întrebat Calchas ce trebuia făcut, el a spus căpeteniilor oştii că zeiţa Artemis se va îmbuna numai dacă frumoasa fiică a lui Agamemnon, Ifigenia, va fi jertfită. După o serie de peripeţii, în care. Agamemnon, Menelaos, Achile şi Cliţemnestra au încercat să evite -uciderea pe altar a frumoasei fecioare, iar armata era pe cale să se răzvrătească, cerînd moartea acesteia, Ifigenia a consimţit să se lase pradă jertfei. Calchas însuşi se pregătea să-i taie venele cînd zeiţa Artemis a răpit-o punînd în locul ei o căprioară, care a fost ucisă şi arsă pe altar. Imediat vîntul şi-a schimbat direcţia devenind prielnic. Legenda continuă, spunînd că Ifigenia ar fi devenit preoteasă a zeiţei Artemis în Taurida (Crimeea de astăzi). Povestirea, dincolo de originalitatea ei, surprinde un moment important din istoria ritualurilor greco-romane, anume înlocuirea sacrificiilor omeneşti cu jertfe de animale. Ficţiunea literară redă, în mod artistic, motivaţia sacerdotală, precedentul care va fi urmat de aici, neschimbat şi doar arareori încălcat, comunicînd modificări majore umane în etica antică. Mai apare, totodată, limpede faptul că marii magicieni jucau în cazuri speciale şi rolul de executori ai sentinţelor capitale, oficiind cîndva şi actul sacrificiilor umane. O altă legendă îl prezintă pe Calchas ghicindu-şi sieşi, activitate fără precedent în profesiune. Avînd această forţă, se arată în povestire, şi-a prezis că va muri în ziua în care grecii vor cunoaşte un profesionist mai abil decît el. Ghicitorul care 1-a întrecut pe Calchas a fost Mopsus. Potrivit textelor vechi, Mopsus s-a bucurat de o imensă reputaţie. Regii, prinţii veneau să-1 consulte în privinţa reuşi79

telor afacerilor lor, iar conducătorii de oşti îi cereau să le spună care va fi rezultatul bătăliilor. Marele ghicitor d venise într-atît de vestit încît a fost divinizat, iar oracol din Cilicia a primit numele său. Se credea că el era f. de zeu. Apollo şi Manto, fiica prorocului Tiresias, i-ar u fost părinţi. După cucerirea Tebei de către egipteni, Manto şi-a însoţit tatăl, bătrîn şi infirm, în pelerinajul acestuia către Delphi. Dar, pe drum, a murit, obosit, fiica lui stabilindu-se în oraşul oracolelor, unde a deprins arta ghicitului. Călătoria lui Tiresias aminteşte de finalul tragediei lui Oedipus, această similitudine fiind de natură să sublinieze caracterul de ficţiune a istoriei celor două personaje. Tot atît de fabuloasă este şi legenda întrecerii dintre Mopsus şi Calchas, încheiată prin învingerea-şi moartea lui Calchas, deoarece acesta nu a reuşit să ghicească tot atît de bine ca rivalul său. Legenda confruntării celor doi ghicitori, dincolo de amuzamentul ei, este în măsură să arate; în fapt, soarta înfruntării dintre vechea şcoală de ghicitori antici, încă destul de primitivă, reprezentată prin Calchas şi cea nouă, a unor profesionişti mai abili, de tipul lui Mopsus, care operau acum nu numai cu manevrele cunoscute, dar şi cu alte procedee, inclusiv jocul cifrelor. Este foarte posibil ca legendele despre dexteritatea lui Mopsus în a calcula rapid şi exact să aibă un sîmbure de adevăr, o asemenea facultate pe care o au unii oameni constituind, atunci, un miracol pentru o lume de ignoranţi şi analfabeţi, dar nu şi pentru noi, cei de astăzi. Indivizi capabili să execute, în minte, calcule complicate nu reprezintă miracole. Sînt, de altfel, cunoscute şi analizate de ştiinţă exemple de asemenea oameni. Un caz celebru este acela: al lui Giacomo Inaudi din Onorator-Piemont (Italia), care nu ştia carte, dar învăţase să socotească fără a deprindie semnele cifrelor. El calcula totuşi, cu mare uşurinţă, extrăgînd şi rădăcini pătrate sau cubice complicate. In 1880, avînd doar 13 ani, a impresionat pe membrii Societăţii de antropologie din Paris şi pe reputaţi matematicieni. Astronomul Camille Flammarion i-a pus întrebarea : dacă pe planetă se naşte în fiecare secundă un copil, cîţi prunci vor fi într-un secol ? Băiatul a calculat mental problema şi a indicat cifra : trei miliarde o sută cincizeci şi trei milioane, şase sute de miiDar ea nu corespundea cu cea socotită pe hîrtie de asistenţi. Atunci Flammarion 1-a făcut atent că nu avusese în vedere anii bisecţi. Ianudi uitase acest amănunt. Dar a
80

reluat calculul şi 1-a comunicat imediat. Era perfect. Acest fenomenal calculator ajunsese la asemenea performanţă încît făcea socoteli sau numărători de obiecte la prima vedere, în timp ce vorbea cu publicul. Pur şi simplu se juca cu cifrele, amuzînd pe cei din jur, rezolvînd cele mai complicate probleme, fără a face apel la creion şi hîrtie. Calculatori de genul lui Inaudi au mai fost semnalaţi în decursul vremii. Memoria lor demonstrează excepţionala forţă a gîndirii umane, care însă nu putea fi explicată cu mijloacele reduse ale ştiinţei din trecut, ceea ce a făcut posibil ca odinioară asemenea performeri să treacă în ochii contemporanilor ca favoriţi ai zeilor. Mopsus, marele ghicitor al antichităţii trebuie să fi fost un astfel de fenomen. Ghicitorii antici, aproape întotdeauna membri ai unui colegiu sacerdotal, dar fără ca prin aceasta să fie consideraţi preoţi, îşi exersau profesiunea în cea mai înaltă stimă din partea tuturor, deoarece nimeni nu punea la îndoială probitatea lor, deşi, analizîndu-le manevrele, în lumina cunoştinţelor actuale, ele apar cu limpezime drept simple spectacole de iluzionism, în cel mai bun caz. Probabil, în antichitate nici divinatorii înşişi nu-şi dădeau seama, adesea, că profesiunea lor era o negustorie de iluzii, aşa cum chirurgii dinaintea anului 1860 nu gîndeau că operînd cu instrumente nesterilizate deveneau autorii celor mai teribile infecţii, pe care, din ignoranţă, le puneau pe seama slabei rezistenţe a bolnavului. Doctorul Joseph Lister (1827—1912), propunînd asepsia şi antisepsia chirurgicală, a scos din criză această ramură a medicinei, dîndu-i o orientare nouă. Tot astfel cum Albert von Bollstădt, supranumit Albertus Magnus (1193—1280), făcînd o distincţie netă între cunoaşterea reală a naturii şi manevrele vrăjitorilor şi iluzioniştilor, a determinat, în bună măsură, opinii ce au dus la aşezarea divinaţiei pe un plan peiorativ. In afara celor trei superghicitori intraţi în istorie (Tiresias, Calchas şi Mopsus), literatura antică ne transmite o lungă listă de personaje din elita artei divinaţiei. Printre aceştia se află Helenus, unul dintre cei cincizeci de coPii ai regelui Priamus, care a prezis, ca şi alţii, sfîrşitul Troiei. Amphiaraus, participant la expediţia argonauţilor, a fost onorat ca erou şi i s-a- instituit un oracol la Orophos, m Attica. Fiul lui Amphilocus, care a luptat în războiul troian, a fost, de asemenea, un ghicitor memorabil. Altui rnare prezicător, Branchus, i s-a ridicat chiar un templu la Milet, fondîndu-se, de asemenea, aici, oracolul Bran81

o cupă cu vin în care turnase o apă vrăjită. deoarece era atît de acidă încţt spărgea oricare vas obişnuit. ia garda cu tine la Idele lui Marte !" împăratul 1-a privit ca pe un nebun şi a spus rîzînd amicilor săi : „Acesta-i un exaltat. Printre aceştia. ci peste şase. dar nu în trei zile. fiind scuturat de frisoane violente. contemporan cu Caius Iulius Gaesar. s-au tulburat. de unde se poate observa cît de informaţi erau ghicitorii în domeniul manevrelor politice. 82 . El a răspuns. Herophile (ca şi Cassandra.ehizilor. că frumoasa Helena va fi cauza ruinei Troiei. conform textelor mitologice. înconjurat de prietenii săi politici. fără ezitare. că una-din cele două facţiuni care tulburau liniştea oraşului va fi învinsă şi că puterea va aparţine stăpânului fermei unde fusese fătat berbecul. La romani. textele vechi îl citează pe Surina. Nu vă neliniştiţi". Să fi observat el pe faţa marelui războinic semnele morţii ? Oricum se ştia că Alexandru era suferind. aflat la Babilon. Calamus s-a înşelat totuşi puţin. care i-au copiat pe greci în practica ghicitului. Cezar fiind asasinat chiar la Idele lui Marte. zvonurile privind asasinarea prin otrăvire a lui Alexandru de către un grup de complotişti condus de Antipater. manopere ale magiei negre.' distilată dintr-o anumită stîncă. Puţin timp după aceea. într-o fermă a lui Pericle s-ar fi născut un berbec cu un singur corn. grăbindu-se să-1 întrebe pe Laempon ce putea însemna aceasta. Apa se putea culege şi păstra ca o rouă uşoară numai într-o copită de măgar. rece. Alexandru cel Mare sfîrşind bolnav. că ghicitorul Surina dispunea de o reţea de informatori foarte versaţi. a existat un număr imens de profesionişti intraţi ş*i ei în legendă. desigur. ghicitorul s-a repezit şi a strigat cît a putut de tare : „Cezare. Ghicitorul Laempon era întreţinut la Atena pe cheltuiala statului. într-o altă legendă se vorbeşte despre ghicitorul Calamus care i-a prezis Jui Alexandru cel Mare că va muri în următoarele trei zile după întîlnirea cu el. Se spune că s-a petrecut pe vremea lui o întîmplare ciudată. depăşindu-i însă cu mult. Dar previziunea a fost corectă. previziunea s-a îndeplinit. de altfel) are meritul de a fi prevestit. Plutarh relatează despre . Iolaus i-ar fi dat regelui. dacă dăm crezare literaturii. Pe cînd împăratul se afla în Forum. Fapt care arată. Locuitorii cetăţii aflînd. în astfel de amănunte se întrevăd.

chiar minţi foarte luminate.Pentru că te văd | tît de abil în cititul viitorului. mulţi dintre aceştia. asemenea detalii vin să explice şi aprecierile monarhilor făcute la adresa marilor ghicitori. fiica lui Priam. vuiturile. Erau. deoarece mă gîndeam să-ţi tai capul. Daphne. Carmentei. ale căror nume au ajuns pînă la noi ca Phyne. Fiecare magician. i-a spus acestuia : „Te ■o<< să nu mă socoteşti mincinos dacă îţi dezvălui că tu vei ajunge Cezar. Chariclo. Abas. fiecare ghicitor se specializase într-o anumită tehnică. Bineînţeles. a intuit că făcuse o greşeală. Femeile au practicat şi ele ghicitoria. 'copacii." Tiberiu a surîs fără a comenta răspunsul ghicitorului. adoptînd o mimică de surpriză. Ephebolus. s-a prefăcut că-şi consultă steaua şi. presat cu insistenţă de Tiberiu. Agias. Dar răspunsul tău te-a salvat. Phennis şi Erychto se bucurau de încredere în faţa grecilor. adăugă cu voce tremurîndă : „Chiar în clipa aceasta mă ameninţă pericolul morţii !" împăratul i-a răspuns : „Ai ghicit Thrasyl. de trăit !" Ghicitorul.. Nebunia ghicitului a născut încă în antichitate o va rietate foarte mare de metode pentru „dezvăluirea" viito rului. numărul lor nefiind inferior bărbaţilor. Phyto. Thisis. ca şi Martha-siriana.Ghicitorul Thrasyl. uneori. întrebîndu-1 în continuare : . de pildă. cu tfdmintea de a-i dezvălui viitorul. textele antice menţionează pe Cassandra. întrebate asupra viitorului zăpezile. în al căror comportament se întrevăd calităţile celor mai versaţi consilieri politici ai tuturor timpurilor. Antichitatea greco-romană a mai cunoscut şi alţi ghicitori. în fond. fîntînile. Şi." O istorie care demonstrează isteţimea. Aglaonice. De aici înainte am să te iau în serviciul meu. potrivit spuselor unor autori antici. Abaris-scitul. prezenţa de spirit a ghicitorilor antici. capabili să pună în dificultate. cea care a anunţat ruina Troiei şi moartea lui Agamemnon. mama lui Tiresias. Thellias etc. i s-a ridicat un templu în oraş. Merops. tot ce exista în natură. Spre a scăpa. ia spune-mi cîte zile mai a . Theoclimene. Ophyne. Tot atît de vestite la ro mani a fost Debora. cunoscînd obiceiurile sîngeroase a le lui Tiberiu. Printre cele mai strălucitoare ghicitoare. deoarece prorocirea sa deranjase pe viitorul împărat. care a fost o vestită ghicitoare la Roma. chiar trebuie. u 1 83 . consideraţi ca atare.

din antichitate pînă în zilele noastre. Democrit (c. Ghicitoria. De regulă. deoarece chiar procedee apărute în decursul perioadelor modernă şi contemporană ale istoriei diferă doar ca recuzită de cele antice. momente de ascensiune şi regres. întotdeauna ghici torii au înflorit în perioade de frămîntări. recurgînd mereu.cate de natură. Cu atît mai gravă devine activitatea ghicitorului cu cît ea operează asupra psihicului. sociale şi religioase. contingent care se adaugă clientelei clasice a ghicitorilor.e. 460—c. cea mai veche manieră de ghicit. Tălmăcirea viselor (oneiromanţia) este. Istoria divinaţiei reprezintă o cavalcadă de forme de interogare falsă a viitorului. Dioscoride 84 . după necromanţie. epidemiile pustiitoare. calamităţile economice şi cele provo. traumatizate fizic şi moral. faptele se petrec astfel : cel care ghiceşte speculează cu cinism naivitatea omenească. economice. Fenomenul este explicabil deoarece războaiele. urmărind un singur scop şi anume profitul material. încâ necompromise. la acelaşi punct slab al psihicului : credulitatea.3. cu credinţele şi obiceiurile existente pe diferitele trepte de dezvoltare socială. Sînt de remarcat încercările ghicitoriei care — evolu.înd din fazele primare extrem de simple ale trecutului omenirii — pedalează sincron cu moravurile.n.). părăsite pe rînd după respingerea lor socială spre a. Iată o posibilă clasificare a tipurilor şi formelor de ghicitorie. din care se poate desprinde mai_ bine cît de persuasive pot fi înşelătoria şi ignoranţa. practic constituind variaţii pe aceeaşi temă. calitativ ea nu a depăşit QU nimic formulele stabilite încă pe vremea chaldeenilor. face loc altora noi.).şi au decăzut în cele de echilibru şi linişte. dar tot atît de penibile în esenţă. sînt capabile să mărească numărul persoanelor afectate psihic. variaţii pe aceeaşi tema Mania ghicitului a cunoscut.n. 370 î.e. determinînd direct acte şi gesturi fără acoperire reapi din partea celor care se pretează a apela la divinaţie. Antiphon (479— 411 î. recrutată din rîndul persoanelor cu concepţii dominate de superstiţii. labile. însă. -j Dacă din acest punct de vedere cantitativ ghicitoria a marcat suişuri şi coborîşuri de-a lungul vremii. corelate — fără excepţie — cu evoluţia marilor evenimente isto rice.

Răpirea Helenei de către Paris a constituit. se află r>sul Hecubei. Fără îndoială. mai mult. mai tîrziu. ei au compus chiar tratate de oneiromanţie (ghicitul în vise). Ea a visat că născuse o flacără. Zeiţa Aphrodita îl ajută să răpească pe Helena. soţia lui Menelaus. Nu se poate. ca o 85 . Din punct de vedere fiziologic.1 Stările onirice reprezintă forme periferice ale activităţii de reflectare a creierului. pierdute de-a lungul timpului. în fine a născut pe Paris. Hecuba s-a gîndit să abandoneze pruncul pe muntele Ida.) şi alţi gînditori antici au descris o mulţime de jntîmplâri ale tălmăcitorilor de vise. fenomen urmărit şi înregistrat clinic. regele Spartei şi să o ducă la Troia. Cu toate acestea. soţia lui Priamus. potrivit legendei. de descărcare informaţională. după cum s-a putut observa. deoarece examinarea viselor — aşa cum se. fiind condiţionate de trăirile majore ale fiinţei. dar despre a căror existenţă ştim din alte texte vechi. Inventarul relatărilor de acest gen este enorm. prezicătorii i-au tălmăcit că va aduce pe lume un fiu ce avea să determine incendierea cetăţii. visele îndeplinesc o funcţie de echilibrare cerebrală. Toţi oamenii visează. potrivit legendei. Printre tălmăcirile cele mai interesante citate în diferite opere antice. Cum era gravidă. cum au dovedit-o unele reproduceri experimentale. Cînd. ba. întregul lor fundament obiectiv. fiind recunoscut de părinţi. fără a se suprapune acestora. de exemplu. fapt care demonstrează necesitatea vitală a stării onirice. cauza declanşării războiului troian. practica ea în veacurile trecute.(sec 1 e. nu putea avea la bază explicaţiile ştiinţifice — formulate mult mai tîrziu — potrivit cărora visele reprezintă o reflectare abstractizată a realităţii în care acestea îşi află. regele Troiei. destinul s-a împlinit. visul rămîne şi astăzi oarecum învăluit în enigme. încheiat cu distrugerea prin foc a legendarei cetăţi. au fost plăsmuite multă vreme după consumarea diferitelor evenimente la care se refereau ? Oneiromanţia ajunge în secolele XII—XIII să fie considerată ştiinţă.n. Crescut de nişte păstori care l-au găsit. chiar şi unele animale. părere cu totul eronată. întreruperea experimentală a viselor a avut drept urmare apariţia de tulburări neuroPsihice. aşa-zise celebre. Paris revine la Troia. Este un fapt demonstrat că nimeni nu visează în afara experienţei sale de viaţă. Dar ce credit li se poate acorda atîta vreme cît toate povestirile despre vise.

psihologic. Ele nu au nimic supranatural. ci numai auditive şi tactile.Visele erau tălmăcite iniţial de ghicitorii în stele. visele care aveau loc după căderea nopţii trebuiau să se îndeplinească într-un spaţiu de timp cuprins între 10—30 de zile. în mod superstiţios ca semne ale destinului. care nu există în realitate. absolut bizare. Sigmund Freud consideră că acest „mozaic" oniric este un „joc" în care se exprimă dorinţe şi temeri inconştiente. prin simţurile şi capacitatea sa informaţională. Prevestirile din vise. în timpul stărilor onirice. el se interesa asupra zilei şi orei la care s-a produs visul. Literatura care combate oneiromanţia este vastă. dar să şi arate că. constituie simple acte de manifestare a unor trebuinţe.persoană să viseze. nu însă în sensul modalităţilor tălmăcitorilor de ocazie. conţinutul . la rîndul lui nu aude. începînd cu secolul al XVIII-lea. Semnificaţiile scenelor visate se 86 . un obiect sau un fapt oarecare. De pildă. dorinţe şi aşteptări ale individului. cercetări mai noi au dovedit că visul poate fi determinat şi 'de stimuli exteriori. circumstanţelor acestuia. un surdo-mut. puzderia cărţilor şi tabelelor. în lumina cercetărilor moderne. aşa cum. Potrivit regulilor oneiromanţiei. Dar. Cu condiţia ca persoana care a visat să fie tînără şi să nu fi adormit cu stomacul prea plin. în aceste situaţii. păstrate în subconştient. ea aducînd argumente temeinice privitoare la iluzia posibilităţii ghicirii în vise a viitorului. ba chiar a „tratatelor" de oneiromanţie răspîndite în lume chiar şi în secolul XX. fie şi în formă fantasmagorică. ci de pe platforma cunoaşterii ştiinţifice. Cu atît mai bizare par. ci vede în timpul somnului. perioada se modifica. Tălmăcitorul trebuia să cunoască o serie de reguli.unui vis poate fi interpretat. iDar existau şi ghicitori la îndemîna oricui. ceea ce arată că între experienţă. Un orb din naştere nu are vise vizuale. Tocmai aceste fenomene au fost interpretate. poate să determine unele imagini şi stări stranii. Toate aceste consideraţii ale ştiinţei sînt în măsură să explice nu numai fenomenul oniric. Derularea rapidă a informaţiilor cerebrale păstrate în subconştient. oneiromanţia devine o ocupaţie efectiv vulgară. dacă nu 1-a perceput anterior direct sau indirect. adesea stipendiaţi de monarhi. fiind pure manifestări ale creierului. deci între realitate şi vis există raporturi directe. sînt ele explicate de psihologi. necesare interpretării viselor. .

Iată cîteva astfel de departajări aberante : 5 ianuarie — 2 februarie : conjunctură propice interpretărilor . bazate pe constatarea că decesele surveneau. Sigur. răspîndită în întreaga Europă. urmărind poziţia pe cer a Selenei. propice adeveririi viselor care prevestesc doliul. în arsenalul ghicitorilor în vise au apărut. De unde se poate constata cît de ridicole puteau fi aşazisele reguli de tălmăcire a viselor. Sînt semnificative. perioade considerate nefaste. la amiază. perioadele bune pentru tălmăcirea viselor coincid cu marile sărbători musulmane. în timp ce spaţiile de timp nefaste se leagă de anumite întîmplări din viaţa lui Mahomed. prin ei. cum ar fi Ramadanul şi acele 10 zile consacrate „Călătoriei la Mecca". în anul 1753. într-a doua erau mincinoase . suprapusă tradiţiilor astrologice. în schimb perioadele de post.schimbau şi ele. departajările sînt rodul unor observaţii empirice. 3 februarie — 4 martie : conjunctură nefavorabilă tălmăcirii viselor . atunci cînd se făceau excese alimentare şi fizice. imediat ! Originea acestei concepţii stranii este egipteană. erau calme. fiecare zi avea semnificaţia ei. fiind preluată de greci şi. visele aduceau noroc . Clasificarea viselor după principiul zodiacal este o invenţie arabă. denumite Bairam şi Bairamul mic. de regulă în timpul Bairamului. pînă în cea de-a treisprezecea zi. perioadele socotite bune pentru vise. 5 martie — 2 aprilie : vise cu consecinţe bune etc. în orice caz. Faimosul magician Cagliostro a stabilit. spre pildă. Zilele care succed acestor ritualuri au caracter de festin. care se suprapun marilor intervale de interdicţii alimentare. Astfel. tot astfel cum în secolul al 87 . într-o frecvenţă mai mare. evoluţia Lunii. Dacă visele se petrecuseră la miezul nopţii ele trebuiau să se realizeze într-o perioadă cuprinsă între o lună şi un an . Dacă s-ar urma sfaturile lui Cagliostro ar rezulta cinci zile anual fără nici o indicaţie specială. o serie de semnificaţii particulare ale literelor visate. tot în funcţie de ora la care apăruseră ele. după secolul al XVIII-lea. noi reguli de interpretare a viselor. în prima zi. totul trebuia să se înfăptuiască în cursul acelei zile . Regula poartă amprenta credinţei religioase arabe. bazate pe. dacă se petrecuseră înainte de apusul soarelui. privite sub acelaşi aspect. cerinţă ivită ca urmare a creşterii numărului ştiutorilor de carte. într-a treia se cereau a fi îndeplinite imediat şi aşa mai departe.

fiind utilizat de astrologii moderni. 3 — fecunditate. Litera „t" avea sensul de mari onoruri. rezidenţa suveranilor Franţei.. Un tabel de origine italiană. zeul civilizator la vechii egipteni. venea de la substantivul „mort". Litera „m" cu semnificaţia de doliu. doliu etc. purtat de numeroşi monarhi ai Franţei. imputare. devenită ea nobiliară. 2 — mister . Originea acestui tablou este franceză. însăşi motivaţia magică a existenţei celor 22 de „arcane majore" şi nu mai multe (cifra reprezintă numărul de zile necesar incubaţiei şi ecloziunii unui ou de bufniţă) demonstrează aberaţia respectivă. care a continuat să circule şi în secolul nostru. dar şi al puterii executive după Revoluţia franceză. Astfel apariţia în vis a literei a era interpretată ca semn al unei' acuzaţii viitoare injuste . incriminare. La fel de bizare sînt sensurile acordate cifrelor de către oneiromanţi. prin analogie cu palatul Tuilleries din Paris. învinuire. conţine un număr de 22 de cifre fiecare cu sensuri diferite : 1 — abilitate. „cel de trei ori foarte mare". Studiul comparativ al textelor care-1 redau de-a lungul deceniilor evidenţiază succesive modificări ale diferitelor sensuri. c — căsătorie fericită . susţine că asemenea „ arcane majore". m —. e — cîştiguri sau pierderi băneşti . cum denumeşte el sensurile celor 22 de numere. „a" de la „acusation" (acuzare. în timp ce prima va căpăta o valoare nouă. nu lipsite de semnificaţii. Spre exemplu. b — plăceri şi amor . După încoronarea ca împărat a lui Napoleon. In plus. litera .XlX-lea ya fi inventai. adică. sugestie venită de la prenumele Louis. reproş) etc. lipsit de orice fundament logic. sensul literei „1" va fi transferat literei „n". Cît de ilare puteau fi astfel de tabele pot sugera unele exemplificări. Cu atît mai mult cu cît vechii egipteni nu puteau visa scrieri de cifre inventate mult mai tîrziu de către arabi. sînt luate din Cartea lui Thot.1" avea înainte de perioada napoleoneană valoarea de glorie şi onoare. din secolul al XlX-lea. adică austeritatea. • confundat de greci cu Hermes. sigla lui Napoleon. pe care neoplatonicienii l-au denumit „Hermes Trismegistul". un tabel de tălmăcire a cifrelor drept urmare a proliferării loteriilor. virtute etc. privind „logica" ghicitorilor în vise. Autorul anonim al acestui tabel. tristeţe. Afirmaţia este menită să dea mai multă greutate textului. iniţiativă . corespunzătoare noii situaţii impusă fostei case domnitoare. 88 .

preluate de greco-romani din divinaţia orientală şi răspîndite în Europa. în mod cert. de pildă. 19. erau favorabile cifrele 1. Ridicole sînt sensurile nor obiecte specifice civilizaţiei actuale. scît ridicole „inovaţii" speculate însă cu sîrg de cei inîresaţi în obţinerea cîştigurilbr.. ajungînd pînă în zilele noastre. e =pre a da numai un singur exemplu. tendoanelor. populaţia românească folosea curent ^tălmăcirea semnelor". muşchilor. Cărţulii populare cu caracter divmatoriu. Pentru luna ianua-l. In asemenea norme pot fi surprinse credinţe magice străvechi. peşti. conţinutul lor suprapunîndu-se superstiţiilor locale. alte reguli prevedeau ca sensurile imaginilor din vise să fie răsturnate. 40 şi 90. aranjamente şi >coteli au un caracter pur imaginar şi nu sînt. cinematograful. aceasta însemna „sănătate înfloritoare" . stupide la care recurg ghicitorii în necontenită goană după cîştig. în fond. după cum reiese din aluziile în acest sens cuprinse în unele texte ale autorilor antici. 31. flori şi legume. al formelor petelor de pe piele etc. date în cărţile recente de tălmăcire a visurilor. denumite „Trepetnice" au pătruns în ţările române în secolul al XVII-lea. ce sugera antinaturalul era considerat malefic . tot. cum ar fi acordeonul. Ghicitul în semne corporale provine de la chaldeeni şi egipteni. Procedeul a traversat mileniile. interpretările absolut bizare.' numerele impare. grupări. pgetale.Tălmăcitorii în vise susţineau că puteau determina perele cîştigătoare la loterie utilizînd un calcul simplu s i un tabel de cifre grupate pe luni. 27. racheta cosmică etc. Evident. în evul mediu. tot ce venea de la dreapta. organelor corpului omenesc. insecte. păsări. Imaginile onirice erau rînduite pe apariţii : umane. Apoi pe culori. fructe. . o deosebită răspîndire la populaţia daco-rornană. fiind practicat încă în • unele medii ignorante. Traducerea uneori neîndemîftatecă în limba română a făcut ca nu de puţine ori aceste texte să aibă un limbaj bizar sau ilar ca în exemplele ur89 . erau socotite benefice etc. frecvente în Occident. se pare. în fine. dacă apărea în somn un mort. în faţa unor asemenea absurde inovaţii orice comentarii sînt inutile. patrupede. telefonul. Ghicitul în^ semne avea. cablul. temenea clasificări. 3. după ei. reptile şi batraciene. subordonări. El are ca obiect devoalarea unor evenimente viitoare prin observarea şi tălmăcirea unor mişcări reflexe ale membrelor. albul şi albastrul.

de exemplu. în oaste 7 ani vei merge şi vei veni sănătos la casa ta" . aceasta transformîndu-se în dicton. . pe scară larga. La francezi şi spanioli. La poporul român s-au păstrat diverse indicii privind practicarea în trecutul îndepărtat. semnele de pe piele erau atent cercetate mai cu seamă de anchetatorii Inchiziţiei. putea fi luat drept „pecete a diavolului" Ş* 90 . precum : bătaia ochilor. O altă formă de divinaţie o constituia aceea a ghicitului în aluniţe.Tălmăcirea semnelor ce se fac ia om. noroc de la cele duhovniceşti şi mireni. în frunte ţi-e pus !". Erau luate în consideraţie plasamentul „noiţelor". In secolul ai XlX-lea şi începutul celui următor a existat o avalanşă de broşuri. iar negre dimpotrivă" etc. ca şi tonurile de culoare. a acestei modalităţi de interpretare a destinului cuiva. în evul mediu vest-european. previziunea era socotită mai sigură. boerie sau osteneală multă" etc. o veste rea te va întrista iar apoi te va bucura". Acelaşi procedeu era aplicat şi asupra tonurilor. o aluniţă care sugera un bob de mei. „Fruntea de se va clăti spre o ţară vei merge şi mulţi ţi se vor închina" . cum ar fi noiţele. Există păstrată în vorbirea curentă expresia „Ce îţi este scris. „Semnele albe pe degetul ce arată.. şi în scurt toate mişcările şi încheieturile corpului omenesc ce sînt date de la natură". iar cele negre semne ne arată pagube şi răutate şi lucru de judecată" . iar negre pe acel loc dimpotrivă" . Naivitatea acestor predicţii redată în broşurele de „tălmăcire a semnelor" tipărite în secolul trecut este amuzantă : „De vor fi noiţe albe pe unghia degetului mare făgăduieşte noroc la oaste sau la însurătoare. semnele pe unghii aveau alte semnificaţii. mai toate intitulate stereotip : . „Nasul deoparte de se va clăti.Ceafa de se va clăti. acestea fiind „citite" în grade de comparaţie. a buzelor. Cu cît acestea erau mai pronunţate. O pata. Tot sub formă de superstiţie au supravieţuit maniere de divinaţie în semne pe unghii. „Semnele albe pe unghia degetului de lîngă cel mic se făgăduieşte cu milă de la stăpînii cei mari cinste şi bogăţie..mătoare : „Chica de se va clăti. exprimînd exact reminiscenţe ale practicii respective. sensurile iniţiale ale formulei divinatorii pierzîndu-se. practicată încă de vechii egipteni. cinste şi bogăţie. la subsuoară. care urmăreau să surprindă în formele lor dovezi ale vinovăţiei unor persoane suspectate de vrăjitorie.

ca un element de Predicţiet Astfel. care a dăinuit multe veacuri. iar persoanele cu părul creţ. Fără îndoială. de ficat. divinaţia prin aluniţe şi pete pe piele a recîştigat terenul pierdut. păr. în cursul evului mediu. sînt moştenite conform unei legi riguroase a naturii — ereditatea. Boli ale aparatului cardiovascular. preocupaţi de a face avere. ideea era cu totul ridicolă şi de aceea adesea persiflată chiar în antichitate. un simplu accident dermic sau un semn ereditar. De pildă. pînă în perioada actuală. neapărat bogate. însă. spre a da numai cîteva exemple. Ghicitoria după aspectul feţii consideră. Anumite coloraţii ale pielii. fără semnificaţii anume în ce priveşte derularea vieţii indivizilor. inclusiv aspectul exterior al corpului. de rinichi. gură etc. De unde şi obiceiul femeilor. fără ca acesta să apeleze la examene de laborator. reintrînd în preocupările ghicitorilor. chiar ale părului pot spune multe specialistului. în ideea falsă că înfăţişarea fiecărui individ ar fi influenţată încă de la naştere de către conjunctura astrală a momentului. intoxicaţii şi altele îşi arată prezenţa pe" faţa suferindului. de a-şi face singure o aluniţă pe faţă. Pretinsă ştiinţă. "Insă. o persoană cu fruntea înaltă era desti91 . o pigmentare mai puternică este. Fizionomistica este o denumire modernă a unei mai vechi forme de divinaţie după trăsăturile feţei omeneşti : ochi. ca pârul blond determină incertitudinea în viaţă. mai ales în dragoste. De altfel. O cruce sau o floare erau semne salvatoare. Spinii ar trebui să fie toţi diplomaţi s au afacerişti. o aluniţă pe pomeţii obrazului ar fi un semn al norocului.arestatul ajungea pe rug fără prea multe formalităţi. Evident. de asemenea. în schimb Părul roşu reuşite. Dar de aici pînă la tabelele „savante" ale fizionomiştilor. a ochilor etc. este o distanţă imensă. începând cu sfîrşitul secolului al XVIII-lea. se transmit de la părinţi la copii. nu se dobîndesc în mod arbitrar în funcţie de poziţia unui astru oarecare pe firmament. dintr-o singură privire. Prin urmare. citirea viitorului după fizionomie purta denumirea de „semnătură astrală". potrivit părerii ghicitorilor fiecare punctişor de pe corp putea semnifica ceva. globului ocular^ buzelor. în viziunea omului civilizat. medicii moderni sînt astăzi în măsură să surprindă pe faţa cuiva suferinţe de ordin fizic sau psihic. Fruntea era privită. psihologii. culoarea părului. Sigur. fizionomistica îşi extrage „principiile" din ghicitul în stele. Ştiinţa a demonstrat că toate caracterele biologice.

a. Practica de la care s-a pornit în alcătuirea zecilor de indicaţii. gest ajuns semn ritual în'unele religii. potenţa tămăduitoare şi va inspira credinţa deochiului. Dar ochiul acesta al mortului. Ochiul drept. tot din această credinţă cu privire la magicul privirii. Din asemenea concepţii au izvorît o serie de valori şi simboluri fanteziste ale ochiului. malefic. putea trage în nefiinţă alte persoane. Simbolismul ochiului apare în magia primitivilor. ca o colecţie ilustrativă a stupidităţii.d. pentru a contracara starea produsă de „ochi răi". corelări şi asocieri ale acestuia cu alte organe ale corpului. Din aceste credinţe străvechi va persista superstiţia privind „bătaia" pleoapelor. visul era înţeles ca o realitate privită cu un ochi interior — anume ochiul somnului. că ei văd în continuare cu ajutorul miraculosului ochi. Există aici şi o încărcătură de realism. Din asocierea jchiului cu lumina a rezultat credinţa în „ochiul-foc" şi n „ochiul-astru". nasul perfect trebuia să aibă o lungime egală cu a frunţii şi distanţa dintre nări la fel cu lăţimea ochiului ş. Şi tot de aici vor rezulta noi sensuri : „ochiul vigilenţei" (care vede şi prin somn) sau „ochiul stăpînului" (care urmăreşte în scop de pedeapsă).m. constituindu-se. s-a crezut că morţii nu pierd această facultate. privind posibilitatea ghicirii viitorului cuiva prin studierea fizionomiei sale se află ancorată întc-o extrem de veche concepţie privind anumite puteri magice ale ochiului. Aştrii vor fi deci „ochii cerului". Forţa activă a ochiului primeşte valori magice („ochi bun" şi „ochi rău"). 92 . cu sufletul şi personalitatea fiecăruia. urmînd principiul general magic al direcţiilor. menită să îmbuneze privirea defunctului. idee lin care se va naşte asocierea între „ochi-adevăr" Şi ochijustiţie". De aici o altă credinţă bizară şi ritualuri magice. absolut fanteziste. iar cel stîng. în fapt. Tabelele fizionomiştilor cuprind zeci de asemenea consideraţii divinatorii. care veghea pe cei vii.nată succeselor în viaţă. Sprîncenele cele mai favorabile pentru viitorul cuiva se înfăţişau arcuite. va fi socotit benefic. interdicţia privirii tabu-ului şi evitarea unui asemenea sacrilegiu prin acoperirea ochilor cu palma. ai cărui ochi ficşi speriau. In acele vremi de început ale culturii umane. regăsită şi în credinţele creştine. Prin extensie. ac6perirea feţei cu mască funerară. Ochiul va căpăta. de observaţie empirică privind forţa hipnotică a unor persoane.

afirmativ sau nu. în cele din urmă se crea o atmosferă propice inducerii iluziilor. Susurul izvoarelor. în timp ce magicianul rostea formule ciudate. răspundea prin semne. chiar a halucinaţiilor. interpreta viziunile. alimentată din corpul imens al superstiţiei.Extrăgîndu-şi falsele principii din asemenea concep*ji fizionomistica nu a făcut altceva decît o operă de mutilare culturală. la care contribuia şi jocul strălucirii undelor. după care cel căruia i se ghicea trebuia să bea cîteva' înghiţituri. Fără îndoială. ghicitorii aruncau în apă frunze de laur. o tehnică foarte veche. Profesionistul. gastrornanţia. pe fundul căruia ardea o luminare. Există puţine indicaţii exacte asupra modului cum-procedau ghicitorii spre a „afla" viitorul cuiva în'undele apei. completate şi cu alte variante. la întrebările celui interesat. divinităţi protectoare ale unei familii) ori demoni care „spuneau" ghicitorului ce anume vedeau în unde. Transparenţa unei suprafeţe. dar se ştie bine că erau mai multe metode de utilizare a lichidelor ca mijloc al mantiei. . care le interpreta aidoma tălmăcitorilor de vise. fiind în fapt ° ocupaţie vulgară. dar era luat în considerare si de filosofi. Cea mai răspîndită era practica de a se privi îndelung într-un vas plin Ai apă. ca mijloc halucinogen se regăseşte şi în cristalomanţie. ceea ce grăbea apariţia de halucinaţii. Hidromanţia — după cum se poate observa — are elemente ce o plasează într-o perioadă străveche a magiei. se adăuga procedeelor hidromantice. prin mijlocirea unui „ghicitor posedat" care. ca de pildă. Ghicitul în apă (hidromanţia) se afla pe un plan preferenţial în varietatea procedeelor mantice ale antichităţii. adică în ghicitul cu ajutorul bilei de sticlă naturală. Uneori. asemenea preoţilor oracolelor de mai tîrziu. aşa-zisa ştiinţă magică a fizionomiei se bazează pe interpretări arbitrare. Iluziile vizuale erau apoi povestite magicianului. dînd din cap. Gastromanţia se făcea. c md aceasta nu fusese preluată integral de către practica 93 . de regulă trei. Se evocau totodată genii (duhuri. ceea ce îi conferea o importanţă suplimentară. de regulă. In fine o formulă de gastromanţie o constituia tălmăcirea iluziilor optice ale unor copii puşi să privească îndelung în apa din-trun vas. probabil şi prin faptul că acestui element i se atribuiau nu numai forţe magice. generatoare de iluzii auditive. al fîntînilor arteziene. privind într-un vag cu puţină apă.

aflaţi pe o treaptă inferioară de recunoaştere. existînd probabil s j la populaţiile pretracice şi traco-getice. Antichitatea greco-romană deţinea procedeu] catoplrimanţiei (ghicitul în oglindă). toate suprafeţele lucitoare — apa.religioasă. prezentă pe întregul pămînt. vizuale. cristalul natural. Ghicitul în foc (piromanţia). meteoric. acele jocuri de umbre capabile să stîrnească cele mai bizare fantezii în mintea oamenilor. focul a fost considerat element magic. utilizări în ghicitorie. aceasta nu pare a avea în practica divinaţiei. -— au căpătat. fenomen asupra căruia domnea convingerea că el reprezintă viaţa şi moartea. ajungînd a fi respinse din punct de vedere social. dar şi contra spiritelor răufăcătoare. astral. obişnuiau să privească într-o oglindă la lumina unei luminări. Că focul ar fi fost furat zeilor de către Prometheus. dezbrăcate şi despletite. cerneala. primele manifestări cu adevărat religioase trebuie căutate în cultul focului. cum povesteşte mitul chinez al înţeleptului Sui-jen. prin proprietăţile lor de a determina automatisme senzoriale. De pildă. halucinaţii. sticla. Puzderia de procedee de ghicit avînd la bază suprafeţele lucitoare s-a micşorat treptat. uleiul. deea ce explică şi faptul că el a constituit obiect de veneraţie mai puţin ca zeitate de sine stătătoare. prieten sau inamic. Focul alungă tenebrele întunericului. De fapt. de unde s-ar fj putut transmite în substratul de credinţe şi obiceiuri ale românilor. care acordau focului dimensiuni primordiale. foaia metalică etc. Filosofii Indiei şi Greciei considerau focul în numeroase ipostaze : solar. atît pe plan material. nici o valoare. Pe bună dreptate se poate afirma că focul a avut puterea să-1 propulseze pe om dincolo de condiţia primară. 94 . în noaptea Anului Nou fetele. încălzeşte. în dorinţa lui de a veni în ajutor oamenilor sau că va fi realizat prin frecarea lemnelor. Din cele mai vechi timpuri. organic. subteran. Mitologia abundă în exemple de gîndire'" străveche. rămînînd o simplă dar esenţială energie pentru uzul uman practic. probabil. viu. cît şi spiritual. vinul. Lîngă foc s-au născut. străluceşte . spre a-şi vedea ursitul. de-a lungul timpului. Focul este lumină. pe pereţii peşterilor. fapt ee demonstrează tendinţa divinaţiei de a se adapta la mentalitatea vremii. Iată de ce. Hidromanţia va găsi însă soluţii de modernizare. este o armă împotriva animalelor sălbatice.

După care producea tălmăcirile. în special pentru profeţi. fumigaţiile erau utilizate ca băi magice. ghicitorul tălmăcea viitorul. rezultate tot din direcţii. în fine. De pildă. potrivit sfaturilor primite. cel interesat se ducea la ghicitor şi. le privea cu atenţie şi interpreta „viitorur' după forma şi direcţia acestora. ale flăcărilor sau ale jocului de lumini provocat (je tăciuni incandescenţi. Adevărul este că toate aşa-zisele semne ale focului nu valorau nimic pentru ghicitor. Cînd izbucneau flăcările. atîta vreme cît riu-şi putea da seama ce dorea clientul său să afle. Mai precis. care avea acelaşi rol. cel mai adesea manevra reuşea pe deplin. Ghicitorul rostea descîntecele în tot acest timp. el se lămurea. Strîns legate de ghicitoria prin foc sînt capnomanţia (care utilizează ca element de ardere nu lemnul. Fumul avea şi el bogate simboluri. O varietate a capnomanţiei şi în general 95 . el ar fi devenit tradiţional la triburile din zona de deşert. Desigur. Cărbunii aprinşi dădeau şi ei felurite indicaţii vrăjitorului. Procedeul avea răspîndire în special la popoarele semite. care începea imediat să fumege. forme. de esenţa lemnoasă care arde etc. dacă se urmărea a se şti în ce măsură existau sorţi favorabili într-o acţiune oarecare. în mişcările flăcărilor şi ale fumului nu se află nici un semn al destinului. Există astăzi suficiente explicaţii ştiinţifice privind combustia.pentru piromanţie prezintă interes „semnele" pîlpîirilor. Tehnica era simplă : pe cărbunii încinşi se arunca o grămăjoară oarecare de seminţe. influenţată de gradul de umiditate a lemnului şi a aerului. ce spunea multe ghicitorului. Prin întrebări discrete. în special cele de susan) şi cricomanţia (în care se incinerează boabe de orz). iar sfîrîitul focului suna ca un fel de voce misterioasă. făcea un foc. să-1 satisfacă psihic. culoare. se oprea. Potrivit Unor surse antice. concurînd cu apa izvoarelor. de curenţii atmosferici. cu mîna lui. creator de iluzii optice. formă. astfel încît să facă plăcere celui care îl plătea. după variaţia strălucirii. ci grăunţele. Cum limbajul ghicitorilor a fost stereotip şi ambiguu dintotdeauna. în jocul fumului. scînteile care izbucneau etc. grosimi. focul mai juca şi rolul de purificator în ceremoniile divinatorii. unde lemnul lipsea sau se procura cu greutate. chiar dacă nimic nu era adevărat din ce spunea profesionistul vînzător de iluzii. micile flăcări care îi înconjurau.

exista credinţa că acel om era vinovj Drept urmare. Poziţia pietrelor. probabil. era divinaţia bizară. a luat o mutră perplexă. toată năpasta cădea asupra acestuia. prezentul. dar cabotinismul său îl pierduse. putînd fi oricare. Ia cîteva pietricele şi le aruncă pe nisip. descrisă încă de Thokritos (315—250 î. Prorocirile erau făcute pe baza mişcărilor. celor ce îl cred. că urmele din nisip îi spunj.a pîromanţiei era da-phnoinanţia. O manieră străveche. Vrăjitorul întinde nisip pe o planşetă. împă-rţindu-1 în patru dreptunghiuri. Cephalomanţia. crimei etc. Geomanţia. de vrăjitorii triburilor din preajma ţărmurilor mării. care pretinde. modului cum acestea luau/foc şi a fumului degajat. Dai falca încinsă pe foc trosnea în momentul în care se pr nunta un nume. Maniera în care se efectuau previziunile în piromanţie lasă să se întrevadă faptul că acest mod de divinaţie a premers oracolelor. adică ghicitul „în pămînt" are o istorie destul de veche.n. Atunci am înţeles tot. La încheiere. scrie el. „M-am lăsat pe mina unui ghicitor în nisip. care consta ţn "aruncarea unui număr impar de paie pe un fier înroşit. fără a se mai face apel la texte antice. tehnica fiind creată. O manieră de piromanţie era. Tiind deci extrem de vechi. Doctorul J. Şiretenia lui de analfabet îi jucase o festă. de asemenea. Pe jeraticul încins era aşezat in acest scop un cap de măgar şi ghicitorul începea să pronunţe formule magice. ca să mă dea gata. spunîndu-mi că nu ştie precis dacă eram cadiu (judecător) sau medic. în care introducea numele pe soanelor bănuite a fi făptaşele furtului.). fă nici o altă cercetare. siăeroma ■■■■ ţia. Pungaşul se informase bine asupra persoanei mele şi nici nu era greu să o facă în acel tîrg musulman medieval. trecutul şi viitorul clientului. Arabul avea o figura gravă şi ochi pătrunzători. Ştia precis că sînt medic. este interpretată de ghicitor. Precizia indicaţiilor sale m.e. o altă formă de piromanţie. La această ipoteză duce observarea directă a geomanţiei ce subzistă încă în Peninsula Arabică. utilizată numai atunci cînd se dorea a se descoperi un răufăcător. cre96 .a surprins şi nu-mi puteam explica prin ce mijloace ştia atîtea amănunte despre mine. firelor. Maxwell a studiat la începutul actualului secol acest mod de divinaţie. adică ghicirea viitorul^ în fumul degajat prin arderea frunzelor sau cracutelor de laur.

Cum în acel moment tocmai erau executate fotografii aeriene. forma şi viteza de deplasare a norilor. Ce naiba. Sub acţiunea presiunii aerului. iar pe vremea lui Titus.înd că mă va impresiona printr-o punere în scenă aţît de ieftină. Ceara şi plumbul topite. Aeromanţia era o formă de ghicitorie efectuată prin interpretări subiective ale unor manifestări atmosferice — vînt. s-ar fi observat în nori care de luptă şi soldaţi înconjurînd oraşul. după care cel care dorea să i se ghicească punea întrebările de rigoare deasupra tablei. asemenea viziuni nu sînt decît produsul halucinaţiilor colective. apariţie mai recentă dar tot cu aceeaşi în cărcătură aberantă. în apă. alcătuind diferite figuri prin răcire. destinul unui individ prin cercetarea liniilor din palmă s-a practicat din cele mai vechi timpuri. din acest punct de vedere. servind ca bază de inter pretare divinatorie. tot aici. în realitate. la Mons. credincios al Coranului. nu mai ştii cum arată un judecător ? Ghicitorul s-a fîstîcit. făcînd pe naivul. Procedeul consta în presărarea cenu şii pe o suprafaţă plană. pe frontul francez. confirmînd astfel bănuielile mele intime. curcubeu. cînd un grup de soldaţi irlandezi ar fi „văzut" pe cer. conformaţia norilor a putut fi în detaliu cercetată. . au servit şi ele interpretărilor divinatorii geomante. . Sephramanţia poate fi considerată. l-am întrebat. adică ghicitul în cenuşă. ca precursoare a ghici tului în cafea. demonstrîndu-se pe viu deformarea prin halucinaţie a realităţii : norii într-adevăr aveau forme bizare. Se povesteşte că în timpul jefuirii Ierusalimului de către Antiochos s-ar fi văzut pe cer un cavaler pe un cal de aur . stratul de cenuşă era spul berat. apărute în momente de mare tensiune psihică. Era un şarlatan". Informaţii 97 z . halouri solare sau lunare. Printre acestea amintim sephramanţia. Chiromanţia sau tehnica de a prezice întîmplările viitoare. studiate de psihologii contemporani. Printre acestea mai aprofundată este analiza ştiinţifică a unei halucinaţii colective petrecută în august 1914. Istoria este presărată cu multe asemenea „descifrări" de semne cereşti. dar erau totuşi nori adevăraţi. îngeri cu săbii în mină porniţi împotriva frontului german. Cîteva exemple. oare tu. ca şi formele străvechi de divinaţie. formând diferite imagini. Literatura veche menţionează numeroase variante ale geomanţiei.1 sînt edificatoare.

ca şi medicii ştiu că. Sînt realităţi speculate abil de chiromanţie. general sau curtezană. cu pielea fină sînt semne ale unei vieţi sedentare. la previziunile făcute de vestiţi chiromanţi. apoi Avicennă s-au prefăcut a da crezare istorioarelor privitoare. pînă la pretenţia aflării viitorului 98 . volumul. ştiind dinainte ee-1 putea aştepta pe acela căruia îi privea palma.referitoare Ia această formă de ghicit ne parvin de 1. De aceea. asemănător cu cel al astrologilor. Ghicitul în palmă se face aplicînd o tehnică destul de sofisticată. deoarece el dispunea de destinul tuturor supuşilor. profesionistul dispunînd de un limbaj specific. acest mod de divinaţie. In tehnica ghicitorilor. denumiri de planete. Aristotel. acela că forma. alte elemente. ţie. de la aceste considerente. de asemenea. uneori. un ghicitor versat poate recunoaşte uşor dacă un om este artizan. deformaţiile degetelor. studiind uzura . muncitor sau intelectual. temperamentului. culoarea pielii pot ilustra o fizionomie a palmei. profesiunii. muşchii şi venele. Dar. în timp ce mîinile delicate. ceea ce nici nu era de mirare. Ca. şi profesiunea. Printre aceştia Democrit. anunţă de exemplu frămîntări psihice. starea de sănătate poate fi surprinsă prin studiul palmelor.. Nu poate fi ignorat un fapt ştiinţific. Grecii şi romanii agreau. de pildă. ceea ce explică în bună parte succesul ei. psihologii moderni. impulsiv sau nepăsător. Există o complicată hartă a palmei utilizată de chiromanţi. mai cu seamă atunci cînd era vorba de un înalt funcţionar. stării de sănătate a celui examinat. De fapt. corespunzătoare aşa-ziselor „specii de mîini". direcţia liniilor şi amprentele. Mişcările involuntare ale mîinilor sînt alte semne care trădează temperamentul unui individ.:şi culoarea pielii. asirieni şi egipteni. în lucrările consacrate acestei forme de ghicit sînt circa o sută de variante de cartografii chiromantice. care oferă posibilităţi de intuire a vîrstei. De altfel. îngroşate. de altfel. dacă acesta este din fire calm. chaldeeni. cu mii de ani în urmă. Însuşi împăratul Augustus trecea în ochii contemporanilor săi ca un excelent ghicitor în palmă.' O serie de autori prestigioşi s-au referit la chiroman-. Cît de răspîndit era ghicitul în palmă arată faptul că numai la vechii evrei existau mii de chiromanţi. dure. mîinile osoase. Protuberantele din palmă şi de la articulaţiile degetelor au.

dar că ek fac mişcări şi acţiuni ghidate de forţe enigmatice. au avut ca rezultat demonstrarea faptului că ghicitul în palmă nu reprezintă o metodă ştiinţifică. geto-dacii. Indienii. Cu timpul. Unui expert în chiromanţie i s-a remis mulajul palmei unei persoane pe care nu o cunoştea. Insă fiinţele înzestrate cu asemenea calităţi miraculoase nu sînt oricare. Următorul test efectuat poate fi edificator.prin cititul „liniilor" din palmă este însă o distanţa enormă. vizînd nu neapărat vestejirea chiromanţiei.. Ornithomanţia sau ghicitul prin tălmăcirea comportamentului. Ele credeau că lumea vie le este asemănătoare. goţii dispuneau fiecare de un panteon foarte bogat populat cu animale divinizate. Ghicitorul a studiat îndelung „harta" liniilor şi a dat în scris interpretările sale. se comportă uman. ori chiar zeităţi transformate prin puterea vrăjilor. mesopotamienii. Absurditatea credinţei că planetele Sistemului 'nostru solar ar putea influenţa forma. ajungîndu-se la concluzia că animalele nu au totuşi o viaţă şi trăiri identice omului. vorbeşte. prevestind — între altele — o viaţă lungă pentru posesorul palmei respective. direcţia protuberantelor şi liniilor palmei apare evidentă. Dacă luăm în consideraţie comportamentul faţă de lumea animală — insecte. peşti — aşa cum poate fi el studiat acum la populaţiile aflate pe treptele inferioare de civilizaţie. în antichitate. păsări. grecii şi romanii. asemenea credinţe capătă sancţiune religioasă. Numai că mulajul fusese executat de către experţii unui muzeu de medicină legală după mina unui tînăr mort cu cîtva timp înainte. dau sfaturi înţelepte pentru ca omul sa izbîndească sau dimpotrivă. nefiind verificabilă în experiment. Cercetări moderne. vechii slavi. chinezii. a valorii reale predicţionale a acesteia. poate. Mitologia greacă este. cea mai 99 . egiptenii. apoi tracii. ci numai acelea purtătoare ale unor puteri magice. mamifere. observarea repetată a realităţii a avut drept urmare modificarea treptată a acestei concepţii. născute din observarea lumii animale. culoarea. că orice fiinţă gîndeşte.. ci stabilirea cu exactitate. Urme ale acestei mentalităţi se regăsesc în basmele româneşti ca şi ale altor popoare. în care animalele vorbesc. constatăm o mare naivitate care a stăpînit populaţiile străvechi. mişcărilor şi aspectului păsărilor constituie o prelungire a străvechilor credinţe magice.

cucuveaua — Artemisei. Păsările albe erau întotdeauna reprezentări ale duhurilor. în acele vremuri. cel mai puternic dintre zeii olimpieni. însuşi Plutarh scria că păsările. Democrit considera că muzica a fost creată prin imitaţia ciripitului păsărilor. sub acţiunea vrăjilor sau a voinţei zeilor. erau apropiate omului. păsări.n. corbul şi mai tîrziu uliul Iui Apollo. Apollo se încaieră cu şarpele Python. datorită marii lor rapidităţi. iar zborul. a fost învins de Typhon. însuşi Zeus. atingînd — după el — perfecţiunea. inteligenţe şi abilităţi. Toţi zeii se deghizează în ma mifere. Astfel. ele fiind considerate ca apropiate zeilor. se află în serviciul zeilor. Fiecare zeu era reprezentat de către o vietate oarecare. spre a-şi atinge unele scopuri ascunse. Exista însă o ierarhizare în clasificarea lumii animale.pitorească din acest punct de vedere. peşti. albinele erau ale muzelor etc. 445—386 î. şarpele lui Asclepios. Dar şi în rîndul păsărilor gradaţia era prezentă. calul lui Poseidon. la rîndul lor departajate după criterii de inteligenţă. Să fie oare mitologia cea care a stat la baza tehnicilor ornithomanţiei.e. acvila i-a fost atribuită lui Zeus. care poartă de grijă oamenilor. Pe de altă parte. spre a enumera numai pe cele înzestrate cu forţe divine de către greci. Toate aceste fiinţe. Apoi veneau patrupedele. Mai mult divinităţile îşi dispută speciile de animale. ciripitul. în timp ce Aristofan (c. un balaur uriaş. imaginînd o varie-tate derutantă de fiinţe cu forţe excepţionale puse să acompanieze divinităţi sau să se lupte cu ele. cocoşul şi cocorul zeiţei Demeter. partizanii metempsihozei vedeau în aripate un fel de vehicule uşoare ale sufletelor comunicative. Pe treapta cea mai de jos se. această tehnică să fi oferit condiţii de reflecţie şi creaţie culturală sub forma mitului ? Oricum este clar că ornithomanţia şi mitologia au mers mînă în smînă. aducea argumente menite să convingă că zburătoarele sînt cele mai reuşite fiinţe de pe pămînt. Oamenii se puteau şi ei transforma în diferite vietăţi. sunetele 100 . aflau peştii şi reptilele. măgarul — Hestiei. barza — Herei. adică a divinaţiei prin actele instinctive ale păsărilor sau invers.). care vedea în mişcările şi comportamentul lor voinţa zeilor. cu o sută de capete. Artemis cutreieră pădurile cu o haită de clini dăruiţi de Pan. de la care aduceau mesaje pentru pămînteni. Cel mai sus se situau înaripatele. Primau zburătoarele care se urcau în înaltul cerului.

Amănunte ale concepţiei respective sînt prezentate în Theogonia lui Hesiod (sec. O proporţie însemnată avea în compoziţia magică a amestecului respectiv ficatul. se referă la acelaşi mod de înţelegere a devorării ficatului. carnivore.). deci al spiritului. acesta fiind considerat ca organul înzestrat cu însuşiri profetice. în lumina cercetărilor moderne. în concepţiile străvechi păsările de pradă aveau două atribute demne de a fi interpretate ca similare spiritelor. alături de păsările-proroc (ornithomanţia) s-a păstrat şi ghiciţoria în ficat (hepatomanţia).n. Desigur. preparată în atmosfera incantaţiilor magice.). 101. modul de hrană. Pe primul loc erau cotate cele de pradă. cu individualitate caracteristică. aici şi acel apetit al spiritelor pentru sînge. In acest mod.n. aidoma duhurilor.emise de acestea nu ar fi altceva decît mesaje divine pe care oamenii trebuie să se străduiască a le -înţelege. deci circulaţia prin aer. nord-africane şi europene. Dar. Ca atare. 525 —456 î. puteau fi determinate să dezvăluie viitorul. sediul sufletului. nu toate păsările erau considerate de ornithomanţie ca apte a furniza prorociri.n. iar mai tîrziu la Porphyr (234—305 î. El trebuie căutat în legătura primară pe care omul cavernelor o făcea între viaţă.). păsările. la transmiterea şi sporirea virtuţilor respective în corpul păsă-riiproroc. fiind reîncarnări ale morţilor. 8 sau 7 î.). ar fi fost suficient să se dea acestor păsări o mixtură de carne şi sînge. existînd concepţia că ele se aflau în graţia supremă a zeilor. Primul îl constituia zborul.e.n.e. De. Aceste zburătoare. a sîngelui acestora. deci. Al doilea. care — aşa cum s-a văzut — avea virtuţi profetice. Substratul credinţei în păsările-proroc este extrem de vechi. Aceleaşi convingeri le vom întîlni la Euripide (480—406 î. Identităţile între comportamentul păsărilor şi credinţa în spirite erau evidente la antici. Potrivit mentalităţii acestora. în concepţia Gagică. cu alte cuvinte devorarea victimelor. căldură şi sînge bazată pe constatarea că un trup mort nu mai are sînge şi nici căldură.e. substratul trebuie să fi fost cu mult mai vechi. de asemenea. dominînd concepţia tuturor popoarelor antichităţii asiatice. solitare. erau denumite chiar păsări-proroc.e. Devorarea ficatului ducea. . Eschyl (c. pentru ca ele şă-şi exteriorizeze facultăţile divinatoare. încă de pe vremea cînd ficatul era.

Helenos. faptele par a fi fost cu "totul altele. considerau. fiind practicata cu abilitate de Calehas. pornindu-se de la dramaticul mit al lui Prometheus pedepsit de Zeus ca un vultur uriaş să-i mănînce zilnic ficatul care. Numărul augurilor era variabil. selecţionaţi din rîndul familiilor foarte distinse. lebăda. ea era deja constituită în vremea lui Homer. Păsări aducătoare de noroc. ci şi a „limbii" acestora. peste noapte. se regenera. existau iniţial trei auguri. de exemplu. Augurii erau priviţi ca persoane foarte importante. Prezenţa şi mai cu seamă strigătul cucuvelei noaptea era un semn al morţii sau al bolii la mai toate popoarele. în acelaşi timp. Mai tîrzlu. La Roma. pur102 . după sunetele emise de păsări sau alte comportamente ale acestora este adesea considerat a fi Grecia. Halitherses. Melampus Amphiaraos. cioara ceriuşie şi. credinţă transmisă pînă în zilele noastre. ajungînd în cele din urmă la cincisprezece. ca mesager al lui Zeus.Oricum s-ar fi petrecut evoluţia ornithomanţiei. fatidice. fie ca favorabile pentru cel căruia i se ghicea. sub formă de superstiţie. Augurul era membru al unui colegiu sacerdotal special care avea ca atribuţie prevestirea evenimentelor sau tălmăcirea voinţei zeilor după zborul şi cîntecul păsărilor. neprielnică. Atenienii. Tiresias şi alţi ghicitori. corbul. Augurii reprezintă o formă tîrzie a ornithomanţiei. avînd rangul de primi demnitari în stat. deoarece încă înainte de înflorirea civilizaţiei grecilor. Egiptenii şi romanii considerau şi alte păsări drept faste. Nu era vorba despre o anume conversaţie cu păsările. o înţelegere nu numai a comportamentului diferitelor zburătoare. fie nefavorabile (un cîrîit de exemplu). iar prezenţa ciorii cenuşii ca o indicaţie a zeilor'că se va produce o întîmplare rea. şi la români. îmbrăcaţi în robă de purpură. ornithomanţia exista în Phrygia şi în Peninsula Arabică. Ornithomanţia presupunea. Dar. Locul de provenienţă al acestei bizare maniere de ghicit. numărul lor va creşte treptat. Concepţiile în acest domeniu difereau. erau socotite acvila. care aveau ca pasăre divină cucuveaua. drept un semn de noroc ţipătul acestei răpitoare nocturne. uneori. după mişcări] v în zbor. unele păsări erau considerate aducătoare de nenorocire/sau de rău augur. ori prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate. din partea ghicitorului. dimpotrivă. ci de interpretarea sunetelor emise de "ele. vulturul. Apariţia şi ceremonialul augurilor erau impresionante.

ca oameni de stat. ei veneau maiestos la altar. ci doar acvila. Nici o decizie în Senat sau în Armată nu putea fi luată la Roma înainte ca augurii să se pronunţe. De aici mai multe expresii ca „de bun augur" sau „de rău augur". Prin urmare totul se desfăşura fără ascunzişuri. Dar. Dacă refuzau să mănînce. în funcţie de interesele personale. Nu oricare pasăre servea drept purtătoare a semnului divin. astfel tratate. Cînd puii sacri. în fapt. Or tocmai aceşti auguri se pricepeau de minune să interpreteze „voinţa" zeilor. adică bun sau rău prevestitor. Cercetarea puilor sacri se făcea. lăsaţi liberi în curtea templului'. auspiciile erau favorabile. prin tradiţie. în faţa împăratului şi a senatului. imperiul deoarece toate actele importante de decizie. bietele aripate... Se putea face şi invers. folosite şi azi. familiale sau de grup. ele erau ţinute nemîncate un timp oarecare. după care aşteptau în linişte ca prin spaţiul marcat de ei pe firmament să treacă o pasăre. în sfîrşit zburătoarea apărea. dar totuşi eficientă în care aceştia manipulau opiniile. Augurii. Apariţia unui porumbel alb (pasăre de bun augur întîlnită în miturile potopului lui Deucalion şi Noe) era atît semnul izbînzii. Bineînţeles. Prin urmare. se stabileau punctele de intrare şi de ieşire ale acesteia din zona circumscrisă. adică 103 . şoimul. cioara cenuşie. înainte de a fi aduse în curtea templului pentru ceremonia auguralâ. Dacă pasărea era zărită prima oară la stînga. corbul. conduceau. ridicau braţul circumscriind o parte din cer cu un baston augural. inclusiv cele privitoare la război. auspiciile erau nefavorabile şi prin urmare se anulau proiectele. uliul. Cicero descrie maniera naivă. devorîndu-le. semnul era de bun augur şi invers. dacă anumite interese cereau ca păsările să ciugulească repede boabele.tînd coroană de lauri. vulturul. după observarea modului cum ciuguleau aceştia grăunţele. cît şi al păcii. se credea • că auspiciile — deci împrejurările — sînt favorabile desfăşurării acţiunilor proiectate. se repezeau cu aviditate la seminţele de grîu. Puii sacri jucau un rol anume în ceremoniile augurale. Se opreau în faţa acestuia şi se întorceau solemn cu faţa spre Răsărit. erau adoptate în funcţie de recomandările lor. dar fără sensul de odinioară. Cînd. la dreapta era de rău augur. bufniţa şi porumbelul. se aruncau literalmente asupra grăunţelor. acest ultim simbol perpetuîndu-se pînă astăzi.

a fost desemnat ca împărat Theodosiu cel Mare. Ghicitorii în măruntaie de animale examinau pe rînd. a lui Valens Flavius. după moartea. era cunoscută şi aplicată de către o anumită categorie de preoţi ghicitori romani. Secretele profesiunii de augur trebuiau să fie ţinute în cea mai deplină stricteţe. într-atît de ponegriţi au devenit. utilizată atunci cînd se dorea a se afla numele cuiva. înainte de a fi primiţi în colegiul sacru. anume acela că. inima. la rîndul său. rău. Totuşi. manoperele augurilor au ajuns de domeniul public. foarte rafinată. încît cuvîntul . intestinele. simbol al bastonului augural. însemnînd. inclusiv cele orientale (indiene şi chineze). malelor sacrificate. egipteni. chaldeeni. O variantă a probei puilor sacri a constituit-o alectorymanţia. o altă formă de ghicitorie.puii să fie îmbuibaţi în prealabil. Se pretindea aceasta de teamă ca instituţia să nu fie discreditată. pe cîmpul de luptă de la Adrianopol cu goţii răsculaţi. care semnifica în vorbirea augurilor „semn bun" a primit în vorbirea curentă sensul invers (defavorabil. respectînd o anumită ordine : ficatul. pervers). după Edictul de la Milano. Rezultatul era perfect previzibil : auspicii nefavorabile. Augurii au început să decadă total ca instituţie. care şi el îşi are originea în practica rituală a unor vechi religii. fiind preluat şi*de limbile neolatine cu înţelesuri aproximativ similare. după căderea instituţiei augurilor. întîlnit pretutindeni în lume şi astăzi. începînd cu anul 313. carnea încă palpitîndă a victimei. După aceea ur104 . o relicvă a lor se regăseşte în cîrja episcopilor creştini. fiecare dintre auguri se angaja prin jurămînt să nu divulge niciodată misterele pe care le deţinea. care proclama libertatea de credinţă şi egalitatea în drepturi a creştinilor în Imperiul roman şi au dispărut în timpul împăratului Theodosiu cel Mare (379— 395). vechii evrei. ceea ce arată că Roma împrumutase sistemul din Orient. Haruspiciile. Alectorymanţia certifică un fenomen interesant. interzicînd cultele păgîne. în această manieră. ornithomaţia a continuat să fie practicată sub forme mascate şi în epoci mai tîrzii. în anul 373.minister" (stîng). cu caracter ritual. toiagul arhaic al păstorilor. Cu toate acestea. care pretindeau că pot afla viitorul examinînd măruntaiele ani-. fierea. cel care a decretat creştinismul ca unică religie în stat. Practica a fost cunoscută în maniere diferite şi de indieni.

nobilă fiind doar ornithomanţia. Urma arderea jertfei. considerată de scriitorii antici ca vulgară. pur. reptilele. Culoarea sîngelui. Mai mult. dacă vîntul sau ploaia stingeau focul — se credea că va avea loc o mare nenorocire. descria linii curbe şi lăsa un fum greu . preotul-ghicitor îi despica pieptul şi pîntecele. dacă rugul se aprindea greu . ar fi o invenţie a grecilor antici.sacrificiul. contracţiile fibrelor musculare constituiau. De pildă. încheia solemnitatea. Aces105 . Dimpotrivă. apă şi făină spre a completa. trebuie căutată în străvechea credinţă că tot ce era însufleţit avea vocaţie divinatorie. cînd fumul se înălţa drept în sus. comportamentul vietăţilor înainte de a fi sacrificate. al cărei fum trebuia să fie perfect alb spre a dovedi favoarea divinităţilor. peştii şi unele insecte. în ritual ei se mai foloseau de tămîie. cu repeziciune. zeii erau favorabili. jertfa nu ardea în întregime . Sistemul extragerii biletelor norocoase. simplă şi expeditivă. măreau flăcările rugului pe care ardeau . dresat să extragă „horoscoape" dintr-un pachet. o catastrofă. denumit cliromanţie. „indicaţii divine". este foarte vechi. O reminiscenţă a acestei maniere de ghicit este şoricelul-ghicitor.-. dacă erau resemnate. în loc să se înalţe în piramidă. felul cum acestea veneau spre altar : tîrîte ori în mers liber. flacăra. Mai erau observate. clar. prilej de alte „prorociri". Hector chemă pe unul dintre eroii greci să se lupte piept la piept cu el. jertfa şi a face binevoitoare divinităţile ce urmau să dezvăluie viitorul. un plămîn foarte voluminos sau de culoare alburie anunţau un dezastru. După ce se scurgea sîngele din vietatea sacrificată pe altar. dezastrul anunţat urma să fie şi mai mare. Originea acestei forme de divinaţie. arderea smirnei. Ghicitul prin acte involuntare ale animalelor este o variantă a ornithomanţiei. o oarecare valoare divinatorie au primit în vechime şi fiinţe nezburătoare : patrupedele. dacă vreunul dintre aceste organe alunecau din mîna sacrificatorului. Dar. dacă sîngele ţîşnea cu violenţă din artera tăiată sau se scurgea cu încetul. Alături de păsări (mesageri ai zeilor). de asemenea. In fine. întîlnit şi astăzi prin bâlciuri. Se pare că metoda. în Ciclul troian se povesteşte episodul luptei dintre Hector şi Aiax. vin. ca „semne" de prorocire. încă din antichitate au fost considerate superstiţie prorocirile făcute pe baza comportamentului altor vietăţi în afara păsărilor. O inimă mică sau bolnavă.

se făcea de către şeful tribului. fiecare dintre ei socotind că avea dreptul la luptă. ea fiind precedată de anumite practici magice ce aveau loc cu prilejul împărţirii hranei cuvenite'fiecărui membru al colectivităţii. S-a scris numele fiecăruia pe cîte o frunză şi toate au fost puse în coiful lui Agamemnon. odinioară. cînd cineva strănută. dualitatea aceasta fiind recunoscută de obşte prin faptul că primul reprezenta autoritatea. palpitaţiile de înşelăciune sau pagubă şi zgomotele în urechi vorbe „de bine" sau „de rău". Meriones. deci cel ales de sorţi. Diomedes. practica nu le-a confirmat niciodată. membre. Ecouri ale acestei vechi forme de ghicit se regăsesc în diferite superstiţii existente la poporul român. Acest sistem foarte vechi s-a transmis la toate popoarele. Eurypylos' Thoras şi Ulise. O dovadă ar fi însuşi verbul . aproape involuntar. de pildă. similar urării de „noroc" sau „sănătate". una căzînd pe pămînt. să tragă la sorţi. Fiecare din aceste categorii de semne conţinea valoarea ei : strănutul era indiciu de boală. sfătuiţi de Nestor. asistat de către vrăjitor. Pe ea era numele lui Aiax. operaţia împărţirii şi distribuirii peştilor prinşi. cunoscută şi de daco-romani.. antichitate pînă astăzi. însă ele au persistat ca un automatism. care se face. Ghicitul în actele instinctive ale omului. El este totodată precursorul tuturor formelor de extragere a numerelor cîştigătoare la loteriile şi tombolele moderne.. Cum trebuia ales numai unul. eroii au hotâ■rît. iar 106 . Arithmomanţia sau ghicitoria cu ajutorul numerelor este o invenţie antică. alături de „sollisatio membrcţ-um" (convulsii şi palpitaţii) şi „tinnitus aurium" (ţiuitul în ureche).tei provocări i-au răspuns nouă viteji odată: Agamemnon. Probabil. Rostirea fără voie a unor cuvinte (de unde „cuvinte fericite" şi „cuvinte fără noroc"). iar dacă tiuia urechea „îl vorbea cineva". deoarece viaţa de zi cu zi. dacă două persoane rosteau odată un cuvînt. ca şi spasmele şi tresăririle involuntare (ochi. din. că. Se zicea. într-o ieşire pe ocean. termen ce desejmiează una din cele trei clase principale ale interpretării în divinaţia romană. „a pierit un drac" sau dacă cineva avea un frison nervos scurt . strănutul avea valoare de predicţie.că a trecut moartea pe lîngă el". Se înţelege că nu are rost credinţa în asemenea naivităţi. cei doi Aiax. La polinezieni. Nestor a scuturat frunzele. Idomeneus. trup) au avut şi ele vocaţie divinatorie.a strănuta" care vine din latinescul „sternutare".

în văzul tuturor. Este. degetele ajung la un moment dat să exprime numere. plasînd operaţiile aritmetice în sfera magiei. care este arătătorul. sau un pumn — sensuri rămase pînă astăzi în tradiţia multor popoare. refăcînd grămezile alături pînă epuiza stocurile. obiecte etc. fiecare cu valorile şi limitele lor. inclusiv la cel român. uneori cu pierderea unei părţi din ce i se cuvenise. numărătoarea au apărut mult mai tîrziu pe scara evoluţiei civilizaţiei. cuvîntul namati a devenit „nemo" (a distribui. In greceşte. una în grămada-martor" şi tot astfel. spre a desemna un număr oarecare de animale vînate. Fiecare primea o grămadă similară cu un „martor". unde omul şi-o imprima cu sens de stăpînire : o mină (de obiecte.secundul puterea invocată ce adusese belşugul. cantitate care se redistribuia colectivităţii. a împărţi). O demonstrează înseşi cuvintele sanscrite „namati" şi „na mas". al doilea cu sensul „porţie anuală". aşa cum poate fi ea observată ca semn magic pe pereţii peşterilor paleoliticului. probabil. cînd oamenii încă nu ştiau să numere şi nici să socotească. sugerînd că tocmai acest deget era acela care in107 . Dar calea de la „grămadă" la „număr" a fost extrem de lungă şi de anevoioasă. desfăcînd grămezile în piesele componente : „Una la tine. ci prin grămezi. măsurătoarea. alcătuit dintr-un număr de peşti. Numărul exprimă mîna. trăind în jungla ecuatorială. vrăjitorul făcea comparaţia pe loc. blănuri. încă mai utilizează degetele mîinii ca pe un fel de răboj. Dacă prin această manevră se refăceau simultan atît grămada celui ce protesta. ani-. Există diferite supoziţii privitoare la evoluţia de la magie la matematica pură. cît şi cea „martor". care nu mai are înţelesul de „grămadă". Mai întîi unu. De altfel. Unele triburi actuale. Tocmai aceste noţiuni stau la baza latinescului „numerus". care se punea deoparte. Împărţeala la polinezieni cît şi la alte populaţii aflate pe o treaptă inferioară de organizare socială nu se făcea prin numărare. reprezentînd o elaborare sinuoasă. primul cu înţelesul „a se cuveni" (distribui). reclamantul era sancţionat. cuvenite tuturor. deci cît cuprindea ea). ci de „număr". male. cea mai veche dovadă a începuturilor gîndirii matematice. din el derivînd mai tîrziu o altă noţiune aceea de „nomos" (lege). Aşa cum se poate observa la unele comunităţi tribale primitive din America de Sud. Cînd cineva era nemulţumit şi protesta.

patru şi aşa mai departe. pe care nu şi-o puteau explica deoarece nu ei inventaseră sistemele de numeraţie şi nici procedeele aritmetice ca să-şi dea searr/a de originea pur umană a acestora. Matematica în forme rudimentare era cunoscută şi folosită de asemenea de egipteni. Pentru vechii evrei. pe muntele Sinai. în ideea supunerii sau controlării acestora. Fenicieni^ deţineau şi ei un sistem de numeraţie zecimal. cinci fecioare nechibzuite şi cinci fecioare înţelepte şi altele. sexagesimal. 10 000 de galbeni. care nu putea fi rostit oricum. care va fi răspîndit ulterior de arabi. fiecare număr a primit un nume. 108 . Dintr-un alt sistem. 5 pîini gentru 5 000 de oameni. babilonieni. care apare atît de frecvent în Biblie : cele douăsprezece triburi din Israel. Acest sistem cu baza de numeraţie doi se află la temelia abstractizării numerelor şi. aceeaşi cifră va intra în mitica Noului Testament ca o continuare a mentalităţii iudeo-creştine primitive (doisprezece apostoli. Din considerente magice. doi. hitiţi şi hurriţi. anume introducerea lui zpro. Matematica indiană clasică aduce totuşi un element de excepţie. era reprezentată de cea folosită în ritualul vedic şi brahmanic. calculelor.va deveni „doi". Asistăm acum la naşterea unui fenomen bizar. Scrierea matematică s-a născut tot ca urmare a cerinţelor de ordin" practic. a gîndirii matematice. Matematica indiană. Apoi vor apare în sistemul zecimal : 40 de zile şi 40 de nopţi postite de Iisus în pustiu. Dominaţi de mentalităţi mistice şi superstiţii. număr explicat ca derivaţie din sistemul zecimal. douăsprezece porţi de intrare ale Ierusalimului descris de Ezechiel. potrivit legendelor biblice. Cu vechii evrei numeraţia începe să capete o faţetă nouă. trei zile şi tr_ei nopţi etc). în rezultatele. ceasul al 6-lea. va veni numărul 12. iar mijlociul. o putere intrinsecă. aritmetica va căpăta cu încetul. ca şi pentru alte populaţii antice. prin excelenţă magică. ci întro anumită ordine : unu. adică mai mulţi. o faţetă mistică. cele zece porunci. iar mai tîrziu. trei. în general.dica „grămada". Lui Moise i se vor „revela". douăsprezece pîini. Ritualul vedic ţintea să obţină desfăşurări de acţiuni corespunzătoare structurii universului şi fenomenelor naturii. un fel de forţă enigmatică. evreii antici ajung să vadă în numere. dar foloseau şi pe cel sexagesimal.

probabil destul de asemănătoare celor din Mesopotamia şi Egipt. secrete. folosită de magii-astronomi şi păstrată prin tradiţie cel puţin pînă în secolul al II-lea e. Aceasta nu înseamnă că matematica elenă era bazată în general pe iraţional. 4. de asemenea.) era eliberat de muncile calculului şi ferit de posibilitatea schimbării într-un număr neîntreg. de magie.n. Matematica elenă. grupările de semne din aceste „calculatoare" în aer liber. proprietăţi magice excepţionale. In Europa. cît şi^calculele bazate pe idei ştiinţifice. dar şi altora. ritmul — cuvînt de altfel derivat de aici —. Arithmos mai avea şi sensul de număr natural*. arată că geto-dacii cunoşteau numeratia sexagesimala. pe Arithmos. 109 . Aici se află punctul de pornire al Arithmos-ului. va rămîne multă vreme ocultă. al cărei nume va desemna ordinea şi armonia. în mileniile 4—3 î. credinţă care atribuia primelor zece numere. o dovadă concretă oferind în această direcţie sanctuarele-calendar prezente în spaţiul' locuit de geto-daci şi mai ales cel aflat la Grădiştea Muncelului (construit. Potrivit legendei. pare a fi cea mai veche de pe continent. şi ea foarte veche. Geometria lor se apropie. Poziţia aliniamentelor. superioare din punct de vedere al preciziei şi anterioare sanctuarelor-calendar de la Stonehenge (Marea Britanie). 3. prin urmare mult timp după ce aceasta fusese abandonată de civilizaţia grecoromană.în ceea ce priveşte matematica chineză antică.e. ea va folosi denumiri monosilabice destinate pentru primele zece numere. numeratia traco-getkă. Dar această ştiinţă. numărul natural (2.. Pitagorâ spunea că Aritmetica este cea mai frumoasă dintre ştiinţe. „baghetele aruncate" (procedeu de tragere la sorţi. tăinuită * în concepţia grecilor. existînd indicii că acestea erau utilizate cu sens magic încă din „mezolitic. după unele ipoteze. pe care o lăuda cu atîta pasiune.. şi ea de origine magică. acesta era înscris pe spatele broaştei ţestoase pe care Cerul a făcut-o să iasă din rîul Lo. în care pierdea cel căruia îi revenea un pai mai scurt) şi în geomanţie pentru descoperirea celor mai favorabile locuri de amplasare a caselor şi mormintelor. Grecii au inventat atît o zeitate a matematicii.n.. utiliza unele procedee specifice de scriere a numerelor. chinezii fiind — de altfel — inventatorii primului pătrat magic. Calculele matematice se foloseau în tehnicile divinatorii adică în astrologie.).

Cifra era asociată circumferinţei planetare. 7 capete ale hydrei. numărul unităţii. 7 vaci grase. fac 1 9. nu au elucidat legăturile de cauzalitate care. Numărul magic 12 are aceeaşi provenienţă. greacă 110 . abisul se află străjuit de un zid din aliaj de cupru. regăsindu-se în practici mitico-magico-rituale. 7 plăgi ale Egiptului. aşa cum era ea imaginată de vechii greci. In privinţa lui 12. cel de-al doilea număr al stăpînirii de^sine. adică acela care există prin el însuşi. despre ea există o menţiune a lui*Hesiod care aruncă o lumină asupra concepţiilor legate de aceasta. 7 îngeri ai Apocalipsei. locurile hidoase. 7 munţi ' a i Apocalipsei. In numeralogie. Acesta reprezenta limitele lumii. în folclorul vrăjitoresc şi tămăduitor (cele 7 planete. alta decît cea obişnuită. operînd cu regulile sale comune. 7 trompete ale Apocalipsei. jueînd un rol cu totul special în vrăjitorie. Numărul 13 avea semnificaţia faptului nefast. 1 va reprezenta numărul unităţii. cu încetul. 3 şi 4 aveau proprietatea de a oferi plăceri miraculoase. decăzînd în superstiţie. 7 păcate capitale şi aşa mai departe). apropiindu-se de vrăjitorie. Anticii. ca şi în anumite sisteme străvechi de împărţire a timpului pe săptămmi. Cu privire la cifra 19. 9 zile cu 9 nopţi. Numărul 7 era binecunoscut de iniţiaţi şi magi. Sînt 12 luni ale anului. pe care Noaptea îl înconjura de trei ori în zborul său circumplanetar. în ce priveşte numărul 7. Fiecare număr va căpăta o semnificaţie. Acelaşi număr va fi găsit in mitologiile asiro-babiloniană. 12 munci ale lui Hercule. Magia intervine larg în matematică. 12 semne ale Zodiacului etc. Astfel. 7 vaci slabe. Matematica devine la vechii greci un fel de „beţie intelectuală". plus 1. 7 generaţii ale zeilor celţilor. Iar de aici. cei 7 înţelepţi. ca şi cercetătorii moderni. conţinutul magic îşi are originea în astrolatrie şi astrologie. un mister. 7 zile ale săptămînii.celor ce nu făceau parte din grupul sau mai curînd din secta pitagoreicilor. 19 era numărul lui Apolio sau al Cosmosului.au dat semnificaţii magice diferitelor numere decît într-o oarecare măsură. egipteană. în legende. după 1. acesta se află la baza unei numeraţii magice. în credinţa anticilor. De trei ori cîte trei rotiri în jurul zidului de bronz dădea cifra 9. Deci. După Pitagora. ca şi în religie. Număru! 9 este un multiplu al numărului trei. 7 braţe ale candelabrului israeliţilor. ca şi al posesiei este 11. 7 minuni ale lumii. ca şi în incantaţii. spaţiile fără sfîrşit. locul de petrecere^al nemuritorilor. în fine.

şi geto-dacică. minus unitatea 1 — 360. între altele. întreaga viaţă umană ar fi fost marcată de aceste cifre. anume achiziţionarea puterii unităţii prin dualitate. mai întîi la naşterea unei aritmeticolatrii şi imediat la divinaţia matematică. cum era şi firesc. 19 redă circumferinţa. Asemenea calcule pur speculative au dus. Numerele care serveau ca bază de calcul pentru ghicitorii-matematicieni erau 3. care-1 făcuse pe Adam după chipul şi asemănarea sa. cît şi de magi. calcule. 360 de grade: căci 19X19 fac 361. entităţi elementare şi numele' cifrelor. credinţă moştenită prin superstiţie. Or aceasta rezultă din înmulţirea : 9X9X9. cutremure etc. Cifrele utilizate în Biblie exprimă şi ele concepţii magico-matematice prezente la evrei. Ghicitorii-matematicieni îşi reprezentau viaţa ca pe o progresie calculată în raport 'cu poziţia aştrilor pe firmament. iar numărul 9 provine din înmulţirea cu el însuşi a numărului 3. cărora li se atribuiau o putere interioară. magii-matematicieni au acordat numere şi zeităţilor. Numărul 7 corespunde — cum s-a arătat — planetelor cunoscute de antichitate. Teoria a fost extinsă şi asupra vieţii intrauterine a fătului. Ei împărţeau întregul parcurs al existenţei unui individ pornind din momentul procreaţiei 111 . Numerele pare aparţineau femeilor. Ba chiar unele fenomene ale naturii (potop. apare ca o speculaţie. 1656 de la Creaţie. 9 a fost utilizat ca bază de calcul a anului cînd a survenit potopul lui Noe (Deucalion). Potrivit concepţiei ghicitorilor-matematicieni. Continuînd asemenea speculaţii. în sfîrşit. Astrologii înşişi se numeau la început matematicieni. Principiile divinaţiei • matematice erau bazate pe aşa-zisele proprietăţi speciale ale numerelor pare şi impare şi cu siguranţă acestea au pătruns în Grecia din Egipt. adică a sumei celui mai mic număr impar cu cel mai mic număr par. De pildă. Numărul 3. de pildă. Acest an ar fi. ca unic reprezentant al Răului. Numărul 9 a fost mereu luat în calcul atît de autorii Bibliei. dacă nu chiar înaintea acestuia. Divinaţia matematică se bazează pe numere. probabil prin Pitagora. fiind deci impar. 7 şi 9. după Biblie. Citind cifrele în ordine inversă se obţine cifra 6561. Semnul masculin venea în concepţia veche direct de la Dumnezeu. deoarece Eva fusese al doilea om pe Pămînt. Impar era şi Satana (1) de altfel.) şi evenimente istorice ar fi fost condiţionate tot de cifrele respective.

acestuia. Pentru ghicirea viitorului recurgeau la aşa-zisele perioade septenafe. Anii care corespundeau lui 7 sau multiplilor săi erau consideraţi de pildă „climaterici". Printre aceşti ani de „criză" se distingeau alţii mai mult sau mai puţin norocoşi sau periculoşi. Astfel, asemenea ani puteau fi- cei ai unor diferite multiplicaţii ca 7X3 ; 7X7 ; 7X9 ; 7X14. Un singur an, 49, era considerat ca moment al crizei maxime, obţinut prin ridicarea la pătrat a numărului 7. Existau şi ghicitori partizani ai perioadei novenare, 9X9=81, cifră considerată drept limită a vieţii atinse de Platon, Xenocrate, Demys din Heracleea, Diogene Cinicul şi Eratosthene. Alţii conciliau cele două sisteme, pretinzînd că cifra 49 era critică pentru indivizii proveniţi dintr-o naştere nocturnă ş} 81 dintr-o naştere diurnă. Sau că primul număr marchează o criză pentru corp, i,ar celălalt pentru suflet. în tehnica acestor ghicitori existau metode de combinare a numerelor 7 şi 9, prin multiplicarea lor. Se obţineau, astfel „ani dublu critici", cărora li s-a dat numele de „andronas". Adepţii teoriei „cifrei care subjuga oamenii" susţineau că un mare număr de persoane celebre muriseră la vîrsta de 63 de ani. Dar toate aceste speculaţii puteau sau nu să satisfacă amatorii de soluţii practice cu care ghicitorii, pretinşi gînditori, evaluau viaţa mijlocie sau durata maximă a existenţei cuiva. Deosebit de aceste bizare concepţii .asupra numerelor, cu 300 de ani înaintea erei noastre apare un alt procedeu magic, conceput de evrei, anume utilizarea literelor ca simbol pentru cifre. Procedeul a fost denumit „cabala". Potrivit tehnicii cabalei, orice noţiune care trebuia să fie ţinută secret era exprimata printr-o cifră oarecare, de fapt o sumă, rezultată prin adunarea tuturor literelor, transformate în numere, care alcătuiau cuvîntul în cauză. Procedeul magic al înlocuirii literelor prin cifre, utilizat mai apoi şi de greci, precum şi de toţi ghicitorii prin numeraţie şi calcul matematic a dăinuit o perioadă destul de îndelungată, el ajungînd sub forme diferite pînă în zilele noastre. în Europa a fost răspîndit de semiţi, în special de chaldeeni, ale căror cunoştinţe în magie şi divinaţie erau renumite pretutindeni, ca şi de evrei. Literele ebraice exprimate prin cabala aveau, între altele, valorile : v (vav)-6 ; n (nun)-50 ; k (kaf)-100 ; r (reş)-200 etc. în greceşte, valorile erau : 1 pentru a ; 2 pentru b ; 3 pen112

tru g ; 4 pentru d şi aşa mai departe. Ghicitorii care-şi întemeiau prezicerile pe cabala, după ce stabileau valoarea unui nume dat, efectuau în continuare calcule complicate, alcătuind — pe baza acestora — cuvinte sau îmbinări de cuvinte cu valoare numerică similară, rezultatele matematico-literare stînd la baza interpretărilor divinatorii. In acelaşi limbaj al cifrelor erau camuflate anumite cuvinte secrete sau cu proprietăţi magice într-o serie de texte vechi evreieşti. Modul în care erau concepute textele cu incluziuni de cabala este poate cel mai elocvent ilustrat de Apocalipsă, a cărei redactare aparţine unui iudeo-creştin, realitate atestată chiar în limbajul textului grecesc, presărat cu iudaisme şi construcţii gramaticale greşite, deosebită categoric de celelalte cărţi ale 'Noului Testament. Viziunile apocaliptice sînt copiate în covîrşitoarea lor majoritate, uneori ad-literam, din Vechiul Testament, contribuţia originală a autorului fiind minimă, însă în text apar, ca noutate, o serie de cifre al căror sens poate fi elucidat numai utilizînd procedeul cabalei. Ferdinand Benary, reluînd tehnica în anul 1841, a reuşit să descopere nu numai anumite semnificaţii ale diferitelor numere din Apocalipsă, dar şi data cînd a fost scris acest text atît de comentat de-a lungul a 1 900 de ani. Performanţa este valoroasă, cu atît mai mult cu cît Apocalipsa se înfăţişează atît ca una din cărţile sfinte ale creştinismului, dar şi ca o operă de divinaţie magică, cu rădăcini foarte vechi în cultura umană. Demonstraţia lui Benary, bazată pe analiza de factură cabalistică, porneşte de la numerele 7 ; 666 şi 616 care apar frecvent în Apocalipsa. Benary ajunge la concluzia că în esenţă textul respectiv este un document cu caracter politic, protestatar, nu religios. Autorul acestuia s-a referit mascat la împăraţii romani Augustus, Tiberius, Cali-gula, Claudius, Nero, Galba şi Othon. Din succesiunea evenimentelor relatate alegoric mai rezultă un fapt şi anume că textul a fost scris în anul 69 şi nu mai tîrziu ; ba mai mult, imediat după proclamarea ca împărat a lui Othon. Cifra 666 îl desemna — după calculele lui Benary —■ pe Nero, incendiatorul Romei, care a declanşat prima persecuţie împotriva creştinilor şi a reprimat răscoala din Iudeea, izbucnită în anul 66. într-atît se temeau iudeocreştinii de acest asasin, care ucisese la Roma chiar pe apostolii Petru şi Pavel, încît autorul Apocalipsei i-a as113

îs numele după procedeul cabalei, de teama urmăririi persecuţiei. în 1883, F. Engels, referindu-se la descifrările din caă efectuate de Benary cu privire la Apocalipsă, subla, între altele : „Aşadar, această carte plină de mister 'ine acum pentru noi cît se poate de clară". 0 manieră de divinaţie bazată pe valorile numerice ost şi cea denumită „Metoda aritmetică". Inspirată de ala, ea consta în a reprezenta în cifre literele compoite ale numelui celui care urma să i se ghicească. De lă, litera alpha avea valoarea 1, beta 2 etc. Prin adiţioea numerelor se obţinea o sumă, dată ca valoare a nuui. Apoi se proceda la continue împărţiri cu numerele *ice 7 şi 9, pînă rezulta un rest nedivizibil perfect, căt i se aplicau interpretările „matematicianului". Calx\ nu era atît de simplu pre*cum s-ar crede, deoarece îsformarea unui nume într-un număr era supusă urior mite reguli care variau de la un sistem la altul. Sînt oscute mai în detaliu evaluarea prin monade (sau uni1 folosită de greci, precum şi regula de divinaţie arabă imită ,,hisab-en-nim". } variantă a divinaţiei matematice, a cărei vechime leocamdată — nu poate fi stabilită cu precizie, o CQU-tie ghicitul în bobi, cunoscut în ţările române. în orice această formă de aflare a viitorului cu ajutorul senior (linte, mazăre, năut, porumb etc.) pare anterioară îelor secole ale mileniului actual, deşi formulele marostite în timpul ghicitului au, uneori pe alocuri, tente iine. Divinaţia respectivă apare ca o .creaţie locala, nd regăsită nici măcar ca variantă a ghicitoriei antice eşti, de unde se poate deduce că ea provine din cultraco-getică. Vrăjitoarea opera cu 41 de seminţe i), rostind un text magic, repetat continuu. 'iecare număr de boabe avea o anumită semnificaţie, ildă, un bob reprezenta o veste care se va primi grab-de unde expresia românească „un bob zăbavă", cu esul „imediat, numaidecît". Potrivit aranjamentului ut aleatoriu al bobilor, ghicitorul combina, după reanume, înţelesurile generale ale numerelor ieşite pe re rînd în parte şi între rînduri. Nu este nevoie de t că, în colectivităţile mici, rurale, atît necazurile, preocupările cuiva erau prea bine cunoscute de toţi, n orice caz de ghicitor ori ghicitoare, astfel încît înauna clientul pleca mulţumit, cele spuse fiind, <Je 114

fapt, pe gustul şi în intenţiile lui. Aici se afla măiestria ghicitorului, anume de a produce o stare de dispoziţie favorabilă, de încredere şi optimism celui căruia îi ghicea, fiind ştiut că numai astfel îşi putea asigura un aflux de clientelă. Căci, un ghicitor pesimist,. care vede doar rău, boală, moarte, dezastru, nu are nici o şansă în a-şi profesa meseria, omul avînd nevoie organică de speranţă, ca hrană psihică. Iată de ce cînd bobii ,,se închideau", semnul era nefast şi ghicitul se repeta. Evident, dînd de trei ori în bobi, combinaţiile se modificau, ghicitorul găsind aici posibilitatea de a da satisfacţie clientului cu vorbele cele mai agreabile. Pentru fiecare dorinţă sau întrebare a persoanei ce apela la ghicitul în bobi erau folosite 41 de seminţe. Cînd întrebarea se schimba, a 41-a boabă se arunca, fiind înlocuită cu alta nouă. Se află aici o concepţie străveche privind numărul 1, după care acesta reprezintă elementul unităţii, al existenţei, al voinţei şi cuvîntului. Numerele 3 şi 4 aveau încă pe vremea pitagoreicilor, deci în anul 500 î.e.n., faima unor însuşiri miraculoase. Enigmatic rămîne însă numărul 40, care apare şi în credinţa creştină, anume în pomenirea, la 9 martie, a celor 40 de mucenici din Sevasta cînd, prin tradiţie, la această dată, populaţia românească obişnuia să prepare anumite mîncări, să facă „pomeni" şi să închine băuturi. Aceste practici tradiţionale, amintind de ritualuri magice ale tracilor şi geto-dacilor, au origini cel puţin în epoca bronzului, dacă nu mai vechi. Unele ipoteze pornesc de la semnificaţiile culorilor alb şi roşu, prima cu valoare de pur (masculin), a doua de impur (feminin), care, îmbinat în şnurul mărţişorului, dau sensul cuplului fecund, de geneză, sau, mai corect, de reînviere a naturii. Iată de ce purtarea şnurului alb-roşu are loc numai într-o anumită perioadă a anului, primăvara, cînd pămîntul înverzeşte. Numărul 40 apare în gîndirea mi-ticorituală probabil din neolitic, reprezentînd de patru ori degetele ambelor mîini. Care era semnificaţia magică a cifrei rămîne deocamdată o enigmă. Legată direct de acest număr avem, apoi, noţiunea de sarcofag (adică mîncător de carne), obiect executat dintr-un calcar care determină degradarea părţilor cărnoase ale cadavrelor în 40 de zile (40 de zile din Noul Testament, 40 de zile pentru pră/nuirea decedaţilor, 40 de zile pentru împărţirea de apă după moartea cuiva în tradiţia populară românească e1c). 115

Oricum, ghicitul în bobi se constituie ca o componentă străveche a unor credinţe moştenite de poporul român din vremuri imemorabile, dezvelite însă de conţinuturile iniţiale, cu o încărcătură probatorie a continuităţii istorice neîntrerupte a românilor. Cartomanţia (ghicitul în cărţi) are o istorie deatul de recentă. Despre ghicitul în cărţi în formele actuale, menţiuni sigure nu se cunosc decît spre mijlocul secolului al XVI-lea. Cea mai timpurie mărturie documentară provine din anul 1534, scriitorul şi umanistul francez Frangois Rabelais vorbind despre un anumit procedeu de ghicit pe care el îl numeşte „tareau", alterînd, de fapt denumirea italiană „tarocchi",. Italia fiind, probabil, ţara de origine a cartomanţiei, fapt ce pare a fi atestat într-o lucrare a lui Francesco Marcolino Forli apărută la Veneţia în 1540. La 1642, după cum este menţionat într-un vechi dicţionar italian-francez (1662), .cuvîntul tareau evoluase în „tarote", pentru ca la sfîrşitul secolului al XVII-lea să se fixeze, definitiv, în „tarot", întrebuinţat în mod frecvent la p ural. Originea cuvîntului italian „tarocchi" este obscură, putînd fi o derivare de la „taroccare" (a striga, a drăcui) sau o contrafacere de factură neolatină a unui termen antic oriental. în orice caz, originile îndepărtate ale taroţilor ar trebui căutate în antichitatea indiană, chineză şi egipteană, unde se întîlnesc tehnici de cartomanţie primitivă, piesele de ghicit fiind făcute din plăcuţe de piatră sau din foi de plută desenate cu figuri ori semne, grupate cîte patru. Procedee asemănătoare aveau, de asemenea, vechii arabi şi triburile germanice. După modelul taroţilor, miniaturistul francez "Grigonier va desena pe pielicele de oaie, în anul 1392, primele cărţi de joc pentru a-1 distra pe regele Carol al "Vl-lea. Dar acestea reprezintă doar precursoarele adevăratelor cărţi de joc şi ghicit. Taroţii medievali europeni erau nişte cartonaşe imprimate cu figuri colorate, de formă dreptunghiulară, asemănătoare cărţilor de joc care le-au succedat. Prin tradiţie, deşi nu există documente sigure, cartomanţia cu taroţi s-ar fi răspîndit în Europa datorită ţiganilor nomazi, dar probabil aceasta este o legendă, mult mai plauzibilă fiind vehicularea prin intermediul magicienilor-călători de origine italiană, care hălăduiau de-a lungul şi de-a latul continentului. Ulterior, ghicitul în cărţi a ajuns să fie practicat de către o anumită categorie de profesionişti în întreaga lume. 116

Ghicitul se face prin „citirea cărţilor", adică prin interpretarea desenelor alegorice imprimate pe cartonaşe. Oricare eartonaş reprezintă un tarot (taroc — în româneşte), figurile colorate avînd o anumită semnificaţie. Cel mai vechi şi mai complet procedeu de ghicit în cărţi, utilizat şi astăzi de unii profesionişti este „Oracolul femeilor" sau „Marele joc", avînd 78 de cartonaşe imprimate în cromolitografie *, cu desene imitînd miniaturile secolului al XV-lea. Taroţii sînt de două categorii. Un număr de 52 aparţin aşa-ziselor „Arcane minore" şi 22 fac parte din „Arcanele majore", termeni înprumutaţi din practica antică. La creştinii primitivi „Arcani disciplina" era, de pildă, obiceiul de a păstra în secret momentele cele mai importante ale cultului, din teama profanării lui de către păgîni. Oricare cartonaş, denumit tarot, • este prins în anumite formaţii „tas", suprapuse una alteia, ca rîndurile într-o carte. Ghicitorul întoarce tarot cu tarot, pe faţă de la dreapta spre stînga, începînd cu rîndul de jos, continuînd cu rîndul superior, dar de la stînga spre dreapta, potrivit manierei bustrofedon, utilizată în scrieri orientale vechi. Pe această baza se formulează oracolul, care diferă în interpretare în funcţie de sex, vîrstă şi uneori de profesiune, apoi de sensul întrebărilor la care doreşte să afle răspuns cel ce apelează la ghicitor. Imaginile taroţilor, ca şi denumirile lor constituie indicii precise privind perioada apariţiei cartomanţiei cît şi sursele care au stat la baza acestei maniere de ghicit. Astfel, desenele evocă arta Renaşterii, care descoperă natura şi viaţa, reinventînd pe un plan original imagistica romană constituită, într-un spaţiu al superstiţiilor, monştrilor şi miracolelor de factură orientală. Arta gotică, preluînd asemenea idei ciudate, face să renască, în plastică şi grafică, o lume fantastică, în interiorul lumii reale. Supranaturalul este exprimat prin fiinţe înfricoşătoare sau ilare, care sugerează fondul antic asiatico-african şlefuit prin rafinamentul greco-roman. Din această modă a desenelor de fiinţe misterioase, aberante, cu membre de jivine, fără trup sau fără cap, de obiecte însufleţite sau plante umanizate, care invadează Renaşterea îşi trage sorgintea grafica taroţilor. Ca şi în bestiariile antropomorfe medievale, prezente în paginile cronicilor, în arhitectura catedralelor gotice, a palatelor şi chiar pe faţadele locuinţelor mai mo* Un procedeu poligrafic de reproducere a imaginilor în mat multe culori.

117

Vechiul tarot cade în desuetudine. adică „trecerea sau pierderea timpului". al doilea „Lumina". căci noile pafchete de cărţi de joc nu mai cuprind clasicele imagini. alţi nobili.La reussite-passe-temps". despotismul (ralil). alţi taroţi personifică dreptatea (binele). preoţi. „Judecata de apoi". Ghicitorii în cărţi francezi au inventat spre sfîrşitul secolului al XIX-lea sisteme mai simple de divinaţie. în secolele XIX şi XX sînt inventate noi jocuri. cu rădăcini în credinţele antice egiptene privind zeul Ra sau gre-coromane referitoare la Apollo. cumpătarea. ar indica reuşita sau nereuşita într-o anumită problemă. Acestea din urmă mai poartă denumirea de „patience" sau „pasienţă" în româneşte.în afara acestora semnele evocă Raiul. Industria cărţilor de joc generează atît simplificarea grafică a reprezentărilor cît şi formule noi de divinaţie. monedă. toate. dar şi la petreceri familiale. cluburi.distractive. Cartea de joc a ajuns nelipsită în localuri anume deschise pentru organizarea de pariuri : cafenele. cazinouri. de inspiraţie biblică. manieră explicabilă pentru perioada de bigotism creştin a secolelor XV—XVI în care a luat probabil naştere neocartomanţia. de societate şi de noroc. Fiecare 118 . pe Dumnezeu şi pe Diavol. călugări. al treilea „Plantele" . potrivit unei reguli raţionale. spată. „Lumina" (înfăţişînd Soarele) era un tarot favorabil. denumite „La reussite-oracle" şi .. pe Eva muşcînd din fructul oprit. norocul. Semnificaţiile urmau desenele. „Sosirea Mesiei". numele acestei formule indicînd exact destinaţia jocului. tripouri. Există cel puţin 50 de procedee de pasienţe care. al patrulea „Cerul" . Sînt exprimate grafic şi unele aspecte ale sistemului social feudal : regi. capitole şi paragrafe biblice. regine. cavaleri. Ap^oi. O parte din desene simbolizează astfel esenţa primelor capitole din „Facerea". această caracteristică rezultînd din superstiţii mai vechi. desenele de pe cărţile de ghicit urmează o ordine inspirată din succesiunea diferitelor părţi.deşte. ci altele. schematizate. /cele mai frecvent utilizate în secolele XVI—XVII. considerată prin tradiţie a fi întîia carte a lui Moise. al cincilea „Omul şi animalele" etc. sceptru. ca şi însemne heraldice — cupă.. corespunzătoare perfecţionărilor tehnice. Primul tarot reprezintă deci „Haosul". forţa. de asemenea. „Dărîmarea Templului". reduse ca număr. prudenţa. moartea. în viziunea celor care le folosesc. prin folosirea pachetelor de cărţi de joc.

preparînd băutura îndeobşte cunoscută astăzi în întreaga lume. Cafesomanţia face parte din grupa oracolelor aşa-zis deductive. după consumarea băuturii. Aceste localuri. Prin arabi. trebuie să fi fost mai mare. fost seimen împărătesc. Este interesant că primele cafenele europene apar în Balcani. de plumbul şi ceara topită aruncate în apă. 119 . Cu toate acestea. ceea ce a determinat pe cîţiva sultani să le interzică activitatea. absolut arbitrar. ghicitul în cafea poate fi considerat o transpunere modernă a unor maniere de divinaţie antice. Bucureştii fiind. arabii o vor folosi. după acelaşi tipic al observării formelor create de albuşul de ou. sînt leagănul ghicitului în cafea. Turcii au extins apoi consumul de cafea în Europa. Patria cafelei este regiunea Kaffa din sudul Ethiopiei. El se bazează pe interpretarea fantezistă a unor semne lăsate de drojdia (zaţul) fierturii fainei de cafea pe pereţii ceştii.i procedeu poartă un nume. spre sfîrşi-tul secolului al XVII-lea. de asemenea. un sistem recent de divinaţie. este. Giurescu. dar vechimea acestor „prăvălii". acestea devenind curînd localuri de întîlniri politice. Drept urmare. consumul de cafea s-a răspîndit apoi în Egipt. gazda celor dintîi localuri de această factură de pe continent. ajungînd foarte populare. iar după anul 1577. Prima mare cafenea europeană a fost deschisă la Londra. şi în Asia Mică. cînd influenţa constantinopolitană se accentuează. de altfel. în evul mediu. răspîndite din Arabia în Europa. Cafesomanţia sau ghicitul în cafea. Alte mari cafenele au fost amenajate în 1683 la Viena şi mai tîrziu la Paris. Primele cafenele au fost deschise la Istan-bul către mijlocul secolului al XVI-lea. cînd Mecca a fost cucerită de otomani. în 1667 exista în oraş o cafenea ţinută de un oarecare Hannie. Tot atît de evident este faptul că fiecare formă de ghicit. datînd — probabil — din secolul al XVI-lea. ceea ce indică subiectivismul cartomanţiei de acest gen. după expresia lui Constantin C. sfîrşeşte prin a fi respinsă social şi aruncată în sfera superstiţiilor. cafenelele au reînviat mereu. -Divinaţia constă în interpretarea arbitrară a unor semne sau închipuiri de figuri produse de zaţul cafelei. inclusiv cartomanţia. Tîrziu. Pasienţele reprezintă un exemplu elocvent al modului în care divinaţia încearcă să se adapteze condiţiilor de moment.

în făină (urmînd tehnica sephramanţiei). O primă traducere din limba rusă în română a acestor broşuri s-a făcut în anul 1836. a rudimentarei „rdţi a norocului" din bîlciuri şi a sofisticatei rulete din cazinouri. Atît întrebările. la întrebări tip. ghicitorii în cafea recurg la un anumit ritual pentru prepararea băuturii. care dau răspunsuri tip. Prima broşură intitulată chiar „Roata norocului" a fost imprimată la Moscova în anul 1805. Sînt utilizate în acest scop ibrice şi ceşti speciale. cît şi răspunsurile-oracol sînt naive şi ilare. foarte comodă. în ciur (coscinomanţie). Atît numărul întrebărilor. divinaţia după încreţiturile formate într-un vas cu apă de suflul produs prin rostirea deasupra suprafeţei lichidului a unor cuvinte de către persoana interesată . în scris (graphomanţie) etc. subiectivismul cafesomanţiei. pe hîrtie. de genul „biletelor de papagal" şi al „răvaşelor de plăcintă" (alte forme puerile de ghicit). în boabe de strugure (staphylomanţie). în lighean (lecynomanţie). El constituie o imitaţie grafică. cît şi al răspunsurilor variază de la o „roată" la alta. Interpretarea semnelor din zaţ diferă de la ghicitor la ghicitor. Roata norocului de origine rusească este înfăţişată de un cadran identic celui dte ceasornic. cantităţi bine dozate de făină de cafea. în muşchi (myomanţie). totul fiind de natură să arate nu numai imaginaţia fecundă a şarlatanilor care se pretind scrutători ai viitorului prin mijloace oculte.Pentru a-şi impresiona clientela. 99 de roate şi 99 de trigoane ale norocului. Au fost inventate şi alte maniere de ghicit. arătînd o dată mai mult ridicolul acestei forme de divinaţie. dar şi uimitoarea credualitate a clienţilor acestora. Roata norocului este un procedeu de divinaţie apărut în secolul al XlX-lea în Rusia. desenat la dimensiuni foarte mari. în funcţie de imaginaţia fiecăruia. în funcţie de autorii broşurilor respective. în chei (cleidomanţie). astfel încît acesta să lase pe pereţii ceştii urme cît mai clare. în lemne (xylomanţie). tipărite. una mai bizară decît alta ca. precum şi l'O89 de răspunsuri. Volumul cuprindea 99 de întrebări. în lămpi (lampadomanţie). 120 . de pildă. adesea contradictorie. în topor (axinomanţie). Numărul din dreptul unde aceasta s-a oprit reprezintă o trimitere spre mai multe tabele oracol. Pentru aflarea „viitprului" se aruncă o pietricică deasupra cadranului. avînd totodată şi o tehnică de realizare a zaţului.

pînă la miezul nopţii. era considerată şi divinitate a încrucişărilor de drumuri. la lumina unei făclii de răşină. pe care era aşezată statuia din ceară roşie. cu trup de femeie şi trei capete. sfîrşind prin a fi declasată. înconjurat cu crini de pădure. mai ales într-o societate civilizată. prevestiri. deoarece răspîntiile erau zone prin excelenţă consacrate magiei. Cu timpul acest procedeu al magiei va fi preluat de religie. ghicitoria reprezintă o manieră vetustă de interogare a viitorului. vrăjitorul se aşeza în faţa unui altar de sacrificiu. care dădea o flacără roşietică. într-o peşteră întunecoasă. chemarea acestora fiind făcută pentru a se obţine diferite detalii privind soarta cuiva sau mersul unor evenimente. sub denumirea de Trivia. începînd a fi evocaţi nu morţi obişnuiţi. dar şi vrăjitorilor. Apoi jertfea bufniţe. Divinaţia respectivă se întîlneşte în antichitatea îndepărtată. In această atmosferă de mister. legendele şi miturile greceşti indicînd ca posesori ai secretelor evocării umbrelor pe Circe. profeţii Evocările erau în antichitate chemarea cu mijloace magice a umbrelor celor decedaţi. evoluată şi sub raport cultural. Vrăjitorul îşi făcea manoperele seara. Primele forme ale ciudatei maniere de divinaţie vor fi evocările zeilor tutelari ai unui templu. Locul evocărilor era ales. indiferent de formele sub care apare. Dreptul de evocare a zeului tutelar revenea în exclusivitate marelui preot. Incapabilă prin natura ei subiectivă să răspundă aşteptărilor general umane. fiind favorabilă drumeţilor. moment care — în mentalitatea magică — însemna sosirea noii zile. Thimoethe şi Thessala. albă şi neagră a zeiţei Hecate. 4. Po* înfăţişată ca o fiinţă hidoasă. lilieci. ci zei şi semizei. pe care îi apăra de vrăji. un cocoş negru sau chiar noi născuţi. Evocări. blamată şi respinsă social. cărora — spre a-i îmbuna — li se aduceau jertfe. 121 . Din acest punct de vedere. Ritualul evocărilor se efectua într-o manieră lugubră. Hecate. condamnabil. de regulă.Dar. Vrăjitorii-ghicitori evocau însă numai divinităţi ale Infernului. în mod special pe zeiţa Hecate *. Aberaţiile exaltaţilor. ea a cunoscut un declin continuu. apelul la ghicitorie constituie un act anacronic. Theoride.

pronunţînd o formulă anume. amestecîndu-le cu bagheta sa magică. cu credinţă în puterea vrăjitoarei. combinînd. La asirieni. descriind cu bagheta*(Jiferite forme în aer şi pronunţînd gutural tot felul ne cuvinte de neînţeles. „primea" răspunsuri de la „umbrele morţilor". în Thessalia exista o categorie specială de evocatori. egipteni. ce puteau fi uşor luate drept imagini ale defuncţilor. ca o nebună^ s-a pornit să ţopăie. făceau să apară pe pereţii cavernelor forme vaporoase. Harmonida a sacrificat o oaie neagră pe un rug de crini de pădure şi lemn de chiparos. persoanele care aşteptau apariţiile de umbre. într-o agitaţie delirantă. greci şi romani. denumite psihagoge. în fapt. un dialog fictiv deoarece el întreba şi tot el răspundea. alcătuită numai din femei. Femeia. datînd în special după apariţia creştinismului în Imperiul roman. timp în care vrăjitorul trasa de trei ori cu bagheta magică un cerc în jurul focului. dau în vileag faptul că vrăjitorii specializaţi în evocări aveau ucenici care.e. practici care frizau hidoşenia şi demenţa. 122 . vrăjitorii-ghieitori puteau fi întîlniţi mai pretutindeni. ficatul victimelor era ars pe altar. sînt văzute ' evoluînd ca nişte umbre pe un ecran do pînză. Cîteodată scena se repeta cîteva zile la rînd. la un anume semnal. suprasolicitate nervos. chiar aveau impresia că văd sufletele morţilor proiectate pe fundalul grotei luminate de flăcările în permanentă mişcare. Dacă se adaugă la aceasta modul grosolan în care vrăjitorul. luminate din spate. Titus Lucretius Carus (99—55 î. După aceea. Personajele. şi-a înfipt un ac în braţul stîng. astfel încît pînă la urmă. să facă piruete.anonime. lăsînd să curgă sîngele ei peste cel al unei bufniţe bătrîne. acestea se îndeletniceau cu atragerea umbrelor * Teatrul de umbre este un gen de spectacol practicat încă în China şi Japonia.n.trivit ritualului acesta sinistru. Alţi vrăjitori utilizau mijloace şi mai bizare.) descrie practicile de evocare ale unei vestite vrăjitoare — Harmonida — la care asistase. a aruncat deasupra sîngele' amestecat anterior pe altar şi a implorat pe Hecate să lase umbrele morţilor la ea. . Acest preambul fiind încheiat. de obicei ventriloc. Scrieri vechi. Spre deosebire de vrăjitoriighicitori. tabloul „minunilor" devine complet. pentru a-şi impresiona asistenţa. Descrierea procedeelor utilizate de ucenici arată că ei cunoşteau tehnica teatrului de umbre *.

Toate în ideea că supliciile păpuşii de ceară urmau să fie îndurate. La egipteni şi la greci această îndeletnicire purta numele de „magie infernală".' pe care o „ameninţa". Desigur. acţionează şi se comportă ca oamenii. Cu un stilet ascuţit împungea locurile închipuind ochii. o flagela. pîntecele. cînd nebunia evocărilor. de către persoana căreia îi erau adresate răzbunările. în concepţia grecilor. La Roma. răspîndind groaza în cetate. amestecîndu-se uneori în treburile acestora. A fost prima mare vînătoare de vrăjitori din istoria omenirii. rău văzute în societate. încurcîndu-i sau ajutîndu-i. ea ucidea pasarea răspîndindu-i sîngele în jurul unui rug de crini de pădure. reflectînd antropomorfismul ** caracteristic religiei grecilor din perioada homerică. ţinînd în mînă o bufniţă. în urma vrăjilor. ori un picior.n.vîna umbra lui Pausanias. Vrăjitoarea declama formulele magice cu o voce monotonă. avînd însă faţă de aceştia forţe supranaturale şi nemurirea. Lipsa de scrupule a tuturor acestor pungaşi. Figurinele magice erau o variantă de vrăji pornind de la evocările de umbre ale decedaţilor. în anul 365 e. blestemînd-o. apoi şi a romanilor. invocînd. totul se petrecea în imaginaţia oamenilor. 123 . Urma o altă fază.morţilor. fiind practicată numai de către vrăjitoare. îi tăia o mînă. îndeobşte locuind solitar. La sfîrşitul acestui prim tur de vrăji. prin incantaţii. inima. cu un cuţit. spre a le vîna şi împiedica să mai revină într-un anumit loc. ** Antropomorfismul este caracterizat prin aceea că divinităVile iau înfăţişări omeneşti. incantaţiilor şi altor practici vrăjitoreşti atinsese paroxismul a fost dat un praescriptum * de urmărire şi ucidere a tuturor persoanelor care se ocupau cu magia. Ritualul era făcut în prezenţa celui care dorea să se folosească de vrăji. ficatul. guvernîndu-le acţiunile tot aşa precum în trecutul omenirii toate cauzele unor în* Ordin. anumite spirite. din cînd în cînd. în acelaşi timp. Apariţiile de divinităţi sub înfăţişări umane sînt relatate într-o mulţime de lucrări antice. care vedeau pretutindeni numai zei şi zeiţe. Cu ochii larg deschişi şi mîinile tremurînde vrăjitoarea apuca o figurină magică.. extinderea fără margini a practicii evocărilor a stîrnit în cele din urmă replica autorităţilor de stat şi religioase. spre a . Se cunoaşte o povestire referitoare la două asemenea psihagoge aduse special la Spartha. zeii veneau adesea printre muritori. care „apărea" noaptea în templul Minervei.

poartă vizibil motivaţii politice ale unor acţiuni memorabile. tulburat de^faptul că. Toată lumea era pregătită să vadă. totul fiind datorat febrei din creier care produce numai fantome. l-ar fi întrebat pe Cassius. demoni. ei ar fi văzut. că acesta. problema rămîne aceeaşi. altfel pieptănată. Oricare ar fi fost autorul fiecărei istorioare în parte. Cassius i-ar fi răspuns că apariţiile sînt neliniştile momentului. harpii. care-i era prieten. Din aceste cuvinte pot fi surprinse nu neapărat opiniile lui Cassius referitoare la aşa-zisele apariţii de figuri supranaturale. decît cu rare excepţii. aceeaşi idee. Galinius i-ar fi „apărut" de pe altă lume spre a-1 anunţa despre această favoare. El afirmă între altele. a se declara posesori ai forţei de a produce apariţii diverse. apariţiile de umbre. să întilnească o fiinţă supranaturală. Alte apariţii. Platon. deoarece apariţiile fantastice nu sînt decît rodul imaginaţiei sau al unor stări psihice speciale. Iată citeva mostre. alături de taumaturgi. trei corifei ai gîndirii antice Pitagora. gorgone. Vrăjitorii-proroci se întreceau. ce să facă spre a scăpa de vedenii. să audă. privitoare la cauzele ce determinau fenomenul psihic respectiv. Potrivit legendei. ci concepţia critică bazată pe un examen logic a lui Plutarh. autorul real al dialogului. mort de multă vreme. în atmosfera de superstiţie căreia nici minţile unor oameni luminaţi ai antichităţii nu i s-au putut sustrage. Un meticulos observator al fenomenelor naturii. Thaîes şi Socrafce aveau obiceiul să se retragă uneori în locuri izolate. aşa cum sînt relatate de scriitorii antici. care avea multă imaginaţie. spectre. colo.tîmplări erau puse pe seama forţelor magice. era convins că zeii infernului îl aveau sub ocrotire deoarece. fiecare. adesea. apărîndu-le îr/faţă. ce-i ţinea disertaţii savante despre bine şi rău în lume. Cum s-ar spune. vorbea despre apariţiile unui anume Erus. o dată. Un argument în sprijinul ipotezei că naraţiunile despre apariţii erau pure invenţii^ oferă scrierile cu caracter istoric ale lui Plutarh. referitor la Brutus. Plinius cel Tînăr. îşi „vedea" geniul lui rău. dar perfect valabil în trecut. a tot felul de fiinţe erau la ordinea zilei şi nimeni nu se mira dacă cineva furniza poveşti referitoare la diferiţi monştri iviţi ici. Sub imperiul acestei psihoze s-au născut relatările unor întîmplări incredibile pentru omul modern. cum ar fi hotărîrea lui Flavius Claudius Iulianus de 124 . pentru a medita în linişte. Cu aceste prilejuri.

aceştia atacînd imperiul.a accepta să devină împăratul Romei. El a redeschis templele şi a dat un edict de toleranţă pentru necreştini. de asemenea. a altor păsări sau mamifere. alimentate fiind de feluritele forme ale divinaţiei. Atît grecii. Astfel. foarte făspîndită. altele dimpotrivă. vulpii. Superstiţia mergea pînă acolo încît dacă o asemenea întîlnire se solda cu o conversaţie ce i se părea drept semn neprielnic. cît şi romanii priveau de pildă. ca avertismente ale destinului. reprezenta un semn favorabil. căuta să desluşească în vorbele primului om cunoscut pe care îl întîlnea acele cuvinte cu valoare de previziune. cuprinderea cuvîntului „bine" în prima frază. De pildă. poate fi considerată superstiţia de a privi ca semne de nenoroc traversarea drumului de către o pisică neagră sau întîlnirea cu un popă. în cele mai neînsemnate mişcări ce se petreceau în jurul lor. doar vrăjitoria şi aducerea de jertfe puteau fi remedii pentru îmbunarea sorţilor. Spre a evita asemenea situaţii. a renegat religia creştină. Asemenea credinţe îşi aveau izvorul în magie. De pildă. romanii obişnuiau 125 . Prevestirile. a pisicii. Dar dacă întîmplător fugea prin faţa lui vreun şoarece sau o pisică neagră. Superstiţioşii antici vedeau avertismente ale providenţei în cele mai mici 1/. povestind prietenilor că actele sale i-ar fi fost dictate de un geniu ce-i apărea în clipele de meditaţie. el credea că totul îi va fi potrivnic. fără nici un temei real. ca pe un neîndoielnic semn al soartei. pentru el aceasta nu putea fi decît un indiciu categoric că în ziua respectivă îi va merge bine. spre a cunoaşte dacă o acţiune oarecare se va desfăşura cu succes. Sau. apariţia unui corb. dacă cineva da ochii cu un cal alb sau observa o rîndunică. în timp ce mergea undeva. anticul. de unde i s-a tras şi denumirea de Apostatul. împăratul Iulianus influenţat de neoplatonism. Unele întîlniri erau considerate favorabile. dacă tot întîmplător se ivesc atunci un militar sau un cal alb. ca şi a şerpilor. dar mai cu seamă în ghicitoria prin animale şi păsări. ieşind din casă. dacă lucrurile se repetau şi a doua zi. Relicvă a acestor concepţii bizare. ghinionul fiind anulat. Anumite cuvinte erau considerate. acţiunea proiectată era suspendată pentru ziua aceea. în anul 360 la cererea presantă a trupelor din Gallia. probabil din raţiuni politice (fiind ameninţat de popoarele Orientului Apropiat). uri. Măsuri care nu i-au liniştit pe perşi. Iulianus a încercat să dea greutate propriilor hotărîri.

« Desigur. El şi-a dat seama. aceasta nu avea nici o valoare. apariţiile întâmplătoare de animale sau cine ştie ce combinaţii de cuvinte rostite de primul întâlnit pe stradă. boul care trăgea cu putere aerul în plămîni şi îl ex12fi . prevăzuse moartea sa prin faptul că un corb a ciocănit într-atîţ întf-un cadran solar din grădina lui încît 1-a răsturnat. care să-i spună altceva. scriind că importantă pentru el fusese fraza rostită ca pură întâmplare. asasinat din porunca lui Antonius." Dar şi alte întîmplări au avut de-a lungul secolelor urmări tot atît de importante. Alte animale pronosticau evenimente mai put. Formulele actuale de bineţe „Bună ziua !". asemenea. De. vederea unui bursuc pe timp de ploaie se credea în mod superstiţios că nu anunţa nimic bun .). fiind nemîncat. „deoarece prea bine ar fi putut întâlni pe altcineva. ci la micuţul ei cîine Perse. era gata să dispună începerea ostilităţilor cînd. dacă în cauză se afla un conducător de oşti. dar care. în lucrări antice se menţionează că Marcus Tullius Cicero (106—43 î. Lucius Paulus. a renunţat la război.bine" de J. din întâmplare. Orăcăitul broaştei. Lucius Paulus însuşi se explică. O vulpe prinsă în capcană. dar. astăzi.n. „Bine te-am găsit !" etc. fiica lui. pierzîndu-şi semnificaţia iniţială. trebuia să se aştepte la o nenorocire. preocupat de războiul pe care îl pregătea împotriva perşilor. Istoria este plină de astfel de evenimente care au dus la răsturnări de situaţii majore. luînd drept o voce a destinului exclarr/aţia copilei. aceste momente puteau duce la efectuarea unor acte majore. O coadă întoarsă indica o afacere foarte complicată. plînsă şi dezolată.in grave. de exemplu. iar pe jumătate îndoită însemna un dezastru. nimeni nu ia. prin mişcările făcute de ele sau chiar prin poziţia corpului. mai târziu. reuşea să scape. o să moară !" Lucius Paulus. angajînd une6ri averea personală sau chiar viaţa de stat. fata i-a răspuns printre lacrimi : „Sărmanul Perse. însă. la fel apariţia unui iepure. vedea o pisică mîncînd un şoarece. ele perpetuîndu-se ca fraze stereotipe. Cel care. a întîlnit-o pe Tertia. în antichitate. în trecut. din punct de vedere al înţelegerii lucrurilor. că Tertia se referea nu la perşi. prevestea o schimbare în destinul vînătorului.a primele fraze schimbate cu cineva. cu caracter de politeţe. în serios. datorită efortului.. întrebînd-o care era cauza tristeţii sale.e. aşa cum se derulau ele în mintea anticilor.să pronunţe cuvîntul . aici îşi au originea.

Apoi. Privind totuşi. a ramurilor dintr-un arbore.pira cu forţă. dacă el se învîrtea în praf însemna că se modifică temperatura aerului. a unei statui. arăta pentru un om lipsit de prejudecăţi nu o viitoare nenorocire. ori al celor trei moerae (Atropos. îmbîrligată (calm) etc. Sigur. aceste practici de autoghicire ? Din primul moment am fi tentaţi să le considerăm pe toate superstiţii. cel al unei cucuvele perceput pe o casă. vestea o surpriză venită din partea duşmanilor. Şi obiectele se aflau în măsură să dea naştere la previziuni. ci proasta îndemînare a vînătorului. dimpotrivă. fugea speriat. Măgarul care mergea în curmezişul drumului şi-şi ţinea urechile sus anunţa o puternică vijelie . căderea unui copac. Strigătul corbului sau al stăncuţei auzit la stînga. ruperea unui cordon la sanda. Un tăciune care sfîrîia în cenuşă indica primirea unei veşti . Un cocoş care nu cînta la miezul nopţii prevestea ceva rău. trei lămpi sau trei candele aprinse în casă anunţau că va muri cineva în timpul anului. într-adevăr se pro127 . dar dacă acesta cînta la amiază nu încăpea îndoială că trebuia să fie bine pentru cei ai casei. departajăm semne care într-adevăr aveau o bază probantă. Dar dacă păsările zboară aproape de firul ierbii. constituia semn rău vărsarea unei căni cu vin. planarea elegantă a păsării în aer anunţau o zi frumoasă sau revenirea vremii bune după o perioadă ploioasă. Clotho şi Lachesis — zeiţe care călăuzeau destinele omeneşti) sau al „celor trei capete ale Cerberului". Un şarpe rulînd în spirală pe un drum. Cîntecul sprinţar al unei ciocîrlii. dimpotrivă. amintind de semnul celor trei furii (Alecto. noianul de păreri. ciocnirea unui picior de celălalt în timpul mersului. urletele lamentabile ale cîinelui erau semne sigure de boală sau moarte. Magaera şi Tisiphone — genii care pedepseau fărădelegile oamenilor). fie ruina casei. dar stingerea focului şi fumegarea lui puternică. furie (cînd îşi ţine coada orizontală). zborul unei rîndunici razant cu solul erau semne de ploaie. De exemplu. iar un cîine care ţine coada într-un anumit fel reprezintă pentru chinolog o anumită stare a animalului — teamă (atunci cînd poartă coada între picioare). o vulpe care scăpa din capcană. Barza care-şi abandonase cuibul avertiza fie o prăbuşire de teren. cu spirit critic. un cărbune încins care se reaprindea era semn bun . dar dacă. trei torţe. cu capul ridicat ameninţător. aflat de strajă la porţile Hadesului. totul era bine. Cît temei aveau toate aceste credinţe.

I .

Toate afirmaţiile bazate pe observaţii de acest fel. greco-romani. să le cunoască şi să le reconsidere. Iar metoda de combatere a acestora nu putea fi decît paranormală. Ea a existat dintotdeauna. chinezi. Pentru omul limitat în posibilităţile cunoaşterii. în general însă. la răspîntii. egipteni. Spre deosebire de prorocire. înspăimîntat de fenomenele naturii. adică a revelaţiei. a inspiraţiei supraomeneşti. în zone socotite prin excelenţă magice. ale căror ritualuri au fost abandonate. Lipsit de prevedere. zeităţi.duce o modificare în presiunea atmosferică. Căci insectele presate de aer şi obligate să evolueze foarte jos sînt căutate acolo de păsări. sub presiunea naturii inospitaliere încerca să afle dacă ziua următoare le va fi favorabilă găsirii unui animal de vînat. în primul rînd. în locuri ferite. sub un copac. Literatura referitoare la prorociri este abundentă. profeţiile antice nu constituiau opere religioase. făcute pe un ton sentenţios. traci — în aceeaşi măsură preocupaţi să ştie ce le rezervă viitorul în acţiunile majore aje fiinţării lor. probate 128 . ritmul şi roadele muncilor agricole. în orice caz. legat de aceasta. pronosticul. sub forma divinaţiei. cunoaşterea viitorului este o necesitate profund umană.. El a învăţat să descifreze mersul vremii şi. Desigur. ci'discursuri politice. căzute în desuetudine de-a lungul timpului. omul ar fi pierit de mult. prevederea sînt dimensionate pe baza criteriilor reale umane. asemănîndu-se mult cu oracolele sibyline. pătrunderea în viitor nu putea fi posibilă decît prin bunăvoinţa puterilor paranormale — duhuri. ambigue. nici un comentator de prorociri nu descrie fapte petrecute sub 'ochii lui. însă asemenea personaje vor continua să apară pînă în zilele noastre. Frazele lor erau alegorice. foarte adesea identice cu oracolele greco-romane. Prorocirile. Observînd natura a reuşit să-i surprindă fenomenele. Ceea ce degajă. dar şi la popoare mari — indieni. O vom găsi şi la micile colectivităţi care. fiind deci supuse interpretărilor. Antichitatea era plină de profeţi. deoarece cititorului cu simţ critic îi vine greu să considere ca reale faptele derulate cu nonşalanţă de diferiţi autori. în general. poate fi numit incertitudine. între prorocire şi prevederea ştiinţifică există o deosebire de esenţă.Sînt cunoscuţi în istoria religiilor o mulţime de proroci care prevesteau viitorul stînd în faţa apelor. credinţele în semne prevestitoare constituie relicve ale practicilor magice.

inechitabile şi crude. Cîteva ore după acest pronostic. apa din fîntîni îşi schimbă atît nivelul cît şi compoziţia chimică. aveau forţa corelării dublată cu o deosebită inteligenţă. dar care atunci erau socotite drepte. fac posibile răspunsuri reale la întrebări. La vechile popoare. unor criterii necesare efectuării previziunilor. revelaţii divine. Pricinile erau ascultate şi judecate de sfatul bătrînilor sau de căpetenia locală. a examinat cu atenţie apa dintr-un puţ şi. Hieroglife egiptene prezintă mai multe semne prevestitoare ale furtunii. Astfel. Balanţa justiţiei este o invenţie extrem de veche. Dioscoride. Astfel de tehnici aveau un caracter de divinaţie. Prevederea şi ştiinţa au mers împreună în toate timpurile. ci la propriu de către vechii indieni. a anunţat că în acea zi va avea loc un seism. Pausanias şi alţi scriitori antici au contribuit. De-mocrit.statistic. un mic tratat privitor la semnele ce anunţau modificări atmosferice. ca şi tehnica de probare a adevărului intrau în atribuţiile vrăjitorului sau preoţilor-sacrificatori. deci ştiinţifice. Le vom găsi de altfel în forme diverse şi în antichitate. în realitate. de asemenea. care a studiat în Egipt. Nu mai puţin ştiinţifice au fost previziunile agrare făcute de Zoroastru. dar ei aveau capacitatea de a pronostica asupra fenomenelor meteorologice. deoarece. Pliniu cel Bătrîn şi alţi gînditori ai antichităţii. ca la greco-romani. înainte de un mare cutremur. fiind folosită nu ca simbol. noţiunea de justiţie era destul de vagă. ceea ce s-a şi întîmplat. în asemenea situaţii se uti129 . itaţi ale istoriei religiilor au fost Thales. confirmat de tiinţa modernă. verificabile ca perfect exacte şi în zilele noastre. ei cunoşteau perfect multe fenomene naturale. însă în cele mai frecvente cazuri executarea sentinţelor. fenomenul a avut Joc. Filosoful Anaximandru a prevăzut. ale căror cuvinte erau luate drept prorociri. Moise şi alţi aşa-numiţi taumaturgi. Procedeu absolut corect. acompus de altfel. maestru al lui Pitagora. Pherikide. Cu nimic mai prejos decît aceste mari persona-. după o alunecare masivă de teren. un cutremur. care treceau drept taumaturgi. Probele adevărului. într-adevăr. la stabilirea unor norme. In istoria antichităţii sînt descrise multe procedee de „evidenţiere" a adevărului. după ce a guslat-o. putînd fi considerat prin aceasta un precursor al meteorologiei. de asemenea. Thales. Ea se aplica dacă plutea un dubiu asupra unei afaceri oarecare. Aristotel.

acesta «ra declarat imediat vinovat. Dar cum. băutura era otrăvită. In credinţa populară. o serie de scrieri vechi arătînd că preoţii sau vrăjitorii preparau anume lichidul înaintea efectuării probei. Proba adevărului prin lichide a fost practicată şi în Africa. „Proba de foc" consta în a obliga pe bănuit să ţină în mină. egipteni şi greci. acuzatul era socotit inocent şi absolvit de urmări. cu consecinţe chiar fatale. în schimb inocentul rămînea sănătos. în funcţie de voinţa „judecătorilor". în acest caz.lL:a un ritual în care bănuitul era aşezat pe talerul unei balanţe uriaşe. Pomezile capabile să-i apere de efectele probei de 130 . Nu era vorba aici despre nici un efect miraculos. spre a scăpa de răzbunarea celui păgubit. Acesta putea fi apă obişnuită sau otravă. în bănuielile de adulter privind o femeie. bănuitul refuza de regulă înghiţirea ei. In caz că atîrna în partea opusă sau rămînea stabilă. Sigur. Cel vinovat trebuia să fie apucat de dureri atroce de stomac imediat ce înghiţea conţinutul cupei. pe creştetul acuzatului se potrivea cu grijă o scoarţă de lemn cuprinzînd înscrisul acuzaţiei ce i se aducea. iar pe celălalt se puneau greutăţi pînă ce echilibrul era stabilit. acuzatul era obligat să se răscumpere. în general. O astfel de băutură era de multe ori sursa unor maladii ale aparatului digestiv. dar nu producea nici un rău celei caste. proba adevărului se diversifică. proba nu constituia un pericol deoarece ei cunoşteau reţete de alifii care protejam pielea. Pentru magii şi vrăjitorii chaldeeni. totul depindea de curăţenia din templu şi de rezistenţa organismului fe meii supuse probei. Ei obligau pe bănuită să înghită apă amestecată cu praf adunat de pe lespezile templului. această apă amară avea proprietatea de a otrăvi pe soţia criminală. Grecii şi romanii au avut şi ei acest obicei cu caracter magic. începînd a fi utilizate focul şi apa clocotită. pe durata unui anumit timp. ' Japonezii şi tătarii foloseau de asemenea lichidele pentru proba adevărului. în primele secole ale erei noastre. o bară încinsă sau să pună palma pe o tablă înroşită. După care. Preoţii vechilor evrei practicau „proba apei amare". Dacă balanţa înclina spre talerul pe care era aşezat omul. în cupa oferită bănuitului se punea în apă o bucată de pînză (sau hîrtie) mîzgălită cu caractere magice.

Un loc aparte în categoria celor care p îcau ghicitul viitorului îl ocupau sibilele (sibyllae). de e preoţi specializaţi în a da răspunsuri la întrebările or ce îi solicitau. au ajuns. cînd era vorba despre rege.. ca fiind posesoare ale unor forţe oculte. Aceste femei erau descrise în scrierile antice în mod cu totul fabulos. Marile oracole şi enigmele lor Ghicirea viitorului şi prevestirile erau ]« grecii artici o parte integrantă din viaţa şi activitatea lor. inspiraţi de zei.foc erau achiziţionate de culpabili contra unor onorarii substanţiale. 5. locuri anume unde se va practic hicitul viitorului. care circulau nestingheriţi şi. erau victime sigure deoarece nu veneau pregătiţi. Insuşindu-şi fără scrupule pi cile magiei. totodată ehnică ingenioasă. fiind înconjurate de enigmele unor tradiţii extrem de vechi. 131 . Prezicătorii şi profeţii. care adoptau o atitudine solemnă. Sigur.în mina ghicitorilor ambulanţi. în schimb inocenţii. începînd cu aşa-zişii înţelepţi. Era mult preş impoitant acest domeniu. . Apăreau nu se ştie de unde şi dispăreau nu se ştie în ce direcţie. Se îrnbrăcau şi vorbeau bizar. fe. preoţimea templelor a inventat. neconcuraţi. indiferent dacă era vorba de micile necazuri familiare. considerate de grecii antici şi mai tîrziu de romani. ca să fie lăsat exclusiv . după anumite reguli şi canoane.plină de mister. la ale căror surse n-au reuşit să ajungă înşişi filosofii vechii Elade. Cercetările moderne surprind însă la sibîle credinţele magice orientale. pe lingă marile temple. pînă la şarlatanii ordinari. modulaţii în glas. cu anumite. Acum vor lua fiinţă. însă curînd se va amesteca religia şi preoţii vor prelua arta divinatorie. Ei sondau „secretele" viitorului şi îşi reglau conduita în consecinţă. la un moment dat. capabilă să tulbure minţile naivi şi credulilor care alcătuiau lumea antică. aceasta făcea parte din arta lor de a-şi influenţa auditoriul. Sibilele trăiau într-o singurătate inaccesibilă. în care se văd reminiscenţele vrăjitorului primitiv. de a se comporta cu totul altfel decît semenii lor. ca şî ale şamanului. Sn cazul'unei persoane particulare sau de acte decisive pentru cetate. de regulă. să reprezinte toate categoriile divinaţiei.

solii babilonienilor au căpătat de la aceeaşi femeie un răspuns similar^ care dovedeşte şiretenia sibilelor. Melanchrena. în numele diferiteloi zeităţi. căci acestea apar ca femei bolnave de isterie sau căzute într-un puternic extaz. de celebritate. „zeul" fiind chemat slŢ aibă întotdeauna dreptate. potrivit scrierilor. Nysa. în scrierile antice s-au păstrat adesea oracole sibiline.e. fiind considerate a avea legături cu forţe malefice. de la care s-ar fi tras denumirea meseriei. consultînd o sibilă. condiţie în care şi-ar fi pierdut clientela. Astfel ea a intrat în sfera religiei. celor care le solicitau erau întotdeauna întortocheate. Herophile din Erythrae. sibilele specializîndu-se în exprimarea lor. „Athenaîs. directe erau evitate cu grijă. indiferent cine ar fi învins. ceea ce arată că toate erau iniţiate în acelaşi chip.cauzat de excitaţiile mistice extrem de intense ce şi le provocau. în Italia. . mina datelor moderne ale medicinei. deoarece prorocirile nu trebuiau să treacă niciodată drept subiect al unor erori. deoarece în mod sistematic preoţii uzau de sistemul oracolelor pentru a 132 . s-au bucurat. de asemenea.n. Cea mai vestită prezicătoare de acest fel a fost. dar şi a politicii. 13 î.. Platon vorbeşte despre o asemenea sibilă. ca şi cu ale sibilelor de'la Delphi. Formulele ambigue erau necesare. Sibylla. Povestirile străvechi despre sibile. prin urmare în perioada „Marii migraţii egeene" (sec. era egal din punctul de vedere al prorocirii. această femeie ar fi trăit cu două-trei secole înainte de războiul troian. cîhd mezii au vrut să ştie dinainte cum se va încheia războiul pe care-1 porniseră împotriva babilonienilor. Phrygia şi Cumae. interpretate în Iu. ea apărînd sub o formă superioară ca ritual în oracole. putînd fi . De pildă. Răspunsurile pe care le dădeau. unde aceasta făcea profeţii într-o peşteră. Tiburtina şi altele. După tradiţia grecilor.) . adaptîndu-se tot atît de bine evenimentelor dintre cele mai opuse. Astfel.care le conferea farmec. Demophila. sibilele ştiind cel mai bine că acestea nu aveau sorţi de adeverire.interpretate în mai multe sensuri. dezvăluie limpede şi starea lor precară de sănătate. Sentinţele profeţite de ea semănau cu cele ale Pythiei din Samos. obscure. in Lydia. Este de înţeles că răspunsurile ferme. Deîphobe. Colophon. Pe de altă parte. au primit următorul răspuns : „Victoria va aparţine celor care slăvegc cel mai mult pe zei". Cu timpul arta divinaţiei sibilelor va evolua.

cînd elenismul se deplasează spre sud. Povestea acestei perechi mitologice. Bazinul era mărginit de statuia unui copil care ţinea în mînă un bici. ca şi cum ar fi auzit din interiorul planetei răspunsurile la întrebările ce li se puneau. ei se culcau pe pămînt. în secolul I î. Herodot. faimosul oracol din Epir ar fi fost fondat imediat după potopul lui Deucalion.n. multă vreme după a doua devastare.. dărîmat spre sfîrşitul secolului III î. spre a fi din nou ruinată. un rol de seamă îl aveau aici preotesele. după propriile lor interese. Preoţii care se închinau lui Zeus aveau în comportamentul lor manifestări şamaniste. fără însă ca renumele său să fie uitat vreodată. un gen evoluat de sibile. O mulţime de superbe ofrande au fost distruse atunci. Deucalion fiul lui Prometeu. Potrivit legendei. şfichiul cu cap metalic lovea pereţii vasului. ar putea sugera că oracolul de la Dodona ar fi avut o vechime uriaşă. definitiv. era căsătorit cu Pyrrha. de către traci. în felul lor. El a funcţionat în Epir. începînd cu anul 1832. Dar. Ele ghiceau la rădăcina unui stejar uriaş de unde pornea un izvor. Dar cercetările arheologice efectuate. de către generalul etolian Dorimac. locul 133 . „Voinţa lui Zeus" era cercetată. la un moment dat acolo a fost ridicat un templu. de asemenea. Preotesele făceau oracole. Pindar. însă oracolul şi-a conservat puterea. oracolul de la Dodona va trece în plan secund mai tîrziu. într-un bazin de bronz în care se aruncau daruri. pretinzînd că aud voinţa lui Zeus după modul în care foşneau frunzele arborelui şi după zborul porumbeilor. ca o relicvă a credinţelor magice străvechi.e. în perioada cînd civilizaţia elenică se desfăşura în nord. care prefigurează povestirile biblice despre Noe. Cînd vîntul bătea. au scos la iveală faptul că sanctuarul respectiv a fost întemeiat în epoca bronzului. Dodona este cel mai vechi oracol din Grecia. Cu toate acestea. La mare cinste. ca răspuns al lui Zeus. producînd o rezonanţă. Alături de preoţi. Strabon şi Euripide au arătat că aceste profetese erau întotdeauna grupate cîte trei. Aici era punctul central al oracolului.manipula în interiorul guvernării laice. In credinţa vechilor greci.e. Cît timp au fost făcute oracolele în aer liber în Epir nu se cunoaşte. Particularităţile oracolului par a sugera cultul unui zeu carpato-danubian sau al unor populaţii indo-europene.n. O nouă construcţie a fost făcută. fiica Pandorei. interpretată de preoţi. Cînd făceau prevestiri.

provocatori de extaz. La ieşirea din bazin. umplută cu apă în care fuseseră macerate frunze şi crengi de laur. profeţiile se efectuau în numele lui Apollo prin mijlocirea unor femei numite pythii sau pythonise. S-a făcut mult caz de interpretarea acestei informaţii antice. La Delphi. la care se adăuga peştera din spatele templului înălţat spre venerarea zeului luminii Apollo. însă. munţi prăpăstioşi. un amestec de vin dulce şi plante halucinogene. fără ca prin aceasta să se schimbe fondul chestiunii. oraşul antic Delphi se înfăţişează şi azi călătorului în toată măreţia sa. golaşă şi întortocheată. unde se întrunea consiliul Amphyctionilor. pythia era adusă în peştera oracolelor» plină de mulţimea pelerinilor. inspirînd „vaporii profeţiei" care se ridicau din podeaua grotei (probabil 134 . pythia bea mai multe cupe din această apă. se spune. Cu părul despletit. în podeaua de calcar a cavernei se deschidea o crăpătură. Şi tot aici profetizau celebrele pythii. din care. apoi preoţii o conduceau în templu. vale strimtă. De fapt tocmai această grotă era centrul de atracţie al sanctuarului. prea adesea introdus în treburile politice. A fost considerat locul cel mai sfînt al Greciei. problema rămîne deschisă. Stînci. pînă cînd creştinii vor construi acolo o biserică. bazaf pe o tehnică îndelung practicată şi perfecţionată. După un asemenea tratament. de prospecţiunile geologice recente. pe care anticii îl considerau „buricul Pătnîntului". pythonisa ţinea un post sever. Delphi. totul dădea locului un aer de mister. mulţi cercetători moderni considerînd că într-adevăr în peşteră ar fi avut loc emanaţii de7 bioxid de carbon şi vapori de sulf capabile să producă intoxicaţii urmate de stări de delir. aici profesîndu-se oracolele. Timp de trei zile înainte dfe ziua hărăzită oracolelor. oracolele fiind făcute ca şi în trecut sub bătrînul stejar. deservit de un personal abil şi versat. culmi sălbatice. ieşeau aburi reci. unde îi dădeau să înghită lichiorul profetic. anume existenţa unui centru al ghicitoriei. Dominat de cele două piscuri ale Parnasului.va fi în continuare frecventat. ea se aşeza încet pe trepiedul sacru de aur. Supoziţie neconfirmată. se ungea cu uleiuri în compoziţia cărora intrau droguri excitante şi se îmbăia în „ fîntîna Castalia. Că era vorba totuşi de o emanaţie naturală sau de stări de transă autoprovocăte priri inhalarea de aburi halucinogeni artificiali.

arse în apropierea peşterii. proveneau din contactul pe care-1 stabileau cu divinităţile. sau posedate. pînă cînd pythia scotea câteva cuvinte sau fraze de neînţeles pentru mulţimea ce asculta uluită şi prosternată. Dacă nu cumva o moarte subită punea capăt crizei teribile. provocata de suprasaturarea corpului ei cu tot felul de substanţe toxice. pînă mai prindea puteri. Faţa pythiei devenea lividă. la aceasta contribuind nu atît pythonisele. acest moment fiind pregătit de preoţi care invocau pe Apollo. Plutarh a scris un tratat despre cauzele degenerării oracolelor. de mulţimea credincioşilor ce se rugau şi. în general. termen care indica în înţelegerea anticilor indivizii ce manifestau simptome pe care medicina actuală le-ar defini ca specifice epilepsiei. preoţii se retrăgeau într-o încăpere sacră. corpul intra în convulsii oribile. Pythonisele erau recrutate de preoţi numai dintre fetele cu psihic labil. la lumina făcliilor. despre care ştim acum că erau anormale.fumul unor plante halucinogene. fapt ce nu-i angaja cu nimic. unde se prăbuşea sfîrşită. Alteori le exprimau cu dublu sens. pe care nici nu se mai străduiau să-1 disimuleze. rămînînd acolo cîteva zile. se'considera că stările lor. sudoarea i se prelingea-pe frunte şi balele i se iveau la colţurile buzelor. pythia era condusă cu tot alaiul în chilia ei. Treptat. Aceste opinii nu aveau însă decît acoperire sentimentală. oracolul de la Delphi începe să decadă. Intoxicată de substanţele pe care le înghiţise. delîberînd asupra interpretărilor ce urmau să dea cuvintelor rostite de profetesă. dedaţi şarlatanismului. Acesta era oracolul. După plecarea pythiei. pythia intra în criză. pe care preoţii le repetau cu insistenţă. de întreaga atmosferă de mister ce domnea acolo. După o oră de asemenea delir profetic. a căror decădere era considerată o mare nenorocire^rJentru Grecia. le -respirase şi le întinsese pe trup. De obicei. cît preoţii templului putrezi de corupţi. Acum era clipa întrebărilor. deoarece s-a văzut că desuetudinea oracolelor nu a avut 135 I i . ei — fiind perfect informaţi asupra pulsului vieţii politice şi sociale — potriveau răspunsurile astfel încît să convină intereselor lor de castă sau unui rege care îi mituise în prealabil. Dimpotrivă. ochii începeau să i se rotească şi să se dea peste cap. în ochii anticilor asemenea oameni nu treceau drept bolnavi. transmis printr-o conductă secretă în cavitatea subterană a oracolului).

izvoarele. puteau fi tot atîtea locuri propice pentru oracole în aer liber. Urmînd tradiţia etnică. pentru ca ulterior ele să fie făcute „din voinţa" lui Zeus. O categorie importantă de oracole erau cele ale zeităţilor pămîntului —• Gaia. Prădat de Sylla şi Nero. Oracolul de la Patrae. de asemenea. obiect al unei încercări de restaurare sub Antonini. Ajuns să prevadă viitorul mediului viu care-1 înconjura în funcţie de schimbarea anotimpurilor.n. La Aegira.). el va dispare definitiv din istorie după Edictul de la Milano (313 e.nici % urmare politică sau socială. aşa cum îşi închipuia reprezentantul Academiei platonice. pregătind momentul prorocirilor. astfel încît să corespundă scopurilor ei. Gaia era o divinitate cu caracter profetic prin excelenţă. Oracolul de la Delphi va intra într-o rapidă decadenţă după cucerirea macedoniană. în special meleorologice şi agrare. pe tărîmul credinţelor religioase. Grotele. prorocirile de aici erau inspirate de Gaia. un templu şi un oracol analog cu cel al lui Apollo din Argos. Un oracol celebru din această categorie era cel de la Olimpya. Zeiţei Themis îl erau închinate sanctuare în diverse locuri. Ele evocă rămăşiţe ale mentalităţilor primitive. prin extensie. dar numai două sau trei din acestea pot revendica şi numele de oracole. magiei imitative. primele vîrste ale civilizaţiei. Gaia avea. omul va încerca. Oracolele respective dau cel mai elocvent exemplu al trecerii magiei. practici străvechi prelucrate şi reorganizate de religie. Totul pleca de la observaţia „reînvierii" naturii „— primăvara şi a „morţii" acesteia — toamna. sau chiar mormintele dintr-un cimitir. un copac. să ghicească evenimente legate da viaţa semenilor săi. era aşa cum îl descrie literatura. 136 . Ciclul anotimpurilor odată descoperit şi interpretat pe plan mistic avea sS ducă la căutări pentru găsirea şi a altor „taine" ale naturii umane. Demeter şi Themis. asociat zeiţei Demeter. prin filiera gîndirii mistiee despre reîncarnarea sufletelor. meteorologice şi de fecunditate. la care ei înşişi participau activ. la explicarea destinului acesteia. în ochii grecilor dis. de natură necromantică. Aici preoţii povesteau despre zei şi forţele lor. astăzi revenind în atenţie doar ca un splendid loc turistic. în lumea antică existau în afara oracolelor de la Dodona şi Delphi un număr destul de mare de asemenea instituţii consacrate diferitelor divinităţi.

într-o grotă. dar mai ales a fîntînilor. identificată cu Artemis. femeilor necăjite sau înamorate >u chiar atleţilor ce doreau să-şi afle şansele înainte de începerea întrecerilor. mai pe nimic. Dar Zeus era invocat şi în oracolela altor divinităţi. sărbătorit în veselia. dansuri şi băutură. patronul viilor. Lîngă templele lui Zeus existau. sub cerul liber. în diferite religii evoluate. cuprinzînd între altele sanctuarele lui Poseidon de Onchestos . mai mult sau mai puţin celebre în antichitate. capabile. unul la Thalamae şi al tur la Epidauros Limera. rămăsese doar o vagă amintire. Plutarti şi Pausanias vorbesc despre un oracol al nimfelor. . peste milenii.' Oracolele aparţinînd divinităţilor tocului erau rare: Dintre divinităţi. să profetizeze şi să inspire pe proroci. . avea şi el o serie de oracole '„medicale" printre care cel de la Amphikleia. unda exista un oracol al zeităţilor apelor. lui Helios. negustorilor. el fiind un profet călător. în care se vindea ghicitoria. pe vremea lor. zeiţa Lunii din mitologia romană. Pytho şi Claros. militarilor. Nimfele erau acelea care contribuiau la descoperirea locurilor miraculoase unda puteau fi fixate oracolele. credinţă care va trece.oracole. de mult dispărut. cîntece. asemănător lui Apollo. Eana etc. era invocat în templul de la Delos.Alte oracole aparţin divinităţilor apelor. tot felul de proroci şi vizionari fiind instalaţi în asemenea locuri.' ambele pe malul mării.s de patru armăsari.marea. parţial inaccesibilă.' coborînd seara în apele oceanului spre a-şi răcori telegarii. i se atribuia facultatea prorocirilor. ele semănau cu un fel da prăvălii. sirenele dezvăluiau călătorilor viitoare aventuri. Oracolele olimpienilor. fiul lui Gaia. din care. Pontus. cum ar fi cele de la Dodona. Un gen aparte de oracole erau cele aşa-zise ianide. Colophon. dar ele nu au constituit niciodată un oracol. Nimfele puteau inspira prorocii numai în preajma izvoarelor. Cu toate acestea. în schimb Selena. Dionysos. personif icînd. avea două oracole. dar nu fondau pentru ele însele oracole complete şi stabile. Alături de nimfe. patronate atît de Zeus cît şi de Ianus. cela medicale ale lui Pluton de la Acharaca. în schimb." Delos. este bogat. apelor. fiul lui Apollo. considerată un fel de refugiu al 137 . Inventarul oracolelor. în concepţia anticilor. în care rolul prim revenea nimfelor.1 de regulă. sora geamănă a lui Apollo. Deschise tot timpul. cară ziua străbate cerul în carul său tra. Limon Hierapolis. fără a avea un anume oracol al său.

pline de precepte ostile credinţei în zei şi inspirate din ideile monoteiste iudaice. cu prilejul unui eveniment major. Cărţile sibiline au fost consultate. era luat în primire. Samos precum şi în diferite localităţi pentru a culege o nouă colecţie. de oracole. despre care Herodot a spus că erau cei mai evlavioşi dintre oameni. Prima colecţie de cărţi sibiline a ars în timpul incendiului templului lui Jupiter Capitolinul. Dar acestea sînt doar contrafaceri. Antichitatea romană va imita concepţiile greceşti. Cel mai adesea era 138 . în scris. în patru volume. ' Romanii păstrau în arhivele lor o culegere de cărţi sibiline. Tehnica ghicitului era ingenioasă şi nu dădea niciodată greş datorită faptului că preoţii templului de la Cumes aveau o mulţime de complici. ultima oară. depunşa acolo. O deosebită reputaţie avea oracolul de la Cumes în Peninsula italică. fiind informaţi în prealabil de „colaboratorii" lor.zeului.n. ajungînd în £aţa altarului. Egiptenii. Cumes şi cărţile sibiline. la fiecare o sută de ani. Pan. Hera şi Athena. conţînînd destinele Cetăţii Eterne. la început numai cînd o calamitate se abătea asupra capitalei imperiului. reorganizate de Augustus. care a fost depusă în templul reconstruit. în anul 289. bineînţeles. inclusiv instituţia oracolelor. Ulterior. căutînd discret să afle ce dorea să i se ghicească. ei răspundeau de o manieră ce uimea pe naivul client. Cărţile sibiline erau rareori consultate. dispuneau de altare şi. în timpul năvălirii marcomanilor. Oracolele egiptenilor se deosebeau mult de cele grecoromane. de emisarii clerului. incluzînd mijloace mecanice şi tehnici de iluzionism primitiv. Deşi au fost arse în anul 410. Jocurile seculare. întrebările sale. Astfel. Omul. Atunci Senatul a dispus trimiterea unor comisari speciali în Etythreea. care intrau în vorbă cu el. se celebrau la Roma. au cunoscut poate primii divinaţia fastuoasă bine regizată. de către Aurelian.e. din ordinul lui Stilicon. pe care preoţii le bănuiau. plasate ici-colo pe întinsul teritoriu al Greciei continentale şi insulare. petrecut sub dictatura lui Sylla (138— 78 î. jocurile vor fi făcute la intervale mai scurte. de fapt toate divinităţile olimpiene. Hermes.). Af rodi ta. se mai păstrează o colecţie de cărţi sibiline. Potrivit normelor oracolului sibilin. imediat. consultat în afacerile cele mai importante. Cînd un oarecare sosea pentru a consulta oracolul.

aceasta avea semnificaţia aprobării sau afirmaţiei. Lnarea trupului etc. De pildă. O combinate oarecum bizară între riturile egiptene şi cele elenice. Statuia s-a înclinat aprobînd. de asemenea. ce nu se da în lături de a utiliza tot felul de tertipuri pentru a întreţine credulitatea credincioşilor. Atunci scribul a reluat lectura. faptul era înţeles ca o negaţie sau dezaprobare. în care principala zeitate din Africa de Nord. cînd un anume Tuttimes a fost acuzat de delapidare. acuzaţia a fost interpretată ca neîntemeiată. gravate cu plîngerile unor oameni din toata categoriile sociale. Amon s-a aplecat de două ori. § 139 . Era consulfât. într-un papirus se arăta cum se proceda. Au fost găsite de către arheologi sanctuare cu statui ale lui Amenhotep. Ele dispuneau de sisteme mecanice care perm u manipularea mâinilor şi braţelor. iar persoana respectivă a fost reintegrată în funcţie. au fost redactate două texte contradictorii. rotirea sau aplicare ipului. La Luvru. avînd gravate. deschiderea ori închiderea ochilor şi a gurii. Statuile lui Amon erau consultate de regulă şi în problemele de stat. dacă statuia se înclina. alături de imaginea divinităţii. Acesta fiind semnul zeului. Statuile cu mecanisme ilustrează gradul de cinism la care ajunsese preoţimea. Ammon-Re se confunda cu europeanul Zeus. la statuia căruia erau (Jepuse plăci din calcar sau argilă. spre a afla voinţa şi sfaturile lui Amon. după care zeul a fost întrebat de către preot dacă vrea să judece. In cazul în care ea rămînea nemişcată. ca şi papirusuri ce relatau diferite întîmplări petrecute în aceste oracole egiptene. permiţînd mimarea vorbirii. Era de fapt chestionată statuia care reprezenta divinitatea şi care „dădea răspunsuri" lâ întrebări privind cele mai felurite pricini prin mişcări ale trupului. într-una prezumtivul delapidator era învinuit iar în cealaltă se spunea că nu ar avea nici un amestec în afacerea respectivă. de altfel. Un scrib a citit scrisorile răspicat. Arheologii au descoperit secretul acestor statui K itoare. cînd s-a citit papirusul în care Tutumes era declarat nevinovat. şi zeul Amon. se află expi o asemenea statuie înfăţişînd pe zeul Anubis. la picioarele căreia se aflau mici stele dîn calcar.^consultat" zeul Amenhotep. cu glas tare. ochi şi urechi. De pildă. Semnul era considerat un fel de constrîngere a zeului de a privi şi asculta pe cel ce-i cerea sau îl ruga cele mai felurite lucruri. da obicei. cu un mecanism de închidere şi deschidere a gurii.

Aceste procedee necinstite aveau să fie date în vileag de arheologie începînd abia cu secolul si XlX-lea.' prin mişcarea sprîncenelor statuii. cît şi interpretarea foşnetului frunzelor arborilor. astfel încît cei prezenţi aveau impresia existenţei unei persoane nevăzute -care li se adresa. fie verbal. animată cu ajutorul unor mecanisme. susurului apei şi zborului porumbeilor sacri. Bănuite însă încă de gînditori lucizi ai antichităţii. constînd în interogarea statuii zeului. profetesa se comporta ca un ventriloc. Aid se practicau atît procedeele tradiţionale egiptene. Masa ignoranţilor nu avea cum să descopere puzderia de mijloace şarlataneşti cu care preoţimea întreţinea fanatismul şi credinţa în oracole. . Răspunsurile erau date fiex „direct" de zeu. putînd deci vorbi fără a-şi mişca buzele. oraş antic situat pe teritoriul Israelului de sstăzi. de un ventriloc.constituit-o oracolul Iui Jupiter — Ammon din Lybia. Şi la Endor. manieră specifică oracolelor de tip elenic.

vor rămîne în valuri.III. sănătate. asiro-chaldeenii. Apoi. Astfel. stropind locul „vrăjit" cu apă sacră. 141 . Această încercare de definiţie are în vedere accepţiuni relativ recente pe scara istoriei deoarece. Procedeul de a apela la demoni. Se credea că vrăjitorul dispune de un anume spirit. Fluviul Dunărea era cinstit ca sacru. Ce este şi ce face vrăjitorul ? Magia neagră este înţeleasă în termeni consacraţi ca o activitate desfăşurată de anumite persoane. Ei sînt inventatorii unei practici. apoi. pentru înfăptuirea a ceva malefic. la diavol pentru a produce efecte răzbunătoare (magia neagră) se va contura cu claritate abia la superstiţioşii asirochaldeeni. forţe supranaturale capabile să insufle curaj. aşa cum s-a mai subliniat. ca şi demonul la care făcuse apel vrăjitorul advers. Apa reprezenta şi la geto-daci un element magic purificator. mai tîrziu. tămăduire. toţi demonii vor fugi. apele sale fiind considerate purtătoare ale unor. care se credeau loviţi de vrăji se scăldau "de şapte ori în apele sacre ale Tigrului sau Eufratului crezînd că vraja. Magia neagră 1. care va deveni clasică în vrăjitorie. socoteau că. anume transmiterea forţelor magice prin intermediul apei descîntate. magia nu făcea o departajare între „bine" şi „rău". apelînd într-o astfel de acţiune la ajutorul unor genii ale răului (demoni) cu care s-ar afla în legătură secretă. supranatural. de forţe supranaturale capabile să provoace atît binele cît şi răul. în trecutul îndepărtat al omenirii. indiferent de sex şi vîrstă.

J .

în patrimoniul spiritual greco-roman magia neagră va intra tîrziu. pentru ca forţele întunericului. figurina reprezenta pe cel căruia trebuia să-i fie transmis un rău prin diferite manopere vrăjitoreşti. Incantaţiile vizau evocarea tuturor demonilor şi solicitarea forţelor acestora. citirea unor texte ascunse sau pentru. XVIII. a categorisirii ca păcat a practicii ghicitoriei şi vrăjitoriei (Deu~ ierdnom. La poporul evreu. De pildă. VII—XII). Ea va fi în principal o acţiune de provocare a metamorfozelor. în genere transmutatoare. Cartea lui Thot a egiptenilor. anume substituţia persoanelor prin figurine.' uciderea întîiului născut (Ieşirea. în care caz persoana care se credea urmărită de vrăji căuta să scape de' ele dîndu-se drept altcineva. bube pe egipteni. deoarece eu sînt Osiris". IV. moarte în vite. de factură politico-religioasă. de asemenea. gestul avea semnificaţia de a distruge incantaţiile inamicului. apelarea la manopere de magie neagră se bucura de o accepţiune mai mult sau mai puţin unanimă. sau crocodilului : „Dinţii tăi nu mă pot atinge. iar dacă se recurgea la arderea nodului. trebuiau să fie tot atîtea semne teribile. sperînd câ astfel vor lega vrăjile. ea se adresa unui şarpe. 10—14). Semnificativ este faptul că efecte ale magiei negre sînt prezentate ca minuni ale lui Moise.O altă practică ce va persista în vrăjitorie. însufleţirea unei păpuşi de ceară. Vechii greci vor fi inventatorii fii-* 142 . cuprindea formule pentru unirea părţilor unui om decapitat. reimaginată de asiro-chaldeeni. să le poată asculta. practica de a face un nod la o sfoară. Formulele magice ale vrăjitorilor erau rostite pe înserat. lăcuste şi întuneric. Egiptenii vor imagina noi practici de magie neagră. de asemenea. comparativ cu alte popoare antice. a fost. Asiro-chaldeenii utilizau. Executată din lut. prin perfecţionarea unor practici primitive. spre a se „apăra" de vrăji. ori de a despărţi în două apele unui lac sau ale unui fluviu. în pofida restricţiilor ferme.a face pe cineva invizibil. căci eu sînt zeul Horus !". Transformarea toiagului în şarpe şi a apei în sînge. ţînţari şi tăuni. ceară sau bitum. pentru a convinge faraonul că evreii sînt ocrotiţi de forţe'divine. procedeu ce aminteşte de trecerea biblică a evreilor lui Moise prin Marea Roşie. prezente numai noaptea. considerat exponent al răului : „Nu ai nici o putere asupra mea. grindină. un tratat primitiv de magie. aducerea de broaşte. Printre acestea era frecvent utilizat procedeul imposturii.

ori sancţiuni îngrozitoare inamicilor. era sfîrşit. Cele în flagrantă neconcordanţă cu creştinismul vor fi catalogate ca superstiţii şi adesea trecute. au fost asimilate. obligîndu-1 pe împăratul Augustus să ardă în piaţa publică două mii de cărţi magice confiscate de la vrăjitori.alături de sărăcie. va cunoaşte la Roma frenezia. orice tentaţie omenească privind observarea feţxomenelor naturale. templele şi-au închis porţiîa. născut din credinţele mal vechi. o lovitură puternică magiei negre.. lux excesiv. să schimbe forme. nu simţea nevoia să facă uz de vrăjitor. că orice credinţă în forţele naturii. oprimare. toate personajele misterioase şi eeremonialurile lor magice au trebuit să iasă din scenă. mai curînd se făcea apel la vrăjitor pentru ca acesta. în acea societate bîntuită de imoralitate. mai mulţi autori antici relatează că. în categoria ereziilor. trebuiau să dispară. ignoranţă. ca şi influenţa superstiţiilor.creştine. Credinţa în zei şi natură a căzut în primele momente 143 . de negare a tot ce aparţinea trecutului. desigur. o voce misterioasă ar fi fost auzită pe ţărmurile Mării Egee. acţionau mină în mînă. Statuile zeilor au fost aruncate. cu ajutorul forţelor sale. Sintetizînd acest moment. răspîndită în întregul imperiu. fireşte extremistă. în credinţa lor. atîta vreme cît Dumnezeul lui cel nou îl veghea şi-1 sprijinea. Sigur. singura sa obligaţie fiind respectarea credinţei. nedemne. Victoria creştinismului asupra credinţelor politeiste va da. să producă efecte sancţionare). oracolele au căzut în uitare. iar reminiscenţele vechilor practici magice. atunci cînd se potriveau doctrinei. precum şi ai vampirilor. însă magia neagră va persista deoarece corupţia Romei imperiale. Magia neagră. o formulă alegorică meniţi să sugereze că anticul zeu universal al naturii. să provoace bogăţii sau amor. zirînd : „Marele Pan a murit!" Este. cupiditate. puţin timp după victoria creştinismului în Imperiul roman. devenind creştin. ambiţii nemăsurate. introduse în ritualurile noi. dar aceştia erau — în conştiinţa vulgului — prea nobili pentru a se preta la asociaţii nedrepte. ca atunci cînd se închina la idoli. Romanii vor prelua aceste plăsmuiri dezvoltîndu-le. cruzime. Nici un individ. extinzîndu-le. la început. se puteau invoca şi zeii în asemenea acţiuni.trelor (capabile. în filtre şi parfumuri. Tiberiu va deporta în Sardinia patru mii de persoane' acuzate de vrăjitorie. de factură magică. Iată aici o reacţie. Experţii în otrăvuri. sub fdrme parţial voalate. neînfrînată.

Tot mai mulţi sînt aceia care fac apel la practicile magiei. în trupul celor. pînă spre anul 1400. Reluate. cufundată. preoţi mea creştină va constata destul de repede că îşi micşorează posibilităţile de argumentaţie. ai vieţii şi luminii. Prin urmare. dar nu şi' fondul. fără rezerve. Celestina (din latinescul „Caelestis"). Cu toate apestea. rigidă şi dogmatică. spre a se stipula în final că tot ce nu venea de la Dumnezeu. distrugătoare vor fi cînd . practicile magice străvechi se vor moderniza. ci la diavol. era salvat. cauzată cine ştie de ce nenorocire. 743 etc. din „paraskene" (vineri) sinonim cu Afrodita (Venus). patronii divinaţiei adică ai tendinţei omeneşti de cunoaştere a viitorului. aparent. Filtrele de dragoste. blestemele. posedaţi. veşnic umane7. Fiecare boală trimisă de necuratul va primi izbăvi* Sf.^ cînd „puterea diavolului". vrăjitorii. cu care pactizează. farmecele. transformat.mînia lui Dumnezeu". Vrăjitorii vor face acum apel nu la duhuri sau genii ale răului.. reveniţi în actualitate. dar proclamînd aceasta. nu puteau suplini integral. ţinute în anii 442. schimbîndu-se formele de odinioară. inclusiv Venus * patroana iubirii. Drept urmare. Vracii. se va vedea că normele creştinismului. era trimis de diavol. ofereau posibili lăţi pentru atingerea unor scopuri pe care Biserica nu le putea da. ba — dimpotrivă — invocîndu-1 în credinţa că promite ceea ce Dumne-: <(}u le refuză. Fenomenele cele rele. sancţionarea inamicilof ele. Diavolul apare pretutindeni în casă. 567. nu mai existau şi nimic nu îi înlocuia. 144 . în felul acesta. nevoile spirituale. după împrejurări. adică bogăţie. fără a se teme de Satan. Zeii binevoitori vor fi transformaţi în sfinţi. amor. ai veseliei.. într-un somn letargic. descîntecele. atît de hulit de creştinii antici. în disperarea lor. vechile concepţii mitico-magice vor fi adaptate în conformitate cu cerinţele clericale şi trecute printr-un şir de concilii bisericeşti. chiar şi cultul focului. corespunzînd în greacă cu Urariia sau Afrodita (Venus) şi Sf. în mintea cuiva. Paraschiva.Zeii amorului. tot răul. într-o religie ce se va dovedi cu încetul intolerantă. oamenii îşi vor aminti de magie. chiar restructurate. în patul tinerilor căsătoriţi. De la diavol vor veni toate tentaţiile. în concordanţă cu mentalităţile noilor vremuri. toate formele de magie capătă acum aspecte creştine. şi că diavolul le poate da imediat.cile creştinismului european. admis indirect în formula arderii de luminări şi mirodenii în biserică.

Din evul mediu. cît şi la cea a religiei. pătrunzînd în icoane şi fresce. evocatorii şi necromanţii. în suflete. jucătorii de noroc. instaurîndu-se astfel un fel de pact între păgînism şi creştinism. Istoria lui Satan. durerile de sîn pe Sfîntul Mammard . pe care creştinismul le repudia. după modelul mitologiei greco-romane. Satan era văzut. El intră în biserici.. şacrificatorii de găini negre. O a doua categorie o constituiau naivii încrezători în poveştile despre diavol. dînd vrăjitoriei un avînt "extraordinar. adepţi ai magiei negre. supravieţuitoare ale cultelor olimpiene. cuprinzînd mentalitatea generală. sadismelor. ea stînd deopotrivă. Şi iată cum. lepra pe Sfîntul Lazăr. practica vrăjitorească Va căpăta repede un nimb de superioritate. Cultul diavolului devine astfel marea preocupare a evului mediu european. obsesia creştinilor. auzit pretutindeni. Satan va reuni în persoana sa imaginară toate micile divinităţi adorate cîndva de păstori. atît la baza magiei. profanărilor de morminte. creştinii.torul său : durerile de dinţi pe Sfîntul Medard. alături de sfinţi. Hestia vor fi transformaţi în diavoli. 2. în fine. vînzătorii de amulete. în casele nevoiaşilor. vor deveni. în felul acesta. Existau trei categorii de invocatori ai diavolului. care se lăsau prinşi în jocul ceremoniilor bizare. erau apoi ghicitorii. ei înşişi. al vrăjilor. asemenea 145 J . Poseidon. furunculele pe Sfîntul Claudiu. în prima se plasau toţi cei care se considerau persecutaţi de Dumnezeul creştin — prea sever cu ei şi prea îngăduitor cu no bilii şi mai marii preoţimii — aceştia exprimînd în cultul diavolului o formă de revoltă. mergînd pînă îa crimă. ignoranţi în tot. colicile pe Sfîntul Agapie etc. Demonii vor avea locul lor bine definit în credinţele asiro-babilonienilor. invocatori. Demonismul Credinţa în spirite răufăcătoare este extrem de veche. aşa cum s-a mai arătat.ce se petrecea cu ei. avizi de îmbogăţire. ca şi în palate. epilepsia pe Sfîntul Ioan . vrăjitorii au început a face uz de cele mai ciudate mijloace pentru a impresiona pe cei ce făceau apel la magia neagră. de putere. care atrăgeau clienţii prin practici nocturne pline de mister. sporind superstiţiile şi credinţa în forţele diavolilor. ghicitori.

Concepţiile vechilor evrei exprimă foarte instructiv procesul de cristalizare atît a demonologie! **. unde trăia zeul focului aidoma împărăţiei lui Hades a grecilor şi a lui Orcus. materiei etc. marini. cît şi al an* Ansamblul divinităţilor. Acest element nou. Angra-Mainyu era personificarea nesupunerii. ca Rudra şi soţia sa Rudrănî. eu eap hidos şi urechi mari. parvenind nealterată pînă astăzi. zeităţilor wnel mitologii sau religii. el fiind reprezentat aproximativ asemănător cu viitorul diavol iudeo-creştin. iubirii. insecte şi plante otrăvitoare. Armata iui Angra-Mainyu sporea necontenit. în concepţia religioasă a lui Zoroastru. infernul se afla undeva sub pămînt. ca şi geniile rele. vrăjitori şi vrăjitoare. în timp. subterani. războaie. a imoralului şi nedreptăţii. de unde se năpusteau în bande asupra oamenilor spre a le aduce tot felul de nenorociri. minciună. raţiunii. în cazul respectiv era marcată apariţia puterii nobiliare. acvatici. Seth era un fei de om.fiinţe supranaturale manifestîndu-şi „forţele răufăcătoare" mai cu seamă noaptea. prin contagiune spirituală. care credeau că aceştia locuiau în munţii din nord. în timp ce Ahura Mazda se străduie să aducă numai bine oamenilor pe care i-|a creat. Ideea de iad şi de diavolii care îl'stăpînesc a fost mai limpede înfăţişată în religia iranienilor antici. ideilor. cataclisme. o sinteză a puzderiei de demoni aerieni. 143 . inamicul său AngraMainyu caută să-i distrugă. reprezentată de Rudra şi Rudrănî. Oastea lui cuprindea demoni de ambele sexe. la alte popoare. ca să facă rău celor de pe pămînt. între forţa binelui condusă de Ahura Mazda şi cea a răului ar fi existat Q. răspîndind în lume boli. care se adaugă concepţiei despre diavol. AngraMainyu stătea în fruntea unei armate îa întuneric. credinţă care se va permanentiza. unde se duceau morţii şi de unde veneau strigoii. temuţi de vechii indieni. a concepţiilor antice. La vechii japonezi. tereştri. la romani. luptă încă de la începutul lumii. Zeul Seth al egiptenilor înfăţişează ideea de rău opusă binelui. avînd în plus o coadă lungă despicată. pe plan etic. duşmani ai luminii. primind sufletele păcătoşilor şi ale inamicilor iranienilor. ** Studiul concepţiilor privitoare ia demoni. ilustrează modul în care panteonul * imita evoluţia organizării sociale. crime. astfel de forţe malefice vor ajunge a fi conduse de zei. lupte fratricide etc. Este aici o evoluţie remarcabilă.

Or. că Sammăel asmuţise şarpele să * Studiul credinţelor în îngeri.un sfinx cu înfăţişare monstruoasă. Pe lîngă templu fiinţa un oracol. îngrijorat de o rană făcută într-un accident. remarcabil ca eveniment pentru vechii evrei. De altfel. In comentariile lor mistice asupra Pentateuchului — cele cinci cărţi atribuite lui Moise — Sammăel este considerat prinţ al demonilor şi adversar închipuit al lui Moise. pasiunii sentimentale. regele iudeilor. Mai exista credinţa. apoi asupritorilor. De pildă. la alţi comentatori. cu staturi uriaşe. criminali. animalelor feroce. îngerul pus la poarta Edenului era un heruvim. în perioadele străvechi ale istoriei lor. Sammâel mai era şi prinţul morţii. între alţii. Beel-Zebub a fost denumit de către aceştia „prinţul demonilor". evreii nu făceau mari deosebiri între îngeri şi demoni. fiind alcătuit din părţi de trup omenesc. dogmele zoroastriene au fost preluate şi sintetizate de evrei potrivit moralei lor. Python. cele patru figuri apocaliptice. fapt consfinţit şi în Talmud. evreii vor sintetiza şi vor perfecţiona treptat concepţiile despre demoni. După consultul respectiv. unde i se ridicase un templu. Astfel. In perioada 586—538 î. Beel-Zehub (dumnezeul-muscă) era divinitatea locală a fenicienilor din Accaron. Belial. După comentatorii 'Pentateuchului. leu şi taur. Cei mai vechi demoni la evrei erau reprezentaţi prin creaturi cvasi-umane. ca exponenţi ai binelui şi răului.gelologiei *. necazurilor sufleteşti. personificate în Beel-Zebub. Sammăel. ideilor obsesive. Asmodeu. uneori monstruoşi.e.n. ca şi unor evenimente obişnuite din viaţă cu caracter nefast. în contact cu credinţele vecinilor lor. bolilor. Sammăel îşi datorează existenţa fanteziei rabinilor. păroşi. în literatura sacră creştină. 147 . Acum apar foarte probabil cele şapte nume ale noţiunii de Rău. în orice caz demonologia evreilor nu este mai veche decît perioada captivităţii babiloniene. Numele de demon se aplica tuturor celor care se dovedeau hoţi. de Achaziah. iar după demonologul medieval Dom Calmet el trebuia să prezideze „Judecata universală". de vultur. calomniatori. în general răufăcătorilor. Kherubinul era în concepţia evreilor. aceste fiinţe care întruchipau sfinxul vor deveni mult mai tîrziu. Luciţer şi Satan. care a fost consultat. inclusiv cuceritorilor militari.

ei leagă cuvîntul de Apollo. îndemnînd-o să.: Asmodeu era duhul cel rău care ucisese pe cei şapte bărbaţi ai Sarei înainte de a se uni cu ea ca soţi. Tobie. Pătrunşi de elenism. adică „copil răutăcios" utilizată frecvent în Biblie pentru a desemna unele personaje răufăcătoare. Un al optu}lea bărbat. ce a surprins de la început pe traducătorii vechi ai Bibliei. Cu timpul. are o origine dintre cele mai ciudate. Cum numele unor divinităţi asiriene şi feniciene erau precedate de particula „bel" (beel). preluată în scrierile rabinice. zeu solar şi al profeţiilor. cel care ucisese şarpele Python. de exemplu Beel-Zebub. acestea aii fost repede apropiate cuvîntului ebraic „belial". Asmodeu a fugit în părţile de răsărit ale Egiptului. a încercat să refuze. opuşi lui Yahve. fiind folosit pentru a desemna ilu minaţii.. Belial prezintă un curios exemplu asupra a ceea ce poate deveni. Mai tîrziu devine adjectiv. Iniţial era în ebraică un simplu» substantiv. «-. nenorocire". muşte din fructul oprit şi să-i dea şi lui Adam să mănînce. sau pe cei care aveau spirit profetic. în concepţia mistică. căpătînd. în jurul lui Asmodeu se ţes noi poveşti. între acest personaj bibKc şi Python s-a creat o legătură. anume ca. făcînd o tra ducere în greceşte a Bibliei. în duhul lui Asmodeu se regăseşte o legendă orientală veche. Simţind mirosul. însă îngerul Rafael 1-a învăţat un şiretlic.e. tînărul Tobie este trimis de îngerul Rafael să o ia de nevastă pe Sara. Py thon a devenit astfel spirit al demonilor. să ducă cu el o căţuie în care să ardă inimă şi ficat de peşte. în secolul al IlI-lea î. grămăticii comunităţii eseniene. cu sensul de „rău. afirmînd că Sara era posedată de un demon ce ucidea pe orice bărbat care se apropia de ea. cu dublă semnificaţie — „nimicnicie. nume cu rezonanţă greacă. în concepţia vechilor -evrei. cuvîntul dă naştere expresiei „copil al lui Belial". intrînd în camera nupţială. 148 . Pentru prima oară apare acest termen în Deuteronom. Python. rebel". un demon exterminator. Bel-Phegor etc. care tocmai îşi pusese în gînd să se sinucidă de ruşine şi durere. un cuvînt obişnuit.o înşele pe Eva. care au făcut din Asmodeu căpetenie a regatului umbrelor. au încercat să explice terme nul respectiv. răutate" şi „pierdere. auzind povestea fetei. om care nu poate suferi jugul. sensul de demoni. Cum la evrei exista mitul şarpelui satanic.n. Adoptat de credinţa evreilor.

concepţie venind din textele biblice şi eare va stărui în veacurile următoare cu consecinţe tragice. care va trece mai apoi în toate limbile neolatine europene cu accepţia de mai marele iadului. Brano. în vechea credinţă populară. ajunse aproape un cult. are o origine latină.Lucifer. pisică. terorizează. Satan devine cea a răului. Pabirono. Ca şi la Belial. imaginea diavolului dispunea în trecut de unele reprezentări pitoreşti. Avestiţa. în fapt. cu semnificaţia ebraică „adversar. Avaruza. semnificînd „cel care aduce lumină". în secolele trecute. Satan. făcută de Origene. Catolicismul în special va face din Satan un personaj care va bîntui sufletele bieţilor credincioşi. Satan apare ca un acuzator şi un inamic al oamenilor. La poporul român. dar şi ca un rival ai lui Dumnezeu. femeie şi grăunte de mei. Dar el va găsi şi consacrarea creştină. capra. Figura lui Satan înspăimîntă. de pildă. ale cărui sancţiuni au forme infernale. calomniator". Pe de altă parte. Athanasie. Liba. în timp ce Dumnezeu este personificarea binelui. totul era o confuzie deoarece în textul iniţial Babilonul era comparat cu Luceafărul (denumirea planetei Venus). Grigore cel Mare. păstrînd pentru căpetenia diavolilor denumirea de Lucifer. în secolul al III-lea ghicitorii şi vrăjitorii vor fi catalogaţi ca pactizanţi cu Satan. reduce la tăcere. în timp ce Conciliul de la Constantinopole (anul 547) va stipula „eternitatea prezumată a demonilor". avea nouăsprezece nume : Avestiţa. demon imaginat cu părul lung pînă la călcîie şi ochi de foc. iar din gură îi ieşeau flăcări. care putea să se transforme în muscă. Ambrozie şi alţii care au crezut că desluşesc în Lucifer „căderea Îngerului" din concepţia creştină. 149 . intră în nomenclatura demonologică începînd cu Cărţile regilor componente ale Vechiului Testament. o legendă mistică privitoare la Avestiţa — aripa Satanei. inamic. Tertulian. prin dezbaterile Conciliului de la Toledo (anul 447). Dar traducătorii latini au confundat Babilonul-Luceafăr cu îngerul căzut în iad. Secolele X şi XI vor găsi la Bizanţ o incredibilă răspîndire a credinţelor în Satan. Secolul al V-lea va aduce o definiţie teologică a concepţiei despre diavol. regăsit în limbajul Bibliei. denumirea ascunde o eroare de interpretare. ogar. ^Eusebie. în manoperele lor de magie neagră. acelaşi Satan va fi invocat de vrăjitori.. găină. El va fi judecătorul exterminator. Zaea. Circula. avînd unghii asemenea secerilor.

De cum se întuneca oamenii se baricadau în locuinţe . Zuza şi Zura de Zano. monstru înaripat. Zolobina. Avezuia. în oricare mă150 . Drac şi multe altele. Vielftava. vînt rău. nimeni nu mai îndrăznea să circule pe drumuri de teama diavolilor. Cadachia. Dezana. în orice caz. vrăjitorilor şi strigoilor. nu se întreba cît adevăr era în mulţimea poveştilor transmise din gură în gură.Muza. lasă să se degaje sinuozităţile mentalităţilor omeneşti de-a lungul timpului. Zezaia. a unor zeităţi păgîne. Tichiuţă. Michiduţă. în galeria demonilor îşi fac totodată apariţia şi personaje bizare care construiesc mai cu seamă poduri. Ghiropa. Grădina. în această credinţă regăsindu-se — de fapt — străvechiul mit al sacrificiului constructorului. adesea neobişnuite pentru reprezentările de factură creştină. Năfruţa. Verbeza. în spaţiul carpato-danubian. Astfel în întunericul superstiţiilor care acoperea minţile europenilor evului mediu apariţiile de diavoli au ajuns fapte obişnuite. Scaraoţchi. Goia. Ioha. S-ar putea ca această paletă să fie atît de bogată datorită includerii în categoria demonilor. Grobina. umbră. Chieva. Totul decurgea în acest spirit aberant. fenomen întîlnit şi la alte. Nimeni. Naiba. Glicoda. Labra. în orice ţap. Nichiduţă. Borza. Demonii sînt imaginaţi în chipuri diferite. toate născute din ignoranţă şi patimă. Toată lumea „suferea" de pe urma dracilor. Scorbia (Scorpia). care — se credea — puneau noaptea stăpînire pe tot ce era în afara caselor. babă urîtă. naivitatea şi uneori nebunia colectivă. în literatura populară românească din secolul al XVIII-lea apar şi alte denumiri ale diavolului. Zalina. Paha. popoare. cum ar fi Samca. alcătuită printr-o lungă evoluţie dintr-un ansamblu de legende. Suduca. mult mai colorată decît în restul Europei. perpetuat în folclorul românesc sub forma Legendei Meşterului Manole. Nazarana. după apariţia creştinismului. boală. contagiunea cuprinzînd chiar şi spirite mai luminate. Teohola Oaleda. Necuratul. Diavol. Necorînda. onomastica demonică cu rezonanţe străvechi este. Din această succintă trecere în revistă a denumirilor diavolului utilizate de români rezultă că. ca şi cum aşa trebuia să fie. persoană paralitică. ca de exemplu sub formă de duh necurat. Entitatea Satanei. sau al vinderii sufletului cuiva. Vezena. Petia. sau aproape nimeni. Grango. autohtone sau ale vecinilor. în schimbul unor jertfe umane.

chiar creştinii înclinau să creadă că miracolele erau făptuite mai curînd de zei decît de coreligionarii lor. Potrivit povestirii. Clemens Magnus Maximus. duce mai departe prigoana. Nu mai era ca pe vremea biblicului Moise. Orice babă putea trece drept vrăjitoare şi unealtă a Satanei. Sfîntul Petru ar fi fost obligat să se ia la întrecere cu un celebru vrăjitor indian de pe atunci — Simon Magul — şi să-1 învingă pentru a demonstra că dumnezeul creştinilor este mai puternic. O legendă creştină veche confirmă acest stadiu de rivalitate paşnică între vrăjitorie şi creştinism. care n-a fost străin de asasinarea împăratului Graţian. magi şi preoţi păgîni s-a purtat timp îndelungat un fel de întrecere în domeniul miracolelor. Tertulian (sec. Astfel. perioadele de jprigoană şi toleranţă alternînd în decursul istoriei în funcţie de condiţiile economico-sociale şi politice ale vremii. dezlănţuind cea dintîi prigoană a creştinismului împotriva adversarilor săi. sub pretextul — declarat — de uneltire cu diavolul şi — nedeclarat — de stăvilire a concurenţei făţişe pe care ghicitorii păgîni o făceau noii credinţe. cind — spunea el — acest merit era al creştinilor care adresaseră rugăciuni lui Dumnezeu. Trebuia intervenit grabnic. Dar mentalitatea de competiţie şi toleranţă faţă de magi şi vrăjitori se modifică pe măsură ce Biblia devine cartea de căpătîi. doar prin faptul că mergea cocîrjată. Biserica îşi simte autoritatea ştirbită. proclamat împărat de către trupele romane din Britania (anul 383). cum reiese dintr-o patetică scriere. împăratul Constantin cel Mare (sec. III) este chiar indignat. care biruise cu minunile lui pe vrăjitorii egipteni. Nu era pentru prima oară cînd se lua o atitudine cu caracter extremist contra vrăjitoriei. Iată de ce. în timp ce creştinismul recargea timid la mijloacele magiei. printr-o acţiune intransigentă faţă de magie. între creştinii primelor secole ale erei noastre. IV) este primul monarh creştin care ia atitudine împotriva magiei. transformînd-o în mijloc de suprimare a 151 . fiecare dintre aceştia atribuindu-şi capacitatea producerii lor.gar sau pisică era văzut diavolul. In asemenea condiţii. ameninţată. Disputa era destul de inegală deoarece magia dispunea de un arsenal bine pus la punct în decursul multor milenii de experienţă. de faptul că adoratorii lui Jupiter pretindeau că jertfele aduse de ei au determinat zeul să trimită o ploaie binefăcătoare pentru cîmp.

j .

chiar în acelaşi secol relatările orale despre fapte vrăjitoreşti erau blamate de preoţi. chiar prostie. vrăjitoriile pentru producerea' răului. care trebuiau combătute. ca răzbunare pentru apariţia de molime sau calamităţi. în concepţia timpului. acestea fiind socotite „aiureli jalnice" şi abateri de la dreapta-credinţă. De altfel. religia nouă. se făceau numai de către anumite categorii de''persoane („Malefica") . bărbăţie. inclusiv a unor fenomene meteorologice potrivnice. încarcerare..diavolul — sub diferitele sale denumiri — ca şi întreaga lui suită nu era considerat ca patron al magiei negre. mulţumindu-se doar cu sancţiuni derizorii : amenzi. ele beneficiau. 20). farmecele. afară de Domnul-. să se piardă" (Ieşirea. Politeis-mul dispare cu tot cortegiul lui de alegorii şi ritualuri naive. detronează zei. eventual. Rezonabila politică ecleziastică s-a dovedit eficace. Căutările teoretice şi încercările teologilor de adaptare a ritualurilor păgîne la cerinţele noii credinţe au durat un mileniu. indiferent de natura lor. abătute asupra oamenilor erau privite de Biserica creştină doar ca pedepse divine pentru necredinţă sau păcatele oamenilor. blestemele. pînă se căiau vinovaţii şi. XXII. de sprijinul unor forţe supranaturale ce nu se puteau confunda în nici un caz cu Satan de factură iudeo-creştinâ. tocmai din aceste considerente. Biserica considerîndu-se suficient de puternică pentru a nu continua prigoana sîngeroasă împotriva acelora care recurgeau la farmece. fertilitate" sau ghicitorie. 18) şi „Cel ce jertfeşte la alţi dumnezei. învinuindu-i de vrăjitorie sau de erezie. şi — în orice caz — reminiscenţe ale vechilor religii. pe care le considera vulgare. Papa Grigore al VH-lea interzicea de altfel pedepsirea vrăjitoarelor. nu sancţionate. blesteme. Multe precepte vechi sînt înlo152 . XXII. timp în care concepţiile creştinismului primitiv încep să se pervertească. mai serioasă. „fapt de legat cununii. In secolul al Xl-lea. Secolele V—IX vor fi din nou aproximativ tolerante cu vrăjitoria. Nenorocirile. superstiţii. tortura moderată. sprijinindu-se de textele biblice că : „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi şă trăiască !" (Ieşirea. după împrejurări. mai profundă. Biserica avea o poziţie proprie tactului misionarului faţă de asemenea atitudini. Mai mult.adversarilor săi politici. clerul combătînd din toate puterile superstiţiile referitoare la puterile supranaturale ale unor magi. Vrăjitoria secolelor V—IX păstra încă mult din caracterele antice.

diaconi şi călugări se ocupau cu magia. Bineînţeles. văzută ca o concurenţă directă şi periculoasă a credinţei creştine. astfel de fenomene încep să devină acum îngrijorătoare. pretins a fi fost adoptat în conciliul de la Ancira ţinut în anul. în numele Bisericii. toate neajunsurile nu mai veneau ca sancţiuni divine pentru păcătoşi. care s-a extins pe durata cîtorva secole. a tuturor celor care doar gîndeau perfecţionări cît de mici ale doctrinei creştine. iar vrăjitorul a devenit cleric al Satanei. Dumnezeu. lumea bîntuită de tot felul de vicisitudini. Bineînţeles. Acest demers poate fi considerat debutul vînătoarei de vrăjitoare. Biserica propovăduind pocăinţa. de eretism şi vrăjitorie. Pe acest fond. declarată activitate diavolească. prejudecăţi şi superstiţii brodate pe reminiscenţe ale unor rituri barbare şi puerile. 153 «*> .. de nedreptăţi aştepta mîntuirea promisă.cuite cu eroii sumbre. Dar impotenţa divină se cerea explicată. învinuiţi pentru aceasta.mari. preoţi. în anul 1183 Papa Lucius al III-lea dispunînd. Vrăjitoria. ci erau produse ale acţiunilor infernale. de la care creştinii aşteptau ajutor. vrăjitoria — ignorată de Biserică — îşi vede de drum. asemenea preocupări ale clerului. starea de mizerie. fără cruţare. ca numeroşi vrăjitori să fie arşi pe rug în Franţa. Sigur. aristocraţia Bisericii considerînd necesar să-şi modifice atitudinea tolerantă. de foamete endemică era datorată cauzelor economice şi sociale. 312. este condamnată în mai multe concilii care au loc în secolul al XH-lea. prin ameninţări cu degradarea. Modificarea de atitudine a Papei a fost urmată de o teoretizare imediată a problemei. Şi acest lucru a putut fi făcut prin plăsmuirile despre Satan şi diavoli. Intr-atît încît. Vrăjitoria. în care se povestea despre modul cum pro-. răbdarea. o mulţime de episcopi. ca şi de acoperirea sub o haină juridico-religioasă a luptei Bisericii dusă în mod cu totul inegal împotriva concurenţilor. umilinţa. cu intensităţi din ce în ce mai. pe care Biserica nu le înţelegea şi chiar dacă le-ar fi desluşit nu ar fi fost capabilă să le soluţioneze prin mijloacele sale. însă toate speranţele se dovedeau deşarte. întîrzia însă să-1 dea. aflat direct în contact eu patronul său. eliberarea de rău prin credinţă. Din arhivele Vaticanului va fi scos un text datînd din anul 872 (873). toate relele. a fost asimilată ereziei. vrăjitoria şi ghicitoria.. Astfel. dezvdltîndu-se necontenit. ceea ce a făcut necesară intervenţia Bisericii spre a stăvili. spre mijlocul secolului al X-lea.

rugăciunile. amuletele sfinţite. iar. _ Simptomatică îndeosebi pentru secolele XIII—XVI este literatura despre reverii bizare. La aceasta se vor adăuga elaborări din secolul al XH-lea. de imaginaţia interesaţilor. precum şi „liturghiei negre" — aceasta din urmă fiind o batjocorire a slujbei religioase creştine. mereu -alimentat de fantezia unor fanatici. practicile exorciste. afumarea cu tămîie etc. Timp de două sute de ani credinţa în acţiunea vrăjitorilor ca unelte ale Satanei va lua o dezvoltare fantastică. aberaţii şi monstruozităţi datorate diavolilor şi slujitorilor lor — vrăjitorii. închinarea cu mîna stingă. ci diavolului. demonstrînd ignoranţa. Apar în arena superstiţiilor demonii familiari — în genere sub forma pisicilor. Mitologia demoniacă va căpăta formă deplină spre secolul al XVI-lea. arderea de luminări negre etc. inspirate din scrierile antice referitoare la bachanale.) menite să alunge pe Necuratul din trupurile posedaţilor. ca şi de superstiţii. Textul. din 1250. aşa-zisa „doctrină a pactului infernal" nu este pe deplin elaborată decît în veacul al 154 . cunoscut şi sub numele de „Canonul episcopului" considera pe oricine credea în vrăjitorie că nu mai aparţine lui Dumnezeu. despre spirite care ucid şi mănîncă pruncii (aparţinând lui Caesar von Heisterbach şi Guillome de Paris). emanînd din cercările monahale catolice din vestul Europei. Drept urmare. datorată imaginaţiei călugărului dominican Etienne de Bourbon. ap^ar la sfîrşitul secolului al XlII-lea. printre acestea figurînd descrieri ale sabatului şi micului sabat. este ceva mai veche decît povestirile fantastice despre orgiile vrăjitoarelor. aşa-zis teoretice. o descriere a Sabatului. bigotism şi ignoranţă. ai căror diavoli „intrau" în corpul oamenilor —. Acum se conturează diferitele ipostaze în care se înfăţişau diavolii. sînt inventate numele mai marilor iadului. avînd origine bizantină. apoi denumirile de „incubi" — care căutau intimitatea femeilor — şi „sucubi" — care urmăreau pe aceea a bărbaţilor. ritualurile speciale (stropiri du apă sfinţită. constînd din rostirea anapoda a rugăciunilor. mitul Satanei se va amplifica. Totuşi.cedau vrăjitoarele spre a se înapoia Ia Satan. Primele istorioare scrise"*despre „apucăturile desfrînate ale vrăjitorilor". deşi este atestată în vestul continentului prin secolul al IX-lea. Legenda pactului cu diavolul. excentricităţi.

. pe baze statistice. în 1859. Berbiguier se eredea adesea asediat de diavoli pentru faptul că şi-a editat cărţile. numărul diavolilor se ridică ia 7 405 927 ! Armatele diavoleşti erau comandate.. socotind că există 293 010 696 de draci.de ceremonii la care. „nopţi ale Valpurgiei" şi a tot felul . de 69 de prinţi. Astaroth — prinţ de tron . Analizînd.XlV-lea. odioase despre demoni şi vrăjitoare se cereau puse necesar în opoziţie cu cele morale. după cum declară chiar el într-o voluminoasă carte. pioase şi sfătoase relative la sfinţii care.. diavolii lui şi vrăjitorii. spanioli. francezi. că autorii cei mai numeroşi sînt. Dar Wier a fost un începător pe lingă Berbiguier care în secolul al XlX-lea a publicat trei lucrări impozante despre diavoli. a numit chiar. numărul diavolilor. Tot acum. în ordine. Lista lui Dom. adică de zece ori mai mult ■decît Pasărea Phoenix. Tot secolul al XllI-lea este luat ca perioadă de referinţă şi pentru naşterea superstiţiei aşa-ziselor congrese diavoleşti. închipuite potrivit modelului de organizare a Imperiului roman.. după Wier. Debay ajunge la concluzia. ajungînd la concluzia că sînt în total 7 409 1. unii teologi se străduiesc să calculeze. italieni. cu subunităţile lor. cavalcade vrăjitoreşti. El scrie că a socotit pînă la trei mii de demoni.er. încurajat puternic de credinţele şi superstiţiile alimentate de către însăşi Biserică. chipurile. Reverendul Dom Calmet a pierdut zece ani din viaţă pentru a compune patru volume groase despre apariţiile diavolilor care voiau să-i piardă pe oameni. participau Satan. Unii sînt mai exageraţi. ca monarh. în figuri şi forme bizare» însoţitori ai lui Satan. cît mai precis {!). Jolian Wier. după treizeci de ani de „investigaţii" minuţioase. veneau în ajutorul oamenilor biruindu-1 pe Satan. Dom Calmet. care s~a dovedit a fi un obsedat. toată această aberantă literatură consacrată diavolilor A. împărţiţi în 66 de cohorte. Calmet continuă enumerînd legiunile diavoleşti. Belzebuth — locotenent al lui Lucifer . Iată deci. Se credea că diavolii trăiesc 680 400 de ani.27. instaurîndu-se un cult al demonilor. Beemath — prim-ministru . Sabathan — colonel. cuprinzînd chiar descrierile preocupărilor intime ale acestora. treptat... Un alt exaltat. germani şi la urmă englezi. pe mai marii Iadului: Lucii. Belphegor — general . De unde el trage concluzia că proliferarea concepţiilor bi155 . Axaphat — centarion. Poveştile lugubre. a găsit că. repartizaţi sub comanda a 79 de căpetenii..

ca fonţie protestatare faţă de absolutismul catolic. O faţetă cu totul aparte în istoria vrăjitoriei o reprezintă întunecata activitate a Inchiziţiei. după înăbuşirea armată a albigenzilor. acela de a lichida prin toate mijloacele erezia. Fireşte. care îşi vedea astfel ameninţate interesele. declanşarea unei cruciade împotriva albigenzilor. fără ca ideile sectei. asemenea măsuri nici pe departe nu se dovedeau eficace. dar războiul nu se va încheia decît în 1229. instituţie anume creată de Biserica catolică. Pe această bază. prin excomunicarea lor. s-a dezvoltat în sudul Franţei o puternică sectă. aşa-zisă a albigenzilor sau catarilor care ameninţa să se extindă rapid.zare se află în raport direct nu numai cu gradul de îndoctrinare religioasă la care erau supuse populaţiile cărora aparţfneau diferiţii autori. Ordinul dominicanilor. Altfel. La ideea fondării Inchiziţiei s-a ajuns în momentul cînd severitatea clericală. în tot mai numeroase zone ale continentului european apar secte. Ordinul călugărilor dominicani. în anul 1209. Albigenzii au fost învinşi la Muret. regele Franţei. în 1206. la care a luat parte însuşi Ludovic al VUI-lea. în mod declarat pentru reprimarea magiei negre şi. capătă din 1215 un nou atribut. în 1213 şi la Toulouse. papa Grigore al IX-lea organizează în 1233 un 156 . atîta vreme cît sectanţii ei înşişi hotărau să se despartă de catolicism. de Biserică. Cînd. astfel în cît papa Inocenţiu al IH-lea^a recurs la forţă. îndreptată împotriva oricărei încercări de renovare a normelor cultului creştin. dogmele rigide ale catolicismului. cu misiunea de a aducela dreapta credinţă pe eretici. coroborate cu fenomenele acute de criză economică de la sfîrş-itul secolului al XH-lea şi începutul veacului al XÎII-lea au determinat o stare de spirit nefavorabilă. la începutul secolului al XÎII-lea. fenomenul odată născut avea toţi sorţii să se răspîndească. papalitatea a inventat un mijloc de luptă ideologică. ci şi cu temperamentul şi instrucţia acestora. anume proclamarea egalităţii între principiul binelui şi cel al răului şi desfiinţarea rînduielilor clerico-feudale să se fi stins. în scop ascuns. Biserica avea posibilitatea sancţionării doctrinale a ereticilor. înfiinţând la Toulouse. Fără îndoială. ba chiar ostilă faţă. Dar. Dar măsura convingerii s-a dovedit ineficace. în-grijorînd aristocraţia clericală. denumit şi „al fraţilor dojenitori". în 1218. ordonînd. aşa cum erau ele stabilite de către intransigenta şi conservatoarea autoritate clericală.

mulţumindu'-se cu sancţionarea celor consideraţi eretici la . asimilarea ereziilor cu vrăjitoria nu mai era decît un pas. din punct de vedere doctrinal. în virtutea acestor principii. încă din 1183. La 5 decembrie 1484. violînd brutal. tribunalele inchizitoriale nu îndrăzneau să pronunţe pedepse capitale. vrăjitoria trece în categoria ereziilor. vrăjitorii. el capătă treptat puteri discreţionare.plata unor amenzi. Sigur. începînd cu Bula papală „Super Illius Specula" emisă în 1326 de papa Ioan al XXII-lea. constituită pînă atunci din povestiri fantastice. înainte de a se ajunge însă la această teorie. adversar încăpăţînat al Reformei —. Restabilită în 1814. avînd misiunea condamnării celor care nu se converteau la catolicism. de fapt. trebuiau daţi morţii. Acest tribunal ecleziastic. Ei vor stabili că proclamarea egalităţii principiilor binelui şi răului. considerat erezie. dar şi a ştiinţei. fiind suprimată în 1808 de către Napoleon Bonaparte. sau cu excomunicarea. anonime. denumit Inchiziţie. devenind o armă odioasă a Bisericii catolice îndreptată deopotrivă împotriva protestanţilor. magicienii fiind pasibili de a fi sancţionaţi pentru activitatea lor cu anatemizarea şi arderea pe rug. oricine putea fi învinuit de erezie şi trimis la moarte. principiu ai' sectanţilor albigenzi din Languedoc. ca şi din texte dubioase se transformă în principii teologice consfinţite chiar de Universitatea din Paris. cît şi a Satanei. funcţiona. care era bîntuit de spaime şi superstiţii. nu era suficiem a decreta pe cineva eretic pentru a-1 trimite la moarte Dar teoreticienii clericali reuşesc să inventeze posibilitatea eliminării fizice a tuturor adversarilor catolicismului printr-un artificiu de logică. echivalează cu aducerea la acelaşi grad de importanţă spirituală atît a lui Dumnezeu. ajungînd pe mîna iezuiţilor — ordin religios fondat de călugărul spaniol Ignaţiu de Loyola. Or. Inchiziţia va fi reorganizată în anul 1542 de către papa Paul al III-lea. papa Inocenţiu al VUI-lea 157 . sîngeros şi cea mai slabă afirmare a libertăţii conştiinţei. a magiei. De aici pînă la. în anul 1398. această instituţie de tristă amintire va dispare definitiv în 1834. intrat pe mîinile fanaticilor dominicani. Conţinutul literaturii referitoare la diavoli. dar.tribunal special pe care îl încredinţează călugărilor dominicani pentru a judeca pe ultimii eretici din Languedoc. Inchiziţia îşi va extinde jurisdicţia asupra teritoriului tuturor statelor catolice. după conciliul de la Verona. potrivit textelor biblice.

Bineînţeles. a acuzat-o pe „Fecioara din Orleans" de uneltire cu diavolul. a durerilor insuportabile şi în dorinţa unui sfîrşit cît mai rapid al vieţii. ca uciderea pruncilor în pîntecele mamelor. unele au avut răsunet deosebit. Tribunalul inchizitorial. judecătorii Inchiziţiei sînt instruiţi cum să smulgă victimelor -'mărturiile lor. întinderea corpului pe roată etc. avînd ca obiect vrăjitoria. Există o serie de statistici din care rezultă că de-a lungul celor şapte secole de prigoană a vrăjitorilor. Trei ani mai tîrziu. Dar cifra este constestată de multe surse. în Europa şi America de Sud au fost arşi pe rug o„sută de mii de oameni. indiferent de rang social. străbătută de fanatism sinistru. mijlocul suprem de anchetă. Universitatea din Colonia acordă girul său manualului intitulat Malleus Maleficarum redactat de dominicanii Kramer şi Sprenger. în prima jumătate secolului al XVII-lea numai judecătorul Carpzov a con-. numai pentru faptul că purta haine bărbă158 . statisticile arătau că inchizitorii triseseră la moarte 30 000 de vrăjitori. obligarea victimelor de a înghiţi forţat o mare cantitate de apă. Din acest moment. de la linguşire şi făgăduieli mincinoase. stigmatizarea lor cu vergele metalice înroşite la foc. împiedicarea acuzaţilor de a adormi. Numărul victimelor Inchiziţiei a fost uriaş. pînă la torturile cele mai groaznice. Fină în anul 1404. poziţie. Printre procedeele de tortură figurau luxarea articulaţiilor zdrobirea degetelor. privilegii şi demnităţi. ordonînd tribunalelor ecleziastice să pedepsească pe vrăjitori. Dintre afacerile judiciare. distrugerea turmelor şi a roadelor cîmpului. din care se poate deduce că ea a fost cel puţjn de cinci ori mai mare.emite Bula papală „Summis Desidei'antes Affectibus" în care sînt enumerate „ororile" comise de vrăjitori.nnat la ardere de vii circa 20 000 de vrăjitori. de groaza chinurilor. care a devenit ghidul închizitorilor. prigoana sîngeroasă împotriva celor bănuiţi de vrăjitorie se dezlănţuie cu furie. Poate cel mai important proces din istorie intentat unei persoane acuzată de vrăjitorie a fost acela al Ioanei d'Arc. în această lucrare cinică. prin toate mijloacele. aservit invadatorilor englezi. desfăşurat la Rouen în anul 1431. fără drept de apel. utilizarea unor asemenea mijloace determina pe oricare arestat să recunoască fapte incredibile. fermecarea bărbaţilor şi a femeilor etc.

sub tortură. au suferit îngrozitoare torturi. considerîndu-1 martir. Gilles de Retz intrînd în conflict cu regele. prin condamnarea lui. Inchiziţia îl trimite la judecată. Gilles de Retz a fost ars pe rug la Nantes. sub învinuirea de vrăjitor. un număr impresionant de crime. întreaga avere. Astfel. care făcea parte din marea nobilime. avut. mai multe femei învinuite că au luat minţile soţiei principelui Mihaiî 159 . se confisca în favoarea monarhului şi a seniorilor Bisericii. considerată a fi una dintre cele mai importante din Franţa. Jaful ascuns sub masca „dreptei credinţe" a stat şi la baza pFOceselor făcute în secolul al XlV-lea Ordinului cavaleriţor templieri.Primii ani ai secolului al XVII-lea aduc în scena istoriei un torent de procese şi condamnări de vrăjitoare. Or. Prin urmare. în Transilvania. ca să scape de torturi. In acest fel s-a născut un sinistru carusel al morţii. Mareşalul a „recunoscut". Răzbunări perfide.teşti. ca şi Ioana d'Arc. Cavalerii. Şapte ani mai tîrziu. Şi la noi. declaraţiile sale fiind atît de neverosimile încît înşişi inchizitorii s-au îndoit că într-adevăr „vrăjitorul" le comisese. mărturisea orice îi sugerau inchizitorii. Oricum însă. dar. interese politice. cu toate protestele filosofilor umanişti. acuzaţi de pactizare cu Satan. pe mareşalul Franţei — Gilles de Montmorency Laval de Retz. Cel reclamat sfîrşea inerent pe rug deoarece. au avut loc în secolul al XVII-lea o mulţime de procese şi condamnări la ardere Re rug pentru vrăjitorie. uciderea de copii şi purtarea de amulete diabolice. care a înţeles adevărata cauză a asasinării mareşalului. care 1-a descris sub denumirea de Barbă Albastră. au fost arşi de vii după ce. . putea fi sigur că. familie şi. care pledau pentru raţiune. Cauzele reale ale procesului au fost însă de natură politică. din care se putea scăpa doar părăsind totul. al cărui fabulos tezaur era rîvnit de Filip cel Frumos. inamicul său va fi ucis. familiale sau de altă natură erau rezolvate rapid prin denunţarea ca vrăjitori a adversarilor. în anul 1686. regele Franţei. el a fost venerat de popor. avea părul tuns scurt şi prevestea cu hotărîre viitarul strălucit al regelui Franţei şi al Franţei însăşi. în mod definitiv. în prealabil. Gilles de Retz 1-a inspirat pe Perrault. cine apuca să denunţe primul. Nimeni nu cerceta dacă acuzaţia era sau nu calomnioasă. inclusiv necinstirea şi uciderea a sute de fecioare şi copii.

în Europa apuseană nemulţumirile economico-sociale agitau masele. subminată de protestantism. Elveţia şi Polonia. absurditatea prpceselor vrăjitoarelor şi lipsa de umanism şi raţiune a condamnării unor oameni nevinovaţi. forţaţi prin torturi înfiorătoare să' recunoască imaginare crime. Alte 10 procese similare s-au ţinut la Sighişoara în ultimele trei decenii ale secolului respectiv. Secolul al XVIII-lea se caracterizează prin scăderea sensibilă a proceselor vrăjitoarelor. mai mulţi vrăjitori condamnaţi la Rouen fiind eliberaţi din ordinul ministrului Colbert. în timp ce teroarea'religioasă nu mai era susţinută-cu ardoarea secolelor trecute de către autorităţile laice. care frecventau Sabaturile ce ar £i avut loc pe un munte de la Ocna Sibiului. Procesele vrăjitoarelor vor continua însă şi în secolul al XlX-lea în America Latină. procesele pornite împotriva vrăjitoarelor se răresc. La Braşov s-au desfăşurat. execuţiile de vrăjitori se suspendă după anul 1682. Ultimele condamnări la arderea pe rug a unor vrăjitoare vor avea loc în Europa spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. politic şi religios. cea din urmă ardere pe rug avînd loc în Peru. în Austria — din 1740 şi în Transilvania — din 1753. Încă din secolul al XVII-lea apăruseră denunţări vehemente ale demonologilor. la începutul secolului al XVIII-lea. Cu acestea o pagină neagră din istoria omenirii s-a închis. 160 . în 1670. consfinţindu-se triumful raţiunii asupra superstiţiei şi ignoranţei. în anul 1888. numai între anii 1621—1696. în Spania. au fost ucise prin ardere de vii. în Scoţia — din 1722. Franţa dă semnalul refuzului conformării la sentinţele inchizitoriale.Apai'i I. preocupate în primul rînd de menţinerea unei stări de calm a populaţiei şi evitarea oricăror cauze care să ducă la tulburări. în Rusia după anul 1714. pentru ca. printre care condamnarea unei „asociaţii" de preotese ale Satanei. Sub presiunea valului de proteste. fenomen datorat mai multor cauze de ordin social. aproape 20 de procese împotriva vrăjitoarelor. încă din adolescenţă. Vaticanul devine mai tolerant. Sibiul a găzduit şi el astfel de înscenări. catolicismul lupta din greu pentru salvarea bisericii. Universitatea din Halle să iniţieze o campanie de infirmare ştiinţifică a aberaţiilor aşa-zis teoretice privitoare la existenţa demonilor. în Anglia. deşi principesa dăduse semne evidente de demenţă.

rugăciunile neîncetate etc. a unor credinţe care veneau încă din magia primitivă. adică pătrunderea demonului în interiorul corpului cuiva. cuprinşi de frisoane sau convulsii treceau adesea drept posedaţi de diavol sau chiar vînduţi acestuia. precum şi prin acţiuni delirante. posesia. aceasta este originea tuturor manifestărilor aşa-zişilor posedaţi şi obsedaţi. Sînt aici reprezentările . după Calmet. o ameţea fără încetare. referitoare la soarta unor astfel de bolnavi. o hărţuia. dar o asedia. O primă categorie de acţiuni „diavoleşti" era. dar pe care toţi le credeau. inspirate din opere antice. aduse la paroxism prin răspîndirea a tot felul de istorii. dacă practicile exorciste — lovirea cu biciul. Venea apoi obsesia. obscene. Ferocele inchizitor Jakob Sprenger a lăsat pagini. au născut cele mai stranii concepţii. s-a înrădăcinat credinţa că demonii se manifestă vizibil prin trupurile cuprinse de convulsii. care astăzi înfioară prin cinismul lor. grimase oribile. In secolele întunecate de teroarea Inchiziţiei. — nu aveau drept urmare liniştirea nefericiţilor. Poate cel mai amplu studiu vechi asupra demonilor aparţine lui Dom Calmet. El scrie că i-a condamnat adesea la moarte prin ar161 . care pot fi surprinse pînă astăzi. aceştia sfîrşeau pe rug. literatura lăsată de aceştia dovedind eîtă importanţă se acorda odinioară problemei. înfometarea.3. pe care nimeni nu le trăise. ori transformînd fără jenă legende păgîne în povestiri religioase. Sigur.cele mai frecvente ale mentalităţii unor societăţi dominate de bigotism. Posedaţi şi obsedaţi Lungile secole de ignoranţă şi teroare religioasă ce au stăpînit Europa. băile cu apă foarte rece. De fapt. printre altele. în special greco-romane. pe care îl agită şi îl chinuie. In patru volume. toate aceste concepţii erau o continuare. pe un plan creştin. amplificate în antichitate de ritualuri şi mituri privitoare la puterile forţelor întunericului. consideraţi posedaţi sau vrăHtori. Şi nu de puţine ori. acesta acreditează o serie de idei ciudate despre posedaţi şi obsedaţi. bolnavii de epilepsie. ca astfel diavolul din ei să piară în foc. de malarie sau de o infecţie oarecare. Astfel. în trecut existau o mulţime de categorii de astfel de „specialişti". la concepţiile creştine. în care diavolul nu putea intra într-o persoană oarecare. adaptînd povestiri mitologice. indiferent die rang şi poziţie socială. care se ocupau cu clasificarea lor. în care timp demonii au marcat teribil mentalitatea tuturor. mai ales în rîndul călugărilor.

sfîrşind prin a cuprinde întreaga Europă catolică. despre care pretindeau că sînt -opera diavolului. La Verviers. a făcut mult rău Europei. colo. Din cînd în cînd. vorbeau în limbi ciudate. Impostorii se prefăceau ca se supun exorcismului. întreţinînd şi răspîridind superstiţii ale căror ecouri răzbat încă şi acum. în timp ce cinci prelaţi îl înconjuraseră. săreau. din Kerndrop au fost convinse că un batalion de diayoîi le-a asediat. Simon Goulard a dat detalii privitoare la această demonomanie epidemică : „Călugăriţele. în 1795. La Cevennes. inchizitori şi acuzaţi. armata a simulat un atac împotriva diavolilor. prin crize simulate de epilepsie. spune el. preferind să ardă în foc decît să mai îndure continuele hărţuieli ale demonilor. Semnalul a fost dat printr-un proces răsunător desfăşurat la Dolot. Una dintre cele mai renumite a fost aceea denumită „Posesiunea călugăriţelor". rugîndu-se pentru el. Doi ani mai tîrziu. făcînd acelor oameni un serviciu» deoarece nu puteau scăpa altfel de diavol. călugăriţele unei mănăstiri. O sută de femei s-au crezut a fi pradă demonilor. aidoma şamanilor. mentalitatea absurdă privind forţele diavoleşti. Ea a început mai întâi în câteva state germane. Isterii asemănătoare s-au petrecut în zeci de mănăstiri de maici. ici. credulitatea lor. călugăriţele au fost potolite numai cînd. dansau. Sprenger adăuga că unii vrăjitori îl rugau chiar a pronunţa asemenea condamnări. catalepsie. din milă. în Franţa. făceau prevestiri îngrozitoare. A doua categorie de posedaţi era alcătuită din toţi acei şarlatani care căutau să se impună prostimii. isterie. contagiunea din secolul al XVI-lea a atins proporţiile unei manii furioase.dere pe rug. Povestea a început în piaţa tîrgului unde un posedat urla şi făcea contorsiuni. contorsiuni şi alte jonglerii asemănătoare. după care s-a răspîndit în Belgia şi Olanda. ca hienele turbate". De aici rezultă concepţia care bîntuia minţile tuturor. pretinzînd că este stăpînit de diavol. Astfel de farse scandaloase au început să fie curmate abia în secolul al XVIII-lea. urlete înfricoşetoare. In 1552. şi cîteoda^â se-muşcau unele pe altele. declarînd după un timp că s-au vindecat. Roma a fost şi ea teatrul unei epidemii de posedate. posedatul se oprea 162 . se\căţărau pe ziduri. urlau ca lupii sau behăiau ca oile cu beregata tăiată. încărcaţi de pomeni şi miluiţi cu bani plecau. repetînd scena în localitatea vecină. Această categorie de cerşetori care speculau naivitatea oamenilor. în secolul ai XV-lea istoria înregistrează adevărate epidemii de posedaţi.

şi profetiza reîntoarcerea monarhiei. un oarecare' Jeremy s-a dus la preot. a surprins pe servitoarea domnului Jeremy ca autoare a misterioaselor întîmplări. Cîteva cazuri au stîrnit vîlvă în secolul trecut în 1847. Ei ucideau indiferent pe cine. Ziarul „Douglas Jerrold" a trimis un corespondent la faţa locului. la Focşani. tot ce era casant. plîngîndu-se că. din răzbunare. pe ascuns. Campania pornită de autorităţile republicane a dus nu numai la stârpirea „posedaţilor". Aceştia erau fanaticii redutabili. stînd la pîndă. Posedaţii şi practicile exorciste au reapărut de-a lungul deceniilor. care se credeau chemate să efectueze o anumită acţiune. de pildă. care făcea astfel propagandă politică. O situaţie aproape similară s-a petrecut în 1858 la Haye. în casă la el. Drept urmare. Iată. Reporterul. în Anglia. dar ea nu a luat sfîrşit decît în ziua în care un jandarm. sfătuindu-se în adunările lor pe cine şi cum să pedepsească pentru cine ştie ce fapte socotite odioase. Mania posedaţilor nu a ocolit nici România. îndeobşte. dovedit a fi agent al adepţilor monarhiei. sub pretextul că un diavol a intrat în stomacul său. care au făcut în jurul ei o vîlvă extraordinară. supunînd familia unor întrebări abile. deci. mai mult. Ea spărgea obiectele. In 1849. deoarece domnul Jeremy îi tăiase din simbrie. la Saint-Quentin în Franţa. s-a dovedit a fi bolnavă de nervi. de care se fereau toţi. de posedaţi cuprindea toate persoanele care se considerau a fi protejate de cer sau de infern şi. Poliţia a pus mîna pe individ. tatăl a fost trimis în judecată pentru înşelăciune. indivizi care se aruncau asupra victimelor lor cu un imperturbabil sînge rece. curios şi neînfricat. regi. la Bayswater. în 1896. asasinatul din considerente religioase. copilul fiind perfect sănătos. se sparg fără explicaţie geamurile. O a treia categorie. simpli ţărani sau preoţi.' 163 . de exemplu. Prelatul a găsit de cuviinţă că aici nu putea fi vorba decît de opera diavolilor. amici. unde Angelica Cottin. farfuriile. care pretindea că este stăpînită de un diavol. un caz relatat pe prima pagină a ziarelor vremii. şi-a dat seama că aceasta era dominată de fanatism religios. examinată de medici. dar şi la formarea unui curent de opinie împotriva lor. părinţii şi copiii lor. Afacerea a încăput pe mîna ziarelor. asemenea creaturi se uneau în societăţi sau secte secrete. Era suficient un simplu semn al maestrului pentru ca fanaticii să se năpustească asupra victimei. un copil de 9 ani a refuzat să mănînce. cum ar fi.

Desigur. calul. au persistat de-a lungul secolelor. însăşi existenţa/autorităţii clerului. uneori oaia. dinele. ajungînd pînă la urmă la desuetudine. 4. Comisarul şef al oraşului. care noaptea. însuşi B. prin modificările survenite în conştiinţa europeană şi afro-asiatică. Doi'. broasca. o fetiţă de opt ani a fost ucisă în bătăi. capra.Moşierul Gh. a căror activitate ameninţa. şarpele. în pofida condamnării lor. Mesele şi scaunele se răsturnau peste noapte. crocodilul s-au bucurat din timpuri străvechi de favoruri ale credinţelor şi practicilor vrăjitoreşti. Paraschivescu a reclamat poliţiei că în casa lui se petreceau lucruri ciudate. bufniţa. Asemenea aberaţii. pisica.ani mai tîrziu. în aşa fel încît. de pildă. Şi astăzi se mai petrec asemenea cazuri. totul era manopera unei slujnice bigote. în realitate. bolovani apăreau prin camere. bigote. La Marsilia. procurorul. Ca un ecou al credinţelor politeiste de odinioară se perpetuează numai povestiri cu caracter mitologic sau se transformă 164 . tot în acelaşi mod a murit o tînără în vîrştă de 20 de ani. aduse din întunericul trecutului omenirii. avînd vedenii. galinaceele. au intrat sub incidenţa vrăjitoriei şi animalele*. cum sînt taurinele. cu educaţie mistică. se războia cu diavolii plăsmuiţi în mintea ei bolnavă. aşa cum s-a descoperit ulterior. o serie de vietăţi. ca şi a obsedaţilor de Satana este rodul unei psihoze născută şi amplificată de Biserică. declarat operă diavolească. F. uneori tragice. Apariţia şi proliferarea posedaţilor de demoni. P. Germania. spre secolele X—XI ale erei noastre. însă aceste poziţii preferenţiale căpătate în perioadele de început ale magiei vor decade treptat. în 1972. la un moment dat. berbecul. mai ales asupra unor persoane labile. datorate practicilor exorciste. de către propriii ei părinţi pentru ca diavolul să-i iasă din corp. în scopul combaterii vrăjitorilor. Animale la sţîlpul infamiei Sub imperiul aberaţiilor demoniace. Ele constituie un rezultat al constrîngerii psihologice. reporteri de la Bucureşti au sosit la faţa locului. Hasdeu s-a arătat interesat de acest uimitor caz. ce poate acţiona oricînd şi oriunde. într-un orăşel din R. valorile mitico-magice ale diferitelor vietăţi descresc.

pe de o parte. care preţuiau carnea proaspătă de căţel. este reprezentat cu cap de cîine. Apoi. la ospeţe deosebite. Ea descreşte în intensitate în evul mediu. datorită noilor superstiţii create de demonologia creştină.ar şi de a se da bolnavilor. rămas în credinţa oamenilor ca animal purtător de nenoroc. în Asia şi Africa. convertite la mahomedanism. sub formă de cîine negru. desacralizate. Sfîntul Hristofor. dinele. însuşi numele sfîntului este o parafrază a expresiei „Domini canes". ca un cîine. datînd din. d. care şi aşa fusese luat drept unealtă a vrăjitorilor secole * Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul bla-" zoanelor caselor domnitoare. patronul ordinului dominicanilor. Gîrlaşi-Buzău şi altele. sfîntul Rochus. ci doar acela de culoare neagră Şi în general de talie mare. fiind părăsită cu totul în secolele XI-XII. uneori. simbolizînd vigilenţa şi afecţiunea. In acelaşi timp s-a păstrat tradiţia de a se mînca.anul 1537. imaginată ca o femeie cu chip de cîine sau urmată de un alai de dulăi. Un alt fenomen a fost acela al transferării de practici cultice ale unor zeităţi în sfera vrăjitoriei. iar — sub presiunea creştinismului — transformarea diferitelor divinităţi în sfinţi creştini-. Băbeni-Olt. vindecătorul de ciumă. păstrîndu-se şi reprezentările lor pe plan zoomorf. dar şi pe pereţii unor biserici ortodoxe româneşti de la Schitu Lainici. Dar cîinele va rămîne în conştiinţa europeană şi ca animal favorit al vrăjitoarelor. carnea acestor animale tinere. prigonitorul vrăjitoarelor. de pildă. căţei de lapte. duhuri rele şi strigoi. superstiţie izvorîtă din cultul zeiţei Hecate. care ar putea fi înţeleasă şi ca zeu-cîine. Chinofagiă se va menţine în Europa pînă spre sfîrşitul secolului al V-lea. orăşeneşti etc. 165 'M .în folclor ritualuri religioase străvechi. El apare astfel pictat pe o icoană la Vatra Moldoviţei. nobiliare. apare în iconografie în tovărăşia unui cîine. Sfîntul catolic Dominic. ca remediu suveran într-o sumedenie de boli. Exemple elocvente oferă metamorfozările mitologiei antice în mitologie creştină. uneori. Şi zeiţa traco-getică Bendis era simbolizată. Alţi cîini şi în special cei de vînătoare şi ciobăneşti se bucurau însă de apreciere. patroana vrăjitoriei. purtînd în gură o torţa. Dozeşti-Vîlcea. Este aici expresia credinţelor vechi în zeiţa Hecate. fiind prezenţi chiar în heraldică *. sub influenţa gusturilor romanilor. De altfel. De aici obiceiul păstrat pînă în evul mediu ca oricare vrăjitor sau vraci să aibă tm cîine negru. este reprezentat. Nu orice cîine era hulit.

■fii .

cîinii condamnaţi la moarte erau îmbrăcaţi în haine — pantalon sau fustă — după sex. Drept urmare. a avut loc în Venezuela. potrivit canoanelor inchizitoriale. atît din vestul cît şi din estul continentului. Bineînţeles. prinde acum contur şi începe să cutreiere imaginaţia bolnavă a oamenilor. aceasta fiind şi explicaţia pentru care astăzi sînt destul de rare rasele europene canine cu blană integral neagră. broască şi bufniţă vieţuitoare diavoleşti. ca efect al superstiţiilor demonice.de-a rîndul. lovit. cît şi cîinele lui erau condamnaţi la moarte prin ardere. datorită unor criterii astăzi stupide. descris în mulţimea de fabule şi povestioare care înfiorau prin cruzimea lor. fie sub forma unui dulău negru. ca urmare a aceloraşi considerente care au făcut din cîine. Pînă unde mergea stupiditatea unor asemenea acte o ilustrează Eaptul că. pisicile n-au avut nici ele o soartă mai bună în Europa. alungat. Preoţii. Incepînd cu secolul al Xll-lea. Ultima mascaradă "de acest fel. îndeosebi cel cu blana neagră. De pildă. ca animale satanice. dar care atunci. soarta cîinelui devine îngrozitoare. sa aibă pe lîngă casă un cîine negru. a dovadă a legăturilor cu Satan prin intermediul animalului. conduşi la. argumentele cele mai năstruşnice erau acceptate. pe care nu se vor sfii să le raspîndească chiar de la amvon. gata să sfîşie pe oricare îi iese în cale. berbec. Iar dacă se întîmpla ca o persoană. călugării. orice cîine cu blană neagră era ucis de la fătare. pisica era socotită unealtă sau 166 . se întrec în a inventa întîmplări îngrozitoare despre Satan îfcravestit în cîirie negru. Musulmanii au adoptat această atitudine deoarece — potrivit povestirilor lor religioase — o haită de cîini vagabonzi ar fi dezgropat din mormînt şi ar fi devorat trupul lui Mahomed. desfăşurată în numele credinţei creştine. sub imperiul superstiţiilor antice egiptene şi iudaice va fi privit cu ură. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Prinţul răului. aceasta constituia o circumstanţă agravantă. începînd cu secolul al Xll-lea. El apare pretutindeni în ipostază fie de ţap sau de berbec cu aripi. Clinele. ucis. bănuită de vrăjitorie. Pisicile au intrat pe lista neagră a Inchiziţiei. şarpe. ţap. sf îrşeşte prin a fi indentificat cu Satan. atît omul.locul execuţiei cu tot ceremonialul stabilit pentru criminali. mai cu seama în Europa. în urma extraordinarului efort ecleziastic de a semăna teama de erezie în rîndurile credincioşilor în scopul întăririi prin intimidare a autorităţii Bisericii şi lichidării oricărei încercări de privire critică a activităţii clerului.

erau considerate cîntări infernale. sub privirile aţîţate ale credincioşilor şi în rugăciunile călugărilor dominicani care patronau asemenea demenţiale spectacole. Ioan. în Ţările de Jos ca şi în Franţa. Iar miorlăielile în miez de noapte. Numai în statul Carolina de Sud au fost înregistrate peste 20 000 de procese. la vremea cînd se credea că vrăjitoarele se întorceau de la Sabat. această practică barbară fiind oprită de lege abia în secolul al XlX-lea. strălucind în întuneric. In secolul al XIV-lea. La Metez se naşte acum tradiţia odioasă ca în ziua de Sf. Estomparea prigoanei are loc doar după stăvilirea Influenţei Inchiziţiei. La sfîrşitul secolului al XVII-îea. Procedeul va traversa oceanul. unele numai prin faptul că posedau pisici. pisicile încep să fie adunate. în unele oraşe din răsăritul Franţei. urmărite. avînd ca inculpate vrăjitoarele şi pisicile acestora. spre a fi aruncate în pîrjolul unor ruguri uriaşe aprinse în pieţe. mulţumindu-se cu impunerea obligaţiei ca posesorii acestor animale să le taie urechile. Pisicile au fost alungate. Potrivit statisticilor.chiar întrupare a diavolului prin faptul că ieşea noaptea să alerge pe acoperişuri şi că mergea ca o fantomă. pisicile erau adunate spre a fi ucise în miercurea din cea de a doua săptămîriâ a Paştelui. în Anglia. animalele erau aruncate din Turnul catedralei oraşului. La Ypres. fiind denunţată tribunalului inchizitorial ca eretică. orice persoană descoperită că privea cu îngăduinţă o pisică trecea imediat drept suspectă. este marcat de deformări stranii şi pe plan 167 . ucise şi doar marea lor prolificitate le-a salvat de la o totală exterminare. bînfeuit de spaima acţiunilor vrăjitorilor. Ochii de jar ai animalului. raspîndindu-se în America de Nord. Evul mediu european. La mijlocul secolului al XVII-lea Biserica catolică renunţă la ridicolele condamnări la moarte a pisicilor. „pisicile-demon" să fie arse în faţa Catedralei Saint Martin. mii de femei au avut de suferit ca urmare a afecţiunii lor faţă de micile feline domestice. Spre sfîrşitul secolului al XV-lea. Mii de oameni au plătit cu viaţa „crima" de a fi fost văzuţi în tovărăşia unei pisici. încă şi în secolul al XVIII-lea. „constituiau" o altă dovadă a provenienţei sale satanice. Cu atît mai grav era socotit faptul de a adăposti în casă un asemenea animal infam. vrăjitoarele posesoare de pisici erau trimise la rug fără nici o formalitate prealabilă. de exemplu. nouăsprezece persoane din mica localitate Salem (Noua Anglie) au fost spînzurate sub acuzaţia de vrăjitorie.

aduse dan povestirile îngrozitoare despre infernul populat de simboluri ale teroarei. sub forma unor fiinţe aberante. monştri cu coada în ceafă şi braţe în loc de urechi etc. fiind. coifuri de lupta şi armuri. 168 . sfinţi şi vrăjitori. Franţa. alte asemenea inovaţii caută a face cît mai plastice imaginile despre Iad. în jurul anului 1220. în interioarele clădirilor. bisericăşi magie. Asemenea creaturi fantastice apar din ce în ce mai frec-. Bestiariile antropomorfe — fiinţe fantastice — sînt demne de fantezia pervertită a artiştilor care nu se sfiesc să picteze tavanul catedralei din Metz.arhitectural. ca şi pe manuscrise ilustrate. rai şi iad. capătă răspîndire în tot vestul Europei secolului al XV-lea.în mod dramatic — concepţii stranii despre viaţă şi moarte. credinţa şi necredinţă. în gravurile delicate ale pietrelor preţioase şi monogramelor manuscriselor. ci şi —. plante-animal şi alte viziuni materializate de coşmar. capete de păsări ori patrupede cu membre disparate. alcătuite din membre disparate. luînd amploare îndeosebi spre secolul al XVI-lea. bine şi rău. cu trei capete sau mai multe busturi suprapuse. aceste capricii plastice reflectă nu numai o perioadă de curiozităţi în lumea artelor. tocmai cei mai huliţi de către cler — Satan şi vrăjitorii — ajung pe pereţii catedralelor şi bisericilor. alţi asemenea monştri infernali. printr-un paradox. începînd cu secolul al XlV-lea în Anglia. cu vietăţi parcă sosite de la Sabatul vrăjitoarelor : capete cu barbă. adică figurile reprezentînd capete cu labe. vent. ci doar două labe. Ele apar mai-pretutindeni. t Fantasmagoriile creatorilor de artă s-au repercutat în imaginaţia celor care le priveau. alimentînd fabulaţii şi obsesii. ' Gryli. Arta gotică din secolul al XH-lea excelează în reprezentări plastice născute din spaimele unei lumi îmbîcsite de legende vrăjitoreşti şi superstiţii. trunchiuri cu feţe duble. care n-au trup. arabescurile fan tastice. Pictura cu diavoli reia şi multiplică aceste creaturi hi merice. re luate ca teme de rezistenţă de mai toţi titanii artelor plastice. spre pildă. Flandra şi Germania. Sigur. trecînd de pe pereţii clădirilor pe blazoane. Aripile de liliac şi coamele de dragoni. Şi iată cum. de împrumuturi şi prelungiri ale decoraţiilor antice orientale şi greco-romane. Iraţionalismul acţiunii atotprezente a diavolilor şi vrăjilor irumpe pe faţadele catedralelor şi palatelor.

capabile să menţină viu interesul clientului de toate categoriile. alţii pe o mătură cu coadă. Ritualuri şi tehnici de magie neagră Ritualurile şi tehnicile de magie negră. furcă. vor cunoaşte. reflectînd iară excepţie în evoluţia lor stadii de dezvoltare economică şi culturală ale omenirii. apărea în mijlocul lor Satan. acesta creştea. în concepţia vrăjitorilor. pe măsură ce vrăjitorii făceau ritualul cuvenit. In multe scrieri vechi. pisică neagră. Vrăjitorii îl salutau solemn şi-i adresau adoraţii. Un loc aparte îl va căpăta. în acest proces de modernizare. nas coroiat şi piele neagră. începînd cu evul mediu. Dar. Dar. anume acela care defineşte un ansamblu de manopere periodice la care se supun vrăjitorii în grup. Potrivit supertiţiilor. mai moderat însă. după secolul al XVI-lea pînă în zilele noastre. căpătînd cu încetul forme colosale. el va căpăta cu totul alt sens. perfecţionări şi adaptări continue. broască rîioasă zburătoare sau liliac. adică să se frece pe corp cu o pomadă preparată după un ritual anume. în mijlocul unei păduri întunecate. Invitaţii la sabat trebuiau să facă ungerea magică. Satan putea să apară şi dintr-un mic vas. sub forma unui ţap cu coarne lungi. îndeosebi în arta bisericească răsăriteană. practicat obligatoriu de oricare vrăjitor. atribuite unor vrăjitori. lup ■ sau măgar. pe malul mării sau al unui lac. In vulg exista credinţa ca vrăjitorii se adunau la sabat venind călare pe ţap. întîlnirea. 5. dar şi superstiţie. sabatul trebuia să aibă loc de două ori pe săptamînă. anume în nopţile de miercuri spre joi şi de vineri spre sîmbătă. aşa-zisul ritual al sabatului. Cînd toţi vrăjitorii erau adunaţi. avînd dimensiunile unui şoricel. . A doua oară suferea o sancţiune foarte severă. se petrecea înainte de miezul nopţii. Cuvîntul „sabat" semnifică în limba ebraică ziua de repaos. Vrăjitorul care absenta prima oara era violent dojenit. Sabatul reprezintă tehnica vrăjitorească reală. la răscruci de drumuri. avînd faţă umană. prezenţa la sabat fiind obligatorie. se afirmă că Satan nu era obligatoriu să 169 . moda se va perpetua. brăzdînd aerul rapid spre a coborî exact la locul de întîlnire. barbă ascuţită.Generată de ideile demonismului secolelor X—XII. Reuniunea se desfăşura într-un loc izolat. o serie de renovări. în practica vrăjitorească.

pisică. Adunarea continuă cu un nou ceremonial. adunătura de beţivi. vultur. Vrăjitorii trebuiau să mănînce şi să bea. că-i aparţin cu trup şi suflet. vrăjitorii vin acum să dea socoteală lui Satan despre cele ce au făptuit şi ce au pus la cale — incendii. clătinîndu-se. Agoi broaştele porneau să orăcăie şi copiii să danseze prin aer. ea s-a transformat pe vre mea Inchiziţiei în probatoriu. Mai mult. > 170 . ar fi descris aproximativ în acelaşi fel ritualul sabatului. conţinînd afrodisiace. ceremonia sabatului începea prin dansul broaştelor rîioase care se executa în fluierăturile copiilor morţi nebotezaţi. Satan stă culcat pe coadă şi priveşte rîzînd. cu mîna stîngă întinsă. Vrăjitorii veneau unul cîte unul. scria. se dezbrăca gol şi executa un menuet. să sară pe masă şi să toasteze pentru gloria infernului. despre toate crimele lor şi Satan îi laudă sau îi ceartă. cautînd fiecare să apară în postura cea mai înjositoare. vinuri ameţitoare colorate cu fiere. După ce se termina acest „amuzament". cu cîteva secole în urmă. la care se serveau pîine de mei învelită în seminţe de crin de pădure. Imediat începea festinul.aparâ la sabat sub formă de ţap. vrăjitoarele şi vrăjitorii vociferînd şi gesticulînd intrau în convulsii. travestit în măgar. un zgomot se aude venind de undeva de deasupra ca un bubuit de tun. Sabatul s-a terminat. să se îmbete. Fiecare vrăjitor încalecă iute şi se precipită prin aer spre casă. Obosiţi şi ameţiţi. şarpe. făceau plecăciuni înaintea lui Satan care purta pe cap o coroană de coarne negre. urla înspăimînt'ător. Conform legendelor. După festin. Această legendă care a întunecat imaginaţia a milioane de oameni în decursul a sute de ani. jurînd. dar întotdeauna avînd culoarea negră şi faţa umană. că mai mult de o mie de vrăjitori pe care el însuşi i-a interogat şi condamnat la ardere pe rug. otrăviri7 asasinate — în fine. bivol sau copoi. într-un anumit moment. a întreţinut supersti ţia într-atît încît noaptea arareori cineva îndrăznea să iasă pe drum. care semăna cu o îngrozitoare orgie. Şeful demonilor putea veni. Apoi. cu toată seriozitatea. de hoţi spînzuraţi sau de copii morţi la naştere. tocană cu carne de broască rîioasă. de groază. după dorinţele sale. decanul vrăjitorilor avansa în mijlocul unui ring. după cum unul sau altul 1-a servit mar bine sau mai rău. Demonograful Delancre. zimbru. şî-1 sărutau pe bot. Cocoşul cîntă şi toată hărmălaia încetează brusc. judecător în timpul Inchiziţiei.

Printre cheflii mişunau tineri deghizaţi în fauni — închipuiri mitologice romane ale UROC genii cîmpeneşti cu înfăţişare omenească. asemănător drogaţilor. călare pe un măgar . ba cîte o dată şi de Jupiter. sărbătoare romană închinată lui Bacchus. unde pindea nimfele spre a ie iubi. vechiul Pan grec. Cortegiul. Giovanni Battista della Porta (1535—1615). pe care toţi vrăjitorii o aveau şi o descriau ca reală. ca şi a bacchanalei. Ingredientele din unsoare intrau în piele. Baochanalele erau prezidate de Sabasius sau Sabadius. cu coarne. furii şi demenţă. în Faunus. celebrate în Italia. Aşa se şi explică de ce aceste oncţiuni îşi ocupau locul lor primordial în ritualurile vrăjitorilor. dar cu coame. ci o preluare din tehnica magiei tămăduitoare. ^mergînd adesea pînă la convulsii. personaje care nu ar fi putut avea în nici un caz acces la tainele sacerdotale. protector al turmelor şi păstorilor. după împrejurări cerute de ritualul antic. Oncţiunea magică nu era o fantezie. Repetarea permanentă a acestui tratament ducea la cronicizarea manifestărilor psihice. Orice vrăjitor nou achiziţiona însă oncţiunea cu care nu uita să se frece pe trup înainte de a se culca în noaptea sabatului. denumire acordată zeului celebrat. condus de bacchante — preotesele zeului — se încheia noaptea într-o orgie pe care Diodor din Sicilia o aprecia ca fiind atît de ruşinoasă încît nici nu s-ar fi putut desfăşura la lumina Soarelui. capabile să producă un somn profund. făcînd ap4 171 . pa plan creştin. Preoţii antici posedau compoziţiile lor secrete. creatorul naiului (syrinx). pînă tîrziu în epoca imperială. copite şi coadă de ţap . adăpostit în umbra codrilor. Dincolo de legende se află însă regula vrăjitoreasca privitoare la oncţiunea magică. La misterele lui Bacchus. Dar oncţiunile nu erau o invenţie a preoţimiî. vrăjitorii avînd un comportament ieşit din comun. cu vise bizare. Astăzi sînfc cunoscute mai multe reţete de oncţiuni ma^ Bice. legată direct de practica sabatului. participa toată lumea. barbă şi copite. în semizeul Silenus. considerat inventatorul flautului. secretul fiind transmis sub jurămînt doar unui singur novice. ci un produs absolut real pe care doar bătrânii vrăjitori ştiau să-1 prepare din unsori şi ingrediente. zeul vinului şi a! viţei de vie. vise bizare sau halucinaţii. care avea înfăţişarea unui bătrîn beat.Legenda sabatului reprezintă de fapt o transpunere. Qncţiunea sau ungerea pielii era de altfel frecventă la antici. efectul fiind acea stare de somn. a misterelor dionysiace.

1 .

menţiona că adepţii lui Satan se ungeau cu grăsime de copil. excremente de pisică neagră şi altele. ca şi unor restricţii severe alimentare. femeia a ajuns într-o stare fizică jalnică. Laguna a analizat oncţiunea. provocate de stupefiante. inchizitorii şi medicii au început să facă experienţe cu corpul ei : au împuns-o. La cererea tribunalului. scriitor bizantin (sec. pe condamnaţi La ardere pe rug. XV) specializat în formule magice. oncţiunea pierzîndu-şi efectul. sub formă experimentală. Curînd. rădăcină de ţelină. înainte de a se freca pe trap cu oncţiunea magică. Imediat. i-au ars pielea cu fierul roşu. Dar nimic nu a trezit-o. Dar vrăjitorii foloseau. în prezenţa judecătorilor. praf de omag. XVI) relatează de altfel o întîmplare trăită de el ca jurisconsult al Inchiziţiei. i-au crestat carnea cu cuţitul. După douăzeci şi patru de ore s-a deşteptat. ca şi a himericelor reuniuni vrăjitoreşti. numai unşi cu această grăsime. O experienţă mai puţin crudă a efectuat însă medicul Andre Laguna. amestecată cu sînge de liliac. tot asupra unei vrăjitoare arestată. Cardano mai arată că. Ba mai mult. descoperind în ea narcotice şi alte substanţe pe care nu le-a putut determina. avînd însă în amestec şi sînge de bufniţă. vrăjitorii se supuneau unui ritual obositor. fiind alcătuite din droguri.?scrise fiind în fond simple vise monstruoase. scenele feerice de sabat d.la declaraţiile vrăjitorilor anchetaţi de Inchiziţie. o vrăjitoare s-a declarat dispusă să se supună „experimentului". transmise oral de-a lungul timpului. mandragoră şi mac. Descrierile acestora sînt sugestive. frunze de cincidegete. cîteodată. spre locuri agreabile. Florentinul Paolo Minuoci (sec. s-a frecat cu oncţiunea magică şi a căzut într-un somn adînc. complet insensibilă. descriind scene de unde credea că dusese transportată. 172 . narcotice şi plante veninoase. Tot el spunea ca. vrăjitoarea nu mai putea dormi. în principiu. Gerolamo Cardano (1501—1576) descrie şi el o compoziţie oarecum asemănătoare. Ioan Wierius. sub clar de lună. Oncţiunile magice au fost probate în evul" mediu de către numeroşi medici. relatează că pomadele vrăjitorilor erau în realitate otrăvuri periculoase pentru organism." folosirea lor repetată ducînd la imbecilizare. oncţiunea magică şi pentru a dărui senzaţie de plăcere unor tineri clienţi. pe care o punea să se ungă cu pomăda magică de cîte ori se trezea. Seara. vrăjitorii puteau să aibă senzaţia vehiculării prin aer. Aceasta este explicaţia corectă a puterii oncţiunilor magice.

blesteme-erau principalele mijloace de vrăjitorie utilizate pentru reţinerea şi aducerea iubiţilor. pînă la manoperele complicate. Este şi firesc deoarece sentimentul etern al iubirii a născut mereu pasiuni. din trădare sau jurăminte false ce nasc gîndul răzbunării determinau apelarea la manopere vrăjitoreşti. adică de manopere magice pentru dragoste. Ca. ori pentru îndepărtarea rivalilor. vine de lup. Farmecele. Ele s-au înscris dintotdeauna în repertoriul vrăjitoarelor. de pildă. Pocitură de raţe. Sînt enunţate. carne de pui de rîndunică şi de liliac. găinaţ de 173 . anume aceea a magiei aşa-zisă de dragoste. îndepărtarea dragostei sau a rivalilor. şi la formule de apărare împotriva faptului magic potrivnic. bale de cîine. îndoieli. Există însă aici o excepţie. piele de şarpe. sc irnă de lup. Farmece. menite să emoţioneze sufletele sensibilizate ale îndrăgostiţilor. talismane. De la gestul nervos. de altfel. frământări. dar şi naiv al smulgerii petalelor unei flori cu întrebarea „mă iubeşte — nu mă iubeşte ?". sînge şi intenstine de ar ici. amulete. Ura născută din pizmă sau iubire neîmpărtăşită. farmece în care erau utilizate produse animale şi . balegă de cal. probabil şi prin faptul că marea majoritate a persoanelor care făceau apel la asemenea formule himerice erau fetele şi tinerele femei. sînge de cîrtiţă. care îşi au originea în practici ce depăşesc probabil în vechime neoliticul. rău şi nenorocire. Imaginaţia vrăjitorească în domeniul magiei amorului se dovedeşte uimitoare. Cărţile de desfacere a. însă deplasate spre distrugere. magia este prezentă. umane ca : păr de femeie. creier de broască. ale căror probleme sentimentale puteau fi mai repede înţelese de către vrăjitoarele vîrstnice. broască cusută la gură. afrodisiace. bucurii.Evul mediu. prăsneală de mîţă. pînă în vremurile noastre. fiind mai puţin practicate de vrăjitori. oricum considerate cu multă experienţă de viaţă. durere. Dar şi ura trezea aceleaşi pasiuni. farmecelor care au circulat pînă în deceniile trecute sînt în măsură să arate o bună parte din cele „99 de chipuri şi 99 de feluri de fapte". dar şi secolele epocilor modernă şi contemporană vor cunoaşte suişuri şi coborîşuri ale frecvenţei practicilor magice. pui neieşit din °u. urină umană. plisc de cioară. Piele de pe sîn de femeie. au rămas vii de-a lungul mileniilor. care niciodată nu va slăbi din intensitate.

B. în limba română. în aşternut. al căror conţinut a rămas neschimbat în esenţă. ci de ordin tehnic sau ritual. prin introducerea unor termeni cu totul străini de vrăjitoria veche. turtă de grîu cu lapte de femeie sau de vacă. Astfel. păr de mort . deşi invocaţiile au suferit prefaceri. Într-o broşură intitulată Secretele magiei apărută la Iaşi în anul 1926. Cârti de vrăji. zgură dintr-un cuptor părăsit. fără ca operaţia să fie surprinsă de careva. apoi ştreang de om spînzurat. praf din răspîntii. Fenomenul arată — cum s-a mai subliniat — că nu neapărat lipsa de instrucţie determină folosirea practicilor magice. de cremene. pentru a se salva. Urmau alte diferite manopere magice şi rostirea de incantaţii.C. pai de mătură aruncată. acestea erau aruncate în faţa sau în dosul casei. usturoi descîntat în ziua Sfîntului Andrei . ci limitele existente la un moment dat în gîndirea sau cunoaşterea generală sau particulară întrun anumit caz. să spunem tuberculoza. persoana care urma să facă vraja trebuia să zică între altele ': „Să vină să mă vadă . piele de potlogi vechi. nu a mai apelat la magie decît cine ştie în ce împrejurare absolut izolată şi nesemnificativă. diferite materii ca : rumeguş de sfredel. cenuşe din cămaşă arsă. ori domeaiu. în calea celor care urmau să fie „fermecaţi". piele de om mort. materii din . O boală incurabilă a se-' colului trecut. hîrburi din nouă tîrguri. prefacerile operate în textele magice „de legat ursita" devin ridicole. în horn. vrăjitoarele. murdărie de sub unghii de mort.natură ca praf de marmură. la sfîrşitul secolului trecut.găină . sare de vite. De pildă. După ce maladia a . pe prag. pentru a face să vină o anumită persoană la clientul sau clienta lor luau un fir~sau o panglică roşie şi o înnodau peste un fir scos din veşmintele fiinţei ce trebuia fermecată. piedică de la mort. pămînt din fîntînă părăsită. tipărite la sfîrşitul secolului al XlX-lea şi începutul actualului veac descriu şi alte procedee de „legat". conformîndu-se evoluţiei culturale a celor ce apelează la magie. lut şi altele. apă de la roata morii. aducea la vrăjitori mulţi suferinzi. la un moment dat. cărbuni stinşi. De obicei. materiile descîntate de vrăjitoare erau căutate şi aduse de către persoana care apela la farmece. care căutau remediu în orice. După epuizarea ritualului magic. produse alimentare : făină măcinată în zori. nici un bolnav de T.devenit curabilă. acelaşi fenomen poate fi surprins nu atît în modificări de esenţă spirituală. în cazul vrăjilor de dragoste. bncăţi de aramă.

după ce ştiinţa şi-a cucerit impetuos locul dominant în conştiinţa lumii. reaşezate pe gustul şi mentalitatea timpului. ci la Lună. la poporul român. straniu chiar. Vechimea descîntecelor pentru desfăcut farmecele trebuie să fie extrem de mare la poporul român. Lună luminată ce eşti în cer şi pe pămînt.. dar pot fi surprinse altele care utilizează diverse produse existente în mod obişnuit în comerţ.(cutare). să mă ia de mireasă. de la care s-au transmis invocaţiile lunare prin tradiţie. cînd se iveşte Luna/Nouă. în pas cu noutăţile pe planul cunoaşterii sau al evenimentelor. Acestea se făceau după un anumit tipic.. fără a se păstra însă ritualurile iniţiale. erau opuse descîntece de desfăcut vrăjile. de regula în noaptea cu Lună nouă. demonstrînd maniera în care s-au produs de-a lungul timpului tot felul de modificări în tehnica magiei..desuetudine. acest fapt fiind probat de existenţa unor incantaţii laice enigmatice. aceste invocaţii străvechi au căpătat un aspect laic. dacă-nalţi către cer e. eu nu mă pot odihni în casa mea şi în sălaşul meu". împotriva farmecelor care veneau neapărat din puterea diavolului. încă o dovadă a existenţei unui cult selenar la populaţia traco-getică. Vechile formule de vrăji au pierit. care răzbat Pmă la noi sub forma manoperelor magice vulgare : „Paln t . într-o factură vulgară. Am putea spune că. odată cu adaptarea magiei la tehnică. Text care vrea să arate că rugile şi sacrificiile aduse zeiţei făcute numai pe Lună nouă erau însoţite ds 175 . Cercetări de dată recentă scot la lumină faptul că traco-geţii adorau Luna personificată în zeiţa Bendds. asistăm la declanşarea momentului dispariţiei unei preocupări care a traversat epocile spre a coborî definitiv în . păstrate pînă şi în cărţile bisericeşti. de necuprins. Evident.. în practica magică în uz în deceniul şapte al acestui secol se afla un evantai bogat de aşa-zîse „făcături". expresia „contact telepatic" este o invenţie absolut livrescă. Recăzute în magie. în care nu se face apel. . Iisus sau Maica Precista. în nici un moment. Ea nu mai cuprindea însă vechile farmece în care erau prevăzute folosirea materialelor greu de procurat.. Ursitorul meu acum este în contact telepatic cu mîne". ca şi marţea. joia şi sîmbăta. la Dumnezeu. cum se procedează în mod frecvent. etc. Iată un exemplu de asemenea rugăciune : „Cunună-ne Crai Nou cu cunună de piatră scumpa de mult preţ. In Odele lui Horatius sînt sugerate practicile rituale legate de cultul Lunii.. astfel.

. Muşu) : „îl voi lega prin vrăji pe ibovnicul meu fără inimă. Ceremoniile consacrate marii zeiţe tracice erau împlinite de' femei. vrăjilor. şi tu pîn' la urmă / Stai de m-ajută şi fă. > Nici nu mai vine. incluse în cărţile româneşti de cult religios. iar tu străluceşte-mi. de douăsprezece / Zile şi nici nu mai ştie d. în manifestări folclorice. prin farmece sau de a face cuiva vrajă. Bendis era înfăţişată ca un personaj feminin torcînd. invocările pentru desfacerea vrăjilor cu caracter aparent laic. acestea aducînd la altar snopi de cereale şi turtite din făină de mei sau grîu fiert. de desfacere a farmecelor. cît şi 'în cea creştină. neînfrîntă de noua doctrină religioasă. / Printre morminte de morţi şi pe cheaguri de sînge cînd vine.'/ îrîsă acuma cu farmece-1 leg. Ea este regăsită şi astăzi. cultul ei va intra exclusiv în practica magiei.e-s moarta. la mine. zeiţo.. / Slavă. în sensul de lunatici. Practicile magice . ori încă sînt vie. întîi. de Theocrit în Idile (în traducerea lui Th. aşa cum se va petrece cu alţi zei la diferite populaţii europene. dar şi contrariul.. odată cu creştinarea daco-romanilor. numele zeiţei Bendis stă la originea cuvîntului românesc „Zînă". Asemenea manopere au rostul în magia neagră de a lega pe cineva. / Şi pe Hecate din Iad. / Lună. cum sînt denumite în folclorul românesc. în ceremoniile de pomenire a morţilor. Mai mult. ceea ce dovedeşte forţa credinţei în Bendis care domina gîndirea traco-getică. dar ţie. 176 . dar şi viaţa însăşi. dar divinitatea păgînă nu va decade niciodată rămînînd situată în rîndul diavolilor. lucru de care vorbeşte şi Herodot. sub forcna colivei şi turtiţelor. de altfel. Jar termenul acordat adoratorilor divinităţii selenare — dianatici — a dat actualul „zănateci". în fine. de care se tem şi căţeii.buruicnile-acestea să fie / Ca ale Medeei şi Circei şi Perimedei bălanei". ca şi a prăjiturii rituale. de altfel. frumos. Obicei transmis la poporul român atît în tradiţia magică.de legat" sau „fapt de vrajă". Două elemente semnificative mai sînt de remarcat în legătură cu zeiţa Bendis. în direcţia Selenei. consumată sub denumirea de „mucenici' preparată numai în ziua de 9 martie. împletesc vieţile. mişelul. căci pe tine te chem eu în şoaptă.gestul palmelor întoarse către firmament. acţiune simbolizînd firele care unesc. Naum şi Gh. tot cu aceeaşi adresă a comemorării defuncţilor. vor fi aşezate alături de rugăciuni adresate Sfintei Fecioare. -nfricată Hecate. aici îşi au originea. De aici şi virtuţile zeiţei exprimate.

Spre deosebire de alte practici vrăjitoreşti. Manoperele erau complicate. Ferrara şi Melun au anatemizat această activitate. Cîrpaciul fusese surprins la uşa catedralei Notre Dame ţinînd în mînă un fir de Iînă. ducînd acolo o ţeava de trestie umplută cu sare.poi*nindu-se de la faptul că farmecele. de vrăjitoare. fermecată. unele în versuri. colorată în funcţie de client. o alta plină cu spirt.un alt „legător prin vrăji". însoţit-de vrăjitoare. (repetată sau nu de persoana aşa-zis vrăjită. noaptea. un pui negru de găină şi un. „legată"). această practică şi-au însuşit-o şi preoţii. Cea (cel) cate se bănuia lovit de vrajă trebuia să meargă pe malul unui lac. în Franţa. în 1582. vrăjitoarea rostea o formulă. de legare a cuiva se făceau la lumina Lunii. fiind subînţeleasă întreaga suprafaţă iluzorie pe care se desfăşurau atît credinţele superstiţioase în vrăji. remodelînd conştiinţele. Eficacitatea farmecelor. folclorul magic străvechi. mergînd de la banalele „Du-te drau ! ori „Să te ia Naiba l". ca şi a formulelor de dezlegare nu merită comentariu. Ajungînd pe malul apei. expresiile verbale fiind din-«■e cele mai pitoreşti. cît şi din ritualul religios. Duelul blestemelor era «n fapt curent în evul mediu. a condamnat la moarte pe cîrpaciul Abel de la Rue pentru crima de a fi „legat prin vrăji" mai mulţi tineri căsătoriţi. In perioade mai recente. dar şi a persoanelor ce recurgeau la aceste servicii. ele făceau parte atît din inventarul magiei ne gre. sinodurile de la Monte Cassino. vrăjile de dragoste. Existau zeci de variante ale unor astfel de formule. pe care 1-a înodat în timpul oficierii căsătoriei unor tineri. deoarece vrăjitoria a continuat să se menţină pînă'ce cunoaşterea realităţii şi-a făcut loc treptat. Italia şi Spania au fost chiar promulgate legi care prevedeau pedepse aspre împotriva tuturor acelora care făceau farmece. literatura religioasă adaptînd. formule care odinioară erau 177 . de asemenea. arac de vie. rostind în acelaşi timp cuvinte magice. de pildă. Blestemele au o vechime milenară. Parlamentul din Paris. fiind o expresie elocventă a magiei cuvîntului. La Bordeaux a fost ars de viu. cît şi manoperele vrăjitorilor. în conciliile de la Milano şi Tours. de fapt. Practica „legării prin vrăji" devenise atît de înrădăcinată încît însăşi Biserica catolică. „Legatul prin vrăji" a bîntuit Europa mai ales în secolele XVI şi XVII. altele în proză ritmată sau pur şi simplu discursuri pe tema dată. Dezlegarea de vrăji era făcută. Sancţiuni fără prea mari efecte. în anul 1618 .

adică ideea. fără a se invoca sau implica fiinţe supranaturale. Moliftele Sfîntului Vasile cel Mare sînt de o deosebită elocvenţă : „. cînd vrăjitorul acţiona asupra unei figurine. Prin influenţa religiei termenul „a blestema" a căpătat într-o anumită perioadă corespondentul de origine slavă „a afurisi" care avea. în gîndirea mitică. pînă la compozipi complicate. oricînd şi oriunde. care înconjoară monumentele arheologice geto-dacice. desemnînd şi acţiunea de anatemizare. cu fiinţele supranaturale din mitologia străveche indo-europeană. Ceea ce pare să explice şi existenţa şanţurilor duble pe direcţia nord. Blestemul religios copiază pe cel laic. părăsite de-a lungul mileniilor. Blestemul se practica în mod frecvent în secolele trecute în ţările române. fără nici o regulă. începătorul răutăţilor şi al hulei. trasă de Romulus. blestemul va dăinui nealterat. Forma blestemului evocă practici magice primitive. cît şi puterea de conservare.privite cu multă gravitate. în ideea transmiterii de la distanţă a acţiunii malefice. noţiunea de blestem provine din latinescul „blastimare". oficiate de preoţi. ticălos. împotriva oricui. Dar potrivit credinţelor populare. acţiune care poate conferi şi aspecte de natură etică negativă (rău. Ca formă a magiei cuvîntului. putînd fi făcut de oricine.. Este brazda rituală. de excomunicare. dar mai cu seamă în cel carpato-danubian. exprimată prin cuvînt. nemernic) sau proprietăţi nefavorabile ale unor locuri sau obiecte. a cărei profanare va atrage însăşi moartea lui Remus. cu sensul de trimitere pe cale magică a unui rău asupra cuiva. Astfel de „duhuri" introduse alături de diavoli în rugăciunile creştine din spaţiul balcanic. cum era şi firesc. împotriva cărora se făceau şanţuri de apărare ce înconjurau incintele sacre. o încărcătură ecleziastică.Te blestem pe tine. pe care o găsim şi în legenda întemeierii Romei. căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei". eel mai teribil blestem era acela al părinţilor împotriva copiilor sau al preoţilor contra necredincioşilor. în secolul al XlX-lea el avea forma asemănătoare cu cele din secolele XV ş^ XVI. mai ales cele de la miazănoapte. „Duhurile" seamănă. în moliftele S'fîn178 . voinţa. acestea erau cele mai periculoase forţe. spre a rămîne esenţa. cuprinse în ritualuri anume concepute. Duhurile de miazănoapte se aflau pe primul loc al agresivităţii. în limba română. sînt reminiscenţele unor credinţe foarte vechi.. ceea ce dovedeşte atît frecvenţa.

în repertoriul vrăjitoresc născut în evul mediu un loc bine determinat îl aveau „Misterele găinii negre". stînd din cînd în cînd pe vine lîngă cutie. Ritualul găinii negre era complicat şi de lungă durată. găina neagră va apare şi în alte ipostaze. O găină neagră astfel rezultată trebuia neapărat să fie înzestrată cu puterea de a descoperi comori sau pe jefuitorii tezaurelor ori caselor. după care o închidea într-o cutie. ci fiinţe supranaturale exponente ale răului. implicînd nu numai vrăjitorul. anume magia. timp în care bolborosea formule bizare. fugi. în concepţia vrăjitorilor. Asemenea blesteme conservă o serie de elemente care indică nu numai sursa lor. vrăjitorul. Nu erau deci Satan. după ce îşi procura o cloşcă cu pene negre. îi acoperea capul cu o căciulită tot neagră. într-o cameră în care nu pătrundea lumina. avînd grijă să smulgă chiar şi firele de puf de altă culoare. ce-şi exercitau permanent forţele. de asemenea neagră. blestemul capătă o formă de somaţie. în scopul impresionării cît mai puternice a clientelei lor. duhul necurăţeniei. tu care ai căzut din cer şi împreună cu tine toate duhurile cele viclene . dar şi credinţe antice privind formele sub care se înfăţişau demonii. Nu orice găină neagră întrunea puteri magice. 179 . cel de la amiza zilei şi cel de seară . Cînd ieşeau puii. de mediator între înamoraţi. Cît clocea găina. Speculînd din plin credinţele obscurantiste. Într-o broşură de la începutul secolului XX. personajul de esenţă iudaică. descîntate cu formule magice. teme-te. erau păstraţi doar aceia complet negri. pieri. duhul vicleşugului." etc. vrăjitorii au început să inventeze noi ritualuri şi tehnici de magie neagră sau să reinventeze altele într-o manieră adaptată epocii. Apoi punea sub ea trei sau şapte ouă. duhul cel de noapte. de tămăduitoare etc.. Printre acestea. duhul de la miezul nopţii. care soseau în anumite momente ale zilei. ci numai aceea ieşită din ouă descîntate. apar ca ridicole ritualuri de carnaval.. depărtează-te. duhul nălucirii. cel de zi. Astăzi „misterele găinii negre". Aceştia erau mai cu seamă duhuri viclene. alcătuite din cuvinte inventate. de la o găină neagră.tului Ioan Gură de Aur. ci şi subiectul vrăjit. In secolele XVIII-XIX. Regulile de conferire a puterii magice au suferit modificări. cu putere doar în faptul nopţii. vrăjitorul se prefăcea că o ajută. diavolul fiind certat şi ameninţat : „Infiinţează-te.

Liszt. Johann Fausten dem weitbeschreyten Zauberer und Schwartzkunstler. Valery. Wagner. de toate comorile ce-mi va da. Goethe. pînă la vîrsta de 82 de ani (1831). la desfăşurarea unui magistral discurs despre dorinţa general umană de cunoaştere absolută. Mann. precum şi formula „pactului" care suna. Lermontovr Esprocenda. imperfectă şi idealul dorit. a inspirat numeroşi titani ai literaturii universale. Remarcabilă este îndeosebi capodopera Faust a lui Goethe. în drama goetheană pretextul vrăjitorului şi al pactului acestuia cu diavolul este genial creionat. Povestirea. Heine." Obiceiul vrăjitorilor din evul mediu de a „pactiza" cu diavolul a dat naştere unor numeroase legende. 180 . Eisler. Există o bogată literatură veche referitoare la asemenea „pactizări" care se făceau verbal şi uneori scris cu sîngele propriu al vrăjitorului. în trecut înfăptuirea unei „înţelegeri" cu diavolul era privită ca manevră obişnuită pentru un vrăjitor şi absolut necesară reuşitei încercărilor de a provoca acţiunile dorite prin practicarea vrăjitoriei. despre lupta neîncetată dintre realitatea chinuitoare. reflectînd isteţimea populară. PUşkin. el servind. povestiri populare şi basme. care s-a bucurat de un succes enorm la vremea ei are ca personaj principal pe alchimistul. punînd în ea toată experienţa sa omenească şi artistică.. astfel: „Promit marelui Lucifer de a-1 răsplăti peste douăzeci de ani cu corpul şi sufletul meu. Th.. în care se spune că acesta şi-ar fi vîndut sufletul diavolului în schimbul redobîndini tinereţii. drept care m-am iscălit. muzicieni ca Gounod. Povestirea populară despre doctorul Faust. Berîioz. la eare marele poet german a lucrat timp de şase decenii.Pactul cu diavolul. 1480—c. unele avînd încă o oarecare circulaţie în Europa şi America. în fapt. Lenau. între altele. Asemenea „pactizări" apar şi în basme româneşti. Albertus Magnus descrie amănunţit UE asemenea ritual vrăjitoresc. Grabbe. (1587). precum şi artişti plastici (Rembrandt. publicată în limba germană sub titlul Historia von Dr. / Celebră este povestea lui Faust. a fost determinat să se supună puterii miriţii omeneşti şi a moralei. modul în care însuşi diavolul. astrologul şi vrăjitorul Johftnnes (Georg) Faust (c. 1540) despre care se credea în mod superstiţios încă în timpul vieţii sale că întreţinea legături cu diavolul. Belacroix). printre care Marlowe..

Asemenea naraţiuni. dezvăluite prin investigaţiile ştiinţifice făcute asupra unor tezaure care au dus la descoperiri de mare importanţă pentru cunoaşterea trecutului omenirii. curat la trup. nu o dată. El era imaginat în folclorul unor popoare vest-europene ca un fel de geniu bun. anume unele bune. cel ce urma să sape se ducea la locul unde au fost văzute „flăcările" avînd la el «îrleţ. fără ca persoana care se va folosi de bani să aibă cumva de suferit sau comoara „să se ascundă în pămînt". poveşti dintre cele mai fantastice. în gene)•al legată de piraţi. încă mai erau persoane care credeau că orice comoară îngropată „arde". „dădeau" flăcările de la miezul nopţii pînă la amiază. Comorile au înfierbîntat dintotdeauna imaginaţia. adăpa credinţa că toate comorile sînt de două categorii. vehiculate din om în om. s-au lăsat purtaţi în aventuri uluitoare. Dar sînt şi pagini senzaţionale ale istoriei. trebuia să apeleze la practici vrăjitoreşti. în jurul comorilor s-au născut totodată o mulţime de superstiţii. altele rele.O tehnică de vrăjitorie este şi descoperirea comorilor prin magie neagră. în jurul lor — adesea — brodîndu-se legende. duhul tezaurelor.timpului în care se făceau văzute „arzînd" comorile. cel care a zărit „arzînd" o comoară şi dorea să o scoată din pămînt. în fine. Astfel. iar albăstruie — de aramă. uneori chiar ca înger. Dacă flacăra era gălbuie. La începutul acestui secol. ultimele fiind blestemate şi păzite de Ştima. Culoarea avea şi ea semnificaţii. dimpotrivă. aruncînd din pămînt mici flăcări indicatoare ale locului în care s-ar găsi metalul preţios. O asemenea superstiţie. „buricul pămîntului" (un fel de burete "ut 181 . care. roşie — de argint. ale cărui caracteristici nu erau prea clar definite. care împiedica pe oameni să descopere tezaurul. în clipe de răgaz şi de mister. alimentate de imaginaţie şi teamă. singurele în măsură să aducă la lumină valorile îngropate cine ştie cînd. îmbrăcat numai cu veşminte albe. din dorinţa îmbogăţirii peste noapte. lopată. cînd se credea că diavolul nu are nici o putere. banii trebuiau să fie de aur . adică cele neblestemate. Un ecou al superstiţiei privitoare la Ştima era întîlnit spre sfîrşitul secolului trecut în folclorul românesc. Conform altor superstiţii. îndrăzneţi şi risipitori. Se zicea că înălţimea flăcărilor arăta cît de adînc ză-* ceau comorile. Există o voluminoasă literatură a comorilor. aceleaşi superstiţii mai dădeau interpretări. au înaripat pe cutezători. Alteori. apărută cu cîteva secole în urmă. era asemuit cu diavolul. Comorile „curate".

aceasta „pentru ca să nu moară cel ce a săpat". sub formă 182 . în fiecare zi". în condiţiile tezaurizării. crescînd printre ierburi. Este o plantă veninoasă perenă din familia asclepiadaceelor cu flori alb-gălbui. în concepţia vrăjitorească. aripi. roşie. decît da£ă persoana care le folosea nu deţinea „iarba fiarelor". Cîteodată. avînd credinţa că astfel.trebuinţat în medicina populară ca leac împotriva tăieturilor). cînd se găseau întîmplător comori. . rostind o incantaţie. filozof şi naturalist german a lăsat un text în care descrie pe larg mal multe mijloace de a scoate o comoară cu ajutorul „Saghetel magice". Potrivit unor legende. „apă adunată de la nouă case vecine. Comorile care „ard" sînt pure creaţii ale imaginaţiei. pentru monezi şi podoabe să aibă capacitatea producerii unui astfel de fenomen. Asemenea baghete puteau fi confecţionate. de instrucţie şcolară a crescut. Folclorul românesc păstrează descîntece străvechi „pentru deschiderea uşilor comorilor". exista superstiţia ca groapa să fie astupată. avînd cap. Ajuns în locul respectiv. Pe pămînt se presăra cenuşe. care nu sîai adăogite şi nici stăpînii nu sînt văduvi. Dar aceste descîntece nu-şi aveau putere. fără frunze. în ceea ce priveşte „iarba fiarelor" ea a fost identificată de botanică. precum şi o luminare de paroi (ceară dintr-un stup proaspăt roit) şi usturoi. argintie. elocvente pentru înţelegerea mentalităţilor acelor vremi îndepărtate. „iarba fiarelor" ar creşte pe locul unde a pierit un diavol lovit de trăsnet. Ritualul magic intra acum într-o nouă fază. ba chiar neagră. In evul mediu s-au născut şi alte concepţii stranii referitoare la comori. precum şi la descoperirea acestora. purtînd numele ştiinţific „Cynancum vincetoxicum". ori căsătoriţi e doua oară". după care omul se ungea pe faţă cu usturoi. vor fi gonite de prin preajmă duhurile rele. Apoi în groapă să lăsa ceva din banii găsiţi „ca să aibă ce număra Ştima comorii. după ce s-a pus în ea grîu sau porumb. magia neagră confecţionîndu-şi de-a lungul timpului o serie de ritualuri pline de bizarerii. galbenă. săpătorul înconjura locul şi-1 stropea cu apă. coadă şi picioare. Celebrul Albertus Magnus teolog. Planta este descrisă în diferite povestiri populare aurie. de pildă. pe măsură ce nivelul de cultură şi civilizaţie. cea a dezgropării comorii. ştiinţa respingînd posibilitatea ca metalele folosite. Toate aceste credinţe şi superstiţii au fost de altfel părăsite.

183 . determinate de amplele migraţii umane în Europa. era remarcabilă. Pitagora. în Magia naturali?. 1560) subliniază (în Discours sur la simpathie) „simpatia". superstiţii. în orice caz. Philippe Melancton (1497—. menţinîndu-şi vigoarea superstiţiei sale pînă în zilele noastre. Dar şi Moise avea o baghetă miraculoasă. iar ginerele acestuia. crime. indiferent de cantitatea lor. Andrei Libavius şi Mihail Maye-. care s-ar înclina spre tocurile unde se află asemenea metale. Descoperitorii de comori ajungeau cel mai adesea în conflict cu tîlharii sau mureau asasinaţi. în primul rînd. Bacchus. fac de asemenea aluzii la virtuţile magice ale toiagului magic. în secolul al X-lea cînd frecvenţa căutării tezaurelor ascunse în perioada marilor frământări istorice. invidii. vrăjitoria dispunea din vremuri străvechi de bagheta magică. Bagheta magică a anticilor a continuat să fie la modă secole de-a rîndul. care provocau fenomene nefaste. crenguţele fermecate ale zînelor din folclorul românesc aduc binele. Moda descoperirii comorilor s-a născut. probabil. Dezgroparea unei comori a fost dintotdeauna legată de riscuri. să deţină rolul principal în practicile vrăjitoreşti şi în ghicitorie. Spre deosebire de nuielele miraculoase ale vrăjitorilor altor popoare europene. prin magia neagră. bagheta magică ocupă un loc special. Zoroastru. vorbeşte într-un tratat de divinaţie despre „metoda" descoperirii concentratelor aurifere şi argentifere cu ajutorul unei baghete bifurcate de alun. Dar acest instrument aparţine nu oamenilor ci îndeobşte zînelor. argintul născînd patimi. în secolul al XVI-lea. scrisă în 1569 de Keckermanus. In basmele poporului român. Cărţile sfinte ale vechilor evrei. alunului pentru metale. Medeea. bagheta magică va ajunge. Melancton este citat apoi de Porta. Un astfel de" comportament trebuie pus în legătură cu credinţe mai vechi ale populaţiilor traco-getice referitoare la tehnica descoperirii metalelor preţioase. care — în concepţia acelor timpuri — nu puteau fi obţinute decît prin magie şi. aurul. ca şi mitologia greco-romană. Este acea vergea vrăjită a lui Mercur. Gaspar Pencer.de luminare din ceară şi grăsime de om prinsă într-o bucată de lemn de alun. Aceste întîmplări funeste au născut legende. oamenii căutând mijloace pentru a se apăra sau pentru a născoci procedee facile de detectare a comorilor. Or. Despre eficacitatea baghetei de alun vor mai pleda în secolul al VTliea : Simon Maiole. Circe.

i .

aproape nu exista colectivitate care să nu aibă „baghetistul" său. care încearcă să demonstreze că vergeaua de lemn a prefigurat aparatele moderne de detectare a metalelor. deceniu după deceniu. Oricum. preparate prin mijloace tainice. în timp ce activitatea de descoperire a metalelor prin intermediul baghetei magice va scade treptat. oferite clientelei. Arsenalul vrăjitoresc Exercitarea profesiunii de vrăjitor a presupus din totdeauna un anumit inventar de produse „miraculoase". aceste eforturi au fost trecute iniţial prin filtrul unei gîndiri bigote.rus. Mathias Villenius. Germania şi Austria. indispensabile ale manoperelor vrăjitoreşti sau chiar ca principal mijloc de influenţare a destinului prin forţele magiei. a continuat să sporească. Acum apare însă o specie nouă de magician. ca adjuvante potenţiale. anume căutătorul de izvoare. profesiune care va traversa şi secolele viitoare. Johannes Cristianus Fromann şi alţii. evoluţia literaturii despre bagheta magică poate fi" considerată ca tipică în ce priveşte modificarea mentalităţii generale privitoare la puterile magiei. Rodolphe Glauber. în jurul efectelor aşa-zisei baghetei magice se nasc aprinse polemici în care se schimbă replici violente şi argumente pro şi csntra mai cu seamă asupra originii puterii nuielei respective. bineînţeles contra cost. chiar dacă. punîndu-se pe seama lui anumite sensibilităţi ale unor persoane la mici variaţii de cîmp geoelectric. Gaspard Schott. Nicolau. intrînd în desuetudine. Edo Neuhusius. 184 . Există încercări de explicaţii ştiinţifice ale acestui fenomen. Mortillet. Spre sfîrşitul secolului al XVII-lea în Franţa. la început. în 1849 apărînd chiar un tratat de hidroscopie şi baghetă divinatorie alcătuit de Gabriel de. Literatura despre „Bagheta magică". în orice caz. 6. Se pare că o ultimă lucrare referitoare la descoperirea comorilor cu ajutorul baghetei magice a fost scrisă în 1929. căutîndu-se a se surprinde efectiv fenomenele naturale şi a se înlătura balastul superstiţiilor. Dar experimental ipotezele nu's-au verificat. de cătrd1 cîmpineanul C. efecte atribuite în trecut unor forţe oeulte sînt cercetate cu ochi din ce în ce mai critici.

pentru prepararea mai cu seamă a filtrelor. Medicii. In măsura în care astfel de băuturi nu conţineau toxice şi efectul lor era doar o stimulare a simţurilor. după ce soţia sa. Potrivit surselor istoe » vracii. avînd mereu aceeaşi funcţie : de a înlătura indiferenţa cuiva faţă de cineva sau de a stîrni febra amorului. dar ea a fost ^. sau băutură magică. pudră. ale căror efecte nu o dată au cauzat moartea sau îmbolnăvirea imprudenţilor care le foloseau. nebunia sau moartea. Van Helmont poate fi considerat primul om de ştiinţă care a tras semnalul de alarmă asupra absurdităţii folosirii licorilor vrăjitoreşti. care-1 dorea revigorat. dar le şi întreţineau. de au pic .f donată de egipteni şi mai ales de greci care. care provocau perturbări puternice în organismul celui care le înghiţea. limitaţi în cunoaştere. Cele mai temute erau otrăvurile vrăjitorilor.Băuturile magice ocupă un prim loc în galantarul Vrăjitoresc. Cu toate aceste accidente tragice. Art« Preparării otrăvurilor pare a veni din îndia. nu numai că nu combăteau aceste superstiţii. Din păcate. ci şi capetele încoronate. ca şi filosofii. descoperitorul sucului gastric. astfel de preparate vrăjitoreşti cuprindeau afrodisiace. de pildă. Medicul şi chimistul belgian Iohan Baptist Van Helmont (1577—1644). oamenii acelor vremuri credeau cu stăruinţă în puterea băuturilor magice. a arătat că băuturile magice vîndute de şarlatani provoacă tulburări intestinale^ ba chiar boli mintale.^ răspîndit-o în Europa. rege al Siciliei şi al Aragonului (1468—1516). Frecvent utilizate în antichitate ele vor fi folosite şi în epocile ulterioare. Nu numai oamenii de rînd cădeau victimă unor astfel de băuturi. Cunoaşterea substanţelor veninoase constituia în antichitate unul amtre marile mijloace ale magiei şi taumaturgiei. se pare. dar şi substanţe toxice. inclusiv excremente. Cu toate limitele sale în cunoaştere şi o oarecare naivitate. vrăjitorii şi preoţii cunoşteau formule secrete 185 . Ferdinand al V-lea Catolicul. în general. i-a strecurat în băutură un afrodisiac. ar fi murit. urmînd practici de magie neagră. parfum. Nu exista vrăjitor sau medic în evul mediu în a cărui practică să nu se afle cel puţin o reţetă de unguent. afrodisiacele medievale pot fi considerate precursoare ale unor preparate farmaceutice moderne. recomandînd prudenţa şi evitarea folosirii acestora. pomadă. vrăjitorii foloseau tot felul de materii.

reţetele de otrăvuri erau apanajul membrilor unor anumite familii. In istoria evreilor se cunosc multe asemenea morţi subite. Cît de eficace putea fi o astfel de normă. Nimeni. 'Acesta i-a prezis regelui Joram că va muri curînd. La vechii evrei. transmiterea dreptului de a purta şi a conserva substanţe veninoase era ereditară. de unde rezultă că profetul nu era străin de conspiraţia fanatică a castei sacerdotale împotriva regalităţii mai puţin înclinată spre habotnicism. regii -asirieni deţineau o otravă. în afara lor-şi a familiei lor. care au atins culmile rafinamentului într-ale suprimării prin otrăvire. Aceştia pretindeau că însuşi Moise le conferise dreptul de a deţine doar ei secretul băuturilor toxice. istoria ne dovedeşte prin episodul profetului Elie. în Egiptul antic. Existau otrăvuri cu acţiune instantanee sau — dimpotrivă — extrem de lentă. în realitate fiind rezultate ale unor otrăviri. Marii preoţi recurgeau la suprimarea chiar a faraonilor. pe care poporul ignorant le vedea ca pedepse ale lui Dumnezeu. lăsau să se întrevadă otrăvirea. altcuiva. ce scurta viaţa pe nesimţite. băuturi care omorau chinuind victima cu dureri atroce. sfătuindu-1 să se pregătească deoarece Iehova este supărat pe el pentru împietat^a ce o dovedea. ca şi licori care produceau un fel de voluptate senzuală pînă în clipa în care individul îşi dădea ultima suflare. aşa curo sînt descrise în cărţile vechi ale evreilor. simptomele morţii regelui. care ucidea subit. dacă aceştia nu erau pe placul lor.de băuturi mortale. conservată şi păstp&tă în mare secret. Potrivit informaţiilor furnizate de Herodot. Potrivit vechilor legi evreieşti. Dar. Mitologia şi istoria lor este plină de otrăviri. colegiul sacerdotal făcea frecvent apel la /. de 186 . probabil o măsură de siguranţă împotriva proliferării metodelor de preparare a otrăvurilor. Toxicogenia a cunoscut un imens progres la greci. Se ajunsese la un astfel de rafinament încît vrăjitorii aveau posibilitatea de a prepara o otravă capabilă să ucidă într-o anumită zi şi chiar într-un moment cu exactitate stabilit. Joram şi-a dat suflarea curînd după această prorocire. făcută de preoţi.arta" perfidă a producerii şi folosirii otrăvurilor. a căror teribilă acţiune servea de minune ambiţiilor şi urii. ceea ce a mărit faima lui Elie. Acţiunea otrăvii era gradată în funcţie de necesităţile celui care o folosea împotriva. făcînd să se creadă de către popor că dispariţia fusese hotărîtă de zei. nu aplica această otravă.

Două zile mai tîrziu. sughiţ. nu a vomat. Aceştia ajunseseră într-atît de versaţi. „cel mai înţelept dintre oameni" nu a dat nici cel mai mic semn de durere. fără ca inteligenţa să-i fie tulburată. dans sau tremurături îngrozitoare. a faptei lor. frigul i s-a instalat treptat în inimă. Numai că o parte a lamei era unsă cu o substanţă mortală. Deşi fără excepţie. Harmania. însă efecte sale lasă a se bănui prezenţa în compoziţia toxică a anumitor narcotice. şi-a_ otrăvit nora demonstrează cît era de frecventă crima prin otrăvire. pe bijuterii. o potîrniche friptă şi a servit-o. et°-dacii şi sciţii cunoşteau reţete de otravă speciala. sîngele a început să curgă tot mai încet. sînge etc. în pereţii unei încăperi. în apa de baie. Teofrast informează că în Grecia existau vrăjitori fără rival în prepararea de otrăvuri cu efect asupra iţnor anumite organe ale corpului : creier. cu zîmbet amabil. măduva spinării. rîs. toate urmate inevitabil de moarte. morţile erau puse de vulg pe seama voinţei zeilor. Medeea sînt doar cîteva personaje din suita întîmplărilor legate de substanţe toxice. fără a mai lua în consideraţie otrăvurile banale turnate în alimente. care provocau 187 . plămîni. . Uu Pă care a adormit. tînăra femeie îşi sfîrşea zilele. ind în compoziţie veninul de viperă. Maniera în care Parysatis. cu pleoapele grele. Socrate s-a întins. gînditori lucizi au lăsat posterităţii reflecţiile lor asupra multor afaceri aparent misterioase. După ce a băut cupa otrăvită. febră ucigătoare. încît realizau toxice care-şi făceau efectul doar prin simpla lor răspîndire în aer. soacra a oferit nurorii în văzul lumii. de convulsii şi colici. veşminte. Circe. cu surîsul pe buze. Astfel. tăindu-i porţia cu un cuţit aflat pe masă. Din cealaltă a mîneat soacra. în fine. accese de furie demenţială. Platon relatează în Fedon cum a fost ucis Socrate sub acuzaţia nedreaptă de corupere a tineretului atenian. simţind moartea apropiindu-se. asasinii uzînd de mijloacele cele mai perfide pentru a şterge orice bănuială . mama lui Artaxerxes Mnemon. Reţeta acestei teribile băuturi otrăvitoare s-a pierdut. fără a se mai trezi vreodată. în timpul unui ospăţ. Sînt descrise crizele în care cădeau victimele : frisoane violente. Gambele sale s-au înmuiat. somn adînc. ceea ce dovedeşte larga r-ăspîndire ă procesului suprimării adversarilor prin otrăvire. rigidizare. Bucata atinsă de metalul umezit cu otravă a fost dată victimei.evenimente îngrozitoare datorate vrăjitorilor. paralizii treptate.

J .

Asasinii se folosiseră de băuturi şi prafuri otrăvite. venim1! unor reptile mult mai puternic decît cel de viperă. pînă în perioada actuală. De pildă. în ideea evitării înjosirii unei persoane prin condamnări la execuţii capitale. găsite vinovate. Nimeni nu mai avea siguranţa vieţii. chiar de membri ai familiei lor. au murit în mod enigmatic.ştia să prepare toxice infernale iar aceşti profesionişti ai morţii se găseau la tot pasul. Bineînţeles. triburile americane utilizau otrăvuri teribile. Cartaginezii. woorara. pergamienii. Acest procedeu s-a păstrat. capitala crimelor prin otrăvire se va muta la Constantinopol. sub consulatul lui Flacus şi Marcellus. maeştrii maeştrilor în prepararea substanţelor toxice de o violenţă extremă. upas. de pe vremea lui Tiberiu şi Nero. Douăzeci de persoane. Dar un sclav a denunţat cauza reală a morţii. singurii păstrători ai secretului diferitelor reţete. cu toţii se temeaa să nu fie otrăviţi. bînd ele însele otravă. mavacura. nu întreaga populaţie cunoştea reţeta substanţelor toxice. de asemenea. această ocupaţie fiind apanajul vracilor. libienii. cu siguranţă. Amerindienii pot fi socotiţi. ca modalitate de sancţionare a crimelor. au fost condamnate la sinucidere. Oricare vrăjitor . Efect -J curarei este fulgerător. ci de un preot anume sau de şaman. Era o armă la îndemîna oricui. menţionînd o sută şaptezeci de patricieni ca victime ale unei conjuraţii. Nici chiar otrava pentru săgeţi nu era preparată de războinici. o mulţime de persoane. precum curara. Vrăjitorul Locusta. Nici Republica romană nu a putut împiedica penetrarea în sînul său a crimei prin otrăvire. galii erau.răni nevindecabile. Otrăvurile vrăjitorilor erau cunoscute şi utilizate pe toate continentele. Cartiere întregi. ucigînd mii şi mii de oameni. inclusiv în America. Sub Cezar otrava făcea ravagii. renumiţi în producerea de otrăvuri. în special în rîndul nobililor şi militarilor. ca răzbunare pentru cea mai banală ofensă. Locusta a lăsat secretele sale în "mina unor discipoli care au răspîndit teroarea la Roma. De la Roma. crezîndu-se că era vorba despre mînia zeilor împotriva cetăţii. şi-a servit atît de bine stăpînii încoronaţi încît aceştia l-au acoperit cu bogăţii. O simplă înţepătură cu un ac otra188 . folosită în mod perfid. din toate păturile sociale. Din vremuri imemorabile. ^Edilii Romei au ordonat atunci a se face rugăciuni şi jertfe în temple. vrăjitorilor şi preoţilor. familii nobile au pierit otrăvite.

deşi numeroase scrieri acreditează părerea că ele erau cunoscute de către preoţi şi vraci. au ajuns în evul mediu să fie numiţi numai dintre nobilii de vază. Fireşte trebuiau să dispună de un mare curaj în asemenea acţiuni. Vracii populaţiei amerindiene ticunas ştiau să prepare o otravă şi mai veninoasă decît curara. şi doar cercetările moderne vor stabili cota °e credibilitate. Avalanşa de atentate prin otrăvire a născut o profesiune. cărora le dădeau dispoziţii de la distanţă ce să facă. prafuri. fierbînd diverse plante toxice. Degustătorii. diferite. Aceşti oameni. Ea era introdusă într-un mic recipient cu sînge de pasăre şi dacă acesta se coagula brusc. dar riscul era compensat prin cîştiguri materiale corespunzătoare. s-au dovedit adesea unelte ale unor conjuraţii criminale. Homer vorbeşte în Odiseea «espre o băutură capabilă să transforme un om într-un 139 . Era însă o soluţie incertă. Vrăjitorii cunoşteau. mînjit cu această substanţă. antidoturi la otrăvurile antice nu existau. în general. însă. rămînea periculos un timp îndelungat. cel mai adesea acestea căzînd victimă morţii. împotriva curarei erau preparate şi antidoturi. s-au dovedit a fi. utnigaţii etc. pînă la atingerea cantităţilor în mod obişnuit letale. verificate de ştiinţa modernă. Un obiect oarecare. De pildă. vracii luau ca ajutoare femei bătrîne. exaltări. în caz contrar. decrepite. umezită de toxic. anestezii Şi chiar pierderea memoriei. în realitate. Din această cauză. fiertura se lăsa în continuare la foc pînă ce căpăta consistenţa mortală. prinde care şi o specie de liană de mlaştină. Erau mortali chiar vaporii emanaţi de vasul pus pe foc. de asemenea. singura posibilitate de a evita otrăvirea o constituia obişnuirea treptată a organismului cu un toxic sau altul. reţetele unor substanţe capabile să producă halucinaţii. deoarece practica vrăjitorească avea în uz un număr imens de reţete de otrăvuri. chiar decenii. există şi multe exagerări în literatura antică referitoare la efectele acestor pro'duse care puteau fi tincturi. otrava era gata. ceaiuri. naivităţi. Formule străvechi. Proba lichidului otrăvitor era făcută cu o spatulă de lemn.vit atrage moartea imediată a victimei. care sfidau moartea. Probabil. Sigur. unsori. anume aceea de gustător de alimente. deşi consideraţi persoane de maximă încredere.

euforic. Aceasta era dată celor condamnaţi la supliciul pe cruce. în cadrul sacrificiilor rituale. iar cînd a fost devastată de flăcări nu a putut să scoată nici măcar un geamăt. în timp ce chinezii introduceau în apă picioarele adormitului. adică rostirea de fraze cu sens profetic. Diodor din Sicilia şi Pliniu cel Bătrîn menţionează diferite reţete „miraculoase" cunoscute la vremea lorUnele provocau aşa-zisul delir pythic. de asemenea. Ochii celei destinate jertfei erau larg deschişi şi ea răspundea maşinal întrebărilor reprezentantului autorităţilor privind dorinţa de a se lăsa victimă ceremonialului arderii de vie. La mesopotamieni. Dacă Nabucodonosor s-a crezut preschimbat într-un bou. Halucinogene utilizau şi chinezii geto-dacii. ci a efectelor halucinogene ale băuturii magice. Exista şi o altă băutură cu efect narcotic ce se înghiţea de către bolnavii cu dureri mari sau de cei agitaţi. dimpotrivă. care existau într-adevăr.cum şi rezistenţă la cele mai atroce dureri. El amplifică în mod superstiţios această informaţie privitoare la anumite preparate halucinogene. Se cunoştea reţeta unui ceai preparat din frunze de Datura stramonium. Indienii au făcut dintotdeauna uz de băuturi cu efect narcotic sau. Cînd s-a urcat. după ce i s-a dat să bea un astfel de lichid. sciţii. amerindienii. timp de douăzeci şi patru de ore Băutura era administrată fetelor vîndute ca soţii. pi . singură. Un călător englez a mai putut fi martor ocular al unui sacrificiu cîtual petrecut în anul 1822. Acelaşi preparat era cunoscut şi la chinezi. după ce înghiţise conţinutul cupei sacre.animal oarecare. dar şi bolnavilor de cancer şi răniţilor. femeia prezenta toate simptomele narcotizării. faptul nu poate fi pus pe seama imaginaţiei sale. că vracii şi fachirii ind'tni cunoşteau o băutură secretă care provoca euforie. a căzut într-o staj-e de completă insensibilitate psihică. altele determinau la cei bănuiţi de 190 . semiţii. Se ştie. care se opuneau bărbatului. Astfel de băuturi erau date îndeosebi celor ce urmau să fie arşi pe rug. în care victima barbarului ceremonial. care produceş o stare de apatie. pe rugul sacru. Şi cronicile ebraice vorbesc despre o licoare conţinînd smirnă cu calitatea de a diminua simţurile. vrăjitorii mesopotamieni utilizau parfumuri tari. în timpul unui festin. Secretul acestor băuturi s-a pierdut spre sfîrşitul secolului al XlX-lea. Pentru t trezirea celui care folosea băutura onirică. vracii făceau pentru cei avuţi o băutură producătoare de somn cu vise plăcute.

La romani mai râspmdită era legenda privind ajutorul dat zeiţei griului şi a recoltelor. Vrăjitorii utilizau frecvent măselariţa pentru a prepara extracte cu concentraţii diferite. zeul somnului. în compoziţii care puteau da stări de dulci reverii sau de calm. unul din cei o mie de fii aî iui Hypnus. supranumită „nebunariţă". Opiul (greceşte opion „suc"). de către zeul viselor. de Homer.crime un somn agitat. Măselariţa. In India şi China opiul era consumat sub formă naturală. adopta şi numele acestuia. produsele de bază ale vrăjitorilor erau obţinute din plante. O substanţă bizară cunoşteau indienii americani din tribul Nadoessis. extractele vrăjitoreşti^ din măselariţa se strecurau în cupele celor împotriva cărora se urmărea o răzbunare. au acţiune antispastică şi se191 . după care rămînea nemişcat. plantă din familia solanaceelor. preparînd din el o băutură magică. somn cu coşmare. praf de fumigat. cu fiori galbene. combinat cu diferite substanţe. Animalul visat în cursul ciudatei experienţe era luat drept păzitor şi sfătuitor al noului ales care. în ceaiuri de plante aromate. de figura lui Morpheus. Ceres. ea fiind dată de vrăjitor fiecărui nou membru al sfatului colectivităţii tribale. Herodot şi Hipocrat. zeul viselor. menţionată. aparent mort. a cărui folosire era cunoscută din cele mai vechi timpuri. datorită pierderii fiicei sale — a adus pe lume macul. poţiune. este Planta cu cele mai largi utilizări în măt e ma ice § ?* vrăjitoreşti. în general. furii ^groziţoare. acestea provocau celor ce le înghiţeau stări vecine cu nebunia. rîs sardonic. obţinut prin uscarea lentă a latexului din capsulele necoapte ale unor specii de mac. pentru a calma biata mamă ce-şi plîngea copila. în cadrul unei ceremonii rituale. care — văzînd eît era de îndurerată. ori — dimpotrivă — de furie demenţială şi ameţeli îngrozitoare. Decoctul şi extractul de a§ună. Un antidrog determina trezirea celui adormit. apoi ca pudră. stare care putea continua şi două zile. dar nu cu efect mortal. Există o serie de povestiri mitologice care leagă sucul sacru. Îndeobşte. era denumită în vechime „iarba lui Apollo". Picurate în mîncare sau băutură. în decursul căruia îşi destăiauîau faptele. de altfel. de altfel. constituia o materie primă frecventă a preparatelor vrăjitoreşti. în anumite doze. Băutura făcea ca individul să intre în convulsii violente.

dar şi euforie stranie. în anumite dozaj e^ tinctura de mătrăgună diminuează considerabil circulaţia sangvină. accelerează pulsul. astfel încît aceştia adormeau repede.. letargie. în magia geto-dacilor mătrăguna juca un rol important. iar în doze puternice. plantă socotită nobilă în antichitatea greco-romană. de nestăpînit.dativă. Laurul. să fie folosită de cei interesaţi. rîs demenţial. Aceaşi mătrăgună. avea rezervat în reţetele magice obişnuite pe continentul european acelaşi rol pe care îl deţinea opiul în Asia. * Dansatoare indiene. ambră şi esenţă de iasomie. spasme şi chiar moartea. al cărui înţeles deplin nu *■ i'ost elucidat. vrăjitorii cultivau special planta. dădea diferite efecte : reverii. Vracii. Extractul de mătrăgună. pus în vin. cu frunzele sale fiind împodobiţi zeii. în amestec cu mosc. putea să provoace somnul adînc sau stări letargice. In mod special. preoţii şi învingătorii. haşişul determina stări de catalepsie. Proprietăţile frunzelor de laur nu erau totuşi străine asiaticilor. dădea stări de beţie plăcută şi logoree. strecurîndu-le în băutură cîteva picături de asemenea preparate vrăjitoreşti. Credinţe şi obiceiuri vechi româneşti conturează imaginee unui ritual al acestei plante. provoacă dublarea imaginilor. moarte. din frunzele de laur — uscate şi pisate — se obţinea o pudră care. Un procedeu similar utilizau baiaderele* numai că acestea recurgeau la tinctura de laur pentru a jefui cîte un imprudent. In concentraţii diferite. 192 . Se spune că femeile romane făceau uneori uz de tincturi cu laur pentru a scăpa de insistenţele incomode ale soţilor. delir furios. după o scurtă criză de rîs. cupe cu asemenea amestecuri făcute în ascuns erau oferite solilor sau persoanelor suspectate de infidelitate. aplicat pe o rană. picurat în ochi. ei realizau afrodisiacef în combinaţie cu alte plante. preparatele realizate au efecte adesea contrare. somn adînc. chiar superficială. făcînd din ea băuturi cu efect calmant. combinată cu alte plante. apatie pronunţată. De exemplu. Tot din cînepă. în mod cert. prizată. pentru ca vorbăria lor. provoacă delir. dimpotrivă. De acea. Haşişul este un preparat obţinut din vîrfurile înfloriU ale exemplarelor femele de cînepă indiană. proprietăţile laurului erau cunoscute de daco-romani. băută împreună cu vin sau pusă pq o rană. Praful de haşiş. duce la adormirea imedată a individului.

în timpul ospeţelor. plantă erbacee. rîs sardonic şi moartea. galbene. ameţeli şi halucinaţii. caustic. „Am (sau nu) mîncat laur (i)". de pildă. paleta vrăjitorilor fiind foarte 193 . Scrieri antice menţionează ca reputaţi în prepararea otrăvurilor din cucută pe Tharasias din Mantinesa şi pe Alexias. intra în compoziţia băuturilor narcotice. un îndemn . vecine cu nebunia. deşi se pare că ei au depus multă imaginaţie în afirmaţii. cu sensul de a respinge sau nu o acuzaţie.însuşi denumirea laur provenind din limba latină. plantă devenită celebră prin moartea lui Socrate. care creşte în mlaştini şi locuri mocirloase. Boglari (gălbenele). în medicina populară. Se dădeau fierturi de mandragoră pentru a domoli pe cei agitaţi sau. fără a da nici un semn de otrăvire. somnolenţă. provoeînd. prin tradiţie. Folclorul românesc păstrează o serie de expresii elocvente ca. Şofranul. Desigur. Teofrast şi Pliniu cel Bătrîn au dat detalii puerile privitoare la mandragoră şi efectele băuturilor preparate din aceasta. avînd o mare întrebuinţare la prepararea si colorarea alimentelor. Mandragora este o plantă despre ale cărei virtuţi au vorbit mult unii scriitori vechi. să fie arse frunze de şofran pe table încinse. băutură şi conversaţii. era folosită în fierturi ce provocau stări bizare. ori „S-a culcat pe lauri" — delăsare etc. spre a revitalizâ pe cei slăbiţi. originară din Asia. Cucuta. Luat în doze mari. cădea la pat şi murea. fierturile din rădăcină de mandragora se apropiau calitativ de cele din măselariţă. Persoana intoxicată acuza dureri violente " e cap. Oricum. sucul de şofran provoca o stare de euforie maladivă şi chiar moartea. precum şi a celor mortale. Laurul era folosit într-o serie de reţete străvechi daco-romane. stupefiante. apatie. plantă veninoasă erbacee cu flori mici. Exista obiceiul ca. numărul extractelor vegetale era cu mult mai numeros. Adăugat în fierturi se obţineau otrăvuri cu efect lent. Laptele cucului este o plantă care conţine un suc lăptos. care le-au păstrat în uz. mirosul plăcut îmbiind la mîncare. cu flori violet-deschis. Intr-atît de rafinată era băutura făcută de aceştia încît nu lăsa a bănui că persoana moartă fusese în realitate otrăvită cu mult timp înainte. ameţeli. sau „A culege lauri" — adică a deveni renumit . în alte doze. însă. otrăvitor. era larg răspîndit. moştenite de vracii din ţările române.

J .

dresorii pun în apa de băut şi în hrana fiarelor substanţe narcotice. aceste procedee.) nota în Descrierea Eladei că acest parfum aparte era conferit de sucul unor plante cu denumiri ciudate. permiţînd apropierea nestingherită de ele. Un alt secret vrăjitoresc îl constituiau substanţele contra animalelor sălbatice. puţind fi văzute. fără ca sălbăticiunile să le facă vreun rău. din familia valerianaceelor. interesul lor fiind de a restrînge concurenţa. Scriitorii antici vorbesc despre faptul că anumiţi vrăjitori şi ghicitori obişnuiau să ţină în sandalele lor sau între degetele de la picioare frunze de odolean sau cătuşnică. De pildă. ar fi fost alimentele şi băuturile narcotice. Literatura antică abundă în povestiri privitoare la „puterea" unor oameni — îndeosebi vrăjitori şi taumaturgi de a îmblînzi animale sălbatice cu mijloace miraculoase. cîini şi pisici la un loc. preparate anume. faima vrăjitorului respectiv. . Tot el credea că acesta era şi secretul acelor muritori. potrivit unor doze prestabilite. nevoile şi capriciile lor. Pausanias (secolul II e. care uimea privitorii. Printre. realmente. asemenea personaje urmate cu docilitate de o mulţime de animale. unii vrăjitori îşi exercitau cunoştinţele în dorinţa de a-şi impresiona semenii. fiind con194 . Vînătorii care voiau să atragă lupii.n. după dorinţa. puneau pe ei o cămaşă impregnată cu un miros deosebit. Probabil. acest procedeu era cunoscut şi de către unii dintre creştinii pe care romanii îi aruncau în groapa cu lei. al căror miros atrăgea cîinii şi pisicile. care nu reduc total prin efectul lor reacţiile fiarelor.arta" îmblînzirii animalelor sălbatice sînt de natură să arate credinţe supersti-' ţioase. înţr-o procesiune bizară. La acestea se adăugau substanţe minerale sau de origine animală. care atrăgeau în jurul lor lei şi tigri fioroşi. făcîndu-i să creadă că posedau puteri supraomeneşti. în acelaşi timp.largă. favoriţi ai zeilor. substanţele puternic mirositoare. muzica. hipnotismul (fascinaţia). aşa cum sînt ele sugerate de către diferiţi scriitori.precum şi diversele manevre care inspirau frica şi teroafeâ. vulpile şi alte animale. inclusiv de către Homer. Istoriile unor personaje posedînd%. Unele metode antice vrăjitoreşti de îmblînzire a animalelor sînt folosite şi astăzi. Toate beneficiile secretelor magice reveneau în primul rînd celor care le preparau. ci doar le atenuează. dar şi modul în care. astfel. mărind.

1 .

Ea îmbibase cămaşa soţului ei.195 . Scrieri vechi. rămîneau nevătămaţi. De îndată ce a pus pe el veştul. avertismenJ^JjJaţjacelora care se simţeau tentaţi să utilizeze aseme* Centaur în mitologia greacă. Ei cunoşteau şi antidoturi pentru muşcă-urile şerpilor. dar care. să ştirbească dragostea cuiva faţă de altcineva. amerindienii mexicani işi frecau pielea înainte de a pleca la drum prin junglă cu o pomadă atît de puternic mirositoare. Aristotel şi PÎiniu cel Bătrîn indică mai multe plante al căror miros are proprietatea de a amorţi reptilele.damnaţi la moarte. consideraţi a fi posesorii unor puteri supranaturale. fără a fi atins de aceştia pentru că se ungea în prealabil cu aceeaşi grăsime fetidă. în concepţia magiei antice. filtrele erau acele produse menite să dezlănţuie pasiuni. în fine. acesta va reveni la y^hile sale sentimente. îmbrăcînd-o. datorită faimei lor de îmblînzitori de şerpi. fiica regelui Eurytus). Galen pretindea că. Animalele copleşite de miros nu îndrăzneau să se apropie. arată că ele conţineau extrase din nard (Nardostachys Jatamansi) şi coacăz. incit alunga reptilele şi carnasierele cele mai înfometate. Heracles a luat foe. cu lichidul fermecat. referindu-se la astfel de odorante.' . spre surprinderea mulţimii. In zadar a încercat să-şi sc oată cămaşa. ucis de Heracles. fiarele comportîndu-se docil. Regăsim aici. Firmus din Alexandria Innota nestingherit în apele Nilului printre crocodili. ca într-o veritabilă fabula. O poziţie aparte în categoria preparatelor vrăjitoreşti > constituie filtrele. vrăjitorii şi vracii au salvat viaţa unor nenorociţi condamnaţi a fi devoraţi de lei ungîndu-le corpul cu grăsime alterată de elefant. folosit de Deianira pentru a-1 aduce înapoi în braţele sale pe Heracles. Probabil cu astfel de substanţe îşi apărau vrăjitorii trupul de atacul şerpilor veninoşi pe care îi mînuiau fără teamă. Dar filtrul era în realitate o teri siabstanţă ucigătoare. Mirosul fetid al acestei unsori alunga şi cele mai feroce animale. care o părăsise (îndrăgostii fiind de Iole. dornică de spectacole sîngeroase. în faţa curioşilor încremeniţi de curajul acestor oameni. precum şi uleiuri parfumate.. sperînd că. nu o dată. Vrăjitorii şi vracii erau chemaţi. Mitologia greacă a făcut celebru efectul filtrului lui Nessus *. Tertullian menţionează acelaşi procedeu folosit de îmblînzitorii de animale. să descopere ascunzişurile repti-"elor veninoase. flăcările mistuitoare i-au ajuns pînă la oase.

Filtrele erau vîndute clienţilor de către vrăjitori sub formă de lichide. De altfel. Formulele de filtre abundă în cărţile de magie şi tratatele medicale din evul mediu. Poetul Lucreţiu. Aceasta este versiunea oficială. Filosoful Seneca dojenea femeile din Roma care încercau să atragă bărbaţii prin utilizarea parxumurilor de ambră şi mosc. de pildă. borax. Odinioară folosite de femei pentru mărirea puterii lor de atracţie faţă de un anumit bărbat. preoţi. a murit otrăvit. ameninţa prin purtarea ei nesăbuită să ştirbească demnitatea augustului consort. printre care sucuri de mandragoră. soţia împăratului Marcus-Aurelius. Este singurul caz menţionat în scrierile antice". mai plăcut decît produsele cosmetice actuale. care circula pe atunci. Faustina. astrologi şi medici. a recomandat a se da infidelei un asemenea filtru. în care o persoană scapă teafără după ce a folosit un filtru. Se pare că filtrul-parfum din antichitate exala un miros mai" fin. unguente. datorită unui filtru strecurat în băutură de către Lucilia. Voluptosul Lucullus. antichitatea furnizează numeroase exemple tragice. Un consiliu de vraci. cînd — prin dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice — practicarea unor asemenea mijloace pierde din intensitate. prafuri şi substanţe odorizante. ea rămăsese fără obiectul amorului său. mosc. pomezi.nea mijloace vrăjitoreşti. praf de insecte uscate etc. îndrăgostită nebuneşte de un gladiator. în realitate. în prepararea filtrelor antice îşi au originea ■ parfumurile moderne. şi-a găsit sfîrşitul bînd un filtru preparat de sclava lui. rămînînd doar în uzul păturilor ignorante şi al şarlatanilor de bîlci. Lesbina. ambră. încît primii creştini considerau imoral pentru femeile lor folosirea odorizantelor. laptele-cucului. ea rezultînd din materiile utilizate de vrăjitori pentru realizarea lor. metresa sa. întrunit din voinţa împăratului. lobodă puturoasă şi alte plante toxice. pe care Faustina 1-a băut şi s-a vindecat de pasiunea ei nebunească. Periculozitatea filtrelor este explicabilă. Uzul acestora era într-atît det răspîndit în Imperiul roman. rezultate ale folosirii diferitelor filtre de iubire. 196 . împăratul Caligula era continuu intoxicat cu afrodisiace de Caesonia. pînă către secolul al XVIII-lea. devenind un element component al cosmeticii. produsele respective şi-au pierdut cu timpul sensul iniţial. de asemenea.

Unele practici magice româneşti din secolele XVIII şi XIX. Foc pe gura cămăşii îi bagă şi la inimă îi aşează. nufăr etc.. Astfel. ceea ce va atrage inerent sancţionarea practicilor vrăjitoreşti prin refuzul masiv social. Asemănătoare filtrelor erau afrodisiacele. se poate surprinde aici un ecou al mitului morţii lui Heracles. al acţiunii îngrozitoare a filtrului lui Nessus." Indiferent de coloratura folclorică. în concepţia că orice înscris cu un asemenea lichid. Şi cu foc îl cuprinde. Romanii înşişi "erau convinşi că vrăjitorii pot determina sterilitatea. ea fiind ilustrată de conţinutul diferitelor formule de dezlegare a vrăjilor care au circulat pînă spre începutul actualului secol în toate regiunile ţării. mac. diferite vrăjitoare preparau aşa-zise „cerneluri de dragoste". de alterarea în timp a zicerii magice. executînd un ritual înfricoşător. a acelei cămăşi date cu o unsoare vrăjită. căsătorie sau o acţiune oarecare. conţinînd extracte de ierburi narcotice. o formulă. căutate şi bine plătite... de pildă. cucută.. impotenţa sexuală precum şi norocul cuiva în dragoste. trebuia să-i atragă simpatia cuiva. alţi istorici celebri au scris despre credinţele diferitelor popoare în asemenea vrăji. menite a constitui arme de răzbunare. vădit influenţate de procedee străine. existînd o seamă de mărturii scrise în acest sens. Dar aceste reţete vrăjitoreşti nu erau nimic în comparaţie cu produsele secrete ale unor magicieni.Filtrele au fost utilizate în trecut şi în ţările române. Şi cu foc îl îmbracă.. Aceiaşi vrăjitori aveau reţete şi pentru băuturi capabile să stingă ardoarea dragostei. Astfel de personaje. fabricau lichidele sau prafurile lor în faţa clientului. preparate de vrăjitori pentru a reînvia simţurile şi iubirea cuiva. Synesius. Nero se credea el însuşi victima unei astfel de vrăji.. Iată. 197 I . făcînd indiferent pe cel căruia i se strecura în alimente un asemenea produs. citit de persoana în cauză. odinioară de mare circulaţie în Cîmpia Dunării şi zonele premontane : „Du-te la omul meu ce mi-e dat. Oricum. care i-a ars trupul. presărat cu formule magice şi cuvinte de neînţeles. se înfăţişează în formule ce frizează hilarul. acest stadiu indică degradarea totală a magiei negre. Herodot. Vechimea practicii este enormă.

La talisman acţionează magia cuvîntului scris. formula cea mai simplă şi mai eficace de apărare împotriva farmecelor. pînză. potrivit credinţei timpului. Din primele secole ale erei noastre pînă spre veacul al XlV-lea. „Ibel + Chabel + Nabel + Rebel" împiedica incendiile ca şi producerea de arsuri pe corp etc. permanent şi neştiut de nimeni în afara purtătorului. Dar originea talismanului trebuie căutată în credinţe magice primitive. mefgînd. Un talisman foarte la modă în Europa. talismane.. un cioc de pasăre. „Adonai". pergament sau alt material produceau. a cărui fascinaţie creează în mintea purtătorului o anumită stare psihică. altaj scrisă cu cerneală roşi'e. o formulă. Este* o stare falsă de putere. Numele celor trei magi Gaspar. posedînd virtuţi magice. Fozze. Formula neinteligibilă „Malathraon + Caladafon + . o constituie purtarea de . Melchior şi Balthazar se credea că producea liniştirea epilep-: ticilor. Printre acestea erau termenii „Sabaoth". astfel încît se forma un triunghi alcătuit din cuvintele Aldabaran-Aldabara-Aldabar-Aldaba-Aldab-Aida-AldAl-A..' Termenul era scris în prealabil pe pergament în rînduri suprapuse. sabia 1 . Adimoax'^ ţinea departe. era acela format din literele cuvîntului magic de origine arabă „Aldabaran". în general. tuturor relelor care pot fi produse de către un inamic.. „Abraham". fiecare linie pierzînd ultima literă.. un cuvînt. Kezeza. talismanele erau cusute în căptuşeala hainelor. litere. formule. fraze. ţinute în buzunar sau în punga cu bani. după care jocul reîncepea invers : A-Al-Ald şi a$ a 198 . efecte miraculoase. alcătuită din nouă cuvinte „Izonij Kirism.. a căror scriere pe o bucăţică de ■ mătase. Hax. care se poate prăbuşi oricînd.. prin autosugestie. un smoc de păr etc. o mică ghiară. prin mijlocirea vrăjitorilor.Potrivit superstiţiilor. împăturite. Talismanele constau. bolilor. . capătă valoare magică o serie de cuvinte. Kudder. pestă . Coroban + Sabaoth + Barboroth" apăra de. Cuvîntul talisman provine din chaideeanul „tilsmen". Pax.Isaac" şi „Iaeob". din grafii făcute pe diferite materiale — semne. sub influenţa creştinismului.. Max.care desemnează un obiect. pînă la euforie. cu consecinţe dramatice. în cazul pierderii accidentale a talismanului sau a încrederii în forţa lui magică. cuvinte. Formulele magice de talisman existente din evul mediu pînă în epoca modernă s-au inspirat din tradiţia egipteană antică şi din procedeele arabe. începînd cu secolul al X-lea. uneori împreună cu un dinte. blestemelor.

datele biografice esenţiale numărul persoanelor care alcătuiau familia. O carte de magie editată la Iaşi la sfîrşitul secolului trecut evidenţiază complicarea artificială a ritualului alcătuirii unui astfel de obiect iluzoriu. păzit de asaltul intruşilor. Dar. care se doreau ocrotite de cîte un talisman. Mai mult. Sigur. „inovaţia" talismanelor de către magicieni conţine intenţia lor de a-şi asigura monopol în comercializarea acestor obiecte. în schimbul unei sume de bani. alcătuit prin abrevierea cuvintelor ebraice Ab (tată). acte de iertare a păr catelor acordate credincioşilor catolici de către papă. extraordinar". « o i aştlga« etc. spunîndu-şi cu glas tare : „voi reuşi". mai ales rurale. prin intermediul clerului. Abracadabra era utilizat îndeosebi împotriva durerilor de cap şi de dinţi. iar în diferite limbi a generat cuvîntul abracadabrant. el nu putea fi folosit decît de o persoană iniţiată în magie. Fiecare rînd trebuia scris numai înainte de răsăritul soarelui. Maladia talismanelor s-a răspîndit în întreaga Europă apoi în America. pe aceeaşi hîrtie se not'au nu-Si n Purtătorului talismanului.mai departe. maniera avea rolul de a mări autosugestia. Talismanul trecea drept panaceu. operaţia durînd tot atîtea zile cîte linii cuprindea te. cînd se ajungea la vocala „a". pronunţîndu-se din ce în ce mai încet.ragrama. O imitaţie a talismanului arab „Aldabaran"' a fost celebrul „Abracadabra". fiind repetat zilnic de şapte sau nouă ori. Epidemia a cuprins şi colectivităţile. spre deosebire de acesta. talismanele grafice au fost folosite în orice ocazii. Cuvintele astfel formate se citeau la urechea bolnavilor. în aceeaşi manieră ca şi Aldabaran. fiind folosit de toate categoriile sociale. spre a sfîrşi prin „Aldabaran" aproape strigat. Pergamentul pe care se afla cuvîntul magic era permanent purtat de bolnav. Sigur. o dată cu tetragramele care vor înlocui vechile formule. apoi din ce în ce mai tare. cu sensul de „ciudat. In forme mai recente. pînă la o şoaptă uşoară.. negoţ simplu şi rentabil. Tot un fel de talis•man pot fi socotite şi „indulgenţele". Textul capătă o faţetă religioasă. Termenul „abracadabra" a intrat mai tîrziu în vocabularul scamatorilor. Ben (fiu) şi Ruah a Cadish (Sfîntul Duh) de către magicianul Basilides. singura considerată capabilă să insufle forţă cuvintelor respective. cu atît mai mult cu cît cel ce recurgea la scrierea j^^anului era sfătuit să se gîndească de două ori pe zi a obiectul respectiv. 199 .

flori etc. indiferent dacă purtătorii acestor mici obiecte erau ignoranţi sau oameni cu carte. Utilizarea amuletelor a continuat să persiste de-a lungul timpului. cînd superstiţiile privind acţiunile diavolilor iau o amploare extraordinară. fiecare avînd o anumită semnificaţie. Biserica nu numai că nu a intervenit în acest iureş. mai ales. Constantinopole. care poartă asemenea obiecte. a bolilor. insecte.. cele nobiliare înscriindu-le pe blazonul * lor. De pildă. apărîndu-1 de boli. amuletele au mărit credinţa în sfinţii-patroni de localităţi şi profesiuni. metropola Bizanţului. pînă la urmă. fără ca purtătorul să facă din aceasta vreun secret. toate categoriile sociale. Oraşul spaniol Toledo dispunea de o amuletă sub formă de clopot. un şarpe de bronz cu ochi de rubin. un organ oarecare de pasăre uscat la soare sau la foc. în serviciul unor familii întregi. ci aspectelor sale de natură pur este* Emblemă aplicată pe sigilii. Erau purtate îndeobşte la gît sau la brîu. contra nefericirii. cărora li se atribuiau puteri miraculoase. Cu timpul. pînă astăzi.Talismanele sînt astăzi aproape uitate. persoane credule. ca şi medalioane gravate cu chipuri de sfinţi. Oraşele procedează la fel. Se vindeau amulete pentru orice — fericire. Călugării. se foloseau ca nişte mici obiecte cu puteri magice. steaguri. Amuletele. desigur. „Epidemia" amuletelor atinge. sub diferite forme. moaşte. ci şi-a însuşit ideea. alte diferite obiecte. Miniaturi de animale. Dar cei mai mulţi nu acordă importanţă conţinutului ocult al unui medalion oarecare.. care îl apăra de. Există. aşchii din crucea lui Christos. fragmente de os etc. la un moment dat. încep să cutreiere localităţile vînzînd tot felul de amulete sfinţite. un cioc. ci şi o ghiară. Amuletele capătă o deosebită răspîndire în secolele XV—XVII. O muscă de aur cu aripi de diamant era în serviciul oraşului medieval Neapole. Amuletele ajung. Amulete şerpi sau şoareci erau ţinute de parizienii secolului al XV-lea ca pavăză contra incendiilor.. luînd din arsenalul vrăjitoresc amuletele şi amplificînd superstiţia aducătoare de profituri. toate clasele. haine. 200 . aşchii din clavicula lui Solomon şi alte asemenea obiecte.. prosperitate. spre deosebire de talismane. Amuletă putea fi nu neapărat un obiect special prelucrat. a avut pînă la căderea sa (anul 1453) ca amuletă apărătoare de insecte şi reptile. încredinţate de puterile magice ale acestora. ţînţari. fecunditate.

în fine. simbolizînd războiul. „Focurile greceşti" *. ce ard cu sau fără zgomot. era închipuită în inele de aramă cu smarald. un secret al vrăjitorilor. pe pămînt. în apă şi pe apă erau. era insinuată în inelele de fier cu rubin. de asemenea. diferit colorate. Ploi de scîntei. corpul ceresc atribuit gîndurilor senine. De pildă. îşi' trimitea puterea printr-un inel de argint cu safir . în aer. purtate în special de militari. care făceau apropieri între metale şi roci cu diferite planete ale sistemului solar. manifestări'ale voinţei puterilor supranaturale. unele destul de asemănătoare cu praful de puşcă de mai tîrziu. iar Saturn. Venus. aveau rostul de a impresiona mulţimea care trebuia să vadă în aceste jocuri banale de artificii. cum le cunoaştem noi astăzi. Vrăjitorii şi colegiile sacerdotale se constituiau ca depozitari ai secretelor pentru producerea de pietre care aruncau flăcări cînd erau stropite cu apă.e sting repede. pietrele preţioase şi semipreţioase au avut. de asemenea. fosforul. produse după formule secrete. care au contribuit mult la fantezia astrologilor. alte forme incandescente. dragoni de foc. au fost folosite în ceremoniile de iniţiere la indieni. originar din India. mascotele moderne au şi ele originea tot în acelaşi spaţiu străvechi al superstiţiei obiectelor purtătoare de noroc. alte produse. favorabil vieţii lungi şi plină de succese. . era întruchipat printr-o verighetă sau un inel de aur cu piatră de culoare roşu închis._că.mcms cu un krîu de flăcări care nu-i frigea pe ** ?^ec^u* unui produs incendiar antic. era reprezentată de un inel de cositor cu topaz . Jupiter. oc car s " de artificii răspîndind lumini feerice de diferite culori. planeta dragostei. în inele de plumb cu grariâte. Acesta apărea. sau aveau o piatră care reprezenta corpul astral respectiv socotit cu puteri magice. Primul care se pare că a uzat de asemenea trucuri pirotehnice a fost profetul persan Zarathustra. " Focurile magice. Inelele. favorabil bătrînilor şi bolnavilor. purtat de tinerii căsătoriţi. în vechile concepţii. Luna. 201 . fondatorul oroastrismului. „focurile bengale" **. egipteni şi greci pentru a impresiona neofiţii şi a le impune respect şi teamă faţă de hierofanţi. ai substanţelor care ardeau în apă sau bubuiau în aer. Inelele erau ele însele gravate cu semnul planetei. forţe magice. planeta puterii. Soarele. Marte. în cadrul solemnităţilor _iî2_ui3îÎL.

care Stârneau stupoarea celor neiniţiaţi. Simon-Magul. uzînd de practici vrăjitoreşti. fenomenul nu putea fi socotit decît o dovadă a prezenţei forţelor supranaturale. rilor şi taumaturgilor * indieni. Un comentariu din Vede atribuie inventarea explozibilului zeului Wiswacharma.acei ce-1 atingeau. Dintre materialele incendiare cele mai spectaculoase erau piroforii. se pot cita taumaturgii egipteni care scriau pe zidurile templelor texte sacre ce apăreau noaptea luminate. Vrăjitorii indieni cunoşteau secretul producerii unor pietre inflamabile. Piroforii au intrat în uzul vrăjito-. Din acest truc se trage simbolica aureolă care împodobeşte figura sfinţilor creştini. în orice caz. dar acest lucru se ştie abia astăzi. cuprinzând imediat în flăcări victima. De un procedeu similar uzau.n.. pentru a înmărmuri privitorii. Pentru masa ignorantă de acum două mii de ani. dar care — în fapt — erau simple efecte ale practicii pirotehnice a magicienilor şi preoţilor. Bineînţeles. persoană înzestrată cu capacitatea supranaturală de a face minuni. bitum şi uleiuri grase. în cea de a doua jumătate a secolului I e. înaintea chinezilor şi perşilor. în toate aceste manifestări. Herodot vorbeşte despre anumite sacrificii efectuate după un ritual în care rugul se prăbuşea brusc. substanţe care se aprindeau prin simplul contact cu aerul. spre a încheia exemplele. La Roma. greco-romani. asirieni. cenuşa menţionată de Pausanias era o compoziţie inflamabilă de sulf şi fosfor. Explozibilele intrau şi ele în recuzita magică. In sfîrşit. cărţile sfinte ale evreilor. pretinzînd că posedă lumina divină. 202 . Pausanias spune că aceştia mai dispuneau de un alt procedeu magic : o cenuşe gălbuie care se aprindea singură în timp ce se rosteau diferite formule. răşini. egipteni. alte opere ale antichităţii sînt presărate cu evenimente aparent "miraculoase. ieşea noaptea în adunări publice avînd pe umeri o pelerină luminoasă. Vedele indienilor. în zgomot. Din antichitate se cunosc o mulţime de tipuri de pirofori în compoziţia cărora intrau ţiţei. rabinii cabalişti. magii * în concepţiile religioase. chinezi. mitologia grecilor. se poate recunoaşte astăzi cu destulă uşurinţă efectul fosforului extras prin procedee simple din oase sau din precipitat de fosfat de plumb. Indienii se pare că aveau cunoştinţă despre asemenea materiale. care se prezentau în public avînd pe frunte sau în jurul capului o banderolă de flăcări. Indubitabil.

întregul arsenal straniu utilizat de aceştia par omului modern incredibile prin încărcătura lor de aberaţii izvorîte din ignoranţă şi obscurantism. de asemenea.indieni ştiau să . adesea. explozii teribile. Pausanias vorbeşte despre explozii violente care au zgu* duit munţii de la Delphi. Toate superstiţiile care decurg din aceasta nu pot aduce. I . fapte excepţionale. împingîndu-i pe oameni la fapte nesăbuite care coboară demnitatea. puse sub semnul forţelor supranaturale care — în fond — nu sînt altceva decît accidente provocate de explozia unor depozite de materiale pirotehnice şi explozibile. tehnicile practicate de vrăjitori. Arta realizării materialelor explozibile a ajuns la egipteni probabil prin intermediul chaldeenilor şi. antisocial al magiei negre. ca şi în literatura chineză antică. în scrierile vechi sînt menţionate. inuman. ritualurile. a ştiinţei şi civilizaţiei poate opera asupra concepţiilor. Decăderea magiei negre mai întîi în sfera superstiţiilor. Caracterul primitiv. de la aceştia. decît nenorociri. apoi respingerea -ei socială demonstrează viu modul constant şi ferm în care dezvoltarea societăţii. De pildă. a trecut la greci. sînt descrise. condamnat încă din antichitate de către oamenii lucizi este evident.prepare salpetrul. credinţele privitoare la demonism în general. . aşa cum scria anticul Lucreţiu. Zoomitologia. In Vechiul Testament.

a concepţiilor magice străvechi. Denumirile respective — în majoritate din antichitate — au fost explicate ipotetic în decursul timpului. pornind dintr-un punct. Mai probabil avem de-a face cu un simbolism. Scorpionul. egal distanţate. Balanţa. De-a lungul acestui traseu ei au găsit douăsprezece grupuri de stele. astfel încît acestea să corespundă lunilor anului. Săgetătorul. Astrologia sau ghicitul în stele In eforturile lor de a găsi cele mai bune căi pentru măsurarea timpului. Cancerul (Racul). Leul. aşa se şi poate explica de ce ordinea constelaţiilor decurge în funcţie de evenimentele agricole. De altfel. ca şi a influenţelor mitico-religioase. Gemenii. Fiecare din constelaţii avînd „casa" sa a primit un nume într-o succesiune eşalonată de la echinocţiul de primăvară în continuare şi anume : Berbecul. De la magie la ştiinţă 1. ale vieţii vegetale şi animale. corespunzînd ieşitu204 . anume aceea legată de fertilitatea cîmpului şi a vitelor. Taurul. Vărsătorul şi Peştii. Capricornul. începînd cu scriitorii antici. Sigur că autorii anonimi ai denumirilor erau dominaţi de concepţii magice. Fecioara. cu o prelungire pe plan cosmic a totemismului. Ele au fost puse pe seama preocupărilor omeneşti pentru fenomenele atmosferice.IV. pe care le-au delimitat în mod artificial în douăsprezece etape. dar ei aveau în vedere o anumită formă a magiei. pentru a se reîntoarce în acelaşi loc. observatorii antici au remarcat că Soarele parcurge într-un an un drum imaginar.

„Scorpionul" şi „Săgetătorul". sintetizînd drumul solar. efectuării lucrărilor la cîmp. „Fecioara" ca nefericita Erigone. „Berbecul" a fost pentru ei cel ce a dat „Lîna de aur" . Cuvîntul zodiac. au dat încărcături noi. „Taurul" era Zeus travestit spre a o putea răpi pe naiva fecioară Europa . „Cancerul" (Racul) are valoare astronomică. jumătate oameni şi jumătate ^ai) . grecii. a avut însă o şansă şi mai bună. cărora le-au conferit un caracter naţional. pe Ganymedes. „Taurul" şi „Gemenii". „Fecioara". paarnicul zeilor în Olympos sau pe Cecrops. ample. declanşării aratului şi semănatului. Astfel. reprezentînd lunile de strîngere şi măsurare a recoltelor. „Vărsătorul" îl reprezenta pe jJeucalion. „Săgetătorul" era un centaur (fiinţe monstruoase. prin tre cele douăsprezece constelaţii. alte nume vin să arate perioade incerte sub raport meteorologic.lui la păşune a animalelor. se poate spune cu destulă certi tudine. arătînd trecerea în cea de a doua parte a anului cînd ziua începe să scadă (să dea înapoi). „Vărsătorul". fiii lui Zeus . şi zodia cului. în schimb. Acelaşi lucru se poate spune despre „Leul'' şi „Balanţa". el perpetuîndu-se pînă astăzi în toate limbile moderne. „Leul" apare ca faimoasa bestie din Nemeea . Simbo lismul zodiilor este adaptat condiţiilor lor de habitat şi de credinţe. imaginar. (Peştii". „Capricornul". „Capricornul" îl înfăţişa pe zeul Pan. adică pe Castor şi Polux. astrologiei. dar sugerau şi vremea mai rece. de origine greacă. protector al turmelor şi păstorilor. „Gemenii." repre zintă Dioscurii. conţineau indicaţii de natură agrară.ren* m mitologia greacă. Chaldeenii şi mai tîrziu egiptenii au utilizat şi ei ma joritatea acestor denumiri de constelaţii. de pildă. Doar pentru „Peşti" nu s-a găsit coresfi. Cel puţin aceasta sugerează „Berbecul". primul rege poc^^tii Athena. care 1-a ucis pe îndrăzneţul gigant Orion pentru cutezanţa lui de a se în drăgosti de zeiţa-fecioară Artemis . fiind consideraţi ca simple funţe venite din Eufrat? * 205 . fapt care indică poate originea nordică a zodiacului grecesc. supravieţuitorul potopului. „înfrăţirii griului". care s-a sinucis văzîndu-şi tatăl asasinat de nişte ciobani . De fapt. iubita zeului Dionysos. „Scor pionul" reprezenta vietatea veninoasă. „Cancerul" (Racul) era crabul care 1-a muşcat de picior pe Heracles pe cînd acesta se lupta cu hidra din Lerna .

Într-o manieră absolut intuitivă şi simplistă erau trecute în revistă toate aptitudinile. în special . baza interpretărilor astrologice. absolut toate portretele trasate de „psihologia astrologică" rămîneau în aceleaşi limite date de grafia zodiacului. au ajuns să confere valori de divinaţie în funcţie de comportamentul cunoscut al vietăţilor cu care era desemnată o zodie sau alta. culcate. nocturne.Operînd astfel în continuare. fecunde. mai bine. de sex masculin sau de sex feminin. pe care o puneau în directă legătură cu destinele umane. Astrologii greci interpretau strict calităţile indicaţiilor zodiacului. aceasta din urmă reprezentînd constelaţia care transmite emitentului — adică omului — propria lui imagine psihică. diurne. prin cine ştie ce efluvii. Procesul seamănă cu reflectarea într-o oglindă. apare limpede faptul că nu o constelaţie era cea care imprima prin cine ştie ce forţă enigmatică. Dar. după imaginea lor. ţmînd seama de caracterele generale ale fiinţei omeneşti. introducînd în simbolistică marile divinităţi din Olimp. duble. Semnele zodiacului erau închipuite în cele mai diferite ipostaze: umane. calităţile şi defectele fizice cît şi morale omeneşti. fără conţinut real. Speranţele şi îndoielile erau astfel dozate încît să satisfacă psihicul păstrînd marja de credibilitate oferită de fiinţele imaginare ale zodiacului.ale desfăşurării lucrărilor agricole. îndeplinirea dorinţelor şi fericire. apărute cîndva ca necesitate de memorare a hărţii cereşti în scopuri absolut practice. sterile. solide etc. preluînd denumirile diverselor constelaţii. o iluzie a stăpînirii destinului. conformaţiile. Cunoscînd aceste valori de divinaţie. prin urmare. animale. Simbolismul zodiacal constituie. întregi. ci omul aeorda calităţi şi defecte omeneşti grupului amintit de stele în funcţie de grafia simbolică ce reprezenta o grupă sau alta a zodiacului. o invenţie omenească lipsită de acoperire ştiinţi" 206 . caractere şi destine omeneşti indivizilor născuţi sub „semnul" unei zodii. pasiunile. în picioare. Evi-. cu faţa întoarsă. astrologul putea să le combine şi să efectueze la infinit interpretările. Iată de ce astrologia a fost şi va rămîne un simplu joc al speranţelor. în final. Semnificativ pentru inconsistenţa astrologiei este faptul că ghicitorii în stele. de aspiraţiile oricărui individ normal spre sănătate. compuse. grecii au ajuns să asocieze şi mai puternic zodiacul cu religia lor. dent.

De exemplu.fică Desigur că asupra fiinţei omeneşti. fenomenelor atmosferice. In funcţie de caracteristicile semnelor zodiacale. stabilită doar prin influenţe mitico-magice. aparţinea. Ele se urăsc sau se iubesc. Oricum şi aici fiecare astrolog acţiona după propriul lui sistem. 207 . era ea cunoscută în antichitate. Cine poate crede că toţi cei născuţi sub semnul Berbecului vor ajunge negustori de lină ? Iar cei din Balanţa — avocaţi sau poliţişti ? Tot atît de arbitrară apare şi astrologia „medicală" care repartizează diversele regiuni ale corpului omenesc după influenţele zodiacale. ca parte a materiei. privită bineînţeles la dimensiunile reale. plasau Egiptul sub semnul Taurul. cu destinul uman. au temperamente. virtuţi şi Pasiuni omeneşti.* Unii. sentimentelor. Nimic mai arbitrar decît o asemenea delimitare. Dar în nici un caz aceste forţe *— gravitaţie. Berbecului. cu mediul în care trăieşte unul sau altul. Babilonul. Astfel. sub pretextul că acolo se revarsă cu regularitate apele Nilului. ca de altfel asupra tuturor fiinţelor planetare. Acelaşi sistem era aplicat şi în geografia astrologică. prin asociere. plăcerilor etc. se încurcă una pe alta . cu instrucţia. în viziunea astrologilor. radiaţii etc. o durere la picioare va fi tratată într-un fel cînd ea este acuzată de un individ sub semnul Leul şi cu totul altfel la altul sub semnul Fecioara. culorilor. considerat a fi cel mai mare oraş din lume. deoarece acesta se afla în fruntea semnelor zodiacale. astrologii au sfîrşit prin a ac orda. — nu pot avea legături cit de mici cu ereditatea. iar alţii sub zodia Vărsătorului. se ajută sau. Astrologii greco-romani vor pune sub semnul Balanţei uriaşa metropolă Roma deoarece de aici se împărţea şi se guverna lumea. Continuînd o astfel de tehnică. valori zodiacale : animalelor. raportînd zodia bolnavului la cea a organului sau părţii de organism în suferinţă. acţionează forţele cosmice. împotrivă. pe care fiecare individ şi-1 clădeşte. absolut la orice. istorice şi religioase. După diferiţi astrologi antici. fiind zonată pe influenţe zodiacale. Parfumurilor. a Sistemului solar. astrologii-medici prescriau şi tratamentele. suprafaţa planetei. de exemplu. vegetalelor. aşa cum. continuînd astfel cu toate celelalte părţi şi organe. Toate popoarele aveau divinitatea protectoare corespunzătoare aştrilor şi planetelor observate de astrologi. capul corespunde zodiei Berbecul. bolilor. considerînd că ţara era înfloritoare din punct de vedere agricol. Toate semnele zodiacale capătă.

Astrologia egipteană a atribuit fiecărui grad un anumit caracter. analizate lucid. disocieri etc. astrologia.a început să ia în consideraţie. îndeosebi cea greacă. Spre a descoperi mai uşor iluzoriile influenţe dintre semnele zodiacale. pătrat. hexagon etc. Unghiurile rezultate din jocul acestor forme ofereau interpretări. aşa-zisă a sexelor pe fiecare treaptă zodiacală. Ca rezultat. ca variaţiuni pe o temă dată. „Sfera barbară" a introdus în zodiac trei noi tipuri de „influenţe astrale" şi anume cele proprii fiecărui grad . ajungîndu-se. şi alte constelaţii cereşti. denumind sistemul egiptean „sfera barbară" sau myriogeneza. comparativ.căldură şi răceală. însă. Analizarea de către astrolog a „influenţelor astrale" avea ca obiect ghicirea evenimentelor periculoase pentru colectivităţi : epidemii. care nu permitea decît o estimare grosieră a „influenţelor astrale". în cele din urmă. la concluzia că fiecare individ reprezintă o entitate. ba mai mult." cu hazard. Mai complicată va fi o altă distribuţie. menţinea sistemul denumit antisticia. îp opoziţie cu altele „vide" (goale). . grecii s-au ferit de această extindere. cu probleme specifice sexelor. . pleni' tudini şi goliciuni. toate aceste complicate scenarii. fiecare cu nume propriu. O astfel de încercare s-a făcut prin divizarea în continuare a cercului zodiacal iniţial. astrologia a încercat noi formule pentru a se apropia cît mai mult de psihologia umană. In afara grupării poligonale. Oricare semn zodiacal va primi în medie grupe regulate de părţi pline şi vide. astrologia va căpăta noi şi noi tehnici. 208 . astrologia a inventat un poligon. cutremure şi aşa mai departe. proprii constelaţiei extra-zqdiacale. Fixate pe scara zodiacului. în afara zodiacului. dominate de „influenţele aştrilor". Prima operaţie tehnică a fost introducerea aşa-numitei diviziuni dodecatemori (fiecare zonă zodiacală era împărţită în douăsprezece grade). şi proprii raportului stelar cu zodiacul. seamănă între ele. asocieri. Evoluînd. inundaţii. Antisticia era aplicată în special în medicina astrologică Cum tipurile omeneşti sînt infinite. ■ fiecare semn -al zodiacului va ajunge să cuprindă o lume cu reverii şi capricii. Apar astfel părţile zodiacale „pline". alte figuri-: triunghi. o formă geometrică în care sînt înscrise. care folosea paralele perpendiculare ce uneau sau despărţeau semnele zodiacale. în schimb. urmînd Anumite reguli. cu bucurii şi nefericiri.

astrologia va deveni în evul mediu şi mai tîrziu o activitate curentă. Ratzan. urmînd acelaşi proces după care Socrate a reuşit să subordoneze panteonul mitico-magic grecesc credinţei în zeităţi. Bonatus da Forli. de ambele sexe. apoi în cea a matematicienilor şi cu încetul în alte sfere ale cunoaşterii. Pnntre care Regio-Montanus. bunătatea liniştită în Jupiter . abilitatea puţin scrupuloasă în Mercur . literatura Menţionează o serie de astrologi proeminenţi. Dincolo de puzderia. zodiacul ajunge un fantastic aparat speculativ care va intra treptat şi -în sfera preocupărilor religioase. Cardano. Se plătea astfel tribut prejudecăţilor epocii. Puterea. imaginaţia visătoare în Lună — Artemis . ajungînd chiar să se grupeze în corporaţii. Junctuinus. Melanchthon. impetuozitatea şi violenţa în Marte . acestea vor deveni ele însele zeităţi. Gauricus. consultaţi de personalităţi. romanul său de aventuri cereşti şi pămînteşti. practicanţii ei. divinaţiei şi în general superstiţiei. dar care nu friza şarlatania. Astrologii se bucurau în societate de toată stima. Antoine Mezan de Mont209 . Născută deci în antichitate. gloria şi mîndria se aflau în Soare — Hyperion sau Apollo . Clientela era numeroasă într-o societate ignorantă şi credulă. Cameranus. după ce stelele au fost simpli mesageri ai zeilor. Aceeaşi fantezie astrologică. calmul rece şi tristeţea în Saturn. Albertus Magnus. Nil ? s Flamei. a astrologiei. primiţi la curţile princiare şi regale. lipsei de cunoaştere a tuturor fenomenelor naturii. fiind aureolaţi cu titlul de magistri. ci mâi mult naivitatea şi lipsa de înţelegere a fenomenelor cosmice. pasiunile tandre în Venus . astrologia trecea drept ştiinţă şi artă. contra unei remuneraţii prestabilite. Beker. Van Helmont. bine remuneraţi şi ocrotiţi. autori ai unor voluminoase tratate privind această artă himerică. graţia severă.Pornind de la un simplu instrument pentru marcarea timpului. consideraţi profesionişti. în scopuri prin excelenţă practice. observarea planetelor a intrat în atenţia filosofilor şi artiştilor. dîndu-se gir unor idei fără suport material. oricui. astrologilor de duzină. . cum credeau chal-deenii. Fuld. Michel er May. Căci. Fiecare constelaţie-zeitate îşi va căpăta acum legendele ei. se ofereau să ghicească în stele. lunile anului derulîndu-se într-o succesiune de întîmplări cu tîlc omenesc şi simboluri morale. Pe această cale. în Europa evului mediu. O sumedenie de indivizi. va stimula medicina.

siderale" asupra vieţii umane era horoscopul. Cheia tuturor sistemelor inventate de astrologi pentru a aplica „influenţele. Intre altele. accidentelor. Cu acest tablou al poziţiei aştrilor. Apoi celor douăsprezece c ale zodiacului li s-au'lărgit sferele de „indicaţii" ne-c e ghicirii viitorului. opoziţie. cu efectele respective asupra celor ce se aflau sub semnul lor. dar şi al evenimentelor.îucon. se credea că indivizii născuţi sub semnul Berbecului vor fi îndrăzneţi în afaceri. aveau marii lor astrologi.în funcţie de evoluţia socială şi spirituală. calcularea horoscopului constituia o sarcină indispensabilă. toate povestirile despre astrologi şi faptele lor au un aer de reclamă. începjnd cu sfîrşitul evului mediu. în jurul cărora au fost brodate numeroase legende şi predicţii uimitoare. dar care — la o analiză critică — s-au dovedit măsluiri. Jacques Pons. Cei aparţinînd „Taurului" vor avea instincte animalice. Argoli. stabilit pentru fiecare individ la naşterea sa. Kircher şi alţii. ghicitorii în stele pretindeau că pot descoperi "destinul oricui convertind harta cerească într-un catalog al incidenţelor. —. o colecţie de prospecte scrise de persoane interesate. deoarece momentul naşterii devenea punctul de plecare al întregii vieţi psihice. v :aţia ei de bun sau rău -augur. de apariţia unor noi preocupări umane. de asemenea. pînă la moarte. predicţiile atribuite astrologilor nu au valoare probantă. „Vărsătorul" ar fi zodia celor care iubesc apa. convergenţelor omeneşti. Aspectele planetare au fost grupate în categorii — conjuncţie. mai curînd. în ansamblul lor. P. Bineînţeles eforturile au fost zadarnice deoarece astrologia nu are un caracter experimental. cuadrat etc. „Peştii" a celor care trebuiau să devină marinari etc. fiecare avînd sem-r. Pentru astrolog. „Fecioara" îşi punea stigmatul cochetăriei. Jean Carvin de Montauban. . Semnul „Leul" însemna lăcomia şi «mîndria. Astfel. semnificaţiile celor douăsprezece zodii se modifică treptat. prima casă a fost desti210 ' . Adepţii acestei preocupări lipsite de conţinut ştiinţific au adus numeroase argumente menite â sprijini astrologia şi a o ridica în rîndul ştiinţelor. care se puteau împăca sau certa între ele. Au fost inventate planete „amice" şi „inamice". fiind doar o manieră de divinaţie.individuale. „Balanţa" ar furniza negustori. ale oricui. Arabii. în efortul de a ghici. In plus. încît literatura astroiogică pare. „Capricornul" ar da sperjuri.

„Să nu-mi fie luat în nume de rău. de pildă. a patra — bunurilor imobiliare . cu care. Printre altele. «ici un aristocrat nu se va putea lipsi de a avea în serviciul . a doua' — intereselor. a douăsprezecea — nu promitea decît obstacole. Sînt citaţi în istorie papi şi cardinali care susţineau astrologia. Eu le cer.nată vieţii. inevitabil trebuia să ajungă hoţ. Sau dacă aparţinea zodiei Leul. Uneori. chiar dacă individul respectiv nu avea nici o înclinaţie pentru comerţ. deci astrologilor. Din păcate. existau şi atunci minţi luminate care luau în derîdere bazaconiile ghicitorilor în stele. Cardinalii Richelieu şi Mazarin nu o dată au recurs la astrologi de proastă factură. pentru ca ghicitorul în stele să-i prevadă un viitor fericit în afaceri. afacerilor litigioase . din zgîrcenie. un fel de Po_op gţ . Privim zîmbind asemenea categorisiri în care astrologia repartiza oamenii. după ea.. a unsprezecea — norocului. Un caz de acest gen este cel al ghicitorului în stele Stoeffler. Moda astro|ogiei la curţile regale europene a fost inaugurată în Franţa de superstiţioasa Caterina de Medicis (1519—1589) şi. la capetele încoronate.. ignoranţa. de-a valma. Papa Paul al III-lea. a cincea -r bucuriei . încît orice li se spunea de către 'astrologi căpăta valoarea adevărului. ] Astrologul deducea acest cataclism dato211 . contele de Boulainvilliers şi italianul Colonna i-au prezis că va muri la vîrsta de 32 de ani. sa-şi ceară iertare". dăcinate în minţile oamenilor. de la individul de rînd. a opta — succesiunilor . a treia — relaţiilor d& familie . suficient ca o persoană oarecare să se fi născut în zodia Balanţa. încă de la naştere. superstiţia erau atît de înră-. Bineînţeles. Astrologia a infestat în -evul mediu întreaga viaţă socială. Voltaire (1694—1778) scria că. el anunţa pentru anul 1514 0 catastrofală inundaţie pe întreaga planetă.. previziunile astrologilor erau de natură să Provoace adevărate drame. oamenilor de spirit. scria causticul scriitor şi gînditor francez. cu umilinţă. asîrciCg.. a zecea — demnităţilor în stat . Voltaire va muri la mai bine de două decenii după această spirituală remarcă. Era. de pildă. Acesta a publicat un calendar plin cu previziuni astrologice dintre cele mai Ins păimîntătoare. două celebrităţi astrologice de atunci. se tocmeau asupra „adevărului". în tinereţea sa. dacă în 1757 am constatat că am împlinit deja 63 de ani.său un ghicitor în stele. va „dărui" episcopului de Civita-Ducale un.

menţionate în almana huri şi calendare fanteziste. Dar evenimentul nu a avut loc şi bieţii israeliţi. Predicţia lui Stoeffler a alarmat întreaga Europă. Bolnavii îi căutau spre a afla cîte ceva în legătură cu şansele'vindecării lor. un anume Stieffel. Cu toate acestea.: care — de-a Jungul secolelor — s-au întrecut în a enunţa tot felul de profeţii false. ba preciza şi momentul. a ţinut toată luna septembrie ferestrele deschise la case pentru a putea privi sosirea Messiei. păcăliţi de bazaconiile lui Avenar. Marte cu constelaţia Peştii. aceasta nu a fost ultima ispravă de acest fel a astrologi lor. astrologii încă erau la mare modă. în afara unei cumplite secete. şi-au închis la loc geamurile. al căror efect era terorizarea oamenilor cu ameninţarea unor catastrofe iminente — cutremure. ei erau consultaţi mai mult de plăcere şi oarecum din curiozitate. dar agonia se prelungea. ~a devenit celebru printr-o profeţie extrem de îndrăzneaţă. Mulţi şi-au părăsit aşezările plecînd spre munţi şi nu puţini s-au sinucis. Matematicianul Vindangus a re calculat socotelile lui Stoeffler şi a găsit că acesta greşise cu şapte ani ! Prin urmare. Anul 1514 a trecut. în aceste secole astrologii practicau divinaţia mai mult în scop medical. la castelul doamnei de Pompadour s-a pripăşit călugărul Beauregard. De cele mai multe ori ghicitorii în stele „colaborau" cu medicii. a alertat Europa din nou. apoi şi 1521. ci în 1521. născînd o panică imensă*. mo limă etc. adevăratul Messia. potrivit semmelor cereşti. războaie pustiitoare. Avenar a indicat conjuncţia planetelor Saturn. Avenar. la care as212 . Lumea a răsuflat oarecum uşurată. El anunţa că planeta îşi va afla sfîrşitul la 3 octombrie 1533. neputînd să suporte groaza ce cuprinsese omenirea. în general însă. într-o zi. în 1757. va veni pe Pămînt în cea de-a noua lună a anului 1644.rită conjuncţiei mai multor planete în semnul Peştii. mari inundaţii. Numai că. care era astrolog. în secolele XVI—XVIII. acum. anume ora 8 dimineaţa. Nimic nu s-a întîmplat. Un alt astrolog. Se povesteşte că. Ludovic al XV-lea i-ar fi pus acestuia' cîteva întrebări referitoare la problemele regatului. Ca probă evidentă. un alt astrolog din Wittemberg. aşteptat de ei. cînd. Fireşte. Jupiter. El s-a adresat evreilor spunîndu-le că. convins de prorocirea astrologului. întregul popor evreu. al doilea potop mondial tre buia să aibă loc nii în 1514.

desigur. dar toate aranjate or ^ce. O reclamă deşănţată. Observarea în scopuri ştiinţifice a firmamentului a dus. Ea a contribuit. care începea să decadă. bazîn-duse în principal pe aşa-zisele forţe oculte care ar guverna Universul şi oamenii. la fenomenele cosmice reale. cuvintele lui găsind o audienţă extraordinară. stabilirea calendarului şi vegherea exactităţii lui. atraşi de senzaţionale formulări ale horoscoapelor abil întocmite spre a sa tisface orgolii şi a trezi speranţe. Cercetătorii spaţiului ceresc îşi făceau observaţiile în scopuri practice. astrologia a avut totuşi un merit. în mod cu totul inconştient. făcînd apel mai mult la raţiune decît la astrologie. de la începuturile ei pînă spre jumătatea secolului al XVIII-lea. succesorul dumneavoastră va fi confruntat cu o catastrofă personală. oamenii au devenit mai lucizi. Deşi a traversat istoria pe căi opuse ştiinţei. pe care nimeni nu o va putea opri". are drept scop de a 213 . mai puţin dominaţi de superstiţii.laŞi calapod. a sistemului nostru solar. astrofizica. marcarea sărbătorilor etc). cu un s-n înainte. Lunga istorie a astronomiei desfăşurată aproape rectiliniu. iezuitul predicase în Catedrala Notre-Dame din Paris apropierea unei mari schimbări sociale. susţinută mai * etutmdeni în lumea occidentală. Pas cu pas. a Universului. astronomia. Decăzută din rangul de ştiinţă la care fusese odinioară ridicată. fiind repetate în foi volante. la dezvoltarea altor ştiinţe.trologul ar fi răspuns : „Sire. din dezbaterea cărora a rezultat progresul în cunoaştere. unele corecte. în mod direct. Dar marile reforme sociale ale secolului al XlX-lea au redus credulitatea generală. altele eronate. astrologia a sfîrşit prin a deveni o simplă formulă de ghicitorie. cum ar fi matematica. Ea continuă să impresioneze o anumită categorie de creduli. legate de activitatea umană (munci agricole. lărgind orizontul ştiinţific spre a ajunge la actualele concepţii despre natura stelelor. oglindeşte din plin acest proces de interferenţă. a descifrat taine ale naturii. în acea epocă de fr'ămîntări sociale nici nu era greu de făcut o astfel de previziune şi mai ales nimeni nu ar fi luat-o drept aberaţie. presărat cu idei şi concluzii privitoare la Univers. care circulau pe ascuns în întreaga Franţă. dar şi pentru exercitarea divinaţiei. De altfel. la apariţia şi dezvoltarea astronomiei ca prima ştiinţă. desprinsă definitiv la un moment dat de astrologie. ocupaţie rentabilă şi solicitată.

ea însăşi fiind construită şi programată de om. „Kîmik" sau „Chimia". de adevăr şi himeră. cuvinte desemnînd Egiptul în scrierile străvechi. ba chiar au pierit. dar şi în" cea a culturii mondiale.ţine vie atenţia publicului asupra „potentelor" astrologilor care. In orice caz. Pentru această sorginte 214 . ceea ce se înţelege astăzi prin chimie purta în vechime denumirea de „artă divină" sau arta hermetică (de la Hermes Trismegistul. Misterul care învăluia această preocupare umană. presupusul ei inventator). iţu şi-a pierdut privilegiul de a suscita curiozitatea. adică transformarea acestora în aur şi argint prin mijloace artificiale. renumele fabulos al unor alchimişti. fapt care arată că Egiptul a fost zona în care a luat naştere preocuparea umană pentru studiul elementelor chimice. schimbarea metalelor comune în metale nobile. în cursul experienţelor lor temerare. 2. Deşi discreditată în epoca modernă. preocupare de căpetenie a magilor şi vrăjitorilor. nu de puţine ori şi-au pus viaţa £n pericol. cota de fantastic. ceea ce din nou ar explica originea egipteană a alchimiei ca precursoare ocultă a chimiei. şi de a seduce imaginaţia. Fără îndoială. Timp de mai bine de douăzeci de secole acest ţel a fost urmărit cu perseverenţă de mii şi mii de magicieni. care. din acesta a celui de alchimie nu"s-a putut stabili pînă acum. uneori. Care este originea cuvîntului chimie şi. alchimia. Grecii au spus mai apoi aceleiaşi activităţi „pyrotehnie" (focul fiind indispensabil operaţiunilor metalurgice). în anul 1935. Ca dovadă. inclusiv computere. un alchimist parizian. „spagirie" (a uni şi a despărţi în acelaşi timp) şi „operaţie". pentru stabilirea horoscoapelor. Alchimia Obiectul alchimiei a fost transmutaţia metalică. fabricaţia chimică a aurului încă mai preocupa. „Himia". tot acest voalat ansamblu de realităţi şi iluzii. nici o maşină de calculat nu va fi în stare să ghicească viitorul cuiva. controversele fiind încă vii. are locul său bine conturat nu numai în istoria ştiinţelor şi tehnicii. în limitele cunoaşterii acestuia. Se crede că termenul ar putea veni de la „Chibthia". fac apel la cele mai noi mijloace de calcul.

era un elixir al vieţii. din punct de vedere al originii cuvîntului. Sciţia şi Peninsula italică. conex cu tehnica ce ţintea pre-«cerea cinabrului în aur. Alchimia a fost cunoscută şi practicată. prin 215 . şi mai ales a alchimiei. primul text alchimic datează probabil din secolul II î.e. scriind cu naivitate că un fel de genii ar fi instruit în primul rînd pe femei spre cunoaşterea operelor naturii. metalelor. îţi vei prelungi atunci viaţa. Prelungindu-ţi viaţa. Din acest aur galben vei putea face vase din care să mănînci şi să bei. îndeosebi a metalelor. el fiind asimilat în corp. iar cartea aceea s-a numit «Xhma». Totuşi. Atunci vei putea «nplini sacrificiile fong şi shan şi nu vei mai muri". grecii nu au făcut altceva decît o operă de culegere. ci în scop spi-' adi ă acela de a facilita ° intrarea în legătură cu fe. însă cuvintele desemnînd aceste activităţi sînt în orice caz greceşti sau grecizate.pledează şi alchimistul Zosîm. compilare.n. apariţia chimiei. Conjură fiinţele supranaturale şi vei fi în stare să schimbi praful de cinabru în aur galben. Dar acest metal nu se obţinea m scopul realizării unor profituri materiale. în China. Important apare însă faptul că în toate variantele. Este poate ipoteza cea mai apropiată de adevăr. indiferent de originea lor.^6 consic*era c^ aurul obţinut prin mijloace alchi. din India. Mesopotamia şi Egipt. în Orientul îndepărtat din cele mai vechi timpuri. focului. în el se relatează un sfat al magicianului Li Chao-Kiun adresat împăratului Wu-Li (dinastia Han) : „Adu sacrificii cazanului (tsao) şi vei putea să conjuri fiinţe supranaturale. vei fi în stare să vezi pe fericiţii din insula Pong-lai. apelor. De aici însăşi arta a fost numită «Xhmîa». care se află în mijlocul mării. procesul de geneză şi perfecţionare a observaţiei sistematice privind natura mineralelor. reaşezare şi organizare a tuturor informaţiilor adunate de ei din întreaga lume căci este un adevăr istoric că filosofii lor colindau întreaga lume antică. în Dacia. astfel încît cuvîntul a devenit alchimia". care — pe baza Bibliei — încerca să arate că oamenii au învăţat „arta ocultă" de la fiinţe supranaturale. se consideră a fi avut loc în Egipt. de asemenea. ceea ce mai arată importanţa gîndirii eline în. im-Plica un ritual deosebit. Arabii au adăugat particula -«al». Prin urmare. prima lor învăţătură «zham» este despre aceste arte. Alchimia chinezăs după cum relevă textul citat. a pămîntului.

inelele. Mai mult. elixir : broasca ţestoasă. de altfel. forma. ci o materie cu totul deosebită. ea extinzîndu-se pe toate regnurile. De aceea. în concepţia lor. cu atît era mai mobilă. Acest aur nou. De aceea el a jucat un rol deosebit în cultura chineză antică. Brăţările.şi jad. ci magice. era inferior celui „obţinut" prin procedee alchimice. care purifica de yin substanţele. forţă. Asimilarea de substanţe purtătoare de yang era o regulă la chinezi. unul din procedee era tdcmai acela al fierberii. iarba nemuririi. adică limpezime în gîndire. longevitate. chiar6 şi modul de etalare a obiectelor arătau o anumită propri ' 216 . jadul reprezenta în ochii vechilor chinezi esenţa elementului yang. se vedea că posedă asemenea calităţi. de altfel şi el înzestrat cu unele proprietăţi magice. din ele se făceau obiecte „adu. cum era aurul. într-o măsură mai mare sau mai mică. ca vase şi amulete. aurul realizat prin procedee de sublimare şi transmutare alchimică trebuia să posede o eficienţă superioară faţă de produsul natural. Lista substanţelor bogate în yang este enormă. în toate substanţele de pe Pămînt şi. în. Cu cît o substanţă cuprindea o cantitate mai mare de yang. socotit impur deoarece provenea din pămînt. vestimentaţia exprimau nu valori estetice în primul rînd. din Cosmos. sănătate. pentru uz permanent. „gătită" ca mîncarea. Iată de ce chinezii aveau grijă să aibă la ei sau împrejurul lor substanţe conţinînd cît mai mult yang. rădăcina vieţii. că orice substanţă impură trebuia purificată prin fierbere. Or. piersica. fără a mai vorbi despre aur şi cele cinci specii de jad. Orice materie care conţinea o cantitate majoră de yang. De fapt. spre a putea fi asimilată de om. • Principiul filosofic al alchimiştilor chinezi se baza pe elementele esenţiale yin (femenin) şi yang (masculin) care erau cuprinse. cocorul şi cocoşul. De pildă. dar cu atît mai mult acela alchimic. special.apă şi mîncare. ornamentele. Prin urmare. nu ar fi fost în credinţa taoistă un simplu metal. consfinţită de credinţele lor magico-religioase. Iată de ce lupta alchimiştilor era de a elimina din metalele inferioare cantitatea de yin şi de a adăoga yang. conferea virtuţile principiului cosmic.'" cătoare de nemurire". anume aceea că tot ce se găsea în pămînt avea caracter impur. aurul natural. pinul. sunetul emis prin lovire. chiar nemurire. dar şi etice. Culoarea. care putea asigura nemurirea. ca o substanţă miraculoasă.• deosebi aur . Regăsim aici o credinţă de origine magică. chiar impur.

Cu atît mai mult alchimistul trebuia să îndeplinească o serie de ritualuri magice înainte de a-şi practica meseria. în loc să se preocupe de producerea aurului alchimic. mai puţin îmbibată de misticism. în cele din urmă. O reţetă alchimistă chineză asigura că prin. Iar dacă se continua tratamentul. prin creşterea dinţilor căzuţi şi să înnegrească părul albit. asceză ?! meditaţie. Alchimia se transformă astfel în rugăciune.te. ca altădată. Din secolul al X-lea. din conduita morală un ţel. pus în foc. luînd în consideraţie „sufletele metalelor" pe care le identifică cu anumite părţi ale corpului omenesc. amestecul a trei părţi de cinabru cu o parte de miere*se obţine o substanţă din care se pot face pilule miraculoase de dimensiunea unor grăunţe de cînepă. „principiul vieţii". mcuor acesteia. proprietatea respectivă îi era dată de culoarea roşie. gpre pildă. Mai mult. dătătoare de viaţă. ca şi purificările şi aducerea de sacrificii. un ^ 1 * lă v & constitui. Originile istorice ale alchimiei chineze se leagă de utilzarea cinabrului. alchimistul se străduia să transmită metalului. alchimia chineză se dez-n° . operaţia de extracţie a minereurilor şi practicile metalurgice fiind încredinţate unor bărbaţi purificaţi prin ritualuri magice. proprietăţi izvorîte din propriul lui spirit. acesta fiind socotit substanţă magică. ea devine tot mai mistică. Alchimia începe să se identifice cu tehnica meditaţiei şi purificării mentale. Pe ° a doua cale. luate de-a lungul unui an. Alchimia chineză cunoaşte de-a lungul timpului modificări în structura principiilor sale călăuzitoare. cînd Practicile Şcolii Zen ajung la modă. nemurirea. im-Ac ormu rin f' ^ mterme diul arabilor. PQ1?1. Este o tehnică nouă. Marco Polo (1254—1324) arăta în re-* 217 . alchimia era integrată magiei. Evident. prin concentrare mintală. de la grecii alexandrini. ar fi fost capabile să refacă dantura. atingînd apogeul în secolul al XHI-lea. Era prevăzută chiar şi ritmarea respiraţiei după tehnica yoga. Alchimia chineză vedea o legătură sacră între om şi metale. un text vechi promitea obţinerea nemuririi. cinabrul producea mercurul. Zece asemenea pilule. originală. socotit sufletul tuturor metalelor. cel care purta un inel de jad ţinea să doedească faptul că îşi face. tehn? ^ ?* China.? »Wai-tan" sau ezoterică. care simboliza. nucleul iei alchimii de o factură ndia> ca în laică. Deosebit de asemenea aberaţii. Izolarea de profani era obligatorie. în gîndirea străveche.

fiind şi un mijloc de purificare magică. O legendă bizară referitoare la astfel de preocupări oculte yoghine este menţionată şi în tratatul vechi de alchimie denumit Rasarnava. Evident este vorba despre o pură fabulaţie. metodele prin care aceasta putea fi dobîndită sînt consemnate în cartea lui Al-Biruni (973—1048). cuvînt compus pe baza termenului „aur" (rasa). Asta. continuu rătăcitori. şi o beau de două ori pe lună. aşa cum demonstrează medicina. Chiar anumiţi indivizi dintre aceştia susţin că pot face aur din cupru. Dar mai exista şi o tehnică a preparării mercurului alchimic (rasevara—darsana). „Aceştia folosesc o foarte stranie băutură. ar avea ca singur rezultat distrugerea vederii. Se considera că acesta era un produs divin. le dă viaţa foarte lungă . indivizii aparţinînd acestora fiind priviţi de populaţie ca oameni ciudaţi. într-adevăr.latările sale despre „changhi" (yoghini) care „trăiesc 150 sau 200 de ani". dacă s-ar practica. antimoniu în ochi. începînd cu cele primitive. de pildă. şi e o poţiune pe care obişnuiesc să o ia din copilărie". După Madhava. în special prin ţiganii nomazi. aparţinînd curentului de sinteză mistică de la începutul evului mediu. Concepţia respectivă s-a transmis şi în Europa. deoarece un asemenea procedeu. mercurul putea prelungi viaţa. cne timpul. Se spunea. cunoscători ai unor secrete de excepţie. că unii yoghini cunosc secretul Ion* gevităţii şi al transmutaţiei metalelor. Despre aceste personaje circulau în India tot felul de poveşti. In ce priveşte longevitatea. identificat cu zeul suprem al hinduismului. printre care şi acelea de a face aur. căci fac o poţiune de sulfura şi mercur amestecat împreună. Substanţele aducătoare de tinereţe erau preparate de alchimişti prin tehnici seerete grupate sub denumirea comună de rasa-yâna. a căror ocupaţie d căpetenie era baterea aramei şi ghicitoria. în India anumite secte. că în Munţii Caşmirului existau yoghini care puteau zbura ca păsările şi chiar să se facă nevăzuţi. în rîndul populaţiei ig" norante şi analfabete. 218 . păstrate în adîncă taină. asimilaseră tehnicile magice. de a prepara mercurul as*tfel încît să confere trupului omenesc sănătate deplină şi longevitate. Se mai crede şi astăzi în India. spun ei. pomenită în tratatul Sarvadarsana — samgraha scris dj Madhava prin anul 1350. putere pe car* ar avea-o de la unul din ordinele lor ascetice. punîndu-şi.

constituind preocuparea tuli • rf ^e ■^os°ft greci şi evrei patronaţi de regele Egip-ter l lemaios n Philadelphos (285—246 î.e. De altfel. în sanscrită). Literatura veche indiană este plină de legende privitoare la puterea asceţilor de a face aur. ca şi renunţarea a me ditaţie şi asceză.Se pare că alchimia indiană a împrumutat tehnicile ale" de la cea chineză. întrun manual hathayogic. Sigur. denumit SMva-Samhita este deconspirat un astfel de procedeu pentru producerea aurului : anume frecarea oricărui metal cu excremente de yoghin. Toţi aceşti siddhas se considerau posesori ai puterilor magice. Se păstrează 84 de biografii legendare de siddhas. Sînt atribuite acestui personaj o mulţime de tratate magice şi alchimice vechi indiene. mai există încă o categorie de personaje denumite sittari (din siddhas. Celebră este povestirea despre alchimistul legendar Nâgârjuna. asemenea reţete sînt lipsite de orice suport ştiinţific. Căci producerea de substanţe prin amestecuri bine gradate. adică magicieni. nu neapărat în scopul obţinerii unor elixiruri. magul Car"pati a lăsat un text în care transmite o serie de reţete alchimice .). un altul. Carpati se lăuda că avea cunoştinţă asupra tincturii din care se făcea aurul etc. deoarece arată un moment important. adică feminine. La Alexandria s-a petrecut ea vreme un fenomen care ayea să-şi pună pecetea 219 . scrie că poate obţine elixirul vieţii din urină. Alchimia de factură europeană a fost o creaţie extra-int nentală " Ea s~a*născut cu două secole şi jumătate îna-ce ea. cel al nemuririi şi cel al plutirii în aer. Karnari. argintul din cupru şi abrul din argint . apoi punerea la foc a acestui produs. marchează paşi spre laicizarea alchimiei indiene. dar ele au totuşi' o deosebită valoare sub raportul istoriei ştiinţei.eye^ n oastre la Alexandria. precum şi două elixire.n. protec-ln ai fil°sofilor şi grămăticilor. unii dintre aceştia fiind desemnaţi ca alchimişti. ceea ce sugerează principiile chineze yin şi yang. Aceştia împart substanţele alchimice în două categorii : ân-sarakku. anume acela al detaşării raţionalului de mistic. ca şi în sudul Indiei. O dovadă în acest sens l-ar putea constitui faptul că în Nepal. adică masculine şi pan-sarakku. sau frecarea cuprului cu sucul unui arbust (Ficus religiosa). de^i este evident că ele au fost elaborate în perioade de timp foarte diferite de către autori anonimi. care ar fi găsit metodele de a face aur.

staniu. argint. Aceşti călugări încep o extraordinară activitate. strălucitor. în alchimia europeană ccidentală s-a statornicit ideea existenţei unei materii unice cen ' muI > indestructibile. focepînd cu secolul al XlII-lea. dar şi cu caracter magic. denumit aseffl sau asemon. alchimist vechi urmărind să reducă treptat proporţia aurului fa ■ aliaje. după opinia vremii. ea avea un tere» prielnic. Un asemenea aliaj. Toate eforturile lor au rămas notate în voluminoase tratate de alchimie. Secretul producerii aliajelor era ţinut cu străşnicie. Fabricarea acestui aliaj a persistat pînă la sfîrşi-f\ evului mediu. unii dintre alexandrini s-au consacrat în întregime transmutaţiei metalice.. înnobilarea metalelor a devenit o manie. introducînd alte materii galbene. intrînd în sfera magiei şi vrăjitoriei. următoarele substanţe : « pa principiu masculin. La un moment dat. Preluînd tradiţiile egiptene. menite a obţine bunăvoinţa geniilor. Geniile puteau fi îmbunate sau supuse prin procedeele obişnuite magiei — incantaţii. avînd un conţinut mare de argint (15—50 la tă) de culoare galben deschis. Pe acest fond. în ciuda credinţei lor care interzicea cochetarea cu forţele oculte. devenind sinonimă cu aceea de simbol. manoperele tehnice avînd un rol cu totul secundar. traducînd cărţi sacre ale Egiptului. cade prima ca victimă a acestei aberante speculaţii himerice. blesteme. argint şi antimoniu şi electrum minus" cu staniu şi fier. care-i păstrează nealterat caracterul magico-mistic. Din însărcinarea regelui. continuatoare ale ideilor şcolii alexandrine. Teozofii alexandrini au lăsat moştenire alchimiştilor un inventar larg de manopere nu numai tehnice. în cele din urmă. riment. un nou produs. plumb şi mercur. Urmarea unei asemenea manipulaţii intelectuale a fost îmbîcsirea cunoaşterii ştiinţifice corecte cu genii şi forţe oculte. considerat uneori fie aur. Se credea că metalul nobil putea fi obţinut din elementele celor şapte planete cunoscute atunci. în secolele II şi I î. ca fiind originea a tot ce perconr ° cu simturile sale. el fiind dezvăluit treptat. cu principii incoerente. numai novicilor. pentru aproape două milenii. alchimiştii greci alexandrini au dat un caracter ocult preocupărilor lor. căutînd o metodă de preparare din orice metal sau nemetal a aurului. Protochimia sprijinită pe observaţie şi gîndire raţională.ca Principiu feminin. fie argint colorat. fiind înconjurată de mister şi enigme. deci. filosofii şi grămăticii evrei au extras de acolo pe lîngă teoriile. a fost cel cunoscut sub denumirea de electrum s^ 220 h'hlimbar. fix . determinat iniţial de goana după aur pornită de nevoia formării şi întreţinerii armatelor cruciaţilor. Aşa's-a ajuns la „electrum majus" făcut din aur. tainele alchimiei erau bine păzite. sau inferioare. apelînd atît la scrierile greceşti. —. prin urmare a substanţei pure.n. drept superioare. pînă la alb-argintiu. adică aur. materia se transformă în sediul unor genii — puteri oculte supranaturale calificate. mercurul filo. apoi prezentate ca un îndreptar pentru interpre. în proporţii foarte reduse. Alchimia cade apoi în mîinile călugărilor creştini. alchimiştii realizau aliaje din aliaje» trecînd la combinarea asemului cu diferite metale. galben. semne scrise. legături sau antipatii ale corpurilor. deoarece nu-şi modifica strălucirea. Reprezentările fanteziste au fost înglobate de ei în doctrina teozofo-neoplatonică. satanice. volatil şi sarea. denumirea electrum a fost dată oricărui aur impur sau prefăcut. inventîndu-se mereu noi procedee şi reţete aurul ajungind în aliaj pînă la urmă. Rezultatul acestei diviziuni va fi reîntoarcerea Ia credinţa că schimbările aparente ale corpurilor sînt rezultatul conflictelor dintre forţele supranaturale. inclusiv cupru? şi alama. susţinînd că arta prelucrării metalelor este sacră.e. Observaţiile au fost concentrate mai cu seamă asupra aliajul wi de aur cu argint. devenind termen uzual în alchimia medievală. fier. O dată cu aceasta noţiunea veche de element îşi pierde înţelesul iniţial. în orice caz. gesturi etc. foarte S leâbil. ţinînd să obţină aliaje asemănătoare la culoare Şi strălucire cu metalul nobil. wt şi la cele arabe. Alchimia europeană medievală n-a cunoscut schimbări radicale faţă de cea primitivă sau a primelor secole ale erei noastre. cupru. pe gîndire şi expe. tarea alegorică mistică a tot ce există în lume. Totodată. principiu neu221 . pe care alchimiştii ştiau să-1 descompună. formule verbale. a căror profesare constituia un cerc închis ermetic. Oricum. a forţelor oculte în transmutaţia metalică.ocultă. cu noţiuni de emanaţie toate bazate pe relicve ale unor concepţii magice şi metafizice de străveche origine mesopotamiană. divine. inclusiv cele astrale. simpatii. devenit celebru. cu proprietăţi magice. ideile corecte şi reţetele chimice — verific cate de-a lungul secolelor — şi alegorii. Această materie trebuia losofic să ?^? Pot«vit acestei concepţii. atitudine avînd ca scop salvgardarea intereselor materiale ale practicanţilor. în funcţie de criterii diferite.

.

Alţ11 au declarat că au auzit doar despre ea. apa (vizibilă. mercurul a reprezentat principiul luciului metalic. Aceste principii sînt alergorice. ascunzînd teoretic speranţa iluzorie străveche. dar limbajul era atit d confuz. sublimă. In fine. la alchimiştii europeni. supranumit Pat» metallorum) cu principiul feminin (mercurul filosofic» ^ 222 . dar nu au utilizat-o. Iată deci renăscînd. substanţă materială. uniie descriau modul de obţinere a ei. a cincea esenţă sau al cincilea element. ele neavînd. de alegoric încît făcea imposibilă experimentarea.tru. peste timp. „Chintesenţa" este. Se credea că schimbările de aspecte ale corpurilor ar fi fost datorate amestecului în proporţii diferite ale elementelor. începînd cu evul mediu. stare lichidă). adică/din sare. de natură magică. iar sarea — oxidul metalic rezultat după ardere. care pătrunde ca un duh arzător în orice corp din natură. focul (ocult. Pămîntul şi focul erau legate de sulf. Marele mijloc pentru ca legături de metale originale să capete forţe magice. tură cu elementele chimice propriu-zise. o modificare . în fond. Foarte mulţi alchimişti scriau că au cunoscut-o. piatra filosofală rezultă din unirea principiului masculin (sulful filosofic. nici o legă. care la arabi se va numi fluid eteric. ale căror modificări formale.tuturor corpurilor. Toate aceste formule bizare au constituit o dezvoltare. subiectul unei vaste literaturi. stare gazoasă). anume pămîntul (vizibil. ca şi a sufletului universal. teorie ce are la bază concepţiile străvechi magi comistice amintite. a putinţei operării transmutaţiei metalice după voinţă. între cele două grupe (pămînt — foc şi apă — aer) se afla „chintesenţa". reprezentau schimbări şi în proprietăţile lor interioare. ideea „sufletului metalelor". deşi ea a constituit. derivat din principiul neutru. capabile a determina transmutaţia în aur a fost denumit „piatra filosofală". ale obiectelor însufleţite. Ce este în fond aceasta nimeni nu ştie.pe plan alchimic a pneumei stoicilor. Potrivit alchimiştilor. stare solidă). sulfu al alteralităţij prin acţiunea focului. posedînd proprietăţile figurale ale principiilor respective. iar apa şj aerul de mercur. Ele au stat la baza elucubraţiilor transmutaţionale ale alchimiei europene. stare subtilă) şi aerul (ocult. care facilita unirea celorlalte două principii. în fond. Pentru alchimişti. Aceste principii erau puse la temelia. de exterior. de fapt o alterare a concepţiilor filosofi ei greceşti ionice şi neoplatoniciene. aşa cum sînt ele cunoscute din chimie.

Se introducea mai întîi în recipient un amestec de <*ur. avînd pe t> faţă laterală un. în fapt. întrebuinţînd magneziul la „purificarea" argintur lui. Pentru aur cupeiaţia consta în topirea aurului în prezenţa antimoniului. alchimiştii s-au stabilit la unele variante. de trei ori. în termenii filosofiei lor. Pentru a uni aurul şi argintul. într-un „măritiş filosofic".Dra numit Mater metallorum). care avea reputaţia de ignifugă. Aici obti . substanţa „chintesenţială" a tuturor metalelor. Operaţia purificării era denumită „baie" şi se făcea printr-un procedeu aşa-numit cupelaţie. Mercurul era extras din minerale plumbifere. capabil să confere perfecţiunea. în decursul timpului. nemetalic. In limbajul convenţional al „adevăraţilor înţelepţi". pentru a da rezultatele scontate. sulful filosofic era aurul nativ. „măritişul filosofic" ve'a ca rezultat naşterea unui corp. iar pentru argint în încălzire cu plumb.L re a se consolida unirea respectivă era necesar un mar\ r anume sarea filosofică. Operaţia de manipulare a „oului filosofic" trebuia să fie secretă.denumită „micul magisteriu". Venea apoi „oul filosofic" („Ovum Hermetis"). argint şi mercur în proporţii ştiute numai de iniţiaţi. era terminată. numite androp şi era purificat pria* sublimare şi condensare. în final. Acesta din urmă constituia. la „purificarea" acestora. adică al iniţiaţilor. alchimiştii procedau. iar sarea era mercurul sau argintul viu. mercurul filosofic apărea ca argint pur. Acesta era un recipient oval de pămînt servind la sublimarea mercurului şi la unirea principiilor filosofice. . produsul final purtînd numele de „Salamandră". de formă dreptunghiulară. turn ce servea la alimentarea cu cărbune. aceasta însemna transformarea metalelor respective în sulf şi mercur filosofic. nnmduse astfel o piatră filosofală de calitate inferioară 223 . trecea prin na/ ^^ "*. lipsit de impurităţi. deoarece trebuia să reziste la foc aidoma şopîrlei cu acelaşi nume. mai întîi. Amestecul. „Purificarea" se efectua conform unui ritual magic. Recuzita alchimiştilor era invariabilă. QUfăACare "oul filosofic" era bine închis şi se aşeza în fur3 .e t e "> fiecare marcată prin semne convenţio-„ e ■ "i*na „faţă" era aceea cînd amestecul devenea"ne-o : după care treptat se ajungea la culoarea albă. supus temperaturilor ridicate. Ea conţinea furnalul „Uterus chymicus" sau athanor (denumire arabă).

unele absolut de neînţeles. la un moment dat. că şterge negii şi pistf uii . absolut misterioase prin conţinutul lor. Alte băuturi conţinînd praf de piatră filosofală erau considerate capabile să trezească din beţie. în general greceşti. că drege vinul acrit . -Totul se petrecea în secret şi cu cit ritualul era mai bizar. Din „oul filosofic" ieşea o pulbere roşietică. De multe ori. încălzind în continuare amestecul. precum şi între metale şi planete au origini străvechi. literatura alchimică a evuiu mediu a devenit. fiecare fază de lucru era însoţită de un decor . acesta trebuia §•. ale gnosticilor şi rabinilor cabaj listici. Acum operaţia. denumită piatra filosofală cu valenţe complexe Se credea că praful de piatră filosofală avea proprietatea de a transforma orice metal topit în aur . Cu astfel de produse. era închipuit ca producător de întinerire sau ca afrodisiac.-Nici o carte de alchimie nu este scrisă limpede. Există tot felul de tratate de alchimie rămase din evul mediu în care domină această practică magică. Fiecare mişcare. volumele de alchimie se rezumau la o succesiune de gravun. era încheiată. Unele sînt întîlnite şi în practicile astrologilor. Simbolurile alchimice privind metalele. că elimină ridurile. ebraice şi arabe. înşirate ca o incantaţie ce trebuia spusă pe nerăsuflate. cu -atît alchimistul era considerat mai priceput. ce purta numele de „marele magisteriu" („marea operă"). . Manoperele alchimiştilor erau un amestec de tehnologie bizară şi magie.vrăjitoresc. Pronunţarea trebuia însoţită de anumite gesturi. Se pronunţau în acest timp formule şi cuvinte magice. într-atît de încifrat 224 tll. Introdus în diferite băuturi sub numele de elixir. cu formule enigmatice şi semne pe care numai iniţiaţii le puteau probabil înţelege. Se mai Susţinea că piatra filosofală purifică sufletul şi corpul. ci numai în alegorii. să împrospăteze memoria etc. fără a privi la cer. alteie sînt adaptări după scrieri babiloniene ale unor şcoli. dar în aur. treacă prin toate culorile curcubeului. diuretic etc. legăturile între acestea. sau de un anume număr de ori. pînă la roşu. dînd putere astrologilor de a citi în stele şi a urmări cursul şi influenţa planetelor. Pus în apă avea valoare de remediu universal. că face să cadă excesul de păr de pe picioare sau braţe etc. pe înţeles.cu care se puteau transmuta metale în argint. o dată. cUlI_ ar fi cea din Alexandria.

Desigur. Noii alchimişti. un ctm nou străb ătea Europa. Pe de altă parte. pretindeau că pot fatrica aur din orice materie. renunţînd să se mai străduiască a fabrica acest produs himeric. obligaţi să se ascundă pentru a cerceta natura fenomenelor pe care le observau. are loc o uriaşă răsturnare 225 . chiar dacă^ nu se abăteau în nici un chip de la dreapta lor credinţă. descoperind elemente şi fenomene noi. . chiar cu riscul de a sfîrşi pe rugul Inchiziţiei. ajunse în Europa cine ştie pe ce căi. dispreţuiţi de alchimiştii clasici. aceştia nu s-au abătut de la acţiunea lor raţională. în aceste forme. ei au ca Potat. perfecţionînd diferite tehnologii. prin acumulare de eşecuri şi înşeci iuni>. . Dar nu puţini au fost aceia care. alchimia s-a practicat pe o scară largă. motiv pentru care a fost întemniţat. după metalul ce urma a fi obţinut — au cultivat de fapt chimia. fiecare J1 utor crezîndu-se mai valoros. . de modă veche. Avînd o privire mai largă asupra domeniului în care lucrau. După un mileniu de glorie. pe calea încercărilor de transmutaţie — catalogate în două secţiuni. pactizanţi cu diavolul. In această perioadă se fac descoperiri geografice. nu le mai putea suporta. în rîndul alchimiştilor erau o mulţime de mincinoşi. Roger Bacon s-a ridicat hotărît împotriva magiei. fireşte. Era spiritul Renaşterii care m?î 5a secolele XIV—XVI. dezvoltînd cunoştinţele. de sorginte orientală. printre care exerciţiul respiraţiei (de unde şi denumirea de chimicofanţi suflători) ca şi introducerea de excremente umane în compoziţiile de metale topite. cu cît reuşea să facă mai încurcat textul său. răuvoitori şi pungaşi. alchimişti ca Albertus Magnus şi Roger Bacon şi-au arătat scepticismul faţă de potentele pietrei filosofale. Solicitaţi uneori de regi şi principi să-şi arate măiestria transmutînd metale ordinare în aur sau argint. fără a le ţine în secret. Ei practicau tehnici ciudate. Acum apar pe scena magiei aşa-numiţn chimicofanţi suflători. ■■ . chrisopia şi argaropia. . în realitate şarlatani. pînă în secolul al XVI-lea. cînd începe să decadă. deoarece toată „arta" lor era himerică. Şi alţi alchimişti au suferit represiuni. alchimia cade în cele din în desuetudine. Trataţi drept fanatici şi vizionari. Nici alchimiştii clasici nu erau scutiţi de riscuri. stăpînită de suflat". . Pe care nici chiar masa ignorantă. scriind un virulent pamflet intitulat „De nullitate magiae".' cît nici marii iniţiaţi nu mai pricepeau nimic.

personaj uimitor. el este numit „spirit volatil". deşi considerat pasiv. volatilă (uşor de sublimat) şi esenţială (scoasă din sucul plantelor'prin cristalizare). în ce priveşte sarea.al depărtării de tradiţia alchimistă ca proces general în drumul spre ştiinţă. culorile şi aromele plafttelor. ea era împărţita în trei categorii : fixă (după extragerea principiilor voiatile) . ca exemplu de asemenea materie fiind date spiritul de vin. Această teorie lhi 226 . Iraţionalismul ei distona în marşul maiestuos al cunoaşterii ştiinţifice. Cardano restructurează elementele antice la trei. înmulţindu-le la cinci. în ideea ca toate corpurile care o conţin putrezesc. In acest principiu stau frumuseţea sau urîţenia animalelor. El dă viaţă. numită şi flegma. După Willis. lichidele şi gazele inflamabile erau toate exprimate prin numele de sulf. Spiritul fix este încărcat de săruri. pentru natură. ca şi de Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim. roze. ca o consecinţă a teoriei respective. implicit. Un alt alchimist. sarea de bucătărie etc.în cultură. subtil. om cu o imaginaţie fantastică. precum vitriolul. literatura şi mai ales ştiinţa se dezvoltă impetuos gîndirea folosofică. alchimia apărea ca o doctrină şi practică lipsită de fundament. apără de îngheţ plantele. socială şi politică Concepţia despre lume se laicizează. recunoscînd. ienupăr. Totuşi. Sfîrşitul secolului al XV-lea este martorul unor frecvente încercări. mişcare şi dezvoltare. fiind plin de foc. renăscînd interesul pentru om. Willis (1622—1675) reface doctrina elementelor. inflamabil şi pătrunzător. care se dovedea total depăşit în faţa noilor cunoştinţe ştiinţifice ce nu puteau_fi ignorate. vînturînd ideea că poseda piatra filosofală şi — pe această bază — elixirul longevităţii (ceea ce nu lra salvat de la o moarte timpurie) dă primul semnal ferm. trecea drept in" dispensabil deoarece reţinea sarea. mai cu seamă în ceea ce priveşte renovarea conceptului vechi de element. Oleul. cu care sistema aristotelică începe să piardă teren. falimentul profesiunii sale oculte. adică diferitele parfumuri. este dulce. distruge corpurile antagonice. Cînd spiritul (mercurul) se află învelit cu oleu (sulful). spiritul este primordial. ea avea rolul de dizolvant al sării şi de penetrant în spirit şi oleuîn fine. El va fi urmat de* alchimiştii Libavius şi Van Helmont. în acest context. pămîntul. Solidele. înfloresc artele. al doilea principiu activ. uşor şi pătrunzător. Paracelsus (1493—1541). era oarecum lipsită de valoare şi vătămătoare. De asemenea. unsuros. conductibilitatea şi maleabilitatea metalelor. Apa.

Misticismul în acest domeniu a fost un ecou al legăturilor -stabilite de magie (sub forma alchimiei) cu ştiinţa. care s-a desfăşurat la Praga. a Praga. Numai că secretul trucului i-a fost dezvăluit regelui de către spionii săi şi Lullus a ajuns la închisoare. Suveranul a dorit să asiste personal la această extraordinară încercare. prospectînd ipotetic. Lefebre. adică cu gîndirea raţională.^ impresionat. prin înşelătorie. la urma urmei. de pildă. experienţa. fiind preluată chiar în tratate de chimie elaborate de Mueller Beguin. alchimistul putea să-şi ^ aur cît voia. de transformare a plumbului şi mercurului în metalul nobil. în limitele cunoaşterii. Astfel. La s*îrşit. dispărând pentru totdeauna. Kunckel şi alţii. Se relatează. cu toată încărcătura ei aberantă. că Raymundus LulT lus (1235—1315). Era de fapt singura expresie posibilă atunci a unei prospectări a naturii şi fenomenelor ei. cu ea. Că aceste prospecţiuni au dus mai întîi la aberaţii. Jean Gau227 . a fost somat să treacă imediat la fapte. Becher-. cînd fenomenele sînt lămurite pe baze temeinic controlate. nu s-a mulţumit cu tot ce obţinuse prin fraudă. a aranjat o scamatorie. într-un text medieval.mică va persista pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea. alchimia. Fără îndoială. avînd un rol bine conturat în istoria ştiinţelor. a părut o reuşită. alchimistul a scos din furnal. * a Se .& ^i că. In 1648. impostorii au fost numeroşi. la care a ţinut să asiste însuşi regele. El s-a oferit să vîndă „secretul" e ţetei sale miraculoase atît împăratului. chemat de regele Eduard al II-lea al Angliei să efectueze transmutaţii de metale în aur în scopul obţinerii stimelor necesare pentru o cruciadă. care trucase toată povestea. noul ^on. un' oarecare Richthausen a convins pe împăratul german Ferdinand al irt-lea că el este capabil să producă transmutaţia mercurului în aur. Lacom. suveranul 1-a recompensat cu o mare sumă de bani. Glauber. n care — avizi — au achitat imediat sumele cerute. însăşi alchimia. care de altfel nu credea în succes. a dat posibilitate omului să pătrundă în interiorul tainelor naturii. cît şi unor mari niori. Constrâns astfel. spre a fi mai apoi total părăsită şi. Cum a pus mîna pe galbeni. Drept care . într-adevăr aur. aşa cum este cunoscută astăzi. aceasta observăm acum. ea fiind precursoarea chimiei. în orice caz. i-a dat titlul de baron şi a bătut o medalie comemorativă din aur obţinut de alchimist. Min-' tea omenească specula totul. Lullus. dar trecea dincolo de acestea.

O asemenea îndeletnicire a fost observată la unele triburi de indieni americani. Activitatea terapeutică era efectuată. ba chiar — pe alocuri — se agravează. dar şi credulitatea extraordinară a oamenilor din acele vremuri. Mituind însă gardienii. Traiul în peşterile umede şi reci favoriza apariţia unor boli grave — pneumonie. baron de Plumeroles. aceste aspecte se menţin. Prezentat regelui Carol al IX-lea ca alchimist capabil să facă aur. a avut însă o altă soartă. seniorii au aranjat ca alchimistul să-şi desfăşoare treaba sub pază. cu toţii ignoranţi. pe căi magice era atît de mare. care arată nu numai îndrăzneala şarlatanilor. încît orice pungaş putea profita în voie de pro-. stia omenească. rahitism. Acest personaj nu îndeplinea rolul unui vrăjitor. După opt zile a fugit cu banii. ci se ocupa cU strîngerea de plante medicinale folositoare întregului grup uman. probabil. într-un atelier amenajat special la Bastilia. artroze grave. Alchimistul Guy de Grusembourg a luat de la opt nobili suma de douăzeci de mii de galbeni cu obligaţia de a achiziţiona cele necesare producerii aurului din mercur. Din neolitic. Pentru o mai bună siguranţă că istoria lui Jean Gauthier nu se va repeta. pînă dincolo de antichitate. nobili sa^u ţărani. dar în cele din urmă a fost prins. Dorinţa de îmbogăţire fără muncă. 3. tuberculoză.thier. numai de către un membru al colectivităţii. el a primit din partea vistieriei o sută de mii de livre pentru a se apuca de lucru. Magia tămăduitoare Omul primitiv era supus unor suferinţe fizice incomparabil mai grele şi mai numeroase decît cele cărora trebuie să le facă faţă individul modern. supoziţia întemeindu-se pe studii privind viaţa unor triburi actuale aflate pe o treaptă inferioară de dezvoltare. suverani. sfîrşind în spînzurătoare. alchimistul a evadat. Cu greu şi numai în cazuri izolate se ajungea la vîrsta de 40—50 de ani. marea majoritate a indivizilor pierind la 20—30 de ani. Orice infecţie îi putea fi fatală. Sînt numai cîteva episoade din miile de întîmpMri de acest gen. la primitivi. u^de tămăduitorul nu făcea 228 . Durata medie a vieţii era foarte redusă. fără a mai fi prins vreodată. Ua banal guturai era o problemă. fugind cu banii.

sau numai ale încercărilor de efectuare a acestei deschideri craniene. probabil. Cea mai veche dovadă a ritualurilor destinate îndepărtării pe cale magică a bolilor este. cranii cu semnele şanţului de incizie. absolut laică şi credinţa în anumite forţe supranaturale. tehnica de trepanaţie craniană *. Magia tămăduitoare a apărut din considerente practice. Tămăduitorii inventează acum procedee de factură psihică. Cercetările noi privind practica tămăduitoare la unele triburi aflate în stadii inferioare de dezvoltare din Africa de Nord. ce pare a sta la baza manoperelor magico-tămăduitoare. a spiritelor sau forţelor ma"" capul fiind considerat sediul acestora. Africa Centrală şi Sudul Oceaniei au dus la concluzia că trepanaţia rituală se efectua cu scopul alungării w trupul bolnavilor. au în practica rituală a unui anumit cult solar sele cu1PeFacraniene de ţie chirurgicală de efectuare a unei deschideri în cambrate » exemplu pentru extirparea unei tumori . cuţite de silex şi fierăstraie metalice pentru trepanaţii. acte empirice de stimulare a bolnavului. fără ca iniţial să aibă vreo legătură cu credinţele în existenţa unor puteri supranaturale deţinute de diferite plante. provocatoare de boli şi de moarte. acţionînd asupra gîndirii prin manevre cu caracter stereotip. în România au fost găsite circa douăzeci de asemenea dovezi ale acestui ritual magic tămăduitor — cranii trepanate. activitatea întîlnită la mai toate speciile de vietăţi de a se apăra de boli prin mijloace extracorporale. se produce o legătură între magia tămăduitoare cu aspect practic. Pe baza certanlor antropologice şi arheologice. atît de frecvente şi de răspîndite f n ^ fr-un anumit stadiu al dezvoltării umane. Arheologii au descoperit în întreaga lume mii de cranii străvechi purtînd urmele trepanaţiilor. Treptat. observată pe oseminte aparţinînd eneoliticului. El dădea indicaţii femeilor cum şi cu ce să pregătească bucatele şi le gusta înainte ca acestea sâ fie consumate de grup. devine la om tehnică primitivă transformîndu-se apoi în ritual magic. unii istorici au emis p e re F ea că trepanaţiile. rituale. Momentul „primului dumicat" era marcat de un anumit ritual. Acelaşi tip de ersonaj mai juca la tribul african Damma şi rolul de Pngcialist în mîncăruri. Prin urmare.1 ]a magie în exercitarea muncii sale. în special al celor afectaţi de duresri iinJla^ ^ cr*ze ^e epilepsie.

J .

Profesiunea de tămăduitor. prin urmare. Constatările omului primitiv privind efectele unor factori sau agenţi materiali externi asupra corpului. Este un comportament similar cu al omului modern. deci. reprezentată de colectivităţile ce recurg la serviciile tămăduitorului popular numai cînd toate tehnicile îndeobşte cunoscute de grup au fost epuizate. aceea de a găsi mijloace natţfrale pentru terapie. a doua. In general. încercarea de a influenţa sau alunga boala prin manopere magice. Mai intervine încă o diviziune. dispuneau atîlde o bu-1 memorie şi instinct-medical. cît şi anticul. ef^ preocupaţi. prelevată dintr-un craniu trepanat. deprinderea purtării de amulete binefăcătoare fiind legată tocmai de acest moment al gîndirii. să stabilească mai întîi etiologia bolii o230 . fiinţelor vii în general. Prima. Unele au vraci. Alte tribi i< întreţineau pe spezele lor un vraci. ci o consecinţă a concepţiei diferitelor grupuri umane faţă de „arta" tămăduitoare. găsită într-un mormînt străvechi. care se adresează medicului numai în cazurile cînd totul pare să indice o boală a cărei vindecare cere cunoştinţe speciale. atît primitivul. tămăduitori laici. două atitudini. care acţionează asuF bolilor cu ajutorul „spiritelor" stăpânite. cît şi prin cauterizare. vrăjitoreşti. asociate sau v» blînzite de eL în ipostaza de vfacî. cu scopul in1' presionării spectatorilor la o astfel de reprezentaţie . Cel mai elocvent o dovedesc triburile australiene. această operaţie -»■ nu încape îndoială — avea un sens magic. moştenite de la rude foarte apropiate. cît şi de procedee mai cor plicate. altele nu. această deosebire nefiind accidentală. Pe unele cranii străvechi au fost descoperite semne cicatriciale identice literei „T" de-a lungul suturii sagitale.sau lunar. au generat. acestor triburi. practicată de vraci şi şamani. care nu avea altă p* ocupare decît paza sănătăţii grupului ce-1 subvenţiei Tocmai aceste personaje sînt acelea care au în recuzita 1 metode bizare teatraleşti.M_ măduitoare". la Sărata^ Monteoru. lipsite de temei terapeutic. Considerată multă vreme enigmatică. O piesă de referinţă în sprijinul ipotezei respective o constituie ro$* dela-amuletă. Aborigenii australieni fac apel şi la servicii1'1 unor şamani primitivi tămăduitori. s-a născut pe temeiurile medicinii arhaice. cunar fi „sugerea" bolii din corpul bolnavului. Ambele au constituit puncte de plecar/e ale ştiinţelor medicale. vra. fiind efectuată probabil atît prin incizie.

Nimeni nu se mai apropia deci de bolnav. Soarta bolnavului fiind astfel pecetluită. toase a înSnitirii de către acesta a tmor substanţe grecelor r^«aU aGe*a?* r°l> anume alungarea din corp a spin231 . în care predominau ritualurile de rjfjcare. funcţii de conducere. ci asupra modului în care s-a comportat fată de normele sociale. ba mai mult se vindeca datorită rezistenţei organismului. căci. întîlnitâ atît la populaţiile din neoliticul' carpato-danubian. în-««porarea unui mare efort de gîndire. Numai după ce erau aflate răspunsurile la asemenea întrebări. care — de regula — era moartea. Din aceleaşi credinţe izvora practica uciderii copiilor născuţi cu pete pe corp. total izolat. omul. Vrăjitorii. ghicitor. Dar şi vrăjitorul tămăduitor era privit ca o persoană cu totul aparte în colectivitate. astăzi ridicole. considerat ca o persoană agreată de spirite. «in punct de vedere intelectual toţi vrăjitorii erau superiori membrilor colectivităţii. putînd fi concomitent conducător spiritual. bolnavul era privit ca o persoană condamnată. el era privit eu veneraţie. dispunînd atît de calităţi native deosebite. pînă Masa• ^re? feluritelor obiecte colorate şi strălucitoare. el avînd. pe baza puterilor sale magice. în condiţiile cînd cel condamnat de vrăjitor nu murea. ci de teama mîniei forţelor supranaturale care s-ar fi putut abate şi asupra celor cu care suferindul venea în eontact. Ei încercau să înJure din corpul bolnav duhurile necurate cu mijloace reeu îCeIe mai variate> mergînd de la „sperierea" acestora. dar care dovedesc.poziţiile supranaturale. dar şi de o instrucţie specială care le permitea să înţeleagă mai bine natura. cu dinţi sau cu malformaţii evidente. « special. Prese e vio*ente aplicate bolnavului. pînă cînd vrăjitorul nu comunica „verdictul" spiritelor. interogînd suferindul nu cu prirela simptome. judecător şi călău. acest fenomen nu devenise cunoscut. el era lăsat să piară cu încetul. ventuzele din corn. colectivitatea depărtîndu-se de el nu de teama contaminării. sau era ucis imediat de către vrăjitor. la m? • Ia z§omote> dansuri şi măşti înfricoşătoare. în fond. a legăturilor pe care pretindea că le are cu spiritele. în orice caz. vracii şi şamanii sînt autorii multor utehnici". în cazul cînd toate „măsurile de îmbunare" a spiritelor nu dădeau rezultate. vraciul proceda la preLrierea tratamentului. în general. cît şi la spartani.

Desene pe corp cu vopsele ' pămînt. Ca o consecinţă a contac tului cu lumea civilizată. aveau rolul» 232 . La alt» populaţii primitive. Mărgeleli de scoici vopsite^ cu roşu sugerau sexul şi vitalitatea şi & aceea se credea că purtarea lor determină fertilitatea feminină. de •■ alunga bolile. Potri' vit anumitor superstiţii. O caracteristică a magiei tămăduitoare din toati timpurile este purtarea de obiecte vrăjite. hicului. în afara tatuajelor sîngeroase făcute cu ca sau cu cuţitul. în unele triburi di papuaşi se obişnuieşte ca fiecare individ să poarte înfipt în septul nazal un os descîntat. ci lame de ras uzate. se pun panglici sau o simplă aţă de culoare roşfc „împotriva deochiului" etc. în diferite triburi africane şi diii jungla ecuatorială a Americii de Sud nu se mai utilizeazi ca amulete dinţii. practicilor bizare. a spiritelor reli ce ar putea determina îmbolnăvirea trupului. Limitele cunoaşterii îi făceau tributari superstiţiilor. confecţionaţi din osemintele unei rude sau ale animalului totemic. iar punerea acestora în morminte semnifica renaşterea defuncţilor. în gîndirea omului pri mitiv. obiecte indispensabile însăşi existenţei. luarea de sînge. ca şi tatuajele aveau acelaşi scop magic. hidroterapia. ritualul cu efecte asupra psj. rădăcini de leac sau dintr-un' dinte. se leagă la gît un căţel sau o capăţînă de usturoi „ca omul să fie ferit de boli molips1' toare". aplica. Terapia magică îmbracă şi alte proced _. Salbele de scoici ca şi cele alcătuite din diferite pietricele colorate în roşu găsite în morminte neolitice erau. găurirea ure lor. duitorii străvechi au şi astăzi utilizare. Infibulaţia şi circumcizia. rea a tot felul de tratamente neobişnuite pe bază de plante medicinale şi presupunctură. contribuiau adesea la însănătoşirea bolnavilor. dir. pentru a atîrna de ele aţişoare roşii. Ecouri ale acestor concepţii extrern de vechi se regăsesc şi astăzi în folclorul românesc.I ■\i î ii Fără îndoială. tincturile şi extractelţ din plante. o dată cu aerul inspirat. Fireşte. utilizarea nămolurilor terapeutice a apelor minerale şi multe altele sînt descoperiri sau in* venţii ale magiei tămăduitoare. care are rolul de a împie dica inhalarea. Q mare parte din procedeele şi plantele descoperite de tămă. mutilante. purtarea de dinţi ca amuletă este justificată de concepţia potrivit căreia aceştia ar avea proprietatea să taie „firul răului". prezenţa la căpătîiul celui bolnav. Acupunctura. nu trebuie să se tragă de aici concluzia că vracii posedau numai remedii cu valori raţionale.

adică organismul bolnavului dacă acesta înghiţea şi se ungea cu diferite preparate sau se supunea anumitor manevre. Preotul. Se considera că boala provenea din voinţa unui zeu sau spirit. constînd din exprimarea unor formule verbale. în Egiptul antic terapeutica avea o formă mitico-magică. Exista însă o deosebire netă între tămăduitori „cu şcoală". norme ce pot fi socotite medicină enipirică. ambele categorii pretinzînd că au primit cunoştinţele lor de la zei. ruga zeităţile să ierte bolnavul. în funcţie de categoria profesională ce-1 reprezenta : medic.credinţa magică. Orice boală era considerată produsul prezenţei 233 . Acelaşi lucru era crezut şi în privinţa spiritelor rele care erau „forţate" să părăsească „locuinţa:' aleasă. preot. nici o acţiune lizioterapeutică nu era întreprinsă fără a fi rostită o anumită formulă magică. schematică. Vraciul încerca să alunge spiritele răufăcătoare în mod violent şi hotărît. neinteligibile şi forţarea bolnavilor de a se supune unor eforturi deosebite atît fizice. populaţii toarte superstiţioase. Obiceiul purtării cerceilor. imaginare şi bolnav. Un fapt demn de reţinut îl constituia concepţia potrivit căreia zeul putea fi ajutat sau influenţat să fie binevoitor dacă bolnavul consuma anumite substanţe considerate plăcute divinităţilor. îşi are originea. de practici magice. La sumerienii şi semiţii din Mesopotamia. foarte probabil. a existat un tip de medicină ma£-gicohieratică foarte rigidă. cît şi psihice. Nici un medicament nu era luat. în realitate terapeutica egipteană veche fiind alcătuită dintr-un complex cuprinzînd implorarea. deşi — paradoxal — tot ei au tost aceia care au stabilit reguli terapeutice mult eliberate de supranatural. dimpotrivă. atît de răspîndit astăzi. in astfel de practici magice primitive. chiar dacă era evidentă acţiunea unui corp străin ca lovirea sau tăierea. vraci. aceasta este o clasificare generală. denumiţi „sunu" şi vracii populari „rhu iht". Sigur. ameninţarea şi administrarea de substanţe. Medicul apela cel mai puţin la forţele supranaturale. Raportul dintre tămăduitor şi forţele supranaturale era bine stabilit. Tratamentul propriu-zis era un amestec bizar. de a îmbuna sau a împiedica acţiunea aducătoare de boli. De aici şi concepţia că vindecarea putea avea loc numai prin înduplecarea zeilor sau prin izgonirea spiritului ostil din corpul celui bolnav. Aceste credinţe au făcut din tămăduitor un intermediar între forţele nevăzute.

tămăduitorii fiind specializaţi în hepatomanţie. formule magice. acest şarpe era simbolul vindecării. care purta un toiag cu un şarpe încolăcit pe el. idee sugerată probabil de o regulă a regnului animal. înghiţirea unor substanţe terapeutice şi practici exorciste. concepţie care S-E perpetuat de-a lungul mileniilor. restricţii alimentare. ungerea corpului cu materii rău mirositoare. Pentru izgonirea spiritelor rele. visele bolnavului. purificări. Credinţa era izvorîtă din observaţia că reptila îşi pierde pielea periodic. zeul Ningizzida. hidromanţie etc. nas şi urechi şi nu părăseau bolnavul decît atunci cînd tămăduitorul îndeplinea ritualurile cerute potrivit diferitelor situaţii. Cînd tăniâ234 . Eufrat sau dintr-un izvor. anume administrarea de substanţe vomitive. Potrivit celor mărturisite erau stabilite cauza bolii şi medicaţia. inclusiv fecale. In fixarea naturii bolii şi a tratamentului de rigoare. şarpele magic făcea ca bolnavul să-şi recapete forţele pierdute. fiinţele supranaturale pătrundeau în corp prin gură. cuprinzând incantaţii. lacom. întocmai cum fac astăzi preoţii creştini. tămăduitorul trebuia să asculte cu atenţie mărturisirea bolnavului. ghicind care anume forţă supranaturală a provocat răul. Ca să poată prescrie tratamentul. de asemenea uzuală în toată antichitatea. redribîndindu-şi alta mai strălucitoare. era aceea de a aşeza la căpâtîiul suferindului alimente apetisante. anume că individul puternic alungă sau de^ vorează pe cel slab. ale rudelor şi prietenilor acestuia. în panteonul mesopotamian. Fiul lui Ninazu era.spiritelor rele în corp. de asemenea. In concepţia mesopotamienilor. Ei tălmăceau. tratamentul magic era sinonim cu acela utilizat la mai toate populaţiile. va pleca din corpul Sărmanului bolnav spre a se înfrupta din ele. prin urmare devenind din nou tînără. în scopul de a provoca dezgust spiritului şi a-1 obliga să iasă din trupul bolnavului. un rol de frunte îl juca divinaţia. în concepţia mitico-magică sumeriană şi asiro-babiloniană. vindecarea fiind posibilă numai prin alungarea acestora de către o putere supranaturală mai puternică. în credinţa că spiritul. Următoarea etapă a tratamentului consta în stropirea corpului bolnavului cu apă desdntată provenită din Tigru. Tratamentul debuta prin sacrificii aduse îndeosebi zeului Ninazu — ocrotitorul tămăduitorilpr. O altă metodă magică. devenind în perioadei* recente simbolul medicinei ştiinţifice. Prin similitudine.

poruncind spiritului : „Pleacă. ruşinează-te I". Existau şi cazuri cînd tămăduitorul nu putea stabili care anume zeitate fusese ofensată şi ce spirit rău generase boala. Ca şi celelalte popoare antice. al doilea provine de la basu (el s-a ruşinat). Primul îşi are originea în verbul halaqu (el a ieşit). ca şi o serie de cuvinte bizare. ici-colo. fugi de la mine !". introducînd în uzul medical curent. Tămăduitorul îşi încheia ritualul cu formule ferme. tămă-« uiţorii prescriau suferinzilor droguri. în concepţia acelor vremi. presărate în descîntecele şi blestemele vrăjitoreşti existente mai ales în ţările din centrul continentului. formule magice şi incantaţii. Evident. ambele de origine semită. regula primordială de păstrarea corpului bolnavului într-o perfectă igienă şi „purificarea" prin băi fierbinţi în scopul scăderii febrei etc. De la magii tămăduitori mesopotamieni s-au răspîndit în Europa antică exorcismele. duh rău ! Pe mine mă apără zeul Baal. In acest caz exista o formulă magică în care erau pomenite toate spiritele aducătoare de suferinţe. folosiţi împreună aceşti termeni aveau semnificaţia pentru semiţi „ieşi. numai prin mijloace magice. vrăjitorii. Pentru vindecarea bolnavilor.duitorul considera că înscenarea şi-a făcut efectul. descântate în prea* în • *^r^ ceremonial» nici un preparat magic nu avea v m.sau hîrtie descîntată de vraci acest lichid era privif 235 . care se încheia cu fraza : „Oricare ar fi numele tău. şamanii şi preoţii-tămăduitori utilizau tehnici de divinaţie. Formulă păstrată în multe din marile religii actuale. chinezii priveau bolile ca efecte ale manifestărilor duhurilor rele sau ale mîniei puterilor divine. formulă folosită de tămăduitorii antici şi moştenită de cei din evul mediu pentru a determina spiritele să iasă din corpul bolnavului.inteacăchinezuluivasu efectul tămăduitor. cu asemenea tratamente trebuia ca bolnavul să aibă o vitalitate ieşită din comun pentru a rezista bolii. practicile vracilor mesopotamieni au avut şi o latură pozitivă. acoperea repede mîncarea şi o arunca în foc în credinţa că o dată cu ea arde şi spiritul rău. Ine schimb. cum ar fi cuvintele hilca şi beşa. depărtează-te !". care puteau fi înlăturate însă. fugi (cutare fiinţă supranaturală). Cu toate acestea. care mai apar şi astăzi. In afara ritualurilor magice pe care le efectuau. antic P s mfa tas ?* se Punea *" l C" cea* ° bucată de mă. menţinută pînă astăzi.

Yang (cel luminat). Magia tămăduitoare chineză a extras din aceste concepţii stranii privitoare la principiile Yang şi Yin ideea legăturii oculte între diferite obiecte. umedului. medicina chineză avea totuşi şi un oarecare fond realist.. Y-şen.n. Cu toate că era contaminată de ocultism. Pînă unde a mers în China această nebunie a „elixirului vieţii" o poate ilustra faptul că şapte din cei douăzeci şi doi de împăraţi ai dinastiei Than au murit otrăviţi cu. perpetuîndu-se în evul mediu. Un ecou al ideii respective poate fi regăsit şi în basmele româneşti unde. pasivităţii.. Bineînţeles. contracţiei. uscatului.e. ajungînd să privească şi organele omeneşti de pe aceleaşi poziţii. cum s-a mai arătat. tămăduito236 . Yin se constituia ca principiu al Pămîntului şi Limii. activităţii. cu toate că. pilule de nemurire. însă confruntarea celor două profesiuni a avuf ca urmare reformulări ale gîndirii tămăduitorului. Practici tot atît de bizare erau şi fixarea la intrarea în casă a inscripţiilor magice pentru alungarea spiritelor. Concepţiile mitico-magice în domeniul „artei" vindecării au persistat de-a lungul a multor milenii în China. O altă etapă a constituit-o apariţia concepţiei principiilor antagoniste denumite Yang şi Yin. aidoma personajului primitiv care avea sarcina de a se ocupa cu păstrarea sănătăţii colectivităţii. Frenetica goană după „apa vieţii" s-a răspîndit în antichitate dincolo de frontierele Chinei.ca leac. ca şi interdicţia de a lua preparate tămăduitoare dacă în prealabil acestea nu au fost prescrise şi preparate cu respectarea ritualurilor magico-tămăduitoare. recelui. fenomene etc.j reapare ca profesiune bine conturată tămăduitorul laic. afirmaţiei. apariţia profesiunii Yi-şen nu a însemnat dispariţia vracilor. era principiul Soarelui. numerelor impare şi sexului feminin. IV—III î. verifica personal calităţile terapeutice ale diferitelor plante de care se slujea în reţete. apare neîntrerupta căutare a faimosului „elixir al vieţii*. forţei. negaţiei. căldurii. cîteodată. întunericului. cum se numea acesta. expansiunii. Putem descifra aici experimentul. fiinţe. începuturile cercetării ştiinţifice medicale. Drept rezultat. părului şi sexului masculin. eroii aleargă după „apa vie". spre sfîrşitul epocii Ciou (sec. slăbiciunii. luminii. care pot fi surprinse în viziunea chineză asupra obiectelor şi fenomenelor.

durerea de cap i-a încetat.. cu repercusiuni pe plan ştiinţific. Juat ca patron de yogini. folosite în tratamente oftalmolos lce . precum şi confecţionarea unor ace speciale de piatră. în Pakistanul actual. vrăjitorii. acele populaţii preariene. In inventarul arheologic au intrat. Se povesteşte că un om oarecare. Ideea acupuncturii s-a născut. Cercetînd acest caz — arată în continuare legenda — vracii au concis că spiritele rele pot fi gonite din cap procedîndu-se la lovirea cu o piatră ascuţită a punctului respectiv. arheologii au găsit cîteva indicii privitoare la practici magice tămăduitoare extrem de vechi. °e asemenea. arsenic. cu utilizări ln Secţiunile dispeptice şi hepatice. Printre acestea se află o statuetă Şugerînd ° poziţie clasică de yoga. un procedeu magic de păstrare a aerului timp cit mai mult în plămîni. care pare să ateste faptul că cel puţin presupunctura s-a născut întâmplător. pe loc. pierdute în negura timpului. Pornind de la căutările primitive laice. otice şi dermatologice şi altele. preoţii contribuind la descoperirea unei game largi de plante cu însuşiri terapeutice. aparţinînd zeului Siva. cu mult înaintea farmacopeii galenice. Aceeaşi perseverenţă a magicienilor chinezi în descoperirea mijloacelor pentru obţinerea longevităţii sau a nemuririi au avut şi alte efecte. plumb etc. ca şi la stabilirea cantităţilor active sub raport terapeutic ale unor substanţe de origine minerală —.sinuoase încercări.compuşi ai mercurului. oase de sepia conserJ. care suferea de migrenă.ii~vraci. Ea este un exemplu concludent al evoluţiei medicinei. de asemenea.ate în vase de pămînt. s-a lovit "puternic la fluierul piciorului şi. împăratul Fu Hsi ar fi fost acela care a ordonat extinderea metodei. căutarea altor puncte vindecătoare. în scopul alungării spiritelor răufăcătoare. Există chiar o veche legendă chineză. din ritualurile şamanice exorciste. silagit extras din roci himalaiene. „arta" tămăduitorilor chinezi a trecut prin magie şi religie spre a redeveni laică. de lovire şi înţepare a bolnavului. Pe Valea Indului. De pildă. Toate acestea arată că nu numai arienii au fost aceia le 1 cjr ^V generat înfloritoarea cultură veche indiană. de la începuturile sale.a dus cu încetul la dezvoltarea unui sistem de gimnastică medicală. Mai tîrziu. sulf. după îndelungi şi. care vin să e monstreze preocupări clare în domeniul magiei tămăduiare. cu grad înalt de cir 237 . pînă a devenit o ştiinţă. ci şi v idienii.

care şi el face parte din natura. Conceptele ayurvedice se află în legătură directă cu textele vedice. în care intră cele cinci elementApar apoi cinci forme de foc organic — care asigurăe coi» bustia alimentelor. totodată. iluzionismului. iar din acesta cele cinci elemente şi simţurile omului. Se spunea că în fiinţa umană există cinci elemente. ea se încadra în concepţiile generale magico-rituale ale lumii vechi. Este vorba de nişte misterioase canale — întîlnite în medicina ayurvedică şi în yoga — prin care ar circula suflurile divine. la arsenalul cunoscut pretutindeni : formule Încântătorii. pielea. descîntate în prealabil. „forţa organică". administrarea de extracte vegetale. pămîntul şi spaţiul eteric. grăsimea şi sperma. ritualuri şi reţete magice. alături de cinci. Un mare număr de plante utilizate în trecutul îndepărtat de vrăjitorii "şi vracii indieni vor rămîne în continuare să fie folosite şi de medicina modernă. în acest scop. practica yogină are însă valori reale. focul. apa. recurgînd. Un alt număr magic. Din spirit ar deriva intelectul. Sînt şapte substanţe a^ organismului — sucul organic. cu dernonaj logia şi exorcismul. Indiferent însă cine şi cum a conceput ideile generale ale artei tămăduitorilor indieni rămîne însă clar faptul că. însuşi substratul teoriei practicilor yoga se adînceşte într-o gîndire mitico-magică.vilizaţie. sîngele. Tămăduitorii interveneau tocmai pentru împăcarea acestor forţe cu oamenii. focul în cea a văzului. Textele vedice pun în evidenţă. vîntul în cea a pipăiţu" lui. utilizat în Ayurveda. dar şi cunoaşterea amănunţită a efectelor lor de către tămăduitorii străvechi. care le cuprinde pe toate. plus spiritul. avînd în vedere potenţarea rezervelor energetice umane în scopul dobîndirii longevităţii şi a unei autonomii spirituale individuale. carnea. [Vio henjo-Daro şi Kot Diji. ceea ce atestă nu numai valoarea terapeutică. Potrivit acestei concepţii. toate bolile proveneau de la forţe supranaturale. fachirismului'şau aşanumitelor „fenomene parapsihice". era şapte. colorează sîngele. la începuturile sale. idealuri metafizice şi principii morale. Yoga reunea o sumă de practici de educaţie fizică cu tehnici meditative. Delimitată de concepţiile mistice. apa în simţul gustativ şi pănun" tul în cel olfactiv. regăsite în întregul univers şi anume vîntul. In viziunea indiană veche. ma' duva. aprinde dorinte* 238 . ideea vitalismului magic. spaţii eteric intră în componenţa auzului. cu nimic comune şarlataniei. cum au fost probabil cele de la Harappa. cu vitalismul magic.

literatura religioasă a evreilor este bogată în sfaturi ^ ^ co d i metode terapeutice şi reţete tămăduiiudaic ă întocmită între secolul III î. Existau o serie de reguli cu caracter de purificare magică. chiar respectarea cu stricteţe a tuturor preceptelor nu era de natură să ducă la vindecarea bolnavilor. precum şi cinci sufluri etc. creşterii fecundităţii. cum ar f i : spălările cu apă după contactul cu cadavre. ca şi cei care se atingeau întîmplător sau voit de aceştia.inimă. magicieni şi ghicitori pentru a stabili diagnosticul. întîlnite şi la alte popoare vecine. ale căror succese «nraculoase în „alungarea demonilor" din oameni — prin Petici exorciste — au ajuns să fie menţionate în scripr *. coexistînd cu medicii. cămilă —• ca şi a sîngelui. restricţiile alimentare diverse. . personaje denumite la un moment dat terapeuţi. acordînd respect medicilor.Rabinii condamnau doar formal magia. printre care consumarea cărnurilor animalelor „impure" — porc. ei înşişi şi embrii familiei lor purtînd amulete în ideea că astfel vor 11 apăraţi de boli. sau dacă un bolnav se va însănătoşi. vrăjitori. cu toată stricteţea religiei lor. dă ascuţime vederii şi conferă strălucire pielii. cu excremente. Talmudul * reflectă o modificare de concepţie faţă de activitatea tămăduitorilor. Brahmanul se înfăţişa indianului antic ca om care poseda toate iaineîe magiei în general şi ale tămăduirii în special. descîntecele şi exorcismele cuprinse în Atharva-Veda necesare vindecării bolilor.e. încărcătura de concepţii magice şi superstiţii prezentă în mentalitatea acestui popor cu nimic deosebită de cea a vecinilor lor.n. de asemenea. tratamentul şi pronosticul bolilor de care sufereau. El stăpînea formulele magice. s-au menţinut de-a lungul întregii istorii antice a evreilor. Vechii evrei. Bolnavii erau socotiţi impuri. pe care cărţile sfinte ale evreilor o redau uneori sub formă alegorică. corespunzătoare Ayurve'dei. Bineînţeles. în atitudinea respectivă se regăseşte. iepure. Vracii. izbîndei în dragoste. era maestru în arta de a ghici dacă un copil ce urma să se nască va fi băiat sau fată. de fapt. Cifra magică 360 era. cu femei după naştere . ridicate însă la rangul de dogmă religioasă. reprezentînd numărul oaselor. religioasă J39 . recurgeau adesea la vraci. Formulele magice şi reţetele vindecătorilor străvechi v or fi preluate de învăţătorii talmudici.

Civilizaţia greco-romană constituie totuşi un exemplu elocvent al trecerii de la magie la ştiinţă. în incantaţii şi purificări. prin excelenţă.n. sora lui Apollo. denumit abaton. Sînt numeroase indicii ''privitoare la faptul că personajul mitologic respectiv. Visele bolnavilor erau tălmăcite de asclepiozi. după care urmau într-un loc anume al templului. care formulau tratamentul. Aceasta va da pe Hipocrat (460—375 î. ca şi cultul acestuia. Existenţa acestora corespunde momentului preluării practicilor magice tămăduitoare de către religie. între altele. 430 î.490—c. Darul vindecării. Fiinţele supranaturale erau socotite ca aducătoare de boli. un salvator al oamenilor. de iraţional. rolul pe care îl aveau în terapeutică farmecele şi incantaţiile. iniţiatorul medicinei experimentale. 210 e. fiind şi ea dominată de credinţele mitico-magice. erau mai mult vraci decît preoţi. Platon.toare. cît şi vindecări miraculoase deoarece această divinitate era. avea şi ea calităţile fratelui său. Tămăduirea magică a fost elogiată chiar de Empedocle (c. Grecii credeau că Apollo determina cel mai adesea atît răzbunări crude. Tratamentele constituiau un amestec de raţional şi iraţional.n. Suferinzii făceau mai întîi o cură de purificare (catharsis).e. menţiona adesea. adică slujitorii sanctuarelor consacrate lui Asclepios. ctitorul medicinei raţionale Şi pe Galen (130—c.). nemiloase. aşteptînd ca zeul Asclepios. să li se arate în vis. tot astfel precum romanii îl vor prelua apoi de la greci. care a pus bazele studiului anatomiei umane. Asclepiozii.e. ca o consecinţă a prescripţiilor Talmudului privitoare la menţinerea curăţeniei omului. de asemenea. Mijloacele terapeutice constau. înmănunchind într-un sistem tot ce se cu240 . o cură de incubaţie (somnoterapie). nenorociri. impur. de obicei. care compara medicul cu un profet sau poet. cu condiţia ca ei să nu aducă ofense zeilor. deoarece un corp bolnav.).n. concomitent cu aplicarea unor restricţii alimentare şi administrarea de substanţe tămăduitoare. Antichitatea europeană are dimensiuni particulare. fiul lui ■Apollo şi al muritoarei Coronis.). sau poate Apollo. nu putea menţine un suflet pur. îi aparţinea însă lui Asclepios (Aesculapius). . Artemis. în scrierile lui. constituia o preluare de la traci. epidemii. El însuşi se considera un interpret al oracolelor.

Dioscoride şi Pseudo-Apuleius. fiindcă nu cunosc întregul de care-ar trebui să se ocupe".e. dar şi vraci care foloseau instrumente pentru uz chirurgical. Iordanes şi alţii au consemnat denumiri dacice ale buruienilor de leac. operă ce a constituit secole de-a rîndul catehismul practicii medicale.) în Banchetul arăta că Socrate învăţase de la un medic. Excitaţi prin această 241 . curgînd în trup. preotul geto-dac era şi vrăjitor (goes) şi medic (iatros). Descîntecele. Reiese clar din fragmentul platonician că medicii traci socoteau toate lucrurile bune şi rele pentru om în întregul său. subliniind că „tocmai de aceea sînt multe boli la care nu se pricep medicii greci. tot aşa nu se poate să încercăm a vindeca trupul. geto-dacii păstrau din magia arhaică tatuajul menit să alunge spiritele rele. Izvoare istorice scrise şi descoperiri arheologice atestă cu claritate că geto-dacii aveau preoţi-terapeuţi. erau practicate. ucenic al lui Zamolxis. încît întrece u" efectele unei căldări elineşti. practicau trepanaţii craniene sau aplicau incizii rituale. Acestea înfăţişează Poarele. platon (427—347 î. Conservatori. din cap şi ochi. păzitoare de boli. Marele preot făcea preziceri şi interpreta oracole. După cum atestă Strabon. Clemens din Alexandria. însuşi Zamolxis instruindu-şi ucenicii în sensul că numai prin descîntece pot vindeca sufletul. reprezentînd o femeie cu simboluri desenate pe un picior. bineînţeles eliberată de nuanţele sale mistice. Herodot descrie ritualul magic tumigaţiei cu sămînţă de cînepă practicat de geto-daci : fieV. Se poate ca această concepţie să fi avut un substrat magic.aun . Vasile Pîrvan considera concepţia tracică. că „precum nu trebuie să încercăm să tămăduim ochii fără să vindecăm întîi capul şi capul fără trup. ca venind de la suflet. numărul magic cinci. ca şi vrăjile. asemănătoare celei hipocratice. Aceeaşi trăsătură raţionalistă exista şi la traco-geţi. ca remediu al bolii. prin urmare. cursul vieţii şi o imagine zoomorfă. îndată ce ea atinge pietrele.noştea la vremea lui.această sămînţă de cînepă şi o aruncă pe pietre Pînd ^ scoase din foc . fără să îngrijim şi de suflet". Se poate presupune că astfel e tatuaje erau făcute pe anumite părţi ale trupului sufe-a| nzi lor. dar învăţa poporul şi cum să utilizeze plantele medicinale. răs-C!j e Şte un fum şi nişte aburi aţît de denşi. aşa cum se Poate observa pe un vas străvechi. iar de acolo. începînd cu vîrfurile conducătoare.n. dar aici contează orientarea realistă a traco-geţilor.

constituia elementul princip. trac de origine. De altfel. umori. la focul nestins. adică izvorul zeilor. cicatrizante. depurative şi antihelmintice. în forme care pot fi regăsite în folclorul vechi românesc. în trecut. care începuseră sa facă apel la raţionalism. Aveau. farmece sau boscoane (vrăjitorii).. pe vatră. ei strigă de bucurie". în fine. practica lor terapeutică fiind izbitor de asemănătoare cu cea a geto-dacilor. de exemplu* pretindeau că deţineau „arta" medicală de la hiperboreeni. Vrăjile erau făcute împotriva „puterii deochiului". privitoare la vatra casei. eliberată de credinţa în supranatural. în special de Dunăre. Probabil că şi la geto-daci circula concepţia că bolile constituiau sancţiuni ale forţelor supranaturale. potrivit căreia femeile obişnuiau să i nască. substanţe minerale. a preoţilor-vindecători conţinea elemente incipiente de ştiinţă. concluziile hipocratice aveau o bază tracică. Druizii. ale Renaşterii r 242 . Ar mai trebui adăugat că Hipocrat asfost ueenieul medicului Herodicos. precum şi ape minerale şi termale. din mărgean şi chihlimbar. progresul cunoaşterii şi al medicii*^ ştiinţifice. în timp ce dacii o numeau sară). Dacii numeau orice sursa de apă minerală „deusara".baie. de descîntat. chiar cultul apei neîncepute (numită de ei sîr. atitudine ce va fundamenta. Virgiliu aminteşte că la da< apa. din care spuneau că de'scind. Magia va continua să-şi joace rolul în arta vindecării chiar la marii medici ai evului mediu. de-* lungul timpului. că administrarea unei -substanţe terapeutice trebuia însoţită de descîntece. medicul împăratului Traian observa că preoţii geto-daci aveau un ascendent asupra oamenilor de rînd prin faptul că uzau de vrăjitorie. Vracii posedau formule magice şi descîntece. acestuia opunîndu-i-se amuletele cu simbolurile şarpelui şi mistreţului. De asemenea. expectorante. între altele. In general. la apa neîncepută. Un caracter magic avea şi aşa-zisa piatră de naştere. cel puţin în parte. a cărei amintire a trecut în medicina populară. adică de la traci.. Dar cu' noştinţele medicale ale evului mediu. concepţiile terapeutice traco-getice au fost preluate şi de alte popoare antice europene. ierburile de leac utilizate de vraci şi preoţii-vindecători aveau — după cum s-a putut stabili cu mijloace moderne — efecte calmant-anestezice. ocupaţia tămăduitorilor geto-daci. ceea ce lasă a se deduce că. Deşi încărcată de practici magico-religioase. erau aplicate în scopuri terapeutice produse animale. organe. Criton.

vraci. mai cu seamă în acea tristă perioadă a obscurantismului catolic reprezentat de Inchiziţie. prelungite pînă în secolul al XX-lea. naturismul. în cea a tribunalelor inchizitoriale. practicile magice au continuat să se menţină viguroase. datorită inexistenţei mijloacelor | e investigaţie. în care totul era marcat de demonism. magnetismul animal etc. atunci cînd nu sînt şarlatani. Dar nici reprimarea vrăjitoriei nu a eradicat practicile magice. simbolismul şi magia cuvîntului. fie o biată babă descîntătoare. Acţionau enorm arbitrariul. puterea vindecătorului miraculos ■— fje medic profesionist sau oricare altă persoană care Putea fi uneori un proroc.epocii moderne au rămas destul de sărace.în aceste condiţii. Insă aceasta nu a putut frîna progresul. opuse concepţiei ştiinţifice. un sfînt de ocazie. ori simpli ehirurgi-bărbieri. îmbrăcată uneori în limbaj sau haine cu alură doctă. alimentate puternic de credinţele populare în supranatural. radiestezia. Toate bolile ca şi insuccesele în tratarea acestora ajung să fie puse pe seama acţiunii diavolilor. iridodiagnosticul. cuprinzînd astrologia medicală. iar de aici la o aprigă prigoană împotriva ştiinţei. cu pretenţii de panaceu. exaltînd forţa de atracţie a enigmaticului. Acestea erau însă doctrine false. conflictul între cunoaştere şi necunoaştere rămînînd în ctontinuare deschis. ceea ce explică existenţa şi persistenţa aşa-zisei medicine herotodoxe. a vrăjitorilor. însă efortul ştiinţei nece-r eliberării dp balastul fanteziei şi al imposturii a t'Jt ce 243 . Dar credinţa în diavoli şi în puterea vrăjitorească va face ca prevenirea şi vindecarea bolilor să treacă din competenţa tămăduitorilor. rămîn la fel de primitive $i fără valoare experimentală ca şi manoperele vracilor străvechi. a căror nepricepere sau ignoranţă puteau fi lesne şi comod puse la adăpost pe criteriul amestecului Satanei. intuiţia.•hiav al'. indiferent dacă aceştia erau medici. Magia tămăduitoare. medicina spagirică. aşa cum s-a mai arătat. Medicina a progresat lent. tradiţia. u este mai puţin adevărat că formele actuale ale magiei. mentalitate care convenea într-un fel medicilor. ocultismul. ca şi a magiei mileniilor trecute. pot sugera eori ştiinţei elemente inedite. Cu Practicanţii lor. cu toată terminologia a Parent ştiinţifică folosită. progresul inştalîndu-se lent. de constatarea neputinţei medicinei laice în faţa flagelurilor marilor epidemii care au bîntuit Europa secolelor XIV—XIX.

spontaneitate şi empirism. pentru impresionarea bolnavilor şi argumentarea existenţei sale ca practică. ci de cu totul alţi factori. mentalităţilor naive.* astrologia medicală tot nu se justifică. Ea este un ansamblu de teorii medicale neacademice. cu temperamente slabe. încereînd să le adapteze. în timp ce-glandele endocrine ar juca pe cel al mijlocitorului fiziologic. Spagirismul reprezintă într-o anumită măsură fuziunea pe plan medical a astrologiei şi alchimiei. tocmai în a doua jumătate a actualului secol. care pretindeau că radiaţiile cosmice ar avea rolul de mijlocitor fizic al influenţelor astrale asupra omului. de mult depistaţi şi studiaţi de către ştiinţa medicală. dar uneori şi practici empirice ce pot fi valorificate de către medicina academică. cu caracter paranormal. Această formă de medicină foarte-apropiată vrăjitoriei cuprinde. în plină înflorire în secolele XIV—XVII. chiar şi în secolul al XX-lea apare vizibil faptul că anumite momente de impas ale medicinei clasice lasă cîmp liber de acţiune ocultismului. în mod paradoxal. Ea a traversat istoria culturii. oricare pronostic de îmbolnăvire sau vindecare neputînd fi legat de mişcarea corpurilor cereşti. doctrine îmbibate cu elemente de magie. o constituie medicina heterodoxă. chimiei şi biologiei. psihopate sau aflate în situaţii limită. Medicina spag1' rică. se baza. dar şi de vraci şi tămăduitori. ca şi astrologia. în general. sensibilizate exagerat. caracterizată prin pătrunderea omului în Cosmos. interpretărilor neştiinţifice întemeiata pe imaginaţie. In acşst cadru se înscrie astrologia medicală. O prelungire a diferitelor concepţii vechi. astrologia medicală a secolului al XlX-lea făcea apel. pe armonie şi dezarmoniePotrivit doctrinei medicinei spagirice. pe speculaţie. Date ale astrofizicii moderne au fost preluate în secolul al XX-lea de către astrologi. să le racordeze la doctrina armoniei şi a dezarmoniei universale. Oricum. cu rădăcini în Pl^n' cipiile corelaţiei cosmice. la descoperiri ale fizicii.poate fi valoros din magie se dovedeşte adesea prea mare în raport cu rezultatele practice directe. superstiţie şi filosofie idealistă. pe corespondenţe. spre a reveni în actualitate. Chiar dacă aceste afirmaţii rămîn în sfera ipotezelor. manoperelor magice bazate pe forţa sugestiei. rămăşiţe ale gîndirii antice şi medievale. aplicate de per-' soane cu sau fără studii medicale. Adresîndu-se în special persoanelor dezamăgite. fiecare boală poate fi vindecata 244 .

fierturile de raci se prescriau împotriva cancerului. alcătuit din aşa-zise chintesenţe de substanţe naturale. Astfel.. bolnavului sau organului bolnav. după cum unele persoane se pretindeau detectori vii ai metalelor şi apei. Aberaţia mergea pînă acolo încît. prin faptul că nuca se aseamănă cu capul omenesc. în fapt extracte din materii vegetale sau animale. consistenţă) cu organul bolnav. utilizată — cum s-a arătat în alt capitol — pentru descoperirea comorilor. De pildă. adică de asemănarea produsului de bază (culoare. medicul spagirist prescria tratamentele în mod individualizat. ceea ce ar explica poate facultăţi aparent miracu-^ase ale rabdomanţilor de a identifica resurse minerale. Radiestezia se înfăţişează ca o transpunere pe tărîm medical a tehnicii baghetei magice. Potrivit analogiilor zoologice ale bolii. de la kheir. ea ar constitui principala materie orimă pentru preparatele destinate a combate nevralgiile. activi şi în zilele noastre. Aceleaşi reguli au determinat alcătuirea întregului arsenal tămăduitor al medicinei spagirice. cercetările ştiinţifice efectuate m ultimii ani au scos în evidenţă sensibilitatea unor amine persoane la gradienţii cîmpurilor magnetice foarte abe. bazat pe mînuirea baghetei rămînînd de do-ocultismului. inima de porc pentru tratarea bolilor cardio-vasculare şi aşa mai departe.mci un caz nu s-a putut confirma experimental ra-ezia nr observaţiile clinice nu au valoare probantă. care afirmau că sînt capabili să pună un diagnostic medical prin simpla trecere a obiectului magic deasupra capului bolnavului. spre mijlocul secolului trecut. pentru cicatrizarea rapidă a unei răni se aplicau aşa-numitele „unguente simpatice" atît pe plagă. j: r ln . formă.tai dacă este utilizat un remediu corespunzător. apoi — prin extensie — a zăcămintelor minerale şi a pînzelor de ape subterane. proaspete sau uscate. ai unor „inventatori" de detectoare. Destinaţia fiecărei „chintesenţe" este stabilită în funcţie de signatură". demararea unor observaţii şi cercetări care au dus la rezultate interesante pentru biofizică. adică 5 a prin aplicarea mîinilor este cunoscută din anti245 . „mînă" în greaca veche). au apărut mînuitori de baghete (rabdomanţi). Eliminînd pretenţiile unor impostori şi şarlatani. luat "rîxi similitudine. cît şi pe obiectul care a produs-o. Vîlva stîrnită în jurul acestei ciudate maniere de a afla focarul ascuns al unei boli a determinat.

cel mai înţelept dintre aceste figuri mitologice.-sub presiunea ştiinţelor medicale nioderne. utilizată încă din antici ■ tate. afecţiuni de ordin etw f f sau alte asemenea suferinţe. Tagma chiroteticienilor nu s-a putut însă dezvolta. Ecouri ale chirotetiei se regăsesc în ritualuri creştine şi budiste.chitate. o manieră modern a „cititului viitorului în ochi". Benefic poate opera uneori. Kheiron era socotit între altele drept învăţător al lui Asclepios. Se recuiioaşte astfel pe calea mitului inefi cienta chirotetiei observată încă din antichitatea îndepăr tată. Părăsită de-a lungul vremii. chirotetia plasîndu-se nu în sfera medicinei. Chirotetia constituia unul din atributele centaurului Kheiron. g Iridodiagnoslicul este. Evident. chineze. rea lor de trupul bolnavului sînt amintite pentru prima oară de Homer şi Hesiod. derivată dintr-o formă primitivă de magi e tămăduitoare. Gesturi magice de vindecare prin aşezarea mîinilor deasupra capului şi a rănilor. în anul 188. Iridodiagnosticul a fostr inventat de Ignatz von Peczely. chirotetia fiind semna lată în texte vechi indiene. Se pare că grecii au preluat această formă de magie tămăduitoare din Orientul antic. Mesmer despre aşa-zisul „magne tism animal". fireşte. Semnificativ este un amănunt al mitului respectiv. dar şi de către Paracelsus. însă pînă la anumite o-" mite. cedînd-o lui Prometeu. ci ocultismului. autosugestia bolnavului. de asemenea. este ridicol să se creadă că prin simpla aşezare a mîinilor deasupra sau Pe corpul unui bolnav pot fi vindecate maladii microbiene. chirotetia a fost reactualizată spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. zeul medicinei. Mitul lui Kheiron este în măsură să arate faptul că înşişi anticii vedeau chirotetia drept o practică magică depăşită de cunoaşterea medicală. n p ţ ţ sau alte asemenea suferinţe. ca şi în Bi blie. prefe rind moartea. care şi-a întrecut'maestrul. In mitologia greacă el ocupa un loc anume. fiind preW 246 . Ca să scape de suferinţele etemizabile. sub in fluenţa teoriilor lui F. precum şi prin lipi. egiptene.A. preocupare iniţiată de eroul civili zator Asclepios. fiind considerat binefăcător şi subtil vindecător al oamenilor. Benefic poate opera aici .1. De asemenea. anume acela în care se arată că puterea lui Kheiron era destul de limitată. el însuşi fiind incapabil să se vindece de rana provocată de o săgeată rătăcită. deşi uneori au mai apărut „vindecători" în jurul cărora s-a făcuij vîlvă datorită contribuţiei masive şi ires ponsabile a presei de senzaţie. el a renunţat la nemurire. fiind. l l i pot fi remediate malformaţii.

cu a comfiCVas*~m*st*c> *a *n consideraţie o componentă mixtă PUiui omenesc — fizică (somatică). în această categorie de practici se include. Neobudismul a generat şi el terapeutici bizare. Din acest punct de vedere teosofia tămăduitoare capătă caracter de sectă medico-religioasă. în condiţia acestor consideraţii mistice se cere bolnavului să nu se mai preocupe de suferinţa lui. iar răul. toate proce-ivut zare . însă încercările de teoretizare a metodei avînd la bază cauze ale modificărilor jn culoare. De altfel.ă Mazdan (Otoman Zar-Alusha Ha-conri s °l°nate deîn tiin a ită Orient se bazează pe tehnici străvechi. Ochiul poate da indicaţii asupra unor afecţiuni specifice lui. care propovăduiesc vindecarea prin Post şi rugăciune. rugăciunea.a medici ci practică. t de caracterul lor. Memorii unor secte aparţinînd acestui curent religios nu recurg p. dar şi de magicieni. Se face mult caz P6 seama iridodiagnosticului.i rînd de către diferiţi medici. păcatul şi boala rezultate ale erorii umane. să facă pomeni şi să-şi încredinţeze soarta în mîinile lui Dumnezeu. preconizată de vindecătoarea Mary Baker Eddy în cartea Science and Health apărută în anul 1875. alimentaţia sumară. refuzul medicinei. îridoîragnosticul poate fi clasat în categoria divinaţiei contemorane. pasivitatea în faţa destinului. exerciţii de respiraţie şi rugăciunea. metoda denumită „Christian Science". materia doar o aparenţă. nu rezistă criticilor ştiinţifice. Teosofia tămăduitoare actuală reprezintă o prelungire a concepţiilor rnagico-religioase antice şi a superstiţiilor evului mediu. eterică (vitală) şi 247 . potrivit cărora erau propovăduite revelaţia. ce ? t medicală. în nici un caz acest organ nu este de natură să arate viitorul cuiva. ci să se roage.P i care fac apel la ocultism s-au dovedit |6> ^ a lor soldîndu-se foarte adesea cu rezultate . n p ct . băile repe-te. ale formelor pupilelor. apariţia de pete etc. După ea totul ar fi spirit divin. în scopul combaterii maladiilor. în primul rînd. Temeiuri oarecum similare au şi unele doctrine neoprotestante sectancte. O metodă aşa-zis nish?e?tiC^ denumit. Baker Eddy reia teze din demonologia medievală şi fideism. formula aceasta de sondare a viitorului unui P ient oarecare fiind infirmată de investigaţiile clinico^tatistice şi experimentale de dată recentă. ca şi în privinţa cîtorva boli deja stabilite. indîerent d Un s<xfr°pos?f ia aPărută la începutul actualului secol. deei a Teu<.

existau. "Marile descoperiri şi în £enaCj& progresele uriaşe înregistrate de medicină şi f al 248 I A . tratament. iar în Franţa anului 1982.. politice şi religioase. exerciţii musculare. pe c au grefat tehnici de iluzionism. la începutul deceniului nouă al secolu lui XX. Activitatea vindecătorilor miraculoşi a declanşat. în categoria vindecătorilor miraculoşi pot fi incluşi Cagliostro (secolul al XVIII-lea). fiecare înregistrat la fisc. aşa-zişii tămăduitori sînt demascaţi simpli practicanţi ai unor ritualuri magice vechi. au făcut obfectul unor ample campanii publicitare. din părţile acestui triptic sînt prescrise şi mijloacele cj. fără excepţie. majoritatea au pierit în mod tragic. sub raport geofizic. diet. sau cel puţin mulţumit de viaţa lui. cu cifi'a lui de afaceri. hică etc. Fără excepţii vindecătorii miraculoşi au fost implicaţi în uriaşe scandaluri publice. Dimpotrivă.A. peste 40 000 de asemenea profesionişti. Indiferent de forma lor. practicile magiei tămăduit^ reprezintă un anacronism. relaxare p s j. apariţia unor aşa-zişi vindecători miraculoşi determină psihoze colective.1^. Adesea însa^ ajutorul filmelor şi fotografiilor făcute în ascuns de ca diferiţi ziarişti. afacerişti. d'Angelo (în actualul secol). atît credinţe iluzorii în rîndul ignoranţilor cît şi reacţii de protest ale oamenilor de ştiinţă.U. care pot fi de ordin farmaceutic uzual. fiind simple marionete pe m^sa mari]or afaceri pecuniare. Magia tămăduitoare este practicată şi astăzi de către vindecători empirici. unde se petrec „minunile" joacă în concepţia credulilor un rol atît de important ca şi existenţa persoanei care tămăduieşte în numele lui Dumnezeu. Bernadette (secolul al XlX-lea). Biserică şi capete încoronate. corporaţia vin decătorilor autorizaţi de stat grupa 10 000 de persoane Filipine şi Indonezia există tămăduitori care pretind pot vindeca orice boală doar prin puterea lor magnet în jurul acestor vraci se face o vîlvă enormă. ocultişti. astrală (sufletească). vrăjitori şi vraci. mari pelerinaje deoarece locul. Numai în S.. alimentară sau hidrică. Bigotismul şi fanatismul au născut mitul vindecăriloj miraculoase. Rasputin şi Achiie. In funcţie de atacul bolii asupra unei.. în general. în fine. Nici un vindecător miraculos nu a sfîrşit bogat. . companii turism speculînd la maximum afacerea. fericit. potrivit datelor publicate de ziare. apariţia vindecătorilor miraculoşi a fost speculată din interese diferite de către guvernanţi.

evoluţia astrologiei spre astrdnomie. inclu siv de computere. în care sînt promovate măsurile de igienă colectivă şi individuală. care depăşesc cu mult capacitatea ome nească de apreciere a stării de sănătate individuală. Fireşte. a alchimiei spre chimie şi a magiei tămăduitoare spre medicină.cuceririle ştiinţifice în domeniul biologiei. promovarea unei vieţi raţionale. nu-şi pot avea locul practi cile perimate ale tămăduitorilor de ocazie sub oricare nume s-ar ascunde aceştia. corpul omenesc şi factorii care condiţionează sănătatea. cu larga accesibilitate a asis tenţei medicale este de neconceput apelul la magie. ■ v Trebuie însă recunoscut rolul imens pe care magia 1-a jucat în dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice. Ea oferă totodată remedii eficace în lupta împotriva bolilor. înclinaţiei spre pozitivism. care nu su Portă întoarceri spre obscurantism. In raport cu inepuizabilele posibili tăţi ale medicinei moderne. de la practicile oculte la ştiinţă. chiar sub formele ei subtile. . în fond. spre raţionalism care a caracterizat activitatea a sute şi sute de generaţii de scrutători ai naturii. stimularea rezistenţei orga nismului la îmbolnăviri etc. modernizate. în trecerea prin observaţie şi ulterior prin experiment. De la magie la ştiinţă a fost un drum greu. presărat adesea cu piedici şi jertfe. universul. Este drumul progresului. de neobosiţi căutători ai cheilor legilor care guvernează viaţa. o medicină a omului sănătos. controlul periodic al sănătăţii prin mijloace specifice ştiinţifice. de prevenire a îmbol năvirilor. în acest. cadru. îmbinarea muncii cu odihna. biochimiei şi biofizicii sînt astăzi în măsură să permită o profundă cu noaştere a tuturor elementelor care caracterizează boala. i se datorează. anevoios. jVTedicina zilelor noastre dispune de un arsenal extraordi nar de bogat şi sofisticat de investigaţie ştiinţifică. Tendinţa actuală a medicinei este mult diferită de trecut. Ea devine treptat o acţiune socială. un drum doar cu Un singur sens : înainte.

în care oamenii trăiesc la altitudini montane de peste trei mii de metri. . Practicile preoţilor şi călugărilor tibetani sînt mai curînd magie şi vrăjitorie. suna astfel: „O. religia budistă. Ocultismul fără enigme 1.V. Misterele lamaîsmului tibetan. iar marele preot poartă titlul de Dalai Lama (în traducere liberă „magistrul venerat cel mai puternic"). Scamatoriile orientale. Născut în Tibet. tu. fiind populat de fiinţe supranaturale groteşti şi uneori obscene. lamaismul uneşte riturile străvechi „bon-po" de venerare a spiritelor şi naturii. protectorul Tibetului. pînă la rostirea rugăciunilor. o zonă cu o suprafaţă de peste un milion de kilometri pătraţi. „magistru venerat"). dominate de Avalaki teşvara. începînd de la alegerea unui nou Dalai Lama. fiind considerat reîncarnarea lui Buddha. Renume cultivat printr-o uriaşă literatură de ocui250 . demonismul şi vrăjitoria. lotusul de la care se află bijuteria". dervişii^ fachirii Lamaismul este una dintre cele mai bizare practici oculte. vieţii şi coS' moşului. „profesor". Cea mai importantă rugăciune lamaistă. cel mai adesea fără înţeles. căreia i se atribuie o putere deosebită. Preoţii tibetani se numesc baura (din bla-ma. S-ar putea spune că el reprezintă în istoria religiilor momentul grefării vrăjitoriei pe canavaua unei credinţe mistice. fără logică. S-a acreditat ideea că preoţii şi călugării tibetani fe bucură de faima unor persoane misterioase. care — în fond — nu sînt decît o înşiruire de formule magice. care deţi ^ secrete extraordinare ale fenomenelor naturii. Panteonul lamaist este bizar.

părea a merge cu mult chin. Un lama trecea drept deţinător al unor puteri supranaturale şi făcător de miracole. avînd în spate o povară grea. în timp ce sîngele curge din abuntaco 1' mu*ţimea se prosternează în faţa acestui oribil specs lama fiind întrebat acum asupra lucrurilor viitoare. Lama. cu treisprezece secole în urmă. ascet. începe să urle. curioasă.eu^ aceleaşi. cele 250 de reguli riguroase de disciplină. astrologia.La o cotitură am ajuns un bătrîn lama care. la care a fost martor ocular. Atunci ma de pe altar aruncă brusc pelerina cu care era învelit. se prepară pentru acest moment ţinînd post îndelungat.tisffl oriental. care îşi arată puterea. Iată. Pmă ajunge să facă convulsii. incitată de preoţi. în oraşul sfînt Chasa şi reşedinţa lamaistă Ta-si-lhum-po. la vreo mănăstire. un individ oarecare trebuia să fie iniţiat în misterele lamaiste. spre exemplu. Despre aceste personaje circulau. me. divinaţia. el se va sinucide fără însă a muri. spre a vedea un asemenea spectacol extraordinar. un asemenea „miracol". şi care seamănă perfect cu cele descrise de literatura antică : „. Un lama constituie astăzi o relicvă vie a ceea ce reprezentau în antichitate vrăjitoria şi religia la un loc. jttulţimea cade în extaz. apoi notate în cărţile sacre. fără a avea vreo legătură cu ceilalţi oameni. cum era notat. Există numeroase descrieri ale „minunilor" lamaiste.rugăciuni. să-şi scoată intestinele şi să le repună înapoi fără a avea vreo influenţă. uneori cu aspect de groază. Hue. mulţimea se aduna. timp în care învăţa de la magistri „arta" tămăduirii.r Mulţimea îl înconjoară recitind monoton rugăciuni. el apare în faţa mulţimii şi se urcă pe un altar ridicat în faţa templului. ne-â răspuns. nu de puţine ori.. căci mîine va fi o zi mare. după cum spun localnicii. Ca să ajungă lama. Asemenea ceremonii orbile se repetă destul de des în lamaserii. Şi. L-am întrebat unde se duce şi l-am invitat să-şi pună bagajul pe cămila noastră. ocultismul de toate categoriile. de către misionarul R. legende orale dintre cele mai bizare. în anul 1844. trecînd prin diferite grade : servitor. novice. scoate centura şi luînd sabia îşi întredeschide pîntecele *jn toată lungimea lui. păstrate la mănăstirea Sa-Sjya. să strige. . în timp ce lama îşi desface de la centură o sabie şi o pune lîngă el. Curînd. Am înţeles dî un preot tibetan trebuia să-şi deschidă pîntecele. în ziua hotărîtă. Un lama îşi va arăta puterea sa . făcînd .P. Merg la Raş Turen. începînd a tremura din tot corpul.. în liniştea cea mai perfectă.

în jurul altarului rămîn evlavioşii care contemplă sîngele celui ridicat acum la rangul de sfînt. dînd impresia cicatrizării vertiginoase a plăgii. ci şi în Africa. aşa-zisul sînge. fără a-i rămîne cea mai mică urmă a acestei operaţiuni. Procedeul este extrem de vechi. fiind întîlnjt odinioară nu numai în Asia. necesitînd pentru reuşita numărului o dexteritate remarcabilă. în urma probei date".sau a destinului diferitelor persoane. care — în final — s-au dovedit inutile. a putut reproduce fază cu fază toată manevra vraciului. ale căror urme dispar după cîteva roi" nute. făcînd călătorii costisitoare.. Acesta manipula cu dexteritate intestine de peşte. preoţii din jurul altarului reîncep rugăciunile. Este un procedeu datînd din neolitic. „ieşind" din rană. Preoţii tibetani efectuează şi alte trucuri care ţin respiraţia ignoranţilor. lumea occidentală a fost cuprinsă de o adevărată febră a „operaţiilor chirurgicale fără bisturiu" executate de vraci filipinezi ca remediu împotriva cancerului. alte fragmente de organe animale. Europa şi Australia. ca — de pildă — practicarea unor tăieturi pe corp. El răspunde tuturor acestor întrebări. prin care se dă iluzia extragerii unor pietre sau tumori din organism. strîngerea în mînă a fierului înroşit în foc. Lama de pe altar culege. El trece apoi repede cu mîna peste rana de la pîntec şi totul reintră în normal. După ce curiozitatea numeroşilor pelerini este satisfăcută. Mii şi mii de bolnavi. îl duce la gură. cu mîna dreaptă' sîngele rănii sale. Toate acestea repre252 . aidoma unui prestidigitator. Se învăluie în pelerină. In deceniul şapte al actualului secol. manoperă folosită şi astăzi de vracii unor triburi australiene şi din Filipine. Examinată prin prisma cunoştinţelor actuale. nu era altceva decît o banală cerneală. în fine. Şarlatania vracilor a fost surprinsă pe peliculă de «către un ziarist francez care. proba la-'maistă apare că un veritabil număr de iluzonism. Tehnica şamanilor şi a vrăjitorilor în acest domeniu este foarte precisă. creînd iluzia că le scoate din trupul bolnavului. f IImînd pe ascuns o aşa-zisă „operaţie cu mîinile goale". face o rugăciune şi pleacă. la unison' cu voce gravă. care — în contact cu aerul — se decolora. induşi în eroare de reclama deşănţată a unor firme de turism. răspunsuri care sînt socotite oracole. umplerea de la distanţă a unui vas cu apă etc. au apelat atunci la serviciile unor tămăduitori populari. suflă de trei ori asupra lui şi îl aruncă în aer scoţînd un sunet strident.

preparaţi şi aşezaţi în teină de el. de oameni. Oamenilor ignoranţi. ca şi cum acestea ar fi întrupat zeii ce-1 ascultă. dervişii constituie o categorie de magi persani. care rîseseră de el. ameţitor. astfel de aranjamente bine ticluite le produc teama. Descrierile lui Riviere constituie o trecere în revistă a evoluţiei iluzionismului şi a vrăjitoriei. r . Apoi lama a depus pe un altar ofrande. spice de grîu. fire de iarbă şi a cerut forţelor supranaturale să pedepsească nişte ciobani din împrejurimi. Francezul Jean Marques-Riviere a descris în cartea fiistoire des doctrines esoteriques întâmplări în legătură cu diverşi lama. Preotul a trasat. în timp ce rostea rugăciunile sale monotone. cu cîteva zile înainte. la care se adresa preotul. Iată. în deferite culori. liniile desenate pe bătătura grotei au început să strălucească exalînd un miros dulceag. păstrate în recuzita castei sacerdotale ca o moştenire a practicilor magice de odinioară.intă doar numere de scamatorie inventate încă de vrăiitorii primitivi. vor opri boli şi nenorociri sau ea Proteja recoltele. la care a asistat. spre exemplu. Şi nu de puţine ori la ln ^ înspăimîntaţi să implore preoţii. aidoma şamanilor. După ce i-a primit darurile. Denumirea are lor Provenienţă asiriană. Erau efectele unor explozibili cu declanşare prestabilită. care făceau să vibreze aerul. o asemenea mostră de „experienţe". cu înţelesul persan actual de 253 z . de la începuturile lor pînă în epoca modernă. „artă" tămăduitoare. bubuiturile am-P| ificîndu-se pe firul văii. Curînd. o bucată de postav fin. agitată de lama. astrologie. Pentru cercetătorul instruit. păstrează casta sacerdotală tibetană. închipuind pe bolta peşterei umbre de animale fantastice. mai întîi cercuri magice. natura parcă aezlănţuindu-se la porunca lui. în carele recunosc efecte de pirotehnie. se ridica un fum dens.Or > cu puterile lor magice. cîteva bucăţele de aur şi bijuterii ieftine. Dintr-o căţuie. descrise de cercetătorul francez. pirotehnie. adunate de mii de ani. lama 1-a invitat în grota în care locuia spre a-i demonstra puterea sa. în timp ce rostea formule şi mormăia un fel de cîntec gutural. în speranţa că aceş. Toate arată cît de multe cunoştinţe magice. spre a reveni în ecouri. dominaţi de superstiţii. Imediat s-au auzit afară tunete puternice. asemetrucuri au doar valoarea de studiu. Nu lipseşte nimic ce ţine de divinaţie. ca într-un catalog bine sistematizat. substanţe magice etc. a că1 °rigine se pierde în trecutul omenirii.

Ba mai mult clerul mahomedan îi prigoneşte. ori învîrtire în loc. 254 . denumită ca atare : derviş-urlător» derviş-învîrtitor şi derviş-rătăcitor. se aseamănă cu arhaicele societăţi magice secrete. Din această credinţă rezultă o serie de practici bizare. dervişii sînt călugări rata. în păduri. în realitate dervişii fiind departe de această religie. cîştigarea celor necesare traiu' lui pentru ei şi familiile lor. citori. Fiecare din aceste procedee conferă o anumită specializare. Nici o biserică — budistă. liniştea. cucernicia. unii autori moderni i-au considerat membri ai unei secte musulmane. pînă la un anumit punct. pleta epuizare fizică. însă el se gîndeşte atunci doar cum să-şi prelungească mai mult starea de imobilitate. departe de se&e şi oraşe. dervişii obţin după efecte : creşterea credinţei în puterea l Ql magică şi. pînă la coi». dînd impresia că nu le simte Aceeaşi stare se obţine de către unii dervişi prin suflarea într-un corn sau bucium. Principala atitudine a acestora este meditaţia. cu efecte exterioare capabile să impresioneze pe privitorii ignoranţi. în care postul şi rugăciunea sînt manifestările cele mai obişnuite. considerîndu-i păgîni. pe baza acesteia. conduşi de un „pir". părînd că cugetă profund. la o analiză mai atentă. Exercitînd în faţa mulţimii. stăpînesc aceste aşezări. Un derviş aflat în imobilitate se controlează atît de puternic încît este capabil să rabde înţepături de ace. tn asemenea poziţii se poate ajunge numai prin exerciţii îndelungate de voinţă. Cumpătarea. deşi instituţia lor. asemenea manevre. regulile lor aspre. care — practic — cade într-o stare de amorţire. în mod cu totul nejustificat. similare unei instituţii monahale. Sînt căsătoriţi şf au şi copii.reacţiilor organismului. arsuri superficiale. mahomedană. de stăpînire a . etnografia consemnînd doar aspecte formale ale comportamentului şi obiceiurilor acestora. Activitatea lor se aseamănă mult cu cea a magilor chaldeeni. ■ Dervişii consideră că pot dobîndi fericirea numai prin tocirea simţurilor. Dervişul rămîne nemişcat ore întregi. Aparent. Trăiesc retraşi..„pios" sau „sărac". Aşezămintele dervişilor apar. însă cercetări comparative şi "critice privind originea practicilor dervişilor nu s-au făcut pînă acum. creştină — nu-i agrează. ducînd o viaţă materială şi spirituală comună. ciupituri puternice. în munţi.

prima manevră fiind facilitată de substanţe ignifuge. Sistemul yoga nu are nimic comun cu dogmele. Biomecanica yogină .. ^Jl^isâ numai pe calea iniţierilor. în trecut. în ultimă expresia. care dispar sub-ochii uimiţi ai spectatorilor. inventarul practicilor magice aşa cum erau în perioada în care religia a selectat şi preluat acele procedee care-i conveneau spre a le declara „sacre". dar şi controversate activităţi cu caracter magic oriental. comuniune. cît şi cealaltă sînt cunoscute în magie de mii de ani. magiei. cercetătorii moderni interpretînd în mod diferit textele sanscrite. fachirul este un ascet. ca ^ Potente etico-morale verificate de-a lungul mileniilor. dervişii oferă tururi de iluzionism. pe care.Deosebit de stările de imobilism. Ei merg pe tăciuni aprinşi şi îşi produc tăieturi pe piele. In concepţia indiană. Ca şi aceştia. o fiinţă solitară ce-şi afirmă prezenţa printr-o atitudine învăluită de mister. Examinarea atentă a comportamentului acestei categorii de magi orientali scoate la iveală paralelisme frapante cu cel al şamanilor şi vrăjitorilor primitivi. toate menţin ca element comun termenul de contopire. nu se ştie cu exactitate. uniune. cu riualurile religioase. dar. ci şi cu natura.lncî din străfundurile culturii umane. practicile yoga au "întotdeauna învăluite în mister. Fachirismul s-a născut în India. Fachirismul face de asemenea apel la yoga. extrem de cumpătate. fachirul trăieşte izolat. se hrăneşte altfel decît ceilalţi oameni. Ve. în general. prin cunoaşterea deplină a **>pcurii umane. indiferent de religia căreia îi aparţine — hindusă sau musulmană —. constînd într-un antrenament de tip deosebit pentru corp şi intelect bazat pe modelarea voinţei. ca magie imitativă ^tămăduitoare.yoga". sistem străvechi de gîndire metafizică. ca şi prin autorealizare. în general ţine să fie deosebit de restul societăţii. Fachirii sînt consacraţi vieţii simple. însă nu numai cu semenii. existent în culturile preariene şi ariene. nici nu le aprobă. Există un număr relativ mare de definiţii. pe care o impresionează prin apariţia sa. 255 . gîndului neexprimat şi. de altfel. are alte ore de somn. Atît o manieră. Fachirul poartă cu el tainele unor lumi de mult trecute. yoga cumulează un imens bagaj de cuŞtmţe şi observaţii asupra naturii corpului omenesc. "Pă cum nici religiile nu acordă sprijin yoginilor. Ce desemna anume denumirea . a doua de cerneluri speciale. fiind una dintre cele mai spectaculoase.

plug (halasana). se produce o stare de exa tare.s-a conturat treptat. capabilă să renoveze organismul omenesc dîndu-i un spor de vitalitate. tron (badrasana). care propovăduieşte abstinent extremă. cît ş exerciţiile propriu-zise sugerîmd imitarea naturii. ca o purificare. " e " numită prana. scorpion (vrişcikasana). Desigur estt aici o explicaţie naivă. taina în care erau învăluite metodele de antrenament ale yoginilor au dat un caracter mistic formelor clasice de Hatha-yoga. întregul sistem yoga era considerat de iniţiaţi. palmier (talasana). Maniera de iniţiere. sfoara (anja neiasana). mai mult — există asanele sau poziţiile corporale — Ic tus (padmasana). De altfel procedeele yoginilor. luminare (sarvangasana). Dincolo de exerciţiile de respiraţie purificatoare — yog.. arc (danurasana). corbul (kakasana). de p f c t ^ nare structurală a celulelor. de regenerare. prin experienţă îndelungată. asemena exerciţii sîn necesare pentru „absorbirea" în corp a unei materii o< esenţă supranaturală care ar exista în tot cosmosul. de forţă divină. atît denumirile. yoga se bazează pe doi factori. organelor şi 256 . O trăsături caracteristică a teoriei yogine. anufl| că. păun (mayurasana vultur (garudasana). cocostîrc (padahastf sana). ţesuturilor. concentrare mintală destinată dirijării unor procese fiziologice. secretele ei fiind păzite cu fanatism C i J practicanţii săi. Yoginii nu cunoşteau legile care £> ^ < vernează complicatele procese de refacere. anume asana. în urma exerciţiilor fizice. sînt privite încă în rîndul populaţiei rurale indiene ca avînd esenţă supranaturală. Karma-yoga şi Bhakti-yoga. inclusiv cea sexuală — brahmatjarja — dup: care apropierea între un bărbat şi o femeie este permis numai pentru perpetuarea speciei. inclusiv la excesele sexuale. mistică a unor fenomene constatat pe viu de către înşişi practicanţii sistemului yoga. Potrivit condiţiei yoginilor. constînd din restricţii alimentare exerciţii de respiraţie. Radjayoga. Ynana-yoga. soar (suria namaskar). a fii*1 ţelor şi obiectelor diferite. bine cunoscute astăzi ştiinţei. igienă riguroasă. dezv tîndu-se încet. Există o anumită gîndire yoga. în vechime. sau poziţie fizică şi pranayama sau control (asupra respiraţţei). etc. susţinînd că omul trăieşte cu atît mai mult cu cît respir. în special a practici Hatha-yoga este renunţaroa necondiţionată la viaţa vicioasă. lăcustă (salabhasana cobră (buiangasana).'/Prelungire a magiei.

cele numite broasca ţestoasă. embrionul. el fiind doar un simplu spectator. Aceasta fără a mai lua în consideraţie poziţiile aparent bizare şi incomode de relaxare ale fachirilor. asupra unui fachir. numai cunoscînd temeinic anumite reguli rituale aplicate trupului. acelaşi subiect a fost capabil să-şi urce temperatura "junii drepte. cum ar fi. ori să şi-o scadă pînă la cea a mediului ambiant. să ajungă în stadiul morţii aparente. cu efecte majore asupra activităţii întregului corp. imaSmîndu-şi că ţinea în palmă o bucată de ghiaţă.melor organismului uman..R. era de esenţă supranaturală. stare realizată prin exerciţii fizice şi de voinţă. Iar ea această stare se dobîndea.S. lotusul închis şi altele. reuşeşte să-şi ridice temperatura corpului. Tot prin dedublarea eutoi. Nu se poate c îtă intenţie de înşelăciune conţin asemenea practici.1"f altfel — prezentate ca atare de fachiri. fiind . de pildă. şi care stîrnesc uimirea curioşilor. fachirismul a fost privit cu mirare. Este. practicarea hipnozei. care determinau pătrunderea — prin aspirarea în plămâni — a pranei. De pildă. dedublarea eului. pînă la pragul reglării după dorinţă a unor funcţii vitale. Acesta a fost capabil să suporte. Multă vreme. aprobat de pe poziţii mistice sau blamat ca şarIatanie. reprezentîndu-şi în tot timpul acesta că o altă persoană era supusă operaţiei. Prin aceste exerciţii de antrenare a voinţei şi puterii de concentrare. yoga şi fachirismul şi-au dezvăluit resursele lor reale . extracţia unei măsele bolnave. posesor al unei memorii cu totul ieşite din comun. din care să revină singur. în mod eronat. clasic experimentul efectuat de cercetători ai Academiei de ştiinţe medicale a U. fără anestezie. fachirii au ajuns la anumite performanţe. că ceea ce sesizaseră referitor la starea de excepţie a corpului. antrenarea perfectă a puterii de sugestie şi autosugestie.S. un fachir îşi poate accelera şi încetini după dorinţă bătăile inimii. aparent supranaturale. neînţeles. erau conJţterate manifestări ale unor puteri supranaturale. Cercetate pe criterii ştiinţifice. 257 . gîndindu-se că o ţinea pe marginea unei Pute încinse şi să şi-o scadă pe cea a braţului stîng. potrivit credinţei lor. care nu au nimic anormal în ele. vulturul. de pildă. treptat etc. perfect Aplicabile astăzi din punct de vedere ştiinţific. imposibil de executat de către un neiniţiat. să-şi suspende respiraţia un timp variabil. Asemenea reglări Ia comandă a unor funcţii. anume vitalitatea. de aceea ei au crezut.

Din această cauză ei înşişi interpretau propriile lor performanţe ca rezultat al unei forţe supranaturale. alungite pe 120 de cuie. de altfel. El se baza în f«nd pe principiul repartiţiei greutăţii. în întregul Orient. Planşeta de lemn are pe ea înfipte cîteva sute de piroane. aceasta se pierde priR elasticitatea muşchilor toracelui celui aşezat pe cuie. nu este vătămat. Cum planşeta dispune de 500—600 de piroane. Egipt şi Grecia. â forţei ei fizice şi psihice. după care fachirul se ridică nevătămat. fără a cunoaşte realmente mecanismul proceselor fiziologice pe care le declanşau. manevra fiind bazată pe sensibilitatea unor specii la sunetele emise de instrumentele de suflat sau fluierat. care nu au nimic comun cu yoga. şarpele. Ele se constituie ca practici de iluzionism primitiv. greutatea este astfel repartizată încît omul care stă deasupra. care îl calcă pe piept. el fiind cunoscut în Mesopoţamia. Trucul emoţiona odinioară enorm mulţimea ignorantă. Şerpii utilizaţi la un astfel de tur au dinţii scoşi. pe care se culcă fachirul. în ce măsură însă această scamatorie este de origin<1 258 . Spre a mări efectul. Dansul reptilelor era un spectacol răspîndit. La 60 kilograme/corp. relatată încă în scrierile antice. Literatura a consemnat diferite trucuri fachiriste străvechi. de regulă în turban. manevre menite a supraimpresiona mulţimea. Cea mai vestită scamatorie a fachirilor. înghiţirea de foc. truc străvechi. în ceea ce priveşte apăsarea suplimentară a asistentului.dar este cert că yoginii le-au descoperit rînd pe rînd şi le-au perfecţionat. Spre a mări efectul reprezentaţiei. se afla de asemenea în repertoriu] fachirilor. . presiunea liu depăşeşte 0. prin observaţii empirice atente. cu vârfurile ascuţite. practic nici nu prea simte înţepăturile şi. de regulă. în prealabil ascuns într-un loc convenabil. astfel încît ei sînt practic inofensivi. fachirul recurge la un mic şiretlic. Concepţia mistică privitoare la aşa-zisa prana este un răspuns neştiinţific Ia întrebările privind esenţa fiinţei. Tot atît de vestită este scamatoria culcatului pe un pat cu cuie. răspîndit din India pînă în Grecia. cU atît mai mult. este îmblînzirea şerpilor. Deosebit de aceste aspecte în fachirisrn apar. El agită în aer o eşarfă şi din ea apare la picioarele lui la un moment dat. deasupra se urcă asistentul acestuia.500 kg pe fiecare cui. speculate pe plan mistic. Fiecare cui de pe scîndură preia doar o parte din greutatea corpului fachiriului.

grăsimile şi piatra acră. iar repertoriul scamatoricesc îmbunătăţit prin adăugarea de noi efecte ca dansul pe scoici ascuţite. mersul pe săbii. aidoma vedetelor de teatru. vechi de mii de ani. Totuşi. literatura veehe nu dă suficiente lămuriri. sau să prindă cu mîna un fier încins. sînt descrise pe larg în literatura de specialitate.unei sule groase de pînă la doi milimetri este mai puţin dureroasă decît a acului seringii moderne. unii profesionişti de înaltă clasă efectuînd chiar turnee în ţară şi peste hotare. 2. buzele. Toate aceste trucuri incluse şi astăzi în programele de atracţie. Aici. Spectacolele populare fachiriste. au fost perfecţionate. împunsăturile. şi tehnica lor perfect cunoscută de iluzioniştii din întreaga lume. pielea era tratată cu un lichid anesteziant. Mai mult. în general. în asemenea scamatorii este dezvăluit de către unii autori antici. ridicarea corpului în aer etc. încă în stadiile inferioare de organizare Astăzi. prezentate ca efecte ale puterii supranaturale a fachirilor. iată o altă demonstraţie de fachirism. Acestea aveau la bază uleiul. fiind utiliîn mod cert. -fără a resimţi vreo urmare neplăcută. exeeutarea corectă fiind o problemă de exerciţii şi dexteritate. Cel care recurgea la asemenea tertipuri trebuia să cunoască perfect zonele în care nervii sînt mai puţin sensibili. Un loc obişnuit pentru executarea operaţiei de împungere era obrazul. care relatează despre reţetele vrăjitorilor pentru realizarea de substanţe capabile să protejeze pielea de arsuri. Iluzionismul Iluzionismul are o vechime extraordinară. aceste trucuri străvechi. în realitate numere ieftine de iluzionism. Străpungerea cu ace. Ungînd limba. fachirul putea să ia cu dinţii tăciuni aprinşi. gura cu un astfel de preparat. Ulterior. modul în eare se proceda. au fost păstrate pînă astăzi prin tradiţie în India.indiană. străpungerea trupului cu sabia. sau orice corp încins la foc. iluzionismul este considerat o artă şi o avînd ca obiect producerea de efecte amuzante cu 259 . înghiţirea de plumb topit. Tot astfel putea să meargă pe jăratic. în prealabil. într-o poziţie situată la doi centimetri de colţul unde se unesc buzele.

scriitorul Aciphron (300 e. bătaie de joc). călcarea interdicţiei ducea la anularea „puterilor" operaţiilor cu caracter de iluzionism. asemănătoare tehnicilor iluzioniştilor de astăzi.n. Divulgarea directă de către un şaman sau vrăjitor a cunoştinţelor sale constituia o abatere gravă de la rigorile profesiunii.aparenţă de mister. nu e bobul"). iar prestidigitaţie de la italienescul presti-digit (iuţeală de degete). scamatorie şi prestidigitaţie. fapt care indică fenomenul de sacralizare în timp a străvechilor procedee vrăjitoreşti. scamatorie de la arăbescul scamota (coajă de plută din care se făceau gobletele pentru jocul „uite bobul. în literatură. prin atacuri cardiace sau sinucidere. Consemnări vechi despice iluzionism există încă de acum 6 000 de ani. Denumirea de iluzionism vine de la latinescul illusio (ironie. Prestidigitaţia şi în general manoperele iluzioniste erau utilizate în mod curent în temple. Antichitatea romană a cunoscut şi ea această practică . cercetate la diferite populaţii primitive asiatice şi africane. să-şi descopere cunoştinţele. adică acei indiviz1 care executau jocul cu zaruri ascunse sub cutiuţe. cît şi pentru cel care le-a aflat pe o asemenea cale. iluzionismul poartă şi denumirile de magie simulată. provenind din Egipt şi Mesopotamia. exista texte care vorbesc despre acetabulari. deşi acest ultim termen înfăţişează un capitol la artei respective. de-r semnînd dexteritatea degetelor în a executa o anumită mişcare.) lăsînd o descriere fidelă a unui număr de prestidig1' 260 . într-atît de înrădăcinată era această credinţă. care eliberează diplome de absolvire. magie albă. Tehnicile se învaţă după metode didactice. a unor vrăjitori constrînşi. zică amuzantă. în concepţia primitivilor. existînd ţări unde viitorii iluzionşti studiază procedeele meseriei în şcoli şi academii speciale. Tehnicile respective se învaţă în cursul perioadelor de iniţiere prin însuşire „pe fufate" de către „discipoli". în diferite ocazii. întîlnite în trecutul îndepărtat al umanităţii. încît etnografii consemnează cazuri de îmbolnăvire gravă şi chiar de deces. de la „maestru". Acelaşi lucru era valabil şi pentru textele şi melodiile care însoţeau de regulă astfel de manevre menite să uimească asistenţa. deoarece dezvăluirea lor directă este supusă tabu-ului. Etnografia semnalează un număr mare de manopere practicate de şamani şi vrăjitori. Scamatori existau şi în Grecia antică. fi. socotită cauzatoare de moarte atît pen-trti cel care a trădat secretele.

măsură care declanşează o cruntă prigoană contra tuturor celor ce prezentau în public numere de iluzionism.ceea ce demonstrează trecerea treptată a trucurilor ag din mîinile preoţilor în folosinţa laicilor. în evul mediu timpuriu european. iluzionismul nu mai aminteşte nici pe departe de arta vrăjitorilor şi şamanilor.^*i ne tti. încît Inchiziţia a încetat. fizician şi naturalist. cuvînt care însemna deopotrivă a ascunde. Acuzîndu-i pe scamatori că au legături cu diavolul.ceremonialul religios. dispozitive şi aparate in„Acesta este eorpul Dom t-iţie. Opinie imprimată de autorităţile bisericeşti.. ale cărui spectacole date pe întreg cuprinsul Germaniei l-au impresiona şi ?e Scnille r. scamatorii încep să fie consideraţi prieteni ai diavolului. să fie tot atît de intransigentă ca pe vremea papei Inocenţiu alVIII-lea. scamatoria era numită „Taschenspiel" (de la . în pieţe şi bîlciuri. scamatorii nu cereau în schimb decît alimente sau bani necesari asigurării existenţei lor. plăcerea de a asista la astfel de spectacole era atît de mare. în Germania. a face să dispară. a făcut prima încercare de reabilitare a iluzionismului transfor-"rînd prezentările de experienţe în numere artistice. purtînd celebrul pseudonim „contele Alessandro de Cagliostro". aceştia din urmă exereitînd profesiunea lor fără a pretinde niciodată că exerciţiile lor sînt altceva decît iluzii. el rămînînd o simplă îndeletnicire a vrăjitorilor şi scamatorilor. Un alt precursor al iluzionismului modern a fost Jacob Mayer (1735—1800). spre sfîrşitul secolului al XVI-lea. Faimosul hocus-pocus nu este altceva decît pocirea formulei liturgice „Hoc est corpus domini1' *.Tasche'' — buzunar). dar şi a-şterpeli. Oferindu-le deschis. i nului ". Francezii îi spuneau „escamoter".Cu nobilul italian Josef Pinetti (1756— '«6). cel mai adesea iluzioniştii imitînd în derîdere liturghia catolică şi utilizînd expresiile folosite de preoţi. creştinismul alungă iluzionismul din . supranumit Philadelphia. Giuseppe Balsamo (1743—1795). de la care îşi trăgea origi. în secolele XV—XVI. om de cultură tehnică. 261 . Cu toate acestea. d numeroase procedee. papa Inocenţiu al VUI-lea emite în anul 1484 o Bulă papală împotriva lor. sau inspiraţi de forţe necurate. căci profesioniştii îşi purtau accesoriile necesare numerelor lor în buzunarul unui şorţ cu care se îmbrăcau. care-şi vedeau subminată prestanţa.

construcţia imobilului era prevăzută cu numeroase mecanismerobot. Şarlatania vechilor vrăjitori şi scamatori era suprimată. Apar chiar tratate de specialitate scrise de Guyot (1769). Creatorul iluzionismului modern este considerat însă Robert Houdin (K5O5—1871). ulterior perfecţionate. asigurînd astfel perpetuarea truc / rilor sale. la Theatre des Menues Plaisirs. Această păpuşă automată a intrat în istoria tehnicii ca precursoare a unor mecanisme moderne. dispozitive pentru deschiderea-închiderea uşilor şi ferestre■>r de la distanţă. Imbogăţindu-se de pe urma construcţiei a tot felul de automate. Teatrul de serate fantastice. Locuinţa lui Houdin de la Blois. cum ar fi automate pentru bucătărie. Miette şi Lesprit în perioada napoleoniană. ajun' înd a fi numită „casa cu stafii". utilizate încă şi astăzi.W. Istoria circului menţionează „fizicieni" celebri la vremea lor.şi America. adăpătoare şi hrănitoare mecanice rajduri etc. totul intrînd acum în lumea mecanicii şi a demonstraţiei de stăpînire ă tehnicii. prin urmare. Olivier.'-le-a instruit perfect. Decremps (1785) şi J. capabilă să răspundă la tot felul de întrebări. Robert Houdin amenajează la Paris. pe numele său adevărat Jean Eugene Robert.A. El dădea în perioada 1783—1785 spectacole cu săli arhipline. apoi Courtois Loramiis Deslisle. Constructor genial de automate şi prestidigitator înnăscut. care a fost prezentată cu un mare succes în numeroase expoziţii. în 1845.ventate de el. . 262 . care speriau de-a dreptul pe vizitatori. De altfel. printre care Conus. Europa secolului al XVIII-lea face mari concesii ii zionismului. această artă dezvoltîndu-se extraordinar. avea mai multe ateliere în care el experimenta aparate electrice "şi medicale. Talon şi Gallicy. Pinetti avea numeroase ajutoare pe car. el realizează între altele „scriitorul-desenator". în' 1 ierupătoare cu arc la instalaţiile de gaz şi iluminat. de excepţie pentru secolul său şi de anticipaţie pentru cel următor. în care s-a retras după cîţiva ani de turnee triumfale prin Europa. Kosmann (1796). mecanisme de ceasornicărie etc. Iluzionismul se conturează. iar practicanţii ei încep a fi denumiţi chiar fizicieni. o maşină de o ingeniozitate uimitoare. realizate cu ajutorul aparatelor sale. în care pr. ca o fizică amuzantă.ezenta spectatorilor stupefiaţi tot felul de numere de iluzionism. Ledru.

la cererea guvernului francez a plecat în Algeria spre a contracara activitatea marabuţilor (vrăjitori indigeni) care luase o mare amploare. în teatrul întemeiat de Houdin au fost prezentate primele imagini de cinema. unul din pionierii acestei arte. în galeria inventatorilor celebri. că pentru fenomenele naturii există explicaţii. Profesioniştii acestei arte sînt prezenţi în mod curent în spectacole de mare prestanţă. Au loc numeroase concursuri internaţionale şi congrese consacrate acestei activităţi agreată de marele public. care nu mai vede în e Ş ceva supranatural. Houdin este autorul mai multor cărţi în care a descris aparatele. arătînd spectatorilor secretele trucurilor sale. Samuel Berlach (1828—1885). se înscriu de asemenea Joseph Bautier (1848—1903). după cum le acoperă }i le descoperă cu o învelitoare neagră de catifea. Karl-Compars Hermann (1818—1887). mulţi dintre ei demascaţi în cadrul unor răsunătoare -procese penale. Ba mai mult. Ernesto Scagneto (1840—1896) şi alţii. supranumit Ben-Ali bey. pe viu. absolut neluminată. mai ales după cel de-al doilea război" mondial. la teatre şi televiziune. în care operatori îmbrăcaţi în întregime cu halate şi măşti negre fac să apară. traverstiţi în mediumi spiritişti. Un truc de mare efect. Acesta reprezintă o încăpere tapetată în negru. în Africa. contribuind la dezvoltarea acestei profesiuni. Demonstraţiile sale. au liniştit populaţia căreia marele constructor de automate le arăta. dar şi la construcţia mecanismelor automate utilizabile în diferite domenii practice. inventat de Max Auzinger. Iluzionismul a cunoscut. ci exprimarea unei măiestrii care înC1 &tă şr uimeşte. să danseze în aer şi să dispară diferite obiecte fosforescente. Spre sfîrşitul vieţii el făcea demonstraţii. cu contribuţii fundamentale în arta iluzionismului. Iosefini care prin neîntrerupta sa măies263 . realizate de Georges Melies. Trucurile lui Houdin au fost utilizate spre sfîrşitul secolului trecut de către tot felul de iluzionişti. este „Cabinetul negru". dar şi de combaterea superstiţiilor. speriind pe localnici. o puternică răspîndire.Houdin a fost primul iluzionist din lume preocupat nu numai de perfecţionarea pe baze ştiinţifice a profesiunii sale. Unul din marii artişti de acest gen ai lumii contemporane este A. dispozitivele şi trucurile iluzioniştilor. apelînd la cunoştinţele mecanicii şi opticii.

care au îmbogăţit arta iluzionismului. A.j ghicitorilor. proaspăt emigrată din Germania. de pildă. scriitor de literatură bele-|l!ji tristică din viaţa circului. Autor al cîtorv. statul New York. . la Hydesville. de spaime şi nicicînd nu le-ar fi trecut prin minte să locuiască într-un apartament de acest fel. Apreciat atît îr . pînă cînd s-a mutat acolo familia Fox. aşteptată de fermierii din partea locului. în frunte cu şeriful Jakab. fără a-şi da seama că astfel de opinii avuseseră drept rezultat pierderea tuturor chiriaşilor. casa ce-i fusese închiriată. Pastorul Fox trecea drept un om citit în rîndul enoriaşilor. dispariţia misterioasă ! iill a unui biet negustor de mărunţişuri. Charles Rayn. cum fusese. Spiritismul Totul a început într-o seară călduroasa 'de vară. căci majoritatea celor din Hydesville îi erau coreligionari. proprietarul casei locuite cîn'dva de cel dispărut. Iosefini se plasează în rîndo i celor mai ingenioşi iluzionişti ai lumii. volume de specialitate. îl satisfăcea. dar încă se mai făceau tot felul de presupuneri privind soarta acestuia. A.. ţară. post pe care îl căpătase destul de uşor. o femeie ştearsă şi cele două fiice Margarette. Iosefini este totodată un creator în profesiunea saj lui datorîndu-i-se o serie de procedee şi tehnici noi. comitatul Wayene. 3. în care prea rar se întîmpla vreun eveniment. ca şi de demascare a şarlatanii!^ i : . cît şi peste hotare. Imobilul a stat astfel părăsit un an. ocultiştilor etc. La această varianta subscria şi Michel Veeckman. ca şi de. John Fox era pastor al Bisericii episcopale metodiste. de 12 ani. soţia Măria. de către Michel Veeckman.trie a ridicat prestigiul artei româneşti. locuitorii acelei aşezări minuscule. dar nimeni nu ştia că bunul slujitor al bisericii mai avea şi alte preocupări în afa'-'« 264 . fiind convinşi că Rayn fusese ucis şi apoi jefuit. căci oamenii din Hydesville erau stăpîniţi de superstiţii. întîm-plarea avusese loc cu cîţiva ani în urmă. de 15 ani şi Kathie. cei mai mulţi. Nori întunecoşi vesteau apropierea ploii. cu frica lui Dumnezeu. Sigur. cu atît mai mult cu cît avea suficiente camere pentru întreaga lui familie. ba chiar a fost ocolit de vecini. în anul 1847. la un preţ convenabil.

bătînd cu picături mari în geam. acestuia i-a trecut imediat prin minte să 265 . cînd. Cele două fete au şuşotit o vreme. La o astfel de încercare n-au mai rezistat. le-a bătut pe umeri încurajator. de profe-e reporter. s-au ridicat imediat d in pat şi au luat-o la goană.porni ploaia. ca şi şuroitul apei. Margarette înlemni.Ca Margarette şi Kathie au intrat în legătură cu spiritul lui Rayn. agitate de un vînt stîrnit deodată. în seara aceea călduroasă de vară din 1847. Căci el rumega pe ascuns o carte adusă din jf ropa un v0^um intitulat Teoria învăţăturii despre spirite. mai curajoasă. arborînd o punică gravă. H. socotind că o asemenea întîmplare era posibilă. care-1 asculta întotdeauna cu uimire. aproape fantomatic. Erau gata să aţipească. dulapul cel nou din cameră a troznit violent. prin geamul curat. cum telegraful Morse tocmai începuse să fie la modă. de vreme ce sufletul lui Rayn a dorit să-şi viziteze vechea lui casă. determinînd pe fete să creadă că. bine ar fi să încerce a intra în legătură directă cu el. într-adevăr. Vîntul s-a potolit.vtelor sfinte. Kathie şi-a dat cu părerea că acestea nu puteau fi decît semne ale spiritelor. doua zi. adunînd enoriaşii la biserică. Şi. într-atît ajunsese a Vrede în existenţa spiritelor. din moment ce propriul lor tată le vorbise despre sufletele celor morţi şi mai ales despre cel al sărmanului Charles Rayn. le-a ţinut o ^edică Care eu povestindu-le nemaipomenita întîmplare din casa Pri' ?6 la *°^u ° credeau acum bîntuită de stafii. după care si-au urat reciproc noapte bună. pătrundea în încăpere o lumină slabă. decretînd . bietul suflet al mortului hălăduia besmetic prin încăpere. Jung-Stilling. Şi. a ciocănit în tăblia patului. Apoi se . fără ca nici una să spună ceva. risă de medicul J. Deci. oprindu-se drept în camera Părinţilor. Ramurile copacilor se mişcau ritmic. încît nu se sfia a vorbi despre °ceasta în faţa familiei. amîndouă au auzit în cameră nişte pocnituri puternice. Fereastra era închisă şi. găsi de cuviinţă că. Cum siun Cei aduna ti biserică se afla şi Hardy. în 1808. Kathie. familia castorului Fox s-a dus mai devreme la culcare. ca un făcut. v. întreţinută de felinarul din stradă. Luminile s-au stins una după alta şi calmul a pus stăpînire pe întreaga casă. cax-e-1 con-Unsese de-a binelea că există fantome. După o clipă de chibzuire. cum se întîmplă adesea în mijlocul anotimpului cald. A trecut o vreme. tatăl.

1-dat pe mîna judecătorului. Nu a stat mult pe gînduri spre a primi oferta sau pornit într-un lung voiaj. Cum nic Fox nu era lipsit de simţ practic. care — bin f înţeles — înflorise pe cît putuse faptele. Fergusso negustorul de mobilă din Hydesville. că dulapul cel nou al pastorului Fox pocnea ( oricare altul. scriind un articol senzaţie. întrucît se re cunoştea vinovat de uciderea lui Rayn. exa eerbate prin vîlva stîrnită în jurul aşa-ziselor apariţii dspirite în casa victimei sale. din proprie ini p p şi fetele sale au devenit vedete în întreaga Americă. s-a apucat să scrie o cart în care a arătat pe larg tehnica conversaţiei cu spiriteL Tocmai atunci s-a petrecut un fapt ieşit din comur într-o bună zi. ascuns în pivniţa casei locuite de pastor. renunţînd definitiv la meseria de reporter. dar. un individ s-a prezentat la şeriful Jakab di Hydesville. fiind convins că fantoma mortului îl va pedeps aşa cum auzise în predicile pastorului Fox. propunînd paste rului Fox să facă un turneu de conferinţe prin toaU America.treaba i se păru plină d avantaje. a turnee au început. Insă opiniile lor s pierdeau în corul imens al celor ce voiau să audă din gui fetelor cum conversaseră cu răposatul Cnajties Rayn şi nu ales ce spunea acesta referitor la cursul evenimentelo Hardy a prins imediat pulsul mulţimii.speculeze relatarea pastorului. umplînd buzunarele familiei. Vîlva stîrnită de îndrăzneţul ziarist. a fost imensă < toate că s-au găsit destui oameni lucizi capabili să puţ sub semnul întrebării realitatea celor scrise. în timp ce pastorul F<£ if t l l d i t dt î ît A ic ă Ai* 266 . frică. jurînd că la el j prăvălie toată noaptea puteau fi auzite asemenea zgomot Iar doctorul Vanini era de-a dreptul indignat pe ziaris calificînd articolul drept balivernă. spre a scăpa de remuşcări. cu bătăuşi şi pistolari. şerifi 1-a luat drept nebun. plin de riscuri în acea lume pestriţă. Mai întîi. îneît e însuşi s-a convins că va fi groaznic pedepsit de cel ucis Criminalul a luat deci drumul puşcăriei. cerîndu-i acestuia să-1 aresteze. Sigur. angajîndu-se a organiza chiar el totul. oricine îşi poate da seatncă asasinul fusese influenţat de propriile-i spaime. pe bur dreptate. Într-aşa o măsură. dar şi . secolului trecut. Hardy a ieşit cel mai bine din combinaţie. întreprinzătorului Hardy. Individul tremur de. deoarece lemnul se usca. Toată America a fost cupru15* ţiativă. după ce a descoperit cadavru celui asasinat. de pe urma căruia s-au ale cu cîştiguri bunicele.. Avînd timp. susţinea.

a cărei casă începuse a fi obiect de pelerinaj şi veneraţie din partea a mii de fanatici. fapt care a stîrnit indignarea oamenilor de cultură.„ ventat stea să c iar dea vorbă cu ei. a elaborat un act normativ prin care interzicea practicarea şedinţelor de invocare a morţilor. Britten să adune un număr imens de semnături pe un memoriu adresat.. Nu există descrieri. se ticluiau noi " şi mijloace materiale pentru a se intra în legătură 267 . B. în literatură. în Franţa şi doi ani mai tîrziu în Rusia. lucrurile s-au mai domolit. Cel mai adesea. după care. spre a potoli avalanşa spiritismului. fiecare chemîndu-şi rudele. în 1854. prietenii decedaţi. Cu încetul. luîndu-se a model cel creat de Morse pentru telegraf. la Bremen. în 1865. Fox s-a refugiat la Rochester.ta de furia spiritismului care se întindea ca o epi-Lumea parcă înnebunise. considerînd aceasta o profanare a memoriei marelui bărbat american. două lovituri— litera b şi a?a mai departe. . spiritismul trece oceanul. spre indignarea oamenilor cu capul pe umeri. pentru a cere acesteia să cerceteze situaţia şi să ia măsuri de ordine. . pătrunîntîi în Germania. excluzîndu-1 din rîndurile clerului. Superiorii pastorului au găsit purtarea acestuia incompatibilă cu funcţia de slujitor al Bisericii. O lovitură ţn masă reprezenta.U. In acelaşi timp. Cu toate aceste măsuri. A f"st'în ^ un lfabet. spiritismului capătă tot mai mult teren şi se răsîn întreaga lume.. ceea ce a determinat pe guvernatorul statului Wisconsin şi pe profesorul S. duruite cu încăpăţînare de participanţi. fiind obligat să se ascundă la New York. după terminarea căruia. Izgonit şi din Hydesville. aşa-zis tiptolologic. Peste tot se făceau şedinţe ritism.A. dorind să-şi afle viitorul. ^ o dată inventat. ] fiRU^ a continuat pînă la izbucnirea războiului civil din °°1. în fruntea spiritelor invocate era Benjamin Franklin. Consiliul legislativ al Statului Alabama. dar se pot lesne închipui tamtamurile în mese. de pildă. litera a . Se scriau cărţi. Dar nici aici nu l-au primit enoriaşii. c ei care încălcau prevederile legale fiind condamnaţi la Plata unei amenzi de 500 de dolari. Scandalul a ajuns într-un asemenea stadiu încît autorităţile federale au hotărît instituirea unor comisii care să analizeze activitatea familiei Fox. în 1853. Camerei reprezentanţilor S. în „conversaţiile" lor cu morţii. Insă morbul spiritismului se întindea ca un flagel. pînă şi în cele mai mici tîrguri. a1e şedinţelor de spiritism din acele vremuri.

„mai versat" chema cine ştie ce personalitate locală. respinsă ca „vrăjitorie". El a dovedit o perfectă intuiţie a momentului şi a pulsului cititorilor. cunoscute prin intransigenţă în timpul vieţii lor. Rivail devine celebru. Unul. care cunoaşte o mare publicitate. îşi afirmă nestingheriţi „puterile" de a sta „de vorbă" cu spiritele. rămas nişte mari naive în faţa avalanşei a tot felul rfU „mediumi" — persoane ce pretindeau că erau singureje în măsură să converseze cu morţii. totalul volumelor de literatură ştiinţifică nu se rj" 268 . febraVfontomelor vorbitoare cuprinsese continentele. . potrivit apif" cierilor oficiale. ziarist ca şi întreprinzătorul american Hardy. se înmulţesc. numărul cărţilor şi broşuzilor spiritiste di" Statele Unite ale Americii se cifra la peste 100 000. Rivail se autointitulează „apostolul bisericii spiritiste" şi „întemeietor al filosofiei spiritualiste". în 1871. la început în majoritate femei. demnă de un produs comercial. Sub numele. aceea a spiritismului. Ei profesează mai departe. Voltaire. în care făcea apologia spiritismului şi încearcă să dea o notă savantă teoriilor sale absolut aberante. neacceptată însă de Biserică. revăzută şi corijată de spirite". Mediumii nu se sinchisesc însă de opreliştile canonicilor. amatorii de spiritism. Mergînd cu îndrăzneala pxnă la capăt. Pe de alta parte. Imediat după editarea cărţii. EI scrie la repezeală un volum intitulat Cartea spiritelor. nu mai era rentabil şi se hotărăşte'să ia pe cont propriu o nouă afacere. apărut în 2857. de împrumut de Allan Kardec. aflaţi în covîrşitoarea lor majoritate într-o penibilă stare de ignoranţă. desigur o performanţă editorială. îşi atingeau fiecare vecinul cu un deget şi aşteptau. găseşte acum că teatrul vesel parizian „Marigni". noul apostol publică ediţia a doua a bibliei spmtiştilor. încep a fi editate reviste. Napoleon sau pe regina Elisabeta a Anglei. în tăcere. se scriu noi cărţi. susţinînd că i-a fost „dictată. Mai mult sau mai puftn înfricoşaţi. dar nimeni nu-şi punea întrebarea cum de erau atît de docile aceste personalităţi ale istoriei. să se învârtească mobila din faţa lor. ajungînd o „autoritate" mondială îrmaterie de invocare a spiritelor. Hyppolite Denizart Rivail. ba chiar pe Nero. spiritismul devine o nouă practică mistică.eu spiritele. care „veneau" curninţj să mişte mesele. De acum. ceea & reprezenta. Bietele domnişoare Fox. se aşezau în jurul unei mese. Nimeni nu făcea apel la vreun dram de logică . uitate de mult. pe care-1 conducea.

la mai mult de 5 000 de exemplare. făcută la Londra. venea să submineze pe toţi cei ce contestau spiritismul. Procesul venea patru ani mai tirziu după prima demascare Publică. Alte reviste s-au grăbit să reproducă fotografiile respective. apoi imediat în . Hume ca Şarlatan. Afacerea prosperă mai departe. Beattie care a publicat în revista „British Journal of Photography" din 28 iunie 1872. profesorul britanic W. care îl influenţa psihic. Cazul face vîlvă extraordinară. Cu această ocazie. ca mijloc tehnic de vîrf la acea dată. bineînţeles contra unei ţaxe. prin echivalenţă. şamanism sau vrăjitorie.Photographic News" din Londra două imagini de spirite! fotografiate de el. întreprin-erea^ mergea de minune şi toată lumea era mulţumită. demonstrîndu-se că opiniile sale îi erau sugerate de Hume. escrocherie.D. la Paris a avut loc un răsunător proces. rafii înfăţişînd spiritele rudelor defuncte. la 15 iulie 1872. Beattie. uşor de hipnotizat. Unii au ajuns pînă acolo încît au măsurat „greutatea spiritelor" cu ajutorul unor balanţe . în cursul unei şedinţe. "n fervent sprijinitor al spiritiştilor a fost considerat public drept credul. a mediumului D. perseverează şi. prin intermediul fotografiei. M. alţii au conchis că mediumul pierde. modul cum au fost efectuate clişeele. publică în revista londoneză „Spiritualist" noi imagini. o parte din greutatea corporală. mai detaliate. Spiritismul era o facere atît de bănoasă încît un oarecare D. W. cu atît mai mult cu cît fotografia. considerat cel mai sensibil medium. Iniţiativa a venit din partea unui fotograf din Bristol. Crookes.x catalogîndu-1 ca şărlatanie. alte fotografii ale aceluiaşi autor apar şi în diverse publicaţii britanice însoţite de articole care descriau. pe americanul Firmann. sub semnătura lui Beattie. ia care putea apela liniştit oricare amator ori de cîte ori dorea să „converseze" cu morţii. adept al lui Ailan Kardec. Apologeţii spiritismului apelează tot mai mult la fotografie spre a-şi susţine afirmaţiile lor. Avalanşa de „dovezi" a fost stopată în anul 1875 eînd. directorul publicaţiei „Revue Spirite". după care. şi pe fotograful francez Bugiiet. la cerere. un cumpărător s-a simţit spoliat de cei ei Şarlatani care-i vînduseră la un preţ exorbitant o foto269 . f a a incriminată a lui Leymaire debutase prin înfiin unui „birou" în care se puteau cumpăra. Stcad înfiinţează la Londra un „birou" de comunicare cu decedaţii. devenit şi el celebru. avînd ca implicaţi pe Leymaire.'' P!r>ă într-o zi cînd.

ei au ajuns la închisoare. constatînd că vrăjitoarea montase în duşumea un electromagnet foarte puternic. G.JI. ce constituise obiectul teoretizărilor numeroşilor apologeţi ai spiritismului. V. care acţiona în clipa cînd era conectat cu ajutorul unui şaltăr la reţeaua comună. In 1880. Annie Abbott. Experienţele mediumului Abbott erau urmărite de mii de curioşi. W. Demascată ca şarlatan..■. Anul 1884 aduce o demascare a şarlatanismului în materie de spiritism. Eroina era de această dată o femeie. îl găseşte dezechilibrat mintal. mediumul Annie Abbott a fost nevoită să părăsească Anglia. în greutate doar de cîteva kilograme. Buck demască pe mediumul/ Florence Cook drept măsluitoare a „materializărilor" spiritului lui Katie King. Un scandal de mari proporţii a izbucnit în 1892 la Londra. care s-a dovedit a fi un şarlatan ordinar. grafie ce nu î-eprezenta altceva decît o banală pată albă dovedită în cursul expertizelor a fi produsă prin voalarea intenţionată a filmului. Trei ani mai tîrziu. Luaţi în primire de judecătorul de instrucţie. Stiwell şi K. fotografiate şi vîndute ca reale. taxa de intrare fiind de o liră. socotiţi „autorităţi" în materie de teoretizare şi popularizare a spiritismului. profesorul american Fullerton din Philadelphia. ele avînd loc într~o„ sală anume amenajată. Condamnarea lui Leymaire pare să fi destupat minţile celor dispuşi să creadă în spiritism. Nu sînt singulare aceste tertipuri la care se dedatf aşa-zişii mediumi. cei trei pîrîţi s-au bîlbîit. stabilindu-se în Canada. sumă foarte mare în acele vremuri. Numărul forte al ei era demonstraţia că sub acţiunea spiritelor ea făcea ca o cutie metalică. s-au contrazis sfîrşind prin a recunoaşte că apariţiile de spirite. Slade şi Zollner. Evident. Hallenbach dă în vileag la Viena manoperele mediumului Bastian. examinîndu-1 medical pe Zollner. erau în fond nişte trucaje ordinare. care se pretindea medium de excepţie. La Berlin. doctorii Christiani şi Kroneker descoperă caracterul fraudulos al ăşa-ziselor experimente demonstrative făcute de Crookes. Eldred se comport* . Un ziarist curios d^ la „Times" a cercetat podeaua sălii. Un oarecare Ch. să nu poată fi urnită nici de şase bărbaţi solizi.

bar»j peruci. 270 1 . pe care le şti ^ cura pe masă. astfel încît. după ce lumina era aprinsa. fîşii de mătase albă sau de voal negru. scoţîn d dintr-o trapă a fotoliul^ său. ba chiar şi smocuri de păr uman. măşti.aidom a unui iluzio nist. cînd găsea de cuviinţă în timpul şedinţelor de spif' tism.

Amatorii pu-eau cumpăra cele „aduse" de medium la preţuri fabu-. Tot la Londra. dar nici pe departe babi271 . Unui astfel de cumpărător i-a venit ideea să veriA** autenticitatea inscripţiei babiloniene.Expertiza a certificat falsul. Americanul Williams folosea acelaşi truc penibil.fantoma" materializată de el s-a dovedit a fi o banală Păpuşă fosforescentă.. în realitate el producea o scamatorie.? ase. colonelul Matyew. Procedeul era simplu : în tăblia mesei de spiritism era fixată o fă-rîină de mină de creion peste care. Anul 1905 a fost plin de procese şi demascări de mediumi. s-a ridicat şi a luat în braţe fantoma care tocmai se „materializase". mediumul plimba o foaie de hîrtie. Craddock. Pretinzînd că în stare de transă el poate aduce G e la mare distanţă obiecte şi chiar animale. pe care intenţiona să o declare drept mesaj al spiritelor. în acelaşi an. obţinînd astfel un cuvînt.ofiţer a surprins în casa colonelului francez de Rochais pe mediumul Valentin agitîndu-şi. în timpul unei şedinţe de spiritism. La horcăieIile disperate ale „spiritului". veteran de război. Davis avea alt truc : se lăsa legat cu o frînghie şi se dezlega de ea cu ajutorul. fraţii Davemport. cineva a aprins lumina. Americanul Ebstein a fost demascat ca şarlatan la Berlin... o cifră.. în timp ce asista la o şedinţă de spiritism. S. sau chiar o propoziţiune. în scopul de a produce efecte stranii pe întuneric. W. Oricum. reţeta zilj^că a spectacolelor sale fiind substanţială. performanţa de a scrie astfel este remarcabilă. spiritelor. în timp ce . în timpul şedinţelor de spiritism. reuşea să stririgă o mare asistenţă. Eling-ton Şi Davey au făcut bani cu scrisori adresate de cei morţi participanţilor la şedinţele de spiritism.ezenfi să creadă că aparţinuseră spiritului invocat. făcute pe o tă*tă de pămînt. pînă cînd poliţia a dezvăluit trucul. Slade a fost prins în timp ce încerca să pună pe masă o plăcuţă de ardezie scrisă de el. care se preta la asemenea înscenări. mediumul Baylei din Sydney a fost trimis în faţa justiţiei la Milano pentru înşelătorie. elui Sar n care Baylei susţinea că ar despre aparţine ritUlui reS g° . în timpul „transei". cu ajutorul s PUitelor. La Londra. Un. învăţată de la doi iluzionişti. spre a stoarce naivilor cîteva lire pe zi. Era -adevâr o tăbliţă de pămînt. în funcţie de dorinţa cuiva. picioarele încălţate cu ciorapi îmbibaţi în fosfor. Bineînţeles toată lumea credea în această demonstraţie. strîngînd-o de gît. asistenţa constatînd cu stupoare că spiritul era în realitate proprietarul casei.

publică în ziare un anunţ prin care făcea cunoscut că oferă 500 de franci aur oricărui «medium ce va putea transporta. Concluzia decurge de la sine. în pofida dovezilor evidente că mediumii erau şarlatani sau bolnavi mintal. Tot fără rezultat. Raportorii la congres au prezentat „dovezi" ale existenţei spiritelor. un bogătaş. păcălitul s-a adresat politiei. unde se efectuau prin tradiţie execuţiile criminalilor. în cuvîntarea de deschidere a lucrărilor Congresului s-a comunicat numărul adepţilor spiritismului : cincisprezece milioane. Dincolo de aceste naraţiuni banale se desprinde acum un ie' nomen nou în domeniul respectiv. în acelaşi ans la Paris. istorioare absolut necontrolabile.Gustav le Bon. totul să se desfăşoare la lumina zilei şi sub obiectivul unui aparat de filmat. Pus în faţa evidenţei. . dar oricum. lizări" de spirite cu ajutorul instrumentelor electrice ^ losite în laboratoarele de fizică. Deja în anul 1861. interzicînd practicarea spiritismului ca fiind de esenţă diavolească. Cu trei condiţii : să asiste personal la demonstraţie. După poliţie şi justiţie se sensibilizează şi Biserica catolică. Se propun tot felul 272 . prost executate. în urma investigaţiilor. iar aşa-zisele sale comunicări cu spiritele erau pure halucinaţii. vrăjitorească. spiritismul atinsese o extindere fantastică. anume acela de a transforma spiritismul în ştiinţă.F. un -obiect de pe o masă pe alta. a fost cercetată în anul 1908 de către un grup de savanţi englezi. a încercat împreuna c profesorul W. care au găsit-o bolnavă de isterie. convins că spiritismul este o mare şarlatanie. fără a-1 atinge cu mîinile. sumă exorbitantă pe atunci. xîn anul 1889 are loc la Paris primul „Congres mondial spiritist şi spiritualist". Crookes să „înregistreze" unele >ImptelL. episcopul de Barcelona arsese în piaţa publică. în 1874. Varley care. în întreaga lume. Ideea a pornit de la fizician englez C. a descoperit că toate fbiectele „aduse" de medium erau manipulate de acesta prin manevre iluzioniste. Le Bon a mărit premiul la 2 000 de franci aur. Cum s-a calculat cifra a rămas un mister. Cum nu a răspuns nimeni ofertei. Eusepia Palladino. speculate de impresarul acesteia. Expertizele făcute la British Museum au arătat că piesele pretinse a fi de origine egipteană sau indiană nu erau altceva decît nişte jalnice imitaţii. peste 300 de cărţi şi broşuri spiritiste. care. de fapt.loniană. Un alt medium celebru.

de instrumente bazate pe realizările ştiinţei ca acelea utilizate pentru măsurarea undelor. cu institute speciale. Congresele au continuat. A fost ultima încercare mai semnificativă de acest fel. cultivată cu perseverenţă mai ales în Franţa. magnetismului. Ceea ce nu 1-a împiedicat pe francezul R. şarlatanii şi. la Congresul internaţional de metapsihică de la Paris. 273 .aparate. Moda trecuse. înscenări. Dar rămăsese preocuparea pentru transformarea spiritismului în ştiinţă. denunţînd ca falsă apropierea între spiritism şi ştiinţe. Sadre să susţină. Şe poate pune întrebarea cum de a putut cunoaşte JPiritismul o asemenea evoluţie explozivă şi o dăinuire înfloritoare timp de mai multe decenii ? Cauzele sînt ditei "ite. căreia. participanţii la cel de-al doilea Congres internaţional de ştiinţe psihice de la Varşovia protestează întro moţiune.. a particulelor de lumină şi căldură. dar rezultatele acestor eforturi. în care mediumii să fie adunaţi spre a se putea efectua cu ajutorul lor studii experimentale. defuncţii. de-a lungul anilor. continuînd să se micşoreze în anii dintre cele două conflagraţii mondiale. în cel 'nai concesiv caz. la simple coincidenţe. sub redacţia lui G. Un studiu bine fundamentat. în schimb s-a propus înfiinţarea unei organizaţii practice a spiritismului. catodice şi undele hertziene etc. în anul 1923. Se vorbeşte despre substanţe. Numărul amatorilor de spiritism scade brusc. uneori. demne de o cauză mai bună. In afara dozei uriaşe de ignoranţă a masei amatori». fluide şi alte forme pe care le-ar avea spiritele. toate demascările" şarlataniilor acestor mediumi erau ignorate. intitulat „Misterul psihic" (1930) reduce aşa-zisele fenomene spiritiste la fraude. Bineînţeles. Căci nici un aparat nu a putut înregistra prezenţa spiritelor. de procedee şi sisteme. Tot atunci s-a emis teoria că mediumii ar avea puterea de a se comporta aidoma unor captatori naturali ai undelor emise de spirite şi de a comunica cu decedaţii. asemănătoare cu radiaţiile chimice. A venit primul război mondial şi lumea nu mai avea timp de chemat la taifas. Considerînd degradantă o asemenea atitudine. posibilitatea transformării spiritismului în ştiinţă experimentală. în 1928. de altfel. apologeţii spiritismului încep să scadă. mcît un neavizat putea crede că se află la un congres de ştiinţe fizice şi nu la o dezbatere despre spiritism. Danville. nu s-au arătat. Cu încetul. a electricităţii. i s-a opus întreaga lume ştiinţifică. .

indicau demenţa.lor de comunicare cu morţii.). în 1270 în Opus majus. Thomasius enunţă ideea că . de a încerca justificarea acesteia prin explicaţii extrase din disciplinele clasice___ filosofia.). alcătuit.spiritul* 274 . Dar aceasta nu a împiedicat apariţia în 'JfSuropa occidentală a unei întregi literaturi prespiritiste.n. Ea a verjit din partea misticului suedez Swedenborg. că sufletul posedă o putere absolută -asupra tuturor corpurilor sublunare. în celebra lucrare Vieţile paralele ale oamenilor iluştri (sec. ba.. un roi puternic în supravieţuirea spiritismului l-au avut diferitele strădanii ale unor necromanţi de a împăca spiritismul cu ştiinţa. Avicenna pretinde. Chr. Apoi Plutarh. Henrich Cofnelius Agrippa von Nettesheim redactează la Koln Oculta Philosophia (1533). susţine că sufletul poate acţiona de la distanţă. după aceşti filosofi. Printre ele vom găsi cugetările lui Leucip şi Democrit (sec. î. Ideea de a da o bază ştiinţifică spiritismului era mai veche. încercând să dea chiar explicaţii avalanşei de istorioare care bîntuiau evul mediu despre asemenea apariţii mai cu seamă în case şi castele părăsite.n. medicina etc. mai mult. biologia. la anul 1000. referitoare la suflet. III e. alimentate şi inspirate de opere mai vechi. chimia. II e. considerînd că prin puterea sufletuliif se poate explica magia. Roger Bacon scrie. despre influenţa terapeutică a puterilor sufletului. în Anale (sec. în care descrie apariţii de fantome.. de altfel. I e. Aberaţiile lui Swedenborg au fost persiflate de filosoful german Immanuel Kant (1724—1804).n. Porphyrius. fizica. „vocile" acestora. de imitaţie colectivă* de atitudini şi acceptare necritică a unor opinii socotite la modă. spirit şi fantome. în Vit Plotini (sec.) despre natura materială a sufletului. Tacitus. pentru interpretarea practicilor vrăjitoreşti. om ale cărui manifestări.n. relatează despre practica unor magi şi vrăjitori care utilizează mese învîrtitoare. Toma d'Aquino reia ideile lui Avicenna. cărora. la mijlocul "secolului al XVIII-lea. din atomi. în 1250. vrăji şi descîntece pentru îmbunarea lor. V. studiate prin prisma cunoştinţelor actuale medicale. Boxter în anul 1691 în cartea Evidenţa sigură \a lumii spiritelor apărută la Londra. unele antice. fiind asemănător focului. La începutul secolului aî XYiri-lea.e.) se referă la spirite şi la previziunile acestora. Ceva mai departe merge cu speculaţiile Pietro Pomponazzi în De incantionebus (1556) : el acceptă că există „fantome'". le-a fost tributar şi Swedenborg. O colecţie de povestiri despre fantome face şi R.

1

t o entitate bidimensională, iar în 1784, Calmet scrie 0 disertaţie despre apariţii de îngeri, demoni, spirite şi yampiri. E." Swedenborg, elaborînd cartea Cerul şi infernul, apărută la Londra în 1758, pregăteşte terenul pentru conturarea teoriei spiritismului. El este urmat de j. H. Yung-Stilling cu Scene din imperiul spiritelor (1797) şi Teoria învăţăturii despre spirite (1808), de J. F. von Mayer cu Hades (1810) şi J. Ennemoser cu Istoria magiei (1844) în care face o apropiere între necromanţie şi somnambulism, cărţi din care s-a adăpat însuşi pastorul Fox, aureolat ca fiind creator al spiritismului, deşi — la o privire analitică — el nu a făcut altceva decît să tragă folaasele materiale ale tuturor speculaţiilor pseudo-filosofice vechi în domeniul necromanţiei. După apariţia cărţilor lui A.J. Davis, Stainton Moses şi Allan Kardec, consideraţi clasici ai spiritismului, iată-i înhămaţi la carul explicaţiilor, dintre cele mai stupefiante, oameni aparţinînd celor mai diverse categorii sociale, inclusiv cercetători ştiinţifici, ameţiţi fie de valul opiniei generale favorabile spiritismului, fie de şiretlicurile mediumilor. Aceştia devin apologeţii cei mai fecunzi ai „noii ştiinţe aplicative". Se ştie că, în ultimii ani ai vieţii sale, eruditul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1836—1907), sensibilizat de moartea fiicei sale Iulia (186&—1888), devine adept al spiritismului, scriind între altele lucrarea Sic cogito, de factură mistică. Terenul a fost pregătit şi de literatura beletristică, începînd cu Odiseea şi Eneida, trecînd prin povestirile populare despre fantome, spre a culmina cu operele lui Dante, Shakespeare, Goethe, Schiller, Chateaubriand, Balzac, Lamartine, Hugo, Heine, Hoffmann, Eminescu şi ale altor corifei ai literaturii universale, care invocau adesea spiritele pentru a da culori strălucitoare paginilor lor. Romantismul, mişcare artistică şi literară constituită la sfîrşitul secolului al XVIII-lea în Anglia şi Germania, apoi în secolul al XlX-lea în Franţa şi ulterior în aproape toate ţările lumii, cultivînd fantasticul, grotescul, meditaţia gravă, poezia ruinelor şi a umbrelor, a nopţii, a visului, a misterului, netezeşte şi el terenul pentru spiritism care a stăzi se află într-un puternic declin. Fenomenul este pe deplin explicabil nu atît ca un rezultat al acţiunilor repri*nante ale autorităţilor laice şi influenţei Bisericii, care consideră spiritismul contrar dogmelor sale, cît prin refuzul masiv social. Această atitudine constituie o urinare 275

logică a creşterii nivelului general de cunoaştere a fenomenelor vieţii, precum şi a convingerii sociale masive, bazate pe dovezile concrete furnizate de ştiinţă şi justiţie că manoperele spiritiştilor sînt pure înşelătorii.

4. Secte şi societăţi oculte
Sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea găsesc Europa în pline frămîntări economice, politice şi sociale, pretutindeni avînd loc lupte politicoreligioase, răscoale pentru cîşţigarea unor drepturi şi libertăţi civile. Pe plan cultural, ştiinţific şi tehnic, această tulburătoare perioadă este dominată de personalităţi ale umanităţii ca Tycho Brache (1546—1600), Giordano Bruno (1948—1620), Francis Bacon (1561—1626), Galileo. Galilei (1564—1642), Tommaso Câmpanella (1568—1639), Johanftes Kepler (1571—1630), Rene Descartes (1596—1650), Blaise Pascal (1623—1662), apoi Miguel de Cervantes Saavedra (15^7—1616), Lope de Vega Carpio (1563—1635), William Shakespeare (1564—1616), Pierre Corneille (1606— 1684), toţi reprezentanţi de geniu ai umanismului. în acest context de descătuşare a spiritelor, de luptă împotriva catolicismului şi absolutismului încep să ia fiinţă tot felul de grupări, asociaţii, ligi, societăţi care îşi desfăşoară activitatea făţiş, unele luptînd cu arma în mînă, sau în mod conspirativ, pentru instaurarea unei lumi mai bune. în secolul al XVII-lea, atît de bulversat şi plin de contradicţii, se dezvoltă, căpătînd proporţii remarcabile în veacurile XVIII—XIX, noi forme ale magiei, cu pretenţii majore, universale de reformare — prin mijloace subtile — a lumii, organizate ca societăţi sau secte nereligioase secrete : „Crucea de trandafiri" (La Rose-Croix), Francmasoneria, „Triunghiul de foc", „Fraţii crucii de aur", „Secta iluminaţilor" ritul masonic „Elus Cohen", secta martiniştilor etc. Cea mai importantă dintre grupările cu caracter ocult din secolul al XVII-lea poate fi considerată francmasone ria care şi-a propus încă de atunci să modifice şi să con ducă lumea după precepte proprii, prin infiltrarea mem brilor săi în vîrfurile conducătoare ale societăţii. i
276

acestei societăţi oculte, care aminteşte de arhaicele asociaţii secrete, legate de credinţe magieo-religioase animiste şi vrăjitoreşti, sînt obscure şi controversate, ca de altfel întreaga ei evoluţie. Istoria francmasoneriei este considerată de majoritatea cercetătorilor a debuta în perioada regelui Numa Pompilius, succesorul lui Romulus. Atunci, după tradiţie, constructorii de temple, ziduri de cetate şi monumente erau grupaţi într-o confrerie care se conducea după norme riguroase, bucurîndu-se de o jurisdicţie anume, ca şi de unele privilegii, printre care scutirea de contribuţii publice. Aceste confrerii, împărţite în trei grade — ucenici, companioni şi maiştri — se reuneau de regulă seara, după încetarea lucrului, într-o baracă amenajată în apropierea construcţiei, unde se discutau lucrările pentru a doua zi, hotărîrile fiind luateprin consens general. Adunările erau conduse de mai marele maiştrilor, fiind precedate de un ceremonial magico-religios, moştenit din perioada cînd numai preoţii se ocupau de amenajarea templelor. Echerul şi cumpăna au fost stabilite drept simboluri ale acestor confrerii cu caracter magic care s-au răspîndit de-a lungul secolelor în întregul imperiu, căpătînd mereu noi norme şi forme oculte de iniţiere. Confreriile romane de constructori, ajunse în Britania, după anul 43, pentru edificarea de castre, temple, drumuri, poduri, edificii, băi, monumente etc. au fost completate cu localnici, care s-au supus regulilor şi riturilor magice ale acestor asociaţii de zidari. Creştinizarea anglosaxonilor şi întemeierea primei episcopii la Canterbury, la sfîrşitul secolului al Vl-lea, aduc modificări în normele confreriilor de constructori, vechile ritualuri ca şi regulile de iniţiere căpătînd formule adecvate noii religii dominante, fără ca prin aceasta să se piardă manoperele oculte — semne şi procedee magice, secretul şi ceremonialul iniţierilor etc. — şi nici tradiţiile de solidaritate şi într-ajutorare etico-profesională moştenite din antichitatea rornană. După secolul al VH-lea, în confrerii nu mai puteau intra decît oameni liberi, deoarece doar ei se bucurau de Privilegiul circulaţiei nestingherite dintr-o localitate în-tralta. Cum aceştia erau denumiţi free-mason, adică zi-uariliberi, asociaţiile lor au început a se chema masonerii. Fiecare grupare masonică a căpătat termenul de lojă. Invazia danezilor în Kent, Anglia de est, Northumbia şi C i a aduce ruina oraşelor şi a bisericilor, astfel îneît,
277

după bătălia de la Edington şi alungarea daneeilor din Londra de către Alfred cel Mare, regele Wessexului (anul 886), asociaţiile de masoni capătă din nou amploare şj privilegii, datorită cererii masive de construcţii. în anul 925, regele Ethelstan confirmă privilegiile lojilor masonice, dîndu-le un regulament (Constituţia de la York), în acelaşi timp, constructorii îşi aleg ca patron pe Sfîntul Ioan, deoarece sărbătorirea acestuia coincidea cu solstiţiul de vară, moment astronomic celebrat prin ritualuri magice de către membrii confreriilor de zidari încă din antichitate. Drept urmare, masonii vor lua numele de fraţi ai Sfîntului Ioan. Confreriile de zidari „Fraţii Sf. Ioan" se răspîndesc acum pe continentul european, căpătînd din partea papilor privilegiul de a zidi catedrale, precum şi diploma care le scoteau de sub jurisdicţia locală şi a edictelor regale. Aceste mari avantaje determină pe mulţi oameni de artă şi gînditori să ceară a deveni membri asociaţi ai lojilor masonice, profitînd de faptul că legislaţia vremii prevedea obligaţia pentru fiecare 'burghez de a fi neapărat înscris îtitr-o breaslă. Intrînd în lojile masonice, aceştia au adoptat insignele, termenii meseriei de zidar şi s-au supus regulilor de breaslă, cu scopul de a putea dezbate nestingheriţi, în mod secret, în adunările oculte masonice, idei filosofice şi căi de reformare politică a societăţii. Era o ipostază nouă de exteriorizare a unor năzuinţe care, exprimate public, deschis, ar fi fost condamnate atît de autoritatea regală, cît mai ales de Biserica catolică, obsedată de ideea ereziilor pe care le vedea în orice încercare novatoare. Fenomenul are ca urmare transformarea unor loji masonice ce activau ca asociaţii de breaslă ale zidarilor într-un fel de cluburi desfăşurînd în aparenţă o activitate declarată de cercetare a naturii, dar avînd, în secret, o serie de ţeluri politice şi sociale. Către secolul al AV-lea, lojile masonice încep să se destrame, persecutate sîngeros de catolicism sub acuzaţia de propovăduire a ereziei şi schismei în Biserică. Drept urmare, construcţiile unor impunătoare catedrale şi edificii laice stagnează. In fine, Reforma lui Luther din secolul al XVI-lea dă o nouă lovitură corporaţiilor masonice, care se descompun în toată Europa, cu excepţia celor din insulele britanice. Decapitarea regelui Carol I (1649) provoacă reactivarea puternică a masonilor din Anglia şi Scoţia care, în secret, au hotărît să restabilească tronul şi totodată să submineze autoritatea lui Cromwell, d-înd tnn'
278

soneriei un caracter prin excelenţă politic şi organizînd-o conspirativ pe mai multe grade. Acţiunile aşa-zişilor masoni acceptaţi, adică a acelor membri ai confreriilor care nu erau arhitecţi sau constructori, au ca rezultat proclamarea lui Carol al Il-lea ca rege al Angliei (29 mai 1660) şi batjocorirea mormintelor lui Cromwell şi Ireton. Carol al Il-lea, primit mason în timpul exilului, îşi va arăta, recunoştinţa faţă de loji, acordîndu-le graţie şi onoruri, prin el masoneria primind de atunci şi denumirea de „Arta regală", deoarece contribuise în mod special la restaurarea tronului. Acesta poate fi socotit momentul în care masoneria s-a transformat integral într-o societate ocultă cu caracter strict politic, părăsind definitiv vechiul ei caracter de confrerie profesională. Sînt diferite opinii cu privire la modul de evoluţie a masoneriei, toate însă cu caracter de ipoteză, deoarece nu există documente certe în domeniul respectiv. La începutul secolului al XVH-lea, masoneria se transformă în organizaţie politică cu caracter internaţional. Evenimentul, pentru care există unele atestări documentare, s-ar fi petrecut în anul 1616, fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea .de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri"*. Acelaşi rol îi este de asemenea atribuit anticarului englez Elie Ashmole, reformator în anul 1646 al ritualurilor lojilor londoneze, acestea căpătînd fast, noi formule de exprimare magică, atmosferă de mister. Există mai multe supoziţii care-i socotesc ca iniţiatori pe medicul Michel Maier, predicatorul protestant Joseph Stellatus, un grup de treizeci de teosofi din Wiirtemberg şi pe Paracelsus. Prin tradiţie, însă, masoneria de tip actual ar fi apărut datorită lui Christian Rosenkreutz, la începutul secolului al XVII-lea. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri avînd deci sensul de „confrerie sacră % a tăcerii". Există însă şi alte accepţiuni, aproximativ similare cu privire la simbolurile respective. Cert este că, în JŞuropa occidentală, zguduită de lupte şi de abuzurile ca* Titulatura simbolizează adoptarea unor noi concepţii oculte, ^ a Şi a unei baze teoretice întemeiată pe fiJosofia materialistă a u * » Francis Bacon.

279

în acel"memorabil voiaj în jurul lumii (1766—1769). Luchet enumera peste treizeci de prinţi şi capete încoronate. în special egiptene şi ebraice.U.. figură tipică de aventurier. Grupul denumit „Sainte Parole" era alcătuit din „iluminaţi". păstrînd însă toate caracterele sale oculte şi ritualurile de factură magică inspirate din credinţe şi superstiţii orientale. care practicau magia. organizînd loji cu caracter ocult. cu nuanţă luterană şi anti-papal. La Copenhaga se dezvoltă în aceeaşi perioadă „Loja iluminaţilor" condusă de Carol de Hessa. aşa-zisa „Sectă a iluminaţilor". Foarte probabil. în majorftate nobili. cu veleităţi de întemeietori / de secte oculte. spre a-1 însoţi pe navigatorul Louis-Antoine de Bougainville. la Avignon. Uitîndu-se la ea. Fecund autor de literatură mistică. în manifest se vădeşte caracterul protestatar. astfel alcătuite îneît răspunsurile să fie „da" sau „nu". într-un volum intitulat Eseu asupra Sectei iluminaţilor. membrii lojei puneau diferite întrebări. prin intermediul unei iluminări sau al unei anumite intuiţii. în 1623. Adunările lojei aveau loc periodic. Dom Pernetti. de esenţă germană. membri ai acestei organizaţii cu caracter de magie. la un moment dat. al cărei apogeu pare a fi marcat în secolul al XVII-lea. anticatolic. la bordul corăbiei „Boudeuse". a părăsit Ordinul benedictinilor. cînd gruparea secretă capătă un rol vădit anticatolic şi politic subversiv. creată treptat. el a grupat. incluzînd un ceremonial inspirat din cele &te preoţilor antici ai templelor lui Apollo. a cărei doctrină era cunoaşterea nemijlocită a esenţei supranaturalului.A. „Crucea de trandafiri" este totuşi o operă colectivă-. Printre figurile marcante ale aşa-zişilor iluminaţi. care trebuiau să^se transforme într-o Biserică swedenborgiană. a cărei activitate era asemănătoare cu a unui oracol. Un alt grup ocultisi a fost întemeiat spre sfîrşitul secblului al XVIII-lea de către Dom Pernetti. admiratori ai săi din Anglia şi S. în tavanul sălii de reuniuni se afla o lampă care sugera Soarele.tolicismului se vorbea mult şi cu oarecare teamă despre* organizaţia s«cretă care publicase deja. în timp. cabalişti şi aristocraţi. în secolul al XVIII-lea apare o nouă grupare cu caracter ocult. călugărit în tinereţe. un manifest (Fama Fraternităţi*) adresat nobilimii şi savanţilor. Afirmaţia era 280 . cabala şi alchimia. a fost şi suedezul Emmanuel Swedenborg (1688—1772). care reunea teosofi.

a cărui luminozitate putea i:i reglată de la distanţă. Pre deosebire de masonii obişnuiţi. In 1754. avînd ca scop realizarea planurilor lor culte prin intermediul membrilor lojii. în majoritate persoane cu responsabilităţi publice. cunoscut doar L cţţiva iniţiaţi. Unul dintre cei care cunoşteau „secretul" lămpii divinatoare (în realitate un simplu bec cu gaz de cărbune. c!de PUi ritului magic avînd dorinţa de a-şi dezvolta în ei acuităţi misterioase „adormite". şefi de guverne . >i amestec de magie. indicaţii mistice şi practici de vinec are a bolilor prin aşa-zisuî magnetism animal. Cit de puterucă era forţa lui Lavater o ilustrează Mirabeau : „Am /âzut. Lavater întreţinea o vastă corespondenţă cu capete încoronate. de regulă.lor de la Avignon.ater adresate către suverani. Pasqualli şi principalii săi discipoli. Martinez de Pasqualli a fondat în Franţa un it masonic particular.prezentată'printr-o puternică şi persistentă iluminare u i'mpii. marcat de lumînări 281 . în actiHatea martiniştilor. prin mărirea sau micşorarea debitului combustibilului) a fost pastorul protestant Lavater. scrie marele om politic francez.ieu !» Am văzut suverani răspunzîndu-i. ?l însuşi precursor al metodei de ghicit prin analizarea fizionomiei umane (fizionomistica). intermitentă. care întreţineau ri'urile magice clasice ale lojilor. capabile a-i pune în le§atură cu spiritele şi. de a afla viitorul.Negaţia se traducea printr-o lumină slabă.i alte persoane cu mare influenţă. In ge<jral. ale alchimiştilor de la Philateles şi ale Academiei veritabililor masoni" din Montpellier. avînd ca loji mai importante pe cele ale iluminai. admirîndu-1. pe această cale.. Sigur. denumit „Aleşii Cohen" (Elus -ohen). Willermoz • Claude de Saint Martin. în funcţie de aceste semne. au întreţinut o vastă coresponfnţă. depeşe ale lui La-. avînd credinţa în matei0 ^rea sufletelor şi obiectelor. acesta era un C 'rocedeu secret de influenţare a conştiinţei. cei în cauză luau deniile pe care Ic? considerau cuvenite. iscultîndu-L devenind tributarii lui ! Am văzut partizanii ăi care-1 considerau ca pe un Dumnezeu pe pămînt". sfaturile sale de ordin Dolitic fiind. Ceremonialul ritual avea lr * interiorul unui cerc magic. urmate cu docilitate. sub acest protocol «dragul . martiniştii se reuneau Şedinţe spre a invoca spiritele. studiul şi practica magiei juca un rol mportant. martinismul era inspirat de lucrările lui Swedenborg. care permite astăzi reconstituirea doctrinei ritului.

I 282 . Martiniştii se recunoşteau după bijuteriile magice pe care le purtau. politicienilor. în anul 1959. de asemenea. în 1865. Ritul masonic martinist a cunoscut o largă extindere. spunea cuvintele magice „Rap. Ceremonia se încheia. închipuind o cruce. influenţînd mult ceremonialurile francmasoneriei moderne.U. nici chiar un simplu ac. care au culminat cu Bevoluţia franceză. sectele de tip ocult. indicînd cele patru puncte cardinale. pregătind noi adepţi care promiteau să ocupe locuri de frunte în societate. sprijinite direct cercuri occidentale interesate. Astfel. un aspect bizar. de unde emanau ideile doctrinale şi formele rituale.A.aprinse. în centrul acestui spaţiu fiind arse tămîie. prin stingerea. aprindea luminările din jurul cercului magic şi produsele puternic mirositoare din centrul acestuia. fiind inspirate de teoriile swedenborgiene şi mesrneriene.A. Austria si Rusia. cu faţa în jos şi braţele întinse lateral. constituită 'n S. După îndeplinirea acestor formalităţi prealabile. în tot cursul secolului al XVIII-lea. El trasa în jurul său un cerc. să recite în fiecare dimineaţă aşa-zisul „Oficiu ai Sîîntului Spirit". avînd ca centru Parisul. novicele se prezenta în plenul lojii. postind în zile stabilite prin calculul astrolo. mai virulentă se pare că este aşa-zisa sectă „Ştiinţa Hgenţei creatoare" creată în S. Printre acestea se nU" mără . lob. Francmasoneria a inspirat crearea unor asociaţii reacţionare cu caracter secret în secolele XIX şi XX. Fa". Germania. se vor dezvolta necontenit. de factură rasistă. mai ales în Franţa. El a avut continuu aderenţi recrutaţi din rîndul marii nobilimi. pp rînd a luminărilor de către novice şi prosternarea acestuia pe duşumea. candidatul trebuia să ţină an anumit regim alimentar. Oz.U. şfr mac de grădină.Ku-Klux-Klan". care şi-aU propus de asemenea ţeluri politice. literaţilor. cuişoare şi scorţişoară. sociale şi economice. gic. după care/pronunţa solemn o anume frază rituală. îmbrăcat în negru.. dar fără a avea nimic metalic asupra sa. cu scopul ocult al i t i în evoluţia politică pe plan intern şi internaţional. masonice. plin de frămîntări politice. In cea de-a doua parte a secolului XX îşi fac af^' riţia o serie de grupări neomasonice. ca şi după preocupările lor oculte. ceea ce crea o at mosferă propice declanşării de stări psihice anormale" Ceremoniile de iniţiere aveau.

în ultimul timp.obiectul unor răsunătoare procese judiciare. organizată pe scheletul unei secte niftcatr^e> din categoria aşa-ziselor religii sălbatice. Secta a format un „guvern mondial". Lcţiunile grupării. Adunările „centrelor de meditaţie". atît Maharishi Mahesh ogi. instrucţiuni strict secrete primite din partea centrului (Centrala mondială) cu sediul în Elveţia. ale căror dispoziţii sînt obligatorii pentru toţi aderenţii. aşa-zis mondial. cu încarcerarea sau expulzarea instructorilor internaţionali". In realitate. In realitate. în scopul preluării puterii de către liderii „Meditaţiei transcendentale". însă. care s-a infiltrat în circa 90 de ţări din it'reaga lume. Aceste legi nu pot c suprimate. conduse de unul sau care acţionează pe baza unor mai mulţi „instructori". conducătorii sectei consideră că dacă 10 la sută din persoanele influente ale unui stat aderă la preceptele lor' procesul de modificare ocultă a politicii' interne a ţării respective este asigurat. apropiate mafiei inernaţionale şi neofascismului. Motivaţia de paravan a grupării are un caracter sectant neobudist. este omul ■ paie al unor grupuri de afacerişti. Gruparea este organizată pe „centre de meditaţie".se desfăşoară potrivit unui ritual bizar inspirat din practicile magiei. liderul '■tipării respective. Dar. De altfel. îenumite „Spiritual Regeneration Movement". care manevrează din um-ră întreaga activitate a „Meditaţiei transcendentale" cum început a fi denumită în ultimul timp această grupare. precum şi „guverne naţionale" secrete. conu câtorii acestora sau cercuri aflate în umbra unor aşaJŞi lideri determină progresul economico-social. soldate u interzicerea activităţii „Meditaţiei transcendentale" în la joritatea ţărilor lumii. aspect care induce uneori în eroare autorităţile.■ui acestei congregaţii neomasonice este considerat filo-' ful indian Maharishi Mahesh Yogi. ci legile Active de dezvoltare a societăţii. cît şi gruparea neomasonică pe care o conduce au ^st. ale fachirilor şi vechilor yogini. dirijate sau modelate după bunul plac al lv a. L °mpararea activităţii lor cu desfăşurarea impetuoasă a istoriei sînt în măsură să arate că nu grupuri secrete. Trecerea în revistă a acestor societăţi şi secte oculte. aceasta urmăreşte subminarea ordinii sociale şi politice a statelor în care acţionează. se desfăşoară în conformitate cu prevederile unui plan secret. stă în puterea oamenilor să le cunoască şi să 283 .

tivitate conştientă. fj. astfel.acţioneze. în conformitate cu necesitatea istor accelerînd ca atare mersul evenimentelor. reşte. . Din această . In acest amplu proces ocultismul. conformă cu mersul obiectiv al istorie"" rezultă forţa maselor de oameni şi a oamenilor de seamă'' care pot deveni factori activi ai istoriei numai dacă idei]e' aspiraţiile şi lupta lor exprimă corect nevoile dezvoltă^ economice şi sociale ale societăţii şi sînt puse în slujba acestei dezvoltări. nu poate avea decît un rol de frînă şi de întunecare a conştiinţelor.

Aflat sub observaţia omului de ştiinţă. evoluţia conştiinţei spre raţional. în îno«^ rm d. cu scopul înţelegerii evoluţiei gîndirii. existente în natură. căutîndu-se descifrarea integrală a mecanismelor sale. fiind un fapt unanim acceptat că practicile magice s-au născut şi au persistat în trecut datorită tendinţei umane spre căutarea de explicaţii privind existenţa lumii înconjurătoare. în acelaşi timp. mecanism explicabil deoarece relaţia cauză-ajecea * e ra fie ignorată. aşa cum 285 . magia este supusă unui examen amplu de către ştiinţă. punîndu-şi întrebări asupra naturii diferitelor fenomene. atît sub raport exterior al manifestărilor sale. al civilizaţiei. acţiuni. fără a părăsi sa logica. forţe e tc. fie privită într-un mod eronat. a omului însuşi. actul magic a fost demontat piesă cu piesă în cele mai mici amănunte. Acest efort de cunoaştere a avut ca rezultat o conturare precisă a ceea ce reprezintă în fond acest fenomen uman. fiind vizibil că fenomenul vrăjitoriei a intrat în agonie. a naturii ?l prin acţiuni ale unor forţe supranaturale. manifeste îndeosebi după marile invenţii şi descoperiri ale secolului XX. după ce a stăpînit gîndirea mii de ani. care acţionau asupra lui şi a tot ^e îl înconjura. a fenomenelor naturii. cit şi din interiorul ei. ? & cum se afla ea în diferite epoci. în al doilea rînd a ieşit în evidenţă că omul. în prjmul rînd a fost desprins rolul pe care 1-a avut magia de-a lungul trecutului omenirii. îndepărtează omenirea de practicile magiei. şi-a dat răspunsuri în limitele cunoaşterii. explicarea diferitelor fenomene. culminate cu primele încercări de cucerire a spaţiului extraterestru. Aceste răspunsuri oarte adesea au avut un conţinut iraţional.încheiere Progresul ştiinţei.

coregraful. medicul etc. de ignoranţi şi şarlatani. plasticianul. sociologul. căutînd adevărul. Kabbalah şi astrologi^ Centrul Gurdjieff . prostia. deşi beneficiază de cele mai avansate cuceriri ale tehnicii. considerată preştiinţă. s-au văzut în ipostaza stranie de a apela la raţional. începînd cu cea de-a doua jumătate a secolului a) XX*lea magia este abordată pluridisciplinar. deci la ştiinţă. chiar dacă uneori este greu a se distinge din primul moment unde se termină magia şi unde începe ştiinţa.U. în secolul al XX-lea. spre a susţine iraţionalul. în faţa argumentelor ştiinţei privind inconsistenţa magiei ca practică pusă în sprijin^ cunoaşterii. Aici. deschizînd porţii cunoaşterii reale. aj ocultismului în ansamblu. 286 . s-a («liberat în totalitate de mentalităţile veacurilor anterioare. existau peste 25 000 de magi tămăduitori. cvasi-ştiinţă. pe care 1-a stîrnn Drept urmare. bigotismul. Bineînţeles tentativa a fost de la început sortită eşecului deoarece acţiunea magică. ca problemă complexă.propunea gîndirea magică. de istoria religiilor şi plasată la frontierele dintre raţional şi iraţional. muzicologul. In sfîrşit. >? treprinderi de turism specializate în organizarea de v juri şi pelerinaje mistice în India. Institutul de ştiinţe oculte etc). Un exemplu de persistenţă a magiei într-o ţară cu o civilizaţie tehnica ridicată îl constituie S. înţelegerea deplină a extra-raţionalului. totodată. psihologul. biologul. istoricul. Magia. lingvistul. nu a putut satisface şi împăca raţionamentul critic. plă»' tori de impozite. minţile lucide din toat timpurile s-au eliberat de iraţionalism. Prf cum şi circa 16 000 de ghicitori înregistraţi oficial. sau că au dispărut credulitatea. 1 700 de astrologi. fiind o pură ficţiune. Nepal şi Tibet. interesînd deopfotrivă filosoful. etnograful. adepţii vrăjitoriei. nu are nimic comun cu experimentul ştiinţific fundamentarea ei teoretică bazată pe raţional apărînd dec ca imposibilă.A. naivitatea. numeroase „şcoli" şi» 'e versităţi" de ocultism. ocultismul îşi are încă adepţi şi ar fi cu totul eronat să se creadă că societatea contemporană. para-ştiinţă este detaşată. în anul 1981. în scopul utilizării mai depline a resurselor raţionale. cele mai importante fiind la N York (Şcoala de ştiinţe mistice . a probelor evidente că miraculosul nu are 0 bază reală. întemeiată pe supra normal. ştiinţific. pedagogul. Sigur. urmărindu-se clarificarea unor atitudini omeneşti. Erau. antropologul.

1 .

deoarece credinţa în vrăjitorie. la Washington. F. Astrologii recurg la cele mai moderne mijloace pentru stabilirea horoscoapelor. In 1960. practică sau crede cu putere în ocultism. a accesului limitat la învăţămînt.Â. 287 . a lipsei de protecţie în faţa Prn duselor" negative cotidiene ale societăţii capitaliste. justificată. Europa occidentală. ziare.' prin j^enţâ.străzi întregi în Cartierul de West şi East Village vîn numai magazine specializate în domeniul magiei. sub "i'ice formă s-ar manifesta ea. Franţa contemporană este şi ea marcată de aceleaşi relicve. Sînt circa 30 000 numai vin-4ecătorii. care îşi fac o reclamă deşănţată spre a atrage clienţii. De ^eraenea. la Little Italy şi în apropierea Universităţii Columbia sînt organizate aşa-zise „tîrguri gijţjce" unde îşi deschid tarabe ghicitoare. inclusiv calculatoarele electronice. ghicitorii şi astrologii.U. antiştiinţifice şi profund anticulturale. profeţi.care desfac recuzita necesară magiei. reţele de magazine şi edituri specializate în magie. Orientul Apropiat şi alte zone. dacă se ţine seama de un sondaj Gallup (1977). fără a se socoti magii. un număr impresionant de cărţi consacrate ocultismului ating anual tiraje de necrezut. care arată că 12 la sută din populaţia S. Este şi explicabil. Rubricile de astrologie ocupă spaţii în mai toate revistele şi suplimentele duminicale ale ziarelor din America. Această industrie a magiei este explicabilă. este un produs psihosocial i°cmai al acelor societăţi în care nesiguranţa şi alienarea '^Prezintă permanenţe. Germania existau peste 10 000 de persoane. care dispun de computere de înaltă clasă. în R.. J llr Hă şi cultură autentice.U. Reviste. ca urmare a sistemului general economic. dar exisei Ha lor sugerează că mulţi indivizi din ţările capitalista ^^enţin într-un climat de adînc obscurantism şi igno^ntă. Analiza acestei stări de lucruri scoate în evidenţă faptul că practicarea ocultismului constituie în lumea capitalistă un fenomen social cvasi-constant. vizionari. a căror principală ocupaţie era „gonirea demonilor" din locuinţe şi din persoane „posedate". politicoeologjCj a oprimării. Sigur. astrologiei şi New York-ul excelează în vînzarea acestor ar. astrologi. prezentînd însă " serie de particularităţi mai mult sau mai puţin pregnante.A. Celebre sînt astroloa-geie — ghicitoare Solaire în Franţa şi Godillo în S. practicile ocultiste sînt. întreţin fără oprire o presiune psiu că asupra indivizilor. specifice unei anumite epoci sau unor anume popoare.

a teoriei politice. considerată pe plan general.: Deşi are un comportament social adaptat epocii actuale. sistematic organizată. anume o practică lipsită de suport raţionalr" Concluzia este fermă şi globală pentru cercetător.Pe de altă parte. relicvele practicilor obscurantiste. în ansamblu. spre cucerirea Universului cu puterea minţii şi a faptelor. în măsură să înlăture ignoranţa. oeul. Această decădere. în centrul şi în răsăritul european ocultismul marchează un vădit declin după anul 1950. Lipsind vrăjitoria de acest suport. Analizînd procesul i*e pectiv se poate considera că vrăjitoria a ajuns la f Ş 1 ' 238 . Un element de frunte în procesul înnoitor îl constituie. a ideologiei' a culturii în general. tismul prezintă acelaşi caracter retrograd. anticultural şi antiştiinţific. anume faptul că în lume nu există nimic supranatural. care şi-au pierdut încrederea j> puterea benefică a ştiinţei. aceleaşi caracteristici ale societăţii împărţite în clase antagoniste acţionează ca un recul W asupra unor indivizi instruiţi. întregul eşafodaj al. a civilizaţiei. de asemenea. în orice caz. dezarmaţi însă în faţa vi» eisitudinilor de tot felul. Spre deosebire de Occident. cu evoluţia. Fenomenul este datorat unei ample opere de educaţie şi de instrucţie şcolară permanentă. Cercetări ale etnologilor şi sociologilor contemporani scot în evidenţă faptul că şi în cadrul populaţiilor aflate încă într-un stadiu inferior de organizare economico-socială din Asia. fapt care a dus la dezvoltarea puternică a conştiinţei. ocultismul se prezintă în faţa ştiinţei aşa cum este el în realitate. care îşi face «^ în mod ferm pretutindeni în lume. se află într-un declin permanent. Vrăjitoria. Regăsit doar în zone marginale ale societăţii acest fenomen ce aparţine trecutului omenirii îşi trăieşte ultimele nv mente. Aceasta este baza obiectivă a vigori diferitelor forme de ocultism ale lumii capitaliste. Oceania. în acest proces este antrenată întreaga *nasă de oameni ai muncii. Africa şi America de Sud apelul la magie este din ce în ce mai redus.gîndirii care a susţinut-o se prăbuşeşte. s uD presiunea culturii şi civilizaţiei actuale. fiind tot mai mult respins din punct de vedere social ca paradox al unui secol în care omul a făcut paşi uriaşi spre cunoaşterea naturii. este sincronă cu progresul cunoaşterii ştiinţifice mondiale. amplificarea mentalităţii ateiste şi realiste care a pus tot mai mult stăpînire pe mase din ce în ce mai largi. începută cu Renaşterea.

anacronice. Gh. superstiţiile. Şincai a scris 0 carte remarcabilă în acest sens — învăţătură firească s pre surparea superstiţiei norodului. pentru educarea întregii naţiuni în spiritul ştiinţei. cu totul izolat. fraţii Gole scu. condiţii necesare pentru pun erea în aplicare a măsurilor sociale preconizate. a reprezentat şi pentru ţările române o perioadă fecundă în atitudini şi acţiuni cu caracter iluminist şi ateist. Uriaşul efort făcut pentru ridicarea continuă a condiţiilor economico-sociale ale ţării. în această activitate de promovare a liberei cugetări. CA. Cezar Bolliac. a gîndirii ateiste au fost în măsură să determine respingerea în masă a concepţiilor înapoiate. a unor concepţii ateiste. de afirmare a progresului se distinge Şcoala ardeleană. Simion Bărnuţiu. adesea eroică. dezvoltarea concepţiei materialist-ştiinţifice. 28? . anti°bscurantiste şi antimistice. unele manifestări ale acesteia. Sigur. programul de luptă al paşoptiştilor a cuPrins acţiuni politice fundamentale antireligioase. cît şi de conştiinţa socială. în cadrul luptei de idei din ţara noastră. deşi instruiţi în şcoli eclesiastice. militînd în favoarea forţei raţiunii şi a educării realiste a poporului. de către mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii. Rosetti. al cunoaşterii înaintate a fenomenelor vieţii şi societăţii. a unei gîndiri filosofice raţionaliste şi materialiste. De la început. In ţara noastră. a misticismului şi ocultismului. Astfel. Petru Maior şi^Samuil Micu care. Mihai Kogălniceanu. în pofida faptului că pot apărea. caracteristic pentru continentul european prin exprimarea cu hotărîre şi curaj. Vasile Alecsandri au acţionat pentru ridicarea conştiinţei poporului român. au 'criticat cu hotărîre instituţii cu caracter mistic. ca expresii ale unor mentalităţi perimate. nu trebuie uitată aici activitatea prodigioasă. vrăjitoria poate fi considerată ca un fenomen eradicat. Costache Negri. reprezentată mai ales de personalităţi ca Gheorghe Şincai. sfîrşitul ei fiind pe deplin previzibil. Bariţiu. Propagînd idei înaintate. Chiar dacă va mai subzista probabil în lume un timp oarecare ea este iremediabil condamnată atît de istorie.ultimului ei stadiu. ca fenomen social. Nicolae Balcescu. secolul al XVIlI-lea. au combătut ocultismul. a unor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti care şi-au închinat o parte din viaţă combaterii ocultismului. ignoranţa. Gh.

care s-au remarcat atît prin opera lor. Intre altele. să critice starea de ignoranţă în care era lăsat poporul. obscurantiste este necesară cultivarea maselor. Vasile" Conta îndeosebi. a acţionat neobosit pentru dezvoltarea liberei cugetări. Ştefănescu. cercuri interesate. elaborînd numeroase lucrări teoretice şi propagandistice în favoarea ateismului. avted ca animatori pe medicii Iacob Cihac şi Mihail Zotta. demascînd nocivitatea credinţelor în vrăjitorie. publica' 290 .' din propaga01 " rea cunoaşterii ştiinţifice şi înlăturarea mentalităţii retrograde din rîndurile maselor. printre care' Încercări de metafizică materialistă. în care atrage atenţia că şi după dispariţia'fricii de necunoscut religiile s-ar putea menţine artificial. dezvăluind bazele gnoseologice ale religiei şi misticismului în ansamblu. ca fenomen social. de personalităţi proeminente ale ştiinţei şi culturii ca Gr. Vasile Conta. Vasici Şt. să se angajeze în lupta pentru luminarea maselor. Timotei Cipariu. după expresia lui Gheorghe Asachi. ocultismul. [n această perioadă premergătoare unităţii naţionale a României (1858—1918) iau naştere un număr important de societăţi şi asociaţii cultural-ştiinţifice care-şi fac un punct de onoare din lupta împotriva ocultismului. C. public. în Transilvania. Panu. Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi iniţiază conferinţe cu caracter popular pentru „a urma de aproape înaintările ştiinţei". cît şi prin activismul care i-a făcut să respingă în mod deschis. iar în 1834. în scopul „luminării poporului". înfiinţată la Sibiu în 1861. în a doua jumătate a secolului trecut. Un alt gîndîtor. George Bariţiu şi Ion Puşcăria alţi membri marcanţi ai societăţii „Astra". iau fiinţă Societatea ştiinţelor medicale din Bucureşti (1859). dezvoltă o largă publicistică şi activitate cultural-ştiinţifică la oraşe şi sate în scopul combaterii obscurantismului. în „leacuri băbeşti" şi în forţe supranaturale. Michăilescu. poreclit „patriarhul ateismului din România". In „Albina românească" sînt inserate încă de la înfiinţare (1830) articole pe această temă. datorită cultivării lor de către. susţine viguros adevărul că pentru înlăturarea concepţiilor mistice. Marele 'filosof s-a consacrat studierii fenomenului religios. Gh. arătînd că ignoranţa se menţine doar prin permanentizarea ei de către cercurile conducătoare deoarece „pe cei ce se tem de necunoscut uşor îi cîrmuieşti. Istrati. P.'' • La acestea s-au alăturat alte acţiuni pentru combaterea ocultismului.Pleiada revoluţionarilor a fost urmată.

şi Gr. Gh. C. Tot acum sînt create Societatea corpului didactic (1877). C. 1860 şi Bucureşti." C. Babeş. Danielopolu.M. M. între altele se constituie Societatea de ştiinţe din Cluj (1920). V. Pârvan. Vianu. Carol Davila. V. Guşti şi alţii. V. Antipa. preşedintele Em. N. Al. Fr. M. Florian. Buţur eanu. N. Urechia şi Emanoiî Bacaloglu. Negulescu. 291 . Andrei. D. N. societatea Amicii ştiinţelor matematice din Bucureşti (1894). a practicilor retrograde. A. Coandă. Racoviţă şi Societatea română de geologie (1930) condusă de L. LA. Pom. C. D. Onicescu. P. V. Iacob Felix. N. Dobrogeanu-Gherea. G. v . De altfel. D. D. Cârtojan şi alte forţe ale gîndirii raţionaliste româneşti. P. Pompeiu. J866). In perioada interbelică (1918—1944). pentru ridicarea nivelului cunoaşterii şi a conştiinţei poporului român sînt legate numele unor savanţi ca Simion Mehedinţi.P. Popovici-Bâznoşeanu. iltere şi arte" {Bucureşti. Cantacuzino. I. care a organizat şcoli pentru adulţi şi cursuri pentru muncitori şi mici meseriaşi. Rădulescu-Motru. N. Spiru Haret. Xenopol.D. Ralea.Madgearu. Gr.C. C. G. De activitatea din această perioadă pentru combaterea ocultismului. Spacu. Iorga. Societatea de ştiinţe geografice (1875). Ştefănescu. Mrazec. Minovici. învăţămîntul. St. Gh. Zâne. O vastă activitate de răspîndire a cunoştinţelor ştiinţifice şi de combatere a ocultismului depun acum. M. Borza. Gustav Haltrich. Voiteşti. D. Dănilă. Oct. V. Hortolomei. Kretzulescu. aceştia vor fi şi membrii fondatori ai Societăţii pentru învăţarea poporului român (1866). Remarcabil este programul Societăţii de ştiinţe naturale ţje la Bucureşti (1864) pe baza căruia se organizează cicluri de prelegeri la oraşe şi sate. 1361) şi „Ateneul român" (Iaşi. Gr. Hurmuzescu.A. Buicliu. Gr. 1902) şi altele care desfăşoară cu predilecţie acţiuni antiobscurantiste. Mrazec. comparativ cu deceniile anterioare. Ţiţeica. ştiinţa şi cultura românească se dezvoltă in ritm mai intens şi unitar. L. T.ţiile „Revista' română pentru ştiinţe. E. avînd un corp ilustru de conferenţiari. Călinescu. N. Hepites. printre care C. Butescu. Murgoci.P. Titulescu. între alţii. Marinescu. Reiner. A. Asociaţia română pentru înaintarea şi răspîndirea ştiinţelor (Bucureşti. Societatea de ştiinţe fizice din Bucureşti (1890). Kogălniceanu. Lovinescu. Esarcu. G. P.

N. Craiova şi Ploieşti. supunînd criticii ascuţite concepţiile neştiinţifice. promovînd concepţia materialistă despre lume şi societate. obscurantiste se intensifică.I. Iaşi. a ideilor progresiste despre natură şi societate. a organizat campanii susţinute împotriva misticismului.G. au desfăşurat o largă activitate de propagare. iau fiinţă organizaţii de liber cugetători la Bucureşti. pe/baza argumentului ştiinţific. a răspîndit cunoştinţele ştiinţifice. printre care ziarele Adevărul şi România muncitoare. Cu atît mai mare apare contribuţia acestor militanţi ai liberei cugetări cu cît în acea perioadă cercetările ştiinţifice despre natură şi viaţă se aflau la începuturile lor. Din momentul creării Partidului Comunist Român critica concepţiilor mistice. ateismul fiind strîns legat de obiectivele luptei politico-economice şi ideologice înaintate. devine centrul luptei împotriva obscurantismului. Cocea. Lenin. revistele Lupta de clasă. prejudecăţi. Presa socialistă. îndeosebi revista Contemporanul s-a remarcat prin forţa cu care a pus în discuţie marile probleme ale vieţii şi societăţii. sub înrîurirea operelor. ocultism şi misticism. printre care ziarele Scînteia şi Reporter. Sofia Nădejde. Parhon. ocultismului. CI. în spirit materialist-dialectic şi istoric. educarea ateistă a maselor şi răspîndirea cunoştinţelor ştiinţifice făcînd parte din programul de activităţi politico-sociale ale comuniştilor. ocultrste. Ottoi Călin. cînd mase largi ale populaţiei ţării erau dominate de superstiţii. Ilie Cristea. fiind o consecventă şi eficace armă ideologică pe frontul luptei de idei. religiei. presa şi gîndirea marxistă din ţara noastră. Pe o treaptă superioară se înscrie în acest domeniu. aducînd argumente cu privire la materialitatea lumii. Raicu Ionescu-Rion. sub influenţa unor mişcări ateiste occidentale. mistice. Korunk şi Viaţa românească. atît în paginile presei comuniste. Era nouă.Un rol primordial în organizarea luptei făţişe. Presa comunistă. Tot acum. ocultismului. ale lui V. Ioan Nădejde. grupări progresiste care s-au întrunit în cîteva congrese şi au editat revista Raţiunea. lui Marx şi Engels. între mulţi alţii. M. Mişcarea socială.D. Pe poziţii ferrn ateiste s-au situat. misticismului. militanţi de frunte sau simpatizanţi ai mişcării socialiste şi muncitoreşti. cît şi 292 . luînd un profund caracter ştiinţific militant. misticismului^ ignoranţei 1-a avut mişcarea socialistă şi muncitorească. Bujor. necruţătoare împotriva ocultismului. religioase. Presa socialista. Constantin Miile.

R. . larga răspîndire a cunoştinţelor ştiinţifice în mediul urban şi rural. diseminat pînă în cele mai mici colective. ca şi modificările radicale care au loc în toate sectoarele vieţii. în toate sferele de activitate s-au produs deplasări ample spre progres. ştiinţei. Costa-Foru. factori primordiali ai progresului societăţii. în acelaşi timp. Acestea. M. C. la lărgirea orizontului lor cultural. — au dus. Activitatea teoretică. a maselor largi populare cu înţelegerea ştiinţifică a realităţilor societăţii socialiste româneşti. cu largi implicaţii economico-sociale şi demografice. a maselor largi populare. la profunde schimbări în concepţia. întregul cadru organizatoric instituţionalizat pentru desfăşurarea educaţiei şi învăţămîntului permanent. Octav Băncilă. L. de ridicare a nivelului material a întregii ţări determină ^atitudini de factură pozitivă. Sahia. R. Această activitate a contribuit la ridicarea nivelului general de cunoş-^ tinţe al oamenilor muncii. politicoeducativă a avut un rol de mare însemnătate în înarmarea partidului. generalizarea învăţămîntului obligatoriu de 10 ani au ca rezultat mutaţii psihosociale profunde. Conslantinescu-Iaşi. învăţămîntului şi culturii. Pătrăşcanu. „Marile transformări revoluţionare din ţara noastră — arată secretarul general al P. După revoluţia de eliberare socială şi naţională. procesul rapid de urbanizare. Stere.D. Popescu-Doreanu şi alţii. G. Tudor Teodorescu-Branişte. antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 Partidul Comunist Român a acordat o deosebită atenţie dezvoltării economiei. N. o optică nouă asupra fenomenului vieţii.C. dezvoltarea unei conştiinţe înaintate despre lume şi viaţă. la formarea conştiinţei omului nou al societăţii noastre": Dispărută acum definitiv din peisajul social românesc. Al. ideologică. vrăjitoria nu mai constituie decît un simplu obiect de studiu.In diverse acţiuni publice. a realităţii vieţii internaţionale contemporane. a clasei muncitoare. în nivelul de conştiinţă socială şi politică a oamenilor muncii. Transferul spre industrie al unor mase importante populaţionale. a ţărănimii şi intelectualităţii. P. llie Moscovici. Paraschivescu.

.

sau oricum că nu au o semnificaţie ocultă.) face să apară neîncrederea . stăpînit fiind total. Ba proroceau tocmai oameni „de rînd" şi „neînvăţaţi". Altfel se va nega lesne un fapt atestat de tradiţie („toţi. sau trebuie să fie. dar şi că ele nu aduc un mesaj divin. Prudenţa însă este. deci şi că „visele pot să fie semne şi cauze". trebuie privit cu prudenţă. iar „prorocii" şi „clarvăzătorii în vis". cînd e pus în mişcare de ceea ce îl mişcă". căci a susţine că divinitatea e cea care trimite visul reprezintă. Fenomenul ca atare. nu au însuşiri aparte ori ştiinţă superioară. într-o mică scriere Despre profeţia ivită în somn socotea că „visele nu smt mesaje divine. nici că s-au produs sub acest semn".n. Aristotel disocia între fenomenul obiectiv constatat şi in295 . pentru că „se poate întîmpla ca unele dintre vise să fie semne şi cauze". metodică şi nu sceptică. însă „negăsirea vreunei cauze bine întemeiate după care s-ar petrece aceasta (profeţia prin vis — n. o absurditate şi prin aceea că nu-1 trimite celor mai buni şi chibzuiţi. în rostul ei intrînd să îndrepte bine mintea iar nu să suspende judecata. ceea ce „face ca lucrul să capete crezare ca fiind rostit pe temeiul experienţei") şi de „cei mai preţuiţi dintre medici (care) declară că trebuie să ne aplecăm cu multă atenţie asupra viselor". ci la întîmplare". Luînd în seamă şi o presupunere şi alta. „întrucît cugetul lor nu era frămîntat ci potolit şi gol. ori. în afara altei lipse de raţiune. se va accepta cu uşurinţă. sau cei mai mulţi acceptă că visele au un tîlc".Postfaţa Încă Aristotel în antichitatea greacă. dimpotrivă. în contra aparenţelor.

visul poate fi şi cauză : . a cărui semnifica ţie însă numai cel priceput. Ei pot. dimpotrivă.a interpretării viselor". „Aşa cum se şi spune : dacă arunci des. „ei obţin succes". prin firea lucrurilor.şi procesele din somn sînt adesea temeiurile faptelor din timpul zilei prin aceea că şi gîndul lor este prefigurat". deviate şi deviante de la real. cu sens numai în limitele naturii umane. ' Dar oricum vor fi fiind. la fel se întîmplă şi în cazul acestora" (Aristotel. ' Pe cît însă psiho-fiziologia visului ne duce la adevă rul despre acesta. „Este un fapt. prin urmare. străveche. adică întîmplător. că „boli ce stau să se ivească în trup" pot fi visate înainte ca ele să se declanşeze. medicul. Aşa se face. previne marele înţelept al grecilor. de a^uma. oneirokritike. este evident că visul este un semn. La fel. Căci „prorocii" şi „clarvăzătorii" sînt lip siţi de o ştiinţă tainică a viselor prin chiar faptul că visele nu sînt premonitorii altfel decît în limitele naturii umane. într-o sui-generis „scrisoare deschisă" adresată papei Nicolas al III-lea şi superiorilor ordinului franciscan prin care se 296 . pe atît oneirokritike ne îndepărtează. în starea de somn însă. cele mici par a fi puternice". bunăoară. imaginativi şi iscusiţi.a reconstrucţiei raţionale a lucrurilor lumii. Mai pot fi înzestraţi cu multă imagina ţie şi iscusinţă. în acest caz. Peste cîteva secole. iar practicienii ei amăgesc pe cei mai creduli dintre se menii noştri. se întîmplă să ajungă la exaltare. deci pot să facă în aşa fel încît premoniţia citită în vis şi faptele ce se produc să se potrivească. în comparaţie cu mişcările mai mari din timpul stării de veghe .. „Despre profeţia ivită în vis"). El. dar prin aceasta nu şi cu atestat de adevăr. ce-i drept. că mişcările ce se ivesc în noi de-a lungul zilei rămîn ascunse. Parva nw turalia. pentru că „pornirea din ei hu este înlăturată de vreo altă pornire". va fi în stare s-o'iden tifice. făcea distincţia de lot necesară între o psiho-' fiziologie a visului şi o „artă. să aibă o sensibilitate mai aparte. din „cauza impetuozităţii cu care se avîntă". 5. în cazul că nu sînt deosebit de intense. în plin ev mediu. iese cînd una cînd alta. căci este nevoie şi de una şi de alta pentru a desluşi acolo unde este multă „învălmăşeală" o logică mai puternică chiar decît cea. cu acuităţi şi intensităţi mai puţin obişnuite şi. doar „cum au alţii noroc la zar". cu sensibilitate acută şi impetuoşi.terpretările ulterioare.

Or.disculpa de a se ii ocupat cu magia. Şi toate acestea se fac sub autoritatea Bisericii şi a preoţilor care practică ei înşişi exorcisme asupra apei binecuvîntate". „Se încred prosteşte" ei înşişi şi mai determină şi pe alţii s-o facă. Adevărat că numai pe neştiutori. s-ar putea construi „maşini de navigaţie" (instrumenta navigandi) de aşa fel că un singur om ar fi în stare să le dea „o viteză mai mare decît dacă ar fi pline de vîslaşi". Magicienii. a practicilor oculte în diferitele lor speţe. Roger Bacon. „lucrurile se conduc după legile naturii şi nu după puterile formulelor şi caracterelor oculte". »făcînd să se învîrtească o roată". faptul ţine numai de cunoaşterea naturii şi de îndemînarea sa. Magicienii „se încred prosteşte în puterea incantaţiilor" bizuîndu-se pe virtuţile ascunse „ale talismanelor". se crede că prin tot felul de formule se pot determina fierul înroşit. din perspectiva ştiinţelor şi îndeletnicirilor umane. fiindcă doar aceştia mai pot fi uimiţi de miracole „care nu există" sau în care „nu există nici o raţiune filosofică. însufleţite şi neînsufleţite. dar pe cît inventă. Şi nu numai atît. ignoră „secretele naturii şi ale artelor" sau fac din ele „secrete magice" pentru cei neştiutori. şi este. ar pune în mişcare „nişte a ripi ce ar lovi aerul asemenea celor ale păsării în zbor". de fapt. în măsura în care omul este în stare să producă „miracole". în contra lor se poate spune că deopotrivă. 297 . S-ar mai putea face „care fără tracţiune animală şi cu o viteză considerabilă" şi chiar o „maşină de zburat" cu un om „aşezat în centrul aparatului" şi care. nici o putere naturală în joc". pe atît îşi amăgesc semenii. formula o critică de principiu. spune el în scrisoare. Dispreţuind „legile filosofiei şi mergînd contra raţiunii" ei inventă la nesfîrşit. căci Roger Bacon incriminează Biserica însăşi pentru a fi încurajat practicile oculte : „în mai multe ţări. Scrisoarea (Epistolas fratriis Rogerii Baconis) îşi anunţa din titlu chiar intenţia de a pune în opoziţie operele exerciţiilor minţii omeneşti şi ale naturii cu magia vidă (De secretis operibus artis et naturae et de nulitate magiae). învăţînd de la lucrurile lumii. nici o artă. Bunăoară. deci trecînd dincolo de o stare particulară. depăs indu-şi drama. apa şi celelalte elemente să ajute la descoperirea şi pedepsirea vinovaţilor. Şi încă. pe „spirite" sau pe „revelările" astrelor.

Cine va respecta „un bun regim de viaţă".H. de ştiinţa noastră. ar fi acţiunea asupra bolii. Editura Ştiinţifică. a vieţii omeneşti în particulai „este inutil să ne adresăm magiei . Dar scurtimea ei. aerul şi pasiunile". Roger Bacon este dintre gînditorii pe care orice epocă şi-i simte ca pe ai săi. dacă nu mereja. 1964. Or. omul va reuşi să-şi prelungească viaţa pînă la 1 000 de ani. I. ocupaţiile şi repaosul. însă dincolo de naivităţile lui şi în cele dir urmă ale epocii. Magicienii socotesc că durata vieţii noastre ar iii determinată şi deci înscrisă în astre. între anii 1804 şi 1808 *. peste alte cîteva secole. a vieţii în genere. actuală prin adevărul şi prin pasiunea pentru adevăr pe care le punea marele * Aceasta este datarea propusă de editorii manuscrisului lui Şincai. totuşi. Dumitru Ghişe şi Pompiliu Teodor în Studiu introductiv la Învăţătura firească spre surparea superstiţiei norodului. najtura şi ştiinţele ne sînt suficiente". prea optimist Roger Bacon. chiar în ordinea cea mai misterioasă. scria Roger Bacon. el se supraveghează raţional. încheierea pate a unui gînditor modera şi este. Gheorghe Şincai. ?9S . de viaţa însăşr'şi. Helmuth. este un vizionar.Tot asemenea s-ar mai putea construi : „un instrument de mici dimensiuni care poate coborî şi ridica greutăţi foarte mari". Imaginativ. 34. nu este în dependenţă de influenţa mistică a astrelor. de'pildă nu depinde de altceva decît de „un regim nesănătos". somnul şi veghea. de fapt. învăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului. dacă ideii de modernitate îi asociem adevărul. din acest punct de vedere. Ca urmare. excreţia şi secreţia. e. tie şi în anumite limite. p. spera. un luminist român. noastră. astfel încv poate să spună cu şansa sigură de adevăr că durata vieţi. Aşa stînd -lucrurile. în fine. acest Jules Verne al veacului al XlII-lea cum avea să-1 caracterizeze un filosof francez din vremei. încă. „va putea trăi atît cît îi vor permite antecedentele ereditare şi va ajunge pînă la limita extremă pusă df natură". ceea ce presupune un regim deosebit pe tot cursul vieţii : şi în ceea ce priveşte mîncarea dar şi băutura. avea să întocmească. „aparate cu care omul să se plimbe pe sub apă fără nici un pericol" şi chiar s-ar putea afla mijloacele menite nu numai să uşureze viaţa omului ci şi s-o pţ-e_ lungească. „Remediul. după Fizica unui învăţat german reputat în epocă. cunoscîndu-se mai bine. lucid.

este mereu actuală..cărturar. dar nici „mîntuirea de rătăciri" nu era ultimul ei scop. în care din neştiinţă au căzut şi-i dă deplinită învingere asupra rătăcirei ceii păguboasă prin care atîtea mii de oameni se ţin în cleşte". norocirea şi nenorocirea oamenilor". „Folosul'' ei cel mai mare era . el trebuia să fie practic pentru că superstiţiile însele au apărut şi s-au menţinut în urmarea şi în vederea unor nevoi ale vieţii. în alte cuvinte. cărturarul luminist voia să facă operă de educaţje ştiinţifică printr-o educaţie practică. de la „meşteşugul de al lega pre om prin vrăjitură" şi prin „zicerea unor cuvinte" la credinţa în puterile miraculoase ale nuielii „cea de gîcit". învăţătura. au „influx în mintea. ci. dar mai important.n. deci a muncii şi comportamentului civic şi moral. că toate acestea ?i încă altele asemenea sînt vane nu este greu de probat ^ demonstrat.umanismul învăţatului care 0 scria .ca oamenii sâ fif odihniţi şi îndestulaţi. de la „proba de apă" prin care se încerca „vinovăţia sau nevinovăţia" la „nebunia" care aduce „mare pagubă şi stricarea tinerilor" înşelaţi „cu istorii de acestea" cum că vrăjitorii pot cu ajutorul diavolului să stîrnească furtuni. Mai greu..) de a-şi lucra cu mai bine ţarinile. scopul era practic. Gîndind astfel.la economie". superstiţiile se cuvin respinse cu gîndul la rolul lor negativ în viaţa umană în totalitatea ei. Că superstiţiile de orice fel. adică mai exact. de a-şi sădi şi înmulţi cu rînd bun tot feliul de pomi şi plînte. aşa cum o spune el însuşi. dar nevenind. ^ e la „poveştile" privitoare la foc şi trăsnete la cele care s Pun că plantele şi astrele. în vederea „mîntuirii de rătăcirile în care din neştiinţă" s-a alunecat. şi de a-şi agonisi cele mai sînătoase şi mai hrănoase notreţe pe sama dobitoacelor sale". este să dove299 . în genere.. pentru c § ştiinţa fizicei sau învăţătura firească mtnuite de fieştecar e de frica cea fără de lipsă. Trebuind să vină în întîmpinarea acestora. deviindu-le în cele din urmă de la sensul lor autentic. pentru că acestora le era adresată cartea — n. sau nerăspunzîndu-le optim ori chiar barîndu-le accesul spre satisfacerea lor. şi deci cel mai important. „vinele metalurilor şi comorile cele din pămînt". Gheorghe Şincai vrea s-o împărtăşească tuturor nu pentru simplul fapt al cunoaşterii ei.. Încrezător în puterea „învăţăturii fireşti". de la gesturile mărunte la cele majore cu amplă rezonanţă socială. să dea „ştiinţă (sătenilor. cum tot actual este şi . Iar prin amîndouă. adică a ştiinţei naturii.

— s ? prin capătă o articulate în aceeaşi istorie. acea Ş tru a rSmtof m a« mai mult se Ne despart.. Mai greu. Trei momente despărţite de multe : de timp. Prelegeri de istorie a filosojiei.S. ci şi a omenirei". prin proba focului ? Iar din superstiţia că „focul de trăznet" se stinge numai „cu lapte". »i Gheorg oam cU î n c ă divulga ^S em noaş^ moder„a. dar nu ^ şi mai marea pute/e crurilor lumiiCeea .--. „unul a născocit ceva aici. Trei momen de timp. socialmente vorbind. de mentalitate. par să fie „raiduri ale unor cavaleri rătăcitori «are se bat cu toată lumea din jur. în general. cel de-al treilea din istoria modernă a României. deci de o „ştiinţă a naturii". Căci dincol ii gîndir unul" din antichitatea greacă. i»gîndirii .l or cavaleri cesiunii general. dar mai în adîncime unite i bine spus articulate în aceeaşi istorie.ează.coerentă". a.. „tare se împotriveşte si foarte strică vîrtuţei". altul din An--H-. în faptelor istorice. previne Şincai cu înţelepciune.n^r.umane. ale istoriei gîndirii în particular. dar mai în adîncime unite l t e în aceeaşi istorie. de nivelul de cunoaştere. ne ajută să ştim şi să putem mai mult ? Or. mai important însă întrucît toate aceste „boscoane" (cuvîntul este al lui Şincai) au putut să aibă urmări nefaste şi să împiedice omul de a şti şi de a fi în stare de mai mult şi de mai bine în viaţa şi în munca sa. cîţe case din cele „trăznite" n-au ars spre paguba omului ? Şi încă. dincolo de ceea ve ie ^ r i pocile sînt solidare în producerea valorilor şi prin producerea lor. adică în dependenţă fatală de astre. de stil cultural. concepW despărţite de multe : '---- o<~>r-ial- de timp. „Coer enţa " şi „îna intar ea raţio nală " de care vorb ea l ume sc ît se poat e de potri vit toc mai logi ca suc ii iţii uma ne. de nivelul de cunoaştere. „Cîţi oameni direpţi n-au perit prin proba apei" şi cîţi „de. istoria este marele sistetfj i—.F. p. iar dincolo un altul în chip arbitrar" altceva în realitate.W. de mentalitate. tvadiţll ra» ceeace.' întrucît punerea noastră sub „ocîrmuirea faturiior". Academiei R. astfel încît. pentru că lipsiţi de o „învăţătură firească". de stil cultural. de mentalitate. asemenea lui are pentru noi onmp terii unei epoci anuro ^^ şi din Pei di antichitate sau e îndelungate şi bog în ^ vedem osimp âniei. se obosesc fără rost". vii nu s-au ars" spre „mai mare ruşine nu numai a creştinătăţii. ele sînt prinse întro mişcare . voi. mpdievală şi. deci mişcările naturale ale corpurilor cereşti şi în genere ale mecanicii lumii. ale istoriei ku----------rătăci ă logică în virtutea căreia. socia mente vorbind. oamenii au ajuns să creadă şi să practice în mod obişnuit superstiţiile . Creaţie valorică perpetuă. deş ali. He-gel. cine înalţă mai deasupra „faturile".deşti şi să convingi că sînt şi potrivnice vieţii omeneşti autentice. ^ ^ d ş^te rf^ . da sau mai bine spus Căci dinco de ceea ce faptele istoriei. altul din A glia medievală şi. în fine. trei momente din tură diferite : unul" din antichitatea greacă. trei momente din trei epoci şi spaţii de cultură diferite : foarte Aşadar. Căci dincolo tele istoriei. în ordinea unei realităţi esenţiale. Aşadar.» sau şi în acesta. De ace notate în Piu.. în £ t u l ca atare neJ»pun & a l t e t i m p u r. cel de-al treilea din istoria mo-■" -• -^rvTinpnte i AP w mmm «^'iL^vîorilor. Editura 1963. 29). înaintarea „se face aici raţional" (G. în fine.R. mente vorbind. în acest fel. I.

care e aceste iacem într-un a unei tca.de neceside p luarn .

.

continuând să existe şi încă în forme mai subtile şi mai rafinate decît cele tradiţionale. ne-am pierde. în acest „ceas" astral al ei ' întrebarea ar putea să pară retorică şi ar fi dacă n-ar ch< 302 . Prin sine. practicile oculte nu ies în afara timpului. două funcţii ale fiinţei noastre care de ne-ar lipsi. trebuie să valorizeze teoretic şi practic lumea. de ordinul evidenţei. Ele sînt două moduri de a fi. pentru a zice ca Hegel. Progresul istoric. şi aşa stau. două laturi. Noul organon. între a putea şi a şti. Puterea lui a şti în legătură cu a aputea lua act de o stare de lucruri esenţială pentru fiinţa omului. este un atestat de existenţă pentru fiinţa noastră ca fiinţă practică şi teoretică. Natura nu este învinsă decît ascultînd de ea . istoria cîtă este ea cu marile ei izbînzi şi chiar cu eşecurile relative ale omului. j>e reflectă intr-un concept al istoriei şi aJ demnităţii.cte este în ştiinţă este cauză. azi. Dar dacă aşa stau lucrurile. fireşte că nu în afara celui cronologic ci a aceluia al umanităţii. I. Fiinţă istorică. în practică este regulă" (Francis Bacon. obişnuiau să spună primii moderni. ea fiinţă ce îşi făureşte. pe scurt. „Ştiinţa şi puterea pmului sînt unul şi acelaşi lucru. prin sine. omul este mai în stare ca oricînd să se afirmt plenar ca fiinţă determinantă în ordinea existenţei sale. şi prin gîndire care în absenţa făptuirii ca punct de p-kcare şi scop şi-ar pierde şi sensul şi rostul. pentru aceasta. omul.noi înşine. al valorii noastre mult mai propriu. într-un veac în care progresul istoric este perceptibil prin evidenţa lui. Căci a şti şi a putea nu sînt opţiuni sau acte care se leagă ori nu. probează unitatea-de nedesfăcut a ştiinţei şi puterii de acţiune în fiinţa noastră şi prin aceasta sporirea continua a existenţei şi conştiinţei umane. Cu ştiinţa şi puterea la care a ajuns în secolul al XX-lea. prin acţiunea care în conceptul ei adevărat este de nedespărţit de „mintea omenească sănătoasă". Istoria întreagă. Prin sine. fiindcă necunoaşterea cauzei face să dea greş efectul. amîndouă sau numai una. adică prin acţiune şi gîndire. doar destinul. pentru noi în condiţia adevărului. 3). nu există ruptură sati „conjugarea" lor nu este posibilă într-o1 despărţire totală. ceea ce presupune deopotrivă ştiinţa despre lume şi puterea asupră-i. deci creatoare de valori. ceea . adică prin ceea ce este în mod autentic creaţie continuă de valori.

intensificării propagandei ocultiste şi rafinării mijloacelor sau tehnicilor de realizare a programelor. datorită proliferării formelor. un Gheorghe Şincai. aşa cum au făcut-o la vremea lor un Aristotel. pe la ghicitori şi auguri ca să afle cărui zeu şi cărei zeiţe să i se închine". că unele reviste „foarte răspîndite ca de pildă Planete fac ocultismului un loc considerabil".un şoarece i-a ros sacul cu făină se duce la prezicător şi-X întreabă ce-i de făcut. Este straniu că mai există asemenea comportamente dar. nu încape îndoială. Bunăoară. în şi mai mare măsură. al demonstraţiei. deci a ştiinţei autentice. Cum însă există şi asemenea nefaste iniţiative. dacă .expresie unei stări de lucruri paradoxale şi dacă n-ar lua în seamă tocmai gravitatea acesteia. un Roger Bacon. o situaţie dintre cele mai contrastante ca în veacul al XX-lea să mai existe comportamente ca acelea surprinse de Theofrast. aduce o mulţime de dovezi care atestă starea paradoxală a ocultismului. în „Revue philosophique de la France et'de l'etranger". ca şi în ale altor gazete sau în cărţi. atotputernică ! Dacă a avut un vis. astro303 . aşa cum constata în urmă cu puţini ani un reputat elenist francez.. adică al probelor aduse. colindă pe la dezlegătorii de vise. horoscoapelor". Pierre-Maxime Schuhl.. Este. 2/256). că se înmulţesc şi prosperă pe seama credulilor „cabinete de consultaţii specializate în acest domeniu îndoielnic" (Actualite de l'epicurisme. Cartea căreia aceste rînduri îi servesc de postfaţă. în cele din urmă. elevul lui Aristotel. e mai neliniştitor faptul că „numeroase ziare au coloane consacrate astrologiei. dar încă mai grav este să le vii în întîmpinare. Potrivnic ştiinţei ca asumare raţională a lumii. uzurpă. şi din cel formal. e cuprins de nelinişte şi nu cutează să pornească mai departe decît după ce a rostit cuvintele : Zeiţă Athena. de Gheorghe Brătescu. aşadar. . încă într-unui din Caracterele sale : superstiţiosul.. scrisă convingător şi din punct de vedere material. ocultismul şi-a perfectat tehnicile şi lărgit orizontul de cuprindere tocmai pe seama a ceea ce contestă şi. Este straniu că mai există creduli. fost profesor la Sorbona. trebuie să ţinem seama de acest fapt. ziarist cunoscut pentru îndelungata sa activitate publicistică desfăşurată în paginile revistei Magazin. Ba. dacă aude cucuveaua în drum. cartea aceasta. no.

cel mai paradoxal. nu arareori în glumă. Robert Jauss. ea nu poate fi trecută mai departe de impla intenţie. Cînd însă. varsă sarea şi în virtutea unui automatism. astrologul etc. cu toate acestea. deci al elementului activ (magul. aceea a cunoaşterii şi acţiunii transformatoare împotriva-i. presupune. în lumea occidentală. aşa zicînd. posi bilitatea în realitate : factorul agent şi mediul. un rol important în activizarea. pentru a zice ca un estetician german de azi. din interior. dacă aceasta se aplică „orizontului de aşteptare". istoria sa şi. el aoate fi şi un impostor. pasiv. cum se întîmplă adesea. istoria autentică a omului. cu siguranţă. Gheorghe Brătescu demonstrează.) are. în epoca noastră cu deosebire. neactiv. de pildă. . chiar dacă. devenit aproape dominantă. cît şi din acela al f agentului. Dar cu o istorie întreagă de eşecuri. . parcă şi de gîndire şi verbal. nu şi probantă în ordinea adevărului şi utilităţii prezumate sau revendicate. se aplică o iniţiativă şi incă.pe un fond tradiţional. / Cu o istorie îndelungată. Acest. ea pulînd să explice menţinerea şi chiar intensificarea ocultis mului. fără îndoială. El poate fi un fanatic.logia medicală se „înnoieşte" recurgînd la radiaţiile cosmice şi la sistemul glandelor endocrine. practicile oculte şi credin-' ţele oculte au putut să intre în tradiţie şi să se transmită uneori aproape mecanic şi fără urmări de durată. cu deosebire. De bună seamă că o primă cauză este tradiţia. Cineva. micro sau macrosocial. prezicătorul. Aici intervin doi factori care pot transforma. magice. ceea ce era latent se poate actualiza. ce-i drept negativă. în spaţii largi. Factorul agent (magul. este greu ă presupui bună credinţă într-o iniţiativă de acest feJ. a unor cunoştinţe ca şi în relansarea unor forme tradiţionale divinatorii. ii chiar presupusă. astrologul). iminenţa unui necaz. ocul304 . atît din unghiul de vedere al factorului receptor. Căci. astrologii se folosesc de mijloace moderne de calcul în întocmirea horoscoapelor. prin aceasta. Azi. ocultismul continuă sa prolifereze şi să se intensifice în mod surprinzător. magicienii înşişi se sprijină pe rezultatele gîndirii tehnico-ştiinţifice etc. Dar. mai cu seamă cu o istorie. aspect este. cum ncă din vechime şi-a făcut loc impostura care cu timpul. deci poate să se identifice iraţional cu programul la care aderă sau pe care îl inventă.

ghicitoare de cărţi) ssu celui exponenţial (ca în cazul sectelor şi societăţilor oculte). hotărîtor pentru menţinerea şi intensificarea credinţelor şi practicilor oculte. „decodificat" în conformitate cu proiectul de manevrare care poate să aparţină factorului agent singular (banala. aceştia. 266). Căci.. ajung repede într-o stare de 305 . la sisteme de reprezentări şi de valori. putem spune că ocultismul este „o concepţie răsturnată despre lume' cînd societatea însăşi este „o lume întoarsă pe dos". Cunoscutul sociolog francez P.H. Chombart de Lauwe se întreba „dacă manipularea se limitează la trebuinţe. speculînd intens asupra posibilului . pentru cei care sînt închiriaţi „asemenea automobilelor" ? în căutare de locuri de muncă. pentru „noii nomazi". viitorul redus adesea literal la mîine. a reprezentărilor în genere şi în particular a aspiraţiilor. Editura politică. pentru „adulţii care la cincizeci de ani se comportă ca nişte copii la 12 ani". citim în continuare în lucrare. să zicem. cu precădere. astrologii s-au aplicat şi se aplică în continuare acestei dimensiuni atît de susceptibilă de modificări şi de semnificări. 1982. „migranţii trişti". Ei se situează. „Prin definiţie. prezicătorii. Alvin Tofller : ce rezervă viitorul apropiat. Este vorba de factorul social. Subiectul poate să se iluzioneze asupra a ceea ce el crede că sînt aspiraţiile sale" (Cultura şi puterea. factorul agent de care vorbeam este încă mai malign faţă cu aspiraţiile pe care nu numai că le deviază sau le canalizează dar le şi manipulează. parafrazîndu-1 pe Marx. la limita dintre real şi posibil. citim în Şocul viitorului.tradus". în ultimă instanţă. socotea el. Căci magii. Putînd manevra şi trebuinţele şi modelele de comportament şi sistemele de reprezentări şi de valori.tismul a devenit unul din principalele mijloace de manipulare a comportamentelor. pentru „copiii care la doisprezece ani nu mai au nimic copilăresc în ei". dar ele pot fi deviate sau canalizate. Bunăoară. nu ne va fi greu să înţelegem mecanismul relansării ocultismului în lumea occidentală urmînd numai întrebările parcă programatice pe care şi le pune sau le pune un cunoscut sociolog şi politolog american. Dar aici mai intervine încă un factor. p. ori dacă se extinde şi la aspiraţii". la modele de comportament. cum este cea a aspiraţiilor individuale. aspiraţiile nu ar trebui să poată fi manipulate.

pe măsură ce se simt mai ne ajutoraţi.. 270). Tofller însuşi. ca cititor. în convergenţă. de aceea. „obţinut" prin mijlocirea drogului. Parte dintr-un ansamblu de mijloace menite să substituie vieţii reale „paradisul artificial". . destandardizează şi structurile sociale" (Idem. 1973.Căzută". nici nu alege pe cele mai facile şi nu are în vedere un prezumtiv amator de fapte mal puţin obişnuite. 21—22. ca urmare. dar mai ales a drogului spiritual : mistica. p. în acest context. într-o lume „inautentică". duc în lumea occidentală la grave deteriorări ale fiinţei umane individuale tot mai înstrăinată de condiţia sa. într-o lume profund alienată. tot mai „căzută" pentru a vorbi în limbaj existenţialist. ocultismul. Aceleaşi forţe destandardizate care lărgesc gama posibilităţilor de alegere individuală în domeniul material şi "cultural. Aceasta şi este concluzia căr* ţii lui Gheorghe Brătescu. Autorul ştie care este puterea faptului semnificativ şi. 99). Aceste enclave sociale. căci probele parcă fără de număr impuneau ele 306 . din demonstraţii perfect riguroase şi din probe bine alese în ordinea puterii de semnificare. triburi şi miniculte se înmulţesc aproape tot atît de repede ca şi opţiunile pentru automobil.'. proliferarea sectelor şi a societăţilor oculte de cele mai diferite orientări. Editura politică.„anxietate şi depresiune" şi. aşadar. a drogului propriu-zis. manifestările violente ale revoluţiei superindustriale fac literalmente să explodeze societatea. amîndouă. Nu procedează. greu de explicat. „aruncată în lume". tind să se retragă în sine ori să evadeze într-p lume iluzorie care să le dea speranţă compensatorie ($pcvţl viitorului. iar nu pentru a-i face sarcina uşoară. convoacă numeroase probe cu valoare crucială. / Şocul viitorului şi pînă la el şocul prezentului. mai constată AÎvin Tofller. ocultismul este el însuşi. O concluzie care vine firesc.opium pentru popor". Nu este.'de altfel. „în prezent. din demonstraţii ca şi din probe. la o inventariere. fiinţa umană individuală este tot mai mult împinsă către lumea iluzorie a „paradisului artificial". p. spunea că în descrierea unui „pe"isaj atît de straniu" simţi nevoia să recurgi la „clişeele sumbre ale existenţialismului". Făcînd o selecţie.

este una dintre cele mai reprezentative din literatura consacrată acestui domeniu de la noi şi nu numai. dar riguroasă. şi de demonstraţie. de aceea. ale obiectivitătii necesare. GH. VLĂDUŢESCU . în acelaşi timp.însele o alegere. Gheorghe Brătescu şi-a asigurat credibilitatea lucrînd în exigenţele obiectivitătii maxime. cartea aceasta. ne lasă cu impresia „lucrului bine făcut". Lectura ei. Scrisă cu patos. carte de atitudine.

V I .

Les paradis artificiels. Bucureşti. Bucureşti. 1980. Ar. Spiritismus und unterbewurste Seelenzustănde. E. J. Baudelaire. M. Belenki.. adevăr. Bucureşti. Proces verbal fait pour delivrer une fille possedee par le mălin esprit. Paris. 1964. Ateism şi religie.... Le livre des songes. Artemidous. Paris. Al. 1942. Bucureşti. P. Baltrusaitis. Amsterdam. B. G. Drama religioasă a omului. Babeş. A. Permanenţă. 19!!. mit. 309 . Berciu. Benet.. Damas. Berlin.. Elemente de filosofia culturii şî antropologia religiei. P. D'Arianys... Animisme et spiritisme.. AL. Religia în lumea contemporană. Berar. D. devenire. Sfinţii. V.. Mic dicţionar mitologic greco-roman. Bucureşti. Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre. Toulouse. La mantique apolloniene ă Delphes. Paris. Dieu est-il mathematicien ? Paris. S. Bucureşti. f. Bucureşti.. f.. legendă. 1!)(Î6. 1975. Istoria manifestaţiilor spiritiste după scriitori spiritişti moderni. Anagnosti — Ndrenika.. P. Cadmos — scurtă istorie a scrisului. L. Paris. 1972. Bucureşti. Aram K. Bucureşti. 1906. 1920. 1980. Berar. 1950.. 1936. 1980. S. P. Ch.'!. f. 1787. 1966. Andronescu... Umanism şi ateism. Cours de Toute-Puissance et des phenomenes provo^ues par de Bagne.a. Barbegueire. Amandry. La maconnerie mesmerienne. în lumea spiritelor. Adela. Magie und Zauberei in der alten Welt. Al.. 1883. Evul mediu fantastic.Bibliografie selectivă Aksakov.a. 1969. 1982. Bucureşti. Barbarin.. R. Leipzig und Berlin. Okultismus. Balaci. Spiritualitatea românească.a. Becleanu Iancu. Bucureşti. J. 1975. Despre mitologia şi filosofia Bibliei. Agendei.. 1911. Baerwald. Anestin.. Corfou. Bucureşti. Babeş. Mystheres des Pelasges.

. 1938. Nostradamus et ses prophettes. V. M. V. Cluj. Paris. în „Revista «luzeelor şi monumentelor de artă". J. 1879—1882. BeucheLeclercq. J. isteiot. O. Bucureşti. 1984. 1943. Istoria medicinei universale. A. Raportul din 1756 al unui chirurg german despre credinţele românilor asupra moroilor. H. utucelea. Donai (Nord). Bucureşti. (şi colectiv). Galaţi. Binet-Sangle. V.. "/ Bologa. Resbel şariatavismului sau îndoită vedere Anti-Magied. Bozzano. Paris. M. Les elements spirituels des nombres. Paris. V.haUucination. 3rierre de Boismont. 1920. 1899. zeneuve. 1932.. 1922. V.. Procesele vrăjitoarelor... I. 1970. 1929. Boulanger. E. Brenie. Bernardy. A. Paris.. Paris. Paris. Boli.. Biberi. Bauche-Leclercq. Paris. slavi şi la alte popoare. P... Bucureşti. Bucureşti. Montreal. 1921. babp şi moaşe azi şi odinioară. Srunton. Berard. nr. Sorciers. Arhitectura vieţii. Boroneanţ. Bucureşti. La psychologie inconnue. Jrisson. Lenghel. Ch. L'Egypte secrete. L'occultisme devant la science. 1970. Bologa.. A.. Bologa.Bernard Je Trevisan. L'art de tirer Ies cartes. Bologa. Des. Chamanisme et guerisson ^magique. Les phenomenes de hantise.. Paris. E. 1820. 1920. 1926. Le totemisme. M.. 1973... Elements âe medicine hieratiques et emipiriques du La Tene Dace. Fragmente pentru reconstituirea medicinei şi igienei populare in Pacia pjeromană.. Bucureşti. L'astrologie greque. E. Paris. 1970.. 1862... Les rois thaumaturges.. O. Brătescu. 1624. Paris. Bloch.. Bologa. comuna Pescari (judeţul Caraş-Severin). Reveurs et Demoniaques. 1930. Paris. Arta rupestră în peştera Gaura Chindiei. Dordogne... 1/1977. Paris. J971. La iabrication chimique de Vor. 1958." Florile spurcate ale medicinei populare în lumina ştiinţei.. Cluj. Bucuşti. AL. A. Quatre cents siecles d'art parietale.. Les phenomenes dits de materilisations. V. Bucureşti. Bologa. 1948. . araman. Gh. J. Paris. 1922. 189-T 310 . Vrăji. J. Paris. Trăite de la nature de l'oeuf Philosophe*. Besson. Colindatul la români. La fin du secret... Bouteiller. 1961. V. 1977. 1951. P. J. Bucureşti. Pe urmele domesticirii animalelor. Histoire de la divination dans l'antiquite. M. 1928 zăcu. Paris. Bindel.. 1960. 1950. Visul şi structurile subconştientului. ' Boirac. Paris.

Paris. Al. I. M. Cristescu-Golopenfia. D. Paris. Hephaistos ou la legende du magicien. Satî.. Daicoviciu. p. 31 . Montreal. Lrs tradilions el Ies doctrines esoteriques. A. Communications. W.i -tj. 660. Deonna. A. Bucu-. W. p.926. 1940. Histoîre des sciences ocultes depuis l'antiquite jusqu'a nos jour. Câmpineanu-Canteinir. 198. L'hypnose Les probl-em. i932. voi. p. 3.. 1943. 1958. 6 (1972). 1967.. l.. 1. 1. Bucureşti. 1969. Crahay. voi. în voi. 59. Dosarele secrete ale istoriei. London. Datienne. Dexter. Paris. M. Debay. 1972. Paris. 1968.. De la divinatiori: Du destin. Cerneak.. Paris. doctrina. FJ. P. T. La notion de Daimon dans le pythagorisnu oncien. apă şi păvu-r in cultura veche românească. Ceauşeseu. W. Devreux. 311 . 628 .'Wiîs. N. Paris. 1. E. Le pouvoir Magique. Lectura formelor simbolice.. Elements magiques dans la vie spirituelle des paysans roumains de diversei. p. La methode pour l'etude des croyances et pratiques magiques. 1963. R. Bucureşti. 1965. Famous Magic Secrets. 217. voj. Curticăpeanu. C. 1963.. Cinci secole de război secret. R. Dacii. Nicolae.. Bucureşti. M. renouvateur <te Voccultisnn'. culti-: ^^. Odobescu. România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Champigny.. Zei. Bucureşti. 1970. C. 1976. Crişan. H. reşti. Chertok. 3 (1969). Danzel. Paris.. Paris. Eliphas Levi. 7 (1973).. Charoux. Bucureşti. M. La legende de la prophâtesse Cassandre. voi. La litterature oraculaire chez Herodote. L. 589. Chelcea. > fecaux A. Spiritista. 197Ş. 1968. sau ruguri de iubire.. 671—672 . Şt. voi. 24 (1983). 1939.». Romanul arheologiei. Ceram. Paris. 1955. I.. 19.. Charcornac. 1941. Origina. combaterea.. 250 . 1869. p. B . Bucureşti..cureşti. Le livre misterieux inconnu. Orientalia mirabilla. 2.Câmpan. Delcourt.942. Paris. p. Bucureşti. IM la papirusul Hhind la calculatorul vi-tv Bucureşti. 542 . Bucu.es theoretiques ei /■•ntiques-.57. Paris. regions du pays. Paris. Cicero. Credinţe şi rituri legate de foc. Medicina în comuna primitivă şi la geto-daci. cărturari. I.. Cuz-cio.. W. IU (1979).. Constantinescu.. Raţiune şi credinţă.. Bucureşti. Le symbolisme de l'oeil.. Th. H. Magie et sdence secrete. Daniel. 19 (1980). voi. 1923. morminte. 3982.

M. 1953. M. Techniques de l'extase et langages seclretsj. Th. Les origines magiques de la royaute. Eliade. Marx. Durville.. 1873. 1980. Fontbrunne. Paris. . Paris. M. Histoire raisonnee du magnetisme et du psychisme pratique. J. La magie assyrienne. 1951... De la Zalmoxis la Gengis-Han. Paris. Zurich. Paris. O. C. Eliade M. Dumitrescu. F. voi. Frazer. 1920. P. Paris. H. 1984. Filosofie si religie în evoluţia culturii româneşti moderne. Wien. Freud. Bucureşti. Cluj-Napoca. Frazer. J. 1966 Engels.. Leipzig-Wien. Antologie şi studiu introductiv de Simion Ghiţă şi Dumitru Ghişe. G.. VI. 1974. C. Durkheim. Bucureşti. C. Le chamanisme et les techniques archaiques de Vextase.Drimba.. 1964. Frichet. M. Les forces naturelles inconnues. Die Traumdeutung. Paris. Animismes. 1922. 1984. Franţev. L'Alchimie et les alchimiste. Anti Diihring. Arta preistorică in România. Paris. 1970. Frăteanu. Geneve.. 1954. Figueir. Freud. La sorcellerie canaque actuelle. Totem ettabou. S. 1964: 312 . Vorlesungen uber den Traum. 1935. Le Roi Magicien dans la Societe primitive. Paris. 1860. Fossey. S. C. M.La nostalgie des origines (methodologiei et histoire des religions).. Le totemisme. M. H. Bucureşti. 1950. L. Bucureşti... Bucureşti. Flournoy. Durville. Paris. Eliade. V. E.. Des associations religieuses chez les Crecs. Paris. Frazer. Des îndes ă la Planete Marş. I şi II. M. voi.. 1910. 1935. o proprietăţii private.. 1962. 1965. F. Paris. Paris. Flammarion. Engels.. 21. Istoria universală.. Paris. 1914. H. 1980. gi a statului. Bucureşti. La meăicine et l'occultisme en Chine. Paris. Bordeaux. J. Paris. F. Critica gîndirii mitice. Engels. Les jormes elementaires de la vie religieuse. 1919.. Opere. 1971. Foucart P. I.. 1898.. Istoria culturii şi civilizaţiei. Paris. Les representations de la mort chez les primitifs... Faure. 1967.. Paris.. Eliade. Eliade. Eliade.. S.. Trăite d'histoire des religions. Eliade. Froeiich. familiei. Bucureşti. M. Paris.. ... în K. 1939. Bucureşti. 1950. Le createur et son „Ombre". 1060. J. C. Originea. H. Les investissements d'objet dans le tecu psihotique.. Roma. Cours superieur d'influence personelle. Eliade. 1924. 1909. Alchimia asiatică. Paris. Freud. Eliade. 1958—1959. 1902. Les propheties' du Maître Nostradamus.

London. Experience humaine du sacrifice. Henze. Magia modernă. 313 . Gusdor£. Gheorghiu. 1930.. I. 1970... Grasberg. Georgiade.. 1964. Bucureşti.. La vie des pierres precieux. Gurney.. 1966. Gh. C. Paris. I. Gulian. Paris. Henry. B. et Vinehon. Societate şi religie. J. P. f. Gordon-Childe. Bucureşti. V. V.Les tablettes magiques et le droit romain. 1926.. L'illusion du merveilleux. 1938.. 1943... La dinamique mentale. Hangiu. B. Le vampir passif. Sur les guerisseurs et sur la medicine des primitifa. 1913.. 1945. Nume de locuri. H n . Parjs. Istoria Bucureştilor. Nice. Originile magice ale minciunii şi geneza gîndirii. 1887. 1982. W. Graur. M. Gibson.. S. Gibier. Făurirea civilizaţiei. Inadvertenţe în interpretarea religioasă. Bucureşti.. O. 1956. V. l#9l. 1819. I. C. Bucureşti. Cîmpina. Gîndirea revoluţionară din România despre religie (Din tradiţiile concepţiei materialiste asupra lumii). Originile umanismului şi ale culturii. Ch. 1966. I. Bucureşti. N. Gouriet.. Pasărea de foc. Ch. Paris. 1942. J. 1972. Sugestie şi sugestibilitate. C. The science of numerology.. 1958. Bucureşti. La magie dans Vinde antique. Paris. Les propheties de Nostradamus. A. Les hallucinations telepati&ues.. Fafcirs. Gheorghe. J. C. Paris. Bucureşti. 1844.. veHn. Houdin. H. 1982. 1967. Guilbert. 5. Gujdu. Le diable.. 1892. Paris-Bucîireşti.. Paris.... 1960. Bucureşti. A. Paris. Le spiritisme.. Bucureşti.. Banul misterios. Paris. Societăţi şi asociaţii ştiinţifice. Gerin-Richard. FI. Originea religiei. Paris. Paris. Gherasim Luca. 1950.. Ciofu. Gologan. Gulian CI. Paris. Bucureşti. Gargon. Paris.Fu '. 1936. Georgescu. Ch. D. Gustave. Les croyances primitives et leurs survivances. Spiritismul şi minunile Mîntuitorului. B. 1981. W. Bucureşti. 1982. G. Paris. 19Î59... L. R. L.. Godefroy. 1983. Al. Gouspeyre. Gh. Bucureşti. Paris. 1972. Gauthier. Histoire de l'ocultisme. Lumea comunei primitive. P. P. G. Bucureşti.. 1976. Bucureşti. Iacobescu. Les charlatans celebres.do.. Mitul potopului. Pousin. Giurăscu. Hainchelin.. Myers el Podmore. 1904. G. Bucureşti. 1983.a. fumistes et c-ie. Recherches historiques sur l'exercice de la medicine dans les temples.

Abraham. Paris. Bucureşti. 1923. G. $arlataniile ghicitorilor. Gîndirea sălbatecă. 1955.. Josefini. Josefini. 1819. 1983. E. Paris. Les phenomenes psychiques et supranormaux. Lenin. Bucureşti. Istoria generală a ştiinţei. 1972. Darmstadt. K. Les songes et les presages.. Bucureşti. 1924. Dicţionar de mitologie generală. Koyre. I. A. R. Bucureşti. J.. V. Le grand almanah des songes.ciencea t Paris.. AL. Lenin.. A. Spiritism şi secretele fachirilor. V. La clef des grands mysteres suivant Henoch. E.. 1909. Cum ghicim viitorul ? Bucureşti. Paris. Paris. 3960. Miturile 'esenţiale.. Montreal. Les animaux fantastiques au Moyen-Age. F. Histoire mythique de Shatem. E.. Paris. 15. spirituels. 1981. • . Leipzig3 J1Î96.. Paris. CI. James. Bucureşti. Ce este psihopatologia ? Bucureşti.. 1976—19"'7< Istoria medicinei româneşti. Josefini. Kiriac. Materialism şi empiriocriticism.. Paris. Bucureşti.. 19*Î5. Bucureşti. 1903.a.. Les sciences ocultes ne sont pas des i. I. Kernbach. 1935. V. Biserica în involuţie. MytHologie. Bucureşti.. 1949. A..R. Levi. 2000 de ani de circ. I. Kun. K.. 1962. Despre amestecul dracilor in trebile omineştî. Amor prin magie. De la legende au dogme. Bucureşti. La Voyante de Prevost. V.. 1955. Dos Okfctiltc. O.. P. Kerner. Bucureşti. Paris. lonescu. I.. A. Bucureşti. 1970.. 1963. Kieserwetter. Al. Paris. 1984. Ch. loraeseu.Îmbert-Nergal.. Kernbach. A. Josefini.. les miracles et les predications seloh le spiritisvie. Toulouse. 1922. 1958. Mistiques. 1875. alchimistes du XVI-eme siecle allemand. s Legran. 1972.. 1959. V. \ şi 2. Bucureşti. 1958. 1869. Le sortileges de la science. Les charlatans celebres. Legendele şi miturile Greciei antice.L. B. ■'. Bucureşti. Mythes et rithes dans le proche-orient ancien. N. Bolgrad. 1904. Bucureşti. Joire. Kallus. voi. Hermes Trismeglstes el Salomon. MarxEngels-marxism. Lenormant. 1950.. Levi. voi. Levi-Strauss. / Kardec. Keyserling. Mică enciclopedie onomastică. V. Bucureşti. Opere complete. Ch. Kernbach. Bucureşti. A.. lonescu. Levointurier. La genese. Lenin. f. Les sciences occultes en Asie. F. Paris. la.. H. 1979.. St. Lancelin. 1897. V.. Paris. Der Ocultismus des Altertums. Paris. Histoire de la magie. 314 . 1898. 1978.. 1968..

Marques-Riviere.. 1954 . V... La magie dans l'antiquite romaine. Culturi enigmatice. 1913. Bucureşti. K.. Magie et divination. Mandron. J. Bucureşti. J. Engels.. leurs origine s. Opere alese. Paris. A. voi. Marinescu... D. 1944. 1952.. Marx.. Makarius. 1968. Marques-Riviere. Paris. 1961.. Bucureşti. Les mysteres d'Eleusis. Matei.). Estetica (2 voi. 1955. Paris. J. Bucureşti. Ph. Bucureşti.. 4 şi 21. Careassonne. Engels.. F. J.. Observatorii cerului. Histoire de la dance ă travers les âges.. Mallfriger. Histoire des doctrines esoteriques. Zeii şi religiile — creaţii ale oamenilor. J. Frescele din Tassili.. Paris. Magiciens et illumines. talismans et pentades dans Ies traditions orientales et occidentales. Marx. 1929.1. automatism şi somnambulism. Originile artei. Paris. R. C Civilizaţia lumii antice.. Bucureşti.. 1972. La francmacomierie. K. F. Marx — Engels — Lenin. La sorcellerie et les sorciers dans l'Oeuvre et Ut Pensee d'Ambroise Pare. Paris. De la pierre philosophale a l'atome. Opere.. C. I. Mandics. " . 1958 . Hypnotisme et spiritisme. 1905 Ley. Bucureşti. H. Amulettes. Paris. Bucureşti. J.. Massonneau. Autoscopie. 1975. Engels. Scrieri din tinereţe. 1938. 1968. în vo1 THI 1 Raţiune şi credinţă. 1965. Pythagora et les Mysteres. N.de leurs initiations. Lombroso. 1968. Bucureşti. Lissner. Bucsreşti. ( F.a. Magistrats et sorciers en France au XVU-eme siecle. ' Marx. G. K. Structuri antropologice şi fapte de credinţă.. Maveric.. H. 1966.. M. Paris. 1983. La medicine hermetique des plantes ou l'extraction des quintessence par art spagyrique. 1955. Michelet. Bucureşti.. G. F. Maxwell. le rituel. E. Matei..Lexa. 1972. Despre religie. La magie dans VEgypte antique copte. Luckacs. Paris.. Paris... 1970. U 315 . 1983. Gh. Maistre. 1983. Bucureşti.. 1981. 1863.. F. Marcard. Paris.. Bucureşti. 1910. Civilizaţia ţi cultura Africii vechi. Bucureşti. Din istoria mineritului în România. Bucureşti. II. R. Maghiar. Malacan. Martin. .. R. f. Paris. La-sorciere. 1925. Maguien. St. La Divination. Paris. Olteanu. Arts divinatoires et Prophetique. 1932. Magre. 1940. 1927. B. Paris. 3. voi. 193B.. Paris. 1974. Lhote. h'origine de l'exogamie et du totemisme. 1934. V. L.. Mihăilescu. W. Menii. Paris.

. Bucureşti. 1932. ed. P. 1903. IV revăzută şi adnotată. Bucureşti. Molitfelnic. C. Montet. Paris.. Bucureşti. M. Pavelescu. Zoosophia. i9ţ>9 Plutarh. L. Banul misterios. Contribuţii pentru cunoaşterea cultului morţilor la românii din Transilvania. „Pasărea suflet". spiritismul. C. Piteşti. Pavelescu. Bucureşti. 1927. Dte Caballa. Geneza formelor culturii. Les possedes. 1945. Pârvan. Gh. 1944. V. 1916. 1937. Bucureşti. I. Bucureşti. Vieţile paralele ale oamenilor iluştri. 1973. N.a... Studii de istorie a religiilor antice. C.. Les vraies propheties.. Bucureşti. T. Din mitologia tracilor. Stuttgart.. Oesterreich'. Grădina de dincolo. K. \ / Nostradamus. Nicolau. Francmasoneria. Zorile chimiei şi alchimiei. Contribuţii pentru cunoaşterea magiei. P. 316 . K. Cercetări asupra magiei la românii din Munţii Apuseni. telepatia. H. magnetismul. . T. 1855. Bucureşti. 1925.. eroi. Bagheta magică. M. 1667. f. Paris.. P. Elemente de demografie şi ritual funerar la populaţiile vechi din România. Alexandru cel Mare şi Caius Julius Caesar.. A. La vie preistorique. 1984. Paris. Cluj-Napoca. 1925. T. Mortilet. Gh. Pensa. D. candelă.. C.. Nebunelle. Cruce. K. 1972. Zei.. Piobb. Pagini legendare din istoria poporului român. Milanov. Volschi. Nicolau. Hipnotismul în misterele ocultiste.P. hipnotismul. 1938. S. Bucureşti. Bucureşti... 1929.. Ocultismul.Mihâlcescu.. A. Roata norocului. Muşu. 1867. Pericolul social al practicării ocultismului. Bucureşti. 1942. 1981. Pavelescu. Der Okkultismus. Borisova. V. Nicolau.. G. Dacia. Sibiu. K. 1975. 1980. Galaţi. Bucureşti.. Ziirich. W. Descoperirea comorilor. Pippidi. Bucureşti.. Istoria religiunilor lumii. Nicolau. Pormulaire de Haute Magie. Câmpina. Mortilet. Mitologie românească. Negulescu. J967. Gh. Bucureşti. Gh. I. Nicolau. 1971.. Yoga.. Câmpina. . 1950. Pamfilie. 1929. A. G.. 1981. 1937. Petrescu. Bucureşti. Nettesheim. Moser. Nicolau. 1929.. Bucureşti. magia etc. 1936. Bucureşti. C. Amsterdam. Câmpina. rugăciune. Mana în folclorul românesc.. 1938. A. Egiptul pe vremea dinastiei Ramses. personaje. a 3-a. Odultismul oriental. (von). Pascal. Paris.. M. Oişteanu. 1976. Gh. ed. F. 1939. Bucureşti. / ) Nicolau. Bucureşti.D. Muşu. Minovici. Neagoe... 1935. C. C. Bîrlad. Câmpina. Sorcellerie et religion. Nicolaescu-Plopşor. Gz.

1911.. Seldow. Schw-able. Semionov. 1. Scheffer. 1967. Iaşi. 1939. Leipzfg.. V. Bucureşti.. A. Paris. delire des grandeurs. Y... 1980. S.Popa. Bucureşti. London.. La fin de notre siecle. 1926. Nicolescu. Bucureşti.. Bucureşti.. Regnard. J. A. Lumea hittiţilor.. 1962. Minunile omenirei. Riemschneider.. O geografie economică pentru oricine. J... D. R.. R. S.. Săvescu. I. Rony. B. voi. Prokop.. 1978. Craiova. Fermecătorul. E. Paris. 1919. Strigoi şi fantome ? Bucureşti.. Bucureşti. Misterele de la Delfi. Rossignol.. Paris. Paris.. De la magie la experimentul ştiinţific. Essai sur les apparitions et opuscules divers. J. Saintyves. Schure. 1857. Les metaux dans l'antiquite. P. pisicile şi noi. Salah-ben-Abdallah. Pufan. 1912. 1887. Paris..... Paris. Seeman. magnetisme... V. A. 1863. L. Sorcellerie. Bussel. Bucureşti. Simenschy. 1968. Les illusionnistes et leurs secrete de leur vie fantastique paris. Bucureşti. Popp. De ce nu sînt creştin. morphinisme. W. Bucureşti'... Schopenhauer. 1947. Pitagora. Cultură şi filosofie indiană în texte. I. Mysteres et oracles helleniques. Les grands inities. 1910. Paris. 1886. R. O. Clinii. Psantir. Schneider. Bucureşti. La magie. Mythologie der Griechen un Romer. M. P. 1965. Paris. f. M. E. Okkultismus. Paris.. I. 1926.a. O. 1904. Bucureşti. Craiova.. Oraşul ca destin al oamenilor de la Ur la Utopia. Roure. 2 voi.. Le probleme du mal. Bucureşti. T. Th. 1976. 1944. 1963.. Jena. Paris. Averile pămîntului. M. Săhleanu. (de). 1978. 1939. Initiation ă la medicine et ă la magie en Islam. Omniprezentul Babilon. 1943. Semper fidelis. Probleme filosofice ale medicinei. Paris..Dumitrescu. N. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Bucureşti. 1950. Ramacharaka. Secretele magiei. 1964. 1978. Presa muncitorească şi socialistă din România. 1931. La legende des „Grands Inities". Le magisme.. P. 317 . 1981. Les notion de temps et d'eternitâ dans la magie et le religion. Paris. Popescu. Fourteen lessons in Yogi Philosophy and Oriental Occultism. Paramedizin. 1904. Săvescu. Grande initiation.. Pottier. M. Medizinischer. Privat... P. Schure.

Cultură şi religie. Janegic. 19iO. Em. Proorocirile lui Nostradamus. Chiş. S. (de). N. (de). La croyance â la valeurprophâtique-. Paris 1872. Paris. Bucureşti. Trăită de parapsyhologie. trecutului. 1866. R.. . % Vaschide. Adevărul şi ştiinţele secrete. La merveilleuse histoira du cirque... Stemplinger. T. M. Religia în istoria popoarelor lumii. J. Sudre. H. Etnografia continentelor. 1971.. Treptentcu celu mare pantru toate semnele ce se fac la om şi care mnt de la natură. Bucureşti. La magie dans l'amien droit romain. Contribuţii la Filosof ia Magiei. R. Învăţătura firească spre surparea superstiţiei norodului. E. Adevărul despre năluciri. Al. Leipzig. E.Sinnet. ParisLondre. 1964.. ! / Vaschide. 1901—1902. Bucureşti. Des sciences occultes et du spiritisme. T. 1922. Thetard.. Antike und moderne Volksmedizin. Istoria baletului... 1956.. Craiova. London. 1883.. M. C. Teodorescu. 1922. Vaschide.. Steiner. Paris. 1828. Swedenborg.. 1782. H. ţTrseanu. 1889. 1961... Oracles. A.. Bucureşti. 1973... Şincai. Trinzius.. A. B. The Occult World. Bucureşti. La science occulte. 1927. Biblia. L. 1976.. Vissac. Berlin.. Antiker Aberglaube in modern Ausstrahlungen. I.901. N. N. Bucureşti. 1947. Tissandier.. Taina lumii. Paris. AUegories et symboles. 1982. Paris. 1967. Paris.. Stemplinger. La demonologie de Michel Psellos. Steiner. C. Montreal. Stoicesco. E. 1922... Istoria religiilor. Bucureşti. Ştefănescu. Tolstov. Xănase. Ionescu.. Berlin. Eine Okkulle Physiologie. Speranţia.. Toltarev. Studii de etnografie generală. Veghe. Pieron. Cerul o taină descifrată.. Somnul şi visul. Les merveilles du ciel et de Venfer et des terres planetaires et astrales. R. Brno. E.. Leipzig.. Bucureşti.. 1959. Pieron. Enigmes. L'hypnotisme et sa pratique. Le reve prophetique dans les tradîtions des peuples sauvages. K. Vasilescu. 1916. 1927.. S.. N. 1982. Bucureşti. 318 . .. P. 1977. R. H. Teodorescu. 1. Al. Bucureşti. prezentului şi viitorului. 1926.. 1925.-Gh. Bucureşti. N?. Gh. N. P. Ştefan.. Paris. Bucureşti. Svoboda. Botoşani.

E. A.Vtn&toarea vrăjitoarelor Brăila . .