Capitolul I ,,Dacă voi nu mă vre i, eu vă vreu...

” Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarma i din cap pănă în picioare. — Ce soco i, Bogdane, zise după pu ină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu te îndoieşti, măria-ta, răspunse curtezanul, ara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cî i i-au mai lăsat vii, numai frica mor ii îi mai ine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar i-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noştri, căci am trăit cu dînşii. — Aceasta rămîne la înaltă în elepciunea măriei-tale. Vorbind aşa, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă. — Doamne, zise un aprod apropiindu-se, nişte boieri sosind acum cer voie să se înfă işeze la maria-ta. — Vie, răspunse Alexandru. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de boierii şi căpitanii săi, patru boieri, din care doi mai bătrîni, iar doi juni. Aceştii erau vornicul Mo oc, postelnicul Veveri ă, spatarul Spancioc şi Stroici. Apropiindu-se de Alexandru-vodă, se închinară pînă la pămînt, fără a-i săruta poala după obicei. — Bine-a i venit, boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi.

muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau. — Cu voia măriei-tale. Voi mulge i laptele ării. nu cu banii ăranilor pre care-i jupi i voi. la leşi şi la munteni. Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi să. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu m-a i ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care s-au întors de la uşa mea. — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. urmă Alexandru. Boierii ieşiră mîhni i.ta sănătos. răspunseră boierii. vedem că moşia [2] noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgînilor.i spunem că norodul nu te vrea. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. zise Stroici. şi dacă voi nu mă iubi i. să facă din în ar armăsar. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. A! Nu mă vrea ara? Nu mă vre i voi. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc.— Să fii m. răspunse Lăpuşneanul. Mo oc rămase. pe unde au to i rude şi prieteni. Cînd astă negură de turci va prăda şi va pustii ara. boieri! Întoarce i-vă şi spune i celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. zise Veveri ă. Destul. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. acum nu mă vre i. zise Mo oc. zise Spancioc. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă. ara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. — Să nu bănuieşti. Boierii sînt hotărî i a pribegi la unguri.i spune adevărul. noi sîntem datori a. . căci aşa este obiceiul norodului nostru. Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. nu mă iubi i? Ha! ha! ha! Rîdea. dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. — Am auzit. cum în ăleg? [1] — Solului nu i se taie capul. ori fără voia voastră. ştiu că ara m-aşteaptă cu bucurie. de bîntuirile ării şi am venit s-o mîntui.ta să te întorci înapoi ca… — Dacă voi nu mă vre i. Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. nici te iubeşte şi m. — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-a i jurat şi mie credin ă. măria-ta. eu vă vreau. de nu vrea să fac din ciolanile lui surle şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. — Cu averile voastre.

Sînt al i trîntori de care trebuie cură it stupul. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea [4] moldovenească: „Lupul părul schimbă. vină numai cu cî i moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înăl imei-tale. pre care nu se sileşte a o tăinui. Stroici este un copil. în inima lui este iubire de moşie. linge mîna care-l bate. şi de. Dar văzînd că el venea cu însuşi învoirea Por ii. căzînd în genunchi. Acesta era planul lui Mo oc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. şi î i făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. că fiind mai mare peste oştile mele. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşa cerură voie să rămîie a-l întovărăşi. nu ne pedepsi i pre noi după fărădelegile naostre! Adă. te voi cru a. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. cum ai văzut că m-au biruit. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. m-ai lăsat? Veveri ă îmi este vechi duşman. ne vom înarma noi cu femei şi copii. deprins a te ciocoi la to i domnii. în loc să muşce. asemenea cînelui care. ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. ai vîndut pre Despot. căci îmi eşti trebuitor.i aminte că eşti pămîntean [3]. iar năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. lui i se par că toate paserile ce zboară se mănîncă. vom rădica slugile şi vecinii noştri. Mo oc îi sărută mîna. Voia li se dete. m-ai vîndut şi pre mine.— Doamne! Doamne! zise Mo oc. pe de alta.i vor trebui oşti. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul în elegînd planul lui. vei vinde şi pre Tomşa. Spancioc este încă tînăr. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. vom rădica ara în picioare. să mijlocească mazilia lui. Mo oace? învechit în zile rele. prin jalobe şi dare de bani.i aminte de zisa scripturei şi iartă greşi ilor tăi! Cru ă pre biata ară. Deputa ii erau porunci i de Tomşa. care nu cunoaşte încă pre oameni. adă. Dar tu. ştia că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. unde. n-aş fi nătărău de frunte. să-şi urmeze drumul la Constantinopol. ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. Îmi place a privi sume ia lui. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. . cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. spune-mi. El era mul ămit de făgăduin a ce cîştigase.

lăsă să intre doamna Ruxanda. le mărginise în pu in număr. îi avea hărăzi i. plătindu-i bine. doamnă!… Tomşa. fugise în Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter. cînd alt cap îi lua locul. sub tuturatul a doi fra i mai mari. Avusese o lungă vorbă cu Mo oc. La cea mai mică greşeală dregătorească. Ca să sece influin a boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalită ii. Îndată ce sosise. adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. cu cît mai vîrtos a lucra ceva. după ce îi înfă oşăse planul unei nouă contribu ii. Se părea neastîmpărat. Ruxanda rămăsese în fragedă vîrstă. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. le inea pe margeni. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngriji i: ştiau că norodul îi urăşte. subt adăpostul zidurilor acestora. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi. iar oştile moldovene. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. izgoni i pentru relele lor fapte. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetă ile Moldaviei. serbi. monastirea Probota. care. nesim indu-se în stare a se împotrivi. cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. îşi aflaseră scăpare lîngă Alexandru. capul vinovatului se spînzura în poarta cur ii. carii de multe ori. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui.Capitolul al II-lea Ai să dai samă. urzeau comploturi şi a î au revolte. . Boierii însă tremurau. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. afară de Hotin şi le arse. Iliaş şi Ştefan. Iliaş. bunului Petre Rareş. vreo nouă daună. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. îi despoia de averi sub feluri de pretexte. urmînd în tronul părintelui său. Dar nesocotind de ajuns planul acesta. şi pre domn că nu-i iubeşte. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde. care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. cu o idulă vestitoare greşalei lui. vrînd să strice prin aceasta azilul nemul ămi ilor. sub căpitani creature a lui. unguri. zidită de el. îi omorea din cînd în cînd. care intrase iar în favor şi care ieşea. La moartea părintelui ei. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie.

Lăpuşneanul o apucă de mijloc. Cînd intră în sală. dînd năvală. . degenerînd cu amestecul na iilor străine. Şlicul de samur. Ea însă era tristă şi tînjitoare. Boierii care. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. pre care cinstindu-l şi supuindu-i-se ca unui bărbat. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi. întîmpinînd pre Joldea.“. dacă era frumoasă. dacă ar fi aflat în el cît de pu ină sim ire omenească. era încuscri i cu polonii şi cu ungurii. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis. după moda de atuncea. Părul ei. se însură şi luă el pre fiica lui. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. ce nu are nimică s-o umbrească. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere nego ului. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii so ii. boierii ce erau cu dînsul. Dar Lăpuşneanul. ce se închia cu mari paftale de matostat. Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul. zice hronicarul în naivitatea sa. Ea văzuse murind pre părin ii săi. hotărîră pieirea lui. Peste zobonul [5] de stofă aurită. Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi so ie un oarecărui numit Jolde. era încinsă cu un colan de aur. Acesta fu mai rău decît fratele său. ar fi voit să-l iubească. fiice şi surori de domn. unde îmbră oşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. iar pe grumazii ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. purta un benişel de felendreş [6] albastru blănit cu samur. se împăr ea despletit pe umerii şi spatele sale. se duce la Constantinopol. şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. pre care ei îl alesesără de domn. cei mai mul i. a da mîna lui Alexandru-vodă. se plecă şi-i sărută mîna. împregiurate cu petre scumpe. pus cam într-o parte. Astfel gingaşa Ruxanda ajunsesă a fi parte biruitorului. Figura ei avea acea frumuse ă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. a căruia mînice atîrnau dinapoi. l-au ucis. şi rădicînd-o ca pre o pană. Apropiindu-se. acum fusese silită de aceeaşi obştie. ales de boierii pribegi. Într-o zi. şi multe familii bogate ce se locuiseră în ară pribegiră din pricina aceasta. şi corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. o puse pe genunchii săi.după o scurtă şi desfrînată domnie. se supărară. cînd se afla la u ora. ca floarea espusă arşi ii soarelui. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi so ia lui Jolde (pre care nici îl ştia). ca să nu-l scape.

i lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de diminea ă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare. cînd voiam să intru. Ruxanda căzu la picioarele lui. „Ai să dai seamă. — Î i făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. cînd nu-i sărbătoare. zău. să încetezi cu omorul. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. — Cum? ce vrei să zici? . — O. şi mîne î i voi da un leac de frică. se plecă şi. bărba ii şi fra ii… Uită-te. se răzăma pe junghiul [8] din cingătoarea sa. nu pot să tac. dar îndată. ci mai ales ispiteşti şi înfrun i pre Dumnezeu. prin deprindere.i lipseşte mărieitale! N-ai cu nime război. desfăcu bra ele. Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. posomorîndu-se. rădicînd pre Ruxanda de jos: — Doamna mea! îi zise. că ne-au oprit de a face un păcat. ce pricină te face astăzi. să nu. doamnă! îmi zise. cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. — De aş şti că mă vei şi omorî. tatăl copiilor acestora. Lăpuşneanul. aducîndune aminte că eşti mama copiilor noştri. atîte văduvii. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmi arăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acela şi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc. acesta-i bărbatul meu. frumoasa mea doamnă? zise el sărutînd-o pre frunte. pentru sîngele care verşi.i mai scape din gură astfel de vorbe nebune. Ce.— Ce veste. stăpînindu-se. Eu. că laşi pre bărbatul tău să ne taie părin ii. nu ştiu ce se poate întîmpla. ara este liniştită şi supusă. să nu mai văd capete tăiete. bunul meu domn! viteazul meu so ! urmă ea. să sare inima din mine. Mul ămeşte sfîntului mare mucenic Dimitrie izvorîtorul de mir. şi… — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. socotind că făcînd biserci îl po i împăca. Ieri. a. doamnă. — Vreau să nu mai verşi sînge. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăra i. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului [9] meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap intuit în poartea cur ii.i pot strica. că. — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. Judecă că după via ă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. atî a sărimani [7] ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu. răspunse Alexandruvodă.

Dar oare vor veni? Vor veni. care intrase atunce. du-te de.i vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospă . Doamna Ruxanda ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna.— Mîne vei vedea. viind grabnic cătră armaşul său. Acum. . Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. dragă doamnă. — Tot este gata. căci mîne dau masă mare boierilor. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el.

Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. rău. se înturnă la palat. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi. şi se vor împrăştia oile“. afară de doi juni ce sta gînditori. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte. avea cabani a turcească. zicînd: — Ierta i-mă. apropiindu-se de racla sf. s-a închinat pe la icoane şi. precum iertăm şi noi greşi ilor noştri. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însu i pre tine şi să ne iertăm unii pre al ii. Ioan cel nou.“. fiind sărbătoare. pentru că zice mîntuitorul. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. dar dumneavoastră şti i că m-a silit numai dorin a de a vedea contenind gîlcevirile şi vînzările unora şi altora. poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. Spun că in minutul acela el era foarte galben la fa ă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. însă nime nu le-a luat seama.Capitolul al III-lea Capul lui Mo oc vrem… De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. Astăzi sînt altfel trebile. sfînta slujbă începuse şi boierii erau to i aduna i. iubindu-ne ca nişte fra i. în dreapta şi în stînga. Lăpuşneanul. „Bate-voi păstorul. s-a coborît din strană. rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. după ce se închină iarăşi. suindu-se iarăşi în strană. Lăpuşneanul ieşi din biserică. pentru că sîntem muritori. se înturnă spre norod în fa ă. Cînd sosi Alexandru-vodă. Purta corona Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea roşie. m-am arătat cumplit. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. în ziua aceea. măria-ta! răspunseră to i. şi încălecînd. slujbă. la mitropolie. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. răzăma i de un mormînt lîngă uşă. Boierii şi-au venit în cunoştiin ă. . Unul Dumnezeu ştie de nu mia părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. To i se împrăştiară. Sfîrşind această deşăn ată cuvîntare. După aceasta. vărsînd sîngele multora. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului. am arătat asprime către mul i. După ce a ascultat sf. care inteau la răsipa ării şi la peirea mea. merse în mijlocul bisăricii şi. unde era să fie şi domnul. Împotriva obiceiului său. era îmbrăcat cu toată pompa domnească.

sau nu le asculta. şi. după obicei. care întrebuin a creditul ce-l avea la domn. boierii.— Cum î i pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. Toate aceste slugi erau înarmate. Tipsiile pe care aduceau bucatele. nu se mai putea înturna: căci por ile erau străjuite şi păzitorii porunci i a nu lăsa să iasă nime. 47 la număr. cîrtea numai asupra ministrului său Mo oc. cînd Veveri ă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mul i ani. Cît pentru norod. În curte. dar odată intrînd. întovărăşi i fieştecare de cîte două-trei slugi. boierii mîncau şi beau. Acum era aproape a se scula de la masă. Ceasul prînzului apropiindu-se. dar socoteau că sînt puse pentru a serba. Adunîndu-se. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Mo oc. Căci. Cel mai mare ospă se cuprindea în cîteva feluri de bucate. slujitorii mîncau şi beau. Aceşti erau Spancioc şi Stroici. Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. răspunse celălalt. vinul îşi făcea lucrare. talgerile şi păharele erau de argint. La curte se făcuse mare gătire pentru ospă ul acesta. ceremonia prin salve. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. Boierii închinau şi urau pre domn cu vivate zgomotoase. Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu [11] esute în casă. boierii începură a veni călări. nici prepunea vreun rău. avînd în dreapta pre logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Mo oc. el din împăcarea aceasta nu aştepta vreun bine. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese. După borşul polonez. pline de vin. Luau seamă însă că curtea era plină de lefecii înarma i şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. care dregea [12]. şi se amestecară în norod. Lăpuşneanul sau nu răspundea. În Moldavia. veneau mîncări greceşti ferte cu verde uri. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. Lăpuşneanul se puse în capul mesii. ca să adune nouă avu ii din sudoarea ăranului. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase. măria-ta! să stăpîneşti ara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica . spre împilarea gloatei. pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă. în sfîrşit. care pluteau în unt. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi. Începură a zice [10] din surle: şi bucatele se aduseră pe masă. pe lîngă două junci şi patru berbeci frip i. erau trei poloboace desfundate. pe vremea aceea. fripturile cosmopolite. apoi pilaful turcesc. la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit. el era indiferent.

Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Mo oc de mînă şi se trăsesă lîngă o fereastră deschisă. îi strîngeau pîn-îi înăduşeau. surprinşi mişăleşte pe din dos. El rîdea. cum soco i şi dumneata? . Mul i lefecii periră. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. şi al i ostaşi. fără arme. Ha. Dacă vreunul apuca vreo sabie. lovind-l drept în frunte. spune. îşi vindea scump via a. Slugile boierilor. aduşi de căpitanul de lefecii. deşi răni i. Lăpuşneanul. to i slujitorii de pe la spatele boierilor.ta la aceasta. ai urmat cu mare în elepciune. sim ea părul zburlindu-i-se pe cap şi din ii săi clăn ănind. nesocotind rănele ce priimeau. Odată cu omorul de sus. zise Lăpuşneanul curmînd pre Mo oc. începuse uciderea şi în curte. eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m. îi loviră. talgerele. unii. plecară de fugă. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. neavînd nici o grijă. n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ara de o aşa rîie? — Măria-ta. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. flăcăi! În minut. pre care începuse a o tăia cu protivire. vornice Mo oace. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. care se învălmăşea în vorbă. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor. — A! voi ocărî i pre domnul vostru! strigă acesta. luptîndu-se. îl oborî la pămînt. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. călăi şi osîndi i. la ei. apucînd a sări peste ziduri. zise apoi înturnîndu-se spre acesta. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. şi al ii cu aprinderea be iei. văzîndu-se lovite fără veste de solda i. — Ei.pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să sfîrşească. pre care îl înştiin ase de pornirea norodului. Pu ini care scăpară cu via ă. Gloata se întărîta din mult mai mult. sco înd junghiurile. mul i însă din cei mai juni se apărau cu turbare. masa se răsturnase. scaunele. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. dar văd că în elepciunea măriei-tale au apucat mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. pentru că… fiindcă… era să… — Văd că armaşul întîrzie. cădeau făr-a se mai împotrivi. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. de unde privea măcelăria ce începuse. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă. Boierii. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta cur ii. o sută şi mai mul i oameni ucigaşi şi hotărî i spre ucidere. căci buzduganul armaşului. dasă larmă pe la casele boierilor. unii cu furia deznădejdei. iar Mo oc. răspunse mîrşavul curtezan.

zise cu o ărîre Lăpuşneanul. scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neam ului!… Dar. milostive doamne. ascultă singur. fîrtate! vrei să şuguieşti. dar nu-i vreme de şagă. dar să vedem întăi ce vror. văzînd pre armaşul intrînd. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? î i spun că eşti surd. să omor o mul ime de oameni pentru un om. cum ziceai însu i cînd îmi spuneai că nu mă vrea. Da. Sînt bucuros că. răspunse. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. aşa. În vremea aceasta. nici nu mă iubeşte ara. — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe. de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Mo oc! Capul lui Mo oc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se.i . nu-i asculta pre nişte proşti. dar mul i. Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. făcînd semn. armaşul se suise pe poarta cur ii şi. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. să postesc cît voi mai ave zile. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Mo oc vrem“. fu ca o schinteie electrică. — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul. n-ai auzit bine. pre nişte mojici. norodul începuse a se că ăra pe ziduri. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de mojici. să-i împuşte cu tunurile. Începu a se strînge în cete. şi a se întreba unii pe al ii ce să ceară. zise Alexandru-vodă. — Capul vornicului Mo oc. găsind un eho în toate inimile. de vreme ce au perit atî a boieri. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. ei sînt nişte proşti! — Proşti. cete. Strigările lor se aud de aici. În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat to i Mo oc! — Mo oc! Mo oc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El sfătuieşte pre vodă! Să moară! — Mo oc să moară! — Capul lui Mo oc vrem! Acest din urmă cuvînt.— Aşa. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. să-i omare de istov. Într-adevăr. strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vre i şi ce ceri i? si pentru ce a i venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. Pune să deie cu tunurile într-înşii… Să moară to i! Eu sînt boier mare.

luînd capetele. doamna Ruxanda. şi ipa. . Ticălosul boier căzu în bra ele idrei acestei cu multe capete. auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale. îl îmbrînciră în mul ime. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. şi suspina. dar se împedeca de trupurile confra ilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. Apoi. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. se împrăştii. avînd copiii pe lîngă dînsa. — A! strigă ea. În vreme ce nenorocitul Mo oc perea acest fel. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. ieşind. a găsit-o rugîndu-se dinaintea icoanei. era îngrijită. şi sateli ii tiranului. mai îndrăznea ă. temîndu-se de furia norodului. — Oh! nenorocitul de mine! strigă Mo oc smulgîndu-şi barba. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. Una din ele. Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile.răsplăteşte norodul pentru slujba ce mi-ai făcut. căci. care întru o clipală îl făcu bucă i. ducîndu-l pe poarta cur ii mai mult mort decît viu. După aceea. şi cînd a intrat Alexandru. căci de pe vorbele tiranului în elegea că nu mai este scăpare pentru el. apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi trupurile le aruncă pe fereastră. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Buna doamnă. nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Haide! lua i-l de-l da i norodului şi-i spune i că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ara. pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpă îne. după obiceiul vremii de atunci. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. — Destul! strigă Lăpuşneanul. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ara! ziseră trimişii tiranului. după neam şi după ranguri. neştiind nimic de cele ce se petrecea. dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru bra e zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare. puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra. spălîndu-se pe mîni. era spăriată. Ticăitul boier răcnea cît putea. În sfîrşit puterile îi slăbiră. trase zăvorul şi drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. De la începutul tragediei acestia. vrînd să se împotrivească. Şi mul ămindu-se de astă jertfă. vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele [13] şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii. le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială. merse la o uşă lăturalnică. Încai lăsa i-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsa i-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea.

doamnă. adresîndu-se către armaş.— Pentru aceea. — Femeia tot femeie. o duse în apartamenturile ei. iar titvele să le înşire pre zid. Întru vederea grozavii privelişti. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. ea slobozi un ipet straşnic şi leşină. luă pre Ruxanda de mînă şi o aduse în sală. găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. dar s-au liniştit. că ne vom vedea pîn-a nu muri! . Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală. ce strigări se auzeau? — Nimic. i-am gătit un leac de frică. Zicînd aceste. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: — Spune i celui ce v-au trimis. Vină cu mine. în loc să se bucure. zise lefeciului. zise Lăpuşneanul zîmbind. — Dar ce ipete. strigă cătră ei Spancioc. Şi luînd-o în bra e. ea se sparie. precum i-am făgăduit. Iar tu. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru.

În delirul frigurilor. Ca să-i privigheze mai de aproape. Chemînd pe mitropolitul Teofan. însă aici se bolnăvi de lîngoare. tăia mîni. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de pu in. i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. născoci feluri de schingiuiri. nu mai tăiese nici un boier. Cu toate aceste. să nu învite pre poloni. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. era neliniştit. de mă voi şi ridica din boala aceasta. încungiurat de puternici vrăjmaşi. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptă ii. fioroase şi amenin ătoare. ciuntea şi seca pe care avea prepus. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la sfîrşitul vie ii. unde să mă spăsesc. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influin ă la Curtea Polonei. umilindu-se. nici pre ară. căci nu putea afla ragaz. era îngrijit de aceşti doi boieri. de mă ve i vedea aproape de moarte. fiind în fragedă vîrstă. sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. aşteptînd şi pîndind vreme. urmă a zice. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd tiranul se văzu la uşa mormîntului. În deşert se învîrtea în patul durerii. pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. dar ei ştiau cît pre uieşte jurămîntul lui. se mută în cetatea Hotinului. Deci. dar aceşti doi români erau prea buni patrio i ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. care nu căutau decît pretexte. — Cît pentru mine. în vremea cărora Alexandruvodă. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. îşi ceru iertare de la to i. care şedeau la Cameni ă. spre a întra în Moldavia. Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti. pre mul i am să popesc şi eu… Patru ani trecuseră de la scena aceasta. Scotea ochi. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. vă rog. părin i arhierei. nu se va pute apăra nici pre sine. credincios făgăduin ei ce dase doamnei Ruxandei. pre care o întări mai cu osăbire. Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie.Capitolul al IV-lea De mă voi scula. însă presupusurile lui erau părelnice. să mă tunde i călugăr… . de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn.

Lăpuşneanul se trezise din letargia sa. încît mitropolitul şi episcopii. dar redeschizîndu-i peste pu in. ce avea păn-a nu se face domn. Suindu-se în palat. — Cum te mai sim i. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră. păcătosule. nu huli! îl curmă mitropolitul. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ară şi emigra i şi pe la capitanii oştilor. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. Voind să intre. crezînd că se sfărşeşte. doamna cu fiul ei. Sîngele într-însul începu a ferbe şi. boierii. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. şi… — Nenorocite. potcapul. ui i că eşti în ceasul mor ii! Gîndeşte. slugile întrară to i în odaie. neclinti i ca două statuie de bronz. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. A! voi vă juca i cu mine! Afară. văzu aceleşi lucruri. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. pe căpătîiul său sta un potcap. metaniile. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. dupre numele Petru. După aceasta. alergară cu pripă la cetate. striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. Nu se auzea deci murmura valurilor Nistrului. o slugă le arătă camera bolnavului. dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. îl călugăriră. Descălecînd pe la gazde. salutînd pre doamna Ruxanda de regentă în vremea minorită ei fiului ei. puindu-i nume Paisie. Deschizînd ochii. Întru auzul strigărilor lui. că eşti monah. boaite! Ieşi i! că pre to i vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. văzîndu-l că nu doarme.Nu putu vorbi mai mult. se uită pe dînsul şi se văzu coperit cu o rasă. mitropolitul. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. — A! voi m-a i călugărit. cu mînie în capul unui călugăr. îi cuprinse nu pu ină mirare neîntîlnind pre nime. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi înghe ă trupul. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. în sfîrşit. gîndi i că ve i scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… . proclamară pre Bogdan de domn. călugării.

ca să nu mai asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr.i gura. Doamna şi mitropolitul ieşiră. tacă. — Crud şi cumplit este omul acesta. strîngînd cu furie copilul la sîn. Ruxanda luă un pahar de argint plin de apă. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici. Ucide i-i pre to i… Nici unul să nu scape. zbuciumîndu-se a se scula din pat. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. via a mărieitale şi a copilului acestui este în primejdie. răcni diuoasa mumă. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxanda. înturnîndu-se cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul. Moară tatăl ca să scape fiul. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. Iată un praf. că eu. …A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate. omul acesta trebuie să moară numaidecît. dar de mă voi îndrepta. Mi-au zis să nu mă duc fără el. şi apoi. urmă Spancioc. — Nu-i vreme de stat în gînduri. hîrcîind de turbare şi de mînie. sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Sări i. Zicînd aceste. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. adăogi Spancioc. La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. — Ba. doamnă. şi pre cel vechi.i fie de bine. părinte! zise sărmana femeie. — Oh! vrea să-l omoare. eu te dezmitropolesc. îl ia. Destul a trăit tatăl şi destule a făcut. Boierii o împinseră în camera bolnavului. care te-am făcut mitropolit. — Otravă. fiica mea. bea… Să. — Ce este? întrebă doamna. Domnul Dumnezeu să te povă uiască.— Boaită fă arnică! adăogă bolnavul. M-a i popit voi. pre mul i am să popesc şi eu! [14] Iar pre că eaua asta voi s-o tai în patru bucă i împreună cu încul ei. pre care-l aducea sluga. care crăpase uşa şi se uita. — Ce zici. O slugă ieşi. Adă.i aminte de doamna lui Ştefăni ă-vodă [15] şi alege între bărbat şi între fiiu. mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri. lăsă să cadă otrava în el. cuviosul Teofan se depărtă. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Da i! da i de tot! Eu vă poruncesc. De nu va muri îndată omul acesta. înfiorîndu-se. măria-ta! .

Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. — Să mergem. zise doamnei. — Ba. Spancioc pre care ai vrut să-l tai. îi descleştă cu vîrful lui din ii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. au rămas drojdiile otrăvii. nu vreu. lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. urmă acesta. zise bolnavul strîngînd din ii. Mitropolitul veni. răzemîndu-se de părete: — Voi să da i seamă înaintea lui Dumnezeu. îmi arde sufletul! oh! da i-mi apă… da i-mi ceva să beau! — Iată. fie. — Eu sînt Spancioc. iar Spancioc. nu.i milă! scapă-mă de durerile ce mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. . Otrăvitul se zbuciuma în convulsii.Ruxanda ieşi tremurîndă şi galbănă şi. Bea şi te răcoreşte. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu. că voi m-a i făcut să fac acest păcat. el îi privi îndelung şi necunoscîndu-i. Otrava lucrează. răspunseră boierii. strigă bolnavul. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. — Oh! părinte. adăogi celalalt. zise suspinînd. înturnîndu-se spre Stroici. zise Stroici. căci ai să mori. a cărui avere ai jăfuit-o. Amîndoi boierii intrară la bolnav. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru. — Ah! ce foc simt că mă arde. dar foarte slab. — Zi Acum slobozeşte. apucîndu-se cu mînile de pîntece. cum i-am făgăduit. liniştit. nelegiui ilor! Doamne! fie. Durerile creşteau.i milă de sufletul meu! O. şi aceea ce voim este să te vedem pîn-a nu muri. Atunci Stroici îl apucă şi-l inu neclintit. — S-au dus şi m-au lăsat! m-au lăsat cu voi! Oh! omorî i-mă. îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici. — Şi eu Spancioc. — Oh! m-a i otrăvit. — Oh! strigă. ba. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. tu eşti mai tînăr. ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi. luînd paharul de argint de pe masă. sco înd cu itul din teacă. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi. Lăpuşneanul sta întins cu fa a în sus. Cînd întrară boierii. ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. răspunse acesta.

) .) 7 Orfani (n.) 12 Turna vin (n.a. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. în sfîrşit.) 14 Miron Costin (n. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei.a.a.) 2 Patria (n. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui.) 15 Miron Costin (n. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. o sudoare înghe ată. 1 Miron Costin (n.a.a.) 9 Un fel de caretă aşezată pe dricuri (n. se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale.a. Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul.) 6 Catifea (n. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. tristă a mor ii prevestitoare. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l.a. voi a se-nturna cu fa a spre părete.a. spume făcea la gură. din ii îi scrîşneau şi ochii săi sîngera i se holbaseră. înva ă a muri.) 8 Un cu it a căruia mîner se ascundea în teacă şi care slujea spre înjunghierea duşmanului învins.Lăpuşneanul. tu care ştiai numai a omorî.) 3 Patriot (n.) 10 A cînta — cuvînt vechi (n.a.a. se cade spre osînda ta să ne priveşti. zidită de el.a. La monastirea Slatina. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească.a. — Ce.) 5 O haină lungă deschisă dinainte (n.a.a.a.) 4 Proverbul (n.) 11 O esătură foarte sub ire (n. îl ineau nemişcat. unde e îngropat. După un chin de jumătate ceas. Şi apucîndu-l amîndoi. Ba.) 13 Vestit general ungur (n. În Fran ia se numea miséricorde (n.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful