NICCOLO MACHIAVELLI – PRINCIPELE Il Principe este un mic tratat care a facut ocolul lumii şi despre care s-au scris biblioteci

întregi. Acest tratat, care este în realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial, poate fi considerat ca un adevărat program de redeşteptare naţionala, ca un act de încredere în destinul propriei patrii. Niccolo Machiavelli a fost intelectualul cel mai reprezentativ al epocii sale. Umanismul machivelian creator de state a deschis o imensă perspectivă. Cunoscând istoria, legile ei, Machivelli este conştient ca numai în cadrul ei real se poate ameliora destinul întregii omeniri, precum şi al omului individual. Om al epocii sale, reprezentant al ideilor contemporane, al nestinsei Renaşteri, Niccolo Machiavelli l-a putut avea model pe Cesare Borgia, figura politică centrală din Cinquecento, simbolul forţei care vrea sa domine. O imensă dezbatere, de-a lungul celor cinci secole care au trecut de la naşterea scriitorului, a oscila între doi poli adverşi. Într-o parte pendulau afirmatorii “machiavellismului”, cuvânt sinonim cu amoralitatea politica, iar de partea cealaltă erau susţinătorii figurii austerului republican, teoreticianul raţiunii de stat (cu toata duritatea ei uneori conjuncturală), a interesului colectiv al patriei care poate predomina orice interes individual. Scris in 1513, tratatul a fost dedicat: “Ad magnificum Laurentium Medicem, fiul lui Pietro dei Medici, nepot al unui alt Lorenzo, Magnificul”. Primele unsprezece capitole comentează tipurile de principate care exista, ereditare, cucerite. Principatelor ecleziastice care au caracteristici propriile este dedicat un capitol special. Trei capitole ulterioare tratează despre acţiunile de cucerire şi de consolidare ale principatelor (statului). Acesta se opune cu fermitate folosirii trupelor de mercenari, care, după părerea lui, nu au nimic în comun cu interesele naţionale ale unui stat. Nucleul cărţii îl constituie modul de comportare al principelui cu supuşii şi prietenii săi. In aceste capitole, se va judeca şi analiza adevărul efectiv, dezvoltându-se celebra teza machiavelliana conform căreia un principe este mai bine sa fie temut sau iubit. Niccolo Machiavielli susţine ca întrucât “ este greu sa împaci aceste două lucruri , este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit”. Un alt subiect asupra căruia autorul revine în mai multe capitole şi asupra căruia insistă îl reprezintă modurile prin care poţi ajunge principe. Fie că este ereditar, fie că dintr-un simplu particular să ajungi principe, fie să fii numit şi susţinut de către una din părţi (armata sau poporul), tema este dezbătuta cu lux de amănunte. În ceea ce priveşte principatele noi, în care principele este nou există posibilitatea ca greutăţile pe care le va întâmpina pentru păstrarea lor sa fie mai mari sau mai mici, în funcţie de priceperea acestora. Totuşi, după cum susţine şi Niccolo Machiavielli, dacă ar reuşi să devină principe din simplu particular, lucru care presupune fie însuşiri personale, fie împrejurări norocoase reduce mult din respectivele greutăţi. Cu toate acestea, cei care reuşesc să păstreze cel mai mult puterea sunt cei care au fost ajutaţi de împrejurările favorabile. De asemenea ajung să fie principi aceia cu însuşiri deosebite. Aceştia obţin principatul cu greutate dar îl conduc cu uşurinţă, “iar greutăţile pe care le întâmpină în cucerirea lui decurg din legiuirile şi orânduirile noi pe care sunt nevoiţi să le introducă pentru a-şi întări statul şi a-şi asigura stăpânirea. În acest caz exemplele sunt multe, dar dintre ele se remarcă cel al lui Hieron din Siracuza care a fost atât de capabil încât s-a scris despre el că: “quod nihil illi deerat ad regnandum praeter regnum“ – “deoarece nimic nu-i lipsea pentru a domni în afară de un regat". Au mai fost incluşi principi care se sprijineau doar pe voinţa şi pe soarta norocoasă a acelora care le-au dat puterea acestea fiind însă nestatornice şi schimbătoare. Aceştia nu-şi păstrau locul deoarece nu erau oameni capabili şi inteligenţi să comande. Cu toate acestea există însă şi moduri nu tocmai obişnuite de a prelua conducerea unui principat şi anume crima şi nelegiuirea. Şi aceste tipuri sunt exemplificate însă nu sunt la fel de plăcute auzului ca şi celelalte, acestea sfârşindu-se tragic, existând însă şi câteva excepţii.”. Cruzimile sunt rău folosite atunci când sunt puţine la început, iar cu vremea se înmulţesc în loc să dispară. Puţini sunt aceia care reuşesc să găsească o cale de scăpare. Niccolo Machiavielli încearcă să imprime o părere personala cititorului: “Acela care ocupă un stat trebuie să se gândească dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le săvârşească şi pe toate să le facă dintr-o data, pentru ca să nu fie nevoit să le repete în fiecare zi …” Dacă am discuta despre principi, şi modalităţile lor de conducere, vom aduce în discuţie, cum a făcut-o şi Niccolo Machiavielli, principatele, care sunt create fie “prin voinţa poporului, fie a celor mari”, în funcţie de prilejurile oferite. Ajuns principe datorită “celor mari”se menţine mai greu în funcţie decât cel care a ajuns datorită poporului. În aceste circumstanţe, se ajunge în momentul în care cei mari îşi dădeau seama că nu pot să reziste poporului şi aduceau un principe la adăpostul cărui îşi satisfăceau poftele. Poporul de asemenea, văzând că nu poate să se împotrivească celor mari, la rândul lui, acorda faimă şi stimă unuia singur şi-l făcea principe pentru ca acesta, cu puterea lui, să-l apere. Dar clasificarea principatelor nu se opreşte aici. Principatele ecleziastice se pot obţine fie prin însuşiri proprii, fie prin împrejurări norocoase şi se pot păstra şi fără una şi fără alta. Principatele ecleziastice se susţin pe baza orânduielilor foarte vechi, întemeiate pe religie. Principii îşi păstrează puterea indiferent de modalitatea de conducere şi de asemenea sunt singurii principi care au state şi nu le apăra, au supuşi şi nu-i guvernează. Statele, deşi nu sunt aparate, nu le sunt luate. După cum spune şi Niccolo Machiavielli “aceste principate sunt sigure şi fericite”. Un alt lucru care merita să fie menţionat ar fi “ acele lucruri pentru care principii merită să fie lăudaţi sau aspru dojeniţi”. Niccolo Machiavielli declară că “ ar fi minunat dacă ar exista un principe care să aibă toate

însuşirile bune”. Bineînţeles, pe lângă faptul că nimeni nu poate avea toate însuşirile bune şi să le şi practice, nu cred că ar fi recomandat totuşi un astfel de principe. Şi totuşi depinde ce considera fiecare că însemna “însuşire bună”. Pentru că poţi să fii curajos şi cutezător, binevoitor şi apropiat, milos, şi în acest caz nu cred ca este recomandat pentru un principe să aibă o astfel de însuşire. A fi milos nu ar fi recomandat pentru un principe cel puţin în momentele de cumpănă, justiţie şi altele. Dărnicia, iarăşi nu se poate practica fără ca ea să fie cunoscută, fără ca să-i dăuneze. Cum de la tine nu poţi da deoarece rişti să ajungi în pragul falimentului, trebuie să iei de la cei bogaţi şi să dai la săraci; ceea ce nu le-ar micşora faima, ci le-ar aduce mai multă glorie, dar în rândurile unora. Pentru că ceilalţi te vor urî şi dispreţui, iar un principe trebuie să se ferească tocmai de a nu fi dispreţuit şi urât, iar dărnicia duce şi la una şi la cealaltă. Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea că “un principe nu trebuie să se teama de conspiratori atunci când poporul ii este favorabil.”Dar in cazul in care poporul ii este duşman si-l urăşte,principele trebuie sa se teama de orice lucru si orice om. Astfel ca principele trebuie sa se străduiască sa-si creeze prin orice acţiune faima de om m,are si desăvârşit, in primul rând. Astfel de oameni,mai ales un principe trebuie sa aibă in jurul lui oameni cu minţi strălucite. Din tratatul lui Niccolo Machiavielli reiese ca exista trei feluri de minţi omeneşti: unele care înţeleg singure,altele care pricep ceea ce alţii înţeleg şi le explică apoi lor, şi în sfârşit, ultimele care nu înţeleg nici singure, nici prin alţii. Cele de primul fel sunt desăvârşite, cele de-al doilea fel sunt foarte bune,iar cea de-a treia categorie sunt fără nici un folos. Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a treia cale, alegându-si in stat sfetnici, dându-le numai acestora dreptul de a-i spune adevărul si numai in legătură cu lucrurile despre care el ii întreabă şi nu privitor la altele. Pornind de la ideea înfiinţării coloniilor si a întreţinerii acestora fără cheltuiala, sau cu una prea mica , prin metode nu prea cinstite li se iau ogoarele si casele unora pentru a fi date noilor locuitori, care sunt insa numai o foarte mica parte din noul stat. Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca “ aceia cărora le-ai facut rău nu vor fi niciodată primejdioşi deoarece sunt răzleţi şi săraci, iar ceilalţi…vor fi supuşi si cuminţi de teama sa nu li se întâmple si lor ceea ce s-a întâmplat celor care au fost jefuiţi de bunuri”. Tot el constata ca pe oameni “trebuie sa-i iei cu binele, sau sa-i distrugi cu totul , fiindcă ei se răzbuna pentru un rău uşor care le-a fost pricinuit , dar nu se pot răzbună in schimb pentru ceva grav. Printre cele mai importante sfaturi date de Niccolo Machiavelli se număra si următoarele: “Atunci când o domnie este veche si neîntrerupta, amintirea înnoirilor si a cauzelor care le-au produs se pierde, deoarece o schimbare este întotdeauna punctul de plecare al unei schimbări următoare, de care se leagă si pe care o susţine.” “Acela care este cauza puterii cuiva se prăbuşeşte el însuşi: in adevăr, puterea celuilalt, el a făcut-o fie prin viclenie, fie prin violenta, şi atât una cât şi cealaltă sunt primejdioase pentru cel care a devenit puternic”. “In republici, relaţiile dintre oameni sunt mai vii, ura si dorinţa de răzbunare mai puternice, iar amintirea vechilor libertăţi nu îngăduie cetăţenilor si nici nu le poate îngădui nici o clipa de răgaz; aşa încât mijlocul cel mai sigur est tot acela de a le nimici sau de a te stabili acolo.” “Se înşeală acela care crede ca oamenii mari uita insultele trecute pentru beneficiile prezente pe care le obţin.” “Principele trebuie sa se poarte in aşa fel cu supuşii lui, încât nici o întâmplare, nici buna , nici rea, sa nu-l facă sa se schimbe.” “Un principe înţelept trebuie sa se gândească si sa găsească un mod de guvernare prin care cetăţenii lui, oricât si in orice fel de împrejurare, sa aibă nevoie de stat si de el; in cazul acesta ei ii vor fi credincioşi întotdeauna.” Referitor la întrebarea daca trebuie sa fii iubit sau temut, prin afirmaţia ca oamenii iubesc aşa cum vor ei si se tem după cum vrea principele, aşa încât un principe înţelept trebuie sa se sprijine pe ceea ce depinde de el iar nu pe ceea ce depinde de alţii. Autorul considera ca străduinţa unui principe trebuie sa fie numai aceea de a ocoli ura supuşilor lui. Personal, consider ca e mai bine pentru un principe sa fie temut, decât iubit, deoarece oamenii ii respecta mai mult pe cei de care se tem, iar câştigarea respectului supuşilor poate fi o buna metoda de a-i supune. In realitate, in macheviallismul din Principe, gândirea timpurilor moderne îşi găseşte una din principalele sale rădăcini. Niccolo Machiavelli s-a născut pe 3 mai 1469 la Florenţa. Filosof, muzician, poet, dramaturg, a jucat un rol crucial in elaborarea unei ştiinţe politice realiste, esenţiala pentru Renaşterea europeana si pentru perioada începutului Reformei. Machiavelli este considerat si astăzi primul care a reuşit sa abordeze si sa studieze cu obiectivitate aproape ştiinţifica politica si guvernarea epocii, influenţându-le decisiv. A fost cel de al doilea fiu al lui Bernardo di Niccolo Machiavelli, un avocat destul de cunoscut si respectat in epoca, descendentul unei vechi si influente familii florentine, care nu mai păstrase încă din strălucirea si averea trecutului decât amintirea. Nu se ştiu prea multe despre copilăria lui Machiavelli, dar se pare ca a fost lipsita de evenimente ieşite din comun. Principala experienţa "politica" a fost prezenta lui Savonarola, pe care copilul

Niccolo îl admira de la distanta. La puţin timp după executarea acestuia, Machiavelli a devenit secretar al guvernului florentin. Îndepărtarea puternicei familii Medici i-a oferit noi şanse, începând in scurt timp primele sale misiuni diplomatice. A călătorit in aceasta noua calitate la curţile europene din Franţa si Germania, precum si in alte oraşe-state italiene. In tot acest timp se va inspira din ceea ce vedea la liderii politici europeni pentru viitoarea sa opera, "Principele". Prima sa misiune diplomatica a avut loc in 1499, când Machiavelli a întâlnit-o pe Caterina Sforza. In 1500 a plecat in Franţa, pentru a-l convinge pe Ludovic XII sa sprijine războiul împotriva oraşului Pisa. Potrivit lui Machiavelli, Ludovic XII este si regele care a facut cele cinci greşeli majore, care aveau sa duca la eşec. Viata publica a lui Machiavelli a fost marcata de prezenta unor personalităţi impunătoare si influente in epoca, precum Papa Alexandru VI si fiul sau, Cesare Borgia, prezenţi si in paginile "Principelui". Borgia l-a impresionat decisiv, chiar daca Machiavelli nu aproba cu totul viziunea politica a acestuia. Cand Papa Julius II i-a readus la putere pe cei din familia Medici in 1512, perioada de glorie a lui Machiavelli a ajuns la sfârşit. Numele sau se găsea pe o lista de 20 de persoane, acuzate ca puseseră la cale un complot împotriva familiei Medici. Machiavelli a fost întemniţat pentru scurt timp si torturat, deşi se pare ca nu avusese nici o legătură cu conspiratorii, ceea ce a susţinut tot timpul. Gânditorul a fost eliberat abia in 1513, după ce Papa Leo X a devenit pontif, chiar daca acesta făcea parte tot din familia Medici. Machiavelli a fost insa forţa sa plece in exil si a ajuns la Sant'Andrea in Percussina, unde s-a dedicat literaturii. Nu a mai avut niciodată o slujba adevărata, aşa ca s-a văzut nevoit sa se întreţină din scris. Când familia Medici a fost alungata din Florenţa, Machiavelli s-a întors in oraşul natal, sigur ca acum toate problemele sale se rezolvaseră, iar el îşi putea relua cariera diplomatica. Dar scandalul stârnit de "Principe" nu fusese uitat, aşa ca toate uşile se închideau in fata gânditorului. Dezamăgit si tot mai bolnav, a murit pe 21 iunie 1527. Întrucât nu se ştie unde a fost înmormântat, mai exista astăzi doar un mormânt simbolic la Basilica di Santa Croce di Firenze. Cea mai cunoscuta lucrarea a sa rămâne tratatul politic "Il Principe" (Principele), scris ca o încercare a lui Machiavelli de a reveni in viata politica in calitate de sfătuitor al lui Lorenzo di Piero de' Medici. Unii experţi si cercetători susţin ca "Principele" nu este reprezentativ pentru gândirea si convingerile lui Machiavelli, o parte dintre ei - cum ar fi susţinerea tiraniei - fiind in totala contradicţie cu scrierile mai vechi ale acestuia. Cu toate acestea se presupune ca Machiavelli, care cunoştea deja foarte bine viata politica italiana si europeana, era sincer atunci când susţinea avantajele cruzimii si minciunii in politica. Speranţa sa era ca din familia Medici sa apăra un nou lider puternic, care sa poată uni Italia si sa ii alunge pe ocupanţii străini. Chiar daca "Principele" ar putea fi considerat doar un pamflet si un compromis, scandalul si mai ales succesul ulterior al cărţii au facut ca numele Machiavelli sa fie asociat ideii de guvernare corupta si totalitara, ceea ce a fost o nedreptate pentru personalitatea lui Niccolo Machiavelli, care îşi dedicase întreaga viata politicii si, aşa cum se putea vedea din lucrările precedente, se opunea din toate puterile dictaturii si cruzimii. Mai mult decât atât, familia Medici nu a apreciat deloc ideea cărţii, aşa ca in locul succesului, Machiavelli s-a văzut respins din nou de aceasta. Machiavelli a fost înainte de orice un realist, un gânditor care încerca sa înţeleagă si sa conducă jocurile politice ale epocii. A fost primul care a avut curajul de a scoate in evidenta un aspect fundamental al existentei sociale moderne : greutatea puterii de stat si violenta exercitata de aceasta. Citate "Cum dragostea si teama nu pot trai împreuna, daca trebuie sa alegem, este mai bine sa fii temut decât iubit" "Aşa ca prinţul nu trebuie sa aibă alt scop, nu trebuie sa se gândească la altceva, nu trebuie sa înveţe altceva decât războiul, organizarea si disciplina acestuia, pentru ca este singura arta necesara celui care conduce" "Exista trei feluri de gândiri : cei care înţeleg singuri, cei care apreciază ceea ce înţeleg alţii si cei care nu înţeleg nici singuri, nici cu ajutorul celorlalţi ; prima este cea mai folositoare, a doua este buna, a trei inutila". "Singurul mod de a te apăra de linguşeli este sa ii faci pe toţi sa înţeleagă ca nu te jignesc spunându-ţi adevărul. Dar când toţi iţi vor spune adevărul, nu te vor mai respecta". "Cine vrea sa înfiinţeze un stat si sa ii scrie legile, trebuie sa înceapă cu presupunerea ca toţi oamenii sunt rai de la natura si gata sa o dovedească, de cate ori au ocazia." "Cel care, orbit de ambiţie, ajunge intr-o poziţie de la care nu poate urca mai mult, se va prăbuşi mai târziu cu totul". "Daca un om a fost lovit in vreun fel, atunci trebuie ca rana sa fie atât de dureroasa încât sa nu te mai temi de răzbunarea sa. " "Nimic nu este mai dificil, mai periculos si cu un final mai nesigur decât sa încerci schimbarea ordinii lucrurilor". Machiavelli a susţinut necesitatea unificării Italiei sub egida monarhiei absolute; el considera că pentru realizarea acestui scop suveranul poate folosi orice mijloc inclusiv înşelăciunea, violenţa şi crima. De aici expresia de machiavelism pentru desemnarea lipsei de scrupule în alegerea mijloacelor folosite în atingerea unui scop.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful