P. 1
Capitolul 16

Capitolul 16

|Views: 8|Likes:
Published by fasolăi

More info:

Published by: fasolăi on Aug 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/06/2013

pdf

text

original

16

Resursele naturale şi conservarea biodiversităţii 16.1. Resurse naturale. Definiţie. Clasificare Resursele naturale sunt elemente materiale, energetice şi informaţionale existente în mediu în afara activităţilor umane susceptibile de a fi utilizate de către sistemele biologice. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, prin resurse naturale se înţelege ,,totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană,,. Conform acestei definiţii, orice element material sau energetic reprezintă o sursă potenţială, ea urmând a deveni o resursă reală, atunci când va exista un program informaţional care să facă posibilă utilizarea ei1. În DEX prin resurse naturale se înţelege totalitatea zăcămintelor de minerale şi de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor şi a pădurilor de care dispune o ţară. Resursele naturale sunt clasificate în: resurse inepuizabile (energia eoliană, energia mareelor, precipitaţiile etc.) şi, resurse epuizabile, care, la rândul lor, pot fi regenerabile (produsele vegetale şi animale) şi neregenerabile (zăcămintele, resursele genetice etc.). O altă clasificare grupează resursele astfel: resurse geochimice; resurse energetice; resurse informaţionale. Din prima categorie fac parte elementele chimice care alcătuiesc masa Pământului, ele fiind prezente sub formă de compuşi care intră în alcătuirea mineralelor, disociate în soluţii apoase ori gaze sau care se găsesc sub formă de compuşi organici. Aceste elemente sunt utilizate repetat în cadrul circuitelor biogeochimice locale şi globale. Resursele energetice sunt: resurse autogene: atracţia gravitaţională şi energia reacţiilor nucleare de dezintegrare naturală a nucleelor radioactive din masa Pământului (energia geotermică); resurse alogene: gravitaţia Lunii, reacţiile de fuziune termonucleară din Soare, fotosinteza. Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau părţi din ele, populaţii sau orice alte componente biotice ale ecosistemelor având folosinţă sau
1

I. Coste, Ecologie şi protecţia mediului, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2002, p.207.

315

valoare efectivă sau potenţială pentru umanitate2. Resursele informaţionale ale biosferei sunt constituite din genofondurile tuturor speciilor existente pe glob3. După posibilitatea folosirii ca hrană, resursele se pot clasifica în două mari categorii: - alimentare (vegetale, animale, unele substanţe minerale); - nealimentare (unele plante, unele animale, unele substanţe minerale etc. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, resursele naturale reprezintă ,,totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile - energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor”. 16.2. Biodiversitatea Biodiversitatea este un concept global4, care arată variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice. Cuprinde diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor5. Prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, specii de plante, animale, microorganisme. Diversitatea biologică a fost definită prin includerea a două concepte înrudite: diversitatea genetică (nivelul variabilităţii genetice în cadrul speciei) şi diversitate ecologică (numărul de specii într-o comunitate ecologică)6. Alţi autori au considerat că termenul de biodiversitate trebuie să se refere numai la acele relaţii care privesc legătura dintre om şi natură, în timp ce terminologia de diversitate biologică să se refere la evaluarea şi inventarierea speciilor7 Studiul biodiversităţii s-a realizat în mai multe etape. Dacă la sfârşitul anilor 1960 se realizau studii numai la nivel local (speciile din Lista roşie – periclitate, endemice, rare), după 1990 studiile au fost caracterizate de o perspectivă globală asupra biodiversităţii. S-au remarcat două evenimente importante: înfiinţarea Fondului Global de Mediu, în cadrul Naţiunilor Unite şi Summit-ul de la Rio de Janeiro din anul 1992. Numărul total de plante şi animale descoperite este estimativ: unii cercetători afirmă că acesta este cuprins între 1,4-1,8 milioane, alţii susţin că sunt 5-30 milioane specii, iar alţii, chiar 100 milioane specii8. Nivelul ridicat al diversităţii habitatelor
2

Conform definiţiei date în Convenţia privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro, la 5 iunie 1992. 3 În prezent statisticile arată că există peste 4,5 milioane de specii care reprezintă resurse unice. 4 Conceptul de biodiversitate a fost introdus de către Walter G. Rosen în anul 1985, impunându-se o dată cu Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992). 5 ONU: Programul Mediului, 1992, OUG nr. 195/2005. 6 Harper JL, Hawksworth DL., 1994, Biodiversity:measurement and estimation. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B. Biological Sciences 345: 5-12. 7 Leveque C., Mounoulou J.C., 2001, Biodiversité : dynamique biologique et conservation, Masson sciences, Dunod, Paris. 8 R. Robinson, op. cit., p.66.

316

reflectă şi un nivel ridicat al diversităţii speciilor de floră şi faună. În UE 15, sunt înregistrate numeroase tipuri de habitate ce cuprind 150 specii de mamifere, 520 specii de păsări, 180 specii reptile şi amfibieni, 150 specii de peşti, 10000 specii de plante şi cca. 100000 specii de nevertebrate9. Nivelul actual de cunoaştere al biodiversităţii este prezentat în figura 16.1.

Fig. 16. 1 Stadiul actual al cunoaşterii biodiversităţii (sursa: Miller, 2005) Pe teritoriul României au fost identificate:3630 specii de plante, din care până în prezent 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii, precum şi 688 specii de alge. Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438 de taxoni şi infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343 Monocotiledonate. Dintre acestea 110 sunt taxoni endemici şi 79 taxoni subendemici. Sunt 74 specii extincte, 39 specii periclitate, 171 specii vulnerabile şi 1.256 specii rare. România are de asemenea o faună deosebit de bogată adăpostind 105 specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de peşti, 410 specii de păsări, 30.000 specii de insecte, 860 specii de crustacee, 688 specii de moluşte. Din cele 105 specii de mamifere identificate în România 26 specii sunt periclitate, 7 specii sunt critic periclitate, 35 specii sunt vulnerabile, 25 specii sunt în declin. Dintre speciile de insecte existente în România, 188 specii sunt periclitate, 108 specii sunt critic periclitate, 446 specii sunt vulnerabile, 800 specii sunt în declin. Din cele 25 specii de reptile identificate în România, 7 specii sunt periclitate, 6 specii sunt critic periclitate, 6 specii sunt vulnerabile, 20 specii sunt în declin. În cazul speciilor de amfibieni, 4 specii sunt periclitate, 7 specii sunt vulnerabile si 19 specii sunt în declin. Există 216 specii de peşti, din care 11 specii
9

AEE, Copenhaga, 1999.

317

sunt periclitate, 10 specii sunt critic periclitate şi 18 specii sunt vulnerabile. Din cele 860 specii de crustacee 45 sunt periclitate, 22 specii sunt critic periclitate, 85 specii sunt vulnerabile, 100 specii sunt în declin10. 16.3. Principii ale diversităţii ecologice Diversitatea sistemelor vii este esenţială în menţinerea echilibrului ecologic, în asigurarea capacităţii de suport a ecosistemelor naturale şi artificiale. Estimarea numărului de specii şi de indivizi a permis elaborarea primelor principii referitoare la diversitatea ecologică. Astfel au fost principiile biocenotice ale lui Thienemann: - ,,Cu cât sunt mai variate condiţiile de existenţă dintr-un biotop cu atât va fi mai mare şi numărul de specii în biocenoza care-i aparţine”; - ,,Cu cât condiţiile de existenţă se îndepărtează mai mult faţă de normal cu atât biocenoza va fi mai săracă în specii şi mai bogată în indivizi”. La principiile lui Thienemann au fost aduse completări: a. Regula lui Krogerus: “în biotopuri cu condiţii ecologice strict extreme predomină forme puternic specializate” b. Regula lui Monard: “în biotopuri cu condiţii uniforme toate genurile existente sunt reprezentate numai de o singură specie”. 16.4. Importanţa diversităţii ecologice Pentru societate, biodiversitatea are o mare importanţă. Pe plan economic: - Reprezintă o sursă de materii prime - pentru îmbrăcăminte, hrană diversificată11, medicamente12 - şi mijloace de producţie; - Reprezintă rezervorul pe termen lung de resurse genetice utilizabile, necesare pentru a răspunde cerinţelor utilizării durabile; Pe plan ştiinţific: - Biodiversitatea stă la baza tuturor mecanismelor ce permit să se asigure în permanenţă măsurile de protecţia mediului, menţinând parametrii solului şi climatului în limitele compatibile cu viaţa. Pe plan etic şi estetic: - Biodiversitatea este o sursă importantă pentru satisfacţie (încântare) şi creativitate. Studiile pun în evidenţă existenţa a mai multor categorii de biodiversitate: funcţională13, genetică, interspecifică, ecologică, peisageră etc14.
10 11

Raport Starea Mediului, capitolul 5, Biodiversitate, 2007. Din plantele cunoscute, cca. 3000 sunt comestibile însă un număr semnificativ foarte mic dintre acestea acoperă peste 95% din producţia de alimente a globului. 12 Peste 3 miliarde de locuitori ai ţărilor în dezvoltare (80%) folosesc medicamente din produse naturale. 13 Diversitatea funcţională exprimă gama de funcţii generate de ecosistem, incluzând funcţiile de susţinere a vieţii, cum ar fi reglarea marilor cicluri din natură (de exemplu, ciclul apei, ciclul

318

16.5. Conservarea patrimoniului natural În favoarea biodiversităţii sunt posibile două atitudini majore: una de conservare (păstrarea patrimoniului natural) şi una de gestionare (care implică acţiunea omului în economia naturii în interesul ambelor categorii). Pentru realizarea acestui
obiectiv, s-au aplicat două configuraţii ale reţelei ecologice15:

• Configuraţia strategică, reprezentând faza iniţială, bazată pe o largă înţelegere a proceselor ecologice şi care serveşte ca punct de plecare pentru următoarea. • Configuraţii delimitate strict pentru a îndeplini cerinţele ecologice ale unei regiuni. Aceste configuraţii s-au formulat având la bază o evaluare ştiinţifică a nevoilor speciilor în relaţie cu riscurile la care sunt expuse. La nivel internaţional există un consens în ceea ce priveşte necesitatea conservării diversităţii biologice. Acesta s-a format sub influenţa comunităţii ştiinţifice şi a fost exprimat printr-o serie de instrumente juridice: documentele Conferinţei ONU de la Stockolm (1972), Carta Mondială a Naturii (1982) şi Convenţia asupra Biodiversităţii adoptată la Rio de Janeiro (1992), unde s-a lansat sub egida UICN, PNUE, WWP, în colaborare cu FAO şi UNESCO, strategia mondială de conservare a resurselor vii. Convenţia privind biodiversitatea, semnată la conferinţa de la Rio susţine astfel unul din cele mai importante documente care a formulat măsurile cadru pentru protecţia biodiversităţii. Obiectivele acestei convenţii se referă la conservarea diversităţii biologice, utilizarea raţională a componentelor sale, împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care reies din utilizarea resurselor genetice, accesul la resursele genetice prin transfer adecvat de tehnologii relevante. Strategia recomandă acţiuni internaţionale pentru promovarea, susţinerea şi, dacă este cazul, coordonarea programelor la nivel naţional, subliniind mai ales necesitatea: unui drept internaţional mai energic şi mai cuprinzător şi a unei asistenţe de dezvoltare crescută pentru conservarea resurselor vii; unor programe internaţionale destinate să promoveze măsurile care trebuie luate pentru conservarea pădurilor tropicale şi a regiunilor secetoase, pentru protecţia resurselor genetice şi pentru conservarea teritoriului public internaţional (atmosfera, Antarctica, suprafeţele marine); unor strategii regionale pentru conservarea resurselor vii comune mai multor state şi mai ales mărilor şi bazinelor fluviale internaţionale. Ţările care au aderat la Convenţie facilitează schimbul de informaţii, de rezultate ale cercetărilor tehnice, ştiinţifice şi social-economice, ca şi informaţii privind prognozele în domeniul conservării şi utilizării raţionale a diversităţii biologice şi vor dezvolta cooperarea în domeniul conservării şi utilizării raţionale a diversităţii biologice şi vor dezvolta cooperarea în domeniul şcolarizării de personal,
carbonului etc.) şi realizarea proceselor primare – fotosinteză şi reciclarea biogeochimică. Miller 2006, op. cit. 15 Florina BRAN; Ildiko IOAN; Carmen TRICA, Eco-economia ecosistemelor si biodiversitatea, Biblioteca digitala ASE, cap. 7.
14

319

schimbului de experţi şi cercetări ştiinţifice. Conform modului de abordare adoptat de Uniunea Europeană, conservarea naturii poate fi compatibilă cu numeroase activităţi economice, poate crea locuri de muncă printr-o dezvoltare durabilă, adică prin găsirea căilor de a îmbunătăţi calitatea vieţii fără a afecta mediul şi oamenii şi fără a îngrădi posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare. Printre modalităţile frecvent utilizate în vederea protecţiei şi conservării naturii un loc prioritar îl ocupă constituirea de arii protejate şi declararea de monumente ale naturii. Prin arie protejată se înţelege o zonă terestră, acvatică şi/sau subterană în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale. Monumente ale naturii – sunt speciile de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes deosebit, ştiinţific sau peisagistic. În anul 1978, UICN a propus o clasificare a ariilor protejate, aprobată de Congresul Internaţional pentru Parcuri Naţionale (Bali, 1982) şi îmbunătăţită la întrunirile ulterioare ale UICN. Ultima variantă a fost adoptată în noiembrie 1990, de adunarea UICN de la Perth (Australia). În funcţie de ponderea relativă a obiectivelor specifice de protecţie s-au diferenţiat următoarele categorii de protecţie: - Categoria I – Rezervaţie naturală integrată/zonă de natură sălbatică, - Categoria II – Parc naţional, - Categoria III – Monument al naturii, - Categoria IV – Rezervaţie de conservare a naturii, - Categoria V – Peisaj marin sau terestru protejat, - Categoria VI – Arie protejată de resurse naturale, - Categoria VII – Regiuni biologice naturale. Rezervaţii antropologice. - Categoria VIII – Regiuni naturale amenajate pentru utilizări multiple. Rezervaţiile biosferei sunt arii protejate pe plan internaţional pentru demonstrarea principiilor de conservare. Conceptul a fost introdus de Consiliul Internaţional de Coordonare al Programului “Omul şi Biosfera” (M.A.B.) din cadrul UNESCO, în anul 1970. Scopul lor este de a conserva diversitatea şi integritatea comunităţilor de plante şi animale în cadrul ecosistemelor naturale proprii şi asigurarea condiţiilor de dezvoltare a speciilor din punct de vedere genetic. În România regimul juridic general al ariilor protejate este stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice16.
16

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 442 din 29/06/2007. Prin Ordinul 1710/2007, publicat in

320

În fig. 16.2. se prezintă ponderea diverselor categorii de arii protejate conform clasificării IUCN17.

Fig. 16. 2 Ponderea categoriilor de arii protejate în România / Europa În prezent, conservarea diversităţii biologice se realizează prin intermediul Reţelei Ecologice „Natura 2000”. Înfiinţarea reţelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de conservare a naturii”. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la statutul de membru se confruntă cu problematica reţelei Natura 2000 şi cu necesitatea de a adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC18 şi Directiva Habitate – 92/43/EEC19. Scopul Reţelei Natura 2000 este de a proteja biodiversitatea Europei şi de a promova activităţi economice benefice pentru biodiversitate. 16.6. Cuantificarea biodiversităţii Măsurarea biodiversităţii reprezintă una dintre marile provocări în acest domeniu. În tabelul 16.1 sunt prezentaţi indicatorii biodiversităţii pentru variabilitatea genetică, specifică şi ecologică (a ecosistemelor) 20.
Monitorul Oficial, Partea I nr. 815 din 29/11/2007 a fost aprobată documentaţia necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional. 17 http://earthtrends.wri.org. 18 Publicată în aprilie 1979, a fost primul act legislativ menit să protejeze speciile de păsări şi mediile lor naturale şi prevede stabilirea la nivel naţional a unor arii de protecţie specială (SPA – Special Protection Areas. 19 Publicată în anul 1992, solicită selectarea la nivel naţional şi european a unor arii speciale de conservare. 20 Florina BRAN; Ildiko IOAN; Carmen TRICA, Eco-economia ecosistemelor şi biodiversitatea, Biblioteca digitală ASE, capitolul 2, p.14-20.

321

Tabelul 16.1. Indicatorii biodiversităţii
Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Componenta măsurată Genetic Specie Ecosistem Specii sălbatice şi diversitatea genetică Diversitatea speciilor (număr de specii, * * număr de specii/unitatea de suprafaţă, numai de specii/tip de habitat) Specii ameninţate cu dispariţia (număr, % * * Sperii endemice ameninţate cu dispariţia * * (număr, %) Sperii endemice (număr, %\ * * Indicele speciilor cu risc * * Specii cu populaţii stabile sau în creştere * * (număr, %) Specii cu populaţii în descreştere (număr, * * %) Specii ameninţate în arii protejate (număr, * * %) Specii endemice în arii protejate (număr, %) * * Specii ameninţate prezente în colecţii * * (număr, %) Specii ameninţate cu populaţii viabile * * (număr, %) Specii folosite de rezidenţii (număr, %) * * Diversitatea ecosistemelor Suprafaţa în care speciile sălbatice sunt * * dominante Rata schimbării dominanţei speciilor * * sălbatice faţă de cele domestice 2 Suprafeţe mai mari de 1 000 km dominate * * de specii sălbatice (%) Suprafeţe aflate sub regim strict de protecţie * * (%) Indicatori

16.7. Categorii de arii protejate Ariile protejate, prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor, sunt exemple bune şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale. Înfiinţarea ariilor protejate şi managementul acestora constituie o necesitate deoarece ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale care pot fi evaluate şi monitorizate, exprimând, într-o anumită măsură, starea acestora la un moment dat. Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural s-a instituit un regim diferenţiat de protecţie, conservare şi utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate21: a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale
21

Anexa 1 din OUG nr. 57/2007.

322

naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale; b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei; c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică; d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru ţara noastră au fost declarate la nivel internaţional trei Rezervaţii ale Biosferei: Delta Dunării (1991) 22, Retezat (1979)23, Pietrosul Rodnei (1979)24 şi 5 situri Ramsar: Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006). Reţeaua mondială a ariilor protejate cuprinde 30 350 de arii protejate, care se întind pe o suprafaţă de 13 232 275 km², respectiv 8.83% din suprafaţa terestră a globului. Din punct de vedere al reprezentării tuturor biomurilor (conform clasificarii biogeografice a lui Udvardy), în cadrul reţelei globale a ariilor protejate trebuie subliniat faptul că foarte multe dintre biomuri au rămas reprezentate sub pragul de 10% admisibil pentru protecţia eficientă a acestora, conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres Mondial al Parcurilor (tabelul16.2), a) Rezervaţii ştiinţifice Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone
22

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este unica arie protejată din România care beneficiază de o lege proprie, o structură administrativă proprie şi un plan de management. Conform statutului de organizare a rezervaţiei, se delimitează trei categorii de zone caracteristice: • zone cu regim de protecţie integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a căror suprafaţă totală este de circa 50.600 ha – ce reprezintă 8,7% din suprafaţa totală a rezervaţiei); • zone tampon (cu o suprafaţă totală de circa 223.000 ha – 38,4% din suprafaţa totală a rezervaţiei); • zone economice sau zone de tranziţie (cu o suprafaţă de circa 306.100 ha – 52,9% din suprafaţa rezervaţiei). În această categorie sunt incluse şi zonele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucţiei ecologice (circa 11.425 ha – 2%). Pe teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatica cu importanţă economică şi socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu 30 tipuri de ecosisteme, 5.137 specii din care 1.689 specii de floră şi 3.448 specii de faună (Raport Starea mediului, 2007). 23 Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. 24 Rezervaţia Biosferei are o suprafaţă de 44 000 ha, dintre care 8200 ha este zona de protecţie integrală, 11 800 ha zona tampon şi 24 000 ha zona de tranziţie). Flora este semnificativă datorită prezenţei endemitelor locale şi carpatice, împreună cu o gamă largă de relicte glaciare. Fauna de vertebrate este extrem de variată, incluzând păsări mari, cum ar fi cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn şi acvilele, cât şi carnivore mari (urs brun, lup, râs). În interiorul parcului există nouă rezervaţii (categoria I si IV IUCN) şi un monument al naturii.

323

se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism25 cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I IUCN. Tabelul 16.2. Ponderea ariilor protejate în cadrul diverselor biomuri
Nr. crt. 1 Biomuri (Udvardy, 1975) Denumire Păduri tropicale umede Păduri şi terenuri forestiere 2 subtropicale şi temperate umede Păduri temperate 3 de conifere Păduri tropicale 4 uscate Păduri temperate 5 de foioase Păduri xerofile 6 veşnic verzi Deşerturi şi semi7 deşerturi calde 8 Deşerturi reci Comunităţi de 9 tundră 10 Savane tropicale Stepe şi alte for11 maţiuni ierboase temperate Sisteme montane 12 mixte Sisteme mixte de 13 insulă 14 Lacuri TOTAL Sursa: www.iucn.org Suprafaţă – km2 10 513 210 3 930 979 15 682 817 17 312 538 11 216 659 3 757 144 24 279 843 9 250 252 22 017 390 4 264 832 8 976 591 10 633 145 3 252 563 517 695 145 605 658 Arii protejate Nr. 1030 977 1492 1290 3905 1469 605 290 171 100 495 2766 1980 66 16636 Suprafaţă – km2 922 453 404 497 897 375 1 224 566 403 298 164 883 1 173 025 546 168 1 845 188 316 465 88 127 967 130 530 766 5814 9 489 665 % biom protejat 8,77 10,29 5,72 7,07 3,60 4,39 4,83 5,90 8,38 7,42 0,98 9,10 16,32 1,12 6,52

25

Formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii; b) să utilizeze resursele umane locale; c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale; d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural (art. 2, pct 26 din OUG nr. 195/2005).

324

b) Parcuri naţionale Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizicogeografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizicogeografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabileşte prin regulamente şi planuri proprii de protecţie şi conservare aprobate de autorităţile naţionale ştiinţifice şi administrative abilitate. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracţiuni de ecosisteme terestre şi acvatice cât mai puţin influenţate prin activităţi umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naţionale pot fi delimitate şi puse sub un regim strict de protecţie ca rezervaţii ştiinţifice. Parcurile naţionale se întind în general pe suprafeţe mari de teren. În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN. c) Monumente ale naturii Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri26, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecţie, pentru asigurarea integrităţii lor se vor stabili zone de protecţie obligatorie, indiferent de destinaţia şi de deţinătorul terenului. Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN.
26

Peştera este un cavernament de origine geomorfologică naturală, ale cărui dimensiuni conferă interiorului o obscuritate absolută. Resursele peşterii sunt reprezentate de obiecte, materiale, substanţe şi forme de viaţă care există sau se formează în mod natural în peşteri: formaţiuni minerale, roci, sedimente, depozite paleontologice, situri arheologice, specii sălbatice, acumulări de ape subterane.

325

d) Rezervaţii naturale Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor protejate. Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinţe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste rezervaţii corespund categoriei IV IUCN. e) Parcuri naturale Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Aceste rezervaţii corespund categoriei V IUCN. f) Rezervaţii ale biosferei Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficientă a mediului natural şi a diversităţii biologice specifice. Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor 326

biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează: 1. Zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor ştiinţifice; 2. Zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia rezervaţiei; 3. Zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat; 4. Zone valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural. g) Zone umede de importanţă internaţională Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice. h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. i) Arii speciale de conservare Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes 327

comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei, conform prevederilor art. 28 din ordonanţa de urgenţă. Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană, şi vor face parte din reţeaua europeană "NATURA 2000". j) Arii de protecţie specială avifaunistică Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucea întro stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 A. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecţie fac parte din reţeaua europeană "NATURA 2000". k) Situri de importanţă comunitară Siturile de importanţă comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a unor habitate naturale sau a unor specii de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei "NATURA 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanţă comunitară trebuie să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenţi factori abiotici şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestor specii. l) Geoparcul Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanţă ştiinţifică, educaţională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din 328

istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice27. Un geoparc are limite bine definite, o suprafaţă suficient de mare şi o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităţilor locale, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale si culturale, pe principiul dezvoltării durabile. Geoparcurile sunt zone cu aşezări umane astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor în armonie cu mediul natural. Managementul unui geoparc se realizează in conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată şi în conformitate cu recomandările UNESCO si Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice, culturale, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează: 1. zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare a rezervaţiilor ştiinţifice; 2. zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia geoparcului; 3. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor. 16.8. Protecţia speciilor sălbatice de floră şi faună prin reglementarea comerţului cu acestea Speciile ameninţate cu dispariţia, care sunt sau ar putea fi afectate şi mai mult prin comerţ internaţional precum şi speciile care, deşi nu sunt încă ameninţate cu dispariţia, dar ar putea deveni vulnerabile în cazul în care comerţul cu indivizi sau cu părţi sau produse din aceştia nu este supus unor reglementări stricte constituie obiectivul principal al Convenţiei de la Washington privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES). Speciile de plante şi animale care fac obiectul Convenţiei sunt incluse în trei anexe care se pot actualiza permanent în conformitate cu propunerile statelor semnatare. Potrivit dispoziţiilor Convenţiei, comerţul cu aceste specii trebuie supus unor reglementări foarte stricte, în sensul că nu trebuie autorizat decât în condiţii excepţionale, de către autorităţile naţionale competente. O mare varietate de specii sălbatice de flora şi fauna de pe teritoriul României prezintă o importanţă economică deosebită, având multiple utilizări în diverse sectoare. Pentru evitarea supraexploatării acestor resurse, începând cu anul
27

Geoparcul reprezintă un concept lansat şi susţinut de UNESCO, în parteneriat cu Reţeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Reţeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoaşterea internaţională a funcţionarii unui geoparc şi acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO şi de Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor.

329

1997, a fost reglementat regimul de desfăşurare a activităţilor de recoltare/capturare şi achiziţie a speciilor sălbatice şi a altor bunuri ale patrimoniului natural, în scopul comercializării pe piaţa internă şi la export. Datorită diversităţii deosebite de biotopuri şi habitate, ţara noastră se bucură de un număr ridicat de specii de floră şi faună sălbatică din care nu lipsesc endemismele, speciile rare, relictele. 16.9. Resurse energetice convenţionale şi neconvenţionale 16.9.1 Cerinţe UE In conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene (UE) elaborată în anul 2007, energia este un element esenţial al dezvoltării la nivelul Uniunii. Dar, în aceeaşi măsură este o provocare în ceea ce priveşte impactul sectorului energetic asupra schimbărilor climatice, a creşterii dependenţei de importul de resurse energetice precum şi a creşterii preţului energiei. Pentru depăşirea acestor provocări, Comisia Europeana (CE) promovează o politică energetică comună, bazată pe securitate energetică, dezvoltare durabilă şi competitivitate28. Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezintă Noua Politică Energetică a UE următoarele obiective: • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, în comparaţie cu cele din anul 1990. • creşterea ponderii surselor regenerabile de energie în totalul mixului energetic de la mai puţin de 7% în anul 2006, la 20% din totalul consumului de energie al UE până în 2020; • creşterea ponderii biocarburanţilor la cel puţin 10% din totalul conţinutului energetic al carburanţilor utilizaţi în transport în anul 2020; • reducerea consumului global de energie primară cu 20% până în anul 2020. 16.9.2 Clasificarea surselor de energie Sursele de energie pot fi: surse convenţionale (cărbuni, petrol, gaze naturale, energia bazată pe ape curgătoare şi lemn); surse neconvenţionale – energia solară, a vântului, a valurilor, a mareelor, cea geotermală, biomasa etc. 16.9.3. Resurse energetice convenţionale Cărbunii au cunoscut o utilizare la scară industrială în perioada revoluţiei industriale, acoperind în anul 1890 peste 90% din consumul energetic mondial. Datorită utilizării intense a acestora ca resursă energetică, secolul XIX a fost
28

Commission of the European Communities - Communication From The Commission to the European Council and the European Parliament - An Energy Policy For Europe {Sec(2007) 12} Brussels, 10.1.2007 Com(2007) 1 Final.

330

denumit “secolul cărbunelui”, iar la începutul secolului XX cărbunii deţineau nouă zecimi din balanţa energetică pe plan mondial. La nivelul Europei, 80% din rezervele de combustibili fosili sunt reprezentate de combustibilii solizi, incluzând huilă, lignit, turbă şi reziduuri petroliere. Producţia de cărbune a Uniunii Europene este de 1,2 milioane tep/an turbă, 50 milioane tep/an lignit şi 60 milioane tep/an huilă, dar costurile mari de producţie şi calitatea variabilă determină lipsa competitivităţii acestei industrii29. Cărbunele este supus unor constrângeri care îl pun într-o poziţie inferioară faţă de ţiţei şi gaz, deoarece este un minereu solid şi greu, este voluminos şi cere suprafeţe mari de stocare, are o putere calorică mai mică decât cea a ţiţeiului şi a gazului natural şi în plus, generează poluare în orice stadiu de producere şi transport. Deşi dezavantajele folosirii cărbunelui au redus considerabil pieţele lui de desfacere, în perioada 2000-2030 se preconizează o uşoară creştere a consumului său în Uniunea Europeană. Utilizarea în viitor a cărbunelui depinde mult de dezvoltarea tehnicilor care asigură utilizarea mai uşoară (cum ar fi gazeificarea) şi micşorează impactul asupra mediului în termeni de emisii poluante cu tehnologii de ardere curate şi de sechestrare de CO2. În ceea ce priveşte rezervele de petrol acestea sunt distribuite foarte neuniform în lume, mai mult de 70% dintre acestea fiind localizate în ţările membre OPEC. La actualul consum, Uniunea Europeană are rezerve cunoscute pentru opt ani, presupunând că nu vor exista schimbări în consum şi/sau schimbări tehnologice. Se estimează că în anul 2020 OPEC va acoperi 50% din necesităţile Uniunii Europene, cu o producţie de 55 milioane barili pe zi, faţă de 32 milioane barili pe zi în anul 2000, în condiţiile unor costuri de producţie avantajoase. Perspectivele pieţei petrolului depind însă de dezvoltarea surselor alternative de energie şi de îmbunătăţirea eficienţei energetice în domeniul transporturilor. Utilizarea industrială a gazului natural a început după primul război mondial, devenind o importantă resursă energetică odată cu perceperea sa ca produs energetic secundar – la exploatarea petrolului. Gazul natural a pătruns în toate sectoarele consumului de energie deoarece este uşor de utilizat, transportat şi depozitat contribuind la producerea energiei electrice, a căldurii sau în transporturi. Gazul natural emite mai puţin bioxid de carbon decât petrolul şi generează energie electrică la un nivel de eficienţă ridicat (55%) folosind un proces combinat. Rezervele de gaze naturale sunt mai uniform distribuite la nivel global comparativ cu cele de petrol, dar şi în acest caz Uniunea Europeană este dezavantajată, deţinând doar circa 2% din totalul acestor rezerve, în condiţiile în care consumă aproximativ 12% din producţia mondială. Cele mai mari rezerve ale Uniunii Europene se găsesc în Olanda (56%) şi Marea Britanie (24%)30. În ceea ce priveşte energia nucleară, la nivel mondial există rezerve cunoscute de 2,5 milioane tone de uraniu, care pot acoperi cererea următorilor 40 de ani în
29

Cartea verde – către o strategie europeană a securităţii alimentării cu energie, Comisia Europeană, noiembrie 2000, p. 17. 30 Cartea verde, p. 16.

331

condiţiile menţinerii consumului actual. Uniunea Europeană deţine numai 2% din rezervele mondiale de uraniu. Combustibilul nuclear diferă sensibil de alte surse de energie primară prin posibilitatea reciclării produselor de fisiune, reducând proporţional cerinţele de import. Odată separate de deşeurile lor (care reprezintă circa 4%), uraniul şi plutoniul recuperate (96%) pot fi din nou utilizate pentru producerea energiei electrice. Deşi centralele nuclearoelectrice instalate pe teritoriul Uniunii Europene acoperă 35% din cererea de energie electrică, viitorul energiei nucleare este incert, datorită problemelor de management şi stocare a deşeurilor nucleare, viabilitatea economică a noilor grupuri din centralele nuclearoelectrice, securitatea reactoarelor etc.31. 16.9.4. Resurse energetice neconvenţionale32 Aceste surse de energie prezintă o serie de particularităţi de care trebuie să se ţină cont atât în procesul de utilizare, cât şi în activitatea de includere a acestora în balanţa energetică. Sursele neconvenţionale de energie se regenerează în urma unor procese naturale şi sunt inepuizabile, ceea ce le conferă calitatea de resursă sigură în energetica viitorului. De asemenea, prezintă o mare simplitate în construcţie şi pot fi utilizate atât în sistemul energetic descentralizat pentru consumatori izolaţi, cât şi conectate la sistemul energetic naţional. La nivel mondial, din totalul resurselor primare existente, de 10.038 Mtep, sursele regenerabile de energie reprezintă 1.352 Mtep (13,5%). Dintre acestea, energia hidroelectrică reprezintă 2,2%, energia biomasei - 10,8% şi alte resurse 0,5%. România dispune de o gamă diversificată, dar redusă cantitativ, de resurse de energie primară: ţiţei, gaze naturale, carbune, minereu de uraniu, precum şi de un potenţial valorificabil de resurse regenerabile important. În condiţiile meteo-geografice din România, în balanţa energetică pe termen mediu şi lung se iau în considerare următoarele tipuri de surse regenerabile de energie: energia solară, energia eoliană, hidroenergia, biomasa şi energia geotermală33. Valorificarea surselor regenerabile de energie, în condiţii concurenţiale pe piaţa de energie, devine oportună prin adoptarea şi punerea în practică a unor politici şi instrumente specifice sau emiterea de „certificate verzi” („certificate ecologice”). Certificatul verde este un document ce atestă o cantitate de 1 MWh energie electrică produsă din surse regenerabile de energie. El poate fi tranzacţionat, distinct de cantitatea de energie asociată acestuia, de pe o piaţă

31 32

Idem, p. 28-30. Roger H. Charlier, Sustainable co-generation from the tides: bibliography, Renewable and Sustainable Energy Reviews, Volume 7, Issue 3, June 2003, 215-247. 33 A se vedea, Strategia energetică a României pentru perioada 2007 – 2020.

332

bilaterală sau centralizată34.
Potenţialul naţional al surselor regenerabile (Evaluare ICEMENERG). Sursa Energie solară Energie eoliană (potenţial teoretic) Energie hidro din care sub 10 MW Biomasa şi biogaz Energie geotermală Potenţial anual 60 PJ 1,2 TWh 23 TWh 36 TWh 3,6 TWh 318 PJ 7 PJ Aplicaţie Energie termică Energie electrică Energie electrică Energie electrică Energie termică Energie electrică Energie termică

Uniunea Europeană are drept ţintă creşterea contribuţiei energiilor regenerabile în consumul global de energie al statelor membre la 12% în 2010. În România, cotele obligatorii ce se vor utiliza până în anul 2010 în conformitate cu ţinta asumată în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile sunt următoarele: 0,7% pentru anul 2005, 1,4% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007, 2,9% pentru anul 2008, 3,6% pentru anul 2009 şi 4,3% pentru anul 2010. Ponderea surselor regenerabile de energie în consumul total de resurse primare al României va fi de cca. 11% în anul 2010 şi de 11,2% în anul 2015. În cifre absolute, consumul de energie din surse regenerabile va ajunge la 4964,5 mii tep în anul 2010 şi la 5537,2 mii tep în anul 2015. Din punct de vedere structural, cea mai mare pondere în totalul energiei obţinute din surse regenerabile va fi deţinută de energia din biomasă (67,42% în anul 2010 şi 68,66% în anul 2015), urmată de energia hidroelectrică (31,53% în anul 2010 şi 29,04% în anul 2015), energia eoliană (0,54% în anul 2010 şi 1,55% în anul 2015), energia geotermală (0,35% în anul 2010 şi 0,43% în anul 2015) şi energia solară (0,16% în anul 2010 şi 0,32% în anul 2015)35. Energia solară Energia solară poate fi convertită în energie electrică prin conversie directă (prin intermediul dispozitivelor statice pentru transformarea radiaţiei solare în energie electrică) şi prin conversie indirectă (prin conversia în energie termică a
34

Conform HG nr. 1892/4.11.2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, publicată în MO nr. 1056 partea I din 15.11.2004. 35 Potrivit HG nr. 1892/2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial nr. 1056 din 15 noiembrie 2004 şi H.G. nr. 1535/2003 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 7 ianuarie 2004.

333

undelor solare sau prin reflectarea şi focalizarea căldurii cu ajutorul colectoarelor solare). Cele mai dezvoltate sisteme de producere a energiei electrice sunt sistemele tip “solar farm”, ”solar power towers”, cu puteri de până la 10 MW, ”parabolic dish systems”, cu puteri de circa 50 kW şi tehnologiile Bright Source Energy (fig. 16.3).

Fig. 16. 3 Tehnologia Bright Source Energy Se estimează că în anul 2010, puterea instalată în Europa va ajunge la 300 MW (din 3000 MW, la nivel mondial), conducând la producerea unei cantităţi de energie electrică de 0,5 TWh/an în Europa şi 4 TWh/an pe plan mondial36. O altă tehnologie de producere a energiei electrice se bazează pe efectul fotovoltaic37. Filiera fotovoltaică este frânată în prezent de costul unităţii de energie electrică. Acesta este de 10 până la 20 de ori mai mare decât în cazul filierelor ajunse la maturitate, celulele fotovoltaice fiind costisitoare. O altă restricţie este dată de randamentul scăzut, de 12-15%, al acestor instalaţii38. Energia eoliană Vântul este considerat adesea ca fiind cea mai regenerabilă resursă, după hidroenergie. Energia eoliană este dată de „vântul care pune în mişcare palele
36

Stănciulescu Georgeta, Popescu Mihaela, Caracasian Lusine, Anton Bogdan – Evaluarea cadrului de reglementare şi acţiuni necesare privind producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie, în Mesagerul energetic nr. 30, aprilie 2004, p. 11-12. Preda Gh. (coordonator) – Tratat Valorificarea resurselor naturale, volumul I – Bazele resurselor naturale, coordonatori volum Marinescu M., Năstase G., Editura International University Press, Bucureşti, 2004, pag. 221.

38

334

unei mori ce generează curent electric prin convertire într-o turbină”. Instalaţia eoliană poate fi conectată la reţeaua electrică sau poate funcţiona în regim singular pentru alimentarea cu energie electrică a unor consumatori locali, izolaţi. Valorificarea potenţialului energetic eolian în condiţii de eficienţă economică impune folosirea unor tehnologii şi echipamente adecvate (grupuri aerogeneratoare cu putere nominală de la 750 kW până la 2.000 kW) – Fig. 16.4.

Fig. 16. 4 Aspect fermă eoliană În vederea exploatării energiei potenţiale a vântului este necesară parcurgerea mai multor etape: producerea energiei (energie mecanică); conversia energiei în energie hidraulică, electrică sau calorică; stocarea energiei prin utilizarea pompelor de căldură, a recipienţilor de aer comprimat, bateriilor de acumulatori etc.; consumul energiei. Pe plan mondial, la sfârşitul anului 2002 puterea eoliană instalată era de 32.037 MW, fiind operaţionale aproximativ 61.500 de turbine eoliene. În Europa, din totalul de 23.832 MW instalaţi, aproximativ 12.000 MW sunt instalaţi în Germania şi 5.042 MW în Spania. Centralele eoliene au puteri standardizate, începând de la 100 kW la 5 MW/ unitate. Potenţialul eolian tehnic amenajabil al României este evaluat la cca. 100.000 TJ/an, existând zone favorabile amenajărilor de acest tip în care viteza vântului depăşeşte 6 m/s, iar investiţia raportată la producţia anuală de energie este destul de atractivă (0,32-1,90 $/KWh) (au fost identificate cinci zone eoliene distincte în funcţie de potenţialul energetic existent, de condiţiile de mediu şi topogeografice39. Pe baza evaluării în România se pot amplasa instalaţii eoliene cu o putere totală de
39

România are un climat temperat continental, cu un potenţial energetic eolian ridicat în zona litoralului Mării Negre, podişurilor din Moldova şi Dobrogea (climat blând) sau în zonele montane (climat sever). Pe baza evaluărilor preliminare în zona litoralului, pe termen scurt şi mediu potenţialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.

335

până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23.000 GWh/an. Chiar dacă eolienele de primă generaţie aveau ca principal dezavantaj – zgomotul emis, în prezent, dezvoltările tehnologice au permis reducerea considerabilă a zgomotului produs de astfel de instalaţii. Astfel, pe scara surselor de zgomot, eolienele se situează undeva între zgomotul produs de un vânt slab şi zgomotul din interiorul unei locuinţe, respectiv 45 dB. Evoluţia nivelului sonor în funcţie de numărul de eoliene este logaritmică (instalarea unei a doua eoliene determină creşterea nivelului sonor cu 3 dB)40. Energia hidroelectrică Potenţialul hidroenergetic teoretic liniar al cursurilor şi căderilor de apă al planetei noastre reprezintă 6,2 mil. MW, respectiv 54.224 mld. kWh anual. Potenţialul economic amenajabil este însă mult mai mic şi anume de 554.000 MW41. Potrivit ultimelor evaluări (2007), potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este de 36.000 GWh/an din care, raportat la situaţia actuală a preţurilor din piaţa de energie se pot valorifica, în condiţii de eficienţă economică, circa 30.000 GWh/an (potenţial economic amenajabil). Energia hidroelectrică prezintă o serie de avantaje de moment şi de perspectivă, dintre care amintim42: cheltuielile neglijabile de exploatare a hidrocentralelor; costul scăzut al energiei hidroelectrice (de ¾ ori mai mic decât costul energiei obţinute în termocentrale; posibilitatea valorificării integrate şi complexe a bazinelor hidrografice în scopul prevenirii inundaţiilor, al irigării unor terenuri agricole, creării de noi căi navigabile, alimentării cu apă potabilă şi industrială etc. Biomasa Termenul generic „biomasă” cuprinde o varietate de resurse: materii lemnoase şi reziduuri rezultate din procesele industriale de prelucrare a cherestelei, reziduuri agricole, agroalimentare, îngrăşăminte naturale, reziduuri din procesele tehnologice de prelucrare a cerealelor, fracţii organice de la deşeurile solide municipale, deşeuri de la gospodării individuale şi noroi de la apele menajere. Biomasa este rezultatul direct sau indirect al desfăşurării procesului de fotosinteză. La început, produsul fotosintezei era folosit ca sursă de alimentaţie, îmbrăcăminte, adăpost şi căldură. În secolul nostru, s-a pus tot mai mult accentul
40 41

http://www.mangus.ro. Preda Gh. (coordonator) – Tratat Valorificarea resurselor naturale, volumul I – Bazele resurselor naturale, coordonatori volum Marinescu M., Năstase G., Editura International University Press, Bucureşti, 2004, pag. 222. 42 Idem 224.

336

pe folosirea fotosintezei în scopuri energetice43, adică folosirea biomasei pentru a furniza combustibili cum ar fi: alcoolul, metanul, hidrogenul sau hidrocarburile necesare diferitelor industrii44. Pentru producerea energiei electrice utilizând această resursă regenerabilă trebuie să coexiste şi să funcţioneze împreună două sisteme: cel de furnizare a biomasei, în calitate de combustibil şi cel de producere/comercializare a energiei electrice. Se estimează că în anul 2010 cantitatea de energie electrică produsă pe bază de biomasă va ajunge la 27 TWh/an în Uniunea Europeană şi la 291 TWh/an pe plan mondial. Energia din biomasă constituie 2% din consumul total de energie electrică al UE. Producţia totală de biomasa a crescut cu 18% în 2002, 13% în 2003, 19% în 2004 şi 23% în 2005. România are un potenţial energetic ridicat de biomasă, evaluat la circa 7.594 mii tep/an (318x109 MJ/an), ceea ce reprezintă aproape 19% din consumul total de resurse primare la nivelul anului 2000, împărţit pe următoarele categorii de combustibil: reziduuri din exploatări forestiere şi lemn de foc:1.175 mii tep (49,8x109 MJ/an); deşeuri de lemn - rumeguş şi alte resturi de lemn: 487 mii tep (20,4x109 MJ/an); deşeuri agricole rezultate din cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale de viţă de vie etc.: 4.799 mii tep (200,9x109 MJ/an); biogaz: 588 mii tep (24,6x109 MJ/an); deşeuri şi reziduuri menajere urbane: 545 mii tep (22,8x109MJ/an)45. Energia geotermală Căldura naturală înmagazinată în scoarţa terestră conduce la apariţia energiei geotermale, care poate fi de joasă sau de înaltă temperatură. Teoretic, energia geotermală de joasă temperatură poate fi accesibilă în orice parte a globului, datorânduse creşterii naturale de temperatură în funcţie de adâncime (aproximativ 3°C la 100 m). Energia geotermală de înaltă temperatură este caracteristică zonelor vulcanice. Energia geotermală reprezenta în anul 2007 aproximativ 1% din totalul de energie produsă şi captată46. Printre avantajele energiei geotermale se număra independenţa de vreme şi ciclul zi/noapte. Centralele care captează energia geotermală pot afecta solul din jur (când apa fierbinte este injectată în rocă pentru
43

Fotosinteza, ca sursă alternativă de energie pentru scopuri tehnologice urmăreşte două căi: I) agricultura şi silvicultura, care se referă la valorificarea biomasei obţinută prin fotosinteză şi la creşterea plantelor cultivate special în acest scop; II) imitarea parţială sau integrală a sistemelor naturale fotosintetice (biomimetica). 44 D. O. Hall, Biomass: Regenerable Energy, 1987 - Hardcover, John Wiley and Sons Inc.,New York. 45 H.G. nr. 1535 din 18 decembrie 2003. 46 Energia geotermală este potrivită pentru încălzirea spaţiului şi a apei. Datorită amplasării, principalul potenţial de folosire se află în zone rurale – locuinţe, sere, acvacultură, pasteurizarea laptelui - la distanţe de până la 35 km de locul de extragere a apei calde.

337

obţinerea aburului) şi emit cantităţi mici (5% faţă de o centrală cu combustibil fosil) de CO2 şi sulfuri47. Energia mareelor, valurilor şi a gradientelor termice ale oceanelor Mareele, cunoscute şi sub denumirea de „cărbune verde”, sunt atractive ca sursă de energie, dar trebuie să aibă o amplitudine medie ridicată, cuprinsă de regulă între 5 şi 12 m. Energia mareică este inepuizabilă, dar fenomenul care o produce este discontinuu, posibilităţile de utilizare fiind limitate48. Obţinerea energiei electrice prin prelucrarea gradientelor termice ale oceanelor se bazează pe diferenţa de temperatură existentă între suprafaţa oceanului şi un anumit nivel de adâncime (aproximativ 1000 m). Biogazul Rezultat în urma fermentării materiei organice sub acţiunea bacteriilor anaerobe, biogazul conţine 65% metan şi are o putere calorifică între 17 şi 25 MJ/m3. Este utilizat preponderent pentru producerea energiei termice, dar şi a energiei electrice. Dimensiunile grupurilor de producere a energiei electrice nu depăşesc 1 MW, fiind caracterizate prin costuri investiţionale şi de exploatare relativ ridicate. Pentru Europa, capacitatea instalată în 2001 era de 1.505 MW şi se prognozează că în 2010 va ajunge la 4.500 MW. 16.10 Tendinţe Sectorul energetic reprezintă o sursa de poluare importantă, ca urmare a extracţiei, prelucrării şi arderii combustibililor fosili. În anul 2005, din arderea combustibilului pentru producerea de energie au rezultat circa 88% din emisiile totale la nivel naţional de NOx, 90% din cele de SO2 şi 72% din cantitatea de pulberi în suspensie evacuate în atmosferă. Pentru a menţine rolul important al combustibililor fosili în balanţa energetică, trebuie identificate şi aplicate soluţii care să reducă impactul folosirii acestor combustibili asupra mediului. In acest sens, soluţia de captare şi stocare a emisiilor de CO2 (CSC) va trebui luată în considerare la proiectarea şi realizarea de noi centrale termoelectrice. Totodată actualele tehnologii de ardere a cărbunelui vor trebui înlocuite cu tehnologii curate atenuând în mod substanţial poluarea, prin reducerea considerabilă a emisiilor de SO2 şi NOx şi a pulberilor în suspensie generate de centralele termice pe cărbune.

47 48

http://www.energeia.ro. A se vedea ca exemplu: http://membres.lycos.fr.

338

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->