Politici sociale (note de curs) Tema 1 Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale.

Politica socială – concept. Politica socială este un concept care desemnează : - orientarea principală şi, respectiv, obiectivele ce se urmăresc a se realiza în sfera socială, pe termen lung, mediu şi scurt; - mijloacele, instrumentele şi măsurile concrete de realizare a obiectivelor propuse. Aşa cum rezultă din experienţa internaţională obiectivele politicii sociale apar, pe termen lung, ca fiind subsumate unor principii. Cel mai frecvent invocat este principiul “justiţiei sociale”, cu multiplele sale interpretări derivate din concepţia despre societate. Obiectivele exprimă, de regulă, atingerea unui nivel de bunăstare, pentru întreaga populaţie şi/sau pentru anumite grupuri ale acesteia. În plus, obiectivele politicii sociale sunt delimitate şi de raporturile dintre justiţia socială şi eficienţa economică. De aici, diversitatea şi diferenţele importante ce se pot constata în ceea ce priveşte politicile sociale ale diferitelor ţări sau grupuri de ţări, tipologia acestora. Dincolo de fundamentele de natură ideologică ce conferă politicii sociale o anumită particularitate, politica socială se defineşte prin măsuri ce vizează bunăstarea socială şi individuală, termeni care au, în general, o semnificaţie pozitivă. În ultimele decenii, se observă conturarea unor tendinţe spre un consens în ceea ce priveşte obiectivele sociale, definite principial. Aceasta se întâmplă datorită: a) manifestările evidente a unor obstacole de natură economică (riscuri) în satisfacerea unor nevoi sociale, de aici a necesităţii intervenţiei puterii publice; b) recunoaşterii şi conştientizării într-o măsură crescândă a unităţii proceselor economice şi sociale şi, din acest motiv, a unei tendinţe de corelare mai bună, de integrare a politicilor economice şi a politicilor sociale; c) faptului că se manifestă preocuparea de a lega procesul dezvoltării economice de satisfacerea nevoilor umane. În plan practic, politica socială se concretizează în “seturi de măsuri orientate spre: - obiective sociale “globale” (eradicarea sărăciei, etc.); - realizarea unor obiective pe domenii sociale (sănătatea, învăţământul, locuinţele, securitatea socială, etc.); - realizarea unor programe sociale ce vizează segmente ale sferei sociale (ex.: programe de susţinere a unor categorii defavorizate ale populaţiei – bătrâni, tineri, copii, handicapaţi – programe de ocupare şi protecţie a şomerilor, programe de susţinere a familiilor şi de protecţie a copiilor, etc.). Elementul de referinţă îl constituie problemele sociale reale ce se manifestă în planul naţional în anumite perioade. Odată ce se conturează un acord asupra obiectivelor politicii sociale, alegerea mijloacelor, a metodelor de acţiune devine o problemă tehnică. În acest fel politica socială poate fi caracterizată prin totalitatea prestaţiilor orientate spre gospodării sau persoane. Din raţiuni de analiză, acestea pot fi grupate în: - prestaţii (venituri ) sociale în bani: pensii, ajutor de şomaj, etc.; - prestaţii (venituri) sociale în natură: servicii de sănătate, de asistenţă socială, învăţământ, etc.; - subvenţii pentru bunuri şi servicii de consum; - prestaţii fiscale: reduceri sau scutiri de impozite şi taxe. Pentru o cât mai corectă înţelegere a configuraţiei politicii sociale, considerăm utile următoarele precizări: 1

politicile sociale în fiecare ţară se particularizează în funcţie de concepţiile ce domină guvernarea şi de problematica socială existentă într-o perioadă dată; - politicile sociale sunt şi rezultatul joncţiunii între obiectivele de realizare a echilibrelor macroeconomice şi a eficienţei, pe de o parte, cu cele care se referă la bunăstarea individuală, pe de altă parte. Ştiinţa economică poate sprijini înţelegerea acestui concept prin analize referitoare la: - efectele pe care măsurile de politică socială le au în realizarea obiectivelor fixate şi sesizarea modificărilor înregistrate în nivelul de trai sau în alte segmente ale vieţii umane; - confruntarea dintre problemele de funcţionare pieţei şi implicarea statului, în special în problemele de (re)distribuire; - concordanţa, corelaţiilor dintre parametrii şi componentele economice ale dezvoltării, în scopul sesizării unor dezechilibre sau a unor surse pentru posibile dezechilibre (ex.: aspecte legate de finanţare). Tipologii de politici sociale. Într-un plan concret şi din perspectivă temporală, politica socială a evoluat diferenţiat pe ţări, diferenţieri ce se pot vedea reproduse şi astăzi. Începând cu ultima parte a secolului XIX şi până spre anii 1930 ai secolului nostru se pot distinge două modele contrastante de politică socială: 1) primul, în regimurile liberale, se regăseşte în ţările anglo-saxone. Unul dintre cei mai mari creatori a fost William Henry Beveridge (şef al serviciului de şomaj şi ocupare, economist şi administrator britanic). Politicile sociale din această categorie au fost orientate spre sisteme tradiţionale de combatere a sărăciei şi de încurajare a soluţiilor private de asigurări sociale. Această abordare a fost conformă cu ideile economiei politice liberale clasice, politicile sociale având, ca principale instrumente, sisteme de verificare a mijloacelor de trai şi prestaţii publice orientate numai spre nevoi care pot fi dovedite a fi, în mod real, neacoperite şi care nu grevează esenţial bugetul public. 2) cel de-al doilea model este regăsit în Europa continentală. El s-a bazat pe asigurarea socială – lansată de Otto von Bismarck în anii 1880-, iniţial privată şi voluntară, devenită ulterior obligatorie. Acest model s-a construit în ideea unui rol puternic şi direct al statului, în special prin stipularea participării obligatorii a populaţiei şi prin stabilirea unor standarde ce trebuie atinse. Aceasta a favorizat dezvoltarea de programe de asigurări sociale pe principii ocupaţionale, cu statut distinct şi administrare autonomă. Politicile sociale, în evoluţia lor, au înregistrat o “explozie” în special după cel de-al doilea război mondial, anii ’50 şi ’60 reprezentând perioada cea mai fertilă. Această dezvoltare, îndeosebi în ţările occidentale, a fost susţinută de creşterea economică puternică înregistrată în respectiva perioadă. Ea a permis elaborarea şi punerea în practică a unor programe sociale importante, care au ajuns astăzi să acopere în întregime problematica socială, evident cu particularităţi şi accente de la o ţară la alta. Chiar dacă au avut la baza construcţiei şi funcţionării lor concepţii politice diferite, de nuanţă liberală sau social-democrată, politicile sociale în ţările occidentale nu s-au dezvoltat în forme pure, acestea modelându-se, în timp, în funcţie de o multitudine de factori. Pe de altă parte, se constată deosebiri semnificative între ţări sau grupuri de ţări privind unele caracteristici majore ale politicilor sociale, deosebiri derivate în special din percepţia şi respectiv din concepţia privind soluţionarea diferitelor probleme sociale. De exemplu, în unele ţări ale Europei occidentale ca Franţa ori Suedia programele de protecţie a familiilor cu copii au căpătat o amploare deosebită, în timp ce altele ca SUA acest gen de programe nu există sau nu sunt semnificative. Astăzi, “statele bunăstării” sunt departe de cele două modele iniţiale. Potrivit experienţelor înregistrate în ţările occidentale se pot distinge câteva categorii de regimuri de politici sociale: a)Un prim grup este alcătuit din ţări care au reformat numai marginal model de asistenţă socială de tradiţie liberală, denumit uneori şi “statul bunăstării reziduale”. Exponentul cel mai radical îl constituie SUA, unde se urmăreşte cu prioritate combaterea sărăciei, intervenţia statului în domeniul 2

social fiind mult redusă, caracterizată ca reziduală în comparaţie cu modelul european, în special cu cel nord-european. Modelul SUA se circumscrie, în linii mari, la programe centrate pe asistenţă socială, pe prestaţii acordate în special săracilor, pe baza unei verificări drastice a veniturilor. El nu cuprinde programe publice de îngrijire medicală, ajutoare de boală şi programe pentru familii cu copii. Aceasta este o abordare în care guvernul se abţine în general de la politici active de ocupare a forţei de muncă (de ex., nu au fost organizate sisteme publice de reorientare ocupaţională a forţei de muncă). Criteriul de accesibilitate la prestaţii sociale este definit, în principal, de nevoi sau de capacitatea de plată. Rezultatul este un proces de redistribuire redus şi o inegalitate mare în distribuţia veniturilor, comparativ cu modelele vest-europene. Din 1993, administraţia americană a început o companie puternică în favoarea promovării unor programe de anvergură în domeniul sănătăţii şi al ocupării forţei de muncă. b) Un al doilea grup îl constituie ţările scandinave, cu exemplul cel mai des citat şi cel mai mult admirat până nu demult: Suedia. În acest caz, începutul l-a constituit o bună şi extinsă tradiţie de asistenţă socială, evoluţia statului bunăstării fiind sub influenţa concepţiilor social-democrate care au dominat guvernarea aproape patru decenii. Sloganul “casa oamenilor” a exprimat ideea (principiul) de a include întreaga populaţie în principalele domenii ale politicii sociale, indiferent dacă nevoia era sau nu manifestă. Filozofia care a stat la baza acestui model a fost aceea că o naţiune mică, pentru a fi competitivă pe plan internaţional, trebuie să se bazeze pe propriile resurse umane şi că productivitatea optimă este cel mai bine realizată dacă indivizii şi familiile au garantată o bunăstare adecvată. Principalele obiective le-au constituit: - eradicarea sărăciei; - realizarea solidarităţii sociale; - echitatea prin politică socială. În această concepţie se promovează o politică de venituri de bază garantate, într-o gamă largă de prestaţii sociale, dintre care cele mai importante sunt: alocaţiile universale pentru copii, pensiile de bază, îngrijirea sănătăţii, etc. Obiectivele se realizează preponderent pe căi redistributive, prin transferuri şi prin sistemul de impozitare şi taxe. c)În zona vest-europeană se particularizează – prin anumite trăsături - ţările ale căror politici sociale sunt de inspiraţie bismarckiană, reprezentate de Germania şi Austria. Acest grup este denumit, adesea, ca fiind de tip “conservator”, situându-se, din punct de vedere al doctrinei care-l defineşte, între cel liberal şi cel social-democrat. Acest grup s-a constituit prin reformarea schemei tradiţionale de asigurări sociale şi prin stabilirea unui sistem puternic de protecţie pentru grupuri care nu se pot proteja singure. Modelul (vest) german de politică socială este astăzi cunoscut ca fiind bine integrat în cerinţele economiei de piaţă, iar instrumentele politicii sociale sunt concepute astfel încât să fie conforme cu principiile de funcţionare eficientă a pieţei. Literatura de specialitate utilizează pentru economia germană termenul de “economie socială de piaţă”. Acest calificativ este motivat de faptul că se urmăreşte ca funcţionarea pieţei să nu fie stânjenită de dezvoltarea programelor sociale, fără ca aceasta să însemne limitarea dezvoltării politicilor sociale. d) În cadrul ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă se particularizează, de asemenea, modelul japonez, de tip paternalist, îndepărtat în multe privinţe de modelele vest-europene şi de cel american. Este un model care se bazează pe joncţiunea elementelor tradiţionale de întrajutorare în mediul familial cu intervenţia statului şi antrenarea substanţială a patronatului în soluţionarea problemelor sociale. Literatura de specialitate oferă o dezbatere largă referitoare la diferitele modele de politică socială şi, în acest context, la rolul statului în procesele de redistribuire a veniturilor. Într-o anumită măsură, astfel de dezbateri au fost stimulate de nevoia fostelor ţări socialiste de a se “inspira” din modelele occidentale admirate pentru performanţele lor, inclusiv în domeniul social. Pe de altă parte, dezbaterile au fost impulsionate de înseşi cerinţele de reformare a politicilor sociale din ţările dezvoltate, de regândire a rolului diferiţilor actori sociali în acest domeniu, precum şi 3

Colapsul sistemului socialist şi criza pe care o traversează în prezent fostele ţări socialiste au scos în evidenţă limitele “de sistem” ale politicii sociale şi trăsăturile comune în acest domeniu. politica socială promovată s-a bazat pe principii egalitariste. În spaţiul est-european fostele ţări socialiste constituie un grup în care politica socială a fost marcată de ideologia care a determinat modul de funcţionare a întregului sistem. cu sistemul de valori naţionale sau regionale. În acelaşi timp. Politicile sociale din sistemul socialist au avut o configuraţie diferită de cele din ţările occidentale. 4 . ostil. În această categorie de ţări. singurul deţinător al resurselor pentru politica socială. . deopotrivă. înlăturat de la dreptul de a lua decizii viabile privind propria sa existenţă. în special europene.o dezvoltare a politicilor sociale bazată preponderent pe legislaţia muncii (drepturi preferenţiale celor cu statut de salariat). în lucrarea sa “Capitalism contra capitalism” propune o analiză comparativă a modelului american şi (vest) european (renan. individul fiind în general exclus de la responsabilitatea în acest domeniu. Într-un anumit sens politica socială din această categorie de ţări s-a constituit într-o componentă inseparabilă de sistemul social în general. care disting ţările foste socialiste de ţările dezvoltate cu economie de piaţă. “echitatea socialistă” fiind un principiu declarat în toate domeniile sociale.un sistem de asigurări sociale suprasolicitat din punct de vedere funcţional şi în condiţiile absenţei sau ale subestimării protejării oamenilor şi prin alte mijloace. de tendinţele de armonizare a politicilor sociale. preocupate de realizarea Uniunii Economice şi Monetare. în ţările dezvoltate. au adus prejudicii conştiinţei sociale şi comportamentului populaţiei. Michel Albert. deciziile politice discreţionale au condus la diluarea coeziunii sociale. Statul a fost superpatron. inclusiv în cel al repartiţiilor veniturilor. Caracterul particular al politicilor sociale din fostele ţări socialiste ar putea fi rezumat de următoarele trăsături: . De altfel.exercitarea directă de către stat a funcţiei sale sociale. un exemplu este reforma în domeniul asigurărilor de sănătate în SUA. în general. preocuparea majoră de reformare a politicilor lor sociale este impusă cu prioritate de modificările importante ale mediului economico-social. . cum ar fi asistenţa socială. se simte nevoia iniţierii unor programe sociale în scopul ameliorării unor tensiuni acumulate în anumite segmente ale sferei sociale. acesta din urmă este cazul ţărilor vest-europene. de cel economic în special.de modelul în care politica socială a statelor dezvoltate se cuplează cu economia şi cu cerinţele de funcţionare eficientă a acesteia. expansiunii programelor sociale şi. fiind o zonă în care fundamentul său ideologic a avut consecinţe benefice. în special).

un amplu stat al bunăstării. asistenţă socială . Termenul de stat socialist al bunăstării poate să ne inducă în eroare. Cu câteva excepţii minore (Cuba şi Coreea de Nord). d.Tema 2* Bunăstarea socială şi rolul statului în producerea bunăstării. „În măsura în care mai există persoane care nu primesc suficient suport din nivelurile superioare de protecţie socială. Modele ale statului bunăstării : statul bunăstării fundat pe economia socialistă. din profit şi din proprietate. Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale : familii cu copii. sănătate). putem distinge din mai multe straturi ale protecţiei sociale (apud E. Configurat la sfârşitul secolului al XIX-lea în societăţile industriale intrate într-un proces rapid de dezvoltare. Elena Zamfir atrage atenţia asupra faptului că diferenţele care există între configuraţiile statului bunăstării din diferite ţari bazate pe economia de piaţă nu sunt diferenţe de structură. statul bunăstării a cunoscut în secolul al XX-lea două forme majore de existenţă : statul capitalist (bazat pe economia de piaţă) şi statul socialist.Zamfir. c. sub influenţa unei ideologii socialiste. Pensiile de bătrâneţe. Asistenţa socială fundată pe testarea mijloacelor financiare . de accident etc. fundat pe economia de piaţă. Suedia este exemplul cel mai evident. cu funcţia de a asigura un nivel de dezvoltare colectivă acceptabil. din diferite motive. cu economia de tip socialist. asigurări de boală. În unele ţări occidentale s-a dezvoltat. şi-au pierdut sau diminuat capacitatea de muncă şi deci de obţinere de venituri. Acest nivel produce o anumită echilibrare a bunăstării în anumite privinţe. statul socialist al bunăstării a dispărut istoric. handicapaţi etc. cum este denumită adesea – oferă ultimul nivel de protecţie. aşa cum ar părea la prima vedere. cu unele componente de tip socialist. Prin sistemul fiscal (politica fiscală) statul extrage din veniturile primare un anumit procent pe care îl va folosi pentru finanţarea activităţilor sale de susţinere directă sau indirectă a bunăstării colective. Există însă deosebiri faţă de statul bunăstării fundat pe economia de piaţă : sursa salarială a fost generalizată. În România. de boală oferă un nivel de bunăstare satisfăcător unui segment foarte important al populaţiei. (B) Statul bunăstării fundat pe economia socialistă nu este sinonim. (A). În principal. Ceea ce este însă specific statului din fostele ţări socialiste este faptul că. 44-45) : a. 45-47) : 1) Sursa cea mai importantă a bunăstării individuale o constituie veniturile primare. scăpând prin “ochiurile” acestora. Educaţia devine un bun la care are acces întreaga comunitate. educaţie . ca şi în cazul altor ţări socialiste. a existat obligativitatea muncii pentru toate 5 . pe baza determinării nevoilor individuale şi a resurselor de care ele dispun” (ibidem). b. Elementele caracteristice ale statului bunăstării în fostele ţări socialiste pot fi schematizate astfel (apud. 1995. el este întemeiat pe o economie de tip socialist. Sistemul de asigurări sociale oferă un nivel de trai satisfăcător celor care.). E. pe lângă opţiunea sa socialistă în ceea ce priveşte bunăstarea colectivă.sprijin social focalizat în raport cu testarea mijloacelor. sprijin social universal (familiile cu copii. mai degrabă din ponderea diferitelor elemente ale sistemului. sănătate etc. Statul bunăstării arată ca o reţea complexă de protecţie socială.reţeaua de securitate socială. Statul bunăstării fundat pe economia de piaţă are ca bază a bunăstării individuale veniturile primare obţinute în mod liber din surse salariale. 1995. Bunuri şi servicii oferite gratuit colectivităţii : educaţie. de urmaş. Ele provin. veniturile din profit au fost complet eliminate iar veniturile din proprietate au devenit marginale. Protecţia socială şi statul bunăstării în societatea contemporană. Statul realizează o redistribuţie a veniturilor prin diferitele sale sisteme: asigurări sociale (pensii. Zamfir. Statul bunăstării fundat pe economia de piaţă. vor primi un sprijin ultim prin această reţea de asistenţă socială. indiferent de resursele individuale disponibile. asigurându-se în acest fel o anumită egalitate a şanselor.

acestea echilibrând veniturile familiilor cu copii în raport cu ale celor fără copii. dar şi prin sistemul de redistribuţie. O societate mai egală poate fi realizată prin corectarea inegalităţilor generate de veniturile primare prin sistemul de redistribuţie. În societatea contemporană.. Ţările socialiste au dezvoltat un sistem de asigurări sociale foarte amplu. realizarea egalităţii trebuind să fie obţinută nu numai prin politica salarială. nestructurată. ed.cit. Timpul istoric al muncii şi al spiritului de întreprinzător. Politica salarială era orientată puternic spre promovarea egalităţii. impozitul individual pe salariu a fost înlocuit cu impozitul pe fondul general de salariu. sunt colectate obligatoriu. pe diferite căi. o serie de particularităţi în mod special. beneficiind şi ele în consecinţă într-o largă măsură de dreptul la pensie. 6 . Politica folosirii complete a forţei de muncă a exclus total nevoia ajutorului de şomaj. Ajutorul este acordat nu prin bunăvoinţa unei persoane sau instituţii. bunăstarea devine un obiectiv prioritar al politicii sociale în secolul al XX-lea. 2) Generalizarea sistemul de asigurări sociale. iar nu individuale. În consecinţă. dirijată mai degrabă de organizaţii nestatale (biserică sau organizaţii de caritate).Zamfir. dispărând în acest fel. Etatizarea suportului social. în general. la care se adăugau şi alte gratuităţi şi forma de sprijin: burse pentru elevi. 49). se asigura. ci ca un drept reglementat de lege. existau însă. faptului că veniturile erau ţinute scăzute. Nu sunt excluse nici iniţiativele private şi comunitare. quasiuniversal. Bunăstarea rămâne însă fundamental un atribut al statului. Acest lucru s-a întâmplat în mod special în Statele Unite. manuale gratuite etc. prin faptul că marea majoritate a populaţiei era salariată. Ştefan Zeletin : Neoliberalismul românesc. 4. tabere. 4) Sistemul fiscal similar cu cel al ţărilor cu economie de piaţă. “Statul şi-a asumat funcţii tot mai extinse în asigurarea protecţiei sociale”. 2. o pensie. în România a existat o alocaţie pe viaţă pentru mamele cu 3 sau mai mulţi copii. (E. Se realiza prin alocaţii generoase pentru copii.impozitul pe circulaţia mărfurilor). diferenţa dintre salariul brut şi cel net. În plus. Dintr-o activitate informală. la care s-au adăugat şi raţiuni ideologice. în calitate de proprietar al întregii economii. în mare măsură. în varianta sa din ţările socialiste nu diferă structural de cel din ţările cu economie de piaţă . obiectivul central al politicilor sociale. statul beneficia şi de profitul activităţii economice. 3. În România. etatizarea protecţiei sociale. Primeau pensie de invaliditate în mod universal doar cei care nu erau apţi de muncă. subsumate toate procesului de modernizare şi care sunt responsabile de acest nou fenomen social. în principal. excepţie făcând doar femeile care întreaga lor viaţă au fost casnice. s-au produs o serie de modificări importante. Ceea ce este specific societăţilor moderne este .Zamfir (1995. 3) Redistribuirea veniturilor după nevoi este o componentă esenţială a programului socialist al bunăstării. în ultimii ani s-au dezvoltat rapid o serie de organizaţii neguvernamentale de asistenţă socială. Ajutorul este lărgit prin includerea unui complex sistem de asigurări. A existat mereu o preferinţă ridicată pentru sporirea părţii bunăstării colective obţinute prin cheltuieli sociale. probabil ca o compensare a rolului mai scăzut al statului în asistenţa socială. de la populaţie. 52) subliniază principalele direcţii de schimbare a sistemului de securitate socială : 1.persoanele apte. E. Statul este. a existat o puternică presiune asupra femeilor de a se angaja în muncă. securitatea socială devine un sistem statal. Asigurările sociale şi ajutorul social sunt acordate din fonduri de stat care. 5. În concluzie. 5) Educaţie şi asistenţă medicală gratuite pentru toţi. Statul se funda pe resursele sale financiare pe impozite directe (pe veniturile salariale) şi indirecte (pe consum . Dar datorită nivelului scăzut al salariilor. instanţa care oferă sprijin celor în nevoie. subliniază Elena Zamfir. Limitarea inegalităţilor era realizată direct prin politica salarială şi mai puţin prin redistribuire. Aceasta se realiza inclusiv prin sistemul de subvenţii pentru bunurile de bază şi de impozitare superioară a bunurilor de lux. Totodată. „sistemul statului bunăstării. trebuie menţionată preferinţa pentru forme universale de protecţie socială datorată. În fapt. În plus.

pentru care scopul producţiei capitaliste este plus – profitul. La baza relaţiilor între oameni stau raporturi abstracte. un mare industriaş şi un finanţist” (p. După opinia lui Werner Sombart. SPARTA SOCIETATEA ÎNCHISĂ (totalitarism) PLATON S P A SOCIETATEA DESCHISĂ KARL POPPER Totul este în schimbare.Spiritul care îl anima pe artizanul de altă dată. spiritul. şi “predomină” atunci când inspiră demersurile economice ale celor mai mulţi subiecţi economici. subliniază Sombart. un spirit economic dat “domină” o epocă atunci când este răspândit într-o manieră generală. responsabilităţile personale şi raţiunea locuitorilor ei. Prin lucrarea “Ciropedia”.Savantul german Werner Sombart (“Le Burgeois. Pentru Aristotel (“Politica”) : sclavii sunt […] cei […] a căror activitate se reduce la ocupaţia utilizării forţei fizice şi acest lucru nu se poate extrage mai bine decât din natura lor de sclavi […] Cât despre utilitatea lor. Acţionează teoria organică a statului: indivizii depind de stat tot aşa cum organele depind de organism. 1926) defineşte sociologia muncii ca fiind disciplina care studiază „relaţia dintre activitatea conştientă a oamenilor şi spiritul economic al societăţii din care fac parte”. munceau sclavii. Somofonte (440-355 î. există diferenţe considerabile. d) mai presus de toate : menţinerea păcii. care după toate probabilităţile. Producţia are o justificare etică.Chr.” Înţelesul productiv al acestei perioade este numai acela de a produce pentru consum personal sau public. Despre Platon (428-348 î. cedând locul spiritului capitalist modern.) . Lumea este reglată de o lege supranaturală. schematic. Payot. între un mic proprietar de magazin. puţini economişti şi-au îndreptat ca Semofonte atenţia asupra costurilor economice ale războiului şi a fructelor economice ale păcii. Ele sunt agentul schimbărilor. pe care îl numim provizoriu precapitalist. După 2400 ani.discipol al lui Socrate şi “om concret” se dovedeşte primul precursor al lui Adam Smith. Contribution a l’homme economique moderne”. Schimbarea creează stres. În “Storia della Economia – Passato e presente”. “trecerea de la societatea închisă la societatea deschisă este una din cele mai mari revoluţii cunoscute de umanitate… Grecia este la originea unei revoluţii fundamentale. Acest tip de interes se va manifesta până după Evul Mediu. diferenţa […] între sclavi şi animale domestice este minimă: ambii dau ajutor prin forţa lor fizică din necesitatea de a trăi. Karl Popper afirma că el este părintele teoriei totalitarismului. În “De vectigalibus”. Acţionează teoria conflictului: indivizii sunt confruntaţi cu deciziile personale şi rivalitatea lor poate conduce la lupta de clasă.Popper. ca schimbul şi ATENA Totul este uniform. în ceea ce priveşte atitudinea lor faţă de viaţa economică. John Kenneth Galbraith (1990) subliniază că în Grecia şi Roma antică.11) Se observă o diferenţă evidentă faţă de teoria marxistă.Chr. Acest lucru făcea ca munca să aibă ataşată o valoare umilitoare. 7 . este avantajos să construieşti un oraş mare în locul unui oraş mic. interesul este câştigul şi aceste lucruri se manifestă permanent. el arată că prosperitatea Atenei se datorează bunei utilizări a terenurilor agricole care o înconjoară. Această aserţiune îl conduce la elaborarea următoarei teze : “De la intrarea în istorie a popoarelor germano-slavo-celtice. al cărui debut urcă până în primele secole ale evului mediu. Somofonte propune: a) să se acorde privilegii şi ospitalitate negustorilor şi marinarilor. constituie pentru lumea europeană un fapt complet nou”. Paris. „diferă total de cel care-l animă pe antreprenorul american de azi . un tabu sau de un personaj carismatic.). adică din diviziunea muncii. este încă la debutul ei”. lucru pe care îl vede important pentru bilanţul de plăţi ateniene. În tabelul următor se arată. Pentru a se asigura în continuare prosperitatea în Atena. Avantajul provine din specializarea pe meserii. c) trimiterea unei forţe de muncă cât mai numeroase pentru a extrage argint. După Semofonte. b) să se acorde atenţia cuvenită operelor publice. marea schimbare de paradigmă a acţiunii care s-a produs. Uniformitatea creează linişte. când va apărea noul înţeles productiv : a obţine bani pentru procurarea de capital productiv. mentalitatea economică a suportat o transformare radicală. După K. Lumea e guvernată prin apeluri la deciziile personale.

în care primează ritualuri integrative (şi nu cele compensatorii.şcoala socialistă franceză (Fourier. . a refractarilor la muncă (inadaptaţilor). Blanqui şi Proudhon). a considerat munca ca pe o sarcina degradantă şi nedemnă pentru un cetăţean liber şi pentru clasele dominante în toată perioada Evului Mediu.Automatizarea detronează munca : nouă revoluţie industrială. Marii doctori ai Bisericii şi reformiştii propun integrarea muncii într-o economie a salvării. Acest lucru l-am făcut nu pentru că nu am avut dreptul de a sta ca şi voi. Tensiunea claselor sociale este prima consecinţă a dezagregării societăţii închise. Lassale).marxismul (Marx.Odată cu Revoluţia Franceză. istoria conceptului de “muncă” este îndelungată. principalele virtuţi ale unei noi etici sunt : munca şi spiritul de întreprinzător. “Acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru privilegiul de a fi oameni”. Filosofii secolului al XVIII-lea vor pregăti terenul unde se vor naşte. c) o referire implicită. la o societate sau alta.Epoca filosofică se concretizează până în secolul al XX-lea într-o filozofie a muncii. ordinea se apără prin garda înarmată . b) o repugnanţă comună în “a merge pe teren” şi a culege date efective. dar adesea inconştientă. pentru ca acest lucru să nu intre în obligaţia nici unuia dintre voi.Societatea închisă este comodă: te obligă să trăieşti după reguli prestabilite. 1). la origine greco-latină. care permit creativitatea). a bolnavilor şi handicapaţilor. să-ţi disciplinezi emoţiile şi să accepţi responsabilităţi. fie sub forma raţionalizată a 8 . Popper) În opinia lui Alain Rideau. adică refulată la creştinismul paulinian (al Sf. aproape simultan. Există o corelaţie strânsă între revoluţiile industriale succesive.Numai odată cu începutul secolului al XX-lea munca industrială va începe să dobândească recunoaşterea autonomiei şi demnităţii sale. O variabilă de urmărit în evoluţia conţinutului muncii este reducerea în intensitate şi în durată a efortului uman. lucru făcut posibil de către maşină.o serie de sisteme de gândire care se referă mai mult sau mai puţin la cele precedente şi care prezintă următoarele caracteristici comune : a) o metodă intelectuală care constă din a construi mai întâi o teorie şi de a plia faptele întâlnite pentru a le integra. c). Paul “în Thesalonicienii”) : “Noi am fost zi şi noapte în muncă. Există totdeauna un mesianism larvar sau evident în toate doctrinele posterioare debutului de secol XIX.). fie sub forma clerică a aşteptării. până la Revoluţia Franceză din 1789 . . în favoarea loisirului. ci pentru a vă da prin noi un exemplu de imitat… Dacă cineva nu vrea să muncească. . Toate aceste categorii de persoane fac obiectul de studiu al sociologiei muncii. . mai mult sau mai puţin armonios în sânul sistemului astfel construit. a). venirii unei noi epoci de aur.Cultura occidentală. au existat preocupări pentru problemele muncii : Aristotel şi Platon fac planuri de organizare a cetăţii în cadrul concepţiilor lor filosofice generale. În evoluţia acestei discipline există două mari epoci : Epoca filosofică şi Epoca ştiinţifică. Pentru Platon statul este un organism în care fiecare om îndeplineşte o funcţie (se realizează astfel diviziunea muncii ) . Engels. (K. în oboseală şi durere. b). cooperarea şi neapartenenţa la un grup sau altul. a). Adam Smith etc. atunci el nu trebuie nici să mănânce”. următoarele discipline: . nu există proprietate privată . Această evoluţie coincide cu maşinismul industrial. Încă de la începutul gândirii occidentale. Se pune în mod evident problema noii munci. oamenii vor avea atâtea bunuri cât să subziste. cea a automatizării face ca munca să-şi piardă prioritatea absolută. de la apariţia maşinii cu vapori spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi transformarea concepţiilor noastre despre muncă. a şomajului şi pensionării. Marx îşi va petrece viaţa în a compila pe cei mai mulţi autori ai timpului său şi în a umple sute de caiete cu scriitura sa fină.socialismul utopic al lui Robert Paun Owen în Marea Britanie.economia politică ştiinţifică (Turgot. Societatea deschisa este incomodă: ea te obligă să apelezi în toate circumstanţele la raţiune.

în raport cu nevoile sale. În conformitate cu această idee.” (p. cei ce trăiesc liber. în sânul diverselor grupuri sociale.unei adeziuni mistice a mitului Progresului. sub o anumită formă şi o anumită întindere. a-ţi petrece zilele în război sau vânătoare şi nopţile în compania veselilor prieteni. (p.Epoca ştiinţifică : începând cu secolul al XX-lea.20) Din cercul vieţii ţărăneşti. Economia nu avea decât un scop : satisfacerea acestor nevoi . cu cap solid şi picioare robuste”. între nevoi şi producţia de bunuri. În ceea ce priveşte nevoia. cheltuielile depăşesc cu mult reţetele raţionale : aceste cheltuieli cresc din ce în ce mai mult. şi căreia îi regăsim trăsăturile esenţiale în toate regiunile locuite de popoare slave şi celtice. 18) Mentalitatea lui economică constă din realizarea a două deziderate : 1).Satisfacerea nevoilor personale : a). a etala un mare lux. a construi castele şi biserici. la negoţ şi la schimburi.Existenţa seniorală : a trăi din plin şi larg şi a-i face pe alţii să trăiască pe lângă tine. se consideră că omul precapitalist realizează o economie de pierdere (cheltuială). independent. al căror nivel a fost stabilit prin tradiţie şi care trebuie satisfăcut. oamenii economici. decât pentru a fi cheltuit. a utiliza multă măreţie şi strălucire în turniruri. Prin derularea existenţei masei populare se naşte ideea de subzistenţă care va defini întreaga economie capitalistă : “Ideea de subzistenţă s-a născut în pădurile Europei. bogaţii – săracii. în mijlocul triburilor de popoare tinere pe punctul de a deveni sedentare”.cit. Veniturile sunt întotdeauna nesatisfăcătoare şi nu pot niciodată să acopere cheltuielile exagerate: atunci ei trebuie să caute să-şi procure printr-un mijloc oarecare diferenţa. şi nu fac o muncă economică – cei ce îşi câştigă existenţa muncind. ideea de subzistenţă s-a întins la producţia manufacturieră.B. ei sunt totdeauna nemulţumiţi şi nu se gândesc nici la economisire nici la activitatea utilă. artizanii. seniorii – ţăranii. care a găsit exprimarea sa cea mai perfectă în expresia germanică Geweanndorf.cât se cheltuieşte atât se primeşte în schimb. orice familie ţărănească avea dreptul la o parte din păşuni şi din păduri. Iată de ce se poate vorbi esenţialmente de două tipuri de existenţe. 2). om precapitalist ne comunica următoarele despre viaţa seniorală a eclesiaştilor din Florenţa : “Deşi soarta le-a pus la dispoziţie numeroase mijloace. Datorită acestor caracteristici ale satisfacerii nevoilor personale.. op.Existenţa marii mase populare : se menţine o proporţie strictă şi permanentă între cheltuială şi reţetă. care sfârşesc prin a fi considerate fixe şi imuabile” (ibidem) 2)– Realizarea întreţinerii conform poziţiei sociale a fiecăruia : ideea a dominat toată economia precapitalistă. în măsura sau dincolo de măsura posibilităţilor. ea era subordonată principiului satisfacerii nevoilor”. Astfel. Între ţăran şi artizan există o diferenţă : 9 . Punctul de plecare al existenţei artizanilor era un nivel determinat de nevoi care trebuiau satisfăcute şi o cantitate de muncă care trebuia executată pentru a realiza această satisfacere. studiul muncii devine o ştiinţă a muncii. munca artizanală trebuie înţeleasă ca o extensie la condiţiile de comerţ şi industrie a lumii de factură rurală.Alberti. pe spatele săracilor. buticarii. Această mulţime de ocazii şi de mijloace de producţie formează ceea ce în germana veche se numea “plugul” (Hufe). O viaţă ca aceasta duce la decadenţă economică şi multe familii nobiliare sărăcesc.20) B). ci numai la cum să-şi satisfacă lăcomia surescitată. “Omul precapitalist este omul natural. forma şi întinderea fiecărei economii individuale era determinată de forma şi întinderea nevoilor individuale oficial admise şi consacrate. L. jucând zaruri sau în braţele femeilor frumoase. Toţi aceşti gânditori au avut însă ca o contribuţie pozitivă sensibilizarea lumii în ceea ce priveşte aspectul muncii. şi a dominat mult timp toate ramurile economice. Taylor (1906). “Nevoia este fixată în timp. (Galbraith. A). b). pe primul plan se situează nevoile. ea nu depinde de arbitrariul individului. În cazul derulării existenţei seniorale. Pionierul acestui nou demers este F. Seniorul dispreţuieşte banii şi activităţile cu ajutorul cărora sunt dobândiţi : banul nu există în mentalitatea sa.câte bunuri se consumă atâtea se produc. omul aşa cum l-a creat bunul Dumnezeu. „Astfel. Lumea precapitalistă se dihotomizează perpetuu : stăpânii – poporul.

Lucrurile sunt mult mai complexe.Sombart. Nu se uită în faţă. S-au găsit de asemenea tezaurizate cantităţi de monede care erau tăiate în fragmente mici. Senzitivul şi nu raţionalul îşi lasă amprenta asupra vieţii sale. de scopul lui. de a-şi realiza perfecţiunea. Dragostea de aur nu mai este dezinteresată. forţă intelectuală slabă : inteligenţă slabă. ci devine dorinţa de a poseda. Exemplificarea acestuia este inerţia : când apare un proiect nou.ţăranul are pământul lui şi nu depinde de alţii în satisfacerea nevoilor. În consecinţă Evul Mediu a susţinut în mentalitatea oamenilor inerţia. În această perioadă. în Germania. Apoi s-au dorit mai multe podoabe. Pentru a nu fi exclus. tendinţa de a acumula capital este străină spiritului omului. Sombart exemplifică cu următorul tabel : Numărul de zile Numărul de zile de lucru 203 zile 161 zile 287 zile 366 zile 366 zile 123 99 193 260 263 Zile multe de odihnă avea şi ţăranul român. Apare pasiunea de câştig. de status înalt. nu se interesează de utilitatea proiectului. Este epoca acumulării de comori. Sfântul Thomas considera că în Evul Mediu : societatea este o simplă juxtapunere. în secolul al XIII-lea. clientela: “să câştigi favoarea burghezilor bogaţi cu speranţa de a profita într-o oarecare măsură de bogăţia lor”. de cai de trafic. Orice exces este folosit în “scopuri imorale”. locaţii de cirezi. omul precapitalist dă dovadă de: impulsuri puternice .. Începând cu secolul al XII-lea. sau mai curând de suflete individuale.Tönnies. în special mai mult aur. din 10 . Erasmus declara că “banul este zeul pământului”. Un alt indicator al mentalităţii omului din Evul Mediu asupra muncii îl reprezintă numărul excesiv de mare de zile în care oamenii nu munceau pentru că era sărbătoare. Oamenii se divid în clase sociale şi în corporaţii. Etalarea comorilor devine un semn de putere. camăta (în bani). În Spania acest lucru se întâmplă abia în secolul al XVI-lea : Filip al III-lea ordonă în 1600 să se strângă toate obiectele de aur şi argint din regat şi să se facă monezi. O altă trăsătură a mentalităţii omului precapitalist este tradiţionalismul. captarea de moşteniri. Ele erau folosite pentru podoabe. acesta debutează cu o pasiune pentru aur şi o dragoste pentru bani. banii joacă rolul cel mai important în Europa Occidentală. prima oară la preoţi. op. Pasiunea pentru comori durează până la sfârşitul Evului Mediu şi este mai mare decât pentru pasiunea pentru bani. tradiţionalismul ţine de esenţa umană: “obişnuinţa este voinţa sau plăcerea născută din experienţă”. care sunt considerate toate ca având o valoare egală în raport cu ansamblul şi care oferă individului cadre fixe în interiorul cărora să găsească fiecare posibilitatea de a-şi dezvolta eul. fapt oglindit de Martha Bibescu în “Izvor. singurele modalităţi de a dobândi bogăţia erau : căutarea de comori. În ceea ce priveşte spiritul de întreprinzător. iar pasiunea pentru alchimie este şi ea o formă de exces. După Alberti. (apud Sombart. Cu ce fel de oameni avem de-a face în această perioadă? După părerea lui W. omul precapitalist se uită în spate şi caută prototipuri. nu acceptă noutăţile. viaţă sentimentală şi afectivă foarte puternice . Pasiunea pentru aur şi dragostea de bani nu au fost însă suficiente pentru a se crea spiritul capitalist şi sistemul de întreprindere capitalist. 47) O altă enumerare. tradiţii şi numai dacă le găseşte acceptă proiectul. Franţa şi Italia. aurul şi argintul din comori se transformă în monezi. Prinţii acumulează veselă de aur şi argint. Potrivit lui F. ţara sălciilor” şi de sociologul Ştefan Zeletin în („Neoliberalismul”. În secolele al XV-lea şi al XVI-lea. lipsă de energie şi de disciplină spirituală. experienţe. 1927). cutume. Vierkandt apreciază că tradiţionalismul se explică şi prin dorinţa omului de a fi coparticipant la grupul său. o reuniune pur spaţială de indivizi. La începutul civilizaţiei aurul şi argintul erau metale iubite pentru magnifica lor strălucire. De asemenea. în timp ce artizanul depinde de vânzarea produselor sale şi de relaţiile pe care şi le face cu clienţii. tradiţionalismul şi satisfacerea nevoilor personale.cit.

arată alte trei modalităţi de îmbogăţire : serviciul de curte. în jurul Freiburg-ului (în secolul al XIV-lea). adesea în starea de excitaţie morbidă. după opinia lui W. Tâlhăria a fost practicată în Germania. se înţeleg nu procedeele la care au recurs autorităţile. în Peru (secolul al XVI-lea). tipărită în 1697. alchimia. op. a). Oamenii săraci intrau în serviciul celor bogaţi şi se retrăgeau după câţiva ani. Aventurierii căutau aur la Rammelsberg. factorii spirituali sau banii. Jacobi de la Porte. iar o imaginaţie în trezire. Tot aşa făceau şi astrologii. pentru simpla raţiune că se vedea în aceasta mijlocul de a rezolva problema fabricării artificiale a metalelor nobile. Îi vinde regelui Ferdinand câteva idei formidabile. Pirateria apare în Italia şi în Anglia ca formă specifică de tâlhărie. Marsali.secolul al XVII-lea. începe să se dezvolte după secolul al XVII-lea. Franţa şi Anglia. Marsini. Croneman. “Au existat o mulţime de oameni care.Cariera de funcţionar : datorită posibilităţilor de deturnare de fonduri. (Sombart. plini de bogăţie iar posesia de rente asupra statului. Formidabilă pentru devenirea lor este opera lui Defoe „An Essay on Projects”. care. Alchimiştii îşi pun cunoştinţele în serviciul prinţilor (secolele XVI-XVII). Vârsta de aur a “făcătorilor de proiecte” este secolul al XVII-lea. În secolul al XVI-lea febra fabricării de metale preţioase atinge primul său punct culminant : pasiunea pentru scrierile hermetice a învăluit toate păturile populaţiei. fie găsindu-l. Îl învaţă pe Filip de Spania să cumpere de la proprietarii din Zeelanda privilegiul extragerii sării. Foarte mulţi roiau în secolul al XVI-lea pe lîngă regele Spaniei. care-i sporesc averea. şi cerând pentru aceasta numai 5% din avantajele pe care le procura. în ale burgheziei. 2). pentru a-şi procura banii. oameni cu imaginaţie fecundă şi debordantă. ajută la găsirea şi crearea ocaziilor de a face să intervină spiritele în mod util. Cuptoarele alchimiştilor existau în casele săracilor. Clientela (în sensul menţionat de Alberti). de corupţie şi de cârdăşie pe care le oferea această funcţie ea era îmbrăţişată ca o carieră. 54) Aceşti oameni au fost numiţi “făcătorii de proiecte”. Gosman. b). ani de zile. au inventat tot felul de tributuri şi impozite. c). şi că este posibil să întreţii relaţii cu aceste spirite şi demoni şi de a ţi le face favorabile. magia. E vorba de depunerea unei cauţiuni care conferea dreptul de a te bucura atât de veniturile fixe cât şi de cele întâmplătoare pe care le atrăgea funcţia. au existat multe creiere inventive.. vânzând pe bani proiectele lor şi idei mai mult sau mai puţin realizabile”. El numeşte epoca sa “epoca proiectelor” şi face ca punctul de plecare să fie anul 1680 : „Anul 1680 este anul în care arta şi secretul 11 . e un soi de a intra ca servitor la stăpân.Îmbogăţirea cu ajutorul mijloacelor violente : prin mijloace violente. Dar. cum a făcut celebrul Cornelius Agrippa din Colonia. fără a impozita poporul. Florentinul Benvenuto face o serie de isprăvi. Gasner. Timp de mai mult de 1000 de ani. Alchimia este abordată ca un serviciu divin care trebuie executat cu un respect sacru. practicată de cavaleri. prea puţin plătite faţă de importanţa lor : îi oferă Senioriei din Veneţia secretul de a-şi creşte considerabil veniturile. cu idei tehnice. ci un procedeu care. Iată acum câteva nume celebre de alchimişti consideraţi ca impostori încă din vremea lor: Rochefort. în mănăstiri. serviciul de război. în Inn (secolul al XV-lea). singurele modalităţi de îmbogăţire care au contribuit la construirea mentalităţii capitaliste au fost: 1). Din aceasta s-a născut alchimia şi pasiunea căutării comorilor.Îmbogăţirea cu ajutorul mijloacelor magice : provine din credinţa că lumea este plină de spirite şi de demoni. ci o veritabilă instituţie socială. pentru că se putea câştiga rapid o mare bogăţie.Cumpărarea de funcţii : în fond nu e altceva decât cumpărarea de rentă.Sombart. devenind nu o extravaganţă ocazională. orice cunoaştere chimică s-a rezumat la alchimie. au făcut meserie din darul lor de a inventa. Se caută un mijloc miraculos de a se asigura posesiunea aurului atât de râvnit. fie fabricându-l. Se invocă sprijinul zeilor. Sombart mai face o tipologie interesantă a mijloacelor de îmbogăţire: tipologia e făcută în funcţie de predominanţa unuia din elementele următoare : violenţa. şi ani de zile se încerca descoperirea pietrei filosofale.Îmbogăţirea cu ajutorul mijloacelor spirituale (cu ajutorul invenţiei) : în perioada Renaşterii şi mai ales în Epoca Barocă.cit. în secolul al XIII-lea. timp de secole s-a bucurat de mare favoare şi multa consideraţie cavalerească : tâlhăria la drumul mare. Se putea întâmpla ca o funcţie astfel cumpărată să fie o cauză de ruină completă şi iremediabilă atunci când veniturile nu atingeau cantitatea scontată. în ale prinţilor.

prin intermediul “întreprinderii de plasare” (de bani. instituţia “întreprindere”.În 1637. Ceea ce a făcut să exalte interesul pentru o hârtie (acţiune) a fost pasiunea jocului (instinctul jocului). care a stat la curtea regelui Austriei) şi Cagliostro (secolul al XVII-lea).. revenind de la Adrianopole. contact necesar pentru menţinerea şi prosperitatea unor întreprinzători. Împrumutul argintului (banilor) intra în contact intim cu întreprinderea capitalistă. a sfârşit prin a se confunda cu spiritul de întreprinzător. a fost infestată de pasiunea jocului la bursă. Concluzia lui Sombart este că „făcătorii de proiecte au contribuit la geneza spiritului capitalist” (op. se găseau pe pieţe numai două astfel de exemplare de lalea. Acestea se întâmplă când argintul (banul) e împrumutat cu titlul de credit de producţie. Ei obţin o remuneraţie care se numeşte “drept de sfat”. (ibidem. aşa cum s-a întâmplat. Din nou se dezvoltă pasiunea pentru joc. “făcătorii de proiecte” devin foarte numeroşi. spre 1630. pentru a plăti preţul achiziţionării lor. Încă din secolul al XVII-lea. 58) Iată câteva nume de “făcători de proiecte” în Italia : Caratto (secolul al XVIII-lea. Tot în 1637 se produce însă marea lovitură : pasiunea pentru lalele (în comerţ) scade : se naşte una din primele febre ale speculaţiei în mare stil.cit.de fabricaţie a proiectelor s-au afirmat pentru prima oară în lume”. (p. Ei sunt denumiţi “dătătorii de avize” şi “afaceriştii” (“brasseurs d′ affaires”). tot ceea ce individul poseda.“omul cu sânge rece”: acestuia i se oferea posibilitatea de a împrumuta argintul (banul). făcând să se nască la cei care s-au dedat la aceasta. argint). de la servitoare la nobil. accesibilă tuturor. Pe căi lăturalnice.“omul cu sânge cald” : el prefera varianta jocului. se vindeau la bursă pământuri. Mania jocului. în Franţa.Li se cerea pieţelor să livreze un anumit soi de lalea. a influenţat spiritul capitalist în două feluri : 1. Bursa Lalelelor. care a străbătut toată lumea. nici cumpărătorii. nimeni nu pierdea. Jocul mimează în mod real eficienţa capitalismului. neexistând. axându-se pe obiecte şi interese care sunt în legătură strânsă cu capitalismul. (ibidem. se încerca apoi revânzarea lor avantajos. Dar. Banca „Law” în Franţa şi Compania Pacificului în Anglia se naşte pasiunea pentru acţiuni. nu le văzuseră niciodată.Îmbogăţirea cu ajutorul mijloacelor pecuniare. pe de altă parte a furnizat un punct de plecare pentru întreprinderea capitalistă .Se încheiau contracte şi se plăteau mii de florini pentru lalelele pe care nici curtenii. Putem spune că îi dă naştere. Cagliostro avea un spirit de aventurier : i-a ajutat pe alţii să strângă munţi de aur (el murind sărac) şi sa ajutat de femei. o pasiune morbidă pentru această plantă”. 60). vom analiza ca studiu de caz aşa-numita „manie a lalelelor din Olanda”. “jocul bursei” (care a început să fie practicat în secolul al XVII-lea şi a ajuns la apogeu în secolul al XVIII-lea) a influenţat dezvoltarea spiritului capitalist. naturalistul Busbek. . Pentru a înţelege procesele psihice care apar în orice perioadă de speculaţie vertiginoasă. Dacă. Toată lumea trăia cu iluzia că pasiunea pentru lalele va dura de-a pururi. case. care în mod natural erau atrase de aur. sub forma jocului de bursă. O dată cu înfiinţarea a două importante instituţii. S-a creat atunci. Acţiunea era un document prin care se conferea un drept asupra unei părţi din beneficiile pe care le raportează o întreprindere. . pentru îmbogăţire. Toată lumea. cai şi boi. după doi ani. Oameni de toate condiţiile converteau din pasiunea jocului. . afacerile cu lalele au adus într-un singur oraş olandez zece milioane de florini (s-a vândut şi cu 2500 de florini o lalea). nici vânzătorii. graţie acestui comerţ. 60) Ideile lor nu aveau încă o legătură intimă cu realitatea. “dorinţa de câştig”. care creau două tipuri : . Această bursă funcţiona după următorul principiu : . În 1554. ”Din raţiuni necunoscute. este asigurat printr-o înclinaţie adesea inconştientă şi nemărturisită pentru joc . 12 . s-a născut în Ţările de Jos. Vindeau case şi obiecte mobiliare la preţuri derizorii. Contactul dintre cei care provocau o afacere şi cei care cumpărau acţiuni. d). Preţul unei acţiuni creştea dacă creşteau beneficiile întreprinderii.“influenţă directă”. Oamenii cu bani puteau să şi-i înmulţească fără să apeleze la brigandaj sau să recurgă la mijloace magice. în două maniere. 82) Fiecare olandez încerca să-şi procure bulbi de lalea. anumite trăsături psihice care au jucat un rol foarte important – “influenţă indirectă” . a importat laleaua în Europa Occidentală.La început toată lumea se îmbogăţea. tot ce aveau. Împrumutul argintului a contribuit la formarea spiritului capitalist în două maniere : pe de o parte. prin joc. pentru formarea spiritului capitalist. .

cit. posibilă numai dacă incumbă următoarele calităţi : supleţe intelectuală. multe din alte forţe spirituale care au contribuit la formarea spiritului capitalist . să le considere dezonorante. colaborarea durabilă a mai multor persoane.Organizatorul : a organiza însemnă a reuni mai mulţi oameni şi a le coordona eforturile pentru o muncă eficace. de a învinge toate obstacolele care stau în calea realizării planului său. virtuţile burgheze. op. în lucrarea “Del governo della famiglia”. Spiritul de întreprindere (întreprinzător). Bursa a fost instituţia care i-a sprijinit pe “făcătorii de proiecte”. să-i încurajeze să depună maximum de activitate compatibilă cu forţele şi aptitudinile lor . are întotdeauna nevoie de concursul altor oameni. antreprenorul trebuie să posede de asemenea o anumită libertate spirituală.să vegheze ca oamenii să facă un grup coeziv: “gruparea forţelor în spaţiu” şi “legătura forţelor în timp”.să fie capabil să-i judece pe oameni după aptitudinile lor şi să-i aleagă conform corelaţiei dintre aptitudini şi scopurile întreprinderii . el trebuie să negocieze în fiecare minut ceea ce e de succes pentru întreprinderea sa. ci trebuie să le aducă permanent în planul conştiinţei. care doar face invenţia. Inventatorul antreprenor este obsedat să-şi realizeze planul. . de organizator şi de negociator.Cuceritorul. nu s-ar fi manifestat niciodată. a dispune oamenii şi obiectele în aşa fel încât să obţii maximum de efort util. dotaţi cu calităţi psihice particulare. ca oameni ai oraşului. trebuie să fie un cap pentru o mie de braţe”.2. 1). Cel care ni i-a descris foarte bine a fost L. condiţiile unei bune economii sunt: -Raţionalizarea conduitei economice : un bun stăpân pe casă trebuie să administreze economia într-o manieră raţională. 3). În curând apare şi “speculaţia la bursă”: “acţiunea” nu mai reflectă beneficiul întreprinderii.Albertini. Bogaţii nu mai trebuie să aibă ruşine să vorbească despre probleme economice. Faust a definit mai plastic decât noi organizatorul etern : „Pentru a realiza o mare operă. 2). animarea persoanelor de o singură şi unică dorinţă. 69) Prin urmare. în general. după propriile-i interese. Pentru ca antreprenorul să aibă succes trebuie să joace bine trei roluri sociale : de cuceritor. adică să aibă forţa de a îndrăzni mult.. Întreprinderea nu este neapărat o acţiune economică. Prin “întreprindere” se presupune realizarea următoarelor deziderate : un plan pe termen lung. în aşa fel încât să-l plaseze pe fiecare în locul în care poate oferi maximum de servicii. să dovedească spirit de urmărire şi perseverenţă. Planul pe termen lung exclude orice decizie impulsivă. Calităţile variază în funcţie de : totalitatea funcţiilor antreprenoriale şi mărimea şi dificultăţile întreprinderii. neaşteptată. iar a doua în “morala afacerilor”. El trebuie să fie un bun organizator. Fără jocul bursei. . Mentalitatea economică a burghezului se manifestă în modul în care-şi organizează în interior economia şi modul în care-şi reglează relaţiile de subiect economic cu clientela şi. mare forţă de tensiune. Această atitudine reprezintă o mare revoluţie în gândire! Se petrece o respingere radicală a tuturor maximelor manierei de viaţă senioriale. dragostea de câştig (instinctul de achiziţie).” (Sombart. a căror voinţă trebuie subordonată voinţei sale. la sfârşitul secolului al XIV-lea. are aptitudinea de a concepe planuri. Se considera că primii burghezi au apărut în Florenţa. cuceritorul trebuie să aibă dragoste de risc. pentru realizarea planului.Pentru „Sfântul spirit de ordine”. ci este evaluată de expertul bursei (broker). “Adevăratul antreprenor (cuceritorul) trebuie să aibă forţă de decizie. negândită. deci o anumită bogăţie de imaginaţie. cu lumea externă. (1). Practic. Prima grupă de calităţi e cuprinsă în “sfântul spirit de ordine”. pentru a-şi realiza opera. Antreprenorul. Calităţile necesare organizatorului sunt : .să fie capabil să-i facă pe oameni să muncească în locul său. Trebuie să fie un cuceritor . de a risca totul pentru reuşită. Cuceritorul are dorinţa şi voinţa de a realiza planul : prin aceasta inventatorul antreprenor se distinge de inventatorul “pur”.B. 13 . voinţă perseverentă. Spiritul capitalist presupune incumbarea a trei factori esenţiali : spiritul de întreprindere. este mulţimea calităţilor psihice pe care le revendică realizarea în bune condiţii a unei întreprinderi. energie morală.Negociatorul : există multe situaţii în care antreprenorul trebuie să negocieze.

se mai adaugă încă unul „Cheltuiţi mai puţin decât economisiţi”. aserţiunile” time is money” şi „în viaţă trebuie să domine hărnicia şi temperarea” (industry and frugality). Totodată.nu sunt indispensabile dar dacă nu le faci ai prejudicii: → cumpărarea de atelaje. în sensul în care dacă nu le faci. Italia şi Franţa. celelalte trebuie amânate cât mai mult posibil. spunea: „un ban economisit îmi face mai multă onoare decât o sută cheltuită”. Nu e o economisire forţată. ci una dorită. cheltuielile noastre nu trebuie să depăşească veniturile noastre”. ci o economisire concepută ca virtute. 2) LINIŞTEA : nu spune decât ceea ce poate fi util pentru tine şi pentru alţii. se face o cheltuială economicoasă. Dacă nu se face imediat. se face o economisire păguboasă. economisirea şi economia casei. cele treisprezece virtuţi ale burghezului sunt: 1) TEMPERAREA : nu mânca până la obezitate. zelul. →întreţinerea casei de comerţ (bottega) . Lui Benjamin Franklin. → decorarea logiei. 132) -Spirit de economisire al banilor şi al timpului : „La percepţiul pe care tocmai l-am pomenit „Nu cheltuiţi mai mult decât aveţi”. fă. . evită orice conversaţie superfluă. devine idealul bărbaţilor bogaţi. (p. În secolul al XVI-lea.alte cheltuieli: . → întreţinerea casei de la ţară. Potrivit lui Franklin. În secolul al XVII-lea. adică evită risipirea. se pune problema economiei de forţă prin distribuţia activităţilor şi în folosirea raţională a timpului.necesare. în Spania. Onoarea nu mai este acum de a imita pe seniori ci de a introduce ordine în treburile economice domestice.Economia senorială a fost o economie fondată pe cheltuieli. ocupă-te întotdeauna de un lucru util. Nu e o economisire impusă de necesitate.devine sinonimă cu economisirea. De exemplu. Dacă se cheltuieşte imediat suma necesară. Massai – stăpânul econom – este cel care ţine balanţa între a cheltui prea mult sau prea puţin. devenim mai zeloşi şi mai laborioşi”. 4) DECIZIA : fă ceea ce trebuie. 5) MODERAŢIA : nu face decât cheltuieli susceptibile să-ţi facă bine ţie şi altora. fără preget. Limita cheltuielilor este impusă de necesitatea cheltuielilor absolut necesare pentru a duce o viaţă onestă.cheltuieli necesare: haine. Ori a fi zelos şi laborios înseamnă o drastică măsurare a timpului. Dar ce înseamnă a duce o viaţă burgheză onestă ? Acelaşi Alberti face următoarea schemă a cheltuielilor: 1). în lucrarea lui Savary – „Negociatorul perfect” – se arăta că fericirea şi bogăţia negociatorului depind de: exactitatea cunoştinţelor sale profesionale. buna organizare a afacerilor. apar ”Cărţi ale negociatorului” şi „Dicţionare ale negociatorului” : cum să fii virtuos şi rezonabil în conducerea afacerilor. fiii mei. pierzi onorabilitatea: → întreţinerea casei din oraş. → cumpărarea de cărţi. solidaritatea lui profesională (spirit de casă). pentru a se judeca cum să se facă. mâncare: 2). „beneficiile cresc.133) Un mare bogătaş de atunci (secolul al XVII-lea). îi datorăm printre altele. Stăpânul casei. 14 . 6) ZEL : nu-ţi pierde timpul. După Alberti.cheltuieli necesare (primele două) trebuie făcute imediat. în măsura în care au devenit „burghezi” (p. 3). ca jenă. nu bea până la beţie.cheltuieli absurde: → cele făcute pentru a hrăni o suită sau o clientelă. Masserizia – economia domestică . 3) GÂNDIREA : fiecare lucru la locul lui. renunţă la orice activitate inutilă. apar reguli de conduită ale burghezului. fiecare acuzaţie la timpul ei. Giovani Ruccelai. ceea ce ai proiectat să faci. pentru că pe măsură ce afacerile se întind. econom. Alberti reproduce acum următoarele pilde ale unui onorabil burghez : ”Amintiţi-vă acest lucru.

7) LOIALITATEA : nu recurge niciodată la o minciună vătămătoare; gândeşte onest şi acţionează ca atare; 8) ECHITATEA : nu aduce prejudiciu altora arătându-te injust sau neglijând să faci binele pe care îl datorezi; 9) POSESIUNEA SINELUI : evită extremele; păzeşte-te să pui la inimă ofensele, pentru că nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere; 10) CURĂŢENIA : nu suporta impuritatea corpului, hainelor şi casei tale; 11) ECHILIBRUL MORAL : nu te lăsa prea mult influenţat de detalii şi de nenorociri curente sau inevitabile; 12) CASTITATEA : nu te deda decât rar raporturilor sexuale; nu le face decât în măsura în care sunt necesare sănătăţii tale sau pentru a-ţi asigura posteritatea, iar niciodată până la obtuziune şi epuizare, până la a-ţi tulbura pacea morală sau a-ţi murdări reputaţia; de asemenea să nu tulburi pacea morală şi să nu murdăreşti reputaţia altuia; 13) UMILINŢA : imită-i pe Iisus şi pe Socrate. Aceste virtuţi au apărut prima oară în „Poor Richard’s Almanach” – (1749) şi a fost retipărit până în 1930 de peste 400 de ori. (2)- Morala afacerilor reprezintă regulile de respectat în raporturile cu clientela, circumscrise loialităţii comerciale. Comerciantul loial are următoarele trăsături : poţi avea încredere în promisiunile lui, face servicii „reale”, este fidel angajamentelor sale. În secolul al XVII-lea, olandezii dădeau dovadă de cea mai mare loialitate comercială. Tot în această perioadă apare şi noţiunea de distincţie burgheză : un burghez trebuie să arate lumii că nu bea, nu risipeşte banii la joc, nu aleargă după femei şi nu lipseşte de la biserică. Pentru a fi un „bun burghez”, trebuie ca toate aceste lucruri să se vadă. Iată de ce, apare o anumită ipocrizie : „e suficient, în interesul afacerilor, de a fi considerat ca posedând distincţie burgheză”. În mare măsură, această dedublare asumată cu inteligenţă şi viclenie se manifestă şi astăzi.

Ca o tipologie, prin utilizarea spaţiului de proprietăţi, „spiritul capitalist” poate fi operaţionalizat după următorul model : Spirit de întreprindere (SI), Dragoste de câştig (DC),Virtuţi burgheze (VB), Aptitudini de calcul (AC). DC DA NU D SI A N U 1 4 AC „Principiul esenţialmente capitalist, după care numai valoarea de schimb a mărfii contează pentru antreprenor, care-l face să nu ţină cont de calitatea mărfurilor ca bunuri de consumaţie, s-a impus greu în activitatea economică”. (Sombart, ed.cit., 196-197). 15 2 3 VB

Burghezul „vieux style” caută liniştea, pacea interioară, calmul, (societate închisă) în timp ce, de fapt, el începe să promoveze o societate deschisă. Scopul afacerii şi îmbogăţirii sale este omul viu (omul este măsura tuturor lucrurilor). Activitatea economică este adaptată „ sfintei umanităţi” (se lucrează pentru interesele vitale ale umanităţii ). Tot ce se produce este pentru consumul direct şi util al clienţilor. Din acest motiv, afacerea nu numai că nu are amploare dar nu are nici intensitate şi profunzime. Maniera de îmbogăţire curentă este creşterea preţului (după principiul „ debit mic, beneficii mari”). De aceea, de multe ori se vând produse bogaţilor. În căutarea păcii, a liniştii, a calmului interior, burghezul „vieux style” consideră că o clientelă este monopol absolut. Clienţii sunt ai lui şi nimeni nu are dreptul să-i ia. „Vânătoarea de clienţi” este combătută. Este considerat ca un procedeu anti-creştinesc, imoral, faptul de a lua clienţii altora. Se dau ordonanţe comerciale scrise care sancţionează sever deturnarea de clienţi şi de furnizori (clientelă). De aceea, există o adevărată aversiune pentru publicitate şi anunţ comercial. De asemenea, este combătută vânzarea cu rabat de preţ şi anunţarea acestui lucru. Totuşi, în Franţa, în secolului al XVIII-lea, este o practică curentă. Cum se ţine un client? Clientul este îndatorat vânzătorului prin obiceiul de a cumpăra prin credit. Referitor la atitudinea faţă de tehnică, principiul aplicat de acest tip de burghez este „progresele tehnicii nu sunt de dorit decât în măsura în care nu distrug fericirea umană” (pag.197), în sensul că „cei câţiva bani care diminuează costul mărfurilor nu compensează suferinţele familiilor care sunt private de muncă”. Sunt privite cu ochi răi maşinile care asigură „economie de muncă”. În 1686 – John Joachim Becker, făcător de proiecte, spunea: „mă voi păzi să recomand inventarea unor instrumente destinate să înlocuiască munca umană, pentru că acest lucru va avea ca efect privarea de subzistenţă a unui mare număr de persoane; recomand în schimb, instrumente avantajoase şi utile, mai ales în regiuni unde nu există suficientă mână de lucru pentru munca ce trebuie făcută”(pag.198). Astfel în Franţa, meseria de ţesător este interzisă până în 1684 de teama distrugerii oamenilor sărmani. Colbert spunea că ”Inventatorii de maşini sunt duşmani ai muncii”. De asemenea, Montesquieu e împotriva oricărui progres tehnic : nu vede nimic satisfăcător în folosirea maşinilor, în speţă a morii cu apă. Un bussinesman al epocii, Postletwaight, declară că maşinile destinate înlocuirii braţelor umane ar trebui interzise în statele care nu practică comerţul exterior. Dar chiar şi aceste state trebuie să le folosească cumpătat şi în nici un caz pentru producerea de mărfuri destinate consumului interior. În concluzie: ceea ce domină această manieră de a vedea lucrurile este fie iddea de subzistenţă, fie tradiţionalismul, fie considerentele morale, dar, întotdeauna un factor care împiedică libera dezvoltare a dragostei de câştig, a spiritului de întreprindere şi a raţionalismului. Schimbarea radicală a acestei mentalităţi se produce abia în secolul al XIX-lea. Pentru burghezul modern, interesul nu mai este omul real în carne şi oase ci obsesia întreprinderii : a dori ca afacerea să fie prosperă şi a fi obligat să urmărească câştigul. Dar acest lucrul nu înseamnă, după Walter Rathenau, să existe „un om de afaceri care să facă din câştig principalul obiectiv al activităţii sale şi pot afirma că acela care nu gândeşte decât să câştige bani pentru el însuşi nu va fi niciodată un mare om de afaceri” (apud Sombart, op.cit., 205). Succesul comercial devine însă sursă de profit sau de câştig suplimentar : cine vrea să aibă o afacere prosperă e obligat să urmărească câştigul. În ceea ce priveşte câştigul în precapitalism, limita între prosperitatea afacerii şi câştig era subzistenţa în condiţii onorabile. Acum se urmăreşte câştigul la infinit, prin plasamente succesive de capital: dacă o întreprindere are o limită, se demarează o altă întreprindere legată de ea etc. Deci există tendinţa de expansiune. Care este mecanismul psihic care generează această obsesie a întreprinderii? Este acelaşi cu cel care animă manifestările psihice ale copilului. La copil există următoarele idealuri care-i inspiră viaţa: a) Grandoarea : concret şi sensibilă; expresia ei cea mai frecventă este omul adult; b) rapiditatea mişcării : beţia vitezei la copii; c) noutatea : copilul este atras întotdeauna de ceva nou; d) sentimentul puterii : copilul smulge picioarele muştelor, ridică zmee etc. La burghezul modern există următoarele atribute ale spiritului modern : 16

a) aprecierea cantitativă : „tendinţa de a confunda grandoarea interioară cu grandoarea exterioară” (Bryce). Banul este foarte important. b) Rapiditatea : a apărut noţiunea de record ; c) Noutatea : aviditatea de senzaţii (senzaţia este impresia pe care i-o lasă omului un lucru nou) ; d) sentimentul de putere : bucuria pe care o încercăm când ne arătăm superiori altora. Activitatea antreprenorului modern rămâne ca formă şi natură la fel ca şi cea de la începutul secolului al XIX-lea, cuceritor, organizator, negociator, speculator, calculator, însă conţinutul acestor activităţi se modifică. Ceea ce e special însă pentru acţiune este caracterul ei nelimitat care devine o obsesie. Se încearcă iarăşi să se introducă reguli morale, în sensul că nu se mai impun limite morale – fericirea celorlalţi – ci norma perfecţionării neîncetate a întreprinderii. Principiile care prezidează conduita în afaceri s-au modificat : a)- raţionalizarea absolută a oricărei activităţi: dispare complet mentalitatea tradiţionalistă, în sensul că se aplică imediat orice inovaţie; b)- economia este organizată numai în scopul producerii de obiecte de schimb: scopul este câştigul, nu mai interesează natura sau calitatea produselor ci vânzarea lor. Se vând produse proaste, dacă sunt mai convenabile pentru antreprenor. Pentru a vinde el are nevoie să fure clientela altora; c)- publicitate, marketing; d)- mişcarea preţurilor ( sub sau peste valoarea mărfii). Maxima burghezului de stil vechi era: câştigă cât mai mult făcând afaceri cât mai puţine (legea parcimonităţii, a „economiei de mişcări”). Burghezul mediu are alt slogan: cifră de afaceri mare– beneficii mici. e)- se reclamă o mare libertate pentru a nu fi obstacole în calea câştigului, se dă frâu liber putinţei de a face speculaţie. Deci speculaţia face parte din activitatea întreprinzătorului (la noi în ţară e etichetată „corupţie”). Astfel, s-a spus despre Rockefelleri că au ştiut, cu o lipsă de scrupule ingenuă şi naivă, să se sustragă oricărei reguli morale. John Rockefeller scria în „Memorii” că are un credo : e dispus să dea unei persoane puternice un milion de dolari cu condiţia ca având toate aptitudinile pozitive necesare, să fie lipsite de orice scrupule şi să aibă curajul de a sacrifica mii de persoane pentru a-şi atinge scopurile. W. Siemens îi scria fiului său într-o scrisoare din 1856, printre altele: „fii sever şi fără scrupule ; cel care este prea bun şi scrupulos este incapabil să dirijeze o afacere importantă. Dacă ai nefericita inspiraţie de a te lăsa antrenat în a ţine cont de situaţii personale şi afaceri private, te vei angaja într-un labirint de revendicări şi intrigi fără sfârşit”. În momentul acesta, virtuţile burgheze au devenit angrenaje în mecanismul afacerilor : nu mai sunt proprietăţi inerente ale omului viu ci principii obiective ale conduitei economice. Virtuţile burgheze sunt o constrângere exterioară. Astfel creşte foarte mult spiritul de economisire, moderaţia (se trăieşte luxos) dar în funcţie de calculul real al veniturilor. Loialitatea în afaceri nu mai este a omului, ci a firmei (în spatele căreia se pot ascunde directori imorali): ceea ce contează acum este reputaţia firmei. După părerea lui W.Sombart, există un temperament de antreprenor, care conţine calităţile morale necesare pentru a fi un bun antreprenor: a)- vivaciatea spiritului : concepţie rapidă ; judecată netă şi rapidă; gândire perseverentă; „simţul a ceea ce este esenţial” (în special în cazul „ speculatorului”) ; memorie bună. b)- perspicacitate : cunoaşterea profundă a oamenilor şi lumii ; să fie capabil să-i aprecieze cu siguranţă pe semeni ; să-i trateze pe fiecare după calităţi şi defecte şi să profite de ele ; să-şi dea seama de complicaţiile şi detaliile situaţiei. c)- inteligenţa : să fie bogat în idei şi proiecte şi să aibă imaginaţie constructivă în opoziţie cu cea intuitiva (proprie artistului). În legătură cu temperamentul de burghez H. Bergson face distincţia dintre omul deschis (seniorul) şi omul închis (burghezul). Seniorii sunt oamenii indiferenţi faţă de bunuri interioare şi exterioare pe care le au, pentru că sunt conştienţi de propria lor bogăţie. Omul închis cheltuieşte, are o judecată fundamentată pe valori subiective, personale, este un jouisseur (se bucură de viaţă). Seniorul este o personalitate suficientă lui însuşi, estetician şi estet care ataşază valoare activităţilor susceptibile de a ridica distincţia şi demnitatea omului, ca personalitate. 17

adică absolutist. Burghezul este un om al datoriei. pentru că nu exista o industrie naţională puternică. Pilda ei e urmată şi de băncile româneşti. Ştefan Zeletin a făcut o analiză interesantă a dezvoltării capitalismului românesc în „Neoliberalismul”. „Finanţele” româneşti dezvoltă industria şi o organizează.Burghezii sunt oameni care acumulează bunuri. Practic.Naţionalizarea capitalului: crearea unui capitalism român naţional care să ne emancipeze de sub tutela finanţelor străine. Care este însă situaţia ţărănimii şi a boierilor ? 18 . în întreprinderile industriale. Oligarhia a avut o serie de realizări : a distrus regionalismul medieval şi a adus unificarea juridico-politică şi dezvoltarea comerţului. prin administrarea financiară (mai ales în Veneţia) .îi apără interesele pentru că sunt şi propriile ei interese (să întreţină aparatul birocratic şi militarist). Această oligarhie trebuia să ţină sub tutelă burghezia atât timp cât ea era încă minoră. Burghezia engleză a avut trecere la boierii mici care erau nemulţumiţi de acapararea tuturor privilegiilor politice de către boierii mari. Al treilea obiectiv prefigurează o societate organizată. un moralist care acordă valoare egală tuturor ocupaţiilor dacă sunt utile. Ei tezaurizează şi sunt concentraţi pe valori obiective şi concrete. Primele două obiective au generat o independenţă economică. În această perioadă. Pentru a întreţine acest aparat aveau nevoie de banii care proveneau din comerţ. După 1866 se produce dezvoltarea capitalismului. -1897: se creează o instituţie bancară străină. Politica mercantiliştilor a fost practicată de o armată de funcţionari şi militari: apare deci ca aparat executiv birocraţia şi militarismul. Trinitatea „democraţie centrală – birocraţie .militarism” caracterizează faza de trecere de la o societate agrară la una capitalistă şi s-a realizat prin oligarhie.Organizarea producţiei după un plan unitar pentru a evita risipa de materii prime şi energie. Întreprinderile noastre. Oligarhia subjugă deci industria. să-şi dea averea pe mărfurile burghezilor englezi şi micilor boieri. nefiind puternic. Se creează atunci acel grup liberal-revoluţionar. ceea ce ar conduce la decăderea lor. La noi în ţară. Statul a influenţat formarea spiritului capitalist în trei maniere : prin serviciul militar (mai ales în Germania) : s-a învăţat valoarea ordinii . Primii burghezi au fost deci englezii.Dezvoltarea producţiei naţionale: satisfacerea nevoii interne şi emanciparea pe piaţa străină. le cultivă. Scenariul era ca marii boieri. prin aplicarea acestui scenariu. liberalismul şi democraţia (ca vehicule culturale). Dezvoltarea burgheziei române nu a fost o simplă imitare a celei apusene (combaterea teoriei formelor fără fond a lui Gherea) ci a fost un proces natural : o clasă – burghezia – s-a dezvoltat pe osatura unui sistem de relaţii sociale – capitalismul. cu următoarele perioade: -1866-1880: oligarhia se mărgineşte la a face tutela pentru burghezie . boierii dispar ca şi clasă. ci în armonie fiecare cu clienţii ei. la început. a dezvoltat căile de comunicaţie şi instituţiile de credit şi a ocrotit industria naţională de concurenţa străină. prin politica religioasă. b). Orientarea ţării spre capitalism s-a făcut prin penetrarea la noi – în 1829 – a mărfurilor englezeşti (când turcii au lăsat libertatea comerţului) şi nu prin penetrarea ideilor burgheze. care va fi cel mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române (aşa se vor încropi întreprinderile ). Ea se avântă începând cu 1905. finanţată de două grupuri bancare din Berlin – Banca Germană. În 1866 Principatele Unite Române nu aveau o clasă cârmuitoare : marii boieri decăzuseră dar în locul lor nu se formase o burghezie puternică. Ei au transportat şi ideile burgheze. promotori ai unei economii de cheltuială. guvernează ca o oligarhie. A fost însă necesar să se realizeze toate aceste obiective printr-o dictatură centrală (nu se punea încă problema democraţiei). democratic şi revoluţionar (combaterea vechilor privilegii). dar. Are loc crearea Băncii Naţionale. Acest tip de politică se numeşte mercantilism şi a fost practicată şi de Absolutismul Luminat din Apus. Neoliberalismul este o doctrină economică care propune intervenţionismul şi centralizarea în scopul realizării organizării producţiei. veghează asupra lor şi nu cheltuiesc mai mult decât posedă. care apară interesele capitalismului. între 1830 şi 1860. c). oligarhia a realizat următoarele obiective: a). -1880-1905: cei din oligarhie încep să intre ca acţionari în întreprinderile capitaliste. nu erau în concurenţă. Boierii mici au fondat un partid liberal.

Situaţia boierilor devine dramatică. sufletul şi cultura românească. În a doua fază se începe lupta împotriva străinilor. iar oamenii de gândire cu o cultură teoretică sau înzestraţi cu daruri literare au trecut de partea reacţiunii. de altfel. în condiţiilor unei economii de cheltuială. După 20 de ani de la crearea B. Ţăranii au fost întotdeauna pătura cea mai tradiţională şi au acţionat după principiul inerţiei : au vrut ca lucrurile să rămână aşa cum au fost ele gândite încă pe vremea părinţilor lor. ţăranii iobagi devin proprietari liberi pe pământurile lor. Acest sentiment se reflectă cel mai bine în poeziile lui Someşan. ca proprietari liberi. Cea mai mare masă de străini au fost evreii. existau 14 bănci cu capital românesc . . Ţăranii încep să fie atraşi şi spre industrie iar pe ogoarele lor încep să apară maşinile. au trecut de partea burgheziei. „În orice perioadă tulbure de nimicire a vechilor instituţii de baştină evreii au jucat un rol de prim rang”. una din cele mai mari figuri ale reacţiunii. Carp. Ea începe un război teoretic ca reacţiune împotriva burgheziei. Modelul invaziei este următorul : în 1830 peste ţăranii tradiţionalişti şi peste societatea agrară ca societate tradiţională intervine penetrarea străinilor. La români s-a realizat în 4 decenii. Xenopol. Problema trecerii de la sufletul contemplativ la sufletul burghez nu se putea rezolva decât prin şcoală : alungarea spiritului străin din şcoli (influenţele germane) şi crearea unui spirit românesc. Ţăranii muncesc după apucăturile lor : intermitent. Apare o prăpastie între cele două sfere. Din cauza cămătarilor. ei vor deveni cu timpul muritori de foame. străinii sunt percepuţi ca distrugători de datini.Odată cu apariţia burgheziei. Tranziţia de la o societate agrară la una capitalistă. Între 1910-1913 apar 152 bănci. Se rupe astfel tradiţionalismul. între 1864 şi 1907 din 1. însă. Ei impun crearea Băncii Naţionale. . un fenomen ce caracterizează pretutindeni faza primitivă a capitalismului. Mărginiţi acum la un petec de pământ pe care îl împart între urmaşi.Revista „Junimea” din Iaşi : prezentul se dezvolta organic din rădăcinile naţionale ale trecutului. În 1907 ţăranii se răscoală. cu simţ de acţiune şi cu simţul realităţii.a doua fază în dezvoltarea capitalismului naţional o reprezintă reacţia autohtonilor faţă de străini şi crearea capitalului naţional. producţie peste nevoi pentru a obţine profit. Înainte ţăranii primeau periodic de la boieri cât pământ le era necesar pentru nevoile lor. Gherea : elaborează teorii ale artificialităţii capitalismului românesc şi ale faptului că acesta nu corespunde cu structura poporului român. Aşa se face că burghezia ajunge să stăpânească economia şi politica în România iar reacţiunea. Astfel. Toată cultura română din această perioadă va fi creaţia „reacţiunii”. În perioada 18301880. Ştefan Zeletin spune pe bună dreptate că : „Puterea noastră de adaptare 19 . În opinia lui Ştefan Zeletin dezvoltarea capitalismului naţional s-a realizat în două faze : 1). Restul trăiau sub nivelul de subzistenţă. Ei au făcut import de cultura din Germania (romantismul german) în baza căruia. Acest lucru diferă de mentalitatea pe care deja o propagă burghezia : muncă continuă. s-a realizat în Occident cam în 7 veacuri. Tocmelile agricole (după 1866) prin care ţăranul e forţat să muncească pe pământul unui proprietar – se realizează cu jandarmul şi dorobanţul în spate. Apare atunci o noua formă de iobăgie – neo-iobăgia . De asemenea. . vechile tradiţii) şi liberalii („străinii sunt buni”). Apar două tabere : conservatorii (vor vechea societate. Maiorescu. În 1864. boierimea decade. produc numai cât consumă. Dar ţăranii. 2). Răscoalele ţărăneşti au apărut ca fenomene naturale în toate ţările în perioada de pătrundere gradată a capitalismului la sate şi au fost în mare măsură provocate de decalajul cultural dintre mentalitatea tradiţională şi cea capitalistă.prima fază o reprezintă invazia străinilor şi distrugerea tradiţionalismului. Se dezvoltă de acum înainte spiritul de întreprindere românească. nu au dorit ruptura faţă de trecut : au preluat de la germani principiul continuităţii.Naţionaliştii : burghezia a fost acuzată ca a importat instituţii străine în loc să le dezvolte pe cele vechi. Liberalii vor să opună capitalului străin acaparator un capital românesc.5 milioane de ţărani capi de familie abia 15% puteau trăi din roadele pământurile lor. Exemple de grupări ale reacţiunii sunt : .Poporanismul : frazeologia narodnicilor. după 30 de ani: 57. „Ţărănismul” este.Socialismul : frazeologia binecunoscută (exploatatorii şi exploataţii). La noi boierii. În primă fază naţiunea română e plângăreaţă : va muri din cauza străinilor. o vor duce mai greu ca înainte.în care ţăranul e forţat să muncească continuu. apare munca salariată pe pământurile ţăranilor.N.R. prin legea agrară. pământul devine o marfă de schimb.

În perioade de inflaţie el este puţin afectat. De aceste cuvinte ale lui ar trebui să se ţină cont şi astăzi: românii se pare că au o puternică structură liberală. Demagogii îi spun că el este un stăpân. La noi în ţară mercantilismul a fost subsumat perioadei 1830-1886. I-a urmat liberalismul (18861903) şi noul liberalism (din 1903 şi până în perioada interbelică). capitalismul are nevoie de pace. Drăghicescu.P. Reacţia tinerei generaţii de intelectuali : nu-l mai iubeşte pe ţăran.la regimul capitalist este unică în dezvoltarea statelor moderne : ea are toate proporţiile unui miracol psihologic”. P. Depozitarul ordinii este statul. După război ţăranul primeşte cadou votul popular. În ceea ce priveşte evoluţia burgheziei. ordine şi morală. În faza de fructificare a capitalului.Negulescu. În faza de acumulare a capitalului. distingem şi aici două etape ce corespund fazelor de copilărie şi. capitalismul trăieşte în afara legii şi a moralei. Marx nu a crezut că totuşi în condiţii de concurenţă burghezia se poate organiza. are dreptul la impertinenţă. Mercantilismul reprezintă „copilăria” burgheziei : temelia vieţii burgheze este industria. respectiv. 20 . Burghezia suferă autoritatea de stat. Reacţia ţăranului : nu se mai teme de bici. În schimb în perioada de inflaţie intelectualul o păţeşte şi trăieşte în mizerie. Se plănuieşte o rigidă disciplină a controlului. Neoliberalismul este lupta pentru ordine şi organizare (nevoia de ordine). Imperialismul se identifică cu maturitatea burgheziei : temelia vieţii burgheze e supremaţia Marii Finanţe.Zeletin. Ţăranul învaţă să aprecieze banul. poate să insulte pe cei care sute de ani l-au insultat pe el. Manoilescu. Dintre teoreticienii neoliberalismului îi amintim pe: Ş. maturitate a acesteia. La începutul secolului al XX-lea. Deci protecţia socială şi organizarea socială nu sunt specific proletare: pot fi şi neoliberale. apare un fenomen interesant : „obrăznicia” ţăranului. pe care-l tezaurizează scoţându-l din circulaţie.

Ea implică un anumit tip de egalitate ce presupune ca toţi membrii colectivităţii să dispună de un stoc minim de bunuri sau servicii considerat a fi decent. culturală. generează aspiraţii. a populaţiei şi familiei. modelate în mod special de disponibilităţi interne. în sensul moderării aspiraţiilor. Zamfir (1995.cu obiective specifice -. care orientează întreaga activitate a colectivităţilor actuale. Economia de piaţă şi producerea bunăstării. E. E. În acest mod se urmăreşte rezolvarea unor probleme sociale. prin mecanisme proprii de distribuire şi redistribuire a resurselor existente în comunitate la un moment dat. 21 . Criza economică esteuropeană. Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele impuse de economia de piaţă. creându-se condiţii de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viaţă. 2. Standardul de viaţă al unei colectivităţi se referă la „o stare a aspiraţiilor respectivei colectivităţi. apropiindu-le de posibilităţile existente. fundat pe o economie de tip socialist. cele două modele distincte de producere a bunăstării colective: statul capitalist al bunăstării dezvoltat în Occident. dar şi de cele externe. Bunăstarea colectivă derivă astfel o valoare centrală.22-23) evidenţiază următoarele tipuri de obiective ale politicii sociale. normal. cultură.Tema 3* Bunăstarea – obiectiv al politicii sociale. ştiinţă. Acest ultim concept se defineşte. securitatea. Dezvoltarea socială. astfel.cit. Cu alte cuvinte. O nouă ideologie se lansează în perioada postbelică: WELFARE STATE (statul bunăstării). Conceptul de politică socială se referă la „o sferă largă de activităţi ale statului care au ca obiectiv modificarea. sunt în dificultate. o transformare radicală a funcţiilor statului care îşi asumă din acest moment responsabilitatea asigurării bunăstării colective. În 1970. de sistemul de valori al acesteia” (ibidem). Zamfirescu. de difuzare a culturii. Am prezentat. Promovarea unor bunuri publice: apărarea. educaţie. Protecţia sau securitatea socială a segmentelor populaţiei. T.Marshal sublinia că „obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului al XX-lea este bunăstarea”. La acest nivel. Doi factori dihotomici acţionează asupra standardului de viaţă considerat dezirabil de o comunitate : pe de o parte noile bunuri şi servicii inventate. Deşi.24). Fundată pe termenul de standard de viaţă normal. educaţională. de sănătate. Aceasta are în vedere două componente relativ distincte: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. pe de altă parte inexistenţa resurselor acţionează invers. politica socială reprezintă intervenţia statului în configuraţia proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivităţi. Acest concept presupune. deja. infrastructură urbanistică. a minorităţilor naţionale. (decent la nivelul colectivităţii respective). în complementaritate cu statul bunăstării. sănătate. ed. politica socială formulează obiective de asigurare a unor condiţii sociale care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate în procesul de dezvoltare a ştiinţei şi culturii. acceptat de către comunitate la un moment dat. într-un sens specificat a caracteristicilor vieţii sociale a unei colectivităţi. în primul rând. a sexelor. a copilului. a responsabilităţii umane. de promovare a familiei şi a îngrijirii copilului. minimal (apud. 1. orice stat are o politică socială proprie . a persoanelor cu nevoi speciale. 3.H. a mediului înconjurător etc. a sistemului de educaţie . care dintr-un motiv sau altul. şi statul socialist al bunăstării. dezirabilă. Astfel. Statul dezvoltă o serie de activităţi în variate sfere: economică. de creştere a solidarităţii sociale şi a spiritului de colaborare internaţional. care. ceea ce apare comun în politica socială a societăţilor dezvoltate în ultimele 8 decenii este punerea bunăstării ca obiectiv central. se încearcă realizarea unei bunăstări colective. conceptul de bunăstare colectivă se referă la asigurarea întregii colectivităţi cu bunurile şi serviciile necesare asigurării acestui standard. în scopul modificării lor într-o direcţie considerată de către actorii politici a fi dezirabilă. pe baza unei economii de piaţă. p. chiar dacă nu sunt disponibile la nivel de masă. în realizarea unei bunăstări colective acceptabile.

ele utilizează resurse secundare. prin actul vânzării-cumpărării. Zamfir. o nevoie de bani. cultură. În societăţile capitaliste. fapt care duce la creşterea consumului. Accesul la bunuri se face numai prin intermediul pieţei. dar există şi venituri nesalariale din muncă veniturile din munca proprie) şi venituri din proprietate. c. 2. În acest ultim caz ne referim la profituri (dobânda pentru capitalurile împrumutate reprezintă o parte a profitului) şi chiriile (venituri din închirierea unei locuinţe) sau arenda ( venitul din închirierea pământului în vederea utilizării sale agricole). şi pe de altă parte la creşterea calităţii spre nivelul maxim posibil în condiţiile tehnologice date. Veniturile secundare sunt rezultatul transferului : statul preia o parte din veniturile primare ale 22 . un ultim element definitoriu al economiei de piaţă îl reprezintă distribuţia veniturilor şi a bunurilor. Salariile şi profiturile din capital sau proprietate asigură veniturile populaţiei. infrastructura vieţii urbane şi economice (şosele. b. Subvenţia: statul sau alte instanţe acoperă o parte din costul respectivelor bunuri. Se desprind trei modalităţi de sprijinire a consumului individual de bunuri de interes social( apud. Consumatorul va trebui să plătească în consecinţă doar o parte din preţ. orientate spre profit. a. iar producătorul îşi va orienta efortul său în scopul satisfacerii acestora. naţional sau internaţional). sănătate. Alte forme de încurajare a consumului : reducerea de taxe/impozite pentru consumul respectivului bun (este cazul reducerii de impozite în cazul construirii de locuinţe sau de cumpărarea de asigurări private de bătrâneţe). Competiţia stimulează performanţa întreprinderilor. 1995. Pentru aceasta. iar consumatorii vor fi stimulaţi spre cumpărarea de pe piaţă a produselor. educaţie. Gratuitatea: sunt bunuri de care indivizii în nevoie pot beneficia gratuit – educaţie. economia de piaţă se caracterizează prin următoarele mecanisme: a) Alocarea optimă a resurselor şi orientarea producţiei: producătorii independenţi vor fi interesaţi spre obţinerea de profit prin vinderea produselor lor. Piaţa devine reglatorul perfect: aici. Finanţarea de către stat (dar şi de către colectivitate în formele sale specifice) a bunurilor publice sau de interes public: cheltuieli urbanistice. 1995. tabere etc. a) Distribuţia primară a bunăstării presupune obţinerea veniturilor prin eforturi personale în sfera activităţii economice. ci se organizează în jurul unor obiective sociale. provenite din redistribuirea resurselor primare. d) În sfârşit. 37). Zamfir. sănătate. Apare pe piaţă jocul cererii şi ofertei ca mecanism eficace de reglare a producţiei. mese pentru şcolari. de protecţie a naturii (de poluare). Veniturile primare sunt obţinute prin două mecanisme: venituri din muncă (cel mai important venit este salariul.În producerea bunăstării. 25). sisteme de comunicaţii). Transferurile financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine (în nevoie). b) Redistribuirea secundară a bunăstării presupune ca acţiunile sociale corective să ia două forme: cea de politică socială propriu-zisă ( include mecanismele statale la nivel naţional sau local) şi forma activităţilor voluntare. ştiinţă. Competiţia acţionează bidirecţional : pe de o parte spre scăderea preţurilor şi la stabilirea lor la un nivel cât mai scăzut cu putinţă. „Această nevoie universală asigură mobilizare resurselor pentru producţie: oamenii caută locuri de muncă. reglând preţurile şi calitatea produselor. c) Mobilizarea resurselor reprezintă un alt element definitoriu pentru economia de piaţă: nevoia de produse şi bunuri care pot fi cumpărate prin bani creează. cumpărătorul îşi exprimă preferinţele. E. la rândul ei. Ceea ce caracterizează însă ambele forme este faptul că nu sunt activităţi de tip economic. Redistribuirea bunăstării în „ welfare state” se realizează în mai multe forme: 1. b) Economia de piaţă este – prin competiţie şi prin câştigul individual . cei care dispun de capital îl vor investi” (E. bunăstarea colectivă este produsă printr-un complex de mecanisme dintre care două se disting: un mecanism primar prin intermediul economiei de piaţă şi un mecanism secundar prin mecanismele politicii sociale. Produsele se distribuie în funcţie de veniturile de care dispune fiecare persoană.cel mai însemnat motivator al muncii şi al investirii. non-guvernamentale ( ce pot fi organizate la nivel local.

mese gratuite pentru cei săraci. sprijin terapeutic. alocaţii pentru invalizii de război. alocaţii pentru persoanele handicapate. a unui transfer de venituri. legitimează. alimente (bonuri de alimente pentru cei săraci în S. plasate sub un anumit nivel de viaţă. în multe ţări. realizate prin mecanismele statului .” (E. burse pentru copiii familiilor cu venituri scăzute. 1994. de la persoanele cu necesităţi mai restrânse. ajutor de şomaj.). În plus. reforma economică – a cărei necesitate nu poate fi pusă sub semnul întrebării – este terenul unei confruntări între două tendinţe : cea a restauraţiei într-o formă sau alta a unui capitalism vetust şi cea a reînnoirii economico-sociale.). statul produce un transfer de venituri de la persoanele active spre persoanele inactive. A doua cale. îngrijire sanitară gratuită (în ţările în care ea nu este gratuită) pentru persoanele cu venituri scăzute.). 27) Este limpede că. Prima tendinţă identifică economia de piaţă cu una funciarmente capitalistă. b. furnizarea de locuinţe pentru familiile sărace în nevoie. Sprijinul este în raport cu nevoia şi are drept sursă bugetul de stat. asistenţă socială. în România. însă. studenţi. tabere etc. Furnizarea de servicii specializate celor în nevoie : suport social şi psihologic. mese gratuite pentru copiii săraci etc. ajutor de boală. Transferuri financiare : indivizii primesc o sumă de bani pe care o pot utiliza aşa cum doresc: pensii.). îngrijirea medicală. 3. 1995. plasamentul familial sau adopţia pentru copii.În ceea ce priveşte asistenţa socială financiară. c). îşi propune să construiască o economie mixtă 23 . În această categorie intră sfera largă a asistenţei sociale : serviciile sociale oferite gratuit ( sau în mare măsură gratuit) persoanelor în situaţii de dificultate. în care întreprinderile publice să aibă o pondere unică şi orice formă de intervenţie a statului să fie înlăturată. dar şi constituirea proprietăţii capitaliste. sprijinirea tinerelor mame singure în situaţii dificile. în vederea evoluţiei lor spre o societate social-democrată. Finanţarea unor instituţii care se ocupă de persoane care au nevoie de îngrijire specială permanentă : orfelinate pentru copii. Un asemenea ajutor se acordă familiilor sărace. trecerea de la economia etatizată la economia de piaţă este realizată. Cele 3 mecanisme distincte de transfer financiar sunt: a) asigurările sociale (transfer financiar contributoriu). la rândul său. non-contribuitorii). instituţii pentru copiii maturi handicapaţi. “Orice sprijin social are semnificaţia unei redistribuţii a veniturilor. alocaţii familiale . o serie de servicii universale sunt gratuite: învăţământul. Privatizarea. bursele pentru elevi. alocaţii pentru mamele cu mai mulţi copii etc. alocaţii pentru copii. Cu alte cuvinte. la persoanele cu venituri reduse. 3 mari tipuri de activităţi : 1.Se adaugă alte transferuri universale (care nu sunt determinate. o adevărată înstrăinare ilicită a avuţiei publice”. 2. maritale etc. la persoanele cu necesităţi mai mari (în asistenţă medicală. resursele necesare.A. Ajutor în bani sau în natură. Se disting două tipuri de transferuri şi trei mecanisme distincte de transfer financiar. de situaţia financiară a primitorului): alocaţiile familiale (alocaţii pentru copii.Zamfir. de proliferare a unor forme de acumulare primitivă a capitalului pe seama avuţiei publice. ca şi în celelalte ţări est-europene. prin acest mecanism se asigură celor în nevoie – în funcţie de dimensiunile nevoii existente şi pe baza testării resurselor financiare ale familiei de provenienţă -. în general. 39) Eliminarea dictaturilor şi a regimurilor totalitare din ţările Europei de Est a deschis posibilitatea modificării istoriei. sănătatea. „Ca un proces de implementare forţată a economiei capitaliste. b). Dar. îngrijire medicală. Transferuri în natură: bunuri şi servicii pe care le primesc în mod gratuit: educaţie. Asistenţă socială include. şi c) asistenţa socială financiară (transfer financiar non-contributoriu bazat pe testarea mijloacelor financiare) a)-Cea mai importantă formă de asigurare socială o reprezintă pensiile. care s-ar înscrie într-o direcţie social-democrată. a. politică ce desemnează atât restructurarea proprietăţii de stat în forme de organizare economică eficiente. îngrijire copii etc. b) transferuri universale (categoriale. de la persoanele cu venituri primare mari.U. în cele mai multe cazuri. diferite tipuri de consultaţii educaţionale.indivizilor şi le redistribuie celor care sunt în nevoie. instituţii pentru bătrâni etc. anumite forme de participare la cultură etc. (Radu Florian. adesea.

al sistemului de contribuţii. Principalele caracteristici ale mediului economic cu impact deosebit asupra stării sociale şi politice sunt: . după cum volumul şi modul de utilizare a resurselor economiei naţionale sunt ordonate de configuraţia politicii sociale. capital uman. În consecinţă. implică numeroase variabile ce ne pot oferi multe surprize”. Descifrarea raporturilor dintre politica socială şi economie presupune. între altele. Pe un alt plan. care să implice o diversitate de pârghii de reglare economică şi. implicit. la rândul lor. precum şi de racordarea instrumentelor politicii sociale la mecanismele specifice sistemului economic. Antrenarea agenţilor economici în acest proces are un impact direct asupra costurilor şi preţurilor de producţie şi. asupra mişcării preţurilor bunurilor şi serviciilor obţinute în economie. care să conducă la instaurarea „Welfare State”. în final. cu impact asupra economiei. . <<jocurile nu sunt încă făcute>>. În acest fel. cu implicarea 24 . . În 2002. (ibidem. al echilibrului bugetar. totodată. care determină cererea. ale cererii şi ofertei.dimensiunea şi structura producţiei de servicii sociale publice care influenţează oferta. politica socială absoarbe resurse (capital fix. clarificări legate de implicarea puterii publice prin: .transferurile monetare şi flexurile acestora prin intermediul prestaţiilor băneşti. deoarece raportul forţelor social-politice de care depinde evoluţia sa în plină mişcare. de nevoile şi direcţiile de schimbare în politica socială. mai ales în legătură cu finanţarea. de piaţă. Cunoaşterea contextului economic este însă indispensabilă pentru aprecieri cât mai corecte legate de formarea şi alocarea resurselor necesare promovării politicii sociale. p. Aşadar. impozite şi taxe.28) Tema 4 Dimensiuni economice ale politicii sociale în România Contextul economic: Fiind constituită într-un agregat cu o autonomie relativă.dificultăţile bugetare – constituie unul din principalii factori care au condus şi impus “inovări” şi adaptări în politica socială. asupra evoluţiei puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei. politica socială este puternic marcată de caracteristicile şi evoluţiile mediului economic.reglementări şi responsabilităţi financiare şi organizatorice în legătură cu accesul la însuşirea de prestaţii sociale. Ciocnirea acestor două tendinţe reprezintă principala contradicţie a procesului de reînnoire democratică a societăţilor din Sud-estul Europei. cheltuielile sociale şi finanţarea acestora devin dimensiuni economice fundamentale ale politicii sociale.de piaţă. modul şi măsura implicării diferiţilor agenţi economici în finanţarea cheltuielilor sociale constituie un factor important al funcţionalităţii pieţei. al puterii de cumpărare a veniturilor. proces care se dezvăluie într-o mare varietate de acte şi evenimente politice şi economice. stat) în formarea veniturilor bugetare sau a altor fonduri cu vocaţie socială. Alocarea de resurse politicii sociale înseamnă. cheltuieli curente) şi dă rezultate în sfera social-umană. implicarea agenţilor economici (persoane. „rezultatele acestei confruntări sunt încă incerte. firme. politica socială nu constituie o entitate izolată de mecanismele.

). a firmelor şi eventual a statului. precum şi în legătură cu organizarea sistemului instituţional responsabil.un alt fond este cel pentru asigurarea de şomaj. asigurarea pentru şomaj).: cele care susţin financiar sistemul asigurărilor sociale de stat. Aceste cote cuprind şi un procent din care se formează veniturile fondului special pentru sănătate. . astfel încât acestea să contribuie eficient la satisfacerea nevoilor sociale şi să joace un rol stimulativ în procesul creşterii economice. ceea ce înseamnă nu numai costuri tot mai mari cu prestaţiile. din care se plătesc: ajutorul de şomaj. . etc.împrumuturi sau surse externe în restituirea cărora este implicat statul. .agenţilor economici şi a indivizilor. plătite de întreprinderi şi instituţii (5%) şi de salariaţi (1%). respectiv bugetul. organizaţii).fonduri create pe principii de asigurări sociale (de ex. deci extinderea sferei politicii sociale. .creşterea puternică a costului vieţii – necesită luarea unor măsuri de indexare şi de corelare a nivelului veniturilor. în nevoi mai mari de protecţie socială. fondul de asigurări sociale pentru agricultori. . pe de o parte. modificarea mecanismelor acesteia. 25 . Veniturile acestui fond se formează din contribuţii obligatorii aplicate la fondul de salarii. Toate acestea sunt elemente care conduc la creşterea puternică a costurilor şi. alocaţia de sprijin (care are un caracter de prestaţie de asistenţă socială) şi se efectuează cheltuieli pentru pregătirea profesională a şomerilor. începând cu 1990. pe de altă parte. Cel mai important este fondul asigurărilor sociale de stat din care se plătesc pensii (toate tipurile).veniturile proprii ale unor instituţii cu caracter socio-cultural şi fonduri proprii ale agenţilor economici (întreprinderi. a cheltuielilor pe care le presupune promovarea politicii sociale. de tip clasic. Acest fond îşi colectează veniturile din contribuţii plătite de întreprinderi şi instituţii. . reprezentând un procent aplicat la câştigul brut realizat de salariaţi. una din problemele critice ale politicii sociale devine finanţarea. ci şi pierderi substanţiale în veniturile bugetare sau ale unor fonduri cu vocaţie socială în condiţiile scăderii numărului contribuabililor.o a treia categorie ar putea cuprinde unele fonduri speciale extrabugetare ale căror venituri provin din diverse surse (de ex. politica socială s-a derulat într-un climat economic ostil. Aşadar. Această finanţare a cheltuielilor sociale se realizează din: . inclusiv a celor care provin din redistribuire. Au fost înregistrate evoluţii nefavorabile în economie care au restricţionat alocarea de resurse pentru politica socială. De asemenea.un fond separat pentru pensia suplimentară format dintr-o contribuţie obligatorie plătită de salariaţi.fonduri speciale extrabugetare (de ex. indemnizaţii pentru incapacitate de muncă şi îngrijirea copilului. creat pentru acoperirea diferenţelor de preţ în cazul unor medicamente necesare în tratament ambulatoriu. În cadrul asigurărilor sociale de stat se constituie 3 tipuri de fonduri: .: fondul de risc şi accident) ale căror venituri se formează într-un sistem mixt de participare a unor contribuabili. în mai puţină forţă de muncă şi. un loc aparte în finanţarea cheltuielilor sociale îl ocupă fondurile create în cadrul unor sisteme de asigurare socială.veniturile bugetului public (ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale). în condiţiile în care volumul de protecţie socială a populaţiei a crescut deosebit de mult sub influenţa unor factori obiectivi şi subiectivi. .: fondul de risc şi accident creat pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap. respectiv. alte ajutoare în bani şi în natură. fondul special pentru sănătate.şomaj – se traduce. Finanţarea Finanţarea cheltuielilor sociale poate sugera corelaţii ce se impun a fi urmărite în contextul reformei economice şi sociale. În consecinţă. .

eliminarea subvenţiilor. Nu era o problemă majoră ocuparea unui loc de muncă. fiind insuficient un salariu ca mijloc de existenţă. compensare-indexare).În legătură cu aceasta se fac următoarele precizări: . în timp ce rezultatele din economie au fost în scădere permanentă. Una din consecinţe a fost scăderea semnificativă. Astfel. Pe de o parte. pe de altă parte. a inflaţiei şi şomajului. alăturat lipsei de preocupare pentru investiţii şi liberalizării principalelor pârghii economice (preţuri la bunuri şi servicii.în primii ani de reformă. precum şi impozitul pe salarii. Toate cele de mai sus relevă faptul că măsurile din domeniul social în ultima perioadă au fost luate sub imperiul necesităţii. evoluţiile politicii sociale în ansamblul său în România au avut ca ax central. însemnătatea preocupării pentru o mai bună integrare a dimensiunilor economice ale politicii sociale în mecanismele de ansamblu ale sistemului economic. siguranţa acestuia. . cât şi de natură economică. inclusiv a celor alocate domeniilor sociale. soluţia la care s-a apelat a fost aceea de creştere a gradului de fiscalitate a salariilor. cote ce reprezintă contribuţiile plătite de întreprinderi şi instituţii şi d salariaţi pentru asigurări sociale. O creştere spectaculoasă a înregistrat rata de ocupare a femeii în ramurile neagricole. trecerea la convertibilitatea limitată a monedei naţionale. în condiţiile scăderii resurselor la nivel naţional. . pentru formarea altor fonduri. Din motive ideologice. De aici. de aceea obişnuinţa de a căuta un loc de muncă a lipsit aproape complet. pentru şomaj. A) Dezvoltarea. Femeile au reprezentat aproximativ 45% din totalul forţei de muncă. în plan social fie s-au promovat unele măsuri sociale populiste.criza economică de care economia românească era deja marcată şi până în 1989 s-a accentuat. a natalităţii.în scopul susţinerii unor măsuri absolut necesare de protecţie socială (ajutor de şomaj. Tema 5 Aspecte ale politicii sociale în România.). În general. evident planificată 26 . importanţa ce revine managementului şi utilizării eficiente a resurselor economiei naţionale.procesul de destructurare-restructurare din economie. accesibilitatea largă la învăţătură a condus la atragerea masivă a femeii în producţie. O caracteristică a ocupării a fost permanentizarea locurilor de muncă şi. datorate disfuncţionalităţilor grave din economie şi. într-un anumit sens. începând cu 1991. cauzele care au dus la evoluţia şi structurarea prestaţiilor băneşti din sistemul securităţii sociale.efortul investiţional a scăzut permanent. Această afirmaţie este susţinută de ridicarea în această perioadă a mărimii cotelor procentuale aplicate la salarii. această atragere a femeii în producţie a fost şi rezultatul promovării drepturilor egale între bărbaţi şi femei cu privire la accesul şi ocuparea unui loc de muncă. al impulsurilor date de nivelul de trai foarte scăzut în perioada postbelică. fenomen care a atras după sine anumite măsuri. evoluţiile în plan social n-au fost concordante cu cele din domeniul economic. . Într-o anumită măsură. a rezultat o scădere mai lentă a cheltuielilor sociale. atât de natură administrativă. dobânda. vizând sporirea numărului de copii. De asemenea. din cauza resurselor în scădere. Caracterizare generală. în ultimele decenii. neînsoţită de măsuri preventive pentru degradarea vieţii sociale. presiunii nevoilor sociale crescânde. conceptul ocupării depline. . etc. au condus la creşterea. Absolvenţii învăţământului secundar (prefesionalizat) şi ai învăţământului superior aveau asigurată repartizarea unui loc de muncă. fie din cauza presiunilor nevoilor sociale nesatisfăcute. şomajul n-a fost considerat o problemă socială.

legătura dintre performanţa economică şi salariu n-a constituit o preocupare a factorilor de decizie. Legislaţia adoptată în această perioadă a stabilit o serie de drepturi. alocaţia pentru copii ar putea îndeplini o funcţie de susţinere a veniturilor familiilor cu copii. centre-primire minori. etc. 3) Asistenţa socială. în grupa “asistenţă socială” ar trebui incluse prestaţiile sociale care îndeplinesc concomitent 2 criterii: a) sunt acordate persoanelor sărace pe baza unui criteriu de verificare a venitului. formarea şi disoluţia familiilor. etc. cămine-spital pentru adulţi. raportul între pensii şi salarii să se deterioreze. cămine pentru bolnavi cronici. marcată de o puternică inflaţie. astfel că cea mai mare parte a pensionarilor se află în faţa unei insecurităţi ameninţătoare. a pieţei muncii. din care derivă o multitudine de alte tensiuni sociale în legătură cu locuinţele. în special de natură financiară. au suferit o puternică eroziune datorită inflaţiei. O altă problemă este legată de criteriul de delimitare a sferei prestaţiilor de asistenţă socială. Aceasta a ocupat un loc minor în politica socială din România. cât şi din aceea a protecţiei sociale – asigurarea în caz de şomaj. Din această categorie alocaţia pentru copii este cea mai importantă prestaţie. începând cu octombrie 1993 a intrat în vigoare o lege care prevedea că alocaţia de stat pentru copii este universală. Nivelul de alocaţie de stat pentru copii este funcţie de venit şi rangul copilului. iar nivelul prestaţiilor. centre de plasament. în 1991 s-a adoptat o lege referitoare la acest subiect. finanţat din contribuţii ale întreprinderilor şi salariaţilor. legat de necesitatea protecţiei sociale a şomerilor. foarte scăzut. etc. în această 27 . extrabugetar. acordarea de alocaţii potrivit unui criteriu de selectivitate. în funcţie de nivelul veniturilor pe o persoană din familie. Este vorba de faptul că statutul ocupaţional a constituit baza dezvoltării sistemului securităţii sociale. fond din care se plătesc: ajutorul de şomaj. 2) Alocaţiile familiale. pensiile . cămine pentru pensionari. cămine-spital pentru copii. şi rigiditatea pieţei forţei de muncă. Accesul la prestaţii de asistenţă socială a fost până în 1989 extrem de limitat. Ajutorul de şomaj a apărut ca o componentă nouă a sistemului securităţii sociale. Mai semnificative sunt cele sub forma serviciilor instituţionalizate: leagăne.). în condiţiile unei perioade de criză şi austeritate bugetară. Aceasta a făcut ca. b) finanţarea se face de la bugetul public (central sau local).centralizat. Sărăcia na fost recunoscută ca fenomen real. A fost creat un fond independent. bolnavi cronici. Aceasta este principala problemă a ocupării. În consecinţă. În condiţiile adoptării unui criteriu de selectivitate. în ultima perioadă. În aceste condiţii. aceasta este fixată la o sumă plătită lunar. cheltuielile cu pregătirea profesională a şomerilor. care a suferit unele modificări ulterioare. Cea de-a doua problemă este şomajul în rândul femeilor. Dacă în perioada de până în 1990 pensia reprezenta pentru cea mai mare parte a pensionarilor o resursă sigură pentru existenţă. În acest sens. Modificările au fost de amploare. ocuparea forţei de muncă a fost unul din domeniile cele mai puternic afectate. În legătură cu aceasta se consideră că. au dreptul la alocaţie toţi copiii în vârstă de până la 16 ani sau 18 ani dacă urmează o formă de învăţământ prevăzută de lege sau sunt handicapaţi. privind asigurarea de şomaj. După 1990. sau persoanelor aflate în situaţii speciale (copii şi vârstnici fără susţinători. Din acest sistem fac parte: 1) Sistemul pensiilor. ca şi salariile. ar fi fost mai economicoasă şi eficientă din punct de vedere social. Problema şomajului afectează în primul rând tineretul. B) Politica fundamentată pe ocuparea deplină a forţei de muncă a constituit unul din principalii suporţi ai politicii sociale. ridicând numeroase probleme politicii sociale. În ceea ce priveşte prestaţiile în bani în cadrul asistenţei sociale. motiv pentru care cheltuielile cu asistenţa socială au deţinut o pondere nesemnificativă. Nivelul pensiei este funcţie de câştigul mediu din perioada dinaintea pensionării şi vechimea în muncă. După 1989 a existat un val de cereri pentru prestaţii de asistenţă socială motivate de nevoia mare de protecţie a unor categorii de populaţie defavorizate. indiferent de venit şi rangul copilului. De regulă. şi gratuităţi pentru unele servicii. acestea vizează ajutorul social care reprezintă dreptul familiilor cu venituri reduse de a beneficia de un ajutor social ce constă în diferenţa între sumele stabilite de lege şi venitul net lunar al familiei. alocaţia de sprijin. handicapaţi. etc. începând cu 1991. În fine. fenomenul infracţional. atât din perspectiva ocupării. De aici. şomajul produs de procesul de restructurare. şcoli speciale. În prezent.

dată fiind scăderea puternică în ultimii ani a rezultatelor economice şi. Articularea principiului teoretic mai sus menţionat cu acţiunile practice vizează. Pentru România. A A)Politica socială pe termen lung – principii: 1)Tranzacţia între echitate şi eficienţă. se ridică problema regândirii sistemului de susţinere a veniturilor prin sistemul securităţii sociale. măsurile din acest domeniu fie generează un anumit tip de risipă de resurse. . de a se integra în cerinţele pieţii. Odată făcută această liberalizare. Reforma politicii sociale. Structurarea acestor responsabilităţi trebuie realizată pe 3 paliere: 28 . angajată în construcţia economiei de piaţă. ca şi a limitelor intervenţiei statului.grupă sunt incluse: prestaţiile pentru săraci. locuinţă. a unei reforme în acest domeniu. a resurselor politicii sociale. Eliminarea completă a subvenţiilor la bunurile şi serviciile de consum a fost probabil o reacţie de respingere a tot ceea ce ar fi părut o continuare a unor metode utilizate de vechiul regim. pe de altă parte. Aceasta înseamnă ca. Alături de problematica resurselor. Aceasta arată o concertare slabă a politicilor în domeniul preţurilor şi al veniturilor populaţiei. pe de o parte. Toţi membrii societăţii şi agenţii economici trebuie să participe la realizarea politicii sociale. Fără un astfel de instrument. pentru cei ameninţaţi de sărăcie sau care se află în situaţii speciale. 2) Raportul dintre partenerii sociali.restricţii de ordin economic. respectiv. Acest sistem a condus la un imobilism al preţurilor. şi anume: un minim de trai oficial şi a unui sistem de verificare a veniturilor. În acest cadru este importantă stabilirea sarcinilor.compatibilitatea instrumentelor politicii sociale (cu caracter preponderent economic) cu principiile de funcţionare eficientă a pieţei. s-a dovedit că oamenii. fie nu-şi ating scopul. Sloganul că orice lucru are un preţ care trebuie plătit de utilizator nu este practicat în formă pură nici în economiile de piaţă dezvoltate. .egalitatea şanselor tuturor cetăţenilor. să se autoprotejeze şi să facă faţă exigenţelor şi riscurilor pieţei. întreprinderilor (instituţiilor) şi statului. una din condiţiile indispensabile pentru promovarea unor măsuri de asistenţă socială este aceea de adoptare a unui instrument operaţional. Dovadă este că rezultatul nesatisfăcător al indexării salariilor şi prestaţiilor de securitate socială generează multe tensiuni. etc. ca şi în economie. pe termen lung. pe cea a bunăstării individuale. de a face faţă riscurilor ei.restricţii de natură politică. doresc să-şi conserve drepturile sociale câştigate. În legătură cu acest aspect. Realizarea unui astfel de obiectiv permite individului să fie bine pregătit pentru piaţă. şi anume: . întreaga problematică de formare şi utilizare a capitalului uman şi. Conflictul de interese este astfel o restricţie în remodelarea politicilor sociale. la o reflectare distorsionată a fenomenelor reale din economie în sfera socială. voinţa politică fiind absolut necesară pentru reforma în domeniul social. care rămâne fundamentală. sănătate. fie apar ambele efecte. în nivelul de trai al populaţiei. Procesul de reformă în domeniul social are câteva restricţii. Există exemple bine cunoscute legate de subvenţionarea agriculturii. prin politica socială să se tindă spre un set de obiective care să se asigure concomitent: . ideal. Ea se realizează prin urmărirea satisfacerii la un nivel adecvat a nevoilor umane recunoscute ca fiind fundamentale: instruire. C) O semnificaţie aparte a avut-o faptul că sistemele de protecţie prin venituri din muncă şi din sistemul securităţii sociale au fost însoţite de o politică de susţinere a preţurilor de consum prin subvenţii. a responsabilităţilor ce revin indivizilor. Liberalizarea preţurilor şi eliminarea subvenţiilor au avut repercursiuni dramatice asupra puterii de cumpărare a veniturilor şi economiilor populaţiei. a transportului public şi locuinţelor. . în mod firesc. aceşti termeni trebuie să capete o altă configuraţie decât până în prezent.există dileme de ordin social şi comportamental.

uneori contradictorii celor scontate. pe termen mediu şi scurt. Necesitatea indicatorilor sociali. B) Ajustări în politica socială pe termen lung şi scurt: Punctul de plecare în ajustările politicii sociale pe termen mediu şi scurt îl constituie starea actuală din societatea românească. pentru toţi cetăţenii. sănătate. aceasta şi pentru că s-a dovedit că apariţia şi evoluţia unor procese. în special în extinderea serviciilor de asistenţă socială b)punerea în valoare a tradiţiilor de întrajutorare familială. în mod cert.a) cel al responsabilităţii fiecărui individ pentru propria sa existenţă (autoprotecţia). precum şi cu alte măsuri de garantare a asigurării.ajustarea în continuare a politicilor sociale în funcţiune.. s-au înregistrat preocupări constante 29 .menţinerea standardului actual. 4) Ultima grupă de principii se referă la descentralizarea serviciilor şi bugetelor. iar responsabilitatea pentru crearea cadrului favorabil funcţionării şi gestionării resurselor revine statului. ce B se pot concretiza în permisivitatea iniţiativelor private în servicii C sociale. fenomenele şi procesele sociale. care poartă denumirea generică de indicatori sociali. Pentru a fi cunoscute şi dirijate. ale întreprinderii (cazul sistemelor de asigurare). etc. de tip paternalist – trăsătură caracteristică poporului român. fenomene şi tensiuni sociale au un impact economic şi politic ce nu poate fi neglijat. În ultimele două decenii. . Aspecte teoretico-metodologice. trebuie să fie transpuse în mărimi numerice. Evoluţiile din perioada de tranziţie în România confirmă cu prisosinţă nevoia unei mai bune cunoaşteri a problematicii sferei sociale. iar măsuri luate în absenţa unor informaţii adecvate şi prompte generează efecte imprevizibile. întreprinderi (instituţii) şi stat: opţiunea şi responsabilitatea privind gradul de participare sunt ale individului şi. c) cel al responsabilităţii statului în legătură cu crearea posibilităţilor de acces al tuturor cetăţenilor la servicii de învăţământ. Realitatea social-economică din ţările dezvoltate şi chiar din ţările mai puţin dezvoltate a demonstrat că există. De aici derivă importanţa pe care o are ocuparea unui loc de muncă şi asigurarea de câştiguri din această sursă. finanţarea şi administrarea serviciilor sociale. probleme specifice sferei sociale. purtătoare a numeroase caracteristici cantitative şi calitative. ar trebui să fie următoarele: . b) cel al parteneriatului între cetăţeni. Principalele preocupări. locuinţă. Funcţii. pentru unele riscuri. la lărgirea autonomiei locale în întreţinerea. Clasificări. care trebuie bine cunoscute. a unui nivel de trai decent. 3) Cea de-a treia grupă de principii ar putea consta în: a) noi deschideri pentru iniţiative particulare şi ajutor voluntar. Tema 6 Indicatori sociali.

un indicator social este o măsură concretă. între morbiditate. politic. În consecinţă. ea s-a dovedit o problemă dificilă şi. etc. de mare importanţă practică.Necesitatea cunoaşterii eficienţei cheltuielilor tot mai mari pe care statele le efectuează pentru realizarea unor programe sociale. motiv pentru care nu pot fi realizate decât măsurări şi agregări parţiale pentru diferite aspecte ale vieţii sociale. pe de o parte.un indicator social are întotdeauna ca element principal de referinţă fiinţa umană. judeţ. indiferent de accepţiunea – mai largă sau mai restrânsă – dată indicatorilor sociali. etc. problemă. definirea indicatorilor sociali pare simplă şi chiar inutilă. . pentru atingerea unor obiective de politică socială în general. pe linia elaborării de indicatori sociali. raportul oamenilor cu natura. . de perspectiva – societală sau individuală.caracterul eterogen al fenomenelor şi proceselor sociale nu permite cu uşurinţă evaluări globale bazate pe adoptarea unei singure unităţi de măsură. este important de menţionat faptul că în procesul de perfecţionare a indicatorilor sociali se tinde spre obţinerea unui sistem de indicatori care să facă joncţiunea. de exemplu. aspect. categorie socio-economică. interpretarea şi. între rezultatele în plan social şi cauze. există un acord cvasigeneral în a considera indicatorii sociali o măsură. cultural. . gradul de dezvoltare a infrastructurii sanitare şi accesul la serviciile sanitare. respectiv o mărime statistică. morală. la nivel societal şi individual. etc. psihologic. între diferitele aspecte corelate ale vieţii sociale. să existe un set de indicatori care să permită cunoaşterea stării şi evoluţiei sale. ci şi prin aceea a consecinţelor pe care creşterea economică le are asupra bunăstării populaţiei. Dificultatea provine din următoarele motive: . condiţiile generale de trai. iar pe de altă parte. zonă urbană sau rurală. . . Deşi. . iar luarea lor în considerare în procesul decizional presupune ca pentru fiecare domeniu. ci şi a unor aspecte secvenţiale ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi ale factorilor lor de influenţă. ideologică.Găsirea unor metode adecvate de măsurare. exprimând simultan raporturi între oameni. 30 .domeniul social nu dispune încă de o bază teoretică suficient de elaborată pentru a permite tratarea unei probleme fără a porni de la o analiză prealabilă care să motiveze abordarea respectivă. . de statistici sociale în general. gospodărie.Necesitatea efectuării de comparaţii internaţionale utile pentru aprecierea nivelului de dezvoltare economico-socială. . fie în cadrul unei colectivităţi mai restrânse (familie. între venituri şi consum. la prima vedere. totodată. privită fie ca individ.Caracterizarea cu ajutorul unor indicatori. nu numai a fenomenelor şi proceselor globale.). raportul cu sisteme de reprezentare a realităţii. ce au motivaţii de rezonanţă economică. economică sau sociologică – din care privim problema şi fără intenţia de a contribui la mărirea numărului şi varietăţii definiţiilor date indicatorilor sociali.. evaluarea şi măsurarea proceselor sociale sunt condiţionate de criterii sau puncte de referinţă foarte diferite.Necesitatea aprecierii rezultatelor şi respectiv a eforturilor pentru dezvoltarea nu numai prin prisma indicatorilor pur economici. pentru elaborarea şi coordonarea strategiilor de dezvoltare globală sau la nivelul unor grupuri de ţări. În favoarea “mişcării” orientate spre dezvoltarea indicatorilor sociali pledează câteva argumente: . specific unui domeniu identificat a răspunde unei nevoi sociale pentru întreaga populaţie sau pentru anumite categorii ale acesteia. Pentru o mai bună circumscriere a noţiunii de indicator social sunt necesare unele precizări: .înţelegerea. .Capacitatea potenţială de a permite identificarea unor probleme şi disparităţi sociale. ce exprimă starea şi evoluţia condiţiilor de viaţă şi circumstanţele ei. cu rezultate remarcabile.la nivel naţional şi internaţional. Ca atare. aşa cum s-a convenit pentru procesele din economie (moneda). fie la nivelul întregii populaţii. El este de natură să exprime statistic un aspect cantitativ sau calitativ.). în consecinţă.fenomenele şi procesele sociale au un caracter multidimensional (economic.

proces sau domeniu social. Aceştia sunt. o distribuţie. . O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu dezagregările standard. informaţia se îmbogăţeşte prin dezagregare. utile pentru determinarea indicatorilor corespunzători exigenţelor comparaţiilor internaţionale. indicatorii medii s-au dovedit a fi insuficienţi pentru cunoaşterea în profunzime a unui fenomen social. aceasta însemnă ca el să “corespundă” conţinutului domeniului social respectiv şi să furnizeze informaţii care să desemneze caracteristicile principale ale acestuia. a tuturor aspectelor care caracterizează domeniu respectiv. b)Din multitudinea de indicatori să fie selectat un număr relativ mic de indicatori care să încorporeze cât mai multă informaţie. În procesul de dezagregare a indicatorilor sociali este important. după: vârstă. cu o supraîncărcare cu indicatori poate difuza informaţia. . unui domeniu social precis.capacitatea de înregistrare. Prima categorie se referă la procesul de transpunere – în expresie numerică – a unor concepte ştiinţifice ce reflectă viaţa socială. pe de altă parte. să se obţină un anumit echilibru între ceea ce este practic posibil de realizat cu informaţia disponibilă şi ceea ce este în mod ideal dezirabil şi poate deveni un impuls pentru dezvoltări viitoare ale indicatorilor sociali. Din acest punct de vedere. . etc. pe de altă parte. adică să se poată crea cu ajutorul său serii de date corespunzătoare unui anumit domeniu social. dimpotrivă. alegând indicatorii cei mai semnificativi. De aceea este necesar ca în procesul de elaborare a acestora să se ţină seama de două categorii de cerinţe.este adecvat scopului pentru care a fost creat. că este important pentru existenţă şi se conturează a fi sau a deveni un domeniu social. prelucrare şi organizare a informaţiei primare. tipul gospodăriei. pe de o parte. de regulă.caracterizarea unui domeniu social poate fi realizată în bune condiţii. să se evite o fărâmiţare excesivă care pulverizează informaţia şi. indicatorii sociali construiţi trebuie să îndeplinească anumite condiţii: a)Să fie relevant pentru un domeniu dat. indicatorii fiind baza unor analize profunde. Aşadar. multilaterale. culegerea de date. pe de o parte. favorizează construirea unor indicatori mai agregaţi cu o putere de expresie mai sintetică. a relaţiilor sale cu alte subsisteme.un indicator social reflectă un singur aspect (o stare. (1)Aspectele conceptuale şi tehnice ale construcţiei indicatorilor sociali se circumscriu. . Cea de-a doua categorie de cerinţe vizează unele aspecte mai apropiate de metodologia statistică şi se referă la exactitatea (acurateţea). o evoluţie. care este puterea sa de expresie. Aceasta înseamnă. sex. Însă. Un indicator social este relevant dacă: . c)Un indicator social trebuie conceput ca un element al unui sistem.progresele realizate în măsurarea fenomenelor sociale. care circumscriu. adică răspunde funcţiei pe care trebuie s-o îndeplinească..) al unui fenomen. . Indicatorii sociali trebuie să răspundă unor nevoi practice. În acest sens fiecare indicator trebuie să îndeplinească o dublă cerinţă: . Dar acompaniind acest indicator cu alţii care evidenţiază o creştere mai rapidă a veniturilor pentru unele categorii de populaţie şi o scădere pentru altele. sfera de cuprindere a indicatorilor sociali este dependentă de: . sfera indicatorilor sociali. 31 . posibilitatea punerii rapide în circulaţie a indicatorilor.ceea ce se consideră. indicatori care exprimă media. etc. ca un indicator să corespundă unui domeniu social şi. în bună măsură. În acest proces este necesar să se urmărească dacă şi cât de bine răspunde indicatorul propus caracterizării domeniului social căruia îi este asociat. la un moment dat.elaborarea de indicatori sociali specifici unui domeniu nu exclude ci.dacă singur sau împreună cu alţi indicatori oferă informaţii pertinente despre relaţiile dintre rezultatele obţinute în planul bunăstării şi cauzele care au determinat astfel de rezultate. de regulă. posibilitatea formării cu ajutorul lor a unor serii de timp sau longitudinale.de specificitate. ca activitatea de construcţie şi de perfecţionare a acestuia să se realizeze într-un cadru de integrare a statisticii sociale ca un tot şi de integrare a acesteia cu statisticile demografice şi alte statistici înrudite.

să corespundă unor definiţii normalizate. principalele raporturi dintre diferitele domenii sociale. un indicator sau un set de indicatori poate evidenţia apariţia unei probleme sociale. indicatorii sociali sunt grupaţi în: a)Indicatori obiectivi care se referă la cei care exprimă aprecieri cu privire la starea şi evoluţia unui domeniu social. Un indicator singur nu este purtător al unor cunoştinţe care să conducă la măsuri de politică economică sau socială. O categorie frecvent întâlnită în literatură este aceea care are la bază perspectiva – societală sau individuală – dinspre care se analizează starea şi evoluţia unui fenomen sau proces social. Acest tip de informaţii oferă o nouă dimensiune asupra realităţii şi poate. Astfel de indicatori sunt utili în cazul în care cercetările statistice nu pot fi realizate sau datele pot fi disponibile doar cu foarte mare întârziere. cu ajutorul indicatorilor sociali. .să se raporteze la un domeniu social cu o sferă comparabilă. Această clasificare este de regulă utilizată în legătură directă cu formularea şi urmărirea realizării unor obiective precise în plan social. indicatorii corespunzători unor domenii sociale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii prealabile: . Utilizat izolat. adică să fie uşor de interpretat. cerinţă care rezultă din faptul că fiecare fenomen social îşi are propriul său ritm. d)O cerinţă de ordin secundar. . dar poate trage un semnal de alarmă legat de necesitatea unei investigaţii atente. dar de mare importanţă în plan metodologic şi practic. Percepţia de către indivizi sau categorii de persoane este un aspect fundamental al bunăstării şi o componentă necesară şi importantă a unui program de indicatori sociali. Originalitatea conceptului de indicator social integrat într-un sistem derivă din faptul că permite o abordare integratoare a cuantificării unei game largi de fenomene sociale. este necesar un anumit interval de timp ca să fie sesizată o evoluţie semnificativă şi un altul pentru ca aceasta să fie înregistrată statistic. Indicatorii obiectivi constituie un punct principal de sprijin în procesul de luare a deciziilor în plan social şi economic. indicatorii sociali pot fi grupaţi în mai multe categorii. a unui fenomen sau proces social. Din nevoia practică de utilizare corectă şi cu mai multă uşurinţă. (2)Cea de-a doua categorie de cerinţe se referă la aspectele de ordin metodologic. de asemenea. să scoată în evidenţă anumiţi factori obiectivi care n-au fost sesizaţi anterior ca fiind semnificativi. la nivel de individ sau grup social.să fie racordaţi la o schemă conceptuală unitară. . . Indicatorii sociali mai pot fi clasificaţi în funcţie de fenomenul sau procesul pe care îl caracterizează: a)indicatori de rezultat (sau de obiectiv) – estimează eficacitatea unor măsuri de politică promovată într-un domeniu şi informează asupra gradului de realizare a obiectivului .să fie calculaţi pe baza unor metode şi formule general acceptate. şi anume: .frecvenţa. Conform acestui criteriu. este aceea legată de posibilitatea efectuării. interguvernamentale şi internaţionale. precum şi în ansamblul sistemului indicatorilor sociali. aprecierea.. Perioada diferă de la un indicator la altul. dar nu şi cauzele sale.claritatea. 32 . b)indicatori de factor (sau mijloc de realizare) – sunt consideraţi ca indicatori referitori la mijloace de realizare a obiectivelor respective. b)Indicatori subiectivi sau de percepţie care oferă informaţii cu privire la percepţia. Pentru a răspunde acestei cerinţe. la factorii lor determinanţi. Ei pun de regulă accentul pe aspectul economic al problemelor sociale. pe această bază. propria sa evoluţie.de integrare în setul de indicatori care caracterizează domeniul respectiv. putându-se evidenţia. având astăzi răspândirea cea mai largă şi constituindu-se ca obiect al activităţii numeroaselor instituţii specializate guvernamentale. a unor comparaţii internaţionale.

unii indicatori sociali. În selectarea domeniilor sociale pentru 33 . 2) funcţia de instrumente de orientare socială şi control al realizării obiectivelor stabilite. de faptul că indicatorii sociali pot fi utilizaţi ca “normative” în cadrul unor programe de politică socială posibil sau necesar a fi atinse într-un anumit interval de timp. Referindu-ne la domeniile sociale. pe selectarea unor domenii care corespund fenomenelor şi proceselor sociale reale şi. pe de4 o parte. pot şi sunt utilizaţi ca elemente de fundamentare a unor orientări în plan economic. De aceea. în primul rând. Acesta constituie un element de referinţă fundamental în selectarea domeniilor sociale şi a setului de indicatori care caracterizează fiecare domeniu în raport cu problematica socială specifică diferitelor ţări. din care să se poată desprinde principalele elemente ce caracterizează rezultatele şi factorii care influenţează aceste rezultate. îndeosebi cei care reflectă factorii de influenţă a condiţiilor de viaţă. În concluzie am putea afirma că o politică socială consistentă presupune cuprinderea fenomenelor şi proceselor sociale într-o concepţie care să ofere un tablou al ansamblului aspectelor vieţii umane. este o necesitate imperioasă. atât asupra domeniilor pentru care există o bună acoperire cu indicatori în scopul surprinderii unor aspecte noi. Indicatorii sociali îndeplinesc sau pot îndeplini două funcţii majore: 1) funcţia de măsură a nivelului şi distribuţiei bunăstării individuale. a factorilor care determină în special fenomene negative. de posibilităţile limitate de cuantificare a fenomenelor şi proceselor sociale. cuprinderea şi dezvoltarea indicatorilor sociali într-un cadru integrat. Un astfel de cadru este oferit de instituţiile specializate ale ONU. în special. favorizând elaborarea unui sistem de indicatori care să permită ş efectuarea de comparaţii internaţionale privind dezvoltarea socială.Cea de a doua premisă se referă la posibilitatea ca sistemul indicatorilor sociali să se alinieze cadrului metodologic orientativ de integrare a statisticii sociale şi demografice cu statistica economică şi alte statistici înrudite. în principiu. bazat. de complexitatea vieţii sociale. subliniem că. cât şi asupra altor segmente ale vieţii sociale acoperite insuficient sau încă neacoperite cu indicatori. Această funcţie este pusă în evidenţă. pe caracterizarea aspectelor cantitative şi calitative ale acestora. în al doilea rând. datorită faptului că între diferitele componente ale vieţii sociale există multiple raporturi pe care o astfel de abordare nu le poate surprinde. . Pe de altă parte. Conceptul de “bunăstare” trebuie să fie transpus în plan operaţional. În practică însă realizările sunt mult mai modeste datorită unor cauze care ţin. se poate aprecia că nu s-a reuşit pe deplin surprinderea în indicatori relevanţi a tuturor faţetelor şi circumstanţelor condiţiilor de viaţă ale unei colectivităţi umane. indicatorii sociali au fost “inventaţi” pentru caracterizarea cât mai corectă şi completă a bunăstării individuale. a nivelului de trai şi calităţii vieţi. şi deseori sub egida unor instituţii administrative foarte disparate. Într-o astfel de viziune. În alcătuirea unui sistem de indicatori sociali s-au avut în vedere două premise de bază: . Tema 7 Sistemul indicatorilor sociali.Aşa cum sugerează şi denumirea lor. Deşi există în plan teoretic şi practic o experienţă relativ bogată în delimitarea componentelor bunăstării. toate aspectele vieţii sociale trebuie acoperite cu indicatori. ale nivelului de trai şi calităţii vieţii. Dinamica vieţii sociale şi cerinţa cunoaşterii atente a evoluţiilor din această sferă. obligă la îmbogăţirea permanentă a informaţiei statistice. fiind bazat pe standarde şi orientări acceptate la nivel internaţional. devin insuficiente.prima premisă se referă la progresele realizate în ţara noastră în măsurarea fenomenelor şi proceselor sociale. abordările sectoriale.

pentru că starea şi evoluţiile fenomenelor şi proceselor demografice sunt de multă vreme cunoscute drept subiect distinct de preocupare în sistemul ştiinţelor sociale. pentru explicarea ratelor şi modalităţilor de participare la viaţa economică şi socială. De mare importanţă sunt indicatorii privind natalitatea şi fertilitatea factori esenţiali ai modificărilor demografice cu implicaţii pe termen lung. transport. tinerii în vârstă de 15-24 ani şi vârstnicii de peste 60-65 ani. sociale şi economice. a sarcinilor sociale ce revin unei persoane în vârstă aptă de muncă. legaţi. expresie indirectă a capacităţii economice de susţinere a politicii sociale. a) Mărimea. de distribuţie geografică şi densitatea populaţiei. prin urmare. Semnificaţii. iar ritmul de creştere a populaţie din astfel de grupuri. în ideea standardizării unor indicatori şi alcătuirii unor serii de date posibil de utilizat şi în lucrări de comparaţii internaţionale. de asemenea. de asemenea. Deosebit de semnificativă din perspectiva politicii sociale este rata de dependenţă. se bazează pe analiza principalelor aspecte ale vieţii sociale sugerate de problematica generală a nivelului de trai şi de semnalele date de realitate. b) Distribuţia geografică a populaţiei Creşterea rapidă a populaţiei în zonele urbane generează probleme sociale noi legate de: aglomerări urbane. Populaţia în totalitatea sau numai segmente ale acesteia constituie subiectul ansamblului preocupărilor din sfera socială şi economică. O atenţie specială capătă grupa de vârstă până la 15 ani. Mărimile acestor indicatori. judeţe etc. Domeniul populaţiei este tratat. de sine stătător. Lista alcătuită referitoare la domenii şi indicatori sociali are un evident caracter deschis. Mai mult se constată o tendinţă cu largi rezonanţe în rândul specialiştilor. toate statisticile sociale debutează cu indicatori referitori la populaţie. în modificarea numărului şi structurii populaţiei. de progresele în cunoaşterea şi măsurarea fenomenelor din sfera socială. Ea se poate modifica şi / sau îmbogăţi în funcţie de evoluţia fenomenelor şi proceselor din sfera socială. vârstă. grupe de vârstă.care este indispensabilă elaborarea de indicatori. asupra cererii şi utilizării bunurilor şi serviciilor. Relevanţă. indicatorii de mortalitate (generală şi îndeosebi infantilă) care fac trimitere cu deosebire la politica în domeniul sănătăţii. categorie socio-profesională. Populaţia reprezintă. cel mai adesea . De aceea. Populaţie. pentru înţelegerea impactului lor asupra condiţiilor şi problemelor economice şi sociale. migraţie) explică tendinţele în componentele populaţiei naţionale. Cunoaşterea unor asemenea probleme presupune informaţii şi respectiv indicatori. promovată de mai mult timp de către organismele specializate ale ONU. de asemenea. la ansamblul condiţiilor de existenţă. clasificările după sex. asociat cu diferite componente ale bunăstării. de integrare a statisticii sociale cu statistica demografică şi cu alte statistici înrudite. în special proiecţiile acestora. Un segment important al indicatorilor demografici pentru conturarea politicilor sociale îl reprezintă cei referitori la structura pe grupe de vârstă şi la trendul acestei structuri. caracteristic ţărilor europene. structura după sex în cadrul grupelor de vârstă. decese. în primul rând. aceşti indicatori făcând legătura în principal cu politica familială. naţionalităţi sau grupuri etnice şi la ritmurile modificărilor acestora sunt esenţiali pentru înţelegerea – în sine – a trendurilor pe care le înregistrează populaţia. Astfel. naţionalitate sau grup etnic. Corelaţii. constituie e3lementele de referinţă pentru politica în domeniul ocupări şi al veniturilor. de cerinţele de informare în cadrul fiecărei perioade. permit identificarea unor grupuri de populaţie cu un comportament demografic specific. Indicatori sociali pe domenii. alimentare cu energie electrică şi apă. 34 . de necesitatea adâncirii analizei pentru un domeniu sau altul. principalul punct de plecare pentru orice evaluare a domeniului social. Ei sunt indicatori cu o semnificaţie deosebită pentru relevarea procesului de îmbătrânire a populaţiei. ofertă de bunuri şi servicii. îngrijire medicală şi chiar un anumit tip de sărăcie. structura şi fluxurile populaţiei Indicatorii referitori la mărimea şi structura populaţiei pe sexe. furnizează informaţii utile pentru fundamentarea unor măsuri de politică socială. Indicatorii referitori la fluxurile populaţiei ( exprimate de : naşteri. fiind axul de legătură la care este racordată întreaga activitate economico-socială.

de disponibilitatea resurselor financiare – la nivelul familiei – pentru cumpărarea de locuinţe şi / sau pentru utilizarea de servicii care conferă locuinţelor confortul confortul necesar.accesibilitatea fizică la elemente de confort. Astfel de informaţii oferă şi indicatorii referitori la gradul de aglomerare a locuinţelor.: calitatea mediului înconjurător). În altă ordine de idei. consum de energie electrică. care în sine este o problemă ce solicită o informaţie adecvată. Sănătate Starea de sănătate a populaţiei.. Ei oferă informaţii care permit identificarea categoriilor de populaţie cu spaţiu de locuit necorespunzător. persoanele bolnave constituie o categorie care trebuie ocrotită în mod deosebit. Având în vedere că problemele condiţiilor de locuit trebuie privite şi analizate nu în sine. în special cea legată de locuinţă şi de alte bunuri de uz casnic. telefon. utile pentru cunoaşterea direcţiei în care se structurează în perspectivă. Calitatea locuirii este influenţată (depinde) de: . de structurarea gospodăriilor sunt importanţi şi în legătură cu cererea viitoare de bunuri şi servicii. Datorită numeroaselor dificultăţi legate de conceptualizarea noţiunii de sănătate s-au conturat mai multe categorii de indicatori. prin faptul că reprezintă o componentă majoră a nivelului de trai. termică. aceasta deoarece sănătatea fizică şi mentală reprezintă condiţia indispensabilă a participării fiecărei persoane la viaţa economică şi socială. referitori la: a) Starea de sănătate. vârstă. dimensiunea şi componenţa gospodăriilor. activitatea economică. pe această bază. accesibilitatea populaţiei la aceste servicii sunt subiecte sociale de interes major pentru orice societate. Indicatorii legaţi de formarea şi disoluţia familiilor. care influenţează direct modul şi condiţiile de viaţă. caracteristicile locuinţelor şi distribuţia acestora pentru diferite categorii ale populaţiei. Ponderea cheltuielilor legate de locuinţă în totalul cheltuielilor de consum ale diferitelor categorii de familii şi structura cheltuielilor cu locuinţa pe principalele lor componente (chirie.În strânsă legătură cu distribuţia geografică a populaţiei. reflectată de indicatorii ce urmăresc în principal mortalitatea şi morbiditatea. c) Familii şi gospodării Strâns legat de fenomenele demografice şi situaţia locuinţelor şi a gospodăriilor. etc. Legat de locuinţe. determinând însăşi durata vieţii.) constituie un important punct de reper pentru factorii de decizie din sfera socială. Indicatorii referitori la mortalitate. a apei. înţeleasă în sensul existenţei infrastructurii de tip urban: racordarea la reţeaua de distribuire a energiei electrice. De asemenea. în această categorie se pot include şi indicatori referitori la persoanele cu handicap. relaţiile sociale. sănătatea. ci în raport cu caracteristicile economice şi sociale ale spaţiului în care se află amplasată locuinţa (acestea fiind diferite în mediul urban şi în mediul rural şi chiar în localităţi de acelaşi tip). factori fundamentali care influenţează condiţiile de viaţă ale populaţiei. aceşti indicatori sunt o expresie a aspectelor calitative ale locuirii. exprimat de ponderea care ocupă locuinţe în care densitatea standard pe o cameră este depăşită (de ex. se conturează necesitatea studierii şi înregistrării proceselor şi fenomenelor legate de caracteristicile mediului exterior locuinţei (de ex. oferă informaţii asupra modificărilor ce au loc în modelul familiei tradiţionale.: o persoană pe o cameră). a bucuriei de a trăi. resursele utilizate pentru serviciile de sănătate. etc. o importanţă aparte prezintă gradul de satisfacere a nevoilor de locuinţe. . Acest aspect poate fi relevat de indicatori care se referă la cheltuielile pe care le absoarbe satisfacerea nevoii de locuinţă. gradul de dotare a locuinţei cu baie. o primă grupă de indicatori se referă le stocul de locuinţe. etc. clasificările pe medii (urban / rural) în funcţie de anumite caracteristici demografice şi alcătuirea. sex. de serii de date. evidenţiază situaţiile şi circumstanţele cele 35 . un interes aparte îl prezintă problemele legate de formarea familiilor. pentru care este importantă mobilizarea de resurse şi o orientare adecvată a utilizării lor. termice.accesibilitatea economică. pe cauze.

identificarea principalelor cauze ale morbidităţii. Deosebit de utili sunt şi indicatorii privind durata bolii.) cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii ocupă un loc important în structura cheltuielilor de consum. Deosebit de utili sunt şi indicatorii referitori la cheltuielile pe care familiile le fac pentru procurarea de medicamente şi pentru servicii de sănătate plătite. Indicatorii privind disponibilitatea. condiţiile generale de existenţă. fiind utili pentru estimarea necesarului de resurse în vederea susţinerii materiale a persoanelor cu incapacitate de muncă. Indicatorii referitori la morbiditate dau informaţii asupra numărului şi proporţiei persoanelor suferinde. locuinţelor. Aceşti indicatori permit evaluări ale cerinţelor dezvoltării reţelei sanitare în profil teritorial. pe profile mari de specializare. existente în formă de stoc. ale necesarului de cadre medicale. asigurări sociale.. a obţinerii de venituri şi condiţii de existenţă satisfăcătoare. antrenată în procesul educaţional. Ele sunt măsurate prin indicatori referitori la stocul de învăţământ exprimat sintetic de numărul mediu de ani de şcoală pe locuitor. educaţie şi pregătire profesională constituie o condiţie esenţială a participării individului la viaţa economică şi socială. etc. învăţământ. profesii. etc. restricţionarea activităţii. Indicatorul cel mai cunoscut şi familiar – speranţa de viaţă la naştere – este considerat mai degrabă un indicator de sinteză al nivelului de trai. În consecinţă. respectiv asupra numărului şi ponderii persoanelor afectate de diferite boli. etc. utilizarea şi performanţele serviciilor de sănătate descriu mijloacele de prevenire a îmbolnăvirilor. că în cazul anumitor categorii de familii (de pensionari. Învăţământ. cultură. etc. indicatori care pot constitui elemente de referinţă pentru măsurile ce vizează practic toate domeniile politicii sociale: venituri şi consum. b) Servicii de sănătate şi resurse. Rata mortalităţii pe vârste este utilă şi pentru determinarea seriilor de indicatori care exprimă speranţa de viaţă la naştere şi la anumite vârste. familii u mulţi copii. Rezultatele finale ale sistemului de învăţământ pot fi măsurate prin 36 . cunoscându-se. . numărul şi proporţia populaţiei spitalizate. Indicatorii sociali referitori la învăţământ permit evidenţierea raporturilor cu: . cumulând şi influenţa unor factori cum sunt cei genetici.domeniul demografic (populaţie) prin intermediul fiinţei umane din diferite grupe de vârstă. acestea având acţiune directă asupra dezvoltării personalităţii umane. indicatorii referitori la învăţământ se pot grupa în trei categorii. iar în cadrul acesteia. pentru politicile ce se promovează în domeniul educaţiei. Nivelul de cunoştinţe. proporţia persoanelor care beneficiază de consultaţii medicale. Acestea se referă la: a) Nivelul de instruire a populaţiei – indicatorii din această categorie se referă la rezultatele finale ale procesului de învăţământ. Ei sunt esenţiali pentru aprecierea puterii de cumpărare a veniturilor. utilizarea timpului liber. de ex. ci şi pentru previzionarea creşterii demografice.: numărul şi proporţia naşterilor asistate de medici sau de cadre medicale pregătite. cu cel privind ocuparea şi condiţiile de muncă.mai importante ce conduc la deces şi desemnează categoriile de populaţie vulnerabile din acest punct de vedere. pentru aprecierea timpului de muncă pierdut în diferite ramuri de activitate. indicator asociat deceselor ce survin înainte de naştere şi în prima lună a vieţii. etc. eficienţa acţiunilor de medicină preventivă şi curativă. Prin dezagregare se pot obţine indicatori ce permit corelaţii cu domeniul asigurărilor sociale. aceasta din urmă putând fi concretizată prin numărul de zile de concediu pentru incapacitate temporară de muncă. ale distribuirii sau redistribuirii lor în teritoriu. O atenţie specială este acordată mortalităţii perinatale (neonatale şi postneonatale). familie. Aceşti indicatori permit delimitarea grupelor de populaţie la care morbiditatea este cea mai ridicată. etc. Indicatorii referitori la utilizarea serviciilor de sănătate oferă informaţii asupra gradului în care populaţia utilizează astfel de servicii. de ex. persoanelor cu deficienţe fizice sau care suferă de boli cronice.alte domenii precum: sănătate. Indicatorii privind ratele mortalităţii perinatale şi infantile sunt utili nu numai pentru evaluarea stării de sănătate.

indicatori utilizaţi în proiectarea serviciilor de învăţământ sau a nevoii de servicii educaţionale.evidenţierea acelor categorii de populaţie la care se manifestă fenomenul de şomaj sau ocupare parţială. precum şi cu condiţiile generale de existenţă. caracteristicile principale ale ocupării. b) Servicii de învăţământ – Indicatorii privind utilizarea serviciilor de învăţământ şi distribuţia acestora se concentrează asupra descrierii modului în care diferitele categorii de populaţie utilizează în fapt serviciile de învăţământ. pe nivele şi specialităţi. ocuparea unui loc de muncă de către toate persoanele apte şi obţinerea. 37 .. Studierea acestui domeniu este necesar pentru a da răspunsuri.). îndeosebi pentru populaţia din grupele de vârstă tinere. utilizând instrumente economice şi sociale. Analiza acestor date poate sugera direcţiile de acţiune pentru asigurarea unui grad înalt de ocupare a forţei de muncă disponibile. teritorial. Punctul de reper în alegerea indicatorilor care să permită relevarea principalelor aspecte cu caracter social ale ocupării îl reprezintă semnificaţia ocupării unui loc de muncă de către persoane apte de muncă. ei sunt o expresie a măsurii în care populaţia în vârstă aptă de muncă este încadrată în procesul producţiei sociale. iniţial. Determinarea lui pe nivele de învăţământ oferă informaţii asupra necesarului de cadre didactice. a puterii de cumpărare a veniturilor acestora. drept fundamental al omului. Informaţiile referitoare la acest segment. sexe. calitatea condiţiilor de muncă şi satisfacţia individului în viaţa de muncă sunt aspecte deosebit de importante ale bunăstării. categoriile de populaţie care ridică probleme în această privinţă. rezervele de creştere a gradului de ocupare. student.. Astfel. asupra distribuţiei acestor resurse în funcţie de necesar. student. Indicatorii referitori la utilizarea de către populaţia şcolară a serviciilor de învăţământ. şi unora cu caracter social. Ocuparea forţei de muncă şi condiţii de muncă. Un indicator important pentru o mai bună cunoaştere a bugetului familiilor cu copii. c) Resurse – cel mai sintetic indicator ce ar reflecta acest aspect al problemei l-ar constitui costul total al învăţământului. detaliate pe sexe şi grupe de vârstă ale populaţiei incluse în sistemul de pregătire. iar clasificarea pe judeţe asigură informaţii asupra diferenţelor în teritoriu şi. meditaţii. medii. Detalierile pe grupe de vârstă. concretizaţi în numărul şi structura populaţiei şcolare. nu oferă însă informaţii asupra aspectelor calitative ale pregătirii şcolare. în profil de ramură. pe nivele de învăţământ dau măsura efortului statului pentru educaţia pentru şcoală. îl reprezintă un indicator care să reflecte cheltuielile pe care familiile le fac cu educaţia copiilor (rechizite. etc. etc. forme de proprietate.indicatori privind structura populaţiei pe nivele de şcolarizare. judeţe. În cadrul acestui domeniu se pot distinge patru grupe de indicatori: a) Gradul de participare a forţei de muncă la producţia socială – indicatorii din această grupă reflectă modalitatea de înţelegere şi acţiune privind exercitarea dreptului la muncă. Un loc distinct în cadrul sistemului de pregătire îl ocupă pregătirea profesională şi educaţia în cazul adulţilor. ramuri. sunt importante clasificările după criteriul vârstei şi sexului. pe această bază. pentru flexibilizarea procesului de ocupare. unor aspecte cu caracter preponderent economic şi. Indicatorii privind investiţiile pot constitui elemente de referinţă pentru determinarea necesarului investiţional în învăţământ. O altă categorie de cheltuieli pentru învăţământ este aceea legată de investiţiile efectuate în acest domeniu. sugerând direcţii de acţiune pentru soluţionarea acestei probleme. Indicatorii referitori la ocupare permit: . Indicatorii privind cheltuielile publice pentru învăţământ ce revin pe un elev. Acest indicator reflectă un aspect important: acela al adecvabilităţii şi eficienţei costurilor serviciilor de învăţământ. permit analiza comparativă cu numărul forţei de muncă disponibile. Exercitarea dreptului de muncă. ulterior. respectiv. Aceşti din urmă indicatori sunt o măsură indirectă a capacităţii şi calificării indivizilor. astfel încât să fie satisfăcute concomitent cerinţele utilizării eficiente a forţei de muncă. a unui câştig ce permite satisfacerea nevoilor de trai. etc. În acest scop. au relevanţă pentru legăturile ce se pot face în special cu şomajul şi posibilităţile de reinserţie profesională a şomerilor. în medie pe un elev.

clasificate pe ramuri de activitate. unele caracteristici ale categoriilor de populaţie ocupată la care se manifestă un fenomen de şomaj pronunţat. etc.categoriile de populaţie ocupată care beneficiază de durate mai mici ale săptămânii de lucru sau care lucrează un număr mai mare de ore decât durata normală a săptămânii de lucru. Nivelul realizat al câştigului poate să difere foarte mult. distribuţia veniturilor determină diferenţe în satisfacerea trebuinţelor. care să vină în sprijinul realizării obiectivelor. de asemenea. . ramurile de activitate. condiţii de muncă. foarte utilă pentru elaborarea unor măsuri de politică socială în domeniul securităţii sociale. b) Şomajul – indicatorii cuprinşi în această grupă pot semnala prezenţa sau absenţa posibilităţilor de ocupare pentru anumite categorii de forţă de muncă. pentru caracterizarea posibilităţilor de câştig şi de garantare a resurselor pentru existenţă.relaţia ce se formează între timpul lucrat de diferitele categorii de populaţie şi nivelul salariului sau al veniturilor totale din muncă. respectiv resursele de care dispune populaţia pentru satisfacerea nevoilor sale.situaţiile care duc la reducerea timpului de muncă şi concomitent la reducerea venitului din acest motiv. al învăţământului. iar legătura cu noii absolvenţi pe diferitele trepte de învăţământ permite comparaţii între necesarul şi disponibilitatea de locuri de muncă. sexe. . Analiza veniturilor din muncă în contextul mai general al formării veniturilor la nivelul familiilor. oferă puncte de sprijin pentru elaborarea unor măsuri în domeniul mai vast al veniturilor populaţiei. 38 . Corelaţi cu indicatorii referitori la calificare. sex. Pentru a furniza indicaţii asupra veniturilor din muncă şi asupra legăturii lor cu bunăstarea este necesară elaborarea de indicatori care să reflecte mărimea veniturilor din remunerare în preţurile curente şi constante. atât în domeniul ocupării. aspecte importante ce influenţează bunăstarea. d) Condiţii de muncă – indicatorii din această grupă definesc calitatea vieţii de muncă. profesie. în sine. a) Veniturile reprezintă unul din factorii-cheie care influenţează nivelul de trai. nivelul şi caracteristicile consumului diferitelor categorii ale populaţiei constituie. un subiect de preocupare socială. Pot indica. cât şi în cel al nivelului de trai. profesiile care se confruntă cu o lipsă sau cu un surplus de locuri de muncă. Mărimea veniturilor. construirea unor indicatori care să reflecte diferenţele în ceea ce priveşte nivelul câştigului pentru diferitele categorii de populaţie ocupată este foarte importantă pentru formularea unor măsuri de politică a veniturilor. Indicatorii privind speranţa vieţii de muncă constituie o măsură utilă pentru conturarea modelului de ocupare. etc. Din reglementările legale se pot obţine date privind numărul de zile de concediu de odihnă pentru salariaţi. Aceştia se referă la: . Veniturile şi consumul populaţiei. vârstă. O cauză a neutilizării timpului de muncă este absenteismul. c) Remunerare.calcularea ratei de dependenţă într-o formulă mai rafinată. remunerare. sunt esenţiale informaţiile privind cauzele care au condus la diminuarea timpului de muncă pentru diferitele categorii de persoane ocupate. evoluţia şi distribuţia veniturilor populaţiei pot fi reflectate de indicatori care rezumă posibilităţile. explicând gradul de asigurare a existenţei diferitelor categorii de populaţie. al gospodăriilor. calitatea vieţii. Indicatorii privind timpul consacrat muncii se referă la numărul mediu de ore efectuate săptămânal de persoanele ocupate. Extinderea calculului indicatorului asupra întregii populaţii ocupate ar oferi informaţii referitoare la timpul total de muncă şi de odihnă al populaţiei ocupate. Indicatorii referitori la forţa de muncă intrată pentru prima dată pe piaţa muncii şi cei care reflectă părăsirea definitivă a locului de muncă prin pensionare sau deces oferă informaţii privind principalele fluxuri spre şi dinspre forţa de muncă. precum şi numărul total de zile libere. De aceea. pentru diferite categorii de populaţie ocupată. element important în realizarea unui echilibru pe acest plan. Evidenţierea sa permite constatării privind cauzele acestuia şi posibilităţile de diminuare a lui prin măsuri de politică economică şi / sau socială. dar reprezintă şi o zonă de legătură cu alte domenii sociale şi economice. etc. Nivelul.

. Indicatorii referitori la distribuţia gospodăriilor sau a indivizilor după nivelul veniturilor dau posibilitatea evaluării gradului de inegalitate în ceea ce priveşte nivelul veniturilor obţinute de diferitele categorii de populaţie. el permite efectuarea unor corelaţii la nivel macroeconomic. şi sunt utili pentru promovarea unei politici sociale dinamice. Calculat pe un locuitor şi pe componente (privat. Deosebit de important pentru evaluări în domeniul nivelului de trai este calculul veniturilor reale (salarii. respectiv veniturilor din muncă şi elementelor de redistribuire. . Indicatorii obţinuţi pe baza clasificărilor: categorie socio-economică.). Din perspectiva preocupărilor privind alcătuirea unui sistem de indicatori sociali. Acestea permit obţinerea de date asupra veniturilor totale încasate de populaţie. bunuri de folosinţă îndelungată sau unele servicii. ajutoare familiale. Aceste date pot releva categoriile de populaţie necuprinse în sistemele de asigurări şi asistenţă. atunci când se referă la ansamblul consumului populaţiei. etc.consumul final al populaţie. cât şi al indivizilor.sursele de formare a veniturilor populaţiei. precum şi la servicii de asistenţă socială. Indicatorii referitori la gradul de cuprindere exprimă numărul şi proporţia persoanelor care au dreptul la pensii (de bătrâneţe. Indicatorii ce exprimă evoluţia pensiei reale oferă informaţii cu privire la evoluţia puterii de cumpărare a pensiei. securitatea socială o circumscriem la prestaţii băneşti pentru: pensii. echitabile. Un tablou de ansamblu asupra consumului populaţiei poate fi oferit de următorii indicatori: . etc. sistem de asigurare (public. la asigurare în caz de incapacitate temporară de muncă. . indicator util în formularea unor măsuri menite să menţină echilibrul dinamic între cererea şi oferta de pe piaţa bunurilor şi serviciilor de consum. Securitatea socială constituie o preocupare de mare importanţă atât din punctul de vedere al guvernelor. etc. privat) sunt necesari pentru fundamentarea politicii în domeniul veniturilor populaţiei. sugerând direcţii de acţiune legate de perfecţionarea sistemului de pensii.în expresie naturală. distribuţie construită nu numai pentru întreaga populaţie. indemnizaţii. public). etc. Pentru caracterizarea acestui domeniu se practică două categorii de indicatori: . b) Gradul de asigurare pe forme de protecţie. alocaţii familiale. de invaliditate. ajutoare sociale. Indicatorii specifici acestui domeniu înregistrează şi caracterizează gradul de cuprindere în sistemele de asigurări şi asistenţă socială în cazul în care populaţia se află în situaţii de viaţă ce conduc la pierderea de venit din muncă sau în alte situaţii nefavorabile. precum şi adecvabilitatea diferitelor forme de protecţie (pensii. atunci când se referă la alimente. Securitate socială. care primesc pensii. în cazul alocaţiilor şi ajutoarelor familiale. etc.Indicatorii din acest domeniu sunt: . indicatorii referitori la mărimea acestora permit 39 . ci şi pentru principalele sale categorii.în expresie bănească. ce dă măsura reală a capacităţii gospodăriilor (familiilor) de a-şi satisface nevoile lor de consum şi de economisire. Indicatorii privind vânzările cu amănuntul către populaţie reflectă aspectele mecanismului de satisfacere a nevoilor. Structura cheltuielilor de consum favorizează şi aprecierea stadiului atins în satisfacerea principalelor categorii de nevoi ale populaţiei. alocaţii. alocaţii. precum şi asupra veniturilor sale disponibile. dă măsura cea mai completă asupra nivelului de trai. indemnizaţii de boală. a) Gradul de cuprindere.cheltuielile de consum ale gospodăriilor.). indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă. b) Consumul. pot fi obţinuţi indicatori ce dau informaţii privind numărul şi proporţia persoanelor acoperite prin diferite sisteme sau programe de asigurare. ajutor de şomaj. pensii.) – aceasta în scopul determinării efectului cumulat al evoluţiei veniturilor nominale şi a preţurilor de consum asupra satisfacerii nevoilor populaţiei. ajutoare. Indicatorii se referă la pensii. urban / rural.distribuţia gospodăriilor după nivelul veniturilor. iar cei referitori la distribuţia pensionarilor după nivelul pensiei permit relevarea gradului de inegalitate în nivelul pensiilor. urban / rural. De asemenea. Utilizând clasificări cum sunt categoria socio-economică.

810. Indicatorii medii au o anumită semnificaţie. Evoluţiile în structura pe vârste a populaţiei arată: . În selecţia indicatorilor s-au avut în vedere următoarele: .scăderea drastică a natalităţii. pot fi făcute aprecieri legate de contribuţia alocaţiilor la acoperirea cheltuielilor necesare creşterii unui copil. pe domenii.relevanţa lor pentru politica socială. necesitatea lansării unui program tehnic de indicatori sociali. repere pentru politica socială în România. Selecţia şi gruparea indicatorilor s-au făcut în ideea caracterizării fenomenelor şi proceselor sociale specifice. Cei mai mulţi dintre indicatorii sociali disponibili reflectă media.nivelul înalt al mortalităţii generale. . comparativ cu familiile cu copii. în special cei care reflectă o stare precară a unui fenomen sau proces social şi / sau o degradare semnificativă în ultima perioadă. o consecinţă a acestui proces este creşterea ratei de dependenţă care este un factor de împovărare a populaţiei active. La începutul anilor ’90 se semnalează unele evoluţii demografice cu caracter negativ şi cu impact major pentru politica socială în perspectivă. . Dar. De aici. Tema 8 Indicatorii sociali. populaţia României este de 22. . acoperind neuniform diferitele segmente ale vieţii sociale. iar rezultatele calculelor devin disponibile cu mare întârziere. . Conform acestuia. Sursa de date cea mai recentă şi cuprinzătoare este recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992.emigrarea. Cauzele principale ale acestei evoluţii au fost: . Acestea impun în continuare preocupări în plan teoretic. O altă problemă este calitatea informaţiei. utile deopotrivă cunoaşterii şi practicii social-economice. ei ascund însă. Pentru domeniul “populaţie”. etc. Cursul de faţă se referă în principal la acele domenii sociale care au şi o mare determinare economică.multe familii tinere nu doresc să aibă copii sau doresc doar 1-2 copii. criminalitate şi delincvenţă.racordarea indicatorilor la problemele sociale majore ale României în această perioadă. cultură şi comunicaţii. a) Populaţie şi fenomene demografice. 40 . după cum urmează: Populaţie. Există şi alte zone ale socialului pentru care se elaborează indicatori: de exemplu. Problemele şi subiectele de preocupare pentru politica socială în România reprezintă obiectivul acestui curs. Aceasta presupune o informaţie adecvată şi analize de anvergură.evaluări ale nivelului de trai al familiilor monoparentale. indicatorii referitori la timp liber. România dispune de o statistică elaborată. astfel încât fenomene evidente nu pot fi analizate din lipsă de informaţie.disponibilitatea datelor. care să finalizeze cu un compendium de indicatori.035 locuitori.instalarea unui proces de îmbătrânire. . fragmentar. metodologic. Dezagregările sunt puţine. mari discrepanţe în interiorul sistemului social. O atenţie specială merită cele aflate la confluenţa cu alte aspecte ale dezvoltării sociale şi economice. al măsurării şi analizelor concrete. sistemul informaţional disponibil pe probleme sociale este limitat. în special al salariaţilor.

pe grupe de vârstă şi sex. Principala problemă socială legată de modificarea structurii populaţiei pe medii şi de distribuţia populaţiei urbane pe oraşe este aceea a accesului la o locuinţă şi a confortului locuinţei. medii.importul net de alimente. de vârsta scăzută de pensionare. etc. ca atare.rata mortalităţii infantile se menţine la un nivel foarte înalt. Resursele scăzute ale populaţiei. a tumorilor. O scădere continuă şi dramatică a înregistrat asistenţa medicală de urgenţă. . În acest sens indicatorii referitori la numărul şi distribuţia populaţiei după: mărimea familiilor monoparentale şi a familiilor cu mulţi copii. Indicatorii referitori la serviciile de sănătate şi resursele de care dispune sectorul sanitar pun în evidenţă unele aspecte legate de nevoia de perfecţionare a activităţii în interiorul sectorului sanitar şi de o mai bună joncţiune a acesteia cu factorii exteriori sistemului sanitar.creşterea presiunilor economice exercitate de cerinţele tot mai înalte determinate pe de o parte de rata înaltă a şomajului. Educaţia adulţilor este legată direct de persoanele ocupate. O altă grupă de indicatori este aceea care se referă la nutriţie. străzi şi drumuri asfaltate. etc. Pentru o bună organizare a informaţiei este necesar mai întâi să se facă distincţie între educaţia tineretului şi educaţia adulţilor. în cel liceal în special. Educaţia şcolară este întreaga filieră de educaţie în timpul copilăriei şi adolescenţei. b) Aşezări umane şi condiţii de locuit. Probleme foarte mari există şi în legătură cu dezvoltarea infrastructurii de tip urban. în special ale tinerilor. după 1990 a luat amploare învăţământul superior. atenţionează asupra necesităţii lansării unui program de construcţii de locuinţe sociale şi de susţinere financiară a unor categorii de populaţie în scopul soluţionării adecvate a accesului la o locuinţă. . . salubritate. iar pe de altă parte. Indicatorii referitori la structura populaţiei pe familii şi gospodării permit relevarea unor probleme grave ale nivelului de trai al unor familii.nivelul înalt al mortalităţii la grupa de vârstă 45-59 ani. caracteristicile locuinţelor. Analiza evoluţiei indicatorilor disponibili privind starea de sănătate a populaţiei în România în ultima perioadă sugerează următoarele aspecte: . servicii de canalizare.ponderea populaţiei care înregistrează un consum per capita sub nivelul cerinţelor. Mortalitatea pe cauze semnalează creşterea alarmantă a deceselor din cauza tuberculozei.disponibilul de calorii şi proteine pe locuitor şi zi.rata mortalităţii bărbaţilor (din această categorie de vârstă) de peste două ori mai mare decât în cazul femeilor. Statistica învăţământului din ţara noastră oferă o bază informaţională bogată privind diferitele aspecte ce caracterizează acest domeniu. Ponderea cea mai mare o deţine însă activitatea şcolară a tineretului şi. Un alt fenomen este scăderea drastică a numărului de elevi în învăţământul secundar. Una din cauzele declinului în acest segment al asistenţei medicale ar putea fi legată de scăderea numărului de ambulanţe. În schimb.şi supraponderale în totalul populaţiei. . Un fapt ce atrage atenţia este acela al abandonului şcolar fapt ce atrage după sine un fenomen dureros: creşterea analfabetismului. etc. ca procent din consumul alimentar. servicii de transport de călători. . 41 . după cum urmează: . ca procent din cerinţele minime per capita. a aparatului circulator. . Sănătate. în urban şi rural. Învăţământ.ponderea copiilor nou-născuţi.ponderea persoanelor sub.consumul de tutun şi alcool pe locuitor. . Problema accesului la o locuinţă s-a acutizat. indicatorii statistici ai învăţământului se concentrează asupra acestei părţi.

etc. o îmbunătăţire a ofertei cu astfel de bunuri.). în 1991 şi 1992 a urmat însă o scădere substanţială. la toate grupele de alimente valoroase din punct de vedere nutritiv. alocaţiile pentru doi copii reprezentau o pătrime. salariul mediu a ajuns la aproape jumătate din valoarea reală a lunii octombrie 1990. în primele trepte ale învăţământului (primar. în principal. Salariul minim pe economie avea în decembrie 1993 o valoare reală de aproximativ o treime din cea înregistrată în octombrie 1990. “fuga de bani” în condiţiile inflaţiei şi orientarea spre cumpărarea de bunuri cu durată mare de folosinţă. O a două grupă de probleme se referă la cele sugerate de indicatorii cu privire la resursele alocate învăţământului şi utilizarea lor.Cele două tendinţe contrare ale ratei de înrolare şcolară. familiilor le rămâne foarte puţin pentru cumpărarea produselor nealimentare şi pentru plata serviciilor. atenţionează asupra germenilor unor diferenţieri şi respectiv stratificări ale populaţiei din punctul de vedere al accesibilităţii la pregătirea generală şi profesională a populaţiei tinere şi al posibilităţilor de adaptare la cerinţele pieţei de muncă şi al posibilităţilor de a obţine resurse rezonabile pentru satisfacerea nevoilor de trai. În decembrie 1993. la mai puţin de două treimi din valoarea realizată în 1989. consumul principalelor produse alimentare în expresie naturală a înregistrat o creştere comparativ cu 1989. iar în învăţământul superior s-a înregistrat aceeaşi tendinţă dar mai puţin accentuată. televizoare. veniturile reale au scăzut pentru toate categoriile de populaţie. Consecinţa a fost scăderea consumului zilnic de calorii şi proteine. în România consumul alimentar absoarbe. cele care sunt indispensabile în consum (energie electrică. Sub impactul inflaţiei şi al măsurilor de control al creşterii veniturilor nominale realizat prin politica salarială şi formulele de indexare. Ponderea mare a cheltuielilor pentru consumul alimentar reflectă şi faptul că. salariul mediu şi pensia medie de asigurări sociale au ajuns în 1993. gaze. autoturisme. mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor de consum. 42 . pe de o parte. din aceste ultime categorii se cumpără. atât de bunuri alimentare. cât şi de bunuri nealimentare şi servicii. gimnazial şi liceal). cumpărarea altor produse fiind amânată. etc. transport. din resursele disponibile. gimnazial şi liceal a scăzut substanţial. Astfel. ale măsurilor de natură socială. ceea ce arată volumul mare al nevoilor de consum nesatisfăcute. începând cu 1991 a avut loc o scădere a volumului fizic şi o deteriorare a structurii consumului populaţiei. o cincime. Modificările pozitive în acest segment al consumului pot fi o rezultantă a unui cumul de factori: o creştere a veniturilor populaţiei în anul 1990. ale căderii puterii de cumpărare a veniturilor. în termeni reali. ale inerţiilor comportamentale. Venituri. şi în cel superior. Aceasta. Indicatorii referitori la înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată arată o stagnare sau o creştere uşoară a înzestrării cu unele bunuri: aparate radio. în condiţiile în care nivelul consumului alimentar este departe de valorile care caracterizează zona de saturaţie. inclusiv în ramurile producătoare de bunuri şi servicii de consum. se constată o anumită “relaxare” în ceea ce priveşte alocarea şi mai ales utilizarea resurselor disponibile. În condiţiile concrete de evoluţie a întregului complex economico-social. Numărul de elevi ce revin în medie la un cadru didactic în învăţământul primar. pe de altă parte. În prezent. termică. Consumul populaţiei. Mult mai rapid a scăzut puterea de cumpărare a veniturilor mici. În condiţiile declinului economic accentuat din această perioadă. consumul populaţiei cumulând multe din consecinţele evoluţiilor din domeniul economic. Indicatorii disponibili pentru relevarea evoluţiilor în acest domeniu al consumului populaţiei pun în evidenţă o serie de aspecte importante pentru caracterizarea stării şi evoluţiei sociale după 1989. În anul 1990. alocaţiile pentru trei copii. Un indicator cu o semnificaţie aparte este cel referitor la ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum ale familiilor. comparativ cu 1990. etc. în medie.

Indicatorii sociali prezentaţi arată o degradare puternică. Este foarte clar că politica actuală în acest domeniu se află în faţa unor opţiuni ce urmează a fi luate. procesul legislativ se va desfăşura. Tema 9 Configuraţia politicii de suport pentru femei. c) o înrăutăţire a indicatorilor care condiţionează calitatea capitalului uman în perspectivă.O remarcă trebuie făcută şi în legătură cu faptul că a crescut ponderea autoconsumului în totalul cheltuielilor de consum alimentar. şi de a dezvolta noi proceduri administrative pentru lupta împotriva discriminării în funcţie de sex. dotare cu bunuri cu durată medie şi îndelungată de utilizare. ritmul legiferării este relativ alert. se pare fără probleme majore. Din punct de vedere legislativ. participarea femeii în condiţii nediscriminatorii la muncă şi la viaţa socială este acoperită în linii generale. Unele rămâneri în urmă există însă (ca de exemplu în domeniul violenţei în familie. la un nivel apropiat zonei de saturaţie. Principala problema este compensarea scăderii contribuţiei mecanismelor politice şi administrative de a promova femeile în mediul muncii. cu implicaţii asupra traiului curent al majorităţii populaţiei. în perspectivă. Această acoperire este realizată mai mult la nivel de principii şi mai puţin în detaliu. se prefigurează a fi rapidă. În concluzie. b) scăderea continuă a puterii de cumpărare a veniturilor băneşti. Reglementările referitoare la statutul femeii în general. putând fi încadrate în doua categorii : 43 . aşa cum este ea ilustrată de actualele proiecte legislative. Politica în domeniul drepturilor femeii presupune anumite baze legale ale luptei împotriva discriminării femeii în participarea la muncă. Evoluţia ulterioară a legislaţiei. unele moştenite şi accentuate în ultima perioadă. prin asimilarea convenţiilor internaţionale şi a experienţei din statele occidentale. precum şi pe cele legate de îngrijirea copilului sunt numeroase. Dezvoltări legale. starea socială în general. una din cauzele principale care conduc la înrăutăţirea condiţiilor de trai. concentrându-se pe reglementări cu un grad ridicat de specificitate. Poate că în acest domeniu putem găsi discrepanţele cele mai mari între drepturile formal promovate şi acoperirea lor reală. face ca populaţia să-şi orienteze prioritar resursele sale de consum spre alimentaţie. nivelul legiferării este relativ avansat. sunt cele care privesc: a) gradul relativ scăzut de satisfacere a nevoilor fundamentale legate de alimentaţie. abuzul asupra copilului delicvent). Politica de suport pentru femei a cunoscut atât în regimul socialist. altele nou apărute. Ei pun în evidenţă principalele probleme sociale. Între cele mai grave.în condiţiile inflaţiei accentuate s-a constatat o întoarcere spre consumul de produse obţinute în gospodăria personală. locuinţă. ceea ce semnifică două lucruri: . de care însă actorii sociali nu sunt conştienţi într-o măsură suficientă.faptul că nevoile alimentare nu sunt satisfăcute. . cât şi în perioada tranziţiei tendinţe profund contradictorii. a parametrilor care caracterizează nivelul de trai al populaţiei. în ultimii ani. şi pe piaţa muncii în special. exprimând practicarea unei agriculturi de subzistenţă şi constrângeri în formarea relaţiilor de piaţă.

diferenţierea. . de asemenea. e) promovarea profesională. având o importantă semnificaţie deontologică privitor la relaţia dintre femei şi bărbaţi în toate domeniile vieţii sociale. folosind experienţa legislativ / juridică a ţărilor occidentale.Declaraţia universală a drepturilor omului. O nouă măsură importantă de politică socială pentru promovarea drepturilor femeii o constituie Legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.103/1952 privind protecţia maternităţii (OIM).Convenţia nr.Convenţia nr. excluderea sau restricţia ce decurge din reglementări. Acest pas este absolut necesar. el creează obligaţii morale şi politice pentru multe structuri din sfera publică şi privată. . reducerea sau întreruperea programului zilnic cu 2 ore pentru alimentarea şi îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani.Declaraţia cu privire la egalitatea dintre femei şi bărbaţi (Consiliul Europei). excludere sau restricţie care se face fără temei legal şi care lezează exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. suspendarea. Constituie discriminare indirectă. b) Femeile încadrate în muncă beneficiază de măsuri speciale de ocrotire a sănătăţii şi de condiţiile necesare îngrijirii şi educării copiilor. reflectând creşterea rolului juridic în reglementarea relaţiilor sociale. Chiar dacă formal conţinutul legii este destinat activităţii administraţiei şi partenerilor sociali. în raport cu pregătirea şi capacitatea sa.2 Discriminarea directă şi indirectă. ori contraindicate medical.156/1983 privind şansele egale şi tratamentul egal pentru lucrătorii bărbaţi şi femei. perfecţionarea şi reconversia profesională.122/1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă (OIM). expres stabilite prin lege.1) Într-o primă categorie putem include reglementările internaţionale la care România este semnatară : . Codul Familiei. . Codul Muncii adoptat prin Legea 10 / 1972 şi modificat prin Decretul Lege 4 / 1990 conţine prevederi speciale referitoare la munca femeilor şi îngrijirea copilului. c) Femeile gravide şi cele care alăptează nu pot fi folosite la locuri de muncă în condiţii vătămătoare. favorizează sau afectează persoane de un sex sau altul. lucrători cu responsabilităţi familiale (OIM). asigurându-se dreptul de a ocupa orice funcţie sau loc de muncă. a mai multor prevederi specifice împotriva discriminării femeilor şi adoptarea unor sancţiuni legale în acest sens. grele sau periculoase. c) acordarea drepturilor sociale. Discriminarea directă şi indirectă în funcţie de sex este definită după cum urmează: Art. dispoziţii sau practici uzuale şi care prin efectele pe care le generează.Convenţia nr. d) formarea. 2. care să compenseze scăderea rolului factorului politic şi administrativ. altele decât cele ce reprezintă salariul. Legea reglementează. e) Femeile au dreptul la concediu de maternitate plătit (prenatal 52 zile şi până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului). Legea garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în toate domeniile vieţii sociale şi stabileşte obligaţia autorităţilor publice de a acţiona pentru realizarea acesteia în fapt. pe criteriul sexului. Constituţia României. modificarea şi încetarea raporturilor de muncă. este interzisă. printre care menţionăm: a) Se acordă o înaltă preţuire muncii femeii. prin discriminare directă se înţelege orice diferenţiere. diferite alte legi. b) stabilirea şi modificarea salariului. două aspecte ce afectează profund situaţia socioprofesională a salariaţilor: 44 . O direcţie de dezvoltare este includerea în legislaţia românească. cu precădere în cel al muncii. f) orice alte condiţii de exercitare a muncii. 1. Legea interzice discriminarea directă şi indirectă în funcţie de sex în legătură cu raporturile de muncă referitoare la: a) încheierea. Această lege constituie o exprimare modernă în legislaţia românească a principiului nediscriminării. fără ca acestea să fie incluse în concediul legal de odihnă. În sensul prezentei legi. 2) A doua categorie este reprezentată de legislaţia internă: Codul Muncii. . d) Munca femeilor în timpul nopţii este admisă numai în anumite condiţii restrictive.

4. În ciuda faptului că femeile au o poziţie relativ bună pe piaţa muncii. prost plătite este în creştere. iar femeia are grijă de gospodărie . pe motive legate de sexul salariatului. Se poate observa că. • hărţuirea sexuală la locul de muncă sau în orice alt loc în care persoana desfăşoară o activitate profesională. a contractului de muncă. dar s-au evidenţiat şi câteva tendinţe contradictorii: 1. Un loc important în această lege este ocupat de despăgubirile care se acordă persoanelor care se constată că sunt discriminate la formarea. putem susţine ipoteza potrivit căreia se produce o creştere a polarizării în cadrul populaţiei feminine angajate: a) proporţia femeilor specialişti. în poziţii manageriale semnificative. s-a făcut simţită însă o oarecare presiune din partea femeilor şi a organizaţiilor feministe de a promova o reprezentare mai echitabilă. cu înaltă calificare şi mediu . şi chiar în creştere. b) în acelaşi timp. al hărţuirii sexuale în cadrul raporturilor de muncă.superioară. • posibil o "retragere a femeilor" din viaţa publică. inclusiv din activităţi adiţionale. Din cauza stres-ului economic. În ultimul timp. • agrearea unor aranjamente în funcţie de situaţie. • femeile au un venit în creştere. sunt prevăzute sancţiuni în cazul suspendării. uşor accesibile salariaţilor din interiorul unităţilor ce fac obiectul prevederilor acesteia. care trebuie să se realizeze de pe poziţii neutre în ceea ce priveşte sexul. dar situaţia este într-o schimbare structurală. Dispariţia presiunii politice împotriva discriminării femeilor la locul de muncă. hărţuirea sexuală la locul de muncă şi salarizarea pentru munca prestată. Diferenţierea rolurilor în familie a rămas. Tradiţionala diviziune a muncii în familie este într-un rapid proces de modificare. ceea ce generează flexibilizarea importantă a structurii tradiţionale: femeile au în principiu grijă de copii şi de gospodărie.este într-o măsură semnificativ depăşită.• scoaterea la concurs a posturilor vacante şi/sau anunţul pentru ocuparea unui loc de muncă. cumulată cu un insuficient control din partea sindicatelor (sau inexistenţa acestora) în întreprinderile mici şi 45 . proporţia femeilor fără nici o calificare sau cu una foarte scăzută. • relaxarea acestei politici pro-feministe şi eliminarea sistemului "de cote" (obligativitatea de a acorda un procent fix de reprezentare a femeilor în anumite structuri administrative şi de decizie) oferă un "spaţiu" pentru manifestarea stereotipurilor tradiţionale latente. iar bărbaţii au responsabilitatea realizării treburilor mai grele. Tradiţionala diviziune a muncii bărbatul aduce bani. După cum se va vedea în continuare. în conducerea partidelor politice. Unii factori pot fi invocaţi: • ca o reacţie negativă la politica socialistă. Probabil toţi aceşti factori explică acest fenomen ciudat. o mare parte a femeilor este angajată de asemenea în activităţi adiţional (secundar) aducătoare de venit. se menţine la nivele ridicate şi chiar cu uşoare tendinţe de creştere. statutul marital sau matrimonial al persoanei. perfecţionarea şi reconversia profesională. De asemenea. incluzând şi politica forţat pro-feministă. al încălcării prevederii legale de afişare a textului acestei legi în locuri adecvate. s-au înregistrat unele progrese în respectarea drepturilor femeii. 3. cu locuri de muncă temporare şi nesigure. precum şi formele de manifestare ale hărţuirii sexuale. Fenomenul este foarte şocant chiar şi pentru opinia publică. după 1989. 2. participarea femeii pe piaţa muncii este ridicată. după o promovare forţată şi mai mult "de poză". modificării şi încetării. Un neaşteptat fenomen de scădere a numărului femeilor în funcţii / poziţii de înaltă responsabilitate: în Parlament. promovarea în muncă. cu agrearea schimbării distribuţiei responsabilităţilor în raport cu condiţiile concrete. înainte de termen. expresie a unor comportamente care încalcă demnitatea personală. Putem caracteriza această diferenţiere de rol astfel: • mult mai mare flexibilitate din partea celor două părţi (în concordantă cu situaţia concretă).

în special pentru femeile cu copii mici. creşterea disponibilităţilor şi diversificarea tehnicilor de planificare familială. dar încă ridicată şi apropiată de a acestora din urmă. Slaba protecţie în economia subterană şi chiar în întreprinderile mai mici în care controlul sindical şi alte tipuri de control sunt scăzute. Locuri de muncă disponibile în special în ramurile economice cu forţă de muncă predominant feminină (industria textilă / a confecţiilor. concedii de naştere mai lungi . Negativ. schimbările rapide în natalitate (rata naşterilor) şi posibilitatea planificării familiale au oferit multor femei posibilitatea de a participa pe piaţa muncii. 5. Participarea femeii pe piaţa muncii. ceea ce a făcut ca al doilea salariu în familie să devină imperativ. 6. În special serviciile pentru femeile cu copii mici în îngrijire sunt subdezvoltate şi într-o stare de confuzie organizaţională. rata efectivă de activitate a femeilor devine foarte apropiată de cea a bărbaţilor.un an până în 1997 şi. Scăderea valorii salariului real şi degradarea sistemului de suport pentru familiile cu copii sunt cei mai importanţi factori care presează asupra participării economice a femeii pe piaţa muncii. Pozitiv. Există mai mulţi factori care explică acest lucru: a) Necesitatea celui de-al doilea salariu în familie. pe fondul unor stresuri şi tensiuni sociale latente. Erodarea rapidă a suportului instituţional pentru femeile angajate pe piaţa muncii. concediu plătit pentru copilul bolnav. Munca este o parte importantă a planurilor de viitor ale tinerelor femei. 8. Negativ. Dinamica participării femeilor pe piaţa muncii Rata de activitate Prin rata de activitate a femeilor se înţelege proporţia femeilor ocupate şi a femeilor şomere din întreaga populaţie economic activă. 3. foarte apropiat de cel al bărbaţilor. complementar cu creşterea ratei şomajului. începând cu 1998. în special pentru femei. Dacă luăm în considerare că vârsta de pensionare este mai scăzută la femei decât la bărbaţi. Înrăutăţirea unor condiţii de muncă şi a relaţiilor de muncă. deficitul/insuficienţa reglementărilor legale. par să ducă la creşterea cazurilor de tratament inadecvat al femeilor la locul de muncă. concediu plătit pentru îngrijirea copilului. Pozitiv. Angajarea sau ne-angajarea femeii pe piaţa muncii generează o diferenţiere clară în accesul la diferite beneficii sociale. Schimbări rapide în oportunităţile de muncă. Sunt mai mulţi factori care au afectat pozitiv sau negativ participarea femeii pe piaţa muncii: 1. participarea economică a femeii a rămas ridicată. 4. Îmbunătăţirea unor condiţii de muncă: introducerea în 1990 a săptămânii de lucru cu durata de 5 zile. Participarea femeii pe piaţa muncii după 1989: factori pozitivi şi negativi După 1989. 2 ani de concediu plătit pentru îngrijirea copilului mic. 2. Drept consecinţă. Femeile tinere (15-24 de ani) înregistrează chiar o uşoară creştere a participării. Rata de activitate a femeilor este ceva mai scăzută decât a bărbaţilor. b) Cele mai multe beneficii sociale pentru mamele cu copii sunt condiţionate de participarea femeii pe piaţa muncii. Schimbări în politica demografică: liberalizarea avorturilor. concedii de odihnă mai lungi. Serviciile pentru activităţile casnice sunt de departe subdezvoltate. Pozitiv.mijlocii. Pozitiv. 46 . Atitudinea colectivă: femeile sunt în general încurajate să muncească. 7. Scăderea salariului real. Mamele care nu sunt angajate pe piaţa muncii înainte de naştere nu se pot califica pentru o serie de beneficii sociale cum ar fi: concediu de naştere plătit. Un nivel ridicat de educaţie şi calificare profesională a femeilor. c) Nevoia de asigurări sociale este un alt motiv determinant pentru necesitatea şi dorinţa de participare a femeii pe piaţa muncii. comerţ) oferă salarii mici.Negativ. În ultimii ani a crescut mai accentuat şomajul în rândul femeilor şi în mod special la categoriile de vârstă fertilă: mai ales în primele două grupe fertile de vârstă (15-24 ani şi 25-34 ani).

Participarea femeilor în sistemul salarial Dacă privim evoluţia şi participarea în sistemul salarial. precum şi patronii şi cei care lucrează pe cont propriu. La anumite nivele profesionale şi în unele sectoare. Dacă luăm în considerare vârsta. în totalul populaţiei şomere. primul an de reforme economice. iar bărbaţii mai mult în afara gospodăriei pentru a suplimenta veniturile). în grupa de vârstă cu fertilitate maximă 25-34 ani. scăderea numărului de salariaţi în populaţia masculină a fost uşor mai accentuată. numărul femeilor salariate a scăzut dramatic (cu 21.4% În poziţiile înalte (manageri şi angajaţi cu funcţii superioare răspundere în administraţia publică şi economie) bărbaţii depăşesc femeile de aproape trei ori. ele 47 . diferenţele sunt relativ mici: femeile tinere (15-24 ani) sunt relativ active. Femeile şi activitatea economică secundară În ciuda faptului că familia românească se caracterizează printr-o anumită diviziune a rolurilor în familie (se presupune că femeile muncesc mult pentru activităţile casnice.Deşi participarea economică efectivă a femeilor a scăzut semnificativ (cu 13%) în 6 ani. putem remarca un trend interesant: o semnificativă creştere a proporţiei femeilor în segmentul ocupaţiilor de mijloc . rata de ocupare în populaţia feminină este relativ stabilă într-o perioadă cu uriaşe probleme în domeniul muncii. în timp ce proporţia celor aflate în şomaj. Datele sugerează că femeile care au depăşit perioada de creştere a copilului (probabil cele de peste 40 de ani) au un grad de ocupare sporit. a scăzut. Observând această dinamică ocupaţională. putem nota o clară creştere în atractivitatea muncii pentru femei: proporţia femeilor salariate a crescut. Gradul de ocupare în segmentul tânăr al populaţiei feminine a scăzut. la populaţia feminină de peste 65 de ani. Tipurile de angajare ale femeilor Ca rezultat al unui nivel ridicat de educaţie şi al unei tradiţii d consolidate în participarea economică. foarte curând femeile au părut a fi mult mai motivate de a găsi un loc de muncă decât bărbaţii. Salariaţii sunt doar cu puţin mai mulţi în populaţia masculină. În 1996.5% · • Lucrători în servicii şi comerţ 70.3% • Specialişti cu calificare mediu-înaltă 60. per total femeile sunt mai puţin active decât bărbaţii în activităţi suplimentare aducătoare de venit. După cum putem observa. proporţia femeilor angajate în totalul populaţiei angajate a crescut la 44.1% faţă de 41.3% în 1996). În raport cu vârsta. comparativ cu bărbaţii.8% în 1991 la 48.7% în 1990. 30. Proporţia femeilor în totalul şomerilor a scăzut însă de la 61.superioare.6% în 1997. Deşi comparativ cu 1990. femeile ocupă poziţii profesionale importante la toate nivelele. Deci.2% din totalul celor care desfăşurau o activitate economică secundară erau femei. Rata şomajului feminin. ele tind să devină majoritare: • Specialişti cu înaltă calificare cu diplomă universitară. incluzând cercetătorii 51 . dacă primul şoc al şomajului a afectat în special populaţia feminină.2% • Angajaţi în administraţie 75. după definiţia dată de Biroul Internaţional al Muncii. este foarte apropiată de cea a bărbaţilor. O mai mare proporţie a femeilor în raport cu bărbaţii fac parte din categoria lucrătorilor familiali neremuneraţi (în special în agricultură). Doar pentru femeile de vârstă fertilă şomajul este semnificativ mai ridicat. Rata şomajului în populaţia feminină s-a dublat în ultimii 6 ani: 1997 în comparaţie cu 1991. nu apar diferenţe importante în rata de ocupare între femei şi bărbaţi: doar o uşoară scădere a participării femeilor sub 24 de ani şi o participare crescută în perioada post-fertilă (35-49 ani) şi. ceea ce va crea numeroase probleme pentru viitor. interesant. caracterizat de o creştere semnificativă a şomajului. şi chiar şi-au sporit participarea pe piaţa muncii. proporţia femeilor care au o activitate economică secundară este foarte înaltă: în semestrul patru al anului 1997.

discriminarea salarială individuală nu era în principiu posibilă.7%) şi lucrători familiali neremuneraţi (36. Slujbele accesibile pentru ele tind să solicite un nivel scăzut de instruire şi. în fine. sistemul part-time este aproape o excepţie printre salariaţi: 1. Dezintegrarea sistemului de suport social pentru îngrijirea copiilor prezintă o altă sursă de diminuare a şanselor de participare a femeilor pe piaţa muncii. sunt unele semne de degradare în calitatea participării femeilor. după 50 de ani ele sunt mai puţin active. în forme organizate / legale. o creştere în participarea economică a femeii.2%). Sub-ocuparea şi muncile cu timp parţial Sistemul muncilor cu timp parţial (part-time) nu este foarte răspândit în România. dar nu foarte mare. Când comparăm salariile pe care le au femeile cu cele ale bărbaţi putem surprinde o uşoară creştere a disparităţii. • Nivelul de calificare şi. Şansele scăzute de participare pe piaţa muncii a femeilor cu copii mici în îngrijire vor avea probabil un puternic efect negativ în (re)integrarea lor în producţie. în comparaţie cu bărbaţii.9% din total persoanelor ocupate. Acest proces pare a fi însă destul lent. pe de altă parte. Femeile tinere care decid să aibă un copil în viitorul apropiat. starea de maternitate agravează inserţia pe piaţa muncii. complementar. al slujbelor accesibile femeilor. Sistemul socialist avea un rigid sistem legislativ al salarizării. necalificate. ci mai mult de faptul că aceeaşi categorie în care există o largă proporţie de activităţi parttime sunt ocupate mai mult de femei.sunt mai puţin active. şi mai puţin datorită unui fundal atitudinal. Din această cauză.8%). par a fi în scădere. după perioada de fertilitate maximă ele sunt foarte active (grupa de vârstă 35-49 ani). precum şi creşterea statutului profesional dar. ceea ce generează amânare semnificativă (ca timp/ durată) a (re)integrării pe piaţa muncii. maternitatea. Pentru a putea beneficia de anumite forme de securitate socială este imperios necesar ca femeile-mame să fie integrate în sistemul salarial formal. Este vital să fie explorate posibile politici de suport pentru a integra femeile cu copii mici în sistemul muncii. Tendinţe contradictorii în participarea economică a femeilor O analiză atentă a participării economice a femeii sugerează tendinţe contradictorii pe fondul unei situaţii relativ instabile: pe de o parte. întâmpină dificultăţi crescute în participarea la muncă.2% din total persoanelor sub-ocupate sunt femei. Ca o concluzie. sunt într-un proces de diminuare datorită unei serii de factori socio-economici. De fapt. pe cont propriu (36. Cea mai mare parte a celor aflaţi într-o astfel de situaţie se găsesc în una din următoarele categorii: membri în asociaţii agricole şi cooperative (29. adesea în economia subterană. • În particular. în condiţiile actuale. Faptul interesant este că doar 36. şi în particular tinerele mame. această amânare este la originea enormelor dificultăţi financiare ale familiilor cu copii mici în care mama nu poate beneficia adesea de suport social. O asemenea raţiune explică probabil de ce sub-ocuparea (conform definiţiei CNS) este de asemenea foarte limitată: 2. poate conduce la discriminare structurală pe piaţa muncii. • Tendinţa de creştere a participării femeilor la activităţi cu timp parţial de lucru. • Un proces de re-discriminare a femeilor pe piaţa muncii. 48 . libera negociere a salariilor are aparent un neaşteptat efect lateral: discriminarea salarială între femei şi bărbaţi. determină obţinerea unor venituri mici. Adiţional. Explicaţia constă în nivelul scăzut al salariilor pentru timp integral de lucru. prost remunerate. Noul sistem al negocierii individuale a salariului a deschis posibilitatea proiectării vechilor stereotipuri sexiste care au supravieţuit. Actualmente şansele de a fi incluse în sistemul salarial sunt destul de reduse pentru acest segment de populaţie feminină. venitul rezultat dintr-un asemenea program de muncă incomplet nu este atractiv. de venit. Pentru că nu există reglementări speciale care să stimuleze sistemul part-time. în consecinţă. Diferenţa dintre femei şi bărbaţi probabil nu este explicată de situaţie specială a femeilor (mame).4% în primul trimestru al anului 1998. Oportunităţile femeilor de a participa în sistemul economic.

şi creşterea proporţiei locurilor de muncă cu calificare scăzută. complementar cu scăderea locurilor de muncă cu calificare medie. Această polarizare pare a se accentua în populaţia feminină. · casnicele reprezintă 68. fie nu îl termină nici pe acesta. în special şansele femeilor de a putea munci au dispărut dramatic. unele dintre ele accentuând marginalitatea socială a acestora. Un segment în creştere al populaţiei este marginalizat. abandonul şcolar la nivelul învăţământului primar şi gimnazial este şi el în creştere. de exemplu).• Dificultăţile de reintegrare a femeilor în muncă. Femeile din populaţia de rromi prezintă o participare foarte scăzută în sisteme organizate de muncă. pe de altă parte. reintegrarea în muncă a mamelor după terminarea concediului postnatal de îngrijire a copilului. Se poate estima în concluzie că se întrevede o scădere a participării femeilor pe piaţa muncii cu perspectiva înregistrării în viitor în acest segment a unei foarte scăzute rate a participării. c) Polarizarea profesională. creşte participarea la formele superioare de învăţământ (sistem universitar). Există chiar o proporţie de copii care. de la sfârşitul anilor '70. Într-un studiu recent asupra populaţiei de rromi din judeţul Buzău. tendinţele detectate în 1992 se reconfirmă: • familiile rromilor cu copii în întreţinere sunt mult mai sărace decât la nivelul populaţiei în ansamblu. După o creştere a participării în muncă în anii '60-'70. Femeia din familia de rromi contribuie la creşterea veniturilor familiei. începând cu 1980 şi mult mai accentuat după 1990. • gradul de ocupare în sistemul formal (salariat şi patron) este de aproximativ 13% din totalul populaţiei ocupate (pentru femei numai 5%). Formele post-gimnaziale pregătire profesională s-au dezagregat într-o mare măsură. • nivelul de educaţie al acestei populaţii este mai redus comparativ cu populaţia în ansamblu. realizat de ICCV în iulie 1997. Aceasta s-a întâmplat cu comunităţi izolate geografic. oportunităţi reduse de muncă pentru tânăra generaţie. În aceste grupuri. mai ales la clasa de mijloc. Participarea şcolară a femeilor şi calificarea a) Femeile au un înalt grad de educaţie/calificare şi o rată crescută de participare şcolară. Unele date par a sugera că în populaţia feminină polarizarea profesională este mai accentuată. Un proces specific a avut loc în aceste comunităţi: deficit de oportunităţi de a munci/natalitate necontrolată datorită politicii agresiv pronatalistă a regimului socialist promovat începând cu 1966/sărăcia sau lipsa locurilor de muncă pentru femei (datorită prezenţei copiilor) şi chiar şi pentru bărbaţi/dezorganizarea socială şi familială sub acţiunea multiplelor presiuni/scăderea participării şcolare a copiilor şi.Pe ansamblu femeile prezintă o rată înaltă de participare şcolară. dar în special cu grupuri izolate social (rromii. fie nu sunt înrolaţi deloc în învăţământul primar. · cele mai multe naşteri (62. b) Polarizarea educaţională. Orice politică ce va stimula creşterea ratei natalităţii în acest segment trebuie să includă un pachet de suport pentru: participarea pe piaţa muncii a femeilor cu copii mici. La generaţia tânără şi adultă nu există discrepanţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte nivelul de educaţie. cât şi o motivare ridicată a unei astfel de participări. datele indică o scădere semnificativă a participării acestui segment de femei în sistemul muncii.4%) se încadrează în intervalul de vârstă 14-19 ani. d) Polarizarea şi marginalizarea socială. În întreaga populaţie se produce o creştere a polarizării educaţionale: pe de o parte. Abandonul în sistemul şcolar obligatoriu a crescut îngrijorător. scade participarea la formele educaţionale intermediare. societatea românească tinde să devină tot mai polarizată. După 1989 s-a produs o polarizare profesională în întreaga populaţie. 49 . Acest fapt indică atât o înaltă capacitate de participare pe piaţa muncii. dar mai mult prin activităţi marginale. Dacă participarea la învăţământul superior este în creştere. în condiţiile unui standard de viaţă scăzut. Datele parţiale sugerează tendinţe contradictorii: o creştere a proporţiei locurilor de muncă ce necesită pregătire superioară. Contrar proiectului socialist de omogenizare a societăţii. ca o consecinţă.2% din populaţia inactivă. reprezintă un important factor inhibator în restabilirea unei rate normale a natalităţii.

cu condiţia ca acesta să fie efectuat de către un obstretician-ginecolog. . . Această stimulare trebuie să se facă însă complementar cu stimularea responsabilităţii pentru calitatea dezvoltării copilului. Natalitatea ridicată şi vârsta scăzută la prima naştere au implicaţii atât în participarea femeii pe piaţa muncii. schimbarea sistemului de valori în termeni de încurajare a participării la muncă şi. strategiile de suport social pentru femeile cu copii au devenit confuze şi prezintă uriaşe dispariţii. femeile rămân să-i îngrijească fără să lucreze. Începând cu 1 ianuarie 1990 a intrat în viguare Decretul 605 emis în 27 decembrie 1989 care autoriza avortul la cerere în primul trimestru de sarcină.neintegrarea pe piaţa muncii a unei proporţii însemnate de femei şi deci nebeneficierea de facilităţile acordate de Legea 120/1997 pentru îngrijirea copilului (concediu de maternitate plătit). este absolut necesar. se reproduc într-o manieră diminuată. ea a adus cu sine şi scăderea dramatică a natalităţii.cu mult mai mare decât la nivelul familiilor cu copii al populaţiei în ansamblu. care au condiţii bune de viaţă pentru copiii lor.35 faţă de 1. Compensarea efortului de creştere a copiilor poate fi făcută şi prin protejarea locurilor de muncă ale femeilor salariate în perioada postnatală. Deşi liberalizarea avorturilor după 1989 a fost o măsură cât se poate de necesară. De fapt. precum şi prin asigurarea unor facilităţi de creştere a copilului mic (îngrijire instituţionalizată în creşe de exemplu) în concordanţă cu posibilităţile familiilor.precaritatea stării de sănătate şi deficit educaţional ridicat pentru copii. . un asemenea suport social comportă anumite riscuri. Având copii foarte devreme. În aceste condiţii a scăzut atât natalitatea cât ţi mortalitatea maternă ( de la 170 de decese la 100.000 de naşteri în 1989 la 84 de decese în 1992). în care copiii au oportunităţi scăzute de dezvoltare normală.65 pentru întreaga populaţie). se vor reproduce lărgit. cât mai ales în îngrijirea copilului: proporţia copiilor de rromi aflaţi în sărăcie extremă este foarte ridicată . Efectele sărăciei în această zonă vor fi extrem de greu de resorbit mai ales pentru generaţiile viitoare. Efectele sociale de lung termen ale acestei polarizări ar putea prinde România (în condiţiile unei creşteri economice modeste) într-un proces descendent: segmentele sărace care nu oferă condiţii minime pentru dezvoltarea copiilor.diminuarea drastică a posibilităţilor de procurare a veniturilor necesare îngrijirii copiilor în condiţii satisfăcătoare. Una din cele mai importante măsuri a acestui pachet trebuie să fie asigurarea unui minimum de şcolaritate şi calificare profesională. segmentele mijlocii şi superioare. Pentru a stimula natalitatea este nevoie de a compensa cel puţin parţial efortul de creştere a copiilor. Este nevoie să fie dezvoltat totodată un larg pachet de strategii sociale active pentru a determina creşterea şanselor de participare pe piaţa muncii a acestui segment. unele segmente sărace sau marginale vor fi încurajate să menţină o natalitate ridicată datorită suportului social care. scăderea natalităţii devine dramatică prin faptul că ea este alarmant de diferenţiată: natalitatea este foarte scăzută la clasa mijlocie şi superioară . Totuşi. Politica faţă de mama şi copil după 1989 După 1989.• natalitatea este ridicată (numărul mediu de copii născut de o femeie este 3.care ar putea oferi condiţii bune de dezvoltare a copilului . a) Noua politică de planificare familială. Această situaţie are efecte negative multiple: . menţinându-se relativ ridicată în mediile sărace şi în cele marginale .unde rata şomajului feminin este mai ridicată. care actualmente nu îşi găsesc rezolvare întrucât nu există nici o strategie la nivel naţional în această privinţă. datorită natalităţii ridicate. de altfel. Suportul pentru copiii şi mamele din populaţia de rromi ridică o serie de probleme speciale. Populaţia cu standard mediu de viaţă (actualmente încă scăzut în raport cu aspiraţiile pentru o perioadă relativ lungă de timp) nu va fi încurajată să crească natalitatea. creşterea oportunităţilor de a găsi slujbe pentru această categorie. 50 .şi unde rata şomajului feminin este mai scăzută datorită unui grad de instrucţie mai ridicat şi al unei calificări mai înalte. în fine.scăderea şanselor de integrare socială şi profesională a tinerei generaţii.

Noul Guvern de după alegerile generale din 1996 a produs o schimbare a politicii. Această lege constituie o măsură necesară pentru a determina tatăl să îşi asume îngrijirea copilului şi să degreveze astfel mama de o parte din treburile din gospodărie care prin tradiţie.de obicei la ultimul loc de muncă. ea a fost eliminată fiind preluată de sistemul ajutorului social. Această lege promovează principiul participării cuplului la viaţa de familie şi împărţirea între cei doi părinţi a sarcinilor legate de creşterea şi educarea copiilor. pe această bază. Inflaţia crescută din 1997 a erodat din nou masiv alocaţia pentru copii. pot cere pensionarea înaintea vârstei prevăzute de lege. De asemenea. în afara concediului plătit pentru sarcină şi lehuzie de 112 zile. • Legea 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani. valoarea reală a acesteia a fost 25% din valoarea ei din 1989. un concediu plătit de 5 zile şi suplimentar. după cum urmează: cu 1 an pentru 3 copii.000 lei pentru 3 copii. care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani. cuantumul alocaţiei pentru copii a fost crescut substanţial. Indemnizaţia plătită era de 65% din salariul tarifar lunar. aflată în procedură parlamentară. îi revin. În completarea Legii 120/1997 vine Legea concediului paternal. alocaţia pentru copii a fost. Perioadele în care o femeie a fost încadrată cu program redus pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 6 ani se iau în considerare la stabilirea vechimii în muncă pentru pensionare ca timp integral lucrat. dar încă departe de valoarea acesteia din 1989. Certificatul de Participare la Cursul de Puericultură. şi de asemenea multe femei tinere care nu au reuşit să lucreze înainte de a avea copii. În afara celor 112 zile de concediu plătit pentru sarcină şi lehuzie femeile asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat. Motivul pare a fi teama de pierdere a locului de muncă după terminarea 51 . • Alocatia pentru copii. discutată deja în Comisia de Muncă şi Protecţie Socială a Senatului. De toate aceste avantaje beneficiază însă doar mamele angajate. în 1995. 3 ani pentru mai mulţi copii. În ultima perioadă. După 1989. beneficiul social care s-a erodat cel mai mult. c) Ajutoare substanţiale pentru mamele care lucrează. Conform acestuia femeile salariate au dreptul. După 1989 au fost acordate prin lege multe beneficii pentru mamele cu copii. pentru care a fost achitată contribuţia prevăzută de reglementările în vigoare. • Decretul Lege nr. de concediu până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an. 80. La articolul 6 apare şi o prevedere inedită.000 lei pentru 4 şi mai mulţi copii. în scopul concilierii dintre viaţa de familie şi cea profesională. Femeile asigurate în cadrul sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 80% din media lunară a venitului asigurat din ultimele 6 luni.31/1990 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1 an. Prin acest proiect de lege. • Femeile pot fi pensionate cu o reducere de vârstă şi de vechime în muncă de 5 ani în raport cu bărbaţii. fiecărui tată i se acordă. În contextul exploziei sărăciei. 10 zile. femeile cu o vechime în muncă de 25 ani. erodarea suportului social acordat familiilor cu copii a determinat creşterea dramatică a riscului acestora de a intra/rămâne în sărăcie. În acelaşi an a fost acordată o alocaţie suplimentară pentru familiile cu 2 şi mai mulţi copii (Legea nr. în cazul naşterii primului născut şi cu condiţia ca tatăl să urmeze un curs de puericultură şi să obţină. şi anume: de prevederile legii poate beneficia oricare dintre părinţii copiilor în funcţie de modul în care aceştia optează. Obiectivul legii este acela de a determina tatăl să participe efectiv la îngrijirea noului născut. Alocaţia specială acordată mamelor cu 3 şi mai mulţi copii a fost lăsată încă de la început să fie erodată de inflaţie. De acest suport beneficiază mai puţin femeile cu mulţi copii a căror prezenţă în sistemul salarial este redusă. sistemului de asigurări sociale pentru agricultori şi femeilor cadre militare în activitate au dreptul la un concediu plătit până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. iar în final. Cuantumul indemnizaţiei este de 85% din venitul pe baza căruia se stabileşte contribuţia de asigurări sociale. 100. În 1994. 119/1997): 40.b) Suportul financiar pentru familiile cu copii: a cunoscut evoluţii extrem de contradictorii.000 lei pentru 2 copii. la naşterea copilului. multe femei par să renunţe la beneficierea de concediu post-natal (2 ani) pentru creşterea copilului şi continuă să aibă activităţi economice formale. În ianuarie 1997. generatoare de venit . 2 ani pentru 4 copii.

sunt într-o continuă stare de erodare. lipsa asigurărilor sociale. şi prin renunţarea la acest drept.susţinere marginală din fonduri publice. ci. condiţiile de igienă erau nesatisfăcătoare. . sub-ocupare. că în ciuda prevederilor legale destul de numeroase şi a instituţiilor de suport pentru familiile cu copii. a şomajului. numărul de fapt al acestor concedii s-a diminuat efectiv. . Acesta este şi motivul pentru care.prioritate scăzută. astfel încât accesul a devenit din ce în ce mai dificil. 5. deşi durata concediului post-natal a fost extinsă la 2 ani. ca şi supravegherea şi educaţia. calificarea în cazul populaţiei feminine decât în cazul celei masculine. mai ales. chiar periferică. 7. Femeile au. 6. în activităţi ocazionale. excluziune şi marginalizare socială. 3. acestea neputând compensa pierderea locului de muncă. Foarte frecvent. dar în această privinţă există diferenţe mari. Dacă există un grup mare de femei înalt calificate. Diminuarea cheltuielilor pentru concediile de maternitate este o dovadă în acest sens. a descurajării de a participa la muncă. mărimea oraşului. Aparent există o creştere a participării femeilor în economia subterană. Aparent există o polarizare mai mare în ceea ce priveşte educaţia şi. d) Serviciile de suport pentru mame. într-o măsură semnificativă. Aceste tendinţe variază în funcţie de mediul de rezidenţă (urban/rural. Este probabil mai folosită în economia non-formală. De asemenea. între diferitele segmente sociale. În special femeile care lucrează pentru firme/ societăţi private renunţă la beneficiile legale. hărţuire sexuală. contribuţia financiară a familiei s-a mărit. În acelaşi timp. acest tip de participare la muncă este asociat cu lipsa de contracte legale. Situaţia din prezent poate fi estimată astfel: . ea apărând foarte rar în sistemul de salarizare. Adesea lipsesc instituţiile corespunzătoare reglementărilor legale. un nivel relativ ridicat de participare economică. serviciile oferite sunt de slabă calitate şi/sau nu reuşesc să ajungă la persoanele care au nevoie de ele. Această formă de muncă este însă mai degrabă excepţională în România de astăzi. resursele financiare sunt extrem de limitate. excluziune şi marginalizare socială. în prezent. mai degrabă în dezorganizare. Există o creştere a sub-ocupării. O asemenea scădere nu poate fi explicată numai prin scăderea natalităţii şi a numărului femeilor salariate care se bucură de un asemenea beneficiu. în timp ce numărul acestor facilităţi s-a micşorat. facilităţile de transport lipseau cu desăvârşire. insecuritate crescută.costuri ridicate acoperite de familie. izolarea geografică şi socială). Disponibilitatea şi accesibilitatea lor a scăzut însă semnificativ din 1990. Se resimte o nevoie urgentă pentru o concepţie/strategie a dezvoltării sistemului de suport pentru îngrijirea copilului. mai ales a celor cu copii. activitatea economică poate aduce mai multe beneficii/avantaje decât acceptarea ajutorului furnizat de Legea 120/1997. 4.un sistem organizaţional confuz. Trebuie să subliniem. educaţie. în special mame care lucrează. 52 . în special a şomajului de lung termen în cazul femeilor. Facilităţi de suport pentru îngrijirea copiilor Calitatea facilităţilor existente s-a degradat continuu: condiţiile materiale au devenit din ce în ce mai sărace. un mediu de muncă uman şi social negativ. în agenda politică. frecvent. în accentuare. femeile fiind în mod special afectate de aceste procese. 8. Tendinţe ale participării femeilor la muncă: 1. Femeile par să aibă o motivaţie crescută de participare în activităţi economice. Există tendinţe noi de sărăcie extremă. există şi un grup crescând de femei fără calificare. există un nivel semnificativ de sub-ocupare şi de descurajare ocupaţională. Pentru elevi nu existau sisteme de îngrijire după orele de şcoală. Sistemele de suport pentru îngrijirea copiilor sunt un factor important în dorinţa femeilor de a participa la muncă. abuzuri.concediului. rezultatele sunt încă nesatisfăcătoare. totuşi. . 2. Munca cu timp parţial este un mijloc important de creştere a bunăstării şi poziţiei sociale a femeilor.

la care se adaugă şi costul în creştere. Participarea la muncă a femeii este un mijloc important de a soluţiona această dilemă. • Decalaje de suport: mamele cu o istorie de muncă beneficiază de importante forme de asigurare: concediu plătit prenatal şi pentru primii doi ani pentru creşterea copilului. Instituţiile care susţin îngrijirea copilului mic (creşe. în legătură cu formele de suport pentru familiile cu copii mici şi. Amploarea şi complexitatea problemelor cu care se confruntă familiile cu copii versus lipsa de resurse şi deficitul de reformă a actualelor mecanisme de suport social pentru familiile cu copii. • Deficit legislativ şi instituţional de oferire pentru mamele cu copii mici de oportunităţi de muncă cu program redus şi de reintegrare în muncă. Mamele care nu erau încadrate în muncă înainte de naştere nu beneficiază de nici un suport material. mediu şi lung. şansele reale sunt mai degrabă întâmplătoare. în special. în România se poartă multe discuţii asupra unei posibile politici demografice. dar în foarte mic. unde s-a produs cea mai dramatică scădere a natalităţii. Participarea la muncă a femeii cu copii este o modalitate esenţială de a depăşi starea de sărăcie. O problemă extrem. Suportul femeilor cu copii este unul dintre instrumentele cele mai eficace ale unei asemenea politici.îngrijirea copilului mic. După 1989 situaţia s-a înrăutăţit. încrederea în aceste sisteme a scăzut continuu. Atenţia factorului politic a fost orientată mai mult spre instituţiile pentru copii abandonaţi. dacă erau disponibile: instituţia bunicilor. Ea poate fi şi un mod de a regla natalitatea. În prezent. Doar pentru cazurile cu risc ridicat de abandon s-au dezvoltat unele servicii. Politica de sprijin a femeii şi copilului a fost până în prezent cronic subfinanţată în raport cu alte sectoare sociale. "Copiii cu cheia de gât" au devenit simbolul acestei neglijări. Familiile au încercat alternative tradiţionale. Noi tendinţe ale natalităţii: În ultimii 9 ani s-a produs o scădere dramatică a natalităţii. necesitatea suportului social pentru copii şi familiile cu copii. sistem de standarde şi proceduri şi. • Deficit de suport instituţional pentru drepturile acordate juridic. Criza politicilor în domeniul familiei si copilului Este unanim acceptat că politicile în domeniul familiei şi copilului necesită serioase revizuiri. în consecinţă. • Deficit de suport instituţional. grădiniţe) au continuat procesul de degradare început cu două decenii în urmă. Nu există nici o formă de suport. pe de altă parte. Legiferarea este prea generală pentru a oferi un suport real. • Deficit de servicii de asistentă socială. finanţarea acestui sector (cu unele excepţii). A apărut un cerc vicios: datorită condiţiilor relativ nesatisfăcătoare şi a neîncrederii multor familii în acest sistem. de resurse. a fost sacrificată pentru alte priorităţi. Dacă legea asigură reîntoarcerea în muncă a mamelor după terminare concediului de îngrijire a copilului. Multe studii au documentat relaţia strânsă dintre numărul de copii şi sărăcie. • Deficit de concepţie strategică. şi cu atât mai puţin un program de acţiune pe termen scurt.Ca rezultat al acestei tendinţe. S-a făcut extrem de puţin pentru dezvoltarea unor servicii de asistentă socială profesională pentru. au fost mai curând neglijate politic şi social. multe dintre aceste facilităţi au dispărut. teama de a nu încuraja dependenţa socială şi lipsa de responsabilitate pentru dezvoltarea copilului. lipsite de cadru de organizare. pentru a spori oportunităţile de reintegrare profesională după concediul de îngrijire a copilului. de dificilă este aceea a modului de a stimula natalitatea la clasa mijlocie. măsură spre cele de suport pentru familiile cu copii mici. Principalele puncte slabe în această direcţie sunt: • Deficit global de reformă. dar ele sunt încă într-o fază incipientă. Nu există o concepţie clară. Una dintre cele mai disputate probleme cu privire la politicile sociale în domeniul copilului este dilema: pe de-o parte. • Deficit de finanţare publică. în mod special. cererea publică a scăzut. În raport cu 1989. de rezolvare a numeroaselor probleme care apar în relaţia participarea mamei pe piaţa muncii . Forme de organizare care să favorizeze participarea parţială în 53 . familiile cu copii. În loc să fie reformate. accelerat însă după 1989.

constant şi structural. c) Nu există un mecanism juridic satisfăcător pentru protecţia copilului împotriva abuzului şi violenţei în familie. lipsa fondurilor pentru ajutorul social în respectiva localitate) nu beneficiază practic de nici o formă de suport.muncă sunt mai degrabă întâmplătoare. Nu există nici o modalitate expresă de suport pentru reintegrare. din diferite motive (lipsa de locuinţă. privind starea şi mai ales dinamica criminalităţii în România postdecembristă. cele mai accesibile mamelor cu copii mici. Multiple deficite de politică sectorială de suport: a) Lipsa unei politici coerente de suport pentru familiile monoparentale care cumulează cele mai multe probleme. mai mult ca sigur. Schimbările profunde care au avut loc în societatea românească a ultimilor ani presupun modificări substanţiale şi în concepţia de abordare a criminalităţii ca fenomen social complex. Programe şi strategii de prevenire. Salariile foarte mici pentru posturile cu calificare redusă. Regândirea modului de acţiune şi intervenţie a organismelor investite cu atribuţii în lupta cu criminalitatea şi administrarea justiţiei nu poate ocoli experienţa acumulată şi rezultatele obţinute în trecutul apropiat (8-10 ani) marcat în opinia noastră de echilibrul fragil al comportamentului democratic al majorităţii membrilor societăţii. pe termen scurt şi mediu. dar nicidecum creşterea condiţii minimale a copiilor. Sunt familii care. dar şi al autorităţilor publice. Tema 17 Politica socială în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii. lipsit de coerenţă şi consistenţă. lipsa certificatelor de naştere pentru copii. şi în viitor. susceptibil de a fi influenţat şi chiar schimbat în acord cu aspiraţiile de mai bine ale comunităţii. adoptându-se frecvent soluţii de moment pentru probleme de perspectivă. cele existente la alte instituţii implicate în profilaxia şi combaterea criminalităţii. Consideraţii preliminare. ceea ce afectează. care încă se mai zbat în limitele unui algoritm al deznădejdii şi speranţei. nu stimulează aceste forme de reîncadrare. vom încerca să fundamentăm demersul nostru de analiză şi interpretare pe datele înmagazinate şi situaţiile statistice întocmite la nivelul Inspectoratul General al Poliţiei şi. Absenţa în ţara noastră a unei instituţii specializate de cercetare a cauzelor criminalităţii şi fundamentare a măsurilor de prevenire şi combatere a acesteia – situaţie singulară după ştiinţa noastră în statele central şi est-europene care au păşit pe calea democraţiei la finele deceniului trecut – constituie un serios obstacol în calea abordării din perspectiva ştiinţifică a unuia dintre cele mai active fenomene care frânează dezvoltarea societăţii româneşti în etapa actuală şi. 54 . În condiţiile unui sistem juridic aflat încă în faza căutărilor de soluţii. În absenţa unor concluzii rezultate din cercetări şi studii de profunzime. iar. Mamele în situaţii disperate nu găsesc decât accidental un suport social. în măsura posibilului. b) Formele de suport pentru familiile cu copii aflate în sărăcie extremă asigură eventual simpla supravieţuire biologică. imaginea de ansamblu asupra politicii sociale în acest domeniu. deciziile sunt marcate de stigmatul provizoratului. consistenţa unor concluzii pe termen lung este pusă în mare măsură sub semnul hazardului şi relativităţii.

). a strategiei şi tacticii specifice instituţiilor abilitate. Nu este lipsită de semnificaţie. în determinarea extinderii acesteia. dacă aceasta a cauzat dezorganizarea anumitor sfere ale vieţii economico-sociale sau dacă au generat numai un anumit sentiment de nesiguranţă ţi teamă printre anumite categorii de cetăţeni. În analiza extensiei infracţionalităţii se remarcă necesitatea abordării a cel puţin trei aspecte de importanţă deosebită pentru formularea unei definiţii exhaustive şi fundamentarea deciziei preliminare. Asemenea situaţii ar putea şi au putut lua naştere ca rezultat al creşterilor importante în corupţie.Intervenţia statului pentru reducerea criminalităţii a fost intens monitorizată şi sprijinită din partea a numeroase organizaţii şi structuri internaţionale. este criteriul de evaluare a extinderii criminalităţii. cât mai ales pentru fundamentarea politicii sociale de urmat. conţinutul semantic al acestora. este abordarea acesteia dintr-o dubă perspectivă. în principal. parchetului. b) nivelul saturaţiei societăţii ci infractori. care informează despre infracţiunile înregistrate. O semnificaţie particulară o are evaluarea permanentă a zonei de impact a criminalităţii. dinamicii şi. nici dimensiunea micii criminalităţi (de vecinătate. A treia problemă necesară pentru luarea unei decizii preliminare adecvate este “alegerea sistemului de indicatori” pentru măsurarea extinderii comportamentului deviant criminogen. dar şi în faptul obiectiv în care se săvârşesc unele infracţiuni. fie sub cel al metodelor rafinate utilizate. Uneori. intrafamilială etc. a furtului proprietăţii publice sau private. care au contribuit în mare măsură la cristalizarea concepţiei de acţiune. a spargerilor. dar şi de organisme naţionale neguvernamentale. atitudinilor şi măsurilor preventive ce pot fi preliminate. Problema de fond a analizei criminalităţii în context social rezidă. statisticile justiţiei sunt utilizate pentru culegerea informaţiilor privind persoanele 55 . precum şi în statisticile justiţiei. Sub cel de-al doilea aspect. difuziunii. din acest punct de vedere. precum şi de metodologia utilizată în diagnoza şi evaluarea mutaţiilor de ordin cantitativ şi calitativ opuse. manifestării şi extinderii acesteia este realizată în statisticile poliţiei. ca de exemplu terorismul. afacerile destabilizatoare de natură economicofinanciară. ca în multe alte ţări. respectiv cea a prevenirii şi cea a combaterii. persoanele suspecte sau inculpate. în al doilea rând. Explicarea şi înţelegerea evoluţiei stării. precum şi cazurile de acum cunoscute şi catalogate ca făcând parte din criminalitatea de înaltă violenţă. Două elemente sunt mai mult decât relevante în această direcţie. ori în care anumite persoane participă la comiterea acestora. O primă problemă se referă la modul în care sunt înţelese noţiunile “infracţiune” şi „autor al infracţiunii” şi ce categorii de acte infracţionale şi de delicvenţi ar trebui luate în considerare în estimarea extinderii impactului comportamentului criminogen în societate. analiza criminalităţii sub aspectul mutaţiilor structurale a formelor. crima organizată. mai ales. soluţie care. a limitelor acţiunilor întreprinse pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor este indisolubil legată de precizia termenilor cu care operăm. dar numai pentru anumite motive speciale. care oferă informaţii despre sentinţele rămase definitive. traficul de droguri. traficul de carne vie. care constituie de altfel punctul de referinţă al estimării şi consideraţiilor formulate pe această bază. transpare cu claritate şi din conţinutul opusului de faţă. înşelăciunilor. de altfel. atât pentru analiza evoluţiei fenomenului criminalităţii. consecinţe ce determină teama populaţiei de a se deplasa după lăsarea întunericului sau de a frecventa anumite locuri ori medii cu risc major de victimizare. Sub primul aspect ar trebui evidenţiată răspândirea mare a criminalităţii. Foarte important. chiar înaintea abordării cauzalităţii. astfel: a) ameninţarea reprezentată de comportamentul criminogen pentru legea şi ordinea din ţară. o importanţă aparte o reprezintă numărul de indivizi care comit infracţiuni. tâlhăriilor. al celui de materiale radioactive. birocraţie. Relevant. cu alte cuvinte determinarea proporţiei indivizilor care comit infracţiuni. în condiţiile confuze ale tranziţiei spre coordonatele care definesc o societate democratică. din categoria celor considerate ca fiind grave fie sub aspectul consecinţelor. În România. evoluţiilor. Aprecierea capătă consistenţă dacă avem în vedere interesul unor instituţii în evidenţierea fenomenului infracţional.

Mai mult. ca şi în alte ţări. trafic de organe vii. şantaje. compromite binele social şi dezvoltarea armonioasă a economiei anumitor ţări. încât acţiunea autorităţilor abilitate în limitele stricte ale graniţelor naţionale rămâne total depăşită şi ineficientă. În tabloul general al criminalităţii corespunzătoare deceniului actual se disting câteva trăsături care dovedesc că fenomenul s-a internaţionalizat într-o asemenea măsură. răpiri. extinderea criminalităţii cunoscute este influenţată – independent de cea a criminalităţii reale. de asasinate la comandă. politică şi socială. 56 . La nivel planetar. determinat de creşterea spectaculoasă a pieţelor de capital. care pot arăta un zel mai mare sau mai mic pentru a se adresa acestor organe în situaţia obţinerii de informaţii privind producerea actelor infracţionale. de o veritabilă industrie a prostituţiei.private de libertate. omenirea este marcată de un vast proces de mondializare. acţiuni de spălare a banilor şi fraude financiarbancare. neexistând nici o bază pentru ipoteza că informaţiile privind fiecare infracţiune comisă ajung automat la organismele de aplicare a legii. decât volumul criminalităţii cunoscute. Ea exploatează cu măiestrie fisurile şi contradicţiile existente la un moment dat în societate. perverse. toate acestea având drept consecinţă internaţionalizarea criminalităţii. de circulaţie nestânjenită a persoanelor şi mărfurilor. extensia acesteia la o dimensiune alarmantă. unde majoritatea aspectelor la care ne-am referit se află în mare măsură sub controlul autorităţilor cu mici excepţii în care amplitudinea de derulare a unor evenimente au reuşit să accentueze sentimentul de teamă şi neîncredere a cetăţeanului de rând. din ce în ce mai organizate. şi nu fără temei. evaziune fiscală. au prosperat continuu prin activităţi de contrabandă. care subminează puterea statului şi zdruncină încrederea populaţiei în activitatea organelor judiciare. Comunitatea internaţională este confruntată la acest sfârşit de secol şi mileniu cu dezvoltarea alarmantă a unor ameninţări la adresa securităţii şi ordinii generale a statelor. este mult mai mare. Se vorbeşte astăzi. numai o parte din infracţiunile comise şi numai unii autori sunt descoperiţi. Tranziţia la economia de piaţă şi criza de autoritate a instituţiilor statului din fostele ţări comuniste au favorizat diversificarea şi proliferarea criminalităţii precum şi crearea unei economii subterane paralele. de libertatea şi amplitudinea fără precedent în operarea transferurilor financiar-bancare. de un înfloritor turism sexual. Formele de manifestare şi tendinţele criminalităţii la nivel global La momentul actual. s-au furat mii de autoturisme de înaltă performanţă. ajungând foarte rapid la stadiul de a influenţa actul de decizie in materie economică. s-a dezvoltat piaţa traficanţilor şi consumatorilor de droguri. are valoare de adevăr axiomatic faptul că volumul criminalităţii din România. plasare de monedă falsă etc. de acţiunile organismelor de aplicare a legii. În concluzie. industria prostituţiei producând sume de ordinul milioanelor de dolari. trafic de carne vie…. în multe state economia subterană depăşind în medie cu peste 30% PIB al acestor ţări. se observă că în realitate situaţia este complet diferită. de arme şi de materiale radioactive. de dimensiunea în creştere a pornografiei şi taxei de protecţie. al căror produs financiar depăşeşte anual 500 miliarde de dolari. Este foarte clar că nimeni nu poate echivala amploarea criminalităţii cunoscute de autorităţi cu cea a criminalităţii reale. Grupurile de infractori cu articulaţii de tip mafiot. precum crima organizată. Aproape în toate ţările s-au comis numeroase atentate asupra unor bancheri şi oameni din lumea afacerilor. efectul conjugării lor reflectând extinderea criminalităţii cunoscute de către autorităţi. toate componentele crimei organizate au devenit afaceri transnaţionale. Într-un asemenea vast teritoriu al crimei. terorism. În general. Analiştii fenomenului criminalităţii apreciază că aceasta dispune de o uriaşă forţă de a se infiltra şi corupe sistemele politice şi juridice. Creşterea actuală a numărului infracţiunilor de un anumit tip poate conduce la o sporire a toleranţei faţă de autori (dacă aceasta este însoţită de schimbări în sistemul de valori al cetăţenilor) precum şi la intensificare a descoperirii lor .de factori de ordin politic şi economic. Fiecare dintre factorii menţionaţi mai sus pot acţiona independent. criminalitatea informatică. România reprezintă în opinia noastră un element de relativă stabilitate. traficul de droguri. la fel ca şi opiniile şi atitudinile cetăţenilor.

administrarea probelor. Coordonatele generale şi dimensiunea criminalităţii in România Schimbarea regimului politic în urma evenimentelor din decembrie 1989 a produs mutaţii profunde şi la nivelul structurilor chemate să contribuie la apărarea societăţii împotriva infracţiunilor şi administrarea justiţiei în cauzele penale. Legea nr. Subliniem totodată agresivitatea fără precedent a unor grupări criminale care au reuşit să se infiltreze până în vârful ierarhiei sociale punând în pericol însăşi stabilitatea statelor în cauză. îndeosebi între diferite grupuri minoritare. până la structurile clasice ale mafiei de acum bine cunoscute. privind combaterea evaziunii fiscale. În acelaşi timp. după 1990. cât şi cu privire la consecinţele negative din ce în ce mai nefavorabile comunităţii. numărului şi gravităţii unor fapte antisociale. Convenţia privind statutul refugiaţilor ratificată în 57 . la nivel global se constată o creştere accentuată a crimei organizate şi a numărului infracţiunilor considerate drept obişnuite (furturi. 8211991 a Contabilităţii. Dată fiind slaba capacitate de reacţie a autorităţilor publice faţă de acest fenomen cu toate măsurile şi acordurile de readmisie semnate. ratificată de România în anul 1990. Migraţia unui segment important al populaţiei către aceste state. Astfel. din SUA şi Sicilia. periodic şi selectiv. acest fenomen cu grave consecinţe atât asupra cetăţenilor în cauză. Franţa. asigurarea apărării pe timpul procesului penal. depăşeşte posibilităţile de reacţie ale autorităţilor publice fapt ce influenţează în limite mai mult decât rezonabile însăşi decizia politică a unor state.Se remarcă în acelaşi timp că. a mijloacelor materiale şi financiare modeste şi experienţei reduse în lupta cu grupurile criminale. dintre care amintim: Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime. tolerează. dar şi cele din Rusia. constituie încă obstacole uşor de trecut pentru infractori. a fost perfecţionat cadrul juridic existent. Olanda etc.). violenţe de vecinătate ori intrafamiliale etc. este în continuă crestere. ce exprimă belşug şi bunăstare. Legea 31I1990 privind societăţile comerciale etc. prin modificarea succesivă şi repetată a Codului penal şi a Codului de Procedură Penală şi adoptarea unor legi speciale îndeosebi în sfera economico-financiară şi bancară dintre care reţinem: Legea nr. Belgia. fapt ce conduce la consolidarea nucleelor de crimă organizată şi la slăbirea intervenţiei forjelor de ordine abilitate. dar şi celor de destinaţie finală. inumane sau degradante. În concluzie. în multe cazuri. a accentuat migraţia clandestină a unui important număr de cetăţeni pe direcţia est-vest. Ucraina. atât sub aspectul frecvenţei. Italia. Cecenia. fapt ce produce grave perturbări statelor de tranzit. este favorizată şi de acţiunile interesate a unora dintre aceste state care permit. îndeosebi în ceea ce priveşte aplicarea principiului prezumţiei de nevinovăţie. instituţionalizat după prăbuşirea sistemului comunist într-o serie de state sau grupuri de state. au creat premisele unui intens trafic de arme ultrasofisticate s-au tradiţionale. Uzbekistan sau Gruzia. Legea 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei etc. precum Germania. şi în România sunt creaţi factorii socio-economici şi criminogeni care stimulează crima organizată din interior pentru racordarea rapidă la procesul de globalizare şi internaţionalizare a organizaţiilor criminale. autorităţile publice investite cu atribuţii de apărare a societăţii împotriva infracţiunilor. numărul celor care rămân ori revin ilegal în statele civilizate ale Europei. fapt ce a condus la reaşezarea competenţelor în baza adoptării unor legi de organizare şi funcţionare a autorităţilor publice. Legea 1111991 privind combaterea concurenţei neloiale. cât şi a statelor implicate. concomitent cu adâncirea cooperării autorităţilor statale şi crearea unor organisme internaţionale de luptă împotriva reţelelor criminale. S-a trecut totodată la semnarea ori ratificarea unor tratate ori convenţii internaţionale. dintre care amintim Legea 9211992 cu modificările ulterioare privind organizarea şi funcţionarea justiţiei. între care se află şi România. începând cu triadele chinezeşti şi jacuza japoneză. criminalitatea înregistrează o tendinţă de creştere permanentă relativ constantă. 8711994. sistemul judiciar a suferit modificări de esenţă. Imensele acumulări de bunuri şi valori constituie în aceste cazuri un suport logistic de invidiat care. Conflictele zonale ori în interiorul unor state. În acest moment. după adoptarea Constituţiei în decembrie 1991. Regimul de frontieră. În lipsa unor legislaţii ferme.

determinate de criza profundă de tranziţie la statul de drept şi economia de piaţă se constituie în tot atâtea surse ale etiologiei criminalităţii în plan structural şi explică.000). Convenţia Europeană in materia adopţiei de copii. · peste 70% din infractori provin din rândul persoanelor de sex masculin. modul de îndeplinire a sarcinilor nu satisface societatea românească. s-au înmulţit îmbolnăvirile grave: criminalitatea a crescut în ritm aceelerat. Convenţia Europeană de extrădare. insecurităţii şi agresiunea infractorilor.112 la 111. în bună măsură. rezultaţi din hotărârile judecătoreşti rămase definitive în perioada 1990 -'97. de asemenea. rata criminalităţii a crescut de peste 4 ori. constituirea unor organe proprii de control asupra modului de îndeplinire a sarcinilor. deci al infractorilor a crescut de 3 ori. se constată o creştere substanţială a criminalitătii în general. proliferarea fără precedent a fraudelor fiscale şi bancare.se dublează. numărul celor care trec fraudulos frontiera de stat spre ţările din centrul şi vestul Europei fiind din ce în ce mai mare. În Raportul Naţional al Dezvoltării Umane iniţiat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi realizat de Academia Românâ se evidenţiază că: sărăcia în ţara noastră a atins cote alarmante.anului 1991. mutaţii semnificative în ce priveşte structura organelor judiciare. cuprinse în evidenţele poliţiei şi cele în care instanţele au pronunţat hotărâri definitive. S-au înregistrat. Totodată. evidentiază o disproporţie vădită (uneori diferenţe de peste 3 ori) între numărul persoanelor pentru care se declanşeazâ procesul penal şi cele care în final sunt trase la răspundere de societate. conduce la următoarele concluzii: a) Cu privire la făptuitori: participanţii la comiterea de infracţiuni cresc de la 56. 58 . aşa cum sub aspect cantitativ a crescut şi numărul total de infracţiuni constatate. Interpretarea evoluţiei criminalităţii în România în baza celor mai sintetici indicatori de referinţă.926 persoane. la 10.). Cu toate măsurile luate însă. in timp ce participarea minorilor şi a celor care au mai săvârşit infracţiuni recidiviştii . respectiv de la 37. nu se pot rezolva la nivelul standardelor internaţionale problemele legate de situaţia persoanelor care solicită statutul de refugiat pe diferite temeiuri din statele de origine. actiunile întreprinse fiind marcate frecvent de formalism şi lipsa de eficienţă cu consecinţe negative în planul relaţiilor interumane. Credit Bank şi Columna. Ţigareta 2 etc. învăţământul şi serviciile medicale se prezintă din ce în ce mai rău aflându-se într-o stare deplorabilă: populaţia a început să migreze de la oraş spre sat din lipsa perspectivelor economice în mediul urban şi a şomajului prelungit.000 27. sincope serioase şi acţiuni uneori contradictorii în procesul de cooperare ale autorităţilor statului (edificatoare sub acest acut aspect fiind derularea instrucţiei penale în cauzele mai intens mediatizate referitoare la Banca Dacia-Felix.282/1990 la 211. Concluziile de sinteză la care ne-am referit sunt susţinute de forta argumentelor concretizate in datele statistice. ratificată în anul 1993. sporirea sentimentului de teamă şi insecuritate al cetăţenilor. unele dintre acestea soldându-se chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. · participarea femeilor la infracţiuni înregistrează o scădere uşoară de la 11.5 infractori în anul 1990 la suta de mii de persoane. Analiza corelativă a datelor statistice anuale.9/1997. organizarea de structuri interdeparlamentale pentru asigurarea cooperării judiciare etc. îngrijorarea populaţiei şi accentuarea sentimentului de teamă faţă de proliferarea violenţei.138/1997: · numărul persoanelor condamnate. rata mortalităţii a depăşit-o cu câteva procente pe cea a natalităţii. Trăsăturile sumbre ale societăţii româneşti. Aşa spre exemplu. înregistrându-se o adevărată prăbuşire a nivelului de trai. prin organele judiciare. unde se poate constata printre altele că în numai 8 ani. consolidarea şi profesionalizarea nucleelor de crimă organizată. îndeosebi prin crearea la eşaloanele de vârf ale acestora a unor nuclee de prevenire şi combatere a crimei organizate şi corupţiei. nu au putut fi anticipate şi pe această bază contracarate aspectele legate de cele peste 50 de conflicte interetnice. ratificată în anul 1997 etc. · numărul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate aflate încarcerate la penitenciar se menţine relativ constant (23.

c) Pe baza tehnologiilor moderne se falsifică cantităţi importante de lei româneşti îndeosebi bancnote de 5.490 în anul 1990. materii prime (petrol.000 s-au scos din circulaţie numai în anul 1996.506 participanţi în anul 1997 cu 33.515. Dacia Felix. L. constatările înregistrează o creştere rapidă de la 4 în 1991 la 106 în 1996. furturile şi tâlhăriile reprezintă cele mai frecvente infracţiuni săvârşite (peste 80%).159 de infracţiuni. f) Prejudiciul cauzat prin infracţiuni ajunge la 110 miliarde lei faţă de 524 milioane lei în 1990. .) cresc în perioada de referinţă între 3 şi 115 ori. nu putem să nu constatăm numărul mare de minori atraşi la asemenea fapte antisociale.061/1997: . d) Infracţiunile de corupţie cresc de aproape 20 de ori. Analizând structura participanţilor la comiterea de infracţiuni prin prisma evidenţelor existente la Inspectoratul General al Poliţiei. Credit Bank. materialele refolosibile etc. c) Abuzurile şi neglijenţa ăn serviciu înregistrează creşteri de 13 şi respectiv 3 ori. precum bancruta frauduloasă. din care 10. iar numărul participanţilor de circa 15 ori. I) Apar infracţiuni specifice în procesul de privatizare. e) Se internaţionalizează traficul de carne vie şi apar prostituate şi proxeneţi care îşi stabilesc teritoriul de acţiune în state. L.) i) Se constată fraude fiscale şi bancare de mari proporţii (Caritas. al licitaţiilor. 59 . îndeosebi cu firme din alte state. situaţia fiind influenţată şi de căderea monedei naţionale în raport cu dolarul.618 la 102. j) Participarea la săvârşirea infracţiunilor din ce în ce mai mare a cetăţenilor străini. Se consolidează ruta balcanică de tranzit pe teritoriul României. instigator sau complice la 9. Numai în anul 1996 au fost descoperite şi anihilate 6 grupuri provenind din statele CSI.091/1990 la 33. sistemele de asigurări şi reasigurări etc. 97. deturnarea de fonduri etc.000 şi 10. Forme de agresiune a criminalităţii economico-financiare a) Numărul infracţiunilor de natură economică creşte de peste 5 ori. k) Se intensifică traficul ilicit cu alcool. cafea.87/1994 a combaterii evaziunii fiscale. Columna.2 kg la 5.000 locuitori. de la 18.). numărul sinuciderilor creşte de la 9 la 12 la 100. Ungaria. b) Se constituie primele reţele organizate de procurare şi plasare a valutei false.000/1992 la 2. Austria. valoarea totală a sumelor introduse în circuitul legal fiind estimată la peste 24 miliarde lei. h) Apar infracţiuni complexe specifice crimei organizate (trafic. . mărci germane şi lire italiene.000 kg în aceeaşi perioadă de referinţă. în urma măsurilor întreprinse confiscările de astfel de valută cresc la dolari SUA de la 280.590 în anul 1996. Grecia.948/1 996.720 /1 996. iar cantităţile de substanţe stupefiante confiscate de la 0. Safi etc. e) Infracţiunile prevăzute în legi speciale (L.828/1990 la 361. Cipru. . Aşa de exemplu. infracţiunile la regimul circulaţiei cresc de la 7.71611990 la 11 .733. infracţiunile in paguba avutului public cresc de la 10. care au avut calitatea de autor. Germania etc.245 de infracţiuni şi 27. respectiv 5. b) Cauzele complexe cu prejudicii de peste 50 milioane lei între 1994 şi 1997 cresc de la 50 la 1918 (de peste 29 de ori).). evaziunea fiscală. îndeosebi dolari SUA.069. g) Sunt încriminate şi se constată infracţiuni noi. iar recuperarea acestora scade de la 63% la 37°/o. lemn. infracţiunile cu violenţă grave cresc de la 5. falsificarea instrurnentelor de plată. .66711990 la 8. burselor de valori. d) Se constituie bande înarmate de cetăţeni străini "Rackeţi" care folosesc armament pentru a-i deposeda de bunuri îndeosebi pe compatrioţii lor aflaţi in Rornânia cu afaceri sau ca turişti (persoane provenind din ţările ex-sovietice). grupuri mari de persoane etc.3111990 a societăţilor comerciale.797/1997. precum Turcia. Forme de manifestare a crimei organizate a) Apare traficul şi consumul de droguri. Bancorex.12/1990 pentru combaterea activităţii ilicite etc.b) Cu privire la fapte: numărul infracţiunilor constatate creşte de la. .000 lei. ţigări.

000 de infracţiuni cu violenţă şi între 1. Italia. g) Se pun bazele reţelelor internaţionale care tranzitează România cu autovehicule de lux furate.461/1997 sau decedate de la 3. vagabondajul.303 în anul 1990 la 801 în 1997 Aspectele cooperării internaţionale au vizat: a) Participarea la activităţile organismelor specifice de lucru ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene pentru punerea în practică a strategiei de aderare a organelor judiciare din România. relaţiile externe au vizat: acţiuni de pregătire. Belgia.782/1990 la 2. cunosc o creştere fărâ precedent în plan practic. Olanda etc.134/1990 la 7.000 în anul 1997.000 de tâlhârii). d) Numărul minorilor care conduc autovehicule fără permis de conducere creşte de la. numărul celor daţi în urmărire generală depăşind 5. Forme de manifestare a infracţiunilor la regimul armelor.708 în anul 1990 la 8. conferinţe şi simpozioane internaţionale. ajungând la 76. activităţi 60 . Franta.795 în anul 1997.2).f) Capătă o dimensiune aparte traficul de armament şi materiale radioactive. d) Numărul intervenţiilor la evenimente în care s-au folosit dispozitive improvizate a înregistrat creşteri. a) Numărul deţinătorilor de arme de foc a crescut de peste 18 ori. după natura obiectivelor urmărite. Forme de manifestare a criminalităţii în domeniul circulaţiei rutiere a) Cu toate că parcul de autovehicule înmatriculate a cunoscut o creştere accentuată. juridic de tragere la răspundere a celor vinovaţi. b) Numărul infracţiunilor cu violenţă (tâlhârii. fiind semnalate primele cazuri de autoturisme capcană . prostituţia etc. combustibil nuclear. acordare şi primire de sprijin. În perioada 1990-'97. Autoturismele furate din Germania. c) Agresivitatea unor infracţiuni cu un pericol social redus. b) S-au înmulţit numărul deţinătorilor ilegali de arme confecţionate în mod artizanal. violuri. congrese. menţinându-se relativ constante in limitele arătate b) Aceeaşi tendinţă de scădere se înregistrează şi în ce priveşte persoanele grav rănite în accidente. c) A crescut numărul cazurilor de sustragere sau abandonare a materialelor explozive. Forme de manifestare a criminalităţii împotriva persoanei si a bunurilor acesteia. dar fără o acţiune adecvată în plan acţional. respectiv de la 8.600 şi 9. e) Se intensifică şi sustragerile persoanelor de la urmărire penală sau executarea pedepsei. numărul de accidente mortale sau cu răniţi grav a scăzut de la 9. omoruri) se menţin la un nivel relativ ridicat (între 5. ajung în statele CSI sau în ţările arabe din Orientul Mijlociu. întâlniri de lucru pentru schimburi de experienţă şi documentare. materialelor explozive şi substanţelor toxice. h) Au loc primele omoruri la comandă şi executări silite de bunuri prin violenţă şi se constituie grupuri de presiune care pretind taxe de protecţie. a) Creşte atât numărul. d) Cauzele penale cu autori neidentificaţi înregistrează o creştere substanţială atingând cifra de peste 120. negociere şi semnare de documente de colaborare: participarea la reuniuni. importante cantităţi de materiale radioactive.860 de persoane. precum cerşetorii. participări la cursuri de pregătire şi specializare. j) Se intensifică acţiunile de emigrare clandestină la care participă din ce în ce mai frecvent şi cetăţeni străini îndeosebi din ţările blocului CSI. i) Se organizează şi se execută mari acţiuni de spălare a banilor murdari. cât şi gravitatea infracţiunilor comise în grupuri la care participă şi recidivişti. fiind introduse ilegal în ţară inclusiv focoase pentru rachete sol-aer.000 de persoane. Asia şi Africa (vezi anexa 18.800 şi 4. c) Creşte numărul persoanelor care conduc în stare de ebrietate sau a acelor ce folosesc autovehicule neînmatriculate sau cu număr fals de înmatriculare.846/1997.

Lipsa fondurilor reduce activităţile de prevenţie din perspectiva factorului economic. Pentru prevenirea şi combaterea unor infracţiuni grave. Recomandarea nr. R(81)12 asupra criminalităţii în afaceri. În prima parte a actualului deceniu prevenirea criminalităţii s-a situat în limita vechilor tipare comuniste. următoarele recomandări sau rezoluţii ale Consiliului Europei: Recomandarea nr. Rezoluţia nr.profesionale concrete. şcolii şi responsabililor de la locul de muncă pe linia prevenirii şi contracarării criminalităţii. Recomandarea (85)11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura penală. Polonia etc. Elocvent în acest sens este Programul Ministerului de Interne pentru prevenirea criminalităţii. contrabandă. care poate constitui parte a unui program guvernamental mai vast. coroborate cu neînţelegerea pozitivă a libertăţilor câştigate după revoluţie. Programul a fost fundamentat luându-se în considerare. fiind lăsată la latitudinea factorilor de decizie din instituţiile statului chemate să contribuie la administrarea justiţiei şi apărarea ordinii de drept. c) S-au încheiat acorduri de cooperare cu instituţiile de profil din toate statele vecine . cât şi a celui local sau sectorial. Ucraina.Bulgaria. Stabilirea acţiunilor şi măsurilor întreprinse în perioada 1990-'97 arată după cum urmează: Cele mai frecvente infracţiuni sunt cu privire la regimul circulaţiei pe drumurile publice. lipsite de coerenţă şi clarviziune. Activitatea de cooperare cu celelalte structuri afiliate la INTERPOL a urmărit cu prioritate folosirea cu maximă eficienţă a avantajelor ce decurg din calitatea de membru al acestei organizaţii. concursuri profesionale şi activităţi sportive. cu prioritate. Această perioadă marchează o scădere accentuată a rolului familiei. Acţiunile stereotipe cu caracter festivist ale autorităţilor publice şi ale unor fundaţii şi societăţi demonetizează conţinutul noţiunii de prevenţie şi deturnează intervenţia în sfera unor preocupări periferice. cercetarea infracţiunilor săvârşite de minori etc. care trebuie antrenate în activitatea de prevenire a criminalităţii atât la nivel naţional. Trebuie luată în considerare şi varietatea abordărilor posibile pentru identificarea acelor măsuri care şă influenţeze factorii sociali legaţi de comportamentul infracţional (prevenţia socială). care includ prevederi din convenţiile internaţionale la care România a devenit parte prin ratificare şi semnare.INTERPOL pentru forţele de poliţie şi celelalte structuri judiciare ale statului. Ungaria. la dezvoltarea fenomenelor negative cu impact puternic asupra stabilităţii şi securităţii sociale. e) S-a adâncit cooperarea în cadrul a OIPIC . În aceste condiţii asistăm. iar frecventele reorganizării şi reaşezări de competenţe diminuează efectul acţiunilor în planul celorlalte componente ale societăţii. şomajului. şi cu majoritatea statelor europene. precum şi măsurile vizând reducerea ocaziilor de a comite infracţiuni şi sporirea riscului de descoperire a delincvenţilor (prevenţia situaţională). a promovării liberei concurenţe şi a spiritului competitiv. (78)62 asupra delicvenţei juvenile. Moldova. gen cercetări în cazurile aflate în lucru şi extrădării. Starea si dinamica activităţilor de prevenire a criminalităţii Pe fondul crizei economice. cât şi la nivelurile microsocialului şi individului. între diversele categorii sociale. b) Preocupări privind organizarea cadrului legislativ intern cu cel internaţional. precum terorismul şi traficul de droguri s-au încheiat acorduri de cooperare şi cu unităţi de profil din state aflate pe alte continente. Recomandarea nr. urmate de trecerea ilegală a frontierei. d) Au fost optimizate unele structuri organizatorice pentru a face faţă exigenţelor unei mai bune cooperări (crimă organizată. R(83)7 privind participarea cetăţenilor la politica referitoare la criminalitate. Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei recomandă: 61 . sub aspectul asigurării unei puteri de cumpărare reale.). ce a determinat manifestarea unor sentimente de nesiguranţă şi frustrare. R(87)19 referitoare la organizarea prevenirii criminalităţii. ori chiar individual. în prezent. Ca atare. a apărut o disonanţă accentuată. Rezoluţia (73)25 asupra metodelor de studiu previzional a criminalităţii şi altele. inflaţiei. înşelăciune şi afaceri economico-financiare ilicite. Pe baza măsurilor întreprinse s-au elaborat acte normative noi de organizare şi funcţionare a organelor judiciare. Cauzalitatea tot mai complexă a acestor fapte antisociale îşi are originea atât la nivelul macrosocialului. la comiterea unor infracţiuni cu grad ridicat de violenţă şi mod de organizare.

. foarte pasionante. absolut indispensabile în: . O campanie izolată de prevenire a faptelor ilegale este cu desăvârşire ineficace şi inoportună. în momentul de faţă. mediul. mergând de la ideea unei transformări profunde a conceptului. Prevenţia integrată locală aduce în prim-planul activităţii preventive noţiunile de colaborare. h) creşterea gradului de încredere a populaţiei în structurile însărcinate cu ordinea socială şi statală. Programe şi strategii de prevenire a criminalităţii Remodelarea conceptuală şi practică a sistemului actual de prevenţie se impune cu necesitate. Problema prevenţiei trebuie pusă pe aceleaşi coordonate cu problema educaţiei. înlăturarea prejudecăţilor şi a unor resentimente ale cetăţenilor cu privire la rolul organelor statale în înfăptuirea actului de justiţie. Analizele şi disputele asupra genului de prevenţie sunt. precum şi formarea deprinderilor şi obişnuinţelor acestora de a respecta legea. b) Guvernele statelor membre şi asociate să creeze. colaborarea tuturor structurilor sociale cu atribuţii incidente sau tangenţiale pe linia menţinerii ordinii şi stabilităţii societăţii reprezintă pilonul esenţial al muncii de prevenire. . contextul economico-social al potenţialilor delincvenţi). asigurarea succesului actiunii. .În acelaşi timp. integrare şi coerenţă. Ministerul de Interne a depus eforturi pentru crearea în România a unui organism naţional capabil să adopte programe unice de prevenţie. b) posibilitatea individualizării reale a activităţii de prevenţie şi.a) Guvernele statelor membre şi asociate să includă prevenţia ca misiune permanentă în programele guvernamentale de luptă împotriva criminalităţii. concertare. Cu toate că în şedinţa Consiliului Suprem de 62 . prin aceasta. e) asigurarea unor evaluări corecte prin folosirea indicatorilor şi criteriilor ştiinţifice de selecţie şi organizare. d) sporirea eficienţei şi a caracterului ofensiv al prevenţiei în sensul acţiunii asupra cauzelor celor mai profunde ale faptelor antisociale. În ultimii ani. să încurajeze şi să susţină pe plan naţional sau pe plan regional şi local organisme de prevenire a criminalităţii. ideea este susţinută de următoarele argumente: a) posibilitatea de a obţine într-un timp relativ scurt o cantitate mare de informaţii cu privire la o situaţie care ar putea avea efecte negative asupra stabilităţii sociale. până la teze care contestă prevenţiei posibilitatea de a evolua în ritm satisfăcător şi a răspunde într-o modalitate promptă şi adecvată exigenţelor prioritare ale viitorului apropiat sau îndepărtat. să prevadă fondurile necesare în acest scop şi să se asigure că există responsabilităţi precise în cadrul instanţelor guvernamentale pentru organizarea şi dezvoltarea prevenirii criminalităţii. şcoala. Din aceste considerente. . organizarea prevenţiei integrate locale de către autorităţile administrative teritoriale şi specialişti va trebui concretizată în proiecte centrate pe segmente particularizate şi bine delimitate (familia. Fără îndoială că noua concepţie va trebui să reflecte obiectiv cerinţele conceptului de prevenire prin prisma problematicii deosebit de complexe cu care se confruntă societatea românească. considerată necesară şi posibilă. creşterea gradului de adresabilitate a cetăţenilor către structurile statale cu atribuţii pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice. g) creşterea gradului de coeziune şi de cunoaştere reciprocă a structurilor sociale angajate într-o activitate de prevenţie locală. c) se pot corija greşelile şi elimina lacunele în munca de prevenţie pe parcursul efectuării acesteia. informarea corectă şi operativă a populaţiei asupra modificărilor de ordin legislativ. formarea şi dezvoltarea unei atitudini civice. sensibilizarea publicului asupra unor probleme cu care se confruntă forţele de ordine în lupta împotriva grupurilor de delincvenţi. să stipuleze în cadrul lor obligaţii concrete de acţiune. f) transformarea muncii de prevenire într-o reală activitate educativă cu finalităţi bine conturate.

axată în special pe mijloacele tehnice de împiedicare a comiterii de infracţiuni. 63 . d) planning ambiental prin modificarea unor factori de mediu care să descurajeze activitatea infracţională: e) încurajarea cetăţenilor să depisteze activităţile infracţionale şi să le aducă la cunoştinţă organismele judiciare. toate elementele faptului antisocial vizat (delictul. fapt care face ca prevenirea să se realizeze secvenţial. c) proiecte de grup prin care organizaţiile sunt ajutate să-şi dezvolte eficient activităţile de prevenţie antiinfracţională. sensibilizarea membrilor comunităţii. b) Prevenirea nu mai poate face obiectul doar unei structuri sau alteia. în forme şi după convenţii diferite la nivelul fiecărei structuri. nu în ultimul rând. formarea şi dezvoltarea unei atitudini civice în vederea preîntâmpinării comiterii de fapte antisociale. cu privire la unele probleme cu care se confruntă poliţia şi dificultăţile create de apariţia unor noi genuri de infracţiuni în anumite zone criminologice şi. Dimensiunea termenului "integrat" vizează caracterul de globalitate al prevenţiei luându-se în calcul. în primul rând. înlăturarea prejudecăţilor şi a eventualelor resentimente ale cetăţenilor privind participarea reprezentanţilor poliţiei la înfăptuirea actului de justiţie. Aceste idei degajate din experienţa acumulată în timp la nivel intern şi internaţional pun problematica prevenirii într-o lumină nouă diferită de cea cu care ne-am obişnuit de-a lungul vremii. Activitatea specifică de prevenire a criminalităţii este din ce în ce mai bine receptată şi apreciată de membrii comunităţii prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Strategia adoptată de specialiştii din domeniul prevenirii criminalităţii. Pe această cale se are în vedere in principal: înţelegerea rolului acţiunilor de prevenire a criminalităţii. precurn şi o sporită capacitate interpretativă în condiţii de respectare a normativităţii rnetodologice. Concepţia cu privire la prevenţia integrată la nivel local si central Evaluarea muncii de prevenţie . b) recornandări privind administrarea riscului infracţional.. Poliţia. în faza în care riscul infracţional este redus. autorii. c) Satisfacerea actului managerial impune celor cu sarcini incidente actului de prevenire un grad din ce în ce mai mare de profesionalism. de exemplu. este concepută ca o trecere de la metodele poliţieneşti tradiţionale la abordarea sociopreventivă a criminalităţii.stă sub semnul unor concluzii care s-au impus în ultimul tirnp cu din ce în ce rnai multă forţă astfel: a) În producerea şi menţinerea stărilor tensionale. formaţiunile operative ale poliţiei realizează o prevenire "specializată" pe domeniul lor de activitate. aceasta neînsemnând că este atributul ei in exclusivitate. consacrate. acest demers unilateral nu s-a finalizat printr-o Hotărâre de Guvern. creşterea gradului de adresabilitate a cetăţenilor către poliţie. antisociale nivelul educaţional are un rol hotărâtor. Această strategie include în principal următoarele puncte: a) atenţionarea publică asupra problemelor criminalităţii şi a serviciilor disponibile pentru siguranţa cetăţenilor. la nivelul poliţiei.realizată în România . comparat cu cel de prevenire în sens clasic. este abilitată să prevină criminalitatea. reducerea sentimentului de nesiguranţă civică a populaţiei. victimele.Apărare s-a aprobat infiinţarea Consiliului de Prevenire a Criminalităţii. a) Conceptul de prevenţie integrată.ci. presupune în plus o acţiune concertatî a diferiţilor participanţi la activitatea de prevenire. Prevenţia integrată reprezintă nu numai simpla combinare a celor două strategii clasice prevenţia socială şi prevenţia situaţională . în acelaşi timp. o acţiune coerentă şi conducere unitară a diferiţilor participanţi sociali. Concomitent cu aceasta. tipurile de prevenţie posibile şi ansamblul instanţelor sociale cu roluri specifice pe segmentul lor de acţiune. interdependenţa muncii de prevenire devenind o realitate obiectivă. rnediul social şi rolul autorităţilor). o abordare strict ştiinţifică a problemelor puse în cauză.

să se determine mijloacele care trebuie mobilizate ce mijloace au fost utilizate şi cu ce amploare. toate metodele prevăzute (tipurile de acţiune previzibile) şi toţi factorii şi resursele mobilizate. Potrivit concepţiei care se impune. centrelor publice de ajutor social. conduce la o evaluarea riguroasă a rezultatelor obţinute în cadrul unei activităţii de prevenţie. În general. prevenţia poate fi situaţională sau socială: a) prevenţia socială implică acţiunea asupra factorilor sociali care sunt angrenaţi în comiterea faptelor ilegale pentru orientarea şi influenţarea lor în sensul dorit. Ea îşi propune întreprinderea demersurilor specifice pentru atragerea participării active a populaţiei în probleme de prevenire şi coordonarea acestor activităţi împreună cu alte subsisteme sociale. Coerenţa vizează. Globalitatea presupune a se ţine cont de: factorii pertinenţi ai contextului social al delictului. politicilor referitoare la forţa de muncă sau în domeniul locuinţelor. două coordonaţe majore: . prezintă pentru activitatea despre care vorbim. O cercetare meticuloasă a împrejurărilor care încadrează evenimentul favorizează înţelegerea cauzelor materiale şi umane asupra cărora urmează să se acţioneze. Prevenirea nu se improvizează. Această analiză permite. la scară mică. favorizează articularea diferitelor tipuri de prevenţie. deci trebuie să se analizeze toate posibilităţile şi să se decidă asupra celor mai adecvate printr-o examinare a situaţiei la diferite nivele. el invocă ideea unui "tot" compus din părţi bine articulate între ele. petrecerea timpului liber. în paralel cu asigurarea coordonării lor la nivel guvernamental şi local. secundară şi terţiară: a) prevenţia primară sau generală vizează ansamblul populaţiei şi acţionează la nivelul factorilor sociali generali (acţiuni asupra contextului social. acţiunilor şi măsurilor de prevenire. iar cunoaşterea reciprocă a participanţilor induce o colaborare mult mai eficientă. Din perspectiva temporală. Aceste politici sociale se adresează în special celor mai vulnerabile grupuri de populaţii: tinerilor. este vorba şi de politici care se adresează întregii populaţii: invăţământ. b) Abordarea sistemică permite tuturor celor care acţionează într-o situaţie complexă să perceapă disfuncţiile şi să ia în considerare diferitele niveluri ale realităţii sociale şi institutionale. ea are ca scop împiedicarea comiterii recidivelor. ' b) prevenţia secundară sau specifică încearcă reducerea frecvenţei ori evitarea comiterii faptelor antisociale: ea se adresează grupurilor considerate ca fiind vulnerabile şi defineşte factorii de risc. prevenţia integrată la nivel de comună. în funcţie de inventarul resurselor umane şi materiale. care va fi costul? Termenul "integrare" are destule semnificaţii. Totodată. sănătate. un beneficiu secundar care constă în impactul său potenţial asupra diminuării delincvenţei.coerenţa orizontală care presupune ţintele. A integra o acţiune înseamnă a pozitiva diversitatea ei. la rândul său. cultural şi economic). de către o echipă investită cu putere decizională locală. sport. prevenţia poate fi clasificată în prevenţie primară. o mai bună cunoaştere a nevoilor şi resurselor locale. c) prevenţia terţiară sau curativă vizează modificarea comportamentelor subiecţilor deja identificaţi ca fiind delincvenţi. cu ce rezultate şi de ce alte mijloace se dispune. Din perspectiva conţinutului sau a nivelului. educare permanentă. Abordarea sistemică a prevenţiei integrate asigură varietatea şi echilibrul metodelor şi al mijloacelor folosite. prezintă avantajul că permite. acţiunile pot fi desfăşurate asupra unei "zone" relativ restrânse. oraş.coerenţa verticală care are în vedere scopurile. Prin intermediul nivelului local se pot realiza şi integra pe verticală acţiunile de prevenţie integrată.Prin prevenţie integrată la nivel central şi social inţeleqern descentralizarea activităţilor. vizând înainte de toate ameliorarea bunăstării populaţiei. Modelul teoretic al prevenţiei integrate Acţiunea socială. factorii şi metodele şi . obiectivele operaţionale şi mijloacele. 64 . de asemenea. Această punere in comun a competentelor şi mijloacelor specifice asigură cele două caracteristici ale acţiunii: globalitatea şi coerenţa.

Faza VI: definitivarea şi stabilirea programului de acţiune. · grupul de coordonare este compus din persoane mandatate de grupul de concertare pentru a urmări zilnic derularea proiectului. perfect armonizate. lupta se duce asupra simptomelor şi deci asupra indivizilor. în mod necesar. de situaţia locală. b) nivelul 2 . această structură este facultativă. Numai un astfel de acord metodologic între modurile de organizare a prevenţiei face posibilă instituirea a celui continuum prevenţial atât de necesar astăzi. colectivităţile. formată din grupa de concertare şi grupa de coordonare constituită din minimum 2 persoane care să combine: a) nivelul 1 . a) În cazul prevenţiei defensive problema este deja manifestă. . in funcţie de urgenţele identificate. iar prezenţa ei nu este necesară pe întreaga perioadă de derulare a proiectelor. la forţă. ea se bazează pe resursele de personal şi. Metodologia procesului prevenţiei integrate stabileşte ansamblul metodelor.Faza III: definirea problemei şi a importanţei ei în contextul problematicii generale a faptelor antisociale. Structura de încadrare a prevenţiei integrate locale trebuie să ţină cont de formele specifice de încadrare ale proiectelor. . grupurile "se apără" cât mai rapid posibil împotriva acestor probleme şi a consecinţelor lor. factorul fundamental şi organic de decizie al oricărui proiect de prevenţie integrată locală. strategiile fac apel.reprezentant al ministerului (sociolog. de caracteristicile sociale ale zonei. o concepţie asupra prevenţiei şi un mod al acţiunii. astfel: .Faza V: identificarea şi stabilirea mijloacelor de acţiune. mărimea. de scopul proiectului. grupul de parteneri elaborează proiectele.Faza I: determinarea situaţiei problematice prioritare.Faza II: stabilirea obiectivului general şi a criteriilor de evaluare finală. nu în ultimul rând. Modelul teoretic general cuprinde în principiu şase faze complementare. 65 . modul de organizare şi componenţa acestei structuri vor depinde de particularităţile locale. Din punct de vedere al strategiei acţionale prevenţia poate fi defensivă sau ofensivă. o teorie şi o atitudine a autorităţilor publice faţă de propria lor activitate de prevenţie. În cadrul modelului teoretic de prevenţie integrată se consideră ca necesare încadrarea următoarelor trei structuri: · echipa de prevenţie care acţionează continuu pe întregul parcurs al derulării proiectului de prevenţie integrată locală. Echipa de prevenţie. dintr-un punct de vedere radical am putea spune că acest tip de prevenţie acţionează atacând răul de la rădăcină prin acţiune directă asupra tuturor factorilor favorabili delincventei. coordonează execuţia şi urmăreşte evoluţia sa. Modelul teoretic este. numărul actorilor angajaţi în proiect şi. . Această paradigmă se cere a fi împărtăşită şi de celelalte subsisteme sociale cu atribuţii pe linia prevenţiei. se examinează structurile. asistent social). În cea mai mare parte a cazurilor. proiectul nu poate ataca din start şi identifica o singură situaţie problematică. o paradigmă. desfăşurării şi evaluării proiectelor aplicative în funcţie de obiectivele stabilite. · echipa de concertare constituie motorul. psiholog. jurist.b) prevenţia situaţională presupune luarea în considerare a măsurilor care au ca scop reducerea ocaziilor care favorizează comiterea faptelor ilegale şi sporirea riscului autorilor acestor fapte de a fi descoperiţi şi traşi la răspundere cu operativitate. de natura proiectului de prevenţie. al structurilor încadrate şi selecţionează elementele necesare proiectării. al modurilor de organizare a prevenţiei. de natura conţinutului prevenţiei integrate şi de situaţiile concrete. al mijloacelor. b) În cazul prevenţiei ofensive problemele sunt prevăzute şi sunt atacate cauzele lor cele mai profunde. . . la persuasiune sau la descurajare (verificarea şi supravegherea autorilor delictelor şi protecţiei victimelor). Cum alegerea proiectului de acţiune este în strânsă concordanţă cu logica internă a prevenţiei integrate este necesar a se stabili datele pertinente ale situaţiei locale şi modul de acţiune al grupului de concertare. aşadar. în încadrarea proiectului care sar putea compune din: 1.Faza IV: determinarea nivelului de intervenţie.specialist in domeniu pe plan local. pe această cale.

. . Parchetul General.Instruirea sau perfecţionarea sistemului de selecţionare şi pregătire a personalului în scopul sporirii performanţelor. orăşeneşti sau municipale locale: · participă la încadrarea proiectului la grupul de concertare şi eventual la grupul de coordonare. cercuri sportive. oameni de ştiinţă. · una sau mai multe persoane cu suficientă putere de decizie disponibile pentru activitatea de prevenţie. . care au legătură cu problema. din şcoli. apreciem.Crearea sau perfecţionarea după caz a structurilor de prevenire adecvate şi îmbunătăţirea cooperării dintre acestea. că se impun următoarele măsuri organizatorice: . în concluzie. · primarul în persoană (sau o persoană mandatată de acesta) sau preşedintele Consiliului Judeţean.Înfiinţarea unui institut de cercetare a fenomenului criminalităţii şi elaborarea unor programe de acţiune pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen antisocial. cadre didactice. . · consilieri comunali. 5. din grupul de coordonare. Actori extra-locali: · acompaniază proiectul cu "privirea din exterior" şi. cercetători. · reprezentanţi ai serviciilor sociale. făcând parte din grupul de concertare şi. sociologilor. Pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de prevenire a criminalităţii.2. în mod special. Autorităţile comunale. pentru a realiza evaluarea proiectului.Educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.Delimitarea cu mai multă competenţă a atribuţiilor şi structurilor investite cu sarcini pe această linie la nivelul tuturor segmentelor societăţii. pot participa la elaborarea proiectului persoane din serviciile de asistenţă socială ale populaţiei. direcţiilor şi lucrători de teren. Multe din măsurile preconizate reclamă acţiuni la nivelul puterii legislative. ale comercianţilor etc. psihologilor şi asistenţilor sociali. precum şi a celei judiciare. 6. spitale. · specialişti în diverse domenii. 66 .Creşterea numărului de specialişti în cadrul tuturor structurilor de prevenire. 3. a martorilor şi pentru reinserţia socială a persoanelor care au suferit condamnări. orăşeneşti. eventual. 4. Ministerul Justiţiei): · participă la încadrarea grupului de concertare şi eventual a grupului de coordonare.Crearea şi dezvoltarea cadrului instituţional pentru cooperare internaţională în materie de prevenire a criminalităţii. municipali sau judeţeni. . Serviciile specializate ale autorităţilor publice centrale (Ministerul de Interne.Iniţierea unor programe pentru protejarea victimelor infracţiunilor. asociaţii ale tinerilor sau locuitorilor. îndeosebi din rândul juriştilor. Sectorul social: · participă la încadrarea proiectului. . Actori (parteneri) locali: · participanţi la încadrarea proiectului. Tema 18 Sistemul serviciilor de asistenţă socială din România. . a celei executive. în proiecte de tip integrat.

Asemenea beneficii sunt: ajutorul social. serviciile de asistenţă socială ocupă un loc aparte. Sănătatea asigură integritatea capacităţilor fizice de viaţă. sociale şi tehnice de acţiune. spre deosebire de sistemul beneficiilor contributorii care sunt desemnate prin termenul de asigurări sociale. Instituţiile de asistenţă socială sunt case pentru 67 . Serviciile de asistenţă socială iau două forme relativ distincte: servicii de asistenţă în mediul natural de viaţă(în familie. susţin funcţionarea acceptabilă acestora în condiţii de viaţă dificile. temporar sau permanent să trăiască într-un mediu social natural. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci cel de-al treilea mare pilon al serviciilor sociale. grupurilor sau comunităţilor aflate în situaţie de dificultate şi care nu pot să desfăşoare prin resurse proprii o viaţă la standarde minime considerate a fi normale. alte compensaţii cum sunt gratuităţile sau reducerile/subvenţiile de preţuri(locuinţe sociale. asistenţa socială reprezintă într-o mare măsură un tip specific de terapie socială. Sistemul beneficiilor sociale non-contributorii sunt desemnate prin termenul general de asistenţă socială. ci şi lipsei de capacităţi personale şi colective de a face faţă problemelor vieţii. pierdere a locului de muncă. pentru întreţinerea locuinţei etc. ele nu deţin capacitatea de a obţine prin efort propriu minimul de resurse financiare necesare unei vieţi decente. Învăţământul dezvoltă capacităţile intelectuale. la şcoală. corectarea. susţin refacerea capacităţilor deteriorate. îmbolnăvire. ci şi prin servicii de asistenţă socială. nu se datorează exclusiv lipsei de resurse financiare. Serviciile de asistenţă socială corectează. Aceste beneficii sunt oferite cu stricta condiţie a participării la un fond comun de asigurări sociale în perioadele active ale vieţii. ajutorului de boală. acasă. transport. în cazuri extreme.). b) Serviciile sociale cuprind o largă gamă de servicii oferite de colectivitate. Beneficiile sociale financiare sunt şi ele de mai multe tipuri: . Cu alte cuvinte. în condiţiile în care acest lucru nu mai este posibil datorită unor împrejurări ale vieţii: vârstă. Suportul social al persoanelor aflate în dificultate nu se face numai prin transferul de resurse financiare(bani sau bunuri). la locul de muncă) şi servicii în instituţii de asistenţă socială. fiind proporţionale cu mărimea acestor contribuţii la fondul comun. sănătate şi asistenţă socială. Situaţia de dificultate. serviciile se adresează unui deficit de capacităţi. bursele de studiu. Într-un anume fel. . de a identifica soluţiile constructive şi de a-şi dezvolta capacităţile personale şi colective de a rezolva aceste probleme. Dacă beneficiile financiare suplinesc un deficit de resurse financiare ale persoanei. O primă mare diviziune a mijloacelor de protecţie socială este cea între beneficii sociale financiare şi servicii sociale. inclusiv cea de sărăcie. Protecţia socială se realizează prin mai multe mijloace. refacerea capacităţilor individuale şi colective pentru o viaţa normală şi autosuficientă. Ele au ca obiect dezvoltarea. dezvoltă şi consolidează capacităţile personale şi sociale de funcţionare normală şi eficientă într-un mediu social dat.Beneficii sociale non-contributorii sunt acordate celor aflaţi în nevoie. familiilor.Serviciile de asistenţă socială în contextul sistemului de protecţie socială În cadrul sistemului de protecţie socială. prevenirea şi recuperarea deteriorării acestor capacităţi. în mare măsură în afara sistemului economic. alocaţiile pentru copii. Serviciile de asistenţă socială au ca obiectiv refacerea şi dezvoltarea capacităţilor persoanelor. în funcţie de mărimea acestei nevoi. fără obligaţia vreunei contribuţii prealabile. un loc special protejat pentru persoanle care nu pot. colectivităţii de a înţelege natura problemelor cu care se confruntă. oferind. Sistemul de protecţie socială are ca obiectiv susţinerea persoanelor. ajutorului de şomaj. subvenţii pentru chirii. bilete la manifestări culturale. a) Beneficiile sociale financiare cuprind transferurile în bani sau în bunuri către persoanele care prezintă un important deficit de surse financiare. Există trei mari categorii de servicii sociale: învăţământ. Ele sprijină persoanele şi comunităţile să rezolve problemele complexe şi dificile care intervin în cursul vieţii şi pentru care capacităţile existente nu sunt suficiente.Beneficiile sociale contributorii (din sistemul de asigurări sociale) reprezintă un înlocuitor al veniturilor obţinute prin activitatea proprie. Beneficiile de asigurări sociale iau forma pensiilor.

Persoanele abuzate fizic.Persoanele lipsite de locuinţă. Aceste categorii de persoane. nu este precizat decât în limite generale prin lege. în incapacitate de a o obţine. alcool. morală. socio-culturală.Minorii delicvenţi. . decent de viaţă. Asistenţa socială se poate plasa la diferite niveluri: la nivelul individului.. activităţilor profesionalizate de protejare a persoanelor.Persoanele dependente de drog. Asistenţa socială reprezintă un mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială pentru persoanele/grupurile menţionate mai sus. prin anchete sociale efectuate de specialişti sau prin proceduri de testare a resurselor de venituri. comunităţilor cu probleme speciale. grupurile şi comunităţile aflate în situaţie de dificultate şi care nu pot să depăşească această situaţie prin resurse proprii. independentă. .Tinerii neintegraţi social. ale discriminărilor sociale. depăşirea perioadelor de criză. . aflate temporar în dificultate şi care. biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal. asistenţa socială reprezintă totalitatea mijloacelor utilizate de o colectivitate(transferuri financiare şi servicii) de suport pentru persoanele. datorită unor cauze de natură economică. În acest sens general.Persoanele bătrâne neajutorate. În sens larg. ca în cazul asigurărilor sociale. instituţii pentru copiii sau persoanele cu dizabilităţi severe. case pentru copiii abandonaţi. la nivel interpersonal şi de grup.Persoanele care au suferit în urma unor calamităţi naturale. posibilitatea de refacere a forţelor proprii pentru integrarea normală în viaţa socială.consiliere şi terapii de familie.mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comunităţii. Ea asigură astfel prin serviciile specializate. . În termen general. În acest caz prestaţia se face în funcţie de nevoile existente conform principiului solidarităţii. atenuarea parţială a dezechilibrelor grave dintre nevoi şi resurse. ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o funcţionare socială corespunzătoare.Familiile sărace. instituţii de resocializare a copiilor şi adolescenţilor cu deviaţii comportamentale etc. 68 .asistenţă personalizată (asistenţă economică.Persoanele cu handicap fizic sau mintal. Dintr-o altă perspectivă. programelor. psihologică pentru persoanele în nevoie: săraci.Persoanele cu boli cronice fără susţinători legali. . asistenţa socială se referă la ansamblul instituţiilor. cei cu probleme de integrare în muncă. pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă. ale grupurilor marginalizate. şomeri. victime ale abuzurilor de orice fel. .). Următoarele categorii sunt de regulă beneficiarii asistenţei sociale: . urmând a fi specificat prin analiza de la caz la caz a situaţiilor concrete. Sistemul asistenţei sociale are la bază următoarele caracteristici structurale: din fondurile bugetare de stat sau din cele obţinute voluntar de la indivizi/comunitate sunt sprijinite persoanele în nevoie în raport cu necesităţile lor. nu pot duce o viaţă activă. sexual. se poate spune că asistenţa socială intervine pentru a corecta deficitul de resurse. fără un ajutor din exterior. cei dependenţi de drog. . la nivel comunitar. rasiale etc. . grupurilor. . Excepţie fac beneficiile sociale categoriale cum sunt de exemplu alocaţiile pentru copii. fie că este vorba de resurse financiare sau de resurse de capacităţi de acţiune. nefiind condiţionată sau dimensionată în raport cu vreo contribuţie personală anterioară. rezolvarea conflictelor etnice. măsurilor. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul asistenţei sociale. ale cuplului. . Obiectivul central al intervenţiei asistenţei sociale este de sprijini pe cei aflaţi în nevoie să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente.Copiii care trăiesc într-un mediu familial/social advers.vârstnici. abandonaţi şi instituţionalizaţi. grupale. de regulă. alcool. autosuficiente. persecuţii şi discriminări de orice tip. sociale. serviciile de asistenţă socială împreună cu sistemul de beneficii sociale non-contributorii formează sistemul global al asistenţei sociale.

Serviciile de asistenţă socială completează transferul de resurse cu recuperarea şi dezvoltarea capacităţilor de viaţă activă. mame singure.Transferul de beneficii sociale financiare. dar şi autoexcluziunea determinată de eşecul individual cronic. pe de altă parte. Stresul în creştere. sociale. În ultimele 5-6 decenii. asistenţa socială a devenit obiectul unei profesiuni cu un înalt grad de complexitate. depăşirea sau evitarea situaţiilor de dependenţă.copii abandonaţi sau abuzaţi victime ale actelor criminale. mai ales femei cu copii. Serviciile de asistenţă socială intervin în două tipuri distincte de situaţii: a) Situaţii excepţionale. Ele restaurează capacitatea de viaţă autonomă. şi adesea şi este. poate fi. rapida nuclearizare a familiei. prin considerarea componentelor individuale. victime ale violenţei sau violate. adesea distinct de serviciile de asistenţă socială. asigură o utilizare mai eficientă a resurselor. unde eşecul este aspru penalizat. fiind lipsite de resursele elementare de viaţă. copii cu dificultăţi de integrare socială sau şcolară etc. similară profesiunilor din celelalte două sisteme de servicii sociale: doctorul şi profesorul. provocat de riscul multiplu. Costul plătit pentru creşterea rapidă a eficienţei tuturor activităţilor sociale este multiplicarea situaţiilor de risc individual şi colectiv. în mod special situaţiile de sărăcie.deficit cronic de resurse. victime ale dezastrelor naturale sau sociale. Serviciile de asistenţă socială reprezintă un component extrem de important al abordării de tip activ a problemelor sociale. de dependenţa de droguri sau chiar de autoghetoizarea cultural-etnică şi religioasă. Asistenţa socială combină astfel resursele financiare de urgenţă. În această perspectivă. În locul testării administrativ-birocratice a nevoilor pe care se bazează sistemul de ajutor social. susţinut şi chiar împletit cu acestea din urmă. sunt factori care acţionează conjugat la dezvoltarea spectaculoasă a sistemului de asistenţă socială. persoane eliberate din închisoare. consolidare şi dezvoltare a ţesăturii complexe a societăţii moderne. caracterizată de posibilităţi de prosperitate de masă fără precedent în istorie. dispariţia bruscă a condiţiilor elementare de viaţă (persoane ‘aruncate în stradă’. dublate de deficitul de capacităţi proprii de depăşire a dificultăţilor. ale părinţilor cu probleme de creştere a copiilor. în aceste momente de dificultate extremă. pe de o parte. copii şi adolescenţi antrenaţi în acţiuni criminale. femei abuzate. Asistentul social. asistenţa socială contribuie la dezvoltarea capacităţilor individuale şi colective de soluţionare pozitivă a problemelor socio-umane. cu capacităţi deteriorate de a duce o viaţă independentă. asistentul social poate promova o testare înalt personalizată a nevoii. În gama largă a serviciilor sociale. În prevenirea şi combaterea acestor patologii sociale şi personale profesia de asistent social a devenit tot atât de vitală ca şi cea a medicului. însoţită de dispariţia reţelei suportive a familiei lărgite. asistenţa socială intervine cu un suport înalt focalizat şi personalizat.. în care persoanele sau comunităţile se află. a devenit în societăţile moderne unul dintre profesioniştii cei mai importanţi în procesul de menţinere. în care bunăstarea personală depinde tot mai mult de efortul individual actual. de criminalitate şi de variate discriminări sociale. serviciile de asistenţă socială au crescut ca importanţă în contextul societăţilor moderne. Reinserţia într-o societate extrem de dinamică. cu resursele instituţionale şi cele de suport profesionalizat. devenit parametru definitoriu al unei lumi tot mai dinamice şi globalizate. format printr-un sistem de învăţământ superior de tip universitar(tot mai rar de nivel post-liceal sau colegiu). este un obiectiv care a explodat în complexitate şi care nu poate fi realizat decât printr-o tehnologie de intervenţie înalt performantă. dar şi multiplicarea resurselor sociale şi sporirea valorii asigurării unei vieţi demne bazate pe o bunăstare minimă. b) Situaţii de dificultate cronică. reinserţia socială. Serviciile de asistenţă socială pot oferi un suport social mult mai focalizat pe nevoile afective ale persoanei şi mai orientat spre satisfacerea acestora. Societatea modernă. 69 . de urgenţă. poate mobiliza o pluralitate de resurse personale şi colective. copii lipsiţi de familie. se confruntă însă cu procese tot mai îngrijorătoare: excluziunea socială generată de sărăcia severă cronicizată. bătrâni care s-au izolat progresiv. persoane dependente de drog. familiale.

care impune o taxă pentru sărăcie şi care ar putea fi considerată ca debut instituţional al asistenţei sociale. persoane handicapate fizic şi psihic. Legea sanitară şi de ocrotire socială din 14 iulie 1930 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă din ţara noastră. implică alături de profilul profesional şi aspectul instituţional propriu-zis. Primele începuturi ale asistenţei sociale în România sunt semnalate. un profil profesional distinct. despre un sistem de asistenţă socială cât de cât structurat sprijinit de măsuri legislative. plasându-se în anumite perioade de timp la nivelul celor mai avansate ţări. cât şi în cel al asistenţei sociale prin acordarea de ajutoare orfanilor. Mai târziu. de terapie şi sprijin pentru cei vulnerabili. finanţate din bugetul public. se produce o largă diversificare a activităţilor de asistenţă socială a celor în dificultate. ca de altfel în toate celelalte ţări ale lumii. copii abandonaţii. în Anglia se instituie o lege sugestiv intitulată Elisabethan Poor Law. Asistenţa socială. La începutul secolului XVII. Asistenţa socială în România: avansul spectaculos dintre cele două războaie mondiale. România are o tradiţie de excepţie. după revoluţie. serviciile de asistenţă socială reprezintă o parte importantă a sistemului general de protecţie socială. bolnavi. ea a fost reînviată prin acţiunea energică a comunităţii sociologice şi a unora dintre asistenţii sociali formaţi până în 1969. pe bătrâneţe. După Unirea Principatelor Române din 1859 apar acte normative care fixează chiar atribuţii concrete pentru serviciile de asistenţă socială la nivelul comunelor şi judeţelor. susţinut şi de instituţii corespunzătoare. încurajând spiritul de întrajutorare şi solidaritate la nivel comunitar. se obţineau fonduri pentru ajutorul celor săraci şi dezavantajaţi: bătrâni. Societăţile moderne au făcut însă un pas decisiv spre dezvoltarea şi instituţionalizarea asistenţei sociale. accidente de muncă). Treptat. Aceste activităţi. Franta. în cadrul unor instituţii specializate. filantropice cu un pronunţat caracter religios. Asistenţa socială modernă a fost iniţiată şi sprijinită continuu de şcoala sociologică de la Bucureşti. relativ autonomă. văduvelor de război etc. Pentru România actul de naştere al asistenţei sociale moderne poate fi plasat încă din 1775. sub forma unor acţiuni caritabile. persoane vârstnice fără sprijin. activităţile de ocrotire socială cu caracter civic-religios s-au structurat sub forma unor măsuri reglementate prin acte juridice-normative. 70 . În ţările care au depăşit un grad anumit de modernizare. Cu toate acestea. Ea îşi conturează treptat o arie problematică proprie. în secolul XIX. cel mai adesea coordonate de biserică. aveau drept scop ajutorarea ocazională a celor care se plasau la marginea societăţii: bătrâni şi bolnavi săraci şi lipsiţi de ajutorul familiei. În 1990. Tot atunci se creează primele instituţii publice şi private cu caracter de ocrotire socială specializate. De o dezvoltare însă a profesiei ca atare se poate vorbi la începutul acestui secol când.Tradiţia asistenţei sociale în România Context general Variatele forme de sprijin a persoanelor în nevoie prin acte de caritate. România a fost una dintre primele ţări europene care a elaborat un sistem de securitate socială atât în domeniul asigurărilor sociale (prima lege a pensiilor datează din 1912). orfani ajunşi cerşetori. se poate vorbi de abia în 1831 odată cu apariţia Regulamentului Organic. privită ca sistem. Asistenţa socială se transformă într-o activitate tot mai profesionalistă. săraci. în Anglia. pot fi considerate forme primare în practica asistenţei sociale. bolnavi. Aceste acţiuni au ajutat la formarea unui spirit de solidaritate umană atât de necesar dezvoltării serviciilor moderne de asistenţă socială. Una dintre caracteristicile ei definitorii este strânsa legătură a ei cu sociologia. handicapaţi. SUA apar primele sisteme de protecţie socială în sfera asigurărilor sociale (in special cele centrate pe sănătate. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale. orfani etc. şi care se regăsesc în toate comunităţile umane. Germania. odată cu apariţia primei legi de protecţie pentru copil şi a înfiinţării unor instituţii specializate de ocrotire pentru persoane în dificultate: fete-mame. o perioadă destul de îndelungată a rezistat şi chiar a început să se consolideze prin activitatea eroică şi dedicată a câtorva supravieţuitori ai şcolii sociologice gustiene. După război. Din taxa plătită de cei care deţineau pământ. În ceea ce priveşte serviciile moderne de asistenţă socială. săraci aflaţi în situaţii de mizerie severă. orfani. sprijinită pe metode şi tehnici specifice de diagnoză.

având două misiuni: a) cunoaşterea tuturor situaţiilor ingrijorătoare ale vieţii sociale. sprijinirea ei masivă pe cercetarea sociologică a problemelor sociale care urmau a fi abordate. Aşa cum afirma Xenia Costa-Foru Andreescu. intervenţia sistematică a statului în activitatea de asistenţă socială începe odată cu crearea Ministerului Muncii. vagabonzi. Xenia Costa-Foru (care a fost un timp şi directoarea şcolii). dr. În cadrul acestui minister functiona Direcţia Asistenţei. bande de minori delincvenţi. La nivel local s-a constituit o infrastructură diversificată: organele locale care aveau funcţia de a oferi efectiv asistenţă socială erau Birourile judeţene şi comunale. de regii. H. Gusti era necesară crearea unor tehnicieni şi a unei asistenţe sociale ştiinţifice. O caracteristică distinctivă a asistenţei sociale româneşti moderne este faptul că ea reprezintă un produs direct al preocupărilor şcolii sociologice a lui Dimitrie Gusti. Sociologia urbană a reprezentat astfel debutul asistenţei sociale ca profesie. infractori. şi-a constituit filiale în diferite regiuni având astfel posibilitatea unor cercetări comparative pe întreg teritoriul ţării. În municipii şi oraşele reşedinţă de judeţ sunt înfiinţate Oficii de ocrotire. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale în 1920. precum: Dimitire Gusti. pe de o parte. orfelinate. act caritabil. iar pe de altă parte. îmbinând cercetarea sociologică concretă cu acţiunea de terapie şi protecţie socială pentru indivizii şi grupurile in dificultate. colonii de reeducare etc. Au fost create multiple centre de demonstraţie practică pentru diferite tipuri de intervenţie socială. luliu Moldovan. Prin Legea serviciului social din 1930 s-au pus bazele unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare. Rapid. În 1929. Acest institut. cât şi la acţiuni de soluţionare a lor bazate pe o cunoaştere amănunţită a realităţii sociale. cămine de zi.H. delincvenţă. Asimilând experienţa de vârf a SUA şi Europei. accentul fiind pus pe problemele speciale ale familiilor dezorganizate – concubinaj şi divorţuri . săraci etc. persoane ce trăiau din prostituţie. Apariţia şi dezvoltarea şcolii române de asistenţă socială a fost iniţiată şi susţinută de un puternic grup de sociologi. inadaptare socială etc. Stahl. neglijaţi sau abuzaţi. Gusti. Opţiunea forte de principiu a asistenţei sociale dezvoltate în România acelei perioade a fost. transformat mai târziu în Institutul de Cercetări Sociale al României. alcoolism. dar şi celor specifice pentru cei in nevoie. "in conceptia profesorului D. În mediul rural sunt înfiinţate Casele de ocrotire. Gusti este cel care prin teoria sa sociologică a realizat o deschidere majoră către problematica atât de complexă a procesului urbanizării cu toate consecinţele lui sociale şi umane negative (vagabondaj. care a jucat un rol însemnat pentru dezvoltarea asistenţei sociale în România. Sarcina de coordonare naţională. prin folosirea metodelor şi tehnicilor investigaţiei 71 . funcţionau conform îndrumărilor de ordin tehnic ale Ministerului Muncii. capabile să ofere un răspuns prompt problemelor generale. cerşetori. azile de bătrâni. Cercetările de sociologie urbană ale şcolii sociologice de la Bucureşti au fost realizate in cadrul Institutului Social Român. capabile să readucă la o stare socială normală nu numai indivizi. sau milă creştină. Veturia Manuilă. prostituţie. Gusti a fost cantonată aproape exclusiv in cercetări rurale. implicarea activă în activitatea unităţilor de ocrotire socială (creşe. având ca obiectiv identificarea de soluţii specifice fiecărui caz în parte. dar şi grupuri şi comunităţi aflate în dificultate: familii dezorganizate. precum şi instituţiile şi organizaţiile private de ocrotire. sub directa conducere a lui D. echipele institutului s-au mobilizat pentru anchete sociale in acele cartiere cu probleme majore de integrare socială. Ceea ce este cu totul remarcabil in această abordare este depăşirea înţelegerii asistenţei sociale ca "filantropie". mulţi dintre sociologii şcolii monografice de la Bucureşti. iar ca organ local consultativ. ei au imprimat o orientare puternic originală posibilă datorită efortului uriaş de cercetare sociologică dezvoltat în România. foarte modern pentru perioada respectivă. sărăcie. Deşi mulţi analişti consideră că şcoala monografică a lui D.). marginalizare. de aviz şi coordonare.ale copiilor abandonaţi. D.). Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: toate serviciile de ocrotire depinzând de alte ministere. fapt care a condus atât la o mai bună cunoaştere a problemelor specifice comunităţilor ţării (sate şi oraşe). susţinute in plan legislativ. era Comitetul judeţean. de funcţionare a întregului sistem de asistenţă socială şi de coordonare a sa la nivel naţional. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale şi sunt supuse controlului de acelaşi ordin al acestui minister. şocaţi de efectele distructive ale urbanizării asupra indivizilor şi comunităţilor încep să acorde o atenţie sporită oraşului. metodologică şi profesională a întregii activităţi de asistenţă socială revenea Ministerului Muncii. În 1930 este adoptată Legea sanitară şi de ocrotire socială care oferă un cadru legal.În România. Asistenţa socială a fost de la început orientată spre acţiuni sistematice bazate pe tehnici de intervenţie socială eficientă.

Gusti. dezorganizate.Centrul de demonstraţie de pe lângă Spitalul Colţea.Principesa Ileana sub egida şi îndrumarea directă a Institutului Social Român cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale. Din acest an se înfiinţează sub conducerea lui D. adică prin cercetări de monografie interdisciplinară (pe cadre şi manifestări). divorţate). dar mai ales prin asistenţă socială deschisă (adică individualizată)". începută iniţial în 1930 prin preluarea sarcinii de a organiza aici recensământul de stat. 5. Cluj. a elaborat programa analitică şi planul de învăţământ.Centrul de demonstraţie din cartierul Tei. Rezultatele acestuia fiind publicate în volumul Institutiile de asistenţă socială şi de ocrotire. 3. in colaborare cu Dr. cât şi prin analiza situaţiilor specifice ţării noastre. psihologia generală şi diferenţială. igiena şi sănătatea publică etc. ministrul Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale. Brâncovenesc. la Spitalul Filantropia. precum şi practica de specialitate. concubine. dr. prin mijloace de asistenţă socială inchisă (prin unităţi şi instituţii specializate). Revista publica pe lângă informaţiile generale privind activitatea şcolii de asistenţă socială. Sub coordonarea directă a şcolii sociologice de la Bucureşti. Tot D. Pentru asistenţa familiei . sub forma unui buletin periodic care a apărut din 1929 până în 1936. Ploieşti." Pentru a promova şi difuza abordarea teoretică a asistenţei sociale dezvoltate în cadrul şcolii sociologice de la Bucureşti. Obiectivele majore ale programei analitice erau: a) "Cunoaşterea marilor probleme ale vieţii sociale urbane. şcoala Superioară de Asistenţă Socială a publicat revista Asistenţa socială. probleme ale femeilor şi ale copiilor.R.secţia de boli nervoase şi altul la secţia de boli venerice pentru asistenţa individualizată a prostituatelor şi la Spitalul Central de boli mintale şi nervoase.C. Tot în 1936 este înfiinţată din iniţiativa lui D. Pentru serviciile sociale de spital . sociologia. 4. c) Metodologia şi tehnica investigaţiilor sociale.centre la Societatea Leagănul Sf. Corespunzător acestor cursuri era organizată practica de specialitate in centre experimentale structurate astfel: 1. Sibiu. Spitalul Colentina . pentru asistenta psihiatrică.organizaţia A. d) Tehnicile de acţiune socială pe colectivităţi şi grupe sau privind cazuistica socială individuală. Sabin Manuilă. Pentru practica în asistenţa industrială . Cuprindea cursuri de biosociologia familiei (normale. înainte de război România se număra printre puţinele ţări din lume care iniţiase dezvoltarea rapidă şi înalt calificată a unui sistem 72 . materiale cu valoare documentară şi ştiinţifică. a delincvenţei. Necesitatea formării unor specialişti în asistenţă socială a condus la înfiinţarea în toamna anului 1929 a şcolii Superioare de Asistenţă Socială din Bucureşti . atât teoretic. Activităţile au fost extinse în ţări. cât şi modalitatea de desfăşurare a practicii. economia politică. studii de sociologie bazate pe cercetări de teren. b) Informaţii generale necesare oricărui activist social. contabilitatea. Gusti o secţie de statistică socialâ la Institutul de Statistică. cercetarea fiind necesară nu numai pentru cunoaşterea satelor şi oraşelor.F. prin infăţişarea critică a literaturii de specialitate. Profesorul D. generale şi de cazuistică. Asociaţia pentru Progresul Asistenţei Sociale care preia revista de specialitate şi o coordonează până în 1944. ci şi pentru depistarea şi înţelegerea tuturor fenomenelor individuale anomice. Gusti este cel care a organizat in 1938 primul Congres al asistenţelor sociale din România. în care s-a încercat alcătuirea unei monografii de cartier. Apoi centrele de practică au fost multiplicate adăugându-se instituţii de stat ca Tribunalul de minori din Bucureşti şi închisoarea Văcăreşti. de inadaptare socială. recenzii. organizarea unităţilor şi instituţiilor de ocrotire socială. directoarea şcolii. pentru boli de cord şi maternitate. Gusti.sociologice. Societatea Principele Mircea şi la Spitalul de copii. statistica vitală şi socială. secţie care a efectuat un recensământ general al unităţilor şi acţiunilor de asistenţă şi ocrotire socială. creându-se secţii de asistenţă socială la oficiile de ocrotire de pe lângă municipiile Braşov. Timişoara. luliu Moldovan. de sociologia colectivităţilor şi a grupurilor sociale dependente social. Institutul Social Român îndruma şi organiza programul de studii. Ecaterina. privind legislaţia ţării. directorul Institutului de Statistică şi Veturia Manuilă. Secţii specializate au fost de asemenea organizate Ia spitalele Pantelimon. 2. b) elaborarea unor tehnici de intervenţie directă. Cantacuzino etc. Craiova. Pentru asistenţa copiilor.

Iaşi şi Cluj). Totodată. lipsiţi chiar de recunoaşterea formală a profesiei lor. Alte universităţi (Timişoara. Din 1994. Piteşti. la limita decenţei şi uneori chiar cu mult sub aceasta. cu o putere de influenţă redusă. Singurele elemente ale sistemului de asistenţă socială erau instituţiile de asistenţă socială (pentru persoane cu handicap sever. În majoritatea ţărilor foste socialiste sistemul serviciilor de asistenţă socială a fost în mod dramatic subdezvoltat. aşezate în locuri izolate. Sistemul de formare a specialiştilor era bine pus la punct. mai ales a celor pentru persoane cu handicap. catolică. Un rol cu totul aparte în susţinerea dezvoltării asistenţei sociale în ţara noastră l-a avut Reprezentanţa UNICEF în România care s-a implicat activ încă din anul 1990 atât in susţinerea dezvoltării învăţământului. apăreau ca insule de mizerie şi degradare umană. baptistă) din toate universităţile. greu accesibile. Un rol extrem de activ în relansarea asistenţei sociale l-a avut din nou comunitatea sociologilor. abandonaţi. oferind absolvenţilor diplomă universitară. urmând să fie generalizată. au primit titlul de profesori de onoare ai Universităţii Bucureşti. sistemul universitar produce în jur de 300 de asistenţi sociali. oferind imagini de coşmar. asigurând baze de practică model. intenţia fiind ca. ofereau persoanelor în dificultate servicii de calitate slabă. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a luat în vara lui 1990 iniţiativa energică a reînfiinţării invăţământului de asistenţă socială. Stahl şi Ion Matei pentru dezvoltarea asistenţei sociale româneşti. sociologii au trăit şi ei experienţa tristă a desfiinţării invăţământului sociologic începând cu anul 1978. Târgovişte) introduc secţii de asistenţă socială. Imediat după revoluţie. nu le permitea să reocupe poziţii cât de cât semnificative. centre pilot de asistenţă socială. Între timp.profesionist de asistenţă socială. cu un personal necalificat. Estimarea problemelor sociale şi economice dificile ale tranziţiei care urmau să apară a accentuat urgenţa dezvoltării sistemului de asistenţă socială. iniţial sub forma de colegiu în cadrul celor mai importante trei universităţi (Bucureşti. In 1990 s-a reînfiinţat învăţământul de asistenţă socială. În 1994 apare prima promoţie de asistenţi sociali cu diplomă universitară. La refacerea învăţământului de asistenţă socială şi-au adus contribuţii importante şi unele organizaţii internaţionale şi specialişti din câteva universităţi din Europa şi SUA. ei au fost forţaţi să ocupe poziţii marginale în sistemul administraţiei publice. Planul 73 . directorii Reprezentanţei UNICEF in România între 1990 şi 1997. Acest grup de specialişti veneau din regimul socialist însă cu un imens handicap: studiile lor de tip post-liceal. neprofesioniste. Astfel şcoala românească de asistenţă socială a beneficiat de la început de avantajele regândirii profesiei în condiţiile unui mediu universitar total nou fără balastul unor discipline demodate. RoseMary MacCriery şi Maie Ayoub von Kohl. să se dezvolte rapid şi reţeaua de asistenţă socială. La această acţiune s-au alăturat şi o parte din asistenţii sociali formaţi până în 1969 şi care au reuşit să păstreze vocaţia profesiei lor. introduc asistenţa socială ca o dublă specializare. În consecinţă. Asistenţa socială după 1989 Revoluţia din decembrie 1989 a generat înalte aşteptări în ceea ce priveşte reluarea tradiţiei bogate a asistenţei sociale pe care ţara noastră o avea. Alba lulia. într-un sistem de administraţie publică suprasaturat de diplomaţi universitari. Acesta a debutat încă din anul universitar 1990-'91. secţiile de teologie (ortodoxă. alături de asistenţii sociali. Moştenirea regimului socialist era deosebit de precară. Încă din primele luni ale anului 1990 s-a cristalizat un larg consens in comunitatea sociologilor asupra necesităţii reconstrucţiei profesiei de asistent social şi a refacerii sistemului de servicii în asistenţa socială. O reţea de asistenţă socială comunitară se dezvoltase în mediul urban. pentru bătrânii singuri şi neajutoraţi) care. pentru copii orfani. Serviciile comunitare de asistenţă socială chiar într-o ţară cu importante tradiţii in domeniu cum este România. erau ţinuţi în posturi administrative marginale. cum era H. a fost de natură a îngrozi deopotrivă pe străini şi pe români. în fiecare an. învăţământul de asistenţă socială se extinde. iar asistenţii sociali profesionişti. paralel cu apariţia noilor generaţii de asistenţi sociali. În plus. transformat în 1992 în secţie universitară. Un asemenea gest părea să reprezinte un omagiu adus şcolii sociologice a lui D. Unele instituţii (multe chiar pentru copii). cât şi în crearea şi difuzarea unor servicii moderne pentru copiii în dificultate din România.H. imaginea televizată a acestor instituţii. fuseseră complet eliminate. Gusti a contribuţiei însemnate aduse de sociologi cu prestigiu. Oradea. În semn de recunoaştere a acestei contribuţii.

în termeni generali. Totodată. În ceea ce priveşte însă sistemul de asistenţă socială. Suportul interpersonal şi comunitar spontan trebuie completat cu un suport sistematic şi profesional care. Multe persoane / familii în dificultate nu cunosc sau au dificultăţi în a beneficia de formele de suport financiar / instituţional disponibile la care au dreptul. vârstnic. este definit ca asistenţă socială. colectivitatea trebuie să acorde un suport special. Nici până în prezent guvernul nu are o strategie coerentă de reconstrucţie a sistemului de asistenţă socială. capacitatea de a soluţiona prin propriile eforturi şi resurse problemele vieţii. Sprijină dezvoltarea capacităţilor indivizilor / familiilor / comunităţilor de soluţionare prin efort propriu (inclusiv prin mobilizarea resurselor disponibile) a problemelor dificile de natură personală. Autosuficienţa. Serviciile de asistenţă socială sunt dezvoltate pe două nivele: 74 . în cazul în care acestea sunt ameninţate. dezvoltarea sa este enorm de întârziată. În momentul de faţă există deja un contingent apreciabil de tineri specialişti. fără o concepţie unitară. adeseori haotic. 1) Îmbinarea asistenţei sociale generale cu asistenţa sociala specializată. Acesta sa dezvoltat timid. Sistemul serviciilor de asistenţă socială are de îndeplinit următoarele funcţii: 1) Dezvoltarea capacităţilor proprii. puternic fragmentat. Ele sunt esenţiale în constituirea unei societăţi organic suportive şi prietenoase faţă de fiecare membru al ei. familială sau social-instituţională cu care se confruntă. de dificultate. mai degrabă la întâmplare. al ancorării lui puternice în realitatea socială practică. Suport bazat pe cunoştinţe şi tehnici profesionale pentru soluţionarea problemelor personale / familiale / comunitare care depăşesc capacitatea naturală a persoanelor / familiilor / comunităţilor. 5) Apărarea intereselor şi drepturilor persoanelor aflate în nevoie / dificultate. capacităţi. planning-ul familial. Asistenţa socială reprezintă un instrument extrem de puternic pentru utilizarea focalizată şi înalt selectivă a diferitelor forme de suport social (in mod special a celui financiar) pentru persoanele / familiile în situaţie de dificultate. informaţii) pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă.de învătământ a fost gândit în contextul modern al necesităţii noii profesii. asistenţa medicală. este obiectivul ultim al asistenţei sociale. handicapat. 3) Facilitarea absorbţiei suportului social. iar victima nu este capabilă să acţioneze ea însăşi eficace pentru asigurarea respectării acestor drepturi. sărac). a păstrării unui echilibru între formarea teoretică de specialitate şi deprinderile practice. 2) Suport profesional. ajutor social etc. Avansul pe care l-a avut România prin introducerea rapidă a învăţămăntului de asistenţă socială în 1990 nu a fost fructificat pe deplin datorită lipsei unei strategii naţionale în dezvoltarea reţelei de asistenţă socială. învăţământul universitar de asistenţă socială a jucat un rol important chiar în constituirea unor servicii de asistenţă socială înalt profesionalizate. Configuraţia sistemului de servicii de asistentă socială Funcţiile serviciilor de asistentă socială Serviciile de asistenţă socială se adresează tuturor persoanelor / familiilor şi chiar comunităţilor care se află într-o situaţie de nevoie. Într-o asemenea situaţie. Facilitarea absorbţiei / beneficierii de către cei în nevoie de servicii şi resurse care sunt puse la dispoziţie de sistemul public sau de cel privat / comunitar: învăţământul. Serviciile de asistenţă socială reprezintă un fel de catalizator al relaţiei dintre persoană / familie / comunitatea locală / instituţiile publice. Asistenţa socială asigură in mod sistematic suportul pentru drepturile persoanelor aflate in dificultate (copil. precum şi asigurarea utilizării efective a resurselor alocate pentru nevoia avută în vedere. 4) Focalizarea şi eficientizarea suportului social. Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială Următoarele principii generale pot fi identificate în aproape toate ţările cu sisteme dezvoltate de asistenţă socială. Situaţia de nevoie se caracterizează prin faptul că persoana / familia / comunitatea respectivă nu deţine mijloacele (resurse.

ca subiect al asistenţei sociale. psihologie socială. excluzând orice discriminare de etnie. Similitudinea cu serviciile generale medicale. Este cazul Marii Britanii care. autonomă. Responsabilităţile şi deciziile de organizare sunt ale comunităţilor locale. dependenţii de alcool sau droguri. Ele sunt de regulă plasate pe lângă şcoli (se ocupă de problemele legate de participarea şcolară). un set de valori principii. orice manipulare fiind principial exclusă. cele specializate dezvoltându-se pe baza acestora. reguli morale care compun codul deontologic al profesiei. urmăresc modul in care persoanele în dificultate se reintegrează intr-o viaţă normală.adopţii.. case pentru vârstnici. spitale. psihologie. 2) Asistenţa socială are un caracter global. religie sau vârstă. nu în ultimul rând. dar relativ sigure: salarii. ştiinţe juridice. sau în jurul unor probleme speciale . chiar dacă ea s-ar face în numele vreunui interes colectiv. prin specificul său. psihoterapie. maternităţi. 3) Dreptul de a primi asistenţă socială în situaţii de necesitate este un drept universal al tuturor membrilor colectivităţii. 6) Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală. Doar în anumite situaţii asistentul social comunitar poate angaja servicii mai specializate. Serviciile de asistenţă socială nu sunt destinate numai celor săraci. Ea presupune in acelaşi timp deprinderi.prevenirea abandonului copiilor sau reintegrarea copiilor instituţionalizaţi in familiile lor. după o asemenea experienţă a revenit la servicii de asistenţă socială generale. implică o filozofie proprie. norme. deşi corectă doar până la un punct.a) Servicii de asistenţă socială generale dezvoltate la nivel teritorial / comunitar şi care oferă un prim suport social celor în dificultate. Pot exista priorităţi in ceea ce priveşte orientarea resurselor existente sau anumite specializări în cadrul serviciilor comunitare . Codul deontologic asigură în mod special respectarea drepturilor omului. medicină. copiii străzii. nu poate şi nu trebuie să fie fragmentată nici metodologic. de pensii. întreprinderi sau organisme politice. Unele activităţi de asistenţă socială erau realizate fără mijloace profesionale necesare şi in mod strict punctual de către autorităţile locale. poate informa / îndruma pe cei in dificultate spre sistemele care pot să-i sprijine pentru soluţionarea unor probleme mai speciale. 5) Opţiune fundamental umanistă. in cadrul instituţiilor de asistenţă socială ca de exemplu leagăne. abilităţi practice (îndemânare de a comunica şi a lucra cu persoane şi grupuri in dificultate) şi. Coordonarea şi îndrumarea la nivel naţional are de regulă un profil politic general şi de suport tehnic-profesional. oferă o imagine intuitivă mai clară profilului acestor servicii. În România. Experienţa dezvoltării unor servicii comunitare strict specializate pe problemele copiilor / bătrânilor etc. 4) Asistenţa socială are un caracter profesional. închisori / tribunale. economie. Şi cei care au un standard satisfăcător de viaţă pot avea de înfruntat situaţii de dificultate pe care nu le pot soluţiona cu mijloacele şi capacităţile disponibile. întregul sistem al protecţiei sociale se caracteriza în regimul trecut printr-o opţiune cvasi-universalistă şi automată. antropologie etc. Spre deosebire de sprijinul interpersonal şi caritabil tradiţional. asistenţa socială modernă reprezintă o profesie înalt calificată care absoarbe cunoştinţe specializate din toate ştiinţele social-umane: sociologie. abordând persoana umană holistic. creau cvasiautomat celei mai mari părţi a populaţiei resurse de viaţă. Persoana umană. Politica de utilizare a forţei de muncă şi caracterul aproape universal al asigurărilor de boală. instituţii pentru persoane handicapate etc. b) Servicii de asistenţă socială specializate care se adresează unor anumite tipuri de probleme. Situaţia actuală a sistemului serviciilor de asistenţă socială În 1989. organele de poliţie. Abordarea globală este însă o tendinţă structurantă pentru organizarea serviciilor sociale comunitare. par să fi dat rezultate mai degrabă discutabile. România nu dispunea de un sistem de servicii sociale. Profesia de asistent social. Serviciile sociale publice se ocupă de toate problemele sociale ale persoanei / familiei. Ele asigură o rnonitorizare continuă a problemelor dintr-o comunitate. sex. şi nici organizatoric. case de copii. cu mijloace mai specializate. Persoana umană reprezintă valoarea supremă a actului de asistenţă socială. Aceste servicii tratează persoanele în integralitatea situaţiei lor de viaţă. pensii de 75 . căutând modul cel mai adecvat de suport in mediul lor natural. centrată umanist. deşi minime.

. Din acest motiv. din care sunt o parte. Cea mai semnificativă dezvoltare au reprezentat-o centrele de protecţie a copiilor şi familiilor cu mulţi copii dezvoltate experimental în 7 judeţe prin cooperarea cu organizaţia nonguvernamentală românească “Pentru copiii noştri” (cu sprijinul specialiştilor britanici). pentru persoanele cu incapacitate de muncă datorată unor boli cronice sau invaliditate. cele mai multe experimente întreprinse prezintă. Lipsite de o viziune strategică asupra cadrului în care ele vor funcţiona. c) Un proces de dezvoltare haotică. sistemul prestaţiilor sociale in instituţiile de asistenţă socială era cu mult sub cerinţele şi aşteptările celor asistaţi. adopţie. reintegrarea în familie a copiilor din instituţii. Prin aceasta s-a creat în timp un sistem de dependenţă accentuată a individului de stat. dublate de mecanismele politico-administrative. Altele s-au dezvoltat în jurul unor probleme speciale: evitarea abandonului copiilor. Nici comunitatea şi nici statul nu pot oferi volumul de resurse presupus de extinderea multor programe experimentate. fără venituri proprii sau susţinători legali. îngrijire sanitară şi educaţie gratuite. Cei neîncadraţi întrun asemenea sistem. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente. pe lângă multiplele lor contribuţii. De regulă. fără o stabilire clară a resurselor bugetare. În schimb. Există doar dezvoltări punctuale ale unor servicii de asistenţă socială. copii bolnavi HIV-SIDA şi familiile lor) s-au dezvoltat in forme embrionare în cadrul sau pe lângă instituţiile publice cu obiective mai generale (spitale de exemplu). sunt capabile să rezolve automat toate problemele individului. practic a fost desfiinţată. vârstnici. personalizată. Unele servicii (în mod special pentru copii. dispunând de un personal în majoritatea sa necalificat. bunuri de bază. Multe dintre aceste programe sunt extrem de scumpe pentru România. ele erau în centre izolate. inclusiv locuinţe subvenţionate. De sprijin din partea statului beneficiau însă doar cei cu probleme speciale care erau angajaţi la stat. bolnavi cronici somatici sau neuropsihici. Nu este deloc clar cum se vor transforma ele în sisteme cu funcţionare permanentă. Începând cu partea a doua a anilor '70 se observă o degradare vizibilă a acestuia ca urmare a reducerii treptate a fondurilor. b) Lipsa unei concepţii strategice de dezvoltare a unui sistem de servicii de asistenţă socială. structural ele nu sunt capabile de a inlocui resursele externe pe care s-au clădit cu sursele interne pe care comunitatea este capabilă să le ofere. Din acest motiv. Este cazul atribuirii responsabilităţii finanţării instituţiilor de asistenţă socială autorităţilor judeţene. Începutul dezvoltării serviciilor sociale este inclus în câteva documente care consfinţesc doar posibilitatea organizării unor asemenea 76 . fără nici o concepţie. pentru persoane cu handicap. De aceea. dar posibil şi pentru ţări cu resurse mai mari. câteva limite structurale: . cumulare intr-un sistem global. handicapaţi. Cele mai multe dintre ele sunt dezvoltate fie din entuziasmul donatorilor şi participanţilor. odată cu epuizarea suportului iniţial. inclusiv şomerii nerecunoscuţi. E drept că aceştia constituiau marea majoritate a populaţiei. . copii în situaţii speciale. copiii străzii. cu actualul Departament pentru protecţia Copilului şi Consiliile judeţene.Nu conţin componenta de posibilă extindere / difuziune. familii fără locuinţă. asistenţa socială calitativă.bătrâneţe sau de boală. Ele sunt dezvoltate mai mult ca abordări punctuale şi nu deschid perspectiva dezvoltării unui sistem de servicii sociale. Foarte adesea însă aceste instituţii nu reuşeau să asigure standardele minime de viaţă. Situaţia actuală a serviciilor sociale ar putea fi caracterizată prin următoarele: a) Inexistenţa unui sistem naţional de servicii de asistenţă socială. Se considera că mecanismele economiei socialiste. este de aşteptat ca cele mai multe dintre aceste sisteme să dispară. La asistenţa socială instituţionalizată se mai adăugau ajutoare ocazionale. Aceste centre au fost dezvoltate în afara structurilor publice urmând a fi preluate de către Consiliile judeţene şi transformate în servicii judeţene.Nu răspund la intrebarea: cum se poate asigura continuitatea şi sustenabilitatea funcţionării lor. plasate in zone greu accesibile.Există practica in politica publică de a delega / încredinţa unele responsabilităţi fără a fi asigurate structurile şi instrumentele necesare. . alocaţii pentru copii.Nu iau in considerare costurile activităţilor dezvoltate. fie ca răspuns la apariţia unei surse importante de finanţare. închise. Asistenţa socială propriu-zisă viza doar ajutorul instituţionalizat pentru bătrâni. băneşti sau în natură. riscau să rămână în afara sistemului de protecţie socială.

constând din noi cunoştinţe şi tehnici. tehnici de tratare a problemelor. create în afară. 4) Combinarea între priorităţi stabilite la nivel naţional cu priorităţi stabilite la nivel local. Funcţia de exemplaritate şi de formare a unor capacităji are o valoare tot mai locală. se poate detecta un fel de incompetenţă organizaţională dobândită. experienţele punctuale devin tot mai costisitoare şi eficienţa lor este în scădere. în special pentru copii în dificultate. 2) Servicii deschise la revederea procedurilor şi la încorporarea noilor proceduri şi cunoştinţe. dar există un blocaj al oricărei incercări de găndire a unui sistem coerent. la nivelul unor organisme restrânse în cadrul instituţiilor guvernamentale. înalt standardizate şi uşor de difuzat / asimilat. pentru menţinerea standardelor profesioniştilor la nivelele dezvoltării actuale. Cu sprijinul unor organisme internaţionale (o menţiune specială trebuie făcută în legătură cu activitatea Reprezentanţei UNICEF în România). de regulă la nivel universitar. Mulţi specialişti sunt blocaţi de lipsa voinţei guvernamentale de a dezvolta o strategie globală de dezvoltare a serviciilor sociale şi paralizaţi de încâlceala legislaţiei actuale. sistem de valori). 8-10 ani până când aceste servicii vor ajunge la deplina lor maturitate. de formare profesională continuă. Este vital de aceea a se adopta cât mai rapid cu putinţă o strategie de dezvoltare. Patru principii fundamentale pentru construcţia sistemului serviciilor de asistentă socială: 1) Servicii înalt profesionalizate – utilizează specialişti cu înaltă calificare (asistenţi sociali). Datorită sentimentului neputinţei de schimbare a struciurilor legale şi institujionale. la practicile administrativ nereformate. Asistenţii sociali sunt deosebiţi de voluntarii care acţionează în organizaţii non-guvernamentale. d) S-a acumulat multă competenţă. Obiectivul actual este deci de a proiecta practic de la zero un întreg sistem naţional. În condiţiile în care nu există un cadru pentru funcţionarea serviciilor de asistenţă socială. O strategie de dezvoltare a sistemului serviciilor sociale Serviciile dezvoltate până acum in cadrul sistemului public sunt mai degrabă embrionare şi cu un grad de profesionalism scăzut. cu moduri de organizare nespecifice.servicii. probabil. datorită lipsei unor structuri organizaţionale adecvate. un mecanism de contact profesional cu experienţa mondială. 3) Internaţional / naţional / local în dinamica serviciilor sociale. Profesia de asistent social trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-şliinţifică mondializată (stoc de cunoştinţe utilizat. pe fondul unei mondializări / regionalizări tot mai accentuate a sistemului de 77 . care se transmite continuu în mod special prin canale profesionale. mai limitată. este de natură mai degrabă de a degrada rapid şi a alinia noile patternuri. dobândită prin forme de pregătire înalt elaborate. persoanele din diferite organisme şi segmente ale sistemului guvernamental au avut posibilitatea de a-şi dezvolta capacitatea de înţelegere a modului de organizare la nivelul experienţei mondiale a diferitelor tipuri de activităţi de asistenţă socială. Serviciile înalt profesionalizate au o altă logică decât serviciile profesional medii. Va fi necesară o perioadă de. Asimilarea unor servicii create oarecum intr-un mediu izolat în cadrul structurilor publice nepregătite. generat de blocajul de imagina(ie a reformei întregului sistem. şi mai putin prin cele administrative. Este vital deci să existe. Preluarea unor experienţe pozitive în sistemul nonguvernamental de către sistemul public s-a dovedit neaşteptat de dificilă. Disponibilitatea la perfecţionarea profesională este condiţionată de tipul de pregătire iniţială: o profesie cu o bază ştiinţifică solidă şi cu capacitate de reflecţie critică şi de autodezvoltare. neputând gândi soluţii în perspectiva unor schimbări mai profunde. Ea presupune deschiderea la perfecţionare / schimbare rapidă şi capacitatea de asimilare de noi tehnici. Ca orice profesiune cu un grad ridicat de încorporare a cunoştinţelor ştiinţifice. fără să indice suficient ce vor fi ele şi cum va arăta sistemul naţional de servicii de asistenţă socială. Tot mai mulţi specialişti ştiu ceea ce ar trebui să fie făcut in legătură cu o problemă sau alta. adesea sectorială. Această competenţă acumulată este mai degrabă concret-sectorială. Punctul critic al dezvoltării serviciilor sociale în momentul de fată il reprezintă inexistenţa unei structuri publice pe care serviciile nonguvernamenale să le complementeze. asistenţa socială se află într-un proces rapid de dezvoltare.

Distribuţia în teritoriu a asistenţilor sociali.valori. pentru a fi eficiente trebuie să se dezvolte pe un mix de structuri şi responsabilităţi locale / naţionale. In momentul actual ne confruntăm cu trei tipuri de dificultăţi in ceea ce priveşte specialiştii disponibili: 1. elaborarea şi controlul standardelor minime de calitate. completate cu servicii de asistenţă socială specializate pe lângă unităţile locale. problemele cu care se confruntă. cât şi pe angajamentele locale şi responsabilitatea faţă de comunitatea locală. Aici se va avea în vedere doar partea de buget destinată activităţilor sociale (bugetul social). Autorităţile locale trebuie să dezvolte planuri de dezvoltare socială locală. Organizarea la nivel local. Este important de aceea să se dezvolte o strategie naţională. Principiul teritorialităţii considerăm că trebuie să stea în centrul organizării sistemului de servicii de asistenţă socială. înalt descentralizat. în timp. 2. a problemelor de soluţionat şi a priorităţilor. Se poate estima că tinerii asistenţi sociali au putut primi o pregătire satisfăcătoare. pe angajamente juridice. Bugetul local oferă baza financiară a activităţii organismelor locale Acesta se constituie dintrun transfer din bugetul naţional şi o parte constituită din resursele locale. prin legile şi opţiunile sale politice. Activitatea de asistenţă socială se fundează pe angajamente juridice. mai precis comunitatea locală. Serviciile au ca bază teritoriul. destul de inegale din punct de vedere calitativ. Din acest motiv. Marea majoritate a asistenţilor sociali sunt încă foarte tineri. Dezvoltarea lor profesională urmează a se desăvârşi rapid în viitorul apropiat. în mare măsură. produşi ai unor sisteme de formare ele însele în primele stadii de cristalizare. sub autoritatea locală. Aici se găsesc parametrii contextului social-economic în care oamenii trăiesc. În multe judeţe / oraşe nu există asistenţi sociali profesionişti disponibili. soluţiile şi resursele. politice şi morale atât ale ţării într-un context mai larg (mondial: convenţii ONU de exemplu). putându-se integra cu succes în procesul de constituire a sistemului de servicii sociale. Mobilizarea resurselor colective este o problemă vitală. dar şi. Organizarea sistemului de servicii de asistenţă socială Din experienţa mondială şi. Probleme ale formării resurselor umane ale sistemului de servicii sociale în România Specialiştii în asistenţă socială cu pregătire superioară sunt formaţi într-un număr suficient pentru primele faze de dezvoltare a serviciilor sociale. sursele 78 . 1) Organizarea la nivel local: Dezvoltarea serviciilor sociale de asistenţă socială la nivel teritorial trebuie să aibă loc in contextul unei reforme radicale a administraţiei publice locale şi naţionale. trebuie să se îmbine cu încadrarea într-o strategie politică. serviciile de asistenţă socială trebuie să fie dezvoltate la nivelul de bază al localităţii. din cea naţională trecută şi prezentă. Există în sistemul instituţiilor actuale şi angajaţi care nu au parcurs un ciclu adecvat de formare profesională. politice şi morale ale ţării ca un întreg. 3. de asemenea. cât şi la asigurarea ocupării. În constituirea acestuia. Planuri speciale pot fi dezvoltate ca răspuns la identificarea unor probleme sociale prioritare. complementar cu resursele locale. 2) La nivel naţional: politica naţională în domeniul social şi al dezvoltării serviciilor de asistenţă socială. rezultă că serviciile sociale. Diferenţierea functională pe axa local / naţional ar urma să ia următoarea configuraţie: 1) La nivel local / comunitar: servicii de bază. a posturilor din serviciile sociale cu specialişti. instituţională şi profesională naţională. Unii dintre ei au acumulat o experienţă apreciabilă şi sunt motivaţi să se dezvolte profesional. bine gândită cu privire la profesionalizarea angajaţilor care lucrează in sistemul de asistenţă socială care s-au dovedit apţi şi motivaţi să lucreze in continuare aici. prin sistemul de valori promovat naţional. Aceste planuri trebuie să cuprindă diagnoza problemelor sociale ale comunităţii locale şi modalităţile de acţiune pentru soluţionarea lor. regional (reglementările europene). producerea şi furnizarea resurselor profesionale. finanţarea parţială a acestor servicii.

c) Bugetarea. alături de sistemul de asigurări sociale. transport la spital sau la altă instituţie / cazare pe scurtă durată). b) Dezvoltarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale: cadrul legislativ reprezintă o responsabilitate a forurilor naţionale guvernamentale. în acord cu angajamentele politice. g) Stabileşte standarde de calitate minimale. 2) Nivelul national al sistemului serviciilor de asistenţă socială . e) Un fond bugetar naţional care să susţină inovaţia socială. c) Instituţiile de asistenţă socială plasate sub autoritatea locală nu vor primi de la bugetul naţional o finanţare specială.locale trebuie completate printr-un transfer de la bugetul naţional. pe baza raportului făcut de asistentul social. juridice şi morale naţionale şi internaţionale. La nivel national o asemenea funcţie poate fi realizată atât de organismele publice special constituite de evaluare şi acreditare. obiectivul principal al reformei sociale. b) Sprijin material ocazional / punctual pentru rezolvarea unor probleme critice ale unei familii. cât şi modalitatea lor generală de abordare. resursele necesare şi standardele obligatorii de calitate. difuzarea lor. Acest ajutor trebuie aprobat pe baza anchetei sociale de către conducerea Centrului de asistenjă socială. Serviciile sociale locale trebuie să aibă un fond financiar pentru sprijinul determinat pe baza diagnozei mai fine a situaţiei. Legislaţia promovează atât cadrul de organizare. b) Finanţarea suplimentară. responsabilităţile. este vitală redefinirea funcţiilor organismelor naţionale şi întărirea acestor funcţii astfel redefinite: a) Stabilirea politicii sociale naţionale: stabilirea priorităţilor naţionale. dar specifice comunităţii respective. El poate fi considerat. d) Stabilirea de structuri organizatorice naţionale minimale. pe baza fixării unor standarde minimale de calitate şi prin controlul realizării acestora. bugetarea trebuie să aibă la bază o metodologie unitară explicită: a) Finanţarea standard generală (minimă de bază). e) Asigurarea procedurilor şi standardelor profesionale. dar şi a autonomiei locale.funcţii Pentru a asigura un grad ridicat de eficienţă funcţionării organismelor locale în condiţiile descentralizării. îmbrăcăminte. d) Fonduri direcţionate spre soluţionarea unor probleme considerate a fi foarte importante. Chiar dacă o anumită discreţionalitate este acceptată. Indiferent cum se constituie relaţia buget naţional / bugete locale. inclusiv prin mecanisme de formare permanentă. Sume relativ modeste pentru rezolvarea unor probleme care nu suportă amânare (hrană. Acest sprijin trebuie să fie dintr-un fond discreţionar al asistentului social pe care acesta îl poate acorda fără aprobare prealabilă. Bugetarea programelor şi activităţilor sociale reprezintă un instrument esenţial al realizării unei politici sociale naţionale coerente. Dezvoltarea unui sistem coerent de servicii de asistenţă socială reprezintă un component vital al procesului de reluare a modernizării societăţii româneşti. Două tipuri de sprijin financiar pot fi acordate de aceste servicii: a) Sprijin de urgenţă. Acestea au ca funcţie asigurarea unui cadru minimal pentru activităţile considerate a fi necesare la nivel naţional. cât şi de organisme profesionale (asociaţii profesionale). în raport cu problemele pe care diferite judeţe / localităţi le au. 79 . atât în ceea ce priveşte obiectivele / problemele de rezolvat. condiţii şi proceduri de evaluare şi acreditare a organizaţiilor nonguvernamentale cu activităţi de protecţie socială. în calitatea lor de instituţii. dincolo de aceasta este nevoie de structuri unitare. medicamente urgente. f) Evaluarea şi monitorizarea activităţilor de asistenţă socială trebuie făcută de instanţe profesionale independente. dar cu evaluare posterioară. Oferă o orientare politică generală.

Asistenţa socială. Sărăcia este un concept ce capătă configuraţia numai prin raportare la un anumit context social-economic. asemenea delicvenţei şi criminalităţii. însă. cât şi la modul subiectiv în care fiecare îşi evaluează propria sa viaţă (stare de satisfacţie. ca efect al industrializării şi urbanizării necontrolate are consecinţe dramatice în planul calităţii vieţii”. degradează calitatea vieţii tuturor. sărăcia şi poluarea sunt motivul apariţiei noului domeniu al calităţii vieţii. aspiraţiile umane”. Poluarea. În acest sens. În condiţiile unei societăţi superdezvoltate şi determinate de persistenţa poluării şi sărăciei. Tema 19* Calitatea vieţii – politici sociale şi căi de creştere a calităţii vieţii. este diferită : dacă de sărăcie suferă doar un fragment al societăţii. 1985) Calitatea vieţii este un concept evaluativ ce are semnificaţie pentru viaţa fiecărui om ce rezultat al evaluării sale globale. acestei dimensiuni avea să-i se adauge componenta subiectivă. calitatea relaţiilor interpersonale şi calitatea vieţii de familie. fericire). reprezintă un instrument crucial al dezvoltării sociale. Aşa cum am precizat. o bună parte a populaţiei continuă să trăiască în sărăcie. aspectele economice şi obiective ale calităţii vieţii. 79) Calitatea vieţii se referă atât la evaluarea globală a vieţii – cât de bună. sociologii contemporani consideră sărăcia ca formă de patologie socială cosubstanţială societăţii. Vizând într-o primă instanţă cu precădere. colectivităţi o duc – cât şi la evaluarea diferitelor sfere ale vieţii. împlinire. calitatea vieţii se referă atât la condiţiile obiective în care viaţa umană se constituie. Calitatea vieţii. la necesităţile. fără excepţie. prin vocaţia ei de a reface. (C. În primul rând. respectiv. de satisfăcătoare este viaţa pe care diferitele persoane. grupuri sociale. Mai mult. coord. plasându-se la nivelul celor mai avansate ţări ale vremii. afectând doar un procent al populaţiei. valorile. în schimb. Dar.În fapt.U. poluarea. (UNESCO. deşi cu resurse economice sever limitate. calitatea vieţii reprezintă o reluare – dar dintr-o altă perspectivă – a conceptului de fericire. constatarea că. dacă fericirea se referă la starea subiectivă rezultată din trăirea propriei vieţi.Zamfir şi colab. calitatea vieţii de muncă (sau calitatea umană a muncii). însă.A. 1993. la începutul deceniul al şaptelea al secolului al XX-lea.5. modul cum apreciază oamenii viaţa pe care o trăiesc. Ponderea lor. este un însoţitor permanent al societăţii.obiect al cercetării ştiinţelor sociale. Două au fost motivele care au dus la apariţia unei direcţii de cercetare în domeniul calităţii vieţii.. În acest ultim caz avem în vedere calitatea mediului ambiant. Dacă fericirea este asociată cu o perspectivă predominant etică (ce 80 . România dintre cele două războaie mondiale. Al doilea impuls vine din direcţia ecologiei : „perturbările suferite de mediul ambiant.. cercetările sistematice referitoare la calitatea vieţii debutează în S. curând. în ciuda progresului economic al societăţii. în condiţii de viaţă precare. „Quality of Life” în „Socio-Economic Studies”. a cutezat să se angajeze într-un program extrem de ambiţios în această sferă. Calitatea vieţii este „rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor ce compun viaţa umană. dezvolta şi consolida capacităţile individuale şi colective de a face faţă problemelor vieţii. nr.

criminalităţii. Umanizarea mediului natural. Se disting două direcţii de cercetare : prima. „Ambiţia este extrem de ridicată : să ofere un set ultim de criterii de evaluare a stării societăţii – criterii umane – care să depăşească evaluarea exclusiv economică. socio-cultural şi interpersonal devine obiect al unor programe speciale a căror tehnologie este în curs de elaborare. urban.23) Mitul unei societăţi care se reglează spontan este depăşit. pentru calitatea vieţii colectivităţii în care funcţionează. a gradului de utilizare a lor 81 . prejudecăţilor şi intoleranţelor de tot felul) se împleteşte cu orientarea constructivă (promovarea unui mediu uman de calitate). „Deja în anii ’60 s-a produs o trecere de la setul de indicatori strict economici la o gamă mai largă de indicatori care să caracterizeze viaţa colectivităţii – indicatorii sociali. calitatea vieţii este asociată mai mult cu o perspectivă sociologico-politică.Funcţia de feed-back al activităţii social-economice : eficienţa umană ultimă a activităţii social-economice este dată de efectul ei asupra calităţii vieţii . pe următoarele aliniamente mari : 1). se concentrează asupra analizei indicatorilor socialeconomici existenţi.Implementarea în sistemul economic existent a orientării globale spre creşterea calităţii vieţii .Constituirea unui sistem complex de indicatori ai calităţii vieţii. Este o tentativă ce poate fi considerată intrarea într-o nouă fază istorică : operaţionalizarea idealurilor ca precondiţie a transformării lor din deziderate abstracte în obiective pragmatice ale acţiunii”. „Două mari aliniamente sunt cuprinse în această strategie : a). Interesul cade. în aşa fel încât să fie semnificativi pentru estimarea calităţii vieţii. deci. Efortul este orientat spre oferirea unei formulări operaţionale a acestor criterii. până la proiectarea unor noi stiluri de viaţă capabile să ofere o viaţă de calitate. iar nu globală. „Aş putea spune în rezumat că ideea de calitate a vieţii a fost axul ideologiei perfecţionării societăţii moderne ajunsă într-un înalt stadiu de eficienţă economică şi tehnologică”. în primul rând.În strânsă legătură cu preocupările pentru calitatea vieţii s-a dezvoltat problematica politicii sociale subsumată orientării sociale active a colectivităţii bazată pe ideea de welfare – stat al bunăstării. cu scopul descoperirii semnificaţiei acestora şi. plasate în sfere şi la niveluri diferite ale societăţii : de la promovarea unui tip nou de responsabilitate a întreprinderilor pentru calitatea vieţii de muncă şi umanizare a muncii salariaţilor. care este o evaluare sectorială. se înscrie în prezent. Cea mai spectaculoasă dezvoltare a tematicii calităţii vieţii s-a produs în sfera indicatorilor de calitatea vieţii. implementând mecanisme de orientare a sistemelor existente spre realizarea obiectivului creşterii calităţii vieţii. 2). 3). 22) 3).Promovarea de activităţi specific orientate spre acest obiectiv.22) În acest context se pot înscrie programe în premieră istorică. pe determinarea factorilor obiectivi care sunt responsabili de variaţia calităţii vieţii şi pe elaborarea strategiilor social-politice de acţiune în vederea sporirii acesteia. Indicatori ai calităţii vieţii.Funcţia de instrument de evaluare operaţională a progresului social : putem vorbi despre un progres efectiv doar în măsura în care s-a înregistrat o creştere a calităţii vieţii.strategii trebuie să adopte individul pentru a maximiza fericirea sa). Căi de creştere a calităţii vieţii. (p. (ibidem. Ideologiile calităţii vieţii promovează o strategie de perfecţionare a organizării existente. îi reinterpretează şi chiar remodelează.” (p. 21) 2). 4). marginalizării şi izolării. subliniază C. Aceşti indicatori preiau indicatorii economici şi sociali. Dezvoltarea umană şi calitatea vieţii. Orientarea curativă (adevărate cruciade împotriva sărăciei.Funcţia de definire operaţională a obiectivelor dezvoltării social-economice . Studiile de calitatea vieţii pot contribui la ghidarea şi evaluarea întregului proces social. Pe la începutul anilor ’70 s-au făcut eforturi intense de dezvoltare mai departe a indicatorilor pe care colectivitatea îi utilizează spre indicatorii calităţii vieţii. Tematica calităţii vieţii. În cadrul tematicii calităţii vieţii se desprind trei mari funcţii : 1).Zamfir.Elaborarea unui program reformist de schimbare socială.Identificarea efectelor negative ale proceselor sociale caracteristice societăţii contemporane asupra calităţii vieţii.” (ibidem. b).

sociologii contemporani disting două posibilităţi : pe de o parte perfecţionarea condiţiilor obiective de viaţă în perspectiva necesităţilor umane. nervozitate.pentru analiza calităţii vieţii. că structurile sociale nu trebuie judecate prin prisma banilor şi a bogăţiei. nu exclude larga răspândire a simptomelor de nelinişte (grad mare de revendicabilitate. calitatea vieţii implică o teorie asupra naturii umane. 60) Acestor exigenţe fundamentale li se adaugă libertatea politică. În multe cazuri.indicatori ai unor simptome critice ale calităţii vieţii (indicatori de sinucidere. Bunăstarea unei societăţi depinde într-o mai mare măsură de gradul de cuprindere a veniturilor. Numeroase cercetări au demonstrat că profesiunea nu este nu numai o scară de satisfacţie sau insatisfacţie. fie nivelul exigenţelor. prin construcţia sa internă şi prin întregul său sistem de necesităţi format de-a lungul a milenii de existenţă. aspiraţiilor umane)”.indicatori ai calităţii percepute a vieţii – determinarea modului în care membrii unei colectivităţi evaluează ei înşişi calitatea diferitelor componente ale vieţii lor . (1991. a tipurilor de muncă oferite etc. În plus. 6). 2). nivelul de fericire se modifică cu timpul şi diferă de la un individ la altul. 21-27) În plus. 4). Simpla existenţă a veniturilor nu oferă garanţia că sunt utilizate în scopuri pozitive. 3). şi. (B. Stabilitatea fericirii este mai fragilă decât cea a satisfacţiei de viaţă.indicatori de satisfacţie cu viaţa – gradul estimat de satisfacţie cu viaţa. ca indice sintetic al efectului subiectiv al calităţii vieţii . respectarea drepturilor omului. Citând studiul 82 . a relaţiilor interpersonale. reprezentările oamenilor despre fericirea de fiecare zi se deosebesc de perspectiva teoretică referitoare la satisfacerea a absolut tuturor dorinţelor umane. de destinaţia lor. şi la începutul şi la sfârşitul chestionarului de interviu.indicatori ai necesităţilor / aspiraţiilor (ce tipuri de muncă doresc oamenii. apatie. În ceea ce priveşte căile prin care se poate realiza creşterea calităţii vieţii.Zamfir defineşte indicatorul de calitatea vieţii ca „rezultat al combinării unui indicator de stare (starea mediului ambiant. Această teză poate fi uşor demonstrată prin introducerea. 1991. să fie instruiţi şi să dispună de resursele necesare unei vieţi convenabile”. etc. ce tipuri de locuinţă etc. o evoluţie optimă. Şi pentru ca societatea să poată exista. pe de altă parte. a sistemului de necesităţi umane. În „Calitatea vieţii – teorie şi practică socială” – C. Caracterul contradictoriu al imaginii generale se explică prin faptul că la mulţi indivizi bunăstarea este ambivalentă.) . Aristotel însuşi spunea.) şi unui indicator al criteriului de evaluare (al necesităţilor. acesta fiind atât o componentă a calităţii vieţii. cât şi o consecinţă a creşterii ei. Mai mult. Pentru a-şi diminua insatisfacţia de viaţă. fapt de natură a maximiza calitatea vieţii în condiţiile existente la un moment dat.indicatori ai stării diferitelor componente ale vieţii umane (indicatori ai mediului natural. optimism sau pesimism. boli mentale. ea trebuie să asigure individului o dezvoltare. anxietate. respectul de sine şi faţă de ceilalţi.Iatan în „Calitatea vieţii – teorie şi practică socială”. singurătate). un nivel modest al veniturilor poate fi însoţit de un sensibil progres în domeniul dezvoltării umane sau invers. perfecţionarea stilurilor şi modurilor de viaţă. Fericirea depinde de experienţe şi criterii personale şi poate surveni în situaţii de viaţă dificile. ci în funcţie de măsura în care acestea mulţumesc oamenii. decât de nivelul acestora. A doua direcţie se dezvoltă prin construirea de indicatori specifici ai calităţii vieţii. alienare). În practica cercetării sociale sunt utilizate frecvent şase tipuri de indicatori ai calităţii vieţii : 1). Înţelegem prin dezvoltare umană „procesul de lărgire a evantaiului de posibilităţi oferite indivizilor : să trăiască mult şi în sănătate. 5). iar societatea îl modelează pe el.) şi de anomie (sentimente de neputinţă. indivizii îşi schimbă fie condiţiile de viaţă. Determinarea unui anumit nivel al calităţii vieţii permite stabilirea gradului de dezvoltare umană. ci modifică şi ponderea satisfacţiilor în celelalte domenii ale vieţii sociale. sentimentele pozitive coexistând cu cele negative. a factorilor ce guvernează dinamica acestora. de educaţie etc. Satisfacţia din diferitele domenii ale vieţii are o influenţă majoră asupra satisfacţiei generale de viaţă. este o fiinţă socială. ai condiţiilor de muncă. El a creat societatea. Omul. a întrebărilor : „Cât de mulţumit sunteţi de viaţă?” şi „Cât de fericiţi sunteţi?” Calitatea percepută a vieţii este marcată de contradicţii : gradul înalt de satisfacţie de viaţă şi de fericire al unei populaţii.) .indicatori complecşi rezultaţi din raportarea stării la necesităţi .

excluderea liber-profesioniştilor şi a cadrelor de conducere de la reglementările generale privind timpul de muncă. prin măsuri asupra standardului de viaţă. O influenţă mult mai puternică asupra calităţii vieţii o au conflictele personale ce afectează. M. venit. Săracii sunt mai nemulţumiţi decât bogaţii în circa jumătate din domeniile vieţii. Nivelul de instruire influenţează pozitiv satisfacţia de viaţă. căsnicie.Atteslander (1981) evidenţiază un aspect mai puţin perceput : „munca salariată este.Allardt 81975) a demonstrat că percepţia conflictelor sociale influenţează numai într-o mică măsură bunăstarea individuală (calitatea vieţii). decât în cele publice ale vieţii. nivel redus de instruire. (ibidem) Nivelul mai redus al aşteptărilor la vârsta senectuţii se poate explica pe de o parte. săptămâna redusă de muncă.F. Mai mult. Diferenţa de satisfacţie dintre sexe se estompează.cit. anxietatea maximă se constată la întrunirea caracteristicilor : vârstă înaintată. de toate domeniile vieţii. care au un impact mai puternic asupra satisfacţiei generale de viaţă. sex feminin..G. de tipul conflictelor de clasă. Ele sunt urmate de conflictele de clasă. Deficitele de satisfacţie constituie potenţiale surse de tensiune socială şi pot fi percepute de indivizi drept conflicte sociale. Cercetările efectuate în Europa Occidentală şi în America de Nord au demonstrat că. venit. practic. venitul. Cercetările efectuate de Glatzer în Germania au confirmat că cele mai intens percepute conflicte se înregistrează în viaţa politică. satisfacţia este mai mare în domeniile private. Femeile sunt de obicei mai nemulţumite decât bărbaţii. Anomia. în general. stare civilă. timpul liber şi profesiunea. el poate fi şi un efect al vârstei : cu creşterea experienţei de viaţă. pe de o parte. op. şi asupra sănătăţii.. Conflictele religioase şi cele dintre sat şi oraş şi-au pierdut mult din importanţa de altă dată. Sociologul finlandez E. ale celor dintre genuri (care stau la baza mişcărilor de emancipare a femeilor) etc. de conflictele dintre tineri şi bătrâni şi cele dintre muncitorii autohtoni şi cei imigraţi. (op. prin faptul că vârstnicii au suportat. ci indirect. mai ales în ceea ce priveşte standardul de viaţă. 50) În afara condiţiilor da viaţă obiective. scade nivelul fericirii şi creşte cel al satisfacţiei de viaţă. (apud M. în special între partidele de dreapta şi cele de stânga. standard de viaţă. profesiune.Glatzer şi W. de nivelul venitului şi de puterea de cumpărare. Datorită faptului că individul se preocupă mai mult de satisfacerea trebuinţelor sale în domenii pe care le consideră ca cele mai importante. Principalul focar de conflicte personale este familia.cit. considerată o nefericire şi orice reducere a timpului de muncă. căsnicie. căci satisfacţia scade de îndată ce nivelul de instruire nu mai constituie un mijloc de obţinere de posturi bine plătite. dar numai în domeniile : educaţie. urmată de profesiune. în multe domenii ale vieţii. peste două treimi din populaţia globului. individul ajunge la bătrâneţe. Satisfacţia de viaţă este influenţată şi de apartenenţa de clasă (pătura socială). gradul de satisfacţie a vieţii este determinat şi de caracteristicile socio-demografice şi socio-economice. 51) De aici. În acest context se resimte însă tot influenţa venitului mai ridicat. El creşte odată cu nivelul veniturilor şi variază în funcţie de gen. Cercetările efectuate de Glatzer în Germania au relevat că o cincime din indivizii căsătoriţi sunt afectaţi de conflictele cu partenerii de viaţă. dintre muncă şi capital (respectiv dintre bogaţi şi săraci). cea mai mare diferenţă de satisfacţie înregistrându-se în ceea ce priveşte educaţia. în tinereţe. odată cu înaintarea în vârstă.Neder. la vârsta senectuţii. domenii ce înregistrează cele mai mari niveluri de satisfacţie. corespunzător nivelului superior de instruire. să-şi adapteze aşteptările la orice situaţie. aproape o treime din indivizii cu copii de 83 . prestigiu şi independenţă profesională.realizat de W. venit scăzut. iar pe de altă parte. protecţia femeilor şi a tinerilor sub o anumită vârstă şi alte avantaje pentru oamenii muncii salariaţi. prin prestaţii sociale.. domenii influenţate de fapt.Zapf în 1984 în fosta R. De aceea. Pe de altă parte însă. P. o reducere nesemnificativă a satisfacţiei de viaţă înregistrându-se numai la indivizii ce percep foarte multe conflicte sociale. perioade de penurie. concedii din ce în ce mai mari. cu excepţia bisericii. participare social-politică. indivizii care exercită profesii cu prestigiu social inferior celor ale părinţilor tind să fie mai nemulţumiţi de viaţă decât cei cu profesiuni mai prestigioase decât cele ale părinţilor. influenţarea calităţii vieţii individuale prin măsuri sociale este mai eficace dacă se face nu direct. ale celor dintre generaţii. Teza crizei vârstei mijlocii este confirmată de gradul redus de satisfacţie înregistrat de această grupă de vârstă. vârstă.Neder ajunge la concluzia că cel mai mare interes pentru individ îl prezintă domeniile sănătate. un progres”. menţinându-şi aşteptările reduse de odinioară.

indicatorii subiectivi devin mai operanţi numai în conjuncţie cu indicatorii obiectivi. ceea ce duce la scăderea satisfacţiei acestora.Socol. iar cheia succesului acestei reforme este renaşterea omului ca homo economicus şi homo moralis. a situaţiei altora. ci şi în statutul ontologic şi epistemologic sui-generis al calităţii vieţii şi al conceptului corespunzător în cadrul realităţii sociale şi al ştiinţelor acesteia. întrucât principalul său determinant este posibilitatea de comparare favorabilă cu alte grupuri ale populaţiei. calitatea vieţii depinde nu numai de situaţia în care se află indivizii.. Satisfacţia maximă a celor mai bine situaţi presupune o satisfacţie mai mică a celor mai puţin bine situaţi.contribuţia politicii sociale la creşterea gradului de satisfacţie este şi ea limitată. În prezent. al societăţii însăşi este de a asigura existenţa oamenilor”. Aceasta presupune însă ca în permanenţă să existe indivizi cu o calitate a vieţii relativ inferioară şi probabil şi percepută ca atare. situaţia profesională etc.Neder. Explicaţia acestei poziţii trebuie căutată „nu numai în interesul practic-politic al acestei poziţii. condiţie a pluralismului şi a tendinţei de creştere a bunăstării. 4). cum ar fi veniturile. (G.deosebirile dintre sistemele de valori precum şi conflictele permanente existente în interiorul diferitelor comunităţi sociale sporesc sursele de insatisfacţie . de exemplu. 28) În România. studierea calităţii vieţii „are un caracter urgent”. iar apoi să grăbească alinierea calităţii vieţii din România la standardele vieţii civilizate”. cheia politicii de ridicare a calităţii vieţii la cota optimă este restructurarea economiei pe bazele principiile pieţei libere. 52) Societatea satisfăcută este o utopie. (ibidem. iar cele care o afectează cel mai puţin. ci şi de modul în care ei percep această situaţie. Folosirea indicatorilor de percepţie. Când este vorba însă despre percepţia stării psihice. cercetările privind calitatea vieţii reprezintă un domeniul preferenţial de activitate care îi reuneşte pe sociologi şi pe alţi specialişti din sfera ştiinţelor sociale într-un justificat efort interdiscipinar. Numai restructurând astfel economia şi numai redându-i omului adevărata sa condiţie putem reveni în lumea civilizată.nivelul maxim al satisfacţiei de viaţă este dificil de realizat pentru toţi membrii societăţii. Îmbunătăţirea situaţiei sale presupune o înrăutăţire.satisfacţia creşte numai atunci când condiţiile de viaţă se îmbunătăţesc pentru individ mai mult ca media. (ibidem. serviciilor şi şanselor între toţi membrii societăţii.dinamica aşteptărilor proprii exclude existenţa continuă a unui înalt nivel de satisfacţie. 3). pentru că „rostul întregii activităţi sociale. căci aşteptările se schimbă necontenit. dar numai 13% din încadraţii în muncă. ca urmare a capacităţii diferite de sesizare şi de valorificare a posibilităţilor oferite .nivelarea diferenţelor nu trebuie să constituie nici principiul de bază şi nici obiectivul democraţiei. de conflictele cu colegii. locuinţa. 53-54) În concluzie. Certurile şi discuţiile care afectează cel mai mult calitatea percepută a vieţii sunt cele dintre soţi.Neder. fie chiar numai percepută. ci numai pentru anumiţi indivizi şi anumite grupuri sociale .chiar dacă s-ar putea realiza o împărţire perfect echitabilă a bunurilor. „Calitatea vieţii – teorie şi practică socială”. 5). a gradului de fericire. 29) În ultimă instanţă. făcând imposibilă maximizarea creşterii satisfacţiei pentru toţi membrii societăţii . op. subiectivi este mai puţin problematică în cazul investigării unor coordonate obiective ale vieţii. Doar ea poate determina un spor de satisfacţie mai mare atunci când nu urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru toţi. căci nu toţi îşi pot maximiza concomitent satisfacţia . 6). Este imperativ fundamentarea unei politici sociale de anvergură care „stopeze procesul de degradare biologică şi spirituală la care a fost supus poporul nostru de către regimul totalitar (din perioada 1945-1986). Avortonul numit „om nou” ne întoarce în mod inevitabil spre barbarie. căci n-armai exista nici o motivaţie pentru schimbare. 7). (apud M.conflictele cu copiii. căci ele stau la baza conflictelor sociale. Dacă toţi oamenii ar fi mulţumiţi de viaţă societatea n-ar mai evolua. şi argumentează astfel : 1).cit. 1991. Economia de comandă nu poate duce decât la sărăcie. 2). cele dintre vecini. subliniază M. 84 . inegalitatea ar continua să existe. în funcţie de condiţiile de viaţă atinse .

Tema 20 Tendinţe ale politicilor de dezvoltare regională în România. Măsuri legislative.
În general, elementele componente ale corpului politicilor sociale pot fi văzute ca răspunsuri sectoriale la probleme economice şi sociale care apar într-o oarecare măsură în orice societate modernă. Însă abordările de tip sectorial nu reuşesc întotdeauna să facă faţă unor aspecte cum ar fi concentrarea anumitor tipuri de probleme în diverse zone sau arii geografice şi nici să dea răspunsuri la problema discrepanţelor regionale exprimate în termeni de dezvoltare economică şi socială. Politicile de dezvoltare regională apar tocmai din necesitatea de a corecta aceste decalaje teritoriale, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. Ca definiţie general acceptată, cel puţin la nivelul organismelor europene, politica de dezvoltare regională reprezintă "ansamblul de măsuri pe care autorităţile guvernamentale centrale le iau în favoarea dezvoltării socio-economice a regiunilor defavorizate" (CEMAT, Strasbourg, 1991). Din punct de vedere istoric, politicile regionale au fost introduse în majoritatea ţărilor vesteuropene în perioada 1948-'60, după perioada de reconstrucţie postbelică, cunoscând mai apoi, în anii '70, o perioadă de vârf în care bugetele, nivelurile subvenţiilor, extinderea zonelor cărora li se acordă asistenţă, numărul şi diversitatea instrumentelor de politică au atins apogeul. Declinul ratelor de creştere economică de la sfârşitul anilor '70 şi criza finanţelor statelor au determinat o reevaluare atât a eficienţei instrumentelor tradiţionale de politică regională (de tipul stimulentelor pentru localizarea capitalului), cât şi a costurilor politicilor regionale în general. În consecinţă, începând cu jumătatea anilor '80 s-a făcut simţită o reorientare în ce priveşte obiectivele acestora de la reducerea dezechilibrelor regionale şi redistribuirea veniturilor şi forţei de muncă, obiective tradiţionale ale politicilor regionale, înspre promovarea restructurării (încurajarea măsurilor de schimbare structurală ca. urmare a declinului resimţit în unele zone industriale), stimularea competitivităţii şi mărirea contribuţiei regiunilor la creşterea economiilor naţionale. De asemenea, importanţa unor instrumente de politică regională cum ar fi stimulentele negative faţă de localizarea firmelor în zone prospere şi "relocalizarea activităţii economice în teritoriul naţional" s-au diminuat, accentul punându-se pe 85

instrumente de tipul asistenţei pe scară largă pentru dezvoltarea mediului general de afaceri în regiunile problemă (construirea infrastructurii fizice, dezvoltarea sistemelor informaţionale, de consultanţă, de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, de educaţie şi formare profesională etc.) (Carta Verde, 1997). În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se observă, de asemenea, tendinţa de reducere a importanţei măsurilor fiscale (de tipul reducerilor şi scutirilor de impozite sau al subvenţiilor pentru firmele care se localizează sau investesc în regiunile-problemă) în favoarea asistenţei financiare de tipul granturilor, care prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi în administrare şi sunt mai simplu de controlat (Carta Verde, 1997). În ceea ce priveşte structurile instituţionale implicate în politica de dezvoltare regională, este important de subliniat tendinţa din ce în ce mai puternică spre aplicarea principiului subsidiarităţii (i.e. transferul deciziei la un nivel cât mai apropiat de cel al colectivităţii asupra căreia se răsfrânge efectul deciziei respective) întâlnită în multe ţări ale Europei Occidentale, deodată cu intensificarea cooperării între sectorul privat, sectorul public şi sectorul nonprofit. Problemele regionale cunosc o varietate de forme de manifestare de la ţară la ţară, ele fiind produsul unor condiţii şi factori specifici fiecărui stat. În consecinţă, la nivelul politicilor de dezvoltare regională apar diferenţe de conţinut atât în ce priveşte obiectivele urmărite şi instrumentele utilizate, cât şi zonarea sau regionalizarea teritoriului naţional. Metodologiile folosite în delimitarea regiunilor sunt multiple, datorită marii varietăţi de criterii utilizate (administrative, economice, culturale, geografice, sociale etc.), iar alegerea depinde în mare măsură de obiectivele urmărite. În general se poate vorbi de următoarele sisteme de diviziune teritorială: 1 1.regiuni normative (graniţe trasate pe criterii administrative); 2.regiuni analitice: a)funcţionale (agregări ale unor zone complementare ca resurse activităţi economice etc.); b)omogene (agregări ale unor zone cu caracteristici similare). În plus, pe lângă noţiunea de "regiune", politicile regionale se referă şi la noţiunile de "arie" şi "zonă", definite din nou în funcţie de politica specifică fiecărui stat şi care reprezintă în principiu decupaje teritoriale în vederea aplicării de măsuri cu adresabilitate directă la problemele specifice respectivelor arii sau zone. Tendinţele de integrare şi globalizare care afectează din ce în ce mai mult aspectele de dezvoltare regională au condus către necesitatea găsirii unor clasificări relativ omogene în ce priveşte structurarea regiunilor aparţinând diferitelor ţări. Un exemplu în acest sens este "Nomenclatoru unităţilor teritoriale pentru statistică" (NUTS) elaborat de Oficiul de statistică al Uniunii Europene, care utilizează o structură ierarhică pe trei niveluri (regiuni NUTSl, NUTS2 şi, respectiv, NUTS3) facilitând astfel armonizarea statisticilor regionale ale ţărilor membre şi elaborarea politicilor regionale comunitare. Pentru raţiuni practice care ţin de disponibilitatea datelor statistice şi de implementarea politicilor regionale, clasificarea NUTS are la bază diviziunile instituţionale existente în statele membre ale Uniunii. Premise ale politicii de dezvoltare regională în România La fel ca în cazul oricărui alt element de politică socio-economică, elaborarea unei politici regionale suportă "constrângerile" trecutului, prezentului şi viitorului. Deşi în rândul specialiştilor cu preocupări în domeniul politicilor regionale din România există o controversă cu privire la existenţa unei politici de dezvoltare regională în perioada de dinainte de 1989 (G. Pascariu, 1997), cert este că politicile de "sistematizare a teritoriului" (având ca obiectiv declarat atenuarea diferenţelor dintre sat şi oraş), "industrializarea socialistă" şi principiul "dezvoltării armonioase a forţelor de producţie pe teritoriul ţării" au generat efecte pe termen lung asupra dezvoltării economice şi sociale a judeţelor ţării. Unul dintre cele mai importante efecte ale acestor politici a fost rapida industrializare a judeţelor mai puţin dezvoltate în detrimentul celor mai dezvoltate, prin orientarea investiţiilor în industrie şi infrastructură către toate zonele ţării, "indiferent dacă aceste investiţii erau justificate din punct de vedere economic" (Carta Verde, 1997). După 1989, odată cu renunţarea la economia planificată, disparităţile inter-judeţene cunosc o creştere, chiar dacă nu spectaculoasă, în special în ce priveşte indicatorii relativi la infrastructura 86

(socială şi fizică) şi cei economici (piaţa forţei de muncă, producţia industrială). Analiza comparativă a indicatorilor pentru anii 19905 şi 1996 scoate în evidentă trei tipuri de situaţii : 1. În cazul indicatorilor economici (producţie industrială, număr mediu de salariaţi): creşterea disparităţilor regionale însoţită de o relativă menţinere a ierarhiei judeţelor, în condiţiile unei scăderi a valorilor indicatorilor la nivel naţional. 2. În cazul indicatorilor de infrastructură fizică (densitatea liniilor electrificate de cale ferată şi a drumurilor publice modernizate): creşterea disparităţilor regionale însoţită de o relativă menţinere a ierarhiei judeţelor în condiţiile unei creşteri a valorilor indicatorilor la nivel naţional. 3. În cazul indicatorilor de infrastructură socială (număr de elevi la un profesor, respectiv număr de locuitori la un medic): creşterea disparităţilor regionale însoţită de modificarea rangurilor judeţelor în ierarhie. Relativa păstrare a ierarhiilor împreună cu accentuarea disparităţilor în cazul indicatorilor economici şi de infrastructură fizică conduc la imaginea unei dinamici regionale care favorizează judeţele cu valori ridicate şi defavorizează judeţele cu valori scăzute ale indicatorilor în 1990. Dacă politica de industrializare din perioada de dinainte de 1989 avut un efect de relativă reducere a inegalităţii inter-judeţene, odată ci tranziţia de la economia planificată la economia de piaţă ar fi fost de aşteptat ca disparităţile regionale, cel puţin în raport cu indicatori economici, să cunoască o creştere semnificativă. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, ca urmare a opţiunii guvernelor din perioada 1990-'96 pentru o viteză scăzută de implementare a reformei, în special în ce priveşte procesele de privatizare şi restructurare a întreprinderilor. În schimb, creştere relativ mai mare a disparităţilor se remarcă în ceea ce priveşte un domeniu mai puţin "inert", şi anume acela al infrastructurii sociale concomitent cu o "reaşezare" a ierarhiei judeţelor în funcţie de numărul d locuitori ce revin la un medic, respectiv numărul de elevi ce revin un cadru didactic. Un aspect relevant pentru dinamica disparităţilor regionale este scăderea inegalităţii veniturilor la bugetele locale, atât pre-transfer (venituri totale exclusiv subvenţiile de la bugetul de stat), cât şi post-transfer (venituri totale inclusiv subvenţiile de la bugetul de stat) în 1996 faţă de 1991. Paradoxal este însă faptul că dacă în 1991 transferurile (subvenţiile) de la bugetul de stat au avut ca efect o uşoară reducere a inegalităţii, în 1996 efectul subvenţiilor este mai degrabă unul de accentuare a inegalităţii veniturilor la bugetele locale. Datele disponibile indică două consecinţe majore ale politicii de acordare a subvenţiilor: a)tendinţa de conservare a ierarhiei existente în 1991 a judeţelor, în funcţie de veniturile totale la bugetele locale; b)tendinţa de acordare a unor subvenţii mai mari judeţelor cu o infrastructură fizică mai dezvoltată, în defavoarea celor cu infrastructură mai puţin dezvoltată, ceea ce are ca efect întărirea disparităţilor deja existente. Pe lângă situaţia actuală a disparităţilor şi a nivelelor de dezvoltare regională, un alt element important care "modelează" tendinţele actuale ale politicii regionale în România îl constituie setul de principii şi mecanisme ale politicii de dezvoltare regională promovate de Uniunea Europeană, aspect relevant atât din perspectiva integrării ţării noastre în UE, cât şi din perspectiva eligibilităţii în vederea obţinerii de suport financiar din partea fondurilor de dezvoltare regională ale Uniunii. Ca regulă generală, finanţarea UE nu înlocuieşte finanţarea statului în cauză, ci este complementară acesteia, conform principiului adiţionalităţii. Ponderea asistentei Comunitare variază de la 25% la 85% din costul total al proiectului, în funcţie de circumstanţe, fiind mai mare în cazul statelor sau regiunilor al căror sector public nu reuşeşte să susţină măsurile de dezvoltare prin resurse proprii. Principalele instrumente financiare ale UE sunt Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune, care oferă granturi, la care se adaugă Banca Europeană de Investiţii, care oferă împrumuturi pentru proiecte de dezvoltare. Dintre toate aceste instrumente financiare ale UE, Fondurile Structurale sunt cele mai relevante pentru aspectele de dezvoltare regională. Aceste fonduri sunt în număr de patru, orientate către îndeplinirea a şase obiective prioritare. Dintre cele patru Fonduri Stucturale unul vizează în mod special dezvoltarea regională şi este destinat în principiu celor mai defavorizate regiuni - Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acest fond acoperă patru dintre cele şase obiective ale Fondurilor Structurale, respectiv patru tipuri de regiuni: 87

iar activităţile sale s-au desfăşurat sub coordonarea unui Grup de Lucru Interministerial. Accesul la asistenţa acordată de UE prin intermediul Fondurilor Structurale este condiţionată bineînţeles de aderarea la Uniune şi. În cadrul programului a fost elaborată "Carta Verde". cât şi de crearea unui cadru legislativ care să permită implementarea acestora. care îşi propunea ca principal obiectiv elaborarea unui set de principii fundamentale care să orienteze întreaga politică regională a ţării. • investiţii în infrastructură. asistat de o echipă de consilieri externi. calitatea mediului etc. Irlanda etc. industria textilă etc. 3. Tendinţe a1e politicii de dezvoltare regională în România Propuneri de politică regională . asistenţa FDER este centrată îndeosebi pe finanţarea investiţiilor productive. Principalele obiective ale politicii regionale propuse în Carta Verde sunt: 1. În ceea ce priveşte ţările Europei Centrale şi de Est. iar în cazul aderării la Uniune a ţărilor asociate din Europa Centrala şi de Est. învăţământ. suprafaţa şi PIB/ locuitor ale ţărilor în cauză. • investiţii în domeniul mediului.(0.5% din buget) vizează ariile cu densitate redusă a populaţiei şi a fost introdus recent. iar alocarea fondurilor este făcută în funcţie de populaţia.(4. Obiectvul 6 . În vederea atingerii acestor obiective. Aceste regiuni sunt cele mai sărace regiuni ale Uniunii şi în consecinţă primesc cel mai mare procent de subsidii. odată cu lansarea "Programului PHARE pentru dezvoltarea regională". Mai în detaliu. densitate scăzută şi tendinţa de depopulare care nu sunt eligibile pentru Obiectivul 1.vizează sprijinirea regiunilor cu dezvoltare redusă. pregătirea României pentru integrarea în Uniunea Europeană şi pentru a deveni eligibilă în vederea acordării unor ajutoare din fondurile structurale ale acesteia. inclusiv reţele transeuropene pentru regiunile eligibile în cadrul Obiectivului 1.) pentru a realiza un nivel superior de dezvoltare a regiunilor. în Carta Verde sunt abordate două aspecte semnificative pentru politica regională: 88 .Obiectivul 1 . atât de crearea unor structuri instituţionale compatibile cu cele comunitare. instrumentul financiar al UE pentru asistenţa acestora în domeniul politicilor structurale în perioada de pre-aderare (ISPA) vizează în special politicile în domeniile mediului şi infrastructurii (transporturi). incluzând reprezentanţi din ministerele cheie şi autorităţi regionale.1 % din buget) acoperă ariile cu pronunţat declin industrial (în special industria siderurgică şi cea a cărbunelui) şi alte centre industriale cu probleme severe de reconversie (sectoare industriale cum ar fi industria de armament. Obiectivul 5b . infrastructură. infrastructura şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii: • investiţii productive care permit crearea sau menţinerea de locuri de muncă permanente. • investiţii în educaţie şi sănătate în regiunile eligibile în cadrul Obiectivului 1. reducerea disparităţilor regionale între diferitele regiuni ale României. integrarea activităţilor din sectorul public (educaţie. Programul a fost implementat prin Departamentul de Administraţie Publică Locală al Guvernului României. 2. de dimensiuni variabile în funcţie de obiectiv.).9% din buget) vizează adaptarea structurală şi diversificarea economică a ariilor vulnerabile aparţinând regiunilor rurale cu PIB redus. document care sintetizează problemele actuale ale dezvoltării regionale şi propune un sistem instituţional în domeniul politicilor regionale ale României. toate regiunile acestora ar deveni beneficiare de ajutor financiar conform Obiectivului 1. Portugalia. Obiectivul 2 . Regiunile eligibile pentru Obiectivul 1 pot acoperi state întregi (ex: Grecia.). odată cu aderarea la Uniune a Finlandei şi Suediei. implicit. al căror PIB per capita este sub 75% din media UE din ultimii trei ani.(11. • programe de cercetare-dezvoltare. • dezvoltarea potenţialului indigen: dezvoltare locală şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.Carta Verde Primii paşi către o strategie naţională coerentă în domeniul politicilor regionale în România au început să fie făcuţi practic începând din 1996.

de mediu etc. Maramureş-Sălaj-Bistriţa-Năsăud din Regiunea de NordVest).). evitarea divizării resurselor disponibile între un număr mare de arii ţintă pentru dezvoltare şi 2. de tipul infrastructurii de comunicare sau al sistemelor de interacţiune umană (8 regiuni de dezvoltare). rezolvabile prin politici regionale. cu sol degradat. 1997): • identificarea judeţelor vecine cu profiluri economice şi sociale similare (15 grupări de judeţe). Pascariu.cea mai extinsă zonă agricolă a ţării (Câmpia Română).n. Ariile prioritare. anterior menţionate specifică aceste unităţi-ţintă. 1998).). continue sub aspect teritorial. şomaj. Fiecare dintre acestea ar putea avea o funcţie regională distinctă: • regiunile de dezvoltare pentru a orienta politica regională a guvernului.. O arie prioritară este o grupare de oraşe. • grupări de comune sau oraşe învecinate. comună sau oraş. comune sau judeţe. UPR ar putea fi: • subregiuni de dezvoltare ca judeţe sau grupări de judeţe din cadrul aceleiaşi regiuni caracterizate prin probleme severe cu caracter global sau specific (exemplu: Teleorman-GiurgiuCălăraşi-lalomiţa din Regiunea de Sud. Trebuie însă subliniat faptul că regiunile de dezvoltare nu constituie regiuni teritorial administrative. caracterizate prin profiluri asemănătoare de probleme. ci şi autorităţile la nivel de judeţ. Diversitatea problemelor regionale impune o diversitate corespunzătoare a unităţilor de politică regională (UPR). situaţie confirmată de altfel de valoarea produsului intern brut pe locuitor la nivelul regiunilor de dezvoltare pentru 1996. cu unităţi mici şi insuficient de puternice pentru a putea atrage şi derula programe complexe de dezvoltare" (G. regiunile de dezvoltare sunt cel mai bun cadru de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională. Procesul de definire a regiunilor de dezvoltare propuse în Carta Verde cuprinde (Carta Verde. în sensul reducerii dezechilibrelor teritoriale majore de dezvoltare între ariile cele mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. • ariile prioritare pentru a permite structurarea unor programe specifice de dezvoltare în domeniile industrie. cooperare care nu poate fi rezultatul unei decizii coercitive a 89 . mediu înconjurător etc. cu probleme similare specifice din cadrul aceluiaşi judeţ sau din judeţe învecinate (exemplu: arii miniere. în acelaşi timp. cu declin industrial. sunt în mod deosebit utile pentru reducerea disparităţilor intraregionale. • regruparea regiunilor de similaritate în regiuni de dezvoltare definite prin relaţii funcţionale (s. care constituie zone mai bogate şi mai puternic dezvoltate. definite ca subregiuni sau grupări de Iocalităţi. ele neavând alt scop decât acela de a focaliza resursele în direcţia dezvoltării de proiecte inter-sectoriale şi inter-judeţene. • grupări de comune sau oraşe învecinate cu probleme similare complexe din cadrul aceleiaşi regiuni sau din judeţe învecinate. Principalele argumente pentru reducerea numărului de regiuni de la 42 (numărul de judeţe) la 8 (numărul de regiuni de dezvoltare propus în Carta Verde) sunt 1. având ca actori nu numai guvernul. agricultură.a) definirea regiunilor de dezvoltare prin regruparea judeţelor cu niveluri / profiluri complementare de dezvoltare. cu grad ridicat de poluare etc. recursul la regrupare fiind justificat de creşterea eficienţei implementării politicilor de dezvoltare regională. Prin opţiunea pentru acest tip de definire a regiunilor eficientă politicilor de dezvoltare regională este condiţionată în primul rând de cooperarea voluntară a regiunilor administrative (judeţele). Subregiunile cu probleme specifice de dezvoltare (agricole. Reducerea disparităţilor în rezolvarea problemelor regionale implică o politică regională cu multiple acţiuni şi unităţi teritoriale ţintă.) sunt definite ca tipuri de arii problemă. industriale. Localizarea spatială a subdezvoltării şi sărăciei se concentrează în două arii principale: nordestul (regiunea istorică a Moldovei) şi sudul . Funcţie de aria de cuprindere şi de criteriul de structurare. spre deosebire de vestul şi centrul ţării. Denumirile de unităţi pentru politica regională. evitarea riscului ineficienţei generat de aplicarea politicii de dezvoltare regională pe "o structură teritorială fragmentată.

prin organizarea celor opt regiuni în jurul unor centre polarizatoare (exemplu laşi pentru Regiunea Nord-Est. 1998). un nivel central. implicit. Guvernul însă poate stimula cooperarea prin utilizarea programelor de investiţii.. 90 . Această cooperare ar conduce la diminuarea sau chiar eliminarea problemelor specifice prezente în unele arii-problemă. • administrarea FNDR. Carta Verde propune două niveluri ale structurii instituţionale responsabile de elaborarea şi implementarea măsurilor de politică regională: 1. reţelelor. presupune constituirea unor unităţi specializate (Agenţiile pentru Dezvoltare Regională . în funcţie de evoluţia întregului sistem de dezechilibre regionale şi de strategiile de politică regională considerate a fi prioritare. Propunerea de definire a regiunilor din Carta Verde are la bază criteriul integrării funcţionale potenţiale. agenţiilor centrale (Agenţia Naţională pentru Privatizare.ADR). acest criteriu de definire presupune existenţa unei complementarităţi a resurselor. care.600 kmp.000 kmp. un nivel regional. La un nivel mai operaţional. ca organizaţii non-guvernamentale independente cu rol de coordonare intra-regională a programelor de dezvoltare. b) Cadrul instituţional necesar pentru implementarea politicilor regionale. 2. Pascariu. relaţiilor şi interdependenţelor dintre sub-regiunile componente (localităţi. subordonat Guvernului României. care devin operaţionale numai atunci când regiunile administrative au decis să coopereze.a. 1997): • elaborarea Programului Naţional de Dezvoltare Regională. CNDR s-ar constitui într-o interfaţă între Guvernul României şi Agenţiile de Dezvoltare Regională.8 milioane locuitori. Craiova pentru Regiunea Sud-Vest etc.000 kmp şi o mărime medie de 2. În ce priveşte Agenţiile de Dezvoltare Regională. Timişoara pentru Regiunea Vest. judeţe sau municipalităţi similare sau diferite. • luarea deciziilor de alocare a FNDR pentru diferite fonduri de dezvoltare regională (conform principiilor de bază ale Fondurilor Structurale n. zone). asociaţiilor inter-comunale. dar şi ministerele şi organizaţiile non-guvernamentale irnplicate.guvernului central. negocierile ar avea în vedere conţinutul programelor de dezvoltare regională care le vizează în mod direct. al similitudinii din perspectiva problemelor care le caracterizează. Cele 8 regiuni de dezvoltare sunt caracterizate printr-o suprafaţă medie de 30. sindicate) relevante pentru dezvoltarea regională (Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională . desemnarea acestora este subiect de redefinire. în acord cu principiile definite la nivel naţional prin politica de dezvoltare regională. activităţilor economice etc. Se prognozează că sarcinile sale să fie îndeplinite prin negocieri cu regiunile direct implicate. • stimularea cooperării între regiuni şi subregiuni. Scopul principal va fi promovarea dezvoltării socio-economice a regiunii respective. În ceea ce priveşte ariile prioritare. cât şi monitorizarea Fondurilor de Dezvoltare Regionale (FDR). Spre deosebire de criteriul omogenităţii. asociaţiile fermierilor etc. cele 15 subregiuni satisfac mai degrabă criteriul omogenităţii în cadrul fiecărei regiuni şi. Dacă cele 8 regiuni sunt definite în principal în funcţie de criteriul funcţionalităţii.). • elaborarea unor propuneri legislative şi de noi reglementări în domeniul dezvoltării regionale. din punct de vedere al nivelului sau al profilului de dezvoltare. ceea ce duce la o apropiere de media regiunilor de tip NUTS2 (13. Fondul Proprietăţii de Stat) şi asociaţiilor/organizaţiilor (Federaţia Oraşelor din România. sarcinile CNDR ar urma să fie (Carta Verde.CNDR) cu rol în elaborarea strategiei naţionale. Conform propunerii. acestea sunt responsabile de punerea în practică a politicii de dezvoltare regională în ariile teritoriale respective.000 locuitori) (G.). care presupune un organism compus din reprezentanţii ministerelor. prefecturilor. • formularea propunerilor adresate guvernului pentru stabilirea Fondului Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) şi a surselor de asigurarea acestui fond. conduse de un Consiliu care să includă reprezentanţii consiliilor judeţene. respectiv 2 milioane locuitori) într-o măsură mai mare comparativ cu judeţele (5. CNDR ar avea autoritatea de a decide distribuirea FNDR către fondurile regionale FDR şi ADR (Agenţiile de Dezvoltare Regională). respectiv 540. coeziunea fiind mai degrabă rezultatul fluxurilor interne.

respectiv Sud-Vest (ADR SudVest Oltenia). Consiliul ADR va funcţiona în baza propriului organism executiv şi operaţional. • gestionarea resurselor acordate de către CNDR pentru implementarea programului de dezvoltare regională . nepublicat) evidenţia ca principale surse de motivaţie ale acestei rapide "dezvoltări instituţionale" următorii factori: • Experienţa dobândită în cadrul diverselor programe PHARE (PAEM. sectorul privat. FNDR). Platon. 91 . ADR Sud-Est) sau fundaţii (ADR Sud. Responsabilităţi legate de relaţia cu CNDR: • aplicarea programelor de dezvoltare regională în concordanţă cu prevederile Programului Naţional pentru Dezvoltare Regională. pe de o parte. care va permite realizarea programelor regionale. Iniţiative regionale Ca urmare a propunerilor făcute în Carta Verde şi a dezbaterilor acestora din cadrul Conferinţei cu tema "Politica de dezvoltare regională în România". FIDEL etc. Funcţia principală a ADR va fi elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare regională şi a planului de gestionare a fondului aferent. legate de activităţile de secretariat. Cadrul instituţional propus este unul care evită soluţia înalt centralizată a proiectării şi administrării politicii regionale de către departamentele administraţiei centrale de stat (la nivelul ministerelor) prin crearea unei instituţii relativ independente funcţional (CNDR). respectiv septembrie 1997 luaseră deja fiinţă două agenţii de dezvoltare. Ca urmare a inexistenţei unui cadru formal care să reglementeze în mod specific structurile instituţionale implicate în politicile regionale. ADR Nord-Est) pe baza Legii 21/1924. din 12-13 mai 1997. toate cele patru agenţii au fost înfiinţate ca asociaţii (ADR Sud-Vest. inclusiv a clauzelor prevăzute în contractele de finanţare. În ce priveşte finanţarea. • agenţiile internaţionale de finanţare. în iunie. pentru autofinanţare. Agenţiile de Dezvoltare Regională urmează să fie create pe bază de cofinanţare. în speţă Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Responsabilităţi faţă de regiune: • definirea şi aplicarea programului de dezvoltare regională. • informarea CNDR cu privire la problemele specifice regiunii.) din ultimii 2-3 ani. cât şi de cele cu administraţia locală (judeţe şi comunităţi locale): 1. 1998. va fi necesară stabilirea criteriilor pentru distribuirea de fonduri. alte două agenţii (ADR SudEst. private şi internaţionale. Aceste criterii vor include reguli pentru tipurile de costuri. 2. de implementarea politicii de dezvoltare regională (cu sau fără cooperarea cu alte instituţii). cel mai important instrument al ADR va fi Fondul de Dezvoltarea Regională (FDR). la nivelul regiunilor Sud (ADR Sud Muntenia). Totodată. ADR sunt responsabile atât de relaţiile cu administraţia centrală (CNDR). respectiv ADR Nord-Vest) trecuseră de faza de organizare şi se aflau în faze avansate în ceea ce priveşte formalităţile de înfiinţare. deşi în absenţa unui suport legislativ şi a instituţiilor necesare la nivel central (respectiv CNDR. • administrarea Fondului pentru Dezvoltare Regională în cazul sarcinilor care pot fi rezolvate în mod optim la nivel local. iar pe de altă parte. Un studiu realizat în aprilie 1998 (V. responsabilitatea implementării politicilor regionale este delegata regiunilor. • bugetele locale ale oraşelor şi comunelor din diferite regiuni.ADR vor fi responsabile de negocierea cu CNDR a fondurilor Programului de Dezvoltare Regională (PDR). pentru tipurile de contribuţii care pot fi implicate etc. utilizând fonduri publice. sursele de finanţare pentru ADR ar putea fi: • Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Funcţiile sale vor fi. • obţinerea din partea CNDR a fondurilor necesare. pentru alocarea fondurilor unor proiecte individuale. Din acest punct de vedere. În cazul în care Guvernul va aloca fonduri pentru programele de dezvoltare regională şi va delega autoritatea la nivel regional. În aprilie 1998.

2. • Lipsa unei legături între obiectivele percepute ca necesitând finanţare şi o strategie de dezvoltare regională coerentă. aşa cum o arată experienţa de până acum. Structura organizatorică a Consiliilor de Dezvoltare Regională şi a Consiliului Naţional de Dezvoltare Regională. De altfel. În cazul tuturor celor patru agenţii poate fi identificat un set de trăsături problemă comune: • Implicarea lor în proiecte care vizează mai degrabă dimensiunea dezvoltării locale. evaluarea tehnică şi financiară a proiectelor finanţate din acest fond care vor fi supuse aprobării Consiliului Naţional de Dezvoltare Regională şi coordonarea şi integrarea politicilor sectoriale în cadrul regiunilor de dezvoltare. instituţie aflată în subordinea primului ministru. concretizată în ezitarea sau chiar refuzul unor judeţe de a participa la constituirea macroregiunilor aşa cum au fost ele propuse în Carta Verde. Singurul factor restrictiv îl constituie condiţionarea de avizul guvernului. este cea a cooperării interjudeţene. cu competenţe mai degrabă executive (asigură managementul FNDR. în timp ce competenţele CNDR sunt definite în principal la nivelul proceselor decizionale şi monitorizării utilizării fondurilor alocate. aceasta datorându-se. În iulie 1998 apare Legea privind dezvoltarea regională în România. şi anume Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională. În ceea ce priveşte Consiliile regionale. Legea nu menţionează regiunile care ar urma să se înfiinţeze şi nici numărul de regiuni posibile. Unul din criteriile probabile este.• Identificarea de către autorităţile locale de noi posibilităţi de a rezolva unele probleme existente cu ajutorul agenţiei. pe motive de afinităţi politice sau datorită dorinţei de a fi integrate în regiuni cu judeţe mai dezvoltate. fără îndoială. care stabileşte cadrul instituţional şi obiectivele politicii de dezvoltare. Înfiinţarea unei noi instituţii la nivel central. şi mai puţin dezvoltarea regională. Măsuri legislative I). ceea ce implică posibilitatea asocierilor pe diverse criterii. deşi nu simptomatică. orăşeneşti şi comunale desemnaţi de fiecare judeţ. nu numai de integrare funcţională sau omogenitate. faptului ca membrii agenţiei au mai degrabă experienţa proiectelor locale. acestea dovedindu-se în cele mai multe cazuri semnificativ mai active decât consiliile judeţene prin punerea la dispoziţie a unor resurse minimale (sediu. echipament) necesare funcţionării agenţiei. cel bazat pe afinităţi politice. În lege se specifică însă posibilitatea de participare ca invitaţi a reprezentanţilor altor instituţii şi organizaţii relevante. această formulă este fără îndoială mai eficientă din punct de vedere organizaţional. acesta are in componenţa sa pe preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru dezvoltare 92 . Principalele diferenţe faţă de propunerile efectuate în Carta Verde constau în: 1. • Dependenţa ridicată de prefecturi (cu excepţia agenţiei Sud-Est). alcătuită din reprezentanţii a 10 ministere şi departamente. CDR-urile fiind alcătuite din preşedinţii consiliilor judeţene şi câte un reprezentant al consiliilor locale municipale. nu există o înţelegere clară asupra necesităţii de elaborare a unei strategii de dezvoltare regională şi asupra modului în care ar putea fi pusă în practică. acordă asistenţa de specialitate ADR-urilor etc. În ceea ce priveşte CNDR. şi având ca atribuţii principale elaborarea proiectului unei strategii naţionale de dezvoltare regională. 3. Deşi mai puţin "participativă". gestionează fondurile alocate de UE atât în perioada de preaderare cât şi după aderare.Legea privind dezvoltarea regională în România Începând cu luna ianuarie 1998 în cadrul Departamentului de Administraţie Publică Locală a fost constituită Unitatea de Politică Regională. manageriatul financiar şi tehnic al Fondului Naţional de Dezvoltare Regională. pe lângă CNDR. • Ocuparea unei poziţii cât mai favorabile pe lista granturilor pentru dezvoltare. • Altă problemă. Aceasta urma să devină nucleul viitoarei Agenţii Naţionale pentru Dezvoltare Regională. pe durata mandatului. • Cooperare relativ redusă cu alţi actori locali relevanţi. Libertatea totală de asociere a consiliilor judeţene pentru a forma regiuni de dezvoltare.). s-a renunţat la propunerea relativă la o largă reprezentare a diverselor organizaţii şi asociaţii. • Lipsa clarităţii în ce priveşte procedurile de co-finanţare interjudeţeană a unor proiecte.

Principalele măsuri prevăzute pentru suportul Zonelor Defavorizate vizează stimularea investiţiilor în Zonă prin acordarea de facilităţi fiscale (scutirea de taxe. e) sunt lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura este slab dezvoltată.9.lipsa mijloacelor de comunicaţii şi infrastructura slab dezvoltată. care cad în sarcina unor ministere.2. la paritate cu numărul acestora (s. restructurării sau privatizării unui/ unor agenţi. În ce priveşte administrarea şi monitorizarea măsurilor luate în Zonă. Principala problemă pe care o ridică setul de criterii prezentat mai sus este centrarea îndeosebi pe zonele cu probleme specific industriale şi neacoperirea zonelor agricole cu populaţie îmbătrânită. desemnaţi prin hotărâre de Guvern. venituri reduse şi agricultură de eficienţă relativ redusă. punctuale. acestea revin în principal Agenţiei de Dezvoltare Regională. Olandei sau Greciei. Acest tip de abordare este însă puţin eficace în situaţia în care în România 93 . media naţională .regională şi. Perioada în care o arie geografică poate fi declarată Zonă Defavorizată variază între cel puţin trei ani şi maximum zece. Neamţ .). finanţarea proiectelor de investiţii prin coparticipare la capitalul social etc. în activitatea zonei. Giurgiu. sub presiunea momentului. Ianoş. este de aşteptat ca. criteriile de definire a zonelor defavorizate. este de aşteptat ca o dată cu o abordare mai "hotărâtă" a reformei economice acest decalaj să crească în defavoarea regiunilor mai slab dezvoltate. le defineşte pe acestea din urmă ca fiind "arii geografice strict delimitate teritorial. apar concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în respectiva zonă. având în vedere chiar şi numai faptul că patru din cele şase judeţe care 6 constituie aveau în mai 1998 rate ale şomajului care depăşeau cu mai mult de 25% din media naţională (Botoşani .14.3. impozite). II).Regimul zonelor defavorizate Unul din elementele importante ale politicii de dezvoltare regională îl constituie. pentru agenţii economici care au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în Zonă. sau a unor abordări ad-hoc. reprezentanţi ai guvernului. şi anume acela de direcţionare a fondurilor de dezvoltare regională spre rezolvarea unor aspecte sectoriale. c) în urma lichidării. zone care nu se pot califica drept eligibile decât eventual conform criteriului e) .0). economici. Vaslui . cu aprobarea Consiliului Naţional de Dezvoltare Regională. De asemenea. mobilizează mai mult de 50% din populaţia salariată. această formulă reduce în mare măsură unul din posibilele riscuri semnalate de experţi (I.12. şi cu venitul sub venitul mediu pe economie: facilităţi de natură fiscală (vizând impozitul pe venit) şi/sau tarife reduse pentru transport. cu condiţia ca. În ce priveşte criteriile. pot fi stabilite facilităţi suplimentare pentru persoanele fizice cu domiciliul şi locul de muncă în Zonă. precum şi măsurile de stimulare a dezvoltării acestor zone.n. punctuale. şi lăsând la o parte celelalte criterii. cum ar fi zonele cuprinse în judeţele Teleorman." Zonele defavorizate se înfiinţează la propunerea consiliilor locale sau judeţene cu avizul Consiliilor de Dezvoltare Regională şi pe baza documentaţiei ADR.16. care îndeplinesc una din următoarele condiţii: a) au structuri productive monoindustriale care. Conform criteriilor de declarare a zonelor defavorizate. care domiciliază în Zonă. garantarea creditelor externe. b) sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective.8. în urma aplicării programelor de restructurare. prin investiţia realizată să fie create noi locuri de muncă pentru forţa de muncă neocupată sau pentru membrii familiilor acestora. regiunea Nord-Est să prezinte cele mai multe propuneri eligibile. în cazul Zonelor cu o rată a şomajului care depăşeşte cu 50% media naţională. 1998). d) rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional. Suceava . ceea ce asigură o putere de negociere relativ egală a reprezentanţilor celor două nivele: central şi regional. exceptând zonele miniere. fără îndoială. Deşi situaţia disparităţilor regionale existente la ora aceasta în România nu indică un decalaj mai mare între regiuni (judeţe) decât în cazul Marii Britanii. Absenţa unor strategii coerente de dezvoltare regională înseamnă practic a lăsa eforturile de reducere a disparităţilor regionale în seama politicilor sectoriale. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României privind Regimul Zonelor Defavorizate. În plus. Ialomiţa. Călăraşi.12.9.

capacitate care se concretizează prin elaborarea unui sistem de indicatori relevanţi pentru dezvoltarea economică şi socială la nivel regional. Modalitatea de definire a celor opt regiuni de dezvoltare pe baza criteriului de integrare funcţională. Un element important în procesul de implementare a unei astfel de politici este şi capacitatea de monitorizare şi evaluare atât a realităţilor regionale. Cooperarea voluntară se numără. Ianoş. printre cele mai importante şi dezirabile criterii de definire a regiunilor. Sandu. prezintă riscul unei viitoare chestionări şi contestări a componentei unei regiuni constituite pe astfel de criterii. în cazul României ar însemna.există zone industriale tradiţionale (bazine carbonifere şi siderurgice etc. Problema competiţiei în ce priveşte obţinerea granturilor este unul din "punctele fierbinţi" ale oricărei strategii 94 . prin care principalul instrument financiar al Agenţiilor de Dezvoltare Regională (respectiv Fondul de Dezvoltare Regională) are ca principală sursă de constituire Fondul Naţional de Dezvoltare Regională care. care implică un proces relativ complex de "construcţie instituţională". desigur. cât şi a strategiilor aplicate. Aceasta ridică însă două tipuri de probleme: 1. deşi în acest caz efectul ajutoarelor acordate nu va fi vizibil decât pe termen lung? Opţiunea pentru prima variantă. Propunerile alternative vizează definirea regiunilor statistice în funcţie de cele 15 subregiuni propuse în Carta Verde (D. Consecinţa firească a acestui fapt nu poate fi decât competiţia între agenţii (respectiv proiectele şi programele propuse de acestea) pentru a atrage o cât mai mare finanţare din acest fond . care pune accent pe alocarea preferenţială a fondurilor către centrele de dezvoltare din regiunile sărace. acest aspect decurge firesc din modalitatea de elaborare a cadrului instituţional. iar pe de altă parte. deosebit de importantă.) caracterizate printr-o foarte slabă diversificare a activitaţilor economice şi zone rurale cu suprafeţe agrare întinse şi o lipsă acută de populaţie activă în agricultură. Dincolo de opţiunea pentru una sau alta dintre aceste alternative. în cele din urmă este o resursă limitată. cum ar fi afinităţile politice/ etnice între membrii consiliilor judeţene ai diferitelor judeţe. acesta este un punct extrem de sensibil la ora actuală. o adâncire semnificativă a disparităţilor pe termen scurt şi mediu (cu riscul ca ea să se reproducă şi pe termen lung). şi anume pe cea a competiţiei. deoarece implică în primul rând definirea unor regiuni statistice. care prezintă un grad de omogenitate mai ridicat şi permit o analiză mai detaliată a evoluţiei realităţilor regionale. care să poată oferi informaţie relevantă. propusă în Carta Verde. 1998) în privinţa creşterii economice. procesul de alocare a fondurilor ridică o altă problemă. 1998). în cazul regiunilor de dezvoltare. O cooperare bazată pe criterii relative la prezent. pe de o parte. informaţia agregată pe 8 regiuni este dificil de utilizat în scopul elaborării unor măsuri de dezvoltare regională. regiunile de dezvoltare pot suporta un proces de redefinire. Sandu. ca urmare a noului cadru legislativ şi 2. ceea ce înseamnă că viitoarea configuraţie a regiunilor va deveni cadrul de elaborare şi implementare a strategiilor de politica regională pe termen lung. cât şi din perspectiva globalizării şi integrării în structuri trans-naţionale (respectiv UE). Unul din efectele propunerilor făcute în Carta Verde a fost preluarea celor 8 regiuni de către Comisia Naţională de Statistică şi utilizarea lor ca regiuni statistice. De altfel. 1998). Un aspect deocamdată nedefinit al politicii regionale este cel al criteriilor şi metodologiei folosite pentru acordarea finanţării/granturilor şi alocarea fondurilor. Deşi nu apare explicit nici în Carta Verde. macroregiunile definite în Carta Verde sunt relativ eterogene în interior şi. în consecinţă. Trebuie însă subliniat că "istoria contează". compatibile cu normele Eurostat (nomenclatura NUTS). O problemă rămasă oarecum deschisă este cea a constituirii viitoarelor regiuni de dezvoltare. încercările de redefinire nu pot avea decât un impact negativ asupra eficienţei strategiilor regionale de dezvoltare. scoate în evidenţă o a treia alternativă. Acest aspect corespunde de altfel unei mai vechi dileme a politicilor regionale: ajutorul acordat de stat trebuie dirijat cu prioritate către regiunile mai dezvoltate. centre care să funcţioneze ca poli de creştere pentru respectiva zonă (D. nici în Legea privind dezvoltarea regională. Dacă zonele defavorizate şi ariile prioritare sunt în mod firesc supuse unor acţiuni de redefinire. sau spre regiunile slab dezvoltate. Implementarea unei politici de dezvoltare coerente şi implicit a unui cadru instituţional adecvat este relevantă atât din perspectiva evoluţiei interne a disparităţilor regionale. în ideea că ele se vor transforma în "regiuni locomotivă" (I. ar garanta probabil un efect imediat în ce priveşte atragerea de investiţii străine şi implicit dezvoltarea economică.

dezavantaj care poate fi compensat a) la nivelul agenţiilor prin accent pus pe formarea şi profesionalizarea personalului.E. competiţia produce stimulente şi impune o disciplină care are ca rezultat un nivel mai înalt de performanţă. tineret. Adâncirea procesului de integrare implică o mai mare libertate de circulaţie a persoanelor între ţările membre. cu atât mai mult cu cât aceştia din urmă sunt foarte numeroşi. se pronunţă în favoarea unei politici europene a pieţei de muncă. Tema 21 Aspecte ale politicii sociale în lume. În general. a metodelor pentru atingerea acestor obiective şi a căilor de a controla atingerea obiectivelor) (A. tot mai frecvent exprimându-se păreri în direcţia creării unei “zone sociale europene”. intensificarea contactelor sociale. 95 .E. Strategia Comunităţii Economice Europene în domeniul politicii sociale are ca principal obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. şi pentru o mai intensă cooperare între serviciile naţionale de plasare a forţei de muncă. relaţia dintre competiţie şi performanţă fiind în cele mai multe cazuri una de determinare directă şi pozitivă. În cazul actorilor instituţionali relevanţi pentru politica de dezvoltare regională (în speţă ADR) se poate vorbi în general de un grad de specificitate mai degrabă redus. transformarea Pieţei Comune Europene într-o veritabilă piaţă internă fără frontiere.e. b) printr-o cât mai mare transparenţă în ceea ce priveşte criteriile de alocare a resurselor de la nivel central c) de o coerenţă ridicată a "filozofiei"/principiilor care fundamentează strategia naţională şi bineînţeles de o cât mai clară explicitare a acesteia /acestora. C. reducerea locurilor de muncă făcându-se în paralel cu o reorientare profesională a acestora. s-a elaborat o strategie comună de luptă împotriva şomajului.E. Dacă în domeniul economicului lucrurile sunt relativ clare. O politică activă în favoarea ocupării forţei de muncă va fi întotdeauna necesară pentru a diminua impactul schimbărilor structurale din economie. în vederea reducerii dezechilibrului între ofertă şi cererea de muncă.care implica un astfel de aspect. Un deziderat de primă intensitate al Comunităţii Economice Europene îl reprezintă intensificarea eforturilor în direcţia creşterii nivelului de trai. fundată pe o mai bună cunoaştere a problemelor muncii.E. protejarea mediului natural şi favorizarea dezvoltării culturii. gradul în care e posibilă specificarea obiectivelor unei activităţi particulare. Necesitatea ameliorării competitivităţii industriei europene. Totodată. crearea de posibilităţi privind satisfacerea nevoilor în materie de folosirea forţei de muncă. grupuri sociale defavorizate. s-a avut în vedere ca restructurarea ramurilor de activitate confruntate cu dificultăţi economice să nu se realizeze în detrimentul celor ce muncesc. vizând întreaga gamă a problemelor legate de ocuparea forţei de muncă. Perspectivele politicii sociale din România în contextul europenizării şi globalizării. Israel. ameliorarea condiţiilor de muncă şi altele. Astfel. valorificarea la maximum a rezervelor europene de mână de lucru la cel mai înalt nivel de calificare. C. Obiectivele sale sunt deopotrivă sociale şi economice. O atenţie deosebită trebuie acordată categoriilor de populaţie cu o rată ridicată a şomajului – tineri şi femei – precum şi celor fără locuri de muncă pe lungi perioade de timp. în domenii precum cel care face obiectul acestui capitol relaţia dintre competiţie şi performanţă instituţională este condiţionată de gradul de specificitate al activităţilor instituţiilor (i. introducerea de noi tehnologii avansate reclamă o politică socială mai dinamică.E. datorită puternicei legături între competiţie şi performanţa instituţională. Urmare a creşterii numărului şomerilor în C. comportă şi o importantă dimensiune socială. 1994).E.

În vederea realizării acestui deziderat.adaptarea structurilor agricole.organizarea formării profesionale la nivel regional şi local. Aceasta este menită să asigure totala libertate de mişcare între ţările membre pentru persoane.programul de acţiune din 1974 cu privire la încadrarea în muncă a handicapaţilor. săracii. acţiunile comunitare au urmărit două aspecte: .asistenţă pentru încadrarea tinerilor în muncă. cât şi securitatea şi protecţia locului de muncă.încadrarea în muncă a tinerilor defavorizaţi. mărfuri.E. Problemele securităţii şi sănătăţii la locul de muncă ocupă un loc central. persoanele în vârstă. precum şi creşterea importanţei serviciilor specializate.Datorită creşterii mai accentuate a şomajului în rândul tinerilor. accidentele la locul de muncă cauzează moartea a 100000 persoane anual şi rănirea altor milioane. . .E. Întrucât handicapaţii reprezintă circa 10% din populaţie. Urmărind definirea unor drepturi sociale fundamentale.E. . Acest principiu a fost concretizat într-o directivă aplicată din 1976. politica socială comunitară s-a orientat în direcţia examinării mijloacelor de asigurare a unui sistem de protecţie şi securitate socială pentru categorii cum ar fi handicapaţii. .diverse acţiuni ale Comisiei vizând ameliorarea condiţiilor de viaţă ale handicapaţilor şi favorizarea deplasării lor prin adaptarea corespunzătoare a locuinţelor şi a accesului în instituţii.încurajarea participării femeilor şi în sectoarele de activitate ce implică un nivel superior de responsabilitate. În articolul 119 al Tratatului de la Roma se prevede expres egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul salarizării. formarea şi promovarea profesională.dezvoltarea regiunilor rămase în urmă.realizarea unor programe de pregătire profesională. activitatea lor necesitând o mai mare recunoaştere. etc. condiţiile de muncă. . În 1978. C.sprijinirea tinerilor cu iniţiativă. asigurând o mai mare egalitate de şanse pentru femei. În acest sens.lupta împotriva şomajului. . De asemenea.modificarea atitudinii tradiţionale privind rolul bărbaţilor şi femeilor în societate. cu sediul la Berlin. au fost alocate importante mijloace financiare urmărindu-se atât prevenirea accidentelor. servicii şi capital. vizând: . Comunitatea acordă o atenţie deosebită încadrării în muncă şi mai bunei integrări în societate a acestora.E.sprijinirea participării handicapaţilor la viaţa socială. a luat o serie de iniţiative. enunţându-se ca obiective prioritare: 96 .examinarea dificultăţilor.E. Pentru formarea profesională şi o mai bună adaptare la necesităţile economice şi sociale actuale şi de perspectivă. de recrutare a tinerilor. acţiunea comunitară a beneficiat de asistenţa Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale.protecţia socială şi concediile de studii. . . C. inclusiv a celor legate de salarizare. şi-a intensificat eforturile în direcţia realizării unor proiecte menite să ajute la desăvârşirea procesului de integrare.revitalizarea zonelor cu industrie în declin.E. . În ceea ce priveşte grupurile sociale defavorizate. . Consiliul ministerial al C. în februarie 1988 a fost întocmit un document privind dezvoltarea politicii sociale comunitare. Instrumentele financiare comunitare vor urmări cinci obiective majore: . . iar din 1984 toate discriminările legate de regimul legal al securităţii sociale au fost interzise.E. .pregătirea socială şi profesională a tinerilor pentru viaţă. a adoptat mai multe rezoluţii referitoare la: . Dintre iniţiativele adoptate în această problemă sunt de reţinut: . . prin identificarea problemelor lor şi extinderea contactelor între serviciile şi organismele competente. o altă directivă evidenţiază egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă.E. mai ales având în vedere faptul că în C.controlul şi recunoaşterea studiilor şi diplomelor.

dezvoltarea dialogului la toate nivelurile.E.- - - - îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. reducerii şi suprimării poluării de orice gen. general şi sectorial – dar şi transpunerea treptată a rezultatelor dialogului în legi comunitare. tehnologiile cele puţin poluante. camioane. avioane.“bunăstarea generală” este uneori echivalentă cu: “asigurarea unui anumit standard de viaţă”. Pentru ameliorarea calităţii şi cadrului vieţii. reglementările C. faună. Printre temele abordate reţin atenţia câteva: efectele sanitare şi ecologice ale poluanţilor. totodată. accesul la informare a tuturor utilizatorilor potenţiali: agenţi economici. Toate aceste realizări în protecţia mediului înconjurător ale Pieţei Comune au avut la bază şi o dinamică activitate de cercetare ştiinţifică. iar mai nou s-au fixat asemenea limite şi pentru aparatele electrice de uz casnic. păstrarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale (apă. în acelaşi timp. Bunăstarea individuală (calitatea vieţii) este rezultatul atât al condiţiilor de viaţă obiectiv observate. “stat al bunăstării generale”. “siguranţă în perioadele dificile ale vieţii”. “binele tuturor”. asimilând bunăstarea cu: “ajutor pentru handicapaţi”.E. lupta împotriva discriminării trebuind continuată şi eforturi majore rămânând necesare pentru asigurarea aplicării legilor comunitare. asigurarea condiţiilor pentru libera circulaţie şi tratamentul egal al celor ce muncesc. “acordarea de ajutor celor săraci”. fapt ce implică o inserţie mai activă a politicii din această sferă în celelalte politici comunitare (agrară. 97 . socială). floră) atât de importante pentru existenţa şi calitatea vieţii umane. “calitatea vieţii” relevă următoarele: . sociali şi politici. fixează obiectivele de calitate şi limitele poluării aerului cu plumb. energetică. Această strategie preventivă a făcut ca să se considere mediul înconjurător ca un element esenţial al întregii politici sociale şi economice a Comunităţii Economice Europene. proiectându-se o strategie globală în ce priveşte reducerea poluării atmosferice. De asemenea. tractoare. “condiţii de viaţă satisfăcătoare”. o importanţă deosebită având schimbul de informaţii şi. Cel mai adesea însă. mici consumatoare de materii prime şi mici producătoare de deşeuri. întărirea coeziunii economice şi sociale. “instituţii de asistenţă socială de stat”. promovate în domeniul protecţiei mediului înconjurător au fost axate pe găsirea unor soluţii imediate la gravele probleme ale poluării optându-se în urma rezultatelor obţinute spre o politică axată pe prevenire. Conţinutul noţiunilor de “bunăstare generală”. sol. “prosperitate”. bioxid de azot şi alte substanţe nocive. cei interogaţi fac referiri la ajutorarea de către societate a celor mai lipsiţi de mijloace. Un alt obiectiv al comunităţii îl constituie şi îmbunătăţirea nivelului de trai. Bunăstarea individuală: condiţiile de viaţă şi modul de percepere a calităţii vieţii. Două probleme sunt în prim planul atenţiei: implementarea noului program de acţiune pentru sănătate şi securitate în domeniul muncii şi luarea în considerare a problemelor sociale ridicate de acţiunea de standardizare şi armonizare tehnică. industrială. aerului şi solului.E. elicoptere şi mijloace de transport pe cale ferată. dulci şi marine. pregătirea pentru o adaptare eficientă la piaţa lărgită. a mediului ambiant în condiţiile prevenirii. cât şi al evaluărilor subiective ale membrilor societăţii. programele comunitare conţin directive vizând protecţia apelor de suprafaţă şi submarine. Relaţia om-mediu în politica socială a Comunităţii Economice Europene constă în aceea că obiectivul major al legislaţiei Pieţei Comune privind mediul înconjurător este acela de a proteja viaţa şi sănătatea omului şi de a asigura. reciclarea deşeurilor.-ului determină metodele de măsurare a zgomotului şi stabilesc nivelurile poluării sonore pentru automobile. Programele C.E. aer. a condiţiilor de muncă şi locuit. ceea ce implică şi o îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător şi stipulează faptul că ţările membre vor contribui împreună la o dezvoltare armonioasă a activităţii economice. “prevederi sociale pentru toţi”. Aceasta va însemna nu numai examinarea modalităţilor căilor de dialog între reprezentanţii la diferite niveluri – european şi naţional. impactul produselor chimice asupra calităţii apei.

a căror satisfacere să ducă la bunăstare. În cazul persoanelor singure. În această problemă se confruntă două curente: a) Obiectivismul – obiectiviştii pornesc de la consemnarea condiţiilor de viaţă de către observatori neutri. Anglia.căsnicia. deficitele de exigenţe pot fi reduse. minime. resursele individuale de acţiune permiţând o influenţare activă (Strumpel). inflaţia.satisfacţia de viaţă este puternic afectată de starea de sănătate. obiectiviştii pleacă de la necesităţi. un rol important revine. substandard.nivelul satisfacţiei de viaţă este direct proporţional cu nivelul absolut al veniturilor gospodăriilor.“calitatea vieţii” este noţiunea în legătură cu care s-au făcut asociaţiile cele mai pozitive: “dezvoltarea personalităţii umane conform înclinaţiilor individuale. Acestea se referă la: teama de război. care se înrăutăţeşte cu vârsta. de spaţiul ce revine unei persoane. În acest sens au fost identificaţi următorii factori de influenţare directă a bunăstării individuale de către condiţiile de viaţă: . căci acesta din urmă determină mărimea gospodăriei şi deci nivelul necesităţilor. de dotările acesteia.. “mulţumire”. ineficienţa conducerii politice. . cu toată existenţa conflictelor. căci măsurile sociale ar fi sortite eşecului. ceea ce oamenii consideră real. ceea ce înseamnă că “la urma urmei bunăstarea trebuie percepută de individ” (Campbell). criza energetică. combinată cu egalitatea şanselor în toate domeniile”. . Abordarea obiectivistă este caracteristică “Programului de indicatori sociali” care defineşte bunăstarea ca funcţie a realizării unui număr de nevoi fundamentale. Problema principală a cercetării calităţii vieţii este în prezent identificarea celor mai bune criterii de apreciere. şomaj. “siguranţă”. contactelor cu prietenii. Dacă bunăstarea subiectivă ar fi independentă de condiţiile de viaţă obiective. “suma condiţiilor de viaţă ideale”. nedreptăţi sociale. comune tuturor ţărilor membre.nivelul satisfacţiei privind condiţiile de locuit depinde în primul rând de calitatea locuinţei. fie prin acţiuni de îmbunătăţire a situaţiei reale. fie prin coborârea nivelului exigenţelor. Totuşi şi în acest caz predomină răspunsurile pozitive. etc.“statul bunăstării generale” este o noţiune asociată uneori cu “subvenţii nesatisfăcute”. crimă. premisa teoretică a cercetării fiind posibilitatea practică a identificării unor nevoi fundamentale. “bunăstare”. aceasta ar avea consecinţe social-politice catastrofale. în acest sens. În consecinţă. Potrivit abordării subiectiviste. şi în al doilea rând de tipul construcţiei şi de felul proprietăţii. “prosperitate individuală”. medii. “libertatea deciziei”. În cercetarea actuală a calităţii vieţii cele 2 moduri de abordare converg: obiectiviştii leagă resursele şi condiţiile de viaţă cu bunăstarea prin nivelul exigenţelor individuale. În starea de boală. . “întreţinerea leneşilor de către stat”. Aspecte ale fenomenelor sociale patologice în lume Odată cu dezvoltarea economică într-o serie de ţări ca: America. dar şi acţiuni pe termen lung. Italia s-au accentuat şi unele fenomene sociale patologice. pericol nuclear. subiectiviştii admit existenţa unor procese de comparare şi susţin că satisfacţiile reacţionează asupra condiţiilor de viaţă prin acţiuni specifice. insecuritatea socială.nivelul satisfacţiei privind munca este direct legat de câştig şi de posibilitatea de organizare independentă la locul de muncă. cât şi la securitate socială şi la nivel de viaţă ridicat pentru toţi cetăţenii. tipuri de observaţie şi puncte de referinţă ale bunăstării individuale. bune. nu de la dorinţe. familia şi gospodăria sunt evaluate foarte pozitiv. nivelurile exigenţelor individuale şi de grup se constituie în procese de comparare. Aceasta înseamnă că sunt satisfăcute necesităţile umane de afecţiune şi ataşament. relaţiile sociale dobândesc o importanţă deosebită în menţinerea unui nivel minim de bunăstarea individuală. . drept optime. referitoare atât la prestaţii sociale pentru cei lipsiţi de mijloace. conform unor standarde ştiinţifice sau / şi morale. din care rezultă stări cognitive şi afective. Deci. b) Subiectivismul – subiectiviştii pornesc de la psihologia socială potrivit căreia. nevoi măsurabile prin “indicatori sociali”. 98 . Olanda. . “viaţă îmbelşugată”. are pentru ei şi consecinţe reale. care le califică. abuzuri guvernamentale.

odată atinsă maturitatea. la rândul ei homosexualitatea este mai puţin gravă decât prostituţia şi pornografia. ale marginalizării. în situaţii de lipsă a mijloacelor. Marea Britanie.rea bogăţiei. în special cea americană. atât băieţii cât şi fetele interesate se declară convinşi că dau o valoare şi o semnificaţie diferită simţului de responsabilitate.A. Se explică. c) şomajul juvenil în Canada – criza petrolului în anii ’70. educaţia în şcoală. stilul său de viaţă. slăbirea legăturilor familiale dintre generaţii. se înregistrau aproape 10 crime sau tentative de omor la suta de mii de locuitori. a) fetele şi munca(strategii şi rute ocupaţionale) – reconstruirea ansamblului de factori culturali şi sociali care continuă să orienteze fetele spre direcţii şcolare şi sectoare ocupaţionale tradiţional feminine. Germania 4 1/2 . În societatea canadiană persistă o stereotipie referitoare la deosebirea de comportament dintre bărbaţi şi femei. poziţia lui socială.I. dezavantajând în special pe imigranţii de culoare.A. f) tinerii şi consumul de alcool – comportamentul canadienilor în privinţa consumului de băuturi alcoolice relevă scăderea vârstei în ce priveşte consumul de alcool şi creşterea numărului de 99 . comparativ cu Marea Britanie 2 1/2 . Ca atare. în mod analitic. cultura sa. Franţa. În America. influenţa societăţii. a morţii premature. infidelitatea soţilor este considerată mai gravă decât homosexualitatea. Brazilia. femei – lesbiene. Eşantioane de tineri între 18 şi 24 de ani din S. violenţa minorilor sunt probleme care confruntă toate statele de pe suprafaţa planetei. cum se garantează continuitatea educativă în trecerea de la un nivel şcolar la altul.U. dimpotrivă. valorile şi aspiraţiile sale se cer explicate şi înţelese în contextul mai larg al nesiguranţei economice şi al deteriorării mediului de muncă şi fizic. a sinuciderilor. F. Abordarea şi studierea problemelor specifice vârstei tinere au un impact particular asupra calităţii vieţii. proliferarea societăţilor transnaţionale şi transferul de capital în ţări unde forţa de muncă are un preţ redus. tinde să se adâncească.. Totuşi.B. consumul de droguri şi alcool. chiar în prezenţa unor handicapuri grave şi. Aceste experienţe confirmă că integrarea este posibilă şi pozitivă. lipsa autocontrolului în copilărie. Într-adevăr. e) femeia în lumea muncii – se pune problema dificultăţilor în a concilia pasiunea pentru carieră cu responsabilităţile domestice. indicând metode. Un alt fenomen social cu tentă patologică prezent în America este şi homosexualitatea. arăta că în S. Un american din cinci afirmă că alcoolul constituie una din cauzele dezbinării familiei. a accidentelor de circulaţie. în Germania 77.U. d) forţa de muncă imigrantă în Canada – deşi odată cu anii diferenţa ocupaţională se diminuează în favoarea imigranţilor. raporturile cu lumea muncii. Suedia şi Filipine au fost chestionaţi în legătură cu următoarele 6 cauze care stau la baza crimei juvenile: lipsa unei supravegheri din partea părinţilor. decalajul în venit nu numai că s-a diminuat ci.Cercetările Interpolului din 1974 arătau că în Spania se înregistrează mai puţin de o crimă sau tentativă de omor la suta de mii de locuitori. Nu mai puţin grav este considerat alcoolismul. instrumente şi structuri. Acestea sunt doar câteva din aspectele deviante ale societăţii. O analiză atentă a datelor relevă că rata şomajului este mai ridicată la bărbaţi decât la femei şi creşte pentru tinerii între 20-24 de ani. problemele şomajului. dar lumea se confruntă azi cu probleme mult mai grave care ameninţă liniştea şi pacea omenirii. de abilitate manuală sau terminării studiilor superioare. Crimele săvârşite de delincvenţii juvenili au luat de asemenea o amploare fără precedent. concentra. bărbaţii şi femeile au aceleaşi posibilităţi profesionale. dezvoltarea tehnologiei şi a informaticii ca şi reducerea cererii de mână de lucru reprezintă numai câţiva din factorii economici care au contribuit la evidenţierea dramatică a problemei ocupaţiei juvenile în Canada. cum se pregăteşte integrarea şcolară. a crimelor violente. influenţa prietenilor. 20% din americanii bărbaţi sunt homosexuali şi cam în aceeaşi proporţie. deseori. influenţa mass-media. b) handicap grav şi şcoala (experienţe şi propuneri pentru integrare) – preţioasă în acest sens este mărturia cu privire la experienţele pozitive de integrare şcolară. în Spania se înregistrau 12 violuri la suta de mii de locuitori. în Marea Britanie 50. Studii şi cercetării privind tineretul Condiţia umană a tineretului de azi.

Protecţia socială a vârstnicilor în Suedia. astăzi femeile consumă alcool deja de la 14 sau 15 ani. Serviciile sociale personale ale autorităţii locale şi ale organizaţiilor voluntare furnizează ajutor şi sfaturi celor mai vulnerabile persoane din colectivitate: bătrâni. indiferent de mijloacele de care dispun. Principalele servicii include îngrijire la domiciliu şi ambulatoriu. sunt gratuite. Preluarea de către societate a securităţii vârstnicilor. Securitatea socială are drept scop general constituirea unui sistem eficient şi prompt de ajutor financiar pentru persoane în vârstă. cu sprijinul vecinilor şi al rudelor şi prietenilor. până la a deveni neglijabilă. Diferenţa de consum pe sex. Aceste servicii sunt administrate de autorităţile locale din Anglia. Sistemul de securitate socială este proiectat pentru a asigura un standard de viaţă de bază pentru oamenii cu nevoi financiare. Scoţia. şomere. droguri şi solvenţi. Anumite prestări constau în furnizarea de ajutoare băneşti pentru persoanele care au venituri insuficiente sau deloc. s-a făcut. alimentaţia. copiilor şi tinerilor. handicapate. SIDA. serviciile sociale personale şi securitatea socială. bolnavi şi copii care necesită îngrijire. g) problema populaţiei încarcerată – populaţia încarcerată din Canada s-a dublat. altele se plătesc. Toţi cei care plătesc taxe. servicii la domiciliu şi diferite forme de asistenţă socială. bolnave. dar constituie mai mult de 15% din populaţia întemniţată. contribuie la constituirea fondurilor (cei care nu necesită îngrijire medicală plătesc pentru cei care au nevoie de aceasta). tinerilor delincvenţi sau altor categorii de persoane şi îngrijitorilor lor. pe scară largă. să furnizeze tratament şi îngrijire adecvate şi la timp. fumatul. În cadrul serviciului de sănătate britanic un loc important este acordat acţiunilor educative şi preventive. prin asigurarea de venit în perioadele când nu pot câştiga (inclusiv perioada de şomaj). a handicapaţilor mintali şi a bolnavilor cronici. acorduri cu alte ţări. 100 . alcoolul. costul creşterii copiilor pentru oameni cu insuficiente mijloace de subsistenţă. cercetarea medicală. familiilor. El se bazează pe principiul de a fi cuprinzător. foarte marcantă în clasa de vârstă de peste 25 de ani. planificare familială. În timp ce înainte femeile începeau să bea spre 18-21 de ani. Serviciul sănătăţii furnizează un set complet de prestaţii medicale disponibile tuturor rezidenţilor. prin cea mai bună utilizare a resurselor. În unele regiuni ale ţării deţinuţii sunt în număr mult mai mare decât capacitatea reală a închisorilor. Sunt avute în vedere domenii cum ar fi: asigurarea sănătăţii gravidelor.femei în rândul băutorilor. ajutor pentru familie şi în caz de îmbolnăvire. încă în perioada emigraţiilor masive din această ţară. Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. cum ar fi îngrijirea în spital. văduve sau gravide. Pentru reducerea populaţiei întemniţate va fi mai oportun să se acţioneze asupra duratei reale a detenţiilor lungi: în Canada deţinuţii condamnaţi la 15 ani sau la mai mult reprezintă numai 15% din amnistiile anuale. oamenilor cu boli mintale. care au determinat şi intrarea. La baza protecţiei sociale a vârstnicilor stau următoarele principii: . ceea ce va asigura un serviciu mai prompt şi cu o mai bună folosire a resurselor. descrescând o dată cu vârsta. pentru a ajuta individul să se menţină sănătos. În prezent se înregistrează o tendinţă spre autoasistenţă a indivizilor în vârstă. în Suedia. Unele forme de tratament.principiul normalităţii: asigurarea unor condiţii de viaţă şi a unui mediu cât mai apropiat de cel obişnuit la vârsta activă. asistenţă pentru mamă şi copil. preîntâmpinarea şi tratarea abuzului de medicamente. a femeii în viaţa productivă. cancerul. dându-se prioritate ajutorării celor în nevoie la domiciliul lor. compensaţii pentru accidente sau îmbolnăviri (în muncă sau în forţele armate). deoarece s-au retras din muncă. statutul profesiilor medicale. infecţiile. Cerinţele pentru servicii sociale personale vor creşte în viitor ca urmare a creşterii numărului persoanelor în vârstă şi a schimbării modelului de îngrijire a bolnavilor psihici. angajaţii şi patronii. Altele furnizează asistenţă pentru cheltuieli suplimentare legate de invaliditate. Bunăstarea socială în Marea Britanie Sistemul britanic al bunăstării sociale cuprinde serviciul naţional de sănătate. sunt şomere sau bolnave. Ele se adresează persoanelor în vârstă. handicapaţilor fizic sau psihic. probleme de fertilitate umană şi embriologie.

Perspectivele politicilor sociale din România în contextul europenizării şi globalizării … 101 . . cu posibilităţi de asistenţă şi servicii.principiul activizării asistate. a unor condiţii de locuit adecvate. legat de respectarea integrităţii personale.principiul concepţiei globale asupra individului: corelarea necesităţilor psihice. .principiul participării şi colaborării la viaţa socială. fizice şi sociale. Obiectivul protecţiei sociale a vârstnicilor este oferirea securităţii economice.principiul libertăţii de decizie. . ocuparea timpului liber şi facilitarea contactelor sociale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful